Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
www.cartiaz.ro
Carti si articole online
CURS DE
MASAJ CLASIC
CUPRINS
PARTEA A 7-A
1. Terapia YUMEIHO
2. MASAJUL REFLEXOGEN
BIBLIOGRAFIE
PARTEA 1-a
Una din cele mai corecte şi sintetice definiţii ale masajului a fost formulată de
reputatul şi regretatul Profesor dr. docent Adrian N. lonescu, ca fiind: „o prelucrare
metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop
fiziologic sau curativo-profilactic". Masajul manual este cea mai veche, răspândită şi
eficace formă de abordare a părţilor moi ale corpului omenesc. Acelaşi reputat autor
afirmă că mâna (maseorului), prin multiplele sale proprietăţi „devine prin practică
îndelungată, cel mai valoros şi mai eficient aparat de masaj".
Îndelungata practică medicală a dovedit de-a lungul timpului că orice dispozitiv,
mecanism, instrument sau aparat acţionat mecanic sau electric, oricât de ingenios a
fost şi este conceput, nu poate înlocui masajul manual şi nu poate obţine efectele
sale medicale şi sportive.
Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nedefinite, la toate popoarele,
putem spune, la nivel planetar. Din timpuri imemoriale, masajul se practica fără a i
se fi cunoscut efectele fiziologice şi medicale precise, fără o metodologie precizată,
dar cu efecte benefice recunoscute şi apreciate. Timp de mii de ani aplicarea
mâinilor pe locuri dureroase, în scopul îndepărtării efectelor nocive ale unor suferinţe
necunoscute, producea efecte subiective favorabile. Acest procedeu folosit empiric
pe scară largă era mult răspândit în China, India, Egipt şi la alte popoare din trecutul
îndepărtat care ajunseseră la un înalt grad de civilizaţie şi cultură. Numeroase
documente din istoria Egiptului antic şi despre medicina tradiţională chineză atestă
că masajul era folosit în scopuri medicale de peste trei mii de ani.
În India antică, masajul consta din neteziri, presiuni şi frământări ale părţilor
moi începând cu faţa şi terminând cu membrele.
Pentru prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de
pregătire fizică a diferitelor categorii de atleţi (Prof. dr. Adrian lonescu).
Herolidos din Lentini şi Hipocrat au descris efectele şi indicaţiile masajului
precum şi prescripţiile medicale ale acestuia.
Romanii au răspândit şi dezvoltat progresiv masajul, însuşindu-l de la sclavii
popoarelor subjugate (în special de la greci). Galenus, medic roman de origine
greacă, a descris principalele manevre de masaj: fricţiunile, netezirile, presiunile şi
stoarcerile , gradate după intensitatea aplicaţiei şi durata şedinţelor. Din aceste
dovezi scrise, putem şti cât de veche este practica masajului manual cu scop
medical.
După lunga şi nefasta decădere a civilizaţiei care a cuprins şi a caracterizat Evul
Mediu european, a urmat meritul influenţei arabe ce a pătruns în sud-vestul
continentului nostru, în reactualizarea rolului şi efectuiui benefic al masajuiui (cel mai
de seamă reprezentant, Avicenna - anii 980-1037).
După secolele de „întuneric" ale civilizaţiei Evului Mediu, în secolul al XVI-lea
reapar menţiunile despre efectele benefice ale masajului , datorate lui Hyeronimus
Mercurialis din Veneţia. Din secolul XVIII, în ţările avansate ale Europei (Suedia,
Franţa, Anglia, Germania), se reactualizează rolul şi efectele masajului, începând a
se pune şi bazele sale ştiinţifice.
La început treptat şi apoi rapid, diverşi reprezentanţi ai acestor naţiuni şi şcoli
fundamentează şi răspândesc tehnicile masajului manual (medical şi sportiv). Cel
mai cunoscut şi practicat tip de masaj tradiţional european este masajul suedez,
S.R.YUMEIHO pag 5/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
DEFINITII. CLASIFICARE
Originea cuvântului masaj este incertă. Se presupune că derivă fie din grecescul
massein = a frământa, fie din cuvântul mass = a apăsa. Indiferent de originea sa,
cuvântul masaj s-a impus, ca şi tehnica respectivă.
Masajul a fost întotdeauna asociat şi cu anumite procedee complementare,
ajutătoare. De aceea această ramură medicală a căpătat denumirea de "Masaj şi
tehnici complementare".
Fundamentarea sa ştiinţifică din ce în ce mai profundă, răspândirea sa tot mai
largă şi cuantificarea sa metodologică şi tehnică justifică câştigarea denumirii de
"Masoterapie", care se impune tot mai mult.
Sufixul de „terapie" arată locul său alături de celelalte terapii ale recuperării
medicale (electroterapie, hidroterapie, fototerapie, magnetoterapie, kinetoterapie,
laseroterapie, balneoclimatoterapie).
Clasificarea masoterapiei se poate realiza după mai multe criterii:
• general:
> extins la întreaga suprafaţă a corpului;
> restrâns la părţile mai bogate în ţesuturi moi;
• parţial:
> regional, pe o parte importantă şi bine definită a corpului;
> segmentar pe porţiuni anatomice distincte, în special membre;
> local pe porţiuni mici de piele şi ţesut subcutanat, pe grupe de muşchi, pe
articulaţii;
• masajul clasic:
> tehnici clasice:
~ principale : netezirea;
: fricţiunea;
: frământatul;
: tapotamentul;
: vibraţia;
~ complementare : cernutul şi rulatul ;
: presiunile şi tensiunile;
: tracţiunile, scuturările, elongaţiile;
~ reflexologia auriculară;
~ reflexologia irisului;
~ reflexologia intestinului gros;
~ reflexologia dinţilor;
~ reflexologia palmară;
~ reflexologia plantară;
~ neuralterapia;
b - masajul oriental:
> osteopresura - masajul periostal;
> digitopresura - presopunctura:
~ craniopresura;
~ rinofaciopresura:
~ auriculopresura;
~ mano şi podopresura : pe punctele de acupunctură;
: pe sistemul pumn - gleznă
~ presura generală pe punctele de acupunctură ale meridianelor;
> touch for health;
> metode combinate, (masaj pe puncte şi meridiane energetice combinat cu
tehnici de manipulare articulară, întinderi şi masaj muscular decontracturant):
~ chinezeşti : Ngam;
: Tao-lnn;
: Tui –Na;
~ japoneze : Do-lnn;
: Ann-ma;
: Shiatsu;
: Yumeiho;
~ thailandeze : thai – masaj;
EFECTELE MASAJULUI
Efectele masajului sunt multiple şi pot fi clasificate după mai mult criterii.
• Efecte: a. imediate;
b. tardive.
PARTEA A 2-A
NETEZIREA
Tehnica de execuţie:
1. Netezirea simplă:
Mâna maseurului alunecă cu palma ferm şi complet aplicată pe piele în sens
centripet, cu o presiune crescândă, atingând un maxim la mijlocul suprafeţei şi
scăzând intensitatea presiunii spre sfârşit. Se impun următoarele precizări:
- policele se poate opune celorlalte degete, în funcţie de segmentul masat;
- degetele mâinii pot fi lipite între ele sau larg deschise;
- mâna poate fi împinsă sau trasă;
- mişcarea poate fi scurtă sau lungă;
- poziţia palmei poate fi paralelă, perpendiculară sau oblică, faţă de direcţia
mişcării;
2. Netezirea în greblă:
Netezirea se execută cu nodozităţile articulare ale falangelor degetelor flectate,
pumnul fiind închis, iar alunecarea pătrunzătoare (în spaţiile intermusculare sau în
cazul unor regiuni acoperite de fascii puternice: plantă, faţa laterală a coapsei, etc).
3. Netezirea şerpuită:
Mâna aplicată longitudinal, cu degetele strânse se mişcă în zig-zag în sens
centripet, fără avăntări bruşte.
4. Netezirea în cleşte:
Degetul mare împreună cu celelalte degete, imitând acţiunea unui cleşte,
alunecă în această poziţie pe tot traiectul muşchiului sau tendonului masat.
6. Netezirea alternantă:
Se lucrează alternant cu ambele mâini care execută acelaşi tip de manevră, cu
ritm specific, iar mâinile dau impresia că se încrucişează sau că se deplasează una pe
sub cealaltă.
7. Netezirea cu îngreuiere:
0 mână se aplică cu partea dorsală pe suprafaţa masată, iar în palmă se pun
degetele mâinii opuse sau o mână se aşează cu faţa palmară în contact cu suprafaţa
masată, iar suprafeţele interne ale degetelor mâinii opuse apasă pe prima.
8. Netezirea concentrică:
Ambele mâini cuprind ca într-o brăţară articulaţia, policele şi degetele
arătătoare atingându-se. Se execută mişcări circulare.
9. Netezirea lungă:
Palmele cu degetele strânse se aplică paralel cu axul longitudinal regiunii
masate sau uşor oblic, în aşa fel încât se va masa segmentul sau membrul întreg de
la extremitatea sa înspre rădăcină, (pe toata lungimea sa).
Reguli generale:
Efecte:
FRICŢIUNEA
Tehnica de execuţie:
1. Fricţiunea rectilinie:
Se mobilizează pielea până la limita ei elastică în sens rectiliniu, a cărei
intensitate şi extindere creşte treptat. Manevra se poate face cu: pulpa policelui,
pulpele celorlalte degete, palma întreagă de la o singură mână sau de la ambele
mâini, cu pumnul sau cu cantul mâinii.
2. Fricţiunea în spirală:
Cu pulpa degetelor sau cu rădăcina mâinii aplicate pe regiunea masată se
imprimă fricţiunii o direcţie în zig-zag, sau în spirală.
3. Fricţiunea în cleşte:
Se formează un cleşte alcătuit din degetul mare şi celelalte degete şi se
fricţionează elementele anatomice prin mişcări rectilinii sau circulare.
4. Fricţiunea în greblă:
Constă în mobilizarea profundă, rapidă şi energică a pielii cu ajutorul feţei
dorsale a degetelor şi nodozităţilor lor.
5. Fricţiunea circulară:
Degetele ce masează păstrează o poziţie asemănătoare cu cea din varianta
simplă însă pulpele degetelor fac o mişcare circulară.
6. Fricţiunea cu îngreuiere:
Degetele mâinii libere sunt aplicate perpendicular pe partea dorsală a mâinii care
lucrează, îngreunând-o.
Reguli generale:
Efecte:
FRĂMÂNTATUL
Tehnici de execuţie:
1. Frământatul în cută:
Cuprinderea muşchiului (sau a ţesutului gras) într-o cută formată de către cele
patru degete, pe o parte şi degetul mare şi rădăcina palmei pe de altă parte,
ridicarea şi strângerea acestuia printr-o stoarcere, strângere propriu-zisă sau printr-o
presare pe planul osos.
2. Frământatul în inel:
Mâinile se aşează transversal pe muşchi, faţă în faţă , astfel încât arătătoarele şi
policele se ating iar muşchiul, cuprins ca într-un inel, trece dintr-o mână în alta.
3. Frământatul lung:
Se aplică ambele mâini pe muşchiul masat astfel încât pulpele degetelor mari vin
deasupra acestuia, iar celelate degete pe marginea lui externă respectiv internă; în
timpul deplasării înainte prin salturi mici, policele se îndreaptă înspre celelalte
degete, realizând ridicarea şi stoarderea muşchiului.
4. Frământatul în cleşte:
Muşchii scurţi sau laţi sunt cuprinşi într-un cleşte format de cele patru degete,
de pe o parte şi degetul mare pe de altă parte, sunt ridicati şi strânşi.
5 Frământatul cu pumnii:
Cu pumnii strănşi se execută mişcări de frământare asemănătoare cu
frământatul pâinii, efectuându-se mişcări de rotaţie care ridică muşchiul şi în acelaşi
timp execută o presiune asupra lui.
6. Frământatul şerpuit:
Degetele, printr-o mişcare de alunecare continuă, presează muşchiul aşa cum s-
ar stoarce de apă un burete, ridicându-l şi strângându-l cu ambele mâini; înaintarea
S.R.YUMEIHO pag 14/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
Reguli generale:
Efecte:
TAPOTAMENTUL
Definiţie - constă în bătăi sau loviri uşoare şi ritmice, cu degetele, palmele sau
canturile palmelor, aplicate pe ţesuturile moi.
Tehnici de execuţie:
1. Tocatul.
Palmele aşezate paralel, faţă în faţă, cu degetele uşor flectate şi depărtate,
lovesc într-un ritm vioi, alternativ, locul masat în aşa fel încât ambele mâini să bată
în acelaşi loc, progresându-se treptat în sensul dorit. Degetele cad fie cu partea
latero-dorsală, fie cu muchia. Degetele sunt relaxate, pasive, golul de aer care se
formează între degete amortizând astfel loviturile. Se obţine astfel un zgomot
asemănator cu pocnetele scurte sau cu picăturile mari de ploaie. Variantă : tocatul în
nuiele – atunci când degetele cad pe piele unul după celălalt.
2. Plescăitul.
Derivă din varianta anterioară însă aici prin mişcări simple şi repezi se produce o
S.R.YUMEIHO pag 15/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
3. Percutatul
Loviturile în această variantă se efectuează cu pulpa degetelor uşor îndoite care
cad oblic sau perpendicular pe regiunea masată. Ritmul de aplicare este rapid şi se
practică cu ambele mâini care lovesc simultan sau alternativ.
4. Bătătoritul cu palmele.
În această variantă palmele şi degetele cad moi pe suprafaţa corpului de la o
distanţă mică, iar loviturile sunt scurte şi dese, producând un sunet deschis
caracteristic. Se mai pot executa şi mişcări cu degetele apropiate de palmă, mâna
îmbrăcând forma unei cutii. Se mai pot folosi şi lovituri uşoare cu dosul mâinilor.
5. Bătătoritul cu pumnii.
În această manevră mâna cu degetele uşor flectate se află într-o poziţie
intermediară între pronaţie şi supinaţie. Ea cade perpendicular şi cu degetul mic uşor
depărtat de pumn. Variantă cu pumnul semiînchis.
6. Bătătoritul în căuş.
Este o manevră mai puţin aspră, fiind efectuată de palmele şi degetele strânse
în aşa fel încât să creeze o adâncitură în care se formează o pernă de aer care
amortizează loviturile. Se aude un sunet surd deosebit de cel al celorlalte variante.
Reguli generale:
Efecte:
VIBRAŢIILE
1. Vibraţia simplă
Este vibraţia care se execută cu o singură mână, în următoarele variante:
• cu vârful degetelor sau cu faţa lor palmară;
• cu podul palmei;
• cu rădăcina mâinii;
• cu toată palma, având degetele depărtate, cuprinzând muşchiul;
• cu degetele întinse;
• cu pumnul deschis sau închis.
2. Trepidaţia
Vibraţiile ale căror mişcări oscilatorii au o amplitudine şi intensitate mare; se
execută cu palmele, având degetele depărtate cuprinzând muşchiul şi imprimându-i
mişcări în spirală.
3. Vibraţia combinată
Vibraţiile asociate cu alte manevre dau fricţiune vibratoare, frământat vibrator
sau presiune vibratoare.
Reguli generale:
Efecte:
• calmant, relaxant;
• reduce sensibilitatea nervoasă;
• îmbunătăţeşte capacitatea de efort;
• calmează durerile în diferite afecţiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);
• intensifică funcţionarea glandelor;
• acţionează asupra nervilor periferici (nervii motori, senzitivi, vasomotori şi
secretori);
• acţionează asupra parezelor, spasmelor musculare; reduc durerea.
• influenţează organele şi ţesuturile profunde (inima, muşchii, pereţii
abdominali şi intestinali);
• influenţează secreţia majorităţii organelor şi glandelor (stomac, glande
salivare, intestine, ficat, glande sexuale etc.).
B.MANEVRELE AUXILIARE
CERNUTUL
Definiţie - mobilizarea alternativă, energică şi ritmică a masei musculare prin
mişcarea în sens lateral şi de jos în sus a mîinilor aşezate paralel de o parte şi de alta
a locului masat, în supinaţie şi cu degetele uşor flectate; mişcarea seamănă cu
cernutul printr-o sită.
Tehnica de execuţie:
Reguli generale:
Efecte:
RULATUL
Reguli generale:
Efecte:
• Relaxarea muşchilor;
• Măreşte supleţea ţesuturilor;
• Activează funcţiile circulatorii şi trofice.
• Rulatul acţionează în mod uniform asupra ţesuturilor moi din preajma zonei
masate.
• Este mai puţin traumatizant decât frământatul.
SCUTURATUL
Reguli generale:
Efecte:
• de relaxare dacă sunt efectuate cu blândeţe;
• de înviorare şi stimulare generală, dacă sunt executate într-un ritm mai viu.
TRAGEREA
Reguli generale:
Efecte:
• De relaxare a articulaţiilor şi a tensiunilor periarticulare, dacă sunt efectuate cu
blândeţe;
CIUPITUL
Definiţie – formarea unei cute din piele şi ţesut subcutanat sau chiar muşchi,
strângerea (pensarea) uşoară şi ridicarea ei atât cât permite elasticitatea acestor
ţesuturi.
Tehnica de execuţie:
1. Ciupitul cu rulare;
2. Ciupitul cu tăiere;
3. Ciupitul cu tragere;
4. Ciupitul cu presiune;
Reguli generale:
Efecte:
• Excitant.
• Măreşte supleţea ţesuturilor;
PRESIUNILE
Reguli generale:
• Durata unei presiuni este de 1-5 secunde sau în funcţie de reacţia la durere a
pacientului
• Se aplică la sfăşitul masajului regional, aproape întotdeauna pe spate.
Efecte:
PARTEA A 3-A
MASAJUL PE REGIUNI
1.Masajul spatelui
Netezirea
Fricţiunile
Frământatul
Tapotamentul
Manevre secundare:
B. Presiuni:
• Pe coloană: mişcările de presare se efectuează prin următoarele procedee:
- cu policele mâinii, şerpuit printre vertebre, de sus în jos,
- cu două degete (police mână dreaptă şi stângă), şerpuit prin forfecare.
• Pe lângă coloană:
- cu degetele mari ale mâinilor se merge de sus în jos pe muşchii paravertebrali
presând în dreptul fiecărei vertebre, mâna stângă acţionând pe partea stângă,
iar dreapta pe partea dreaptă a coloanei vertebrale.
- presiuni cu policele mâinii efectuate de sus în jos (gât - sacru) policele mâinii
stângi fiind deasupra;
- cu coatele mişcări de dute vino;
Manevre secundare:
• Presiunile: - se execută cu degetele mari ale mâinilor; se merge de sus în
jos pe lângă coloană, presând în dreptul fiecărei vertebre, mâna stângă acţionând pe
partea stângă, iar dreapta pe partea dreaptă a coloanei vertebrale.
• Şerpuitul cu un deget: - se execută cu degetul mare de la mâna
dreaptă, care alunecă şerpuit printre vertebre, de sus până jos pe toată lungimea
gâtului.
• Şerpuitul cu două degete: - se execută cu degetele, care alunecă
şerpuit printre vertebre, în zig-zag, de sus până jos pe toată lungimea gâtului.
Masajul gâtului se termină cu o netezire uşoară efectuată lent şi apăsat
dinspre ceafa spre umeri.
3.Masajul capului
Netezirea: Mâinile maseurului vor aluneca de pe frunte, peste creştet, până la
ceafă, făcând 3-4 astfel de mişcări.
• Vom face aceeaşi mişcare ca la punctul 1, dar aducând mâinile prin lateral,
peste urechi, făcând de asemenea 3-4 curse.
• Se relizează folosind degetele, prin mişcări circulare urmărindu-se să deplasăm
pielea pe planurile profunde, atât cât îi permite elasticitatea. Degetele se mută din
aproape în aproape pe toată suprafaţa capului.
• Folosind podurile palmelor se fac mişcări circulare alternative.
Tapotamentul: în picături de ploaie, pe tâmple .
Masajul se încheie cu o netezire relaxantă.
Netezirea:
• Ambele palme cuprind simultan piciorul şi alunecă de la călcâi spre plica
fesieră. Mişcarea se termină alunecând cu palmele înspre exterior spre fesă.
• Se face netezire mână pe sub mână, formă lungă, alunecând cu palmele
una după cealaltă de la călcâi până la fesă cu mişcări continue şi lungi.
• Netezirea mână pe sub mână, formă scurtă se face alunecând cu palmele
una după cealaltă de la călcâi până la fesă cu mişcări profunde, piciorul se apucă cu
putere din lateral între palme, iar apoi se presează înspre în jos mişcări scurte şi
energice.
Fricţiunea - Fricţiunea se face cu degetele sau cu podul palmelor, pornind
de la fese cu mişcări circulare şi terminând la călcâi. Se fac 3 curse folosind degetele şi
3 cu podul palmelor.
Frământatul - are 3 forme-:
1. în cerc sau inel: piciorul se apucă cu putere din lateral între palme, iar
apoi se presează înspre în jos.
2. In cută: - se prinde cu ambele mâini o cută de muşchi şi piele din
interiorul piciorului se ridică şi se presează înspre în jos pe femur.
3. în val sau şerpuit: se apucă cu ambele mâini o cută de muşchi şi piele
din interiorul piciorului şi se rulează simultan de sus în jos ca un val.
Tapotamentul - se pot face toate formele de tapotament de la spate, ţinând
cont de conformaţia specială a zonei de masat.
Fricţiunea în „fierăstrău":
• Se face cu partea cubitală a mâinii drepte, mâna stângă ţinând de călcâi. Se
fac mişcări ca şi cum am tăia cu un fierăstrău tendonul. Se porneşte dinspre călcâi şi
se termină înspre gambă.
• Se freacă energic tendonul cu podul palmei de o parte şi de alta a sa.
Fricţiunile:
• Se execută, folosind degetele, în sens circular în jurul maleolelor şi al
călcâiului, sau în sens liniar în lungul tendoanelor şi al spaţiilor interosoase
metatarsiene.
• Pe talpă se fac fricţiuni liniare, cu degetele şi cu pumnul închis.
Frământatul:
• Se execută pe talpă cu mişcări circulare folosind degetele mari de la ambele
mâini, presând cu putere.
• Se apucă de-o parte şi de alta laba piciorului cu ambele mâini, palma fiind
plasată pe partea anterioară, iar degetele pe talpă. Se trag degetele apăsând cu
putere dinspre mijlocul tălpii înspre lateral.
• Din aceeaşi poziţie ca mai sus se fac tensiuni între metatarsiene mişcându-
le unul pe lângă altul în sus şi înjos.
• în încheiere se face o netezire uşoră, relaxantă.
Masajul degetelor
Masajul genunchiului:
Se execută cu piciorul întins şi sprijinit pe toată partea sa posterioară.
Manevrele depăşesc în sus şi în jos regiunea articulară. Se prelucrează pielea, ţesutul
conjunctiv subcutanat şi elementele articulare sau periarticulare accesibile.
Netezirea:
• Se face cu podul palmei pe genunchi şi în imediata sa apropiere.
• Degetele mari alunecă unul după altul în mişcări scurte şi dese de pe rotulă
spre pulpă, iar apoi de pe rotulă spre gambă.
• Degetele mari alunecă înconjurând rotula de jos în sus, iar apoi revin pe
acelaşi traseu de sus în jos. Se repetă această mişcare de 6 ori.
Fricţiunea:
• Se face circular, folosind degetele sau podul palmei, pe partea laterală a
genunchiului.
• Cu podul palmei drepte plasat pe rotulă, se fac mişcări circulare atât cât
permite mobilitatea acesteia.
6.Masajul abdomenului
La unele persoane, regiunea abdominală este foarte sensibilă, fapt care face
imposibilă aplicarea manevrelor de masaj. Pentru a înlesni relaxarea muşchilor
abdominali, picioarele se îndoaie şi se sprijină pe tălpi.
Netezirea:
• Alunecările se încep din regiunea supraombilicală şi se îndreaptă în sus spre
marginile costale. Mâinile se duc apoi în lateral, spre flancuri şi, în sfârşit, coboară
peste regiunea sub-ombilicală, îndreptându-se în jos şi înăuntru, în lungul şanţurilor
iliace, spre simfiza pubiană.
• Se fac alunecări circulare cu toată palma, mână pe sub mână, circular, în
sensul acelor de ceasomic, pe traiectul colonului. Se descrie în acest fel un cerc pe
marginea suprafeţei abdomenului.
Fricţiunea:
• Se folosesc degetele de la ambele mâini pentru a descrie mişcări circulare
pe ambele părţi ale abdomenului, mâna stângă acţionând pe partea stângă, iar
dreapta pe partea dreaptă. Se porneşte din regiunea coastelor şi se coboară pe
lateral până în regiunea subombilicală, iar apoi aceeaşi mişcare se face pe mijlocul
abdomenului pe crestele muşchilor abdominali.
• Se procedează la fel cu podurile palmelor.
Frământatul:
• Datorită conformaţiei speciale a acestei zone, frământatul se face numai
stratului de grăsime subcutanat, în cazul în care acesta există; frământatul se face
transversal, în val dintr-o parte în alta a abdomenului.
Tapotamentul
• Se face uşor, folosind vârfurile şi pulpele degetelor.
• Nu este permisă folosirea altor procedee de tapotament.
Tapotamentul abdomenului
Masajul umărului:
Netezirea - Se fac neteziri circulare peste umăr şi în jurul lui folosind o
singură mână.
Fricţiunea - se efectuează cu o singură mână; se fac fricţiuni circulare mai
întâi cu degetele, iar apoi cu podul palmei; se va insista cu degetele, în special
înjurul oaselor umărului.
Frământatul - Se combină cu fricţiunea, executându-se practic la fel, dar cu
mai multă forţă.
Tapotamentul - Se poate efectua cu vârful degetelor, folosind ambele mâini.
Masajul braţului:
Netezirea - se execută cu o mână sau cu două, alunecând din regiunea
cotului până la umăr pe toate feţele braţului.
Fricţiunea - Se execută cu degetele sau cu podul palmei, în mişcări circulare,
pe toată lungimea braţului, începând de la umăr şi până la cot.
Frământatul:
• „În brăţara" - Se cuprinde braţul cu ambele mâini şi se prelucrează
muşchii prin manevre ondulatorii;
• „Şerpuit" - Cu ambele mâini de aceeaşi parte a braţului celui masat, se
prinde o cută de piele şi muşchi şi se prelucrează şerpuind din regiunea cotului şi
până în zona umărului;
• „În cută" - Se apucă o cută de muşchi şi piele, cu o mână sau cu
amândouă, şi se presează între degetul mare şi restul degetelor.
Tapotamentul:
• Se aplică în lungul braţului, cu partea laterală a degetelor;
• Se poate face un „plescăit" uşor cu degetele şi palmele pe partea
anterioară şi posterioară a braţului.
Masajul cotului:
Se face uşor şi delicat, ţinând seama de conformaţia specială a zonei.
Netezirea - Se face uşor, cu toată palma, prin mişcări circulare atât pe faţa
anterioară cât şi pe cea posterioară a încheieturii.
Fricţiunea:
• Pe partea anterioară a încheieturii se fac mişcări liniare scurte, alunecând cu
degetele mari, unul după altul, dinspre antebraţ înspre braţ.
• Pe partea posterioară a cotului se folosesc degetele, care descriu cercuri în
jurul oaselor cotului.
• Tot pe partea posterioară a cotului se poate folosi podul palmei pentru a face
fricţiuni circulare relaxante.
• Masajul cotului se încheie cu o netezire uşoară.
Fricţiunea cotului
Masajul antebraţului:
Netezirea:
• Se fac alunecări lungi şi lente, executate cu ambele mâini simultan, plecând
de la nivelul pumnului, netezind antebraţul pe toate feţele şi urcând până la cot.
• Se fac alunecări scurte şi repezi, executate cu ambele mâini alternativ (mână
pe sub mână), pe toată lungimea antebraţului.
Fricţiunea:
• Cu degetele mari de la ambele mâini se face o mişcare continuă pe toată
lungimea antebraţului, ţinând degetele unul lângă altul sau unul sub altul pentru a
da mai mare profunzime mişcării.
• Pe partea cărnoasă şi pe tendoane se fac mişcări circulare folosind degetele
ori podurile palmelor.
Frământatul: Se poate executa „în brăţară", „şerpuit" şi „în cută".
Masajul se încheie cu o netezire uşoară.
Masajul palmei:
Netezirea - Se fac neteziri uşoare pe partea dorsală şi mai apăsate pe faţa
palmară, folosind toată palma sau chiar pumnul închis.
Fricţiunea:
• Se face o mişcare liniară pe faţa dorsală a palmei, în lungul tendoanelor şi a
spaţiilor inter-osoase, folosind degetul mare sau trei degete.
• Se face o mişcare circulară pe faţa palmară, folosind degetele sau pumnul
închis.
Frământatul - Se frământă muşchii tenari şi hipotenari, cât mai apăsat,
folosind pentru aceasta degetele. Acest frământat se poate completa cu scuturarea
spaţiilor inter-osoase, care se face ţinând palma de marginile sale între mâinile
maseurului şi tensionând în sus şi în jos falangele.
Masajul se încheie cu o netezire uşoară.
Masajul degetelor:
Neteziri - din vârful degetelor spre palmă se masează fiecare deget prin
neteziri executate pe întreaga lungime a degetului şi pe fiecare falangă.
Fricţiunile - se aplică insistent. mai ales pe faţa palmară a degetelor.
Tracţiuni şi scuturări - Masajul se încheie prin tracţiuni şi scuturări ale
fiecărui deget în parte, după care se poate face o mobilizare activă a tuturor
degetelor.
9. MASAJUL GENERAL
PARTEA A 4-A
strânsă în căuş sau ventuză, care cade scurt şi elastic pe aceeaşi regiune.
Vibraţiile se fac apăsând uşor pe stern şi coaste şi deplasând palma din
aproape în aproape, în sens circular.
Important este că aceste manevre să se execute cu calm, în ritm uniform şi cu
frecvenţă rară.
Pentru stimularea contracţiilor cardiace sunt indicate procedee mai energice de
netezire, fricţiune, tocat şi bătătorit.
Netezirea se efectuează prin mişcări scurte şi vii, urmate sau combinate cu
fricţiuni circulare, executate energic. Tocatul se execută rapid, dar mâna şi degetele
cad elastic şi uneori tangenţial pe regiune; bătătoritul se face cu pumnul deschis sau
închis, căzând în ritmul de 70 - 80 de bătăi pe minut.
Masajul precordial influenţează funcţiunea cardiacă prin intermediul sistemului
nervos. Forma calmantă tinde să scadă şi să regleze ritmul contracţiilor cardiace;
forma excitantă accelerează ritmul încetinit şi ridică tensiunea arterială coborâtă,
Prima formă se aplică în stările excitative, însoţite de tahicardie, palpitaţii, nelinişte;
a doua formă este indicată în caz de brahicardie şi scădere a tensiunii arteriale.
Aceste forme nu se aplică decât de către specialişti, cu avizul medicului.
În vederea influenţării funcţiunii respiratorii, vom căuta să acţionăm asupra
plămânilor şi căilor respiratorii, prin intermediul masajului aplicat pe întrega
suprafaţă a toracelui. Vom proceda la un masaj al spatelui, al părţilor laterale şi apoi
al părţii anterioare a toracelui, folosind procedee mai pătrunzătoare. Masajul se
aplică în legătură cu mişcările de respiraţie.
Din poziţia culcat pe spate , rezemat, cel masat inspiră şi expiră activ, profund
şi ritmic, dar fără efort.
Executantul, stând în dreapta lui, pătrunde cu ambele mâini sub torace, cu
degetele îndreptate spre coloana vertebrală. Spre sfârşitul inspiraţiei ridică toracele
asociind manevra cu uşoare trepidaţii. In timpul expiraţiei, toracele revine la poziţia
iniţială, iar palmele alunecă încet spre partea anterioară şi inferioară a coastelor, iar
la sfârşitul expiraţiei, precum şi în pauza care urmează, exercită uşoare presiuni,
însoţite de vibraţii sau trepidaţii.
Masajul toracelui este folosit în general cu scop stimulator pentru
îmbunătăţirea schimburilor gazoase, pentru activarea circulaţiei funcţionale şi
degajarea căilor respiratorii. Este indicat deci în tratamentul insuficenţelor respiratorii
şi al urmărilor unor boli ale plămânilor şi pleurelor.
4.2. Masajul conţinutului abdominal
Masajul abdominal profund se efectuează la indicaţiile stricte ale medicilor
specialişti şi sub controlul clinic al acestora. Scopul principal este ameliorarea şi
reglarea prin acţiunea mecanică a masajului a funcţiei de evacuare a tubului digestiv
în principal şi a căilor urinare în subsidiar. Se acţionează asupra stomacului,
intestinului subţire şi gros (colonul), a colecistului şi a vezicii urinare.
Poziţionarea bolnavului va fi în decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate
pentru relaxarea abdomenului. Se începe cu manevre de netezire şi fricţiune ca la
masajul abdominal superficial, care au ca scop pregătirea regiunii pentru manevrele
ulterioare, mai profunde.
Masajul prin care urmărim să influenţăm funcţiunea organelor din cavitatea
abdominală se deosebeşte de masajul peretelui abdominal prin modificări şi tehnica
manevrelor şi prin câteva indicaţii metodice speciale. Pentru executarea lui în bune
condiţii se recomandă aceeaşi poziţie relaxatoare, de culcat-rezemat, cu membrele
inferioare îndoite şi cu tălpile sprijinite.
Putem masa întregul abdomen, sau ne putem concentra asupra principalelor
organe intraabdominale: stomac, colon, ficat, vezică biliară.
PARTEA A 5-A
3. REGULI DE IGIENĂ
Specialistul îşi dezvoltă şi îşi păstrează calităţile sale profesionale printr-un
regim corect de viaţă şi de muncă. El dovedeşte o grijă meticuloasă, permanentă
pentru curăţenia corporală şi igiena echipamentului său.
Spălatul pe mâini, înainte şi după fiecare şedinţă de masaj, este o regulă
care are ca scop să evite transmiterea germenilor patogeni de la o persoană la alta.
Masorul, bărbat sau femeie, are unghiile foarte îngrijite, părul scurt sau
acoperit şi nu poartă inele, brăţări sau alte podoabe care îl pot stânjeni în muncă,
sau pot leza pielea celui pe care îl masează. Nu va folosi parfumuri sau pomezi cu
miros puternic; nu va fuma şi nu va abuza de băuturi alcoolice. Va evita muncile
fizice grele şi chiar sporturile care obosesc, înăspresc sau rănesc pielea palmelor.
Pentru a deveni un bun specialist, masorul trebuie să-şi însuşească o serie de
cunoştinţe de bază, despre forma şi structura corpului, despre funcţiunile
organismului sănătos şi despre semnele cele mai caracteristice ale diferitelor stări
patologice. Aceste cunoştinţe îi vor ajuta să înţeleagă importanţa efectelor pe care le
poate obţine prin masaj, în raport cu mijloacele tehnice şi principiile metodice
aplicate. Pregătirea teoretică îi dă convingerea în valoarea activităţii sale şi îl face să
lucreze mai sigur de sine.
În raporturile sale cu cei pe care îi masează, tehnicianul va proceda cu mult
tact şi înţelegere, cu seriozitate şi conştiinciozitate. El trebuie să fie întotdeauna bine
dispus şi comunicativ, dar cuviincios şi discret.
La rândul lor, persoanele care doresc să fie masate trebuie să respecte
câteva reguli elementare de igienă individuală, mai ales în ceea ce priveşte
curăţenia.
Masajul manual se aplică în marea majoritate a cazurilor direct pe piele şi
numai în împrejurări speciale se poate aplica şi peste rufele de corp.
Înainte de şedinţa de masaj se scot hainele care ar stânjenii mişcările,
circulaţia sângelui sau respiraţia liberă şi se descoperă complet regiunea sau
segmentul care se prelucrează. Pentru a trece mai departe, se acoperă părţile
S.R.YUMEIHO pag 46/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
4. REGULI METODICE
Cel masat este sfătuit să păstreze în timpul şedinţei o poziţie comodă de
repaus, să-şi relaxeze musculatura şi să evite orice încordare fizică şi psihică. În
anumite cazuri, este recomandat să urmărească desfăşurarea manevrelor de masaj
şi să comunice executantului tot ce simte.
Efectele masajului depind în bună măsură de felul cum sunt orânduite şi
îmbinate între ele diversele procedee tehnice. Adaptarea acestor procedee la
caracterele anatomice şi funcţionale ale fiecărei regiuni sau segment, ţesut sau
organ, precum şi la necesităţile fiecărui caz în parte depinde întotdeauna de
priceperea şi experienţa executantului.
De regulă, masajul se începe prin manevre ample, suple şi uşoare, cu
caracter pregătitor şi progresează încet în amplitudine şi forţă, până ce atinge
intensitatea necesară, după care scade treptat, iar şedinţa se încheie prin manevre
lungi, liniştitoare. Urmărim, după cum se vede, un fel de curbă ascendentă şi
descendentă a intensităţii manevrelor, care se repetă pe fiecare regiune sau
segment al corpului.
În practică, nu suntem obligaţi să pastrăm întotdeauna schema metodică,
stabilită ca formă de bază a masajului şi nici să respectăm întocmai succesiunea
cunoscută a procedeelor clasice de masaj. Intinderea sau intensitatea, ritmul şi
numărul de repetări al manevrelor pot fi schimbate după nevoie. Aceste modificări
de metodică sunt necesae mai ales în aplicare masajului general. Vor apare desigur
diferenţe evidente între masajul general al unui bărbat robust, cu muşchii tari şi
ţesuturile dense, şi al unei femei fine cu muşchii subţiri şi ţesuturile moi; între
masajul unui copil plăpând şi al unei persoane în vârstă.
Hotărâtoare pentru alegerea, orânduiala şi adaptarea manevrelor sunt de
fapt reacţiile subiective şi obiective ale celui masat. Sensibilitatea durerea, jena,
contracturile musculare sau alte semne de încordare şi nelinişte pe care le manifestă
acesta, se datoresc fie unei executări defectuoase a manevrelor, fie unor greşeli de
dozare şi gradare a lor.
Durata şedinţei de masaj variază după prefeinţe, dar mai ales după
necesităţi; uneori sunt agreate manevrele lente şi uşoare, care prelungesc durata
masajului, alteori sunt indicate manevrele scurte, vii şi cu intensitate crescută, care
scurtează şedinţa.
Masajul local poate dura 10-15 min, cel regional 15-30 min, iar cel general
50 - 60 minute. 0 şedinţă de masaj nu trebuie să depăşească niciodată durata de o
oră, pentru că devine obositoare atât pentru cel masat, cât şi pentru cel care
masează.
După şedinţele de masaj cu caracter stimulant, se recomandă câteva exerciţii
fizice de înviorare şi de respiraţie, care permit reluarea oricărei activităţi, fizice sau
intelectuale.
5. MIJLOACE AJUTĂTOARE
Pentru executarea masajului folosim mai întotdeauna metoda cea mai simplă
a "mâinilor curate"; pentru a face pielea mai netedă şi mai alunecoasă, putem folosi
pulberi fine, substanţe grase sau lichide. Aceste substanţe se întind într-un strat
foarte subţinre şi uniform, atât pe palmele şi degetele celui ce execută masajul, cât
şi pe regiunea ce urmează să fie masată.
Pulberile întrebuinţate în masaj sunt de origine minerală sau vegetală.
Primele provin din oxizi şi săruri minerale, cu reacţii chimice neutre, lipsite de
toxicitate care nu se alterează în contact cu substanţele organice. Dintre oxizi
indicăm "albul de zinc", care are slabe proprietăţi sedative şi antiseptice, dar este un
putemic absorbant al secreţiei sudorale.
Pudra de talc s-a dovedit a fi cea mai practică şi mai igienică. Talcul (silicat
de magneziu hidratat) nu se combină cu alte substanţe chimice şi nu atacă
ţesuturile; nu se alterează cu timpul şi nu aderă la pielea pe care o curăţă, absorbind
secreţiile sudorale şi sebacee sau alte impurităţi şi căzând o dată cu ele.
Grăsimile folosite în masaj sunt de origine vegetală şi minerală. În măsură
mai mare au fost folosite în trecut uleiurile vegetale de măsline, seminţe de in,
rapiţă, floarea-soarelui; iar cele din cacao, ricin, migdale dulci etc. intră în compozitia
unor creme sau pomezi cosmetice sau medicinale.
Grăsimile minerale sunt de regulă produse din distilarea petrolului. În masaj
se foloseşte mai ales vaselina şi uleiul de vaselină, care nu au miros, nu sunt
absorbite de piele şi nu se alterează în contact cu substanţele organice, acide sau
alcaline.
Glicerina este o substanţă grasă de consistenţă siropoasă, fără culoare şi fără
miros; are o reacţie chimică neutră şi nu se alterează în contact cu alte substanţe
chimice organice sau anorganice; se dizolvă în apă şi se combină uşor cu acizii graşi,
oleic, stearic şi palmitic. Este un foarte bun emolient, dar nu trebuie să fie prea des
întrebuinţată în stare pură, pentru că devine iritantă şi chiar caustică pentru piele.
Glicerina intră în compoziţia cremelor, emulsiilor săpunurilor şi altor produse
medicinale şi cosmetice de uz curent.
Grăsimile animale şi vegetale pot fi transformate în săpunuri. În săpunurile
medicinale sunt încorporate diferite medicamente cu bază de borax, sulf, rezorcină,
gudron etc. Apa de săpun este folosită foarte frecvent în masajul umed.
Cremele sunt emulsii de grăsimi, la care se adaugă diferite alte
medicamente, vitamine sau hormoni. Pot fi preparate şi creme negrase, pe bază de
stearină, caseină, gelatină şi alte albumine animale, care servesc unor scopuri
cosmetice sau terapeutice.
Tincturile sunt soluţii în aclool concentrat ale unor substanţe chimice,
organice şi anorganice cu proprietăţi antiseptice şi stimulatoare pentru circulaţia şi
nutriţia pielii. Tincturile aromatice sunt preparate din anurnite uleiuri volatile sau
esenţe naturale ori artificiale, cu miros agreabil şi înviorator.
Preparatele care conţin substanţe grase sunt îndepărtate de pe piele, după
fiecare şedinţă de masaj, prin spălare cu apă caldă şi săpun şi prin ştergere cu
tampoane îmbibate cu alcool diluat.
S.R.YUMEIHO pag 48/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
7.2. Contraindicaţii:
PARTEA A 6-A
MASAJUL TERAPEUTIC
Principalele afecţiuni beneficiare ale masoterapiei sunt:
- omalgii
- contracturi musculare
- tendinopatii - torticolis
- cefalee fibrozitică
- fibrozita
- cifoza
- lordoza
- scolioza
3. Afecţiuni musculare:
- atonii musculare
- atrofii musculare
- miozite
- miastenia gravis
- hipertrofia musculară
- distrofia musculară
- dureri radiante musculare
- miotonia congenitală - boala Thomsen
- spasme musculare
- pleurodinita
- reumatism muscular
- lumbago
- ruptura musculară
- nevralgia de trigemen prin fibrozare
- contuzii
- entorsa
- luxaţia
- întinderi musculare
- întinderi de ligamente
- cicatricea
- fractura - sechele
5. Afecţiuni vasculare:
6. Afecţiuni neurologice
-de nutriţie:
– oboseala
- debilitatea fizică
- obezitatea
- celulita
- guta
- diabetul
-reumatismale de tip inflamator:
- artritele
- poliartritele reumatismale
- spondilita anchilopoetică
- bursita
- reumatismale de tip degenerativ:
- artroza - artroza coloanei vertebrale (spondiloza)
- artroza articulaţiilor membrelor
(gonartroza, coxartroza, etc.)
- hidrartroză
- redoarea articulară
Fiecare dintre aceste articulaţii sunt învelite în muşchi şi ligamente, iar durerea
radiază atât în regiunea cervicală, cât şi în cea a braţului şi cea toracică.
Tratament:
Masaj general: se va începe cu o palpare prin mişcări digitale, ciupituri
compresive, ciupituri în „mersul piticului".
Apoi se va invita bolnavul să facă mişcări active, ca:
- Abducţia şi adducţia braţului;
- Rotaţia mediană sau internă, laterală sau extemă, circumducţie;
- Ridicarea braţului în grade diferite (180 de grade);
- Ridicarea braţului şi aducerea mâinii în regiunea cefei;
- Ridicarea braţului şi punerea dosului mâinii la şold, şi de aici cu ridicarea
poziţiei încetul cu încetul, către axilă. La aceste mişcări active vom nota când apare
durerea şi unde, precum şi gradul de mobilitate integrală a umărului;
- Se va face o combinaţie de mişcări active-pasive, cu abducţia braţului contra
rezistenţă, adducţia braţului contra rezistenţă rotaţie extemă, rotaţie internă,
antepulsia braţului - toate acestea contra rezistenţă.
A.) Poziţia pacientului - în decubit ventral.
Se vor face următoarele mişcări:
- Fricţiuni ale spatelui după un masaj general;
- Raze infraroşii;
- Un tratament complet al coloanei vertebrale şi cervicale;
- Fricţiuni circulare ample cu ambele mâini şi care să cuprindă umărul şi zonele
adiacente;
- Frământarea digitală, de la jumătatea spatelui şi spre scapulă şi umerii care
sunt dureroşi, apoi în profunzime;
- Presiuni discrete în articulaţiile scapulo-humerale;
- Vibroterapie;
B.) Bolnavul în decubit lateral pe umărul sănătos:
- Circumducţia braţului (rotaţii de 360 de grade), în poziţie verticală din ce în
ce mai ample;
- Mişcarea de joc articulară a articulaţiei gleno-humerale. Mâna pacientului se
poate sprijini pe cea a masorului;
- Mobilizarea omoplatului în sens caudal, cranio-medial şi lateral;
C.) Bolnavul în decubit dorsal (cu faţa în sus):
- Flexie şi extensie a braţului;
- Circumducţia braţului cu cercuri mai ample;
- Rotatia medială sau internă şi externă a braţului;
- Tracţiunea braţului aplicată succesiv, în arcuri de amplitudine mare,
succesive, crescând până la 90 de grade, dacă e posibil;
- Mobilizarea articulaţiei acromio-claviculare. Se fac presiuni cu mâna dinspre
umăr, înapoi şi înainte, iar cu cealaltă mâna se sprijină în partea înaltă a gâtului şi
bărbiei pacientului. Capul pacientului va fi plasat în poziţie opusă cu umărul
dureros.
Tratament:
-infraroşii;
-masaj prin: netezire, fricţiuni, vibraţii.
3. AFECŢIUNI MUSCULARE
a. Atonia musculară - Amiotonia congenitală - Este diminuarea capacităţii
contractile a muşchilor,în perioada de repaus (fâră să fie paralizie). În acest caz
picioarele şi muşchii spatelui sunt cei mai afectaţi deoarece ligamentele sunt relaxate
prin hipotonia musculară şi prin urmare articulaţiile sunt slăbite. Pacientul oboseşte
atât la mers, cât şi în poziţia şezut, iar pachetele musculare devin moi şi fără tonusul
necesar - normal.
Tratament:
În toate diagnosticele de mai sus se va aplica acelaşi tratament după cum
urmează:
- Aplicarea de masaj manual circulator pe tot organismul;
- Aplicarea de metode vasoconstrictoare în zonele musculare cele mai afectate;
- După primele trei şedinţe de masaj se va continua cu masajele circulatorii, dar se
va insista pe cel abdominal, în funcţie de ciclurile respiratorii consecutive ale
pacientului;
- Vibroterapia generală;
- în timpul, tratamentului se recomandă aplicarea de raze infraroşii. În fiecare
şedinţă se va avansa în sensul creşterii energiei masajului, adică manipulările vor fi
S.R.YUMEIHO pag 57/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
din ce în mai profunde. În caz de dureri musculare radiante vezi mai jos.
c. Dureri musculare - Este durerea care se manifestă la nivelul unuia sau mai
multor muşchi putând radia în una sau mai multe zone ale corpului, urmând traseul
unui nerv, muşchi, fascie, ş.a., ca rezultat a unei leziuni sau tulburări musculare.
Tratament:
Se va aplica: - Infraroşii 5 minute.
- masajul manual:
- se vor urmării nervii şi fibrele (fasciculele musculare) pe întreg traiectul lor, cu
unu sau mai multe degete. Se vor efectua mişcări lente de alunecare cu policele pe
toată zona dureroasă;
- vasoconstricţii în toate zonele iradiante ale durerii;
- vibraţii generalizate;
d. Miozite - Este o inflamaţie musculară care apare la unul sau mai mulţi
muşchi şi care poate fi traumatică sau de natură inflamatorie.
Miozita reumatică - Spre deosebire de cea simplă, în acest caz este vorba
despre o acumulare de acid lactic sau alte substanţe rezultate din metabolismul
muscular sau a unor alterări ale terminaţiilor nervoase şi senzitive, a muşchiului
respectiv.
Tratament:
În miozita traumatică se va trata infecţia ca atare.
În miozita reumatică, tratamentul va consta în:
- masaj manual în toată zona posterioară şi anterioară, care se va
face lent şi cu pauze la muşchii care devin dureroşi;
- înainte de masaj se poate aplica tratamentul cu infraroşii;
- se va executa masajul unor anumite grupe de muşchi, în timp ce la
celelalte grupe vor fi supuse acţiunii cu infraroşii;
- căldura prin infraroşii va fi bine controlată, ea trebuind a nu fi
excesivă şi nici de lungă durată. Va fi altemativă, timp de 2 -3 minute, cu pauze de
30 de secunde;
- vibroterapia se va face mai ales la muşchii cu dureri, va fi la început
blândă, apoi mai dură şi la sfârşit, se revine ca la început;
- masajul manual aplicat va fi executat între circulatoriu şi sedativ
(netezire), deci va fi lent, mergând spre profunzime.
Tratament:
- comprese locale cu apă şi alcool sau uleiuri esenţiale de aromaterapie.
- masaj uşor.
- masaj manual de prevenire a inflamaţiilor. Masajul poate fi aplicat chiar şi în
acest caz traumatic, mergând la distanţă de locul lezat, proximal. Vom folosi
manevre pentru îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi menţinerea tonusului muscular
din jur.
- vom folosim neteziri, fricţiuni uşoare, vibraţii.
b. Entorsa - Este o leziune articulară produsă printr-o mişcare forţată ce
depăşeşte limitele mobilităţii fiziologice normale, producând o întindere sau/şi
ruptură parţială sau totală a ligamentelor articulare, fără să intervină însă deplasări
de la normal ale segmentelor osoase care alcătuesc articulaţia.
Se manifestă prin dureri, inflamaţii articulare, chiar exudaţia articulaţiei
(hidrartroză), tulburări de circulaţie locală, echimoze, impotenţă funcţională.
Tratament:
- comprese reci, locale, antiinflamatoare;
S.R.YUMEIHO pag 61/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
5. AFECŢIUNI VASCULARE
a. Varice - Este o afecţiune circulatorie venoasă, o insuficienţă venoasă
cronică, cu tulburări trofice. Se manifestă prin vene vizibil dilatate, edeme, crampe
musculare şi oboseală pe membrele afectate.
Tratament:
A.) Pacientul în poziţie culcată în repaus, cu piciorul ridicat pe diagonală de
până la 90 de grade
- Purtare de bandaje elastice sau ciorapi elastici;
- Hidroterapie, duş scoţian, prin altemanţă apă rece cu apă caldă, terminându-se
cu temperatura care se află în cameră sau afară, dacă urmează părăsirea camerei;
- masaj - cu contraindicaţie în tromboflebite;
B.) Masajul manual al membrului afectat:
- Se aplică un masaj specific acestei părţi de corp;
- Se foloseşte netezirea pe gambe şi coapse în sens centripet, care uşurează
hemodinamica venoasă. Se aplică fricţiunea mai ales contra tulburărilor
S.R.YUMEIHO pag 63/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
6. AFECŢIUNI NEUROLOGICE
a. Nevralgii - Este un sindrom dureros localizat pe traseul unui nerv al cărui
nume îl poartă: facială, intercostală, de trigemen, pelviană, sciatică etc. A nu se
confunda cu nevritele care se diferenţiază de nevralgii datorită tulburărilor care le
manifestă ex. retrobulbară, interstiţială progresivă, optică etc.
Tratament:
- Se aplică infraroşii.
- Masaj manual general uşor, apoi pe coloana vertebrală, urmat de un masaj
local pe nerv sau zonă afectată, sedativ, în sens invers, gen „non durere".
- Se aplică tapotament uşor urmat de netezire.
- Vibroterapia.
Tratament:
- kinetoterapie;
- masaj pe toată zona afectată, insistând asupra deblocajelor energetice la
musculatura rigidă sau energizând musculatura atrofiată, favorizând circulaţia
sanguină. Masajele vor fi energice, cu fricţiuni, ciupituri şi terminate prin stimulare
efectuate cu mişcări de tapotament.
avea o notă energică. Fricţiunile cu palmele sau chiar efectuate cu pumnul (partea
dorsală a lui) activează asupra circulaţiei sanguine.
Fricţiunile şi ciupiturile vor fi mai profund efectuate pentru a putea străbate
până la nervul lezat care stimulat fiind, va favoriza excitaţia musculaturii denervate.
Frământatul în cută, rulatul şi baterea sub formă de tocat urmate de
tapotament vor finaliza masajul prin tonusul dat şi excitabilitatea muşchilor
hipotrofici.
Dacă nu stăpâniţi bine tehnicile, este mai bine ca masajul să fie făcut de o
persoană de specialitate. Cel masat are o senzaţie plăcută, dar cel care masează,
mai ales dacă nu este antrenat, va fi uşor istovit. Este o meserie grea care cere
îndemânare, forţă şi tehnică. În Japonia, unde masajul are o tradiţie veche, formarea
unui maseur necesită 7 ani şi de obicei este o meserie care se moşteneşte din tată în
fiu.
g. Guta sau podagra - Este o boală metabolică, de nutriţie, cauzată de
consumul frecvent de carne (mai ales vânat şi organe). Se caracterizează prin
creşterea acidului uric în sânge şi depunerea sărurilor sale, uraţii, în ţesutul
cartilaginos în special la articulaţiile mici de la mâini şi picioare. Aceste depozite de
uraţi duc la apariţia de mici noduli cu consistenţă dură, de acid uric, calciu,
colesterol, numiţi tofi gutoşi. Acest proces provoacă inflamaţii care stau la originea
crizelor dureroase.
Boala se manifestă prin dureri, febră, frisoane, inflamaţia şi pigmentarea roşu-
violaceu a zonei afectate, pierderea funcţionalităţii. Pentru că se aseamănă mult cu o
artrită reumatismală, boala mai poartă numele de „artritism" sau gută viscerală,
producând şi manifestări alergice cu tulburări digestive, musculare, renale etc. Guta
cu nodulii specifici se instalează la pavilionul urechii, extraarticular, cu localizare pe
tendoane şi sinoviale (rotulă, tendonul lui Achile, craniu), dar şi nodulii articulari, de
regulă localizaţi pe haluce sau pe degete - cauzând deformări sau chiar distrugeri de
articulaţii, fistulizări, distrucţii osoase cu formare de geode. Ca atare guta are două
forme: articulară şi abarticulară.
Tratament:
- reglarea alimentaţiei, renunţarea la carne şi înlocuirea ei printr-un consum
lacto-vegetarian, consumul sucurilor naturale obţinute în casă; consum de ceaiuri din
plante diuretice şi regulatoare a metabolismului.
- kinetoterapie;
- masaj manual indicat la artrite.
Tratament:
- repaus pe pat tare;
- vibromasaj;
- kinetoterapie; tonifierea musculaturii abdominale;
- combinarea masajului specific leziunilor musculo-ligamentare cu cel specific
afecţiunilor neurologice (în sciatică);
PARTEA A 7-A
MASAJUL REFLEXOGEN
Un alt masaj, care se practică astăzi pe scară mare în întreaga lume, este
masajul reflexogen. El constă în masarea anumitor zone limitate ale corpului, în
scopul obţinerii unui efect la distanţă de zona masată (la nivelul unor organe,
muşchi, funcţii ale sistemului nervos, etc.)
Reflexele (lat. reflexus=reflectat, răsfrânt) sunt activităţi fundamentale ale
sistemului nervos, prin care sunt reglate relaţiile existente dintre diferitele părţi ale
organismului, cât şi cele dintre organism şi mediul înconjurător. J.Bossy defineşte
reflexul ca fiind un răspuns rapid al structurilor biologice la un stimul anume, specific
şi localizat cu precizie.
Reflexele sunt de două categorii: necondiţionate (congenitale) şi condiţionate
(dobândite prin repetiţie). Reflexele pot fi cutanate, subcutanate, încrucişate,
posturale, autonome etc. În reflexul autonom, impulsul nu ajunge până la sistemul
nervos central, fiind dirijat către ganglionii nervoşi paravertebrali (sau medulari),
generând un răspuns reflex la nivelul acestora. Acest răspuns este trimis direct la
organul sau muşchii deserviţi de acesta. Mecanismele reflexe au o valoare
terapeutică recunoscută ştiintific. Dacă la nivelul acestor căi sau al centrilor nervoşi
se produc anumite modificări, actul reflex nu mai are loc, sau se produce alterat
(exagerat, încetinit sau chiar aberant).
Câteva exemple de mecanisme reflexe: introducerea piciorului sănătos într-
un vas cu apă caldă, produce, pe cale reflexă, vasodilataţie la piciorul bolnav
(procedură folosită la tratamentul arteriopatiilor cronice obliterante); apăsarea
blândă pe globii oculari era folosită de vechii clinicieni în tratamentul de urgenţă al
tahicardiei paroxistice, (suferinţă caracterizată prin creşterea bruscă şi rapidă a
bătăilor inimii la 120-220 pe minut) pentru rărirea bătăilor inimii. În astfel de cazuri,
vechii clinicieni mai foloseau şi o altă metodă: atingerea omuşorului (luetei) cu vârful
degetului sau cu coada unei linguri.
Filozoful, matematicianul şi fizicianul Rene Descartes (1596-1650) a fost
primul om de ştiinţă care a vorbit despre actele automate ale organismului uman. El
spunea că „fiziologia trebuie înţeleasă şi explicată prin fenomene mecanice", cărora
le-a dat numele de reflexe.
Către anul 1860, medicii germani, Metzgers, de Cornelius, de Miiller şi
Kirchberg exersează stimularea unor puncte reflexe de pe piele.
In 1893 neurologul englez H. Head vorbeşte, într-un articol publicat în revista
Brain, de zone hiperalgice apărute pe piele în anumite boli. Aceste zone sunt
cunoscute astăzi sub numele de „Zonele Head". Cam în acelaşi timp, medicul englez
J. Mackenzie intuieşte rapoartele reflexe dintre anumite organe şi unele zone de pe
piele, care ar putea fi folosite în scopuri terapeutice.
Intemeietorul reflexoterapiei moderne este considerat Barczewski. El a folosit
pentru prima dată masajul digital al unor puncte de pe piele în scopuri terapeutice
(1911). După numai şase ani, Van Veen (Haarlem) a comunicat rezultate terapeutice
interesante obţinute tot prin stimularea unor zone de pe piele.
în 1937 profesorul W. Kohlrausch observă contractura persistentă a unor
muşchi, care apare în unele boli, în anumite zone. Prin stimularea acestor zone, cu
masaj digital, s-au obtinut rezultate surprinzătoare în foarte multe suferinţe. Despre
S.R.YUMEIHO pag 76/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
Tehnica:
Mai întâi se inspecteazâ şi se palpează zona respectivă, cu multă răbdare, cu
vârful degetelor. Pentru aprecierea tensiunii ţesuturilor din zonă, se palpează, printr-
S.R.YUMEIHO pag 78/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
o rulare uşoară, pliul pielii. Descoperirea acestor zone reflexogene se face după o
lungă practică.
Masajul constă din presiuni şi frecări putemice cu vârful degetelor, manevre
care produc senzaţii de „smulgerea" pielii, de „tâietură" sau „ruptură" locală.
În timpul unui astfel de masaj, pielea este uşor deplasată pe ţesuturile
subiacente, manevra respectivă producând dureri foarte vii. In acelaşi timp pielea se
înroşeşte, se reliefează uşor, căpătând un aspect zebrat, fenomene care persistă în
următoarele 36 de ore. Acestea, spun profesioniştii, sunt reacţiile normale ale
masajului conjunctiv.
Cu toate că masajul este digital, senzaţiile produse dau impresia că manevrele
respective au fost efectuate cu unghia.
După masaj se recomandă repaus de 1-2 ore. La începutul tratamentului se
face câte o şedinţă pe zi, apoi la 2-3 zile. Rezultatele sunt pozitive după 4-5 şedinţe,
mai ales în tulburările cronice.
Principalele indicaţii:
- dureri;
- tulburări circulatorii periferice: picioare grele, crampe musculare, varice, etc.;
- boli cardio-respiratorii: astm bronşic, bronşite cronice, dureri precordiale, etc.;
- boli ale aparatului digestiv: stomac, ficat, pancreas, constipaţie, migrenă;
- boli ginecologice, menopauză;
- boli reumatice cronice, lumbago, etc.
Din cele mai vechi timpuri limba a fost una din oglinzile sănătăţii omului. Şi
astăzi modificările limbii (formă, culoare, pete, crăpături, rugozităţi etc.) sunt
elemente preţioase în stabilirea unui diagnostic. Modificările apărute pe proiecţia
unui organ semnifică suferinţa sa.
0 mare importanţă asupra acestui aspect îl acordă şi medicii homeopaţi, care
stabilesc diagnosticul şi cu ajutorul modificărilor descoperite pe limbă.
Limba ocupă un loc important şi în medicina tradiţională chineză. Pe faţa
dorsală, pe linia mediană, se găseşte meridianul „Trei focare" şi proiecţia
următoarelor organe: rinichi, splină, inimă, ficat, vezicula biliară şi plămân.
0 limbă este examinată prin inspecţie şi palpare cu vârful unui deget, spălat şi
badijonat cu alcool.
Pe limbă se găsesc şi zone reflexogene care pot fi stimulate cu vârful
degetului, prin apăsări continue sau printr-un masaj circular, timp de 2-3 minute.
Zonele mai mari pot fi stimulate prin apăsări cu coada unei linguri, care se aplică mai
întâi pe vârful limbii, câteva secunde, după care este deplasată spre regiunea dorită.
Reflexodiagnostic:
- Zone uşor împăstate sau uşor dureroase către centrul limbii semnifică suferinţe
ale mâinilor şi picioarelor.
- Zonele organelor proiectate pe limbă, acoperite cu depozite albicioase, gri,
haşurate sau brăzdate de mici crăpături, semnfifică suferinţa lor.
Terapia YUMEIHO
membrul inferior drept devine ceva mai lung decât stângul pentru a-l proteja de
suportarea unei sarcini prea mari. Într-o situaţie şi mai gravă, dislocarea coxalului
stâng se impune, deci membrele inferioare par identice ca lungime. Caracteristicile
combinate ale dislocării coxalelor drept şi stâng se numesc "tipul mixt".
Dislocarea coxală devine mai serioasă, deoarece greutatea corporală se
transmite alternativ de la membrul inferior drept la cel stâng şi invers, coloana
vertebrală desenând figuri complicate în zig-zag. În afara acestora, şi articulaţiile
coxale dreaptă şi stângă se dislocă continuu în acest stadiu.
Dislocarea coloanei vertebrale se extinde nu numai la articulaţiile umerilor,
coatelor, pumnilor şi degetelor, ci chiar şi la coaste. Similar, dislocarea coxală se
extinde la articulaţiile genunchilor, gleznelor şi degetelor picioarelor. Aceasta prin
tulburările de biomecanică articulară induse (care se transmit prin lanţurile cinetice la
nivelul întregului aparat locomotor.
Bolile produse de dislocarea coxală sunt foarte diverse. Mai jos este redat
rezultatul analizei acestora în urma unui studiu îndelungat.
(3) Tipul mixt (tipul dislocării coxalului drept combinat cu tipul tensionării
articulaţiei coxale stângi sau tipul rigidizării articulaţiilor coxale drepte şi stângi, sau
tipul dislocării coxalului stâng combinat cu tipul tensionării articulaţiei coxale drepte,
sau tipul tensionării articulaţiilor coxale drepte şi stângi) - apetit selectiv, greutate
corporală variabilă, constipaţie şi diaree (alternativ), simptome generale de tipul (1)
şi (2).
BIBLIOGRAFIE
NETEZIRE - 1. SIMPLA
- 2. GREBLĂ
- 3. SERPUITA
- 4. CLESTE
- 5. CU DEGETELE
- 6. ALTERNATIVA
- 7. CU INGREUIERE
- 8. CONCENTRICA
- 9. LUNGA
- 10. INCRUCISATA
- 11. COMBINATA
FRICTIUNE - 1. RECTILINIE
- 2. SPIRALA
- 3. CLESTE
- 4. GREBLA
- 5. CIRCULARA
- 6. CU INGREUIERE
FRAMANTAT - 1. CUTA
- 2. INEL
- 3. LUNG
- 4. CLESTE
- 5. CU PUMNII
- 6. SERPUIT
TAPOTAMENT - 1. TOCAT
- 2. PLESCAIT
- 3. PERCUTAT
- 4. CU PALMELE
- 5. CU PUMNII
- 6. CAUS
VIBRATIE - 1. SIMPLA
- 2. TREPIDATIE
- 3. COMBINATA
S.R.YUMEIHO pag 88/89 01.11.2010
MASAJ DE INTRETINERE SI RELAXARE UZ INTERN
CERNUT - 1. LOVIRE
- 2. PRESARE
RULAT
SCUTURAT
TRAGERE
CIUPIT - 1. RULARE
- 2. TAIERE
- 3. TRAGERE
- 4. PRESIUNE
PRESIUNE