Porţi rochie sau pantaloni?

Totul a pornit din călătoria mea în alte ţări şi culturi. Cine poartă pantaloni în casă?
Bărbatul sau femeia? În Italia şi-n Franţa, de unde m-am întors femeile poartă
pantaloni cu talie înaltă pentru că se poartă.:-)
Cineva a uitat să fie femeie, cineva a ales pantalonii.
Cineva a ales, cineva a cules.
Cineva a ales drumul raţiunii, cineva a ales drumul inimii.
Cineva a înjunghiat inima unui bărbat din pricina unui trecut traumatizant.
Cineva e legat de altcineva prin cordonul experienţei.
Cineva e victimă, altcineva e călău.
Cineva luptă, altcineva renunţă.
Cineva s-a schimbat, cineva a rămas la fel.
Cineva crede, cineva renunţă.
Tu cine eşti? Tu ce faci?
Construcţia ego-ului traduce o ne-iubire de sine şi inevitabil îndepărtare de sine,
până la pierdere de sine. Fii atentă la gândurile şi mesajele ce-ţi ies pe gură:
Eu sunt mai ranită şi tu trebuie să plăteşti pentru cicatricea lăsată de relaţiile
trecute.
Eu mă iubesc mai puţin şi tu trebuie să mă iubeşti mult.
Eu te rănesc ca să mă simt mai bine şi să mă desprind de trecut.
Vreau să deţin puterea absolută- să fiu totul pentru tine, să-ţi dai viaţa pentru mine.
Narcis, opreşte-te! Momentul tău de omnipotenţă s-a dus, anii copilăriei au trecut,
acum eşti la fel ca restul, călătoreşti ca să te întâlneşti.
Tu trebuie să transpiri, să alergi, să tremuri după iubirea mea şi eu nu trebuie decât
să mă joc cu mintea ta.
Am să te îngenunchez şi am să te fac slavul meu, numai aşa n-ai să mă părăseşti.
Numai suferinţa ta îmi va aduce stabilitate, fidelitate şi armonie în cuplu.
Unul iubeşte mai mult şi acela eşti tu.
N-o să te las să fii niciodată sigur pe iubirea mea. Azi mă dăruiesc şi mâine mă
retrag, iubire dulce-amăruie.
O să te-ntrebi constant dacă sunt doar a ta sau şi a altcuiva.
Comportamente stereotipate, norme contradictorii – ambivalenţă sau transparenţă?
Care e motorul relaţiilor de cuplu?
Într-adevăr dragostea este misterul dintre doi oameni, dar nu ceaţa totală. În
subconştientul tău rulează drama experienţei trecute, cuvinte spuse, lucruri trăite,
lacrimi vărsate. Stop! Opreşte-te! Nu toţi sunt la fel! Doar tu eşti la fel, de aceea
experienţa e aceeaşi. Înţelegi unde-i dilema? La tine, nu la el.
Ce-ţi aduce această paradigmă? Ignoranţă, suferinţă, destrucţie, boală fizică,
moarte spirituală.
Cine poartă pantaloni în casă?
Cine poartă rochie în casă?
Şi te mai interesează:
Care dintre noi iubeşte mai mult?
Care dintre noi luptă mai mult pentru această relaţie?
Care dintre noi ţine mai mult la această relaţie?
Care dintre noi se implică mai mult?
Care dintre noi este mai dependent?
Un studiu american a concluzionat că feminismul a distrus fericirea femeii. Acum
mă întreb pentru ce am luptat atât? Dacă fericirea autonomiei nu te-a îmbogăţit şi
luminat? Care-i rostul tău, femeie?
Iubeşte şi lasă-te iubită!!
Asta-i marea mea descoperire.
Lasă-te furată de celălalt, lasă-te sedusă, lasă-te iubită. Ăsta-i rolul tău!
“Bărbatul iubeşte femeia, o protejează, femeia iubeşte bărbatul, îl serveşte.”
proverb african.
Pe toate zidurile scrie că şi tu poţi avea o iubire ca-n filme, iar tu rătăceşti pe
străzile suferinţei.
Între normalitate şi patologie: Cât să mai sper? Cât să mai aştept? Cât să mai caut?
Nu ştiu ce să mai fac şi unde să mai ies. M-am săturat de acelaşi Ion cu altă pălărie.
Toţi sunt la fel. Chiar nu mai sunt bărbaţi de calitate? Ce fac? Mă mut în alt oraş,
în altă ţară? Sunt obosită şi fără speranţă! Vreau să cunosc iubirea adevarată şi nu
mai ştiu la ce poartă să bat! Cică, bate şi ţi se va deschide. Adevărat? Şi-atunci de
ce nu-l am pe cel care-l doresc? Unde greşesc? Şi nici bine n-ai încheiat lista
plângerilor că apar în scenă credinţele despre tine: Nu merit să fiu iubită. N-am să
întâlnesc iubirea. Nimeni nu mă vrea!
Te cred! Cine ar putea iubi o persoană care nu se iubeşte şi preţuieşte?!
Dacă tu ai această părere despre tine, de ce crezi că el ar putea sesiza frumuseţea şi
dorinţa din tine? Aberant!
Ţi-am mai spus, imaginea pe care o ai despre tine aduce iubirea sau suferinţa în
patul şi casa ta.
Te placi? Te iubeşti? Te admiri? Te preţuieşti?
“N-o să găsesc niciodată pe nimeni!”
Atitudinea de faţă face ca profeţia tocmai enunţată să se realizeze.
Cu cât crezi mai tare că n-ai să întâlneşti pe nimeni, cu cât te preţuieşti mai puţin,
cu atât mai tare fugi din calea iubirii.
Degeaba crezi în iubire dacă nu crezi în tine.
Te iubeşti? Vei fi iubită!
Fii blândă, bună şi generoasă cu tine! Meriţi o iubire ca-n filme! Există! Luptă cu
fantasmele trecutului şi vei trăi marea iubire!
În literatură, ca şi-n dragoste suntem uimiţi de alegerile noastre.
De câte ori n-ai rămas “tâmpită” în faţa alegerilor făcute, după consumarea
îndrăgostirii?
Iubiri demult apuse…
Cum am putut să-l iubesc pe Ion? Cum am putut să-mi doresc un bărbat însurat?
Am fost oarbă, Dumnezeule. Pe bună dreptate că, dragostea-i oarbă. Chiar aşa e! Îţi
ia vederea şi te obligă să păşeşti pe întuneric.
Pe naiba: Imaginaţia e organul dragostei, şi ea te sabotează. Ce zace în mintea ta
inconştientă e pulbere explozibilă. Vocea iţi spune: El e! El e!
Şi-n acea clipă uiţi să verifici dacă există asemănări, puncte, valori, idei comune
între tine şi el. Te laşi purtată de voce şi arunci tot ce ai ştiut vreodată despre
bărbaţi la gunoi, şi te arunci cu capul înainte, fără să pui vreo întrebare..şi te
trezeşti peste un timp că iubeşti un bărbat însurat şi cu doi copii. Într-adevăr,
întrebările nu sunt romantice dar nici suferinţa post-îndrăgostire.
Despre îndrăgostire: un cocktail de dopamină şi norepinefrină- hormonii care te fac
să vezi viaţa-n roz, să-ţi bată inima puternic, să pluteşti. Creşte producţia de
serotonină – te declari îndrăgostită!
Specialiştii care studiază dragostea romantică au stabilit că există o anumită bio-
logică în comportamentul de curtare. Vânător şi pradă. Nu te prea poţi îndepărta de
forţa naturii, oricât de mult te zbaţi, faci un pas înainte şi doi înapoi.
De ce avem nevoie de un partener? Perpetuarea speciei? Atât?
Căsătoria e cursa ce ne-o întinde natura, cum zicea Shopenhauer.
Bătaie de joc. Nu-nţeleg de ce nu putem trăi singure şi fericite. De ce avem nevoie
de un bărbat în viaţa noastră? De ce ne este atât de greu să rupem o “relaţie”? De
ce suferinţa anulează dragostea romantică? De ce iubirea adevărată e atât de rar
experimentată?
Toţi sunt luaţi. Gay. Alcoolici. Drogaţi. Însuraţi.
Unde să găsesc eu o persoană frumoasă şi deosebită de care să mă îndrăgostesc?!
Dupa n întâlniri eşuate, îţi pierzi speranţa şi te retragi distrusă într-o pseudorelaţie.
Decât să rămâi singură mai bine îl iei pe Ion de braţ, îi mai tragi o ultimă privire şi
te consolezi cu gândul: parcă nu e atât de nasol, tâmpit, şchiop cum l-am văzut..:-)
Nu ştiu ce să zic. Compromisul ăsta eu nu-l mai fac. În veci! Şi ştii de ce? Fiindcă
ajungi să te ataşezi de dobitoc şi-l laşi să scape pe Făt-Frumos. Nu, merci. Am
răbdare!! Mai bine TOT decât un DOBITOC!
Dă filmul înapoi şi caută în istoria fostelor relaţii trăsăturile de personalitate de
care eşti atrasă( pozitive şi negative). Găseşti o asemănare de profil între aceşti
candidaţi la postul de iubit? Sigur că da! Parcă sunt gemeni, aşa-i?
Dacă nu-ţi place ce atragi mai uită-te o dată în urmă şi notează ce nu mai vrei să
trăieşti alături de un alt geamăn. Fă-ţi temele dacă vrei să te măriţi cu Făt-Frumos!
Există!!Important este să ştii ce-ţi doreşti şi să crezi cu adevărat că o să ţi se
întâmple. Ascultă-mă pe mine, ştiu ce vorbesc.
Cum ne alegem partenerul? Pe ce criterii se face selecţia partenerului?
Gene bune, statut social, calităţi alfa. Mai exact, ai nevoie de un tată pentru viitorii
copii, nu-i aşa? Ca de exemplu: un preşedinte de companie, în vârstă de 40-50 de
ani este echivalentul uman al unei gorile cu spatele argintiu. Natura asta îşi bate joc
de noi…unde-i tânărul, chipeş, viril şi pasional? E şi el, dar pe post de amant…:-)
Eu am observat că oamenii îşi aleg parteneri care îi completează, care au trăsături
de personalitate diferite de ale lor. Să încercăm să conturăm câteva direcţii de
selecţie naturală:
Am nevoie de un partener fiindcă singură nu mă descurc, nu mă văd, nu mă iubesc.
Am nevoie de un suflet- geamăn cu care să împart cele mai intime nevoi, dulce
simbioză.
Am nevoie de un partener intelectual cu care să schimb idei şi să-mi satisfac
ambiţii.
Am nevoie de un partener jucăuş cu care să mă aventurez în lume.
Am nevoie de un coechipier cu care să construiesc o iubire, o casă, un vis.
Fiecare are nevoia ei, fiecare cu lista ei.
Cine poate spune ce e bun şi rău?
Societatea, mama, tata?
Fiecare are o listă inconştientă cu lucrurile pe care le caută la un barbat.
Eu am nevoie de un coechipier în toate, şi văd că ăsta e noul trend, în zilele noastre
sunt la mare căutare.
Psihologia dorinţei noastre zace îngropată în detaliile copilăriei, adică în
inconştient.
Experienţele trecute ne conturează şi imaginea de sine şi aşteptările faţă de alţii.
Preferinţele sexuale se nasc din emoţii puternice, ceea ce te excită ia naştere din
rănile şi frustrările copilăriei.
Durerea, la maturitate se transformă în plăcere.
Experienţele care ţi-au conturat cea mai mare parte din durerea copilăriei uneori
devin mai târziu cele mai mari surse de plăcere şi emoţie.
Asta e analiza calitativă susţinută de specialiştii de suflet. Chiar dacă te-ai săturat
să auzi din gura mea aceeaşi placă, n-am ce face, te mai “dezamăgesc” o dată,
până ce mă asigur că te vindeci de rănile trecutului îndepărtat.
Şi n-am de gând să tac vreodată…
Precum vezi îţi mai aduc în faţă o dovadă:
Harville Hendrix a găsit o analogie superbă ca să defineascî inconştientul: Ziua nu
putem vedea stelele, dar ele sunt mereu acolo, nu le aduce noaptea strălucirea. Aşa
se petrece şi cu inconştientul, tu vezi doar producţiile conştiente, şi inconştientul te
conduce în viaţă, lăsându-ţi falsa impresie că tu eşti stăpâna absolută.
Nu vezi că te învârţi în cerc? Tot el e, sub altă înfăţişare şi alt nume, restul e la fel.
Te-ai săturat de suferinţă şi eşec?
Atunci începe să crezi că tu eşti singura responsabilă pentru eşecul şi succesul din
viaţa ta.
Ai nevoie de un bărbat?
Perfect!
Înseamnă că ştii ce ai de făcut. În caz că ai uitat te mai trimit o data în faţa oglinzii:
Ce vezi? Cum te vezi?
Te admiri? Te preţuieşti? Te iubeşti?
Totul se învârte în jurul imaginii de sine. El e o consecinţă a credinţei ce o ai
despre tine.
Ştii ce vrei? Căsătorie? Casă? Copii?
Carieră? Căsătorie? Amintiri pe malul mării?
Celibat? Experimentat? Călătorii transcedentale?
Modelul de viaţă particular: Ce alegi individualitatea sau familia?
Ştim deja ce se spune despre femeile în pantaloni care aleg individualitatea,
cariera, la fel de bine cum ştim ce se spune despre femeile care aleg familia,
temelia societăţii, cum i se spune.
Femeile în afaceri. Femeile nasc. Teoria feministă. Dumnezeu a creat bărbatul.
Studii, cercetări, descoperiri, cărţi scrise, seminarii deschise, şi o mare de nefericiţi.
După cum vezi ne trăim viaţa după statistici şi clasificări:
Biografia femeii trasată de un expert: Experienţa profesională
Autonomia financiară
Căsătoria
Văduvia
Gata. Viaţa ţi s-a încheiat înainte de a începe…:-)
Mă pufneşte râsul când văd ce se întâmplă cu tine, ţi-ai pus destinul în mâna unor
cercetători şi specialişti: facă-se voia lor! Doamne ajută!!
Şi tu, ce mai faci draga mea? Am înţeles că aştepţi să se dea verdictul, să se
elaboreze reţeta fericirii garantate şi aşa mai departe. Dar până acolo, cum e viaţa
ta?
De rahat? Ahh, nu-mi spui nimic nou! Specialiştii nu te-au ajutat, încă nu te-au
salvat din marea rătăcire? Ce ciudat!!! Atâtea titluri şi parafe n-au reuşit să
transforme existenţa ta în devenire? Ce păcat!!
Ce alegi Autonomie sau Căsătorie?
Ce porţi: Rochie sau Pantaloni?
De ce întotdeauna e vorba despre o chestiune ORI – ORI?
De ce avem nevoie de etichete şi clasificări?
Creierul nu se poate organiza altfel? Societatea gândeşte aşa de încet încât are
nevoie de aceste clasificări? Omul e mai mult de atât. E psiholog, e avocat, e
pictor, e pianist. E om!!!! Respiră, simte, vede, iubeşte, tremură înainte de abilităţi
şi talent, înainte de carieră şi statut social.
Ce faci cu contractul de iubire când alegi autonomia individuală?
Cine zice că nu le poţi avea pe amândouă cu o bună organizare?
Eu îmi iubesc cariera, visul şi mă sacrific pentru el, cine mă poate judeca?
Ei…societatea, mama, tata, trecătorul accidental
“Nu există statut mai nefiresc, mai dispreţuit, mai ostil organismului social decât
cel de celibatar.”
Îi auzi? Gura nu le tace iar degetul lor acuzator e ridicat împotriva ta.
Dacă îţi urmezi visul, cariera, drumul personal,liberă şi autonomă, intri în categoria
Wonder Woman sau femeia-bărbat.
Trebuie să fii un pic bărbat ca să fii o femeie ieşită din comun, ca şi Ioana D’arc.
Succes social: căsătorie, casă, copii.
Cine stabileşte aceste reguli sociale şi morale?
Cine îmi decide destinul?
Ei? Societatea, mama, tata?
Eu? Singura stăpână?
Ce faci? Ce alegi?
Accepţi şi te adaptezi psihologic curentului general, social?
Continui să visezi la o stare, o viaţă mai bună?
Acţionezi, îţi urmezi obiectivele şi visurile?
Impossible is nothing!!!
Nu există răspuns incorect, există doar comportament nepotrivit.
Întreabă-te: Stilul tău de viaţă te conduce spre realizarea supremă?
Da sau nu?
Ultima mea descoperire în materie de fiinţă e următoarea: Bucură-te de viaţă!!!!
Bucură-te de momentul prezent!!! De soare, de animale, de cei dragi, de muzică,
de artă, de tot ce te înconjoară. Asta e adevărata viaţă, bucuria cotidiană. Râzi,
dansează, iubeşte şi îmbrăţişează!!!
Eu am sperat în mai bine şi am uitat de mine. Nu fă greşeala mea. Întoarce-ţi
privirea spre tot ce te înconjoară şi trăieşte aici, asta e singura viaţă cunoscută.
Până acum..:-)
Încotro mergem?
Eu am crezut şi cred în continuare că voi schimba ceva cu opera mea. Visul ce-l
am mă ţine conectată la această maşinărie numită viaţă. Vreau să-mi termin opera,
vreau să las ceva în urma mea şi să persiste după moartea mea.
Alţii vor casă, maşină şi familie, fiecare îşi urmează calea. Toţi suntem
binecuvântaţi. Fiecare are dreptate, fiecare e talentat, fiecare e unic şi special.
I-auzi ce zice Panait Istrati, visul este toată viaţa omului cu suflet. Dar, cu condiţia
să nu fii condamnat a visa singur, ci cu cineva, bărbat ori femeie, pe care să-l
iubeşti.
Se pare că, cu acest citat m-am sabotat…:-)
Da! Fiecare vrea neapărat să i se întâmple ceva, să întâlnească marea iubire. Şi mi
se pare normal. Dar mă-ntreb de ce-ţi pierzi puterea de a o lua de la-nceput pe
drum? De ce te zbaţi? De ce blestemi? Şi de ce nu-ţi asumi responsabilitatea
faptelor tale? Încă n-ai învăţat că nu există alb fără negru, bun fără rău, iubire fără
ură? Azi ai succes în carieră , mâine întâlneşti marea iubire şi-n timp înveţi să le
păstrezi pe amândouă aproape de sufletul tău, aici, pe pământ.
Fii altfel decât restul!
Nu mai căuta diferenţele în celălalt, caută asemănarea, apropierea.
E atât de frumoasă viaţa, trăieşte!