Sei sulla pagina 1di 551

Capricorn, Intai ianuarie - Ziua organizatorului emotional

Persoanele nascute pe data de 1 ianuarie sunt autoritare, le place sa organizeze, sa structureze


si simt nevoia sa dea ordine atat la serviciu, cat si acasa. Sunt studiosi, pretuiesc educatia si nu
renunta la convingerile lor.

Desi au aspiratii inalte, principiile, onestitatea si loialitatea ii impiedica uneori sa-si realizeze
ambitiile. Ei sunt adesea marginalizati de propria lor corectitudine, mai ales atunci cand
actioneaza ca la carte.

Nativii zilei de 1 ianuarie au o personalitate complexa, dar uneori contradictorie. De exemplu,


desi sunt extrem de responsabili, adesea preiau prea multe responsabilitati si nu le pot face fata.
Sunt sentimentali, dar se pot inchide in ei, devenind incapabili sa-si exprime sentimentele.
Liberali in conceptie, pot deveni conservatori, chiar reactionari.

Pentru nativii zilei de 1 ianuarie este extrem de important sa reuseasca in cariera. La un anumit
moment in viata, ei trebuie sa se opreasca si sa se intrebe foarte serios cat de inalte le sunt
aspiratiile in domeniul de activitate pe care si l-au ales. Dupa ce si-au evaluat temeinic punctele
forte si punctele slabe, ar trebui sa priveasca in mod realist sansele de succes si sa isi stabileasca
obectivele in conformitate cu acestea. Obiectivele pe termen lung si pe termen scurt ar trebui
delimitate clar si indeplinite conform unui plan bine pus la punct.

In cazul in care nativii zilei de 1 ianuarie decid sa ajunga in top, trebuie sa fie absolut siguri ca au
suficienta rezistenta la stres, rabdare si control emotional pentru a fi capabili sa reuseasca in acest
sens.

Un dezavantaj al majoritatii nativilor zilei de 1 ianuarie este sensibilitatea exagerata. Ea ii poate


transforma in persoane nerabdatoare si dificile atunci cand lucreaza ca subordonati. In relatiile cu
prietenii sau cu subordonatii, in special in calitate de profesori, cei nascuti astazi pot fi
fermecatori, placuti si eficienti. Totusi, daca planurile carierei lor implica munca intr-un mediu
extrem de competitiv si indiferent, ei trebuie sa isi adune toate fortele pentru a actiona fara sa se
implice emotional si fara a fi afectati

Mai presus de toate, este important ca nativii sa nu ii conduca pe cei din jurul lor prea dur sau
prea in graba. Ei trebuie sa fie atenti in special ca asteptarile lor inalte sa nu se sfarsesca
inevitabil in dezamagiri profunde. Desi se considera practici si pragmatici, este necesar sa
accepte ca si ei au vise romantice si simt nevoia inerenta de a le satisface. Astfel, o imagine
realista depre propria persoana in concordanta cu profunzimea si complexitatea lor emotionala va
fi cheia fericirii si succesului lor.

SFATURI: Nu transmite semnale incoerente. Fii sigur de ceea ce vrei inainte de a-ti exprima
dorintele. Impartaseste-ti sentimentele, nu te mai inchide in tine. Siguranta de durata este de
obicei o iluzie.

PUNCTE FORTE:
Responsabil
Organizat
Competent

PUNCTE SLABE:
Inflexibil
Extrem de sensibil
Temator
Capricorn, Doi ianuarie - Ziua auto solicitarii
Indivizii nascuti pe 2 ianuarie sunt foarte seriosi si exagerat de pretentiosi cu ei insisi.
Standardele lor sunt extrem de ridicate, au porniri marete, dar si un anumit grad de nesiguranta.
Ei simt ca trebuie sa demonstreze ca pot face un anumit lucru. Preiau in mod repetat
responsabilitati extrem de dificile sau se forteaza sa escaladeze inaltimi aparent imposibile,
uneori in conformitate cu niste termene limita extrem de stranse. Expunearea la un asemenea
grad de presiune pare sa fie exact ce le trebuie. Atunci cand le sunt impuse standarde mult mai
scazute, nativii zilei de 2 ianuarie pot refuza o abordare atat de usoara. Nativii acestei zile ar
putea fi considerati dependenti de munca si personalitati maniaco - obsesive. Chiar si nativii mai
relaxati pot prelua adesea responsabilitati dificile, cum ar fi o familie numeroasa, intretinerea mai
multor case sau proprietati, sau proiecte de serviciu ambitioase si pe termen lung.

Nativii zilei de 2 ianuarie nu trebuie sa lucreze singuri. Ei sunt membri excelenti ai echipei,
indeplinindu-si indatoririle in conformitate cu litera legii. Totusi, pensionarea nu li se va potrivi
deloc, mai ales daca nu vor mai avea activitate dupa aceea. Pe de alta parte, nativii zilei de 2
ianuarie sunt extrem de potriviti pentru munci creative si patronat, in cadrul carora trebuie sa-si
stabileasca singuri programul si sa-si creeze propriile planuri. Adevarati inovatori, majoritatea
nativilor zilei de 2 ianuarie sunt mestesugari perfectionisti ce produc, pe cat posibil, cele mai
bune produse si servicii. Desi sunt plini de imaginatie, ei fac tot ce le sta in putinta in activitati
bine definite si limitate, unde scopul este clar conturat. Rareori, poate chiar niciodata, ei vor
incerca sa pretinda ceva ce stiu foarte bine ca nu este posibil si nici nu incearca sa dea impresia
ca munca lor este mai buna decat in realitate. Pe de alta parte, fiind auto-critici, exista
posibilitatea ca ei sa nu otina suficienta satisfactie de pe urma propriilor realizari.

Nativii zilei de 2 ianuarie ar trebui incurajati de catre familie si prieteni sa isi mai ia si timp liber
de la serviciu, sa fie mai putin sobri si sa se relaxeze mai mult. Daca se indeparteaza de cei iubiti,
nativii pot deveni din ce in ce mai izolati. Printr-un contact social minim, exista pericolul de a
pierde legatura cu realitatea.

Nativii acestei zile nu trebuie sa se lase condusi de propriul simt al puterii. De asemenea, este
preferabil sa nu se izoleze, sa fie mai relaxati si sa pastreze relatiile cu cei din jur, in special cu
persoanele apropiate.

SFATURI: In primul rand, nu te distanta de lume. Uita de suparari si greutati. Nu lua asupra ta
probleme altora. Accepta serviciile pe care ti le pot face ceilalti. Nu nega cele mai bune si mai
placute experiente pe care ti le ofera viata.

PUNCTE FORTE:
Responsabil
Profund
Devotat

PUNCTE SLABE:
Dependent de munca
Inhibat
Exagerat de solicitant
Capricorn, Trei ianuarie - Ziua implicarii totale
Nativii zilei de 3 ianuarie obisnuiesc sa se implice total in relatiile cu alte persoane sau in
proiectele la care participa. Rareori sau chiar niciodata vor cauta sa se retraga sau sa renunte.
Acest lucru le poate crea probleme (atat lor cat si celorlalti implicati) atunci cand lucrurile nu se
rezolva, mai ales pentru ca nativii nu pot sau nu sunt dispusi sa accepte asemenea esecuri. Cand
lucrurile merg bine ei pot fi considerati indivizi de mare incredere, atenti, muncitori, dedicati. Nu
se plictisesc nici macar de sarcinile foarte simple pentru ca au un simt puternic al datoriei si nu se
vor sustrage de la responsabilitati.

Nativii zilei de 3 ianuarie sunt atat persuasivi, dar si incapatanati. In consecinta, cei ce doresc sa
se retraga dintr-un aranjament cu ei pot considera acest lucru dificil sau aproape imposibil.
Nativii sunt capabili sa produca o tensiune emorma celorlalti pentru a-i determina sa faca asa
cum doresc ei. Se pricep sa foloseasca mijloace secrete, umorul sau seductia fara rezerve deoarce
ei stiu ce le place oamenilor sa auda. In chestiunile de afaceri, insa, rareori vor putea fi acuzati ca
profita de ceilalti in scopuri personale deoarece loialitatea lor pentru organizatia sau cauza
respectiva este ireprosabila.

Persoanele nascute pe 3 ianuarie nu sunt stanjenite de faptul ca se afla in prima linie de actiune.
Ei pot deveni agresivi cand sunt provocati, dar in alte conditii evita confruntarile. In general se
comporta politicos si manierat. Stilul lor sofisticat poate fi fermecator datorita combinatiei de
cunostinte, rafinament si popularitate. Povestitori impatimiti ai lucrurilor bune in viata, cei
nascuti astazi afiseaza o calitate puternic terestra. In general ei ofera celorlalti posibilitatea de a
alege. Chiar daca lucrurile sunt facute cu placere sau fara - vor fi facute in cele din urma!

Datorita puterilor lor de convingere si vointei puternice, nativii zilei de 3 ianuarie pot fi aroganti
si imposibili in anumie situatii. Cei care au relatii cu ei se pot simti umeori frustrati si chiar isi
vor pierde cumpatul.

Nativii zilei de 3 ianuarie sunt extrem de controlati, motiv pentru care ei castiga in majoritatea
confruntarilor. Una din strategiile lor preferate este sa arate ca renunta, in timp ce de fapt isi
pastreaza fortele pentru a se intoarce in lupta intr-o alta zi. In realitate ei nu renunta nici o clipa.

Nativii zilei de 3 ianuarie trebuie sa se fereasca sa imprime prea mult din individualitatea lor
unor situatii de grup. Este preferabil sa caute o profesie in care sunt capabili sa isi lase amprenta
personala si in care echilibreaza libertatea individuala cu datoria. Obiectivele spirituale nu
trebuie uitate sau sacrificate in numele obtinerii rezultatelor dorite.

SFATURI: Nu trebuie sa castigi intotdeauna. Lipsa de vulnerabilitate nu te va face foarte


popular. Nu astepta ca ceilalti sa fie la fel de implicati ca si tine. Recunoaste si respecta
diferentele.

PUNCTE FORTE:
Merita increderea
Orientat spre datorie
Devotat
PUNCTE SLABE:
Incapatanat
Secretos
Innebunitor
Capricorn, Patru ianuarie - Ziua formulatorului
Nativii zilei de 4 ianuarie au un talent natural de a rezolva toate tipurile de probleme, mai ales
cele tehnice. Ei se pricep sa analizeze o situatie si sa expuna concis tot ce este gresit. Sunt
capabili sa formuleze ceea ce altii considera dificil de conceput, dar au tendinta de a se
suprasolicita.

Nativii zilei de 4 ianuarie au un talent practic de a indeplini sarcinile cu un minim de efort. De


asemenea, au idei de mare anvergura. Imaginatia lor este uneori extrem de fantezista, dar
pastreaza totusi o legatura solida cu realitatea. Pot fi considerati norocosi pentru ca viseaza
scheme ce functioneaza cand sunt aplicate in realitate. Nativii mai evoluati isi urmeaza propriile
idei, dezvoltand un proces treptat, plecand de la observatie la formulare si apoi la implemetare.
Odata stabilit modul de abordare, el poate fi aplicat cu succes si in situatiile similare ce pot
aparea.

Persoanele nascute pe 4 ianuarie obisnuiesc sa colectioneze atat obiecte, cat si informatii. Le


place sa se inconjoare de carti, unelte, materiale si alte acareturi, astfel incat sa poata avea totul la
indemana cand au nevoie de un anumit lucru. Cei nascuti in aceasta zi sunt foarte directi si nu se
lanseaza in speculatii gratuite. Chiar si conversatia in societate le face placere numai daca
urmareste un scop anume care prezinta interes pentru ei.

In general nativii zilei de 4 ianuarie sunt extrem de organizati si ordonati. Ei ii pot deranja pe
ceilalti cu insistentele lor legate de ordine. Pentru a intelege aproape orice, inclusiv sentimentele
umane, nativii au nevoie de un anumit cadru oficial.

Desi nativii zilei de 4 ianuarie pot deveni parinti excelenti, ei starnesc uneori resentimente
copiilor datorita atitudinii dominante si tendintei de a controla. Pentru a evita aceste neintelegeri,
ei trebuie sa fie mai toleranti, sa mai lase de la ei in ceea ce ii priveste pe copii si pe parteneri si
sa permita tuturor celor implicati sa fie ei insisi.

Nativii zilei de 4 ianuarie sunt recunoscuti datorita stilului lor caracteristic. Sunt foarte originali
atat ca mod de gandire, cat si ca fel de a se imbraca si de a se comporta. Din acest motiv, pentru
ei poate fi dificil sa asculte ordinele altora. Desi pot fi foarte buni in munca lor in cadrul unei
echipe sau ca membrii de valoare ai unei organizatii, majoritatea nativilor vor dori in cele din
urma sa-si formeze propria afacere sau companie. In calitate de artisti, mestesugari sau patroni ei
sunt destul de motivati pentru a fi extrem de productivi.

SFATURI: Nu tot ce apartine acestei vieti poate fi desemnat si formulat. Respecta-i pe ceilalti,
chiar daca ai impresia ca urmeaza o cale gresita. Fii deschis la noi modalitati de a aborda
lucrurile. Imbunatateste-ti metodele proprii, nu te teme sa improvizezi cand este necesar. Intr-un
cuvant - relaxeaza-te.

PUNCTE FORTE:
Conceptual
Structurat
Pragmatic
PUNCTE SLABE:
Dogmatic
Inchis
Intolerant
Capricorn, Cinci ianuarie - Ziua recuperarii
Recuperarea este tema centrala si recurenta in vietile nativilor zilei de 5 ianuarie. Nu sunt
genul de persoane care se lasa doborate pentru multa vreme. Cei nascuti astazi au o capacitate
surprinzatoare de a-si reveni treptat din situatii critice de natura personala sau sociala. In plan
personal, acest lucru poate insemna depasirea bolii, catastrofei sau pur si simplu ghinionului
evident. In plan social, revenirea poate insemna recapatarea statutului pierdut sau conducerea
unui grup pentru restabilirea unei situatii.

Nativii zilei de 5 ianuarie sunt foarte flexibili, revenindu-si din vatamari si accidente de tot felul.
Chiar mai impresionanta este abiliatea lor de a se recupera din dezamagiri sau esecuri
sentimentale. Acest lucru se datoreaza mai ales increderii in propria persoana si capacitatii lor de
a lasa trecutul in urma si de a merge mai departe.

Acest lucru nu inseamna ca sunt indivizi superficiali pentru care pierderea nu are o semnificatie
prea mare. Din contra, persoane foarte devotate, extrem de implicate. Astfel, este chiar mai
surprinzator faptul ca isi pot reveni din aceste esecuri pe care le simt foarte profund. O parte din
puterea lor consta in acceptarea faptului ca nu poti fi mereu invingator.

Nativii zilei de 5 ianuarie sunt extrem de inzestrati si stiu cum sa scoata la iveala ce este mai bun
in oameni, atat in cadrul familiei cat si in societate. Astfel, ei sunt foarte potriviti pentru sarcinile
de grup, posibil in calitate de lideri, in care ei isi pot exercita mai bine influenta pozitiva.

Totusi, nu trebuie sa devina mult prea optimisti in conceptia lor si prea increzatori ca aproape
orice dificultate poate fi rezolvata prin mijloace rationale. In ciuda bunei lor dispozitii si
orientarii pozitive ei nu trebuie sa treaca cu vederea sau sa ignore puterea celorlalti de a-i rani.

O alta problema pentru persoanele nascute pe data de 5 ianuarie este ca pot deveni indiferente
dupa ce au depasit provocarile si nesiguranta si au adus stabilitatea in vietile lor. Un anumit grad
de relaxare este garantat si nu trebuie sa renunte la spontaneitate, creativitate si dezvolatre
spirituala in cadrul acestui proces. Pe masura ce inainteaza in varsta, nativii au tendinta de a se
identifica cu o anumita cauza. Totusi, cand este necesar, ei trebuie, sa gasesaca curajul de a urma
pornirile inimii lor, chiar daca inseamna sa renunte la o anumita imagine proprie sau la un rol
comfortabil.

SFATURI: Aminteste-ti sa ramai flexibil si spontan. Este posibil sa nu iti dai seama chiar de
orice. Nu te teme sa ceri ajutor sau indrumare de la ceilalti. Pastreaza partile bune care fac viata
sa merite sa fie traita.

PUNCTE FORTE:
Serios
Flexibil
Inventiv

PUNCTE SLABE:
Arogant
Singuratic
Indiferent
Capricorn, Sase ianuarie - Ziua autentificarii
Autentificarea este tema centrala in vietile nativior zilei de 6 ianuarie. Ei vor explora sau isi
vor demonstra atat lor insisi, cat si celorlalti adevarul in anumite situatii date, fie ca este vorba de
latura metafizica sau cea pragmatica. Dorinta lor de a realiza ceva in viata se poate manifesta in
multe feluri. Ei vor pleca de la speculatiile filozofice ajungand pana la cautarea temeinica a celei
mai bune cai pe care o pot urma in viata.

Chiar si nativii orientati mai mult spre latura materiala cred de obicei intr-o divinitate, in natura,
in spiritul universal sau in suflet. Pentru ei, doar existenta fizica poate fi dovada minunilor facute
de o forta universala. Cei mai spirituali dintre nativii zilei de 6 ianuarie cauta sa intruchipeze
intangibilul in existenta lor de zi cu zi prin devotament, dragoste, datorie si sacrificiu. Ei sunt
interesati de manifestarea fizica a spiritului. De obicei, interesul pentru lume nu este tehnic ci
filozofic sau poetic. Desi tind sa fie inivizi extrem de subiectivi, ei vor exprima ganduri
indraznete cu o mare claritate, astfel incat ceilalti sa poata intelege. Asadar, indiferent de
profesie, ei sunt adesea profesori, in adevaratul sens al cuvantului.

Indivizi extrem de curajosi, cei nascuti in aceasta zi nu se dau in laturi cand trebuie sa infrunte
pericolul. Ei recunosc puterea fortelor intunecate, dar in acelasi timp pot emana o inocenta si o
lumina ce domoleste inimile impietrite. Ei vor castiga in lupta cu scepticii absoluti. In calitate de
adevarati suporteri, viziunea lor interioara ramane de neclintit chiar si cand trec prin cele mai
dure incercari. Aceasta nu este doar o credinta a lor insisi, ci o credinta in puterile superioare ce
ii domina de obicei.

Pentru nativii zilei de 6 ianuarie pot aparea mai multe dificultati in cursul explorarilor lor. Este
posibil ca cel mai evident sa fie faptul ca ei vor vedea intruchiparea ideilor lor peste tot. Ei vor
ajunge pana in punctul in care vor simti nevoia de a fi urmati, venerati, chiar adorati pentru ca au
adus celorlalti "lumina". In final, ei vor deveni prea solicitanti pentru persoanele care prefera sa
abordeze viata intr-o modalitate mult mai obisnuita, care nu au nevoie sa fie "invatati" sau sa fie
supusi unui proces constant de verificare.

Orice s-ar spune despre nativii acestei zile, reactiile lor sunt reale si opiniile lor sunt oneste.
Ceilalti pot considera ca nativii nu sunt foarte bine ancorati in realitate si uneori ii vor respinge.
In principiu, ei nu se schimba din acest punct de vedere nici macar atunci cand ajung la
maturitate. Totusi, prin mentinerea unei atitudini copilaresti, ei sunt adesea cu cativa pasi
inaintea criticii negative. Nativii isi vor face timp sa gaseasca, prin experienta sau studiu, lucrul
care li se potrivste cel mai bine si i se vor dedica in viata.

SFATURI: Aminteste-ti ca este vorba de viata ta. Nu trai pentru si prin altcineva. Ai grija de
tine si ramai deschis. Ajuta-i doar pe cei care merita efortul tau.

PUNCTE FORTE:
Credincios
Permisiv
Curios

PUNCTE SLABE:
Naiv
Ireal
Altruist
Capricorn, Sapte ianuarie - Ziua intereselor neobisnuite
Nativii zilei de 7 ianuarie manifesta adesea un interes deosebit pentru subiecte extrem de
neobisnuite. Acest lucru este posibil datorita faptului ca ei insisi sunt niste personaje destul de
neobisnuite. Mai mult decat ceilalti, cei nascuti in aceasta zi abordeaza foarte variat multe
aspecte ale vietii de zi cu zi. Fie printr-un simt al ironiei, printr-o introspectie profunda in
caracterul uman sau pur si simplu prin capacitatea de a observa viata din jurul lor fara idei
preconcepute si fixe, nativii zilei de 7 ianuarie vad multe lucruri care le scapa altora.

Nativii zilei de 7 ianuarie nu vor fi foarte surprinsi de fobiile si ciudateniile celor pe care ii
intalnesc, nici de unicitatea experientelor sau fenomenele naturale. Chiar si atunci cand sunt
extenuati, de obicei vor continua sa aprecieze si sa invete din tot ceea ce le ofera viata. In
privinta oamenilor, ei isi dau seama ca pana si cele mai obisnuite persoane vor impartasi bogatia
si varietatea, minunile vietii, fanteziile si visele ciutate ale inconstientului. Intr-adevar, cei
nascuti astazi inteleg cat de mult conteaza impactul pe care il au asupra comportamentului si
obiceiurilor umane. In ceea ce priveste fenomenele naturale, nativii zilei de 7 ianuarie au tendinta
de a vedea relatiile dintre lucruri si astfel vor accepta mai usor coincidentele, accidentele si
aparitiile "inexplicabile".

Cei nascuti astazi sunt mai degraba tipul de persoane nervoase, extrem de sensibile la mediul lor.
Ei pot prelua energia din jurul lor foarte repede si simt in mod acut negativismul. Intr-adevar,
nativii zilei de 7 ianuarie pot exagerat de receptivi. Astfel, este important ca cei nascuti astazi sa
se izoleze de elementele volatile, extreme si deranjante din jurul lor deoarece nativii vad adesea
neobisnuitul din obisnuit. Este posibil ca ei sa nu simta ca "bizarul" si "anormalul" nu sunt o
colectie de entitati izolate sau ciudate, ci o parte integranta din natura omului. Totusi, din motive
practice, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa se familiarizeze cu regulile societatii si fluxul
general al ideilor si tendintelor.

In plus, ei ar trebui sa-si aminteasca ca desi fiecare persoana este parte a minunilor vietii, nu
toata lumea apreciaza acest lucru intr-un asemenea mod unic si nici nu doreste sa traiasca intens.
Din acest motiv, cei nascuti pe 7 ianuarie ar trebui sa-si pastreze latura imaginativa, unica pentru
cei ce ii apreciaza cu adevarat. Ei ar trebui sa caute constant prieteni si asociati, ce le impartasesc
interesele, curiozitatea si entuziasmul.

SFATURI: Nu te izola de lume. Gaseste-i pe cei carora le poti impartasi gandurile si


sentimentele. Renunta din cand in cand la indatoririle tale si odihneste-te.

PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Imaginativ
Tolerant

PUNCTE SLABE:
Extrem de implicat
Super sensibil
Exagerat de fantezist
Capricorn, Opt ianuarie - Ziua loviturii naprasnice
Nativii zilei de 8 ianuarie par destinati sa aiba un impact imens asupra celor din jur. Nu sunt
foarte sociabili sau exagerat de demonstrativi, dar imprumuta fiecarei intalniri sociale sau
personale un aer de importanta. Ei isi exprima propria putere, iar oamenii sunt profund
impresionati de hotararea lor si de claritatea scopului urmarit.

In carierele lor, cei nascuti astazi rabufnesc destul de frecvent pe neasteptate in public. Ei par
capabili sa isi canalizeze toata energia intr-un anumit sens si isi cunosc foarte bine capacitatile.
Astfel, rareori vor intrece limita, vor visa sau vor proiecta fantezii care nu au o baza reala.
Ceilalti ii pot considera depasiti si astfel nativii risca sa nu fie luati in seama. Cu toate acestea,
cei nascuti astazi se simt comfortabil cu ei insisi in diferite situatii.

Tipic pentru nativii zilei de 8 ianuarie este sa aduca in discutie anumite chestiuni, stabilind
axiomatic adevaruri pe care colegii de serviciu le-au obtinut fara mari eforturi. Ei nu actioneaza
astfel din spirit de revolta sau doar de dragul de a se contrazice, ci pur si simplu deoarece
studiind situatia cu atentie vor ajunge in final la concluzii convingatoare.

Nu toti nativii zilei de 8 ianuarie sunt binecuvantati cu mari talente insa ei isi vor pune in actiune
tot ceea ce detin, adesea fortandu-se pana la limita. Depasirea handicapurilor, atat fizice, cat si
psihologice, este o tema importanta in vietile lor.

Nativii zilei de 8 ianuarie trebuie sa invete sa nu se mai forteze atat de mult si sa faca lucrurile un
pic mai usoare pentru a face fata energiei lor concentrate si intense. De asemenea, trebuie sa
devina mai toleranti si mai iertatori. Calitatea din urma este importanta deoarece multi dintre cei
nascuti astazi pot aborda o politica personala de genul "daca nu esti cu mine, esti impotriva
mea". Capcanele ego-ului le pot aduce declinul, mai ales daca vor ajunge sa se vada pe ei insisi
ca pe niste divinitati, iar pe ceilalti ca pe niste atei.

SFATURI: Nu te lasa dus de val. Adanceste-ti legaturile sentimentale si empatia pentru cei din
jurul tau. Fii pregatit sa oferi si sa primesti intr-o maniera mai simpla. Ramai deschis schimbarii
si asuma-ti anumite riscuri. Nu renunta la spontaneitate doar de dragul succesului.

PUNCTE FORTE:
Increzator
Influent
Intens

PUNCTE SLABE:
Ingamfat
Intolerant
Serios
Capricorn, Noua ianuarie - Ziua ambitiei
Indivizii duri si incapatanati nascuti pe 9 ianuarie sunt persoane extrem de ambitioase, nu
numai in ceea ce priveste interesele lor personale, ci si pentru cele ale membrilor familiei lor. Ei
doresc sa ajunga in varf, sa fie cei mai buni si sunt capabili sa se dedice intru totul. Ei isi vor
dedica intreaga energie pentru a-si atinge scopurile. Vointa nativilor zilei de 9 ianuarie nu trebuie
subestimata. Cei nascuti in aceasta zi sunt capabili sa creeze o mare tensiune pentru a-i determina
pe ceilalti sa actioneze asa cum vor ei. In plus, ei au talentul de a recunoaste oportunitatile si
rareori, sau poate niciodata, vor rata sansa de a-si ameliora situatia.

Cei nascuti astazi sunt insa capabili sa faca si greseli majore. Pierderea, infrangerea si intarzierile
de orice fel puncteaza scenariile vietii lor. Din fericire, flexibilitatea si simtul scopului sunt astfel
exprimate incat ei pot riposta aproape intotdeauna. Este extrem de dificil sa ii infranga cineva sau
sa ii determine sa se predea.

Nativii zilei de 9 ianuarie pretuiesc extrem de mult initiativa, responsabilitatea si libertatea


personala. Datorita acestui lucru, ei pot pierde uneori din vedere obiectivele universale si sociale.
Astfel, este posibil ca ei sa nu inteleaga sau sa nu aprecieze faptul ca o persoana mult mai
intelectuala din grupul din care fac parte gandeste astfel. In plus, pentru ca evolutia lor sa fie
benefica, majoritatea nativilor trebuie sa invete sa trateze oamenii asa cum ar dori sa fie tratati ei
insisi. De asemenea, ei trebuie sa cultive anumite valori umane, cum ar fi amabilitatea,
intelegerea si acceptarea.

Nativii zilei de 9 ianuarie sunt atat de orientati spre lupta si provocare incat rareori doresc sa faca
o pauza atunci cand vor sa isi atinga obiectivele. Ei au tendinta de a fi dependenti de munca, de a
se implica suta la suta in sarcinile lor. Astfel, ei pot considera dificil sa se relaxeze la sfarsitul
zilei. De aceea, prezenta unui partener, prieten sau membru de familie ii poate ajuta in acest sens
deoarece majoritatea celor nascuti astazi au mare nevoie de relaxare si buna dispozitie.

Nativii zilei nu reactioneaza prea bine cand intampina opozitie in activitatile lor. O latura destul
de cruda a personalitatii lor se poate manifesta in asemenea situatii. Adevarati luptatori, ei
folosesc orice arme au la indemana pentru a-si depasi adversarii, dar asteapta acelasi lucru in
schimb. Totusi, daca invata sa vada clar evenimentele si sa recunoasca in anumiti rivali din
prezent prietenii de maine, in cele din urma vor ajunge sa fie mult mai intelegatori si isi vor
fortifica pozitia in lume.

SFATURI: Priveste-i pe copii cand se joaca. Invata de la ei. Nu permite ambitiei tale sa
indeparteze ceea ce este mai bun in tine. Ramai dechis sfaturilor. Ia in serios ce spun ceilalti
despre tine.

PUNCTE FORTE:
Flexibil
Concentrat
Ingenios

PUNCTE SLABE:
Autoritar
Rigid
Ingrijorat
Capricorn, Zece ianuarie - Ziua aparitiei dure
Nativii zile de 10 ianuarie sunt in primul rand realisti, capabili sa abordeze orice situatie cu
duritate, masurand si actionand in conformitate cu aceasta. Rareori cad prada optimismului fals,
sperantelor desarte sau viziunilor. Ei sunt intr-o anumita masura mandri de evaluarea realista a
lucrurilor. Nativii zilei de 10 ianuarie nu trebuie sa-si lase propria sensibilitate sau pe a celorlalti
sa le stea in calea exprimarii. Nu agreeaza compromisurile in ceea ce priveste punctele lor de
vedere si nu sunt obisnuiti sa spuna dulcegarii sau sa fie mierosi in vorba. Ei prezinta lucrurile
asa cum sunt, iar tu poti accepta sau refuza.

Nativii zilei de 10 ianuarie pot fi acuzati ca sunt prea directi sau lipsiti de diplomatie, dar rareori
ca sunt lipsiti de onestitate. Chair si criticii lor trebuie sa recunoasca ca nu actioneaza dupa
standarde duble - ei aplica aceleasi standarde fundamentale si stricte atat lor insisi, cat si
celorlalti. Nu sunt neaparat niste tipi analitici si critici. Acest lucru este valabil in cazul propriilor
vederi de perspectiva. Atitudinea lor necompromitatoare ii poate implica in conflicte cu ceilalti.
Intr-adevar, majoritatea celor nascuti pe 10 ianuarie nu ezita sa-si exprime parerile, chiar daca nu
sunt apreciate, sau sa se comporte intr-o maniera lipsita de conventionalism. Totusi, nu toti
nativii zilei de 10 ianuarie sunt exibitionisti sau persoane active. Altii prefera sa submineze
viziunile lumii mai putin realiste. Uneori, este posibil sa pastreze tacerea cand ceilalti vorbesc.
Prin aceasta liniste, totusi, ei pot exprima cea mai dura judecata, pur si simplu prin faptul ca isi
mentin aprobarea, sprijinul sau entuziasmul lor.

Nativii zilei de 10 ianuarie nu sunt impotriva rolurilor de conducere, dar dominarea unei situatii,
chiar si din spatele scenei, este de obicei destul de buna pentru ei. In disputele personale, stilul
lor de atac nu are nevoie de imbunatatiri si de obicei reusesc din prima incercare. Ei sunt foarte
buni contratacanti si stiu cum sa astepte momentul oportun. Deoarece stiu sa obtina reactiile pe
care le doresc de la ceilalti, ei asteapta adesea momentul potrivit pentru a actiona. Cand sunt
raniti de un adversar, sau daca este implicat si un prieten, ei vor dezvalui doar o parte din
suferinta pe care o experimenteaza.

Se pare ca sunt putine lucruri ce ii surprind pe cei nascuti pe data de 10 ianuarie. Intr-adevar, le
place sa traiasca astfel incat sunt intotdeauna pregatiti pentru orice. Insa, desigur, ei au si
punctele lor vulnerabile. Ca toti ceilalti, ei doresc sa fie apreciati si admirati de catre cei apropiati
lor, si la fel de bine si de un cerc mai vast. Dar au si cateva nesigurante in acest sens, si in
consecinta ei nu afiseaza aceasta nevoie de a fi placuti in mod direct.

Respectul este altceva, totusi. Pe acesta ei il solicita, posibil prea des, intr-o maniera deschisa. Un
punct slab al indivizilor nascuti pe 10 ianuarie este ca ei isi pastreaza mai degraba obrazul subtire
cand sunt comparati cu ceilalti nefavorabil. Ei sunt predispusi si la gelozie in acest sens. Cei
nascuti in aceasta zi mult mai probabil isi vor dezvalui punctele slabe, chiar si cand sunt
provocati doar indirect de catre rivalii sau competitorii lor. In caz de asemenea evenimente ei ar
trebui sa invete sa rada si sa uite de acestea.

SFATURI: Linisteste-te si distreaza-te. Mai lasa-ti garda jos din cand in cand. Sa cari dupa tine
atata armura poate fi extrem de obositor. Mai ramai si pe locul doi din cand in cand si pur si
simplu bucura-te de calatorie. Permite-ti sa ai nevoie de ajutor si sa iti fie solicitat ajutorul.
PUNCTE FORTE:
Dur
Autoritar
Realist

PUNCTE SLABE:
Insensibil
Indestructibil
Gelos
Capricorn, Unsprezece ianuarie - Ziua evaluarii
Punctul forte al indivizilor hotarati si extrem de priceputi nascuti pe 11 ianuarie este
capacitatea de a masura si evalua corespunzator oamenii si experientele vietii. Nativii zilei de 11
ianuarie se mandresc adesea cu modul lor obiectiv de abordare. Totusi, in momentul in care
perceptiile lor sunt dominate de sistemul lor de credinte, obiectivitatea lor poate avea de suferit.
Nativii care pot lasa deoparte credintele personale vor avea acces mult mai usor la ceea ce vad in
jurul lor.

O dificultate pentru nativii zilei de 11 ianuarie este faptul ca sunt extrem de morali si rigizi,
condamnand ceea ce nu se potriveste cu credintele lor. Acest lucru poate avea efecte negative in
familie deoarece condamnarea ii inhiba pe copii creandu-le sentimente de vinovatie, le distruge
increderea in ei si abilitatea de a functiona ca indivizi independenti. Parintii nascuti pe 11
ianuarie trebuie astfel sa evite sa se lanseze in judecati exagerate deoarece o asemenea situatie
starneste antagonism si revolta.

Cand este vorba de evaluarea textelor, obiectelor, metodelor, situatiilor financiare si sistemelor
de tot felul cu care sunt familiarizate, persoanele nascute pe 11 ianuaire se remarca intr-adevar.
In domeniul lor de expertiza ei sunt adesea solicitati de catre ceilalti pentru a-si exprima opiniile
de experti, posibil in evaluarea obiectelor si investitiilor sau a calitatii sau autentificatii
inscrisurilor. Ei afiseaza abilitati analitice excelente si sunt judecatori priceputi in acest sens,
separand cu calm graul de neghina.

Persoanele nascute in aceasta zi pot detecta falsurile intr-o clipa si astfel sunt extrem de valorosi
cand sarcina lor este sa indeparteze risipa si coruptia. Intr-adevar, nativii zilei de 11 ianuarie sunt
foarte greu de pacalit in orice problema pe care o abordeaza.

Din nefericire, cei nascuti astazi pot fi cu adevarat incapatanati si de neinduplecat. Sunt prea
putin deschisi discutiilor atunci cand au luat o hotarare intr-un anumit sens. Ei pot vorbi cu
acelasi grad de incredere si cu un simt al infaibilitatii atunci cand abordeaza chestiuni despre care
stiu foarte putine lucruri sau chiar nimic. Ei ii pot innebuni pe ceilalti, adesea repetand la
nesfarsit un lucru cu mult elan si ramanand fermi pe pozitie.

Nevoia imperioasa a nativilor zilei de 11 ianuarie este sa dezvolte o flexibilitate mai mare.
Deoarece ei demonstreaza deja calitati umane pronuntate de generozitate, amabilitate si
devotement, numai atitudinile lor moraliste ii retin din a fi mult mai deschisi si mai ingaduitori.
Prejudecatile si opiniile extrem de rigide pot sta in calea celor nascuti astazi. Ei se straduiesc sa
inteleaga experientele vietii, fiind adeptii unei introspectii profunde si a unei claritati a viziunii.
Desi insistenta si rabdarea vor fi necesare, nativii zilei de 11 ianuarie pot fi capabili sa dezvolte o
mai mare receptivitate prin aplicarea talentelor de evaluare a propriilor abilitati analitice.

SFATURI: Mentine flexibilitatea si ramai deschis schimbarii. Nu-i mai condamna pe ceilalti
inainte de a le acorda o sansa. Recunoaste-ti greselile si pretuieste mai mult lucrurile ce sunt
garantate.

PUNCTE FORTE:
Demn de incredere
Capabil
Hotarat

PUNCTE SLABE:
Moralizator
Rigid
Capricorn, Doisprezece ianuarie - Ziua chemarii salbatice
Persoanele nascute pe data de 12 ianuarie sunt inevitabil atrase de viata profesionala completa.
Cariera si interesele pun stapanire pe ei in jurul varstei de douazeci de ani si sunt capabili de mari
sacrificii, in special in chestiuni personale, in dezvoltarea interioara. Ei pot considera ca isi
dedica viata celorlalti, dar in realitate sunt atrasi de agitatie si aventuri care ii pot include sau nu
si pe altii. Odata ce devin obsedati de chemarea lor, ei o urmeaza indiferent unde va duce
aceasta.

Deoarece cariera ocupa o pozitie centrala in vietile lor, nativii zilei de 12 ianuarie trebuie sa-si
aleaga locul de munca cu mare grija si sa evite sa fie deturnati in experiente dureroase pentru ei
insisi sau pentru altii. In acest sens, este extrem de important sa mentina un set strict de principii
etice, in concordanta cu valorile umane traditionale. Atat impulsurile de autosacrificiu cat si
pornirile egoiste trebuie sa fie monitorizate indeaprope pentru a nu risca sa piarda controlul.
Multi dintre cei nascuti in aceata zi sunt extrem de predispusi sa se identifice cu o cauza, adesea
de natura sociala sau politica, pentru care sunt capabili sa renunte intr-o mare masura la
identitatea lor personala. Pe de alta parte, anumite persoane nascute pe 12 ianuarie pot fi pe
deplin absorbite de ele insele atunci cand propria lor personalitate sau imagine este cruciala
pentru succesul planurilor lor profesionale. De exemplu, cand vand un produs sau promoveaza
un serviciu pe care il presteaza pe cont propriu: relatiile cu publicul, publicitate, actorie si alte
activitati de acest gen.

Nativii zilei de 12 ianuarie sunt cel mai adesea activi, chiar foarte agitati. Ei trebuie sa fie atenti
sa nu dea impresia ca sunt aroganti, deoarece de obicei acest lucru ii starneste pe ceilalti. In
anumite situatii, ei vor avea mai mult success printr-o abordare mai modesta si o sensibilitate mai
mare la nevoile celorlalti. Totusi, nativii zilei de 12 ianuarie sunt adesea luati de val de propriile
lor idei si nu vor da atentie avertismentelor si sfaturilor. Cand sunt implicati intr-o actiune in
pierdere, ei vor fi dipusi sa ofere sprijin pentru a trece raul, in loc sa incerce sa schimbe cursul
lucrurilor. Intr-adevar, daca proiectele lor trebuie sa fie duse la bun sfarsit, ei se vor confrunta cu
toate dificultatile si obstacolele ce apar in calea lor.

Nativii zilei de 12 ianuarie sunt atrasi in general de cele mai neobisnuite activitati. Din acest
motiv, nativii care obtin succese, vor ajunge sa fie considerati talentati si neobisnuiti, dar si un
pic ciudati. Recompensele obisnuite ale unei vieti stabile par sa nu le fie destinate. Insa, daca
intalnesc persoana potrivita, adesea un individ mai conservator si aparent obisnuit (dar inzestrat
cu calm si moderatie), cei nascuti in aceasta zi isi pot gasi fericirea durabila.

SFATURI: Fii mult mai atent la viata ta personala si mentine un cod etic puternic. Aminteste-ti
sa ii asculti si pe ceilalti. Fereste-te de aroganta si condescendenta. Nu mai cauta perfectiunea din
punct de vedere profesional. Munca ta este doar o parte a vietii.

PUNCTE FORTE:
Profesionist
Incurajator
Implicat

PUNCTE SLABE:
Altruist
Preocupat
Neatent
Capricorn, Treisprezece ianuarie - Ziua ascendentei
Nativii zilei de 13 ianuarie sunt foarte preocupati de asigurarea securitatii printr-un statut
imbunatatit. Desigur, unii dintre nativi au norocul sa se nasca in familii bogate, dar majoritatea
vor lupta sa razbata intreaga viata pentru a ajunge intr-o pozitie de suprematie, putere, securitate
si autoritate. Odata ce si-au imbunatatit conditia sociala, rareori isi vor permite sa ajunga din nou
intr-o categorie sociala mai joasa. Intr-adevar, nativii zilei de 13 ianuarie care s-au ridicat din
saracie afiseaza adesea repulsie fata de inceputurile lor umile. Astfel, in general ei se simt cel
mai comfortabil identificandu-se cu clasele superioare sau mijlocii. Cea mai importanta realizare
a lor este sa fie bogati, foarte bogati, sa aiba o viata comfortabila si sigura.

Tema mobilitatii ascendente poate fi un fel de conceptie filozofica pentru nativii acestei zile.
Persoanele nascute pe 13 ianuarie sunt devotate pregatirii umane in sensul cel mai profound. Ei
cauta sa educe, sa lumineze sau sa largeasca din punct de vedere intelectual orizonul familiei si
al prietenilor. Memoria remarcabila ii ajuta foarte mult in astfel de actiuni.

Nativii zilei de 13 ianuarie pot fii destul de nesiguri uneori deoarece ei cauta in permanenta sa se
perfectioneze si in anumite situatii date nu se vor simti in largul lor. Ei vor insista asupra
corectitudinii in tot ceea ce intreprind pentru a se asigura in acest sens. Cei nascuti astazi pot
intampina mari dificultati in recunoasterea oricaror puncte slabe sau esecuri din cadrul actiunilor
lor. Aceasta se datoreaza faptului ca ei se considera in mare masura perfecti. Ei au impresia ca
recunoasterea unei judecati gresite, a erorilor sau a lipsei de cunostinte i-ar putea face sa coboare
pe scara sociala, fapt ce li se pare inadmisibil. Mandri mai presus de toate, nativii zilei de 13
ianuarie urasc sa se puna intr-o pozitie inferioara in relatie cu orice persoana pe care o cunosc.
Acest lucru se poate transforma la un moment dat intr-o adevarata manie.

Din motivele mentionate mai sus, nativii zilei de 13 ianuarie isi asuma riscul de a nu fi sinceri in
ceea ce priveste adevaratele lor abilitati si succese. Nefiind extrem de preocupati de parerile
celorlati, ei se vor increde din ce in ce mai mult in propria judecata pana la excluderea
participarii din afara. In mod normal, aceasta atitudine ii izoleaza, dar in cele din urma isi vor
face noi prieteni.

Pe de alta parte, cand nativii sunt dispusi sa permita celorlalti accesul in lumea lor, ei pot deveni
“sufletul petrecerii” deoarece optimismul lor neobosit ii antreneaza si pe ceilalti. Desi extrem de
incapatanati si uneori intoleranti, cei nascuti in aceasta zi nu sunt niciodata plictisitori.

Nativii zilei de 13 ianuarie ar trebui sa se straduiasca sa-si pastreze amabilitatea si generozitatea


deoarece capacitatea lor atat de a darui si de a primi liber este un indicator important al bunastarii
lor mentale. Mai presus de toate, cei nascuti pe 13 ianuarie nu trebuie sa-si uite niciodata
radacinile si originile umane profunde.

SFATURI: Siguranta absoluta este o iluzie. Cauta in permanenta sa te dezvolti si sa inveti.


Continua sa iti asumi riscuri si sa nu te impotmolesti pe drum. Fereste-te de tendintele de a fi
suspicios. Banii nu sunt totul.

PUNCTE FORTE:
Concentrat pe obiectiv
Mandru
Autonom

PUNCTE SLABE:
Ambitios
Temator
Izolat
Capricorn, Paisprezece ianuarie - Ziua integratorului
Indivizii duri nascuti pe 14 ianuarie sunt angajati in coordonarea si integrarea aspectelor
fatarnice ale vietii si activitatii profesionale. Abilitatea lor de a vedea totul in ansamblu, intr-o
maniera organica temeinica, ii distinge de ceilalti, ce sunt foarte preocupati de detalii. Nativii
zilei de 14 ianuarie sunt capabili sa stranga la un loc cu forta elementele vietii si sa scoata din ele
un material semnificativ. Ei nu ezita sa urmeze ceea ce cred ca este cursul corect al actiunii, chiar
daca actioneaza impotriva regulilor societatii. Intr-adevar, ei sunt foarte constienti de
posibilitatile de recompensare si de repercusiunile actiunilor lor.

Nativii zilei de 14 ianuarie se pare ca sunt atrasi de pericol, deoarece nu se impotrivesc sa


traiasca viata la maximum. Uneori cauta agitatia pentru a se stimula pe ei insisi. Acesta este mai
degraba un rezultat al implicarii lor intense in cauza pe care o sustin. Pentru anumiti nativi ai
zilei de 14 ianuarie situatiile periculoase le ofera sansa de a castiga cu o miza foarte mare.
Majoritatea nativilor zilei de 14 ianuarie sunt pe deplin constienti de puterea lor, dar o testeaza in
mod repetat in ciuda rezistentei, obstacolelor sau oricarui alt lucru sau oricarei persoane ce ar
putea sa ii frustreze. Cei nascuti in acesasta zi sunt cu siguranta persoane dominante, dar de
obicei nu sunt interesati sa fie conducatori absoluti. Desi au abilitati de conducere pronuntate,
acest talent poate ramane in stare latenta daca ei iau in considerare responsabilitatile cu un inalt
grad de inhibare.

Nativii zilei de 14 ianuarie sunt aproape incapabili sa se razgandeasca odata ce s-au hotarat intr-
un anumit sens. Ei pot fi de neclintit pana in punctul de a fi considerati mai tari ca piatra, in
special cand sunt implicate sentimentele si emotiile. Implacabili, ei indeplinesc ceea ce considera
ca este de datoria lor fara sa faca compromisuri. Totusi, chiar si nativii care cred cu fermitate
intr-o cauza comuna, isi rezerva de obicei dreptul de a actiona independent in acest sens. Intr-
adevar, nativii zilei de 14 ianuarie pretuiesc libertatea personala mai presus de toate. Sunt printre
putinele persoane care isi vor pune vietile in joc in loc sa cedeze in fata presiunilor.

Nativii zilei de 14 ianuarie sunt preocupati de problemele universale si sociale. Vietile lor
personale pot fi dificile si furtunoase. Partenerii, familiile si prietenii trebuie sa fie extrem de
loiali si intelegatori deoarece vor avea de impartasit si bune si rele cu cei nascuti pe 14 ianuarie.
Din nefericire, nativii sunt capabili sa-i ignore sau sa-i neglijeze pe cei apropiati atunci cand sunt
implicati intr-o batalie de viata foarte inversunata.

Cei nascuti pe 14 ianuarie se vor afla in situatii extrem de dificile daca vor pierde totul intr-o
campanie de anvergura. Cand vor incerca sa caute ajutor, vor descoperi ca sunt aproape singuri.
Ei ar trebui sa cheltuiasca mai multa energie in chestiunile personale si sociale daca doresc sa fie
sustinuti de ceilalti. Este important sa fie mai altruisti, sa gaseasca intelepciunea de a impartasi,
de a darui si primi.

SFATURI: Onoarea si necinstea nu sunt prezente doar in domeniul tau personal. Fii constient
de valorile sociale si de sentimentele celorlalti – invata sa faci compromisuri. Nici o rana si nici o
nedreptate nu reprezinta o cauza atat de mare incat sa iti ingreuneze inima. Permite-ti sa fii si
slab si vulnerabil.

PUNCTE FORTE:
Puternic
Curajos
Organizat

PUNCTE SLABE:
Dificil din punct de vedere emotional
Nu face compromisuri
Capricorn, Cincisprezece ianuarie - Ziua eroismului
Nativii zilei de 15 ianuarie intalnesc inevitabil tema eroismului in vietile lor. La un anumit
moment in viata, este imperativ pentru ei sa reuseasca sa isi stabilizeze frica. Dupa ce au facut
acest lucru, ei se vor putea baza pe ei insisi in situatiile de criza. Adesea, cei nascuti astazi nu
sunt constienti de natura lor eroica. La un moment dat, soarta ii provoaca scotand la iveala acest
lucru pe deplin. Pana in acest moment, este destul de probabil ca ei sa duca o viata destul de
moderata, chiar obisnuita. Evenimentul sau evenimentele care duc la o astfel de schimbare apar
in jurul varstei de douazeci si opt de ani.

Nativii zilei de 15 ianuarie manifesta adesea anumite forme de venerare eroica care au ca obiect
o figura fantastica sau reala. Aceasta persoana poate fi chiar unul din parintii lor, dar mult mai
probabil este un surogat al celui de care sunt atrasi. Pentru nativii zilei de 15 ianuarie asumarea
rolul de erou sau eroina poate fi ca un act de imitatie, ca un ritual de trecere. Ei pot intampina
dificultati in evolutia si dezvoltarea lor. Anumiti nativi ai zilei indeplinesc un asemenea destin
cand devin ei insisi parinti si eroi in ochii propriilor copii.

Nativii zilei de 15 ianuarie pot fi sau nu indivizi sociabili, dar, dupa ce au trecut de treizeci de
ani, se simt atrasi in mod magnetic de anumite figuri cheie. Acestea nu numai ca ii inspira, dar ii
si ajuta in procesul lor de auto-descoperire. Acesti ghizi, profesori sau mentori au de obicei o
influenta profunda asupra carierei lor. Relatiile cu acestia se bazeaza de obicei pe dragoste,
prietenie profunda si afectiune.

Cheia maturitatii pentru copiii si adultii tineri nascuti pe 15 ianuarie este sa isi exprime revolta.
Ei au un simt al incorectitudinii foarte intens si sunt pregatiti sa lupte impotriva oricarei forme de
opresiune sau intoleranta pe care o intalnesc. Multi dintre cei nascuti pe 15 ianuarie au un
exterior agreabil, chiar inocent ce contrazice puterea interioara. Cei care au intentia de a profita
de nativii zilei de 15 ianuarie deoarece ii suspecteaza de slabiciune, naivitate sau vinovatie vor fi
destul de surprinsi de acestia. Nativii invata repede din experientele proprii si in general sunt
adeptii vorbei, “ma pacalesti o data, rusine tie, m-ai pacalit a doua oara, rusine mie”.

Nativii zilei de 15 ianuarie trebuie sa se fereasca de tendinta lor de a permite accesul in cercul lor
intim acelor persoane care ii pot rani. Pe de alta parte, ei nu trebuie sa construiasca un zid de fier
in jurul lor dupa ce au fost tradati sau umiliti. Sa gaseasca un echilibru intre deschidere si
siguranta este o adevarata provocare pentru ei.

Persoanele nascute pe 15 ianuarie trebuie sa se fereasca sa se lase in voia placerilor senzuale


deoarece au o slabiciune in acest sens. Din cand in cand, energia lor poate sa fie antrenata in
chestiuni care nu merita efortul si consideratia lor. Ei trebuie sa isi tempereze dorinta de a
controla mediul si sa ramana deschisi evolutiei si schimbarii.

SFATURI: Este inevitabil ca tu sa iti joci rolul de erou. Asigura-te ca actionezi in folosul
obiectivelor ce merita efortul tau. Fii discriminator, dar si deschis schimbarii. Descopera ceea ce
ti se potriveste. Invata sa astepti si sa actionezi la momentul oportun – gaseste locul si momentul
potrivit pentru orice lucru.

PUNCTE FORTE:
Idealist
Iubitor de placere
Eroic

PUNCTE SLABE:
Indulgent
Nesigur
Idolatrizant
Capricorn, Saisprezece ianuarie - Ziua implinirii
Implinirea este obiectivul fundamental al nativilor zilei de 16 ianuarie, fie ca este de planul
personal, social sau chiar universal. In cele din urma, este vorba de un sentiment de satisfactie si
de intregire pe care cei nascuti in aceasta zi o vor cauta. Acest lucru va implica cel mai adesea
completarea, derularea si solutionarea in conformitate cu eforturile pe care le depun. Implinirea
implica insa si lucruri mai putin tangibile. Prin incercarea lor permanenta de a face tot ce le sta in
putinta, sperantele si dorintele lor vor fi in cele din urma realizate. Ei vor simti ca lucrurile au
decurs bine si isi vor stabili un alt obiectiv.

Indicatiile asupra bunului mers al lucrurilor si recunoasterea rezultatelor sunt de obicei necesare
nativilor zilei de 16 ianuarie. Ele sunt ca niste dispozitive de securitate sau modalitati de intarire
a ego-ului. Cei nascuti in aceasta zi sunt foarte potriviti sa lucreze acolo unde sunt siguri ca isi
pot indeplini sarcinile intr-un anumit timp, fara sa se implice in activitati cu un ridicat grad de
nesiguranta sau fluctuatie. La un momebt dat, familiarizandu-se deja cu respectivul obiectiv,
satisfactia se poate diminua in timp daca nu le sunt actualizate proiectele, atat in ceea ce priveste
scopul, cat si intensitatea.

In acest caz, exista si posibilitatea de a esua. Agitatia se acutizeaza, implicarea se intensifica, dar
in acelasi timp exista si riscul ca proiectele lor sa se duca de rapa. In consecinta, nativii mai putin
adaptati la stres trebuie sa invete sa accepte si rezultatele mai putin satisfacatoare si eventualele
neimpliniri. Prin multa perseverenta, ei pot ajunge uneori sa accepte nesiguranta ca pe o norma si
in cele din urma sa renunte la tot ce implica implinirea.

Nativii care au succes recunosc momentul in care provocarea devine autodistructiva si se


stabilizeaza la un nivel realist. Ei ajung sa se cunoasca, sa se accepte si sa traiasca in
comformitate cu limitele lor. Este crucial ca ei sa gaseasca un loc de munca sau un grup in cadrul
societatii. Intr-adevar, nativii preocupati de o gama vasta de lucruri si nu neaparat de obiective au
mai multe sanse de a-si gasi fericirea de durata. Totusi, un nou proiect ce apare la orizont sau
refuzul de a renunta la activitatea lor profesionala reprezinta amenintari pentru stabilitatea
nativilor.

Nativii zilei de 16 ianuarie se pot distruge pe ei insisi sau pe cei care ii inconjoara daca nu sunt
capabili sa accepte regularitatea vietii de zi cu zi. Acest lucru este valabil mai ales in relatiile lor
interpersonale. Este posibil ca cei nascuti astazi sa caute implinirea in activitatea de zi cu zi. Intr-
adevar, succesul lor personal poate depinde de abilitatea lor de a se concentra asupra
preocuparilor prezente si de a obtine o mai mare satisfactie in problemele inerente.

SFATURI: Evalueaza-ti realist abilitatile. Nu-ti asuma responsabilitati care te depasesc. Ramai
activ si evita complezenta. Acorda suficienta atentie relatiilor cu cei din jur.

PUNCTE FORTE:
Muncitor
Stabil
Temeinic

PUNCTE SLABE:
Familiar
Stresat
Capricorn, Saptesprezece ianuarie - Ziua categoriei grele
Nativii zilei de 17 ianuarie sunt unii dintre cei mai puternici indivizi ai anului. Ei se exprima in
mod direct mai ales datorita faptului ca au un obiectiv foarte clar, o idee foarte ferma in ceea ce
priveste dorintele lor de realizare. Sunt capabili sa evalueze efectiv sansele lor de succes
bazandu-se pe experienta trecuta si pe dificultatile pe care le pot intampina in acest sens.

Inca din anii tineretii, nativii zilei de 17 ianuarie invata ce anume face o fiinta umana sa fie
insensibilia Ei ajung sa inteleaga importanta motivatiei, faptul ca nevoile sunt cele ce ii forteaza
pe oameni sa actioneze si adesea determina felul in care vor raspunde la orice situatie data.
Majoritatea celor nascuti in aceasta zi realizeaza de timpuriu cine este stapan pe sine, cine este
disciplinat, cine reuseste in viata.

Nativii mai evoluati sunt in permanenta legatura cu propriile lor porniri si dorinte si sunt capabili
sa gaseasca in mod constant forta de a depasi provocarile vietii. Nativii mai putin evoluati ai
acestei zile se concentreaza asupra modului in care pot controla mediul inconjurator, fara sa se
cunoasca pe ei insisi mai intai. Ei pot deveni astfel maestrii manipularii (o mainpulare mascata si
o conducere absoluta a celorlalti).

Fie ca se impun din punct de vedere psihic sau nu, nativii zilei de 17 ianuarie afiseaza o prezenta
impunatoare si tendinta de a domina. Deoarece scopul lor este in general bine definit si detin un
control remarcabil asupra lor insisi (cel putin un control exterior), ceilalti se pot simti intr-o
anumita masura intimidati. Cei nascuti in aceasta zi nu cer permisiunea sa se manifeste asa cum
sunt ei de fapt. Ei au tendinta de a renunta la toate inhibitiile ce retin o persoana obisnuita sa-si
exprime talentele si latura mult mai dinamica a personalitatii. Intr-adevar, persoanele nascute pe
17 ianuarie sunt preocupate de realizarea individuala si sunt de obicei sustinatori infocati ai
drepturilor omului. Astfel, ei vor fi rareori cei mai buni membri ai echipei si de cele mai multe
ori vor opera mult mai bine pe cont propriu.

Cel mai mare pericol care ii ameninta pe nativii zilei de 17 ianuarie este faptul ca pierd legatura
cu sentimentele, preocuparile si filozofia celorlalti. Deoarece cei nascuti astazi nu tolereaza nici
un compromis in planurile lor, ei pot starni antagonismul in relatiile cu asociatii, colaboratorii,
chiar prietenii lor. Ei ii vor trage pe indivizii mai putin puternici in jos pentru a-si ingriji ranile si
pentru a astepta sa-si revina. Astfel, este crucial pentru nativii zilei de 17 ianuarie sa se ancoreze
cu fermitate intr-un context social in timp ce isi vor intari prieteniile si legaturile de familie. Mai
presus de toate, ei nu trebuie sa devina izolati sau sa ii forteze pe cei din jurul lor sa joace roluri
inerte si nedorite.

SFATURI: Da-le si celorlalti o sansa. Renunta la controlul exagerat si te vei putea elibera.
Cultiva umilinta si pastreaza legatura cu timpurile in care traiesti.

PUNCTE FORTE:
Independent
Expresiv
Puternic

PUNCTE SLABE:
Impunator
Izolat
Incapatanat
Capricorn, Optsprezece ianuarie - Ziua imaginii copilaresti
Nativii zilei de 18 ianuarie nu se vor desparti niciodata de sinele lor copilaros si jucaus. Li se
poate reprosa din cand in cand ca sunt naivi, dar rareori vor fi criticati pentru ca sunt prea
calculati, avari sau oportunisti. Persoanele nascute in aceasta zi lasa lucrurile sa se intample de la
sine. Le place sa se distreze si nu sunt prea preocupati de chestiuni importante. Intr-adevar, ei pot
suferi enorm cand li se cere sa se conformeze cerintelor lumii adulte. In consecinta, cea mai mare
provocare pentru nativii zilei de 18 ianuarie este sa se maturizeze si sa preia un rol de adulti, dar
sa pastreze si o latura mai copilaroasa.

De obicei, nativii zilei de 18 ianuarie vor deveni niste parinti excelenti. Ei inteleg in mod firesc
ceea ce le place copiilor. Totusi, ei pot avea mari necazuri cu proprii lor parinti, in special in
perioada de adolescenta si mai tarziu in tinerete. Despartirea de copilarie este cel mai adesea
dificila, chiar tragica, pentru nativii zilei de 18 ianuarie. Parintii lor trebuie sa fie extrem de
sensibili la nevoile lor de tranzitie. Nu trebuie sa puna pe umerii lor sarcini prea grele sau sa
insiste ca acestia sa renunte brusc la obiceiurile din copilarie. Asemenea pretentii vor starni
revolta si vor crea probleme in familie.

Nativilor zilei de 18 ianuarie le place sa aiba o viata usoara, dar in acelasi timp au nevoie de o
doza mare de actiune si aventura pentru a fi stimulati. Cand nu sunt capabili sa aiba parte de
experiente de varf in viata de zi cu zi, ei se pot retrage intr-o lume fantezista unde totul este
permis si totul este posibil. Deoarece bucuriile si interesele lor sunt astfel interiorizate, ei pot
ajunge, din nefericire, sa renunte din ce in ce mai mult la lumea exterioara, in cazuri extreme
retragandu-se pe taramul copilariei lor. Nativii foarte evoluati ai zilei de 18 ianuarie sunt capabili
sa isi proiecteze fanteziile in lumea exterioara, aspirand nu numai la experientele de varf, dar
chiar si la dezvoltarea ideilor, crearea unor produse originale sau a unei conceptii unice si
aprofundarea artei de a trai.

Cand este implicata dragostea, nativii zilei de 18 ianuarie au tendinta de a atrage tipurile de
oameni mult mai practici, cu picioarele pe pamant, care sunt capabili sa simta o mare multumire
atunci cand le sunt trezite anumite amintiri din copilarie. O relatie reusita de acest fel confera
inevitabil un simt profund al securitatii pentru nativii zilei de 18 ianuarie si pentru partenerul lor
mult mai realist. Astfel, relatia se bazeaza in mare parte pe increderea si impartasirea reciproca.

In general, nativii zilei de 18 ianuarie pot fi fericiti chiar si cand au locuri de munca obisnuite cu
conditia ca timpul liber sa fie numai al lor, sa se poata bucura de el asa cum doresc. Totusi, cel
mai bine este sa isi poata integra latura fantezista intr-un mediu de munca creativ si stimulativ.
Fara o asemenea stimulare, cei nascuti in aceasta zi pot experimenta dificultati daca se
concentreaza in special pe indeplinirea sarcinilor monotone, repetate. Ei pot fi uneori surprinsi
visand cu ochii deschisi.

SFATURI: Nu trebuie sa renunti la securitate. Ramai in contact cu realitatile sociale. Adu-ti


aminte sa iti platesti facturile. Fereste-te de izolare. Pune suflet in relatiile tale.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Amuzant
Individualist

PUNCTE SLABE:
Naiv
Neatent
Imatur
Capricorn, Nouasprezece ianuarie - Ziua viselor si viziunilor
Persoanele nascute pe data de 19 ianuarie trebuie sa isi pastreze intotdeauna un ragaz pentru a
visa. De asemenea, ei au nevoie sa experimenteze cele mai unice orientari in viata. Chiar si in
cele mai practice domenii ale activitatii lor profesionale, ei au tendinta de a se purta in
conformitate cu idealurile universale si sociale de anvergura. Acesti indivizi puternici pastreaza
adesea legatura cu cele mai ascunse aspecte ale sentimentelor umane si ale constiintei. In masura
in care ei vor scoate la lumina astfel de adevaruri in maniera lor proprie necompromitatoare de a
trai, pot deveni un exemplu pentru ceilalti.

In familia lor si in societate, cei nascuti in aceasta zi sunt adesea recunoscuti ca persoane care isi
afirma cu tarie parerile. De asemenea, prin intermediul magnetismului lor ii vor face pe ceilalti
sa le accepte punctele de vedere. Totusi, ei trebuie sa evite sa fie impiedicati de fenomenele
negative si sa devina familiari cu tendintele autodistructive.

Nativii zilei de 19 ianuarie pot fi indivizi extrem de dificili care traiesc vieti foarte complicate,
dar reusesc sa fie dinamici si sa aiba un mare impact asupra mediului inconjurator. De fapt, in
afara momentelor cand au experiente de varf si se implica intens in munca lor, cei nascuti astazi
pot parea in mod surprinzator oameni obisnuiti. Nativii mai evoluati ai zilei de 19 ianuarie vor
manifesta un fel de alchimie, transformandu-se pe ei insisi sau munca lor in ceva exceptional.

Totusi, anumiti indivizi nascuti pe 19 ianuarie considera aproape imposibil sa duca orice fel de
viata stabila. In mod constant, coplesiti de problemele personale, de obicei sentimentale, ei vor
arde ca o cometa stralucitoare pe cer si apoi vor disparea in intunericul noptii. Acest tip de nativi
ai zilei de 19 ianuarie trebuie sa invete sa-si modereze si sa-si echilibreze energiile frenetice si sa
mediteze la intensitatea lor. Adesea, o legatura empatica cu un individ mult mai stabil si
intelegator este extrem de importanta pentru a se mentine pe pozitie.

Alti nativi ai zilei de 19 ianuarie se vor simti fortati sa faca o delimitare stricta intre munca
bazata pe imaginatie si o viata privata stabila si mult mai monotona (sau dinpotriva sa adopte
probleme de serviciu normale ce vor echilibra o viata interioara imaginativa si extrem de
intensa). In oricare dintre cazuri, stradania lor de a manifesta obiectivitate si echilibru ii ajuta sa
isi mai domoleasca ardoarea energiei lor expresive.

Entuziasmul firesc si intensitatea extrema a nativilor zilei de 19 ianuarie nu ar trebui sa le fie


refuzate. Nativii care isi suprima individualitatea si creativitatea sunt eventual frustrati si
nefericiti. Adesea, in jurul varstei de douazeci si opt de ani si apoi in jurul varstei de patruzeci si
doi de ani, apare o situatie de criza cand vor face alegeri cruciale referitoare la largirea sau
restrangerea activitatilor lor.

SFATURI: Incearca sa-ti pastrezi mintea limpede. Nu devia de la drumul tau. Transforma
placerile vietii in ceva durabil si nu mai pune accent pe experientele negative. Calmeaza-te si
pastreaza-ti obiceiurile bune.

PUNCTE FORTE:
Stimulativ
Creativ
Influent

PUNCTE SLABE:
Dereglat
Instabil
Autodistructiv
Capricorn, Douazeci ianuarie - Ziua descurcaretului
Nativii zilei de 20 ianuarie sunt indivizi extrem de activi care se simt foarte bine atunci cand
isi urmeaza impulsurile, orice ar implica acestea. Capacitatea de a lua decizii de moment si de a
actiona in acest sens este o caracteristica a nativilor acestei zile. Ei prefera sa improvizeze in loc
sa fie meticulosi si vor lua viata asa cum este ea. Indiferent cat de haotica sau deranjanta este
aceasta, ei vor simti ca ii pot face fata. Starea lor interioara este adesea la fel de haotica, desi ei
imprima in mod miraculous o ordine in munca lor, cel mai adesea datorita priceperii tehnice.

Umorul este mereu prezent in tot ceea ce intreprind acesti oameni energici. Circumstantele cele
mai terifiante sunt adesea usurate, luminate de spiritul lor gata de orice. Desi sunt atrasi de glume
si chiar vor face pe nestiutorii atunci cand considera ca este necesar, ei sunt indivizi foarte
mandri care iau totul foarte in serios.

Nativii zilei de 20 ianuarie au o calitate profund umana pentru care familia si prietenii ii vor
indragi. In ciuda faptului ca pot afisa un temperament rebel si sunt extrem de sinceri in parerile
lor, ei vor fi foarte repede iertati de ceilalti deoarece nu exista nici un pic de rautate in iesirile lor.
Datorita dragostei lor pentru amuzament, ei vor fi considerati superficiali, cu exceptia celor care
ii cunosc intr-adevar. De fapt, nativii zilei de 20 ianuarie adesea duc o viata extrem de retrasa,
chiar secreta, impartasind sperantele si visele doar cu cei apropiati. Majoritatea nativilor zilei de
20 ianuarie sunt prin natura lor darnici, impartind multe lucruri fara sa stea prea mult pe ganduri.
Totusi, la un moment dat, ei pot avea o retinere atunci cand descopera ca cealalta parte nu merita
generozitatea lor.

Desi nu sunt intotdeauna foarte sanatosi, nativii zilei de 20 ianuarie sunt extrem de flexibili din
punct de vedere fizic, emotional si intelectual si sunt capabili sa supravietuiasca multor catastrofe
de-a lungul vietilor. Ei vor reusi intotdeauna sa le depaseasca, inspirati de optimismul lor
incurabil. Desi sunt in general de partea asupritului si manifesta o simpatie extrem de
protectoare, nativii zilei de 20 ianuarie pot deveni uneori foarte dictatoriali, rol care nu li se
potriveste deloc. Ei nu sunt adeptii impunerii cu forta a regulilor pe care le stabilesc. Este posibil
ca, datorita stilului lor flexibil, sa nu fie luati in serios de catre ceilalti.

Sentimentali, expresivi si grijulii, nativii pot face uneori greseli evidente de judecata. Totusi, ei
vor actiona fara nici o urma de rautate. Mentinerea unei atitudini pozitive fata de viata si curajul
de a rezista pe pozitie reprezinta un exemplu pentru ceilalti.

SFATURI: Priveste in jur inainte de a sari cu capul inainte. Permite-le si celorlalti sa se exprime
fara sa reactionezi prematur. Fii mult mai rabdator. Incearca sa nu mai soliciti atat de multa
atentie.

PUNCTE FORTE:
Expresiv
Flexibil
Inimos

PUNCTE SLABE:
Haotic
Ireal
Suparator
Varsator, Douazeci si unu ianuarie - Ziua norocosului

Persoanele nascute pe data de 21 ianuarie sunt destinate sa ajunga in cele mai inalte pozitii si,
odata ajunse acolo, stiu sa se mentina. Pana in momentul in care isi vor da seama cat de ambitiosi
sunt, nativii se vor simti adesea inexplicabil de frustrati.

Nativii zilei de 21 ianuarie sunt individualitati puternice, obisnuite sa conduca, dar au si o latura
iubitoare de placeri care ii poate domina in cazul in care pierd controlul.

Cei mai evoluati dintre nativi sunt capabili sa echilibreze cele doua laturi ale personalitatii lor.
Oricum, majoritatea nativilor acestei zile penduleaza intre o stare de relaxare si o stare de
incordare, nefiind capabili parca sa atinga o stare de mijloc intre cele doua.

Mai devreme sau mai tarziu, dorinta nativilor de a conduce va iesi la iveala. Daca reusesc sa
ajunga in varf in domeniul pe care si l-au ales, cu greu vor mai renunta la aceasta pozitie. Nici
interesele, sanatatea subreda, batranetea sau nemultumirea nu ii vor putea convinge sa renunte.
Ei vor renunta la spiritul lor competitiv numai datorita laturii lor iubitoare de placere.

Majoritatea nativilor nu sunt facuti sa fie conducatori pe termen lung pentru ca nu sunt suficient
de autoritari si de duri. Cele mai potrivite domenii in care isi pot face o cariera sunt cele care
implica politica si o structura ierarhica bine definita.

Nativii zilei de 21 ianuarie au un oarecare aer de vedete si astfel atrag atentia celorlalti. Atat la
serviciu cat si in societate, ei devin un fel de modele pentru cei din jur. Se pricep sa abordeze
oamenii si sunt foarte convingatori atunci cand isi impartasesc parerile sau fac sugestii. Nativii
care ocupa pozitii importante in societate sunt persoane populare care stiu sa se integreze in orice
mediu social. Prin natura lor activa si pasionala, nativii exercita asupra celor din jur o atractie
sexuala incontestabila. Adevarati zdrobitori de inimi, nativii ii pot rani pe ceilalti pentru ca sunt
prea grijulii atunci cand ar fi mai bine sa renunte si sa se desparta de ei. Oricum, prietenii si
partenerii nativilor zilei de 21 ianuarie se bucura ca i-au cunoscut pentru ca acestia imbogatesc
viata celor de langa ei.

Nativii zilei de 21 ianuarie nu obisnuiesc sa amestece viata privata cu cea publica. Ei au de


obicei un camin sau un refugiu unde accesul este permis numai anumitor persoane. Probabil ca
problema cea mai mare a nativilor este nehotararea lor in ce priveste scopul si dorintele lor in
viata. Pana in momentul in care iau o decizie in acest sens, ei vor fi asemeni unui foc de artificii:
apar si dispar din cand in cand.

SFATURI: Ai incredere in tine si in ceea ce poti face. Fereste-te de tendinta de a pluti in


deriva. Actioneaza cu un scop bine stabilit.

PUNCTE FORTE:
Atragator
Expresiv
Deschis
PUNCTE SLABE:
Nehotarat
Dependent de placere
Suparator
Varsator, Douazeci si doi ianuarie - Ziua vartejului

Persoanele nascute pe data de 22 ianuarie dau dovada de o energie impresionanta care ii


uimeste si ii domina pe cei din jur. Individualitati expresive, nativii isi vor controla cu greu
impulsivitatea atat in viata particulara cat si in cea publica. O parte dintre nativi sunt persoane
care controleaza foarte bine imaginea pe care o afiseaza in public, dar in particular se dezlantuie.
Alta categorie de nativi sunt cei care nu reusesc sa-si controleze temperamentul vulcanic in plan
profesional. Nativii care au cel mai mare success si cel mai de durata sunt aceia care reusesc sa-si
echilibreze temperamentul si sa-si controleze pornirile in public si in particular. Controlul
emotional este foarte important pentru nativii zilei de 22 ianuarie. Ei pot ajunge sa realizeze ca
sunt mult mai eficienti atunci cand isi tempereaza pasiunea si cand permin celorlalti sa respire in
voie.

In viata profesionala, nativii ar fi bine sa urmeze cele mai potrivite sfaturi si sa aleaga cea mai
prudenta cale. Nu trebuie sa se teama ca munca lor va fi lipsita de vitalitate, creativitate sau
originalitate. Trebuie sa cultive atentia pentru detalii si cizelarea abilitatilor personale. Nativii nu
au nici un motiv sa se teama ca sfaturile ii vor constrange sau ca ii vor transforma in alte
persoane.

Cei mai evoluati dintre nativii zilei de 22 ianuarie isi dezvolta rabdarea si introspectia pentru a
descoperi cele mai profunde trairi. Acest process poate fi initial dureros, dar capacitatea de a se
vedea pe ei insisi asa cum sunt este esentiala pentru reusita de a pune bazele unor relatii stabile.
In plus, imbunatatirea continua a aptitudinilor sociale (cultivarea interesului pentru munca
celorlalti, capacitatea de a le asculta parerile, impartasirea, discutarea si sprecierea punctelor
slabe si puternice) are o valoare incontestabila. Cand aceste calitati empatice sunt combinate cu
cutezanta naturala a celor nascuti pe 22 ianuarie, rezulta o personalitate extrem de bine conturata.

Nativii zilei de 22 ianuarie nu fac fata prea bine depresiilor. Ei trebuie sa incerce sa se cunoasca,
sa-si descopere aptitudinile si punctele slabe. In mod normal, este de preferat ca nativii sa
urmeze o singura directie, fara a-si diviza energia, sa construiasca ceva durabil si sigur. Totusi,
daca in acest process de evolutie intervine o izbucnire emotionala, aceasta ii poate trage inapoi
pe nativi. De aceea, ei trebuie sa se fereasca de asemenea manifestari.

SFATURI: Implica-te in activitati benefice pentru tine. Nu te lasa doborat, dar fii constient de
propriile limite. Inceaca sa-ti privesti munca cu obiectivitate. Tine cont si de ceea ce spun ceilalti
despre tine. Mentine-ti calmul in momentele de criza.

PUNCTE FORTE:
Natural
Emotional
Tulburator

PUNCTE SLABE:
Grabit
Exploziv
Neglijent
Varsator, Douazeci si trei ianuarie - Ziua caracterului

Persoanele nascute pe data de 23 ianuarie au un caracter aparte care le distinge fata de toti
ceilalti. In exterior, acesta se poate manifesta printr-un stil inconfundabil de a vorbi, de a se
misca sau de a se exprima. Nativii isi etaleaza caracterul fara retineri si lasa intr-adevar o
impresie puternica asupra celor care ii intalnesc.

O tema importanta in viata nativilor zilei de 23 ianuarie este baza caracterului insusi: integritatea,
moralitatea si etica. Nativii pot sa nu acorde prea multa atentie acestui fapt sau isi pot da seama
de lipsurile caracterului lor. In situatii de criza, nativii vor descoperi adevarata lor natura. Daca
actioneaza in mod onorabil, vor fi multumiti de ei insisi. Daca nu actioneaza onorabil, ei vor
suferi profund pana in momentul in care isi vor usura constiinta. Pentru a-si imbunatati imaginea
de sine, nativii se vor sacrifica pe ei insisi sau vor da dovada de curaj. Din fericire (sau
nefericire, depinde de caz), sustinerea sau tradarea credintelor din tinerete poate avea efect
permanent in formarea personalitatii nativilor si a imaginii de sine.

Cuvantul caracter are un al treilea inteles cand este aplicat nativilor zilei de 23 ianuarie. Ei sunt
considerati persoane ciudate, excentrice. Este posibil ca ei sa se integreze si sa se dezvolte
confortabil intr-un asemenea rol pentru ca acesta ii elibereaza de nevoia de a pastra aparentele
sau de a pretinde ca sunt altfel decat in realitate. Acei nativi care nu tin atat de mult sa intre in
gratiile societatii pot incuraja aceasta perceptie.

Deoarece caracterul si individualitatea sunt aspecte atat de importante in viata nativilor zilei de
23 ianuarie, ei pot alege sa studieze, sa descopere sau sa aprecieze aceste calitati la ceilalti. Desi
nativii acestei zile sunt adeptii modului natural de a fi, ei realizeaza cat de important este sa poti
juca diferite roluri. In consecinta, ei pot deveni adevarati experti in asumarea unor anumite roluri
in viata.

Cu toate acestea, dincolo de rolurile jucate, personalitatea inconfundabila a nativilor este pe


primul plan, spunandu-si clar cuvantul. Din acest punct de vedere, ei sunt persoane transparente.

Persoanele nascute pe data de 23 ianuarie au inclinatii tehnice, matematice si stiintifice. Multi


dintre nativi au cel putin un hobby, daca nu chiar o profesie al carei obiectiv implica crearea,
descoperirea, inventarea sau ceva similar. Nu este neaparat necesar ca latura tehnica a nativilor
sa fie legata de rolul lor public, de profesia aleasa. Cele doua laturi raman adesea separate.
Putinii oameni care reusesc sa face o conexiune intre cele doua se pot remarca in cadrul
profesiilor lor si pot avea parte de putere si influenta.

SFATURI: Foloseste-ti aptitudinile tehnice. Actioneaza onorabil, dar nu deveni fanatic. Nu


exagera cu pretentiile din partea ta si a celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Personal
Individualist
Tehnic
PUNCTE SLABE:
Implicat
Asocial
Tulburat
Varsator, Douazeci si patru ianuarie - Ziua icoanei indepartate

Persoanele nascute pe data de 24 ianuarie pot fi foarte admirate de catre cei din jur. Ei exercita
o atractie irezistibila asupra celorlalti. Acest lucru poate deveni uneori suparator. Datorita
faptului ca ceilalti isi proiecteaza asupra lor propriile dorinte, nativii au de dus o povara foarte
grea pe umeri.

Atat pentru “fani” cat si pentru familie, prieteni si asociati, nativii trebuie sa fie asemeni unor
icoane – intruchiparea perfecta a ceea ce si-ar dori acestia sa fie. Nu este deloc surprinzator
faptul ca ceilalti pot fi gelosi pe nativi sau se vor simti inferiori acestora.

Este normal ca nativii sa fie increzuti si cu nasul pe sus din moment ce sunt pusi pe un piedestal
inca din adolescenta. Ei pot adopta o atitudine distanta pentru a se apara si pentru a-si pastra
intimitatea. Datorita faptului ca au indoieli asupra propriei perfectiuni, nativii nu doresc sa fie
examinati indeaproape de catre cei din jur pentru a nu le fi descoperite eventualele defecte.
Oricum, atat timp cat raspund dorintelor si asteptarilor celor din jur, nativii reusesc sa-si mentina
pozitia pe piedestal. Pericolul este acela ca nativii pot pierde in totalitate legatura cu propriile
dorinte si asteptari.

La un moment dat, nativii zilei de 24 ianuarie trebuie sa aiba curajul sa fie ei insisi si sa
naruiasca orice imagine falsa despre ei insisi. Pot realiza acest lucru daca sunt mai transparenti,
mai vulnerabili, daca le permit celorlalti sa patrunda in sufletul si in mintea lor. Nativii trebuie sa
fie mai putin distanti, sa imparta atat momentele de bucurie cat si cele de necaz cu ceilalti. Ei vor
reusi sa fie ei insisi daca vor cobori de pe piedestal si se vor alatura celor din jur. Pana cand vor
face acest gest, nativii vor continua sa fie tratati asemeni unor fiinte supranaturale, fapt care ofera
egoului lor satisfactii marete, dar desarte.

In momentul in care nativii realizeaza ca admiratia celorlalti nu le aduce nimic bun, ei vor face
primul pas spre o schimbare pozitiva. In procesul de transformare, este esential pentru nativi sa
renunte la anumite activitati si persoane. Cand vor ajunge la aceasta etapa, nativii vor fi liberi sa
straluceasca inca o data, dar de data aceasta lumina va veni din interiorul lor, fara a reflecta
asteptarile celor din jur.

SFATURI: Incearca sa traiesti in armonie cu lumea din jur. Esti intr-adevar special, dar asta
nu pentru ca asa spun ceilalti. Nu te conforma pretentiilor pe are le au ceilalti de la tine.
Descopera-ti propria identitate.

PUNCTE FORTE:
Admirat
Magnetic
Activ

PUNCTE SLABE:
Egocentric
Condescendent
Insensibil
Varsator, Douazeci si cinci ianuarie - Ziua destinului

Persoanele nascute pe data de 25 ianuarie au parte de vieti dificile, dar interesante si pline de
satisfactii. Deseori, norocul lor personal scade sau creste odata cu evolutia societatii. Nativii care
doresc sa-si pastreze stabilitatea in perioadele grele trebuie sa-si dezvolte vointa. Deseori insa,
sistemul nervos al nativilor nu face fata acestei incercari. Nativii par sa fie pedepsiti si rasplatiti
de soarta in mod aleatoriu. Este important ca ei sa nu se transforme in victime si sa ramana
dinamici si activi.

De cele mai multe ori, problemele nativilor sunt create sau inventate de ei insisi. Datorita
tendintelor partii intunecate a personalitatii lor, atingerea echilibrului si a linistii interioare
reprezinta o reusita importanta. Daca nativii pot invata sa mearga pe drumul drept, sa nu esueze
dupa momentele de furtuna si sa mentina cursul, ei vor obtine succese remarcabile.

Nativii zilei de 25 ianuarie au adesea idealuri inalte si credinte puternice care le sunt testate de-a
lungul timpului. Cei mai putin evoluati dintre nativi pot ceda in fata greutatilor si pot renunta la
munca lor. Incercarile la care sunt supusi nativii sunt foarte eficiente in construirea unui caracter
puternic. Aceasta mai ales in cazul in care nativii trec peste aceste incercari cu sufletul intact. Cei
nascuti astazi par sa fie supusi in permanenta unei lupte pentru supravietuire.

Multi dintre nativi sunt binecuvantati cu talente remarcabile, iar unii dintre ei pot fi considerati
chiar genii. Totusi, acest lucru nu ii ajuta la nivel personal. Relatiile lor interpersonale sunt
adeseori la un nivel inalt, la fel ca si carierele si viata sociala. Anumiti nativi mai evoluati se
ridica deasupra considerentelor personale si sociale, indreptandu-se mai mult spre cele
universale. Fata luptele la care ii supune viata, satisfactiile obtinute nu ar fi la fel de mari.

O tema centrala in vietile nativilor este credinta contra vointei. Oare nativii ar trebui sa preia
controlul propriilor destine sau ar trebui sa se predea si sa accepte ce li se ofera? Raspunsul poate
nu va fi niciodata clar, dar in general trebuie mentinut un echilibru intre cele doua aspecte:
acceptarea destinului si eforturile de a influenta circumstantele. Printr-o atenta observatie a
semnelor, a avertismentelor, nativii pot fi pregatiti pentru oportunitatile care apar. Rabdarea si
disciplina sunt cheia succesului.

SFATURI: Nu renunta niciodata. Constientizeaza ce se intampla, accepta adevarul, dar


continua sa lupti pentru tine. Invata cand trebuie sa actionezi, cand trebuie sa te retragi sau sa nu
faci nimic. Pastreaza-ti spiritul optimist si orienteaza-te spre viitor. Schimbarea poate fi prietena
ta.

PUNCTE FORTE:
Talentat
Interesant

PUNCTE SLABE:
Invins
Instabil
Varsator, Douazeci si sase ianuarie - Ziua faptelor uluitoare

Indivizii extrem de controversati nascuti pe 26 ianuarie sunt cel mai adesea indrazneti si
agresivi. Hotararea lor de a-si atinge obiectivele de-a lungul timpului pare sa nu aiba limite,
increderea in ei insisi fiind nemarginita. Rareori, poate chiar niciodata, le va pasa cine sau ce le
sta in cale. Specialisti in asalturi neasteptate, ei actioneaza de obicei folosindu-si toate resursele
si in orice moment pe care il considera oportun. Totusi, in calitate de strategi, ei vor actiona
rareori orbeste. Dimpotriva, nativii isi vor planifica cu mare grija campaniile.

In multe domenii de activitate, consideratiile morale nu exista pentru nativii zilei de 26 ianuarie.
Asrfel, ei isi vor crea probleme. Cand opereaza liberi, fara a lua in considerare mai multe puncte
de vedere, ei se pot abate de la calea cea dreapta si pot starni antagonism din partea anumitor
persoane sau din partea societatii. Cand vor fi capabili sa para mult mai simpatici, calzi, si
amabili, ei vor intampina mai putina opozitie.

Deoarece incercarile frapante caracterizeaza tot ceea ce intreprind, nativii zilei de 26 ianuarie
trebuie sa se fereasca sa ii raneasca pe ceilalati din punct de vedere fizic sau psihic. Datorita
tendintei de a actiona rapid si in mod hotarator, ei ii pot lua prin surprindere pe ceilalti. In
consecinta, in prezenta lor, persoanele iubite nu se vor simti in siguranta. Daca nu isi vor face
cunoscute intentiile si asteptarile, prietenii si partenerii pot considera dificil sa se apropie de ei.

Situatiile explozive par sa ii atraga pe nativii zilei de 26 ianuarie. Ei stiu din instinct locul in care
se intampla lucrurile si rareori rateaza o oportunitate de a intra in actiune. Fiind orientati atat de
mult spre latura interioara, este necesar ca, la un anumit moment dat in viata, sa ajunga sa se
cunoasca mai bine, posibil sa-si dezvolte latura psihologica si sa decida in ce masura entuziasmul
absolut reprezinta o prioritate. Ei trebuie sa fie mereu in alerta pentru ca dezvoltarea lor
personala sa nu stagneze. Acest lucru se poate intampla daca intr-un anumit punct din viata lor ei
nu incep sa se intereseze de latura lor interioara, de motivatiile si nevoile lor profunde.

Parintii nascuti pe 26 ianuarie pot fi surse de inspiratie pentru copiii lor si in general le place sa
se implice in activitatile acestora si sa se distreze impreuna cu ei. Totusi, ei pot deveni uneori
mult prea autoritari, chiar dictatoriali. Adesea revoltati impotriva propriilor parinti, nativii zilei
de 26 ianuarie ii vor incuraja inconstient pe copii lor sa le urmeze obiceiurile. O viata de familie
stabila si un partener iubitor, intelegator, dar ferm, face minuni in calmarea energiilor puternice.
Sa invete sa impartaseasca, sa faca compromisuri atunci cand este necesar si sa participe la
activitati de grup sunt elemente importante pentru dezvoltarea nativilor.

SFATURI: Cultiva-ti latura umana. Invata sa te relaxezi si sa te simti bine. Recunoasterea


punctelor slabe iti mai usureaza din povara. Ramai calm si pastreaza legatura cu sentimentele si
perceptiile celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Activ
Dramatic
Increzator
PUNCTE SLABE:
Distructiv
Dictatorial
Ambitios
Varsator, Douazeci si sapte ianuarie - Ziua precocitatii

Nativilor zilei de 27 ianuarie au o dezvoltare precoce, manifestandu-si talentele inca de la o


varsta destul de frageda. Destul de frecvent, activitatile lor profesionale sunt legate de aceeasi
tema si pot avea o legatura directa cu oameni tineri. Nativii zilei de 27 ianuarie sunt de obicei
extrem de preocupati de ceea ce este nou si de a se mentine tineri.

O problema asociata adesea nativilor zilei de 27 ianuarie este aceea de dezvoltare prematura.
Evident, cel mai mare pericol din copilarie este ca ei vor fi mult prea exploatati si li se vor cere
prea multe. Destul de frecvent, proiectele lor se dezvolta prea repede, ideile lor se manifesta prea
pe neasteptate, afacerile lor financiare se extind intr-un mod destul de precipitat. Deoarece nativii
acestei zile sunt predispusi din punct de vedere psihologic sa ia decizii intr-o mare viteza, poate
fi foarte dificil pentru ei sa mentina controlul asupra afacerilor lor. Si in relatiile lor
interpersonale, ei pot forta un pic mana in ceea ce priveste prieteniile si legaturile romantice,
creand situatii incomode, desi incitante pentru celelalte persoane implicate. Pentru nativi, este
tipic sa ii copleseasca pe ceilalti cu energia lor tumultoasa.

Mai presus de toate, persoanele nascute in aceasta zi trebuie sa invete sa aiba rabdare si sa faca
diferente. Nu toate activitatile lor sunt de mare calibru, desi ei asteapta ca acest lucru sa le fie
recunoscut si vor crede cu fermitate. Daca nativii zilei de 27 ianuarie nu sunt foarte atenti la
parerile si reactiile celorlalti, ei vor suferi dezamagiri si respingeri. In plus, ei trebuie sa
descopere nu numai ceea ce pot face, dar si cine sunt ei de fapt. Pentru ei este esential sa cultive
o conceptie realista despre viata daca doresc sa aiba succes.

Pentru nativii zilei de 27 ianuarie este foarte important sa-si satisfaca constant natura copilaroasa.
Ei pot fi acuzati uneori in viata ca sunt exagerat de entuziasti, juvenili, copilarosi si chiar infantili
in atitudinile lor emotionale. Toate experientele din perioada de maturitate – copii, relatiile
sexuale conjugale, asumarea indatoririlor si responsabilitatilor domestice, pastrarea unui loc de
munca - reprezinta atat o provocare cat si o posibilitate de a se dezvolta. Daca cei nascuti astazi
stagneaza in oricare din etapele dezvoltarii din copilarie, ei se expun riscului de a ramane eterni
Peter Pan si nu se vor maturiza niciodata. Oricat de fermecator le-ar parea acest rol, ei pot avea
probleme atunci cand vor ajunge la varsta maturitatii.

Nu este ceva neobisnuit pentru nativii zilei de 27 ianuarie sa experimenteze crizele maturitatii la
varsta de douazeci si opt, treizeci si sase sau patruzeci si doi de ani. Ei trebuie sa ia decizii dure,
cum ar fi acceptarea responsabilitatilor de adulti. Asemenea decizii nu pot fi luate cu forta de
catre nativul sau nativa zilei de 27 ianuarie. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa realizeze ca
dorinta de a ramane vesnic tineri nu trebuie sa intre in conflict cu maturizarea si intarirea
caracterului. Sa lucreze cu copiii si cu tinerii, sa inceapa noi proiecte si sa studieze procesul
invatarii si creatiei, toate acestea ii pot ajuta sa isi sustina nevoia de a fi tineri intr-o maniera
sanatoasa.

SFATURI: Maturizarea nu trebuie perceputa ca un dezastru sau o pedeapsa. Accepta


responsabilitatile inevitabile, cat si recompensele maturitatii. Nu te teme si castiga respectul si
intelegerea maturitatii.
PUNCTE FORTE:
Inteligent
Rapid
Inocent

PUNCTE SLABE:
Copilaros
Nerabdator
Imatur
Varsator, Douazeci si opt ianuarie - Ziua realizarilor extraordinare

Acesti indivizi nascuti pe 28 ianuarie sunt capabili de realizari extraordinare. Cel mai adesea,
aceste realizari sunt de natura fizica sau psihica. Nativii vor intampina multe piedici pe care
trebuie le vor depasi printr-un curaj absolut si multa determinare..Aceste realizari nu s-ar
materializa niciodata fara vointa neobisnuit de puternica si fara abilitatile conceptuale ce ii
ghideaza pe nativi.

Nativii zilei de 28 ianuarie sunt foare individualisti cand este vorba de alegerea provocarilor sau
intereselor. Cei mai evoluati nativi ai acestei zile sunt realisti in ceea ce priveste capacitatile lor.
Astfel, desi vor parea indrazneti sau chiar iresponsabili, ei vor tine totul sub control. Nativii mai
putin evoluati nu vor avea succes din motive contrare celor enumerate: o evaluare nerealista a
capacapacitatilor lor si o vanitate autodistructiva.

Multi dintre nativii zilei de 28 ianuarie sunt destul de multumiti sa stea acasa si sa citeasca
despre evenimente incitante sau sa le urmareasca la televizor si din cand in cand sa practice
sporturi sau sa aiba parte de intamplari palpitante. Asemenea oameni considera ca au facut cea
mai buna afacere deoarece ei pot experimenta intamplari senzationale fara sa isi asume nici un
risc. Nativii vor simti nevoia sa fie considerati persoane incitante in societate. Astfel, ei se
implica adesea in afaceri pentru care nu sunt prea bine pregatiti. Este mult mai bine ca ei sa
serveasca drept modele de inspiratie pentru familie, prieteni sau colegi, asumandu-si statutul de
eroi in modul cel mai decent si mai simplu posibil, pe care il abordeaza si in cazul activitatilor de
zi cu zi. De asemenea ei trebuie sa fie pregatiti sa intampine marile provocari pe care le rezerva
soarta.

Tipul mai indraznet de personalitati nascute pe 28 ianuarie, incitat de dorinta de a face fapte
marete, nu este neaparat exagerat de incitant sau superficial. Asemenea nativi ai zilei de 28
ianuarie sunt extrem de practici, aceasta fiind sansa lor de a supravietui. Rareori, poate niciodata,
ei se vor arunca cu capul inainte intr-o situatie fara sa faca mai intai cercetari temeinice. Prin
cercetarile lor, ei descopera exact cum trebuie sa faca respectivul lucru si apoi trec la fapte.
Totusi, natura realizarilor lor necesita in general un anumit grad de curaj.

Multe din activitatile care ii intereseaza pe nativii zilei de 28 ianuarie bat orice record si implica
deplasarea “acolo unde nici un om nu a mai fost vreoadata”. Cei nascuti in aceasta zi sunt astfel
cei mai fericiti cand ajung pe noi taramuri, sunt pioneri si depasesc limitele posibilului.
Diferentele, individualitatea, realizarea si onoarea au un impact puternic asupra nativilor.
Pericole reale intervin, desigur, atunci cand rup legatura cu realitatea. Asteptand prea mult de la
ei insisi, nativii ajung sa vada viata ca pe o afacere anosta si plictisitoare.

SFATURI: Nu te mai lasa luat de val. Cultiva calmul, rabdarea si o imagine realista a
capacitatilor tale. Gandeste-te bine inainte de a actiona.

PUNCTE FORTE:
Curajos
Incapatanat
Ambitios
PUNCTE SLABE:
Surescitat
Senzationalist
Impulsiv
Varsator, Douazeci si noua ianuarie - Ziua combatantului milostiv

Persoanele nascute pe data de 29 ianuarie se mentin pe pozitie si lupta pentru ceea ce cred,
insa doar daca este necesar. Ei cred cu tarie ca ratiunea si intelegerea umana va triumfa in
majoritatea situatiilor. Astfel, ei au tendinta de a rezolva lucrurile cat mai bine cu putinta. In
general, nativii zilei de 29 ianuarie sunt provocatori doar pentru a-i face pe ceilalti sa recunoasca
problemele pe care le au de rezolvat, sa le examineze, sa le discute si sa ia propriile lor decizii. Ei
sunt rareori, poate niciodata, dictatoriali si nu le place sa-si impuna ideile in fata oamenilor. Cea
mai mare satisfactie a lor este sa traiasca si sa lucreze impreuna cu ceilalti in armonie, ca membri
ai unei echipe.

In viata de zi cu zi, nativii sunt activi si productivi, dar poseda si o latura pasiva remarcabila care
ii ajuta sa fie deschisi si sa accepte punctele de vedere ale altora. Dezavantajul pasivitatii este ca
adesea ei amana deciziile cruciale si isi pierd directia pentru anumite perioade de timp. De
asemenea, ei prefera sa se mentina pentru multi ani intr-un anumit loc de munca pe care nu prea
il agreeaza in loc sa incerce sa gaseasca ceva mai bun. De fapt, ei manifesta o mare nevoie de
siguranta care reprezinta o prioritate in vietile lor.

Vietile sentimentale ale nativilor zilei de 29 ianuarie sunt extrem de complexe, posibil datorita
faptului ca ei sunt rareori multumiti. De exemplu, daca vor gasi siguranta intr-o relatie de
dragoste, ei se pot plictisi destul de repede sau isi vor dori sa fie liberi. Daca vor locui singuri,
preferand sa aiba libertatea lor, ei vor tanji dupa fericire personala si viata de familie pe care o au
ceilalti. Persoane creative, nativii zilei pot tanji multi ani dupa recunoastere. In acelasi timp, vor
percepe lucrurile comerciale ca pe o piedica in calea activitatilor neobisnuite.

Nativii zilei de 29 ianuarie accepta in general multe puncte de vedere. Totusi, din moment ce nu
resping niciodata o parere fara a o cerceta inainte, ei pot avea dificultati in luarea deciziilor de
durata. Intelegerea lor profund umana, unul din cele mai puternice talente ale lor, poate promova
atitudini ambivalente ce devin un obstacol in calea succesului lor.

In mod firesc, acesti indivizi curajosi merg inainte, luptandu-se cu acelasi efort sustinut
impotriva propriilor lor indoieli interioare si barierelor societatii. Cheia succesului consta in
construirea unei structuri solide si destul de dure a ego-ului pentru a-i proteja si destul de realista
pentru a le promova aspiratiile.

SFATURI: Fii putin mai dur. Cea mai usoara cale nu este intotdeauna cea mai buna. Nu insista
atat de mult atunci cand nu ajungi la nici un rezultat. Exprima-ti dorintele, impartaseste-le
celorlalti si asteapta de la ei acelasi lucru.

PUNCTE FORTE:
Rezonabil
Sociabil
Distractiv
PUNCTE SLABE:
Nesigur
Ambivalent
Pasiv
Varsator, Treizeci ianuarie - Ziua preluarii controlului

Personalitatile zilei de 30 ianuarie sunt nascute sa conduca. Ele au un mare talent de a ghida,
amuza, invata, explica si in general de a-si expune clar ideile in fata celorlalti. Cel mai adesea,
aceste aptitudini de comunicare le confera puterea de a conduce familiile, afacerile sau
organizatiile civice. Intr-adevar, coeficientul inspirational este foarte ridicat. Rareori dictatoriali
in conceptia lor, cei nascuti in aceasta zi vor fi cei mai fericiti cand vor construi ceva din nimic,
incepand cu primul nivel si dirijand proiectul inca de la prima actiune. Cand viata ii solicita sa
administreze structurile deja existente, impulsul lor este adesea sa le caseze si sa inceapa din nou,
in acest caz punandu-si amprenta persoanla de necontestat asupra noii versiuni.

Nativii zilei de 30 ianuarie se mandresc cu faptul ca detin o judecata impecabila. In consecinta,


cand apar situatii de criza ei sunt in elementul lor. In cea mai mare parte a vietii, ei pot privi
aceste lucruri ca pe o pregatire necesara pentru actiunile decisive ce urmeaza sa le abordeze. Ei
isi vor asuma intr-o buna zi aceste roluri. In consecinta, nativii vor considera ca esecul este doar
o intarziere temporara si o lectie importanta pe care trebuie sa o invete. Cruzi intr-o anumita
masura, convinsi de corectitudinea lor morala, acesti indivizi vor lasa foarte putine lucruri sa le
stea in cale. Din nefericire, anumite comportamente ale acestora pot fi destul de indoielnice, in
special cand sunt percepute in urma desfasurarii lor. Nu este nimic iesit din comun ca nativii zilei
de 30 ianuarie sunt foarte preocupati de imaginea lor si uneori isi vor sacrifica principiile etice
pentru a ajunge asa cum doresc.

Indivizi extrem de convingatori, nu vor pregeta sa influenteze adevarul pentru a-si realiza
scopurile. Acest lucru il fac intr-o maniera destul de usoara, fara a crea suspiciune. Totusi, in
spatele scenei, ei pot fi angajati in lucrari fundamentale pline de fantezie pentru a-si mentine
echilibrul social. Cel mai adesea, isi justifica actiunile spunand ca ei urmaresc binele indivizilor,
familiei si grupului social implicat. Acest lucru este in general adevarat. In anumite cazuri, insa,
nu sunt sinceri in totalitate pentru ca este vorba chiar de interesul lor propriu, ambitiile personale
fiind adevaratele lor motivatii. Nativii zilei de 30 ianuarie sunt cel mai adesea foarte practici si
perspicace din punct de vedere financiar, dar nu vor proiecta o imagine egoista. De fapt, ei pot fi
perceputi ca niste idealisti. Imaginea ii ajuta in chestiunile financiare, pentru a starni mai putin
antagonism si gelozie. Astfel, in aceste situatii, cat si in alte domenii importante ale vietii, ei isi
joaca cartile tinandu-le cat mai putin la vedere.

Increderea este vitala pentru nativii zilei de 30 ianuarie deoarece ei nu pot functiona fara aceasta.
Ei ar trebui sa incerce sa merite respectiva incredere cat mai mult posibil. Anumite persoane
ajung adesea sa creada in ei atat de profund, incat vor fi dezamagiti atunci cand vor constata ca
nativii nu meritau increderea lor.

SFATURI: Fii mai transparent – imaginea nu este totul. Lasa-i pe oameni sa vada ceea ce
gandesti si ce doresti cu adevarat. Invata sa impartasesti altora la un nivel mult mai profund,
concentreaza-te pe relatiile personale.

PUNCTE FORTE:
Perspicace
Organizat
Sociabil

PUNCTE SLABE:
Calculat
Rigid
Varsator, Treizeci si unu ianuarie - Ziua cantecului liric

Persoanele nascute pe data de 31 ianuarie sunt indivizi ce doresc sa se faca auziti, vazuti si pot
deveni extrem de nefericiti daca nu se afla in lumina reflectorului pentru multa vreme. Intr-
adevar, este extrem de important pentru increderea si respectul de sine sa fie apreciati si intelesi,
chiar si de un grup restrans de prieteni,. Nativii zilei de 31 ianuarie sunt sociabili si pot suferi
depresii daca sunt obligati sa se ascunda. Daca sufera din punct de vedere sentimental sau le-a
fost afectata imaginea, ei vor trece prin clipe cumplite ce vor implica izolarea. Din fericire, ei isi
revin destul de repede.

Datorita aspectelor mult mai incitante ale naturii lor, anumiti nativi ai zilei de 31 ianuarie vor
simti ca sunt mai putin luati in serios atunci cand isi manifesta liber entuziasmul. Cei nascuti in
aceasta zi doresc sa fie pretuiti nu numai pentru atributele lor de suprafata, dar si pentru
semnificatia spuselor lor. Multi dintre ei manifesta o dorinta secreta destul de profunda. Ceilalti
nu vor remarca aceasta latura si ii vor percepe ca pe un cantec liric sau o floare dragalasa pe care
o poti admira in mod direct. Anumiti nativi ai zilei de 31 ianuarie vor incerca cu disperare sa-si
schimbe imaginea, dar fara succes. Ei vor ajunge chiar la insulte insa ceilalti ii vor simpatiza in
continuare, gasindu-le scuze pentru actiunile lor si astfel nereusind sa le descopere latura
profunda.

Atributele de suprafata ale nativilor zilei de 31 ianuarie devin obiectul atentiei celorlalti pentru ca
acestia sunt intr-adevar destul de atragatori. O asemenea atentie poate fi magulitoare la inceput,
dar in cazuri extreme poate deveni chiar degradanta, deoarece anumiti nativi ai acestei zile ajung
sa fie tratati ca obiecte atragatoare si nimic mai mult. In cazul majoritatii nativilor nu este vorba
doar de aspectul, comportamentul sau stilul lor ce ii atrage pe ceilalti ci mai degraba de
frumusetea creatiilor lor. Totusi, adesea ei vor trai cu ideea ca nu sunt apreciati pentru ceea ce
sunt de fapt, pentru ceea ce pretuiesc ei mai mult in ei insisi.

Acei nativi ai zilei de 31 ianuarie care nu apreciaza pe deplin o asemenea atentie, probabil nu vor
gasi solutii prea usoare la aceste probleme. Din frustrare, ei pot renunta la reusitele lor pentru a
face si a incerca altceva, doar pentru a simti ca sunt apreciati din inima de ceilalti. O solutie mai
buna este sa nu devina dependenti de ceea ce gandesc ceilalti despre ei si sa aiba curajul sa
proiecteze in mod consistent (mai degraba decat sporadic) gandurile si sentimentele lor cele mai
profunde. In momentul in care iau decizia ferma de a nu se confrunta cu asteptarile celorlalti, ei
vor reusi sa capete respectul deplin pe care si-l doresc.

SFATURI: Insista ca ceilalti sa te trateze asa cum doresti tu. Lasa-ti propriul sine sa fie
remarcat. Cultiva prieteniile adevarate si scapa de admiratorii falsi. Descopera persoanele cu care
impartasesti aceleasi preocupari.

PUNCTE FORTE:
Atractiv
Admirat
Apreciat

PUNCTE SLABE:
Dependent
Neinteles
Depresiv
Varsator, Intai februarie - Ziua incapatanarii

Nativii zilei de 1 februarie sunt persoane destul de realiste. Nemultumiti de speculatiile


abstracte, ei simt nevoia sa isi impuna ideile in fata celorlalti. Incapatanati, inflexibili si curajosi,
ei stiu cand au dreptate si nu sunt dispusi sa cedeze sub nici o forma. Deoarece, de obicei, au o
pregatire intelectuala temeinica si se pricep sa improvizeze destul de usor, ei sunt capabili sa
evite situatiile compromitatoare si problemele pe care prefera sa nu le abordeze. Astfel, ei pot
deveni niste adversari redutabili. O persoana nascuta pe 1 februarie este in mod caracteristic
energica, dar adesea neastamparata ca un copil.

Problemele emotionale ii pot influenta negativ pe nativii zilei de 1 februarie, mai ales in anii
tineretii. Rebeli, impulsivi si necontrolati, nativii isi vor crea probleme in mod repetat. Intre
soliditatea lor mentala si vulnerabilitatea emotionala exista o contradictie, astfel incat de-a lungul
timpului ei se manifesta ca doi indivizi diferiti. Daca nu isi vor folosi puterea vointei pentru a-si
controla pornirile interioare, vor intampina greutati si vor trai un adevarat haos.

Nativii mai evoluati isi vor integra talentele multilaterale intr-o persoana cizelata si practica, insa
acest lucru cere timp. Pana ce vor face acest lucru, carierele lor pot fi extrem de instabile. Ceilalti
ii vor percepe confuzi sau preocupati si vor fi surprinsi de ce acestia nu au reusit sa realizeze mai
mult in viata, in ciuda ambitiei lor.

In completarea manifestarilor sentimentale si intelectuale, latura senzuala a nativilor zilei de 1


februarie are nevoie sa fie exprimata si incurajata. Ea poate crea probleme suplimentare daca va
scapa de sub control. Dintre calitatile mentionate anterior, in ierarhia personalitatii lor, intelectul
este de obicei pe primul loc, latura senzuala pe al doilea si cea emotionala pe al treilea. Cel de-al
patrulea domeniu ca importanta (mult prea des neglijat), acela al intuitiei ar trebui cultivat si luat
in considerare cat mai mult posibil. Este important ca acesti indivizi talentati, dar haotici sa isi
intareasca legatura dintre aceste calitati.

De asemenea anumite probleme intervin datorita faptului ca puterea ratiunii si logicii este atat de
bine dezvoltata la nativii zilei de 1 februarie, incat poate eclipsa latura lor intuitiva. Cand
ratiunea da gres, ei au tendinta de a se cufunda in zonele sentimentale si fizice. Pentru nativii
zilei de 1 februarie controlul de sine nu este cel mai ravnit, ci intelegerea de sine si mai presus de
toate integrarea personalitatii. Ei au ca obiectiv principal evolutia spre o fiinta profund
sentimentala. Datorita vointei si hotararii lor pot ajunge departe.

SFATURI: Cultiva-ti puterile intuitive, sunt resurse naturale. Incearca sa fii mai rabdator si
contemplativ. Nu fii prea nerabdator sa ii multumesti pe ceilalti. Fii propriul tau sef.

PUNCTE FORTE:
Hotarat
Inteligent
Ferm

PUNCTE SLABE:
Incapatanat
Exagerat de rational
Inconstient
Varsator, Doi februarie - Ziua clasei

Indivizii nascuti pe 2 februarie au clasa, sunt persoane cizelate, sofisticate, dar in acelasi timp
intruchipeaza si multe alte calitati tipice (atat cele foarte bune, cat si cele mai rele) grupului
social sau nationalitatii din care fac parte. Astfel, indiferent cat de neobisnuite sunt acestea, ei au
tendinta de a ramane atasati de inceputurile lor culturale.

Nativii zilei de 2 februarie sunt capabili “sa faca imposibilul” si sa lase impresia ca nu depun un
efort prea mare. Acest lucru se datoreaza faptului ca le este foarte usor sa actioneze in mediul lor.
Desi dau impresia ca o asemenea fluenta vine de la sine, de fapt in spatele acesteia exista o
disciplina foarte temeinica si multa munca. Cei nascuti in aceasta zi prefera sa lucreze din greu in
particular, nu in public. Este extrem de important pentru imaginea lor ca ei sa ramana obiectivi,
sa aiba controlul deplin in tot ceea ce fac. Nativii zilei de 2 februarie considera in general ca cea
mai buna cale de a evita problemele este sa actioneze in felul lor. Totusi, indepartand dificultatile
sau tinandu-se departe de orice fel de problema in relatiile interpersoanle, poate fi o forma subtila
de presiune deoarece ceilalti vor fi obligati sa joace dupa regulile nativilor zilei de 2 februarie
sau sa nu mai joace deloc. Abordarea controlata, dar usoara, poate fi exact modalitatea prin care
ei vor scapa de problemele suparatoare cauzate de ceilalti. Intr-adevar, cei nascuti in aceasta zi
cauta in general sa-si faca viata sa para o calatorie usoara.

Totusi, nativii uita uneori ca mai exista si altcineva pe langa ei, cineva care poate avea propriile
idei si conceptii. Iesirile neasteptate, confruntarile rapide, dar mortale sunt caracteristice in
relatiile cu nativii zilei de 2 februarie. In ciuda exteriorului lor impaciuitor, ei sunt indivizi
temperamentali care nu fac fata prea bine situatiilor de stress. In cazuri extreme, ei sunt prea
putin sau chiar deloc interesati de contactul cu oamenii.

Majoritatea nativilor prefera mai presus de toate munca lor si hobby-ul care este in mod frecvent
de natura tehnica. In acest caz, ei demonstreaza o latura mai evoluata a naturii lor, neavand
obiective prea sociale sau prea personale, ci mai degraba obiective pe care se vor stradui sa le
realizeze. Pe de alta parte, daca sunt prea absorbiti de interesele lor speciale, nativii pot deveni
neatenti sau neglijenti cu preocuparile obisnuite. Nu este ceva iesit din comun faptul ca ei se vor
baza pe ceilalti sa aiba grija de aceste probleme, astfel incat ei sa nu fie nevoiti nici macar sa se
gandeasca la ele. Astfel, desi traiesc pentru responsabilitatile lor la nivel universal si uneori
social, la nivel personal ei vor evita asemenea responsabilitati in mod regulat.

Persoanele nascute pe 2 februarie se pot cufunda atat de mult in lumea lor proprie incat vor avea
dificultati din ce in ce mai mari in comunicarea cu cei din jurul lor. Astfel, nativii mai putin
evouluati ai acestei zile carora le lipseste talentul, dar mentin aceasta pretentie, pot fi dificili si
iritanti. Cei mai evoluati dintre nativii zilei raman proaspeti si imbietori, dar si plictisitori. Intr-
adevar, membrii familiei si prietenii apropiati sunt adesea frustrati atunci cand doresc sa se
confeseze nativilor zilei de 2 februarie si sunt dornici sa devina mult mai intimi. Cei nascuti in
aceasta zi ar trebui sa reziste impulsurilor de a se distanta si sa devina mai disponibili.

SFATURI: Fii mult mai constient de propria persoana. Tine cont de limbajul celorlalti. Ramai
umil si pastreaza un simt al originilor tale.
PUNCTE FORTE:
Sofisticat
Dinamic
Original

PUNCTE SLABE:
Izolat
Distant
Dezinteresat
Varsator, Trei februarie - Ziua realismului incitant

Majoritatea celor nascuti pe 3 februarie acorda o atentie deosebita detaliilor profesiei lor si
apreciaza foarte mult latura tehnica. Ei dau dovada de talent in tot ceea ce intreprind, o usurinta
incontestabila in abordarea materialelor si abilitatea de a lua lucrurile separat, de a le asambla si
de a le face sa functioneze cum se cuvine. Nativii au si un simt fin al sincronizarii, de obicei
alegand exact momentul oportun de a actiona in afaceri sau in dragoste. Acest domeniu din urma
va fi tratat de acestia ca un “hobby”, ce capata atentie deplina pe o perioada nelimitata de timp.

Nativii acestei zile sunt foarte realisti in ceea ce priveste aptitudinile lor. Indiferent ca sunt sau
nu originali, ei vor stapani fiecare aspect al meseriei lor. Punctualitatea nu este punctul lor forte.
Ceilalti nu trebuie sa astepte ca acestia sa ajunga la timp. Nativii zilei de 3 februarie sunt
rabdatori si perseverenti si faptul cel mai surprinzator este legat de abilitatile lor. Oricat de
capabili ar fi, din punct de vedere emotional ei pot intampina probleme majore, mai ales atunci
cand vor sa aiba relatii intime normale. Doar sugerarea acestui lucru ii va speria. Barbatii nascuti
in aceasta zi, in mod special, pot fi etichetati drept “speriati de implicare”. Atat femeile, cat si
barbatii nascuti pe 3 februarie solicita adesea situatii neconventionale extreme, cel mai frecvent
in sfera sexuala.

In ceea ce priveste preocuparile realiste pe care le indrageste o persoana normala, nativii zilei de
3 februarie au o atitudine de genul “l-am obtinut usor, il pierd la fel de usor”. Daca situatia nu se
rezolva, ei sunt capabili sa renunte la ea si sa mearga mai departe. In masura in care sunt
implicati banii, ei par sa fie norocosi si chiar capabili sa colecteze bonusuri. Insa, in acelasi timp,
este mult mai probabil ca ei sa piarda bani foarte repede, sau mai rau chiar, sa nu stie ce s-a
intamplat cu ei, ca si cum le-au scapat printre degete. Majoritatea nativilor zilei de 3 februarie
intampina dificultati in realizarea stabilitatii in vietile lor, insa cu un stil de viata flexibil ei isi pot
asigura un fel siguranta. Adaptandu-se foarte rapid, nativii zilei de 3 februarie sunt mai putin
amenintati decat majoritatea celorlalti atunci cand apar schimbari de situatie si chiar situatii
nesigure.

Nativii ar trebui sa traiasca mai mult la un nivel profund, insa, rareori se intampla acest lucru. Sa
aiba de-a face cu fapte, detalii, tehnici, sa afle ce este bun pentru ei si ce nu, sa incerce -
intotdeauna sa incerce – o metoda provizorie sau gresita poate deveni un mod de viata. Intr-
adevar, un partener intelegator cu o mare stabilitate si incredere in sine este necesar pentru a
echilibra o asemenea personalitate pretentioasa din punct de vedere fizic si in acelasi timp
estetic. Nativii zilei de 3 februarie care nu sunt sortiti sa isi urmeze drumul insotiti de asemenea
indivizi de incredere, vor merge pe drumul lor linistiti, pretuindu-si libertatea.

SFATURI: Mentine-te pe pozitie. Incearca sa rezisti pana la sfarsitul actiunii si nu renunta atat
de usor. Cateva reguli nu vor omori pe nimeni. Nu te inspaimanta in fata sentimentelor. Mai
devreme sau mai tarziu toti trebuie sa ne asumam responsabilitati.

PUNCTE FORTE:
Tehnic
Minutios
Perfectionist
PUNCTE SLABE:
Neserios
Dificil din punct de vedere emotional
Decadent
Varsator, Patru februarie - Ziua improbabilului

Nativii zilei de 4 februarie prefera in general o abordare indirecta a lucrurilor. Datorita


neconventionalismului lor, ei fac uneori o impresie mai putin obisnuita asupra celorlalti. Anumiti
nativi ai zilei de 4 februarie realizeaza de timpuriu faptul ca ei nu percep lumea la fel ca ceilalti
si prefera sa abordeze un comportament ciudat. Alti nativi ai zilei de 4 februarie incearca sa fie
extrem de corecti, dar de obicei nu reusesc sa realizeze acest lucru, ajungand in cele din urma sa
fie considerati “omul nepotrivit in locul nepotrivit”. Cei mai fericiti nativi ai zilei de 4 februarie
sunt cei care reusesc sa fie ei insisi, fara a se baza pe aprobarea sau aprecierea celorlalti.

Modul neobisnuit in care nativii isi indeplinesc sarcinile poate fi atat amuzant, cat si alarmant.
Adesea, pentru a realiza cele mai simple sarcini, ei pot folosi metodele cele mai ocolite si bizare.
Ei ar putea fi considerati artificiali sau chiar perversi, cu exceptia anumitor situatii ciudate in care
aceste metode par sa functioneze. De exemplu, ei pot avea un sistem de completare a
informatiilor sau de ordonare a intalnirilor care i-ar putea tulbura pe ceilalti. Sunt capabili sa
obtina ceea ce au nevoie foarte repede si sa detina controlul asupra lucrurilor. In perceptia lor
neobisnuita, ceea ce este inainte poate fi lasat in urma, susul sa fie josul, stanga sa fie dreapta si
tot asa. Anumiti nativi ai zilei de 4 februarie pot chiar avea un grad de sinestezie care ii face sa
perceapa sunetele drept culori si culorile drept sunete, sa vizualizeze cuvintele ca pe niste forme
si posibil sa-si aminteasca faptele si numerele prin asociatii sclipitoare.

Desi nu sunt intotdeauna eficienti atunci cand au de-a face cu restrictiile unui sistem deja existent
sau cu un set de reguli, trebuie mentionat faptul ca nativii zilei de 4 februarie pot fi extrem de
eficienti in realizarea obiectivelor pe termen lung, in special atunci cand au sansa de a-si
structura mediul de munca. Cei nascuti in aceasta zi lucreaza bine in cooperare cu ceilalti,
afiseaza calitati umane profunde si in general sunt admirati pentru sinceritatea lor. Desi rareori se
vor afla in postura de conducatori, ei sunt foarte fericiti sa fie in mijlocul actiunii si se comporta
destul de bine in conditii de stres.

Nativi zilei de 4 februarie se plictisesc foarte usor. Daca petrec mult timp singuri, de obicei
incearca sa se mentina ocupati avand multe hobby-uri, proiecte sau activitati in desfasurare.
Stilul lor activ este datorat faptului ca ei trebuie sa petreaca mult timp desfacand nodurile pe care
le-au legat neintentionat. De asemenea, ei au tendinta de a regresa sau chiar de a o lua din nou de
la capat.

Persoanele nascute pe 4 februarie sunt extrem de active, folosindu-si energia pentru a-si duce la
bun sfarsit multiplele sarcini. Dozarea constructiva a puterilor ii poate ajuta sa reusesca. Adesea,
ei sunt preocupati de mai multe activitati in acelasi timp si datorita faptului ca trebuie sa-si
imparta energia nu vor reusi sa le finalizeze pe unele dintre ele. In general, nativii care invata sa
isi duca la bun sfarsit proiectele unul cate unul isi vor dezvolta potentialul la maxim.

SFATURI: Anumite ganduri este mai bine sa le tii doar pentru tine. Lucreaza pe cont propriu
si lamureste anumite neclaritati. Excentricitatile tale sunt fermecatoare dar ii pot irita uneori pe
oameni. Invata sa mai si razi din cand in cand.

PUNCTE FORTE:
Sincer
Activ
Amuzant

PUNCTE SLABE:
Imprastiat
Ireal
Varsator, Cinci februarie - Ziua elocventei linistite

Nativii zilei de 5 februarie confera gratie si fluenta celor mai multe activitati. Ei au o
modalitate convingatoare, dar discreta de a anunta faptul ca sunt implicati intr-o afacere. Desi
sunt mai putin elocventi in ceea ce priveste cuvintele, nativii zilei de 5 februarie au o prezenta
fizica solida ce sugereaza ca te poti baza pe ei in caz de urgenta. Nativii care au intr-adevar darul
de a se exprima verbal prefera de obicei sa vorbeasca intr-o maniera directa si succinta. Discursul
lor este plin de imaginatie si are un farmec convingator.

Nativii zile de 5 februarie sunt intuitivi in analizele lor referitoare la situatia prezenta. Nu toti vor
fi de acord cu ei in toate privintele deoarece punctele lor de vedere exprimate cu incapatanare au
tendinta de a starni opozitie. Siguranta de sine si prezenta lor intr-un fel joviala ii poate deranja
destul de mult pe ceilalti. Cel mai adesea, nativii le acorda celor care ii asculta doar o singura
sansa de a intelege ceea ce au de spus. Daca sunt intelesi gresit, ei nu se vor obosi sa clarifice
acest lucru sau sa mai explice inca o data. Astfel, nativii zilei de 5 februarie trebuie sa devina mai
degraba adepti ai aplanarii diferentelor aparute. Ei isi vor dedica timpul pentru a ilustra cat mai
profund posibil ce vor sa spuna si in final vor afirma ca sunt pregatiti sa asculte si sa coopereze.

Nativii zilei de 5 februarie fac adesea apel direct la sentimentele celorlalti. Insa punctele lor forte
sunt de fapt intelectul si abilitatile de concentrare. Sunt persoane sentimentale, dar succesul lor
este direct proportional cu abilitatea lor de a pastra sub control latura incitanta a naturii lor.
Nativii mai evoluati ai zilei de 5 februarie manifesta un echilibru care poate fi foarte linistitor, in
special in situatiile dificile in care ei sunt solicitati sa conduca. Totusi, acest simt al increderii
poate starni uneori iritare, in special daca ei adopta o atitudine condescendenta.

Nativii zilei de 5 februarie sunt indivizi cu multe fete, pe care le demonstreaza de cele mai multe
ori. Astfel, ei vor da foarte mult inapoi. Ei traiesc adesea vieti interioare secrete, fara a permite
accesul celorlalti. Multi dintre nativi poseda obiceiuri ciudate si ritualuri nevrotice care le
confera un sentiment de bine. Persoanele nascute pe 5 februarie pot fi foarte protectoare cu cei ce
le sunt dragi lor. Ei insisi pot avea nevoie de sustinerea si protectia indivizilor foarte puternici
sau a organizatiilor. Cel mai adesea, nativii zilei de 5 februarie muncesc pentru grupuri sau
organizatii si contribuie cu foarte multa energie cand este vorba de familie si prieteni. Ei nu
activeaza in mod frecvent pe cont propriu sau ca artisti izolati. Chiar si cei care sunt patroni
lucreaza la anumite proiecte in colaborare. In general, nativii zilei de 5 februarie trebuie sa invete
sa ii lase pe ceilalti sa ii ajunga din urma, cat mai rapid posibil. Ei trebuie sa faca un efort pentru
a fi mai temeinici, astfel incat munca lor sa reziste la un scrutin intens.

SFATURI: Acorda si celorlalti o sansa. Nu astepta ca toti ceilalti sa se miste la fel de repede.
Incearca sa fii mai transparent si exprima-ti motivele mult mai clar. Oamenii nu pot intelege
intotdeuna pozitia ta.

PUNCTE FORTE:
Usor
Fluent
Gratios
PUNCTE SLABE:
Nesteptat
Antagonist
Superior
Varsator, Sase februarie - Ziua popularitatii

Nativii zilei de 6 februarie simt nevoia de a fi faimosi in mediul lor social. Intr-adevar, ei
doresc sa fie admirati si pretuiti de catre cei apropiati. Ceilalti ii vor considera extrem de
norocosi pentru ca pot atrage atat de multa atentie. In realitate, nativii sunt de obicei destul de
nesiguri in ceea ce priveste adevarata lor valoare. De aceea, vor cauta sa ii sustina pe ceilalti si in
acelasi timp sa-si satisfaca intr-o anumita masura si propriul ego. A tanji dupa dragoste si
apreciere poate fi o povara pentru inima unui nativ al zilei de 6 februarie.

Incercand sa explice popularitatea celor nascuti in aceasta zi, oricine poate considera ca
infatisarea, farmecul personal si atitudinea lor expansiva sunt decisive in acest sens. In plus,
abilitatea nativilor de a atinge coarda sensibila a celorlalti si increderea pe care o inspira sunt la
fel de importante.

In mod firesc, desigur, stilul de viata ce pune accent pe popularitate implica si opusul acesteia –
lipsa de popularitate. Aceasta stare extrem de nefavorabila frustreaza ambitiile nativilor zilei de 6
februarie si trebuie depasita. Pentru a-si recapata sau a-si mentine statutul favorit, nativii mai
putin evoluati ai zilei de 6 februarie vor merge pana la capat, ajungand chiar sa-si schimbe
punctele de vedere, sa renunte la prieteni sau chiar sa-si modifice aspectulul fizic. Pot fi
comparati cu niste flori ce se intorc intotdeauna dupa lumina soarelui atunci cand vor sa obtina
aprobarea celorlalti. Nativii mai evoluati ai zilei de 6 februarie sunt de asemenea capabili sa se
schimbe cu timpul, insa apreciaza si isi sustin latura constanta si unica. In cele din urma, cei
nascuti in aceasta zi trebuie sa depaseasca nevoia lor de a fi apreciati prin concentrarea mai
intensa asupra valorii lor interioare. Ei trebui sa descopere ce au in comun cu ceilalti si cum pot
fi de folos familiei sau comunitatii.

Intr-adevar, este foarte important ca nativii sa-si dezvolte valorilor interioare, fara a se lasa
influentati de nevoia lor de a fi apreciati. Ei trebuie sa se ridice la nivelul increderii pe care
ceilalti le-o acorda. Acest lucru nu este atat de usor deoarece ei vor atrage atentia fara nici un
efort si din acest motiv pot uita ca respectul trebuie castigat.

SFATURI: Priveste-te cu atentie facand abstractie de parerile celorlalti. Descopera-ti adevarata


natura. Fii mult mai transparent. Cultivarea puterii interioare reprezinta un avantaj important.

PUNCTE FORTE:
Sociabil
Placut
Priceput

PUNCTE SLABE:
Inconstient
Nesigur
Varsator, Sapte februarie - Ziua paradisului

Persoanele nascute pe 7 februarie au propria viziune asupra societatii si manifesta dorinta de a


indrepta nedreptatile existente. Desi se numara printre cele mai idealiste persoane, se pot insela
uneori deoarece sunt severi, ironici, chiar cinici cu cei care nu ii inteleg. Este adevarat ca nativii
zilei de 7 februarie sunt extrem de critici cu viata asa cum se prezinta aceasta, dar nu fara sa aiba
idee de cum ar putea fi altfel. Eforturile lor de a trai dupa propriile idealuri si speranta ca ceilalti
le vor urma exemplul nu sunt intotdeauna realiste.

Nativii mai putin deschisi criticilor sunt considerati uneori inocenti sau naivi, in primul rand
datorita modului lor natural de a fi si atitudinii lor tineresti. Intr-adevar, ei pretuiesc foarte mult
sinceritatea tineretii si cauta sa o pastreze vie in ei insisi. In general, ei considera ca ceea ce este
mai aproape de divinitate, valorile universale si naturale sunt cele mai importante.

Nativii zilei de 7 februarie sunt de obicei judecatori perspicace ai caracterului, sufletului si


personalitatii umane. In general, ei isi aleg prietenii cu foarte mare atentie. Daca isi asuma
reponsabilitatile unei familii si au copii, ei pun accentul pe corectitudine si de obicei incearca sa
ramana deschisi la punctele de vedere ale copiilor lor. Ei considera ca putem invata foarte multe
de la copii si copilaria trebuie sa fie cat mai fericita cu putinta. Ei nu sunt adeptii cruzimii
manifestate fata de cei slabi si lipsiti de protectie. Suferinta umana are un efect daunator asupra
psihicului lor. Multi dintre cei nascuti in aceasta zi se implica in diferite cauze in cadrul
comunitatii sau la un nivel mult mai inalt.

Nativii zilei de 7 februarie pot ajunge foarte departe cu gandurile lor si astfel vor resimti
constrangerile autoritatii, fie parentale, fie sociale. Cei nascuti astazi refuza sa fie sufocati de cei
care se simt amenintati de ideile lor. Pretuiesc spontaneitatea si le place sa ii vada pe ceilalti
exprimandu-se in mod cinstiti si direct, chiar daca nu sunt de acord cu ei. Se opun categoric
suprimarii, inflexibilitatii, obiceiurilor repetitive si tendintelor reactionare pe care le considera
fatale pentru caracterul uman.

In incercarea lor de a-si impune parerile, nativii zilei de 7 februarie pot intampina o rezistenta
puternica din partea indivizilor mult mai practici. De aceea, trebuie sa se multumeasca uneori
doar sa prezinte problemele existente, sa propuna sugestii si sa permita celorlalti fie sa accepte,
fie sa refuze. Daca vor incerca sa isi impuna ideile cu forta, trebuie sa fie pregatiti sa infrunte
respingerea si ostilitatea celorlalti.

SFATURI: Desi nu poti schimba prea mult in lume, te poti perfectiona pe tine insuti. Ia masuri
pentru depasirea propriilor slabiciuni. Stabileste un exemplu pentru ceilalti. Ramai deschis si
chiar idealist pe masura ce te maturizezi.

PUNCTE FORTE:
Uman
Natural
Spontan

PUNCTE SLABE:
Ireal
Exagerat de permisiv
Nemultumit
Varsator, Opt februarie - Ziua previziunii

Persoanele nascute pe 8 februarie au adesea un psihic extrem de dezvoltat sau abilitati


proiective. Ei sunt capabili sa isi formeze o conceptie despre cum ar trebui sa fie o situatie si sa o
transpuna in realitate, nu numai printr-o creatia fizica, ci prin puterea sugestiei, prin trecerea in
revista a dorintelor lor si ghidarea celorlalti in aceasta directie. In plus, ei sunt capabili sa
descifreze semnalele din jurul lor destul de corect, sa stie cand este cel mai potrivit moment
pentru a aborda un subiect sau cand sa faca o mutare din punct de vedere fizic. In chestiunile
financiare, ei au un simt al momentului oportun, ce ii informeaza cand sa investeasca banii sau sa
renunte la tot si cand este momentul potrivit sa inceapa sau sa termine o relatie de afaceri.
Oricine este tentat sa spuna ca nativii zilei de 8 februarie pot prevede intr-o anumita masura
viitorul, insa este posibil sa fie vorba mai degraba de un fel de deschidere a lor spre sugestiile
extrem de stimulatoare privitoare la oameni si lucruri. Intr-adevar, anumiti nativi ai zilei de 8
februarie au psihice complete. Ei sunt capabili sa depisteze ceea ce ceilalti considera foarte
dificil. Ei sunt de asemenea capabili sa-si transmita gandurile si mesajele la distanta, ca niste
transmitatori. Chiar si o persoana obisnuita nascuta in aceasta zi are cel mai adesea un al saselea
simt foarte puternic.

Nativii zilei de 8 februarie sunt foarte puternici din punct de vedere conceptual. Ei isi rezerva
timp pentru a examina problema in mod obiectiv si pentru a vedea cum ar trebui actionat. Nu se
pripesc si nu fac multe incercari pentru a realiza ceva, expunandu-se astfel posibilitatii de a gresi.
Adesea ei dau impresia ca traiesc intr-o alta lume populata de idei. Ei pot fi intelectuali sau
proiectanti, arhitecti sau cititori de harti, muzicieni sau oameni de stiinta sau priceputi operatori
pe calculator. Cu siguranta, insa, ei nu sunt niste visatori frivoli. Adesea, ceilalti vor fi surprinsi
sa descopere acest lucru deoarece vor presupune in mod gresit ca nativii zilei de 8 februarie sunt
rupti de realitate sau ca nu au nici o legatura cu ceea ce se intampla. De fapt, nativii zilei afiseaza
o mare capacitate de a intelege chestiunile extrem de tehnice.

In ciuda talentelor lor, vietile emotionale ale nativilor zilei de 8 februarie tind spre instabilitate si
chiar haos. Daca nu si-au descoperit niciodata sau nu si-au dezvoltat latura conceptuala a naturii
lor si daca si-au folosit toata energia in relatiile interpersonale, ei pot pierde destul de mult timp
in acest sens. Ei nu reusesc sa mentina legatura cu persoana potrivita sau devin atasati fara
speranta de persoanele nepotrivite. In principiu, ei gresesc atunci cand preiau responsabilitati
ireale, pe care nu sunt in masura sa le realizeze. Exista o latura extrem de docila a naturii lor.
Aceasta ii poate determina sa dea foarte mult chiar daca primesc foarte putin in schimb sau sa
doreasca sa fie in centrul atentiei. Din nefericire, abilitatile lor psihice nu par sa ii ajute in
alegerea partenerilor lor. In mod frecvent, ei doresc ca lucrurile sa decurga usor, cat mai bland,
dar cu persoana nepotrivita acest lucru este in cele din urma dificil, daca nu imposibil. Nativii
zilei de 8 februarie ar trebui sa reziste acestei tentatii, in masura posibilului si sa gaseasca un
echilibru propice intre a da si a primi in egala masura.

SFATURI: Cauta sa fii mult mai realist in viata personala. Incearca sa-ti dezvolti o judecata mai
buna. Rezolva-ti propriile probleme. Fereste-te de tendintele autodistructive.

PUNCTE FORTE:
Conceptual
Intuitiv
Tehnic

PUNCTE SLABE:
Dependent
Confuz emotional
Pasiv
Varsator, Noua februarie - Ziua vitalitatii

Invidizii nascuti pe 9 februarie sunt activi, atrasi de intamplarile incitante si in acelasi timp
genereaza un flux de energie pozitiva. Ei sunt cel mai adesea extrem de spontani si oarecum
ciudati. Daca si-ar canaliza energiile in loc sa le imprastie, ei ar putea fi mult mai productivi.

In calitate de membri de familie sau prieteni, nativii zilei de 9 februarie se pricep de minune sa
ridice moralul celor mai tulburati. Familiarizati cu suferinta, indivizii mai evoluati nascuti in
aceasta zi invata din experientele trecute fiind astfel capabili sa-i indrume pe ceilalti. Ei au
talentul de a transforma situatiile potential negative in situatii avantajoase pentru ei.

Pe masura ce inainteaza in varsta, cei nascuti in aceasta zi devin mai intelepti si ii privesc cu
intelegere si compasiune pe cei care se confrunta cu dificultati. Ei pot afirma cu incredere “am
mai trecut odata prin asta si stiu cum este”.

Nativii zilei de 9 februarie sunt supravietuitori, isi pastreaza speranta si lupta cu provocarile
vietii chiar daca au trecut prin experiente nefericite. Nu este deloc surprinzator ca intelegerea si
intuitia lor sunt foarte apreciate in cercul lor social.

Unii dintre nativi par uneori doborati de experientele prin care au trecut insa ei vor lupta sa-si
mentina atitudinea pozitiva si vitalitatea. Asemenea oameni interesanti si profunzi sunt angajati
intr-o batalie constanta intre latura intunecata si cea luminoasa a personalitatii lor. Ei sunt
luptatori agresivi, explozivi sau imprevizibili. Cand sunt intr-o dispozitie deosebit de buna
raspandesc in jurul lor lumina. In schimb, daca sunt suparati, ceilalti trebuie sa dispara cat mai
repede.

Puterea vointei celor nascuti pe 9 februarie a demonstrat in diverse ocazii deosebite ca poate fi cu
adevarat remarcabila, dar, din nefericire, constanta si consistenta scopului poate lipsi in mod
dureros. Multi dintre nativi sunt predispusi la autocompatimire si astfel ei ar trebui sa evite
alcoolul si alti factori depresivi. Majoritatea celor nascuti in aceasta zi trebuie sa se straduiasca sa
aduca stabilitate in vietile lor, sa beneficieze de intelegerea partenerului si sa cultive increderea
in general.

SFATURI: Ramai cu capul sus. Nu te lasa doborat de negativitatea celorlalti. Conserva-ti


energiile. Ia in considerare cu grija efectul pe care il ai asupra celor din jurul tau si cerintele pe
care le ai de la ei. Nu este intotdeauna usor sa te cunoasca cineva.

PUNCTE FORTE:
Vesel
Vivace
Productiv

PUNCTE SLABE:
Imprastiat
Tulburat
Suferind
Varsator, Zece februarie - Ziua recunoasterii

Nativii zilei de 10 februarie cauta in general sa obtina aprobarea unui grup destul de vast si le
place sa fie apreciati de cei care sunt in tema cu respectivul subiect. Multi dintre cei nascuti pe
10 februarie isi doresc sa fie recompensati cu prisosinta si recunoscuti de catre cel mai mare
esalon al societatii sau culturii. Nativii mai evoluati reusesc sa atraga recunoasterea fara sa se
straduiasca prea mult sau sa-si compromita integritatea. Ei urmeaza increzatori o viziune
personala atat de intensa astfel incat ceilalti vor fi invinsi.

Intr-adevar, este extrem de neobisnuit pentru nativii zilei de 10 februarie sa-si schimbe
modalitatile de actiune pentru a deveni mult mai cunoscuti. Atitudinea lor este in principiu
“accepti sau renunti”, nu neaparat pentru faptul ca sunt genul de oameni combativi sau
conflictuali cu orice pret ci pur si simplu pentru faptul ca sunt siguri pe ei si actioneaza in stilul
lor propriu. Din nefericire, ceilalti ar putea considera aceasta atitudine drept incapatanare si
inflexibilitate. Din acest motiv, cei nascuti astazi trebuie sa gaseasca un partener foarte
intelegator sau care ii iubeste exact pentru aceste excentricitati.

Persoanele nascute pe 10 februarie sunt capabile sa perceapa cu usurinta sentimentele celorlalti,


insa personal nu sunt foarte expansivi cu sentimentele lor. Ei par sa isi canalizeze toate energiile
in activitati captivante, pastrand totusi un grad de detasare emotionala. Aceasta obiectivitate
poate sta la baza succesului lor. In calitate de actori pe scena vietii, ei recunosc ca au o mare
responsabilitate fata de familie, prieteni, asociati si stiu cum sa procedeze pentru ca lucrurile sa
mearga bine.

Nativi zilei de 10 februarie trebuie sa invete sa nu se plaseze intotdeauna in centrul atentiei, sa


ofere si altora sansa de a se afirma. Intreaga problema a responsabilitatii este foarte interesanta
pentru nativi. Multi dintre ei manifesta un puternic simt al responsabilitatii fata de lume si fata de
viata, dar este posibil sa uite de responsabilitatea fata de persoanele apropiate. Astfel, membrii
familiei lor se pot simti uneori ignorati, prietenii se pot simti folositi sau colegii neglijati. Sa le
pese, sa impartaseasca, sa faca sacrificii – acestea sunt temele pe care nativii zilei de 10 februarie
ar trebui sa le aiba in vedere cand actioneaza in scopul realizarii obiectivelor lor.

Cei nascuti in aceasta zi se expun riscului de a ajunge recunoscuti, pretuiti, dar singuri. Aceasta
soarta poate fi evitata daca vor recunoaste semnele de avertisment ale izolarii incipiente si vor
lua masuri pentru a schimba aceasta situatie. Nu este niciodata prea tarziu pentru cei care au
hotarat sa stabileasca legaturi cu ceilalti.

SFATURI: Nu trece cu vederea chestiunile marunte. Sarcinile simple pot ajuta natura ta
abstracta. Evita sa fii luat de val de scopul activitatilor pe care le intreprinzi. Aminteste-ti sa iei
parte la ceea ce se petrece in jurul tau.

PUNCTE FORTE:
Individualist
Increzator
Empatic
PUNCTE SLABE:
Nervos
Implicat
Izolat
Varsator, Unsprezece februarie - Ziua confortului sporit

Multi dintre cei nascuti pe 11 februarie isi aduc contributia la imbunatatirea calitatii vietii din
jurul lor. Asemenea imbunatatiri pot fi de natura conceptuala, inventiva sau de o varietate
disticta. Conceptul cheie pentru nativii zilei de 11 februarie este imbunatatirea permanenta,
deoarece ei considera ca lucrurile nu sunt atat de comfortabile sau eficiente cum ar putea fi in
realitate.

Desi comfortul si luxul pot fi rezultatele eforturilor lor, majoritatea nativilor zilei de 11 februarie
nu sunt adeptii luxului. Naivii mai putin evoluati vor cauta in mod constant sa obtina placere, dar
la un moment dat vor avea parte de dezamagire, gelozie, posesivitate si durere. Pentru nativii mai
evoluati ai zilei de 11 februarie, imbunatatirea situatiei celorlalti este o sarcina creativa pe care ei
o urmeaza cu ardoare si dedicatie.

Contribuind la calitatea vietii celorlalti, nativii zilei de 11 februarie doresc sa faca viata mai
usoara, mai placuta si mult mai plina de semnificatie. Imbunatatirile naturii practice pot fi un
mijloc de a rezerva mai mult timp si energie pentru preocupari intelectuale, creative si spirituale.
Intr-adevar, cei nascuti in aceasta zi se remarca prin faptul ca sunt capabili sa se bucure de
placerile vietii fara a pierde din vedere ceea este important pentru ei.

Libertatea este tema centrala in vietile nativilor zilei de 11 februarie. Depasirea limitarilor
corpului reprezinta pentru ei o provocare. De fapt, nativii zilei de 11 februarie nu suporta sa fie
impiedicati de dezavantaje, indiferent ca sunt fizice, mentale sau financiare. Din dorinta lor de a-
si imbunatatii grupul de prieteni, familia sau cunostintele, ei vor demonstra ca exista o cale mai
buna de a rezolva lucrurile, dar vor sfarsi prin a fi respinsi pentru acest lucru.

Persoanele nascute pe data de 11 februarie pot trece cu vederea faptul ca oamenii prefera sa fie
lasati sa isi rezolve problemele in stilul lor propriu, chiar daca vor face greseli. Cu siguranta
poate fi dificil sa vezi oameni incapanati sau absurzi care repeta aceleasi greseli fara a incerca sa
profite de oportunitatile de imbunatatire. Nativii zilei de 11 februarie care vor ajunge pe pozitii
inalte in societate pot fi priviti cu neincredere de catre spiritele mai reactionare care se simt
amenintate de schimbare si progres. Astfel, pentru a avea un succes de durata, va fi nevoie ca ei
sa cultive intr-o masura destul de mare tactul si diplomatia si sa invete sa recunoasca situatiile pe
care trebuie sa le evite.

SFATURI: Incearca sa te gandesti mai mult la dorintele oamenilor si nu doar la nevoile lor
aparente. Respecta intimitatea celorlalti. Urmeaza-ti idealurile si principiile, dar nu le impune
familiei si prietenilor.

PUNCTE FORTE:
Saritor
Inventiv
Intelegator

PUNCTE SLABE:
Excesiv
Exagerat de implicat
Insensibil
Varsator, Doisprezece februarie - Ziua unificatorului

Nativii zilei de 12 februarie au capacitatea de a unifica elementele disparate din mediul lor, fie
ca este vorba de impacarea unei familii cu probleme, vindecarea unei rupturi intre prieteni sau
demonstrarea spiritului de conducator pentru a rezolva disputele in cadrul organizatiilor.

De obicei, cei nascuti in aceasta zi evalueaza o situatie data prin propria perspectiva si, in cazul
in care au autoritatea necesara, vor schimba cursul de desfasurare al lucrurilor pentru grup.
Totusi, aceasta nu inseamna ca ei ignora sau subapreciaza ceea ce gandesc ceilalti. Este vorba de
faptul ca ei simt adesea ca au asimilat deja cele mai multe puncte de vedere si ajung la o
concluzie ce implica cel mai bun curs al lucrurilor. Ei devin astfel suficient de influenti pentru a-i
convinge pe ceilalti sa-i urmeze.

Nativii zilei de 12 februarie sunt indivizi cu multe fete, cu talente variate. Pentru ei, unirea
fatetelor disparate ale personalitatii lor reprezinta o provocare suplimentara. Mult prea des,
propria versatilitate actioneaza impotriva lor si le distruge scopul in organizarea carierei si
preocuparilor personale. In plus, odata ce au luat o hotarare, incapatanarea lor si refuzul de a
schimba cursul le poate crea dificultati. Pusi fata in fata cu problemele ei pot incerca sa razbata
fara a cauta sa faca compromisuri.

Deoarece adesea gandesc in termeni absoluti, poate fi dificil pentru nativii zilei de 12 februarie
sa faca compromisuri. Acest lucru este necesar uneori, mai ales daca doresc sa perceapa adevarul
unei situatii date. Desi in general doresc sa ramana credinciosi principiilor lor etice, ei trebuie sa
afle importanta schimbarii pentru a se adapta noilor circumstante si trebuie sa asculte cu grija
sugestiile bine gandite si observatiile facute de-a lungul timpului de catre coechipieri sau
asociati.

Uneori, nativii zilei de 12 februarie adopta un punct de vedere codificat care devine cadrul sau
filozofia de lucru pentru ei si le ghideaza felul de a gandi. Totusi, daca vor sa-si exprime in
continuare conceptia ei isi vor intari ideile si vor fi astfel scuti de mari deziluzii si erori. Cei mai
evoluati dintre nativii zilei de 12 februarie vor respinge acele teorii care nu le mai sunt de folos.

Fara indoiala, eforturile nativilor zilei de 12 februarie de a impaca oamenii pot face mult bine.
Totusi, lasand lucrurile sa se schimbe, sa se dezvolte sau chiar sa se destrame pe propria lor
rapundere este uneori un raspuns mult mai potrivit. Nativilor nu le sta in fire sa renunte, dar ei
vor ajunge sa realizeze ca uneori este mai bine sa abordeze o cale lipsita de actiune.

SFATURI: Ramai obiectiv si deschis. Examineaza-ti sistemul de credinte si fii pregatit sa


respingi acele aspecte care nu mai sunt adevarate. Flexibilitatea este o forta. Pasteaza-ti natura
critica sub control.

PUNCTE FORTE:
Duplicitar
Protector
Conceptual
PUNCTE SLABE:
Intolerant
Hotarat
Rigid
Varsator, Treisprezece februarie - Ziua vigorii

Indivizii energici nascuti pe 13 februarie sunt de obicei in stare de cele mai stimulatoare
lucruri, daca sunt motivati. Ei cauta evenimentele incitante si se simt bine in lumina
reflectoarelor. De fapt, cei nascuti in aceasta zi sunt calificati drept exibitionisti fara rezerve. Cei
care nu cauta atentia unui public cat mai larg vor solicita in schimb destul de multa atentie in
cadrul familiei sau al anturajului. Nativii zilei de 13 februarie au tendinta de a fi demonstrativi
din punct de vedere emotional. Ei simt nevoia sa-si impartaseasca sentimentele, indiferent ca este
vorba de bucurie sau melancolie. Indivizi volatili, cei nascuti in aceasta zi considera ca este
destul de dificil sa pastreze un secret pentru mult timp. Intr-adevar, franchetea si spontaneitatea
lor le poate crea multe probleme, in special in dragoste.

Cu cateva exceptii, nativii zilei de 13 februarie lasa in general lucrurile sa mearga de la sine. In
acele domenii speciale, exista putine sanse sa fie abatuti din drumul lor. Latura lor rationala este
bine dezvoltata, dar uneori exista o separare aparenta intre mintea si inima lor. Astfel, uneori se
lasa dominati de sentimente si neglijeaza realitatea.

Comportamentul spiritual, neinhibat este ceva firesc pentru majoritatea celor nascuti pe 13
februarie. Totusi, indivizii mai putin evoluati nascuti in aceasta zi pot tinde spre latura violenta si
autodistructiva. Toti nativii zilei de 13 februarie ar trebui sa-si cultive calmul fara a fi exagerat
de reci, sa invete sa isi limiteze spontaneitatea fara a o suprima si sa isi aminteasca ca nu toti isi
pot sustine cererile si critica.

Nativii zilei de 13 februarie trebuie sa ramana in legatura cu centrul lor si sa sape mai adanc in
personalitatile lor complexe daca doresc sa evolueze. Ei trebuie sa faca ceva pentru a intelege
mai bine procesele de gandire ale celorlalti si sa fie mult mai receptivi la temerile, nevoile si
dorintele oamenilor. Cei nascuti astazi fac uneori greseli in relatiile interpersonale. Ei vor
presupune ca ceilalti sunt siguri si increzaori, cand de fapt nu este cazul. Este de inteles faptul ca
nativii zilei de 13 februarie doresc ca cei cu care vorbesc sau cu care au relatii sa fie pe aceasi
lungime de unda. Totusi, ei nu trebuie sa devina nerabdatori sau iritati cand se va produce un
blocaj in procesul de intelegere sau cand ceea ce pare extrem de evident pentru ei nu este atat de
clar pentru ceilalti.

SFATURI: Observa-ti stilul de viata. Pastreaza legatura cu sentimentele si parerile celorlalti.


Cultiva-ti vointa si autocontrolul. Comportamentul firesc este in general admirabil, dar nu se
potriveste in orice situatie.

PUNCTE FORTE:
Spontan
Expansiv
Energetic

PUNCTE SLABE:
Impulsiv
Neatent
Tulburat
Varsator, Paisprezece februarie - Ziua deraderii

Indivizii inteligenti nascuti pe 14 februarie sunt de obicei stapanii comentariului la obiect,


ironic si uneori devastator. Ei au tot ceea ce le trebuie pentru a face lumea sa rada, dar si
capacitatea de a-i face sa gandeasca. Scurti si la obiect, ei vor lua un lucru pe care altii l-ar putea
exprima in aproximativ o ora, il vor analiza si ii vor da o forma mai atractiva, impartasindu-l
apoi pur si simplu tuturor celor interesati. Iubitori de glume si povesti, povestind uneori cu
exagerari si recurgand chiar la farse, nativii zilei de 14 februarie isi fac cunoscuta conceptia lor
ingenioasa despre viata. Nimic din toate acestea nu este menit sa sugereze ca nativii zilei de 14
februarie sunt superficiali. Umorul, elocventa si comentariile acerbe sunt doar um mijloc de
exprimare. Este adevarat ca nativii acestei zile nu se iau nici pe ei si nici viata prea in serios.
Acest lucru nu se reflecta in nici un caz in munca lor ci reprezinta mai degraba o conceptie
filozofica.

Indivizi mai putin evoluati nascuti in aceasta zi pot fi coplesitor de negativisti in abordarea vietii,
uneori comportandu-se intr-o maniera distructiva sau avida de putere. Ei pot face greseala de a se
considera mai presus de legile firii si regulile sociale. Astfel, ei sunt prinsi de cele mai multe ori
nepregatiti atunci cand un vant naprasnic se abate dintr-o data asupra lor.

Toti nativii zilei de 14 februarie trebuie sa se fereasca ca nu cumva ironia lor sa se transforme in
sarcasm. O asememea atitudine starneste opozitia celorlalti. Desi ceilalti ar putea considera
amuzant un asemenea umor negru pentru un timp, vor prefera sa nu aiba prea mult parte de el.
Desigur, oricui ii place sa rada cu pofta, dar depinde si de obiectul amuzamentului. Nativii care
sunt capabili sa glumeasca pe seama lor insisi sunt mult mai sensibili la aceasta probelma. Insa,
si in acest caz, ei nu trebuie sa permita ca aceasta autodepreciere sa ajunga prea departe.

Viteza procesului de gandire si capacitatea de concentrare sunt pronuntate in cazul nativilor zilei
de 14 februarie. Abilitatea lor de a se concentra asupra sarcinilor prioritare este destul de
remarcabila. Latura fizica a celor nascuti in aceasta zi este si ea foarte dezvoltata. Toate tipurile
de activitati senzuale le fac placere pentru ca permit creierului lor o bine meritata odihna. Ei aleg
sa-si petreaca timpul liber cu persoane mai putin orientate spre latura intelectuala. Prietenii lor
sunt adesea persoane realiste, inteligente, dar care stiu sa se relaxeze si sa se distreze.

Nativii zilei de 14 februarie trebuie sa-si controleze tendinta de a-i face pe ceilalti sa fie
permanent in defensiva. In plus, daca se vor analiza cu atentie pe ei insisi, vor avea mari
avantaje. Cheia succesului lor este sa isi acorde din cand in cand timp pentru ei, departe de
implicarea lor permanenta in tot ceea ce ii inconjoara.

SFATURI: Directioneaza-ti energiile spre activitati pozitive. Fii sensibil la ceea ce simt altii si
alege-ti cu grija cuvintele inainte de a vorbi. Acorda-ti timp pentru relaxare. Tacerea exprima
adesea mai multe decat un discurs intreg.

PUNCTE FORTE:
Destept
Simplu
Amuzant
PUNCTE SLABE:
Exagerat de agresiv
Caustic
Infierbantat
Varsator, Cincisprezece februarie - Ziua inventivitatii

Nativii zilei de 15 februarie dau dovada de ingenuitate si imaginatie. Daca talentele lor s-ar
manifesta in domenii mult mai tehnice sau poetice, nativii acestei zile ar fi capabili sa-si faca
viziunile neobisnuite si visele sa devina realitate. Ei par sa considere firesc sa gandesti in mod
creativ. Astfel, sunt mai putin amenintati de dificultatile sau problemele pe care le percep ca pe
niste provocari de o complexitate ce variaza. In acest sens, ei sunt foarte pozitivi in conceptia lor.
Pe de alta parte, pot fi profund dezamagiti cand eforturile lor nu au succes si nu intotdeauna au
forta necesara sa se mentina pe pozitie, in special pentru ca sunt mai rabdatori decat este nevoie.
Sensibili pana la extreme, nativii zilei de 15 februarie reactioneaza la criticile ce ii vizeaza.
Datorita sensibilitatii lor, pot fi cu usurinta atinsi sau provocati.

Nativilor zilei de 15 februarie le place ca lucrurile sa se deruleze treptat, nu numai pentru binele
celorlalti, dar si pentru a-si asigura libertatea personala in cadrul responsabilitatilor inhibante.
Acest lucru reprezinta un subiect important pentru ei. Nativilor zilei de 15 februarie le place sa se
distreze, dar in acelasi timp sunt foarte seriosi in ceea ce priveste principiile si idealurile lor. Cei
nascuti in aceasta zi sunt atat simpatici, cat si empatici si astfel ei simt durerea celorlalti mult mai
acut decat o persoana obisnuita. In consecinta, exploatarea persoanelor dezavantajate sau mai
slabe este in mod special dificil de indurat pentru ei.

Iubitori ai naturii, nativilor zilei de 15 februarie le place sa fie liberi sa hoinareasca, sa gandeasca
asa cum doresc ei, sa isi lase mintea sa zburde ravnind la toate minunile lumii. Multi dintre cei
nascuti pe 15 februarie sunt extrem de curiosi si doresc sa investigheze majoritatea lucrurilor din
jurul lor. Ei nu se pot multumi doar cu stimuli si cu cat obtin mai mult, cu atat viata lor devine
mai bogata. Totusi, ei trebuie sa se fereasca de problemele create de starile exagerate de exaltare.

Desi nativii zilei de 15 februarie stiu foare bine sa se disciplineze si sa-si ordoneze vietile uneori
haotice, in general opun rezistenta disciplinei impuse din exterior si intr-adevar pot fi extrem de
rebeli. Totusi, ei au destul discernamant pentru a-si da seama cand este necesara ordinea impusa,
cand trebuie sa urmeze intocmai regulile si cand trebuie sa fie rezonabili si corecti. Din
nefericire, in aceasta lume imperfecta, acest lucru nu se intampla prea des.

Uneori, in loc sa isi exprime frustrarile, nativii zilei de 15 februarie devin tacuti si pastreaza
resentimentele in adancul sufletului lor. In acest punct, ei pot fi apti sa-si faca promisiuni in
gand, oferindu-si un premiu de consolare sau facandu-si un plan de razbunare. Indivizii mai putin
evoluati nascuti in aceasta zi trebuie sa se fereasca sa se cufunde in compatimire sau sa
rabufneasca in accese de furie necontrolate. Confruntarea cu emotiile negative este cea mai
importanta provocare pentru nativii zilei de 15 februarie. Adesea, cei nascuti in aceasta zi devin
mai intelepti cu varsta si se echilibreaza din punct de vedere emotional pe masura ce trec anii.
Afectiunea este de obicei cheia acestui proces; sa primeasca si sa dea in viata de zi cu zi este
important pentru dezvolatrea si perfectionarea acestora. Cand sunt privati de aceasta, ei se pot
inchide in ei insisi si pot ajunge sa traiasca in propria lor lume izolata, imaginara.

SFATURI: Este posibil sa fii mereu in toane bune. Evita sa iti rasfeti sensibilitatea. Dezvolta-ti
rabdarea si ramai concentrat. Invata sa te confrunti cu respingerea si dezamagirea. Lasa-ti
energia sa curga si nu te inchide in tine.
PUNCTE FORTE:
Curios
Ingenios
Iubitor

PUNCTE SLABE:
Haotic
Exagerat de sensibil
Cu toane
Varsator, Saisprezece februarie - Ziua animatiei

Persoanele nascute pe data de 16 februarie sunt indivizi spirituali, curajosi si demonstrativi


care insufletesc orice actiune la care iau parte. Ei admira spontaneitatea si nu le place sa aiba un
comportament fortat, masurat sau constrans. De asemenea, ei recunosc din instinct ca
flexibilitatea este esenta vietii in timp ce dificultatea si blocajul reprezinta incapacitatea de a
schimba. Temele nasterii, renasterii, fundamentarii si inovatiei – pe scurt, toate felurile de
inceputuri – sunt esentiale pentru vietile lor.

Totusi, odata ce un anumit lucru a intrat in fiinta, va fi necesar sa fie mentinut. In acest caz apare
o problema, mai exact faptul ca atunci cand lucrurile nu merg bine, nativii zilei de 16 februarie
se pot descuraja si este posibil sa fie incapabili sau chiar lipsiti de dorinta de a merge mai
departe. Desi nu sunt niste indivizi care sufera pentru mult timp, terminarea unei relatii,
renunarea la un loc de munca sau la procesul vietii poate fi foarte dureros pentru ei pentru
simplul motiv ca, in multe situatii, ei nu sunt atat de priceputi sa se apropie de ceva sau cineva.
Acest lucru este adevarat, in special cand este vorba de activitati sau eforturi pe care ei insisi le-
au creat sau implementat. Astfel, este destul de important ca nativii zilei de 16 februarie sa
gaseasca cel mai potrivit mod de a efectua schimbari in viata lor, fie ca este vorba de renuntarea
la un loc de munca sau terminarea unei relatii. Daca se vor simti lipsiti de puterea de a schimba
lucrurile radical, nativii sunt capabili sa renunte brusc la activitatile lor.

Cei nascuti in aceasta zi pot evalua corect unele propuneri si simt nevoia de a merge mai departe.
Uneori, pot profita de aceste lucruri pentru a crea legaturi cu evenimente din trecut cu scopul ca
asocierile precedente sa faca parte din viitorul lor.

Nativii zilei de 16 februarie au o orientare pozitiva spre viata, evidentiata mai ales prin dragostea
lor pentru copii si animale. Lucrurile simple, cinstite si directe sunt extrem de admirate de catre
acestia. Cei nascuti in aceasta zi au un echilibru foarte bun al calitatilor masculine si feminine si
in consecinta ei pot fi la fel de apropiati si se pot intelege atat cu femeile cat si cu barbatii.

In masura in care prietenii si asociatii sunt in tema cu principiile lor de viata, nativii zilei de 16
februarie pot fi foarte permisivi, indiferent de mediul si clasa din care provin sau de politica pe
care o duc. Insa, pe de alta parte, cei nascuti in aceasta zi pot fi foarte duri cu indivizii ce
actioneaza in mod dictatorial, condescendent sau arbitrar, in special in ceea ce le priveste pe
fiintele mai slabe. Desi, in general, aceste reactii puternice la injustitie pot fi justificate, nativii
zilei de 16 februarie trebuie sa fie atenti sa nu mearga prea departe cand se exprima in acest sens.

SFATURI: Invata sa-ti dezvolti talentele, accepta-le ca pe un fapt concret si apoi mergi mai
departe. Tine minte ca totul are un sfarsit la un moment dat. Ia in considerare faptul ca nu toti
sunt atat de rapizi ca tine, atat din punct de vedere fizic, cat si intelectual. Fii mai precaut.

PUNCTE FORTE:
Spiritual
Orientat spre viata
Spontan
PUNCTE SLABE:
Brusc
Tulburat
Expansiv
Varsator, Saptesprezece februarie - Ziua batausului

Indivizii extrem de sensibili nascuti pe 17 februarie se inconjoara inca de timpuriu cu o armura


dura si ies la lupta cu intreaga lume. Mediul din care provin nu-i ajuta prea mult, astfel ca ei
trebuie sa lupte pentru ei insisi inca de la inceput. Unii nativi sunt privilegiati, altii dezavantajati,
dar indiferent de clasa sociala din care provin ei sunt convinsi de capacitatea lor de a depasi
obstacolele pentru a reusi ca indivizi cu drepturi proprii. Totusi, inainte de a lupta cu lumea, cei
nascuti in aceasta zi trebuie sa lupte cu ei insisi pentru a se forma asa cum doresc.

Datorita criticii, asteptarilor sau posibil a neglijarii, nativii zilei de 17 februarie ajung sa realizeze
foarte devreme, inca din copilarie, ca natura lor sensibila nu va supravietui decat daca isi
intareasc apararea. In cazul nativilor mai putin evoluati ai zilei de 17 februarie, o asemenea
aparare se poate manifesta in primul rand prin secrete, suspiciune si inarmare fizica. In cazul
nativilor mai evoluati, apararea este mult mai probabil sa se manifeste sub forma de talente,
cunostinte vaste sau prezenta fizica. Din nefericire, cei nascuti in aceasta zi pot ajunge sa se
izoleze de influentele de orice fel, bune sau rele, ce incearca sa ii biruiasca. Duritatea lor
aparenta este in dezacord cu sensibilitatea exagerata care nu moare niciodata cu adevarat cu
exceptia anumitor cazuri extrem de neobisnuite.

Persoanele nascute pe data de 17 februarie pot fi atinse de sagetile dragostei si de mana blanda a
afectiunii, dar lovitura trebuie sa fie bine tintita si sentimentul sa fie direct si sincer. Cei nascuti
in aceasta zi nu doresc sa fie impiedicati in cautarea implinirii de sine. Destul de des ei ignora
ceea ce poate fi un contact uman necesar pentru a evita un blocaj sau o izolare. Indivizii mai
avansati nascuti in aceasta zi permit expresivitatii si sensibilitatii lor interioare sa se faca
remarcate, indiferent de piedici, nu numai in atitudinea lor, dar si in cadrul activitatii lor
profesionale. Astfel, ei au un fel de transparenta, putand in acest caz sa-si faca armura invizibila,
desi nu renunta niciodata la ea.

Nativii zilei de 17 februarie sunt dispusi sa merga destul de departe pentru ei insisi, pentru
familia si prietenii lor, chiar si pentru strainii ce au nevoie de ajutorul lor. Ei sunt extrem de
realisti si de obicei poseda o intuitie in ceea ce priveste ordinea sociala existenta, cu toate
inegalitatile si incorectitudinile ei. Desi sunt luptatori atunci cand sunt provocati, cei nascuti in
aceasta zi nu sunt exagerat de agresivi, nu se enerveaza si nu se supara atat de usor. Ei sunt
destul de bine ancorati in realitate, sunt calmi si au prestanta in fata celorlalti. In acelasi timp,
acest lucru ii avertizeaza pe cei ce au intentii ostile ce ii vizeaza pe acestia. Cei ce confunda acest
calm cu pasivitatea vor avea un adevarat soc.

Nativii zilei de 17 februarie sunt niste oameni credinciosi, pun suflet in cauza lor, oricare ar fi
aceasta. Multi dintre cei nascuti in aceata zi sunt “luptatori spirituali”, ale caror obiective sunt
personale si pentru care dezvoltarea de sine si exprimarea personala sunt cele mai importante
valori. Desi preocupati de sine in mod obiectiv (poate chiar exagerat de preocupati), ei pot sa ii
inspire si sa ii puna pe picioare intr-o mare masura pe cei din jurul lor.

SFATURI: Mentine-te deschis catre lumea exterioara. Lasa-i pe ceilalti sa priveasca inauntru,
chiar daca nu au voie sa intre. Foloseste-ti sensibilitatea pentru a invata calea spre viata
spirituala. Fereste-te sa fii prea secretos sau suspicios.
PUNCTE FORTE:
Invincibil
Spiritual
Sensibil

PUNCTE SLABE:
Inarmat
Izolat
Singuratic
Varsator, Optsprezece februarie - Ziua imaginii de ansamblu

Indivizii nascuti pe 18 februarie ii invioreaza pe cei din jur cu ideile si energia lor. Desi nu le
place sa se impotmoleasca in detalii, ei analizeaza intreaga imagine per ansamblu si apoi pun
lucrurile in ordine. Rareori iau decizii importante inainte de a intoarce lucrurile pe toate partile.
Viata lor nu este presarata de evenimente, nu sunt fatalisti in ceea ce priveste actiunile viitoare.
Prin orice actiune pe care o intreprind, ei subliniaza o filosofie de viata si stabilesc un set de
principii pe care nu le vor trada. Convinsi fiind de aceste valori, este dificil, daca nu imposibil
pentru ei, sa faca schimbari majore. Totusi, datorita dorintei sincere de a sti adevarul ei sunt
deseori deschisi la puncte de vedere variate doar daca vor avea de invatat din ele.

Datorita chestiunilor de anvergura si a ambitiilor bine intentionate, cei nascuti pe 18 februarie


pot pierde din vedere anumite detalii banale sau nesemnificative, care de fapt au o mare
importanta pentru ei sau pentru ceilalti. Intr-adevar, cineva nascut in aceasta zi poate sa nu mai
fie in tema cu lucrurile de actualitate. Ei pot deveni nerabdatori sa aiba grija de gospodarie, sa
intretina proprietati sau sa se implice in afaceri. Datorita atitudinii distante sau superioare, ei pot
starni gelozia sau dusmania celorlalti. Desi nativii sunt adesea indivizi extrem de autonomi,
siguri pe ei, care au nevoie de foarte mult timp pentru ei insisi, rareori se indeparteaza de semenii
lor sau rezista sa nu ceara ajutor. Ei sunt empatici si simpatici, dar doar pana la un punct. Totusi,
deoarece nu sunt dispusi sa-si sacrifice timpul sau idealurile pentru toate cerintele inutile sau
atitudinile pretentioase.

Majoritatea nativilor zilei de 18 februarie au probleme cu hipersensibitatea emotionala inca din


copilarie si in cazuri extreme pot fi impinsi intr-o directie sau alta: se retrag din grijile si
suferintele lumii si isi perfecteaza viziunea personala sau isi construiesc un exterior dur si se
implica in problemele lumii. In oricare dintre cazuri, ei se misca in directia maximizarii atat a
scopului, cat si a influentei ideilor lor.

Daca nativii zilei de 18 februarie pot ramane fixati pe obiectivele lor, dar in acelasi timp
participa la problemele de zi cu zi ale vietii, ei vor inregistra mari succese. Daca totusi ajung sa
se abata, datorita incapacitatii de a-si controla emotiile si sensibilitatile, este posibil sa se afle
intr-o permanenta lupta si sa fie nefericiti.

Pentru nativii zilei de 18 februarie, cheia autorealizarii este imbinarea vointei si clarviziunii cu
sensibilitatea.

SFATURI: Urmeaza-ti visele, dar fa-ti timp si pentru problemele zilnice. Nu-ti uita prietenii si
nu te indeparta de lume. Singuratatea si negativitatea pot fi combatute adesea prin faptul ca esti
mult mai deschis si mai ingaduitor.

PUNCTE FORTE:
Magnetic
Sensibil
Filozofic

PUNCTE SLABE:
Distant
Izolat
Nerabdator
Varsator, Nouasprezece februarie - Ziua exploratorului

Indivizii duri si hotarati nascuti pe data de 19 februarie trebuie sa exploreze fara frica mediul
lor inconjurator si in cele din urma sa-si urmeze instinctele in explorarea lumii indepartate.
Majoritatea celor nascuti in aceasta zi depasesc in general sensibilitatile din copilarie si se
transforma rapid in indivizi de incredere, capabili sa faca fata stresului vietii de zi cu zi. Desi pot
manifesta interes in domeniile mistice, nativii zilei de 19 februarie sunt de obicei destul de
practici si vor ramane cu picioarele pe pamant, multumindu-se sa observe de la distanta. Latura
lor mai fantezista se poate manifesta prin dragoste fata de calatorii, aventura si romantism. Ei
considera ca obiectivele care par intangibile sau dificil de realizat reprezinta adevarate provocari.

Nativilor zilei de 19 februarie le place sa depuna eforturi pentru a explora noi taramuri. Le place
foarte mult sa isi puna amprenta personala pe ideile si activitatile pe care le desfasoara. Dorinta
lor de succes este destul de sanatoasa si vitala. Totusi, este necesar sa se fereasca sa nu devina
insensibili sau nemilosi inca de la o varsta frageda, sa se lase coplesiti de rezistenta opusa de
ceilalti. Pastrarea sensibilitatii este cruciala, inclusiv in plan profesional. Nativii care considera
ca viata profesionala si cea personala sunt doua entitati distincte, fara nici un punct comun, vor
da gres fie intr-un sens, fie in celalalt.

Desi nativii zilei de 19 februarie fac tot ce le sta in putinta pe cont propriu, ei sunt si foarte buni
coechipieri. Intr-o mare masura, succesul lor se datoreaza constiinciozitatii, intelegerii si
aprecierii corecte a propriului potential. Ei au abilitati pronuntate de conducatori, desi rareori
doresc sa preia conducerea. In general, ceilalti ii respecta pentru talentele lor, ii considera
persoane echilibrate, extrem de stabile si pe care te poti baza. Totusi, cand nativii zilei de 19
februarie simt impulsul de a avansa sau de a face o schimbare majora, ei trebuie sa fie liberi sa isi
urmeze instinctele. Cei care hotorasc sa-si urmeze instinctele trebuie sa fie pregatiti pentru orice.

Cei nascuti pe data de 19 februarie nu sunt persoane prea blande in general. Pentru a-si dezvolta
aceasta latura, este recomandabil sa petreaca mai mult timp in compania copiilor, nu neaparat ai
lor. In plus, activitatile sociale de tot felul ii pot mentine in legatura cu problemele si nevoile
celorlalti. Totusi, in cele din urma, nativii zilei de 19 februarie au nevoie sa se remarce si sa faca
totul in stilul lor propriu. Cel mai adesea, obiectivele lor nu corespund deloc cu cele ale
societatii, dar se refera la autodezvoltare si chestiuni de onoare. Cand acesti indivizi impulsivi si
spontani simt chemarea, nu pot decat sa o urmeze. Deoarece sunt predispusi la neglijenta, ei
trebuie sa evite activitatile autodistructive. Desi cu totii avem tendinta de a ne transforma in cei
mai aprigi dusmani ai nostri, cei nascuti in aceasta zi sunt uneori mult mai predispusi decat
majoritatea celorlalti.

SFATURI:Cultiva rabdarea si invata sa observi fara sa intervii. Straduinta nu este intotdeauna


cea mai buna cale. Uneori lasa lucrurile sa vina la tine fara sa le fortezi. Fii deschis experientelor
variate.

PUNCTE FORTE:
Indraznet
Imaginativ
Puternic
PUNCTE SLABE:
Impulsiv
Ferm
Necontrolat
Pesti, Douazeci februarie - Ziua Confruntarii

Nativii zilei de 20 februarie au calitati remarcabile de conducatori. Indivizi dinamici, ei sunt condusi de pornirile lor
interioare invariabile ce ii indreapta de obicei pe o cale ascendenta. Succesul, realizarea si amploarea actiunilor lor
vor fi inevitabile. In plus, cei nascuti astazi sunt rareori multumiti sa-si sustina doar cauza proprie. Ei vor actiona si
in numele familiei, ca insarcinat de serviciu sau in numele unui grup social. Ei sunt convinsi ca ii pot aduce pe
drumul cel bun. Intotdeauna, valorile grupului raman o prioritate majora pentru ei.

Cei nascuti in aceasta zi sunt extrem de sensibili si foarte discreti in ceea ce priveste viata personala. Ei isi creaza o
viata ideala, considerata inestimabila carierei lor, dar doar in cazul in care este folosita in scopuri constructive.
Datorita s ensibilitatii, nativiipot deveni incordati si emotivi. In acelasi timp, ei reusesc sa-i hipnotizeze si sa ii
fascineze pe ceilalti. Totusi, pentru ei este imperativ sa ramana in legatura cu propria sensibilitate si sa-si controleze
sentimentele. Cei nascuti in aceasta zi tind sa starneasca sentimentele celorlalti, in special cand este vorba despre cei
dragi si despre prieteni.

Indiferent cat de devotati societatii ar fi acesti indivizi de-a lungul vietii, doar provocarile lumesti sunt cele care ii
impulsioneaza. De cele mai multe ori, ei nu evita conflictele si problemele ci chiar le considera bine venite. Este
doar o aparenta faptul ca nu sunt facuti sa obtina lucrurile usor sau sa aiba o viata relaxata. Acest lucru poate
reprezenta intr-adevar o piedica de netrecut in calea realizarilor si fericirii acestora. Totusi, curios este faptul ca ei isi
gasesc refugiul in rezolvarea de probleme si in agitatia activitatilor sustinute. Pot fi asemanati din acest punct de
vedere cu o pasare sau un avion ce cauta cerul linistit atunci cand se afla in mijlocul furtunii. Totusi energiile lor
intense pot sa-i oboseasca pe ceilalti.

Cei nascuti pe 20 februarie au o intuitie bine dezvoltata. Adesea ei prefera sa se ghideze dupa propriul instinct in loc
sa urmareasca o harta. In acelasi timp, din punct de vedere fizic sunt persoane foarte active. Le place sa savureze o
mancare buna, sunt adeptii senzatiilor si ai vietii de familie stabile. Cu toate ca aspectele realiste ale personalitatii lor
ii pot ajuta sa tempereze latura lor imaginara, pot aparea si conflicte, mai ales cand hotarul dintre imaginar si real
devine imposibil de trecut.

Cei nascuti astazi trebuie sa fie atenti sa evite frustrarea pentru o perioada mai indelungata de timp. Este de preferat
ca, atunci cand este necesar, sa mai coboare putin standardele privitoare la obiectivele lor, pana la un nivel la care sa
poata fi mai accesibile si mai usor de atins. Este necesar sa invete sa isi evalueze cat mai obiectiv abilitatile, sa se
monitorizeze in mod constant si sa ramana destul de flexibili. Acest lucru este necesar pentru a-si revizui modul de
abordare de zi cu zi a vietii. In cazul in care vor indeplini aceste conditii, ei vor fi capabili sa se mentina pe drumul
cel bun.

SFATURI: Nu exagera cu cercetarea profunzimilor. Revino cu picioarele pe pamant. Incearca sa fii mult mai
ingaduitor si mai putin tafnos. Increderea tacita elimina nevoia de a da explicatii.

PUNCTE FORTE:
Energic
Loial
Independent

PUNCTE SLABE:
Exagerat de critic
Dependent de putere
Autodistructiv
Pesti, Douazeci si unu februarie - Ziua intimitatii

Nativii zilei de 21 februarie lupta pentru a se exprima la nivel personal. Inca din tinerete, viata lor poate
fi influentata constant de framantarile interioare cu care se confrunta. La inceput, ei pot considera ca
aceste dificultati se datoreaza mediului inconjurator, dar de obicei ajung sa realizeze ca propria lor natura
extrem de complexa este problema reala. Desigur, insa, problemele pot reprezenta provocari si
oportunitati de a creste, de a invata, de a evolua. In cele din urma, majoritatea nativilor zilei de 21
februarie accepta pe deplin aceasta provocare de a se perfectiona si de a se dezvolta. Suprimand si posibil
depasind sensibilitatile emotionale proprii, ei pot deveni constienti de propria persoana, fapt de care nu
multi sunt capabili. De asemenea, ei pot da dovada de o intuitie remarcabila in ceea ce priveste
sentimentele si motivatiile celorlalti. Nativii tin foarte mult sa-si pastreze intimitatea. Ei considera ca cel
mai mare dar pe care il pot oferi cuiva este sa-i permita acestuia sa patrunda in intimitatea lor. Atunci
cand persoana respectiva ignora sau nu recunoaste unicitatea acestui dar, nativii sunt extrem de afectati.
Datorita sensibilitatii lor, socul poate fi extrem de devastator si va trece multa vreme pana ce nativii vor
indrazni din nou sa se deschida intr-un asemenea mod.

Pentru persoanele egoiste si sentimentale nascute in aceasta zi este dificil sa fie obiective in ceea ce
priveste munca lor. Critica negativa este in mod deosebit dificil de indurat pentru nativi, deoarece acestia
o considera un atac la persoana. Daca doresc sa aiba succes in societate, nativii care sunt artisti,
mestesugari, actori si angajati publici trebuie sa devina imuni la critica celarlalti.

Deseori, este posibil ca nativii zilei de 21 februarie sa fi avut o copilarie destul de dificila din punct de
vedere emotional, problema principala fiind de cele mai multe ori parintele de sex opus. Datorita faptului
ca au fost exagerat de supervizati, criticati sau ignorati atunci cand aveau nevoie de mai mult atentie,
nativii pot deveni persoane secretoase si neobisnuit de tacute sau, in exterma opusa, persoane extrovertite
si exaltate. Ei vor cauta in permanenta sa aiba o viata sentimentala sanatoasa si multumitoare. Unii vor
considera ca un partener iubitor le confirma valoarea, iar altii vor face din partener un confident de
incredere, impartasindu-i toate secretele. Pentru nativi este foarte important sa gaseasca fericirea
emotionala si pacea, dar acest lucru va implica un efort de o viata.

SFATURI: Incearca sa te integrezi in societate. Nu mai fii atat de inchis in tine. Iesi mai mult. Ia legatura
cu ceilalti. Fii in tema si pastreaza-te viguros.

PUNCTE FORTE:
Profund din punct de vedere emotional
Constient
Onest

PUNCTE SLABE:
Implicat
Nemultumit
Detasat
Pesti, Douazeci si doi februarie - Ziua universalitatii
Persoanele nascute pe data de 22 februarie au tendinta de a renunta la ego in folosul unei cauze pline de
semnificatii. Lumea lor personala poate fi complexa si complicata, sentimentele lor pot fi profunde, insa
ei nu vor permite ca acest lucru sa fie principala preocupare. Nativii vor pune lumina reflectorului pe
ceilalti, accentuand idealurile si obiectivele de valoare.

Nativii zilei de 22 februarie cred in general in ceea ce este mai bine pentru ceilalti. In acest sens,
sentimentele lor democratice si uneori patriotice sunt destul de accentuate. Destul de frecvent, ei se vor
afla in pozitia de a sustine sau a conduce cauza clanului, organizatiei, comunitatii, chiar tarii lor. Totusi,
cei mai evoluati dintre nativii zilei au idealuri ce ajung foarte departe, chiar mai departe de granitele
municipale sau nationale. Iubitori ai libertatii universale, extrem de idealisti, ei vor dori ca toti sa se
bucure de binecuvantarile unei vieti bune, fara amenintarea tiraniei sau opresiunii.

Nativii zilei de 22 februarie au un simt strict al datoriei, pot fi severi si chiar neiertatori. Cand vor face
greseli, ei vor fi foarte duri cu ei insisi. De asemenea, ei vor suferi enorm cand isi vor incalca propriul cod
personal, indiferent de motiv. Ei trebuie sa invete sa fie mai putin duri cu ei insisi si mult mai ingaduitori
in functie de circumstante. Standardele nativilor zilei de 22 februarie sunt adesea prea ridicate pentru
oricine altcineva (chiar si pentru ei insisi) pentru a putea fi atinse.

Asa cum am mentionat anterior, nativii zilei de 22 februarie adesea renunta la ego in favoarea muncii lor.
Acest lucru nu inseamna neaparat ca ei sunt toleranti in relatiile lor personale. In ciuda faptului ca par
deschisi unei varietati de experiente, isi exprima clar si raspicat opinia pro sau contra. Totusi, ei evita sa
se exteriorizeze violent in fata partenerului, indeferent cat de nemultumiti sunt.

Nativii zilei de 22 februarie critica adesea societatea, adoptand o atitudine revolutionara. In general nu
sunt persoane optimiste si de aceea evalueaza destul de corect defectele celor din jur. Indivizii mai putin
evoluati nascuti in aceasta zi observa imperfectiunile din jurul lor, dar prefera sa nu faca nimic in acest
sens. In majoritatea cazurilor, ei oscileaza intre a se plange sau a se revolta fara rost. Nativii care, in ciuda
naturii lor idealilste, ajung sa accepte influentele sociale, pot sfarsi prin a se lasa prada unui pesimism
profund.

Datorita capacitatii lor de a lasa deoparte dorintele lor personale, nativii zilei de 22 februarie sunt capabili
sa devina conducatori magnetici, ce insufla discipolilor sentimentul loialitatii. Cu siguranta, nu toti nativii
au ocazia de a-si exercita autoritatea in calitate de angajator, manager sau conducator politic. Totusi, daca
va fi necesar sa solicite asistenta sau sprijin, ei solicita un mare sacrificiu din partea colegilor, familiei si
prietenilor, deoarece puritatea motivelor lor este rareori pusa la indoiala.
SFATURI: Nu mai cere atat de mult de la ceilalti si de la tine. Greselile nu pot fi intotdeauna evitate. Fii
foarte constient de responsabilitatile pe care le ai fata de cei ce se bazeaza pe tine. De asemenea, arata mai
mult interes pentru tine ca persoana.
PUNCTE FORTE:
Altruist
Idealist
Dedicat
PUNCTE SLABE:
Neiertator
Pesimist
Exagerat de critic
Pesti, Douazeci si trei februarie - Ziua candidatului valabil
Persoanele nascute pe 23 februarie sunt capabile sa-si ofere ideile in vederea rezolvarii unor situatii mai
putin obisnuite. Se pricep sa rezolve problemele cu usurinta si sa dirijeze lucrurile in directia potrivita.
Odata ce nativii acestei zile considera ca sunt candidatii potriviti pentru o anumita pozitie de conducere,
ei trebuie sa isi asigure acea pozitie sau cel putin sa aiba o sansa corect sustinuta. Argumentele lor sunt de
obicei solide deoarece rareori vor incerca sa convinga pe cineva de viziunile lor pana ce nu s-au
documentat temeinic.

Nativii zilei de 23 februarie sunt persoane realiste, indivizi bine ancorati in realitate care cantaresc cu
grija situatiile si identifica punctele slabe. Din nefericire, realismul nativilor zilei de 23 februarie se poate
transforma uneori in pesimism. Insa, cand inainteaza in varsta, cei nascuti astazi trebuie sa se fereasca sa
devina exagerat de critici. Latura intunecata a nativilor zilei de 23 februarie necesita o echilibrare
temeinica pentru a evita o cadere in depresie. Nativii trebuie sa se fereasca in mod deosebit de tendintele
autodistructive.

Persoanele nascute pe data de 23 februarie abordeaza cu intelepciune partea materiala in viata. Nu


manifesta dorinta exagerata de a trai in lux. Ei tin cont de experientele trecute atunci cand se confrunta cu
dificultati si pot fi asemanati cu un motor care, odata pus in functiune, nu se mai opreste niciodata.

Nativii zilei de 23 februarie sunt fericiti sa isi extinda raza de actiune, dar in general vor fi destul de
precauti. Pe langa pragmatism, un alt factor care participa la succesul lor este simtul sincronizarii. Ei stiu
cand este momentul oportun sa actioneze si cand trebuie sa stea deoparte. Cei nascuti in acesata zi se
descurca de obicei sa rezolve dilemele existentiale destul de bine, sa preia reponsabilitatea de a-si dirija
propriile vieti in timp ce vor accepta si legile inevitabilului.

Cand sunt frustrati, nativii vor da rareori inapoi, preferand sa aleaga o alta cale. De cele mai multe ori, au
un plan de rezerva. Astfel, nativii zilei sunt pregatiti sa ofere sfaturi celor care pur si simplu s-au
impotmolit si nu mai pot avansa.

In vietile lor private, nativii zilei de 23 februarie trebuie sa se fereasca de adoptarea unei atitudini
infailibile sau atoatestiutoare si sa devina indiferenti fata la nevoile emotionale ale celorlalti. In acest sens,
trebuie sa se straduiasca sa ramana deschisi si sensibili la dorintele celor din jurul lor. Pretuind cu
adevarat opiniile celorlalti, ascultandu-le problemele in liniste si fara sa-i judece, ei isi vor castiga prieteni
si vor fi de mare ajutor, fara a depune prea mari eforturi.

SFATURI: Asculta-i pe ceilalti si ramai deschis la sugestiile lor. Nu poti sti intotdeauna cea mai buna
solutie la o anumita problema. Invata sa stai deoparte cand este necesar. In viata ta personala fii mult mai
iubitor si mai atent. Aminteste-ti sa te relaxezi si sa te simti bine.

PUNCTE FORTE:
Convingator
Analitic
Pragmatic

PUNCTE SLABE:
Extrem de critic
Negativ
Atotstiutor
Pesti, Douazeci si patru februarie - Ziua sacrificiului
Sacrificul este o tema centrala in vietile nativilor zilei de 24 februarie si se poate manifesta in diferite
moduri. Cei nascuti astazi isi sacrifica adesea propriile preocupari pentru o cauza, pentru dorintele
parintilor, ale partenerului sau ale familiei. Tipic pentru acestia, ei insisi solicita un grad inalt de sacrificiu
din partea celorlalti, in special din partea celor pe care ii iubesc. Tema sacrificiului poate reapare in forme
mult mai abstracte sau filozofice, transformandu-se intr-un fel de acceptare a vietii asa cum este, un
sacrificiu al ego-ului. In cele mai bune cazuri aceasta este o forma de altruism si o dorinta adevarata de a
lucra pentru binele comun.

Nativii care aleg sa se sacrifice pe ei insisi pentru un scop mai maret sau pentru dorintele unui grup vor
face acest lucru cu o buna dispozitie radianta sau cu un simt al datoriei auster, chiar implacabil. In primul
caz, ei cred cu sinceritate in ceea ce fac, iar recompensa lor este fericirea si bunastarea celorlalti. In cazul
din urma, desi actioneaza in comformitate cu convingerile lor etice sau morale ferme, nativii pot avea
resentimente profunde datorita cerintelor frustrante ale ego-ului lor. Frustrarile acumulate de-a lungul
timpului pot rabufni intr-o buna zi si ii pot determina pe nativi sa respinga anumite responsabilitati.

Multi dintre nativii zilei de 24 februarie cauta sa reduca prezenta ego-ului lor, posibil sa renunte la el de
tot, pentru a putea duce un stil de viata mult mai pur. In acest caz, pericolul este ca se pot insela pe ei
insisi intr-o anumita masura. Nu este posibil sa scapi de un ego cand nu este inca pe deplin format. Nativii
mai evoluati sunt constienti de aceasta capcana si doresc sa intareasca aspectele pozitive ale personalitatii
lor si sa le judece in conformitate cu standardele obiective, atunci cand este posibil. Alti nativi ai zilei de
24 februarie accepta tot ce le rezerva soarta in drumul lor, considerand ca ghinionul este intr-o oarecare
masura o confirmare a evolutiei spre un stadiu mai inalt.

Nativii zilei de 24 februarie trebuie sa gaseasca o modalitate de a lucra pentru binele comun si daca este
posibil sa-si multumeasca parintii sau societatea fara sa faca compromisuri in privinta propriilor credinte
si dorinte. Ei trebuie sa fie siguri de dorintele lor si sa nu le fie teama sa le exprime. Daca au crescut si au
ajuns sa accepte compromisurile si chiar circumstantele mai putin placute, ei isi asuma riscul de a deveni
negativisti sau egoisti in noua lor conceptie. Acesta este in acelasi timp un lucru determinant pentru
viitorul lor. Daca intr-o buna zi doresc sa preia din nou controlul asupra vietii lor, ei pot intampina
dificultati deoarece vor inota impotriva curentului, impotriva obiceiurilor si asteptarilor innascute.

Progresul constant, puterea vointei, comportamentul absolut, determinarea, curajul sunt calitatile pe care
nativii zilei de 24 februarie trebuie sa le aiba in vedere inainte de a incepe sa faca orice sacrificii majore.
De asemenea, daca impartasesc dragostea dintr-o pozitie puternica vor avea parte de mai multa satisfactie
pe termen lung.
SFATURI: Invata sa te sustii pe tine insuti asa cum esti cu adevarat. Nu raspunde atat de repede la
sugestiile si dorintele celorlalti. Dezvolta-ti talentele si puterea vointei. Rezista tentatiilor de a-ti rasfata
ego-ul.
PUNCTE FORTE:
Darnic
Deschis
Ingaduitor
PUNCTE SLABE:
Egoist
Solicitant
Rigid
Pesti, Douazeci si cinci februarie - Ziua cauzei marete

Persoanele nascute pe data de 25 februarie sunt adesea indivizi formidabili care isi ating potentialul
maxim doar cand se dedica intru totul unei cauze marete. Ei au incredere in respectul de sine, dar in
general considera ca obiectivele universale au o semnificatie mai mare decat cele personale. De
asemenea, intuiesc ca, prin aderarea la o cauza mai inalta, propria lor putere este amplificata.

Destul de frecvent, nativii zilei de 25 februarie intra in conflict cu cei din jurul lor. Nu este surprinzator
faptul ca sunt critici cu moravurile sociale deoarece ei privesc societatea ca pe un flux constant si haotic.
Este posibil ca aceasta sa nu merite un angajament prea profund. In copilarie, nativii zilei de 25 februarie
se revolta adesea impotriva parintilor sau a altor figuri autoritare si reactioneaza din punct de vedere
emotional la nedreptatile pe care le percep. Deoarece nu isi gasesc linistea pana tarziu in viata,
adolescenta si maturitatea timpurie pot fi destul de furtunoase.

Aproape de patruzeci sau chiar cincizeci de ani, nativii zilei de 25 februarie se implica de obicei mult mai
profund intr-un domeniu pe care il considera interesant - posibil arta, filosofia, religia sau un ideal al
umanitatii. Unul din acestea se poate dovedi punctul lor forte. Odata ce un interes de acest gen pune
stapanire pe ei, ii vor dedica mult timp si efort atat in public cat si in particular.

Cei nascuti in aceasta zi nu au timp pentru lucruri marunte si nimicuri. Ei se vor manifesta intr-o maniera
regala si vor face lucrurile cu un gest maret, insa rareori vor adopta o atitudine condescendenta. Nativii
mai evoluati sunt capabili sa comunice celorlalti idealurile si scopurile lor marete. Nativii mai putin
evoluati nu vor reusi sa-i convinga pe ceilalti de sinceritatea lor si astfel vor fi perceputi ca niste tipi putin
credibili si solicitanti. Succesul si chiar fericirea nativilor zilei de 25 februarie sunt adesea direct
proportionale cu abilitatea lor de a comunica fara a starni antagonisme. In cele mai nefericite cazuri, ei
pot ajunge sa se simta compatimiti si frustrati deoarece nu sunt intelesi.

In general, pentru nativii zilei de 25 februarie este mult mai important sa daruiasca decat sa primeasca.
Totusi, trebuie sa fie atenti cui ofera pentru ca nu toti doresc sa primeasca. In cazul in care darul lor nu
este apreciat sau acceptat, nativii se simt respinsi. De aceea, este bine sa-si intareasca pozitia si sa adopte
o atitudine bazata pe schimbul reciproc. Aceasta se poate dovedi o abordare mult mai potrivita si in cele
din urma o modalitate sanatoasa de a-i trata pe ceilalti.

SFATURI: Fii tu insuti, dar ia in considerare si dorintele celorlalti. Concentreaza-te pe perfectionarea


propriei persoane. Nu solicita atat de multa admiratie. Respecta si punctele de vedere diferite de ale tale.

PUNCTE FORTE:
Credincios
Devotat
Darnic

PUNCTE SLABE:
Extrem de implicat
Revoltat
Ireal
Pesti, Douazeci si sase februarie - Ziua stimularii
Persoanele nascute pe data de 26 februarie au o mare capacitate de a-i stimula pe ceilalti, atat
din punct de vedere emotional, cat si intelectual. Ei cunosc sensibilitatile oamenilor si astfel sunt
capabili sa ii incite pe acestia. Adepti convinsi ai ironiei si satirei, ei sunt de asemenea capabili sa
aduca critici, atat la adresa oamenilor, cat si la adresa institutiilor sociale. Indivizii mai evoluati
nascuti astazi se dedica unor cauze altruiste in beneficiul semenilor lor, adesea indrumandu-i pe
acestia spre posibilitatile de avansare, atat materiala, cat si spirituala.

Desi nativii zilei de 26 februarie sunt extrem de individualisti, adesea fiind angajati in activitati
pe care le desfasoara singuri, in scopuri personale, ei au un efect linistitor, chiar magnetic asupra
celor pe care ii intalnesc. Majoritatea celor nascuti in aceasta zi nu sunt facuti sa isi afiseze in
public sentimentele si se simt mult mai comfortabil cand spontaneitatea si impulsivitatea ii
caracterizeaza pe ceilalti. In particular, sunt indivizi tacuti, seriosi si pasnici, dar in viata
profesionala adopta in general o atitudine mult mai agresiva.

Nativii acestei zile sunt capabili sa ii raneasca profund pe ceilalti cu criticile lor. De aceea, ei
trebuie sa se fereasca sa nu starneasca dusmanii si antagonism. Desi nativii zilei de 26 februarie
pot fi exagerat de autoritari in special in calitate de parinti, ei sunt rareori atat de fermi si de
hotarati pe cat vor sa para. De fapt, ei sunt foarte vulnerabili si punctele lor sensibile sunt usor de
atins. In cazul persoanelor iubite, membrilor familiei sau copiilor pot fi indulgenti. Totusi, in
afaceri sau in cadrul prfesional ei reactioneaza impulsiv. Multi dintre cei nascuti pe 26 februarie
au obiceiul prost de a se prezenta intr-o postura extrem de serioasa sau chiar severa. Ar fi mult
mai benefic sa se mai lumineze putin si sa nu mai ia totul atat de in serios. Nativii mai evoluati ai
zilei de 26 februarie trebuie sa dezvolte o capacitate foarte necesara, aceea de a rade de ei insisi
fara a-si pierde demnitatea sau respectul de sine.

Datorita puterilor lor empatice, nativii zilei de 26 februarie pot atinge coarda sensibila a celor pe
care nu ii cunosc prea bine sau chiar nu i-au mai intalnit niciodata. Sa fie pe aceeasi lungime de
unda cu ceilalti si sa isi impartaseasca sentimentele pozitive reprezinta ceva foarte valoros pentru
ei. Cei ce s-au nascut in aceasta zi sunt extrem de fericiti atunci cand nu este nevoie sa se explice
tot timpul. Uneori, insa, ei simt nevoia de a fi siguri ca o alta persoana intelege tacit ceea ce
gandesc.

Nativii zilei de 26 febraurie au deseori senzatia ca sunt exclusi din societate si faptul ca sunt
acceptati inseamna foarte mult pentru ei. Pentru a obtine recunoasterea sociala a realizarilor lor,
adesea neobisnuite, ei incearca sa mentina un contact cu intreaga societate. Totusi, daca isi
asuma pozitii importante sau au un mare succes, ei vor simti o dorinta arzatoare de a fi singuri,
doar cu munca lor.

SFATURI: Simplifica lucrurile si umanizeaza-le intotdeauna. Nu te lasa dus de val, ia-te mult
mai in serios. Invata sa asculti, imparte responsabilitatile si uneori lasa-i pe ceilalti sa fie sefii.

PUNCTE FORTE:
Intelegator
Critic
Stimulator
PUNCTE SLABE:
Egoist
Sever
Nechibzuit
Pesti, Douazeci si sapte februarie - Ziua stapanilor realitatii

Nativii zilei de 27 februarie sunt extrem de constienti de infaptuirile lumii inconjuratoare. Ei cheltuiesc
foarte multa energie pentru a intelege elemetele de baza ale vietii de zi cu zi – cum functioneaza lucrurile,
de ce se comporta oamenii intr-un anumit fel, cum sa lucreze in avantajul mediului inconjurator. Acesta
reprezinta doar inceputul. Beneficiind de aceasta baza solida a realitatii, nativii zilei de 27 februarie
permit spiritului lor curios sa exploreze in exterior, spre sferele sociale, internationale si universale.
Deoarece confera soliditate fiecarei activitati pe care o intreprinnd, ei pot conta cu incredere pe
intelepciunea pe care au acumulat-o din experienta. Ei vor depune eforturi suplimentare si din ce in ce
mai ambitioase pentru a capata aceasta soliditate.

Cele mai mari dificultati ale nativilor zilei de 27 februarie ies de obicei la suprafata in vietile lor
personale. Deoarece sunt niste indivizi extrem de solicitanti si alegerile intutive in cadrul relatiilor lor sunt
adesea mai putin potrivite pentru ei, nativii vor avea vieti sentimentale tumultoase si chiar haotice. Din
anumite motive, cu toata intelegerea si capacitatea lor de a-si urma propriul drum, ei stiu adesea
surprinzator de putin despre ei insisi, despre nevoile lor. Este foarte important pentru nativi sa faca inca
de timpuriu diferenta intre ceea ce doresc si ceea ce au nevoie. Prin satisfacerea propriilor nevoi reale, ei
pot obtine stabilitatea emotionala si chiar fericirea. Mult prea des, ei simt ca problemele pot fi rezolvate
de catre o alta persoana. Astfel, nativii isi canalizeaza energia spre viata sentimentala, neglijand cautarea
unor solutii pentru propriile nevoi profunde. Data fiind situatia lor emotionala, este posibil ca nativii sa
experimenteze mai mult “consolari” intre relatiile trecute. O perioada mai indelungata de singuratate le-ar
putea face destul de mult bine. Datorita naturii lor sensibile si contemplative, ei ar trebui sa fie capabili sa
se dezvolte fara un ajutor din exterior.

Nativii zilei de 27 februarie sunt cei mai fericiti cand isi pot lasa mintea sa zburde libera, vizand o gama
vasta de subiecte. In general, ei au nevoie de prieteni si parteneri care sunt la fel de activi din punct de
vedere intelectual. Nativii zilei se lupta adesea cu mediul lor social in tentativa lor de a-l stapani intr-o
anumita masura sau daca este posibil de a-l reorienta. Dorinta lor arzatoare de a domina este foare
puternica. Datorita magnetismului pe care il emana, ei trebuie sa fie atenti sa nu ii copleseasca pe cei din
jur.

Daca nativii zilei de 27 februarie isi pierd directia morala, ei vor atrage intr-o mare masura asupra lor si a
celorlalti distrugerea. Capacitatea lor de a vedea adevarul si chiar de a realiza ceea ce doresc printr-o
combinatie rara de empatie si vointa reprezinta pentru ei provocari morale.

SFATURI: Stapaneste mediul inconjurator pentru a-l face sa te inteleaga. Urmeaza-ti calea spirituala
indiferent ce implica acest lucru, dar fii amabil cu cei pe care ii intalnesti in calea ta. Concentreaza-te
asupra treburilor tale si nu te mai abate de la drumul cel drept.

PUNCTE FORTE:
Magnetic
Capabil
Monden

PUNCTE SLABE:
Inconstient
Solicitant
Haotic din punct de vedere emotional
Pesti, Douazeci si opt februarie - Ziua entuziasmului
Nativii zilei de 28 februarie manifesta un entuziasm enorm pentru viata, pe care ei il transmit
tuturor celor cu care intra in contact. Acesti indivizi pozitivi, energici sunt capabili sa lumineze
orice ocazie cu personalitatea lor vibranta. Insa, pe de alta parte, ei au o inclinatie de a o lua intr-
o directie total gresita, fara sa stea pe ganduri. Sa fie constienti de acest lucru este aproape
imposibil, deoarece ei sunt cuprinsi in totalitate de entuziasmul lor. Ei se pot simti dintr-o data
siguri si pozitivi, dinamici si eficienti sau distructivi in functie de circumstante. Evident, cei
nascuti in acesata zi ar face tare bine daca ar sta un pic si ar contempla la directia in care se
indreapta in viata. Ei vor ajunge sa se cunoasca mai bine pe ei insisi si sa fie mult mai degajati si
cu un scop bine definit in actiunile lor.

Deoarece energiile lor au tendinta de a fi difuze si dispersate si devreme ce ei pot atat de usor
ademeniti de noi activitati, nativii zilei de 28 februarie pot adopta o atitudine ireala indreptata
spre lume. Aceasta ii va ingijora foarte tare pe cei apropiati lor sau cei din jurul lor. O parte din
problema este aceea ca nativilor zilei de 28 februarie le place sa ii ingijoreze pe ceilalti in ceea ce
ii priveste si pot chiar sa se angajeze in activitati nesigure si periculoase tocmai pentru a le atrage
atentia.

Pentru cei nascuti astazi, entuziasmul de moment al evenimentelor, senzatiile ce sunt trezite atat
in ei insisi, cat si in ceilalti, ii vor face sa simta ca traiesc. Totusi, ei trebuie sa invete sa fie
extrem de discriminatori in alegerile privitoare la activitatile si angajamentele lor, la preluarea
provocarilor, ce sunt atat riscante, cat si meritorii si recompensante, si nu atat pe termen scurt, ci
chiar pe viata.

Deoarece ei aleg sa traiasca in asemenea moduri vitale si necompromitatoare, nativii zilei de 28


februarie experimenteaza mult mai mult din viata decat o persoana obisnuita. Majoritatea celor
nascuti in aceasta zi nu ar concepe viata altfel. Pe de alta parte, entuziasmul lor lipsit de inhibitii
ii poate duce la neglijenta si nesabuinta, ce vor sta in calea unei dezvoltari serioase. De
asemenea, pe masura ce se maturizeaza, nativii zilei de 28 februarie pot vedea ca efectele
secundare negative ale activitatilor lor incep sa atenueze amuzamentul si stimularea.

Cei nascuti in aceasta zi simt nevoia de a-si completa entuziasmul de a trai cu o anumita doza de
intelegere. Prin intermediul intamplarilor pozitive si negative, ei isi pot dezvolta o filozofie
personala, sporindu-si intelegerea spirituala a vietii. Intrebarea este, in ce punct experienta se va
transpune in cele din urma in intelepciune. Pentru anumiti nativi ai zilei, o asemenea evolutie are
loc destul de tarziu in viata, pentru altii nu are loc niciodata. Intr-adevar, este obligatoriu ca
nativii zilei de 28 februarie, sa se retraga la un moment dat de pe scena trecatoare a vietii si sa
observe indeaproape vietile lor si ale celorlalti.

SFATURI: Cultiva-ti latura contemplativa si confrunta-te cu problemele importante ale


existentei. Nu te lasa dus de val cu chestiuni incitante si senzatii. Ceea ce te face sa simti ca
traiesti cu adevarat trebuie adaptat pe masura ce inaintezi in varsta.

PUNCTE FORTE:
Vibrant
Animat
Complex din punct de vedere emotional

PUNCTE SLABE:
Extrem de entuziast
Excesiv
Neglijent
Pesti, Douazeci si noua februarie - Ziua tineretii vesnice
Putem spune cu o anumita siguranta ca persoanele nascute pe 29 februarie sunt cele mai putine din
intreg anul. In plus, nu ne numaram noi anii in functie de zilele de nastere sarbatorite? Cei nascuti pe 29
februarie ar fi chiar mult mai tineri decat oricine altcineva. Douazeci de ani ar putea fi considerata o
varsta destul de matura pentru un nativ al zilei. In consecinta, s-ar putea spune ca nativii zilei de 29
februarie sunt vesnic tineri.

Desigur, 29 februarie este o zi unica, deoarece a fost creata in mod artificial pentru a incerca sa se repare
faptul ca anul nostru este intr-adevar cu cateva ore mai lung de 365 de zile. Aceasta a 366-a zi a fost
infiintata de catre Julius Caesar, ce a decretat sa apara doar odata la patru ani. Totusi, in timpul Papei
Gregory s-a descoperit ca o zi la fiecare patru ani este de fapt cam mult, astfel doar o singura zi la fiecare
patru secole reda ziua in plus.

Nativii zilei de 29 februarie emana in permanenta un aer tineresc. Ei pot fi comparati cu o pisica ce are
noua vieti. Astfel, ei vor fi capabili sa scape de prezicerile periculoase in mod repetat. Ei sunt
supravietuitori, faptele lor putand fi considerate intr-o mare masura drept o confirmare a datei lor de
nastere neobisnuite. Intr-adevar, nativii zilei de 29 februarie au tendinta de a fi mai degraba ciudati, fapt
de care sunt pe deplin constienti. Inca de timpuriu, ei isi dau seama ca sunt neobisnuiti, insa intelegerea
lor fata de lume pare sa aiba sanse de a ajunge la un consens. Nativii au tendinta de a recunoaste lucrurile
speciale din viata de care altii pot profita fara sa depuna nici un efort. Astfel, in momentele lor bune sunt
ca niste copii, savurand cele mai simple bucurii. In cele mai rele cazuri, ei sunt puerili si uneori
neajutorati.

In general, nativii acestei zile nu sunt genul de oameni ce-si afiseaza in mod exuberant unicitatea in fata
lumii. Insa, cel mai adesea, ei incearca din rasputeri sa fie chiar mai normali decat un om obisnuit. Astfel,
in general vor alege o munca ce implica preocupari simple si abordeaza problemele vietii de zi cu zi. Nu
vor cauta profesii deosebite. Adesea, fantezia lor extrem de activa si imaginatia isi gasesc expresia mai
mult acasa, decat in societate.

Nativii zilei de 29 februarie nu trebuie sa-si abandoneze individualitatea sau sa se plafoneze in cautatea
lor de normalitate. Pentru ei este de dorit sa renunte uneori la acele obiceiuri care ii indeparteaza de
ceilalti in sensul social.

Multi dintre cei nascuti pe 29 februarie au tendinta de a vedea deficientele reale sau imaginare. Cei care
vor reusi sa faca acest lucru in incercarea ambitioasa de a avea succes sunt supusi riscului de a se lasa
prada tentatiilor lumesti. Pe de alta parte, cei care se retrag pot deveni idealisti extrem de romantici care
traiesc intr-o lume fantastica secreta datorita faptului ca sunt precauti in dezvaluirile lor. Nativii zilei de
29 februarie ar trebui sa se straduiasca sa evite asemenea laturi extreme ale gandului si comportamentului
si sa caute o cale de mijloc.

SFATURI: Gaseste un echilibru intre sinele tau individual si social. Dezvolta-ti o incredere tacita.
Fereste-te sa te agati prea tare de valorile exterioare. Dezvaluie-ti fantezia in lume si impartaseste-o cu
ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Tineresc
Ingaduitor
Apreciativ
PUNCTE SLABE:
Indulgent
Imatur
Pesti, Intai martie - Ziua sensibilitatii artistice

Cei nascuti pe data de 1 martie au un simt natural pentru exprimarea artistica si o mare sensibilitate fata
de mediul inconjurator. De obicei sunt fini observatori ai frumusetii, indiferent ca este vorba de oameni,
natura, arta si chiar de viata de zi cu zi. Cei care au impresia ca nativii sunt prea preocupati de acest
aspect sau ca sunt superficiali vor fi surprinsi de spiritul lor practic. Desi persoanele nascute pe 1 martie
isi impun de obicei o structura logica pentru a-si ordona viata de zi cu zi, in plan personal lasa totul la
voia intamplarii. Daca toate sunt in buna ordine intr-o situatie obisnuita, oricare ar fi aceasta, nativii isi
rezerva dreptul de a alege cum sa se comporte in viata personala. Uneori sunt foarte relaxati, intarzie la
intalniri, sunt delasatori, dar alteori aleg constiinciozitatea, punctualitatea. In general o astfel de alegere
este facuta in functie de importanta acordata unui lucru si nici pe departe pe baza toanelor de moment.
Astfel, nu poate fi vorba de o lipsa de disciplina ci mai mult de o atitudine relaxata, un refuz de a se lasa
constransi.

Fie ca sunt artisti sau oameni de afaceri, persoanele nascute in ziua de 1 martie sunt de obicei foarte atente
la aspectul lor exterior precum si la mediul inconjurator. Aceasta nu se intampla doar din considerente
estetice ci si datorita faptului ca nativii apreciaza corect importanta aspectului exterior in drumul lor catre
reusita. Nativii care au o orientare spre afaceri sau politica stiu foarte bine cum sa fie fermecatori,
diplomati, cand sa forteze nota si cand nu. Sensibilitatile lor estetice se reflecta in eleganta cu care isi
indeplinesc sarcinile in cariera. Nativii acestei zile simt in general ca felul in care fac un lucru este la fel
de important ca rezultatul obtinut. Pot fi foarte neiertatori cu persoanele nepoliticoase, brutale, lipsite de
maniere.

Indivizii nascuti pe 1 martie prefera sa fie destinsi, sa rada si sa se bucure de timp intr-un mod lejer, sa
evite problemele mai ales in viata personala. La locul de munca, greutatile care apar sunt intampinate cu
capul sus si reprezinta o oportunitate de evolutie. In viata privata, insa, atunci cand intervin probleme,
nativii trec prin stari extrem de neplacute. In loc sa se agate de bataliile ce par sortite infrangerii, cei
nascuti in aceasta zi aleg adesea sa fuga inainte ca lucrurile sa se inrautateasca. Din nefericire, ei poarta
adesea durerea sufleteasca sau confuzia in ei fara sa o rezolve.

Indivizii nascuti la 1 martie trebuie sa invete sa infrunte problemele interpersonale si sa le rezolve in loc
sa se impacienteze sau poate chiar sa devina respingatori. Desi sunt indivizi deosebit de expresivi, in
astfel de situatii nativii acestei zile se pot inchide in ei.

SFATURI: Nu cauta mereu o cale de scapare. Consolideaza latura mai agresiva a naturii tale. Descopera
ceea ce ti se potriveste cu adevarat, dar fii atent sa nu te lasi inghitit de rolul tau.

PUNCTE FORTE:
Artistic
Tehnic
Ambitios

PUNCTE SLABE:
Nehotarat
Evaziv
Pesti, Doi martie - Ziua loialitatii eterne

Persoane de nadejde, cei nascuti in data de 2 martie dau dovada de un simt deosebit de puternic al
loialitatii care se poate manifesta in relatiile cu familia, prietenii, comunitatea sau fata de o cauza inalta.
Cei nascuti in aceasta zi au tendinta de a manifesta un mare interes fata de obiectul pasiunii lor. Odata ce
s-au implicat in totalitate, rareori isi abandoneaza angajamentele.

Tocmai aceasta loialitate constanta poate provoca probleme nativilor zilei de 2 martie. Uneori, pentru
ceilalti poate fi destul de neplacut sa devina obiectul unor astfel de sentimente. De fapt, grija, preocuparea
sau devotamentul pot fi o sursa de inhibitie pentru cei implicati in relatii cu nativii. In calitate de parinti,
cei nascuti in aceasta zi se pot confrunta cu greutati. Fiii sau fiicele lor care au un sistem de valori contrar
vor dori sa fie liberi sa isi aleaga singuri drumul in viata. Nativii mai evoluati ai acestei zile nu le impun
celorlalti roluri statice ci permit schimburi cu familia, cu prietenii si cu cei pe care ii admira. Loialitatea
lor nu este conditionata ci ramane constanta indiferent de evolutia lucrurilor.

Multi dintre nativii zilei de 2 martie trec prin perioade in care se dedica in exclusivitate muncii lor. In
special daca munca este de natura creativa, ei pot „ingheta” legaturile cu orice altceva. Aceasta nu numai
ca ii izoleaza de cei care nu sunt implicati in activitatile lor, dar ii poate transforma in personalitati „cu
sens unic”. Indivizii nascuti pe 2 martie omit uneori faptul ca daca raman deschisi la diferite experiente isi
pot imbogati in cele din urma munca.

Persoanele nascute in data de 2 martie sunt adesea incapabile sa renunte la anumite angajamente chiar
daca lucrurile merg intr-o directie proasta. Desi exista posibilitatea de a gasi solutii avantajoase in astfel
de situatii nefavorbaile, sacrificiul cerut poate fi prea mare. Pe de alta parte, daca in cele din urma totul se
destrama, este foarte probabil ca nativii sa isi revina si sa se indrepte catre un domeniu complet nou. Fie
ca vor castiga, fie ca vor pierde, sunt constienti ca au dat tot ce-a fost mai bun.

Una din cele mai importante provocari pentru nativii zilei de 2 martie este stabilirea unui echilibru intre
necesitatea lor de a-si atinge scopurile personale si dorinta de a se dedica unor cauze universale. Pentru
nativi, cea mai mare prioritate este sa invete cum sa abordeze prezentul si sa invinga provocarile
personale. Numai atunci cand viata personala este pusa in ordine ei sunt capabili sa se dedice la maxim
activitatilor lumesti sau idealise.

SFATURI: Ancoreaza-te in activitati de zi cu zi. Lasa-ti mintea sa hoinareasca, dar incearca sa privesti
realist obiectivele urmarite. Nu-ti neglija propriile nevoi si propria dezvoltare. Accentuarea ego-ului nu
este directia potrivita pentru tine.

PUNCTE FORTE:
Loial
Imaginativ
Perseverent

PUNCTE SLABE:
Rupt de realitate
Inflexibil
Obsesiv
Pesti, Trei martie - Ziua desemnarii
Persoanele nascute pe data de 3 martie isi formeaza o imagine destul de clara asupra obiectivelor
urmarite. Desi au o imaginatie deosebita, latura pragmatica este de asemenea puternica si le faciliteaza
punerea in practica a ideilor. Spre deosebire de cei care cauta apreciere si recompense inainte de a realiza
ceva concret, nativii recunosc intai care este necesitatea si abia dupa aceea isi folosesc talentele necesare
rezolvarii ei. Au capacitatea de a vedea situatiile in ansamblu, dar sunt de asemenea capabili sa se
concentreze pe detalii. In general, simtul lor vizual este bine dezvoltat si ii ajuta foarte mult.

Indivizii nascuti pe 3 martie se implica de obicei din punct de vedere social in munca lor. In viata
personala, prefera sa fie retrasi si nu obisnuiesc sa amestece cariera cu intimitatea. Cei nascuti in aceasta
zi pot fi predispusi la evazionism. Astfel, uneori se pierd intr-o lume terestra de senzatii sau intr-o lume
romantica a imaginatiei. Totusi, nativii zilei de 3 martie care reusesc in viata sunt capabili sa echilibreze
destul de bine vietile lor private si publice fara sa permita ca una sa o domine pe cealalta.

Fie ca sunt firi sociabile sau rezervate, persoanele nascute pe data de 3 martie se implica in planuri si
proiecte. Nevoia de a se pregati cu grija pentru evenimente neprevazute este o caracteristica a celor
nascuti in aceasta zi. Acestia examineaza de obicei o problema cu mare atentie inainte de a intreprinde
ceva. Intr-adevar, multi dintre nativii zilei de 3 martie prefera mai mult sa planifice decat sa depuna efort.
Datorita faptului ca investesc atat de multa energie in aceste constructii formale, apar doua riscuri. Primul
este acela de a se impotmoli in faza de planificare si de a pierde motivatia actiunii in sine; al doilea este
pierderea simtului spontaneitatii si implicit transformarea experientei in ceva plictisitor. Mai mult, toate
acestea pot provoca dezamagiri datorita asteptarilor prea mari legate de ceea ce urmeaza sa se intample.
Nativii prefera sa faca o alegere si sa o mentina in loc sa cantareasca la nesfarsit alternative si sa nu le
puna in practica. Adesea, acest lucru se datoreaza dificultatii nativilor de a lua o hotarare in legatura cu
drumul pe care trebuie sa-l urmeze.

Cei nascuti pe data de 3 martie devin deseori prea absorbiti de ceea ce fac. Desi activitatile lor le ofera o
mare satisfactie, ei evita motivul ascuns pentru care se irosesc in acest fel. Este posibil ca unii dintre cei
nascuti in aceasta zi sa nu fie satisfacuti de propria personalitate, mai ales datorita unor parinti foarte
critici sau a unor presiuni sociale din perioada copilariei. Este important ca persoanele nascute pe 3 martie
sa invete sa se placa mai mult, nu doar pentru ceea ce fac, ci si pentru ceea ce sunt. Un astfel de sentiment
de siguranta ii va ajuta foarte mult si in cariera, oferindu-le increderea necesara pentru a continua
derularea planurilor initiate si transformarea lor in reusite.

SFATURI: Incearca sa te cunosti mai bine. Daca nu iti place ceea ce descoperi, actioneaza in consecinta.
Nu permite atitudinii exagerat de auto-critice sa te impiedice in vreun fel. De asemenea, ai grija sa nu faci
planuri fara sa stabilesti termene limita rezonabile.

PUNCTE FORTE:
Orientat
Conceptual
Bine pregatit
PUNCTE SLABE:
Partinitor
Constrangator
Inconstient
Pesti, Patru martie - Ziua izolarii creative

Persoanele nascute pe data de 4 martie pot trai si munci izolati de lumea exterioara. Desi multi dintre
nativi nu aleg in mod constient izolarea, se dovedeste adesea ca este o tendinta inevitabila in viata lor.
Astfel, se trezesc mereu rupti de societate sau de mediu, fie la nivel fizic, emotional sau spiritual.

Oricum, pentru nativii acestei zile singuratatea reprezinta o sansa de a fi productivi. Chiar si atunci cand
sunt invitati sa iasa si sa se distreze vor alege sa stea acasa - nu din frica sau negativism, ci pur si simplu
pentru ca ei cred ca se vor simti mai bine asa. Indivizii mai evoluati sau mai creativi nascuti in aceasta zi
considera ca izolarea lor relativa este esentiala pentru a-si face cat mai bine treaba. Puterea lor de
concentrare este de obicei excelenta, se simt bine cu ei insisi si nu au sentimente de anxietate atunci cand
raman singuri.

Din punct de vedere social, cei nascuti in aceasta zi prefera in general compania unui numar redus de
prieteni apropiati in locul unui numar mare de cunostinte superficiale. Intimitatea are un inteles special
pentru nativii zilei de 4 martie si au tendinta de a o cauta atat in relatiile lor, cat si mediul inconjurator.
Cei nascuti in aceasta zi se simt bine in spatii modeste si sigure in care sunt inconjurati de obiectele la
care tin cel mai mult. Atunci cand se afla in spatii deschise sau pline de oameni se pot simti in
nesiguranta.

Nativii actioneaza in mod natural atunci cand doresc sa intemeieze un camin sau sa initieze o afacere. Au
un simt aparte pentru ceea ce este confortabil, simplu si elegant. Acest lucru se datoreaza si faptului ca
nevoile lor materiale tind sa fie modeste si nu sunt deosebit de impresionati de lux.

Persoanele nascute pe data de 4 martie obtin mari satisfactii atunci cand impartasesc rezultatele muncii lor
cu alti oameni chiar daca nu ii cunosc. Daca afla ca cineva i-a apreciat, se bucura mai mult decat daca si-
ar intalni admiratorul fata in fata. Acest lucru poate fi uneori stanjenitor. Timiditatea nativilor zilei de 4
martie este o calitate deosebita, dar ei ar trebui sa invete de asemenea sa fie mai agresivi atunci cand
doresc sa-si sustina punctul de vedere.

SFATURI: Fa un efort ca sa intri mai mult in contact cu oamenii. Nu te folosi de singuratate pentru a
evada. Pastreaza legatura cu ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Retras
Apropiat
Autonom

PUNCTE SLABE:
Temator
Timid
Necomunicativ
Pesti, Cinci martie - Ziua raiului si a iadului
Persoanele nascute in ziua de 5 martie au doua laturi distincte ale personalitatii. Aparent vesele si
fermecatoare, sofisticate, amabile si pline de consideratie, in sinea lor se lupta cu demonii personali.
Extrem de secretosi, se pot manifesta foarte diferit in particular si sunt predispusi adesea la exteriorizarea
unor sentimente si emotii negative.

Productivi si creativi, cei nascuti in aceasta zi au de obicei capacitatea de a-si exprima ambele laturi ale
naturii lor in cadrul mucii, fara a intra in contradictie sau fara teama de cenzura. Problemele pot aparea in
viata particulara, care nu rareori este furtunoasa si chiar destructiva. Indivizi profunzi, nativii zilei de 5
martie au contacte cu tot spectrul emotiilor umane pe care ei insisi le experimenteaza intr-un moment sau
altul. De asemenea, au talentul de a scoate la iveala atat ce este mai bun, dar si ce este mai rau din
oamenii din jur. Printr-o introspectie profunda, cei nascuti in aceasta zi pot scoate la iveala slabiciunile,
lipsurile si nesiguranta celorlalti provocand un mare impact asupra acestora. Acest lucru se datoreaza in
mare masura sensibilitatii nativilor.

In mod deloc surprinzator, cei nascuti la aceasta data par sa isi traiasca viata mai intens decat altii. De
asemenea, raman deschisi unei largi varietati de experiente in comparatie cu majoritatea oamenilor.

Uneori, persoanele nascute la data de 5 martie pot fi obiective din punct de vedere logic si emotional, iar
alteori pline de pasiune, poate chiar irationale, coplesindu-i pe ceilalti cu intensitatea lor. Aceasta trecere
se poate face intr-un interval scurt de timp, de la cateva minute la cateva secunde. Unii s-ar putea intreba
cum poate fi o persoana atat de schimbatoare si in acelasi timp adaptabila la diferite circumstante.

Deoarece se intampla adesea sa varieze foarte mult relatiile personale, cei nascuti in aceasta zi pot ajunge
sa se simta singuri si sa se intrebe daca vor gasi vreodata persoana potrivita. Cei care reusesc sa isi dea
seama ca lipsa satisfactiei se datoreaza propriei naturi dificile au o sansa in plus de a face schimbarile
necesare. Acesti nativi isi vor simplifica viata emotionala si vor obtine satisfactii importante.

Mentinerea la un nivel mai echilibrat si integrarea diferitelor aspecte ale personalitatii reprezinta o sarcina
inspaimantatoare pentru nativi, dar rasplata este pe masura. Este posibil ca divergentele generate de
luptele lor interioare sa starneasca o imaginatie bogata. Astfel, unele persoane nascute in aceasta zi se tem
ca, devenind oameni obisnuiti, isi vor toci latura „ascutita” a personalitatii lor.

Constientizarea efectului pe care il au asupra celorlalti este esentiala pentru indivizii nascuti la aceasta
data. Cultivarea unei laturi mai putin egoiste, supunerea fata de o forta spirituala mai inalta, concentrarea
pe gesturi simple in viata de zi cu zi le poate face viata mai usoara atat lor, cat si celor din jur.
SFATURI: Echilibreaza-ti energia – nu te lasa condus de ea. Fii consecvent cu prioritatile tale si acorda-
ti mai multa atentie.
PUNCTE FORTE:
Expresiv
Slefuit
Incisiv
PUNCTE SLABE:
Dificil
Temperamental
Suferind
Pesti, Sase martie - Ziua iubitorilor de frumos
Persoanele nascute pe data de 6 martie sunt atrase irezistibil de frumusete Ei se simt atrasi de anumiti
oameni, situatii, medii, genuri de muzica sau arte care le incanta simturile. Ei insisi au adesea o putere de
atractie de care par sa nu fie constienti. Nativii mai „relaxati” au nevoie de timp pentru a reusi sa inteleaga
aceasta putere si cum o pot folosi in favoarea lor daca doresc sa aiba mai mult succes in cariera si sa
progreseze in dezvoltarea personala.

Nativii zilei de 6 martie pot merge intr-o anumita directie foarte linistiti atunci cand ceva sau cineva le
atrage atentia. Desi s-ar putea sa intrezareasca aceasta frumusete pentru o scurta perioada de timp, ei nu
isi pot scoate din cap imaginea respectiva. Ei sunt atrasi irezistibil si, inainte sa isi dea seama, sunt prinsi
in mrejele acelui lucru frumos. Poate ca aceasta se intampla din cauza sensibilitatii lor inconstiente sau
chiar din cauza unei puteri psihice. Persoanele nascute la aceasta data au tendinta de a proiecta asupra
lumii seria proprie de imagini idealizate si interiorizate sau cel putin un set inconstient de asteptari inalte.
In special atunci cand vizualizeaza ceea ce le-a atras atentia, se intampla sa nu vada lucrul respectiv asa
cum este el in realitate, ci sa-l vada asa cum vor ei. Poate ca ceea ce vad le intareste si le completeaza
necesitatile interne. Astfel, asemeni lui Narcis, este posibil ca ei sa se indragosteasca de propria imagine
reflectata.

Multi dintre nativii zilei de 6 martie sunt fiinte deosebit de estetice, dispuse sa isi dedice vietile si sa se
sacrifice pentru idealurile lor. Ei insisi sunt capabili sa inspire celorlalti admiratie, chiar adoratie. O astfel
de atractie poate fi numita irationala daca nu ar fi faptul ca adesea satisface necesitati si preocupari
concrete si obiective.

Pentru pesroanele nascute pe data de 6 martie, toate formele de experiente senzoriale – texturi, sunete,
culori, mirosuri si gusturi – se combina intr-un fel de buchet care le incurajeaza spiritul, dar care uneori ii
copleseste. Unii indivizi nascuti in aceasta zi pot deveni sclavii dorintelor si atractiilor lor, dar pentru
multi nativi ai acestei zile senzorialul in sine nu le satisface necesitatea de adorare si apreciere a
frumusetii. Ei simt nevoia sa faca mult mai mult, sa idealizeze obiectul afectiunii lor si, odata ce au facut
acest lucru, sa fuzioneze cu acesta.

Pentru cei nascuti in ziua de 6 martie, a invata sa fie obiectivi in manevrarea atractiilor si atractivitatii lor
reprezinta cheia pentru mentinerea controlului asupra vietii si pentru implinirea potentialului lor ca
oameni.

SFATURI: Nu doar frumusetea are merite. Ai grija sa nu te lasi sedus prea usor de aceasta. Descopera-ti
adevarata sursa de putere si foloseste-o in mod constructiv. In privinta evolutiei personale, uneori trebuie
sa faci un pas inainte, oricat de dureroasa ar fi despartirea.

PUNCTE FORTE:
Estetic
Atent
Devotat

PUNCTE SLABE:
Independent
Senzorial
Debusolat
Pesti, Sapte martie - Ziua structurii abstracte
Persoanele complexe nascute pe data de 7 martie traiesc adesea intr-o lume abstracta. Trasarea unei
structuri pentru aceasta lume este marea provocare pe care acestia o accepta in viata. Nativii care reusesc
sa gaseasca o forma concreta pentru a-si exprima gandurile pot avea parte de mari reusite.

Desi mintea lor isi pastreaza in general libertatea de a explora subiecte abstracte sau foarte putin
cunoscute, nativii zilei de 7 martie orientati catre construirea unei cariere isi manifesta in general ideile
intr-un mod practic si mai ales beneficiind de sprijinul si implicarea celor din jur. Fie ca participa la
activitati lumesti, fie ca nu, ei pot crea impresia ca duc o viata intr-un alt plan al existentei. In mod deloc
surprinzator, cei nascuti in aceasta zi isi traiesc viata privata complet separat de cea sociala.
In realitate, lumea adesea insingurata a celor nascuti pe 7 martie nu este usor de accesat. Cei care doresc
sa le devina prieteni vor descoperi ca au nevoie de multa rabdare si intelegere si, mai presus de toate, nu
trebuie sa ridice pretentii. Nativii zilei de 7 martie nu au retineri in a oferi, dimpotriva pot fi foarte
generosi, dar nu reactioneaza prea bine daca se exercita presiuni asupra lor. De obicei, reactia lor este
aceea de a se retrage, atat din punct de vedere emotional, cat si fizic.

Atunci cand sunt atacati sau criticati, nativii zilei de 7 martie se apara doar intr-o mica masura (daca nu
chiar deloc) inainte de a se retrage in siguranta spatiului propriu. Ei invata foarte repede in cine pot avea
incredere si in cine nu atunci cand vine vorba de intelegere si acceptare. Intr-o oarecare masura secretosi,
nu sunt prea deschisi nici in ceea ce-i priveste pe cei iubiti. Persoanele nascute la 7 martie pot fi deosebit
de generoase din toate punctele de vedere cu cei pe care ii considera demni de acest lucru. Nativii acestei
zile sunt extrem de sensibili la nevoile celorlalti. Astfel, dreptatea si egalitatea pot deveni preocupari
pentru ei. Desi sunt legati de preocuparile societatii in care traiesc, nu sunt totusi fiinte foarte sociabile. Ei
considera ca un prieten bun sau doi sunt mai mult decat suficient.
Printre problemele de care se lovesc nativii, se numara si energia nestatornica, lipsa unei vieti sociale
bogate, teama, instabilitatea si un anumit sentiment de nesiguranta in legatura cu adevarata menire a vietii
lor. In momentul in care reusesc sa isi directioneze energiile intr-o directie semnificativa, pot ajunge
foarte departe. Folosindu-se de munca lor, ei pot face incursiuni impresionante din punct de vedere social.

Indivizii nascuti la data de 7 martie trebuie sa mentina un contact cu gandurile si sentimentele familiei, ale
cercului social si ale societatii in general. Punand la contributie grija si atentia lor pentru a face fata
muncii si preocuparilor personale in egala masura, ei isi pot construi o viata destul de impresionanta. Este
posibil sa nu gaseasca persoana potrivita cu care sa isi imparta viata, dar cu siguranta vor pune bazele
unor prietenii solide care vor avea rolul de supapa pentru nevoia lor de a imparti afectiune.
SFATURI: Consolideaza-ti pozitia. Da o forma gandurilor abstracte si comunica-le si altora. Nu exagera
cu autocritica. Permite si altora sa partunda in lumea ta si lasa-i sa-ti descopere adevarata personalitate.
PUNCTE FORTE:
Conceptual
Sensibil
Generos
PUNCTE SLABE:
Confuz
Retras
Singuratic
Pesti, Opt martie - Ziua noncomformismului

Persoanele nascute pe 8 martie sunt adesea neintelese si trebuie sa faca lucrurile asa cum considera ele.
Fie ca este vorba de imaginea lor, stilul de viata, modul de exprimare sau aspectul exterior, nativii sunt in
esenta noncomformisti. Desi sunt iubitori ai traditiilor, uneori venerand chiar culturile trecute, nativii simt
nevoia sa evadeze din mediul lor pentru a deveni individualitati in toata puterea cuvantului. Din cauza
naturii lor critice si dificile din punct de vedere emotional, nu este recomandabil sa evadeze singuri pentru
ca s-ar putea sa nu reuseasca de prima data. Oricum ar evolua lucrurile, in ultimii ani ai adolescentii si
primii ani ai tineretii isi vor da deja seama ca viata lor va fi destul de tumultoasa si ca drumul il vor
parcurge singuri.

Persoanele nascute pe 8 martie au un entuziasm aparte. Cu toate acestea, stilul de viata sau ideile lor se
bucura rareori de simpatia celorlalti. In parte, acest lucru se datoreaza intensitatii lor, punctului lor de
vedere intransigent, individualist si chiar periculos pentru valorile societatii. Cei nascuti in aceasta zi au o
pronuntata latura rebela si agresiva care nu le aduce prea multi prieteni. In plus, instabilitatea lor nu ii
ajuta deloc sa castige increderea celorlalti. Cu toate acestea, nativii pot fi prieteni extrem de loiali.

Indivizii nascuti pe 8 martie sunt buni executanti. Daca aleg sa joace acest rol, ei pot lucra in liniste in
acelasi serviciu timp de mai multi ani fara sa iasa in evidenta in mod deosebit. La fel de bine pot juca
rolul de stalpi ai societatii. Oricum, in spatele scenei, ei vor lucra pentru schimbare si progres. Desi s-ar
putea sa isi asume o pozitie extrem de conventionala din dorinta de siguranta financiara sau politica, in
general vor gasi o modalitate de a exprima latura extravaganta a naturii lor in viata particulara.

Adesea, nativii zilei de 8 martie sunt inzestrati cu o putere de atractie magnetica. Ei sunt in stare sa
exercite o putere aproape hipnotica asupra unor indivizi alesi, lucru care se datoreaza atat fortei mintii lor,
cat si farmecului si intuitiei. In perioada tineretii, energia este adesea volatila si fara control, dar, pe
masura ce inainteaza in varsta, impactul devine mai puternic prin dinamismul lor subtil si hipnotic. Desi
nu sunt pe deplin capabili de a-si exercita aceste puteri atunci cand sunt tineri, abilitatile psihice exista in
mod latent in ei si pot fi descoperite si folosite mai tarziu in viata. Observatori deosebiti ai maretiei in
toate domeniile, persoanele nascute pe 8 martie isi pot exprima mirarea si chiar veneratia atunci cand sunt
etalate gratia, puterea si frumusetea.

SFATURI: Mentine-ti echilibrul. Ai grija sa nu ii ranesti pe altii, dar nu te transforma intr-o victima.
Autocompatimirea este otrava curata pentru tine. Evita sa fii excesiv de serios si invata sa te relaxezi.
Integreaza-te din punct de vedere social.

PUNCTE FORTE:
Individualist
Magnetic
Intuitiv

PUNCTE SLABE:
Izolat
Dificil din punct de vedere emotional
Tulburat
Pesti, Noua martie - Ziua calatorului in spatiu
Indivizii abstracti si visatori nascuti pe data de 9 martie sunt preocupati de examinarea si explorarea
spatiului din jurul lor. Curiosi din fire, ei nu se multumesc pana nu ajung la miezul unui subiect sau al
unei probleme. Nativii manifesta o repulsie pronuntata fata de orice forma de afectiune, autoritate sau
condescendenta fata de alte persoane si au puterea de a ramane naturali in ce priveste modul de abordare a
vietii. Din cauza idealismului lor extrem, ei sunt de partea celor aflati pe pozitii de subalterni si au
tendinta de a fi protectori cu cei saraci si cu cei slabi. Sunt indivizi puternici cu un magnetism personal
bine dezvoltat si cu o intuitie pe care se pot baza.

Nativii mai evoluati ai zilei de 9 martie se bazeaza foarte mult pe instinct. Desi nimeni nu poate nega
puterea mintii lor, in multe cazuri ei aleg sa actioneze impotriva tuturor probabilitatilor, a logicii si a tot
ce pare adevarat in favoarea a ceea ce le dicteaza al saselea simt (in special cand e vorba de relatii si
hotarari de viata cruciale). Desi uneori sunt acuzati ca traiesc intr-o alta lume, cei nascuti in aceasta zi
inteleg foarte bine mecanismul de functionare al vietii, dar sunt capabili in acelasi timp sa vada esenta si
potentialul intr-o situatie data. Indiferent cum sunt catalogati, majoritatea nativilor au un punct de vedere
mai elevat sau mai obiectiv decat orice persoana obisnuita. Astfel, ei pot da sfaturi valoroase, mai ales ca
adesea ofera un punct de vedere pe care persoana respectiva nu l-a luat in considerare.

Persoanele nascute in ziua de 9 martie traiesc adesea un conflict intre latura lor stabila si educata si
dorinta de a avea libertate, de a-si lasa mintea sa hoinareasca pe taramul viselor si al ideilor. Daca sunt
prinsi intr-o pozitie de mare responsabilitate personala (familie, serviciu, pozitie sociala) s-ar putea simti
frustrati. Datorita faptului ca nativii sunt persoane foarte capabile, ceilalti vor deveni in mare masura
dependenti de ei. Astfel, trebuie sa aiba grija sa-si pastreze cateva portite prin care sa poata evada din
cand in cand pentru a-si manifesta latura aventuriera si oarecum ciudata a personalitatii lor.

Nativii zilei de 9 martie sufera in general mari transformari de-a lungul vietii. Pentru ei este cat se poate
de natural sa se mute dintr-un serviciu in altul, dintr-un loc in altul, sa treaca de la o relatie la alta
deoarece le place varietatea si sunt precauti cand este vorba de angajamente.

Oamenii nascuti in aceasta zi care nu au ajuns sa se cunoasca in profunzime sunt adesea surprinsi sa
descopere cat de puternici pot fi. Odata ce incep sa isi dea seama de acest lucru si isi exercita puterea,
nativii vor avea de-a face cu o noua dimensiune a vietii lor. Se vor bucura de noua perspectiva, dar de
asemenea se pot confrunta cu multe dificultati noi. Intr-adevar, uneori pot simti nevoia sa renunte la
indatoririle lor lumesti, sa respinga o viata de compromisuri si sa aspire la ceva superior.

SFATURI: Cunoaste-te mai bine. Hotaraste ce ai de facut. Exista momente cand este mai bine sa nu te
raportezi la ceilalti. Exerseaza-ti magnetismul personal. Ai curajul sa mergi cat poti de departe.

PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Visator
Abstract
PUNCTE SLABE:
Spirit de sacrificiu
Detasat
Supratensioant
Pesti, Zece martie - Ziua exploratorilor spirituali
Cei nascuti in ziua de 10 martie sunt persoane profunde si sentimentale. Drumul lor spre succes este
lipsit de pretentii. Sunt preocupati mai ales de intelegerea propriei persoane si acorda mai putina
importanta norocului, puterii sau faimei. Aceasta nu inseamna insa ca persoanele nascute pe 10 martie
sunt prea ingaduitoare cu propria persoana sau prea preocupate de ei insisi. Dimpotriva, le place sa se
distreze alaturi de prieteni si sunt foarte fericiti atunci cand ocupa o pozitie centrala in familie si sunt
inconjurati de influente educative si protectoare.

Sensibilitatea nativilor din 10 martie este destul de pronuntata. Ei pot fi raniti foarte usor, simt respingerea
in mod acut si vor ceva mai mult de la viata decat sa traiasca in liniste cu semenii lor. Oricum, naivii care
au trecut prin episoade traumatice in timpul copilariei, au fost raniti profund de parinti sau au fost supusi
unui sistem moral prea rigid in primii ani ai vietii pot avea tendinta de a se retrage din lume intr-un spatiu
privat si inaccesibil din punct de vedere emotional.

Datorita sensibilitatii lor, nativii vor cunoaste suisurile si coborasurile vietii si sunt predispusi sa se
orienteze spre interior, spre cunoasterea si intelegerea propriului suflet. Prin dezvoltarea laturii interioare,
ei isi vor cultiva empatia pentru durere si suferinta. Din acest motiv, multi dintre indivizii nascuti in
aceasta zi opteaza pentru o cariera orientata catre prestarea de servicii. Nativii mai evoluati ai accestei zile
arata o mare compasiune si bunatate fata de ceilalti. In calitate de parinti, persoanele nascute pe 10 martie
au tendinta de a fi protectori si intelegatori, dar nu trebuie sa exagereze cu spiritul protector.

In general, nativii zilei de 10 martie pun inainte de orice considerentele personale. De asemenea, pentru
ca sunt atat de bine dezvoltati in plan emotional, este posibil sa neglijeze dezvoltarea vointei si taria
mintii. Drept urmare, pot avea o evolutie mai inceata sau chiar pot stagna din cauza lipsei dorintei
puternice sau a capacitatii de a imbunatati circumstantele. Pentru cei mai putin talentati sau mai putin
dotati dintre nativi, pasivitatea si toleranta exagerata pot reprezenta o piedica.

Punand accent mai mult pe interior decat pe exterior, persoanele nascute pe 10 martie sunt orientate catre
un sistem de valori ideal si lipsit de materialism. Totusi, ei simt nevoia de siguranta si de comfort, nevoi
care devin tot mai evidente pe masura trecerii timpului. Pericolul consta in acest caz in faptul ca vor
stagna si nu vor reusi sa continue evolutia personala. Este adevarat ca explorarea lumii emotionale
interioare (a lor si a altora) le acutizeaza sensibilitatea, dar nu trebuie sa devina un mod de a scapa de
exteriorizarea personalitatii proprii sau de a evita hotararile cruciale.

SFATURI: Nu incerca sa negi ambitia de care dai dovada. Invata sa te aperi de mediul in care traiesti
fara sa te restrictionezi. Ramai deschis, dar atent. Ai grija sa nu ramai blocat sau sa te atasezi din punct de
vedere material.

PUNCTE FORTE:
Sensibil
Empatic
Spiritual

PUNCTE SLABE:
Indurator
Retras
Pesti, Unsprezece martie - Ziua intuitiei progresive
Persoanele nascute pe data de 11 martie se mentin in pas cu vremurile. Fie ca sunt liberali sau
conservatori in ce priveste imaginea, in gandire sunt progresisti. Ei vad lumea ca pe un loc cu un inalt
grad competitional in care doar cei rapizi si destepti reusesc. In viata particulara, isi permit sa-si manifeste
latura mai visatoare, mai relaxata a caracterului lor, tracand in revista idei si speculatii in cadrul unor
discutii cu prietenii sau cu familia si poate chiar punand bazele unor proiecte pline de imaginatie. In
ambele planuri ale vieti lor, talentul pe care ei il folosesc pentru unificare este intuitia care ii ajuta foarte
mult.

Persoanele nascute pe 11 martie considera ca daca nu avansezi, ceilalti te lasa pur si simplu in urma. Sunt
persoane ambitioase, dar intr-un fel moderat, nu inversunat, miscandu-se inainte cu siguranta. Daca sunt
pusi in situatia de a avea un serviciu regulat, se vor situa intr-o pozitie din care sa poata promova, dar fara
sa forteze acest lucru sau sa il provoace prin subterfugii. Aceasta depinde de corectitudinea mediului de
lucru si a culturii in care traiesc.

Daca au propria lor afacere, au un talent deosebit de a vedea oportunitati ascunse si de a le valorifica.
Odata ce au evaluat o astfel de oportunitate, nu vor ezita sa puna o buna parte a resurselor lor in serviciul
intuitiei. Astfel, sunt buni investitori sau jucatori deoarece au curajul de a-si asuma in mod constient unele
riscuri, dar destul de inteligenti pentru a evita implicatiile prostesti.

O alta trasatura care ii ajuta foarte mult este bunul gust. Simt instinctiv ce este bun si ce merita atentia si
invata foarte repede sa intuiasca valoarea obiectelor sau persoanelor. Unii nativi ai zilei de 11 martie pot
alege elemente care par ciudate sau ieftine, dar care mai tarziu se dovedesc a fi foarte valoroase.

Persoanele nascute pe data de 11 martie sunt exigente si au tendinta de a controla. Ei nu se despart foarte
usor de ceea ce au, fie ca este vorba despre persoane, fie ca este vorba despre obiecte. In calitate de
membri ai unei familii, se afla in mod invariabil in centrul evenimentelor de unde pot lua hotarari
importante care sa afecteze viata atat a parintilor, cat si a copiilor lor. Trebuie sa evite situatiile care
starnesc antagonisme si rebeliuni in cazul copiilor care ar putea dori sa aiba o mai mare libertate si
independenta. Nativii zilei de 11 martie ar putea invata sa fie mai relaxati, sa slabeasca putin controlul
asupra celor din jur. Indivizii mai evoluati nascuti pe aceasta data vor invata sa aiba incredere in Univers
si sa isi dea seama ca in esenta nimic nu se pierde cu adevarat. In cele din urma, intuitia ii va face sa
estimeze la adevarata valoare libertatea personala mai mult decat orice alte posesiuni sau posibilitati de
control personal.

SFATURI: Aprofundeaza-ti gandurile si sentimentele. Nu te ingrijora in privinta telurilor mai greu de


atins. Pune mai multa energie in dezvoltarea spirituala. Nu te teme sa lasi lucrurile sa decurga de la sine.

PUNCTE FORTE:
Ager
Cu bun gust
Fermecator

PUNCTE SLABE:
Posesiv
Exigent
Dominator
Pesti, Doisprezece martie - Ziua marelui salt
Persoanele nascute in aceasta zi sunt curajoase, hotarate si destul de dure pentru a ramane in
picioare in fata esecurilor si deazmagirilor vietii. Lupta nu le este straina celor nascuti pe 12
martie si se vor folosi de experienta lor variata pentru a depasi eventualele probleme. Ei par sa
prospere si sa evolueze in urma depasirii obstacolelor de orice tip. Intr-o oarecare masura, ei sunt
capabili sa preia oricare dintre abilitatile naturale cu care au fost inzestrati si sa le duca la limita.
Uneori se intampla sa aiba un punct de vedere sau un concept ferm in legatura cu ce fel de
persoana doresc sa devina.

Oricum, este important ca nativii zilei de 12 martie sa se mentina pe o directie deoarece au


tendinta sa-si iroseasca energia in mai multe directii datorita multiplelor talente cu care sunt
inzestrati. Cei care se lasa dusi de val, ar trebui sa se limiteze la cateva domenii inrudite.

Majoritatea personelor nascute pe data de 12 martie sunt neinfricate si se aventureaza in situatii


riscante pe care majoritatea oamenilor le-ar evita cu orice pret. Probabil, ei considera ca cele mai
mari recompense se acorda celor care au destinul de a pune toate lucrurile in ordine. Oricum, nu
se poate nega faptul ca pericolul in sine ii atrage, la fel ca si controversa. In secret, le place sa se
stie subiect de conversatie, desi aparent neaga acest lucru. Adesea, nativii zilei de 12 martie dau
impresia ca nu vor nimic altceva decat sa fie lasati in pace in lumea lor misterioasa, privata.
Aceasta se intampla pana in momentul in care nativii se dezvaluie brusc, uneori chiar laudandu-
se cu propriile realizari.

De obicei, persoanele nascute pe data de 12 martie cred in ceea ce se afla dincolo de aici si acum
– cu alte cuvinte, in alte planuri ale existentei, in alte realitati. Totusi, imaginea pe care o ofera
este destul de inflexibila si de prozaica. Ei au un mod de a combina fizicul cu metafizicul,
dezvaluindu-l pe primul, dar fiind destul de inteligenti pentru a-l pune pe acesta in slujba
celuilalt. Ei stiu ca totul in aceasta viata este trecator. Fie ca sunt persoane religioase sau au
cunostinte spirituale consistente, fie ca nu, ei recunosc ca exista principii si forme eterne care se
afla in spatele acestui spectacol trecator. Totusi, nativii cu un nivel intelectual mai ridicat dau
dovada de o remarcabila capacitate de gandire la un nivel abstract.

Nativii care sunt foarte entuziasti trebuie sa aiba grija sa nu se lase purtati de credinta lor in
intamplari suprarealiste. Pana cand nu isi dezvolta o intelegere profunda a principiilor
metafizicului si ezotericului, vor avea tendinta de a-si submina stabilitatea emotionala daca vor
exagera cu permiterea acestui fel de ganduri. O dezvoltare simultana a scopurilor lumesti si
spirituale li se potriveste in general mai bine, intensificandu-le viata de zi cu zi si promovand
stabilitatea necesara pentru meditatii metafizice. Echilibrul este cheia pentru reducerea
pericolelor asociate cu astfel de salturi ale gandirii si actiunii.

SFATURI: Stabileste un echilibru intre latura ta fizica si cea metafizica. Invata sa ai mai multa
incredere si sa impartasesti. Lasa trecutul in urma si fereste-te de senzational. Invata sa iti
exprimi partea cea mai buna din tine, dar nu-ti nega slabiciunile. Accepta totul asa cum este.

PUNCTE FORTE:
Indraznet
Intens
Visator

PUNCTE SLABE:
Nepasator
Instabil
Nesabuit
Pesti,Treisprezece martie - Ziua anticiparii profetice

Cei nascuti in ziua de 13 martie sunt plini de credinta si se poate spune ca de-a lungul vietii au
schimbat cursul unor intamplari ale hazardului. Majoritatea persoanelor nascute in aceasta zi cred cu tarie
in intamplari predeterminate; mai mult chiar, sunt predispusi sa faca previziuni despre lume si despre
vietile altora. Adesea isi expun analiza asupra lumii si asupra problemelor acesteia. Nativii cu un nivel
intelectual mai ridicat sunt atrasi de filosofie, spiritualitate, speculatii teoretice si sisteme stiintifice sau
analitice. Au tendinta de a venera mintea umana si ceea ce poate genera aceasta, dar pastreaza totusi o mai
mare veneratie pentru Universul din care fac parte.

Persoanele nascute in aceasta zi, in special barbatii, sunt capabile sa supravietuiasca unor situatii care
pentru altii ar reprezenta adevarate catastrofe. Indivizii de ambe sexe nascuti pe data de 13 martie pot
accepta loviturile destinlui fara sa se planga si pot continua sa duca vieti extraordinar de creative si
productive. In foarte multe dintre cazuri, nativii nu devin pe deplin constienti de talentul si norocul lor
decat dupa anumite experiente. Astfel de imprejurari de proba le sunt de folos, fiind un fel de botez sau rit
de trecere care le sporeste evolutia, le insufla mandria si curajul ca vor face fata viitoarelor dificultati.
Este posibil chiar sa se inteleaga mai bine pe ei insisi si sa realizeze care este drumul lor in viata.

Evolutia si dezvoltarea personala se construieste in fabrica particulara a personalitatii unui nativ al zilei de
13 martie. Astfel, aproape toate persoanele nascute pe aceasta data inregistreaza progrese in evolutia
proprie. Totusi, de-a lungul drumului, multi vor ramane pe margine din cauza atractiei fata de energiile
ezoterice si metafizice carora nu le pot face fata in totalitate. Astfel de indivizi pasesc pe un teren riscant
atunci cand au pretentia ca stapanesc sau chiar ca inteleg anumite aspecte. Oricat de mari ar fi erorile, ele
sunt o parte importanta a dezvoltarii proprii. Una dintre dorintele nativilor este aceea de a fi sursa de
inspiratie pentru altii si de a-si gasi discipoli care sa beneficieze de experienta lor.

In general, persoanele nascute in ziua de 13 martie ar trebui sa se abtina sa faca preziceri sau chiar sa
emita anumite idei despre indivizi din apropierea lor deoarece ar putea influenta fara sa isi dea seama
cursul intamplarilor viitoare din viata acestora. Asa numitele profetii referitoare la realizarea personala
pot fi, in cazul lor, sinonime cu propriile asteptari. In orice caz, nu doar visele, ci si cosmarurile au o
modalitate de a se transforma in realitate daca li se acorda prea multa atentie.

SFATURI: Relaxeaza-te putin. Nu te lua prea in serios. Admite ignoranta din cand in cand si te vei
simti eliberat. Rezolva-ti problemele fara sa ii amesteci pe altii in ele.

PUNCTE FORTE:
Tolerant
Curajos
Elaborat

PUNCTE SLABE:
Hiper-exigent
Auto-suficient
Pesti, Paisprezece martie - Ziua relativitatii

Persoanele nascute pe data de 14 martie au tendinta de a se intelege pe ei insisi raportandu-se la ceilalti.


Pozitia lor intr-o familie sau intr-un grup social este extrem de importanta pentru ei deoarece acest lucru
le defineste rolul si reprezinta structura activitatilor lor de zi cu zi. Din punct de vedere ideologic, tind sa
fie deschisi mai multor abordari si de aceea li se va parea greu sa sustina puncte de vedere absolute.
Pentru cei nascuti in ziua de 14 martie este o adevarata „specialitate” sa isi schimbe parerea. Chiar si cei
care au aderat la un anumit set de principii vor ramane deschisi la alternativa studierii si modificarii
acestora daca se ivesc circumstante adecvate.

Nativii mai evoluati ai zilei de 14 martie sunt capabili sa ia in considerare simultan mai multe planuri
diferite ale existentei, fie emotional, fizic sau spiritual. De asemenea, sunt interesati de relatia dintre
lumea personala (preocupari pentru aici si acum) si lumea universala (principii stabile, eterne).
Majoritatea persoanelor nascute pe 14 martie cred cu adevarat in cateva principii absolute. Ei pot lupta o
viata intreaga incercand sa descopere care este locul lor. Nativii recunosc ca inclusiv cel mai marunt fapt
din viata poate fi privit din diverse puncte de vedere. De aceea, pot fi frustrati in incercarea de a reconcilia
puncte lor de vedere diferite.

Deoarece le place sa ramana independenti si de obicei nu se grabesc sa se alature unei cauze sau sa se
alieze cu un grup, nativii zilei de 14 martie trebuie sa aiba grija sa nu fie considerati de ceilalti distanti sau
superiori prin atitudinea afisata. Desi au un simt al umorului fin si nu le este frica sa isi exprime parerile
cu tarie, sunt intr-o oarecare masura precauti atunci cand este vorba sa isi ofere prietenia.

In viata particulara, cei nascuti pe 14 martie au tendinta de a fi persoane deschise, intelegatoare si


tolerante deoarece stiu ca nimeni nu poate avea dreptate absoluta intr-o situatie data si ca trebuie luate in
consideratie toate punctele de vedere. Totusi, au si tendinta de a idolatriza obiecte ale afectiunii lor pe
care nu le pot avea. Indiviizii mai putin evoluati nascuti in aceasta zi au adesea necazuri atunci cand fac
favoruri membrilor familiei si sunt in general predispusi sa se complaca in evaluari relative in care o
persoana are de pierdut prin comparatie cu alta.

Cea mai mare reusita a nativilor zilei de 14 martie ar fi sa poata aprecia pozitiv meritele unei anumite
persoane sau ale unui anumit lucru fara a avea nevoie de comparatie. Ei admit atat asemanarea, cat si
diferentele care caracterizeaza atat persoanele cat si lucrurile.

SFATURI: Fii mai exigent cu tine insuti in privinta propriei evolutii. Transforma-te in cea mai buna
persoana care poti fi. Ai grija sa nu iti retii dragostea fata de anumiti oameni in timp ce o irosesti cu altii.
Incearca sa te familiarizezi cu anumite principii de baza.

PUNCTE FORTE:
Intelegator
Flexibil
Afectuos

PUNCTE SLABE:
Sovaielnic
Multumit de sine
Neutru
Pesti, Cincisprezece martie - Ziua inaltimilor
Multi dintre nativii zilei de 15 martie sunt preocupati sa ajunga intr-o pozitie inalta in domeniul lor, in
cadrul unei companii sau intr-un grup social. In plus, ei au un talent natural de conducatori si calitati
magnetice, ceea ce ii determina pe ceilalti sa ii urmeze. Unii dintre nativi nu sunt intotdeauna multumiti
intr-o structura existenta si simt nevoia sa depuna eforturi in activitati in care ei sa joace un rol central
inca de la bun inceput. Ca atare, odata ce si-au luat un angajament, le este foarte usor sa puna bazele unei
familii sau ale unei afaceri.

Nativii isi doresc sa ajunga pe cele mai inalte culmi. Foarte multi dintre ei se simt atrasi de activitati
fizice, planorism, scufundari, alpinism sau drumetii montane care le permit sa se bucure de priveliste.
Indivizii mai putin increzatori nascuti in aceasta zi se tem uneori de inaltimi, dar pot depasi teama cu
curaj si cu dorinta de a-i intelege radacinile psihologice. In unele cazuri, aceasta s-ar putea relationa cu un
pact inconstient de a nu-si depasi parintele (de obicei de acelasi sex), o inhibitie care le poate limita
eforturile. Astfel, nativii care evita locurile inalte se tem mai mult de esec decat de succes.

In general, persoanele nascute in ziua de 15 martie sunt preocupate inca de la o varsta frageda sa evolueze
si sa ajunga sus. Daca sunt capabili sa isi exprime dorinta intr-un mod adecvat din punct de vedere social
si sa inainteze cu miscari lente, dar sigure catre tinta lor, vor avea parte de succes. Totusi, daca actiunile
lor vor fi precipitate sau daca vor fi construite in jurul invidiei, nesigurantei sau concurentei acerbe, se pot
lovi de o mare rezistenta din partea celor din jur.

Alarma precautiei ar trebui sa rasune ori de cate ori cei nascuti in aceasta zi simt fiorii ambitiei fara sa
aiba o tinta bine definita in minte. Aceasta nu arata in nici un caz faptul ca entuziasmul lor este o trasatura
negativa ci doar ca eforturile trebuie bine calculate. Anumite aspecte fatale sunt legate de aceasta zi si pot
schimba in mod inexplicabil cursul evenimentelor intr-o maniera cu totul neasteptata. Pentru cei nascuti
in aceasta zi, singurul mod de a se pregati pentru astfel de situatii este sa isi consolideze abilitatile,
increderea in sine, flexibilitatea si puterea de acceptare pana in punctul in care sunt pregatiti pentru
aproape orice.

Pentru nativii zilei de 15 martie este important sa hotarasca daca vor lucra cu altii sau nu in anumite
imprejurari. Alegerea intre auto-angajare si asociere, de exemplu, poate fi cruciala. Mai mult chiar, in
viata particulara, persoanele nascute in aceasta zi se confrunta adesea cu decizii la fel de greu de luat in ce
priveste angajamentul fata de partenerul pe viata, fata de situatia de a avea copii sau de a investi financiar
intr-un camin costisitor, permanent. Nu de putine ori, nativii acestei zile lasa deoparte astfel de
angajamente sau chiar aleg in cele din urma sa traiasca singuri, renuntantd la anumite recompense
personale si oportunitati in favoarea uni stil de viata liber.

SFATURI: Desi s-ar putea sa nu fii satisfacut de pozitia in care te afli, invata sa te bucuri din locul in
care esti. Controleaza-ti pornirile; ramai altruist. Bunatatea si generozitatea te vor rasplati de mult mai
multe ori. Renunta la contacte subconstiente cu parintii.

PUNCTE FORTE:
Ambitios
Carismatic
Entuziast
PUNCTE SLABE:
Invidios
Super competitiv
Impulsiv
Pesti, Saisprezece martie - Ziua inspiratiei realiste
Nativii zilei de 16 martie sunt capabili sa combine latura imaginara cu cea practica, latura imaginativa
cu cea realista. Intr-adevar, ei au talentul de a-si echilibra laturile contrastante ale caracterului. Uneori, ei
sunt coplesiti de latura fantastica, dar in general se incadreaza in limitele bunului simt.

Persoanele nascute pe data de 16 martie fac tot posibilul cand trebuie sa urmeze drumul de mijloc.
Abilitatea lor de a face compromisuri este in general un lucru pozitiv. Daca sunt capabili sa aprecieze
punctul de vedere al altei persoane si sa il adapteze, nativii vor avea o sansa destul de mare sa reuseasca
in lume. Totusi, ei trebuie sa fie foarte atenti sa nu-si tradeze propriul set de valori in timpul procesului
sau sa renunte usor la convingerile personale. Indivizii mai putin evoluati nascuti in aceasta zi actioneaza
in conformitate cu cea de-a doua situatie, in special pentru a castiga. Ei vor suferi enorm din acest motiv,
simtindu-se vinovati si regretand mai tarziu.

Multi dintre nativii zilei de 16 martie obtin increderea celor favorizati de soarta. Acest lucru se datoreaza
atat propriei sigurante de sine si ingaduintei, dar si norocului care ii urmareste in viata. Acest lucru este
facilitat in continuare de capacitatea lor de a asimila partile pozitive din majoritatea situatiilor. Totusi, ei
se expun adesea riscului de a trece cu vederea pericolul, nefiind suficient de preocupati de energiile
negative si ignorand resentimentele celorlalti. Toate acestea pot iesi la iveala foarte rapid si ii pot afecta.
Ei trebuie sa invete cum sa citeasca semnele prevestitoare ale unui dezastru sau ale unei dificultati
iminente si sa se confrunte cu ele rapid. De asemenea, trebuie sa aiba un scop bine definit inainte de a
actiona.

Desi pretuiesc valoarea intregului si finalitatii, latura mobila a nativilor ii determina adesea sa renunte la
proiecte inainte de a ajunge sa le fructifice. Nu vor castiga nimic daca se vor invinovati singuri sau daca
vor fi invinovatiti de figuri autoritare pentru asemenea actiuni. In consecinta, cei nascuti in aceasta zi
trebuie sa invete sa accepte aspectele provocatoare ale naturii lor. Din cand in cand, trebuie sa recunoasca
ca eforturile sustinute si considerabile intr-o anumita activitate ofera o probabilitate mult mai mare de
reusita.

Nativii zilei de 16 martie ar trebui sa se straduiasca sa isi gaseasca o ocupatie in care isi pot exprima atat
imaginatia cat si latura pragmatica. Pentru anumiti nativi ai acestei zile poate fi dificil si obositor sa invete
sa se descurce cu banii si sa fie perspicace in chesiunile financiare, insa acest lucru este de o importanta
vitala pentru bunastarea lor. Cei nascuti pe 16 martie considera ca cele mai mari provocari sunt
intemeierea unei familii, indeplinirea obligatiilor sociale si in general preluarea de responsabilitati. Totusi,
aceste aspecte le aduc cele mai mari satisfactii in viata. Doar atunci cand chestiunile practice sunt tinute
sub control, nativii zilei de 16 martie sunt capabili sa se bucure pe deplin de simtul libertatii pe care simt
nevoia sa il exprime in impulsurile lor creative.

SFATURI: Reafirma-ti in mod constant increderea in viata. Fereste-te de tendinta ta spre negativism.
Cauta noi orizonturi si evita complezenta. Straduieste-te sa exprimi ce este mai bun in tine.
PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Practic
Activ
PUNCTE SLABE:
Fantezist
Extenuat
Neglijent
Pesti, Saptesprezece martie - Ziua aerianului

Persoanele nascute pe data de 17 martie traiesc vieti incitante si sunt atrasi de zbor, muzica, dans,
miscare si calatorii. Au capacitatea de a se pierde intr-o activitate sau experienta, abandonandu-si
numeroaselor cerinte ale ego-ului de-a lungul acestui proces. Indivizii extrem de evoluati nascuti in
aceasta zi sunt capabili sa se angajeze in asemenea activitati in timp ce concomitent isi exprima un simt
puternic al sinelui. Indivizi mai putin evoluati au tendinta de a fi exagerat de explicativi sau pasivi,
nefiind capabili sa-si directioneze vietile in mod eficient.

Nativii zilei de 17 martie sunt foarte fericiti atunci cand sunt implicati intr-o cauza care le permite sa-si
exprime latura lor sociala. Fara un asemenea mediu, nativii zilei de 17 februarie manifesta tendinta de a
deveni izolati. Daca petrec prea mult timp singuri, ei isi vor construi un invelis protector, izolandu-se de
grijile si preocuparile lumii. La un anumit moment dat, nativii trebuie sa iasa din ascunzatoare si sa nu le
fie frica sa-si etaleze unicitatea si frumusetea.

Nativii zilei de 17 martie trebuie sa invete sa se implice in activitati realiste. In plus, ei ar trebui sa-si
consolideze pozitia pentru a garanta ca proiectele lor vor fi de durata, iar identitatea si reputatia nu le vor
fi afectate.

Nativii pretuiesc tot ceea ce este nou in lume. Multi dintre ei se plictisesc repede de conventiile invechite
si ideile depasite, dorind sa implementeze noi metode cu o vigoare si o inocenta tinereasca. Din nefericire,
ei pot respinge realistii ocazionali care, desi sunt cinici sau obositori, pot prelua conducerea cu mai multa
putere. Indivizii cei mai evoluati ai acestei zile pot reusi sa-si pastreze optimismul si energia, devenind in
acelasi timp mult mai realisti si eficienti in implementarea planurilor lor.

Din dorinta lor de a evita sa fie catalogati intr-un anumit fel sau doborati de responsabilitati, nativii zilei
de 17 martie ii inseala uneori pe cei care vor sa ii doboare. Evitarea poate deveni rapid un dispozitiv pe
care il folosesc pentru a-si apara pozitia. Daca doresc sa aiba succes, nativii zilei de 17 martie trebuie sa
invete sa fie mult mai temeinici, mai atenti si mai putin toleranti cu aspectele schimbatoare, neserioase ale
naturii lor. Asociatii, familia si prietenii lor pot fi incantati de schimbarile lor, dar in final le vor cere
nativilor sa revina cu picioarele pe pamant si sa se implice in preocuparile de zi cu zi. Prin implicarea in
astfel de activitati realiste, prin creativitatea lor, nativii zilei de 17 martie pot contribui efectiv la viata din
jurul lor.

SFATURI: Ancoreaza-te in experienta. Implica-te mai mult in domeniile mai practice ale vietii, fara a-ti
pierde insa entuziasmul. Ia parte la sarcinile zilnice si invata din ele. Devino mult mai consecvent in
activitatile tale. Nu face atat de repede schimbari.

PUNCTE FORTE:
Adaptabil
Expresiv
Entuziast

PUNCTE SLABE:
Anihilator
Ineficient
Deconectat
Pesti, Optsprezece martie - Ziua intoarcerii
Tema intoarcerii figureaza in mod proeminent in vietile celor nascuti pe data de 18 martie. Nativii care
au cel mai mare success sunt capabili sa realizeze evolutii ciclice. Nativii mai putin evoluati au tendinta
de a se repeta la nesfarsit si de a se impotmoli in chestiunii ce nu le permit sa avanseze si sa se dezvolte.

Cei mai puternici dintre nativi ii atrag pe ceilalti prin intuitie si spirit de conducatori. Ei isi urmeaza in
mod agresiv visele si idealurile. Desi vor intampina piedici in activitatile lor, ei nu renunta si eventual se
intorc sa isi implementeze cu orice pret planurile, cu o vigoare reinoita. Sa termine, sa inceapa din nou, sa
reinnoiasca – acestea sunt cuvintele cheie pentru acesti indivizi perseverenti care au o viziune bine
definita asupra destinului personal.

Nativii zilei de 18 martie au propriul simt al timpului, stiu sa aprecieze cand este momentul oportun sa
initieze o activitate si sunt punctuali. Dau dovada de rabdare atunci cand asteapta ivirea unei oportunitati.
Persoanele mai putin evoluate nascute in aceasta zi se expun riscului de a se cufunda intr-o lene acuta si
vor fi incapabili sa avanseze. Rabdarea lor devine astfel o scuza pentru inactivitate. Astfel, un echilibru
corespunzator intre actiune si lipsa de actiune este esential pentru cei nascuti in aceasta zi.

Nativii zilei de 18 martie se concentreaza in general asupra imaginii per ansamblu, dar uneori devin
neatenti cu detaliile. Acestea pot aparea la suprafata mai tarziu si ii vor incurca. In plus, cei nascuti in
aceasta zi trebuie sa se fereasca de generalitati. Cand cerintele specifice sunt stabilite de societate,
activitate profesionala sau familie, ei trebuie sa actioneze fara intarziere. Pentru anumiti nativi ai zilei de
18 martie, problemele pot aparea in relatiile cu copiii lor. Cand copiii vor trece prin nerabdarea
caracteristica tineretii, parinti nascuti pe 18 martie se vor simti agasati de atitudinea lor. In aceste conditii,
ei nu vor mai actiona in nici un fel si se vor lasa prada frustrarii, supararii si revoltei.

Nativii zilei de 18 martie pot lucra cu succes in calitate de agenti de bursa, emisari sau agenti, devenind
astfel punctul de intalnire a doua lumi. In calitate de mediatori, diplomati sau arbitri, ei sunt capabili nu
numai sa vada valabilitatea diferitelor puncte de vedere, dar in acelasi timp sa sugereze modalitati in care
doua parti in razboi pot fi apropiate cat mai mult. Totusi, in cadrul respectivului proces, ei trebuie sa se
fereasca sa-si compromita propriile credinte. Cultivarea onestitatii emotionale este o provocare importanta
pentru acesti indivizi priceputi. De asemenea, ei nu trebuie sa-si lase viciile sa le distruga activitatile sau
sa treaca fara mila peste sentimentele celorlalti.

SFATURI: Nu-ti fie frica sa te impui cu fermitate atunci cand este vorba de propriile convingeri. Evita
metodele expeditive ce nu se potrivesc cu standardele tale etice. Nu lasa compromisul si acceptarea
aparenta sa fie o scuza pentru inactivitate sau pasivitate.

PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Puternic
Diplomat

PUNCTE SLABE:
Vorbaret
Compromitator
Obsesiv
Pesti, Nouasprezece martie - Ziua perseverentei

Persoanele nascute pe 19 martie sunt inzestrate cu tenacitate si stiu sa-si foloseasca farmecul in
favoarea lor. Nativii sunt atat visatori, cat si infaptuitori, fiind capabili sa-si transpuna ideile imaginare in
realitate. Orientati in general spre exterior, ei intentioneaza sa ii castige pe ceilalti de partea lor. Din cand
in cand, nativii trebuie sa incerce sa schimbe realitatea exterioara pentru a se confrunta cu aspectele ei
interioare. Desi pare ciudat, prin tenaciatea lor, cei nascuti pe 19 martie vor avea un succes surprinzator.

Persoanele nascute pe data de 19 martie par uneori puerile. Desi sunt persoane expansive care dau
impresia ca se afla in alta lume, ei sunt de fapt puternici si profesionisti. Astfel, ceilalti ii considera
paradoxali deoarece alterneaza atitudinea imaginativa cu cea realista.

Anumiti nativi ai zilei de 19 martie sunt adevarati exploratori care ajung pe taramuri necunoscute unde
nimeni nu a indraznit sa mearga. Adesea, insa, ei sunt indivizi pragmatici ce actioneaza metodic. Oricare
ar fi natura actiunilor lor, nativii zilei de 19 martie avanseaza de obicei in linie dreapta, convinsi ca
principiile lor sunt corecte. Totusi, datorita lipsei de obiectivitate, ei se pot abate de la drumul lor sau
chiar se pot indrepta intr-o directie gresita.

Este intr-adevar important ca nativii zilei de 19 martie sa-si schiteze drumul cu mare atentie deoarece,
odata convinsi ca tinta este buna, vor dori sa il urmeze pana la capat. Ei sunt, de asemenea, foarte
muncitori si capabili sa actioneze fara a astepta recompense. Isi vor urma cu tenacitate obiectivele, chiar
daca ar insemna o repetitie nesfarsita a aceleiasi sarcini. Nativii par sa nu se plictiseasca niciodata de
activitatile lor, uneori incetinind intentionat ritmul pentru a le prelungi. Temenicia este unul dintre
punctele forte ale nativilor si de obicei garanteaza un rezultat corespunzator al activitatilor lor.

Oricat de muncitori si temeinici ar fi nativii zilei de 19 martie, ei trebuie sa invete sa fie mult mai realisti
in privinta propriei persoane. Este extrem de important sa acumuleze cunostinte si sa-si constientizeze
limitele. De asemenea, trebuie sa faca un efort pentru a-si controla impulsurile egoiste. Prin adoptarea
unei atitudini modeste, ei pot obtine succese remarcabile in activitatile pe care le intreprind.

SFATURI: Incearca sa te cunosti mai bine pe tine insuti. Examineaza-ti motivele. Fereste-te sa ai
influente nefaste asupra celorlalti si invata sa-i respecti. Cultiva modestia si controleaza-ti egoismul.

PUNCTE FORTE:
Convingator
Neobosit
Temeinic

PUNCTE SLABE:
Inconstient
Incapatanat
Inchis
Pesti, Douazeci martie - Ziua labirintului

20 martie este o zi plina de semnificatii deoarece este considerata ultima zi de iarna si sfarsitul anului
astrologic. Persoanele nascute in aceasta zi sunt inzestrate cu talente neobisnuite, dar au parte si de
probleme speciale. In multe privinte, sunt considerate cele mai evoluate persoane ale anului deoarece
zodiacul este considerat o harta a evolutiei fiintei umane. Pe de alta parte, ei pot considera dificil sa
initieze anumite activitati importante, sa lase trecutul in urma si sa ia decizii cruciale care implica
schimbari majore.

Calitatile expansive si optimismul nefondat al nativilor zilei de 20 martie le creeaza uneori suferinta.
Modul lor visator de a fi exercita o atractie magnetica, dar de asemenea ii predispune la lipsa de realism in
conceptiile lor. Totusi, daca cei nascuti in aceasta zi reusesc sa-si descopere adevarata chemare si
partenerul de viata potrivit, ei vor fi protejati de multe lucruri negative.

Talentele celor nascuti pe 20 martie sunt in general numeroase si variate. Astfel, nativii vor incerca in
timp mai multe variante pentru a gasi calea dreapta pe care trebuie sa o urmeze. Ei se pot lasa influentati
de catre cei aflati in pozitiile de raspundere. Intr-o oarecare masura, sunt inclinati sa venereze anumite
persoane, adesea cu pretul sacrificarii propriului ego. Romantismul lor, un produs al imaginatiei bogate, ii
poate transforma in cenusa in acest sens. Prin supraevaluarea celui pe care il venereaza, ei au tendinta sa
se subevalueze in mod inconstient pe ei insisi. Acest lucru poate duce la o lipsa de incredere in sine de
care nu sunt intotdeauna constienti. Nativii trebuie sa se fereasca de depresii. Prietenii apropiati sau rudele
ii pot ajuta sa se mentina pe drumul cel bun.

Nativii acestei zile sunt adesea atrasi de fenomenele psihice. Ei pot avea multiple talente in acest
domeniu, dar nu trebuie sa se lase complesiti de ele. Asemenea excese ar putea duce la o abandonare a
realitatii ce ar fi devastatoare nu numai pentru ei insisi, dar si pentru cei dragi lor. Daca pot folosi aceste
talente cat mai moderat, ei vor realiza mari succese in viata.

Cei nascuti pe data de 20 martie au o sensibilitate aparte pentru muzica si arta, fiind atrasi in mod special
de exprimarea vocala. Cantatul poate deveni un hobby sau chiar o profesie pentru cei cu talente muzicale.

Datorita grijii fata de sentimentele celorlalti, nativii sunt interpreti fini ai actiunilor semenilor lor, dar si
buni consilieri ale caror sfaturi sunt cautate de ceilalti. In acest sens, ei trebuie sa ramana obiectivi
deoarece opinia lor inseamna mult si poate avea un impact serios asupra clientilor, colaboratorilor sau
prietenilor.

SFATURI: Sentimentele tale pot fi distructive. Mentine-ti calmul si ramai in permanenta legatura cu
centrul tau. Directioneaza-ti energiile spre obiective realiste. Observa-ti propria viata.

PUNCTE FORTE:
Logic
Sensibil
Versatil

PUNCTE SLABE:
Ireal
Nesigur
Berbec, Douazeci si unu martie - Ziua norocosului

Persoanele nascute pe data de 21 martie sunt destinate sa ajunga in cele mai inalte pozitii si,
odata ajunse acolo, stiu sa se mentina. Pana in momentul in care isi vor da seama cat de ambitiosi
sunt, nativii se vor simti adesea inexplicabil de frustrati.

Nativii zilei de 21 martie sunt individualitati puternice, obisnuite sa conduca, dar au si o latura
iubitoare de placeri care ii poate domina in cazul in care pierd controlul.

Cei mai evoluati dintre nativi sunt capabili sa echilibreze cele doua laturi ale personalitatii lor.
Oricum, majoritatea nativilor acestei zile penduleaza intre o stare de relaxare si o stare de
incordare, nefiind capabili parca sa atinga o stare de mijloc intre cele doua.

Mai devreme sau mai tarziu, dorinta nativilor de a conduce va iesi la iveala. Daca reusesc sa
ajunga in varf in domeniul pe care si l-au ales, cu greu vor mai renunta la aceasta pozitie. Nici
interesele, sanatatea subreda, batranetea sau nemultumirea nu ii vor putea convinge sa renunte.
Ei vor renunta la spiritul lor competitiv numai datorita laturii lor iubitoare de placere.

Majoritatea nativilor nu sunt facuti sa fie conducatori pe termen lung pentru ca nu sunt suficient
de autoritari si de duri. Cele mai potrivite domenii in care isi pot face o cariera sunt cele care
implica politica si o structura ierarhica bine definita.

Nativii zilei de 21 martie au un oarecare aer de vedete si astfel atrag atentia celorlalti. Atat la
serviciu cat si in societate, ei devin un fel de modele pentru cei din jur. Se pricep sa abordeze
oamenii si sunt foarte convingatori atunci cand isi impartasesc parerile sau fac sugestii. Nativii
care ocupa pozitii importante in societate sunt persoane populare care stiu sa se integreze in orice
mediu social. Prin natura lor activa si pasionala, nativii exercita asupra celor din jur o atractie
sexuala incontestabila. Adevarati zdrobitori de inimi, nativii ii pot rani pe ceilalti pentru ca sunt
prea grijulii atunci cand ar fi mai bine sa renunte si sa se desparta de ei. Oricum, prietenii si
partenerii nativilor zilei de 21 martie se bucura ca i-au cunoscut pentru ca acestia imbogatesc
viata celor de langa ei.

Nativii zilei de 21martie nu obisnuiesc sa amestece viata privata cu cea publica. Ei au de obicei
un camin sau un refugiu unde accesul este permis numai anumitor persoane. Probabil ca
problema cea mai mare a nativilor este nehotararea lor in ce priveste scopul si dorintele lor in
viata. Pana in momentul in care iau o decizie in acest sens, ei vor fi asemeni unui foc de artificii:
apar si dispar din cand in cand.

SFATURI: Ai incredere in tine si in ceea ce poti face. Fereste-te de tendinta de a pluti in deriva.
Actioneaza cu un scop bine stabilit.

PUNCTE FORTE:
Atragator
Expresiv
Deschis
PUNCTE SLABE:
Nehotarat
Dependent de placere
Suparator
Berbec, Douazeci si doi martie - Ziua curentului direct
Nativii zilei de 22 martie au simtul infaibilitatii si refuza sa fie respinsi. Ei nu simt nevoia de a-si
sustine cu tarie mesajul, facand uz de un ton de superioritate. Din contra, sunt adesea indivizi tacuti, siguri
pe ei care detesta autoinaltarea. Cei nascuti in aceasta zi pot avea un mare succes in afaceri si in relatii
financiare, facandu-si drum cu grija prin jungla concurentiala de mari proportii. Ei nu sunt abatuti cu
usurinta de la drumul lor spre succes. Desigur, anumiti nativi ai zilei de 22 martie se concentreaza asupra
obiectivelor mai modeste – sa isi intemeieze o viata de familie fericita, sa se bucure de timpul liber sau sa
practice un hobby. Indiferent despre ce este vorba, nativii vor realiza obiectivul pe care si l-au propus.

Cei nascuti in aceasta zi sunt exact ceea ce apar a fi si ii deranjeaza atunci cand cineva incearca sa
priveasca dincolo de exteriorul lor. Nu suporta fatarnicia celorlalti si uneori risca sa confunde diplomatia
cu duplicitatea.

Multi dintre cei nascuti pe data de 22 martie au in mintea lor o imagine idealizata pe care vor incerca sa o
imite. Ei nu aspira la un eroism teribil de dramatic, ci mai degraba la o imagine linistita si protectoare,
prin intermediul careia castiga respectul si chiar veneratia familiei, prietenilor si asociatilor. Intr-adevar,
cei nascuti in aceasta zi au adesea reputatia de a fi extrem de responsabili.

Odata ce nativii zilei de 22 martie si-au descoperit adevarata chemare (in general in jurul varstei de
douazeci si cinci de ani), ei vor continua sa mearga pe acest drum tot restul vietii. Rareori se vor schimba
pe neasteptate si vor devia de la drumul ales.

Nativii zilei de 22 martie isi vor gasi implinirea in cariera daca vor fi capabili sa priveasca produsele sau
serviciile lor in mod critic. Daca nu sunt capabili sa faca astfel, ei vor fi in mod repetat frutrati si loviti,
confuzi de inabilitatea lor de a avea succes. In plus, trebuie sa-si controleze entuziasmul pentru ca pot fi
mult prea coplesiti sau depasiti. In plus, nativii zilei de 22 martie ar trebui sa fie sensibili la orice tendinte
spre despotism sau comportament tiranic.

SFATURI: Ai rabdare cu cei ce nu sunt la fel de bine orientati. Continua sa avansezi incet, dar sigur,
muncind din greu, dar in acelasi timp lasand lucrurile sa vina de la sine uneori. Cultiva diplomatia si
permite-le celorlalti ceva mai mult.

PUNCTE FORTE:
Entuziast
Bine orientat
Dinamic

PUNCTE SLABE:
Arogant
Inconstient din punct de vedere emotional
Nepasator
Berbec, Douazeci si trei martie - Ziua curiozitatii
Persoanele nascute pe data de 23 martie par sa fie curioase in orice privinta, insa investigatiile lor se
reduc de obicei la evenimentele mai esentiale, gandurile, sentimentele si ideile legate de existenta.
Chestiunile de viata si de moarte, tinerete si batranete si sentimentele umane primare prezinta cel mai
mare interes pentru ei. Abordarea vietii este in special stiintifica. Nativii pot deveni oameni de stiinta, fac
sapaturi in mod constant si testeaza tot ceea ce intra in contact cu ei.

Nativii zilei de 23 martie nu vor accepta nici un concept sau idee pana ce nu a fost deja testat. De
asemenea, nu ii vor sfatui pe ceilalti daca le vor lipsi faptele concrete pentru a face o sugestie extrem de
elevata. Ei insisi fac determinari legate de viata bazate pe propriile observatii. In consecinta, sunt greu de
pacalit pentru ca, procesul de luare a deciziei se bazeaza pe o experienta temeinica. Pe de ala parte,
perceptiile lor acumulate din asemenea experiente au tendinta de a fi foarte pretuite si abandonate
involuntar. Cei nascuti in aceasta zi pot fi incapatanati in masura in care ei nu vor dori sa renunte la o
teroie indiferent cate dovezi sunt prezentate impotriva acesteia. Odata ce s-a dovedit ca un anumit lucru
este adevarat, ei au tendinta sa se agate de acesta.

Persoanele nascute pe data de 23 martie sunt extrem de adaptabile si pot fi prieteni cu persoane din cele
mai variate clase sociale. Ei nu se tem sa-si asume riscuri, dar trebuie sa se fereasca de atractia jocurilor
de noroc, indiferent de mediul in care le practica. Nativii zilei de 23 martie au impulsuri fizice extrem de
puternice care trebuie exprimate, chiar daca din cand in cand implica si pericolul. Desi de obicei sunt
adeptii domeniilor mult mai traditionale, nativii pot manifesta atractie pentru situatiile sau persoanele
ciudate pe care le intalnesc in drumul lor. Acest lucru este pur si simplu o proiectie a propriei lor naturi
extrem de neobisnuite ce ramane adesea nedezvaluita lumii.

Nativii acestei zile manifesta in general interes si dragoste fata de copii. Acest lucru nu inseamna insa ca
ei sunt copilarosi, fantezisi sau jucausi. Apropierea lor de copii este elementara, stiintifica si mai putin
subiectiva sau sentimentala.

In ciuda tuturor domeniilor de investigare, fiinta umana ramane principala preocupare a nativilor zilei de
23 martie, in special cand este implicata dezvoltarea acesteia. Din nou, acest interes este in primul rand
stiintific si nu o cautare a caldurii si comfortului. Astfel, cei nascuti astazi se ocupa cu investigarea
nevoilor celorlalti, insa raman pe deplin egoisti in vietile lor personale. De asemenea, pot fi confundati cu
niste personalitati sociabile desi ei sunt doar curiosi.

SFATURI: Pastreaza-ti calmul. Nu-i trata niciodata pe oameni ca pe niste specimene, indiferent cat de
interesanti sunt ei pentru a fi studiati. Cultiva-ti latura senzuala. Evita sa fii didactic si asculta-i si pe
ceilalti. Nu mai fii atat de implicat.

PUNCTE FORTE:
Interesant
Versatil
Iubitor

PUNCTE SLABE:
Exagerat de implicat
Voyeurist
Berbec, Douazeci si patru martie - Ziua simplitatii tulburatoare
Nativii zilei de 24 martie sunt spontani, directi si in general prefera o viata cat mai simpla cu putinta.
Cand se confrunta cu probleme in cadrul serviciului sau in viata personala, ei au tendinta de a face alegeri
simple si de a evita incurcaturile, pe cat posibil. Soarta pare sa le rezerve insa in repetate randuri situatii
complexe cu care trebuie sa se confrunte. In acest caz, gasirea unei modalitati simple de abordare poate
deveni o sarcina destul de dificila.

Nativii zilei de 24 martie au un aer copilaresc. Comportamentul lor natural si receptivitatea sunt remarcate
de obicei inca de la prima intalnire. Totusi, exista si cazuri extreme in care nativii se pot lasa cuprinsi de
depresii severe. Intr-adevar, majoritatea celor nascuti in aceasta zi sunt urmariti de o anumita tristete de-a
lungul intregii lor vieti.

De obicei, nativii zilei de 24 martie au un comportament linistit. Rareori vorbesc doar de dragul de a
vorbi. In schimb, prefera sa se exprime in mod fizic, in dragoste, printr-un hobby sau intr-o activitate
sportiva. Ei pot fi buni parteneri de viata si colaboratori. In plus, nativii zilei de 24 martie starnesc rareori
antagonism la locul de munca si sunt de obicei extrem de pretuiti pentru abilitatile lor de a ajunge la
rezultate stabile intr-o maniera modesta.

Modestia este un atribut fin al nativilor zilei de 24 martie. Cei nascuti in aceasta zi pot fi retrasi, uneori
chiar timizi, insa ar fi o mare greseala pentru ceilalti sa ii considere pasivi sau usuratici. De exemplu, in
fata opozitiei sau atacului direct, ei demonstreaza o tarie remarcabila si rareori se dau in laturi. In viata de
familie, nativii insista ca lucrurile sa fie facute in mod armonios, daca este posibil. Ei devin vulnerabili
atunci cand sunt exercitate presiuni asupra lor pentru o perioada mai indelungata de timp. Acestea ii pot
extenua in cele din urma si le pot submina in mod amenintator conceptiile pozitive.

Datorita multiplelor calitati – afectiune, loialitate, spontaneitate – poate fi dificil pentru prieteni si familie
sa inteleaga de ce nativii zilei de 24 martie cad atat de des in capcana situatiilor dificile. Un motiv ar fi ca
asteptarile optimiste si receptivitatea celor nascuti in aceasta zi ii impiedica sa abordeze o atitudine mult
mai realista. Astfel, nativii zilei de 24 martie pot invata sa fie mai metodici si mai putin fantezisti in
confruntarea cu problemele zilnice, temperandu-si atitudinea directa, copilareasca cu o doza sanatoasa de
precautie, vigilenta si grija.

SFATURI: Mentine-ti echilibrul in viata si fereste-te sa mai atragi problemele. Ocupa-te si de lucruri mai
marunte cu grija si rabdare. Exista si detalii care merita atentia ta.

PUNCTE FORTE: Pozitiv Deschis Afectuos


PUNCTE SLABE: Inexact Depresiv Ireal
Berbec, Douazeci si cinci martie - Ziua dinamismului
Persoanele nascute pe data de 25 martie sunt extrem de dinamice, numarandu-se printre cei mai activi
si energici nativi ai anului. Multi dintre ei par sortiti sa fie conducatori, desi in realitate sunt singuratici si
tacuti. Cand conduc activitatile unui grup, ei prefera sa isi foloseasca talentele pentru rezolvarea cerintelor
respectivei situatii in loc sa isi exercite propria dorinta de a conduce.

Nativii acestei zile nu sunt condusi de o ambitie oarba. Ei isi cunosc capacitatile si sunt foarte constienti
de ceea ce pot si ce nu pot face. De asemenea, simt nevoia sa caute pacea atunci cand se indeparteaza de
agitatia vietii profesioanle. Viata particulara este sacra pentru ei.

Casatoria este dificila pentru acesti indivizi, posibil datorita faptului ca ei pot actiona doar in termenii lor
proprii. Partenerii lor trebuie sa le fie buni prieteni, sa-i ajute sa-si echilibreze personalitatea energica.
Adesea, nativii zilei de 25 martie isi gasesc foarte greu sau poate niciodata un partener adevarat. In cele
din urma, ei vor alege singuratatea pentru ca nu se pot multumi cu cineva care este mai prejos de modelul
lor de partener perfect. O femeie nascuta pe 25 martie este capabila sa aiba grija de ea insasi, in timp ce
un barbat nascut pe 25 martie doreste caldura si afectiunea unei familii, are nevoie de un cuib sigur.

In anumite momente, energia nativilor zilei de 25 martie pare nelimitata, dar de fapt ei pot fi doborati si
vor deveni iritati. In aceasta stare, sunt ofensati foarte repede si considera chiar si cel mai mic semn de
ignorare ca pe un afront personal. Nativii zilei de 25 martie pot deveni explozivi, criticile lor fiind
deosebit de aspre. Sunt credinciosi celor pe care ii iubesc, dar in propriul lor mod ciudat. Ei pot crede ca
sunt credinciosi chiar si cand nu sunt in totalitate implicati. Sunt loiali familiei lor, dar adesea sunt sortiti
sa aiba vieti de familie neconventionale.

Persoanele nascute pe data de 25 martie dau dovada de tact in anumite situatii, dar de obicei sunt directi si
au un temperament exploziv care le poate crea probleme. Din fericire, ei sunt iertati cu usurinta deoarece
calitatile lor sunt evidente si ceilalti stiu sa le aprecieze si sa treaca cu vederea eventualele greseli.
Prietenii apropiati sunt esentiali pentru nativii zilei de 25 martie. Ei vor forma un fel de cerc intim in jurul
nativilor si vor actiona ca niste scuturi protectoare impotriva criticii lumii si a impulsurilor autoditructive.
De obicei, satisfactia prietenilor este ca se pot baza pe nativi. Aceste persoane puternice pot fi chemate
intotdeauna pentru a da sfaturi, pentru a-si dedica timpul sau chiar pentru a imprumuta bani. Cei care au
relatii cu nativii zilei de 25 martie trebuie sa invete repede sa ii lase in totalitate singuri in asaltul lor
impotriva lumii – sa calatoreasca, sa experimenteze, chiar sa iubeasca in cea mai independenta maniera a
lor. Doar atunci cand li se permite sa fie liberi, ei isi vor putea oferi dragostea fara retineri.

SFATURI: Intr-adevar, esti un om saritor, dar din cand in cand ocupa-te si de tine. Autocontrolul si
disciplina sunt importante. Invata sa te adaptezi, sa te temperezi, sa devii mai putin aspru si sa apreciezi
valoarea linistii si calmului. Nu-i mai coplesi pe toti din jurul tau. Este atat de importanta lumea
exterioara?
PUNCTE FORTE:
Energic
Loial
Independent
PUNCTE SLABE:
Exagerat de critic
Plictisitor
Autodistructiv
Berbec, Douazeci si sase martie - Ziua integritatii
Nativii zilei de 26 martie au inocenta, spontaneitatea si candoarea unui copil. Ei reusesc sa actioneze
fara a recurge la agresivitate. Pentru ei, simplitatea este punctul cheie si sunt impotriva complicatiilor
excesive. Acest lucru inseamna ca daca o persoana creaza in mod constant dificultati si probleme, el sau
ea nu va ramane foarte mult in compania unui nativ al zilei de 26 martie. Cei nascuti in aceasta zi cauta de
obicei o solutie cat mai simpla la orice chestiune umana urmarind lucrurile retrospeciv pana la sursa care
le-a generat. Din acest motiv, calitatile intuitive ale nativilor zilei de 26 martie permit adesea semenilor o
introspectie in modul in care pot realiza anumite lucruri.

Desi nativii zilei de 26 martie sunt activi, ei manifesta un fel de detasare filozofica. Sunt capabili sa stea
deoparte si sa priveasca situatia, sa analizeze ceea ce ar putea sa iasa rau si sa ajunga la o solutie
avantajoasa si inteligenta. De asemenea, ei se pot retrage intr-o anumita masura din viata, chiar pana in
punctual de a se izola pentru anumite perioade de timp. Aceasta nevoie de izolare ii determina sa se
retraga intr-un loc preferat, poate in muntii indepartati, in desert sau pe malul marii pentru a-si reincarca
bateriile in mijlocul naturii. In general, in acest timp de singuratate, nativii traiesc izolati doar de dragul
izolarii, golindu-si mintile de orice ganduri sau idei.

Nativii zilei de 26 martie lucreaza in general in stilul lor pasnic si in ritmul lor destul de relaxat. In spatele
acestei aparente calme exista si o spontaneitate capabila sa dea nastere la ganduri si fapte destul de
neasteptate. Adesea, aceasta spontaneitate se transforma intr-un umor molipsitor. Uneori, nativii zilei de
26 martie pot fi prea relaxati, stau deoparte atunci cand trebuie sa actioneze, fiind astfel dezavantajati
atunci cand au de-a face cu persoane mai agresive si mult mai orientate.

Nativii zilei de 26 martie sunt constienti de fobiile lor si de faptul ca prefera sa faca lucrurile in stilul lor
propriu. Totusi, deoarece sunt un pic mai excentrici decat majoritatea celorlalti, ei pot fi de acord cu
anumite lucruri.

Persoanele apropiate nativilor pot fi considerate norocoase deoarece acestia nu sunt interesati sa aiba un
numar mare de prieteni. Pentru ei, un prieten este un prieten pe viata si indiferent cati ani vor trece, ei vor
fi intotdeauna deschisi cu inima si casa pentru cei cu care au relatii speciale. Pe de alta parte, daca ei insisi
sunt uitati sau respinsi, pot intoarce o noua fila a vietii si pot accepta situatia cu stoicism.

SFATURI: Fii atent sa nu fii extrem de moral sau moralist. Fii mai bland si invata sa te iei pe tine insusti
mai putin in serios. Relaxeaza-te si distreaza-te uneori.

PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Multumit
Responsabil

PUNCTE SLABE:
Negativ
Nesigur
Berbec, Douazeci si sapte martie - Ziua creatorului
Nativii zilei de 27 martie sunt extrem de individualisti. Asemeni copiilor, ei invata foarte repede si
actioneaza comform propriei viziuni. Nativii adopta o tehnica interesanta, construita in baza a ceea ce au
dezvoltat in colaborare cu ceilalti in timpul anilor de formare. Persoanele exceptionale nascute in aceasta
zi sunt creatori, adesea fiind primii care realizeaza ceva in domeniul lor de activitate. Chiar si nativii cu
talente mult mai modeste au tendinta de a-si aduce contributia in stilul lor unic.

In ciuda receptivitatii la noi experiente, nativii zilei de 27 martie sunt foarte realisti si greu de pacalit. Intr-
adevar, anumiti nativi ai zilei pot deveni destul de rigizi din punct de vedere emotional, acesta fiind
rezultatul anilor de lupta prin care au trecut pentru a reusi. In general, nu sunt exagerat de afectuosi,
sentimentali sau intelegatori cu problemele celorlalti. Totusi, cand este vorba despre munca lor, aceasta ii
absoarbe in totalitate.

Persoanele nascute in aceasta zi pot avea o inclinatie puternica spre domeniul stiintific, reparand sau chiar
dezasambland diferite obiecte doar pentru a vedea cum functioneaza. Uneori, interesul lor pronuntat
pentru tehnica poate servi drept scut sau bariera impotriva exprimarii emotionale. Cei ce au aceste
probleme pot suferi un blocaj emotional sau pot iesi din aceasta cochilie in mod exploziv, agitandu-i si pe
cei din jurul lor.

Nativii zilei de 27 martie sunt inzestrati cu un excelent simt al tendintelor sociale. In calitate de artisti,
oameni de afaceri sau muncitori, ei sunt capabili sa sesizeze ceea ce va prinde la public si ce nu. Acest
lucru se datoreaza unei intelegeri intuitive a societatii, a valorilor si dorintelor ei. Nativii acestei zilei au in
mod surprinzator legaturi foarte bune cu un grup de oameni, posibil mult mai bune decat cu fiecare
individ in parte. Adesea, ei sunt tulburati de emotiile umane, dar datorita obiectivitatii lor pot fi de folos
in diagnosticarea problemelor.

Desi nu se exteriorizeaza din punct de vedere emotional, nativii zilei de 27 martie sunt pasionali. Ei pot
starni sentimentele celorlalti prin intermediul modului lor direct de abordare. Ceea ce atarge la ei este
corectitudinea abordarii si forta contrastelor. In copilarie, reactiile lor vor fi dictate de situatiile clare
deoarece ei urasc compromisurile si domeniile controversate. Minciuna este interzisa in conceptia lor.
Onestitatea lor este valabila si in ceea ce ii priveste. Astfel, vor evalua in mod realist propriile abilitati.

Convietuirea cu cei nascuti in aceasta zi poate fi dificila deoarece ei sunt preocupati de domenii ce sunt
total opuse sentimentelor umane. De asemenea, nativii nu sunt prea blanzi cu ei insisi, deci nu vor fi nici
cu familia sau cu cei apropiati. Desi pot fi prieteni buni, ei nu vor flata nici un ego si nu agreeaza deloc
compromisurile in relatiile cu prietenii. Sunt prea directi pentru a-si mai face timp sa flateze. Cu toate
acestea, cei nascuti in aceasta zi ofera celor apropiati un sprijin tacit si caldura.

SFATURI: Cultiva-ti diplomatia si invata sa fii mai tolerant. Uita din cand in cand de tehnica. Fii
amabil si intelegator. Invata sa faci compromisuri cand este absolut necesar. Nu esti atat de indestructibil
si puternic pe cat crezi.

PUNCTE FORTE:
Independent
Realist
Priceput din punct de vedere tehnic

PUNCTE SLABE:
Uituc
Neglijent
Dificil in convietuire
Berbec, Douazeci si opt martie - Ziua inocentei
Nativii zilei de 28 martie par adesea inocenti. In viata, trebuie sa isi urmeze propriul drum, dar in timp
se pot indrepta inconstient spre o anumita directie. Cei nascuti in aceasta zi intentioneaza adesea sa
urmeze chestiuni ce le sunt la indemana, in general legate de locul de munca si se concentreaza foarte
bine atunci cand isi fac meseria. Chiar daca in jurul lor ar putea exploda bombe, ei vor ramane concentrati
pe obiectivul lor. Este destul de ciudat ca, desi nu sunt intotdeauna constienti de sentimentele celorlalti, ei
sunt recunoscuti si apreciati pentru receptivitatea si franchetea lor.

Cei nascuti in aceasta zi par sa accepte cu serenitate circumstantele si evenimentele mai putin placute pe
care le experimenteaza. Acest lucru se datoreaza mai putin unei filozofii permisive, ci mai degraba
simplului fapt ca ei nu sunt extrem de interesati.

Desi pot juca roluri expansive sau pot fi destinati pentru activitati extroverte, nativilor zilei de 28 martie le
place sa fie lasati in pace. Nevoia lor de intimitate este evidenta in mod special acasa. In ciuda oricarori
avantaje publice, ei sunt cei mai fericiti cand traiesc in locuri foarte intime si izolate.

In multe privinte, cei nascuti in aceasta zi nu sunt facuti sa fie primii in profesia pe care si-au ales-o. Cei
care ajung in top actioneaza astfel datorita discomfortului pe il creaza pozitia a doua. Intr-o anumita
masura, datorita inocentei lor, le lipseste duritatea si implacabilitatea pentru a razbate in viata. Adesea, ei
se vor stabili pe o pozitie comfortabila la un nivel mai scazut, dar care le asigura un anumit grad de
autonomie. Multi dintre cei nascuti pe 28 martie nu au incredere in fortele proprii atunci cand trebuie sa
actioneze la un nivel mai inalt. De fapt, chiar daca sunt bine pregatiti pentru o astfel de pozitie, ei tot nu
vor crede acest lucru. In consecinta, nativii zilei de 28 martie au mereu indoieli referitoare la alegerile si
deciziile legate de cariera lor.

Nativii acestei zilei sunt de obicei destul de loiali si devotati prietenilor, colegilor familiei si publicului. Ei
isi petrec o mare parte din timp ajutandu-i pe ceilalti. Deoarece pot deveni baza ordinii stabilite,
conflictele se ivesc doar intre credintele personale si ceea ce le este impus sa faca. Protectia este
importanta pentru aceste persoane. Ei se vor afla rareori intr-o pozitie vulnerabila din punct de vedere
emotional, financiar, artistic sau politic.

Persoanele care cauta relatii profunde si recompensante din punct de vedere emotional cu cei nascuti in
aceasta zi pot fi frustrati. Nativii zilei de 28 martie sunt foarte buni prieteni, dar in momentul in care simt
lanturile restricive si piedicile ce apar de-a lungul procesului, ei vor disparea. Pentru cealalta persoana,
socul de a fi parasita atat de rapid poate fi devastator. Nativii zilei de 28 martie sunt destul de emotivi, dar
rareori isi dezvaluie dorintele intense, aspiratiile sau temerile aflate in spatele exteriorului lor copilaros.

SFATURI: Actioneaza cu precautie si acorda-ti timp pentru contemplatie. Programeaza-ti vacante


frecvente si incearca sa te cunosti mai bine. Calmeaza-ti mintea. Goleste-o. Nu-ti fie teama sa renunti la
fatada. De ce anume te temi? Nu te mai indoi de tine insuti. Aceasta atitudine te tine pe loc.

PUNCTE FORTE: Independent Jovial Muncitor


PUNCTE SLABE: Inconstient Capricios
Berbec, Douazeci si noua martie - Ziua observatorului
Nativii zilei de 29 martie au tendinta de a studia terenul cu mare atentie inainte de a actiona. Excentrici,
chiar alunecosi, ei sunt foarte greu de prins. Totusi, in momentul in care si-au dat seama ca cineva ii ia
intr-adevar in serios, ei vor incepe la randul lor sa ia respectiva persoana in serios. Nativii zilei de 29
martie nu sunt genul de persoane care sa ii abandoneze pe ceilalti. Ei vor pune in aplicare tot ceea ce stiu
pentru a rezolva o problema.

Idealismul este prezent in aproape tot ce fac nativii si, odata cu acesta, credinta lor in propriile virtuti
morale. In cazul nativilor mai putin evoluati, corectitudinea se poate transforma in intoleranta si in
tendinta de a-i persecuta pe ceilalti. Nativii mai evoluati reusesc sa traiasca din convingerea “nu judeca
mai putin decat esti judecat”.

De obicei, inca de la o varsta destul de frageda, nativii zilei de 29 martie isi formeaza un concept despre
lume pe care il pastreaza de-a lungul intregii lor vieti. In acelasi timp, ei ajung adesea sa realizeze care
este menirea lor in lume. Pentru ei, viata este pur si simplu continuarea unui drum personal stabil, modest,
chiar sever. Desi nativii zilei de 29 martie pot excela in ceea ce fac, le lipseste atat forta ego-ului, cat si
nevoia de a fi apreciati. Aversiunea pentru atentia nejustificata ii poate pacali uneori deoarece ei pot fi
alesi in pozitii de responsabilitate fara a se stradui sa le obtina. Nativii sunt destul de multumiti sa-si faca
treaba fara sa se planga, sa-si gaseasca pacea si fericirea in cadrul familiei. Cei nascuti in aceasta zi iubesc
comfortul si distractiile de tot felul, insa nu trebuie sa se piarda in propria lor lume sau sa se lase posedati
de fortele emotionale intunecate.

Nativii mai evoluati ai zilei de 29 martie sunt de incredere si loiali, dar nativii mai putin evoluati pot fi
necredinciosi si cruzi. Nativii din cea de-a doua categorie vor invata sa aiba de-a face cu temerile si
tendintele lor paranoice daca doresc sa progreseze. Majoritatea nativilor zilei de 29 martie sunt prieteni,
asociati si parteneri de viata excelenti. Datorita multiplelor calitati ale nativilor, ceilalti vor accepta
aspectele mai ciudate ale naturii lor.

Cei nascuti in aceasta zi pot rade cu usurinta de ei insisi si vad ironiile vietii foarte clar. Sunt fini
observatori si rareori le scapa ceva. Constienti de fobiile si de defectele altora, ei se observa cu atentie si
pe ei insisi.

Chiar daca traiesc departe de locurile natale, nativii zilei de 29 martie nu-si vor uita niciodata radacinile.
Sentimentali, multi dintre ei locuiesc intr-un singur loc o viata intreaga, adunand amintiri, prieteni vechi si
asociati.

SFATURI: Nu impune celorlalti sistemul tau de credinte. Nu toata lumea este de acord cu tine. Fereste-te
sa starnesti antagonism. Straduieste-te mai mult pentru a realiza ce ti-ai propus. Nu neglija importanta
ciudateniilor caracterului tau. Ele te pot tine pe loc. Nu te complace in aceasta situatie.
PUNCTE FORTE:
Idealist
Ironic
Loial
PUNCTE SLABE:
Incapatanat
Lipsit de ambitie
Distant
Berbec, Treizeci martie - Ziua viziunii ferme
Persoanele nascute pe data de 30 martie sunt extraordinar de progresiste. Rareori se intampla sa nu
acorde importanta cuvenita efectului pe care il au asupra celorlalti. Din acest motiv, pot da nastere la
antagonisme si piedici care stau in calea drumului catre succes. In efortuirle lor de a indeplini anumite
teluri personale sau sociale, nativii pot inregistra uneori esecuri, dar raman la fel de neinfricati. In cele din
urma, aceasta hotarare le va aduce succes, desi recunoasterea o vor obtine mai tarziu in viata sau chiar
postum. Cei nascuti in aceasta zi sunt preocupati de imaginea lor pentru ca iau foarte in serios parerea
celorlalti despre ei. Acest lucru se observa foarte bine atunci cand nu sunt apreciati. Ei isi manifesta
deschis consternarea si durerea. Cu toate acestea, nereusitele nu fac decat le sporeasca hotararea.

Datorita faptului ca nativii fac lucrurile doar asa cum vor ei, se descurca cel mai bine in calitate de
angajatori proprii sau lucrand singuri. Ca angajati, ei sunt predispusi la conflicte cu sefii sau colegii de
munca. Daca au libertatea de a-si urma propriul vis, aceste conflicte pot fi evitate. Le este foarte greu sa
impartaseasca visul altcuiva deoarece mintea lor are un singur sens, iar energia este de obicei orientata
doar intr-o singura directie.

Persoanele nascute in ziua de 30 martie sunt foarte puternice. Le este foarte greu sa se relaxeze si ii pot
epuiza pe cei din jur cu energia lor nestavilita. De asemenea, nativii acestei zile pot genera dificultati
emotionale din cauza perspectivei lor copilaresti si adesea naive asupra lucrurilor. Cel mai adesea, sunt
indivizi autodidacti, iar educatia traditionala reuseste rareori sa le transmita ceva. Din fericire, au un punct
de vedere foarte clar asupra a ceea ce isi doresc si au inspiratia necesara de a stapani orice abilitate
tehnica ceruta pentru realizarea muncii.

Pentru nativi nu este important sa aiba o multime de prieteni. Atunci cand ajung sa aiba succes, fac fata cu
greu contactului social aferent. Uneori tanjesc dupa intimitatea pe care o aveau inainte sa devina
cunoscuti si chiar ajung sa regrete realizarile lor. Totusi, in cele din urma, nu au alta alternativa decat sa
isi urmeze drumul interior. In cazuri extreme, nativii sunt atat de absorbiti de activitatile desfasurate incat
aproape ca se identifica cu ele.

In relatiile cu ceilalti, nativii zilei de 30 martie pot fi extrem de exigenti. Persoanele implicate in relatii cu
nativii trebuie sa fie pregatiti pentru aproape orice. Este intr-adevar foarte greu pentru cineva sa poata
face fata energiei unei persoane nascute pe 30 martie. Probabil ca cel mai bun partener pentru ei este o
persoana puternica, dar fara prea multe pretentii, cineva care sa poata apela la imaginatia lor. Un astfel de
partener trebuie sa fie si putin neobisnuit, chiar unic, pentru a-i mentine interesul in timp. Mai mult, exista
posibilitatea ca nativii sa nu poata face fata intotdeauna succesului de care se bucura partenerul. In acest
caz, ei vor fi predispusi sa-si proiecteze propriile dorinte asupra partenerului.

Desi cei nascuti pe data de 30 martie sunt foarte complecsi din punct de vedere emotional, ei sunt loiali in
felul lor si de obicei fac tot ce le sta in putinta sa reziste alaturi de familiile si prietenii lor, cel putin in
masura in care personalitatea lor plina de hotarare le-o permite.

SFATURI: Fii calm. Nu te grabi sa dai explicatii. Este posibil ca ceilalti sa inteleaga de la sine. Evita
conflictele si controleaza-ti latura mai apriga; invata sa fii diplomat. In anumite situatii esti nevoit sa faci
compromisuri. Aceasta nu inseamna ca iti tradezi punctul de vedere. Nu te neglija.

PUNCTE FORTE: Hotarat EnergicVisator


PUNCTE SLABE: Hotarat Izolat Rebel
Berbec, Treizeci si unu martie - Ziua tenacitatii
Persoanele nascute pe data de 31 martie sunt luptatori care vor merge inainte indiferent de obstacole. Ei
au tenacitatea de a se mentine intr-o pozitie pentru mult timp. Odata stabiliti pe un post, vor fi foarte greu
de dat la o parte. Uneori, ideile lor originale vor ramane neexprimate pur si simplu pentru ca le face
placere cu adevarat sa se mentina intr-o pozitie favorabila. In orice caz, atunci cand se apeleaza la ei in
momente de criza, vin cu solutii extrem de creative si practice, castigand aprecierea superiorilor.

Poate fi greu de lucrat cu nativii zilei de 31 martie deoarece au tendinta de a tine pledoarii si de a fi foarte
exigenti cu colegii de munca. Cei nascuti in aceasta zi sunt, mai presus te toate, foarte realisti in ce
priveste pozitia pe care o detin si destul de ageri pentru a avea garantia ca vor supravietui in jungla
locurilor de munca.

Este posibil ca, la un moment dat, nativii sa aiba ocazia de a face o schimbare majora de serviciu. Daca
profita de ea, probabil ca vor avea succes, desi s-ar putea sa dureze ceva timp. Daca se hotarasc sa ignore
aceasta sansa, talentele lor ascunse nu vor mai iesi la iveala. Cei nascuti pe aceasta data reactioneaza bine
la provocari. Totusi, datorita dorintei de siguranta si realismului in privinta partii financiare, ei prefera
riscurile calculate in locul jocurilor de hazard.

Persoanele nascute pe 31 martie se simt bine in postura de sef, dar se descurca mult mai bine ca asociati
sau parteneri, acolo unde talentele si ideile lor inovatoare si creative pot contribui la efortul de echipa.
Nativii acestei zile pot trai singuri ani intregi, dar se descurca foarte bine si in viata de familie. Datorita
faptului ca se casatoresc foarte tarziu, este posibil sa adopte copii sau chiar familii intregi, devenind
parinti vitregi.

Cei nascuti in aceasta zi creeaza foarte rar impresia de persoane afectuoase, dar sunt destul de
sentimentali in felul lor, exprimandu-si apropierea fata de cineva prin tachinare gentila sau umor.
Dragostea deschisa este ceva care ii sperie in mod inconstient, in ciuda aparentei ironice sau chiar cinice.
Ei simt nevoia unui partener cald si intelegator care sa stie cand sa stea deoparte si cand sa se apropie. Cei
care sunt capabili sa interpreteze comportamentul nativilor vor putea stabili o relatie cu ei. Cei nascuti
astazi sunt foarte intuitivi si se asteapta ca cei iubiti sa fie la fel, poate chiar sa ii inteleaga fara schimb de
cuvinte. Intr-adevar, sunt foarte suspiciosi in legatura cu persoanele prea volubile, prea dispuse sa faca
promisiuni.

Persoanele nascute pe 31 martie nu au trasaturi de mari lideri, dar sunt destul de rabdatori si stiu sa astepte
pana obtin ceea ce doresc. In general, isi urmeaza ratiunea, nu inima. Deoarece sunt atat de rationali, cei
din jur pot incerca sa ajunga la ei prin intermediul bunului simt, dar nu prin intermediul sentimentelor.
Nativii apreciaza foarte mult abordarea directa.

SFATURI: Foloseste-ti bunul simt pentru a obtine avantaje, dar ai incredere si in instinctele tale.
Controleaza-ti tendintele de predicator. Deschide-te in fata dragostei si a afectiunii. Incearca sa-ti
controlezi teama de respingere.

PUNCTE FORTE:
Tenace
Lucid
Pragmatic
PUNCTE SLABE:
Reprimat
Frustrat
Moralist
Berbec, Intai Aprilie - ZIUA DEMNITATII
Persoanele nascute pe 1 aprilie sunt de obicei directe, disciplinate, preocupate si muncitoare. Desi in
general isi stapanesc foarte bine meseria, nu obisnuiesc sa-si etaleze talentele. Inca din copilarie sunt
foarte seriosi, constiinciosi in activitatile de zi cu zi, preluand multe responsabilitati pe care alti copii le-ar
considera adevarate corvoade. Pe masura ce inainteaza in varsta, devin persoane de incredere pe care
rudele se pot baza oricand.

Desi calitatile celor nascuti pe 1 aprilie sunt deosebite si incontestabile, ei nu tind sa cucereasca luminile
rampei inca din tinerete. Pentru ei nu este atat de important sa fie in centrul atentiei, ci mai degraba sa fie
la curent cu ceea ce se intampla. Isi doresc sa fie lasati sa-si vada de treaba, fixatia lor pentru munca fiind
destul de pronuntata. Din acest motiv, uneori este posibil sa fie considerati excesiv de zelosi in ceea ce
priveste munca. Majoritatea celor nascuti astazi ii impresioneaza pe cei din jur pentru ca sunt aparent
timizi si chiar retrasi. In general nu sunt persoane foarte sociabile, cu exceptia situatiilor generate de
sarcinile de serviciu.

Subtilitatile tehnicii pot deveni o adevarata manie pentru persoanele nascute pe 1 aprilie. Ei tind sa detina
controlul in tot ce intreprind si li se pare stanjenitor sa ceara ajutorul celorlalti. Foarte capabili, de obicei
sunt autodidacti in ceea ce priveste meseria lor. Nu sunt adeptii scolarizarii si devin foarte agitati daca
trebuie sa urmeze cursuri. Majoritatea celor nascuti in aceasta zi asteapta cu nerabdare sa termine scoala
pentru a putea sa studieze singuri. Capabili sa invete din experienta si sa adopte metodele celor pe care ii
admira, ei isi dezvolta foarte repede un stil propriu.

Desi cei nascuti pe 1 aprilie sunt adeptii originalitatii, rareori munca lor este una indrazneata sau
neobisnuita. Ei pot fi considerati mai degraba conservatori si ponderati. Adesea, cei nascuti in aceasta zi
sunt pasionati de istorie si fac cercetari despre trecut. Nu ii preocupa prea mult propriul succes, ci mai
degraba succesul proiectelor si eforturilor lor.

Cei nascuti pe 1 aprilie sunt foarte preocupati sa duca la bun sfarsit problemele pe care le abordeaza.
Astfel, ei vor finaliza orice proiect indiferent de efortul necesar sau de sacrificiile pe care trebuie sa le
faca. Cei nascuti pe 1 aprilie nu depind de ceilalti pentru a fi multumiti. Ei nu se inconjoara de prieteni si
de admiratori. Exista persoane care ii compatimesc uneori deoarece ii considera solitari si izolati. In
schimb, cei nascuti in aceasta zi sunt foarte fericiti sa fie lasati singuri si sa lucreze independent. Ei au
uneori tendinta de a se suprasolicita. In general trebuie sa evite sa preia prea multe proiecte in acelasi
timp. Singura modalitate de recreere agreata de catre aceste persoane disciplinate este de obicei un hobby
pe care il abordeaza cu un asemenea zel incat ceilalti l-ar putea usor considera sarcina de serviciu.

SFATURI: Familiarizeaza-te mai mult cu semenii tai. N u te izola prea mult de restul lumii. Impartaseste
atat bucuriile cat si tristetile cu cei dragi. Fii atent sa nu te incarci cu prea multe responsabilitati. Evita sa
fii coplesit de termenii scadenti sau de diferitele situatii stresante. Invata sa te relaxezi.

PUNCTE FORTE: As in ale tehnicii Sincer


PUNCTE SLABE: Izolat Constant Exces in munca
Berbec, Doi Aprilie - ZIUA IDEALISTULUI
Cei nascuti pe doi aprilie abordeaza viata intr-o maniera extrem de idealista. Datorita acestei
caracteristici, exista posibilitatea de a intampina greutati in atingerea scopului pe care si-l propun. Uneori,
ei dau dovada chiar de naivitate in perceperea lumii. Firea lor copilareasca nu se potriveste prea bine cu
dorinta lor aprinsa de a reusi sa-si indeplineasca obiectivele. S unt capabili sa-si foloseasca la maximum
energia considerabila abia dupa ce si-au stabilit scopul in viata si si-au acceptat limitele, posibil
multumindu-se cu un standard mai putin performant. Totusi, aceasta performanta este atinsa dupa o
perioada destul de indelungata de timp.

Cei nascuti pe 2 aprilie sunt de obicei familisti convinsi, in special barbatii. Pentru un barbat nascut pe 2
aprilie casa este castelul lui, locul unde este stapan. Acest lucru poate creea probleme din cand in cand,
mai ales in cazul in care copiii acestuia nu se multumesc cu rolul de subordonati.

Nativii zilei de 2 aprilie vorbesc mereu despre idealurile, visele si viziunile lor. Persoanele din anturajul
lor, mai ales cele mai pragmatice, trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare pentru a le suporta idealismul.

Persoanele nascute pe 2 aprilie pot fi cu mintea intr-o alta lume si ceilalti reusesc cu greu sa ii inteleaga.
Datorita acuratetii gandirii lor, cei nascuti astazi nu prea sunt dispusi sa faca compromisuri si percep lipsa
de intelegere sau de aprobare in anumite chestiuni ca pe o tradare.

Adesea agreate de cei din jur, persoanele nascute pe 2 aprilie trebuie sa fie atente sa nu-si deranjeze
prietenii cu ideile lor. Ei trebuie sa invete sa faca compromisuri, lucru ce este total neobisnuit pentru ei.
Cel mai adesea vad lumea in alb si negru si se instraineaza cu usurinta de cei din jur. Totusi, ei vor fi
iertati cu usurinta pentru supararile pe care le provoaca si pentru dificultatea de a-si exprima sentimentele
tocmai datorita faptului ca sunt atat de omenosi, flexibili, deschisi si darnici. In plus, ei se dedica cauzei
subordonatului sau celui asuprit si isi fac usor prieteni si admiratori, dar in acelasi timp creaza animozitati
in relatiile cu sefii.

Cei nascuti pe 2 aprilie sunt adesea tulburati de sentimentele celorlalti, dar de cele mai multe ori nu vor
nici in ruptul capului sa recunoasca acest lucru. Ei pot uita usor ceea ce gandesc ceilalti despre ei. In
consecinta, va trece multa vreme pana ce isi vor da seama ca nu toata lumea le apreciaza punctele de
vedere extreme, oricat de sincere ar fi. Atunci cand sunt catalogati drept scandalagii considera parerile
celor din jur prea dure.

SFATURI: Straduieste-te sa devii realist. Nu mai trai intr-o lume de vis. Idealismul este admirabil, dar
nu plateste facturile. Asculta-i si pe ceilalti, chiar daca ti se par negativisti. Criticile lor iti pot fi de folos
daca le iei in considerare.

PUNCTE FORTE:
Cinstit
Sincer
Muncitor
PUNCTE SLABE:
Naiv
Retinut
Ignorant
Berbec, Trei Aprilie - ZIUA PIVOTULUI
Persoanele nascute pe 3 aprilie manifesta o dorinta puternica de a fi indispensabili celor din viata lor. Ei
reusesc aproape intotdeauna sa fie in centrul atentiei prin intermendiul cunostintelor, calitatilor sau
priceperii lor. Pentru ei este prioritar sa pastreze ordinea si sa mentina controlul asupra lucrurilor ce ii
inconjoara acasa sau la serviciu. De obicei ii coordoneaza pe cei din jurul lor tipand, exprimandu-si
dorintele in mod direct si asteptand ca ceilalti sa ii asculte cu atentie. Cei nascuti astazi nu tolereaza
ignorantii. Totusi, prefera sa nu afiseze o atitudine dictatoriala. De obicei reusesc sa ii castige pe ceilalti
foarte usor de partea lor prin farmecul natural cu care sunt inzestrati.

Cei nascuti astazi sunt intelegatori cu ceilalti. Cand este vorba de lucruri importante se bazeaza pe intuitia
lor bine dezvoltata. Uneori pot vedea lucrurile simplist si nu reusesc sa rezolve anumite probleme.
Franchetea si asprimea lor ii dezavantajeaza in anumite situatii. I n majoritatea cazurilor insa, ceilalti
ajung sa recunoasca si sa pretuiasca perspicacitatea celor nascuti astazi si considera ca prezenta lor le
confera siguranta in caz de pericol sau de nevoie.

Persoanele nascute pe 3 aprilie sunt capabile sa actioneze pe cont propriu, independent de ceilalti. Uneori,
prin implicarea lor in anumite grupuri sau activitati sociale absorb energia celorlalti, lucru deloc
neobisnuit pentru ei, mai ales ca au nevoie de admiratie si marire. Prin forta personalitatii lor au
capacitatea de a aduce la un loc elemente foarte diferite si contradictorii. Totusi, uneori au tendinta sa
favorizeze anumiti subordonati si pot crea astfel probleme celor din jur.

Persoanele nascute pe 3 aprilie au tendinta de a fi bonomi. De asemenea pot fi considerati si naivi. De


fapt, cei nascuti astazi ii impresioneaza adesea pe ceilalti prin amestecul lor neobisnuit de copilarie si
maturitate, naivitate si realism, egoism si responsabilitate. Sunt capabili sa faca erori grave de judecata,
lucru deloc neobisnuit pentru sistemul lor rigid de a-si pune in aplicare convingerile. Pentru ca in general
nu o fac cu rautate, familia si cei ce ii admira ii iarta mult mai usor.

Una din cele mai mari provocari intampinate de cei nascuti pe 3 aprilie este sa nu fie nevoiti sa
indeplineasca doar un singur rol in viata si astfel sa se priveze de posibilitatile de dezvoltare din viitor.
Trebuie sa fie foarte atenti ca pozitia de pivot pe care o ocupa sa nu devina principalul obstacol in calea
unei astfel de evolutii ascendente. Este foarte important sa invete sa spuna nu oamenilor si proiectelor ce
ii distrag sau ii suprasolicita. De asemenea este vital sa isi cultive independenta si sa aiba initiativa fara sa
se simta vinovati.

SFATURI: Nu fi atat de dependent de aprobarea celorlalti si nici coplesit de ideea de a-i servi.
Identifica-ti valorile interioare; mentine-te in forma si dezvolta-ti talentele ascunse. Reprima-ti dorinta de
a-i controla pe cei cu care convietuiesti; invata sa stai deoparte sau pur si simplu sa dispari din cand in
cand.

PUNCTE FORTE:
Inzestrat
Modest
Distractiv

PUNCTE SLABE:
Solicitant
Egocentric
Naiv
Berbec, Patru Aprilie - ZIUA INITIATIVEI
Persoanele nascute pe 4 aprilie stiu cum sa se afirme si sa-si scoata in evidenta personalitatea destul de
neobisnuita. In cazul lor, aceasta intitiativa este necesara deoarece sortii de izbanda nu ii favorizeaza de
cele mai multe ori. Acest lucru poate fi cauzat de reactiile celorlalti la ciudateniile lor sau se poate datora
faptului ca ei insisi se manifesta ca proprii lor dusmani. Indiferent de caz, ei trebuie sa lupte pentru ceea
ce vor. Problema este ca le trebuie foarte mult timp pana sa isi dea seama cine sunt si ce anume cauta. In
consecinta, perseverenta este una din calitatile foarte importante pentru succesul lor.

Cei nascuti astazi un trebuie sa se rezume doar la initierea unui proiect ci trebuie sa-si demonstreze
abilitatea de a descoperi eventualele probleme pentru a-l putea duce la bun sfarsit. In general, succesul sau
nereusita lor in viata depind de aceasta calitate. Desigur, este necesar ca ei sa-si controleze tendinta de a
se implica in noi proiecte inainte de a le finaliza pe cele deja existente.

Persoanele nascute pe 4 aprilie se pot indrepta intr-o directie total gresita, dar in momentul in care
realizeaza acest lucru ei isi gasesc curajul si resursele pentru a schimba cursul lucrurilor. Sunt capabili sa
proiecteze un nou plan de actiune si sa-si continue drumul. Cei nascuti astazi pot fi extrem de incapatanati
mai ales in ceea ce priveste activitatea lor; ii detesta pe cei care se opun ideilor lor fara sa le inteleaga in
totalitate. Uneori este nevoie de rabdare din partea colegilor sau partenerilor pentru a putea duce ceva la
bun sfarsit.

Cei nascuti pe 4 aprilie nu cauta doar aprobare din partea celorlalti ci si atingerea unei performante in
domeniul lor de activitate. Aceasta nu inseamna ca ei cauta veneratie sau adulatie. Nu tind neaparat sa
detina un post de conducere in cadrul activitatii pe care o desfasoara. Este de-a dreptul dureros sa ii
privam de nevoia lor inascuta de a initia, si adesea, de a inova. Persoanele nascute pe 4 aprilie pot fi
executanti excelenti si lucreaza foarte bine cu cei care le implementeaza ideile. Prefera sa-si exercite
calitatile de conducatori in cadrul familiei sau al altor grupuri sociale. Este foarte solicitant sa lucrezi
pentru cei nascuti pe 4 aprilie, dar satisfactiile sunt pe masura efortului depus. Ei prezinta clar ceea ce
asteapta de la ceilalti si in acelasi timp evalueaza corect lucrurile deja efectuate. Totusi, uneori pot deveni
nerabdatori. Considera extenuant faptul ca trebuie sa repete si sa insiste pentru a fi intelesi. In cele din
urma, multi dintre cei nascuti pe 4 aprilie prefera sa lucreze pe cont propriu ca intreprinzatori
independenti.

Trebuie subliniat faptul ca cei nascuti pe 4 aprilie nu pot fi dirijati decat dupa ce isi descopera scopul in
viata. In cazul in care au luat-o pe un drum gresit, se apropie deja de varsta a doua si nu au realizat inca
acest lucru, trebuie sa fie abordati de catre cineva foarte apropiat lor, in care implicit au incredere. Este
mult mai bine sa descopere ei insisi acest lucru, desi uneori se poate intampla sa fie mult prea tarziu.
Astfel, este foarte important sa aiba un partener de viata sau un confident capabil sa dea sfaturi serioase si
obiective. Daca sunt prea preocupati sa se inconjoare prosteste de admiratori si lingusitori, cei nascuti pe
4 aprilie vor avea de suferit. Este esential sa existe o persoana cu capul pe umeri in viata lor pentru a
putea fi pe deplin fericiti.

SFATURI: Invata sa pretuiesti visarea si linistea. Incearca sa devii un coleg de echipa mai bun si
descopera metode de a imparti mai mult cu ceilalti. Incearca se fii mai retinut; nu renunta la tot. Cultiva
lucrurile profunde si sesizeaza misterul. Controleaza-ti orice instincte impulsive si violente.

PUNCTE FORTE: Inovativ Activ Ambitios


PUNCTE SLABE: Impulsiv Instabil Rebel
Berbec, Cinci Aprilie - ZIUA CONSECINTEI
Cei nascuti pe 5 aprilie au capacitatea de a reusi in viata si tenacitatea de a se mentine pe pozitie. Fiind
inzestrati cu reale calitati, dau impresia ca sunt stapani pe ei fara a parea exagerati sau egoisti. Ei se lasa
mai degraba inselati de aparente in loc sa abordeze serios problemele si sa le analizeze in profunzime. In
majoritatea cazurilor, ei practica o singura meserie, se ghideaza dupa un singur set de principii, isi
urmeaza cursul corect al vietii. Cei nascuti pe 5 aprilie sunt dornici de apreciere, dar un depind de ea.
Persevereaza in eforturile lor, fiind dornici si interesati sa li se acorde atentie. Indiferent de ceea ce se
petrece in jurul lor, ei gasesc puterea de concentrare pentru a mentine lucrurile sub control.

Desi este greu de crezut, ei accepta in jurul lor persoane cu calitati mai slabe. Le este foarte usor sa joace
rolul modestului, al omului obisnuit. Desigur, pentru cei mai inzestrati dintre nativii zilei, acesta este un
simplu rol. Totusi, persoanele nascute pe 5 aprilie nu sunt analizate, testate sau ghicite prea des. Atat timp
cat sunt preocupati de rolul pe care il joaca, ei intra perfect in pielea personajului respectiv si nu vor ca
ceilalti sa le descopere adevarata personalitate.

Cea mai potrivita meserie pentru cei nascuti pe 5 aprilie este cea care le garanteaza longevitatea pentru ca
tind sa fie longevivi. De-a lungul vietii, ei se dezvolta foarte bine in cariera lor si obtin satisfactii
importante. Nu se poate spune acelasi lucru despre mariajele lor care se dovedesc uneori furtunoase sau
marcate adesea de incidente neplacute. Totusi, exista posibilitatea ca unii dintre nativii acestei zile sa aiba
parte de relatii de lunga durata. Adesea, ei nu vad nimic in neregula in comportamentul lor. Din punct de
vedere sentimental, cei nascuti astazi sunt foarte dificil de abordat si detesta sa discute despre problemele
personale. In general, cei implicati in legaturi sentimentale cu cei nascuti pe 5 aprilie descopera ca trebuie
sa fie foarte intelegatori si rabdatori cu ei. I ntr-adevar, este nevoie de foarte multa intelegere deoarece
persoanele nascute pe 5 aprilie atrag foarte usor admiratorii.

Nativii zilei de 5 aprilie sunt genul de persoane care nu doresc sub nici o forma sa preia prea multe
responsabilitati. Ei pot atrage ura celorlalti datorita abordarii directe sau franchetii lor. Nu vor face
compromisuri in privinta conceptiilor lor, indiferent de consecinte. Banii nu sunt pentru ei o prioritate.
Mult mai important este sa aiba succes in implementarea planurilor lor. Idealurile lor sunt bazate pe
aplicarea marilor lor crezuri, atata vreme cat nu le sunt lezate cinstea si integritatea. Ei pot depasi fara
doar si poate orice piedica pentru a continua afacerea vietii lor. Adesea sunt pusi in situatia de a-si
infrunta adversarul.

Deseori, cand sunt preocupate de o anumita activitate sau idee, persoanele nascute pe 5 aprilie nu stiu
cand sa renunte. Ei nu constientizeaza faptul ca exista posibilitatea ca punctul lor de vedere sa un fie
impartasit de ceilalti. De asemenea, unele persoane nascute astazi isi canalizeaza toata atentia catre
activitatea lor de baza si uita de viata particulara. De aceea, este esential ca ei sa se preocupe periodic si
de viata lor personala. In cazul in care sunt necesare anumite schimbari, ei trebuie sa le faca chiar daca
este dificil sau dureros.

SFATURI:Invata sa descoperi cand este cazul sa renunti sau sa te retragi. Incearca sa fii mai devotat
partenerului tau. Incearca sa vezi lucrurile si din punctul de vedere al celorlalti. Nu abuza de starea ta
buna de sanatate. Invata sa discuti despre problemele tale cat si despre succesele tale. Impartaseste cu
persoanele apropiate atat bucuriile cat si tristetile.

PUNCTE FORTE: Consecvent Muncitor Prosper


PUNCTE SLABE: Pisalog Foarte indulgent Insensibil
Berbec, Sase Aprilie - Ziua Cercetatorului
Persoanele nascute pe 6 aprilie manifesta o dorinta coplesitoare de a experimenta tot ce ii inconjoara.
Ei sunt adeptii stiintei, cercetand si testand toate aspectele problemelor emotionale, fizice si psihologice.
Nu le scapa nimic si sapa cat de adanc este necesar pentru a descoperi adevarul despre ceea ce ii
intereseaza sau pentru a vedea cum functioneaza anumite mecanisme. Cei nascuti astazi manifesta o
curiozitate copilareasca greu de suportat, dar in acelasi timp isi demonstreaza si abilitatea de a excela in
crearea unor materiale de inalta clasa.

Sunt persoane preocupate de adevar, care cauta neobositi orice greseala (pentru ca in cazul lor ceva este
mereu in neregula) si intotdeauna incearca sa o corecteze. Principala lor preocupare este aceea de a
descoperi sensul lucrurilor. In cazul in care sunt solicitati sa faca cercertari, au nevoie de cobai. Nativii
zilei de 6 aprilie vor folosi in acest scop atat prietenii, familia, strainii, cat si pe ei insisi. Sunt extrem de
nemilosi atunci cand intrevad posibilitatea de a descoperi raspunsurile cautate.

Atunci cand au indoieli, ei sunt dispusi sa discute logic. Sunt receptivi si extrem de speculativi. Ei vor
renunta mai degraba la teorii pentru a obtine rezultatele dorite in urma testelor si experimentelor.
Problema intervine atunci cand ajung la rezultate pe care nu se asteptau sa le obtina. In astfel de situatii,
cei mai evoluati dintre nativii zilei de 6 aprilie accepta ca ipotezele lor initiale au fost gresite. Cei mai
incapatanati sau mai putin inteligenti vor refuza sa le accepte. Ei vor cerceta in continuare pentru a ajunge
la rezultatele care se potrivesc cu teoriile lor, exasperandu-i in cele din urma pe cei din jur.

Cei nascuti pe 6 aprilie vor cauta in general cea mai buna modalitate de a realiza ceva, fara a se impiedica
de idei preconcepute. Deschiderea lor pentru a explora necunoscutul sau cele mai ciudate situatii ar putea
fi amuzanta, cu toate ca ei le abordeaza intial destul de serios. Familia si prietenii ii pot indragi pentru
aceste calitati. In acelasi timp, colegii pot fi iritati de preocuparile lor si in cele din urma se indeparteaza.
Din fericire, cei nascuti pe 6 aprilie demonstreaza in final o capacitate de invidiat de a face haz de necaz.
Ei recunosc astfel ca si parerile celorlalti conteaza. Acest lucru depinde insa de ego-ul lor.

Mai presus de toate, au capacitatea de a privi problemele in ansamblu si de a intui posibilitati de


rezolvare. Acesta este de fapt unul dintre punctele forte al nativilor zilei de 6 aprilie. Astfel, ei pot fi
considerati un fel de vizionari. Totusi, asemenea majoritatii vizionarilor, ei pot fi rupti de cei din jurul lor.
Desi prietenii sau asociatii pot fi absorbiti de fluxul lor de energie, persoanele nascute pe 6 aprilie
supraestimeaza uneori importanta sprijinului pe care il acorda. Capacitatea celor nascuti astazi de a
impulsiona o echipa in munca pentru a obtine un obiectiv comun este esentiala pentru a realiza planuri
marete.

SFATURI: Aminteste-ti ce responsabilitati ai. Analizeaza-ti cu atentie viziunile. Stabilizeaza-ti


sentimentele. Invata sa-i lasi si pe altii sa decopere. Nu dispretui valorile traditionale. Fii mai realist.
Renunta la teorie in cazul in care nu se potriveste.

PUNCTE FORTE:
Inovator
Magnetic
Vizionar
PUNCTE SLABE:
Constant
Maniac
Coplesitor
Berbec, Sapte Aprilie - Ziua Entuziastului
Cei nascuti pe 7 aprilie sunt dedicati intru totul activitatilor pe care le desfasoara, fiind plini de
entuziasm si energie. Totusi, daca din cauza parintilor sau a mediului nu au avut o copilarie fericita, ei vor
fi marcati de o anumita tristete de-a lungul intregii lor vieti. Persoanele nascute pe 7 aprilie afiseaza
deseori mult entuziasm si creativitate in tinerete doar pentru a-si permite sa ajunga la o monotonie
confortabila si lipsita de imginatie atunci cand inainteaza in varsta. Pe de alta parte, cei nascuti astazi isi
irosesc energia pentru a se revolta copilareste. In ciuda faptului ca cei nascuti pe 7 aprilie devin tot mai
intelepti odata cu varsta (si mai putin interesati in acelasi timp), irascibilitatea poate constitui o problema
permanenta pentru ei.

Atunci cand ajung la un punct anume din viata lor si nu mai pot progresa spiritual, nativii zilei de 7 aprilie
au tendinta de a face o schimbare foarte mare. Acest lucru se intampla atunci cand Saturn este la prima lui
rotatie (cam pe la varsta de 28 de ani) si in jurul varstei de 42 de ani (atunci cand si Saturn si Uranus sunt
opuse pozitiei lor natale). Daca trec de aceste doua cumpene cu bine, cei nascuti pe 7 aprilie sunt capabili
de succese chiar mai mari in noua lor viata. Se vor simti mult mai putin constransi, se vor deschide catre
lume si, in acelasi timp, vor permite celorlalti sa se apropie de ei.

Chiar daca cei nascuti pe 7 aprilie sunt tacuti, ei dau dovada de sensibilitate si receptivitate la energia
pozitiva a celorlalti. Indivizii cei mai evoluati dintre cei nascuti in aceasta zi au capacitatea de a canaliza
si directiona aceasta energie pozitiva pentru a-si indeplini obiectivele sociale si religioase. Viata spirituala
a celor nascuti pe 7 aprilie este foarte importanta. Se vor manifesta adesea printr-o atitudine religioasa
indreptata spre lume, chiar daca sunt sau nu practicanti activi intr-o anumita secta. In acest sens, ei trebuie
sa fie atenti sa nu ii indeparteze pe ceilalti cu optimismul lor, neimpartasit intotdeauna de cei din jur.
Astfel, este important sa reuseasca sa ramana obiectivi si critici.

Persoanele mai putin evoluate dintre cele nascute pe 7 aprilie vor lasa impresia ca sunt dependente.
Adesea, cand prietenii le cer ajutorul, ei vor demonstra ca sunt persoane pe care nu te poti baza. Factorul
realism al celor nascuti pe 7 aprilie este scazut in schimb cel de irascibilitate este foarte ridicat. Din
aceasta cauza cei ce depind de ei pot avea surprize neplacute. Pe cei mai evoluati dintre nativii zilei de 7
aprilie te poti baza, in ciuda entuziasmului cu care obisnuiesc sa faca promisiuni. In schimb, in cazul in
care prea multe persoane depind de ei nu vor face fata. In aceste conditii, persoanele nascute pe 7 aprilie
cauta adesea singuratatea, uneori chiar pentru vreme mai indelungata.

In relatiile personale, cei nascuti pe 7 aprilie se bazeaza adesea pe sentimentele de pretuire ale
partenerului lor si in general ii acorda acestuia foarte mult sprijin. Pericolul apare in momentul in care
partenerul ar putea deveni dependent de entuziasmul nativilor. In acest caz, in momentul in care nativii
zilei de 7 aprilie simt nevoia de singuratate, partenerii lor vor suferi.
Persoanele nascute pe 7 aprilie se descurca de minune in functii publice. Sunt capabili sa ii inspire pe
ceilalti in realizarea unor proiecte marete folosindu-se drept exemplu pe ei insisi. Trebuie sa se
straduiasca permanent sa perceapa viata de zi cu zi cu mai mult realism si sa nu se lase furati de iluzii
desarte. De asemenea, trebuie sa evite sa se enerveze in cazul in care ceilalti nu se ridica la nivelul
asteptarilor lor.

SFATURI: Nu toti sunt la fel de entuziasti ca tine. Lasa pe fiecare sa reactioneze cum considera. Nu-i
coplesi cu energia si asteptarile tale. De asemenea, nu le refuza celor din jurul tau dreptul de a alege.
PUNCTE FORTE: Pozitiv Energetic Imaginativ
PUNCTE SLABE: Nerabdator Iritabil Fantezist
Berbec, Opt Aprilie - Ziua Constiintei
Persoanele nascute pe 8 aprilie manifesta sentimente foarte puternice pentru aproapele lor. Deseori, ei
dau dovada de tendinte umanitare si altruiste. Persoanele nascute in aceasta zi nu se multumesc sa fie
admirate sau sa fie in centrul atentiei (desi deseori sunt). Aceste persoane cauta sa fie ele cele care dau
glas preocuparilor asociatilor, prietenilor, familiei sau concetatenilor lor. Bunastarea celorlalti este foarte
importanta pentru ei. Uneori, aceasta are o importanta chiar mai mare decat propria lor bunastare.
Deseori, este posibil sa manifeste, in aceeasi masura, o puternica intoleranta. Ei evalueaza si apreciaza un
grup social in functie de altul (de obicei propriul lor grup fiind etalonul).

In mod foarte curios, desi au calitati de star, cei nascuti pe 8 aprilie sunt foarte timizi. In timp ce isi joaca
rolul pe scena vietii, ei par a avea propriul univers. Aceasta ciudata imbinare de public si privat o imprima
de obicei si grupurilor din care fac parte. In situatii de criza si de stres actioneaza cu calm. De aceea,
nativii zilei de 8 aprilie sunt persoane pe care se poate conta, mai ales datorita calmului lor si sprijinului
neconditionat pe care il ofera in situatiile dificile. Cei din jur ii considera adevarati sfinti.

Uneori, calitatile pe care le au cei mai multi dintre cei nascuti pe 8 aprilie pot reprezenta si dezavantaje.
Desi nu sunt neaparat niste reformeri sociali, ei au convingerea ca oamenii ar trebui sa aiba drepturi egale.
Majoritatea acestor persoane dezaproba subordonarea si asuprirea. Din aceasta cauza, cei care au o cariera
publica sau politica fac tot ce pot pentru a ameliora conditiile sociale grele. Indiferent de statutul pe care il
au, persoanele nascute pe 8 aprilie sunt extrem de critice si sincere. Aceste trasaturi se manifesta mai ales
in cazul in care vad ca oamenii influenti (indiferent daca aceasta influenta se manifesta pe plan social sau
economic) favorizeaza excesele sau nedreptatile. Cand sunt confruntati cu o asemenea situatie, interventia
lor incisiva poate fi o adevarata lovitura. Cei nascuti pe 8 aprilie sunt indivizi puternici din toate punctele
de vedere. In ciuda acestui fapt, ei au parte de suisuri si coborasuri in evolutia lor pe plan social. Acestea
sunt deseori determinate de evenimente ce nu depind de ei in mod direct.

Pentru persoanele din jurul lor, cei nascuti in aceasta zi sunt greu accesibili din punct de vedere
emotional. Ei par a suferi deseori de o durere ascunsa pe care nimeni nu o poate intelege. Cei mai multi
dintre nativi nu-i lasa pe cei din jur sa patrunda in zona lor emotionala de parca nici nu doresc sa fie
“intelesi”. Ei isi canalizeaza energia primara spre exterior. Aceasta trasatura creeaza dificultati celor din
jur in incercarile lor de a avea legaturi personale cu cei nascuti in aceasta zi. Acest lucru se intampla
pentru ca nativii zilei de 8 aprilie considera ca a darui inseamna mai mult decat a primi. De fapt, poate fi
dificil ca acesti oameni sa primeasca ceva de la cineva. Ei refuza in mod special ajutorul emotional, ajutor
pe care ei il considera de obicei mila.

Persoanele nascute pe opt aprilie sunt stele ce stralucesc pe firmament, singure si melancolice. Ele nu
cauta adoratia celorlalti. Totusi, cauta sa aduca valorile lor la cel mai inalt nivel pentru cei din jur. Drumul
lor spre reusita poate fi maret, insa, rareori este motivat de egocentrism. Atunci cand cauta sa detina
puterea, in viata de familie sau in viata sociala, o fac pentru a obtine succesul. Acest succes va fi din
punctul lor de vedere un succes comun. Nici in aceasta privinta nu sunt egoisti.

SFATURI: Fii cat mai tolerant si fereste-te de condescendenta. Deschide-te. Tine seama de propriile
nevoi. Nu te sacrifica prea mult pentru ca s-ar putea sa-ti para rau mai tarziu. Pastreaza-ti timp pentru
meditatie.

PUNCTE FORTE: Etici Darnici Responsabili din punct de vedere social


PUNCTE SLABE: Spirit exagerat de sacrificiu Radicali Introvertiti
Berbec, Noua Aprilie - Ziua Excesului
Persoanele nascute in aceasta zi urmaresc, in mod cert, acelasi tipar. Deseori, ele sunt intruchiparea
tendintelor extreme si neobisnuite ale societatii. Talentele lor sunt o expresie a excesului. Orice
compromis, restrictie sau temperare a capacitatilor lor este in afara discutiei. De obicei, sunt foarte fermi
in legatura cu parerile lor referitoare la orice subiect. Sunt sinceri, directi si uneori chiar duri. Nu le sta in
fire sa vorbeasca despre ocupatia lor. Prefera sa-si duca la bun sfarsit sarcinile, care de obicei sunt destul
de complexe.

Nativii zilei de 9 aprilie au talentul de a transpune ideile in fapte. Ei dau frau liber propriei imaginatii in
cel mai practic mod cu putinta. Isi pot asigura chiar un trai decent punandu-si in practica ideile. Din
fericire, ideile lor sunt, de obicei, de natura sociala, putand astfel sa-i ajute pe ceilalti. Persoanele nascute
pe 9 aprilie au ganduri ciudate, deseori chiar amuzante, dar niciodata, insa, nu au vise desarte.
Dimpotriva, ei au o puternica legatura cu realitatea si un simt ascutit ce le spune cand a sosit momentul sa
puna in aplicare o idee.

Nu sunt persoane excesiv de sociale. Ei considera ca prin intermediul ideilor lor se poate face principala
legatura cu asociatii, prietenii sau familia. Mai mult decat in cazul altor persoane, de obicei, lumea celor
nascuti pe 9 aprilie este puternic individualizata si singuratica. Ei manifesta o puternica dorinta de a
impartasi propriile descoperiri cu persoanele apropiate. Cel mai de pret dar al unei persoane nascute pe 9
aprilie este capacitatea de a-si dezvalui treptat firea celor apropiati. Acest dar nu este insa impartasit de
cele mai multe ori.

Influenta puternica pe care o au cei nascuti pe 9 aprilie asupra celorlalti nu este totdeauna de bun augur.
Familiile sau cei ce ii urmeaza ar trebui sa se fereasca sa adopte extraordinarele lor idei sau sa se lase
influentati de acestia deoarece pot ajunge la rezultate destructive. Mai mult decat oricine, cei nascuti in
aceasta zi dau un exemplu in ceea ce priveste libertatea de actiune. De asemenea, pot fi dati exemplu
pentru munca lor disciplinata, pentru atitudinea fara compromis pe care o adopta si pe care majoritatea
oamenilor nici macar nu o pot simula. Atunci cand tinta lor este de a schimba radical mentalitatea
celorlalti, aceasta tinta este de cele mai multe ori atinsa, datorita exemplului personal pe care il dau. Cei
nascuti pe noua aprilie au tendinta de a fi nonconformisti. De aceea, cei din jurul lor, ii pot considera
indisciplinati sau egoisti. Pentru cei nascuti in aceasta zi ar fi utila o evaluare periodica si un studiu
aprofundat al propriilor idei. Se recomanda o apreciere critica a stilului de viata si chiar o imbunatatire a
acestuia.

Nativii acestei zile sunt puternic preocupati de fizicul lor. Limitele conditiei umane (limitele tangibile ale
corpului uman) sunt de foarte mare interes pentru aceste persoane. Ei vor incerca in mod constant sa
depaseasca aceste limite. Deseori, straduintele incep prin rezolvarea unor probleme comune si apoi prin
abordarea unor probleme spirituale complexe. Un pericol pentru cei mai putin evoluati dintre nativii
acestei zile il constituie faptul ca la un moment dat se vor bloca in planul fizic fara a putea progresa. Ei ar
trebui sa se preocupe sa-si extinda orizonturile si sa priveasca viata dintr-un punct de vedere mai filozofic.

SFATURI:Trebuie sa inveti sa faci compromisuri. Fii atent la tendintele egoiste. A da si a primi dragoste
este important pentru toata lumea. Nu te plafona, tinteste intotdeauna mai sus. Tempereaza-ti cele mai
puternice dorinte si invata sa fii echilibrat.

PUNCTE FORTE: Hotarat Convingator Progresist


PUNCTE SLABE: Slab conducator Indulgenta excesiva Distrugator
Berbec, Zece Aprilie - Ziua Indraznelii
Cei nascuti pe 10 aprilie sunt genul de persoane care nu se tem sa fie ei insisi. Ei au curajul de a lupta
pentru a-si fructifica proiectele si ideile. De asemenea, nu le este frica sa se contrazica sau sa lupte pentru
ideile lor. Cei nascuti astazi nu cauta cu orice pret o confruntare. Nu sunt genul de persoane indraznete, in
nici un sens al cuvantului. Curajul lor este mai mult un fel de putere morala, ce se bazeaza pe principii
puternice si pe bun simt.

Deseori, in viata celor nascuti pe 10 aprilie are loc o schimbare radicala in ceea ce priveste cariera.
Cauzele acestei alegeri nepotrivite pot fi pregatirea prematura orientata spre o directie gresita, o decizie
pripita sau interventia parintilor. Atunci cand isi dau seama de adevarata lor chemare, nu ezita sa renunte
la vechea cariera. Importanta descoperirii acestei vocatii nu este insa subliniata exagerat.

Dupa cum am mai spus, cei nascuti pe zece aprilie nu sunt genul nepasator. Dimpotriva, ei pot da
celorlalti impresia ca isi asuma prea multe riscuri. S-ar putea crede ca sunt chiar nesabuiti. Privite insa
dintr-o anume perspectiva, faptele lor indraznete sunt uneori apreciate, iar riscurile pe care si le asuma pot
fi considerate de asemenea decizii intelepte. Persoanelor nascute pe 10 aprilie nu li se par riscante
hotararile pe care le iau. La fel de adevarat este ca aceste persoane sunt fascinate de ceea ce inseamna
sansa. Aceasta fascinatie nu se maifesta numai la figurat, la sansa din viata de zi cu zi, ci si la propriu.
Nativii isi cauta norocul atat in cazinouri, cat si in casele de pariuri. Ceea ce ii atrage in aceste locuri este
emotia competitiei si desigur, placerea de a-si evalua anticipat sansele.
Persoanele nascute pe 10 aprilie isi iubesc cu adevarat profesia si tin foarte mult la propria independenta.
Din aceste cauze, este destul de dificil sa aiba o viata normala de familie. In mod paradoxal, ei simt o
puternica nevoie de stabilitate. In acest sens, sunt extrem de atasati de un coleg sau de un prieten care va
fi intotdeauna alaturi de ei. De fapt, legaturile pe care le au tind a fi nonconformiste.

Nativii zilei de 10 aprilie sunt de doua tipuri. Primul tip este singuratic, lucrand singur la proiecte. Acest
tip de persoane isi dezvolta un stil, o meserie sau un talent izolat fata de ceilalti. Al doilea tip al
persoanelor nascute pe 10 aprilie este tipul de star social in toata puterea cuvantului. Ei reprezinta
discipolul, liderul ce isi cauta urmasi. Cel de-al doilea tip este reprezentat de oameni ce au un aumit zel de
misionar. Datorita acestui zel ii strang, in cel mai energic mod, pe ceilalti in jurul lor pentru a sustine o
anumita cauza. Introvertitii nascuti pe 10 aprilie isi dedica toata energia unui studiu personal sau tehnic.
Spre deosebire de ei, extrovertitii nascuti in aceasta zi isi consuma toata energia in activitati desfasurate
pe plan social. Ei incearca sa organizeze un grup sau o societate, dupa un plan maret. Sunt deschisi si simt
nevoia de a fi apreciati. Cu toate acestea, acesti jucatori nu au timp de oameni lingusitori sau profitori.
Acestia sunt acolo pentru a le oferi un fals motiv de mandrie si ingamfare.

Persoanele mai evoluate recunosc ca egocentrismul orb si credinta in propria infailibilitate le pot fi fatale
la urmatoarea infruntare. Luptatori adevarati, ei isi cunosc bine limitele. Desi tind sa-si depaseasca
aceaste limite, rareori reusesc. Nativii acestei zile dispretuiesc planurile prea indraznete si proiectele de
proasta calitate. Sunt cei mai fericiti atunci cand, pornind de la o idee, intemeiaza un plan care va avea ca
rezultat o lovitura de maestru.

SFATURI: Evita trairile prea intense si fereste-te de latura ta impulsiv-obsesiva. Apreciaza placerile
simple ale vietii. Succesul personal este la fel de important ca si cel social. Urmeaza-ti din cand in cand si
inima, nu numai mintea. Invata sa te linistesti.
PUNCTE FORTE: Implicat Curajos Indraznet
PUNCTE SLABE: Instabil Obsedat Stresat
Berbec, Unsprezece Aprilie - Ziua Politicienilor
Asemeni majoritatii nativilor din a doua decada a zodiei berbec, cei nascuti pe 11 aprilie simt nevoia de
a fi staruri. De obicei, atunci cand sunt in centrul atentiei, aceasta se datoreaza utilitatii si nu ambitiei lor.
Ei se simt in largul lor atunci cand fac parte dintr-o echipa de conducere. De cele mai multe ori joaca rolul
cel mai important in aceasta echipa. Cei nascuti pe 11 aprilie sunt stimulati si motivati mai degraba de o
idee decat de glorie sau prestigiu.

Nativii acestie zile sunt preocupati mai ales sa transmita un mesaj, decat sa-si dezvolte o personalitate
sclipitoare. Ei nu pun mare pret pe vocabularul pompos care de obicei ascunde idei mediocre sau chiar
lipsa lor. Acestor oameni le place sinceritatea fara nici un fel de ocolisuri. Aceasta nu inseamna ca sunt
incapabili de subtilitate sau ca le lipseste diplomatia. De fapt, ei sunt chiar foarte priceputi ca mediatori.
Au capacitatea de a pune fata in fata partile adverse si de a le rezolva conflictele. Cei nascuti pe 11 aprilie
sunt persoanele cele mai des cautate in situatii de criza sau atunci cand totul a esuat. Ajutorul lor este
necesar atat in mediul in care lucreaza cat si acasa sau in mijlocul prietenilor.

Datorita acestor talente, cei nascuti pe 11 aprilie sunt agili din punct de vedere psihologic. De asemenea,
ei au fler atunci cand este nevoie sa stabileasca termenii unei intelegeri. Au puterea de a intelege limbajul
si ideile in profunzimea lor, inclusiv implicatiile pe care le au acestea. Deseori, insa, ei pot reactiona
destul de negativ atunci cand cei dragi le spun ceva ce nu este pe placul lor. Desi pare surprinzator, ei pot
fi chiar foarte indiferenti la nevoile si dorintele celor apropiati lor.

In mod frecvent, cei nascuti in aceasta zi isi asuma responsabilitati mari in ceea ce priveste intretinerea si
educatia familiei. Cu toate acestea, nu-si pot respecta promisiunile. Uneori, energia de care au nevoie
pentru a duce la bun sfarsit asemenea angajamente este consumata in alte domenii. In cele din urma, nu
mai au energia necesara pentru familie. In plus, nativii trebuie sa se fereasca de conflictele cu cei care le
sunt superiori in ierarhia familiala.

Datorita deosebitelor talente sociale, cei nascuti pe 11 aprilie au succes in profesii care implica contactul
cu oamenii (munca sociala) sau care implica crearea de planuri pentru altii (pozitii adinistrative). In
general, acesti oameni sunt convinsi ca ei stiu ce este de facut pentru binele tuturor. Ar trebui insa sa
invete sa asculte si raspunsul pe care il primesc. Faptul ca nu sunt receptivi la evaluarile obiective ale
muncii lor poate sta in calea succesului. Chiar mai rau decat atat, se pot izola treptat de cei care ii critica
in orice fel. Cei nascuti pe unsprezece aprilie trebuie sa incerce mereu sa aiba o minte deschisa. Nu ar
trebui sa le fie rusine sa-si schimbe decizia in cazul in care cursul evenimentelor o cere. Pentru ei este
important sa invete sa fie cat mai flexibili, fara a-si pierde insa integritatea si eficienta.

SFATURI: Renunta la prejudecati. Nu-ti asuma prea multe responsabilitati. Fii mai sensibil la nevoile
celor ce-ti sunt foarte apropiati. Controleaza-ti temperamentul si fereste-te de conflictele de familie.
Atentie la fluxul de energie, foloseste-o sau scapa de ea.

PUNCTE FORTE:
Hotarat
Diplomat
Perspicace
PUNCTE SLABE:
Insensibil
Rezistent
Blazat
Berbec, Doisprezece Aprilie - Ziua Inconstientei
Cei nascuti pe 12 aprilie par a avea totdeauna niste senzori cu care simt dispozitia generala a oamenilor.
Talentele lor sociale sunt impresionate. Aceste talente nu se manifesta neaparat in relatiile interumane.
Nativii inteleg, definesc si exemplifica prin conduita proprie tot ce este mai bun intr-o societate. Fara
discutie, persoanele nascute pe 12 aprilie adora sa fie in centrul atentiei. Pentru cei care au succes si
expunere mare, atentia ce li se acorda este in stransa legatura cu oamenii ale caror sperante si vise le
intruchipeaza.

Cei nascuti pe 12 aprilie au o mare problema in a se defini ca indivizi. In general, ei sunt mai preocupati
de problemele anturajului sau ale societatii. Din aceasta cauza le poate fi dificil sa se cunoasca in
profunzime pe ei insisi. Datorita acestei lipse de intelegere de sine, nativii mai putin evoluati pot avea
necazuri pe plan social, financiar si chiar legal. Cei mai evoluati recunosc pericolele ce pot aparea din
cauza lipsei de precautie. Ei vor cauta in mod constant sa inlature acest neajuns.

Indiferent daca scriu, vorbesc sau actioneaza in numele prietenilor, colegilor sau familiei, cei nascuti pe
12 aprilie nu sunt niciodata mai fericiti ca atunci cand isi impun punctul de vedere. Ei cauta sa comunice
cu cei din jur si spera sa fie ascultati. Este chiar tragic sa vezi ca un om nascut in aceasta zi vorbeste unui
public dezinteresat. Prin urmare, ei ar trebui sa-si aleaga colegi si prieteni ce sunt buni ascultatori si care
le impartasesc pasiunea.

O parte dintre cei nascuti in aceasta zi manifesta la un moment dat un interes exagerat fata de
evenimentele in curs. De aceea, este foarte important pentru ei sa discute despre felul in care evolueaza
lucrurile. In mod frecvent, sfarsesc prin a-i judeca pe cei din jur sau prin a fi judecati. Este foarte importat
sa se retraga periodic din viata sociala intr-un loc linistit. Aici ei isi vor putea analiza obiectiv parerile si
propria evolutie interioara.

In viata particulara acesti nativi ar trebui sa evite reactiile pripite. De asemenea, trebuie sa fie atenti la
atitudinea fata de cei iubiti, mai ales atunci cand sunt nervosi. Pentru a fi echilibrati, ar trebui sa invete sa
fie toleranti si obiectivi. Pentru ca nu lasa lucrurile sa-si urmeze cursul normal, se vor stresa pe ei insisi si
ii vor stresa si pe altii. Oricum, cei nascuti pe 12 aprilie au o salvare: simtul umorului. Puterea de a rade
cateodata de ei insisi are un mare aport la imblanzirea laturii lor dure.

Oamenii nascuti pe 12 aprilie nu reusesc sa stea departe de centrul actiunii. Indiferent unde traiesc, la oras
sau in provincie, acesti oameni vor fi intalniti in cadrul diferitelor activitati sociale. Cei mai priceputi vor
fi cautati totdeauna de semenii lor atunci cand este vorba de o negociere sau de o mediere. Vor fi cautati
chiar si atunci cand este vorba de simple discutii de afaceri. Ei vor reusi intotdeauna sa aduca la masa de
negocieri taberele opuse. Fiind experti in ceea ce priveste regulile jocului, conventiile sociale sau legile, ei
sunt cautati pentru sfaturile lor.

SFATURI: Incearca sa ai mai multa incredere in propriile puteri. Nu cauta intotdeauna atentia si
aprecierea celorlalti. Este deseori un semn de nesiguranta. Analizeaza-ti limitele. Sa nu crezi ca esti mai
presus de legi.
PUNCTE FORTE:
Sociabil
Clar
Diplomat
PUNCTE SLABE:
Se indragosteste usor
Frustrat
Neglijent
Berbec, Treisprezece Aprilie - Ziua Iconoclastului
Persoanele nascute pe 13 aprilie tind sa-si rezolve prin munca conflictele cu cei din jur. Indivizi
exceptionali, cei nascuti in aceasta zi vor cauta noi motivatii in incercarea de a-si gasi un loc in societate.
Sansele de a se integra sunt insa, intamplatoare. Chiar si cei ce activeaza in domeniul public manifesta
dorinta de a rescrie regulile dupa placul lor. Persoanele nascute pe 13 aprilie se exprima convingator.
Acesti oameni sunt capabili sa lucreze siguri si fara a fi apreciati perioade lungi de timp. Cei care, in final,
au succes incearca sa-i faca pe cei din jur sa aprecieze valoarea modului lor radical de a aborda lucrurile.
Nativii vor incerca sa le impuna si celorlalti modul lor de a gandi. Daca nu reusesc sa aiba succes vor
suferi de complexe de respingere si inferioritate. De cele mai multe ori, insa, isi vor continua drumul ales
indiferent de parerea celorlalti. Nativii mai putin evoluati vor incerca uneori sa renege inclinatia lor
naturala spre activitatile individuale si inovatoare. Ei vor incerca sa-si reprime pornirile sau vor alege o
pozitie sociala influenta.

Cei nascuti pe 13 aprilie sunt foarte hotarati. Ei au metode neconventionale de a actiona. Acestea sunt
folosite pe deplin, indiferent daca cei din jur le aproba sau nu. Membrii familiei si prietenii ii vor
dezaproba cu tarie atunci cand cred ca au un comportament bizar si excentric. In aceasta situatie nativii
zilei au doua modalitati de a reactiona. Se pot interioriza din cauza dezaprobarii celorlalti sau se pot lupta
pentru acceptarea si recunoasterea pe care considera ca o merita. Cei ce sufera de boli cronice vor activa
in domenii ce au legatura cu aceasta boala. Ei vor fi deseori intalniti in calitate de medici, asistenti
medicali, consilieri psihologici sau sociali. Cei ce se incadreaza in cel de-al doilea tipar nu vor renunta
pana nu vor reusi sa-si impuna vointa.

Nativii zilei sunt posesorii unor personalitati si obiceiuri ciudate. De cele mai multe ori ei isi vor tine viata
privata departe de curiozitatea lumii. In cazuri rare, aceasta nevoie de izolare poate atinge proportii
patologice. In mod curios, ei vor dori sa aibe unul sau cativa tovarasii care sa le impartaseasca stilul de
viata domestic. In acelasi timp ei vor respecta legile stricte ale intimitatii. Din cauza stilului lor de viata
ciudat, in mediul social vor circula zvonuri pe seama lor. Acestea sunt de multe ori adevarate. Fiind foarte
sensibili la parerile celorlalti, nativii acestei zile vor suferi mult de pe urma acestor zvonuri. Dupa cum am
spus, sunt indivizi foarte retrasi si de aceea trairile lor interioare tind sa fie amplificate.

Persoanele nascute pe 13 aprilie au gusturi ciudate. Ei au inclinatie spre arta, spre domeniile si formele de
distractie mai putin conventionale. In cazul in care nu sunt artisti, sunt colectionari de arta sau de
antichitati. Au un fler anume de a descoperi lucruri aparent obisnuite (de la capace de sticla la vechi
clante de alama) care mai tarziu vor avea o mare valoare. Desi in general sunt idealisti, nativii pot deveni
realisti atunci cand doresc sa obtina succese din punct de vedere financiar.

SFATURI: Incearca sa fii mai social, nu te interioriza. Priveste lumea si prin prisma celorlalti. Fii darnic
si invata sa accepti si tu generozitatea. Uneori mandria iti va pune piedici in calea reusitei.

PUNCTE FORTE:
Ambitios
Deschizator de drumuri
Sincer
PUNCTE SLABE:
Neinteles
Instrainat
Respins
Berbec, Paisprezece Aprilie - Ziua Traditiei
Persoanele nascute pe 14 aprilie au un simt al traditiei foarte dezvoltat. Adesea, studiaza istoria si sunt
interesati sa se incadreze intr-o serie lunga de ganditori sau persoane active, indiferent daca este vorba de
istorie generala sau de un domeniu aparte al istoriei. Cei nascuti astazi sunt foarte preocupati sa-si
gaseasca propriul loc in societate. De cele mai multe ori, acest loc este in fruntea unui grup, desi rareori se
devin conducatori exceptionali. De obicei inspira frica sau veneratie celor din jurul lor prin simpla
prezenta sau imagine. Nativii cei mai evoluati ai zilei de 14 aprilie simt nevoia de a fi respectati. Cei mai
putin evoluati, fiind mult mai nesiguri doresc sa fie pretuiti si ascultati. Pentru a-si atinge scopul, acestia
trebuie sa fie atenti sa nu se lase in voia ideilor lor pentru ca risca sa fie inclusi in categoria celor
secretosi, cu un comportament ciudat.

Cei nascuti astazi sunt foarte bine ancorati in contemporan. Ei stiu sa aprecieze progresele realizate de ei
si de cei din jur pe plan profesional. In consecinta, sunt interesati de ceea ce le poate oferi viitorul. Nu
sunt adeptii schimbarii fara o motivatie solida si tind sa fie extrem de conservatori. Chiar si la
personalitatile marcante nascute astazi, caracterul revolutionar izvoraste tot din valorile traditionale.
Destul de des barbatii nascuti pe 14 aprilie se revolta impotriva tatilor doar pentru a-si institui propriul lor
sistem rigid de idei. Acest lucru se intampla in momentul in care isi asuma la randul lor rolul de tata.

Femeile nascute pe 14 aprilie au un simt dezvoltat al familiei, cu toate ca nu sunt neaparat tipul femeii
casnice. Multe dintre ele doresc sa le fie inteleasa dorinta de a urma o cariera. In acelasi timp, acasa
doresc sa domneasca ca niste regine. Barbatii nascuti astazi pot fi personalitati intrigante. Adesea exercita
un control excesiv asupra celor ce ii inconjoara. Intr-adevar, pericolul pentru personalitatile nativilor de
ambele sexe este ca vor deveni despotici in sfera lor de influenta, dictatoriali cu familiile, prietenii si
asociatii lor.

Persoanele nascute pe 14 aprilie fac totul pentru a-si gasi un loc de munca stabil. In general, urmaresc sa
isi intemeieze o familie si sa-si creeze conditii bune de trai cat mai curand posibil. Nu sunt insa adeptii
experimentelor legate de stilul lor de viata. De asemenea, nu sunt adeptii schimbarii locului de munca.
Cel mai bun loc de munca pentru nativii zilei de 14 aprilie implica o serie de proiecte pe care ei le
finalizeaza rand pe rand in propria lor maniera, ordonata si metodica. In general, este mai bine daca cei
nascuti astazi nu sunt afectati prea mult de pauza dintre proiecte. Aceasta pauza poate crea nelinisti sau
incertitudini. Mijloacele prin intermediul carora cei nascuti pe 14 aprilie pot evita conflictele personale si
nefericirea constau in: rabdarea pe care trebuie sa invete sa o aiba cu asociatii si constientizarea nevoilor
familiei.

SFATURI: Nu-ti fie teama sa-ti asumi riscul. Indrazneste sa gresesti pentru a putea sa reusesti in viata.
Traditia poate fi uneori o colectie de obiceiuri proaste. Schimbarea face parte din evolutia lucrurilor.
Totul este trecator. Pretuieste onestitatea, nu linguseala.

PUNCTE FORTE:
Priceput cu oamenii
Convingator
Puternic

PUNCTE SLABE:
Retinut
Nesatisfacut
Despotic
Berbec, Cincisprezece Aprilie - Ziua Definirii Umane

Extrem de realiste, persoanele nascute pe 15 aprilie definesc viata in functie de propria lor perceptie si
sunt foarte interesati de conditia umana.

La nivelul activitatii de zi cu zi, nativii obisnuiesc sa structureze, sa catalogheze nevoile familiei si ale
prietenilor. Ei sunt preocupati de tot ceea ce fac ceilalti in general. Adesea, ei devin mult prea implicati in
acest proces si de aici incep toate problemele. Persoanele apropiate nativilor pot ajunge sa dispretuiasca
acest control permanent. In consecinta, ei incep sa tanjeasca dupa intimitatea si independenta lor. Daca
nativii zilei de 15 aprilie insista in acest sens si incearca sa-si impuna parerile, cu siguranta vor intampina
rezistenta. Totusi, pentru personalitatile mai putin independente care au nevoie de indrumarea unei
persoane puternice, cei nascuti pe 15 aprilie vor reprezenta un real sprijin.

Calitatile celor nascuti pe 15 aprilie pot fi intr-adevar remarcabile. Astfel, cei ce sunt impresionati de
stralucirea lor ajung sa ii venereze, devenind pasivi in prezenta lor si receptivi la dorintele lor. Din
nefericire, cei mai putin evoluati dintre nativi pot fi putin sau deloc interesati de binele celor din jurul lor.
Asadar, in instituirea regulilor morale ei pot juca rolul dictatorului jalnic. Pentru cei nascuti pe 15 aprilie
este o provocare sa defineasca clar relatia lor cu cei din jur si sa aiba capacitatea de a se retrage cand este
cazul. Astfel, le ofera celorlalti posibilitatea de a alege singuri.

Cei nascuti astazi sunt adepti remarcabili ai planificarii si infiintarii de noi structuri, organizatii si
institutii. In general, totusi, este cel mai bine ca ei sa renunte la conducerea acestora, fiind astfel liberi sa
intreprinda noi proiecte. Daca devin dependenti de respectiva creatie si se mentin pe pozitie, talentele lor
se vor risipi inutil si vor avea parte de o experienta monotona si limitata. Nativii zilei de 15 aprilie nu
trebuie sa perceapa mediul inconjurator mult prea fictiv. Felul lor de a fi este mult prea practic, eficient si
realist. Ei pot gresi atunci cand abordeaza direct sufletul. Uneori, persoanele nascute pe 15 aprilie nu tin
cont de spiritul tineresc ce ii caracterizeaza. Nativii trebuie sa ia in considerare si aspectele copilaresti si
irationale ale fiintei umane. De asemenea, este important pentru ei sa isi aminteasca valoarea umorului
ocazional. Nu trebuie sa ia totul prea in serios de fiecare data.

SFATURI: Invata sa fii mai deschis si mai receptiv. Petrece timp cu copiii si invata de la ei. Nu trebuie
sa te temi intotdeauna de lucrurile irationale. Exprima-te fara frica de a fi respins sau de a parea prostut.
Distreaza-te.

PUNCTE FORTE:
Dominant
Organizat
Consecvent

PUNCTE SLABE:
Critic
Implicat
Limitat
Berbec, Saisprezece Aprilie - Ziua Comediei Cosmice

Pentru nativii zilei de 16 aprilie rasul este ceva natural. Ei reusesc sa-i molipseasca si pe ceilalti cu
buna lor dispozitie. In general, pentru orice mare practicant al artei comediei, este foarte importanta
cunoasterea tragediei, sau cel putin a starii de melancolie. Acesti oameni sunt, cu siguranta, in cunostinta
de cauza. Stiu cum sa foloseasca rasul si umorul ca pe o modalitate de evadare din situatii incomode sau
chiar dureroase. Nativii stiu ca rasul si lacrimile sunt rude apropiate si astfel sunt capabili sa inteleaga mai
bine si sa se adapteze la conditia umana.

In anumite situatii, cei nascuti pe 16 aprilie pot fi foarte intelepti. Totusi, in alte situatii acestia pot fi orbiti
de aparente. Ei accepta, inteleg si sunt generosi atunci cand cineva greseste. Pe de alta parte, exista situatii
in care le permit celorlalti sa profite de ei. Exista si situatii in care datorita zelului lor excesiv de a face
lucrurile bine uita de efectele actiunilor lor ingaduitoare. Acest lucru insa se intampla nu numai in cazul
celor pe care ii ajuta, ci si in cazul intregii comunitati. Adesea sunt absorbiti de cel mai mic detaliu legat
de ceea ce se intampla in jurul lor. Astfel, ei vor suporta consecintele unor erori de proportii din punct de
vedere al judecatii. Aceste erori apar de cele mai multe ori in sfera financiara.

Persoanele nascute pe 16 aprilie sunt constiente de visele si aspiratiile celorlalti. Uneori, insa, ei par sa
traiasca pe o alta planeta. Nici visele lor nu sunt atat de usor de infaptuit. Cei nascuti pe 16 aprilie au
talentul de a transpune visele in realitate. Sunt persoane active care fac lucrurile sa prinda viata. Daca nu
ar fi existat acest aspect al personalitatii lor, probabil ca cei din jur nu i-ar fi luat niciodata in serios. In
conditiile date, energia pe care o depun pentru a materializa respectivele proiecte este destul de
remarcabila.

Nativii zilei de 16 aprilie sunt in general loiali prietenilor si familiei. Totusi, daca se pune problema sa
aleaga intre propriile fantezii si dorintele sotiei sau sotului, nativii acestei zile nu vor ezita sa-si
indeplineasca in primul rand viziunile. Acest lucru il poate dezamagi pe partenerul de viata. Situatia este
asemanatoare cu cea in care nativii sunt pe cale sa finalizeze un obiectiv major, dar nu intotdeauna
impartasesc succesul cu ceilalti. Acest “Rege al Comediei” pe care ei il urmeaza, aceasta voce interioara,
ii va mentine in tema cu adevarata semnificatie a vietii. Lucrurile sunt prezentate intr-o lumina extrem de
filozofica, deoarece asa le percep nativii. Totusi, daca o persoana nascuta pe 16 aprilie trece granita
psihologicului, ascultand “voci”, ea va iesi din sfera realului.

Nativii acestei zile iau in considerare nu numai propriile lor “voci” dar si pe ale celorlalti. Luand in serios
nemultumirea semenilor, ei percep profunzimea disconfortului creat acestora. Acest lucru reprezinta o
latura importanta a dezvoltarii nativului zilei de 16 aprilie. Uneori, fiind preocupati excesiv de idealismul
lor, ei uita de nevoile celorlalti si pot deveni destul de insensibili. Totusi, intr-o analiza finala, vom
descoperi ca nu sunt multi aceia care ii condamna sau le poarta pica. Ei sunt atat de usor iertati de ceilalti
pentru ca ei insisi se iarta foarte usor. Cea mai importanta lectie pe care nativii o dau celorlalti este sa nu
fie critici si sa accepte dificultatile vietii cu demnitate.

SFATURI: Tine minte care iti sunt prietenii. Nu-ti neglija familia. Incearca sa-ti stabilizezi
sentimentele. Lasa in urma trecutul si priveste catre viitor. Fii atent la cei care pot profita de bunatatea ta.

PUNCTE FORTE: Amuzant Generos Binevoitor


PUNCTE SLABE: Rupt de realitate Iresponsabil din punct de vedere fiscal Ingaduitor
Berbec, Saptesprezece Aprilie - Ziua Obiectivelor Majore
Cei nascuti pe 17 aprilie sunt patrunsi de un simt profund al propriei puteri, simultan afisand un spirit
de aventurier si calitati de conducator. Acesti oameni fac parte din categoria celor care asteapta sa fie
ascultati atunci cand au ceva de spus. Ei nu suporta sub nici o forma sa fie ignorati atunci cand isi
exprima opiniile. Sunt constienti de importanta scopului lor si adesea asteapta ca ceilalti sa ii respecte si
sa ii urmeze pana la capat.

Unele dintre persoanele nascute astazi fac o impresie buna pentru inceput. Totusi, exista persoane care pot
ghici sfortarile facute de acestia pentru a nu-si dezvalui adevarata fata. Daca o persoana nascuta pe 17
aprilie nu este constienta de dorinta de putere ce o caracterizeaza, nu va mai fi decat o chestiune de timp
pana ce un incident crucial va face ca aceasta dorinta sa iasa la lumina.

Nativii acestei zile pot fi foarte interesati de filozofie si religie, mai ales pentru ca ideile marete atrag
intotdeauna oamenii puternici. De asemenea, ei vor tinde sa se alieze cu indivizi puternici sau institutii
puternice. Pentru ei, tot ce este de natura sociala trebuie sa fie aparat si servit la maximum. In acelasi
timp, ei dispretuiesc incapabilii si vor face tot posibilul sa ii destituie pe cei care abuzeaza de privilegii si
functii. Indiferent de pozitia ocupata in prezent, nativii care provin din medii umile nu isi vor uita
niciodata radacinile.

Mai presus de toate, persoanele nascute pe 17 aprilie vor pune pret pe puterea vointei si pe mintile
ascutite. Ei sunt inzestrati cu agerime si dexteritate care ii vor ajuta sa iasa din orice situatie dificila.
Trebuie sa fie atenti sa nu-si transmita energiile celor lipsiti de scrupule si profitorilor care li se vor
alatura, indiferent cat de mare este miza jocului.

Nativii mult mai evoluati isi concentreaza fortele pentru a-i servi pe ceilalti. Aceasta se intampla in
special in cazul celor mai slabi si mai vulnerabili ce nu se pot apara singuri. Cei mai putin evoluati o pot
lua pe cai gresite datorita egocentrismului si lacomiei lor. In cazul unor persoane nascute astazi, placerile
mintii, cat si ale corpului pot deveni bunuri de larg consum. Nativii trebuie sa invete sa fie mai putin
posesivi cu bunurile materiale. De fapt, orice individ nascut astazi trebuie sa-si controleze egoismul, mai
ales in familie.In acest cadru este vorba de responsabilitatea filiala sau parentala. Acesti indivizi pot
realiza ca fac parte dintr-o familie, asumandu-si rolul de sprijin real in scopul binelui comun.

Uneori, nativii zilei de 17 aprilie se iau prea in serios pe ei insisi. Trebuie sa-si aminteasca sa mai si rada
din cand in cand – sa descopere adevarata fata a vietii, sa se bucure de clipele placute ale vietii. De
asemenea, trebuie sa incerce sa fie mai putin moralisti. Este foarte important sa traiasca cu adevarat si sa-i
lase si pe altii sa traiasca.

SFATURI: Incearca sa-i critici cat mai putin pe ceilalti. De asemenea, incearca sa nu devii dependent de
aprobarea lor. Cauta-ti atat activitati de ordin spiritual cat si de ordin fizic. Invioreaza-te. Nu uita sa te
distrezi. Stabileste-ti atat sarcini usoare, cat si sarcini dificile.
PUNCTE FORTE:
Realist
Incapatanat
Responsabil
PUNCTE SLABE:
Exagerat de critic
Moralist
Mohorat
Berbec, Optsprezece Aprilie - Ziua Apararii Temeinice
Cei nascuti pe 18 aprilie sunt aparatori destoinici ai sortii. Ei nu isi protejeaza numai propriile interese,
ci si pe cele ale persoanelor mai putin norocoase. Adesea, situatiile in care exceleaza acestia si ideile pe
care cauta sa le implementeze sunt corecte. Nativii acestei zile sunt adesea ganditori progresisti aflati intr-
o permanenta lupta pentru a-si indeplini crezul. Totusi ei nu sunt radicali. In sufletul lor sunt niste
traditionalisti ce doresc sa-si puna in aplicare experienta. Prin cunostintele lor vor sa readuca trecutul in
lumina prezentului.

Cei nascuti astazi sunt constienti de infatisarea lor si de imaginea lor publica. Pentru ei este foarte
important felul in care sunt perceputi de ceilalti in viata de zi cu zi. In consecinta, ei vor incerca
intotdeauna sa nu se faca de ras in public. Astfel, ei vor avea grija sa se prezinte asociatilor sau
colaboratorilor de serviciu ca persoane sobre, intr-o lumina corespunzatoare. De asemenea, pentru ei este
foarte important ca familia sa ii iubeasca si sa ii respecte.

Toti nativii zilei de 18 aprilie au o anumita caracteristica nobila. Daca aceasta aura de nobilism si onoare
va fi patata in vreun fel, ei vor suferi profund si vor face tot ce le sta in putere sa indrepte acest lucru.
Totusi, in timpul acestei perioade de suferinta pot cadea intr-o depresie adanca. Va trece multa vreme
pana cand isi vor reveni in totalitate si isi vor recapata energia necesara pentru a actiona.

Cei nascuti astazi au un simt bine dezvoltat al loialitatii si instinctele lor defensive ii afecteaza nu numai
pe prieteni si pe cei din famile, dar si pe colegii de serviciu si pe clienti. Trebuie sa fie atenti ca prin
aceasta abordare sa nu-si faca dusmani. Uneori ei trebuie sa permita celorlalti sa isi poarte singuri
bataliile.

Adesea, persoanele nascute pe 18 aprilie au o legatura emotionala profunda si complexa cu unul din
parintii lor (de obicei un baiat este legat de mama lui si o fata de tatal ei). Intr-adevar, ei pot depinde
foarte mult de sprijinul moral si de aprobarea acestui parinte. In copilarie, aceasta legatura este foate
importanta pentru dezvoltarea persoanei respective. Deseori, relatia cu acest parinte poate fi considerata
dificila si furtunoasa. Cei nascuti astazi vor putea trai in liniste daca vor reusi sa evite un blocaj
psihologic.

Un pas important in formarea nativilor consta in deblocarea pe cat posibil a zonei intime, de afectiune si
dragoste. Daca dragostea este neimpartasita, va rezulta o personalitate sumbra. Ei vor poza mereu in
victime si vor percepe totul prin perspectiva sfarsitului. Pe de alta parte, daca dragostea si afectiunea sunt
usor exprimate, energia pozitiva pe care nativii zilei de 18 aprilie o vor degaja asupra celorlalti va fi
nemarginita.

SFATURI: Nu fi prea defensiv. Nu fi nerabdator sa finalizezi anumite lucruri. Fii mai relaxat si mai
increzator. Fii mai ingaduitor cu ceilalti. In cazul in care acestia nu te deranjeaza cu nimic, lasa-i pur si
simplu in pace. Stapaneste-ti mania.

PUNCTE FORTE:
Onorabil
Temeinic
Corect

PUNCTE SLABE:
Cu capul in nori
Aspru
Instabil emotional
Berbec, Nouasprezece Aprilie - Ziua Controlului Temeinic
Persoanele nascute pe 19 aprilie incearca sa-si exercite controlul temeinic in tot ceea ce fac. Dispun
adesea de calitati exceptionale, in primul rand putere, rezistenta si stabilitate. Obiectivele concrete pe care
si le stabilesc pot parea celor din jur greu de atins, insa pentru nativii acestei zile va fi doar o chestinue de
timp. Principiul lor de baza este sa controlezi, nu neaparat sa detii conducerea.

Cea mai mare bucurie a celor nascuti pe 19 aprilie este sa aiba o cariera bine clasata pe scara sociala. De
asemenea, ei doresc sa intemeieze o familie sau un sistem si in acelasi timp sa stabileasca clar cine
conduce. Intr-adevar, nativii acestei zile sunt atrasi de toate formele de manifestare ale puterii. Sunt
capabili sa dea forma, sa faca materia prima sa straluceasca si sa o transforme in produse finite. Ei sunt
adeptii finalizarii actiunilor incepute.

Astfel, pentru nativii zilei de 19 aprilie este foarte important sa produca ceva. Un lucru are semnificatie
pentru ei doar daca exista efectiv sau daca este rezultatul creatiei lor. Ei vor lucra cu multa placere si la
imbunatatirea produsului altei persoane. Ei ii voi conferi astfel o noua forma sau vor face respectivul
obiect mult mai atractiv.

Cei nascuti pe 19 aprilie sunt puternic atrasi de idei marete si oameni puternici. Pericolul intervine atunci
cand, din admiratie pentru ceilalti, uita sa-si dezvolte potentialul latent din ei insisi. Asadar, ei vor excela
in ceea ce fac in cazul in care vor descoperi de timpuriu care sunt punctele lor forte si daca le vor cultiva
din timp. In aceste conditii, ei vor fi capabili sa ajunga foarte usor in pozitii superioare in cadrul locului
lor de munca. Nativii trebuie sa invete sa ii asculte pe asociatii lor si sa recunoasca atat avantajele cat si
dezavantajele greselilor lor. Doar asa vor fi capabili sa urce pe scara sociala. In cazul in care nu reusesc
acest lucru, ei vor fi condamnati la o viata profesionala plictisitoare. Pentru cei nascuti pe 19 aprilie este
foarte important sa accepte schimbarea si sa nu rateze singura oportunitate ce apare la un moment dat in
viata lor, adesea in jurul varstei de 20 de ani. Ei vor incerca sa gaseasca orice motivatie pentru a nu
accepta acest lucru, dar este posibil ca aceasta sansa sa nu mai apara niciodata si ar fi pacat sa o rateze.

In plus, cumpenele din viata celor nascuti pe 19 aprilie se afla de obicei in jurul varstei de patruzeci si doi
de ani (sau putin mai devreme in cazul femeilor). Daca vor lua deciziile corecte vor avea parte de o viata
plina de succese si fericire. Daca iau decizia gresita, este posibil sa fie respinsi si sa nu se bucure de
apreciere. De asemenea, nu trebuie sa se lase atrasi atrasi de ispite stralucitoare si castiguri banesti pe
termen scurt. Procedand astfel, ei se vor abate de la obiectivul lor initial. Acest lucru poate implica
renuntarea sau negarea acestor angajamente.

Pentru cei nascuti astazi, evolutia spirituala ar putea fi piesa de rezistenta in ceea ce priveste controlul
fiecarei situaii personale in care sunt implicati. Nu este cazul sa ii priveze pe ceilalti de dreptul lor de a
face greseli din cand in cand. Din dorinta de a ocroti si proteja pot dovedi ca neaga experienta celor
apropiati lor, desi sunt bine intentionati.

SFATURI: Nu controla chiar tot. Putina spontaneitate nu strica. Evita sa fii prea rigid. Invata sa asculti.
Accepta schimbarea. Prinde trenul vietii pana nu este prea tarziu. Lasa-i pe cei din jurul tau sa hotarasca
singuri.

PUNCTE FORTE: Controlat Rezistent Priceput


PUNCTE SLABE: Arogant Pisalog Obsedat
Berbec, Douazeci Aprilie - Ziua Confruntarii
Nativii zilei de 20 aprilie au calitati remarcabile de conducatori. Indivizi dinamici, ei sunt condusi de
pornirile lor interioare invariabile ce ii indreapta de obicei pe o cale ascendenta. Succesul, realizarea si
amploarea actiunilor lor vor fi inevitabile. In plus, cei nascuti astazi sunt rareori multumiti sa-si sustina
doar cauza proprie. Ei vor actiona si in numele familiei, ca insarcinat de serviciu sau in numele unui grup
social. Ei sunt convinsi ca ii pot aduce pe drumul cel bun. Intotdeauna, valorile grupului raman o
prioritate majora pentru ei.

Cei nascuti in aceasta zi sunt extrem de sensibili si foarte discreti in ceea ce priveste viata personala. Ei isi
creaza o viata ideala, considerata inestimabila carierei lor, dar doar in cazul in care este folosita in scopuri
constructive. Datorita s ensibilitatii, nativiipot deveni incordati si emotivi. In acelasi timp, ei reusesc sa-i
hipnotizeze si sa ii fascineze pe ceilalti. Totusi, pentru ei este imperativ sa ramana in legatura cu propria
sensibilitate si sa-si controleze sentimentele. Cei nascuti in aceasta zi tind sa starneasca sentimentele
celorlalti, in special cand este vorba despre cei dragi si despre prieteni.

Indiferent cat de devotati societatii ar fi acesti indivizi de-a lungul vietii, doar provocarile lumesti sunt
cele care ii impulsioneaza. De cele mai multe ori, ei nu evita conflictele si problemele ci chiar le
considera bine venite. Este doar o aparenta faptul ca nu sunt facuti sa obtina lucrurile usor sau sa aiba o
viata relaxata. Acest lucru poate reprezenta intr-adevar o piedica de netrecut in calea realizarilor si
fericirii acestora. Totusi, curios este faptul ca ei isi gasesc refugiul in rezolvarea de probleme si in agitatia
activitatilor sustinute. Pot fi asemanati din acest punct de vedere cu o pasare sau un avion ce cauta cerul
linistit atunci cand se afla in mijlocul furtunii. Totusi energiile lor intense pot sa-i oboseasca pe ceilalti.

Cei nascuti pe 20 aprilie au o intuitie bine dezvoltata. Adesea ei prefera sa se ghideze dupa propriul
instinct in loc sa urmareasca o harta. In acelasi timp, din punct de vedere fizic sunt persoane foarte active.
Le place sa savureze o mancare buna, sunt adeptii senzatiilor si ai vietii de familie stabile. Cu toate ca
aspectele realiste ale personalitatii lor ii pot ajuta sa tempereze latura lor imaginara, pot aparea si
conflicte, mai ales cand hotarul dintre imaginar si real devine imposibil de trecut.

Cei nascuti astazi trebuie sa fie atenti sa evite frustrarea pentru o perioada mai indelungata de timp. Este
de preferat ca, atunci cand este necesar, sa mai coboare putin standardele privitoare la obiectivele lor,
pana la un nivel la care sa poata fi mai accesibile si mai usor de atins. Este necesar sa invete sa isi
evalueze cat mai obiectiv abilitatile, sa se monitorizeze in mod constant si sa ramana destul de flexibili.
Acest lucru este necesar pentru a-si revizui modul de abordare de zi cu zi a vietii. In cazul in care vor
indeplini aceste conditii, ei vor fi capabili sa se mentina pe drumul cel bun.

SFATURI: Nu exagera cu cercetarea profunzimilor. Revino cu picioarele pe pamant. Incearca sa fii


mult mai ingaduitor si mai putin tafnos. Increderea tacita elimina nevoia de a da explicatii.
PUNCTE FORTE:
Puternic
Inspirat
Pasionat
PUNCTE SLABE:
Predispus la iluzii
Exagerat de emotional
Dependent de putere
Taur, Douazeci si unu Aprilie - Ziua Angajamentului Profesional
Persoanele demne, nascute pe 21 aprilie pun mai presus toate excelenta si integritatea
profesionala. Cunvantul lor este lege. Majoritatea celor nascuti astazi sunt persoane ce stabilesc
directiile ce trebuie abordate. Ei sunt in permanenta in contact direct cu pulsul pietei. Adesea
ajung departe in cariera lor, iar viata lor personala poate fi furtunoasa. Pot avea mai multe
casatorii si numeroase relatii extraconjugale. Nativii zilei de 21 aprilie tind sa fie tipul
senzualului. Ei sunt atrasi de relatiile sexuale, de mancare, de somn si de orice le creeaza placere.
Valorile lor personale sunt pe aceeasi lungime de unda cu frumosul si armonia. De asemenea, ei
sunt foarte indragostiti de lucrurile frumoase si de obiectele facute manual.

Va dura ceva timp pana isi vor intemeia o cariera, in pricipal in ceea ce le priveste pe nativele
acestei zile. Acest lucru se va datora responsabilitatilor familiale sau chiar insuficientei
cunoasteri a propriilor abilitati. Chiar daca au ajuns aproape sau chiar au trecut de patruzeci de
ani, acestea isi vor realiza visul. Odata ce s-au pornit in acest sens, nu mai pot fi oprite. 21 aprilie
este o zi in care predomina in mod special energiile feminine puternice.

Persoanele nascute pe 21 aprilie simt permanent o nevoie puternica sa iubeasca si sa fie iubite.
Dorinta de a iubi este mult mai puternica decat aceea de a fi iubiti. Unul din motivele pentru care
viata lor devine mai agitata este acela ca aceasta nevoie nu este indeplinita. Femeile nascute
astazi au tendinta de a fi ingaduitoare si iertatoare cu cei care gresesc. In momentul in care sunt
ranite profund, incep sa sufere si exprima ceea ce simt , vor demonstra o independenta de
netagaduit. Pe de alta parte, barbatii nascuti pe 21 aprilie pot supraestima faptul ca se descurca
singuri si astfel trebuie sa invete sa accepte ajutorul celorlalti.

Din instinct, nativii zilei de 21 aprilie sunt hrapareti in ceea ce priveste puterea si ceea ce trebuie
sa faca cu ea, cum sa isi execrite controlul asupra ei. Din aceasta dorinta de putere ei se vor simti
foarte bine in anturajul celor din clasa sociala privilegiata si instarita. Totusi, banii nu inseamna
mare lucru pentru ei in comparatie cu renumele lor.

In consecinta, vulnerabilitatea celor nascuti pe 21 aprilie este strans legata de sfera


profesionalului. Este foarte important pentru ei sa nu fie acuzati ca nu fac o treaba buna, sau sa
nu fie respinsi din punct de vedere profesional sau sa fie in gratiile publicului lor. In cazul in care
li se reproseaza aceste lucruri ei o resimt destul de rau si pot suferi depresii sau chiar se pot
sinucide. Din fericire, rezistenta lor este foarte mare. Instinctele lor de supravietuire sunt extrem
de bine dezvoltate.

Atata timp cat cei dragi lor sunt interesati, cei nascuti pe 21 aprilie nu vor inceta sub nici o forma
sa daruiasca. Pe de alta parte, acest lucru poate avea consecinte negative, find expresia unei
dorinte imperioase de a detine controlul. Astfel sunt afectati membrii familiei, rudele, dar si
colegii. Nativii acestei zile trebuie sa permita celorlalti sa respire. In cazul in care nu pot face
acest lucru, risca sa afecteze grav ego-ul celor ce tin la ei si in mod special al copiilor.

Nativii zilei de 21 aprilie detin rezerve uriase de energie si sunt oameni care castiga bine. In
acelasi timp, sunt persoane carora le place odihna si confortul. Ei isi folosesc timpul liber pentru
a se relaxa, a-si incarca bateriile si pentru a visa in mod creativ. In momentul in care sunt privati
de somn, de perioadele de odihna si de vacante, ei devin foarte dezorientati. Cei nascuti pe 21
aprilie nu sunt adeptii constrangerilor in ceea ce priveste munca. De fapt, ei tind sa amane
indeplinirea obiectivelor. In cazul in care sunt constransi de termene limita, treaba este
indeplinita cu succes.

SFATURI: Nu te mai implica excesiv in treburile altora. Ocazional, lasa-i si pe altii sa te ajute.
Incearca sa daruiesti neconditionat. Nu-ti mai prelungi suferinta. Afla ce doresti cu adevarat si
actioneaza in consecinta.

PUNCTE FORTE:
Are gust
Iubitor
Puternic

PUNCTE SLABE:
Cheltuitor
Indulgent cu sine
Exagerat de protector
Taur, Douazeci si doi Aprilie - Ziua Imaginii Create
Persoanele nascute pe 22 aprilie sunt foarte pricepute in intocmirea si stabilirea unor sisteme
de idei. Ei sunt preocupati si de determinarile fizice ale lucrurilor. Punctul lor forte este sa
organizeze si sa supravegheze cursul vietii unei familii, bunul mers al unui restaurant, al unei
scoli sau al altor unitati sociale. Paradoxal, ei nu sunt in mod deosebit persoane sociabile. Multi
dintre ei sunt persoane singuratice, chiar tacute. Nu doresc in mod expres sa atraga atentia asupra
lor. Ei detin secretul muncii sustinute, dar intr-o atmosfera relaxata. Nativii sunt inzestrati cu
talentul de a organiza roluri sociale de toate tipurile. Ei isi vor pune in valoare acest talent si in
situatii profesionale sau familiale. Prin organizarea ocazionala a pertecerilor aniversare sau de
sarbatori din cadrul familiei, nativii acestei zile se vor simti recompensati si stimulati.

Cei nascuti pe 22 aprilie trebuie sa isi foloseasca talentele, mai ales in domeniul comercial.
Cateoadata, ei sunt impiedicati sa-si demonstreze aptitudinile organizatorice de catre persoanele
pentru care sunt obligati sa lucreze. De exemplu, ei pot fi angajati sa puna bazele si sa conduca o
companie care apartine altcuiva. Dupa ce isi vor indeplini sarcinile cu suuces, se pot lovi de
situatii in care sunt criticati de propietari. Uneori li se reproseaza ca ar fi trebuit sa aplice o alta
strategie in respectivele situatii. Acest lucru ii poate descuraja profund si le poate induce o stare
de depresie sau chiar posibilitatea de a deminisona din acel post. Pe de alta parte, cei nascuti pe
22 aprilie au probleme cu colaboratorii. Cei care lucreaza sub conducerea lor le respecta modul
de abordare realist si impunator, cat si calitatile umane. Prezenta lor fizica impunatoare, chiar
daca sunt masivi din punct de vedere fizic sau nu, este adesea un atu in obtinerea succesului.

Cea mai mare provocare pentru nativii zilei de 22 aprilie este capacitatea de a-si controla dorinta
avida de putere. Nativii mai evoluati sunt modesti si umili in ceea ce priveste abilitatile lor.
Nativii mai putin evoluati pot fi infumurati, aroganti si rautaciosi in relatie cu ceilalti. Persoanele
nascute pe 22 aprilie trebuie sa profite de calitatile de conducatori si sa le foloseasca in mod
echitabil. Desi pot fi fascinati de bani si au putere financiara, ei n-ar trebui sa adopte integral
valorile celor care ii admira. Este preferabil sa le studieze tehnicile pentru a invata de la acestia.
In acelasi timp, ei trebuie sa respinga metodele care nu intrunesc valorile lor sociale constructive.

Daca o persoana nascuta pe 22 aprilie are deja intemeiata o familie, o afacere sau o organizatie,
ea isi va pune problema ascensiunii si dezvoltarii acestora in timp. De asemenea, pentru nativi
conteaza foarte mult pentru daca aceste institutii sociale si profesionale se dezvolta in
conformitate cu conceptele lor. Dupa aflarea pozitiei acestora, nativii zilei de 22 aprilie vor avea
o adevarata provocare. Ei vor fi obligati sa ia o decizie referitoare la continuarea proiectelor in
aceeasi directie sau la intreruperea lor. Se poate lua in calcul si o eventuala schimbare in acest
sens. Existe si optiunea de a renunta la acestea in favoarea unor solutii mult mai recompensante
si mult mai importante. Pentru cei nascuti astazi nu este deloc usor de stabilit daca este cazul sa
renunte (sau cum sa renunte). Acest lucru le poate cauza anxietate si suferinta psihica. In acest
caz, ei trebuie sa fie atenti la ce le dicteaza sufletul. In plus, este esential ca persoanele nascute
pe 22 aprilie sa-si dezvolte propria lor latura spirituala, in mod special sa evite aservirea valorilor
materiale.

SFATURI: Controleaza-ti fascinatia pentru putere. Serveste-L pe Dumnezeu si ceea ce este bun
in tine. Cauta calauzirea divina si urmeaza lucrurile bune dictate de suflet. Nu uita de unde ai
plecat. Nu te pierde in mrejele avansarii. Pastreaza-ti modestia intacta si cultiva-ti umilinta.
PUNCTE FORTE:
Organizat
Realist
Impunator

PUNCTE SLABE:
Dificil
Materialist
Taur, Douazeci si trei Aprilie - Ziua Sigurantei
Cei nascuti pe 23 aprilie cauta posibilitatea cea mai buna pentru a-si pune in valoare talentele
lor considerabile. Ei nu vor avea liniste pana nu se vor stabili sub auspiciile unei organizatii
recunoscute si puternice. Nu inseamna neaparat ca ei vor fi implicati direct in aceasta
organizatie, desi acest lucru se intampla in cele mai frecvente cazuri. Aceasta organizatie le va fi
ca un sponsor ce ii recomanda altor persoane sau joaca rolul unui deschizator de drumuri.
Adesea, nativii zilei de 23 aprilie se pot casatori doar pentru a fi luati sub aripa unei familii
influente. Cei nascuti astazi nu prea agreeaza viata izolata. Ei au nevoie sa isi exercite puterile
intr-o sfera sociala vasta. Succesul financiar si siguranta au o importanta covarsitoare pentru ei.
Cei ce se ocupa cu arta (scriitori, ziaristi, pictori) sau ce se ocupa cu afacerile (fabricanti sau
posesori de magazine) isi vor asigura o retea stabila, care, indiferent de perioada anului, va
continua sa cumpere de la acestia fie carti, fie produse. Nativii care se afla in sfera serviciilor
(doctori, avocati, contabili) isi vor alege cu grija clientii, fiind constienti de faptul ca fara acestia
ei nu pot exista. Persoanele nascute pe 23 aprilie reusesc sa se exprime ca individualitati in
cadrul familiei sau in sfera profesionala. In schimb, ei nu doresc sa fie prea sinceri, asfel putand
sa piarda sprijinul grupului in care sunt implicati in cadrul activitatii lor. In acest sens, ei sunt
foarte dependenti de bunvointa si increderea celorlalti.
In ciuda acestei mult ravnite sigurante, poate exista pericolul de a-si manifesta latura impulsiva,
creand astfel agitatie. In timp, cei nascuti astazi pot actiona pripit, punandu-si in pericol functia.
Persoanele nascute pe 23 aprilie vor reusi in viata doar daca vor fi capabili sa isi directioneze
dorinta puternica spre schimbare si stimulare in munca pe care o fac. In acelasi timp, ei trebuie sa
stabileasca un echilibru si in ceea ce priveste viata lor personala. Daca nu vor reusi acest lucru,
se pot autodistruge atat pe plan profesional, cat si pe cel familial datorita actiunilor impulsive.
Nativii zilei de 23 aprilie sunt foarte fericiti sa persevereze toata viata in activitatea pe care si-au
ales-o. Totusi, daca isi reprima prea mult individualitatea, ei risca sa piarda interesul celorlalti.
Cel mai propice pentru nativi este sa inoveze permanent, sa scoata la inveala cu orice pret noi
proiecte ce ii vor face sa inainteze in plan profesional. In cazul in care se multumesc cu o
existenta mediocra, ei vor lucra la standarde mult mai scazute si, in consecinta, isi vor reprima
latura creativa.

O persoana nascuta pe 23 aprilei poseda adesea o minte ascutita, un ochi ager cu ajutorul carora
observa punctele slabe ale celorlalti. Ei inteleg foarte bine caracterul uman si motivele
oamenilor, in general. T rebuie sa fie foarte atenti cum folosesc aceste tendinte interioare si
incisive. Ar fi de preferat sa le foloseasca intr-un mod constructiv. Acest lucru il pot face mai
ales prin educarea si cresterea copiilor. Nativii zilei de 23 aprilie trebuie sa-si exercite influenta
considerabila asupra celorlalti in mod intelept. Din cand in cand, ei trebuie sa-si exercite
controlul asupra celor ageri la minte si asupra celor rai.

SFATURI: Increde-te mai mult in abilitatile tale de a actiona pe cont propriu. Inceasca sa fii mai
flexibil. Exprima-ti sentimentele si asculta-ti presimtirile. Echilibreaza-ti viata personala. Nu-ti
fie frica sa spui ce gandesti. Actioneaza cu tact si fii amabil.

PUNCTE FORTE:
Sociabil
Sigur pe sine
Atent
PUNCTE SLABE:
Inflexibil
Nerabdator
Stapanit
Taur, Douazeci si patru Aprilie - Ziua Protectorului

Oamenii nascuti pe 24 aprilie sunt interesati sa-si faca cunoscute parerile scriind, tinand
discursuri sau dandu-se pe ei insisi exemplu. Pentu ei este foarte important ca cei din jurul lor sa
stie ce gandesc. In acest sens, nativii sunt dependenti de un public interesat. Uneori, pot fi
intalniti in pozitii de conducere. Nu este insa foarte important pentru ei sa detina controlul asupra
celorlalti. Ei cauta mai degraba sa-si puna in valoare calitatile indrumand si protejand vietile
celor dragi. Nativii zilei sunt extraordinar de ocrotitori in ceea ce-i priveste pe cei pe care ii
iubesc.

Persoanele nascute pe 24 au mari calitati de profesori. Din acest motiv, sunt favorizate femeile si
mamele nascute sub semnul acestei zile. Barbatii nascuti astazi vor fi niste parinti extraordinari.
Ei isi vor sustine si incuraja copiii odata cu cresterea lor. Cei nascuti pe aceasta data vor dori,
desigur, sa fie urmati nu numai de catre copiii lor ci si de catre cei iubiti. In cazul in care
indrumarea lor este neglijata, vor asuferi teribil, cazand prada anxietatii sau chiar depresiilor
puternice.

In copilarie, cei nascuti pe 24 aprilie au tendinta de a fi foarte iubitori si apreciativi in legatura cu


parintii lor. Insa, in cazul in care vor fi tratati nedrept sau brutal, se vor revolta. Aceasta revolta
poate fi indreptata numai spre unul dintre parinti. In tot acest timp, isi vor manifesta loialitatea
fata de celalalt parinte. Situatia aceasta se intalneste mai ales atunci cand parintii sunt divortati.

Nativii zilei de 24 aprilie se vor stradui sa mentina stabilitatea in ceea ce priveste relatiile lor
personale, cat si in cadrul familiei. Din nefericire, ei pot avea parte de experiente foarte
dezamagitoare din cauza celor dragi. Pot fi deseori implicati in relatii conjugale stresante sau in
casnicii nereusite. Cei nascuti astazi nu sunt foarte preocupati de regulile societatii. Pe de alta
parte, ei au succes atunci cand ii educa pe cei iubiti si atunci cand au grija de propria cariera.
Nativii care isi cresc singuri copii sunt devotati acestora. Acest lucru se intampla mai ales dupa
ce esueaza o data sau de doua ori in incercarea de a-si gasi un nou partener.

Cei nascuti in aceasta zi sunt dominati de profesie. Din aceasta cauza, apar deseori conflicte intre
viata profesionala si cea de familie. Pusi in situatia sa aleaga una dintre ele, cei nascuti pe 24
aprilie vor starui asupra acestui fapt o lunga perioada de timp. Ei vor face tot ce le sta in putinta
sa mentina echilibrul intre cele doua. Este posibil ca, in cele din urma, sa renunte la ideea de a-si
intemeia o familie. In acest caz, rolul familiei il vor juca asociatii, clientii sau personalul. Astfel,
nativii vor combina dorinta puternica de a avea o cariera cu nevoia de a purta de grija cuiva.

Uneori, cei nascuti pe 24 aprilie ar putea alege sa se asocieze cu un partener puternic sau sa fie
secretarul personal al sefului lor. Ei vor invata totul de la acestia si de aceea ii vor reprezenta cu
succes. Daca sefii au in calitate de secretar o persoana nascuta pe 24 aprilie, aceasta va fi ideala
pentru a le oferi protectie. Nativii isi identifica repede propriile interese cu cele ale grupului.
Rareori vor intoarce spatele semenilor lor, doar din cauza egoismului. De asemenea, rareori vor
continua sa-si sustina o idee in care cred, dar care nu coincide cu binele public.
SFATURI: Acorda incredere celor pe care ii iubesti si ofera-le sansa de a face ceva pentru ei.
Scapa de sentimentul ca trebuie sa comentezi totul. Dezvolta-ti puterea vointei si invata sa-ti
refuzi anumite lucruri. Abtine-te atunci cand iti vine sa critici.

PUNCTE FORTE:
Educativ
Protector
Expresiv

PUNCTE SLABE:
Sufocant
Morocanos
Narcisist
Taur, Douazeci si cinci Aprilie - Ziua Aspectului Impunator
Persoanele nascute pe 25 aprilie au o prezenta fizica marcanta. Chiar daca nu sunt persoane
masive din punct de vedere al fizicului, atunci cand intra intr-o incapere sunt, cu siguranta,
observati. Aceasta calitate dinamica va fi intalnita, de asemenea, si in munca lor. Nimic nu este
intamplator la ei, nici macar ideile, parerile sau reactiile. De fapt, o mare parte a energiei si-o
consuma pentru a se stabiliza in viata, cat mai curand posibil.

Cei nascuti pe 25 aprilie sunt interesati de fapte si nu de vorbe goale. Desi au talentul de a se
exprima, ei o vor face in modul cel mai simplu posibil. O parte a energiei si-o consuma pentru a-
si elimina din vocabular expresiile vagi si frazele pompoase. Incearca intotdeauna sa vorbeasca
la obiect. Intr-adevar, uneori pot fi chiar necizelati. Cu toate acestea nativii isi pastreaza, intr-o
anumita masura, sarmul care ii face atat de interesanti pentru ceilalti. In relatiile personale, cei
nascuti in aceasta zi trebuie sa fie atenti sa nu isi asupreasca partenerul sau copiii. La locul de
munca, nu trebuie sa atraga prea mult atentia asupra lor. Multora din cei nascuti astazi le place sa
calatoreasca. Oricat de scurt ar fi timpul pentru care sunt plecati, lipsa lor se va face repede
simtita in familie sau in grupul social din care fac parte. Lipsa lor va aparea ca un gol in viata de
zi cu zi. Prin urmare, au un puternic impact asupra celorlalti, indiferent daca sunt prezenti au
absenti.

Pentru persoanele ascute pe 25 aprilie, cea mai mare incercare provine din domeniul evolutiei
personale si spirituale. Nativii zilei reprezinta foarte bine conceptul de «aici si acum » in tot ceea
ce fac. De aceea, au teninta sa neglijeze pregatirea necesara evolutiei in viata cotidiana. Uneori,
ei pot avea parte de un profesor sau ghid spiritual. Aceasta persoana le va arata valorile vietii
dincolo de planul material.

Cei nascuti pe 25 aprilie sunt atrasi spre experimente fizice solicitante. Desi au o constitutie
puternica, aceste experiente le pot pune sanatatea in pericol. Nativii nu cauta sa intre in conflicte,
insa ei sunt foarte curajosi si nu vor da inapoi atunci cand este vorba despre o lupta. In general,
vor castiga pur si simplu din cauza rezistentei si energiei de care dau dovada. Nu este bine sa iti
faci dusmani printre nativii acestei zile. Cei aflati in jurul nativilor ar trebui sa faca eforturi sa nu
le iasa din gratii.

Pentru nativi nu este suficient sa aiba o idee sau un plan, ei trebuie neaparat sa le puna in
aplicare. Acest lucru nu inseamna ca nu ii intereseaza anumite teorii sau ca nu au din cand in
cand cate o fantezie. Cu toate acestea, ei considera ca ideile sunt facute pentru a fi puse in
practica.

Cei nascuti pe 25 aprilie sunt realisti, suspiciosi si au un pragmatism puternic. Din aceasta cauza,
ii dispretuiesc pe falsii artisti, pe cei cu dulceata in vorba si pe cei care cauta sa-i impresioneze
facand-i astfel sa-si piarda timpul. De aceea, nativii zilei isi aleg prietenii si asociatii dintre
oamenii profunzi. Cei cu care lucreaza, de obicei pun cariera inaintea familei si prietenilor. In
schimb, sunt atenti la resposabilitatile pe care le au acestia si le iau treptat asupra lor. Fiind foarte
incapatanate, persoanele nascute pe 25 aprilie intampina greutati atunci cand trebuie sa-i asculte
pe ceilalti, mai ales atunci cand este vorba de proprii copii. Pentru ei, o mare problema o
reprezita faptul ca uneori nu pot accepta o anumita stare de lucruri. Propriile dorinte sunt cele
mai importante. Din aceasta cauza, au tendinta sa dea la o parte tot ce le sta in cale.
SFATURI: Uneori nu se poate lucra prea usor cu tine. Accepta faptul ca si ceilalti au dreptul sa
nu fie de acord. Invata sa alegi si drumul lor. Fii indurator cu cei care viseaza, dar care nu au la
fel de multe reusite ca tine. Nu fi razbunator, pana la urma tot tu vei avea de suferit.

PUNCTE FORTE:
Viguros
Stabilizator
Dinamic

PUNCTE SLABE:
Neintelegator
Aprig
Arogant
Taur, Douazeci si sase Aprilie - Ziua Lucratorului
Cei nascuti pe 26 aprilie au taletul de a crea si intretine noi sisteme si constructii fizice. Ei vor
merge pana departe pentru a-si pastra si pentru a-si proteja organizatiile sociale in cadrul carora
lucreaza. In acelasi mod vor actiona si in ceea ce priveste relatiile personale, legaturile de familie
si chiar atunci cand este vorba de sanatatea si bunastarea prietenilor. A avea idei noi si a le pune
in aplicare reprezinta ratiunea de a fi a unei persoane nascute pe 26 aprilie. O importanta la fel de
mare, poate chiar mai mare, o are conducerea de zi cu zi a organizatiei. Cei nascuti azi au suflul
si energia necesare pentru un drum anevoios. Odata ce au inceput un drum, ei vor inainta zi dupa
zi, saptamana dupa saptamana, an dupa an in acea directie.

Nativii zilei de 26 aprilie au multe idei fixe. Ei sunt incapatanati si necooperanti atunci cand este
vorba de schimbarea radicala a conceptiilor, dar vor asculta motivele pentru care trebuie sa faca
acest lucru. In consecinta, putem spune ca sunt receptivi la sugestii si imbunatatiri logice. Daca
sfatul primit este de a renunta in totalitate la o teorie, ei vor refuza.

Cei nascuti in aceasta zi simt o nevoie puternica de a se ingriji de ceva sau de cineva. In cazul in
care persoanele nascute pe 26 aprilie vor fi puse intr-o functie de conducere in cadrul unei
afaceri, unui birou sau departament, exista posibilitatea sa existe plangeri referitoare la
eficacitatea sau utilitatea deciziilor pe care acestia le vor lua. Nativii pot fi chiar nemilosi din
dorinta de a inainta pe drumul inceput. Desi uneori pot fi acuzati de lipsa de sensibilitate, in mod
general sunt perceputi ca niste oameni corecti. Multi dintre nativii acestei zile pot visa sa fie
protectori sau calauze, avand grija si preocupandu-se ca lucrurile sa mearga bine. Le place sa se
simta bine cand fac acest lucru si sa se distreze alaturi de colegi. Este destul de ciudat, dar,
persoanele nascute pe 26 aprilie cred ca au cele mai bune intentii privitoare la societate. Rareori
acesti oameni, in special cei ciudati, vor fi preocupati de interesele societatii. Pragmatici prin
excelenta, cei nascuti azi cred ca, daca nu se perfectioneaza continuu, vor regresa.

Datorita dedicatiei exagerate pentru cauza pe care o sustin si o protejeaza, nativii zilei de 26
aprilie pot fi chiar singuratici. Nu sunt foarte individualisti in gandire. Cu toate acestea, ei pot fi
destul de duri cu cei pe care ii considera ciudati sau neobisnuiti, mai ales daca le sunt copii sau
rude. Nativii cred ca asemeni cazului procustian, fiecare om trebuie adus la forma si dimesiunile
corecte.

Desi pragmatici, cei nascuti in aceasta zi nu vor pierede ocazia de a evolua din punct de vedere
filozofic. Cu toate ca nu vor avea nevoie de incurajari prea mari pentru a-si spune parerea despre
viata, o vor face incet si cu greutate. Filozofia lor despre viata este deseori conservatoare si
uneori chiar restrictiva. Persoanele nascute pe 26 aprilie considera ca trebuie conservate
standardele existente ale societatii si de obicei, sunt de partea ordinii si a legii. Cu toate acestea,
le sustin doar pe acelea care sunt rezonabile. Cei nascuti in aceasta zi sunt primii care scapa de
uscaturile birocratiei si au o mare placere sa inlature legile si regulamentele nefolositoare.

SFATURI: Invata sa asculti. Fii atent sa nu devii insensibil la dorintele altora. Uneori trebuie sa
accepti infrangerea si sa mergi mai departe. Chiar si renutarea poate fi, uneori, o idee buna. Evita
sa fii necizelat si lipsit de tact. Evalueaza-ti prejudecatile si incearca sa te schimbi.

PUNCTE FORTE:
Robust
Independent
Consecvent

PUNCTE SLABE:
Izolat
Fixist
Incapatanat
Taur, Douazeci si sapte Aprilie - Ziua Multumirii de Sine
Cei nascuti pe 27 aprilie sunt adesea intalniti in spatele scenei. In general, ei nu isi asuma o
functie de conducere decat daca sunt obligati sau fortati sa o faca. Sunt cei mai fericiti atunci cad
pot face ceva fara sa fie deranjati, retrasi intr-un loc indepartat si siguratic. Astfel, se vor darui in
totalitate propriilor preocupari. In cazuri foarte rare, nativii zilei sunt interesati sa aiba o viata
sociala foarte activa. In general, ei pot comunica foarte bine cu ceilalti in cadrul unei institutii
(scoala, birou sau biserica).

Persoanele nascute pe 27 aprilie isi fac simtita prezenta in activitatile sociale, chiar daca nu sunt
prezenti la propriu. Gandurile, actiunile interioare si chiar imaginea lor pot ajuta la punerea
lucrurilor in miscare. Au calitati extraordinare de protectori. Atunci cand lucreaza doar ei nu se
simt niciodata siguri. Nu sunt gelosi, nici macar atunci cand altii au o popularitate mai mare in
randurile societatii, prietenilor sau familiei. Nativii cauta sa fie folositori, sa-si vada treaba
terminata si de aceea nu au timp pentru critici sau laude sofisticate. Sunt de parere ca ei insisi
stiu cel mai bine, poate chiar prea bine, daca le-a reusit un lucru sau nu. Din aceasta cauza, ei nu
au nevoie de evaluari din partea celorlalti. Cei nascuti in aceasta zi au o capacitate extraordinara
de a-si indrepta greselile ocazionale. Vor trece cu mare usurinta de la proiectul gresit catre unul
nou. Acest nou proiect va fi cladit pe baza unor cunostinte mai vechi, capatate anterior.

Persoanele nascute pe 27 aprilie vor obtine rezultate foarte bune in ceea ce fac, mai ales in cazul
in care ceilalti vor intelege nevoia lor de intimitate si dorinta de a fi singuri atunci cand lucreaza.
Aceasta situatie este intalnita si in cazul relatiilor personale si in activitatile de familie (de
exemplu, cresterea copiilor). Ei se vor relaxa in serile linistite acasa langa partener si/sau copii.
Daca sunt decoratori, caminul va fi castelul lor. Cele mai multe nevoi si dorinte vor fi satisfacute
aici. Ei vor avea pretentia la credinta si dedicatie pentru ca si ei, la randul lor, sunt credinciosi si
dedicati.

Nativii mai putin evoluati ai acestei zile trebuie sa fie atenti sa nu devina retrasi, ursuzi sau acizi
cu cei din jur. Acest tip de oameni nascuti pe 27 aprilie pot fi necizelati si pot ajunge deseori
pana la obraznicie. Ei pot incepe mult doritul proces de socializare, dar numai in anumite
conditii. Trebuie sa-si gaseasca preocupari sociale care le plac cu adevarat. De asemenea, trebuie
sa-si imblazeasca partile dure ale personalitatii. Daca nu reusesc sa se integreze, ei se vor
autocondamna la singuratate si nefericire.

Cei nascuti in aceasta zi au parte, in mare masura, de multe realizari pe plan profesional. Acest
lucru se intampla pentru ca ei isi cunosc foarte bine limitele si puterile, rareori evaluandu-le
gresit pe cele din urma. Oricum, ei pot intampina greutati din cauza lipsei de maturitate, a
setimentelor reprimate si a iesirilor distructive. Aceasta latura a nativilor ii poate indeparta pe cei
in jur. Nu se enerveaza repede, dar atunci cand o fac, cei din jur ar trebui sa se dea la o parte din
calea lor. Puterile distructive ale unei persoane nascute pe 27 aprilie sunt impresionante.

Nativii zilei ar trebui sa-si caute prieteni in randul oamenilor echilibrati, care ii pot face sa se
linisteasca. Au o mare nevoie sa rada, sa renunte din cand in cand la seriozitate. Se vor simti bine
alaturi de prietenii fara prejudecati si care le vor fi devotati si-i vor rasplati.
SFATURI: Incearca sa iei mai mult contact cu societatea. Depune mai multe eforturi pentru a-ti
imbunatati conditia spirituala. Nu incerca sa impui si altora principiile tale. Nu te lasa acaparat
de rutina. Refuza nefericirea pe termen lung.

PUNCTE FORTE:
Multumit de sine
Devotat
Concentrat

PUNCTE SLABE:
Retras
Prea serios
Represiv
Taur, Douazeci si opt Aprilie - Ziua Stabilitatii
Persoanele nascute pe 28 aprilie sunt capabile sa isi foloseasca puterea fizica, emotionala si
psihologica pentru a se impune in fata celorlalti sau chiar pentru a-i intimida. N ativii acestei zile
sunt poate cei mai hotarati dintre toti. Ei nu vor renunta niciodata din momentul in care au initiat
un proiect sau o activitate. Vor continua in ciuda dezaprobarii celor apropiati si impotriva
faptului ca pot exista putine sanse de reusita. Isi vor pastra pozitia indiferent cat de perseverenti
ar fi adversarii lor. Dorinta de a-si manifesta aceasta pozitie si de a-si demonstra convingerile
este foarte puternica. Nativii nu accepta cu usurinta sa fie dati deoparte.
Deseori, persoanele nascute pe 28 aprilie dau impresia ca sunt rezonabile sau chiar usor de
manipulat. Acest lucru se intampla, insa din cauza ca sunt diplomati si buni negociatori. Desi par
oameni care fac compromisuri, cei care vor avea legaturi cu ei vor realiza exact contrariul.
Nativii vor face promisiuni pe care mai tarziu le vor interpreta, le vor reformula si poate chiar le
vor incalca. Puterea acestora de a astepta este aproape inepuizabila. Adversarii lor sunt cei care
vor renunta sa astepte si vor ceda in cele din urma.
Nativii acestei zile sunt foarte preocupati de imaginea lor si de aceea se vor imbraca cu mare
atentie. In mod instinctiv, isi dau seama ca prima impresie conteaza foarte mult. Ei vor evita sa
piarda, indiferent de situatia in care se afla. Mamele nascute in aceasta zi isi vor lasa amprenta in
viata de zi cu zi a familiei. Respectuos si foarte categoric, vor organiza viata cotidiana astfel
incat sa fie foarte bine respectate mesele, programele si igiena personala. In calitate de tati,
persoanele nascute in aceasta zi vor impune anumite reguli si se vor astepta sa fie respectate.
Viata poate deveni dificila pentru toti cei implicati daca unul dintre membrii familiei nu respecta
regulile casei. Acestor parinti le displac manifestarile de nesupunere.

Nativii mai evoluati sunt prieteni, iubiti si parinti extraordinari datorita stabilitatii pe care o ofera
in situatiile dificile si datorita dedicatiei lor totale. Cei care detin functii importante se vor
descurca foarte bine pentru ca vor pastra legatura cu subordonatii lor si vor fi atenti la
sentimentele acestora. In loc sa conduca prin frica, ei ghideaza si conduc cu energie si incredere
in propriile puteri, evitand astfel catastrofele. Cei mai putin evoluati vor obtine rezultate negative
in mod constant datorita lipsei de subordonare.
Este foarte important pentru cei nascuti pe 28 aprilie sa nu mai ia lucrurile atat de in serios.
Trebuie sa fie atenti sa nu atraga dispretul celorlalti. Daca lupta in numele celor dezavantajati si
asupriti se pot simti mult mai rasplatiti pentru calitatile lor. Cei nascuti astazi trebuie sa invete sa
lase cale libera copiilor, prietenilor sau asociatilor care reusesc sa se descurce fara sprijinul lor.
Este foarte important ca nativii sa se obisnuiasca cu gandul ca sprijinul lor nu mai este necesar si
ca nu mai trebuie sa raspunda unor anumite cerinte.

SFATURI: Incearca sa nu te mai iei in serios atat de mult. Cultiva-ti capacitatea de a te distra. Fii
mai destins. Gandeste-te cu atentie la impactul pe care il au asupra celorlalti ideile si
comportamentul tau. Straduieste-te sa cunosti sentimentele celorlalti si tine cont de ele.

PUNCTE FORTE:
Stabil
Solid
De incredere

PUNCTE SLABE: Inflexibil - Dominant - Insensibil


Taur, Douazeci si noua Aprilie - Ziua Imaginii Impunatoare
Cei nascuti pe 29 aprilie sunt extrem de constienti de imaginea pe care si-o proiecteaza in
lume, adaptand-o in functie de situatie. Pentru persoanele nascute pe 29 aprilie este foarte
importanta impresia pe care o fac in societate, in ochii familiei si a prietenilor. In cazul lor, acest
lucru nu denota nesiguranta pentru ca de obicei se cunosc bine si stiu ce vor sa obtina.

Desi au tendinte puternice de dominare care ii motiveaza de cele mai multe ori, cei nascuti pe 29
aprilie nu simt neaparat dorinta de a se impune. Este mai dergaba vorba de nevoia lor de a
intruchipa o anumita pozitie, ideal sau situatie. C and nativii trec prin perioade de schimbare, va
fi foarte dificil pentru cei din jurul lor sa accepte aceasta “noua” persoana. Acest lucru se
intampla in general pentru ca ei se identifica foarte mult cu “vechea” persoana.

Cei nascuti astazi se vor simti din cand in cand incarcerati in propria lor previzibilitate si
stabilitate. Ei vor tanji dupa actiunile spontane si impulsive, dar vor fi inhibati de incertitudinea
abilitatii lor de a face acest lucru.

Nativii zilei de 29 aprilie sunt persoane pe care te poti baza, mai ales atunci cand ocupa pozitii de
raspundere. Aceasta responsabilitate permanenta fata de ceilalti poate deveni o corvoada pentru
ei. Exista momente in care nativii doresc sa fie mai degajati si sa se poarte mai putin responsabil.
Cand sunt mai liberi, ei vor sa se relaxeze fizic si sa se comporte natural. Nativii zilei de 29
aprile pretuiesc foarte mult prietenii sau rudele alaturi de care se simt bine in aceste momente de
relaxare. Uneori, doar o singura persoana mai speciala le indeplineste aceasta nevoie de
distractie, iar daca aceasta dispare din viata lor, nativii ii suporta greu lipsa.

Cei nascuti pe 29 aprilie acorda o atentie deosebita felului in care se imbraca, se comporta,
tonului vocii si posturii in care se afla. Acest lucru se datoreaza faptului ca sunt foarte interesati
de imaginea personala pe care o proiecteaza in lume. De asemenea, cei nascuti astazi percep si
chiar critica anumite persoane din acest punct de vedere. Pentru ei este inadmisibil sa te prezinti
in lume intr-un mod necorespunzator. Totusi, daca doresc sa faca o impresie mai putin buna, ei
se vor comporta ca atare si vor fi intentionat neglijenti. Vor face acest lucru doar deliberat. In
cazul in care un nativ al zilei de 29 aprilie ravneste la bogatie sau faima, el isi afiseaza de obicei
imaginea de persoana influenta. Atunci cand fericirea depaseste ambitia, stilul de viata si
imaginea pe care si-o aleg va fi mult mai putin pretentioasa. In oricare din aceste cazuri, cei
nascuti astazi trebuie sa evite situatiile contradictorii care le pot crea probleme. In aceste cazuri,
exista riscul de a-si pierde personalitatea.

SFATURI: Renunta din cand in cand la crearea imaginii proprii. Acorda mai multa atentie
inimii tale si mai putina atentie impresiei pe care incerci sa o faci. Fii atent cum iti exerciti
puterea in relatia cu ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Poti conta pe el
Stapan pe sine
Adeptul socializarii

PUNCTE SLABE:
Implicat
Ingamfat
Prea serios
Taur, Treizeci Aprilie - Ziua Subordonatului Exagerat
Nativii zilei de 30 aprilie sunt personalitati dominatoare. Adesea insa, sunt foarte dispusi sa
renunte la functiile de raspundere pe care le au pentru a se retrage intr-un loc linistit. Pentru a-si
indeplini responsabilitatile profesionale, ei actioneaza ca la carte. Nu fac usor exceptii si nu se
incadreaza in categoria persoanelor intelegatoare decat daca este in interesul general. Desi sunt
sefi si directori exacti, ei au capacitatea de a se mentine pe pozitie la aceleasi standarde.

Pentru majoritatea celor nascuti astazi, datoria este inainte de toate. Totusi, ei pot fi destul de
refractari atunci cand trebuie sa puna la indoiala presupunerile proprii sau ale superiorilor.
Astfel, ei isi asuma riscul de a face o treaba “buna”, desi se indreapta spre o directie gresita din
punct de vedere moral. Cei care devin constienti de aceasta tendinta vor fi incununati de mari
succese pe termen lung. Totusi, nativii acestei zile vor fi destul de incomodati de faptul ca vor
trai in incertitudine.

Nativii care detin functii de raspundere simt nevoia sa fie iubiti si respectati de subordonati. In
calitate de colegi, ei sunt intotdeauna amabili si incurajeaza relatiile prietenesti de serviciu. In
schimb, au tendinta de a fi mult prea protectori cu personalul sau cu colegii lor. Acestia vor fi
preferati de nativi atata timp cat vor fi in consens cu anumite chestiuni importante. In schimb, cei
nascuti astazi vor afisa dispret si dezaprobare in relatiile cu cei pe care nu ii agreeaza sau nu ii
considera demni de atentia lor.

Cei nascuti pe 30 aprilie simt o nevoie acuta de afectiune din partea familiei si prietenilor. In
relatiile cu ceilalti, ei nu doresc sa fie angajati in certuri si conflicte. Isi doresc sa fie iubiti si in
acelasi timp sa fie lasati in pace atunci cand au nevoie de acest lucru. Copiii descopera din timp
cum sa obtina ceea ce vor de la un parinte nascut pe data de 30 aprilie. Acesta pare refractar, dar
in realitate este destul de usor de convins cand este manipulat cu intelepciune de o fiica sau de un
fiu. Cei nascuti astazi sunt in mod special vulnerabili la farmecul unui copil de sex opus.

O persoana nascuta pe 30 aprilie poate fi convinsa cu conditia sa nu insisti la infinit. Nativul va


dovedi ca este incapatanat si de neclintit daca percepe o agresiune la adresa lui. Pe de alta parte,
cei nascuti astazi admira gratia si intelepciunea. Trebuie sa fie atenti sa nu ii streseze constant pe
cei din jurul sau din punct de vedere psihologic, ori sa ii intimideze prin tacere sau prin
amenintari.

Uneori, cei nascuti pe 30 aprilie isi neaga propria putere, in special femeile ce pot renunta la
autoritatea tatalui, fratelui sau colegului. Ei trebuie sa ia in considerare o astfel de abordare cu
mare grija. Aceasta le poate cauza uneori nefericire si frustrare. Adesea, mamele nascute astazi
insufla copiilor dorinte ambitioase. Calitatile de educatori ale nativilor acestei zile tind sa fie
marete, dar parintii nascuti pe 30 aprilie trebuie sa evite sa-si sufoce copii cu prea multa atentie.

SFATURI: Incearca sa-ti asculti mai mult vocea interioara. Solicita indrumari mai competente
inainte de a lua decizii. Ia in considerare sfaturile colegilor si prietenilor. Cultiva toleranta.
Controleaza-ti dorintele si fii mult mai constient de tine.

PUNCTE FORTE:
Protector
Bun profesionist
Hotarat

PUNCTE SLABE:
Solicitant
Exagerat
Ingaduitor cu sine
Taur, Intai Mai - Ziua Ironicului Inascut
Cei nascuti pe 1 mai au un talent deosebit de a urmari ceea ce se intampla in jurul lor si de a-si
expune parerile despre ceilalti. Capacitatea de a-si exprima observatiile referitoare la relatiile cu
oamenii este in general manifestata verbal sau scris si foarte rar in ambele forme. Nativii zilei de
1 mai nu sunt foarte vorbareti, dar au o maniera foarte speciala de a-si impune parerile. Datorita
faptului ca declaratiile lor sunt la obiect, concise si uneori polemice, cei nascuti astazi nu lasa loc
de indoiala.

Nativii sunt sinceri si foarte interesati de ceea ce se intampla cu cei din jur. Chiar si cei mai
timizi iau masuri in cadrul familiei, activitatii profesionale sau grupului social din care fac parte.
Cei nascuti astazi nu sunt intotdeauna usor de suportat si nici nu cauta in mod special sa intre in
gratiile celor din jur. Totusi, sunt respectati pentru onestitatea lor si, de obicei, abordeaza cu
sinceritate problemele importante pentru ei. Ei sunt fara indoiala venusieni in dragostea lor
pentru armonie si frumos. Faptul ca nu prea ies din standardele lor obisnuite poate provoca
certuri cu cei din jur. Totusi, nativii demonstreaza capacitatea de a evita confruntarile de dragul
pacii si linistii.

Arma de aparare majora folosita de persoanele nascute pe 1 mai impotriva celor care le-ar putea
perturba linistea este reprezentata de agerimea lor ascutita. O alta arma ar putea fi simtul
umorului care este foarte bine dezvoltat. Tendinta lor de a supraveghea si de a observa tot ce ii
inconjoara le furnizeaza multa munitie in acest sens. Prin talentul de a parea umili, nativii acestei
zile reusesc de obicei sa castige respectul cercului social din care fac parte. Persoanele nascute pe
1 mai sunt constiente de puterea rasului atunci cand este vorba de desumflarea unui ego maret
sau minimalizarea unei teorii depasite. Nefiind exagerat de intelectuali, ei au obiceiul de a critica
si afiseaza dispret pentru generalitati si falsuri.

Cei nascuti astazi sunt sexuali, se bucura teribil de placerile oferite de mancare si in pat. De fapt,
ei se simt mult mai confortabil in repaus, decat in miscare. In general, cei nascuti astazi nu vor
risca prea mult, dar vor manifesta bun simt in sprijinirea castigatorului. Totusi, acest bun simt nu
se manifesta si pe taramul dragostei. Adesea, acesta este domeniul in care ei demonstreaza o
lipsa teribila de judecata, ajungand chiar pana la a-si alege in mod constant parteneri nepotriviti.
O explicatie in acest sens ar putea fi faptul ca in general ei sunt orbiti de iluziile romantice.

In majoritatea celorlalte domenii, nativii zilei de 1 mai sunt persoane pragmatice si cu picioarele
pe pamant. Ei nu fac aceleasi greseli majore in cazul activitatii profesionale, negocieri de sume
de bani sau chiar exprimari artistice. In acest sens, ei sunt foarte greu de pacalit. Ei anticipeaza
dezastrele si poseda cel de-al saselea simt in depistarea artistilor falsi. Nefiind foarte grabiti sa
obtina succese personale, cei nascuti pe 1 mai vor astepta adesea ani buni pana vor reusi sa le
obtina. Totusi, daca vor profita de sansa ce li se ofera o data in viata, fericirea va fi garantata.
Destul de des, insa, persoanele nascute pe 1 mai lasa acel moment sa treaca, mai ales datorita
precautiei exagerate si faptului ca nu au curajul sa indrazneasca.

SFATURI: In dragoste, incearca sa fii mai realist. In ceea ce priveste stilul de viata ai curajul
sa privesti in viitor. Odata ce ti-ai proiectat planurile, nu uita sa le pui in aplicare. Asuma-ti riscul
necesar la momentul potrivit pentru a reusi sa avansezi in viata.
PUNCTE FORTE:
Calm
Realist
Ironic

PUNCTE SLABE:
Tot amana
Letargic
Fara menajamente
Taur, Doi Mai - Ziua Observatorului Uman
Nativii zilei de 2 mai afiseaza un interes special pentru dezvoltarea umana – in orice faza de
manifestare, din tinerete si pana la batranete. Nu sunt timizi in exprimarea ideilor personale referitoare la
oameni, idei ce sunt bine gandite si in cea mai mare parte bine fixate in minte. Cei nascuti pe 2 mai sunt
foarte greu de pacalit. Ei sunt vicleni in introspectia psihologiei umane si in procesul lor de gandire.

Cei nascuti astazi tind sa fie reprezentati de tipul autoritar. Ei stabilesc legea in cadrul familiei si a
cercului lor social. In ceea ce priveste activitatea profesionala, in cazul in care este posibil, ei vor alege sa
fie proprii stapani deoarece nu stapanesc arta de a se intelege cu ceilalti. Cu toate ca nu exceleaza nici in
ceea ce priveste diplomatia, persoanele nascute pe 2 mai vor fi respectate pentru atitudinea lor sincera si
pentru franchetea ce ii caracterizeaza. O tentatie pentru nativii acestei zile este de a participa la barfe si de
a-si baga nasul in afacerile altora. In general, acest lucru se intampla mai mult din curiozitate si nu din rea
vointa. Nu trebuie sa fiti surprinsi daca veti descoperi ca ei sunt foarte sensibili la barfele care ii vizeaza.
Cum am mentionat deja, persoanele nascute pe 2 mai au cariere ce implica un contact social minim,
incepand cu artele si pana la comert, transport sau lucrul la ferma. Adesea, ei isi petrec o parte din timpul
liber studiind oamenii. Majoritatea nativilor zilei de 2 mai sunt mai mult analitici decat creativi, mai mult
obiectivi decat subiectivi si mai mult inteligenti decat intuitivi. Atunci cand sunt preocupati de un subiect
deosebit sau de o activitate pe care o indragesc, ei vor aduce argumente referitoare la cat de departe pot
merge in acest sens.

O problema pentru nativii zilei de 2 mai este faptul ca sunt lipsiti de tact si au tendinta de a fi aspri in
exprimare. Acest lucru ii poate indeparta pe oameni. Astfel, ei isi pot face adevarati dusmani care le pot
crea probleme serioase. Cei nascuti pe 2 mai isi pot folosi inteligenta si intelegerea psihologiei umane
pentru a-si cultiva diplomatia. Acest lucru le poate garanta un succes mai mare in toate domeniile din
viata lor.
Cei nascuti pe 2 mai tind sa fie perfectionisti. Ei sunt capabili sa ia un plan practic si sa il implementeze
cat mai eficient posibil. Ei sunt buni organizatori si vor castiga foarte bine lucrand pe cont propriu. Uneori
pot realiza chiar mai mult decat poate realiza o echipa intreaga. Dorinta lor de a fi singuri din cand in
cand se poate extinde la fel de bine si in sfera familiala. Totusi, in general, dupa o zi obositoare de munca
ei prefera sa stea in atmosfera calda din sanul familiei. In calitate de parinti, cei nascuti astazi trebuie sa
aiba grija sa nu exagereze cu supravegherea si dominarea, de timpuriu, a copiilor lor. Persoanele nascute
pe 2 mai trebuie sa invete sa renunte uneori, nu numai la anumite idei fixe referitoare la cresterea copiilor,
dar si la tendintele posesive.
Nativii zilei de 2 mai vor aborda pasiunile si meseriile cu aceeasi pricepere analitica ce ii caracterizeaza
atunci cand este vorba de munca lor. Sunt persoane pricepute, iar dragostea lor pentru frumos este
demonstrata in tot ceea ce fac.

SFATURI: Cultiva-ti tactul si diplomatia. Renunta la atitudinea aroganta, mai ales in ceea ce ii priveste
pe copii. Nu mai fi atat de sensibil. Relaxeaza-te si fi fericit. Accepta auto-examinarea si schimbarea.
PUNCTE FORTE:
Productiv
Perfectionist
Observator
PUNCTE SLABE:
Bagacios
Autoritar
Aspru
Taur, Trei Mai - Ziua Realistului
Cei nascuti pe 3 mai sunt in masura sa ii invete si pe altii diferite lucruri legate de societate.
De obicei ei par sa fie intr-o permanenta introspectie a psihologiei grupului. De asemenea, ei au
abilitatea de a-si asuma conducerea. Adesea demonstreaza ca sunt buni oratori, discursurile lor
fiind ascultate cu atentie de multime. In plus, au un talent deosebit de a-i fermeca si chiar
inveseli pe cei din jur. Ei apeleaza la tehnici sofisticate pentru a-si pastra auditoriul interesat de
ceea ce comunica si stiu sa se foloseasca de sentimente si logica in acest scop.

Persoanele nascute pe 3 mai sunt realiste, pragmatice. Spiritul lor se manifesta puternic si
profund. In calitate de membri ai familiei, sunt persoane pe care te poti baza atunci cand ai
necazuri, cand trebuie sa iei decizii importante sau cand ai nevoie de un sfat. Insensibili,
ganditori practici, foarte rar ei vor fi dusi cu vorba si convinsi sa creada in idei evazive. Fiind
persoane cu picioarele pe pamant, ei vor cauta cele mai eficiente moduri de a rezolva
problemele.

De asemenea, nativii zilei de 3 mai stiu sa apeleze la trucuri pentru a-i face pe oameni sa rada,
facand uz de cele mai comice comparatii si de comentarii spirituale. Prin aceste manifestari le
creste cu mult prestigiul in cadrul oricarui grup. Uneori, ei pot merge prea departe transformand
umorul in satira taioasa sau sarcasm si astfel isi creeaza singuri probleme. Persoanele nascute pe
3 mai sunt adesea foarte buni consilieri, mediatori si arbitri. Intuitia comerciala este foarte bine
dezvoltata, mai ales in ceea ce priveste motivarea si abordarea laturii psihologice a
consumatorului. De asemenea, ei pot activa si ca analisti de marketing sau directori executivi.

In viata personala, nativii zilei de 3 mai trebuie sa fie atenti sa nu aiba prea multe pretentii de la
sotie sau de la copii. Paradoxal, cand sunt necasatoriti ei pot fi chiar foarte pasivi in relatiile lor
sau au tendinta de a amana luarea deciziilor importante pentru a avea succes pe plan sentimental.
In plus, indivizii mai putin evoluati nascuti astazi prezinta combinatia fatala intre nehotarare si
incapacitatea de a sesiza momentul potrivit pentru luarea deciziilor financiare sau de afaceri.

Persoanele nascute pe 3 mai trebuie sa investeasca suficienta energie pentru a reusi sa-si mentina
prietenii apropiati. Cei nascuti astazi vor fi considerati prieteni buni atunci cand intelegerea
semenilor lor si introspectiile privitoare la societate se extind si la nivel personal. Nativii acestei
zile nu trebuie sa uite nicioadta ca gesturile amabile simple au o importanta majora in viata unui
om.

Un pericol pentru cei nascuti pe 3 mai este acela ca vor fi exaltati de idei mari si de scheme
sociale marete. Adesea, ei uita sa se retraga in cuibul propriu. Pentru ei, adevarata provocare o
reprezinta nu numai cariera, dar si evenimentele din viata de zi cu zi. In acest caz, ei vor reusi
sau vor da gres in conformitate cu conceptiile lor despre societate si despre ceilalti. Cei nascuti
pe 3 mai au extrem de multe de impartasit celorlalti in sfera sociala. Intrebarea este daca au
capacitatea de a folosi aceste cunostinte in interesul propriu?

SFATURI: Gandeste-te la propriile motivatii, macar la fel de mult cat te gandesti la motivatiile
celorlalti. Aminteste-ti de prietenii tai. Investeste mai multa energie in relatiile personale. Nu
ezita sa intri in actiune atunci cand este vorba de chestiuni sentimentale.
PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Destept
Fermecator

PUNCTE SLABE:
Solicitant
Amana constant
Insensibil
Taur, Patru Mai - Ziua Sprijinului Educational
Nativii zilei de 4 mai sunt meniti sa impartaseasca celorlalti ceea ce au acumulat prin studiu si
experienta. Chiar daca acestia predau oficial intr-o scoala sau nu, ei vor transfera tot ce este legat
de domeniul lor de specialitate celor cu care lucreaza. Desi vor aparea ca persoane blande, cei
nascuti pe 4 mai au o putere magnetica ce le usureaza adesea obtinerea functiilor de raspundere.
Totusi, in loc sa fie conducatori, ei prefera mai degraba sa faca parte dintr-o echipa.

Una dintre caracteristicile persoanelor nascute astazi este predispozitia lor de a-si asuma riscuri.
Majoritatea celor nascuti pe 4 mai descopera aceasta tendinta destul de tarziu. In acel moment, ei
simt o nevoie acuta de schimbare pentru a putea avansa in dezvoltarea lor spirituala. Datorita
calmului lor, adesea par foarte conservatori. Ei sunt comparati cu adeptii jocurilor de noroc.
Asumarea riscului nu trebuie sa fie neaparat fizica, ci mai degraba o indrazneala de a visa, de a
avea idei noi sau de a iesi din sablon. Intr-un anumit punct din viata lor, ei vor fi nevoiti sa se
confrunte cu aceasta mare provocare.

In acelasi timp, datorita exteriorului bland si placut, cei nascuti pe 4 mai pot fi confundati cu
niste persoane usuratice. Totusi, ei sunt destul de puternici in interior pentru a se opune
exploatarii. De asemenea, ei sunt posedati de o incapatanare imensa si au un temperament sever.
Astfel, nativii zilei de 4 mai nu sunt intotdeauna ceea ce par. Desi sunt maleabili, diplomati si
agreabili in majoritatea situatiilor, ei pot face sapaturi si pot fi neclintiti cand este vorba de
problemele importante. Idealurile le sunt extrem de dragi si foarte rar fac compromisuri in acest
sens.

Nativii zilei de 4 mai poseda o stabilitate interioara pregnanta. Cei ce cauta sprijin si ghidare in
viata vor fi atrasi de felul lor de a fi. Asadar, ei trebuie sa fie atenti sa nu isi dedice cea mai mare
parte a timpului celorlalti (familie, prieteni) sau sa-si investeasca intreaga personalitate in
imbunatatirea unei organizatii sau cauze. Desi pot fi chiar fericiti atunci cand procedeaza astfel,
dupa multi ani de devotament ei vor ajunge sa urasca aceste responsabilitati si sa tanjeasca dupa
libertate.

In general, cei nascuti astazi se acomodeaza foarte bine cu perioada de pensionare. Ei o


considera intr-adevar perioada in care pot sa se concentreze doar asupra intereselor personale.
Adesea, nativii zilei de 4 mai gresesc teribil, fiind capabili sa faca doar o singura schimbare de-a
lungul vietii (in jurul varstei de patruzeci de ani sau chiar cincizeci de ani). Aceasta schimbare le
va aduce succesul si fericirea pe care nici nu si le imaginau.

Cei nascuti pe 4 mai sunt persoane pe ajutorul carora te poti baza la nevoie. Declaratiile lor sunt
facute mai putin prin cuvinte si mai mult prin fapte. Ei sunt ferm convinsi ca trebuie sa-si
materializeze ideile in fapte. Sensibili si realisti, cei nascuti pe 4 mai sunt cei mai fericiti cand
sunt acasa. Ei isi creeaza un mediu intim si o atmosfera placuta in care sa locuiasca.

SFATURI: Evita sa te sacrifici doar pe tine. Acorda mai multa atentie nevoilor tale. Ai incredere
in capacitatile copiilor tai sau ale protejatilor tai. Ei se vor descurca si singuri. Nu mai fi atat de
preocupat de imaginea pe care o proiectezi lumii. Exprima ceea ce simti. Aminteste-ti ca nu
ajungi nicaieri daca nu indraznesti sa esuezi.
PUNCTE FORTE:
Iubitor
Primitor
Stabil

PUNCTE SLABE:
Autonegare
Nemultumit
Neimplinit
Taur, Cinci Mai - Ziua Trezirii la Realitate
Adesea, nativii zilei de 5 mai considera ca au o misiune speciala de a-i educa si de a-i lumina pe
ceilalti, indiferent de starea lor. Ei pot oferi sfaturi celor care isi doresc o viata mai buna. Procedand
astfel, uneori pot starni ura celorlalti, fiind considerati bagareti. Cu toate acestea, in final, ceilalti
realizeaza cat de relevante pot fi sugestiile lor.

Intelectul celor nascuti pe 5 mai este foarte bine dezvoltat, dar rareori este folosit la intamplare. Este
valabil doar in teorii aplicate, in gandirea practica. Pentru cei nascuti astazi adevaratul sens al lucrurilor
este foarte important. Datorita incapatanarii lor, pentru nativii zilei de 5 mai reprezinta o adevarata
provocare recunoasterea propriilor erori. Adesea, succesul lor va fi masurat prin capacitatea lor de a se
replia dupa o retragere sau infrangere.

In timp, prietenii si familia se pot simti constransi de prejudecatile de comportament ale celor nascuti pe 5
mai. Toti prefera sa fie apreciati pentru calitatile lor individuale insa cei nascuti pe 5 mai omit uneori
acest lucru. Cei nascuti astazi ar trebui sa incerce sa accepte imperfectiunile, excentricitatile si nevoile
speciale ale celor dragi lor. In calitate de parinti ei trebuie sa manifeste o grija deosebita in privinta
copiilor. Acestia trebuie sa se simta iubiti pentru ceea ce sunt in realitate si nu numai pentru ceea ce ar
putea deveni.

Deoarece orice vorbitor are nevoie de audienta, cel mai tragic lucru ce se poate intampla unui nativ al
zilei de 5 mai este sa fie ignorat. Cei nascuti astazi se straduiesc sa evite aceasta situatie cu orice pret. In
consecinta, in cazul persoanelor nascute pe 5 mai mai putin evoluate, este necesar prea putin timp pentru
a pregati si a gandi o idee si mult prea mult timp pentru a o prezenta. Intr-adevar, persoanele nascute
astazi stiu cum sa-si vanda marfa.

Tema trezirii este predominanta in vietile nativilor zilei de 5 mai. Ei se straduiesc sa starneasca si sa
motiveze. Ii alerteaza pe ceilalti in legatura cu adevarurile importante alungand orice urma de indoiala. In
cazul in care ii indeamna pe ceilalti sa se apere singuri, sa se revolte sau pur si simplu sa isi
imbunatateasca viata de zi cu zi incetul cu incetul, mesajul nativilor zilei de 5 mai este ca o trompeta ce
cheama trupele la razboi. Cei nascuti astazi pur si simplu nu pot suferi ignoranta sau inconstienta
celorlalti, chiar daca este vorba de familie, prieteni sau colegi.

Persoanele nascute pe 5 mai au tendinta de a fi protectoare ajungand chiar pana la gelozie cand isi
exercita rolul de educatori sau de model. Uneori, sunt intr-o concurenta acerba cu cei ce le-ar putea
uzurpa pozitia. Ei trebuie sa evite orice fel de agresiune asupra celor din jur. Prin acest comportament ei ii
vor indeparta ata pe aliati, cat si pe suporteri. Cei nascuti pe 5 mai accepta foarte greu orice propuneri.
Acest lucru intervine mai ales in cazul in care trebuie sa accepte situatii iesite din comun. Pe de alta parte,
cei nascuti astazi dau dovada de o mare rabdare cand simt ca procesul de imbunatatire, indiferent cat de
gradual se face, este tinut pe loc.
SFATURI: Incearca sa ii lasi in pace pentru o vreme pe cei din jurul tau. Orienteaza-te asupra
problemelor personale – doar atunci vei fi mult mai eficient. Mai presus de toate, lasa-i pe oameni sa traga
propriile lor concluzii, chiar daca este cazul sa ii privesti cum gresesc. Acest lucru este relevant pentru cei
ce sunt parinti.
PUNCTE FORTE:
Convingator
Interiorizat
Edificator
PUNCTE SLABE:
Dogmatic
Insensibil
Gelos
Taur, Sase Mai - Ziua Fanteziei Materializate
Cei nascuti pe 6 mai par sa cunoasca modalitatea in care fantezia, imaginatia si inconstienta
functioneaza. Aceasta intelegere se manifesta in general in unul din urmatoarele moduri: in a fi
compatimitor, chiar emfatic cu ceilalti sau prin intruchiparea fanteziilor celorlalti, in esenta, fiind
luat drept un star. Profesorii, consilierii si parintii ce se incadreaza in primul tip sunt experti in
ghidarea oamenilor prin perioade dificile ale vietii lor. Ei ii ajuta pe acestia sa-si inteleaga
motivatiile. Tipul star este obsedat de realizarea viselor, indraznind sa-si traiasca fanteziile pe
care cei mai multi oameni le pastreaza doar pentru ei.

Ei sunt inzestrati cu o imaginatie bogata, insa trebuie sa faca uz de aceasta cu multa intelepciune.
Daca persoanele nascute pe 6 mai folosesc acest dar in mod imoral sau fara a avea un scop
anume, ei pot ajunge sa manipuleze vietile celorlalti in beneficiul lor propriu sau sa abordeze o
cariera sau un mariaj ce nu are sorti de izbanda. Nativii zilei de 6 mai cei mai de succes sunt cei
ce-si recunosc limitele si sunt capabili sa trateze atat obiectivele proprii, cat si pe cele ale
celorlalti in mod obiectiv si etic.

Adesea, nativii zilei de 6 mai trec printr-o copilarie traumatizanta sau dificila. Ei reusesc sa
depaseasca aceste momente grele cu mare curaj si tenacitate. Aceste dificultati pot duce la o
introspectie in viata celorlalti ce au beneficiat de o copilarie mult mai normala sau cu mai putine
puncte sensibile din acest punct de vedere. Insa acest lucru nu este ceva obligatoriu. Daca cei
nascuti astazi isi utilizeaza astfel intuitia in mod empatic si facand uz de comparatie, ei se vor
dovedi a fi indivizi valorosi pentru societate. Sunt multe cazurile in care cei nascuti pe 6 mai sunt
de un real folos celorlalti. In acelasi timp, ei raman victime ale propriei suferinte, pe care de
obicei o pot ascunde de cei din jurul lor.

Deoarece sunt atat de sensibili si posibil condusi de consecintele pornirilor inconstiente


distructive, cei nascuti astazi sunt in mod special predispusi la instabilitate sentimentala cat si la
disconfort si durere fizica. Efortul permanent prin care ei depasesc anumite obstacole este o
constanta in vietile majoritatii nativilor zilei de 6 mai. Din dorinta de a-si controla destinele, ei
pot deveni nejustificat de viciosi. Ei structureaza fiecare moment din viata lor ca si cum le-ar fi
teama ca daca nu vor face acest lucru, vor scapa lucrurile de sub control intr-un fel sau altul.
Astfel, un stil de viata asemanator din punct de vedere al eficientei si rezonabilitatii poate
ascunde un vulcan de sentimente fierbinti de care cei nascuti pe 6 mai nu sunt intotdeauna
constienti.

Pe de alta parte, nativii zilei de 6 mai sunt foarte intelegatori atunci cand ceilalti par irationali. In
acest sens ei poseda un al saselea simt. Te poti baza pe ei in situatii dificile din punct de vedere
emotional datorita curajului si intelepciunii de care dau dovada. Adesea, ei vor lua apararea
subordonatului sau victimei si asta pentru ca inteleg foarte bine psihicul acestor persoane.
Uneori, persoanele atractive nascute astazi trebuie sa se pazesca de cei pe care incearca sa ii
ajute, deoarece acestia ajung sa se indragosteasca sau sa le idolatrizeze. Cu toate ca o astfel de
atentie poate fi multumitoare pentru ego-ul lor, procesul de autorealizare al nativilor zilei de 6
mai este astfel incetinit destul de mult.
SFATURI: Controleaza-ti sentimentele. Asteapta sa ti se ceara ajutorul. Nu-ti fie frica sa ceri si
tu ajutorul altora. Pune-ti lucrurile la punct in propria-ti ograda. Foloseste-ti perceptiile cu
intelepciune. Fii sensibil si la sentimentele celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Senzual
Agil
Creativ

PUNCTE SLABE:
Instabil emotional
Suferind
Indulgent
Taur, Sapte Mai - Ziua Devotamentului
Persoanele nascute pe 7 mai sunt de obicei foarte devotate. Ei isi vor da si ultima picatura de
sange pentru o cauza pe care o sustin. Nu conteaza foarte mult daca este vorba despre o cauza
religioasa, spirituala, artistica sau sociala. Desi nu sunt foarte preocupati de situatia financiara, ei
au un simt bine dezvoltat cand vine vorba de lucrurile materiale si le palce sa aiba posesiuni ce le
dau o mare satisfactie in viata. Chair si cand nu se straduiesc sa adune bogatii, ei sunt adesea
interesati de cadouri, mosteniri sau recompense solide. Ei sunt intr-o permanenta goana dupa
ideal. Nativii mai putin evoluati ai zilei de 7 mai sunt multumiti cu asemenea posesiuni. Nativii
mai evoluati ai zilei de 7 mai trec usor de la latura materiala la cea spirituala, adesea ajungand
departe. Uneori, obiectivele celor nascuti astazi sunt de natura religioasa. Chiar si persoanele
mult mai intelectuale sau mai atletice nascute astazi vor fi foarte devotate, avand o logica de fier.

O dragoste pentru frumos, in mod special pentru muzica, este evidenta la nativii acestei zile.
Sensibilitatile venusiene se produc mult mai probabil sub forma de voci frumoase sau corpuri
sinuoase apreciate. Indiferent de materialele cu care lucreaza nativii zilei de 7 mai se vor exprima
cu senzualitate – fie ca este vorba de forme, culori, design interior, sunete sau cuvinte.

Femeile nascute astazi se pot subestima si autosacrifica in mod exagerat. Adesea, in conditii de
nervozitate si anxietate, ele manifesta frustrari si sentimente reprimate. Totusi, datorita faptului
ca sunt constienti de aceasta slabiciune, ei sunt capabili de a se perfectiona pe ei insisi si, in
consecinta, de a deveni calmi, echilibrati si stapani pe ei. Barbatii nascuti astazi care au porniri si
dorinte reprimate, reusesc de obicei sa-si indeplineasca necesitatile. Ei pot realiza aceste lucruri
mai degraba printr-o lupta acerba decat prin evolutia lor ca persoane.

Personalitatile exceptionale ale celor nascuti pe 7 mai se vor transfera cu gratie si demnitate,
inspirand incredere celorlalti. Ei sunt reprezentati de persoane incisive, ce trec imediat la suciect.
Nu le place sa pirda timpul sau sa se invarta in jurul cozii. Ei au tendinta de a fi singuratici.
Prefera contactul socilal cat mai limitat si confortul si securitatea propriilor case. In calitate de
mame si tati, ei vor lua indatoririle de parinti foarte in serios. Ei ofera copiilor tot ceea ce au
nevoie din punct de vedere emotional si material.

Persoanele nascute pe 7 mai sunt de obicei autodidacte. Au tendinta de a ii invata pe altii, mai
degraba prin exemplul faptei decat prin cel al conceptului. Ei nu ezita sa lase cartile deoparte in
cazul in care nu le iese ceva. In principal, cei nascuti astazi sunt niste traditionalisti infocati. Ei
sunt conservatori tipici in orientarea pe care o abordeaza. Ei studiaza traditia, adesea in mod
independent de activitatea lor. Procedeaza astfel pentru a-si stapani domeniul de activitate si a
oferi un sprijin solid in tot ceea ce fac. Fie oficiali sau familiari in abordarea vietii, cei nascuti
astazi sunt oameni extrem de sensibili. Ei stiu foarte bine sa-si pastreze sentimentele, insa
reusesc foarte bine sa le puna in valoare in timpul vietii lor active. Cheia pentru astfel de indivizi
este sa accepte acest sentiment fara a intampina un blocaj sau o reprimare emotionala.

SFATURI: Accepta-te asa cum esti. Concentreaza-te mai putin asupra trecutului si treci la faza
urmatoare. Nu te lasa dus de val atunci cand este vorba de idealurile tale. Odihneste-te periodic.
Ia-o mai usor cu cererile.

PUNCTE FORTE:
Demn
Devotat
Estetic

PUNCTE SLABE:
Ireal
Tulburat
Frustrat
Taur, Opt Mai - Ziua Oratorului Sincer
Cei nascuti pe 8 mai nu sunt deloc reticenti atunci cand este vorba de exprimarea ideilor si
preocuparilor lor. Ei sunt sinceri, puternici, incapatanati si au tendinta de a face declaratii verbale
sau scrise. Ei se simt in elementul lor cand sunt feriti de elementele gata stabilite. Uneori, ei chiar
le retraiesc pe cele stramosesti. Nu le este frica sa actioneze, ei se vor folosi de mijloacele
moderne si de progresele din domeniul tehnologic, dar intotdeauna vor fi atenti si la valorile
traditionale.

La bine sau la rau, cei nascuti astazi au o legatura neobisnuit de puternica cu locurile in care
traiesc. Pentru nativii acestei zile, deciziile legate de mediul inconjurator in general si de
conditiile de trai in mod particular au o importanta covarsitoare. Majoritatea celor nascuti pe 8
mai sunt profund implicati in chestiunile legate de mediul lor inconjurator. In schimb, ei nu sunt
foarte legati de locul unde s-au nascut. Adesea, cei ce provin dintr-un mediu rural se aventureaza
pana in cele mai indepartate colturi ale globului.

Persoanele nascute pe 8 mai sunt sincere si pot deveni oratori de succes, exprimand aspiratiile si
dorintele unui grup. Candoarea celor nascuti pe 8 mai le poate crea necazuri uneori. Ei trebuie sa
evite sa fie brutali sau aspri. Din nefericire, diplomatia nu este punctul lor forte. In astfel de
cazuri ei vor intra in conflict cu ceilalti in mod constant. Nativii zilei de 8 mai sunt de obicei
foarte siguri pe ei insisi. Totusi, atunci cand reiese din comportamentul lor ca sunt persoane
calme pe care te poti baza, nativii acestei zile sunt considerati indivizi neobisnuit de
convingatori. In plus, ei nu isi formuleaza parerile si nu isi exprima pozitia decat dupa ce s-au
gandit temeinic la respectivul subiect.

Odata angajati in lupta, nativii zilei de 8 mai pot fi considerati neinfricati. Ei nu se vor pleca in
fata amenintarilor si vor gasi o modalitate eficienta de a-si lua revansa chiar si in conditiile in
care nu sunt inarmati. Strategia este un alt punct forte al celor nascuti astazi, astfel incat nu este
bine sa ti-i faci dusmani. Ei vor fi ingaduitori cu cineva care le face rau o singura data, dar
rareori accepta mai mult de atat. Atat femeile cat si barbatii nascuti pe 8 mai tind sa fie
credinciosi atat prietenilor, cat si persoanelor iubite. In calitate de parinti sunt constiinciosi si de
obicei te poti baza pe ei.

In declaratiile lor, cei nascuti astazi sunt atat de siguri de importanta mesajului pe care il transmit
incat acorda prea putina atentie felului in care il transmit. Cei mai evoluati dintre nativii zilei de
8 mai sunt irezistibili nu numai pentru faptul ca intotdeauna au ceva de spus, dar si pentru ca
stapanesc arta de a furniza informatii si de a le nuanta. Persoanele nascute pe 8 mai sunt la fel de
eficiente in cazul in care se specializeaza in exprimarea scrisa sau verbala. Ar fi ideal sa le
stapaneasca pe amandoua.

Cum am mentionat deja, imprejurimile frumoase sunt extrem de importante pentru nativii zilei
de 8 mai. Ei simt nevoia sa fie in permanent contact cu natura. In calitate de proprietari ar fi ideal
ca ei sa isi proiecteze propria casa. In calitate de proprietari de pamant ei ar trebui sa isi
infrumuseteze propriul teren. Cultivarea bunului gust inca din frageda pruncie este vitala pentru
cei nascuti pe 8 mai. Ei trebuie sa fie expusi la o gama vasta de stiluri si concepte inca din
copilarie, altfel incat viziunea lor sa nu fie foarte limitata si ideile lor sa un fie blocate la nivel
local. Idealul nativilor zilei de 8 mai este sa devina cetateni universali.
SFATURI: Lumineza-te un pic. Invata sa fii mai vioi. In anumite cazuri poti chiar sa te prostesti
un pic. Razi de tine insuti, dar fara a te critica prea aspru. Tempereaza-ti sarcasmul si coboara din
tron. Este important ca din cand in cand sa accepti slabiciunea si vulnerabilitatea.

PUNCTE FORTE:
Prudent
Convingator
Iubitor

PUNCTE SLABE:
Extrem de serios
Moralist
Autoritar
Taur, Noua Mai - Ziua Curajului Moral
Cei nascuti in aceasta zi au un accentuat simt al dreptatii. Din acest motiv a avea incredere in
acesti oameni nu este ceva riscant. In general ei isi respecta promisiunile facute celorlalti. Daca
nu s-ar asigura ca exista dreptate si corectitudine in ceea ce fac, viata lor ar avea prea putina
importanta. Acesti oameni sunt de obicei foarte implicati in ceea ce fac si dau impresia ca se lasa
usor condusi. Pentru acesti nativi este ceva normal sa sustina si chiar sa se lupte pentru o cauza.

O mare problema pe care o intampina, in mod invariabil, persoanele nascute pe 9 mai, o


reprezinta faptul ca se lasa aproape tot timpul atrasi de idei, motivatii si planuri personale marete
pe care nu le evalueaza in mod realist. Intr-adevar, multe dintre persoanele nascute in aceasta zi
au sperante prea mari. Chiar si atunci cand este evident ca un obiectiv nu poate fi atins, nativilor
le va fi foarte dificil sa renunte. In cele din urma, indivizii mai putin evoluati vor avea un
comportament autodistructiv din cauza dorintei prea puternice de a-si indeplini un anumit vis.
Aceste trairi intense sunt un semn distinctiv al acestor persoane. Toti nativii zilei trebuie sa
invete sa isi creasca eficacitatea renuntand la dorintele lipsite de realism si sa incerce sa ia
lucrurile asa cum sunt.

In ciuda aspectului lor fizic neimpunator sau uneori chiar delicat, persoanele nascute pe 9 mai
emana o putere care nu poate fi ignorata. Foarte rar se vor manifesta in mod agresiv. Puterea si-o
arata mai ales atunci cand este nevoie de aparare, inclusiv atunci cand este vorba de apararea
celor care au nevoie de protectie sau de ajutor. Cei nascuti azi sunt foarte convingatori si au o
carisma care le garanteaza existenta prietenilor si a suporterilor. Cu toate acestea nativii mai au o
mare problema. Aceasta problema este in stransa legatura cu felul in care acestia isi controleaza
reactiile nervoase, care uneori pot fi extraordinare. In general, aceasta latura a nativilor nu se
observa, ei parand a fi tacuti si rezonabili. Latura negativa se va arata asociatilor, prietenilor si
familiei celor nascuti pe 9 mai, atunci cand cand vor fi fortati sa faca ceea ce nu doresc sau
atunci cand principiile lor referitoare la corectitudine vor fi incalcate. Mai devreme sau mai
tarziu, nativii zilei vor trebui sa invete sa isi controleze temperamentul, chiar daca o fac numai
pentru siguranta fizica a celorlalti sau cea proprie.

Persoanele nascute pe 9 mai sunt de partea celor asupriti. Urasc tirania de orice fel indiferent
daca aceasta vine din partea unor persoane sau a unor institutii. Daca standardele lor morale sunt
indeplinite, cei nascuti in aceasta zi vor fi generosi, veseli si prietenosi. Daca aceste standarde nu
sunt indeplinite, ei pot deveni lipsiti de rabdare, irascibili si nervosi. Atunci cand sunt preocupati
de ceva care ii supara, isi pot face familia si prietenii nefericiti. Asadar, daca nativii cauta
linistea, ar trebui sa se limiteze la stiluri de viata si ocupatii care le permit sa fie creativi si care
sa nu le tulbure pacea interioara. Mai trebuie mentionate si acele persoane nascute pe 9 mai care
isi asuma rolul de reformator sau protestatar si care simt nevoia sa lupte pentru a se simti
impliniti, indiferent de costurile pe care le implica aceasta lupta.

Asemeni tuturor celor nascuti sub semnul taurului, persoanele nascute pe 9 mai au o mare
dragoste pentru frumos si pentru natura. Atunci cand isi pastreaza visele in limitele rezonabilului,
ei dau dovada de o intuitie deosebita in afaceri si de un dezvoltat simt al materialului, indiferent
daca este vorba de material artistic sau comercial. Nativii acestei zile nu sunt oamenii care sa isi
consume banii sau energia in cadrul unor proiecte anevoioase. Acestia cauta castigurile si
rezultatele substantiale in tot ceea ce fac. Marea provocare pentru ei o reprezinta puterea de a se
controla, control care este esential pentru succesul lor.

SFATURI: Da-ti silinta sa iti controlezi temperamentul. Adu-ti aminte ca si ceilalti au dreptul de
a arata felul in care sunt. Nu mai judeca cu atata asprime. Astfel, tu si cei din jurul tau veti fi mai
fericiti. Incearca sa iti intaresti partile care sunt mai slabe si sa te echilibrezi.

PUNCTE FORTE:
Moral
Protector
Corect

PUNCTE SLABE:
Neiertator
Puritan
Nerealist
Taur, Zece Mai - Ziua Singuratatii
Cei nascuti in ziua de 10 mai pot fi foarte eficienti in sfera lor de actiune. In general, aceste
persoane obtin rezultate mai bune atunci cand lucreaza singure decat atunci cand lucreaza in
echipa. Daca sunt pofesori, ii vor invata pe ceilalti dandu-se pe ei insisi ca exemplu. Nativii zilei
vor fi greu de urmat pentru ca exemplul dat este unul dinamic. Nu numai gandurile neobisnuite
subliniaza originalitatea acestor persoane, ci si felul in care fac cunoscute lumii aceste ganduri.
In mod frecvent, persoanele nascute pe 10 mai atrag oponentii. In timp ce sunt ucenici si mai
tarziu cand isi construiesc cariera, isi fac dusmani din randul oamenilor puternici. Mai tarziu, de-
a lungul vietii, acesti dusmani se arata si incep sa le puna piedici. De obicei, cei nascuti in
aceasta zi nu se lasa intimidati, ci cauta propria varianta de adevar si actioneaza in stilul lor
propriu. Deseori, acesti oameni au o mare gratie si/sau sarm si astfel pot fi foarte convingatori si
chiar seducatori.
Indivizi inzestrati, cei nascuti pe 10 mai sunt receptivi, in mod special, la semnele destinului. Ei
sunt capabili sa se alature unor tendinte ale societatii in loc sa se angajeze in lupte inutile cu
fortele timpului lor. Nativii stiu, instinctiv, cum trebuie sa reactioneze. Ei vor sti cand sa mearga
inainte si cand sa se retraga, cand sa lupte cu un obstacol si cand sa il ocoleasca, cand sa impuna
si cand sa negocieze. Pentru ca au o intuitie puternica (intuitie care ii va ajuta sa inteleaga lumea
mult mai bine i-ar ajuta sentimentele sau ratiunea) nativii isi vor urma premonitiile si de cele mai
multe ori se va dovedi ca au luat decizia corecta.

Persoanele nascute pe 10 mai trebuie sa se straduiasca sa evalueze consecintele actiunilor lor. De


cele mai multe ori ei se implica atat de tare in ceea ce fac incat pierd din vedere scopul in sine.
De asemenea, firea lor impulsiva ii poate conduce spre ape tulburi. In cercurile sociale, in
familie, la fel ca si in cazul locului de munca, nativii ar trebui sa isi asume o responsabilitate mai
mare pentru ceea ce spun si pentru ceea ce fac. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa isi reamintesca
din cand in cand sa lucreze pentru binele celorlalti. Trebuie spus ca persoanele nascute pe 10 mai
nu sunt egoiste, ci doar prea preocupate de propriile persoane. Activitatile care reduc
preocuparea excesiva de sine sunt foarte importante pentru dezvoltarea spirituala a nativilor.
Activitatile la care ar putea lua parte nativii pot fi: iesirile in grup, asumarea unor responsabilitati
mondene sau chiar munca cu cei saraci.

Este important de amintit ca persoanele nascute pe 10 mai sunt foarte inzestrate, dar si ca, din
cand in cand aceste persoane trebuie sa fie reorientate spre directia corecta sau sa fie impiedicate
sa ia parte la actiuni ciudate. Nativii au tendinta sa isi indrepte atentia, cu foarte mare seriozitate,
spre probleme alese la intamplare. Din aceasta cauza, ei pot rata, uneori, imaginea de ansamblu.
Asadar, ei se pot considera norocosi daca au prieteni sau familii pe ale caror pareri pot conta si
ale caror critici le pot accepta si uneori chiar respecta. Cea mai buna indrumare pentru acesti
nativi o reprezinta dragostea si aprecierea sincera. In masura in care cei nascuti in aceasta zi se
vor simti mai putin singuri si vor simti ca temerile lor nu sunt chiar neintelese, vor aprecia
consolarile oferite de societate. Desi nu par ca ar avea nevoie, suportul emotional este esential.
Nativii au nevoie de el pentru a se simti apreciati si utili.

SFATURI: Incearca sa gandesti inainte sa actionezi. Apreciaza consecintele actiunilor tale. Nu


neglija datoriile mondene si nici rolul tau in grup. Preoupa-te mai mult de ceilalti si de nevoile
lor. Fii receptiv la posibilele sfaturi.
PUNCTE FORTE:
Activ
Inventiv
Indraznet

PUNCTE SLABE: Impulsiv - Preocupat de sine - Nechibzuit


Taur, Unsprezece Mai - Ziua Excentricitatilor
Persoanele nascute pe 11 mai au un mod deosebit de a percepe lumea. Ele pot atrage in mod
nedorit atentia asupra lor daca isi exprima sentimentele sau daca dau frau liber fanteziilor in
public. Din aceasta cauza nativii trebuie sa-si ascunda partial trairile. Cu toate acestea,
persoanele nascute in aceasta zi vor merge foarte departe cu inclinatia lor spre extrem etalandu-si
ostentativ excentricitatile. Intr-adevar, familia si prietenii trebuie sa-si tina rasuflarea atunci cand
asculta cuvintele unei persoane nascute pe 11 mai. De asemenea, vor ramane uimiti dupa ce
aceasta persoana va termina ceea ce are de spus.

Tipurile de persoane nascute in aceasta zi variaza intr-o gama foarte larga. Nativii zilei pot fi
foarte putin excentrici, dar exista si nativi despre care se poate spune ca sunt de pe alta planeta.
In orice caz, toate persoanele nascute in aceasta zi au o trasatura comuna: sunt daruiti cu o
fantezie extraordinara, fantezie care daca este dezlantuita poate deveni salbatica. Cei mai
evoluati dintre nativi isi pot folosi visele si imaginatia intr-un mod realist. Unii dintre cei nascuti
azi au talentul de a-si face planuri ciudate. Ei ar trebui sa incerce sa-si pastreze credibilitatea si sa
mentina legatura cu cei care au puterea sa-i ajute sa reuseasca. Nativii au sanse mari sa
primeasca respectul si admiratia celor din jur. Acest lucru se va intampla mai ales atunci cand
vor fi indeajuns de obiectivi pentru a prezenta ascultatorilor idei credibile si realiste. Pe de alta
parte, o alta categorie a nativilor ii poate dezamagii pe ceilalti datorita schemelor fanteziste si
proiectelor irealizabile pe care le prezinta. Ei isi vor insela audienta dand frau liber imaginatiei.

Exista pericolul ca familia si prietenii celor nascuti pe 11 mai sa-i categoriseasca drept
inofensivi, sa zambeasca la ceea ce spun acestia si sa-i ia foarte rar in serios. Faptul ca nu li se
acorda importanta ii afecteaza mai mult decat daca ar fi pur si simplu ignorati. Daca sunt tratati
de catre ceilalti cu lipsa de credibilitate, nativii isi pot pierde respectul de sine. Uneori pot
incerca cu disperare sa para normali, reprimandu-si adevarata fire si incercand in zadar sa se
potriveasca tiparelor. Persoanele nascute pe 11 mai ii apreciaza pe acei oameni speciali care ii
inteleg in profunzime si in prezenta carora se pot manifesta natural si fara sa le fie frica ca vor fi
judecati sau cenzurati.

Privind dintr-un punct de vedere obiectiv, este adevarat ca atunci cand povestesc ceva, cei
nascuti azi au tendinta de a exagera, infrumuseta si chiar de a mitologiza evenimentele si
personajele. Un ascultator priceput, un asociat sau un prieten foarte apropiat vor recunoaste o
povestire exagerata si vor fi capabili sa deosebeasca adevarul de fictiune. Persoanele mai
credule, insa, ar putea crede foarte usor aceste povestiri. Persoanele nascute pe 11 mai sunt
capabile sa abordeze la obiect orice tema care ii intereseaza. Cu toate acestea, ar fi o mare
greseala din partea ascultatorilor se creada literalmente tot ce spun.

Cei nascuti pe 11 mai incearca sa dea culoare vietii lor, dar fara a face rau cuiva. De cele mai
multe ori, nativii actioneaza cu sinceritate. In cele mai multe dintre cazuri, ei pot fi acuzati ca
sunt increzuti, dar nu si ca sunt inselatori. Nativii incearca sa isi dezvolte latura exterioara a
personalitatii. In interior le lipseste increderea si de aceea au nevoie de sprijin si afectiune.
Acesta este motivul ascuns pentru care ei cauta atentia celorlalti prin metode atat de infantile –
spunand povesti sau manifestand un comportament ciudat. Din fericire, intuitia lor inascuta ii
ajuta sa treaca peste cele mai dificile situatii.
SFATURI: Cine ar putea sa-ti spuna vreodata ce sa faci? Incearca din cand in cand sa vobesti pe
intelesul celorlalti si astfel vei capata credibilitate. Nu renunta la toate fanteziile tale. Fii selectiv
in ceea ce priveste planurile si proiectele pe care le ai. Daca este posibil pastreaza-ti visele in
limita realului.

PUNCTE FORTE:
Inventivi
Creativi
Iubitori de distractii

PUNCTE SLABE:
Nerealist
Insensibil
Izolat
Taur, Doisprezece Mai - Ziua Opozantului Inrait
Cei nascuti in ziua de 12 mai au trasaturi de oameni rai. Rautatea lor nu este insa atat de mare incat sa-i
faca sa intre in conflict cu autoritatile, dar sunt recunoscuti pentru tachinarile lor si pentru farsele pe care
le fac cu bucurie. Unele dintre persoanele nascute pe 12 mai sunt foarte serioase in ceea ce priveste
abordarea vietii. Cu toate acestea, se pare ca nativii se pricep de minune sa intre in necazuri. Ei nu pot fi
in rand cu toata lumea. Si-au dezvoltat propriul stil de a actiona, stil care de multe ori interactioneaza cu
al celorlalti.

Persoanele nascute pe 12 mai sunt nepasatoare in ceea ce ii priveste pe cei din jurul lor. Ei sunt cei mai
fericiti atunci cand refuza cererile dubioase, cand ii ironizeaza pe ceilalti sau chiar ii batjocoresc. Pe de
alta parte, nativii nu pretind ca ar cunoaste toate raspunsurile. Intr-adevar, din aceasta cauza poate fi
foarte dificil sa-i condamni pe cei nascuti astazi pentru ceea ce cred. Rareori ei isi vor parasi drumul pe
care merg pentru a face ceva in acesta privinta. Se vor comporta astfel pentru ca oameni nascuti pe 12 mai
sunt inchisi in ei, precauti si se feresc sa discute despre propriile principii si filosofii de viata. In orice caz,
nativii acestei zile sunt capabili sa ofere solutii noi pentru problemele altora, solutii care, in majoritatea
cazurilor se vor dovedi a fi folositoare. Din cauza faptului ca de cele mai multe ori merg contra
curentului, persoanele nascute pe 12 mai pot fi considerate radicale sau rebele. Nimic nu poate fi mai
departe de adevar. Cei mai multi dintre nativi au vederi conservatoare care sunt fara doar si poate logice.
De asemenea, ei pot parea reci, lipsiti de sentimente sau poate chiar prea duri. Aceasta fatada impietrita si
dura este de fapt o bariera ridicata intentionat pentru ca lumea sa nu poata patrunde in universul lor.

Cei nascuti in aceasta zi pot fi intalniti deseori in pozitii de conducere. Paradoxal, ei nu sunt de fapt
interesati decat in mica masura sau chiar deloc de acest tip de functii. De cele mai multe ori vor ocupa
aceasta pozitie fiind alesi de catre superiori pentru meritele lor deosebite. Persoanele nascute pe 12 mai se
deosebesc de restul lumii datorita capacitatilor lor, datorita dedicatiei si conduitei pe care o au. In general,
atrag nu numai simpatia sefilor ci si pe cea a colegilor. Cei nascuti in aceasta zi au o anumita siguranta de
sine, siguranta care incurajeaza o puternica legatura intre ei si colegi si, totodata, atrage admiratia
acestora. Din aceasta cauza, nativii vor fi deseori rugati sa fie purtatorii de cuvant ai unui grup. Sunt
persoane agreabile, dar de care nu te poti atasa usor. Ei pastreaza distanta in timp ce ii fac pe ceilalti sa se
simta bine si sa rada de toate absurditatile trecatoare.

Persoanele nascute pe 12 mai sunt foarte sensibile. R areori se comporta prostesc sau isi arata deziluziile.
Fara indoiala, aceste persoane apartin unei lumi fantastice. Cu toate acestea, luciditatea le permite sa arate
celorlalti cat de lipsite de sens sunt unele conventii sociale sau cat de rigide sunt unele mentalitati. Nativii
zilei de 12 mai considera ca au un caracter serios si puternic, nicidecum unul superficial. Prostia si
inselaciunile celorlalti sunt motivele pentru care nativii sunt atat de ironici. Trebuie spus ca cei nascuti in
aceasta zi pot fi foarte buni prieteni, dar in acelasi timp, sunt si dusmani de temut.
SFATURI: Lasa-i pe oameni sa isi faca singuri planurile. Esti fericit in rolul de misionar? Incearca sa iti
mai moderezi replicile acide si cultiva-ti diplomatia. Adu-ti aminte sa te iubesti pe tine si pe ceilalti.
PUNCTE FORTE:
Lucid
Talentat
Ironic
PUNCTE SLABE:
Prea critic
Deranjant
Taur, Treisprezece Mai - Ziua Militantului Infocat
In cele mai multe dintre cazuri persoanele nascute pe 13 mai au o popularitate foarte mare, atat
in grupurile sociale apropiate, cat si in cadrul societatii in ansamblu. Cu o usurinta aparenta, in
cea mai naturala maniera posibila, nativii pot obtine succesul si recunosterea pe care multi altii se
lupta sa o obtina. Din nefericire, aceasta usurinta atrage dupa sine reprosurile. Persoanele nascute
pe 13 mai sunt deseori acuzate de superficialitate sau de faptul ca obtin un succes banal, lipsit de
profunzime.

Cei nascuti in aceasta zi au o puternica influenta asupra celor care ii inconjoara. Din aceasta
cauza, ceilalti trebuie sa fie atenti sa nu puna prea mult suflet in relatia cu acestia pentru ca este
posibil sa caute doar distractie. Daca pe de cealalta parte nativii doresc sa fie deschizatori de
drumuri, sa fie ei cei ce iau hotararile ar trebui sa fie atenti la coruptie. Cei nascuti in aceasta zi
prefera mai degraba sa transmita mesaje prin prezenta si activitati propriu-zise, decat sa o faca cu
ajutorul ideilor.

Persoanele care au ca zi de nastere data de 13 mai sunt rareori pricepute in ceea ce priveste
afacerile financiare. In general, au nevoie de ajutorul cuiva. Deci, le-ar fi de folos sa ceara
ajutorul unor membrii ai familiei care sunt contabili sau care lucreaza in domeniul financiar. In
acest fel, cu ajutorul unor consilieri de incredere vor reusi sa tina o evidenta corecta a afacerilor.
Deseori, nativii acestei zile au un mare dispret pentru astfel de preocupari materiale. Ei considera
ele ca nu fac decat sa-si distraga atentia de la drumul pe care si l-au ales.

Miscarea si calatoriile, de orice fel, sunt importante pentru cei nascuti in aceasta zi. Persoanele
nascute pe 13 mai cad in depresii atunci cand cred ca nu mai sunt populare, indiferent daca este
adevarat sau nu. La fel se intampla si in cazul in care, nativii se simt blocati intr-o ocupatie sau
intr-un loc. Munca persoanelor nascute pe data de 13 mai va fi vizibil imbunatatita, daca acestea
isi vor studia meseria si tehnologia necesara realizarii ei. Munca se va imbunatati de asemenea,
daca nativii vor incerca sa inteleaga mai bine, sa aprofundeze si sa se preocupe mai mult de ceea
ce au de facut. Cu toate acestea personalitatea pe care o au acesti indivizi nu favorizeaza
asemenea inclinatii. Acest lucru se intampla pentru ca accentul este pus pe naturalete, pe a fi
autodidact si pe usurinta de a face anumite lucruri. Studiul facut de o persoana nascuta pe 13 mai
asupra unui domeniu ajuta la facerea diferentei dintre un diletant usuratic si un artist, om de
afaceri, atlet sau muncitor in adevaratul sens al cuvantului, un profesionist. A accepta ca prin
studiu se face aceasta mare diferenta si a se comporta ca atare este principala provocare pentru
nativii acestei zile. Insa, ei pot alege sa-si exprime in mod natural talentele, sa impresioneze pe
ceilalti si sa se bucure de aceasta. La fel de bine, pot alege sa fie ei cei care iau decizii importante
si de care depind toti, in acest fel cladindu-si un foarte frumos drum prin viata. In acesta situatie,
indivizii mai evoluati ar trebui sa se preocupe si de a-i ajuta pe cei din jur sa evolueze. Astfel,
vor deveni cu adevarat responsabili si vor evita interiorizarea sau autodistrugerea.

Deseori, in viata unei persoane nascute pe 13 mai poate interveni o rasturnare de situatie.
Aceasta rasturnare de situatie sau ceea ce o provoaca pot fi motivele unui regres sau ale unei
tragedii – pe plan fizic, spiritual sau emotional. Aceasta criza nervoasa prin care vor trece nativii,
ii va determina pe acestia sa evolueze din punct de vedere moral si sa capete vederi mai
profunde. Daca acest eveniment, despre care am vorbit, nu apare in viata nativilor, acestia vor
avea o experienta de viata mult mai limitata.
SFATURI: Tu hotarasti. Daca alegi calea mai dificila, vei avea parte de multte bucurii dar, de
asemenea, vei avea parte de responsabilitatile implicate de folosirea la maxim a capacitatilor tale.
Nu te lasa deranjat de cei care critica usurinta ta de aface anumite lucruri. Nu te multumi cu putin
in ceea ce te priveste.

PUNCTE FORTE:
Natural
Jovial
Nelimitat

PUNCTE SLABE:
Superficial
Ciudat
Depresiv
Taur, Paisprezece Mai - Ziua Sarmului Natural
Persoanele nascute pe 14 mai au un anume fler de a recunoaste oportunitatile prezente si
viitoare. Foarte moderni si actuali in ceea ce priveste conceptiile, nativii au in acelasi timp un
anume simt care parca, le spune cum vor evolua lucrurile si cum va fi lumea peste 100-200 de
ani. O mare parte a celor nascuti in aceasta zi arata un dezinteres ostantiv fata de trecut si privesc
traditionalismul ca pe o colectie de obiceiuri proaste. Din acest motiv, nu este surprinzator ca
nativii nu au nici o retinere in a evita sa foloseasca metodele clasice indiferent de domeniul de
activitate. Acestia vor avea incredere mai mare in propriile planuri decat in planurile deja
existente. Dar, bineinteles ca nu le vor evita pe cele din urma daca sunt facute chiar de ei insisi.

Avand o mare energie nervoasa, cei nascuti azi fac eforturi mari pentru a gasi perfectiunea.
Nevoia de a descoperi si de a elimina geselile din tot ceea ce fac este dusa uneori spre extrem. De
fapt, capacitatea acestor nativi de a fi moderati reprezinta baza succesului lor. Cei care nu isi pot
gasi linistea, vor ajunge la epuizare si desele lor observatii critice vor stresa familia, prietenii si
colegii. Un parinte nascut in aceasta zi va fi greu de multumit de catre copii sai, mai ales in ceea
ce priveste performantele.
Nativii sunt foarte hotariti si au extraordinar de multe pretentii. Punctul slab al acestora este
reprezentat de latura emotionala. Din aceasta cauza, sunt foarte rezrvati in ceea ce priveste
aspectele spirituale ale vietii lor. Tipica pentru cei nascuti in aceasta zi este atitudinea dinamica
sau cea contemplativa. Deci, poate fi dificil pentru cei care lucreaza si traiesc alaturi de ei sa stie
cand sa se apropie si cand sa pastreze distanta. Daca cineva va aborda aceste persoane intr-un
moment nepotrivit, cu siguranta va regreta. Cei nascuti pe data de 14 mai nu sunt foarte
rabdatoari cu cei care nu ii inteleg. Aceste persoane prefera ca totul sa fie facut in ritmul lor.
Ritmul acesta poate fi uneori innebunitor de incet si alteori poate fi fulgerator de rapid. In
general, insa, nativii prefera sa faca lucrurile intr-un mod linistit, nedorind sa treaca cu rapiditate
peste detalii.

Pentru ca sunt mai evoluati decat ceilalti se intampla deseori ca persoanele nascute in aceasta zi
sa fie prost intelese sau chiar dispretuite, mai ales la inceputul carierei lor. Pana la urma, mai
devreme sau mai tarziu, ceilalti vor aprecia corect valoarea muncii acestora. In concluzie,
oamenii din jur au nevoie de timp pentru a putea fi in rand cu acesti nativi.
Persoane nascute pe 14 mai care se confrunta cu probleme fizice sau cu boli acute au tendinta de
a ignora boala refuzand sa se lase descurajati. De fapt, marea majoritate a obstacolelor pe care le
intalnesc par a fi ignorate total. Nativii mai evoluati ii vor asculta pe criticii pe care ii respecta si
vor lua in seama sfaturile acestora. Aceasta capacitate de a accepta criticile celorlalti este o
calitate extraordinara. Cei care refuza sa ia in seama aceste critici se vor confrunta de-a lungul
intregii vieti cu obstacole pe plan fizic si psihic. Persoanele nascute pe data de 14 mai vor invata
astfel, ca energia lor nu este inepuizabila si ca puterea lor de recuperare nu este nelimitata. Este
foarte important pentru nativi sa stie ca vor avea parte de mai multe realizari daca ii vor accepta
pe cei din jurul lor si le vor permite acestora sa-si exprime parerile.

SFATURI: Adu-ti aminte ca moderarea este cheia succesului tau. Cultiva-ti calmul. Fa-ti
cunoscute criticile constructive, dar si faptul ca esti de buna credinta. Fii atent ca uneori nu vezi
padurea din cauza copacilor.

PUNCTE FORTE:
Evoluat
Energic
Perfectionist

PUNCTE SLABE: Prea stresat - Nervos - Dificil


Taur, Cincisprezece Mai - Ziua Visatorului
Persoane nascute pe data de 15 mai demonstreaza intr-o maniera foarte naturala ca pot obtine ceea ce
alti oameni se straduiesc sa aiba. In mod frecvent, nativii ii atrag inconstient pe cei din jurul lor. Aceste
persoane sunt deseori surprinse de atentia pe care o capteaza. Nativii nu sunt tot timpul constienti de
magnetismul pe care il exercita. Aceste persoane au pur si simplu un dar special cu ajutorul caruia, usor si
fara ostentatie, ajung la inimile celor din familie, prietenilor sau colegilor.

La prima vedere, nativii nu par persoane care sunt capabile sa atraga atentia. Acest lcuru se intampla
pentru ca ei nu par a face ceva extraordinar si pentru ca aspectul lor exterior nu ii deosebeste atat de mult
de ceilalti oameni. Farmecul persoanelor nascute pe 15 mai nu iese imediat la iveala. Puterea lor asupra
celorlalti se face in general simtita dupa ce au petrecut o perioada de timp impreuna. Lucrurile pe care le
fac nativii sunt lucruri comune, lumesti. Cu toate acestea, din cauza creativitatii si a alchimiei pe care o au
nativii, acestia vor obtine un rezultat vibrant care va atinge partile sensibile ale celorlati. Nu toata lumea
va fi impresioanta, ci doar acele persoane care se afla pe aceeeasi lungime de unda cu nativii.

Deseori persoanele nascute pe 15 mai sunt inclinate spre singuratate. Prefera ca uneori sa aiba preocupari
normale in viata de zi cu zi, iar in timpul liber sa-si satisfaca interesele mai speciale. Deseori, incursiunea
in propria lume ii poate face sa se indeparteze de oamenii din jur. Aceasta poate fi cauza unor serioase
probleme psihice. Cei nascuti in aceasta zi a anului au nevoie sa fie incurajati sa isi exprime sentimentele.
La inceput, ei isi vor impartasi ideile si proiectele catorva prieteni apropiati, pentru ca mai tarziu sa le faca
cunoscute unui public mai larg. Principala dorinta este bineinteles aceea de a petrece cat mai mult timp
facand ceea ce le place mai mult. Din nefericire, acesti nativi nu sunt indeajuns de incisivi pentrua da glas
pasiunii. Ei pot alege sa ramana in umbra, chiar daca au alaturi cateva persoane care ii sustin emotional
sau financiar. Faptul ca ei nu dau glas pasiunilor lor poate fi o problema pentru toti cei carora le pasa de
acesti nativi. Mai devreme sau mai tarziu persoanele nascute pe data de 15 mai trebuie sa incerce sa fie pe
cont propriu, sa-si asume responsabilitatea talentelor lor si sa caute cat mai mult o cariera care li se
potriveste. Capacitatea lor de a-i multumi pe ceilalti poate fi folosita in munca intr-un context social.
Nativii nu trebuie sa se consume si nu trebuie sa aiba frustrari in legatura cu personalitatea lor.

In general, persoanele nascute pe data de 15 mai considera ca sunt necesari mai multi ani de pregatire
pentru a reusi sa-si gaseasca adevarata vocatie. Nativii cred ca este important ca dupa ce au reusit acest
lucru sa nu-i conduca pe ceilalti pe cai gresite. Cei nascuti in aceasta zi detesta sa ocupe pozitii importante
daca nu sunt pregatiti pe deplin pentru acest lucru. Considera ca trebuie platite anumite tributuri pentru a-
si forma ideile si atitudinile potrivite, idei si atitudini care vor avea un impact puternic asupra celorlalti.

SFATURI: Incepe un drum atunci cand consideri tu ca esti pregatit. Ai dreptate in ceea ce privete
responsabilitatea si obligatiile sociale. Ar trebui sa fii mai energic in aceasta privinta. Nu uita niciodata
legatura intre dragoste si geniu. Invata sa iti impartasesti sentimentele. Permite celorlalti sa cunoasca
lumea ta.
PUNCTE FORTE:
Inventiv
Magnetic
PUNCTE SLABE:
Frustrat
Izolat
Pasiv
Taur, Saisprezece Mai - Ziua Talentului Extraordinar
Persoane nascute pe data de 16 mai au doua laturi ale caracterului care sunt foarte fin
delimitate. Ei isi arata cu aceeasi usurinta atat partea excentrica cat si cea echilibrata. Aceste
persoane se manifesta excentric inca de la inceputul vietii si din acest motiv se considera
extrovertite. Desigur, cativa dintre cei nascuti in aceasta zi au parte de o educatie riguroasa,
educatie care le-a cultivat latura moderata sau pe cea conservativa a personalitatii. Aceste
persoane isi vor manifesta totusi, tendintele excentrice mai tarziu in viata. In orice caz, nativii isi
vor manifesta tot mai mult aceste tendinte odata cu trecerea anilor. Persoanele nascute pe data de
16 mai pot da impresia ca sunt echillibrate si linistite. Intr-adevar, multe dintre ele se manifesta
in acest fel. Pentru a-si arata adevarata personalitate este nevoie doar sa le fie captata atentia de
un lucru care ii intereseaza. Acolo unde sunt implicate emotiile, mai ales furia, acestor persoane,
manifestarile lor sunt asemenea unui vulcan care este gata sa erupa. Cei care au cunoscut aceasta
latura a nativilor ii trateaza pe acestia cu destul de multe menajamente. Nu este o priveliste
tocmai frumoasa sa vezi cum o persoana nascuta pe data de 16 mai isi manifesta temperamentul.

Daca persoanele nascute pe data de 16 mai isi consuma tumultoasele emotii in activittati
creatoare, rezultatul obtinut va fi unul impresionant prin puterea si noutatea sa. Daca nativii nu
sunt capabili sa se controleze, isi vor consuma inutil energia manifestandu-si in mod exagerat
emotiile. Intr-adevar, persoane nascute pe data de 16 mai trbuie sa isi cultive parte expresiva a
personalitatii lor. Vor avea de castigat in aceasta autoeducare daca se vor ingriji si isi vor educa
propriile plante si animale.

In viata de zi cu zi, persoanele nascute pe data de 16 mai vor avea parte de multe frustrari.
Acestea pot fi cauzele unor probleme psihologice. Uneori, aceste frustrari sunt fi atat de
puternice incat nimeni, nici macar un bun psihiatru, nu va putea ajuta nativii. Ajutorul va da
rezultate doar daca acestia il vor acccepta si vor avea ei insisi grija de psihicul lor. Impulsurile
autodidtructive, depresiile si manifestarile nebunesti sunt posibile. Prietenii si familiile care
anticipeaza aceste manifestari sunt sfatuiti sa se dea la o parte din cale nativilor, dar sa nu se
indeparteze prea mult pentru ca s-ar putea sa fie nevoie de ajutorul lor. Sprijinul acestora in
situatii de criza este foarte important. Pe de cealalta parte, atunci cand lucrurile merg bine, este o
placere sa fii in preajma unei persoane nascute in aceasta zi. Nu isi vor reprima in nici un fel
bunatatea si afectiunea si de aceea vor fi ca un soare care straluceste asupra tuturor.

Culoarea, materialul si croiala au o foarte mare importanta pentru persoanele nascute pe data de
16 mai. Felul in care se imbraca are un efect foarte puternic atat asupra starii lor psihice si asupra
comportamentului lor. Pentru a nu deveni prea ciudati, nativii permit doar modei sa le
influenteze in acest fel viata. Semnul distinctiv al persoanelor nascute in aceasta zi este talentul si
el trebuie exprimat intr-un fel. Trebuie spus ca acest talent nu se manifesta doar in ceea ce
priveste domeniul artistic ci si in activitati incepand cu afacerile si terminand cu sportul. Daca cei
nascuti in aceasta zi isi pot dezvolta stilul si forma de expresie proprii, se vor bucura de succes si
fericire.

SFATURI: Gaseste-ti propriul mod de de a te exprima. Fii comunicativ si invata sa te


autocontrolezi. Largeste-ti orizontul activitatilor s-ar putea sa iti foloseasca. Incearca sa termini
proiectul pe care la-i inceput inainte sa incepi un altul.
PUNCTE FORTE:
Lipsit de inhibitii
Expresiv
Plin de viata

PUNCTE SLABE:
Lipsit de precautie
Instabil
Schimbator
Taur, Saptesprezece Mai - Ziua Limitei
Persoanele nascute pe data de 17 mai percep viata intr-un mod fundamental, avand dorinta de
a se intoarce la origini. Cei nascuti in aceasta zi fac intotdeauna deaclaratii. Acestea pot fi in
unele situatii simple, iar in alte situatii pot fi pline de cele mai profunde intelesuri, indiferent
daca sunt de factura artistica, economica sau politica. Refuzul nativilor de a avea de legatura cu
orice complicatie inutila sau de a face un compromis in legatura cu conceptiile lor, demonstreza
cinstea neobisnuita cu care privesc viata.

Cei nascuti in aceasta zi nu sunt recunoscuti pentru tactul lor. In mod normal ei spun ceea ce
cred, indiferent daca acest lucru le convine celorlalti sau nu. Aceasta atitudine atrage opozitia
unora si castiga simpatia celorlalti. Nativii fac in asa fel incat sa reduca problemele evitand
complicatiile inutile. Cu toate acestea, s-ar parea ca intotdeuna se intampla exact invers.
Controversele se invart in jurul acestor nativi desi ei isi doresc sa fie lasati in pace. Aceste
pesoane nu sunt tacute, dar nici in exagereaza in a-si spune opiniile. Nativii prefera sa isi spuna
parerile asa cum sunt. Poate fi dificil sa ii faci pe acesti oameni sa fie deschisi din punct de
vedere emotional. Dar daca este vorba de cineva in care au incredere, ei vor fi foarte onesti in
ceea ce priveste propriile sentimente. Problema increderii este foarte importanta pentru ei si de
aceea acesti nativi nu pot fi castigati foarte usor. Persoanele nascute pe data de 17 mai ar trebui
sa nu mai fie atat de suspicioase si sa le acorde putin credit celorlalti si intentiilor bune ale
acestora.

Cei nascuti in aceasta zi au tendinta de a fi foarte mandri, refuzand sa ceara ajutorul cuiva. Sunt
de obicei singuratici, preferand sa faca totul pe cont propriu. Chiar daca nu marturisesc asta,
nativii au o mare nevoie de afectiune, mai ales de suportul emotional al prietenilor si familiei. In
spatele acestei infatisari reci si a atitudinii distante este ascunsa o latura emotionala care poate fi
la fel de blanda ca o pisicuta sau la fel de salbatica ca o fiara in captivitate care isi doreste sa fie
eliberata. Persoane nascute pe data de 17 mai trebuie sa evite sa foloseasca substante
halucinogene sau droguri care afecteaza mintea pentru ca vor avea ca efect descatusarea
emotiilor in cel mai distructiv mod posibil.

Zelul persoanelor nascute pe data de 17 mai poate fi atat de mare uneori, incat pot fi considerati
fanatici. Puterea lor de concentrare este extraordinar de mare, dorinta de a reusi este remarcabila,
dar sanatatea si perseverenta deseori dispar de-a lungul drumului. Nativii mai evoluati vor invata
sa isi canalizeze energia si sa nu o mai iroseasca inutil, in acest fel reusind sa fie fericiti si mandri
de ei insisi.

Uneori, cei nascuti in aceasta zi se simt frustrati in cea mai mare parte a vietii lor, fiind profund
dezamagiti de ceea ce fac pentru a-si asigura traiul si ajungand sa simta repulsie fata de acest
lucru. Vor trebui ori sa isi accepte situatia si chiar sa se bucue de ea, ori sa isi schimbe infatisarea
sau ocupatia indreptandu-si atentia spre alte orizonturi. Este putin probabil ca nativii sa priveasca
in perspectiva si sa aleaga situatia cu finalitatea optima. Din aceasta cauza, odata ce au pornit la
drum vor merge pana la capat, indifent care ar fi acesta. Singura provocare pentru acesti nativi o
reprezinta puterea de a se bucura.
SFATURI: Destinde-te. Invata sa razi si sa nu mai iei viata atat de in serios. In incercarea de a-i
controla pe ceilalti poti provoca animozitatiincearca sa accepti lucrurile asa cum sunt. Acorda-ti
o pauza. Cauta multumirea de sine si bucuria.

PUNCTE FORTE:
Dedicat
Responsabil
Intens

PUNCTE SLABE: Prea stresat - Acid - Acuzator


Taur, Optsprezece Mai - Ziua Activistului Hotarat
Cei nascuti in aceasta zi de 18 mai sunt un amestec interesant de traditionalism si liberalism.
Nativii ar putea fi descrisi ca fiind niste persoane cu inclinatii revolutionare. Ei au tendinta mai
degraba sa schimbe scietatea, decat sa o imbunatateasca. Multi dintre cei nascuti in aceasta zi
sunt protestatari, militand impotriva nedreptatilor si icorectitudinilor de orice fel. Indiferent daca
sunt implicati in politica sau nu, persoane nascute pe data de 18 mai trateaza munca, hobiurile
sau arta intr-o maniera profesionala, corecta. Ei prefera mai degraba sa abordeze lucrurile in
modul clasic si clar decat sa le abordeze in modul emotional si romantic.

Indiferent cat de multa imaginatie ar avea, persoane nascute pe data de 18 mai au un foarte
dezvoltat simt practic. Le place duca totul la bun sfarsit, fara prea mult stres sau deranj. Felul lor
de a fi, deschis, ii poate baga in multe necazuri. Acesti nativi refuza sa pastreze linistea atunci
cand sunt confruntati cu ignoranta sau nedreptatea. Persoane nascute azi dipretuiesc
irationalitatea si din acest motiv fac o abordare clara si directa a lucrurilor. In cadrul familiei, ei
sunt cei care dau glas dreptatii. In cazul in care acesti nativi sunt parinti trebuie sa fie atenti sa nu
exercite asupra copiilor lor o tiranie rationalista. Acesti parinti pretind ca stiu intotdeauna ceea ce
este mai bine pentru copii si ii critica prea sever atunci cand acestia fac ceva gresit.

Un pericol pentru persoanele nascute in aceasta zi il reprezinta faptul ca se lasa prea mult dusi de
val in anumite situatii, lucru care ar putea sa ii faca sa devina la fel de irationali ca si cei pe care
ii critica. Nativii pot fi uneori inconstienti de ceasta tendinta, iar atunci cand li se atrage atentia
asupra acestui lucru nu il pot accepta cu mare usurinta, fiindu-le si mai greu sa se schimbe. Daca
nu sunt atenti sa nu devina fanatici in ceea ce priveste propriile principii, nativii vor cadea in
final in propria capcana emotionala.

Persoanele nascute pe data de 18 mai sunt fascinate de numeroasele aspecte ale vietii- probeaza,
incearca si gusta tot ceea ce are de oferit ea. Caracterul lor da impresia deplinatatii si de aceea
atunci cand vei intalni o persoana nascuta in aceasta zi, vei avea impresia ca ai intalnit un om
camplet din aproape toate punctele de vedere. Acest lucru se intampla, probabil pentru ca aceste
persoane se perfectioneaza inainte de a lua contact cu lumea. Daca nativii sunt confuzi si nesiguri
in tinerete, principalul lor scop in viata va fi sa isi corecteze acest neajuns. Cei nascuti in aceasta
zi deinesc viata ca pe o lupta, poate chiar o lupta cu ei insisi. Conflictul poate deveni un mod de a
trai pentru acesti nativi, ei fiind mereu in asteptarea unor obstacole. Deci, din acest motiv le
poate fi destul de dificil sa isi gaseasca linstea.

Desi par niste oameni care se cunosc destul de bine, cei nascuti in aceasta zi, uneori nu sunt
constienti de propriile dorinte. Fiind ocupati cu responsabilitatile sociale si ale familiei, nativii isi
ignora in mod frecvent nevoile personale astfel fiind predispusi la nefericire. Ei se poarta de
parca nici ar observa ca primele semne de nefericire incep sa se instaleze. In ceea ce priveste
nefericirea, familiile si prietenii acestor nativi o pot observa si pot lua masuri in aceasta pivinta
incurajandu-i pe acestia sa isi exprime frustrarile, atunci cand este cazul.

SFATURI: Fa-ti timp sa te cunosti pe tine insuti. Evita contactul cu lumea pentru o perioada si
incearca sa iti reincarci bateriile. Invata sa asculti de vocea ta interioara. Lasa-te ghidat si nu
condus. Cutiva-ti toleranta si acceptarea fata de ceilalti chiar daca nu poti suferi ideile pe care le
au.
PUNCTE FORTE:
Devotat
Idealist
Responsabil

PUNCTE SLABE: Intolerant - Neatent la propriile nevoi - Usor de influentat


Taur, Nouasprezece Mai - Ziua convingerii sincere
Persoanele nascute pe 10 mai debordeaza de energie. Energia este benefica de cele mai multe
ori, insa ei trebuie sa invete sa o tina sub control si sa o directioneze cat mai bine. Acest lucru
este intr-adevar crucial, deoarece majoritatea celor nascuti pe 19 mai au un potential destul de
mare de a fi viitori conducatori. Desi trec adesea prin incercari dure in viata din punct de vedere
fizic, cat si emotional, ei le depasesc cu brio cand se concentreaza asupra scopului pe care si l-au
propus. Energia lor poate fi destul de elementara. Ei o pot folosi cel mai bine in cazul proiectelor
de anvergura ce implica construirea structurii de baza in viata sociala si de familie.

Nativii zilei de 19 mai sunt de obicei autodidacti si apreciaza o abordare naturala a muncii.
Totusi, ei isi creeaza probleme atunci cand suprasolicita facultatile logice si rationale ce se afla in
slujba intuitiei. Atunci cand gandesc prea indraznet ei se pot indeparta de intentiile lor initiale.
Promptitudinea sentimentelor ce salasuiesc in sufeltul lor este ceea ce mai ramane nobil in ei in
astfel de cazuri. Intr-adevar, inima lor este ca o busola de corabie. De obicei aceasta este cea care
ii mentine pe calea cea buna. In general, ei trebuie sa o consulte atunci cand au ceva de facut.

Atat pentru femeile, cat si pentru barbatii nascuti astazi, o persoana puternica de acelasi sex (de
obicei mai in varsta) devine personajul central din viata lor. Daca intalnesc un astfel de personaj
inca din perioada lor de formare, persoana respectiva le poate deveni un fel de profesor sau un
initiator in tainele vietii. Cei nascuti pe 19 mai isi pot gasi la fel de bine inspiratia in carti si
lucrari de arta. Acest lucru se intampla pana in momentul in care decopera acel model intr-o
persoana in carne si oase care le acorda atentie. Ei pot fi derutati in ceea ce priveste felul in care
isi pot folosi talentele. In acelasi timp, le este destul de greu sa-si dea seama care le este locul in
societate.

Dar cu ce i-a inzestrat natura? In primul rand si mai presus de toate, ei sunt inzestrati cu talentul
de a comunica. In al doilea rand, sunt considerati foarte carismatici. In al treilea rand, au putere
de convingere asupra prietenilor, membrilor familiei si colegilor. Pentru persoanele mai evoluate
nascute astazi elocventa este considerata o unealta foarte puternica. Cei mai putin evoluati se pot
manifesta doar ca niste persoane volubile sau superficiale. Farmecul si darul convingerii pot face
din cei nascuti pe 19 mai niste persoane extrem de inspirate sau, din contra, un fel de falsi artisti.

In cazul nativilor zilei de 19 mai se poate vorbi de o necesitate imperioasa de a se inscrie la


anumite forme de pregatire spirituala pe parcursul vietii. De asemenea, ei au nevoie de o
structura sociala bine definita pentru a putea fi foarte productivi. Uneori, fiind foarte preocupati
de securitatea lor materiala sau chiar a altora (adesea din punct de vedere social), ei pot fi
coplesiti de un soi de materialism. Cel mai dificil lucru pentru nativii zilei de 19 mai este sa evite
incurcaturile si sa-si pastreze libertatea. Acest conflict intre angajamentele fixe si dorinta de a fi
liberi poate fi considerata batalia centrala ce se da in viata lor. Ei trebuie sa invete cum sa obtina
aceasta libertate pentru ei insisi in cadrul angajamentelor ce implica functiile de raspundere. In
caz contrar, ei vor avea de infruntat mari frustrari.

SFATURI: Lasa-I pe ceilalti sa-si vada de treburile lor. Nu ii mai controla in permanenta.
Urmeaza ce e mai bun in tine si pastreaza-ti libertatea. In cazul in care simti ca te nemultumeste
ceva, distanteaza-te de problemele care iti provoaca aceasta stare. Incearca sa nu actionezi
exagerat. Invata sa renunti uneori la anumite angajamente.
PUNCTE FORTE:
Elementar
Energic
Corect

PUNCTE SLABE:
Le place sa controleze
Distrugator
Frustrat
Taur, Douazeci mai - Ziua expresiei prolifice
Nativii zilei de 20 mai sunt persoane care exceleaza intr-o anumita activitate daca aceasta le
face placere. Ei nu pot pastra ceea ce au pe suflet pentru ca simt nevoia sa impartaseasca
celorlalti. In plus, ei nu se multumesc sa sa exteriorizeze intr-un cerc restrans. De obicei, nativii
fac uz de toate energiile lor impresionante pentru a-i presa pe toti cei din jurul lor. Examineaza si
testeaza in stilul lor analitic mediul inconjurator, expunandu-si apoi ideile, desi uneori ar fi de
preferat sa le pastreze pentru ei. Chiar daca anumite idei raman neexprimate, in anumite cazuri,
expresia fetei le tradeaza dorinta de a impartasi aceste lucruri.

Se pare ca cei nascuti astazi trebuie sa-si gaseasca modalitati de amuzament pentru a nu se
plictisi. Acest lucru poate deveni obositor pentru cei din jurul lor. Uneori, nativii se simt in
elementul lor in rolurile de amuzatori. Fiind orientati spre exterior, ei nu isi vor da silinta si nu isi
vor acorda timp pentru a se cunoaste pe ei insisi. Acest lucru este esential pentru evolutia lor
spirituala si emotionala. Persoanele nascute pe 20 mai pot fi acuzate de superficialitate. Ei vor
evita sa isi infiga radacinile intr-un anumit loc. Pentru alta categorie de nativi ai zilei de 20 mai,
aceasta perceptie este legata de faptul ca interesele lor cuprind o gama destul de larga de
domenii. De asemenea, se poate considera ca rezultatele lor sunt destul de bune. In cazul in care
nu vor dori sa se lege prea mult de un lucru sau de un loc anume, sinceritatea sau profunzimea
acestor persoane este pusa la indoiala.

Majoritatea celor nascuti pe 20 mai sunt dependenti de calatorii. Nu este neaparat nevoie sa faca
inconjurul lumii, dar o iesire din casa sau o plimbare oarecare sunt necesare. Totusi, cand ritmul
lor devine prea frenetic, urmeaza inevitabil o cadere nervoasa partiala sau totala. Intr-adevar, cea
mai mare parte a energiei lor se manifesta ca o stare de nervozitate. Totusi, desi sunt capabili sa-
si pastreze un oarecare echilibru, ei se pricep mult mai bine sa se exprime din cand in cand
printr-o izbucnire de energie.

Nativii zilei de 20 mai tind sa fie entuziasti, dar si foarte criticati in alte cazuri. Au o minte agera,
dar sunt in permanenta ingrijorati, susceptibili la toate formele de teama. Intr-adevar, persoanele
nascute pe 20 mai au o minte ce se poate compara cu un motor ce functioneaza continuu.
Intalnim persoane ce vorbesc in acelasi ritm si actioneaza in comformitate cu o astfel de gandire.
Ei trebuie sa invete doua lectii din punct de vedere spiritual. Prima ar fi sa isi linisteasca mintea,
sa si-o mai goleasca uneori. Cea de-a doua ar fi sa se retraga si sa se observe pe ei insisi. Daca
nativii zilei de 20 mai pot stapani aceste lectii meditative si obiective, ei vor progresa. In caz
contrar, ei se vor cufunda continuu intr-o dezordine mentala fara sfarsit rezultata din vise
nerealizate, vor avea tot felul de simptome si chiar vor avea parte de caderi nervoase.

Una dintre caracteristicile principale ale persoanelor nascute pe 20 mai este usurinta lor de a
trece de la un subiect la altul cu o viteza ametitoare. Ei invata foarte repede, dar, dupa ce ajung la
un nivel de pricepere, trec la altceva total diferit, considerandu-l o noua provocare. “Varietatea
este condimentul vietii” ar putea deveni motto-ul lor. Totusi, nativii incununati de succes se
rezuma adesea la o singura disciplina in care isi pot exercita talentele si calitatile lor variate. Ei
invata ca atunci cand stapanesti un lucru este necesar sa te mentii pe aceasta pozitie si sa il
administrezi cat mai bine posibil. Intr-un cuvant ei trebuie sa stie sa intretina ceea ce au.
SFATURI: Observa felul in care traiesti. Mediteaza. Gaseste-ti punctul forte si mentine-l.
Opreste din cand in cand motorul. Limiteaza-te uneori la sarcini obisnuite atunci cand este
posibil. Termina de facut ceea ce te priveste pe tine.

PUNCTE FORTE:
Pasionat
Inovator
Expresiv

PUNCTE SLABE:
Exagerat de vorbaret
Indisciplinat
Neimplinit
Taur, Douazeci si unu mai - Ziua viziunii infailibile
Cei nascuti pe 21 mai au viziuni de anvergura si tenacitatea de a rezista pe pozitie, indiferent
despre ce este vorba. Odata ce s-au angajat intr-o lupta, ei se mentin pe pozitie pentru multa
vreme indiferent de dificultatile pe care trebuie sa le infrunte in acest sens. De fapt, ei iubesc
provocarea, iar obstacolele pe care le intalnesc nu fac decat sa ii stimuleze. Astfel, ei nu vor fi
genul de “oameni idee” care fie ca renunta la ceea ce au inceput, fie ca isi pierd interesul sau pur
si simplu trec mai departe datorita starii de agitatie ce ii caracterizeaza. Nativii zilei de 21 mai
sunt persoane ce doresc sa-si implementeze ideile, sa le manifeste in mod concret. Ei au un
sentiment concret pentru elementele palpabile, senzuale si fizice din viata lor. De cele mai multe
ori, ideile si viziunile lor implica o transformare a elementelor fizice.

De asemenea la nativii acestei zile se percepe cu un puternic angajament social. Cei nascuti pe
21 mai nu viseaza la turnurile de fildes. Ei trebuie sa fie in tema cu tot, ducand o lupta continua
pentru ceea ce cred ca este corect, fiind pro sau contra societatii. De cele mai multe ori, cruciada
lor este demarata pentru a-si sustine cauzele proprii, dar sunt si cazuri cand acestia se dedica si
cauzelor celorlalti. Intr-adevar, punctul lor forte este sa dea, nu sa ia. De fapt, ei vor intampina
dificultati in a primi daruri sau ajutor din partea celorlalti. In astfel de cazuri, ei actioneaza
singuri, munca lor fiind centrul universului lor. Nativii sunt genul de oameni care in general nu
au nevoie de un sef sau de o persoana care se va ocupa de relatiile cu publicul. Lor le place sa
faca treaba de la inceput pana la sfarstit.

Banii necesari pentru realizarea unui proiect inceput sunt gasiti uneori chiar in ultimul moment.
Este de admirat increderea lor ca vor gasi o solutie pentru a-si rezolva acest tip de probleme. Ei
reusesc sa faca in asa fel incat mijloacere de sustinere a respectivei lucrari sa fie disponibile
atunci cand au nevoie de ele. Totusi, ei pot lupta ani intregi fara sa realizeze nimic. Este posibil
chiar ca ceilalti sa rada si sa-i dispretuiasca, dar acest lucru nu ii va abate de la obiectivele lor.
Personalitati dominante, ei sunt foarte fericiti cand dispun de subordonati. Nativii mai putin
influenti inzestrati cu talent si idei stralucitoare vor suferi in tacere toata viata pentru ca nu vor fi
capabili sa-si exprime aceste calitati. Uneori, ei se vor multumi sa aiba pe locul doi un partener,
un angajat, un copil chiar. Asemenea nativi ai zilei de 21 mai atrag inevitabil resentimentele si
compatimirea celorlalti. Ei au nevoie de actiune. In aceste conditii, nativii mai evoluati vor reusi
sa-si indeplineasca indatoririle cu succes. Una din problemele nativilor mai putin increzatori este
identificarea propriilor talente.

In cele mai bune conditii, ziua de 21 mai le confera talente majore pentru a putea realiza si
finaliza ceea ce si-au propus. Totusi, cei nascuti astazi trebuie sa se fereasca sa fie aroganti si
egoisti sau sa se cufunde in tentatii egoiste jucand rolul martirului sau a sfantului suferind. Ei
trebuie sa-si examineze periodic motivele personale pentru a fi siguri ca altruismul si darnicia lor
sunt reale. De asemenea, cei nascuti pe 21 mai trebuie sa invete ca daruirea si primirea sunt cele
doua fete ale unei monede. Acceptarea ajutorului celorlalti face parte din natura umana.

SFATURI: Examineaza-te indeaproape. Examineaza-ti motivele. Invata sa accepti ajutorul


celorlalti si n-ar strica sa fii din cand in cand vulnerabil. Abordeaza sarcini mai marunte, dar si
proiecte mari. Nu strica sa fii politicos si amabil. Si odihna este importanta.

PUNCTE FORTE:
Neinfricat
Curajos
De succes

PUNCTE SLABE:
Egoist
Lipsit de vulnerabilitate
Stresat
Gemeni, Douazeci si doi mai - Ziua epopeei in serie
Cei nascuti pe 22 mai au energia necesara pentru fapte eroice. Ei sunt in mod magnetic atrasi
de creatiile in serie si de formele de amuzament in care ei isi pot exercita talentele in mod
continuu, fiind in acelasi timp un factor de dezvoltare si variatie. Excesul din viata lor nu consta
neaparat in sfera materiala, nefiind vorba neaparat de bogatii pe care le strang, nici de numarul
mare de prieteni de care sunt inconjurati, ci in productia de lucrari. De cele mai multe ori,
persoanele nascute pe 22 mai creeaza in mod repetat un model sau o constructie. Proiectele lor
sunt foarte rar izolate sau unice. Nativii acestei zile sunt cunoscuti si pentru pasiunea lor de a
colectiona. Fac acest lucru indiferent daca este vorba de liste, fapte, numere, zile de nastere sau
obiecte. Ei sunt adesea in pozitia de a categorisi, a da nume sau a selecta pe tipuri. Ei pot
colectiona pana si prieteni sau cunostinte.

In cazul in care nativii zilei de 22 mai au copii, ei vor savura noul statut de parinti dedicandu-si
energia pentru a asigura familiei prosperitate si dezvoltare. In cazul in care nu sunt capabili sa
ofere aceste lucruri, prefera sa nu aiba copii, exercitandu-si aceasta energie asupra altor membri
ai familiei. Ei isi vor largi familia, preferand sa devina nasi, unchi, matusi, veri, etc. In oricare
din aceste cazuri, nativii vor demonstra ca se simt cel mai bine in sanul cald al familiei.

Cei nascuti pe 22 mai trebuie sa se fereasca de caracterul obsesiv-vicios in activitatile lor, mai
ales atunci cand preiau un proiect care ii depaseste. O megalomanie caracteristica este intalnita la
nativii acestei zile, astfel incat ei vor fi in permanenta atrasi de sarcinile foarte grele. In
consecinta, vor suferi de un complex din dorinta de putere. Intr-adevar, sentimentele ascunse de
inferioritate sunt adesea rezultatul acestei megalomanii care ii caracterizeaza.

Persoanele nascute pe 22 mai sunt inzestrati cu o memorie clara si durabila. Uneori, insa, ei
trebuie sa improspateze sau sa mai dea putina culoare evenimentelor din trecut pentru a se feri de
suferinta. De asemenea, ei tind sa claseze lucrurile neinsemnate si rele ce s-au abatut asupra lor,
atragand astfel invidia celorlati pentru mult timp. Este important ca ei sa invete sa ierte si sa uite.

Sentimentele celor nascuti pe 22 mai pot fi destul de instabile. Indiferent de ceea ce intreprind la
un moment dat, ei pot manifesta porniri copilaresti de isterie. Acest lucru poate fi provocat in
cazul in care sunt deranjati in momentele lor de concentrare. Ei trebuie sa renunte la astfel de
tendinte isterice si sa se calmeze daca vor sa se dezvolte din punct de vedere social. Nativii mai
evoluati ai zilei de 22 mai depasesc aceste crize in jurul varstei de treizeci de ani.

Cand persoanele nascute pe 22 mai gasesc proiectul potrivit, ei se agata de acesta si nu vor sa
renunte la el. Ei trebuie lasati sa isi manifeste interesele variate si schimbatoare. Cei apropiati lor
trebuie sa le inteleaga entuziasmul si sa nu ii acuze ca sunt capriciosi sau falsi atunci cand isi
redirectioneza atentia catre un alt obiect, persoana sau domeniu de studiu. Cei apropiati nativilor
zilei de 22 mai trebuie sa pastreze distanta si sa nu isi faca sperante prea mari in ceea ce ii
priveste. In general, cei nascuti pe 22 mai se adapteaza si se recupereaza foarte usor in cazul in
care esueaza in realizarea unui proiect. Altii ar fi inca in stadiu de dezamagire, dar nativii zilei de
22 mai au intors deja o noua pagina si au trecut la faza urmatoare din viata lor.
SFATURI: Invata sa te controlezi. Afla care este valoarea intretinerii si nu subestima detaliile.
Renunta la cerintele exagerate pe care le ai de la partenerul tau. Examineaza-ti propriile greseli.
Nu te implica in prea multe proiecte si termina ceea ce ai inceput.

PUNCTE FORTE:
Perseverent
Energic
Productiv

PUNCTE SLABE:
Obsesiv
Vicios
Ireal
Gemeni, Douazeci si trei mai - Ziua mesajului energic
Nativii zilei de 23 mai sunt extrem de capabili sa transmita celorlalti energie, sentimente si
idei. Desi maniera lor poate fi usoara sau energica, puterea lor de atractie este moderata. Este
foarte dificil sa-i ignori pe cei nascuti astazi deoarece ei radiaza ceva ce atrage atentia celorlalti.
Acest lucru se intampla de cele mai multe ori intr-un mod pozitiv, dar si extrem de seducator.

Persoanele nascute pe 23 mai pot fi preocupati toata viata sa transmita influente pozitive copiilor
lor. De obicei, ei vor fi parinti excelenti. Nu numai ca vor fi preocupati de educatia copiilor, dar
vor avea si energia necesara pentru sarcinile zilnice pe care le implica cresterea acestora.
Chestiunile biologice sunt importante pentru persoanele nascute pe 23 mai si in mod special
pentru femeile nascute astazi.

Nativii urmaresc rareori sa obtina luna de pe cer. Ei sunt fericiti sa faca parte din grupuri cu
conceptii ce necesita efort mental distinctiv care se echilibreaza perfect cu senzualitatea lor. Ei
sunt orientati ata catre corp cat si catre intelect. Sunt activi, vor agrea sa faca sport sau sa
danseze, dar in acelasi timp sunt si adeptii unei partide de sah, carti sau alte jocuri. Majoritatea
celor nascuti pe 23 mai sunt binecuvantati cu adevarate aptitudini stiintifice.

Nativii zilei de 23 mai incearca de cele mai multe ori sa evite conflictele si sunt intotdeauna gata
sa rezolve problemele. Totusi, dificultatile lor personale pot fi ignorate, deoarece orientarea lor
spre exterior le directioneaza energia catre familie, prieteni sau munca. Daca vor continua sa-si
neglijeze astfel problemele fizice si emotionale, ei vor avea la un moment dat o surpriza destul
de neplacuta. Cei nascuti astazi trebuie sa evite amanarea rezolvarii propriilor probleme. Ei
trebuie sa actioneze imediat atunci cand este vorba de problemele personale asa cum fac in cazul
celor dragi lor sau cand este vorba de proiectele lor. Activitatile creatoare ce implica arta sau
muzica pot fi relaxante si in acelasi timp pot fi considerate drept hobby de catre nativii zilei de
23 mai. Fiind persoane indemanatice, in timpul liber ei vor fi dispusi sa faca orice, incepand cu
lucrurile simple cum ar fi jucariile si pana la croirea hainelor sau fabricarea barcilor. Nativii
acestei zile vor fi foarte fericiti cand orizonturile lor se schimba si se largesc. Altfel, ei devin
dependenti de ceea ce fac. De asemenea, este ideal ca ei sa nu petreaca prea mult timp singuri.
Persoanele nascute pe 23 mai au nevoi speciale imperioase. Chiar daca lucreaza singuri la un
proiect, este de preferat sa se inconjoare de oameni care au preocupari similare cu ale lor.
Aspectele sociale ale unui loc de munca stabil vor fi pe placul lor.

Dorinta nativilor zilei de 23 mai ca lucrurile sa evolueze incet poate duce la autosacrificiu
exagerat si in consecinta la frustrare. Ei trebuie sa invete sa refuze uneori solicitarile celorlalti.
De asemenea, ei trebuie sa-si exprime dorintele si necesitatile. Teama de respingere sta la baza
acestei dorinte de a-i multumi pe ceilalti. Cei nascuti astazi trebuie sa realizeze ca pretul pe care
il platesc pentru aprobarea temporara pe care o obtin poate fi daunatoare pentru individualitatea
lor. Acest lucru este valabil atat in cazul femeilor, cat si in cel al barbatilor.

SFATURI: Ai mai multa grija de tine insuti. Incearca sa-ti controlezi natura impulsiva. Din
cand in cand, examineaza-ti si partea serioasa a firii tale. Nu fii atat de dornic sa-i multumesti pe
ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Atractiv
Convingator
Activ intelectual

PUNCTE SLABE:
Pripit
Autosacrificiu
Altruist
Gemeni, Douazeci si patru mai - Ziua cercetarii amanuntite
Cei nascuti pe 24 mai par sa aiba o parere in legatura cu orice problema existenta in lume.
Totusi, interesul lor principal este in societate si orientarea lor poate trece de la o usoara critica,
la sinceritate sau chiar revolutionarism. Fiind inzestrati cu minti agere si limbaj caustic, nativii isi
exprima aproape intotdeauna parerea legata de un subiect anume. Totusi, problema apare atunci
cand punctul lor de vedere se schimba de la o zi la alta, iar cei din jurul lor pot fi nedumeriti si
uimiti.

Desi au multe de spus despre societate si se afla in centrul atentiei, nativii zilei de 24 mai sunt de
obicei destul de rezervati in privinta vietii private. In principal ei vor dori sa spuna doar ceea ce
trebuie spus, cand, unde si cum doresc ei. Datorita atitudinii lor sincere, ei dau impresia ca sunt
persoane deschise si usor de abordat. Acest lucru nu este insa valabil intotdeauna. Pentru anumiti
nativi ai acestei zile comunicarea nu este un dialog pe doua voci, ci o situatie in care lumea
asculta ceea ce au ei de spus. Prietenii si familia celor nascuti pe 24 mai se vor obisnui, cu
timpul, sa le asculte declaratiile si, in cazuri extreme, sa incaseze critici sarcastice si fara mila.

Cel mai adesea, cei nascuti in aceasta zi sunt de partea proletariatului si nu de partea claselor
privilegiate. Ei vor fi aliatii subordonatilor intr-o confruntare. Din nefericire, fiind adeptii
obiectivitatii, nativii se aliaza uneori cu o entitate politica sau cu persoane care nu le merita
sprijinul. Persoanele nascute pe 24 mai folosesc cu o mare usurinta limbajul. De asemenea, ei
sunt foarte convingatori atunci cand aplica tactica de schimbare a sentimentelor celorlalti in
favoarea lor. Ei folosesc o metoda psihologica incisiva ce ii face foarte atractivi. Nativii zilei de
24 mai convietuiesc intr-o lume plina de idei, de obicei idei foarte expansive privitoare la
problemele de anvergura. Totusi, cand este necesar, ei se vor concentra in mod intentionat asupra
unei chestiuni presante. Nefiind specializati sa le asigure celorlalti si lor insisi o baza pentru
traiul de zi cu zi, cei nascuti astazi se vor cufunda de obicei in lumea lor proprie. Considera ca nu
este cazul sa ii preocupe lucruri marunte, cum ar fi scoaterea gunoiului din casa sau spalatul
rufelor. Ei vor depinde de un sistem de sprijin care va avea grija de toate aceste lucruri. In caz
contrar, vor ajunge sa traiasca in dezordine.

Desi uneori influenta lor poate fi disociata si negativa, persoanele nascute pe 24 mai reussesc sa
scoata la lumina ceea ce au reprimat ceilalti in diverse ocazii (posibil manie, resentimente, chiar
violenta). Dupa ce s-a risipit fumul, situatia este imbunatatita, sau cel putin lamurita in toate
privintele (chiar daca este vorba de lucruri neplacute ce au fost scoase la inveala). Nativii zilei de
24 mai trebuie sa evite sa devina dictatoriali, aroganti si sa-si tempereze atitudinea fata de
ceilalti.. Ei vor reusi cu succes acest lucru daca isi vor dezvolta un simt al umorului sanatos.
SFATURI: Inceteaza cu viteza frenetica si cu pretentiile care ii extenueaza pe ceilalti. Invata sa
controlezi ceea ce spui despre altii si sa fii mai putin moralist. Fii mai credincios prietenilor si
credintelor proprii. Evita sa faci declaratii la nivel inalt.

PUNCTE FORTE:
Expresiv
Incisiv
Implicat social

PUNCTE SLABE:
Egocentric
Caustic
Inchis in sine
Gemeni, Douazeci si cinci mai - Ziua temerarului
Persoanele nascute pe 25 mai sunt considerati niste luptatori devotati sustinerii unei cauze,
idei, tarii sau familiei. Desi conceptiile lor sunt destul de conservatoare, ei se adapteaza la
prezent. Cei nascuti astazi pretuiesc banii, hainele si toate amanuntele exterioare. In acelasi timp,
ei inteleg perfect ca aspectul exterior nu intruchipeaza o viata spirituala profunda. Mai presus de
toate, ei recunosc ca eliberarea de tiranie, atat pentru individ, cat si pentru grup, este cea mai
importanta.

Nativii sunt capabili sa supravietuiasca schimbarilor sociale. Uneori se lasa purtati de val, alteori
se indeparteaza de probleme. Totusi, prietenii si familia vor considera ca sunt atragatori si
agreabili doar dintr-un anumit punct de vedere. Ei nu vor face niciodata compromisuri atunci
cand este vorba de parerea lor. Prefera chiar sa devina antipatici.

Nativii zilei de 25 mai sunt orientati catre filozofie. Ei au idei clare asupra unei game variate de
subiecte, iar aceste idei fac parte de obicei dintr-un cod universal, mult mai vast. Acest cod poate
fi unul de conduita sau credinta, sau chiar le poate intruchipa pe amandoua. Cei nascuti pe 25
mai nu numai ca vor incerca sa se mentina la acest standard, dar vor astepta acest lucru si de la
ceilalti. Ei pot fi extrem de neiertatori cu cei care incalca limitele decentei. Pentru ei sunt foarte
importante onoarea si responsabilitatile personale. Asteptarile lor sunt in mod corespunzator
extrem de inalte. Totusi, ei trebuie sa invete sa fie mai iertatori si mai toleranti fata de ceilalti.

Nativii zilei de 25 mai nu sunt orientati doar spre latura intelectuala, dar si preponderent spre cea
fizica. Din nefericire, latura lor emotionala poate fi reprimata sau chiar blocata in cazul in care au
avut de suferit in copilarie. Ei pretuiesc afectiunea, dar o gasesc dificil de exprimat si acceptat.
Lipsa increderii in propria persoana conduce inevitabil la neincredere fata de cei din jur.
Indiferent de activitatea in care sunt implicati, ei dau dovada de multa pricepere, dar nu pun
suflet si nu isi exprima sentimentele. Intr-adevar, anumite persoane nascute astazi se mandresc
cu personalitatile lor reci, care nu permit exteriorizarea sentimentelor.

Cei nascuti pe 25 mai trebuie sa lupte in mod constant cu frica de respingere. Este important ca
ei sa invete sa fie mai putin fiorosi in diverse ocazii ale vietii, indiferent cat de puternici trebuie
sa para in exterior. Daca incep sa aiba mai multa incredere in ei, nativii vor avea parte de succes
si vor inceta sa isi saboteze propriile planuri. Cei nascuti astazi trebuie sa gaseasca o modalitate
prin care sa traiasca in conformitate cu codul lor etic. Ideiile lor trebuie sa fie exprimate in mod
pragmatic. Nativii au tendinta de a deveni nerealisti in ceea ce priveste credintele lor si putin
deplasati in ceea ce priveste adevaratele lor nevoi.

SFATURI: Straduieste-te mai mult sa nu mai fii atat de moralist si fii mult mai iertator.
Gandeste-te bine inainte de a alege o solutie de rezolvare. Evita sa iei decizii la manie sau in
graba. Sa fii rece nu este intotdeauna cea mai buna pozitie. Recunoaste valoarea vulnerabilitatii
si deschiderii emotionale.

PUNCTE FORTE:
Idealist
Dur
Adaptabil
PUNCTE SLABE:
Moralist
Intolerant
Ireal
Gemeni, Douazeci si sase mai - Ziua protectorului
Cei nascuti pe 26 mai sunt inzestrati cu o atractie naturala. Sunt persoane extrem de
incapatanate si impun o anumita doza de respect. Ei sunt foarte responsabili cu declaratiile legate
de lume si par sa pastreze valorile traditionle conservatoare. Intr-adevar, adesea ei vor reprezenta
punctul de vedere al omului simplu. Totusi, de-a lungul vietii, pot fi capabili sa se comporte
neobisnuit si chiar inacceptabil. Acest comportament contrazice credintele pe care si le-au
insusit. Natura lor impulsiva poate sa-i implice in acte de violenta, fie ca sunt autori sau victime.

Dorinta arzatoare a nativilor de a fi liberi sa actioneze dupa bunul lor plac le poate facilita
intemeierea familiei si a grupului social din care doresc sa faca parte. In acest sens, ei traiesc pe
muchie de cutit in activitatile pe care le desfasoara. Totusi, acest lucru poate favoriza
popularitatea de care se bucura. Ei pot juca si rolul protectorului ce actioneaza ca un haiduc.
Aceasta nevoie imperioasa de a-si exprima individualitatea poate avea radacini fundamentale in
psihologia profunda a unei copilarii prea organizate.

Desi au dificultati in exprimarea sentimentelor in mod deschis, nativii zilei de 26 mai sunt de
obicei foarte buni la suflet. In mod paradoxal, cei nascuti astazi se vad in postura de campioni ai
subordonatilor. Adesea, insa, ei urca pe pozitii de conducere. Responsabilitatea devine o fixatie
pentru ei. Destul de straniu este faptul ca au pretentii de la altii, dar uneori raman fara
responsabilitati. Este ca o lupta pentru responsabilitate ( intr-un fel sau altul subminate de
tendintele lor schimbatoare). De-a lungul vietii acest lucru le va solicita foarte multa energie.
Adesea, nativii acestei zile au remuscari si se simt vinovati atunci cand nu reusesc sa traiasca la
inaltimea propriilor standarde destul de riguroase.

Persoanele nascute pe 26 mai au o conceptie oarecum serioasa si retinuta. Prietenii si familia si-
ar dori ca nativii sa ia viata asa cum este si nu cum si-o imagineaza ei. Este putin posibil ca ei sa
fie fericiti. Acest lucru devine chiar o permanenta. In conceptia lor se prefigureaza proeminent
galceava si confictul. Astfel, intr-o alta ordine de idei, nativii zilei de 26 mai pot fi foarte
fatalisti. Incercand orice cale de rezolvare a problemei sau « facand tot posibilul sa o rezolve »,
ei vor accepta inevitabilul cu calm, in conditiile in care vor sti ca au facut tot ce se putea face in
acest sens.

Indiferent cat de extrovertiti pot parea nativii zilei de 26 mai, ei poseda un centru al personalitatii
foarte linistit. Sunt capabili sa-si ascunda adevaratele sentimente si, din cand in cand, chiar sa se
retraga in ei insisi, posibil pentru a se izola de lume si de grijile ei. Ei au un fel curios de a-si
rezolva problemele personale. Celorlalti le vor da impresia ca nici macar nu le abordeaza. In
general, nativii zilei de 26 mai starnesc sentimente puterice fie de simpatie, fie de antipatie. Ei
vor aparea in perceptia celor pe care ii intalnesc in termeni fie albi, fie negri. De fapt, sunt
personalitati complexe carora trebuie sa li se acorde mult timp pentru a fi pe deplin intelesi la
adevarata lor valoare.

SFATURI: Renunta sa fii moralist. Astfel, vei fi mai bland si cu tine insuti. Fericirea nu trebuie
ignorata sau subestimata. Din cand in cand, toarna ulei peste apa si nu agita vasul. Invata sa fii
intelept si tacut cand esti provocat in mod inofensiv.

PUNCTE FORTE:
Protector
Moral
Onorabil

PUNCTE SLABE:
Impulsiv
Vinovat
Evazionist
Gemeni, Douazeci si sapte mai - Ziua devotamentului impus
Persoanele nascute pe 27 mai sunt de doua tipuri: cei care de dedica unei cauze sau structuri
sociale si cei care sunt devotati propriei lor dezvoltari. In oricare din aceste cazuri, cei nascuti
astazi se arunca cu capul inainte in ceea ce priveste munca lor si de obicei se specializeaza in
domenii de activitate alese din timp. Cea mai mare necesitate a nativilor este comunicarea. Din
acest motiv, finalizarea unei sarcini include o prezentare puternica a produsului final pe care o
vor face persoanelor interesate.

Nativii acestei zile pot munci toata viata pentru a-si intretine familia sau se vor dedica unui grup
social si chiar dezvoltarii talentelor cu care sunt inzestrati. Rareori, insa, ei se vor dedica ambelor
obiective. Astfel, cei carora le lipsesc contactele sociale sau cei care lucreaza in cadrul unui grup
vor ingropa definitiv aceasta tendinta de a-si dezvolta talentele proprii. Totusi, in oricare dintre
cazuri, eforturile lor sunt pline de entuziasm si pasiune.

Exista un punct cheie in viata majoritatii celor nascuti pe 27 mai (atunci cand Saturn este la
prima lui intoarcere, in jurul varstei de douazeci si opt spre treizeci de ani, sau in cazul crizei
varstei mijlocii, in jurul varstei de patruzeci spre patruzeci si patru de ani). In acest caz, ei vor lua
o decizie importanta privitor la cariera. In general, alegerea este permanenta si rareori o vor
abandona. Nativii zilei de 27 mai au o viziune salbatica si trasnita despre lume. Intr-adevar,
simtul umorului de bufoni pe care il poseda poate cauza consternare in anumite situatii. Ei nu vor
ezita sa-si impartaseasca gandurile chiar daca nu vor trece la aplicarea acestora. In astfel de
cazuri, ceilalti considera ca nativii dau dovada de lipsa de tact si diplomatie si incapacitatea de a
alege momentul potrivit pentru o astfel de abordare. Deoarece nativii zilei de 27 mai sunt in
general foarte absorbiti de prezentarea lor, ei isi pot interpreta gresit auditoriul. Fie ca sunt
personalitati imorale sau conservatoare, cei nascuti astazi exercita o mare influenta asupra
celorlati, dar reactiile pe care le provoaca sunt adesea tulburatoare pentru ei. In consecinta, pot
sfarsi prin a ignora complet ceea ce trebuie sa critice.

Nativii zilei de 27 mai pot fi atat de devotati activitatii lor incat vor persevera in timp, chiar daca
le sunt sau nu recunoscute meritele. Astfel, ei au mari sanse sa reuseasca ceea ce si-au propus. Pe
de alta parte, ei pot fi orbi in ceea ce priveste defectele lor.

Tipic pentru nativii zilei de 27 mai este sa realizeze cele mai mari succese departe de locul lor de
nastere. Ei pot simti nevoia sa calatoresca in alte localitati, unde vor deveni cetateni « adoptati ».
Sa traiasca departe de casa poate fi extrem de dificil pentru ei. Depasirea obstacolelor, inovarea
si depasirea provocarilor legate de noua situatie este specialitatea nativilor zilei de 27 mai. In
timpul orelor de repaus, ei vor cauta sa se bucure de tot ceea ce pot. Varietatea oferita de noile
locuri le va prii de minune din acest punct de vedere.

SFATURI: Chiar daca nu dai atentie criticilor celorlalti, fii atent la constiinta proprie. Lasa-te
condus de sinele tau cel mai elevat. Nu exagera cu munca. Ia-ti vacante cat de frecvent poti.
Atentie la reactiile pe care le provoci. Nu trece atat de usor peste greselile tale.

PUNCTE FORTE:
Are umor
Consecvent
Sofisticat

PUNCTE SLABE:
Fara tact
Ii lipseste autocritica
Depresiv
Gemeni, Douazeci si opt mai - Ziua deschizatorului de drumuri
Nativii zilei de 28 mai sunt cei mai fericiti atunci cand demareaza proiecte noi, cand isi
implementeaza ideile unice si cand se simt liberi sa impartaseasca ceea ce gandesc celor din jurul
lor. Munca lor este originala si eleganta in simplitatea ei. De obicei, datorita orientarii lor spre
viitor, a stilului dur si a punctelor de vedere individuale evoluate, ei reusesc sa realizeze ceva
atunci cand isi gasesc meseria potrivita. In acest rastimp, ei se pot mentine la suprafata, trecand
de la un loc de munca la altul sau de la un grup social la altul.

Persoanele nascute astazi nu sunt doar individualitati orientate spre idee, ci chiar infaptuiesc ceea
ce gandesc. Libertatea individuala de a actiona este piatra lor de temelie. Din nefericire, uneori
sunt luati de val si uita regulile care ne integreaza in societate. In cazul in care se pacalesc pe ei
insisi, vor fi doborati de situatii in urma carora le va fi foarte greu sa se repuna pe propriile
picioare. Daca sunt persoane hotarate, ei vor continua nestingheriti. In cazul in care nu sunt tari
pe pozitie, este posibil sa o ia pe cai gresite.

Povestile de succes ale nativilor zilei de 29 mai sunt foarte variate din punctul lor de vedere.
Nativii acestei zile vor ajunge foarte rar sa reuseasca in viata prin intermediul unor cunostinte
sau prin nepotism. In cazul lor, este mult mai probabil sa se remarce prin aplicarea propriilor
talente. Indivizii mai putin evoluati nascuti pe 28 mai pot suferi foarte mult de frustrarea de a nu
fi recunoscuti. Ei considera ca este foarte dificil sa ii faca pe ceilalti sa le asculte parerea cand
este vorba de probleme de o importanta majora. De obicei, ei trebuie sa se adpateze oricarui
sistem in care lucreaza si sa se abtina uneori sa-si exprime ideile. Vor avea posibilitatea sa se
remarce in momentul in care li se va da mana libera la inovatii si nu trebuie sa se dea cu capul de
toti peretii si sa starneasca aversiunea celorlalti.

Persoanele nascute pe 28 mai sunt rareori profesori buni si pot avea dificultati in explicarea
masurilor pe care le intreprind pentru a-si concretiza ideile neobisnuite. Ei nu se remarca drept
persoane de actiune. Datorita pornirilor excesive ale ego-ului lor, ei se pot detasa de ei insisi sau
de cei din jurul lor. Astfel, nativii zilei de 28 mai au nevoie sa se gandeasca mai mult la
motivatiile lor si la ale celorlalti.

Uneori, cei nascuti astazi vor avea probleme in finalizarea proiectelor, mai ales datorita faptului
ca incep atat de multe lucruri in acelasi timp. Faza de inceput a fiecarui proiect este cea care ii
atrage in mod deosebit. Ei pretuiesc inovatia pentru sensul ei profund si au nevoie in mod
constant de noi stimuli. Este posibil ca ei sa se teama de procesul de repetitie. Considera ca daca
zabovesc prea mult la un proiect, isi vor pierde sursa de inspiratie si vor incepe sa actioneze in
mod mecanic. Nativii zilei de 28 mai trebuie sa invete neaparat sa intretina si sa persevereze. Ei
vor intampina adevarate provocari atunci cand vor incerca sa le prezinte celorlalti ceea ce
gandesc.

SFATURI: Stabileste-ti corect prioritatile morale. Nu te descuraja atat de usor. Mentine un


lucru inainte de a trece la un altul. Gaseste-ti domeniul de activitate in care excelezi si incearca
sa inovezi in cadrul acestuia. Incearca sa nu mai fii atat de secretos in ceea ce priveste
sentimentele proprii. Relaxeaza-te.

PUNCTE FORTE:
Unic
Individual
Creativ

PUNCTE SLABE:
Egoist
Inselator
Nerabdator
Gemeni, Douazeci si noua mai - Ziua oamenilor energici
Temele majore din viata celor nascuti pe 29 mai includ revelatia, traditia si schimbul de idei.
Atrasi de situatiile si intamplarile dramatice, ei nu sunt tipul de indivizi care se sustrag bataliilor
sau sunt adeptii nedreptatilor. In cazul in care stiu sa ascunda sau sa dezvaluie adevarul pe care il
percep, ei vor ajunge in situatia de a lucra pentru organizatii in care isi pot manifesta aceste
calitati. In calitate de angajatori, parinti sau administratori, persoanele nascute pe 29 mai cauta
mai degraba sa fie in consens cu ceilalti, decat sa dicteze si au talentul de a pune in aplicare cele
mai bune sugestii si critici.

Desi persoanele nascute pe 29 mai sunt adesea implicate in imbunatatirea vietilor celorlalti si pot
fi considerate chiar altruiste, ei nu-si vor uita nicioadata propriile interese. Cei nascuti astazi au o
modalitate aparte de a echilibra aceste doua laturi. Intr-adevar, ei nu vad nici o contradictie intre
a-i ajuta pe ceilalti si, in acelasi timp, de a-si indeplini propriile nevoi.

Datorita tendintelor combative, cei nascuti astazi pot simti nevoia sa-si dezvolte capacitatea de a
evita confruntarile atunci cand este posibil. Pe de alta parte, exista cazuri in care agresiunea
reprimata in cadrul individualitatilor poate duce la sentimente de respingere. Din acest motiv,
persoanele nascute pe 29 mai nu ar trebui sa-si reprime sentimentele de agresiune si manie, ci
mai degraba sa gaseasca o cale acceptata din punct de vedere social sa le exprime. In general,
persoanele nascute pe 29 mai trebuie sa evite sa-si neglijeze sentimentele punand accent prea
mult pe puterea schimbatoare a mintii.

Adesea, nativii zilei de 29 mai se percep in calitate de aparatori ai sortii, de conservatori ai


traditiei. Una din preocuparile lor este reexaminarea traditiilor intr-o lumina moderna si reala. Ei
nu vor pune prea mare pret pe bani sau posesiuni. Fiind destul de curiosi prin natura lor, ei pot
atrage aceste lucruri fara sa faca prea multe sfortari. Pentru cei nascuti astazi este foarte
important sa aiba un auditoriu. Acest auditoriu poate consta in colegii sau angajatii din cadrul
afacerii pe care o conduc. In cazul in care vor fi private de aceste debuseuri, persoanele nascute
pe 29 mai vor suferi de frustrari acute.

Agerimea minti este o caracteristica a celor nascuti pe 29 mai. Ei vor pretui inteligenta, farmecul
si umorul. In mod special, ei admira arta vorbirii, cum ar fi conversatia si dezbaterea, chiar daca
sunt sau nu practicanti ai acestui stil. Desi puterile mentale si verbale pe care le detin nativii par
sa domine personalitatile acestei zile, dorintele fizice trebuie exprimate neaparat. Persoanele
nascute pe 29 mai care au suferit accidente sau boli lupta sa-si depaseasca deficientele si sa le «
compenseze ». Desi cei nascuti pe 29 mai sunt extrem de activi, ei vor face tot ce le sta in putinta
sa dirijeze evenimentele cat mai rezonabil posibil. Vor realiza acest lucru si prin faptul ca permit
lucrurilor si evenimentelor sa se deruleze de la sine.

SFATURI: Nu te teme sa cauti ajutor in alte parti. Impartaseste-ti problemele celorlalti.


Invata sa te protejezi impotriva pericolelor externe. Asuma-ti riscurile. Controleaza-ti sovinismul
cand este vorba de simpatiile si antipatiile tale personale.

PUNCTE FORTE:
Implicat
Protector
Expresiv

PUNCTE SLABE:
Reprimat
Constant
Combativ
Gemeni, Treizeci mai - Ziua timpului scurt
Dorinta de libertate si independenta functioneaza atat negativ cat si pozitiv in cazul nativilor
zilei de 30 mai. Le va fi foarte greu sa mentina aceeasi rutina an dupa an. Deoarece vor tanji
dupa schimbarea brusca si extrema, vor avea de infruntat frustrari majore daca sunt reprimati.
Adesea, nativii zilei de 30 mai doresc sa fie persoane responsabile, de incredere si de care poti
depinde. Desi se vor repeta constant, le va fi foarte dificil sa duca la bun sfarsit anumite sarcini.
Cei nascuti astazi isi pot aduce cel mai bine contributia si se pot exprima prin munca individuala,
initiativa individuala si viziunea personala.

Persoanele nascute pe 30 mai atrag adesea mania persoanelor pe care le dezamagesc. Nu este
drept sa fie invinovatiti nativii acestei zile pentru tot ceea ce decurge rau sau pentru siretenie
pentru ca schimbarea si instabilitatea sunt firesti pentru ei. Intr-adevar, toanele lor, in cazul in
care sunt barbati se pot schimba intr-o singura secunda. Femeile nascute astazi pot actiona intr-
un mod uimitor de echilibrat in situatii simultane. De exemplu, ele pot tine o casa si in acelasi
timp pot conduce o afacere, pot duce o viata secreta si pot visa la noi proiecte.

Persoanele nascute pe 30 mai trebuie sa se feresca sa-si ia angajamente pe care nu le pot onora.
Datorita bunelor intentii, ei vor promite luna de pe cer, inchipuindu-si ca, daca apar probleme
mai tarziu, se vor descurca sa le rezolve. Aceasta este o greseala fatala care ii caracterizeaza pe
nativii mai putin evoluati ai zilei de 30 mai. Acestea se intampla in cazul in care nu apeleaza la
factorul lor de realism. Ei trebuie sa invete ca anumite persoane pe care le intalnesc vor lua ceea
ce spun ei foarte in serios si ii vor bate la cap pana intr-un final. In acelasi mod,
iresponsabilitatea manifestata in cazul banilor trebuie tinuta in frau. Ei pot crea mari greutati
familiilor lor daca nu vor fi chibzuiti din acest punct de vedere. Cei care au predispozitie spre
ruinare ar trebui sa-si limiteze orizonturile. Actioneaza cu pasi marunti, in timp, construieste
incet si sigur.

Viteza este punctul forte al nativilor zilei de 30 mai. Adesea, insa, poate degenera intr-o varietate
frenetica ce le favorizeaza exprimarea energiei emotionale. Totusi, agerimea combinata cu
siguranta, tineretea si atitudiea copilareasca fata de viata ii face pe multi dintre cei nascuti astazi
irezistibil de atragatori. Deciziile pripite ale persoanelor nascute pe 30 mai ii iau prin surprindere
de cele mai multe ori pe cei din jurul lor. Desigur, cand aceste surprize sunt placute ei sunt
bineveniti. In schimb, dupa o vreme prietenii incep sa priveasca in urma la ultimele scheme sau
eforturi ale celor nascuti pe 30 mai si nu ii mai intampina atat de primitor. Pe de alta parte, ideile
celor nascuti astazi sunt avansate, abordarea lor este convingatoare, ambitia si dorinta lor de
finalizare este putenica.

De obicei, persoanele nascute pe 30 mai vor tinti catre nivelele superioare si vor ajunge acolo
doar daca propria lor abilitate de a produce haos nu ii saboteaza. Moderatia, cel mai dificil lucru
pentru persoanele dominate de porniri puternice de acaparare, este esentiala pentru a avea succes
in cariera lor, in dragoste, cat si in cadrul familiei. Nativii zilei de 30 mai sunt muncitori foarte
exacti si lucreaza foarte bine cu mainile. Atunci cand fac ceea ce le place, nativii exceleaza din
punct de vedere tehnic. In aceste conditii, ei vor avea asigurate elementele de baza care le sunt
atat de necesare.
SFATURI: Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala. Evita sa fii distras. Actioneaza deliberat si cu
un scop anume. Fereste-te de schemele nefondate si de frivolitate.

PUNCTE FORTE:
Rapid
Expansiv
Priceput

PUNCTE SLABE:
Foarte sensibil
Nervos
Instabil
Gemeni, Treizeci si unu mai - Ziua lamei taioase
Adesea, cei nascuti pe 31 mai exprima imaginea unor persoane dure si reci. In realitate, ei sunt
mult mai draguti odata ce incepi sa ii cunosti. Uneori, ei pot fi perceputi ca persoane
sentimentale, chiar sufletiste. Persoana exterioara sau masca pe care si-o prezinta in contact cu
lumea este adesea purtata pentru a-si ascunde nesiguranta sau chiar o trauma suferita in anii
copilariei. Cei nascuti astazi actioneaza ca tragatori de elita si ca persoane ce detesta stupizeniile.
Capabili si eficienti pana la extreme, ei cred in abordarea cu grija a detaliilor vietii. Nativii zilei
de 31 mai au tendinta sa se repete intruna. Totusi, prin faptul ca incearca sa-si impuna mesajul
acasa, pot deveni enervanti pentru cei cu care locuiesc. O alta trasatura negativa a lor este
tendinta permanenta de a comenta orice.

Activitatea si energia abunda in tot ceea ce fac nativii zilei de 31 mai. Apartenenti ai zodiei
Gemeni, ei sunt orientati spre latura intelectuala, dar si latura lor fizica este la fel de prezenta.
Uneori, ei pot depasi latura mentala. Chiar si atunci cand cei nascuti astazi iau o decizie care nu
ii caracterizeaza, ei isi schimba foarte rar parerea. Poate doar in conditiile in care fac apel la
latura lor sentimentala. Dar acest lucru este foarte greu de atins pentru ca nu este prea usor sa
ajungi la sufletul lor. Chiar si cei apropiati lor pot lupta luni sau chiar ani pana sa ajunga la
sufletul lor. Este insa posibil sa fie cuceriti mai usor in plan sentimental atunci cand detin
argumente temeinice ce implica onoare si incredere. Atat din punct de vedere sexual cat si
emotional, nativii zilei de 31 mai sunt atrasi ca un magnet de indivizii pasionali.

Prin felul lor de a gandi si prin metodele pe care le abordeaza ei pot avansa. Nativii care sunt in
vizorul publicului, in general incearca sa aiba un auditoriu variat, decat sa se prezinte ca elitisti
ale caror idei sunt accesibile doar unor anumite categorii sociale. Exprimand acest mesaj,
persoanele nascute pe 31 mai sunt extem de sigure pe ele. Crezul lor este ca increderea
favorizeaza succesul. Cealalta parte a monedei este aceea ca ei pot fi nepregatiti pentru esec, fapt
care ii va tulbura in totalitate. Din fericire, puterile lor recuperatorii sunt puternice, astfel incat ei
isi vor reveni curand.

Personalitatea celor nascuti pe 31 mai are si parti lipsite de forma, chiar haotice. Nativii acestei
zile sunt caracterizati de o predispozitie pentru schimbarea rapida si sunt inzestrati cu talentul de
a se adapta. Uneori, cei nascuti astazi incearca sa contracareze asemenea tendinte aderand la
structuri rigide. Nativii zilei de 31 mai sunt adesea pe punctul de plecare. Ei fac anumite lucruri,
se deplaseaza in anumite locuri, repara, demareaza noi proiecte. De cele mai multe ori, cei
nascuti pe 31 mai sunt foarte priceputi din punct de vedere tehnic si vor sa atraga atentia cu acest
lucru. In cazul in care sunt inzestrati cu mai multe talente, ar fi bine sa se concentreze asupra
unui singur domeniu.
Nativii cei mai de succes invata sa aduca extremele personalitatilor lor in armonie, adesea prin
intermediul muncii lor, al familiei sau in relatiile sociale. In cazul in care nu obtin nici un succes
in acest sens, ei vor aparea ca niste suflete chinuite, intr-o permanenta lupta cu frustrarile si
nefericirea. Nici macar uitarea ce vine odata cu activitatea continua, nici evadarea temporara din
sfera problemelor nu le da sansa sa se linisteasca. Majoritatea celor nascuti pe 31 mai isi gasesc
foarte greu linistea sufleteasca.
SFATURI: Abordeaza direct problemele emotionale. Actioneaza la fel ca in cazul problemelor
externe. Din cand in cand, nu mai fi atat de taios. Evita comentariile. Acestea reprezinta doar o
pierdere de timp si energie. Gaseste-ti pacea interioara.

PUNCTE FORTE:
Anti-prostie
Capabil
Adaptabil

PUNCTE SLABE:
Agitat
Extremist
Evazionist
Gemeni, Intai Iunie - Ziua persoanelor publice
Persoanele nascute pe 1 iunie se afla foarte adesea in atentia publicului sau analizeaza ultimele
mode si tendinte din societate. In ambele situatii sunt preocupati sa vada sau sa fie vazuti intr-un
context social. Este foarte posibil ca cei nascuti in aceasta zi sa manifeste interes pentru istorie,
dar interesul lor se indreapta mai ales catre modul in care aceasta influenteaza prezentul. Intr-
adevar, nativii acestei zile isi mobilizeaza toate fortele pentru a fi la curent cu tot ce este de
ultima ora: imbracaminte, conversatie, lectura si studiu in diferite domenii.

Aceasta nu inseamna ca nativii zilei de 1 iunie sunt persoane sociabile. Uneori, la un prim
contact, ei pot parea indivizi extrovertiti, chiar exhibitionisti. Aceasta atitudine exteriorizata este
de fapt in foarte multe cazuri doar o masca a unei personalitati izolate si singuratice. Ca atare,
este foarte greu pentru oricine sa reuseasca sa cunoasca intr-adevar bine acesti oameni
neobisnuiti, desi multi ar putea crede ca ii cunosc. De asemenea, cei nascuti pe 1 iunie sunt
adevarati maestri cand este vorba sa-si ascunda sentimentele si faptele. Intr-adevar, putin sunt
admisi in lumea privata a unui individ nascut la 1 iunie.

Nativii, barbati sau femei, traiesc rareori fara partener pentru ca urasc sa fie singuri. Pentru a
evita singuratatea, unii nativi ai zilei de 1 iunie se arunca in activitati sociale si reusesc sa se
inconjoare de gurpuri intregi de prieteni si cunostinte. Rareori persoanele nascute in aceasta zi
vor tolera ignoranta. Ei se mandresc cu vastele lor cunostinte despre o mare varietate de subiecte,
desi cunostintele din domeiul lor de specializare s-ar putea sa nu fie chiar atat de profunde.
Oricum, in domeniul care ii intereseaza cel mai mult, ei depun eforturi foarte mari pentru a
acumula o cantitate impresionanta de informatii. Deseori, persoanele nascute in aceasta zi au o
usurinta deosebita in asimilarea limbilor straine si chiar aptitudini pentru sarcini care presupun
dexteritate manuala. Nativii zilei de 1 iunie au si un fler aparte in ceea ce priveste cunoasterea
oamenilor, a nevoilor si dorintelor acestora. Datorita acesti caracteristici, ei pot fi agenti de
vanzari excelenti pentru ca au un ochi bun in a „lua masura” unui posibil client. De asemenea,
oamenii nascuti la aceasta data ar putea fi detectivi extraordinari in cazul in care au energia si
rabdarea de a suporta plictiseala si asteptarea pe care le presupune aceasta profesie solicitanta.
Imbunatatirea puterii de concentrare, care nu este punctul lor forte, si cultivarea capacitatii de a
se amuza singuri fara sa apeleze la stimuli externi sunt cruciale pentru dezvoltarea personalitatii
lor.

Nativii au simtul valorii lucrurilor, fiind foarte buni cumparatori. In general, sunt foarte agili in
manevrarea banilor. Datorita deosebitei aprecieri pe care o arata fata de produsele altora si
talentului de a imita, nativii intampina adesea dificultati in constientizarea propriului potential
creativ. Increderea in individualitatea lor este esentiala pentru evolutie. Fara ea, chiar si cea mai
mare capacitate de creatie se poate atrofia. In plus, oamenii nascuti pe 1 iunie trebuie sa gaseasca
curajul de a face investigatii profunde asupra lor insisi. Cand descopera cine sunt si ce vor cu
adevarat, nativii trebuie sa isi continue drumul indiferent de ceea ce gandesc partenerii sau
prietenii.

SFATURI: Incearca sa te detasezi uneori de valorile societatii si de ceea ce asteapta altii de la


tine. Ai curajul sa fii tu insuti intr-un mod cat mai profund si accepta-te asa cum esti. Descopera-
ti punctele forte si pune-le in practica in ciuda adversitatilor.
PUNCTE FORTE:
Perceptie vizuala
Agil
Amuzant

PUNCTE SLABE:
Temperamental
Distras
Nerabdator
Gemeni, Doi Iunie - Ziua finalizatorilor
Pentru cei care s-au nascut pe 2 iunie, problemele si greutatile abunda. Aceasta nu este chiar
atat de rau. Nativii considera incercarea de a depasi aceste piedici un adevarat mod de viata. De
fapt, atunci cand lucrurile merg prea usor, nativii zilei de 2 iunie pot cauta sau chiar isi pot crea
probleme noi de care sa se ocupe. Persoanele nascute in aceasta zi isi aleg adesea profesii in care
sa ii ajute pe ceilalti sa isi rezolve greutatile. In acest sens, ei pot privi obiectiv problemele
personale cu care acestia s-au confruntat toata viata lor. Rareori, femeile nascute in aceasta zi se
vor casatori cu o persoana simpla, necomplicata. Intr-adevar, casatoria cu o persoana cu un
caracter complicat le furnizeaza provocari permanente, dar presupune si o implicare plina de
interes. Din pacate, acele femei care au o astfel de relatie pot ajunge sa sufere profunde frustrari
emotionale, luptandu-se cu limitarile si cu negarea propriilor nevoi, cat si ale partenerilor lor.

Vietile indivizilor nascuti in 2 iunie sunt rareori sau chiar niciodata sterse. Intr-adevar, varietatea
este necesara pentru a satisface nevoile si pornirile complicate ale celor nascuti in aceasta zi si
astfel apar din abundenta proiecte si incercari noi. Un esec nu slabeste in nici un fel entuziasmul
acestor suflete cutezatoare. De fapt, persoanele nascute pe 2 iunie devin din ce in ce mai de
neclintit cu fiecare zi ce trece. Ei invata sa supravietuiasca aproape oricaror intemperii, de la
esecuri personale la calamitati de toate felurile. In cele din urma, nimic nu este privit ca o
catastrofa coplesitoare intr-o viata plina de mici dezastre. Nativii acestei zile sunt oameni de
nadejde, capabili sa manevreze aproape orice situatie de criza care poate aparea. Ei sunt extrem
de valorosi atat acasa, cat si la serviciu, dar trebuie sa isi controleze tendinta de a oferi sfaturi
nedorite.

Viata emotionala a nativilor zilei de 2 iunie este tumultoasa. Sentimentele lor sunt foarte
complexe si greu de caracterizat. Desi persoanele nascute pe 2 iunie fac fata situatiilor de criza,
in viata personala acestea par sa le depaseasca puterea de rezolvare. Aceasta pentru ca nativii
zilei de 2 iunie trec prin schimbari periodice. Mai mult de atat, impulsurile lor nu ii conduc spre
siguranta, confort si fericire, ci mai degraba spre situatii dificile si precare.

Desi pun mare pret pe libertate, nativii se simt atrasi de angajamente. In nenumarate randuri,
acestia renunta in esenta la libertatea lor pentru a se lega de o alta persoana. In acest fel, pot
contribui la nefericirea altei persoane sau la cea personala, dar ei considera ca tot raul este spre
bine. De foarte putine ori persoanele nascute pe 2 iunie constientizeaza natura neobisnuita a
realtiilor lor si nici nu sunt interesati in mod deosebit de „cantarirea” problemelor proprii. Totusi,
cu toate greutatile lor, extraordinarii organizatori nascuti astazi reusesc sa ajunga la o anumita
stabilitate in viata lor si pe masura ce inainteaza in varsta dau impresia ca nu exista nimic ce ei sa
nu poata rezolva.

SFATURI: Nu duce lumea intreaga pe umerii tai. Gandeste-te la tine mai des si cultiva-ti
independenta. Nu implica tot timpul alte persoane in planurile tale. Incearca sa faci lucrurile si de
unul singur. Cauta in mod constant si activ fericirea si multumirea. Fii mai retinut cu sfaturile
pentru ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Inventiv
Adaptabil
Rezolva probleme

PUNCTE SLABE:
Bagacios
Generator de probleme
Gemeni, Trei Iunie - Ziua oratorilor
Persoanele nascute pe 3 iunie simt o mare nevoie de a-si comunica ideile si de obicei reusesc
acest lucru prin discursuri. Limbajul lor, fie scris sau oral, este foarte original, iar uneori este atat
de subtil sau ironic incat unora le este greu sa inteleaga mesajul. Pe de alta parte, atunci cand
nativii acestei zile se implica emotional, ceilalti nu ii pot intelege foarte bine si chiar le poate
displacea franchetea acestora. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie mai lucizi si mai diplomati.

Atat continutul cat si volumul discursurilor pe care le pot compune cei nascuti in 3 iunie este
impresionant. Oamenii nascuti in aceasta zi au capacitatea de a vorbi in continuu daca sunt foarte
interesati de un anume subiect, iar uneori interesul lor continua mult timp dupa ce auditoriul s-a
plictisit. Atunci cand cei care ii asculta sunt profund implicati, nativii din aceasta zi au energia
necesara pentru a le mentine atentia.
In general, persoanele nascute pe 3 iunie nu lasa prea mult loc pentru compromisuri si, indiferent
daca sunt pro sau contra, vocifereaza la fel de mult pentru a-si apara sau promova punctele de
vedere. Indivizii nascuti in aceasta zi sunt astfel usor de atras intr-o dezbatere sau discutie si
deseori se intampla sa isi faca cunoscute parerile intr-un mod foarte indraznet, chiar si atunci
cand nu sunt solicitati. Sunt foarte putine cazurile in care nativii acestei zile cedeaza intr-o
disputa.
Indivizii nascuti pe 3 iunie sunt persoane rationale si foarte agere, dar nu mai presus de folosirea
prezentei fizice atunci cand vor sa isi atinga scopul. Oricum, atat barbatii cat si femeile sunt de
obicei persoane seducatoare, dar nu neaparat intimidante. Un individ nascut pe 3 iunie poate cere
inclusiv ca argumentele sale sa fie luate in considerare avand o baza logica. Atunci cand este
intr-o alta dispozitie, nativul de poate rezuma sa dea ordine scurte. Intr-adevar, se pot dovedi a fi
destul de tiranici atunci cand este atins un subiect mai sensibil pentru ei. In acest caz, este mai
bine sa fie lasati sa se calmeze.

Daca exista un lucru pe care cei nascuti in aceaasta zi il respecta, atunci acela este un argument
verbal bine gandit si expus, indiferent daca sunt de acord sau nu cu acesta. Cei care doresc sa le
intre in gratii ar trebui sa retina acest amanunt. In realitate, cei nascuti pe 3 iunie reactioneza mai
bine la o atingere voalata, decat la un pumn cu manusa si pot fi chiar mituiti cu o anumita placere
daca abordarea este cea potrivita.

Oamenii nascuti pe 3 iunie pot fi reprezentati de orice tip de combinatie de istetime, ironie sau
sarcasm. In special atunci cand sunt agasati, cuvintele lor taie precum un cutit si pot fi
devastatoare pentru sentimentele celor din apropierea lor. S-ar putea ca ei sa nu isi dea seama de
adevarata dimensiune a puterii pe care o exercita in acest domeniu si, ca atare, trebuie sa fie mai
atenti la reactiile celor dragi in astfel de situatii.

Cea mai mare pedeapsa pentru nativii acestei zile este sa nu fie bagati in seama. Tacerea si
inchiderea oricarui canal de comunicare pot fi folosite cu mare eficienta impotriva persoanelor
nascute pe 3 iunie. Aceasta arma trebuie folosita in mod cumpatat. Atunci cand cineva incearca
sa obtina o simpla reactie din partea lor, poate avea surpriza unui raspuns mai violent decat cel
asteptat. Nativii acestei zile nu suporta prea bine sa fie desconsiderati, iar reactiile lor pot fi
biciuitoare.
SFATURI: Nu fii prea increzator. Nu poti iesi din orice situatie prezentand argumente verbale.
Controleaza-ti temperamentul prea incisiv si permite celorlalti sa aiba propriile parerei. Cuvintele
pot rani. Arata mai multa intelegere si compasiune.

PUNCTE FORTE:
Verbal
Convingator
Inteligent

PUNCTE SLABE:
Dominator
Uituc
Gemeni, Patru iunie - Ziua expertizei critice
Din cauza mintii lor agere si a usurintei de exprimare, oamenii nascuti pe 4 iunie atrag in
general atentia atunci cand se vorbeste pe marginea unui subiect care ii poate inspira pozitiv. In
schimb, atunci cand isi exprima dezacordul, rareori reusesc sa fie diplomati sau subtili. Desi nu
sunt neaparat inzestrati cu calitati de lider, cei nascuti in aceasta zi ar putea totusi sa descopere ca
au ajuns in pozitii inalte. S-ar putea sa se simta nesiguri in aceste pozitii si, ca urmare, trebuie sa
se fereasca de un comportament autocratic. Ei sunt mult mai fericiti atunci cand lucreaza ca
membri imputerniciti ai unei echipe.

Persoanele nascute pe 4 iunie trebuie sa aiba grija sa nu isi ingradeasca nepretuita flexibilitate in
favoarea unor reguli stricte, dogme sau obligatii dubioase. Nativii acestei zile nu se simt
niciodata mai bine decat atunci cand se afla in stadiile de cunoastere a unei profesii sau a unui
lucru de interes, jucand rolul unui student sau invatacel si lucrand la propria perfectionare. Este
foarte important ca ei sa aiba mereu proiecte noi la orizont pentru ca se pot simti foarte repede
nesatisfacuti de orice tip de activitate care ii constange si care le limiteaza dezvoltarea. In cel mai
rau dintre cazuri, ei isi pot descarca aceste frustrari asupra membrilor familiei, asupra prietenilor
sau colaboratorilor pe linie de serviciu.

Indivizii nascuti in aceasta zi trebuie sa-si foloseasca abilitatile oratorice intr-un mod constructiv.
Observatiile lor critice, oricat de intuitive, pot starni situatii antagonice. Ei trebuie sa se
concentreze mai putin asupra adevarului obiectiv si mai mult asupra relatiilor interumane.
Cultivarea unui simt al umorului relativ lipsit de sarcasm poate reprezenta o contributie
extraordinara in realizarea acestui scop.

Nu se pot nega abilitatile tehnice ale celor nascuti in aceasta zi. Adesea, ei devin experti in
domeniul lor si sunt apreciati la locul de munca. Multi dintre cei nascuti pe data de 4 iunie nu
numai ca exceleaza in ceea ce fac, dar sunt si capabili sa aduca o doza sanatoasa in structura
mediului lor. Desi s-ar putea sa aiba sentimente amestecate, contradictorii, atunci cand trebuie sa
ia decizii pentru altii, talentul lor organizatoric este impresionant si sunt capabili sa transforme
indivizi diferiti intr-o unitate efectiva.

De obicei, persoanele nascute la 4 iunie acorda o mare importanta intuitiei lor. N-ar trebui sa faca
niciodata greseala de a gandi prea mult si de a permite partii lor rationale sa submineze puterea
intuitiva. Adeseori, sunt exagerati in ceea ce priveste munca depusa. Ei risca sa piarda viata
emotionala daca se arunca in prea multe activitati solicitante. Nevoile fizice, atat de recreere cat
si de sex, nu trebuie suprimate, ci exprimate. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa isi faca timp
pentru a-si demonstra afectiunea fata de cei pe care ii iubesc si sa se implice in activitati zilnice
simple. Acceptarea afectiunii nu este o problema pentru cei nascuti pe 4 iunie, dar acceptarea
ajutorului ar putea fi. Sa invete sa dea, dar si sa primeasca este un pas important in dezvoltarea
lor ca fiinte umane.

SFATURI: Analizeaza-ti cu atentie propria persoana. Cauta puncte de ghidare in calea pe care o
parcurgi. Nu te teme sa ceri ajutor. Accepta-te asa cum esti si de asemenea fi mai afectuos si mai
iertator cu ceilalti. Ia-ti concedii frecvente de la locul de munca. Din cand in cand invata sa te
relaxezi. Goleste-ti mintea uneori.
PUNCTE FORTE:
Rational
Verbal
Intuitiv

PUNCTE SLABE:
Exigent
Prea critic
Stresat
Gemeni, Cinci Iunie - Ziua drumului luminos
Cei nascuti in data de 5 iunie sunt adesea uimiti atunci cand ceilalti nu reusesc sa ii inteleaga.
Limbajul pe care il folosesc este cat se poate de clar si simplu, bazat pe fapte, pragmatic. Totusi,
ideile lor pot fi destul de incalcite, incurcate si uneori fara nici o legatura cu realitatea. Cei care ii
asculta ar putea sa le urmareasca sirul gandurilor, dar nu vor reusi totusi sa prinda intelesul sau
intentiile ascunse in spatele lor. Unii oameni nascuti pe 5 iunie pun prea mult accent pe
dezvoltarea ideilor si a sistemelor de gandire si prea putin pe activitatile firesti din viata de zi cu
zi.

Este adevarat ca multi dintre nativii acestei zile par sa traiasca in propria lor lume. Totusi,
comunicarea este atat de importanta pentru ei, incat se vor simti foarte frustrati atunci cand nu
vor fi intelesi sau vor fi intelesi gresit. Persoanele de succes nascute in aceasta zi invata sa ridice
stacheta si in acelasi timp sa le acorde oamenilor timpul si spatiul necesar pentru a asimila ceea
ce spun ei. Indivizii mai putin evoluati nascuti pe 5 iunie sunt foarte grabiti, asteptandu-se ca
ceilalti sa le anticipeze urmatorul gand. In loc sa spuna clar ceea ce au de gand, ei trebuie sa
invete sa isi analizeze ideile si sa le exprime intr-un mod accesibil si cumpatat. De exemplu, in
loc sa foloseasca o multime de argumente pentru a sustine o pozitie, expunerea unui singur
argument convingator ar putea fi mult mai eficienta.

Pe masura ce inainteaza in varsta, majoritatea celor nascuti pe 5 iunie devin mai rezervati, mai
cumpatati si mai meditativi. Daca isi pot controla energia, metodele lor sistematice le vor da
posibilitatea sa isi ordoneze viata foarte bine. Daca nu, haosul va domni in viata lor. Nativii zilei
de 5 iunie nu ar trebui sa isi piarda entuziasmul niciodata. Ei trebuie sa invete sa il tina in frau, sa
accepte dezamagirile si esecurile fara sa clinteasca si sa le abordeze cu stapanire de sine.

Persoanele nascute pe 5 iunie au o puternica latura impulsiva care ii obliga sa faca lucrurile bine.
Unele femei nascute in aceasta zi nu sunt luate in serios in primii ani de viata, dar se pot
transforma in persoane foarte capabile, dovedindu-le celor care le-au subapreciat ca s-au inselat.
Multi dintre nativii zilei de 5 iunie sunt predispusi sa se ingrijoreze daca nu sunt pregatiti pana la
ultimul amanunt si pentru orice eventualitate. „Si daca…?” este o intrebare pe care si-o pun in
mod constant, atat lor, cat si celorlalti. Aceasta ingrijorare apare de obicei din teama de a nu fi
criticati sever pentru greselile facute sau de a nu parea ridicoli. Daca ar putea sa se mai destinda
si ocazional sa faca haz de necaz, ar fi mai fericiti si mai sanatosi.

Majoritatea persoanelor nascute pe 5 iunie sunt foarte competitive si le place sa castige. Desi nu
sunt perfectionisti prin natura firii lor, nativii acestei zile se forteaza fara mila in acest sens,
gandindu-se ca o astfel de atitudine ii va ajuta sa reuseasca. Adesea, cel mai mare dusman al lor
si-l creaza singuri. Ei au darul de a le crea si altora greutati care nu exista. Conflictele mentale ii
atrag in mod deosebit, dar cel mai adesea provocarile fizice sunt cele carora trebuie sa le faca
fata. Starile de anxietate pot fi evitate daca gasesc satisfactie in activitati care combina efortul
intelectual cu cel fizic.

SFATURI: Unele forme de antrenament mintal sunt esentiale pentru succesul tau. Simplifica-
ti gandurile. Expune-ti clar intentiile. Asigura-te ca toata lumea te sustine in continuare.

PUNCTE FORTE:
Energic
Sistematic
Ager

PUNCTE SLABE:
Anxios
Haotic
Dezorientat
Gemeni, Sase iunie - Ziua vizionarului
Nativii zilei de 6 iunie poseda o viziune caracteristica care se poate manifesta in cadrul
profesiei, in afacerile de familie si in domeniul lor de studiu si va influenta fiecare aspect al vietii
lor. Pentru ei este foarte important sa isi duca la bun sfarsit planurile de anvergura pe care le
incep. Astfel, cei nascuti astazi pot fi singuratici sau incapabili sa se deschida in profunzime in
fata celor apropiati. Ei au impresia ca si-au exprimat deja sentimentele ce stau de fapt ascunse in
sufletul lor.

Cel mai mare pericol pentru cei nascuti pe 6 iunie este ca viziunea lor ii va duce la extreme, atat
in ceea ce priveste oamenii, cat si faptele. Rezultatele negative ale unui asemenea extremism pot
implica atat vatamari personale cat si esecuri si chiar deces. Astfel, cei nascuti astazi trebuie sa
fie protejati atunci cand fac uz de energii neobisnuite.

Polaritatile de toate felurile ii captiveaza pe cei nascuti pe 6 iunie. Nativii acestei zile nu au prea
mult timp pentru a face compromisuri sau pentru a cauta sensul vietii. De obicei, ei vor cauta sa
isi implineasca obiectivele si dorintele. Anumite persoane nascute pe 6 iunie par sa fie moderate
sau chiar conservatoare in comportament. In spatele unei asemenea fatade se ascunde insa o
fiinta cu o fire mult mai radicala. In cazul in care cei nascuti pe 6 iunie sunt obligati de catre
societate sau circumstante sa duca vieti mult mai previzibile, latura lor salbatica se manifesta sub
forma unor vise si fantezii.

Femeile nascute pe 6 iunie pot avea calitati neobisnuite, chiar bizare. In general, insa, barbatii
nascuti astazi vor fi cei ciudati. Persoanele mai putin evoluate nascute astazi vor avea un
comportament excentric si o viziune prea slaba asupra lumii. Acesti nativi mai putin inzestrati
sau mai putin avansati trebuie sa invete sa-si accepte rolul in viata. In caz de dezechilibru mintal
extrem, nativii acestei zile se pot manifesta distructiv si chiar criminal.

Cei mai evoluati nativi ai zilei de 6 iunie vor face inevitabil uz de abilitatile lor vizionare pentru
a-i edifica si avansa pe cei din jurul lor. Adesea, ei vor folosi o modalitate de comunicare unica.
Ideile unor asemenea nativi servesc ca sursa de inspiratie pentru cei capabili sa ii inteleaga.
Pentru a ajunge sa aiba o audienta mai mare, nativii zilei de 6 iunie trebuie sa se asigure ca
mesajul lor este foarte bine inteles. Ei trebuie sa fie siguri ca nu intervine nici un fel de blocaj
intre ei si auditoriu.

Cei nascuti pe 6 iunie poseda un zel revolutionar, o dorinta de a reface structurile sociale
existente dupa propria perceptie in scopul de a le imbunatati. Mai presus de toate, libertatea este
o conditie de baza pentru nativi.

SFATURI: Invata sa impartasesti mai mult celorlalti. Atentie la efectul pe care il ai asupra
celorlalti. Nu neglija lucrarile mici de intretinere. Incearca sa ramai cu picioarele pe pamant.

PUNCTE FORTE:
Vizionar
Expresiv
Artistic
PUNCTE SLABE:
Neinteles
Extremist
Aerian
Gemeni, Sapte iunie - Ziua animatorului
Persoanele nascute pe 7 iunie stiu sa simta pulsul publicului, dar adesea ele vor stabili cum
stau lucrurile in cadrul societatii sau familiei. Nativii pot fi visatori, nerealisti sau pot fi persoane
pe care nu te poti baza. Prin felul lor de a fi, ei stiu cum sa traga foloase de pe urma dorintelor si
gandurilor celorlalti. Intr-adevar, increderea si carisma lor pot cauza dezamagire in cazul in care
vor fi desemnati sa preia un rol de conducere si nu vor face fata. Fara indoiala, ei trebuie sa se
aventureze pentru a atrage cat mai multe aprecieri din partea societatii. Cei nascuti astazi sunt
inzestrati cu un sarm seducator care ii captiveaza pe ceilalti. Adesea, acest talent este folosit intr-
o maniera facila, inconstienta, fara vreun calcul prealabil.

In cazul in care doresc sa aiba un succes durabil, pentru nativii zilei de 7 iunie este foarte
important sa se ancoreze profund in realitate si sa nu se multumeasca cu aparentele. Adesea,
fiind considerati superficiali, ei trebuie sa-si extinda orizonturile dincolo de aspectul material al
vietii (haine, masina, casa, bani etc.). Acest lucru va fi factorul cheie in determinarea abilitatii lor
de a pune bazele unor prietenii stranse si de a-si lua angajamente profunde. In cazul in care
trebuie sa-si stabileasca baze mai profunde pentru viata lor, in general, ei vor esua in mod repetat
in relatiile lor personale. Uneori, cei nascuti astazi nu sunt constienti de propriile deficiente, dar
la un moment dat, exista posibilitatea ca o persoana la care tin cu adevarat sa le deschida ochii.

De obicei, „limbajul” in care exceleaza nativii zilei de 7 iunie este cu desavarsire cel non-verbal.
Pentru ei, limbajul vizual, al corpului si limbajul dragostei sunt firesti. Dorinta lor de a-i seduce
pe ceilalti, fie la propriu, fie la figurat, este proportionala cu aptitudinea lor de a face acest lucru.
Aceasta seductie poate lua o forma fizica, dar si una verbala. Din nefericire, ceea ce poate
insemna foarte mult pentru nativii zilei de 7 iunie poate fi doar o impresie trecatoare. Astfel, ei
sunt foarte in masura sa ii dezamageasca pe ceilalti.

Din cand in cand, cei nascuti pe 7 iunie pot manifesta tendinta de a se comporta aparent bizar.
Pentru majoritatea, acest lucru reprezinta o diversiune inofensiva. Este posibil ca ei sa incerce
doar o noua activitate sau o noua modalitate de exprimare, asa cum altii, de exemplu, ar putea
incerca o noua palarie. Intr-adevar, persoanele nascute pe 7 iunie sunt cele mai distractive
persoane ale anului. Acest lucru se observa pe deplin atunci cand ei joaca rolul de gazde.

Nativii zilei de 7 iunie reprezinta in mod categoric tipul de senzuali si atletici carora le place
orice forma de miscare si orice contact fizic. In plus, ei delecteaza prin faptul ca ii socheaza pe
ceilalti si fac glume. Mai presus de toate, ei dispretuiesc tipul de oameni pretentiosi, plini de aere
si ifose. Chiar si cand au foarte mult succes, nativii zilei de 7 iunie se mandresc cu ei insisi prin
faptul ca stiu sa isi parteze bunul simt si sunt la zi cu noutatile. Amuzamentul este probabil cel
care le ofera cea mai mare satisfactie, mai ales in cazul in care ei sunt pusi in situatia de a aprecia
o piesa sau joaca chiar ei in aceasta.

SFATURI: Controleaza-ti puterea de seductie. Ii poti induce pe ceilalti in eroare si vei regreta
mai tarziu. Incearca sa te simti bine (nu mai fi atat de dependent de audienta). Studiaza-ti
temeinic subiectele si expune-le cu seriozitate.

PUNCTE FORTE:
Amuzant
Caraghios
Fermecator

PUNCTE SLABE:
Nu te poti baza pe el
Preocupat
Insensibil
Gemeni, Opt iunie - Ziua individualismului influent
Majoritatea celor nascuti pe 8 iunie demonstreaza abilitati mentale extrem de dezvoltate ce pot
fi foarte bine puse in aplicare in domeniul stiintific, in sectorul umanist sau in arta. In calitate de
conducatori de familie (acest lucru este valabil in special pentru femei) ei demonstreaza un
sentiment puternic al responsabilitatii. Ei demonstreaza ca sunt persoane de caracter si stabile in
momentul in care apar conflicte. Totusi, nativii mai talentati se manifesta cat mai excentric si
mai iesit din comun cu putinta. Echilibrul lor mental poate fi destul de precar datorita ego-ului
lor sensibil si grupului social restrans in care convietuiesc.

Nativii zilei de 8 iunie sunt cunoscuti ca persoane care nu iau in considerare consecintele
actiunilor lor. Ei nu execleaza nici in ceea ce priveste diplomatia. Astfel, o singura greseala ii
poate ruina sau poate anula ani intregi de munca. In astfel de cazuri, planificarea temeinica si
obiectivitatea sunt cruciale pentru finalizarea cu succes a proiectelor. Nativii foarte talentati sau
creativi simt uneori nevoia sa se retraga din tumultul vietii de zi cu zi. Insa, in timpul acestor
perioade de reincarcare a bateriilor sau de recapatare a inspiratiei, ei trebuie sa mentina legatura
cu lumea si evenimentele mondene. Oricum, nativii acestei zile nu sunt cele mai sociabile
persoane (chiar daca studiul oamenilor este pasiunea lor arzatoare). Nativii zilei de 8 iunie se vor
simti confortabil si recompensati in prezenta celorlalti atunci cand vor face parte din cluburi, se
vor ocupa de lucrari sociale sau isi vor practica activitatile preferate.

In tentativa lor de a fi corecti, cei nascuti astazi pot deveni moralisti. Din dorinta de a fi curajosi
ei isi pot dezvolta tendintele agresive. De asemenea, oamenii nascuti pe 8 iunie, chiar si cei
nonconformisti, pot deveni predicatori sau exagerat de moralizatori. Ei solicita celorlalti o
toleranta pe care ei insisi nu o acorda. Pe de alta parte, nativii asteapta loialitate de la ceilalti, dar
in acelasi timp dau si ei dovada de aceasta (in special in ceea ce priveste familia si prietenii).
Totusi, pentru a progresa in dezvoltarea lor personala, cei nascuti astazi trebuie sa-si controleze
sentimentele de vinovatie asociate unui simt exagerat al datoriei.

Datorita cresterii continue a cererilor ce insotesc ascensiunea pe scara succesului si datorita


rezistentei lor scazute la stress, multi dintre cei nascuti pe 8 iunie sunt cei mai fericiti atunci cand
ajung la un nivel de performanta la care ei opereaza satisfacator si unde stageneaza de obicei. Pe
de alta parte, cei destinati sa ocupe pozitii superioare in firme sau in afacerile proprii trebuie sa
fie pregatiti sa faca fata singuratatii si dificultatilor ce insotesc inevitabil o urcare in varful
piramidei. De asemenea, ei sunt foarte constienti de realitatea vietii acolo sus. Cand ocupa
posturi de raspundere sau care implica autoritate, persoanele nascute pe 8 iunie trebuie sa
pastreze viu in minte faptul ca orice lipsa de comunicare intre ei si angajatii lor sau public nu va
face altceva decat sa le intensifice stresul. Asadar, ei trebuie sa pastreze canale de comunicare
deschise ce vor permite un schimb usor de informatii si discutarea problemelor. Daca aceste
cateva cerinte sunt indeplinite, mintile lor vor ramane libere sa isi ia zborul, sa inoveze, sa puna
in practica teoriile si planurile cu rezultate extraordinare ce vor constitui un avantaj si pentru
ceilalti.

SFATURI: Tine sub control aspectele moraliste si critice in ceea ce te priveste. Ia in


consideratie cu grija standardele pe care le stabilesti (in cazul tau si al celorlalti). Relaxeaza-te.
Multumeste-te cu locul in care te afli, cel putin pentru moment. Nu lasa ambitia sa-ti conduca
viata.
PUNCTE FORTE:
Respectuos
Priceput din punct de vedere tehnic
Individualist

PUNCTE SLABE:
Stresat
Extrem de zelos
Predispus la greseala
Gemeni, Noua iunie - Ziua insistentei mentale
Persoanele nascute pe 9 iunie afiseaza o dualitate permanenta. Pe de o parte, ei pot fi indivizi
puternici, iar pe de alta parte, pot fi indivizi pasivi. De obicei, in anumite domenii nativii
demonstreaza calitati puternice si hotarate. In cazul altor domenii, in mod surprinzator, ei sunt
refractari tocmai atunci cand este cazul sa actioneze. Este posibil ca ei sa fie hotarati si puternici
la locul de munca, dar timizi in relatiile personale (in special in faza de initiere a acestor relatii).
Alteori, din contra, ei vor demonstra mai putina ambitie si atractie in cazul carierei lor si vor fi
mult mai dominanti acasa. Acesta dualitate poate exista chiar si in cadrul unui domeniu ce ii
intereseaza si este in mod evident povocator pentru ei. Astfel, in special in sfera emotionala,
ceilalti nu stiu intotdeauna la ce sa se astepte de la un nativ al zilei de 9 iunie. Persoanele
apropiate vor fi intr-adevar surprinse de reactiile nativilor in cazul serviciului.

De obicei, in privinta ideilor, persoanele nascute pe 9 iunie sunt foarte predispuse sa greseasca.
Ei nu renunta la ideile lor prea usor. Sunt sinceri, chiar brutali atunci cand critica punctele de
vedere ale celorlalti. Intr-adevar, din cand in cand, ei pot parea exagerat de critici cu cei care sunt
de partea lor (cei nascuti astazi nu considera loialitatea o virtute). Nativii zilei de 9 iunie pot
deveni adevarati fanatici atunci cand vor sa se asigure ca ei si prietenii lor, familia lor sau
asociatii lor sunt in totatlitate de acord.

Persoanele nascute pe 9 iunie au minti puerile si o orientare logica. Destul de des, ei se vor
manifesta intr-o maniera imatura din punct de veder emotional. Din fericire, calitatile pozitive
vor cantari mai greu decat asemenea copilarii. Cei nascuti astazi au un fel anume de a se
comporta cu copiii. Daca nu au ei insisi copii, adesea lucreaza cu persoane tinere intr-o scoala
profesionala sau ca voluntari si vor iubi copiii altor membrii ai familiei.

Nativii acestei zile trebuie sa se fereasca de expresia necontrolata a emotiilor primitive, in mod
special cand este vorba de gelozie, manie, adoratie sau alte forme negative de manifestare.
Pregatirea intelectuala este cheia in acest caz. Cultivarea obiectivitatii in locul haosului,
imbunatatirea unor aspecte ale vietii, desfiintarea legaturilor artificiale si locurilor inchise pe care
si le-au creat reprezinta provocari importante si in acelasi timp multumitoare. Integrarea este
tema principala in acest caz, cat si transformarea intr-o persoana completa. Cand persoanele
nascute pe 9 iunie reusesc sa aduca aspecte variate ale vietii lor la un loc, ei vor fi capabili sa
obtina fericirea maxima si succesul in tot ceea ce fac. In caz ca nu reusesc acest lucru, ei raman
compartimentati si inconsecventi – extraordinari in anumite domenii si teribil de deficienti in
altele.

SFATURI: Incearca sa-ti stabilesti punctele forte drept standarde in cazul punctelor slabe.
Intelegerea de sine si examinarea sunt cruciale. Retrage-te din tumultul vietii din cand in cand si
mediteaza la anumite lucruri. Sporeste-ti creativitatea cand vrei sa te exprimi.

PUNCTE FORTE:
Sincer
Dotat
Logic

PUNCTE SLABE:
Imatur emotional
Inconsecvent
Neintegrat
Gemeni, Zece iunie - Ziua veseliei si tristetii
Pentru nativii zilei de 10 iunie viata are cu siguranta suisurile si coborasurile ei. Nativii mai
evoluati reusesc sa sintetizeze si sa reconcilieze starile contradictorii (fericirea si tristetea, mania
si depresia, amuzamentul si tragedia). Nativii mai putin evoluati pot fi inebuniti de pendulul care
face trecerea de la lumina la intuneric ca apoi sa revina iar la lumina, si tot asa. Anumite
persoane nascute pe 10 iunie vor deveni curajoase doar atunci cand ajung in pragul disperarii. S-
ar putea spune ca celor nascuti astazi nu le este frica de nimic sau le este frica de tot ce misca.
Intr-adevar, ei risca extraordinar de mult atunci cand transforma rezolutiile in dileme. Nativii
acestei zile pot parea nepasatori, dar daca cineva le zdruncina putin fatada de suprafata, ei se vor
aluneca pe panta cea intunecata a vietii lor.

Prin propriile experiente, nativii mai evoluati ai zilei de 10 iunie ajung sa inteleaga foarte bine
relatiile de interdependenta intre fortele luminii si intunericului in univers. Ei isi dezvolta o
capacitate de a percepe situatiile comice si cele triste din perspectiva situatiilor simple de zi cu
zi. Pot face acest lucru si atunci cand este vorba de ceremonii sociale importante cum ar fi
inaintarea in varsta, casatoria, funeraliile si evenimentele placute. Nativii mai putin evoluati nu
vor beneficia de o intelegere mai temeinica a lucrurilor in urma experientei acumulate. Ei nu
detin nici o filozofie ce ii poate proteja de durere.

Fortele abisale ale intunericului si fortele profetice saturniene exercita o fascinatie ciudata asupra
celor nascuti pe 10 iunie. Problemele de sexualitate, moarte, distrugere, pasiune si violenta ii
intereseaza extrem de mult pe nativii acestei zile. Frica este cea care atrage si respinge
majoritatea acestor sentimente, deoarece starneste emotii profunde si incontrolabile. Multi dintre
cei nascuti pe 10 iunie au tendinta de a-si ascunde aceasta fascinatie in spatele unui zambet, a
unei fatade efervescente. Ceilalti sunt atrasi de personalitatile plutonice care determina o trecere
spre latura lor depresiva, intunecata. De obicei, abilitatile analitice ale nativilor zilei de 10 iunie
sunt foarte dezvoltate. Le place foarte mult sa testeze, sa exploreze, sa experimenteze si sa
teoretizeze.

Femeile nascute pe 10 iunie pot parea haotice si foarte tulburate. Foarte adesea, ele isi
canalizeaza energiile nervoase in controlarea mediului inconjurator, de exemplu, cautand
perfectiunea la serviciu sau facand casa sa straluceasca de curatenie. Aceste manifestari pot fi
rezultatul incercarii lor de a controla aceste scapari ale inconstientului lor.

Atat femeile, cat si barbatii nascuti pe 10 iunie trebuie sa se protejeze impotriva fascinatiei pe
care o manifesta fata de latura lor intunecata. Daca pot integra acest interes in munca lor, intr-un
mod sanatos, ei vor avea sanse de succes. Pe de alta parte, daca se pierd cu firea si devin
persoane vesele in public, iar in viata lor personala se manifesta negativ, aceasta duplicitate ii va
urmari toata viata si ii va deruta chiar mai mult.

SFATURI: Lamureste-te atunci cand te framanta ceva. Fereste-te de evazionism, chiar daca este
vorba de interiorul sau exteriorul lumii sau de incercarea de a-ti gasi jumatatea in altcineva.
Straduieste-te sa iti integrezi actiunile si fanteziile.

PUNCTE FORTE:
Indraznet
Capabil
Uman

PUNCTE SLABE:
Tulburat
Supersensibil
Ciudat
Gemeni, Unsprezece iunie - Ziua depasirii barierelor
Persoanele nascute pe 11 iunie au curajul de a impinge lucrurile pana dincolo de limitele
impuse de societate sau de natura. Ei se remarca prin vointa lor puternica de a depasi, de a
inainta pas cu pas, de a sparge granitele lucrurilor. Cei nascuti pe 11 iunie pot fi considerati
personalitati expansive si chiar agresive.

Totusi, pentru a putea depasi anumite limite, ceilalti trebuie sa ii cunoasca asa cum sunt in
realitate. Nativii mai evoluati sunt studenti, chiar oameni de stiinta foarte versati in domeniul lor.
Ei doresc sa isi cunoasca subiectul foarte bine si sa realizeze din acesta opere de arta in domeniul
tehnicii. In loc sa se teama de pericol, nativii zilei de 11 iunie il considera adesea un stimul
necesar. Odata ce au progresat pana in pragul limitei la care au ajuns ceilalti, nu le ramane decat
sa forteze nota in continuare. Explorarea se poate manifesta in orice domeniu: afaceri, sport, sex,
droguri, domenii sentimentale sau psihologice, experiente inspaimantatoare sau crimilale si chair
in planul familial.

Elementele pamant, aer, foc, apa reprezinta de cele mai multe ori temele centrale in vietile
nativilor zilei de 11 iunie, ale caror explorari sunt si ele considerate elementare. Desigur, cei care
traiesc alaturi de persoanele nascute pe 11 iunie le pot impartasi incercarile, dar de cele mai
multe ori ei vor fi doar spectatori ai experimentelor intreprinse de nativi in procesul de
autorealizare. De obicei, ei isi forteaza propriile limite, dari nu si pe ale celorlalti. In general,
persoanele nascute pe 11 iunie nu vor aborda o gama vasta de interese confuze si nu vor
manifesta lipsa de pregatire tipica majoritatii nativilor din zodia Gemenilor. De obicei, sunt
statornici si vor studia o disciplina careia i se vor devota trup si suflet, implicandu-si toate
energiile creatoare. Nativii acestei zile sunt intensi, preferand concurenta. Dorinta lor de a castiga
este puternica si rareori dau inapoi in cazul unui lucru inceput, rareori renunta sa mai lupte fara
un motiv bine intemeiat. Nativii nu sunt genul de persoane care prefera o pensionare timpurie sau
o batranete inactiva, ci mai degraba lucreaza pana in ultima clipa. Ei prefera sa se afirme cu o
scanteie de glorie in loc sa paleasca definitiv. Pentru cei nascuti pe 11 iunie nu exista garantii ca
vor obtine succesul si nici asigurari impotriva esecului. In cazul lor putem sa spunem ca
“ actiunea este esenta lucrurilor”. In cazul in care vor concura cu cineva care poate abandona, nu
se va pune problema daca vor castiga sau vor pierde. Sa castige nu inseamna totul, dar este
singura varianta pe care o pot accepta.

Nativii care au succes lucreaza bine ca membrii ai unei echipe, dar de cele mai multe ori vor se
vor afla la conducere. Ei recunosc importanta efortului individual, dar si anihilarea ego-ului
pentru binele comun. Poate tocmai de aceea sunt atat de admirati, chair venerati de catre membrii
grupului din care fac parte.

Fara indoiala, nativii zilei de 11 iunie trebuie sa se fereasca sa nu depaseasa limitele in care se
incadreaza societatea. Ei au obiceiul sa starneasca dusmania, gelozia si chiar pot parea de-a
dreptul aroganti. Cei care intra in aceasta categorie pot deveni victime, strivite de grupul lor
social si chiar incarcerate. Cei nascuti astazi simt nevoia sa-si manifeste umilinta ce le pastreaza
bunatatea si ii tine departe de ingamfare sau egoism extrem.
SFATURI: Tine cont de sentimentele celorlalti. Incearca sa fii mai sensibil cu dorintele si
nevoile familiei si prietenilor. Cultiva umilinta. Nu te lasa dus de val. Agresivitatea ta poate
atrage dusmani puternici.

PUNCTE FORTE:
Bine-orientat
Pozitiv
Temeinic

PUNCTE SLABE:
Incapatanat
Istovitor
Gemeni, Doisprezece iunie - Ziua optimismului
In general, persoanele nascute pe 12 iunie actioneaza plecand de la prezumtia ca lucrurile
merg bine. Ei renunta rareori, chiar daca sunt infranti sau daca circumstantele sunt nefavorabile.
Totusi, exteriorul lor vesel poate ascunde o viata interioara tulburata. Desi sunt adeptii
provocarilor in mod categoric, preocuparile lumesti pot fi influentate de propriile lor probleme.
Nativii trebuie sa evite ca problemele personale nerezolvate sa le submineze eforturile.

Nativii zilei de 12 iunie pot fi foarte generosi, insa numai atunci cand simt ca acest lucru este
justificat. Desi sunt optimisti, ei reprezinta individualitati realiste si obiective. In general, ei sunt
de parere ca „Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri”. Aceasta atitudine se aplica in
relatia cu copiii, parinti lor cat si in situati in care sunt implicate familiile lor. Din cand in cand,
ei por aparea duri, in special cand au tendinta de a fi moralisti. Intr-adevar, cei nascuti pe 12
iunie sunt indivizi extrem de supusi si responsabili. Ei considera ca prea multa amabilitate
defavorizeaza independenta, prea multa educatie stagneaza cresterea.

Nativii zilei de 12 iunie sunt un amestec interesant de pragmatism si idealism. Naivitatea lor se
manifesta in relatiile cu ei insisi. In relatiile cu lumea dau dovada de realism. Din nefericire, cei
nascuti astazi nu folosesc lumea ca pe o oglinda pentru a se intelege pe ei. Adesea, ei se
inconjoara de oameni care perpetueaza si pun in aplicare o imagine ireala. Astfel, dificultatea cea
mai mare a nativilor zilei de 12 iunie consta in perceperea propriei persoane intr-un mod
obiectiv.

Persoanele nascute astazi sunt cele mai fericite cand sunt in miscare. Adora sa circule cu avionul,
sa conduca – pe scurt sa calatoreasca doar de dragul de a calatori. Mult prea des, ei simt ca prin
miscare ei isi pot lasa problemele in urma. Dar binenteles ca nu se poate intampla asa ceva.
Nativii zilei de 12 iunie pot beneficia in mare masura de situatiile in care se concentreaza asupra
propriei lor persoane si se retrag periodic din numeroase angajamente. Persoanele mai evoluate
nascute astazi reusesc sa-si infrunte dificultatile. Daca in urma socului initial si depresiei ce
urmeaza dupa aceasta, ei pot deveni mai puternici, nativii vor constientiza mai mult scopul
urmarit.

Persoanele nascute pe 12 iunie par sa aiba energie nelimitata pentru o multime de activitati. Ei
pot fi parinti si prieteni foarte buni in sensul ca vor fi foarte distractivi, amuzanti si niciodata
plictisitori. Desi sunt persoane valoroase, talentate, ei au nevoie sa isi tempereze optimismul si sa
isi rezolve cu succes aspectele mai dificile ale personalitatii lor.

SFATURI: Fii constient de conul de umbra al personalitatii tale. Sa lasi totul balta nu ajuta la
nimic. Nici macar negarea nu va rezolva nimic. Poarta o discutie serioasa cu tine insuti. Nu iti
proiecta framantarile interioare asupra celorlalti. Incearca sa intelegi sursa tuturor acestor
probleme.

PUNCTE FORTE:
Optimist
Expansiv

PUNCTE SLABE:
Inconsecvent
Moralist
Gemeni, Treisprezece iunie - Ziua aventurii nebunesti
Persoanele nascute pe 13 iunie sunt cautatori absorbiti de vise nebunesti si aventuri. De obicei,
incepand cu anii tineretii, ceea ce au citit sau fanteziile lor le faciliteaza pasiunea de a explora o
viata intreaga lumi necunoscute. Aceste aventuri pot implica veritabile calatorii spre taramuri
indepartate sau pot fi investigatii in mitologie. Nativii mai evoluati isi realizeaza adesea
fanteziile in cadrul afacerilor personale, in domeniul cercetarilor stiintifice sau in arte. Nativii
mai putin ambitiosi nutresc dorinte secrete. Desi nu le urmeaza efectiv, astfel de vise dau culoare
vietilor lor. Totusi, ei trebuie sa evite acutizarea frustrarii datorita nepotrivirii intre ceea ce vor sa
fie si ceea ce sunt de fapt.

Pentru cei nascuti pe 13 iunie motto-ul „ nimic nu este imposibil” ar putea deveni un crez. Ei isi
folosesc puterea mintii pentru a triumfa asupra obstacolelor reale si se simt impliniti cand fac
acest lucru. Din nou, pericolul pentru anumiti nativi ai acestei zile este ca astfel de triumfuri au
loc doar in mintea lor. Aceasta stare ireala le provoaca autoamagire. Totusi, in cazul in care nu
sunt scosi din aceasta stare prin confruntarea lor cu realitatea, acesti visatori pot trai astfel ani
intregi.

Cei nascuti pe 13 iunie admira persoanele care au curajul sa incerce fapte de eroism – eroi ai
trecutului sau prezentului. O astfel de veneratie a eroilor se fixeaza adesea asupra unui personaj.
Din nefericire, acest idol creat de nativi isi poate pierde statutul daca se abate de la
comportamentul specific unui zeu. Astfel, cei nascuti astazi trebuie sa fie constienti de tendinta
lor de idealizare si trebuie sa incerce sa o controleze macar de dragul persoanelor implicate.

Nativii zilei de 13 iunie trec prea des peste sarcinile simple ale vietii pentru ca de obicei sunt cu
capul in nori. Ei iubesc calatoriile, alpinismul, mersul pe jos, alergarea – toate formele de
miscare si tind sa depaseasca limitele lucrurilor, spatiului si timpului. Din acest motiv, cand sunt
legati de rutina muncii intr-o fabrica, la birou sau acasa, ei se pot comporta ca niste captivi tristi.

Nu este o surprinzator faptul ca persoanele nascute pe 13 iunie sunt atrase de pericol si de


asumarea riscurilor. Aceasta nu se datoreaza numai pornirilor autodistructive, dar si preferintei
pentru activitati de genul planorismului, sporturi de apa sau cataratul pe munti. Aceste activitati
le ofera oportunitatea de a se incadra pe o linie periculoasa care implica tehnica si curaj. Ei vor
intinde coarda pentru a ajunge la limite posibilului si chiar dincolo de ele.

SFATURI: Urmeaza-ti inima, dar incearca sa te protejezi. Controleaza-ti reactiile fata de ceilalti.
Constientizeaza faptul ca si ei pot avea propriile lor probleme. Fa-ti ordine in minte si acasa.
Analizeaza ce este posibil si ce nu este la timpul prezent.

PUNCTE FORTE:
Mental
Imaginativ
Aventuros

PUNCTE SLABE:
In cautarea pericolului
Ireal
Venerator
Gemeni, Paisprezece iunie - Ziua confruntarii curoajoase
Persoanele hotarate si intense nascute pe 14 iunie sunt foarte agere in observatii si evaluari
privitor la tot ce ii inconjoara. De obicei, ei sunt extrem de incapatanati, loiali si demonstreaza un
mare curaj atunci cand lupta pentru o cauza dreapta, cand sunt angajati intr-o batalie onorabila.
Ei sunt puternici si convingatori atunci cand isi prezinta ideile si parerile. Deoarece inteleg foarte
bine natura umana, ei sunt capabili sa afiseze nemilos ipocrizie si pretentii.

In special femeile nascute astazi sunt puternice, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic.
Barbatii sunt nu mai putin puternici, dar au tendinte egoiste si dictatoriale care pot crea conflicte
intre ei si ceilalti. Barbatii mai putin evoluati nascuti pe 14 iunie sunt capabili de dublicitate
inteligenta. Atat barbatii, cat si femeile zilei de 14 iunie au tendinte puternice de a critica si pot fi
extrem de nemilosi cand au chef de pamflete si satire.

Nativii zilei de 14 iunie sunt foarte duri, greu de abordat si uneori mierosi. Odata ce isi stabilesc
obiectivul, ei trec la actiune. In general, loialitatea lor este valabila in primul rand in cazul
familiei, in al doilea rand al prietenilor si in cele din urma al societatii. In cazul in care li se
atribuie o functie de conducator sau adera la o cauza, ei pot deveni cei mai potriviti purtatori de
cuvant. De asemenea, nativii pot deveni dusmani feroce si ar fi o prostie din partea altora sa se
contrazica cu ei, deoarece ei stiu foarte bine cum sa se razbune.

Dificultatile si problemele abunda in cazul persoanelor nascute pe 14 iunie, dar ei vor demonstra
o capacitate remarcabila de a le rezolva. Ca si fotbalistii experimentati, ei stiu cum sa abordeze
problemele complexe ale jocului, pastrandu-si in acelasi timp calmul. Cei nascuti astazi trebuie
sa se fereasca de tendinta de a-i domina pe cei cu care au relatii. Nativii zilei de 14 iunie
depisteaza adesea problemele cu mult inainte si vor trece la rezolvarea lor. Ei nu vor da
partenerilor sansa de a face fata lucrurilor, nici chiar de a gresi (dar invata din aceasta
experienta). In acest sens, ei sunt, in cel mai bun caz, mult prea protectori si, in cel mai rau caz,
viciosi.

Nativii zilei de 14 iunie pretuiesc libertatea de miscare, atat libertatea fizica, cat si cea psihica. Sa
fie incarcerati, retinuti sau chiar amanati este intolerabil pentru acestia. Pentru anumite persoane
nascute pe 14 iunie, frica de a fi retinute impotriva vointei lor poate degenera intr-o fobie.

Cei nascuti astazi sunt extrem de competitivi si le place teribil sa castige. Intr-adevar, ei trebuie
sa evite sa transforme orice domeniu din viata lor intr-o lupta pentru putere. Este bine sa-si
limiteze pornirile agresive si competitionale pentru domenii din afara relatiilor personale. De
asemenea, ei trebuie sa se fereasca de aroganta, de prea multa incredere ( mai ales barbatii
nascuti pe 14 iunie) si de a-si forta prea tare norocul.

SFATURI: Invata sa fii moderat si incearca sa te echilibrezi. Adu-ti aminte sa intorci atentia ce ti
se acorda de catre cei dragi. Ai grija cu ego-ul tau, pana nu iti scapa de sub control. Da-i voie
partenerului sa-si traiasca si el viata.

PUNCTE FORTE:
De succes
Curajos
Ambitios

PUNCTE SLABE:
Superstresat
Nerabdator
Autoritar
Gemeni, Cincisprezece iunie - Ziua seductiei placute
Persoanele nascute pe 15 iunie depind de farmecul lor pentru a ajunge acolo unde doresc.
Astfel, principalele lor talente sunt directionate spre exterior si ii implica pe ceilalti. Nativii zilei
de 15 iunie trebuie sa fie apreciati pentru farmecele lor seducatoare in cadrul locului de munca.
Acest lucru este marca lor speciala de seductie. Cei nascuti astazi detin o modalitate prin care ii
castiga pe ceilalti de partea lor, ii transforma in adeptii punctului lor de vedere si stiu sa scoata ce
este mai bun din ei. Majoritatea nativilor zilei de 15 iunie vor sa se simta apreciati. Nativii mai
putin evoluati sunt mult mai calculati si au planuri ascunse. Banii pot fi foarte importanti pentru
acest tip de nativi.

Sa fie atragatori, in sensul larg, este o mare problema pentru cei nascuti pe 15 iunie. In cazul in
care nu sunt inzestrati de la natura cu o infatisare placuta, ei isi vor folosi inteligenta pentru a
seduce. Daca aceasta metoda nu functioneaza, ei isi vor folosi siretenia, pentru a atrage atentia
celorlalti asupra lor. Ei au o modalitate aparte prin care fac sexul opus sa depinda de ei. De
obicei ei vor folosi o combinatie a farmenelor mai sus mentionate si vor face in asa fel incat sa
devina indispensabili. Orice modalitate de manipulare pe care o abordeaza este total deschisa si
in nici un caz ascunsa. De obicei, jocul este placut pentru ambele parti implicate.

Nativii zilei de 15 iunie se specializeaza in cunoasterea oamenilor si sunt capabili sa se


foloseasca de lucrurile pe care le stiu. Adesea, persoanele care lucreaza pentru o cauza sau o
companie pot fi foarte valorosi in atragerea publicului spre un produs sau serviciu. Relatiile cu
publicul si publicitatea sunt domenii extrem de potrivite pentru ei. Intr-adevar, orice profesie ce
implica „a momi la carlig si a prinde pestele” este unul din talentele lor.

Nativii zilei de 15 iunie sunt adeptii ghidarii copiilor pentru ca inteleg motivatiile tineretii. De
obicei, ei vor fi foarte buni ca parinti, dar vor face si cateva greseli. Ii vor rasfata teribil sau ii vor
manipula.

Daca un club sau o organizatie cauta un colector de fonduri, nativii sunt cei mai potriviti. Daca o
afacere depinde de cum intra oamenii in magazinul respectiv, nativii zilei de 15 iunie vor sti cum
sa-i atraga pe clienti si cum sa-i faca sa cumpere de la ei. Ei sunt inzestrati cu o intuitie teribila.
Stiu cat sa intinda coarda si cand sa renunte. Cu cat inainteaza in varsta, cu atat sunt mai buni in
acest sens. Nativii vor fi foarte rar intalniti in situatia de a urma obiective imorale, deoarece pe ei
ii intereseaza mai mult derularea lucrurilor decat obiectivul in sine. Cel mai adesea, modul lor de
a-i fermeca pe ceilalti este incantator pentru cei din jurul lor. Totusi, ceea ce sunt ei cu adevarat,
identitatea lor reala poate ramane pe veci un mister, nu numai pentru ceilalti, ci chiar si pentru ei
insisi. Nativii mai evoluati nu joaca doar in rolul de seducatori. Uneori, ei incearca sa fie totusi
curtenitori, dar raman deschisi catre influentele exterioare, posibil catre formele mai evoluate ale
constiintei si gandului.

SFATURI: Aduna-ti valorile interioare si construieste un sistem puternic bazat pe ele, care sa
nu depinda de reactiile celorlalti. Invata sa fii singur si sa te bucuri de acest lucru. Ai mai multa
incredere in tine insuti.

PUNCTE FORTE:
Atractiv
Senzual
Inteligent

PUNCTE SLABE:
Manipulator
Cheltuitor
Gemeni, Saisprezece iunie - Ziua investitiei capitale
Cei nascuti pe 16 iunie stiu cum sa-si capitalizeze investitiile. Cuvintele „capitalizare” si „
investitie” sugereaza bani, dar pot servi si ca metafore pentru alte domenii (cariera, familie) in
care nativii acestei zile isi canalizeaza energiile. De obicei, chiar daca au de-a face cu esecuri sau
perioade de stagnare, nativii zilei de 16 iunie vor reusi sa obtina ceva pozitiv din proiectele si
eforturile lor. Adesea, ei vor transforma situatiile dificile in avantajul lor. Din acest punct de
vedere, sunt adevarati capitalisti.

Persoanele nascute pe 16 iunie au „viata lunga” si prefera investitiile pe termen lung in locul
veniturilor imediate. Ei nu se sperie de lipsa profitului la inceputul unui proiect, dar vor fi foarte
multumiti cand il vor vedea prosperand. In anumite ipostaze, ei pot fi asemanati cu niste
gradinari. Pregatirile minutioase, semanarea la momentul oportun, cultivarea si, in final,
recoltarea sunt procese care vin de la sine pentru nativi. Ei nu se tem sa schimbe cursul lucrurilor
in mijlocul derularii procesului daca este in avantajul lor.

Forme variate de colectionare si economisire atrag persoanele nascute pe 16 iunie. Astfel, de


exmplu, construirea temeinica a unui inventar valoros intr-o afacere este o preocupare pe care o
vor aborda fericiti. Totusi, ei pot gresi uneori din cauza precautiei exagerate. Datorita fricii sau
sovaielii gresesc deoarece nu fac miscarile care le pot asigura succesul. De asemenea, ei trebuie
sa se fereasca de impulsul lacom de a aduna bogatii, doar de dragul bogatiei. Persoanele mai
intelepte nascute pe 16 iunie inteleg ca banii sunt o iluzie, o forma de energie si ca trebuie rulati
continuu. Ei stiu ca este necesar sa cheltuiasca bani si energie pentru a le spori numarul.

De asemenea, nativii zilei de 16 iunie trebuie sa reziste tentatiei de a face ravagii pe piata. Ei
invata foarte repede ca succesele pe termen scurt pot diminua sansa lor de castig pe termen lung.
Astfel, ei trebuie sa stabileasca un echilibru intre a fi activi si decisivi pe de o parte si a invata
cum sa astepti si sa ai rabdare, pe de alta parte.

In general, persoanele nascute pe 16 iunie isi aleg prietenii cu mare grija. Intuitia lor este
puternica, detectandu-i pe oamenii care incearca sa profite de ei. Anumiti nativi ai zilei de 16
iunie au foarte bine dezvoltata latura psihica si sunt interesati in studii extra-senzoriale si
spirituale. Pentru ei, nu exista nici o contradictie intre fizic si spiritual, aspectele materiale si cele
metafizice ale muncii. Aceste persoane nascute pe 16 iunie sunt practice, imaginative si intr-o
permanenta legatura cu tot ce ii inconjoara.

SFATURI: Nu deveni prea comod. Continua sa iti asumi riscuri. Nu renunta la abilitatea de a
schimba lucrurile. Pastreaza legatura cu ce se intampla in lume. Ruleaza-ti in permanenta banii.
Nu fi prea suspicios cu noii prieteni sau noile cunostinte.

PUNCTE FORTE:
Destept
Rabdator
Orientat spre succes

PUNCTE SLABE:
Magulit
Sovaielnic
Gemeni, Saptesprezece iunie - Ziua fortei dibace
Persoanele nascute pe 17 iunie iau foarte in serios ceea ce fac. Indiferent cat de relaxati sau
detasati pot parea in fata celorlalti, ei intentioneaza sa isi atinga obiectivele si sa-si asume
responsabilitatile fata de membrii familiei si fata de prieteni. Ei pot lasa impresia ca au o viata
destul de bine pusa la punct. Din nefericire, in timp ce cererile pe care le au de la ei insisi sunt
mari ei pot la fel de bine sa plaseze o povara grea si pe umerii celor apropiati lor. Daca au
angajati si discipoli sinceri, ei pot fi extrem de moralizatori, rigurosi si vor cere sa li se asculte
dorintele.

Nativii zilei de 17 iunie sunt puerili in gandire si actiune si, in consecinta, cam nerabdatori cu cei
care lucreaza cu ei. In mod normal, cei nascuti astazi nu se remarca in calitate de buni profesori
pentru ca le lipseste rabdarea necesara si intelegerea de a explica invatacelului sau studentului.
Este si mai dificil pentru o persoana nascuta pe 17 iunie sa stea linistita cand munca ei este facuta
de mantuiala. Dintr-o singura clipire ei fac treaba de unii singuri.

Cei nascuti astazi pot fi extrem de convingatori prin argumentelor lor. De asemenea, ei sunt
adeptii situatiilor tensionate pentru a-i determina pe ceilalti sa faca ce doresc ei. Nativii mult mai
evoluati sau mai talentati au tendinta de a fi influentabili in domeniul lor de activitate, chiar si
atunci cand s-au retras din lupta.

De obicei, prezenta fizica si psihica puternica este o caracteristica a celor nascuti astazi. Totusi,
capacitatile intuitive si emotionale pot lipsi. Nativii zilei de 17 iunie pot fi aspri, chiar imposibil
de abordat la un nivel emotional mai profund. Multi dintre cei nascuti astazi sunt persoane in
care nu poti avea incredere sau persoane impulsive. Deoarece adesea demonstreaza ca pot fi
maturi si responsabili pentru o persoana irascibila.

Nativii zilei de 17 iunie sunt foarte buni planificatori, proiectanti, sau adepti ai calatoriilor,
deoarece majoritatea manifesta un simt inascut al orientarii si intelegerii realitatilor spatiale.
Metodele lor sunt unice si uneori nu isi dau seama ca nu urmeaza cea mai usoara cale. In plus,
anumiti nativi ai acestei zile vor reusi sa ii dezamageasca pe ceilalti. Acesta poate fi un joc
inofensiv, dar ca orice joc trebuie intretinut si tinut sub control. Cei nascuti pe 17 iunie trebuie sa
evite jocurile de noroc. Desi pot fi inteligenti, sunt foarte atrasi de joc si devin vulnerabili atunci
cand pierd. De asemenea, sunt atrasi in activitati lipsite de scrupule. Intr-adevar, nativii mai putin
evoluati ai zilei de 17 iunie se remarca drept excelenti artisti. Totusi, oricare ar fi caracterul lor
moral, cei nascuti astazi par sa nu fie incomodati de faptul ca au discipoli care le impartasesc
cauza.

SFATURI: Incearca sa ii lasi pe ceilalti sa isi faca singuri treburile. Nu trebuie sa cauti sa ii tot
convingi la nesfarsit. Evita sa fii lipsit de scupule. Ai grija de adevar, nu de iluzie. Nu ii folosi pe
ceilalti in scopurile tale personale.

PUNCTE FORTE:
Convingator
Material
Constient de spatiu
PUNCTE SLABE:
Inabordabil
Indulgent
Nerabdator
Gemeni, Optsprezece iunie - Ziua securitatii financiare
Persoanele influente nascute pe 18 iunie actioneaza adesea prin metode ascunse si isi exercita
influentele in spatele scenei. Avand un efect personal mare asupra celorlalti, chiar sfidand
limitele timpului si spatiului, cei nascuti astazi sunt capabili sa-si transmita energiile de la
distanta prin ganduri foarte puternice. Din acest motiv, nu este bine sa ti-i faci dusmani. Nativii
zilei de 18 iunie sunt extrem de priceputi in manuirea banilor. In special femeile nascute in
aceasta zi vor sti intotdeauna cum sa fac rost de bani si ce sa faca cu ei.

Destul de interesant este ca multe dintre nativele acestei zile de 18 iunie nu se remarca
extraordinar de mult la inceputul carierei lor, ci mai tarziu devin niste persoane super capabile si
de incredere. In acest sens, ele sunt luptatoare, capabile sa infrunte mari dezavantaje si traume
din copilarie. Acest lucru le face sa inteleaga bine frustrarile celorlalti si se vor remarca in
calitate de consilieri. Alaturi de barbatii nascuti astazi ele au un potential ridicat de organizatori
si administratori.

Barbatii nascuti pe 18 iunie se bazeaza pe farmecul lor personal si pe talentele cu care ii fac pe
celalti sa ii indrageasca. Le palce sa fie in varf si cer o doza mare de adoratie din partea familiei,
prietenilor si publicului. Astfel ei pot avea probleme de ego. Barbatii mai evoluati nascuti pe 18
iunie au nevoie de o atentie excesiva si devin puternici, indivizi impliniti. In general, cultivarea
modestiei adevarate si umilintei este un obiectiv ce merita efortul barbatilor nascuti pe 18 iunie.

De obicei, persoanele nascute pe 18 iunie sunt parinti extraordinari. Ei inteleg nevoile copiilor
atat pentru distractie cat si pentru organizare. Ei investesc foarte des timpul necesar si interesul in
indatoririle de parinti si ii vor face pe copiii lor sa inteleaga ca lor chiar le pasa de ei. De
asemenea, ei recunosc avantajele unui camin sigur din punct de vedere financiar. Totusi, ei nu isi
vor rasfata copii si vor fi foarte fermi in chestiuni pe care le considera de o importanta vitala.
Dezvoltarea caracterului copiilor este ceea ce pretuiesc mai mult.

Cei nascuti pe 18 iunie sunt jucausi si le place distractia. In acelasi timp, ei pot fi temperamente
artagoase si, desi par persoane blande, ei actioneaza destul de dur cu cei care incalca legile
moralitatii. Destul de des, atitudinea lor este „ traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca”, dar nu vei
trece de ei atunci cand este vorba de domenii ce implica onoare si incredere. Cea mai buna cale
de a-i atrage este prin amuzament deoarece este destul de dificil pentru ei sa refuze distractia si
bucuria oferita de diferitele jocuri de seductie.

Nativii zilei de 18 iunie sunt de obicei fideli partenerilor, familiei si prietenilor. Ei sunt tentati
din cand in cand de alticineva, dar foarte rar ii vor abandona pe cei dragi in favoarea altcuiva. De
asemenea, ei sunt prieteni excelenti, responsabili, dar pot fi in acelasi timp si manipulativi si
ciudati, doua caracteristici pe care ar trebui sa incerce sa le diminueze. Deoarece se plictisesc
destul de usor, ei sunt intr-o permanenta cautare de divertisment si schimbare. Aceste calitati
sunt mai degraba imorale, prin natura lor si in anumite cazuri ii vor duce la ruina.

SFATURI: Incearca sa aduci la un singur loc toate varietatile vietii tale. Fa uz de toate fortele de
care dispui in fiecare domeniu in parte. Incearca sa elimini sau cel putin sa intelegi
caracteristicile deficitare. Din cand in cand, retrage-te din tumultul vietii.
PUNCTE FORTE:
Activ
Priceput cu banii
Influent

PUNCTE SLABE:
Manipulativ
Ciudat
Neobosit
Gemeni, Nouasprezece iunie - Ziua scanteiei
Nativii zilei de 19 iunie scot la iveala ce este mai bun sau mai rau in altii. Foarte rar ei vor fi
cufundati in apatie. Reusesc sa obtina raspunsuri temeinice, chiar si atunci cand nu abordeaza un
stil provocator de actiune. Numai pezenta lor poate fi intr-un fel anume intimidanta si poate
starni conflict. Pornirea lor puternica si stapanirea de sine pot, de asemenea, inspira admiratie.

Femeile nascute astazi sunt extrem de convingatoare, orientate si stiu exact ce vor de la viata.
Acest lucru este valabil si in ceea ce priveste cariera si progresul educational, o relatie extrem de
bine ancorata din punct de vedere sentimental sau stabilitate financiara. Barbatii nascuti pe 19
iunie, pe de alta parte, sunt in general tipul stabil, ce se mentin pe pozitie indiferent ce le rezerva
soarta (dar sunt in aceeasi masura niste conducatori). Atat femeile, cat si barbatii nascuti astazi
au tendinta de a stabili derularea activitatilor in jurul lor.

Desi nativii zilei de 19 iunie sunt admirabili pentru ca nu cedeaza la presiunile din exterior,
uneori, ei pot fi inflexibili, nu agreeaza compromisurile si nu vor sa renunte la dorintele,
aspiratiile si credintele lor.

Persoanele nascute pe 19 iunie au un efect stimulator si sunt capabile sa puna capat oricarei
tentative de lene din partea celorlalti. Convingerile lor puternice si curajul de a actiona hotarat
sunt un exemplu pozitiv pe care acestia il pot da. Desi metodele lor de a-i motiva pe altii pot
parea mai degraba un drog puternic, nu se poate nega faptul ca un imbold este necesar din cand
in cand. De asemenea, desi ceilalti pot avea resentimente deoarece sunt mereu indemanti de la
spate, ei vor aprecia intentiile bune ale unui nativ al zilei de 19 iunie.

O adevarata problema pentru cei nascuti pe 19 iunie poate fi incapacitatea sau refuzul de a
recunoaste limitele atat in cazul lor, cat si in cel al rolului lor social. Surmenajul sau ritmul de
viata prea alert ii pot pune in pericolul de a face o cadere nervoasa si chiar de a intra in situatii
extrem de dificile. Este posibil ca ei sa lucreze foarte bine, chiar excelent in conditii de stres, dar
in timp un asemenea stres ii poate secatui de vlaga. Cei nascuti astazi ar trebui sa ia in
considerare efectul stilului lor de viata agitat care se rasfrange asupra familiei si celor dragi.
Acestia nu vor fi intotdeauna de acord cu o asemenea lupta continua.

In cazul in care nativii zilei de 19 iunie pot deveni mult mai constieniti de ceea ce se intampla cu
ei insisi si cu lumea din jurul lor, ei vor evita sa-si consume energia si sa isi sporeasca sansele de
a reusi. In evolutia lor, nativii trebuie sa-si acorde sansa de a alege si libertatea de a ocoli uneori
obstacolele.

SFATURI: Gandeste-te mai mult. Evita sa ramai blocat intr-un anume rol sau pe o anumita cale
pe care ai ales-o. Tine cont de sentimentele celorlalti si accepta uneori sa faci compromisuri.

PUNCTE FORTE:
Implicat
Perseverent
Orientat spre provocare

PUNCTE SLABE:
Provocator
Tulburat
Inconstient
Gemeni, Douazeci iunie - Ziua atractiei extaziante
Nativii zilei de 20 iunie au o modalitate aparte prin care starnesc sentimentele puternice ale
celorlalti. Persoanele exceptionale nascute astazi pot chiar experimenta sau permite altora sa
experimenteze o pierdere a orientarii rationale sau o stare de inaltare. O astfel de stare in cazuri
extreme poate fi transanta, extazianta si chiar isterica. Puterile ESP, abilitatile psihice si
previzionale nu sunt ceva neobisnuit pentru nativii zilei de 20 iunie.

Intr-adevar, cei nascuti astazi trebuie sa isi pastreze rationalitatea, ei trebuie, din cand in cand, sa
isi examineze logica, deoarece atunci cand este folosita pentru a servi doar in sfera pur
emotionala poate sa ii faca sa nu fie deloc rezonabili. Sa-i convinga pe ceilalti, atat cat ii priveste
sau nu pe ei, este extrem de atractiv multora dintre cei nascuti pe 20 iunie. Din nefericire, ei nu
sunt intotdeauna toleranti cu ideile diferite de ale lor si le pot considera o amenintare. De fapt,
nativii zilei de 20 iunie isi doresc sa fie mereu in consens cu mediul lor social care ii sprijina si
simpatizeaza, in ciuda punctelor de vedere adesea extreme.

Indiferent cat de sensibili sau rationali par sa fie cei nascuti pe 20 iunie, de obicei ei dispun de o
rationalitate implicita in ceea ce fac. Datorita acestei caracteristici, emotivitatea si
sentimentalismul par sa formeze vartejuri in jurul lor. Nici ei insisi si nici cei cu care sunt
implicati nu pot recunoaste faptul ca prea multa agitatie, instabilitate sau aventura pot fi
rezultatul fortelor ce izvorasc din strafundul nativilor zilei de 20 iunie. Acest lucru nu sugereaza
ca vietile celor nascuti pe 20 iunie trebuie sa fie neaparat haotice sau inconsistente. Intr-adevar,
in ceea ce priveste puterilor lor “magice”, nativii acestei zile nu numai ca sunt capabili sa
starneasca sentimente, cat sa si le controleze si directioneze.

In ciuda faptului ca au o un loc aparte pentru ceea ce simt pentru parinti, prieteni, copii si alte
persoane apropiate lor, cei nascuti aproape de solstitiul de vara sunt adesea inconstienti de
amploarea influentei lor. Datorita acestui lucru, sugestiile, preferintele si dorintele pot fi
schimbate la nivel pur inconstient. Asadar, este de datoria persoanele nascute pe 20 iunie,
indiferent de cat de mult ar prefera sa nege acest lucru, sa fie constiente de puterea impactului lor
asupra celorlalti, si sa o indeparteze pentru a nu crea probleme.

Desi nativii zilei de 20 iunie sunt foarte sensibili la sentimente, din cand in cand ei pot fi
insensibili la problemele celorlalti. Astfel este important pentru ei sa ia masuri in ceea ce priveste
insusirea atributelor umane simple de bunatate, consideratie si acceptare si sa diminueze cauzele
ce nasc gelozie, manie si invidie. Totusi, nativii zilei de 20 iunie trebuie sa invete sa isi exprime
sentimentele intr-un mod liber si intr-o maniera moderata. Ei trebuie sa isi cultive calmul, atat in
interior, cat si in exterior.

SFATURI: Fii constient de sentimentele tale profunde si de efectul pe care il poti avea asupra
celorlalti. Pastreaza-ti capul limpede. Foloseste-ti inteligenta si exprima-ti sentimentele. Nu
incerca sa-ti inabusi sentimentele.

PUNCTE FORTE:
Emotional
Excitant
Fermecator
PUNCTE SLABE:
Extrem de emotional
Reprimat
Distructiv
Gemeni, Douazeci si unu iunie - Ziua incantarii lumesti
Cei nascuti pe data de 21 iunie sunt obsedati de viata din toate punctele de vedere. Indiferent
daca sunt intelectuali sau sentimentali, aristocrati sau oameni de rand, nativii sunt insetati de noi
experiente lumesti. Cei care traiesc in tari dezvoltate ajung sa simbolizeze tot ceea ce este bun
sau rau in aceste societati. Uneori, sunt foarte priceputi in ceea ce priveste afacerile banesti.
Atunci cand lucreaza sau sunt implicati in afacerile familiei pot fi chiar stralucitori. Sunt in mod
extraordinar orientati spre succes. Nativii au tendinta de a deveni tiranici, dar tousi tolereaza
propriile abateri de la codul etic. Faptul ca data de 21 iunie este ziua solstitiului de vara (cea mai
lunga zi si cea mai scurta noapte a anului) simbolizeaza puternica legatura a nativilor cu lumea.

Toti cei nascuti in aceasta zi, chiar si intelectualii, au latura senzuala foarte accentuata. Idiferent
cat de cinice, ironice sau logice sunt persoanele nascute pe data de 21 iunie, ele pot deveni cu
usurinta sclave ale vietii private sau ale unei legaturi amoroase. Multi dintre cei mai evoluati
nativi ai acestei zile traiesc o viata plina de entuziasm, ceea ce demonstreza cat de bine pot
imbina placerile mintii cu cele trupesti. Intr-adevar, gandurile lor sunt pasionale, iar tacticile de a
cuceri sunt pline de viclenie si chiar foarte bine gandite. Aceste persoane fac parte din acea
categorie restransa a oamenilor pentru care partea fizica si partea psihica comunica cu adevarat
bine. Nativii urmaresc neobositi sa ajunga la aceasta comuniune intre fizic si psihic.

In mod evident, persoanele nascute pe data de 21 iunie sunt pasionale. Nativii zilei sunt in mod
frecvent confruntati cu doua situatii: sunt considerati de altii persoane frumoase si atragatoare
sau sunt ei insisi atrasi de frumusetea fizica. Indiferent de caz, in mod frecvent, situatia va fi
asemanatoare celei din “Frumoasa si bestia”.

Datorita entuziasmului si puternicei dorinte de a reusi, persoanele nascute pe data de 21 vor


inlatura orice obstacol care le sta in cale. Personalitatea acestor nativi pare a avea o anumita
influenta magica asupra celor din jur. In mod frecvent, ei vor ocupa pozitia cheie in familie, in
cadrul cercurilor sociale sau in viata profesionala. Cei nascuti in aceasta zi pot avea succes daca
vor alege o cariera politica. Daca nu vor fi implicati in politica, in mod sigur ei vor lua parte,
chiar si din intamplare, la construirea unui sistem social triumfator.

Persoanele nascute pe data de 21 iunie trebuie sa fie atente sa nu depaseasca limitele in privinta
propriilor pasiuni- indiferent daca este vorba de critici, idei, sex sau de relatiile sociale. Uneori
acesti nativi cred ca fac parte dintr-o lume in care totul este permis. Din aceasta cauza vor fi
macinati de egoism, distrusi de propriile pasiuni sau vor deveni prea obsedati de interesele
personale.

Acesti nativi sunt tipul de persoane care devin foarte usor dependente. Unii dintre cei nascuti in
aceasta zi de 21 iunie sunt dependenti de munca si din aceasta cauza le poate fi foarte greu, daca
nu chiar imposibil, sa intemeieze o relatie personala. Pot fi foarte pretentiosi. Din acest motiv,
relatiile profesionale, de prietenie sau de familie cu acesti nativii sunt destul de dificile.
Descoperirea propriei spiritualitati poate fi singura cale prin care se pot indeparta de grijile
zilnice.

SFATURI: Nu lasa propriul ego sa te domine. Daca tu iti permiti libertatea totala, ceilalti ce ar
trebui sa faca? Permite-le celorlalti sa aiba propriile indatoriri. Nu mai fi atat de stapan pe ceilalti
si nu ii mai controla atat de mult pe cei din jurul tau. Pastreaza-ti apetitul pentru placeri si pentru
distractii in momentele potrivite.

PUNCTE FORTE:
Pasionali
Critici
Senzuali

PUNCTE SLABE:
Necontrolati
Dependenti
Dictatoriali
Gemeni, Douazeci si doi iunie - Ziua exaltarii romantice
Persoanele nascute pe data de 22 iunie sunt introvertite sau extrovertite. Viata este privita de
aceste persoane ca un roman sau ca o aventura. Nativii sunt atrasi de dramele vietii. De aceea, le
este foarte greu sa reziste tentatiei unei experiente interesante, unei situatii intrigante sau unei
relatii amoroase ascunse. In ceea ce priveste romantismul, unele dintre persoanele nascute in
aceasta zi sunt extrovertite. Spiritul lor aventuros se manifesta cu precadere in situatiile publice.
Nativii introvertiti cred ca pastrarea unui secret este cel mai romantic si cel mai special gest
dintre toate. Deseori, acesti oameni sunt tacuti si timizi, cu un comportament foarte placut
celorlalti. “Nimeni, in afara de mine, nu va sti ce simt” pare a fi motto-ul lor.

Cei nascuti in aceasta zi ridica la un nivel foarte inalt pasiunea si experienta. Atunci cand sunt
indragostite sau in cautarea unei noi aventuri, aceste persoane par sa piarda contactul direct cu
lumea inconjuratoare. Atunci cand nu se afla intr-o asemenea stare, aceste persoane sunt
extraordinar de practice mai ales in ceea ce priveste problemele zilnice. De exemplu, atat femeile
cat si barbatii pot avea un comportament excelent in postura de persoane casnice. In cele mai
deosebite cazuri, nativii sunt la fel de intensi atat in ceea ce priveste religia, cat si in ceea ce
priveste experientele cu droguri. Din nefericire, in cele mai proaste momente, nativii pot avea
sentimente apasatoare si intunecate si din aceste cauze pot suferi in mod frecvent de anxietate si
depresii. Dupa ce vor avea parte de cateva dezamagiri, persoanele nascute pe data de 22 iunie vor
incepe sa devina mai retrase fata de societate. Aceste persoane vor deveni mai inchise si fata de
cei pe care ii iubesc, ascunzandu-si tot mai mult trairile si chiar faptele. Exista pericolul ca, odata
cu trecerea anilor, izolarea acestor nativi sa creasca tot mai mult. Ei se vor retrage intr-o lume a
viselor unde isi vor retrai amintirile cu o intensitate mai mare chiar decat cea pe care au avut-o
evenimentele din viata reala.

Persoane nascute pe data de 22 iunie realizeaza foarte rar cat de puternica este dorinta lor de a
detine controlul pe plan emotional. Nativi sunt sclavii propriilor sentimente. Daca nativii isi vor
marturisi dragostea pentru o anumita persoana, isi vor exercita apoi asupra acesteia dominatia si
pretentiile.

Multi dintre cei nascuti in aceasta zi manifesta dorinta de a incerca sa isi traiasca propriile vise
sau fantezii. Intotdeauna ei se vor afla in cautarea unei noi situatii extraordinare (situatii aproape
de limita, uneori). Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi au dorinta de a se cunoaste cat mai
bine pe ei insisi si de aceea vor ajunge la un grad mai avansat de intelepciune. Numai printr-o
buna cunoastere de sine in relatia cu cei din jur si avand o atentie sporita la ceea ce se intampla
cu ei si in jurul lor, acesti nativi vor fi capabili sa nu se mai repete la nesfarsit.

Dupa cum am mai spus, in general, emotiile si sentimentele celor nascuti in aceasta zi de 22
iunie sunt clar facute cunoscute celor din jur. Din acest motiv, cunoscutii vor sti cu siguranta la
ce sa se astepte din partea acestor nativi si ce este interzis sa faca in prezenta lor. In ceea ce
priveste stabilirea unor legaturi invizibile si in ceea ce priveste lasarea unor punti de acces libere
in situatii dificile, cei nascuti in aceasta zi au o putere deosebita asupra celor iubiti.

SFATURI: Recunoaste puterea de a-ti proiecta visele in realitate. Fereste-te sa fii gelos si
posesiv. Invata sa mai cedezi din cand in cand. Atunci cand pierzi, accepta cu eleganta
infrangerea si apoi mergi mai departe. Invata din experiente.
PUNCTE FORTE:
Romantic
Expert in planul emotional
Imaginativ

PUNCTE SLABE:
Naiv
Nerealist
Manipulator
Rac, Douazeci si trei iunie - Ziua rezolvarii incertitudinilor

Persoanele nascute pe data de 23 iunie duc o viata care, dupa parerea lor, este plina de incertitudini. Indivizii mai
evoluati nascuti in aceasta zi reusesc in cele din urma cu succes sa isi lamureasca aceste incertiudini. Le rezolva in
mod personal pentru ei insisi sau, in mod profesional, pentru ceilalti. Indivizii mai putin evoluati nascuti in acasta zi
sufera in mod periodic de crize de identitate. Au mari indoieli in privinta lor insisi si au o atitudine extrem de
autocritica la adresa propriilor actiuni.

Cei nascuti in aceasta zi sunt de fapt indivizi traditionalisti. Oricat de largi ar parea unele dintre vederile lor, ele vor
avea la baza, in mod sigur, principii conservatoare. Indiferent de aria de interes, fie ca este vorba de profesie, de
hobby sau de arta, nativii zilei de 23 iunie vor cauta sa afle cat mai multe lucruri despre istoria acelui subiect pentru
a-si inlatura incertitudinile. Intr-adevar, aceste persoane vor investiga orice domeniu despre care care au indoieli, in
cel mai profund mod posibil. Aceste investigatii pot fi foarte variate. Nativii pot avea chiar meserii legate de
cercetare. Ei activeaza in institutii foarte diferite, incepand cu politia sau agentiile de detectivi si terminand cu cele
din domeniul cercetarii stiintifice sau sociale.

Nativii zilei de 23 iunie au o modalitate foarte cerebrala de a aborda lumea. In mod frecvent, viata lor emotionala
ramane lipsita de expresie si intr-o umbra totala. De fapt, ei sufera uneori chiar de dereglari psihosomatice din cauza
acestor sentimente reprimate. In loc sa isi petreaca atat de mult timp rezolvand probleme cotidiene sau intelectuale,
cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa acorde mai multa atentie propriei stari emotionale. Din moment ce, in mod
frecvent, nativii sunt orientati spre spiritualitate si religie, cultivarea practicilor meditative poate fi de mare ajutor
pentru ei. In orice caz, daca vor insista sa se ocupe de problemele legate de exterior in detrimentul celor legate de
viata lor interioara, aceste persoane vor deveni din ce in ce mai stresate si nervoase.

De multe ori, nativii se vor surprinde in situatii grele si solicitante. Se va intampla astfel pentru ca sunt atrasi
magnetic de aventuri si de provocari. Deseori, isi vor asuma rolul de eroi si vor sari in ajutor in cele mai imposibile
situatii. Chiar si cei mai calmi dintre cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa se fereasca de instabilitatea si chiar de
dezastrele din jurul lor. Accidentele de tot felul sunt un subiect obisnuit pentru ei. Nativii care vor avea parte de
succes vor fi in mod sigur adeptii confruntarilor cu situatiile de criza.

Persoanele nascute in aceasta zi vor avea parte mai degraba de vieti active decat de vieti linistite. Sunt inclinati spre
schimbari, chiar daca uneori aceste schimbari vor insemna instabilitate. Din aceste motive, posibilitatile de
maturizare si evolutie rapida sunt mari. La nivel personal si spiritual, nativii sunt capabili sa faca foarte multe
progrese de-a lungul vietii. Daca nu vor reusi, vor deveni pur si simplu amatori de senzatii tari, indivizi care vor
trece usor de la o experienta la alta. Cel mai important obiectiv pe care ar trebui sa il urmareasca ar fi pastrarea
drumului ales fara a se abate de la el. In general, este important sa-si gaseasca linistea interioara.

SFATURI:Cauta stabilitatea, pacea si armonia. Nu exagera in privinta controlului. Lucrurile ar putea merge bine si
fara interventia ta. Profita de ocazie, asculta-ti adversarii si chiar dusmanii. Invata de la ei. Evita situatiile in care nu
ai nici o sansa sa castigi.

PUNCTE FORTE:
Energic
Rapid
Pasional

PUNCTE SLABE:
Depresiv
Irascibil
Posesiv
Rac, Douazeci si patru iunie - Ziua vrajitorului fericit
Persoanele nascute pe data de 24 iunie sunt puternic absorbite de activitatile care ii intereseaza,
indiferent daca este vorba de profesie, arta sau afaceri. Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi se
dedica unor proiecte creative si pozitive. Cei mai putin evoluati isi concentreaza energia in activitati
suprasolicitante intr-un mod negativ sau distructiv. Ambele tipuri de indivizi se implica la fel de mult in
ceea ce fac. Cei nascuti in aceasta zi si-au dezvoltat calitatea de a aborda orice activitate pana la cel mai
mic detaliu. Din aceasta cauza, nativii rezolva foarte bine problemele din punct de vedere tehnic. Pentru
aceste persoane tehnica nu este pur si simplu un obiect de studiu usor de abordat pentru oricine. Este mai
degraba un ansamblu personal de instrumente care permit exprimarea nestanjenita si punerea in valoare a
celor mai valoroase aptitudini.
De obicei, indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi sunt atrasi de idealuri spirituale. Aceste idealuri sunt
privite de acesti nativi ca fiind manifestari ale Dragostei Divine. Aceste persoane vor alege ca drum
principal in viata cultivarea puritatii, a constiintei, a sensibilitatii, a aptitudinilor psihologice. Nativii
militeaza de asemenea si pentru inflacararea religioasa si pentru respectul pentru orice fiinta vie. Din
pacate, indivizii mai putin evoluati sunt, desigur, orientati in directia opusa. Ei prefera conflictele, lupta,
durerea, suferinta si dominatia. Este putin probabil, dar nu imposibil, ca de-a lungul vietii, indivizii mai
putin evoluati sa isi schimbe sistemul de valori si stilul de viata. Atitudinea nativilor de acest tip este
scuzabila avand in vedere ca marea majoritate a oamenilor isi petrec viata ratand sanse importante. Aceste
sanse sunt oferite de astre timp de 84 de ani (timp in care planeta Uranus face o rotatie completa). Viata
ofera tot felul de oportunitati favorabile schimbarilor majore. Aceste schimbari pot fi facute de catre
persoanele nascute pe data de 24 iunie prin studiu, printr-o foarte buna cunoastere de sine si prin
cultivarea unei constiinte puternice. De asemenea, nativii pot invata foarte bine din experientele altora. La
baza acestei schimbari trebuie sa stea o foarte puternica dorinta a nativilor de a evolua.
Persoanele nascute pe data de 24 iunie pot fi caracterizate printr-o puternica pasiune si credinta in tot ceea
ce fac. Ele se straduiesc sa fie foarte bine autodisciplinate. Acasta autodisciplina le confera nativilor o
putere de concentrare extaordinara. Ei pun foarte mare pret pe o metoda de lucru simpla si naturala. De
asemenea, apreciaza spiritul intuitiv si spontaneitatea. Cu toate acestea, sunt de parere ca trebuie sa existe
o baza foarte solida pentru orice fel de actiune. Chiar si indivizii mai putin evoluati nascuti in aceasta zi
ajung la un moment dat sa constientizeze ca ceea ce intreprind ei are un mare potential, indiferent daca
finalitatea acestui fapt este buna sau rea. Marea majoritate a celor nascuti in aceasta zi sunt confruntati cu
o criza de personalitate, putin dupa implinirea varstei de 40 de ani. Aceasta criza, in cele mai multe dintre
cazuri, este de natura etica.
Mai mult decat orice, persoanele nascute pe data de 24 iunie isi doresc sa fi lasate in pace sa isi vada de
ceea ce le place sa faca cel mai mult. Din aceasta cauza, familiile si prietenii trebuie sa fie foarte
intelegatori in ceea ce priveste nevoia de intimitate a nativilor. In mod ocazional, cei nascuti in aceasta zi
se aventureaza sa lucreze inconjurati de multa lume. Cu toate acestea, cea mai importanta parte a
lucrarilor o vor realiza luandu-si masuri de siguranta sau vor desfasura aceste lucrari chiar acasa, la baza
lor secreta. Persoanele nascute pe data de 24 iunie care lureaza in birouri mari avand contact direct cu
publicul vor pretui mult mai mult viata de familie decat pe cea profesionala. De asemenea, acesti nativi
vor rezerva cea mai mare parte a energiei lor intereselor personale.
SFATURI: Evalueaza-ti obiectiv munca si ia in considerare efectele pe care le are aceasta. Priveste
aceste efecte si din punct de vedere etic. Ia in considerare principiile pe care le are societatea, desigur, in
cazul in care stii care sunt aceste principii. Fii atent sa nu te retragi prea mult in tine si sa sa nu devii prea
izolat.
PUNCTE FORTE: Inventiv Abil Magic
PUNCTE SLABE: Framantat Distructiv Uituc
Rac, Douazeci si cinci iunie -Ziua receptorului sensibil
Persoanele nascute pe data de 25 iunie au o capacitate foarte rara de a-si transpune visurile in realitate.
Aceste persoane au succes pentru ca sunt bune cunoscatoare ale mediului din care fac parte si de
asemenea cunosc foarte bine caracteristicile perioadei in care traiesc. Nativii au un simt deosebit care le
spune daca un lucru este posibil sau nu. Ei sunt intr-o stransa legatura cu oamenii si evenimentele din
jurul lor si sunt capabili sa recunoasca toate oportunitatile care apar. Nativii pot avea parte de mari
succese pe plan financiar daca isi vor pune in actiune puterile empatice. Pana sa realizeze care le este
potentialul, acesti nativi pot cunoaste numeroase depresii din motive financiare sau pot suferi chiar din
cauza saraciei.

Uneori, in mod constient sau inconstient, persoanele nascute pe data de 25 iunie au pretentia ca cei din
jurul lor sa aiba incredere in ele. Acesti nativi au nevoie deosebita de acesta incredere pentru ca ceea ce
spun sau fac ei este un lucru de perspectiva, vizionar. Aceasta recunoastere, venita din partea celorlalti,
este esentiala pentru increderea in sine a persoanelor nascute in aceasta zi. Recunoasterea este de
asemenea importanta pentru munca si creatia nativilor. Suportul de baza pentru ei trebuie sa vina din
partea familiei. Datorita acestui ajutor se vor putea lansa si afirma in cariera. Fara aceasta incredere si
credinta, persoanele nascute pe data de 25 iunie isi vor consuma energia pana la epuizare sfarsind printr-
un inevitabil colaps. In unele cazuri, nativii se vor consuma datorita pornirilor senzuale si hedoniste.

Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa fie atenti si sa invete sa filtreze impulsurile emotionale venite din
partea celorlalti. Ei trebuie sa fie atenti pentru ca sunt influentabili si aceste influente pot fi foarte bune,
dar si foarte rele. Unele influente au un impact atat de puternic asupra nativilor incat acestia ajung sa aiba
falsa impresie ca aceste pareri si ganduri sunt de fapt si de drept rodul gandirii lor. Treptat, nici macar nu
vor mai constientiza existenta si influenta unei surse exterioare. Asadar, cultivarea obiectvitatii si a
discernamantului este esentiala pentru bunastarea psihologica a nativilor.

Persoanele nascute pe data de 25 iunie se implica foarte mult intr-o relatie, manifestandu-si dragostea si
dorintele sexuale. In mod normal insa, nativii isi tin ascunse sentimentele. In public, au tendinta de a lansa
critici acide si de a-si manifesta mania si negativismul. Uneori folosesc un limbaj agresiv. Fiind stiute
starile schimbatoare ale celor nascuti in aceasta zi, ei trebuie sa fie atenti sa nu devina dictatoriali prin
incercarea de a impune si celorlalti punctul lor de vedere. Acest tip de comportament ii va indeparta pe
cei care au incredere in persoanele nascute pe data de 25 inunie si de care aceste persoane au atata nevoie.

SFATURI: Straduieste-te sa pastrezi un anumit grad de obiectivitate in ceea ce priveste sentimentele.


Protejeaza-te atunci cand este nevoie, dar ramai deschis la influentele pozitive. Cultiva-ti abilitatea de a
diferentia lucrurile. Atentie sa nu confunzi sentimentele altora cu propriile sentimente.

PUNCTE FORTE:
Empatic
Receptiv
Original

PUNCTE SLABE:
Hipersensibil
Capricios
Nesigur
Rac, Douazeci si sase iunie - Ziua vigorii
Persoanele nascute pe data de 26 iunie sunt de cele mai multe ori un punct de sprijin pentru
familie si prieteni. Acest lucru se intampla mai ales pentru ca nativii sunt persoane pe care te poti
baza si din cauza puterii pe care o au acestia. Fizicul acestor persoane este uneori de o
sensibilitate excesiva si alteori de o putere impresionanta. Exceptand profesia, privesc viata mai
ales prin prisma sentimentelor. Atunci cand sunt acasa, nativii pot fi surprinsi in ipostaze pur
casnice - intretinandu-si sau imbunatatindu-si caminul, distrandu-se cu familia, etc.

Copiii care au unul din parinti nascuti in aceasta zi sunt foarte norocosi. Casa lor va fi un rai, mai
ales din punct de vedere al securitatii si al protectiei de latura dura a vietii. In orice caz, parintii
nascuti pe data de 26 iunie exagereaza cu protectia oferita. Nativii isi vor indeparta copiii de
experientele care uneori pot fi dure, dar care ofera lectii de viata foarte educative. In general, cei
nascuti in aceasta zi inteleg foarte bine lumea si au destul de multe cunostite in aceasta privinta.
Cu toate acestea, firea omului nu este totdeauna corect evaluata de catre nativi. Acesta reprezinta
motivul pentru care nu le este foarte usor celorlalti sa se implice in viata personala a nativilor. In
general, persoanele nascute pe data de 26 insista ca lucrurile sa fie facute in felul lor. Cei care
traiesc alaturi de acesti nativi vor ajunge, din aceasta cauza, sa considere ca nu mai au autoritate
si ca le sunt neglijate opiniile.

Comportamentul extraordinar in timpul activitatilor fizice si sportive este foarte important pentru
persoanele nascute pe data de 26 iunie. Chiar si la varste inaintate nativii sunt preocupati de
conditia lor fizica. Daca nu sunt genul de oameni sportivi, ei isi vor consuma energia in alte
domenii. Poate fi vorba de orice fel de activitati incepand cu cele de natura psihologica si
terminand cu cele de natura sexuala. Intr-adevar, latura senzuala si sexuala a acestor persoane
este foarte accentuata. Prefera placerile revigorante si relaxante cum ar fi: masajele, sauna, jacuzi
si activitatile ce implica marea.

In mod aproape invariabil, persoanele nascute pe data de 26 inunie sunt adeptele preocuparilor ce
implica banii. Le place in mod deosebit sa ii cheltuiasca. Avand in vedere ca au gusturi destul de
scumpe, nativii trebuie sa fie atenti ca valoarea banilor cheltuiti sa nu depaseasca valoarea
banilor castigati. Economisirea banilor nu ii preocupa in mod deosebit, dar ii intereseaza
investitiile. Bunastarea materiala a acestor persoane este dovada aptitudinilor deosebite in acest
domeniu. Nativii nu isi fac din imbogatire pincipalul scop in viata, dar isi doresc sa traiasca bine.

Cei nascuti in aceasta zi sunt genul de oameni carora nu le poti impune ceva si care nu sunt usor
de intimidat. Ei evita confruntarile directe si conflictele, considerandu-le nefolositoare. Cu toate
acestea, nu vor ezita sa lupte in cazul in care sunt provocati. Din acest punct de vedere sunt de
temut. Exceptand starile conflictuale, nativii pot manifesta diferite tipuri de anxietati irationale
care mai tarziu pot deveni stari nevrotice. Aceste manifestari pot fi provocate de lucruri simple
cum ar fi schimbarea locului unui obiect, dar pot fi la fel de bine provocate de superstitii
excentrice sau de fobii. Persoanele nascute pe data de 26 iunie imbina in mod ciudat repulsia si
atractia fata de propriile temeri. Se vor confrunta in mod continuu cu aceste temeri (de exemplu
chiar daca le este frica de inaltime, vor incerca in mod frecvent sa calatoreasca cu avionul, sa
faca alpinism sau chiar planorism). Desigur, cei nascuti in aceasta zi sunt atrasi de competitie,
dar foarte rar vor avea ceva de obiectat atunci cand le va fi asigurata o viata confortabila.
SFATURI: Cedeaza atunci cand este vorba de copiii si de familia ta. Ai mai multa incredere in
puterea lor de a-si purta singuri de grija. Nu te mai supune atat de des incercarilor. Stai linistit.

PUNCTE FORTE:
Curajos
Protector
Atletic

PUNCTE SLABE:
Prea preocupat de fizic
Predispus la fobii
Grijuliu
Rac, Douazeci si sapte iunie - Ziua defensivei
Persoanele nascute pe data de 27 iunie cred cu tarie ca cea mai buna ofensiva are la baza o buna
defensiva. Nativii sunt extrem de protectori in domeniile in care sunt implicati (indiferent daca este vorba
de familie sau de afaceri). Ei se vor aventura in lume cu precautie si numai dupa ce s-au asigurat ca au
acasa un refugiu ferit de orice pericole. Din momentul in care si-au pus la punct sistemul de ghidare, ei
vor porni la drum pentru a-si atinge scopul, rareori abatandu-se de la acest drum. Cei nascuti in aceasta zi
sunt incredibil de hotarati din momentul in care si-au pus in gand sa obtina ceva. Ei isi vor urma calea
indiferent de ce se intampla.

In general, in spatele acestei hotarari si conduite a nativilor stau o serie de principii morale solide. Din
cauza tariei acestor principii morale, cei nascuti in aceasta zi sunt convisi ca tot ceea ce fac este normal si
corect. Rareori isi pun propriile conceptii sub semnul intebarii. Vorbind la modul general, persoanele
nascute pe data de 27 iunie sunt mai degraba preocupate sa se realizeze in plan particular decat sa se
realizeze in plan public. Nativii au insa si o puternica pornire competitiva care ii face sa ii indeparteze pe
toti potentialii combatanti sau rivali. Din acest motiv, nativii isi pot face multi dusmani care se pot
interpune in drumul lor. Cu toate acestea, dusmanii ii pot infrange cu greu pe cei nascuti in aceasta zi.
In atitudinea si psihologia nativilor zilei de 27 iunie se intalnesc foarte rar semne care sa indice ca au
capacitatea de a accepta o infrangere. Beneficiile unei asemenea statornicii sunt evidente. Aceasta
stabilitate, insa, poate fi si semnul unei personalitati inflexibile care nu este in stare sa accepte adevaruri
dure si care demonstreaza, intr-un fel, existenta unor vederi limitate. Atunci cand cei din jur sunt revoltati
de o asemenea atitudine sau, mai rau, ataca verbal o persoana nascuta pe data de 27 iunie, aceasta
persoana se va zapaci, se va retrage si se va inchide in sine, protejandu-se astfel.
Una din principalele caracteristici ale celor nascuti in aceasta zi este dorinta puternica de a se proteja pe ei
insisi si de a-si proteja familia, prietenii sau grupul social din care fac parte. Nativii pot parea excesiv de
agresivi cu cei care nu fac parte din aceste categorii. Intr-adevar sunt specialisti in alternarea atacului cu
apararea.

Pentru ca au atata tarie in convingerile lor, persoanele nascute pe data de 27 iunie pot avea parte de
cariere stralucite daca vor lucra in domeniul vanzarilor. Ar putea sa vanda gheata eschimosilor si spaghete
italienilor. Nativii se vor stradui sa-si defineasca ideologia, sa-si consolideze credintele si sa-si stabileasca
un sistem de valori. Dupa ce vor trece de toate aceste stadii, ei nu numai ca vor incerca sa le spuna si
altora parerile lor, ci vor incerca sa ii si convinga ca au dreptate si sa ii faca sa devina si ei adeptii acestor
teorii.
Datorita evidentelor calitati empatice, celor nascuti in aceasta zi le va fi foarte usor sa receptioneze si sa
inteleaga sentimentele celorlalti. In ciuda acestui fapt, ei nu vor avea parte de prea multe manifestari de
simpatie din partea celor alaturi de care traiesc si muncesc. Acest lucru se va datora in special atitudinii
lor, care pare a fi tot timpul in opozitie cu restul lumii. Intr-adevar, celorlalti li se poate parea ca nativii
sunt puternici si invulnerabili si ca intr-un fel sunt lipsiti de compasiune si bunatate.
Drumul spiritual pe care il parcurg persoanele nascute pe data de 27 iunie este lung si plin de greutati.
Poate ca, numai dupa ce au castigat cateva batalii si au obtinut intr-o oarecare masura succesul, sunt
capabili sa-si acorde putin timp pentru a se analiza. Din fericire, vor mai avea timp sa faca anumite
schimbari si sa se maturizeze.

SFATURI: Analizeaze-te periodic. Pune-ti intrebari referitoare la propriile puncte de vedere. Asculta-i si
pe cei din jurul tau. Fii mai relaxat. Nu-ti subestima niciodata adversarul. Admite infrangerea atunci cand
este cazul. Mai presus de orice, cauta-ti calea spirituala si urmeaz-o.
PUNCTE FORTE: Convingator Hotarat Protector
PUNCTE SLABE: Rigid Introvertit Izolat
Rac, Douazeci si opt iunie - Ziua stimularii emotionale
Persoanele nascute pe data de 28 iunie pun de obicei emotiile inaintea ratiunii. Aceste persoane
abordeaza problemele in mod imediat si direct. Au un farmec aparte care atrage in mod invariabil
simpatia colegilor si a familiei. O mare parte a acestui farmec este datorata umorului si naturaletii cu care
sunt inzestrati. Din moment ce umorul este considerat cel mai sigur drum pentru a ajunge la sufletul
cuiva, nativii au foarte multe sanse de a face o impresie buna.

Cei nascuti in aceasta zi au un talent deosebit de a-i face pe ceilalti sa reactioneze din punct de vedere
emotional. Nativii isi pun in valoare intentionat acest talent pentru a beneficia de atentia celor din jur.
Capacitatea acestor persoane de a uimi este considerabila. Din aceasta cauza, cei care ajung sa-i cunoasca,
mai devreme sau mai tarziu pe acesti nativi, stiu ca se pot asteapta la orice din partea lor. In ciuda
spontaneitatii, persoanele nascute pe data de 28 iunie gandesc totul inainte de a face ceva. Nativii zilei
sunt foarte priceputi in a anticipa efectul actiunilor lor.
In general, persoanele nascute pe data de 28 iunie prefera sa abordeze o problema cu calm si rabdare.
Prefera sa duca o munca de convingere subtila decat sa atace frontal. Sunt foarte convingatori in tot ceea
ce fac, planifica si calculeaza totul pana la cel mai mic detaliu. Din acest motiv, rareori se intampla sa
evalueze in mod gresit o situatie sau sa isi formeze o impresie eronata despre un grup. Cei nascuti in
aceasta zi au tendinta de a fi mai mult extovertiti decat de a fi introvertiti. Acest lucru nu inseamna ca sunt
indivizi lipsiti de profunzime. Au o personalitate complexa si din aceasta cauza nu sunt usor de inteles.

In mod frecvent, nativii zilei de 28 iunie ocupa pozitii de conducere atat in cadrul cercurilor de familie cat
si in cadrul grupurilor sociale. Ca angajati, se pot retrage pentru catva timp intr-un loc linistit, prestand o
munca care nu implica prea multe responsabilitati. Chiar si in acest caz, daca se va ivi ocazia, cei nascuti
in aceasta zi nu o vor pierde si vor spune o povestire haioasa sau vor face o remarca acida. In mod logic,
munca, etica si intuitia ii vor face sa devina buni angajati. Cu toata acestea pentru acesti oameni
devotamentul fata de munca nu inseamna neaparat si ordine acasa. Aspectele particulare ale vietii lor
(dragostea, munca in casa, educatia copiilor, respectarea responsabilitatilor, etc.) pot fi haotice, uneori
chiar scapand de sub control.
Probabil ca cea mai mare pedeapsa pe care o poate primi un nativ al acestei zile este sa fie ignorat si lipsit
de aprecierea celorlalti. Unii dintre nativi oscileaza permanent intre nevoia de a fi in centrul actunii, de a
beneficia de atentie si nevoia de a fi singuri cu excentricitatile lor. Pentru colegii si copiii nascuti pe 28
iunie trebuie sa ai un deosebit simt al umorului si foarte multa rabdare sau sa fii capabili sa oferi
exraordinar de multa dragoste.

Persoanele nascute pe data de 28 iunie au un interes deosebit de a cunoaste oamenii. Pentru ca sunt
fascinati de natura umana (mai ales de copii), nativii pot fi foarte atrasi de domeniile care studiaza
comportamentul, isoria, limbajul sau antropologia. Din acest punct de vedere, cei nascuti in aceasta zi au
cariere stralucite ca psihologi. In mod sigur, ei vor fi capabili sa recunoasca motivatiile si gandurile
oamenilor si sa explice actiunile acestora. In cercurile din care fac parte sunt in mod frecvent consultati
atunci cand este vorba de o asemenea problema. Totusi, nu vor fi luati de toata lumea in serios, din cauza
umorului lor. Dincolo de aceasta fatada joviala, cei nascuti in aceasta zi sunt persoane hipersensibile si
serioase.
SFATURI: Sa fii centrul atentiei poate fi amuzant, dar mai devreme sau mai tarziu toata lumea trebuie sa
se maturizeze. Gaseste o modalitate de a renunta la comentariile acide. Abordeaza un umor fin.
PUNCTE FORTE:
Jovial
Interesant
Amuzant
PUNCTE SLABE: Nesigur Uituc Enervant
Rac, Douazeci si noua iunie - Ziua visatorilor
Persoanele nascute pe data de 29 iunie au foarte multe visuri. Se poate spune ca principalul lor scop in
vata este transpunerea acestor visuri in realitate. Aceste persoane au un talent ciudat de a gasi aplicatii
practice ale fanteziilor lor. Punand in practica aceste fanantezii, nativii fac cunoscute lumii intregi
aptitudinile lor creative. Cei nascuti in aceasta zi sunt foarte atenti la dorintele celor din jur, incercand sa
le indeplineasca. Ei sunt in acelasi timp persoane responsabile si visatoare.

Din fericire, cei nascuti in aceasta zi au si capacitatea de a-si procura mijloacele necesare punerii in
aplicare a proiectelor lor asfel incat acestea sa aiba succes. Persoanele nascute pe data de 29 iunie
beneficiaza de aptitudinile necesare pentru a asimila si pune in valoare toate cunostintele tehnice in
domeniul in care lucreaza. Din pacate, nu sunt persoane foarte comunicative. Desi le displace aceasta
stare, nativii nu reusc sa isi faca cunoscute gandurile. Calitatea produselor pe care le fac este evidenta
pentru toata lumea. La fel de evidenta este si usurinta cu care duc la indeplinire orice angajament pe care
si-l iau. Astfel, in ochii colegilor, ai sefilor si ai angajatilor isi creeaza o reputatie de adevarati magicieni.

Mai mult decat orice, nativii sunt cautatori ai adevarului. Din aceasta cauza, ei vor demasca orice fals, vor
sfida falsa autoritate si vor face cunoscute scopurile ascunse ale unora. Persoanele nascute pe data de 29
iunie spera ca, intr-un final, aceste actiuni sa serveasca cuiva. Odata ce a fost scos la iveala adevarul,
nativii se asteapta ca lumea sa priveasca fata reala a lucrurilor. In aceasta privinta, ei manifesta o foarte
mare integritate. In mod foarte rar se vor gasi printre nativii acestei zile fanatici religiosi. Acest lucru se
intampla pentru ca acesti indivizi pun un pret foarte mic pe ceea ce vad. Ei cred doar in rezultatul
cercetarilor lor.
Aerul, adierea, zborul, dansul si cantecul par a fi singurele lucruri importante in viata unei persoanele
nascute pe data de 29 iunie. Multi dintre cei nascuti azi sunt animati de o vivacitate extraordinara, sunt
usor de indragit si au o personalitate amuzanta. Uneori, sunt acuzati pe nedrept de superficialitate pentru
ca nu toata lumea cunoaste codul lor moral. Atunci cand indivizii mai putin evoluati pun in pericol
libertatea de exprimare si de miscare a celorlalti, o fac doar din egoism. Mesajul pe care il transmit nativii
prin aceasta atitudine este ca ei au voie sa zboare, iar ceilalti nu.

Cei nascuti in aceasta zi arata lumii, in mod frecvent, latura copilareasca a personalitatii lor. Pastrandu-si
permanent spiritul tineresc, nativii sunt caracterizati de o anumita inocenta, farmec si deschidere. In ciuda
acestui profil, persoanele nascute pe data de 29 iunie sunt adepte ale meseriilor banoase (dar sunt de
asemenea si adepte ale cheltuirii banilor). Din acest motiv vor cauta sa aiba un loc cat mai competitiv pe
piata. Nu ar trebui sa mearga prea departe in aceasta directie pentru ca risca sa devina obositori sau cinici.
Datorita competitivitatii lor, nativii sunt parteneri si colegi foarte buni. Ei prefera ca, in loc sa lucreze
singuri si sa puna pe primul plan succesul personal, sa lucreze in echipa si sa imparta totul cu ceilalti.
Sunt foarte generosi si se bucura atunci cand beneficiaza si altii de succesul lor.
SFATURI: Nu te lega atat de mult de sperantele celorlalti. Incearca sa te evidentiezi. Ai incredere in
calitatea ta de a fi autonom. Oamenii foarte seriosi se simt inhibati in preajma ta. Fii mai receptiv la
problemele acestora.
PUNCTE FORTE:
Vivace
Simpatic
Copilaros
PUNCTE SLABE:
Pasiv
Delasator
Rac, Treizeci iunie - Ziua motivatiei
Este foarte greu sa convingi o persoana nascuta pe 30 iunie sa faca ceva daca nu are o motivatie
serioasa. Cei nascuti in aceasta zi se impart in doua categorii: introvertiti si extrovertiti. Ambele tipuri de
indivizi sunt animate de idealuri personale inalte. Lumea lor este intr-adevar privata si foarte putini sunt
cei care sunt admisi in ea. Indivizii introvertiti nascuti in aceasta zi manifesta preferinta pentru un stil de
viata care este in stransa legatura cu caminul lor (uneori prefera sa munceasca acasa). Vietile lor sunt atat
de bine circumscrise caminului, incat pasiunile acestor nativi nu sunt decat simple extensii ale vietii
casnice. Aceste pasiuni isi insusesc si ele calitatile vietii nativilor zilei - sigure, familiare, lipsite de risc.
Indivizii extrovertiti nascuti in aceasta zi pot parea ca au un temperament linistit, dar asta se va intampla
pana in momentul in care vor fi confruntati cu o situatie deosebita. Atunci isi vor dezvalui adevarata
personalitate. Nativii ar trebui sa isi mai tempereze atitudinea excentrica pentru ca uneori poate scapa de
sub control.

Aproape toti cei nascuti in aceasta zi au foarte bine dezvoltat simtul tehnic. Uneori, acesta este atat de
dezvoltat incat nativii devin virtuosi ai domeniului. Sunt oponenti formidabili, rareori pierzand o disputa.
In general, aceasta calitate se manifesta in plan fizic sau in plan psihic. Introvertitii trebuie sa fie atenti sa
nu isi reprime prea mult latura agresiva. De multe ori, persoanele nascute pe data de 30 iunie sunt
incapabile sa isi exprime sentimentele. Se tem de multe ori sa nu isi faca rau lor insisi sau sa nu faca rau
celorlalti spunand ceea ce simt.

Persoanele nascute pe data de 30 iunie care sunt mai extrovertite isi exprima agresivitatea printr-un
accentuat spirit competitiv. Trebuie sa fie atente, insa, la riscul de a deveni violente. O astfel de persoana
este un adversar fascinant, dar foarte periculos. In mod paradoxal, atunci cand acesti indivizi extrovertiti
se afla singuri alaturi de prieteni sau familie pot parea pasivi sau chiar docili.
Ambele tipuri de nativi se manifesta diferit, in functie de situatie. In realitate sunt diferiti fata de
atitudinile pe care le afiseaza. Acestea depind de starea lor de spirit. Barbatii nascuti in aceasta zi sunt
mult mai schimbatori decat femeile. Aceasta calitate le confera un anumit mister. Nativii sunt un mister
chiar si pentru ei insisi. De aceea, ar fi bine sa incerce mai mult sa se autocunoasca.

Cei nascuti in aceasta zi sunt extrem de priceputi in ceea ce priveste manevrarea banilor, indiferent daca
sunt ai lor sau daca sunt ai altora. Calitatile lor privitoare la acest domeniu ii atrag pe ceilalti. Sunt
persoane cautate pentru sfaturile pe care le ofera. Sunt foarte corecti in ceea ce priveste calculul
costurilor. Isi vor maximiza profitul si isi vor minimiza cheltuielile.

Motivatia personala a persoanelor nascute pe data de 30 iunie in ceea ce priveste meseria este de fapt un
hobby. Acest hobby este in mod sigur ceva deosebit si ii intereseaza pe nativii mult mai mult decat
profesia. Ei nu vor ezita sa investeasca energie in mod nelimitat in acest domeniu. Atunci cand sunt
constienti de mediul in care se afla si de dorintele celorlalti, pot aduce o contributie nepretuita societatii.
Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa caute sa se implice in activitati ce includ increderea in oameni. Pentru
ca nativii permit unui numar mic de persoane sa patrunda in universul lor, cei alesi ca prieteni se pot
considera privilegiati.
SFATURI: Invata sa te placi mai mult pe tine insuti. Vezi cum poti sa ii ajuti pe ceilalti. Daca este
posibil, canalizeaza-ti agresiunea in obiective constructive. Descopera-ti temerile si invata sa le tii piept.
Nu-ti permite sa te retragi in tine.
PUNCTE FORTE:
Motivat
Abil in ceea ce priveste banii
Cu aptitudini tehnice
PUNCTE SLABE: Schimbator Represiv Negativist
Rac, Intai iulie - Ziua emanciparii
Nativii zilei de 1 iulie tind sa fie extrem de sensibili, capabili si adaptabili, dar si deschisi din
punct de vedere emotional. Desi multi dintre cei nascuti astazi sufera destul de mult si sunt
predispusi in special la suferinta emotionala, in cele mai multe cazuri ei vor castiga batalia
impotriva dominarii, nedreptatii sau opresiunii de orice fel.

Femeile nascute pe 1 iulie resimt cel mai puternic acest conflict. Este vorba de conflictul dintre
profesia lor si rolul de mama sau cerintele unei cariere versus intretinerea unei case. Barbatii
nascuti pe 1 iulie au o sensibilitate neobisnuita in privinta femeilor in general, dar si pentru
propria lor partenera.

Nativii zilei de 1 iulie de ambele sexe sunt adesea cei mai aprigi dusmani ai lor insisi. Depresia
lor poate fi constanta si se poate manifesta de-a lungul intregii vieti. Grijile provocate de
inferioritatea de la locul de munca sau de esecul in familie ii pot face sa se simta ingrozitor chiar
si atunci cand au succes. Cei nascuti astazi afiseaza sentimente ambivalente fata de indivizii si
grupurile sociale cu care au legaturi stranse, dar si fata de ei insisi. Nativii zilei de 1 iulie
demonstreaza ca nu sunt genul de persoane pe care sa le urmezi orbeste. Indiferent cat de
implicati sunt intr-o problema pe care o au de rezolvat, intr-o cauza sau ideologie, ei raman
destul de flexibili pentru a accepta un alt punct de vedere sau o alta modalitate de a actiona. Cei
nascuti astazi cauta profunzimea si vor ezita sa dea raspunsuri simpliste si sa exprime ganduri
superficiale.

Nativii zilei de 1 iulie sunt intr-adevar foarte profunzi. Ei reprezinta personalitati complexe care
nu-si exterioreaza sentimentele in fata oricui. Pe de alta parte, au o latura destul de evoluata care,
in general, se manifesta prin servicii si contributii altruiste catre societate. Nativii zilei de 1 iulie
vor prefera sa dea in loc sa primeasca. Datorita tendintelor lor empatice si receptive, ei sunt
adesea perceputi ca niste prieteni intelegatori si saritori. In cazul in care sunt tulburati, ei nu vor
fi capabili sa ofere ajutor nimanui.

Cei nascuti astazi au modalitatea lor proprie, speciala de auto-tortura emotionala. Se pare ca
trebuie sa isi identifice sentimentele care ii tulbura si sa le rezolve pana nu este prea tarziu.
Pericolul intervine atunci cand ei se vor bloca in latura negativa. Adesea, este necesara o
schimbare sau chiar un soc pentru a-i reorienta. In urma acestor experiente, isi vor da seama de
comportamentul lor si implicit vor incerca sa schimbe in bine situatia respectiva. In aceste
conditii, un nativ mai evoluat apare ca o personalitate agresiva, dar si pozitiva in acelasi timp,
dispusa si pregatita sa se descurce in lume. De asemenea, este capabila sa se integreze cu succes
in societate, in familie si in viata sentimentala. Uneori, odata ce ies din cochilia lor, cei nascuti
astazi devin extrovertiti remarcabili si cauta in mod real placerile vietii. Astfel de evenimente
reprezinta un mod de celebrare a unei vieti lungi de emancipare.

SFATURI: Fericirea nu inseamna superficialitate. Profunzimea nu inseamna negativitate. Odata


ce ai capatat intuitie, iesi in lume si exploreaza. Poti sa faci asta. Nu-ti fie frica sa stai singur.
Prietenii si cei care te sprijina sunt alaturi de tine. Invata sa primesti in aceeasi masura in care
dai. Nu permite nimanui sa treaca peste cuvantul tau.
PUNCTE FORTE:
Profund
Darnic
Hotarat

PUNCTE SLABE:
Tulburat
Depresiv
Suferind
Rac, Doi iulie - Ziua inconstientei
Nativii zilei de 2 iulie sunt foarte emotivi si receptivi la sentimentele celorlalti. In general, cei
nascuti astazi se impart in doua tipuri diferite: cei care pastreaza asemenea sentimente pentru ei
insisi si cei care se exprima intr-un mod efervescent. Persoanele mai retinute nascute pe 2 iulie
trebuie sa invete sa se exterioreze in timp ce o persoana activa nascuta pe 2 iulie trebuie sa-si
tempereze trairile emotionale.

Nativii zilei de 2 iulie sunt adesea asaltati de indoieli in ceea ce ii priveste si de o lipsa de
incredere in ei insisi. Astfel de nesigurante nu sunt mereu observate de ceilalti, in special atunci
cand nativii sunt persoane realizate. Motivul pentru care aceste lucruri se intampla se datoreaza
faptului ca nativii zilei de 12 iulie nu vor sa ii incarce pe ceilalti cu problemele lor. Pentru ei,
indoielile infrante pot fi o chestiune personala. Ei nu se grabesc sa caute sprijin pozitiv din partea
altora.

Persoanele nascute pe 2 iulie duc o viata fantastica foarte activa, dar o mare parte din activitatea
lor ramane in sfera inconstientului, a visarii cu ochii deschisi, aproape niciodata transformandu-
se in realitate. Fara indoiala, pentru o persoana nascuta pe 2 iulie, cheia intelegerii de sine este
recunoasterea efectului inconstient al fanteziei in planul vietii emotionale si al imaginii de sine.
Astfel, starile de constienta si inconstienta trebuie sa fie foarte bine intelese de nativi. O astfel de
emancipare de sine solicita timp si energie care, in cazul persoanelor nascute pe 2 iulie, pot fi pe
deplin consumate cu grijile zilnice. Daca nativii fac o investitie in scopul dezvoltarii personale, ei
vor face tot ce le sta in putinta pentru imbunatatirea sanatatii si performantei in munca. De
asemenea, ei pot face schimbari majore din viata lor. Intr-adevar, un nativ care are succes din
punct de vedere social este adesea capabil sa puna o viata fantastica, bine integrata, in serviciul
direct al carierei lor.

Partenerii nativilor zilei de 2 iulie pot juca un rol important in incurajarea unui astfel de proces
psihologic. Cei nascuti pe 2 iulie sunt inzestrati cu o bogatie emotionala si o profunzime a
sentimentelor ce merita efortul de a fi scoase la iveala. Totusi, nativii zilei de 2 iulie sunt extrem
de sensibili si nu reactioneaza prea bine la confruntari sau acuzatii. Deoarece sunt atat de
sensibili, dragostea lor trebuie sa fie exprimata in mod direct, fara a fi ascunsa. Acest lucru, insa,
implica o mare intelegere si rabdare.

Nativii extrovertiti pot fi tulburati atunci cand intentiile lor bine fondate si in acelasi timp
exagerat de emotionale sunt intelese gresit. Un introvertit al zilei de 2 iulie poate fi incapabil sa
faca fata agresivitatii celorlaltii si in situatiile conflictuale este posibil sa reactioneze sau, de cele
mai multe ori, sa se retraga. Persoanele nascute pe 2 iulie vor reusi sa isi echilibreze viata
sentimentala si cea ireala. In aceste conditii, ei se vor feri de o stabilitate ce implica contributia
celorlalti.

SFATURI:Pastreaza legatura cu viata ta fantastica. Examineaza masura in care intra in conflict


cu natura ta emotionala si apoi foloseste-o in interesul tau propriu. Echilibreaza-ti lumea
interioara si exterioara. Incearca sa raspunzi mult mai eficient nevoilor celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Responsabil
Interesant

PUNCTE SLABE:
Nesigur
Nerabdator
Rac, Trei iulie - Ziua comemoratorului
Persoanele nascute pe 3 iulie sunt parca nascute sa fie cronicari, jurnalisti si comentatori ai
evenimentelor si traditiei. Multi dintre cei nascuti astazi se gandesc la ei insisi ca la niste
sustinatori ai drepturilor oamenilor simpli. Campionii adevarati ai celei mai ciudate si mai
incapatanate individualitati, ei insisi se pot comporta ca niste persoane conservatoare.

Multi dintre cei nascuti pe 3 iulie par cinici. La o examinare mai atenta, cineva poate considera
ca cinismul lor este o fatada prin care incearca sa ascunda o sensibilitate destul de pronuntata.
Astfel, ei isi vor crea un scut protector in jurul lor. Din interiorul fortului lor, ei supravegheaza
lumea din jur. Ei nu prea pierd nimic din ce se intampla in lume. In mod frecvent, nativii fac
diverse comentarii despre ceea ce vad si nu scapa din vedere micile puncte slabe si ciudateniile
celor cu care isi petrec timpul. Cei nascuti astazi nu sunt interesati doar de oamenii ciudati, dar si
de caracteristicile specifice oamenilor normali. Ei evalueaza cu o acuratete indiscutabila
excentricitatile oamenilor.

Cei nascuti pe 3 iulie tind sa fie extrem de filozofi. De asemenea, ei pot parea absenti in viata de
zi cu zi. Ii vor supraveghea pe ceilalti ca un judecator din tribuna. De asemenea, ei pot pune
capat discutiilor inutile, discursive si pretentioase, expediindu-i rapid pe autorii acestora.
Prietenii si familia nativilor zilei de 3 iulie ii considera fie amuzanti, fie impunatori, dar uneori
nu ii iau prea in serios. Acest lucru poate face rau nativilor care au nevoie de sprijinul celorlalti,
dar care nu se simt in stare sa ceara in mod direct acest ajutor. Uneori, pot spera ani intregi ca vor
gasi pe cineva care sa le aprecieze cu adevarat modul de gandire.

Nativii zilei de 3 iulie sunt interesati mai mult de latura tehnica, stiintifica sau de fenomenele
naturale. Ei observa ce fac si ce spun ceilalti, dar in acelasi timp incearca sa descopere si ce simt
acestia. Cei nascuti pe 3 iulie sunt caracterizati de un fel de voyeurism. Ei sunt foarte curiosi sa
descopere ce se intampla in spatele usilor inchise.

Cei nascuti astazi pot merge departe cu acest interes, chiar pana in acele zone pe care societatea
le considera perverse. Acest lucru le poate cauza probleme, mai ales in cazul in care vor fi
cunoscuti mai mult in calitate de practicanti, decat de observatori. Datorita naturii lor senzuale si
empatice, ei pot fi atrasi de activitatile indoielnice, dar nu pentru multa vreme. De obicei, insa, ei
isi restabilesc echilibrul si se pregatesc pentru noua lor aventura. Persoanele nascute pe 3 iulie se
plictisesc foarte rar deoarece ei gasesc mereu ceva interesant de explorat in tot ceea ce ii
inconjoara. Pe masura ce inainteaza in varsta, ei pot deveni exagerat de discriminatori, chiar
obositori in acest sens si risca sa para snobi in relatiile cu ceilalti.

SFATURI: Incearca sa abordezi lumea din jurul tau cu inima deschisa. Mai bine ia parte la
ceea ce se intampla in jurul tau decat sa stai si sa observi. Nu-ti fie teama sa ii lasi pe ceilalti sa
iti descopere trairile interioare. Evita sa iti creezi standarde asemanatoare in ceea ce priveste
observatia si intimitatea. Nu renunta la eforturile de a fi recunoscut.

PUNCTE FORTE:
Observator
Sincer
Sensibil
PUNCTE SLABE:
Atotstiutor
Exagerat de critic
Retras
Rac, Patru iulie - Ziua grupului reprezentativ

Persoanele nascute pe 4 iulie se simt cele mai implinite atunci cand reprezinta un grup de care sunt
mandri, indiferent ca este familial, regional, rasial, politic, economic sau social. Radacinile sunt extrem de
importante pentru ei si rareori ii vor lasa pe altii sau chiar pe ei insisi sa uite care le sunt originile.

Astfel, cei nascuti pe 4 iulie nu vor fi multumiti cand actioneaza in interese pur personale. Le place sa isi
lase amprenta in calitate de contribuabili atunci cand este nevoie de un efort sustinut. Totusi, nu putem
spune ca nu le place sa fie sau sa lucreze singuri. Perioadele lungi de singuratate le pot fi necesare pentru
a-si dezvolta proiectele incepute sau pentru a-si planifica derularea actiunilor, insa o asemenea activitate
functioneaza invariabil in cadrul unui program social mai vast.

In mod caracteristic, atunci cand ajung la maturitate, cei nascuti astazi se vor integra foarte serios si
puternic in cadrul unui grup bine definit. Ei se vor stradui sa devina reprezentantii cu functia de
conducere, sau se vor multumi sa activeze ca simpli membri devotati. In ambele cazuri, nativii zilei de 4
iulie isi vor pune cu mandrie amprenta distincta a pregatirii lor precedente.

Intalnirile de familie periodice joaca un rol important in vietile nativilor zilei de 4 iulie. Patriotismul afisat
de catre cei nascuti pe 4 iulie este rar exprimat orbeste. Adesea, se va manifesta ca o dorinta de a face
natiunea mai buna sau de a oferi critici constructive. Sunt putine cazurile, totusi, in care cei nascuti astazi
nu sunt deloc interesati de evenimentele politice si sociale de anvergura. Este posibil, insa, ca acestia sa
ramana apolitici.

Adesea, nativii mai inzestrati vor fi capabili sa sesizeze gandurile si sentimentele neimpartasite ale
celorlalti. Totusi, ei stiu sa-si pastreze obiectivitatea atunci cand este vorba de chestiuni personale. Fara
indoiala, cei nascuti astazi scot in evidenta anumite trasaturi neobisnuite, deosebindu-se net de ceilalti.
Acestea pot fi caracteristici fizice si psihologice evidente sau caracteristici mai subtile ce vor fi dezvaluite
doar celor care ii cunosc la un nivel mult mai profund.

In general, nativii zilei de 4 iulie par mult mai simpli decat sunt in realitate deoarece sunt adesea retinuti
cand este vorba de dilemele umane, emotionale. Ei considera ca acestea le inhiba abilitatile de a functiona
eficient in lume. Cei nascuti astazi trebuie sa se fereasca de egoism, mandrie, aroganta si manie
neintemeiata (chiar daca actioneaza pentru o cauza altruista).

SFATURI: Fereste-te de sovinism atunci cand este vorba de prezentarea grupului din care faci parte in
societate, sau in lumea intreaga. Incearca sa iti pastrezi obiectivitatea si spiritul critic in acest sens.
Aminteste-ti ca esti liber ca individ si ca ai o datorie fata de tine insuti.

PUNCTE FORTE:
Credincios
Darnic
Mandru

PUNCTE SLABE:
Egocentric
Fixat
Rac, Cinci iulie - Ziua prezentatorului

Rareori vei intalni un moment de plictiseala in vietile nativilor zilei de 5 iulie deoarece energiile schimbatoare ii fac
sa treaca de la un subiect la altul – degustand, testand si trecand mai departe. Cei nascuti astazi adora varietatea si
viata sclipitoare, oamenii neobisnuiti si iesiti din comun, subiectele de tot felul, combinatiile de culori, fenomenele
paranormale. Nativii zilei de 5 iulie sunt fermecatori si vor cuceri destul de rapid inimile celor din jurul lor. In
general, le place mult sa ii distreze pe ceilalti. Ei se vor remarca ca niste tipi robusti pe care te poti baza atunci cand
este vorba de intretinere, ingrijire si sprijin.

Nativii zilei de 5 iulie nu numai ca recunosc oportunitatile, ci chiar profita de ele. Ei sunt adeptii artei convingerii.
Astfel, ei trebuie sa se fereasca sa foloseasca asemenea talente in actiuni de manipulare. Fermecatori si puternici, dar
nu intotdeauna cu picioarele pe pamant, ei ii pot spulbera pe cei din jurul lor cu entuziasmul pe care il promoveaza.
Ei vor cauta un partener sau o intreprindere stabila, ce pot sa le foloseasca eficient toate energiile si sa le structureze
talentele. Acest lucru va fi privit ca o prioritate majora intr-un punct crucial din vietile lor. Acestea se vor manifesta
probabil in jurul varstei de douazeci si opt spre treizeci de ani ( la prima intoarcere a lui Saturn) sau la putin dupa ce
au implinit patruzeci de ani (prima faza de opozitie a lui Uranus, criza varstei mijlocii).

Adolescenta este in mod special o perioada dificila si trepidanta pentru cei nascuti pe 5 iulie. Relatiile instabile,
interesele intr-o permanenta schimbare, activitatea scolara neregulata sau incapabilitatea de a mentine un program
constant sunt lucruri tipice pentru nativii acestei zile. De asemenea, viata interioara imaginara este neobisnuit de
activa, producand vise si fantezii stimulatoare. Aceste viziuni timpurii sunt cele care formeaza baza acestor succese
si esecuri tarzii. In cazul succesului, cei nascuti astazi isi manifesta concret aceste viziuni. In celalalt caz, ei sunt
speriati de puterea unor asemenea imagini si le lipseste curajul de a se integra in viata reala. Este posibil ca ei sa se
retraga intr-o lume intima, de vis, in timp ce activeaza in cadrul unor locuri de munca destul de normale cu
satisfactie minima.

Chiar daca persoanele nascute pe 5 iulie lucreaza la birou si au un program fix, ei pot reusi sa isi exprime fanteziile
in mod creator prin practicarea unui hobby sau a altor distractii. Totusi, apar probleme cand acestia isi neglijeaza
partenerul si/sau copiii, devotandu-si tot timpul liber unor astfel de actiuni. O solutie pozitiva ar fi ca hobby-ul lor sa
ii includa si pe cei dragi lor (de exemplu, imbunatatirea vietii de familie, gradinaritul, ingrijirea animalelor preferate,
amenajarea interioara, etc.). Nativii zilei de 5 iulie trebuie sa faca eforturi pentru a demonstra membrilor familiei ca
ii iubesc cu adevarat si ca nu vor sa profite de ei.

Natura vioaie, exaltanta a celor nascuti astazi genereaza multe oportunitati interesante pentru prietenii si colegii
acestora. Cea mai mare provocare pentru cei nascuti pe 5 iulie este sa mentina stabilitatea si sa evite o risipita
neintemeiata a talentelor si energiilor lor.

SFATURI: Incearca sa-ti impartasesti imaginatia. Impartasind-o celorlalti, vei reusi sa luminezi vietile celor dragi si
prietenilor. In cazul in care nu esti apreciat, nu intra in depresie. Mai incearca. Fii grijuliu cu sarcinile zilnice ce iti
solicita atentia.

PUNCTE FORTE:
Interesant
Pasionant
Plin de imaginatie

PUNCTE SLABE:
Ciudat
Nu te poti baza pe el
Instabil
Rac, Sase iulie - Ziua dorintei magnetice
Cei nascuti pe 6 iulie sunt inevitabil implicati in relatii si cariere ce reprezinta de cele mai multe ori
obiectul dorintei lor. Exista situatii care par fatale pentru vietile nativilor zilei de 6 iulie. Este vorba de
situatiile in care trebuie sa ia hotarari importante pentru viata. Pasiunea manifestata de catre nativii zilei
de 6 iulie fata de fixatia lor, oricare ar putea fi aceasta, poate fi irevocabila, mai ales daca se intampla in
tineretea lor. Intr-adevar, pentru nativii zilei de 6 iulie, motivatia emotionala pentru a face ceva poate
depasi faza in care iau in considerare intentiile respectivelor eforturi. Ei vor face un fapt implinit din
acestea. De exemplu, ei isi pot propune o schimbare in ceea ce priveste prietenul sau iubitul. Este posibil
chiar ca ei sa fie posedati de dorinta de a castiga un premiu, un merit sau de a-si crea o cariera sau chiar
de a infiinta un birou. De asemenea, este posibil ca ei sa fie atrasi in mod magnetic de bani sau relatii
sexuale. Ei nu vor tine cont de o persoana sau de un obiect anume.

Pericolele acestor dorinte magnetice ale nativilor zilei de 6 iulie sunt multiple. Socul, dezamagirea si
suferinta, ce insotesc pierderea obiectului dorintei lor, pot fi catastrofale. Daca, intr-adevar, ei au pus toate
ouale intr-un singur cos, ei pot ignora sau treace peste anumite situatii mult mai evidente legate de
afectiunea si ambitia lor. Ei pot chiar sa persevereze ani intregi in acest sens. Mai tarziu ei pot deveni
inversunati in ceea ce priveste acest obiect al dorintei lor si sa ajunga sa regrete. Daca zone mult mai
generale (cum ar fi banii si sexul, de exemplu) fac obiectul dorintei lor, ei for veni in contact cu tot felul
de energii umane negative si pozitive. Cei nascuti astazi care se dedica trup si suflet dorintei isi pot
compromite idealurile, interesele proprii si chiar respectul de sine deoarece se vor incurca in mod repetat
in relatii nu tocmai potrivite.

Desi maturitatea poate implica anumite sacrificii, majoritatea celor nascuti astazi invata eventual din
experienta sa cantareasca avantajele si dezavantajele unei incercari sau ale unei cuceriri inainte de a
actiona in acest sens. Nativii mai evoluati realizeaza ca dorinta in sine poate fi pozitiva, dar atunci cand
este o completare a obiectului dorintei. In cazul in care vor refuza sa renunte la aceasta actiune, situatia
poate deveni extrem de distructiva. Indivizi mult mai avansati inteleg ca o persoana trebuie sa progreseze
in viata, nu sa stagneze, sa devina obsedata si dependenta si sa desconsidere sentimentele celorlalti. Ei isi
vor folosi abilitatile magnetice pentru a progresa din punct de vedere personal, prin invatare,
constiinciozitate si prin acceptarea laturii spirituale.

Prin aceasta dorinta magnetica, cei nascuti pe 6 iulie experimenteaza o mare provocare si isi asuma o
mare responsabilitate. Lectia principala pe care trebuie sa o invete este sa trateze fiecare zi, fiecare
moment, fiecare persoana cu care intra in contact, cu grija si blandete. Ei nu trebuie sa isi dedice toate
energiile unei singure dorinte. In cele din urma ei vor provoca, totusi, gelozie, invidie, posesivitate si toate
tipurile de frustrare. Cei mai buni dintre nativii zilei de 6 iulie au aceasta obsesie pentru o situatie inedita,
o abordare a vietii mult mai bine definite. Ei considera ca astfel au facut rost de o jucarie noua si sunt
dispusi sa faca fata chiar si unor conditii foarte dificile pentru a-si realiza acest obiectiv.

SFATURI: Invata sa mergi mai departe. Fii deschis la noi experiente si schimbari. Dezvolta-ti vointa si
intuitia pentru a rezista tentatiilor vicioase si daunatoare. Bucura-te mai usor. Pastreaza-ti spiritul viu.

PUNCTE FORTE:
Atractiv
Serios
Implicat
PUNCTE SLABE: Obsesiv Increzut Dependent
Rac, Sapte iulie - Ziua revelatiilor imaginare
Revelatia este o tema recurenta in vietile nativilor zilei de 7 iulie. Dorinta de a descoperi sau de a
intreprinde o cercetare a viziunilor interioare, a propriilor sentimente si ganduri sau chiar ale celorlalti
este destul de pronuntata. Cei nascuti pe 7 iulie ar putea fi numiti exibitionisti, dar nu in sensul
superficial. Reveland atat de mult despre ei insisi, nativii zilei de 7 iulie ii pot influenta pe ceilalti din
multe puncte de vedere. Ceilalti pot fi socati sau pot simti un anume disconfort atunci cand sunt supusi
cercetarilor.

Cei nascuti astazi au un fel anume de a exprima punctul de vedere comun al colegilor, familiei si
prietenilor. Ei pot fi considerati mai mult decat ciudati, desi gandurile lor fanteziste si eforturile lor isi
pierd rareori tinta. Legatura persoanei nascute pe 7 iulie cu propriul subconstient este foarte puternica.
Asadar, ei au abilitatea de a intelege multe dintre ciudateniile mintii umane. Atunci cand exprima doar o
parte din ceea ce au de spus, nativii se simt bizar. De obicei, ei ii surprind pe ceilalti, mai ales ca sunt mult
mai bine inzestrati. Indiferent de cariera lor, cei nascuti astazi manifesta dorinta de a simplifica procesul
expunerii. Deoarece ei sunt atat de atenti cu felul in care isi dezvaluie trairile interioare proprii, ei nu vad
nimic rau in revelarea trairilor celorlalti. Din nefericire, ei pot ajunge sa fie acuzati de faptul ca se
amesteca in afacerile altora. De fapt, nativii zilei de 7 iulie au o viata personala secreta, deoarece cel mai
adesea ei isi vor expune ideiile si parerile, dar nu isi vor spala rufele murdare in public. Astfel, ei
dezvaluie mai mult ceea ce gandesc decat ceea ce fac. Adesea, ei se refera la lumea viselor, fanteziilor si
sentimentelor umane.

Nativii zilei de 7 iulie sunt considerati dificili de catre cei cu care convietuiesc. Ei solicita foarte multa
intelegere si acceptare din partea partenerilor lor. Ei pot fi cunoscuti de catre copiii lor ca niste visatori, de
catre prieteni ca niste fantezisti si de catre parteneri de afaceri ca fiind mai indoielnici. Intr-adevar, ei sunt
cel mai adesea intelesi gresit de catre ceilalti. Insa, intr-o lume concurentiala, ei pot lucra foarte bine si
chiar pot deveni niste conducatori de succes in afacerea lor proprie sau in sfera sociala in care activeaza.
Totusi, pornirile lor cele mai evoluate si solicitante din subconstient ii vor face intotdeauna incordati cand
este vorba de responsabilitatile de serviciu “corecte” sau de imaginea lor. Cei mai fericiti nativi ai zilei de
7 iulie sunt cei care isi pot integra viata fantezista in lumea comerciala, fara a face sacrificii privitor la
integritatea lor.

Desi vor fi verticali sau chiar dictatoriali din cand in cand, cei mai multi dintre cei nascuti pe 7 iulie au
instincte umane extrem de bine dezvoltate. Totusi, ei pot fi tulburati de confruntarea cu o personalitate
mai puternica, mai ales in cazul in care ei trebuie sa evalueze calitatea muncii acesteia. Aceasta confuzie
poate genera mai tarziu manie si resentimente, uneori rezultand chiar si retragerea celor nascuti astazi
intr-o carapace. Nativii zilei de 7 iulie trebuie sa renunte la tendinta lor de a se auto-compatimi atunci
cand se simt neintelesi.

SFATURI:Tentativele de dezvaluire nu sunt intotdeauna apreciate. Incearca sa fii sensibil cu sentimentele


celorlalti in astfel de cazuri. Ramai adeptul viziunilor tale si neindurator in eforturile tale. Nu lasa lumea
sa te infranga. Mai devreme sau mai tarziu vei fi apreciat.

PUNCTE FORTE:
Creativ
Sincer
Imaginativ
PUNCTE SLABE:
Dificil
Deranjant
Rac, Opt iulie - Ziua pragmatismului intunecat
Cei nascuti pe data de 8 iulie sunt pragmatici pana la extreme. Ei sunt mult mai preocupati de rezultate
decat de partea teoretica. In calitate de fondatori sau creatori, sunt capabili sa construiasca o organizatie, o
familie si o afacere, conducand indeaproape acest obiectiv. Intr-adevar, intretinerea este o tema majora in
viata si munca nativilor. Pentru nativii acestei zile cea mai mare prioritate este sa functioneze eficient in
activitatea profesionala si in relatiile de familie.

Anumiti nativi ai zilei de 8 iulie sunt interesati de idei, altii nu. Idealurile nu sunt atat de importante
pentru acesti oameni puternici. Astfel, ei pot risca sa-i exploateze pe ceilalti pentru a castiga. Este posibil
ca nativii sa se manifeste uneori in mod extremist. Natura morala a actiunilor este putin importanta si
rareori luata in consideratie. In general, ei nu sunt interesati in mod deosebit de chestiunile religioase.
Nativii zilei de 8 iulie sunt foarte muncitori, dispusi sa isi dedice viata pentru cauzele care prezinta
interes. Ei vor fi preocupati si de situatiile care le ofera satisfactii financiare. Sunt interesati de tot ce
poate ajuta la bunul mers al organizatiei sau institutiei in cadrul careia activeaza. In mod firesc, prietenii
si familia lor vor beneficia din punct de vedere financiar de pe urma unor astfel de eforturi. Insa ei trebuie
sa fie pregatiti sa ii vada destul de mult prin preajma sau sa accepte atentia lor exagerata, uneori. Daca,
totusi, familia este principala fixatie a celor nascuti pe 8 iulie, copiii si partenerul lor pot suferi datorita
comportamentului autoritar si excesiv de protector.

Persoanele nascute pe 8 iulie sunt parca specializate in a-i face pe oameni sa creada ca le sunt
indinspensabili. Si cum prezenta acestora este atat de bine simtita de cei ce ii inconjoara de-a lungul vietii,
aceasta nevoie va persista mult timp chiar si dupa ce acestia au trecut in nefiinta. In viata nativilor zilei de
8 iulie moartea in sine reprezinta adesea o tema ce reprezinta un element puternic in cadrul activitatii lor
profesionale sau ceva pentru care se pregatesc intens. Cei mai sanatosi oameni nascuti astazi isi mentin
simtul umorului atunci cand au de-a face cu o problema atat de serioasa. Cei care fac parte din familia
acestui nativ vor infrunta doar foarte rar destituirea in urma decesului, devreme ce investitiile in asigurari
sau alte fonduri sunt de obicei luate in considerare in mod intelept. De asemenea, mostenirile si celelalte
venituri de pe urma acestora sunt foarte bine intretinute si pastrate. Nativii mai evoluati isi vor pregati
colegii si copiii din punct de vedere spiritual pentru momentul cand se va intampla asta. Ei se vor asigura
ca lasa in urma ganduri bune si amintiri frumoase, idei si principi practice dupa care ceilalti se vor ghida.

In ceea ce priveste munca lor, nativii zilei de 8 iulie trebuie sa aiba grija cu pornirile lor egoiste. In plus,
ei trebuie sa se fereasca ca nu cumva sa se impuna cu prezenta lor impresionanta asupra celorlalti, mai
ales in cazul persoanelor mult mai delicate. Fiind destul de bine ancorati in planul fizic, dezvoltarea lor
spirituala va avea de suferit. Ei trebuie sa se fereasca de lacomie, cruzime, razbunare si agresiuni extreme
si toate formele grosolane ale comportamentului fizic. De asemenea, ei trebuie sa aiba grija sa nu se
distanteze si sa nu devina lipsiti de comunicare.
SFATURI: Din cand in cand lumineaza-te si distreaza-te fara a avea un scop bine definit. Trateaza-i pe
ceilalti ca si cum te-ai simti bine cu ei si nu ca si cum le-ai face o favoare. Inlocuieste tendinta de a te
purta agresiv cu o atitudinea de fair play. Atunci cand esti capabil sa admiti ca mai ai si slabiciuni iti
demonstrezi de fapt puterea.
PUNCTE FORTE:
Pragmatic
Protectiv
Responsabil
PUNCTE SLABE: Protector Sufocant Insensibil
Rac, Noua iulie - Ziua minunii

Cei nascuti pe 9 iulie au putere imaginativa pentru a visa la lucruri si ipoteze neobisnuite si abilitatea
practica de a vedea aceste lucruri implinite. Astfel, ei au un efect dominant aupra celorlalti. Multi dintre
cei nascuti pe 9 iulie doresc sa inteleaga mai bine procesul vietii si creatiei, sa investigheze felul in care se
fac lucrurile. Le place in mod deosebit sa ia lucrurile si obiectele separat si sa le analizeze ca apoi sa le
puna cap la cap. Stapanirea tehnicii, bazata pe experienta este de obicei esentiala pentru succesul lor.

De-a lungul vietii, cei nascuti astazi sunt fascinati de coincidente, puteri ascunse si de caile naturii pentru
care in prezent nu exista nici o explicatie. Majoritatea celor nascuti pe 9 iulie vor fi multumiti chiar sa
citeasca despre tot ce se cunoaste in legatura ce aceste mistere. O alta parte a celor nascuti astazi, insa, vor
merge destul de departe, manifestand chiar dorinta de a le rezolva. Deoarece ei considera ca aceasta este o
oportunitate de a descoperi, nu o vor lasa sa le scape. Astfel, ei vor fi considerati oportunisti in sensul cel
mai bun al cuvantului – oameni activi, directi, oricand pregatiti sa se implice in evenimente si probleme.

Femeile nascute pe 9 iulie sunt foarte independente, cel mai adesea castigandu-si singure existenta. In
cazul in care ele vor lucra la domiciliu este destul de probabil sa conduca familia din spatele scenei. In
cazul in care va veni timpul ca ele sa preia afacerea familiei in urma imbolnavirii sau decesului sotului, nu
vor ezita sa isi asume un astfel de rol. In calitate de parteneri, femeile zilei de 9 iulie isi vor urma calea
indiferent de ce se intampla, chiar vor apela la respingere ca la un stimul de dublare a eforturilor.

Cei nascuti astazi doresc sa investigheze, sa descrie, sa scrie si sa discute practic despre fiecare domeniu
al vietii ce prezinta interes pentru ei. Curiozitatea lor nemarginita ii duce in locuri ciudate si iesite din
comun, atat la propriu, cat si la figurat. Pentru ei, ceea ce altii numesc bizar este considerat un lucru foarte
interesant, ce merita atentia lor. Nativii zilei de 9 iulie pot parea normali sau conventionali. Ei nu le vor da
ocazia celorlalti sa vada ca sunt interesati de astfel de lucruri si ca gandurile si preocuparile lor sunt atat
de variate. Cei nascuti astazi sunt destul de ingaduitori si arareori desfiinteaza sau dezarmeaza o fiinta
umana sau o idee datorita prejudecatilor sau ideilor preconcepute. Si asta nu numai datorita mintii lor
deschise, dar si a sentimentului lor de mandrie ce implica o convingere proprie asupra respectivului fapt
pentru a putea lua o hotarare intr-o situatie data.

SFATURI: Nu te descuraja. Pastreaza adevarul pentru tine insuti si pentru visele tale. Incearca sa fii mai
selectiv in ceea ce priveste interesele tale. Concentreaza-ti energiile si evita sa te afunzi in fantasme.
Mentine-te cu picioarele pe pamant si pastreaza-ti echilibrul emotional.

PUNCTE FORTE:
Curios
Inventiv
Deschis

PUNCTE SLABE:
Capricios
Deziluzionat
Retras
Rac, Zece iulie - Ziua dualitatii pasiv-activ
Nativii zilei de 10 iulie afiseaza o anume detasare de-a lungul intregii lor vieti ce se poate manifesta
chiar in momentele lor de triumf. Caracteristicile personale ale receptivitatii, protectiei, introversiei si
sensibilitatii sund profund ancorate in cei nascuti astazi. Ei pot fi caracterizati si ca persoane foarte active
sau extrovertite. Astfel, se nasc personalitatile neobisnuite, cei care vor avea inclinatie spre succesul
pamantesc, insa, in mod frecvent se vor retrage in sfera lor proprie, protejata.

Talentele vizuale sunt destul de evidente la cei nascuti astazi. Nativii zilei de 10 iulie asimileaza impresii
din lumea exterioara, fie prin intermediul reflectiei tacite sau prin observarea directa. Ei imprima o anume
prospetime in ceea ce intreprind. Datorita sensibilitatii extreme la ceea ce se intampla in jurul lor, ei
prefera sa nu iasa prea mult in evidenta si sa nu atraga atentia asupra vietii lor personale. Totusi, cand
activitatea lor implica o evidentiere pentru a putea sa-si continue cariera sau pur si simplu pentru a realiza
ceea ce au nevoie, ei nu vor ezita sa genereze energie.

In observarea atenta a lumii, nativii zilei de 10 iulie isi dezvolta propria lor filosofie personala, ce nu are
neaparat o puternica influenta morala. Cei care au puncte de vedere prestabilite pot trai in virtutea politicii
lor personale si, mai tarziu, vor fi piviti ca niste sfinti sau vor fi considerati niste pacatosi pentru faptele
savarsite.

In general, talentele verbale nu sunt prea dezvoltate la persoanele nascute pe 10 iulie. Majoritatea sunt
tacuti, preferand sa observe si sa actioneze dupa bunul lor plac. Natura lor lunara (ca nativi ai zodiei Rac)
le poate imprumuta un farmec neobisnuit si vor fi considerati o aparitie ciudata. Acestea sunt calitati care
provoaca fascinatie sau repulsie in ochii spectatorului.

Nativii mai conservatori sunt dispusi sa duca o viata mai modesta, chiar anonima. Ei prefera sa se
amestece in lume si sa ramana neobservati, gasindu-si astfel un refugiu din tumultul vietii. Insa, in
anumite puncte critice din viata lor – adolescenta, in jurul varstei de treizeci si cinci de ani si cincizeci si
cinci de ani mai ales - ei isi vor surprinde familia si prietenii prin faptul ca vor intreprinde anumite
schimbari neasteptate. Ei vor trece de la viata lor pasiva la o viata mai activa. De obicei, ei se vor adapta
acestei schimbari de-a lungul anilor si vor avea un scop bine stabilit.

Nativii zilei de 10 iulie nu se tem sa vorbeasca liber, dar, in general, fac acest lucru cu tact si discretie.
Uneori, fiind mult prea sensibili la sentimentele celorlalti, ei isi pot compromite propriile nevoi si pot
amana luarea deciziilor in viata. In general, ei trebuie sa fie atenti cu dorintele pe care le au pentru a evita
durerea pe care acestea o provoaca. O astfel de tendinta de a amana sau de a nega pentru a evita sa
infrunte faptele firesti ale existentei functioneaza invariabil impotriva lor. Ei trebuie sa se fereasca de
asteptarea prea indelungata deoarece pot pierde oportunitati valoroase.
SFATURI: Asuma-ti un rol mai activ in tot ceea ce te inconjoara. Timiditatea ta reprezinta o bariera in
calea exprimarii ideilor tale. Nu-ti fie frica sa faci greseli sau sa pari pueril. Renunta la securitatea falsa ce
ti-o ofera parerile din exterior.
PUNCTE FORTE:
Rabdator
Receptiv
Bun observator
PUNCTE SLABE:
Tendinta de a tot amana
Lipsit de comunicare
Izolat
Rac, Unsprezece iulie - Ziua parerii nesolicitate
Cei nascuti pe 11 iulie sunt persoane extrem de sociabile, fascinate de multe aspecte ale lumii
ce ii inconjoara. De obicei, au mereu la dispozitie un comentariu pe care il pot face in cazul
oricarui subiect practic si se mandresc cu ei insisi deoarece sunt in tema cu tot ce se intampla.
Chiar si cei care prefera mai mult intimitatea au un cerc restrans de prieteni sau familie carora le
pot oferi pareri nesolicitate.

Sa-si mentina intimitatea este extrem de important pentru nativii zilei de 11 iulie si vor permite
doar unui numar restrans de persoane sa patrunda dincolo de zidurile lor de aparare. Este ceva
firesc pentru cei nascuti astazi sa tina bine ascunse secrete, ca mai tarziu sa le dezvaluie. Si asta
pentru ca nativii sunt foarte constienti de ceea ce gandesc ceilalti despre ei si de imaginea pe care
o proiecteaza in lume. De obicei, ei sunt in tema cu ceea ce s-a spus, fie ca este vorba de o barfa
sau un zvon in cadrul locului de munca sau in cadrul cercului social din care fac parte. Chiar si in
calitate de profesionisti, lucrand la un nivel mai inalt, aceasta barfa poate avea o importanta
practica. Deoarece sunt in tema cu secretele legate de domeniul industrial, ei vor dori sa testeze
aceste fapte la diferite nivele. Prin intermediul cunoasterii lor profunde a ceea ce se intampla in
lume, cei nascuti astazi sunt adesea capabili sa manipuleze evenimentele pentru a le folosi in
favoarea lor.

Cand este necesar, nativii zilei de 11 iulie sunt stapanii deceptiei, sunt capabili sa raspandeasca
informatii false la fel de senini ca si cum ar dezvalui un adevar. Ei vor apela la astfel de trucuri
pentru a reusi sa ii scoata pe concurenti sau pe rivali din scena. De asemenea, ei pot fi perceputi
ca niste persoane insensibile, lipsite de ambitie sau mai putin amenintatoare atunci cand trebuie.
Intr-adevar, multi dintre cei nascuti pe 11 iulie se mandresc cu modul in care isi joaca rolul.
Uneori, totusi, cel care urmeaza sa fie pacalit este destul de intelept sa vada dincolo de aburi si
oglizi. In astfel de momente, nativii zilei de 11 iulie vor avea de infruntat diferite pericole.
Persoanele nascute pe 11 iulie care sunt mai putin dezvoltate pot chiar deveni viciosi, ceilalati
renuntand la a le mai acorda incredere.

Cei nascuti astazi au cel mai mare succes cand sunt parteneri intr-o activitate sau cand sunt co-
echipieri. De fapt, de obicei, ei evita responsabilitatile unui rol de conducere dominant si isi iau
scutul doar atunci cand considera ca este necesar. Pentru multi dintre cei nascuti pe 11 iulie,
munca lor este singurul lucru pe care ei il pot lua mai in serios si asta pentru ca, de obicei, viata
lor privata si cea imaginativa este predominanta in mintea lor. Planificand si realizand ceea ce se
intampla in mod constant, ei cauta sa fenteze Soarta. Ei vor incerca sa evite sa fie in locul
nepotrivit, atunci cand ciocanul loveste menghina. Ei vor incerca sa gaseasca teritorii neutre, insa
spera sa fie in locul potrivit atunci cand vine vremea sa adune laurii.

Fiind oarecum narcisisti, nativii zilei de 11 iulie sunt adesea extrem de preocupati de felul in care
arata hainele lor si casele lor. Cultivarea gustului individual este o expresie a personalitatii lor si
poate deveni chiar punctul central al vietii lor. In mod firesc, cei nascuti astazi trebuie sa se
fereasca sa nu devina dependenti de lumea materiala in defavoarea preocuparilor spirituale.

SFATURI: Nu mai inflori atat de mult adevarul. Intr-o buna zi cineva chiar te va lua in serios.
Tine-ti in frau imaginatia. Ancoreaza-te in latura fizica, dar fereste-te de narcisism. Incearca sa
pastrezi un echilibru intre laturile aeriene si terestre ale naturii tale.
PUNCTE FORTE:
Cunoscator
Sociabil
Cooperant

PUNCTE SLABE: Mult prea vorbaret - Inselator - Materialist


Rac, Doisprezece iulie - Ziua prezentei convingatoare
Cei nascuti pe 12 iulie sunt stapanii metodelor de convingere. Argumentele lor sunt convingatoare si
logice. Sunt inzestrati nativ cu un simt al momentului oportun. Cand este nevoie, ei sunt destul de retinuti
si chiar influentabili, dar exista si cazuri extreme cand trebuie sa se impuna. Destul de des ei isi folosesc
simtul umorului pentru a-i atrage pe ceilalati de partea lor.

Nativii zilei de 12 iulie nu numai ca sunt buni in procesul de convingere a celorlalti, dar chiar trec si la
actiune. Prin eforturile lor, multe proiecte sunt demarate, desi sunt cazuri in care exista putine sanse de
materializare. Uneori, cei nascuti pe 12 iulie pot fi destul de priceputi sa insufle in mod subtil o idee in
mintea altcuiva. Astfel, acestia vor actiona in acest sens, fiind convinsi ca este ideea lor proprie.
in nefericire, nativii zilei de 12 iulie pot deveni parinti dominanti. Datorita faptului ca sunt atat de dedicati
exercitarii influentei lor, ei vor fi incompatibili cu copiii lor. Doar mai tarziu, acestia vor realiza cat de
mult le-a fost controlata vointa, desi la momentul respectiv nu au sesizat acest lucru. In cazuri extreme,
copiii nativilor zilei de 12 iulie vor creste si vor afla ca si-au dezvoltat o vointa atrofiata. Astfel, ei vor
ramane pentru mult timp dependenti de ghidarea parintilor.

Probleme similare pot aparea si in relatiile de dragoste ale celor nascuti astazi. Initial, ei ii vor lasa pe cei
iubiti sau pe partenerii sentimentali sa se implice si in final isi vor exprima resentimentele impotriva
acestora. Deoarece nativii zilei de 12 iulie isi gasesc rareori parteneri potriviti pentru personalitatile lor
puternice, este destul de dificil pentru ei sa gaseasca o fericire durabila in viata personala.
Nativii zilei de 12 iulie influenteaza puternic orice mediu in care convietuiesc. In general, ei sunt admirati
la serviciu pentru priceperea lor. Adesea, ei pot exercita o influenta pozitiva in medierea disputelor.
Totusi, cei nascuti astazi nu pot suferi sa raporteze unei persoane pe care nu o admira si pentru care nu au
nici cel mai mic respect. Din acest motiv, ei se vor gasi de cele mai multe ori in situatia de angajator, sau
in functii ce nu au un sef direct. Deoarece persoanele nascute pe 12 iulie sunt incapatanate si detin un set
bine definit de prioritati si repere in viata, este dificil pentru ei sa accepte pe deplin filosofia unei
companii sau organizatii.

Datorita naturii lor persuasive si personalitatii puternice, uneori nativii zilei de 12 iulie isi fac dusmani si
provoaca resentimente si antagonism. Ei cred in mod invariabil ca actioneaza in interesul comun, dar
ceilalti ii pot vedea in postura de dictatori, comentatori si neinduplecati. Adevarul este ca nativii zilei de
12 iulie gasesc o solutie la problemele logice mult mai repede decat alte persoane si le pot nega sansa de a
se implica. Cei nascuti astazi trebuie sa invete sa se retraga, sa le permita si celorlalti sa aiba puterea si
respectul de sine atunci cand trebuie sa ia anumite decizii. Acest lucru se datoreaza faptului ca cei nascuti
pe 12 iulie sunt cei care furnizeaza de obicei o asemenea putere si tind sa incurajeze dependenta
angajatilor, copiilor si prietenilor.
SFATURI: Invata sa te retragi. Incearca sa nu te mai bagi atat. Nu-ti mai impune ideile cu atata tarie.
Intodeauna incearca sa fii sensibil la nevoile si dorintele celorlalti.
PUNCTE FORTE:
Capabil
Devotat
Bun observator
PUNCTE SLABE:
Exagerat de protector
Autoritar
Incapatanat
Rac, Treisprezece iulie - Ziua oportunitatii fructificate
Vietile nativilor zilei de 13 iulie par sa fie dominate de situatii in care acestia profita de orice
oportunitate. Nativii mai putin evoluati nu-si recunosc sansa atunci cand apare. In mod constant, ei vor
demara gresit, acest lucru avand repercusiuni nefavorabile, de cele mai multe ori trebuind sa se retraga
sau sa suporte consecintele unui esec total. Majoritatea nativilor zilei de 13 iulie au totusi un simt al
momentului “oportun” pentru a face ceva. O singura actiune la momentul oportun le poate facilita o
exprimare completa a abilitatilor lor care le va aduce recompense financiare si spirituale pe masura
asteptarilor.

Nativii mai evoluati ajung sa se considere niste oameni lipsiti de noroc. Acest lucru nu este doar
devastator pentru increderea de sine, ci poate chiar deveni o profetie pentru auto-implinire. Nativii mai
evoluati stiu sa o ia mai usor, sunt increzatori ca va veni si timpul lor, indiferent de retinerile temporare
sau progresul lent. Increderea in sine si autoapreciarea este rareori sovaitoare, chiar si in perioadele de
grea incercare.

Nativii zilei de 13 iulie care au succes pot incepe de la sapa de lemn, dar atata timp cat sunt in continua
miscare, ei sunt multumiti. In acest sens, sunt ca niste alpinisti robusti si rabdatori care urca cu greu in
varful muntelui. La un moment dat, in ascensiunea lor, ei vor fi tentati sa riste la jocurile de noroc sau sa
isi asume o serie de riscuri. Dupa o astfel de abordare, ei vor fi capabili sa meraga mai departe chiar cu o
mai mare promptitudine. Soarta are un fel anume de a-i recompensa pe acestia pentru asumarea
respectivelor riscuri, care pot fi destul de extreme. Ei sunt capabili chiar sa lase in urma tot ce au si ce stiu
si sa emigreze intr-o tara noua. Ei pot renunta chiar la o slujba regulata pentru o afacere proprie sau pentru
formarea acesteia de la bun inceput, fara sa aiba o pista sigura pe care sa o urmeze. Curajul lor atunci
cand risca, chiar si in situatiile in care esueaza in totalitate, se bazeaza pe faptul ca ei considera ca nu au
nimic de pierdut in prima faza.

Dupa ce si-au formulat un proiect sau si-au fondat o afacere, nativii zilei de 13 iulie stau de obicei pe
aproape pentru a se ocupa de aceasta si pentru a prelua beneficiile, cat si nesansele, necazurile si anumite
pierderi. Daca sunt in totalitate distrusi din punct de vedere financiar sau esueaza in incercarile lor, cel
mai adesea isi pun afacerile in ordine si incearca din nou in alt domeniu. Ei nu sunt tipul de oameni care
stau sa-si planga de mila.
Familiile celor nascuti pe 13 iulie trebuie sa aiba incredere in instinctele lor atunci cand isi asuma anumite
riscuri. Daca partenerul unei persoane nascute astazi nu este intelegator sau destul de saritor, relatia lor va
deveni destul de stresanta si cel mai probabil va esua.

Cei nascuti pe 13 iulie sunt capabili sa fie credinciosi prietenilor. Totusi, ei nu sunt persoane foarte
iertatoare si, in cazuri extreme, pot lasa la greu un prieten. Vor actiona in acest sens lipsiti de curtoazie,
abordand o atitudine de genul « erai un prieten cu care as fi mers pana la capat – si iata capatul ». Cei
implicati in relatii cu cei nascuti pe 13 iulie trebuie sa aiba grija ce fac, deoarece nativii acestei zile nu au
prea mult timp la dispozitie pentru lucruri marunte.

SFATURI:Asteapta intotdeauna momentul potrivit. Aceasta este puterea ta cea mai mare. Ca un tigru, stii
cand sa stai linistit si cand sa ataci. Rabdarea ta va fi recompensata. Cand actionezi, ofera tot ce poti.
Indrazneste chiar sa esuezi. Poate fi cheia succesului tau. Nu te mai desconsidera.
PUNCTE FORTE:
Indraznet
Inspirat
Robust
PUNCTE SLABE: Impulsiv Neiertator Se denigreaza singur
Rac, Paisprezece iulie - Ziua povestitorului convingator
Nativii zilei de 14 iulie sunt persoane convingatoare. Atunci cand nu castiga increderea celorlalti prin
imaginea lor verosimila si corecta, ei vor induce aceasta incredere in mod magic, doar prin farmecul lor.
Anumiti nativi ai acestei zile inspira incredere chiar de la prima intalnire. Altii, vor castiga inimile
celorlalti prin intermediul contradictiei precise, recurgand chiar la o abordare auto-depreciativa. Acele
persoane nascute pe 14 iulie care ii impresioneaza pe ceilalti prin faptul ca sunt conservatori sau chiar
lipsiti de excentricitate, pot fi foarte credibile datorita imaginii obiective si profesionale pe care o
proiecteaza.

Cel mai minunat lucru legat de puterile de seductie ale nativilor zilei de 14 iulie este ca ei isi pot exercita
magia in zona inconstientului. Chiar si cei care isi dau seama ca sunt cuceriti de nativi vor fi de acord cu
aceasta, considerand ca este vorba de o experienta neinsemnata. Acest lucru este posibil si pentru ca
nativii nu se joaca de-a seductia doar de dragul seductiei, ci pentru a-i lumina pe ceilalti in anumite
privinte. Majoritatea celor nascuti pe 14 iulie sunt stapani pe profesia lor din punct de vedere tehnic, sunt
indemanatici si chiar pot conduce corespunzator, fapt ce este remarcabil. Povestile lor sunt fascinante si
credibile in acelasi timp. Insa, exista si cazuri in care se dovedesc lipsiti de scrupule si pot chiar comite
crime, chiar daca sunt descoperiti. Daca sunt cinstiti, personalitatile lor fermecatoare reprezinta marca
valorii reale a produsului sau serviciului pe care il promoveaza. Din nefericire, cei nascuti astazi sunt
foarte greu de citit si pot starni suspiciunile celorlalti deoarece sunt cazuri in care vor parea prea buni
pentru a fi reali.
In ciuda acestui farmec, a increderii si a bunei dispozitii generale, cei nascuti astazi intra periodic intr-o
depresie profunda, aparent din motive lipsite de temei. Pentru cei care privesc indeaparoape problema,
nativii zilei de 14 iulie afiseaza o unda de tristete ce are rolul de a-i face mult mai atractivi si mai umani.
In momentul in care nativii zilei de 14 iulie sunt singuri, ei se vor afunda in zonele profund tulburate ale
personalitatii lor, zone prea putin vizibile din exterior. Ei sunt in stransa legatura cu cotloanele intunecate
ale sufletului omenesc si vor fi stapaniti de aceste insusiri sufletesti de-a lungul vietii lor.

Deoarece oamenii au tendinta de a-i admira si de a aprecia in mare masura ceea ce spun, nativii zilei de
14 iulie ar trebui sa fie foarte convinsi de adevarul declaratiilor si sfaturilor pe care le dau. Fictiunea nu
trebuie sa se confunde total cu fantezia. Deoarece au un fel anume de a fi, cei nascuti pe 14 iulie sunt
capabili sa atraga un mare auditoriu si pot folosi necorespunzator magnetismul lor personal. Astfel, ii pot
induce in eroare pe ceilalti, dar numai atunci cand intentioneaza sa faca acest lucru. Talentul lor pentru
crearea unor iluzii credibile este extrem de dezvoltat si nu vor depune prea mult efort pentru a realiza
acest lucru. Nativii care nu se inteleg pe ei insisi isi pot folosi gresit influenta si ii pot manipula pe ceilalti
fara sa vrea. Din acest punct de vedere, ei pot deveni periculosi in relatia cu cei implicati.

SFATURI: Recunoaste si stapaneste puterile proprii de seductie. Cand reusesti acest lucru, foloseste-le in
serviciul fortelor constructive superioare. Efectul tau asupra celorlalti este in conformitate cu ceea ce esti
tu in realitate. Desi te vei dezvolta fiind constient de latura ta intunecata, urmeaza calea cea buna.
PUNCTE FORTE:
Fascinant
Convingator
Seducator
PUNCTE SLABE:
Inselator
De neincredere
Manipulativ
Rac, Cinsprezece iulie - Ziua convingatorilor reali
Cei nascuti pe 15 iulie sunt capabili sa-si realizeze obiectivele lor in lume. Ei isi vor folosi modalitatile
de convingere si de manipulare, determinandu-i pe ceilalti sa faca asa cum vor ei. Cei nascuti astazi
afiseaza un control impresionant asupra mediului lor. Cu oamenii, primul lor pas este sa ii starneasca sau
sa ii activeze. Apoi, ei incearca sa isi exercite presiunile pozitive pentru a-i face sa se indrepte pe calea
cea buna.

Folosirea inteleapta si plina de talent a laturii materiale este o tema recurenta in vietile nativilor zilei de 15
iulie. Ei pot fi legati de aceasta lume prin diverse cai. In cazul in care sunt bogati vor fi legati de bani, in
cazul proprietarilor de teren de proprietate, in cazul in care sunt tata/mama vor fi legati de casa, un pictor
de picturi, sau un muzician de instrumentul sau. In cazul unui artist, desi modul de exprimare este real si
bine fondat, continutul devine adesea mult mai ireal si se indreapta spre latura spirituala, demonstrand
astfel progresul artistului in viata.

Desi motivele lor au la origine dorinta, atractia si anumite puteri, nativii zilei de 15 iulie vor fi predispusi
sa se ataseze de lucruri, odata ce le-au realizat. Ei trebuie sa invete sa nu mai fie atat de atasati in anumite
puncte din viata lor. Ei trebuie sa isi asume riscul de a experimenta si alte domenii. De asemenea, trebuie
sa renunte la gelozie si la alte tipuri de obsesii sexuale.

Nativii zilei de 15 iulie pot fi membri extrem de folositori ai societatii atunci cand isi directioneaza
energiile spre imbunatatirea institutiilor acesteia. O disponibilitate de a impartasi bogatia, norocul sau
posesiunile cu ceilalti este o componenta importanta a unui nativ evoluat al zilei de 15 iulie. Tipurile mai
putin evoluate au tendinta de a percepe mai simplu aceste lucruri in beneficiul lor si al familiei lor.

Datorita conexiunii lor unice cu lumea materiala, nativii zilei de 15 iulie trebuie sa faca fata unei decizii
importante referitoare la predispozitia lor de a fi scalvii acestei legaturi sau de a o stapani. Cuvantul
stapanire nu trebuie sa implice in acest caz o dominare prin exploatare ci o relatie cu mediul lor intr-o
permanenta schimbare. Inactivitatea joaca un rol la fel de insemnat ca si activitatea atunci cand scopul
este mentinerea armoniei.

Intr-adevar, cei nascuti astazi au o mare responsabilitate pentru fiintele umane in general, in special
datorita faptului ca influenta lor magnetica asupra acestora poate fi condsiderabila. In consecinta, de
timpuriu, nativii zilei de 15 iulie trebuie sa-si formeze etica si sa traiasca in conformitate cu un set de
principii in care cred cu adevarat, deoarece talentele lor de influentare nu implica o profunzime
corespunzatoare in sfera morala. Desi sunt extrem de responsabili in implinirea indatoririlor, ei trebuie sa
se fereasca sa-i foloseasca pe ceilalti in scopuri egoiste si sa-i invete pe copii, angajati sau asociati valorile
lipsite de importanta, fie prin intermediul cuvintelor, fie al exemplelor.

SFATURI: Invata sa iti arati talentele reale. Foloseste-le in scopuri pozitive. Fereste-te de dependente si
obsesii care in final te incetinesc sau te fac sa stagnezi. Cresterea este un intreg proces de schimbare.
Promoveaza un cod etic ce iti defineste personalitatea.
PUNCTE FORTE:
Influentabil
Dinamic
Inspirat
PUNCTE SLABE:
Materialist
Autoritar
Rac, Saisprezece iulie - Ziua fluxului ascendent
Cei nascuti pe 16 iulie sunt patrunsi de impulsuri romantice in mod constant.ei se straduiesc sa produca
agitatie in viata celorlalti si sunt in general frustrati de natura plictisitoare a existentei cotidiene. Energia
lor pasionanta este cea care ii deosebeste de ceilalti. Idealisti in inimile lor, ei trebuie sa creada in ceea ce
fac si adesea abordarea lor ajunge sa fie privita ca o cruciada.

Exista si o alta latura a acestor romanitici, o latura extrem de inteligenta, destul de bine dezvoltata. Totusi,
ceea ce fac si ceea ce spun pot fi doua lucruri total diferite. Daca cineva ar trebui sa citeasca continutul
remarcilor lor, l-ar putea considera logic. Atunci cand cineva asculta felul in care comunica ei acest
mesaj, isi va da seama de implicarea limbajul sentimentelor. Intr-adevar, modul lor de exprimare poate fi
asemanator cu o predica. Ei vor incerca sa arate celorlalti cum vad ei lucrurile respective si cum le vad
duse la bun sfarsit.

Adesea, pentru cei nascuti pe 16 iulie apar conflicte intre natura lor motivationala si cea emotionala. De
exemplu, ei pot fi deranjati de pasiunile lor si adopta o disciplina rigida pentru a-si regulariza energiile.
Din nefericire, cei nascuti astazi se vor indeparta de ceilalti prin acest comportament rigid care provoaca
frustrare.

Multi dintre cei nascuti pe 16 iulie nu pot evita transformarea, facand uz de un amestec curios de logica si
pasiune pentru a-i converti pe ceilalti de partea lor. Ei trebuie sa se fereasca sa se amestece prea mult in
treburile altora sau sa ramana insensibili la credintele prestabilite. Ei nu trebuie sa ii priveze pe ceilalti de
oportunitatea de a invata prin studiu personal si din experienta proprie.
Persoanele conventionale nascute pe 16 iulie pot opera extraordinar de bine in posturi normale si pot duce
o viata lipsita de evenimente prea importante. Totusi, daca cineva ar inspecta cartile pe care acestia le
citesc, ar vedea care sunt filmele preferate, programele TV favorite, vor descoperi putin din viata lor
fantezista. Intr-un fel, dorinta lor de a se lasa dusi de val trebuie exprimata. In conceptia lor, doar
sentimentul de feerie poate face viata sa merite traita.

Pentru nativii zilei de 16 iulie, sa se indragosteasca poate fi un proces cu efecte negative, fie datorita
frecventei acestui lucru, fie datorita profunzimii manifestate. Indiferent de caz, este aproape imposibil sa
ii indepartezi pe cei nascuti pe 16 iulie de dragostea lor, indiferent cat de lipsite de sperante ar fi sansele
lor. Bariere, dificultati de toate felurile, frustrari – acestea sunt considerate componente esentiale ale
romantismului. Convinsi de iluziile lor, ei actioneaza in felul lor propriu, indiferent de situatie. Daca
aceasta dragoste nu este pentru o persoana, ci pentru un loc anume, un lucru sau un tip de experienta, pot
deveni mult mai flexibili in cazul in care nu va fi niciodata exprimata si implinita. In acest sens, nativii
zilei de 16 iulie prefera sa se bucure de repectivele momente. Visele lor pot deveni un inlocuitor excelent
pentru actiunea in sine.

SFATURI: Calmeaza-te. Lasa-ti sentimentele sa fie exprimate usor si nu le suprima. Directioneza-ti


pasiunea pe cai pozitive, nederanjante. Invata sa renunti la conflicte si sa ii refuzi pe ceilalti. Nu-ti folosi
visele ca pe o scuza pentru inactivitate. Ramai pozitiv, dar nu prea exagera in acest sens.
PUNCTE FORTE:
Credincios
Pasional
Educat
PUNCTE SLABE:
Retinut
Ireal
Moralizator
Rac, Saptesprezece iulie - Ziua grijilor profesionale
Cei nascuti pe 17 iulie manifesta adesea dorinta arzatoare de a deveni stele sau de a urca in virful
piramidei pe plan profesional. Aceasta dorinta este insa temperata de modestia, seriozitatea si chiar
timiditatea ce ii caracterizeaza. Nu trebuie sa ne induca in eroare tacerea lor si sa credem ca sunt persoane
pasive si singuratice. Totusi, in ceea ce priveste domeniul lor de activitate, ei se dovedesc personalitati
dinamice ce trebuie luate in considerare. Dincolo de exteriorul lor destul de sobru, se afla adesea un simt
al umorului bine dezvoltat, intalnit mai ales in situatiile in care acestia se relaxeaza. Indivizii mai putin
evoluati nascuti astazi pot fi frustrati de vietile lor in momentul in care ei nu si-au descoperit inca punctele
forte si nici nu au constientizat inca ambitia lor latenta.

Nativii zilei de 17 iulie isi pot crea o fixatie pentru latura financiara sau pentru obiectivele puternice.
Indivizii mai putin evoluati nascuti astazi isi pot folosi necorespunzator energiile in beneficiul unor
persoane care nu merita acest lucru, chiar a organizatiilor sau situatiilor triviale, astfel irosindu-si timpul,
bunul cel mai de pret. Pentru anumite persoane nascute pe 17 iulie poate fi extrem de folositor sa aiba un
consilier inca de la inceputul carierei lor, nu numai pentru a-si putea determina abilitatile, ci si pentru a
invata cum sa le promoveze cat mai bine.

Nativii zilei de 17 iulie se descurca de minune in postura de jurnalisti, oameni de afaceri mediocri sau in
locuri de munca cu un grad inalt de autonomie. Ei pot avea un partener care ii sprijina in domeniul
respectiv, dar de cele mai multe ori sunt jucatori solitari. Pentru o perioada de timp ei pot fi adeptii unui
post cu program fix, dar in momentul in care au capatat experienta de care au nevoie, ar fi mult mai bine
sa abordeze activitati mai independente. Odata ce s-au stabilit intr-un domeniu de activitatea adecvat, ei
vor ajunge inevitabil in top. Acest lucru ii transforma intr-o investitie foarte benefica pentru orice
persoana prospera care crede in puterile lor.

Pentru persoanele mai evoluate nascute pe 17 iulie, increderea in convingerile proprii este extrem de
importanta. Ei au rabdare sa astepte ani buni pana vor fi recunoscuti, atata timp cat vor fi capabili sa
continue fara intrerupere ceea ce au ales sa faca. In tot acest timp, ii influenteaza si chiar ii manipuleaza
pe ceilalti prin modalitati destul de subtile. Ei urmaresc doar sa isi atinga obiectivele propuse. Totusi,
nativii zilei de 17 iulie trebuie sa-si evalueze periodic progresele deoarece uneori lucrurile vor avansa
destul de incet. Pentru artistii nascuti astazi poate fi crucial sa gaseasca un agent sau un reprezentant
capabil.

Uneori, evenimentele mondene le provoaca nativilor schimbari de directie. Acest lucru se intampla pentru
ca ei sa poata ajunge in varful piramidei. Adesea, aceasta miscare va fi motivata fie prin realizarea de
sine, fie printr-o revelatie spectaculoasa, sau vreun fel de accident. In general, nativii zilei de 17 iulie
folosesc aceeasi energie in cazul noului lor stil de viata. Ei vor demonstra insa o diminuare a ambitiei si
este posibil sa doreasca sa accentueze latura lor spirituala. De asemenea, cei nascuti astazi sunt capabili sa
reinceapa mai tarziu activitati profesionale incepute in tinerete.

SFATURI: Ofera cel putin atat de mult cat primesti. Evita sa-i manipulezi pe cei apropiati tie. Prezinta-ti
intentiile in mod clar. Nu sacrifica tot ce ai mai uman pentru ambitia ta. Linisteste-te putin si incearca sa
razi din cand in cand.
PUNCTE FORTE:
Ambitios
Serios
Sigur pe sine
PUNCTE SLABE: Prea increzator Inabordabil Rigid
Rac, Optsprezece iulie - Ziua convingerii
Cei nascuti pe 18 iulie reflecta in mod clar viziunile grupului al caror reprezentanti sunt.
Consideratiile sociale sunt adesea prioritare. Chiar daca cei nascuti astazi sunt activi sau nu din
punct de vedere politic, de obicei vor avea un set de principii bine definit ce ancoreaza scopul lor
in lume.

Datorita receptivitatii extreme si puterii lor de a efectua schimbari, nativii zilei de 18 iulie vor fi
candidati ideali pentru reprezentarea oricarui obiectiv sau grup restrans (familie, cluburi sau
societati locale), ajungand chiar pana la entitati mai mari (uniuni, organizatii politice si
guvernamentale). Ocazional, asemenea persoane pot deveni chiar simboluri in viata ale grupului
pe care il reprezinta. Ei au potential de a deveni figuri foarte puternice, atata timp cat pastreaza
legatura cu familia, prietenii si colegii. In cazul in care trebuie sa fie exclusi din acest grup, ei
vor suferi anxietati majore, vor trece prin perioade de criza si vor fi fortati sa-si reexamineze
valorile.

In general, cei nascuti pe 18 iulie sunt indivizi puternici. Daca sunt liberi, se aventureaza sau
chiar doresc sa paraseasca grupul din care fac parte. Este posibil ca ei sa aiba anumite beneficii
de pe urma acestei actiuni. Libertatea in gandire, actiune si libertatea de a alege se manifesta
intodeauna in conformitate cu eticile grupului din care fac parte. De obicei, nativii zilei de 18
iulie isi aduc contributia sau isi exprima creativitatea in cadrul unei astfel de activitati. Cand
valorile sau obiectivele grupului lor intra in conflict cu legile societatii, cei nascuti astazi nu ezita
sa atace in mod agresiv si sa apere grupul impotriva dominarii si opresiunii. Ei vor demonstra ca
sunt neobositi si extrem de curajosi in acest sens.

Vietile private ale celor nascuti pe 18 iulie vor avea de suferit teribil din cauza muncii lor. Ei
trebuie sa fie constienti de faptul ca, daca nu vor petrece destul timp cu partenerul si/sau copiii
lor, mai mult ca sigur ca nu vor avea o relatie satisfacatoare. Multi dintre cei nascuti astazi sunt
adeptii interactiunilor sociale destul de imature din punct de vedere emotional. Din acest motiv,
vor aparea probleme in vietile lor personale. Ei pot deveni chiar dependenti de atentia si
afectiunea pe care o cer de la cei apropiati lor si vor fi extrem de vulnerabili si tematori in cazul
in care sunt amenintati ca le vor pierde. Ei pot complica lucrurile in cazul in care nu doresc sa
investeasca in viata lor personala prea mult din ceea ce reprezinta ei insisi, pentru a-i satisface pe
cei dragi lor. Cei nascuti pe 18 iulie trebuie sa invete sa fie la fel de puternici si in viata personala
asa cum sunt in vietile lor publice. Acest lucru nu poate fi realizat insa atunci cand actioneaza
contra cronometru.

SFATURI: Nu te ingropa in munca. Incearca sa-ti cunosti sentimentele mai bine si sa ti le


exprimi cu o mai mare usurinta. Nu esti tu mereu in centrul atentiei. Incearca sa fii mai implicat
din punct de vedere emotional in relatiile personale. Nu te teme de respingere.

PUNCTE FORTE:
Curajos
Dedicat
Agresiv

PUNCTE SLABE:
Retinut
Prea dependent
Obsedat
Rac, Nouasprezece iulie - Ziua miscarii controlate
Temele recutente in vietile nativilor zilei de 19 iulie sunt miscarea, gratia si forma. Cei nascuti astazi
sunt extrem de informati de felul in care trebuie sa se prezinte si sunt adesea implicati in activitati de
intretinere a corpului. Este posibil ca aceasta preocupare sa izvorasca din dorinta de a-si canaliza si de a-si
materializa sentimentele. Multi dintre cei nascuti pe data de 19 iulie sunt predispusi sa aiba toane. Uneori,
ei pot afisa un comportament pasiv-agresiv. Este posibil ca ei sa fie neobisnuit de temperamentali in
adolescenta, fapt ce va fi destul de neplacut si deranjant atat pentru ei, cat si pentru cei din jur. In
momentul in care se maturizeaza, nativii zilei de 19 iulie lucreaza activ pentru cultivarea gratiei lor
innascute. Ei sunt constiinciosi in ceea ce priveste felul in care trebuie sa actioneze, dar si de felul in care
vorbesc despre acest lucru.

De fapt, constiinciozitatea pe care o afiseaza nativii zilei de 19 iulie la un anumit nivel poate fi de o
calitate exceptionala. Cand au facut o greseala, ei vor recunoaste imediat acest lucru. Desi nu se vor grabi
cu scuzele, in cazurile cand sunt nedrepti sau nepoliticosi cu ceilalti, ei vor incerca sa isi schimbe
atitudinea in bine in viitor. Aceasta capacitate de a deveni mai buni nu trece neobservata de catre prieteni,
familie sau colegi. Acestia vor aprecia eforturile nativilor zilei de 19 iulie.
Desi, in general, nativii zilei de 19 iulie reusesc sa isi stapaneasca manifestarile si felul in care se poarta
cu ceilalti, ei nu vor detine controlul suprem asupra propriului centru emotional. Linistea mentala si lipsa
reactiilor sunt extrem de importanate in acest sens. Nativii care ajung sa inteleaga valoarea lipsei reactiilor
vor intensifica latura activa si vor incuraja increderea in sine.
Totusi, deoarece nativii zilei de 19 iulie sunt auto-critici prin natura lor, lipsa reactiilor nu trebuie
manifestata prin nehotarare si ezitare. Cea mai buna abordare in acest caz este folosirea puterii de a
astepta, contemplarea si actionarea la momentul oportun. Pentru cei nascuti pe 19 iulie, negarea
satisfactiei imediate este esentiala pentru a reusi sa-si dezvolte un caracter puternic. Intr-un anumit punct
din vietile lor, ei vor examina experientele dificile pe care le-au avut si de pe urma carora au tras multe
invataminte.
De asemenea, nativii zilei de 19 iulie trebuie sa se fereasca sa aiba incerdere nejustificata in ceilalti sau sa
fie adeptii unor adulatii sau veneratii eroice. In cele din urma, vor fi privati de posibilitatea de a se
exprima si de a se pretui. Este vital ca ei sa cultive si sa-si insuseasca unicitatea. Vor fi capabili chiar sa se
lepede de tot ce au si sa construiasca intr-un mod de-a dreptul realist din nou, totul, caramida cu caramida.

Nativii zilei de 19 iulie trebuie sa se fereasca de intamplarile periculoase din punct de vedere emotional.
Factorul realitate poate fi mai ridicat atunci cand este implicata si perceptia lor despre lume. Ei sunt
predispusi la proiectarea propriilor sentimente asupra celor apropiati. Aceasta tendinta a celor nascuti pe
19 iulie spre subiectivitate excesiva trebuie sa fie intemeiata si mai rafinata. Ei nu trebuie sa suprime
aceste manifestari. Eforturile lor de a controla trebuie sa vizeze producerea bunei dispozitii, veseliei si a
unei personalitati vibrante.
SFATURI: Desi poti ajunge sa-ti controlezi sentimentele, nu-ti pierde niciodata spontaneitatea si insista
asupra eliberarii. Nu te ingrijora ca pari uneori naiv. Fii sincer. Evita sa ii urci pe ceilalti pe un piedestal.
Investeste in propriile tale sentimente.
PUNCTE FORTE:
Gratios
Constiincios
Sentimental
PUNCTE SLABE:
Nerabdator
Temperamental
Dificil
Rac, Douazeci iulie - Ziua suisurilor si coborasurilor
Adesea, cei nascuti pe 20 iulie traiesc perioade de ascensiune, ca apoi sa coboare pana in profunzimi.
Aceasta metafora de a fi alternativ in urcare si coborare poate fi centrala in viata lor profesionala,
sentimentala, familiala si sociala, cat si in starea lor de visare si in cadrul hobby-ului pe care il au. Astfel
de activitati ascendente si descendente fac parte din personalitatea lor asa cum fac parte din natura
schimbarile de sezon.

Pentru a-i intelege pe deplin pe cei nascuti astazi, trebuie sa-i observam in faza lor de tranzitie deoarece ei
sunt adesea in tranzit de la o stare la alta. O persoana nascuta pe 20 iulie nu este neaparat definita de o
urcare sau o coborare, un castig sau o pierdere, ci de miscarea in sine – faptul ca ei tintesc undeva. Astfel,
devenirea este mult mai importanta pentru nativii zilei de 20 iulie decat fapul in sine si ei se vor afirma
mai degraba ca niste persoane dinamice si nu statice. Deoarece isi schimba atat de des starea, cei nascuti
astazi risca sa devina personalitati extrem de instabile, ce pot fi comparate cu un element radioactiv.
Tocmai in acest proces continuu de schimbare consta stabilitatea si repausul nativilor mai evoluati. Ei
sunt dovada vie a faptului ca centrul uraganului poate reprezenta zona cea mai calma.

Desi nativii cei mai evoluati ai zilei de 20 iulie au acest centru calm in ei insisi, trebuie sa se fereasca de
complezenta si stagnare, in special daca sunt sedusi de pozitiile sociale sau recompensele financiare. Daca
vor reusi sa se motiveze pe ei insisi pentru a cauta provocarile si in acelasi timp sa-si mentina echilibrul,
ei vor ramane productivi. Comportamentul lor excesiv si complezenta sunt foarte periculoase si trebuie
ancorate in realitate.

Colegii nativilor zilei de 20 iulie sau cei implicati cu ei in orice fel de parteneriat vor fi norocosi sa
traiasca sau sa lucreze cu niste coechipieri de incredere. Ei trebuie sa fie foarte intelegatori si destul de
rabdatori cu persoanele nascute pe 20 iulie deoarece va trece ceva vreme pana ce nativii isi vor atinge
obiectivele in viata.

Destul de ciudat, nativii zilei de 20 iulie pot fi nefericiti dupa ce vor realiza doar o parte din ceea ce si-au
propus. Ei vor avea nevoie de esecuri minore si frustrari care ii vor motiva sa faca schimbari
fundamentale in vietile lor. Din nou, cel mai mare pericol al unei astfel de personalitati este sa devina prea
“confortabili” sau prea “multumiti” de eforturile lor sau de situatiile ce apar in viata lor. Poate fi destul de
dificil, in special pentru cei apropiati lor (prieteni, colegi, iubiti, copii), sa inteleaga nevoia celor nascuti
pe 20 iulie de a fi intr-o continua lupta. Partenerii lor de viata nu sunt mereu de acord cu acest proces de
crestere pentru ca pare sa le puna piedici in calea fericirii. Cei nascuti astazi nu se vor multumiti niciodata
cu o existenta mediocra. Daca vor gasi agitatia si provocarea de care au nevoie in viata profesionala si in
viata de zi cu zi, este posibil ca ei sa poata ajunge la un echilibru intre cautare si atingerea acopului. Daca
nu, ei pot fi expusi pericolului de a se sufoca de atata “multumire”.

SFATURI: Nu te bloca intr-un compromis, indiferent cat de confortabil este. Pastreaza-ti luciditatea si
asculta-ti vocea interioara. Cultiva-ti simtul calmului si ramai asa. In cazul in care nu indraznesti sa
indraznesti, atunci incearca sa fii fericit cu ceea ce ai.
PUNCTE FORTE:
Aventurier
Activ
Practic
PUNCTE SLABE:
Neobosit
Nemultumit
Rac, Douzeci si unu iulie - Ziua controversei tragi-comice
Oricat ar incerca, cei nascuti pe 21 iulie nu se pot feri de probleme pentru mult timp. De cele mai multe
ori, ei se afla in mijlocul furtunii, adesea avand implicatii tragi-comice. Desi cei nascuti astazi pot fi
considerati oameni linistiti, ei pot fi de asemenea foarte agitati si predispusi la evenimente imprevizibile.
O persoana mai vioaie din randul celor nascuti pe 21 iulie este posibil sa fie partial responsabila pentru
crearea acestor agitatii.

Punctele de vedere contradictorii sunt specialitatea celor nascuti pe 21 iulie si cel mai adesea ei le vor
exprima cu intelepciune. Sunt buni in ceea ce priveste dezbaterile aprinse, dar pot fi gasiti la fel de bine in
pozitia de mediatori, arbitri sau impaciuitori. Deoarece le place sa joace rolul avocatului diavolului, ei pot
vedea cu usurinta ambele parti ale unei probleme. Deoarece sunt destul de obisnuiti cu situatiile
conflictuale, ei se pot comporta corect acasa, chiar si in situatii de stres. Altii ar putea fi foarte usor
deranjati in astfel de conditii. Cei nascuti astazi au un simt al umorului bine dezvoltat, care ii reprezinta
foarte bine. Nativii zilei de 21 iulie pot avea toane foarte schimbatoare, dar pot ramane remarcabil de
calmi si de neafectati de tulburarile emotionale ale celorlalti. Fara indoiala, situatiile explozive ii atrag si
le starnesc interesul.

Nativii zilei de 21 iulie, care sunt actori, iubesc agitatia aparitiilor in public si sunt in mod special
exibitionisti. Jocul lor este de obicei extrem de fizic si robust. Persoanele mult mai evoluate nascute astazi
pot abandona in cele din urma latura fizica in favoarea celei spirituale. Nativii mai putin evoluati vor risca
sa se lase in voia placerilor carnii si vor completa aceste excese cu bautura si droguri, pierzandu-se in
activitati evazioniste sau preocupari extrem de depresive. In cazurile extreme, cei nascuti astazi pot cauta
agitatia, fiind chiar dispusi sa moara sau chiar sa se sinucida.

Agitatia de toate felurile ii atrage pe cei nascuti pe 21 iulie si in special agitatia ce implica o anumita stare
de conflict. Astfel, razboiul si jocurile de razboi, controversele, investigatiile, povestile cu spioni,
detectivii in actiune, filmele de groaza, sau calatoriile ce implica aventuri reprezinta adesea o fascinatie
deosebita pentru cei nascuti astazi.

Un mare pericol pentru cei nascuti pe 21 iulie este ca ei vor permite o astfel de agitatie sa le intrerupa
vietile si in acelasi timp si vietile celor din jurul lor. In cateva cazuri extreme, acestea pot duce la
ostracism social. Cel mai adesea insa, ii vor face pe cei nascuti astazi mai populari in cercul lor social,
deoarece doar prin prezenta lor ei garanteaza un timp petrecut in mod interesant. Nativii zilei de 21 iulie
trebuie, totusi, sa se fereasca sa fie mereu in dezacord total cu “deciziile morale” ale familiei si
prietenilor. Aceasta pentru ca ei sunt adeptii argumentarii si conflictului, doar de dragul de a fi in
dezacord.

SFATURI: Incearca sa-ti stapanesti inclinatia spre asumarea riscului. Mai degraba ia in considerare
argumentele si punctele de vedere contradictorii, decat sa le respingi. Intareste-ti centrul si invata cum sa
ajungi la el atunci cand doresti acest lucru. Pe masura ce imbatranesti, fa o trecere graduala de la latura
fizica la cea spirituala.
PUNCTE FORTE:
Indraznet
Interesant
Fizic
PUNCTE SLABE:
Obsesiv
Auto-distructiv
Comentator
Rac, Douazeci si doi iulie - Ziua carierei oscilante
Persoanele nascute pe data de 22 iulie se afla, aproape tot timpul, in situatia de a nu-si putea mentine
constant cursul carierei. Uneori, aceste persoane pot fi binecuvantate cu un noroc iesit din comun, iar
alteori pot fi coplesiti de o teribila nesansa. Chiar daca au succes pe o perioada indelungata, la un moment
dat pot deveni martori ai distrugerii muncii lor de o viata. In unele siituatii, nativii sufera din cauza lipsei
de apreciere, insa, dupa un timp, atunci cand se vor bucura de reusita, ei vor fi adevarate stele stralucind
pe firmament. Destul de frecvent, aprecierea venita din partea celorlalti va fi postuma.

Aceste fluctuatii nu sunt intalnite numai in cariera nativilor. Ele isi fac simtita prezenta si in viata lor
emotionala. Cei nascuti in aceasta zi au parte in viata de povesti de dragoste, casatorii, divorturi, separari
si tot felul de dificultati in acest domeniu. Dorinta acestor persoane de a reusi este atat de puternica incat,
nu se vor gandi foarte usor sa renunte la ceva. Atunci cand persoanele nascute pe data de 22 iulie detin
controlul asupra situatiei, ele par a fi invincibile. Cu toate acestea, chiar si cei mai puternici dintre nativi
pot cadea prada nenorocului. Acesta ii va lovi chiar in cel mai puternic punct al lor si astfel ii va dobori.

Unul dintre punctele slabe ale nativilor zilei de 22 iulie este reprezentat de faptul ca sunt aproape
inconstienti de propriile slabiciuni. Acest lucru ii va impiedica sa faca unele schimbari foarte imprortante
in atitudinea lor. Sunt ferm convinsi ca tot ceea ce fac este bine si corect. Din aceasta cauza, cei nascuti in
aceasta zi vor ignora orice semn care i-ar putea avertiza in legatura cu esecul ce urmeaza. In consecinta,
sunt oarecum incapabili sa impiedice un dezastru inainte de a fi prea tarziu. Un alt punct slab este
reprezentat de faptul ca intampina greutati in controlarea propriei agresivitati. In unele situatii pot fi
directi, chiar agresivi in comportamentul lor, iar in alte situatii pot fi lipsiti in totalitate de hotarare in ceea
ce priveste o anumita problema. Tot ce vor putea face va fi sa amane rezolvarea problemei. Reprimarea
laturii lor mai puternice si agresive poate duce la iesiri neasteptate si explozive. Aceste iesiri par sa aiba
loc numai in cele mai nepotrivite momente. In unele situatii, persoanele nascute pe data de 22 iulie cer
prea mult de la colegii, prietenii si familia lor atunci cand pretind sa le tolereze astfel de comportamente.

Cei nascuti in aceasta zi sunt in general oameni curajosi. Ei nu se dau inapoi de la nimic si sunt dispusi sa
intre in competitie indiferent care ar fi conditiile jocului, dar, la fel de bine, pot fi lipsiti de precautie,
incapatanati si nerealisti. Daca actiunile lor imping o persoana spre esec, este foarte important sa isi
recunoasca greselile. La fel de important este sa invete din propriile greseli si apoi sa treaca peste ele.
Daca o persoana nascuta pe data de 22 iulie neglijeaza aceste etape, daca incerca sa treaca peste ele si
incepe sa faca altceva, va face o impresie absolut negativa in ochii celorlalti. Indinvizii mai evoluati
nascuti in aceasta zi isi rezerva o perioada relativ scurta de timp pentru a-si reveni in urma unei nereusite
si pentru a se recupera complet. Se vor intoarce sa lupte din nou dupa aceasta perioada si poate ca vor fi
raniti, dar in mod sigur vor deveni si mai intelepti. Desigur, toata lumea trebuie sa invete sa se cunoasca
cat mai bine. Trebuie cunoscute punctele forte, punctele slabe, limitele, insa pentru cei nascuti in aceasta
zi, cunoasterea de sine ar trebui sa aiba o importanta deosebita. Sansele de a reusi in viata sunt direct
proportionale cu intelegerea propriilor calitati si defecte, cu experientele castigate in urma unor piedici
obiective.

SFATURI: Incearca sa aduci stabilitate in viata ta, pe toate planurile. Relaxeaza-te si incearca sa te
simti bine cu tot ceea ce faci, chiar si atunci cand, de fapt nu faci mai nimic. Acorda mai mult timp
refacerii. Invata sa te descarci. Nu exagera in privinta succesului pentru ca, oricum eforturile tale sustinute
isi vor primi intr-un final rasplata.

PUNCTE FORTE: Dinamic Curajos Orientat spre succes


PUNCTE SLABE: Lipsit de noroc Stresat Lipsit de precautie
Rac, Douazeci si trei iulie - Ziua rezolvarii incertitudinilor
Persoanele nascute pe data de 23 iulie duc o viata care, dupa parerea lor, este plina de incertitudini.
Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi reusesc in cele din urma cu succes sa isi lamureasca aceste
incertiudini. Le rezolva in mod personal pentru ei insisi sau, in mod profesional, pentru ceilalti. Indivizii
mai putin evoluati nascuti in acasta zi sufera in mod periodic de crize de identitate. Au mari indoieli in
privinta lor insisi si au o atitudine extrem de autocritica la adresa propriilor actiuni.
Cei nascuti in aceasta zi sunt de fapt indivizi traditionalisti. Oricat de largi ar parea unele dintre vederile
lor, ele vor avea la baza, in mod sigur, principii conservatoare. Indiferent de aria de interes, fie ca este
vorba de profesie, de hobby sau de arta, nativii zilei de 23 iulie vor cauta sa afle cat mai multe lucruri
despre istoria acelui subiect pentru a-si inlatura incertitudinile. Intr-adevar, aceste persoane vor investiga
orice domeniu despre care care au indoieli, in cel mai profund mod posibil. Aceste investigatii pot fi
foarte variate. Nativii pot avea chiar meserii legate de cercetare. Ei activeaza in institutii foarte diferite,
incepand cu politia sau agentiile de detectivi si terminand cu cele din domeniul cercetarii stiintifice sau
sociale.
Nativii zilei de 23 iulie au o modalitate foarte cerebrala de a aborda lumea. In mod frecvent, viata lor
emotionala ramane lipsita de expresie si intr-o umbra totala. De fapt, ei sufera uneori chiar de dereglari
psihosomatice din cauza acestor sentimente reprimate. In loc sa isi petreaca atat de mult timp rezolvand
probleme cotidiene sau intelectuale, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa acorde mai multa atentie propriei
stari emotionale. Din moment ce, in mod frecvent, nativii sunt orientati spre spiritualitate si religie,
cultivarea practicilor meditative poate fi de mare ajutor pentru ei. In orice caz, daca vor insista sa se ocupe
de problemele legate de exterior in detrimentul celor legate de viata lor interioara, aceste persoane vor
deveni din ce in ce mai stresate si nervoase.
Cu toate acestea, a te retrage si a te proteja intr-o cochilie nu este solutia. Persoanele nascute pe data de 23
iulie trebuie sa faca eforturi constante si sustinute pentru a integra in viata si preocuparile lor sociale si
propria viata sentimentala. Deseori, fapul ca exista o relatie pozitiva si de lunga durata cu iubitul,
prietenul sau colegul poate fi o foarte importanta punte de legatura cu lumea inconjuratoare. Pericolul ca
acesti nativi sa devina dependenti de persoana de langa ei este evident. Exceptand acest lucru, persoanele
nascute pe data de 23 iulie au foarte multe de oferit atunci cand sunt implicati intr-o relatie. Simtul lor de
a rezolva problemele, compasiunea de care dau dovada, intelegerea de care sunt capabili si abilitatea de a
recunoaste calitatile oamenilor sunt de nepretuit.
Indiferent cat de evoluati ar fi nativii, ei se vor confrunta si vor fi asaltati periodic de indoieli. De fiecare
data cand persoanele nascute pe data de 23 iulie isi vor rezolva dificultatile prin care trec, vor deveni mai
puternice. Astfel, vor mai inainta cu un pas pe drumul realizarii personale. Nativii care sunt capabili sa isi
impartaseasca bogatele lor ganduri si fantezii cu ceilalti vor avea numai de castigat. Din aceasta cauza,
vor fi foarte apreciati. Sunt demni de multe laude atunci cand lucreaza in calitate de asistenti sociali,
psihologi, avocati sau doctori. Nativii care au avut parte de serioase probleme emotionale au o anumita
patrundere psihologica in legatura cu bolile, dar si cu vindecarea lor. Au atata putere in aceasta privinta,
incat sunt capabili sa ii ajute si pe ceilalti in timp ce se trateaza ei insisi. Prin marea lor putere de a se
darui si prin atitudinea lor pozitiva, nativii isi vor primi negresit rasplata. Acesti oameni sunt complecsi
din punct de vedere emotional. Datorita caldurii si altruismului nativilor, relatiile celorlalti cu ei sunt
foarte frumoase si placute.
SFATURI: Nu mai incerca sa fii tu cel care rezolva problemele tuturor. Acorda-ti mai multa atentie (fara
a deveni obsesiv in aceasta privinta). Invata sa lasi de la tine in anumite privinte. Evita sa iti faci griji
atunci cand nu este necesar. Lasa deoparte, macar pentru o vreme, criticile si judecatile.
PUNCTE FORTE: Intelegator Altruist Omenos
PUNCTE SLABE: Depresiv Predispus la crize Prea vulnerabil
Leu, Douazeci si patru iulie - Ziua instabilitatii incitante
Persoanele nascute pe data de 24 iulie sunt atrase in mod inconstient de situatiile, persoanele si locurile
incitante si instabile. De asemenea, pentru nativi este foarte incianta ideea de a face schimbari dinamice.
In mod frecvent, nativii devin usor plictisiti de banalitatea existentei zilnice. Cele mai multe dintre
persoanele nascute in aceasta zi au o flexibilitate admirabila. Se pot adapta usor la nevoile si situatiile
aflate intr-o continua schimbare. Din nefericire, colegii sau iubitii vor fi pusi in dificultate atunci cand o
persoana nascuta in aceasta zi se va hotari brusc sa faca o schimbare de directie.

Indivizii mai putin evoluati nascuti in aceasta zi pot fi considerati instabili. Indivizii mai evoluati reusesc
sa isi domine instabilitatea. Aceasta instabilitate va fi transformata intr-o forma de energie. Ea va
evidentia cat de magnetica este personalitatea unui asemenea individ si ii va ajuta pe acestia in eforturile
pe care le fac. Indiferent de situatie, daca nativii vor face parte dintr-o organizatie excentrica, cu o
conduita iesita din tipare sau daca vor avea preocupari la fel de excentrice, ei nu le vor abandona. La fel
se va intampla si in cazul locurilor mai ciudate. Persoanele nascute pe data de 24 iulie care se bucura de
un mare succes vor putea transforma aceasta fascinatie pentru neobisnuit intr-o munca creativa.

Nativii zilei de 24 iulie sunt de cele mai multe ori constienti de impresia pe care o fac celorlalti. In mod
paradoxal, tot timpul ei par a fi plictisitori in tot ceea ce fac. Persoanele care sunt mai conservatoare vor
incerca deseori sa adopte o imagine avangardista sau pur si simplu sa aiba o imagine mai neobisnuita.
Daca cei nascuti in aceasta zi au o natura excentrica sau stranie, nu vor incerca in nici un fel sa o ascunda.
Din aceasta cauza pot fi considerati exibitionisti. De fapt, nativilor acestei zile le este frica sa nu fie prinsi
intr-o rutina cotidiana si sa nu aiba acel neplacut sentiment de limitare.
In special femeile nascute pe data de 24 iulie au o mare energie nervoasa. Aceasta energie trebuie sa fie
tinuta sub control sau cultivata. In caz contrar, va aparea riscul stresarii. Problemele barbatilor nascuti in
aceasta zi, care trebuie neaparat rezolvate, sunt probleme legate de ego-ul lor. Ambii trebuie sa invete sa
se comporte in asa fel incat sa nu mai atraga atat de mult atentia asupra lor. Va trebui sa invete, de
asemenea, sa faca totul intr-un mod increzator, dar nu lipsit de modestie. Persoanele nascute pe data de 24
iulie trebuie sa incerce sa scape de acea nevoie imperioasa de a demonstra celorlalti de ce sunt capabili.
Este esential pentru nativi sa invete sa faca lucrurile incet, pas cu pas si sa ia lucrurile ca atare.

Binenteles ca trasaturile dramatice ale caracterului persoanelor nascute pe data de 24 iulie sunt foarte
importante. Exista marele pericol ca eruptiile nervoase periodice pe care le au nativii sa ingreuneze mult
traiul familiei si pe cel al asociatilor. Aceste iesiri ii pot face pe acestia sa se indeparteze. Situatiile de
acest gen sunt foarte nefavorabile. Pentru cei nascuti in aceasta zi, echilibrul pe plan emotional este
esential pentru a avea o cariera stabila si viceversa. Nativii trebuie sa invete sa aiba mai multa incredere in
ei insisi si sa nu mai depinda atat de mult de aprobarea celorlalti. Este important sa isi stabileasca
prioritatile. A sti ceea ce isi doresc de la viata inseamna implicit reducerea factorului de nesiguranta si
reducerea riscului de a se rani pe ei insisi sau de a-i rani pe ceilalti implicati. Foarte posibil este ca,
datorita sanselor nefavorabile, nativii sa simta nevoia sa rupa destul de brusc o relatie. Nativii vor gasi cea
mai buna cale sa faca acest lucru. Vor parasi relatia intr-un mod gratios, atenti si la sentimentele celorlalti.
In acest fel, vor parea mai putin vinovati in ochii celor care sunt interesati.
SFATURI: Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa iti temperezi energia. Ia in considerare si esecul.
Poate ca dorintele tale nu vor avea parte de succesul pe care il presupui tu. Invata sa stai si singur.
Incearca sa faci acest lucru cu placere. Fii mai atent cu ceilalti.
PUNCTE FORTE: - Indraznet - Entuziast - Magnetic
PUNCTE SLABE: Instabil - Nestatornic - Obsedat sexual
Leu, Douazeci si cinci iulie - Ziua faptelor utopice
Persoanele nascute pe data de 25 iulie sunt coplesiti de dorinta romantica de a avea vederi cat mai largi
si de a realiza fapte imaginare. Din nefericire, visurile acestor persoane sunt greu de realizat. Nativii nu
sunt deloc practici. Vor actiona dupa cum cred ei ca este mai bine. Astfel, vor avea parte de un succes
surprinzator sau de o previzibila confuzie. In general, idealismul lor este mult mai puternic decat factorul
de realitate.
Chiar si atunci cand dau gres intr-o anumita privinta, nativii zilei de 25 iulie cred ca experienta capatata in
urma faptului ca au incercat sa faca ceva le va fi de folos. Multi dintre acesti nativi se ghideaza in viata
dupa principiul: „Nu conteaza daca pierzi sau castigi, ci conteaza mai ales felul in care joci”. Pentru ei
acesta pare a fi lucrul cel mai important. Asadar, persoanele nascute pe data de 25 iulie sunt interesate in
special de motivatiile ce determina o actiune. In loc sa fie atenti la succesul pe care il are o persoana, cei
nascuti in aceasta zi vor fi mai degraba preocupati sa afle cat de bune sunt intentiile acelei persoane. Fiind
destul de corecti, nativii vor gandi in acelasi mod si in ceea ce ii priveste pe ei insisi. Parintii nascuti pe
data de 25 iulie nu vor fi foarte interesati de notele copiilor. Mai repede se vor interesa de eforturile pe
care le-au depus copiii, de seriozitatea cu care acestia si-au indeplinit indatoririle.
Pericolul ii poate atrage pe nativii acestei zile. Atunci cand se vor confrunta cu orice tip de pericol, ei nu
vor da niciodata inapoi. A se confrunta in mod direct cu orice problema este o atitudine tipica pentru
aceste persoane. Prefera sa primeasca criticile la adresa lor in cel mai direct mod posibil. Nu le plac
abaterile de la subiect sau interventiile unei terte parti. Daca persoanele nascute pe data de 25 iulie simt in
adancul sufletului lor ca au dreptate, atunci vor suporta aproape orice tip de abuz, chiar si tortura pentru a-
si sustine punctul de vedere.
Nativii zilei de 25 iulie au un cod al onoarei la care tin foarte mult. Cu toate acestea, in general, ei se vor
stapani sa le ceara celorlalti sa adere la aceleasi principii. Cei nascuti in aceasta zi au o adevarata filosofie
de viata. Ei vor incerca sa ilustreze aceasta filosofie atat prin vorbe, cat si prin fapte. Onoarea este foarte
importanta pentru aceste persoane. Vor prefera, mai degraba, sa aiba parte de suferinte decat sa isi incalce
cuvantul. Acest tip de atitudine este foarte admirabil, dar, in aceasta lume imperfecta, poate provoca
multa suferinta. Uneori, nativii vor fi puternic dezavantajati din aceasta cauza. Va trebui sa invete sa fie la
fel de iertatori cu ei insisi, pe cat de iertatori sunt si cu ceilalti.
Persoanele nascute pe data de 25 iulie sunt deseori protagonistele unor schimbari de stare foarte ciudate.
Cu toate acestea, datorita firii lor puternice, vor fi capabile sa isi tina in frau temperamentul, cu multa
fermitate. Intr-adevar, cultivarea autocontrolului poate deveni o obsesie pentru cei nascuti in aceasta zi.
Felul in care abordeaza viata nu este cu mult diferit de cel al unui samurai. Nativii vor apara fara frica tot
ceea ce tine de onoare, fara a acorda atentie partii financiare sau propriului ego.
Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi au calitati extraordinare. Ei au puterea de a constientiza si
invata ceea ce este important pentru momentul prezent. Vor cauta esentialul in orice experienta obisnuita
si il vor pretui. Nativii zilei de 25 iulie pot avea nevoie, uneori, de ani intregi de experiente pentru a se
putea maturiza. De fapt, este vorba despre acea maturizare care le va permite nativilor sa nu isi mai
concentreze energiile in confruntari imaginare cu morile de vant. Odata cu atingerea acestui obiectiv, si
anume maturizarea din acest punct de vedere, persoanele nascute pe data de 25 iulie vor fi capabile sa fie
obiective si sa vada ceea ce sa intampla in jurul lor. Cu toate acestea, nu isi vor pierde (si nici nu ar trebui
sa o faca) dragostea pentru aventura si inclinatia romantica de a realiza lucruri marete. Din acest punct de
vedere, persoanele nascute azi vor fi o adevarata sursa de inspiratie pentru familie, prieteni si copii.
SFATURI: Concentreaza-te mai mult asupra prezentului. Incearca sa fii, mai degraba, „aici” in loc sa fii
„acolo”. Fii atent la ceea ce fac si spun cei din jurul tau. Fii mai ingaduitor cu tine insuti. Continua sa
visezi, dar incearca sa pastrezi contactul cu realitatea in tot acest timp.
PUNCTE FORTE: - Cu multa imaginatie - Idealist - Mandru
PUNCTE SLABE: Critic - Prea implicat - Nerealist
Leu, Douazeci si sase iulie - Ziua vestitorului simbolic
Nativii zilei de 26 iulie au o personalitate foarte dominanta. In orice caz, autoritatea cu care domina
este rareori de natura fizica sau financiara. In cele mai multe dintre cazuri, aceasta autoritate consta in
puterea de a intelege marile adevaruri ale vremii lor. In plus, nativii au puterea de a da glas acestor
adevaruri prin ceea ce fac. Atunci cand cei nascuti in aceasta zi vorbesc despre un lucru, de cele mai
multe ori sunt in cunostinta de cauza. Acest lucru se intampla pentru ca autoritatea de care vorbesc este
bazata pe numeroasele experiente anterioare (de cele mai multe ori se bazeaza si pe cunostinte profunde
in acel domeniu). Indivizii exceptionali nascuti in aceasta zi pot fi considerati un fel de profeti. Ei isi vor
transmite mesajul tuturor celor care vor dori sa le acorde atentie.

Persoanele nascute pe data de 26 iulie pot parea ca sunt directionate intr-un singur sens. Acest lucru se va
intampla pentru ca, in loc sa caute forme cat mai variate de experimentare, cei nascuti in aceasta zi se
limiteaza, de obicei, la un singur domeniu de activitate. In aria lor de interes, ajung sa foloseasca toate
experientele capatate de-a lungul vietii. In timp, cei mai multi dintre nativi vor avea o mare influenta
asupra familiei lor, cercului social din care fac parte si in general asupra societatii. Motivul pentru care se
intampla astfel il reprezinta faptul ca, nativii acestei zile au capacitatea de a intelege si de a exprima ceea
ce persoanele din jurul lor simt si gandesc. Poate ca ei, nativii, vor deveni la un moment dat chiar
simboluri vii ale atitudinilor sociale neexprimate. Din aceasta cauza, se poate ajunge si la situatia in care
cei nascuti in aceasta zi vor deveni incapabili sa mai comunice cu ei insisi. Nu vor mai putea sa fie atenti
la dorintele si sentimentele lor mai profunde, lucru care este foarte necesar pentru a avea o personalitate
complexa. La un moment dat in viata, vor fi nevoiti sa ia o decizie ferma si sa renunte la pozitia pe care o
au. Din acel moment vor refuza orice incercare a celorlalti de a-i repune in acea pozitie.

Despre cei nascuti in aceasta zi se poate spune orice, dar nu faptul ca sunt conservatori in gandire. Deseori
ei expun puncte de vedere revoltatoare. Acestea vor atrage, in mod aproape sigur, opozitia celor care
sustin puncte de vedere mai conservatoare. Din fericire, nativii dau dovada de o inceredere in sine care, in
ciuda adversarilor, rareori se clatina.
Nativii zilei de 26 iulie sunt jucatori de noroc prin natura lor. Deseori sunt atrasi in mod fatal de situatii
dificile si chiar periculoase. Au tendinta de a-si continua drumul chiar si atunci cand acesta devine greu si
de a persista pana cand obtin rezultatul sau concluzia care ii va multumi. Atunci cand incep sa faca ceva
sunt bine echipati cu multa putere si cu multa energie.

Persoanele nascute pe data de 26 iulie nu fac eforturi pentru a indulci latura dura a adevarului. Il vor
prezenta exact asa cum este, in mod direct si necizelat. Uneori sunt mai preocupati de „siguranta”
adevarului, decat de sentimentele proprii si cele ale semenilor. In orice caz, nativii care isi vor acorda
timpul si vor face eforturile necesare de a se cunoaste pe ei insisi vor capata reale calitati empatice. Tot
astfel vor reusi sa isi imblanzeasca latura agresiva. Mai mult decat oricine vor fi capabili sa exprime ceea
ce simt.

SFATURI: Odihneste-te din cand in cand si permite-le si celorlalti sa faca la fel. Nu uita ca esti doar o
„bucatica” din ceea ce reprezinta „intregul”. Cultiva-ti umanitatea si modestia.
PUNCTE FORTE:
Dinamic
Influent
Atragator
PUNCTE SLABE:
Provocator
Necizelat
Dificil
Leu, Douazeci si sapte iulie - Ziua celor care iau decizii
Persoanele nascute pe data de 27 iulie sunt puse de multe ori in postura de a lua decizii in numele
celorlalti. Nativii pot fi pusi in situatia de a crea noi structuri teoretice, de a lua hotarari atunci cand
lucreaza in cadrul organizatiilor sau in cadrul grupurilor sociale sau atunci cand se ocupa de conducerea
familiei. Cei nascuti in aceasta zi devin treptat adepti foarte priceputi ai orarelor, ai termenelor limita si ai
acordurilor personale de orice tip.
Persoanele nascute pe data de 27 iulie intampina dificultati in cazul in care vor fi puse in situatia de a lua
singure decizii in planul personal sau in cel emotional. Nativii acestei zile sunt indivizi foarte devotati
organizatiei din care fac parte, carierei sau afacerii lor. De aceea, ei acorda foarte putina atentie vietii lor
personale. Situatia nu este cu mult diferita de cea a unui instalator care face totul perfect in casele altora,
dar care in casa lui nu face nimic in afara de mici improvizatii.

Uneori, singura problema si cea mai dificila a nativilor zilei de 27 iulie este legata de parasirea pozitiei in
care se descurca atat de bine in ceea ce priveste organizarea si deservirea. O problema nu mai putin
imporanta pentru acesti nativi este legata de succesul personal (conform standardelor societatii) in
domeniul in care activeaza. Se vor simti foarte bine atunci cand o alta organizatie sau companie,
recunoscandu-le valoarea, ii va curta. De cele mai multe ori, situatia de criza va aparea atunci cand o
activitate secundara va incepe sa ocupe un loc din ce in ce mai important in viata acestor persoane. Destul
de frecvent, aceasta noua activitate va cere un puternic aport emotional, deseori aceasta noua preocupare
necesitand o daruire pasionala. In acest moment al existentei lor, persoanele nascute pe data de 27 iulie se
confrunta cu o nehotarare neobisnuita sau chiar cu un fel de paralizie in legatura cu luarea unei decizii.
Acestor persoane le este frica sa renunte la activitatea ce primeaza sau sa aiba ceva de pierdut in aceasta
privinta. Au indoieli privitoare la indeplinirea celei de-a doua preocupari. Aceste temeri vor impiedica
nativi sa ia decizii intelepte si sa dea randament in ceea ce fac.
Multe dintre persoanele nascute pe data de 27 iulie, indiferent daca sunt femei sau barbati, au probleme in
legatura cu controlarea furiei si a agresiunii. De obicei au un fizic impresionant, chiar intimidant. In cazul
in care nativii vor reusi sa isi canalizeze puterea spre ceea ce fac, vor putea ajunge la noi culmi de succes
datorita eforturilor personale sau de grup. Daca nativii isi vor reprima impulsurile agresive, acestea vor
erupe in mod violent. In mod curios, dincolo de siguranta de sine a celor nascuti in aceasta zi se ascunde o
timiditate secreta. Pe langa timiditate, ei manifesta si o impotrivire de a-si dezvalui cele mai adanci
temeri.

Cele mai importante decizii pe care trebuie sa le ia o persoana nascuta pe data de 27 iulie sunt in legatura
cu ele insele si nu in legatura cu ceilalti. Nativii sunt nevoiti sa ia decizii realiste in ceea ce priveste
cariera pentru ca mai tarziu sa poata avea parte de succes si de fericire. Ei trebuie sa fie onesti si corecti in
ceea ce priveste alegerea anturajului si a persoanei cu care doresc sa isi petreaca viata. Va trece timp pana
cand cei nascuti in aceasta zi isi vor cunoaste adevaratele pasiuni in viata, atat in privinta vietii particulare
cat si in privinta celei publice. Ei vor fi nevoiti sa consume multa energie si sa faca alegeri dure in aceste
privinte. Pana in momentul in care vor fi capabili de asemenea eforturi, nativii vor fi condamnati sa aiba o
ocupatie sau o viata monotona, lipsita de interes pentru ei. Vor amana ceea ce au de facut, se vor gandi la
acest lucru incercand sa il faca sa mearga bine, visand in secret sa faca altceva. Intr-adevar, va fi nevoie
de energii colosale din partea nativilor pentru a se mobiliza si pentru a-si face curaj sa isi urmeze visul si
in acelasi timp sa fie onesti in legatura cu ei insisi. In cazul in care vor fi capabili de toate acestea, rasplata
va fi pe masura eforturilor.
SFATURI:Constientizeaza care sunt adevaratele tale dorinte si nevoi. Nu starui prea mult asupra
deciziilor personale. Incearca sa fii sincer cu tine insuti. Atentie sa nu iti reprimi adevaratele sentimente.
Controlul asupra propriei gandiri nu poate decat sa te ajute. Invata sa cedezi.
PUNCTE FORTE: - Puternic - Hotara - Disciplinat
PUNCTE SLABE: Opus schimbarilor - Neatent cu sine - Delasator
Leu, Douazeci si opt iulie - Ziua castigatorului
Persoanele nascute pe data de 28 iulie manifesta dorinta puternica de a fi primii in sfera lor sociala sau
in cea ocupationala. Autoritatea este practic calitatea definitorie a acestor persoane. Mai important decat
ceea ce spun sau gandesc este felul de a fi al nativilor. Cei care vor intra in contact chiar si cu cea mai
blanda dintre persoanele nascute in aceasta zi vor realiza ca a ocupa un loc secundar nu este in nici un caz
dorinta nativului zilei de 28 iulie. Acesti nativi sunt adevarati supravietuitori care nu se multumesc sa
treaca cu bine peste o furtuna ci doresc sa o si invinga.

In orice domeniu al vietii, incepand cu terenul de joc si terminand cu dormitorul sau cu interiorul sacru al
salii comisiei de conducere, nativii zilei de 28 iulie vor incerca sa invinga. Sigur ca, asemenea
personalitati hotarate se confrunta cu mari provocari emotionale. Alte persoane ii pot acuza pe nativi ca
sunt iresponsabili sau insensibili atunci cand isi urmaresc cu orice risc scopul. Mai mult de atat, cei
nascuti in aceasta zi sunt capabili sa atraga o puternica opozitie din partea celor care vor realiza ca nimic
nu poate sta in calea reusitei lor.

Anumite „calitati” ar trebui cultivate de persoanele nascute pe data de 28 iulie, pentru ca ele pot usura
foarte mult drumul spre reusita. Printre trasaturile importante care ar trebui cultivate se numara
diplomatia, rabdarea si intelegerea. In cazul in care nativii vor face parte dintr-un grup si vor realiza ca
interesele lor sunt in stransa legatura cu cele ale grupului, ei vor incerca sa treaca spre o pozitie mai
avantajoasa. Uneori, cei nascuti in aceasta zi nu sunt de acord sa fie parte integranta a unui grup, ei
continuand sa isi urmareasca scopul singuri. In acest caz, ii vor indeparta chiar si cei mai apropiati
prieteni.

A invata sa piarda cu gratie si demnitate este o alta lectie foarte importanta pentru persoanele nascute in
aceasta zi. Acesti nativi ar trebui sa realizeze ca dorinta de a castiga cu orice pret ajunge sa devina
neproductiva pentru aproape orice tip de activitate. Uneori, este nevoie de o serie de infrangeri pentru ca
nativii sa isi dea seama de acest lucru. Fiind persoane dinamice, este posibil sa nu inteleaga niciodata
situatia prezentata mai sus.

In cele din urma, nativii se vor confrunta cu probleme ce implica increderea, aceptarea si dragostea. In
acest ultim domeniu, persoanele nascute pe data de 28 iulie se intalnesc cu cele mai mari probleme si tot
in acest domeniu trebuie sa faca cele mai mari eforturi. Rezultatele vor fi insa pe masura. A invata sa
ofere dragoste neconditionat si sa o accepte pe cea venita din partea altora cu cat mai putine rezeve
reprezinta un pas important in procesul de maturizare al celor nascuti in aceasta zi. Va fi nevoie de o
reorientare a modului de a gandi, pentru ca nativii sa fie capabili sa nu mai perceapa o relatie ca pe o
competitie. Ei trebuie sa renunte la conceptia conform careia o relatie este o lupta pentru control si putere
intre sexe. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa puna accentul pe construirea unor relatii de durata, bazate
pe o atitudine pragmatica si lipsita de egoism. Dupa ce au reusit sa faca asemenea schimbari pozitive,
urmatorul pas este gasirea partenerului potrivit, demn de incredere si devotament.
SFATURI: Invata sa daruiesti neconditionat. Cultiva afectiunea si bunatatea. Interesul celorlalti poate fi
la fel de bine si interesul tau. „A castiga ” inseamna uneori sa pierzi.
PUNCTE FORTE:
Pozitiv
Dinamic
Puternic
PUNCTE SLABE:
Insensibil
Izolat
Potrivnic
Leu, Douazeci si noua iulie - Ziua evaluarii culturale
Persoanele nascute pe data de 29 iulie sunt adepte ale evaluarii caracteristicilor, potentialului,
moralitatii si realizarilor oamenilor din jurul lor. In plus, nativii sunt capabili sa faca previziuni
impresionante referitoare la cursul dinamic al evenimentelor din cadrul familiei, societatii sau din cadrul
unei organizatii. Nativii care lucreaza in domenii competitive, cum ar fi cele legate de armata, guvern,
afaceri si politica, au tendinta de a fi evaluatori foarte abili ai entitatilor straine si/ sau ale fortelor
opozante.

Nativii intampina dificultati in ceea ce priveste evaluarile observatiilor referitoare la cultura, etnie si
nationalitate. Intr-un fel, cei nascuti in aceasta zi pot contribui la evolutia gandirii stereotipe si pline de
prejudecati. Multi dintre nativii zilei incalca limitele fine ale acestor domenii. Uneori, au dezvoltata o
fixatie in legatura cu un anume grup fata de care manifesta credinta. De cele mai multe ori, sunt mai
corecti in evaluarea altor grupuri, decat in cazul evaluarii propriului grup. Se pare ca patriotismul le poate
umbri ratiunea, obiectivitatea.

Metafora „patriotism” se poate referi, desigur si la loialitatea fata de alte lucruri cum ar fi echipele
sportive, compania sau cea fata de anturajul social. In domeniul lor de activitate, persoanele nascute pe
data de 29 iulie obtin rezultate bune in calitate de organizatori sau planificatori de evenimente. Cei nascuti
in aceasta zi sunt foarte mandri in ceea ce priveste copiii, prietenii sau rudele lor. Nativii vor plasa familia
printre cele mai importante preocupari sociale. Ei au tendinta de a deveni foarte protectori cu tot ceea ce
este in legatura cu propriul cerc familial. Cei nascuti in aceasta zi vor indeparta orice pericol care va
ameninta integritatea sau siguranta materiala a familiei.

Pentru ca sunt bune cunoscatoare a caracterului si relatiilor umane, persoanele nascute pe data de 29 iulie,
se pot dovedi extraordinare in calitate de mediatori ai unor conflicte. Intelegand atitudinea
reprezentantilor si a partilor negociante, nativii sunt capabili sa ofere imediat o privire de ansamblu asupra
partilor combatante. In calitate de profesori, asistenti sociali, lideri sindicali sau adepti ai unui partid, cei
nascuti in aceasta zi sunt foarte priceputi. Ei vor obtine rezultate remarcabile in aceste arii de activitate.

Nativii zilei de 29 iulie au tendinta de a raporta individul la un grup sau la o anume categorie. Desigur,
din acest motiv ei pot scapa din vedere importante diferente intre indivizi. In calitate de parinti,
persoanele nascute pe data de 29 iulie trebuie sa se asigure ca isi trateaza copiii in mod individual si
trebuie sa incurajeze individualismul in general. Datorita faptului ca aceste persoane sunt extraordinar de
loiale fata de un grup, ele vor uita uneori ca au nevoi individuale si ca trebuie sa aiba o viata personala
proprie. De prea multe ori, acesti nativi evita sa isi asume responsabilitatea si efectele propriilor greseli.
Cu toate acestea, isi vor asuma creditele pentru succesele grupului din care fac parte. Abordand aceasta
atitudine, probabil ca persoanele nascute in aceasta zi vor pierde din vedere idealurile personale. Astfel,
vor fi oarecum incapabile sa isi dezvolte o ideologie proprie.

SFATURI: Nu mai incerca sa organizezi tu totul. Aminteste-ti ca orice persoana este un individ in sine.
Nu neglija propriile sentimente. Fii mandru de mostenirea pe care ai primit-o, dar nu exagera in aceasta
privinta.

PUNCTE FORTE:
Cu spirit de observatie
Loial
Cu principii
PUNCTE SLABE: Incapatanat - Prea devotat unui grup - Limitat
Leu, Treizeci iulie - Ziua adevarului

Nativii acestei zile sunt adepti ai adevarului. Ei il vor cauta si il vor scoate la iveala cu orice pret. Latura
perfectionista a caracterului lor se va manifesta in tot ceea ce vor face. Acesti nativi sunt genul de oameni care se
gandesc bine inainte de a spune ceva. Desi sunt destul de impulsivi vor avea intotdeauna argumente solide cu care sa
isi sustina faptele si parerile. Atunci cand fac cunoscut adevarul, nativii cred despre ei ca reprezinta cel mai bine
lupta pentru dreptate. Din acest punct de vedere sunt idealisti incurabili. Pentru ei nu va conta cat de negative sunt
faptele pe care le vor dezvalui.

Persoanele nascute pe data de 30 iulie sunt foarte atragatoare, daca nu din punct de vedere al fizicului atunci din
punct de vedere al personalitatii. Pentru nativi este foarte importanta impresia pe care o fac celorlalti. Vor fi foarte
ateni cu hainele, limbajul si comportamentul in societate. Poate ca in acest mod incearca sa para invulnerabili. Intr-
adevar, deseori nativii acestei zile ascund unele adevaruri in legatura cu ei insisi, adevaruri care nu doresc sa fie
descoperite sub nici o forma.

De multe ori, cei nascuti in aceasta zi isi folosesc imaginea pentru a atrage atentia, indiferent daca o vor face intr-un
mod conventional sau neconventional. Pot fi experti in prezentarea unei imagini publice si in mentinerea atentiei
asupra lor. Nativii acestei zile au o legatura deosebita cu oamenii. Inteleg foarte bine motivele care ii determina pe
oameni sa reactioneze intr-un anume fel. Din acest punct de vedere, ar trebui sa fie atenti sa nu inceapa sa isi
manipuleze semenii si sa se foloseasca de ei pentru a-si putea atinge anumite scopuri.

Exista o sansa destul de mare ca nativii acestei zile sa devina din ce in ce mai acuzatori si sa ii judece din ce in ce
mai mult pe ceilalti. Ar putea exagera atunci cand ii vor arata cu degetul pe cei despre care cred ca ar putea sa
compromita adevarul. Tendinta aceasta de a juca rolul celui care acuza s-ar putea sa scape de sub control. Din
aceasta cauza, ceilalti s-ar putea simti nevoiti sa adopte o postura defensiva in prezenta nativilor. Acestia din urma ar
trebui sa invete sa fie mai toleranti si sa isi mai tempereze pornirea de a condamna aproape totul si pe toti.

O persoana nascuta pe 30 iulie poate fi convinsa cu conditia sa nu insisti la infinit. Nativul va dovedi ca este
incapatanat si de neclintit daca percepe o agresiune la adresa lui. Pe de alta parte, cei nascuti astazi admira gratia si
intelepciunea. Trebuie sa fie atenti sa nu ii streseze constant pe cei din jurul sau din punct de vedere psihologic, ori
sa ii intimideze prin tacere sau prin amenintari.

Desi sunt foarte sensibili, nativii zilei de 30 iulie sunt capabili sa isi poarte foarte bine de grija si sa se apere.
Datorita increderii in propriile puteri, ei reusesc sa inlature orice tip de atac. Nativii sunt posesorii unui tip de
precautie care ii va proteja de cele mai multe ori. Vor avea aceasta calitate pentru ca sunt indivizi autodidacti care cu
siguranta au scoala vietii. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa incerce sa pastreze legatura cu cei din jurul lor. Printr-
un comportament agresiv nu vor reusi decat sa ii intoarca pe toti impotriva lor. In general, cei nascuti in aceasta zi
sunt destul de priceputi in tot ceea ce tine de bani. Pot face investitii foarte abile care vor garanta stabilitatea lor
financiara.

SFATURI: In ciuda cunostintelor si argumentelor tale deosebite, s-ar putea sa nu ai intotdeauna dreptate. Fii
constient ca ai tendinta de a-i manipula pe cei din jurul tau. Nu ii teroriza pe ceilalti. Fii mai tolerant in conceptii.
Incearca sa iti faci ordine in viata casnica.

PUNCTE FORTE:
Cu imaginatie bogata
Darnic
Cu spiritul liber

PUNCTE SLABE:
Nervos
Nestatornic
Nevropat
Leu, Treizeci si unu iulie - Ziua tenacitatii

Persoanele nascute pe data de 31 iulie sunt luptatori care vor merge inainte indiferent de obstacole. Ei au tenacitatea
de a se mentine intr-o pozitie pentru mult timp. Odata stabiliti pe un post, vor fi foarte greu de dat la o parte. Uneori,
ideile lor originale vor ramane neexprimate pur si simplu pentru ca le face placere cu adevarat sa se mentina intr-o
pozitie favorabila. In orice caz, atunci cand se apeleaza la ei in momente de criza, vin cu solutii extrem de creative si
practice, castigand aprecierea superiorilor.

Poate fi greu de lucrat cu nativii zilei de 31 iulie deoarece au tendinta de a tine pledoarii si de a fi foarte exigenti cu
colegii de munca. Cei nascuti in aceasta zi sunt, mai presus te toate, foarte realisti in ce priveste pozitia pe care o
detin si destul de ageri pentru a avea garantia ca vor supravietui in jungla locurilor de munca.

Este posibil ca, la un moment dat, nativii sa aiba ocazia de a face o schimbare majora de serviciu. Daca profita de ea,
probabil ca vor avea succes, desi s-ar putea sa dureze ceva timp. Daca se hotarasc sa ignore aceasta sansa, talentele
lor ascunse nu vor mai iesi la iveala. Cei nascuti pe aceasta data reactioneaza bine la provocari. Totusi, datorita
dorintei de siguranta si realismului in privinta partii financiare, ei prefera riscurile calculate in locul jocurilor de
hazard.

Persoanele nascute pe 31 iulie se simt bine in postura de sef, dar se descurca mult mai bine ca asociati sau parteneri,
acolo unde talentele si ideile lor inovatoare si creative pot contribui la efortul de echipa. Nativii acestei zile pot trai
singuri ani intregi, dar se descurca foarte bine si in viata de familie. Datorita faptului ca se casatoresc foarte tarziu,
este posibil sa adopte copii sau chiar familii intregi, devenind parinti vitregi.

Cei nascuti in aceasta zi creeaza foarte rar impresia de persoane afectuoase, dar sunt destul de sentimentali in felul
lor, exprimandu-si apropierea fata de cineva prin tachinare gentila sau umor. Dragostea deschisa este ceva care ii
sperie in mod inconstient, in ciuda aparentei ironice sau chiar cinice. Ei simt nevoia unui partener cald si intelegator
care sa stie cand sa stea deoparte si cand sa se apropie. Cei care sunt capabili sa interpreteze comportamentul
nativilor vor putea stabili o relatie cu ei. Cei nascuti astazi sunt foarte intuitivi si se asteapta ca cei iubiti sa fie la fel,
poate chiar sa ii inteleaga fara schimb de cuvinte. Intr-adevar, sunt foarte suspiciosi in legatura cu persoanele prea
volubile, prea dispuse sa faca promisiuni.

Persoanele nascute pe 31 iulie nu au trasaturi de mari lideri, dar sunt destul de rabdatori si stiu sa astepte pana obtin
ceea ce doresc. In general, isi urmeaza ratiunea, nu inima. Deoarece sunt atat de rationali, cei din jur pot incerca sa
ajunga la ei prin intermediul bunului simt, dar nu prin intermediul sentimentelor. Nativii apreciaza foarte mult
abordarea directa.

SFATURI: Foloseste-ti bunul simt pentru a obtine avantaje, dar ai incredere si in instinctele tale. Controleaza-ti
tendintele de predicator. Deschide-te in fata dragostei si a afectiunii. Incearca sa-ti controlezi teama de respingere.

PUNCTE FORTE:
Tenace
Etici
Responsabili din punct de vedere social

PUNCTE SLABE:
Reprimat
Frustrat
Moralist
Leu, Intai august - Ziua stilului original

Indivizii nascuti pe 1 august sunt persoane extrem de dominante, care nu vor precupeti nici un efort
pentru a-i convinge pe ceilalti sa fie de acord cu punctul lor de vedere. Nu se multumesc sa constate ca
sunt cei mai buni in domeniul lor ci ii obliga si pe ceilalti sa le recunoasca calitatile. De-a lungul vietii,
vor avea de infruntat multe piedici, momente de frustrare si dezamagiri, dar rareori vor renunta la
eforturile lor.

Cei nascuti pe 1 august pot fi comparati cu niste cruciati care isi urmaresc perseverenti misiunea speciala
in viata. Totusi, in ciuda aparentei serioase, chiar stoice, ei au un simt al umorului surprinzator de bine
dezvoltat, manifestat mai ales in legatura directa cu latura intunecata a personalitatii lor. Adesea, nativii
abordeaza un ton ironic sau sarcastic, fiind capabili sa-si directioneze sagetile verbale cu o acuratete
inspaimantatoare. Pot fi la fel de nemilosi chiar si in ceea ce ii priveste.

Cei nascuti pe 1 august nu sunt usor de abordat si cu greu te poti intelege cu ei. In general, nu sunt
potriviti pentru locuri de munca unde vor avea sefi deoarece nu accepta sa primeasca indicatii din partea
superiorilor. Cei mai multi se simt bine in roluri de conducere in cadrul familiei, a locului de munca sau
lumii artistice, cu exceptia celor care sufera de un complex de inferioritate. Viata este dificila pentru
aceasta catgorie de nativi ai zilei de 1 august, mai ales pentru ca nu sunt capabili sa fie "sefi" si nu vor
avea multumirea de a fi " bravi".

Cei nascuti pe 1 august sunt adesea prinsi in mijlocul unei lumi involburate si controversate. Indiferent de
ceea ce fac, ei par sa starneasca interesul sau chiar dezaprobarea celorlalti. Intr-adevar, ei vor infrunta
negativismul celorlalti deoarece sunt adeptii inversunati ai defensivei prin exprimare si limbaj. Totusi, de
cele mai multe ori, nativii zilei de 1 august prefera sa se retraga intr-o carapace protectoare si sa lase viata
sa-si urmeze cursul. Ascunzatoarea ce le ofera solitudine si pe care strainii nu o descopera cu usurinta este
extrem de importanta pentru ei. De cele mai multe ori, aceasta va deveni locul lor favorit, unde se vor
retrage de cate ori simt nevoia.

In ciuda aparentei lor impliniri, nativii zilei de 1 august devin invariabil dependenti de ceilalti, cel putin in
ceea ce priveste necesitatile vietii si siguranta unui camin stabil. Totusi, ceea ce sunt ei capabili sa ofere in
orice relatie personala poate defini preocuparile propriei lor munci si universul lor personal. Doar
prietenii si colegii pregatiti pentru o calatorie destul de agitata ar trebui sa se implice in relatia cu cei
nascuti astazi.

Unul dintre punctele forte ale celor nascuti pe 1 august este capacitatea de a percepe lumea in care traiesc
intr-un mod realist. Ei insisi pot crea tot felul de simboluri, mistere si paradoxuri, dar rareori propria lor
viziune clara pierde din vedere natura fundamentala a lucrurilor.

SFATURI: Incearca sa te feresti de sentimentele celor din jurul tau, fara a le respinge insa in totalitate.
Rezerva-ti putin timp liber pentru a-ti duce cruciadele in viata de zi cu zi. Fereste-te de interesele negative
ce te pot pune in pericol. Invata sa faci compromisuri cand este necesar.

PUNCTE FORTE:
Puternic
Realist
Vizionar
PUNCTE SLABE:
Dificil
Izolat
Leu, Doi august - Ziua semnaturii versatile

Cei nascuti pe 2 august sunt capabili sa abordeze diverse domenii si isi vor lasa amprenta personala si
de necontestat in tot ceea ce fac. Desi adesea pot lasa celorlalti impresia ca au luat-o pe un drum gresit,
renuntand la succesul lor sigur sau lasandu-se prada unor tentatii ireale, ei isi vor demonstra abilitatea de a
triumfa, fara a-si sacrifica identitatea. Asemeni unui cameleon, ei vor fi adeptii schimbarii, dar in acelasi
timp vor putea ramane aceiasi.

Incercarile esuate sau chiar pierderea increderii in ceilalti reprezinta adesea o problema pentru nativii zilei
de 2 august. Luptatori adevarati, ei nu se vor lasa convinsi sa renunte la asumarea unor riscuri. Este
posibil ca, dupa multi ani, cei cu care lucreaza sau convietuiesc sa-si dea seama de intelepciunea lor.
Astfel, vor incepe nu numai sa ii respecte mai mult, dar in acelasi timp vor crede in practicalitatea ideilor
lor indiferent de aparente.

Nativii zilei de 2 august experimenteaza o gama foarte variata de trairi incepand cu cele pozitive si pana
la cele negative. In general, ei continua pe drumul cel bun, indiferent de piedicile pe care le intalnesc in
cale. Desi sunt extrem de idealisti in ceea ce priveste viziunea lor, ei vor fi foarte greu de oprit. Puterea si
banii reprezinta tentatii mari pentru cei nascuti astazi. In general, ei reusesc sa se foloseasca de aceste
unelte pentru a izbandi si nu se vor lasa dominati de ele.

Stilul de viata personal al celor nascuti pe 2 august este cel mai adesea extrem de neconventional si nu pot
fi convinsi sa se supuna unor reguli impuse de altii.

Cei mai sensibili dintre nativii zilei de 2 august pot fi grav afectati de criticile si morala celorlalti, dar in
general nu vor arata acest lucru. Dau adesea dovada de compasiune pentru ceilalti si pentru propria
persoana. Nativii care au un suflet sensibil pot deveni in timp caractere infierbantate, iar blandetea si
vulnerabilitatea se vor diminua in mod direct proportional cu sporirea duritatii.

Increderea pe care nativii zilei de 2 august o afiseaza este construita pe baza unei cunoasteri temeinice a
capacitatilor si limitelor proprii. O astfel de evaluare realista le garanteaza de obicei succesul. Accepta cu
greutate ajutor din partea altcuiva, preferand intotdeauna sa faca totul singuri. Totusi, acest lucru ii poate
tine pe loc atat din punct de vedere material, cat si spiritual. Mai devreme sau mai tarziu ei trebuie sa
invete valoarea impartirii responsabilitatilor si sarcinilor, fiind foarte important sa aiba mai multa
incredere in ceilalti. Nativii zilei de 2 august au tendinta de a tinti foarte sus in chestiunile sentimentale si
le va fi foarte greu sa gaseasca un partener care sa se ridice la nivelul standardelor lor. Astfel, drumul lor
in viata poate fi presarat cu necazuri si experiente neplacute.

SFATURI: Nu-ti pierde latura sensibila, este legatura ta cu umanitatea. Mentine-ti idealismul, dar
respecta si dorintele celorlalti. Adu-ti aminte de nevoile familiei si copiilor. Invata sa accepti ajutorul
celor din jur.

PUNCTE FORTE:
Docil
Adaptabil
Hotarat

PUNCTE SLABE:
Inaccesibil
Nemultumit
Iresponsabil
Leu, Trei august - Ziua cautarii periculoase

Cei nascuti pe 3 august sunt atrasi de pericol, indiferent sub ce forma se manifesta acesta. De obicei,
cautarea lor implica fie ranirea fie salvarea altora. Obiectivul lor este sa poata dezvalui adevarul asa cum
il vad ei insisi, indiferent de riscul pe care il implica. De cele mai multe ori este vorba de risc in sine si nu
de adevar, desi adevarul are o importanta majora pentru ei. Cei nascuti astazi trebuie sa se fereasca ca nu
cumva sa-i raneasca pe ceilalti prin activitatile pe care le desfasoara.

Fiind impotriva experientei cotidiene, nativii zilei de 3 august cauta adesea agitatia departe de casa. Intr-
adevar, unii chiar cutreiera lumea, in timp ce altii se multumesc cu zvacnirile imaginatiei stand linistiti pe
scaunele lor.

Nativii mai evoluati ai zilei de 3 august genereaza sau experimenteaza distractia si in acelasi timp o
exploateaza din punct de vedere creativ si profesional.

Cei nascuti pe 3 august pot risca foarte mult sa se raneasca singuri. De obicei, nici membrii familiei, nici
prietenii ingrijorati nu-i pot convinge sa renunte la fascinatia pentru conflict si risc. Unii privesc
exploatarile indraznete ca pe un test important in care pierderea punctelor e similara cu distrugerea, iar
altii se dedica furnizarii pericolului. Cei care lupta pentru o cauza sau pentru apararea unui ideal sunt cel
mai dificil de convins. In acest caz, activitatile lor implica o stare idealista si romantica, desi actiunile lor
sunt mai degraba pragmatice si chiar executate cu sange rece, daca este cazul.

Pentru anumiti nativi ai zilei de 3 august, notiunea de a salva sau a proteja pe cineva reprezinta o
fascinatie centrala, posibil manifestata din dorinta lor de a-i salva sau proteja pe ceilalti din punct de
vedere fizic, sau din dorinta de a conferi siguranta psihologica si spirituala, creand un loc mai bun si mai
sigur. Pentru ei este foarte important sa se perceapa ca niste eroi sau eroine.

Cei nascuti pe 3 august nu trebuie sa piarda controlul asupra ego-urile lor. In plus, ei pot investi in mod
gresit in ceilalti propriile lor dorinte si sentimente. De exemplu, cei pe care doresc sa ii salveze pot in
realitate sa fie putin interesati in a fi salvati de ei. Un pericol fatal apare atunci cand incantarea privitoare
la aventurile lor se va diminua daca nu sunt ridicate in mod repetat mizele, ca in cazul efectului drogurilor
ce este simtit doar daca se mareste dozajul. Astfel, natura dependenta a cautarii lor persistente pentru a
obtine agitatie devine, in majoritatea dar nu in toate cazurile, ingrijorator de clara. Fiind capabili sa
foloseasca eficient asemenea probleme indraznete ce pana la urma se arata a fi productive, va fi o masura
a maturitatii lor si evolutiei lor.

SFATURI: Investigheaza cu grija daca saraca victima vrea cu adevarat sa fie salvata. Fereste-te de a-i
pune in pericol pe ceilalti si pe tine insuti fara motive intemeiate. Nu mai trai intr-o continua idila sau in
fantezii interesante. Cauta echilibrul ideal, ai puterea de a hotari.

PUNCTE FORTE:
Curajos
Idealist
Hotarat

PUNCTE SLABE:
Neglijent
Auto-distructiv
Egoist
Leu, Patru august - Ziua luminii calauzitoare
Nativii zilei de 4 august sunt adesea lumina calauzitoare a unui grup social, a unei miscari politice sau a
familiei careia apartin. Chiar daca nu au intotdeauna rolul de lideri ei trebuie sa ocupe neaparat pozitia
principala. Intr-adevar, ei isi fac simtita influenta si filosofia cunoscuta tuturor celor cu care se asociaza.
Adesea, ei sunt folositori grupului avand un rol simbolic, in sensul larg al cuvantului, deoarece ei sunt
capabili sa reprezinte perfect aspiratiile acestui grup si sa intruchipeze idealurile sale in aparitiile externe
sau in stilul de viata.

Pentru nativii zilei de 4 august, ce sunt nelinistiti si activi, este foarte importnant sa fie capabili sa isi
continue propriul drum. Destul de des, ei se aprind foarte usor si devin oarecum irascibili cand exista
persoane ce le opun rezistenta. Datorita acestor trasaturi, cat si tendintei de a fi revoltati impotriva
sistemelor bine stabilite, ei pot ramane pionii principali ai grupului doar pentru o perioada limitata de
timp, doar daca acest curs revolutionar al lucrurilor si acest tip de activitate nu este manifestat de intregul
grup din care fac parte! Fiind foarte incapatanati si de neinduplecat, ei vor face tot ce le sta in putere sa se
impuna intr-o pozitie in care ei sunt liberi sa exprime, dar si sa faca ceea ce vor.

Nativii zilei de 4 august sunt isteti, inteligenti si este posibil ca din copilarie sa-si dezvolte o anumita
tehnica de a evita pedepsele si cenzurile, tehnica pe care o vor folosi foarte bine in calitate de adulti.
Rareori sunt descoperiti, fiind liberi sa se desfasoare, sa-si raspandeasca ideile si idealurile celor din jurul
lor, lucru de o importanta majora pentru ei. Ei pot suferi enorm atunci cand sunt ignorati de cei apropiati.

Adesea, nativii zilei de 4 august cauta sa isi exercite influenta prin prezenta lor fizica, ce poate intruchipa
orice, incepand cu manifestarea unui stil excesiv pana la unul extrem de conservator. Acest lucru depinde
de impresia pe care acestia doresc sa o faca celor din jur in momentul respectiv. Cei nascuti astazi sunt
experti in evaluarea mediului inconjurator. Ei nu pierd nimic din ceea ce se intampla in jurul lor si in
general raspund rapid datorita mentalitatii lor hotarate, daca nu chiar impulsive. Totusi, tendinta lor de a
se considera persoane lipsite de vulnerabilitate, ii poate duce in situatii periculoase si delicate.

Daca pot mentine un echilibru pretios, nativii zilei de 4 august vor avea o putere formidabila de a lua
decizii. Totusi, ei vor cauza mari inconveniente si de obicei vor face acest lucru si lor insisi, dar si
idealurilor pe care ei le servesc. Ei trebuie sa isi aduca aminte sa actioneze intr-o maniera responsabila
devreme ce multi oameni pot depinde de ei.

Cum timpul trece, nativii zilei de 4 august pot invata sa canalizeze rebeliunea lor intr-o directie mult mai
constructiva. Cum ei insisi imbatranesc, este mult mai probabil ca ei sa acumuleze un pic mai mult
respect pentru cei mai in varsta, decat au avut in tinerete. Invatand sa accepte inaintarea in varsta cu
demnitate si gratie este poate cea mai provocatoare lectie pe care ei trebuie sa si-o insuseasca. Multi dintre
cei nascuti pe 4 august afiseaza o dragoste pronuntata pentru natura si sunt adepti ai activitatilor in aer
liber. Acestea devin mult mai accentuate cu cat acestia inainteaza in varsta.
SFATURI: Nu-ti uita responsabilitatile. Incearca sa-ti temperezi repulsia fata de autoritate si sa ai mai
mult tact atunci cand intri in contact cu cei superiori tie. Libertatea ta nu este intotdeauna cel mai valoros
lucru pe lume. Invata sa accepti, sa te concentrezi si sa fii constient de ceea ce faci.
PUNCTE FORTE:
Inteligent
Rapid
Evaziv PUNCTE SLABE: Neglijent - Repezit - Lipsit de diplomatie
Leu, Cinci august - Ziua calmului determinant
Cei nascuti pe 5 august sunt capabili sa duca la bun sfarsit ceea ce au hotarat, cu o mare
perseverenta, determinare si tenacitate. Desi cei nascuti astazi pot avea o natura emotionala, ei
pot afisa o stapanire remarcabila asupra sentimetelor lor, si sa realizeze ceea ce au inceput intr-o
maniera facila si naturala.

Dar, desi nativii zilei de 5 august isi mentin un exterior rece si calm, nu este atat de usor pentru
ei, asa cum pare, sa faca acest lucru. Intr-adevar, acest lucru poate fi vazut ca si cum ei ar sta
asezati pe un vulcan ce sta sa erupa. Multi dintre cei nascuti pe 5 august descopera la un moment
dat ca nivelul succesului lor este direct proportional cu abilitatea lor de a controla si conduce
energiile lor mentale si de a pleca de la o baza regulata.

Desi majoritatea celor nascuti pe 5 august sunt orinetati spre latura psihica, nu poate fi contestata
puterea fizica imensa cu care acesti oameni talentati sunt inzestrati. Asemenea avantaje naturale
pot fi risipite si cheltuite nesabuit, totusi, daca le lipseste cu desavarsire vointa. O tendinta spre
violenta ce adesea ii caracterizeaza pe nativii acestei zile poate fi suprimata prin activitati
creatoare, in special in cazul partii masculine nascute pe 5 august.

De fapt, in general, agresiunile nativilor zilei de 5 august trebuie sa fie directionate inca de la o
varsta frageda inspre competitiile sportive si toate tipurile de activitati fizice. Sahul, vizionarea,
cartile si jocurile de cuvinte pot fi o solutie pentru tendintele lor combative. Cand nativii zilei de
5 august explodeaza de manie, nu este ceva prea placut. Este cu mult mai rau atunci vand esti
obiectul rabufnirii lor de manie. De obicei, totusi, nativii acestei zile ce sunt mai evoluati devin
constienti de raul pe care il fac, atat din punct de vedere fizic, cat si psihologic, de ceea ce
implica mania lor, si vor evolua ajungand sa fie constienti mult mai mult de starea pe care o
provoaca in jurul varstei de treizeci sau patruzeci de ani. Atunci este momentul in care ei incep
sa arate mai multa consideratie fata de ceilalti. In special in prietenii si in relatia sentimentala, cei
nascuti astazi pot suferi pentru multi ani inainte de a invata sa isi arate dragostea pe care o poarta
celor pe care ii iubesc.

Nativii zilei de 5 august au nevoie de libertatea de a actiona repede, de a duce la bun sfarsit
deciziile pe care le-au luat, fara alte constrangeri. Asadar, ei trebuie sa mentina intotdeauna o
masura a independentei si initiativei individuale chiar si aunci cand infiinteaza o companie sau
un grup. Nu inseamna ca nativii zilei nu sunt cooperanti sau este dificil sa lucrezi cu ei. Putem
spune ca ei sunt cei mai fericiti atunci cand conduc - exceland si straduindu-se pentru binele
comun.

Blandetea si amabilitatea se dovedesc a fi foarte importante pentru persoanele dinamice nascute


astazi. Este posibil ca miscati de consideratia si generozitatea unei figuri importante din tineretea
lor, ei vor admira atat de mult acea persoana si vor incerca chiar sa caute sa o onoreze si sa o
imite. In anii tineretii lor, nativii zilei de 5 august sunt de obicei preocupati de dorinte si pasiuni
intense, dar pe cat trece timpul, ei realizeaza importanta afectiunii si incep sa isi exprime
afectiunea in mod deschis si fara rusine. Aflati pe marginea prapastiei, nativii zilei de 5 august se
vor maturiza considerabil, fara doar si poate, cu cat ei inainteaza in varsta. Chiar si cei ce sunt
morocanosi pot deveni destul de iubitori.
SFATURI: Acumuleaza cat mai multe cunostinte si mai multa intelegere in ceea ce ii priveste pe
oameni. Incearca sa pretuiesti afectiunea si amabilitatea. Mai lasa un pic din pretentiile pe care le
ai de la tine si de la ceilalti. Invata sa-ti exprimi sentimentele intr-un mod cat mai acceptabil
pentru societate si cat mai constructiv.

PUNCTE FORTE:
Controlat
Solemn
Calm

PUNCTE SLABE:
Combativ
Suprimat
Extrem de tacut
Leu, Sase august - Ziua intamplarilor unice
Persoanele nascute pe 6 august au o mare slabiciune pentru experimente. Sunt atrase de intamplari
unice sau extraordinare. Acorda foarte multa atentie evenimentelor de genul celor care au loc o data in
viata, celor care par imposibile sau inexplicabile si evenimentelor ce par a avea o sursa divina. Poate ca,
nativii zilei de 6 august sunt chiar ei cei care provoaca aceste evenimente. Poate ca sunt martori
intamplatori ai unor astfel de fapte. Evenimentele deosebite isi vor pastra importanta in ochii celor nascuti
in aceasta zi indiferent daca au luat parte in mod direct la ele sau daca doar au citit sau scris despre ele. In
orice caz, ceea ce ii intereseaza pe ei in mod special este contactul spiritual sau direct cu experienta.
Descoperirile personale referitoare la un subiect de mult uitat sau neabordat anterior ii atrag ca un magnet.

Viata obisnuita nu prezinta o importanta prea mare pentru nativii zilei de 6 august. Ei se plictisesc foarte
repede de cotidian. Exista posibilitatea sa fie prinsi in preocupari obisnuite si sa nu aiba o situatie
familiala extraordinara. In acest caz, apare pericolul ca nativii sa se retraga intr-o lume fantastica, lume ce
le va satisface dorintele. De asemenea, exista posibilitatea ca dupa multi ani de frustrari si temeri, cei
nascuti in aceasta zi sa se hotarasca sa isi paraseasca stabilitatea si sa inceapa cautarea unor noi orizonturi.
Dupa ce vor face asemenea schimbari dramatice, persoanele nascute in aceasta zi s-ar putea sa realizeze
ca viata linistita nu este potrivita pentru ele. Unele dintre persoanele nascute pe data de 6 august s-ar
putea sa simta un sentiment de regret pentru ca nu au facut descoperirile mai devreme.

Doar cea mai stabila si evoluata persoana nascuta in aceasta zi va reusi sa isi integreze dragostea pentru
unic si neobisnuit in viata zilnica. De obicei, cei care reusesc sunt firi creative, carora le place sa se ocupe
de subiecte strans legate de intamplari singulare si neobisnuite. Unii dintre nativii zilei de 6 august s-ar
putea sa fie inzestrati cu darul de a imbina fantasticul cu realitatea si de a impartasi o asemenea viziune
neobisnuita si celorlalti.

Depasirea granitelor experientelor obisnuite (sau cel putin extinderea lor) are o importanta deosebita
pentru nativii zilei de 6 august. Atitudinea aceasta le va permite sa aiba o abordare mai intensa a vietii.
Intr-adevar, stilul lor de viata poate fi dificil de acceptat pentru cei din jurul lor. Aceasta atitudine venita
din partea celorlalti se poate sa nu se manifeste. Se va intampla astfel, in cazul in care partenerii nativilor
vor avea aceleasi interese si preocupari ca si ei. Persoanele nascute pe data de 6 august vor face schimbari
atat de rapide in viata lor, incat aceste schimbari ii vor afecta pe colegi, pe membrii familiei si pe prieteni.
Oamenii din jurul nativilor vor putea sa faca fata schimbarilor cu mare greutate.

Nativii acestei zile simt o mare nevoie de a primi dragoste. Pentru ei nu conteaza daca o primesc sub
forma senzuala sau sexuala. Persoanele nascute pe data de 6 august pot avea parte de mari dezamagiri in
ceea ce priveste gasirea partenerului perfect sau a relatiei ideale. Aceste persoane sunt prieteni si parinti
de incredere, in felul lor propriu. De cele mai multe ori isi iau foarte in serios responsabilitatile. Cu toate
acestea, deseori sunt incapabili sa le duca la bun sfarsit pentru a-i multumi pe cei dragi. Incapacitatea
aceasta este datorata cerintelor pe care le are stilul de viata al nativilor.

SFATURI: Accepta faptul ca, s-ar putea sa fii pus in situatia in care vei fi nevoit sa faci compromisuri.
Pentru a putea primi mai multa dragoste si afectiune ai putea sa renunti sa tanjesti dupa atat de multe
experiente noi. Dezvolta-ti capacitatea de a vedea lucrurile si dintr-un alt punct de vedere.
PUNCTE FORTE: - Interesant - Romantic - Original

PUNCTE SLABE: Deziluzionat - Nelinistit - Antisocial


Leu, Sapte august - Ziua agentului dublu
Persoanele nascute pe data de 7 august au o atractie deosebita fata de tot ceea ce este secret si ascuns.
In genereral, aceasta inclinatie se manifesta prin tendinta de a-si tine ascunsa adevarata fire. Dar, la fel de
bine se poate manifesta prin interesul deosebit fata de povestirile legate de spionaj, pline de mister,
enigmatice si tot ce tine de ele. Nativii mai academici, cu inclinatii spre stiinta isi doresc sa stapaneasca
limbile straine cu rol important in istorie sau sa cunoasca secretele naturii. Cei nascuti in aceasta zi nu
sunt niciodata mai fericiti ca atunci cand descopera ceva important, ceva care pana atunci nu a fost stiut.
Ei au o mare satisfactie atunci cand fac cunoscut acest lucru prietenilor apropiati sau colegilor. Intr-un fel
se aseamana cu detectivii. Cauta si cerceteaza adevarul, pentru ca apoi sa il foloseasca in scopuri practice.

Nativii zilei de 7 august trebuie sa nu starneasca opozitia celorlalti sau sa nu isi faca dusmani descoperind
adevarul. Trebuie sa fie atenti mai ales la persoanele care vor fi ranite sau compromise din cauza acestor
descoperiri. Uneori, persoanele nascute pe data de 7 august sunt bine intentionate. Cu toate acestea, nu
apreciaza in mod corect consecintele faptelor lor. Simt ca trebuie sa obtina dovezi practice in legatura cu
cercetarile facute. In acest fel vor stabili validitatea concluziilor si vor evita orice tip de comentarii sau
zvonuri.

Cei mai multi dintre cei nascuti in aceasta zi au dorinta de a-si face cunoscute partile ascunse, intimitatile
vietii private. Cu toate acestea, le este frica sa se comporte ca atare si din aceasta cauza vor ramane inchisi
in sine. Uneori, au doar un singur membru al familiei sau un prieten foarte apropiat in care au incredere si
caruia i se vor destainui. Chiar si asa, cineva foarte apropiat de nativi (cum ar fi sotul sau sotia) poate trai
o viata alaturi de acestia fara sa le cunoasca in totalitate lumea secreta in care traiesc. Poate ca se intampla
astfel pentru ca, persoanele nascute pe data de 7 august sunt deseori experte in a juca doua sau mai multe
roluri. Intr-adevar, nativii pot da impresia ca sunt cei mai conventionali cetateni. La suprafata, chiar dau
impresia ca au un comportament exemplar in calitate de parinte sau sot. In acelasi timp ei traiesc o viata
ascunsa de care nimeni altcineva nu stie. Unii dintre cei nascuti in aceasta zi reusesc sa gaseasca un
echilibru intre cele doua vieti. Vor reusi sa mentina acest echilibru pe perioade lungi de timp, pana cand
cineva ii va descoperi. Insa, de cele mai multe ori, descoperirea va fi tarzie, poate chiar postuma.

Persoanele nascute pe data de 7 august sunt adepte ale folosirii umorului pentru a mai atenua din pericolul
pe care il poate prezenta o situatie. Deseori, se indeparteaza cu abilitate de suspiciuni. Din nefericire,
dincolo de obisnuinta, nativii pot ascunde banalitatea. De asemenea, ei pot exagera in privinta adevarului
exact atunci cand nu este cazul. Pentru unii dintre cei nascuti in aceasta zi poate fi chiar dificil sa dea un
raspuns direct sau sa relateze succint anumite intamplari. Din dorinta de a placea, vor adauga povestirilor
lor multe inflorituri. Aceasta trasatura poate ajunge sa domine vietile acelor nativi care isi doresc cu
disperare sa isi gaseasca locul in societate si mai ales sa fie apreciati pentru ceea ce fac.

SFATURI: Foloseste-ti talentul pentru investigatii in scopuri constructive. Fantezia ta poate fi folosita
nu numai pentru propria satisfactie. Incearca sa fii sincer cu cei care iti sunt apropiati. Mai important, fii
sincer cu tine insuti.

PUNCTE FORTE:
Amuzant
Istet
Sociabil

PUNCTE SLABE: Intrigant - Inchis in sine - Autodistructiv


Leu, Opt august - Ziua rolurilor multiple
Persoanele nascute pe data de 8 august manifesta o dorinta puternica de a juca mai multe roluri in viata.
Aceasta atitudine nu trebuie interpretata ca fiind rezultatul firii schimbatoare a unui luptator care cauta in
prermanenta sa treaca de la o cariera la alta. Fiecare schimbare, fiecare nou rol sunt studiate serios astfel
incat succesul sa fie asigurat. De obicei, cei nascuti in aceasta zi isi doresc foarte mult sa aiba parte de
recunoastere pe plan profesional si de cele mai multe ori o obtin. Insa, nu vor avea parte de reusita daca
vor face alegerea carierei intr-un mod lipsit de realism sau in cazul in care cariera aleasa nu se va potrivi
cu caracterul nativilor.

Nativii zilei de 8 august isi pot juca foarte bine rolul asumat. Ceilalti vor fi uimiti atunci cand vor realiza
acest lucru si implicatiile lui. La fel de uimiti s-ar putea sa fie si nativii insisi. Dupa o anumita perioada de
timp, dupa mai multe schimbari si privind dintr-un punct de vedere mai avatajat aceasta constatare
referitoare la rolul jucat se va face cu mare usurinta. Fiind extrem de realiste si de responsabile,
persoanele nascute pe data de 8 august nu vor aborda un rol nou decat dupa ce se vor asigura ca menirea
rolului anterior a fost indeplinita. Cei nascuti in aceasta zi sunt un model de adaptabilitate. Ca exemplu
pot fi date mamele care se transforma in femei cu cariera, barbatii care isi schimba anturajul si ocupatia
chiar daca au succes, copiii care par a avea personalitati diferite in functie de persoana cu care isi petrec
mai mult timp. In general, nativii au stiluri si moduri de expresie foarte variate. Pot fi actori sau artisti.

Aceia dintre cei nascuti in aceasta zi care nu reusesc sa duca la bun sfarsit un anumit lucru nu se vor lasa
batuti. Ei pur si simplu o vor lua de la capat. Isi vor indrepta atentia spre un nou obiectiv sau spre o
cariera care a fost neglijata temporar. In orice caz, indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi nu vor
permite dorintei de schimbare si intereselor variate sa le consume inutil energia. Deci, vor evita sa se
implice in mai multe proiecte in aceelasi timp daca vor simti ca nu isi pot indeplini angajamentele. Din
aceasta cauza, nativii sunt colegi, parteneri de afaceri, parinti si prieteni de incredere.

In general, atunci cand se indreapta spre o directie gresita sau atunci cand nu reusesc sa faca ceva,
persoanele nascute pe data de 8 august sunt dispuse sa primeasca sfaturi care sa le vina in ajutor. Aceasta
atitudine este de apreciat, mai ales avand in vedere ca vine din partea unor oameni foarte hotarati si
incapatanati. Deci, in momente de criza pentru nativi, prietenii apropiati si persoanele iubite sunt de
nepretuit. In orice caz, vor analiza si cantari foarte bine fiecare punct de vedere rezonabil. Dar, in cele din
urma vor lua in mod independent hotararile. Uneori pot fi chiar fixati pe o anumita decizie.

Pentru a fi cat mai fericiti, nativii zilei de 8 august trebuie sa pastreze in viata diversitatea, sub orice
forma a ei. Va trebui sa isi tina sub control propriul ego. De asemenea, vor trebui sa fie atenti la realismul
obiectivelor pe care si le propun. Dorinta puternica de securitate le va aduce stabilitate in cariera si in
stilul de viata.
SFATURI: Nu mai fi atat de concentrat asupra aspectului activ al vietii. Dezvolta-ti latura
contemplativa. Relaxeaza-te alaturi de familie. Alege-ti obiective realiste. Nu te plafona. Ramai flexibil si
adaptabil.
PUNCTE FORTE:
Responsabil
Talentat
Nestatornic
PUNCTE SLABE:
Egoist
Prea determinat
Neatent
Berbec, Noua Aprilie - Ziua Excesului
Persoanele nascute in aceasta zi urmaresc, in mod cert, acelasi tipar. Deseori, ele sunt intruchiparea
tendintelor extreme si neobisnuite ale societatii. Talentele lor sunt o expresie a excesului. Orice
compromis, restrictie sau temperare a capacitatilor lor este in afara discutiei. De obicei, sunt foarte fermi
in legatura cu parerile lor referitoare la orice subiect. Sunt sinceri, directi si uneori chiar duri. Nu le sta in
fire sa vorbeasca despre ocupatia lor. Prefera sa-si duca la bun sfarsit sarcinile, care de obicei sunt destul
de complexe.

Nativii zilei de 9 aprilie au talentul de a transpune ideile in fapte. Ei dau frau liber propriei imaginatii in
cel mai practic mod cu putinta. Isi pot asigura chiar un trai decent punandu-si in practica ideile. Din
fericire, ideile lor sunt, de obicei, de natura sociala, putand astfel sa-i ajute pe ceilalti. Persoanele nascute
pe 9 aprilie au ganduri ciudate, deseori chiar amuzante, dar niciodata, insa, nu au vise desarte.
Dimpotriva, ei au o puternica legatura cu realitatea si un simt ascutit ce le spune cand a sosit momentul sa
puna in aplicare o idee.

Nu sunt persoane excesiv de sociale. Ei considera ca prin intermediul ideilor lor se poate face principala
legatura cu asociatii, prietenii sau familia. Mai mult decat in cazul altor persoane, de obicei, lumea celor
nascuti pe 9 aprilie este puternic individualizata si singuratica. Ei manifesta o puternica dorinta de a
impartasi propriile descoperiri cu persoanele apropiate. Cel mai de pret dar al unei persoane nascute pe 9
aprilie este capacitatea de a-si dezvalui treptat firea celor apropiati. Acest dar nu este insa impartasit de
cele mai multe ori.

Influenta puternica pe care o au cei nascuti pe 9 aprilie asupra celorlalti nu este totdeauna de bun augur.
Familiile sau cei ce ii urmeaza ar trebui sa se fereasca sa adopte extraordinarele lor idei sau sa se lase
influentati de acestia deoarece pot ajunge la rezultate destructive. Mai mult decat oricine, cei nascuti in
aceasta zi dau un exemplu in ceea ce priveste libertatea de actiune. De asemenea, pot fi dati exemplu
pentru munca lor disciplinata, pentru atitudinea fara compromis pe care o adopta si pe care majoritatea
oamenilor nici macar nu o pot simula. Atunci cand tinta lor este de a schimba radical mentalitatea
celorlalti, aceasta tinta este de cele mai multe ori atinsa, datorita exemplului personal pe care il dau. Cei
nascuti pe noua aprilie au tendinta de a fi nonconformisti. De aceea, cei din jurul lor, ii pot considera
indisciplinati sau egoisti. Pentru cei nascuti in aceasta zi ar fi utila o evaluare periodica si un studiu
aprofundat al propriilor idei. Se recomanda o apreciere critica a stilului de viata si chiar o imbunatatire a
acestuia.

Nativii acestei zile sunt puternic preocupati de fizicul lor. Limitele conditiei umane (limitele tangibile ale
corpului uman) sunt de foarte mare interes pentru aceste persoane. Ei vor incerca in mod constant sa
depaseasca aceste limite. Deseori, straduintele incep prin rezolvarea unor probleme comune si apoi prin
abordarea unor probleme spirituale complexe. Un pericol pentru cei mai putin evoluati dintre nativii
acestei zile il constituie faptul ca la un moment dat se vor bloca in planul fizic fara a putea progresa. Ei ar
trebui sa se preocupe sa-si extinda orizonturile si sa priveasca viata dintr-un punct de vedere mai filozofic.

SFATURI:Trebuie sa inveti sa faci compromisuri. Fii atent la tendintele egoiste. A da si a primi dragoste
este important pentru toata lumea. Nu te plafona, tinteste intotdeauna mai sus. Tempereaza-ti cele mai
puternice dorinte si invata sa fii echilibrat.

PUNCTE FORTE: Hotarat Convingator Progresist


PUNCTE SLABE: Slab conducator Indulgenta excesiva Distrugator
Leu, Noua august - Ziua sprijinului psihologic

Persoanele nascute pe 9 august pot fi un real punct de sprijin pentru cei care se bazeaza pe ele.
Manifesta calitati extraordinare atunci cand lucreaza in echipa. Sunt capabili sa faca toate eforturile cerute
de grupul din care fac parte. In general, sunt rasplatite pentru aceste eforturi. Deseori, li se ofera pozitii de
conducere. Nativii nu isi vor asuma ei creditele pentru efoturile facute de intreaga echipa. Sunt firi
luptatoare. De cele mai multe ori sunt intalniti sustinandu-i pe oamenii obisnuiti. Inteleg foarte bine
psihologia acestor oameni.

Nativii zilei de 9 august stiu bine ce isi doresc cei din jurul lor. In studiul caracterului uman ei sunt adeptii
evaluarii potentialului oamenilor. Vor sti intotdeauna cum sa abordeze pe cineva. La nevoie, stiu cum sa ii
convinga intr-o anumita privinta pe toti cei implicati. Deci, nativii cunosc destul de bine cum poate deveni
placuta viata, cum pot obtine tot ce au nevoie si care este cea mai potrivita atitudine politica sau sociala.
Asadar, uneori, cei nascuti in aceasta zi sunt prea generosi in ceea ce priveste sfaturile pe care le dau.
Insa, la fel de bine pot fi si prea dominanti din dorinta de a detine controlul. Va trebui sa le permita mai
mult celorlalti sa hotarasca singuri ce este mai bine pentru ei.

Persoanele nascute pe data de 9 august sunt foarte convingatoare, reusind sa ii atraga pe multi de partea
lor. Simt o mare responsabilitate fata de cei care le urmeaza sfaturile sau care se afla sub aripa lor
protectoare. Aceasta atitudine fata de semeni se poate manifesta aproape in orice sector al vietii -
financiar, moralitate, distractie, educatie. Pe cei mai multi dintre nativii acestei zile problema educatiei ii
intereseaza in mod deosebit. Sunt preocupati de metodele de a invata si de felul in care pot deveni mai
rafinati si cum se pot perfectiona. Persoanele nascute pe data de 9 august nu ar trebui sa mai intervina in
viata celorlalti. Poate ca acestia prefera sa se descurce pe cont propriu. Nativii acestei zile au opinii bine
conturate si sunt personalitati puternice. Deseori, din aceste cauze exercita o influenta exagerata asupra
oamenilor cu care traiesc, chiar si asupra celor cu care intra doar ocazional in contact.

Persoanele nascute pe 9 august rareori accepta infrangerea intr-o anumita privinta. De obicei, isi gasesc
aria de interes la inceputul vietii si ii raman devotati cu tenacitate. Cei mai multi dintre nativii acestei zile
sunt parinti si membri de familie devotati. Insa, daca datorita unor anumite circumstante sunt nevoiti sa se
recasatoreasca, isi vor darui iar dragostea neconditionata.

Uneori, nativii zilei de 9 august pot fi insensibili la dorintele celor pe care ii iubesc. Cei nascuti in aceasta
zi pretind ca stiu ceea ce este mai bine pentru toti inainte de a asculta eventualele sugestii sau dorinte.
Este foarte important pentru acesti nativii sa aiba un prieten de incredere, prieten care sa ii poata atentiona
in cazul in care gresesc. Pentru ca sunt persoane extrem de influente, atunci cand gresesc prin
comportament sau gandire nativii acestei zile au tendinta sa ii atraga si pe ceilalti in aceste greseli.
SFATURI: S-ar putea sa te inseli atunci cand pretinzi ca stii ceea ce este mai bine pentru ceilalti.
Aminteste-ti ca vorbele tale au puterea de a convinge si de a rani. Deci, fii atent la influenta nedorita pe
care o poti avea asupra vietilor celorlalti. Invata sa asculti cu atentie.
PUNCTE FORTE:
Altruist
Organizat
Grijuliu
PUNCTE SLABE:
Autoritar
Just
Influent
Leu, Zece august - Ziua vocii de catifea
Persoanele nascute pe 10 august par a fi omniprezente. Isi fac simtita prezenta intr-un mod
foarte puternic. Personalitatea lor dicteaza celorlalti asemenea unei voci care este auzita in mod
constant. Este de mentionat faptul ca, pentru acesti nativi forma de exprimare este la fel de
importanta ca si continutul declaratiei. Asadar, stilul si tehnica de a comunica au o mare
importanta pentru ei.

Compania nativilor zilei de 10 august este deseori cautata de ceilalti. Sunt persoane vivace cu
mult umor si din aceasta cauza sunt apreciati. Datorita faptului ca nu este o fire nestatornica, te
poti baza cu incredere pe o persoana nascuta in aceasta zi. Au extraordinara calitate de a-i putea
face pe cei din jurul lor sa se simta bine. Deci, sunt oameni foarte amuzanti si placuti. Simt
nevoia puternica de a fi apreciati. Atunci cand se intampla acest lucru, cei nascuti in aceasta zi se
daruiesc in mod aproape neconditionat - nu numai celor iubiti, ci si celor cu care intra in contact
in viata de zi cu zi. Daruirea poate fi calea de a evita abordarea introspectiva a personalitatii
proprii. Cunoasterea de sine reprezinta un drum destul de anevoios. Cu toate acestea, nativii vor
trebui sa il parcurga pentru a-si pune in evidenta toate aspectele pozitive ale personalitatii.

Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi, in timp, ajung sa pretuiasca timpul in care sunt
singuri. Aceasta descoperire se va produce atunci cand nativii vor fi in jurul varstei de treizeci
spre patruzeci de ani. A se cunoaste pe sine poate deveni o prioritate foarte importanta. Cei
nascuti in aceasta zi vor ajunge intr-un moment al vietii cand vor fi capabili sa faca pregatiri
meticuloase pentru a ajunge sa se cunoasca. O astfel de planificare este foarte practica. In acest
fel, persoanele nascute pe data de 10 august vor evita sa se supraaprecieze. Ele nu vor permite
sperantelor ireale sa le domine gandirea.

Cele mai potrivite profesii pentru nativii zilei de 10 august sunt acele profesii in care isi pot pune
in valoare talentele verbale. Atunci cand lureaza intr-o companie, este de preferat sa ocupe un
post care sa implice contactul cu clientii sau care sa le permita sa interactioneze cu colegii. Nu ar
fi bine sa isi petreaca prea mult timp singuri, intr-un birou. Este foarte important pentru aceste
persoane sa primeasca in mod constant un raspuns din partea celor cu care intra in contact. Acest
lucru este extrem de important pentru evolutia nativilor. Daca ei vor fi capabili sa foloseasca intr-
un mod constructiv raspunsurile critice, acesta atitudine se va dovedi a fi foarte importanta
pentru propria maturizare. Intr-un mod pozitiv ii va solicita o cariera in domeniul afacerilor sau
in domeniul media. Insa, indiferent de domeniu, nativii sunt foarte ambitiosi. In orice caz, cei
nascuti in aceasta zi trebuie sa fie atenti sa nu dezvolte o atitudine elitista in drumul lor spre
succes.

Uneori, persoanele nascute pe data de 10 august sunt destul de inaccesibile din punct de vedere
sentimental. Multi dintre cei nascuti in aceasta zi simt nevoia de a avea un auditoriu. Cu toate
acestea, ei nu sunt foare deschisi la nivel emotional. Deseori, nativii pun prea mare accent pe
felul in care sunt tratati in viata publica. Au parte de multe suferinte atunci cand simt ca munca
lor nu este apreciata. Respingerile repetate pot fi cauzele unei atitudini cinice, care nu poate
decat sa strice. Asadar, este foarte important ca nativii zilei de 10 august sa isi mareasca
increderea in ei insisi si in convingerile lor. Aceasta atitudine ii va face sa nu mai fie atat de
dependenti de parerile si de aprobarea celorlalti. De asemenea, se va accentua capacitatatea de a
impartasi si de a fi increzatori.
In general, pentru persoanele nascute pe data de 10 august satisfactia oferita de un lucru bine
facut are o imporanta mai mare decat banii. Virtutile unei astfel de atitudini sunt aparente. In
interiorul lor, nativii cred ca trebuie sa primeasca o rasplata potrivita pentru munca lor.

SFATURI: Evalueaza-ti atasamentul fata de valorile exterioare. Nu mai depinde atat de mult de
parerile si opiniile celorlalti. Fii mai increzator in tine. Cultiva-ti atentia, toleranta, dragostea
lipsita de egoism si daruirea neconditionata.

PUNCTE FORTE:
Atractiv
Amuzant
Cu o voce seducatoare

PUNCTE SLABE:
Lipsit de incredere in sine
Cu multe nevoi
Leu, Unsprezece august - Ziua validarii
Cei nascuti pe data de 11 august manifesta o dorinta puternica de a dezvalui adevarul. De
asemenea, ei au o predispozitie pentru latura intunecata a vietii si pentru locurile cu care ceilalti
nu sunt obisnuiti. Menirea lor este aceea de a simti si de a scoate la iveala cu mult curaj ceea ce
este ascuns, de a testa si de a-i demasca pe cei care pretind ca sunt altfel decat in realitate. In
ultima privinta se dovedesc adesea extrem de nemilosi. Indiferent cat de neplacuta se dovedeste
uneori documentarea in vederea descoperirii adevarului, ea poate deveni o obsesie pentru nativii
zilei de 11 august sau poate chiar misiunea vietii lor.

Cei mai evoluati dintre nativii zilei de 11 august pot aborda asemenea subiecte intr-o maniera
pozitiva si creatoare. Astfel, ei ii pot lumina si invata pe ceilalti. Nativii mai putin evoluati
nascuti astazi pot ajunge sa intruchipeze acele adevaruri neplacute in ei insisi si sa adopte un
comportament antisocial. Totusi, acesti indivizi mai putin evoluati isi sporesc nivelul de
aprofundare prin faptul ca devin constienti de ceea ce au facut. Ei vor face comentarii pe
marginea lor si vor cauta sa le transfere la un nivel mai inalt de existenta. In acest sens, ei au
sansa sa experimenteze schimbari revolutionare personale.

Nativii zilei de 11 august sunt inzestrati cu o intelegere subtila a naturii umane si sunt greu de
pacalit. In cazul in care sunt orientati spre latura financiara ei vor investi in mod intelept. Totusi,
in viata lor emotionala ei pot fi foarte greu de abordat, deoarece nu prea au incredere in oricine.
Ei nu sunt ferm convinsi ca impartasirea si acceptarea ii vor duce departe. Multi dintre cei
nascuti pe 11 august devin in mod deliberat lipsiti de vulnerabilitate fata de dorinta de a calatori
nestingheriti pe drumul pe care si l-au ales.

Este extrem de important pentru nativii zilei de 11 august sa aiba auditoriu pentru a-si impartasi
vizunile provocatoare. Ceea ce stiu trebuie sa impartasit celorlalti, trebuie afisat in public. In
cazul in care sunt critici, punctele lor de vedere trebuie publicate si examinate. Daca sunt atleti,
aptitudinile sau performantele lor trebuie sa fie cel putin cunoscute, chiar daca sunt sau nu
admirate. Cei nascuti astazi cauta sa fie respectati, dar nu traiesc doar pentru a obtine apobarea
celorlalti. De fapt, opozitia si antagonismul pe care adesea le provoaca actioneaza ca un tonifiant
pentru ei si le intareste forta vitala si ii ajuta sa realizeze ceea ce si-au propus. Totusi, ei trebuie
sa se fereasca sa provoace opozitii prea evidente. Negativitatea si distrugerea ii urmaresc de-a
lungul intregii vieti.

Nativii zilei de 11 august pot fi extrem de plini de succes odata ce invata sa-si prezinte instinctele
la momentul oportun si in cea mai productiva modalitate posibila. Nu trenuie sa aduca
problemele familiale in fata. Catalitici prin natura lor, cei nascuti astazi au tendinta de a starni
controverse in orice tip de sfera sociala in care se afla. Violenta, disensiunea, conflictul si lupta
par sa pluteasca in jurul lor. Nativii mai evoluati reusesc sa includa asemenea energii in
conversatie, in munca si proiectele lor creative. Ei trebuie sa se fereasca sa-si distruga viata
personala. Inaintarea in varsta si speranta ca au devenit mai intelepti tempereaza latura rebela a
nativilor zilei de 11 august.

SFATURI: Incearca sa-ti controlezi instinctele si impulsurile. Adevarul poate fi un lucru bun,
dar poate sa si doara. Tine minte ca succesele tale sunt direct proportionale cu abilitatile tale
diplomatice. Cultiva-ti latura afectiva si permisiva. Nu uita de importanta actiunilor marunte ce
tin de amabilitate personala.

PUNCTE FORTE:
In cautarea adevarului
Puternic
Instinctiv

PUNCTE SLABE:
Sobru
Agasant
Agresiv
Leu, Doisprezece august - Ziua conventiei
Cei nascuti pe 12 august sunt pastratori ai traditiei si intentioneaza sa se afirme intr-un
domeniu de expertiza propriu. Ei au sarcina de a pastra intelepciunea batranilor, legile si
tehnicile esentiale ce implica stapanirea meseriei pe care o practica. Nativii mai evoluati
recunosc meritele catorva generatii, dar vor fi permanent infometati de noi informatii de
actualitate. Ei nu vor pregeta sa faca uz de orice modalitati sau orice sacrificii pentru a capata
aceste informatii. Aceasta cunoastere, ce reprezinta pentru ei puterea, este clar evidentiata in
atitudinea si stilul lor de viata.

De asemenea, nativii zilei de 12 august sunt constienti de puterea inerenta a regulilor si legilor
atemporale. Doar anumite tipuri ale nativilor zilei, mai putin evoluate, insista cu incapatanare sa
urmeze traditia orbeste. Nativii zilei de 12 august, ce sunt mai evoluati, construiesc pe baza
traditiei si culturii pentru a deschide drumuri, pentru a inova, a aduce imbunatatiri tehnice si
pentru a progresa. Pentru ei, traditia este o entitate vie. Traieste in ei insisi si in munca lor. Desi
intruchipeaza acordul, ei nu trebuie sa abordeze latura de conservatori sau reactionari. Cei
nascuti astazi stiu ca prin intelegerea istoriei, ritualului, radacinilor familiei si traditiei culturale
au posibilitatea de a alege, de a pastra ce este dezirabil si de a renunta la ce nu este. Ignoranta te
condamna sa repeti aceeasi greseala.

Vietile nativilor zilei de 12 august sunt adesea frenetice. Atrasi incontestabil de situatiile precare,
energia lor poate fi usor dezechilibrata. Astfel, ei risca o cadere din punct de vedere al sanatatii
sau chiar epuizarea celorlalti, in special a barbatilor, familiei si prietenilor. Colegii lor pot incepe
sa deteste infaibilitatea pe care si-au asumat-o. Cei nascuti astazi pot avea mai mult succes in
munca in cazul in care isi diminueaza tendintele tiranice ale personalitatilor lor. Multi dintre cei
nascuti astazi devin mai putin distanti si renunta la ierarhia valorilor in ceea ce ii priveste pe
oameni. Acest lucru va reprezenta un pas in evolutia lor spre valori spirituale mai inalte si spre
umanitatea adevarata. Termenii de evaluare trebuie sa fie in mod special examinati cu atentie de
catre ei si redefiniti periodic intr-o noua lumina sau aruncati in intregime.

SFATURI: Coboara din cand in cand din turnul tau de fildes si amesteca-te cu semenii tai.
Invata sa imparti si sa accepti si, cel mai important, sa te relaxezi, sa razi si sa te distrezi. Fii
constient de puterea dezaprobarii tale.

PUNCTE FORTE:
Cunoscator
Credincios
Serios

PUNCTE SLABE:
Tiranic
Superior
Leu, Treisprezece august - Ziua sanselor durabile
In mod normal numarul 13 nu este un numar nenorocos in sine. De-a lungul vietii, cei nascuti
pe 13 august au de-a face cu sanse aparent insurmontabile in lupta lor de a ajunge in top si de a
ramane acolo. Asigurarea unei pozitii dorite, lupta pentru a realiza obiectivele personale sau
cautarea unei relatii implinite sunt provocari ce ii vor urmari intreaga viata pe acesti nativi. Daca
s-au nascut neobisnuiti sau au devenit neobisnuiti prin anumite circumstante, nativii zilei de 13
august vor manifesta o personalitate si o conceptie unica despre viata.

Se poate considera ca cei nascuti astazi ar fi ingenuncheati de povara greutatilor si provocarilor.


Desi pot suferi ocazional de depresii destul de profunde si se pot simti doborati de greutatile
vietii, cel mai adesea ei isi pastreaza o dispozitie mult mai vie, mai vesela in fata lumii. Extrem
de sensibili la critica si predispusi sa gandeasca ce este mai rau despre ei, nativii pot pastra orice
insecuritati pentru ei insisi si pot reusi sa ramana prietenosi, deschisi si, mai presus de toate,
activi. Totusi, ceilalti vor gresi daca vor crede ca se vor apropia prea usor de nativii zilei de 13
august. In general, cei nascuti astazi trebuie sa cunoasca pe cineva de ani de zile inainte de a-i
permite sa se amestece in viata lor personala.

Indivizi unici, chiar ciudati, nativii zilei de 13 august sunt atrasi de natura neobisnuita a
celorlalti. Din contra, ei au putine lucruri in comun cu cei neconventionali sau extrem de
conventionali. In timp ce nativii zilei pot nazui la cele mai inalte forme ale idealismului in cadrul
propriei lor filozofii si propriilor proiecte, ei raman in general suspiciosi cu cei ale caror idei par
ireale sau extrem de optimiste. O dorinta puternica de a se rascula impotriva oricarei forme de
incarcerare, fascism sau opresiune marcheaza aceasta zi. Deoarece au potential de conducatori,
nativii zilei de 13 august trebuie sa-si pastreze un anumit control asupra tendintelor de a fi
autoritari.

Multi dintre cei nascuti pe 13 august au o atractie pentru pericol. Aceasta nu inseamna neaparat
ca ei vor risca sa moara sau sa se raneasca pentru a face ca sansele marete sa triumfe. Intentia lor
este de a realiza imposibilul. Chiar si nativii timizi ai zilei de 13 august resping in general o viata
fara provocare, sigura si linistita. Intr-adevar, nativii care au reusit cumva sa ramana protejati de
accidente sau intamplari nefericite sunt capabili chiar ca intr-o zi sa ii uimeasca pe cei din jurul
lor prin asumarea unor riscuri majore. Toti nativii zilei de 13 august au puterea de a persevera. Ei
sunt dispusi sa astepte ceva ce vor sa obtina si, cel mai adesea, stiu cand este momentul potrivit
sa actioneze. Din nefericire, ceea ce realizeaza acestia nu este intotdeauna o valoare durabila, de
parca cineva le-ar face in ciuda in aces sens. Nativii care recunosc si gusta din placerea conferita
de natura lor neobisnuita nu se vor chinui prea tare sa obtina stabilitatea sociala sau acceptare,
dar prefera sa isi croiasca propriul drum in viata. In afara de toate incercarile si suferintele pe
care le experimenteaza, nativii au parte si de destul de mult noroc. Ei vor reusi sa razbata si vor
primi ajutor in momentele cele mai neasteptate.

SFATURI: Fa tot ce este mai bine cu ceea ce ai deja si niciodata nu permite lumii sa te darame.
Gaseste-i pe ceii care iti impartasesc gusturile si mentalitatea. Fereste-te de manie si tendintele
tiranice. Incearca sa ramai deschis si increzator. Nu te retrage in universul tau personal prea mult.

PUNCTE FORTE:
Neinfricat
Vioi
Curajos

PUNCTE SLABE:
Original
Extrem de sensibil
Nesigur
Leu, Paisprezece august - Ziua oglinzii fatale

Cei nascuti pe 14 august se incadreaza in general in doua tipuri. Primul tip intruchipeaza de fapt
caracteristicile varstei lor – stilul, filozofia, puterile si slabiciunile. De obicei, cei nascuti pe 14 august nu
sunt in mod special constienti de ceea ce reprezinta si nici nu sunt interesati in a comenta acest lucru. Al
doilea tip este reprezentat de cei care comenteaza propriul lor cerc sau societatea in general.

Temele de reflectie si revelatie conduc vietile nativilor zilei de 14 august. Adesea ei isi asuma roluri de
conducere, dar aproape intotdeauna in calitate de ghizi si profesori. De obicei, cei nascuti astazi nu prea
sunt interesati sa conduca, sa domine sau sa dicteze celorlalti. Paradoxal, nativii exceptionali nascuti
astazi ajung sa domine in domeniul lor de activitate si astfel sa fie incadrati in posturi de conducere. Doua
domenii de care sunt atrasi nativii mai evoluati ai zilei de 14 august sunt cele ce implica moralitatea si
integritatea personala, dar si natura efemera a experientei umane, in general.

Nativii care sunt analisti ai vietii ce ii inconjoara inteleg de obicei importanta umorului in comunicarea
ideilor, dar prostia, ironia si aspectele penibile ale vietii sociale umane nu scapa de cercetarea lor
patrunzatoare. Tinand o oglinga in fata oamenilor (a familiei lor, prietenilor, publicului, asociatilor si
angajatilor), ei permit celorlalti sa se vada pe ei insisi asa cum sunt in realitate. Uneori asemenea nativi ai
zilei de 14 august se delecteaza facand uz de exagerari si grotesc pentru a atrage atentia sau a-si
demonstra punctual de vedere. Altii pot reactiona la lipsa de respect cu incantare, razand si exprimand
dezgust, dar inevitabil considera ca ceva in interiorul lor a fost exprimat.

Nativii zilei de 14 august care nu sunt comentatori intruchipeaza conditia umana si pun prea mult suflet in
ceea ce fac. Ei nu isi pot ascunde greselile sau problemele cu care se confrunta. Desi bataliile lor sunt
dureros de evidente, este posibil ca ei sa fie reprezentativi pentru ceea ce experimenteaza multi altii.
Astfel, asemenea nativi ai zilei de 14 august atrag simpatia celor care ii inteleg, dar si admiratia celor care
asteapta raspunsuri de la ei. Desi acestui tip de nativ al zilei de 14 august ii poate lipsi constiinta de sine,
ei sunt fara doar si poate in legatura cu problemele varstei lor.

Nativii zilei de 14 august sunt adesea atrasi de relatiile in care partenerul lor devine o oglinda a propriului
lor sine si asta pentru ca in mod firesc este dificil pentru ei sa il vada. Aceasta figura care este obiectul
dragostei lor este adesea o proiectie a propriilor trasaturi bune si rele. In anumite cazuri, ei au o
personalitate extrema, in care una sau doua caracteristici sunt dominante.

SFATURI: Foloseste intelegerea conditiei umane in scopul imbunatatirii vietii tale. Intoarce oglinda si
spre tine insuti. Evalueaza procesele personale si monitorizeaza-le in mod regulat. Nu renunta la
spontaneitate, dar modereaz-o. Poti sa te schimbi daca vrei.

PUNCTE FORTE:
Observator
Cinstit
Amuzant
PUNCTE SLABE:
Inconstient
Evaziv
Deranjant
Leu, Cincisprezece august - Ziua ordinului regal

Personajele autoritare nascute pe 15 august sunt nascute sa fie conducatori. Abordarea lor expansiva,
nobila denota un stil de viata care nu admite situatii obscure, egoism sau banalitate. Cei nascuti astazi nu
sunt foarte preocupati cu detaliile jalnice. In loc sa se concentreze asupra unei abordari directe, ei vor
prefera o mare reprezentatie in public. Prezentarea unei figuri regale si nobile in fata lumii este esential
pentru ei. Ei vor face ceea ce este necesar pentru a-si pastra demnitatea. Cei nascuti astazi pot adesea sa
fie gasiti in fruntea familiei lor, a unei afaceri sau a unui grup social si se simt intr-adevar cel mai
confortabil cand au fraiele in mana.

Multi dintre cei nascuti pe 15 august nu sunt constienti de natura lor regala desi celor apropiati lor le este
destul de evident acest lucru. Femeile nascute pe 15 august trebuie sa fie adorate si venerate. Casa este
locul lor favorit, sotul este regele lor, copiii sunt printii si printesele. Barbatii nascuti astazi cauta sa ii
conduca pe ceilalti din punct de vedere financiar, social sau familial si trebuie sa fie ascultati ca atare.
Nativii amabili, toleranti, afectuosi sunt intr-adevar persoane neobisnuite si extrem de evoluate. Pentru
marea majoritate a celor nascuti astazi, aceste calitati nu reprezinta baza caracterului lor, insa trebuie
cultivate si incurajate.

Nu inseamna ca nativii zilei de 15 august sunt cruzi si nepoliticosi. Puterea lor de a pastra o liniste
absoluta le absoarbe energiile, ca un val puternic care nu cere permisiunea de a lua navele si scoicile.
Pastrarea surplusului de energie sub control si dezvoltarea artei discriminarii si atentiei la detaliu
reprezinta mari provocari pentru nativii zilei de 15 august. De asemenea, ei trebuie sa aiba de-a face cu
fiecare individ pe care il intalnesc la nivel personal – sa il asculte, sa fie placuti si sa-i inteleaga punctul
de vedere.

Nativii zilei de 15 august au asteptari exigente atat de la ceilalti cat si de la ei insisi, acest lucru
reprezentand o problema. Copiii nativilor zilei de 15 august pot simti o mare presiune atunci cand vor sa
reuseasca, fie constient sau inconstient. Chiar si colegii lor pot fi constransi de standardele lor riguroase.

Cei nascuti astazi trebuie sa invete veritabila munca in echipa, subjugarea ego-urilor lor puternice in
interesul grupului. Deoarece orice obstructionare a independentei lor, stilului de conducere liber
intampina in general rezistenta, ei trebuie sa fie abordati cu tact si grija. In interior ei sunt adesea destul de
linistiti si sentimentali, fiind adeptii tuturor tipurilor de admiratie si afectiune. Daca cineva poate scoate la
iveala partea lor pozitiva, poate sa nu vada niciodata tiranul ce salasluieste in ei insisi. In general, “leul”
sau “leoaica” este fericit daca este hranit din punct de vedere emotional.

SFATURI: Nu poti sa fii pe primul loc in orice faci. Invata sa cooperezi cu semenii tai. Fereste-te de
dorinta excesiva pentru control si adoratie. Asculta cu atentie ce au de spus oamenii atunci cand incearca
sa explice ceea ce simt.

PUNCTE FORTE:
Autoritar
Hotarator
Intelegator

PUNCTE SLABE:
Extrem de agresiv
Insensibil
Leu, Saisprezece august - Ziua tensiunii inalte

Persoanele nascute pe data de 16 august sunt indivizi extrem de senzuali care stiu cum sa-si urmeze
drumul in viata. In tot ceea ce vor intreprinde exista un simt al rafinamentului, al stilului, al atractivitatii
magnetice care ii incanta pe majoritatea celor cu care intra in contact. Desi par indivizi sanatosi si rumeni
la fata, cei nascuti astazi au invariabil un interes notabil si/sau o chemare spre diversele forme de
exprimare a senzualitatii cat si a sexualitatii. Aspectele autoritare ale acestei personalitati sunt pronuntate
si datorita acestora nativii zilei de 16 august pot avea mari dificultati in tolerarea punctelor de vedere
contradictorii. Intr-adevar, ei vor cauta sa triumfe in aceste situatii si, in anumite cazuri extreme, ii vor
distruge pe cei care ii considera adversari sau inamici. Chemarea din interiorul lor de a acumula putere in
cadrul sferei lor de influenta este in mod deosebit mai pronuntata.

Cand persoanele nascute pe 16 august ajung in acest punct vor exagera. Sa fie rai este ceva firesc in ceea
ce ii priveste. Comportamentul lor neobisnuit cere auditoriu deoarece pentru ei suferinta in tacere este de
nesuportat. Cei nascuti astazi doresc sa fie cap de afis, uneori chiar inaintea unui intreg grup de oameni cu
care in mod normal ar putea imparti ceea ce experimenteaza.

Persoanele nascute pe 16 august sunt adesea extrem de sensibile, tipul de persoane agitate si nervoase.
Desi pot fi raniti de lipsa de amabilitate a altora, ei sunt plamaditi dintr-o esenta foarte dura ce poate
suporta practic orice fel de atac, fie el mental, ori fizic. De asemenea, ei pot fi destul de distructivi cu
ceilalti cand isi pun acest lucru in minte. In anumite cazuri, razbunarea poate capata valente puternice in
motivatia lor de a face respectivul lucru. Seducatori si magnetici, cei nascuti astazi pot capata puteri
nemasurate prin extinderea si apoi retragerea afectiunii lor. Daca nativii zilei de 16 august merg destul de
departe pe o latura negativa, ei isi vor exercita inevitabil puterile distructive asupra lor insisi. Cautarea
permanenta a starii de incantare le poate distorsiona sau le poate duce personalitatea pana la extreme.

Un pericol major pentru cei nascuti pe 16 august este ca vor pierde capacitatea de a se bucura de placerile
simple si de orice iese din conventional. In acest sens, ei insisi pot deveni din ce in ce mai distanti fata de
familie si prieteni. In ciuda comportamentului lor anti-autoritar si uneori chiar anti-social, majoritatea
nativilor zilei de 16 august gasesc o nisa sociala in care talentele lor ajung sa serveasca o nevoie reala in
societate sau in cercul in cadrul caruia activeaza. Desi sunt interesati sa conduca, foarte rar vor fi
interesati in stabilirea regulilor. In calitate de sefi, ei pot fi adorati si chiar venerati. In calitate de
conducatori, ei nu se vor remarca si nu vor fi cea mai buna alegere, mai ales cand este vorba de
responsabilitatea pe care trebuie sa si-o asume pentru un intreg grup de oameni. Seductia si revolta sunt
specialitatea lor mai mult decat dominarea si controlul.

SFATURI: Invata sa te transformi cand este necesar sa conduci dispozitive umane conventionale.
Incearca sa nu le afectezi, macar de dragul lor. Fii mai amabil cu dusmanii tai. Poti avea nevoie de ei.
Antreneaza mai multa energie in viata ta spirituala interna.

PUNCTE FORTE:
Seducator
Electrizant
Orientat spre viitor
PUNCTE SLABE:
Distructiv
Revoltat
Excesiv
Leu, Saptesprezece august - Ziua puterii explozive
Cei nascuti pe 17 august sunt indivizi puternici si explozivi. Si ei au inalta tensiune a celor nascuti in
ziua precedenta, cu care au multe in comun. Spre deosebire de acestia, ei sunt preocupati cu conducerea
spectacolului. Chemarea lor de a conduce are spijinul unor lucruri pamantesti bine stabilite care le
tempereaza energiile dinamice. Multi dintre cei nascuti pe 17 august, barbati sau femei, sunt dominatori si
autoritari in inima lor si nu se lasa induplecati atunci cand sunt provocati sa incalce vreo regula, in calitate
de parinti, profesori, cadre militare sau chiar prieteni. Intr-adevar, cei nascuti astazi intra adesea in bucluc
cand natura lor autoritara devine prea aspra pentru ceilalti si acestia nu ii mai fac fata.

In mod paradoxal, nativii zilei de 17 august pot afisa un temperament foarte linistit, chiar solitar si o
dorinta puternica de a-si proteja viata personala. Cu exceptia muncii lor sau implicarilor sociale, ei ar
prefera sa fie lasati in pace. Desi sunt destul de extrovertiti, din cand in cand este posibil sa fie considerati
chiar “petrecareti”. Cei nascuti astazi sunt inzestrati cu un anumit rafinament si un farmec aparte. De
asemenea, ei pot fi destul de neplacuti atunci cand isi tin auditoriul la distanta.

Una din cele mai mari provocari pentru nativii zilei de 17 august este sa controleze latura lor
argumentativa, impreuna cu tendinta de a fi alternativ ofensivi si defensivi. Daca li se permite sa
domneasca liber, astfel de porniri le pot crea dificultati acestora. Nu numai ca isi vor face dusmani, dar
chiar isi vor indeparta prietenii si familia. Cei care ii iubesc si ii inteleg pe nativii zilei de 17 august vor
incerca sa se confrunte cu aceasta energie si sunt intotdeauna gata sa ierte cuvinte si actiuni explozive.
Totusi, la un moment dat se ajunge la un punct in care cei nascuti astazi pot intinde coarda mult prea mult.

Din punct de vedere psihologic, multi dintre cei nascuti pe 17 august expun un astfel de comportament
datorita unor nesigurante ascunse si a unor complexe de inferioritate suprimate. Tipic, ei au experimentat
probleme serioase cu unul din parinti (adesea de acelasi sex) pe care fie il urasc, fie il adora. In plus, este
posibil ca acestia sa nu se fi straduit prea tare sa se cunoasca cu adevarat. Astfel, cand se vor lovi de
intamplari nefericite pot deveni frustrati in loc sa invete din experienta. Este posibil ca o consultanta din
punct de vedere psihologic sa ii poate ajuta pe cei nascuti astazi sa se inteleaga mai bine pe ei insisi.

Datorita naturii lor profunde si problemelor lor sofisticate, acesti oameni versatili au foarte multe de oferit
in diverse domenii, in cazul in care reusesc sa-si stapaneasca energiile. Desi nativii zilei de 17 august
actioneaza destul de rar cu intentii malefice, ei pot fi condusi de forte acunse ce nu pot fi controlate.
Diverse forme de disciplina mentala ii pot ajuta sa se descurce cu aceste energii “furtunoase”. De
exemplu, ei trebuie sa invete sa monitorizeze semnele de avertizare timpurii si sa calmeze vanturile ce
apar inainte de declasarea furtunii.
SFATURI: Modereaza-ti intensitatea cand este cazul. Rezerva-ti ceva timp pentru a-ti examina
motivatiile. Incearca sa te cunosti mai bine. Observa-te in viata de zi cu zi si invata sa recunosti semnalele
de avertizare timpurii ale temperamentului distructiv. Incearca sa iei lucrurile mai usor.
PUNCTE FORTE:
Intelegator
Puternic
Normal
PUNCTE SLABE:
Furtunos
Antagonist
Distant
Leu, Nouasprezece august - Ziua surprizelor neasteptate
Cei nascuti pe data de 19 august sunt adesea preocupati de temele vietii privitoare la ascunderea sau
dezvaluirea informatiilor, nu numai in ceea ce ii priveste pe ei, ci si pe ceilalti. Uneori, aceste informatii
nu sunt personale, ci privesc domenii stiintifice obiective, interese naturale sau filozofice. Dupa ce a
pastrat ceva in secret pentru o perioada mare de timp, un nativ al zilei de 19 august il va dezvalui adesea
in public.

Cei nascuti pe 19 august sunt dificil de stapanit. Tocmai cand cineva considera ca si-a dat seama cum
sunt, ei nu se vor incadra in parametrii stabiliti de acestia. Astfel, nativii zilei de 19 august pot suferi pe
nedrept de o reputatie proasta din cauza neseriozitatii si neincrederii. Cheia pentru a-i intelege consta in
faptul ca ei au o mare nevoie sa ramana obscuri in anumite ocazii si sa nu se dezvaluie pe deplin
celorlalti. Acei nativi ai zilei de 19 august care au o ambitie mare sunt atenti in a-si construi carierele,
incet si sigur si a ascunde orice urma de slabiciune sau indiscretie ce ii poate darama. Lupta pentru
mentinerea unei astfel de imagini este de fapt una personala, dar ii poate duce de la zonele cele mai joase
ale societatii pana pe culmi.

De asemenea, nativii zilei de 19 august stiu cum sa foloseasca un secret legat de ceilalti in avantajul lor,
in sensul ca stiu cand sa il dezvaluie si cand sa pastreze tacerea. Ei sunt in legatura cu timpurile in care
traiesc, atat de mult incat nu numai ca inteleg ce se intampla in jurul lor, ci chiar este posibil sa genereze o
parte din ele. Cei nascuti astazi sunt adesea creativi fie din punct de vedere social, fie tehnic.
Descoperirile lor pot deschide noi universuri de interes de care ceilalti se vor bucura. Combinatia acestor
calitati poate produce nu numai adepti ai noilor tendinte, ci si adevarati investitori si arhitecti ai viitorului.

Nativii mai evoluati pretuiesc adevarul extrem de mult, insa este posibil ca ei sa creada ca ceilalti nu sunt
pregatiti sa-l auda sau sa-l infrunte. Astfel, ei vor pastra pentru ei insisi acest adevar, uneori chiar pentru
multi ani. Cand simt ca oamenii sunt pregatiti pentru ceea ce au de spus, ei vor spune aceste lucruri, de
cele mai multe ori intr-o maniera extrem de directa. Ascultatorii lor nu pot intelege de ce acestia pastreaza
atat de mult tacearea in anumite privinte.

Este important de retinut ca persoanele nascute pe data de 19 august nu isi schimba atitudinea din cauza
unor complexe de inferioritate. Ei stiu exact care le este valoarea si au o incredere imensa in ei insisi, dar
nu prea agreeaza sa faca o miscare pana nu sunt pe deplin pregatiti. Astfel, ei se expun pericolului de a tot
amana si de a pierde anumite oportunitati ce apar. Este posibil chiar sa traiasca intr-o lume de vis proprie
unde stiu sa se fereasca de invidii si jigniri.

Colaboratorii, asociatii si chiar prietenii confunda adesea exteriorul senin al unui nativ al zilei de 19
august cu o personalitate deschisa, sincera si vor face tot felul de presupuneri in legatura cu caracterul si
abilitatile lor. Persoanele mai putin conventionale nascute pe 19 august se vor conforma foarte rar sau
chiar deloc ideilor celorlalti despre ei. Ei nu vor indeplini in mod direct asteptarile acestora pentru ca sunt
personalitati complexe cu un mod indirect de operare.
SFATURI:Nu mai amana. De ce sa te ascunzi atat de mult ? Invata sa fii mai deschis si sa impartasesti
mai mult. Esti sigur ca poti infrunta adevarul ? Fereste-te sa pari prea moale. Ramai concentrat. Nu te mai
pierde in amanunte.
PUNCTE FORTE:
Rabdator
Increzator in sine
Cu influenta
PUNCTE SLABE:
Extrem de increzator
Secretos
Leu, Douazeci august - Ziua secretului criptic
Persoanele nascute pe 20 august pot fi conduse, chiar dominate in cea mai mare parte a vietii
lor de intamplarile din trecut care au fost tinute in secret. Cei mai curajosi dintre nativii zilei de
20 august trebuie sa rezolve acest mister personal. Ei se vor confrunta cu acest lucru peste ani si
se vor stradui sa-l rezolve. Totusi, cu exceptia celor mai apropiati confidenti, multi dintre cei
nascuti astazi nu vor fi devotati decat celor care nu stiu adevarul despre ei. Ei sunt adesea
persoane destul de singuratice, in ciuda oricarui mare succes pe care il realizeaza in viata lor.

Uneori, secretele pot ramane ascunse chiar si nativilor acestei zile. Desi isi dau seama ca s-a
intamplat ceva deranjant, ei nu stiu intotdeauna cu exactitate ce s-a intamplat. In asemenea
cazuri, o introspectie in cotloanele ascunse ale memoriei este esentiala pentru a-i face indivizi
mai puternici si mai increzatori.

Persoanele nascute pe 20 august pot fi active si iubitoare de divertisment, dar exista o aura de
nepasare care ii inconjoara chiar si in momentele cele mai fericite. Constienti de dificultatile pe
care le rezerva viata pentru fiecare individ in parte, ei nu vor reactiona prea usor la emotii.

Deoarece imaginatia nativilor zilei de 20 august este atat de puternica, cei nascuti astazi trebuie
sa o foloseasca constructiv sau risca sa fie coplesiti de aceasta. Acest aspect al personalitatii lor
poate fi atat de complex incat va fi dificil pentru ei sa-l impartaseasca cu ceilalti. Totusi,
fantasmele celor nascuti pe 20 august nu se manifesta intotdeauna sub forma de vise si fantezii,
dar pot lua in realitate forma umana, ca individualitati neobisnuite sau uneori intunecate, chiar
distructive. De fapt, persoanele nascute pe 20 august sunt adesea solicitate de persoanele aflate in
nevoie sau de cele ce sufera, datorita intelegerii lor imense si compasiunii pe care o dovedesc
atunci cand este vorba de suferinta. Multi dintre cei nascuti astazi sunt mai puternici decat o
persoana medie prin faptul ca s-au confruntat pe deplin si au invins nu numai temerile personale,
dar si cele prezentate de ceilalti.

Nativii zilei de 20 august sunt in mod special atrasi de starile de extaz in care pot uita pur si
simplu de ei insusi. Starile de euforie, fie naturale sau induse pe cale artificiala, sunt
experimentate la un moment dat de catre cei nascuti astazi. Daca asemenea experiente fericite
sunt mentinute in anumite limite, daca sunt un mijloc de exprimare emotionala si nu o evadare,
ele pot fi destul de semnificative si de benefice. Totusi, aspectele mult mai periculoase ale
experientei intense de lunga durata trebuie recunoscute in acest caz. De asemenea, cei nascuti
astazi trebuie sa-si dea seama ca participarea la astfel de cautari ii poate exclude pe prietenii lor
si pe cei dragi.

Ca o regula, nativii zilei de 20 august sunt linistiti si domoli, prefera sa nu atraga atentia nedorita
asupra lor insisi. Totusi, cei nascuti astazi pot fi foarte naturali, chiar lipsiti de inhibitie cand se
afla in intimitate si in situatii in care simt ca pot avea parte de incredere si caldura.

SFATURI: Odata ce a fost recunoscut si inteles, trecutul poate fi uitat. Renunta la el. Nu mai
insista atat asupra anumitor lucruri. Azi poate fi un nou inceput. Cauta in mod activ bucuria.
Permite-ti tot ceea ce este mai bun.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Intelegator
Curajos

PUNCTE SLABE:
Tulburat
Singuratic
Evazionist
Leu, Douazeci si unu august - Ziua persoanei iesite in evidenta
Persoanele nascute pe data de 21 august lupta impotriva pierderii bataliei pentru a se proteja pe ei insisi
de judecatii lumii. Indivizi foarte interiorizati, ei doresc sa fie lasati in pace, dar rareori isi permit acest
lux. Multi dintre cei nascuti pe 21 august considera ca este normal sa ascunda de ceilalti sentimentele,
gandurile si ideile profunde, cu exceptia celor in care pot avea incredere deplina. Pentru cei care nu sunt
incadrati din punct de vedere profesional, nu este prea confortabil sa fie scosi in evidenta. Totusi, cu cat
incearca sa se ascunda mai mult, cu atat par sa atraga mai mult atentia asupra lor insisi. Astfel, doua forte
opuse sunt in razboi in vietile lor: dorinta de a se ascunde si cerintele lumesti care ii preseaza sa iasa la
lumina.

Uneori, prin infatisarea lor extrem de atletica si prin caracterul lor, nativii zilei de 21 august atrag
involuntar interesul celorlalti. Daca isi pot accepta destinul si isi vor cauta locul potrivit in societate, ei
vor invata eventual sa imparta doar atat cat trebuie din viata lor privata, fara sa cauzeze durere inutila si
stinghereala. De asemenea, ei vor simti mai putin nevoia de a dezvolta o personalitate extroverta
neobisnuita. Cand incearca sa fuga de cerintele lumesti, nativii cauta alinare in relatii extravagante, chiar
bizare. Este posibil ca acest lucru sa fie in detrimentul lor si al familiilor lor.

Daca ar fi persoane mai putin neobisnuite sau mai putin implicate, cu mai putine probleme si cu cariere
mai putin controversate, nativii zilei de 21 august ar simti mai putin conflictul intre aspectele publice si
personale ale vietii lor. Adesea, persoanele nascute pe data de 21 august impresioneaza prin faptul ca sunt
niste indivizi necomunicativi. Intr-adevar, ei nu se remarca ca fiind persoane de care te poti apropia foarte
usor pentru ca rareori fac primul pas. Mai mult, ei nu stau la dispozitia celorlalti pentru a le face pe plac si
par destul de distanti. Adesea, motivul pentru acest comportament este ca ar prefera sa ramana impartiali,
posibil chiar neimplicati. Atitudinea evaziva pe care multi dintre nativii zilei de 21 august o prezinta lumii
ascunde o persoana destul de neobisnuita ale carei idei si personalitate reala, in cazul in care sunt
cunoscute, pot starni admiratia unor persoane mult mai extrovertite.
Persoanele nacute pe 21 august se comporta bine in familie, in mod special femeile nascute astazi. Atat
barbatii, cat si femeile pot fi considerate o piatra de temelie, insa, ei vor ezita sa-si faca simtita prezenta si
sa-si expuna viziunile. Anumite persoane nascute pe 21 august isi pot suprima propriile nevoi de dragul
celorlalti, dar nu vor tolera niciodata ca cineva sa ii forteze sa faca acest lucru. Cei nascuti astazi
dispretuiesc tirania sau linguseala sociala. Greu de inselat, foarte priceputi in ceea ce priveste latura
financiara, ei sunt fara indoiala extrem de darnici daca nu sunt fortati prea tare sa faca acest lucru.

Expresiile sexuale si senzuale sunt importante pentru nativii zilei de 21 august, dar ei trebuie sa se
fereasca de un comportament excesiv pentru ca ei insisi sunt adesea extrem de atractivi si seducatori. In
privinta nevoilor emotionale si spirituale, familia si munca sociala ii ajuta sa isi implineasca scopurile.
SFATURI: Incearca sa impaci toate cerintele tale sociale. Gaseste-ti echilibrul intre viata publica si cea
personala. Fii mult mai increzator, mai deschis. Nu ii mai judeca pe ceilalti atat de repede. Fereste-te de
dorinta de a dovedi ceva tot timpul.
PUNCTE FORTE:
Controlat
Saritor
Protector
PUNCTE SLABE:
Extrem de protector
Distant
Evaziv
Leu, Douazeci si doi august - Ziua experientei condimentate
Indiferent cat de departe ajung in cautarile lor imaginare, fanteziste si creative, persoanele
nascute pe 22 august nu vor pierde niciodata legatura cu baza experientei care a adus laolalta cele
mai comune sarcini si activitati zilnice. Nativii zilei de 22 august nu-si uita radacinile si sunt
extrem de realisti cu privire la propriile lor abilitati. In consecinta, cei nascuti astazi dispretuiesc
pretentiile si mila celor care se expun pe ei insisi sau pe ceilalti la situatii periculoase prin
aroganta si prea multa incredere. Construind pe o baza de cunostinte sigure si vazand cum
functioneaza, nativii zilei de 22 august actioneaza in mod logic, chiar daca actioneaza in plan
fizic sau au de-a face cu concepte abstracte si cunostinte sofisticate.

Nu este surprinzator ca toate tipurile de colectionari sunt nascuti in ziua de 22 august. Cei nascuti
astazi arata adesea o apreciere pronuntata pentru obiectele obisnuite si ochiul lor format
recunoaste frumusetea in articolele practice bine facute pe care ceilalti ar putea sa le treaca cu
vederea.

Majoritatea nativilor zilei de 22 august sunt extrem de rabdatori, nu doresc sa se grabeasca de


frica sa nu strice planurile bine stabilite deja. In general, ei isi proiecteaza viitorul, isi cultiva
aptitudinile, sau invata teorie in particular si apoi, la momentul oportun, actioneaza extrem de
hotarati avand ani buni de pregatire in urma. Adesea, originalitatea manifestata la un nivel
profesional inalt le marcheaza activitatea.

Persoanele nascute pe 22 august sunt neinfricate atunci cand trebuie sa-si duca la bun sfarsit
ideile. Indiferent de masura talentului lor natural, ei il exploateaza la maxim. Rareori sunt gelosi
pe ceilalti in acest sens pentru ca “geniul este un procent inspiratie si nouazeci si noua procente
transpiratie”. Echilibrul nativilor nu va fi afectat de indoielile celorlalti referitoare la abilitatile
lor. In general, raspunsul lor consta in faptul ca vor face o treaba excelenta si vor lasa rezultatele
sa vorbeasca de la sine.

Nativii zilei de 22 august sunt foarte loiali prietenilor, familiei, asociatilor si colaboratorilor.
Totusi, ei pot fi extrem de incapatanati si pot refuza sa fie condusi de sefi si sa fie tratati de sus.
In timp ce afiseaza un exterior sincer, dur si direct, ei vor permite rareori celorlalti sa aiba acces
la latura lor interioara sensibila.

Sa faca descoperiri, sa rezolve mistere si sa dezvaluie secrete sunt aspecte ce se pot adauga
curiozitatii nativilor acestei zile. De asemenea, multi dintre cei nascuti pe 22 august sunt fascinati
de antichitati. Pentru ei istoria este o aventura extrem de incitanta ce abia asteapta sa fie
explorata. Totusi, cand aprofundeaza aceste activitati preferate si lucruri care ii intereseaza, ei
pot risca sa-si neglijeze prietenii si familia.

De asemenea, persoanele nascute pe 22 august trebuie sa se fereasca de tendinta lor de a se


promova intr-o postura atotputernica. In loc sa afiseze un simt al infailibilitatii, este posibil ca ei
sa beneficieze mai mult prin recunoasterea faptului ca au gresit, prin constientizarea erorilor si
examinarea motivatiilor. Nativii mai evoluati ai zilei de 22 august se descurca bine in rolurile de
conducere, dar si de colaboratori, participanti si parteneri pentru ca sunt capabili sa-si modereze
pornirile autoritare.
SFATURI: Ramai deschis sfaturilor si sugestiilor. Nu ii supraincarca pe cei dragi sau pe
asociati. Recunoaste ca ai slabiciuni umane si ceilalti te vor placea mai mult. Nu este cazul sa fii
intotdeauna atat de dur.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Rabdator
Incitant

PUNCTE SLABE:
Increzator
Egoist
Inflexibil
Leu, Douazeci si trei august - Ziua preciziei
Nativii zilei de 23 august se distanteza adesea in viata si astfel par detasati si reci. Datorita
dezinteresului pentru afacerile cotidiene sau preocuparea pentru propriile nevoi si dorinte, ei pot parea
egoisti. In realitate, ei nu sunt egoisti, dar sunt implicati si extrem de preocupati de interesele lor si de
ceea ce vor sa realizeze in viata.

Multi dintre cei nascuti pe 23 august sunt adeptii castigurilor banesti si acumularii de posesiuni materiale.
Totusi, este vorba si de nevoia lor de a-i conduce sau a-i ghida pe cei din jurul lor, fapt ce este mult mai
important pentru ei. Cei nascuti astazi tind sa aiba personalitati compacte, energice, in totalitate
concentrate pe obiectivele lor. Mijloacele de care fac uz pentru a-si realiza obiectivele sunt de cele mai
multe ori directe si deschise. Majoritatea celor care le stau in cale se vor retrage, dar binenteles ca nu toti.
Astfel, nativii zilei de 23 august pot starni antagonism puternic.

Acest lucru nu inseamna, totusi, ca cei nascuti astazi sunt neaparat personalitati extrovertite. Din contra,
ei prefera sa fie lasati in pace, sa-ti vada de munca si de proicetele lor in cea mai mare parte a timpului.
Desi in relatiile interpersonale si in cadrul serviciului solicita autonomie, ei vor fi agresivi in indeplinirea
nevoilor lor. Atitudinea pe care o afiseaza in general este: sa traiasca si sa lase si pe altii sa traiasca, atata
timp cat ei insisi nu sunt deranjati.

Nativii zilei de 23 august sunt adesea inzestrati cu aptitudini tehnice. Ei sunt dornici sa descopere cum
functioneaza lucrurile, sunt de cele mai multe ori foarte indemanatici in treburile de pe langa casa si, in
general, isi vor pune amprenta pe astfel de lucruri si vor prelua comanda in profesia pe care si-au ales-o.
Ei sunt capabili sa-si concentreze puterile mentale incisive asupra lumii materiale in care sunt implicati.
Totusi, ei au tendinta de a fi mai degraba posesivi, atat in ceea ce priveste obiectele, cat si oamenii. Ei
trebuie sa invete sa fie mai putin autoritari. Nevoile lor de a-si exprima blandetea si dragostea gasesc o
iesire in actele altruiste, mai ales ca le place sa fie saritori in majoritatea situatiilor.

Nativii zilei de 23 august sunt inzestrati o energie impresionanta si cu un remarcabil simt combativ.
Rareori ei se vor da la o parte de la confruntari. Adesea, nativii se considera aparatori ai persoanelor slabe
si dezavantajate, dar nu trebuie sa abordeze cu prea mult entuziasm un astfel de comportament protector.
Este esential ca cei nascuti pe 23 august sa invete sa controleze si sa isi directioneze in mod constructiv
energiile, in speranta ca acest lucru se va intampla in perioada adolescentei. Este posibil ca pornirile lor
extrem de competitive si agresive sa poata fi inlocuite cu activitati sportive si exercitii fizice de toate
tipurile. O atractie pentru agitatie ii poate face pe nativii zilei de 23 august sa se asocieze cu persoane
interesante, fie ca este vorba de spirite libere ce scot la iveala latura lor salbatica sau indivizi solizi cu care
sa isi poata petrece timpul relaxandu-se.

SFATURI: Incearca sa ramai sensibil la sentimentele celorlalti dar, mult mai important, fii in tema cu
propriile tale nevoi, la un nivel mai profund. Tine pornirile agresive sub control in timp ce ramai lipsit de
inhibitii. Fa un efort sustinut sa oferi neconditionat. Nu te mai pierde in activitati materiale.

PUNCTE FORTE:
Intens
Echilibrat
Tehnic
PUNCTE SLABE: Implicat - Detasat - Blocat emotional
Fecioara, Douazeci si patru august - Ziua examinarii temeinice
Cei nascuti pe 24 august au o dorinta arzatoare de a deslusi misterele ce ii intereseaza. Zonele
mai intunecate, neintelese si nedeslusite ale cunoasterii umane ii atrag. In calitate de invatacei ai
conditiei umane, cei nascuti astazi isi insusesc adesea cunostinte obiective doar de dragul de a
face acest lucru, fie ca este vorba de planul filozofic sau stiintific, material sau teoretic. Cautarea
lor interminabila pentru a-si insusi cat mai multe informatii si detalii ii poate ajuta sa simta ca au
un rost in viata si sa-si imbogateasca universul. Astfel, ei pot ajunge departe in viata.

Complexitatea indiscutabila vine de la sine pentru nativii zilei de 24 august. Toate tipurile de
puzzle, paradoxurile si ghicitorile sunt punctele lor forte. Ei insisi sunt uneori dificil de urmarit.
Practic, ei pot dispare intr-un labirint al ganduilor, o retea a ideilor complexe. Desi cei nascuti pe
24 august pot fi dificil de urmarit si inteles, ei insisi se simt rareori pierduti.

Din nefericire, adesea persoanele nascute pe 24 august nu sunt constiente de faptul ca, in
realitate, sunt la fel de complecsi ca si cerintele activitatii lor profesionale, domeniile de
investigare sau creatie. In general, ei se considera simpli si directi. Acest lucru poate crea
probleme pentru cei implicati din punct de vedere emotional. Membrii familiei, prietenii sau
iubitii pot simti adesea ca nu inteleg motivatiile lor, emotiile si nevoile reale. Cand sunt acuzati
de obstructionare, complicand o problema sau evitand intrebarile, persoanele nascute pe data de
24 august reactioneaza adesea confuz si respingator.

Pentru a descoperi adevarul, nativii zilei de 24 august vor sapa adanc in carti si in caracterul
uman. De asemenea, ei vor face sapaturi si la propriu, in pamant, vor examina padurile, vor
cerceta cerul si vor investiga adancimile marilor, pentru a explora minunile naturii. In vacante,
majoritatea persoanelor nascute pe 24 august agreeaza foarte mult sa exploreze ceva in totalitate
nou pentru ei. Activitatile lor preferate si posibil carierele lor reflecta dorinta de a descoperi.

Nativii zilei de 24 august pot deveni parinti foarte buni, intotdeauna demonstrand un mare interes
fata de dezvoltarea copiilor lor. Totusi, ei trebuie sa faca un efort pentru a permite fiecaruia sa
aiba coltisorul lor privat si spatiul de care toti avem nevoie. Acest lucru inseamna ca ei trebuie
sa-si mai tempereze tendintele de a supra-analiza comportamentul copiilor lor si chiar de a
exagera cu organizarea vietilor lor. Nativii zilei de 24 august ar face bine sa-si simplifice
propriile vieti cat mai mult posibil. Ei trebuie sa evite multe dintre elementele complexitatii lor.
De asemenea, trebuie sa faca un efort pentru a diminua interferentele din viata lor. Relatiile lor se
vor imbunatatii simtitor daca isi vor aduce aminte ca, uneori, sa ii lase pe prieteni si pe cei dragi
sa-si vada de treburile lor.

SFATURI: Nu mai face din tantar armasar. Ocazional permite lucrurilor sa isi urmeze propriul
curs. Observatiile tale nu sunt intotdeauna apreciate. Urmeaza-ti inima mult mai des, dar respecta
si dorintele altora.

PUNCTE FORTE:
Observator
Investigator
Temeinic
PUNCTE SLABE:
Superanalitic
Agitat
Obscur
Fecioara, Douazeci si cinci august - Ziua extrovertitului mandru
Persoanele nascute pe data de 25 august simt nevoia imperioasa de a se face remarcate, atat in
public cat si in particular. Cei nascuti in aceasta zi sunt capabili sa pastreze foarte mult timp un
secret doar pentru placerea de a-l deconspira mai tarziu in public. Cei mai multi dintre nativii
acestei zile sunt exibitionisti in adevaratul sens al cuvantului. Cu toate acestea, daca este necesar,
ei pot juca cu usurinta rolul unei persoane care tine foarte mult la intimitatea ei.

In general, nativii zilei de 25 august sunt binecuvantati cu minti active si cu o inteligenta


remarcabila. In ciuda acestui fapt, ei sunt foarte preocupati de latura fizica, chiar surprinzator de
deschisi din punct de vedere emotional si sexual. Persoanele nascute in aceasta zi nu se tem sa isi
exprime dorintele in cel mai dramatic mod posibil. In special femeile nascute pe data de 25
august adopta aceasta atitudine. Daca se simt atrase de un barbat, nu vor ascunde si nu vor nega
niciodata acest lucru. Atat femeile cat si barbatii stiu cum sa isi foloseasca atuurile pentru a
cuceri pe cineva. Vor face acest lucru cu ajutorul inteligentei, frumusetii sau cu ajutorul
personalitatii.

Unii dintre cei nascuti in aceasta zi au un complex de inferioritate ascuns. Acest complex apare
din cauza unor probleme legate de educatia intelectuala sau sociala de care au avut parte in
trecut. Ei vor exagera in privinta atractivitatii si puterilor lor pentru a-si ascunde in acest fel
deficitul imaginar din planul intelectual. Din acest motiv, nu este surprinzator ca in aceasta zi
sunt nascute multe prostituate si multi gigolo.

De fapt, marea putere a nativilor zilei de 25 august sta in inteligenta lor. Cu cat realizeaza mai
repede acest lucru, cu atat mai bine. Ar trebui sa renunte la preocuparile legate de fizic in
favoarea celor legate de intelect. Astfel, vor reusi sa faca o alegere realista a carierei si sa-si
formeze o impresie mai buna despre ei insisi. Conflictul dintre partea fizica si cea psihica este o
problema care ii va preocupa in mod constant pe cei nascuti in aceasta zi. De exemplu, manifesta
dorinta puternica de a fi admirati atat pentru atributele fizice cat si pentru cele intelectuale. Acest
tip de admiratie este foarte greu de castigat din cauza prejudecatilor societatii. Este cunoscut
faptul ca un om frumos nu este considerat si destept si viceversa.

Persoanele nascute pe 25 august sunt capabile sa isi foloseasca farmecul pentru a atrage
admiratia celorlalti. Cu toate acestea, nativii ar trebui sa aiba mai multa consideratie fata de ei
insisi. De asemenea, daca isi doresc sa evolueze, ei nu ar trebui sa mai depinda atat de mult de
aprobarea celorlalti. Daca nu vor incerca sa faca acest lucru, este posibil sa aiba parte de povesti
nesfarsite de dragoste, de relatii instabile si de tot felul de probleme emotionale.

Persoanele nascute pe 25 august ar trebui sa isi descopere talentele, sa le cultive si sa aiba curajul
sa le foloseasca. Pentru acesti nativi, a se indragosti pare a fi ceva autodistructiv. Din acest
motiv, ar trebui sa invete din experienta si sa nu-si mai faca iluzii false.
SFATURI: Esti un om valoros. Nu mai depune atatea eforturi pentru a cuceri si atrage aprobarea
celorlalti. Incearca sa te cunosti mai bine. Daca nu esti multumit de tine, ia masuri in aceasta
privinta.

PUNCTE FORTE:
Extravagant
Sexi
Energic

PUNCTE SLABE:
Cu prea multe nevoi
Nesigur
Fecioara, Douazeci si sase august - Ziua partenerului sustinator
Persoanele nascute pe data de 26 august isi asuma foarte rar rolul cel mai important in cadrul
unei afaceri sau in cadrul familiei. In general, prefera sa lucreze in echipa si sa urmareasca
implinirea unui tel comun. Deseori, multi dintre nativii acestei zile sunt legati, din punct de
vedere emotional, de un individ mai puternic si mai influent, de un prieten sau coleg care stie sa
castige atentia. Din acest motiv, cei nascuti in aceasta zi trebuie sa se lupte pentru a le fi
recunoscute calitatile. Ei isi cunosc adevarata valoare, dar este mai greu pentru ceilalti sa
recunoasca acest lucru. Daca nativii acestei zile se vor multumi cu rolul de sustinator sau daca
vor astepta momentul potrivit pentru a deveni lideri, vor fi foarte fericiti si multumiti de ei insisi.
In caz contrar, nativii vor deveni frustrati si lipsiti de productivitate.

In cazul in care lucreaza singuri, nativii zilei de 26 august pot parea singuratici si izolati. Este
adevarat ca unele dintre persoanele nascute in aceasta zi sunt dominate de sentimente de
autocompatimire. Din aceasta cauza, vor deveni hipersenibili la orice forma de negativism sau de
respingere. In orice caz, acesti oameni singuratici au o vointa puternica. Ei vor continua sa
mearga pe drumul pe care l-au ales, indiferent daca vor avea sau nu ceva de castigat. Vor merge
inainte, se vor lupta si vor infrunta greutatile fara a se plange.

In general, cei nascuti in aceasta zi sunt parinti extraordinari. Ei inteleg foarte bine necesitatea de
a ordona si organiza viata copiilor. Nativii care nu au prea multa ambitie vor fi mai relaxati in
ceea ce priveste pretentiile pe care le au de la copiii lor. Se poate intampla ca persoanele nascute
pe 26 august sa nu fie talentate sau sa nu aiba parte de recunoasterea meritelor pe plan
profesional. In acest caz, trebuie sa evite sa isi impovareze copiii cu visurile lor si sa ii forteze pe
acestia sa le indeplineasca.

Multi dintre nativii acestei zile prefera sa lucreze in spatele scenei. Uneori, ei vor fi forta ascunsa
ce mobilizeaza un grup cunoscut. In afara faptului ca sunt jucatori de echipa, cei nascuti in
aceasta zi se bucura atunci cand raman anonimi si neobservati. Persoanele nascute pe data de 26
august considera ca in loc sa se lupte pentru a obtine atentia celorlalti este mai bine sa profite de
libertatea de a lucra singuri si fara a fi intrerupti de altcineva. Asemenea oameni devotati
valoreaza greutatea lor in aur pentru familie sau pentru afacerile in care sunt implicati.

Mai devreme sau mai tarziu, nativii acestei zile isi vor schimba modul de a privi lucrurile. Atunci
cand vor ajunge in jurul varstei de 50-60 de ani, isi vor pune in mod frecvent intrebari de genul
„Eu ce am de castigat?” sau „Ce am facut cu viata mea?”. Atunci cand vor ajunge in aceasta
situatie vor fi capabili sa renunte la altruismul care ii caracteriza si se vor orienta spre un drum
total diferit. Persoanele nascute pe 26 august se vor simti indreptatite sa profite de aceasta noua
viziune asupra vietii si nu se vor invinovati pentru aceasta schimbare radicala a atitudinii.
Oricum, pentru cei din jurul lor aceasta schimbare poate fi socanta.

SFATURI: Uneori nu este bine sa fii prea tolerant. Invata sa lupti pentru tine insuti. Fii mai
hotarat, mai ales atunci cand iti ceri drepturile si rasplata muncii tale. Nu ii lasa pe altii sa
traiasca in locul tau. Incearca sa iei singur decizii.

PUNCTE FORTE:
Stapanit
Tolerant
Cooperant

PUNCTE SLABE:
Pasiv
Represiv
Se sacrifica prea usor pentru altii
Fecioara, Douazeci si sapte august - Ziua idealurilor sociale
Indiferent de statutul pe care il au, persoanele nascute pe 27 august au tendinta de a se
identifica cu omul comun, asuprit si umilit. Constientizeaza indurerati ca lumea este plina de
nedreptati. Din aceasta cauza, sunt preocupati in mod constant de felul in care ar putea fi
imbunatatita viata de zi cu zi. Idealurile lor in viata pot fi lipsite de egoism. Cu toate acestea,
nativii sunt foarte interesati sa castige admiratia si chiar adulatia celor pe care ii protejeaza sau ii
apara.

Persoanele nascute pe data de 27 august au o tipologie destul de variata. Unii dintre nativii zilei
sunt intelectuali sau idealisti, oameni care isi pretuiesc in mod deosebit principiile. Altii sunt
pragmatici, indivizi a caror atentie este atrasa de evenimentele vietii cotidiene si de impactul pe
care il au aceste evenimente. Ambele tipuri de persoane sunt preocupate de nevoile materiale si
spirituale ale omului. De asemenea, ambele tipuri de nativi pot avea aceeasi mare problema.
Fiind confruntati in mod frecvent cu greutatile vietii, cei nascuti in aceasta zi se pot simti frustati
sau pot deveni negativisti.

Multi dintre cei nascuti in aceasta zi considera ca sunt indispensabili pentru familia sau pentru
grupul social din care fac parte. De asemenea, ei cred ca stiu ce este cel mai bine pentru cei din
jurul lor. Intr-adevar, nativii nu pot suporta ideea ca lucrurile pot merge bine fara interventia lor.
Cei mai evoluati dintre indivizii nascuti in aceasta zi isi vor dezvolta treptat capacitatea de a
darui neconditionat. Acestia vor cere foarte putin in schimbul ajutorului lor.

Persoanele nascute pe data de 27 august sunt atat de legate de viata in societate incat vor avea
rareori succes daca vor incerca sa isi cladeasca o cariera izolata, sa aiba multa putere si sa
acumuleze o mare avere. De obicei, puterea excesiva ii conduce pe cei nascuti in aceasta zi la
caderi nervoase si la zadarnicirea planurilor. Este important pentru nativii acestei zile sa realizeze
ca viata lor este in stransa legatura cu cea a semenilor lor. Cu cat vor realiza acest lucru mai
curand, cu atat mai repede vor reusi sa isi valorifice talentele sociale.

Exista unii nativi care sunt confruntati inca din tinerete cu realitatile dure ale vietii. Acestia isi
vor suprima treptat sau chiar isi vor elimina latura idealista. Intr-adevar, nimeni nu va putea
spune despre aceste persoane ca sunt idealiste. O asemenea persoana nu isi va face niciodata
iluzii despre bunatatea oamenilor. Opinia despre oameni va fi destul de cinica. Cei nascuti in
aceasta zi considera ca fiecare om ar trebui sa isi poarte singur de grija. Cu toate acestea, ei vor
contribui la imbunatatirea vietii celor din jur.

Persoanele nascute in aceasta zi promit foarte mult din punct de vedere al evolutiei spiritulale si
al maturizarii. In aceeasi masura, insa, nativii pot cadea in ispita tentatiilor egoiste. Alegerea
drumului corect depinde numai de ei. Nativii acestei zile sunt predispusi la depresii si
negativism. Ei se vor autointitula realisti, dar de fapt sunt doar pesimisti. Ei isi vor oferi foarte
usor ajutorul atunci cand familia sau prietenii vor avea nevoie de el. Cei nascuti pe data de 27
august ar trebui sa devina constienti de propriul potential si sa-l puna cat mai repede in valoare.
Cea mai buna metoda de a-si valorifica calitatile este sa lucreze intr-un grup social sau intr-o
institutie care se ocupa cu imbunatatirea societatii.
SFATURI: Nu te cufunda in probleme personale. Daca nu ii ajuti pe ceilalti, ar fi cazul sa incepi
sa faci acest lucru. Energia pe care o vei acumula prin eforturile pe acest plan iti va fi de mare
ajutor. Astfel, iti vei gasi mai usor drumul in viata si nu vei mai fi atat de stresat. Nu permite
idealurilor fixiste sa iti umbreasca gandirea si creativitatea.

PUNCTE FORTE:
Constient de realitatile sociale
Grijuliu
Idealist

PUNCTE SLABE:
Prea implicat
Depresiv
Predispus la stres
Fecioara, Douazeci si opt august - Ziua limbajului
Persoanele nascute pe 28 august sunt experte in utilizarea limbajului si a tehnicii. In mod
normal, cuvantul „limbaj” se refera la folosirea cuvintelor scrise sau vorbite. Intr-adevar, nativii
sunt foarte priceputi in aceasta privinta. Totusi, folosind acest cuvant intr-un sens mai larg, ne
putem referi la limbajul meseriei, la existenta unei anumite usurinte de a folosi o anumita
tehnica. In mod frecvent, nativii care nu vorbesc prea mult stapanesc foarte bine datele tehnice
ale meseriei pe care o au. Ei sunt preocupati de ceea ce fac pana la cel mai mic detaliu. In plus,
cei nascuti in aceasta zi sunt foarte convingatori. Ei stiu cum sa ii faca pe cei din jurul lor sa se
gandeasca la un anume lucru, sa il admire si poate chiar sa fie de acord cu el.

Nativii zilei de 28 august sunt foarte buni negociatori. Pe langa faptul ca sunt adeptii discutiilor,
ei stiu cum sa manipuleze anumite concepte. Argumentele lor pot fi comparate cu un sistem
invulnerabil si, din aceasta cauza, pot fi foarte greu combatute. De obicei, cei nascuti in aceasta
zi evita pe cat posibil folosirea unui limbaj elevat sau prea tehnic. Cei nascuti in aceasta zi
considera ca aptitudinile tehnice sunt nefolositoare daca nu sunt puse in slujba unei idei sau a
unui plan pe care ei il considera interesant. Asadar, nativii isi propun sa isi foloseasca talentele
retorice pentru a-si face cunoscute ideile si pentru a-i convinge pe cei din jur de calitatea acestor
idei.

Persoanele nascute pe data de 28 august pot fi foarte convingatoare. Ele ii vor cuceri pe ceilalti
cu ajutorul unor idei si cunostinte vaste si foarte sigure. De asemenea, nativii pot retrage ceea ce
au spus cu ajutorul unor argumente solide. De cele mai multe ori, cei nascuti in aceasta zi sunt
atat de convinsi ca ceea ce spun si gandesc ei este cel mai bine, incat neglijeaza nevoile si
dorintele auditoriului. Astfel, familia, prietenii si publicul s-ar putea sa fie de acord cu ceea ce
spun nativii. Insa, vor face acest lucru doar in momentul discutiei pentru ca stiu ca, mai tarziu,
nativii s-ar putea sa isi schimbe parerea sau chiar sa uite ceea ce au spus.

Exista persoane nascute pe data de 28 august care nu sunt constiente de puterea lor intelectuala.
Acest lucru se datoreaza alegerii premature sau gresite a carierei. Cu ajutorul studiului si lecturii,
nativii ar putea sa isi puna in valoare talentul legat de folosirea limbajului si a ideilor. Multi
dintre cei nascuti in aceasta zi au o atractie deosebita pentru limbile straine.

Nativii acestei zile au un succes deosebit in calitate de consilieri, preoti, asistenti sociali,
politicieni si in alte meserii asemanatoare cu acestea. In aceasta situatie, este normal ca familia si
prietenii sa le ceara sfaturi. Pentru persoanele nascute pe 28 august, responsabilitatile sociale si
familiale sunt foarte importante. Din aceasta cauza, ar trebui sa fie foarte atenti atunci cand ofera
sfaturi pentru ca acestea ar putea influenta vietile celorlalti. Pe de cealalta parte, cei nascuti in
aceasta zi pot fi indivizi lipsiti de scrupule. Vor fi foarte priceputi atunci cand va trebui sa minta,
sa insele sau sa se prefaca. Deci, pot fi foarte convingatori si in mod distructiv.

Este important ca nativii zilei de 28 august sa aplice si ei sfaturile pe care le ofera altora. Ei
trebuie sa fie atenti sa nu devina puritani. Nu trebuie sa condamne orice fel de distractie si
placere din cauza unui sistem de valori rigid si intolerant. Persoanele nascute in aceasta zi ar
trebui sa invete sa fie mai flexibile si mai receptive la sentimentele celorlalti.
SFATURI: Nu mai fii atat de sigur ca ceea ce spui si crezi tu este singurul raspuns bun si corect.
Invata sa asculti si alte puncte de vedere. Incearca sa nu ii sufoci pe cei din jurul tau cu explicatii
si cu exemple. Nu pierde din vedere imaginea de ansamblu. Incearca sa alegi drumul bun si sa il
urmezi.

PUNCTE FORTE:
Convingator
Intelectual
Distins

PUNCTE SLABE:
Inflexibil
Puritan
Intolerant
Fecioara, Douazeci si noua august - Ziua activitatii organizate
Persoanele nascute pe data de 29 august urasc haosul si dezordinea mai mult decat orice. Ele
vor cauta ca tot ceea ce fac sa fie clar si foarte bine structurat. Acest lucru nu inseamna in nici un
caz ca aceste persoane sunt rigide sau plictisitoare. Dimpotriva, nativii sunt foarte atrasi de
actiune. Sunt animati de o puternica energie pe care o folosesc intr-un mod organizat si ordonat.

Nativii zilei de 29 august improvizeaza cu usurinta si gasesc solutii noi si inspirate pentru
rezolvarea problemelor. Ei gandesc si actioneaza pozitiv. Intotdeauna, nativii vor cauta solutia
cea mai eficienta, cea mai eleganta si cea mai potrivita.

Nativii acestei zile nu isi stapanesc foarte bine sentimentele. Sunt persoane emotionale, care
rareori isi pot pastra ordine in viata sentimentala. Vor incerca in mod constant sa isi separe viata
publica (care este de cele mai multe ori plina de succes) de viata intima (care este deseori plina
de evenimente nedorite). Cu toate acestea, vor pierde in mod inevitabil controlul asupra
sentimentelor. Daca ajung in aceasta situatie, nativii vor avea parte de tot felul de necazuri. S-ar
putea spune ca persoanele nascute pe 29 august ar trebui sa se concentreze asupra muncii si sa
renunte la viata privata. Totusi, nativii simt nevoia imperioasa de a primi afectiune din partea
familiei, a prietenilor sau a colegilor. Nefiind persoane prea sociabile, cei nascuti in aceasta zi ar
trebui sa incerce sa isi exprime dragostea fata de cei dragi intr-un mod mai intim. La un moment
dat, in viata lor va aparea un conflict. Nativii vor fi prinsi intre munca lor si nevoia de a se
implini in plan personal.

Cei care sunt casatoriti cu o persoana nascuta pe data de 29 august pot avea probleme sau se vor
simti singuri si neglijati. Cei care incearca sa ii impresioneze pe plan emotional pe nativi pot
intampina multe greutati. Persoanele nascute pe data de 29 august sunt foarte preocupate de
latura fizica a vietii. Pentru ele este foarte importanta viata sexuala si orice alta forma fizica de
expresie. Datorita mobilitatii emotive sunt parteneri foarte interesanti. Din pacate nu sunt demni
de incredere.

Uneori, unele persoane nascute pe 29 august nu fac fata foarte bine dificultatilor vietii. Acesti
nativi sunt predispusi sa caute refugiul in alcool sau in droguri. Alti nativi ai acestei zile se
refugiaza in hobby-uri bizare si fanteziste. De asemenea, se pot alatura unor oameni ciudati
pentru ca astfel sa isi poata elibera frustrarile. Prinsi la mijloc intre dorintele manifestate pe plan
social si cele din plan personal, nativii zilei de 29 august vor alege sa mearga pe un al treilea
drum. Aceasta a treia solutie va ajunge sa joace un rol foarte important in viata lor. In cele din
urma, calea aleasa ii va conduce spre tragedie si dezastru. Este posibil ca, intr-un final, nativii sa
reuseasca sa impace cele doua laturi ale vietii. Daca vor reusi sa isi satisfaca dorintele intime, dar
si pe cele publice intr-un mod creativ, cei nascuti in aceasta zi vor fi oameni fericiti si plini de
succes. In cazul lor, improvizatia si adaptabilitatea sunt cheile reusitei.

SFATURI: Destinde-te. Invata sa te cunosti si sa te placi. Incearca sa faci mai usor tranzitia de la
viata privata la cea publica. Evita sa iti impui lucruri imposibile. Mergi mai des in vacanta cu cei
pe care ii iubesti.

PUNCTE FORTE:
Adaptabil
Inventiv
Organizat

PUNCTE SLABE:
Cu prea multe nevoi
Instabil
Evazionist
Fecioara, Treizeci august - Ziua hotararii
Persoanele nascute pe 30 august sunt foarte puternice si stiu sa-si foloseasca punctele forte.
Sunt foarte pricepute in manuirea banilor si le place sa lucreze in domenii legate de finante. Sunt
extrem de mandre de rezultatele pe care le obtin atunci cand se ocupa de managementul
fondurilor personale, ale familiei sau ale companiei. Indiferent de domeniul in care activeaza,
nativii vor cauta sa obtina rezultate concrete prin munca lor. Ei prefera sa nu se aventureze in
domeniile speculative sau nerealiste. In general, caminul unei persoane nascute pe 30 august este
confortabil si atent organizat astfe incat sa satisfaca cat mai multe necesitati si dorinte materiale.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile au foarte mare incredere in puterea lor de a infrunta
aproape orice situatie, dar uneori exagereaza in aceasta privinta. Persoanele nascute pe data de 30
august ii impresioneaza pe cei din jurul lor prin stabilitatea de care dau dovada. Din aceasta
cauza, multi oameni vor deveni dependenti de ei, ceea ce se dovedeste apasator. Chiar daca sunt
capabili sa isi asume mari responsabilitati, nativii acestei zile au si ei o limita. Simt nevoia de a
se detasa de cei care sunt dependenti de ei, insa se vor simti vinovati atunci cand vor face acest
lucru. Asadar, desi cei nascuti in aceasta zi se simt flatati de faptul ca multe persoane depind de
ei, in cele din urma vor sfarsi prin a regreta ca au incurajat acest lucru. Daca nativii zilei de 30
august reusesc sa realizeze care este modul optim de a actiona si implicatiile pe care le au faptele
lor, vor face un pas important in evolutia personala.

Marea incredere si consideratie pe care o au nativii fata de ei insisi nu are un impact pozitiv
asupra copiilor si colegilor. Cei care traiesc alaturi de un nativ al acestei zile se vor simti aproape
tot timpul in inferioritate. Acest lucru se va intampla mai ales in plan material. Existenta unui
parinte nascut in aceasta zi se poate dovedi sufocanta pentru copii. In principal datorita atitudinii
organizatorice pe care o au acesti parinti, copiii pot deveni foarte nehotarati. Nativii acestei zile
ar trebui sa le atribuie copiilor lor responsabilitati fara a exagera. Cei nascuti in aceasta zi ar
trebui sa ii invete pe copii si pe prieteni cum sa-si foloseasca aptitudinile, cum sa le
imbunatateasca si cum sa aiba incredere in propriile forte. Deseori, persoanele nascute pe data de
30 august isi doresc sa impuna reguli stricte in ceea ce priveste propria casa si organizarea ei. Ele
ar trebui sa lupte impotriva tendintei de a fi prea autoritari, inflexibili, intoleranti si nedrepti.

Din cand in cand, persoanele nascute pe data de 30 august pot fi acuzate ca sunt prea preocupate
de partea materiala a lucrurilor. Nativii nu simt nevoia de a detine ceva, de a fi proprietari. De
fapt, ei cauta sa isi faca ordine in gandire si sa isi organizeze modul de lucru. Chiar si nativii care
nu sunt preocupati de partea materiala a lucrurilor se dovedesc a fi foarte buni organizatori. Vor
sti cum sa directioneze aproape orice activitate, incepand cu treburile casnice si terminand cu
proiectele de amploare. Acesti indivizi pragmatici sunt persoanele potrivite atunci cand se
urmareste realizarea efectiva a unor idealuri.

SFATURI: Incearca sa nu ii mai faci pe cei din jurul tau sa depinda de tine. Invata-i pe copiii tai
sa fie mandri de ei insisi. Fii mai flexibil in privinta regulilor. Nu te mai simti responsabil de
rezolvarea oricarei probleme. Cultiva-ti latura spirituala. Priveste dincolo de latura materiala a
lucrurilor.

PUNCTE FORTE:
Importante apitudini financiare
Organizat
Demn de incredere

PUNCTE SLABE:
Autoritar
Inflexibil
Fecioara, Treizeci si unu august - Ziua aparitiei publice
Persoanele nascute pe 31 august sunt preocupate sa fie in atentia publica sau sa ii ajute pe altii
sa isi gaseasca rolul in societate. Acesti nativi sunt genul de persoane preocupate de problemele
altora, fara a avea legatura directa cu aceste probleme. Sunt atrasi in mod inevitabil de
problemele cotidiene si sunt preocupati sa ii sustina pe ceilalti, chiar daca o fac in mod tacit. Unii
dintre nativi considera ca este amuzant, chiar distractiv sa fie prezenti atunci cand se intampla
ceva. Cei mai seriosi dintre nativii zilei sunt preocupati de felul in care pot imbunatati soarta
celor din jurul lor (mai ales atunci cand este vorba de copii). Tipul mai amuzant va face orice
pentru a ridica moralul familiei si prietenilor. Cei mai seriosi vor fi interesati in mod deosebit de
felul in care ii pot educa pe ceilalti. Vor face acest lucru prin exemplu propriu, promovandu-si in
mod activ principiile si cunostintele. Indiferent de felul in care se exprima pe plan social, nativii
lucreaza deseori in folosul semenilor lor. Vor incerca sa imbunatateasca starea generala a
lucrurilor prin eforturi proprii.

In general, persoanele nascute pe data de 31 august stiu cum sa ii sensibilizeze pe cei din jurul
lor in legatura cu un anumit subiect. Din punct de vedere psihologic, sunt capabili sa inteleaga,
sa influenteze gandurile si starile de spirit ale celorlalti si poate chiar sa convinga in legatura cu
un anumit lucru. Nativii au parte de reusita in aceasta privinta indiferent daca sunt parinti,
profesori, actori sau sefi. Oricum, la un moment dat, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa se
intrebe daca nu au devenit dependenti de atentia primita. Daca au atins acest punct, vor avea
parte de cele mai multe ori de o criza de personalitate. Aceasta criza va avea loc in jurul varstei
de 42 de ani (atunci cand Saturn se va afla in opozitie cu Uranus). Dupa acest moment dificil,
este posibil ca nativii acestei zile sa devina mai interesati de evolutia propriei personalitati. Se
vor orienta mai mult spre ei insisi si vor renunta la o parte din preocuparile sociale.

Nativii zilei de 31 august au un aer foarte atragator si din aceasta cauza sunt placuti de marea
majoritate a oamenilor. Au un farmec puternic care ii atrage in mod invariabil pe cei din jur. Desi
se comporta foarte bine ca membri ai unei echipe, nativii au tendinta de a deveni lideri. O
asemenea pozitie de conducere se potriveste foarte bine cu talentul oraganizatoric al nativilor si
cu usurinta lor de a lua decizii. Pe de alta parte, aceasta pozitie importanta se poate dovedi
stresanta pentru cei nascuti in aceasta zi. In general, ei manifesta aversiune fata de tot ceea ce
este ostentativ.

Atunci cand se confrunta cu oameni pretentiosi si ipocriti, persoanele nascute pe data de 31


august sunt foarte critice. Remarcile si comentariile pe care le fac sunt pline de ironie si chiar de
rautate. In mod sigur, cuvintele lor isi vor atinge tinta. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa invete
sa aiba mai mult tact si sa foloseasca un vocabular mai putin dur.

In general, nativii zilei de 31 august nu intampina greutati atunci cand este vorba de alegerea
drumului in viata. Principala lor atentie va fi indreptata atat spre indeplinirea responsabilitatilor
publice cat si spre satisfacerea propriilor nevoi si dorinte. Nativii vor avea nevoie de un refugiu
pentru a se mentine psihic. Acest refugiu poate fi reprezentat de un loc mai retras, de un hobby
sau de un rol pe care nativii il vor juca in secret. Intr-adevar, lupta pentru a se imparti intre
chestiunile pubilce si cele private poate ocaziona aranjamente interesante in viata nativilor.
SFATURI: Urmeaza-ti instinctul. Incearca sa petreci mai mult timp cu tine insuti. Nu mai cauta
atat de mult atentia si aprobarea celorlalti. Incearca sa gasesti un echilibru intre amuzament si
responsabilitate. Invata sa ii apreciezi pe cei din jurul tau.

PUNCTE FORTE:
Dinamic
Influent
Amuzant

PUNCTE SLABE:
Dependent de societate
Caustic
Fecioara, Intai septembrie - Ziua intelepciunii
Persoanele nascute pe 1 septembrie sunt dure si capabile sa rezolve dificultatile rezervate de
soarta. Ei au tendinta de a fi pragmatici, practici, dar si fermecatori. Ei abordeaza viata intr-o
maniera directa si corecta. Cei nascuti astazi au adesea fantezii spectaculoase, dar demonstreaza
ca sunt inzestrati cu talentul de a le pune in practica. Avantajul lor este ca reusesc sa obtina
succese financiare de pe urma acestor idei.

Nativii zilei de 1 septembrie acorda muncii lor o importanta deosebita. Ei detesta interventiile
celorlalti in ceea ce intreprind sau tentativele de a le investiga eforturile. Sunt, totusi, capabili sa
asculte critici constructive, fiind intotdeauna interesati sa cunoasca modul in care ar putea face
un lucru mult mai bine. Pot fi considerati oarecum perfectionisti si astfel vor fi deschisi
sugestiilor de imbunatatire.

Desi persoanele nascute pe 1 septembrie sunt orientate spre latura intelectuala, latura lor fizica
este de asemenea extrem de bine dezvoltata. In cazul in care nevoile laturii lor fizice nu sunt
indeplinite, atat prin apreciere, cat si prin stimulare, ei vor fi nefericiti si frustrati. Tipi
combatanti, ei sunt intotdeauna pregatiti sa isi demontreze spusele cu fapte. In general, nu vor
pregeta sa intre in lupta. Trebuie sa fie atenti sa nu ii afecteze prin atacurile lor prea directe pe cei
prea sensibili. Nativii zilei de 1 septembrie sunt atat de convinsi de nevoia unei persoane de a se
apara incat ei isi vor incuraja copiii sau pe cei dragi sa invete arte martiale sau alte forme de
auto-aparare. In fiecare aspect al vietii lor, nativii zilei de 1 septembrie vor cauta o uniune a
intelectului cu latura fizica. Daca, de exemplu, planuiesc o petrecere sau un picnic, le place sa isi
suflece manecile si sa se apuce ei insisi de gatit sau de curatenie. Daca in cadrul activitatii
profesionale le vine o idee sau descopera un sistem aparte, nu vor fi fericiti pana ce nu il vor
implementa si chiar mentine in functiune.

Satisfactia sexuala este importanta pentru nativii zilei de 1 septembrie, dar au nevoie de parteneri
a caror minte sa fie cel putin la fel de interesanta ca si corpul acestora. Persoanele nascute pe
data de 1 septembrie trebuie sa invete sa accepte faptul ca nu toti gandesc la fel ca ei in anumite
privinte. Exista si nativi care vor considera ca este mult mai confortabil sa pastrezi o distictie
clara intre activitatile intelectuale si cele fizice. Aceasta diferenta poate cauza neintelegeri cu
parteneri lor in dragoste. In plus, nativii zilei de 1 septembrie trebuie sa invete sa fie mai putin
implicati in carierele lor si sa nu se rezume doar la vacante cand este vorba de distractie.

Cei nascuti astazi vor avea de infruntat multe conflicte. Ei sunt niste supravietuitori, dar, asemeni
tuturor, au anumite limite. In unele cazuri, nu trebuie sa-si forteze norocul ci mai degraba sa se
multumeasca cu ceea ce au, sa accepte inclusiv pierderile si sa stie sa se opreasca la momentul
oportun. Deoarece tendinta lor de a nu renunta niciodata este destul de puternica, vor fi nevoiti sa
invete aceasta lectie in conditii mai putin prielnice.

SFATURI: Invata sa renunti si sa te retragi la momentul potrivit sau chiar sa te feresti de


anumite lucruri. Este posibil sa nu fii atat de puternic pe cat te consideri. Fii retinut atunci cand
dai sfaturi. Incearca sa nu pari excesiv de serios si sobru. Cerceteaza permanent si invata de la
altii.

PUNCTE FORTE:
Constiincios
Fizic
Neinfricat

PUNCTE SLABE:
Insistent
Neinduplecat
Decis
Fecioara, Doi septembrie - Ziua atitudinii profesioniste
Nativii zilei de 2 septembrie nu sunt impunatori sau prezentabili. Ei urasc ipocrizia si
dispretuiesc orice fel de pretentii. Rareori vor cauta scuze pentru munca sau comportamentul lor.
De asemenea, au putin timp la dispozitie pentru a demonstra analitic explicatiile si motivele lor,
preferand sa lase faptele sa vorbeasca de la sine. Nativii zilei de 2 septembrie nu doresc decat sa
isi vada de treaba lor si pot deveni dependenti de munca.

Din nefericire, in cazul unui esec sau a unei caderi nervoase, cei nascuti astazi nu au intotdeauna
resursele interioare necesare pentru a face fata evenimentelor sau pentru a schimba cursul
lucrurilor. De asemenea, au tendinta de a reactiona exploziv cand sunt criticati in mod
nejustificat. In general, datorita acestor slabiciuni ei devin dependenti de un asociat de incredere
sau de un membru al familie a carui opinie o respecta.

Majoritatea nativilor zilei de 2 septembrie prezinta un exterior modest si nu vor renunta la felul
lor de a fi doar pentru a atrage atentia celorlalti. In cazul in care sunt dotati cu anumite talente, in
general, in cariera lor vor alege o cale deja testata, cu un factor de risc scazut. Cei mai
neobisnuiti dintre nativii zilei de 2 septembrie cauta situatii cu un anumit grad de periculozitate
si agitatie. De obicei, insa, prefera sa le genereze ei insisi in loc sa se multumeasca doar cu
experimentarea celor existente.

Viziunea despre lume a nativilor zilei de 2 septembrie tinde spre egalitatea oamenilor in
societate. Cei nascuti astazi pot actiona rapid pentru a apara drepturile unei persoane obisnuite.
Cand isi prezinta opiniile, ei vorbesc pe intelesul tuturor, urmarind sa fie intelesi de catre toti si
evita orice urma de simulare. Nativii sunt impotriva egocentrismului, complicatiilor inutile sau
limbajului prea sofisticat.

Nativii zilei de 2 septembrie afiseaza o mare simpatie pentru cei care au cu adevarat nevoie de
ajutor sau sunt afectati de ghinion sau calamitati. In schimb, din nefericire, ei refuza de multe ori
ajutorul celorlalti chiar daca au nevoie de el. De obicei isi suprima temerile si nesiguranta, iar
acestea se vor acumula si, mai tarziu, vor iesi la iveala prin manifestari neasteptat de
temperamentale.

Persoanele nascute pe data de 2 septembrie sunt destul de pricepute in domeniul finantelor,


administrand in special proprii bani, care de obicei nu sunt prea multi. Orientati spre latura
materiala, multi dintre cei nascuti pe 2 septembrie reprezinta tipul extrem de fizic. Ei sunt intr-o
adevarata armonie cu obiectele si materialele folositoare si frumoase, recunoscandu-le valoarea
si actionand ca atare. In chestiunile sentimentale, persoanele nascute pe 2 septembrie pot fi destul
de speciale atunci cand este vorba de dorintele lor. Ei vor prefera sa nu ajunga la nici un rezultat
decat sa faca compromisuri in privinta asteptarilor lor. Se poate spune ca sunt chiar solicitanti cu
partenerii si iubitii lor, ceea ce poate fi destul de nefast pentru ambele parti.

Indiferent de situatiile aparute in viata lor, nativii zilei de 2 septembrie se vor ghida dupa un cod
al onoarei destul de rigid. Atunci cand se incheie o afacere si si-au dat cuvantul de onoare, nu
exita nici o urma de ezitare, inselaciune sau incalcare a promisiunilor. In acest sens, ei sunt
persoane pe care te poti baza, desi strictetea si lipsa lor de simpatie sau subtilitate ii poate
descumpani uneori pe ceilalti. Ei trebuie sa isi aminteasca sa ramana deschisi, sa se distreze si sa
se bucure de viata.

SFATURI: Invata sa iti echilibrezi sentimentele. Nu te multumi cu locul doi. Daca tu consideri
ca o poti face, nu sta pe ganduri. Totusi, tine cont si de inspiratie. Nu munci doar de dragul de a
munci. Impartaseste afectiunea celorlati.

PUNCTE FORTE:
Corect
Cinstit
Nepretentios

PUNCTE SLABE:
Decis
Temperamental
Exploziv
Fecioara, Trei septembrie - Ziua fluxului special
Persoanele nascute pe data de 3 septembrie nu sunt intotdeauna asa cum par. Adesea, ceilalti
nu reusesc sa le descopere adevarata natura sau adevaratul potential. Cei nascuti astazi pot fi
obligati sa joace diferite roluri in viata lor. Acestea nu sunt intotdeauna dezagreabile, dar nu
reprezinta cu exactitate ceea ce isi doresc ei in realitate. Desi nativii zilei de 3 septembrie sunt in
general multi-talentati, adesea una dintre calitatile lor este apreciata in detrimentul celorlalte.
Frumusetea fizica a nativelor zilei de 3 septembrie este de necontestat. Datorita aspectului lor
placut, celelalte calitati fine ale acestora pot fi mai putin recunoscute. Barbatii nascuti astazi pot
fi intelesi gresit de catre ceilalti si judecati la cea mai mica scapare in cursul carierei lor sau in
cadrul familial. Desi ii impresioneaza pe ceilalti prin firea lor tacuta si prin tactul de care dau
dovada, nici una dintre persoanele care au incercat sa profite de un nativ al zilei de 3 septembrie
nu va uita rezultatul incercarii sale. Cei nascuti astazi sunt inzestrati cu o armura de otel ce ii
izoleaza de toate formele de linguseala si vampirism. Ei par blanzi, chiar foarte fini, dar insista sa
fie tratati in mod onorabil, corect si vor rezista temeinic eforturilor de a-i indeparta pe ceilalti.

Deoarece munca lor are adeasea o natura vizionara, persoanele exceptionale nascute astazi pot fi
foarte avansate pentru varsta lor. Ei trebuie sa inteleaga faptul ca ceilalti ezita uneori sa le aprobe
metodele. Din fericire, multi dintre acesti nativi inzestrati dau dovada de multa rabdare si
incredere in valoarea muncii lor. Astfel, ei sunt bine dotati pentru a indura anii in care nu le sunt
recunoscute meritele, dar in acelati timp vor continua incercarile si eforturile lor sustinute. Calea
lor pentru o ajunge sa-i faca pe ceilalti sa ii accepte poate fi un pic mai domoala. Totusi, reusesc
sa atinga acest obiectiv daca isi acorda putin timp pentru a le explica celorlalti, folosind un
limbaj cat mai simplu, care sunt obiectivele lor si cum intentioneaza sa le puna in practica.

Nativii zilei de 3 septembrie inzestrati cu toate aceste calitati sunt atrasi de actiune si
controversa. Sunt adesea destul de revoltati impotriva sistemelor in care trebuie sa opereze.
Acest lucru se manifesta in special cand se simt neintelesi. Atat optimismul lor exuberant, cat si
natura lor temperamentala trebuie sa fie tinute sub control. Dezvolatarea consistentei emotionale
si vointei mai puternice este esentiala pentru succesul vietii lor.

In ceea ce priveste problemele sentimentale, persoanele nascute pe data de 3 septembrie afiseaza


adesea o atitudine stoica extrem de pronuntata. In acest caz ei se expun la doua pericole. In
primul rand vor da celor apropiati impresia ca nu le pasa de ei, iar in al doilea rand, vor amana sa
ia deciziile necesare atunci cand este momentul potrivit. Prin faptul ca sunt prea permisivi ei se
pot compromite pe ei insisi in legaturi amoroase si pot rata anumite momente importante din
viata lor.

Cea mai mare provocare pentru nativii zilei de 3 septembrie este reprezentata de incercarea de a
fi mult mai deschisi cu ceilalti si de a se confrunta fara frica cu propriile indoieli. Ei ar trebui sa-
si foloseasca codul moral cel mai elevat si simtul dreptatii in folosul apararii celor ce au intr-
adevar nevoie de ajutorul lor si sa nu ia pozitia de aparare atunci cand simt ca sunt bombardati cu
critici. Daca cei nascuti astazi pot descoperi si cultiva ce este mai bun in ei insisi si in mod
diplomatic, dar in acelati timp foarte ferm, vor insista ca lumea sa ia la cunostinta aceste lucruri,
ei vor fi mai capabili sa castige acceptarea eforturilor si ideilor lor fanteziste.
SFATURI: Cauta permanent sa faci ceea ce iti doresti cu adevarat. Dezvolta-ti increderea in tine
si curajul. Nu-ti fie teama sa gresesti. Nu incerca sa cultivi prea mult mister in ceea ce
intreprinzi. Fa-ti timp sa le explici celorlalti metodele si motivele tale.

PUNCTE FORTE:
Extrem de talentat
Sociabil
Rabdator

PUNCTE SLABE:
Tendinta de a amana
Exagerat de stoic
Productiv
Fecioara, Patru septembrie - Ziua fauritorului
Tema dominanta din vietile persoanelor nascute pe 4 septembrie este aceea de a construi.
Indiferent de cariera pe care au ales-o, situatia familiala sau cercul social pe care si l-au creat, ei
sunt preocupati de chestiuni de structura, forma, oraganizare si de asamblare a lucrurilor pentru a
le face productive. Desi multi dintre nativii zilei de 4 septembrie poseda aptitudini tehnice, ei se
vor remarca mai ales in domeniul prognozarii si planificarii. De exemplu, sistemele de
constructie care produc bunuri si furnizeaza servicii sunt punctul lor forte. Pragmatici pana la
extreme, nativii zilei de 4 septembrie considera ca masura reala a metodelor consta in rezultate.

Deoarece inteleg cum functioneaza aceste sisteme, cei nascuti astazi sunt capabili sa critice, sa
analizeze si uneori chiar sa distruga anumite concepte pentru a demonstra cand si unde nu
functioneaza. In plus, persoanele nascute pe data de 4 septembrie pot sugera adesea solutii
practice sau imbunatatiri ce se vor dovedi intr-adevar foarte vizibile. Persoanele mai putin
evoluate nascute pe 4 septembrie care nu doresc sa contribuie la binele societatii pot deveni
infractori sau oameni care stiu sa insele sistemul, deoarece cunostintele lor referitoare la
functionarea acestor sisteme sunt in general destul de temeinice.

Nativii zilei de 4 septembrie adopta de obicei varianta cea mai de durata atunci cand intreprind
ceva pentru ca sunt mult mai preocupati de eficienta. In cazul unei activitati profesionale in
cadrul careia vor furniza produse sau servicii, ei ii vor asigura pe clienti ca marfa lor merita toti
banii. Pentru ei este destul de important ca viata sa fie prospera si plina de succes deoarece
considera ca o intreprindere care functioneaza in pierdere este un adevarat dezastru.
Desigur, nu toti nativii zilei de 4 septembrie sunt implicati in construirea structurilor sau
entitatilor tangibile. Totusi, majoritatea persoanelor nascute astazi vor avea tendinta de a
acumula sau cultiva ceva in cadrul locului de munca. Daca nativii zilei de 4 septembrie isi
construiesc o cariera, o reputatie sau o “dinastie” in familie, stabilesc aceste lucruri incet,
actionand cu grija si construind totul pas cu pas.

Cei nascuti astazi considera ca cei mai in varsta trebuie sa se retraga pentru a face loc generatiei
tinere. Daca sunt pusi fata in fata cu o structura bazata pe o fundatie mai putin trainica, in
general, impulsul lor este sa-l distruga si sa il cladeasca din nou, nu doar sa carpeasca si sa
repare. Este posibil ca ceilalti sa nu le inteleaga atitudinea, preferand sa lase lucrurile asa cum
sunt, indiferent cat de depreciate ar fi. Dar gurile rele, prietenii rai, casatoriile nereusite, cladirile
prost facute, ideile proaste, chiar masinile defecte vor avea aceeasi soarta in mainile unui nativ al
zilei de 4 septembrie. Intr-adevar cei nascuti in aceasta zi sunt nemilosi cand taie de la radacina
ceea ce considera nesanatos pentru intregul organism, chiar daca acel organism este reprezentat
de un obiect, un corp omenesc, o familie sau o companie.

SFATURI: Incearca sa iti pui cunostintele in slujba unor chestiuni morale. Urmeaza-ti dorinta
de a actiona, dar nu-ti neglija nevoile. Fii mai putin pretentios, insa mentine-ti standardele la un
nivel inalt.

PUNCTE FORTE:
Metodic
Capabil
Constructiv
PUNCTE SLABE:
Inflexibil
Exigent
Exagerat de precis
Fecioara, Cinci septembrie - Ziua regatului imaginar
Celor nascuti pe 5 septembrie le place sa-si foloseasca mintile agere si active pentru a ticlui
cele mai imaginare si mai romantice planuri si de a pune in practica notiuni ideale. Din
nefericire, insa, ei pot fi extrem de nerealisti in privinta aprecierii succesului pe care il obtin.
Predispusi la o indulgenta si o mandrie excesiva, ei pot pierde legatura cu realitatea si in
consecinta pot fi afectati de diferite situatii atunci cand se asteapta mai putin.

Din tendinta permanenta si exagerata de auto aparare, o parte dintre nativii zilei de 5 septembrie
actioneaza uneori impotriva lor insisi. Ei se pot lasa dominati de ego-urile lor si se pot ingropa in
ceea ce intreprind. In consecinta, pierd din vedere ceea ce simt ceilalti sau ceea ce gandesc
despre ei.

Pe de alta parte, nativii zilei de 5 septembrie sunt capabili de tot felul de fantezii minunate. Desi
vietile lor personale pot parea destul de obisnuite, ei incearca sa stranga in jurul lor lucruri si
persoane cu adevarat incredibile. Astfel, ei se pot simti ca niste regi sau regine intr-un palat din
povesti. Aceasta lume magica pe care si-o creaza poate insemna extrem de mult pentru ei. Din
nefericire, valorile lor umane persoanle se pot pierde in acest labirint. Din cand in cand, se pare
ca nimeni nu stie cum este in realitae un nativ al zilei de 5 septembrie, in afara acestor imagini
romantice pe care si le-au creat. Acest lucru este valabil in cazul majoritatii nativilor zilei de 5
septembrie.

Este totusi evident ca ei fac distinctie intre realitate si fantezie, mai ales daca intentioneaza sa
evolueze pe plan psihologic si spiritual. Totusi, ar fi preferabil sa investeasca mai mult in ei insisi
si sa sa se gandeasca serios la starea vietilor lor. Poate fi dureros pentru ei faptul ca trebuie sa
renunte la ceea ce sunt si sa devina mult mai realisti.

Nativii zilei de 5 septembrie isi pot face prieteni cu care sa vor distra si se vor simti bine. Desi au
si o latura extrem de serioasa, distractia este foarte importanta pentru ei. Au tendinta de a face
orice cu mult entuziasm. Ei sunt adesea inzestrati cu o natura destul de darnica si grijulie, dar
uneori se pot retrage dintr-o relatie sentimentala fara nici un avertisment. Astfel, motivatiile lor
pot fi adesea intelese gresit. Una dintre criticile aduse nativilor zilei de 5 septembrie este ca ei se
asociaza numai cu anumit tip de indivizi, doar pentru ca la un moment dat le-au parut atragatori.
In realitate, doar nativii mai putin evoluati sunt atat de superficiali.

Majoritatea nativilor zilei de 5 septembrie sunt inocenti si copilarosi si de aceea sunt atrasi de cei
ce vor manifesta grija fata de ei si le vor oferi o prietenie adevarata.

SFATURI: Fara sa pierzi acea sclipire romantica, pastreaza o legatura ferma cu realitatea. Nu
poti scapa la nesfarsit daca incalci regulile. Mai devreme sau mai tarziu vei fi depistat. Incearca
sa te cunosti mai bine si sa te apreciezi mai mult.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Romantic
Vesel
PUNCTE SLABE:
Auto-distructiv
Inconstient
Excesiv
Fecioara, Sase septembrie - Ziua destinului implacabil
Persoanele nascute pe data de 6 septembrie sunt foarte vulnerabile atunci cand este vorba de
influenta destinului asupra vietii lor. Mai mult decat oricine altcineva, nativii isi lasa viata in
seama norocului. Pana la un moment dat, pentru multi dintre cei nascuti in aceasta zi viata isi
poate urma cursul stabilit. In mod sigur, insa, la un moment dat va interveni o schimbare
neasteptata care va rasturna orice plan.

Atunci cand nativii zilei de 6 septembrie vor incerca sa isi directioneze viata si sa ii controleze
cursul, va exista totdeauna ceva care sa nu mearga conform planului. Isi pot face planuri
detaliate, pregatindu-se pentru orice surpriza, dar vor observa ca evenimentele nu se vor
desfasura, in nici un caz, dupa planurile facute. Asemenea intamplari pot fi foarte solicitante
pentru nativi. Cei care nu sunt destul de puternici pot deveni frustrati din aceasta cauza.

Uneori, cei nascuti in aceasta zi ii impresioneaza pe ceilalti prin modul lor oarecum limitat de a
vedea lucrurile. Nativii par a fi foarte implicati in trairea momentului, indiferent daca este vorba
de succes sau nu. Cei din jur se vor intreba daca acesti nativi isi pastreaza energie si pentru viitor
sau pentru alte evenimente. Acest mod de a gandi este destul de nedrept. Probabil ca, persoanele
nascute pe data de 6 septembrie au invatat din experientele anterioare ca trebuie sa se
concentreze asupra prezentului, asupra evenimentelor in desfasurare. Ele stiu ca trebuie sa faca
totul treptat mergand in ritmul pe care il impune viata.

In ciuda faptului ca persoanele nascute pe data de 6 septembrie sunt foarte constante si fidele,
viata lor poate fi destul de zbuciumata. Prietenii si familia sunt foarte importanti pentru ei.
Indivizii apropiati acestor nativi pot fi folositi de acestia ca scut impotriva laturii dure a vietii.
Atunci cand vor fi tradati, mai ales de catre cineva apropiat, cei nascuti in aceasta zi vor fi pur si
simplu distrusi.

Nativii zilei de 6 septembrie sunt preocupati sa aiba o imagine atractiva in fata lumii si sunt
foarte mandri de aspectul lor placut. Pentru ei are mare importanta frumusetea fizica si in egala
masura romantismul si dragostea. Unii dintre cei nascuti in aceasta zi isi fac uneori iluzii ca
asemenea lucruri ar putea sa ii protejeze de loviturile dure pe care le vor primi in viata. Cei care
vor descoperi ca nu acesta este adevarul vor avea o viziune mai filozofica asupra dragostei si
asupra vietii in general.

Uneori, cei nascuti in aceasta zi vor avea parte de o viata linistita, chiar lipsita de evenimente
pana in jurul varstei de 30 de ani. In aceasta perioada isi va face simtita prezenta destinul. Din
momentul in care vor incepe sa se desfasoare evenimente neasteptate in viata lor, nativii pot
deveni fatalisti. Acele persoane nascute pe data de 6 septembrie care s-au luptat ani de zile cu
soarta vor ajunge, in cele din urma, sa se resemneze si sa isi accepte destinul cu inima deschisa.
Prin aceasta atitudine vor lasa din nou intamplarea sa le conduca viata. In mod special asemenea
persoane sunt predispuse sa faca previziuni asupra desfasurarii evenimentelor viitoare. Ele ar
trebui sa tina cont de efectul pe care il pot avea cuvintele asupra lor insisi si asupra celor din jur.

SFATURI: Invata sa iti accepti destinul. El nu iti este nici prieten, nici dusman. Il poti considera
pur si simplu un tovaras de drum. Nu te teme sa preiei initiativa. Invata sa construiesti lucruri
solide. Renunta la o parte din iluzii. Sa nu crezi ca tu ai parte numai de ghinion.
PUNCTE FORTE:
Tolerant
Intelegator
Are bun gust

PUNCTE SLABE:
Fatalist
Represiv
Prea implicat
Fecioara, Sapte septembrie - Ziua cautatorilor de succes
Persoanele nascute pe data de 7 septembrie se afla intr-o permanenta cautare a succesului.
Despre viata acestor persoane si despre cautarile lor se pot scrie adevarate romane. Este adevarat
ca, in drumul lor, pot intalni multe obstacole. In general, drumul spre succes este lung si se pot
intampla multe evenimente dificile si periculoase. Cu toate acestea, acesti indivizi hotarati nu vor
renunta pana cand nu vor obtine ceea ce si-au propus. Nu se vor opri chiar daca drumul pe care il
au de parcurs le va cere si ultima suflare.

Lumea nu ii va intelege si nu ii va aprecia cu usurinta pe cei nascuti in aceasta zi, dar in cele din
urma oamenii vor fi cuceriti de extraordinara vointa a nativilor si de credinta acestora in propriile
idei. Unii dintre nativi au parte de o reusita mai usoara intr-un anume domeniu inca de la o varsta
destul de frageda. Exact aceste persoane vor simti ca lupta lor pentru succes nu a fost
recunoscuta. S-ar putea chiar ca unii dintre acesti nativi sa renunte la tot ceea ce au realizat. Spre
consternarea familiei si a prietenilor, vor lua totul de la capat, intr-un domeniu total diferit.

Ceea ce ii atrage pe nativii zilei de 7 septembrie nu este succesul, privit ca pe un scop final. Ei
sunt atrasi mai ales de lupta si de eforturile necesare pentru obtinerea acestui succes. Cei nascuti
in aceasta zi sunt foarte hotarati atunci cand este vorba sa isi urmeze planurile spre succes. Isi vor
inlatura toti potentialii dusmani, rivali sau defaimatori, sau cel putin pe cei pe care ii vor intalni
de-a lungul drumului. Persoanele nascute pe data de 7 septembrie sunt dusmani foarte periculosi.
Acest lucru se intampla pentru ca dorinta lor de a reusi indiferent de sacrificii este enorma si
pentru ca puterea de a fi toleranti este indoielnica. Privind din alta perspectiva, cei nascuti in
aceasta zi sunt extraordinari in calitate de aliati sau de prieteni. Ei le pot cere prietenilor sa li se
alature, sa aiba acelasi ideal sau sa impartaseasca aceleasi opinii si principii.

Nativii care lucreaza intr-un domeniu tehnic sau intens specializat nu isi vor gasi odihna pana
cand nu vor deveni experti in acel domeniu. Aceste persoane dau dovada de integritate in ceea ce
priveste munca. Nativii care se vor afla in calitate de lideri sau de conducatori vor fi foarte fermi
atunci cand se vor impune in fata angajatilor, urmasilor sau in fata oricaror alti indivizi. Vor
conduce intr-un mod ferm si linistit insa fara a lasa sa se strecoare vreo incertitudine despre cine
este seful si care este scopul urmarit de acesta. Atunci cand se vor ocupa de conducerea familiei,
nativii vor oferi directie si inspiratie partenerilor si copiilor, dar nu vor tolera nici un fel de
subordonare. Pot aparea anumite probleme atunci cand copiii celor nascuti in aceasta zi vor
ajunge la varsta adolescentei. Nativii zilei de 7 septembrie isi vor educa copiii in spritul
independentei si al individualitatii. In mod paradoxal, acesti nativi nu vor constientiza pericolele
ce pot aparea in urma educatiei pe care o ofera.

Persoanele nascute pe data de 7 septembrie vor avea parte de mult mai mult succes daca vor
invata sa fie mai temperate, sa imparta responsabilitatile cu cei din jur si sa accepte spiritul de
echipa. Cei nascuti in aceasta zi pot deveni mai toleranti odata cu inaintarea in varsta, dar rareori
isi vor pierde spiritul de competitie. Probabil ca, pentru ca existenta lor sa fie ideala ar trebui sa
obtina succesul spre sfarsitul vietii. Daca nativii acestei zile simt ca visurile lor sunt compromise
sau, mai rau, de nerealizat, nimic nu ii va consola.

SFATURI: Gaseste puterea de a fi tolerant. Lupta cu morile de vant nu este cel mai important
lucru in viata. Invata sa te placi pe tine insuti si sa ii placi si pe cei din jurul tau. Nu mai fii atat
de dur cu tine insuti si nici cu cei pe care ii indragesti. O atitudine inflexibila va duce in mod
inevitabil la o disputa sau chiar la o revolta.

PUNCTE FORTE:
Serios
Orientat spre succes
Hotarat

PUNCTE SLABE:
Cu prea mult spirit de competitie
Intens
Neiertator
Fecioara, Opt septembrie - Ziua enigmaticului perfect
Enigmaticele persoane nascute pe data de 8 septembrie nu sunt foarte usor de inteles. Aceste
persoane sunt interesate sa indrepte orice lucru care merge prost, sa rezolve orice problema care
poate aparea. In general, isi doresc sa imbunatateasca soarta familiei si a grupului social din care
fac parte. Atunci cand aleg un drum, chiar daca este gresit, nativii isi vor mentine credinta ca
actiunile lor sunt responsabile si rezonabile. Indiferent daca eforturile lor sunt incununate sau nu
de succes, impactul pe care il au nativii zilei de 8 septembrie asupra mediului din care fac parte
nu poate fi ignorat.

De multe ori, cei nascuti in aceasta zi sunt gresit intelesi de catre persoanele din jurul lor. Acest
lucru se intampla datorita inclinatiei nativilor de a fi secretosi. In ciuda acestui fapt, nativii zilei
de 8 septembrie pot fi reprezentanti sau chiar modele de viata ale unui grup din care fac parte.
Acesti indivizi sunt actori admirabili pe scena vietii, fiind capabili sa joace foarte multe roluri.
Totusi, nativii ar trebui sa se multumeasca sa joace foarte bine un singur rol.

Cei mai multi dintre nativii zilei de 8 septembrie au tendinta de a vedea lumea in doua culori: alb
si negru. Ei considera ca soarta este influentata de fortele binelui sau de fortele raului. Acesti
nativi joaca deseori rolul de protectori ai familiei, statului, partidului sau bisericii ai caror
membri sunt. Vor lupta impotriva oricarui inamic care va incerca sa le umbreasca destinul. Ironia
este ca, de multe ori, principalii dusmani ai acestor institutii sunt chiar nativii insisi. Din acest
motiv este foarte important ca ei sa isi analizeze intentiile si sa evalueze foarte bine motivele care
stau la baza acestor intentii. Cei care isi dau seama care este atitudinea potrivita vor da dovada de
o mare responsabilitate in tot ceea ce fac. De asemenea, acesti nativi vor fi in permanenta
constienti de efectele actiunilor lor.

De cele mai multe ori, nativii acestei zile vor fi capabili sa ii influenteze si sa ii controleze pe cei
din jurul lor. Vor face acest lucru jucandu-si rolul foarte bine si folosindu-si in mod exceptional
simtul umorului. La fel de bine insa ar putea sa conduca cu o seriozitate demna de invidiat. Cei
nascuti in aceasta zi sunt rareori ignorati sau neluati in serios. Multi dintre ei sunt capabili sa
castige respectul celorlalti. Unii dintre nativii zilei de 8 septembrie sunt capabili sa castige
adoratia celorlalti, in timp ce altii nativi inspira frica. Este o provocare sa ai ca parinte, partener
sau iubit un om nascut in aceasta zi. Pot avea incredibil de multe pretentii si pot fi foarte
inflexibili, chiar tiranici. In acelasi timp, nativii zilei de 8 septembrie pot fi persoane pe care te
poti baza si pe a caror sustinere poti conta. In general, sunt persoane destul de contradictorii si
oricine va avea o relatie cu ei va fi fascinat de acestia.

Nativilor zilei de 8 septembrie le place sa se afle la conducerea grupului din care fac parte,
indiferent daca este vorba de cel public sau de cel privat. Politica este domeniul care ii atrage in
mod special. Chiar daca nu vor avea o pozitie importanta din punct de vedere social, nativii vor
manifesta un interes deosebit fata de principalele probleme ale timpului lor. In general, atitudinea
acestor persoane nu este foarte toleranta. Cei nascuti in aceasta zi vor avea o impresie proasta
despre orice forma de schimbare. De cele mai multe ori, este destul de greu pentru cei din jur sa
se inteleaga cu un nativ al acestei zile. Persoanele nascute pe data de 8 septembrie nu sunt usor
influentabile si nu depind de parerile celorlalti. Vor continua cu fermitate drumul ales crezand, in
sinea lor, ca stiu ce este mai bine pentru toata lumea.
SFATURI: Principiile tale nu sunt intotdeauna foarte usor de acceptat. Nu mai fi atat de dur.
Acorda-le celor din jurul tau putin ragaz. Incearca sa fii tu insuti. Evita tendinta de a fi prea
impunator si prea dur.

PUNCTE FORTE:
Serios
Dinamic
Eficient

PUNCTE SLABE:
Autoritar
Inflexibil
Gresit orientat
Fecioara, Noua septembrie - Ziua cerintelor dificile
Persoanele nascute pe data de 9 septembrie se confrunta in mod repetat cu situatii foarte
solicitante. De cele mai multe ori, aceste situatii sunt produsul firii lor complicate si nicidecum al
destinului. Ar trebui sa invete sa recunoasca drumul cel mai usor. Nu este nevoie sa aleaga
intotdeauna calea cea mai solicitanta. Daca vor reusi sa faca acest pas, viata lor va fi mai linistita
si mai lipsita de evenimente neprevazute.

Nu trebuie pus la indoiala faptul ca nativii zilei de 9 septembrie sunt atrasi de provocari. Sunt
persoane care se plictisesc foarte usor. Ele considera ca este insuportabil sa stea deoparte si sa
asiste la aceleasi intamplari. De cele mai multe ori, vor oscila intre interes si dezinteres fata de
persoane, situatii, locuri sau lucruri complexe in care nu vor dori sau sa se implice. Asemenea
trairi pot izvori din sentimentul de neimplinire pe care il simt in interior nativii. Indiferent de
succesul sau norocul de care au parte, cei nascuti in aceasta zi au uneori impresia ca lipseste
totusi ceva. Intr-adevar, multi dintre nativii acestei zile simt inca din copilarie nevoia de a cauta
acel element care lipseste din viata lor.

Persoanele nascute pe data de 9 septembrie dau dovada de o foarte mare complexitate


emotionala. Din aceasta cauza vor fi foarte atragatoare pentru sexul opus. De multe ori, nativii
acestei zile simt nevoia sa se lase ingrijiti si indrumati de catre cei care le ofera dragoste. In ciuda
acestui fapt, isi vor pastra independenta si vointa. Din momentul in care acesti nativi s-au hotarat
sa faca ceva, se vor lasa foarte greu convinsi sa isi schimbe drumul ales. De cele mai multe ori,
sunt inclinati spre introspectie si sunt preocupati de evolutia personala. Din aceste cauze, vor
realiza atunci cand vor face o greseala sau cand vor merge pe drumul gresit, chiar daca le va lua
mai mult timp pana sa ajunga la aceasta concluzie. Unul dintre punctele slabe ale celor nascuti in
aceasta zi este reprezentat de faptul ca exagereaza mult atunci cand este vorba de problemele
personale. In plus, au tendinta sa caute ajutor il cele mai nepotrivite locuri.

In general, nativii acestei zile sunt oameni inclinati spre intimitate, dar de cele mai multe ori
ocupatia si interesele ii vor aduce in contact cu societatea. Cei nascuti in aceasta zi se pricep sa
simta si sa defineasca dorintele publicului. Uneori cunosc si felul in care pot fi satisfacute aceste
dorinte. La un moment dat vor fi nevoiti sa aleaga modul de abordare al unei probleme. Nativii
vor sti cand va fi nevoie de o abordare speciala si cand va fi nevoie de una absolut normala. Daca
este cazul, vor fi apti sa gaseasca o cale de mijloc. Exceptand aceasta calitate, cei nascuti in
aceasta zi au si darul de a sti cum sa profite de o afacere banoasa.

Pentru multe dintre persoanele nascute pe data de 9 septembrie viata poate fi o lupta continua, in
ciuda temerilor si incertitudinilor pe care le au. Destul de surprinzator este faptul ca asemenea
temeri ii pot conduce pe nativi catre un succes uimitor. Acesta este un alt motiv pentru care
provocarile sunt atat de interesante si stimulante pentru ei. Unii dintre cei nascuti in aceasta zi
sunt confruntati cu diferite fobii. In acest caz, nativii zilei se vor expune pericolelor doar pentru a
experimenta satisfactia de a-si infrange temerile. Ar trebui sa isi tina sub control latura salbatica.
Daca nu vor reusi sa faca acest lucru, nativii vor avea tendinta de a-si dezvolta un comportament
autodistructiv. Acest tip de atitudine nu va fi usor inteles sau temperat de cei din jurul lor.

SFATURI: Este foarte important sa castigi incredere in tine insuti. Iti poti permite sa meditezi
mai mult. Atunci cand iti vei descoperi calitatile foloseste-le in interesul tau. Temerile si frica iti
vor consuma toata energia, in cazul in care tu vei permite acest lucru. Tu esti singura persoana
care le poate infrange. Incearca sa fii vesel si sa nu disperi niciodata.

PUNCTE FORTE:
Cu discernamant
Orientat spre provocari
Introspectiv

PUNCTE SLABE:
Temator
Nesigur
Cu prea multe nevoi
Fecioara, Zece septembrie - Ziua idealurilor personale
Persoanele nascute pe data de 10 septembrie sunt preocupate in mod deosebit de traditie si de
origini. Ele cauta sa se autodefineasca astfel incat sa devina parte integranta a traditiei intr-un
mod practic si notabil. De cele mai multe ori, aceste persoane duc o viata linistita si fericita, dar
din care nu lipsesc ambitiile personale. Vor da dovada de foarte mult stil in tot ceea ce vor
intreprinde. Vor excela in domeniul lor de activitate, dar nu vor atrage atentia asupra lor intr-un
mod nepotrivit sau nedorit. Desi sunt indivizi foarte dedicati carierei, nativii acestei zile nu vor fi
niciodata prea ocupati atunci cand va veni vorba de familia lor. Intr-adevar, ei vor cauta in
permanenta sa gaseasca si sa pastreze echilibrul intre responsabilitatile private si cele publice.
Aceasta se va dovedi a fi o calitate foarte importanta.

Nativii zilei de 10 septembrie se vor simti foarte fericiti daca vor descoperi in tinerete o ocupatie
care sa le mentina treaz interesul odata cu inaintarea in varsta. De multe ori, cei nascuti in
aceasta zi vor pluti in deriva pe marea vietii. Abia mai tarziu isi vor gasi o profesie potrivita, isi
vor alege un partener de suflet si isi vor intemeia o familie. Alegerile facute trebuie sa fie
compatibile cu structura lor sufleteasca si sa le satisfaca nevoile si dorintele. Cei nascuti in
aceasta zi sunt persoane foarte practice si rareori vor actiona in alta maniera. Indivizi foarte
echilibrati si stabili, vor da intotdeauna impresia ca sunt stapani pe situatie si ca au tot ce le
trebuie. Intr-adevar, in calitate de parteneri pot oferi liniste si siguranta celor care traiesc alaturi
de ei.

Cu toate acestea, nativii zilei de 10 septembrie au si o viata interioara secreta, care le permite
eliberarea pasiunilor. Ei sunt genul de oameni care isi calculeza fiecare miscare ci se vor lasa mai
degraba furati de evenimentele care se desfasoara in jurul lor. Cei nascuti in aceasta zi sunt atrasi
de persoane neobisnuite si interesante. Au pretentia ca viata lor sa fie in mod constant stimulata,
considerand ca numai astfel vor simti ca traiesc. In cele mai multe cazuri, persoanele nascute pe
data de 10 septembrie sunt conservatoare, dar, in ciuda acestui fapt, vor alege cei mai bizari
prieteni, parteneri si colegi, oameni care le vor satisface nevoia de neobisnuit. Ocazional, nativii
acestei zile vor incerca sa duca o viata iesita din comun. In acest caz, ei vor fi foarte stresati din
punct de vedere psihologic.

Pentru nativii zilei de 10 septembrie nu este foarte usor sa faca fata stresului. Daca sunt pusi intr-
o pozitie solicitanta in care le sunt urmarite actiunile, cei nascuti in aceasta zi vor simti o mare
anxietate. Deseori prefera sa aiba alaturi o persoana mai deosebita care sa atraga atentia. In acest
timp, ei vor lucra in spatele scenei pentru asigurarea succesului. Oricum, mai devreme sau mai
tarziu isi vor da seama ca trebuie sa se ocupe si sa se concentreze asupra propriei vieti. In acest
moment trebuie sa gaseasca curajul de a se baza pe fortele proprii si nu pe cele ale colegilor,
partenerilor sau familiei.

Persoanele nascute pe data de 10 septembrie nu-si pot permite sa se plafoneze. Ar trebui sa


gaseasca puterea de a cauta domenii mai interesante in care sa actioneze si cu ajutorul carora sa
evolueze. Nativii ar trebui sa caute pacea si fericirea interioara. Aceia dintre ei care vor reusi sa
faca acest lucru vor infrunta cu mai mult succes evenimentele din jurul lor. Obtinerea succesului
social este rareori scopul urmarit de cei nascuti in aceasta zi. De cele mai multe ori, se vor afla in
cautarea unui lucru mai deosebit si profund.
SFATURI: Acorda-ti mai multa atentie. Ia in considerare atat dorintele, cat si nevoile.
Urmeaza-ti drumul ales. Foloseste-ti calitatile cu care ai fost inzestrat din plin. Nu ii judeca prea
dur pe cei din jurul tau. Largeste-ti orizontul pentru ca astfel vei putea sa iti largesti si
perspectivele de viitor.

PUNCTE FORTE:
Capabil
Pragmatic
Demn de incredere

PUNCTE SLABE:
Frustrat
Nelinistit
Nervos
Fecioara, Unsprezece septembrie - Ziua alegerilor dramatice
De obicei, vietile persoanelor nascute pe data de 11 septembrie depind foarte mult de deciziile
vitale si dramatice pe care sunt fortate sa le ia. Aceste decizii ii pot afecta pe nativi inca din
tinerete, in jurul varstei de 16 ani. Mai tarziu, viata si cariera lor s-ar putea sa se desfasoare
linistit, dar dupa ce isi vor gasi drumul in viata se vor confrunta cu numeroase si neasteptate
momente de rascruce. Intr-o societate limitata, cel mai mare drept al unui individ este puterea de
a lua singur hotarari. Nativii stiu sa profite de acest lucru si sa foloseasca puterea cu ajutorul
deciziilor pe care le iau.

Nativilor zilei de 11 septembrie le place sa socheze si se mandresc ca au curaj sa faca fata


provocarilor riscante. De multe ori se vor lauda cu faptele lor extraordinare si vor respinge tot
ceea ce este plictisitor, mediocru si lumesc. Cu toate acestea, cei nascuti in aceasta zi au mare
nevoie de stabilitate, aceasta fiind gasita numai in caldura si iubirea oferite de mediul familial.

In mod constant, in viata nativilor isi va face simtita prezenta conflictul intre parerea pe care o au
despre ei insisi (se considera persoane foarte noncomformiste) si adevarata lor personalitate (care
de cele mai multe ori este foarte conventionala).

Persoanele nascute pe data de 11 septembrie pot fi foarte critice si moralizatoare. In mod


paradoxal, ele pot fi atat adeptele unei iubiri libere, fara ingradiri, dar si adeptele unei fidelitati
extraordinare. Nativii nu vor considera ca exista contradictii intre aceste doua atitudini. Cei
nascuti in aceasta zi sunt adesea dispusi sa isi expuna public atributele fizice. In acelasi timp, in
alte privinte se dovedesc extrem de moralisti. Un subiect important pentru viata acestor nativi
este emanciparea sexuala.

In privinta convingerilor politice, este posibil ca nativii sa aiba vederi destul de liberale. Ei cred
in emanciparea femeilor si a grupurilor minoritare, dar si in evolutia oamenilor oprimati. Cei
nascuti in aceasta zi dispretuiesc orice tip de atitudine condescendenta a celor care detin puterea
sau din partea politicienilor, atitudine indreptata spre oamenii de rand. Nativii resping orice gen
de falsa emotie sau compasiune. Mai presus de orice, urasc snobismul. Pentru cei nascuti in
aceasta zi sentimentele umane sunt sacre. Considera ca nimeni nu ar trebui sa se joace sau sa
profite de aceste sentimente. Cu toate acestea, nativii sunt inclinati sa ii influenteze emotional pe
cei din jurul lor. La fel de bine ar putea fi acuzati de manipulare in aceasta privinta. In mod clar,
cei nascuti in aceasta zi stiu cum sa obtina ceea ce doresc, indiferent de felul in care obtin acest
lucru. De cele mai multe ori, inteligenta lor deosebita ii va ajuta sa isi prezinte cazul intr-un mod
direct, logic si clar. Sunt manageri extraordinari si au talente organizatorice deosebite. Sunt
capabili sa obtina cu numai cateva cuvinte tot ceea ce vor de la cei pe care ii au in subordine sau
de la colegii lor.

Nativii zilei de 11 septembrie iubesc in mod deosebit copiii si vor fi parinti extraordinari.
Trebuie sa evite insa lipsa de consecventa in comportament si, de asemenea trebuie sa evite sa fie
in unele situatii prea severi si prea critici, iar in alte situatii prea indulgenti si prea liberali. Atunci
cand nu sunt interesati de sentimentele altora nu au un comportament prea placut. Nativii ar
trebui sa isi controleze mai bine aceste atitudini schimbatoare.
SFATURI: Nu mai fi atat de serios in ceea ce te priveste. Fii mai iertator. Incearca sa intelegi ce
ii determina pe oameni sa actioneze intr-un anume mod. Nu este nevoie sa fii un adept prea
infocat al secretelor. Dezvolta-ti talentele cu care ai fost inzestrat. Accepta ca poti avea parte si
de esecuri.

PUNCTE FORTE:
Liberal
Afectuos
Dramatic

PUNCTE SLABE:
Prea usor de plictisit
Manipulator
Critic
Fecioara, Doisprezece septembrie - Ziua cruciatului neinfricat
Persoanele nascute pe data de 12 septembrie sunt interesate de cuvinte, de limbaj si de
comunicare in cele mai diverse forme ale acestora. Nativilor le place foarte mult sa aiba o
audienta care sa le acorde toata atentia. Acest lucru nu inseamna ca sunt genul de oameni care se
exteriorizeaza in totalitate. Ei stiu foarte bine ca este important sa stie sa se stapaneasca in
anumite momente. Intr-adevar, multi dintre nativii acestei zile sunt oameni linistiti si tacuti. Sunt
persoane active si harnice. Prefera sa astepte pana se iveste ocazia sa poata lasa faptele sa
vorbeasca de la sine. Pretuiesc prea mult cuvintele pentru a le folosi pentru laude.

Problemele legate de etica sunt foarte importante pentru nativii zilei de 12 septembrie. Cei care
vor avea cariere publice sau administrative vor fi foarte capabili in aceasta pozitie, vor organiza
intr-un mod optim un grup social si il vor conduce pe o cale dreapta si eficienta. Daca este
necesar, cei nascuti in aceasta zi vor infrunta fara frica provocarile si dificultatile de orice fel.
Sunt convinsi ca in cele din urma adevarul va triumfa. Pentru ei adevarul reprezinta binele, insa
nu sunt in nici un caz idealisti visatori. Dimpotriva, nativii sunt indivizi duri cu o atitudine
critica, greu de inselat sau corupt. Sunt extrem de cinstiti si opun foarte mare rezistenta atunci
cand este vorba de mita sau de orice alt fel de influenta. Prefera sa ramana obiectivi in aproape
orice disputa. Cu toate acestea, atunci cand le sunt starnite pasiunile, cei nascuti in aceasta zi se
vor implica in lupta in felul in care cred ei ca este cel mai bine.

Persoanele nascute pe data de 12 septembrie nu sunt intodeauna usor de sensibilizat. Atat la locul
de munca cat si acasa sunt destul de retrasi. Se inconjoara cu tot felul de mecanisme de aparare.
Aceste mecanisme ingreuneaza initierea si mentinerea unei relatii cu acesti nativi. Ei simt uneori
nevoia de a se izola pentru a se putea concentra. Pastrarea echilibrului mental este un obiectiv de
maxima importanta pentru cei nascuti in aceasta zi. Sunt sensibili la stres si predispusi la caderi
nervoase in cazul in care le este compromisa intimitatea.

Sunt destul de expansivi atunci cand este vorba de proiectele si planurile lor, dar, in ciuda acestui
fapt, nativii sunt prea pragmatici si realisti. Ei nu vor deveni niciodata optimisti incurabili. Sunt
animati de o atitudine calculata, chiar cinica atunci cand se confrunta cu un comportament prea
entuziast, isteric sau prea fantezist. Nativii cred ca fiecare om ar trebui sa fie natural si sa isi arate
adevarata fire. Persoanelor nascute pe data de 12 septembrie le place sa isi coloreze limbajul cu
doze substantiale de ironie si umor sec. Trebuie sa fie atenti sa nu isi faca prea multi dusmani in
acest fel si mai ales sa se fereasca de persoanele ce provin din lumea interlopa sau din cercuri
politice si sociale importante.

Cheia succesului nativilor acestei zile consta in puterea lor de a-si echilibra latura fizica si
intelectuala, in abilitatea de a-si stapani energiile nervoase si critice. Cei nascuti in aceasta zi
sunt avantajati si de faptul ca se pot retrage din viata activa atunci cand au nevoie de o perioada
de odihna. Aceste persoane foarte energice vor avea parte de cateva provocari in viata. Va fi
destul de dificil sa isi organizeze viata privata. Vor fi nevoiti sa faca ordine, incepand cu prietenii
apropiati si familia si terminand cu relatia intima in care sunt implicati. Trebuie sa invete sa
impartaseasca lucrurile insemnate si sa invete sa faca compromisuri atunci cand este vorba de
propria fericire.
SFATURI: Incearca sa ai o viata personala decenta. Tempereaza-ti pornirea de a munci
continuu daca vrei sa traiesti mai mult. Intinde-te cat iti ajunge patura. Altfel spus, nu mai face
promisiuni pe care nu le poti respecta. Ai grija de sanatatea ta, macar din consideratie pentru cei
apropiati.

PUNCTE FORTE:
Cinstit
Spiritual
Curajos

PUNCTE SLABE:
Sec
Cinic
Inchis
Fecioara, Treisprezece septembrie - Ziua preocuparilor pasionale
Persoanele nascute pe data de 13 septembrie isi investesc toata energia pentru a reusi sa aiba
succes in ceea ce fac. Acesti nativi sunt binecuvantati cu o putere de concentrare remarcabila si
cu o vointa iesita din comun. Este posibil sa aiba parte de multe piedici in drumul lor spre succes,
dar nimic nu va reusi sa ii faca sa aleaga alta cale. Intr-adevar, unii dintre cei nascuti in aceasta zi
considera ca au o putere magica de a depasi orice obstacol intalnit. Nu sunt persoane
superstitioase. Abordeaza lucrurile direct si fara complicatii inutile. Nativii dotati cu calitati
exceptionale sunt capabili sa treaca peste orice dificultate. Ei vor indeplini sarcini complexe si
variate. Reusita in aceasta privinta va fi evidenta, iar cei din jur vor fi surprinsi de felul in care
nativii vor finaliza aceste indatoriri.

Deseori, nativii zilei de 13 septembrie sustin cu tarie anumite idei sau cauze, dar, intr-un tarziu,
realizeaza ca au fost putin deplasati in aceste privinte. Datorita sinceritatii si devotamentului de
care dau dovada, cei nascuti in aceasta zi castiga foarte repede respectul celorlalti. Ii vor cuceri
chiar si pe cei care sunt opozanti vehementi. La un moment dat, viata celor nascuti in aceasta zi
s-ar putea sa ia o intorsatura dramatica. Nativii vor avea parte de o lovitura care le va schimba
radical orizonturile. Odata ce au inceput sa mearga pe acest nou drum, il vor parcurge pana la
capat indiferent daca vor avea sau nu parte de fericire in final. Nimeni nu va putea sa ii convinga
sa se razgandeasca daca au luat deja o hotarare. Nativii vor da impresia ca sunt deschisi la orice
propunere, dar este ceva inselator. Ei dau dovada de diplomatie si nu doresc sa supere pe nimeni.
In ciuda atitudinii tolerante isi vor pastra cu fermitate convingerile.

In cadrul familiei sau in grupul social din care fac parte, nativii zilei de 13 septembrie au un
comportament inflexibil, aproape tiranic. In general, vor pune inainte de toate interesele
profesionale, iar familiile acestor persoane vor suferi din cauza lipsei de atentie. Cu toate acestea,
nu se poate spune in nici un caz ca nativii acestei zile sunt iresponsabili. Persoanele nascute pe
data de 13 septembrie se considera indreptatite sa mearga pe drumul lor atata timp cat stiu ca
sanatatea fizica a familiei si prietenilor nu este in pericol.

Nativii zilei de 13 septembrie trebuie sa se fereasca de tendinta de a-si neglija familia


implicandu-se prea mult in proiectele lor, concentrandu-si toata atentia asupra activitatii
desfasurate. Nu vor arata nici un fel de remuscari atunci cand trebuie sa compromita o
responsabilitate particulara sau sa renunte definitiv la ea.

Persoanele nascute pe data de 13 septembrie au o vointa puternica si o mare capacitate de


concentrare Pe de alta parte, au si dorinte fizice intense care trebuie satisfacute. Simt dorinta
puternica de a-si imparti viata cu un partener sau prieten intelegator. Cel care va trai alaturi de
acesti nativi va trebui sa ii accepte asa cum sunt, cu toate slabiciunile lor. Sunt capabili sa isi
satisfaca partenerul de viata, dar, deseori, vor fi impartiti intre nevoia de a-si satisface propriile
nevoi si devotamentul pe care il ofera celuilalt. Dupa o despartire, un divort sau un deces, nativii
zilei de 13 septembrie (in special femeile) vor porni pe un nou drum cu o energie mult mai mare.

SFATURI: Fii mai sensibil la nevoile celor din jurul tau. Nu iti neglija latura spirituala. Incearca
sa nu iti mai ascunzi sentimentele. Lupta impotriva tendintei de a alege drumul cel mai greu. Fii
mai tolerant si accepta compromisul, insa nu si atunci cand este vorba de probleme cruciale.
PUNCTE FORTE:
Intens
Devotat
Perseverent

PUNCTE SLABE:
Deplasat
Dur
Neglijent
Fecioara, Paisprezece septembrie - Ziua criticului receptiv
Persoanele nascute pe data de 14 septembrie sunt foarte preocupate de societatea in care
traiesc. Nativii sunt atat aparatori cat si critici ai tarii, societatii si timpului in care traiesc. Simt
uneori nevoia sa se implice in anumite activitati concrete. Considera ca trebuie sa sa implice in
mod activ in proiecte care pot imbunatati conditia umana. Rolul lor este de a deschide ochii
oamenilor, de a le face cunoscut adevarul si de a-i determina sa actioneze in consecinta.

Nativii acestei zile sunt indivizi orientati spre latura vizibila a lucrurilor. Ei pot descrie ceea ce
vad cu mare usurinta si in termeni destul de accesibili. Atunci cand vor evalua munca altora se
vor ghida dupa principiul „cel mai important loc din lume este ocupat de imbunatatiri”. Asadar,
nu vor fi deloc timizi atunci cand va fi nevoie sa faca sugestii concrete referitoare la felul in care
poate fi imbunatatit un anume lucru. Uneori, insa, pot fi prea conservatori, refuzand anumite
puncte de vedere.

In general, ca membri ai unei familii, nativii zilei de 13 septembrie sunt fideli si dedicati, dar
sunt in aceasi masura foarte critici in evaluarea vietii de zi cu zi. Pentru cei nascuti in aceasta zi
sunt foarte importante performantele. Toate discutiile din lume nu vor reusi sa inlocuiasca nevoia
lor de a-si indeplini responsabilitatile zilnice intr-un mod eficient. Nativii vor insista ca
persoanele alaturi de care traiesc sa isi asume si ele un rol activ. Rareori, cei nascuti in aceasta zi
se vor sacrifica sa faca un lucru singuri. O problema o reprezinta faptul ca nativii cred ca orice
nevoie trebuie satisfacuta imediat. Deseori, persoanele nascute pe data de 14 septembrie se vor
impacienta atunci cand cei din jur nu vor reactiona la fel de promt ca si ele.

Eficienta este un lucru foarte important pentru cei nascuti in aceasta zi. Au o aversiune clara fata
de orice forma de haos sau piedica. Nativii acestei zile vor fi convinsi ca aceste piedici vor fi
cauza unor rezultate nedorite sau cel putin nu la fel de precise. Desi uneori, persoanele nascute in
aceasta zi vor ignora pentru un timp anumite probleme, in mod sigur nu le vor lasa nerezolvate.
Totul va fi pus intr-o ordine desavarsita. Orarele, planurile si punctualitatea ii caracterizeaza
foarte bine pe acesti nativi.

S-ar parea ca, persoanele nascute pe data de 14 septembrie au o parere proprie referitoare la orice
subiect. De obicei, indiferent de cat de serioasa este o discutie, nativii acestei zile vor face numai
comentarii referitoare la subiectele pe care le stapanesc foarte bine. In general, vor vorbi mai ales
despre domeniul in care sunt experti. Deci, cei nascuti in aceasta zi dispretuiesc foarte tare
oamenii superficiali care pretind ca stiu despre ce vorbesc dar de fapt nu au nici o legatura cu
acel subiect. Nativii manifesta o atitudine foarte ostila fata de acest tip de indivizi. De fapt,
agresivitatea intelectuala de care dau dovada cei nascuti in aceasta zi poate fi cauza multor
probleme.

Din punct de vedere fizic nativii zilei de 14 septembrie sunt indivizi comozi cu obiceiuri zilnice
obisnuite. Le place mancarea, sexul si odihna. Au nevoie sa isi echilibreze puternica orientare
psihica cu preocupari zilnice sanatoase. Ar fi mai bine sa accepte sa aiba o viata senzuala
normala, in loc sa isi nege aceasta latura. Astfel, isi vor asigura stabilitatea de care au atata
nevoie in plan profesional. Vor fi capabili sa isi duca la bun sfarsit proiectele marete.
SFATURI: Uneori, pastreaza-ti parerile pentru tine - nu sunt intotdeauna apreciate. Invata sa
lucrezi si in umbra. Incearca sa nu starnesti resentimentele celor din jur atunci cand ii soliciti
prea mult. Lasa lucrurile sa isi urmeze cursul. Nimeni nu poate detine controlul asupra
inteligentei.

PUNCTE FORTE:
Cu spirit de observatie
Eficient
Capabil

PUNCTE SLABE:
Critic
Dificil
Nerabdator
Fecioara, Cincisprezece septembrie - Ziua priceperii
Persoanele nascute pe 15 septembrie isi doresc foarte mult sa aiba o pozitie foarte bine
definita. Indiferent daca aceasta pozitie este una modesta sau una expansiva, nativii vor folosi la
maxim posibilitatile pe care le ofera. Au extraordinara calitate de a se putea concentra si
specializa pe un anume domeniu. In acelasi timp, sunt capabili sa vada ideea principala si
imaginea de ansamblu in tot ceea ce fac. Cei nascuti in aceasta zi cauta sa stapaneasca cat mai
bine ceea ce fac fara a fi stresati si fara a se lasa influentati. Vor adopta aceasta atitudine
indiferent daca sunt profesionisti, artisti, parinti sau muncitori de rand. Intr-adevar, pentru ei
specializarea este un mod facil si flexibil de a detine controlul intr-o anume privinta. Vor evita sa
aiba acea atitudine de perfectionisti incapatanati atat de caracteristica celor nascuti sub semnul
Fecioarei.

De cele mai multe ori, in adolescenta si chiar pana in jurul varstei de 30 de ani, nativii zilei de 15
septembrie pot fi considerati a fi timizi si retrasi. Vor ascunde ambitii si dorinte care in cele din
urma vor fi dezvaluite. In general, timpul este de partea nativilor. Sunt capabili sa astepte ani
intregi perfectionandu-si talentele, strangand informatii si dezvoltandu-si ideile. Intr-un final,
atunci cand vor simti ei ca este momentul, se vor lansa in domeniul in care s-au pregatit.

Nativii zilei de 15 septembrie au o personalitate efervescenta. Ei iubesc cu adevarat placerile pe


care le ofera viata. Cu toate acestea, in anumite situatii, vor dori sa ascunda ceea ce fac familiei,
partenerilor de viata si chiar colegilor. In alte cazuri, isi vor marturisi chiar si secretele cele mai
intime. De cele mai multe ori, aceasta tendinta de a avea secrete este in stransa legatura cu
dorinta nativilor de a-si pastra o anumita imagine in ochii celorlalti. De exemplu, atunci cand cei
nascuti in aceasta zi au parte de o lovitura sau de suferinta in plan sentimental, ei vor prefera sa
treaca singuri peste acest moment. In nici un caz, nu vor permite acestui eveniment sa le afecteze
viata sociala.

In general, persoanele nascute pe data de 15 septembrie manifesta dorinta puternica de a castiga


cat mai multi bani. Nu averea in sine ii motiveaza pe acesti nativi. Sunt interesati mai ales de
recunoasterea sociala si succesul pe care le aduce averea. Niciodata cei nascuti in aceasta zi nu
vor evita sa isi ceara drepturile sau sa ceara o rasplata proportionala cu eforturile lor. Implinirea
in viata, respectul pe care il ofera o pozitie importanta si posibilitatea de a avea libertate sociala
sunt cateva dintre lucrurile cele mai importante pentru nativii acestei zile.

Materialismul si toate formele lui reprezinta o atractie foarte mare pentru toti cei nascuti in
aceasta zi. Indivizii mai evoluati sunt capabili sa traiasca o viata spirituala frumoasa. Ei isi vor
pastra bunatatea si omenia, fiind capabili sa recunoasca momentul cand vor avea tot ceea ce au
nevoie. Pentru a duce o viata echilibrata si multumitoare, nativii zilei de 15 septembrie vor fi
nevoiti sa faca cateva schimbari de atitudine. Va trebui sa mai renunte la tendinta defensiva, sa
isi pastreze si sa isi cultive latura idealista si sa ramana receptivi la influentele spirituale.
Persoanele care nu reusesc sa se maturizeze este posibil sa fie atrase de tot ceea ce reprezinta
luxul. Confortul si placerile fizice de orice fel vor avea o importanta deosebita. Nativii care vor fi
adeptii unor principii solide vor avea parte de implinire in viata.

SFATURI: Pastreaza-ti intacte principiile legate de etica. Fara aceste principii vei fi ca o frunza
in bataia vantului. Rabdarea si capacitatea de a astepta pana la momentul potrivit te vor ajuta
mult in viata. Nu face compromisuri pentru a obtine recompense financiare. Tempereaza-ti
dorintele fizice.

PUNCTE FORTE:
Motivat
Expansiv

PUNCTE SLABE:
Materialist
Prea ambitios
Fecioara, Saisprezece septembrie - Ziua energiilor pline de entuziasm
Persoanele nascute pe data de 16 septembrie manifesta un entuziasm care va fi infranat cu
greu. Dorintele lor sunt foarte puternice. Vor incerca sa depaseasca tot ceea ce a fost facut,
indiferent de domeniu. Nativii sunt destul de rabdatori si asteapta sa cunoasca in amanunt toate
aspectele tehnice ale meseriei lor. Nu sunt egoisti si nici nu sunt vanatori inflacarati ai
celebritatii. Energia emotionala a celor nascuti in aceasta zi este foarte puternica. Toate actiunile
lor vor fi pornite din inima. Totusi, trebuie sa evite sa depaseasca anumite limite.

Nativili zilei de 16 septembrie nu se tem sa se confrunte cu situatii limita. Stabilitatea si curajul


de care dau dovada in momentele de criza sunt calitati admirabile. Intr-o confruntare rareori vor
da inapoi sau vor renunta. Insa, din aceste cauze vor fi nevoiti sa aiba conflicte cu autoritatile sau
cu cei care detin puterea in societatea din care fac parte. Mai mult, prin natura lor, cei nascuti in
aceasta zi sunt dispusi sa isi asume cat mai multe riscuri. Astfel, ei trebuie sa fie atenti sa nu cada
prada senzatiilor tari oferite de pericole, doar de dragul de a trai momente de suspans. La un
moment dat, vor fi nevoiti sa isi stapaneasca latura rebela.

Incercarea de a tempera persoanele nascute pe data de 16 septembrie este in mod sigur o


greseala. Spiritul lor este atat de dinamic incat sigur nu se va lasa dominat. Daca cineva va
incerca sa disciplineze sau sa impuna anumite limite unui copil nascut in aceasta zi nu va avea
succes. De cele mai multe ori, aceste incercari vor avea consecinte neplacute asupra tuturor celor
implicati. Ar fi mai bine ca parintii acestor copii sa incerce sa fie intelegatori. Vor avea parte de
mai multe reusite daca isi vor ingriji si isi vor indruma copii spre activitati creatoare
independente. Trebuie stabilita cu atentie o limita intre ordine si sfaturi, intre a forta si a
indruma, intre a impune si a propune, intre a spune si a sugera.

Nativii zilei de 16 septembrie sunt plini de chef de viata. Latura lor competitiva este foarte
pronuntata. Cu toate acestea, simtul lor innascut pentru dreptate va domina de cele mai multe ori
orice atitudine necinstita sau de genul „vreau sa castig cu orice pret”. Persoanele nascute pe data
de 16 septembrie ar trebui sa invete cum sa se poarte intr-o echipa. Capacitatea de a coopera nu
se numara printre punctele lor forte. De cele mai multe ori, au mai multe de invatat in aceasta
privinta in urma unor experiente. Drept urmare, isi vor dezvolta calitatile de lideri. Dupa ce trec
de perioada de maturizare, nativii devin foarte buni profesori. Vor avea parte de multe succese
pentru ca au incredere in ceea ce stiu si pentru ca au puterea de a convinge datorita entuziasmului
lor. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie mai apropiati de elevii lor si ar trebui sa incerce sa fie
mai receptivi la sentimentele acestora.

O mare problema pentru acesti nativi poate fi faptul ca uneori se lasa prea usor furati de visuri si
fantezii. Cu toate acestea, cele mai multe dintre persoanele nascute pe data de 16 septembrie au
ganduri si dorinte ce implica rezultate tangibile. Intr-adevar, dorinta lor de a vedea efectele
actiunilor lor este foarte bine definita. In acelasi timp, cei nascuti in aceasta zi au pretentia ca
munca lor sa fie respectata.

SFATURI: Invata sa-ti directionezi pozitiv energia extraordinara pe care o ai. Nu scapa din
vedere obiectivul pe care il urmaresti. Incearca sa le explici celor care nu inteleg. Nu depasi prea
des limitele si nu subestima pericolul. Concentreaza-te mai mult asupra aspectelor vietii normale.
PUNCTE FORTE:
Inimos
Curajos
Cinstit

PUNCTE SLABE:
Amator de senzatii tari
Rebel
Distrugator
Fecioara, Saptesprezece septembrie - Ziua perseverentei
Persoanele nascute pe data de 17 septembrie sunt recunoscute pentru perseverenta de care dau
dovada atunci cand este vorba de realizarea unui ideal. Uneori pot trece multi ani pana cand isi
indeplinesc visul, dar se pare ca sunt multumiti cu aceasta situatie. Nativii sunt capabili sa isi
construiasca o cariera si o reputatie demne de invidiat. De asemenea, au puterea ca odata ce au
avut parte de succes sa il si pastreze. Cei nascuti in aceasta zi sunt persoane dure, greu de evitat
si de stapanit. Odata ce au pornit spre obtinerea unui obiectiv, indiferent cat de greu si solicitant
ar fi drumul, nativii sunt de neoprit, cel putin teoretic. Cei nascuti in aceasta zi sunt foarte
entuziasti in ceea ce fac, dar dau dovada in acelasi timp de seriozitate si dedicatie.

Infruntarea obstacolelor si depasirea lor este o constanta a vietii nativilor zilei de 17 septembrie.
Acesti nativi nu sunt genul de oameni care sa isi striveasca pur si simplu adversarii. Vor prefera
sa isi inlature oponentii facand presiuni insuportabile asupra lor. Cei nascuti in aceasta zi,
reactioneaza foarte bine la orice tip de presiune. Rareori, in situatiile de criza, sunt victimele
caderilor nervoase sau ale lipsei de incredere in sine. In concluzie, este evident ca sunt persoane
pe care se poate conta in orice perioada dificila.
Uneori, persoanele nascute pe data de 17 septembrie sunt foarte creative. De cele mai multe ori,
insa, aceste persoane sunt dure, incapatanate intr-un mod admirabil, inclinate foarte mult spre
gandirea logica si cerebrala. Nativii acestei zile sunt in permanenta atenti sa isi pastreze ordinea
in gandire. Intr-o disputa, au foarte bine dezvoltat simtul dreptatii si cel al corectitudinii. Cei
nascuti in aceasta zi vor insista intotdeauna sa fie tratati corect. In afara de acest lucru, ei vor dori
sa primeasca o rasplata cinstita pentru actiunile lor, indiferent daca sunt bune sau nu. Aceste
persoane au sanse sa obtina rezultate remarcabile in calitate de avocati sau arbitri.
In general, persoanele nascute pe data de 17 septembrie sunt adeptele conservatorismului. Cu
toate acestea, vor incerca sa faca schimbari pentru a imbunatati anumite institutii. Chiar si cei
mai radicali nativii ai acestei zile vor reusi in cele din urma sa isi gaseasca un loc in sistemul
social. Acest lucru se va intampla probabil si datorita preferintei lor pentru organizare, pentru
expresiile concrete si datorita respingerii evidente a dezordinii si anarhiei. Cei nascuti in aceasta
zi sunt deseori intalniti de partea conservatorilor pretuind pastrarea valorilor umane si a
traditiilor populare.
In ciuda conservatorismului, nativii zilei de 17 septembrie au un simt al umorului foarte
dezvoltat. Sunt capabili sa faca cel mai normal lucru in modul cel mai excentric. De obicei, nu
sunt chiar atat de seriosi pe cat par. In cadrul unui anturaj mai destins pot fi chiar foarte
amuzanti. Insa, nu isi dezvaluie aceasta latura foarte usor si in fata oricui. De exemplu, colegii s-
ar putea sa nu le vada niciodata aceasta latura a caracterului.

Rareori persoanele nascute pe data de 17 septembrie isi vor schimba atitudinea si felul de a fi
doar pentru a impresiona, pentru a soca sau pentru a atrage atentia celorlalti. Cei nascuti in
aceasta zi sunt foarte mandri de ei inisisi. Au prea putina nevoie de adoratia si atentia celorlalti.
Ei considera ca in acest fel vor fi protejati de capriciile si sentimentele oamenilor. Pentru nativii
acestei zile sentimentele sunt un lucru cat se poate de serios. Din aceasta cauza ei considera ca nu
trebuie exprimate la voia intamplarii. Asadar, atunci cand o persoana nascuta pe data de 17
septembrie va spune „te iubesc” cuvintele acestea vor avea o valoare foarte mare.
SFATURI: Sa ii critici pe cei din jurul tau s-ar putea sa fie cel mai mare defect al tau. Incearca
sa fii mai tolerant. Distreaza-te. Nu trebuie sa iti fie frica sa te joci si sa te strambi. Fii mai
deschis si incearca sa ii lasi pe cei din jurul tau sa vada acest lucru.

PUNCTE FORTE:
Perseverent
Tenace
Neinfricat

PUNCTE SLABE:
Conservator
Dur
Neschimbator
Fecioara, Optsprezece septembrie - Ziua misterului interior
Persoanele nascute pe data de 18 septembrie sunt genul de oameni carora le place sa isi
traiasca viata intr-un mod cat mai intim, chiar secret. Deseori, insa, din diferite motive vor
ajunge sa aiba cariere publice. Lumea in care traiesc nativii este foarte intima. Putini oameni
reusesc sa fie acceptati in aceasta lume. Se poate conta pe cei nascuti in aceasta zi, dar desigur nu
pentru totdeauna. Sunt capabili sa puna capat brusc si cu hotarare unei prietenii sau unei relatii
de dragoste. Este destul de dificil pentru cineva sa aiba o relatie cu acesti nativi. Fac exceptie
cazurile in care partenerii sunt dispusi sa se confrunte cu frecventele schimbari de atitudine ale
celor nascuti in aceasta zi.

Nativii acestei zile sunt capabili sa obtina succese extraordinare intr-un anumit domeniu, dar la
fel de bine pot fi in mod constant victimele esecului si ale ghinionului. Frumusetea este un
element foarte important in viata lor. Cei nascuti in aceasta zi sunt extrem de sensibili fata de
orice fel de lupta, violenta sau competitie dureroasa. Din aceasta cauza, vor incerca sa evite orice
astfel de situatie. Adevarul este ca nativii acestei zile nu sunt capabili sa faca fata situatiilor
stresante si dificile. Indiferent cat de impunatoare sau atractiva ar fi prezenta lor, nativii zilei de
18 septembrie nu au prea multa incredere in ei.

Atunci cand sunt confruntate cu situatii complexe, persoanele nascute in aceasta zi fac fata
provocarii destul de bine. Se intampla astfel pentru ca le place sa descopere noi solutii intr-o
anumita problema. Isi doresc cu adevarat sa inteleaga lucrurile pentru a sti apoi cum sa
reactioneze. Deseori, se vor retrage si se vor izola de lumea inconjuratoare. Vor face acest lucru
pentru a putea face investigatii pe cont propriu despre subiectul respectiv. Nativii sunt oameni
ganditori, meditativi si profunzi. Ei percep viata intr-un mod foarte serios, exagerand uneori cu
aceasta atitudine.

Cei mai multi dintre nativii zilei de 18 septembrie pun foarte mare accent pe admiratia si credinta
fata de ceea ce fac. Vor avea acest tip de sentimente indiferent daca activitatea lor tine de
evolutia personala, de exprimarea artistica sau de interactiunile sociale. Sunt persoane care dau
dovada de o dedicatie deosebita fata de un lucru. Din aceasta cauza, vor avea succes in
activitatile in care este nevoie de concentrare si atentie deosebite si care cer ignorarea propriului
ego. Aceasta suprimare a laturii afective poate duce la serioase probleme emotionale. Dar, in
acelasi timp, poate oferi un aer misterios nativilor facandu-i astfel foarte atragatori. Cei care
doresc sa se inteleaga cu cei nascuti in aceasta zi trebuie sa invete cand au nevoie de atentie si
cand au nevoie sa fie lasati in pace. Mai mult decat in orice alta situatie, succesul unei relatii sta
in puterea partenerului de a fi receptiv la nevoile pe care le au nativii.

Deseori, persoanele nascute pe data de 18 septembrie sunt intalnite departe de locul lor de
origine, atat din punct de vedere geografic cat si din punct de vedere emotional. De cele mai
multe ori, cei nascuti in aceasta zi prefera sa nu isi reaminteasca de trecut. In general, lasa
trecutul in urma si rareori se intorc asupra unui subiect inchis sau asupra unei relatii ratate.

SFATURI: Invata sa fii mai perseverent. Conflictele sunt uneori necesare. Incearca sa intelegi
limbajul propriului tau corp. Nu iti ignora latura fizica. Atitudinea ta misterioasa poate crea
confuzii. Nu lasa sa se intample acest lucru.
PUNCTE FORTE:
Serios
Ganditor
Estetic

PUNCTE SLABE:
Izolat
Nelinistit
Negativist
Fecioara, Nouasprezece septembrie - Ziua aparentelor favorabile
Nativii zilei de 19 septembrie acorda o foarte mare importanta aparentelor. Sunt interesati in
mod special de impresia pe care o ofera fizicul lor. In plus, sunt preocupati si de impresia pe care
o lasa caminul in care traiesc, mediul in care activeaza si familia din care fac parte. Exceptand
situatia materiala, aceste persoane sunt foarte organizate, uneori fiind chiar prea stricte. Sunt
capabile sa ii coordoneze pe toti cei din jurul lor astfel incat sa se comporte ca o unitate care
functioneaza la randament maxim.

Persoanele nascute pe data de 19 septembrie sunt fascinate de frumusete sub numeroasele ei


aspecte si mai ales de senzualitatea formelor. De cele mai multe ori, hainele si accesoriile lor
sunt impecabile. In cazul in care nativii vor fi neglijenti si dezordonati vor fi in acelasi timp
constienti de impactul pe care il vor avea in societate. De obicei, insa, nativii prefera sa se
imbrace elegant. In general, cei nascuti in aceasta zi adopta tenditele si valorile societatii in
materie de imbracaminte si gusturi. Dar, daca isi vor dori sa atraga atentia vor fi capabili sa
afiseze un „look” mai excentric. Cu toate acestea, indiferent cat de importanta ar fi aparitia lor si
cat de tolerante ar fi tendintele modei, nativii vor da intotdeauna dovada de bun gust.

Unii dintre nativii acestei zile ar putea fi catalogati drept superficiali. Caracterizarea ar fi foarte
potrivita avand in vedere preocuparea excesiva pentru impresia pe care o lasa. Oricum, indivizii
mai evoluati nascuti in aceasta zi vor fi preocupati in egala masura de evolutia lor interioara si de
aspectul fizic. Cei mai multi dintre nativii duc o lupta destul de grea. Ei nu vor sti ce sa aleaga
intre placerile usoare oferite de viata cotidiana sau satisfactiile mai mari dar mai greu de obtinut
pe care le ofera o viata mai cumpatata. Cheia reusitei pentru cei nascuti in aceasta zi este
reprezentata de puterea de a imbina placerile trecatoare ale vietii si preocuparea pentru aspectele
mai importante ale vietii. Cei care vor reusi sa faca acest lucru vor putea sa profite de
atractivitatea lor, de moda si de proprietatile materiale fara a se lasa condusi de acestea. In
schimb, cei care nu vor fi capabili sa rezolve aceasta problema vor avea numai neplaceri. Vor
deveni din ce in ce mai nemultumiti de viata lor si isi vor pierde treptat interesul pentru
manifestarile frumusetii care erau atat de importante pentru ei. Pentru a putea ajunge la un stadiu
mai dezvoltat de evolutie personala, cei nascuti in aceasta zi vor fi nevoiti sa treaca prin
momente mai dificile. Pot trece la un moment dat printr-o etapa a vietii in care sa respinga
proprietatile, mediile elegante, poate chiar si atat de atent ingrijita lor imagine.

Este posibil ca unele dintre persoanele nascute pe data de 19 septembrie sa cunoasca declinul
financiar si\sau lupta pentru existenta zilnica. Aceste persoane vor da dovada de o mare hotarare,
depasind statutul de oamenii modesti si luptand pentru afirmarea sociala. De obicei, in urma
acestei lupte, nativii se vor schimba. Intr-adevar, o persoana timida, retrasa si tacuta poate deveni
in cativa ani un om plin de succes, agresiv si increzator in sine. In orice caz, nativii acestei zile
trebuie sa fie atenti la evolutia. Nu trebuie sa-si uite trecutul si pe cei care la un moment dat au
insemnat totul pentru ei. Pastrarea contactului cu originile este foarte importanta pentru
bunastarea psihica a celor nascuti in aceasta zi.

SFATURI: Fii sincer cu tine insuti. Nu iti uita radacinile. Fereste-te de orice forma de legatura
excesiva cu latura materiala a vietii. Cauta sa atingi obiective spirituale si incearca sa nu le
abandonezi. Incearca sa iti cultivi loialitatea si profunzimea emotionala.
PUNCTE FORTE:
Elegant
Cu bun gust
Organizat

PUNCTE SLABE:
Materialist
Autoritar
Influentat de societate
Fecioara, Douazeci septembrie - Ziua conducatorului
Persoanele nascute pe data de 20 septembrie sunt convinse ca au putereaa de a face fata
oricarei situatii. Sunt foarte preocupate de interesele grupului din care fac parte. Vor face
aproape orice pentru a asigura o evolutie armonioasa a proiectelor in care sunt implicate. Pentru
unele femei nascute pe data de 20 septembrie acest lucru poate insemna dedicatie fata de familie
si fata de prinicipiile casnice. Alte femei pot fi adeptele concentrarii asupra organzarii sociale sau
a afacerilor in care sunt implicate. Barbatii obisnuiesc sa se asigure ca lucrurile merg bine si ca
ofera o educatie buna familiei lor. In viata zilnica ofera sfaturi foarte bune asociatilor si
prietenilor. Atat femeile cat si barbatii nascuti in aceasta zi stiu cum sa conduca o afacere din
punct de vedere financiar si cum sa obtina succesul in acest domeniu. Sunt adepti ai investitiilor
inteligente (mai ales atunci cand este vorba de aspectul casei lor, fata de care au o mare
admiratie) si stiu sa castige bani.

Atunci cand lucrurile merg prost, persoanele nascute pe data de 20 septembrie au mare incredere
in capacitatea lor de a repara si de a vindeca. Pentru nativi a vindeca poate insemna orice,
incepand cu impacarea celor ceartati si terminand cu ajutorul oferit celor pe care ii iubesc. De
asemenea, ajutorul poate varia incepand de la o rugaciune si terminand cu metodele traditionale
sau cu masajul. Totusi, nativii nu trebuie sa exgereze in aceasta privinta sau sa isi supraevalueze
puterile. Aceasta atitudine poate avea consecinte grave nu numai pentru ei insisi ci si pentru cei
apropiati lor.

De obicei, nativii acestei zile au opinii solide si intelepte, dar ar trebui sa evite sa aiba incredere
nemarginita in abilitatea de a vedea adevarul in orice situatie. Este foarte important sa realizeze
daca au capacitatea de a recunoaste atunci cand au gresit si de a repara respectivele greseli prin
metode proprii. Unii dintre nativii zilei de 20 septembrie sunt capabili sa invete din propriile
greseli (deseori chiar foarte mari) si sa inceapa totul de la capat. Persoanele care sunt capabile sa
actioneze in acest fel vor evolua foarte mult si se vor maturiza. Persoanele care nu au aceasta
putere sunt predispuse sa se confrunte cu tot felul de dificultati, de cele mai multe ori provocate
chiar de ele. Nu sunt constiente ca sunt prea hotarate in privinta corectitudinii rationamentului
lor. Intr-un final, vor fi nevoite sa recunoasca ca au trait o existenta plina de fals si de iluzii.

De multe ori, persoanele nascute pe data de 20 septembrie permit emotiilor sa le intunece si sa le


influenteze gandirea, mai ales in dragoste. Animati de pasiunea pentru o anume persoana, nativii
pot fi destul de caustici. In cele din urma, vor provoca multa suferinta tuturor celor implicati. In
cazul in care cei nascuti in aceasta zi vor reusi sa se stapaneasca si sa fie rabdatori vor avea
foarte mult de castigat. Cei mai potriviti sa le fie prieteni sunt oamenii care le impartasesc
pasiunile si cu care pot lucra in acelasi domeniu. Nu este un lucru neobisnuit ca nativii sa devina
parteneri cu prietenii lor. In acest fel, vor avea parte de succes in afaceri, in proiectele pe care le
intreprind si chiar in domeniul artistic.

SFATURI: Invata din propriile greseli. Examineaza rezultatele si metodele prin care poti
obtine aceste rezultate. Daca este necesar, nu ezita sa iti schimbi orientarea. Incearca sa iti
stapanesti emotiile. Trebuie sa pretuiesti mai mult rabdarea.

PUNCTE FORTE:
Organizat
Cu spirit de observatie
Abil

PUNCTE SLABE:
Prea increzator
Prea emotiv
Increzut
Fecioara, Douazeci si unu septembrie - Ziua tendintelor actualizate
Persoanele nascute pe data de 21 septembrie sunt preocupate de tendintele predominante ale
societatii in care traiesc. Vor analiza aceste tendinte atat din interior cat si din exterior. Se poate
spune despre aceste persoane ca sunt extrem de moderne in ceea ce priveste ideile, hainele,
interiorul caselor si chiar in ceea ce priveste masina. Daca nu vor fi in pas cu moda, atunci cel
putin vor aspira la acest lucru. Nativii vor fi nefericiti in cazul in care circumstantele financiare
nu le vor permite sa aiba parte de un stil de viata atat de modern. Deseori, dorinta de a avea
succes in plan financiar este motivata de aceste nevoi. Trebuie mentionat faptul ca exista un
anume tip de nativi care nu este deloc preocupat de aspectele externe ale vietii. Ei sunt interesati
mai ales de evolutia spirituala. Vor cauta sa aiba vederi cat mai largi si cat mai avansate. Pentru
aceste persoane este foarte important sa aiba un stil de viata cat mai natural, departe de agitatia
orasului.

Cuvantul „modern” este compatibil cu nativii zilei de 21 septembrie, atat cu sensul de a fi in


acord cu timpul in care traiesc, cat si cu sensul de a progresa. In general, sunt atrasi de tot ceea ce
inseamna arhitectura moderna, idei noi, tendintele modei si evolutia stiintei. Tot timpul dau
impresia ca se afla in asteptarea aparitiei unui nou model de masina, instrument sau aparat.
Motivele acestui interes nu sunt neaparat fascinatia pentru inovatie sau dorinta de a fi considerati
la moda de catre cei din jur. Insa, interesul poate fi starnit de faptul ca sunt constienti ca
dezvoltarea le poate imbunatati viata si le poate optimiza munca.

Cei nascuti in ziua de 21 septembrie sunt foarte mandri de creatiile lor. Aceste creatii pot avea
forma concreta, fizica (de exemplu copiii, creatiile de arta, afacerile, constructiile) sau pot avea o
forma mai abstracta (de exemplu concepte, idei, planuri, sisteme, inventii). Ocupatia ideala
pentru nativii acestei zile este aceea care le permite sa viseze la idei noi si care le permite sa puna
apoi in aplicare aceste idei. Cei mai multi dintre ei vor cauta sa fie eleganti si admirati, poate
chiar adorati. Pentru nativi, inclinatia spre frumos este foarte accentuata si importanta. Din
aceasta cauza, tot ceea ce tine de estetica are prioritate in ochii lor.

Nu poate fi ignorata fascinatia persoanlor nascute in aceasta zi pentru mistere, oameni ciudati,
suspans si chiar pentru pericol si violenta. Desigur ca aceste interese ar putea fi folosite intr-un
mod creativ, dar ar trebui controlate pentru ca, pe langa stimularea laturii fanteziste si visatoare a
vietii, pot avea si rezultate nedorite. Treptat, din cauza acestor preocupari, se poate dezvolta o
personalitate distructiva. Ideea de frumusete a nativilor poate fi animata sau chiar caracterizata
de dorinte neobisnuite. Intr-adevar, s-ar putea sa prefere mai degraba ceva asimetric, provocator
si uimitor decat ceva echilibrat, proportionat si armonios. Cei nascuti in aceasta zi au un talent
deosebit de a da unui lucru obisnuit un aer mai ciudat si de a face ca subiectele cotidiene sa fie
mai interesante. Ar trebui sa incerce sa nu mai faca senzatie doar de dragul de a face ceva. De
asemenea, ar trebui sa se fereasca de orice forma de superficialitate.

SFATURI: Incearca sa descoperi adevaratele valori. Nu te lasa prea entuziasmat de tot ceea ce
este nou. Pastreaza drumul pe care l-ai ales. Esti liber sa iti prezinti diferentele de opinie, daca
vrei, insa nu te lasa obsedat de ele. Nu ar trebui sa conteze prea mult pentru tine ce gandeste
vecinul tau.

PUNCTE FORTE:
Progresist
Cu bun gust
Estetic

PUNCTE SLABE:
Materialist
Senzationalist
Nestatornic
Fecioara, Douazeci si doi septembrie - Ziua energiilor nestatornice
Cei nascuti in aceasta zi sunt animati de o energie nestatornica de a incepe tot felul de proiecte
noi. De obicei, isi duc la capat proiectul la care lucreaza. Apoi, imediat vor trece la unul nou. De
asemenea, sunt capabili sa faca fata mai multor proiecte in aceelasi timp. Nativii zilei de 22
septembrie se plictisesc foarte usor si de aceea au pretentia sa cunoasca situatii si persoane cat
mai deosebite. Pot fi uneori genul de oameni sociabili si dinamici. In alte situatii, pot avea un
comportament singuratic si inabordabil. In ambele situatii, caracterul lor puternic se va manifesta
cu siguranta in modul cel mai potrivit

Deseori, nativii acestei zile oscileaza intre a o atitudine defensiva si una ofensiva. Dintr-un
anume punct de vedere, aceste atitudini coincid pentru ca cea mai buna ofensiva este o buna
defensiva si viceversa. De cele mai multe ori pun in discutie probleme si idei legate de egalitate
si corectitudine. Indiferent daca o fac in cadrul unui comitet de conducere sau in cadrul unui cerc
personal, punerea in discutie a acestor probleme este foarte importanta pentru nativi. In general,
subiectele pe care le propun sunt legate de distribuirea si folosirea puterii. In prezentarea
argumentelor lor pot fi foarte ironici, spirituali si extraordinar de amuzanti. In orice caz, umorul
nativilor zilei de 22 septembrie este pentru multi deplasat, batjocoritor si uneori chiar macabru.

De multe ori, cei nascuti in aceasta zi demonstreaza o mare lipsa de stabilitate. In general,
profesiile pe care si le aleg sunt respectabile. S-ar parea ca munca lor sau profesia in sine sunt
cele care aduc soliditatea de care are atata nevoie viata nativilor. Ar trebui sa fie mai atenti la
riscurile conflictelor pe care le-ar putea provoca firea lor nestatornica. De obicei, conflictele cele
mai periculoase sunt cele in care partea adversa este reprezentata de orice ar insemna puterea.
Nativii zilei de 22 septembrie gandesc pentru ei insisi si nu vor tolera ca altii a le spuna ce sa
faca, mai ales cei cu o inteligenta mai scazuta. Asadar, ar trebui sa fie atenti sa nu starnesca
dusmania sau opozitia celor care traiesc alaturi de ei.

Persoanele nascute in aceasta zi s-ar putea sa ascunda o inima mare in spatele unui exterior
inabordabil. In general, isi vor arata latura aceasta mai ascunsa numai persoanelor in care au
incredere si pe care le pretuiesc. Chiar si pentru nativii insisi s-ar putea sa fie greu sa identifice
aceasta parte a caracterului lor. Se va intampla astfel pentru ca sunt foarte clar orientati spre
latura realista a vietii si pentru ca ironia sortii este prea evidenta pentru ei. Sunt foarte priceputi
sa evalueze adevaratul caracter al unui om si sunt capabili sa caracterizeze orice persoana intr-un
mod realist. De obicei, nativii ii vor pretui toata viata pe putinii prieteni pe care ii vor accepta in
lumea lor. Uneori, este posibil ca unul dintre parinti, sau, in cazuri exceptionale, ambii parinti sa
faca parte dintre acesti prieteni. De multe

De multe ori, nativii zile ii impresioneaza pe cei din jurul lor mai mult decat isi imagineaza. Intr-
adevar, sunt foarte cababili sa socheze. Avand in vedere impactul puternic pe care il au, nativii ar
trebui sa fie mai atenti la efectele actiunilor lor, atat asupra prietenilor cat si asupra dusmanilor.
Sunt razboinici adevarati in lupta vietii. Ar trebui sa isi utilizeze armamentul si tacticile
defensive intr-un mod intelept si cat mai practic. Trebuie sa evite sa se izoleze si sa se instraineze
de adevaratele valori umane ale vietii.
SFATURI: Nu ii dispretui pe cei care sunt mai deschisi si mai naivi decat tine. Incearca sa iti
descoperi latura inocenta a caracterului. Nu te limita la un singur tip de conceptii. Invata sa visezi
si sa iti improspatezi fortele.

PUNCTE FORTE:
Individual
Receptiv
Bine directionat

PUNCTE SLABE:
Intunecat
Precaut
Acerb
Fecioara, Douazeci si trei septembrie - Ziua depasirii limitelor
O caracteristica principala a persoanelor nascute pe data de 23 septembrie o reprezinta faptul
ca au tendinta de a incalca orice restrictie. Acesti indivizi expansivi nu se vor simti liberi sa isi
dezvolte si sa isi arate personalitatea pana cand nu au depasit o anume etapa. Acesta etapa este
reprezentata de lupta cu anumite dificultati fizice sau formale si depasirea lor. Lupta aceasta este
foarte intensa. De fapt, ea va continua mult timp, chiar daca uneori nativii vor reusi sa isi
depaseasca problemele. Intr-adevar, viata inseamna pentru ei o serie de continue provocari cu
care trebuie sa se confrunte si carora trebuie sa le dea curs. Din acest punct de vedere, nativii pot
fi considerati adevarati razboinici spirituali.

Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi utilizeaza rezultatele pozitive ale luptelor lor in
beneficiul celor din jur. Vor face acest lucru macar pentru a demonstra ambitia pe care care o au
pentru a depasi obstacolele vietii. Indivizii mai putin evoluati nascuti in acesta zi s-ar putea sa se
blocheze in conflicte personale (care de obicei sunt rezultatul propriilor actiuni). Nu vor reusi
decat sa isi faca mai multe probleme, in loc sa obtina rezultate pozitive. Este preferabil pentru
acestia din urma sa se retraga pentru o perioada din valtoarea vietii. In timpul acesta, ar fi bine sa
se orienteze spre o directie potrivita si sa isi canalizeze energiile spre servirea unei cauze care
merita.

Daca isi propun, nativii acestei zile sunt capabili sa mute muntii din loc. Cu toate acestea, vor
exista unele momente cand vor cadea in depresii sau cand vor avea o energie foarte scazuta. S-ar
parea ca niciodata nu vor avea mai putina energie decat in aceste perioade. Cu siguranta nu este
vorba de lene sau de plafonare. Pur si simplu nu sunt genul de persoane care sa simuleze
entuziasmul atunci cand nu vor exista motive. Vor prefera sa nu faca nimic decat sa faca un lucru
prost.

Cei nascuti in aceasta zi sunt atrasi de tot felul de evenimente, indiferent daca sunt mentale,
emotionale sau fizice. Sunt oameni activi care nu se rezuma doar la vorbe. Cei mai multi dintre
nativi nu au calitati extraordinare de comunicare. De obicei, vor spune in mod direct tot ceea ce
au de spus. Uneori, nici nu vor folosi cuvintele pentru a se exprima. Chiar si cei care au darul
vorbirii se vor exprima intr-un mod elegant, simplu, precis si economic. In mod sigur, nu vor
suferi de logoree.

Persoanele nascute pe data de 23 septembrie pot fi extrem de fermecatoare si seducatoare. Cu


toate acestea, la prima intalnire s-ar putea sa para distante si inabordabile. Unii oameni cred ca
felul fermecator de a se purta al nativilor este o invitatie de a avea o relatie personala, mai ales
una de natura sexuala. Toti cei care gandesc astfel vor face in mod sigur o greseala. Cea mai
mare parte a celor nascuti in aceasta zi pun pe primul plan munca si pe cel de-al doilea plan
placerea. In ciuda imaginii pe care o afiseaza, au putini prieteni. De obicei, nu pun pret pe
discutiile de complezenta. De cele mai multe ori este preferabil sa ii admiri de la distanta in loc
sa incerci sa ii abordezi. Privind din alta perspectiva, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie
atenti sa nu se izoleze si sa nu mai fie capabili sa depaseasca un anume nivel emotional mai
profund. De asemenea, ar trebui sa evite sa se preocupe de toate problemele cotidiene daca nu ii
afecteaza din punct de vedere personal.
SFATURI: Este foarte important pentru tine sa iti folosesti timpul in care nu dai randament
maxim in activitatea pe care o intreprinzi. In aceste perioade incearca sa intelegi ce merge bine si
ce nu. Ar fi bine sa te pregatesti inainte sa incepi o noua lupta. Cheia succesului este reprezentata
de aceasta pregatire.

PUNCTE FORTE:
Creativ
Aventuros
Entuziast

PUNCTE SLABE:
Nelinistit
Depresiv
Dependent
Balanta, Douazeci si patru septembrie - Ziua hoinarului
Cei nascuti in aceasta zi sunt hoinari prin natura lor. Le place in mod deosebit sa calatoreasca sau sunt
atrasi, intr-un fel sau altul, de tot ceea ce tine de calatorii. De cele mai multe ori, aceasta inclinatie spre
calatorii si hoinareala isi face simtita prezenta la modul propriu. De asemenea, poate fi o metafora pentru
cautarea unor noi aventuri spirituale si emotionale. Cititul, gandirea, visarea, calatoritul- acestea sunt
tipurile de activitati pe care le agreeaza nativii. Le va placea sa faca toate aceste lucruri indiferent daca
sunt hoinari la propriu sau la figurat.

Unii dintre nativii zilei de 24 septembrie calatoresc mult in tinerete. Mai tarziu, se dedica unei existente
care s-ar putea sa para linistita. In schimb, unii nativi sunt atinsi de microbul calatoriilor in perioada de
mijloc a vietii. Acestia sunt capabili sa renunte la tot pentru a putea raspunde chemarii. Cei mai multi
dintre nativii acestei zile nu ajung niciodata sa se stabileasca cu adevarat intr-un loc. Vor trece chiar si
peste locul despre care au spus ca reprezinta tot ceea ce isi doresc. Vor pleca in cautarea unui nou proiect,
loc sau anturaj. De fiecare data vor spune ca acela va fi ultimul obiectiv pe care trebuie sa il atinga.
Indivizii mai constienti de caracterul lor ajung la un moment dat la concluzia ca nu exista pentru ei ceva
care sa dureze permanent. Vor realiza faptul ca hoinarelile si cautarile lor vor mai dura o mare perioada
de timp.

Unii dintre nativi s-ar putea sa ajunga sa fie fericiti. Ei vor face un compromis cu ei insisi stabilizandu-se
permanent intr-un anume loc, dar, cu siguranta, vor face mici calatorii de cate ori se va ivi ocazia. Chiar
daca sunt obligati sa stea intr-un anume loc, cei nascuti in aceasta zi vor gasi o posibilitate sa evadeze.
Vor face acest lucru prin lectura, cu ajutorul filmelor si televizorului. Astfel, vor avea o extraordinara
viata fantastica.

Pentru persoanele nascute pe data de 24 septembrie va fi destul de dificil sa aiba o viata de familie sau o
relatie care sa ii multumeasca. Nu sunt oameni cu care sa te intelegi sau pe care sa ii multumesti usor. Cer
foarte mult de la cei langa care traiesc si chiar de la ei insisi. Partenerii trebuie sa fie intelegatori cu ei si
cu nevoia lor de schimbare si diversitate. Vor face deseori apropouri si remarci de tot felul, dar mai ales
de natura sexuala. Din acest punct de vedere, nativii s-ar putea sa caute forme neobisnuite de exprimare
sexuala. Daca nu vor face acest lucru in viata lor obisnuita, il vor face macar prin lectura si prin
imaginatie. Intr-adevar, cei nascuti in aceasta zi manifesta un interes destul de scazut atunci cand este
vorba de activitati cotidiene si de oameni obisnuiti. In mod evident, nativii acestei zile au o mare nevoie
de stabilitate. Trebuie sa fie atenti la stimulii emotionali si mentali prea puternici

Acestia s-ar putea sa le darame si putina stabilitate pe care o au. Acesti nativi au mintile atat de active si
gusturile atat de neobisnuite incat intampina reale probleme in abordarea oricarui aspect al vietii normale.
Unii dintre ei s-ar putea chiar sa fie visatori care traiesc cu capul in nori. Alti nativi s-ar putea sa obtina
rezultate surprinzatoare in domeniile tehnice. De cele mai multe ori sunt intalniti indivizi care au ambele
caracteristici. Unii cred ca nativii sunt oameni ciudati prin excelenta. Cu toate acestea sunt prieteni demni
de incredere si pe care te poti baza. Sunt persoane foarte sufletiste. De asemenea, sunt genul de persoane
care folosesc simtul umorului pentru a trece peste aproape orice situatie. Se amuza ei si ii amuza si pe
ceilalti.

SFATURI: Incearca sa fii mai organizat. Viata ta nelinistita poate fi atragatoare pentru o perioada, dar,
la un moment dat, s-ar putea sa devina foarte obositoare. Poate ca celorlalti le-ar placea sa poata conta
mai mult pe tine. Nu te teme sa iti folosesti talentele. Concentreaza-te asupra unui singur lucru si incearca
sa il duci la bun sfarsit.

PUNCTE FORTE: Cu imaginatie bogata Darnic Cu spiritul liber


PUNCTE SLABE: Nervos Nestatornic Nevropat
Balanta, Douazeci si cinci septembrie - Ziua satiricului simbolic
Persoanele nascute pe data de 25 septembrie au o relatie destul de curioasa cu societatea in care traiesc.
Pe de o parte, sunt dependenti de ea pentru ca au nevoie de sustinere in drumul spre succes. Din alt punct
de vedere, sunt foarte critici si capabili de multe ironii atunci cand se confrunta cu eventualele
disfunctionalitati ale societatii. Prin aceasta atitudine s-ar putea chiar sa arate felul in care ar putea fi
imbunatatit mediul in care traiesc. Aparentul lor negativism ar putea avea rezultate pozitive.

Este destul de ciudat faptul ca atunci cand sunt intalniti in afara sferei lor de actiune, nativii sunt
considerati simbolul locului din care provin. Oricum, s-ar parea ca nimeni nu poate fi mai critic si mai
constient de valorile cartierului, orasului, zonei sau statului in care traiesc decat nativii. Asadar, relatia lor
cu locul de origine este un tip interesant de simbioza. Aceasta relatie poate fi considerata uneori
avantajoasa, alteori dezavantajoasa pentru ambele parti.

Nativii zilei de 25 septembrie pot fi de asemenea buni reprezentanti ai familiei sau cercului social din care
fac parte. In plus, este posibil ca ei sa intruchipeze aspiratiile si valorile colegilor si perechilor lor, dar cu
siguranta isi vor pastra mandria in orice situatie datorita atitudinii lor critice si intrebatoare.

Cei nascuti in aceasta zi intampina greutati in a-si deschide sufletul si in a-si exprima emotiile intr-un
mod cat mai sincer intr-o relatie. Prima impresie pe care o ofera este aceea de oameni distanti si reci, insa
in realitate au o nevoie enorma de afectiune. S-ar putea ca motivul pentru care sunt atat de distanti cu cei
din jur sa fie lungul sir de suferinte de care au avut parte. Intr-adevar, o viata emotionala retrasa si\sau
faptul ca sunt introvertiti fata de oricine ii poate caracteriza foarte bine pe cei nascuti in aceasta zi.

Persoanele nascute pe data de 25 septembrie au o imaginatie foarte bogata. Insa, in acelasi timp, sunt
extraordinar de precise si exacte. Prin natura lor sunt perfectioniste. Vor face un lucru de nenumarate ori
pentru a descoperi greselile si pentru a inlatura eventualele puncte slabe. Pretentiile pe care le au de la cei
din jurul lor nu sunt deloc diferite de pretentiile pe care le au de la ei insisi. In mod destul de ciudat vor
accepta criticile venite din interiorul grupului din care fac parte. Cu toate acestea, nu vor reactiona bine la
criticile aduse la adresa acestui grup din partea unor persoane care nu fac parte din el. De fapt, s-ar putea
sa devina excesiv de defensivi.

De multe ori, nativii acestei zile sunt capabili sa stabileasca o relatie puternica cu societatea, cu grupul
social si\sau cu cariera lor, insa nu vor reusi sa stabileasca o relatie la fel de profunda cu un individ. De
multe ori, cei care au o legatura personala sau emotionala cu nativii vor simti intotdeauna ca va exista
ceva de care nu vor avea niciodata parte. Din acest punct de vedere, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa
fie atenti sa nu isi creasca copiii in asa fel incat sa se simta neglijati.
SFATURI: Tendinta ta de a fi aspru si critic s-ar putea sa iti aduca necazuri. Aminteste-ti ca vorbele sunt
uneori mai dureroase decat orice alta lovitura. Nu iti refuza orice placere a vietii.
PUNCTE FORTE:
Muncitor
Hotarat
Orientat spre teluri inalte
PUNCTE SLABE:
Inchis
Intens
Neiertator
Balanta, Douazeci si sase septembrie - Ziua atitudinii rabdatoare

Cei nascuti in aceasta zi sunt perfectionisti prin natura lor. Ei stiu ca exista o singura modalitate de a
face corect un lucru – sa-l faca in mod repetat. Intr-adevar, nativii sunt genul de oameni care cred ca
exercitiul este drumul spre perfectiune. Sunt orientati spre latura tehnica a lucrurilor. Intotdeauna vor
aspira spre perfectiune in arta si in meseria lor. Sunt indivizi foarte critici care stiu cum sa isi atinga
scopurile, dar au si darul de a-i invata pe ceilalti cum sa faca acest lucru. Daca nu ii vor invata la modul
teoretic, o vor face la modul practic. Nativii pot oferi o extraordinara inspiratie tuturor celor care ii
admira.

In mod sigur, aceasta atitudine nu ii va opri din munca. In viata privata, nativii zilei de 26 septembrie au
tendinta de a deveni obsesivi, constrangatori sau ambele. Atitudinea aceasta s-ar putea sa duca la un
comportament casnic destul de nevrotic. Se vor comporta ca si cand le-ar fi frica sa nu cada cerul peste ei
fara sa fi rezolvat problemele zilnice ale vietii. In acest fel, cei nascuti in aceasta zi risca sa faca absolut
mizerabile vietile familiei si prietenilor si in cele din urma propria lor viata. Nu este nevoie sa fie
mentionat faptul ca nativii vor fi sefi si supraveghetori foarte exigenti.

Pe nativii zilei de 26 septembrie ii caracterizeaza increderea in logica, pretuirea si folosirea ei in viata de


zi cu zi. Ei cred ca sunt putine problemele tehnice ale domeniului lor de activitate care nu pot fi rezolvate
prin aplicarea unor principii rationale. In mod paradoxal, comportamentul lor poate fi extrem de
incapatanat si lipsit de logica. Asadar, sunt personalitati complexe cu care uneori nu te poti intelege foarte
usor.

De cele mai multe ori, persoanele nascute pe data de 26 septembrie au o a doua sau chiar o a treia
ocupatie, vocatie sau hobby pe care le pastreaza doar pentru ele. Aceasta ocupatie variaza mult in functie
da parerea pe care o au nativii despre ei insisi. Activitatile ascunse si secrete prezinta o mare fascinatie
pentru cei mai multi dintre nativi. S-ar putea sa le placa foarte mult sa isi tina ascunsa o anumita parte a
vietii.

Cei nascuti in aceasta zi sunt extremi, bine directionati si foarte hotarati. S-ar putea sa fie indivizi
idealisti. Rareori se vor indeparta de la principiile practice ale vietii. Desi le place sa faca multe teorii,
nativii sunt preocupati doar de finalitatea a ceea ce fac si de succesul sau insuccesul de care vor avea
parte.

Cei mai multi dintre nativii zilei de 26 septembrie au un minunat simt al umorului. Unii oameni s-ar putea
sa puna pe seama umorului subtilele ironii ale nativilor. In orice caz, rareori criticile lor caustice vor trece
neobservate. Daca nu sunt atenti, isi vor face multi dusmani in acest fel. Indivizii mai evoluati nascuti in
aceasta zi isi fac simtita influenta intr-un mod puternic. Aceasta s-ar putea sa aiba un efect asemanator
unui val intr-un lac. Isi va face simtita prezenta din ce in ce mai departe si probabil ca va supravietui mult
timp. Chiar si cei care nu ii agreaza pe cei nascuti in aceasta zi vor admira genialitatea si meticulozitatea
de care dau dovada acestia in munca lor.

SFATURI: Incearca sa nu mai fii atat de intens in tot ceea ce faci. Prin aceasta atitudine s-ar putea sa ii
deranjezi pe ceilalti. Invata si invata-i si pe altii. Uneori greselile sunt necesare. Perfectiunea s-ar putea sa
nu fie cel mai important obiectiv. Incearca sa fii mai relaxat. Ocazional, iti poti permite sa stai fara sa faci
nimic.

PUNCTE FORTE: Tehnic Influent Persistent


PUNCTE SLABE: Obsesiv Secretos Constrangator
Balanta, Douazeci si sapte septembrie - Ziua eroului ambiguu
Persoanele nascute pe data de 27 septembrie sunt atrase de latura enigmatica si paradoxala a vietii. La
prima vedere par oameni deschisi si destul de normali, dar la o abordare mai profunda se va observa ca au
foarte multe slabiciuni.

De obicei, nativii acestei zile vor reactiona normal in cele mai multe dintre situatii. Desi in ochii celorlalti
nimic nu va fi neobisnuit, nativii vor avea intotdeauna parte de indoieli si de nesiguranta. Poate ca se
intampla astfel pentru ca au prea multe pretentii de la ei insisi. Vor cauta perfectiunea si deseori au
tendinta de a poza in eroi sau in martiri. De-a lungul acestor cautari, s-ar putea sa devina depresivi
datorita faptului ca nu vor putea atinge niciodata imposibilele obiective pe care le-au stabilit. Cei nascuti
in aceasta zi ar putea sa isi mai coboare standardele. De asemenea, ar putea sa fie mai toleranti cu
defectele umane. Intr-adevar, in acest fel s-ar putea sa fie mai fericiti, dar mai putin deosebiti.

Esecul si succesul sunt doua constante care alterneaza in viata nativilor acestei zile. Datorita faptului ca se
tem foarte tare de nereusita si datorita nesigurantei legate de aptitudinile lor, nativii au mari sanse de
succes. Din nefericire, nu sunt condusi spre succes de dorinta de a il obtine ci de credinta ca il merita. Vor
fi mobilizati de gandul ca nu au nici o alta optiune. Din acest motiv, nu se poate spune ca nativii sunt
persoane ambitioase. Totusi, s-ar putea sa para ca au aceasta calitate

Deseori, nativii zilei de 27 septembrie au o viata emotionala linistita. Acest lucru nu este o consecinta a
caracterului lor singuratic. Viata ii va aduce pur si simplu in aceasta situatie. Sunt indivizi extrem de
sensibili. Le place sa lucreze in liniste, dar se vor regasi deseori in compania unor oameni si situatii dure
si neiertatoare. In mod frecvent, vor avea sentimente confuze legate de cariera si de drumul pe care l-au
ales, indiferent de succesul pe care il obtin. Crizele si depresiile nu sunt un lucru deloc obisnuit pentru cei
nascuti in aceasta zi. In aceste perioade, nativii vor avea nevoie de sprijinul unui prieten bun, al unui
membru al familiei sau al unui consilier care sa le aminteasca de valorile umane. Vor avea nevoie sa fie
mai linistiti in legatura cu ei insisi.

In general, cei nascuti in aceasta zi sunt persoane multilaterale. Le place mult sa exploreze toate aspectele
muncii lor si tot ceea ce este legat de ele. Prin natura lor, nativii stiu sa aprecieze un lucru si le place sa fie
apreciati la randul lor. Sunt oameni care muncesc destul de mult. De obicei, reactioneza bine sub presiune
si dau dovada de calm profesional. De prea multe ori calmul de care dau dovada in viata profesionala le
va afecta si viata privata. Nativii acestei zile ar trebui sa analizeze felul in care cariera le poate afecta
caracterul.

SFATURI: Incearca sa nu te retragi prea mult in tine insuti. Invata sa fii mai increzator si mai tolerant.
Ar trebui sa ai incredere in calitatile cu care esti inzestrat. Toti facem greseli – doar suntem oameni. De ce
esti atat de inspaimantat? Fericirea exista si pentru tine – trebuie doar sa o accepti.

PUNCTE FORTE:
Hotarat
Cu succes
Calm
PUNCTE SLABE:
Prea sensibil
Nesigur
Retras in sine
Balanta, Douazeci si opt septembrie - Ziua cuceritorilor
Nativii zilei de 28 septembrie sunt capabili sa castige si sa pastreze atentia oricarei persoane. Acest
lucru nu inseamna neaparat ca nativii sunt mai frumosi din punct de vedere fizic decat marea majoritate a
oamenilor. Mai degraba, inseamna ca au un sarm seducator care poate topi inimile inghetate si care poate
face sangele sa curga mai repede. Uneori pot fi exasperanti si deranjanti, dar asta face parte din puterea
lor stimulanta.
Cei nascuti in aceasta zi au talentul de a aduce durerea care se potriveste perfect cu dorinta lor de a
multumi. De obicei, efectul pe care il au nativii asupra celorlalti depinde de starea in care sunt sau uneori
de ocupatie sau interesele primare. Au un accentuat simt al dreptatii, simt care arata ca vor suferi cel putin
la fel de mult ca si cei implicati intr-o anume situatie. Din acest punct de vedere s-ar parea ca sunt
dezarmant de simpli si umani
Persoanele nascute pe data de 28 septembrie au multi iubiti de-a lungul timpului, cel putin in tinerete. Vor
fi satisfacute de toate aceste relatii. A spune ca sunt greu de multumit nu este foarte adevarat. In schimb,
s-ar putea spune ca este greu de trecut peste tendinta lor de a se plictisi repede si peste faptul ca permit
unor diferente de personalitate sa ii enerveze. Este bine ca nu sunt persoane foarte calculate in orice
actiune, cel putin nu atunci cand este vorba de planuri mari. Daca este nevoie, pot avea rezultate
exceptionale in aceasta privinta. Nativii se pot lasa influentati de dragoste, seductie si sex (de obicei in
aceasta ordine) doar din placere. Rareori motivele pentru care vor face acest lucru vor fi pline de viclenie.
Au puterea de a profita cu usurinta de cei din jur, indiferent daca acestia sunt constienti sau nu. In ciuda
acestui fapt, foarte rar isi vor permite sa se foloseasca de aceasta calitate.
Distrugerea unor lucruri este o preocupare importanta din viata nativilor. Poate fi vorba de orice, incepand
de la suferintele romantice si pana la desfiintarea unor idei, pana la zdrobirea fizica. In mod sigur, aceasta
atitudine nu implica faptul ca nativii ar avea porniri sadice. S-ar parea ca, menirea lor este de a distruge
pur si simplu orice forma de defensiva venita din partea celorlalti. Vor reusi sa faca acest lucru folosind
un lung si variat sir de arme. Cei nascuti in aceasta zi isi vor gasi un adversar pe masura atunci cand
acesta va fi intruchipat de un obiect imobil. Sunt atrasi de provocari de orice fel. Considera ca nu va fi o
lupta adevarata pentru a obtine ceva, chiar daca ii va costa mult timp. Exceptie vor face cazurile in care
vor intalni un adversar cu adevarat puternic. Iubesc in aceeasi masura frumosul si puterea. Vor fi lipsiti de
orice fel de aparare atunci cand vor intalni un individ extrem de senzual. Se poate spune chiar ca
venereaza frumusetea. Din acest punct de vedere, ar trebui sa fie atenti sa nu exagereze cu dragostea fata
de un anume obiect si sa nu ajunga sa il divinizeze. Atentie sporita trebuie acordata tendintei de a avea
acest tip de sentimente chiar pentru ei insisi.
Se poate spune despre persoanele nascute pe data de 28 septembrie ca nu sunt tocmai potrivite pentru
viata de familie. Cu toate acestea, se poate conta pe ei si chiar dau dovada de o loialitate dusa pana la
extrem. Este posibil ca nici macar in cazuri exceptionale sa nu isi paraseasca prietenii care au o anumita
problema. Cei care traiesc sau au o relatie cu nativii trebuie sa inteleaga faptul ca acestia sunt foarte
atragatori, dar au si slabiciuni. De multe ori, cei nascuti in aceasta zi nu arata ca au prea multa vointa.
Atunci cand se vor confrunta cu o pasiune vor fi asemenea unei frunze in vant. Chiar daca gresesc, vor
face acest lucru in perfecta cunostinta de cauza.

SFATURI: La un moment dat, in viata, s-ar putea sa fii nevoit sa iei decizii importante cu privire la
actiunile tale. Lupta cu tendinta de a fi delasator. Durerea ar putea fi redusa daca faci anumite alegeri
timpurii in viata. Evalueaza-ti periodic progresele.

PUNCTE FORTE: Romantic; Cu bun gust; Magnetic


PUNCTE SLABE: Distrugator; Inclinat spre exces; Usuratic
Balanta, Douazeci si noua septembrie - Ziua reactorului responsabil

S-ar parea ca cei nascuti in aceasta zi duc o lupta continua pentru a-si pastra stabilitatea in viata. Uneori
se vor simti stapanii lumii, dar in alte momente s-ar putea sa creada ca nu au nici o valoare. Asemenea
schimbari radicale de atitudine nu fac altceva decat sa sublinieze lipsa de incredere. Multi dintre nativii
acestei zile depind de viata de familie. In acest fel isi vor gasi stabilitatea pentru o perioada, dar, in cele
din urma, vor trece mai departe poate chiar spre o existenta mai izolata.

In general, nativii zilei de 29 septembrie sunt foarte atragatori si capabili. Cu toate acestea, indiferent
unde merg si indiferent ce fac, instabilitatea si incertitudinea isi fac simtite prezenta. (de exemplu, s-ar
putea sa le fie destul de greu sa isi pastreze multa vreme partenerul potrivit alaturi sau cariera in care au
satisfactii). De multe ori se aseamana ochiului unui uragan. Nativii insisi vor fi plini de calm, dar vor fi
inconjurati de violenta si tulburare. Cei nascuti in aceasta zi ar putea fi considerati de catre ceilalti
persoane neinteresante. Cu toate acestea, nativii vor provoca reactii puternice in cercul lor, indiferent daca
vor fi pozitive sau negative. Trebuie sa fie atenti la accidentele care ar putea atrage opozitia celor din jur.
Pentru a preveni asemenea intamplari, ar trebui sa constientizeze faptul ca reprimarea propriilor emotii ar
putea fi cauza evenimentelor neplacute. Asadar, intelegerea si cunoasterea propriei persoane sunt doua
elemente foarte importante in viata nativilor. Ei ar trebui sa incerce sa faca aceste lucruri cat mai repede si
cat mai devreme.

Nativii zilei de 29 septembrie se dedica in totalitate unei companii, organizatii sau unei activitati de
familie. Atunci cand fac acest lucru, aportul lor este de nepretuit pentru succesul grupului din care fac
parte. Au un talent deosebit de a conduce. Acest lucru inseamna ca sunt buni organizatori si coordonatori,
dar si ca sunt capabili sa se ocupe de partea financiara intr-un mod prudent si privind in perspectiva.
Cei nascuti in aceasta zi s-ar putea sa oscileze intre un comportament foarte intens si unul foarte relaxat.
De asemenea, s-ar putea sa para linistiti si modesti. De fapt, ei tanjesc sa isi descopere si sa isi etaleze
talentele si personalitatea. Eliberarea energiilor intr-un mod cat mai profund poate avea rezultate si
consecinte extraordinare. Daca aceasta energie va fi bine directionata, nativii vor avea un dinamism
special si vor avea parte de succes in orice activitate financiara.

Deseori, nativii acestei zile manifesta un interes deosebit pentru cunoasterea felului in care functioneaza
un lucru din punct de vedere tehnic. De obicei, au calitati deosebite in ceea ce priveste practica. Cu toate
acestea, s-ar parea ca intampina greutati atunci cand trebuie sa isi foloseasca aceste calitati. Nu le va fi
foarte usor sa inceapa si sa duca la bun sfarsit un proiect. Vor intampina piedici din cauza nevoii lor de a
face planuri cat mai detaliate inainte de a incepe orice activitate. Cu siguranta le va face probleme si
inclinatia extrema spre perfectionism, care ii va bloca in rezolvarea unor lucruri mici, lipsite de
importanta. Unii oameni s-ar putea intreba uimiti cum reusesc tot timpul acesti indivizi atat de talentati si
priceputi sa se abata din drum si sa nu obtina succesul. Daca, intr-un final, nativii vor reusi sa isi ia
destinul in maini si nu se vor mai lasa deviati din drumul lor vor avea parte de realizari extraordinare.

SFATURI: Stai deoparte si incearca sa te intelegi pe tine insuti (chiar daca acest lucru va necesita ani
multi). Incearca sa iti folosesti cat mai bine talentele extraordinare cu care ai fost inzestrat. Organizeaza-ti
viata dar nu renunta la spontaneitate. Demoleaza orice bariera si obstacol interior.

PUNCTE FORTE: Tehnic Intens Capabil


PUNCTE SLABE: Obsesiv Nesigur Izolat
Balanta, Treizeci septembrie - Ziua adevarului orbitor
Nativii acestei zile sunt adepti ai adevarului. Ei il vor cauta si il vor scoate la iveala cu orice pret.
Latura perfectionista a caracterului lor se va manifesta in tot ceea ce vor face. Acesti nativi sunt genul de
oameni care se gandesc bine inainte de a spune ceva. Desi sunt destul de impulsivi vor avea intotdeauna
argumente solide cu care sa isi sustina faptele si parerile. Atunci cand fac cunoscut adevarul, nativii cred
despre ei ca reprezinta cel mai bine lupta pentru dreptate. Din acest punct de vedere sunt idealisti
incurabili. Pentru ei nu va conta cat de negative sunt faptele pe care le vor dezvalui.

Persoanele nascute pe data de 30 septembrie sunt foarte atragatoare, daca nu din punct de vedere al
fizicului atunci din punct de vedere al personalitatii. Pentru nativi este foarte importanta impresia pe care
o fac celorlalti. Vor fi foarte ateni cu hainele, limbajul si comportamentul in societate. Poate ca in acest
mod incearca sa para invulnerabili. Intr-adevar, deseori nativii acestei zile ascund unele adevaruri in
legatura cu ei insisi, adevaruri care nu doresc sa fie descoperite sub nici o forma.

Cei mai multi dintre nativi nu sunt oameni care au invatat despre adevaratele valori la scoala sau prin
studiu. Tot ce stiu au obtinut in urma unor experiente si intamplari destul de dure. Cei nascuti in aceasta zi
pot alege sa studieze un anume domeniu. In orice domeniu vor studia, vor ajunge in cele din urma sa fie
considerati experti. Sunt capabili sa asimileze cantitati impresionante de cunostinte. Din acest motiv, va fi
foarte dificil sa fie contrazisi. De fiecare data cand vor spune ceva, vor avea argumente foarte puternice.

De multe ori, cei nascuti in aceasta zi isi folosesc imaginea pentru a atrage atentia, indiferent daca o vor
face intr-un mod conventional sau neconventional. Pot fi experti in prezentarea unei imagini publice si in
mentinerea atentiei asupra lor. Nativii acestei zile au o legatura deosebita cu oamenii. Inteleg foarte bine
motivele care ii determina pe oameni sa reactioneze intr-un anume fel. Din acest punct de vedere, ar
trebui sa fie atenti sa nu inceapa sa isi manipuleze semenii si sa se foloseasca de ei pentru a-si putea
atinge anumite scopuri.

Exista o sansa destul de mare ca nativii acestei zile sa devina din ce in ce mai acuzatori si sa ii judece din
ce in ce mai mult pe ceilalti. Ar putea exagera atunci cand ii vor arata cu degetul pe cei despre care cred
ca ar putea sa compromita adevarul. Tendinta aceasta de a juca rolul celui care acuza s-ar putea sa scape
de sub control. Din aceasta cauza, ceilalti s-ar putea simti nevoiti sa adopte o postura defensiva in
prezenta nativilor. Acestia din urma ar trebui sa invete sa fie mai toleranti si sa isi mai tempereze pornirea
de a condamna aproape totul si pe toti.

Desi sunt foarte sensibili, nativii zilei de 30 septembrie sunt capabili sa isi poarte foarte bine de grija si sa
se apere. Datorita increderii in propriile puteri, ei reusesc sa inlature orice tip de atac. Nativii sunt
posesorii unui tip de precautie care ii va proteja de cele mai multe ori. Vor avea aceasta calitate pentru ca
sunt indivizi autodidacti care cu siguranta au scoala vietii. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa incerce sa
pastreze legatura cu cei din jurul lor. Printr-un comportament agresiv nu vor reusi decat sa ii intoarca pe
toti impotriva lor. In general, cei nascuti in aceasta zi sunt destul de priceputi in tot ceea ce tine de bani.
Pot face investitii foarte abile care vor garanta stabilitatea lor financiara.

SFATURI: In ciuda cunostintelor si argumentelor tale deosebite, s-ar putea sa nu ai intotdeauna dreptate.
Fii constient ca ai tendinta de a-i manipula pe cei din jurul tau. Nu ii teroriza pe ceilalti. Fii mai tolerant in
conceptii. Incearca sa iti faci ordine in viata casnica.

PUNCTE FORTE: Curios Impresionant Posesor al unor cunostinte vaste


PUNCTE SLABE: Intolerant Acuzator Se justifica prea mult
Balanta, Intai octombrie - Ziua cetateanului de frunte

Nativii zilei de 1 octombrie pot ajunge in cele mai inalte pozitii profesionale, sociale sau familiale. In
general, ascensiunea nu se datoreaza eforturilor exagerate si agresivitatii. De cele mai multe ori, reusita
este rezultatul aplicarii perceptiilor si conceptiilor de prespectiva pe care le au nativii. Cei din jur
recunosc in mod instinctiv calitatile exceptionale ale celor nascuti in aceasta zi. Uneori se va pune
problema daca nativii au cu adevarat tarie de caracter. Intr-adevar, faptul ca ocupa o pozitie importanta
poate fi extrem de solicitant pentru ei, mai ales din punct de vedere psihologic si le va fi destul de greu sa
suporte aceasta presiune.

De cele mai multe ori, problemele pe care le intalnesc nativii au ca element comun cariera. De exemplu,
vor lupta multi ani pentru a ajunge intr-o anume pozitie sociala, insa odata ce au ajuns acolo vor realiza ca
nu este ceea ce si-au dorit. Acest lucru se datoreaza faptului ca nativii sunt prea seriosi si nu stiu cum sa
se bucure de o reusita. Intr-adevar, s-ar putea sa fie foarte preocupati de problemele pe care le au la locul
de munca si de felul in care se pot rezolva aceste probleme. In plus, vor intampina probleme si din cauza
tendintelor perfectioniste si din cauza dificultatii de a lasa lucrurile asa cum sunt. In ciuda obstacolelor pe
care le vor intalni, nativii vor demonstra ca au o mare capacitate de a invata si de a face progrese in
evolutia personala.

In ceea ce priveste relatiile interpersonale, nativii acestei zile vor cauta sa aiba legaturi cu oameni care
sunt foarte capabili si hotarati, dar care de obicei nu au obiective personale inalte. Ei vor cauta compania
persoanelor care le pot oferi ajutorul si care le pot intelege nevoile. Suportul emotional pe care il ofera
asemenea persoane nativilor are o importanta cruciala pentru o reusita completa.

In general, persoanele nascute pe data de 1 octombrie sunt destul de ciudate. Ele actioneaza intr-un mod
specific lor, iar rezultatele pe care le obtin sunt de cele mai multe ori impresionante. Din acest motiv,
nativii vor fi luati in serios si in cele din urma vor ajunge sa fie inconjurati de admiratori. Poate fi o
priveliste destul de ciudata atunci cand nativii sunt vazuti muncind si chiar cand sunt vazuti intr-o
fotografie cu colegii de serviciu. De cele mai multe ori, vor da impresia ca nu acela este locul lor si ca nu
au ce cauta acolo. Intr-adevar, sunt practicanti atipici ai profesiei lor. Sunt considerati neobisnuiti mai ales
din cauza metodelor neortodoxe de a actiona si din cauza filozofiei legate de munca. Spre disconfortul lor,
vor fi tinta multor critici datorita modului exculsivist de a privi lucrurile.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile invata tot ceea ce stiu din experientele pe care le au si nu in urma
absolvirii unor cursuri. Nu poate fi reprosat nimic profesionalismului lor. In general, par a fi foarte
cizelati, cinstiti si increzatori in propriile puteri, dar mai mult decat oricine altcineva vor arata ca au
demnitate. Chiar daca poate dura multi ani, nativii ii cuceresc pe ceilalti prin dragostea si respectul pe
care le ofera. Toata lumea le va simti lipsa atunci cand vor pleca dintr-un anume loc. Vor fi cautati chiar
si de acele persoane cu care nu prea au avut multe legaturi.

SFATURI: Incearca sa faci eforturi mai substantiale. Renunta la o parte din temerile si preocuparile
inutile. Evita sa crezi profetiile referitoare la succesul pe care il vei avea. Invata sa fii mai responsabil.

PUNCTE FORTE: Unic Dedicat Demn


PUNCTE SLABE: Predispus la crize Nehotarat Distant
Balanta, Doua octombrie - Ziua acuitatii verbale

Persoanele nascute in aceasta zi nu se ascund in spatele cuvintelor si in general spun lucrurilor pe


nume. De obicei, sunt foarte sinceri in legatura cu parerile pe care le au. Rareori vor lasa urme de indoiala
in ceea ce priveste pozitia referitorare la un subiect anume. Nativii impresioneaza prin faptul ca sunt
destul de rezervati. Notabil este si talentul de a face remarci concise, bine directionate si spirituale.
Sentimentele nativilor vor fi cunoscute intotdeauna de semenii lor. Nu va fi nevoie ca cei nascuti in
aceasta zi sa aiba manifestari nervoase sau puternic emotionale pentru a face cunoscut ceea ce simt.
Exista riscul ca remarcile nativilor sa fie prea taioase si prea ascutite. In mod frecvent, ei vor starni
opozitia in randul celor care nu ii cunosc. Daca cineva va lua vorbele lor in sensul cel mai propriu si
personal, cu siguranta se va simti ranit. Deseori, cei nascuti in aceasta zi nu constientizeaza efectul
devastator pe care il au comentariile lor. Nu realizeaza faptul ca unii oameni sunt mai sensibili si mai
repede afectati de ceea ce se spune. Uneori, ar putea sa fie acuzati ca sunt lipsiti de mila atat in vorbe cat
si in fapte.
Nu poate fi negat faptul ca sunt puternic atrasi de latura sociala si politica a vietii. Vor arata acest lucru
atat prin felul de a gandi cat si prin comportamentul pe care il vor avea. Nativii sunt interesati de felul in
care functioneaza societatea. Sunt adeptii cumoasterii, intelegerii si manipularii parerilor oamenilor. De
obicei, reusesc sa faca o situatie dificila sa functioneze in favoarea lor. De asemenea, vor reusi sa ii
influenteze si pe cei care vor incerca sa le puna piedici.
Persoanele nascute pe data de 2 octombrie au o anumita gratie, subliniata de sarm si de farmec, care ii va
impresiona pe toti cei din jur. Insa, nu trebuie confundati cu niste indivizi excesiv de sensibili. Atunci
cand se vor pune probleme cruciale, nativii se vor dovedi foarte duri. Nu este indicat sa iti faci un dusman
nascut in aceasta zi. Capacitatea lor de a ataca este remarcabila, iar defensiva este una foarte activa.
Uneori, cei nascuti in aceasta zi ar putea avea chiar mari probleme din cauza agresivitatii. In unele situatii
vor fi excesiv de timizi, iar in altele prea hotarati. Un alt subiect la care ar trebui sa se gandeasca nativii,
mai ales cand sunt tineri, este reprezentat de violenta. Ei pot fi ori prea afectati de ea, ori predispusi sa o
tolereze. Din acest punct de vedere ar trebui sa incerce sa nu mai fie atat de obsedati. Au nevoie sa isi
cultive calmul si echilibrul interior. Pentru acesti nativi este foarte important felul in care isi exprima
dezacordul, negativitatea, agresivitatea si ambitia. Ei ar trebui sa faca acest lucru astfel incat sa nu ii
distruga pe cei din jur si fara a lasa indoieli in privita motivatiei pe care o au.
Deseori, nativii acestei zile sunt surprinsi surazand si avand o anume stralucire in ochi. Nu le place nimic
mai mult decat sa se simta bine si sa ii faca si pe altii sa se simta in aceelasi fel. Inclinatia celor nascuti in
aceasta zi spre umorul sec si batjocoritor este evidenta. De cele mai multe ori, cei din jur sunt tinta
glumelor lor. Rareori vor face remarci amuzante despre ei insisi. Intr-adevar, sunt destul de sensibili
atunci cand se fac glume pe seama lor. Din aceasta cauza, se poate spune ca au o atitudine dualista fata de
umor.
Persoanele nascute pe data de 2 octombrie sunt extrem de sensibile. De cele mai multe ori, aceasta
sensibilitate este mascata si protejata de un exterior inabordabil sau usor distras. Aceste doua aspecte pot
ascunde desul de bine adevarata lor natura. Nativii sunt adeptii unei atitudini distante sau agresive pentru
a induce in eroare atentia indreptata spre personalitatea lor adevarata. Doar cei care sunt foarte apropiati
de nativii acestei zile vor cunoaste latura vulnerabila si emotionala a acestora.

SFATURI: Nu te ascunde in spatele laturii publice a propriei personalitati. Incearca sa le permiti altora
sa vada care aste adevarata ta natura. Invata sa iti intelegi temerile sa si iti cultivi increderea in propriile
forte. Gaseste o metoda potrivita pentru a-ti exprima negativitatea. Ceea ce spui s-ar putea sa raneasca.
Lasa-i si pe altii sa faca parte din viata ta.
PUNCTE FORTE: Taios Fermecator Atragator
PUNCTE SLABE: Dur Represiv Temator
Balanta, Trei octombrie - Ziua stabilirii tendintelor
Nativii acestei zile au un talent deosebit de a recunoaste tendintele societatii in care traiesc. Sunt adeptii
actualitatii, ai modei. In plus, ar putea fi chiar ei cei care sa stabileasca o anumita moda in cardul cercului
lor social. Sunt foarte fericiti atunci cand au ultimele tipuri de haine, case, masini si chiar cand au
conceptii actuale. Isi doresc sa fie moderni in orice sens al cuvantului. Cu toate acestea, au un simt al
traditiei care va reprezenta baza succesului pe care il vor obtine.

Cei nascuti in aceasta zi sunt indivizi expansivi carora nu le place sa fie limitati de anumite lucruri. Sunt
interesati de tot ceea ce este in jurul lor. Sunt capabili sa devina experti cel putin intr-un domeniu. Nativii
sunt genul de oameni care isi lasa spiritul sa zboare liber. Sunt entuziasti, dar totusi nu isi pierd latura
critica. Isi doresc sa traiasca cat mai multe experiente, dar acest lucru nu ii va impiedica sa isi manifeste
parerile critice sau admirative.

Persoanele nascute pe data de 3 octombrie sunt foarte serioase atunci cand este vorba despre principala lor
ocupatie. Isi doresc sa aiba rezultate cat mai bune in aceasta privinta. Sunt nativi care manifesta calitati
exceptionale atunci cand se afla intr-o pozitie de conducere. Vor ajunge sa fie idolatrizati de colegi si de
partenerii de viata. Ceilalti ii vor considera modele demne de urmat sau chiar reprezentati ai unor idealuri.
Abordarea ocupatiei lor este intensa si plina de hotarare. Uneori, s-ar putea chiar sa exagereze in aceasta
privinta. Acesta ar putea fi motivul unor posibile esecuri.

Nativii au ceva deosebit in imaginea pe care o afiseaza. De obicei, sunt constienti de efectul pe care il au
asupra societatii si de fiecare aspect al rolului pe care il joaca. Sunt predispusi la o atitudine
exhibitionista. Cei nascuti in aceasta zi nu sunt niciodata mai fericiti decat atunci cand sunt in centrul
atentiei. Este foarte greu de acceptat faptul ca ar putea exista situatii in care sa nu fie remarcati. Totusi, au
si perioade destul de lungi cand isi petrec timpul singuri. Cu toate acestea, simt nevoia puternica sa se
faca remarcati din cand in cand si sa fie apreciati pentru ceea ce sunt.

Nativii zilei de 3 octombrie simt ca ei sunt cei care ar trebui sa aduca pacea in cadrul familiei sau grupului
lor social. Rareori vor accepta sa stea deoparte si sa permita lucrurilor sa isi urmeze cursul. Simt ca
trebuie sa participe si ei intr-un fel la ceea ce se intampla, indiferent cat de obisnuite si banale ar fi
situatiile. Parerile si gusturile personale sunt doua lucruri de importanta majora pentru acesti nativi.
Asadar, daca vor fi acuzati de prost gust vor considera ca este una dintre cele mai mari insulte aduse la
adresa lor.

Persoanele nascute in aceasta zi au caracterul format dintr-o combinatie ciudata de trasaturi introvertite si
extrovertite. Deseori, demonstreaza ca au o viziune patrunzatoare asupra evenimentelor care au loc in
viata altor persoane, dar vor ezita destul de mult atunci cand vor fi nevoiti sa isi descopere propria
personalitate. Celor mai multi dintre nativii zilei de 3 octombrie le place sa isi petreaca timpul in cadrul
unor grupuri restranse. In cele din urma, vor reusi sa isi dezvaluie sentimentele, dar unei singure persoane
sau cel mult doua. Este posibil sa nu acorde prea mult timp propriei familii si nici chiar copiilor, dar nu
inseamna ca nu vor fi parinti buni.

Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa fie atenti sa nu se lase furati de superficialitate, snobism sau de o
pozitie importanta. Aceasta atitudine ar putea avea un efect negativ mai ales asupra copiilor nativilor. In
plus, ar putea fi cauza esecului relatiilor personale. Unii dintre nativii zilei ar putea fi acuzati de cultivarea
unor prietenii pentru a-si usura drumul spre reusita. De asemenea, s-ar parea ca, din interes, vor cauta
compania oamenilor potriviti sa ii ajute.
SFATURI: Nu neglija evolutia laturii spirituale din dorinta de a fi in pas cu vremurile. Cauta sa ai
principii respectabile dupa care sa iti conduci viata. Concentreaza-te mai mult asupra evolutiei personale.
Nu te lasa ademenit sa parasesti drumul pe care l-ai ales. Nu tot ceea ce straluceste este aur.
PUNCTE FORTE: Sociabil Modern Intens
PUNCTE SLABE: Distras Pretentios Exhibitionist
Balanta, Patru octombrie - Ziua incorigibililor
Cei mai multi dintre nativii acestei zile isi traiesc viata si se comporta dupa cum vor ei. De cele mai
multe ori, sunt persoane agreabile si fermecatoare, dar au o duritate interioara care este rezultatul lumii
imperfecte in care traiesc. Privesc lucrurile intr-un mod destul de ironic facand observatii agere si avand
un taios simt al umorului. Totul se datoreaza laturii realiste si orientate spre supravietuire a caracterului
lor.

Celor nascuti in aceasta zi le place ca lucrurile sa mearga bine. Nu poate fi contestat faptul ca isi doresc ca
lucrurile sa evolueze cat mai repede in directia pe care o stabilesc ei insisi. Sunt capabili sa isi exercite
autoritatea intr-un mod subtil, astfel incat sa ii conduca pe toti fara ca acestia sa isi dea seama. De fapt,
aceasta este o calitate destul de inselatoare. In cea mai mare parte a timpului, nativii pot parea ca sunt
indivizi relaxati si toleranti. Dar, atunci cand va fi implicata in discutie autoritatea lor, vor avea o atitudine
destul de rigida. Cu toate acestea, ceilalti cred ca farmecul nativilor este placut si linistitor.

Persoanele nascute in aceasta zi au o parere deosebita, daca nu chiar excentrica, despre lume. Cu toate
acestea, de cele mai multe ori, ideile pe care le vor impartasi altora vor fi acceptate si apreciate. Se va
intampla astfel mai ales pentru ca ideile nativilor sunt foarte ciudate. Poate ca vor avea succes si din cauza
faptului ca iubesc oamenii si pentru ca le place sa aiba parte de tot ceea ce are de oferit societatea, fara a
tine cont de prejudecati. Din acest punct de vedere, nativii sunt indivizi umani care au o legatura
deosebita cu semenii lor, indiferent daca este vorba despre femei sau despre barbati. Rareori vor fi
caracterizati de snobism. Nu vor avea o astfel de atitudine chiar daca vor face parte din cercuri inalte ale
societatii si nici daca vor avea parte de un mare succes.

Pericolul reprezinta un subiect foarte important pentru nativii acestei zile. Nu il vor cauta, dar din cauza
conceptiilor lor (cred ca viata este plina de amenintari si de elemente negative) il vor intalni destul de des.
Din perspectiva lor, situatiile periculoase sunt de cele mai multe ori rezultatul neglijentei. Desigur, riscul
este prezent in viata nativilor, dar indiferent daca este vorba de alpinism, scufundari sau alte asemenea
activitati, ei vor face antrenamentul necesar. Dupa ce isi vor lua masuri de precautie, vor face ceea ce si-
au propus si de cele mai multe ori vor obtine rezultate bune.

Cei nascuti in aceasta zi se mandresc cu familiile lor. Este posibil sa nu aiba ei insisi copii, dar cu
siguranta vor fi favoritii unui unchi sau ai unei matusi, sau vor fi soti devotati partenerului lor. Sunt
adeptii socializarii, insa, nu inseamna ca nu le place sa stea singuri, atata timp cat hotararea de a se izola
este luata de ei insisi. O dovada este faptul ca nativii poseda o mare putere de concentrare atunci cand
lucreaza singuri.

O problema pe care o pot avea cei nascuti in aceasta zi este reprezentata de lipsa ambitiei. Le place sa
faca lucrurile in modul cel mai placut, confortabil si usor. Intr-adevar, au bun gust si le place sa se
inconjoare de lucruri frumoase. Daca le lipseste tensiunea necesara patrunderii in lume, s-ar putea sa aiba
nevoie de un stimul pentru a-i determina sa faca eforturi in aceasta privinta. Handicapurile fizice,
respingerea intalnita la locul de munca sau dominarea de catre o figura tiranica sunt lucruri care pot aduce
la suprafata instinctul de luptatori.

SFATURI: Evita sa te multumesti cu putin. Stabileste-ti unele prioritati si un termen limita pentru a le
rezolva. Aspira spre latura spirituala a lucrurilor. Foloseste-ti timpul liber pentru a te perfectiona. Nu te
plafona.

PUNCTE FORTE: Cu bun gust Sociabil Cu simtul umorului


PUNCTE SLABE: Delasator Incapatanat Nesabuit
Balanta, Cinci octombrie - Ziua cauzei drepte
Dreptatea joaca un rol foarte important in viata nativilor acestei zile. In general, apara tot ceea ce cred
ei ca reprezinta adevarul. Vor face tot ce le va sta in putinta pentru ca mai intai sa expuna nedreptatile,
coruptia si tirania si apoi sa lupte impotriva lor. Nu se vor multumi cu atat. Deseori, isi vor convinge
colegii, prietenii sau familia sa ii ajute sa indrepte lucrurile. Cei nascuti in aceasta zi vor fi intalniti
muncind cu aceeasi hotarare in orice situatie, indiferent daca este vorba de munca la nivel individual sau
in cele mai inalte pozitii ale societatii.

Persoanele nascute pe data de 5 octombrie insista sa li se aplice si lor un tratament corect. Nu vor tolera
nici un fel de insulta la adresa demnitatii lor. Intr-adevar, notiunea de „fairplay” ocupa un loc central in
tot ceea ce spun si fac. Uneori, dau impresia ca utilizeaza justitia pentru evolutia personala. S-ar putea sa
fie sau nu adevarat, insa in ceea ce priveste dreptatea nativii se gandesc mai intai la cauza pentru care
lupta si abia apoi la propriile dorinte. In anumite situatii, s-ar putea chiar sa mearga prea departe cu
sacrificiile personale si cu negarea propriilor dorinte. Vor renunta la tot ceea ce este confortabil pentru ei
de dragul idealurilor personale si pentru bunastarea altora. Ar trebui sa isi mai tempereze acest tip de
atitudine. Mai devreme sau mai tarziu, nevoile si dorintele personale vor fi atat de puternice incat vor fi
asaltati de ele. In acest moment, vor fi nevoiti sa renunte la pozitia lor si sa isi reduca drastic
responsabilitatile pe care si le-au asumat. Ii vor lasa pe cei care depindeau de ei fara nici un sprijin.

Nativii acestei zile sunt oameni inimosi si amuzanti. Atunci cand nu vor avea probleme, vor reusi sa
aduca satisfactii uimitoare grupului pe care il conduc sau din care fac parte. Cea mai mare multumire
pentru ei este citirea satisfactiei si bucuriei pe chipurile celorlalti ca urmare a actiunilor intreprinse de ei.
Par a fi genul de oameni puternici si independenti. Cu toate acestea, au nevoie de aprecierea celorlalti. In
general, manifesta un interes scazut fata de lucrurile care nu ii implica si pe semenii lor. Elementul uman
este vital pentru munca si pentru conceptiile lor.
In ciuda nevoii lor de lua parte la activitatile umane, rareori se confunda cu mediul din care fac parte. De
multe ori, ei vor ocupa o pozitie despre care se va putea spune, in mod obiectiv, ca nu li se potriveste. Vor
fi asemenea unui om care poarta o uniforma care nu i se potriveste, dar atunci cand vor avea succes vor
putea chiar sa schimbe conceptiile oamenilor cu ajutorul rolului pe care il vor juca. Instinctele lor sociale
sunt foarte puternice. Chiar si indivizii care au parte de un succes mai modest au tendinta de a face
lucrurile intr-un mod unic care ii va determina pe ceilalti sa se intrebe cum au reusit.

Nativii zilei de 5 octombrie trebuie sa evite cu mare atentie situatiile in care propria persoana ajunge pe
primul loc. Ajunsi in aceasta situatie s-ar putea sa uite de idealurile si scopurile initiale. De asemenea, nu
trebuie sa isi permita sa exagereze cu criticarea si judecarea celorlalti, mai ales daca este vorba de
evenimente de mult trecute. Deci, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa isi construiasca principiile de viata
in opozitie cu ceea ce urasc, dar avand o viziune constructiva asupra vietii pe care si-o doresc.
SFATURI: Nu te lasa furat de val. Adu-ti aminte mai des sa asculti si sa ceri sfaturi legate de latura
spirituala a vietii. Ai in vedere si micile nevoi zilnice. Nu te impiedica de piatra de la picioarele tale in
timp ce te uiti la muntele din departare.
PUNCTE FORTE:
Corect
Orientat spre viata
Social
PUNCTE SLABE:
Prea preocupat
Nerabdator
Nelinistit
Balanta, Sase octombrie - Ziua vietii bune

In general, nativii zilei de 6 octombrie manifesta dorinta de a imbunatati vietile celor care ii inconjoara,
fie prin intermediul principiilor, fie prin faptele lor. Totusi, de obicei, nativii acestei zile nu contribuie
doar la nivel profesional la activitatile de zi cu zi. Ei nu sunt, asa cum se vad, servitori publici. Este vorba
mai mult de bucuria de a face acel lucru, dragostea lor pentru agitatiei si dorinta de a imbunatati calitatea
vietii si standardele. Aceasta este motivatia pentru contributia lor.

Nativilor zilei de 6 octombrie le place sa traiasca la maximum. Pentru ei, viata este o aventura, iar
mediocritatea este dusmanul lor. Astfel, ei incearca sa simplifice acele sarcini zilnice, care pentru ei pot fi
obositoare, desi necesare si sa isi foloseasca energia in mod constructiv. In acest fel, ei trebuie sa petreaca
mai mult timp in activitati de recreere si sa se angajeze in activitati interesante. Nativii zilei de 6
octombrie se expun riscului de a deveni adepti ai senzationalului si de a solicita din ce in ce mai multe
stimulari din experienta.

Nativii zilei de 6 octombrie vor dedica tot ce au dragostei. Ei nu vor permite casatoriei sau oricarei alte
institutii sociale sa se interpuna intre ei si idealurile lor romantice. In acest sens, ei sunt amorali si isi pot
afisa ostentativ sentimentele intr-o maniera lipsita de rusine si lipsita de orice inhibitie. Barbatii nascuti in
aceasta zi sunt mai putin romantici in chestiunile sentimentale si mult mai atrasi de aventura romantica,
explorare si de pericolul fizic. Nativii zilei de 6 octombrie sunt cel mai adesea extrem de pretuiti ca si
prieteni, nu datorita calitatilor lor de oameni saritori sau datorita loialitatii lor, ci pur si simplu le place sa
se afla in preajma acestora. Ei sunt capabili sa insufle un spirit vesel oricarei adunari sociale si prefera sa
fie exact in centrul atentiei. Ei sunt incantati de adoratie si dornici de a acapara energia unui auditoriu.

Desi nativii zilei de 6 octombrie au un talent de netagaduit pentru a-si amuza prietenii, familia si colegii,
orientarea lor inteligenta si pozitiva, in general, actioneaza si ca un stimulent pentru ceilalti. Dupa o
vreme aceasta influenta poate deveni insipida, chiar depresiva. In anumite situatii, cei nascuti astazi par sa
actioneze in virtutea unei obsesii de a nega seriozitatea si semnificatia profunda a vietii. Nativii zilei de 6
octombrie, ce sunt mai putin evoluati, pot fi luati de val de aceasta bucurie si din aceasta cauza vor risca
sa piarda tot ce au pe lume.

Totusi, majoritatea persoanelor nascute pe data de 6 octombrie sunt destul de optimiste. Desi ei expun o
infatisare vesela, exista si o latura mai dura a caracterului lor, ce le permite sa cantareasca consecintele in
tot ceea ce fac, cat si prospectele ce le vor facilita succesul. Intr-adevar, anumite persoane nascute in
aceasta zi detin si o doza de cruzime, atunci cand este vorba sa isi urmeze drumul in viata.

Nativilor zilei de 6 octombrie le place eficienta circumstantelor favorabile moderne, dar in acelasi timp ei
sunt traditionalisti in ceea ce priveste gusturile si interesele lor. Intr-adevar, ei trebuie sa se fereasca sa nu
devina prea atasati de comfort si lux.

SFATURI: Trebuie sa recunosti si sa ajungi sa iti cunosti si latura intunecata. Nu te teme sa te lametezi
atunci cand simti nevoia sa faci asta. Optimismul nesfarsit poate fi un drog, un depresiv incontestabil. Nu
trece cu vederea detaliile existentei de zi cu zi. Si acestea sunt importante.

PUNCTE FORTE: Optimist Aventuros Vivace


PUNCTE SLABE: Egoist Spectaculos
Balanta, Sapte octombrie - Ziua provocarii
Cei nascuti pe 7 octombrie au o atitudine puternic revoltata ce iese la suprafata mai devreme sau mai
tarziu in viata lor. Nativii acestei zile sunt puternic convinsi de sistemul lor propriu de idei, care cel mai
adesea este in conflict direct cu principiile morale ale societetii in care traiesc. Nevoia lor de a protesta
este adesea insotita de dorinta de a schimba lucrurile in mod pozitiv, asa cum le percep ei. In consecinta,
ei vor cauta permanent sa ajunga intr-o pozitie de conducere care le va oferi autoritatea de a efectua
anumite schimbari. Cei nascuti astazi sunt, de fapt, rareori ambitiosi din motive personale. Ei doresc mai
degraba sa dobandeasca puterea de a-si urma idealurile sociale.

Natura critica a persoanelor nascute pe 7 octombrie nu este intotdeauna evidenta de la prima intalnire
datorita manierei lor de cele mai multe ori fermecatoare. Ei pot parea ca traiesc in centrul propriei lor
drame personale. Totusi, intr-un timp destul de scurt, vederile lor patrunzatoare si interiorizate devin
evidente. De obicei, ei nu vor fi zgarciti cu folosirea cuvintelor in orice tip de subiect, spunand de-a
dreptul ceea ce gandesc. Adesea vor da dovada de o doza mare de umor si intr-o anumita masura de tact.
Ei au o intuitie destul de buna in ceea ce priveste felul in care functioneaza mintea omeneasca. Astfel, vor
categorisi imediat psihologia personala a fiecarui individ cu care intra in contact la un moment dat. Cel
mai adesea, cei nascuti pe 7 octombrie nu isi pierd timpul incercand sa isi controleze comportamentul. Ei
merg pur si simplu inainte si se comporta cum considera ca este mai potrivit.

Nativii zilei de 7 octombrie sunt incapatanati. Probleme apar cand cei nascuti astazi devin parte a unei
organizatii. Desi grupul poate intruchipa in general idealurile pe care ei insisi le sprijina, nativii zilei de 7
octombrie trebuie fara doar si poate sa defineasca rolul pe care ei trebuie sa il joace in cadrul respectivei
organizatii. Deoarece propriile lor principii si politici pot fi in proces de evolutie, intrebarile referitoare la
conducere, cooperare si loialitate pot deveni chestiuni destul de presante.

Un alt conflict in caracterul nativilor zilei de 7 octombrie este intre comportamentul moral si cel imoral.
Cei nascuti astazi nu sunt persoane imorale, deoarece atunci cand se intampla sa pacatuiasca vor fi pe
deplin constienti de ceea ce fac. Totusi, in lumea lor de principii morale schimbatoare, ei nu vor putea
avea intotdeauna o idee ferma a ceea ce considera bine si rau. Asadar, ei trebuie sa evite glorificarea
rebeliunii deoarece pot ajunge sa inteleaga mai bine punctul de vedere al celorlalti in cele din urma.

Persoanele nascute pe data de 7 octombrie pot spune pe buna dreptate ca doresc doar sa fie lasati in pace.
Ei se percep a fi niste singuratici si este posibil sa doreasca sa fie astfel. Cu toate acestea, soarta pare sa ii
amestece din nou cu semenii lor, dar deoarece sunt adesea considerati malefici de catre ceilalti, ei pot fi
exclusi pe nedrept de conventionalismul sustinut al societatii. Asadar, cei nascuti astazi trebuie sa incerce
sa isi extinda baza contactului lor social prin cautarea permanenta nu numai a celor pe care ii respecta, ci
si pe cei carora pot sa le impartaseasca caldura si intimiatatea lor.

SFATURI: Infrunta problemele de autoritate. Imbunatateste-ti relatiile cu partenerii tai. Fii mult mai
increzator in cei care merita incredere. Mentine-te pe pozitie – nu te mai comporta ca o minge de fotbal.
Pe de alta parte, pastreaza-ti revolta sub control. Echilibrul este cheia acestei probleme.

PUNCTE FORTE: Devotat Idealist Fermecator


PUNCTE SLABE: Tulburat Ireal Izolat
Balanta, Opt octombrie - Ziua dragostei extreme

Pentru cei nascuti pe 8 octombrie viata este o avetura romantica fabuloasa. Ei vor face totul pentru
dragoste, o vor urca pe un piedestal, sau nu vor avea deloc parte de ea. Nu este doar cazul dragostei in
care intervin sentimentele romantice. Sufletele lor pot aspira de la minunile naturii la misterele spatiale,
de la miscarile marii la rotatiile planetelor. Cei nascuti in aceasta zi au adesea si o latura intelectuala
foarte bine dezvolatata. Ei sunt in mod special agili in perceperea psihologiei umane, insa, multi dintre
nativii zilei de 8 octombrie manifesta o intuitie mai slaba atunci cand este vorba de propria lor
personalitate. Ei se ocupa de afaceri, actioneaza eficient in ceea ce trebuie sa faca, in timp ce ceilalti
raman cu gurile cascate de uimire in fata glumelor lor neobisnuite.

In cadrul familiei sau a grupului social, cei nascuti in aceasta zi sunt de obicei spirite libertine. Din acest
motiv, nu te poti baza intotdeauna pe intelegerea si judecata lor, in special cand este vorba de cei care se
considera extrem de practici. Nativii zilei de 8 octombrie se pricep sa lucreze cu banii. Ei sunt capabili sa
intemeieze o familie, sa fie responsabili si constienti de obligatiile pe care le au de indeplinit pana la un
anumit punct. Exista in permanenta pericolul de a fi acaparati de vietile celorlalti, navigand in neant.
Atitudinea lor experimentata fata de viata recunoaste cateva limitari sau constrangeri, dar pot fi prinsi in
mrejele senzationalismul diafan al dorintei de amuzament.

Nu este surpinzator faptul ca o persoana nascuta pe 8 octombrie isi poate crea tot felul de probleme, in
special in sfera sentimentala. Relatiile lor sunt complexe, uneori chiar periculoase. Ei au obiceiul de a se
implica cu tot felul de persoane ciudate si uneori chiar indoielnice. De asemenea, in mod paradoxal, ei se
vor implica si cu oameni destul de draguti, dar acestia se vor dovedi a nu fi pe placul nativilor. Interesul
lor pentru oameni neobisnuiti si fatali, chiar circumstantele bizare ii fac sa se joace cu cei ce indraznesc
sa-i foloseasca in scopuri egoiste. Insa, intr-un anume fel acesti fluturi superbi ai zilei de 8 octombrie
intotdeauna reusesc sa scape de presupusii lor capturatori si sa zboare catre o alta floare. Ei sunt profund
afectati de experinetele lor, in special de sentimentele de durere si suferinta provocate de separarea de cel
drag. In acelasi timp, ei se vor dovedi indestructibili, posibil datorita abilitatii lor de a pune degetul pe
rana, de a consola si de a se transforma intr-o persoana mult mai inteleapta. Astfel, nativii zilei de 8
octombrie pot citi si gandi destul de mult, dar in cele din urma intelepciunea lor va deriva din experienta
de viata pe care o pretuiesc mai mult decat orice pe lume.

Nativii zilei de 8 octombrie nu trebuie sa piarda niciodata simtul originilor lor. Pentru nativii zilei exista
un pericol real de transfer de putere ce le aduce doar nefericire, fie ca este vorba de faptul ca au fost
exagerati cu autoritatea sau au fost tentati sa urce pe scara sociala. Fericirea si stabilitatea nativilor zilei de
8 octombrie este direct proportionala cu abilitatea lor de a ramane in centrul sinelui lor real. Orice fel de
monstri sau dragoni intalnesc acestia, ei trebuie sa ii biruie, sau daca este posibil sa ii transforme in
insotitori si ghizi.

SFATURI: Mentine-te pe drumul tau si inainteaza in mod constant. Invata sa tii piept eventualelor
distrageri. Nu te abate de la drumul tau. Foloseste-ti intelepciunea pentru a te ajuta pe tine insuti, cat si pe
ceilalti. Experientele nu trebuie doar traite, ci trebuie sa si inveti din ele. Evita sa ramai abandonat.

PUNCTE FORTE: Imaginativ Romantic Capabil


PUNCTE SLABE: Capricios Labil din punct de vedere emotional Atras de putere
Balanta, Noua octombrie - Ziua stralucirii patrunzatoare
Cei nascuti pe 9 octombrie au abilitatea de a patrunde in vietile celor din jurul lor cu un ochi critic,
precis. Ei sunt considerati mai degraba niste oameni de suflet, decat rationali, care apreciaza calitatile
umane evidente. Ei insisi pot fi extrem de atractivi, exercitand un magnetism puternic asupra celor pe care
ii intalnesc. Intuitia lor in ceea ce-i priveste pe ceilalti este adesea corecta, dar pot actiona orbeste cand
este vorba despre ei insisi. Acest lucru se intampla in special atunci cand renunta la echilibrul lor, in
momentul in care se implica emotional.

Intr-un fel, totul este deschis in viziunea unui nativ al zilei de 9 octombrie. Evaluarea lor asupra vietii este
foarte perspicace. Cu toate acestea, ei pot fi rupti de realitate in ceeea ce priveste propriile lor implicatii
personale, nereusind sa vada ceea ce este destul de evident. In acest ultim sens, ei sunt predispusi sa fie
preocupati, tulburati si loviti sau acaparati de sentimentele lor pentru o anumita persoana. Mai tarziu, ei
pot descoperi ca luand decizii pentru aceasta persoana nu este intru totul corect si ca in acest fel ei au
sacrificat anumite parti exterm de valoroase din ei insisi in schimbul dragostei sau afectiunii. Cei nascuti
astazi pot fi prinsi intr-un fel de contract Faustian nu numai in ceea ce priveste chestiunile sentimentale,
dar si in alte domenii. In acest contract ei vor parea ca renunta la controlul lor personal.

Desi nativii zilei de 9 octombrie sint extrem de sensibili si de obicei poseda potential artistic, nu exista
nici o indoiala in ceea ce priveste latura lor fizica. Atractia sexuala este o tema importanta in vietile lor,
uneori completand, alteori actionand impotriva laturii lor religioase si spirituale. Persoanele nascute astazi
sunt intr-adevar multi-talentate. Aspectele variate ale caracterului lor – intelectuale ( observatie fina),
verbale (expunere expresiva), spirituale (credinta dedicata) si fizice (prezenta sportiva, sexuala si
magnetica) ii pot impinge din cand in cand in diferite directii si trebuie aduse in armonie unele cu
celelalte. In ceea ce priveste problemele mult mai complicate, barbatii nascuti in aceasta zi manifesta un
spirit puternic dezvoltat (sensibil, receptiv, devotati propriei partenere) si femeile manifesta o ura
pronuntata ( expansiva, agresiva, orientata spre partea masculina).

Cei nascuti astazi sunt adeasea implicati in profesii unde pot face uz de cunostintele lor legate de
psihologia umana. Ei au un talent deosebit pentru ghidarea celorlalti spre potentialul maxim si
demonstrarea modului in care obiectivele pot fi realizate. Fiind extrem de incurajatori si pozitivi cu cei pe
care ei ii servesc, nativii zilei de 9 octombrie trebuie sa invete sa navigheze pe propriul lor curs cu
aptitudinile corespunzatoare. De asemenea, comportamentul lor poate fi depasit cu rabdare si munca
interioara. Mai presus de toate, nativii acestei zile ar trebui sa se fereasca sa nu poarte cu ei anumite rani
spirituale si psihologice nevindecate. In general, trebuie sa evite sa amane, sa nu isi asculte vocea
interioara si sa nu actioneze decisiv cand circumstantele cer acest lucru.

SFATURI: Dezvolta-ti vointa. Nu mai fii atat de nerabdator sa fii pe placul celorlalti. Fa niste alegeri mai
dure. Nu-ti vinde niciodata sufletul. Nu renunta la ce ai tu mai valoros in tine insuti. Vei fi mai fericit
cand iti pazesti visele.
PUNCTE FORTE:
Multi-talentat
Observator
Autoritar
PUNCTE SLABE:
Neimplicat
Miop
Multumit de sine
Balanta, Zece octombrie - Ziua economiei prudente
Nativii zilei de 10 octombrie au tendinta de a fi circumspecti in ceea ce priveste afacerile lor financiare
si relatiile de afaceri, in general. De obicei, sunt adeptii lucrului cu banii si plasarii investitiilor. Pentru ei,
banii nu sunt numai o recompensare a muncii lor ci si un indicator dupa care se orienteaza. Cei nascuti
astazi sunt extrem de agili si analitici. An dupa an ei vor demonstra ca sunt capabili sa asigure o
functionare linistita a afacerii lor, familiei sau organizatiei. Modalitatea in care gandesc administrarea
problemelor poate fi de incredere.

Persoanele nascute pe data de 10 octombrie sunt cele pe care te poti baza atunci cand o incercare va esua.
Rabdatori, dar fara sa isi piarda timpul prea mult, ei pot indrepta lururile si le pot repune in functiune. Cei
nascuti astazi nu sunt doar capabili sa ia anumite probleme de la zero, ci sa le si indrepte (uneori abordand
o maniera destul de drastica), dar sunt capabili sa lucreze cu ceilalti pentru a se asigura ca asemenea
dificultati nu vor mai aparea. Ganditori pozitivi, ei dispretuiesc pierderile in zadar, utilizarea incorecta si
toate tipurile de actiuni sau ganduri negative. Totusi, ei sunt rareori cruciati care afiseaza un entuziasm
plin de zel. Ei afiseaza mai degraba o atitudine mai sobra, in special cand este vorba de afacerea vietii lor.

In vietile lor private, nativii zilei de 10 octombrie pot fi de doua tipuri. Un tip ar fi cel care are o natura
emotionala ce oglindeste activitatea profesionala excelenta, fiind extrem de atent pentru a evita toate
felurile de suparari sau implicari periculoase, indiferent cat de tentante ar parea acestea. Acest tip mult
mai introvertit nu este interesat de oameni, ci de proiecte, munca si afaceri, privind sentimentele ca pe
niste distrageri sau chiar mai rau. Cel de-al doilea tip este generos cu afectiunea si nu se pazeste atat de
temeinic in acest sens, uneori devenind extravant din punct de vedere emotional. Acest ultim tip este
extrovertit, intens si poate fi extrem de imaginativ, dar in acelasi timp si extrem de romantic.

Nativilor zilei de 10 octombrie le place foarte mult sa isi intemeieze camine comfortabile, dar si eficiente.
Indiferent cat de umile le sunt mijloacele, ei vor indrazni sa creeze un mediu frumos, desi modest, in care
vor locui cu placere. Bogati sau saraci, ei toti cred in lucrurile fundamentale, in placerile simple ale vietii.
Persoanelor nascute pe data de 10 octombrie le place sa tinda in primul rand spre lucrurile esentiale. In
acest sens ei sunt niste ganditori logici. Nu sunt genul de oamani care isi risipesc energia. Artistii nascuti
in aceasta zi vor fi recunoscuti imediat dupa tendinta lor de a inflori lucrurile.

Nativii care se bucura de un mare succes sunt aceia care stiu cum sa lase banii sa circule si resursele lor
isi urmeaza propriul curs. Nativii cu mai putin succes si cel mai adesea cei mai nefericiti pot fi
economicosi si se vor teme sa nu piarda ceea ce poseda. Nativii zilei de 10 octombrie trebuie sa invete ca
a cheltui este la fel inportant ca si a economisi, ca un rulaj sanatos al banilor lichizi face viata mult mai
interesanta si mult mai demna de trait. Acest adevar se aplica si in cazul vietii lor sentimentale. Intr-
adevar, cei nascuti astazi se descurca mai bine cand isi permit sa experimenteze o gama mai vasta de
sentimente si sa aprofundeze ceea ce inseamna increderea in iubiti si prieteni. Echilibrul intre a da si a lua
in toate aspectele vietii este probabil cea mai importanta lectie pe care o pot invata.

SFATURI: Nu-ti fie frica sa cheltuiesti bani, timp si efort. Uneori este bine sa mai si renunti la ele.
Gandeste in stil mare. Deschide-ti sufletul. Dezvolta-ti latura artistica si lasa-ti imaginatia sa zburde
libera. Relaxeaza-te.

PUNCTE FORTE: Selectiv Intuitiv Precis


PUNCTE SLABE: Exagerat de prudent Temator Inchis
Balanta, Unsprezece octombrie - Ziua odihnei placute
Cei nascuti pe data de 11 octombrie au o imaginatie vie care da nastere la agitatie. Ei doresc sa fie in
centrul actiunii si simt ca trebuie sa joace un rol social important. Totusi, natura lor senzuala si iubitoare
de placere ii tine adesea pe loc. Sa isi gaseasca locul in lume este extrem de important pentru ei deoarece
problemele abunda in acitivitatea profesionala a nativilor zilei de 11 octombrie. De fapt, este posibil ca ei
sa fie nevoiti sa-si schimbe locul de munca cu regularitate pana ce isi vor gasi ocupatia pentru care sunt
potriviti.

Indiferent de cariera pe care si-au ales-o, punctul forte al celor nascuti astazi este implicarea sociala,
deoarece ei sunt extrem de inversunati impotriva stilului de viata izolat. Soarta lor este legata in mod
intim cu cea a semenilor lor, atat de mult incat ei pot juca foarte bine rolul de reprezentanti personali sau
ai grupului.

Nativii zilei de 11 octombrie pot fi prea amabili si prea toleranti. O parte din indecizia lor privitoare la
cariera, sau din tendinta de a se stabiliza indiferent de ce se intampla sa apara la oriziont este ambitia
intensa si bine directionata cu care sunt inzestrati. Deoarece nu prea agreeaza complicatiile, ei pot evita sa
infrunte anumite provocari. Fiind in esenta destul de comozi si fericiti, ei vor dezvolta un stil de viata in
care ei isi pot imparti foarte usor atentia intre cariera, viata sentimentala, afacerile familiei, alte forme de
relaxare si amuzament.

Nativilor zilei de 11octombrie le place sa lucreze cu altii si sa faca parte dintr-o echipa. Personalitatea lor
placuta le faciliteaza miscarea libera de la un nivel social si profesional la urmatorul. Ei au un mod anume
de a se simti ca acasa in oricare din nivelele sociale, mai elevate sau mai comune. Cei ce au beneficiat de
avantajele bogatiei sau educatiei rareori vor fi snobi.

Nativii zilei de 11 octombrie nu trebuie sa-si permita sa li se impuna sau sa fie manipulati de tipi mai
intensi si mai bine orientati care stiu ce vor si care vor face tot posibilul pentru a obtine un anumit lucru.
Evident, cei nascuti astazi vor acorda prietenilor si chiar cunostintelor o a doua (sau a treia) sansa cand
vor incalca aceste reguli. Persoanele nascute pe 11 octombrie ar trebui poate sa-si examineze motivele in
acest sens: daca vor face acest lucru dintr-o pozitie de conducere, un astfel de comportament permisiv
poate fi nu numai sanatos, ci chiar un indicator de dezvoltare spirituala. Pe de alta parte, daca exista
porniri masochiste, ei trebuie sa faca neaparat schimbari.

Cand nativii zilei de 11 octombrie sunt cu adevarat satisfacuti cu ceea ce au, ei experimenteaza un fel de
extaz necunoscut majoritatii oamenilor. Neavand probleme mari cu acceptarea, totusi, nu se poate garanta
ca alte domenii ale vietii lor spirituale sunt atat de bine dezvoltate. Asadar, ei trebuie sa insumeze
energiile necesare pentru intelegerea de sine si evolutia personala, sau vor stagna cu siguranta.

SFATURI: Fereste-te de satisfactia exagerata de sine. Forteaza-te un pic mai mult. Evitand problemele
nu inseamna neaparat ca trebuie sa eviti si provocarile. Cauta sa avansezi pe zi ce trece. Dorinta face parte
din viata. Stai cu ochii pe stele si fii cu picioarele pe pamant.

PUNCTE FORTE: Fermecator Permisiv Sigur


PUNCTE SLABE: Multumit de sine Pasiv Singuratic
Balanta, Doisprezece octombrie - Ziua gestului maret
Nativii zilei de 12 octombrie sunt indivizi dominanti, carora le place sa fie in centrul atentiei.
Aptitudinile lor de a se purta cu oamenii sunt destul de dezvoltate. Ei se amesteca destul de bine intr-o
varietate de medii, comune sau de elita. Nativii acestei zile sunt mandri de calitatea muncii lor si doresc sa
fie apreciati de mintile luminate indiferent de statutul lor social.

Instinctele nativilor zilei de 12 octombrie in ceea ce priveste latura financiara sunt excelente. O calitate
deosebita este tendinta lor de a imparti banii cu familia si prieteni care intampina dificultati. Cei nascuti
astazi urasc rautatea si nimicnicia, preferand sa acorde din timpul lor sau din resursele lor financiare in
mod direct, facand cu adevarat un gest maret, lipsit de condescendenta. Astfel, persoanele nascute pe 12
octombrie ii fac pe ceilalti sa accepte cu usurinta ceea ce ei doresc sa le dea, desi, ei insisi pot considera
dificil ca in acelasi timp sa accepte de la ceilalti. Este foarte important pentru nativi sa invatete de
timpuriu in viata sa dea si sa accepte, in egala masura.

Desi cei nascuti astazi pretuiesc foarte mult traditia, nimeni nu-i poate determina sa devina conservatori in
gandire, exprimare sau fapte. Extrovertiti, ei sunt binecuvantati cu spirit comic si un stil expansiv, pe care
nu ezita sa le afiseze. Acest impuls poate fi exprimat in orice domeniu din vietile lor, incepand cu
escapadele sexuale si pana la nonconformismul social. Deoarece lumea este pentru ei o scena pe care se
joaca propria lor drama personala, ei reusesc sa faca acest lucru intr-o maniera destul de naturala si rareori
vor da impresia ca ei creaza probleme pentru a atrage atentia.

Pe de alta parte, nativii zilei de 12 octombrie trebuie sa se fereasca de aroganta. Trebuie sa se fereasca ca
nu cumva sa isi reverse asupra celorlalti consecintele propriilor lor caderi datorate neluarii in considerare
a consecintelor actiunilor lor. Desi, in general sunt in tema cu legile si traditiile sociale, le va placea sa
creada ca se pot plasa pe ei insisi mai presus de reguli din cand in cand, in special in vietile lor
particulare.

Persoanele nascute in aceasta zi pot fi un adevarat amestec curios de egoism si in acelasi timp altruism.
Intr-adevar, tendinta lor de a avansa sau promova ceea ce vor si au nevoie poate starni resentimente din
partea partenerilor lor. In problemele sentimentale, ei sunt putin “periculosi”. Cand lucrurile merg prost in
relatiile lor, nativii zilei de 12 octombrie demonstreaza flexibilitate si de obicei reusesc sa scape de
suferinta de durata, desi acelasi lucru nu este neaparat valabil si pentru celelalte persoane implicate.

Datorita gradului lor ridicat de competenta si experienta sociala, cei nascuti astazi pot deveni piatra de
temelie penteru colegii, prietenii si familia lor. Insa, transferarea responsabilitatilor, in timp ce sunt atenti
si deschisi fata de cele mai profunde nevoi ale celorlalti, ramane cea mai mare provocare a nativilor.

SFATURI: Adu-ti aminte sa iei in considerare si sentimentele celorlalti. Fii atent cu nevoile celor
apropiati tie. Dragostea neconditionata este un obiectiv ce merita luat in considerare si la care sa aspiri.
PUNCTE FORTE:
Perspicace din punct de vedere social
Generos
De incredere
PUNCTE SLABE:
Egoist
Exibitionist
Balanta, Treisprezece octombrie - Ziua personalitatii dure
Nativii zilei de 13 octombrie nu prea se joaca atunci cand este vorba de viata profesionala. Ei isi iau
cariera foarte in serios si se mandresc cu abilitatile lor de a obtine rezultate. Duri pana la extreme, ei sunt
dusmani periculosi si au capaciatatea de a depasi rezistenta celorlalti prin curajul lor fin si prin puterea de
a indura. Ei considera ca o fiinta umana trebuie sa treaca la actiune – fara daca si fara dar.

Din nefericire, totusi, cei nascuti astazi pot fi rigizi si neiertatori. Ei pot considera ca este greu sa fie
fericiti pentru perioade mai indelungate de timp si sunt critici inversunati cu ceea ce se intampla in jurul
lor. Ei au mare nevoie de relaxare, dar din cand in cand considera acest lucru imposibil de realizat. Desi
sunt extrem de talentati, ei intampina dificultati atunci cand trebuie sa simplifice viata. Asadar, nativii
zilei de 13 octombrie intampina destul de frecvent probleme in relatiile personale. Este dificil pentru ei sa
ii multumeasca pe ceilalti cand ei insisi sunt atat de nelinistiti.

In mod paradoxal, nativii zilei de 13 octombrie sunt cunoscuti de cei apropiati lor ca persoane placute si
darnice. In limita decentei, ei sunt mult mai duri cu ei insisi decat cu ceilalti, dar nu toti care ii inconjoara
sunt capabili sa remarce acest lucru. Nu numai ca sunt perfectionisti, dar prin atitudinile lor critice pot
face ca viata alaturi de ei sa fie dificil de trait. De asemenea, va fi chiar dificil de lucrat cu ei. Din fericire,
ceea ce produc este in general de o calitate superioara incontestabila. Este destul de greu sa ii faci sa
greseasca atunci cand este vorba de rezultatele muncii lor.
Nativii zilei de 13 octombrie sunt adesea foarte evazivi, mai ales atunci cand considera ca este necasar.
Cei care doresc sa se foloseasca de o persoana nascuta pe 13 octombrie pentru a obtine informatii sau
cunostinte vor observa ca nu au aflat mare lucru. Ceea ce au dezvaluit acestia este mai degraba fum si
ceata. Acest stil evaziv, distanta si atitudinea circumspecta ii face cu siguranta pe nativii zilei de 13
octombrie mai putin vulnerabili si mai de incredere. Cei nascuti astazi ar putea considera ca este bine sa
se deschida putin mai mult in fata celor care le merita increderea.

Persoanele nascute pe data de 13 octombrie sunt adesea inzestrate cu abilitati tehnice. Indivizii cu
asemenea stapanire a domeniului lor par sa aiba putine probleme in chestiunile legate de activitatea
profesionala. Totusi, ei pot deveni tulburati si confuzi cand sunt ignorati sau respinsi. Este mult mai dificil
pentru nativii zilei de 13 octombrie sa treaca cu vederea sau chiar sa recunoasca o infrangere. Cu toate
acestea, este posibil ca doar prin intermediul unor astfel de experiente aparent negative si conflictuale ei
sa poata avansa. Aceasta mai ales cand sunt obligati sa se confrunte cu o introspectie la care nu au apelat
in timpul perioadelor de mare succes.
Este crucial ca un nativ al zilei de 13 octombrie sa ajunga in primul rand sa se inteleaga pe el insusi si
abia apoi sa treaca la dezvoltarea legaturilor umane obisnuite cu cei din jurul lor. Invatand sa se mai
relaxeze, sa se distreze si sa ia lucrurile mai putin in serios le va fi de mare ajutor. Data fiind chemarea
lor, dedicatia si aptitudinile exceptionale, cei nascuti astazi nu pot decat sa aiba succes, daca vor reusi sa
se dezvolte in acest fel.

SFATURI: Trebuie sa inveti sa te mai si relaxezi. Ia-ti frecvent vacante sau cel putin perioade de
odihna in care sa nu faci absolut nimic. Nu fii prea speriat de satisfactie. Accepta greselile si evita sa dai
vina pe altii. Vulnerabilitatea poate duce la fericire.

PUNCTE FORTE: Intens Orientat spre succes Profesionist


PUNCTE SLABE: Exagerat de stresat Autoritar Critic
Balanta, Paisprezece octombrie - Ziua moderatiei
Moderatia este o tema recurenta in vietile nativilor zilei de 14 octombrie. Nu putem spune ca nativii
sunt niste persoane plictisitoare sau conservatoare, insa urmarea unui drum, aflat intre pericol si
comportament excesiv, este intr-adevar o mare provocare pentru acesti nativi. Cand cei nascuti astazi se
indeparteaza de ceea ce este drept si sigur si cel mai adesea dau de necaz. Totusi, doar prin asemenea
greseli ei vor creste si vor invata sa intoarca lucrurile in avantajul lor in viitor. Intr-un fel, nativii zilei de
14 octombrie sunt in siguranta. Ei sunt extrem de potriviti pentru o viata moderata. Insa, in cele din urma,
echilibrul si moderatia ii poate priva nu numai de experimentarea esecurilor si trairilor emotionale, dar si
de unele din lucrurile extrem de fericite pe care viata le poate oferi.

Persoanele mai evoluate nascute pe data de 14 octombrie afiseaza un calm si o reticenta destul de
pronuntate. Sa aiba destul timp in tot ceea ce fac este extrem de important pentru ei deoarece urasc sa fie
grabiti de ceilalti. Usurinta de a se exprima verbal este rareori punctul lor forte. Astfel, ei vor incerca sa se
exprime prin imagini vizuale, prin scris, muzica si posibil prin exemplul personal, pe care il vor exprima
in diferite ocazii. Aptitudinile de comunicare si criticare a muncii celorlalti si comentare a vietii in general
sunt debuseuri importante pentru latura lor intelectuala extrem de dezvoltata. Cei nascuti astazi nu sunt
foarte orientati spre latura fizica. Natura lor fizica sau talentele lor pot ramane in umbra sau cel putin sa
nu faca o impresie prea deosebita inca de la inceput. Descoperirea unei sexualitati excitante, nasterea
copiilor, suferirea unor accidente sau boli sau chiar inclinatia spre un sport pot aduce acesti indivizi
orientati spre intelect din nou cu picioarele pe pamant.

Nativii zilei de 14 octombrie au tendinta de a conduce casa, dar rareori intr-o maniera agresiva sau
autoritara, cel mai adesea actionand din spatele scenei. Ei nu sunt prea atasati de obiectele fizice sau de
problemele materiale, dar casele lor sunt foarte importante pentru ei. Adesea isi vor extinde activitatea
profesionala si acasa. In viata lor particulara, nativii pot fi destul de multumiti cu o relatie monogama. Ei
trebuie sa se fereasca de capcanele izolarii si subordonarii exprimate de personalitatile mult mai
dominante (in general de ale unei femei).

Nativii zilei de 14 octombrie sunt capabili sa ofere o mare stabilitate vietii lor de familie, prietenilor,
colegilor si grupului lor social. Le place sa faca parte din spectacolul sau teatrul vietii, dar mult mai
frecvent vor activa in calitate de manageri, decat de vedete.

Aici intevine un paradox interesant deoarece, desi nativii zilei de 14 octombrie pot fi personalitati
oarecum statice, tema calatoriei figureaza destul de evident in vietile lor. Persoanele nascute astazi isi
petrec destul de rar anii de maturitate acolo unde s-au nascut si au crescut. In cazul nativilor mai evoluati,
calatoriile vietii nu inseamna numai miscare fizica, dar reprezinta si simbolul spiritului de libertate.
Datorita trasaturilor lor stabile si echilibrate, prea multi dinte cei nascuti astazi au tendinta de a fi
multumiti de ei insisi si de a stagna. Ei trebuie sa incerce sa se mentina ocupati si sa isi stabileasca pentru
ei insisi standarde ridicate si obiective pe care sa le indeplineasca.

SFATURI: Forteaza-te putin pentru a produce. Nu mai tine ascuns ce este bun in tine. Impartaseste-l cu
lumea intreaga. Distreaza-te surprinzandu-i pe altii. Indrazneste sa mai si gresesti.

PUNCTE FORTE: Moderat Rezonabil Controlat


PUNCTE SLABE: Exagerat de prudent Inhibat Singuratic
Balanta, Cincisprezece octombrie - Ziua scenei lumii

Persoanele nascute pe 15 octombrie au pretentia de suprematie in orice sfera in care activeaza, fie ca
este vorba de familie, cercul social sau societate in general. Ei pot fi jucatori dominanti in marea drama a
vietii, dar in acelasi timp pot juca un rol important in calitate de comentatori sau autoritati in domeniul pe
care l-au ales. Cei nascuti astazi sunt capabili sa-si exercite magnetismul personal puternic asupra
celorlalti in mod direct sau prin intermediul muncii lor. Cei fermecati de catre nativii zilei de 15
octombrie vor fi dornici sa auda orice au de spus acestia. Acest lucru plaseaza o mare responsabilitate pe
umerii nativilor zilei de 15 octombrie. Ei trebuie sa aiba grija sa nu ii insele sau sa nu abuzeze de puterea
lor pentru a-si atinge obiectivele egoiste.

Conducerea pe care nativii acestei zile o exercita este destul de neobisnuita. Nefiind niste cruciati in
adevaratul sens al cuvantului, ei vor contribui mai degraba prin evalurea unei situatii date sau
demonstrabd prin exemplul personal, decat prin administrarea detaliilor unei actiuni. Anumite persoane
nascute pe 15 octombrie vor fi buni parteneri si colaboratori, dar cel mai adesea nu vor reusi acest lucru.
Cei nascuti astazi prefera sa lucreze singuri sau ca un membru autonom al unei echipe, in special pentru
ca trebuie sa aiba libertate de miscare, de explorare pe cont propriu.

Nativii zilei de 15 octombrie pot fi figuri extrem de controversate, capabile sa-i starneasca si sa-i agite pe
ceilalti. Acest lucru se intampla in principal deoarece ei atrag destul de des atentia prin faptul ca spun
deschis ceea ce gandesc, chiar cu multa franchete. Ei trebuie sa se fereasca de atragerea antagonismului si
vibratiilor negative din partea celor pe care ii cunosc, chiar daca nu sunt persoane prea importante pentru
ei. Acumularea acestui negativism le poate provoca acestora un stres enorm si este posibil chiar sa ii
aduca in situatia periculoasa de a face o cadere nervoasa. Fiinte sociabile, cei nascuti astazi nu agreeaza
ideea de a fi singuri pentru mult timp. Astfel, daca vor fi obligati sa fuga de societate sau sa se ascunda, ei
vor resimti acest lucru ca pe o expulzare sau un exil.

Latura socanta a nativilor zilei de 15 octombrie le poate conferi diverse titluri: senzationalisti, insetati de
atentie, vanatori de publicitate sau egoisti. Insa, talentele indivizilor mai evoluati nascuti astazi sunt atat
de marete si cunostintele lor atat de temeinice incat ei pot evita asemenea acuzatii sau le pot ridiculiza.
Indivizii mai putin evoluati nascuti pe 15 octombrie pot parea superficiali.

Chiar daca nativii zilei de 15 octombrie au castigat un mare respect din partea rivalilor, prietenilor si
asociatilor lor, ei vor fi tentati in continuare sa se umfle in pene. Ei trebuie sa cultive o doza de calm si un
aer de modestie care le va garanta mai multa atentie decat orice postura dramatica din lume. Trebuie sa se
straduiasca sa devina mai placuti, mai stilati. Epuizandu-si puterile de seductie, nativii zilei de 15
octombrie vor descoperi ca cea mai buna cale de a crea o legatura cu ceilalti este acordarea sprijinului
pentru obtinerea succesului. Cei nascuti astazi trebuie sa se fereasca in mod constant de acordarea
increderii exagerate, inselatoriei, abuzului, in general, chiar punerea lor mai presus de legile pamantului,
deoarece oricare dintre acestea ii poate duce la distrugere.

SFATURI: Calmeaza-te. Actiunile tale curajoase pot atrage reactii negative. Asculta-i si pe ceilalti, in
special pe adversari si vezi ce au acestia de spus. Nu poti proceda intotdeauna asa cum vrei tu.
Compromisul are si el rolul lui.

PUNCTE FORTE: Magnetic Cunoscator Provocator


PUNCTE SLABE: Exibitionist Neechilibrat Arogant
Balanta, Saisprezece octombrie - Ziua judecatii esentiale
Tema judecatii este un element central in vietile celor nascuti pe 16 octombrie. Ei sunt pusi adesea in
situatia de a lua decizii, fie din punct de vedere profesional, fie personal. Fiind capabili sa cantareasca o
situatie si sa inteleaga esenta lucrurilor pare sa fie un lucru firesc pentru ei. Ei nu manifesta in mod
exagerat tendinta de a-i „judeca” pe ceilalti, in sensul ca nu au idei preconcepute si prejudecati, nu solicita
atasament fata de moralitatea lor personala si nu sunt intoleranti sau inchisi. Din contra, cei nascuti astazi
sunt in general destul de liberali si disponibili pentru toate felurile de idei si discutii noi. Judecata
lucrurilor din jurul lor reprezinta mai degraba o evaluare obiectiva.

Nativii zilei de 16 octombrie pun mare pret pe bunul simt. Ei au si o latura imaginara foarte bine
dezvoltata, prin intermediul careia pot vedea viata in termeni suprarealisti. Combinatia interesanta de
realism si imaginatie este un element distinct al acestei zile. De exemplu, pentru a marca adevarul dintr-o
situatie, nativii zilei de 16 octombrie sunt capabili sa faca o introspectie, insa cand este vorba de
exprimarea propriilor opinii, ei pot fi adepti inversunati ai utilizarii figurilor de stil, analogiilor si
alegoriilor.

Majoritatea celor nascuti pe 16 octombrie au tendinta de a trai ceea ce profeseaza. Astfel, sistemul lor de
credinte este important si axiomele lor de baza trebuie sa fie bine definite. Ei pot fi foarte asimetrici cand
intalnesc pe cineva care spune un lucru si face cu totul altceva, sau folosesc religia ca armura pentru
slabiciunile lor morale si saracia spiritului. Exprimarea scrisa sau verbala logica si directa este elementul
principal al carierei nativilor zilei de 16 octombrie.

In vietile lor particulare, cei nascuti astazi pot sa nu actioneze in mod rational, abordand un comportament
mai degraba ciudat si chiar actionand intr-o maniera impulsiva. Multi dintre cei nascuti pe 16 octombrie
sunt dispusi sa sustina sau sa condamne sistemul social in care traiesc. Datorita acestui ultim aspect, ei pot
parea nerecunoscatori si nerespectuosi. De fapt, ei prefera sa critice ei insisi familia, compania, orasul,
etc., decat sa lase pe altcineva. Cand sunt solicitati sa ia o hotarare sau sa judece o situatie anume la nivel
personal, nativii zilei de 16 octombrie sunt in general diplomati, chiar daca evaluarea lor este negativa. Ei
pot impartasi opiniile in mod public daca sunt solicitati, dar nu intotdeauna vor demonstra un entuziasm
prea mare. Destul de des cei nascuti astazi aleg sa stea de-o-parte sau chiar sa paraseasca terenul de joc in
timp ce iau o hotarare. Detesta profund sa fie plictisitori sau deranjanti cand iau in considerare o
problema. Ei trebuie sa invete sa nu apese prea usor pe butoane si sa evite sa fie reactionari, defensivi sau
secretosi. Geniul celor nascuti pe 16 octombrie pentru definirea critica si discriminare ar trebui sa nu fie
rezervat doar obiectelor externe sau celorlalti, ci din cand in cand sa fie indreptate si spre ei insisi.

SFATURI: Testeaza-te. Descopera ce functioneaza intr-adevar si arunca restul. Defineste-te. Adu-ti


aminte sa lasi oamenii in treaba lor. Nu-i priva de ceea ce au nevoie in numele ratiunii.

PUNCTE FORTE: Discriminator Practic Corect


PUNCTE SLABE: Acid Defensiv Dificil
Balanta, Saptesprezece octombrie - Ziua echilibrului precar
Asemenea unei pisici, cei nascuti pe 17 octombrie reusesc sa aterizeze intotdeauna in picioare.
Indiferent ce dificultati sau pericole infrunta, echilibrul lor ramane mai presus de toate. Exista doua tipuri
distincte a nativilor zilei de 17 octombrie: pe de o parte tipul linistit, aparent stabil si, pe de alta parte,
tipul aventurier caruia viata fara riscuri i se pare plictisitoare si tracasanta. Anumiti nativi ai acestui ultim
tip pot omite sa gandeasca atunci cand este vorba de asumarea unor riscuri amenintatoare, atrasi de
aptitudinile necesare pentru a castiga la diferente majore. Altii mai putin extremi vor fi niste jucatori de
noroc innascuti daca banii, proprietatile sau chiar dragostea reprezinta mizele. Nativii mai putin
aventurieri agreeaza o viata stabila, dar la o examinare mai atenta se constata faptul ca ei sunt adesea
atrasi de oamenii extrem de artistici, emotionali sau neobisnuiti, ce aduc un element de incertitudine.
Ambele tipuri de nativi ai zilei de 17 octombrie indragesc drama si evenimentele palpitante. Nativii mai
stabili vor fi observatorii, iar cei care isi asuma riscurile vor fi participantii.

Nativii zilei de 17 octombrie considera ca este dificil sa isi schimbe drumul pe care au pornit. Adesea, ei
cad victimele problemelor deoarece se vor pune mai presus de legile experientei umane obisnuite. Din
pacate, mai fac si greseli, chiar unele destul de mari, care ii vor costa destul de mult, atat din punct de
vedere financiar, cat si din cel al sanatatii fizice. In acest context, ei vor fi intotdeauna rezistenti si
increzatori ca se pot recupera in urma acestor oprelisti sau accidente indiferent cat de majore sunt acestea.
Ei trateaza soarta ca pe un prieten mai vechi. Este posibil ca ei sa puna la cale astfel de jocuri periculoase,
dar trebuie sa se fereasca in special de toate formele de auto-deceptionare.

Majoritatea nativilor zilei de 17 octombrie sunt destul de descatusati cand se definesc pe ei insisi si
talentele lor. Astfel, artistii nascuti astazi pot incorpora ideiile altora in munca lor si le pot adopta ca si
cum le-ar apartine. Stapani in preluarea temelor onorabile sau stravechi si in prelucrarea lor, persoanele
nascute pe 17 octombrie sunt traditionaliste si indiferent cat de moderna sau avansata le este gandirea, ei
raman conservatori in abordarea de baza a vietii. Precautia, limitarea si cercetarea detaliata, bazate pe
experienta, sunt cele care le permit sa isi asume aceste riscuri aparent periculoase intr-o maniera atat de
cavalereasca.

Pe de alta parte, persoanele nascute pe data de 17 octombrie actioneaza in general cumpatat, iau in
considerare comportamentul fata de colegi, prieteni sau familie. Temperamentele lor pot exploda cand
autoritatea le este amenintata sau intentiile le sunt puse la indoiala. Cei nascuti astazi simt ca judecata lor
este excelenta si ca functioneaza bine in majoritatea cazurilor, dar pot neglija momentul in care se
indreapta spre directia gresita. O cunoastere de sine mult mai profunda este necesara, posibil o cautare
mai serioasa a laturii spirituale si, pentru anumiti nativi ai zilei de 17 octombrie, un transfer al valorilor
legate de stralucire si de activitatea superficiala.

SFATURI: Nu te mai forta prea tare. Pe de alta parte, fii atent la multumirea de sine si auto satisfacerea.
Preda-te din cand in cand si nu te teme sa admiti ca ai gresit. Este imaginea ta atat de importanta pentru
tine?

PUNCTE FORTE: Increzator Rezistent Indraznet


PUNCTE SLABE: Arogant Nesabuit Incapatanat
Balanta, Optsprezece octombrie - Ziua conducerii personale
Persoanele nascute pe data de 18 octombrie sunt adesea destinate sa joace un rol important, activ in
viata. Sunt croiti sa fie jucatori si de asemenea sa functioneze ca lideri puternici in familie, activitatea
profesionala sau cercul social. Nativii zilei de 18 octombrie nu sunt timizi cand este vorba de a razbate
pana in top. Desi dorinta lor de a fi rege sau regina este foarte mare, ei pot actiona si la un nivel mai jos
daca este necesar.

Nativii zilei de 18 octombrie sunt conducatori tipici deoarece au multe alte interese in viata. Daca sunt
sefii unei companii, ei se pot fofila pentru a se devota unei probleme pentru care nutresc o pasiune mai
apriga. Multi dintre nativii selectati pentru pozitiile de conducere privesc inainte la ziua cand se pot
intoarce la interesul pe care l-au avut inainte. Cand pleaca, li se va simti lipsa datorita integritatii, onoarei
si cinstei de care dau dovada.

Indivizii mai putin puternici nascuti astazi pot candida de asemenea pentru faima sau avere datorita
talentului, relatiilor sau norocului absolut, dar nu sunt se simt in totalitate comfortabil intr-o astfel de
pozitie. Ei pot fi coplesiti si pot ajunge sa aiba o cadere nervoasa completa atunci cand incearca sa faca
fata responsabilitatilor dificile. In acest sens, ei trebuie sa se impace ei insisi si sa se multumeasca cu un
rol mai neinsemnat sau vor risca sa cada victime ale stresului.

Persoanelor nascute pe 18 octombrie le place sa se afle in mijlocul actiunii, de preferat in centrul


evenimentelor. Chiar si persoanele mai evoluate nascute astazi au un aer introspect. Desi pot opera in
roluri de conducere, ei nu trebuie sa se forteze prea mult. Interesul lor primar este munca lor proprie si
interesele private. Ei vor fi capabili sa le lase de-o parte pentru o perioada de timp mai lunga, dar vor
deveni inevitabil nefericiti.

Celor nascuti astazi le place sa se distreze cu ceilalti. Datorita faptului ca nu sunt extrem de sociabili, pot
considera dificil sa se adapteze. Nativilor zilei de 18 octombrie le place sa fie inclusi in planurile familiei
sau grupului social din care fac parte si se pot supara destul de tare daca sunt lasati pe dinafara. Deoarece
urasc autocompatimirea, ei nu vor fi dispusi sa le suporte suferintele sentimentale. Vor prefera sa se
intoarca la treburile si la cautarile lor individuale decat sa se lamenteze ca o Cenusareasa pierduta. Desi
un asemenea respect de sine este admirabil, ei trebuie sa aiba grija sa nu interpreteze gresit intentiile
celorlalti si sa intrerupa orice comunicare, cand de fapt lucrurile ar putea fi indreptate. Mentinand un
dialog deschis, nativii zilei de 18 octombrie pot evita sa para atotstiutori, distanti si multumiti de ei. Ei
trebuie sa ramana intotdeauna atat demni, cat si umili si niciodata sa nu-si permita o atitudine superioara
si aroganta.

SFATURI: Invata sa spui nu, nu numai celorlalti, dar si tie insuti. Sa produci este doar un singur aspect al
vietii. Lasa-te rasfatat ocazional. Cand poti, beneficiaza si de pe urma indoielii.

PUNCTE FORTE: Inspirat Imaginativ Direct


PUNCTE SLABE: Extrem de stresat Distant Deranjat
Balanta, Nouasprezece octombrie - Ziua planificatorului

Cei nascuti pe 19 octombrie sunt independenti, oameni de spirit si sinceri, ce aduc actiune in tot ceea ce
ii inconjoara. Totusi, ei sunt hotarati si incapatanati in abordarea vietii. Datorita naturii lor argumentative
ei iubesc sa participe in competitie, dar, de asemenea, pot provoca din nefericire conflicte si galceava
oriunde merg. O tema constanta in vietile lor este dezvaluirea adevarului. Ei au un mare dezgust pentru
motivele ascunse, manipularile emotionale subtile si pedepsirea prin tacere. Tind sa fie explozivi cand
sunt nervosi, dar in general, dupa ce furtuna a trecut ei nu poarta ranchiuna si sunt deschisi impacarii.
Posibil datorita faptului ca forta dominanta din spatele naturii lor provocatoare este dorinta, ei vor dori sa
scoata adevarul la lumina.

Indivizii mai putin evoluati nascuti pe 19 octombrie se pot teme teribil sa nu li se dezvaluie propriul
adevar. In acest sens, ei pot deveni foarte defensivi, chiar paranoici, in obsesia lor de a se ascunde de
cercetarea publica. Totutsi, ei se pot dezvolta prin renuntarea treptata la aceste defensive pana in
monemtul in care vor ajumge la trimful personal pe care il dezvaluie in totalitate fara frica si fara rusine.
Ei pot fi comparati cu cineva care se teme de inaltimi si in final reuseste sa escaladeze cel mai inalt varf.
In acest sens, triumful asupra timiditatii sau introversiei ar fi mult mai maret decat pentru o persoana
obisnuita.

O alta posibilitate pentru nativii zilei de 19 octombrie este sa stea de-o-parte pentru o vreme si apoi sa
reapara cu un succes mai mare decat inainte. Singurul pericol in acest caz este ca, in timp ce vor sta
retrasi, pot stagna sau se pot implica intr-un stil de viata sau o situatie din care nu vor mai avea niciodata
ocazia sa iasa.

In general, nativii zilie de 19 octombrie isi fac prieteni buni si membri de familie credinciosi. Deoarece se
manifesta ca niste spirite libere, ei pot uri tentativele de a se lega de acestia. Intr-adevar ei pot porni o
rebeliune daca sunt fortati sa se angajeze in asemenea relatii. De asemenea, pot deveni extrem de critici
cu cei apropiati lor si uneori vorbele lor dure vor rani mult prea tare.

Nativii zilei de 19 octombrie trebuie sa faca eforturi pentru a-si infrange reactiile defensive, in special
cele privitoare la motivele si actiunile lor. De asemenea, ei trebuie sa evite posesivitatea asupra celor
dragi. Acceptarea cu placere a unei pozitii secundare sau a unui rol de sustinator in functie de ocazie este
un pas important in dezvoltarea spirituala a celor nascuti in aceasta zi.

SFATURI: Invata valoarea tacerii. Din cand in cand, lasa actiunile tale sa vorbeasca de la sine.
Echilibreaza-ti dorinta de a fi independent cu nevoia de a fi insotit. Nu presupune ca oamenii te vor ierta
la nesfarsit.

PUNCTE FORTE:
Insistent
Independent
Activ

PUNCTE SLABE:
Comentator
Deranjant
Posesiv
Balanta, Douazeci octombrie - Ziua modei

Nativii acestei zile dau impresia ca sunt tot timpul constienti de ceea ce se afla sau nu in actualitate.
Uneori, au o influenta foarte mare asupra celor din jurul lor. Din aceasta cauza, chiar nativii insisi vor
putea stabili anumite tendinte sociale, dar de cele mai multe ori se vor lasa condusi de standardele si moda
societatii in care traiesc. Isi doresc nu numai sa fie acceptati in mijlocul unui cerc social, ci sa aiba si o
mare influenta asupra acelui cerc. Acceptarea respingerii este foarte dificila pentru ei. Amanarile,
intarzierile si dificultatile pe care le vor intampina nu vor face decat sa le mai tempereze spiritul.

De multe ori, nativii zilei de 20 octombrie vor trai o viata dubla. Isi vor castiga banii cu ajutorul carierei,
iar toata energia creativa si-o vor investi intr-un hobby. Cei nascuti in aceasta zi vor avea o atitudine
destul de rece fata de profesia lor. Inima lor romantica ii va indruma spre alte preocupari. Poate ca aceasta
atitudine este cheia succesului lor. Intr-adevar, obiectivitatea si retinerea vor avantaja foarte mult
activitatea profesionala a acestor indivizi.

In general, nativii au succes in lumea materiala. Au un fler deosebit atunci este vorba de bani si de
finante, dar sunt atat de preocupati de acest domeniu incat pot deveni obsedati de el. De asemenea, sunt
manageri foarte competenti. In mod paradoxal, nativii sunt vulnerabili din punct de vedere al sanatatii
psihice. Din acest punct de vedere, sunt predispusi la numeroase maladii. De multe ori, sanatatea precara
le va incurca planurile. Vor avea serioase probleme din aceasta cauza. Toata viata se vor intreba daca isi
vor putea atinge scopurile pe care si le propun.

Cei nascuti in aceasta zi sunt foarte incapatanati. Odata ce s-au hotarat intr-o anumita privinta, va fi foarte
greu sa ii opresti sa actioneze in maniera respectiva. Un pas foarte important pentru evolutia lor va fi facut
in momentul in care vor invata sa isi accepte greselile. Din fericire, nativii sunt foarte dotati din punct de
vedere al capacitatii rationale. Aceasta calitate va fi dublata si de un serios control emotional. Deci,
cineva se poate intelege cu ei facand apel la argumente logice. Nativilor trebuie sa li se demonstreze ca
exista un mod mai bun de a face un anumit lucru. Numai in momentul in care sunt convinsi de acest lucru
ei vor accepta sa il ia in considerare, dar probabil nu vor utiliza in mod potrivit noua opinie.

Imaginea personala conteaza foarte mult pentru aceste persoane. Nu vor trata superficial chestiunile legate
de moda, stil si design. Nativii considera ca acestea sunt expresii ale personalitatii si individualitatii.
Profesia lor va implica in mod direct sau indirect aceste subiecte. Indiferent de situatie, cei nascuti in
aceasta zi sunt cosntienti de puternica impresie pe care o fac. Intr-adevar, vor fi de neuitat in ochii
familiei, prietenilor, cercului social si de afaceri.

SFATURI: Nu te da batut. Incearca sa ai in minte tot timpul principiile de baza ale actiunii pe care o
intreprinzi. Nu iti compromite sanatatea. Defineste-ti si clarifica-ti pozitia in mediul din care faci parte.
Daca te lasi dus de val s-ar putea sa iti pierzi prietenii.

PUNCTE FORTE:
Entuziast
Logic
Practic
PUNCTE SLABE:
Incapatanat
Autoritar
Inclinat spre exces
Balanta, Douazeci si unu octombrie - Ziua unicitatii
Nu poate fi pus la indoiala faptul ca nativii acestei zile sunt total diferiti de cei din jurul lor. Se
deosebesc atat prin personalitate, cat si prin modul de a gandi. Sunt destul de atragatori si fermecatori in
cadrul profesional si social. Cu toate acestea, vor avea o atitudine destul de provocatoare si dificila atunci
cand vor avea in vedere afacerile personale. Intr-adevar, relatiile in care vor fi implicati vor avea o
complexitate deosebita. Aceste relatii nu vor fi ajutate de natura critica si chiar potrivnica a nativilor. Cei
nascuti in aceasta zi pretuiesc in mod deosebit linistea si armonia. Vor cauta intotdeauna mediile placute,
dar in ciuda acestui fapt, vor fi deranjati de lucrurile mici. In plus, vor fi enervati in mod deosebit de
greselile minore ale celor apropiati.

Persoanele nascute pe data de 21 octombrie au in primul rand o orientare cerebrala, dar, au si o latura
emotionala accentuata care poate fi cauza multor probleme. Vor avea parte de o viata amoroasa
zbuciumata. Se poate spune ca acesta este pretul pe care vor fi nevoiti sa il plateasca pentru faptul ca
beneficiaza de calitati intelectuale exceptionale.

O preocupare principala pentru nativi o reprezinta incercarea de a scapa de influentele parintilor, societatii
si cercului social din care fac parte. Isi vor petrece o mare parte din viata respingand tot ceea ce nu este
credibil. Dupa o anumita perioada, vor ajunge sa dobandeasca un fel de detasare budista. In viata privata,
le va fi mult mai dificil sa renunte la legatuile pe care le au, chiar si atunci cand vor intampina greutati
mari. Ar putea petrece ani intregi cantarind motivele pentru care ar trebui sa continue si cele pentru care
ar trebui sa renunte la o relatie.

Discursurile si cuvantarile sunt punctele forte ale nativilor. Le place sa vorbeasca si se pricep sa faca acest
lucru. In viata profesionala sunt capabili sa influenteze si sa impresioneze multi oameni. Este destul de
interesant faptul ca ei se gandesc foarte putin la vraja de care sunt inconjurati si care ii socheaza atat de
mult pe ceilalti. Un numar mare de oameni isi vor aduce aminte chiar si peste multi ani de faptele
minunate ale nativilor. Celor nascuti in aceasta zi le place sa rada si sa se amuze. De fapt, cu toate acestea,
ei sunt persoane serioase si, in unele cazuri, chiar tragice. Au capacitatea de a fi amuzanti si de a-si juca
foarte bine rolul pe scena vietii. Din aceste motive prezenta lor va fi cautata in orice grup social.

In calitate de parinti, nativii vor avea idei foarte clare in legatura cu ceea ce inseamna un comportament
potrivit, dar nu inseamna ca au puncte de vedere conservatoare. Ei pretuiesc pur si simplu traditia. In viata
de familie, cei nascuti in aceasta zi vor parea duri si dominanti. Din aceasta cauza, ceilalti nu le vor oferi
suport emotional pana cand ii vor vedea ca sufera sau ca au o cadere nervoasa. Pentru a nu se ajunge in
aceasta situatie, nativii ar trebui sa invete sa ceara si sa accepte ajutorul venit din partea partenerului sau a
copiilor.

Nativii acestei zile isi dau seama foarte bine care sunt atitudinile care impresioneza si care cer sa fie
respectate. S-ar putea sa sufere de depresii pentru ca sunt indivizi prea constiinciosi si cred ca este dificil
sau imposibil sa se relaxeze. Le este foarte greu sa reduca la tacere intensa activitate cerebrala si sa isi
caute linistea interioara. Cei nascuti in aceasta zi sunt atrasi de orice tip de activitate. Sunt personalitati
schimbatoare, dar au mare nevoie de stabilitate. Nevoia aceasta isi va face simtita prezenta atat in viata de
familie cat si in viata profesionala.

SFATURI: Incearsa sa iti linistesti sufletul. Uneori poti sa renunti in loc sa te implici. Lasa-i in pace pe
ceilalti. Evita sa fii prea critic. Invata sa fii tolerant. Aminteste-ti cat de mare este puterea dragostei. Arata
si celorlalti cat de talentat esti.

PUNCTE FORTE: Inspirat Atractiv Vorbaret


PUNCTE SLABE: Autodistructiv Dependent Certaret
Balanta, Douazeci si doi octombrie - Ziua ispitei

Viata nativilor acestei zile este afectata de orice latura a tentatiei, atractiei, magnetismului sau
seductiei. De cele mai multe ori, ei insisi sunt cei care dau nastere unor astfel de sentimente, dar le pot
cadea prada in acelasi timp. In orice caz, va avea loc o criza atunci cand o persoana nascuta in aceasta zi
va fi implicata intr-o situatie romantica. Acest moment va fi destul de dificil pentru toti cei implicati.
Nativii sunt capabili sa dea nastere unor extraordinare resentimente si stari de gelozie. Sunt foarte
puternici din punct de vedere emotional. De cele mai multe ori, prezenta lor va afecta individualitatea
celorlalti. Cei nascuti in aceasta zi isi controleaza foarte bine emotiile. Daca isi propun, vor putea
manipula sentimentele celorlati cu mare dexteritate si pricepere. Fapul ca sunt o amenintare pentru orice
relatie nu este in totalitate adevarat.

Unii dintre nativi ascund o latura salbatica sub o atitudine distanta sau modesta. Aceste sentimente
ascunse vor fi dezvaluite foarte rar si numai prietenilor apropiati. Cei nascuti in aceasta zi nu sunt foarte
priceputi sa isi arate emotiile, dar au talentul de a le descoperi pe ale celorlalti. Puterea lor de a influenta
este foarte mare. Uneori este suficient sa intre intr-o incapere pentru a schimba starea de spirit a celor care
se afla acolo. Desigur, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie foarte atenti atunci cand isi exercita aceste
puteri. Nu este nevoie sa fie precauti doar de dragul celorlalti. Comportamentul lor poate avea si
consecinte nedorite, care in cele din urma s-ar putea sa ii afecteze chiar si pe ei. In general, posibilitatea
ca nativii sa raneasca este mai mare decat posibilitatea de a fi raniti. Au un mod anume de a se proteja,
dar nu vor avea intotdeauna o atitudine agresiva sau defensiva. Vor reusi sa evite suferinta fiind mai
decenti, mai moderati si mai responsabili decat persoana care se afla langa ei. Daca o relatie se va sfarsi,
ei vor fi cei carora li se va simti lipsa. In plus, in mod sigur ei vor fi cei care vor avea constiinta impacata.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile au o latura rebela a caracterului. De obicei, in tinerete isi vor
exprima orice atitudine de acest tip. Dupa aceasta perioada, se vor regasi in categoria conservatoare a
societatii (mai ales in jurul varstei de 40 de ani) si probabil se vor intreba cum au ajuns in aceasta situatie.

Perechea potrivita pentru acesti nativi va fi o persoana foarte echilibrata si capabila sa raspunda sau sa
evite vibratiile seducatoare pe care le vor raspandi. Probabil ca in fata unor astfel de indivizi, cei nascuti
in aceasta zi isi vor lasa jos garda emotionala. Este foarte important ca nativii sa invete cum sa foloseasca
puterea de seductie, atat a lor cat si a celorlalti. Astfel, vor putea gasi fericirea printr-o iubire sincera si
neconditionata.

SFATURI:Nu abuza de puterea ta de a influenta. Incearca sa fii chibzuit si bun. Arata ca ai sentimente.
Nu trebuie neaparat sa fii tu cel care detine controlul asupra situatiei.

PUNCTE FORTE:
Magnetic
Fermecator
Entuziast

PUNCTE SLABE:
Neechilibrat
Dominant
Diversionist
Balanta, Douazeci si trei octombrie - Ziua farmecului contradictoriu

Persoanele nascute pe data de 23 octombrie gasesc foarte rar stabilitatea in viata. Vor incerca din
rasputeri sa isi echilibreze energiile, dar, oricat de mult ar incerca, tot va exista un domeniu important in
care vor fi mai deosebiti. S-ar parea ca, intr-un fel sau altul, in orice directie s-ar indrepta vor fi urmati de
controverse. Adevarul este ca nativii se plictisesc foarte usor. Din acest motiv vor fi intr-o permanenta
cautare a aventurii. In consecinta, nativii vor prefera sa aiba parte de acea situatie care altora li se va parea
dificila si stresanta.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile nu sunt deloc priceputi sa faca planuri. Au un talent deosebit sa
improvizeze si au tendinta de a rezolva problemele pe masura ce apar. Sunt genul de oameni impulsivi.
Atunci cand vor fi confruntati cu o oportunitate, nu vor ezita sa profite de ea.

Uneori, nativii nu vor fi de acord cu felul in care decurg lucrurile din jurul lor. Atunci, vor avea
sentimente negative sau critice. Acest punct de vedere aflat in dezacord cu parerile generale va fi
exprimat intr-un mod destul de lipsit de finete. Pentru ca nu sunt adeptii unui limbaj vag si plin de
ipocrizie, deseori cuvintele pe care le vor folosi nativii vor deranja pe cineva. In functie de cercul social si
de mediul profesional sau cultural, nativii zilei ar putea fi considerati indivizi duri si lipsiti de tact.

Cei nascuti in aceasta zi au talentul de a convinge si de a castiga de partea lor grupuri care au deja un
conducator. Intr-adevar, datorita sarmului si simtului umorului pot deveni persoane foarte populare, dar
atunci cand va fi necesar le va fi foarte greu sa renunte la aceasta pozitie. Nativii acestei zile vor avea
tendinta de a fi posesivi, gelosi si dominanti in orice relatie in care vor fi implicati. Odata cu inaintarea in
varsta, ar trebui sa invete sa renunte din cand in cand sa isi manifeste puterea. De asemenea, ar trebui sa
caute dragostea neconditionata.

De multe ori, nativii se vor surprinde in situatii grele si solicitante. Se va intampla astfel pentru ca sunt
atrasi magnetic de aventuri si de provocari. Deseori, isi vor asuma rolul de eroi si vor sari in ajutor in cele
mai imposibile situatii. Chiar si cei mai calmi dintre cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa se fereasca de
instabilitatea si chiar de dezastrele din jurul lor. Accidentele de tot felul sunt un subiect obisnuit pentru ei.
Nativii care vor avea parte de succes vor fi in mod sigur adeptii confruntarilor cu situatiile de criza.

Persoanele nascute in aceasta zi vor avea parte mai degraba de vieti active decat de vieti linistite. Sunt
inclinati spre schimbari, chiar daca uneori aceste schimbari vor insemna instabilitate. Din aceste motive,
posibilitatile de maturizare si evolutie rapida sunt mari. La nivel personal si spiritual, nativii sunt capabili
sa faca foarte multe progrese de-a lungul vietii. Daca nu vor reusi, vor deveni pur si simplu amatori de
senzatii tari, indivizi care vor trece usor de la o experienta la alta. Cel mai important obiectiv pe care ar
trebui sa il urmareasca ar fi pastrarea drumului ales fara a se abate de la el. In general, este important sa-si
gaseasca linistea interioara.

SFATURI:Cauta stabilitatea, pacea si armonia. Nu exagera in privinta controlului. Lucrurile ar putea


merge bine si fara interventia ta. Profita de ocazie, asculta-ti adversarii si chiar dusmanii. Invata de la ei.
Evita situatiile in care nu ai nici o sansa sa castigi.

PUNCTE FORTE: Energic Rapid Pasional


PUNCTE SLABE: Lipsit de diplomatie Posesiv Irascibil
Scorpion, Douazeci si patru octombrie - Ziua detaliului senzational
S-ar putea spune ca viata nativilor acestei zile este dominata de doua aspecte majore. Pe de o parte, sunt
preocupati de descoperirile si revelatiile dramatice. Pe de alta parte, sunt foarte serios preocupati de orice
detaliu al oricarui lucru. Cei nascuti in aceasta zi nu sunt tipul de persoane dure si analitice. In general,
din acest motiv vor simti nevoia sa se deschida si sa isi faca cunoscute descoperirile. Deseori, vor face
aceste lucru intr-un mod entuziast si chiar excentric, dar in nici un caz nu vor fi considerati exhibitionisti.
Nativii sunt oameni practici si profesionalisti. Isi vor lua munca in serios, mai ales din punct de vedere
tehnic. In locul unde lucreaza, au o mare influenta asupra tuturor celor care ii privesc si ii asculta. Isi vor
calcula actiunile astfel incat sa aiba exact impactul dorit. Nu poate fi trecuta cu vederea o alta calitate a
nativilor si anume magnetismul pe care il exercita. Astfel, vor fi ajutati de acest atribut atunci cand vor
dori sa atraga intresul si atentia celorlalti.

Nativii acestei zile pot avea personalitati autoritare care vor incerca intotdeauna sa isi domine familia si
cercul social din care fac parte. Au o atitudine directa in aproape orice situatie. Vor spune clar ceea ce vor
avea de spus. Cu toate acestea, in unele siutuatii, tacerea lor va fi mult mai expresiva. Intr-adevar, nativii
cred ca lucrul pe care il fac si calitatea lui vorbesc mult mai bine de la sine. Din acest punct de vedere, nu
vor avea nevoie de reclama sau sa li se acorde incredere.

Fiind pefectionisti din fire, se vor preocupa de cele mai mici detalii ale muncii sau creatiei lor. In calitate
de pariniti, vor fi interesati de fiecare aspect al vietii copiilor lor. In calitate de prieteni sau de iubiti, vor fi
foarte atenti cu persoana de langa ei. De fapt, pentru ei, cele doua trasaturi ale vietii lor, drama si detaliul,
sunt intr-o puternica legatura. Este normala aceasta atitudine. Ei stiu ca puterea lor de a se exprima atat de
convingator are de fapt la baza multi ani de studii si experiente. Rareori nativii acestei zile vor fi surprinsi
vorbind sau actionand in necunostinta de cauza. Ei dispretuiesc tot ceea ce reprezinta falsul si sunt
capabili sa recunoasca de departe informatiile dubioase si incorecte.

Din nefericire, este foarte greu de lucrat si de trait cu acesti nativi. Cei care traiesc langa ei trebuie sa fie
ingaduitori si intelegatori cu faptul ca partenerii lor se lasa absorbiti de munca. Nu trebuie sa confunde
aceasta atitudine cu respingerea. In orice caz, daca vor fi innebuniti dupa cineva, vor fi capabili sa le
acorde in exclusivitate atentia. Vor renunta la orice altceva, fapt care va avea exact efectul opus celui
dorit. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa fie atenti sa nu incerce prea mult sa isi domine mediul din care
fac parte. In caz contrar, risca sa starneasca opozitia si dezacordul celorlalti. Astfel, vor incuraja
disconfortul si pornirile rebele. Este de asemenea foarte necesar pentru evolutia lor personala sa isi
tempereze gelozia si posesivitatea. Important este sa constientizeze faptul ca preocuparea exagerata
pentru detalii in domeniul personal poate crea o mare presiune asupra celor din jurul lor. Ar trebui sa
invete ca distractia este un antidot ideal impotriva stresului.
SFATURI: Invata sa lasi lucrurile sa mearga pe drumul lor. Nu trebuie sa incerci sa intelegi tot ce se
intampla. In plus, nu incerca sa controlezi orice situatie. Gelozia nu poate fi indepartata usor dupa ce a
devenit un mod de viata. Uneori, iti diminuezi puterile si influenta dezvaluind tot ceea ce faci.
PUNCTE FORTE:
Magnetic
Perfectionist
Dramatic
PUNCTE SLABE:
Gelos
Pretentios
Prea stresat
Scorpion, Douazeci si cinci octombrie - Ziua formei substanitale

Nativii acestei zile simt nevoia de a da o expresie concreta ideilor lor. Sunt indivizi extraordinar de
inventivi, dar visurile si viziunile lor nu vor insemna nimic pentru ei daca nu vor avea o proiectie reala,
fizica. In general, nativii au un comportament exterior foarte solid si normal. Desi, de multe ori sunt
linistiti si tacuti, vor oferi un suport substantial familiei si prietenilor atunci cand vor avea nevoie. Sunt un
important punct de sprijin pentru toti cei din jurul lor. Colegii, ucenicii sau angajatii se pot baza pe nativi
fara a le fi frica ca vor fi dezamagiti.

Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi nu se vor multumi doar cu dezvoltarea laturii lor psihologice.
Ei vor dori sa generalizeze sentimentele lor substantiale pentru forma si structura. Marea provocare pentru
toti nativii va fi reprezentata de felul in care vor da glas fanteziilor lor si deci de modul in care isi vor face
productiva intensa activitate psihica. Ar trebui sa se preocupe in mod frecvent de arta, politica, literatura,
ecologie sau de orice alta activitate in care natura lor solida si substantiala poate oferi rezultate tangibile.
Uneori, isi vor face cunoscute creatiile care vor fi cu adevarat originale. Aceste activitati vor implica sfere
mai abstracte si teoretice ale vietii. In cele din urma, vor reusi sa progreseze. Intotdeauna vor fi nevoiti sa
evite tendintele puternice de a-si pierde controlul si de a se orienta spre activitati autodistructive sau
imorale.

Persoanele nascute pe data de 25 octombrie urasc haosul. In schimb, le place sa detina controlul asupra
lucrurilor. Uneori, nativii sunt intoleranti cu acele persoane pe care le vor considera superficiale, obscure
si lipsite de esenta. Ei pot fi chiar foarte severi cu acest gen de oameni. Atunci cand vor fi in jurul varstei
de 20 de ani vor face eforturi mari pentru a-si inlatura incertitudinile. Vor intreprinde cautari indelungate
intr-un domeniu oarecare si se vor stradui in mod deosebit pentru a reusi sa stapaneasca acel domeniu. In
cele din urma, vor reusi sa isi construiasca o personalitate solida, dar actionand in acest fel isi vor pierde
din sensibilitate. Ar trebui sa incerce sa nu mai fie atat de critici cu cei pe care ii considera mai imaturi
decat ei.

O mare provocare pentru nativii acestei zile este incercarea de a nu se plafona. Ar trebui sa fie atenti
incepand de la cea mai elementara manifestare fizica a personalitaii si pana la cel mai indepartat pas din
evolutia lor. Obiceiurile, repetitia, confortul si siguranta financiara ii vor tenta sa devina linistiti si calmi.
Vor ceda in fata dorintei de a avea parte de lux si de a vegeta. Astfel, isi vor neglija idealurile si planurile.
Cei nascuti in aceasta zi s-ar putea sa fie confruntati si cu un alt pericol. In tinerete, vor incerca sa obtina
reusite cat mai importante in plan fizic. Atunci cand vor imbatrani si aceste puteri vor incepe sa scada, nu
vor mai sti cum sa reactioneze in legatura cu ei insisi. Vor avea posibilitati concrete de a evolua spre
pozitii mai importante, dar vor trece cativa ani de lupte pana cand vor ajunge in aceste pozitii. Cei nascuti
in aceasta zi sunt extraordinar de mandri de ei insisi, dar ar trebui sa invete sa ceara ajutor atunci cand au
nevoie de el. De asemenea, este important sa invete sa le acorde si celorlalti sansa de a ocupa pozitia cea
mai importanta, cel putin din cand in cand.

SFATURI: Atentie la tendinta de a lasa lcrurile sa treca pe langa tine. Nu te plafona. Pastreaza-ti
obiectivele in vedere. Nu renunta le idealurile pe care le ai. Nu incerca sa te izolezi si nici sa te ascunzi.

PUNCTE FORTE:
Psihic
Substantial
Demn de incredere

PUNCTE SLABE: Intolerant Arogant Impacat cu situatia


Scorpion, Douazeci si sase octombrie - Ziua indeletnicirilor organizatorice
Persoanele nascute in aceasta zi au un talent deosebit de a reforma, reorganiza si de a conduce tot felul
de institutii. Pentru ei nu va conta daca va fi vorba de organizatii, cluburi, echipe, grupuri religioase,
cercuri de afaceri sau chiar mari unitati politice. De obicei, nativii vor ocupa pozitii de conducere sau se
vor regasi cel putin in calitate de consilieri. Au un talent deosebit sa tina alaturi si sa conduca pe drumul
cel bun o mica unitate operationala. Sunt destul de capabili si nu se tem sa intreprinda actiuni individuale.
Cu toate acestea, pur si simplu vor straluci atunci cand vor fi implicati in proiecte comune cu colegii si
asociatii lor. In cele mai multe dintre cazuri, nativii isi vor lasa amprenta in orice astfel de activitate, dar
nu vor uita sa puna binele grupului inainte de orice. Cu toate acestea, nu le place in mod deosebit sa
renunte si sa sacrifice propriile dorinte si idealuri. Din aceasta cauza, s-ar putea sa caute situatiile in care
odata cu bunastarea grupului vor obtine si succesul personal.

Nativii acestei zile stiu ce este puterea si cum functioneaza ea in societate. Se pricep la tot ceea ce implica
banii. Deseori, vor cauta sa isi imbunatateasca situatia financiara printr-o relatie simbiotica cu organizatia
din care vor face parte. Daca vor face parte din comitetul de conducere, vor face investitii inteligente si
vor pune in aplicare strategii economice eficiente. Rareori vor actiona intr-un fel care sa puna in pericol
proiectele pe termen lung ale grupului lor. Daca vor avea incredere in cauza pe care o sustin, nu vor ezita
sa faca mari sacrificii pentru ea. Daca va fi nevoie, vor merge chiar foarte departe pentru a-si indeplini
telul.

Cei nascuti in aceasta zi sunt indivizi puternici. Din aceasta cauza ii vor impresiona pe toti cei din jurul
lor. Ocazional, ar putea avea un comportament nechibzuit si chiar nebunesc, dar de obicei emotiile si
actiunile lor sunt foarte bine controlate si directionate. Unii dintre cei nascuti in aceasta zi ar putea ridica
controlul de sine la cel mai inalt rang. Este posibil ca ei sa devina lipsiti de intelegere. Ar putea chiar sa
devina duri si insensibili cand vor fi confruntati cu orice fel de manifestare de slabiciune si de sensibilitate
venita din partea celorlalti. De fapt, este mult mai bine ca semenii nativilor sa aiba exact atitudinea opusa.
Daca vor afisa o fatada invulnerabila, le vor atrage atentia nativilor si ii vor determina sa renunte treptat la
atitudinea aceea detasata. Experienta ar trebui sa fie cea care sa ii invete pe cei nascuti in aceasta zi ca
adevaratul respect se castiga. Nu il pot obtine pur si simplu. Din nefericire, uneori sentimentul de teama
poate fi foarte frustrant. Indivizii mai putin evoluati nascuti in acesta zi nu vor recunoaste sub nici o
forma ca teama pe care o vor inspira nu va fi echivalentul respectului.
Nativilor zilei de 26 octombrie le place sa faca planuri, dar sa le si respecte. Daca vor ocupa o pozitie
autoritara, in mod sigur nu vor ezita sa reamenajeze si sa reorganizeze de al un capat la altul unitatea din
care vor face parte. Vor face acest lucru chiar daca vor starni opozitia multora. Pentru ca sunt indivizi
pragmatici, sunt capabili sa foloseasca metode de lucru foarte eficiente. Este posibil sa nu isi poata ilustra
castigurile in termeni umani. Copiii care vor avea parinti nascuti in aceasta zi, vor sti ce asteapta acestia
de la ei. Privind din alt punct de vedere, copiii nascuti in aceasta zi se vor astepta sa fie condusi de parintii
lor. In cele din urma, vor ajunge sa resimta orice nesiguranta si incertitudine in indrumarea pe care o vor
primi.

Responsabilitatea este un subiect foarte important pentru nativii acestei zile. In general, vor adera la
principii stabilite cu fermitate. In orice caz, ar trebui sa fie atenti sa nu cedeze in fata beneficiilor venite
de pe urma puterii. Astfel, s-ar putea sa piarda legatura cu centrul lor moral.

SFATURI: Gaseste drumul de mijloc intre desfrau si ascetism. Nu te astepta la prea multe din partea
celorlalti si a ta. Doar atat este posibil, atat si nimic mai mult. Pastreaza-ti clara in minte viziunea despre
omul care ai dori sa devii. Nu te indeparta prea mult de acea imagine.
PUNCTE FORTE: Cu constiinta de grup - Apt din punct de vedere financiar - Organizat PUNCTE
SLABE: Incapatanat - Represiv - Rigid
Scorpion, Douazeci si sapte octombrie - Ziua impulsului
Cei nascuti in aceasta zi sunt indivizi puternici cu un caracter dinamic si impulsiv. Sentimentele lor
intense pot fi exprimate printr-o larga gama emotionala. Aceasta gama poate incepe cu o atitudine
pozitiva a unui spirit usor de indragit. Se poate incheia cu acea atitudine inraita a unei pasiuni intunecate.
Nu este surprinzator faptul ca acesti nativi sunt capabili de mari schimbari de dispozitie. Este foarte
important sa invete sa isi contoleze latura emotionala. Daca isi vor permite sa devina negativi ar putea
cauza distrugeri mari, de cele mai multe ori chiar in propria viata si ocupatie.

Indivizii care au latura negativa predominanta sunt introvertiti. Ei sunt predispusi la blazare, depresii si la
impulsuri autodistructive. Mai ales ultimele doua situatii vor fi deosebit de periculoase. Aceste stari se vor
instala atat de repede incat, apropiatilor nativilor le va fi destul de greu sa le previna. Indivizi mai veseli
nascuti in aceasta zi sunt genul de oameni extrovertiti. Ei isi vor directiona energia spre exterior. In orice
situatie, isi vor incuraja prietenii si asociatii. De asemenea, vor participa in mod constructiv la
imbunatatirea mediului in care vor trai. In orice caz, ambele tipuri de nativi au o mare energie creatoare
care le va anima orice activitate.

Multi dintre cei nascuti in aceasta zi si doresc sa dea impresia ca se poate conta pe ei fara nici un fel de
probleme in orice situatie. Din acest motiv, este posibil sa isi neglijeze si sa isi ignore propria
sensibilitate. Exteriorul lor impresionant poate ascunde un psihic surprinzator de fragil. Atunci cand
depasesc anumite limite este posibil ca nativii sa fie expusi pericolului unei caderi nervoase.

Nativii zilei de 27 octombrie au foarte mare nevoie de suportul, aprobarea si aprecierea prietenilor si a
membrilor familiei. Se poate spune chiar ca devotamentul celorlalti fata de ei are cea mai mare importanta
intr-o relatie. Insa, cei nascuti in aceasta zi pot fi si manipulatori abili ai sentimentelor celor apropiati.
Sunt capabili sa obtina puterice impulsuri emotionale, dar sunt la fel de priceputi si cand trebuie sa obtina
aprobarea cuiva.

Persoanele nascute in aceasta zi sunt genul de oameni care cauzeaza repetate unde de soc. In aceeasi
masura, numai prin prezenta lor, printr-o privire sau doar prin gandire vor determina variatii ale starii de
spirit. Pe de o parte, ar trebui sa fie foarte precauti in ceea ce priveste posesivitatea si gelozia. Privind din
alt punct de vedere, ar trebui sa fie atenti si la tendinta de a-i neglija si indeparta pe cei din jurul lor.
Aproape in orice moment, vor face in mod inconstient anumite lucruri. Niciodata nu vor aprecia corect
impactul pe care il vor avea asupra celorlalti. Din aceste motive, este crucial pentru ei sa realizeze cat de
influenti si cat de puternici sunt. Aceasta situatie este intalnita mai ales in cazul indivizilor care vor avea
multe responsabilitati si de care vor depinde multi oameni (cum ar fi copii, partenerii, parintii, prietenii
apropiati, colegii sau angajatii).

SFATURI: Incearca sa tratezi oamenii cu blandete si consideratie pentru ca te vor rasplati in acelasi fel.
Asculta atent ceea ce iti spun altii. Atunci cand nu muncesti, gaseste o metoda prin care sa iti consumi in
mod constructiv energia.
PUNCTE FORTE:
Vivace
Energic
Puternic
PUNCTE SLABE:
Depresiv
Gelos
Autodistructiv
Scorpion, Douazeci si opt octombrie - Ziua cercetarilor
Persoanele nascute in aceasta zi cred cu tarie ca trebuie sa fii bine pregatit in orice situatie. In general,
inainte sa faca ceva, isi vor acorda un anumit timp pentru a putea intelege toate aspectele pe care la va
implica acea situatie. Vor proceda in acest fel inainte sa isi investeasca timpul, banii sau energia intr-un
lucru si chiar inainte sa vorbeasca. In plus, atunci cand isi vor propune ceva, vor face cercetari
permanente pentru a se ajuta in obtinerea scopului final. Nativii isi vor face intotdeauna toate temele. S-ar
parea ca aceasta este psihologia lor de viata. Ei urasc mai mult decat orice neplacerile provocate de
situatiile in care nu vor fi indeajuns de bine pregatiti. Eforturile lor pot atinge cote extreme. Vor fi foarte
nelinistiti atunci cand vor fi confruntati cu un termen limita, o intalnire sau cu necesitatea de a pastra
ordinea si disciplina la locul de munca.

In anumite situatii, cei nascuti in aceasta zi ar putea avea parte de necazuri si neplaceri mari. Este vorba
de acele situatii in care vor impune celorlalti standardele lor. Nu ar trebui sa judece si sa aiba pretentii pe
masura acestor standarde pentru ca fiecare om are limitele lui. Nativii ar trebui sa se poarte in consecinta.
Ar trebui sa invete sa accepte glumele facute pe seama lor si distractia care va urma apoi. Daca isi vor
permite sa aiba cateva mici slabiciuni va fi foarte bine pentru pastrarea sanatatii lor. Cei mai multi dintre
nativi nu fac nici o diferenta intre cariera si viata privata. Unii dintre ei ar putea avea un comportament
exact opus: acasa vor adopta o atitudine relaxata si uneori chiar neglijenta. Poate ca cei din urma vor
ajunge sa fie fericiti. In mod sigur, ambele tipuri de persoane vor cere multa intelegere din partea celor cu
care vor trai.

Este extrem de important pentru cei nascuti in aceasta zi sa vada dincolo de fenomen si sa inteleaga felul
in care merg lucrurile. Intr-avevar, conceptiile lor in aceasta privinta sunt foarte serioase. Dupa parerea lor
fiecare lucru este facut pentru a sluji imbunatatirea vietii oamenilor. In mod paradoxal, nu le pasa prea
mult de o adunare de oameni. Au o mare aversiune fata de orice fel de aglomerare.

Nativii zilei de 28 octombrie impun standarde foarte ridicate celor cu care au o relatie personala sau de
prietenie, dar vor fi indeajuns de sensibili pentru a le acorda celorlalti sansa de a-si face cunoscute
intentiile. Ar trebui sa evite sa fie prea severi si prea didactici cu proprii copii.

Prezentarea adevarului si formelor sale este o preocupare centrala in viata nativilor. In mod foarte
frecvent, va exista riscul sa devina sarcastici si taiosi (si in consecinta sa fie lipsiti de popularitate). Ar
trebui sa evite sa se amestece si sa se contrazica in situatiile in care nu sunt doriti. Ar avea mult mai mult
de castigat daca ar face eforturi substantiale pentru a-si cultiva si folosi diplomatia. Ar fi bine sa invete sa
faca cunoscute anumite lucruri intr-un mod mai placut si cu mai multa atentie.

In general, nativii acestei zile sunt foarte priceputi sa manuiasca banii. Vor intentiona sa isi construiasca o
baza financiara care sa prezinte siguranta. Inteleg si aplica la fel de bine amblele concepte: investitia si
economia. In viziunea lor, acumularea puterii este importanta doar pentru ei. Se vor ajuta de aceasta
putere pentru a lucra pentru binele familiei, grupului social din care fac parte si chiar pentru binele
oamenilor in general. In orice caz, trebuie sa evite sa aiba un comportament rigid si atitudini dominatoare.
Astfel, vor reusi sa limiteze spontaneitatea celorlalti, poate chiar si pe a lor.
SFATURI: Incearca sa cultivi latura sensibila a caracterului tau. Uneori trebuie sa iei lucrurile exact asa
cum sunt, fara a mai studia cauzele care le-au produs. Nu mai fi atat de pretentios si nu mai judeca atat de
aspru. Permite spontaneitatii sa isi faca simtita prezenta. Trebuie sa te ingrijorezi si sa te temi de
adevaratii dusmani.
PUNCTE FORTE: Curios - Meticulos - Interesant
PUNCTE SLABE: Cu multe pretentii -Taios - Se amesteca in lucrurile care nu il privesc
Scorpion, Douazeci si noua octombrie - Ziua ideilor inovatoare
In general, indiferent de situatia in care se afla, cei nascuti in aceasta zi manifesta dorinta unei noi
abordari si aducerea unor idei noi in munca lor. Vor face o evaluare rapida a metodelor de a face mai bine
un anumit lucru. Acest comportament este normal pentru nativi. Au tendinta de a fi foarte logici si de a
functiona bine in cadrul unui sistem, mai ales daca sunt implicati si la nivel personal. Vor avea aceeasi
atitudine indiferent daca vor fi intelectuali, birocrati sau pur si simplu muncitori de rand. In cele mai
multe dintre cazuri, gandesc si evalueaza foarte bine planurile pe care si le fac. In cazul in care va fi
nevoie, isi vor reevalua toate calculele. Sunt tot timpul preocupati sa se pregateasca. Aceasta trasatura
alaturi de importantele calitati personale vor determina nivelul succesului pe care il vor obtine nativii.

De obicei, atat barbatii cat si femeile nascuti in aceasta zi sunt foarte preocupati de politica. Trasatura
acesasta se va face remarcata de cate ori vor intreprinde o actiune in cadrul familiei, grupului social sau in
cadrul natiunii. Deci, atat la nivel constient cat si la nivel inconstient sunt interesati de folosirea puterii si
a efectului pe care il are ea asupra celorlalti. Deseori, acesti nativi fermecatori sunt genul de oameni foarte
convingatori. La nivel personal, sunt capabili sa exercite un control puternic asupra celor alaturi de care
sunt implicati intr-o relatie sentimentala. Din acest punct de vedere, ar trebui sa fie atenti pentru ca exista
pericolul de a influenta in mod involuntar viata persoanei iubite. In plus, exista riscul ca nativii sa devina
dependenti de rolul lor dominant.

Daca este nevoie, cei nascuti in aceasta zi stiu cum sa foloseasca sexul, banii si puterea pentru a manipula
o anumita situatie. Ei stiu instinctiv cum sa faca o impresie puternica inca de la inceput. De asemenea stiu
cum sa obtina ceea ce isi doresc. Felul lor de a se comporta va depinde mult de sistemul de valori pe care
il vor avea si de capacitatea de a-si exercita talentele. Uneori, ar putea avea o atitudine machiavelica sau
asemanatoare cu cea a unor mercenari, dar, in general ar putea fi descrisi ca persoane diplomate, pline de
tact si intelepte. In cazul nativilor acestei zile, puterea de a impresiona si de a-i influenta pe ceilalti este un
dar natural. Insa, aceste calitati ar putea spori pericolul de a cadea prada lipsei de umanitate sau ambitiilor
oarbe.

Nativii acestei zile sunt experti in domeniul lor de activitate. In plus, au calitatea extraordinara de a
functiona din ce in ce mai bine. Ei se vor impune ca autoritati de necontestat. In cele din urma, un
asemenea comportament nu va face decat sa dea nastere unor resentimente sau revolte in randul
partenerilor sau subordonatilor. Mai mult decat atat, daca se vor refugia in spatele unui munte de elemente
de logica va exista pericolul de a-si neglija nevoile emotionale. Astfel, vor deveni distanti, insensibili si
aspri. Cei nascuti in aceasta zi au tendinta de a fi secretosi. Din acest motiv, s-ar putea sa nu fie bine
intelese motivele si onestitatea intentiilor lor. Asadar, nu ar strica daca ar fi putin mai deschisi si mai
increzatori cu persoanele de langa ei.
Persoanele nascute pe data de 29 octombrie sunt foarte atente si tin foarte mult la familiile si prietenii lor.
De obicei, sunt foarte protectori, isi asuma si isi duc la bun sfarsit responsabilitatile familiale. In orice caz,
ar trebui sa fie atenti sa nu isi izoleze familiile. Atentie deosebita ar trebui acordata si atitudinii duale pe
care au tendinta sa o manifeste: vor acorda multa dragoste si compasiune celor dragi, iar pe ceilalti
aproape ca ii vor neglija.
SFATURI:Renuntarea la unele dorinte ar putea fi o adevarata usurare. Invata sa impartasesti si celorlalti
ceea ce simti si sa pretuiesti acest lucru. Asculta-i si pe altii si urmeaza-le uneori hotararile. Fii mai
deschis. Ascunzandu-te nu vei face altceva decat sa pierzi timp.
PUNCTE FORTE:
Convingator
Meticulos
Influent
PUNCTE SLABE: Obsedat Inchis Secretos
Scorpion, Treizeci octombrie - Ziua supraveghetorului

De fiecare data cand vor avea ocazia, nativii acestei zile vor demonstra ca sunt manageri buni si ca au
un talent deosebit de a conduce. In general, nativii au foarte multe talente. Deseori, vor imbina abilitatile
specifice unui domeniu cu abilitatile unui alt domeniu total diferit de primul. In plus, sunt capabili sa
atraga multi oameni in proiectele lor. In aceelasi timp, vor reusi sa ii motiveze si sa le mentina treaz
interesul. Este destul de neobisnuit faptul ca nativii vor face imposibilul pentru a satisface cerintele pe
care le va impune cariera lor. Vor fi capabili chiar sa inceapa o noua viata din acest motiv. In consecinta,
ziua de 30 octombrie va sta sub semnul unei duble caracteristici.

Intr-adevar, imaginea unei persoane trecand peste mari si oceane pentru a obtine ceva este o metafora
relevanta pentru cei nascuti in aceasta zi. De-a lungul vietii, nativii vor avea de infruntat trei perioade de
rascruce: sfarsitul adolescentei, sfarsitul anilor 20 si inceputul anilor 40. La fiecare moment de raspantie
vor infrunta pericolele inspaimantatoare provocate de apele tulburi si necunoscute. In aceste momente ar
putea hortari sa nu mai inainteze si sa ramana acolo unde sunt. Astfel, vor evita provocarile, dar se vor
surprinde traind o viata plina de frustrari si nu isi vor satisface toate dorintele. Privind din alta
perspectiva, daca isi vor asuma riscul, s-ar putea sa se confrunte cu mari greutati si cu instabilitate pentru
lungi perioade de timp. Alte persoane ar putea considera asumarea acestor riscuri dovada unui
comportament plin de curaj. De fapt, nativii zilei de 30 octombrie simt ca nu au alta solutie in viata decat
sa isi urmeze si sa isi indeplineasca visurile.

Cei nascuti in aceasta zi se implica in multe proiecte, dar sunt la fel de capabili sa formeze modul si
sistemul de lucru al altei persoane. Sunt posesorii unei rare caltati: ei sunt receptivi si in acelasi timp ii pot
directiona si pe cei din jurul lor. Vor obtine rezultate bune in calitate de sefi, preparatori, dar si in calitate
de asistenti si temerari. Se adapteaza foarte bine cerintelor necesare sustinerii unui proiect. Sunt capabili
sa pastreze cursul unei lucrari (indiferent daca este a lor sau a altcuiva) in ciuda problemelor care vor
aparea. Nativii acestei zile vor gasi o modalitate efectiva prin care sa isi afirme autoritatea. Vor trezi din
cand in cand resentimente in cadrul familiei, cercului social sau la locul de munca, dar sunt capabili sa
linisteasca spiritele si sa convinga pe toata lumea sa isi vada de treaba.

Dupa cum am spus, atunci cand va aparea o sansa favorabila, nativilor nu le va fi teama sa isi asume
riscurile pe care le presupune aceasta. Vor fi foarte atenti si nu vor rata nici o sansa de a avansa in cariera
sau de a-si largi orizonturile. Vor avea atitudinea potrivita atunci cand vor evalua limitele, distantele si
obiectivele care trebuie atinse pentru a-si indeplini planurile. Insa, vor fi preocupati prea des sa isi asume
responsabilitatile altora, chiar si atunci cand planurile lor mai importante se vor apropia de termenele
limita.

Persoanele nascute in aceasta zi nu ar trebui sa isi directioneze toata energia spre exterior pentru obtinerea
succesului unor probleme cotidiene. Este foarte important sa acorde mai multa atentie nevoilor si
dorintelor personale. Nu este nevoie sa isi sacrifice propria dezvoltare spirituala de dragul unui grup
social sau al unei cauze. Este foarte important sa isi rezerve timp pentru ei insisi si pentru dezvoltarea lor.

SFATURI: Fii atent ca uneori nu vezi padurea din cauza copacilor. Pastreaza-ti clara in minte imaginea
de ansamblu. Incearca sa petreci mai mult timp cu tine insuti. Consuma mai multa energie pentru
satisfactia personala. Fii receptiv la parerile si sugestiile celorlalti.
PUNCTE FORTE: - Organizat - Increzator - Atent
PUNCTE SLABE: Neglijent cu el insusi - Frustrat - Distras
Scorpion, Treizeci si unu octombrie - Ziua atentiei
Nativii acestei zile se mandresc cu faptul ca sunt observatori meticulosi si adepti ai detaliului. Au
capacitatea de a-si concentra si directiona foarte bine energia. Din acest motiv, vor putea sa treaca peste
obstacolele aparute in drumul lor. Aceasta calitate ii transforma in adversari redutabili. In orice caz,
nativii nu sunt in general exagerat de agresivi. De fapt, ar putea afisa un exterior dulce si chiar delicat,
imagine care va mai atenua din latura lor dura. Atunci cand sunt implicati intr-o relatie, sunt atenti si
protectori cu partenerii lor.

Sub imaginea lor publica, nativii de ambele sexe ascund un fel de razboinici care folosesc armele mintale.
Acest aspect al caracterului lor ii poate conduce uneori spre multe necazuri. In unele situatii, s-ar putea
spune nativii urmareau de fapt chiar necazurile, dar desigur ca acesta nu va fi si punctul lor de vedere. Ei
afirma ca vor ataca numai daca vor fi provocati. De fapt, cei nascuti in aceasta zi s-ar putea sa aiba
probleme din acest motiv. Ei sunt prea ingaduitori cu reactiile deplasate ale celorlalti. Cu alte cuvinte,
deseori sunt prea buni si ajung sa regrete aceasta atitudine, mai ales atunci cand sunt dezamagiti sau cand
nu sunt apreciati. Astfel, vor putea ajunge la depresii nervoase. De fapt, depresiile nu sunt altceva decat
suparari care nu sunt exeriorizate si care sunt pastrate in interior.

Lupta, indiferent daca este fizica sau spirituala, reprezinta o parte esentiala a vietii nativilor. Razboincul
intelectual este cel care prefera provocarile facute de situatiile mai deosebite. Pentru a obtine ceea ce isi
doresc, sunt capabili sa isi ingradeasca anumite laturi ale presonalitatii, sa se priveze de anumite nevoi
(inculusiv lipsa mancarii, a bauturii si a somnului) si chiar sa accepte durerea fizica. Persoanele nascute
pe data de 31 octombrie se mandresc cu capacitatea lor de a renunta la confort si la lux. De asemenea, se
mandresc cu puterea care ii ajuta sa faca fata situatiilor surprinzatoare si periculoase care apar
instantaneu. Instruirea si antrenamentul psihic sunt cheile pentru dezvoltarea si evolutia personalitatii
nativilor.
Cei nascuti in aceasta zi nu renunta usor la ceea ce au castigat. Partea critica a mintii lor este foarte
dezvoltata si ascutita. Intotdeauna vor demasca falsurile si nesiguranta. Nativii adora sa faca munca de
cercetare. Deseori, vor fi chiar detectivi sau vor lucra in cercetare. S-ar putea sa fie atrasi de riscuri, dar le
vor calcula bine inainte sa actioneze. Din acest motiv, nu se poate spune ca sunt aventurieri nesabuiti.
Sunt predispusi la tot felul de accidente. In situatiile in care isi doresc foarte mult sa realizeze ceva, ar
putea fi pur si simplu victimele nesansei. Cand vor intampina asemenea greutati, vor da dovada de o
hotarare si incapatanare iesite din comun. Vor incerca sa isi schimbe sansele si sa intoarca norocul in
favoarea lor. In cele din urma vor reusi.

Persoanele nascute in aceasta zi nu trebuie sa permita lucrurilor mici sa le enerveze si sa le afecteze.


Cheia pentru a detine controlul asupra puterilor lor este stapanirea de sine. Daca nu vor reusi sa faca acest
lucru, sa isi controleze personalitatea, vor deveni confuze. Deci, vor ajunge sa fie vulnerabile in situatiile
de criza. Nativii vor incerca sa faca tot ceea ce le va sta in puteri pentru a ajuta o idee sau o persoana in
care vor avea sperante. In orice caz, ar trebui sa invete cum sa reactioneze atunci cand sunt respinsi si
atunci cand sunt dezamagiti din punct de vedere emotional. Principiul lor de viata este ilustrat de
afirmatia: „calitatea este mai importanta decat cantitatea”. Din acest motiv, ar putea da uneori impresia ca
sunt pasivi si ca in plus dau dovada si de lipsa hotararii si a ambitiei. Alte motive pentru care ar putea da
acesta impresie ar fi simtul lor restrictiv si dorinta de a nu atrage atentia intr-un mod nepotrivit sau
nedorit.
SFATURI: Straduieste-te mai mult sa obtii ceea ce iti doresti. Realizarile sunt importante. Ar trebui sa
renunti la garda pe care ai ridicat-o si sa permiti oamenilor sa te cunoasca. Nu mai fi atat de suspicios. Fii
mai increzator. In plus, ar trebui sa nu mai fii atat de critic si de certaret. Cultiva-ti diplomatia. Siguranta
de sine este cheia pentru multe usi.
PUNCTE FORTE: - Afectuos - Cu spirit de observatie - De neinfrant
PUNCTE SLABE: Irascibil - Cu tendinta de a se pune in umbra - Refractar
Scorpion, Intai noiembrie - Ziua atacului

Persoanele nascute pe data de 1 noiembrie sunt dinamice si isi folosesc energiile in activitatile pe care
le desfasoara. Atractia lor pentru pericol este incontestabila. Ei tind sa caute pericolul cu lumanarea, dar,
de asemenea, este posibil sa fie surprinsi de situatii periculoase. Pentru cei nascuti astazi, interesul pentru
profesia lor este imperativ. Daca vor petrece mai mult timp intr-un loc de munca care nu ii stimuleaza
deloc, este foarte probabil ca ei vor stagna sau se vor plafona. Pana in momentul in care nativii zilei de 1
noiembrie vor descoperi modalitatea de a-si satisface nevoia de stimulare, vietile lor vor ramane
neimplinite.

Elementele agresive ale acestei personalitati sunt foarte usor exprimate. In general, ceilalti nu se supara pe
atitudinea impunatoare a unui nativ al zilei de 1 noiembrie deoarece, de obicei, cei nascuti astazi se
prezinta intr-o maniera impecabila, cinstita. Onestitatea, in general, este ceva firesc pentru nativii zilei de
1 noiembrie, dar ei sunt capabili la fel de bine sa isi ascunda activitati clandestine complexe. Asadar, ei
vor arata o mare parte din ceea ce sunt, dar cu siguranta nu totul.

Nativii zilei de 1 noiembrie afiseaza o incredere imensa in ei insisi, dar neglijarea partii periculoase poate
duce la ranirea acestora, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Ei au tendinta de a-si declina
adversarii. Persoanele nascute pe 1 noiembrie trebuie sa invete sa fie mult mai realiste in aprecierea
adversarilor, dar si sa incerce sa vada viata per ansamblu cu un ochi obiectiv, mult mai distant. Ei trebuie
sa inceapa cat mai devreme in vietile lor sa asculte sfaturile celorlalti si sa puna suflet in ceea ce fac.

Nativii zilei de 1 noiembrie sunt cei mai fericiti cand se afla in pozitia de atac in orice domeniu de
activitate pe care si l-au ales, fiind greu de oprit. Modul lor de operare este in general asemanator mai
mult cu un blit, decat cu o examinare atenta sau amanuntita. Natura lor absoluta reprezinta o forta ce le
confera recunoastere, dar in acelasi timp, in situatii de competitie ei isi pot lasa propria aparare deschisa
pentru a riposta la contra-atacuri.

Cei nascuti pe 1 noiembrie au o intuitie excelenta, chiar sclipitoare, in chestiunile tehnice, dar si in ceea
ce ii priveste pe oameni, dar rareori in ceea ce ii priveste pe ei insisi. Este posibil ca ei sa aiba nevoie sa
petreaca extrem de mult timp incercand sa cunoasca aspectele profunde ale naturii lor. In plus, nativii zilei
de 1 noiembrie, cum am mentionat mai sus, ar putea beneficia de o orientare mult mai defensiva si mai
retinuta. Cultivarea intelegerii ii va preocupa multa timp din viata lor.
SFATURI: Intelegera este o nevoie imperioasa a ta. Invata sa te protejezi in viata de zi cu zi. Ramai
concentrat pe obiectivele de viitor, dar pazeste-ti spatele. Ajungi sa te cunosti mai bine.

PUNCTE FORTE:
Energic
Sigur pe sine
Expansiv
PUNCTE SLABE:
Distructiv
Haotic
Nelinistit
Scorpion, Doi noiembrie - Ziua transformarii

Cei nascuti pe 2 noiembrie sunt de obicei ocupati cu tot felul de transformari. Schimbarile pe care ei le
efectueaza sunt atat in ei insisi, cat si in mediul inconjurator. Ei reprezinta niste personaje care schimba
actiunile dramei doar prin prezenta lor, atat in bine, cat si in rau. Nativii zilei de 2 noiembrie, ce sunt mai
evoluati, sunt foarte constienti de impactul pe care il au asupra mediului inconjurator, dar nativii zilei mai
putin evoluati se afla adesea la mila fortelor impersonale ce par a actiona prin ei insisi, folosindu-i ca pe
niste instrumente inconstiente, adesea cu rezultate alarmante.

Nativii zilei de 2 noiembrie trebuie astfel sa fie foarte constienti de puterea lor de transformare, si sa o
ghideze intr-o directie morala. Responsabilitatea lor fata de familie si prieteni este mare in acest sens. De
exemplu, indivizii sensibili pot fi puternic afectati de opiniile, actiunile sau chiar dorintele sincere ale
nativilor zilei de 2 noiembrie. De asemenea, cei nascuti astazi uneori doresc sa schimbe aceste situatii pe
care ei considera ca trebuie sa le imbunatateasca. Insa, ei se vor amesteca in domenii in care ei nu sunt
intotdeauna apreciati. Capacitatea lor de a-si exercita constrangerea privitor la influenta lor este un semn
al dezvolatrii lor spirituale. De asemenea este vorba de abilitatea lor de a astepta in mod intelept si de a
ghida cu rabdare de la distanta cele mai bune interese ale partenerului sau copiilor lor.

Transformarile spontane ale nativilor zilei de 2 noiembrie pot ajunge destul de departe, intr-adevar.
Structura, directia si scopul organizatiilor profesionale sau entitatilor sociale sau religioase pot fi de
competenta lor. Totusi, esuarea in ultima lor incercare de a se transforma, personal, poate fi o adevarat
provocare. Persoanele nascute pe data de 2 noiembrie, in general, ajung la rascruci, adesea in jurul varstei
de douazeci si opt de ani (la prima intoarcere a lui Saturn), de patruzeci si patru (opozitiile lui Saturn,
Uranus) sau cincizeci si sase de ani (la a doua intoarcere a lui Saturn) cand ei trebuie sa isi redirectioneze
in mod drastic cursul vietilor lor. In cazul in care ei vor fi capabili sa efectueze o schimbare integrala,
devenind constienti de nevoile lor si chiar mult mai hotarati sa le realizeze, atunci sansele reusitei lor pe
drumul ales sunt marete intr-adevar. Daca nu sunt capabili sa realizeze schimbarile necesare in interiorul
lor, in acest caz ei vor incepe sa stagneze, eventual sa devina din ce in ce mai frustrati, nervosi si
depresionati.

Nativii zilei de 2 noiembrie sunt adesea preocupati cu chestiuni privitoare la bani, sex si putere. Ei trebuie
sa fie atenti sa nu lase asemenea interese sa preia controlul asupra partii fundamentale a personalitatii lor.
Ei ar trebui mai degraba sa ia lucrurile usor si sa mentina un simt al jocului si distractiei in vietile lor.
Daca isi vor folosi fortele in servicii materiale, preocupari umane, ei isi pot aduce contributia la viata din
jurul lor.]

SFATURI: Schimbarea nu este intotdeauna buna sau dorita. Nu actiona pripit. Gaseste momentul potrivit
prntru a actiona. Asculta cu atentie si dorintele celorlalti. Invata sa renunti pentru a realiza.

PUNCTE FORTE:
Influent
Puternic
Adaptabil
PUNCTE SLABE:
Sufocant
Manipulator
Masiv
Scorpion, Trei noiembrie - Ziua longevitatii
Persoanele nascute pe data de 3 noiembrie sunt luptatori ce au vigoarea si puterea de a rezista,
indiferent de ce se intampla. Ei sunt extrem de competitivi, daca nu concureaza in mod special cu ceilalti,
ei se vor straduisa-si realizeze propriile lor obiective si realizari personale. Ideea de a-si imbunatati pozitia
sau statutul este ceva firesc pentru ei. Cand se afla sub stres ei manifesta calm, desi adesea detin o rezerva
exploziva, pe care o resimt ceilalti. Un anume calm mortal ii caracterizeaza atunci cand experimenteaza
situatii ce nu le sunt prea comode adversarilor lor. In executarea atacurilor impotriva adversarilor, atat a
barbatilor, cat si femeilor, cei nascuti in aceasta zi pot fi destul de nemilosi.

Nativii zilei de 3 noiembrie stiu cum sa astepte. Nu le place sa grabeasca lucrurile si, in general, ei
considera ca timpul este de partea lor. Ei le pot lasa altora impresia ca tot amana, dar raman concentrati pe
momentul precis in care vor actiona. Asadar, nativii zilei de 3 noiembrie rareori risca sa fie infranti
datorita manevrelor premature sau impulsive. Tacticile lor ii pot lua prin surprindere pe adversari, mai
degraba datorita calcularii meticuloase, decat impulsului sau intuitiei.

Intr-adevar, celor nascuti astazi nu le place sa piarda. Mania lor de a castiga in viata ii poate costa scump
atunci cand sunt pusi fata in fata cu ghinionul. De fapt, fuga de ghinionul emotional sau financiar le poate
consuma toate rezervele morale, ducand la depresie si, in cazuri extreme, la tendinte de sinucidere. Astfel,
nativii zilei de 3 noiembrie nu numai ca sunt niste invingatori, dar si niste suferinzi. Ei pot patrunde in
profunzimile sentimentelor, se pot calma si ii lasa pe ceilalti sa vada acest lucru cu obiectivitate. Pe de
alta parte, cand se simt bine (atunci cand lucrurile merg bine) ei pot fi extrem de amuzanti. In asemenea
stari de extaz ei pot ajunge chiar sa urmeze directii necontrolate.

Puterea de concentrare a persoanelor nascute pe 3 noiembrie este de obicei excelenta, asa cum este si
dezvoltarea lor intelectuala si fizica, dar extinderea sentimentelor este adesea blocata. Ei pot crea un zid
impotriva oricui incearca sa patrunda in gandurile si sentimentelor lor interioare, rezistand chiar oricarui
examen personal. Totusi, ei pot fi destul de simpatici si intelegatori fata de ceilalti, fiind gata oricand sa le
inteleaga problemele.

Nativii zilei de 3 noiembrie pot deveni dusmani inraiti datorita prezentei fizice, tacticilor de lupta
inteligente si stilului lor sarcastic. Ei sunt destul de capabili sa-si distruga un adversar doar prin cuvinte.
Nativii zilei de 3 noiembrie trebuie sa invete sa-si tempereze latura agresiva si sa-si exprime sentimentele
intr-o maniera mai relaxata si armonioasa. Sa lupte cu propria lor intoleranta, cat si sa invete sa fie mai
iertatori, permisivi si deschisi sunt elemente cruciale in dezvoltarea lor spirituala si personala.

SFATURI: Invata sa renunti. Suferinta si resentimentele pot disparea daca le permiti acest lucru. Fii mult
mai realist in ceea ce priveste entuziasmul. Fereste-te de indolenta. Bucuria placerilor ar trebui sa fie mai
temperata.
PUNCTE FORTE:
Insistent
Concentrat
Triumfator
PUNCTE SLABE:
Suferind
Cu tendinta de a tot amana
Depresiv
Scorpion, Patru noiembrie - Ziua provocatorului

Nativii zilei de 4 noiembrie au talentul de a starni controverse. Ei sunt extrem de stimulatori atat in
vorba, cat si in fapta. In familiile lor si in cercurile sociale ei au tendina de fi membri dominanti si
pretiosi.

Desi multi dintre nativii zilei sunt considerati conservatori si prezente incolore, farmecul lor si
proprietatile personalitatii lor devin evidente in conversatie. La prima intalnire, de obicei vor crea
impresia de persoane active, chiar sincere si nu-si vor arata din prima latura provocatoare. De fapt, cu cat
cineva ii cunoaste mai bine, cu atat respectiva persoana va vedea ca nativii detin un talent anume de a-i
starni pe ceilalti si in acelasi timp sa isi imbrace o armura groasa atunci cand vine vorba de contactele
persoanale. Maestri in fisurarea apararii, de obicei vor sti exact care sunt punctele vulnerabile si slabe ale
celorlalti. Intr-adevar, odata ce se pun pe treaba, ei pot deveni extrem de dificil de oprit in relatiile cu
ceilalti, chiar si cu ei insisi. Sa-si recunosca limitele, sa-si controleze energiile, sa devina mai realisti in
obiectivele lor si, mai presus de toate, sa ramana constructivi in punctul lor de vedere este important de
retinut pentru nativii acestei zile.

Persoanele nascute pe 4 noiembrie au un simt fin al umorului ce uneori poate fi sec si ezitant, iar in alte
conditii, contagios. O caracteristica umana si pozitiva este cea care le permite sa faca imediat diferente de
rasa, clasa si religie. Printr-o gluma si un pic de ras ii pot face pe oameni sa se simta mai bine si sa sparga
gheata in situatii neplacute. Pe de alta parte, depresia este foarte departe de nativii zilei de 4 noiembrie.
Astfel, cei nascuti astazi vor intelege destul de greu negativitatea manifestata de catre ceilalti. Problema
este ca uneori ei nu reusesc sa recunoasca cat de grave sunt lucrurile in anumite situatii pe care le
experimenteaza si pot ramane optimisti nejustificat atunci cand previziunile sunt, de fapt, sumbre.

Nativii zilei de 4 noiembrie sunt personalitati extrem de magnetice care nu numai ca au un talent special
de a convinge, dar se pricep sa ignore sau sa evite cu o mare dexteritate criticile care ii vizeaza. In mintea
lor, mai devreme sau mai tarziu ii vor castiga pe ceilalti de partea lor. In cele din urma, insa, ei pot
interpreta gresit receptivitatea auditoriului lor, in special pentru ca punctele lor de vedere pot fi destul de
extreme, iar prezenta lor poate fi provocatoare, chiar suparatoare. Astfel, prin crearea unei situatii haotice,
ei isi pot exercita influenta.

Persoanele nascute pe 4 noiembrie adora sa fie servite, dar de obicei intorc aceasta favoare in egala
masura. De fapt, pot fi extrem de darnici si ceilalti ar putea profita sau ar astepta prea mult de la ei. Pentru
anumiti nativi ai zilei de 4 noiembrie, asteptarile celorlalti pot deveni intolerabile dupa o vreme, chiar si
pentru energia aparent nelimitata pe care o poseda.

In special femeile nascute astazi trebuie sa se fereasca sa nu se implice in realtii sentimentale cu barbati
nepotriviti. Barbatii nascuti astazi au tendinta de a deveni indispensabili din punct de vedere emotional,
poate prea mult pentru cei apropiati lor. Ei trebuie sa se fereasca sa incurajeze dependenta.
SFATURI: Adopta o atitudine mult mai neutra fata de viata. Lucreaza in tacere si pastreaza-ti
sentimentele sub control. Nu oferi mai mult decat poti oferi de-a lungul timpului. De asemenea, fereste-te
sai ai pretentii prea mari de la ceilalti. Pastreaza-ti simtul umorului viu.
PUNCTE FORTE:
Magnetic
Implicat
Fermecator
PUNCTE SLABE: Bagacios Ireal
Scorpion, Cinci noiembrie - Ziua actualitatii

Nativii zilei de 5 noiembrie sunt in primul rand si mai presus de toate realisti. Sunt tentati sa spuna
adevarul asa cum il vad ei si sa exemplifice starea actuala a lucrurilor prin modul in care isi traiesc vietile.
In astfel de cazuri, ei sunt oameni care vegheaza ca lumea sa fie in tema cu timpurile actuale. Nativii zilei
de 5 noiembrie sunt extrem de reprezentativi pentru caracterul familiei lor, ocupatia, cercul social sau
grupul religios.

Nativii zilei de 5 noiembrie doresc sa dezvaluie mituri, sa expuna minciuni si adevaruri trunchiate. Ei sunt
curajosi sa faca acest lucru, dar trebuie sa evite sa se amestece in treburile celorlalti. Desi anumite
persoane nascute astazi nu sunt prea populare, ele pot castiga in cele din urma majoritatea de partea lor.
Majoritatea oamenilor prefera sa fie lasati in pace. Aceasta este de fapt o atitudine a nativilor zilei de 5
noiembrie care nu poate fi tolerata.

Nativii mai putin evoluati ai zilei de 5 noiembrie pot fi indivizi secretosi care doresc sa ascunda
adevarurile despre ei insisi sau despre lumea lor pe care se tem sa o dezvaluie. Ei vor sapa adanc pentru a
pastra controlul asupra situatiei, posibil cauzandu-si rau, atat lor insisi, cat si celorlalti. Daca intr-un fel
anume ajung sa realizeze ca secretomania lor ii tine pe loc in dezvoltarea lor personala si ca este de fapt in
favoarea lor sa renunte la temeri si nesigurante, ei pot fi incurajati sa se schimbe.

Nativii zilei de 5 noiembrie trebuie sa se fereasca sa-si piarda identitatea. Ei sunt strans asociati unei
cauze, unei imagini sau unui grup. Pot lupta pentru a-si defini individualitatea dupa ce au fost tintuiti intr-
un rol circumscris de catre cei din jurul lor. Deoarece apreciaza atentia indreptata spre ei si se tem sa nu
isi piarda statutul, aceasta nu pare o sarcina usor de realizat. Destul de des, in pasiunea lor pentru
rezolvarea misterelor, deslusirea dilemelor umane si dezvaluirea adevarului, ei reusesc adesea sa neglijeze
cea mai mare enigma dintre toate – pe ei insisi.

Actualitatile sunt ingredientele de baza ale unei personalitati nascute pe 5 noiembrie. Celor nascuti astazi
le place sa pastreze la sanul lor o afacere curenta si de obicei sunt avizi cititori de ziare, reviste si carti, cat
si consumatori de stiri radio si TV. Pentru multi dintre nativii zilei de 5 noiembrie ignoranta in acest sens
este dureroasa. Nativilor zilei de 5 noiembrie le place sa creeze ei insisi stirile. Pentru a se simti utili, ei
trebuie sa fie conectati la ceea ce se intampla. Intr-un anumit punct din vietile lor, totusi, ei ar putea dori
sa petreaca mai mult timp singuri si sa se dedice initiativelor personale.

SFATURI: Nu-ti mai construi viata atat de mult in jurul celorlalti. Ai grija de nevoiele tale interioare.
Straduieste-te sa capeti cat mai multe cunostinte, si ramai deschis dezvoltarii personale si schimbarii.

PUNCTE FORTE:
Cunoscator
In actualitate
Realist

PUNCTE SLABE:
Dificil
Inconstient
Scorpion, Sase noiembrie - Ziua vitalitatii stimulative
Chiar si cele mai letargice suflete pot fi stimulate de energiile nativilor zilei de 6 noiembrie. Cei nascuti
astazi sunt fie personalitati invioratoare prin natura lor, fie implicate in crearea unui mediu stimulativ si
entuziast pentru ei insisi si pentru ceilalti. In orice caz, nativii zilei de 6 noiembrie cu siguranta ajung sa
puna lucrurile pe roate.

Entuziasmul nativilor zilei de 6 noiembrie este atat de contagios pentru ca nu este superficial. Stapani pe
cunostintele tehnice, siguri pe sine si convinsi, nativii zilei de 6 noiembrie afiseaza o incredere profunda
in abilitatile lor, cat si in sansele de reusita in aceasta lume.

Un pericol, desigur, este ca pot deveni aroganti si, in baza succeselor precedente, vor calcula gresit
viitoarele prospecte. Intr-adevar, desi este sanatos sa construiasca pentru viitor, viata nu este niciodata o
cale ascendenta directa spre un potential succes, ci un drum cu suisuri si cu coborasuri. Cei nascuti astazi
trebuie sa ramana realisti in ceea ce priveste limitele lor. Odata cu trecerea anilor, cultivarea obiectivitatii
si simtului critic le poate garanta reusita actiunilor intreprinse de ei.

Nu exista indoiala asupra capacitatii nativilor zilei de 6 noiembrie de a delecta, posibil de a amuza.
Totusi, nu toata lumea apreciaza natura lor directa, puternica si necompromitatoare. Destul de ciudat,
surplusul de energie poate avea, din cand in cand, un efect depresiv asupra celorlalti, in special asupra
celor de tip “realist”. Acesta poate sa fie un lucru usor de inteles pentru cei nascuti astazi.
Persoanele nascute pe data de 6 noiembrie trebuie sa gaseasca o cale prin care sa faca fata infrangerii si
dezamagirii pentru ei nu sunt atat de duri cand vine vorba de respingere. De asemenea, ei pot beneficia
din plin de pe urma interactiunii cu cei care nu le impartasesc parerile. O parte din pregatirea lor spirituala
consta in a invata sa mentina echilibrul, calmul si distanta, asigurandu-se ca energiile lor pot fluctua intr-
un curs neintrerupt.

De obicei, indivizii mai evoluati nascuti pe 6 noiembrie detin un simt al umorului bine dezvoltat care ii
salveaza de la a deveni prea duri si prea seriosi. Acesta actioneaza ca o punte intre ei si ceilalti. Totusi,
datorita umorului lor ei abordeaza o atitudine ironica mai pronuntata. Ei trebuie sa fie atenti sa nu devina
ofensivi. Fiind orientate spre latura fizica, anumite persoane nascute pe 6 noiembrie au un impact fizic
asupra celor in jurul lor. Influenta lor tinde sa fie mai mult sexuala decat senzuala, mai mult atletica decat
sensibila si mai mult provocatoare decat calma.

Nativii zilei de 6 noiembrie au un mod anume de a tine o oglinda in fata celorlalti, a prietenilor si familiei
lor. Nu intotdeauna, insa, le place ceea ce vad. Cei nascuti in aceasta zi au o responsabilitate in acest sens
de a pastra aceasta suprafata reflectorizanta si nu o sticla ce deformeaza realitatea. Ei trebuie sa aiba in
minte, totusi, ca uneori, adevarul este mai bine sa fie lasat nedezvaluit.
SFATURI: Fii constient de efectele tale asupra celorlalti. Gasiti o cale de a va pastra energiile, in timp ce
sunteti voi insisi. Permite-ti sa fii mai putin dens si mai transparent astfel incat ceilalti sa poata vedea
lumina din tine. Invata sa faci fata dezamagirilor.
PUNCTE FORTE:
Energetic
Stimulativ
Optimist
PUNCTE SLABE:
Arogant
Insensibil
Extrem de fizic
Scorpion, Sapte noiembrie - Ziua descoperirilor
Cei nascuti in aceasta zi se vor afla de cele mai multe ori in cautarea unor noi aventuri. Dorinta de a
explora, de a investiga si de a descoperi este principala caracteristica a vietii lor. Isi vor concentra toate
eforturile spre aceste preocupari, indiferent daca o vor face la nivel personal sau la scara mare.

Nativii zilei de 7 noiembrie sunt curiosi in legatura cu orice lucru din jurul lor. Atitudinea aceasta se va
manifesta mai ales atunci cand va fi vorba de noile tehnici legate de meseria sau de ocupatia lor. Le place
sa dezmembreze fiecare lucru pentru ca apoi sa il asambleze la loc. Isi doresc sa stie cum functioneaza
fiecare obiect. Uneori, actioneaza in aceasta maniera fara a sti care sunt instructiunile de folosire si fara a
se documenta in legatura cu subiectul respectiv. Privind din aceasta perspectiva, sunt oameni care vor
invata de-a lungul intregii vieti. Vor lucra in permanenta la imbunatatirea si la perfectionarea activitatilor
lor. Sunt persoane deschise la experimente si la metode care nu sunt inca atestate. Cu toate acestea, au
standarde foarte ridicate. Rareori vor aplica sau vor aproba anumite metode (indiferent daca sunt legate de
munca lor sau de orice alt domeniu) daca nu sunt convinsi in totalitate de functionalitatea lor. Din acest
motiv, ar putea fi foarte dificil sa ai ca partener o asemenea persoana.

Nativilor acestei zile le place sa se distreze. Intr-adevar, ei pot fi chiar foarte amuzanti si fermecatori. Din
nefericire, intentionat sau nu, ar putea sa creeze o impresie gresita. Ei isi vor marturisi cu sinceritate
afectiunea numai persoanelor foarte apropiate. Nativii sunt deranjati de orice individ care interpreteaza
eronat atitudinea lor. In special femeile nascute in aceasta zi vor stabili limite clare in legatura cu propria
persoana. Oricine va depasi aceste limite se va expune unor riscuri. In general, sunt cunoscuti pentru
faptul ca zdrobesc inimi, deci este riscant sa te indragostesti de acesti nativi. Atat femeile cat si barbatii
nascuti in aceasta zi sunt capabili sa aiba un comportament emotional lipsit de mila. Nu vor ezita sa se
foloseasca de sentimente atunci cand vor fi amenintati sau provocati. Cu toate acestea, nu vor adopta
aceasta atitudine fata de cei care au un comportament deschis si sincer. De fapt, cu aceste persoane vor fi
prietenosi si afectuosi.

Persoanele nascute pe data de 7 noiembrie sunt orientate spre provocari. Este posibil sa sufere destul de
mult atunci cand sunt confruntati cu o situatie comuna, cu o viata de familie monotona sau cu rutina
sociala. O mare parte a problemelor lor sunt create chiar de ei insisi din cauza plictiselii si a nevoii de a fi
implicati intr-o situatie solicitanta. Cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa invete sa isi stabileasca
prioritatile. In functie de acest lucru vor evolua atat din punct de vedere emotional cat si din punct de
vedere intelectual. Astfel, vor reusi sa se autodisciplineze si sa lucreze fara a se lasa distrasi. Cunoasterea
de sine este deseori ignorata din cauza tendintei de a-si directiona toata atentia spre viata exterioara.
Autocunoasterea va ocupa un loc important printre preocuparile lor putin dupa ce vor trece de varsta de
35 de ani. O problema pentru cei nascuti in aceasta zi este reprezentata de tendinta de a deveni tot mai
lenesi odata cu inaintarea in varsta. Astfel, va aparea pericolul de a fi foarte blazati in orice situatie. Apoi
va incepe sa scada increderea in sine. Va exista riscul unei atitudini negative in legatura cu ei insisi si cu
talentele si calitatile lor. Asadar, in mod inconstient vor deveni cei mai mari dusmanii ai lor insisi. Pentru
cei mai multi dintre nativii are o importanta cruciala mentinerea unui moral ridicat. In plus, au nevoie sa
vada in mod pozitiv lumea si locul pe care il ocupa ei in societate.
SFATURI: Ar trebuii sa ai o impresie mai buna despre tine insuti. Nu este cazul sa iti permiti sa
vegetezi. Stabileste-ti anumite scopuri personale si urmareste atingerea lor. Evita situatiile periculoase din
punct de vedere emotional. Incearca sa iti controlezi impulsurile de natura sexuala.
PUNCTE FORTE: Curios - Aventuros
PUNCTE SLABE: Nelinistit - Dificil - Daunator
Scorpion, Opt noiembrie - Ziua zonelor limita
Nativii acestei zile sunt deseori atrasi de experientele umane pe care cei mai multi oameni le considera
dubioase, discutabile sau intunecoase. Pur si simplu nu sunt genul de persoane care sa aleaga drumul cel
mai scurt. Ei pot afisa o fatada de om absolut normal cu un caracter pe masura, dar, dupa un timp, vor iesi
la iveala gusturile si preocuparile reale. Acestea ar putea fi considerate destul de ciudate, poate chiar
bizare. Cei nascuti in aceasta zi sunt preocupati de explorarea limitelor fiintei umane. De asemenea, sunt
interesati de felul in care pot fi depasite aceste limite. Intr-adevar, stilul lor de viata si orientarea fata de
lume i-ar putea deranja pe cei carora le place sa traiasca in limitele unor parametri normali.

Cei mai multi dintre nativii acestei zile isi urmeaza indeplinirea scopurilor lor si drumul profesional ales
cu o dedicatie care poate ajunge sa se compare cu o adevarata manie. De obicei, puterea lor de
concentrare este mare. Daca nu isi vor tempera intensitatea caracterului si nu se vor relaxa, vor ajunge sa
se innebuneasca pe ei insisi si pe cei din jurul lor: prieteni, iubiti sau familie. Intr-adevar, nativii ar trebui
sa invete sa se multumeasca cu placerile simple ale vietii. Pentru binele lor, ar fi bine sa reduca din
complexitatea pe care o impun vietii lor.

In general, nativii zilei de 8 noiembrie activeaza foarte bine in domeniile in care este implicata munca cu
banii. Sunt capabili sa obtina un mare succes in lumea financiara. Nu fac exces de optimism si au o
atitudine care va impune demonstrarea tuturor schemelor si teoriilor care le vor fi prezentate. In acelasi
timp, isi vor pastra atentia treaza si vor acorda o mare consideratie ideilor insemnate, dar vor avea
tendinta de a ceda in fata situatiilor puternic solicitante. In consecinta, un mediu social adecvat si o relatie
sanatoasa cu familia vor constitui elemente stabilizatoare de neinlocuit pentru nativi.

Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa invete sa reziste pornirilor intunecate, plutonice care se ascund adanc
in sufletul lor. De asemenea, ar fi preferabil sa evite orice contact cu acei oameni care nu sunt acceptati de
catre societate si care fac parte dintr-o lume dubioasa. Jocurile de noroc, folosirea drogurilor si manevrele
dubioase cu banii trebuie ocolite cu cea mai mare hotarare. Suprinzator, partenerii de viata sau de afaceri
care au conceptii mai conservatoare s-ar parea ca sunt exact ceea ce le trebuie nativilor. Alaturi de aceste
persoane va iesi la iveala latura practica si pozitiva a celor nascuti in aceasta zi. De multe ori, isi satisfac
firea lor plutonica citind carti si vizionand filme referitoare la partea intunecata a fiintei umane.

Privind dintr-un anume punct de vedere, este necesar ca persoanele nascute in aceasta zi sa se confrunte la
un moment dat din viata cu demonii propriei personalitati. Trebuie evitate ignorarea sau suprimarea
elementelor mai ciudate ale naturii lor care isi fac simtita prezenta din cand in cand. Daca se va intampla
acest lucru, nativii vor deveni frustrati, vor fi nefericiti sau chiar vor avea porniri excesiv de violente. Cele
mai variate forme de analiza asupra propriei personalitati si de consiliere psihologica ar putea avea efecte
in unele cazuri, iar in altele nu. Insa, ceea ce ii va ajuta cu adevarat si va fi foarte important pentru ei va fi
un prieten adevarat cu care sa isi impartaseasca experientele. In cele din urma, cei nascuti in aceasta zi se
vor stradui sa faca pace si sa stabileasca o legatura intre lumea lor interioara si cea exterioara. Vor incerca
sa faca in asa fel incat sa nu fie nevoiti sa se retraga din lume intr-un colt numai al lor. In acelasi timp, vor
incerca sa evite sa se arunce in mijlocul evenimentelor cotidiene in detrimentul activitatilor personale.
SFATURI:Nu exclude sociabilitatea si socializarea din viata ta. Multe lucruri pot fi invatate din viata de
zi cu zi. Incearca sa fii prieten cu tine insuti, cu latura ta spirirtuala. Fii intelegator si transparent. Traieste
viata sub toate aspectele ei.
PUNCTE FORTE: Profund - Serios - Orientat spre succes
PUNCTE SLABE: Dependent - Nelinistit - Distras
Scorpion, Noua noiembrie - Ziua tentatiilor lumesti

Cei nascuti pe 9 noiembrie au o teribila tentatie de a se dedica complet clipei, tuturor tipurilor de
placeri lumesti si de a se adanci intr-o neincetata cautare de experiente inaltatoare. Deseori, ei sunt
complet cuprinsi de entuziasm atunci cand fac ceva. Din aceasta cauza, nu sunt pe deplin constienti de
unele aluzii facute pe la spatele lor. Pentru cei nascuti in aceasta zi, a fi cinstiti cu ei insisi reprezinta o
provocare nemaipomenita care este posibil sa le ofere multe satisfactii. Astfel vor invata sa-si directioneze
uluitoarele talente si energii intr-un mod atat productiv cat si constructiv.

Tentatia, inteleasa din orice punct de vedere, apare ca tema majora in viata celor nascuti pe 9 noiembrie.
Odata cu aceasta tentatie vor aparea si dilemele morale privind diferentele intre educatie si experienta
adulta, intre moralitatea sociala si moralitatea individuala. De obicei, instinctele etice ale celor nascuti in
aceasta zi sunt bine dezvoltate. Atunci cand „pacatuiesc”, o fac cu buna stiinta. Cu toate acestea, o parte
din cei nascuti in aceasta zi pot ajunge la un punct in care isi pot gasi satisfactia mentala sau fizica doar
aventurandu-se in activitati periculoase, incerte sau chiar ilicite.

Un element central si pozitiv in vietile acestor oameni complecsi il reprezinta bucuria de a descoperi.
Deseori, din intensele activitati pe care le interprind, ies la iveala realizari importante care tin de propria
lor persoana si de viata lor. Aceia dintre oamenii nascuti pe 9 noiembrie care devin filosofi odata cu
varsta sunt capabili sa se retraga intr-o stare contemplativa sau meditativa unde isi pot evalua actiunile si
pot face alegeri prudente pentru viitor. Totusi, chiar dupa ce au acumulat intelepciune intr-o mare masura,
cei nascuti in aceasta zi rareori se opresc in toiul luptei pentru a-si cantari deciziile. Pentru ei, acest lucru
este bine sa il faca mai tarziu, cu calm.

Persoanele nascute pe 9 noiembrie isi traiesc viata la limita pericolului si, de aceea, trebuie sa invete sa se
protejeze. In plus, pentru ei este important sa isi respecte semenii si sa nu devina asemenea unor
mercenari in relatiile cu ceilalti. Deoarece sunt foarte sensibili atunci cand sunt respinsi, cei nascuti in
acesta zi risca sa se inchida in ei, nutrind ranchiuna si teama. In conditii extreme, se retrag inrt-o lume
guvernata de ganduri negre.

Persoanele mai evoluate, nascute pe 9 noiembrie isi folosesc relatia profunda pe care o au cu partea mai
intunecata a personalitatii pentru a intelege cum functioneaza viata si universul. Chiar mai important este
faptul ca invata sa destainuie aceste descoperiri celor din jur. Intocmai ca Orfeu care s-a intors din iad, cei
nascuti pe 9 noiembrie nu trebuie sa se uite in urma lor ci sa mearga inainte spre lumina, in mod constant.
Marele pericol este acela ca vor ramane blocati ( in special, pe taramul fizic, trupesc) si de aceea trebuie
sa-si stabileasca teluri inalte si etice .

SFATURI: Cultiva-ti latura spirituala. Invata sa plutesti. Nu te bucura doar de placeri – fii constient si de
efectul lor. Din cand in cand, opreste-te si observa-ti modul de a trai. Fii atent la vocea ta interioara si
urmeaza-ti eul.
PUNCTE FORTE:
Insistent
Deschis
Inclinat spre latura fizica
PUNCTE SLABE:
Impulsiv
Tulburat
Blocat in planul material
Scorpion, Zece noiembrie - Ziua metamorfozei
Cei nascuti pe 10 noiembrie au parte de cele mai profunde schimbari posibile, atat in planul
personalitatii lor cat si referitoare la materialele si produsele cu care lucreaza. Transformarea lor
individuala poate parea uneori foarte inceata si chiar dureroasa. Deseori, va implica o adevarata lupta si
stradanie, mai ales in ultimele stadii ale metamorfozarii. Asemenea omizilor, nativii pot simti nevoia de a
se izola de lume intr-un cocon numai al lor. Vor face acest lucru o perioada destul de mare de timp, chiar
ani, dar dupa aceasta perioada vor deveni fulturi si isi vor lua zborul. In momente de criza, nativii ar putea
lase sa se vada fiintele puternice care vor deveni.

In mod paradoxal, de multe ori, nativii zilei de 10 noiembrie dau impresia ca sunt fiinte constante si
neschimbatoare. Daca cineva va privi minutarul si mai ales orarul unui ceas, de-a lungul unor perioade
scurte de timp, va observa schimbari abia perceptibile. Astfel sunt si nativii in timp se vad schimbarile de
care au parte. In munca lor, cei nascuti in aceasta zi sunt intr-o continua cautare. Folosind parca magia,
vor transforma materiale normale in produse finite si energia in servicii. Cei mai multi dintre nativi stiu in
mod instinctiv cum functioneaza lucrurile. Au o rabdare admirabila si un talent tehnic uimitor in tot ceea
ce fac. Privind din alta perspectiva, pot fi indivizi magnetici si atragatori. In aceasta situatie, le va lipsi
intelegerea oamenilor in general. Ar putea fi inhibati din punct de vedere social si prea preocupati de ei
insisi. Nativii care vor realiza importanta contactelor umane si care vor sti sa acorde increderea persoanei
potrivite, vor avea parte de mari succese in viata. Insa, unii dintre nativi vor fi prea preocupati de evolutia
personala devenind exclusivisti in privinta carierei sau in privinta locului ocupat in societate. Acestia vor
avea parte de o viata nelinistita asemenea unei lupte continue. Pentru ei, fraza „nu este important ceea ce
faci, ci felul in care faci ceva” ar putea fi dura si cruda, dar contine mult adevar in ea.

La un momentdat in viata, nativii acestei zile ar putea fi nevoiti sa suporte consecintele naturii lor prea
critice si prea intense care nu poate fi satisfacuta foarte usor. De asemenea, seriozitatea lor caracteristica
si obiceiurile lor specifice ar putea oferi o impresie gresita celorlalti. Este adevarat faptul ca prietenii,
iubitii si familia trebuie sa fie extrem de fideli si de credinciosi pentru a putea fi alaturi de nativi de-a
lungul timpului.

Atunci cand se aventureaza in lume, cei nascuti in aceasta zi nu mai au acea extraordinara incredere in
sine. Pot avea parte de depresii, dar, chiar si in aceste momente, isi vor pastra mandria si credinta in
puterile lor. Atunci cand altii privesc din afara, ar putea spune ca spatiul personal, interior al nativilor este
unul plin de intuneric. Cei nascuti in aceasta zi stiu insa mai bine cum este si vor trai o viata confortabila
in interiorul acelui spatiu. Asemenea unei persoane lipsite de vedere, au explorat in intregime lumea lor
interioara. Din acest motiv, isi vor cunoaste foarte bine si intr-un mod relist calitatile si limitele. Nu este
surprinzator faptul ca nu isi depasesc posibilitatile. Privind din alt punct de vedere, s-ar putea ca astfel sa
nu ajunga prea departe. Cunoasterea de sine va fi deci atat salvarea cat si condamnarea acestor persoane
fascinante
SFATURI: Fii mai receptiv la problemele pe care le creezi altora. Deschide-te si impartaseste celorlalti
ceea ce simti. Nu te teme sa stralucesti. Incearca sa iti desdchizi portile sufletului. Iti poti permite sa fii
mai increzator. Adopta fel xibilitatea in stilul tau de viata.
PUNCTE FORTE:
Creativ
Atragator
Increzator in sine
PUNCTE SLABE:
Flegmatic
Dificil
Repetitiv
Scorpion, Unsprezece noiembrie - Ziua secretului

Cei nascuti in aceasta zi sunt indivizi de o complexitate deosebita. Deseori, ei vor afisa o fatada
luminoasa si chiar vesela. Aceasta aparenta va ascunde insa firea lor turbulenta, nelinistita si plina de
secrete. Au o mare putere de a-i controla pe cei care fac parte din mediul lor. Nativi isi vor folosi
abilitatile pentru a avea un ascendent asupra oricarei persoane, asupra oricarui obiect sau activitate care
prezinta importanta pentru ei. In mod paradoxal, contactul cu latura lor intunecata ii va face sa devina mai
amuzanti. Astfel, isi vor imbogati simtul umorului si vor fi foarte ilari. Drept dovada sta faptul ca multi
dintre cei nascuti in aceasta zi sunt sau vor fi comici extraordinari. Nativii sunt familisti convinsi. Sunt
protectori ai caminului lor si sunt sau isi doresc sa fie cei care il intretin. Nimic nu le place mai mult decat
sa fie in centrul atentiei in cadrul unei reuniuni sau intalniri de familie. De obicei, au talentul de a
organiza si structura orice grup profesional sau social din care fac parte.

Persoanele nascute pe data de 11 noiembrie sunt foarte atragatoare din punct de vedere fizic. Ele stiu
extrem de bine cum sa se foloseasca de aceste puteri. Firea lor magnetica se va lasa fermecata si va cadea
sub vraja unor figuri impresionante. In general, atat femeile cat si barbatii nascuti in aceasta zi au laturile
feminina si masculina ale personalitatii foarte bine echilibrate. Din acest motiv, prietenii lor foarte buni
vor fi de ambele sexe. Cu toate acestea, barbatii nativi ai acestei zile ar trebui sa evite tendintele de a
deveni macho. De asemenea, femeile ar fi bine sa evite extremele si anume uneori sa fie prea dominante
si alteori sa se lase prea usor dominate.

Cei nascuti in aceasta zi sunt capabili sa dea glas parerilor si dorintelor lor in cel mai seducator si
convingator mod posibil. Ei stiu in mod instinctiv ce tip de comportament trebuie sa adopte. Uneori, vor
alterna intre tacticile agresive si cele pasive obtinand rezultate uimitoare. De asemenea, sunt capabili sa
isi tina sub control energia si sa astepte momentul potrivit pentru a actiona.

Din nefericire, atunci cand trebuie sa ia decizii importante si stresante, nativii zilei de 11 noiembrie vor
amana in loc sa astepte un anume moment. De asemenea, au tendinta accentuata de a starui prea mult
asupra unor probleme. Acesta atitudine poate conduce la inactivitate si chiar la depresii. O mare problema
pentru acesti nativi este razboiul care s-ar parea ca are loc intre latura lor exterioara si cea interioara.
Prietenii s-ar putea sa priveasca stupefiati cum talentele, ambitiile si cariera promitatoare a acestor
persoane vor disparea treptat din cauza neglijentei si a nefolosirii la valoarea adevarata. De multe ori,
nativii acestei zile sunt destinati unor mari realizari, dar, cu toate acestea, se vor afunda in obscuritate. Se
va intampla astfel mai ales din cauza temerilor nefondate si din cauza nevoii exagerate de securitate. Din
aceste motive, ar trebui sa isi cultive vointa si sa invete care este modalitatea prin care ar putea sa se
propulseze in viata. Vor petrece mari perioade de timp fara a avea o directie anume in viata. In mod
inevitabil, aceasta prioada va fi determinata de frustrare si de reprimarea furiei lor vulcanice. In cele din
urma, aproape fara exceptie, sentimentele acestea vor exploda in fata celor apropiati. Atunci cand aceiasi
nativi se vor confrunta cu probleme si dorinte generale vor face fata foarte bine regresiilor si
dezamagirilor temporare de care sunt afectati. In aceste momente, energia lor se va afla in forma maxima
si rareori se vor simti limitati.

SFATURI: Ocazional, ar fi bine sa uiti anumite dorinte. Daruieste neconditionat, dar nu te lasa
manipulat. Exprima-ti talentele, evitand astfel sa cazi prada frustrarilor. Cere ceea ce iti doresti. Accepta
ce iti ofera viata.

PUNCTE FORTE: - Convingator - Energic - Plin de viata


PUNCTE SLABE: Posesiv - Nelinistit - Fermecat
Scorpion, Doisprezece noiembrie - Ziua farmecului senzual
Senzualitatea si atractia magnetica sunt elementele centrale ce guverneaza viata celor nascuti pe 12
noiembrie. Senzualitatea este prezenta atat in aspectul lor fizic cat si in activitatile pe care le desfasoara.
Magnetismul va fi demonstrat si in viata de familie, legaturile amoroase secrete sau in cariera si cercul
social din care fac parte.

Fiind foarte talentati, nativii acestei zile trebuie sa fie extrem de atenti sa nu indrepte spre o directie gresia
aceste talente. Capacitatea lor de a face „miracole” in viata de zi cu zi va castiga admiratia celorlalti. In
unele dintre cazuri, vor fi asemanati cu zeitati de catre admiratorii lor. Adulatia aceasta poate da nastere
unor tendinte sociopate in caracterul celor nascuti in aceasta zi. Privind din alta perspectiva, indivizii mai
evoluati nascuti in aceasta zi isi vor utiliza puterile pentru a aduce frumusete si pentru a lumina vietile
celorlalti. Cei mai multi dintre nativi au un devotament si o dedicatie deosebite pentru ceea ce fac. Aceste
trasaturi le confera o anumita gratie. Nativi care vor avea cariere publice s-ar putea sa aiba parte de
sprijnul fortelor politice pozitive.

Viata nativilor va fi animata de un conflict. In acest conflict vor fi implicate calitatile positive ale acestor
persoane, dar si latura intunecata a personalitaii lor. De fapt, cele doua laturi ale caracterului lor ar putea
fi unite prin modul de viata pe care il adopta. In orice caz, este posibil sa aiba loc o decarere in viata celor
nascuti in aceasta zi. Vor regresa de la o adolescenta sau tinerete plina de sperante si de promisiuni la o
viata de adult intunecata. Cei nascuti in aceasta zi se vor confrunta cu o provocare personala care va
consta in tinerea sub control a energiilor lor. Contolul asupra lor insisi va presupune cunoasterea mai buna
a propriei personalitati. Uneori va fi nevoie chiar sa se dedice unei cauze nobile de orice fel.

Creatia sau aprecierea frumusetii copleseste interesul nativilor acestei zile. Ei vor aprecia frumusetea
indiferent de forma ei de manifestare. Dincolo de preocuparea pentru frumos exista o forta magnetica de
atractie care ii face atat de irezistibili pe nativii zilei de 12 noiembrie. Viata lor se va asemana uneori cu
raiul si alteori cu iadul. Variatia aceasta se va datora fortelor intunecate care isi vor pune amprenta asupra
vietii lor. Imaginile pline de senzualitate pe care le au in minte vor avea si ele un aport.

Viata nu este intotdeauna usoara pentru persoanele nascute pe data de 12 noiembrie. Tragedia si lipsa
neprevazuta a norocului pot provoca zile, saptamani si chiar ani de nefericire si de experiente solicitante.
Dupa cum am mai spus, cheia pentru mentinerea echilibrului vietii si controlului asupra puterilor este
reprezentata de cunoasterea de sine. Ar trebui sa invete sa aprecieze cat de mari pot fi recompensele
oferite de produsul actiunilor lor. Este important sa detina controlul asupra responsabilitatilor morale si sa
isi ia viata in propriile maini intr-o maniera plina de etica. Astfel, vor putea sa faca fata energiilor
negative care s-ar parea ca, in mod inevitabil, le vor invada viata.
SFATURI: Concentreaza-te asupra intaririi laturii morale a personalitaii. Cultiva valorile simple care tin
de bunatatea si consideratia fata de semenii tai. Rezolva conflictul interior care te macina. Foloseste
cunoasterea de sine pentru a-ti intari vointa.
PUNCTE FORTE:
Magnetic
Magnetic
Atragator
PUNCTE SLABE:
Dur
Dependent
Nelinistit
Scorpion, Treisprezece noiembrie - Ziua comentatorului

In general, cei nascuti in aceasta zi dau dovada de receptivitate si de profunzime atunci cand isi exprima parerile
referitoare la timpurile lor. Nu fac multe referiri la viata lor particulara. Atunci cand vor face afirmatii in legatura cu
ceea ce se petrece in jurul lor, vor atrage de cele mai multe ori atentia. Totul prezinta importanta pentru ei, dar mai
ales chestiunile legate de politic sau de social. Se vor documenta citind ziarele, privind la televizor sau studiind carti
istorice sau sociologice. Indiferent de locul de unde isi culeg informatiile, isi vor forma pareri solide despre felul in
care evolueaza sau involueaza lucrurile.

O problema pentru multi dintre nativii zilei de 13 noiembrie este faptul ca nu isi folosesc in mod corect toata
energia, mai ales in ceea ce priveste evolutia si intelegerea de sine. Pentru ca interesele lor sunt atat de clar orientate,
exista riscul sa devina superficiali. Cei care ii cunosc ii pot considera amuzanti si intelegatori. In acelasi timp, nativii
ar putea fi considerati lipsiti de stabilitate. In orice caz, indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi vor face eforturi
sa invete totul despre forma si sa isi personifice interesele. Astfel, vor reusi sa stabileasca o legatura intre procesele
lor interioare si lumea din jurul lor. Acesti oameni sunt foarte bine echipati sa isi promoveze cauza si sa devina
indivizi complet realizati.

Nativii acestei zile au doua feluri de conceptii. Unii vor aborda lumea intr-un mod rational, plin de bun simt, dar
ateist, iar altii vor aborda o conceptie traditionalista, plina de convingeri religioase. Atunci cand se vor apropia de
floarea varstei, vor fi rationalisti stricti. Insa, la un anumit moment, ar putea sa cedeze in fata unor puternice
influente ale unui sistem de credinta religios. Dupa ce vor trece de inceputul acestei perioade, nu vor mai simti
nevoia sa renunte la logica sau la rational. Mai degraba vor face eforturi sa le foloseasca in interesul lor. Le vor pune
sa lucreze la sustinerea convingerilor spirituale sau religioase. Acesti nativi nu sunt oameni plini de zel care cred
neconditionat in ceva. De fapt, ei sunt optimisti cu o credinta bazata pe ceea ce vad in jurul lor. Ei cred ca tot ce ii
inconjoara este dovada vie a existentei divinitatii si a mamei natura.

Persoanele nascute pe data de 13 noiembrie cred cu pasiune in convingerile lor. Se opun oricarei forme de
nedreptate. Din aceasta cauza, s-ar putea sa isi exprime parerile intr-o maniera dogmatica si autoritara. Asadar, este
important sa faca un efort sa asculte fara prejudecati partea adversa, indiferent daca vor fi de acord sau nu cu parerile
acesteia. Uneori pot fi foarte folositoare parerile contrare.

Mai presus de orice, nativii acestei zile sunt realisti. Deci, in cea mai mare masura raman imuni la argumentele si
lucrurile false sau dubioase. Vor reactiona intr-un mod foarte puternic la ceea ce vor considera ca nu este demn de
loialitatea lor, indiferent daca este vorba de companie, asociatie sau de clubul in care activeaza. Spun tot ce cred
intr-un mod deschis si chiar au o inclinatie spre cearta. Ar trebui sa evite sa se opuna unor oameni puternici pentru
ca astfel isi vor face dusmani de temut. Este foarte important pentru cei nascuti in aceasta zi sa cultive modestia si
simplitatea. In nici un caz nu trebuie sa dea uitarii locul lor de origine, indiferent cat de departe se afla de casa, la
propriu sau la figurat.

SFATURI: Lucreaza cu tine insuti. Descopera care este punctul tau forte si incerca sa il pui in relatie cu lumea.
Trebuie sa fii constient tot timpul de efectul pe care il ai asupra celorlalti. Invata sa asculti intr-un mod mai profund.
Gandeste-te inainte sa te implici intr-un proiect.

PUNCTE FORTE:
Preocupat ;
Spiritual ;
Informat

PUNCTE SLABE:
Revoltat
Suparator
Bagacios
Scorpion, Paisprezece noiembrie - Ziua investigatorului
Persoanele nascute pe 14 noiembrie manifesta o dorinta aprinsa de a explora mediul lor inconjurator,
pana la ultimul detaliu. Desi sunt extrem de curiosi in ceea ce priveste imprejurimile, in general, ei sunt si
extrem de selectivi si au un punct de vedere bine definit. Ideile lor privitoare la responsabilitatea sociala,
fie ca sunt conservatoare sau liberale, de obicei sunt perfect clare si foarte morale prin natura lor.

Nativii zilei de 14 noiembrie sunt adesea implicati in ghidarea vietilor celorlalti. Ei vad imediat domeniile
care au nevoie de imbunatatire si eventualele deficite ale obiectivelor lor. Totusi, ei trebuie sa isi
aminteasca ca, fara doar si poate, actioneaza din punctul lor de vedere si informatiile lor nu pot fi
apreciate intotdeauna. Ei trebuie sa fie atenti la ceea ce spun cand este vorba de relatiile lor sentimentale.
De asemenea, deoarece sunt atat de rapizi in recunoasterea punctelor forte si punctelor slabe intr-o situatie
data, ei nu acorda celorlalti sansa de a descoperi pentru ei insisi.

Este un punct forte al naitivilor zilei de 14 noiembrie faptul ca nu au nevoie sa fie laudati prea tare pentru
realizarile si abilitatile lor. Atat barbatii, cat si femeile nascuti astazi sunt capabili sa se dedice unei cauze
si sa evite actiunile egoiste. Datorita unei astfel de independente, ei pot recunoaste foarte usor flatarile
gratuite si pe cei care ascund adevaratele motive.

Nativii mai evoluati, fie ca sunt artisti, oameni de stiinta, lucratori in fabrica, oameni de afaceri, sau fie ca
sunt implicati in furnizarea de servicii, intodeauna isi vor face temele in cadrul oricarui proiect in care
sunt implicati. Ei vor face probe, vor face teste, vor examina obiectul studiului lor cu o exactitate
minutioasa. Ei sunt atat cruzi, cat si cinstiti in testarea teoriilor lor si eliminarea acelor produse sau
elemente care nu functioneaza cum trebuie. Astfel, obiectivitatea lor este bine pastrata.

Pentru ca nativii zilei de 14 noiembrie sunt foarte buni observatori al lumii exterioare, ar trebui sa
dezvolte o mai mare abilitate in perceperea adevarurilor interioare, incluzand propria lor stare emotionala
si spirituala. Un astfel de simt al intelegerii ii poate face mult mai eficienti atunci cand au de-a face cu
problemele umaniste si sociale ce au impact asupra carierei si activitatii lor profesionale. Deoarece cei
nascuti astazi au un punct de vedere bine defint in ceea ce priveste exercitarea eforturilor, ei vor investi
foarte mult din ei insisi pentru realizarea obiectivelor lor. De asemenea, ei trebuie sa fie siguri ca urmeaza
cursul potrivit inca de la inceput.

Este imperativ ca persoanele nascute pe data de 14 noiembrie sa isi fortifice integrarea in randul
prietenilor, familiei si a societatii, in general. Exista si nativi ai acestei zile care nu isi vor usura povara
preluata si le va placea sa fie mai fermi pentru a-si asigura succesul. Deoarece sunt adesea persoane
ambitioase si puternice, ei simt nevoia sa ajunga la un consens si sa-si cultive abilitatile de a face
compromisuri. Prin gasirea unei cai de mijloc si posibil prin moderarea propriilor tendinte extreme, ei pot
fi extrem de eficienti si in final vor avea rezultate de durata.
SFATURI: Pastreaza sub control tendintele morale si critice. Invata sa ii lasi pe ceilalti in pace si sa le
respecti valorile. Nu poti sa investighezi chiar tot, asa ca fii atent la intimitate.
PUNCTE FORTE:
Implicat
Temeinic
Observator
PUNCTE SLABE:
Autoritar
Extrem de critic
Bagacios
Scorpion, Cincisprezece noiembrie - Ziua rafuielii
Persoanele nascute pe 15 noiembrie infrunta in mod repetat experiente de viata si conflicte intense cu
oamenii, adesea chiar cu oameni pe care nu i-au intalnit niciodata. Sa fie pregatiti este una din marile
preocupari ale nativilor acestei zilei, fie ca este vorba de o stare de pregatire generala pentru circumstante
neprevazute sau pentru evenimente programate in urma unei planificari constiincioase.

Nativii zilei de 15 noiembrie pot fi cunoscuti ca tipul de oameni bataiosi deoarece rareori vor evita o
provocare sau vor lasa de la ei intr-o disputa contardictorie doar de dragul comfortului. Ei sunt pregatiti sa
isi ia apararea si, in plus, sunt campioni puternici ai celor lipsiti de protectie. De asemenea, sunt dispusi sa
renunte la argumente nefundamentate sau situatii ce reprezinta cauze pierdute doar pentru a nu-si
compromite demnitatea. Puterea lor reala consta in aparare, amenintand sa se razbune cu cele mai valabile
dintre armele lor. Ceilalti vor considera ca acestea sunt persoane care se comporta ca un cuib de viespi si
care nu trebuie deranjate.

Multi dintre nativii zilei de 15 noiembrie afiseaza o mare rabdare. Ei recunosc importanta asteptarii
momentului oportun pentru a actiona si rareori calculeaza gresit acest moment. Pentru ceilalti ei pot parea
extrem de gravi si retinuti, comportandu-se ca si cum intreaga lor viata se poate destrama in urma greselii
comise de ei. Intr-adevar, teama joaca un rol important in gradul lor de prudenta, deoarece ei stiu din
instinct de ce anume se tem de fapt.

Nativii zilei de 15 noiembrie pot deveni parteneri periculosi in relatiile sentimentale. Nu le lipseste
farmecul si aerul acela sofisticat, dar asemenea atribute ascund adeasa un interior mult mai volatil decat s-
ar banui. Aceasta latura a caracterului lor poate fi dezvaluita pe neasteptate sau prin surpindere, fapt ce va
trage un semnal de alarma. Totusi, acest lucru denota si agitatie si inflacarare in starea lor emotionala.

Persoanele nascute pe data de 15 noiembrie au o presimtire in ceea ce priveste apocalipsa. Ele vor astepta
sa se intample ce este mai rau, dar cel putin vor avea idee ce reprezinta raul. Toate tipurile de izbucniri
par sa apara frecvent in vietile lor. Ei pot fi acuzati de un comportament neadecvat. Acest lucru este
posibil sa se intample in cazul in care nativii zilei de 15 noiembrie trebuie sa mearga mai departe si
ceilalti nu trebuie sa le stea in cale. Cu o viteza surprinzatoare si cu o atitudine secretoasa, cei nascuti in
aceasta zi sunt capabili sa apara si sa dipsara in noapte, dupa bunul lor plac. Cei care pretuiesc securitatea
isi pot asuma anumite riscuri daca vor alege o astfel de persoana in relatia lor sentimentala. Insa, cei care
sunt adeptii agitatiei vor gasi partenerul potrivit in acesti nativi.

Nativii zilei de 15 noiembrie vor face adesea caz pe seama comportamentului onorabil. Tentatiile lor de a
se comporta astfel ii pot coplesi. In consecinta, cele doua probleme de onestitate si integritate marcheaza
puternic vietile acestora. Acestea provoaca anumite conflicte interioare carora doar ei le pot face fata.
Totusi, vina nu ii deranjeaza in mod special. Mai degraba ii deranjeaza sa nu fie pregatiti corespunzator
pentru eventualele situatii neplacute.

SFATURI: Pregatirea psihologica este foarte importanta pentru tine. Reorienteaza-ti impulsurile
agresive sau temerile. Incearca sa nu mai fii atat de usor amenintat. Fii mult mai sigur pe sine. Blandetea
si amabilitatea sunt indicatori ai puterii.
PUNCTE FORTE:
Cumpatat
Corect
Curajos
PUNCTE SLABE: Volatil Pedispus la accidente
Scorpion, Saisprezece noiembrie - Ziua sefului

Atat barbatii, cat si femeile nascute pe 16 noiembrie au o predispozitie fireasca pentru autoritate si
pentru felul in care sa o foloseasca. Multi dintre ei au reputatia de a fi directori si manageri in cadrul
familiei sau al locului de munca. De asemenea, ei se descurca foarte bine in calitate de consilieri in
grupurile sociale sau echipele din care fac parte. Conducerea lor este rareori contestata deoarece sunt
destul de intelepti pentru a evita sa starneasca animozitati sau revolte si, in general, iau decizii in interesul
grupului pe care il reprezinta.

In calitate de copii sau adolescenti, cei nascuti in aceasta zi sunt adesea revoltati si chiar distructivi si vor
reusi sa se maturizaeze abia in jurul varstei de treizeci de ani. Din fericire, prin examinarea
comporamentului lor, majoritatea nativilor zilei de 16 noiembrie isi pot spori intuitia in ceea ce ii priveste
pe ei insisi, dar si motivatiile, nevoile si preocuparile celorlati.

Persoanele nascute pe 16 noiembrie sunt foarte independente si se lasa influentate de cercul social, familie
sau parteneri. Acceptarea ajutorului, educatiei sau sprijinului poate fi extrem de dificila pentru ei. Totusi,
pot avea o imaginatie activa care le permite sa aprofundeze situatia unei alte persoane, sa inteleaga pe
deplin sentimentele celorlalti, punandu-se in situatiile acestora. Indivizii mai evoluati nascuti astazi au un
talent special de a-si duce treaba la bun sfarsit si de a-si stabili suprematia in domeniul ales de ei. Insa,
deoarece ei stiu cum sa se comporte cu oamenii si au o gama variata de experiente de viata, ei pot deveni
membri foarte cooperanti ai unei echipe. In spatele farmecului lor exterior, ceilalti pot simti determinare
si motivare si, in consecinta, se vor gandi de doua ori inainte de a-i infrunta si de a li se opune fara sens.
Pe de alta parte, nativilor zilei de 16 noiembrie le place concurenta si vor fi considerati rivali excelenti de
catre cei care se afla la acelasi nivel cu ei.

De asemenea, persoanele nascute pe 16 noiembrie sunt foarte preocupate sa isi gaseasca perechea
potrivita. Alegerea unui partener de viata, atat in ceea ce priveste viata sentimentala, cat si in activitatea
profesionala, este foarte importanta pentru ei. Destul de des, ei nu sunt capabili sa isi urmeze carierele
pana ce nu apare in viata lor persoana potrivita. Din nefericire, in ceea ce priveste viata sentimentala, va
trece multa vreme pana se va intampla acest lucru. Nativii zilei de 16 noiembrie pot lupta din punct de
vedere emotional pentru multi ani. Intr-adevar, relatiile sentimentale nereusite, casatoriile esuate si
frustrarile sexuale creaza imaginea vietilor lor. Acei nativi ai zilei de 16 noiembrie care nu isi gasesc
niciodata persoana potrivita pot ajunge in cele din urma sa duca o existenta mai degraba solitara. Prin
natura lor independenta, ei pot ajunge sa depinda destul de mult de familia si de prietenii de-o viata in
ceea ce priveste sprijinul emotional. Din fericire, ei sunt disponibili pentru ceilalti in aceiasi masura.

SFATURI: Ia in considerare intotdeauna si interesele celorlalti. Comporta-te responsabil si exercita-ti


autoritatea in mod intelept. Nu ceda in fata dorintei de putere. Ramai atat calm, cat si activ.

PUNCTE FORTE:
Autoritar
Eficient
Intelegator
PUNCTE SLABE:
Implicat
Schimbator
Izolat
Scorpion, Saptesprezece noiembrie - Ziua puntii

Nativii zilei de 17 noiembrie sunt ca niste punti peste apele involburate, fie stabilind legaturi intre
puncte de vedere, oameni, idei sau interese contradictorii. Nativii zilei de 17 noiembrie pot juca adesea un
rol si sa se comporta ca un fel de ciment care tine laolalta toate aceste linii divergente. In familie, viata
profesionala si sociala ei se pricep sa administreze intersele grupului. Este posibil ca nativii zilei de 17
noiembrie sa invete sa tina lucrurile laolalta datorita propriei lor caracteristici culturale sau genetice, care
adesea reprezinta un amestec a doua eforturi diferite. Astfel, ei vor reprezenta dovada vie ca diversele
culturi, entitati politice si clasele care par a fi in permanenta divergenta pot fi de fapt unite. Mai presus de
toate, cei nascuti astazi urasc certurile, conflictele, tacticile neloiale si toate formele de discriminare.
Femeile mai evoluate nascute in aceasta zi tind sa fie extrem de emancipate si nu vor ceda pentru nimic in
lume pozitia lor independenta. Femeile implicate in roluri si sevicii restrictive pot simti nevoia sa-si
reevalueze pozitia si sa mearga mai departe daca acest lucru este posibil. Barbatii nascuti astazi tind sa fie
mai degraba dominanti sau agresivi in ceea ce priveste parerile lor. Ei inteleg perfect cat de important este
sa faca compromisuri. In special dupa ce inainteaza in varsta, ei isi vor lasa amprenta pentru posteritate si
se vor preocupa de mostenirea pe care o lasa.

Persoanele nascute pe 17 noiembrie nu sunt neaparat extrem de ambitioase, dar odata ce au ocupat o
pozitie importanta ei tind sa ramana in acea pozitie si sa reziste tuturor eforturilor de a fi inlaturati. Cand
sunt desemnati sa ii conduca pe ceilalti sau sa ii apere pe cei in nevoie, ei se vor bate pana la ultima
suflare si vor ajunge pana in panzele albe. Totusi, trebuie sa aiba grija sa nu devina prea dependenti de
satisfactia obtinuta in urma faptelor lor. Altfel, ei vor suferi cu siguranta cand vor fi ignorati sau ceilalti
nu vor mai avea nevoie de ei.

Cei nascuti in aceasta zi au un sistem puternic de credinte morale care le poate inhiba uneori flexibilitatea.
De asemenea, ei pot avea probleme cu receptivitatea din punct de vedere emotional, la nivel personal.
Multi dintre nativii zilei de 17 noiembrie se mandresc cu obiectivitatea lor si abilitatea de a ramane calmi
in fata adversitatii si presiunii. Pentru a face acest lucru, ei stapanesc disciplina blocarii influentelor
negative. Astfel, ei pot parea distanti si fara nici o legatura cu semenii lor.

Nativii zilei de 17 noiembrie sunt extrem de orientati spre lumea materiala si rareori vor ajunge in situatii
financiare vulnerabile. Caminele lor tind sa fie solide, comfortabile si ordonate. Intr-adevar, cei nascuti
astazi nu vor lasa totul la voia intamplarii. Ei trebuie sa fie constienti de tendinta lor de a fi exgerat de
autoritari.

SFATURI: Incearca sa ai inima deschisa. Fereste-te de inchiderea emotionala. Pune-te pe primul loc si
evita sa vorbesti doar pentru a te auzi vorbind. Pastreaza-ti motivele clare.

PUNCTE FORTE:
Mediator
Saritor
Responsabil

PUNCTE SLABE:
Exagerat de moralist
Distant
Autoritar
Scorpion, Optsprezece noiembrie - Ziua temperamentului
Indivizii extrem de spirituali nascuti pe 18 noiembrie sunt de obicei extrem de activi din punct de
vedere intelectual si fizic. Una din caracteristicile lor principale este instabilitatea emotionala, desi din
exterior pot aparea reci, calmi si stapani pe ei. In acest sens, ei sunt maestri ai auto-controlului si nu vor sa
arate lumii ca de fapt clocotesc pe dinauntru. In cel mai bun caz, ei sunt capabili sa-si canalizeze in mod
creativ energiile emotionale puternice direct spre activitatea profesionala.

Nativii zilei de 18 noiembrie sunt extrem de sociabili. Sunt cei mai fericiti cand se afla in centrul atentiei.
Ei sunt adesea ambitiosi si este posibil ca in viata sa fie potriviti pentru roluri de conducere. Ambitia lor
se manifesta in general in numele grupului social pe care ajung sa il reprezinte sau sa il intruchipeze.
Chiar daca talentele lor sunt uimitoare sau modeste, ei prefera sa le dezvaluie in felul lor propiu. Astfel,
nativii zilei de 18 noiembrie rezista presiunii de a cauta succesul inainte de a se simti pregatiti. Cand sunt
cu adevarat pregatiti, poate aparea o problema pe care o dezbat cu ceilalti si care ii framanta pe ei insisi.

Cel mai adesea, insistenta nu este cea mai puternica latura a nativilor zilei de 18 noiembrie. Ei pot realiza
mai mult bazandu-se pe intuitie, sensibilitate si viziune decat pot realiza multi altii prin eforturi sustinute
si aplicatii temeinice. De asemenea, latura lor senzuala nu este la fel de bine dezvoltata precum latura lor
emotionala. Ei sunt genul de oameni extrem de curiosi si au tendinta de a investiga. De obicei, cu cat
acestia sapa mai mult, cu atat afla mai multe deoarece surprizele permanente sunt provocate de
schimbarile lor interioare gen cameleon. Astfel, ei ii incurajeaza pe oameni sa devina fascinati de ei.

Nativii zilei de 18 noiembrie au nevoie de atentie si nu isi vor gasi linistea pana cand nu vor obtine acest
lucru. In acest sens, ei sunt dornici de atentie, dar in acelasi timp manifesta un anumit grad de nesiguranta.
De fapt, ei pot fi capabili sa justifice atentia pe care o solicita ca fiind interesanta si productiva. Produsul
lor poate fi tangibil, dar cel mai adesea nu este tot una cu amuzamentul sau pur si simplu manifestarea
energiei pozitive. In acest ultim sens, nativii zilei de 18 noiembrie sunt extrem de atarasi de prieteni sau
membri ai familiei care aduc raze de soare si rasete in vietile celorlalti. Fermecatori (desi, putem spune si
egoisti, turbulenti, schimbatori sau la fel de bine imprevizibili), ei dau viata oricarui eveniment la care iau
parte.

Deoarece nativii zilei de 18 noiembrie sunt adepti infocati ai interpretarii unui rol, uneori ei sunt acuzati
de superficialitate sau iresponsabilitate. Asemenea sarcini de a examina mai indeaproape, in general se
demonstreaza a fi incorecte. Insa, nevoia nativului zilei de 18 noiembrie de a atrage atentia este atat de
mare incat ei trebuie intr-adevar sa se fereasca de compromiterea propriilor idealuri, atunci cand tintesc
spre acest lucru.

SFATURI: Cerceteaza-te pe tine insuti la un nivel mai profund. Lasa-te purtat de valurile vietii. Fii
constient de drumul tau in viata. Fii atent la indicatoare. Nu te indoi de intuitia ta, dar fii atent la efectele
ei asupra celorlalti.
PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Sentimental
Sociabil
PUNCTE SLABE:
Neajutorat
Schimbator
Turbulent
Scorpion, Nouasprezece noiembrie - Ziua reformatorului

Plini de un spirit revolutionar, cei nascuti pe 19 noiembrie isi construiesc in general un punct de plecare in ceea ce
priveste schimbarea. Totusi, nu este de ajuns pentru ei sa fie doar rebeli. Reformatori, ei trebuie sa mestereasca cu
gija ceva nou pentru a inlocui ceva vechi si sa il administreze in continuare pe acesta. Astfel, ei sunt un amestec
interesant de radicalism si conservatorism, anarhie si stabilitate. Temele de control sau chiar represiunea poate figura
proeminent in vietile lor, fie ca se revolta impotriva unor asemenea forte sau doar le repeta de unii singuri.

Persoanele nascute oe 19 noiembrie sunt adesea preocupate de consolidarea si administrarea puterii, fie ca este vorba
de cea din cadrul familie, grupului social sau carierei. Ei sunt extrem de seriosi in ceea ce priveste felul in care
trebuie delegata puterea lor si in ce sopuri. Este destul de probabil ca nativii zilei de 19 noiembrie sa ajunga in
diverse grade conflictuale cu cei care nu sunt de acord cu metodele lor, dar exista putine sanse ca ei sa considere ca
se comporta necorespunzator. Intr-adevar, ei pot avea ceva din complexul lui Nietzsche prin care justifica ceea ce
fac cu principii filozofice. Astfel, ei isi asuma riscul de a pierde legatura cu valorile sociale preponderente. Asadar,
ei trebuie sa isi observe viata si sa ramana deschisi la criticile celorlalti.

Increderea de sine a nativilor zilei de 19 noiembrie ajunge departe si poate fi considerata atat punct forte, dar si
slabiciune. Multi dintre cei nascuti astazi cad prada la un moment dat unor evenimente tragice si risca sa isi
destrame intreaga viata, atunci cand sfideaza soarta sau ii ignora avertismentele. Persoanele nascute pe 19 noiembrie
cred in general in vointa, in special in puterea propriei vointe, dar ei trebuie sa invete si lectiile de restrictionare si
precautie.

Nativii zilei de 19 noiembrie intra in roluri de cruciati si de campioni ai unei cauze. Principiile si politicile lor
sprijina de obicei omul comun. Ei actioneaza bine fiind inteligenti si posedand informatii directe despre cei care ii
inconjoara. Din cand in cand, datorita atitudinii lor argumentative, chiar antagoniste, ei tind sa aduca la suprafata ce
este mai bun in oameni, dar si adevarul in diverse situatii. In cartea lor, nu exista o valoare mai inalta decat adevarul
si dezvaluirea lui.

Cei nascuti pe 19 noiembrie sunt foarte atrasi de aceasta lume. Ei sunt extrem de fizici, senzuali, iubitori de familie
si la zi cu tot ce se intampla. Foarte rar ei vor ignora starea prezenta a lucrurilor. Totusi, trebuie sa se feresaca sa nu
devina senzationalisti si sa fie luati de val de cele mai recente izbucniri sau de ultima moda. Daca doresc sa reziste
mult, este important sa tina cont de valorile traditionale si sa isi exercite influenta intr-o maniera stabila, solida si
lipsita de isterie.

SFATURI: Invata valoarea tacerii, dar si a rebeliunii pe care o manifesti. Pregateste-te temeinic pentru provocarile
vietii si stapanete-ti impulsurile. Nu te mai plasa mai presus de legi crestine si de umanitate.

PUNCTE FORTE:
Contemporan
Convingator
Constructiv

PUNCTE SLABE:
Preocupat
Arogant
Rezistent
Scorpion, Douazeci noiembrie - Ziua luptatorului

Nativii zilei de 20 noiembrie sunt nascuti sa fie luptatori si astfel tind sa se implice in tot felul de
batalii. Adesea controversate, ideile si personalitatea lor devin invariabil o concentrare a discutiilor si
investigatiilor. Cei nascuti astazi pot afisa un sentiment de revolta desi ei sunt de fapt extrem de loiali
familiei lor, companiei si cercului social. In general, acest lucru se datoreaza naturii extreme a vederilor
lor si manierei lor puternice de a le exprima, starnind antagonism. Rareori ei isi vor cobori tonul retoric.
Intr-adevar, ei prefera sa lupta in loc sa isi schimbe parerea.

Persoanele nascute pe 20 noiembrie pot fii extrem de sarcastice, dar adesea si extrem de amuzante. Ele au
un talent deosebit de a testa slabiciunile celorlalti si le place sa rada de cei care sunt egoisti si pomposi.
Din cand in cand, ei par ca nu sunt multumiti decat atunci cand ii aduc pe ceilalti cu picioarele pe pamant.

Nativii zilei de 20 noiembrie sunt extrem de practici per total. In special femeile nascute astazi pot face o
impresie falsa de la prima intalnire, dar acest lucru se datoareaza mai mult capcanelor personalitatii decat
caracterului lor. De obicei, ei au anumite lucruri foarte bine tinute sub control. Atat barbatii, cat si femeile
nascute astazi au o natura sensibila si sunt destul de capabili sa isi pastreze masura cand sunt frustrati in
mod repetat. Pregatirea intelectuala este astfel vitala succesului lor. Este important pentru ei sa invete sa
isi controleze sentimentele, latura volatila, sa descopere cauza maniei lor si modalitatea de a-i face fata,

Cei nascuti astazi afiseaza adesea interes in activitatile antisociale, practicile ilegale si tot felul de
operatiuni profesionale dubioase. Pana la un anumit punct in vietile lor ei pot fi tentati sa ia parte la astfel
de activitati, dar cel mai adesea isi vor limita implicarea la nivel de studiu si amuzament. Este posibil ca
acest lucru sa se intample in general deoarece ei se considera niste sustinatori ai legii (in forma ei cea mai
pura). De asemenea, ei adera strict la standardele morale ale legii.

Exista o latura copilaroasa a nativilor zilei de 20 noiembrie care ii mentine tineri atat fizic cat si psihic.
Este ca un fel de calitate atemporala ce sfideaza varsta. Cei nascuti astazi au un fel anume de a se purta cu
copiii, iar familiile lor pot fi extrem de active. Nativii zilei de 20 noiembrie devin adesea modele de urmat
pentru generatia tanara (care ii va privi ca pe niste cruciati unici) deoarece ei demonstreaza serioziate fata
de viata, fapt ce este admirabil. De asemenea, datorita unei abordari prea plina de zel, este posibil ca
nativii sa ii instraineze pe cei dragi lor. Astfel, ei trebuie sa se fereasca sa nu puna in pericol armonia
familiei lor prin abordarea unui entuziasm lipsit de moderatie pentru munca si idealurile lor.

SFATURI: Controleaza-ti energiile. Este mult mai dificil sa nu faci, decat sa faci anumite lucruri. Cheia
este auto-controlul. Intelege de unde provine mania ta. Invata sa si razi de tine. Incearca pe cat posibil sa
eviti certurile, antagonismul si confruntarile.
PUNCTE FORTE:
Activ
Artagos
Idealist
PUNCTE SLABE:
Volatil
Exagerat de zelos
Obsesiv
Scorpion, Douazeci si unu noiembrie - Ziua elegantei

Persoanele nascute pe 21 noiembrie afiseaza o gratie si o eleganta naturala. Aceasta este exprimata prin
limbajul corpului sau prin aprecierea si expunerea unor idei extrem de rafinate. Cei nascuti astazi sunt
extrem de interesati de ceea ce este de actualitate in societatea contemporana. Ei considera ca au putin
timp la dispozitie pentru a gandi demodat. Totusi, ei sunt extrem de ageri in aprecierea valorii tehnicilor
uitate si ideilor care pot fi revazute si adaptate momentului actual. Astfel, nativii zilei de 21 noiembrie se
afla adesea pe punctul de a descoperi o traditie trainica si stabila. Intr-adevar, ei pot experimenta mari
conflicte cu generatiile precedente (cel mai adesea cu parintii) deoarece acestia nu pot vedea rostul
actiunilor lor. Chiar daca le ia o viata de om, nativii zilei de 21 noiembrie sunt dispusi sa persiste in a
dovedi celorlalti ca viziunea lor personala a fost corecta.

Inca de timpuriu in viata lor, nativii zilei de 21 noiembrie fac adesea greseli de judecata extrem de grave.
In special in jurul varstei de douazeci de ani, ei pot afisa o atitudine de revoltare auto-distructiva, lipsa de
directie si o nesiguranta generala in ceea ce priveste scopul propus (in comparatie cu prietenii si colegii pe
care ii vad in jurul lor). Ei detin un simt puternic al mandriei si identitatii, invatand intotdeauna din
propriile greseli. Un pericol, totusi, este acela ca nativii acestei zile pot deveni mai aspri datorita
repetatelor lovituri ale vietii. Eleganta nativilor zilei de 21 noiembrie poate deveni mai stralucitoare pe
dinafara. Un tip de eleganta intelectuala poate deveni din ce in ce mai necesara in ceea ce priveste ideile
profesionale, in sens practic. Ambele tipuri tind sa eradicheze orice slabiciune, atat in aparenta, cat si in
modul in care le abordeaza. Acesta ii poate duce la esec sau infrangere. Problema este ca asemenea nativi
ai zilei de 21 noiembrie isi pot pierde din sportivitate, din flerul creativ si din simtul jocului copilaresc cu
cat afla mai multe modalitati de a nu suferi. Ei trebuie, asadar, sa fie atenti sa nu se lase la voia intamplarii
si sa se lanseze in cautarea perfectiunii si succesului. Ei vor uita usor un trecut mai putin complicat.

Nativii zilei de 21 noiembrie sunt implicati personal in cele lumesti si astfel pot neglija studiul real al lor
insisi, la un nivel mai profund. Acest lucru implica o dezvoltare transparenta – eliberarea lor de temeri si
de rigiditate. Daca peste ani ei au construit temeinic fortarete externe perfecte, din punct de vedere fizic si
intelectual ei ar trebui sa invete din nou sa fie copilarosi si vulnerabili. Doar astfel ei vor fi capabili sa
aduca fiinta lor interioara in legatura cu lumea din jurul nostru. Aceasta este speranta lor cea mai mare
pentru un succes si o fericire durabila.

SFATURI:Dezvaluie-te. Exista anumite virtuti durabile. Serveste ce este mai bun si ce este mai creativ in
tine insuti. Compatimirea este o otrava.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Rafinat
Sexual

PUNCTE SLABE:
Instabil din punct de vedere emotional
Auto-distructiv
Inchis
Scorpion, Douazeci si doi noiembrie - Ziua eliberatorului
Tema dominanta in vietile nativilor zilei de 22 noiembrie este eliberarea. Femeile nascute in aceasta zi
solicita adesea un tratament corect si autonomie si vor depasi orice obstacole care apar in calea dezvoltarii
de sine, indiferent de riscurile implicate. Daca la un moment dat nu au suficient curaj sau vointa, ele se
pot simti frustrate, dar mai devreme sau mai tarziu dorinta lor de a fi libere va fi pe deplin indeplinita. De
asemenea, barbatii nascuti astazi afiseaza un spirit de libertate. Pentru a-si asigura o pozitie mai inalta ei
trebuie sa se fereasca sa nu devina niste persoane autoritare. De altfel, ei urasc acesta postura.

Nativii zilei de 22 noiembrie afiseaza o lipsa de anxietate invioratoare atunci cand este vorba despre ce
gandesc ceilalti despre ei. In general, se simt liberi sa isi faca propriile reguli in ceea ce privste stilul lor
de viata, moda si gustul si, mult mai important, urmeaza o directie a propriei busole morale atunci cand
sunt implicate chestiuni importante.

Nativii zilei de 22 noiembrie nu numai ca sunt interesati de propria lor libertate, dar si de cea a altora. In
familie si viata sociala, totusi, incercarea lor de a fi autoritari si de a pune restrictii incorecte poate crea
din cand in cand lipsa de armonie. In toate aceste situatii, fie acasa, la serviciu sau in cadrul evenimentor
sociale, nativii zilei de 22 noiembrie ar trebui sa incerce sa aiba mai mult tact si sa fie mai putin
provocatori. Intr-adevar, tendinta lor de a supara pe toata lumea le va aduce faima de “scandalagii”. De
asemenea, este posibil ca acesta sa le compromita schimbarea reala. Asadar, ei trebuie din cand in cand sa
isi ascunda adevarata intentie si sa-si atinga scopurile prin mijloace mult mai subtile.
Nativii care sunt destul de norocosi sa isi dea seama care le sunt aspiratiile, rareori isi gasesc odihna pana
cand nu isi ating scopul. Ei nu numai ca intentioneaza sa isi asigure pozitia obtinuta, dar chiar sa-si
imbunatateasca echipa de colegi si asociati. Drepturile omenilor muncii, promovarea, avantajele si
oportunitatile educationale sunt chestiuni ce ii preocupa pe acesti nativi.

In calitate de parinti, cei nascuti astazi demonstreaza un interes viu pentru bunastare si dezvoltarea
copiilor lor, uneori in mod excesiv. Anumiti parinti nascuti pe data 22 noiembrie, tradandu-si propriile
credinte revolutionare, insista deseori in aderarea copiilor lor la o anumita ideologie. Altii isi incurajeaza
copii sa gandeasca liber si sa actioneze din proprie initiativa. Datorita consideratiilor practice si limitarilor
mediului inconjurator, abordarea lor genereaza nemultumire si revolta. Asadar, in ciuda preocuparii si
atentiei lor, parintii nascuti pe 22 noiembrie par sa intre in bucluc in problemele familiale.

Datorita nevoii lor de provocare, nativii de success ai zilei de 22 noiembrie pot fi nemultumiti de
monotonia pozitiei lor si se pot simti blocati intr-un anume rol. Adesea, ei tanjesc dupa vremurile de
demult, cand luptau sa-si asigure locul ca indivizi. Cheia pentru acesti nativi este sa continue sa isi
stabileasca obiective pentru care merita sa lupte, decat sa priveasca la trecutul plin de stralucire si sa isi
neglijeze actualele preocupari.

SFATURI: Invata sa lucrezi in liniste, in spatele scenei, pentru a-ti atinge scopurile. In calitate de parinte,
evita sa ai pretentii prea mari de la copiii tai. Orienteaza-te spre propria ta dezvoltare si spre propriile tale
probleme. Iti vine sa crezi sau nu, lumea se poate descurca si fara tine pentru o vreme.
PUNCTE FORTE:
Iubitor de libertate
Incitant
Neobosit
PUNCTE SLABE: Suprimat Tulburat Exagerat de provocator
Sagetator, Douazeci si trei noiembrie - Ziua blasfemiei

Nativii zilei de 23 noiembrie afiseaza foarte repede dispret fata de orice forma deschisa de autoritate si
represiune. Ei nu sunt genul de persoane care cred in lucrurile simple doar pentru ca asa trebuie. Acest
lucru nu inseamna neaparat ca sunt incapabili de credinta sau atasament. Pentru acesti nativi, lucrurile
trebuie sa fie justificate si sa demonstreze ca merita efortul depus. In cazul in care sunt porniti sa nu
respecte nici o regula, fie ca reactioneaza in liniste, fie prin cateva cuvinte bine alese sau niste gesturi
fizice care ii fac pe deplin intelesi, atunci cand vor sa exprime ceea ce simt. Rareori, poate niciodata, se
vor da la o parte de la o confruntare. Una dintre cele mai mari probleme ale lor este tendinta de a provoca
certuri si batai. Cei nascuti astazi demonstreaza o natura combativa cand sunt in jurul oamenilor pe care
nu ii pot suporta. Daca nu sunt in compania celor pe care ii plac, ii iubesc sau cel putin ii respecta, este
adesea mult mai bine sa ramana singuri.

Nativii zilei de 23 noiembrie cred in regula de a trai si de a-i lasa si pe altii sa traiasca, dar daca sunt
provocati, reactiile lor pot fi rapide si severe. De obicei, au obrazul subtire cand este vorba de anumite
probleme sensibile. Acestea pot, din nefericire, sa devina niste butoane pe care le activeaza ceilalti.
Astfel, o parte din pregatirea lor spirituala consta in aprofundarea modului in care devin mult mai
rezistenti la provocari. De exemplu, ei trebuie sa isi creeze un nou set de butoane. Majoritatea nativilor
zilei de 23 noiembrie experimenteaza intr-o mare masura lipsa de armonie in relatia cu cel putin unul
dintre parinti. Aceste chestiuni rebele ale copilariei de obicei raman in ei insisi pana in faza de maturitate.
Le vor trebui multi ani, ajungand chiar la patruzeci sau cincizeci de ani, inainte ca ei sa reuseasca se
reorienteze, astfel incat sa fie capabili sa evite conflictul. Moartea unui parinte cu care nu au reusit sa se
impace sau pe care nu l-au apreciat in totalitate poate fi devastatoare. Asadar, pentru nativii care au
conflicte parentale nerezolvate, nu exista moment mai prielnic sa le rezolve decat prezentul.

Persoanele nascute pe 23 noiembrie de obicei au prezenta de spirit si un simt al umorului bine dezvoltat.
Daca acest spirit de gluma nu isi gaseste locul in vietile lor, ar trebui sa fie dezvoltat, deoarece poate
dezamorsa o multime de situatii potential explozive. Cand nativii acestei zile au invatat sa rada de ei
insisi, vor progresa cu mult in propria lor evolutie. Spiritualitatea, in diversele ei forme, este tema care
apare de obicei in jurul varstei de treizeci de ani, dar poate sa nu isi atinga cotele maxime pentru inca zece
sau douazeci de ani. Prin meditatie si formele mai profunde ale gandirii, constientizarea si intelegerea,
nativii zilei de 23 noiembrie pot scapa in cele din urma de aspectele negative ale personalitatii lor.
Paradoxal, ei, cei blasfemitori, arata un mare potential pentru a se dezvolta. Ei vor deveni chiar figuri
extrem de stabile si hotarate.

Pentru nativii zilei de 23 noiembrie, stabilitatea in activitatea profesionala si in viata de familie este
esentiala pentru a putea sa se dezvolte. Stabilirea unei structuri zilnice valabile pentru afacerile de familie,
dar si pentru cele profesionale, le stabilizeaza si le calmeaza instinctele salbatice. Totusi, ei ar trebui sa isi
controleze nelinistea cand vine vremea sa treaca mai departe sau sa aspire la obiective mai marete. Altfel,
ei se pot bloca sau pot stagna.

SFATURI: Controleaza-ti reactile. Nu ii lasa pe ceilalti sa iti activeze butoanele sensibile. Dezvolta
obiectivitatea – indeparteaza-te putin si observa-te. Nu inceta niciodata sa te dezvolti, din copilarie pana
in ultimul moment al vietii.
PUNCTE FORTE:
Individualist
Spirit liber
Amuzant
PUNCTE SLABE: Combativ Izolat Impulsiv
Sagetator, Douazeci si patru noiembrie - Ziua societatii ostile

Persoanele nascute pe 24 noiembrie sunt persoane extrem de energice in societate. Ele simt o mare
nevoie de a le fi apreciate eforturile. Acest lucru nu inseamna ca nu petrec destul de mult timp singure. Ei
nu vor pregeta sa demonstreze cat de speciali le sunt lor prietenii si cunostintele. Intr-adevar, nativii zilei
de 24 noiembrie pot fi considerati prieteni loiali, dar si dusmani foarte aprigi.

Natura extrem de ostila a celor nascuti in aceasta zi poate duce la dispute si scandaluri, dar in acelasi timp
le poate stimula dorinta de succes. Nativii zilei de 24 noiembrie nu sunt persoane care evita problemele.
Desi sunt foarte capabili sa ii impace pe ceilalti cand este cazul, ei prefera sa infrunte pe fata adevarul in
anumite situatii. De obicei, dragostea lor pentru discutii reprezinta de fapt o manifestare importanta a
filozofiei lor in privinta societatii. Rareori ei vor fi fericiti daca nu sunt angajati in dezbateri aprinse pe o
tema extem de provocatoare.

Adesea, datorita conceptiei psihologice personale, nativii zilei de 24 noiembrie au o presimtire inca de la
o varsta mai frageda. Ei considera ca sunt plamaditi dintr-un alt aluat decat toti ceilalti. Poate sa nu fie
intotdeauna un sentiment prea placut pentru ei, deoarece ei doresc sa fie acceptati de ceilalti si sa faca
parte din grupuri sociale. Intr-adevar, incercarea lor de a se simti normali poate deveni una din prioritatile
lor vitale, iar aceasta dorinta de a se integra ii face mult mai vulnerabili la influentele negative.

Indiferent cat de mult doreste un nativ al zilei de 24 noiembrie sa duca o viata lipsita de griji, el va fi
ingrijorat datorita provocarilor interne sau externe. Acest lucru incurajeaza adesea dorinta de a se distra.
Pe de alta parte, ei au tendinta de a cauta refugiu prin izolare sau posibil printr-un fel de oscilare intre
aceste doua madalitati de evadare. La un nivel mult mai profund, totusi, succesul relatiilor lor sociale este
cel care le da incredere nativilor zilei de 24 noiembrie si le confera senzatia ca valoreaza ceva si apartin
unui grup. Astfel, ei se conving ca nu sunt chiar atat de diferiti de toti ceilalti.

Nativii zilei de 24 noiembrie sunt persoane active si amuzante – saritoare, perspicace si in general
pozitive cand sunt implicate in viata din jurul lor. Destul de frecvent, nativii zilei de 24 noiembrie se vor
inconjura de o armata (sau cel putin de trupe temeinice) de prieteni care ii protejeaza si ii apreciaza. Ei
vor organiza evenimente sociale, incepand cu cinele amicale si pana la petrecerile inflacarate. Sa manace
si sa bea cu prietenii este una din cele mai mari bucurii ale celor nascuti astazi.

Persoanele nascute pe 24 noiembrie care ajung sa se accepte asa cum sunt in realitate (si actioneaza in
spiritul eliberarii din aceasta nevoie de conflict) isi pot construi o viata productiva si stabila. In plus, ei pot
considera ca diferentele dintre ei insisi si ceilalti sunt punctele forte ce ii ajuta sa se incadreze intr-un rol
unic, foarte important pentru cariera lor

SFATURI: Incearca sa-ti echilibrezi viata. Fii mult mai responsabil fata de tine insuti si da-ti seama ce
este cel mai bine pentru tine. Nu fugi de probleme. Daca nu te consideri un om obisnuit, accepta si
bucura-te de acest lucru.

PUNCTE FORTE:
Loial
Spiritual
Implicat
PUNCTE SLABE: Evazionist Izolat Certaret
Sagetator, Douazeci si cinci noiembrie - Ziua efortului sustinut
Persoanele nascute pe data de 25 noiembrie stiu cum sa-si pastreze energiile pentru actiuni de lunga
durata. Totusi, prin acest lucru nu sugeram ca ei asteapata ca lucrurile sa se intample de la sine – ei le vor
provoca! Dinamici si productivi, ei au si o latura mai retinuta a personalitatii lor care le confera
demnitate. Indiferent cat de energici ar fi in preocuparile de zi cu zi, in relatiile cu ceilalti ei vor
demonstra ca sunt persoane sensibile, ponderate si chiar tacute. Nu exista nimic haotic in energia
abundenta pe care acestia o afiseaza. Desi sunt persoane dinamice, vor manifesta acest lucru uniform si
neprecipitat.

Nativii zilei de 25 noiembrie prefera adesea atat sa lucreze, cat si sa fie singuri. Astfel, o tema
incontestabila a vietii lor este atasarea (de obicei prin nastere, casatorie, sau succesiune) de o alta
individualitate puternica. Pentru un timp, nativul zilei de 25 noiembrie poate sta in umbra acestei
individualitati, dar mai devreme sau mai tarziu va izbucni pentru a actiona in felul lui propriu. Relatia lor
poate continua pentru multa vreme in armonie, intr-o maniera amiabila, dar adesea se poate termina prin
deces, divort sau printr-o revolta a nativului zilei de 25 noiembrie. Acest lucru se intampla deseori din
dorinta de a-si exprima puterea propriului drept si din dorinta de a fi recunoscut in mod individual si
distinct. O astfel de situatie adesea este pusa in practica datorita viselor si fanteziilor nativului zilei de 25
noiembrie din perioada de tinerete, ce implica admiratia pentru una sau mai mule figuri romantice.

Nu este deloc surprinzator faptul ca nativii zilei de 25 noiembrie admira extrem de mult individualitatile
capabile si talentate. Realizarea este un lucru de pret pentru cei nascuti astazi. Ei pot realiza mari succese
in domeniul lor de activitate. In cazul in care vor esua sa faca acest lucru, ei vor suferi caderi nervoase si
depresii profunde. Un alt pericol este acela ca ei lucreaza atat de asiduu si atat de eficient pentru a deveni
indispensabili pentru cei care se bazeaza pe ei. Astfel, ei vor reusi destul de greu sa progreseze, sa fie mai
flexibili in stilul de viata sau chiar sa se retraga. De obicei, exista una sau mai multe activitati preferate pe
care le pot desfasura acasa si care vor lua locul activitatii profesionale obisnuite, mai ales cand inainteaza
in varsta. Adesea, cei nascuti in acesta zi vor dori sa se retraga intr-o viata de meditatie si studiu spiritual.

Cel mai adesea, in cariera lor, cei nascuti astazi pun pret inainte de toate pe excelenta, in al doilea rand pe
putere si in ultimul rand pe bani. Astfel, ei sunt destul de darnici si nu vor ezita sa imparta din averea lor
(desiguri in termenii lor proprii). Intr-adevar, nativii zilei de 25 noiembrie, de obicei lasa o mostenire
destul de buna, fie ca este vorba de o familie bine crescuta, avere sau proprietati, sau contributia lor la arta
sau stiinta.

Simt extrem al moralitatii este dezvoltat la persoanele nascute pe 25 noiembrie. Uneori, datorita ideilor
lor codificate in ceea ce priveste ce este bun si rau, cei nascuti in aceasta zi trebuie sa evite sa impuna
celorlalti sistemul lor de valori. Ei trebuie sa fie atenti sa nu devina exagerat de rigizi sau autoritari. Toate
tipurile de asteptari pot crea dificultati nativilor zilei de 25 noiembrie. Asadar, este in interesul lor pe
termen lung sa reziste tentatiei de a formula pareri dure si pripite in ceea ce ii priveste pe oameni si
circumstantele care ii blocheaza pe toti cei implicati in relatii si posturi stabile.

SFATURI: Fereste-te sa fii prea critic si sa ii condamni pe ceilalti. Incearca sa devii independent. Evita
legaturile dureroase si fanteziile. Renunta la vicii si fii mult mai comunicativ.
PUNCTE FORTE: Constant Temeinic Realizat
PUNCTE SLABE: Moralist Rigid Autoritar
Sagetator, Douazeci si sase noiembrie - Ziua manierelor distinse

Persoanele nascute pe 26 noiembrie demonstreaza ca au maniere neobisnuit de distinse atunci cand


intreprind ceva. Neincadrandu-se intr-un model standard, cei nascuti astazi se deosebesc de semenii lor.
Ideile lor tind spre latura filosofica si expanisva, insa ei manifesta si un pragmatism destul de pronuntat,
fiind persoane cu picioarele pe pamant. Extrem de concentrati sa realizeze si sa izbandeasca in viata,
nativii zilei de 26 noiembrie isi considera creativa propria munca. De asemenea, dezvoltarea personala
este mult mai importanta decat toate onorurile si recompensele pe care lumea le are de oferit. Anumiti
nativi ai acestei zile ajung sa vada viata in sine ca pe o sarcina creativa si sa pretuiasca experientele
zilnice. In acelasi timp, mintile lor aspira la cele mai romantice si mai extravagante idei.

Deoarece este imposibil ca nativii zilei de 26 noiembrie sa renunte la latura practica sau la latura
imaginara a personalitatii lor, ei trebuie sa incerce o sinteza a celor doua laturi. Aceasta contradictie
aparenta poate consuma o mare parte a energiei lor pentru multi ani. Daca nu vor gasi o modalitate de a le
impaca pe amandoua, ei nu vor reusi sa realizeze nimic din ceea ce sunt capabili sa realizeze in mod
normal. De obicei, cheia acestei sinteze este experienta de viata, dar pana ce nu se realizeaza aceasta
sinteza in vietile celor nascuti astazi, ei vor oscila cand intr-o parte, cand in alta. Astfel, in loc sa abordeze
sarcini de baza, logice si pragmatice, ei vor opta pentru cele extravagante. Succesul lor poate fi realizat
intr-o anumita masura in oricare dintre laturile spectrului. Insa, ei vor avea un sentiment de nemultumire
deoarece o parte din potentialul lor este risipit.

Pentru nativii zilei de 26 noiembrie, relatiile cu persoanele iubite pot fi problematice, in primul rand
datorita individualismului lor si dragostei de libertate. Acestea vor surclasa adesea dorinta lor de a avea
un partener permanent. Multi dintre cei nascuti pe 26 noiembrie sunt alternativ, cand entuziasti si calmi,
cand incapabili si chiar lipsiti de dorinta de a se implica intr-o relatie de durata. De obicei, ei pretuiesc
prietenii, dar sunt capabili si de mari intimitati cu acestia. In cele din urma, totusi, ei insisi sunt cei care
vor respinge in relatiile pe care le au, uneori in virtutea unui anumit tip de “premonitie” mentala. Ei au o
presimtire ca vor fi respinsi si actioneaza in mod impulsiv. Astfel, ei pot fi periculosi pentru cei cu care
sunt implicati.

Nativii zilei de 26 noiembrie pot fi reticenti in ceea ce priveste casatoria sau asumarea responsabilitatilor
fata de copii. Cei care aleg sa ramana celibatari pot fi nefericiti din cand in cand datorita faptului ca isi
petrec viata singuri. Insa, ei considera ca este mai bine decat sa se implice intr-o relatie permanenta si
neschimbatoare. Acestui tip de nativi ai zilei de 26 noiembrie le place sa isi afiseze ostentativ
individualitatea. Ei considera ca este dificil atunci cand moravurile sociale devin prea asupritoare. In
acelasi timp, fie ca sunt implicati din punct de vedere emotional sau nu, majoritatea nativilor zilei de 26
noiembrie se descurca bine in societate atunci cand isi dau seamna ce vor cu adevarat si integreaza
elementele disparate ale personalitatilor lor.

SFATURI: Fa un efort sa te intelegi cu ceilalti. Poti fii mult mai normal decat crezi. Asculta-ti inima. Nu
te teme sa iti oferi dragostea.

PUNCTE FORTE:
Interesant
Spirit liber
Unic

PUNCTE SLABE: Tulburat Nehotarat Inconsecvent


Sagetator, Douazeci si sapte noiembrie - Ziua amuzamentului incitant
Nativii zilei de 27 noiembrie fie genereaza situatii incitante, fie sunt atrasi de acestea, fie ambele. Ei
sunt foarte rapizi si poseda o calitate incitanta care pare sa le caracterizeze actiunile. Cei nascuti astazi pot
fi extrem de impulsivi si rareori se vor opri sa se intrebe daca se indreapta pe drumul cel bun. Adesea,
intuitiile lor sunt corecte, dar pot gresi la fel de bine in acest sens.

Persoanele nascute pe 27 noiembrie adesea le dau celorlalti impresia ca sunt tipul de persoane nervoase.
Atat din interior, cat si din exterior ei par sa fie intr-o continua miscare. Sunt capabili sa isi exercite
imensa energie pentru a termina in conformitate cu termenul limita pe care il au. Astfel, ei reprezinta
membri de baza ai unei echipe. De asemenea, ei stiu dinainte de ce au nevoie colegii lor, atat din punct de
vedere tehnic, cat si emotional. Din acest motiv, ei vor deveni sefi excelenti. Fiind tipul de persoane
lipsite de autoritate, ei nu tind sa se revolte impotriva restrictiilor care le sunt impuse. Asfel, ei se vor
simti destul de incomod in postura de a-i disciplina pe ceilalti. Libertatea absoluta de actiune este cerinta
lor de baza si doar cei care inteleg acest lucru vor fi capabili sa traiasca in armonie cu acestia.

Frustrarea este evidenta in orice nativ al zilei de 27 noiembrie care este prizonier al unui stil de viata
inflexibil sau care este legat de un partener rigid din punct de vedere moral. O asemenea frustrare poate
izbucni pe neasteptate datorita nerabdarii si temperamentului nativilor. Mania este adesea o problema
serioasa pentru cei nascuti astazi, fie ca este exprimata in mod deschis sau este bine pastrata in ei insisi. In
cazul din urma, asemenea emotii se pot transforma foarte usor in depresii sau in sentimente de
autocompatimire.

Persoanele mai evoluate nascute pe 27 noiembrie sunt organizate stratospheric, iar cele mai putin evoluate
sunt organizate catastrofic. De obicei, totusi, cei nacuti in aceasta zi nu oscileaza. Ei considera ca tot ce
este bun sau rau nu dureaza la nesfarsit. Totusi, este dificil pentru nativii zilei de 27 noiembrie sa persiste
intr-o situatie care se prevede clar ca nu va dura. Din fericire, ei par sa traiasca din plin momentul.

Nativii zilei de 27 noiembrie se pot descurca surprinzator de bine in situatiile de familie deoarece iubesc
copii, animalele si doresc sa isi faca caminele comfortabile si sigure. Sunt cei mai fericiti cand au si
stabilitate si libertatea de a hoinari, o combinatie care nu este atat de usor de obtinut, din nefericire.
Datorita atitudinii lor lipsite de autoritate, ei se pot simti mult mai comfortabil daca isi vor trata copii ca
pe niste prieteni sau frati. Acest lucru poate cauza probleme reale copiilor care simt nevoia de a avea un
tata sau o mama puternica. Va trebui sa caute acest lucru in alta parte.

Violenta este tema ce figureaza in mod constant in vietile multor persoane nascute pe 27 noiembrie.
Nativii fie ca sunt predispusi la violenta, fie atrag in mod inexplicabil violenta din mediul inconjurator. Sa
invete sa isi echilibreze energiile, sa faca fata supararilor si iesirilor necontrolate si sa calmeze apele
tulburi reprezinta provocari sprirituale majore pentru ei. De obicei, evolutia lor personala va creste direct
proportional cu capacitatea lor de a intelege si de a-si canaliza aceste energii.

SFATURI: Controleaza uraganul din interiorul tau si ghideaza-ti puterile in directii constructive.
Incearca sa te intelegi mai bine. Nu te teme sa ceri iertare sau ajutor celorlalti.
PUNCTE FORTE:
Rapid
Intuitiv
Impulsiv
PUNCTE SLABE: Pripit Revoltat Frustrat
Sagetator, Douazeci si opt noiembrie - Ziua lupului singuratic
Individualitatile extrem de intense nascute pe data de 28 noiembrie trebuie sa isi urmeze propriul curs.
Paradoxuri in viata, cei nascuti astazi sunt individizi complecsi care nu inceteaza niciodata sa isi uimeasca
familia si prietenii cu unica lor combinatie de agresivitate si sensibilitate. Ideologia lor este extrem de
imporanta pentru ei, dar se poate schimba intr-o maniera tulburatoare, devenind un amestec de ironie si
seriozitate. De exemplu, poate fi dificil de stabilit daca un individ nascut pe 28 noiembrie este conservator
sau radical, liberal sau democrat, un sustinator al ordinii sociale sau un rebel anarhist. In final, asemenea
termeni nu ii caracterizeaza prea bine pe nativi. Ei trebuie sa fie intelesi in proprii lor termeni.

Desi nativii zilei de 28 noiembrie par tipi fizici, caracteristica lor de baza este cea mentala, chiar
intelectuala. Indiferent pe ce drum o apuca din punct de vedere profesional sau in viata, ei vor fi adesea
intalniti pledandu-si cauza, refuzand sa se supuna unor sisteme de credinte si dogme prestabilite. Sunt in
principal ganditori autodidacti si, pentru multi dintre ei, scoala este in cel mai bun caz un motiv de
plictiseala si in cel mai rau caz o inchisoare. Ei au o inclinatie puternica pentru puncte de vedere
contradictorii datorita adversitatii lor fata de declaratiile absolute si fata de toate tipurile de generalizari.

Nativilor zilei de 28 noiembrie le plac intepaturile comice. Ei vor folosi satira si ironia ca pe niste arme
puternice impotriva adversarilor lor si, de asemenea, ca mijloace de a clarifica si de a-si materializa
propriile lor puncte de vedere. Cel mai adesea, totusi, ei vor demonstra o seriozitate extrema. Din punct
de vedere emotional, nativii zilei de 28 noiembrie sunt de obicei prinsi in propria lor furtuna. Legaturile
romantice pot aparea destul de frecvent, dar cei nascuti in aceasta zi au mari probleme cu mentinerea
stabilitatii in acest domeniu. Pe de alta parte, prieteniile lor sunt de obicei foarte solide si extrem de
importante. Cei care sunt implicati in relatii cu ei nu vor uita niciodata aceasta experienta. Ei isi vor urma
propriul drum si vor face asa cum considera ei de cuviinta. De exemplu, ei se pot numara printre cei mai
generosi indivizi, iar in alte situatii cei mai egoisti. Adesea, bunatatea si natura lor sunt mult mai usor de
inteles pentru animale si copiii mici, la un nivel pur intuitiv, decat de mintile critice, analitice si mature.
Dragostea pentru natura si pentru lumea animala este de fapt sacra pentru ei, fiind in mod constant
propriul refugiu din experientele umane, adesea dezamagitoare si nesigure.

Este posibil ca cea mai mare problema a persoanelor nascute pe 28 noiembrie sa fie intelegerea lor insisi.
Ei sunt capabili sa isi intareasca personalitatile dificile si complexe. De obicei, sentimentele lor
precipitante sunt cele care ii fac pe acestia sa se vada intr-o lumina mult mai obiectiva. Multi dintre cei
nascuti astazi isi folosesc munca ca pe o evadare din ceea ce inseamna implicare de sine excesiva. In ceea
ce priveste cele patru facultati majore ale perceptiei - intelectul, sentimentul, intuitia, senzatia – un efort
titanic trebuie sa fie depus de catre nativii zilei de 28 noiembrie pentru a le echilbra. Doar astfel pot
progresa in dezvoltarea lor personala si pot ajunge sa se inteleaga cu cei care ii inconjoara.

SFATURI: Gaseste o rezolvare pentru energiile tale fizice. Incearca sa te intelegi pe tine insuti mai bine.
Aplica aceleasi standarde pentru propriile tale idei asa cum faci si cu cele ale celorlalti. Intareste-ti viata
in primul rand facandu-ti o ordine interioara riguroasa.

PUNCTE FORTE:
Profund
Natural
Sensibil din punct de vedere emotional

PUNCTE SLABE: Contradictoriu Confuz Dogmatic


Sagetator, Douazeci si noua noiembrie - Ziua instigatotului

Cei nascuti pe 29 noiembrie au un talent de a-i provoca pe ceilalti – uneori sa gandeasca, alteori spre
conflict. Le place sa atate lumea si, de obicei, doar prezenta lor duce la anumite schimbari. Desi uneori
sunt categorisiti drept scandalagii, ei nu sunt prea preocupati de ceea ce gandesc ceilalti.

Nativii zilei de 29 noiembrie stiu cum sa apese pe butoanele sentimentale. Ei se pot distanta de un
moment dificil doar prin ridicarea unei sprancene sau prin pastrarea unei linisti desavarsite. Ei se pot
privei pe ei insisi ca pe niste caini de paza in slujba adevarului si vor ataca pe orcine incearca sa ii
indeparteze de acest adevar. Capacitatea lor de a pedepsi asemenea infractori poate fi inspaimantatoare
deoarece stiu exact cand si unde sa loveasca. Ei trebuie sa se fereasca, totusi, de pedepsele prea aspre si sa
isi piarda integritatea.

Chiar daca nativii zilei de 29 noiembrie nu contribuie atat de mult la stabilitatea institutiilor sociale si
politice, cu siguranta ei raman onesti si foarte discreti. In viata lor personala, cei nascuti astazi tind sa se
mentina pe pozitii si pot asigura securitatea familiei si prietenilor pe termen lung. Ei se manifesta ca un
uragan – involburand totul in jurul lor si neavand nici o intentie de a parasi respectiva zona prea curand.
Cei care indraznesc sa intre in mijlocul uraganului pot fi siguri ca vor fi protejati de influentele din
exterior.

Persoana care sufera cel mai mult, in mod normal, datorita emotiilor labile si sentimentelor instabile ale
nativilor zilei de 29 noiembrie sunt chiar ei insisi. Ei pot cauza probleme celorlalti, dar este dificil de
imaginat cum este sa fii in pielea lor. Acest sentiment de a fi incomozi cu ei insisi si de autocompatimire
este unul pe care persoanele mai perspicace il pot detecta la nativi.

In ceea ce priveste ambitia si chemarea lor, nativii zilei de 29 noiembrie sunt de obicei mult prea ocupati
cu problemele zilnice si problemele personale pentru a se gandi sa cucereasca lumea. Din punct de vedere
social si al carierei, ei ajung adesea la un anumit nivel si prefera sa ramana acolo. Totusi, prin intermediul
talentului lor de a ataca pentru a supravietui, ei pot fi capabili sa apeleze la influente provocatoare
manipulatoare pentru perioade de timp destul de lungi. Daca exista pericolul de a fi destituiti, va fi vorba
de interventia colegilor care s-au saturat sa se tot lupte cu acestia pentru chestiuni polemice. Acelasi lucru
poate fi valabil si in cazul partenerilor si prietenilor rabdatori, care eventual isi dau seama ca viata ar fi cu
mult mai simpla (desi mult mai plictisitoare) fara polemica lor. Daca nativii zilei de 29 noiembrie doresc
sa aiba o viata mai fericita, ei trebuie sa invete sa fie mai putin provocatori si uneori sa lase lucrurile sa isi
urmeze propriul curs.

SFATURI: Uneori, ar putea fi o idee buna sa fii mai rezervat in judecatile tale si evaluarile morale.
Calmeaza-te. Invata sa stai tacut de-o parte, fara sa iti exprimi parerea. Foloseste-ti capacitatea de a
schimba mediul inconjurator intr-un mod pozitiv.

PUNCTE FORTE:
Provocator
Dinamic
Influent
PUNCTE SLABE:
Tulburat
Agasant
Stresat
Sagaetator, Treizeci noiembrie - Ziua atacului temperat
Persoanele nascute pe 30 noiembrie poseda un instinct pentru cunoasterea momentului in care este bine
sa atace orice provocare pe care doresc sa o depaseasca. Fara sa se grabeasca, abordarea lor este de obicei
calculata, atenta si efectiva. Cei nascuti astazi sunt extrem de intuitivi si capabili sa faca surprize celor
care le stau in cale sau ii obstructioneaza. Rivalii, adversarii si concurentii pot ajunge sa realizeze cate
pregatiri au de facut pentru a se putea apara cand sunt in mainile unui nativ al zilei de 30 noiembrie.

Cineva poate invata foarte mult despre cei nascuti astazi doar privindu-i cum lucreaza. Imbrobodind un
client, pregatind un concept sau facand o fixatie pentru afectiunea cuiva, ei exerseaza multe scenarii de
foarte multe ori in mintea lor astfel incat pot fi pregatiti pentru aproape orice eventualitate. Dupa aceasta
faza de pregatire initiala, ei vor stabili data si locul intalnirii, ambele alese cu o mare grija si de obicei cu
consimtamantul deplin al « victimei ». In final, ei trec la atac. Ceea ce poarta, ceea ce spun, momentul –
toate sunt foarte atent studiate. In mod normal, rezultatul va fi ca sunt foarte dificil de refuzat. Totusi, ei
trebuie sa invete de asemenea sa recunoasca, sa faca fata si sa accepte infrangerea. Nu toata lumea este
sub stapanirea lor, indiferent cat de convingatori ar fi acestia.

Nativii zilei de 30 noiembrie au un mod caracterstic de a conferi importanta oricarui lucru. Orice talente
poseda acestia sunt impinse pana la gradul n, cu un consum minim de energie. Majoritatea persoanelor
nascute pe 30 noiembrie au un fin simt al umorului si un talent pentru prezentarea chestiunilor serioase
intr-o maniera cu mult bun gust (intotdeauna afisand un zambet). Umorul lor este subtil, dar poate
denatura in batjocora cat si in hohote de ras. Excelenti din punct de vedere al mimicii, cei nascuti in
acesta zi fac uz de satira intr-un mod atat de subtil, incat ceilalti nu reusesc sa le inteleaga de cele mai
multe ori intentia. Umorul este intr-adevar o modalitate de a provoca.

In ciuda manierelor politicoase, nativii zilei de 30 noiembrie devin foarte defensivi cand sunt atacati. Ei
trebuie sa invete sa nu exagereze cu reactiile lor atunci cand vine vorba de ce spun oamenii, sau sa isi
dezvaluie nesigurantele ascunse atat de repede. Cu un bun simt dus pana la extreme, ei nu accepta prea
usor sa fie luati in deradere. Atacurile directe sunt de cele mai multe ori intampinate cu un zid defensiv-
mai tarziu cu o razbunare pe masura, ce va provoca intr-adevar suferinta. Datorita tendintei lor de a
astepta, cei nascuti in acesta zi trebuie sa se feresca de a fi revendicativi, sa isi suprime sentimentele si in
general sa isi tina frustrarile in ei insisi. Este o marca a indivizilor mult mai evoluati nascuti astazi sa faca
fata negativitatii directionate inpre ei cu gratie, stapanire de sine si lipsa de ranchiuna.

Nativii zilei de 30 noiembrie adesea afiseaza o natura copilareasca, si astfel sugestiile nepretentioase si
ofertele simple sunt cele ce mult mai probabil ii impresioneaza. De fapt, cei nascuti astazi rezista cu
incapatanare la toate amenintarile sau disputele logice ale lumii. Insa, ei considera ca este greu sa refuze
onestitatea simpla si franchetea.

SFATURI: Permite-ti sa improvizezi. Mai calmeaza-te un pic. Controlul tau este admirabil, dar la fel este
si spontaneitatea. Razi de fobiile si greselile tale. Ramai copilaros.
PUNCTE FORTE:
Temeinic
Amuzant
Dinamic
PUNCTE SLABE:
Cu bun simt
Revoltat
Sagetator, Intai decembrie - Ziua veseliei deliberate
Nativii zilei de 1 decembrie sunt persoane extrem de sincere. In plus, ei nu se tem sa transpuna ceea ce
spun in fapte. In ciuda comportamentului lipsit de modestie, nativii ii vor castiga de partea lor pe cei din
jur datorita aparentei inocente. Lipsiti de rusine, ei neaga in mod flagrant toate regulile de eticheta si
comportamentul la comanda, mai ales cand sunt la mijloc probleme importante.

Nativii ii pot uimi pe ceilalti cu superficialitatea lor. Personalitatile lor pot fi totusi profunde si complexe
– numai ca modul lor de exprimare reprezinta felul direct in care isi exterioreaza sentimentele. Nu
intotdeauna sunt pe deplin constienti de ei insisi si de ceea ce fac. Ei par uneori atrasi de forte pe care nu
le pot controla. Chair daca ei insisi vor avea anumite indoieli in ceea ce priveste stabilitatea lor, starea lor
mentala neobisnuita pare sa ii ajute in acest sens.

Persoane darnice, generoase, cei nascuti in aceasta zi doresc sa imparta ceea ce au cu cei apropiati si dragi
lor, nu numai din punct de vedere financiar. Problema ce intervine in acest caz este ca nativii zilei de 1
decembrie sunt adesea destul de ocupati si au putin timp liber la dispozitie pentru a face acest lucru.
Astfel, frustrarile pot creste, nu numai in ei insisi, dar si in ceea ce ii priveste pe copiii lor sau pe alti
membri ai familiei. Deoarece debordeaza de energie, ei se vor stradui sa faca tot posibilul, totusi. Vor
incerca sa ofere cat de mult pot in orice domeniu.

Persoanele nascute pe 1 decembrie sunt adepte ale flirturilor cu persoanele de sex opus. Nu toate acestea
sunt luate in mod serios, totusi, deoarece le place sa isi exercite farmecul asupra unei persoane sau chiar a
tuturor. Insa, ei isi rezerva sentimentele profunde de dragoste pentru o persoana foarte speciala. Este
adevarat, totusi, ca de cele mai multe ori trec printr-o copilarie agitata, o adolescenta furtunoasa si o
maturitate timpurie instabila. Privarea de anumite experiente sau pedepsele severe pentru comportamentul
lor efervescent, aplicate in copilarie vor duce la frustrari ulterioare. Atitudinile lor obsedante referitoare la
sex sunt de obicei indicatorii nesigurantei lor interioare.

Nativii zilei de 1 decembrie sunt spirite libere. Desi sunt capabili sa lucreze pentru o companie sau alte
organizatii, ei vor face tot ce le sta in putinta pentru a-si exercita forta deplina a personalitatii lor in luarea
deciziilor si abordarea problemelor cand considera ca a venit momentul prielnic sa treaca la actiune. Sa
lucreze prea mult timp in acelasi loc poate sa le mai taie din elan si spiritul lor viu sa aiba serios de
suferit. Se vor afla in situatia animalelor inchise intr-o cusca pentru prea mult timp. Ei pot pierde legatura
cu instinctele lor naturale.

Astfel, este extrem de important ca nativii zilei de 1 decembrie sa ramana destul de liberi pentru a putea
exprima pe deplin ceea ce simt. Pe de alta parte, ei trebuie sa invete ca societatea nu va tolera intotdeauna
comportamentul lor, cel mai frecvent extravagant. Poate ca ar fi mai bine sa devina putin mai secretosi,
mai diplomati si sa nu isi mai afiseze toate intimitatile in vazul tuturor. In plus, daca doresc sa fie luati in
serios, ei trebuie sa fie mult mai precauti cu rata lor de credibilitate.

SFATURI: Incearca sa ai control asupra energiilor tale. Poti fi liber doar daca te intelegi pe tine insuti.
Fereste-te sa rupi legatura cu ceilalti datorita abordarii tale exagerat de directe. Invata sa fii diplomat si un
pic mai precaut. Nu renunta la tot.
PUNCTE FORTE:
Activ
Extrovertit
Energic
PUNCTE SLABE: Ponosit Indirect Inconstient
Sagetator, Doi decembrie - Ziua marimii naturale
Cei nascuti astazi sunt posedati de un spirit imens. Indiferent cat de mici sunt din punct de vedere fizic,
ei isi vor exercita influenta asupra mediului inconjurator cu mult mai mult decat s-ar astepta cineva dupa
o prima intalnire. Doar atunci cand sunt vazuti in actiune, ei se remarca cu adevarat. Atat de magic este
efectul lor incat cei implicati in relatii cu acestia se pot simti uneori ca loviti de traznet.

Aspectul judecatii este foarte expansiv la nativii zilei de 2 decembrie, la bine si la rau. Pe de alta parte, cei
nascuti in acesta zi sunt evaluatori indemanatici, adevarati judecatori ai onestitatii si integritatii, dar pe de
alta parte, ei sunt capabili sa aiba resentimente si sa scoata la iveala si sa-si reverse furia asupra celor care
au incalcat legea. Indivizii mai putin evoluati nascuti in acesta zi pot face destul de mult rau celorlalti si
lor insisi prin manipularea emotiilor sau cererea aprobarii sau loialitatii din partea celor apropiati lor. In
general, totusi, persoanele nascute pe 2 decembrie raman convinse de propria lor dreptate si doar mai
tarziu vor fi capabili sa admita ca s-au inselat.

Nativii zilei de 2 decembrie nu numai ca afiseaza un caracter puternic, ei practic venereaza acest caracter
cand il intalnesc la cei pe care ii respecta. Persoanele nascute pe 2 decembrie nu sunt genul care sa
urmeze pe cineva ca o oaie in turma, dar fara doar si poate pot fi ademeniti de o personalitate puternica
sau de o cauza care se refera la idealurile lor. O credinta de baza in omenire este caracteristica celor
nascuti astazi. Ei sunt fascinati de intregul caleidoscop al emotiilor umane, actiunilor, gandurilor si
sentimentelor – incepand cu cele mai importante si cele mai lipsite de credibilitate pana la cele mai pure si
idealizate. Viata este Dumnezeul lor, insa viata incarcata de credinta si de realizari indraznete. In general,
cei nascuti astazi sunt niste luptatori atunci cand ii provoaca cineva, dar nu sunt exagerat de agresivi.
Rareori dau inapoi, refuzul de a renunta devenind o adevarata manie pentru ei.

Destul de des, nativii zilei de 2 decembrie vad viata ca pe o lupta in care ei trebuie sa obtina victoria.
Totusi, ei lupta nu neaparat pentru bunastarea lor personala, ci pentru supravietuirea anumitor valori
umane de baza. Alaturi de credinta si caracter, ii mai caraterizeaza si integritatea. Astfel, ei considera ca
au actionat in pripa, sau intr-o maniera nepotrivita si se pot cai amarnic. Vinovatia figureaza adesea ca o
tema majora in vietile lor.

Dezvoltarea individualismului, gasirea si urmarirea caii lor spirituale sunt cele mai mari provocari pentru
nativii zilei de 2 decembrie. Adesea ei se pot abate de la aceasta cale. Totusi, spiritul lor ce nu poate fi
dominat niciodata nu pare sa ii abandoneze nici macar in momentele de grea incercare. Sa invete sa
distinga intre fals si real, intre iluzie si important este o preocupare constanta a vietilor lor, adesea dificile
si complexe.

SFATURI: Fii atent la temperamentul tau. Indiferent ce spun ceilalti, sa castigi nu este intotdeauna atat
de important. Adevarata stapanire de sine va minimaliza nevoia ta de a fi apreciat. Incearca sa ii judeci si
sa ii condamni mai putin pe ceilalti. Pentru a progresa, trebuie in primul rand sa-ti recunosti punctele
slabe si greselile.
PUNCTE FORTE:
Dinamic
Lucid
Uman
PUNCTE SLABE:
Temperamental
Moralist
Manipulativ
Capricorn, Douazeci si trei decembrie - Ziua razbaterii
Nativii zilei de 23 decembrie sunt cei mai fericiti cand razbesc, forand pana la mari adancimi
in efortul lor sustinut de a-si promova si implementa ideile si visele. Acest lucru nu trebuie sa
creeze impresia ca ei sunt in mod special radicali sau revolutionari, deoarece in realitate sunt
retinuti si precauti. Intr-adevar, cei nascuti astazi, imbratiseaza in general cu fermitate valorile
stabilite, isi cantaresc planurile cu grija inainte de a actiona si pastreaza o legatura stransa cu
familia si cu grupul social de care apartin. Ei pot adesea sa isi imbunatateasca cu mult grupul
social si, deoarece sunt ageri la minte, gasesc instinctiv cea mai buna cale de urmat. In acest
sens, sunt profetici, capabili sa prevada viitorul nu numai referitor la ce trebuie sa faca mai tarziu
ci chiar cum sa se pregateasca pentru acest lucru.

Nativii zilei de 23 decembrie refuza sa fie ignorati. Ei considera respingerea ca pe o provocare


careia sunt pe deplin pregatiti sa-i faca fata. Deoarece lupta este ceva firesc in cazul celor nascuti
astazi, ei vor refuza sa se complaca in situatii tensionate. Acest lucru ar trebui sa nu implice
faptul ca sunt invulnerabili la sentimentele de indoiala, dar asemenea nesigurante de obicei doar
ii determina sa se redreseze si sa se stabileasca la un nivel mai inalt. De fapt, cei nascuti in
aceasta zi se simt adesea necomfortabil cu ei insisi si cu pozitia lor in viata. Un discomfort
esential in ceea ce priveste statutul lor ii poate incita sa isi urmeze in mod constant visele. Ei nu
vor prefera sa stea linistiti si nu se vor multumi doar sa doreasca acest lucru.

Nativii zilei de 23 decembrie au o stabilitate caracteristica, combinata cu o incapatanare acuta


care face ca orice relatie cu ei sa fie extrem de dificila. Ei nu apreciaza autoritatea care ii
provoaca si nici nu sunt adepti ai ideilor radicale si ciudate (altele decat ale lor, desigur). Este
important ca nativii care ajung pe pozitii de raspundere si influente sa ramana deschisi criticilor
sanatoase si sugestiilor pozitive.

Intelegerea ocupa rareori cea mai inalta pozitie pe lista abilitatilor si valorilor nativilor zilei de 23
decembrie. Desi adesea au o atitudine pretentioasa si capricioasa, ei pot fi extrem de draguti. Cei
nascuti astazi pot parea reci si distanti. Barbatii nascuti pe 23 decembrie trebuie sa fie atenti sa
nu isi manifeste atitudinile de macho si femeile sa nu fie extrem de agresive sau dominante. Pe
masura ce inainteaza in varsta, nativii de amebele sexe trebuie sa invete sa se mai abata de la
drumul lor si sa permita generatiei tinere sa se remarce. Pensionarea nu este compatibila cu
majoritatea nativilor zilei de 23 decembrie. Ei vor prefera intotdeauna sa aiba un rol cat mai
activ.

SFATURI: Nu iti conduce viata la un nivel inferior. Fereste-te sa iti faci socotelile cu
maruntisuri si sa pierzi din vedere sumele mai mari. Planificarea exagerata a viitorului poate
inhiba cursul natural al evenimentelor. Invata sa accepti si punctele de vedere ale celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Activ
Responsabil
Prietenos

PUNCTE SLABE:
Autoritar
Incapatanat
Sagetator, Patru decembrie - Ziua fortei morale

Cei nascuti pe 4 decembrie sunt indivizi bravi, agresivi, care au curajul de a actiona cu trup si suflet.
Durerea, conflictul si lupta nu le sunt straine si pot in mod repetat sa fie pusi fata in fata cu provocarile si
situatii coplesitoare. Fara doar si poate, ei au o sansa destul de mare sa reuseasca in asemenea obiective de
anvergura printr-o combinatie neobisnuita de gratie si vitalitate, fiind foarte atenti sa nu provoace gelozia
celorlalti. Multi dintre cei nascuti astazi au talentul de a inspira teama sau cel putin un sentiment de
neliniste si ingrijorare celor mai aprigi adversari. Dusmanii nativilor zilei de 4 decembrie vor sesiza
probabil ca vor fi tratati cat mai nemilos de catre acestia.

Nativii zilei de 4 decembrie pot afisa anumite tendinte de egoism si sociopatie, insa, din fericire,
asemenea porniri ajung rareori sa le domine personalitatile. In mod normal, idealurile si credintele lor
raman necorupte si se pun pe ei insisi in serviciul unor cauze extrem de umane, politice sau artistice.
Binecuvantati cu un talent organizatoric, ei au capacitatea de a-si asculta colegii sau angajatii, dar nu
tolereaza nici un fel de amenintare serioasa la adresa autoritatii lor, care trebuie sa ramana neatinsa.
Tentatia de a securiza in mod absolut puterea in sfera lor este foarte importanta pentru ei. Este posibil ca
ei sa aiba nevoie sa fie verificati sau moderati, fapt ce este si in interesul lor. De asemenea, pericolul
exista prin faptul ca ei vor prelua mai multe responsabilitati decat pot face fata. Daca nativii zilei de 4
decembrie isi vor cunoaste limitele, ei vor fi scutiti de multe frustrari si actiuni lipsite de demnitate.

De obicei, capacitatile critice ale persoanelor nascute pe data de 4 decembrie sunt extrem de dezvoltate.
Ei au rara abilitate de a cantari o persoana sau o disputa rapid si foarte corect, fara sa se bazeze pe idei
preconcepute si prejudecati. Totusi, daca acestia sunt implicati emotional cu respectiva persoana,
obiectivitatea lor se va diminua. In consecinta, nativii zilei de 4 decembrie trebuie sa faca un efort sa nu
isi amestece viata privata cu cea publica. De exemplu, consecinte extrem de distructive pot rezulta din
favorizarea propriilor prieteni in chestiuni de afaceri.

Cu cat nativii zilei de 4 decembrie isi controleaza mai repede latura uneori rebela, adesea chiar teatrala a
naturii lor, cu atat este mai bine pentru ei. Sugeram astfel ca ei ar trebui sa-si suprime individualismul. De
asemenea, ei trebuie sa ajunga sa inteleaga mai bine impactul actiunilor lor asupra mediului inconjurator.
Nativii care devin mai intelepti odata cu varsta, vor invata sa isi folosesca energiile intr-o directie mult
mai constructiva si productiva, astfel contribuind substantial din punct de vedere social la tot ce ii
inconjoara.

SFATURI: Invata ca cea mai mare putere este puterea dragostei. Mentine-ti spiritul viu, dar controleaza-
l in permanenta. Preia mai mult responsabilitati interne, decat externe. Ai in vedere si bunastarea
celorlalti. Nu te mai teme atat ca iti pierzi autoritatea.

PUNCTE FORTE:
Energic
Brav
Agresiv

PUNCTE SLABE:
Rebel
Autoritar
Ii place sa controleze
Sagetator, Cinci decembrie - Ziua increderii
Cei nascuti pe 5 decembrie sunt extrem de increzatori in abilitatea lor de a finaliza ceea ce inceput.
Uneori aceasta incredere este justificata, dar alteori nu este. Nativii acestei zile sunt intr-adevar capabili
de mari lovituri, dar in acelasi timp sunt capabili sa se esueze. Esecul intervine in general datorita
conceptiei lor ireale, a faptului ca vor prefera sa vada totul in roz, decat sa faca eforturi sustinute pentru a
preveni eventualul esec. Astfel, ei trebuie sa recunoasca ca nu prin efortul unei singure persoane se ajunge
la finalizarea unui obiectiv, ci prin planificare si studiu temeinic al sanselor de reusita a respectivelor
eforturi.

Nativii zilei de 5 decembrie au tendinta de a fi activi si dinamici. Ei sunt adesea intens concentrati si
foarte atenti la ceea ce experimenteaza la un moment dat. In acelasi timp, ei vor fi dornici sa impartasesca
asemenea experiente cu ceilalti. Intr-adevar, ei pot fi surprinsi cand cei apropiati nu le impartasesc
parerile.. Desigur, in momentul in care nativii zilei de 5 decembrie se maturizeaza, ei devin mult mai
toleranti si mai respectuosi in ceea ce priveste intimitatea celorlalti. Insa, acest lucru trebuie sa fie
impartasit intens si de celelalte persoane.

Manifestand incredere, nativii zilei de 5 decembrie cu siguranta vor avea multe avantaje. Cei nascuti
astazi sunt relativ eliberati de multe griji si indoieli care ii preocupa pe ceilalti. Totusi, ei trebuie sa
contientizeze acele dificultati, daca ele exista intr-adevar. Acest lucru le este necesar deoarece destul de
des se vor asigura pe ei insisi ca totul merge bine chiar si atunci cand nu merge de fapt. Barometrul lor ar
trebui sa fie rezultatele si raspunsurile pe care le primesc de la prieteni, asociati, cunostinte si chiar rivali
sau concurenti. In principiu, ei trebuie sa invete ca ceea ce spun si ce gandesc ceilalti are importanta.

Deoarece nativii zilei de 5 decembrie sunt genul de persoane active, ei vor evita sa amane actiunea si vor
lasa lucrurile sa mearga pe fagasul lor. Desi o astfel de atitudine este in general pozitiva si le face viata
mai putin complicata, se pot implica si in lucruri care ar trebui lasate asa cum sunt. Astfel, pentru cei
nascuti astazi, judecata si constiinta de sine sunt cheia succesului. Este imperativ ca nativi zilei de 5
decembrie sa aiba o idee extrem de realista si ferma referitor la rolul lor in viata si la obiectivele urmarite.
Pana in respectivul moment, ei sunt apti sa se mentina pe linia de plutire si, in ciuda optimismului lor, ei
vor fi mai degraba descurajati. De fapt, esecurile repetate pot fi un reper ferm, dar de nepretuit pentru
realizarile care formeaza temelia experientei lor.

Cand nativii zilei de 5 decembrie ajung sa recunoasca natura nesigurantei, ei vor admite puterea soartei si
mai presus de toate vor dezvolta un anumit sentiment pentru ironia inerenta a conditiei umane. Astfel, ei
vor pune baze solide si de incredere pentru viitoarele actiuni.

SFATURI: Uita-te cu atentie la tine insuti si la circumstantele in care te afli. Fa-ti un inventar al
abilitatilor, daca nu ai facut deja acest lucru. Fii atent la ce iti spun ceilalti. Din cand in cand urmeaza
sfatul lor, atunci cand iti pare rezonabil.

PUNCTE FORTE:
Increzator
Indraznet
Activ
PUNCTE SLABE:
Prea sigur de sine
Ireal
Inconstient
Sagetator, Sase decembrie - Ziua profitului
Cei nascuti pe 6 decembrie par a fi foarte abili in a scoate tot ce-i mai bun din orice situatie si au un
ochi foarte bun pentru a recunoaste diamantul dintr-o piatra. De exemplu, ei pot simti un avantaj
economic sau pot vedea potentialul latent dintr-o companie, individ sau idee, daca acesta ar fi directionat
cum trebuie. Atunci cand un nativ din aceasta zi intrezareste o posibilitate cat de mica, trece la actiune
fara a ezita.

Cei nascuti in aceasta zi nu sunt de obicei niste oameni creativi in sine, ci mai degraba administratori,
coordonatori si organizatori, dar mai presus de toate sunt persoane care realizeaza sau imbunatatesc. Au
un simt foarte dezvoltat a ceea ce trebuie inlocuit sau reajustat. Rareori se agata de lucruri care nu le mai
sunt utile. Oricum, desi aceasta atitudine poate fi un atu in afaceri sau in cariera, in relatiile personale le
pot cauza dificultati. Daca vor simti ca o prietenie sau o relatie amoroasa nu mai functioneaza, vor
considera ca e mai bine sa puna capat legaturii inainte ca aceasta sa se inrautateasca. Prietenii sau
persoanele iubite care poate simt ca relatia lor mai are rost sau cel putin mai are o speranta de a fi salvata
s-ar putea sa fie abandoanti intr-un mod destul de neplacut.

Nativii zilei de 6 decembrie sunt foarte pragmatici, mai precis ei sunt in primul rand interesati de lucrurile
care functioneaza. Teoria ii interseaza doar in masura in care are si o aplicabilitate practica. In cele din
urma, adunarea de puncte si castigarea jocului este o prioritate deosebita pentru ei. Trebuie in schimb sa
fie atenti sa nu devina victimele unei ambitii exagerate, a valorilor superficiale sau a unei atitudini de
control excesiv.
Indivizii nascuti in ziua de 6 decembrie isi exprima de obicei sentimentele direct si fizic si pot avea un
impact deosebit asupra vietilor celor iubiti intr-un mod aproape organic. Pericolul de a avea o relatie de
orice natura cu nativii acestei zile consta in general in faptul ca acestia tind sa fie foarte exigenti. Desi s-ar
putea sa sara scantei, cel mai bine este atunci cand partenerul lor este la fel de exigent (sau cel putin are o
forta proprie). Cand indivizii nascuti pe 6 decembrie sunt legati de o persoana prea pasiva sau prea auto-
compatimitoare, rezultatul poate fi de-a dreptul tragic.

Nativii zilei de 6 decembrie sunt interesati sa ia ce este mai bun din lucrurile pe care viata le ofera si in
aceeasi masura doresc sa scoata la iveala ce-i mai bun intr-un om. Cand prietenii sau asociatii lor sunt
indivizi cu caractere puternice care stiu sa obtina beneficii dintr-o situatie stimulatoare sau provocatoare,
acest talent al persoanelor nascute in aceasta zi se poate exprima si poate da rezultate bune. Daca cei
nascuti in aceasta zi ajung intr-un mediu mai putin acceptabil sau intre persoane care nu doresc sa
evolueze, s-ar putea sa se retraga si sa nu se implice prea mult.

Nu mai trebuie sa spunem ca indivizii nascuti pe 6 decembrie trebuie sa isi cultive toleranta si capacitatea
de a accepta slabiciunile altora. De fapt, eforturile nativilor acestei zile ar avea o utilizare mai buna pentru
ei insisi, pentru ca daca dau gres nu pot da vina decat pe ei singuri. Intr-adevar, persoanele nascute in
aceasta zi pot crede ca limitandu-si energia pe care o cheltuiesc pentru a-i schimba pe ceilalti isi pot
elibera propria natura inventiva si pot deveni cu adevarat originali in felul lor.

SFATURI: Invata sa ii lasi pe ceilalti cu propriile lor valori. Nu planifica si nu lucra tot timpul; fa cate o
pauza pentru a-ti reincarca bateriile. Formuleaza-ti principiile etice si pastreaza-le intacte orice s-ar
intampla.

PUNCTE FORTE: Pragmatic Receptiv Capabil


PUNCTE SLABE: Prea implicat Insensibil Dominant
Sagetator, Sapte decembrie - Ziua sensibilitatii exagerate
Cei nascuti in data de 7 decembrie sunt personaje unice. Pe parcursul intregii vieti, ei isi gasesc cu greu
locul printre cei din jurul lor, fie la scoala, la lucru sau acasa. Cei nascuti in aceasta zi cresc adesea cu
gandul ca sunt anormali, particulari sau pur si simplu ciudati. Indiferent daca sunt intr-adevar asa sau nu,
ei se considera astfel si au parte adesea de viata la care se asteapta.

Nativii zilei de 7 decembrie sunt atrasi de obicei de indivizii mai deosebiti. In orice caz, ii respecta pe cei
care au curajul sa mearga pe propriul lor drum, indiferent de ceea ce fac. In secret, bineinteles, multi
dintre nativi ar dori sa fie acceptati in termeni conventionali si sa se bucure sa se amestece in multime din
cand in cand. Ei ar putea sa reuseasca daca fac un mic efort de a se adapta, dar de obicei efortul acesta isi
pune amprenta pe sistemul lor nervos.

In adolescenta si in primii ani de maturitate, indivizii nascuti pe data de 7 decembrie sunt adesea
nehotarati in ce priveste profesia pe care ar dori sa o urmeze. Ei incearca un numar divers de ocupatii,
foarte diferite in ce priveste natura lor, pana in momentul in care o gasesc pe cea care li se potriveste cel
mai bine. De obicei raman la aceasta profesie intreaga viata, dar nu sunt neaparat fericiti. In parte, motivul
pentru care le este atat de greu sa adopte un rol social satisfacator este acela ca sunt ambivalenti in ce
priveste societatea insasi. De asemenea, ce le place cel mai mult sa faca, ceea ce li se potriveste in mod
natural nu este intotdeauna ceva din care sa poata scoate bani. Ca atare, pot ajunge sa sufere de anxietate
si frustrari si poate chiar sa creada ca au dat gres.

Persoanele nascute pe 7 decembrie trebuie sa faca foarte multe pauze si sa nu isi puna prea multe intrebari
despre ei insisi. Ca si copii, talentele lor prodigioase pot crea mari asteptari care vor fi greu de indeplinit.
Ca atare, pot deveni rebeli, nevrotici sau izolati, fortati sa isi construiasca o carapace in jurul lor pentru a-
si feri natura sensibila de dezamagiri sau respingeri. Cei nascuti in aceasta zi care sunt destul de norocosi
pentru a avea parte de parinti grijulii si sensibili, au o sansa de a reusi in viata. Daca sunt si mai norocosi
si intalnesc persoane care isi pot da seama de potentialul lor si il pot valorifica, unicitatea lor devine ceva
pozitiv - ei nu trebuie sa faca un efort artificial pentru a iesi in evidenta sau pentru a fi recunoscuti.

Nativii zilei de 7 decembrie trebuie sa fie atenti sa nu devina prea deosebiti sau izolati de lume, in special
pe masura ce inainteaza in varsta. Visatorii si fantezistii risca sa ajunga sa traiasca intr-un mod ciudat care
are prea putin legatura cu vietile de zi cu zi ale majoritatii oamenilor. Ei ar trebui sa mentina anumite
activitati minime legate de societate si de familie, sa pastreze o legatura apropiata cu prietenii lor, sa scrie
scrisori si in general sa continue sa comunice indiferent cat de greu le-ar putea fi la un moment dat. In
relatiile personale, trebuie sa faca uneori eforturi pentru a atrage atentia asupra lor. Auto-compatimirea, in
toate formele sale, este ca o otrava.

SFATURI: Intra in contact social cu ceilalti in mod regulat. Nu cere prea multe de la tine. Invata sa
abordezi totul mai usor fara sa te simti ingradit.

PUNCTE FORTE:
Imaginativ
Sensibil
Foarte individualist
PUNCTE SLABE:
Ciudat
Nervos
Necomunicativ
Sagetator, Opt decembrie - Ziua abandonului
Cei nascuti in data de 8 decembrie se dedica in totalitate eforturilor lor, atat in viata profesionala, cat si
in cea particulara. In relatiile lor cu ceilalti, in calitate de prieteni sau iubiti, isi ofera inima in intregime
fara nici o retinere. Odata ce s-au hotarat sa faca ceva, se dedica in totalitate acelui aspect.

Problemele ce pot aparea pentru persoanele nascute in ziua de 8 decembrie sunt legate de profunzimea
angajamentului si a simtului de responsabilitate aferent. Daca sunt fortati sa paraseasca o situatie familiala
sau un grup de lucru, vor suferi foarte mult de un sentiment de vinovatie pentru ca i-au abandonat pe cei
dragi, chiar daca este clar ca circumstantele erau departe de a putea fi controlate de ei. Daca implicarea lor
ar putea fi putin mai obiectiva sau daca ar avea unele rezerve, situatia ar fi alta, dar din pacate acest lucru
se intampla arareori. Oricum, de-a lungul unor experiente dezamagitoare pe parcursul mai multor ani, cei
nascuti in aceasta zi ar putea invata sa nu ofere tot ce au de fiecare data.

Nativii zilei de 8 decembrie sunt supraincarcati cu o doza de energie, dar nu intotdeauna bine directionata.
Adesea se dedica unor proiecte pe care scrie deja „esec”, dar ei nu vad acest lucru de la bun inceput. In
plus, in special cand e vorba de dragoste si sex, au tendinta de a se implica in relatii foarte destructive.
Poate dura ani de zile pana cand isi vor reveni dintr-o implicare atat de obsesiva, de incurcata. Si totusi,
rareori se multumesc cu o companie „normala”. Ei par a fi in cautarea celor mai interesanti si mai
captivanti oameni pe care ii pot gasi, care le solicita toata atentia si energia. S-ar putea sa dureze pana isi
vor da seama ca ceea ce ofera s-ar putea sa nu fie niciodata de ajuns si ca vor primi in schimb mult mai
putin. In aceasta privinta, sunt personalitati dependente. Un alt lucru inspre care se indreapta persoanele
nascute in aceasta zi este abandonarea de sine care le permite sa uite problemele care ii deranjeaza,
oricare ar fi acestea (frica, anxietate si probleme de personalitate).

Indivizii mai evoluati nascuti in 8 decembrie sunt capabili sa isi directioneze energia spre munca. Acelasi
spirit de conducator si chiar salbaticia se vor regasi in ceea ce fac, dar vor putea duce vieti destul de
stabile si de acceptabile din punct de vedere social. Astfel de oameni sunt intr-adevar demni de invidiat.
De fapt, ei trebuie sa isi pastreze in mod constant vigilenta daca doresc sa ramana echilibrati.

Totusi, cultivarea atentiei si a vigilentei este de o importanta vitala pentru indivizii nascuti pe 8
decembrie. Daca sunt destul de norocosi pentru a gasi pe cineva demn de devotamentul si de atentia lor,
atunci se pot considera cu adevarat binecuvantati. In acelasi timp, trebuie sa isi dea seama ca prietenii,
iubitii sau partenerii de afaceri nu sunt intotdeauna capabili sa le raspunda cu acelasi grad de angajament
si grija. Ca atare, trebuie sa aiba niste asteptari realiste si sa se straduiasca sa fie cat mai obiectivi in
relatiile lor pentru a le proteja si pentru a le pastra.

SFATURI: Poti reusi sa te imblanzesti si fara sa iti pierzi spiritualitatea. Nu te teme sa actionezi cu
responsabilitate (rasplata este extraordinara). Acorda-ti cele mai bune sanse la fericire.

PUNCTE FORTE:
Interesant
Prietenos
Energic
PUNCTE SLABE:
Tulburat
Nehotarat
Inconsecvent
Sagetator, Noua decembrie - Ziua efervescentei

Persoanele nascute pe data de 9 decembrie sunt active, cu imaginatie bogata si le place sa fie in centrul
atentiei. Pentru ei, viata este o aventura romantica ce presupune explorari indraznete si surprize. Mai mult
decat atat, ei trebuie sa simta ca sunt vedetele spectacolului, personajul principal din drama care este viata
lor.

In copilarie, nativii acestei zile sunt de obicei tacuti, sensibili si cu un activ simt al fanteziei. Rolurile
interesante, eroice pe care si le asuma in imaginatia lor pe parcursul copilariei pot deveni modele pentru o
persoana adulta mult mai extrovertita. Acele personalitati mature nascute in 9 decembrie care duc o viata
linistita, continua de obicei sa viseze la situatii indraznete si aventuroase. Vor trebui sa recunoasca (mai
devreme sau mai tarziu) care sunt nevoile lor de exteriorizare daca vor sa fie fericiti. Astfel, depasirea
timiditatii si a inhibitiilor este o prioritate importanta a nativilor acestei zile.

Foarte multi din cei nascuti in 9 decembrie traiesc intr-o lume foarte subiectiva. Felul in care percep
anumite situatii date poate varia foarte mult fata de cel al prietenilor, familiilor sau asociatilor lor. De
exemplu, unii ar putea fi foarte multumiti cu statutul lor, in situatii in care o persoana nascuta pe 9
decembrie ar vedea o necesitate evidenta si presanta de schimbare. Acest lucru s-ar putea datora orientarii
eroice mentionate mai sus care pare sa fie mai potrivita pentru o persoana destul de libera.

Fata de copiii si iubitii lor, cei nascuti in aceasta zi pot fi aparatori indrazneti care se lupta cu dragonii
acestei lumi si nu cedeaza. Un astfel de rol poate fi indeplinit cu greu in cazul circumstantelor care
evolueaza rapid si care impun necesitati si preocupari de schimbare. Totusi, daca nativii zilei de 9
decembrie doresc sa isi pastreze acest rol, ideea lor despre ceea ce inseamna sa ai grija de cei care depind
de ei trebuie sa fie in egala masura flexibila si adaptabila. Aceasta ar putea sa insemne si preluarea de
responsabilitati de natura mai putin exceptionala si care sa nu aduca o rasplata imediata.

Daca unii nativi ai acestei zile vor dovedi calitati mai agresive, nu trebuie sa li se permita sa se desfasoare
in intregime deoarece un astfel de comportament ii poate indeparta in aceeasi masura pe cei iubiti si pe
colegi. In plus, cei nascuti in aceasta zi trebuie sa invete sa isi controleze temperamentul care atunci cand
erupe poate provoca daune greu reparabile.

Atingerea unei maturitati care sa aduca cu sine consistenta si un anume simt al calmului este probabil cea
mai mare provocare pentru nativii zilei de 9 decembrie. Infrangerea unei provocari si depasirea
obstacolelor este o parte a personalitatii lor, dar sa invete sa dea si sa primeasca intr-un mod usor, sa
accepte circumstantele asa cum sunt fara a le dramatiza, toate acestea vor contribui in buna masura la
evolutia lor personala. Maturizarea spre niste roluri mai intelepte, care vin odata cu inaintarea in varsta,
va presupune abandonarea unora dintre atitudinile lor active, efervescente sau chiar adolescentine. Pe
masura ce devin mai meditativi in ce priveste viata si mai obiectivi in ce priveste propria lor persoana, vor
deveni tot mai eficienti si mai utili celorlalti.

SFATURI: Indrazneste sa fii normal. Nu trebuie sa fii tot timpul o vedeta. Descopera bucuria pacii
interioare; traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca. Nu lasa furia sa se acumuleze - gaseste o modalitate
pozitiva de a o dezamorsa. Pastreaza-ti picioarele pe pamant.

PUNCTE FORTE: Romantic Patimas Energic


PUNCTE SLABE: Prost orientat Dominat de fantezie
Sagetator, Zece decembrie - Ziua fervorii interioare

Persoanele nascute pe 10 decembrie tind sa isi interiorizeze sentimentele si trec prin viata prea putin
convinsi de valoarea lor. Daca atrag atentia asupra lor, este foarte probabil ca acest lucru le va intari
convingerea sau va servi cauzei lor. Mandria, orgoliul, aroganta si egoismul par uneori sa fie concepte
necunoscute pentru acesti indivizi a caror dorinta este sa le fie de folos altora. Ceilalti inteleg rareori
profunzimea emotiilor resimtite de nativii acestei zile, emotii care reprezinta un aspect privat si cu
greutate impartasit. Intr-adevar, singurul cadou pe care cei nascuti in aceasta zi il pot face este sa se arate
pe ei insisi asa cum sunt, pentru ca acest gest indica o mare incredere.

Credinta este un motiv important in viata persoanelor nascute in 10 decembrie. Persoane devotate, ei se
inchina la altarul caracterului, intelepciunii, moralitatii si respecta numai cele mai rafinate caracteristici
ale naturii umane. Foarte des, oricum, isi rezerva cel mai mare interes pentru subiecte mai pamantesti
deoarece recunosc instinctiv ca fiintele se ridica rareori la nivelul celor mai inalte idealuri. Nativii zilei de
10 decembrie manifesta o fascinatie deosebita mai ales pentru natura, fie ca este vorba de animale, viata
plantelor sau locuri din natura necalcate de picior omenesc. Profunzi din punct de vedere filosofic, cei
nascuti in aceasta zi petrec mult timp punandu-si intrebari existentiale. Fie ca isi pun credinta in
Dumnezeu, in Natura, in Univers, fie in legi ale stiintei sau intr-un spirit calauzitor aflat in spatele tuturor
lucrurilor, ei isi vor pune in general credinta in ceva. Astfel de lucruri nu sunt pentru ei exclusive in mod
mutual.

Nativii zilei de 10 decembrie dau adesea impresia ca sunt dintr-o alta lume. Ei par sa traiasca pe o planeta
foarte indepartata de meschinaria si suferintele vietii de fiecare zi. Din acest motiv, s-ar putea sa le fie
greu sa isi gaseasca locul in societate si sa gaseasca un partener cu care sa isi impartaseasca idealismul
debordant. Daca vor gasi o astfel de persoana, aceasta le va servi ca aparare, protectie si sprijin.

Cel mai adesea, este un mare noroc pentru cei interesati atunci cand persoanele nascute in data de 10
decembrie isi asuma o pozitie de conducere, deoarece vor fi niste sefi receptivi si intelegatori care
pastreaza relatii bune cu coechipierii lor si au o abilitate deosebita de a ramane in afara certurilor si de a
evita conflictele fara castig de cauza. Cei nascuti in aceasta zi sunt cel mai adesea parinti buni, grijulii si
interesati - atata vreme cat partenerul lor va avea un rol activ in impartirea responsabilitatilor de parinte.
Din nefericire, rar se intampla ca natura lor sensibila sa poata face fata la ceea ce li se cere pentru a obtine
puterea. In mod recunoscut, indivizii nascuti in 10 decembrie nu pot face fata stresului si, ca atare, rolurile
cu mare raspundere ar trebui acceptate numai daca acestea pot fi manevrate cu sange rece si daca, intr-un
final, le pot oferi genul de viata confortabila si intimitatea de care au nevoie.

SFATURI: Incearca sa te opui tentatiei de a te sustrage din aceasta lume. Mentine legatura cu ceilalti.
Ai incredere in oameni, precum si in Dumnezeu sau natura. Nu te teme de respingere. Lupta-te pentru a te
face auzit daca este nevoie.

PUNCTE FORTE:
Calm in interior
Recunoscator
Spiritual

PUNCTE SLABE:
Enigmatic
Singuratic
Sagetator, Unsprezece decembrie - Ziua intensitatii

Persoanele nascute in data de 11 decembrie sunt in principiu indivizi seriosi, intensi, grijulii si plini de
initiativa. Sunt extrem de bine orientati spre scopurile lor si, de aceea, greu de oprit. In ciuda orientarii lor
mentale profunde, ei au adesea si o prezenta fizica dominanta. Aceasta combinatie de gandire si prezenta
fizica ii face niste indivizi puternici.

Dinamismul nativilor din 11 decembrie le creeaza de obicei greutati. Oricum, daca sunt neglijati, cad in
dizgratie sau pierd sprijinul profesorilor sau al urmasilor, ei pot trece prin momente de mare stres psihic,
uneori chiar ajung in punctul de a renunta sau de a claca. Din fericire, cei nascuti in aceasta zi au
capacitatea de a-si reveni chiar si din cele mai dramatice situatii, chiar cu mai multa forta, devenind mai
flexibili decat inainte. Increderea in ei insisi, cat si natura energiei lor debordante, care pare sa ii intreaca
si sa aiba o viata proprie, le asigura succesul.

Asemenea unor conductori de energie, cei nascuti in aceasta zi pot avea o influenta enorma asupra celor
din jurul lor. Cuvintele, faptele si chiar gandurile lor pot afecta sentimentele familiei, ale prietenilor si
colegilor. O singura privire indreptata catre ei poate scoate la iveala ceea ce simt pentru ca sunt destul de
transparenti. Este greu pentru ei sa isi ascunda emotiile, care de obicei se vad clar pe chipul lor sau sunt
exprimate clar pentru toata lumea prin limbajul corpului. In mod paradoxal, ei s-ar putea sa nu isi dea
seama de ceea ce este evident la cei din jur. In aceasta privinta, le-ar fi de mare ajutor sa aiba un partener
sau un prieten intelegator care sa ii poata ajuta sa fie mai constienti de propria persoana si sa mentina o
legatura cu felul in care ii vad ceilalti.

Nativii zilei de 11 decembrie isi pot asuma o pozitie de mare raspundere, dar nu sunt cea mai buna alegere
pentru o pozitie care necesita arbitraj impartial. Responsabilitatea lor de baza este fata de munca sau poate
fata de intelegerea si viziunea lor morala asupra vietii. Nativii iau foarte in serios notiunile de corect si
incorect si s-ar putea sa cada in greseala de a condamna sau de a judeca pe cineva. O astfel de judecata are
de obicei un aspect sever si ii raneste pe cei vizati. Ca parinti, persoanele nascute pe 11 decembrie trebuie
sa aiba mare grija sa nu faca presiuni asupra copiilor lor. De fapt, strategia „traieste si lasa-i si pe altii sa
traiasca” poate fi mai buna decat o atitudine razbunatoare. Mai mult, nativii acestei zile trebuie sa invete
sa se relaxeze, sa se distreze si sa se bucure. De multe ori, seriozitatea lor sta in calea posibilitatii altora de
a se simti in largul lor. Daca isi pot pastra seriozitatea pentru locul de munca si sa isi permita sa se
destinda mai mult in timpul liber, isi vor imbunatati simtitor calitatea vietii.

SFATURI: Lasa-te dus de val si accepta ceea ce ti se intampla. Mentinandu-ti o orientare pozitiva iti poti
imbunatati conditia, atat pe a ta, cat si pe a celor pe care ii iubesti. Rasul iti mentine sanatatea.

PUNCTE FORTE:
Practic
Influent

PUNCTE SLABE:
Preocupat de propria persoana
Neatent la sine
Sagetator, Doisprezece decembrie - Ziua limbajului corpului
Cei nascuti in ziua de 12 decembrie pun un accent deosebit pe conditia lor fizica, pe orice aspect legat
de corpul lor. Acest lucru nu presupune in nici un caz ca nu ar avea o orientare mentala sau spirituala. Pur
si simplu atitudinea corporala ii fascineaza. Intr-adevar, citirea limbajul corpului altora poate fi
specialitatea lor. Cei nascuti in aceasta zi au astfel acces la starea psihica si emotionala a oricarei persoane
cu care vin in contact.

Persoanele nascute pe 12 decembrie stiu cum sa monteze o scena, sa joace un rol si, in general, isi
folosesc prezenta in mod expresiv. Din nou, acest lucru nu presupune ca au greutate sau atribute carnale
grosiere, deoarece nativii acestei zile sunt de obicei tipuri sprintene, active si sanatoase. Indiferent daca
sunt slabi sau grasi, cei nascuti in aceasta zi dau impresia clara ca se simt confortabil si relaxati in pielea
lor. Unii dintre cei nascuti pe 12 decembrie sunt chiar capabili sa ii constranga pe altii doar prin simpla
prezenta, fara sa aba o tinuta anume. Aceasta forma subtila de constrangere trebuie sa fie peste masura de
amenintatoare, dar cu siguranta ii anunta pe cei de alaturi ca sunt acolo si ca sunt pusi pe fapte mari.

Indivizii nascuti in ziua de 12 decembrie isi pun la lucru caracteristicile lor fizice cele mai deosebite - fie
statura, fie masa musculara, fie linia corpului. In cazul in care aspectul lor fizic se indeparteaza mult de
normele curente de atractivitate ale societatii (de exemplu, daca sunt supraponderali, scunzi sau au
trasaturi neregulate) ei vor gasi moul de a face ca acest lucru sa lucreze in favoarea lor.

Destul de rar, dupa ce o persoana a petrecut ceva timp alaturi de un nativ al zilei de 12 decembrie,
caracteristicile lui/ei fizice iau un aspect de transparenta, iar persoana reala de sub structurile exterioare
iese la suprafata. Doar atunci cineva isi poate da seama cum caracteristicile fizice sunt o fatada simbolica
a personalitatii lor adevarate si care este legatura dintre cele doua.

Vocea unei persoane nascute pe 12 decembrie trebuie considerata de asemenea o caracteristica fizica
importanta. Nativii zilei de 12 decembrie arata mai mult din personalitatea lor prin intermediul vocii,
decat prin ceea ce spun sau prin emotia din spatele cuvintelor. Intr-adevar, stiu cum sa isi foloseasca
vocea intr-un mod seducator sau impunator cu efect maxim.

Indivizii nascuti pe 12 decembrie trebuie sa se exploreze la un nivel profund daca doresc sa aiba o
evolutie spirituala. Ei trebuie sa se fereasca sa nu devina obsedati de caracteristicile fizice, de aspectul
exterior, de bani, de prestigiu si altele asemenea. De asemenea nu trebuie sa se ataseze prea mult de
obiecte fizice sau sa devina dependenti de aprobarea celorlalti. Pastrarea intacta a independentei si
demnitatii in fata greutatilor vietii si a tentatiilor este un mare merit al lor. Scopurile ne-materiale, fie
acestea de natura religioasa, spirituala sau filosofica le poate fi de mare ajutor.

SFATURI: Nu te rataci in latura fizica a vietii. Dezvolta-ti si latura spirituala. Ai grija sa nu te atasezi
prea mult de obiecte sau persoane. Incearca sa fii mai realist.
PUNCTE FORTE:
Expresivitate fizica
Preocupat de sine
Expansiv
PUNCTE SLABE:
Materialist
Incapatanat
Sagetator, Treisprezece decembrie - Ziua meseriei exigente

Persoanele nascute pe data de 13 decembrie au simtul lucrurilor in perspectiva si al detaliilor.


Sirguinciosi la locul de munca, ei lucreaza incet, cu grija, cu precizie - fara sa piarda din vedere scopurile
lor pe termen lung. Astfel, ei pot combina calitati de extindere sau de limitare a personalitatii lor,
sporindu-si in acest fel sansele de reusita. Oricum, risca foarte mult sa ramana impotmoliti intr-o
examinarea prea minutioasa a problemei pe care o trateaza, devenind prea precauti sau suspiciosi, poate
chiar sa se simta cicaliti sau sa renunte, toate acestea din cauza descurajarii. Astfel, ambitiile lor
expansive pot fi un fel de povara daca li se pare ca nu exista speranta sa atinga teluri indepartate sau prea
inalte pentru o perioada de timp rezonabila.

Din fericire, persoanele nascute pe 13 decembrie sunt de obicei de cursa lunga. Desi s-ar putea sa treaca
prin momente de descurajare, chiar de depresie pentru putin timp, ei recunosc ca nimic din ceea ce este cu
adevarat valoros nu poate fi realizat peste noapte. De fapt, ei sunt de obicei deosebit de suspiciosi cand
vine vorba de metode mai usoare, de planuri de accelerare, de scheme de imbogatire grabnica si altele
asemenea. Si totusi, desi dispretuiesc superficialitatea, pot avea probleme in a ajunge la ceea ce e mai
profund in ei. Uneori, prinsi in plasa complicatiilor profesionale personale, s-ar putea sa duca lipsa de
spatiul necesar pentru a putea respira pentru a merge mai departe si a gasi intelesul vietii lor.

Nativii zilei de 13 decembrie sunt niste psihologi aparte, fascinati de motivatiile puternice ale membrilor
familiei, ale prietenilor si colegilor. Adesea afiseaza un fin simt al ironiei in legatura cu conditia umana
(inclusiv propriile lor greseli si slabiciuni) si pot vedea prin fatadele personalitatii si prin mecanismele de
aparare de toate tipurile. Se pot vedea pe ei insisi ca detectivi in marele mister al vietii. Altii s-ar putea sa
nu aprecieze intotdeauna perceptivitatea lor si intr-adevar cei nascuti in 13 decembrie trebuie sa invete sa
respecte caracterul privat retragandu-si din cand in cand antenele.

Pentru cei nascuti la aceasta data, talentele pentru meserii sunt mai rar exprimate in realizarea efectiva de
obiecte fizice si mai des in conceperea, planificarea si executia cu gratie a proiectelor. Persoanele nascute
pe 13 decembrie pot avea un mare succes atata vreme cat nu trateaza mijloacele ca scopuri in sine.

Cei nascuti in data de 13 decembrie pot da dovada de unele tendinte trecatoare si particularitati personale
care stau in calea muncii lor si le creeaza dificultati in relatiile interpersonale si de familie. Ei sunt mai in
largul lor atunci cand isi permit sa faca ocazional un compromis de dragul armoniei si astfel sa usureze
putin lucrurile pentru cei cu care lucreaza sau traiesc. Mai presus de toate trebuie sa evite sa ii enerveze pe
cei din jur printr-o atitudine prea mofturoasa sau exigenta.

SFATURI: Nu te lasa prins in capcana propriilor tale lucrari. Exista un punct in care prea multa finisare
devine pura uzura. Fii mai permisiv si cu slabiciunile celorlalti. Nu esti singurul care solicita libertate.
PUNCTE FORTE:
Atent
Perceptiv
Meditativ
PUNCTE SLABE:
Deranjant
Iritat
Mofturos
Sagetator, Paisprezece decembrie - Ziua exhibitionistului ales

Persoanele nascute pe 14 decembrie le lasa adesea impresia celorlalti ca sunt exhibitioniste, dar de fapt
sunt foarte atente in ceea ce priveste expunerea propriei persoane. Intr-adevar, desi nu de putine ori sunt
indivizi publici care se afla mult timp in lumina reflectoarelor, ei traiesc in lumea lor proprie in care foarte
putini vor putea intra. Este ca si cum ar locui intr-o casa si ar deschide obloanele numai atunci cand le
convine. Astfel, nativii ii lasa pe oameni sa vada ce fac, dar mai putin ceea ce gandesc si aproape deloc
cine sunt cu adevarat. De fapt, aparenta de a lasa sa se vada ceva este in realitate cel mai bun mod de a
ascunde ceea ce este particular.

Nativii zilei de 14 decembrie sunt adesea indivizi extrem de complecsi, profunzi, complicati. Multe din
sferele in care isi duc viata, inclusiv preferintele sexuale, hobby-urile, obiceiurile si placerile psihologice
sunt mai neobisnuite, chiar bizare. De asemenea, naturi filosofice, ei pot actiona dupa principii care sa
justifice comportamentul lor special. Cel mai adesea, recunosc de la o varsta frageda ca nu sunt ca ceilalti.
De obicei, conflictele care apar cu figuri autoritare, cum ar fi parintii sau profesorii, ii conduc la aceasta
concluzie. Ei devin constienti, dar si predispusi sa se mandreasca cu lucruri pe care altii le-ar considera
obiceiuri rele sau ciudate. De obicei este imposibil pentru parinti sa incerce sa incadreze un copil nascut
in 14 decembrie intr-un tipar. Pur si simplu nu va fi ceva realizabil, pentru ca, desi pare la inceput o
initiativa de succes, aceasta poate provoca mari probleme in timp, ca sa nu mai vorbim de mania,
rebeliunea si resentimentele indreptate catre parinti. Astfel de sentimente pot fi de asemenea transferate la
cei cu care nativii zilei de 14 decembrie vor intra in contact mai tarziu.

Persoanele nascute pe data de 14 decembrie sunt indraznete, dar nu necugetate. Ei nu se tem si atunci
cand e nevoie nu ezita sa se arunce in fata pericolului. Oricum, tentatia de a-i surprinde pe ceilalti prin
comportamentul lor este foarte mare, iar acesta nu este intotdeauna un impuls imitativ sau imatur. Adesea
reusesc sa ii invete pe altii prin provocare si stimulare, provocand o anumita stare prin propriul exemplu.
Astfel, ei pot fi catalizatorul schimbarii, fie aceasta in familiile lor, in cercul social sau in societate in
general.

SFATURI: Uneori spune-ti punctul de vedere mai in soapta. Ia in considerare cu atentie ceea ce spui.
Invata sa fii mai temperat si cultiva-ti latura filozofica. Alege calea de mijloc.

PUNCTE FORTE:
Original
Provocant
Indraznet

PUNCTE SLABE:
Cu excese
Cu toane
Izolat
Sagetator, Cincisprezece decembrie - Ziua expansivitatii

Persoanele nascute pe 15 decembrie gandesc la scara mare. Aceste personalitati expansive isi lasa
gandurile sa curga liber, cateodata chiar haotic si admit putine limitari. Totusi, au o atractie pentru putere
si pentru modul de functionare al unor sisteme, astfel incat adesea isi realizeaza ambitiile. In cele din
urma, s-ar putea sa nu stie sa ramana in varf in cariera sau in grupul social. Din cauza unei orbiri morale,
a unui optimism excesiv sau a unei mandrii exagerate pot cadea in disgratie. Poate ca trebuie sa invete sa
fie multumiti la orice nivel care li se potriveste, sa accepte propriile limitari si sa faca tot ce le sta in
putinta cu ceea ce au la indemana.

Nativii zilei de 15 decembrie sunt in cea mai mare parte indivizi foarte sociali, in asemenea masura incat
le face placere sa aiba un impact pozitiv asupra prietenilor lor, familiei si asupra societatii in general. Este
esential ca ei sa ia in considerare cu mare grija daca aceasta influenta este intr-un final de natura pozitiva.
In aceasta privinta, cei nascuti in ziua de 15 decembrie se simt in largul lor atunci cand pot fi buni (nu
condescendenti), de ajutor (nu bagareti) si grijulii (nu cicalitori).

Cei nascuti in data de 15 decembrie sunt adesea placuti de ceilalti datorita faptului ca prezenta lor ii face
pe oameni sa se simta bine. Ei aduc mult optimism, o usurinta si o deschidere care este foarte apreciata.
Cei nascuti in aceasta zi sunt de asemenea placuti tocmai pentru ca vad imediat partea buna si potentialul
celor care sunt demni de admiratia si respectul lor. Ei trebuie, totusi, sa ramana realisti atunci cand se
ataseaza de persoane pe care nu le cunosc prea bine si sa ii evite pe cei care ar profita de ei prin
manipulare si dependenta. Pentru unii dintre nativi, domeniul care prezinta cel mai mare pericol este cel
financiar in care sunt deosebit de vulnerabili si predispusi la a fi exploatati.

Indivizii nascuti pe 15 decembrie sunt de obicei increzatori in norocul lor. Ei au o anumita incredere in
majoritatea situatiilor care sunt de natura impersonala si mai putina incredere intr-un anumit punct forte
sau talent. Pentru majoritatea situatiilor, acesta este un lucru sanatos, dar ii poate duce la judecati gresite
in ce priveste potentialul negativ al anumitor contexte. Nativii zilei de 15 decembrie pot fi deosebit de
dezinteresati referitor la acest fel de pericole. Exista o latura extrem de filosofica, poate chiar fatalista in
caracterul lor. Daca sunt predestinati sa piarda, atunci asa va fi. De asemenea, vor prefera adesea sa
abandoneze pur si simplu o situatie rea, decat sa ii faca fata. Ca atare, o mare provocare pentru ei este
aceea de a-si limita stradaniile si de a se tine de ele - sa finiseze, sa slefuiasca si sa perfectioneze ceea ce
fac. Trebuie sa ajunga sa recunoasca faptul ca majoritatea celor care reusesc in viata stapanesc foarte bine
un domeniu inainte de a merge mai departe.

SFATURI: Nu te lasa prins de jocurile de putere; ai grija sa pastrezi o atitudine condescendenta. Invata
sa faci fata restrictiilor.

PUNCTE FORTE:
Vesel
Social
Placut

PUNCTE SLABE:
Nerealist
Manipulator
Orb
Sagetator, Saisprezece decembrie - Ziua imaginatiei
Nativii zilei de 16 decembrie sunt persoanele cu cea mai bogata imaginatie din intreg anul. Nu trebuie
atenuata latura lor fizica, deoarece este extrem de dezvoltata si isi face cunoscuta prezenta in
personalitatea lor. De fapt, una din temele majore in vietile nativilor zilei de 16 decembrie priveste
depasirea limitarilor fizice ale corpului si tintirea spre teluri inalte.

Nu este deloc usor sa convietuiesti cu persoanele nascute pe 16 decembrie. Problemele emotionale de


toate felurile ii coplesesc si asta datorita propriei lor naturi complexe. Cei care convietuiesc cu ei trebuie
sa fie extrem de intelegatori si sensibili la nevoile lor, mai ales ca nativii vor avea din cand in cand nevoie
de perioade de singuratate. Intr-adevar, anumite persoane nascute astazi simt nevoia sa se retraga in lumea
lor proprie pentru a functiona eficient. Astfel, ei se vor descurca foarte bine in afara birourilor sau
organizatiilor, intr-un mediu in care sarcinile sunt stabilite in primul rand de ei insisi. Adesea, nativii zilei
de 16 decembrie se simt condusi sau chiar instruiti de catre o putere superioara in al carei serviciu se afla.
Aceasta putere poate fi de natura sociala, religioasa sau universala, dar in cele din urma se vor elibera din
chingile ei. Prin acesta asociere, ei sunt eliberati de problemele lor lumesti, cel putin pentru o perioada de
timp.

Nativii zilei de 16 decembrie sunt capabili sa realizeze lucruri care le solicita energii titanice. Odata ce se
canalizeaza pe un obiectiv plin de inspiratie, dar si realist in acelasi timp, nu prea exista lucruri care ii pot
opri din realizarea unor asemenea obiective de anvergura in cadrul activitatii lor profesionale. Insa, ei pot
fi usor abatuti din drum si pot cadea prada multor chestiuni, reale sau imaginare, probleme suparatoare si
triviale (pentru ei) care implica sentimentele celorlalti. Aceasta se intampla pentru ca nativii nu sunt
tocmai sensibili la astfel de manifestari. Traind la un nivel mai putin spriritual sau metafizic, ei pot avea
probleme in crearea legaturilor cu oamenii de rand, ocupati cu activitati marunte si de rutina.

Este extrem de important ca nativii zilei de 16 decembrie sa ramana cu picioarele pe pamant si sa fie
implicati in realitatea de zi cu zi. Sa isi pastreze interesul in viata din jurul lor este important pentru latura
lor umana si pentru mentinerea legaturii cu lumea. Astfel, partenerii, prietenii si copiii joaca un rol crucial
in vietile lor. Sa mai lucreze la problemele lor emotionale, sa invete sa iubesca si sa aiba incredere pe
deplin, acestea sunt chestiuni ce pot fi abordate doar printr-o stransa interactiune si legatura cu ceilalti.
Reactiile explozive ce se preschimba in instrainare si indiferenta, perioadele de nebunie ce sunt urmate de
depresii, perioadele bune, pline de veselie si altele extrem de tacute sunt toate nuante regasite in paleta
nativilor zilei de 16 decembrie.

Cei mai evoluati dintre nativii acestei zile reusesc sa isi exprime idealismul foarte pronuntat si
sentimentele prin munca creativa, activitati preferate si activitati sociale. Astfel, ei vor fi capabili sa
comunice si sa tina legatura cu semnii lor prin interesele comune pe care le vor impartasi.

SFATURI: Ramai cu picioarele pe pamant. Rezolva-ti problemele fizice. Ocupate si de probleme ce


privesc viata de zi cu zi. Fii sensibil la sentimentele celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Vizionar
Imaginativ
Controlat
PUNCTE SLABE:
Ireal
Aerian
Tulburat
Sagetator, Saptesprezece decembrie - Ziua atractiei pamantesti

Persoanele nascute pe data de 17 decembrie sunt preocupate de structurile ascunse ale lucrurilor.
Indivizi cu picioarele pe pamant, ei sunt extrem de orientati spre latura fizica si sunt adeptii situatiilor
practice. Tot ce este substantial si solid in viata prezinta interes pentru ei. In schimb ce este usuratic,
superficial sau extrem de fantezist nu ii intereseaza absolut deloc. Nativii acestei zile traiesc momentul si
situatia prezenta si doresc sa stie cum functioneaza lucrurile din jurul lor. In acelasi timp, ei au tendinta de
a-i judeca pe oameni in baza actiunilor lor si a ceea ce intreprind acestia.

Nativii zilei de 17 decembrie isi limiteaza de obicei speculatiile folozofice la ceea ce pot vedea, atinge,
simti sau mirosi. Ei sunt persoane pragmatice, care se gandesc mai putin la motive si mai mult la cauze si
efecte. Pentru acestia, ceea ce nu este de actualitate are prea putina semnificatie, cu exceptia obiectivului
spre care ei isi canalizeaza energiile fizice, ideile si creativitatea. Datorita capacitatii lor de a se concentra
asupra lucrurilor care le sunt la indemana, ei isi pot indeplini in mare masura obiectivul, fara sa se abata
din drumul pe care au pornit.

Problemele sociale sau interpersonale in care sunt implicati nativii zilei de 17 decembrie apar cel mai
adesea din cauza naturii lor serioase. In conversatie, ei au tendinta de a renunta la anumite ganduri,
deoarece le considera triviale si anumite puncte de vedere pe care le considera prea putin inteligibile.
Aversiunea lor fata de protocol si ierarhie ii impiedica sa-si doreasca sa intre in anumite cercuri sociale
sau medii profesionale. Pentru multi dintre nativii zilei de 17 decembrie, statul social si recunoasterea pe
care o obtin pentru realizarile lor este de ajuns pentru ei.

Persoanele nascute pe 17 decembrie trebuie sa se fereasca sa se orienteze doar in planul material, iar
imaginatia si fantezia lor sa fie atenuata de o realitate obiectiva extrem de pronuntata. Astfel, ei ar trebui
sa isi cultive dragostea pentru gratie si eleganta, care duce la o apreciere mai profunda a artelor – in
special a disciplinelor cum ar fi pictura, sculptura si dansul. La un nivel mai personal, nativii zilei de 17
decembrie rezista cu greu celor care manifesta asemenea calitati senzoriale pamantesti si este posibil sa
doreasca sa se implice in relatii cu acestia, cat mai profund si cat mai mult posibil. Cand fac acest lucru, ei
trebuie sa se fereasca de un comportament revendicativ, dependenta reciproca, relatii vicioase sau
stagnare. In general, conexiunea prea stransa cu ideile, indivizii, structurile si organizatiile ii poate inhiba
pe cei nascuti in acesta zi si le poate intarzia dezvoltarea si avansarea individuala. Acesta lucru se poate
intampla in special atunci cand circumstantele arata ca este timpul sa mearga mai departe.

SFATURI: Incearca sa te calmezi. Iesi in lume si distreaza-te din cand in cand. Dezvolta-ti viata sociala
si gaseste o modalitate de a-ti impartasi interesele cu ceilalti. Permitandu-le celor in care ai incredere sa
patrunda in lumea ta personala, vei crea punti care iti vor imbogati viata.

PUNCTE FORTE:
De incredere
Stabil
Structurat

PUNCTE SLABE:
Realist
Revendicativ
Repezit
Sagetator, Optsprezece decembrie - Ziua proiectelor mamut

Pentru persoanele nascute pe 18 decembrie, viata este destul de darnica. Responsabili de proiecte
marete, ei gandesc in termeni de anvergura, dar nu trec cu usurinta peste detalii. De fapt, proiectele lor pe
termen lung sunt construite cu sarguinta si cu un mare devotament. Realizarile muncii lor reflecta adesea
faptul ca sunt deschisi si profunzi. Insa, in ciuda devotamentului lor, ei pot fi acuzati de superficialitate
deoarece au tendinta de a vrea prea multe. Ceilalti vot considera ca producand cantitate, nu vor reusi sa
obtina si calitate.

Indivizii nascuti pe 18 decembrie sunt persoane care se implica pe perioade nelimitate. An dupa an, ei vor
persista in activitatea lor cu o mare consecventa. Acest lucru poate crea probleme cand nu le iese bine
ceea ce intreprind. Refuzul de a renunta la anumite cauze pierdute poate fi o grea povara pentru nativi.
Acesta atitudine poate fi daunatoare in cazul prieteniilor si al relatiilor sentimentale. Acest lucru nu
inseamna ca cei nascuti astazi trebuie sa renunte atat de usor la prieteni, ci sa fie capabili sa recunoasca
cand ceilalti nu pot sau nu vor sa se schimbe. Ei trebuie sa isi formuleze cerintele in conformitate cu
puterile celorlalti.

Nativii zilei de 18 decembrie trebuie sa fie atenti sa nu domine vietile celor apropiati lor. Desi nu par sa
fie indivizi neajutorati sau dependenti, ei pot avea multe pretentii si cerinte de la ceilalti. Adesea,
personalitatile lor egoiste cer ceea ce este cel mai greu de indeplinit – sa nu fie deranjati.

Multi dintre cei nascuti pe 18 decembrie traiesc in lumea lor proprie, rarefiata, incarcata de electricitate si,
in acelasi timp, vizeaza planuri complexe si idealuri inalte. Ei trebuie sa fie liberi. Astfel ei isi vor lasa
mintea sa zburde, dar isi vor forta trupurile pana ce ajung la extenuare. Rareori vor cere incurajari sau
permisiunea de a face acest lucru. In copilarie, ei au nevoie de parinti care sa-i lase in treburile lor. In
acelasi timp, ei doresc sa le asigure un mediu familial stabil si iubitor. In calitate de parinti, ei insisi
trebuie sa tina minte sa controleze copiii, dar in acelasi timp sa-i lase liberi si sa ii indrume cu blandete.
Copiii lor vor suferi pentru ca vor creste in umbra acestora.

Nativii mai putin evoluati ai zilei de 18 decembrie se pot distruge din cauza ambitiilor, viselor, dorintelor
si aspiratiilor ireale. Ei trebuie sa limiteze si sa mai atenueze scopul proiectelor lor, astfel incat sa le aduca
la un nivel mai tangibil. Nativii zilei de 18 decembrie au nevoie sa isi stabileasca o baza comfortabila si
eficienta de actiune si sa spere sa gaseasca un partener compatibil. Acesta trebuie sa fie nu numai un
partener iubitor, ci si un prieten intelegator.

Pentru nativii care nu si-au descoperit inca potentialul exceptional, posibil din cauza fricii fata de propria
putere, stabilirea unui stil de viata si a unui mediu profesional compatibile cu natura si talentele lor
reprezinta cheia succesului.

SFATURI: Gaseste-ti stabilitatea si calmeaza-te. Spatiul si linistea sunt foarte prielnice. Renunta sa fii
activ cand nu este cazul. Permite-le si celorlalti sa se remarce.

PUNCTE FORTE:
Capabil
Expansiv
Perseverent
PUNCTE SLABE:
Preocupat
Frustrat
Incapatanat
Sagetator, Nouasprezece decembrie - Ziua perturbatorului
Persoanele nascute pe 19 decembrie sunt puternice si se pricep sa ghiceasca reactiile celorlalti. In
principal, acest lucru se datoreaza in primul rand atitudinii lor indraznete si perseverentei ce ii
caracterizeaza, cat si refuzului lor total de a face compromisuri. Este dificil sau chiar imposibil pentru ei
sa se dea drept altcineva si sa nu fie ei insisi. Nu sunt capabili sa-si puna o masca in fata societatii. De
obicei, ii vor lasa pe altii sa faca acest lucru. Atitudinea lor este cel mai adesea de genul „asta sunt, iti
convine bine, nu, tot bine”.

Poate fi de-a dreptul surprinzator felul in care reusesc nativii zilei de 19 decembrie sa depaseasca orice
dificultate. Insa, batalia pare ca face parte din viata lor si este greu sa ti-i imaginezi ducand o viata
linistita, fara provocari. Vietile lor pot semana cu un fel de batalie continua, in care ei isi disputa energiile
concentrate impotriva marilor sanse. Ei vor castiga de fiecare data. Totusi, vor suferi si infrangeri
zdrobitoare. In timp ce ei vor suferi profund si uneori chiar se vor gandi serios la ideea de a renunta,
spiritul lor ramane neinfricat. Astfel, triumfurile lor au mari semnificatii, fiind nascute nu numai dintr-un
eroism chior, ci mai degraba dintr-o hotarare plina de curaj.

In ciuda marilor dificultati pe care soarta le-a harazit nativilor zilei de 19 decembrie, confruntarile lor cele
mai serioase vin de la nivelul lor profund personal. De exemplu, letargia si lipsa de energie le poate
inmuia spiritul, dar vor refuza sa se potoleasca. Pe de alta parte, o furtuna de emotii violente poate sa se
abata asupra lor pe neasteptate, in primul rand manifestandu-se in plan personal, posibil izbucnind mai
tarziu si in viata lor publica.

Este greu sa dai vina pe nativii zilei de 19 decembrie in asemenea momente deoarece vor experimenta
cele mai negre si mai puternice suferinte. Suferinta lor va starni simpatie din partea celor mai sensibili. O
astfel de simpatie poate fi in mod normal mai putin potrivita, in cazul in care cei nascuti astazi isi
directioneaza negativitatea inspre exterior. Pasionati, innebunitori, ingrozitori, nativii zilei de 19
decembrie pot pune cu adevarat la incercare rabdarea celorlalti. Intr-adevar, viata poate fi de departe mai
putin incitanta fara ei.

Urmandu-si propriul drum si manifestand un spirit de libertate, nativii zilei de 19 decembrie sunt adesea
admirati de persoanele mai tinere, care ii vad ca pe niste personaje romantice. Cei nascuti astazi nu sunt
neaparat responsabili pentru persoanele mai tinere care au tendinta de a-i imita. Insa, daca au o legatura
directa cu un copil, ei ar trebui sa incerce sa isi echilibreze anumite atitudini volatile.

Nativii zilei de 19 decembrie simt o mare nevoie de neseriozitate in vietile lor, dar detesta umorul fals. In
general, propriul lor simt al umorului are o latura ironica, sau devine chiar un fel de batjocura. Ce nascuti
astazi prezinta adesea o fata serioasa lumii, insotita de o anumita postura respingatoare. Este nevoie de
multa munca pentru a iesi din acest tipar si pentru a reusi sa se exprime pe deplin, intr-o maniera cursiva
si facila.

SFATURI: Calmeaza-te. Evita sa plasezi problemele dificile pe umerii celorlalti. Nu mai ascunde atat de
multe lucruri. Socializeaza-te acolo unde si cand poti. Aminteste-ti sa razi. Nu te mai considera un etern
nefericit.

PUNCTE FORTE:
Profund
Indraznet
Neinfricat

PUNCTE SLABE: Suferind Enigmatic Intunecat


Sagetator, Douazeci decembrie - Ziua initiatorului
Persoanele nascute pe 20 decembrie se straduiesc din rasputeri sa genereze ganduri, sentimente si
activitati superioare in jurul lor. Dorinta lor de a initia este mareata. Nefiind extrem de preocupati de
intretinere si administrare, ei prefera sa treaca la urmatoarea sarcina dupa ce au pus lucrurile in miscare.
Totusi, exista o continuitate in munca lor si astfel ei pot sa-si construiasca o reputatie stabila in timp.

Pentru nativii zilei de 20 decembrie, impulsul de a face ceva si fapta in sine poate sa avanseze cu o viteza
foarte mare. Intr-adevar, odata ce persoanele nascute astazi s-au hotarat asupra unui lucru, sunt greu de
oprit, in primul rand pentru ca se misca foarte repede in acest sens. Viteza, ingenuitatea, eficienta si gratia
ajung la cote inalte in ceea ce ii priveste, astfel incat rezultatul actiunilor lor poate fi extraordinar. Nativii
implicati in activitati intelectuale pot fi acuzati uneori de superficialitate in ceea ce priveste arta, studiile
si teoriile lor. Insa, este destul de clar faptul ca metodele lor implica de obicei abordarea subiectului
plecand de un numar de puncte de vedere diferite si nu prin testarea teoriilor la un nivel mai profund.

Nativii zilei de 20 decembrie detin de obicei controlul energiilor lor fizice si sunt atrasi in mod special de
tipul de experiente metafizice. Ei sunt bine acorati in realitate, acum si aici, si extrem de suspiciosi in ceea
ce priveste povestile neverificate sau alte miracole si experiente extraterestre. Persoanele nascute pe 20
decembrie nu sunt genul de oameni care accepta autoritatea sau orice zvon. Ei pot fi extrem de combativi
in sustinerea a ceea ce simt si pretind cu inversunare, dar si extrem de agresivi in fortarea propriilor idei si
puncte de vedere.

In general, imaginea per ansamblu este importanta pentru nativii zilei de 20 decembrie. Acestora le place
sa filozofeze pe marginea lucrurilor in general si apreciaza un auditoriu receptiv. Le face mare placere sa
influenteze modul gandire al celorlalti. Asadar, este foarte normal sa isi asume rolul de parinte sau
profesor. Deoarece de cele mai multe ori sunt muncitori neobositi, ei tind sa astepte de la copiii si elevii
lor sa aiba aceeasi energie si sa depuna acelasi efort ca si ei. Ei trebuie sa aiba grija in acest sens sa nu
treaca cu vederea diferentele dintre indivizi, sau sa considere in mod eronat ca energia si puterile de
concentrare ale unui individ oarecare sunt comparabile cu ale lor. De fapt, notiunile preconcepute si
cerintele vor crea in cele din urma probleme nativilor zilei de 20 decembrie, deoarece ele vor duce la
surmenaj si tensiuni nedorite in relatie cu cei care sunt la fel de incapatanti ca si ei.

Persoanele nascute pe 20 decembrie trebuie sa-si tempereze energiile pentru a-i intelege mai bine pe
ceilalti. Ei ar trebui sa incerce sa nu mai fie atat de fixati pe a produce. Mai devreme sau mai tarziu ei vor
dori sa isi indrepte o mare parte din energia lor inspre interior si astfel vor deveni linistiti si in acelasi timp
puternici.

SFATURI: Nu mai considera ca tu le stii pe toate. Invata sa iti recunosti greselile. Persista in ceea ce ai
inceput si nu mai trece atat de repede la altceva. Cultiva-ti umilinta.

PUNCTE FORTE:
Ager
Impulsiv
Productiv

PUNCTE SLABE:
Repezit
Atotstiutor
Combativ
Sagetator, Douazeci si unu decembrie - Ziua marii dileme

Indivizii puternici nascuti pe 21 decembrie stiu cum sa foloseasca tacerea in avantajul lor. Fie ca sunt
vorbareti sau nu, ei vor folosi in primul rand limbajul trupul, prezenta fizica si mintea pentru a-si prezenta
ideile intr-o maniera irezistibila. Este foarte dificil sa li te opui pentru ca sunt foarte hotarati sa isi
realizeze obiectivele.

Intr-adevar, nativii zilei de 21 decembrie dau dovada de energie si hotararea de a rezolva problemele in
felul lor unic si in directia pe care o vor dori ei. In cazul in care forteaza un alt individ sa faca ceva asa
cum vor ei, ar fi mult mai bine sa aiba control asupra rezultatului.

Nativii zilei de 21 decembrie pot folosi tacerea cu un efect devastator. Refuzand sa vorbeasca in situatiile
cruciale ale unei conversatii sau negocieri, ei ii pot supara sau intimida pe ceilalti mult mai mult decat
daca ar fi vorbit sau chiar tipat. Se poate descoperi ca in spatele acestei taceri exista un temperament
malefic ce poate izbucni in orice moment si ceilalti ii trateaza adesea pe cei nascuti astazi cu mare grija,
ca nu cumva sa explodeze precum un vulcan. Acest sentiment ii poate face pe partenerii lor sa se sature de
ei si vor ajunge in cele din urma la o despartire. In consecinta, nativii zilei de 21 decembrie pot avea
dificultati in mentinerea relatiilor interpersonale de-a lungul anilor, posibil lasand in urma lor un sir de
inimi frante.

Celor nascuti astazi nu le place in mod special sa raspunda la intrebari legate de ei insisi. Extrem de
secretosi in legatura cu viata lor interioara fantezista, ei sunt fara doar si poate foarte puternici in
proiectarea acestor fantezii in lume si in crearea mediului propice pentru acestea. Atat dorintele cat si
capacitatea lor de a-i controla pe ceilalti sunt mari. Multi oameni ii trateaza exact asa cum vor sa fie tratati
pentru a le mentine acestora buna dispozitie, deaoarece stiu ce ii asteapta daca aceasta dispozitie se
schimba. Totusi, nativii zilei de 21 decembrie pot fi fermecatori, senzuali si calzi cu cei pe care ii iubesc.

Atat barbatii, cat si femeile, nascuti astazi sunt puternici din punct de vedere fizic prin capacitatea de a
stapani miscarea si repausul. In plus, ei isi manifesta de obicei dragostea mai mult fata de copii si
animale. Aceasta dragoste poate eclipsa din cand in cand interesul pentru partenerii lor de viata. In
asemenea relatii, darul lor puternic intuitiv si abilitatile non-verbale isi gasesc o gama intreaga de
exprimare.

“Cel ce nu este de partea mea, este impotriva mea” este cel mai adesea motto-ul nativilor zilei de 21
decembrie. Ei trebuie sa invete sa fie mai iertatori. Reducerea fricii de respingere, indoielilor usoare si
nesigurantelor, calmarea dorintelor intense de a fi admirati sunt obiective importante pentru dezvoltarea
lor spirituala viitoare.

SFATURI: Invata sa fii mai deschis si mai putin secretos. Ai incredere si impartaseste. Nu iti crea
resentimente. Fanteziile pe care le proiectezi pot fi periculoase. Fereste-te sa ai pretentii prea mari de la
ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Hotarat
Atletic
Intuitiv
PUNCTE SLABE:
Egoist
Dominant
Sagetator, Douazeci si doi decembrie - Ziua continuitatii

Nativii zilei de 22 decembrie sunt stapani ai actiunilor pe termen lung. In munca lor sau in viata de
familie tema succesiunii este destul de importanta pentru ei. Puterile lor profetice sunt de obicei rezervate
pentru a face preziceri corecte pentru viitor pe baza datelor pe care le-au adunat din trecut. Aceasta nu
implica neaparat ca ei sunt incapabili sa schimbe cursul lucrurilor. Stiu bine ceea ce vor in viata
planificandu-si eforturile si timpul in conformitate cu scopul urmarit.

Adeptii securitatii, nativii zilei de 22 decembrie progreseaza in general incet si sigur, an dupa an
construindu-si o structura trainica a vietii. Datorita naturii lor grijulii, ei experimenteaza cateva colapsuri,
iar cand catastrofa se abate asupra lor, ii loveste destul de tare. Insa, dupa o perioada rezonabila de timp in
care se refac, ei continua sa isi urmeze drumul. Daca sunt extrem de ambitiosi (ceea ce rareori se intampla
in cazul nativilor zilei de 22 decembrie) urcarea lor in varful piramidei poate fi extrem de lenta, atat
datorita faptului ca refuza sa isi asume riscuri lipsite de temei sau sa faca compromisuri in ceea ce
priveste integritatea lor. Munca lor cat si abordarea vietii lor este asemanatoare cu a unui artizan care se
bucura enorm atat de procesul de producere in sine, cat si de produsul finit rezultat.

Nativii zilie de 22 decembrie par sa fie foarte rabdatori si acest lucru este valabil pe termen lung. Totusi,
in cazul oricarei situatii zilnice, ei pot lasa lucrurile marunte sa ii supere, vor deveni iritati, indaratnici si
vor condamna usor. Reactiile lor tind sa fie pripite si vor fi foarte usor enervati. Cu toate acestea, ei vor
purta rareori pica in acest sens, odata ce si-au exprimat dezaprobarea. Ei asteapta ca regulile lor sa fie
urmate intocmai in respectivele situatii, in special cand vine vorba de copiii lor. Trebuie sa evite sa devina
persoane autoritare rigide, deoarece un astfel de comportament poate starni resentimente din partea
membrilor familiei sau in anumite cazuri chiar revolta.

Pentru majoritatea celor implicati, nativii zilei de 22 decembrie demonstreaza o natura serioasa si
secretoasa, insa cand umorul lor se face remarcat, cei care ii inconjoara se vor relaxa cu siguranta. Intr-
adevar, celor nascuti astazi le place foarte mult relatia de camaraderie cu cei cativa prieteni sau cu
membrii familiei. Totusi, fiind indivizi care au nevoie sa fie singuri in cea mai mare parte a timpului, ei
nu se vor simti comfortabil in adunarile sociale mari. Ei vor prefera sa se retraga in ei insisi, decat sa fie
in centrul atentiei. Ei trebuie sa fie atenti ca umorul lor uneori taios, ironic si satiric sa nu degenereze in
glume sarcastice si socuri negative. O sarcina importanta pentru ei este sa pastreze un echilibru intre a se
distra si a fi seriosi, intre expunerea sociala si izolare si, daca este posibil, sa gaseasca un canal prin care
gandurile si sentimentele lor profunde si adesea izolate sa poata fi exprimate.

SFATURI: Domoleste-ti latura restrictiva. Invata sa fii mai deschis si mai permisiv. Nu mai condamna.
Uneori, poate fi extrem de sanatos si distractiv sa faci lucruri prostesti. Integreaza-te din punct de vedere
social.

PUNCTE FORTE:
Atent
Pregatit
Increzator

PUNCTE SLABE:
Irascibil
Rigid
Taios
Capricorn, Douazeci si trei decembrie - Ziua razbaterii
Nativii zilei de 23 decembrie sunt cei mai fericiti cand razbesc, forand pana la mari adancimi
in efortul lor sustinut de a-si promova si implementa ideile si visele. Acest lucru nu trebuie sa
creeze impresia ca ei sunt in mod special radicali sau revolutionari, deoarece in realitate sunt
retinuti si precauti. Intr-adevar, cei nascuti astazi, imbratiseaza in general cu fermitate valorile
stabilite, isi cantaresc planurile cu grija inainte de a actiona si pastreaza o legatura stransa cu
familia si cu grupul social de care apartin. Ei pot adesea sa isi imbunatateasca cu mult grupul
social si, deoarece sunt ageri la minte, gasesc instinctiv cea mai buna cale de urmat. In acest
sens, sunt profetici, capabili sa prevada viitorul nu numai referitor la ce trebuie sa faca mai tarziu
ci chiar cum sa se pregateasca pentru acest lucru.

Nativii zilei de 23 decembrie refuza sa fie ignorati. Ei considera respingerea ca pe o provocare


careia sunt pe deplin pregatiti sa-i faca fata. Deoarece lupta este ceva firesc in cazul celor nascuti
astazi, ei vor refuza sa se complaca in situatii tensionate. Acest lucru ar trebui sa nu implice
faptul ca sunt invulnerabili la sentimentele de indoiala, dar asemenea nesigurante de obicei doar
ii determina sa se redreseze si sa se stabileasca la un nivel mai inalt. De fapt, cei nascuti in
aceasta zi se simt adesea necomfortabil cu ei insisi si cu pozitia lor in viata. Un discomfort
esential in ceea ce priveste statutul lor ii poate incita sa isi urmeze in mod constant visele. Ei nu
vor prefera sa stea linistiti si nu se vor multumi doar sa doreasca acest lucru.

Nativii zilei de 23 decembrie au o stabilitate caracteristica, combinata cu o incapatanare acuta


care face ca orice relatie cu ei sa fie extrem de dificila. Ei nu apreciaza autoritatea care ii
provoaca si nici nu sunt adepti ai ideilor radicale si ciudate (altele decat ale lor, desigur). Este
important ca nativii care ajung pe pozitii de raspundere si influente sa ramana deschisi criticilor
sanatoase si sugestiilor pozitive.

Intelegerea ocupa rareori cea mai inalta pozitie pe lista abilitatilor si valorilor nativilor zilei de 23
decembrie. Desi adesea au o atitudine pretentioasa si capricioasa, ei pot fi extrem de draguti. Cei
nascuti astazi pot parea reci si distanti. Barbatii nascuti pe 23 decembrie trebuie sa fie atenti sa
nu isi manifeste atitudinile de macho si femeile sa nu fie extrem de agresive sau dominante. Pe
masura ce inainteaza in varsta, nativii de amebele sexe trebuie sa invete sa se mai abata de la
drumul lor si sa permita generatiei tinere sa se remarce. Pensionarea nu este compatibila cu
majoritatea nativilor zilei de 23 decembrie. Ei vor prefera intotdeauna sa aiba un rol cat mai
activ.

SFATURI: Nu iti conduce viata la un nivel inferior. Fereste-te sa iti faci socotelile cu
maruntisuri si sa pierzi din vedere sumele mai mari. Planificarea exagerata a viitorului poate
inhiba cursul natural al evenimentelor. Invata sa accepti si punctele de vedere ale celorlalti.

PUNCTE FORTE:
Activ
Responsabil
Prietenos

PUNCTE SLABE:
Autoritar
Incapatanat
Capricorn, Douazeci si patru decembrie - Ziua emotiilor complexe
Nativii zilei de 24 decembrie nu se pot astepta sa aiba o viata usoara. Bucuriile, supararile,
recompensele si dezamagirile sunt in general manifestate la un nivel foarte inalt, diferit de cele
ale semenilor lor. Oamenii pot gandi ca nativii se expun neintemeiat unui mare stres si unor
greutati exagerate. Din punct de vedere al emotiilor (in special ale femeilor nascute pe 24
decembrie), implicarea lor, legaturile interpersonale dificile si solicitante pot contribui la crearea
unui mediu de nesiguranta.

Desi rareori lucrurile vin de la sine pentru nativii zilei de 24 decembrie, ei reusesc sa se mentina
pe linia de plutire si chiar sunt capabili sa realizeze lucruri marete. Problemele ivite de-a lungul
carierei au de obicei legatura cu natura lor emotionala care le poate crea dificultati cu superiorii
si colegii. Ei sunt capabili sa se inteleaga cu oamenii si chiar sa le castige respectul, dar fara doar
si poate par sa starneasca aminozitati ascunse si intalnesc dusmani puternici. Altii pot detesta la
ei spiritul prea critic. La un moment dat, le poate lipsi chiar diplomatia si tactul. Cheia celor
nascuti astazi pentru a-si ameliora situatia consta in recunoasterea anumitor chestiuni din vietile
lor, studiindu-le si rezolvandu-le, evitand sa repete acele actiuni care nu functioneaza. Astfel, ei
vor fi capabili sa isi imbunatateasca starea si vor evita problemele pe care le urasc in mod
normal.

Nativii zilei de 24 decembrie au adesea abilitati intuitive si fizice si parte din problemele lor reies
din cauza faptului ca pot prevede sau chiar reactiona la lucruri care nici nu li s-au intamplat
celorlalti. Datorita acestui fapt, ei trebuie sa invete sa cultive rabdarea si sa nu se mai infurie atat
de repede sau sa devina irascibili. Ei au calitati magnetice cu care reusesc sa ii ataga pe ceilalti
(adesea din punct de vedere sexual), dar pot avea probleme mai tarziu in ruperea legaturii cu cei
pe care i-au incurajat in mod eronat inca de la inceput.

Nu foarte frecvent, exista un domeniu tehnic in care nativii zilei de 24 decembrie exceleaza.
Daca reusesc sa iasa la liman, sa scape de toate anxietatile si depresiile la care sunt predispusi,
nepermitand vietii lor emotionale sa intervina prea mult in activitatea profesionala si mai presus
de toate sa isi mentina increderea in ei insisi si in aspiratiile lor, ei vor avea intr-adevar succes in
domeniul lor de activitate. Pe de alta parte, daca isi pot mentine obiectivitatea si increderea, ei
vor lupta cu inversunare timp de multi ani. Ei trebuie sa isi pastreze independenta si din cand in
cand sa renunte la responsabilitati fara sa construiasca un zid in jurul lor.

Nativii zilei de 24 decembrie trebuie sa invete sa se descurce cu energiile negative si


circumstantele suparatoare. Daca nu reusesc sa cultive o atitudine mai optimista in ceea ce
priveste viata, ei pot atrage nefericirea asupra lor, pur simplu stand si asteptand-o. Pe de alta
parte, daca vor ramane realisti si deschisi oportunitatilor vietii, daruind si primind cat mai usor
posibil, ei pot sa isi usureze dificultatile si isi pot face viata mult mai placuta.

SFATURI: Nu repeta aceleasi greseli. Invata din experientele dureroase. Crezi in tine si
pretinde recunoastere pentru talentele si realizarile tale. Fereste-te de orice fel de droguri.

PUNCTE FORTE:
Vizionar
Capabil
Organizat

PUNCTE SLABE:
Distras
Autodistructiv
Confuz
Capricorn, Douazeci si cinci decembrie - Ziua supranaturalului
Nativilor zilei de 25 decembrie le place sa experimenteze in primul rand cele mai neobisnuite
laturi ale vietii. Este vorba de cele care ii elibereaza de preocuparile zilnice ce le starnesc
interesul, adesea cautand starile mult mai inalte si mai exaltante. Ei trebuie sa ajunga la aceste
stari prin diferite forme ale artei, cum ar fi muzica si dansul, prin experiente religioase sau
posibil doar prin manifestarea imaginatiei. Totusi, nativii zilei ce sunt mai putin evoluati cauta sa
scape de poverile vietii sau de problemele personale printr-o varietate de mijloace (substante
stimulatoare care provoaca dependenta, diversiuni senzationale, etc.)

Pentru multi dintre nativii zilei de 25 decembrie, experientele de varf au legatura mai mult cu
faptele realizabile si concrete decat cu gandurile fanteziste si imaginare. Insa, astfel de realizari
pot avea si o latura fantastica, iar nativii zilei de 25 decembrie isi vor forta abilitatile si talentele
la maximum. Intr-adevar, chiar si cei mai putin exceptionali dintre nativii acestei zile au tendinta
de a merge pana foarte departe atunci cand sunt implicate carierele lor, activitalile preferate si
interesele lor. In general, ei acorda mai multa importanta limitelor sociale sau personale
transcedentale decat acumularii de bogatii si putere.

Indiferent ca ar putea fi vorba de ultimul lor obiectiv, majoritatea nativilor zilei de 25 decembrie
sunt persoane care isi asuma riscul. Daca sunt oameni de afaceri, ei nu sunt genul care se
multumesc doar cu investitiile pe care le-au facut. Daca sunt artisti sau mestesugari, ei nu se vor
multumi niciodata cu caliatatea muncii lor. In calitate de membri de familie, ei au tendinta de a
se stradui sa formeze un grup ideal, preocuparile lor depasind cu mult asigurarea comfortului si
abordarea grijilor zilnice. Totusi, cei nascuti in aceasta zi trebuie sa se fereasca de a se
suprasolicita, deoarece ei pot pune in pericol bunastarea celor ce depind de ei sau este posibil sa
emane inconstient impulsuri distructive

Deoarece persoanele nascute pe 25 decembrie au tendinta de a se concentra pe realizare,


izbandire si transcedere, ei pot pierde din vedere multe dintre intamplarile prezente. Astfel, este
important ca cei nascuti astazi sa invete sa savureze momentul, sa se relaxeze si uneori chiar sa
se bucure de rezultatele propriilor realizari. In acest sens, nativii zilei de 25 decembrie sunt
norocosi cand sunt inconjurati de prieteni si persoane iubite care le scot la iveala latura cea mai
vesela si le permit sa ia viata mai putin in serios. O mare parte din felul in care acestia apreciaza
starea lucrurilor, viata asa cum este ea, implica neaparat acceptarea imperfectiunilor (atat ale lor
insisi, cat si ale celorlati). Intr-adevar, cand cei nascuti pe 25 decembrie ajung sa fie de acord cu
lumea obisnuita ce ii inconjoara, experientele de varf pe care le realizeaza vor avea mai multa
semnificatie si izbanzile lor vor fi mult mai durabile.

SFATURI: Fii realist, dar nu iti pierde simtul respectului. Lupta cu deziluziile. Fa un pact cu
lumea si fii deschis la acele compromisuri care fac lucrurile sa para mai frumoase, atat pentru
tine, cat si pentru ceilalti.

PUNCTE FORTE:
Orientat spre realizare
Curajos

PUNCTE SLABE:
Senzationalist
Neobosit
Capricorn, Douazeci si sase decembrie - Ziua neinfricatului
Persoanele nascute pe 26 decembrie nu vor fii niciodata doborate. Este ceva firesc ca ei sa
adopte o postura rebela, in special in perioada lor de tinerete. Deoarece au tendinta de a trai la
limita, sau cel putin de a se opune standardelor prestabilite, ei pot fi etichetati ca scandalagii sau
ca persoane ce atrag ostiliate si energie negativa. Cu trecerea anilor, conceptia lor devine mult
mai conservatoare, asezata si rezervata, dar daca vor ramane neimpliniti, sau nu vor fi inclusi in
societate, nu se vor mai comporta astfel. Indivizii mai evoluati nascuti pe 26 decembrie
modereaza eventual implicarea lor in problemele de putere si devin mult mai deschisi si mai
permisivi.

Nativii zilei de 26 decembrie sunt niste provocatori prin natura lor. Adevarul sau neadevarul unei
situatii date este uneori ceva ce trebuie examinat in amanunt si nu schimbat sau evitat doar de
dragul de a sta linistiti. Cei nascuti astazi sunt curajosi si se confrunta cu probleme si domenii de
activitate pe care ceilalti se rusineaza sa le abordeze. In cadrul familiei lor, grupului social sau
situatiei profesionale ei sunt considerati critici sinceri ai ignorantei si au putina rabdare cand vine
vorba de linguseli sau deceptii. Cel mai adesea, interesele lor constau mai degraba in problemele
simple ale vietii de zi cu zi si in actiunile de moment, decat in pornirile supranaturale si
metafizice. Inzestrati cu un foarte bine dezvoltat simt al realitatii, ei sunt de obicei foarte bine
ancorati in realitate.

Exista pericolul ca nativii zilei de 26 decembrie sa devina destul de duri, fermi pe pozitii, precum
o stanca. Ei vor rezita de-a lungul timpului fie ca-i ploaie sau ca-i vant. In cele din urma, ei isi
pot pierde sensibilitatea pana in punctul de a deveni lipsiti de sentimente. Nativii zilei de 26
decembrie trebuie sa se fereasca sa ajunga in astfel de situatii. Ei trebuie sa permita in mod
constient laturii lor umane sa se manifeste – sa faca un efort sa-si recunoasca greselile, sa vada
punctele de vedere contradictorii si posibil sa admita infrangerea. In plus, ei trebuie (in mod
special atunci cand ajung in jur de treizeci sau cu putin peste patruzeci de ani) sa se concentreze
pentru a ramane deschisi nu numai la experientele noi, ci chiar sa isi urmeze aspiratiile mai
inalte.

Nativii zilei de 26 decembrie rareori se grabesc sa rezolve treburile. Ei isi implementeaza ideile
incet, cu grija si de obicei nu se vor surmena prea tare. Au o abilitate impresionanta de a-si
concentra toate energiile de care dispun intr-o anumita directie, fapt ce ii face adversari
devastatori si dusmani de temut. Totusi, ei pot fi dificili si intensi in relatiile lor sentimentale
deoarece, de obicei, ei trebuie sa joace rolul dominant. Incercarile serioase de impotrivire la
aceasta pozitie se finalizeaza cu o infrangere sau o despartire. Sa invete sa ofere tandrete,
blandete si dragoste neconditionata unui partener este o mare provocare pentru nativii zilei de 26
decembrie.

SFATURI: Fii deschis si mentine-ti flexibilitatea. Nu te teme sa recunosti ca ai gresit. Nu cere


fidelitate absoluta – o astfel de atitudine starneste doar resentimente. Adu-ti aminte de familie si
colegi. Nu-ti mai impovara inima.

PUNCTE FORTE:
Atent
Perseverent
Metodic

PUNCTE SLABE:
Inflexibil
Dominant
Autoritar
Capricorn, Douazeci si sapte decembrie - Ziua contribuabilului istet
Nativii zilei de 27 decembrie sunt orientati spre munca in cel mai inalt sens al cuvantului. Ei
sunt preocupati de dorintele si nevoile familiei, prietenilor si comunitatii. Adesea poseda
aptitudini tehnice, stiu cum sa beneficieze de talentele lor si, desi au tendinta de a fi idealisti, isi
tempereaza acest idealism aducandu-si contributia efectiva in viata din jurul lor.

Nativii zilei de 27 decembrie iubesc umorul inspirat si sunt in general prietenosi. Totusi, ei au o
latura intunecata la care doar cateva persoane apropiate lor pot avea acces. Profunzimea lor
emotionala cauzeaza perceperea intensa a respingerilor si insultelor si sunt capabili sa sufere in
liniste pentru multi ani, interiorizandu-si frustrarile. Ei ar trebui sa se exprime mai mult si sa fie
mai reactionari si impulsivi atunci cand este cazul.

Nativii zilei de 27 decembrie pastreaza in general o stricta delimitare intre viata publica si cea
privata. Sunt extrem de capabili sa lase totul in urma la locul de munca cand pleaca acasa. Ei
manifesta o stare de spirit cu totul diferita. Este in egala masura adevarat ca nativii care sunt
patroni sau lucreaza acasa pretuiesc foarte mult viata lor privata si in general nu sunt genul care
sa-i neglijeze pe cei apropiati.

Una dintre cele mai mari probleme pe care o infrunta nativii zilei de 27 decembrie este aceea de
a fi altruisti. Ei pot gresi uneori si pot renunta sa se apere. Indivizii mult mai evoluati ai acestei
zile sunt mult mai puternici in stabilirea limitelor ce ii protejeaza. Ei invata sa nu nutreasca
niciodata resentimente. Nativii mai putin evoluati se invinuiesc pe ei insisi si sufera de depresii si
de auto-compatimire. In principiu, deoarece toti cei nascuti pe 27 decembrie manifesta o anumita
doza de nobilism si se mandresc cu un comportament etic correct, asemenea sentimente negative
de indoiala si vinovatie pot starni cele mai profunde stari ale personalitatii lor. Sa invete cum sa
se descurce cu negativismul atat din exterior, cat si din interior este crucial pentru dezvoltarea lor
spirituala si personala.

Deoarece sunt in general recunoscuti de catre ceilalti ca persoane altruiste sau darnice, nativii
zilei de 27 decembrie pot uneori sa ii supere pe ceilalti cand aleg sa isi urmeze propriul drum.
Cei nascuti astazi ar trebui sa insiste fara doar si poate pe independenta lor, sa-si rezerve dreptul
de a fi sinceri si sa isi expuna parerile diferite, daca doresc.

Credinta este un element important in vietile nativilor zilei de 27 decembrie. Adesea, ei au


nevoie de un sistem religios si spiritual propriu care da semnificatie vietilor lor. O asemenea
credinta face ca nativii zilei de astazi sa fie mult mai ingaduitori cu ceilalti. Totusi, nativii zilei
de 27 decembrie trebuie sa stabileasca un echilibru in personalitatile lor. Prin acesta ei isi mentin
modul lor agreabil de a actiona fara a-si permite sa se impuna.

SFATURI: Lupta contra tendintelor tale depresive. Ramai deschis si vibrant. Nu permite nimanui
sa iti alunge optimismul si vigoarea. Pazeste-ti gandurile si sentimentele pozitive. Continua sa
oferi, dar uneori cere si ceva in schimb. Recunoaste-ti propria valoare.

PUNCTE FORTE:
Darnic
Nobil
Devotat

PUNCTE SLABE:
Rusinos
Nesigur
Suprimat
Capricorn, Douazeci si opt decembrie - Ziua sofisticatului simplu
Persoanele nascute pe 28 decembrie sunt capabile sa angajeze o energie directa, solida in
eforturile pe care le intreprind si vor face acest lucru intr-o maniera eleganta. Aceasta
complexitate este bazata pe o asigurare absoluta a ceea ce sunt si ceea ce pot realiza. Adesea ei
sunt capabili sa construiasca un mediu al copilariei care, chiar daca nu este interesant, le confera
stabilitatea de care au nevoie pentru a-si intemeia o cariera si eventual pentru a-si crea unitate in
propria familie. Intr-adevar, cei nascuti astazi isi uita rareori radacinile sau fac un efort pentru a
le acoperi.

Nativii zilei de 28 decembrie sunt muncitori impatimiti. Seriosi in ceea ce fac, ei refuza sa fie
abatuti din drum de atitudini frivole. Desi le place sa se distreze, ei stiu cand sa traga linie (de
obicei, in punctul in care activitatea lor profesionala incepe sa aiba de suferit). Nativii zilei de 28
decembrie au energie din abundenta, dar de obicei trebuie sa o concentreze intr-o singura directie
pentru un maximum de eficienta. Ei sufera, in cadrul muncii, daca trebuie sa se ocupe de lucruri
marunte si vor incerca sa preia cat mai multe proiecte. Trebuie sa se fereasca in special sa nu fie
prea indrazneti.

Un alt punct slab al nativilor zilei de 28 decembrie este incapacitatea de a se confrunta cu


probleme serioase. Deoarece isi vad vietile in termeni clar definiti si simt ca sunt pregatiti pentru
orice eventualitati, ei pot deveni tulburati si nefericiti cand opozitia repetata si neasteptata apare
in planul vietilor lor. In cazul rivalilor, competitorilor sau dusmanilor aprigi, cei nascuti pe 28
decembrie nu se gandesc suficient la motivatiile oponentilor lor, concentrandu-se pe activitatea
lor proprie. Astfel, ei le exclud pe toate celelalte.

Cei nascuti astazi trebuie sa fie extrem de precauti cu impresia ca ei stiu totul mult mai bine si au
raspuns la toate. Sa invete sa permita celorlalti sa se remarce, demonstrand un real interes in
conceptiile si opiniile celorlalti, este crucial pentru a fi placuti. Capacitatea de a arata ca au
nevoie de ajutor si solicitarea lui ocazionala in termeni simpli permit celorlalti sa se apropie mai
mult de ei.

Astfel, mare parte din ceea ce asigura succesul in carierele nativilor zilei de 28 decembrie poate
actiona impotriva lor in viata personala. Multi oameni vor fi atrasi de calitatile lor stabile si
competente, dar pentru motive gresite, iar cei nascuti astazi pot sfarsi prin a avea parteneri care
fie ii admira, fie ii invidieaza si le seaca toate energiile. Asadar, nativii care gasesc un partener cu
care se pot alia la un nivel egal sunt binecuvantati.

Nativilor zilei de 28 decembrie le place sa fie apreciati si pot suferi profund daca aptitudinile lor
trec neobservate. Sa invete sa impartaseasca experientele comune, sa stabileasca prietenii solide
si sa se coboare de pe piedestal renuntand la ideile neobisnuite despre ei insisi, toate acestea pot
contribui la crearea sentimentului de fericire si iubire.

SFATURI: Evita sa oscilezi intre veneratie si superioritate. Tinde sa interactionezi la un nivel


egal. Fa-ti timp sa te explici si sa fii convingator. Asculta obiectiile si fa ceva in acest sens.

PUNCTE FORTE:
Increzator
Sofisticat
Dependent

PUNCTE SLABE:
Arogant
Distant
Singuratic
Capricorn, Douazeci si noua decembrie - Ziua superioritatii
Persoanele nascute pe 29 decembrie sunt adesea destinate sa joace un rol de conducere in
viata. Chiar daca doresc sau nu sa fie sefi, ei sunt alesi de soarta sa ocupe pozitii de raspundere.
Nativii care sunt potriviti pentru roluri de conducatori pot opera in posturi executive an de an
intr-o maniera constanta. Cei care nu au astfel de veleitati pot gasi intr-o buna zi postul ocupat si
pot fi abandonati intr-un mod lipsit de curtoazie.

Trebuie accentuat faptul ca nativii zilei de 29 decembrie nu sunt ambitiosi in general, dar au un
talent de a fi in locul potrivit, la momemtul potrivit. Problema pe care ei o au de obicei intervine
atunci cand doresc sa accepte oportunitatile oferite. Pentru a face asemenea alegeri, va trebui sa
isi dedice timp pentru a se intelege mai bine pe ei insisi si pentru a-si evalua mult mai realist
adevaratele talente si abilitati.

Anumiti nativi ai zilei de 29 decembrie se pot simti mult mai comfortabil atunci cand joaca un
rol de sustinator in viata, insa, atunci cand sunt in preajma unei surse de putere. Asemenea nativi
ai zilei au abilitatea de a se potrivi in munca si activitatile sociale si actioneaza corect din punct
de vedere politic. Este crucial ca ei sa cultive tactul si diplomatia. Totusi, asemenea calitati nu
vin de la sine in cazul celor nascuti in aceasta zi. In plus, nativii zilei de 29 decembrie trebuie sa
se fereasca sa nu atraga suspiciunile celorlalti prin comportamente inadecvate, pe care ei nu le-au
abordat niciodata. Vulnerabilitatea lor in acest domeniu poate deriva din propria greseala sau
chiar aroganta. Cei nascuti in aceasta zi trebuie sa fie siguri de motivele lor inainte de a actiona si
sa nu permita respectivelor actiuni sa le directioneze cursul.

Nativii zilei de 29 decembrie nu simtul umorului prea bine dezvoltat si de aceea nu este
intotdeauna remarcat sau apreciat. Ei pot lasa impresia de a fi exagerat de seriosi, dar de fapt sunt
ironici. Cand cei nascuti astazi aleg sa-si exercite talentul lor de comunicare, ei pot subjuga
auditoriul, fie ca este vorba de familie, prieteni sau un grup mai vast de ascultatori. Este posibil
ca prezenta lor fizica sau sonoritatea vocii lor sa fie factorul care atrage atentia asupra lor. Multi
dintre cei nascuti in aceasta zi au o agresivitate suprimata, dar cu potential de manifestare care ii
face pe ceilalti sa sesizeze un amestec de frica si fascinatie.

Cea mai mare provocare a nativilor zilei de 29 decembrie este pur si simplu sa traiasca in
conformitate cu pozitia de superioritate din cadrul familiei lor, cercului social si domeniului lor
de activitate. Totusi, ei trebuie sa evite sa se inchida in notiuni fixe referitoare la cum ar putea sa
functioneze in asemenea roluri. Niciodata nu vor exclude posibilitatea de a putea, intr-o buna zi,
sa isi doreasca sa renunte la responsabilitate.

SFATURI: Ai curajul sa conduci, dar in acelasi timp recunoaste-ti greselile. Renunta cand este
cazul si apoi ia-o de la capat daca este necesar. Profita de oportunitatile care ti-au fost oferite in
conformitate cu potentialul tau.

PUNCTE FORTE:
Interesant
Comunicativ
Autoritar
PUNCTE SLABE:
Inconstient
Neatent
Lipsit de diplomatie
Capricorn, Treizeci decembrie - Ziua autoritatii laconice
Nativii zilei de 30 decembrie isi pot impune punctul de vedere doar prin cateva cuvinte.
Adepti ai stabilirii traditiilor si metodelor, ei se vor increde doar in ceea ce este adevarat si
incercat deja. Persoane extrem de valoroase in conducerea unei afaceri sau organizatii, ei detesta
insuficienta si risipa de orice fel. De asemenea, nativii zilei de 30 decembrie recunosc repede
greselile din sistem si metodele de lucru si sunt adepti ai eliminarii acestora, sau cel putin a
diminuarii lor.

Acest lucru nu inseamna ca nativii zilei de 30 decembrie sunt in mod deosebit niste indivizi
incordati care au probleme cu relaxarea. Din contra, putini pot savura o masa buna sau o seara
distractiva cu prieteni mai mult decat cei nascuti astazi. Aceasta se datoreaza faptului ca ei
experimenteaza foarte multe la serviciu, iar cand vin acasa se exprima in mod liber. Nativii zilei
de 30 decembrie sunt gratiosi si generosi, dar nu te opune dreptului lor de a conduce! Intr-adevar,
majoritatea nativilor zilei de 30 decembrie trebuie sa fie sefii – nu exista o alta cale. Ei trebuie,
totusi, sa se fereasca sa adopte o atitudine de atotstiutori si sa adere dogmatic la principii fixe
care pot starni antagonism.

Surprinzator este faptul ca multi dintre nativii zilei de 30 decembrie au probleme serioase cu
autoritatea, nu pentru ca sunt rebeli in sine, ci mai degraba pentru ca ii vor gasi pe cei
incompetenti si ineficienti. Ei incep adesea sa gandeasca care ar fi cea mai buna modaliatate de a
conduce spectacolulul ei insisi. Un punct esential in ceea ce ii priveste pe nativii zilei de 30
decembrie este ca ei gandesc constructiv si pe termen lung, in termeni altruisti. Pentru ei nu este
importanta puterea, dominarea, ci lucrul facut cat mai bine cu putinta.

Persoanele nascute pe 30 decembrie urasc dezordinea si haosul. Adesea acest lucru duce la
adoptarea unei existente mult mai spartane. Ei au tendinta sa isi adune posesiunile in alta camera
si sa incuie usa. Deoarece nu sunt exagerat de meticulosi, ei pot alege sa isi limiteze acumularile
de bunuri si astfel sa creeze mai putin deranj. Altii ar putea considera ca sunt foarte incordati
atunci cand vine vorba de bani. Cel mai adesea nu este cazul deoarece nativii zilei de 30
decembrie stiu cum sa cheltuiasca cand vor sau au nevoie de acest lucru, chiar daca inseamna sa
ajunga fara bani. Totusi, economia lor innascuta, de obicei ii retine din a cheltui bani si duce la
alegerea celei mai bune afaceri cu putina.

Frustrarile si grija ii pot tine pe nativii zilei de 30 decembrie treji toata noaptea. Situatiile
suparatoare nu prea se potrivesc cu personalitatile lor de obicei taciturne. Ceea ce li se potriveste
cel mai bine este abordarea si rezolvarea unei situatii in felul lor propriu. Din nefericire, cand se
afla in situatii dificile cauzate de ignoranta sau amatorismul celorlalti (asa cum o percep ei), cei
nascuti astazi pot deveni extrem de agitati. Pentru a nu-si cheltui pretioasa energie, nativii zilei
de 30 decembrie trebuie sa invete sa accepte ceea ce nu pot schimba. De asemenea, ei trebuie sa-
si directioneze gandurile pre chestinuni mai constructive.

SFATURI: Evita sa fii distant si rezerva timp sa dai explicatii. Fii atent sa nu starnesti
resentimente prin intermediul unui sistem rigid de reguli si credinte. Incearca sa lasi trecutul in
urma si invata sa ierti. Fiind mult mai ingaduitor vei elimina multe probleme.

PUNCTE FORTE:
Extrem de capabil
Pragmatic
Realist

PUNCTE SLABE:
Autoritar
Ipocrit
Inchis
Capricorn, Treizeci si unu decembrie - Ziua promotiei estetice
Persoanele nascute pe data de 31 decembrie sunt atrasi de diverse tipuri de experiente estetice.
In carierele lor, adesea lucreaza pentru a promova frumsetea si armonia intr-o forma sau alta.
Intr-adevar, multi dintre cei nascuti pe 31 decembrie afiseaza un fel de veneratie pentru
literatura, arta sau muzica. Dar cum crearea frumosului implica in primul rand scaparea de
uratenie, cei nascuti astazi pot de asemenea sa fie preocupati cu localizarea, expunerea
elementelor suparatoare ale lumii din jurul lor.

Nativii zilei de 31 decembrie trebuie sa se fereasca sa dicteze referitor la ceea ce considera ei ca


nu este frumos. Ei vor simti nevoia sa le fie amintit ca opiniile lor, indiferent cat de studiate sunt,
sunt pur si simplu pe gustul altei persoane. Insa, multi dintre nativii zilei de 31 decembrie au
absoluta nevoie de aceste aprecieri si posibil stiu foarte bine cum pot satisface aceste nevoi. Ei
sunt de obicei pragmatici, la zi cu toate si nu se lasa usor in fata atitudinilor reactionare si
sentimentale. Este posibil ca cei nascuti astazi sa fie in cea mai buna forma atunci cand incep
misiunea de a promova frumusetea si de a eradica uratenia. Toate lucrurile urate sunt considerate
un afront personal adus lor.

Nativii zilei de 31 decembrie nu se pot ocupa foarte mult de propria lor aparitie si de imaginea pe
care o proiecteaza celorlalti. In consecinta, ei sunt de obicei sic, bine imbracati si ofera cele mai
bune mancaruri cand se gasesc in ocazii sociale si de afaceri. Ei sunt mai putin narcisiti si
superficiali si mai mult practici. Inteleg ca prima impresie conteaza si ca nu intotdeauna au o a
doua sansa.

Armonia, stabilitatea si frumusetea sunt ideile principale la care nativii zilei de 31 decembrie
aspira in vietile lor personale si de familie. Rareori ei cauzeaza probleme cand lucrurile merg
bine. Cunoasterea de sine este insotita de un talent special de a-si satisface nevoile personale fara
sa starneasca prea mult opozitia celorlalti. Ei stiu foarte bine ceea ce pot si ceea ce nu pot face.
Deoarece rareori preiau o lucrare pe care sunt incapabili sa o termine, ei reusesc adesea in
eforturile lor. Obiectivele lor pot fi modeste, dar sunt tangibile.

Nativii mai putin evoluati trebuie sa se fereasca sa fie luati de val de rabufnirile lor de cruciati si
sa starneasca antagonism, energie negativa si inevitabil esecuri. Ei trebuie sa invete sa isi vada de
treaba lor intr-o maniera linistita, modesta si sa realizeze aceleasi rezultate cu mai putin scandal.
De obicei afiseaza emotii puternice care sunt de cele mai multe ori in defavoarea lor. Majoritatea
celor nascuti astazi sunt constienti de acest lucru.

Nativii zilei de 31 decembrie stiu ce latura a feliei de paine este unsa cu unt. Ei ar prefera sa nu
fie nevoiti sa sara calul, dar daca vor fi fortati sa-si faca cunoscuta parerea, ii vor surprinde pe
ceilalti cu pareri ce pot fi neapreciate. Intr-adevar, succesul depinde adesea de abilitatea lor de a-
si crea un echilibru intre idealism si pragmatism.

SFATURI: Permite-le celorlalti sa aiba propriile gusturi si opinii. Atitudinea de cruciat poate sa
ii deranjeze pe oameni. Incearca sa dai sfaturi doar atunci cand iti sunt cerute, astfel eviti
confruntarile. Fii pregatit sa pastrezi armonia prin compromisuri.

PUNCTE FORTE:
Recunoscator
Cu bun gust
Idealist

PUNCTE SLABE:
Atotstiutor
Incapatant
Rigid

Potrebbero piacerti anche