Consiliere &

terapie de familie 22 Noiembrie 2004

Curs 7

→ SUPORTUL DE CURS ESTE DE FAPT CARTEA ″ TERAPII DE

FAMILIE″ PE CARE DACă VREŢI SĂ O AVEŢI, TREBUIE SĂ VĂ
ÎNSCRIEŢI PE O LISTĂ CARE VA MERGE LA PROFESOARĂ.
ULTIMA ZI DE ÎNSCRIERE ESTE LA CURSUL DE MIERCUREA
VIITOARE PÂNĂ LA 15:30 LA UNA DIN COLEGELE DIN AN.

→ Eseul de autoanaliză pt examen trebuie să fie între 10 – 15

pagini!

Metoda Psihodramei

Psihodrama are la bază jocul de rol şi a fost iniţiată de Moreno.

Psihodrama clasică a dat naştere la metode drama – terapeutice: oamenii îşi
aleg spontan rolurile şi îşi imaginează o scenetă ad-hoc; deci psihodrama este
o formă de terapie bazată pe improvizaţia rolurilor în care fiecare îşi adoptă un
rol pe măsura a ceea ce este el în realitate.
Psihodrama este o metodă de a testa realitatea. Fiind plină de
neprevăzut, psihodrama este o metodă creativă.
Exerciţiu: Să ne imaginăm o familie: tatăl, mama şi doi copii
adolescenţi. Tatăl – între două vârste, foarte ocupat, super responsabil, în
spate lui stând câştigarea banilor, luarea deciziilor etc. Mama – fără activitate,
frustrată din cauza faptului că a trebuit să renuţe la studii pt a-şi creşte copiii
şi aflată acum în plină reluare a studiilor. Primul din copii este în ultimul an
de studii iar cel de-al doilea este în plină criză de adolescenţă, nu are o relaţie
bună cu fratele mai mare, fiind chiar în competiţie. Tatăl are o mamă văduvă,
care locuieşte singură şi care uitând multe lucruri din cauză bătrâneţii, le face
tot felul de probleme vecinilor ( îi inundă, uită aragazul deschis etc.). Vecinii la
rândul lor îl somează pe tată să găsească o soluţie, dându-I telefoane peste
telefoane. Tatăl este afectat pt că se gândeşte ce opţiuni are:

→ să-şi ducă mama la azil

 → să angajeze pe cineva care să aibă grijă de ea, acest lucru fiind totuşi
foarte costisitor
→ s-o aducă acasă; în acest caz cei doi adolescenţi ar trebui să se mute
împreună, ceea ce ar putea duce la o serie de conflicte pt fiecare din
membrii familiei

Colegii în mod benevol, vor trebui să-şi asume unul din roluri,
încercând să se familiarizeze cu eroii şi să se gândească ce simte fiecare în
situaţia respectivă. Restul colegilor vor trebui să joace rolul de observatori. Ei
au datoria să monitorizeze ceea ce se întâmplă în familie, cine şi ce rol are,
cine deţine controlul, cine se retrage, cine se evită, cine blochează
comunicarea, cum se iau deciziile etc.
La sfârşit trebuie să facem o evaluare sau o diagnoză a reacţiilor, a
modalităţilor de adresare, a felului cum intră în contact, cum îşi comunică
problema sau nu şi-o comunică, a posturii, a vocii interioare pe care cel care a
adoptat un rol trebuie s-o materializeze dub forma unui monolog etc.
La sfârşit se reia scena şi se joacă într-un mod corectiv, astfel încât cei
doi să înveţe să comunice pt a putea coopera şi pt a–şi modifica anumite
pattern-uri interacţionale.
În cadrul psihodramei sunt două planuri, unul jucat şi altul
neexprimat, al nevoilor şi al dorinţelor nemateriale neexprimate; acest plan
ascuns, neexprimat este de fapt cel real. Fiecare îşi asumă un rol conform
nevoilor şi scenariilor inconştiente.
Fiecare din noi avem o istorie şi felul în care ne comportăm sau în care
jucăm este tributar experienţelor avute, în special a celor emoţionale.

Concluzii pe marginea scenei jucate:

→ Tata este rolul de tip central, autoritar, autocrat

→ Mama este detaşată, neimplicată, adoptând un mecanism de evaziune
→ Cuplul nu cooperează emoţional şi nu-şi asumă responsabilităţile împreună
→ Principala dificultate a cuplului este asumarea emoţiilor, a sentimentelor,
pt că o familie poate găsi soluţii numai atunci când îşi permite să comunice,
să-şi descarce emoţiile
→ Fratele cel mare trebuie să-şi rezolve problemele de destin profesional, care
pt un bărbat înseamnă responsabilizare şi posibilitatea la a se gândi să-şi

2
 întemeieze o familie
Consiliere & 29 Noiembrie 2004
terapie de familie
Curs 8

Terapia de cuplu

Terapia de cuplu ia două forme → propriu-zisă, clasică

→ cu grup de cupluri

La început se realizează o evaluare a problemelor de bază cu care se

confruntă cuplul. Acestea pot fi manifeste sau latente.
Se caută o identificare a disfuncţiilor sexuale. Se folosesc palierele
interacţionale: multe probleme sunt consonante cu anumite dificultăţi în plan
erotic, în intimitate. Ex. anxietatea de relaţie duce la ejaculare precoce
la bărbaţi şi la o frigiditate secundară, tranzitorie la femei.
Maturitatea emoţională reprezintă principalul factor implicat în
tulburările de dinamică sexuală.
Prin anii 65-71 apare o nouă formă de abordare a tulburărilor de
dinamică sexuală: abordarea comportamentală. Comportamentaliştii pun la
punct mijloace de intervenţie foarte scurte, bine structurate, centrate pe
perfecţionarea comportamentului sexual. Ei însă nu ţin cont de cauzele
profunde care produc disfuncţiile, abordarea lor fiind una superficială.
Dacă resursele emoţionale ale partenerilor sunt mari, în timp, prin
exerciţiu şi prin învăţarea unor tehnici adecvate, se ajunge la o relaţie intimă
împlinită.
Şansele fiecăruia de a avea satisfacţie într-o relaţie sunt unice iar lucrul
cel mai grav care poate duce la tulburări este comparaţia cu terţi.
Comportamentul sexual este afectat de factori interni ( structura
personalităţii noastre ) şi de factori externi. Fiecare persoană are un stil
propriu de a intra într-o relaţie, pe care dacă şi-l rafinează, poate ajunge la
propriile ei performanţe. Nivelul de comparaţie nu trebuie deci comparat cu al
altora.

3
 Un cuplu trebuie să se autorecupereze, terapeutul jucând rolul unui
bun negociator, care trebuie să aibă un bun echilibru emoţional şi fără
probleme de dinamică sexuală.
Problemele sexuale pot ascund probleme de natură emoţională, o
imagine de sine scăzută.
Dragostea la prima vedere, care are la bază o puternică atracţie fizică,
nu este un garant pt o relaţie stabilă. Aceste tipuri de cupluri absorbite de
pasiunea reciprocă pe care o simt, ajung de cele mai multe ori să descopre ca
partenerul are concepte , o educaţie, valori, dorinţe şi aspiraţii diferite; pe
acest fond apar tot felul de neînţelegeri şi certuri pe care aceste cupluri le
rezolvă ″ în pat ″ . Această atitudine este una superficială, de moment care
nu rezolvă cauyele profunde ale conflictelor şi de cele mai multe ori aceste
cupluri suferă foarte mult şi numai în cazurile fericite se apelează şi la ajutorul
unui terapeut.
Partenerii trebuie să fie unii pt alţii, instrumente de maturizare, de
dezvoltare.
Iubirea poate deveni în acelaşi timp şi factor perturbator... mai multe
citiţi în ″ Terapii de familie ″ .
Disfunţiile sexuale nu se rezolvă doar prin informaţia sexuală. Un rol
foarte important îl are comportamentul sexual non-verbal pe care fiecare
trebuie să şi-l formeze singur şi astfel imitaţia devine insuficientă.
Dependenţa emoţională stă la originea geloziei, a manipulării, a
dominării. Gelozia este însoţită de anxietate, pulsiunile gelosului se dezvoltă
în mod patologic, insecuritatea este exacerbată iar imaginaţia dusă la extrem;
devine robul unor posibilităţi de scenariu, prin imaginaţie.
Scenariile gelosului sunt alternative, insă toate se învârt în jurul
aceluiaşi element: ″ Există un agresor care mă poate deposeda de obiectul
iubirii ″ .
Drama gelosului nu vine din faptul că îi lipseşte afecţiunea. El are un
blocaj în a primi afecţiunea şi nu o poate îngurgita; gelosul nici nu ştie să-şi
exprime emoţiile.
Părinţii sunt principalii vinovaţi pt insecuritatea gelosului şi pt
imaginea scăzută de sine prin comparaţiile depreciative pe care obişnuiesc să
le facă între proprii lor copii sau cu alţii, care duc de cele mai multe ori la

4
formarea unei încrederi scăzute a copiilor lor precum şi la un sentiment de
frustrare şi vinovăţie şi la conflicte interioare.
Relaţia partenerială îşi pune amprenta pe evoluţia noastră în societate,
comportamentele pe care le adoptăm în exterior fiind de cele mai multe ori o
consecinţă a atmosferei din cuplu.
În familiile de militari este prezent sindromul scindării
comportamentale; tatăl, cadru militar foarte autoritar şi care face exerciţiul
puterii permanent la locul său de muncă, în familie nu-şi asumă acest rol,
fiind chiar evitant.
Competitivii în plan empţional, al valorilor, al afirmării sociale etc. se
confruntă cu probleme parteneriale; competiţia dinter ei maerge şi mai
departe şi se manifestă şi în plan intim, al luării deciziilor pt contactele cu
exteriorul etc.
Relaţia partenerială este responsabilă de nivelul de echilibru şi de
satisfacţie al fiecărei persoane.
În mod necesar, pt a avea o relaţie armonioasă, fiecare partener trebuie
să încerce să afle expectanţele şi nevoile celuilalt.
În terapie este foarte important să învăţăm familia să renunţe la ideea
că un soţ îl aduce pe celălalt la terapeut, devictimizându-se pe el însuşi prin
acest gest şi sugerând deci că el nu are nici o vină că relaţia merge prost.
Bărbaţii când introduc reguli sunt ecxesivi, femeile sunt instabile şi
acest lucru duce la o serie de probleme conflictuale, emoţinale, din partea
copilului.
Vulgaritatea şi agresivitatea femeii vin dintr-un prost import al
comportamentului masculin; femeia este de două ori condamnată pt acest
comportament care şi aşa nu este apreciat la bărbaţi.
Toate persoanele care au impact educaţional în viaţa copilului îl
modelează pe copil.
Aflarea numărului de case pe care le-a schimbat copilul, pâna la şapte
ani să zicem, a bonelor, a educatoarelor etc, duce la o anxietate de separare cu
consecinţe foarte serioase. Ex. trimiterea copilului mic la bunici până l
6-7 ani şi rvenirea sa în mediul familial pt a începe şcoala, este un factor
bulversant pt copil care trăieşte un sentiment de nesiguranţă, de haos interior,
părinţii venind de cele mai multe ori cu un sistem de reguli, comportamente şi
valori, diferit de cel al bunicilor.

5
 Toate lucrurile importante din viaţa unui om se clădesc prin relaţia
femeie-bărbat, fie că este vorba de soţ-soţie, tată-fiică, mamă-fiu.
Există o criză în interferenţa de status şi rol sexual, o patologie socială
legată de sex- roluri, pe care trebuie să căutam s-o înţelegem şi s-o stăpânim.
În terapie, pt a avea rezultate, trebuie să preluăm din scrierile autorilor
clasici care abordează problemele cuplurilor acele elemente care să ne permită
să lucrăm pe oamenii zilei de astăzi, pe limbajul lor, pe baza lor culturală,
renunţând la teoriile anacronice; deci este nevoie de o selectare şi o combinare
a stilurilor autorilor clasici, astfel încât să se obţină un stil propriu, adecvat
vremurilor noastre şi care să fie şi eficient.