Gospodărirea Apelor

GOSPODĂRIREA
APELOR
1. DOMENIUL GOSPODĂRIRII
APELOR
GOSPODĂRIREA APELOR
1. DOMENIUL GOSPODĂRIRII APELOR
1.1. Funcţiunile apei
Apa constituie unul din elementele indispensabile vieţii, ea

asigurând condiţiile de trai ale oamenilor, plantelor şi animalelor şi totodată,
intervenind în cele mai variate activităţi ale producţiei, fie ca izvor de forţă
motrice, sursă de materii prime, unealtă de lucru, sau mediu de transport
etc.
În acelaşi timp, însă, apele pot exercita forţe distructive uriaşe.
Ca element primordial al mediului înconjurător, apa exercită o

influenţă considerabilă asupra întregii ambianţe.
În cadrul sistemului ecologic, apa exercită următoarele funcţiuni

care contribuie la menţinerea echilibrului ecologic natural:
Funcţiunea de mediu de viaţă pentru fauna şi flora acvatică naturală.
Funcţiunea de alimentare a faunei sălbatice (apă de băut pentru fauna
respectivă).
Funcţiunea de asigurare a dezvoltării vegetaţiei terestre; această funcţiune
este exercitată cu prioritate de apa subterană.
Funcţiunea de îndepărtare a reziduurilor naturale.
1.1. Funcţiunile apei
Importanţa apei pentru întreaga activitate a umanităţii a condus,

încă din timpuri foarte îndepărtate, la acţiuni şi eforturi pentru
amenajarea şi stăpânirea ei.
În epoca modernă, omenirea a ajuns să solicite în măsură din ce

în ce mai mare resursele de apă, atât prin prelevări pentru diferite
folosinţe, cât şi pentru utilizarea ca emisar pentru evacuarea reziduurilor.
În acest stadiu s-a ajuns la constatarea că apa este intim legată de
sistemul ecologic terestru, iar pentru menţinerea echilibrului acestui
sistem şi însăşi pentru supravieţuirea umanităţii, sunt necesare măsuri
de conservare şi protecţie a hidrosferei, pe plan mondial.
1.2. Definirea şi obiectul gospodăririi apelor
Noţiunea de gospodărire a apelor are, pe de o parte sensul

de disciplină tehnică, iar pe de altă parte, cel de ramură a
economiei naţionale. Se vor analiza numai aspectele teoretice şi
practice legate de gospodărirea apelor, considerată disciplină
tehnică.
Gospodărirea apelor are ca obiect studiul ansamblului de

lucrări şi de măsuri pentru satisfacerea necesităţilor de apă ale
activităţilor umane, prevenirea şi combaterea acţiunilor dăunătoare
ale apelor şi conservarea resurselor de apă pentru generaţiile
următoare. Această disciplină este uneori denumită şi
„hidronomie”, termenul neavând însă în prezent o largă circulaţie.
Principalele ramuri ale gospodăririi apelor, diferenţiate după

componentele din ciclul natural al apei, sunt: gospodărirea apelor
meteorice, gospodărirea apelor de suprafaţă şi gospodărirea
gheţarilor.
Gospodărirea apelor meteorice (pluvionomia), având drept

obiect apele atmosferice, începând din momentul evaporaţiei până
în momentul revenirii lor pe sol sub formă de precipitaţii;
gospodărirea apelor meteorice nu poate fi privită izolat de domeniul
meteorologiei aplicate.

Gospodărirea apelor de suprafaţă, având drept obiect toate formele de apă de la
suprafaţa solului. La rândul ei aceasta poate fi împărţită în:
¾ Gospodărirea scurgerii apelor pe versanţi având drept obiect apele care se

scurg la suprafaţa solului înainte de a ajunge în cursurile de apă.
¾ Gospodărirea apelor curgătoare de suprafaţă (potamonomia) având drept obiect
cursurile de apă: pâraie, râuri şi fluvii.
¾ Gospodărirea apelor stătătoare de suprafaţă (limnonomia) având drept obiect
lacurile şi bălţile; limnonomia nu poate fi privită izolat de potamonomie,
deoarece alimentarea lacurilor este realizată de cele mai multe ori prin cursurile
de apă de suprafaţă; de aceea, limnonomia se limitează de obicei la studiul
proceselor care au loc în şi bălţi şi care sunt specifice acestor forme ale apei.
¾ Gospodărirea apelor oceanice şi maritime (oceanonomia) având drept obiect
mările şi oceanele; uneori se face diferenţierea în sensul că mările închise se
consideră ca formând ca şi marile lacuri obiectul limnonomiei şi se limitează
oceanonomia la studiul oceanului planetar şi al mărilor legate de acesta.
¾ Gospodărirea apelor subterane (hidrogeonomia) având drept obiect toate
formele de ape subterane; la rândul ei aceasta poate fi împărţită în:
¾ Gospodărirea apelor freatice având drept obiect apele subterane de mică
adâncime, în care majoritatea fenomenelor de scurgere au loc cu nivel liber şi
care sunt mai strâns legate de apele de suprafaţă.
¾ Gospodărirea apelor subterane de adâncime având drept obiect apele subterane
de mare adâncime, în care majoritatea fenomenelor de scurgere au loc sub
presiune şi care sunt mai puţin legate de apele de suprafaţă.
Gospodărirea gheţarilor (glacionomia) având drept obiect

apele de suprafaţa solului sub forma lor solidă.
Nu toate aceste ramuri ale gospodăririi apelor sunt constituite
distinct, unica ramură căreia i s-a acordat până în prezent atenţie,
astfel încât, să aibă un domeniu bine delimitat şi metode proprii de
cercetare este gospodărirea apelor curgătoare de suprafaţă
(potamonomia).
În ultimii ani s-a constatat un interes crescând al

specialiştilor şi înspre alte ramuri ale gospodăririi apelor.
În cadrul fiecăreia dintre ramurile enunţate se face distincţia

între gospodărirea cantitativă şi cea calitativă a apelor. Cele două
aspecte, deşi prezentate adesea în opoziţie, sunt în realitate două
laturi indisolubil legate ale unui singur tip de proces.
Gospodărirea cantitativă a apelor cuprinde ca subdiviziuni

principale:
¾ gospodărirea apelor pentru satisfacerea necesităţilor cantitative

ale diferitelor activităţi uman; în cazul apelor curgătoare de
suprafaţă, această ramură este denumită, uneori, şi
gospodărirea debitelor medii;
¾ gospodărirea apelor pentru combaterea efectelor dăunătoare

datorite, direct sau indirect, unui exces de apă; în cazul apelor
curgătoare de suprafaţă, această ramură este denumită, uneori,
şi gospodărirea apelor mari;
¾ protecţia cantitativă a apelor;
¾ regenerarea cantitativă a apelor.

Gospodărirea calitativă a apelor cuprinde ca

subdiviziuni principale:
¾ gospodărirea apelor pentru satisfacerea necesităţilor

calitative ale diferitelor activităţi umane;
¾ gospodărirea apelor pentru combaterea efectelor

dăunătoare datorite diferitelor caracteristici calitative
ale apelor;
¾ protecţia calitativă a apelor;
¾ regenerarea calitativă a apelor.

O situaţie aparte prezintă gospodărirea debitelor solide, având ca

obiect materialele solide antrenate de apă. Se consideră uneori, că
aceste materiale solide constituie una din caracteristicile calitative ale
apelor, astfel suspensiile şi turbiditatea se încadrează între parametrii
de calitate a apei.
Gospodărirea debitelor solide trebuie considerată ca o ramură aparte a
gospodăririi apelor, având contingenţă cu celelalte două ramuri.
Şi în cadrul acestei ramuri se poate face distincţie între:
¾ gospodărirea debitelor solide pentru folosinţe;
¾ gospodărirea debitelor solide pentru combaterea acţiunilor
dăunătoare.
Spre deosebire, însă, de celelalte ramuri, noţiunea de protecţie şi de
regenerare a debitelor solide nu are obiect.
Se constată, că, în majoritatea subdiviziunii gospodăririi apelor, reapar
cele două obiective principale:
¾ satisfacerea cerinţelor imediate în privinţa acoperirii necesităţilor şi
combaterea acţiunilor distructive;
¾ protecţia apelor pentru conservarea unor potenţiale destinate
dezvoltării ulterioare.
Protecţia apelor reprezintă activitatea desfăşurată pentru realizarea

următoarelor obiective:
¾ menţinerea funcţiunilor naturale ale apei în cadrul echilibrului
ecologic;
¾ păstrarea condiţiilor de dezvoltare pentru generaţiile viitoare în privinţa
cantităţii şi calităţii apei.
Această activitate poate fi încadrată în acţiunea cu o sferă mult mai

largă de protecţie a mediului ambiant.
Deoarece, în prezent accentul principal se pune pe conservarea unor

caracteristici calitative a apelor, se vorbeşte adesea numai de protecţia
calităţii apelor.
În realitate, aceasta constituie numai o latură a problemei, având o

importanţă majoră însă, care nu constituie singurul aspect care trebuie
avut în vedere. Trebuie luate în considerare şi problemele de
conservare a cantităţilor de apă (păstrarea unor debite minime în albii,
limitarea extragerii apelor subterane etc.), problemele de conservare a
albiilor şi altele.
1.3. Legătura dintre gospodărirea apelor şi alte ramuri ale

tehnicii
Cu privire la obiectul disciplinei gospodăririi apelor şi la

legăturile cu alte discipline, nu există încă un consens
unanim. În ţările socialiste gospodărirea apelor este privită
ca o disciplină independentă. În lucrările recent apărute
acest punct de vedere începe să câştige teren şi în alte ţări.
Analiza legăturilor dintre gospodărirea apelor şi alte

discipline care se ocupă de diverse aspecte ale stăpânirii şi
folosirii apelor arată că această activitate trebuie abordată
dintr-o multitudine de puncte de vedere. În practică,
realizarea unor scheme raţionale şi viabile de amenajarea
apelor, nu este posibilă fără cooperarea unui număr mare de
specialişti din toate domeniile implicate.
Realizarea unei scheme corecte de amenajare implică

înţelegerea reciprocă a punctelor de vedere şi căutarea unor
căi de rezolvare convenabile domeniilor interesate.
1.3. Legătura dintre gospodărirea apelor şi alte ramuri ale tehnicii
Construcţiile hidrotehnice, ca disciplină, reprezintă acea

ramură a construcţiilor care se ocupă de lucrările de construcţii
legate de ape. Este evident că acestea reprezintă principalul tip
de lucrări care realizează acţiunile din domeniul gospodăririi
apelor.
Este de remarcat faptul că conceptele cu care se operează au

conţinut diferit în cele două discipline. Astfel gospodărirea
apelor operează cu acumulări, pe când construcţiile
hidrotehnice se ocupă de baraje.
Din punctul de vedere al unui specialist în gospodărirea apelor,

faptul că o acumulare este realizată printr-un baraj de beton
sau de alt tip, prezintă o importanţă redusă; pentru un
specialist în construcţii hidrotehnice, lucrarea de construcţie a
barajului prezintă un interes determinant, iar lacul de
acumulare şi toate implicaţiile lui se situează pe ultimul plan al
preocupărilor.
Hidroenergetica este acea ramura a energeticii care se ocupă

de tehnologia transformării energiei hidraulice în energie
electrică.
Pe lângă domeniile specifice hidroenergeticii cum sunt

analizele de încadrare a centralelor hidroelectrice în sistemele
energetice, există altele cum sunt cele de exploatare a părţii
hidraulice a centralelor hidroelectrice în care suprapunerii cu
gospodărirea apelor sunt numeroase.
În trecut, când resursele de apă erau relativ puţin solicitate,

singura folosinţă care ridica probleme de concentrare a unor
prelevări şi modificări a regimului resurselor de apă era
folosinţa hidroenergetică. Ca urmare, multe din problemele de
gospodărire a apelor au fost rezolvate în cadrul studiilor
hidroenergetice. Separarea a devenit necesară în momentul în
care dezvoltarea celorlalte folosinţe a dus la necesitatea
realizării unor lucrări de gospodărire a apelor în scopuri
multiple.
Alimentările cu apă şi canalizările reprezintă disciplina care se

ocupă de livrarea apei către folosinţele urbane, industriale sau
agricole şi de evacuarea apelor uzate de la aceste folosinţe. Ca
şi în cazul hidrotehnicii există anumite suprapuneri între sfera
de preocupări ale alimentărilor cu apă şi canalizărilor şi cea a
gospodăriri apelor.
Hidroamelioraţiile sau îmbunătăţirile funciare au drept scop

îmbunătăţirea condiţiilor de cultură agricolă prin modificarea
regimului apelor pe terenurile cultivate. Există şi în acest
domeniu o suprapunere între gospodărirea apelor şi
hidroamelioraţii.
Astfel, la o lucrare de îndiguire, specialistul în gospodărirea
apelor va fi preocupat, în primul rând, de efectul reciproc dintre
lucrarea de îndiguire şi cursul de apă, amenajările din interiorul
incintei, prezentând un interes minor; pentru un specialist în
hidroamelioraţii, activitatea principală o constituie punerea în
valoare a terenurilor agricole din lunca inundabilă, cu o
preocupare redusă referitoare le influenţa incintei îndiguite
asupra cursului de apă.
1.4. Gospodărirea apelor în România
România are o suprafaţă de 237.391 km2 şi o populaţie de 21.794.793

locuitori şi se află în proportie de 97,4% în bazinul Dunării, ceea ce
reprezintă 29% din suprafaţa acestuia. Fluviul Dunărea, al cărui parcurs
pe teritoriul României este de 37,7% din lungimea sa, este colectorul şi
emisarul către Marea Neagră a tuturor evacuărilor din ţările riverane din
amonte, afectând calitatea apelor Deltei Dunării, dar şi zona costieră a
Mării Negre.
Principalele unităţi de relief de pe teritoriul României sunt armonios

echilibrate: 31 % reprezintă munţi, 36 % dealuri şi podişuri şi 33 %
câmpii. Climatul este temperat continental, temperatura medie variază
între +11°C pe litoral şi -4°C în Munţii Carpaţi, iar precipitaţiile medii
anuale variază între 400 mm/an în Dobrogea şi 1400 mm/an pe culmile
înalte ale munţilor Carpaţi.
România dispune de o reţea hidrografică cu o lungime de 78.905 km.

Resursele de apă din râurile interioare sunt de 40 miliarde m3, ceea ce
reprezintă 20% din resursele de apă ale fluviului Dunărea. România are
o resursă specifică din râurile interioare de 1.840 m3/loc.an şi, din acest
punct de vedere, ocupă locul 13 în Europa.
Pe teritoriul ţării noastre se află cursurile superioare şi mijlocii ale unui

număr important de râuri care traversează frontiera de stat, iar râurile
Tisa, Prut şi Dunăre formează o parte a frontierei României.
În România există următoarele categorii de ape:
râuri permanente – 55.535 km, ce reprezintă 70 % din totalul cursurilor

de apă;
râuri nepermanente – 23.370 km, ce reprezintă 30 % din totalul
cursurilor de apă;
lacuri naturale - 117 cu suprafaţa mai mare de 0.5 km2, dintre care 52 %
sunt în Delta Dunării;
acumulări - 255 cu suprafaţa mai mare de 0.5 km2;
ape tranzitorii - 174 km;
ape costiere - 116 km.
Evoluţia gospodăririi apelor în România a fost influenţată de

regimul hidrologic al resurselor de apă, caracterizate de o
variabilitate foarte mare în timp şi în spaţiu. Încă din secolul al
XVIII-lea, necesitatea măsurilor de apărare împotriva
inundaţiilor a condus la construirea staţiilor hidrologice, a
digurilor şi acumulărilor nepermanente.
În perioada 1924 – 1974, gospodărirea apelor s-a bazat pe

aspectele cantitative, prin construirea de acumulări cu rol
complex, inclusiv pentru atenuarea undelor de viitură. În 1924
apare prima Lege a apelor, ce cuprinde elemente de masurători
hidrologice, evidenţa şi amenajarea râurilor, iar în 1925 sectorul
de gospodărirea a apelor este organizat pe bazine hidrografice.
Prima Hotărâre de Guvern pentru utilizarea şi protecţia calităţii
apelor apare în 1953.
Următoarea perioadă, 1974 – 2000, este caracterizată printr-o

gospodărire atât cantitativă, cât şi calitativă a apelor. Este
elaborat primul program naţional şi schemele de amenajare a
bazinelor hidrografice în vederea administrării durabile, unitare
şi complexe a resurselor de apă. Se organizeaza Regia autonomă
“Apele Române” cu unsprezece direcţii bazinale şi în 1996 apare
o nouă lege a apelor.
În prezent, se urmăreşte gospodărirea durabilă a apelor pe baza

aplicării legislaţiei Uniunii Europene şi în special a principiilor
Directivei Cadru a Apei, care au fost transpuse prin amendarea
Legii apelor 107/1996 (Legea 310/2004). În acest context,
instrumentele de realizare a politicii şi strategiei în domeniul
apelor includ schema directoare de amenajare şi management a
bazinelor hidrografice, managementul integrat al apelor pe
bazine hidrografice şi adaptarea capacităţii instituţionale la
cerinţele managementului integrat.
Dezvoltarea durabilă în domeniul apelor are ca obiectiv general

asigurarea unui standard de viaţă ridicat din punct de vedere al
apelor pentru cetăţenii României. Aceasta presupune:
- satisfacerea cerinţelor de apă la sursă pentru producerea de apă

potabilă necesară populaţiei urbane şi rurale;
- îmbunătăţirea calităţii apei prin retehnologizarea, extinderea şi
realizarea de noi staţii de epurare a apelor uzate orăşeneşti şi prin
reducerea poluării cauzate de anumite substanţe periculoase
deversate în mediul acvatic;
- satisfacerea cerinţelor de apă ale industriei, agriculturii,
transporturilor;
- utilizarea potenţialului apelor (energie, turism, agrement);
- prevenirea şi atenuarea efectelor distructive ale apelor;
- protectia şi conservarea mediului acvatic.
Organismul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu

personalitate juridică, care reglementează sectorul gospodăririi
apelor este Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (Hotărârea
de Guvern nr.408/23.03.2004 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, publicată în
Monitorul Oficial nr. 285/31.03.2004).
În timp ce Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (M.M.G.A.)

este responsabil pentru elaborarea legislaţiei şi stabilirea
direcţiilor de acţiune prin strategii pe termen scurt, mediu şi lung,
aplicarea strategiei naţionale de gospodărire cantitativă şi
calitativă a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane şi
implementarea prevederilor legislaţiei în vigoare revin
Administraţiei Nationale “Apele Române”, instituţie publică de
interes naţional, aflată sub autoritatea M.M.G.A.
Atribuţiile principale ale ANAR, considerate acţiuni de interes public

naţional sunt următoarele:
să vegheze asupra stării cantitative şi calitative a resurselor de apă prin
Sistemul Naţional Integrat de Monitorizare al Apelor, ce cuprinde 1080
staţii de monitorizare şi 3459 foraje, acoperind 78 905 km cursuri de apă,
apele subterane, Delta Dunării şi apele costiere ale Mării Negre.
să asigure cu apă folosinţele urbane, industriale şi agricole prin
exploatarea şi întreţinerea a 270 lacuri de acumulare, 157 de canale, 7100
km de diguri, 6600 km cursuri regularizate, prize de apa etc.
să reducă efectele distructive ale inundaţiilor, în principal, prin
exploatarea coordonată a lacurilor de acumulare.
să elaboreze şi să implementeze Planurile de management ale bazinelor
hidrografice în acord cu prevederile Directivei Europene Cadru a Apei.
să sprijine cooperarea internaţională în domeniul gospodăririi apelor în
cadrul stabilit de convenţiile şi acordurile internaţionale.
să asigure dezvoltarea unitară a infrastructurii în domeniul gospodăririi
apelor prin realizarea de noi surse de apă şi diguri de apărare.
Administraţia Naţională “Apele Române” are în structura sa Direcţii de Ape

(Tabelul nr.1.1), organizate pe unsprezece bazine hidrografice (Figura 1.1),
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Exploatarea
Complexă Stânca-Costeşti.
Tabelul 1.1
Direcţiile de Apă ale Administraţiei Naţionale “Apele Române”
Nr. Obiective Sistemul de monitoring
Direcţia de Ape Date generale
crt. apărate integrat al apelor
1 ARGEŞ -VEDEA Suprafaţa totală în România: 19.812 km2 - 152 localităţi - 96 staţii hidrometrie
Lungimea hidrografică: 5.735 kmLungime - 372 obiective - 367 foraje
râu Argeş: 3.665 km
industriale hidrogeologice
Resurse apă:
- de suprafaţă: 1.741,279 mil. m3 - 24228 case şi - 60 posturi pluviometrice
- subterane: 833 mil. m3 gospodării - 93 secţiuni de control a
Lacuri de acumulare cu folosinţă complexă: - 71,6 km căi calităţii apei în râuri
50 ferate - 167 secţiuni de control
- vol. total: 1.189 mil. m3 - 203 km la debitele prelevate şi
- vol. util: 894 mil. M3
drumuri restituite de folosinţe
Lucrări pentru combaterea inundaţiilor:
- apărări de maluri - 49 km - 57 statii de control
- regularizări albii - 320,4 km pentru calitatea apei in
- îndiguiri - 217,6 km lacuri
Tabelul 1.1
2 BANAT Suprafaţa totală în România: - localităţi - 86 staţii

18.320 km2 - obiective hidrometrie
Lungimea hidrografică: 6.296 industriale - 519 foraje
km - case şi hidrogeologice
Lungime râu Timiş: 3.665 gospodării - 58 posturi
km - căi ferate pluviometrice
Lucrări pentru combaterea - drumuri - 40 secţiuni de
inundaţiilor: control a calităţii
- regularizări albii - 1.044 km apei în râuri
- îndiguiri - 1.085 km
Tabelul 1.1
3 BUZĂU- Suprafaţa totală în România: 26.205 - 209 localităţi - 49 staţii

IALOMIŢA km2 - 220 obiective hidrometrie
Lungimea hidrografică: 5.424 km industriale - 537 foraje
Lungimi râuri principale: - Buzău: 308
km- Ialomiţa: 400 km
- 22.457 case şi hidrogeologice
Resurse apă: gospodării - 110 posturi
- suprafaţă: 731,53 mil. m3 - 847 km căi pluviometrice
- subterane 1.025 mil. m3 ferate - 61 secţiuni de
Lacuri de acumulare cu folosinţă - 585 km drumuri control a calităţii
complexă: apei în râuri
- vol. total: 852,856 mil.m3
- 34 secţiuni de
- vol. util: 632,370 mil.m3
Lucrări pentru combaterea inundaţiilor: control la debitele
- apărări de maluri: 242 km prelevate şi
- regularizări albii: 200,4 km restituite de
- îndiguiri: 678 km folosinţe
Tabelul 1.1
4 CRIŞURI Suprafaţa totală în România: 14.860 km2 - 269.399 ha - 102 staţii
Lungimea hidrografică: 5785 km suprafeţe hidrometrie
Lungimi râuri principale din bazin: agricole; - 1300 foraje
- Barcău - 134 km - 175 obiective hidrogeologice
- Crişul Alb - 234 km industriale - 112 posturi
- Crişul Negru - 164 km - 195 localităţi pluviometrice
- Crişul Repede - 171 km - 80.477 case şi - 36 secţiuni de
Volumul resurselor apă: 744,7 mil. m3 gospodării control a calităţii
- suprafaţă: 394,7 mil. m3 - 194,2 km căi apei în râuri
- subterane: 350,0 mil. m3 ferate - 551 secţiuni de
Lacuri de acumulare cu folosinţă - 1476,3 km control la
complexă: 78 drumuri debitele prelevate
- vol. total: 594,4 mil.m3 şi restituite de
- vol. util: 241,1 mil.m3 folosinţe
- apărări de maluri - 1279/183,2 km
- regularizări albii - 312 /528,9 km
- îndiguiri - 209/1165,3 km

Tabelul 1.1
5 DOBROGEA- - 13 case şi - 47 staţii hidrometrie:
LITORAL Suprafaţa totală în România: 5480 km gospodării - pe lacuri 11
- 1,3 km căi ferate - pe râuri 22
Lungimea hidrografică: 834 km - 3,5 km drumuri - pe canale 6
Lacuri naturale: 6630 ha - de coastă 8
Resurse apă: - 118 foraje
- suprafaţă: 1.617 mil.m3 hidrogeologice
- subterane: 201 mil.m3 - 28 posturi
Lacuri de acumulare cu folosinţă pluviometrice
complexă: - 14 secţiuni de control
- vol. total: 16,9 mil.m3 a calităţii apei în râuri
- vol. util 2,46 mil.m3 - 29 secţiuni de control
Lucrări pentru combaterea a calităţii apei pe
inundaţiilor: lacuri naturale
- regularizări albii: 153 km - 17 secţiuni de control
- îndiguiri: 64 km a calităţii apelor
marine litorale
- 21 secţiuni de control
la debitele prelevate şi
restituite de folosinţe

Tabelul 1.1
6 JIU Suprafaţa totală în România: 18.975 km2 - 179 localităţi - 93 staţii

Lungimea hidrografică: 5.884 km - 122 obiective hidrometrie
Lungime râu Jiu: 339 km industriale - 485 foraje
Resurse apă: - 5937 case şi hidrogeologice
- suprafaţă: 2.109,5 mil.m3 gospodării - 87 posturi
- subterane: 400 mil.m3 - 171 km căi pluviometrice
Lacuri de acumulare cu folosinţă ferate - 56 secţiuni de
complexă: - 274 km drumuri control a calităţii
- vol. total: 163,16 mil.m3 apei în râuri
- vol. util: 9,05 mil.m3 - 109 secţiuni de
Lucrări pentru combaterea inundaţiilor: control la debitele
- apărări de maluri: 337 km prelevate şi restituite
- regularizări albii: 617 km de folosinţe
- îndiguiri: 810

Tabelul 1.1
7 MUREŞ Suprafaţa totală în România: 27.890 - 238 localităţi - 124 staţii

km2 - 381 obiective hidrometrie
Lungimea hidrografică: 10.800 km industriale - 406/123 foraje
Lungime râu Mureş: 761 km - 60.167 case şi hidrogeologice
Resurse apă: gospodării - 124 staţii
- suprafaţă: 1,719 mil.m3 - 307,7 km căi hidrometrie
- subterane: 527 mil.m3 ferate - 151 posturi
Lacuri de acumulare cu folosinţă - 561,4 km pluviometrice
complexă: 24 drumuri - 61 secţiuni de
- vol. total: 664.00 mil.m3 control a calităţii
- vol. util: 430.45 mil.m3 apei în râuri
Lucrări pentru combaterea - 167 secţiuni de
inundaţiilor: control la debitele
- apărări de maluri: 566.476 km prelevate şi
- regularizări albii: 798.430 km restituite de
- îndiguiri: 822.817 km folosinţe

Tabelul 1.1
8 OLT Suprafaţa totală în România: - 245 localităţi - 109 staţii hidrometrie

24.050 km2 - 154 obiective - 243 foraje
Lungimea hidrografică: 9.872 km industriale hidrogeologice
Lungime râu Olt: 615 km - 4376 case şi - 80 posturi
Resurse apă: gospodării pluviometrice
- suprafaţă: 5491 mil.m3 - 75 km căi ferate - 61 secţiuni de control
- subterane 800 mil.m3 - 1116 km a calităţii apei în râuri
Lacuri de acumulare cu folosinţă drumuri - 1832 secţiuni de
complexă: control la debitele
- vol. total:1537 mil.m3 prelevate şi restituite de
Lucrări pentru combaterea folosinţe
inundaţiilor: - 132 foraje pentru
- apărări de maluri: 294 km urmărirea dinamicii şi
- regularizări albii: 854 km evoluţiei chimismului
- îndiguiri: 910 km apelor subterane.

Tabelul 1.1
9 PRUT Suprafaţa totală în România: - 193 localităţi - 85 staţii hidrometrie
Lungime râu Prut: 742 km - 14.306 case şi - 108 posturi
- suprafaţă: 961 mil.m3 - 185,5 km căi ferate - 86 secţiuni de control
- subterane: 60 mil.m3 - 541,3 km drumuri a calităţii apei în râuri
Lacuri de acumulare cu folosinţă - 55 secţiuni de control
complexă: 36 la debitele prelevate şi
- vol. total: 617 mil.m3 restituite de folosinţe
- vol. total: 163 mil.m3
Acumulări nepermanente: 11
- vol. total 57 mil.m3
Lucrări pentru combaterea
inundaţiilor
- poldere: 5 cu vol. total de 32
mil.m3
- apărări de maluri: 75 km
- regularizări albii: 1071 km
- îndiguiri: 1173 km

Tabelul 1.1
10 SIRET Suprafaţa totală în România: - 143 localităţi - 205 staţii hidrometrie
Lungime râu Siret: 559 km - 17.793 case şi - 109 posturi
- suprafaţă: 1.955 mil.m3 - 278 km căi ferate - 92 secţiuni de control
- subterane: 700 mil.m3 - 588 km drumuri a calităţii apei în râuri
- 126 secţiuni de
Lacuri de acumulare cu folosinţă control la debitele
complexă: 30 prelevate şi restituite de
- vol. total: 1.933,3 mil.m3 folosinţe
- vol. util: 1.252,6 mil.m3
Lucrări pentru combaterea

inundaţiilor:

Tabelul 1.1
11. SOMEŞ- Suprafaţa totală în România: 22.380 km2 - 243 localităţi - 95 staţii hidrometrie
TISA Lungimea hidrografică 7.828 km - 722 obiective - 255 foraje
Lungimi râuri principale din bazin: industriale hidrogeologice
-Tisa: 61 km - 37.200 case şi - 136 posturi
- Someş: 376 km gospodării pluviometrice
- Crasna: 134 km- Tur: 68 km - 212 km căi ferate - 68 secţiuni de control a
- 735 km drumuri calităţii apei în râuri
Resurse apă: - 419 poduri şi - 12 secţiuni de control
- suprafaţă: 6.580 mil.m3 podeţe al calităţii apei în flux
- subterane: 470 mil.m3 informaţional rapid
- 864 secţiuni de control
Lacuri de acumulare cu folosinţă complexă: la debitele prelevate şi
10 restituite de folosinţe
- vol. total: 203 mil.m3 - 57 staţii de control
- vol. util: 112 mil.m3 pentru calitatea apei în
lacuri
Fig. 1.1 Bazinele hidrografice din România

(preluat de pe site-ul Web www.rowater.ro)
Cel mai important instrument legislativ promovat la nivelul Uniunii

Europene pentru protecţia şi managementul durabil al resurselor de apă
este Directiva Cadru a Apei 2000/60/EC, care asigură cadrul necesar
pentru gestiunea cantitativă şi calitativă a apelor şi ecosisteme
sănătoase, având ca scop atingerea „stării bune” (stare ecologică şi stare
chimică bune) a apelor până în anul 2015. Atingerea acestei „stări” a
apelor implică asigurarea aceloraşi condiţii de viaţă din punct de
vedere al mediului acvatic pentru toţi locuitorii Europei.
Implementarea Directivei Cadru a Apei se realizează prin Planul de

Management al bazinului/districtului hidrografic (articolul 13 şi Anexa
VII), care stabileşte obiectivele ţintă pe o perioada de 6 ani şi propune
măsuri pentru atingerea „stării bune” a apelor. În conformitate cu
prevederile acestei directive, statele riverane Dunării trebuie să
contribuie la elaborarea Planului de Management al Districtului
Hidrografic al Dunării (Figura 1.2)
Fig.1.2 Bazinul Hidrografic al fluviului Dunărea

(preluat de pe site-ul Web www.amcopress.ro)
Astfel, statele semnatare ale Convenţiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului

Dunărea (ICPDR) au stabilit ca Planul de Management al Districtului
Hidrografic al Dunării să fie format din două părţi:
Partea A: Planul general ce cuprinde problemele de importanţă bazinală cu efecte
transfrontiere şi care se referă la:
cursurile principale ale râurilor care au bazine hidrografice mai mari de 4000 km2
lacurile cu suprafeţe mai mari de 100 km2
principalele canale
acvifere transfrontiere cu suprafaţa mai mare de 4000 km2
Dunărea, delta şi apele costiere.
Partea B: Planurile naţionale de management ale ţărilor dunărene.
În România, Directiva Cadru a Apei a fost transpusă prin Legea Apelor 107/1996,
cu modificările şi completările ulterioare şi conform prevederilor sale, Planul
Naţional de management al apelor din România este format din 11 Planuri de
management bazinale, autorităţile responsabile pentru elaborarea acestora fiind
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Administraţia Naţională “Apele
Române”.
Schemele directoare de amenajare şi management a apelor la nivel de bazin

hidrografic (schemele directoare) trebuie să cuprindă următoarele elemente:
1. o descriere generală a caracteristicilor bazinelor hidrografice;
2. un rezumat al presiunilor antropice importante şi al impactului activităţilor umane
asupra stării apelor de suprafaţă şi subterane (estimarea poluării din surse
punctuale şi din surse difuze, un rezumat al folosinţelor terenului, estimarea
presiunilor asupra stării cantitative a apelor, inclusiv asupra captărilor, analizele
altor impacte ale activităţii umane asupra stării apelor);
3. identificarea şi trasarea pe hartă a zonelor protejate;
4. o hartă a reţelelor de monitoring şi o prezentare pe hartă a rezultatelor programelor
de monitoring efectuate conform acelor prevederi, pentru starea apelor de
suprafaţă (ecologică şi chimică), apelor subterane (chimică şi cantitativă),
zonelor protejate;
5. o listă a obiectivelor de protecţie a apelor şi mediului acvatic stabilite pentru apele
de suprafaţă, subterane şi zonele protejate;
6. un rezumat al analizelor economice ale utilizării apei;
Schemele directoare de amenajare şi management a apelor la nivel de bazin

hidrografic (schemele directoare) trebuie să cuprindă următoarele elemente...
7. un rezumat al programului sau programelor de măsuri adoptate, care să includă:
măsurile necesare pentru implementarea legislaţiei în domeniul protecţiei apelor,
un raport al etapelor practice şi al măsurilor luate pentru aplicarea principiului
recuperarii costurilor de utilizare a apei, măsurile luate pentru îndeplinirea
cerinţelor privind apă utilizata pentru prelevarea de apă potabilă, măsurile de
control impuse asupra captărilor şi alocării apei, măsurile de control adoptate
pentru evacuările din surse punctuale şi din alte activităţi cu un impact asupra
stării apelor, identificarea cazurilor în care evacuările directe în apele subterane
au fost autorizate, măsurile luate asupra substanţelor prioritare, măsurile luate
pentru prevenirea sau reducerea impactului producerii de poluări accidentale.
8. un registru al tuturor programelor detaliate şi al schemelor directoare pentru
bazinul hidrografic, în particular pentru subbazine, sectoare, porţiuni sau tipuri
de ape, împreună cu un rezumat al conţinutului acestora;
9. un rezumat al măsurilor de informare şi consultare a publicului luate, rezultatul
acestora şi schimbările făcute schemelor directoare, ca urmare a acestor acţiuni;
10. o listă a autorităţilor competente;
11. punctele de contact şi procedurile pentru obţinerea documentatiilor de bază şi a
informaţiilor legate de informarea şi consultarea publicului şi, în particular,
detalii referitoare la măsurile de control adoptate, precum şi detalii referitoare la
datele existente de monitoring colectate.
Pentru bazine hidrografice mici sau părţi de bazine hidrografice se întocmesc
scheme locale de amenajare şi de gospodărire a apelor, care se încadrează în
schemele directoare. Schemele locale stabilesc obiectivele generale de punere în
valoare şi de protejare cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, a ecosistemelor
acvatice şi a zonelor umede, precum şi obiectivele generale privind utilizarea
durabilă şi protecţia tuturor categoriilor de resurse de apă din teritoriul respectiv.
Gospodărirea apelor transfrontieră se realizează în cadrul acordurilor/convenţiilor

bilaterale încheiate cu statele vecine şi anume:
Acord între R.P. Româna (azi România) şi R.P.F. Iugoslavia (azi Uniunea Statală
Serbia şi Muntenegru) privind problemele hidrotehnice de pe sistemele
hidrotehnice şi cursurile de apă de pe frontieră sau întretăiate de frontiera de stat,
Bucureşti, 7 aprilie 1955 (Decret nr. 242/17.06.1955.).
Acord între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în
domeniul gospodăririi apelor de frontieră, Galaţi, 30 septembrie 1997 (Legea
nr.16/11.01.1999).
Acordul între Guvernul României şi Guvernului Republicii Ungare privind
colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, Budapesta,
15 septembrie 2003 (Hotărârea Guvernului nr. 577/15.04.2004).
Acord între Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor din România şi Ministerul
Mediului şi Apelor din Republica Bulgaria privind cooperarea în domeniul
gospodaririi apelor (Hotărârea Guvernului nr. 2419/2004).
Toate aceste acorduri (mai puţin cel încheiat cu Serbia şi Muntenegru,

care urmează a fi actualizat) iau în considerare prevederile următoarelor
acte legislative internaţionale:
Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a

fluviului Dunărea (Convenţia pentru protecţia fluviului Dunărea), Sofia
1994 - Legea nr. 14/24.02.1995
Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontieră şi a
lacurilor internaţionale, Helsinki 1992 - Legea nr. 30/26.04.1995
Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, Bucureşti, 21
aprilie 1992 - Legea nr.98/16.09.1992
Implementarea prevederilor acordurilor bilaterale se realizează prin întâlnirile

grupurilor de lucru/subcomisiilor organizate pe probleme specifice (apărarea
împotriva inundaţiilor produse de cursurile de apă şi de apele interne, schimbul de
date meteorologice şi hidrologice, evaluarea calităţii apelor de frontieră, poluări
accidentale periculoase), în baza programelor anuale stabilite la întrunirile
comisiilor mixte sau la sesiunile împuterniciţilor guvernelor părţilor, ale căror
protocoale sunt aprobate prin hotărâre de guvern.

Gospodărirea Apelor

Caricato da

Informazioni sul documento

Titolo originale

Copyright

Formati disponibili

Condividi questo documento

Condividi o incorpora il documento

Opzioni di condivisione

Hai trovato utile questo documento?

Questo contenuto è inappropriato?

Copyright:

Formati disponibili

Gospodărirea Apelor

Caricato da

Copyright:

Formati disponibili

GOSPODĂRIREA

1.1. Funcţiunile apei

Apa constituie unul din elementele indispensabile vieţii, ea

Ca element primordial al mediului înconjurător, apa exercită o

În cadrul sistemului ecologic, apa exercită următoarele funcţiuni

1.1. Funcţiunile apei

Importanţa apei pentru întreaga activitate a umanităţii a condus,

În epoca modernă, omenirea a ajuns să solicite în măsură din ce

1.2. Definirea şi obiectul gospodăririi apelor

Noţiunea de gospodărire a apelor are, pe de o parte sensul