UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE LITERE ŞI ARTE

Catedra de Artă Teatrală
Specializarea Artele Spectacolului

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Îndrumător ştiinţific:
Profesor universitar doctor CONSTANTIN CHIRIAC

ABSOLVENT:
DIANA SOFIA MURĂRUŞ

Sibiu 2009
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE LITERE ŞI ARTE

Catedra de Artă Teatrală
Specializarea Artele Spectacolului

EU SUNT OLGA!

Îndrumător ştiinţific:
Profesor universitar doctor CONSTANTIN CHIRIAC

ABSOLVENT:
DIANA SOFIA MURĂRUŞ

Sibiu 2009
 CUPRINS
Personajele:
Autorul: Anton Pavlovici Cehov
Personajul: Olga Sergheevna Prozorov
Actriţa: Diana Sofia Murăruş
Locul şi data:
Sibiu în vara anului 2009

Argument...............................................................................................4

Actul I.Date despre autor şi operă

Scena 1.Cehov şi teatrul......................................................................................6
Scena 2.Cehov şi femeile....................................................................................7
Scena 3.Cehov şi boala.......................................................................................9
Scena 4.Moartea lui Cehov...............................................................................10
Scena 5.Rezumatul piesei “Trei surori”............................................................12

Actul II.Eu sunt Olga

Scena 1.Semnificaţia numelui..........................................................................14
Scena 2.Interviu cu Olga...................................................................................15
Scena 3.Descoperire şi contribuţie...................................................................19
Scena 4.Lucrul la rol.........................................................................................23
Scena 5.Cu ce m-a marcat rolul?......................................................................29

2
 Actul III.Experienţă personală
Scena 1.Şcoala..................................................................................................31
Scena 2.Evoluţie personală...............................................................................35
Scena 3.Viitorul şi scopuri................................................................................38
Scena 4.Cortina.................................................................................................39
Bibliografie......................................................................................................40

(Fig.1)1
3

1 Diana Sofia Murăruş şi Alexandra Petrasciuc în examenul de actorie, sesiunea vara-2008

 ARGUMENT
“Dacă vreodată vei avea nevoie de viaţa mea,
vino şi ia-o!”1

Când am început să mă gândesc la ce temă să adopt pentru licenţa mea

scrisă şi despre care dintre personajele interpretate în cei 3 ani de studiu universitar,
am realizat instantaneu că îmi doresc din tot sufletul să scriu despre Olga din piesa
“Trei surori” de Anton Pavlovici Cehov.
Totul a început în anul doi de studiu, în cel de-al doilea semestru
educaţional, când asistenta noastră de la facultate, Veronica Popescu, ne-a adus pe
câteva foi trase la xerox prima parte din actul al treilea, din piesa mai sus
menţionată.Ne-am amuzat copios dând un “casting” pentru roluri, însa din prima
clipă personajul Olgaa s-a lipit de mine şi nu avea să-mi mai dea drumul niciodată,
fără ca, măcar eu să realizez acest lucru.Veronica Popescu nu a lăsat pe nimeni
altcineva să citească replicile Olgăi şi nici pe mine să “încerc” alte personaje
prezente în text, deoarece ea ştia că Olga e pentru mine şi eu pentru ea.Acum mă
leagă o imensă dragoste de acest personaj şi cred că odată cu trecerea timpului îl voi
înţelege şi iubi tot mai intens.În opinia mea,Olga este cel mai frumos personaj
feminin, din toate punctele de vedere.
În paginile urmatoare vă voi convinge de acest lucru, pentru că am
certitudinea că, cu fiecare cuvânt pe care îl voi scrie despre ea în această lucrare,
veţi ajunge să o îndragiţi la rândul vostru, pe Olga.

1 Nina Zarecinaia în “Pescăruşul” de Cehov

 În primul act am încercat să strâng câteva informaţii interesante, despre
cel care a fost cel mai mare dramaturg rus, despre viaţa, iubirile şi moartea lui, cât şi
despre meseriile sale, căci nu a fost doar scriitor, ci şi medic.
În actul al doilea am avut o dorinţă imensă să o cunoaşteţi pe Olga, aşa
cum o cunosc eu.De asemenea, să vă împărtaşesc câteva gânduri din experienţa mea
personala.
În cel de-al treilea, şi ultimul act am ţinut să vă povestesc viaţa mea în
aceşti trei ani minunaţi de facultate.
Sper că veţi citi această lucrare cu aceeaşi bucurie pe care am simţit-o
eu când am scris-o.

(Fig.2)1
"Teatrul lui Cehov se disociază de teatrul tradiţional mai ales prin tipul
de autojustificare. Piesa cehoviană privită ca o structură e o lucrare amimetică,
mişcarea generală e de o mai mare abstractizare pornită nu de la ideea posibilului,
nu de la ideea unui univers ipotetic, ci de la ideea unui univers în sine, a unui
univers închis, care se discută ca atare."2
5

1 Diana Vacaru-Lazar în rolul Olgăi şi Diana Fufezan interpretând-o pe Irina, în spectacolul “Trei surori”, regia Anca
Bradu, Teatrul Naţional Radu Stanca, Sibiu
2 Leonida Teodorescu în “Dramaturgia lui Cehov”
 Actul I
Date despre autor şi operă
Scena 1
Cehov şi teatrul
„Orice operă de artă trebuie să aibă o idee clară,
bine definită.Trebuie să ştii pentru ce scrii.
Dacă însă păşeşti pe acest drum fără să ai vreo
ţintă hotărâtă, te rătăceşti şi talentul dumitale
se iroseşte.”1

Anton Pavlovici Cehov (n.17 ianuarie 1860 d.2 iulie 1904) a fost un
mare prozator şi dramaturg rus.
Cehov s-a născut la Taganrog, un oraş de la Marea Azov.
Între 1867 şi 1879, face studii primare şi secundare în oraşul natal.
Frecventează teatrul şi conduce o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la
Moscova, este nevoit să acorde meditaţii.
În 1879, începe studii de medicină la Moscova şi-şi ajută financiar
familia,publicând în reviste umoristice.
După absolvirea facultăţii în 1884, profesează în jurul Moscovei.
În 1886, începe colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi),
condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor. În această perioadă, publică proză,
lucrând şi la piesele sale de teatru.
6

1 Anton Cehov
 În 1890, efectuează un voiaj în insula Sahalin, unde recenzează
populaţia.
În timpul voiajului său în Italia, din 1894, starea sănătăţii sale se
înrăutăţeşte.
În 1896, îl cunoaşte pe Konstantin Sergheievici Stanislavski, care îi va
regiza piesele de teatru.
În 1897, este spitalizat, atins fiind de tuberculoză pulmonară.
Între 1897 şi 1901, piesele sale de teatru (Unchiul Vania, Trei surori)
sunt publicate şi reprezentate.
În 1901, se căsătoreşte cu actriţa Olga Knipper (1868 - 1959).
În 1903, finalizează piesa Livada de vişini.
În 1904, boala i se agravează şi, la 2 iulie, moare în sanatoriul de la
Badenweiler, în Germania.

Scena 2
Cehov şi femeile
“Dragostea îi arată omului cum ar trebui el să fie.
Când iubeşti, descoperi în tine o nebănuită
bogăţie de tandreţe şi duioşie şi nici nu-ţi vine
să crezi că eşti în stare de o astfel de dragoste.”1

Cehov a lăsat în urma sa mii de scrisori, adresate apropiaţiilor săi,

însă în viaţa intimă a fost un barbat extrem de discret.Nu se ştiu prea multe lucruri
despre relaţiile sale amoroase, fie că au fost efemere sau serioase, în afară de relaţia
care a avut-o cu Olga Knipper, cu care s-a căsătorit în 1901.Pe Olga a iubit-o
7
1 A.P.Cehov
 pătimaş, intens şi mai ales atipic pentru Cehov, declarat.
Cehovologii au încercat mereu să găsească dovezi care să confirme că
anumite personaje feminine prezente în piesele sau celelalte scrieri ale lui Anton
Cehov, sunt inspirate din viaţa sa particulară.Dovezile însă, abia dacă există în două
sau cel mult trei cazuri.O dovadă clară, însă, a transpunerii unei femei iubite de
autor într-o piesă de teatru cehoviană este evident, Olga.Personajul din celebra
dramă “Trei surori”,Olga Sergheevna Prozorov, este o imagine clară a transpunerii
personalitaţii celei care a fost soţia lui, Olga Knipper, în opera sa.
“Se spunea, în anturajul lui, că avusese legături cu o balerină şi, de
asemenea, cu o actriţă franţuzoaică de la Teatrul Lentovski. Chiar el mărturisea că îi
plăcea să frecventeze Salonul de Varietăţi,un şantan renumit al Moscovei în care, pe
lîngă ofiţeri desfrînaţi, întâlnea şi multe femei uşoare”.1
În afară de relaţia sa cu Olga, Cehov, pudic şi prudent cum era, a mai
iubit o femeie, pe numele ei Dunia Efros, o bună prietenă a Mariei(sora autorului).
Anton Cehov s-a logodit cu aceasta femeie, care era de o religie diferită(evreică),
tocmai însă din acest motiv, spiritual, cei doi nu au ajuns în faţa altarului.

(Fig.3)2
8

1 Henri Troyat-Cehov
2 Anton Pavlovici Cehov-Portret
 Scena 3
Cehov şi boala
„Să ne gândim „ce iute trec toate pe luna asta!"
Da, viaţa nu este nesfârşită cum ni se pare în tinereţe.
Faceţi, faceţi mai iute tot ceea ce puteţi înfăptui,
altfel nu veţi apuca să mai faceţi nimic.”1

Primul semn al cumplitei maladii de care Cehov avea să moară a apărut

când era foarte tânăr, având doar 24 de ani.Simptomele erau: o tuse seacă şi
expectora des cheaguri de sânge; aceste suferinţe aveau să se amplifice de-a lungul
următorilor 20 de ani.Deşi autorul a terminat cursurile de medicină şi chiar a
profesat un timp, ca medic, “doctorul-bolnav” mai suferea şi de alte boli foarte
nepăcute, cum ar fi: diareea, hemoroizii, flebita şi bronşita.
„Mi-am pierdut viaţa! Nu sunt lipsit de talent, nu sunt prost, sunt
îndrăzneţ... Dacă aş fi trăit şi eu normal, ar fi putut ieşi din mine un Schopenhauer,
un Dostoievski... Vorbesc aiurea!... înnebunesc...”2
„Eu presimt fericirea, o văd de pe acum... Iată fericirea, uite-o că vine,
se apropie mai mult, tot mai mult, îi şi aud paşii. Şi chiar dacă noi n-o vom vedea, n-
o vom cunoaşte, n-are nicio importanţă. Vor vedea-o alţii.”3

9
1 Cehov- Scrisori
2 Idem 1
3 Idem 1
 Scena 4
Moartea lui Cehov
“Moartea este îngrozitoare,
dar ar fi şi mai îngrozitoare
conştiinţa că vei trăi de-a pururi
şi nu vei muri niciodată.”1

În ultimii săi ani de viaţă, Cehov a găsit, se pare, femeia ideală, pe care
o iubea enorm; fericirea i-a fost însă asuprită de cumplitele chinuri ale bolii şi,
astfel, nu a mai apucat să se bucure cu adevărat de căsnicia sa.Am putea să afirmăm
că s-a îndrăgostit când a început să moară.
În 1904, în urma unui drum lung are o altă criză de astm, iar la
îndemnul soţiei sale, se lasă consultat de un doctor de origine germană.În urma
consultaţiei doctorul Taube îi mărturiseşte lui Cehov că tuberculoza s-a extins până
la abdomen şi îi sfătuieşte, ca în momentul în care starea lui de sănătate se va
ameliora, să plece în Germania la clinica unui specialist în tuberculoză.Cehov
acceptă sfaturile medicului şi în 31 mai ajunge la Berlin.Deşi urmează diverse
tratamente care la început au dat rezultate bune, starea lui de sănătate era foarte
gravă.
În noaptea de 2 iulie 1904 Cehov abia mai respira, delira din cauza
febrei ridicate, punea întrebări fără sens despre japonezi şi despre un marinar
oarecare, însă în momentul în care Olga a vrut să-i pună o pungă cu gheaţă pe piept
să-i mai aline din durere şi să-i mai scadă febra, a luat-o de mână şi i-a spus cu un
zâmbet amar în colţul gurii, „Nu pune gheaţă pe o inimă pustie“.
10

1 Cehov- Scrisori
 După o oră când medicul a ajuns în camera de hotel, Cehov s-a uitat la
el şi i-a spus cu o voce serioasă: „Mor!”.Doctorul şi-a dat seama că nu mai are ce să-
i facă şi a comandat o sticla de şampanie.
Anton Cehov s-a întors către Olga şi i-a spus: ”...De mult n-am mai
băut şampanie! Şi-a golit paharul şi s-a întors pe partea stângă. După câteva clipe,
nu mai respira. Trecuse din viaţă în moarte cu simplitatea-i obişnuită.
Era 2 iulie 1904. Pendula arăta ora trei.Un fluture mare de noapte, cu
aripile negre, intrase pe fereastra deschisă şi se izbea cu disperare de lampa aprinsă.
Această zbatere înăbuşită în jurul mortului, devenea cu timpul obsedantă. Medicul
s-a retras după ce a rostit câteva cuvinte de consolare. Deodată, o pocnitură veselă:
sărise dopul sticlei începute de şampanie,iar spuma dădea pe dinafară. Fluturele a
regăsit fereastra deschisă şi a dispărut în noaptea caldă.
Liniştea şi nemişcarea s-au instalat din nou”.1

(Fig.4)2

11
1 Henri Troyat-Cehov
2 A.P.Cehov şi Olga Knipper
 Scena 5
Rezumatul piesei “Trei surori”
“Noaptea asta m-a îmbătrânit cu zece ani!”1

Piesa a fost publicată şi jucată în 1901.După anumiţi critici de teatru,

această piesă a lui Anton Cehov este cea mai bună dramă a secolului XX.
Cele trei surori Prozorov, Olga, Maşa şi Irina, alături de fratele lor
Andrei îşi târăsc existenţa fadă într-un mic oraşel de provincie,unde poposeşte şi o
garnizoană militară.Doar diversitatea unor prieteni ofiţeri şi a mult prezentului vis
că într-o bună zi se vor muta înapoi la Moscova le mai determină pe cele trei surori
să aştepte ziua ce vine.
Andrei, care visează să devină profesor universitar nu reuşeşte decât o
căsnicie ratată, cu o femeie care îl înşală.Împreună cu soţia sa, Natalia Ivanovna
au doi copii(Bobik şi Sofia).
Olga, deşi nu e fericită cu slujba pe care o are (profesoară la un liceu
de fete) şi nici cu cea pe care o va primi (directoare la liceu), se împacă cu destinul
ei.Nu se căsătoreşte niciodata pentru că inima sa aparţine unui om care nu va fi
niciodată al ei(Kulîghin).
Maşa care e maritată cu un pedant profesor de liceu, Kulîghin, încearcă
să-şi găsească fericirea în braţele altuia, un anume Verşinin, locotenent-colonel şi
comandant de baterie.
Mezina familiei, Irina se hotărăşte după mulţi ani să se căsătorească cu
baronul Tuzenbah, şi el ofiţer.Nunta însă nu mai are loc deoarece baronul moare
12

1 Olga-Trei surori
 într-un duel.
Mutarea garnizoanei în alt oraş, strică planurile Maşei, deoarece
Verşinin este căsătorit şi nu o poate lua cu el.
În final, cele trei surori ascultă cum se îndepărtează sunetul de veselie
al orchestrei regimetului, ele rămânând tot acolo, cu aceeaşi speranţă pentru o viaţă
mai bună şi cu aceleaşi dorinţe în suflete.Să plece într-o zi la Moscova...la
Moscova...

(Fig.5)1

13
1 Diana Vacaru-Lazăr, Anca Florea şi Diana Fufezan în spectacolul “Trei surori”, regia Anca Bradu, Teatrul Naţional Radu
Stanca, Sibiu, 2004
 Actul II
Eu sunt Olga!
Scena 1
Olga-semnificaţia numelui

Frecvent şi raspandit la noi in toate colţurile ţării, Olga face parte dintre
puţinele nume româneşti care se explică prin onomastica slavilor. Preluat iniţial
de la ucrainieni, dovada acestui fapt este găsita în documentele moldoveneşti din
secolul al XV-lea, Olga s-a făcut cunoscut şi datorită influenţei literaturii ruseşti,
care abundă în eroine care poartă acest nume. Nume calendaristic de veche
tradiţie .Cu toate că acest nume este considerat de mulţi ca fiind specific rusesc,
el este la origine un nume germanic.Vechile nume de Helga, Heilga, Ilga sau Heila
sunt nume simple, formate din cuvinte comune care aparţin radicalului "hailaz",
care reprezintă un cuvant religios - "sfant" (în engleză "holy", norvegiană "helga").
Acest radical a avut însă o semnificaţie iniţială diferită, care era de "întreg,
sănătos".
La noi în ţară, numele a fost popularizat de Ionel Teodoreanu în
romanul "La medeleni", unde eroina principală se numea Olguţa.
Corespondentul masculin al numelui este Oleg, însă nu este întâlnit la
noi decât foarte rar.În calendarul ortodox şi catolic este celebrată Împărăteasa Olga
pe data de 11 iulie.

14
 Scena 2
Interviu cu Olga
“Nu te iubesc pentru ce eşti,
ci pentru ceea ce sunt ,
când sunt cu tine.”1

E ciudat să încep aceste interviu cu un personaj dintr-o piesă de teatru,

fără să nu mă gândesc intens la acest lucru şi fără să-mi pun întrebarea dacă fac
bine.Imediat,însă, mă liniştesc spunându-mi că nu există mod de a o cunoaşte pe
Olga Sergheevna Prozorov, mai bine, decât dacă îi pun câteva întrebari esenţiale.
Mi-o imaginez întotdeauna aşa cum sunt eu; cu toate caracteristicile ei;
îmbracată mereu sobru şi în acelaşi timp foarte elegant, cu o coafură clasică,
specifică rusoaicelor, un coc cu cozi împletite.Deşi este cea mai mare dintre cele trei
surori nu e bătrână( ţin să accentuez acest lucru, deoarece am impresia că lumea o
percepe în acest fel, deloc adevărat), pentru ca în primul act al piesei are 28 de ani.
Este reprezentată în momentul cel mai frumos din viaţa unei femei, în momentul de
maturitate, atât fizică, cât şi intelectuală.
Când o văd intrând pe uşă mă impresioneaza mereu eleganţa şi
corectitudinea mişcărilor sale şi în acelaşi timp frumuseţea fină pe care o emană, ca
un soare care împrăştie caldură.Dar iată că începe interviul nostru!
Diana: Добрый день (Dobrîi den’) Olga!2
Mă priveşte cu un zâmbet larg şi cu ochii plini de uimire şi-mi răspunde cu vocea ei
gravă, care întotdeauna îmi ajunge până în stomac, ca un pumnal ce se învârte într-o
15

1 Gabriel Garcia Marquez-Aforisme

2 Bună ziua Olga!
rană.
Olga: Bună ziua şi ţie Diana!Nu ştiam că vorbeşti limba rusă, draga
mea!
Rămân încurcată când începe să-mi vorbească în rusă şi o opresc spunându-i:
Diana: Din păcate ştiu doar câteva cuvinte...Îţi mulţumesc foarte mult
că-mi răspunzi la întrebări!
Olga: Nu face nimic, draga mea!Mă bucur că te pot ajuta.
Diana: Atunci eu zic să începem!Îmi poţi spune ce meserie ai?
Olga: Sunt profesoară la un liceu de fete, într-un orăşel de provincie,
capitală de gubernie, din Rusia.Tatăl meu a fost comandant de brigadă, iar când a
primit postul de comandă aici, a trebuit să ne mutăm şi noi din Moscova, oraş de
care îmi nespus de mare dor.
Diana: Câte limbi staine ştii?
Olga: Vorbesc fluent trei limbi stăine: engleză, franceză şi
germană.Asta predau la liceu.
Diana: Esti căsătorită?
Olga: Deşi am am aproape 30 de ani, nu, nu sunt căsătorită.
Diana: Îmi poţi destăinui un secret de-al tău?
Olga: Am iubit mereu, în secret, un bărbat care nu este al meu şi care
nu va fi niciodată, deoarece este căsătorit cu nimeni alta decât cu Maşa, sora mea
mai mică.Niciodată nu i-am dezvaluit ce simt, nu i-am vorbit niciodată de
sentimentele ce le nutresc pentru el.Când l-am cunoscut am crezut că eu voi fi aleasa
lui, amândoi având aceeaşi meserie şi aceleaşi interese, însă frumuseţea Maşei i-a
furat inima.E un băbat deosebit, care o iubeşte pe Maşa mai mult decât pe sine şi din
acest motiv am fost foarte fericită când s-au căsătorit, pentru ea, căci merita să
16
găsească un om aşa bun cum e el.Nu am iubit pe nimeni altcineva şi nu am avut
niciodată pretendenţi.Poate şi din cauza faptului că nu am avut o viaţă socială în
afara casei; primeam mereu doar prieteni sau camarazi de-ai tatălui nostru.Pe lângă
asta, am fost întotdeauna preocupată de creşterea cât mai bună a surorilor mele mai
mici, Maşa şi Irina, deoarece mama noastră a murit când noi încă trăiam la
Moscova.Sufăr enorm că nu-i pot vizita mormântul şi nu-i pot duce flori...
Diana: Îmi pare tare rău să aud asta!Văd în privirea ta o umbră de
tristeţe, aşa că sugerez să schimbăm subiectul.Spune-mi te rog, ce-ţi place, ce te face
fericită?
Olga: Sunt atâtea lucruri care îmi fură zambete...În primul rând îmi
place lumina şi primăvara, când totul prinde viaţă, când înverzesc şi înfloresc toate
florile.Îmi place să stau la umbra unui copac şi să citesc o carte interesantă.Îmi
iubesc surorile, la fel de mult cât îl iubesc şi pe Andrei, fratele nostru, şi nu în
ultimul rând o iubesc pe Anfisa, buna noastră doică, cea care ne-a crescut.De
asemenea, iubesc muzica!Nu ştiu sa cânt la nici un instrument (Maşa cântă minunat
la pian, iar Andrei la vioară), însă mă descurc bine să cânt vocal, însă nu-mi place să
o fac în public.
Diana: Ce anume îţi displace?
Olga: Mă enervez mereu când fluieră Maşa, pentru că este un gest
grosolan şi deloc potrivit pentru orice femeie, nu numai pentru cele educate, aşa
cum e ea.Mă supăr mereu pe fetele de la liceu; nu sunt suficient de educate şi oricât
îmi bat capul cu ele am impresia că nu vor să înveţe.Lumea începe să se degradeze
din punctul acesta de vedere.Îmi displace că am început să îmbătrânesc şi să mă
sluţesc, deşi m-am împăcat cu soarta mea şi cu ideea că nu voi avea niciodată
familie.M-aş căsători chiar şi fără să iubesc, daca omul ar fi cumsecade şi cu frica
17
lui Dumnezeu.
Diana: Poţi să te descri?
Olga: Sunt o femeie cât se poate de simplă, aşa că nu am prea multe de
spus despre mine.Sunt educată bine, din cauza părinţilor extraordinari pe care i-am
avut; lor le datorz tot ceea ce sunt.Îmi place să mă trezesc devreme, nu doar pentru
că aşa am fost învăţată de tatăl meu, ci şi pentru că astfel ziua pare mai lungă, iar eu
reuşesc mereu să-mi duc treburile zilnice la bun sfârşit.Nu sunt deloc pretenţioasă;
mă îmbrac, după cum bine vezi, simplu, dar cu bun-gust, nu trăiesc pentru a mânca,
ci mănânc pentru a trai, deci nu sunt deloc gurmandă şi nici pofticioasă, iar în
privinţa pretendenţilor...din pacate nu am avut nici unul, aşa că m-aş mulţumi cu
oricare om, însă să fie modest.
Sunt de asemenea, foarte credincioasă şi m-am împăcat cu soarta mea,
de femeie singură, pentru că totul e aşa cum trebuie să fie, deoarece totul e de la
Dumnezeu.Din credinţă sunt şi foarte miloasă şi darnică, pentru că ştiu că sunt mulţi
oameni foarte săraci pe lume şi nouă Dumnezeu ne-a dat mereu mai mult decât
avem nevoie, de aceea mă bucur când pot da câte ceva şi altora.Totodată, ştiu că nu
ne vom muta niciodată înapoi la Moscova, nu din cauză că ar fi greu să cumpărăm
un bilet de tren, ci din frică; teama că nu ne vom descurca acolo, că viaţa noastra nu
va mai fi atât de lipsită de griji.Totuşi, speranţa moare ultima şi am credinţa că până
la urmă vom ştii pentru ce trăim.
Diana: Îţi mulţumesc foarte mult că m-ai ajutat să te cunosc şi să te
înţeleg mai bine.
Olga: Cu multă plăcere, draga mea!
Se uită la mine, ca şi cum tocmai i-a venit o idee şi îmi spune cu acelaşi zâmbet în
colţul gurii:
18
 Olga: “Atunci când iubeşte, rusoaica se dăruieşte cu totul, ea nu
precupeţeşte nimic, nici clipa, nici viaţa întreagă, nici prezentul, nici viitorul, fiindcă
nu ştie să drămuiască nimic, nu ascunde şi nu pune nimic deoparte, şi de aceea
frumuseţea ei trece în scurtă vreme asupra bărbatului pe care-l iubeşte.”1
До свидания (Da svidan’ia), draga mea!2

Scena 3
Descoperire şi contribuţie
“To see a World in a Grain of Sand
And a Heaven in a Wild Flower,
Hold Infinity in the palm of your hand
And Eternity in an hour.”3*

Am citit piesa “Trei surori” în timpul liceului şi îmi aduc aminte foarte
clar că din prima clipă m-a impresionat şi mi-am imaginat cum ar fi să interpretez
rolurile feminine prezente în text.
Iniţial am crezut că Nataşa ar fi o adevărată provocare pentru mine
deoarece este un contra-amplois; ea reprezintă tot ceea ce eu nu sunt.Nataşa este o
parvenită, care îşi înşală soţul cu un om cu o stare materială mai bună, spre
deosebire de cele trei surori este prost-crescută şi mereu îmbrăcată de îngrozitor.Am
înţeles-o şi pe Irina, deoarece era mai aproape de mine la vremea respectivă, fiind
cea mai mică dintre surori şi pentru că nu ştia ce vrea în viaţă, nu găsea un scop, nu
găsise omul pe care să-l iubească.Olga îmi părea foarte diferită de mine, matură,
19
1 “Adolescentul” de F.M.Dostoievski
2 La revedere, draga mea!
3 Fragment din “Auguries of Innocence” de William Blake
* Să vezi lumea într-un fir de nisip/Si Paradisul într-o floare sălbatică/Ţine infinitul în palma mâinii tale/Şi eternitatea într-o
ora!
 având mereu grijă de casă şi de familie, resemnată în carieră, cât şi pe plan
emoţional; însă anul trecut când am recitit piesa am redescoperit-o, am inţeles-o şi
m-am simţit foarte aproape de ea din foarte multe puncte de vedere.
Am descoperit în ea o femeie deosebită, capabilă de sacrificii imense
pentru oamenii la care ţine, o persoană care întotdeauna pune în prim-plan
bunăstarea şi fericirea altora decât pe a ei însăşi, un om care şi-ar da şi sufletul
pentru binele familiei sale.
Am descoperit că personajele fiind inspirate din realitate, mai mult sau
mai puţin din cazuri concrete, dar ele în mod catecoric există, pot fi altruiste, pot fi
oameni care îşi oferă ajutorul celor mai modeste şi sărace fiinţe, lipsite de egoism şi
care, chiar dacă sunt bune nu sunt nerespectate, ci dimpotrivă, chiar iubite.Un astfel
de om am descoperit în Olga.

(Fig.5)1
Cred că, deşi nu a făcut nici o declaraţie în acest sens, personajul Olga
seamănă foarte tare cu soţia sa, Olga Knipper.Probabil muza şi izvorul său de
inspiraţie pentru acest personaj a fost frumoasa sa soţie.Cehov a indus în foarte
multe piese de-ale sale, inclusiv în “Trei surori” ideea că totul este efemer: “ Lumea
ne va uita; ne va uita chipurile, glasul şi toate câte au fost!”2
20
1 Olga Knipper-soţia lui Cehov
2 Olga-Trei surori
Cred că din această cauză Cehov a vrut să imortalizeze într-un fel personalitatea
soţiei sale şi astfel a creat acest personaj, ca o dovadă a iubirii sale.
Singura mea contribuţie reală a fost că mi-am asumat tot ce înseamnă
personajul Olga; însuşirile, calitaţile, defectele, plăcerile şi dorinţele ei, cât şi
neplăcerile şi durerile sale, în fond, întreaga ei lume; şi i-am lăsat pe spectatorii
prezenţi la examenul nostru din vara trecută, să o vadă pe această femeie minunată,
în toată splendoarea ei.
În relaţie cu celelalte personaje, Olga este un centru, este soarele în
jurul căruia se învârt celelalte planete.Ea este cea care ia decizii, care îndrumă pe
toată lumea, care face ca lucrurile să meargă bine şi să existe o deplină înţelegere
între persoane.Le este atât soră cât şi mamă Maşei, Irinei şi chiar lui Andrei.De
fiecare dată când la ei în casă vin musafiri, ceea ce se întamplă săptămânal, Olga
ştie să se comporte ca o adevărată gazdă.Îşi serveşte oaspeţii cu cele mai bune
bucate, porneşte discuţii cât se poate de interesante, astfel încât nimeni să nu se
plictisească şi ştie să-şi arate întotdeauna educaţia exceptională prin gesturi şi
limbaj.
Pe Andrei îl laudă mereu,spunând că “e meşter în toate” şi scoţându-i în
evidenţă calităţile de interpret exceptional al viorii, menţionând de fiecare dată când
are ocazia că are planuri de viitor mari, şi anume să devină profesor universitar.
Pe Irina, mezina familiei o ocroteşte şi o iubeşte cel mai tare.O laudă
des cu privire la frumuseţea ei, la tinereţea ei şi o sfătuieşte să nu urmeze exemplul
său, ci să se mărite.Irina visează la o dragoste ca în poveşti şi nu-şi dă seama că are
lângă ea un om bun care o iubeşte şi vrea s-o ia de soţie.Preocupată fiind să viseze la
Moscova, nu vede şi nu-şi dă seama că poate să-l piardă pe baronul Tuzenbah, care
nu e un barbat frumos, însă e cumsecade şi înainte de toate ţine cu adevărat la ea.
21
Astfel, Olga o îndrumă către o familie, fie ea cladită doar pe iubirea venită din
respect şi nu neapărat din pasiune, decât să comită aceeaşi greşeală ca ea, adică
aceea de a rămâne singură şi fără familie.În final, se vede cât respect şi consideraţie
are pentru Olga, căci îi urmează sfaturile şi îl acceptă pe baron ca viitor soţ.
În legătură cu Maşa şi cu soţul acesteia, Kulîghin, relaţia este mai
delicată.Deşi, o iubeşte şi pe Maşa, cu ea se comportă total diferit faţa de Irina.Nu
cred că Olga se aştepta ca Ivan Romanîci Kulîghin să o ceară în căsătorie pe Maşa,
ci pe ea, fiind mult mai apropiaţi ca personalitate şi concepte de viaţă.Este puţin
nemulţumită că sora ei nu are o viaţă de familie fericită, pentru că şi ea visa, ca şi
Irina la o iubire plină de pasiune şi nebunie, o iubire în care romantismul să abunde,
pe când bietul profesor Kulîghin este atât de limitat, încât nu este în stare de nici un
act de dragoste ieşit din comun şi banal.Olga este convinsă că ea ar fi fost fericită cu
un astfel de om, însă în nici o clipă nu afirmă asta de faţă cu nimeni.
Olga nu o prea are la inimă pe Nataşa, însă, educată fiind, o tratează cu
mult respect, mai mult decât merită.Tot din consideraţie, de data aceasta pentru
nepoţii ei şi pentru Andrei, se lasă călcată în picioare de Natalia Ivanovna, ajungând
să se mute în propria ei casă în alt dormitor şi până la urmă să accepte postul de
directoare la liceul de fete, chiar dacă nu doreşte acest lucru.
Cu toate celelalte personaje se poartă ca un om cu o inimă de aur.Este
foarte darnică şi extrem de înţelegătoare cu slujitorii săi, adăposteşte pe oricine nu
are o locuinţă, iar în noaptea în care are loc indendiul, Olga îşi dă toate hainele şi
păturile din casă pentru cei care au pierdut tot ce aveau, în foc.
Relaţia celorlalte personaje cu Olga este încununată cu acelaşi respect
şi daruire pe care ea le oferă.Cu o mână dă şi cu alta primeşte înapoi.

22
 Scena 4
Lucrul la rol
“Nimic nu e mai îngrozitor decât să trăieşti

într-o lume străină de tine!”1

“...Pentru a putea intra în scenă ca un om, iar nu ca un actor, trebuie să

aflaţi cine sunteţi, ce vi s-a întâmplat, în ce condiţii staţi aici, cum vă petreceţi ziua,
de unde aţi venit şi multe alte împrejurări date, ce n-au fost încă create de voi, care
au o influenţă asupra acţiunilor voastre.Cu alte cuvinte, numai pentru a intra corect
în scenă este nevoie de cunoaşterea vieţii piesei şi a propriei voastre atitudini faţă de
aceasta.”2
Iniţial mă simţeam pierdută.Nu ştiam din ce parte să apuc rolul sau cum
să-l gândesc, apoi într-o zi am mers într-un parc şi am stat acolo, pe o bancă, la
umbră câteva ore şi m-am gândit la ea, la Olga şi astfel am găsit răspunsurile la
toate întrebările mele.Mi-am dat seama că nu este greu să îţi asumi un rol dacă îţi iei
câteva minute să încerci să afli ce fel de persoană este, cum gândeşte şi de ce
acţionează şi reacţionează în modul respectiv.După ce am descoperit ce fel de
personaj este Olga, am meditat puţin asupra caracteristicilor şi personalităţii mele,
ca să găsesc în mine tot ce reprezintă ea.Nu am reuşit să o regăsesc total în mine,
dar în mare parte am găsit momente din viaţa mea în care am gândit la fel ca ea, iar
dacă au existat clipe prin care nu am trecut, atunci mi-am imaginat situaţia şi m-am
gândit la cum aş reacţiona eu, în numele personajului, în momentul respectiv.

23
1 “Amintiri din casa morţilor” de F.M.Dostoievski
2 “Munca actorului asupra rolului” de K.S.Stanislavski
 După metoda stanislavskiană există şase procese ale creaţiei actoriceşti:
procesul voinţei(un actor trebuie în primul rând să vrea să creeze un rol); procesul
de căutare, în care actorul încearcă să găsească în el şi în afara lui materialul necesar
creaţiei; procesul trăirii (în timpul repetiţiilor, actorul înfăţişeaza în interior şi
exterior reprezentarea personajului, pentru sine); procesul de întruchipare, în care
artistul redă un înveliş şi o substanţă exactă personajului pe care îl are de creat;
procesul de contopire este cel în care actantul aduce laolaltă ultimele două procese
menţionate(traire şi întruchipare); ultimul proces este cel de influenţare, moment în
care are loc reprezentaţia în faţa unui public, iar actorul creează rolul, silindu-i pe
spectatorii prezenţi să trăiască alături de el povestea personajului.
Personal, am încercat să am în vedere aceste procese creatoare şi să le
aplic în munca mea la acest rol şi în mare parte am reuşit să fac acest lucru, n-am
sărit peste etape.
“(...)Actorul se dăruieşte rolului numai în acele momente când acesta îl
atrage, îl prinde.Atunci el se contopeşte cu personajul şi se transpune creator.Sunt
fericit că am înteles cum trebuie să trăieşti viaţa altuia şi ce este transpunerea şi
individualitatea.Acestea sunt cele două calităţi primordiale ale talentului
actoricesc.Individualitatea în transpunere este un lucru de mare importanţă.Şi
întrucât actorul trebuie să creeze pe scenă personajul, iar nu să se arate doar pe sine
spectatorului, transpunerea şi individualizarea devin necesare pentru noi toţi.Cu alte
cuvinte, toţi actorii creatori de personaje, fără excepţie, trebuie să se transpună şi să
se individualizeze.Nu există roluri neindividualizate.În nici un fel de condiţii actorul
nu trebuie să se îndeparteze de sine.Indiferent pe cine joacă, în fiecare clipă el se
joacă pe sine, pentru că nu poate juca pe altcineva.Se comite o mare greşală în
modul de a înţelege transpunerea.Transpunerea nu constă în a te îndepărta de tine
24
 însuţi, ci în faptul că în acţiunile rolului te înconjuri de împrejurările date ale rolului
şi le asimilezi în aşa măsură încât nu mai ştii “unde sunt eu şi unde e rolul?”Aceasta
e adevărata transpunere...”1
După cum am mai spus, am găsit în mine, aşa cum ne îndeamnă
Stanislavski să o facem, modul potrivit de a mă transpune pe mine în Olga şi de a o
individualiza pe ea în mine.Este necesar ca orice actor să încerce să găsească măsura
procesului transpunerii şi individualizării, deoarece, după cum bine spune
Stanislavski, actorul trbuie să se joace pe el însuşi, ridicând la acelaşi nivel al sinelui
personal, în trup, în minte şi în suflet, personajul pe care îl are de interpretat.
Când am început să o cunosc pe Olga şi după ce am încercat să o găsesc
întru-totul înăuntrul fiinţei mele, am căutat să o transpun prin prisma individualităţii
mele, fizic.Aşa că, am încercat să merg cum ar merge ea.Fiind o femeie cultă şi
educată, făcând parte dintr-o familie înstărită sunt convinsă că a făcut balet şi
diverse tipuri de dansuri cerute de societatea rusă din vremea respectivă, aşadar este
evident că avea un mers elegant, întotdeauna cu spatele exagerat de drept, chiar şi
când e obosită, cu o ţinută mereu verticală, nu calcă deloc apăsat, ci din potrivă
foarte silenţios, dar sigur, de parcă ar pluti.Gesturile ei; fie ale mâinilor sale, cu
siguranţă expresive, fie ale întregului său corp; am încercat să le găsesc în mine cu
ajutorul celor doi ani de balet pe care i-am făcut în timpul facultăţii(doi ani sunt
puţini, dar mi-au oferit o bază bună de la care am putut porni).
Mi-a fost uşor să redau acel calm, atât al fiinţei sale, cât şi al vocii
Olgăi, deoarece eu sunt o persoană extrem de liniştită.Aşadar din punctul acesta de
vedere nu am avut prea mult de muncă.Olga îi spune Nataşei la începutul actului
patru “Draga mea, orice grosolănie, chiar numai un cuvânt răstit, mă fac să sufăr...”;
25

1 “Munca actorului asupra rolului” de K.S.Stanislavski

aceste cuvinte mi se potrivesc perfect.Foarte rar se întâmplă să-mi ies din fire şi
prefer să rezolv problemele, nu cu ceartă şi nervi, ci cu înţelegere şi calm.
Partea cea mai dificilă pentru mine în interpretarea Olgăi a fost modul
ei de acceptare a sorţii.De altfel, fiind un personaj cehovian este absolut normal să
nu fie o persoană împlinită.Mi-a fost greu să găsesc motivaţii atitudinii sale atât de
pasive, de parcă ar fi spectator în scena vieţii sale, şi nu actant.Iniţial am fost
revoltată, şi, nu stiu dacă se poate spune aşa, dar asta am simţit, furioasă pe ea, pe
incapacitatea sa de a lupta, de a se împotrivii destinului propriu.Având atâtea calităţi
ar fi putut să găsească un om cumsecade, pe care l-ar fi iubit, chiar dacă sentimentul
acesta ar fi fost dat doar de respectul reciproc.Însă ea se complace şi deşi nu-şi
plânge de milă, nu caută un drum spre o viaţă mai bună, nu este capabilă să rişte
siguraţa traiului său bun, dar lipsit de sclipire.Nu vreau să intru în alte zone, dar deşi
sunt nascută sub semnul zodiacal al taurului, am ajuns să citesc câte puţin despre
caracteristicile generale ale nativilor născuţi sub acest semn şi am realizat cu
stupoare, că Olga ar putea fi şi ea nascută în aceasta zodie.Diferenţa între noi
provine cu siguranţă din creştere, educaţie şi timpul/mentalitatea total diferite.La fel
ca Olga şi eu prefer stabilitatea şi siguranţa, dar nu mă mulţumesc doar cu ce mi se
oferă si mă revolt de nenumărate ori împotriva destinului, asumându-mi riscuri,
pentru că eu cred că asta duce la o mai bună înţelegere a vieţii şi a propriei tale
persoane în relaţie cu tine însuţi şi cu viaţa pe care o trăieşti.Aceasta a fost marea
mea problemă în legătură cu personajul, dar i-am găsit justificări, care m-au ajutat să
duc rolul la capăt, şi din respect faţă de acest personaj care m-a determinat să mă
reîndrăgostesc de teatru, am reuşit să înţeleg alegerile pe care le-a facut.
În timpul repetiţiilor, ţin minte că m-am simţit excelent.Munca la acest
rol, odată ce l-am înţeles a fost plăcută şi destul de uşoară.
26
 Veronica Popescu a spus că vom juca spectacolul de două ori, în două
distribuţii diferite, pentru că vroia ca fiecare dintre noi să treacă prin experienţa care
ti-o oferă aceste roluri importante, în viaţa teatrală a oricărui actor.Distribuţiile au
fost făcute astfel: Alexandra Petrasciuc a interpretat o dată rolul Maşei, iar a doua
oară cel al Irinei; Laura Luca a fost Nataşa şi apoi Maşa; Ilinca Mateescu a jucat
rolurile Irina şi Nataşa; Mihai Alexandru l-a interpretat pe baronul Tuzenbah şi
Gabriel Budur pe Kulîghin, iar Mihaela Grigorie a jucat rolul batrânei doici a
familiei, Anfisa.
Pentru mine a fost o provocare să o interpretez pe Olga în două feluri
diferite, nu pentru că ea e diferită, ci pentru că situaţiile s-au dezvoltat şi s-au
înlanţuit distinct, datorită colegilor mei care ofereau altă perspectivă asupra rolurilor.
Dintre cele două distribuţii, cea care m-a motivat mai tare în a trăi cu
toată fiinţa mea rolul a fost cea în care Ilinca Mateescu este Irina, Alexandra
Petrasciuc o interpreteaza pe Maşa, iar Nataşa este jucata de Laura Luca.Fiecare
dintre noi am reuşit cu aceste roluri să credem în personaje, să trăim alaturi de ele
drama existenţei lor şi să le dăm suflare de viaţă scenică.N-am fost niciodată total
mulţumită de scena “de dragoste” (am pus aceste cuvinte mari între ghilimele,
deoarece nu este o scenă de dragoste declarată şi nici propiu-zisă, este mai mult o
dovadă a faptului că Ivan Romanîci Kulîghin ştie de sentimentele Olgăi pentru el)
dintre mine şi Gabriel Budur.În piesa lui Cehov sunt nuanţe, sunt subtilităţi pe care
nu am reuşit să le creez alaturi de el.Simţeam că nu sunt suficient de motivată, poate
din cauză că nu am înţeles eu iubirea ei pentru Kulîghin, sau poate nu înţelegea
Gabriel ce anume trebuie să-mi transmită.În schimb am fost extrem de motivată pe
scena crizei Irinei, când rolul a fost interpretat de Ilinca Mateescu.În acele minute
m-am simţit ca o mamă (poate e mult spus, însă cu certitudine pot afirma că asta am
27
 simţit), aveam nevoie să o protejez şi să o îndrum şi să încerc să-i alin durerea într-
un fel sau altul.
Decorul, aşa cum puteam noi sa-l încropim cu zece cuburi şi patru
elipse, a contat mult pentru mine.Am aşezat central o masă cu două scaune, iar în
spatele ei o canapea, dar ce a contat enorm pentru crearea atmosferei a fost
întunericul; am lucrat scena la lumina lumânărilor, ceea ce a redat tensiunea nopţii
respective, ora foarte târzie, ideea de incendiu şi oboseala personajelor.
Costumele noastre au fost cât se poate de simple; cele trei surori
îmbracate în negru, în discrepanţa cu cea care o interpreta pe Nataşa, care avea un
costum format din cele mai colorate piese vestimentare posibile.Colegii mei au fost
îmbracaţi în costume elegante, iar Anfisa, era îmbrăcată foarte gros şi sobru.
Din punct de vedere regizoral, Veronica Popescu ne-a lăsat mână liberă
să improvizăm la început, a lăsat să se nască din noi situaţiile,reacţiile şi acţiunea.
Astfel regia a fost una clasică, simplă, bazată pe adevărul relaţiilor dintre noi.

(Fig.6)1
28

1 Alexandra Petrasciuc şi Diana Sofia Murăruş în “Trei surori”

 Scena 5
Cu ce m-a marcat rolul
“Visele nu se risipesc, dar nici nu
zboară dacă nu le dai aripi!”1

“Cel mai greu lucru pentru un actor este să fie sincer şi totuşi detaşat.El
a fost dăscălit într-una că cel mai important lucru este sinceritatea.Încărcat cu
supratonuri morale, cuvântul generează mare confuzie.Într-un fel, trăsătura cea mai
puternică a actorilor brechtieni este gradul lor de nesinceritate.Numai un actor
detaşat izbuteşte să vadă propriile sale clişee.”2
Înainte de acest rol eu vedeam că nu sunt exact aşa cum trebuie şi că de
cele mai multe ori eram foarte departe de adevăr.Toate acestea se datorau fie faptului
că nu înţelegeam sau nu vroiam să înţeleg şi să cunosc personajele pe care le aveam
de interpretat, fie nu reuşeam să găsesc în mine caracteristicile lor fundamentale.
Eram întotdeauna detaşată, ca un robot sau ca un păpuşar, mă foloseam de corpul, de
mintea şi de mecanismul vorbirii, dacă pot să spun aşa, doar pentru a vorbi cuvinte
goale, care nu semnificau nimic pentru mine, decât în măsura în care vroiam o notă
bună la examenul de actorie.Brook nu se referă la asta.Nu asta reprezintă o evoluţie
sau o înţelegere bună ca actor.Eu nu-mi foloseam niciodată sufletul în teatru.Poate
din frică şi laşitate, deoarece, personal, actorii de teatru cu adevărat buni, mi-au
parut mereu instabili emoţional şi cred că aceasta este una din cauze; la fiecare
reprezentaţie ei îşi oferă o parte din sufletul lor ca să poată da “suflare” şi viaţă
personajului pe care îl au de interpretat.Însă în clipa când am cunoscut-o pe Olga am
29

1 Pablo Neruda
2 “Spaţiul gol” de Peter Brook
 simţit că vreau să-i dau viaţă.Sunt multe personaje care merită acest lucru, iar pentru
mine ea este cel mai important dintre toate.În acea clipă întreaga mea senzorialitate,
percepţie şi voinţă s-au schimbat total.Interesul meu pentru acestă meserie s-a
schimbat pe de-a întregul.
“Prima condiţie pentru crearea stării premergătoare de lucru constă în
traducerea în viaţă a devizei: “Iubeşte arta în tine, iar nu pe tine în artă.” De aceea,
înainte de toate, aveţi grijă ca artei voastre să-i fie bine în teatru...”1
Eu mă iubeam pe mine în teatru, nu mă aruncam niciodată în jocuri sau
sarcini actoriceşti în care exista o posibilitate cât de mică în a mă lovi.Mă menajam
continuu şi din păcate încă o mai fac, însă nu la aceeaşi intensitate şi sper ca într-o zi
să scap de această frică.Îmi spun mereu că frica e doar un sentiment care trece, la fel
ca frigul sau setea şi că nu pot muri din asta, că nu este o boală.Cred că acest
sentiment care nu mă lasă sa-mi dezvolt trăirile, care nu mă lasă să traiesc,
actoriceşte vorbind, aproape deloc, a apărut în urma concepţiei greşite, din complexe
personale venind, că singurul lucru bun pe care îl am ca actriţă este aspectul fizic.
Din fericire această mentalitate bolnavă a început să piară când am cunoscut-o pe
Olga.
Singurul rol care a schimbat ceva în mine, în bine, a fost acesta şi sper
că nu va fi ultimul pentru că de acum voi ştii ce am de făcut cu fiecare rol care mi se
oferă.Sunt pregatită să termin această facultate şi să îmbraţişez această meserie, nu
pentru că vreau să fiu în centrul atenţiei, ci pentru că, după cum am mai spus, există
enorm de multe personaje care merită să fie scoase din paginile cărţilor şi jucate în
faţa oamenilor care abia aşteaptă să vadă în ce mod îi dai tu, actriţa viaţă Medeei,
Ofeliei, Norei sau Ninei.
30

1 “Munca actorului asupra rolului” de K.S.Stanislavski

 Actul III
Experienţa personală
Scena 1
Şcoala
“Care geniu a avut vreodată puterea de a ucide
dezvoltarea unei şcoli artistice, dacă acea şcoală
ar fi avut măcar un dram de vitalitate artistică?
În artă nu sunt ucişi decât morţii.”1

În primul rând, trebuie să menţionez că eu am urmat şi liceul cu profil

vocaţional, deci nu am ajuns din pură întâmplare la această facultate.Am făcut patru
ani de actorie în liceu, unde profesorul meu de arta actorului, Adrian Răţoi, m-a
determinat să descopăr ce înseamnă cu adevărat această meserie, cât de grea dar
frumoasă este.Acei patru ani de liceu m-au motivat suficient încât să doresc cu
nerăbdare să urmez şi facultatea cu acelaşi profil şi în final să ajung actriţă.Iniţial nu
am înţeles exact despre ce e vorba şi cât de frumos e teatrul cu adevărat.La început
m-am lăsat furată de ideea de “celebritate”, pentru că mereu mi-am dorit şi m-a
fascinat să fiu în centrul atenţiei, apoi, însă, treptat am înţeles că actoria e un mod de
viaţă, iar teatrul creează dependenţă.Odată ce începi să-l iubeşti, chiar daca nu te
tratează întotdeauna bine, te răneşte şi te face să plângi de multe ori, nu îl mai poţi
părăsi când ţi-a intrat în vene, pentru că nu-ti inundă doar trupul, ci şi viaţa.Întreaga
lume o vezi prin prisma teatrului...nu mai esti un simplu om esti actor!

31

1 Romain Rolland
 În primul an de facultate eram plină de entuziasm, speram ca fiecare
dintre noi să fiu cea mai bună dintre toţi, însă pe măsură ce trecea timpul mi-am dat
seama că am mare competiţie.Cei mai mulţi dintre noi şi cei mai buni dintre noi,
cred eu sunt tocmai cei care nu au urmat liceu cu profil vocaţional şi care au incercat
să treacă de probe doar din pasiune, nu din cauză că ştiau deja cât de puţin despre
această artă.Nu pot spune că prefer pe cineva dintre colegii mei, pentru că de la
fiecare am învăţat câte ceva şi voi da doar câteva exemple care îmi vin în minte.De
la Mihaela Grigorie am încercat să fur puţină forţă, pentru că e mare nevoie de aşa
ceva pe scenă, altfel nu exişti, de la Alexandra Petrasciuc am învăţat că un actor
trebuie întâi de toate să fie sincer şi dacă îmi iau timp să mă gândesc la rol atunci e
imposibil să nu-l pot interpreta, iar de la Mihai Alexandru încerc mereu să prind câte
puţin din modul în care face din absolut orice, lumea să râdă.Dacă ai reuşit să furi
măcar un zâmbet spectatorului, atunci munca ta nu a fost în van.
În anul doi de facultate am început să mă simt intimidată de colegii
mei, fie pentru că erau mai buni decât mine în ceea ce făceam, fie că nu reuşisem să
ne sudăm ca un grup compact, care poate face performanţă în această meserie, fie
pentru că eu nu mai găseam motivele pentru care am ajuns să urmez această
facultate.De aceea am decis să-mi scriu lucrarea de licenţă despre Olga; ea a fost
cea care mi-a redat încrederea în mine, în capacitatea mea de a urma această
meserie.În acel an profesorii ne cereau deja performanţă, pentru că nu mai eram
începători, ştiam ce avem de făcut şi aşteptau mult de la noi pentru că sistemul
educaţional s-a redus la doar trei ani în care poţi învaţa despre această meserie, iar
în anul trei, în general toţi suntem preocupaţi de licenţa practică şi teoretică.Astfel,
anul doi de studiu s-a dovedit crucial şi destul de greu, însă pentru mine a fost cel
mai bun şi mai frumos an din viaţa mea, din toate punctele de vedere.
32
 Anul trei a început cu un nesfârşit şir de întrebări de genul: “Din ce ne
dăm licenţa practică?”, “Dar oare pot scrie despre ce vreau eu?”, “Dar cum se
face?”, “Ce anume trebuie să conţină?” etc.Iată că este vară şi anul trei s-a
încheiat.Am avut cursul festiv şi chiar banchetul şi până la urmă ne-am şi unit ca
grup.Din fericire pentru noi acesta nu este finalul, pentru că deşi, cei trei ani de
facultate se termină aici, mai urmează doi ani de masterat, aşa că aventura continuă.
Până la urmă am găsit răspunsuri la toate întrebările noastre.Licenţa noastră practică
este un spectacol bazat pe o piesă a celebrei actriţe Delia Olga Mateescu, se
numeşte “Capricii”, de asemenea un alt spectacol bazat pe o scenă din “Trei surori”
şi piesele într-un act “Ursul”, “Cerere în căsătorie” şi “Jubileul”, iar Alexandra
Petrasciuc ne uimeşte cu un interesant monolog.Aşadar licenţa noastră practică
adună mai multe spectacole, foarte diferite între ele.
De-a lungul celor trei ani am ajuns să încerc să interpretez cât mai bine
următoarele roluri pentru examenele de actorie: Catrina în dramatizarea după
romanul “Moromeţii” de Marin Preda, soţia unui bărbat insuportabil în “Nervi” de
Ion Băieşu, fetiţa care învaţă actorie de la un bătrân în piesa lui Victor Ion Popa
“Razbunarea sufleorului”, Ifigenia pentru studiul de semestru, tragedia antică, Olga
în piesa deja menţionată de nenumărate ori în această lucrare, Popova din “Ursul”
de Cehov şi Femeia care strange scame în “Capricii” de Delia Olga Mateescu.
Nu aş vrea să fac comparaţii între personaje, pentru că nu aş ajunge la
nici o concluzie.Am menţionat de câteva ori motivele pentru care am ales să scriu
despre acest personaj, dar pot să spun cu ce am rămas în urma celorlalte mai puţin
importante pentru mine decât acesta.Am încercat să-mi descopăr feminitatea şi să
să gândesc precum o femeie matură prin două personaje Catrina şi Popova, apoi cu
rolul fetiţei şi al Ifigeniei am învăţat că-mi trebuie mai multă energie şi forţă,
33
 iar cu rolul din “Capricii”, şi anume Femeia care strânge scame, am făcut studiu pe
oamenii bolnavi psihic.Cu toate rolurile acestea am crescut, m-am dezvoltat ca
viitoare actriţă, dar cel care le-a împreunat şi le-a avut pe toate a fost acesta despre
care scriu.
“Deşi debuteaza ca "procedeu"-spune Ion Cojar despre arta actorului-
sfârşeşte ca "fenomen", deşi porneşte de la o "convenţie" devine "act obiectiv",
începe ca artificiu şi ajunge la autenticitate.Arta actorului e invenţie şi descoperire, e
ficţiune şi în acelaşi timp adevăr.Geniul actorului nu inventeaza doar, ci descoperă,
nu compune din părţi, nu aranjează, ci dezvăluie, actualizează potenţialităţi
preexistente şi inepuizabile din el.Actorul adevărat redescoperă de fiecare dată un
adevăr elementar, şi anume că omul poartă în el, prin alcătuirea sa duală şi
contradictorie, la toate nivelele, psihic, biologic şi fizic, în contradicţia dintre spirit
şi materie, premisele teatralitaţii, sursele unui fenomen natural, care în statutul cel
mai de jos este expresia proceselor generate de manifestarea contnuă a tensiunilor
dintre neîngradita libertate a spiritului, a aspiraţiei permanente spre altceva şi
limitele materiei care-l fixeaza în tiparul unui trup individualizat.Nu e vorba de
"dedublare",(în sens paranormal), ci pur şi simplu de actualizare a unei variante
potenţiale virtuale a propriei persoane.”1
Asta înseamnă arta actorului şi nu este un lucru deloc simplu să predai
actorie.Îi admir enorm pe toţi profesorii mei şi nu numai pe ei, ci pe toţi cei care
împărtăşesc cu studenţii lor tainele acestei meserii.
„Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul.Probabil tot
ea este şi cel mai scurt drum de la om la el însuşi.”2

34

1 Adriana Popovici -“Lungul drum al teatrului către sine”

2 Octavian Paler
 Scena 2
Evoluţie personală
“Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască
pe culmi, fără să ştie că adevărata fericire
constă în felul în care escaladezi muntele.”1

În acest capitol voi scrie despre următoarele aspecte: cum mi-am

descoperit vocea, corpul, personalitatea şi spiritul.
Profesorul nostru de actorie mereu ne spune în timpul cursurilor că,
paradoxal omul învaţă întâi să vorbească şi abia mai târziu să gândească, lucru care
este absolut adevărat.Primul pas spre formarea unui timbru vocal mai bun, nu doar
pentru a interpreta un cântec, ci şi pentru a avea o voce care să rămână în urechiile
auditoriului, l-am făcut când eram mai mică şi am decis să merg la cor.Aceasta
experienţă m-a ajutat să-mi dezvolt vocea şi urechea muzicală.Treptat am început să
am o respiraţie mai bună şi o voce interesantă.Astăzi pot afirma că îmi place să mă
aud cântând, însă mi se pare că pentru vocea mea de actriţă şi nu de cântăreată mai
am mult de muncă.Cred ca vocea mea nu este încă suficient de pătrunzătoare şi de
puternică, însă fac nenumărate exerciţii zilnice pentru a-mi depăşi acest neajuns şi
sper ca în curând să ajung la nivelul vocal la care îmi doresc să fiu.
De-a lungul anilor corpul oricărui om se schimbă, uneori în bine, alteori
în rău, însă cred ca eu fac parte din prima categorie de oameni.Cu trecerea anilor mă
simt tot mai bine în corpul meu şi am ajuns să scap de foarte multe complexe
feminine pe care le aveam.Actoria te învaţă să te accepţi în primul rând pe tine şi să
35
1 Fragment din “Dacă Dumnezeu mi-ar oferi o bucată de viaţă” de Gabriel Garcia Marquez
te cunoşti foarte bine, căci dacă nu o faci, cum poţi cere celorlalţi să ştie ce-ţi
doreşti dacă nici măcar tu insuţi nu ştii ce vrei, şi cum vei putea vreodată să accepţi
altă viaţă (personajul) în a ta, dacă tu nu eşti mulţumit cu cea pe care o ai.Cred că nu
sunt încă suficient de expresivă corporal, însă cu o atitudine pozitivă, lipsită de
complexe şi cu puţină muncă, sper că voi ajunge să mă dezvolt şi la acest capitol.
Există foarte multe definiţii posibile ale personalitaţii, gândite de mulţi
psihologi, însă cea care am preferat-o eu a fost aceasta: “(...) element stabil al
conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă
persoană.” Fiecare om e diferit, nici măcar gemenii nu sunt la fel din acest punct de
vedere.Cred totuşi, că am o personalitate bună şi cu fiecare pas pe care îl fac în viaţă
tind spre perfecţiune, deşi este utopic şi sunt constientă de acest lucru.Totuşi, şcoala
şi meseria de actor te ridică atât spiritual şi intelectual, deasupra celorlalţi oameni.
Îmi este extrem de greu să încerc să explic cum mi-am descoperit
spiritul pentru că munca nu e finită deocamdată şi nici nu cred că se va încheia în
vreun moment al vieţii mele.Încă îmi descopăr sufletul, încă mai învaţ despre el,
pentru că e dincolo de înţelegerea mea, tot ce ţine de partea spirituală a fiinţei mele.
Ceea ce doresc să mai adaug acestui capitol este un concept pe care l-
am învăţat dintr-un curs de actorie întocmit şi scris de Michael Cehov.În acest curs
există foarte multe exerciţii către actori pentru dezvoltarea corpului şi a psihicului,
a imaginaţiei şi încorporării ei, a capacităţii de a improviza, a atmosferei şi
sentimentelor individuale, a gesturilor psihologice, a descoperirii personajului şi a
individualitaţii creatoare a actorului.Voi vorbi despre ultimul dintre cele enumerate.
Aşadar, individualitatea creatoare, de exemplu a lui Shiller este “(...)caracterizată
prin tendinţa morală a poetului: „Binele în luptă cu Răul.” Maeterlink caută subtile
nuanţe mistice în spatele tuturor evenimentelor. Goethe vede arhetipuri, unificând
36
 multitudinea formelor. Stanislavski declară că, în Fraţii Karamazov, Dostoievski
vorbeşte despre căutarea lui Dumnezeu, lucru care întâmplător este adevărat pentru
toate romanele sale majore. Individualitatea lui Tolstoi se manifestă în tendinţa spre
perfecţiune. Cehov se ceartă cu trivialitatea burgheză a vieţii.
Pe scurt, individualitatea creatoare a fiecărui artist îl exprimă pe acesta
prin ideea dominantă care străbate întreaga sa creaţie, ca un leitmotiv. Acelaşi lucru
trebuie să-l spunem şi despre individualitatea artistului actor. S-a spus şi s-a repetat
că Shakespeare a creat un singur Hamlet. Dar cine va spune cu aceeaşi siguranţă ce
fel de Hamlet a existat în imaginaţia lui Shakespeare? În realitate trebuie să fi fost
tot atâţia „Hamleţi” câţi actori talentaţi şi inspiraţi sunt gata să-şi ia răspunderea
concepţiilor lor asupra personajului. Individualitatea creatoarea fiecăruia îl va
determina în mod invariabil pe Hamlet-ul său unic. Pentru că actorul care vrea să fie
artist pe scenă trebuie să caute cu modestie şi îndrăzneală o interpretare individuală
a rolurilor sale.”1
În momentul în care citesc o carte de teorie de teatru, doresc „să
probez” pe propia-mi piele sfaturile şi îndemnurile teoreticianului respectiv, pentru
dezvoltarea-mi proprie ca artist.Multe exerciţii reuşesc să le duc la capăt, altele însă
nu, unele chiar nu le înţeleg şi îmi găsesc scuza că, poate mai trebuie să gâştig
experienţă întâi ca să le pot finaliza.Ceea ce este însă cu adevărat important este că
îmi doresc să reuşesc să ajung o actriţa respectată.
Concluzia este că nu sunt perfectă, însă nu există om perfect.Scopul
fiecăruia dintre noi este să încercăm să ne depăşim limitele, date doar de mintea
nostră, căci noi nu avem limite, iar orice lucru e posibil dacă îţi doreşti cu adevărat.

37

1 Michael Cehov - “Catre actori”

 Scena 3
Viitorul şi scopuri
“Cel mai mare noroc din lume este că
omul nu-şi ştie sfârşitul; căci dacă
şi-ar ştii sfârşitul ar fi o lume de nebuni.”1

După licenţă plănuiesc să mă pregătesc intens pentru admiterea la

masterat.Doresc să urmez cursurile aceleaşi facultaţi pentru încă doi ani de zile.Sper
ca pe viitor să încep să devin tot mai performantă în ceea ce fac şi sper să reuşesc
chiar să joc pe scena unui teatru.
De asemenea, în următorii ani vreau să urmez şi cursurile profilului
psiho-pedagogic, ca în trei ani de zile să pot preda şi eu unul din cursurile de
actorie.
Scopurile mele de viitor sunt măreţe, însă cu puţin efort realizabile şi
cred că mă voi simţi împlinită în clipa când le voi finaliza.Doresc să “cresc”
profesional, pe zi ce trece.
“Nu există fericire şi nici nu trebuie să existe, iar dacă există un sens şi
un ţel în viaţă, acest sens şi acest ţel nu constau deloc în fericirea noastră personală,
ci în ceva mult mai mare şi mai înţelept. Să faci binele!”2
„Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ce-ţi dă
destinul.”3

38

1 Maxim Gorki
2 A.P.Cehov
3 Octavian Paler
 Scena 4
Cortina
“Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa;
nu interesează cât de mult a ţinut,
ci cât de frumos s-a desfăşurat.”1

Acestea sunt ultimele rânduri pe care le scriu şi pot spune cu mâna pe

inimă că, deşi mă simt uşurată că am reuşit să-mi termin lucrarea de licenţă, în
acelaşi timp, realizez că odată cu acest final, am ajuns la capătul acestei experienţe,
a celor trei ani minunaţi de facultate.
Au fost momente în care mi-am dorit din tot sufletul să renunţ, însă
teatrul mereu m-a tras înapoi înspre el şi niciodată nu m-a lăsat să fug, nici de el şi
nici de mine însămi.
Aşadar, “subiectul cehovian prin excelenţă la care visa scriitorul este:
„un om joacă la ruletă, câştigă un milion de ruble, … se duce acasă, se întinde în pat
şi se împuşcă.” Infernul este o cameră spunea Dostoievski, iar lumea o scenă
destăinuise Shakespeare.Dar omul? Ce poate fi el între aceste repere.Omul prin
identitate e cehovian.Atât şi nimic mai mult!”2

39

1 Seneca
2 Alexa Visarion
 Bibliografie

-Banu George, Tonitza-Iordache Mihaela, Arta teatrului, ediţia a II-a

revăzută şi adăugită
-Popovici Adriana, Lungul drum al teatrului către sine, editura Anima,
Bucureşti, 2000
-Brook Peter, Spaţiul gol, editura UNITEXT, Bucureşti, 1997
-Stanislavski Konstantin, Munca actorului cu sine însuşi,Editura de Stat
pentru Literatură şi Artă,1951
-Michael Cehov-Către actori
-Teodorescu Leonida, Dramaturgia lui Cehov, Editura Univers,
Bucuresti, 1972
-www.wikipedia.com
-www.scribd.com (Troyat Henri-Cehov)

40