MONITOARE CU PLASMĂ

Monitoarele cu plasmă sunt construite prin umplerea spaţiului dintre două suprafeţe de sticlă plate cu neon. În
exteriorul acestui element constructiv sunt plasate reţele de electrozi pentru luminarea unor puncte individuale.
Reţeaua suprafeţei frontale este formată din electrozi verticali iar cea a suprafeţei posterioare din electrozi
dispuşi orizontal. O modalitate de separare a neonului în puncte individuale este dată de existenţa în interiorul
celor două suprafeţe de sticlă a unui element care conţine un număr de tuburi cilindrice perpendiculare pe
suprafaţa platanelor de sticlă. Principiul de funcţionare este acelaşi cu al tuburilor cu neon. Un punct din
reţeaua de tuburi cu neon se va aprinde dacă în punctul corespunzător lui din matricea de electrozi există o
diferenţă de potenţial de 120 V. Odată amorsat, lumina va fi susţinută de un potenţial mai mic, de aproximativ
90 V. Display-ul cu plasmă nu va necesita deci reîmprospătare iar stingerea unui element al său se va face prin
scăderea diferenţei de potenţial corespunzătoare lui la un potenţial mai mic decât potenţialul de susţinere.
Dezavantajul monitoarelor cu plasmă este dat de costul ridicat şi de rezoluţia relativ scăzută.

LASERUL
Dispozitivele cuantice care funcţionează în regiunea optica a spectrului, denumite lasere, generează o lumină
care se deosebeşte radical de lumina emisă de sursele obişnuite. Acest fel de radiaţie poseda calitatea deosebite,
care i-au permis sa-si găsească numeroase aplicaţii în domeniile cele mai diverse. Aceste calităţi se refera la
intensitate, directivitate, coerenta şi monocromaticitate.
Intensitatea se refera la densitatea de energie transportata de fasciculul luminos. Intr-un fascicul laser energia
transportata este atât de concentrata încât aceasta poate pătrunde prin cele mai refractare materiale.
Coerenţa este proprietatea cea mai importantă a fasciculului laser.
In procesul de emisie a radiaţiilor, o unda emisă de ansamblul atomilor se obţine adunând undele emise de
fiecare atom în parte. Deoarece undele emise de fiecare atom sunt radiate începând din momente de timp
întâmplătoare, unda rezultata prezintă salturi în aceste momente şi în consecinţa este necoerenta temporal. De
asemenea ea este şi necoerenta spaţial, deoarece emisiunile atomilor situaţi în locuri diferite nu pot fi
sincronizate. Lumina emisă de către sursele convenţionale este necoerenta atât temporal cat şi spaţial, datorita
faptului ca electronii în atomi revin pe nivelele inferioare prin tranziţii spontane. Situaţia se modifica radical
daca atomii emit lumina prin tranziţii stimulate aşa cum stau lucrurile în cazul laserului. în acest caz, emisia de
lumina a diferiţilor atomi este sincronizata, ceea ce face ca unda emisă de întreg ansamblul sa fie coerenta.
Lumina laser, prin proprietatea sa de a fi coerenta, a deschis largi perspective nu numai în optica ci şi în alte
domenii, cum ar fi tehnica transmiterii informaţiilor. Lumina necoerenta a surselor neconvenţionale de lumina
nu poate permite transmiterea, de exemplu, a programelor radio sau de televiziune, posibilitate pe care o are în
schimb lumina laser.
Monocromaticitate este proprietatea radiaţiilor laser de a avea o lungime de unda teoretic egala cu o singura
valoare. în realitate insa, nici laserul nu poate emite o radiaţie perfect monocromatica.
Clasificarea laserelor se face după natura substanţei utilizata ca mediu activ, in: laseri solzi, laseri lichizi, şi
laseri gazosi. Laseri gazosi se clasifica în : laseri atomici, laseri ionici, laseri moleculari, după natura
particulelor componente ce participa la proces. Primul laser cu gaz construit experimental a fost laserul cu
heliu-neon, care este un laser cu gaz atomic. El a fost realizat în 1961. Numai un an mai târziu un colectiv de
fizicieni romani a realizat la rândul sau, un laser de acelaşi fel. Modul de funcţionare a laserului heliu-neon.
Tubul de sticla conţine amestecul de heliu-neon. Generatorul de înaltă frecventa întreţine descărcări care excita
atomii de heliu. Cavitatea rezonanta are ca elemente de baza doua oglinzi concave care refelctă radiaţia. în
aceasta cavitate rezonanta se plasează tubul de descărcare.
Aplicaţiile laserului se regăsesc în domeniile cele mai diverse, printre care in: transmiterea informaţiilor, tehnica
de calcul, meteorologie, prelucrarea diamantului, chirurgie, biologie, şi ecologie optica şi tehnica spaţială.

UNDE ELECTROMAGNETICE
Câmpul electric şi câmpul magnetic sunt doua aspecte ale unei forme de existenta a materiei, care se numeşte
câmp electromagnetic. Faptul ca un flux magnetic variabil prin aria care este mărginita de o spira conductoare
creează, în acea spira, o tensiune electromotoare de inducţie, arata ca un câmp magnetic variabil creează un
câmp electric. Rezultatul poate fi generalizat în sensul ca oriunde, în spaţiu, exista un câmp magnetic variabil
în timp, ia naştere un câmp electric. De asemenea o inducţie electrica variabila da naştere unui câmp magnetic
(principiul teoriei electromagnetice stabilit de fizicianul James Clark Maxwell în anul 1864). Câmpul electric şi
câmpul magnetic sunt, deci, în interconexiune, condiţionându-se reciproc.
Câmpul electromagnetic este un câmp rotational şi se propaga în spaţiu sub forma de unde electromagnetice cu
o viteza care depinde de pemitivitatea şi permeabilitatea mediului considerat. Frecventa undelor obţinute este
egala cu frecventa cu care se deplasează electronii. Cu cat mai mare este frecventa, cu atât mai multa energie
este transportata în acelaşi interval de timp. Analog cu ceea ce se petrece în cadrul undelor elastice, poate fi
definita o mărime numita lungime de unda a undelor electromagnetice, şi care este egala cu distanta cu care se
propaga câmpul electromagnetic în timpul unei perioade de oscilaţie a dipilului. Lungimile de unda ale undelor
electromagnetice variază intr-un interval foarte larg. Astfel, în telecomunicaţii se folosesc unde
electromagnetice ale căror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metri, pe când lungimile de unda ale
radiaţiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de ordinul 10 m.
Undele electromagnetice se propaga în aer cu viteza luminii (30 000 000 km/s), aproximativ egala cu viteza lor
de propagare în vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell în 1865, lumina şi radiaţiile asemănătoare
(radiaţiile infraroşii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre ele prin lungimile de
unda. Informaţia se recepţionează la distanta prin radio, televiziune, telefonie mobila. Purtătorii informaţiei sunt
undele electromagnetice de frecventa ridicata, modulate pe undele de joasa frecventa care conţin informaţia.
Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se refracta, se difracta, interferează şi sunt atenuate pana
ajung la antena receptorului.
Tipuri De Unde
Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise de oscilaţiile electronilor din
antenele emiţătoare folosite în sistemele de radiocomunicaţii şi microunde (televiziune, radar, cuptoare).
Aplicaţie: Radarul folosit pentru determinarea vitezei autovehiculelor se bazează pe faptul ca frecventa
oscilaţiilor recepţionate de observator este mai mare daca sursa se aproprie de el şi mai mica daca sursa se
departează. Sursa care emite trenuri de unde electromagnetice este plasata în maşina politiei, staţionată la
marginea şoselei. Unda reflectata de autovehicul care se aproprie este recepţionată ca o unda emisă de o sursa
mobila, cu frecventa mărită. Unda recepţionată este compusa cu o unda cu frecventa constanta pentru apariţia
fenomenului de bătăi, şi prin măsurarea schimbării frecventei cu ajutorul bătăilor, se determina viteza
autovehiculului care trece prin dreptul radarului.
Radiaţiile infraroşii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind şi una din cele trei categorii în
care sunt impartite radiaţiile solare (radiaţiile infraroşii, lumina vizibila şi radiaţiile ultraviolete). Ele se obţin
prin oscilaţiile moleculelor, atomilor şi ionilor, iar amplitudinile lor depind de temperatura corpurilor şi de
tranziţiile electronilor către învelişurile interioare ale atomilor, cu nivele energetice inferioare. Sunt puternic
absorbite de apa sau de alte substanţe şi produc încălzirea acestora. şi corpul uman absoarbe aceste raze şi
percepându-le ca şi căldura. Radiaţiile sunt folosite în diferite procese de încălzire şi uscare, în construirea
detectoarelor cu lumina infraroşie, pentru reţinerea pozelor pe filme sensibile la lumina infraroşie, la
fotocopiatori termici.
Radiaţiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele, lămpi cu filamente incandescente
a căror temperatura poate ajunge atinge 2000 - 3000˚C, tuburi cu descărcături de gaze, arcuri electrice. Emisia
luminii se obţine în urma tranziţiilor electronilor pe nivele energetice inferioare atomilor. 45626fgb92reu9x
Radiaţiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri încălzite puternic şi vaporii de mercur din tuburi de
sticla speciala de cuarţ (care nu absoarbe acest tip de radiaţii). Radiaţiile conţinute în lumina solara se absorb în
mare parte în stratul superior al atmosferei (stratul de ozon). Cu cat altitudinea creste, cu atât cresc radiaţiile
ultraviolete. Acestea duc la schimbări la nivelul pielii: pigmentare, ardere, cancer. Lumina ultravioleta
încurajează formarea vitaminei D şi omoară bacteriile. Este de asemenea utila în dermatologie, la iluminatul
fluorescent şi la instalaţii de numerotare în industrie. Radiaţiile se obţin în urma tranziţiilor electronilor de pe
nivele cu energii mari pe nivele cu energii mici.
Radiaţiile X sunt emise de tuburi speciale, numite Roentgen, în care sunt acceleraţi, în câmpuri electrice
intense, electroni, astfel încât aceştia pătrund în interiorul învelişurilor electronice ale atomilor anodului sau
gazului din tub şi smulg electroni din straturile de langa nuclee. în urma frânării acestor electroni şi în urma
tranziţiilor ulterioare ale electronilor de pe nivele cu energii mici (straturile K,L).
Au frecvente mari şi sunt folosite pentru realizarea radiografiilor medicale, deoarece sunt absorbite diferit de
muşchi şi oase şi impresionează plăcile fotografice. Radiaţiile sunt folosite şi în scopuri terapeutice, deoarece
ajuta la combaterea dezvoltării ţesuturilor celulare bolnave. Produc fluorescenta unor substanţe. Radiaţiile
Roentgen sunt utile şi în descoperirea falsurilor în arta.
Fantele cu lărgimi d ≈10 m, comparabile cu distantele interatomice din solide, produc difracţia razelor X. Forma
fiefurilor de difracţie este folosita în determinarea geometriei structurilor cristaline. Radiaţiile cosmice şi
radiaţiile γ sunt emise în procesele de dezintegrare nucleara şi în reacţiile nucleare din soare, stele (acestea sunt
absorbite de atmosfera) şi în reactoarele nucleare terestre. Sunt cele mai penetrante, având frecvente şi energiile
cele mai mari. Sunt folosite în defectoscopie, pentru sterilizare şi în medicina (tratarea cancerului).