Nutria (Myocastor coypus)

Istoricul si originea
Cunoscuta si sub denumirile de castor de Chille, sobolan de America Latina sau biber de balta,
nutria face parte din familia Myocastoriadae si isi gaseste originea in America de Sud. Tarile de origine
sunt reprezentate de catre Argentina, Brazilia, Chile, Bolivia, Paraguay si Uruguay.
Numele speciei (nutria) provine din limba spaniola. Atunci cand spaniolii au luat in stapanire
America de Sud acest animal era confundat cu vidra, desi bastinasii diferentiau cele doua specii,
denumind nutria Coypu. Zoonimul a fost luat in considerare ulterior de catre oamenii de stiinta, care au
stabilit denumirea de Myocastor coypus. Desi numele de “nutrie” a fost atribuit dintr-o confuzie, el se
pastreaza si astazi.

Aspectul exterior si dimensiunile

Animalul are capul relativ mare in raport cu
corpul, fruntea plata, botul bont, urechile mici si
rotunjite si ochii mari de culoare bruna, cu pupila
alungita vertical. Ochii sunt situati in partea
superioara a capului. Nutria poate vedea foarte bine
sub apa. Nasul si gura sunt valvulare, astfel ca se
pot inchide pentru a preveni intrarea apei.
La nivelul comisurilor gurii se gasesc niste
glande care produc substante uleioase pe care nutria
le utilizeaza pentru intretinerea si impermeabilizarea blanii.
Nutria are 20 de dinti dintre care patru incisivi de
culoare portocalie cu crestere si tocire continua (cu ritm de
crestere rapid). Mustatile nutriei sunt lungi si numeroase.
Gatul este scurt si gros, iar trunchiul robust are forma
cilindrica. Coada este lunga si foarte putin mobila, de forma
cilindrica, aceasta din urma caracteristica diferentiind
nutriile de castor sau de bizam, care au coada turtita. Pielea cozii este acoperita cu solzi si cu par rar,
fiind in pericol de degerare in timpul iernii, din cauza dimensiunii ei considerabile (30-40 cm.).
Membrele anterioare sunt scurte, cu degetele bine dezvoltate, terminate cu unghii lungi si
ascutite. Membrele posterioare sunt mai lungi si mai puternice. Datorita disproportiei dintre membrele
anterioare si cele posterioare, animalul este un bun inotator, insa pe uscat se misca greu.
Lungimea corpului este de circa 50-58 cm. Greutatea corporala este de circa 6-7 kg la femela si
de 8-10 kg la mascul, unele exemplare putand ajunge chiar pana la 20 kg.
Blana este, in general, de culoare maron-cenusie si este structurata pe trei categorii de fire: parul
de directie (jarul), spicul si puful. Jarul reprezinta parul cel mai lung si mai gros, in timp ce puful este
cel mai subtire si mai scurt, spicul avand valori intermediare. Schimbarea parului sau naparlirea are loc
treptat, nutria avand cea mai sanatoasa blana in perioada 1 decembrie-31 martie.
Exista diferite varietati de culoare: alba de Moscova, alba-crem de Italia, alb-perlata de
Kaliningrad, alba de Azerbaijian, varietatea neagra, etc. Este important de retinut ca apa pentru scaldat
este vitala pentru mentinerea calitatii blanii.

Sexele se deosebesc greu intre ele, din cauza faptului ca masculul nu prezinta scrot, testiculele
acestuia fiind asezate sub piele, in cavitatea abdominala. Cele doua sexe se diferentiaza astfel prin
distanta dintre orificiul anal si cel genital si absenta sau prezenta parului in jurul orificiului genital. La
masculii adulti distranta dintre cele doua orificii este de 3-4 cm, in timp ce la female este de numai
1cm. De asemenea, la femele orificiul genital este nud, iar la masculi inconjurat de par. Femela prezinta
4-5 perechi de mamele situate pe partile laterale a corpului, fapt ce ii permite femelei sa-si alapteze puii
si in apa. Nutria prezinta glande perianale.

Comportamentul
Nutria este un mamifer semiacvatic, activ, ducand o viata monogama. Sunt animale foarte
docile. Nutria este un animal foarte curat. Isi spala hrana, chiar daca aceasta este administrata curata.
Nutria se descurca bine atat pe uscat, cat si in apa. Se scufunda, parcurgand distante lungi pe sub apa.
Cercetarile au aratat ca nutriile sunt capabile sa-si tina respiratia sub apa pentru circa 5 minute. Se
hranesc si sunt active cu predilectie la rasaritul si apusul soarelui. Nutria este un rozator vegetarian,
consumand hrana atat in apa, cat si pe uscat. Nutriile sunt animale teritoriale si tolerante cu semenii lor.
 Habitatul
Nutria traieste pe malurile apelor dulci, dar si sarate, prin balti, facandu-si vizuini in maluri sau
cuiburi in desisuri.
In captivitate, nutriile sunt crescute in custi individuale compuse din:
• cuibul confectionat din lemn si captusit cu tabla;
• padocul (voliera) trebuie sa vina in continuarea cuibului, fiind confectionat din plasa de sarma;
• bazinul de apa pentru consum si pentru scaldat.
Crescatoria de nutrii se va construi pe un teren permeabil, usor inclinat, dar ferit de curenti si de
zgomote neobisnuite ori ciudate. Este bine ca aceasta crescatorie sa o amplasati aproape de o sursa de
apa. Suprafata de teren se imprejmuieste cu un gard din plasa de sarma, inalt de 1,52 m.
Adapostirea se face, de obicei, in custi suspendate, la minimum 35-45 cm deasupra solului, sau
in compartimente situate la sol. Custile suspendate pot fi de diferite marimi, dimensiunile variind intre
100-200 cm lungime, 65-90 cm latime si o inaltime de 40-45 cm.
In mod normal, custile se confectioneaza din plasa de sarma, groasa, zincata, cu ochiurile de
25/25 cm. Fiecare cusca trebuie sa fie prevazuta cu 1-2 usite de vizitare la unul dintre capete, cu un
bazin de scaldat din tabla galvanizata, situat pe latimea custii. Bazinul trebuie sa aiba o lungime de 45-
50 la suta din lungimea custii si o adancime de 20-25 cm. La capatul celalalt al custii, se ataseaza
cuibarul, confectionat, la randul lui, din scandura rezistenta, protejata in interior contra roaderii, cu
plasa de sarma. Una dintre dimensiunile orizontale ale cuibarului este egala cu latimea custii, cealalta,
de circa 50-70 cm, iar inaltimea, de 40-60 cm.
Comunicarea cu fiecare cusca se face printr-o deschidere patrata, cu latura de 20-25 cm, iar
accesul in cuibar se va face prin rabatarea capacului. Adultii de reproductie, inclusiv femelele cu pui in
alaptare, vor fi cazati individual, iar tineretul intarcat, provenit din aceeasi fatare, se va caza in grup.

Hranirea
Datorita structurii aparatului digestiv, nutriile pot digera foarte bine nutreturile fibroase uscate
sau verzi, care constituie hrana lor de baza. Aceasta poate fi completata cu mici cantitati de concentrate.
Nutreturile utilizate in alimentatia nutriilor pot fi cuprinse in trei categorii: nutreturi de origine vegetala
(fibroase, suculente, concentrate), de origine animala (faina de carne, de oase, de peste etc.) si de
origine minerala (creta furajera, sarea de bucatarie, carbonatul de calciu etc.). Pentru o dezvoltare buna
a animalelor, la aceastea se vor adauga vitamine si microelemente.
 Nutreturile fibroase sunt reprezentate de fanuri si paie, a caror valoare nutritiva depinde de o
serie de factori, precum: compozitia botanica, momentul recoltarii, procedeul de conservare etc. Tinand
cont de opinia specialistilor, nutriile asimileaza doar 15-45 % din substantele pe care le contine fanul,
astfel ca, pentru a spori gradul sau de digestibilitate se recomanda a fi administrat in amestec cu alte
sortimente de nutreturi (suculente sau concentrate). Cantitatea de fanuri ce trebuie administrata depinde
de calitatea acestora, dar si de starea fiziologica a animalelor sau de varsta acestora.
Nutreturile suculente verzi, dintre care plantele acvatice sau fruzele arborilor sunt preferatele
nutriilor, asigura acestora necesarul de celuloza. Dintre plantele cultivate un loc important in
alimentatia acestor animale il ocupa lucerna, trifoiul, sparceta etc. Acest tip de nutret se administreaza
din belsug in perioada mai-octombrie, intr-o pondere de 45-55 % din hrana.
Nutreturile suculente de iarna, reprezentate de radacinoase (sfecla, gulia, morcovul, napul),
tuberculifere (cartoful), bostanoase (pepenele, dovleacul), frunzare etc., asigura nutriilor cantitatea de
vitamine necesara in perioada de iarna. Toate radacinoasele ce urmeaza sa fie administrate nutriilor se
vor spala si curata inainte de a fi date spre consum animalelor.
Nutreturile concentrate: grauntele de cereale (porumb, orz, ovaz, sorg etc.) si semintele de
leguminoase (mazarichea, soia, mazarea etc.). este recomandat sa fie administrate sub forma unei
uruieli fine, care poate fi consumata uscata si umectata sau granulata, cerealele uruite digerandu-se mai
bine decat cele sub forma de boabe. In categoria concentratelor sunt incluse si taratele si sroturile.
Alimentele destinate nutriilor pot si administrate ca atare sau dupa o prealabina preparare.
Prepararea nutreturilor asigura o buna valorificare a hranei ingerate si este un procedeu relativ simplu,
care consta in macinarea concentratelor, inmuierea acestora, maruntirea suculentelor si tocarea
fibroaselor. Fanul se distribuie sub forma de faina macinata.
Nutreturile concentrate combinate cu cele minerale se pot prepara sub forma de pasta
(mamaliga). Dupa racire, partea intarita va fi taiata in cuburi de 100-200 g fiecare, peste care se va
presara uruiala uscata care, aderand la bucatile de pasta, va preintampina lipirea lor. Pe timpul iernii
este recomandat ca in uruiala sa fie incluse polivitamine (1,2 drajeuri la 1kg de pasta)

Viata reproducatoare
In cazul nutriilor, reproductia se intalneste in tot cursul anului. Femelele sunt apte de
reproductie la varsta de 5-6 luni, iar masculii, la 7-8 luni, atunci cand greutatea corporala este de 3,5-
4,5 kg.
Caldurile dureaza 36 de ore, acestea repetandu-se la intervale de 24-30 de zile, iar ovulatia este
indusa de actul sexual. Gestatia dureaza, in medie, 132 de zile, cu limite intre 127 si 137 de zile.
 Dupa fatare, dupa 13 zile, apar primele calduri, dar nu se recoman da ca femela sa fie data la
monta decat la urmatorul ciclu de calduri. Durata de exploatare a unei femele de reproductie este de 6-8
ani, dar, in conditii de captivitate, prolificitatea incepe sa scada accentuat dupa doar 3-4 ani.
Raportul poligamic este variabil de la un mascul la o femela, in cazul cresterii in perechi, pana
la un mascul la 10-15 femele. Pentru crescatorii incepatori, se recomanda raportul de 1 la 5.
Imperecherea se face individual (monta la mana) sau in grup (monta in harem). Imperecherea
individuala se practica in cazul femelelor adulte, iar cea in harem, in cazul tineretului care intra pentru
prima data la reproduc tie. La imperecherea individuala, femela se introduce in cusca masculului sapte
zile la rand, incepand cu a 24-a zi de la fatare. Cand este in calduri, femela accepta masculul. Daca
monta nu se realizeaza in acest interval, incercarile se repeta in perioada de 48-54 de zile de la fatare.
Cat priveste monta in harem, aceasta se practica prin introducerea unui mascul intr-un grup de
femele tinere care au atins maturitatea sexuala si care nu trebuie sa depaseasca raportul de maximum un
mascul la 15 femele. Este foarte important ca animalele care se imperecheaza sa nu fie inrudite.
Fatarea este eutocica (fara dificultati), avand loc in cuibul de fatare. Femela naste, in medie,
circa 6-7 pui/fatare, puii au o greutate in jur de 150-250 grame si se nasc cu ochii deschisi, cu par si cu
dinti. Fatarile se produc de obicei in timpul noptii ori dimineata devreme. Puii se vor intarca la varsta
de 45-60 de zile, cand se transfera, grupati pe sexe, in custi colective. In grupurile astfel formate, nu se
mai introduc alte animale, cu exceptia masculilor in haremurile de femele. De la o femela se pot obtine,
in conditii normale de crestere, doua fatari pe an si un numar de minimum opt pui crescuti pana la
varsta de reproductie si greutatea de sacrificare pentru blana.

Boli si afectiuni curente

Nutria este un animal rezistent la boli. Ca si in cazul altor animale salbatice, nutriile nu sunt
scutite de parazitii intestinali (viermi lati, inelari) si externi (paduchi, pureci).

Productia de blanuri
Cum era de asteptat, cea mai buna blana provine de la tineret. Sacrificarea nutriilor pentru blana
se face la varsta de 8-9 luni. Pentru o calitate corespunzatoare a blanurilor, sacrificarile din sezonul cald
sunt precedate de o perioada de pregatire in care animalele sunt ferite de lumina solara directa si se
mareste frecventa imbaierilor cu apa proaspata.
Sacrificarea se face tinand nutria de coada si lovind-o in crestet cu un baston de lemn, apoi
atarnand-o cu capul in jos pentru sangerare. Jupuirea se executa in burduf, cu multa atentie si finete,
pentru a preintampina taieturile.
 Blanurile se vor curata cu rumegus, prima data pe partea cu piele, apoi pe blana. Dupa
degresare, blanurile se imbraca pe sanuri extensibile, ca si cele utilizate pentru piei de vanat, pentru
uscare. Operatiunea de uscare se face in camere incalzite la temperatura de 25-30° C, avand grija ca
blanurile sa nu fie mai aproape de 2 metri de sursa de caldura. In prima faza a uscarii, blana sta pe san,
cu pielea spre exterior, iar dupa 12-24 de ore, se intoarce cu blana inafara, pana la uscarea completa.
O data cu blana, de la o nutrie adulta se obtin 2,53 kg de carne in carcasa, iar de la un tineret de
8-9 luni, 1,62 kg. Carnea de nutrie este un aliment valoros, care dupa culoare se aseamana cu cea de
bovine, iar dupa aroma si gust, cu cea a vanatului cu pene. Aceasta poate fi utilizata in orice fel de
preparate. Carnea de nutrie este considerata o adevarata delicatesa, ea fiind valorificata la preturi foarte
mari.

Bibliografie
G. G. Kircher – Nutria, Editura Alex, 2001
I. Petrescu – Nutria – animal de blana si carne, Editura Ceres, 1982
www.animale.ro
http://ro.wikipedia.org
http://zootehnie.in-goo.com
www.ZooLand.ro