Sei sulla pagina 1di 5

Dorinta

Mihai Eminescu
(comentariu)

“Eminescu a fost si va ramane cea mai


coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe
care o poate atinge geniul creator romanesc atunci
cand se alimenteaza din adancimile fertile si
insondabile ale unui fond autentic”
(Stefan
Augustin Doinas)

In lirica eminesciana natura apare deseori asociata


cu iubirea fiind martora si ocrotitoarea fericirii poetului.In
mijlocul naturii,in adncul codrului,langa izvor,in prejma
teiului incarcat de floare poetul traieste fiorul iubirii,al
asteptarii,al tristetii.
In poezie,Eminescu traieste bucuria si emotia adanca la
gandul intalnirii cu iubita in mijlocul naturii,chemarea
inflacarata a acestuia adresata iubitei,asteptarea plina de
sperantasi de lirism,vibreaza in fiecare vers intr-o
atmosfera de dulce si infiorata emotie.Poezia respectand
momentele semnificative,specifice peoziilor erotice de
tinerete.Sentimentul dominant este dorinta materializata
numai prin planul posibilului,al ipoteticului.verbele la
viitor:”sedea-vei”,”or sa-ti cada”,sugereaza faptul ca
iubirea nu este o realitate ci o aspiratie prin implinire.
Apartinand celei de-a doua varste a eroticii
eminesciene,”Dorinta”este o poezie definitorie pentru
viziunea lui Eminescu asupra iubirii si a naturii.
Tablourile sunt realizate cu o mare precizie a
desenului.Deatliile sunt putine,dar sunt atat de
individualizate,incat creeaza o imagine inconfundabila a
peisajului.
Prima stofa fixeaza cadrul natural si cuprinde
chemarea iubitei in mijlocul naturii:”Vino-n codru la
izvorul/Care tremura pe prund,/Unde prispa cea de
brazde/Crengi plecate o ascund.”
Verbul la imperativ”vino”exprima intensitatea chemarii,a
dorintei.Cadrul natural se constituie numai din trei
elemente,insa foarte sugestive:”izvorul care tremura pe
prund”-personificare;”prispa cea de brazde”-
metafora;”crengi plecate”-metonimie.
In urmatoarele trei strofe,poetul exprima asteptarea
infrigurata a iubitei,intalnirea si jocul ei erotic:”Si in
bratele-mi intinse/Sa alergi,pe pipt sa-mi cazi,/Sa-ti
desprind din crestet valul,/Sa-l ridic de pe obraz.//Pe
genunchii mei sedea-vei,/Vom fi singuri-singurei,/Iar in par
infiorate/Or sa-ti cada flori de tei..//Fruntea alba-n parul
galben/Pe-al meu brat incet s-o culci,/Lasand prada gurii
mele/Ale tale buze dulci…//”
Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de
verbe la viitor si la conjunctiv prin care jocul erotic este
proiectat in planul posibilului,al aspiratiei si in acelasi timp
constituindu-se si un ritual al intimitatii.
Strofa a cincea prezinta cufundarea intr-o stare de
reverie,de vis:”Vom visa un vis ferice,/Ingana-ne-vor cu-n
cant/Singuratece izvoare,/Blanda batere de vant;”
Se remarca in aceasta strofa,legatura stransa dintre
sentimentul iubirii si sentimentul naturii.Eminescu
foloseste epitete putine dar sugestive:”blanda batere de
vant”,”vis ferice”,”singuratece izvoare”(epitete tipic
eminesciene).
Ultima strofa cuprinde desprinderea de realitate,cand
eul poetic traieste sentimentul implinirii prin iubire.Si in
aceasta strofa este prezenta consonanta dintre starea
sufleteasca a poetului si natura:”Adormind de
arminia/Codrului batut de ganduri,/Flori de tei deasupra
noastra/Or sa cada randuri-randuri.”.Interferenta planului
uman cu cel natural se realizeaza printr-o personificare cu
valoare de metafora:”adormind de armonia/Codrului batut
de ganduri,”,introducand si o nota
meditativa,reflexiva,astfel codrul pare o fiinta care
mediteaza asupra povestii lor de iubire.Tot ultima strofa
sugereaza vesnicia naturii si dorinta omului de a gasi o
cale de acces in eternitate prin contemplatie,prin trairea
sentimentului de iubire,in stransa legatura cu sentimentul
naturii.
Titlul transpune sugestiv continutul liric al
poeziei,dorinta intensa a poetului de a-si vedea iubita”dea
visa un vis ferice”alaturi de ea,coplesiti de fericire si vrajiti
de armonia naturii.
Poezia contureaze doua spatii care se interpatrund intr-o
profunda comunicare:spatiul exterior,real,al naturii si
aptiul interior,imaginar al emotiei poetului.Iubirea curata si
fericita a tinerilor este proiectata intr-un taram de
basm.Cadrul natural de o rara frumusete,vibreaza la
emotia poetului,el nemaifiind un simplu cadru al iubirii,ci
devine un confident si ocrotitor al idilei;natura dovedind
astfel insusiri umane.Muzicalitatea dulce a versului
eminescian,contribuie la realizarea armoniei tabloului,la
atmosfera luminoasa si senina care ii invaluie pe
indragostiti.
Ritmul trohaic,masura versurilor de 7-8 silabe,rima
pereche in versuri perceputa ca distihuri ample de 15
silabe,sporesc farmecul inconfundabil al poeziei.Mijloacele
stilistice echilibrat utilizate,potenteaza lirismul
eminescian.

„Dorinta”nu este o poezie a dorului,cu deschiderea


sa catre infinit,cu melancolia visului implinit,ci o
poezie a dorintei,a unui gand ce pare
realizabil,chiar daca nu s-a implinit inca pe
deplin.Nu mai ascultam acum glasul florii(al
gazei,al craiesei din povesti,al sufletului padurii),ci
eroul liric eminescian este cel care invita,spre
realizarea deplina a iubirii,intr-un spatiu natural
mirific,dominat de armonie.”
(Petru Mihai Gorcea)
Andre
ea Pirvu
Cls
a X-a A