Sei sulla pagina 1di 6

Probleme teoretice şi practice ale

curriculumului

1. Concept

- grup sistematic de cursuri, secvenţe de cursuri cerute


pentru graduare ori certificare într-un domeniu major
- plan general de conţinuturi sau materiale specifice de
Curriculum
instruire, pe care şcoala le oferă studentului/elevului
- grup de cursuri şi experienţe planificate pe care
studentul/elevul le are sub îndrumarea colegiului/şcolii

Curriculum, într-o accepţie mai largă, presupune un sistem complex de


procese decizionale, manageriale şi de monitorizare care preced, însoţesc şi
urmează proiectarea, elaborarea, implementarea, evaluarea şi revizuirea
permanentă şi dinamică a setului de experienţe de învăţare oferite în şcoală. În
sens restrâns, curriculum desemnează ansamblul documentelor de tip reglator sau
de altă natură, în cadrul cărora se consemnează experienţele de învăţare.

Principiile care stau la baza demersului curricular sunt:


a) să respecte nivelul de vârstă al elevului, caracteristicile dezvoltării
acestuia;
b) să-i ajute pe elevi să-şi descopere calităţile, talentele şi disponibilităţile
şi să asigure condiţiile în care acestea să fie utilizate eficient;
c) să ţină cont de faptul că elevii au personalităţi diferite şi învaţă în
ritmuri diferite;
d) să asigure modalităţi diverse de învăţare în funcţie de personalităţile
elevilor;
e) profesorii trebuie să fie capabili, prin strategiile didactice folosite, să
identifice şi să stimuleze deprinderile, aptitudinile şi proiectele în care sunt
cuprinşi elevii;
f) evaluarea făcută trebuie să le asigure elevilor şi studenţilor o corectă
autoapreciere şi să-i stimuleze pentru a-şi îmbunătăţi performanţele.

- obiective cadru: se referă la un ciclu de şcolaritate, fiind


stabilite la nivel naţional şi care se aplică specific fiecărei
Obiective discipline în parte
curriculare - obiective de referinţă: se realizează pe durata unui an
şcolar; se stabilesc la nivel naţional, fiind cuprinse în
programele şcolare
Obiectivele ciclurilor curriculare sunt definite în funcţie de vârsta şcolară:

1) Ciclul achiziţiilor fundamentale (grupa pregătitoare a grădiniţei, clasele


I – II)
 asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale,
scris, citit, calcul aritmetic;
 stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii
mediului apropiat;
 stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei;
 formarea motivaţiei pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială.

2) Ciclul de dezvoltare (clasele III – VI) – obiectiv: formarea


capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor
 dezvoltarea achiziţiilor lingvistice şi încurajarea folosirii limbii române,
a limbii materne şi a limbilor străine pentru exprimarea în situaţii variate de
comunicare;
 dezvoltarea unei gândiri structurate şi a competenţei de a aplica în
practică rezolvarea de probleme;
 familiarizarea cu o abordare pluridisciplinară a domeniilor cunoaşterii;
 constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratică şi
pluralistă;
 încurajarea talentului, a experienţei şi a expresiei în diferite forme de
artă;
 formarea responsabilităţii pentru propria dezvoltare şi sănătate;
 formarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.

3) Ciclul de observare şi orientare (clasele VII – IX) – obiectiv:


orientarea în vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare
 descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori în
scopul constituirii unei imagini de sine pozitive;
 formarea capacităţii de analiză a setului de competenţe dobândite prin
învăţare, în scopul orientării spre o anumită carieră profesională;
 dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor
limbaje specializate;
 dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în
mediul social.

4) Ciclul de aprofundare (clasele X – XI)

5) Ciclul de specializare (clasele XII – XIII)


2. Tipuri de curriculum

Curriculum oficial are componentele:


 documente de politică educaţională;
 finalităţi pe niveluri de şcolaritate;
 planul – cadru pentru fiecare ciclu de şcolaritate;
 programe şcolare;
 manuale şi mijloace auxiliare pentru uzul elevilor;
 ghiduri şi alte materiale complementare pentru profesori;
 instrumente de evaluare.

A. Curriculum de bază este obligatoriu, fiind elaborat de către minister


pentru întregul sistem de învăţământ şi cuprinde ariile curriculare.

Ariile curriculare sunt: Limbă şi Comunicare, Matematică şi Ştiinţe, Om


şi Societate, Arte, Sport, Tehnologii, Consiliere şi Orientare.
Ariile curriculare sunt cuprinse în planul cadru, unde sunt menţionate
disciplinele corespunzătoare fiecărei arii, precum şi numărul de ore alocat fiecărei
discipline şi fiecărei arii curriculare.

Finalităţile specifice pe nivel de instrucţie şcolară sunt:


a) pentru învăţământul primar: asigurarea educaţiei elementare pentru toţi
copiii, formarea personalităţii copilului prin respectarea nivelului de dezvoltare
biologică şi ritmului său de dezvoltare; înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe,
capacităţi şi atitudini care să stimuleze raportarea efectivă şi creativă la mediul
social şi natural şi să-i permită continuarea educaţiei;
b) pentru învăţământul gimnazial: asigurarea pentru toţi elevii a unui
standard de educaţie comparabil cu cel european; formarea capacităţii la elevi de a
comunica în limba română şi în alte limbi; dezvoltarea capacităţii de adaptare şi
integrare în mediul social; formarea şi dezvoltarea atitudinii de toleranţă,
responsabilitate, solidaritate; o orientare şcolară şi profesională în raport cu
opţiunile şi aptitudinilor elevului; încurajarea capacităţilor şi a motivaţiilor de a
învăţa în condiţii de schimbare dinamică a realităţilor sociale;
c) pentru învăţământul liceal: desăvârşirea personalităţii adolescentului;
dezvoltarea competenţelor şi a capacităţilor de inserţie socială activă; formarea şi
dezvoltarea gradului de autocunoaştere; aprofundarea orientării şcolare şi
profesionale în raport cu aspiraţiile şi aptitudinile elevilor; inducerea motivaţiei unei
educaţii permanente.

B. Curriculum la dispoziţia şcolii permite şcolilor, în urma negocierilor între


şcoală, elevi, părinţi şi autorităţi locale, aplicarea programelor cadru prin scheme
orare concrete; proiectul curricular al şcolii stabileşte filiere, profiluri şi
specializări care urmează să fie oferite elevilor şi dezvoltate, pe baza proiectului
educativ al şcolii. Acest curriculum va ţine seama de profilul şi situaţia socio-
economică a regiunii şi comunităţii, să estimeze nevoile pieţei de muncă, dar şi
interesele agenţilor economici.
Curriculumul la dispoziţia şcolii poate fi:
1) curriculum extins – şcolile urmează sugestiile oferite de autoritatea
centrală: temele notate cu asterisc în programele şcolare naţionale pentru fiecare
clasă; pot opta pentru acest tip, atât şcolile din învăţământul obligatoriu cât şi cele
din învăţământul postobligatoriu;
2) curriculum aprofundat – presupune parcurgerea segmentului obligatoriu
din programa disciplinei, în funcţie de nevoile reale ale elevilor;
3) curriculum eleborat de şcoală – şcoala proiectează şi construieşte în
zona transdisciplinară şi interdisciplinară.

3. Documente curriculare

a) PLANUL – CADRU de ÎNVĂŢĂMÂNT se elaborează pentru fiecare ciclu de


şcolaritate şi are ca scop stabilirea limitelor şi ariilor de manifestare pentru toate
disciplinele care constituie obiect de studiu în şcoală. Prin reforma curriculară
elevul trebuie acum învăţat să ajungă la informaţii, să le interpreteze şi să-şi
calibreze comportamentele în contextul strategiei educaţionale. Descongestionarea
şi flexibilizarea se realizează prin creşterea progresivă a ponderii disciplinelor
aflate în curriculum la dispoziţia şcolii, creşterea caracterului aplicativ al
cunoştinţelor şi activităţilor, precum şi responsabilizarea elevului pentru calităţile
învăţării şi finalitatea procesului educaţional.
b) PROGRAMELE ŞCOLARE sunt elaborate în funcţie de oportunităţile oferite de
curriculum naţional şi au un caracter unitar. Noile programe şcolare au drept
caracteristici: decongestionarea, centrarea pe obiective şi competenţe de diferite
tipuri, formarea unor atitudini şi comportamente în conformitate cu structura, tipul
şi dinamica societăţii democratice de astăzi.
c) MANUALELE ŞCOLARE şi mijloacele auxiliare trebuie să respecte atât
curriculum naţional cât şi cel la decizia şcolii. Manualele alternative fiind o expresie
a pluralismului pedagogic, oferă fiecărui cadru didactic dreptul de a alege manualul
pe care-l consideră adecvat.
d) INSTRUMENTELE DE EVALUARE sunt elaborate la nivel naţional sub forma
unor baze de itemi relevanţi pentru examenele naţionale sau la nivel local.

4. Orientări şi practici noi în organizarea curriculumului

O provocare la adresa reformei curriculare este organizarea modulară a


conţinuturilor de învăţat; modulul didactic este ansamblul de elemente educaţionale
specifice ce poate fi parcurs autonom în raport cu restul sistemului din care face
parte, ansamblu care procură cunoştinţe, abilităţi şi comportamente, urmând un
traseu şcolar sau o rută logică a învăţării. O caracteristică fundamentală a modului
didactic este caracterul personalizat.
Parcurgerea unor module în timp, a căror durată variază de la câteva ore la
câteva luni permite unui cursant o rută educaţional – instructivă lungă, specifică
educaţiei permanente. Construirea unui modul are 3 etape:
1) Sistem de intrare
2) Corpul modulului
3) Sistem de ieşire
Fiecare submodul presupune introducerea sau punerea în situaţie; ansamblul
de situaţii ce urmează a fi învăţate; proba intermediară prin care se decide dacă se
trece sau nu la un alt submodul.
Intrarea în modul ţine seama de cunoştinţele anterioare, de interesul
proiectului şi de obiectivele vizate. Ieşirea din modul trebuie să fie concomitentă cu
realizarea unei sinteze generale, supunerea la o probă de evaluare, nevoia unor
eventuale aprofundări, precum şi recomandări pentru un eventual modul următor.
Avantajele modulului didactic:
 facilitează educaţia permanentă şi actualizează cunoştinţele;
 vizează pe o strategie a reuşitei;
 diminuează redundanţa şi elimină lacunele şi omisiunile;
 permite o abordare interdisciplinară.

Organizarea integrată a procesului didactic porneşte de la faptul că există


o unitate de structură şi de abordare a cunoaşterii umane. Ea se realizează pe
verticală (asigurând coerenţa dată de existenţa diferitelor stadii de evoluţie
pedagogică) şi pe orizontală (permite folosirea cunoştinţelor şi asupra unor domenii
de cunoaştere care nu au fost studiate prin discipline şcolare de sine stătătoare).
Principiile integrării verticale: educaţia se realizează ca un lanţ şi nu ca o
ţintă finală; studiul se realizează sub formă de trepte parcurse, în funcţie de
vârstă şi de cunoştinţele dobândite anterior.
Principiile integrării orizontale: capacitatea de a aborda problemele
realităţii dincolo de disciplinele studiate, precum şi aplicarea echilibrată a
activităţii de învăţare între cea şcolară şi cea extraşcolară.

Curriculumul diferenţiat şi personalizat este determinat de diferenţele


dintre elevi, măsurabile prin următoarele caracteristici: capacitatea de înţelegere,
posibilitatea asimilării, ritmul de învăţare, capacitatea creativă, niveluri de
motivaţie, gradul implicării afective şi al curiozităţii intelectuale.
Curriculumul diferenţiat şi personalizat adaptează procesul instructiv -
educativ la posibilităţile aptitudinale şi cognitive ale celui care se educă. Adaptarea
curriculumului pentru predarea diferenţiată şi personalizată:
posibilitatea de a opera cu ele în practică, prin raportarea răspunsurilor la o scară
de apreciere standard anterior elaborată.
1) prin: conţinuturi, proces didactic, mediu (fizic, psihologic, social),
evaluare şi stil, volum, profunzime, ritm;
2) de către: şcoală, familie, comunitate;
3) relevanţă pentru: aptitudini, creativitate, motivaţie şi afectivitate,
imagine de sine, atitudini.

5. Factori determinanţi şi surse generatoare în elaborarea


curriculumului

Indicatorii de pertinenţă pe baza cărora se alcătuieşte un curriculum sunt:


 deschiderea faţă de achiziţiile şi progresele ştiinţei;
 selecţia valorilor de cunoaştere şi analiza periodică a acestora;
 dubla deschidere a conţinuturilor faţă de problema globală a planetei şi
cea faţă de problemele comunităţii locale;
 dozarea conţinuturilor şi a modurilor de organizare a învăţării.

Sursele generatoare de conţinuturi educaţionale sunt: evoluţia ştiinţelor


exacte, a tehnologiei, a pieţei muncii, a ştiinţelor sociale şi umane, precum a culturii
şi artelor; dezvoltarea sportului şi turismului; impactul viitorului asupra prezentului;
aspiraţiile tineretului; globalizarea informaţiei; noile achiziţii ale cercetărilor
pedagogice; problematica şi dinamica lumii contemporane.

Factorii determinanţi în elaborarea curriculumului sunt daţi de aspectele


concrete şi dificile, ca:
 punerea la punct a sistemului de învăţământ, inclusiv asigurarea
manifestării instituţionale a educaţiei permanente;
 capacitatea de coordonare a eforturilor de realizare a reformei;
 descentralizarea conducerii şi a Ministerului Învăţământului;
 asigurarea unui cadru legal şi ritmic de finanţare;
 revizuirea sistemului de evaluare şi planificare a învăţământului;
 definirea clară a statutului şi condiţiei cadrului didactic în societate şi în
şcoală;
 stabilirea gradului de funcţionare a învăţământului profesional şi tehnic;
 liberalizarea pieţei de manuale şcolare;
 reorganizarea întregului sistem de formare şi perfecţionare
profesională.