Paradigme ale cunoasterii sociale

An I, sem I
Lector univ. Drd. Popa Florin
Fiecare stiinŃă se constituie într-un domeniu specific de cunoastere având ca
obiectiv epuizarea obiectului de studiu prin elaborarea unor metodologii mai mult sau
mai puŃin integrate si dezvoltarea unui sistem noŃional particular menit să surprindă
caracteristicile distincte ale acestuia în raporturile sale contextuale.
Paradigmele gândirii sociologice reprezintă una dintre disciplinele fundamentale
ale sociologiei, alături de metodologie, metodica cercetării sociologice si istoria ideilor
sociologice, al cărei scop constă în surprinderea arhitecturii raŃionamentului sociologic,
raporturile acestuia cu metodologia si metodele de cercetare sociologică, precum si
evoluŃiile sale posibile.
Sociologia, asemeni istoriei, are preponderent o privire retrospectivă, în sensul că
obiectul său de studiu este constituit din evenimente care au avut loc sau care au loc dar a
căror sursă se plasează în trecut. Paradigmele gândirii sociologice studiază modelele
cognitive dezvoltate istoric în raport cu interesele acesteia, cu aplicaŃiile lor curente dar
si
cu cele posibile.
Termenul de paradigmă pătrunde în gândirea stiinŃifică începând cu deceniul
sapte ale secolului XX pentru a desemna universul specific modelelor stiinŃifice de
explicare a realităŃii. Până la apariŃia lucrării „Structura revoluŃiilor stiinŃifice” a lui
Thomas Kuhn, filosofia stiinŃei sau, altfel spus, stiinŃa despre stiinŃă, nu dispunea de
un
termen adecvat prin care să desemneze acea realitate teoretică cu deschidere universalistă
supraordonată teoriei. Paradigma desemnează un model raŃional de cunoastere a
realităŃii ce poartă asupra unui domeniu (fizic, spiritual), epuizându-l. Acel model are
valoare universală deoarece explică un eveniment, fenomen etc. indiferent de contextele
particulare în care acesta apare. Altfel spus o paradigmă religioasă trebuie să explice
2
integral fenomenul religios indiferent de aspectele particulare pe care acesta le îmbracă
sub aspect istoric si cultural.
Paradigma reprezintă o grilă de interpretare a realităŃii indiferent de
configuraŃiile sale particulare asa cum în fizica newtoniană gravitaŃia este un fenomen
fizic consistent cu modelul său explicativ indiferent unde am studia-o (mărul lui Newton
se va supune acelorasi legi fizice ale gravitaŃiei si la ecuator si la polul nord).
Din punct de vedere analitic o paradigmă presupune:
- un sistem noŃional
- articulat sub forma unei sheme explicativ-interpretative
- din care se deduc serii teoretice si
- principii metodologice
Sistemul noŃional are fie un caracter alogen, fiind împrumutat din altă stiinŃă si
adaptat unor cerinŃe specifice, fie endogen, adică dezvoltat în interiorul disciplinei ca
rezultat al unor cercetări particulare.
În sociologie vom găsi foarte mulŃi termeni preluaŃi din alte domenii stiinŃifice, în
special din cele ale naturii, cum ar fi fizica sau biologia. Fără a se distanŃa radical de
sensurile sau semnificaŃiile dezvoltate de către aceste stiinŃe, acesti termeni au fost
reevaluaŃi în raport cu specificul si nevoile sociologiei, astfel încât, chiar dacă
desemnează alte realităŃi decât cele originare, păstrând schema raŃional-abstractă care îi
explică, vor îmbrăca forme adaptative menite să răspundă noilor cerinŃe.
Pe măsură ce sociologia si-a cristalizat un corp particular, distinct de al celorlalte
stiinŃe, ca rezultat al cercetărilor aprofundate si al distanŃărilor succesive de celelalte
domenii ale cunoasterii, a ajuns să-si elaboreze noŃiuni proprii, distincte de a celorlalte
stiinŃe.
Aceste noŃiuni ce poartă asupra realităŃii sociale, asemeni realităŃii la care se
referă, nu sunt izolate, nu formează mulŃimi gregare de termeni, ci se raportează una la
cealaltă articulându-se în unităŃi cu sens sub forma raŃionamentelor. Faptele sociale nu
constituie realităŃi izolate, dimpotrivă ele interacŃionează condiŃionându-se reciproc
3
formând astfel contextul social. Asemeni faptelor sociale, noŃiunile se raportează unele
la
celelalte articulându-se în reŃele ce formează contextul explicativ-interpretativ.
Schemele explicativ-interpretative ce poartă asupra realităŃii fac conexiunea dintre
realitatea concretă la care se referă si ipotezele teoretice elaborate în lumina nevoii de
cunoastere a realităŃii. În urma acestei interacŃiuni, prin verificarea ipotezelor, se vor
elabora sisteme teoretice. Acestea vor avea grade diferite de generalitate, acoperind
parŃial sau integral cunoasterea unui fenomen.
O dimensiune extrem de importantă a unei paradigme este reprezentată de
principiile metodologice ce vor sta la baza modalităŃilor specifice de investigare a
realităŃii. Ele constituie dimensiunea operaŃională, practică, a unei paradigme.
Principiile
metodologice nu sunt metodologia propriu-zisă, ele nereferindu-se la modalităŃile
efective de lucru, ci la limitele teoretice si practice ale acestor modalităŃi de lucru. Ele
beneficiază de o elaborare teoretică verificată succesiv în diferitele stadii ale cercetării.
ExplicaŃie si înŃelegere
Un capitol foarte important în istoria sociologiei este ocupat de statutul acesteia în
raport cu celelalte stiinŃe, dezbaterea având ca temă calitatea de stiinŃă a acesteia. Cum
realitatea socială se prezintă în forme extrem de variate cu posibilităŃi minime de
control
teoretic si experimental, mulŃi dintre cei implicaŃi în dezbaterile sus-menŃionate au
apreciat sociologia ca fiind mai apropiată de metafizică si filozofie si prea puŃin de
stiinŃele naturale, refuzându-i statutul de stiinŃă. Mai mult decât atât, la această
concluzie
a condus si lipsa unei viziuni unitare, a unui consens sau unanimităŃi în privinŃa
statutului
realităŃii sociale în calitatea sa de obiect de studiu al sociologiei.
Gândirea sociologică si umanistă se confruntă din acest punct de vedere cu o
problemă ce la o primă vedere apare ca insolvabilă. Este realitatea socială un construct
4
obiectiv sa unul subiectiv? Plecând de la această dilemă sociologii s-au împărŃit în
două
tabere:
• una inspirată de obiectivismul specific stiinŃelor naturii susŃin o
perspectivă determinist-empirică;
• în timp ce cealaltă, fără a pune la îndoaială caracterul obiectiv al realităŃii
sociale, postulează o serie de principii ontologice de natură subiectivă,
transcendentală, ca factori originari ai societăŃii umane, situându-se în
perspectiva unei viziuni relativist-subiective.
În principiu cele două tabere trebuie să răspundă la o serie de înrebări comune
cum are fi: este realitatea un dat (obiectiv) sau un produs al minŃii umane?; fiinŃa
umană
este determinată de mediu sau dispune de „voinŃă liberă”?; înŃelegerea realităŃii
poate fi
cel mai bine atinsă folosind metode stiinŃifice sau doar pe baza experienŃei?
Încercând să răspundă acestor întrebări s-au desprins două tipuri de discursuri,
unul cunoscut sub termenul de explicaŃie si un al doilea familiar nouă prin termenul de
înŃelegere.
ExplicaŃia sociologică
În perspectiva explicaŃiei, realitatea socială poate fi cunoscută cu ajutorul
metodelor stiinŃifice obiective si explicată folosind argumente logice. Societatea este un
dat obiectiv ce se oferă nemijlocit cunoasterii prin intermediul simŃurilor, sociologul
având datoria de a surprinde relaŃiile dintre diferitele dimensiuni sociale ca date
obiective ale realităŃii sociale. Procesul prin care faptele sociale si relaŃiile dintre ele
pot
fi cunoscute este analiza cognitivă. Aceasta presupune decuparea din întregul social doar
a acelor elemente care fac obiectul cercetării si stabilirea relaŃiilor dintre acestea în
termeni de determinare/interdeterminare si a raporturilor dintre ele în termeni ierarhici de
ordonare/subordonare/supraordonare. ÎnŃeleasă astfel sociologia are un puternic caracter
descriptiv.
5
Principiul fundamental al sociologiei explicative cu privire la natura realităŃii
sociale este caracterul obiectiv al acesteia. Parafrazândul pe Durkheim putem spune că
societatea este exterioară individului, ea acŃionând determinist asupra omului în
calitatea sa de dat obiectiv.
Făcând apel la metode si tehnici de cercetare obiective, asemeni stiinŃelor naturii,
sociologia explicativă mai este cunoscută si sub denumirea de sociologie pozitivă sau
pozitivistă. Pozitivismul inaugurat de Auguste Comte a asezat sociologia în rândul
stiinŃelor naturii, prin această sintagmă subliniindu-se caracterul logic-raŃional al
metodelor si tehnicilor folosite în investigarea societăŃii. La origini însă, asa cum Comte
a
înŃeles pozitivismul sociologic, termenul desemnează vocaŃia sociologiei ca stiinŃă a
progresului social. Sociologia este în această viziune supraordonată tuturor celorlalte
stiinŃe deoarece subliniind efectele sociale ale descoperirilor stiinŃifice pune
cunoasterea
în slujba progresului social dându-i cea mai bună întrebuinŃare posibilă. Acesta este
punctul în care sociologia, depăsind limitele tradiŃionale ale stiinŃei, devine agent activ
al
progresului si dezvoltării sociale în calitate de inginerie socială.
Modelul explicativ în stiinŃele sociale are valenŃe paradigmatice prin faptul că se
constituie în principiu fundamental al demersului cunoasterii sociologice de un anumit
tip. Propune un set de noŃiuni si concepte, multe dintre ele împrumutate din stiinŃele
naturii, articulate într-o schemă explicativă, în speŃă modelul cauzal, din care decurg
serii
teoretice articulate sistemic si principii metodologice menite să ordoneze demersul de
cunoastere.
Sub umbrela acestui model universal de cunoastere a universului social s-au
dezvoltat abordări teoretice din cele mai diverse, unele cu un grad foarte ridicat de
generalitate, cunoscute în sociologie sub denumirea de paradigme. Distingem patru mari
categorii de sisteme teoretice explicative sau de paradigme explicative:Unei astfel de
viziuni asupra societatii ii corespunde o imagine pe masura a
naturii umane. Omul, asa cum sociologia explicativa si-l reprezinta, este o fiinta
rationala, dotata cu interese si scopuri.
Ratiunea este instanta ce detine controlul asupra tuturor actiunilor umane, atat la
nivel individual cat si social. Ea reprezinta o trasatura umana universala, categoriile
ratiunii fiind aceleasi indiferent de contextele sociale variabile si particularitatile culturale
ale societatilor omenesti – ele sunt aceleasi la un om din evul mediu si la unul dintr-o
societate moderna, aceleasi la un eschimos si la un locuitor al bucurestiului. Ca aparat
critic ea este pusa in slujba intereselor individului si a scopurilor constient propuse.
Exista o gama larga de interese ce pot guverna actiunea umana, unele altruiste altele
egoiste, unele individuale altele sociale, ceea ce au ele in comun fiind tocmai ratiunea ce
va controla sub raportul utilitatii si necesitatii actiunile puse in slujba lor. Scopurile
constituie un pas inainte pe calea orientarii actiunii umane. Daca interesele pot face
exclusiv obiectul unei constiinte particuare, scopurile sunt de cele mai multe ori
proiectate si propuse social. Ele corespund unor nevoi specifice societatii chiar daca
ajung sa faca obiectul unui demers individual. Scopurile daca raman strict individuale fac
obiectul unui interes privat, particular, iar atunci can interesele ajung sa fie valorificate si
integrate social devin scopuri. Aceasta imagine asupra naturii umane este in mare parte
imprumutata din stiintele economice, de aici si unele limite specifice modelului
explicativ. Ea nu ne spune practic nimic despre aceste interese si scopuri, cum ajunge
omul la ele si cum anume devin ele bun social. Sociologia explicativa are in acesta
privinta mai mult un rol constatativ, ramanand la o descriere rece a scopurilor si rolului
social al acestora. Cat priveste ratiunea ea ramane in cea mai mare parte in sfera
instrumentala, nedepasind de cele mai multe ori limitele unui determinism simplist.
O parte din problemele semnalate in legatura cu limitele explicatiei s-a incercat a
fi rezolvate facand apel la un alt model, si anume la cel interpretativ.