4.

3 – Baze de referinţă tehnologice 27

4. BAZE DE REFERINŢĂ

Bazele de referinţă sunt elemente geometrice ale sistemului tehnologic elastic

(STE) care la un moment dat ocupă o poziţie specială, în raport cu ele se vor specifica
sau analiza alte elemente geometrice aparţinând STE.
Bazele de referinţă cele mai utilizate în designul (concepţia şi proiectarea)
dispozitivelor sunt:
• Baze de funcţionare (BFu)
• Baze de cotare (proiectare) (BC)
• Baze tehnologice, care pot fi:
o Baze de fabricare (BFa)
o Baze de poziţionare (BP)
o Baze de fixare (BF)
o Baze de reglare (BR)
o Baze de măsurare sau de control (BCo)
o Baze de montare (BM)

4.1. Baze de referinţă funcţionale (BFu)

Bazele de referinţă funcţionale sunt elemente geometrice aparţinând obiectului

de lucru în raport cu care se analizează buna funcţionare a acestuia.
Un exemplu de BFu se prezintă în figura 4.1.
Elementul funcţional cerut este
OL1 existenţa jocului j . Acest lucru impune ca
bazele funcţionale BFu1 şi BFu2 pentru cele
j doua obiecte de lucru OL1 şi OL2 să fie
BFu1 suprapuse pentru ca prin realizarea cotelor C1
C1
C2

şi respectiv C2 să se asigure existenţa jocului j

OL2 BFu2
care permite buna funcţionare a celor două
obiecte de lucru. Dacă nu ar exista jocul j
atunci îmbinarea cu şurub a celor două
Fig. 4.1. – Baze funcţionale obiecte nu s-ar face corespunzător.

4.2. Baze de cotare (proiectare) (BC)

În activitatea de concepţie şi proiectare a obiectelor de lucru, apare acţiunea de

cotare a elementelor geometrice. Pentru aceasta trebuie alese elemente geometrice ale
obiectului care sunt denumite baze de cotare, uneori ele fiind denumite şi baze de
proiectare.
28 Baze de referinţă – 4

Baza de cotare este elementul geometric (punct, curbă sau suprafaţă) care
aparţine obiectului de lucru de la care se definesc şi se cotează alte elemente
geometrice ale acestuia.
Bazele de cotare pentru a respecta buna funcţionare a obiectelor de lucru trebuie
să fie suprapuse peste bazele
OL1 funcţionale ale acestora. În figura 4.2.
BC2 se prezintă modul de alegere a bazelor
C2

de cotare pentru obiectele de lucru OL1

OL2
şi OL2. În cazul figurii 4.2 bazele de
cotare sunt suprafeţe plane. Ele însă
C1

pot fi în alte cazuri puncte, curbe

(drepte) sau suprafeţe (plane).
Fig. 4.2. – Baze de cotare BC1
Pentru a definii şi cota toate
elementele geometrice ale unui obiect de lucru, se va crea un sistem de baze de cotare.

4.3. Baze de referinţă tehnologice

Aceste baze de referinţă sunt mult utilizate în concepţia şi proiectarea

tehnologiilor şi a echipamentelor de fabricaţie
Sc ale pieselor.
Bazele de referinţă tehnologice sunt
S1 BC
caract erizate prin faptul ca, în general, sunt
dedublate, aparţinând atât obiectului de lucru
supus procesului tehnologic de transformare
CT

continuă din faza semifabricat în piesă finită,

BFa cât şi a oricărui alt element al STE.
De modul în care se stabilesc bazele de
referinţă tehnologice depinde în bună măsură şi
calitatea pieselor realizate. Acesta este motivul
pentru care se acordă o importanţă deosebită
acestor baze de referinţă.
Vor fi descrise în continuare bazele de
referinţă tehnologice care sunt utilizate în
concepţia şi proiectarea dispozitivelor.
Fig. 4.3.- Baza de fabricare

4.3.1. Baze de fabricare (BFa)

Bazele de referinţă de fabricare, pe scurt baze de fabricare, sunt elementele

geometrice dedublate, aparţinând pe de o parte obiectului de lucru, iar pe de altă parte
sculei care generează elementul geometric şi care constituie obiect de studiu al
preciziei. Este de remarcat că în urma interacţiunii dintre sculă şi semifabricat pot să
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 29

rezulte mai multe elemente geometrice, dar numai cele care sunt obiect de studiu al
preciziei sunt numite baze de fabricare.
În figura 4.3 se observă că în urma interacţiunii obiectului de lucru cu scula Sc
rezultă şi suprafaţa S1. Deoarece pentru ea nu sunt prescrise toleranţe, deci nu este
obiect de studiu al preciziei, înseamnă că nu este bază de fabricare BFa.
În cazul figurii 4.3 baza de fabricare BFa este distinctă ca poziţie faţă de baza de
cotare BC ( BFa ≠ BC ). Sunt cazuri când aceste baze sunt interconvertibile
( BFa ⇔ BC ), aşa cum se poate vedea în
BFa (BC) BC (BFa)
figura 4.4.
Baza de fabricare BFa şi baza de
cotare BC sunt axele celor două găuri de
realizat, deoarece obiectul de studiu al
preciziei este distanţa dintre axele găurilor.
L T Dacă cele două găuri sunt realizate
succesiv, atunci axa primei găuri realizate
Fig. 4.4. – Interconvertibilitatea BFa cu BC devine BC pentru a doua, axa celei de a
doua fiind BFa, caz în care cele două baze
sunt distincte ( BFa ≠ BC ).
Dacă cele două găuri se realizează simultan cu un cap multiaxe, atunci cele două
baze BFa şi BC nu pot fi localizate individual, caz în care se spune că sunt
interconvertibile ( BFa ⇔ BC ).
În cazul figurii anterioare, dacă obiectul de studiu al preciziei ar fi diametrul
găurilor, baza de fabricare ar fi suprafaţa cilindrului rezultat în urma găuririi.

4.3.2. Baza de poziţionare

Baza de poziţionare este elementul geometric dedublat, care aparţine pe de o

parte obiectului de lucru, iar pe de altă parte dispozitivului, prin intermediul căruia se
realizează poziţionarea acestuia.
Bazele de poziţionare pot fi de două feluri:
• Baze de poziţionare excentrice, care sunt elemente geometrice reale
ale obiectului de lucru;
• Baze de poziţionare centrice, care sunt elemente geometrice virtuale,
de simetrie ale obiectului de lucru ( plane de simetrie, axe de simetrie
sau puncte de simetrie).

4.3.2.1. Baze de poziţionare excentrice

Bazele de poziţionare excentrice sunt elementele reale ale obiectului de lucru,

prin intermediul cărora acesta vine în contact cu elementele componente ale
dispozitivului. Dependent de numărul teoretic al punctelor de contact al obiectului de
30 Baze de referinţă – 4

lucru (OL) cu dispozitivul (D), aceste baze de poziţionare excentrice pot fi clasificate
astfel:
• Baze de poziţionare de aşezare (BPA) (v. figura 4.5a).
- asigură 3 puncte teoretice de contact între OL şi D,
- preia 3 grade de libertate din totalul de 6 ale obiectului de lucru (2R + 1T)
- poate fi realizată cu suprafeţe restrânse (fig. 4.5a) sau întinse .

BPD
BPA
1 3 2 BPR 1

OL
OL OL
3
2
1 2 1
1
BPA
BPD
a) BPR
b) c)
- rotaţie preluată (R) - translaţie preluată (T)

Fig. 4.5 – Baze de poziţionare excentrice

• Baze de poziţionare de dirijare (direcţionare) (BPD) (v. figura 4.5b)

- asigură 2 puncte teoretice de contact între OL şi D
- preia 2 grade de libertate (1R + 1T)
• Baze de poziţionare de rezemare (BPR) (v. figura 4.5c)
- asigură 1 punct teoretic de contact între OL şi D
- preia 1 grad de libertate (1T)
S-a notat prin T – translaţia, iar prin R rotaţia posibilă a obiectului de lucru.

4.3.2.2. Baze de poziţionare centrice

Bazele de poziţionare centrice sunt constituite din elemente geometrice de

simetrie ale obiectelor de lucru
π1 BPSC π1 (plane de simetrie, axe de simetrie
sau puncte de simetrie). Ele se pot
clasifica astfel:
• Baza de poziţionare de
semicentrare (BPSC) este
un plan de simetrie (π1)
OL aşa cum apare în fig.4.6.
Fig. 4..6 –Baza de semicentrare
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 31

• Baza de poziţionare de centrare (BPC) sau axa de centrare (AC).

- BPC este intersecţia a două planuri de simetrie (π1) şi (π2). Din intersecţia
acestora rezultă o axă de simetrie numită axă de centrare AC aşa cum se
prezintă în fig.4.7.

π1 PC
π1
π1 AC π1
π3
π2 π2
π2 π2 OL
OL π3
Fig. 4.7 –Baza de centrare Fig. 4.8 –Baza de poziţionare de centrare completă

• Baza de poziţionare de centrare completă (BPCC) sau punct de centrare

(PC). Această bază de centrare rezultă ca intersecţie a celor 3 plane de
simetrie (π1), (π2) şi (π3), cum se poate observa în fig. 4.8.

4.3.2.3. Poziţionarea.

Poziţionarea este acţiune prin care bazele de poziţionare ale obiectelor de lucru
OL primesc o orientare şi o localizare bine determinată în raport cu un sistem de
referinţă dat, sau cu direcţia unor mişcări date.
Orientarea este acţiunea prin care OL este adus la anumite unghiuri prescrise
faţă de axele sistemului de referinţă dat (unghiurile lui Euler). Prin orientare se preiau
gradele de libertate de rotaţie ale OL.
Localizarea este acţiunea prin care OL se aduce la anumite coordonate prescrise
(x, y şi z) faţă de originea sistemului de referinţă. Prin localizare se preiau gradele de
libertate de translaţie ale OL.
BPR
BPR

a) b)

Fig. 4.9 - Rezemarea

32 Baze de referinţă – 4

(i) Clasificarea poziţionărilor

Poziţionările pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
• după numărul gradelor de libertate preluate de la OL
1. Rezemarea –preia 1 grad de libertate (1T). Ea poate sa facă o
localizare de translaţie (fig BR.9a), sau o localizare de rotaţie (1R fig
4.9b).
2. Dirijarea sau direcţionarea – preia 2 grade de libertate (1R+1T,
respectiv 2T)

BPD

BPD

a) b)
Fig. 4.10 – Dirijarea sau direcţionarea

În cazul figurii 4.10a având un OL prismatic este preluată o rotaţie şi o

translaţie, iar în figura 4.10b sunt preluate două translaţii pentru un OL în formă de
disc.
3. Aşezarea – preia 3 grade de libertate (2R+1T pentru fig. 4.11a sau 3T
pentru fig. 4.11b)
BPA

BPA

a) b)
Fig.4.11 - Aşezarea

Pentru OL prismatice aşezarea preia două rotaţii şi o translaţie, iar pentru OL

sferice preia toate cele trei translaţii disponibile.
Poziţionările prezentate anterior constituie poziţionări simple, de bază. Prin
intermediul lor se obţin poziţionările compuse, care vor fi prezentate în cele ce
urmează.
4. Coordonarea prezentată în fig. 4.12 este poziţionare compusă care preia 4
grade de libertate ale OL (2 R + 2 T)
Coordonarea este o poziţionare compusă din două dirijări (direcţionări )
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 33

C4
C2
C3 C4 C3
C2 C1
C1

a) b)
Fig.4.12. Coordonarea

Ghidarea - este o poziţionare compusă, care preia 5 grade de libertate.

Dependent de singurul grad de liberate nepreluat ea se numeşte:
• Ghidare de translaţie, când singurul grad de libertate rămas liber este 1 T
(translaţie)

D Fig. 4. 13. Ghidarea de translaţie

T OL

• Ghidarea de rotaţie, când singurul grad de libertate rămas liber este 1R

(rotaţie)

D Fig. 4. 14. Ghidarea de rotaţie

R
OL
OL

5. Amplasarea este poziţionarea compusă care preia toate cele 6 grade de

libertate ale OL.

D
OL
O
OL
D

Fig. 4. 15. Amplasarea

34 Baze de referinţă – 4

4.3.2.3.1. Clasificarea poziţionărilor după tipul elementului

geometric menţinut invariant

Pot fi menţinute invariant în spaţiu, elemente geometrice reale sau fictive (ireale,
de simetrie) ale OL. Funcţie de natura acestor elemente geometrice invariante se
disting două tipuri de poziţionări:
1. Poziţionări excentrice (PE) - menţin invariant în spaţiu, indiferent de
abaterile geometrice ale OL, elemente geometrice reale ale acestuia.
Deoarece acestea se găsesc la exteriorul OL (nu în centrul acestuia) se
numesc poziţionări excentrice.
2. Poziţionări centrice (PC) - menţin invariant în spaţiu, indiferent de abaterile

C1Tb1b C1Tb1b
C1Ta1a BPA C1Ta1a BPA

OL OL

3 3
BPA BPA
1 2 1 2
a) Fig. 4. 16. Semipoziţionarea b)
geometrice ale OL, elemente geometrice fictive, de simetrie ale acestuia.
Aceste elemente geometrice se găsesc în interiorul OL, deci spre centrul
acestuia, ceea ce face ca aceste poziţionări să se numească centrice.

4.3.2.3.2. Poziţionările excentrice (PE)

Dependent de elementele geometrice reale menţinute invariante, poziţionările

excentrice se subdivid în:
A. Semipoziţionarea este poziţionarea excentrică, care menţine invariant în
spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale OL, un plan real al OL care constituie
baza de poziţionare de aşezare, a acestuia BPA. Baza de poziţionare de aşezare, poate fi
cu suprafaţă restrânsă, fig. 4.16a sau cu suprafaţă întinsă fig. 4.16b.
B. Poziţionarea este poziţionarea excentrică, care menţine invariant în
spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale OL, o bază de poziţionare BPA de aşezare
şi o bază de poziţionare de dirijare DPD. Astfel, ea permite prelucrarea corectă a două
cote caracteristice C1T1 şi C2T2. Şi această poziţionare excentrica poate fi cu baza de
poziţionare de aşezare BPA, respectiv baza de poziţionare de dirijare DPD, cu suprafaţă
restrânsă fig. 4.17a, sau cu suprafaţă întinsă fig. 4.17b.
C. Poziţionarea completă este poziţionarea excentrică care menţine invariant
în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale OL, o bază de poziţionare BPA de
aşezare, o bază de poziţionare de dirijare DPD şi o bază de poziţionare de rezemare
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 35

DPR. Această poziţionare poate asigura prelucrarea corectă a tei cote caracteristice
C1T1, C2T2 şi C3T3. Poziţionarea completă poate fi cu baza de poziţionare de aşezare
BPA, respectiv baza de poziţionare de dirijare DPD, cu suprafaţă restrânsă fig. 4.18a,
C2T2
C2T2

C1Tb
1b

C1Ta 1a

C1Ta 1a C1Tb
1b

OL
BPD BPD
OL
3
3 BPA
1 2 BPA

1 a) Fig. 4. 17. b)
2
Poziţionarea

sau cu suprafaţă întinsă fig. 4.18b.

C2T2 C2T2

C1Ta C1Tb1b C1Tb

1b
1a
C1Ta 1a

OL BPA
BPD OL
BPD
BPA 3
3 T3 C3T3
C 3 1 2

1 2 BPR
BPR

b)
a) Fig. 4. 18.
Poziţionarea completă
36 Baze de referinţă – 4

4.3.2.3.3. Poziţionări centrice (PC)

Dependent de elementele geometrice virtuale (de simetrie) menţinute invariante,

poziţionările centrice se subdivid în:
A. Semicentrarea - asigură invariant în spaţiu, indiferent de abaterile
geometrice ale OL, o bază de poziţionare de semicentrare BPSC, care este un plan de
simetrie (v.fig. 4.19). Această poziţionare centrică asigură prelucrarea corectă la o cotă
caracteristică C1T1, care are baza de cotare tocmai planul de simetrie menţinut invariant
BPSC.
T
C1 1

BPSC Fig.4.20 - Centrarea

B. Centrarea

Acest tip de poziţionare centrică asigură

Fig. 4.19. Semicentrarea
invariant în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice
ale OL, o bază de poziţionare de centrare numită axă
de centrare (AC) (v.fig.4.20). Axă de centrare rezultă
ca intersecţie a două plane de simetrie π1 şi π2, care
este menţinută invariantă prin această poziţionare
centrică. Centrarea asigură realizarea corectă a

tuturor cotelor care au drept

bază de cotare această axă de
simetrie.

C. Centrarea completă

Este poziţionare centrică care

asigură invariant în spaţiu,
indiferent de abaterile
geometrice ale OL un punct
Fig. 4.21 – Centrarea completă de centrare PC (v.fig.4.21).
Punctul rezultă ca intersecţie a
trei plane de simetrie π1, π2 şi π3. Astfel pot fi realizate corect toate cotele care au
ca bază de cotare acest punct de simetrie.
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 37

4.3.3. Baze de fixare

Bazele de fixare sunt elemente geometrice dedublate aparţinând pe de o parte

atât obiectului de lucru, iar pe de alta parte şi dispozitivului.
Funcţia bazelor de fixare este să asigure aplicarea forţelor de fixare necesare
menţinerii poziţionării obiectului de lucru, făcută anterior de mecanismul de
poziţionare, atât în faza de poziţionare cât şi în faza de prelucrare a acestuia. Există
posibilitatea de a avea o singură bază de fixare pentru un obiect de lucru (fig. 4.22 a),
sau mai multe, caz în care se va dispune de un sistem de baze de fixare (fig. 4.22 b).

Fig. 4.22 – Baze de fixare

Bazele de fixare pot fi de diferite tipuri. În continuare se prezintă cele mai uzuale
baze de fixare.

4.3.3.1. Găuri de fixare sau suprafeţe ajutătoare pentru fixare

În cazul producţiei de serie mare se pot construi pe obiectul de lucru găuri

destinate fixării, sau respectiv unele suprafeţe ale unor bosaje, pe care să se aplice
forţele de strângere Fs. Astfel, în cazul prelucrării unei carcase (v. fig. 4.23) pentru
prelucrarea alezajelor acesteia, se vor utiliza găuri destinate aplicării forţelor de fixare,
iar pentru prelucrarea altor suprafeţe se vor utiliza drept baze de fixare suprafeţele unor
bosaje. Acestea sunt indicate în condiţiile tehnice date în desenul de execuţie al piesei.

4.3.3.2. Baze de fixare temporare sub forma de nervuri (eclise) sau

cepuri

Există cazuri când, din dorinţa de a avea acces pentru prelucrare la cât mai multe
suprafeţe ale semifabricatului, la aceiaşi prindere, poziţionarea şi fixarea devin greu de
realizat. Aceasta în cazul când se dispune doar de corpurile şi suprafeţele strict
necesare pentru buna funcţionare a piesei. Pentru a se face posibil acest lucru se vor
38 Baze de referinţă – 4

dispune suplimentar corpuri şi respectiv suprafeţe, prin intermediul cărora se va face

Fig.4.23. Baze de fixare pentru o

carcasă

mai uşor atât poziţionarea cât şi fixarea semifabricatelor. Aceste corpuri suplimentare

Fig.4.24. – Baze de fixare temporare

ulterior pot, sau nu, să fie îndepărtate printr-o operaţie tehnologică. Din acest motiv ele
se mai denumesc şi baze de fixare temporare. În cazul în care buna funcţionare a piesei
nu este împiedicată de corpurile suplimentare, ele pot să rămână în continuare ataşate
piesei. Localizarea acestor baze de fixare temporare se va astfel ca să rezulte o
amplasare optimă a acestora. Un exemplu de amplasare a unor asemenea baze de fixare
temporare pentru o piesa turnată, se prezintă în fig. 4.24.
Orientativ, dimensiunile acestor baze de fixare pot fi construite ca în tabelul
următor:
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 39

Tip baza de fixare Mărimea dimensiunii „a“ Mărimea dimensiunii „b“

G1 6 8
G2 10 15
G3 15 20

În funcţie de mărimea şi stabilitatea semifabricatului pot fi prevăzute trei sau

mai multe asemenea baze de fixare. Un exemplu de utilizare a mai multor baze de
fixare temporare este prezentat în fig. 4.25.
Prin utilizarea acestor baze de fixare create suplimentar în configuraţia piesei, se
poate asigura o poziţionare şi respectiv, o fixare a semifabricatelor mult mai facilă,

Fig. 4.25 – Utilizarea mai multor baze de fixare temporare

care permite accesul cu scula de prelucrare pe mai multe suprafeţe ale acestora.
Prin practicarea unei găuri în aceasta nervură, fixarea se poate face aşa cum se
prezintă în fig. 4.26.

Fig. 4.26. Fixare prin găuri executate în bazele de fixare temporare

Bazele de fixare temporare construite monobloc cu semifabricatul, în cazul

operaţiilor de turnare sau matriţare, oferă de asemenea o largă posibilitate de
40 Baze de referinţă – 4

poziţionare şi de fixare ale acestora în dispozitive. Se poate ataşa unor semifabricate un

sistem de baze de poziţionare-fixare temporare care să permită realizarea unor
dispozitive pentru prelucrarea unei familii de piese. În fig. 4.27 se prezintă un
semifabricat care prin ataşarea a trei bosaje, în cadrul operaţiei de turnare sau forjare,
permite poziţionarea şi fixarea sa în cadrul unui dispozitiv de grup.

+y
A-A var.I
max 230
min 50

A
A-A var.II

+x

min 43 min 53
max 125 max 135

Fig.4.27. Baze de poziţionare-fixare temporare.

Dispozitivul din figura anterioară permite reglarea elementelor de poziţionare şi

de fixare în concordanţă cu gabaritul semifabricatelor care urmează să fie instalate.
Semifabricatul este fixat prin aplicarea forţelor de strângere în trei puncte. Sunt două
cazuri de aplicare a forţelor de fixare:
a) când forţa de strângere este aplicată sub suprafaţa superioară a cepului,
b) când forţa de strângere este aplicata pe conturul cepului.
Forma cepurilor care se ataşează semifabricatului, la turnare sau forjare, este de
asemenea natură încât să ajute la o buna poziţionare a semifabricatului. Astfel, în cazul
unui levier acestea pot fi construite ca în fig. 4.28.
După executarea piesei, cepurile utilizate pentru poziţionare-fixare se vor
îndepărta.
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 41

În cazul unor semifabricate mici, când fixarea semifabricatului devine o

Fig. 4.28 – Exemplu de construire a cepurilor pentru fixare

problemă, se pot prevedea nervuri de poziţionare-fixare care să fie construite în forma
de pană. Un exemplu este prezenta în fig. 4.29.

50

100

Fig. 4.29. Nervura în formă de pană.

Forma de pană a nervurii de fixare permite o fixare bună a semifabricatului

datorită strângerii practicate pe ambele suprafeţe sub forma de pană. Această fixare
asigură posibilitatea de acces pe aproape toate suprafeţele semifabricatului.
Poziţionarea axială a semifabricatului este realizată prin intermediul găurii practicate în
nervură.
42 Baze de referinţă – 4

Nervurile ataşate semifabricatelor în vederea asigurării unor baze de fixare

optime, permit cuplarea mai multor semifabricate, în vederea prelucrării lor simultane.
Astfel, este creat un semifabricat multiplu. Un exemplu de obţinere a unui astfel de

Fig.4.30. Semifabricat multiplu

semifabricat multiplu este prezentat în fig. 4.30.

Printr-o astfel de poziţionare-fixare se poate prelucra semifabricatul multiplu pe
un centru de prelucrare, oferind acces pentru prelucrarea mai multor suprafeţe.

4.3.3.3. Baze de fixare tipizate

În cadrul producţiei de serie mare şi de masă pentru a simplifica construcţia

dispozitivelor sunt cazuri când se tipizează construcţia bazei de poziţionare-fixare, în
vederea utilizării aceluiaşi dispozitiv pentru instalarea mai multor piese. Aceste baze de
20
115
230
115
20

10
Fig. 4.31. Baze de fixare tipizate turnate
35
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 43

20
115 115

230

Fig. 4.32. Baza de fixare tipizata pentru două semifabricate

fixare tipizate se pot crea în cazul obţinerii semifabricatelor prin turnare sau forjare. Un
exemplu cu asemenea baze de fixare este prezentat în fig. 4.31.
În cazul utilizării bazelor de fixare tipizate pot fi create semifabricate complexe,
multiple, care permite instalarea simultană a mai multor semifabricate (de acelaşi tip
sau de tipuri diferite) în dispozitiv, aşa cum se prezintă în fig. 4.32.

4.3.3.4. Baze de fixare în cazul poziţionărilor tip centrare

În figura 4.33, pentru a scoate in evidenţă modul de realizare a bazelor de

semicentrare – fixare, se prezintă cazul semicentrării unei biele.
Se poate observa că, cele patru găuri de tip centrare, situate la acelaşi nivel pe
părţile laterale ale semifabricatului, asigură în prima fază, prin deplasarea sincronă a

A B

Fig. 4.33. Baze de semicentrare - fixare

44 Baze de referinţă – 4

elementelor de poziţionare, o semicentrare, după care se realizează forţa de fixare prin

aplicarea unor forţe de
strângere pe aceste găuri
z de centrare.
El SC-F O baza de fixare
Baze de C-F
pentru cazul centrării
y complete a unei cruci
cardanice, în vederea
O strunjirii celor patru
fusuri ale acesteia, este
prezentată în figura 4.34.
Sistemul de baze de
centrare-fixare (C-F) îl
constituie suprafaţa
El SC-F x superioară şi respectiv
inferioară a corpului
crucii cardanice
Fig. 4.34. Baze de centrare-fixare împreuna cu cele două
cruci, reliefate pe aceste
Baze fixare tip buzunar suprafeţe prin turnare sau
forjare. Prin aceasta
combinaţie de baze de
centrare se va asigura
invariant în spaţiu,
indiferent de abaterile
geometrice ale obiectului
de lucru, planurile de
simetrie Oxz şi respectiv
Oyz. Prin deplasarea
sincronă a celor doua
elemente de
semicentrare-fixare (El
Fig.4.35. Baze de fixare tip buzunar.
SC-F) se mai asigură
invariant în spaţiu şi
planul de simetrie Oxy.
Prin intersecţia acestor trei planuri de simetrie se obţine punctul de simetrie O, păstrat
invariant în spaţiu, indiferent de abaterile geometrice ale obiectului de lucru. Deci
astfel, a fost asigurată centrarea completă a crucii cardanice. Prelucrarea prin strunjire a
celor patru fusuri ale crucii cardanice se face prin intermediul unui dispozitiv de
centrare completă, care asigură şi o mişcare de indexare cu 90o în jurul axei Oz, a
crucii cardanice.
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 45

4.3.3.5. Baze de fixare tip buzunar

În cazul când se pune problema fixării unor semifabricate care au o înălţime

relativ mare şi având acces de aplicare a forţei de fixare doar pe suprafaţa superioară a
acestora, pentru a simplifica fixarea şi pentru a permite accesul mai uşor la suprafeţele
semifabricatului se recomandă să se creeze baze de fixare de tip buzunar. Un exemplu
de asemenea baze de fixare se poate observa în figura 4.35.
Semifabricatul care trebuie fixat este înalt şi este necesar ca suprafaţa superioară
să fie liberă pentru efectuarea unor prelucrări. Acest lucru a impus ca să fie create
buzunare în corpul semifabricatului, care sunt utilizate drept baze de fixare a acestuia.

Baze fixare tip

Fig. 4.36 – Semifabricat cu baze de fixare tip buzunar

Un alt exemplu de efectuare a unor baze de fixare de tip buzunar este prezentat
în figura 4.36.

4.3.3.6. Baze de fixare filetate

Uneori piesa care se obţine din prelucrarea semifabricatelor este prevăzută pe

Elem. poziţionare
Baze fixare filetate

Fig. 4.37 – Baze de fixare filetate

46 Baze de referinţă – 4

unele suprafeţe cu găuri filetate, care pot fi utilizate drept baze de fixare. În alte cazuri,
pot fi create suplimentar găuri filetate în anumite zone ale semifabricatelor, care nu vor
împiedica buna funcţionare ale pieselor rezultate. Aceste suprafeţe filetate devin baze
de fixare, prin intermediul lor aplicându-se forţele necesare pentru strângerea
semifabricatelor (v. fig. 4.37).

4.3.3.7. Baze de fixare adezive

Uneori pot fi dispozitive însoţitoare (palete) pe care obiectele de lucru se prind

cu adeziv pe bazele de fixare. Acesta este cazul unor prelucrări de finisare cu forţe de

H
≤1
B
H

Adeziv sau bandă Elemente de

poziţionare
Sens deplasare
B

Fig. 4.38. – Bază de fixare adezivă

aşchiere mici, a căror baze de fixare au fost anterior fin prelucrate, pe care se pune un
film subţire de adeziv care fixează semifabricatul. Se utilizează adezivi atât naturali cât
şi sintetici. Adezivul poate fi şi sub formă de folie care aderă cu o parte la baza de
fixare a obiectului de lucru, iar cu cealaltă pe baza de fixare a dispozitivului. Un
exemplu de bază de fixare adezivă este prezentat în figura 4.38.
Pentru fixarea obiectului de lucru de baza de fixare se pot utiliza şi aliaje uşor
fuzibile ( Bi-Zn-Pb), care pot fi aduse în stare topită chiar cu apă fierbinte. Aliajul topit
este adus chiar între bazele de fixare ale obiectului de lucru, respectiv ale
dispozitivului, care prin răcire realizează fixarea obiectului de lucru. Un exemplu de
fixare cu aliaj topit este prezentat în figura 4.39.
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 47

Fig. 4.39 - Baze de fixare prin turnare de aliaje uşor fuzibile

4.3.3.8. Baze de fixare vacuumatice

Pentru bazele de fixare care prezintă o suprafaţă finisată se poate utiliza

vacuumul pentru a fixa semifabricatele în dispozitiv. Bazele de fixare vacuumatice au
marele avantaj că ele sunt suprapuse peste bazele de poziţionare. Acest lucru face ca
forţa de fixare aplicată să nu genereze deformaţii elastice ale OL şi deci erorile induse
de forţele de fixare sunt mai mici.

b)

a)
c)

a)

Fig. 4.40. Baze de fixare vacuumatice

Corespunzător fig.4.40a elementele vacuumatice EV vor face fixarea pe baza de

fixare a OL şi vor fi trase în jos până când OL intră în contact cu baza de fixare a
dispozitivului. Astfel, chiar dacă baza de poziţionare (confundată în acest caz cu baza
de fixare) are abateri de la forma geometrică, totuşi forţa de fixare vacuumatică nu va fi
48 Baze de referinţă – 4

micşorată datorită interstiţiului care ar fi creat între suprafaţa OL şi cea a

dispozitivului, din cauza unui contact imperfect.

4.3.3.9. Baze de fixare magnetice

Bazele de fixare magnetice sunt asemănătoare bazelor de fixare vacuumatice,

doar că în acest caz câmpul magnetic creează forţa necesară de fixare.

BAZA FIXARE

OL

a) b)

c) d)

Fig. 4.41 - Baze de fixare magnetice.

Fixarea magnetica prezintă acelaşi avantaj de micşorare a erorilor de fixare ca şi

fixarea vacuumatică. Datorită faptului că în ultimul timp au fost construite platouri
electromagnetice care dezvoltă forţe mari de fixare magnetică, această fixarea este
utilizată şi pentru prelucrări prin aşchiere, aşa cum se poate vedea în fig. 4.41b, c şi d
unde sunt prezentate dispozitivele cu fixare magnetică a firmei WALKER.
 4.3 – Baze de referinţă tehnologice 49

4.3.4. Baze de reglare dimensională

Baza de reglare dimensională, numită pe scurt bază de reglare, este elementul

geometric care aparţine oricărui element component al STE de la care se defineşte cota
de reglare. Cota de reglare este realizată în cadrul acţiunii de reglare dimensională.
Reglarea dimensională este prin definiţie acţiunea de definire şi de realizare a
cotei de reglare dimensionale.
În figură se prezintă trei moduri distincte de alegere a bazei de reglare BR. În
primul caz baza de reglare BR se alege pe suprafaţa mesei MU. De la aceasta se

BFa BC LDT1 LDT2 LDT3

CT

CT

CT

CT
CR
Cp

MU
Cp

Cp
CR
BPA
CR

CR
CD

CD

BR

Masa
b) c) d)
MU

Fig. 4.42 Baza de reglare

a)
reglează poziţia sculei. În acest caz va rezulta un lanţ al dimensiunilor tehnologice
LDT de tipul celui prezentat în fig. 4.42 b, notat LDT1. Lanţul dimensional LDT1
include cota de realizat C, cota piesei Cp, a dispozitivului CD şi evident cota de reglare
CR. Lanţul dimensional este lung, având multe elemente, fapt ce face ca precizia de
realizarea a cotei C să fie mică.
Prin suprapunerea bazei de reglare BR peste baza de poziţionare se va micşora
lungimea lanţului, eliminându-se dimensiunea corespunzătoare dispozitivului CD, astfel
a fost obţinut lanţul dimensional LDT2 (fig. 4.42 c). Fiind un lanţ dimensional mai
scurt va creşte precizia de realizarea a cotei C.
50 Baze de referinţă – 4

Dacă baza de reglare BR va fi suprapusă peste baza de cotare, atunci se va

obţine cel mai scurt lanţ al dimensiunilor LDT3 (fig 4.42 d). Desigur, în acest caz se va
obţine cea mai mare precizie pentru cota de realizat C. Există un inconvenient pentru
cazul dispozitivului prezentat în figura 4.42. Pentru fiecare semifabricat instalat în
dispozitiv trebuie refăcută operaţia de reglare dimensională a sculei. Această metodă
de reglare dimensională mai poarta denumirea de metoda aşchiei de probă. Ea se aplică
pentru cazul producţiei de unicate sau de serie foarte mică, când nu se utilizează
dispozitive de instalare a semifabricatelor supuse prelucrării.
Prin modificarea construcţiei dispozitivului anterior se poate ajunge la un lanţ de
dimensiuni de tipul LDT3. Schiţa unui asemenea dispozitiv este prezentată în fig. 4.43.

CR
BC BPA BR CT
D BFa
OL

Fig. 4.43 - Suprapunerea a trei baze de referinţă

În acest caz dispozitivul este astfel construit încât să suprapună baza de cotare
BC cu baza de poziţionare de aşezare BPA şi cu baza de reglare dimensională BR.
Strângerea obiectului de lucru OL (semifabricatului) în dispozitiv se va face prin
intermediul penei P.
Datorită acestor suprapuneri a rezultat un lanţ al dimensiunilor tehnologice
foarte scurt, el fiind compus doar din cota de realizat CT şi cota de reglare CR. Acest
lucru face ca precizia de realizare a cotei CT sa fie mare.
La conceperea dispozitivelor se va căuta suprapunerea a cât mai multor baze de
referinţă pentru a creşte precizia de realizare a cotei dorite. Doar în cazurile în care
acest lucru nu este posibil se vor accepta lanţuri ale dimensiunilor tehnologice mai
lungi, care implicit vor genera erori mai mari şi se va obţine mai greu precizia dorită
pentru cota de realizat CT.