Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
OPORTUNITĂŢI
- proiectele / programe finanţate din fonduri europene, cu scopul asigurării suportului
copiilor şi familiilor acestora prin oferirea de servicii educaţionale şi sociale
- acordarea de burse de studiu, de merit, burse sociale, implementarea celor două
programe de sprijin financiar, „Euro 200” şi „Bani de liceu”,
AMENINŢĂRI
- scăderea resurselor bugetare şi creşterea cheltuielilor la nivelul familiei pentru
sprijinirea copiilor care urmează o formă de învăţământ
- plecarea în străinătate a întregii familii, inclusiv a copiilor
- abuzul asupra copiilor, violenţă domestică
- munca la copii
- căsătoria la vârste fragede
- retragerea elevilor de la şcoală din diferite motive
OBIECTIVE
prevenirea abandonului şcolar la 95 % dintre elevii aflaţi în situaţie de risc
reducerea cu 80 % a numărului de elevi care abandonează, prea devreme, şcoala
recuperarea şi reintegrarea în sistemul educaţional a 50 % dintre elevii aflaţi deja în
situaţia de abandon.
STRATEGIE
Pentru realizarea obiectivelor propuse vom folosi activităţi organizaţionale.
Activităţile pentru părinţi vor fi proiectate ulterior, fiind mai dificil de abordat, implicând mai
multe resurse umane (specialişti, comunitate, etc), materiale, financiare, temporale.
Sursa de
Acţiuni Activităţi Termen Responsabili Cost
finanţare
- studierea cataloagelor pentru a stabili Analiza fenomenului de abandon şcolar 15
numărul de absenţe pe care le au elevii prin: noiembrie Diriginţii -
- analiza situaţiilor elevilor care înregistrează Analiza documentelor şcolare 2010
abandon şcolar Interviuri cu diriginţii
- denumirea grupurilor de elevi în funcţie de Formarea subgrupelor de elevi în Consilier
numărul de absenţe funcţie de numărul de absenţe (1 - 5, 6 15 educativ
Surse
- încadrarea lor în grupuri – 20, 21-30, 30 – 39, ≥ 40) decembrie 100
extrabugetare
- realizarea de ecusoane colorate diferit după 2010 Diriginţii
numărul de absenţe Definirea grupelor şi reprezentarea lor
- realizarea de discuţii deschise (încredere, Consilierea de către consilierul
sinceritate, confidenţialitate, empatie, etc) psihopedagog, pentru a identifica Consilier
- flipchart – soluţii pentru eliminarea motivele de abandon: psihopedagog
absenteismului Identificarea motivelor care îi determină 1 - 22 Diriginţi
- joc de rol pe elevi să înregistreze sau nu absenţe, decembrie AJOFM Surse
250
- vizionarea de filme, analiza efectelor pentru fiecare grup - aplicarea 2010 ONG extrabugetare
abandonului chestionarelor Poliţie
- desene, eseuri, versuri pentru succes şi eşec Stabilirea soluţiilor care pot determina
- seminarii – reprezentanţi ai AJOFM, eliminarea absenteismului (şi a
Poliţiei, ONG-urilor, etc abandonului şcolar)
- afişarea programului la loc vizibil pentru Stabilirea unui program de stimulare a
atragerea elevilor elevilor în vederea atragerii către
- evidenţierea elevilor care nu au absenţe, şcoală
felicitarea acestora în faţa Consiliului ,,Nu abandonului şcolar!,,
Profesoral Consilier
- participarea părinţilor la activităţi - Desfăşurarea acţiunilor cu elevii (pentru 29 ianuarie psihopedagog
prezentarea cauzelor identificate şi a stabilirea cauzelor, a măsurilor 2011 Părinţi Surse
150
măsurilor pentru prevenirea abandonului remediale) extrabugetare
- stabilirea de măsuri pentru recuperarea şi
reintegrarea în sistemul educaţional a elevilor
aflaţi deja în situaţia de abandon
- implementarea măsurilor propuse
- motivarea elevilor pentru a participa la
acţiuni de prevenire / eliminare a 20 Directori
Surse
absenteismului şi, implicit, a abandonului Activităţi în cadrul săptămânii ,,Nici o februarie Diriginţi
150 extrabugetare
şcolar (diplome, evidenţiere în faţa colegilor, absenţă!” 2011 Consilier
profesorilor, etc) psihopedagog
- afişarea programului la loc vizibil pentru
atragerea elevilor
- discuţii deschise privind beneficiile şi
avantajele economice ale educaţiei pe care o Implementarea programului Consilier
primesc în şcoală, conceptul de “oportunităţi « Prevenirea abandonului şcolar » Octombrie psihopedagog
de carieră”, abilităţile ce le sunt necesare conform programei de studiu 2010 – Diriginţi
Surse
pentru a ocupa locurile de muncă pe care şi le februarie Agenţi
200 extrabugetare
doresc în viitor 2011 economici
- activităţi, pentru a înţelege care este “preţul AJOFM
pe care îl vor plăti” dacă vor renunţa prea
devreme la educaţie
- joc de rol, vizionarea de filme, desene,
eseuri, studiu de caz pentru succes şi eşec
- implementarea măsurilor propuse
- monitorizare, desfăşurarea activităţilor cu Evaluare şi valorizare Iunie 2011 Toţi factorii Surse
1500
toţi elevii şcolii implicaţi extrabugetare
EVALUARE
PUNCTE TARI
- colaborarea eficientă a tuturor diriginţilor; analiza documentelor şcolare, realizarea situaţiei
statistice, interpretarea acesteia, aplicarea chestionarelor;
- completarea cu responsabilitate a chestionarelor de către elevi; inventivitate, spirit de echipă,
colaborare, empatie, seriozitate din partea elevilor în acţiunile desfăşurate;
- schimbul de idei, noutatea informaţiilor, jocul de rol, conştientizarea efectului abandonului
asupra integrării în viaţa socială, economică, culturală, politică a societăţii;
- identificarea corectă a principalelor cauze, colaborarea în vederea aplicării măsurilor pentru
scăderea numărului de absenţe;
- Competiţia la care au fost provocaţi (,,Nici o absenţă în catalog”) a dus la scăderea numărului
de absenţe din catalog
PUNCTE SLABE
- elevii cu număr foarte mare de absenţe sunt în situaţia de abandon şcolar şi nu pot participa la
activităţile propuse;
- în general, părinţii elevilor cu probleme, nu ţin legătura cu şcoala; pentru unii, şcoala nu are
rolul cuvenit şi îi susţin pe copiii lor în a lipsi;
- elevii cu foarte multe absenţe au fost discriminaţi, etichetaţi drept ,,chiulangii,,
- elevii fără absenţe au fost evidenţiaţi, umbrindu-i pe ceilalţi, nerespectând egalitatea
VALORIFICARE
- monitorizarea săptămânală a elevilor cu foarte multe absenţe şi lunară a celorlalţi;
- transfer de bune practici – seminarii informative cu elevi şi profesori din alte şcoli, desfăşurarea
de acţiuni comune
Şcolile dobândesc un grad tot mai mare de autonomie. Rolul determinant al şcolii poate fi sesizat
în ceea ce priveşte educaţia tinerilor pe diferite domenii, dar şi în educaţia familială şi
comunitară, prin elemente care nu sunt analizate întotdeauna cu atenţie şi care pot avea efecte
deosebit de importante pe termen lung. Şcoala a fost întotdeauna un factor de progres, rol care
trebuie păstrat, pentru a da şanse unei societăţi să se dezvolte. Pentru că aceasta poate influenţa
chiar şi dezvoltarea economică a mediului comunitar.
Bibliografie
1) Relaţii publice în şcoli, curs Şcoala Naţională de Studii Politice Şi Administrative,
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice ,,David Ogilvy”, Masterat – Management
Educaţional şi Comunicare Instituţională, Irina Stănciugelu, Bucureşti, 2005 – 2006;
2) Chestionar elaborat de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Buzău;
3) Hénaire, Jean, Le droit à l’éducation: entre discours et réalités, www. eip-cifedhop.org,
2001;
4) Jigău, Mihaela (coord.) Învăţământul rural din România, condiţii, probleme şi strategii,
Bucureşti, Editura MarLink, 2001;
5) Prevenirea abandonului şcolar, Junior Achievement,
http://www.jar.ro/Programe/prev_aband_sc.html, 10.01.2006
6) Sarivan, Ligia, Educaţia în medii defavorizate – consideraţii generale, ISE, 2001;
7) Cojocariu, V.M., Sacară, L., Managementul proiectelor pedagogice, Ghid metodologic,
Editura didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 2005.