RECENZIE

“Principele” de Niccoló Machavelli, Bucureşti, Editura Minerva(1995 )-

Traducere în limba română de Nicolae Luca

Niccoló Machavelli s-a născut lângă Florenţa, la 3 mai 1469. În timpul exilului în San
Casciano a scris cele mai importante lucrări. A murit în Florența, la 21 iunie 1527 şi a fost
îngropat în Santa Cruz.
Scrisă în 1513, Principele ( Il Príncipe) este cea mai cunoscută lucrare a lui Niccoló
Machavelli. A fost publicată la 5 ani după moartea sa. Lucrarea poate fi asemuită unui tratat
despre guvernare şi despre modul în care un principe trebuie să guverneze şi a condus la
apariţia sintagmei „machiavelism”.
Machiavelism este un termen referitor la teoria politică expusă în cartea cu titlul
Principele, în care, cu sinceritate, dar mai ales cu cinism, autorul a susținut că în politică se
pot folosi absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleşug, minciună,
lipsă de scrupule, sforărie, manevre diabolice, trădare, corupere etc. , de unde şi principiul
"scopul scuză mijloacele".
În psihosociologia modernă se utilizează termenul de machiavelism ca atitudine,
desemnând tendința de a manipula comportamentul altora în vederea atingerii propriilor
scopuri, precum şi termenul de tip de personalitate machiavelică, ce se caracterizează prin
atitudinea aceasta. Machiavelismul este dispoziția de a percepe şi a trata indivizii ca pe obiecte
ce pot fi manipulate, pentru a atinge un anumit scop.
Lucrarea este împărţită în 26 de capitole care pot fi grupate astfel:
• clasificarea statelor după tipul lor (capitolul I)
• modul în care statele pot fi cucerite și păstratee (capitolele II - XI)
• analiza problemelor militare cu care se confruntă statele (capitolele XII - XIV)
• ce trebuie să facă un principe pentru a-și păstra puterea (capitolele XV - XXII)
• despre eliberarea și unificarea Italiei (capitolele XXIII - XXVI)
 Ca sisteme de guvernare, Machiavelli distinge între republică şi principat. Principatele, la
rândul lor, pot fi, conform acestuia, ereditare sau noi.
Este o lucrare redusă ca volum, care nu poate fi înscrisă într-un gen definit deoarece nu
are caracteristicile unui adevărat tratat. De aceea este considerată o lucrare de caracter
divulgativ.
Cartea tratează modul în care se poate acapara, menţine şi întări un principat, guvernul
unui oraş sau regiuni şi face distincţie între diferite strategii, în funcție de anumite criterii. Între
acestea regăsim:
• felul în care s-a câştigat puterea
• forma anterioară de guvernare
• relaţia între principat şi principe
• tipul de armată de care dispune
Argumentele se bazează pe o formă crudă de utilitatism egoist, cu singurul scop de a
menține principatul. Sfaturile către principi se bazează pe experiența regatelor şi imperiilor
anterioare, în special cea din Imperiul Roman şi pe cea a diferitelor războaie între
"principatele" Franţei şi Italiei. Autorul se bazează atît pe exemplele negative cît şi pe cele
pozitive pentru a demonstra valabilitatea sfaturilor sale.
Concluzionând, acest tratat, care este în realitate o sumă de reguli, de norme, de sfaturi,
un fel de memorial, poate fi considerat ca un adevărat program de redeşteptare naţională, ca un
act de încredere în destinul propriei patrii, în realitatea ei, în viitorul ei luminos.