ORTODOCŞII ŞI CATOLICII

Mânãstirea Brâncoveanu, 21 octombrie1997

Mi s-a întâmplat de multe ori sã fiu întrebat: „Ce deosebire este
între ortodocsi si catolici?" Deosebirile sunt multe; aproape la
fiecare punct de dogmã si la fiecare practicã existã o deosebire.
De exemplu, catolicii nu tin postul obligatoriu. La noi postul este
obligatoriu. Apoi, postul lor este usor, nu numai cu vegetale, ci si
cu lactate, doar carnea fiind exclusã în vremea postului. Slujbele
lor sunt foarte scurte, ale noastre sunt lungi. Iatã niste deosebiri
din punct de vedere practic.
Catolicii spun cã Maica Domnului s-a nãscut mai presus de fire,
asa cum S-a nãscut Domnul Hristos. Biserica noastrã spune cã
singurul care S-a nãscut mai presus de fire este Domnul Hristos.
În ceea ce priveste harul sfintitor, ortodocsii spun cã este o
energie necreatã, iar catolicii spun cã harul este energie creatã,
cã Dumnezeu a creat o energie pe care a pus-o între El si oameni
si pe care a dat-o omului.
N-am sã mã opresc la toate deosebirile care-mi vin acum în minte,
ci am în vedere cele patru puncte florentine, cele patru deosebiri
formulate la Sinodul de la Ferarra – Florenta, care s-a tinut între
anii 1437-1439, unde s-a pus întrebarea: „Ce cerem noi, catolicii,
ortodocsilor care ar vrea sã devinã catolici?". Ce mãrturisiri de
credintã trebuie sã facã ortodocsii pentru a deveni catolici?
Problema aceasta s-a pus în întelesul cã se dorea si se insista ca
Biserica sã redevinã una, ca înainte de despãrtirea de la 1054. Ei
au sperat cã ortodocsii vor deveni catolici si prin aceasta se va
reface unitatea Bisericii. De fapt, si înainte de 1054 au existat
deosebiri. Prima deosebire între occidentali si rãsãriteni a fost în
secolul al II-lea în legãturã cu data Pastilor. Apoi s-a adãugat
„filioque", în 582... si multe altele.
Cei de la Sinodul de la Ferarra au zis asa: „Cineva, ortodox fiind,
dacã vrea sã devinã catolic, trebuie sã-l mãrturi-seascã pe Papa
drept cap vãzut al Bisericii". Biserica este repre-zentatã de
episcopul Romei, de Papa. De fapt, titlul acesta de „Papã" îl
folosesc si ortodocsii, de pildã „Papã al Alexandriei" (Patriarhul
Alexandriei se numeste Papã al Alexandriei). Nu conteazã atât
termenul, ci ceea ce se crede despre Papa de la Roma. Papa de la
Roma este considerat drept urmasul direct al Sfântului Apostol
Petru. Catolicii sustin cã Sfântul Apostol Petru a avut o situatie
specialã între apostoli, cã a fost pus de Domnul Hristos peste toti
ceilalti apostoli, deci cine îi urmeazã în Scaunul episcopal lui Petru
nu este un episcop de rând, ci este mai mare peste toti episcopii.
Nu este vorba de „Primus inter pares", de primul între egali, ci de
unul mai mare decât toti ceilalti, care sunt sub stãpânirea lui.
Al doilea punct elaborat la Florenta a fost purcederea Duhului
Sfânt, „filioque". Catolicii sustin cã Duhul Sfânt nu-Si are originea
numai în Tatãl, ci si în Fiul, adicã Tatãl si Fiul Îl purced pe Duhul
Sfânt. În Sfânta Evanghelie de la Ioan avem cuvântul „Care de la
Tatãl purcede" (Ioan 15, 26) referitor la Duhul Sfânt, iar Sinodul de
la Niceea a consfintit acest adevãr, cã Duhul Sfânt purcede numai
de la Tatãl. Nu s-a explicat nici atunci, nici de atunci încoace, care
este deosebirea între „nastere" si „purcedere". Biserica noastrã
zice cã Fiul e nãscut de Tatãl, si cã Duhul Sfânt purcede de la
Tatãl. Unii zic cã purcederea este ceva continuu... în sfârsit,
Biserica nu a venit cu nici o explicatie, dar are formulat adevãrul
cã Duhul Sfânt purcede de la Tatãl, iar catolicii au introdus cã si
de la Fiul, care în latinã se zice „filioque".
Al treilea punct este existenta unui loc intermediar între rai si iad,
adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a
curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în
existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece
sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire)
pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.
Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în iad, faci stagiul de
ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te
primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie
diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie
diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad
sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în
posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-
a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel
care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese
când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste
Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care
se fac pentru sufletul lui. Aceasta este concep-tia noastrã, a
ortodocsilor.
Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece
de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si
cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie
mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici
cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este
posibil prin puterile omului, dar credem cã este posibil prin
rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împli-nitorul rugãciunilor.
Al patrulea punct de la Ferarra – Florenta este azima ca element
pentru sãvârsirea Sfintei Împãrtãsanii. Catolicii si protestantii
folosesc azimã; ortodocsii folosesc pâine dospitã. Mai folosesc
pâine dospitã greco-catolicii si catolicii care fac liturghie în rit
bizantin. Este o încurcãturã si cu treaba aceasta, adicã se poate si
asa, si asa... Socoteli omenesti, Dumnezeu stie pânã la urmã cum
va fi si ce va fi!
Ceea ce trebuie noi sã retinem sunt cele patru puncte florentine:
• Papa drept cap al Bisericii, dogmã catolicã neacceptatã de
ortodocsi;
• Filioque, adicã Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, dogmã
catolicã neacceptatã de ortodocsi;
• Existenta purgatoriului, dogmã catolicã neacceptatã de
ortodocsi; în secolul al VI-lea, când a apãrut lãmurit
chestiunea purgatoriului, si sfinti pe care-i pomenim noi
(Sfântul Grigore Dialogul, Sfântul Grigore cel Mare) erau de
conceptia aceasta, cã existã purgatoriu. Deci nu este o
inventie târzie, ci o conceptie de pe vremea când Biserica nu
era despãrtitã. Biserica a existat cu conceptia aceasta pânã
la 1054 si nu s-a despãrtit. Nu aceasta a fãcut sã se despartã
Biserica. În orice caz, conceptia aceasta este în Catolicism si
nu existã în Ortodoxie.
• Azima ca element folosit la Sfânta Împãrtãsire; eu personal
nu stiu de când a început sã se foloseascã azimã, însã
Sfântul Ioan Gurã de Aur, în secolul al IV-lea, spune cã se
folosea pâine dospitã.
M-a întrebat un polonez: „Pãrinte, sunt deosebiri mari între
ortodocsi si catolici?" Si i-am rãspuns: „Nu sunt deosebiri mari,
dar catolicii si ortodocsii sunt organizati pe deosebiri". Dacã esti
organizat pe deosebiri, atunci deosebirile devin mari. De exemplu,
dacã un preot greco-catolic nu are voie sã slujeascã în rit latin,
pentru cã este cãsãtorit, deja este o deosebire mare, pentru cã
greco-catolicii sunt cãsãtoriti, iar romano-catolicii necãsãtoriti! Se
resping, desi sunt în sânul aceleiasi Biserici. Sau, tot asa, în
Biserica Catolicã se face Liturghia si cu azimã, si cu pâine dospitã
(la cei care fac liturghia în rit bizantin). De exemplu, cãlugãrii de
la Chevetogne fac liturghia si în rit latin si în rit bizantin, iar la ritul
bizantin folosesc pâine dospitã. Noi zicem cã unde se foloseste
pâine nedospitã nu se face prefa-cerea, iar ei zic cã se face
prefacerea si acolo. Sunt niste lucruri omenesti, pe care le discutã
oamenii, noi nu stim cum le rezolvã Dumnezeu.
Se mai pune totusi o problemã, importantã în special în partea
aceasta de tarã: sunt valabile Tainele catolicilor, sau numai cele
ale ortodcsilor sunt valabile? Dacã cineva botezat la catolici trece
la ortodocsi, i se recunoaste botezul sau nu i se recunoaste? Sau
dacã cineva hirotonit la catolici trece la ortodocsi, i se recunoaste
sau nu hirotonia? Sunt douã modalitãti de a rezolva aceastã
chestiune: la Sfântul Munte, unde sunt radicalisti, le
administreazã toate Tainele. Vã aduceti aminte cã aici, la
mânãstire, a fost pãrintele Placide Deseille, un catolic care a
trecut la ortodocsi la Sfântul Munte, împreunã cu câtiva cãlugãri
din mânãstirea pe care a înfiintat-o în Franta. Ce au fãcut pãrintii
de la Sfântul Munte? Le-au recunoscut numai exorcismele, adicã
nu i-au mai întrebat: „Te lepezi de Satana si de toti îngerii lui si de
toatã trufia lui?", pe celelalte le-au fãcut din nou, ca sã fie siguri.
Aici, în Ardeal, în 1948, când greco-catolicii au trecut (cam fortat!)
la ortodoxie, nu li s-a cerut din partea Bisericii Ortodoxe absolut
nimic (doar o adeziune, sã spunã cã sunt ortodocsi, atâta tot). Li
s-au recunoscut toate. Preotilor li s-a recunoscut Preotia, celor
cununati, Cununia, celor botezati, Botezul, Mirungerea, absolut
toate. Desi Hirotonia ar putea fi cu semnul întrebãrii. De ce?
Pentru cã la catolici se hirotonesc mai multi deodatã. La noi, în
Ortodoxie, un singur candidat poate fi hirotonit la liturghie. La
catolici pot fi hirotoniti 20 – 30 deodatã. Cum se realizeazã
aceasta? Episcopul pune mâna pe capul primului candidat, dupã
aceea preotii, în legãturã cu mâna episcopului, pun si ei mâinile
peste ceilalti, cât trebuie sã cuprin-dã. S-ar putea pune
întrebarea, dacã cineva vrea sã scormone: „Bine, în cazul acesta
este sau nu validã hirotonia?" Or, proble-ma aceasta nu s-a mai
pus. Esti preot la catolici? esti preot si la ortodocsi!
Când a început Biserica Greco-Catolicã aici, în Ardeal, Atanasie
Anghel, care era mitropolit al Ardealului la Alba Iulia, a fost re-
hirotonit, adicã i s-a administrat si hirotonia de diacon, si cea de
preot, si cea de episcop. Asa erau vederile atunci. Acum nu mai
sunt vederile acestea, asa cã, prin iconomie, Biserica poate spune
dacã este sau nu valid un lucru fãcut în Biserica Catolicã. Deci
dacã ne întâlnim cu un preot catolic, îl considerãm sau nu cu
succesiune apostolicã, cu hirotonie validã? Aceasta ne-o spune
Biserica! Asa si în relatiile personale, putem sã-l recunoastem cu
succesiune apostolicã, pentru cã existã o legãturã de la apostoli
pânã la ultimul hirotonit.
Se pot recunoaste si altele, depinde de Bisericã ce anume spune
despre problemele acestea. Cred cã e bine sã se stie lucrurile
acestea, mai ales în partea aceasta de tarã, unde si acum se pun
probleme serioase în legãturã cu greco-catolicii, ale cãror pretentii
n-au nici o ratiune de a exista. Greco-catolicii sunt un fel de douã
feluri, care vor sã existe pentru cã au mai existat, fãrã sã aibã
vreun temei, vreo ratiune de existentã a lor.
Acestea am vrut sã vi le spun astãzi, în aceastã zi de pomenire a
unor sfinti care au luptat pentru Ortodoxie. V-as ruga sã retineti
lucrurile acestea, pentru cã s-ar putea sã vã întrebe cineva:
„Pãrinte, dar cum e cu catolicii, ce e cu catolicii, de ce nu putem fi
si noi catolici, ce, catolicii nu se mântuiesc, numai ortodocsii se
mântuiesc?" Dacã se mântuiesc sau nu, este o chestiune la care
rãspundem cam cu greu, pentru cã numai Dumnezeu stie cine se
mântuieste. Biserica a fost întotdeauna exclusivistã si a zis cã
numai membrii ei se mântuiesc, asa cã s-ar putea spune de cãtre
catolici cã numai ei se mântuiesc, de cãtre ortodocsi cã numai ei,
pânã la urmã numai Dumnezeu stie cine se mântuieste si cine nu.