Să le mângâie dalta fină a soarelui Și acest foșnet suav care se revarsă pe inimă Să vie din afară sau din frunzele care se trezesc în mine? Viitor cu o împărțeală dreaptă a șesurilor Cu vorbe cântărite pe talgerele de pâine Se vede marea ca o lupoaică Primind la țâțele ei toate râurile înfometate.
O viață nouă coboară din munții limpezi
Cu turmele de capre și de ape tinere Și șoimii rotesc în oglinzi printre brazii Care mai cântă încă în rafturile pline cu arome.
Să se zbată, pește, ziua în plasa acestui crepuscul
Și să plutească în mahalale strigătele odată cu funigeii Până ce livezile își vor înstruni poemele ca lăutarii Și noaptea va lumina clară în căruțele cu zarzavaturi.