Sei sulla pagina 1di 10

Prezentare generală

Dintotdeauna transportul a fost o necesitate umană de bază şi o sursă importantă de câştig pentru
cei care s-au ocupat de organizarea acestei activităţi. În România, transportul de persoane între localităţi se
poate face pe cale feroviară sau rutieră, exceptând distanţele lungi care pot fi străbătute pe calea aerului, şi
excluzând drumurile parcurse cu ajutorul autoturismelor proprietate personală.
Diferenţierea pe care oamenii o fac între aceste modalităţi de călătorie are la bază criterii cum ar fi:
rapiditatea, confortul, siguranţa, serviciile asigurate pe parcursul călătoriei şi, nu în ultimul rând, preţul pe
care trebuie să-l plătească.
Mai ales în contextul economiei actuale, în care mobilitatea forţei de muncă, atât între diferite
ramuri de activitate, cât şi în plan geografic, înregistrează creşteri semnificative, transportul interurban de
persoane capătă o importanţă deosebită.
Conform statisticii oferite de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în anul 2009 numărul de
pasageri care au apelat la transporturile rutiere interurbane şi internaţionale a fost de peste 250 milioane,
dar criza internaţională a făcut ca tendinţa faţă de anii precedenţi să fie una descendentă. S-au utilizat
peste 40000 de autobuze şi microbuze, dar şi numărul acestora a fost în scădere datorită noilor
metodologii de autorizare şi certificare.
Cadrul legal
Pentru a putea desfăşura activităţi de transport rutier public, operatorii trebuie să posede o licenţă,
care se acordă în funcţie de îndeplinirea unor criterii ce vizează onorabilitatea, competenţa profesională,
capacitatea financiară şi baza tehnico-materială. Compania de transport este răspunzătoare, pe durata
călătoriei, de securitatea şi siguranţa în trafic a turiştilor şi a bagajelor.
Pentru a avea dreptul de a efectua operaţiuni de transport rutier de bunuri şi persoane, trebuie
obţinute o serie de licenţe şi autorizaţii, conform Normelor Metodologice din 4 decembrie 2001, aprobate
prin Ordinul nr. 1842 / 04.12.2001 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
În cazul transporturilor internaţionale de persoane, trebuie să se obţină licenţă de transport de
persoane în regim internaţional. De asemenea, firma trebuie să fie capabilă să ofere informaţii complete
clienţilor care efectuează călătorii în afara ţării, în legătură cu toate documentele şi formalităţile necesare,
pentru a se asigura legalitatea transportului, printre care şi obligativitatea de a emite bilete dus-întors.
Aceste măsuri sunt necesare datorită tendinţei românilor de a rămâne în străinătate şi a-şi căuta un loc de
muncă, după expirarea perioadei de şedere.
Pentru creşterea competitivităţii în raport cu concurenţa, firmele de transport trebuie să dispună de
personal calificat. În acest sens, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) şi
Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare (COSA) au înfiinţat un centru de evaluare

1
ocupaţională în domeniul transporturilor rutiere din România, CevoTrans. Companiile de profil au astfel
posibilitatea de a-şi testa angajaţii în funcţie de standardele europene. Se acordă certificate de atestare.
Pe plan naţional, atribuirea traseelor judeţene de transport persoane prin servicii regulate cade în
sarcina Autorităţii Rutiere Române.

Descrierea companiei
Având în vedere tendinţa generală de redresare a economiei naţionale şi oportunitatea oferită de
ieşirea de pe piaţă a multor companii de profil, am hotărât înfiinţarea unei societăţi comerciale, care are ca
obiect de activitate transportul intern şi internaţional de persoane.
A. Elemente de identificare
a. Denumirea societăţii: S.C. „Scadi Trans” S.R.L.
b. Sediul principal: Birou administrativ + Garaj - Arad, str.Eugen Popa nr.20
c. Sedii secundare (puncte de lucru):
− Birou + Garaj + Parcare - Arad, Zona Industrială Vest, Str.V, nr.1
− Birou + Garaj + Parcare - Arad, Calea Radnei nr.302
d. Număr de înregistrare la Registrul Comerţului: J 56/2045/2010
e. Cod fiscal: C.F. 98364031
f. Dimensiunea firmei: (la data de 31.12. 2010)
- capital social: integral privat, 500.000 RON.
- număr de salariaţi: 48
g. Asociaţi: asociat unic, Arad, Jud.Arad, cetăţenie română
h. Conducerea societăţii: Adrian Şerban, administrator
i. Obiectul de activitate: Transport intern şi internaţional de persoane

B. Capital şi costuri de început


Societatea comercială S.C. „Scadi Trans” S.R.L. are ca obiect de activitate prestarea de servicii în
domeniul transportului intern şi internaţional de persoane.
Pentru această activitate s-a investit într-o clădire administrativă cu două nivele, pentru birouri, şi
un garaj echipat cu utilaje de reparaţii pentru maşinile din dotare. Lângă această clădire s-a amenajat o
parcare acoperită şi încăpătoare pentru maşinile în tranzit.
Pe lângă acestea s-au achiziţionat două terenuri: unul în Zona Industrială de Vest, la ieşirea spre
Nădlac şi unul în Calea Radnei, la ieşirea din Cartierul Micălaca. Pe fiecare dintre aceste locaţii s-au
amenajat câte un birou, un garaj şi o parcare acoperită pentru 10 autocare fiecare.

2
Cu siguranţă, cea mai importantă componentă a costurilor în perioada iniţială o reprezintă
achiziţionarea mijloacelor de transport. Pentru începerea activităţii s-au achiziţionat 2 autoturisme Dacia-
Sandero, precum şi 8 autocare şi 5 microbuse Marca IVECO, pentru care firma „Hansel Autobusami” din
Utreht-Olanda a oferit un preţ promoţional la pachet, asigurând şi service complet pentru reparaţii, în
perioada de garanţie de 5 ani.
Însumând toate aceste cheltuieli obţinem următoarea situaţie a cheltuielilor iniţiale :

Lucrare/active/mijloc U.M. Supr./Cant. Costuri /U.M. Valoare


(Euro) (Euro)
0 1 2 3 4 5=3x4
1 Clădire birouri/2 nivele m.p. 700 5,75 4025
2 2 x Clădire birou m.p. 64 5,5 352
3 Mobilier birouri buc 6 460 2760
4 Calculatoare buc 5 350 1750
5 Garaj/atelier reparaţii m.p. 130 3,5 455
6 2 x Garaj 100 m.p. m.p. 200 2,5 500
7 3 x Parcare pavată m.p. 2400 2,75 6600
8 Copertină parcare m.p. 2400 1,85 4440
9 Instalaţii electrice(incinte) 1+2+5+6 1094 3,2 3500,8
10 Instalaţii sanitare+canalizare 1+2+5+6 1094 2 2188
11 Instalaţii termice 1+2+5+6 1094 3 3282
12 Minicentrală telefonică buc 1 280 280
13 Utilaj reparaţii auto buc 1 350 350
14 Autocar Iveco-Mago buc 8 35000 280000
15 Microbus Iveco Daily buc 5 13452 67260
16 Autoturism Dacia-Sandero buc 2 6200 12400
17 Alte dotări buc 1 360 360
Total cheltuieli Euro 390502,8

Societatea comercială S.C. „Scadi Trans” S.R.L. şi-a început activitatea cu un capital social de
500.000 RON, iar pentru finalizarea investiţiilor a contractat un credit de 300.000 Euro pentru o perioadă
de 5 ani, timp în care se estimează că investiţiile vor fi amortizate din încasări pentru servicii efectuate.

C. Analiza pieţii
Volumul pieţii este raportat la necesarul de curse interne şi internaţionale, în funcţie de solicitările
clienţilor. O componentă principală a pieţii o formează zonele de interes, care vor trebui prospectate de
către agenţii de turism specializaţi pe transportul intern sau internaţional.
Având în vedere că pe plan naţional, atribuirea traseelor judeţene şi interjudeţene de transport
persoane prin servicii regulate cade în sarcina Autorităţii Rutiere Române, acest lucru va impune
necesitatea unei colaborări cât mai fructuoase cu această instituţie.

3
D. Clienţii
Pentru creşterea activităţii am hotărât extinderea operaţiunilor către transportul interjudeţean şi
judeţean, precum şi spre închirieri de autocare şi microbuze pentru orice destinaţie.
Clientela se împarte în două mari categorii: persoane care fac naveta zilnic, săptămânal sau la
diferite intervale de timp şi turiştii, atât pentru excursii interne cât şi internaţionale.
Pentru ca clienţii să poată beneficia de cele mai bune condiţii, trebuie să se aibă în vedere
construirea unei mini-autogări, care să beneficieze de spaţii de aşteptare suficiente şi confortabile. Aceasta
se poate realiza prin restângerea spaţiilor pentru birouri din incinta sediului administrativ, la parter, unde
se va amenaja o sală de aşteptare penru pasageri.
O bună oportunitate o reprezintă clienţii persoane juridice, care sunt societăţi comerciale cu puncte
de lucru în zonele industriale de la marginea localităţilor judeţului, atât ale Aradului cât şi ale celorlalte
localităţi, care au nevoie pentru transportul angajaţilor la şi de la serviciu. Contractele cu aceste firme vor
asigura permanenţă şi durabilitate.

E. Concurenţa
În prezent pe piaţa transporturilor interurbane de persoane operează aproape 2000 de firme, dintre
care peste 500 realizează şi transporturi în afara graniţelor ţării.
Din această cauză, ne vom îndrepta atenţia către traseele cele mai aglomerate, la care alte firme nu
fac faţă, şi bineînţeles, către traseele mai puţin exploatate de alte societăţi de profil.
Pe lângă acestea, trebuie avută în vedere, concurenţa pe care o constituie transportul feroviar. Aici
trebuie menţionată o nouă oportunitate oferită de scumpirile recente apărute în sistemul CFR, datorită
cărora multe persoane au început să se orienteze către transportul rutier. Bineînţeles că va fi importantă
evaluarea şi optimizarea raportului între calitatea serviciilor şi preţul care trebuie plătit.

F. Marketingul
Obiectivele majore ale marketingului, în cazul dezvoltării afacerii şi a obiectului de activitate, sunt
următoarele:
• Realizarea unei poziţionări satisfăcător de stabile a afacerii pe segmentul de piaţă vizat şi în
timp util;
• Asigurarea realizării unei cifre de afaceri care să depăşească pragul de rentabilitate specific;
• Realizarea unei activităţi de promovare a serviciilor firmei cu un raport efort/efect optim.
Societate va urmări trei elemente primordiale ale marketingului: strategia de comercializare,
politica de preţ şi reclama-publicitatea.

4
a. Strategia de comercializare se va axa pe vânzări specifice, în cazul nostru, prestarea serviciilor
prin contact direct cu clienţii atât la punctele de lucru ale societăţii, cât şi pe traseele exploatate. Produsele
noastre sunt oportunităţile de călătorii în ţară şi în străinătate, cu autocare şi microbuse de înalt confort,
asigurate de un personal serviabil şi calificat, care să ofere servicii prompte şi de calitate.
Ca strategii secundare, vom implementa o politică de ofertare şi prestare a serviciilor aferente
societăţii prin comenzi telefonice, fapt care va completa cu succes oferta publicitară.
b. Politica de preţ va fi elementul cel mai important al afacerii, el asigurând o penetrare reuşită a
segmentului de piaţă, pe viitor stând la baza competitivităţii serviciilor.
Unul dintre modurile în care se poate asigura succesul afacerii este acela de a încerca fixarea unor
preţuri care să fie apropiate sau situate sub media pieţei, dar care, în acelaşi timp, să asigure o marjă
comercială suficientă pentru realizarea unei rentabilităţi normale, care să asigure continuitatea afacerii.
c. Reclama şi publicitatea urmăreşte formarea unei imagini reale din partea clienţilor cu privire la
caracteristicile şi performanţele serviciilor furnizate, cu obiectiv pe termen lung - creşterea numărului
comenzilor. Pentru început se vor folosi combinaţii relativ puternice, dar modice prin prisma costurilor
aferente, de promovare şi publicitate:
• o acţiune de lansare prin pliante, broşuri şi afişe, cu prezentarea serviciilor firmei;
• reclamă în ziarele locale.
Ulterior se va uzita pe scară largă la:
− Promovarea pe posturile de radio şi televiziune;
− participarea la târguri şi expoziţii de profil interne;
− Internet.
De asemenea, pe lângă agenţii pentru transportul intern, am angajat doi agenţi de turism
specializaţi în transporturi pe rute internaţionale, care vor dezvolta acest sector prin contractarea de
excursii pentru rutele cele mai solicitate din Europa.

G. Organizarea, pregătirea şi calificarea personalului


Structura organizatorică a societăţii are la bază trei sectoare de activitate împărţite astfel:
− Transport intern
− Transport internaţional
− Aparat administrativ
Pentru început, în funcţie de parcul de maşini existent, operaţiunile referitoare la transport se vor
împărţi, relativ, în două:
− Pentru transportul intern: cele 2 Dacii, 4 microbuse şi 4 autocare;

5
− Pentru transportul internaţional: 4 autocare şi un microbus.
Pe masură ce comenzile vor evolua şi în funcţie de natura cerinţelor aceste măsuri se pot ajusta,
mai ales anticipând că cererea va fi mai mare la intern, în special pentru firmele care transportă zilnic
angajaţii la serviciu.
De asemenea, dacă una dintre Dacii va fi rezervată conducerii, cea de a doua va deservi personalul
care face legătura între punctele de lucru şi sediu. Şoferii de pe aceste maşini se pot ajuta şi înlocui
reciproc. La fel şi cei de pe autocare sau microbuse.
În ceea ce priveşte structura personalului în funcţie de gradul de calificare, aceasta se prezintă ca în
tabelul următor:

Categoria de personal Nr.salariaţi Salarii(RON) Total(RON)


1 Directori 2 2000 4000
2 Coordonatori transport 4 1500 6000
3 Dispeceri 4 1200 4800
4 Agenţi turism internaţional 2 1400 2800
5 Ghizi-însoţitori 5 1300 6500
6 Agenţi turism intern 2 1200 2400
7 Şoferi internaţional 6 1500 9000
8 Şoferi intern 10 1200 12000
9 Contabili 2 1200 2400
10 Inspector resurse umane 1 1500 1500
11 Secretare-recepţionere 2 1000 2000
12 Femei de serviciu 2 800 1600
13 Agenţi de pază 6 800 4800
14 Total 48 - 59800

Ca o observaţie generală, vom remarca planificarea structurii personalului cu predilecţie pentru


numărul de 2 persoane pentru un post, sau un alt multiplu de 2, tocmai pentru a se putea înlocui reciproc.
Acest lucru va facilita programarea oamenilor în concedii şi va creea o libertate în gestionarea timpului de
lucru şi de repaos. La toate acestea vom adăuga că, e nevoie aici de o atenţie sporită pentru programările la
lucru a salariaţilor, deoarece activitatea de turism este o activitate „cu foc continuu”, de natură să ocupe
weekend-urile şi sărbătorile legale, dar poate aduce profituri substanţiale din exploatarea cu dibăcie a
acestor oportunităţi.
Conducerea societăţii va fi asigurată de Directorul general, care este şi administratorul societăţii,
fiind secondat de un director economic, care se va ocupa de partea financiară a activităţii şi la nevoie îl va
înlocui pe directorul general.

6
Coordonatorii de transport şi dispecerii vor fi împărţiţi căte doi pentru transportul intern şi doi
pentru cel internaţional, la fel pentru a se putea înlocui reciproc.
În ce priveşte şoferii pentru transportul internaţional sunt şase, deci unul în plus faţă de numărul de
maşini, tocmai pentru a avea o rezervă odihnită, pentru un eventual plus de sarcină, sau pentru cazuri de
forţă majoră când unul dintre cei programaţi nu poate efectua cursa. La fel, e vorba dinnou aici, de a se
ţine cont de programările pe perioada weekend-urilor.
Aceeaşi atenţie va fi acordată şi agenţilor de pază, care vor efectua ture de 12/24 ore, în special
pentru sediul central, iar pentru celelalte două puncte de lucru, prin rotaţie, numai pentru schimbul de
noapte, când nu mai există altcineva din restul personalului.
Dar iată cum se prezintă Organigrama societăţii :

DIRECTOR GENERAL

DIRECTOR
ECONOMIC

TRANSPORT INTERN TRANSPORT INTERNAŢIONAL


ADMINISTRATIV

INSPECTOR COORDONATORI COORDONATORI


RESURSE TRANSPORT TRANSPORT
UMANE

DISPECERI DISPECERI
CONTABILI

AGENŢI TURISM AGENŢI TURISM


SECRETARE

ŞOFERI GHIZI-ÎNSOŢITORI
FEMEI DE
SERVICIU

ŞOFERI
AGENŢI DE
PAZĂ

Selecţia personalului la angajare a fost făcută după criterii de experienţă în domeniu de minim un
an la Administrativ şi Transportul intern, iar pentru Transportul internaţional am cerut minim 2 ani, plus
cunoaşterea a două limbi de circulaţie internaţională.
În ce priveşte pregătirea personalului, am prevăzut participarea tuturor angajaţilor, prin rotaţie, la
cursuri de perfecţionare în turism internaţional şi cursuri de limbă: engleză, franceză, germană, spaniolă şi

7
italiană. Asta înseamnă că şi şoferii repartizaţi iniţial pentru transportul intern vor putea face, cât de
curând, şi curse internaţionale. De asemenea, vom urmări ca şi ghizii-însoţitori să obţină permise de
conducere şi atestate adecvate pentru ai putea înlocui pe şoferi în cursă, la nevoie. Toate aceste cursuri vor
fi plătite de firmă.

H. Buget şi perspective de dezvoltare ale societăţii


Pornind de la un capital destul de „subţire”- numai 500.000 RON, societatea comercială S.C.
„Scadi Trans” S.R.L. a fost nevoită ca pentru finalizarea investiţiilor să contracteze un credit de 300.000
Euro pentru o perioadă de 5 ani, timp în care se estimează că investiţiile vor fi amortizate din încasări
pentru servicii efectuate.
Produsele noastre sunt oportunităţile de călătorii în ţară şi în străinătate, cu autocare şi microbuse
de înalt confort, asigurate de un personal serviabil şi calificat, care să ofere servicii prompte şi de calitate.
De aceea, realizarea unei activităţi de promovare a serviciilor firmei cu un raport efort/efect optim pe
segmentul de piaţă vizat şi în timp util, va asigura realizarea unei cifre de afaceri care să depăşească pragul
de rentabilitate specific.
În acest scop s-a făcut o analiză comparativă încasări/cheltuieli cu perspectivă pe 5 ani obţinându-
se un buget orientativ cu care firma porneşte la drum, prezentat în tabelul de mai jos(mii RON) :
0 Denumirea resurselor Anul 1 Anul 2 Anul 3 Anul 4 Anul 5
1 Capital 500 500 500 500 500
2 Împrumuturi 1250 1250 1250 1250 1250
3 Venituri estimate încasări 550 750 850 1050 1200
4 Total surse 2300 2500 2600 2800 2950
5 Cheltuieli carburanţi 390 430 450 470 500
6 Cheltuieli cu utilităţile 50 55 60 65 70
7 Cheltuieli cu salariile 60 65 70 74 78
8 Cheltuieli cu asigurările 12 14 15 17 18
9 Cheltuieli de promovare 10 15 16 16 18
10 Credite 250 250 250 250 250
11 Dobânzi credite 125 100 75 50 25
12 Perfecţionare personal 30 20 20 30 10
13 Alte cheltuieli 20 30 40 40 50
14 Total cheltuieli 947 979 996 1012 1019
15 Profit 0 0 0 3,61 15,08
După cum se observă, chiar dacă cheltuielile prevăzute sunt doar cele minimale, profitul se va
vedea simţit abia în al patrulea an de existenţă. Acest lucru se datorează, bineînţeles, creditului bancar ce
face inevitabilă situaţia de a bloca investiţiile majore sau extinderea activităţii, până la stabilizarea situaţiei
financiare. Răgazul va fi oferit şi de redresarea mai greoaie a „bugetelor” românilor în această perioadă de
criză, care nu le mai permite aşa de mult să gândească şi la relaxare sau distracţie. Sperăm totuşi că acest
lucru se va întâmpla cât de curând.

8
Una dintre măsurile de creştere a profitului va fi evaluarea şi optimizarea raportului între calitatea
serviciilor şi preţul care trebuie plătit. Pentru aceasta ne vom îndrepta atenţia către traseele cele mai
aglomerate, la care alte firme nu fac faţă, şi bineînţeles, către traseele mai puţin exploatate de alte societăţi
de profil. Există o zicală: „Să sapi acolo unde altul a uitat să sape...”
O bună oportunitate o reprezintă clienţii persoane juridice, care sunt societăţi comerciale cu puncte
de lucru în zonele industriale de la marginea localităţilor judeţului, atât ale Aradului cât şi ale celorlalte
localităţi, care au nevoie pentru transportul angajaţilor la şi de la serviciu. Contractele cu aceste firme vor
asigura permanenţă şi durabilitate.
Pe lângă acestea, trebuie avută în vedere, concurenţa pe care o constituie transportul feroviar. Aici
trebuie menţionată o nouă oportunitate oferită de scumpirile recente apărute în sistemul CFR, datorită
cărora multe persoane au început să se orienteze către transportul rutier. Dinnou vor trebui căutate acele
trasee care nu au acoperire pe calea ferată.
O altă practică a celor mai buni afacerişti spune: „Investiţii minime pentru profituri maxime”. Iată
de exemplu următoarea idee: pentru ca clienţii să poată beneficia de cele mai bune condiţii, trebuie să se
aibă în vedere construirea unei mini-autogări, care să beneficieze de spaţii de aşteptare suficiente şi
confortabile. Aceasta se poate realiza prin restângerea spaţiilor pentru birouri din incinta sediului
administrativ, la parter, unde se va amenaja o sală de aşteptare penru pasageri.
Unul dintre modurile în care se poate asigura succesul afacerii este acela de a încerca fixarea unor
preţuri care să fie apropiate sau situate sub media pieţei, dar care, în acelaşi timp, să asigure o marjă
comercială suficientă pentru realizarea unei rentabilităţi normale, care să asigure continuitatea afacerii.

9
BIBLIOGRAFIE

DĂNĂIAŢĂ, DOINA – Bazele teoretice ale managementului, suport de curs,


Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, 2003

NICOLESCU, OVIDIU; VERBONCU, ION – Management, Editura Economică,


Bucureşti, 1998

Alte surse :
http://www.transporturi-rutiere.ro
http://www.mt.ro/statistici/rutier.html
http://www.legislatiamuncii.manager.ro

10

Potrebbero piacerti anche