UNIVERSITATEA ,,AL. I.

CUZA,, IAŞI
FACULTATEA DE ISTORIE

CONFLICTUL DIN IRAK

STUDENT: Cornea Marius

ANUL: I
SPECIALIZAREA: Relatii, institutii si organizatii internationale

Semestrul II
2010-2011
 Conflictul din Irak

Viaţa internaţională a intrat în acest început de secol şi mileniu într-o perioadă

extrem de complexă şi contradictorie datorită evenimentelor şi schimbărilor de pe scena
internaţională, mai ales din ultimul deceniu. Astfel, mari schimbări pe plan internaţional
au avut loc, mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001, care au atras atenţia
statelor în privinţa securităţii de pe plan naţional, în primul rând, iar apoi asupra celei
internaţionale.
Astăzi, puterea actorilor internaţionali, nu se mai exprimă, în mod tradiţional,
doar din persepectiva dimensiunii militare, ci şi din alte dimensiuni, cele mai importante,
pe lângă această dimensiune militară, se numără dimensiunea economică şi dimensiunea
tehnico – informaţională. Interdependenţa dintre actorii mici şi mari îi va determina pe
aceştia să elaboreze soluţii optime în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea în întreaga
lume.1
În cadrul ultimul deceniu al secolului trecut s-au putut urmării nişte schimbări
importante pe plan internaţional în legătură cu evoluţia şi dezvoltarea Europei în
comparaţie cu Statele Unite. Aşadar a avut loc crearea unei superputeri europene,
reprezentată de Uniunea Europeană, însă în ceea ce priveşte dotarea militară, această
nouă superputere este încă în inferioritate din punctul de vedere al dotării cu material
militar faţă de Statele Unite ale Americii. Ceea ce a dovedit această inferioritate a noii
superputeri a avut loc în cadrul conflictului balcanic de la începutul deceniului. Totodată
acest eveniment a dezvăluit incapacitatea militară şi dezorganizarea politică a Europei,
dovedindu-i necesitatea unei strânse colaborări cu Statele Unite.2
În ceea ce priveşte domeniul securităţii şi al apărării, comparativ cu statele
europene, Statele Unite sunt foarte interesate de evoluţia tehnologiilor militare, dorind să
deţină o forţă armată cât mai bine dotată, fiind astfel dispuse să investească cât mai mult
în această privinţă. Capacitatea militară a Statelor Unite ale Americii le oferă posibilitatea
de a desfăşura acţiuni militare şi la distanţe mari de continent, pe când capacitatea
militară a noii superputeri nu poate decât să menţină trupe sau să desfăşoare activităţi
doar pe continent, la distanţe cât mai mici.3
Orientul Mijlociu a reprezentat dintotdeauna un caz special pentru Statele Unite
ale Americii, atât pe plan politic, cât şi pe plan economic. Astfel, printre primele acţiuni
de mare anvergură, întreprinse de Statele Unite în ceea ce privesc divergenţele cu statul
Irak, au avut loc încă din 1990, când a avut loc invazia irakiană în Kuweit, ceea ce a
reprezentat pentru Statele Unite o surpriză, fiind primul moment în care a început o
intervenţie mai serioasă în această parte a lumii.4

1
Constantin Hlihor ,,Geopolitica şi Geostrategia în Analiza Relaţiilor Internaţionale Contemporane” ed.
Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I”, Bucureşti, 2005, pag.5-6.
2
Robert Kagan ,,Despre Paradis şi Putere. America şi Europa în noua ordine mondială” ed. Antet,
Prahova, 2003, pag.20 – 21.
3
George Kennan ,,The Sources of Soviet Conduct”, Foreign Affairs, 1947 şi Fareed Zakaria ,,The
American Encounter : The United States and the Making of the Modern World” ,New York, 1997, pag.165.
4
Jacques Portes ,,Istoria S.U.A. după 1945” ed. Corint, Bucureşti, 2003, pag.185.
 Aşadar printre cauzele ce au determinat intervenţia Statelor Unite ale Americii în
Irak în anul 2003 s-a numărat şi acest conflict din 1990. Astfel, printr-o lovitură de stat,
Kuweitul a fost ocupat şi apoi anexat de către Irak în data de 28 august 1990. În perioada
ce a urmat acestui eveniment, au avut loc numeroase tratative pentru a se ajunge la un
compromis pentru a se evita în cele din urmă un război.5
Consiliul de Securitate O.N.U. îi cere Irakului să se retragă imediat şi
necondiţionat, iar Liga Arabă condamnă această agresiune. Au fost întreprinse diferite
acţiuni de constrângere asupra Irakului, de la embargouri asupra exportului de petrol,
distrugerea armelor de distrugere în masă până la ultimatumuri.6 Cum Irakul nu s-a retras
din Kuweit la ultimatumul O.N.U., Statele Unite şi aliaţii săi au reuşit cu uşurinţă să
înfrângă armata irakiană, evacuând-o din Kuweit. Statele Unite ale Americii au furnizat
cea mai mare parte a forţei militare, faţă de contingentele occidentale şi arabe. Aşadar
acest prim război contra Irakului a fost scurt.7
Pe plan strategic, Statele Unite ale Americii se afirmă ca singura putere capabilă
să hotărească soarta lumii şi mai ales a regiunii, în special în legătură cu problemele din
Orientul Mijlociu. Unul dintre cele mai semnificative dezacorduri transatlantice, a avut
loc în momentul în care s-au pus în discuţie noile ameninţări la adresa securităţii
internaţionale.8
Aşadar, în cele ce urmează, va avea loc prezentarea şi desfăşurarea evenimentului
politic reprezentat de conflictul din Irak din 2003, în principal, şi a actorilor politici
implicaţi în cadrul acestui conflict. Dar pentru început trebuie menţionat punctul de
vedere al celor implicaţi, astfel puctul de vedere al Statelor Unite şi punctul de vedere al
statelor europene. Totodată are loc şi formarea a două tabere, pro şi contra conflictului
din Irak. Majoritatea europenilor au adoptat un punct de vedere mai moderat faţă de
această chestiune, datorită unui şir lung de conflicte ce au avut loc mai tot timpul pe acest
continent, comparativ, cu izolarea Statelor Unite şi a dorinţei acestora de a domina
lumea.9
Europenii nu l-au considerat pe Saddam Hussein ca pe o ameninţare la adresa
integrităţii şi securităţii proprie, ci l-au considerat drept o problemă a Statelor Unite şi
drept o ameninţare pentru aceştia, mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001.
Ţinând cont de disparitatea transatlantică a puterii, şi a sarcinii Statelor Unite de a-l
îngrădii pe Saddam Hussein, Irakul a considerat Statele Unite adversarul lor, şi nu
Europa. Statele europene tindeau spre nişte soluţii paşnice pentru soluţionarea
problemelor din Irak, spre nişte stimulente pentru a îmbunătăţii situaţia şi viaţa oamenilor
din Irak. Însă americanii erau de altă părere, mai ales după evenimentele din 11
septembrie şi bănuielilor lor în privinţa unor legături dintre Irak şi organizaţiile teroriste,
precum Al – Qaida. Aceştia considerau că prin constrângerea Irakului pe cale economică
şi militară vor reuşi să îl determine pe Saddam Hussein să regândească politica pe care o
duce.10

5
Philippe Moreau Defarges ,,Relaţiile Internaţionale după 1945” Institutul European, Iaşi, 2001, pag.94.
6
Maurice Vaisse ,,Dicţionar de Relaţii Internaţionale. Secolul XX” ed. Polirom, Iaşi, 2008, pag.142.
7
Op.cit. ,,Relaţiile Internaţionale după 1945” pag.94 – 95.
8
Robert Kagan ,,Despre Paradis şi Putere. America şi Europa în noua ordine mondială” ed. Antet,
Prahova, 2003, pag.27.
9
Ibidem pag.30 – 31.
10
Ibidem pag.37 – 40.
 În viziunea majorităţii americanilor, de la proclamarea anexării Kuweitului de
către Irak, şi mai ales datorită evenimentelor petrecute în lume din cauza grupărilor
teroriste, aceştia îl consideră pe Saddam Hussein drept o ameninţare la prosperitatea
lumii şi a păcii din sistemul internaţional. Preşedintele american reacţionează cu fermitate
şi condamnă agresiunile, dorind astfel să salveze aprovizionarea cu hidrocarburi a
Statelor Unite în principal, dar şi a celorlate naţiuni, mai ales a Europei Occidentale şi a
Japoniei dealtfel. Acesta, pentru a îndeplini obiectivele politicii sale externe apelează la
naţiuni europene, primind de la acestea atât susţinere militară, cât şi financiară.11
Principalii actori politici care s-au remarcat şi s-au implicat mai mult în cadrul
evenimentelor din Irak au fost Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Franţa, care
mai apoi s-a opus implicării militare a Statelor Unite în această zonă, dar şi a influenţei
acestora în vederea procesului de democratizare şi de stabilizare a Irakului.
Izbucnirea războiului din Irak a oferit răspunsuri la anumite întrebări ce le aveau
anumiţi actori politici în legătură cu politica externă a Statelor Unite ale Americii. O
influenţă majoră în politica externă a Statelor Unite ale Americii o au ideologii
neoconsevatori, ce erau pentru prăbuşirea regimului lui Saddam Hussein. Mai ales după
evenimentele din 2001, obiectivul fundamental al noii doctrine americane în privinţa
securităţii este acela de a permanentiza disparitatea de putere în raport cu restul
sistemului internaţional, consolidând supremaţia sa tehnologică printr-o constantă
dezvoltare a departamentelor cheie care vor descuraja orice coaliţie potenţială de a-i
contesta leadership-ul global. În consecinţă, obiectivul primar al politicii externe
americane asumat la nivelul administraţiei prezidenţiale rămâne acela de a conserva,
extinde şi consolida poziţia sa de putere.
Necesitatea anihilării ameninţării terorismului internaţional a impus Statelor
Unite necesitatea unor schimbări a vechilor tactici, de a se baza doar pe prevenirea şi
apărarea pe plan intern împotriva oricăror ameninţări, indiferent de natura lor, în special
faţă de ameninţările teroriste.12 Noua strategie americană de securitate a stârnit teamă şi a
creat două tabere : una pro obiectivelor americanilor şi una contra acestora, ajungându-se
şi la crearea unui curent antiamerican. Preşedintele american George W. Bush a situat
Irakul pe o ,,axă a răului”, iar în opoziţie cu această axă, nişte state europene au decis şi
ele, la rândul lor, să creeze o axă, aceasta fiind o ,,axă a păcii”, formată pentru început din
Franţa şi Germania, la care, mai apoi, li s-au alăturat şi Rusia, China şi alte state arabe şi
musulmane, care au condamnat războiul împotriva Irakului. De partea celeilalte tabere,
care au susţinut cauza Statelor Unite se numără : Marea Britanie, fiind cel mai fidel aliat,
Spania, Italia, România, Pakistan, Australia, plus majoritatea statelor ce candidau la
Uniunea Europeană.13
Administraţia Bush a considerat necesar ajutorul NATO, însă solicitările
americane au întâmpinat opoziţia unor state europene, precum Franţa şi Germania.
Printre alte motive, precum anihilarea grupărilor teroriste, Statele Unite erau interesate si
de a intra în posesia unor zăcăminte de petrol. Aveau nevoie de acest lucru pentru a-şi
asigura necesarul consumului de energie şi pentru dezvoltarea programelor militare şi
spaţiale, fiindcă Statele Unite ale Americii au un consum imens de petrol, iar fără petrolul
11
Jean – Baptiste Duroselle ,,Istoria Relaţiilor Internaţionale, 1948 – până în zilele noastre” vol.II, ed.
Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006, pag.391.
12
Revista Lumea, art. ,,Combaterea terorismului internaţional: o viziune americană!”nr.12 din 2007,
pag.57
13
Revista Lumea, art. ,,Pacea americană” nr.8 din 2003, pag.13 – 14.
din Afganistan şi Irak, puterea lor ar putea intra într-un declin lent, putându-şi pierde
astfel statul de mare putere.
În ceea ce priveşte politica externă a celorlalţi actori politici implicaţii, văzând
că nu pot egala puterea militară americană, că nu pot crea un echilibru prin forţă, aceste
state au încercat să îşi apere propriile interese prin apelarea la alte mijloace, încercând să
determine Statele Unite să îşi schimbe atitudinea faţă de Irak. Astfel au apelat la :
instituţii internaţionale, presiuni economice şi la manevre diplomatice.14
Franţa este una dintre puterile istorice ale Europei, având un rol crucial în
diplomaţia internaţională. Din punct de vedere militar, Franţa ocupă locul al doilea la
cheltuielile militare în Europa, dispune de o armată performantă, dotată cu rachete
balistice intercontinentale, submarine nucleare, precum şi de o marină, aviaţie şi forţe
terestre modern echipate, baze militare cu efective în diferite zone ale lumii, cu
posibilitatea de a acţiona în cele mai îndepărtate zone din lume. Franţa se menţine ca o
mare putere în relaţiile diplomatice internaţionale, fiind şi considerată un factor de
echilibru în căutarea unor soluţii la probleme globale ale umanităţii.15
În ceea ce priveşte politica externă a Franţei în legătură cu această problemă,
politica pe care o duc se bazează pe conceptul apărării generale, autonomie strategică şi
solidaritate europeană şi transatlantică.16 Iar în legătură cu interesele politicii externe a
Franţei în Orientul Mijlociu, vizează domeniul econmic şi cel energetic. Franţa încercă să
menţină relaţii strânse cu statele din Orientul Mijlociu, preşedintele Chirac câştigând
multă simpatie ca urmare a opoziţiei faţă de intervenţia americană în Irak din 2003.17
Franţa şi aliaţii săi, au luat în serios misiunea de inspecţie impusă de O.N.U. în
Irak, şi sunt dispuse să acorde timp şi ajutor Irakului pentru eliminarea armelor de
ditrugere în masă. Franţa susţinea că era necesară elaborarea unei rezoluţii de către
Consiuliul de Securitate O.N.U. înainte de a se recurge la ultima soluţie, cea a recurgerii
la forţă împotriva Irakului. Însă Statele Unite ale Americii consideră că pot declanşa un
război împotriva Irakului fără aprobarea Consiliului de Securitate, deoarece Irakul a
refuzat să îndeplinească orice condiţie ce i-a fost impusă. Preşedintele francez Jacques
Chirac beneficia şi de sprijinul cancelarului german Gerhard Schroder, care deţinea
sentimente pacifiste, ţinând cont de trecutul zbuciumat al Germaniei.
Marea Britanie a fost cel mai fidel aliat al Statelor Unite. Premierul Tony Blair a
dus o politică externă ce sprijinea acţiunile Statelor Unite. El a încercat să influenţeze
opinia publică engleză şi aliaţii să se alăture cauzei Statelor Unite ale Americii. Aşadar a
oferit sprijin militar ce consta în armament şi personal militar pentru Statele Unite,
trimiţând trupe armate în Irak.18
Un eventual război anti – irakian, ar duce la schimbarea regimului politic din
Irak şi ar provoca nişte schimbări majore în privinţa extracţiei, producţiei şi exporturilor
petroliere pe glob. Irakul ocupă locul doi în lume, după Arabia Saudită, în ce priveşte
rezervele de ţiţei. Aşadar, căderea regimului Hussein ar duce la creşterea investiţiilor
străine, producţiei şi exporturilor irakiene de petrol.19

14
Revista Lumea, art. ,,Miza petrolieră a unui război împotriva Irakului” nr.11 din 2002, pag.28.
15
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Poziţia geopolitică a Franţei” nr.3 din 2008, pag.23-24.
16
Ibidem pag.42.
17
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Rolul actual al Franţei în Orientul Mijlociu” nr.3 din 2008, pag.257.
18
Revista Lumea, art. ,,Cronica unui război anunţat” nr.3 din 2003, pag.10 – 11.
19
Revista Lumea, art. ,,Miza petrolieră a unui război împotriva Irakului” nr.11 din 2002, pag.28.
 Între timp au apărut doi factori majori ce putea duce la înlăturarea perspectivei
războiului. Aceştia sunt reprezentaţi de raportul experţilor pentru misiunea de inspecţie
din Irak, care susţinea teza franco – germană, iar al doilea factor este reprezentat de
mişcările pacifiştilor din întreaga lume împotriva războiului din Irak.20
În Irak domina un regim politic dictatorial condus de Saddam Hussein, un
dictator sângeros. Cei care i se împotriveau erau torturaţi şi executaţi cu mare cruzime.
Poporul suferea sub nemiloasa lui tiranie, şi nici vecinii Irakului nu erau scutiţi de teamă,
Irakul reprezentând şi pentru aceştia un pericol. 21 Liderul irakian, Saddam Hussein era
însetat după putere, dorind să o dobândească indiferent de ce mijloace trebuia să
folosească. Totodată, poporul irakian, pe lângă faptul că suferea din cauza regimului
politic, dar aveau de suferit şi de pe urma embargoului impus de către O.N.U. .Ceea ce
este ciudat este faptul că irakienii nu s-au răsculat împotriva lui Saddam Hussein.22
Principalele obiective ale Statelor Unite ale Americii în conflictul din Irak sunt
următoarele : printre cele mai importante se numără răsturnarea regimului lui Saddam
Hussein şi identificarea şi eliminarea armelor de distrugere în masă, ca mai apoi să se
poată ocupa de strângerea de informaţii în legătură cu grupările teroriste, şi să poată apoi
anihila aceste grupări. Ultimele obiective sunt vizate a se îndeplini doar după terminarea
conflictului, astfel se intenţionează să se ridice sancţiunile impuse Irakului şi acordarea
imediată a unui ajutor umanitar acestui popor. Totodată, printre obiective se numără şi
intenţia de a asigura securitatea câmpurilor petroliere, care vor fi de mare ajutor
poporului irakian să se ridice şi să se dezvolte, spre a ajunge la un regim democratic. Şi
nu în ultimul rând doresc să ajute poporul irakian în vederea creării unor condiţii necasare
pentru a se putea avea mai cât mai repede un guvern reprezentativ, care să asigure
integritatea statului Irak şi de care vecinii săi apropiaţi să nu se simtă ameninţaţi.23
Există multe explicaţii posibile pentru războiul purtat de Statele Unite împotriva
Irakului în 2003. La nivel individual, războiul poate fi atribuit nechibzuinţei lui Saddam
de a crede că putea înfrânge forţele aliate împotriva sa, sau dorinţei preşedintelui Bush de
a înlocui un lider pe care îl considera în mod personal ca ameninţător. La nivel intern,
războiul putea fi atribuit ascensiunii puterii neconservatorilor, care au convins
administraţia Bush şi pe americani că Saddam reprezenta o ameninţare la adresa
securităţii SUA, mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001. La nivel interstatal,
războiul putea fi atribuit dominaţiei puterii SUA. În situaţia în care nici un stat nu era
dispus să susţină din punct de vedere militar Irakul, SUA au fost libere să atace Irakul
fără teama unui răspuns militar la scară mare. Iar în cele din urmă la nivel global,
războiul poate fi atribuit unei spaime globale de terorism sau chiar unei ciocniri între
Islam şi Occident.24
În urma inspecţiilor realizate de experţii trimişi de Consiliul de Securitate al
O.N.U. , în Irak aceştia nu au găsit armele de distrugere în masă, dar Statele Unite erau
convinse că aceştia le deţineau, însă datorită vicleniei lui Saddam Hussein au reuşit să le
ascundă. Acestă bănuială le-a fost întărită datorită refuzului Irakului de a colabora cu
comisia de evaluare trimisă de O.N.U.. În cadrul Consiliului de Securitate al O.N.U.,
20
Revista Lumea, art. ,,Cronica unui război anunţat” nr.3 din 2003, pag.11.
21
Revista Lumea, art. ,,Ţinta Bagdad” nr.4 din 2003, pag.10 – 11.
22
Revista Lumea, art. ,,Armatele lui Saddam” nr.4 din 2003, pag.13.
23
Robert wan de Weyer ,,Islamul şi Occidentul: O nouă ordine politică şi religioasă după 11 septembrie”,
ed.Allfa, Bucureşti, 2001, pag.45.
24
Joshua S. Goldstein, Jon C.Pevehouse ,,Relaţii Internaţionale” ed.Polirom, Iaşi, 2008, pag.47.
Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au propus o rezoluţie prin care cereau
autorizaţia de a porni un război împotriva Irakului.Deşi Statele Unite ale Americii nu
aveau aprobarea Consiliului de Securitate al O.N.U. de a invada Irakul, aceştia au trecut
la întreprinderea acţiunilor militare în regiune la data de 20 martie 2003., violând astfel şi
dreptul internaţional.
În semn de solidaritate faţă de Statele Unite ale Americii şi sub presiunea
diplomaţiei americane şi alte 33 de state s-au alăturat coaliţiei. Statele Unite au trimis în
Irak 140.000 de militari, iar restul partenerilor au contribuit cu aproximativ 22.000 de
soldaţi. Printre ţările care au trimis un număr de militari se numără, în primul rând, Marea
Britanie, Italia, Polonia, Australia şi Olanda. Menţinerea unei astfel de coaliţii
multinaţionale este foarte importantă pentru administraţia Bush pentru că, într-o oarecare
măsură îi acceptă pe plan internaţional invadarea şi ocuparea militară a Irakului.25
Atacurile asupra Irakului au pornit mult mai repede decât se aşteptau mulţi
oficiali de la Casa Albă şi de la Pentagon. Primele bombardamente au avut loc în zorii
dimineţii de 20 martie, declanşând haos şi teroare în Irak. Desfăşurarea forţelor
americane şi coaliţiei împotriva Irakului au avut loc atât pe uscat, cât şi pe mare.26
Primele bombardamente au avut loc asupra Bagdadului, vizând obiective militare. Iar în
zilele ce au urmat trupele coaliţiei au invadat treptat Irakul. Pe străzile Bagdadului s-a
dezlănţuit haosul, trupele americane abia reuşind să stabilească din nou ordinea.27
Primele atacuri au constat în raiduri aeriene ale aviaţiei Statelor Unite ale
Americii, susţinute forţele terestre americano – britanice din sudul ţării. Apoi intervine şi
marina engleză, detaşând o parte din puşcaşii marini în Bagdad, alături de celelalte forţe
ale aliaţilor.28 De-a lungul întregului război, dar şi după terminarea acestuia mass – media
a avut grijă să promoveze noul tip de război, cel mediatic, astfel creând Statelor Unite ale
Americii o imagine cât mai favorabilă, pozitivă, în întreaga lume, consolidând imaginea
acestui stat de lider mondial, politic, economic şi militar.
La 1 mai 2003, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Geoge W. Bush a
declarat sfârşitul operaţiunilor militare majore în Irak. Însă acest lucru nu a însemnat şi
retragerea trupelor definitiv din această ţară. O serie de atacuri cu bombe au continuat pe
plan local, acestea vizând în principal ambasadele ţărilor implicate în conflict şi populaţia
civilă. Toate aceste atacuri nu au făcut decât să marcheze începerea campaniei de
insurgenţă teroristă împotriva forţelor de ocupaţie ale coaliţiei americane din Irak. Însă
această campani a continuat şi după transferul de autoritate către noul guvern instaurat.
Astfel conflictul a fost de scurtă durată datorită metodelor folosite de americani pentru
deturnarea regimului lui Saddam Hussein şi datorită superiorităţii Statelor Unite ale
Americii din punct de vedere militar.
În ceea ce priveşte reconstrucţia Irakului şi dezvoltarea acestei ţări, administraţia
de la Washington, a exclus de la acest proces ţările care s-au opus intervenţiei din Irak şi
a răsturnării regimului lui Saddam Hussein. Astfel, Franţa, Rusia, Canada şi Gemania au
fost excluse, iar Pentagonul a favorizat ţări ale coaliţiei, care suţineau politica americană,
precum şi România, să deţină contracte în vederea dezvoltării Irakului.29
25
Teodor Frunzeti ,,Soluţionarea crizelor internţionale” Institutul European, 2006, pag.178.
26
The New York Times, art. ,,Bush Declares Start of Iraq War; Missile Said to be Aimed at Hussein”, 20
martie 2003, pag.1-2.
27
The New York Times, art. ,,In Baghdad, Free of Hussein, a Day of Mayhem”, 12 aprilie 2003, pag.5.
28
Francis Fukuyama ,,American Hegemony” ed.Routledge, New York, 2006, pag.45.
29
Sorin Roşca Stănescu ,,100 de ore, plus...Irak: jurnal de război” ed. Ziua, Bucureşti, 2003, pag.223.
 Prin intermediul rezoluţiei O.N.U. se poate observa rolul dominator al Statelor
Unite ale Americii, în special al administraţiei sale şi al forţelor coaliţiei în ceea ce
priveşte stabilizarea şi reconstrucţia statului Irak, după toate evenimentele petrecute.
Consiliul de guvernare a fost recunoscut drept principalul reprezentant al poporului
irakian, din care făceau parte principalele grupări politice din Irak. Însă se poate observa
că tendinţa Statelor Unite în privinţa organizării statului, vizează stat de tip federal. În
ceea ce privea noua administraţie din Irak şi problemele acesteia îi erau atribuite
ambasadorului american Paul Bremen. Astfel teritoriul a fost organizat în provincii
conduse de guvernatori, consilii ale şefilor de triburi şi comandanţi militari ai coaliţiei
americane. Treptat au fost instaurate şi forţe de ordine irakiene şi s-a trecut la refacerea
armatei irakiene, dar totodată au fost dizolvate şi miliţiile etnico – religioase şi locale.
Principale organizaţii internaţionale ce au susţinut reconstrucţia statului irakian au fost
O.N.U., N.A.T.O. şi nu în ultimul rând Uniunea Europeană.30
Până să aibă loc primele alegeri libere şi democratice în Irak, puterea internă a
deţinut-o Statele Unite ale Americii. După alegerea noului preşedinte irakian, Ghazi Al-
Yawer, autorităţile americane au transferat această putere noului preşedinte. Aşadar s-a
făcut trecerea la un regim democratic, s-a constituit o Adunare Naţională, Parlamentul
kurd şi alte Parlamente provinciale, demarându-se şi pregătirile necesare constituirii unei
noi Constituţii. La scurt timp după alegeri, un conflict intern între şiiţi şi sunniţi aproape a
degenerat într-un război civil, ceea ce a dus la reaprinderea atentatelor şi conlictelor
locale între populaţia civilă a statului.31
Datorită faptului că principalii actori politici ce au fost implicaţi în acest conflict
au regim politic democratic, i-a unit şi mai mult şi au putut coopera în privinţa demarării
acţiunilor din Irak şi luarea unor decizii cât mai optime pentru soluţionarea acestui
conflict. Actorul politic cu cea mai mare influenţă şi putere este reprezentat de Statele
Unite ale Americii, a căror principii şi valori democratice i-a impulsionat în vederea
implicării în această problemă, considerându-se responsabil pentru securitatea
internaţională, dar totodată şi dorinţa de a anihila grupările teroriste i-a motivat şi mai
mult de a se ocupa de această problemă. Aşadar conform principiilor şi valorilor
democratice, principalii actori politici Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi
Franţa au dat dovadă de solidaritate pentru asigurarea securităţii internţionale şi au
sprijint Statele Unite ale Americii în soluţionarea conflictului din Irak. Majoritatea
statelor europene au susţinut politica americană din această perspectivă, mai ales când
politica externă a Statelor Unite la nivel global are tendinţa de a se orienta către
multilaterism şi mai multă toleranţă faţă de instituţiile internaţionale, de a democratiza şi
stabiliza ţările nedemocratice din lume pentru a se ajunge la un echilibru şi a se menţine
pacea în lume, iar în ceea ce priveşte liderii regionali din zone de conflict sau
instabilitate, în urma asigurării acestora a loialităţii faţă de Statele Unite ale Americii,
acestea îşi vor reorienta politica în privinţa slăbirii puterii lor, în schimb oferindu-le
sprijin pentru a ameliora situaţia.32
Problema irakiană este destul de complexă, şi nu se va putea rezolva foarte uşor
şi repede, precum credeau pentru început Statele Unite ale Americi, cel puţin din trei
30
Revista Cadran Politic, art. ,,Terorismul Islamic” nr.46 din 2009, pag. 12.
31
Teodor Frunzeti ,,Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară” ed. Centrului Tehnic Editorial al
Armatei, Bucureşti, 2007, pag. 16.
32
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Principalele direcţii şi scenarii ale evoluţiei până în 2017” nr.3 din
2008, pag.203.
puncte de vedere: situaţia internă din Irak este atât de degradată, iar tensiunile acumulate
între principalii actori locali, interesele diferite ale acestora, sunt atât de mari, încât nu
creează nici pe departe cadrul propice pentru realizarea unei adevărate reconcilieri
naţionale, mai ales la ajungerea unui stadiu în care să se poată realiza trecerea spre un
regim politic democratic; intervenţia şi prezenţa forţelor coaliţiei în Irak este un alt factor
care nu favorizează rezolvarea situaţiei, cum de altfel nici retragerea acestora nu duce la o
soluţionare a crizei; interesele externe adiacente zonei, în legătură cu Iran, care se vede în
poziţia de a-şi putea întări influenţa nu numai în Irak, dar şi în Arabia Saudită, Turcia,
Siria, acesştia fiind totodată şi nişte actori regionali destul de importanţi pentru Irak. Apoi
în ceea ce priveşte superputerea Statelor Unite ale Americii, acest actor politic trebuie să
găsească o soluţie onorabilă pentru a-şi prezerva statutul pe plan mondial.33
La scurt timp după instaurarea noului regim politic în Irak., acest actor politic
este o ţară în care conducerea politică centrală nu are încă puterea şi capacitatea de a-şi
exercita autoritatea statală uniform pe întregul teritoriu; ministerele sunt departe de a fi
funcţionale, iar miniştrii iau decizii sub anumite influenţe. Principalele instituţii de forţă
nu deţin încă capacitatea, pregătirea şi dotarea necesară pentru a-şi exercita autoritatea
atât în cadrul statului, cât şi în afara acestuia.34
Nu există o dorinţă reală de reconciliere naţională între şiiţi, sunniţi şi kurzi,
tendinţa predominantă fiind aceea a şiiţilor de a profita de situaţia actuală pentru a-şi
asigura controlul asupra tuturor puterilor în stat. La aceasta se adaugă şi divergenţele
intercomunitare, care complică şi mai mult situaţia politică internă. S-a vehiculat, ca
soluţie a crizei irakiene, federalizarea ţării în trei entităţi cu o largă autonomie, conform
celor trei componente etnice principale, şiiţii, kurzii şi sunniţii. Însă dificultăţile interne şi
problemele care pot apare în planul relaţiilor cu vecinii sau pe plan internaţional nu vor fi
rezolvate uşor. Pe plan intern soluţia nu a fost complet acceptată de şiiţi, este privită cu
unele rezerve de kurzi, care deja beneficiază de o autonomie crescută, este respinsă de
sunniţi, ca urmare a dificultăţilor de delimitare a zonelor controlate de cele trei etnii, a
situaţiei amplasării resurselor de petrol, precum şi în ceea ce priveşte statutul Bagdadului.
Eşecul negocierilor interne irakiene se datorează inabilităţii şiiţilor, sunniţilor şi kurzilor
de a conveni asupra unui sistem de guvernare.35
Situaţia economică şi socială a populaţiei este deosebit de precară: 25% din
aceasta este total dependentă de raţiile alimentare distribuite lunar atât de stat, cât şi
diferite organizaţii umanitare şi internaţionale; rata şomajului este încă mare, precum şi
inflaţia, mulţi irakieni trăiesc sub limita de sărăcie.36
Consiliul de Securitate al O.N.U. decide să ridice sancţiunile impuse statului Irak
şi acordă un mandat internaţional Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii să se ocupe
de reconstrucţia întregului stat irakian. Acest lucru a însemnat o victorie pentru
diplomaţia americană şi a administraţiei Bush, în ciuda opunerii Franţei, Germaniei şi
Rusiei, dovedind totodată că prin solidaritatea şi cooperarea dintre naţiunile lumii, pot
ajuta poporul irakian, spre un viitor mai bun şi democratic.37

33
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,SUA – Irak şi prblema federalizării Irakului” nr.3 din 2008, pag.251
34
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Războiul de după războiul din Irak” nr.3 din 2008, pag.260
35
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Problema federalizării Irakului” nr.3 din 2008, pag.272
36
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Războiul de după războiul din Irak” nr.3 din 2008, pag.261.
37
The New York Times, art. U.N. Vote on Iraq Ends Sanctions and Grants U.S. Wide Authority” 23 mai
2003, pag. 6.
 În cadrul procesului din Statele Unite ale Americii, Saddam Hussein a fost
acuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, fiind găsit vinovat de
toate capetele de acuzare a fost condamnat la moarte şi apoi executat prin spânzurare.38
Irakul nu a avut legături cu Al – Qaida şi cu toate acestea a fost invadat şi ocupat de către
forţele armate americane. Peste 1 milion de irakieni şi-au pierdut viaţa în urma
confruntărilor dintre cele două grupări, circa 4.000 de soldaţi americani şi-au pirdut viaţa,
aiar alte 40.000 au fost răniţi. Războiul din Irak a reuşit să golească visteria americană de
peste 600 miliarde de dolari.39
Treptat după instaurarea ordinii în Irak, preşedintele american prevede retragerea
trupelor militare din Irak, însă treptat, lăsând doar o mică parte din trupe pentru
asigurarea şi menţinerea păcii în această regiune. La fel vor proceda şi statele din coaliţie,
retrându-şi şi acestea efectivele militare din Irak în viitorul apropiat. Iar pe viitor
administraţia americană va trebui să folosească diplomaţia pentru a evita să mai
izbucnească şi alte conflicte între grupările irakiene şi cele rivale.

Bibliografie

Constantin Hlihor ,,Geopolitica şi Geostrategia în Analiza Relaţiilor Internaţionale

Contemporane” ed.Universităţii Naţionale de Apărare ,,Caro I”, Bucureşti, 2005

38
Noam Chomsky ,,Hegemonie sau supravieţuire” ed. Antet, Prahova, 2004, pag.125.
39
Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Afganistan – NATO, via Kabul – Vilnius - Bucureşti” nr.3 din 2008,
pag.246.
Robert Kagan ,,Despre Paradis şi Putere. America şi Europa în noua ordine mondială”
ed. Antet, Prahova, 2003

George Kennan ,,The Sources of Soviet Conduc”, Foreign Affairs, 1947

Fareed Zakaria ,,The American Encounter : The United States and the Making of the
Modern World”, New Zork, 1997

Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse ,,Relaţii Internaţionale” ed. Polirom, Iaşi, 2008

Maurice Vaisse ,,Dicţionar de Relaţii Internaţionale.Secolul XX” ed. Polirom, Iaşi, 2008

Jacques Portes ,,Istoria SUA după 1945” ed. Corint, Bucureşti, 2003

Philippe Moreau Defarges ,,Relaţiile internaţionale după 1945” Institutul European, Iaşi,
2001,

Robert wan de Weyer ,,Islamul şi Occidentul: O nouă ordine politică şi religioasă după
11 septembrie”, ed.Allfa, Bucureşti, 2001

Teodor Frunzeti ,,Soluţionarea crizelor internţionale” Institutul European, 2006

Teodor Frunzeti ,,Lumea 2007. Enciclopedie politică şi militară” ed. Centrului Tehnic
Editorial al Armatei, Bucureşti

Sorin Roşca Stănescu ,,100 de ore, plus...Irak: jurnal de război” ed. Ziua, Bucureşti,
2003

Noam Chomsky ,,Hegemonie sau supravieţuire” ed. Antet, Prahova, 2004

Francis Fukuyama ,,American Hegemony” ed.Routledge, New York, 2006

Jean – Baptiste Duroselle ,,Istoria Relaţiilor Internaţionale, 1948 – până în zilele

noastre” vol.II, ed. Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2006

Revista Lumea, art. ,,Cei cinci,,proconsuli” ai Washingtonului”, an.8 din 2003

Revista Lumea, art. ,,Pacea americană” an.8 din 2003

Revista Lumea, art. ,,Rusia, între dorinţe şi neputinţe” an.8 din 2003

Revista Lumea, art.,,Miza petrolieră a unui război împotriva Irakului”, an.11 din 2002

Revista Lumea art.,,Cronica unui război anunţat” an.3 din 2003

Revista Lumea art. ,,Ţinta Bagdad” an.4 din 2003

Revista Lumea art. Armatele lui Saddam” an.4 din 2003

Revista Lumea art.,,Combaterea terorismului internaţional: o viziune americană!” an. 12

din 2007

Revista Lumea art.,,,,Vietnamizarea” Irakului?” an.12 din 2007

Revista Lumea art. ,,Război şi diplomaţie...publică” an.12 din 2007

Revista Lumea, art. ,,SUA ar trebui să se retragă urgent din Irak” an.9 din 2005

Revista Lumea, art. ,,România acţionează cu responsabilitate” an.4 din 2003

Revista Cadran Politic, art. ,,Terorismul Islamic” nr.46 din 2009

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Poziţia geopolitică a Franţei” nr.3 din 2008,

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Rolul actual al Franţei în Orientul Mijlociu” nr.3 din
2008

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Principalele direcţii şi scenarii ale evoluţiei până în
2017” nr.3 din 2008

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,SUA – Irak şi prblema federalizării Irakului” nr.3 din
2008

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Războiul de după războiul din Irak” nr.3 din 2008

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Problema federalizării Irakului” nr.3 din 2008

Revista Pulsul Geostrategic, art. ,,Afganistan – NATO, via Kabul – Vilnius - Bucureşti”
nr.3 din 2008

The New York Times, art. ,,Bush Declares Start of Iraq War; Missile Said to be Aimed at
Hussein”
The New York Times, art. ,,In Baghdad, Free of Hussein, a Day of Mayhem”, 12 aprilie
2003
The New York Times, art. ,,U.N. Vote on Iraq Ends Sanctions and Grants U.S. Wide
Authority” 23 mai 2003