Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
ALGEBRÃ
I. Elemente de logicã matematicã ………………………………………………. 3
II. Mulţimi ………………………………………………………………………. 6
III. Relaţii binare ………………………………………………………………... 9
IV. Funcţii ………………………………………………………………………. 11
V. Operaţii cu numere reale …………………………………………………….. 12
VI. Ecuaţii şi inecuaţii de gradul întâi …………………………………………... 14
VII. Numere complexe ………………………………………………………….. 16
VIII. Ecuaţii şi inecuaţii de gradul al II-lea ……………………………………... 18
IX. Ecuaţii algebrice de gradul III, IV şi V ……………………………………... 24
X. Logaritmi …………………………………………………………………….. 24
XI. Metoda inducţiei matematice ……………………………………………….. 26
XII. Analizã combinatorie ………………………………………………………. 27
XIII. Progresii …………………………………………………………………... 29
XIV. Polinoame …………………………………………………………………. 30
XV. Permutãri, matrici, determinanţi …………………………………………… 32
XVI. Sisteme lineare ……………………………………………………………. 35
XVII. Structuri algebrice ………………………………………………………... 36
GEOMETRIE ŞI TRIGONOMETRIE
I. Triunghiul …………………………………………………………………….. 39
II. Poligoane convexe …………………………………………………………… 40
III. Relaţii metrice în triunghi …………………………………………………... 40
IV. Patrulatere …………………………………………………………………... 42
V. Poligoane înscrise în cerc ……………………………………………………. 43
VI. Cercul ……………………………………………………………………….. 43
VII. Complemente de geometrie planã …………………………………………. 44
VIII. Poliedre ……………………………………………………………………. 45
IX. Corpuri rotunde ……………………………………………………………... 49
X. Funcţii trigonometrice ……………………………………………………….. 50
XI. Formule trigonometrice …………………………………………………….. 51
XII. Inversarea funcţiilor trigonometrice ……………………………………….. 53
XIII. Soluţiile ecuaţiilor trigonometrice simple ………………………………… 54
XIV. Elemete de geometrie analiticã …………………………………………… 55
ANLIZÃ MATEMATICÃ
I. Siruri ………………………………………………………………………….. 59
1
II. Limite de funcţii ……………………………………………………………... 61
III. Funcţii derivabile …………………………………………………………… 64
IV. Asimptote …………………………………………………………………… 67
V. Primitive ……………………………………………………………………... 68
VI. Integrale definite ……………………………………………………………. 70
ALGEBRÃ
2
I. Elemente de logicã matematicã
I.1. Noţiunea de propoziţie
Definiţia I.1.1. Se numeşte propoziţie un enunţ despre care se poate spune cã
este adevãrat sau fals, adr nu şi adevãrat şi fals simultan.
Se noteazã cu p,q, P, Q
Ex: 1) Q : acesta este un enunţ care exprimã un adevãr, deci o propoziţie
adevãratã.
2) x + 5 = 3, xN este o propoziţie falsã, pentru cã nu existã nici un
numãr natural astfel ca x + 5 = 3
3) x y, x,yN este un enunţ despre care nu se poate spune nimic. Deci
nu este o propoziţie.
Valoarea logicã sau valoarea de adevãr a unei propoziţii. Dacã o propoziţie p
este adevãratã se spune cã are valoarea logicã sau valoarea de adevãr: adevãrul;
aceastã valoare de adevãr se noteazã cu simbolul 1 sau a şi scriem v(p) = 1 sau
(v)p = a. Daca o propoziţie q este falsã, se spune cã are valoarea de adevãr: falsul;
aceastã valoare de adevãr se noteazã cu simbolul 0 sau f şi scriem v(q) = 0 sau
v(q) = f.
I.2. Operatori logici
Negaţia
Definiţia I.1.2. Negaţia unei propoziţii p este propoziţia care este falsã când p
este adevãratã şi este adevãratã când p este falsã. Se noteazã: non p, p, p .
Tabela de adevãr a propoziţiei non p se întocmeşte be baza relaţiei
v(non p) = 1 – v(p).
p non p
1 0
0 1
Conjuncţia
Definiţia I.2.2. Conjuncţia a douã propoziţii p şi q este propoziţia care este
adevãratã dacã şi numai dacã fiecare propoziţie p şi q este adevãratã.
Se noteazã: p q
p q p
3
q
1 1 1
1 0 0
0 1 0
0 0 0
Disjuncţia
Definiţia I.2.3. Disjuncţia a douã propoziţii p şi q este propoziţia care este
adevãratã dacã şi numai dacã cel puţin una din propoziţiile p, qeste adevãratã.
Se noteazã: p q
Tabela de adevãr a propoziţiei p q este:
p q p
q
1 1 1
1 0 1
0 1 1
0 0 0
Implicaţia
Definiţia I.2.4. Implicaţia propoziţiilor p şi q este propoziţia care este falsã
dacã şi numai dacã p este adevãratã şi q este falsã.
Se noteazã: (non p) sau q, pq şi se citeşte: “p implicã q” sau “dacã p, atunci
q”. Propoziţia p este ipoteza, iar propoziţia q este concluzia.
Tabela de adevãr a propoziţiei pq este:
p q non p (non
p)q
1 1 0 1
1 0 0 0
0 1 1 1
0 0 1 1
Echivalenţa logicã
Definiţia I.2.4. Propoziţiile p şi q sunt echivalente logic, dacã şi numai dacã
p, q sunt adevãrate sau false simultan.
Se noteazã (non p)q şi (non q)p; (pq) şi (qp); pq; se citeşte: “p
echivalent cu q” sau “p dacã şi numai dacã q”, “p este condiţie necesarã şi suficientã
pentru q”.
4
Tabela de adevãr a propoziţiei compuse pq este:
5
Proprietatea de comutativitate a cuantificatorilor:
1. (x)(y)p(x,y) (y)(x)p(x,y);
2. (x)( y)p(x,y) (y)( x)p(x,y);
Reguli de negare:
1. ((x)p(x)) ((x)(p(x));
2. ((x)p(x)) ((x)(p(x));
3. ((x)(y)p(x,y))((x)(y)p(x,y));
4. ((x)( y)p(x,y))(( x)( y)p(x,y));
I.6. Metoda de demonstraţie prin reducere la absurd
Aceastã metodã se bazeazã pe tautologia (pq) (non pnon q), care ne
aratã cã pentru a demonstra cã pq, este totuna cu a demonstra cã non pnon q.
I.7. Proprietãţi fundamentale ale operatorilor logici
Oricare ar fi propoziţiile p,q,r,… avem:
1. non(non p) p;
2. (pq) (qp) (comutativitatea conjuncţiei);
3. ((pq)r) (p(qr)) (asociativitatea conjuncţiei);
4. (pq) (qp) (comutativitatea disjuncţiei);
5. ((pq) r) (p (qr)) (asociativitatea discjuncţiei);
6. ((pq)(qr))(pr) (tranzitivitatea implicaţiei);
7. non(pq) (non p)(non q) legile lui de Morgan;
non(pq) (non p)(non q)
8. (p(qr)) ((pq)(pr)) conjuncţia este distributivã în raport cu disjuncţia şi
(p(qr)) ((pq)(pr)) disjuncţia este distributivã în raport cu conjuncţia
II. Mulţimi
Moduri de definire a mulţimilor. Mulţimile se definesc fie prin indicarea
elementelor lor (de pildã {0,1,3} sau {x,y,z}), fie prin specificarea unei proprietãţi
caracteristice a elementelor lor (de exemplu {xRx2 – 3x + 2 = 0}).
Mulţimile se noteazã cu litere mari: A, B, C,… X, Y, Z, iar elementele lor cu
litere mici: a, b, c,…
Apartenenţa unui element la o mulţime. Dacã un element a aparţine unei
mulţimi A, acesta se noteazã aA şi se citeşte “a aparţine lui A”.
Definiţie. Mulţimea vidã este mulţimea care nu are nici un element. Se
noteazã cu .
6
II.1. Egalitatea mulţimlor A şi B:
(A = B) (xA xB) şi (yB yA)
Proprietãţile egalitãţii:
1. A, A = A (reflexivitatea);
2. (A = B) (B = A) (simetria);
3. (A = B B = C) (A = C) (tranzitivitatea);
II.2. Incluziunea mulţimii A în mulţimea B:
(A B) (xA x B)
Mulţimea A se numeşte o parte sau o submulţime a lui B.
Proprietãţile incluziunii:
1. A, A A (reflexivitatea);
2. (A B) (B A) (A = B) (antisimetria);
3. (A B B C) (A C) (tranzitivitatea);
4. A, A
Relaţia de neincluziune se noteazã A B.
II.3. Reuniunea mulţimilor A şi B:
A B = {xxA xB}
Proprietãţile reuniunii:
1. A, B: A B = B A (reflexivitatea);
2. A, B, C: (A B) C) = A (B C) (asociativitatea);
3. A: A A = A (idempotenţa);
4. A: A = A;
5. A, B: A A B, B A B.
II.4. Intersecţia mulţimilor A şi B:
A B = {xxA xB}
Proprietãţile intersecţiei:
1. A, B: A B = B A (comutativitatea);
2. A, B, C: (A B) C = A (B C) (asociativitatea);
3. A: A A = A (idempotenţa);
4. A: A =
5. A, B: A B A, A B B
6. A, B, C: (A B) C = (A C) (B C) (distributivitatea intersecţiei faţã de
reuniune);
7. A, B, C: (A B) C = (A C) (B C) (distributivitatea reuniunii faţã de
intersecţie);
8. A, B: A (A B) = A, A (A B) = A (absorbţia).
7
Definiţie. Mulţimile A şi B care nu au nici un element comun se numesc
disjuncte. Pentru ele avem A B = .
II.5. Diferenţa mulţimilor A şi B:
A \ B = {xxA xB}
Proprietãţile diferenţei:
1. A: A \ A = ;
2. A, B, C: (A \ B) C = (A C) \ (B C);
3. A, B: A \ B = A \ (A B);
4. A, B: A = (A B) (A \ B);
5. A, B, C: A \ (B C) = (A \ B) \ C;
6. A, B, C: A \ (B C) = (A \ B) (A \ C);
7. A, B, C: (A B) \ C = (A \ C) (B \ C);
8. A, B, C: (A B) \ C = A (B \ C) = (A \ C) B.
II.6. Diferenţa simetricã a mulţimilor A şi B:
A B = (A \ B) (B \ A)
Proprietãţile diferenţei simetrice:
1. A: A A = ;
2. A, B: A B = B A (comutativitatea);
3. A: A = A = A;
4. A, B, C: (A B) C = A (B C) (asociativitatea);
5. A, B, C: A (B C) = (A B) (A C);
6. A, B: A B = A B \ (A B)
II.7. Complementara unei mulţimi A în raport cu mulţimea E:
(A fiind o parte a lui E, adicã AE)
CEA = {xxE xA}
Proprietãţi: (A, BE)
1. CE(CEA) = A (principiul reciprocitãţii);
2. CEA = E \ A;
3. CE = E;
4. CEE = ;
5. A CEA = A (principiul exluderii terţiului);
6. A CEA = (principiul necontradicţiei);
7. A B CEB CEA;
8. A \ B = CE(A B).
II.8. Formulele lui de Morgan (A, BE)
CE(A B) = CEA CEB; CE(A B)= CEA CEB.
8
II.9. Produsul cartezian a douã mulţimile A şi B:
A x B = {(a,b)aA bB}
Proprietãţile produsului cartezian ( A,B,C,D avem):
1. A x B B x A, dacã A B;
2. (A x B) (A x C) = A x (B C);
3. (A B) x C = (A x C) (B x C);
4. (A B) x C = (A x C) (B x C);
5. (A \ B) x C = A x C \ B x C;
6. (A B) x (C D) = (A x C) (B x D)
Definiţia II.9.1. Mulţimile A şi B se numesc echipotente dacã existã o bijecţie
de la A la B.
Definiţia II.9.2. Fie E o mulţime. Aceasta se numeşte finitã dacã E = sau
dacã existã nN, astfel încât E este echipotentã cu mulţimea {1,2,…,n}.
Definiţia II.9.3. O mulţime E se numeşte infinitã dacã ea nu este finitã.
Exemple de mulţimi infinite sunt: N, Z, Q, R.
Definiţia II.9.4. Fie E o mulţime. Aceasta se numeşte numãrabilã dacã este
echipoentã cu N. Exemplu: Mulţimea numerelor raţionale.
Definiţia II.9.5. O mulţime se numeşte cel mult numãrabilã dacã este finitã
sau numãrabilã.
Definiţia II.9.6. Fie E o mulţime. Se numeşte cardinalul acestei mulţimi un
simbo asociat ei, notat E sau card E, astfel încât E = F , dacã şi numai dacã E
este echipotentã cu F; cardinalul mulţimii vide se noteazã cu 0, cardinalul mulţimii
{1,2,…,n} cu nN, senoteazã cu n, iar cardinalul mulţimii N se noteazã cu x0 (alef
zero).
Teorema II.9.1. Fie A şi B douã mulţimi finite. Atunci:
A B = A + B -A B
Teorema II.9.2. Fie A, B şi C trei mulţimi finite. Atunci:
A B C= A +B +C - A B - A C - B C + A B C
9
2. Relaţia binarã R pe mulţimea M se numeşte simetricã dacã a,bM avem aRb
implicã bRa.
3. Relaţia binarã R pe mulţimea M se numeşte antisimetricã dacã a,bM, aRb şi
bRa implicã a=b.
4. Relaţia binarã R pe mulţimea M se numeşte tranzitivã dacã a,b,c M, aRb
implicã bRc implicã aRc.
Definiţia III.2. Se numeşte greficul relaţiei R definitã pe M mulţimea
G = {(x,y)xRy}.
Definiţia III.3. O relaţie binarã R definitã pe o mulţime nevidã M se numeşte
relaţie de echivalenţã dacã ea este reflexicã, tranzitivã şi simetricã.
Exemplu: Fie N mulţimea numerelor naturale şi numãrul 3 fixat. Pe N stabilim
urmãtoarea relaţie R: a şi b din N sunt în relaţie cu R, dacã a şi b împãrţite la 3 dau
acelaşi rest. Scriem a b (mod 3); de pildã 4 1 (mod 3). Aceasta este o relaţie de
echivalenţã.
Definiţia III.4. Fie M o mulţime. R o relaţie de echivalenţã pe M şi a un
element fixat din M. Se numeşte clasã de echivalenţã corespunzãtoare elementului
a mulţimea Ca = {x M xRa}. Douã clase de echivalenţã Ca şi Cb sau coincid
(când aRb) sau sunt disjuncte.
Definiţia III.5. Fie M o mulţime şi R o relaţie de echivalenţã pe M. Se
numeşte mulţimea cât a lui M în raport cu relaţia R şi se noteazã M/R mulţimea
claselor de echivalenţã.
Definiţia III.6. Fie M o mulţime nevidã. Se numeşte relaţie de ordin pe M o
relaţie binarã care este reflexivã, tranzitivã şi antisimetricã.
Se noteazã: “<” sau “”
De exemplu: relaţia cunoscutã de ordine naturalã “” pe N, Z, Q şi R este o
relaţie de ordine.
Definiţia III.7. Fie M o mulţime nevidã şi “ ” o relaţie de ordin pe M.
Aceastã relaţie de ordin se numeşte relaţie de ordine totalã dacã oricare douã
elemente ale lui M sunt comparabile adicã a,bM avem sau a<b sau b<a.
Mulţimea înzestratã cu o relaţie de ordine totalã se numeşte mulţime total
ordonatã.
Definiţia III.8. Fie M o mulţime nevidã. O relaţie de ordine pe M se numeşte
relaţie de bunã ordonare dacã orice parte nevidã a lui M are un cel mai mic
element. Mulţimea M, cu aceastã relaţie de bunã ordonare, se zice bine ordonatã.
O relaţie de bunã ordonare pe M este o relaţie de ordie totalã pe M.
10
IV. Funcţii
IV.1. Noţiunea de funcţie
Definiţia IV.1.1. Fie A şi B douã mulţimi. Prin funcţie definitã pe mulţimea
A, cu valori în mulţimea B se înţelege orice lege (procedeu sau convenţie) f, în baza
cãreia oricãrui element aA i se asociazã un unic element, notat f(a), din B.
Mulţimea A se numeşte domeniu de definiţie, iar mulţimea B se numeşte
codomeniu de definiţie sau domeniul valorilor funcţiei.
Definiţia IV.1.2. Fie f:AB o funcţie. Prin graficul acestei funcţii înţelegem
submulţimea Gf a produsului cartezian A x B formatã din toate perechile (a,f(a)),
aA. deci Gf = {(a, f(a) aA}
Definiţia IV.1.3. Se numeşte funcţie numericã o funcţie f:AB, pentru care
atât domeniul de definiţie A cât şi domeniul valorilor B sunt submulţimi ale
mulţimilor numerelor reale (deci A, BR).
IV.2. Funcţii injective, surjective, bijective
Definiţia IV.2.1. Fie f:AB o funcţie. Spunem cã f este o funcţie injectivã,
dacã pentru oricare douã elemente x şi y ale lui A, xy, avem f(x) f(y). Faptul cã f
este injectivã se mai exprimã şi altfel: x,yA: f(x) = f(y) x = y
De exemplu: f:NN, definitã prin formula f(x) = x2, este injectivã, dar
g:ZN, g(x) = x2 nu este o funcţie injectivã deoarece g(-2) = g(2) = 4.
Definiţia IV.2.2. O funcţie f:AB este o funcţie surjectivã, dacã pentru orice
bB existã cel puţin un element aA, astfel încât f(a) b. Deci f:AB nu este
surjectivã dacã bB avem f(a) b()aA.
De exemplu: f:RR, f(x) = ax, a 0 este surjectivã.
Definiţia IV.2.3. O funcţie f:AB care este simultan injectivã şi surjectivã se
numeşte funcţie bijectivã.
De exemplu: Fie A = {xRx 0} şi f:RR, f(x) = x2. Funcţia f este bijectivã.
IV.3. Compunerea funcţiilor
Definiţia IV.3.1. Fie funcţiile f:AB şi f:BC (domeniul de definiţie al
funcţiei g coincide cu codomeniul funcţiei f). Fie aA, atunci f(a)B, deci existã
imaginea sa prin g, adicã g(f(a))C. Astfel putem defini o funcţie h:AC unde
h(a) = g(f(a)) pentru aA. Funcţia h astfel definitã se noteazã g◦f (sau gf) şi se
numeşte compunerea funcţiei g cu funcţia f.
Observaţii:
11
1. Dacã f:AB şi g:CD sunt douã funcţii, are sens sã vorbim de compunerea
funcţiei g cu funcţia f numai dacã B = C.
2. Dacã f:AB şi g:BA sunt douã funcţii, are sens g◦f:AA şi f◦g:BB. în
general f◦g g◦f.
Teoremã. Fie f:AB şi g:BC şi h:CD trei funcţii. Atunci fiecare din
funcţiile h◦(g◦f), (h◦g)◦f are sens şi existã egalitatea: h◦(g◦f) = (h◦g)◦f.
IV.4. Funcţia inversã
Definiţia IV.4.1. Fie A o mulţime oarecare. Notãm cu 1A:AA funcţia
definitã astfel: 1A(a) = a pentru aA. 1A se numeşte funcţia identicã a mulţimii A.
Propoziţie. Fie A o mulţime şi 1A funcţia sa identicã. Atunci:
1. Pentru orice mulţime B şi pentru orice funcţie f:AB avem f◦1A= f
2. Pentru orice mulţime C şi pentru orice funcţie g:CA avem 1A◦g = g
Definiţia IV.4.2. O funcţie f:AB se numeşte inversabilã dacã existã o
funcţie g:BA astfel încât g◦f = 1A şi f◦g = 1B.
Teoremã. O funcţie este inversabilã dacã şi numai dacã este bijectivã.
12
1. a2 – b2 = (a – b)(a + b); 4ab = (a + b)2 – (a – b)2;
2. (a2 + b2)(x2 + y2) = (ax – by)2 + (ax + bx)2;
3. (a2 + b2 + c2)(x2 + y2 + z2 + t2) = (ax – by – cz – bt) 2 + (bx + ay – dz – ct)2 + (cx + +
dy +az – bt)2 + (dx – cy + bz + at)2;
4. a3 – b3 = (a – b)(a2 + ab + b2);
5. a3 + b3 = (a + b)(a2 – ab + b2);
6. x3 + y3 + z3 – 3xyz = (x + y + z)(x2 + y2 + z2 – xy – xz – yz);
7. x3 + y3 + z3 = (x + y + z)3 – 3(x + y)(y + z)(z + x);
8. a4 – b4 = (a – b)(a + b)(a2 + b2);
9. a4 + b4 = (a2 + b2 – ab
10.a5 – b5 = (a – b)(a4 + a3b + a2b2 + ab3 + b4);
11.a5 + b5 = (a + b)(a4 – a3b + a2b2 – ab3 + b4);
12.(1 + a)(1 + a2 + a4) = 1 + a + a2 + a3 + a4 + a5;
13.a6 + b6 = (a3 – 2ab2)2 + (b3 – 2a2b)2 (G. de Recquigny-Adanson);
14.an – bn = (a – b)(an-1 + an-2b + … + abn-2 + bn-1);
15.a2n – b2n = (a2 – b2)(a2n-2 + a2n-4b2 + … + a2b2n-4 + b2n-2);
16.a2n+1 + b2n+1 = (a + b)(a2n + a2n-1b + … + ab2n-1 +b2n);
17.(1 + a + a2 + … + an)(1 + an+1) = 1 + a + a2 + … + a2n+1.
V.3. Radicali. Proprietãţi
1
1. m
a am ,a 0;
1
1 1
2. m m a m ,a 0 ;
a a
3. a
m
m
a, a 0 ;
4. m
a b
m m
ab , a, b 0 ;
m
1 1
5. m ,a 0 ;
a a
6. m
a m b m c m
abc , a, b, c, 0 ;
a
7. m
a :mb m , a 0, b 0 ;
b
8. m a n a m n a m n , a 0 ;
9. m a : n a m n a m n , a 0 ;
10. a a , a 0 ;
n nm m
11. m a n m a n a m , a 0 ;
n
12. mn a mp n a p , a 0 ;
13. m a p n b q mn a pn b qm , a, b 0 ;
14. m n a mn a n m a , a 0 ;
15. m a p : n b q mn a pn : b qm , a 0, b 0 ;
13
16. a a , a R;
2
1
17. 2 n1 a a 2 n 1 2 n 1 a , a 0 ;
18. 2 n 1 a
2 n 1
a, a 0 ;
19. a b a b 2 ab , a, b 0 ;
AC AC
20. A B , dacã şi numai dacã A2 – B = C2;
2 2
21.Expresia conjugatã a lui a b este a b iar pentru 3
a 3 b este 3 a 2 3 ab 3 b 2
A(0,b)
x
b
B( a ,0)
VI.2. Inecuaţii de gradul întâi sau ecuaţii fine
Cazul 1. ax + b > 0, a,b,xR. Fie S mulţimea soluţiilor. Dacã:
b
1. a > 0, S =( a
, + );
b
2. a < 0, S = (-, a
);
14
3. a = 0, b > 0, S = R;
4. a = 0, b = 0, S = .
Cazul 2. ax + b = 0, a,b,xR. Dacã:
b
1. a > 0, S = (+, a
]
b
2. a < 0, S = [ a
,+)
3. a = 0, b = 0, S = R;
4. a = 0, b > 0, S = .
Inecuaţiile ax + b < 0 şi ax + b 0 se reduc la cele douã cazuri (prin înmulţirea
inecuaţiei respective cu –1 şi schimbarea sensului inegalitãţilor).
VI.3. Modului unui numãr real x , daca x 0
x 0 , d aca x 0
x, d aca x 0
3. x y x y sau x y ;
4. x a a x a, a R;
5. x x x ;
6. x y x y;
7. x y x y
8. x y x y ;
9. x y x y x y ;
10. xy x y ;
x x
11. , y 0.
y y
Ecuaţii şi inecuaţii fundamentale, care conţin modulul:
1. x a b, (a,b,xR, S = mulţimea soluţiilor)
b S
b<0
b=0 a
b >0 {a – b; a + b}
2. xa b
b S
b<0 R
b=0 R\{a}
b >0 {-,a – b){a + b,}
3. xa b
b S
15
b<0
b=0
b >0 {a – b; a + b}
z z' z
6. z'
;
zz
7. zn z ;
n
z' z'
8. .
z z
16
VII.2. Modulul unui numãr complex
zC
z zz sau z a2 b2
Avem apoi:
1. z z
2. z z' z z' ;
3. z z' z z' z z' ;
4. zz ' z z ' ;
z' z'
5. , z 0.
z z
n
1 k cos
2k
n
i sin
2k
n
, k 0,1,2,..., n 1
n
1 k cos
(2k 1)
n
i sin
(2k 1)
n
, k 0,1,2,..., n 1
17
a2 b2 a b a 2 b 2 a
a ib i
2 b 2
18
x - x1 x2 +
=0
X - x1 = x2 +
f(x) semnul lui a 0 semnul lui a
<0
X - +
f(x) semnul lui a
y >0
a>0
A(x1,0)
B(x2,0)
C(0,c)
b
C V 2a , 4a
O A B x
D
19
b
1. Dacã a > 0, funcţia f este strict descrescãtoare pe intervalul ( , şi strict
2a
b
crescãtoare pe intervalul ,) .
2a
b
2. Dacã a < 0, funcţia f este strict crescãtoare pe intervalul ( , şi strict
2a
b
descrescãtoare pe intervalul ,) .
2a
b b
Observaţie: Intervalele ( , şi ,) se numesc intervale de
2a
2a
monotonie ale funcţiei f.
Descompunerea trinomului f(x) = aX2 + bX + c, a,b,cR, a0, x1 şi x2 fiind
rãdãcinile trinomului.
1. > 0, f(x) = a(X – x1)(X – x2);
2. = 0, f(x) = a(X – x1)2;
3. < 0, f(x) este ireductibil pe R, deci f(x) = aX2 + bX + c
Construirea unei ecuaţii de gradul al doilea când se cunosc suma şi produsul
rãdãcinilor ei: x2 – Sx + P = 0, cu S = x1 + x2 şi P = x1x2.
Teoremã: Ecuaţiile ax2 + bx + c = 0 şi a’x2 + b’x + c’ = 0, a,b,c,a’,b’,c’R,
a,a’0, au cel puţin o rãdãcinã comunã dacã şi numai dacã:
a b c 0
0 a b c = 0 sau (ac’ – a’c)2 – (ab’ – a’b)(bc’ – b’c) = 0
a’ b’ c’ 0
0 a’ b’ c’
Condiţii necesare şi suficiente pentru ca numerele reale date şi sã fie în
anumite relaţii cu rãdãcinile x1 şi x2 ale ecuaţiei de gradul al doilea f(x)=ax2 + bx + c
a,b,cR, a0, respectiv, pentru ca f(x) sã pãstreze un semn constant x,xR.
Nr.crt. Relaţii între x1, x2, şi Condiţii necesare şi suficiente
1 < x1 < < x2 sau 1. f( )f() < 0
x1 < < x2 <
1. = b2 – 4ac = 0
2. af() > 0
3. af() > 0
2 < x1 x2 < b
4. < 2a
b
5. > 2a
1. af() < 0
3 x1 < < < x2 2. af() < 0 ceea ce atrage dupã
sine >0
20
4 x1 < < x2 1. af() < 0
1. = 0
5 < x1 x2 2. af() > 0
b
3. < 2a
1. = 0
6 x1 x2 < 2. af() > 0
b
3. 2a
<
22
y k1 x y k2 x
( S1 )
şi (S )a x b xy c y d
a1 x b1 xy c1 y d1
2 2 2
1
2
1 1
2
1
X. Logaritmi
Definiţia X.1. Fie aR*+, a 1 şi bR*+ douã numere reale. Se numeşte
logaritm al numãrului real strict pozitiv b exponentul la care trebuie ridicat
numãrul a, numit bazã, pentru a obţine numãrul b.
Logaritmul numãrului b în baza a se noteazã logab
Evident b a log b . Pentru a = 10 obţinem logaritmi zecimali, iar pentru a = e
a
23
2. logaa = 1;
3. loga1 = 0
1
4. logaac = c; loga b =- logab; logax2n = 2n logax , x0
1
5. log a m b log a b, (b 0, m N , m 2) ;
m
6. logab logba = 1;
log b
7. Formula de schimbare a bazei logaritmului: log a b log a
c
24
3. logax < b, bR. Fie S mulţimea soluţiilor. Avem:
a S
a>1 (0, ab)
0<a<1 (ab, +)
X.2. Ecuaţii şi inecuaţii exponenţiale fundamentale
1. ax = b, a>0, a1, b>0. Soluţia x = logab, bR
2. ax = b, a>0, a1, b0, nu are nici o soluţie realã
3. ax > b. Fie S mulţimea soluţiilor. Avem:
a b S
a>1 b>0 (logab, +)
0<a<1 b>0 (-, logab)
a>0 b<0 R
a1
x
4. a < b. Fie S mulţimea soluţiilor. Avem:
a b S
a>1 b>0 (-, logab)
0<a<1 b>0 (logab, +)
a>0 b<0
a1
25
2. (mN, n0mk) P(m) adevãratã P(k) adevãratã, atunci P(n) este adevãratã
pentru orice numãr natural nn0.
XII.2. Aranjamente
Definiţia XII.2.1. Se numesc aranjamente a n elemente luate câte m (mn)
ale unei mulţimi A cu n elemente, toate submulţimile ordonate cu câte m elemente
care se pot forma din cele n elemente ale mulţimii A. Se noteazã Amn.
Numãrul aranjamentelor a n elemente luate câte m este:
n!
Amn = n(n – 1)…(n – m + 1) = (n m)!
, nm.
n!
Proprietãţi: Ann = Pn; Ann = sau Ann= n!; Ann1 Ann ; An0 1 .
0!
XII.3. Combinãri
Definiţia XII.3.1. Se numesc combinãri a n elemente luate câte m (mn) ale
unei mulţimi A cu n elemente toate submulţimile cu câte m elemente, care se pot
forma din cele n elemente ale mulţimii A. Se noteazã C nm .
Proprietãţi:
1. Cn n; Cnn Cn0 C00 1 ;
1
2. C nn C nn m ; C nm C nm1 C nm11 ;
3. Numãrul submulţimilor unei mulţimi cu n elemente este 2n;
4. C nm C nm11 C nm11 ... C mm11 C mm1 C mm11 ;
n!
5. C np C np p ...C n ( p ... p
1 2
m 1 ) unde p1 + … pm-1 < n
p1! p 2 !... p n ! 1 1
Proprietãţi:
26
1. Termenul de rank k+1 este Tk+1 = (-1)k C nk xn-kak;
n k k k 1 n k k
2. C nk 1 C n ; C n 1 Cn ;
k 1 k 1
nk a nk a
3. Tk+2 = Tk+1 sau Tk+2 = T ;
k 1 x k 1 x k+1
4. Numãrul termenilor dezvoltãrii (x a)n este n+1;
5. Coeficienţii termenilor egal depãrtaţi de extremi sunt egali.
Relaţii importante:
Cn0 Cn1 ... C nn 2 n ; Cn0 C n1 ... (1) n C nn 0;
Cn0 Cn2 C n4 ... 2 n1 ; Cn1 Cn3 Cn5 ... 2 n1 ;
C2nn (C n0 ) 2 (Cn1 ) 2 ... (Cnn ) 2
Dezvoltãri particulare uzuale:
1. (a b)2 = a2 2ab + b2;
2. (a + b + c)2 = a2 + b2 + c2 + 2(ab + bc + ac);
3. (a + b)3 = a3 + 3a2b + 3ab2 + b3;
4. (a – b)3 = a3 – 3a2b + 3ab2 – b3;
5. (a + b + c)3 = a3 + b3 + c3 + 3(a2b + a2c + b2a + b2c + c2a + c2b) + 6abc;
6. (a + b)4 = a4 + 4a3b + 6a2b2 + 4ab3 + b4.
XII.5. Suma puterilor asemenea ale primelor n numere naturale
Dacã Sp = 1p + 2p + …+ np, pN, atunci avem:
2
n( n 1) n( n 1)(2n 1) n ( n 1
S1 ; S2 ; S3
2 6 2
n(n 1)(6n 3 9n 2 n 1) n 2 (n 1) 2 (2n 2 2n 1)
S4 ; S5
30 12
O relaţie care permite calculul lui Sp, când se cunosc Sp-1, Sp-2,…, S1 este
formula lui Pascal: (n+a)p+1 = 1+ C p 1 S p C P 1 S p 1 ... C p 1 S1 n
1 2 p
XIII. Progresii
XIII.1. Progresii aritmetice
Definiţia XIII.1.1. Se numeşte progresie aritmeticã un şir de numere a1,a2,a3,
…,an,… în care fiecare termen, începând cu a2, se obţine din cel precedent prin
adãugarea unui numãr constant numit raţia progresiei. Se noteazã a1,a2,a3,…an,…
Dacã a1 este primul termen, an cel de-al n-lea termen (termenul general), r raţia,
n numãrul termenilor şi Sn suma celor n termeni, atunci avem:
an = an-1 + r, n2 (prin definiţie)
an = a1 + (n – 1)r, n2 (prin definiţie)
27
(a 1 a n )n
Sn = a1 + a2 + …+ an, Sn =
2
2a 1 (n 1)r
Sn n
2
Termenii echidistanţi de extremi. Într-o progresie aritmeticã suma termenilor
echidistanţi de extremi este egalã cu suma termenilor extremi: ak + an-k+1 = a1 + an.
Observaţie. Dacã numãrul termenilor este impar (n = 2m + 1), atunci existã un
termen în mijloc, am+1, astfel încât 2am+1 = a1 + a2m+1.
Condiţia necesarã şi suficientã pentru ca trei termeni a,b,c, luate în aceastã
ordine, sã formeze o progresie aritmeticã, este sã avem 2b = a + c.
XIII.2. Progresii geometrice
Definiţia XIII.2.1. Se numeşte progresie geometricã un şir de numere a1,a2,a3,
…,an,… în care fiecare termen, începând cu a2, se obţine din cel precedent prin
înmulţirea acestuia cu un acelaşi numãr q (q 0) numit raţie. Se noteazã a1,a2,a3,
…an,…
Dacã a1 este primul termen, an cel de-al n-lea termen (termenul general), q
raţia, n numãrul termenilor şi Sn suma celor n termeni, atunci avem:
an = qan-1, n2 (prin definiţie)
an = a1qn-1, n2 (an în funcţie de a1, q şi n)
qn 1
Sn = a1 + a2 + …+ an, Sn = a1
q 1
a a q
Sn = 11 qn , q 1
Termeni echidistanţi de extremi. Într-o progresie geometricã, produsul a doi
termeni echidistanţi de extremi este egal cu produsul termenilor extremi:
apan-p+1 = a1an.
Observaţie. Dacã numãrul termenilor este impar (n = 2m + 1) atunci existã un
termen la mijloc, am+1, astfel încât a m2 1 a1a 2 m 1 .
Condiţia necesarã şi suficientã ca trei numere a,b,c, luate în aceastã ordine, sã
formeze o progresie geometricã este sã avem b2 = ac.
XIV. Polinoame
XIV.1. Forma algebricã a unui polinom
fC[x] este f = a0Xn + a1Xn-1 + a2Xn-2 + … + an, unde n este gradul, a0 – coeficientul
dominant, an – termenul liber.
Funcţia polinomialã asociatã lui fC[x] este ~ ~
f :CC f () = f() C;
f() fiind valoarea polinomului f în .
28
Teorema împãrţirii cu rest: f,gC[x], g0 existã polinoamele unice q,rC[x]
astfel încât f = gq + r, grad r < grad g.
Împãrţirea unui polinom cu X-a: Restul împãrţirii polinomului fC[x], f0 la
X-a este f(a).
Schema lui Horner: ne ajutã sã aflãm câtul q = b0Xn-1 + b1Xn-2 + … + bn-1 al
împãrţirii polinomului f = a0Xn + a1Xn-1 + a2Xn-2 + … + an la binomul X-a; precum şi
restul acestei împãrţiri r = f(a);
a0 a1 … an-1 an
a b0 = a0 b1 = ab0+a1 … bn-1 = abn-2+an-1 r=f(a)=abn-1+an
XIV.2. Divizibilitatea polinoamelor
Definiţia XIV.2.1. Fie f,gC[x], spunem cã g divide pe f şi notãm gf dacã
qC[x] astfel încât f=gq.
Proprietãţi:
1. a f, aC*, fC[x];
2. g f şi f0 r = 0;
3. g f şi f0 grad f grad g;
4. aC* af f;
5. f f (refelexivitate);
6. f g şi g h f h (tranzitivitate);
7. f g şi g f aC* cu f = ag (f,g sunt asociate în divizibilitate).
Definiţia XIV.2.2. Un polinom d se numeşte cel mai mare divizor comun
(c.m.m.d.c.) al polinoamelor f şi g dacã: 1) d f şi d g.
2) d’ f şi d’ g d’ d şi notãm d=(f,g)
Definiţia XIV.2.3. Dacã d=1 atunci f şi g se numesc prime între ele.
29
f a0 ( X x1 ) m ( X x2 ) m ...( X xn ) m unde a0 este coeficientul dominant al lui f, iar m1 +
1 2 n
m2 + … + mn = grad f.
XIV.4. Ecuaţii algebrice
Definiţia XIV.4.1. O ecuaţie de forma f(x) = 0 unde f0 este un polinom, se
numeşte ecuaţie algebricã.
Teorema lui Abel-Ruffini: Ecuaţiile algebrice de grad mai mare decât patru nu
se pot rezolva prin radicali.
Teorema lui D’Alambert-Gauss: Orice ecuaţie algebricã de grad mai mare sau
egal cu unu, are cel puţin o rãdãcinã (complexã).
Formulele lui Viete: Dacã numerele x1,x2,…,xn sunt rãdãcinile polinomului
fC[x], f = a0Xn + a1Xn-1 + …+ an, a00 atunci:
x x 2 ... x n
a 1
1
a 0
x1 x 2 ... x 1 x n x 2 x 3
x1 x 2 x 3 x1 x 2 x 4 ... x
......... .......... ........... .......
x1 x 2 . . .x k x 1 x 2 . . .x k 1 x k
......... .......... ........... .......
a n
x1 x 2 . . .x n ( 1 ) n
a 0
30
j , daca k i 1 2 ... i ... k ... j ... n
ij (k )
1
n
ij (k ) i, daca k j
k, daca k
i, j
2 ... j ... k ... i ...
Observaţii: 1. (ij)-1 = ij;
2. Numãrul transpoziţiilor de grad n este C n2
Signatura (semnul) unei permutãri
Definiţia XV.1.3. Fie (i,j)AxA, i<j, (i,j) se numeşte inversiune a lui dacã
n( n 1)
(j)<(i), m() numãrul inversiunilor lui : 0 m( ) Cn2 ;
2
() = (-1)m() se numeşte signatura lui .
Observaţii: 1. Permutarea se numeşte parã dacã () = 1, respectiv imparã dacã
() = - 1;
2. Orice transpoziţie este imparã;
(i ) ( j )
3. ( ) 1
i jn i j
;
4. ( o) = ()().
XV.2. Matrici
Definiţia XV.2.1. Fie M = {1,2,…m} şi N = {1,2,…n}. O aplicaţie A:MxNC
A(i,j)=aij se numeşte matrice de tipul (m,n): cu m linii şi n coloane:
a11 a12 ... a1n
a a 22 ... a2 n
A 21 şi notãm Mm,n(C) mulţimea matricelor de tipul (m,n) cu
... ... ... ...
a m1 am 2 ... a mn
elemente numere complexe.
Definiţia XV.2.2. Dacã m=n atunci matricea se numeşte pãtraticã de ordinul
n, iar mulţimea lor se noteazã Mn(C).
Definiţia XV.2.3. Douã matrici A,BMm,n(C) sunt egale dacã şi numai dacã
aij = bij (i,j)MxN.
Operaţii cu matrici:
1. Adunarea
Fie A,BMm,n(C) atunci C = A + BMm,n(C) unde cij=aij + bij (i,j)MxN este
suma lor.
Proprietãţi A,B,CMm,n(C):
1. A+B = B+A (comutativitate);
2. (A+B)+C = A+(B+C) (asociativitate);
3. A+0 = 0+A = A (elementul neutru este matricea nula 0);
4. A+(-A) = (-A)+A = 0 (opusul lui A este –A).
2. Înmulţirea cu scalari
Fie AMm,n(C) şi C atunci B=AMm,n(C) unde bij=ij (i,j)MxN este
produsul matricei A cu scalarul .
31
Proprietãţi A,BMm,n(C) şi C.
1. 1A = A;
2. A = A;
3. (A+B) = A + B;
4. (+)A = A + A;
5. (A) = ()A = (A).
32
Aij a 11
=
a 12
...
(-1)i+j a
a 21 a 22 ... a
... .... ... ..
a i 11 a i -12 ... a i
a i 11 a i 1 2 ... a
... ... ... .
a n1
a n2
... a
, m – ecuaţii, n – necunoscute;
...
a a 22 ... a2n b2
A 21
... ... ... ... ...
a m1 am 2 ... a mn
r – rangul matricii A = rangul sistemului
XVI.2. Compatibilitatea
Sistemul (S) este compatibil determinat dacã:
33
i
1. r = m = n (sistem de tip Cramer) şi det A = 0, atunci xI = , unde
a11 a12 ... b1 ... a1n
a a 22 ... b2 ... a 2 n
i 21
... ... ... ... ... ...
... bn ... a nn
a n1 an 2
2. r = n < m şi rang A = r.
Sistemul (S) este incompatibil dacã r min (m,n) şi rang A = r + 1.
XVI.3. Sisteme omogene (bi = 0)
1. Sunt compatibile determinate (x1 = x2 = … = xn = 0) dacã r = n;
2. Sunt compatibile nedeterminate dacã r < n.
34
Definiţia XVII.2.2. f:G1G2 se numeşte morfism de grupuri dacã
f(xy)=f(x)f(y), x,yG1.
Definiţia XVII.2.3. f:G1G2 se numeşte izomorfism de grupuri dacã f este
bijectivã şi f(xy)=f(x)f(y), x,yG1.
Definiţia XVII.2.4. f:G1G2 se numeşte automorfism (endomorfism) al
grupului G1, dacã f este un izomorfism (morfism).
XVII.3. Inel
Fie (A,+,), AxAA, (x,y)x+y şi AxAA, (x,y)xy, A nevidã;
Definiţia XVII.3.1. (A,+,) este inel dacã:
G. (A,+) este grup abelian;
M. (A,) este monoid şi
D. este distributivã faţã de +:
x(y+z) = xy + yz
(y+z)x = yx + yz, x,y,zA
dacã C. xy = yx x,yA, inelul este comutativ.
Exemple de inele:
1. (Z,+,) – inelul numerelor întregi;
2. (Z[i],+, ) – inelul întregilor lui Gauss, Z[i] = {z = a + bia,bZ}
3. (Rn,,) – inelul resturilor modulo n;
4. (Mn(A),+,) – inelul matricelor pãtratice (cu elemente din inelul A);
5. (Zn,+,) – inelul claselor de resturi modulo n.
Fie inelele (A,,*) şi (A’,,o):
Definiţia XVII.3.1. f:AA’ se numeşte izomorfism de inele dacã f este
bijectivã şi f(xy) = f(x)f(y), f(x*y) = f(x)of(y), x,yA.
Definiţia XVII.3.2. (A,+,) este inel fãrã divizori ai lui zero dacã x0, y0
implicã xy0.
Definiţia XVII.3.3. Un inel comutativ cu cel puţin douã elemente şi fãrã
divizori ai lui zero se numeşte domeniu integritate.
Definiţia XVII.3.4. Dacã (A,+,) este inel, atunci (A[X],+ ,) este inelul
comutativ al polinoamelor cu coeficienţi în A.
fA[X], f = a0 + a1X + a2X2 + … + anXn este forma algebricã a unui polinom de
nedeterminatã X cu coeficienţi în A:
- dacã an0, grad f = n (an – coeficient dominant);
- dacã a0 = a1 = … = an, f = 0 (polinom nul), grad 0 = -.
Proprietãţi: 1. grad (f+g) max{grad f, grad g};
2. grad fg grad f + grad g.
Teoremã. Dacã A este domeniu de integritate atunci A[X] este domeniu de
integritate şi grad fg = grad f + grad g, f,gA[X].
35
XVII.4. Corp
Fie (K,+,), KxKK, (x,y)x+y şi KxKk, (x,y)xy, K – nevidã.
Definiţia XVII.4.1. (K,+,) este corp dacã (K,+,) este inel, 01 şi xK, x0
x K, astfel încât xx-1 = x-1 x = 1.
-1
GEOMETRIE ŞI TRIGONOMETRIE
Notaţii:
- lugimea laturilor triunghiului ABC, AB = c, BC = a, CA = b;
- lungimile segmentelor importante în triunghi:
AD = ha (ADBC, ha lugimea înãlţimii din A, DBC);
AD = ma (BD=BC, ma lugimea medianei din A, D(BC));
AD = ba (BAD =CAD, ba lugimea bisectoarei din A, D(BC));
abc
- = p (p – semiperimetrul triunghiului ABC);
2
- AABC – aria triunghiului ABC, notatã şi S;
- R – raza cercului circumscris unui poligon;
- r – raza cercului înscris într-un poligon;
36
- ln – latura poligonului regulat cu n laturi;
- an – apotema poligonului regulat cu n laturi;
- P – perimetrul poligonului;
- Alat – aria lateralã (prismã, piramidã, trunchi de piramidã);
- Atot – aria totalã, notatã şi A;
- V – volumul.
I. Triunghiul
Inegalitãţi gemetrice:
1. m(MBA) > m(A), m(MBA) > m(C), MBA este unghi exterior;
2. a+b > c, b+c > a, a+c > b
3. a > b-c , b > c-a , c > a-b A
bc
4. ma <
2
5. p < ma + mb + mc < P
37
2
3. Teorema înãlţimii: h a =BDDC;
bc
4. ha , hb b, hc c ;
2
a 3 3
5. ma , mb2 a 2 b 2 , mc2 a 2 c 2 ;
2 4 4
bc 2a 2a
6. ba 2 ; bb c ;bc b ;
bc ac ac
bc
7. AABC ;
2
a
8. R ;
2
bc
9. r ;
abc
10.Relaţii exprimate prin funcţii trigonometrice:
b = asin B, b = acos C, b = ctg B, b = cctg C.
III.2. Triunghiul dreptunghic ABC (a = b = c)
a 3
1. ha ma ba
2
a2 3
2. AABC ;
4
a 3
3. R
3
a 3
4. r
6
III.3. Triunghiul oarecare ABC (ADBC)
1. Teorema lui Pitagora generalizatã:
a) b2 = a2 + c2 – 2aBD, dacã m(B)<90 ;
b) b2 = a2 + c2 + 2aBD, dacã m(B)>90 ;
2. Relaţiile lui Steward O(BC):
b2BO + c2CO – a2AO = aBOCO;
2(b 2 c 2 ) a 2
3. ma2 ;
4
2
4. ha p ( p a )( p b)( p c) ;
a
2
5. ba p ( p a )bc ;
bc
a ha
6. AABC S;
2
7. S p ( p a )( p b)( p c ) ;
abc
8. R ;
4S
S
9. r .
p
38
III.4. Relaţii exprimate prin funcţii trigonometrice
a b c
1. Teorema sinusurilor: 2R ;
sin A sin B sin C
b2 c2 a2
2. Teorema cosinusului: a 2 b 2 c 2 2bc cos A; cos A ;
2bc
A B C ab
3. Teorema tangentelor: tg tg ;
2 2 ab
ab sin C a 2 sin B sin C A
4. S ,S , S p ( p a )tg , S 2 R 2 sin A sin B sin C ;
2 2 sin A 2
A B C
5. p 4 R cos cos cos ;
2 2 2
6. ha 2 R sin B sin C ;
7. ma2 R 2 (sin 2 A 4 cos A sin B sin C ) ;
2bc A
8. ba cos ;
bc 2
A p( p a)
9. cos ;
2 bc
A ( p b)( p c )
10. sin ;
2 bc
A ( p b)( p c)
11. tg 2 p( p a)
.
IV. Patrulatere
IV.1. Paralelogramul
ABCD (AB CD, BC AD, DEAB) D C
ACBD = {O}
OA = OC, OB = OD O
AABCD = ABDE
AABCD = ABADsin A. A E B
IV.2. Dreptunghiul D C
ABCD (AB CD, BC AD, A = 90)
AC = BD O
AABCD = ABAD A B
IV.3. Rombul D
ABCD (AB CD, BC AD, AB = BC)
AC = d1, BD = d2
AB = a A C
39
ACBD
d1 d 2
AABCD =
2
IV.4. Pãtratul B
ABCD (AB CD, BC AD, AB = AC
A = 90, AB = a, AC = d) D C
AC = BD
ACBD
d=a 2 O
AABCD = a2.
A B
IV.5. Trapezul D C
ABCD (AB CD, AB = B, DC = b
MN – linie mijlocie) M
Bb
MN = M N
2
( B b) h
AABCD = MN h A E B
2
40
n ln
unde p .
2
VI. Cercul
41
Ceviana este dreapta determinatã de vârful unui triunghi şi un punct al
laturii opuse.
Teorema lui Ceva: Cevienele AM, BN, CP ale triunghiului ABC sunt
MB NC PA
concurente dacã şi numai dacã 1.
MC NA PB
Teorema lui Menelaus: Pe dreptele BC, CA, AB, determinate de laturile
triunghiului ABC, se considerã punctele M, N respectiv P situate douã dintre ele pe
laturile triunghiului şi unul pe prelungirea unei laturi, sau toate trei pe prelungiri
MB NC PA
de laturi. Punctele M, N, P sunt colineare dacã şi numai dacã: 1.
MC NA PB
Dreapta lui Euler: Într-un triunghi oarecare, punctele H, O şi G
(ortocentrul, centrul cercului circumscris şi centrul de greutate) sunt colineare.
Dreapta lui Simson: Proiecţiile unui punct de pe cercul circumscris unui
triunghi, pe dreptele suport ale laturilor acestuia, sunt colineare.
Cercul exînscris: unui triunghi este tangent la o laturã a triunghiului şi la
prelungirile celorlalte douã laturi; centrul cercului exînscris este intersecţia
bisectoarei unui unghi interior cu bisectoarele celorlalte douã unghiuri exterioare.
Cercul lui Euler (cercul celor nouã puncte): picioarele înãlţimilor unui
triunghi, mijloacele laturilor şi mijloacele segmentelor determinate de ortocentru şi
vârfurile triunghiului sunt conciclice.
VIII. Poliedre
VIII.1. Prisma
1. Paralelipipedul dreptunghic
Alat = 2(a + b)c; c
d
Atot = 2(ab + ac + bc);
V = abc b
d2 = a2 + b2 + c2 a
2. Cubul
(de laturã a = b = c)
A = 6a2 c
V = a3 d
a b
a=a 3
3. Paralelipipedul D’ C’
B’O(ABC) A’ B’
B’O = h
V = AABCDh D O C
A B
4. Prisma C’
42
(dreaptã sau oblicã, de înãlţime h) A’ B’
V = Abazeih h
C
A B
C’
5. Prisma triunghiularã regulatã
(AB = a) O’
A’ B’
Alat = 3ah
a2 3
Atot = 3ah +
2
a2 3
V= h C O
4
A B
VIII.2. Piramida
1. Tetraedrul regulat
(toate muchiile sunt congruente, A
AO(BCD), AMDC)
a 6 a 3
h , AM ;
3 2
6 ˆO 2 2
sin ABˆ O , sin AM
3 3
3
a 2
A a 2 3;V
12
B C
2. Tetraedul dreptunghic
(OAOBOCOA,
OA = OB = OC = a, CMAB) C
a 2 a 6
OM , CM ; AB a 2
2 2
a2 3
AABC
2
3a 2 a 2 3
Atot
2 2
3
a
V=
6
43
3. Piramida triunghiularã regulatã
(AB = AC = BC = A, VA = VB = VC
VM BC, VM – apotemã)
a2
VM h 2
12
3a VM
Alat
2
2
a 3 3a VM
Atot
4 2
a2 3 h
V
4 3
A B
6. Piramida regulatã
(piciorul înãlţimii coincide cu centrul circumscris bazei):
44
Pbazei apotema
Alat
2
Abazei h
Atot Abazei Alat ;V
3
45
IX.1. Cilindrul circular drept
hG
Alat 2RG
Atot 2R ( R G )
V R 2 h
IX.4. Sfera
A 4R 2
4R 3
V
3
Acalotei sferice 2Rh1
Azonei 2Rh2
X. Funcţii trigonometrice
X.1. Definiţii în triunghiul dreptunghic
b c b
sin B , cos B , tgB C
a a c
c
ctgB ,
b sin B cosC
, tgB ctgC b a
c
A B
46
X.2. Proprietãţile funcţiilor trigonometrice
1. sin:R[-1,1]
y
0 2 x
-1
sin(-x) = -sin x, sin(x + 2k) = sin x, (kZ)
2. cos:R[-1,1] y
1
0 2 x
-1
cos(-x) = cos x, cos (x + 2k) = cos x, (kZ)
3. tg:R\{(2k+1) }R
2
y tg(-x) = -tg x
tg(x+k) = tg x, (kZ)
-
2
0 2 x
4. ctg:R\{k}R
y ctg(-x) = -ctg x
ctg(x + k) = ctg x, (kZ)
3
2 2
0 x
47
XI. Formule trigonometrice
XI.1. Relaţii între funcţiile trigonometrice ale unui argument:
1. sin 2 cos 2 1 ;
sin 1 cos 2 ; cos 1 sin 2
sin
2. tg
cos
tg 1
sin ; cos
1 tg 2
1 tg 2
3. sin cos
2
tg ctg ,
2
4. sin( ) sin
cos( ) cos ; tg ( ) tg
5. sin cos
2
cos sin , tg ctg
2 2
6. sin( ) sin
cos( ) cos ; tg ( ) tg
7. sin( 2 ) sin
sin(2 ) cos ; tg ( 2 ) tg
XI.2. Formule de adunare:
sin( ) sin cos sin cos
cos( ) cos cos sin sin
tg tg
tg ( )
1 tg tg
48
sin 2 2 sin cos
cos 2 cos2 sin 2 1 2 sin 2 2 cos2 1
2tg 2
tg 2
1 tg ctg tg
2
49
XII. Inversarea funcţiilor trigonometrice
XII.1. arcis:[-1.1][- 2 , 2 ], arcsin (-x) = - arcsin x
y
-1 0 1 x
2
-1 0 1 x
XII.3. arctg:R 2 , 2 , arctg (-x) = -arctg x
2
0 x
-
2
2
0 x
50
XIII. Soluţiile ecuaţiilor trigonometrice simple
XIII.1. Ecuaţii fundamentale
1. sin x a, a [ 1,1] x {( 1) k arcsin a k k Z }
2. cos x a, a [ 1,1] x { arccos a 2k k Z }
3.tgx a, a R x {arctga k k Z
4.ctgx a, a R x {accctga k k Z }
x 0 3 2
funcţia 6 4 3 2 2
tg x 0 3 1 3 / 0 / 0
3
ctg x / 3 1 3 0 / 0 /
3
x -1
3
2
1 0 1 2 3 1
funcţia 2 2 2 2 2 2
arcsin x 0
2 3 4 6 6 4 3 2
arcos x 5 3 2 0
6 4 3 2 3 4 6
x 3 -1
3 0 3 1 3
functia 3 3
arctg x 0
3 4 6 6 4 3
arcctg x 5 3 2
6 4 3 2 3 4 6
51
XIV.1. Segmente
1. Distanţa dintre douã puncte A(x1,y1), B(x2,y2): AB = ( x2 x1 ) 2 ( y 2 y1 ) 2
y y
2. Panta dreptei AB: m AB x x
2 1
2 1
x1 x2 y y2
3. Coordonatele (x,y) ale mijlocului segmentului AB: x ,y 1
2 2
4. Coordonatele punctului M care împarte segmentul (AB) în raportul k:
x1 kx2 y ky 2
x ,y 1
1 k 2
2 2 2
a b c
d1 d2, dacã a b c ;
1 1 1
2 2 2
52
a1 b1
d1 d2 şi d1 d2 , dacã a b
2 2
10.Distanţa de la punctul Mo(xo,yo) la dreapta (h): ax + by + c = 0
ax0 by 0 c
d ( M , h)
a 2 b2
11.Unghiul determinat de dreptele:
( d1 ) : y m1 x n1 şi (d 2 ) : y m2 x n2
m2 m1
tg , (m1m2 1)
1 m1m2
d1 d2, dacã m1m2 = -1
XIV.3. Cercul
Cercul C de centru M(a,b) şi razã r:
1. Ecuaţia cercului (x – a)2 + (y – b)2 = r2; dacã M(a,b) = 0(0,0): x2 + y2 = r2;
m n
2. Ecuaţia generalã: x2 + y2 + mx + ny + p = 0, unde a , b= şi
2 2
1
r2 = (m2 + n2) – p.
4
B’
Ecuaţia tangentei în punctul M(xo,yo), ME:
xxo yyo
2 1 0
a2 b
2. Hiperbola H: F(c,0), F’(-c,0), A(a,0), A’(-a,0), MF – MF’= 2a, MH.
x2 y2
Ecuaţiea hiperbolei: 1 0, c 2 b 2 a 2
a2 b2
y
M
F’ A’ O A F x
53
Ecuaţia tangentei în Mo(xo,yo), MoH.
xx0 yy0
2 1 0
a2 b
p p
3. Parabola P: F( ,0), h:x = - (h – dreapta directoare): d(M,h) = MF, MP.
2 2
Ecuaţia parabolei P: y2 = 2px
y
h M
x
O F
54
ANALIZÃ MATEMATICÃ
I. Şiruri
I.1. Şiruri şi limite
Definiţia I.1.1. Se numeşte şir de numere reale o funcţie f:NR, f(n) = an.
Definiţia I.1.2. Şirul (an)n0 se numeşte crescãtor (respectiv descrescãtor) dacã
an an+1, nN (respectiv an an+1, nN). Şirurile crescãtoare şi şirurile
descrescãtoare se numesc şiruri monotone.
Definiţia I.1.3. Şirul (an)n0 este mãrginit dacã şi numai dacã M>0 astfel
încât an M, nN.
Notaţie: (an)n0, anR, R =R {-, +}.
Definiţia I.1.4. Şirul (an)n0, anR are limita a şi scriem lim an a , aR
n
dacã în orice vecinãtate a punctului a se aflã toţi termenii şirului începând de la un
anumit rang.
Definiţia I.1.5. Şirul este convergent, lim an a , aR, dacã >0, N N
n
astfel încât n> N, an - a<.
Definiţia I.1.6. lim an a dacã >0, N N astfel încât a
n > , n > N.
n
Definiţia I.1.7. lim an dacã >0, NN astfel încât an < -, n >
n
N.
Dacã lim an , atunci şirul este divergent.
n
55
6. criteriul lui Stolz:
a n1 a n
- dacã (bn)n0 crescãtor: lim bn şi existã lim , atunci
n n bn 1 bn
an a an
lim lim n1 ;
n bn n bn 1 bn
a n 1
- dacã (an)n0, an > 0 şi existã lim atunci lim
n an = lim an1 (Cesaro);
n a n n n a n
a n1 a n
- - dacã (bn)n0 crescãtor: lim an lim bn 0 şi existã lim , atunci
n n n bn 1 bn
an a an
lim lim n1 ;
n bn n bn 1 bn
56
5. dacã lim an şi lim bn atunci lim (an bn ) ;
n n n
n
, dac a q 1
nu exista, daca q 1
k , daca a0 0
2. lim ( a0 n a1 n k 1
. .. ak 1n ak ) lim a0 n k
n n , daca a0 0
0, daca k p
, daca k p si ao po 0
a0 n
k
a1 n
k 1
. .. ak
1n ak
3. lim p p
, daca k p si ao po 0
n b0 n b1n
1
... b p 1n n p
a0 , daca k p
b0
1
4. lim (1 q q 2
.. . q n
) , daca q 1;
n 1 q
1 1 1
5. lim (1 .. . ) ;
n 2 3 n
n
6. lim a 1, a 0;
n
n p
7. lim 1 2 p
... n p
1, p 1;
n
n
1
8. lim 1 e;
n n
n
1 1 1
9. lim 1 .. . e.
n 1! 2! n!
Definiţia II.1.3. lim f ( x) l , l R , dacã >0, >0 astfel încât xD\
x
{} şi x - < rezultã f(x) - l< ;
Definiţia II.1.4. lim f ( x) l , dacã ls = ld = l, unde l s lim f ( x )
x
şi
ld lim f ( x)
x
.
x
x x
57
1. lim ( f ( x) g ( x)) l1 l2 ;
x
2. lim f ( x) g ( x) l1 l2 ;
x
3. lim af ( x) a l1 ;
x
f ( x) l1
4.daca l2 0, lim .
x g ( x ) l2
II.3. Limite tip
1. lim (a0 x n a1 x n1 ... an ) a0 n a1 n1 ... an
x
n n 1 n
lim (a0 x a1 x ... an ) lim a0 x ;
x x
n 1
n
a0 x a1 x ... an a0 n a1 n1 ... an
2. lim m 1
m
x b0 x b1 x ... bm b0 m b1 m1 ... bm
a0 x n a1 x n1 ... a n a0 x n
lim m m 1
lim ;
x b0 x b1 x ... bm x b0 x m
3. lim n x n , R , n N , n 2
x
2 n 1
lim x , lim x ;
n
x x
lim a a , R, a R \ {1}
x *
4.
x
x x
lim a , lim a 0 , dacã a > 1;
x x
x x
lim a 0 , lim a , dacã 0 < a < 1;
x x
58
Z , lim ctgx ctg , Z
lim tgx tg ,
x 2 x
,
lim tgx lim tgx
x x
2 2
x x
2 2
ln(1 x)
11. lim 1;
x0 x
ax 1
12. lim ln a, a 0 ,
x 0 x
(1 x) r 1
13. lim r , r R .
x 0 x
59
III. Funcţii derivabile
III.1. Definiţia derivatei într-un punct
f:ER, xoE, xo – punct de acumulare a lui E:
f ( x ) f ( x0 ) f ( x h ) f ( x0 )
lim lim 0
f’(x0) = x x0 x x0 h0 h
x0 hE
f ( x ) f ( x0 ) f ( x ) f ( x0 )
fs’(x0) = lim , fd’(x0) = lim
x x 0x x0 x x0 x x0
x x0 x x0
60
ax, a1, a>0, x>0 ax ln a
ex ex
sin x cos x
cos x -sin x
1
tg x, x (2k 1) , k Z
2 cos 2 x
ctg x, x k , k Z 2
1
sin x
arcsin x, x[0,1] 1
, x (0,1)
1 x2
arcos x, x[0,1] 1
, x (0,1)
1 x2
arctg x 1
1 x2
arcctg x
1
1 x2
61
arctg u 1
u'
1 u2
arcctg u
1
u'
1 u2
uv , u>0 uvv’ ln u + vuv-1u’
III.5. Derivatele de ordin superior ale unor funcţii elementare
Funcţia (condiţii) Derivata de ordinul n(f(n))
xm, mN, mn m(m-1)…(m-n+1)xm-n
1 1
,m N (-1)nm(m-1)…(m+n-1) m n
xm x
x x
e e
ax (ln a)nax
ln x 1
(-1)n-1(n-1)!
xn
Funcţia (condiţii) Derivata de ordinul n(f(n))
sin x n
sin x
2
cos x n
cos x
2
62
Teorema lui Cauchy:
Dacã f,g:[a,b]R continue pe [a,b], derivabile pe (a,b) şi g’(x)0, x(a,b)
f (b) f (a ) f ' (c)
atunci c(a,b) astfel încât g (b) g (a) g ' (c)
IV. Asimptote
IV.1. Asimptote orizontale (f:DR)
Definiţia IV.1.1. Dacã lim f ( x) l1 sau lim f ( x) l2 , l1,l2R, dreptele
x x
y=l1 şi y=l2 sunt asimptote orizontale a lui f spre +, respectiv -
V. Primitive
(integrale nedefinite)
Definiţia V.1. Fie funcţia f:JR, J – interval, F:JR este primitiva lui f,
dacã F este derivabilã pe J şi F’(x) = f(x), xJ.
Se noteazã: f ( x)dx F ( x) c
Proprietãţi ale primitivelor:
1. f1 ( x) f 2 ( x)dx f1 ( x)dx f 2 ( x)dx ;
2. af ( x )dx a f ( x)dx ;
3. f ( x) g ' ( x)dx f ( x) g ( x) f ' ( x) g ( x)dx .
63
V.1. Prima metodã de schimbare a variabilei
Dacã :IJ, f:JR, derivabilã pe I, f admite primitive (F), atunci
f ( (t )) ' (t )dt F (t ) c
1
14. dx ln x x 2 a 2 c, x ( a,) sau x (,a ), a 0 ;
2 2
x a
1 x
15. dx arcsin c, x ( a, a ), a 0
a x2 2 a
64
dx 1
2. ln(ax b) c, a 0 ;
ax b a
dx 1
3. c, n N , n 1, a 0 ;
(ax b) n
(n 1)a (ax b) n1
dx 1 xb
4. ln c, a b ;
( x a )( x b) a b x a
dx 1 dx
2 2
c, unde b 2 4ac, a 0
5. ax bx c a 2 b .
x
2a 4a
Substituţiile lui Euler:
1. ax 2 bx c t x a , daca a 0 ;
2. ax 2 bx c tx c , daca c 0 ;
3. ax 2 bx c t ( x x1 ), daca b 2 4ac 0 si x1 este o rãdãcinã a ecuaţiei
ax2 + bx + c = 0.
65
b
f ( x )dx F (b) F (a) (F – primitivã a lui f)
a
Teorema de medie:
b
Dacã f continuã pe [a,b], atunci [a,b] astfel încât: f ( x)dx (b a) f ( )
a
Formula de integrare prin pãrţi:
b b
b
f ( x) g ' ( x)dx f ( x) g ( x) a f ' ( x) g ( x)dx
a a
Formula de schimbare de variabilã:
Dacã :[a,b]J, f:JR, f continuã pe J, derivabilã cu derivata continuã pe
b (b )
[a,b], atunci f ( (t )) ' (t )dt f ( x)dx
a (a)
Proprietãţi de paritate:
0, daca f impara
a
Dacã f:[-a,a]R continuã atunci: f ( x )dx a
a 2 f ( x ) dx, daca f para
0
b
aria f f ( x)dx f
a
y
0 a b x
66
b
vol (C f ) f 2 ( x) dx
a
a b x
B
A
b
l ( f ) 1 ( f ' ( x)) 2 dx
a
a b
67