Sei sulla pagina 1di 3

Metodica predării analizei matematice

Preliminarii

Înainte de începerea primelor lecţii de analiză matematică este necesară:


 recapitularea – fixarea unor definiţii (funcţie, grafic etc.);
 indicarea proprietăţilor de calcul în R, prezentate în mod unitar.
Este necesară sublinierea faptului că în R coexistă cel puţin 3 structuri:
structura algebrică, structura de ordine şi structura de convergenţă (topologică).
1.) Structura algebrică este dată prin operaţiile de adunare, înmulţire în R
(scăderea şi împărţirea cu elemente nenule fiind operaţii derivate) şi este legată de
elaborarea calculului algebric, aşa cum s-a făcut sistematic în clasele anterioare.
2.) Structura de ordine este legată de calculul cu inegalităţi.
3.) Structura topologică modelează ideea de limită angajând elaborarea
unor noţiuni noi, specifice (vecinătate a unui punct, punct de acumulare al unei
mulţimi, dinamica utilizării cuantificatorilor logici, noţiunea de convergenţă, ş.a.)

Obiectivele studiului analizei matematice

Următoarele obiective instructiv – educative sau operaţionale nu sunt


prezentate într-o ierarhie strictă:

1.) Elevii trebuie să dobândească un sistem de cunoştinţe


ştiinţifice relativ la şiruri, convergenţă, limita unei funcţii, continuitate,
derivabilitate, reprezentarea graficelor unor funcţii elementare,
primitive, integrale definite şi aplicaţiile acestora.
Pentru realizarea acestui obiectiv elevii trebuie:
a) să cunoască proprietăţile algebrice şi proprietăţile de ordine ale lui R
(într-o primă accepţie, este suficient ca acestea să fie aplicate corect, dar există
şi probleme care necesită o înţelegere de fond a acestor proprietăţi);
b) să ştie să determine domeniul maxim de definiţie al unei funcţii reale
dată explicit (obsv.: în problemele cu conţinut practic, apare noţiune de „domeniu de
studiu”, care ţinea seama de mulţimea de valori admisibile fizic pe care le poate lua
argumentul; de exemplu, dacă f ( x ) = 2x − x şi dacă x este o lungime, atunci în mod
2

necesar x ≥ 0 , restricţie care altminteri nu se punea);


c) să traseze graficele unor funcţii reale simple (modul, sgn, funcţii liniare
sau pătratice pe porţiuni); de asemenea, elevii trebuie să cunoască noţiunile de
funcţie bijectivă, inversă, compunerea, folosind şi ilustrări cu ajutorul graficelor,
acolo unde este cazul; avantajul didactic al folosirii desenului (al interpretării
geometrice), ca mijloc şi ca limbaj concentrator al informaţiei, este net superior
dezavantajului creării unor false intuiţii sau al abaterii de la raţionamente
prezentate în mod formalizat;
d) să cunoască şi să distingă între ele câteva clase de funcţii reale:
mărginite, monotone, pare, impare, periodice, continue, … având la îndemână exemple
şi contraexemple;
e) să ştie să calculeze limite de şiruri şi limite de funcţii, în mod special
cazurile exceptate (efectuând transformările necesare pentru funcţii de sub limită,
cu respectarea strictă a proprietăţilor limitelor, pentru a putea calcula în final
limita); elevului nu i se va cere de la început rezolvarea a tuturor tipurilor de limite,
inclusiv unele subtile, şi asta pentru a-l feri de reacţii inhibitorii pentru că el nu
vede necesitatea atâtor calcule aride, de aceea paragraful referitor la asimptote
este plasat , în multe manuale mai devreme tocmai pentru a da elevului o motivaţie
geometrică pentru calculul limitelor;
f) să poată studia continuitatea, să înţeleagă noţiunea de derivată şi
derivabilitatea unor funcţii date, folosind faptul că funcţiile elementare sunt
indefinit derivabile pe orice interval deschis conţinut în domeniul maxim de
definiţie;
g) să traseze corect graficul unor funcţii reale, prin studiu prealabil,
etapizat, al variaţiei funcţiei (acesta fiind cel mai important obiectiv pentru
pregătirea elevilor din clasa a 11-a);
h) să calculeze primitivele unor clase de funcţii, folosind tabloul de
primitive – standard sau metodele specifice de integrare;
i) să cunoască definiţia şi sensul intuitiv al conceptelor de derivată şi de
integrală definită;
j) să ştie să calculeze integrale definite, ca şi aplicaţiile lor geometrice şi
fizice date în clasa a 12-a.

2.) Dezvoltarea gândirii elevilor, a capacităţii lor de analiză şi


sinteză, a intuiţiei şi conducerii raţionamentelor şi calculelor.
Acest obiectiv se consideră atins dacă la sfârşitul studierii elementelor de
analiză matematică din liceu:
a) elevii au asimilat noţiunile de bază ale analizei şi au o privire de ansamblu
asupra corelării logice în înlănţuirea acestora;
b) elevii pot conduce calcule „exacte” de analiză, dar şi calcule
„aproximative”, în spiritul utilizării calculatoarelor;
c) elevii pot opera cu noţiunile de bază, pot să încadreze diversele
probleme în clasa corespunzătoare, având o atitudine activă: înţeleg problema,
întocmesc planul de rezolvare, realizează acest plan, au o privire retrospectivă
asupra soluţiei obţinute, inclusiv o verificare a verisimilităţii rezultatului şi o
interpretare a acestuia, găsirea unor soluţii mai simple, mai clare, eventual o
reconsiderare a modului de redactare a rezolvării.

3.) Formarea unor trăsături ale personalităţii elevilor.


Înţelegerea analizei matematice, incluzând istoria evoluţiei ideilor ei
principale, ca şi nevoia de a folosi metode de analiză matematică, creează la elevi
perseverenţă, tenacitate, voinţă, răbdare, putere de sinteză, intuiţie superioară şi
spirit de inventivitate. Analiza matematică contribuie mult la aspectul formativ,
stimulând subiectul să participe la: observaţie, comparare, clasificare, experienţă,
inducţie, deducţie, analogie, simţ al realităţii, capacitate de modelare, de simulare,
obişnuinţa de a nu gândi doar prin fragmente şi înţelegerea faptului că orice
fragment este parte dintr-un întreg.