Sei sulla pagina 1di 3

Gheorghe Ioana Virginia

Cls a XII a A

Bulgaria

Din punct de vedere geografic şi al climei, Bulgaria prezintă o diversitate notabilă, cu peisaje variind de la
vârfurile alpine acoperite cu zăpadă, în Rila, Pirin şi Munţii Balcani, la vremea temperată şi însorită de pe
coasta Mării Negre, la Câmpia Danubiană tipic continentală (antica Moesie), în nord, până la puternica
influenţă mediteraneană pe văile macedoniene şi zonele joase din sudul Traciei.

Bulgaria este formată din regiuni ale provinciilor antice Tracia, Moesia şi Macedonia. Sudvestul muntos al
ţării prezintă două lanţuri alpine - Rila şi Pirin - iar mai la est sunt munţii Rodopului, mai scunzi, dar mai
extinşi. Muntele Rila include şi cel mai înalt vârf din Peninsula Balcanică, Musala, cu 2.925 m; întinsul lanţ
al Munţilor Balcani este orientat pe direcţia vest-est de-a lungul ţării, la nord de faimoasa Vale a Rozelor.
Dealuri şi coline se pot găsi în sudest, de-a lungul coastei Mării Negre în est, şi de-a lungul principalului râu
al Bulgariei, Dunărea, în nord. Alte râuri importante sunt Struma şi Mariţa, în sud. Există aproximativ 260
de lacuri glaciare în Rila şi Pirin, mai multe lacuri mari pe coasta Mării Negre, şi mai mult de 2.200 de
lacuri amenajate. Izvoarele minerale sunt abundente, localizate în special în sudvestul şi centrul ţării, la
dintre munţi.

Bulgaria are o climă temperată, cu ierni reci (cu multe precipitaţii) şi veri calde şi uscate, precum şi cu o
influenţă mediteraneană de-a lungul coastei Mării Negre. Efectul de barieră a Munţilor Balcani influenţează
clima de-a lungul ţării : nordul Bulgariei este ceva mai răcoros şi ploios decât regiunile sudice. Precipitaţiile
medii din Bulgaria sunt de aproximativ 630 mm pe an. Cela mai aride regiuni sunt Dobrogea şi partea
nordică de coastă, în timp ce părţile cele mai înalte ale munţilor Rila şi Stara Planina prezintă cele mai mari
cantităţi de precipitaţii. În timpul verii, temperaturile din sudul Bulgariei depăşesc de obicei 40 de grade, dar
rămân mai scăzute pe coastă. Cea mai mare temperatură de până acum a fost 46,7 grade Celsius, înregistrată
lângă Plovdiv.

Parcul Naţional Pirin


Gheorghe Ioana Virginia
Cls a XII a A
Ţara deţine zăcăminte de minerale relativ importante, incluzând rezerve vaste de lignit şi antracită, sau
minerale neferoase precum cuprul, plumbul, zincul şi aurul. Există depozite mari de mangan în nord-est.
Depozite mai mici de fier, argint, cromit şi nichel sunt de asemenea prezente. Bulgaria este bogată în sare,
gips, caolin şi marmură.

Peninsula Balcanică îşi are numele de la lanţul muntos Balkan sau Stara Planina, care se întinde de-a lungul
centrului Bulgariei, ajungând până în Serbia de est.

Cele mai mari oraşe ale Bulgariei


Nume Populaţie
Sofia 1.380.406
София
Plovdiv 376.918
Пловдив
Varna 346.944
Варна
Burgas 209.985
Бургас
Ruse 176.118
Русе
Stara Zagora 163.193
Стара Загора
Plevna 121.700
Плевен
Bazargic 115.861
Добрич
Sliven 106.434
Сливен
Şumen 103.016
Шумен

Bulgaria menţine o bază ştiinţifică pe Insula Livingston, în Insulele South Shetland ale Antarcticii.

Economia Bulgariei s-a contractat dramatic după 1989 prin pierderea pieţei sovietice, de care economia
bulgară era strâns legată. Nivelul de trai a scăzut cu 40%, dar se aşteaptă să atingă nivele pre-1990 până la
finalul lui 2003.

În plus, sancţiunile ONU împotriva Iugoslaviei şi Irakului au continuat să ducă în declin economia bulgară.
Primele semne de revenire au apărut în 1994, când PIB-ul a crescut şi inflaţia a scăzut. În 1996, totuşi,
economia s-a prăbuşit datorită reformelor economice sărace şi un sistem bancar instabil. Din 1997 ţara s-a
aflat pe traiectoria revenirii, prin creşterea PIB-ului la o rată de 4-5%, creşterea FDI, stabilitatea
macroeconomică şi aderarea la UE stabilită pentru 2007.

Guvernul curent, ales în 2001, a pledat pentru menţinerea obiectivelor economice adoptate de predecesorul
său în 1997. În ciuda faptului că prognozele economice pentru 2002 şi 2003 au prezis creştere continuă în
economia bulgară, guvernul încă are de a face cu o rată a şomajului mare şi standarde scăzute de viaţă.
Bulgaria, ca şi România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Bulgaria îşi acoperă până la 98% din necesarul de gaze naturale din importurile ruseştiBulgaria consumă
anual 3,2-3,4 miliarde de metri cubi de gaze naturale şi importă 95-98% din această cantitate din Rusia
Gheorghe Ioana Virginia
Cls a XII a A
Agricultura

În anul 2008, Bulgaria a avut o recoltă de 4,4 milioane de tone de grâu, faţă de 2,4 milioane de tone în 2007

Industria de armament

Sub regimul comunist, Bulgaria exporta arme în valoare de 700-800 milioane de USD pe an. Sectorul
producţiei de arme avea atunci 115.000 angajaţi, faţă de 20.000 în (mai 2008)

Bulgaria a exportat în 2007 arme şi echipamente militare în valoare de 180 milioane de Euro, iar în 2006 în
valoare de 173 milioane Euro.

Relaţii economice cu alte ţări

Exporturile Bulgariei în anul 2007:

Ţară Italia Germania Grecia Belgia România


Euro (milioane) 1.390 1.380 1.230 833 660

Importurile Bulgariei în anul 2007[20]:

Ţară Germania Grecia Italia România


Euro (milioane) 2.690 1.890 1.350 992

Potrebbero piacerti anche