INTREBĂRI REFERITOARE LA INTERVENŢIE

Ce trebuie făcut odată ce am constatat că avem un prieten consumator de

droguri sau de alcool? Să vorbim sau sa tăcem? Trebuie să intervenim noi înşine
sau trebuie să cerem ajutor? Trebuie să acţionăm imediat sau să lăsăm timpul să
lucreze? Iată câteva variante posibile în planul intervenţiei.

1. Care este rolul prieteniei în adolescenţă?

Prietenia are o mare importanţă la vârsta adolescenței. Prin intermediul prietenilor,

tânărul îşi creează un mediu corespunzător, împreună cu ei descoperă şi împarte
bucuriile şi dificultăţile vieţii, în raport cu ei învaţă să se autodefinească. Prietenia
de suflet deţine un loc privilegiat în lumea adolescenţilor, fiind vorba de o
persoană nouă cu care îşi vor împărtăşi secretele.
Prietenia adevărată între două persoane se caracterizează mai ales prin comuniunea
vieţii şi prin fidelitate. În orice tip de iubire fidelitatea devine matură atunci când
este liberă şi această libertate se obţine în măsura în care iubirea este integrată
prieteniei. Adesea ea se naşte din faptul că oamenii se află în aceeaşi situaţie
dificilă în care învaţă să se accepte reciproc şi să cunoască cele mai înalte calităţi
care îi determină să se ajute unul pe celălalt. O prietenie deja existentă se
consolidează în astfel de situaţii. Prietenul rămâne alături de cel pe care îl iubeşte şi
atunci când îi merge bine şi când îi merge rău.
Prietenia este dificilă pentru că este descoperirea unei alte persoane cu ceea ce este
valoros sau mai puţin valoros în ea, este descoperirea a ceea ce suntem noi înşine,
cu calităţile şi defectele noastre. În întâlnirile cu prietenii ne putem da seama mai
bine cine suntem, avem libertatea şi curajul de a fi noi înşine, să ne maturizăm şi să
creştem în iubire, care este “motorul” vieţii şi puterea inteligenţei.
Faptul că are prieteni ca voi, că a reușit să își facă prieteni, ca voi ați identificat în
el valori comune, inteligenţa şi „un întreg potențial” sunt veşti foarte bune şi sunt
calități pe care el a fost capabil să le pună în valoare. Înseamnă că trebuie să aveți
încredere în el şi să-i arătați asta chiar şi atunci când are o perioadă mai grea. Nu
trebuie să-l judecați pentru renunțările lui. Deja ii este foarte greu şi se pedepsește
el însuși mult prea mult.

2. Cum să spun NU, dacă prietenul îmi propune să încerc?

Există un cuvânt mic "Nu", dar uneori nu este deloc uşor de a-l pronunţa. De ce?
De ce ne este frică? Ne temem să jignim persoana care ne este prieten ? Ne temem
de a părea duri şi laşi? Ne temem de a fi respinşi de prietenii noştri? Să nu pierdem
simpatia lor?
Ca să ne învăţăm a spune „nu” la timp, este o etapă foarte importantă în lupta
pentru independenţa în judecată şi comportament, pentru adeziunea fermă a
intenţiilor proprii.

Odată ce aţi refuzat prietenii pentru prima dată, veţi vedea cum se va schimba
atitudinea lor. Pur şi simplu veţi fi respectat, ca un om care ar putea spune "Nu!".

Incapacitatea de a spune "Nu" , poate fi la fel de problemă psihologică. Persoana

care consumă alcool de două ori mai mult, spre exemplu, nu poate să-şi refuze
„companionii” de pahar.

Nu reacţionaţi la încercările de manipulare, în care sunteţi impuşi de a vă angaja.

Mulţumiţi-i pentru încrederea în D-stre, şi, pentru a exclude orice comentarii care
ar putea ştirbi din demnitatea lor, spuneţi ferm "Nu". Nu face să explicaţi, de ce nu
vreţi să o faceţi. Nu sunteţi obligat să daţi explicaţii.

Dacă o persoană vă cere să faceţi ceea ce nu vă place, şi el nu poate intra în situaţia

dumneavoastră şi să înţeleagă motivul de refuz, aceasta este atitudinea adevărata a
prietenilor faţă de D-stre.

Fiţi receptivi la nevoile reale a prietenilor D-stre, inexorabili faţă de slăbiciuni, fiţi
liberi în a decide. Dorindu-le prietenilor bine, nu mergeţi în urma tentaţiilor
periculoase vieţii D-stre. Învăţaţi să spuneţi "Nu!" – şi veţi deveni liberi în alegere
proprie!

3. Să-i dau sau să nu-i dau bani în împrumut?

Împrumutul banilor va ameliora situaţia pentru un timp, dar trebuie să ştiţi că el îşi
poate procura alcoolul şi ţigările şi pe alte căi. În cazul în care nu-i veţi da bani în
împrumut, va începe să fure,şi mai ales de la proprii părinţi.

4. Este indicată o retragere temporară din mediul lui?

Despărţirea de grupul lui de prieteni nu poate provoca decât următoarele reacţii:

• va învăţa să te mintă: îşi va vedea prietenii, dar fără ştirea ta;
• se va face de râs in grupul lui de prieteni: fapt că este protejatul cuiva şi nu
are opinia proprie.

5. Cum pot să-l ajut?

Găseşte un loc, un moment propice conversaţiei şi vezi ce va rezulta; nu ezita să

pui întrebări prietenului tău, dacă el se arată deschis şi dispus să discute: poţi să-i
pui întrebări directe referitoare la consumul lui (ce substanţă consumă, ce cantitate,
cât de des...); nu ezita să faci un pas înapoi dacă vă simţiţi depăşiţi de situaţie: să
intervii atunci când nu mai înţelegi şi nu te mai înţelege poate avea consecinţe
negative. Ţinând cont de avantajele şi dezavantajele situaţiei, decizia aparţine
amândurora. Este important ca persoanele implicate să fie de acord şi dispuse să se
angajeze într-o „relaţie de susţinere". Uneori o persoană din afara poate să aducă
un punct de vedere nou, un nou fel de comunicare. Sprijinul venit din partea unui
specialist din afară vă poate ajuta în vă va înţelege mai bine. Un următor pas în
acordarea ajutorului unei astfel de persoane este ca ea să vrea cu adevărat să
renunțe la droguri. Persoana care a decis să renunțe la droguri trebuie apoi să
apeleze la un consult psihologic chiar toxicologic. La un centru antidrog se poate
stabili dacă respectivul consumător are nevoie de dezintoxicare şi unde anume ar
trebui să se întâmple asta. Este nevoie de psihoterapie susținută pentru o perioadă
cât mai mare de timp. De asemenea, pacientul are nevoie de un grup de suport cum
ar fi familia, prietenii. Discuțiile cu voi sunt cu siguranță folositoare dar este
esențial ca el să îşi dorească să rezolve aceste probleme. Poate nu își dorește acest
lucru acum. Este posibil să îşi testeze limitele. Este o experiență de care el are
nevoie, în care se caută pe sine.

6. Trebuie să semnalez situaţia conducerii instituţiei de învăţământ?

Dacă viaţa adolescentului este în pericol din cauza alcoolului pe care îl consumă,
din cauza comportamentelor deviante pe care le adoptă, trebuie să aveţi în vedere
semnalarea situaţiei la conducerea instituţiei de învățământ. Însă, înainte de a
ajunge la această fază, este bine să te asiguri că au fost făcute toate eforturile
pentru schimbarea acestei situaţii. Este vorba despre o soluţie ultimă: de cele mai
multe ori, decisă împreună cu echipa de specialişti implicată în dosarul tânărului.

7. Trebuie să-i avertizez pe părinţii lui că este consumator de droguri

legale?

A expune erorile prietenului în fata părinţilor lui nu este cel mai nimerit lucru, mai
ales dacă nu-i cunoaşteţi prea bine. Dacă însă întreţineţi relaţii mai apropiate cu
unii dintre aceştia, veţi avea posibilitatea să vă verificaţi împreună cu ei
observaţiile, neliniştile, preocupările. Lansând problema, veţi fi în măsură să
constataţi dacă şi ei sunt preocupaţi de consumul de alcool şi tutun al propriului
copil.

8. Este suficientă doar intervenţia mea?

Este foarte important pentru persoanele implicate în situaţie să știe că pot primi
ajutor, şi că există şanse de remediere, începând de la a sta de vorbă cu un prieten,
părinte sau membru de încredere al familiei, consilierul şcolar, medicul de familie,
psihiatrul şi nu în ultimul rând psihoterapeutul.

9. Cine sunt prietenii mei în intervenţie?

Toţi adulţii şi toţi tinerii de la şcoală, din grupul lui de prieteni, de la clubul
sportiv, toţi cei care sunt la curent cu situaţia lui legată de consum şi care sunt
preocupaţi de binele lui vă sunt aliaţi potenţiali în intervenţie. Este de dorit ca
tânărul să fie de acord cu ajutorul propus. Nu cereţi decât implicarea oamenilor cu
care el se înţelege bine; evitaţi să spuneţi tuturor că aveţi un prieten care consumă
alcool şi tutun, este o strategie care ar putea duce la răcirea accentuată a relaţiilor
cu el.

10. Unde trebuie să cer sprijin?

Tânărul va primi sprijin direct de la şcoală dacă se hotărăşte să îl ceară. Profesori,

psihologi, asistenţi sociali, psihoeducatori, educatori specializaţi în prevenirea
toxicomaniei sunt acolo pentru a-l primi şi ajuta să-şi înţeleagă mai bine situaţia.
Aceştia sunt de asemenea gata să-1 ajute să facă schimbări în stilul său de viaţă.

Grupuri precum A.A. (Alcoolicii anonimi), şi N.A. (Narcomanii anonimi) oferă

servicii de susţinere în administrare proprie consumatorilor adolescenţi. Aceste
grupuri, care nu sunt supervizate de cadre specializate, îşi propun să obţină
abstinenţa totală a consumatorului.

Centrele externe pentru toxicomanie

Aceste centre externe oferă servicii pe bază de voluntariat adolescenţilor

consumatori adevăraţi şi anturajului acestora. Ele propun diferite tipuri de servicii
(individual. In grup, întâlniri familiale...), cu frecvenţe diferite (de la una la mai
multe întâlniri săptămânale).

Centrele interne pentru toxicomanie

Centrele interne de toxicomanie se adresează tinerilor consumatori care doresc sau

au nevoie de o schimbare a mediului lor de viaţă pentru a pune capăt consumului
îngrijorător de alcool şi tutun. Ele oferă abordări terapeutice diverse (de la
abordarea psihosocială până la metoda denumită de confruntare). Aceste centre
oferă de asemenea servicii familiilor tinerilor consumatori pentru a le învăţa să-şi
înţeleagă mai bine copilul şi a putea interveni mai eficient.

11. Cine este acest personaj, psihologul?

Psihologul este specialistul, pregătit profesional să te asculte, să te ajute în a-ți
rezolva problemele, să te înțelegi mai bine, să te sprijine emoțional în ceea ce faci.
Intervine cu mijloace specifice psihologice, în scopul de a optimiza, stimula
autocunoașterea şi dezvoltarea personală, a preveni anumite probleme emoționale,
de adaptare şi de comportament.

12. De ce e atât de important sa-i recomand să se adreseze la un psiholog?

Psihologul te poate ajuta nu numai să înţelegi ce eşti şi ce se întâmplă cu tine ci are

şi un important “efect reparator”, văzut nu numai ca o repetare a expectaţiilor şi
dezamăgirilor infantile; el este un sprijin în gestionarea dificultăţilor prezente. Asta
nu înseamnă că el îţi va da sfaturi şi îţi va spune ce crede el că este mai bine să
faci, ci te va ajuta să devii mai puternic astfel încât să-ţi găseşti singur soluţiile.

 Dificultăţi de relaţionare sau de comunicare – agresivitate;

 Depresie, nelinişte, iritabilitate;
 Sentimentul de a fi copleşit, de a pierde controlul asupra propriei vieţi;
 Comportament aditiv - dependenţe de alcool, drog, alimente, relaţii;
 Dificultăţi de a munci, dificultăţi de afirmare a propriei personalităţi;
 Sentiment pronunţat, repetitiv de gol şi non-sens;
 Încredere scăzută în propria persoană, nemulţumire de sine

13. Care sunt psihoterapii clasice în tratarea dependenţei de droguri

legale?

PSIHOTERAPIILE PSIHANALITICE

Terapia psihanalitică pune accent pe descoperirea de către pacient a variatelor

procese psihice de natură inconştientă ce stau la baza structurării personalităţii sale
şi a formării mecanismelor sale adaptative. Aceste descărcări bruşte şi intenţionate
ale pacientului sunt cunoscute ca insight (iluminare). Prin intermediul acesteia,
pacientul descoperă sursele şi motivele ascunse ce stau la baza comportamentului
şi problemelor sale. Sarcina principală a terapiei e să-l ajute pe pacient să
descopere ce se întâmplă cu el, să obţină iluminarea propriilor probleme şi să
utilizeze înţelegerea observaţiilor pentru a-şi modifica stilul perturbator de a
reacţiona şi de a se comporta.

PSIHOTERAPIA DE NATURĂ COMPORTAMENTALĂ

Terapeuţii comportamentali se ocupă de comportamentul observabil şi de

condiţiile de mediu care-l modelează, psihoterapia fiind un proces de învăţare.
Conform acestei teorii, chiar şi nevroza e considerată un fenomen învăţat.
 Conceptele de bază ale psihoterapiei comportamentale sunt cele de întărire
socială şi control al comportamentului. Tehnica solicită pacientului să practice în
mod deosebit deprinderea greşită astfel încât aceasta să se supună controlului
voinţei.

ABORDAREA COGNITIV- COMPORTAMENTALĂ ÎN PSIHOTERAPIE

Toate aspectele psihoterapiei sunt descrise pacientului, aceasta colaborând cu

terapeutul pentru stabilirea unor strategii de rezolvare a propriilor probleme.
Demersul terapeutic este limitat în timp, având obiective clar definite în timp.
Principiul de bază al psihoterapiei este postulatul că, modurile în care individul se
comportă sunt determinate de situaţii imediate, cât şi de modul în care pacientul le
interpretează. Pacientul trebuie să se simtă securizat în timpul psihoterapiei, pentru
a furniza informaţii cu referire la evenimentul stresant; deci se impune crearea unei
atmosfere empatice, de încredere. Terapeutul învaţă pacientul să achiziţioneze
abilităţi prin care să rezolve nu numai problema prezentă, ci şi probleme similare
ce pot să apară în viitor. El trebuie să solicite aplicare a ceea a învăţat în viaţa de zi
cu zi (teme pentru acasă). Pacientul e solicitat să coopereze activ, furnizând
informaţii diverse asupra eficienţei tehnicilor aplicate.

PSIHOTERAPIA RAŢIONAL- EMOTIVĂ (R.E.T)

Acest gen de psihoterapie reprezintă o contribuţie a unor tehnici de psihoterapie

comportamentală cu elemente de abordare terapeutic- filosofică. Ele se considera
că este o metodă de psihoterapie directivă de scurtă durată, de 5-15 şedinţe.
Terapeutul arată pacientului diferenţa între credinţele raţionale prin intermediul
cărora îşi exprimă dorinţa ca eveniment activator şi dorind să se amelioreze
credinţele iraţionale ce reprezintă cerinţele absolutiste şi absurde conform cărora
anumite evenimente trebuie să fie ameliorate. Chiar din primele şedinţe i se arată
pacientului cum să lupte prin contragere împotriva convingerilor iraţionale, astfel
încât să se ajungă la o nouă filozofie eficientă ce va genera sentimente eficiente de
autoreglare şi comportamente sănătoase.

PSIHOTERAPIA EXPERIENŢIALĂ

Psihoterapia experienţială dispune de o serie de direcţii principale. În primul rând

este vorba de filosofia acestei terapii, şi anume filosofia existenţială care presupune
utilizarea dialogului pacient - terapeut. A doua direcţie este psihosomatice ce pune
accent pe tehnici nonverbale cu care se insistă pe concentrarea atenţiei pe propriul
corp, iar cea de-a treia vizează abordarea spiritului asemănătoare cu abordarea
religioasă ce pun accent pe transcenderea experienţei individuale.
PSIHOTERAPIA PRIN INTERVENŢIE PARADOXALĂ

Din punct de vedere psihologic, se consideră că psihoterapia paradoxală a acea

terapie pe care pacientul sau familia o consideră lipsită de logică. E paradoxală
prin modul în care pacientul percepe intervenţia terapeutului., Psihoterapia de
intervenţia paradoxală e în cadrul unui context în care pacientul vine la terapie
pentru a se modifica, terapeutul cerându-i să se comporte într-o şi mai mare măsură
aşa cum nu doreşte. Un paradox constă în aceea de a solicita pacientului să facă
ceea ce face deja. În viziunea acestei şcoli, indicaţia poate conduce la o schimbare
de expectaţii. Din acest motiv eficienţa artei terapeutului ar trebui să aibă drept
consecinţă modificarea cursului gândirii pacientului. Dacă aceasta nu se produce,
terapeutul poate intra în joc repetând la nesfârşit aceeaşi secvenţă comportamentală
şi determinând eşuarea terapiei omului la un nivel superior conştiinţei.

14. Ce terapii pot aplica eu, nefiind specialist în psihologie?

Terapia prin poezie

Terapia prin râs

Râsul este unul din cele mai preţioase adjuvante terapeutice în tratamentul
majorității bolilor, el fiind cea mai elementară expresie a bucuriei de viaţă, de a
trăi.
Un râs sănătos relaxează musculatura feţei şi a gurii, masează diafragma care este
unul din cei mai importanţi muşchi respiratori ; activează circulaţia sanguină,
tonifică corzile vocale, măreşte tonusul general stimulând activitatea glandelor
endocrine. Râsul din plăcere sau din toată inima este mai sănătos, fiind un elixir de
sănătate.
Mulţi psihoterapeuţi îl abordează ca metodă de tratament, învăţându-i pe pacienţi
să-l cultive în mod constant, ca să le aducă astfel relaxare şi sănătate. Terapia prin
râs este şi o metodă de prevenire a bolilor atât psihice cât şi fizice.
Terapia prin râs este o metoda de autovindecare de care pot profita toți, indiferent
de vârsta şi de starea de sănătate. In ultimii 20 ani, programele de terapie prin ras
au fost utilizate in diverse spitale din străinătate, in special pentru copii, in scopul
de a-i ajuta sa depășească stresul legat de boală. De asemenea, unele programe se
adresează persoanelor care lucrează în domeniul medical, pentru a-i ajuta să facă
faţă exigenţelor şi responsabilităților muncii lor.
Râsul şi simţul umorului utilizate drept terapii se întâlnesc într-o varietate de
contexte, în special în psihoterapie, pentru a trata afecțiuni precum depresia. In
plus, umorul la locul de munca ameliorează calitatea relațiilor, spiritul de echipa,
comunicarea si reduce riscurile de epuizare profesionala.
În terapia dvs. personală (autotratament prin râs) există mai multe metode de a
provoca râsul ; de aceea este bine să faceţi o listă cu ce credeţi că v-ar amuza sau
provoca râsul, de exemplu :
1. Ce amintiri din copilărie sau tinereţe vă făceau să râdeţi mai mult ;
2. Casete cu glume, videocasete cu filme de comedie, desene animate ;
3. Folosiţi-vă imaginaţia fiind creativi : realizaţi fel şi fel de scenarii de rezolvare
comică a unor situaţii neplăcute în care a-ţi fost dvs. sau sunt unii dintre prietenii
dvs. ;
4. Puteţi folosi chiar şi gâdilatul, gândindu-vă la zonele mai sensibile care vă fac
să râdeţi, imaginându-vă fel şi fel de scenarii ; sau poate aveţi o soră, un frate,
soţul, soţia, un prieten, o prietenă care vă poate ajuta în acest sens, în orice caz o
companie care să vă înveselească şi la propriu şi la figurat ;
5. Dacă societatea în care trăiţi este prea sobră sau plictisită, căutaţi-vă prieteni
noi, sau un alt grup de persoane vesele şi optimiste ;
6. Învăţaţi să fiţi actor sau actriţă făcând exerciţii de râs articulând cu voce tare :
ho, ho, ho, … apoi hi, hi, hi, hi, … şi ha, ha, ha, …de câteva ori la rând. La
început poate că nu este chiar un râs adevărat, dar apoi veţi râde cu convingere
gândindu-vă exact la ceea ce faceţi şi cum faceţi, adică la comicul situaţiei.
După asemenea exerciţii de râs ( veţi alege din variantele 1,2,3,4,5,6 cele care vă
convin mai bine) veţi fi mai relaxat, mai destins şi un pic mai fericit. Această
destindere şi picătură de fericire se transmite în toate celulele organismului d-
voastră dându-le forţă, sănătate şi rezistenţă la stres şi îmbolnăviri. Cuplurile în
care se râde mai mult sunt mai fericite şi au mai puţine probleme decât altele care
sunt mai sobre sau preocupate tot timpul de diverse probleme. La fel copiii din
familiile vesele, unde râsul e prezent în fiecare zi, sunt mai sănătoşi mental şi fizic,
sunt mai încrezători şi cu rezultate mai bune la şcoală. Deci, zâmbiţi cât mai des şi
râdeţi măcar odată pe zi.

Terapia prin umor

Sacroterapia

Prin sacroterapie se înţelege vindecarea cu ajutorul lui Dumnezeu prin credinţă şi

rugăciune. Rugăciunea este deschiderea minţii omului pentru a primi
binecuvântarea lui Dumnezeu. Credinţa şi convingerea noastră se înregistrează în
subconştientul nostru şi ne poate afecta pe noi, pe cei din jurul nostru şi orice din
lumea noastră şi chiar din celelalte dimensiuni. Rugăciunea este uniunea dintre
gând, sentiment şi emoţie şi are un potenţial extraordinar. Emoţiile sunt cele care
conţin energia necesară ce ne pot realiza gândurile şi împreună (gândurile şi
emoţiile) dau consistenţă şi îndemn pentru obţinerea unei realităţi pe care o dorim.
De multe ori avem diferite sentimente sau emoţii pe care le exteriorizăm sau nu şi
ele pot genera dezechilibre energetice sau din contră echilibrări energetice în
corpul fizic. Atunci când suntem în durere, suferinţă fizică sau sufletească e bine să
ne susţinem cu rugăciuni salvându-ne nu numai pe noi ci şi pe apropiaţii noştri
deoarece la nivel subtil întâi suntem interconectaţi cu ei şi apoi cu restul lumii.
Deci sănătatea este legată de buna armonie care există între trup, suflet şi spirit. De
aceea atunci când tratăm trupul fizic trebuie să ţinem cont şi de suflet şi se va
trata şi sufletul prin sacroterapie care poate fi făcută cu ajutorul unui preot,
sau de persoana în cauză folosindu-se metode eficiente pentru a restabili
armonia dintre trup şi suflet şi chiar cu mediul ambiant.

15. Ce soluţii alternative la consumul de droguri legale îi pot propune?

Ce altceva poţi face în adolescenţă decât să consumi droguri şi alcool?

 să faci sport;
 să citeşti o carte;
 să joci jocuri pe calculator;
 să mergi la cinema;
 să studiezi şi să-ţi faci temele;
 să te îndrăgosteşti;
 să cânţi, să dansezi;
 să munceşti, să fii voluntar;
 să filozofezi despre propria viaţă;
 să îngrijeşti un animal;
 să navighezi pe Internet;
 să călătoreşti;
 să asculţi sau să faci muzică;
 să scrii;
 să mănânci;
 să-ţi pese de cum arăţi;
 să-ţi cumperi haine;
 să visezi etc.,
De multe ori, consumul de droguri devine un mod de viaţă deoarece este facil,
accesibil, amuzant, relaxant. Bucuria de a fi din nou stăpâni pe propria noastră
viaţă nu apare de îndată ce am hotărât să ne schimbăm. Iată de ce este bine să avem
la îndemână o asemenea listă cu lucruri de făcut, pe care consumul de droguri ne-a
făcut să le uităm.