UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE FIZICA

TEZA DE DOCTORAT

STUDIU ASUPRA METODELOR DE ANALIZA

GAMA SPECTROMETRICE
IN-SITU PRIVIND CARACTERISTICILE
RADIOLOGICE ALE MEDIULUI AMBIANT

Conducator stiintific:
C.P.1.VALCOV NICOLAE Doctorand:
BALEA GEORGIAN

-2003-
CUPRINSUL LUCRARI

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE………………………………………………………………….……… 5

CAPITOLUL 2
SPECTROMETRIA RADIATIILOR GAMA……………………………………..... 9

2.1.Interactiunea radiatiei gama cu substanta…………..…………………………… 9

2.1.1.Coeficientul linear de atenuare………………...……………………………..…… 9
2.1.2.Efectul fotoelectric……………………………………………………………..…… 10
2.1.3.Efectul fotonuclear……...…………………………………………………….……..12
2.1.4.Efectul de formare de perechi…………………………...……………………..…...12
2.1.4.1.Producerea de perechi electron-pozitron…………………………………….…..12
2.1.5.Imprastierea Compton …………………………………………………………….. 14
2.1.5.1.Efectul Compton………………………………………………………………….. 14
2.1.5.2.Efectul Compton nuclear ………………………………………………….…….. 16
2.1.6.Imprastierea elastica a fotonului gama………………………………………… 17
2.1.6.1.Imprastierea Rayleigh sau de rezonanta (pe electroni legati) sau difuzia
moleculara a luminii……………………………………………………………………… 17
2.1.6.2.Imprastierea Thomson (pe electroni liberi)…………………………………….. 17
2.1.6.3.Imprastiere rezonanta nucleara(fluorescenta nucleara) efectul Mossbauer…. 18
2.1.6.4.Efectul Delbruck…………………………………………………………………. 19

2.2.Principiile detectarii radiatiilor gama.Detectoare de radiatii gama………………. 19

2.2.1.Clasificarea detectoarelor de radiatii………………………………………………20
2.2.2.Aparatura asociata detectoarelor………………………………………………….. 21
2.2.3.Detectia radiatiilor gama……………………………………………………………24
2.2.3.1.Detectori cu semiconductori de tip n-i-p…………………………………………24
2.2.3.2.Detectori cu scintilatori……………………………………………………...…… 25
2.2.3.2a.Cristalele anorganice …………………………………………………………… 26
2.2.3.2b.Scintilatori organici……………………………………………………...……… 28
2.2.3.2c.Scintilatori gazosi ………………………………………………………………. 30
2.2.4.Caracteristici generale de detectie…………………………………………..…….. 30

2.3.Analize spectrometrice gama……………………………………………………… 31

2.3.1.Prelucrarea spectrelor gama…………………………………………………..… 31
Determinarea parametrilor specifici aparaturii de masurare
2.3.1.1.Fondul instalatiei de masurare ………………………………………………… 32
2.3.1.2.Etalonarea in energie a instalatiei de masurare ……………………….……… 32
2.3.1.3.Trasarea curbei de etalonare in eficacitate ……………………………………. 35
2.3.1.3a.Etalonarea in eficacitate ……………………………………………………….. 36
2.3.1.3b.Etalonarea in eficacitate pentru determinarea concentratiilor de Cs-137
si K-40 ……………………………………………………………………………………. 37
2.3.1.4.Calculul AMD ……………………………………………………………………. 39
2.3.1.4a.Calcul efectiv ……………………………………………………………………. 39
2.3.1.5.Determinarea radioizotopilor Cs-137 si K-40………………………….…….…. 40
2.3.1.6.Calculul erorilor ………………………………………………………………… 41
2.3.1.7.Prelucrarea automata a unui spectru gama obtinut cu ajutorul unui
detector …………………………………………………………………………………… 42

1
2.3.1.7a.Inregistrarea spectrelor ………………………………………………………... 42
2.3.1.7b.Netezirea si diferentierea spectrului ………………………………………..…. 42
2.3.1.7c.Cautarea picurilor in spectru ………………………………………………...... 43
2.3.1.7d.Interpolarea ……………………………………………………………………. 44
2.3.1.7e.Etalonarea spectrometrului …………………………………………….……… 46
2.3.1.7f.Concluzii ……………………………………………………………………….… 47
2.3.1.8.Spectrometria gama “in situ” …………………………………………….….. 47
2.3.2.Metode de determinare a activitatilor gama ………………………………....… 49
2.3.2.1.Metoda unidetectie (geometriei determinate) …………………………………. 49
2.3.2.1a.Sursele γ active ………………………………………………………..……….. 50
2.3.2.1b.Eroarea statistica ……………………………………………………………..… 51
2.3.2.2.Metoda coincidentelor …………………………………………………….…….. 51
2.3.2.2a.Analiza impulsurilor coincidente ……………………………………………… 52
2.3.2.2b.Calculul activitatii ……………………………………………………………... 53
2.3.2.2c.Expresia marimii Rci ………………………………………………….……….. 54
2.3.2.2d.Determinarea marimii Rcf ……………………………………………….……. 54
2.3.2.2e.Detectorul de Ge(Li) coaxial cu scintilator in anticoincidenta pentru analize
prin activare ………………………………………………………………….………….. 55
2.3.2.3.Metoda diferentiala (compararea surselor radioactive) ………………….…… 67
2.3.2.3a.Activitatea echivalenta ………………………………………………………… 68
2.3.2.3b.Eroarea la compararea surselor radioactive ………………………………… 68
2.3.2.3c.Masurarea activitatilor foarte mici …………………………………………. 69
2.3.2.3d.Reducerea fondului de radiatii ……………………….……………………….. 69
2.3.2.3e.Marirea numarului de impulsuri…………………….………………………… 70
2.3.2.3f.Compararea metodelor de determinare a activitatilor foarte mici ………….. 70

CAPITOLUL 3
EVALUAREA SI MASURAREA RADIOACTIVITATII GAMA A MEDIULUI

3.1.Masurarea radioactivitatii mediului ……………………………………………… 72

3.1.1.Metode folosite in laboratoarele de masurare a radioactivitatii mediului ……... 72
3.1.1a.Statistica de numarare …………………………………………………….…… 72
3.1.1b.Determinarea ratei de numarare minime semnificative, Rms ……………….. 72
3.1.1c.Calculul activitatii unei probe de mediu ………………………………………. 73
3.1.1d.Calculul impreciziei de masurare ……………………………………….………. 74
3.1.1e.Teste statistice ale aparaturii de masurare …………………………..…………. 74
3.1.1f.Stabilitatea pe durata lunga a aparaturii de masurare ………………………… 74
3.1.1g.Stabilitatea pe durata scurta a aparaturii de masurare ……………………….. 74
3.2.Masurarea radioactivitatii mediului folosind spectrometria “in situ” ………….. 75
3.2.1.Calibrarea spectrelor folosind un model matematic pentru geometrie “in-situ”. 75
3.2.1a.Introducere ……………………………………………………………….………. 75
3.2.1b.Detectia radiatiilor gama ………………………………………………………. 75
Descriere generala
Particularitati de detectie folosind detectori de Germaniu Hiperpur
3.2.1c.Calibrarea in eficacitate ………………………………………………….………. 77
Determinarea fluxului de fotoni primari.Factorii necesari la calibrarea detectorului
Procedura de calibrare in eficacitate
3.2.1d.Statistica procesului de dezintegrare radioactiva.Incertitudini in determinarea
activitatii ………………………………………………………………………………….. 85

2
3.2.1e.Concluzii ……………………………………………………………………………
87
3.2.2.Evaluarea activitatilor radionuclizilor naturali si artificiali si a distributiei de
suprafata si volum in probe de sol folosind un model matematic de interpretare a
masurarilor experimentale ………………………………………………………….… 88
3.2.2a.Introducere …………………………………………………………………..…… 88
3.2.2b.Metoda 1 pentru estimarea distributiei radionuclizilor:atenuarea radiatiei … 89
3.2.2c.Metoda II pentru estimarea distributiei radionuclizilor:raportul fotopic-interval
fotopic- creasta Compton …………………………………………………………….….. 89
3.2.2d.Ecuatia distributiei exponentiale ……………………………………………...… 93
3.2.2e.Metoda III:calcularea contributiei efectului Compton ………………………... 93
3.2.2f.Calculul incertitudinilor activitatilor specifice …………………………….……. 98
3.2.2g.Concluzii ………………………………………………………………………….. 99
3.2.3.Evaluari ale debitului dozei gama dat de diferite distributii de radionuclizi
naturali si artificiali in sol pentru geometrie “in situ” ……………………………… 99
3.2.3a.Introducere …………………………………………………………………..…… 99
3.2.3b.Evaluarea contributiei la debitul dozei externe gama a fiecarui radionuclid
pornind de la modelul matematic de calcul a ratei fluentei …………………………… 100
3.2.3c.Ipoteze generale de calcul a dozei de radiati gama pe baza unui model
matematic a ratei fluentei ……………………………………………………………… 103
3.2.3d.Ipoteze suplimentare de calcul a dozei de radiatii gama pe baza unui model
matematic a ratei fluentei ………………………………………………………………..104
3.2.3e.Rezultate obtinute experimental si teoretic si reprezentarea lor grafica ……... 107
3.2.3f.Interpretarea fizica a datelor obtinute din programul de calcul bazat pe modelul
matematic si din experimentele efectuate ……………………………………………… 110

CAPITOLUL 4
DATE EXPERIMENTALE PRIVIND POLUAREA RADIOACTIVA A SOLULUI IN
REGIUNEA BUCURESTI SI IN REGIUNEA BAITA

4.1.Bazele metodologice pentru determinarea experimentala a poluarii radioactive a

solului in zonele tehnologice cu risc nuclear ridicat …………………………………… 112
4.1.1.Introducere …………………………………………………………………………. 112
4.1.2.Doza externa-contributia radionuclizilor artificiali in sol ………………………. 115
4.1.3.Dezvoltarea teoriei spectrometriei de teren pentru distributii arbitrare ale
radionuclizilor in sol neomogen ……………………………………………………..….. 117
4.1.4.Metoda pic-vale …………………………………………………………………..… 118
4.1.5.Testare experimentala …………………………………………………………….. 119
4.1.6.Masurari ale dozei externe in zona contaminata ……………………….……….. 119
4.1.7.Concluzii …………………………………………………………………………… 120
4.2.Masurari gama spectrometrice de laborator …………………………………. 121
4.3.Masurari gama spectrometrice in situ efectuate la depozitul de materiale
radioactive Baita …………………………………………………………………………. 134
4.3.1.Introducere ……………………………………………………………………….… 134
4.3.2.Masurari ale debitului dozei …………………………………………………….. 135

CAPITOLUL 5
CONCLUZII……………………………………………………………………………… 138

3
CAPITOLUL 6
REFERINTE BIBLIOGRAFICE
6.1.Bibliografie selectiva …………………………………………….……………………140
6.2.Bibliografie generala ………………………………………………………………….142

4
CAPITOLUL 1

INTRODUCERE
Radioactivitatea mediului este data de doua componente principale, radioactivitatea naturala
si radioactivitatea artificiala.Radioactivitatea naturala este determinata de prezenta in
sol,aer,apa,vegetatie,organisme animale,precum si in om a substantelor radioactive de origine
terestra,existente in mod natural inca de la formarea Pamantului la care se adauga radiatia
cosmica si radionuclizii datorati acesteia.
Radioactivitatea mediului prezinta modificari semnificative datorita activitatii omului.
Aducerea la suprafata a minereurilor radioactive,extractia si utilizarea carbunelui si apelor
geotermale si a minereurilor neradioactive dar cu continut radioactiv natural semnificativ au
pus omenirea in fata reconsiderarii conceptului de radioactivitate a mediului prin controlul si
supravegherea acesteia.
Radioactivitatea artificiala este data de substantele radioactive create exclusiv in cadrul
activitatilor umane.
Dezvoltarea energeticii nucleare folosirea in medicina in mod uzual a radionuclizilor produsi
in reactoare nucleare precum si testarea in anii 45-80 a numeroase arme nucleare sau
termonucleare fara masuri de securitate sporite au dus la cresterea semnificativa a acestei
componente a radioactivitatii mediului.
Pentru exemplificare vom aminti ca numai in perioada anilor 1952-1960 au fost efectuate 206
teste in atmosfera cu un echivalent de 131 Mt TNT.Activitatea generata de o explozie
termonucleara cu echivalentul de 1Mt este de aproximativ 6 10 13 MBq.De asemenea
radioactivitataea produsilor de fisiune dintr-un reactor nuclear la un an dupa pornire este cu
doua ordine de marime mai mare decat a radionuclizilor introdusi in reactor.O alta problema
destul de grava referitoare la radioactivitatea artificiala o reprezinta stocarea
necorespunzatoare a deseurilor nucleare carea ar putea duce la cresterea semnificativaa
radioactivitatii mediului in viitoarele decenii.Radioactivitatea a avut in cursul evolutiei vietii
un rol important prin mutatiile genetice care le produce.Rata mutatiilor este corelata cu
activitatea.Cresterea radioactivitatii in mediu duce la o crestere a ratei mutatiilor atat timp cat
nu se dezvolta si mecanismul de reparare a AND.Din aceste motive este necesara
monitorizarea atenta a radioactivitatii mediului.
Scopurile supravegherii radioactivitatii sunt:
1.cunoasterea factorului fizic radioactivitatea;
2.evaluarea expunerii omului la radiatii si masuri de radioprotectie atunci cand este necesar;
3.stabilirea oportunitatilor si prioritatilor in refacerea ecologica a zonelor cu radioactivitate
crescuta ca urmare a actiunilor umane
Pentru masurarea radioactivitatii solului se folosesc doua metode principale:prelevarea de
probe si detectorii in-situ.
Masurarea prin prima metoda decurge astfel:se iau probe de maxim cateva kilograme din
diferite zone de studiat si de la diferite adancimi se transporta in laborator si se masoara
folosind una din geometriile destinate surselor de volum mare.Principalul avantaj il constittuie
posibilitatea de a detecta concentratii foarte mici de radionuclid contaminat.Printre
dezavantaje se numara sensibilitatea la neomogenitatile in sol ale substantei contaminate si nu
in ultimul rand timpul necesar transportului probelor.Detectorii in-situ sunt clasificati in doua
categorii:sisteme automate si autolaboratoare.
Sistemele automate de detectie in-situ sunt in principal dozimetre integrate intr-un sistem
informational si care transmit periodic date unei statii care le centralizeaza.
In cazul autolaboratoarelor acestea sunt dotate cu tot sistemul de detectie (in general detectori
de Ge)

5
Principalul avantaj al autolaboratoarelor este reprezentat de capacitatea de a delimita in timp
scurt o zona contaminata datorita insensibilitatii la neomogenitatile de concentratie din sol ale
nuclidului contaminant prin masurarea unui volum de sol mult mai mare decat cel al unei
probe obisnuite.Durata necesara pentru a pune in evidenta o anomalie a radioactivitatii este
incomparabil mai mica decat prin prelevarea de probe si analize de laborator.Desi costul este
mai mare decat in cazul analizelor de laborator aceasta se justifica prin informatiile mult mai
rapide obtinute direct de la fata locului permitand luarea imediata de decizii.
Deoarece zona activa a detectorilor in-situ se afla la o distanta de cateva zeci de centimetri de
sol (din motive pe care le vom expune ulterior) posibilitatea acestora de a detecta radiatiile β
care au parcurs relativ mic (de ordinul centimetrilor) in sol este neglijabila.O diferenta majora
deci intre detectorii in-situ si prelevarea de probe este ca primii nu pot fi folositi decat in
cadrul masurarilor γ spectrometrice.Acestia devin nefolositori pentru radionuclizi care emit
radiatie α si trec pe starea fundamentala sau pentru cei β activi care emit radiatie γ de
dezexcitare cu energie foarte mica (de ordinul keV).Pentru radioactivitatea solului si in
special pentru originea acesteia (fallout;caderile radioactive) se folosesc trei marimi:
1.Depunerea radioactiva pe sol este activitatea materialului solid si lichid depus pe suprafata
plasata in aer liber cu aria de un metru patrat pe o durata determinata (de obicei o zi).Unitatea
uzuala este Bq/(m2zi).Valorile depunerii radioactive pe aceeeasi suprafata pot fi insumate pe o
durata mai mare obtinandu-se astfel depunarea cumulata exprimata in Bq/m 2 pe durata de
cumulare.Depunerea radioactiva cumulata nu este o marime masurabila ci una calculata
(deoarece de la momentul inceperii acumularii pana la momentul masurarii o parte din
radionuclizi s-au dezintegrat)
2.Activitatea superficiala a solului la momentul t in Bq/m 2 este mai mica decat depunerea
radioactiva cumulata pana la timpul t din cauza dezintegrarii radioactive in timp a
radionuclizilor si a antrenarii depunerilor de la suprafata in interiorul solului si spre rauri de
catre apa provenita din precipitatii ;aceasta este o marime masurabila;
3.Acumularea in sol este definita ca suma depunerilor anterioare (depunere cumulata)
corectata cu reducerea datorata dezintegrarii in timp, iar pentru unii radionuclizi si cu
reducerea datorata antrenarii in straturile profunde ale solului.Acumularea in sol se masoara
cu aceeasi unitate ca si depunerea radioactiva Bq/m2, deci se refera la continutul radioactiv
volumic distribuit intr-un strat cu grosimea g, concentratia radioactiva in sol (activitatea
masica) a acelui radionuclid, exprimata in Bq/kg se obtine prin raportul dintre acumularea in
sol si masa stratului de sol cu aria de un metru patrat si grosimea g.
Acumularea in sol arata istoria contaminarilor radioactive anterioare pe cand depunerea
radioactiva este marimea care avertizeaza in primul moment cresterea contaminarii
radioactive ambiante
Masurarile pot furniza informatii despre cantitatea si compozitia contaminarii radioactive a
suprafetei solului in primele ore dupa un accident nuclear.Pe baza acestor masurari se pot face
predictii ale variatiei in timp a radioactivitatii mediului dupa stabilizarea situatiei precum si
calcule privind dozele incasate de populatie si contributia individuala a radionuclizilor la doza
totala, contributie a carei determinare face obiectul lucrari de fata.Anterior masurarilor trebuie
cunoscuta insa distributia radionuclizilor in sol, care se determina prin analiza diferitelor
straturi de sol.
In cazul unor accidente nucleare cand mari cantitati de material radioactiv sunt eliberate in
atmosfera arii largi pot fi contaminate de depuneri radioactive determinand o doza
suplimentara dozei datorate radionuclizilor naturali distribuiti uniform in sol.Materialul
depozitat pe sol are o evolutie specifica:depuneri uscate si umede conduc la scheme de
distributie initiale care apoi sunt modificate prin procese de transport si resuspensie.
Unii coeficienti de transfer care descriu transportul caderilor radioactive in diferite
compartimente de mediu sunt puternic dependenti de schema de distributie .Spre exemplu o

6
penetrare adanca a radionuclizilor in sol va diminua resuspensia materialului radioactiv pe
cand coeficientul de transfer din sol in plante va creste influentand contaminarea plantelor.
Contaminarea zonelor poate fi determinata prin conversia informatiei spectrale (intensitatile
liniilor obtinute prin interactia fotonilor prin efect fotoelectic cu detectorul) in activitate care
deriva din modelele de calcul bazate pe ipoteze asupra distributiei radionuclizilor si pot fi
evaluate efectele acestor contaminari in termeni de doza absorbita ca in cazul prezentei
lucrari.
Evaluarea unui spectru masurat cu ajutorul unui detector situat deasupra solului si indreptat
perpendicular pe sol e bazata pe proportionalitatea dintre concentratia unui anumit
radionuclid gama emitator si numarul de pulsuri in unitatea de timp inregistrate in fotopic
pentru oricare din liniile gama emise corespunzatoare radionuclidului.Forma spectrului
masurat cu un detector cu semiconductori depinde de energia cuantelor gama emise, de
probabilitatatile de dezintegrare a radionuclizilor si de procesele de imprastiere in mediul
dintre sursa si detector.Spectrul corespunzator unei anumite linii, masurat cu detectorul de
Germaniu hiperpur este convolutia distributiei dupa energie a campului de radiatii din mediu
si functia de raspuns a detectorului.Procesele de imprastiere a radiatiei sunt functii de energia
fotonilor si depind de caracteristicile mediului absorbant, traversat de fotoni, densitatea si
compozitia solului.Proprietatile interactiei fotoni substanta sunt esentiale pentru caracterizarea
distributiei sursei si deci pentru contributia campului de radiatii la doza totala.Dozimetria
mediului inconjurator isi propune estimarea iradierii externe a organismului uman datorita
surselor de radiatii incorporate in diversele componente ale mediului mai exact surselor
distribuite in/pe sol.Pentru realizarea acestui scop trebuiesc identificate toate sursele de
radiatii din sol si cunoscute marimile care caracterizeaza contaminarea diferitelor componente
ale mediului, respectiv concentratia in sol presupusa ca fiind constanta intr-un strat de o
anumita adancime ( Bq/kg in cazul distributiei uniforme respectiv Bq/m 2 in cazul distributiei
exponentiale caracterizate de o anumita lungime de relaxare) Organismul uman este iradiat
extern de radionuclizii existenti in sol si distribuiti in adancime sau superficial in cazul
contaminarii recente de depunerile radioactive de pe sol.Doza externa gama datorata
materialului din/de pe sol este calculata inmultind debitul fluentei cu un factor precalculat
respectiv coeficientul de trecere de la debitul fluentei la debitul dozei obtinut din biblioteca de
date nucleare.Pentru surse extinse cum ar fi distributia plana sau cea volumica sau depunerile
radioactive proaspete, doza gama in aer datorata radionuclizilor distribuiti in sol depinde de
distributia de material radioactiv.Campul de radiatii gama este mult mai omogen decat cel al
radiatiilor beta deoarece variatii locale in distributia de material sunt mediate pe arii si volume
mult mai mari.Calculul dozei se face prin considerarea distributiilor tuturor elementelor de
volum sau suprafata din sursa tinand cont de geometria sursei si de procesul de atenuare al
radiatiei.
Capitolul 1, cu caracter introductiv privind componenetele radioactivitati mediului
inconjurator, incadreaza problemele abordate de autor referitoare atat la radioactivitatea
naturala cat si la cea artificiala, in contextul preocuparilor actuale tot mai largi legate de acest
subiect.
Capitolul 2 prezinta un studiu sistematic al performantelor metodelor de determinare a
radioactivitati naturale si artificiale a radionuclizilor din sol si din atmosfera libera bazate pe
masurari gama spectrometrice, aplicabile in programe de rutina.Acest studiu se face in mai
multe directii de cercetare raportate in literatura de specialitate si permite elaborarea unor
metode de masurare si calcul optimizate in privinta raportului dintre cantitatea si calitatea
rezultatelor care pot fi obtinute.
Capitolul 3 prezinta aplicatii ale metodelor propuse de autor pentru determinarea
radioactivitati naturale si artificiale a solului, in cadrul programelor de supraveghere a
radioactivitatii mediului, si in conexiune cu anumiti factori meteorologici si

7
geologici.Monitorarea radioactivitati artificiale, devenita necesara ca urmare a desfasurarilor
testelor armelor nucleare in atmosfera (mai ales pana in anul 1962) a capatat valente noi odata
cu extinderea utilizarii energiei nucleare in centralele electrice.In urma accidentului de la
centrala nucleara Cernobal 4 expertii I.A.E.A au accentuat necesitatea intensificarii studiului
comportarii radionuclizilor in mediu, in vederea imbunatatirii modelelor de transport si a
actualizarii parametrilor acestora, a obtinerii unor date de calitate pentru calculul debitului de
doza gama.In acest context masurarile gama spectrometrice in situ sunt de o importanta
deosebita.
Tot in acest capitol destinat masurarilor gama spectrometrice in-situ sunt prezentate probleme
de metodica (un program pentru calcularea debitului de doza gama pentru diferite inaltimi) si
exemplificari cu rezultate ale unor masurari selectate.
Capitolul 4 prezinta cateva masurari ale activitati gama si a debitului dozei gama, efectuate in
zone contaminate radioactiv cu metodologia prezentata in capitolele anterioare.
Capitolul 5 cuprinde o prezentare sintetica a principalelor rezultate continute in teza.
Capitolul 6 este rezervat bibliografiei.

8
CAPITOLUL 2
SPECTROMETRIA RADIATIILOR GAMA

2.1.Interactiunea radiatiei gama cu substanta

Din cauza naturii comune (electromagnetice) a radiatiilor X si gama, procesele lor de
interactie cu mediul sunt in multe privinte asemanatoare.Radiatiile electromagnetice sunt
constituite din corpusculi cu masa de repaos nula, numiti fotoni.Deosebirile care apar intre
diferitele varietati de fotoni sunt legate doar de domeniul lor de energii (respectiv de gama de
frecvente).Lipsa sarcinii electrice si a masei de repaos are ca efect o interactie redusa a
radiatiei cu substanta.
Intr-adevar, doar “ciocnirea” directa dintre fotonul gama si electron, nucleu sau atomi va
conduce la o interactie.Astfel, radiatia poate interactiona cu a) electronul b) nucleul c)campul
atomului.In aceste procese de ciocnire pot avea loc:
A.absorbtia
Aa.efectul fotoelectric
Ab.efectul fotonuclear
Ac.efectul de formare de perechi
B.imprastierea Compton
Ba.efectul Compton
Bb.efectul Compton nuclear
C.imprastierea elastica a fotonului gama
Ca.imprastierea Rayleigh sau de rezonanta (pe electroni legati)
imprastierea Thomson (pe electroni liberi)
Cb.imprastiere rezonanta nucleara (fluorescenta nucleara)
efectul Mőssbauer
Cc.efectul Delbruck

2.1.1.Coeficientul linear de atenuare.

Interactia fotonilor γ cu substanta, desi este de natura electromagnetica, se deosebeste
fundamental de interactia particulelor incarcate; fotonii, neavand sarcina nu sufera actiunea
fortelor coulombiene de distanta lunga.In electrodinamica cuantica se arata ca interactia
fotonilor γ cu electronii are loc intr-un domeniu de ordinul lungimii de unda a radiatiilor adica
10-13m, care este cu trei ordine mai mica decat raza atomului.De aceea cuantele γ trecand prin
substanta interactioneaza rar cu electronii, comparativ cu o particula incarcata, fiind socotite
radiatii penetrante.
Interactia radiatiilor γ se rezuma in principal la urmatoarele efecte
1)Efectul fotoelectric este interactia cuantelor γ cu electronii legati din atom.In urma acestui
proces, un electron capata energie cinetica egala cu energia cuantei γ, minus energia de
legatura, iar atomul ramas excitat se dezexcita printr-o emisie de radiatie X sau printr-un
electron Auger.
2)Efectul Compton este imprastierea cuantelor γ pe electronii liberi: energia initiala se
imparte intre fotonul imprastiat si electronul de recul.
3)Producerea de perechi este transformarea cuantei γ intr-o pereche particula-antiparticula
(electron-pozitron), in campul coulombian al altei particule.Energia cuantei γ se imparte in
suma energiilor de repaus a electronului si pozitronului si energiile cinetice ale acestora si
particulei de recul.Aceasta poate fi un nucleu, sau mai rar un electron din substanta.Primele
trei procese prezinta o importanta deosebita in detectia radiatiilor γ.In toate cazurile apar
electroni care pot ioniza substanta.Din energia electronilor detectati se poate extrage si
spectrul radiatiilor γ.

9
4)Imprastierea Rayleigh este imprastierea cuantelor γ pe electronii legati, fara ca atomul sa
ramana excitat.Se produce un recul al atomului ca un intreg si energia fotonului ramane foarte
apropiata fata de cea dinainte de ciocnire.
5)Efectul fotonuclear este smulgerea de catre cuantele γ a nucleonilor dintr-un nucleu
atomic.Energia cuantelor γ trebuie sa depaseasca energia de legatura a nucleonului.Sectiunea
este foarte mica dar procesul poate fi folosit in producerea de neutroni in reactii de tipul (γn)
si (γf).
Deoarece fotonii pot exista doar cu viteza luminii nu se vorbeste de incetinirea cuantelor γ in
substanta; ei pot fi absorbiti in substanta (efect fotoelectric, efect fotonuclear, formare de
perechi)sau pot fi imprastiati la unghiuri mari, cu marirea lungimii de unda (efect
Compton).Tratarea teoretica a interactiei γ cu substanta se poate face corect numai in
electrodinamica cuantica.
Legea de atenuare a unui fascicul de particule intr-un strat de substanta de grosime x este,
I = Ioe-μx
unde Io este numarul de fotoni care cad pe suprafata absorbantului in unitatea de timp, iar I
este numarul de fotoni care raman in fascicul dupa traversarea stratului de substanta de
grosime x.Deoarece atenuarea fascicului se datoreaza in principal celor trei procese,
Compton, efect fotoelectric si formarea de perechi, coeficientul de atenuare se poate scrie:
μ = μc + μf + μp
Coeficientul de absorbtie μf = nσf unde “n” este numarul de atomi din unitatea de volum si
“σf” este sectiunea eficace de producere a fotoelectronilor; coeficientul μc = nZσc, unde “nZ”
este numarul de electroni din unitatea de volum; μp = nσp unde “n” este numarul de nuclee din
unitatea de volum.
Importanta celor trei procese este diferita in atenuarea unui fascicul de radiatii γ depinzand de
energia radiatiei si de substanta.Sugeram importanta relativa a acestor trei procese.Efectul
fotoelectric este dominat pentru Z mari si energii joase, efectul Compton pentru energii medii
si Z mici, crearea de perechi pentru Z mari si energii mari.Aceasta dependenta sugereaza ca
pentru detectia radiatiilor γ, de energie medie si mare, trebuiesc alese materiale cu Z mare si
volum suficient.Astfel se prefera detectorii cu semiconductori cu Ge (Z=32) si scintilatorii cu
cristal de NaI(Z=53 pentru I).

2.1.2.Efectul fotoelectric
Este un proces de interactiune a cuantelor gama cu electroni,legati de atom, in care electronul
preia intrega energie a cuantelor gama.Astfel electronul este aruncat in afara limitelor
atomului, cu energia cinetica
Tc= Eγ-Ii
Eγ-energia cuantelor gama
Ii-potentialul de ionizare al stratului al i-lea al atomului
Evident ca pentru Eγ <Ik fotoefectul este posibil numai pentru paturile L,M,… ale atomului si
este imposibil pentru patura K;
Pentru Eγ <IL fotoefectul este posibil numai pentru paturile M,N,… si este imposibil pentru
paturile K si L.
Locul eliberat de electron intr-o patura, ca rezultat al fotoefectului, este ocupat de electronii
de pe orbitele superioare.Acest proces este insotit de emisia de radiatii Roentgen sau de
emisie de electroni Auger (transfer direct al energiei atomului excitat la un electron al aceluias
atom, proces analog fenomenului de conversie interna).Fotoefectul este posibil numai pe
electronii legati.Cu cat este mai slaba legatura electronului cu atomul in comparatie cu energia
fotonului cu atat este mai mica probabilitatea fotoefectului.Aceasta determina toate
proprietatile fundamentale ale fotoefectului:

10
1.Dependenta de energie a sectiunii.Pe masura scaderii lui E γ sectiunea creste la inceput dupa
legea 1/ Eγ si apoi(pe masura apropierii lui Eγ de Ik) dupa legea mai tare 1/ E γ7/2.Cresterea
sectiunii continua pana cand Eγ devine egal cu potentialul de ionizare pentru patura K
(Eγ =Ik).Incepand cu Eγ <Ik de patura K devine imposibil, iar sectiunea fotoefectului este
determinata de interactiunea cuantelor gama cu electronii paturilor L,M.Dar electronii acestor
paturi sunt legati mai slab cu atomii decat electronii paturii K.De aceea, la energii egale ale
cuantelor gama, probabilitatea fotoefectului electronilor din patura L (si cu atat mai mult al
celor din patura M) este substantial mai mica in patura K.In legatura cu aceasta, pentru E γ = Ik
pe curba sectiunii apare un salt brusc.
Pentru Eγ <Ik sectiunea fotoefectului incepe sa creasca din nou, deoarece creste din nou
cuplarea relativa a electronului IL /Eγ .Cresterea inceteaza pentru Eγ =IL, unde apare un nou salt
brusc al sectiunii.
In figura 1 este reprezentata dependenta sectiunii fotoefectului de energia cuantelor gama.Din
figura se observa ca pentru energii mari ale cuantelor gama (pentru care toti electronii
atomului sunt slab legati) sectiunea este mica.

figura 1

2.Corelatia probabilitatilor fotoefectului pe diferite paturi energetice si dependenta sectiunii

de sarcina mediului.Probabilitatea fotoefectului depinde foarte mult de sarcina Z a atomului
pe care are loc fotoefectul:σtotal~Z2.Aceasta se explica din nou prin diferenta de cuplaj a
electronilor.La elementele usoare (pentru Zmic) electronii sunt legati de nucleu, prin fortele
coulombiene relativ mai slab decat in cele grele.
Pentru sectiunea fotoefectului se obtine urmatoarea dependenta de energia radiatiei si de
sarcina mediului
σf –Z5/Eγ pentru Eγ >> Ik
σf –Z5/Eγ7/2 pentru Eγ > Ik
Fotoefectul este deosebit de important pentru atomii grei, unde apare cu o probabilitate
considerabila chiar si la energii mari ale cuantelor gama.In atomii usori fotoefectul este
considerabil numai pentru energii relativ nu prea mari ale cuantelor gama.Formulele pentru
sectiunea fotoefectului se obtin prin metodele electrodinamicii cuantice si arata in modul
urmator:
pentru hυ mic

pentru hυ>>mec2
Formulele permit calcularea sectiunii fotoefectului pe electronii paturii K.Dupa cum sa
remarcat deja, contributia relativa la sectiune a fotoefectului pe paturile L,M si pe celelalte nu
este mare.Calculul da valori pentru rapoartele sectiunilor fotoefectului pe diferite paturi:

11
Verificarea experimentala a primei relatii a confirmat acest rezultat.De aceea, la calcularea
sectiunii totale a fotoefectului in fata formulei se pune coeficientul 5/4.Pentru sectiunea
diferentiala a fotoefectului, pentru Eγ<<mec2 formula are aspectul

Z –sarcina atomului

-raza clasica a electronului

θ-unghiul dintre impulsul cuantei gama, pγ si impulsul electronului pe,

-unghiul dintre planele (pγ , pe) si (E, pγ ) iar β=v/c
Din formula de sus rezulta ca fotoelectronii smulsi de cuantele gama foarte moi (de mare
lungime de unda) sunt emisi de preferinta in directia vectorului electric E..
Fotoefectul este mecanismul principal de absorbtie a radiatiilor moi de catre atomii grei.

2.1.3.Efectul fotonuclear
Este un proces de interactie cu nucleul in urma caruia poate fi excitat, poate suferi
transformari (reactii fotonucleare) de tip (γ,n), (γ,p) si (γ,α), sau poate sa se dezintegreze
(fotodezintegrare).In general, efectul fotonuclear are loc la energii mari ale cuantelor.Conditia
necesara pentru realizarea uneia dintre aceste reactii este ca energia cuantelor gama sa
depaseasca energia de separare a particulei corespunzatoare, adica

Primul efect fotonuclear a fost observat in anul 1934, de catre Chadwick si Goldhaber pe
exemplul fotodespicarii deuteronului, cand au loc simultan reactiile (γ,n) si (γ,p)

In experienta s-au folosit cuante gama emise de preparatul radioactiv ThC” (E γ=2,62MeV).Ca
rezultat al fotodespicarii deuteronului au fost observati protoni cu energia de 0,2MeV.
Deoarece la acea vreme se stia ca masa neutronului este aproximativ egala cu masa
protonului, s-a putut conchide ca energia cinetica preluata de neutron este si ea egala cu
0,2MeV si ca prin urmare, energia de legatura a deuteronului este

Ulterior a fost observata inca o reactie sub actiunea cuantelor gama ale elementelor
radioactive naturale.S-a observat ca cuantele gama ale RaC’ (E γ=1,78MeV) despica nucleul

Aceasta incheie lista reactiilor nucleare ce au loc sub actiunea cuantelor gama emise de
elementele radioactive naturale.La toate celelalte nuclee energia de separare a nucleonilor
depaseste energia cuantelor gama emise de nucleele radioactive.

2.1.4.Efectul de formare de perechi

2.1.4.1Producerea de perechi electron-pozitron.
Pentru energii destul de mari ale cuantei gama (E γ>E0=1,022 MeV), pe langa fotoefect si
efectul Compton poate sa apara a treia forma de interactiune a cuantelor gama cu substanta -
formarea perechilor electron-pozitron.
Posibilitatea unui astfel de proces a fost descoperita de Dirac in 1928 ca rezultat al analizei
ecuatiei cuantice relativiste a electronului.Procesul de formare a perechilor nu se poate
produce in vid, ci trebuie sa aiba loc in vecinatatea nucleului sau electronului.Daca

12
presupunem ca formarea perechilor de catre cuantele gama s-ar observa in vid, atunci in
conformitate cu legile de conservare a energiei si a impulsului ar trebui sa fie satisfacute doua
egalitati.

Ultima inegalitate este imposibila deoarece vectorii pγ si pe- pe+ in conformitate cu formulele
de mai sus alcatuiesc un triunghi.In prezenta nucleului sau a electronului procesul de formare
al perechilor din cuanta gama este posibil, deoarece energia si impulsul cuantei gama se pot
distribui intre trei particule fara a se incalca legile de conservare.In aceste cazuri, daca
procesul de formare a perechii are loc in campul coulombian al nucleului sau al protonului,
atunci energia transferata nucleului de recul este foarte mica, astfel ca energia de prag a
cuantei gama, E0 necesara pentru formarea perechilor coincide practic cu dublul masei de
repaus a electronului

La formarea perechii in campul coulombian al electronului energia de prag a cuantei creste la

In primul caz energia de recul a nucleului (sau a protonului) este atat de mica incat pe
fotografie sunt vizibile numai urmele de electroni si pozitroni (figura 2 si figura 3).

Figura 2 Figura 3

Ambele particule zboara (la inceputul traiectoriei lor) in directia cuantei gama ce le-a generat

sub unghiul fata de aceasta.

In cel de-al doilea caz (figura 3), in afara perechii de electron pozitron se observa si urma
electronului de recul.Un astfel de eveniment trielectronic se numeste triplet.
Perechi electron pozitron pot sa ia nastere sub actiunea a doi fotoni cu energia totala
si la ciocnirea a doi electroni, daca energia totala a electronului in miscare
este
Expresia pentru sectiunea de formare a perechii electron pozitron in campul nucleului are o
forma complicata.Ea poate fi scrisa analitic numai pentru un interval limitat de variatie a lui
Eγ

(fara considerarea ecranarii) si

13
pentru (ecranare completa),unde este 30MeV(Al) si
15MeV(Pb)
Pentru alte energii comportarea sectiunii se calculeaza prin integrarea numerica a expresiei
sectiunii diferentiale.Forma generala a dependentei σpereche(Eγ) este data in figura 4.

Figura 4

Sectiunea de formare a perechi electron pozitron in campul coulombian al electronului este de

multe ori (~103) mai mica decat sectiunea formarii sale in campul nucleului in special daca
compararea se face pentru energii mici si pentru Z mare.
Pentru Eγ>10MeV, formarea perechii pe electroni poate reprezenta circa 1% din sectiunea
totala la elementele grele si aproximativ 10% la cele usoare.Procesul de formare al perechilor
electron-pozitron impreuna cu franarea radioactiva a electronilor este cauza generarii jerbelor
electrono-pozitronice in razele cosmice.Daca cuanta gama ce este generata ca rezultat al
franarii prin radiatie a electronului are energia E γ>2mec2,ea poate forma o pereche ai carei
electron si pozitron genereaza din nou cuanta de franare prin radiatie.Procesul creste in
cascada pana cand este atinsa energia critica.Este procesul invers fenomenului de anihilare,
are loc numai daca energia fotonului gama depasese un anumit prag si are ca rezultat formarea
unei perechi particula-antiparticula, electron-pozitron (prag 1,05MeV), proton-antiproton
(prag 1,86 GeV)
Energia de prag depinde de energia de repaos a particulelor si antiparticulelor generate.In
acest caz fotonul gama dispare (absorbtie).

2.1.5.Imprastierea Compton
2.1.5.1.Efectul Compton
Este efectul ce consta in interactia fotonului cu un electron liber sau slab legat.Spre deosebire
de efectul fotoelectric, aici fotonul nu dispare, ci ramane cu o energie mai mica.Teoria clasica
a imprastierii este valabila pentru hν>>mec2.Daca conditia nu este indeplinita atunci se
observa o imprastiere cu modificarea lungimii de unda.O astfel de radiatie a fost observata
pentru prima oara in experientele de studiere a proprietatilor radiatiei Rontgen dure.Aceste
experiente au aratat ca puterea de patrundere al radiatiilor Rontgen dure devine mai mica dupa
imprastiere, adica lungimea lor de unda creste.
Studiul detaliat al imprastierii radiatiilor electromagnetice cu modificarea lungimii de unda au
fost facute in anul 1923 de Compton.Rezultatele experientei sunt urmatoarele:
1.Spectrul radiatiei imprastiate contine, in afara lungimii de unda initiale λ0, si o linie
deplasata cu λ’> λ0 ;
2.Δ λ= λ’- λ creste cu cresterea unghiului de imprastiere;
3.pentru un unghi dat de imprastiere,( Δ λ)θ nu depinde de λ0
4.( Δ λ)θ este constanta pentru toate tintele
Aceste caracteristici nu pot fi explicate cu ajutorul teoriei ondulatorii clasice, conform careia
lungimea de unda a radiatiei imprastiate trebuie sa coincida cu cea a radiatiei incidente.

14
Explicatia fenomenelor studiate a fost data de catre Compton si Debye cu ajutorul teoriei
cuantice.Compton a atras atentia asupra faptului ca primele doua legi concorda perfect cu
imaginea imprastierii elastice a particulelor, unde energia particulei imprastiate se deosebeste
de energia initiala si depinde de unghiul de imprastiere.El a propus interpretarea cuantica a
fenomenului de imprastiere, conform careia radiatia Rontgen trebuie considerata ca un flux de
particule, fotoni, care sunt imprastiati elastic pe alte particule-electroni.Deoarece electronii
sunt continuti de toti atomii si pentru ei este indeplinita conditia (legatura cu atomii este
neeesentiala), procesul considerat poate fi descris, in orice mediu ca imprastierea fotonului pe
electronul liber.In felul acesta, caracterul imprastierii (sub unghiul dat) nu depinde de
substanta imprastietoare.Pentru obtinerea relatiei ce leaga lungimea de unda a radiatiei
imprastiate de unghiul de imprastiere, scriem legile de conservare ale energiei si impulsului in
ipoteza ca electronul este liber.
Legea conservarii energiei

Legea conservarii impulsului

Figura 5

Rezolvand ecuatiile vom obtine

Λ-este lungimea de unda Compton a electronului

Din formula rezulta ca lungimea de unda , λ’ a liniei deplasate creste cu unghiul de
imprastiere θ astfel ca pentru

Pentru imprastierea sub unghiul dat θ marimea Δ λ nu depinde de λ.Efectul Compton este
neesential pentru radiatia de lungime de unda mare, cand , Δ λ>>Λ (de exemplu, pentru
lumina si chiar pentru radiatia Rontgen moale) si invers, joaca un rol important pentru radiatia
gama de unda mica, cand
Rezolvand expresia relativ la ν’, obtinem formula pentru energia cuantelor imprastiate sub
unghiul θ

rezulta ca hν>mec2pentru unghiurile de imprastiere destul de mici,hν<<mec2 pentru toate

unghiurile de imprastiere, pentru unghiurile de imprastiere mari

15
astfel ca pentru θ=π/2 iar pentru θ=π si
Scaderea energiei hυ’ si prin urmare a impulsului hυ’/c ale cuantei imprastiate, cu cresterea
unghiului de imprastiere corespunde cresterii energiei si impulsului electronului de recul.
Formula pentru calculul sectiunii diferentiale a imprastierii Compton a fost obtinuta de Klein
si Nishina si de fizicianul rus Tamm.
Aceasta are forma urmatoare

unde

iar θ este unghiul de imprastiere

Formula pentru sectiunea totala a imprastierii Compton se obtine prin integrarea formulei de
mai sus dupa toate unghiurile

Analizam doua cazuri particulare

1.Pentru ε <<1 formula trece in

Pentru energi mici (δ<<0.05) sectiunea de imprastiere Compton creste liniar cu cresterea
energiei si la limita tinde catre σThomson
2.Pentru ε >>1 formula se transforma astfel

Astfel sectiunea de imprastiere Compton pe electron pentru E γ>>mec2(ε >>1) variaza invers
proportional cu energia cuantelor gama.Deoarece in atom sunt Z electroni, sectiunea pentru
un atom este de Z ori mai mare si prin urmare variaza proportional cu Z/Eγ

2.1.5.2.Efectul Compton nuclear

Nu este important decat daca fotonul gama are o energie de peste 100MeV si consta in
interactia directa cu nucleonii din nucleu.Prezinta aceleasi caracteristici ca si efectul Compton
pe electron.

2.1.6.Imprastierea elastica a fotonului gama

2.1.6.1.Imprastierea Rayleigh sau de rezonanta (pe electroni legati) sau difuzia
moleculara a luminii
Aceasta consta in imprastierea luminii cauzata de fluctuatiile statistice ale densitatii unui
mediu lichid, gazos sau solid omogen.Prezenta neomogenitatilor optice, reprezentand abateri

16
statistice ale proprietatilor mediului de la o anumita valoare medie, face ca fenomenul de
difuzie a luminii sa apara chiar si in cazul unor medii foarte pure lipsite de orice particule
straine.In toate cazurile intensitatea luminii difuzate este foarte slaba (pe unitatea de volum
difuzeaza o fractiune de 10-6-10-7 din energia fascicului primar) si poate fi observata usor in
apropierea starii critice a substantei (la opalescenta critica).Pe baza acestui fenomen este
explicata culoarea albastra a cerului:fluctuatiile statistice permanente ale densitatii aerului
formeaza centre de perturbatie,care difuzeaza mai puternic radiatiile cu lungimea de unda mai
mica-albastre si violete.
Variatiile intensitatii luminii difuzate cu lungimea de unda λ:

f(λ)-este o functie de distributie a sursei de lumina

Aceasta relatie de proportionalitate arata ca lumina cu lungime de unda mica difuzeaza mai
mult;de aceea, dupa o directie perpendiculara pe directia de propagare a luminii incidente
culoarea luminii difuzate este albastruie.Notand cu Iπ/2 intensitatea fasciculului difuzat sub un
unghi drept fata de directia fasciculului incident, distributia unghiulara I(θ) a intensitatii
luminii imprastiate este

2.1.6.2.Imprastierea Thomson (pe electroni liberi)

Initial a fost studiata imprastierea radiatiei electromagnetice relativ moi (radiatia Rontgen
moale) si numai dupa aceea a celei dure (radiatia Rontgen dura si radiatia gama).De aceea
primele rezultate experimentale au aratat practic o nemodificare a lungimii de unda la
imprastiere.Aceste rezultate au fost explicate cu ajutorul teoriei clasice a imprastierii radiatiei
electromagnetice, dezvoltata ulterior pentru explicarea imprastierii luminii.
Conform acestei teorii, sub actiunea undei electromagnetice ce cade pe el

Electronul intra in oscilatie fortata cu aceeasi frecventa si prin urmare el insusi radiaza o unda
electromagnetica cu aceeasi frecventa.Aceasta este de fapt unda imprastiata.In cazul cel mai
simplu al imprastierii undelor nepolarizate incidente pe electronul liber, sectiunea diferentiala
de imprastiere este

Iar sectiunea totala de imprastiere

Aceste formule au fost obtinute mai intai de J.J.Thomson.Imprastierea Thomson nu depinde

de lungimea de unda a radiatiei incidente si este simetrica in raport cu planul θ>900.Amintim
ca la caderea unei radiatii gama moi pe un cristal cu o constanta a retelei d comparabila cu
lungimea de unda radiatia imprastiata ramane coerenta si ca rezultat al acestui fapt se observa
figuri de interferenta.
Directia radiatiei imprastiate se determina cu ajutorul formulei Wolf-Bragg ce poate fi
obtinuta din analizarea diferentei de drum dintre cele doua raze 2dsinφ.Egaland-o cu un
numar intreg de lungimi de unda nλ, obtinem conditia pentru care undele imprastiate de
diferitele plane ale cristalului se compun.
2dsinφ=nλ,
Unghiurile φ cele mai comode de determinat se obtin pentru

17
Pentru λ<<d unghiurile sunt foarte mici, iar pentru λ>2d nu este posibila imprastierea
coerenta, deoarece sinφ=nλ/2d>1

Concluzie
Imprastierile Rayleigh si Thomson sunt procese in care fotonul gama este deviat de la
traiectoria rectilinie, fara insa ca energia (frecventa lui) sa se modifice.Daca imprastierea se
produce ca urmare a interactiei directe cu nucleul, astfel incat, la rezonanta absorbtia sa se
efectueze intre diversele nivele de energie ale nucleului, fenomenul se numeste imprastiere de
rezonanta nucleara sau fluorescenta nucleara.Daca fotonul incident are insa o energie mare (ca
in cazul radiatiilor gama) atunci fotonul emergent va avea o energie sensibila mai mica, ca
urmare a reculului nucleului ciocnit.In anumite conditii insa, reculul nucleului poate fi redus
practic la zero, in care caz fenomenul se numeste efect Mossbauer

2.1.6.3.Imprastiere rezonanta nucleara(fluorescenta nucleara) efectul Mossbauer

Este emisia sau absorbtia rezonanta (fara recul) a radiatiei gama de largime spectrala foarte
ingusta, de catre nucleele atomilor “legati” rigid intr-o retea cristalina.Largimea spectrala
naturala Γ0 a radiatiei emise de un ansamblu de nuclee se poate calcula din relatia de
nedeterminare

τ-timpul de viata al nucleului in starea energetica superioara

h-constanta lui Plank
Largimea spectrala Γ egala cu suma dintre largimea naturala si cea datorata efectului Doppler
(determinat de agitatia termica a atomilor) poate fi obtinuta experimental.La emisia unei
cuante gama intre aceasta si nucleu are loc un schimb de impuls, o parte a energiei cuantei
fiind preluata de nucleu sub forma energiei de recul:

unde
p-impulsul cuantei gama
M-masa nucleului
ε0-energia eliberata de nucleu la tranzitia de pe un nivel de energie superioara pe un nivel de
energie inferioara.
Energia cuantei emise va fi

De asemenea la absorbtie are loc cedarea unei parti din energia radiatiei gama nucleului sub
forma energiei de recul, energia ramasa determinand tranzitia nucleului de pe un nivel inferior
pe unul superior.
Energia cuantei absorbite este data de relatia

fiind mai mare decat a celei absorbite cu 2R

Coborand temperatura cristalului de iridiu pana la 4K, B.L.Mossbauer a obtinut in 1957
emisia si absorbtia cuantelor gama de aceeasi energie (129keV) si cu o largime spectrala
foarte mica (apropiata de largimea naturala).Aceasta se datoreaza faptului ca prin racirea
cristalului,nucleul devine “solidar” cu celelalte nuclee din cristal;energia de recul este
transmisa astfel nu unui singur nucleu, ci cristalului intreg.In aceste conditii energia de recul
R este practic egala cu zero.

18
Din relatia anterioara rezulta:

In acelasi timp, racirea cristalului duce la micsorarea agitatiei termice a atomilor, contributia
efectului Doppler la largimea spectrala a radiatiei emise sau absorbite se micsoreaza.Efectul
Mossbauer permite determinarea cu precizie a energiei ε0 care intervine la tranzitia nucleului
intre doua stari energetice;la rezonanta largimea spectrala este minima.

2.1.6.4.Efectul Delbruck
Consta in imprastierea elastica a fotonilor in campul coulombian al nucleului.Efectul a fost
pus in evidenta doar in ultima vreme.Privind comparativ, se poate considera ca in domeniul
energiilor uzuale deci al detectiei doar trei efecte sunt importante:efectul fotoelectric, efectul
Compton pe electron si efectul de formare de perechi electron-pozitron.

2.2.Principiile detectarii radiatiilor gama.Detectoare de radiatii gama

Sistemul de detectare este format din detector si instalatia auxiliara.In detectoare are loc
procesul de interactiune prin care particula incidenta cedeaza partial sau total energia sa
detectorului.Cu ale cuvinte in urma procesului de interactiune care are loc in detector,
particula incidenta mai poate parasi detectorul sau nu-l mai poate parasi. Instalatia auxiliara in
cele mai multe cazuri electronica transforma informatia furnizata de detector intr-o marime
accesibila (masurabila din punct de vedere fizic):numar de impulsuri, rata de numarare, sau
curentul de ionizare.Aceasta marime poate fi indicata de catre un aparat cu citire directa poate
fi afisata pe cadranul unui numarator sau poate fi reprezentata grafic de catre un inregistrator
adecvat.Trebuie subliniat faptul ca un detector nu poate fi folosit fara o instalatie auxiliara
adecvata.
Rolul procesului de interactiune.
Detectarea radiatiilor nucleare, electromagnetice sau corpusculare se bazeaza pe interactia lor
cu substanta.Nu toate aceste procese stau la baza detectarii radiatiilor respective.Astfel
imprastierea sau producerea radiatiilor de franare in cazul electronilor nu servesc la detectarea
lor; aceste fenomene sunt totusi importante in procesul de masurare, deoarece necesita
introducerea anumitor corectii.
Detectarea radiatiilor caracterizate printr-o interactiune puternica (de exemplu radiatiile α)
este mai simpla si de aceea detectoarele respective au fost descoperite mai intai.Dimpotriva
detectarea particulelor cu interactiune foarte slaba ( de exemplu neutrinii) este foarte dificila,
detectarea neutrinilor ramanand astazi o problema in curs de rezolvare.Aici trebuie mentionat
faptul urmator, la detectarea radiatiilor nucleare procesul de interactiune pe care se bazeaza
functionarea detectoarelor este ionizarea, fie ca este vorba de ionizarea directa a particulelor
incarcate electric, fie ca este vorba de ionizarea indirecta a fotonilor.
Cu alte cuvinte, in cazul particulelor incarcate electric are loc ionizarea volumului sensibil al
detectorului direct de catre aceste particule, pe cand in cazul fotonilor ionizarea volumului
sensibil se face de catre fotolectronii,electronii Compton si perechile de electroni care sunt
produse prin interactiunea fotonilor cu substanta diferitelor parti ale detectorului.

2.2.1.Clasificarea detectoarelor de radiatii

Acesta ar trebui sa se faca in primul rand dupa natura radiatiei detectate:fotoni, electroni,
protoni, neutroni.Totusi acest criteriu nu este general in sensul ca exista o categorie bine
definita a detectorilor pentru neutroni, dar categoriile pentru fotoni, electroni si protoni se
acopera in buna parte.
Clasificarea generala admisa astazi este aceea care tine seama de modul in care ionizarea
produsa in detector este folosita in mecanismul formarii semnalului furnizat de detector.

19
Semnalul furnizata de detector poate fi de tipul impuls sau de tipul curent electric si este
preluata de la iesirea detectorului de catre instalatia auxiliara.Pentru a insira diferitele tipuri de
detectoare sa urmarim procesul de ionizare al volumului detectorului strabatut de catre
particulele ionizante.Ionizarea substantei consta in crearea perechilor de ioni (ioni pozitivi si
electroni sau ioni pozitivi si negativi).Din cauza fortelor electrostatice, ionii de semn opus se
atrag intre ei si prin recombinare se formeaza din nou atomul neutru.
1.Daca volumul detectorului este gazos si este sediul unui camp electric, suficient de intens
pentru a colecta ionii si electronii inainte ca ei sa se recombine, avem de aface cu detectoare
bazate pe colectarea ionilor in gaz
a.camera de ionizare
b.contorul proportional
c.contorul Geiger-Muller
2.La recombinare, electronul luandu-si locul pe orbita respectiva se emite o cantitate de
energie caracteristica atomului respectiv.Daca energia emisa este transmisa retelei cristaline
provocand vibratia retelei aceasta energie se transforma in caldura, devenind neinteresanta din
punctul nostru de vedere.Daca energia emisa nu este transmisa retelei ea apare sub forma de
lumina cu o anumita lungime de unda.Daca emisia luminii are loc intr-un timp mai mic de
10-6s, fenomenul se numeste fluorescenta si sta la baza:
detectoarelor cu scintilatie
a)cu cristale anorganice: NaI(Tl) , CaWO4, CsI(Tl)
b)cu cristale organice:naftalenul, antracenul, stilbenul, plastice
3.Energia eliberata la recombinare ionilor poate conduce la disocierea anumitor molecule.
Aceasta disociere poate constitui un fenomen observabil macroscopic care sa foloseasca la
detectarea radiatiilor.Astfel granulele de bromura de argint din emulsia fotografica disociate
devin developabile si inegrirea acesteia este fenomenul de baza al detectoarelor bazate pe
actiunea fotografica
Disocierea altor tipuri de molecule conduc la modificari de culoare care stau la baza
detectoarelor chimice
4.Uneori ionizarea substantei este insotita de fenomene conexe care pot sta la baza
functionarii altor tipuri de detectoare de radiatii.Astfel de exemplu la trecerea unei particule
incarcate electric, se produce intr-o substanta in afara ionizarii un efect de polarizare de-a
lungul traiectoriei, particulei incidente.Cu alte cuvinte, moleculele substantei capata un
moment de dipol electric din cauza deplasarii sarcinilor electrice in interiorul moleculei.Intr-
un mediu dielectric efectul de polarizare este mai intens decat in celelalte medii.Imediat dupa
trecerea particulei incidente moleculele polarizate revin la starea initiala, eliberand energia
respectiva sub forma de lumina.Pe acest fenomen se bazeaza detectoarele Cerenkov.
5.In cristale, trecerea electronilor in stari energetice superioare pot duce, in anumite conditii,
la modificarea conductibilitatii lor electrice.Acest fenomen este utilizat la detectoarele cu
cristal pentru detectarea particulelor ionizante.Curentul care apare in urma miscarii
electronilor si golurilor, produse direct de catre particula ionizanta poarta numele de curent
primar.In timp ce la cristalele dielectrice nu are loc o amplificare a acestui curent, la unele
cristale semiconductoare este posibila o amplificare a curentului primar care sa duca la
marirea cu cateva ordine de marime a impulsului de sarcina obtinut la trecerea particulei prin
cristal.
a)cristale detectoare dielectrice
b)cristale semiconductoare
c)cu jonctiuni semiconductoare
-jonctiuni obtinute prin difuzie
-cu strat bariera

20
6.Consideram intr-un gaz la presiunea atmosferica doi electrozi situati la o anumita distanta
unul de celalat.Daca li se aplica o tensiune electrica suficient de mare intre ei se produce o
descarcare in scanteie.Se constata ca aprinderea acestei descarcari este mult usurata la trecerea
prin intervalul dintre electrozi a unei particule ionizane.Pe acest fenomen se bazeaza
detectoarele cu scantei.Sunt doua tipuri de astfel de detectoare:
a)detectoare de tip fir-placa(de tip Rosenblum)
b)detectoare cu placi paralele

2.2.2.Aparatura asociata detectoarelor

Tipurile sistemelor de detectare
Un detector are nevoie de o instalatie auxiliara care sa prelucreze informatia furnizata de
detector in vederea indicarii sau afisarii unui rezultat.Fara o instalatie auxiliara, un detector de
radiatii nu-si indeplineste rolul pe care il are in detectarea radiatiilor nucleare.Sistemul de
detectare contine detectorul si instalatia auxiliara.Din punctul de vedere care ne intereseaza,
rolul instalatiei auxiliare este predominant intrucat acesta decide tipul sistemului de
detectare.Tipul sistemului de detectare este functie de modul in care instalatia auxiliara
foloseste informatia detectorului.Informatia detectorului poate fi de doua tipuri:
a)tipul impuls
b)tipul curent de ionizare
Tipul informatiei depinde in mare masura de instalatia auxiliara detectorului.
a)In sistemul de detectare de tip impuls informatia detectorului consta intr-o succesiune de
impulsuri.In continuare vom caracteriza aceasta succesiune prin rata de numarare a
impulsurilor ca fiind numarul de impulsuri in unitatea de timp.Fiecare impuls corespunde unei
particule incidente care a interactionat cu substanta detectorului.Un impuls corespunde
particulei care i-a dat nastere si nu poate fi influentat de interactiunea vreunei alte particule in
detector, care urmeaza in timp intr-un anumit interval.O particula sosita dupa una precedenta
intr-un anumit interval de timp mai mic decat timpul de rezolutie nu mai este detectata
corect ;ceva mai mult, o asemenea succesiune intr-un interval de timp mai mic decat timpul
mort conduce la faptul ca o a doua particula nu conduce la nici un fel de impuls.Prin urmare
in acest caz, desi exista o ionizare initiala in detector, aceasta nu poate modifica impulsul
anterior care este in curs de formare.Acest fenomen se datoreaza instalatiei auxiliare care in
cazul contorului Geiger-Muller reduce tensiunea inalta pe detector, ceea ce impiedica
alterarea de catre alta ionizare initiala a unui impuls care se formeaza.Cu un asemenea
mecanism de formare a impulsurilor se pastreza caracterul individual al acestora.Succesiunea
de impulsuri furnizata de detector poate fi folosita fie pentru numararea lor de catre
numaratoarele electronice, fie prin medierea lor de catre aparatele numite ratmetre care
masoara direct rata de numarare.
b)In sistemul de detectare de tip curent de ionizare informatia detectorului consta dintr-un
curent continuu datorat colectarii tuturor sarcinilor de ionizare produse de diferitele particule
care interactioneaza cu detectorul.Curentul de ionizare se datoreaza efectului global al
interactiunii particulelor incidente cu detectorul sau cu alte cuvinte fiecare interactiune
independenta de durata intervalului dintre ele aduce o contributie la informatia furnizata de
detector.In acest caz instalatia auxiliara este mai simpla decat cea corespunzatoare tipului
impuls.Cazul tipic este camera de ionizare cu electrometru, cel mai vechi sistem de
detectare;camera de ionizare furnizeaza curentul de ionizare care se datoreaza ionizarii
produse in unitatea de timp de toate particulele care ajung la detector, iar electrometrul
masoara acest curent.Trebuie sa accentuam ca in acest sistem de detectare se pot folosi si alte
detectoare decat camera de ionizare.Se descriu de asemenea sisteme de detectare cu contoare
Geiger-Muller sau contoare cu scintilatie.

21
Curentul de ionizare furnizat de detector poate fi folosit fie pentru masurarea directa a sa cu
sisteme electrometrice fie pentru integrarea sa (acumularea sarcinilor de ionizare) in asa
numitele sisteme de acumulare.Prin urmare exista in uz trei sisteme de detectare:
1.ratmetrele pentru masurarea impulsurilor;
2.sistemele electrometrice pentru masurarea curentului de ionizare;
3.sistemele de acumulare pentru acumularea sarcinilor de ionizare;

Aparatura electronica asociata sistemelor de detectie

Semnalul detectorului este prelucrat de un preamplificator si un amplificator si este analizat
cu ajutorul unui discriminator (analizor de amplitudine);inregistrarea se face cu doua circuite
logice de inregistrare a impulsurilor, un numarator si un ratmetru.Detectorul poate fi destul de
departe de amplificator, in campul de radiatie.Cablul care face legatura atenuiaza
amplitudinea semnalului si-i strica caracteristicile temporare.
1.Preamplificatorul
Se plaseaza imediat dupa detector sau este conectat direct;in felul acesta pe cablul de legatura
de capacitate cat mai mica atenuarile si discriminarile semnalului sunt minime.Principala
caracteristica a acestuia este sa transforme caracteristica de impedanta mare a detectorilor in
impedanta mica ( de 93Ω,50Ω) pentru a se putea astfel utiliza cabluri de lungimea necesara
pana la amplificator.
2.Amplificatorul
Acesta asigura amplificarea principala;pentru circuitele tranzistorizate amplitudinea
impulsului la iesirea amplificatorului este intre 0 si 10 V, in timp ce amplitudinea la intrare
poate fi de ordinul milivoltilor, sau chiar mai mica pentru camerele de ionizare sau detectorii
cu semiconductori.Astfel in acest caz sunt necesare amplificari ale cuplului preamplificator-
amplificator de ordinul 103-104V.
Detectorii cu scintilatie necesita amplificari totale mai mici de ordinul 10 2.Contoarele Geiger-
Muller pot da semnale de ordinul 0,1-1V astfel incat in acest caz este nevoie de amplificari
numai de ordinul unitatilor.Amplificatorul mai indeplineste si importante functii de filtrare
pentru reducerea zgomotului si de formare a semnalului pentru operatii ulterioare.
3.Discriminatorul (Analizorul de amplitudine)
Este numit mai precis discriminatorul integral.Functia de baza este sa genereze la iesire un
semnal logic, de amplitudine si largimea standard, daca semnalul de la intrare depaseste o
anumita valoare Vp numita de prag.Functia principala a discriminatorului este sa furnizeze
pulsuri standardizate, necesare circuitelor urmatoare.El elimina de asemenea semnalele de
joasa amplitudine ale amplificatorului care se pot datora zgomotului electronicii, sau fondului
de radiatie.Amplificarea si pragul de discriminare se regleaza pentru fiecare experiment
concret, astfel incat amplitudinile minime de interes sa depasasca valoarea de prag.Alegerea
pragului de discriminare trebuie sa tina seama de doua cerinte contradictorii:reducerea cat mai
mult posibil a impulsurilor de fond si sa pastreze cat mai multe evenimente de interes.
Cupland doua discriminatoare integrale cu praguri diferite intr-un montaj de anticoincidenta
se realizeaza un analizor monocanal ce are rolul de a analiza impulsurile preluate de la
amplificator.Diferenta dintre pragul superior si cel inferior se numeste fereastra analizorului,
iar pragul inferior se numeste prag de discriminare.Variind aceste praguri
(fereastra analizorului) se poate obtine distributia semnalelor electrice generate de detector
dupa amplitudine, adica distributia cuantelor gama dupa energia lor.
Analizorul multicanal este echivalent cu mai multe analizoare monocanal, astfel incat fiecare
fereastra energetica sau canal va numara separat semnale electrice de aceeasi amplitudine
(corespunzand ferestrei energetice respective).Se obtine astfel o distributie a cuantelor gama
in functie de energie, respectiv de canalul energetic, adica spectrul gama al probei supuse
analizei.

22
4.Numaratorul
Este un circuit logic care inregistreaza si afisaza numarul de impulsuri de le iesirea
discriminatorului (analizor monocanal sau multicanal).Unele numaratoare pot avea un registru
mecanic si un afisaj electronic.Principalele caracteristici ale unui numarator sunt numarul
maxim de impulsuri pe care-l afiseaza si frecventa maxima la care pot lucra:10MHz, 50MHz
5.Timer-ul
Timpul cat se face masurarea (numaratoarea) poate fi comandat de acest circuit electronic
special, care asigura startul si stopul numaratorului.De obicei acesta consta dintr-un numarator
conectat la un oscilator de frecventa fixa.
3;4;5 formeaza de obicei un montaj bloc numit analizor multicanal (A.M.C)
6.Ratmetrul
Acesta inregistreaza numarul de impulsuri care sosesc intr-un interval dat de timp si da un
semnal de curent proportional cu rata de numarare, care se aplica pe un aparat de masurat
curentul.Avantajul ratmetrului este ca indicatiile sunt continue si nu necesita utilizarea
circuitului start-stop-sterge pentru estimarea ratei de numarare.Evident ca daca timpul de
inregistrare este mic, de ordinul secundelor, indicatiile pot fi afectate de fluctuatii mari, la rate
de numarare mici.Exista si ratmetre logaritmice la care curentul de iesire este trecut printr-un
amplificator logaritmic.
7.Calculatorul
Este folosit la prelucrarea spectrelor gama si efectuarea calculelor de concentratii.Calitatea
spectrelor masurate, caracterizate prin rezolutie, liniaritate si stabilitatea calibrarii energetice
si rata maxima de detectie la care-si pastreaza constanti acesti parametri, depinde de
detectorul utilizat, si de urmatorii parametrii ai preamplificatorului si amplificatorului
utilizati.
a)Liniaritatea reprezinta pastrarea constanta a coeficientului de amplificare k=U e/UI pentru
tensiuni de iesire pana la cel putin 10V (pentru ultima cascada de amplificare).
b)Zgomotul de fond, dat de miscarea termica a electronilor in rezistentele de la intrarea
preamplificatorului, sa fie cat mai redus pentru a nu largi suplimentar picurile si pentru a
putea masura radiatia de energie cat mai mica.
c)Transformarea formei impulsului, dupa scopul experientei: se realizeaza cu circuite simple
de diferentiere sau de integrare RC sau cu linii de intarziere care sa taie cozile cele mai lungi
ale impulsurilor, permitand, in felul acesta, rate marite de detectie si analiza.Amplificatoarele,
poseda de asemenea, comutatoare care permit varierea coeficientului de amplificare.De
obicei, coeficientul se alege de asa maniera incat impulsurile corespunzatoare radiatiilor de
energie maxima sa furnizeze la iesirea amplificatorului impulsuri de amplitudine nu cu mult
sub nivelul maxim al posibilitatilor de analiza (9V)
Discriminatoarele si analizoarele utilizate trebuie sa satisfaca urmatoarele cerinte:
a)Pentru fiecare impuls selectat discriminatorul va da la iesire un impuls standard avand o
amplitudine si o durata fixata.
b)Fixare cu precizie a pragului de discriminare si a ferestrei si obtinerea unor stabilitati foarte
bune a valorilor lor.
c)Liniaritati integrale si diferentiale bune in variatia nivelului acestor marimi
d)Sensibilitatea corespunzatoare pentru amplitudini (energii) mici
e)Insensibilitate la variatia ratei de numarare, eliminarea fenomenelor de suprapunere a
impulsurilor
f)Pragul inferior trebuie sa aiba posibilitatea de a fi deplasat de-a lungul unei mari game de
nivele a impulsurilor de la intrare.In tot acest timp, marimea ferestrei trebuie sa ramana
neschimbata.
g)Largimea ferestrei trebuie sa poata fi variata, pentru a putea selecta esantioane de energie de
diferite marimi.

23
2.2.3.Detectia radiatiilor gama
Detectia radiatiilor γ se bazeaza pe aparitia electronilor cu energie cinetica comparabila cu
energia cuantelor γ in procesele : efect fotoelectric, imprastiere Compton si formarea de
perechi.De exemplu o cuanta γ poate scoate astfel un electron din fereastra unui contor
proportional sau din gazul cu care acesta este umplut.Electronul ionizeaza gazul din volumul
sensibil.Electronii apropiindu-se de firul central capata energie suficienta pentru a produce
ionizari secundare, astfel ca pe rezistenta de sarcina a contorului se colecteaza un impuls de
tensiune.In scopuri spectrometrice, detectorii cu gaz sunt folositi pentru fotonii cu energie de
cel mult 200 keV.Pentru energii mai mari, datorita scaderii sectiunii de interactie a cuantelor γ
cu substanta se prefera detectori solizi, cum ar fi scintilatorul cu NaI(Tl) si semiconductorii
din Ge cu litiu driftat.Utilizarea detectorilor cu semiconductori in detectia cuantelor γ o vom
trata insa pe scurt in cele ce urmeaza.

2.2.3.1.Detectorii cu semiconductori de tip n-i-p

Pentru detectarea radiatiilor γ mai energice (>200keV) se utilizeaza detectori cu Ge
compensati cu Li (Z=32 la Ge si Z=14 la Si).
Relatiile matematice ce se pot scrie in campul electric al detectorului sunt date mai jos.
Daca notam cu Na numarul ionilor acceptori, in unitatea de volum, din regiunea p, din legea
lui Laplace gasim ecuatia cu conditiile :

unde U0 este saltul intern de potential

Folosind relatia de mai sus se obtine

din relatia lui U(x) scoatem valoarea maxima a campului electric

utilizand relatia lui d putem afla capacitatea detectorului

a doua relatie se obtine neglijand potentialul de contact U0

unde
S este suprafata detectorului in cm2
d grosimea zonei intrinseci in cm.
Litiul se depune prin evaporare pe suprafata unui cristal de tip p; el difuzeaza la temperatura
de circa 4000C si se obtine o jonctiune n +p.Polarizand invers jonctiunea astfel formata, la
temperatura de minus cateva 0C, ionii pozitivi de litiu se deplaseaza in regiunea p, unde sunt
compensate impuritatile acceptoare.
Dupa un timp de cateva zile se obtine o grosime compensata d, de ordinul centimetrului

unde:

24
μLi este mobilitatea ionilor de Li;
U- tensiunea inversa aplicata (sute de volti);
tdrift- timpul cat ionii de litiu se deplaseaza in camp;
Litiul avand o mobilitate mare, la temperatura de 3000K, tinde sa precipite in stare neutra la
marginea cristalului de Ge, ceea ce duce la disparitia compensarii.De aceea detectorii cu
cristal de Ge(Li), trebuiesc pastrati permanent la temperatura de 77K in azotul lichid.Prin
compensarea cu Li s-au creat in semiconductori trei zone: o regiune donoare n +, o regiune
intrinseca si o regiune p.Daca se aplica o tensiune inversa zona sensibila este o regiune
intrinseca.O particula ionizanta aparuta in aceasta regiune (de exemplu un fotoelectron) va
ceda energie mediului si in final vor aparea perechi electron-gol care se deplaseaza in campul
electric.Amplitudinea impulsului de tensiune pe rezistenta R este invers proportionala cu
suma capacitatii detectorului si capacitatii de iesire.
Daca R(Cd+Ci)>>ti unde ti este durata unui impuls,putem scrie:
,
unde Q este sarcina colectata.
Raportul semnal-zgomot se micsoreza daca capacitatea detectorului creste.Detectorii n-i-p pot
fi priviti intr-o prima aproximatie ca un sistem cu doi electrozi, astfel ca in cazul unei
geometrii plane, putem utiliza expresiile Cd 1,1 S/d nF, pentru Si C d 1,37 S/d nF, pentru
Ge.
Detectoarele de Ge(Li) se realizeaza in doua variante constructive de baza:plane si coaxiale.
La aceeasi adancime de driftare (d) limitata din considerente tehnologice la circa 1cm,
detectoarele de radiatii coaxiale permit sa se obtina volume mai mari.Astfel s-au realizat
detectoare cu volume de peste 100 cm3.
Detectorii Si(Li) sunt utilizati pentru detectarea radiatiilor X intre 1keV si 40keV; limita
minima este determinata de grosimea ferestrei de Beriliu utilizate ca fereastra la incinta vidata
in care se afla detectorul.

2.2.3.2.Detectori cu scintilatori
Un detector cu scintilator consta intr-o substanta fluorescenta (scintilatorul) in contact optic
cu un fotomultiplicator.La trecerea unei particule ionizate prin scintilator, o parte din energia
acesteia se converteste, dupa un lant de procese, in energie luminoasa.Scintilatorul este astfel
ales, incat sa fie transparent la propria sa emisie de lumina.Inregistrarea unui foton se
produce, de exemplu, in felul urmator.Ca urmare a interactiei Compton in cristal, un electron
primeste o parte fhυ din energia fotonului.Electronul pierde aceasta energie in scintilator,
ionizand si excitand mediul.Se defineste o eficacitate de conversie a scintilatorului C ef , ca
fractiunea de energie absorbita in scintilator si reemisa de acesta sub forma de fotoni de
lumina (obisnuit maximul de emisie in regiunea vizibilului).Distributia temporala a emisiei de
fotoni de lumina depinde de modul si durata formarii starilor excitate(intre 10 -9 si 10-10 sec) si
de timpul mediu de viata al acestor stari (intre 10 -9 si 10-5 sec, depinzand de scintilator).
Deoarece timpul formarii starilor excitate este in general mult mai mare decat cel al
dezintegrarii, emisia de fotoni va asculta de o lege exponentiala:
N = N0 exp(-t/τ)
unde
N este numarul de fotoni emisi in unitatea de timp
τ timpul mediu de dezexcitare
Pentru multi scintilatori, intensitatea luminii emise poate fi exprimata ca o suma de
exponentiale, cu diferiti timpi medii de dezexcitare.
Sa urmarim pe scurt procesele ce se intampla in a doua parte a detectorului si anume in
fotomultiplicator.Fotonii de lumina, cazand pe fotocatoda fotomultiplicatorului scot electroni

25
prin efect fotoelectric.Sub actiunea campului electric din tub electronii sunt indreptati spre
dinode unde are loc o emisie secundara de electroni; multiplicarea este de ordinul 10 4 – 108
ori.In felul acesta se formeaza un impuls electric care este inregistrat de o electronica
adecvata.Nu toti fotonii care s-au format in scintilator ajung la fotocatod; unii sunt absorbiti in
scintilator, altii in substanta ce inconjoara scintilatorul, in ghidul de lumina (daca se utilzeaza)
si in invelisul de sticla al fotomultiplicatorului.In continuare vom rezuma doar cateva dintre
proprietatile celor mai utilizati scintilatori, pentru detectia radiatiilor nucleare: scintilatorii
anorganici, cum ar fi iodurile alcaline si ZnS, cu adaosuri de impuritati active; cristale
organice de hidrocarburi aromate foarte pure; diversi compusi organici, dizolvati in
hidrocarburi aromate lichide; diversi compusi organici dizolvati in solutii solide de
hidrocarburi aromate cu plastici; sticle active cu cerium; gaze nobile.

2.2.3.2a.Cristalele anorganice
Cele mai utilizate cristale sunt halogenurile cristaline, cu impuritati din metale grele, cum ar fi
cele din NaI activate cu Tl.Procesele fizice ce se petrec intr-un astfel de cristal nu sunt in
intregime clarificate astfel ca o descriere cantitativa completa a lor nu exista; si calitativ
descrierea proceselor fizice difera de la un tip la altul.Sa ne rezumam la cristalele ionice de
tipul NaI(Tl).Datorita interactiei atomilor din retea apar o serie de benzi interzise: zona de
valenta ocupata complet de electroni, zona interzisa, zona de excitare si de conductibilitate.In
interiorul zonei interzise se afla nivele discrete de energie, permise pentru electroni si care
sunt determinate de starile ionilor activi (in cazul nostru Tl) si alte impuritati.In halogenurile
alcaline largimea zonei interzise este de circa 7keV si largimea zonei excitate de circa 1eV
La trecerea unei particule incarcate prin cristal electronii primesc suficienta energie pentru a
trece in zona de conductibilitate.In zona de valenta raman goluri.Aceasta este ionizarea.Un alt
proces posibil este excitarea, cand electronul primeste o energie suficienta pentru a ajunge in
zona de excitare, dar ramane legat de gol.Perechea electron-gol poarta in acest caz numele de
exciton.Electronii pot fi ridicati si de pe nivele discrete din zona interzisa dar acest proces e
mult mai putin probabil.Sa urmarim procesele de dezexcitare dupa ionizare si excitare
(aparitia purtatorilor de sarcina).
Electronii pot trece din zona de conductibilitate in zona de valenta, dar recombinarea
electronilor si golurilor este un proces relativ lent, deci neefectiv.La anihilarea excitonilor
spectrul de emisie va coincide cu spectrul de absorbtie si deci acesta nu este un proces eficient
pentru producerea fotonilor care sa paraseasca cristalul.Dar electronii, golurile si excitonii se
deplaseaza in cristal si pot ocupa nivele discrete din zona interzisa, datorate centrilor de
activare; ca urmare vom avea tranzitii radiative si neradiative.Daca timpul legat de tranzitiile
radiative de pe acest nivel este scurt, spunem ca avem de-a face cu centrii de luminiscenta.
Daca timpul de viata pe nivelele discrete din zona interzisa este lung, sunt mai probabile
tranzitiile neradiative si acesti centrii sunt numiti de captare a purtatorilor, nefolositori pentru
procesul de luminiscenta.Captarea purtatorilor de catre centrele de luminiscenta conduce la
aparitia fotonilor a caror energie este mult mai mica decat largimea zonei interzise.Spectrul
acestor fotoni este in afara spectrului de absorbtie.
De prezenta nivelelor energetice ale ionilor activatori se leaga astfel si mecanismul principal
al scintilatiei.Exista pentru reteaua cristalina a NaI o concentratie optima a activatorului.Cu
cresterea concentratiei emisia de lumina creste, deoarece creste probabilitatea de captare a
purtatorilor pe nivelele energetice din zona interzisa; pentru concentratii din ce in ce mai mari
ale activatorului emisia de lumina incepe sa scada, datorita cresterii probabilitatii absorbtiei
fotonilor in cristalul cu impuritati.Timpul mediu de scintilatie pentru concentratia optima de 3
10-3 a Tl este de circa 0.22μs.Daca fotonii fluorescenti apar la captarea purtatorilor pe nivelele
discrete din zona interzisa, atunci intensitatea radiatiei la un moment dat este proportionala cu

26
numarul de purtatori in zonele permise; caracterul emisiei este exponential in timp si timpul
mediu de scintilatie este caracterizat de mobilitatea purtatorilor si concentratia centrilor de
fluorescenta.Daca insa purtatorii sunt captati de aceste centre ca rezultat al unor tranzitii
neradiative iar fotonii sunt emisi ca urmare a unor recombinari cu purtatorii din zonele
permise (de exemplu un electron de pe un nivel discret din zona interzisa se combina cu un
gol din zona de valenta) atunci intensitatea emisiei va fi proportionala cu produsul
concentratiilor de goluri si electroni.
Emisia de lumina depinde si de puterea de ionizare dE/dx a particulei si din aceasta cauza nu
totdeauna este proportionala cu energia.Cu cresterea puterii de ionizare emisia specifica de
lumina, definita ca numarul de fotoni care se formeaza in scintilator la pierderea unei unitati
de energie de catre particula ionizata ramane constanta, apoi incepe sa scada pentru puteri
mari de ionizare.Faptul se explica prin aceea ca, la densitati mari de ionizare, incalzirea
cristalului in regiunea respectiva devine apreciabila; prin ridicarea temperaturii tranzitiile
neradiative devin mai probabile, micsorandu-se astfel probabilitatea de captare a purtatorilor
de catre centrele de luminiscenta.Caracteristicile celor mai utilizate cristale anorganice,
folosite ca scintilatori, sunt date in tabelul1 de mai jos.Ca timp mediu de scintilatie este data
componenta cea mai rapida.Eficacitatea de conversie a energiei particulei incidente, in energie
luminoasa este data in unitati relative fata de NaI, a carui valoare absoluta este de 6%.In
ultima coloana este dat raportul emisiei specifice de lumina pentru radiatiile β si α, cu energia
in jurul valorii de 5 MeV.
Cristalele de NaI(Tl) au o eficacitate de conversie a energiei ridicata si se pot obtine cu
dimensiuni relativ mari (pana la ordinul zecilor de cm).Au o transparenta mare pentru propria
radiatie.Ele se cresc in vid si sunt tinute permanent inchise pentru ca sunt foarte higroscopice.
Cristalul CsI(Tl) nu este higroscopic: timpul mediu de scintilatie depinde insa de densitatea de
ionizare, ceea ce permite separarea radiatiilor cu putere diferita de ionizare, dupa durata si
amplitudinea semnalului.Ambele tipuri de cristale sunt folosite pentru detectia radiatiilor γ,
caci elementele componente au Z mare.Iodura de litiu LiI(Eu) este utilizata in detectia
neutronilor lenti cu reactia:6Li(n,α)3H
Cristalele de CaF2 prezinta interes la inregistrarea cuantelor γ insotite de neutroni.Sectiunea
de absorbtie a Ca si F pentru neutroni este foarte mica, in comparatie cu sectiunea de
interactie a cuantelor γ.Pe de alta parte interactia elastica a neutronilor cu nucleele de Ca si F
conduce la reculuri de energie mica, cu putere de ionizare mare ale caror semnale pot fi
discriminate de catre o electronica adecvata dupa forma si amplitudine.La CaF 2 , datorita
faptului ca maximul spectrului se afla in ultraviolet, este nevoie de un convertor de radiatie.

Tabelul 1.Scintilatori anorganici

Cristal densitatea maximul spectrului τ(μsec)(componenta Eficacitatea α/β
g/cm2 de luminiscenta (Å) rapida) de emisie
NaI(Tl) 3.67 4100 0.25 1(0.06) 0.5
CsI(Tl) 4.51 5600 0.7 0.3 0.5
KI(Tl) 3.13 4100 1.0 0.2 0.6
LiI(Eu) 4.06 4400 1.2 0.7 ~1
ZnS(Ag) 4.09 4500 0.1÷10 1÷2 ~1
CaF2 3.18 2500 0.2 0.15 <1

27
2.2.3.2b.Scintilatorii organici
Hidrocarburile aromatice in forma cristalina pura sau cu diversi dizolvanti (amestec lichid sau
solid), sunt cei mai utilizati scintilatori organici.Emisia de fotoni este un proces direct, legat
de tranzitiile electronilor in compusi moleculari.La halogenurile alcaline se produceau mai
intai purtatori de sarcina, electronii si golurile; acestea executau tranzitii pe nivelele discrete,
datorate existentei centrelor de luminiscenta.Deci pentru scintilatorii organici este
caracteristic un timp mediu de scintilatie τ mai mic decat la scintilatorii anorganici, de ordinul
10-8-10-9 s; acest timp este de ordinul timpului mediu de viata al moleculelor in stari excitate.
Sa urmarim procesele prin care acesti compusi organici produc scintilatii.Particulele incarcate
cedeaza energia lor mediului intr-un interval de timp de ordinul 10-10-10-13 s.Apar molecule si
radicali, ionizati si excitati.Intr-un interval de ordinul 10 -11-10-12 s aceste molecule se dezexcita
emitand fotoni.Acesti fotoni sunt absorbiti de molecule vecine, care la randul lor vor emite
alti fotoni.Energia se raspandeste in scintilator si partial se transforma in energie de
vibratie.Se formeaza astfel molecule si radicali in diverse stari joase de energie.Energia de
excitare trece de la o molecula la alta, se petrec recombinari etc.In acest proces complex de
dezexcitare apar si fotoni de lumina, al caror spectru de absorbtie nu coincide cu cel de
emisie..
In afara de tranzitiile radiative, dintr-o stare in alta pot avea loc si tranzitii neradiative, cand
energia de excitatie, trece in energie de agitatie termica.Tranzitiile neradiative sunt cu atat mai
probabile cu cat temperatura scintilatorului este mai ridicata.
Astfel se explica de ce emisia de lumina este mai putin intensa (cam de 10 ori) pentru
particulele α, decat pentru electroni.Ionizarea puternica produsa de particulele α duce la
incalzirea locala a scintilatorului si la cresterea numarului de tranzitii neradiative.In cristalele
organice exista o importanta componenta lenta a scintilatiei.Raportul intensitatilor intre aceste
componente depinde de puterea de ionizare a particulei incarcate.Aceasta ne permite cu
ajutorul unor scheme electronice adecvate sa separam semnalele electronilor pe fondul unor
semnale date de particule incarcate grele.In tabelul 2 de mai jos sunt date cateva din
caracteristicile unor scintilatori organici.Dintre cristalele organice, cea mai larga raspandire au
primit-o stilbenul si antracenul.Antracenul are o eficacitate de conversie relativ mare 4%,care
poate creste prin scaderea temperaturii.

Tabelul 2.Scintilatori organici

Scintilatorul Densitatea Maximul Eficacitatea τ(nsec) τ(nsec) α/β
g/cm3 spectrului (Å) de conversie rapid lent

28
CRISTALE
Antracen(C14H10) 1.25 4450 1(4%) 30 400 0.1
Stilben(C14H12) 1.16 4100 0.4 – 0.7 6 400 0.1
Naftalina(C10H8) 1.15 3450 0.2 70 - 0.1

LICHIDE
p-terfenil in xilon - 4000 0.5 2 - 0.1
2.5-difeniloxazon
in toluen - 3800 0.32 3 - 0.1

PLASTICI
tetrafenil in 1 4500 0.38 5 - 0.9
polistirol
p-terfenil in 1 3800 0.48 3 - 0.1
poliviniltoluol

Cristalul este foarte putin rezistent mecanic si la variatii bruste de temperatura se sparge.
Dependenta de energie a emisiei de lumina pentru electroni este lineara.Linearitatea nu se
pastreaza pentru particulele grele.
Stilbenul are pentru componenta rapida un timp mediu de scintilatie de circa 6 10 -9sec.Pot fi
crescute cristale de dimensiuni mari.Se utilizeaza curent in spectrometria neutronilor,
semnalele luminoase fiind provocate de protonii de recul, ciocniti de neutroni.Separarea de
fondul γ se face pe baza raportului dintre componenta lenta si rapida.
Scintilatorii lichizi, desi au emisia de lumina mai mica decat cristalele organice, prezinta o
serie de avantaje: pot fi utilizate volume mari pentru costuri relativ mici; pentru detectia
neutronilor, in astfel de volume se poate amesteca substante continand nuclee care, in reactii
nucleare cu neutronii, sa produca particule ce vor provoca scintilatiile necesare; cu continut de
bor sau cadmiu, acesti scintilatori au eficacitate foarte mare in detectia neutronilor; neutronii
sunt incetiniti in scintilator, pana la energia de agitatie termica, pentru care sectiunile de
captura a borului si cadmiului sunt mari.
Cei mai simpli scintilatori lichizi se realizeaza dintr-un solvent (toluen, xilen, benzen etc.) si
un activator organic solubil in concentratii de 2,5 – 10g/l (n-terfenil, 2.5-defeniloxazol, etc.).
Solutul trebuie sa aiba o fluorescenta buna in vizibil, in afara domeniului spectral al
solventului.Alegerea solutului si solventului se fac astfel incat primul nivel excitat al
solventului sa fie mai ridicat decat primul nivel excitat al solutului.Astfel este posibila
tranzitia pe nivele excitate a moleculelor solutului, luand energia de la moleculele excitate de
radiatia nucleara, ale solventului.Deoarece spectrul de emisie al activatorului nu coincide cu
spectrul de absorbtie al solventului, solutia este transparenta pentru lumina emisa de
solut.Evident concentratia activatorului se poate optimiza; marimea acestei concentratii
conduce initial la cresterea emisiei de lumina, apoi cresterea e incetinita si scade datorita
cresterii absorbtiei de catre moleculele activatorului.Spectrul scintilatorilor lichizi are
maximul de emisie intre 3500-4000Å.Pentru a face ca domeniul spectral de emisie sa coincida
mai bine cu domeniul de sensibilitate spectral al fotomultiplicatorilor se pot introduce si alti
soluti, care au rolul de a absorbi radiatia primului solut si a emite intr-un domeniu spectral,
mai apropiat de sensibilitatea fotomultiplicatorilor utilizati.
Se pot realiza si solutii solide pentru unii scintilatori organici in polistirol si poliviniltoluen.
Avantajele utilizarii lor sunt urmatoarele: caracteristici optice deosebite; posibilitatea de a-i
folosi intr-un interval mare de temperatura(-2000C ± 700C); se pot realiza combinatii pentru
marirea eficacitatii solutiei solide fie pentru detectia radiatiilor γ, fie a neutronilor; pot fi

29
folositi in vid spre deosebire de alti scintilatori; timp mediu de scintilatie scurt, caracteristic
scintilatorilor organici.

2.2.3.2c.Scintilatori gazosi
Amestecul de gaze nobile, sau gaze nobile cu azot si hidrogen, pot fi folosite ca scintilatori.
Timpul mediu de scintilatie este intre 10-8 s -10-9 s.Totusi spectrul scintilatorilor gazosi se afla
in ultraviolet unde coeficientul de conversie al fotocatoadelor este mic.De aceea se utilizeaza
foi din substante speciale care sa deplaseze spectrul de fluorescenta.

2.2.4.Caracteristici generale de detectie

Cei mai multi detectori moderni de radiatii se bazeaza pe o serie comuna de pasi in procesul
de detectie si masurare a radiatiei.Vom descrie caracteristicile generale ale acestor pasi numai
pentru a intelege de ce diferitele tipuri de detectori au diferite caracteristici de operare.
Detectorii luati in discutie aici sunt:detectorii cu gaz, detectorii cu cristal NaI(Tl), Ge(Li),
GeHp si Si(Li).Multi dintre acesti detectori sunt folositi de asemenea pentru a masura
electroni si particule grele incarcate, dar discutia se va limita la utilizarea lor ca detectori de
fotoni.Utilizarea acestor detectori de radiatii se bazeaza pe:
1.Conversia energiei fotonului in energie cinetica a electronilor (pozitronilor) prin fenomenul
de absorbtie fotoelectrica, imprastiere Compton sau producere de perechi.
2.Producerea de perechi:electron-ion;electron-gol sau stari moleculare excitate de catre acesti
electroni
3.Colectarea si masurarea sarcinii purtatorilor de sarcina sau a luminii emise la dezexcitarea
starilor nucleare.
Inainte de a discuta despre detector trebuie sa stim ce caracteristici vrem sa comparam.Un
spectru emis de o sursa este alcatuit din grupuri de fotoni fiecare grup fiind monoenergetic.
Detectorul va transforma acest spectru de linii intr-o combinatie de linii si o parte de continuu
(fond).Atat timp cat liniile se pot observa in spectru detectorii pot fi folositi pentru detectarea
energiei si intensitatii fotonilor originali.
Daca liniile se pierd in fond(continuu) de obicei nu se pot detecta aceleasi cantitati.
Capacitatea unui detector de a produce linii (sau picuri) pentru fotonii monoenergetici este
caracterizata de largimea picului si eficacitatea picului.Largimea este in general specificata ca
rezolutie energetica FWHM in keV.Eficacitatea in pic a detectorului este data de raportul
dintre numarul de impulsuri in pic corespunzatoare absorbtiei intregii energii a fotonilor si
numarul de fotoni de aceasta energie emis de sursa.Atat largimea picului cat si eficacitatea de
pic sunt in functie de energia fotonului.
1.In primul dintre cele trei procese (conversia energiei fotonului in energie cinetica a
electronului) densitatea materialului detectorului, Z-ul sau si volumul vor fi importante.Daca
materialul are densitate mica, Z mic si volum mic, probabilitatea ca fotonul sa interactioneze
va fi mica, iar daca interctia are loc, probabilitatea ca energia totala a fotonului sa ramana in
detector va fi mica.De aceea utilizarea unui astfel de detector trebuie sa fie limitata la nivelul
energiilor joase (<200 keV ).Pentru fotoni de inalta energie (>200keV) liniile monoenergetice
se pot pierde si se observa numai in continuu.Deci acesti detectori pot fi utilizati pentru
masurarea numarului de fotoni prezenti.Un contor cu gaz, caracterizat de o camera de ionizare
consta dintr-un volum de gaz si un camp electric aplicat.Cel mai adesea volumul de gaz este
cilindric cu un electrod aflat la suprafata exterioara si un alt fir dea lungul axei cilindrului.
Diametrul tipic al detectorului va fi de 2-3cm iar gazul metan .Acesti detectori au un material
de densitate mica si grosime mica.Aceasta inseamna ca au o mica eficacitate la masurarea
fotonilor, si la o energie moderata a fotonilor (200keV) au o foarte mica probabilitate de
absorbtie a intregii energii a fotonului si de a produce linii in spectru.

30
In comparatie cu detectorii cu gaz, NaI(Tl) au un material cu Z mare si adesea o grosime mare
(de obicei 8cm).Aceasta inseamna ca acesti detectori au o inalta probabilitate de detectie a
fotonilor si o mare probabilitate de absorbtie a intregii energii.Acesti detectori sunt utilizati
pana la energii de cativa MeV.Detectorii cu cristal de Si si Ge au cateva avantaje (rezolutie
energetica mai buna) fata de detectorii cu NaI(Tl) dar au Z mai mic si o marime mai mica
decat detectorii de NaI(Tl).De aceea atunci cand procesele de la punctul 1 sunt luate in
considerare acesti detectori au dezavantaje fata de NaI(Tl).
2.Intre detectorii de Si si Ge, Ge are atat Z cat si densitatea mai mare (de doua ori) de aceea
este bun pentru fotonii de energie inalta.Pentru acei detectori in care sarcina si nu lumina, este
colectata, in procesul de formare a perechii electron-ion, sau electron-gol este important cate
perechi se formeaza.Vor exista variatii statistice in acest proces astfel ca ne asteptam ca, in
timp ce alti parametrii sunt constanti, cu cat mai multe perechi se formeaza, cu atat rezolutia
energetica este mai buna.Detectorii cu gaz si detectorii cu semiconductori pot fi comparati
direct semiconductorul fiind o stare solida a camerei de ionizare.Diferenta majora intre ei este
energia medie necesara producerii, unei perechi de sarcina, pentru detectorii cu gaz 30eV,
pentru semiconductori 3,5eV pentru Si si 2,9 eV pentru Ge .Pornind de la aceaste consideratii
ne asteptam ca spectrul detectorului cu semiconductori sa aiba picuri cu largimea mai mica
(rezolutie mai buna).Pe de alta parte NaI(Tl) nu poate fi comparat direct deoarece
functionarea lui depinde de colectia de lumina nu de sarcina, dar energia medie necesara
producerii unui foton este de 300eV.
3.Pentru acest pas (colectarea si masurarea sarcinii sau luminii) proprietati importante vor
depinde de tipul particulelor de detector si nu pot fi generalizate, exceptand calitatea
materialului detectorului.Dezvoltarea fiecarui tip de detector necesita dezvoltarea de metode
de fabricatie a unor materiale de inalta calitate pentru detectii.
Principalele avantaje ale detectoarelor cu semiconductori fata de detectoarele cu descarcari in
gaze si scintilatori sunt:rezolutia energetica mult mai buna, buna liniaritate intr-o gama de
energii, timp de colectare foarte mic si dimensiunile mici.Aceste avantaje sunt, insa,
contrabalansate de necesitatea unei aparaturi electronice asociate mai pretentioase si de
complicatia racirii permanente cu azot lichid in cazul detectoarelor de Ge(Li).

2.3.Analize spectrometrice gama

2.3.1.Prelucrarea spectrelor gama
Introducere
1.Spectrometria gama este o metoda fizica de analiza nedistructiva ce permite identificarea
radionuclizilor gama emitatori dintr-un amestec necunoscut de radionuclizi.Metoda este
eficienta, rapida si exacta, fapt pentru care este preferata altor metode de analiza in domeniul
radioactivitatii mediului.
Se bazeaza pe doua principii fizice si anume:
A).Fiecare radionuclid gama emitator emite una sau mai multe cuante gama specifice lui, de
energii bine precizate.Astfel, determinand energiile unor cuante gama emise de o sursa
radioactiva se pot identifica radionuclizii ce compun sursa.Determinarea energiei se poate
face masurand amplitudinea impulsului inregistrat in urma detectiei radiatiei gama care este
proportionala cu energia radiatiei gama incidente pe suprafata detectorului.Astfel, masurand
amplitudinea unui impuls, se poate determina energia radiatiei detectate ce il produce.
B).Activitatea radionuclizilor identificati dupa energiile radiatiilor gama emise este
proportionala cu aria picurilor corespunzatoare.

Aparatura si principii de functionare

31
Pentru realizarea unei analize gama spectrometrice se foloseste un ansamblu de masurare
numit lant spectrometric ce se compune in principiu din:
a.Detector de radiatii gama, care poate fi:
Detector cu cristal scintilator anorganic, din care cel mai utilizat este cel de NaI activat cu Tl;
cristalele de NaI (Tl) au eficacitate mare de detectie si permit obtinerea unor volume relativ
mari de detectie.Dezavantajul major al detectorilor cu cristal NaI este slaba rezolutie.
Rezolutia pentru detectorul de NaI este data de formula: RNaI=(FWHM\E) 100, avand
valoare de 7-9% la energia de 661,6 keV .
Detector cu semiconductori din care larg folosite sunt cele de Ge activat cu Li (Ge(Li)) sau de
Ge hiperpur (HPGe).Avantajele acestui tip de detector sunt o rezolutie energetica foarte buna
si o eficacitate de detectie buna.Detectorul trebuie sa aiba o eficacitate de 18-20%.In general,
eficacitatea detectorului cu Ge este raportata la eficacitatea detectorului cilindric cu cristal de
NaI avand dimensiunile de 7.62cm x 7.62cm, pentru radiatia de 1.33MeV a unei surse de
Cobalt 60 plasata la distanta de 25cm de detector.Rezolutia pentru detectorul cu cristal de Ge
este definita ca largimea la semiinaltime a picului (FWHM) Cobaltului-60 la linia 1.33MeV
exprimata in keV.FWHM trebuie sa fie intre 1.8keV si 2.2keV.
b.Preamplificator, amplificator, discriminator (analizor de amplitudine) ,
numarator ,timer ,ratmetru ,calculator.Aceste componente ale lantului spectrometric au fost
descrise in paragraful 2.2.2

Determinarea parametrilor specifici aparaturii de masurare

2.3.1.1.Fondul instalatiei de masurare
Fondul este o caracteristica importanta a instalatiei de masurare.
Detectorul se monteaza intr-un castel de plumb cu grosimea peretilor de 10cm.Pentru
micsorarea fondului in domeniul de energii joase se captuseste interiorul castelului cu tabla
subtire de 1mm grosime de Al si Cu sau Cd.Alegerea unor anumite materiale pentru castel si
pentru suportul lui este foarte importanta pentru micsorarea fondului.
La instalarea aparaturii intr-un amplasament se vor efectua determinari repetate pe timp
indelungat (minim o saptamana pentru fiecare determinare) pentru aflarea unui fond mediu si
pentru testarea stabilitatii aparaturii.
Fondul se determina conform progamului de lucru si se compara cu fondul mediu determinat
pe intervale mai mari de timp.La fiecare determinare a fondului se vor afla numarul de
impulsuri si ariile nete in zonele de interes ale masurarii radionuclizilor urmariti.Ariile nete se
determina cu formula din paragraful 2.3.1.3b.

2.3.1.2.Etalonarea in energie a instalatiei de masurare

Ansamblul de masurare se etaloneaza in energii si eficacitati.Etalonarea energetica stabileste
legatura intre numarul canalului central al fotopicului unei radiatii gama detectate si energia
acesteia. Se determina numarul de ordine Cj al canalului central al fotopicului de etalonare
pentru radionuclidul “j”.
Se traseaza curba de etalonare trecand pe axa absciselor valorile energiilor Ej (in keV) ale
fotopicului de etalonare iar pe axa ordonatelor numerele de ordine ale canalelor centrale ale
fotopicurilor respective Cj.
Relatia de dependenta dintre energia cuantei gama detectate si canalul pe care este inregistrat
impulsul este liniara:

unde :
C= canalul
E(C) =energia cuantei ce da impuls in canalul C
a,b = coeficientii dreptei

32
Deci pentru a o gasi este nevoie de doua (cel putin) surse de radiatii gama cu energiile
cunoscute:E1 si E2.Procedura de etalonare este simpla: se pune prima sursa pe detector si se
colecteaza impulsurile pana cand picul de energie E1 se formeaza foarte bine (eroarea in
determinarea ariei mai mica de 10%); se gaseste centrul picului si se noteaza canalul C1
corespunzator acestuia.Energia E1 si canalul C1 constituie unul din punctele dreptei.Analog se
procedeaza cu cea de-a doua sursa, obtinandu-se si cel de-al doilea punct al dreptei: E 2,C2.
Folosind o procedura de fitare sau graficul dreptei se determina coeficientii a si b.Astfel
legatura dintre energie si canal este bine cunoscuta.Punand pe detector o proba care contine
radionuclizi ce emit radiatii gama de energii necunoscute, este suficient sa vedem canalul pe
care este centrat fiecare pic si sa inlocuim in relatie pentru a afla aceste energii:

Deci o buna etalonare in energie ne poate duce la aflarea radionuclizilor existenti in proba, pe
cand o etalonare defectuoasa duce la mari erori.De aceea sursele folosite la etalonare trebuie
sa fie de incredere.Pentru a avea o imprecizie cat mai mica este recomandat sa se foloseasca
surse de radiatii cu energii cat mai distantate posibil: una apropiata de inceputul, iar alta de
sfarsitul domeniului de energii explorat.
Observatii:
1.Pe tot parcursul acestor operatii, precum si in timpul masurarii probei valoarea amplificarii
trebuie sa ramana aceeasi.Orice schimbare a acesteia duce la stricarea etalonarii energetice si
in consecinta la erori in determinarea compozitiei radionuclidice a probei.
2.Etalonarea energetica da numai informatii calitative, nu si cantitative despre probe.Ea ne
poate spune ce anume radionuclizi contine proba respectiva , dar nu si in ce cantitate.Se
recomanda ca unul dintre radionuclizii folositi la etalonarea in energie sa fie Cs-137
Amplificarea sistemului trebuie ajustata astfel incat pozitia picului de 661.6keV al Cs-137 sa
se afle la aproximativ o treime de capatul din stanga al al scalei.Se recomanda de asemenea ca
amplificarea sistemului sa fie setata la aproximativ 0.5keV/canal.O data facute aceste setari
amplificarea trebuie sa ramana fixa.Radionuclizi recomandati pentru etalonarea in energie
sunt dati in tabelul 3 de mai jos:
Tabelul 3
Radionuclidul Energia radiatiei gama(keV)
Am-241 59.54
Cd-109 88.03
Co-57 122.06
Co-57 136.47
Ce-139 165.85
Cr-51 320.08
Na-22 511
Na-22 1274.54
Cs-137 661.66
Mn-54 834.84
Co-60 1173.24
Co-60 1332.50

Metoda patratelor minime

In cazul etalonarii cu mai mult de doua surse se foloseste metoda patratelor minime expusa
mai jos.Pentru acesta este necesara determinarea dreptei de regresie liniara.
Prin dreapta de regresie liniara se intelege locul geometric al punctelor care satisfac ecuatia:

33
Unde E este variabila aleatoare, care descrie o marime fizica (energia radiatiei gama emise),
legata de marimea fizica descrisa de variabila aleatoare C(canalul), prin dependenta:

si care este, in acelasi timp,supusa fluctuatiilor statistice.In acest fel, avand la dispozitie
ansamblul de perechi de puncte experimentale:

se pune problema determinarii dreptei care realizeaza un fit optim al punctelor

experimentale.Presupunand o repartitie normala pentru variabila aleatoare E, cu densitatea de
probabilitate:

si tinand seama de prima relatie ne rezulta:

Densitatea de probabilitate a sistemului de variabile aleatorii Ei(i=1,2,……,n) se obtine

cu ajutorul relatiei

Functia logaritmica de verosimilitate este de forma:

iar parametrii dreptei de regresie liniara se obtin din sistemul de ecuatii:

de unde rezulta:

Pentru a oferi o forma mai compacta sistemului de ecuatii se introduc urmatoarele notatii:

sistemul devine

in care marimile respective reprezinta mediile ponderate cu factorii de pondere

statistica1/σ2.Sistemul de ecuatii are ca solutii parametrii dreptei:

Dreapta, avand parametri determinati cu ajutorul relatiilor de mai sus, realizeaza fit-ul optim
pentru perechile de puncte experimentale considerate si problema este rezolvata. Dupa cum
este insa indeobste cunoscut, aceeasi problema, a gasirii unei dependente functionale, care sa
descrie cu maxim de relevanta (fit optim) un ansamblu de puncte experimentale afectate de

34
fluctuatii statistice, se rezolva prin folosirea metodei patratelor minime.In cazul regresiei
liniare, conform acestei metode, parametrii dreptei de regresie se obtin prin minimizarea
expresiei:

reprezentand suma patratelor diferentelor dintre valorile experimentale E i si dreapta

”teoretica”

Comparand expresia lui S cu functia logaritmica de verosimilitate L se constata ca, in cazul

cand toate valorile experimentale Ei au aceeasi deviatie standard σi ,cele doua expresii trec
prin valori extreme(maxim pentru functia de verosimilitate, respectiv minim pentru suma
patratelor diferentelor experimentale-teorie) pentru acelasi set de parametri a,b.In acest fel,
cele doua metode conduc, in acest caz, la acelasi rezultat, cu doua observatii:
1.Metoda patratelor minime este totusi o “reteta”.Desigur si metoda verosimilitati maxime
poate fi considerata tot o reteta(fit-ul optim corespunde maximum-ului functie de
verosimilitate) dar care pare mai…verosimila!
2.Metoda verosimilitatii maxime se dovedeste net superioara, in ceea ce priveste ponderarea
statistica a datelor experimentale, care apare nemijlocit prin aplicarea metodei.In acelasi timp,
metoda patratelor minime nu contine in original ponderea statistica; pentru aceasta, expresia
lui S ar trebui inlocuita cu expresia:

in care introducerea ponderii statistice “1/σ2 “se face intuitiv, reprezentand un “amendament
la reteta”.

2.3.1.3.Trasarea curbei de etalonare in eficacitate

Etalonarea in eficacitate trebuie efectuata cu mare acuratete pentru ca acuratetea tuturor
rezultatelor cantitative va depinde de aceasta.
Se vor efectua urmatoarele operatii:
-se incalzeste aparatul o jumatate de ora;
-se aseaza sursele punctiforme cu activitatea cunoscuta pe detector;
-se acumuleaza spectrul pe un timp depinzand de activitatile surselor.
Etalonarea in eficacitati stabileste legatura intre activitatea sursei (probei) si aria fotopicului
de etalonare, pentru o geometrie de masurare data.Eficacitatea in fotopic este definita de
raportul intre numarul de fotoni gama inregistrati in fotopic si numarul de fotoni de energia
respectiva emisi de sursa.Etalonarea se face cu surse etalon gama emitatoare cu activitati
cunoscute, cu mase si compozitii granulometrice apropiate de ale probei, in aceeasi geometrie
de masurare.

2.3.1.3a.Etalonarea in eficacitate
Aceasta da informatii cantitative despre compozitia radionuclidica a probei.Ea face legatura
intre cantitatea de radionuclid din proba si numarul de impulsuri de o anumita amplitudine
(corespunzatoare unor radiatii de o anumita energie) inregistrate de sistemul de numarare, prin
formula de calcul a activitatii

unde:
Λ = activitatea specifica
An = aria neta a picului

35
ε = eficacitatea de detectie
t = timpul de masura
Q = cantitatea de material din proba
y = factorul de schema (yield) al radiatiei respective
Eficacitatea de detectie este functie de energia radiatiilor.Problema etalonarii in eficacitate
este tocmai modul cum variaza eficacitatea de detectie cu energia radiatiilor.Pentru a o
rezolva avem nevoie de sase (cel putin) surse de radiatii gama cu energiile distribuite de-a
lungul intregului spectru de energii de interes: trei in zona de energii mici(50-300keV) si trei
in zona de energii mari (peste 300keV).Vom colecta spectrele acestor surse, vom calcula ariile
nete si vom intocmi tabelul 4:

Tabelul 4
Nr.crt Λ E An Y ε
1 Λ1 E1 An1 y1 ε(E1)
2 Λ2 E2 An2 y2 ε(E2)
Λm

Em An3 ym
m ε(Em)

unde simbolurile au semnificatia de mai sus, iar indicii se refera la fiecare din sursele
folosite.Eficacitatea ε(Ej) se calculeaza din formula de mai sus.Cu aceste valori s-ar putea
trasa graficul ε=f(E), de unde s-ar putea scoate valoarea eficacitatii pentru orice energie, dar
imprecizia ar fi mare.O solutie mai buna este fitarea cu un polinom de gradul doi in logaritm
de energie:

Curba de etalonare in eficacitate se traseaza trecand pe axa absciselor valorile energiilor

Ej(keV) al radiatiei gama detectate iar pe axa ordonatelor valorile eficacitatilor detectorului
ε(Ej) pentru fiecare fotopic de etalonare.
Observatii:
1.Pe parcursul acestor operatii si in timpul masurarii valoarea amplificarii trebuie sa ramana
aceeasi.
2.Etalonarea in eficacitate este specifica fiecarei geometrii de masura: daca se schimba
geometria trebuie sa se refaca si calibrarea.
3.Activitatea surselor folosite la calibrare trebuie cunoscuta cu o precizie depinzand de
aplicatia respectiva.

2.3.1.3b.Etalonarea in eficacitate pentru determinarea concentratiilor de Cs-137 si K-40

Se vor efectua urmatoarele operatii:
-se incalzeste aparatul o jumatate de ora;
-se aseaza pe rand sursele cu activitati cunoscute de Cs-137 si K-40 pe detector;
-se acumuleaza separat spectrele pe timp de cate o ora, se determina ariile totale At i si ariile
nete Ani ale surselor in zona fotopicurilor de etalonare;
-se acumuleaza fondul pe timp de o ora, se determina aria totala At f si aria neta Anf a fondului
in fotopicurile de etalonare.Ariile totale si nete ale fondului in zonele de interes se determina
cu formulele de mai jos, utilizandu-se aceleasi canale initial si final Ci j si Cfj asa cum sa
procedat la calculul ariilor totala si neta ale etaloanelor.
Pentru aflare eficacitati detectorului se calculeaza mai intai aria totala si aria neta al fiecarui
pic de etalonare (1…j) cu formulele de mai jos.

36
Eficacitatea de detectie ε(Ej) este o caracteristica a detectorului, a geometriei de masura si a
energiei si se determina cu expresia de mai jos:

unde: Anj- este aria neta a fotopicului j.

Ea se determina atat pentru etalon cat si pentru proba sau fond cu formula de mai sus.Daca la
un anumit radionuclid picul urmarit are si in fond o arie neta mai mare ca zero acesta este in
mod sigur cazul picului de la energia de 1460.7 keV al K-40 aceasta arie se scade din aria
neta a picului din formula de mai sus :
Aria neta
Se fiteaza separat cele doua zone de energie, punandu-se conditia de netezire a curbei.Din
procedura de fitare obtinem coeficientii polinomului, deci putem gasi eficacitatea pentru orice
energie din domeniul de interes.
Unde:

este aria totala a fotopicului

Cij-este numarul de ordine al canalului initial ce delimiteaza fotopicul gama al radionuclidului

j la stanga;
Cfj-este numarul de ordine al canalului final ce limiteaza fotopicul gama al radionuclidului j la
dreapta;
Nk-este numarul total de impulsuri detectate pe canalul k;
Nj- numarul total de canale din pic Cfj si Cij;
Nij-este numarul total de impulsuri inregistrate pe canalul Cij;
Nfj-este numarul total de impulsuri inregistrate pe canalul Cfj;
Λ-este activitatea sursei etalon ce emite radiatii gama de energie Ej, exprimata in Bq
yj-este abundenta relativa (factorul de schema) a radiatiei gama corespunzatoare fotopicului j,
conform catalogului de radiatii gama exprimat in raport;
t-este timpul de inregistrare a spectrului sursei etalon, exprimat in secunde.
Pentru picul j corespunzator radiatiei de energie Ej se va calcula activitatea cu ajutorul
formule de mai sus.
Apoi se calculeaza eficacitatea ε(Ej) corespunzatoare fiecarui fotopic de etalonare cu formula
de mai sus.
In general etalonarile se fac pentru geometriile de lucru folosite in cadrul laboratoarelor, ce
depind de felul probei.

Tabelul 5.Radionuclizi utilizati pentru efectuarea etalonarii in eficacitate

Radionuclidul Timp de Energia radiatiei Fotoni per
injumatatire gama(keV) dezintegrare
Na-22 950.4 zile 511 1.807
Na-22 1274.54 0.9994
Sc-46 83.80 zile 889.28 0.99984
Sc-46 1120.55 0.99987
Cr-51 27.71 zile 320.08 0.0985
Mn-54 312.5 zile 834.84 0.99975
Co-57 271.84 zile 122.06 0.8559
Co-57 136.47 0.1058
Co-60 1925.5 zile 1173.24 0.999

37
Co-60 1332.5 0.999824
Cd-109 436 zile 88.03 0.0368
Cs-137 30 ani 661.66 0.850
Ce-139 137.65 zile 165.853 0.800
Ce-141 32.5 zile 145.44 0.489
Hg-203 46.61 zile 279.2 0.813
Am-241 420 ani 59.54 0.36

Trasarea completa a curbei de etalonare in eficacitate, intr-o anumita geometrie, se poate face
cu 6-12 surse etalon construite in radionuclizi monoenergetici care sa acopere gama
energetica intre 50keV si 1800keV sau cu surse construite din radionuclizi multienergetici,
daca se fac corectiile de coincidenta.

Figura 6
2.3.1.4.Calculul AMD
Activitatea minim detectabila Λmd pentru izotopul k la energia Ej se exprima in Bq/dm3 si se
calculeaza cu formula

Atj = aria totala a fotopicului la energia Ej

ε( Ej)= eficacitatea detectorului pentru energia Ej
t = timpul de masura al probei in secunde
V = cantitatea probei analizate in dm3
yj = factorul de schema (yield) al radiatiei respective
ΔT=timpul scurs intre momentul de referinta t0 si momentul masurarii t1 in zile
T1/2=timpul de injumatatire al radionuclidului respectiv in zile

38
2.3.1.4a.Calcul efectiv
Activitatea unui radionuclid gama Λj la energia Ej se exprima in Bq si se calculeaza cu
formula:

Anj-aria neta a fotopicului calculata in impulsuri pe secunda

ε(Ej)-eficacitatea corespunzatoare a detectorului la energia Ej

yj-factorul de schema a radiatiei gama cu energia Ej

Δt-timpul scurs de la momentul de referinta t 0 (exemplu data recoltarii) pana la data primei
masurari t1 (Δt= t1- t0)
A.In cazul in care se identifica mai multe fotopicuri, cu abundente semnificative rezultate din
emisii gama ale aceluiasi radionuclid, activitatea radionuclidului k se calculeza cu formula

Λj si yj corespunzatoare canalului cu energia Ej

B.Activitatea volumica a fiecarui radionuclid identificat se exprima in Bq/dm3 si se calculeaza
cu formula

Rezultatul pentru fiecare radionuclid identificat se exprima in Bq/dm3 si are formula

in care
δΛk-este eroare absoluta de masurare in activitatile volumice in Bq/dm3

2.3.1.5.Determinarea radioizotopilor Cs-137 si K-40

a.Pregatirea probei
Pentru determinarea concentratiilor Cs-137 si K-40 din proba de sol, pregatirea probei se face
intr-un mod asemanator cu modul de pregatire necesar masurarilor beta globale.Se recolteaza
0,5 kg de sol superficial, se usuca la becuri infrarosii, se indeparteaza impuritatile, pietrele,
radacinile, etc., se mojareaza, se siteaza si se retine spre masurare cantitatea necesara umplerii
unei cutii standard cu diametrul 75mm si inaltimea de 30mm.Cutia se inchide etans si se
aseaza pentru masurare direct pe detector.
Pentru determinarea concentratiilor radionuclizilor din proba de vegetatie se procedeaza dupa
cum urmeaza:
-se recolteaza vegetatia spontana de pe un metru patrat de sol
-se taie marunt si se usuca la becuri infrarosii;
-se preseaza cu presa hidraulica din dotarea laboratorului o cantitate cat mai mare de vegetatie
in forme potrivite pentru a fi masurate in geometria cu diametrul si inaltimea de mai sus
(pentru a nu fi necesara o corectie importanta de autoabsorbtie in proba este necesar sa fie
presate cel putin 100 de g in geometria standard).

39
Pentru masurarile efectuate in caz de accident nuclear se va masura proba in geometria de
masura de la o masurare beta globala.In aceasta situatie ne asteptam la valori mari, deci nu
este necesara o concentrare mare de proba.
b.Masurarea probei
Se efectueaza urmatoarele operatii:
-se determina fondul instalatiei;
-se aseaza proba cu activitate necunoscuta pe detector;
-se acumuleaza spectrul pe timp de o ora (sau mai mult in functie de caracteristicile
detectorului);
-se determina aria totala Atp si aria neta Anp in zona picului urmarit.Procedeul de calcul este
dat mai inainte.
c.Calculul activitatii specifice
In aplicarea acestei proceduri se fac urmatoarele presupuneri:
-se neglijeaza contributiile altor radionuclizi in zona energetica de masura;
-proba si sursa sunt masurate in geometrii identice.
Se determina largimea Wj a fotopicului de energie Ej calculata ca diferenta:

unde Cij si Cfj au semnificatiile de mai sus.

Se calculeaza valoarea raportului q:

unde marimile care apar au semnificatiile de mai sus.In calculul ariilor nete se scade aria
picului din fond pentru fiecare pic “j”.
Sunt posibile doua situatii:
1) q< 1,65 atunci cu un nivel de incredere de 90% activitatea specifica a radionuclidului gama
este mai mica decat valoarea activitatii minim detectabile (Λmd), ce se calculeaza cu expresia:

unde Atj, ΔT, T1/2, yj, t, ε(Ej) si Q au aceleasi semnificatii ca mai sus.[Q] reprezinta unitatea de
masura a marimii Q, care poate fi: kg (pentru probe de sol, sedimente, vegetatie, alimente,
etc.), l (pentru probe de apa, lapte etc.), m3 (pentru aerosoli, apa), m2*zi (pentru depuneri),
m2(pentru sol, vegetatie).
In acest caz rezultatul masurarilor activitatii specifice a radionuclidului din proba se exprima
sub forma:

2) q> 1,65 atunci cu un nivel de incredere de 90% activitatea specifica a radionuclidului va fi

mai mare ca valoarea activitatii specifice minime detectabile si se calculeaza cu expresia:

unde: Anj, T1/2, ΔT, yj, t si ε(Ej) au semnificatiile de mai sus, iar:

40
Q-este cantitatea de proba masurata, exprimata in kg, m 3 , l, m2*zi, m2 etc., in functie de
natura probei;
δΛ-este eroarea absoluta de masurare a activitatii specifice a radionuclidului exprimata in
Bq/g si calculata conform formulelor de mai jos.
Observatii:
-In domeniul energiilor joase eroarea eficacitatii devine foarte mare (explodeaza) atunci cand
folosesc curba pentru fitare eficacitatii.Atunci cand avem de masurat radionuclizi care emit
radiatii gama de energii joase (de exemplu Pb-210) eficacitatea trebuie determinata special
pentru aceste elemente.
-Atunci cand se folosesc pentru etalonare radionuclizi care emit fotoni de mai multe energii,
de exemplu Co-60, fotonii sunt emisi aproape simultan si pot fi inregistrati ca un foton de
energie egala cu suma energiilor celor doi fotoni.Apare astfel un pic fals, iar in cele doua
picuri sunt lipsa doua evenimente.Fenomenul se numeste coincidenta (coincidence summing)
si este puternic atunci cand sursa este mai aproape de detector.

2.3.1.6.Calculul erorilor
1.Pentru a micsora erorile, in loc de Nij si Nfj se iau in considerare mediile pe cate trei canale
la inceputul, respectiv la sfarsitul picului.
2.Daca in spectrul radiatiilor din fond (spectrul sursei martor) exista linia j, atunci la
calcularea ariei nete a picului radiatiilor din proba de interes se va scadea aria neta a picului
din spectrul probei martor, tinandu-se cont de raportul timpilor de colectare pentru cele doua
spectre.
3.Daca intre momentul colectarii si cel al masurarii probei a trecut un timp, se va face corectia
de dezintegrare inmultind toate aceste activitati cu coeficientul:

Eroare absoluta de masurare a activitatii volumice se exprima in Bq/dm 3 si se calculeaza cu

formula de mai jos

Λ-este activitatea volumica a radionuclidului k exprimata in Bq/dm3

εk-este eroarea relativa de masurare a activitatii volumice a radionuclidului k calculata cu
formula

εm-eroarea relativa de cantarire specificata in certificatele balantei

εp-eroarea relativa de masurare a probei calculata cu formula

unde:
Fi-numarul de impulsuri inregistrate pe canalul initial al fotopicului (in stanga)
Fj-numarul de impulsuri inregistrate pe canalul final al fotopicului (in dreapta)
1.96-factor de corespondenta pentru nivelul de incredere de 95.5%
An-aria neta a picului in impulsuri
At-aria totala a picului in impulsuri
Wj-largimea fotopicului la energia considerata in numar de canale
Imprecizia in determinarea ariei picului, in procente, este data de formula

41
O alta contributie la imprecizia in determinarea activitatii provine din imprecizia activitatii
sursei iar o alta din pregatirea probei .Imprecizia totala va fi:

Eroarea absoluta va fi

in final rezultatul va fi insotit de eroarea totala

2.3.1.7.Prelucrarea automata a unui spectru gama obtinut cu ajutorul unui detector

2.3.1.7a.Inregistrarea spectrelor
Din memoria analizatorului pot fi trecute pe banda spectre cu o lungime minima de 256
canale, prin intermediul unei interfete speciale si a unor unitati de banda magnetica cu 9
piste.Inscrierea pe banda se face cu densitatea de 800 byte/inch si paritate negativa, ceea ce
inseamna ca aceasta informatie poate fi citita pe unitatea de banda a calculatorului IBM.
Inregistrarile logice (spectrale) sunt scrise pe banda in inregistrari fizice de lungimi 256, 512,
1024 sau 2046 canale.Pentru a favoriza identificarea si cautarea spectrului dorit la calculator,
si pentru marcarea apartenentei unei inregistrari fizice date la o inregistrare logica, in capatul
fiecarei inregistrari fizice, in afara de cuvintele de analizor, care cuprind informatia propriu-
zisa, se mai adauga un cuvant ce contine o eticheta de identificare (tagword).Un cuvant din
analizor ocupa pe banda 3 byte (24 bit). In acelasi mod se reprezinta si valoarea de tagword.

2.3.1.7b.Netezirea si diferentierea spectrului

Sa presupunem ca in memoria calculatorului se afla un spectru, fiecarui punct
corespunzandu-i valoarea canalului 1 si continutul acestuia y1.Prin metoda celor mai mici
patrate se interpoleaza cu un polinom intervale mici din spectru, cuprinzand un numar impar
de canale, 2n+1.Se determina valoarea mediata (netezita) in punctul din centrul intervalului
precum si derivatele de ordinul I si II.
Sa urmarim pe scurt algoritmul netezirii spectrului.Fie 2n+1 numarul de puncte alese; n
gradul polinomului cu care se interpoleaza regiunea, n <2m+1;

Cerem ca functia sa fie minima adica sunt indeplinite conditiile:

Aceste n+1 conditii formeaza un sistem de ecuatii, din care se pot afla parametrii bj.Derivand
obtinem ecuatiile mentionate de tipul

sau

Notam

42
Sistemul format se poate scrie:

Din motivatiile de mai sus se observa ca pentru suma k+j = impar, Sj+k=0.Astfel setul de
ecuatii se poate imparti in doua pentru j par si j impar.Sa exemplificam pentru cazul unui
polinom de gradul 3 (n=3),
Sistemul se reduce la sistemele:
si
Daca interpolam, pentru m=2, cate 5 puncte experimentale rezulta:

Rezolvand sistemele obtinem:

; ; ;

Cu aceasi parametrii putem gasi valoarea netezita in punctul i=0, derivata I-a si derivata a II-a

2.3.1.7c.Cautarea picurilor in spectru

Scopul principal al unui program de prelucrare a spectrelor γ este gasirea picurilor si
interpretarea lor.O schema simplificata a prelucrarii pe calculator este prezentata in continuare
(figura 7).Etapa 1, citirea spectrului, si etapa a 2-a, netezirea si aflarea derivatelor 1 si 2 care
au fost tratate in aliniatele anterioare.Etapa de cautare a picurilor se poate face la alegere prin
unul din procedeele:
a)compararea valorilor din spectru;
b)compararea valorilor pentru derivata I-a;
c)compararea valorilor pentru derivata a II-a;
a)Cautarea picului se face comparand continuturile a doua canale succesive y j si yj+1 cu
valoarea medie ED/5 a 5 canale anterioare.Daca apar doua continuturi prezentand cresteri
astfel incat sa fie satisfacuta relatia:

pentru j+1 si j+2, presupunem ca ne gasim prealabil in regiunea unui pic; in continuare se
determina canalul cu continut maxim.Pornind de la maximul presupusului pic programul
coboara pe cele doua laturi ale sale.Cand gaseste un continut y 1 ce difera cu mai putin de 50%
abaterea standard atunci canalul “1” va fi luat canal limita stanga sau drepta picului.Odata
identificate canalele ,limita de pic, programul testeaza urmatoarele 5 canale pentru a vedea
daca si pentru acest interval exista sau nu alt pic.Testul se face prin aceeasi comparatie a
continutului a cate doua canale succesive cu valoarea medie ED/5 anterioara picului
identificat.In caz contrar se trece la determinarea parametrilor picului identificat: pozitia
maximului, largimea la semiinaltime, suprafata picului.Se identifica astfel toate picurile
distantate la mai putin de 5 canale.Cu ajutorul celor 5 canale anterioare picului si a celor 5

43
canale posterioare ultimului pic se determina parametrii dreptei prin care se aproximeaza
fondul.
In metoda b) se compara valorile derivatei I.Daca derivata I trece intai prin valori pozitive si
apoi negative se poate presupune ca in regiunea respectiva avem un pic.Dupa identificarea
picului se gasesc canalele limita stanga si drepta si canalul cu continut maxim (derivata I este
zero).Se gasesc parametri picului: pozitia, semilargimea la semiinaltime, suprafata.
In metoda c) a derivatei a II-a conditia de pic este ca pentru mai mult de trei canale derivata a
doua sa fie negativa

2.3.1.7d.Interpolarea
Secventele de cautare au determinat o regiune in care sunt cuprinse unul sau mai multe picuri,
deasupra unui fond.Sa notam cu l numarul picurilor din regiune.Picurile duble sau triple se
definesc ca cele la care semilargimea a fost gasita mai mare decat ΔE proprie instalatiei (ΔE
se afla cu ajutorul formulei de etalonare ).
Intr-o varianta simpla fiecare pic este aproximat cu o gaussiana; functia de interpolare a
regiunii este aleasa de forma:

unde l este numarul total de picuri din regiunea interpolata. A 1 si A2 parametri dreptei de fond
A3k pozitia, A3k+1 semilargimea la semiinaltime; A3k+2 suprafata picului k.
Aceasta interpolare se dovedeste suficienta pentru suprafete nu prea mari ale picurilor. Pentru
o radiatie γ de intensitate foarte mare trebuie introdusa o functie asimetrica pentru picuri.
Gasirea parametrilor se face prin minimizarea functiei χ2 definita:

unde i este numarul canalului yi de evenimente,σi abaterea standard a lui yi, n1 si n2 sunt
respectiv canalele initial si final al regiunii de interpolare.Se prezinta schema logica mult
simplificata a lantului de programe utilizate in figura 7.
Sa schitam in continuare modul cum realizeaza subrutinele de interpolare gasirea parametrilor
Ak si a erorilor ΔAk .Sa presupunem ca functia f(i,Ai,……, AL) se supune distributiei Gauss cu
valoarea medie: f(i, A1, A2…,AL).Valorile medii A1, A2…AL se afla punand conditia ca
functia sa fie minima, adica:

Deoarece ecuatiile obtinute nu sunt lineare, rezolvarea lor la calculator este legata de o serie
de conditii.Pentru a inlocui ecuatiile cu niste ecuatii lineare se foloseste asa zisa metoda a
iteratiilor.
Sa presupunem ca dam multimii ({Ak}, i) valori apropiate de cele care satisfac conditia de
minim si vom nota aceste valori cu {Ak0}.Vom descompune functia f({Ak},i) in serie Taylor
in jurul acestor valori de zero, oprindu-ne la derivatele de ordinul I

Vom nota .Ecuatiile devin:

44
sau

si cu

Se obtin astfel L ecuatii lineare al caror determinant principal D este:

si din care se pot obtine cresterile:

Aplicand teorema de propagare a erorilor in relatia se pot gasi abaterile standard ale
parametrilor Ak.
Adaugam variatiile ΔAk la valorile Ak0 si obtinem parametrii de ordinul intai:

Vom descompune functia cu care interpolam in serie Taylor in jurul noilor valori ale
parametrilor {Ak1} si obtinem noile cresteri ΔAk.Procedeul se poate repeta de atatea ori pana
cand toate variatiile ΔAk sunt de ordinul de marime al abaterilor standard pentru parametrii
Ak.
2.3.1.7e.Etalonarea spectrometrului
Pentru determinarea coeficientilor {ai}, {bi} si {di} din relatiile de mai jos se prelucreaza un
spectru etalon, obtinut cu ajutorul unor surse radioactive standard de activitate cunoscuta.
Spectrul contine “L” linii.Schema logica simplificata prezinta modul cum se identifica
picurile din spectrul etalon si cum se determina coeficientii din relatiilede mai jos folosind
pozitiile, semilargimile si suprafetele picurilor cuantelor γ de energie cunoscuta, din spectrul
etalon.Prin interpolari corespunzatoare se obtin parametrii {a i}, {bi} si {di} cu abaterile
standard.

45
Figura 7

Interpretarea picurilor gasite

Dupa citirea spectrului de pe banda magnetica si introducerea lui in memoria calculatorului,
presupunand ca aici se gasesc deja parametrii functiilor de etalonare descrise ma sus, se
executa cautarea picurilor si interpretarea lor.Pentru toate picurile din spectru se obtin
pozitiile, energiile corespunzatoare acestor pozitii, suprafata si semilargimea, cu abaterile
standard respective.In memoria calculatorului se afla de asemenea stocata o biblioteca de linii
γ cu urmatoarele date: energia, izotopul caruia ii apartine, timpul de injumatatire al acestuia,
probabilitatea de emisie a cuantei la o dezintegrare, abundenta izotopului, sectiunea de
activare etc..Se compara energia Eγ a cuantei γ cu numarul j din biblioteca de linii γ, aflata in
memoria calculatorului, cu valoarea E = f 1 (A3i) obtinuta pentru un pic i din spectrul
analizat.Daca valoarea absoluta a diferentei (Eγ – E) nu depaseste trei erori standard:

picul se presupune identificat.

De obicei pentru un element dat exista mai multe linii γ care se pot identifica.Este foarte
important, ca in urma identificarii unei linii, concentratia calculata a elementului respectiv, sa
fie in limita erorilor comparabila cu valoarea aflata folosind celelalte linii.

2.3.1.7f.Concluzii
Implementarea analizelor
Toate aceste analize spectrometrice se fac automat, cu ajutorul unui program special.
Programul preia de la analizorul multicanal un fisier ASCII care contine timpul de masura si
numarul de impulsuri de pe fiecare canal.

46
Cautarea picurilor in spectrul colectat
Se face prin compararea numerelor de impulsuri de pe canalele apropiate si observarea
semnului derivatei intai in fiecare punct.Se calculeaza ariile totale si nete, rezolutia si
centroidul fiecarui pic in parte.
Etalonarea in energie
Se face conform procedurii standard din 2.3.1.2.Coeficientii dreptei sunt trecuti intr-un fisier
de unde pot fi usor accesati.Daca nu s-au modificat mult parametrii de lucru, atunci calibrarea
in energie se poate face automat.Odata cu aceasta se face si atribuirea picurilor diferitilor
radionuclizi.Pentru aceasta s-au creat biblioteci de radionuclizi dedicate anumitor tipuri de
probe:pentru probe de mediu, pentru cazul unui accident nuclear, precum si biblioteci
generale.Bibliotecile contin denumirea radionuclizilor, timpul de injumatatire, energia si
factorul de schema pentru fiecare radiatie.
Scaderea contributiei fondului
Desi masurarile se fac intr-un castel de plumb, totusi peste spectrul probei se suprapune cel al
radiatiilor de fond, care trebuie scazut.Se colecteaza in prealabil spectrul de fond, se gasesc
picurile sale si se calculeaza ariile lor nete.Acestea sunt trecute intr-un fisier.Dupa calcularea
ariilor nete ale picurilor din proba, fisierul de fond este accesat si se compara listele de
radionuclizi.Pentru radionuclizii care sunt in ambele fisiere se scade contributia fondului.
Etalonarea in eficacitate
Se face conform procedurii standard din 2.3.1.3 si este specifica fiecarei geometrii de
lucru.Coeficientii curbei de calibrare sunt trecuti intr-un fisier si sunt accesati dupa ce ariile
totale si nete ale picurilor au fost calculate.Cu ajutorul acestora se calculeaza eficacitatea de
detectie si activitatea fiecarui radionuclid din proba.Se calculeaza de asemenea activitatile
minime detectabile si impreciziile in determinarea activitatilor.
Rezultatele
Se tiparesc la imprimanta.Ca date de iesire sunt:energia radiatiei (cea calculata si cea din
biblioteca de radionuclizi ), aria totala , aria neta (dupa scaderea contributiei fondului)
eficacitatea, activitatea si activitatea minim detectabila.

2.3.1.8.Spectrometria gama “in situ”

Masurarile gama in-situ pot furniza informatii rapide calitative si cantitative despre:
1.contaminarea radioactiva a suprafetei solului in primele ore dupa un accident nuclear
2.concentratiile de radionuclizi naturali si artificiali din sol
3.locul in care pot exista zacaminte de minereu uranifer
4.locul in care au cazut diferite obiecte radioactive ( de exemplu locul in care a cazut un
satelit artificial cu propulsie de energie nucleara sau un satelit natural ce contine elemente
radioactive)
Anterior masurarilor trebuie cunoscuta distributia radionuclizilor in sol.Aceasta se determina
prin analiza diferitelor straturi de sol sau din modelele de calcul.In general se presupune o
distributie exponentiala a radionuclizilor in sol care la extreme descrie si o sursa uniforma
distribuita si o sursa plana infinita.Pentru a determina tipul necesar determinarii distributiei
radionuclizilor in sol, in unele situatii se folosesc urmatoarele aproximatii:
1.Imediat dupa un accident nuclear cand materialul radioactiv nu a avut inca timp sa se
infiltreze in sol, distributia poate fi considerata superficiala, desi sursa este una plana infinita.
2.Radionuclizii naturali sunt distribuiti uniform in sol.
Determinarea factorului de calibrare se face cunoscand factorul de corectie unghiulara
(dependenta unghiulara a eficacitatii relative a detectorului raportata la eficacitatea de 0 0) si
distributia unghiulara a fluxului de fotoni.
Factorul de corectie unghiulara, care este eficacitatea detectorului la diferite unghiuri relativ la
eficacitatea fluxului de fotoni incident pe directia axei de simetrie a detectorului, este

47
determinat prin calibrarea detectorului (utilizand surse punctiforme din diferiti radionuclizi
gama emitatori) si prin folosirea unui model de calcul pentru fluxul incident la diferite
unghiuri.
Dezavantaje de metoda
1.Interpretarea datelor este mai dificila
2.Rezultatul masurarii este influentat de configuratia terenului
3.Erorile sunt mari ajungand pana la 30%
Avantaje de metoda
1.Este o metoda rapida
2.Cantitatea de proba “vazuta” de detector este mult mai mare in comparatie cu spectrometria
de laborator
3.Timpul necesar prelevarii si prepararii probelor este nelimitat
4.Este posibila determinarea debitului dozei datorate unui singur radionuclid, ca functie de
concentratia respectivului radionuclid in mediul analizat
Scop
Furnizeaza rapid informatii despre cantitatea si compozitia contaminarii radioactive a
suprafetei solului in primele ore dupa un accident nuclear.Pe baza masurarilor se pot face
predictii de variatie in timp a radioactivitatii mediului dupa stabilizarea situatiei precum si
calcule privind dozele incasate de populatie si contributia individuala a radionuclizilor la doza
totala.
Etalonarea in energie face ca unui canal sa-i fie atribuita o anumita energie.Aceasta se face
alegand cel putin doua radiatii de energii diferite, cunoscute, cat mai indepartate posibil si o
functie liniara care sa descrie cat mai bine dependenta canal vs energie.
Etalonarea in eficacitate da dependenta eficacitatii de detectie de energia radiatiilor si leaga
activitatea impulsurilor de numarul de impulsuri date de detector.Ea se face in mai multe
moduri
1.Folosind surse punctiforme plasate la diferite unghiuri fata de axa detectorului
2.Folosind o sursa plana de forma unui disc cu raza de 1m
3.Prin metoda MONTE-CARLO de modelare a procesului de interactie sursa-detector.
Detector de radiatie este un detector portabil cu cristal scintilator anorganic, din care cel mai
utilizat este cel de NaI(Tl.)Are eficacitate mare de detectie dar o slaba rezolutie energetica.
Avantajul major este ca nu are nevoie de azot lichid pentru racire.
Bateriile de detectori de NaI(Tl) de mare volum sunt necesare atunci cand suprafata
contaminata este foarte intinsa. Sunt folosite pentru masurarile in-situ aeriene.
Detectorul portabil de Ge hiperpur (GeHp)
Avantajele acestui tip de detector sunt, o rezolutie energetica foarte buna si o eficacitata de
detectie buna.Dezavantajul acestui tip de detector este ca trebuie sa fie racit cu azot lichid in
timpul functionarii.
Analizorul multicanal (InSpector) are 14000 de canale si contine partile de amplificare,
discriminare, numarare si timp
Calculator notebook ajuta la prelucrarea spectrelor gama si efectuarea calculelor de
concentratii
Colimatorul este utilizat pentru efectuarea unor masurari directionale si pentru a elimina
influentele parazite la spectrul probei de interes

2.3.2.Metode de determinare a activitatilor gama

Activitatea, marimea caracteristica a surselor radioactive, ridica probleme dificile in
metrologia radiatiilor, din cauza diversitatii schemelor de dezintegrare.In schemele de
dezintegrare ale radionuclizilor apar radiatii de natura diferita (α, β, γ, X) si de energii
diferite.In special domeniul de variatie al energiilor acestor radiatii impun anumite conditii.

48
Aceasta se datoreaza faptului ca parametrii caracteristici patrunderii radiatiilor in detector ( de
exemplu coeficientul de atenuare in peretele sau in fereastra detectorului) ca si aceia
caracteristici interactiunii radiatiilor cu volumul sensibil al detectorului (de exemplu
eficacitatea) variaza cu natura si energia radiatiilor.
Metodele pentru masurarea activitatii se impart in “metode absolute” si “metode
relative”.Metodele absolute permit determinarea activitatii prin folosirea unei relatii in care
intervin marimi pentru care avem etaloane (lungimea, masa, timpul, curentul electric etc.) pe
cand cu metodele relative activitatea se determina prin compararea cu activitatea unei surse
radioactive de referinta (numita si sursa radioactiva etalon).
Unii autori impart metodele absolute in metode directe si metode indirecte.Metodele absolute
directe folosesc, pentru determinarea activitatii, numai marimi fundamentale, cu alte cuvinte
necesita numai etaloanele unitatilor fundamentale (metrul, kilogramul, secunda, amperul,
gradul Kelvin si candela).Metodele indirecte au nevoie si de cunoasterea unor alte marimi
decat cele fundamentale, de exemplu sarcina electrica sau cantitatea de caldura.
In cele ce urmeaza vom trece in revista metodele pentru masurarea activitatii larg raspandite
in laboratoare si importante pentru utilizarea radionuclizilor .

2.3.2.1. Metoda unidetectie (geometriei determinate)

In metoda geometriei determinate activitatea Λ se determina cu ajutorul ratei de numarare R;
intre aceste marimi exista expresia
R= εy Λ
In aceasta relatie ε este factorul de detectare sau, cu alte cuvinte, probabilitatea unei radiatii de
a produce un impuls, iar y este factorul de schema, adica proportia radiatiei respective intr-o
dezintegrare.
Evident ca rata de numarare R din relatia de sus este rata de numarare neta.Experimental se
determina rata de numarare aparenta a fondului f si rata de numarare a probei in prezenta
fondului q.
Ratele de numarare nete respective sunt
F =f +f2τ
Q =q +q2τ
τ fiind timpul de rezolutie al instalatiei, constituita din detector si instalatia auxiliara.Rata de
numarare neta a probei este
R = Q – F.
De obicei se ia F=f,. deoarece rata de numarare este mica si se neglijeaza corectia timpului de
rezolutie.
In vederea folosirii relatiei R= εy Λ pentru determinarea activitatii este necesara cunoasterea,
in primul rand, a factorului de schema y, adica a naturii radionuclidului, si, in al doilea rand, a
factorului de detectare ε.Factorul de schema y γ reprezinta numarul de cuante γ care apar la o
dezintegrare asa cum este indicat in schema de dezintegrare a radionuclidului respectiv.Daca
la o dezintegrare apar doua cuante γ, cum este cazul 60Co, factorul ε y este de doua ori mai
mare.Aceasta se explica prin faptul ca probabilitatea de detectare a unui impuls este de doua
ori mai mare.Nu trebuie sa se interpreteze aceasta dublare a produsului ε y prin aceea ca
ambele cuante γ sunt detectate, deoarece ele se succed intr-un timp cu mult mai mic decat
timpul de rezolutie al oricarui detector.
Datorita proceselor de absorbtie si imprastiere a radiatiilor in suportul sursei, in diafragme, in
ecranul detectorului si in fereastra detectorului, factorul de detectare se complica fata de
dependenta simpla impusa de geometria sistemului sursa-detector.Ca urmare, factorul de
detectare este o functie de alti factori care depind puternic de natura radiatiilor si de energia
lor.Sa urmarim dependenta acestor factori in cazul radiatiilor γ .

49
2.3.2.1a.Sursele γ active
Datorita patrunderii mari a radiatiilor γ prin substanta, detectarea acestora este mai simpla
decat a celorlalte radiatii.Absorbtia radiatiilor γ in sursa si in peretele detectorului este
minima, incat de multe ori se neglijeaza.La masurarea ratei de numarare nu se tine seama daca
precizia nu impune, de forma chimica a probei; solutiile γ active se compara cu surse etalon
solide daca dimensiunile sunt comparabile.Este necesar, insa, sa se aseze in fata detectorului
un absorbant de grosime suficienta pentru a retine radiatiile β care insotesc radiatiile γ.
In ceea ce priveste tipul detectorului folosit pentru radiatia γ, vom spune ca se intrebuinteaza
contoare Geiger-Müller, contoare cu scintilatie cu semiconductori si camere de ionizare cu
sistem electrometric pentru activitati mari.Contorul Geiger-Müller se prefera in aplicatiile
radionuclizilor deoarece furnizeaza impulsuri cu amplitudine mare, deci usor de amplificat.
Dezavantajul ca asemenea amplitudini se obtin si de la alte particule (de exemplu particulele
β, care pot patrunde in contor) se inlatura prin ecranarea corespunzatoare a detectorului, asa
cum s-a spus mai inainte.Contoarele cu scintilatie se folosesc pentru cazurile in care este
nevoie de eficacitate mare.
Pentru determinarea activitatii γ prin intermediul ratei de numarare nete R, se foloseste
factorul de detectare εγ sub forma
εγ =( Ω/4π) · gγfafp,
in care intervin factorii care sunt discutati in continuare.
Unghiul solid se calculeaza in functie de geometria sistemului sursa-detector.In literatura sunt
date diferite metode de calcul pentru unghiul solid.Iata un exemplu.In cazul masurarii
radiatiilor γ se foloseste iradierea laterala a contoarelor Geiger-Müller.Daca folosim notatiile r
pentru raza cilindrului, c pentru generatoarea cilindrului, h pentru distanta sursa-centrul
detectorului, atunci unghiul solid relativ se poate calcula dupa formula Norling,

cu

Pe baza acestei formule s-au calculat valorile unghiului solid relativ Ω, functie de distanta h
pentru diferite perechi de valori ale marimilor c si r.In aceasta metoda de calcul sursa
radioactiva a fost presupusa punctiforma.
Factorul de atenuare al radiatiilor γ in aerul dintre sursa si detector se calculeaza dupa formula
fa = exp(-μada)
unde μa este coeficientul de atenuare al radiatiilor γ la energia respectiva in aer, iar da este
distanta dintre sursa si peretele sau fereastra detectorului.Factorul de atenuare al radiatiilor in
peretele detectorului se calculeaza conform expresiei
fp = exp(-μpdp)
unde μp este coeficientul de atenuare al radiatiilor γ la energia respectiva in materialul
peretelui iar dp este grosimea peretelui contorului.Intrucat la iradierea laterala sunt strabatute
diferite grosimi de perete, se face o medie a produsului μp dp.De obicei se ia
(μp dp)mediu=1.5(μp dp)minim
Daca sursa si detectorul sunt asezate astfel incat in apropierea lor se gasesc obiecte multe, sau
obiecte cu Z mare, atunci din cauza imprastierii radiatiilor in aceste obiecte, in detector ajung
si radiatii care au plecat din sursa in afara unghilui solid Ω.De acest fapt trebuie sa se tina
seama la masurarea activitatii unei surse γ active.Pentru inlaturarea acestui efect fie ca se
indeparteaza obiectele mari sau cu Z mare din apropiere, fie se delimiteaza unghiul solid Ω cu
diafragme din plumb.

50
In cazurile in care este necesara determinarea activitatii unei surse γ radioactive cu precizie,
trebuie sa remarcam, ca toate metodele insirate mai sus nu sunt multumitoare.Pentru aceasta
se recurge la metoda coincidentelor β – γ sau γ – γ, tinand seama de faptul ca cuantele γ nu
apar singure, ci asociate altor particule.Exista un singur caz in care radiatiile electromagnetice
sunt neinsotite de alte particule.La radionuclizii care se dezintegreaza prin captura
electronului , radiatiile Röntgen caracteristice sunt neinsotite de alte particule si in reactiile
(nγ).

2.3.2.1b.Eroarea statistica
Activitatea Λ se determina cu ajutorul relatiei

folosind una din relatiile pentru F si Q si neglijand corectia timpului de rezolutie pentru
fondul de radiatii aplicand teorema de propagare a erorilor se obtine

unde σq si σF sunt abaterile standard datorate numararii, in timp ce στ , σε , σy sunt impreciziile,

respectiv, ale timpului de rezolutie, factorului de detectare si factorului de schema, pe care le
cunoastem din tabele, din experiente anterioare sau pe care trebuie sa le determinam.

2.3.2.2.Metoda coincidentelor
Prin metoda coincidentelor se masoara rata de numarare a impulsurilor simultane in doua sau
mai multe detectoare.De la inceput trebuie precizat ca simultaneitatea de care vorbim este
relativa; din punctul de vedere care ne intereseaza, doua sau mai multe impulsuri sunt
simultane daca se succed intr-un timp mai mic decat timpul de rezolutie al instalatiei
respective.
Impulsurile simultane in mai multe detectoare pot fi produse fie de o aceeasi particula, cand
aceasta traverseaza contoarele respective, fie de particule diferite produse in acelasi act (de
exemplu la dezintegrarea unui nucleu sau a unei particule elementare pot apare mai multe
particule ).De asemenea, o scintilatie intr-un mediu luminiscent (fluorescent) poate produce
doua impulsuri simultane in doua fotomultiplicatoare adiacente cristalului.Cele doua
impulsuri simultane prezinta siguranta scintilatiei in cristal si inlatura deci posibilitatea
detectarii unui impuls parazit ca un impuls adevarat.
In acest paragraf ne vom ocupa de aplicarea metodei coincidentelor pentru masurarea
activitatilor, adica a numarului de dezintegrari in unitatea de timp.La dezintegrarea unui
nucleu pot aparea mai multe radiatii si fiecare din ele pot produce impulsuri simultane in
detectoarele aranjate intr-un anumit fel.Pentru cele ce urmeaza este necesara precizarea ca
fiecare tip de radiatie produce impulsul respectiv numai intr-un anumit detector.Avem de a
face cu “detectoare specializate”.De exemplu, pentru detectorul γ avem εβ = 0
si εγ 0, ceea ce se obtine prin ecranarea detectorului astfel incat radiatiile β sa nu patrunda
in volumul sensibil al detectorului.Pentru detectorul β se obtine εγ = 0, reducand foarte mult
eficacitatea sa la radiatii γ; aceasta se realizeaza printr-un catod depus pe sticla, cu grosimea
foarte mica, incat efectul perete sa fie neglijabil fata de efectul gaz .
Pentru detectarea impulsurilor simultane s-au creat montaje de coincidenta .Numarul
detectorilor in care se produc impulsuri simultane si intre care se realizeaza deci coincidentele
se numeste numarul de cai sau numarul de canale.Ca urmare distingem montaje cu doua cai
sau cu mai multe cai.Pentru scopul acestui paragraf ne vor interesa numai montajele cu doua
cai sau, cum se mai spune, montajele pentru coincidentele duble.

51
2.3.2.2a.Analiza impulsurilor coincidente
Sa presupunem un radionuclid cu o schema de dezintegrare simpla β + γ si anume yβ = yγ =1,
adica la o dezintegrare apare o radiatie β si o radiatie γ.Daca instalatia de coincidenta cu doua
cai are un detector β si un detector γ, atunci putem avea o “coincidenta adevarata” datorita
detectarii radiatiei β in detectorul β si detectarii radiatiei γ in detectorul γ.Fie Rca rata de
numarare a coincidentelor adevarate.In afara impulsurilor coincidente vom avea impulsuri
singulare pe fiecare cale a montajului, datorita radiatiilor β si γ emise de sursa radioactiva,
care sunt detectate de detectoarele respective, dar neinsotite de vreun impuls in a doua cale.
Aceasta se datoreaza atat geometriei instalatiei ( unghiurilor solide corespunzatoare celor
doua detectoare sunt destul de mici), cat si eficacitatii γ mult mai mici fata de eficacitatea β.In
plus, impulsurile singulare se datoreaza si unei parti a fondului de radiatii care actioneaza
separat asupra celor doua detectoare.Vom vedea mai departe ca cealalta parte a fondului de
radiatii poate actiona simultan asupra celor doua detectoare.
Datorita impulsurilor singulare se pot produce “coincidente intamplatoare” si “coincidente
instrumentale”.Acestea au loc daca in timpul de rezolutie al unui impuls singular se produce
un alt impuls singular pe cealalta cale.Fie R ci rata de numarare a coincidentelor intamplatoare.
Radiatiile cosmice contin o parte care actioneaza simultan asupra celor doua detectoare din
montajele de coincidenta.Este vorba de jerbele cosmice care pot produce impulsuri simultane
intr-un numar destul de mare mare de detectoare raspandite pe o suprafata mare.Impulsurile
simultane produse de aceasta componenta a radiatiilor cosmice formeaza “coincidentele de
fond”.Fie Rcf rata de numarare a coincidentelor de fond.
In figura 8 se vad coincidentele adevarate, coincidentele intamplatoare si impulsurile
singulare in cele doua cai.Timpul de rezolutie a fost luat diferit in cele doua canale, cum se
poate intampla in general.Coincidentele de fond nu au fost desenate deoarece, in aceasta
schema, arata la fel ca cele adevarate.Montajul de coincidenta inregistreaza suma R c a
coincidentelor despre care am vorbit:

figura 8

2.3.2.2b.Calculul activitatii
Daca presupunem aceeasi sursa radioactiva cu o schema de dezintegrare simpla, yβ = yγ= 1,
putem scrie ratele de numarare ale celor doua cai

determinate cu cele doua detectoare care nu sunt conectate la montajul de coincidenta.Daca

presupunem detectoarele in montajul de coincidenta putem scrie expresia ratei de numarare a
coincidentelor adevarate reamintindu-ne interpretare probabilistica a factorului de detectare.
Daca εβ este probabilitatea de detectare a radiatiei β in detectorul β si ε γ este probabilitatea de
detectare a radiatiei γ in detectorul γ, probabilitatea fenomenului compus, adica a unei
coincidente β – γ, este egala cu produsul probabilitatilor conform teoremei de inmultire a
probabilitatilor.Prin urmare

Din expresiile de mai sus rezulta ca activitatea unui radionuclid cu o schema de dezintegrare
simpla β –γ este

52
Din expresia de mai sus se vede avantajul metodei coincidentelor: activitatea se determina
numai din ratele de numarare fara a mai fi necesara cunoasterea factorilor de detectare.Este
adevarat ca relatia se aplica numai schemelor de dezintegrare simple.Doua exemple vor arata
cand si cum se modifica expresia de mai sus pentru alte scheme de dezintegrare.
In cazul 60Co expresiile ratelor de numarare sunt

Deoarece am considerat yβ = yγ1 = yγ2 =1, asa cum rezulta din schema de dezintegrare.Ca
urmare, activitatea se calculeaza printr-o expresie nemodificata

Daca se lucreza cu doua contoare identice, cu geometrie simetrica, ambii specializati pentru
radiatiile γ, rata de numarare in cele doua cai va fi aceeasi,

iar rata de numarare a coincidentelor γ – γ este

deoarece coincidenta γ –γ se obtine fie prin fenomenul: “cuanta γ 1 in detectorul 1 si cuanta γ2

in detectorul 2” fie prin fenomenul “cuanta γ 1 in detectorul 2 si cuanta γ 2 in detectorul 1”.Din
aceasta relatie rezulta

Al doilea exemplu se refera la 42K.Daca y este factorul de schema pentru tranzitia β1 – γ si 1 –

y pentru tranzitia β2, rezulta urmatoarele rate de numarare:

In expresia marimii Rγβ nu intra radiatia β2 care nu este in coincidenta cu radiatia β 1 .Rezulta
ca activitatea se calculeaza prin relatia

Intrucat putem presupune energiile celor doua radiatii β practic egale, si deci ε β1 = εβ2, vom
avea

2.3.2.2c.Expresia marimii Rci

Daca Rca este rata de numarare a coincidentelor adevarate, rata de numarare a impulsurilor
singulare care nu sunt asociate coincidentelor adevarate in calea 1 va fi R 1 – Rca .Asadar in
afara timpului ocupat de coincidentele adevarate, calea 1 este “libera” fractiunea de timp
(R1 – Rca)τ1, τ1 fiind timpul de rezolutie respectiv.In calea 2 impulsurile singulare care nu sunt
asociate cu coincidentele adevarate au rata de numarare R2 – Rca .Ca urmare rata de numarare
a coincidentelor intamplatoare datorita impulsurilor singulare in cale 1 care sunt urmate, in
timpul τ1, de impulsuri singulare in calea 2 este

53
La acestea trebuie sa adaugam coincidentele intamplatoare datorate impulsurilor singulare in
calea 2 urmate, in timpul τ2, de impulsurile singulare in calea 1

Din consideratiile facute rezulta ca rata de numarare a coincidentelor intamplatoare va fi

Deoarece rezulta

sau

deoarece, de obicei, timpii de rezolutie ai celor doua cai sunt practic egali.
Din expresia de mai sus se observa ca rata de numarare a coincidentelor intamplatoare creste
cu patratul ratei de numarare pe o cale, adica cu patratul activitatii
deoarece .
Aceasta constatare impune o limita superioara la masurarea activitatii prin metoda
coincidentelor, deoarece cu cresterea activitatii, Rci creste mai repede decat Rca.Conventia
adoptata este ca cel putin jumatate din coincidentele observate sa fie coincidente adevarate.

2.3.2.2d.Determinarea marimii Rcf

Daca cele doua detectoare sunt separate printr-un ecran din plumb si fiecare detector este
iradiat de cate o sursa radioactiva, astfel incat radiatiile unei surse sa nu ajunga decat la
detectorul respectiv, montajul de coincidenta va masura coincidentele de fond si coincidentele
intamplatoare.Coincidentele de fond depind puternic de pozitia relativa a celor doua
detectoare, fiind in numar maxim daca acestea sunt asezate pe verticala si in numar minim
daca detectoarele sunt asezate pe orizontala.
Se masoara ratele de numarare R1, R2 si Rc pentru diferite pozitii ale celor doua surse fata de
detectorul respectiv.Prin reprezentarea grafica a marimii Rc in functie de produsul R1R2 se
obtine o linie dreapta deoarece dependenta este de forma :

La intersectarea dreptei Rc (R1 R2) cu axa ordonatelor avem valoarea ratei de numarare a
coincidentelor Rcf.In plus panta dreptei Rc (R1 R2) ne da dublul timpului de rezolutie τ.

2.3.2.2e. Detectorul de Ge(Li) coaxial cu scintilator in anticoincidenta pentru analize

prin activare
Introducere
Este bine cunoscut ca probabilitatea de aparitie a efectului Compton, comparata cu cea a
efectului fotoelectric sau a sumarii de picuri, este relativ mare.Introducerea
preamplificatoarelor echipate cu tranzistori cu efect de camp a imbunatatit rezolutia si, odata
cu aceasta a crescut si inaltimea fotopicului.Folosirea unor detectori coaxiali de mare volum a
imbunatatit de asemenea raportul pic/Compton.Totusi, sunt inca multe aplicatii ale acestori
detectori, unde un numar considerabil de fotoni de energie mare pot cauza cresterea fondului
dat de imprastierea Compton, la capatul spectrului dinspre energiile mici.Pentru a reduce
numarul acestor imprastieri Compton ce dau un impuls in detector s-a utilizat impreuna cu
detectorul de Ge(Li) o sonda de NaI(Tl) cuplata in anticoincidenta.
Pentru folosirea detectorului de Ge(Li) la analiza prin activare este de dorit ca volumul
detectorului sa fie cat mai mare posibil pentru a avea o eficacitate mare si o absorbtie totala.In
plus este necesar sa avem o maxima flexibilitate pentru marimea si pozitia probei masurate.
Probele cu o activitate mare trebuie plasate la o oarecare distanta de detector pentru a evita
cresterea timpului mort peste o anumita valoare, in timp ce probele de activitate mica trebuie
puse cat mai aproape de detector (chiar in contact cu detectorul).O manta de taiere a efectului

54
Compton trebuie sa fie suficient de larga pentru a inconjura sistemul de masurare cu
detectorul de Ge(Li) si incinta de masurare pentru diferite geometrii de masura.
Din cauza marimii scintilatorului de anticoincidenta cerut de mantaua de taiere a efectului
Compton, pentru a realiza rezolutia ceruta, ar rezulta ca cristalul de NaI(Tl) ar fi foarte
scump.Desi un scintilator din plastic are numarul atomic mai mic si densitatea mai mica decat
iodura de sodiu, el fiind deci echivalent cu un cristal de NaI(Tl) de dimensiuni mai mici, el are
avantajul ca este ieftin si usor de modelat in formele necesare.Desi in scintilatorul plastic
efectul fotoelectric este aproape inexistent, acesta nu este un dezavantaj intr-o aplicatie
precum taierea impulsurilor datorate efectului Compton, unde impulsul de iesire serveste doar
ca poarta pentru analizor.Marele dezavantaj al plasticului este faptul ca ecranul necesar este
considerabil mai voluminos decat cel cerut de o manta de iodura de sodiu.
In continuare vom descrie spectrometrul gama ce consta dintr-un detector de Ge(Li) cu
volumul sensibil de 35cm3, inconjurat de un scintilator plastic de mare volum, cuplat in
anticoincidenta.Acest spectrometru este folosit in studierea analizelor de activare cu neutroni
sau cu radiatii de franare.
Sistem de spectrometre cuplate pentru taierea impulsurilor datorate efectului Compton
Cele mai multe detectoare p-i-n de Ge(Li), folosite in spectrometria gama in trecut erau
driftate planar.Dar deoarece grosimea acestora se limiteaza la circa 1cm, detectorii rezultati
aveau volume mici si deci eficacitate scazuta.Mai nou s-a pus la punct o metoda de driftare
coaxiala, de la suprafata cristalului spre centru.Aceasta metoda face posibila driftarea unor
detectori de volum mare, constituiti coaxial in jurul unui mic miez de tip p.
Initial cristalul de germaniu are o sectiune de aproximativ 9cm 2 si o lungime de 5,2cm.Dupa
driftare, volumul sensibil este estimat la circa 35cm 3.Detectorul opereaza la 600V si are un
curent de scurgere de 7*10-10A, capacitatea sa fiind aproximativ 80pF.
Detectorul a fost montat intr-un suport de cupru, la capatul unei tije de 14’’ de cupru, tinuta la
temperatura azotului lichid.Aceasta forma permite pozitionarea sa in centrul unui mare cristal
de plastic.Tija de cupru tinuta intr-un vas cu azot lichid asigura racirea detectorului si scade
zgomotul termic al acestuia.
Schematic, spectrometrul arata astfel: detectorul este plasat in centrul unui cilindru de
scintilator cu dimensiunile de 18’’x 18’’, care este prevazut la unul din capete cu o gaura cu
diametru de 5’’ pentru detector, iar la celalalt capat cu o gaura de diametrul de 1.5’’ pentru
proba de masurat.Doi fotomultiplicatori de 5’’ pozitionati diametral opus vad scintilatorul de
deasupra, in timp ce alti doi pozitionati pe un diametru perpenticular pe primul, vad
scintilatorul de dedesubt.Intreg ansamblu este incojura de un castel de plumb de grosime 3’’,
avand deasupra si dedesubt cate un capat de otel cu grosimea de 8’’.
Detectorul este prevazut cu un preamplificator cu tranzistori cu efect de camp.Semnalul de la
iesirea acestuia este preluat, pe de o parte, de un amplificator multi-mod si trimis intr-un
analizor multicanal, iar pe de alta parte de un amplificator liniar care il trimite intr-un analizor
monocanal pentru a fi testata coincidenta cu semnalul de la iesirea din scintilatorul plastic.
Cele patru semnale de iesire din fotomultiplicator sunt sumate si rezultatul constituie semnalul
de intrare pentru un alt doilea amplificator liniar care este legat la un analizor monocanal.
Semnalele de la analizoarele monocanal sunt introduse intr-un modul de coincidenta al carui
timp de analiza este de 100ns.Atunci cand un semnal provenit de la detectorul Ge(Li) este
coincident in timpul de 100ns cu unul venit de la scintilatorul plastic, asa cum este de asteptat
in cazul unei imprastieri Compton, modulul de coincidenta va da un semnal.Semnalul de la
iesirea modulului de coincidenta este in anticoincidenta cu semnalul de la iesirea analizorului
multicanal.Astfel:
a)Daca avem o imprastiere Compton vom avea semnal pe toate cele trei cai (fotomultiplicator,
detector-analizor monocanal si detector-analizor multicanal).Primele doua vor intra in
circuitul de coincidenta si vor da un semnal care va intra mai departe in circuitul de

55
anticoincidenta cu al treilea.La iesirea acestuia nu vom mai avea semnal, deci impulsul dat de
imprastierea Compton se va taia.
b)Daca semnalul din detector va fi unul dat de absorbtia unui foton, atunci vom avea semnal
doar pe cea de-a treia cale.Acesta va trece prin modulul de anticoincidenta si va fi un impuls
valid.

Figura 9.1

Figura 9.2

Limite de detectie
Exista multe aplicatii (estimarea imprastierii radiatiilor intr-o sursa) unde trebuie definite
limitele de detectie pentru radiatiile de intrare.Aceasta limita, denumita si rata de emisie
minima detectabila va depinde de: compozitia probei, energia radiatiei, geometria sursa-
detector, eficacitatea detectorului, fond si timpul de masura disponibil.
Intr-o masurare cu un sistem de masura integral sau cu un singur canal (monocanal) trebuie sa
se decida daca numarul N de impulsuri inregistrate in intervalul de timp t este semnificativ
mai mare decat numarul de impulsuri in fond F, in acelasi interval de timp t.
F trebuie cunoscut prin efectuarea unei masurari fara proba.
Fluctuatiile statistice ale fondului sunt descrise cu functia
(in distributia Poisson s2(x) = m; unde m reprezinta valoarea medie)
Daca numarul aditional de impulsuri, datorate fotonilor proveniti de la proba S = N-F
este de ordinul fluctuatiilor fondului, adica comparabil cu s(F) atunci nu este evidenta
existenta efectului probei.
Daca probabilitatea prezentei efectului probei este relativ mare
Prima estimare a limitei de detectie este data de:

Pentru lucrari de acuratete aceste consideratii trebuiesc inlocuite de consideratii matematice

riguroase;Currie (1968) a subliniat ca este necesar sa se faca distinctie intre cel putin doua
tipuri de limite: “limita de decizie” si “limita de detectie”.
Conceptul de limita de decizie Lc implica ca rezultatele masurarilor pentru N si F sunt
disponibile si permit sa se decida asupra existentei unui efect net al probei.
Aceasta limita este definita ca:

56
Pentru distributia gaussiana, m+Kασ, reprezinta valoarea de pe abscisa, dincolo de care
integrala dupa distributie este α
sau p(m+Kασ, )=α
Pentru α = 5% rezulta Kα = 1.65,deci probabilitatea ca valoarea x sa se afle in intervalul
(m+1.65σ, ) este de 5% rezulta ca p( , m+ 1.65σ) = 0.95 adica probabilitatea ca
valoarea x sa se afle in intervalul ( , m+ 1.65σ) este de 95%,
Pentru α = 1% rezulta Kα = 2.33,deci probabilitatea ca valoarea x sa se afle in intervalele
( , m- 2.33σ) ;( m+ 2.33σ, ) este de 1% rezulta ca p(m-2.33σ, m+2.33σ) = 0.99 adica
probabilitatea ca valoarea x sa se afle in intervalul (m-2.33σ, m+2.33σ) este de 99%.
Pentru cazul N-F=Lc , probabilitatea prezentei unui efect net este (1 – α).
Cu alte cuvinte, daca de fapt acolo este numai fond si daca N-F=L c, decizia ca efectul probei
este prezent este gresita cu o probabilitate α (eroare de tipul I)
De obicei nu se cere limita de decizie.Ceea ce se cere este sa se raspunda la intrebarea: Cat de
mare trebuie sa fie rata de emisie pentru a putea fi detectata cu un anumit aranjament
experimental, cu o probabilitate definita?
In timp ce conceptul de limita de decizie poate fi aplicat numai dupa o masurare, la aceiasi
intrebare se poate raspunde inainte de masurare.
Limita de detectie este definita de:

Daca o proba cu o anumita emisie se asteapta sa produca un numar de impulsuri L D,

probabilitatea de a decide in mod eronat ca nu s-a observat efectul probei este p(eroare de
tipul II)
β=5% rezulta ca am probabilitatea de 5% ca sa consider activitatea probei ca fiind zero,cand
aceasta nu este nula
α=5% rezulta ca am probabilitatea de 5% sa consider ca activitatea probei este diferita de zero
cand aceasta este nula (eroare de tipul I)
Pentru α = β rezulta Kα = Kβ
Daca admitem 5% erori de ambele tipuri rezulta Kα = Kβ = 1.65

probabilitatea de a afirma ca proba are o anumita Λ care in realitate nu este prezenta

Pentru β = α = 0.05, LD este data de:
LD = 2.71 + 4.65σF, cu σF = (F)1/2
probabilitatea de a afirma ca Λ nu exista cand in realitate exista.
Erori sistematice
Definitiile precedente si formulele nu tin cont de nici un fel de erori sistematice, adica s-a
presupus ca fluctuatia numarului real de impulsuri si fondului se datoreaza numai proceselor
aleatorii radioactive.
Zero blank count
Strict vorbind, formulele de mai sus sunt aplicate numai daca numarul de impulsuri in proba
oarba este suficient de mare pentru a o considera distributie normala (mai degraba) decat
distributie Poisson.Daca rata de numarare pentru proba oarba este zero (sau daca σF = 0),
LD =2.71 corespunde la aproximativ β = 0.07 si nu la valoarea dorita β = 0.05.
Limite de detectie a activitatii
In sectiunea de mai inainte a fost considerat numai numarul de impulsuri si nu activitati.
Limitele corespunzatoare ale activitatii Ac si Ad, exprimate in Bq pot fi usor obtinute din Lc si
LD astfel:
Ac = LcC/εyΔt
Ad = LDC/εyΔt

57
unde:
C = Δt χ/(1-e-χΔt)
ε = eficacitatea de numarare pentru radiatia gama considerata,
y = probabilitatea de emisie a fotonului.
C este factorul de corectie necesar atunci cand intervalul de masurare, Δt, nu este neglijabil in
raport cu timpul de injumatatire T1/2 = 0.693/χ, si devine 1 daca Δt<< T1/2.In acest caz,
cresterea Δt ajuta la detectarea liniilor gama slabe, deoarece numarul de impulsuri utile
variaza cu Δt si deviatia standard σs ca functie de (Δt)1/2

Influenta rezolutiei
Daca trebuie detectate linii energetice ale radiatiei X sau gama, este evident ca rezolutia
detectorului este esentiala.O foarte buna rezolutie este avantajoasa din doua motive:
1)Pentru estimarea σF din formula limitei de detectie se va lua in considerare fondul pe mai
putine canale.
2)Daca toti ceilalti parametri raman neschimbati, picul apare mai bine in continuumul
spectrului la inspectia vizuala.
Influenta eficacitatii
In general, limita de detectie este direct proportionala cu inversul eficacitati detectorului.Un
detector mai eficient va vedea si un fond mai mare de radiatii.Oricum, limita de detectie este
proportionala cu radacina patrata a numarului de impulsuri din fond, astfel ca valoarea
rezultata va fi mai joasa pentru un detector mai eficient.Ideal, detectorul ales ar trebui sa
lucreze ca un filtru pentru radiatia gama de interes adica ar trebui sa aiba o inalta eficacitate
pentru radiatiile gama investigate si o joasa eficacitate pentru toate celelalte energii.Spre
exemplu, pentru evaluarea izotopului Pu241, a diferitelor energii gama joase (intre 125.2keV si
345keV) este preferat un detector cu cristal de Ge subtire deoarece are destula eficacitate in
aceasta regiune.Un detector mai gros poate creste fondul in regiunea de interes datorita
imprastierilor Compton ale radiatiilor gama de energii inalte.In unele cazuri poate fi necesara
reducerea eficacitati de numarare la energii joase prin plasarea de absorbanti intre sursa si
detector.Acesta este cazul in care sursa emite prea multe radiatii de energii joase, care pot
creste timpul mort al sistemului de masura sau care pot crea picuri suma.De aceea, foarte
adesea se utilizeaza o foita de Cd, cu grosimea de 1-2mm, ca absorbant, intre detector si sursa
de Pu241 a carei activitate trebuie evaluata.Aceasta se face pentru reducerea intensitatii liniei
59.5keV a Am241 (radionuclidul fiica al Pu241).Intensitatea covarsitoare a acestei linii poate
face toate masurarile imposibile.
Radioactivitatea naturala
Radioactivitatea naturala se datoreaza in principal celor trei serii naturale Th 232, U235, U238 si
K40.Radionuclizii cap de serie (Th232, U235, U238) au un timp de injumatatire extrem de lung
comparativ cu aceia ai celor mai longevivi produsi de dezintegrare (nuclee fiica).Daca nu are
loc nici o separare chimica va exista un echilibru secular intre toti radionuclizii proveniti din
seria data.Aceasta inseamna ca intensitatile liniilor gama (dupa corectia pentru ramura
dezintegrarilor α si β) sunt relative unele fata de altele si pot fi comparate direct.
Exista cateva exemple unde acest echilibru a fost perturbat:
-Th si U au putut fi separate dea lungul erelor geologice datorita solubilitatii lor
diferite.Aceasta este baza pentru masurarile de datare prin metoda raportului 234U/230Th.
-Un echilibru complet nu se poate astepta intre U 238 si Rn222 (T1/2=3.8zile) si descendentii
sai.Radonul este gaz nobil si poate parasi usor matricea in care se afla cu toate ca este bine
retinut in plumb, sol, gunoi, etc.In multe materiale de constructii exista urme de U.Radonul se
poate concentra in camere inchise crescand fondul de radiatii gama prin descendentii sai Pb 214
si Bi214.Ventilarea cu un gaz necontaminat radioactiv poate fi necesara pentru reducerea
fondului de radiatii.Potasiul natural contine 0.0117% izotopul K40 emitand in 10.67% dintre

58
dezintegrari fotoni de energie 1460.81keV.Foarte adesea aceasta este una dintre componentele
majore ale fondului.
Aceste diferite elemente radioactive pot fi prezente nu numai in jurul detectorului (structura
geologica a solului si materialele de constructii, etc.) dar pot fi gasite in materialele din care
este construit cryostatul.In spectrometria cu fond redus o atentie deosebita trebuie acordata
posibilei contaminari a materialelor din care este alcatuit detectorul.Cateva materiale utilizate
frecvent la fabricarea sistemelor de detectie contin urme de U si descendenti ai sai.Plumbul,
care este foarte des utilizat ca material pentru ecrane, contine de exemplu Pb 210 (T1/2 = 21ani),
care va contribui la fond prin franarea electronilor de energie 1160keV emisi de nuclidul fiica
Bi210 (T1/2 = 5 zile).Pb210 se formeaza la dezintegrarea Ra226 .In fondul detectorilor cu Ge cel
mai adesea picurile se datoreaza prezentei uraniului in aluminiul din care este construita
carcasa detectorului.
Radionuclizi artificiali
Unii radionuclizi artificiali, ca Cs137 (datorat testelor atmosferice si accidentului de la
Cernobal) si Cs134 (datorat in principal accidentului de la Cernobal), sunt larg raspanditi in
mediu si trebuie luate masuri corespunzatoare atunci cand se doreste efectuarea de masurari
de activitati de nivel mic.Co60 este foarte des prezent in otelurile fabricate mai recent.
Materialele trebuiesc alese cu grija pentru a reduce aceasta sursa de fond la minim.
Radiatiile cosmice si fondul indus de neutroni
Radiatiile cosmice sunt constituite in principal din protoni si particule α de energii foarte
inalte (pana la 108-109GeV, cu o valoare medie de 5-10GeV/nucleon).Aceste particule sunt
supuse coliziunilor in stratosfera, unde produc mezoni K si π ca si miuoni si neutrini,
electroni, neutroni si protoni. In mod normal fluxul vertical la nivelul marii este de
102particule/cm2.s, distribuiti in acord cu legea cos2θ, θ fiind unghiul polar.
Impulsuri ‘prompte’ in fond
Particulele incarcate pot penetra volumul senzitiv al detectorului producand o distributie
continua in spectru.Impulsurile prompte sunt impulsuri care sunt coincidente in timp cu
particula cosmica primara.Pentru electroni de energie mai mare de 10MeV, mezoni de peste
100MeV si protoni de 1000MeV, energia pierduta prin coliziuni si ionizare este aproximativ
aceeasi pe unitatea de lungime de material: aproximativ 1.8MeVcm2/g.Radiatiile cosmice
intrate in detectorul de Ge vor genera atunci un semnal de aproximativ 10MeV pe fiecare cm
traversat.In afara acestor fotopicuri, radiatiile cosmice pot creste fondul in spectru la toate
energiile prin imprastierea Compton.Intensitatea acestui fond, generat de impulsurile prompte,
poate fi redus cu un ecran activ anticoincident.
Impulsuri in fond induse de neutroni
Radiatiile cosmice pot produce neutroni rapizi, in special in materialele cu numar atomic Z
mare.Intr-un kilogram de plumb, la nivelul marii, rata de producere a neutronilor este de
0.11n/min.Ei se pot manifesta prin diferite reactii nucleare caracterizate de linii gama
discrete.In tabelul urmator sunt date cateva linii gama observate, datorate reactiei (n,n’)
(imprastierea inelastica a neutronilor rapizi):

Tabelul 6:Linii gama observate in detectorul cu cristal de Ge datorate reactiei (n, n’) (imprastierea inelastica a
neutronilor rapizi):
Energia Reactia
(keV)
68.2 73
Ge(n, n’) 73 Ge
562.9 76
Ge(n, n’) 76 Ge
569.7 207
Pb(n, n’) 207Pb
595.9 74
Ge(n, n’) 74Ge
669.6 63
Cu(n, n’) 63Cu

59
691.3 72
Ge(n, n’) 72 Ge
803.1 206
Pb(n, n’) 206Pb
846.8 56
Fe(n, n’) 56Fe
962.1 63
Cu(n, n’) 63Cu
1115.5 65
Cu(n, n’) 65 Cu
2624.6 208
Pb(n, n’) 208Pb

De notat ca unele dintre aceste linii pot fi de asemenea excitate in procese radioactive.Spre
exemplu, linia 803keV, in dezintegrarea alfa a Po 210, linia 846.8keV, in dezintegrarea beta a
Co56, linia 2614.6keV, in dezintegrarea beta a Tl208, etc.
Neutronii rapizi pot fi incetiniti obtinandu-se un flux de neutroni termici, indus de radiatia
cosmica, de (1-3) 10-3n/cm2· s.Experimentele simulate efectuate cu ajutorul unei surse de
neutroni de Be-Am de 103n/s, arata ca, la captusirea castelului de Pb cu 1cm grosime de
plexiglas creste intensitatea liniilor gama induse de neutronii termici cu un factor de
aproximativ 3,5, in timp ce liniile (n, n’) sunt aproape neafectate.Evident ca acest factor nu
depinde numai de grosime, dar oarecum si de cantitatea totala de plastic, care se comporta ca
moderator.Neutronii termici contribuie la fondul spectral prin intermediul radiatiilor gama
emise in urma proceselor de activare si captare prompta a neutronului.Liniile datorate
absorbtiei neutronilor observate curent in fond sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul 7: Liniile datorate absorbtiei neutronilor observate curent in fondul detectorului cu cristal de Ge.
Energia Reactia Mod de Timp de injumatatire Observatii
(keV) Producere
23.4 70
Ge (n, γ) 71mGe CP -
53.4 72
Ge ( n, γ) 73mGe DN 0.50s
66.7 72
Ge (n, γ) Ge
73m
DN 0.50s
139.7 74
Ge (n, γ) 74mGe DN 47.7s pic suma intre
159.5 76
Ge (n, γ) 77mGe DN 52.9s 13.3+53.4keV
174.9 70
Ge ( n, γ) Ge
71m
DN 0.022s
198.9 70
Ge (n, γ) 71mGe DN 0.022s pic suma intre
203.1 Cu (n, γ) Cu CP 23.4+179.9keV
278.3 63
Cu ( n, γ) 64Cu CP
558.3 113
Cd (n, γ) 114Cd CP
651.0 113
Cd (n, γ) 114Cd CP
805.7 113
Cd (n, γ) Cd
114
CP

CP = Radiatii gama produse prin captura neutronului

DN = Radiatii gama datorate radionuclidului
Radiatiile cosmice nu sunt singurele care genereaza neutroni.Acestia se pot datora surselor
radioactive sau vecinatatii unor reactoare nucleare.De remarcat ca fondul indus de acesti
neutroni consta in impulsuri intarziate, adica impulsuri care nu sunt coincidente in timp cu
particula cosmica primara.Acestea nu pot fi deci eliminate prin metoda ecranelor active.
Radiatia cosmica de franare
Radiatiile cosmice contin particule secundare (p, e-, e+), care lovesc in ecranul detectorului.
Acestea vor produce radiatii de franare si linia de anihilare.Contributia acestor particule la
fond in spectrul detectorului ecranat este in special in partea de energie joasa.In particular,

60
pozitronii se afla la originea largimii Doppler a liniei de anihilare aflata in toate spectrele de
fond.
Fondul datorat sursei insasi
Distributia continua de impulsuri datorate sursei ce trebuie masurata
Distributia Compton
Imprastierea Compton este cea mai importanta sursa de “continuu” in fond.Energia
electronilor imprastiati Compton este cuprinsa intre 0 si energia maxima a crestei Compton:

unde:
Eγ este energia fotonului incident
mc2 este energia de repaus a electronului (511keV).
Maximul energiei se obtine cand fotonul secundar este imprastiat la 180 0 (retroimprastiere).
Daca imprastierea inapoi are loc in volumul activ al detectorului aceasta va contribui la
creasta Compton.Daca imprastierea are loc in jurul detectorului aceasta va contribui la picul
de imprastiere inapoi.
Daca fotonii monoenergetici sunt imprastiati in volumul activ al detectorului si daca radiatia
gama imprastiata scapa din acest volum activ, inaltimea impulsului va consta in partea de
energie gama care este transferata electronului.Fondul datorat imprastierii Compton in
detector va fi atunci distribuit continuu intre zero si energia maxima E.Deoarece fotonii
imprastiati Compton au o oarecare probabilitate de a interactiona cu detectorul, prin efect
fotoelectric sau prin efect Compton, unele impulsuri vor avea amplitudini corespunzatoare
energiilor dintre energia la care se afla fotopicul (full energy peak) si energia crestei
Compton.De subliniat ca sectiunile eficace de interactie prin efect Compton si efect
fotoelectric depind numai de material si nu de volumul sau.Marimea raportului pic/Compton
in detectorii de volum mare se datoreaza imprastierilor multiple urmate de absorbtii.
Pentru un unghi de imprastiere mic al fotonului incident, energia electronului Compton tinde
la zero, si de aceea fotonul secundar va avea aproximativ aceiasi energie cu fotonul
incident.Dar si pentru un unghi de imprastiere de aproximativ 180 0, fotonul secundar
(imprastiat) va avea o energie semnificativa.Deoarece efectul Compton implica existenta unui
foton secundar, energia fotonului incident nu este depozitata la locul primei interactii.Pentru a
urmari intreaga energie a fotonului incident trebuie urmarit fotonul secundar si interactiile
sale.Pentru un foton incident de energie 1MeV de exemplu, au loc o serie de imprastieri
Compton, fiecare reducand energia fotonului secundar inainte ca fotonul sa dispara in urma
unui proces de absorbtie fotoelectrica.De aceea, energia fotonului incident poate fi distribuita
intr-un volum semnificativ de material.
Cu cat unghiul la care este imprastiat fotonul secundar se apropie de 180 0, cu atat mai mica va
fi energia acestui foton.Acest foton va fi vazut de detector producand asa numitul pic de
retroimprastiere.Valorile tipice ale energiei la care se afla picul de imprastiere sunt 166keV ,
pentru fotoni cu energia 500keV, 200keV pentru fotoni cu energia1000keV si 225keV pentru
fotoni cu energia 2000keV.Energia picului de retroimprastiere este egala cu largimea spatiului
intre creasta Compton si fotopic.Imprastierea poate avea loc la unghiuri diferite de 180 0
rezultand fotoni imprastiati cu energii distribuite continuu intre aceea a picului de imprastiere
inapoi si fotopic.Aceasta distributie a impulsurilor, care este simetrica cu distributia continua
de impulsuri datorate imprastierii Compton in volumul activ al detectorului contribuie de
asemenea la prezenta impulsurilor intre creasta Compton si pic (full peak) Aceasta distributie
continua de impulsuri poate fi redusa prin minimizarea volumului non activ al detectorului,
prin proiectarea atenta a cryostatului si a ecranului pentru detector, ca si printr-o geometrie
adecvata a sursei.

61
Probabilitatea ca efectul Compton sa aiba loc depinde de numarul atomic Z al materialului
absorbant in timp ce probabilitatea de efect fotoelectric va fi proportionala cu Z4-Z5.Cum
efectul fotoelectric nu conduce la un fond excesiv, materialele cu Z mare sunt cele mai
potrivite pentru constructia detectorului si a ecranului.
Radiatia de franare (Bremsstrahlung)
O alta sursa importanta de impulsuri in fond este franarea electronilor in detector si in
materialul ecranului.Electronii proveniti din radiatiile cosmice sau din dezintegrarile beta ale
urmelor de material radioactiv din detector au o oarecare probabilitate de a-si converti energia
in fotoni, numiti de franare.Cantitatea totala de energie disipata sub forma de radiatie de
franare este guvernata de intensitatea radiatiei de franare, adica de fractia medie de energie
disipata sub forma de energie a radiatiei de franare.
Intensitatea radiatiei de franare este data de :

unde
A=6 · 10-4 ZEc,
Z-este numarul atomic al materialului in care are loc franarea electronului ;
Ec-este energia cinetica, in MeV a electronului,
Un electron cu energia cinetica de 2MeV pierde atunci o fractiune Y=0,016/1,016=0,015
(sau 1.5%) din energia sa sub forma de radiatie de franare, atunci cand este complet stopat cu
Aluminiu (Z=13), si o fractiune Y=0.099/1.099=0.09 (sau 9%), atunci cand este stopat in
Plumb (Z=82).Pentru a mentine continuumul din spectru, datorat radiatiei de franare, la un
nivel mic trebuie utilizate materiale cu Z mic pentru stoparea particulelor beta.De subliniat ca
aceasta formula supraestimeaza intensitatea radiatiei de franare deoarece se ia in considerare
energia maxima a electronilor si nu distributia reala de energie a particulei beta.Fondul in
spectrul datorat radiatiei de franare urmeaza distributia 1/E si merge de la energia 0 pana la
energia maxima a electronului.Radiatia de franare a electronului in ecranul (castelul) de
plumb este principala contributie a plumbului la fond in spectru.Plumbul castelului contine
urma de Pb210, care emite intr-adevar numai o radiatie gama de intensitate slaba (4.05%) de
energie 46.5keV.Nuclidul fiica, Bi210, este insa un emitator beta (1.16MeV) aproape pur, iar
Po210 este emitator alfa, transformandu-se astfel in radionuclidul Pb206, stabil.
Producerea de perechi si picul de scapare
Daca energia fotonului, E, depaseste valoarea de 1022keV, acesta poate crea perechi
pozitron-electron in campul nucleului.Probabilitatea de producere a acestor perechi depinde
de Z2 si creste cu energia radiatiei gama incidente.Pozitronul emis strabate in general cativa
milimetri inainte de pierderea intregii sale energii cinetice, dupa care se combina cu un
electron.In urma reactiei de anihilare sunt emise doua cuante de energie 511keV.Daca nici
unul, sau ambii fotoni de anihilare scapa din detector, impulsul corespunzator va contribui la
pic, la picul de simpla scapare, sau la picul de dubla scapare, aflate la energiile E,
(E-511) keV, respectiv (E-1022) keV.Toate trei picuri contin informatii utile.Ele au o forma
particulara si pot fi usor de recunoscut pentru picurile pronuntate:
-picul are in partea de energie joasa o usoara asimetrie si are o distributie Compton oarecum
plata.
-picul de simpla scapare nu are o asimetrie pronuntata.Are propria creasta Compton produsa
de imprastierea Compton a radiatiei de anihilare care nu este (complet) absorbita.Largimea
acestui pic este aceeasi cu a picului de la linia 511keV (170keV)
-picul de dubla scapare nu are o creasta Compton corespunzatoare, dar prezinta o pronuntata
asimetrie in partea dreapta deoarece suma picurilor datorate imprastierii Compton a doua
radiatii de anihilare se intinde intre picul de dubla scapare si picul propriu-zis.

62
Pentru obtinerea unor performante deosebite, cand se utilizeaza softuri superioare de analiza
care necesita introducerea parametrilor picului aceste particularitati in forma picului
(largimea, coada) trebuiesc luate in considerare.
Un al patru-lea pic este observat cand producerea de perechi are loc in afara volumului activ
al detectorului si cand radiatia de anihilare scapata este vazuta de detector.Cum radiatia de
anihilare are loc cu un electron avand o oarecare energie cinetica, picul radiatiei de anihilare
are o oarecare largime datorata efectului Doppler.
Linii parazite induse de sursa
Cateva picuri discrete, datorate prezentei sursei de masura, dar care nu corespund liniilor
gama ale sursei, vor aparea in spectru,prin urmatoarele mecanisme :
a)Radiatii X de fluorescenta
Separat de radiatiile X emise de elementul fiica al izotopului radioactiv, pot fi detectate
radiatii X ale unui material neradioactiv.Radiatiile gama ale sursei pot scoate un electron
dintr-un atom al acestui material.Completarea golului lasat de electron este insotita de emisia
de radiatii X caracteristice.In particular, radiatiile caracteristice X ale plumbului aflate in jurul
valorii de 80keV sunt foarte adesea observate in spectrele masurate cu castel de plumb.
Intensitatea lor poate fi puternic influentata de o geometrie de masurare ca si de proiectarea
ecranului.
b)Picuri suma
Riguros vorbind, picurile suma nu sunt picuri de fond, ele fiind generate in volumul activ al
detectorului de tranzitii gama reale care au loc in sursa.Uneori energia lor aparenta nu
corespunde liniilor gama emise de sursa.Trebuie facuta distinctia intre doua tipuri de picuri
suma: picuri suma reale si picuri suma false.
Picurile suma reale se datoreaza sumarii a doua radiatii gama emise in cascada (in
coincidenta) de nucleu. Acestea sunt foarte adesea prezente in spectru.Probabilitatea de
aparitie a acestora in spectru este data de: P = I0 p
unde:
I0 - este intensitatea (dezintegrari/secunda),
p - abundenta comuna a celor doua radiatii gama care sufera procesul de sumare,
– eficacitatea de detectie pentru energiile celor doua linii gama.
Picuri suma false (aleatorii) se datoreaza sumarii impulsurilor produse de doua radiatii gama
care nu sunt emise in cascada (produse de doua dezintegrari nucleare diferite).Ele se
datoreaza timpului finit de rezolutie al detectorului, τ.Probabilitatea lor de aparitie este data
de:P = I202τ p1p2.
Probabilitatea lor de aparitie este in general neglijabila, exceptand cazurile in care avem o
sursa foarte puternica.
c)Picurile de scapare ale Ge
Cand efectul fotoelectric are loc in detectorul de germaniu, electronul legat este scos de pe
stratul sau.Locul sau este luat imediat de un electron mai slab legat, de pe un strat electronic
mai indepartat.Simultan este emisa radiatia caracteristica X a germaniului.In cele mai multe
cazuri radiatia X este stopata in detector, exceptand cazurile in care radiatia gama este foarte
joasa sau in care detectorul este foarte subtire, cand interactia prin efect fotoelectric are loc
langa suprafata detectorului, si astfel radiatiile X pot scapa din el.In acest fel sunt create picuri
parazite la energii E-Kα, sau E-9.88keV si E-Kβ, sau E-10.98keV.
Spre exemplu, in spectrul Co57, in afara de cele trei linii gama la 14.4keV, 122.1keV si
136.5keV, si de radiatiile X caracteristice ale nuclidului fiica (Fe), picurile de scapare ale Ge
apar la :
3.42 keV:picul de scapare Kβ al liniei gama de 14.4keV
4.52 keV:picul de scapare Kα al liniei gama de 14.4keV
111.1keV:picul de scapare Kβ al liniei gama de 122.1keV

63
112.2keV:picul de scapare Kα al liniei gama de 122.1keV
125.5keV:picul de scapare Kβ al liniei gama de 136.5keV
126.6keV:picul de scapare Kα al liniei gama de 136.5keV
In afara de acestea mai pot fi distinse picurile suma intre radiatiile X caracteristice ale Fe si
liniile gama de la 122.1KeV a Fe la:
128.5keV: suma intre 122.1keV si 6.4keV (radiatia caracteristica Kα a Fe)
129.1keV: suma intre 122.1keV si 7.1keV (radiatia caracteristica Kβ a Fe)
Reducerea fondului
In principiu, necesitatea unui fond redus este legata de limita de detectie dorita (discutata mai
inainte).In practica poate fi foarte dificil de estimat fondul, fara sa fi facut un experiment de
masurare, deoarece conditiile locale difera foarte mult.
Regulile si consideratiile generale prezentate anterior sunt valabile in orice conditii si ne
permit sa facem unele recomandari pentru alegerea unui sistem de masurare de radiatii de
nivel scazut, cel mai bine potrivit pentru o anumita aplicatie in anumite conditii externe date.
Reducerea pasiva a zgomotului – constructia castelului de plumb
Reducerea pasiva a zgomotului se bazeaza pe reducerea fluxului de radiatii gama nedorite
prin plasarea unui ecran absorbant intre detector si sursa externa de zgomot.Grosimea de
absorbant necesara se exprima prin grosimea de injumatatire d1/2 exprimata in g/cm2.Aceasta
este o caracteristica a materialului si depinde de energia radiatiei gama care va fi absorbita.
Daca I0 este fluxul de radiatii inainte de trecerea prin ecran, fluxul de radiatii dupa trecerea
prin ecran, I, este dat de relatia:
I = I0 · 2-d/d ½
unde d este grosimea absorbantului exprimata in g/cm2.
Ecranul detectorului nu va reduce fondul sub nivelul datorat prezentei radioizotopilor
artificiali sau naturali in detector sau in materialele folosite la constructia cryostatului.
Experienta a aratat ca mai mult de 90% din fond poate fi redus prin alegerea corespunzatoare
a ecranului.
Fondul provenit din vecinatatea detectorului
In scopul reducerii fondului datorat prezentei radionuclizilor artificiali sau naturali in
vecinatatea detectorului este esentiala construirea unui ecran bun.Acesta trebuie sa fie
suficient de gros pentru reducerea fondului de radiatii cu un factor dorit.Grosimea de
injumatatire pentru Pb, pentru radiatia gama de 1000keV este de 10g/cm 2, astfel ca o grosime
de 100g/cm2 (8.8cm) va reduce fluxul radiatiei gama de energie 1000keV cu factorul 1000.
Cel mai adesea se alege ecranul de Pb cu grosimea de 10cm sau echivalentul in alt material
(de exemplu 15cm grosime de otel).Aceste materiale trebuiesc alese foarte atent.Otelul
contine foarte adesea urme de Co60 emitator de radiatii gama de energii 1173.2keV si
1332.5keV.Plumbul “tanar” contine Pb210 (T1/2 = 21 ani) format in dezintegrarea U 238.Pentru
obtinerea unui fond extrem de mic trebuie ales plumb vechi.Activitatea Pb 210 in 210 ani se va
reduce cu factorul 1000.
Efecte nedorite la utilizarea ecranelor pasive
La utilizarea ecranelor pasive pot apare urmatoarele procese nedorite:
-producerea de neutroni rapizi datorita radiatiilor cosmice;
-producerea de radiatii X de fluorescenta ale plumbului;
-imprastierea inapoi din ecran.
In scopul reducerii formarii de neutroni rapizi in ecranul de Pb, cantitatea de material in ecran
trebuie minimizata.De aceea grosimea ecranului nu trebuie sa fie mai mare decat este necesar
pentru reducerea cu un anumit factor a radiatiei gama provenite de la sursele externe.
Grosimea optima a ecranului de plumb este un compromis intre reducerea fondului datorat
mediului si sporirea numarului de neutroni rapizi generati de radiatiile cosmice.

64
Radiatiile caracteristice X ale Pb, produse de radiatiile sursei de masurat, vor afecta spectrul
in regiunea 70-80keV.Intensitatea lor poate fi redusa prin placarea ecranului de Pb cu un
material, ecran suplimentar, cu numar atomic mic (ca Sn,Cu sau Al).Acest ecran suplimentar
are rolul de atenuare a radiatiilor X.De exemplu, 3mm de Sn vor stopa mai mult de 99.99%
din radiatiile caracteristice ale Pb, iar alti 0.5mm suplimentari de Cu vor stopa 99.99% din
radiatiile caracteristice ale Sn.
Grosimea ecranelor nu trebuie exagerata pentru a evita cresterea distributiei de impulsuri
provenite de la imprastierea inapoi a radiatiilor gama ale sursei si cresterea distributiei de
impulsuri induse de radiatia de franare corespunzatoare radiatiei cosmice.
Ideal, tot fondul de radiatii gama ar trebui stopat de ecran, fie prin efect fotoelectric
(proportional cu Z4-Z5) fie prin multiple imprastieri Compton (proportionale cu Z), sau prin
producerea de perechi (proces proportional cu Z2).Efectul fotoelectric este cel mai interesant
proces de stopare a radiatiei gama deoarece in acest proces are loc absorbtia completa a
energiei radiatiei gama.Atunci, materialul cu Z mare este cel mai potrivit pentru construirea
ecranelor.Pentru reducerea efectelor nedorite ca imprastierea inapoi si incetinirea neutronilor,
grosimea captuselii trebuie tinuta la minimul necesar reducerii radiatiilor X.Chiar si un strat
inelar de plastic, care se foloseste adesea pentru a permite decontaminarea usoara a ecranului,
trebuie tinut la o grosime cat mai mica posibil.S-a verificat experimental ca, prin captusirea
unui ecran de plumb de 10cm cu 1mm Cd, 2mm Cu si 10mm plexiglas, nivelul fondului a
crescut cu 30% in regiunea 25keV si 15% in regiunea 1000keV a spectrului.
Distributia continuului in spectru depinde de asemenea de geometria ecranului de plumb.Cand
radiatiile gama sunt imprastiate sub un unghi aproape de 180 0 inainte de a intra in detector,
numai energiile gama secundare vor fi vazute de detector.Majoritatea radiatiilor cosmice (si
radiatiile gama corespunzatoare) vin dinspre partea superioara plata a ecranului.
Daca detectorul este pozitionat in mijlocul unui ecran larg, astfel incat majoritatea radiatiilor
cosmice pot trece pe langa detector fara sa interactioneze cu acesta inainte de imprastierea pe
partea plata inferioara a ecranului, nivelul fondului va creste in zona 250keV, corespunzatoare
energiei radiatiei gama de inalta energie imprastiate inapoi.Daca, pe de alta parte detectorul
este pozitionat aproape de peretii ecranului, exista o probabilitate mare ca radiatiile gama
imprastiate sub un unghi mic (in jur de 90 0) sa intre in detector dand nastere la un nivel de
fond distribuit mult mai uniform.
Pentru continuul din fond provenit de la imprastierea inapoi a radiatiilor gama ale sursei
situatia este cumva diferita.Acestea vor fi in principal imprastiate in primul rand de peretii
interiori ai ecranului si picul caracteristic de imprastiere inapoi va fi pronuntat daca ecranul
este apropiat de detector.Cand sunt posibile o varietate de unghiuri de imprastiere se obtine o
distributie larga a fondului.Daca radiatiile caracteristice X ale plumbului nu deranjeaza, este
bine sa se evite captusirea ecranului cu Cu si Sn.
Reducerea activa a zgomotului (ecrane active)
Reducerea activa a zgomotului este o tehnica de eliminare a impulsurilor nedorite, prin
tehnica coincidentei si anticoincidentei.Vor fi descrise:
-ecranul pentru reducerea componentei fondului datorat radiatiilor cosmice de inalta energie;
-spectrometre pereche pentru reducerea continuului produs de efectul Compton si a picurilor
de simpla scapare datorate radiatiilor gama de inalta energie (E > 2000keV).
Continuul Compton este observat atunci cand imprastierea Compton are loc in volumul activ
al detectorului si cand radiatia coincidenta scapa din detector.Trebuie subliniat ca pentru
radiatii gama de energii peste 200keV, imprastierea are loc predominant in directia in fata,
deci cele mai bune rezultate se obtin cu un ecran activ asimetric, cea mai mare grosime a
ecranului activ fiind in fata detectorului.Aceasta geometrie tine cont si de faptul ca radiatiile
imprastiate inainte au energie inalta.Astfel, fondul ramas dupa instalarea unui castel adecvat
de plumb poate fi redus mai departe cu un factor de aproximativ 10.

65
Dezavantajul aici este ca, un astfel de sistem de masura va elimina si radiatiile gama
coincidente provenite de la radionuclizii care emit mai multe linii ( de exemplu Co 60).
Avantajul unui astfel de sistem trebuie stabilit pentru fiecare experiment in parte si pentru
fiecare radionuclid ce se doreste detectat.Reducerea continuului Compton trebuie sa fie mult
mai pronuntata decat reducerea fotopicului, pentru ca aceasta metoda sa prezinte avantaje.
Ecranul pentru reducerea componentei fondului datorat radiatiilor cosmice de inalta
energie
Particulele cosmice incarcate , de inalta energie, patrund in volumul activ al detectorului si
contribuie la fondul “prompt”.Acesta poate fi redus drastic prin utilizarea unui ecran activ,
care incojoara detectorul de Ge,si a unui detector cu scintilator plastic legat in coincidenta.
Orice particula incarcata care intra in detector va interactiona cu scintilatorul, astfel ca toate
impulsurile coincidente intre detectorul cu Ge si detectorul cu scintilator pot fi eliminate
printr-un circuit anticoincident adecvat.
Prin proiectarea ecranului activ se poate optimiza detectia particulelor provenite dinspre “in
sus” si colectarea semnalelor luminoase provenite de la scintilator.Ecranul activ scintilator
trebuie plasat in exteriorul ecranului scintilator pasiv de plumb, altfel primul ar putea detecta
radiatiile gama emise de sursa, formand un spectru deformat prin rejectarea radiatiilor gama
coincidente.Ideal ar fi ca acest detector sa nu poata vedea nici radiatiile gama provenite din
mediul inconjurator.Altfel, prea multe evenimente care trebuie eliminate ar reduce
timpul de viata al detectorului cu cristal de Ge datorita numarului mare de coincidente
accidentale intre detectorul cu scintilator si cel cu Ge.De asemenea timpul mort, de ordinul
catorva zecimi de secunda pe eveniment nu va ajuta la reducerea componentelor intarziate ale
fondului.
Radiatiile cosmice si liniile corespunzatoare care apar in urma interactiei radiatiei cosmice cu
volumul activ al detectorului si in vecinatatea detectorului pot fi reduse corespunzator numai
prin plasarea detectorului la mare adancime, sub pamant.La adancimea de 1000m (echivalent
apa) fluxul de neutroni indus de radiatia cosmica este mai mic de 1% din cel observat la
nivelul marii.
Cu ajutorul unui ecran activ din scintilator plastic s-a obtinut reducerea cu 99% a fondului in
regiunea energetica 10keV, putandu-se astfel studia imprastierea Ramman in regiunea de
rezonanta gigantica dipolara.In aceasta regiune fondul provine numai din radiatiile cosmice.
Spectrometre pereche
Folosirea unui spectrometru pereche va produce o ultima reducere a continuului Compton si
al altor radiatii de fond nedorite cand radiatia gama de energie inalta (E > 2000keV,de
exemplu radiatia gama produsa la captura neutronului) trebuie masurata.De asemenea
fotopicul si picul de simpla scapare va fi eliminat, picul de dubla scapare fiind singura
semnatura utila a radiatiei gama detectate.
Cele doua cuante gama de energie 511keV, emise in directii opuse (180 0) sunt detectate de
detectorul inelar de NaI(Tl), care inconjoara detectorul de Ge.Conditiile de coincidenta sunt
setate intre aceste doua cuante de anihilare si picul de dubla scapare, pentru a selecta numai
acele impulsuri ale detectorului cu Ge care corespund picului de dubla scapare.Aceste conditii
pot fi obtinute fie prin cererea de coincidenta intre picul de dubla scapare si picul suma
(1200keV) ale celor doua cuante de anihilare fie prin impartirea detectorului scintilator in
doua sau patru parti.Coincidentele reale intre cele doua cuante gama emise simultan, in doua
directii opuse, vor fi vazute de segmentele opuse ale detectorului

66
Figura 10

2.3.2.3. Metoda diferentiala (compararea surselor radioactive)

De cel mai multe ori masurarea activitatii se face cu ajutorul surselor radioactive de referinta,
asa-numitele surse radioactive etalon.In vorbirea curenta se spune ca instalatia se “etaloneaza”
cu ajutorul surselor radioactive de referinta si apoi cu o astfel de instalatie se masoara
activitatea care ne intereseaza.Intr-o asemenea operatie avem, de fapt, de a face cu
compararea unor surse.Activitatea Λ a unei surse radioactive se compara cu activitatea Λ0 a
unei surse radioactive de referinta, masurand ratele de numarare R si R 0 , produse de cele
doua surse, cu un acelasi detector si cu o aceeasi geometrie(ε=constant)
In acest caz,

daca si y=constant, adica atat sursa radioactiva de masurat cat si sursa radioactiva de referinta
contin un acelasi radionuclid, care are, prin urmare, aceeasi schema de dezintegrare. Cazul in
care aceasta conditie nu poate fi respectata va fi examinat mai departe.Asa cum s-a spus
relatia de mai sus se foloseste la compararea surselor daca factorul de detectie ε ramane
constant.Totusi, in doua cazuri, destul de des intalnite in practica, este necesara compararea
surselor cu factori de detectare diferiti.Primul se refera la surse din acelasi radionuclid dar cu
arii diferite.Daca ρ si ρ0 sunt razele circumferintelor, respectiv, a sursei de masurat si a sursei
de referinta, deducem ca :

f(r)-este functia care ne da variatia ratei de numarare cu lungimea r a razelor surselor.

Al doilea caz se refera la compararea surselor din acelasi radionuclid cu grosimi diferite.Daca
se folosesc surse “subtiri”deducem ca:

unde m0 si m sunt masele surselor radioactive respective.Cand se lucreaza cu surse “groase”

din 14C (radionuclid beta) raportul maselor dispare din relatia de mai sus.Pentru aceasta este
necesar ca grosimea sursei sa fie mai mare decat parcursul radiatiilor beta in substanta sursei.
2.3.2.3a.Activitatea echivalenta
In unele cazuri sursele radioactive a caror activitate se masoara sunt constituite dintr-un
amestec de radionuclizi.De exemplu in radioactivitatea atmosferica probele luate prin diferite
metode sunt fie un amestec de radionuclizi naturali, fie un amestec de radionuclizi artificiali
datorita contaminarii atmosferei cu produsi de fisiune.In general la masurarea contaminarii
suprafetelor de lucru, a apelor reziduale avem de aface cu un amestec de radionuclizi.Din
punctul de vedere al protectiei personalului operator si a populatiei nu este, in general, necesar
sa se faca analiza radionuclizilor prezenti, ci se cauta determinarea activitatii globale a
probelor, presupunandu-se prezenta anumitor radionuclizi cu risc mai mare in producerea

67
efectelor biologice.In acest caz se etaloneaza instalatia de masurare cu surse de referinta
produse din radionuclidul mai “riscant”, de exemplu 90Sr .Activitatea echivalenta se masoara
in unitatile activitatii, dar trebuie indicata totdeauna natura radionuclidului cu care s-a facut
etalonarea.
2.3.2.3b.Eroarea la compararea surselor radioactive
Pentru calculul erorii cu care se determina activitatea Λ vom presupune ca sursa etalon are o
eroare standard σ0 care depinde de modul in care a fost determinata activitatea Λ0.Aceasta nu
contine numai eroarea statistica (care, de altfel, la determinarea surselor etalon se cauta a fi
cat mai mica), ci si erorile de determinare ale marimilor care sunt necesare pentru cunoasterea
activitatii Λ0
Conform teoremei de propagare a erorilor

Sau

unde
t este timpul in care se determina rata de numarare R,
t0 este timpul in care se determina rata de numarare R0.
Daca se dispune de un timp total de masurare T= t + t0, atunci impartirea cea mai avantajoasa
a timpului pentru masurarea celor doua surse se obtine anuland derivata

Ceea ce ne da

adica sursa cu activitate mai mare se masoara un timp mai mic, iar sursa cu activitate mai
mica se masoara un timp mai mare.Din relatia de mai sus se deduce ca

Cu ajutorul acestor expresii deducem ca

2.3.2.3c.Masurarea activitatilor foarte mici

In experiente deosebite cu trasori radioactivi, in investigatiile arheologice si geologice, in
masurarea radioactivitatii naturale trebuiesc masurate activitati foarte mici sub 10 -10Ci si
coborand la cateva dezintegrari pe ora.In principiu la masurarea activitatilor foarte mici
trebuie sa se mearga pe doua cai:
1.reducerea fondului de radiatii
2.marirea numarului de impulsuri
Cu limbajul folosit in radiotehnica cele doua cai sunt echivalente cu slabirea zgomotului si
intarirea semnalului.Sa le analizam pe fiecare in parte.

68
2.3.2.3d.Reducerea fondului de radiatii
Fondul de radiatii se datoreaza in principal radiatiilor cosmice si apoi substantelor radioactive
din materialul de constructii sau din sol.Ca tipuri de radiatii le vom mentiona numai pe cele
mai penetrante care pun probleme deosebite la ecranarea lor: radiatiile γ, mezonii μ
(componenta dura a radiatiei cosmice) si neutronii.Radiatiile γ sunt oprite de a interactiona cu
detectorul cu ajutorul ecranelor din plumb, bismut, mercur sau fier.In unele cazuri plumbul si
bismutul nu sunt de recomandat deoarece, avand izotopi radioactivi, maresc fondul de
radiatii.In masurarea activitatilor foarte mici se foloseste plumb vechi, separat chimic de
celelate elemente care il insotesc in mineralele radioactive in urma cu o suta de ani sau mai
mult.In acest fel unii din izotopii radioactivi proveniti din celelalte familii radioactive au avut
timp sa se dezintegreze.Mezonii μ sunt cei mai greu de ecranat, deoarece din cauza
interactiunii lor slabe au un parcurs foarte mare.Straturi groase de plumb, de apoximativ 1m,
sau de apa de aproximativ 1000m, nu pot ecrana detectorul de mezonii μ.De aceea impulsurile
provocate de mezonii μ in detector trebuie inregistrate si eliminate.Aceasta se face pe doua
cai.In prima cale se foloseste o umbrela de contor montata in anticoincidenta cu contorul care
masoara activitatea foarte mica.Intrucat umbrela inconjoara aproape complet contorul
principal, orice mezon μ care trece prin contorul principal a trecut si printr-un contor din
umbrela.Montajul de anticoincidenta inregistreaza numai impulsurile din contorul principal
care nu sunt in coincidenta cu vreun impuls din unul din contoarele umbrelei.Ca exemplu
pentru un contor Geiger-Muller de tip curent cu fondul de radiatii 30-50imp/min un ecran de
50mm dim plumb reduce fondul de radiatii la 10-15imp/min iar cu umbrela de contoare in
anticoincidenta fondul de radiatii se reduce la 1-2imp/min.In a doua cale se folosesc contoare
proportionale sau detectoare cu scintilatie cu instalatii auxiliare care permit discriminarea
impulsurilor.Mezonii μ produc impulsuri de o anumita amplitudine si se cauta situatiile in
care amplitudinile impulsurilor mezonilor μ difera de acelea corespunzatoare radiatiilor
masurate.Pentru contoarele cu scintilatie de dimensiuni mari, in care mezonii μ pot pierde
cantitati mari de energie, discriminarea impulsurilor conduce la acelasi rezultat ca si
montajele de anticoincidenta.
2.3.2.3e.Marirea numarului de impulsuri
Mai inainte s-a aratat ca abaterea relativa a ratei de numarare depinde numai de numarul de
impulsuri.Ca urmare instalatia pentru masurarea activitatilor foarte mici trebuie astfel
realizata incat numarul de impulsuri masurat sa fie cat mai mare.Pentru o activitate Λ data,
numarul de impulsuri creste daca factorul de detectare si timpul de numarare cresc.Inainte de
a analiza aceste doua posibilitati, trebuie sa spunem ca in unele cazuri, cand activitatea de
masurat este diluata intr-o proba de volum mare, se face concentrarea probei.De exemplu la
masurarea activitatii aerosolilor atmosferici, a activitatii precipitatiilor sau a activitatii
probelor arheologice datorate 14C, se trece proba prin anumite operatii (filtrarea aerosolilor,
formarea reziduurilor prin fierbere) care conduc la probe cu o concentratie radioactiva mai
mare.Totdeauna aceasta operatie trebuie astfel condusa incat sa se cunoasca raportul de
reducere al volumului probei pentru a se putea calcula concentratia radioactiva initiala.
Factorul de detectare poate fi marit, fie marind eficacitatea detectorilor,folosind surse cu
intindere mare si contoare cu ferestre mari,fie recurgand la detectoare 2π sau 4π.Marirea
timpului de numarare este o solutie la care se recurge de cele mai multe ori neapreciindu-se
just dezavantajele care apar.Cand timpul de numarare este impus a fi mai mare de 1-2 ore,
cateodata de ordinul zilelor, stabilitatea instalatiei electronice este cea care contrabalanseaza
defavorabil marirea timpului de numarare.La durate de masurare atat de mari instalatiile
electronice trebuie sa satisfaca conditii deosebite de stabilitate, pe care instalatiile obisnuite nu
le au si despre care experimentatorul stie in general foarte putin.
2.3.2.3f.Compararea metodelor de determinare a activitatilor foarte mici

69
In cazul unei surse de activitate Λ, metoda de numarare se caracterizeaza prin ratele de
numarare R si F.O aceeasi activitate Λ produce o rata de numarare Q diferita la o metoda sau
alta, in functie de factorul de detectare respectiv.De asemenea, rata de numarare a fondului F
difera, deoarece depinde de dimensiunile detectorului si de ecranarea sa.Prin urmare pentru o
sursa data, metodele de numarare se pot compara din punct de vedere al abaterii standard
relative

Q=R+F;
t este atat timpul de masurare al probei (in prezenta fondului) cat si timpul de masurare al
fondului.
Daca se compara doua metode de numarare, va fi mai buna metoda care da o eroare relativa
mai mica; metoda 2 va fi mai buna decat metoda 1 daca

In cele ce urmeaza se va presupune ca timpul de masurare este acelasi in ambele metode.Cele

doua metode se vor compara din punctul de vedere al preciziei statistice care se poate obtine
intr-un timp dat.Ridicand la patrat relatia si introducand-o in cea de sus se obtine

Sau

Prin urmare metoda 2 are o precizie mai mare decat metoda 1 daca rata de numarare R 2, este
mai mare decat produsul intre R1 si raportul (1+2F2/R2) /(1+2F1/R1).Daca raportul intre R si F
ramane constant de la o metoda la alta, atunci relatia de mai sus arata ca pentru imbunatatirea
metodei trebuie ca R2>R1,ceea ce este usor de realizat daca raportul R/F ar ramane constant.In
adevar, sa presupunem metoda 1 caracterizata din acest punct de vedere prin raportul R 1/F1.Sa
imaginam metoda 2 cu un detector mai mare care sa primeasca mai multe impulsuri atat de la
proba cat si de la fond, adica R 2 si F2 sa creasca astfel incat raportul lor R 2/F2 sa ramana
constant.Relatia de mai sus arata in acest caz ca R 2>R1 si deci rezulta ca metoda 2 are o
precizie mai mare decat metoda 1.Trebuie precizat ca raportul R/F nu ramane, in general,
constant de la o metoda la alta, deoarece la marirea dimensiunilor detectorului, F creste mai
repede decat R din cauza simetriei radiale la emisia radiatiilor de catre sursa.Exista un caz in
care raportul R/F creste si anume cand pastrand acelasi detector (F=constant) se introduce
sursa in detector (2π sau 4π) si deci rata de numarare creste.Compararea metodelor de
numarare se mai poate face si din punctul de vedere al scaderii fondului de radiatii.Pentru
aceasta sa inmultim ambii membri ai inegalitatii cu R2/R1 si sa eliminam numitorul

Scazand din ambii membri R2/R1 se obtine

impartind de asemenea in ambele parti cu 2F1/R1 avem

70
Prin urmare metoda 2 caracterizata prin R2 si F2 este mai precisa decat metoda 1 caracterizata
prin R1 si F1,daca fondul scade in asa fel incat sa fie satisfacuta inegalitatea de mai sus.Din
aceasta inegalitate se pot scoate doua consecinte foarte importante.
In cazul limita al activitatilor foarte mici (R1/F1=0) inegalitatea ia forma

sau

Dupa cum se vede, in acest caz, se observa direct ca precizia unei metode de numarare
depinde de raportul R2/F.Cu alte cuvinte, pentru un timp de numarare dat, precizia nu se
modifica daca fondul F creste la fel de repede ca si patratul ratei de numarare R.Pe de alta
parte, relatia poate arata ca anularea fondului intr-o metoda de numarare nu mareste totdeauna
precizia metodei respective.Intr-adevar,punand F2/F1=0 in inegalitate se obtine

Adica, pentru o metoda data (caracterizata prin raportul R 1/F1)corespunde o crestere minima
R2/R1 exprimata de relatia de mai sus pentru ca metoda 2 (cu R2=0 si F2=0) sa aiba o precizie
mai mare.Daca raportul R2/R1 nu satisface relatia de mai sus precizia metodei 2 este mai mica
chiar daca fondul este complet eliminat.

71