Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
Presa creează un mod de viaţă care este definită în funcţie de valorile, interesele,
aspiraţiile celor implicaţi în viaţa publică. A transmite informaţii, a răspândi cunoştinţe, a
crea şi pune în circulaţie divertismentul au devenit acţiuni obişnuite fără de care nu ne
mai putem imagina viaţa noastră cotidiană. Mass-media prezintă evenimetele într-o
anumită luminină, la fel cum nu toate evenimentele ajung să devină ştiri. Selectarea
informaţiilor face din mass-media un instrument de influenţare socială, iar deci aici
transpare şi ideea de moguli mediatici. Cert este că nu mai putem astăzi să ignorăm mass-
media, ci doar să îi acordăm sau nu atenţie sporită. Aşa fel cum există dependenţi de
media, la polul opus găsim persoane vehemente sau care refuză informaţiile de pe surse
pe motiv că nu sunt adevărate. Organizând agenda informaţiilor mass media realizează un
tablou al actualităţii stabilind priorităţile sociale. Actualitatea este ceea ce se întâmplă aici
şi acum şi ceea ce contează apare în prim-plan chiar şi pentru un număr limitat de zile.
Obsesia pentru actualitate, dorinţa de a şti mereu ceea ce se întâmplă ne transformă în
consumatori dependenţi de presă. Anunţul cu privire la anularea unui jurnal de ştiri pe
motiv că nu există nimic nou ar produce panică, nesiguranţă, nelinişte. "În 1930, în
Vinerea Paştelui, postul de radio BBC a transmis un buletin de ştiri care nu conţinea
decât ştirea că astăzi nu avem nicio ştire." 1 Acest lucru determină jurnaliştii la inventarea
ştirilor sau la repetarea excesivă a acestora, iar pe receptorii de media la obişnuiţa de a
asculta chiar dacă informaţiile nu aduc un plus de noutate. Evenimentele care se
derulează în ritm rapid capătă o importanţă disproporţionată în detrimentul celor care se
soluţionează mai lent. Evenimentele sunt considerate depăşite atunci când apar noi
evenimente, chiar dacă în planul realităţii sociale încă nu şi-au consumat importanţa.
Actualitatea este înţeleasă exclusiv în termenii a ceea ce s-a întâmplat în ultimul minut,
iar durata nu mai înseamnă dcât o succesiune de momente prezente. Fiecare societate
poate fi analizată prin prisma mijlocului de comunicare dominant. Mijloacele,
tehnologiile dominante creează monopoluri ale cunoaşterii, care la rândul lor se vor roda
în timp şi vor fi înlocuite de alte noi mijloace de comunicare. Televizorul şi computerul
dincolo de funcţia de a ne ancora în realitatea cotidiană, ne conferă un mod de gândire
diferit al acesteia. Media clasifică realitatea pentru noi, o încadrează, o lărgesc şi o
definesc. Din această perspectivă realitatea cotidiană nu concide cu cea mediatică, însă ea
devine importantă în măsura în care ea poate deveni mediatizată. Televiziunea nu mai
tratează evenimentele separat şi discret, ci există un adevărat flux informaţional continuu
astfel încât diferenţierea între ştirile despre revolte, greve, inundaţii, crime, dezastre intră
alături de divorţurile vedetelor, lansări de cărţi sau ştiri sportive. Percepţia noastră asupra
realităţii este modificată fundamental sub impactul media şi putem afirma că în fond
mass media ne învaţă cum să gândim, percepem şi interpretăm evenimentele care se
succed.
Cercetătorul Harold Innis a introdus conceptul de predilecţie temporală şi
predilecţie spaţială ale mass-media. Fiecare societate poate fi analizată din prisma
mijlocului de comunicare dominant. Media care pun accentul pe timp sunt acela care
folosesc pergamentul, piatra, iar cele care pun accentul pe spaţiu folosesc papirusul şi
hârtia. Mijloacele, tehnologiile dominante creează monopoluri ale cunoaşterii care în
final se dezechilibrează şi se prăbuşesc. Astfel, o tendinţă o va înlocui pe cealaltă în timp
şi invers. Mijloacele prin care comunică oamenii alcătuiesc un mediu la fel de real şi de
influent precum aerul pe care îl respiră, iar orice modificare în ceea ce priveşte structura
1
Alina Bârgăoanu, Tirania actualităţii. O introducere în istoria şi teoria ştirilor, Editura Tritonic, Bucureşti,
2006, p. 198.
mediului comunicaţional atrage deopotrivă schimbări în organizarea socială,
predispoziţiile intelectuale, definirea realităţii şi a valorilor. Schimbările tehnologice
antrenează schimbări de natură epistemologică, influenţează concepţiile unei societăţi cu
privire la adevăr, cunoaştere, realitate. Tiparul, computerul, televiziunea nu sunt numai
simple maşini care produc informaţie, ci şi modalităţi prin care conceptualizăm realitatea.
Ele clasifică lumea pentru noi, o eşalonează în timp, o încadrează, o lărgesc, o definesc.
Diversele forme de comunicare coexistă, însă cele noi le pun în pericol pe cele vechi.
Televiziunea a devenit mijlocul de comunicare dominant şi a reuşit să schimbe gândirea
şi raportarea la lume.
Există două teorii diferite în ceea ce priveşte rolul comunicării şi relaţia pe care o
stabilim cu realitatea la care ne raportăm. Modelul informaţional, abordează societatea
din perspectiva raporturilor de putere, administrare şi control, guvernată de ordinea
politică. În cadrul acestui model, comunicarea este un proces de transmitere a mesajelor
în spaţiu, pe distanţe mari, cu scopul de a menţine sub control audienţele. La acest nivel,
comunicarea înseamnă persuasiune, schimbare de atitudine, modificare a
comportamentului, socializare prin intermediul transmiterii informaţiilor. Rolul mass-
media este acela de a media între o realitate accesibilă şi public. În condiţii de
profesionalism din partea jurnalistului şi în condiţii tehnice perforamnte nu intervin
distorsionări sau pierderi de mesaj. Ziarul reprezintă un mijloc de răspândire a ştirilor,
informaţiilor şi divertismentului. Ştirile încep să fie răspândite într-un volum din ce în ce
mai mare, la distanţe considerabile, unor audienţe din ce în ce mai dispersate. Astfel se
pune întrebarea: ce efecte au ştirile asupra audienţelor? ajută la descifrarea realităţii sau
distorsionează mesajul?. În perspectiva modelului informaţional, jurnalismul este o
extensie a ştiinţei, ceea ce contează fiind faptele, adevărul gol-goluţ şi reflectarea
realităţii.
În modelul ritual, comunicarea înseamnă participare, negociere, comunitate,
împărtăşire a înţelesurilor. Comunicarea este un proces prin care realitatea este produsă,
creată şi modelată. John Dewey subliniază potenţialul pe care mass-media îl prezintă
pentru multiplicarea dezbaterilor, articularea semnelor şi simbolurilor comune fără de
care comunicarea şi interacţiunile sociale nu ar fi posibile. În al doilea model, citirea unui
ziar reprezintă un ritual şi o confirmare a unei perspective asupra lumii. Ceea ce contează
este implicarea mesajelor media în structurarea vieţii şi a timpului cititorului.
În dezbaterea problemelor privind efectele mass-media se impun, de la început,
câteva precizări, unele conceptuale, altele legate de perspectivele de abordare. Cercetările
asupra efectelor au oscilat între două opţiuni privind importanţa şi puterea de a influenţa
media, capacitatea lor de a produce anumite efecte. Astfel, aprecierile s-au articulat fie
sub ideea “efectelor atotputernice” ale media, fie sub ideea “efectelor minore”(limitate).
Analiza efectelor se situează în centrul studiilor asupra comunicării de masă. Problemele
cheie abordate se referă la: puterea de influenţare a media, direcţiile de influenţare,
tipurile de efecte, mecanismele şi condiţiile producerii efectelor. Analiza modului în care
mass- media influenţează societatea (în chip voit, în urma unei strategii dinainte pusă la
cale sau în chip întâmplător) a constituit una din preocupările majore ale cercetătorilor
mass-media.
Impunerea televiziunii în ansamblul sistemelor mediatice este un alt factor care
obligă la reconsiderarea puterii de influenţă a media. Aceasta atinge şi atrage audienţe de
dimensiuni fără precedent. Puterea de atracţie şi de seducţie a televiziunii este
incomparabilă cu aceea a altor media.
2
Alvin Toffler, op.cit., p.345.
3
Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 80.
primim informaţii din toate domeniile economic, politic, iniţiative noi legislative sau
descoperiri ştiinţifice care vor fi stocate ca informaţii generale ce pot fi actualizate şi
folosite ulterior.
Informaţiile instrumentale se regăsesc în mass-media şi constituie acea sursă de
informaţie cu utilitate imediată fiind prezente în toate sursele mediatice indiferent de
forma lor. În ziare şi reviste, la televizor sau radio şi pe internet regăsim ca puncte
comune indiferent de specificul lor informaţii despre vreme, trafic, evenimente sportive,
diverse anunturi, horoscop etc.. Acest tip de informaţii servesc publicului pentru a se
orienta şi ghida în viaţa de zi cu zi, existând consumatori centraţi exclusiv pe acest gen de
informaţii. Acest fapt a determinat ulterior specializarea anumitor publicaţii pe acest gen
de informaţii (revistele culinare sau de amenajare a casei), cât şi crearea anumitor rubirici
sau emisiuni dedicate lor (anunţuri privind vânzările şi cumpărările, serviciile sau
programele de tele-shopping din ce în ce mai prezente astăzi).
Informaţia de prevenire au în vedere ceea ce s-ar putea întâmpla, efectele viitoare
ale anumitor decizii făcând trimitere la dimensiunea anticipativă a informaţiei. Funcţia lor
este aceea de a avertiza şi pregăti publicul. Printre acest gen de informaţie regăsim
avertizările cu privire la furtuni, cutremure, incendii, riscul de poluare sau apariţia unor
crize precum greve, faliment, acte de terorism.
4
Alexander King, Bertrand Scneider, Prima revoluţie globală, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1993, p.176.
divertisment nu răspunde numai dorinţei de relaxare, ci satisface nevoia omului de a
scăpa de sub presiunea cotidianului.
De aici, nevoia firească de apărare, de relaxare, de divertisment. Dar, atenţie,
divertismentul din mass-media nu mai e un simplu divertisment, el reprezintă, în ultimă
instanţă, tot o formă (mascată) a unei atitudini, a unei opţiuni. Pentru că, în fond, cele
două funcţii ale mass-media, cea comercială şi cea recreativă, au tot un rol formativ, în
sensul pozitiv sau, dimpotrivă, negativ. La nivelul sistemului mass-media ponderea
mesajelor de divertisment este inegală de la un canal la altul, fiind canale axate în special
pe această funcţie cum ar fi cele muzicale sau de desene animate sau cele care difuzează
filme faţă de canalele centrate exclusiv pe ştiri. Potrivit lui Neil Postman problema
esenţială nu este aceea că televiziunea ne oferă divertisment, ci că ea tratează toate
subiectele în forma divertismentului, acesta devenind o supra-ideologie a oricărui discurs
mediatic.
Dincolo de controversele privind rolul şi funcţiile mass-media în societate, o
concluzie este evidentă: imposibilitatea de a le contesta sau ignora. Dimpotrivă, se
impune constatarea că, oricâte critici le-am aduce, oricât de vehement le-am nega ele se
impun, dincolo de dorinţa noastră în viaţa cotidiană a fiecărui individ, iar viitorul rămâne
deschis pentru orice surprize. În fond, pentru receptor, totul nu este decât o chestiune de
opţiune, în funcţie de experienţa sa de viaţă, de exigenţele sale intelectuale şi morale.
5
Patrick Charaudeau, Rodopphe Ghiglione, Talk show-ul. Despre libertatea cuvântului ca mit, Editura
Polirom, Iaşi, 2005, pp. 108-109.
sociale. "Talk show-ul este o formă de schimb organizată astfel încât să scoată la iveală
conflictul şi/sau drama umană, sub diverse configurări, în legătură cu o temă-pretext,
printr-o confruntare a unor judecăţi şi opinii exprimate tranşant şi cu ajutorul unui
dispozitiv televizual care se complace în a ilustra aceste conflicte sau a sugera drama" 6 .
Din acest motiv, în platou sunt invitaţi persoane ce reprezintă arhetipuri de actori sociali
care au fost implicaţi în situaţii conflictuale, care se află în raporturi antagoniste, se acuză
şi apără prin intermediul discursului.
Reality show-ul se opune talk show-ului prin faptul că aduce un prim plan un
eveniment raportat, adică care corespunde unui lucru care s-a petrecut şi care implică
actori mai mult sau mai puţin respectabili. Acest eveniment-acţiune poate fi transpus fie
printr-o povestire dramatizantă, fie printr-o povestire- document. "Povestirea
dramatizantă nu există decât dacă conţine ingrediente de realitate, generând confuzie în
legătură cu valoarea de adevăr şi invenţie a faptelor, stârnind suspiciune. Povestirea-
document se oferă ca martor al realităţii exacte, stârnind la rândul său suspiciune datorită
unei observări subiective" 7 . Invitaţii din reality-show-uri sunt actori ai acţiunilor în care
joacă roluri de eroi, victime sau beneficiari, în timp ce aceia din talk show-uri sunt
enunţători ai cuvintelor, ei fiind prezentaţi ca fiinţe care mărturisesc existenţa unei
dezordini sociale (boală, delicvenţă, criminalitate, şomaj). Cei din reality-show-uri sunt
prezentaţi ca oameni care au suferit din cauza unei nenorociri sau dezordini sociale
(agresiune, atentat, crimă). El se prezintă ca un spectacol al adevărului, confirmat de
eveminentul care s-a petrecut, de protagonişti, toate făcând trimitere la un imaginar al
autenticităţii. Conversaţiile dintr-un talk show tind spre un adevăr consensual, oferind un
imaginar al adevărului şi nu al autenticităţii. "Imaginrul autenticităţii se defineşte prin
ceea ce este şi care poate fi arătat, construind o lume a realităţii. Imaginarul adevărului se
defineşte prin ceea ce este descoperit şi care nu poate fi arătat, ci sugerat cu ajutorul
cuvintelor şi prin prezentarea de dovezi, construind o lume a realităţii figurate" 8 .
6
Ibidem, p. 112.
7
Ibidem, p. 124.
8
Ibidem, p. 131.
Practici manipulative - definiţie şi caracterizare
1. Zvonul
2. Intoxicarea
Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces
comunicaţional care modifică deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la
receptori (numiţi ţinte în teoria dezinformării) anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite
de un anumit agent social. Acesta din urmă nu trebuie să fie neapărat dezinformatorul,
el poate fi o instituţie, o organizaţie etc.
Ca realitate nemijlocită, dezinformarea are două dimensiuni: una neintenţională, şi alta
intenţională, vizând un anumit segment de opinie.
A. Sub aspect intenţional, dezinformarea poate fi analizată în funcţie de formele
simbolice prin care sunt codificate informaţiile din mesaj.
1. După cum se ştie, codurile pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal
(gesturi, mimică), simboluri concrete (culori, panouri, lumini) şi simboluri abstracte
specifice limbajului artificial (eleborat ştiinţific), precum: formule matematice, expresii
logice etc. Dacă în comunicarea socială frecvenţa cea mai mare o înregistrează codurile
verbale, mixarea acestora cu oricare din celelalte coduri conduce la realizarea unui nivel
''metacomunicativ'', care poate să decontextualizeze mesajul în sensul dorit de sursa de
emisie.
2. O altă modalitate intenţională prin care se acţionează în sensul dezinformării o
constituie codificarea polisemantică a mesajului. Multitudinea de semnificaţii imanente
enunţului generând o diversitate corespunzătoare de opinii se răsfrânge într-o diversitate
de atitudini care merg de la adeziune totală la refractarism. Acesta este primul pas
pentru tensionarea relaţiilor interpersonale. În continuare, menţinerea unei entropii
semantice în mesaje garantează entropia organizaţională pe termen scurt şi mediu,
pentru ca pe termen lung să se ajungă la prăbuşirea reţelei comunicaţionale care asigură
eficienţa funcţională a structurii organizatorice respective la nivel formal; la nivel
informal, efectul cel mai sigur îl constituie dezagregarea mentalului colectiv, care
asigură identitate unei comunităţi.
3. Dezinformare strategică - este eficientă atunci când prezintă drept valori sociale
fundamentale fie valori care îi sunt favorabile sursei, fie valori marginale în raport cu
interesele publicului căruia i se adresează. În acest mod, comunitatea este deturnată de
la preocupările ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul de
competitivitate al respectivei comunităţi scade. Teoria dezinformării include în această
categorie orice modificare deliberată a mesajelor în scopul cultivării unui anume tip de
reacţii, atitudini şi acţiuni ale receptorilor, denumiţi în mod generic, ţinte. Acest tip de
acţiuni sunt produse, în mod obişnuit, de organizaţii specializate, militare sau
paramilitare.
4. Propaganda
Libertatea are pentru fiecare dintre noi atât o valoare rațională, cât și una afectivă.
Libertatea ar fi posibilitatea unei ființe de a-și atinge în mod natural, organic, scopurile
fără ca alte ființe, grupuri sau elemente exterioare să împiedice sau să stopeze această
devenire. Strania senzație de discomfort pe care o are orice om care e silit pentru un timp
să trăiască în afara mediului său de origine, într-o altă țară, de exemplu, nu se datorează
doar condițiilor socio-economice modificate, ci și felului în care fiecare e obligat să-și
redefinască libertatea în funcție de un nou raport cu sistemele etice și juridice diferite,
aparținând unei alte comunități. Șansa modelului democratic vine de acolo de unde el nu
susține egalitatea în forță și nici în capacități intelectuale sau egalitatea economică, ci în
special în egalitatea de drept care ar trebui să producă o egalitate de șanse. Acest
principiu reduce inechitatea, abuzul, dezordinea socială care există în societate. În cadrul
modelului democratic statul este administrator, se bazează pe câteva instituții
fundamentale care sunt dependente de cele trei puteri: legislativă, executivă și
judecătorească. Libertatea noastră în raport cu statul e dependentă de ecuația: cunoaștere-
încredere-delegare. Libertatea de a alege, adică de a ne delega puterea celui care ne
câștigă încrederea e dublată de răspunderea participării, de implicarea foecăruia în
problemele care ne privesc. Din ființe dependente de stat, înțelegerea și asumarea propriei
noastre libertăți ne obligă să devenim ființe integrate în efortul constructiv către binele
individual și comunitar.
Ortega y Gasset ne atrage atenția că lumea modernă a produs un nou tip de om omul
masă care profită de avantajele modelului democratic și le consumă ca pe un dat firesc,
dar se opune instinctiv oricărei individualizări a actelor sale participative. El acționează
numai în funcție de instinctul mulțimii și își reclamă necesitățile numai accidental, sub
scutul indefinibil al mulțimii.
Pentru ca profesiunea de jurnalist să poată fi exercitată în mod liber, și de a dobândi
valoarea sa reală, aceea de serviciu public eficient în slujba participativității civice, ea nu
are nevoie decât de două drepturi garantate: dreptul de informare și cel de liberă
exprimare. Unul dintre principiile care rsponsabilizează ziaristul este aceka al refuzului
seducțiilor, de la banala mită la subtila publicitate mascată, acceptare de călătorii plătite
de cei interesați în dezvoltarea unui subiect, lucruri care ar afecta obiectivitatea și
imparțialitatea celui care difuzează informația. Ziaristul este responsabil față de persoana
sau obiectul investigației sale nu numai pentr a se feri de calomnie, ci și spre a o feri pe
aceasta de expunerea publică nejustificată a vieții sale intime. Ziaristul are răspunderi față
de echilibrul social, evitând să provoace crize false sau disproporționate de natură
economică, politică, etnică, religioasă.
Libertatea de exprimare este dreptul fundamental al omului de a-și exprima public
gândurile, opiniile, credințele religioase. Exprimarea se poate realiza sub orice formă și
prin orice mijloace de comunicare în public: presă, întruniri, asocieri, rețele
informaționale. Libertatea de exprimare reprezintă cadrul general și implică libertatea
presei, dar nu se confundă cu aceasta. Față de alte mijloace de exprimare în public,
exprimarea prin presă comportă anumite particularități în privința obiectului, titularilor, a
mijloacelor de exercitare și a finalităților. În mass-media se întâlnesc restricții și limitări
care nu se regăsesc în conținutul libertății de exprimare. Aceasta s-ar datora faptului că
presa se bucură de imunitate doar dacă informațiile publicate sunt compatibile cu ordinea
constituțională.
În sens restrâns, termenul presă reprezintă denumirea generică dată publicațiilor periodice
și emisiunilor radio-TV, destinate sau folosite ca mijloace de exprimare și informare în
masă. În sens larg, noțiunea semnifică întreaga activitate de informare în masă, inclusiv
mijloacele materiale și umane cu ajutorul cărora se realizează acestă informare. Astfel,
între libertatea de exprimare și libertatea presei nu putem pune semnul echivalenței, chiar
dacă prima o implică pe cea de-a doua. Libertatea presei are un conținut complex,
presupunând nu numai libertatea activităților spirituale, ci și a celor materiale, care îi fac
posibil exercițiul; este o garanție atât a dreptului la libera exprimare, cât și a dreptului la
informare. O presă liberă presupune o diversitate a informațiilor și opiniilor pe care
oamenii și le pot însuși în funcție de propriile lor convingeri și pot participa astfel la viața
socială, la apărarea valorilor democratice. Pe baza acestor informații, oamenii pot evalua
anumite situații, pot anticipa anumite tendințe ale evenimentelor și pot optimiza deciziile
lor. Pentru ca informațiile și opiniile care ajung la public să fie reale și oneste, presa
trebuie să fie liberă. Dacă asupra presei se exercită presiuni și informația își va pierde din
obiectivitate. Rolul presei este de a problematiza, a supune dezbaterilor aceste decizii, în
special a celor cu caracter politic, întrucât acestea au incidență asupra titror domeniilor
vieții sociale. În urma unui proces de confruntare, se creează opinia publică și aceasta și
nu presa în sine exercită presiuni asupra factorilor de decizie în scopul armonizării
acțiunilor puterii cu interesele cetățenilor. Media are o influență majoră pentru evoluția
societății și a indivizilor care o formează, iar la baza acestora stă libertatea presei ca o
condiție necesară.
Obiectul libertății de exprimare se referă la ce anume se poate exprima liber.
Particularizând la domeniul presei, obiectul libertății de exprimare îl reprezintă
informațiile corecte și de interes public, precum și opiniile sau comentariile cu privire la
situații ori evenimente concrete. Principalul obiectiv al mass-media trebuie să fie
satisfacerea dreptului la informare ce aparține cititorului.
În presă, informațiile privind date sau fapte sunt exprimate sub forma știrilor, iar opiniile
sub formă de editoriale, comentarii, reportaje, apmflete sau caricaturi. Atât știrile, cât și
opiniile sunt demarcate sub aspect etic și chiar legal de criteriul corectitudinii, care se
traduce prin adevăr, în primul caz și onestitate în al doilea caz. Adunarea Parlamentară a
Consililui Europei din 1993 a adoptat aceste criterii cu privire la etica ziaristică: „Știrile
exprimă informații cu privire la fapte sau date și trebuie să respecte adevărul, să fie
imparțiale și să fie difuzate după ce s-au făcut verificările de rigoare. Dacă opiniile nu pot
fi supuse criteriului adevărului, întrucât ele reprezintă păreri subiective, exprimate sub
formă de comentarii sau idei generale sau observații privind evenimete concrete, ele
trebuie să fie oneste și etice, adică să nu ascundă fapte sau date, să nu fie mascate sub
formă de știri, să nu urmărească manipularea opiniei publice”. O știre nu va fi adevărată
sau imparțială dacă este prezentată trunchiat, selectând numai faptele sau datele pozitive
sau negative, exagerând anumite elemente și diminuând importanța altora.
De la sursă la receptor, informația de presă trece prin mai multe etape: obținere, selectare,
verificare, eleborare, tipărire și difuzare.
Un prim conflict poate apărea între sursă și autorul materialului de presă, în sensul în care
cei doi pot avea aprecieri și viziuni diferite în privința importanței evenimentului sau a
conținutului informației. Pe de altă parte, dreptul la informare cuprinde și dreptul
jurnalistului de a selecta numai informațiile de interes public.
Alt conflict de libertăți poate fi acela între ziarist și editor sau realizatorul de programe.
Potrivit Constituției răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publică
revine editorului sau realizatorului, autorului, proprietarului mijloacelor de multiplicare,
al postului de radio sau TV. Fiind primul răspunzător în fața legii, editorul are dreptul de
a selecta informațiile sau opiniile ce vor fi date publicității.
Al treilea conflict ce poate apărea este cel dintre editor sau realizator și patronii instituției
de presă. Problema se pune în cazul în care patronii ar refuza să finanțeze un material de
presă întrucât apreciază că publicarea acestuia ar putea duce la scăderea profitului sau
diminuarea audienței.
Al patrulea conflict de libertăți poate apărea în veriga imprimeriilor sau a difuzării. În
acest cadru, atât libertatea presei, cât și dreptul la informare se pot confunda cu dreptul la
grevă al salariaților întreprinderilor de imprimerie, difuzare ori transport. Greva generală
a tipografilor din decembrie 1992 a blocat pentru o zi apariția tuturor cotidianelor și
periodicelor din România.
În scopul de a întări garanțiile libertății de exprimare a jurnalistului, legislațiile mai
multor state europene au reglementat clauza de conștiință a jurnalistului. „Clauza de
conștiință este un drept al jurnalistului de a spune „nu” atunci când cineva din interiorul
instituției sale de presă îl presează să rostească lucruri în care nu crede, sau să atcă atunci
când el știe că trebuie să vorbească”.