clasa X

FIZICĂ
-caiet teorie-

1
 C U P R I N S
CAPITOL 1- TERMODINAMICA
1.1 Studiul fenomenelor termice………………………………………………….………..3
1.2 Mărimi caracteristice structurii discrete………………………………………………5
1.3 Noțiuni de bază de termodinamică……………………………………………….……6
1.3.a Echilibru termic. Temperatura
1.4 Modelul gazului ideal ……………………………………………………………………9
1.4.a Legile gazului ideal……………………………………………………………10
1.5 Coeficienți calorici……………………………………………………………………….13
1.5.a Calorimetrie……………………………………………………………………14
1.5.b Calorimetru…………………………………………………………………….15
1.6 Izotermele lui Andrews………………………………………………………………….16
1.7 Transformari de stari de agregare………………………………………………………18
1.8 Teoria Cinetico Moleculara……………………………………………………………..20
1.8.a Energia Interna……………………………………………………………….21
1.9 Principiul I al termodinamicii…………………………………………………………..21
1.10 Principiul II al termodinamicii………………………………………………………..26
1.11 Motoare termice………………………………………………………………………..28
1.11.a Ciclul Carnot……………………………………………………………….28
1.11.b Motorul Otto……………………………………………………………….29
CAPITOL 2 - ELECTRICITATE
2.1 Electrostatica…………………………………………………………………………….32
2.1.a Interactiunea sarcinilor electrice………………………………………….33
2.1.b Camp electric………………………………………………………………..33
2.1.c Intensitatea campului electric……………………………………………..34
2.1.d Potential electric…………………………………………………………….34
2.2 Electrocinetica…………………………………………………………………………….35
2.2.a Circuit electric……………………………………………………………….36
2.2.b Intensitatea curentului electric…………………………………………….37
2.2.c Rezistenta curentului electric………………………………………………38
2.2.d Legea lui Ohm………………………………………………………………..38
2.2.e Legile lui Kirchhof……………………………………………………………39
2.2.f Energia si puterea electrica…………………………………………………40
CAPITOL 3 - ELECTROMAGNETISM
3.1 Electromagnetism………………………………………………………………42
3.2 Câmpul magnetic generat de diferiți conductori………………………………44
3.3 Interacțiunea a doi conductori liniari paraleli străbătuți de curent electric.46
3.4 Fluxul magnetic…………………………………………………………………..47
3.5 Inductia Electromagnetica……………………………………………………….48
3.6 Autoinductia……………………………………………………………………….49

2
 STUDIUL FENOMENELOR TERMICE

Fenomenele termice au fost studiate pe 2 căi: una teoretică și una

experimentală.
TERMODINAMICA:
-domeniul fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor termice fără a lua in
considerare structura internă a substanțelor.
TEORIA CINETICO MOLECULARA:
-studiază fenomenele termice pe cale teoretică pornind de la structura internă
substanței si definind a serie de mărimi medii ce caracterizează mișcarea
particulelor in interiorul corpului.
Structura internă a substanțelor
Substanțele sunt formate din molecule, acestea fiind cele mai mici particule
care dau proprietăți fizice si chimice substanțelor.
Moleculele sunt formate din atomi. Atomul este format din nucleu si înveliș de
electroni.In nucleu se găsesc protoni si neutroni (nucleoni).
Moleculele se afla intr-o continuă mișcare care depinde de temperatura si care
se numește “agitație termică”.
Dovezi ale agitației termice
1. Mișcarea Browniană
Robert Brown a observat cu microscopul modul in care se comportă niște
particule fine de polen introduse in apă. El a constatat ca acestea se află intr-o
continuă mișcare care depinde de temperatură si are loc datorită ciocnirilor
dintre particulele de polen si moleculele de apă.

3
2. Difuzia

Difuzia este fenomenul prin care particulele unei substanțe se deplasează

printre particulele altei substanțe.
-se poate observa ușor la gaze si lichide
-între moleculele unor substanțe se stabilesc forțe intermeculare
-distanța la care acționează aceste forțe se numește rază intermolecularâ si este
de ordinul macrometrilor.

Toate fenomenele legate de mișcarea dezordonată a particulelor din interiorul

corpului se numesc fenomene TERMICE.
Exista o relație de directă proporționalitate între temperatura corpului si energia
cinetică a particulelor din interiorul acestuia .
Forțele intermoleculare care acționează in interiorul substanțelor aflate in aceeași
stare de agregare se numesc FORTE DE COEZIUNE.
Forțele intermoleculare care se stabilesc între moleculele a doua substanțe cu
stări de agregare diferite se numesc FORTE DE ADEZIUNE.

In funcție de mărimea forțelor intermoleculare, corpurile se pot afla in una din

cele 3 stări de agregare:
- gazoasă: •nu au volum sau forma proprie
•ocupa tot spațiul pus la dispoziție
•forte intermoleculare foarte mici
•moleculele se mișcă liber
- lichidă: •au volum dar nu au formă proprie
•iau forma vasului in care sunt puse
decât la gaze•forte intermoleculare medii, mai mici decât la solide dar mai mari
- solidă: •volum propriu si formă proprie
•forțe intermoleculare mari
•moleculele sunt in anumite poziții care formează o rețea ce execută
o mișcare de vibrație

4
Mărimi ce caracterizează structura discretă

Un mol este unitatea de măsura pentru cantitatea de substanță măsurată in

grame numeric egală cu masa atomică (moleculara) exprimată in u.a.m. .
u.a.m (u)= a12a parte dintr-un atom C 12
6

1u=1,66 * 10-24 g

Să considerăm o substanță care are N particule de masă totală M si care ocupăm

volum V. Atunci numărul de moli este:
N M V
ν= = =
Na Mμ Vμ

Na- nr. lui Avogadro

μ- masa molară
Vμ- volum molar
ν-“niu” numar moli

Proprietățile molului:
~intr-un mol de substanță indiferent de natura ei intră aceleași număr de
particule numit numărul lui Avogadro

~ doar in cazul gazelor : Vμ=22,4 l

5
 NOȚIUNI DE BAZĂ DE
TERMODINAMICĂ
Un sistem termodinamic (S.T.) este o porțiune de materie pe care o separăm
mental de mediul exterior (M.E.) .
Schimbul de energie dintre S.T. si M.E. poate avea loc:
• acționând mecanic asupra sistemului “schimb de Lm”
• contact termic cu M.E. “schimb de căldură”
Condiția ca un sistem sa fie considerat S.T. este ca acesta sa fie format dintr-un
număr foarte mare de particule si să fie finit in spațiu. In funcție de schimbul care
are loc între S.T. si M.E. exista 3 tipuri de sisteme:
1. sistem izolat= intre sistem si mediul exterior nu are loc nici schimb de
substanță si nici de energie.
2. sistem inchis= intre sistem si mediul exterior are loc un schimb de energie
dar nu si de substanță.
3. sistem deschis= are loc transfer de energie si de substanță cu M.E.

Starea S.T. reprezintă totalitatea proprietăților lui la un moment dat.

Ansamblul format de mărimile fizice care măsoară proprietățile S.T. si relația cu
M.E. formează PARAMETRII TERMODINAMICI ai sistemului.

Acestia se impart in:

1) Extensivi (externi)- se modifică : m, V
2) Intensivi (interni)- nu se modifică: p, T, ρ

Dacă parametrii sistemului nu se modifică in timp această stare se numeste stare

de ECHILIBRU TERMODINAMIC.

6
Trecerea unui sistem dintr-o stare de echilibru in alta stare de echilibru se
numeste transformare de stare sau PROCES TERMODINAMIC.

Dacă parametrii sistemului se modifică foarte lent atunci sistemul trece din
starea inițială in cea finală prin stări de echilibru, proces numit CVASISTATIC.

In caz contrar, dacă parametrii se modifică rapid si sistemul nu mai trece prin
stări de echilibru, procesul se numeste NECVASISTATIC.

0
Dacă procesul este cvasistatic putem face ca sistemul să revină in
starea ințială prin aceleasi stări de echilibru, un astfel de
proces se numeste REVERSIBIL.
Procedeele in natură sunt IREVERSIBILE.

In continuare vom studia termodinamica proceselor cvasistatice reversibile.

Un proces cvasistatic il putem reprezenta in coordonate p, V

ca o linie continua.
p
1-stare inițială
2-stare finală
V

Principiul general al termodinamicii

Experiența arată că un sistem izolat evoluează de la sine spre stare de echilibru
termic si nu poate iesi fără intervenții din M.E.

7
8
 TEMPERATURA
-este mărimea fizică fundamentală si scalară care măsoară starea de încălzire a
unui corp.
[T]SI= 1K ; [t]SI= 1° C
Scări de temperatură
• Celsius
-pentru a construi un termometru in grade Celsius vom alege doua repere:
• 0° C =corespunde punctului de topire a gheții
• 100° C= corespunde punctului de fierbere a apei
-împărțim intervalul obținut in 100 de părți egale si obținem 1° C

•Fahrenheit
-reperele alese pentru a construi un termometru in scara Farenheit sunt:
•32° F =corespunde punctului de topire a gheții
•212° F =corespunde punctului de fierbere a apei

În Din Formulă

Fahrenheit Celsius °F = (°C × 1,8) + 32

Celsius Fahrenheit °C = (°F − 32) ÷ 1,8

kelvin Celsius K = °C + 273,15

Celsius kelvin °C = K − 273,15

Pentru diferență de temperatură

în loc de temperaturi,
1 °C = 1 K
și
1 °C = 1,8 °F

MODELUL GAZULUI IDEAL

Ecuația termică de stare stabilește o legătură între mărimile macroscopice:
presiune (p), volum (v), temperatură (T).

p*V= ν *R*T

Gazul ideal este un model folosit in termodinamică care se bazează pe

următoarele afirmații :

-moleculele gazului sunt considerate sfere identice

-forțele de interacțiune intermoleculare sunt neglijate

-particulele se află intr-o continuă mișcare deordonată

-ciocnirile între particule sunt “ciocniri” perfect elastice

N R N
ν= ; =k −cons tan taluiBoltzmann ; =n−concentratiadeparticule
Na Na V

p=n∗k∗T (1)
p∗μ
ρ=
R∗T (2) formula de calcul a densitatii
p∗Vμ
R= T (3) //R in conditii normale=0,082 l*atm/mol*k

10
 LEGILE GAZULUI IDEAL

1.Legea transformării IZOTERME (T=constant)

- gazul se află într-un cilindru cu piston iar cilindrul este prevăzut cu
un manometru
- presiunea este i.p. cu volumul

•prin apăsarea pistonului creste presiunea

Dacă menținem temperatura constantă si micșorăm volumul (apăsând pistonul )

observăm cu ajutorul manometrului ca presiunea crește -> presiunea unui gaz la
temperatură constantă este i.p. cu volumul său.

p=const/v => const=pV

In cazul a 2 stări, starea inițială cu p0 si V0 si starea finală cu p, V vom scrie p0V0
=pV

11
2. Legea transformării Izobare (p=constant)
-dacă încălzim gazul din cilindru observam ca volumul acestuia creste
- in procesele izobare volumul gazului este d.p. cu temperatura acestuia
V=const*T => V/T = constant => V0/T0=V/T

12
3.Legea transformării Izocore (V=constant)
- păstrând volumul constant, creștem temperatura gazului si observam o
creștere a presiunii acestuia.
- in procesele izocore presiunea unui gaz este d.p. cu
temperetura acestuia
p=const*T => p/T= const => p0/T0=p/T

13
In general putem scrie: (p0V0)/T0=( pV)/T
Pornind de la această ecuație putem ajunge la cele 3 legi dacă punem pe rând
condițiile:
T=const, V=const, p=const.

COEFICIENȚI CALORICI
-sunt mărimi fizice care stabilesc o legătură intre căldura cedată sau primită de
un corp si variația temperaturii sale.

1.Capacitatea Calorica (C)

-este mărimea fizică egală cu raportul dintre căaldura schimbată de un corp si
variația temperaturii sale.
C= căldura cedată/primită de un corp pentru a-si modifica temperatura cu un
grad
Q
C=
∆t => Q=C*∆ t (1) [ C ] SI =1 J /K

!Căldura si lucrul mecanic sunt mărimi de proces!

Ele caracterizează procesul de trecere dintr-o stare a sistemului in alta. Ambele
marimi se măsoară in J( Joule).
Capacitatea calorică este o marime care depinde atât de substanță cât si de
masă.
2 corpuri din acelasi materioal dar cu mase diferite au capacități calorice diferite.

14
Vom defini in continuare o mărime care nu depinde de masa corpului ci numai de
substanță.

2. Căldura specifică (c)

-este egală cu căldura cedată/primită de unitatea de masă a unui corp pentru a-
si modifica temperatura cu un grad
Q
c=
m∗∆ t => Q=m∗c∗∆ t (2) [ c ] SI =1 J /kg∗K

Din (1) si (2) => C=m*c

3. Căldura molară C
-este egală cu căldura cedată/primită de 1 mol de substanță pentru a-si
modifica temperatura cu un grad.
Q
C=
ν∗∆ t
=¿ Q=C∗ν∗∆ t (3) [ C ] SI =1 J /mol∗K

Din (2) si (3) => C=c* μ

CALORIMETRIE

-domeniul care se ocupă cu studiul căldurilor cedate sau primite de corpuri aflate
in contact termic, al căldurilor specifice si a căldurilor latente.

Dacă punem in contact termic 2 corpuri de temperaturi diferite atunci

intotdeauna corpul mai cald va ceda de la sine căldură corpului mai rece până
când temperaturile devin egale.

Fenomenul invers de tracere a căldurii de la corpul mai rece la cel mai cald nu
poate avea loc de la sine ci numai cu o interventie din mediul extern.

Dacă un corp cedează căldură altui corp atunci călduracedată este egală cu
căldura primită.

Qced=Qprimit - Ecuația calorică de stare

15
Puterea calorică a unui combustibil (q)
=căldura cedată prin arderea unității de masă dintr-un combustibil
Q
q=
m

[ q ] SI =1 J /kg

Q=C*∆ t
Q=m*c*∆ t

QC=m*q

Componentele unui calorimetru

Aplicație:
Determinați căldura specifică a unui corp necunoscut.
Incălzim un corp la t1.
Introducem corpul in calorimetru unde se află apă la t2.
După un timp atât corpul cât si apa ajung la o temperatură t.

16
t2<t<t1
Se cunosc : C- calorimetru. Se cere: c x=?
mc-masa corpului
ma-masa apei
ca=4180 j/kg*K

cx=
ma∗c a +C
∗t−t 2
mc
t 1−t

IZOTERMELE LUI ANDREWS

Andrews a student comportamentul unui gaz real CO2 diferite procese izoterme.
Gazul real diferă de cel ideal prin următoarele aspecte:
- nu se pot neglija dimensiunile moleculelor si nici forțele dintre acestea
- energia interioară a gazului real depinde atâ
t de T cât si de V
- energia intern ă a gazului real < en.int. a gazului
ideal

17
Pentru izoterma de 13° C, Andrews a observat ca CO2 nu se comporta ca un gaz
ideal.
Micsorând volumul de la Va la Vb se observă ca gaul se comportă aproximativ la
fel ca gazul ideal.
Miscorând in continuare volumul, presiunea gazului rămâne constantă până la Vc
deorece se formează picături de lichid. Astfel, cand volumul este Vc in cilindru
există doar substanță in stare lichidă (CO2 s-a lichefiat).
In continuare se observă ca V scade foarte puțin in timp ce presiunea creste
foarte mult.
Aceasta este dovada că lichidul este foarte puțin compresibil.

Andrews a repeat experimental pentru diferite temperaturi => familie

de izoterme

^cu cât se măreste temperatura cu atât se

miscorează intervalul de lichefiere a
gazului^

Pentru t=31,1° C acest interval se reduce la un punct C.

Pentru t>31,1° C substanța se află doar in stare
gazoasă si nu mai poate fi lichefiată.
Punctul C determină starea critică a
substanței respective. Acestei stari ii
corespunde o temperatură critică Tc, un
volum critic Vc si o presiune critică pc. Tc
este o mărime specifică fiecărei substnțe si
este un criteriu de verificare a purității unei
substanțe.

18
1- stare gazoasă
2- vapori
3- vapori + lichid
4-lichid

TRANSFORMĂRI DE STĂRI DE
AGREGARE

Substantele pot sa treaca o data cu modificarile de temperatura dintr-o stare de

agregare in alta.

Daca un corp trece dintr-o stare de agregare caracterizata prin forte

intermoleculare mari intr-o stare de agregare caracterizata prin forte
intermoleculare mici, aceasta absoarbe caldura din mediul extern.
Topire= trecerea substanței din stare solidă in stare lichidă
Vaporizare= trecerea substanței din stare lichidă in stare gazoasă
Sublimare= trecerea substanței din stare solidă in stare gazoasă

In cadrul preocesului invers ( f.int. mai mici -> f.int. mai mici) substanța cedează
căldură in mediul extern.
Solidificare= trecerea substanței din stare lichidă in stare solidă
Condensare= trecerea substanței din stare gazoasă in stare lichidă
Desublimare= trecerea substanței din stare gazoasă in stare solidă

Acestă Q schimbată de unitatea de masă dintr-o substanță pentru a trece dintr-o

stare de agregare in alta se numeste căldură latentă.

19
 Q
λ=
m ; [ λ ]SI =1 J /kg

λ vaporizare= λ condensare
λ topire= λ solidificare
λ sublimare= λ desublimare

Vaporizarea
-este de două tipuri:
>evaporare= vaporizare la suprafața lichidului
>fierbere= vaporizare in toată masa lichidului

a.Evaporare
-factorii de care depinde viteza de evaporare:
• creste o dată cu temperatura
• scade o dată cu cresterea presiunii
• creste o dată cu cresterea suprafetei lichidului
• natura lichidului
• creste cand sunt indepărtați vaporii care se formează
deasupra lichidului

b.Fierberea
-este caracterizată printr-o anumită temperatură= temperatura de
fierbere specifică fiecărei substanțe
-depinde de:

20
 • scade o dată cu scăderea presiunii atmosferice

Topirea si solidificarea
-majoritatea substanțelor isi măresc volumul prin topire iar
temperatura de topire creste cand presiunea creste.
-există unele substanțe care-si micsorează volumul prin topire iar
temperatura de topire scade o data cu cresterea presiunii = APA

TEORIA CINETICO MOLECULARĂ

>sudiază fenomenele termice pornind de la structura internă a
substanței
>aceasta stabileste o legătură intre mărimile macroscopice (p,T) si
mărimile medii ce caracterizează miscarea particulelor in interiorul
substanței.
>formula fundamentală stabileste legătura dintre presiunea gazelor
si energia cinetică medie a particulelor gazului respectiv
→
2 n∗m v 2
p=
3 2
n=nr. particule din unitatea de volum

Presiunea unui gaz este d.p. cu energia cinetică medie a particulelor gazului.
→

p=nkt => m v 2 = 3 ∗k∗t => energia cinetică este d.p cu temperatura gazului
2 2

Viteza termică= viteza pătratică medie

3 kt 3 RT 3 RT
si v = (3*k*t)/m => √ √ √ **valabilă doar pentru gazul
→ →
√
V T = v2 2 VT=
m
=
m∗Na
=
μ
monoatomic
Pentru a generaliza, vom introduce notiunea de număar de grade de libertate (i)
pentru o moleculă.
i al unei molecule este dat de numărul de miscări posibile de-a lungul celor trei
axe.

21
ENERGIA INTERNA

Este determinata de suma tuturor energiilor cinetice ale particulelor gazului și

suma tuturor energiilor potențiale de interacțiune moleculară.
În cazul gazului ideal se considera ca interacțiunile dintre particule sunt
neglijabile și ca urmare energia interna a gazului ideal este egala cu suma tuturor
energiilor cinetice.
N∗i i
U =∑ Eci =
i 2
k∗T => U = ∗ν∗R∗T
2

PRINCIPIUL I AL TERMODINAMICII

Principiul I stabilește o legătură între variația unei mărimi de stare adică a

energiei interna a unui gaz și mărimile de proces: Căldura și Lucrul mecanic.

Energia interna poate fi modificată astfel:

• putem Tacționa mecanic asupra sistemului, caz în care se modifica

parametrii p și v. În aceasta situație spunem ca exista un semn de lucru mecanic
cu mediul extern.

22
 • putem pune sistemul în contact termic cu mediul extern. În acest caz se
modifica doar parametrul T. Spunem ca are loc un schimb de căldură cu mediul
extern

Legat de mărimile Q și L dacă exista următoarele convenții de semn:

A) pentru căldură: Q>0, sistemul primește căldură

Q<0, sistemul cedează căldură

B) pentru lucrul mecanic: L>0, sistemul efectuează lucrul mecanic

L<0, mediul extern efectuează lucrul mecanic asupra
sistemului

Lucrul mecanic într-o transformare izobară:

L=F*∆ l (1) Din (1) (2) => L=p*S*∆ l = p*∆ V

F
p= S (2)

Lucrul mecanic în general este dat de aria

suprafeței aflata sub graficul
transformării în coordonatele p, v.

ECUAȚIA PRINCIPIULUI 1
ΔU= Q- L

A. Procesul în care stătea finala a sistemului coincide cu starea inițială se

numește PROCES CICLIC. Într-un proces ciclic:
Ui=Ut => ΔU= 0 => Q=L

23
Conform principiului I putem sa transformam căldură primită de sistem în lucru
mecanic, mai mult, principiul I interzice existenta unei mașini care sa efectueze
lucrul mecanic fără a consuma căldură din mediul extern. O astfel de mașină se
numește PERPETUUM MOBILE DE SPEȚA I. Principiul I interzice existenta unui
perpetuum mobile de speța I.

B. Principiul I este totodată o lege de conservare a energiei. Energia interna a

unui sistem izolat se conserva. Dacă sistemul e izolat: Q=0, L=0 => ΔU=0 &
Ui=Uf= constant

Aplicații ale Principiului I:

Vom scrie ecuația principiului I în cazul a 4 transformări:
1. Izocoră
2. Izobară
3. Izotermă
4. Adiabatică

1. Transformarea izocoră
V=constantă
Q
ΔU=Q-L. => ΔU=Qv (C= ν∗∆ t =¿Q=ν∗∆ t∗Q )
dar L=o

În cazul gazelor, căldură molara într-un proces izobară 3 ste diferita de într-o
transformare izocoră. Același lucru putem spune și despre căldurile specifice. Cp,
Cv, cp, cv.
ΔU=Qv= ν C v ∆T

În toate transformările vom lua pentru ΔU=i/2 * R* T* ν

Vom determina Cv : din ecuația calorica de stare Cv=i/2 * R

2. Transformarea izobară

24
p=constantă
ΔU= Qp-L |. L= νRΔT
L=p*ΔV. | => Qp= ν*Cp*ΔT
pV= νRT. | ΔU= ν*Cv*ΔT
pΔV= νRΔT. |

Cv= i/2*R ; Cp= (i+2)R

3.Transformarea Izotermă
T=constantă
ΔU= i/2 * ν *R* ΔT
V2
dar ΔT=0. => ΔU=0 => Qt=L¿ ν∗R∗T∗ln V 1

4. Transformarea Adiabatică
Un înveliș adiabatic nu permite un schimb de căldură intre sistem și mediul
extern.
Q=0 -> ∆U= -L= - ν * Cv * ∆T

Legile transformărilor:
p0 p
Izocoră: =
T0 T
V0 V
Izobară: =
T0 T

Izotermă: p0 V 0= pV

Cp
Adiabatică: p0 V 0 ❑φ= pV ❑φ ; φ=
Cv
−exponentadiabatic

i Cv = i/2 * R Cp = (i+2) * R

25
monoatomic 3/2 x R 5/2 x R

diatomic 5/2 x R 7/2 x R

poliatomic 3R 4R

26
27
 PRINCIPIUL AL DOILEA AL
TERMODINAMICII

Conform principiului I : ΔU=Q-L (1)

In cazul unui proces ciclic (starea inițială coincide cu starea finală) : ΔU = 0 (2)
Din (1) si (2). => Q=L
Dacă sistemul primește căldură Q>0 => efectuează lucrul mecanic => L>0.
Acest principiu permite transformarea integrala a căldurii în lucru mecanic.
Experiența ne arată însă ca nu exista niciun caz în care un sistem termodinamicii
sa transforme integral căldura Q în lucrul mecanic L.
Un sistem care transforma căldura primită în lucru mecanic se numește MAȘINĂ
TERMICĂ sau MOTOR TERMIC. Corpul cu care sistemul schimba căldura și a caru
temperatură nu se modifică în urma schimbului de căldură se numește
TERMOSTAT.
Dacă sistemul schimba căldură cu un singur termostat, transformarea se
numește MONOTERM.
Dacă sistemul schimba căldură cu 2 termostate, transformarea se numește
BITERM.
Experiența ne arată că un sistem nu poate efectua un lucru mecanic dacă
schimba căldură cu un singur termostat, adică dacă transformarea este ciclică
monotermă.
Un sistem care efectuează lucrul mecanic în urma schimbului de căldură cu un
sigur termostat se numește PERPETUUM MOBILE DE SPEȚA A DOUA.

Principiul al doilea interzice existența unui Perpetuum mobile de speța a doua.

În realitate, dacă un sistem primește căldură de la un termostat de temperatura
T1 numit sursă caldă, o parte o transformă în lucrul mecanic și cealaltă parte o
cedează unui alt termostat de temperatura T2 (T2 < T1) numit sursă rece.

28
Definim randamentul motorului termic ca fiind lucrul mecanic efectuat și căldura
primită.
L Q 1−|Q2| |Qc|
η= = =¿ η=1−
Q1 Q1 Qp

Concluzii
1) principiul I al termodinamicii permite transformarea integrala a căldurii în lucru
mecanic. În realitate însă, niciun sistem termodinamic nu poate transforma
integral căldura în lucru mecanic.
2) principiul I permite atât transferul căldurii în sine de la un corp mai cald la unul
mai rece, cât și transferul invers de la corpul mai rece la cel mai cald. În
completarea principiului I, principiul al II-lea stabilește sensul în care are loc
transferul de căldură în cadrul proceselor termice. Exista 2 formulări ale
Principiului al doilea care se demonstrează a fi echivalente:
a. Postulatul lui Thomson
În natură nu exista niciun proces ciclic în urma căruia sistemul sa efectueze lucrul
mecanic într-o transformare monotermă.
b.Postulatul lui Clausius
Dacă punem în contact termin 2 corpuri cu temperaturi diferite, întotdeauna
corpul mai cald va ceda căldură de la sine corpului mai rece. Transferul nu poate
avea loc fără modificări în mediul extern adică fără efectuarea lucrului mecanic.

Principiul al II-lea introduce o mărimea care măsoară gradul de dezordine al unui

sistem și care se numește ENTROPIE.
Notație: S
Conform principiului al doilea, entropia unui sistem creste mereu în procesele
ireversibile și rămâne constanta în procesele reversibile.
ΔS>= 0

29
 MOTOARE TERMICE

Ciclul Carnot
Proces ideal, format din 2 adiabate și 2 izoterme.
Randamentul ciclului Carnot este mai mare decât al oricărui motor
termic real.

Randamentul ciclului Carnot depinde doar de

temperatura sursei reci T2 și de temperatura
sursei calde T1.

30
 MOTORUL OTTO

S.A.-supapă admisie ; S.E.- supapă evacuare

B-bujie
PMS- punct mort superior
PMI- punct mort inferior
V2- volum minim al gazului corespunzator pozitiei pistonului in PMS
V1- volum maxim al gazului corespunzator pozitiei pistinului in PMI

Definim raportul de compresie ca fiind raportul dintre V1 și V2.

V1
ε=
V2

31
Motor in 4 timpi

1) Timpul 1=Admisia
Admisia: subapa de admisie este deschisa, coboară din PMS în PMI și in cilindru
intra vapori de benzină. Când pistonul se afla în PMI, subapa de admisie se
închide.
2) Timpul 2=Compresia
Pistonul urca cu ambele subape atunci când pistonul se afla în PMS.
3) Timpul 3=Aprinderea, detenta
Bujia da o scânteie câte aprinde gazul aflat la presiuni foarte mari. Pistonul este
împins spre partea de jos a cilindrului.
4) Timpul 4=Evacuarea
Subapa de evacuare se deschide și pistonul urcă evacuând gazele rezultate în
urma arderii.

Randamentul motorului OTTO

32
MOTORUL DIESEL

Timpii motorului Diesel

Timpul 1: Admisia
-> în cilindru se afla aer care atunci când se închide SA va fi comprimat
Timpul 2: Compresia
-> aerul din cilindru este comprimat pana ajunge la o presiune foarte mare
Timpul 3: Aprinderea și detenta
->în cilindru sunt introduse prin injecție picaturi foarte fine de motorina care
datorita presiunii mari din interior se aprind
->pistonul este împins pana în PMI
Timpul 4: Evacuarea
-> se deschide SE și sunt scoase

afară gazele rezultate în urma arderii

Randamentul motorului Diesel

33
 ELECTRICITATEA

Fenomenele electrice sunt studiate în cadrul a 2 domenii:

1.Electrostatica – studiază fenomenele in care sarcinile electrice sunt în repaus
2.Electrocinetica – studiază fenomenele în care sarcinile electrice sunt în mișcare
(curentul electric și circuitele electrice)

ELECTROSTATICA

Atomul este format din un nucleu încărcat pozitiv, care conține aproape toată
masa nucleului și învelișul electronic în care se găsesc electronii, particule
încărcate negativ. Dacă un atom cedează electronii, acesta se încarcă pozitiv și
devine un ion pozitiv.
Electrizarea este fenomenul prin care un corp se incarca pozitiv sau negativ.
Dacă un corp primește electroni, acesta se încarcă negativ, iar dacă cedează
electroni, aceasta se încarcă pozitiv.
Electrizările pot fi:
a. Prin frecare
b. Prin contact
c. Prin influență
Sarcina elementară “e” este mărimea fizică, scalară şi derivată care măsoară
starea de electricitate a unui corp.
Instrument: electroscop
Unitatea de măsură în sistem internațional: [Q]S.I. = 1 Coulomb
Sarcina elementară este cea mai mică sarcină numită sarcină elementară.
e = -1,6 × 10-19
Dacă un corp primeste n electroni acesta se va incarca cu sarcina negativa.

34
 Q = n×e
Daca un corp cedeaza n electroni se va incarca pozitiv cu aceeasi sarcina.

INTERACȚIUNEA SARCINILOR ELECTRICE

Doua sarcini cu semne diferite se atrag și doua sarcini cu același semn se

resping.
Forța de interacțiune dintre 2 sarcini se stabilește cu Legea lui Coulomb.
Fie 2 sarcini Q1 și Q2 aflate la distanta r una de cealaltă într-un mediu oarecare.
Forța care se stabilește intre 2 forte electrice este direct proporțională cu
sarcinile și invers proporțională cu pătratul distantei dintre ele.
Q 1∗Q 2
F=K
r2

Constanta K depinde de proprietățile electrice ale mediului în care se afla

sarcinile.
1
K= 4 πε , ε =permitivitate *ε R =>
absolută a mediului=ε 0
Q 1∗Q 2
F=
4 πε 0 ε R r 2 LEGEA LUI COULOMB

CÂMPUL ELECTRIC

Prin intermediul lui, corpurile încărcate cu sarcini electrice pot sa acționeze la

distanta unele asupra altora. Pentru a descrie câmpul electric se folosesc liniile
de câmp adică direcțiile după care acționează liniile respective. În cazul unor
sarcini multiforme, liniile de câmp sunt radiale.
Prin convenție s-a ales sensul câmpului electric ca fiind sensul de deplasare a
unei sarcini pozitive plasată în câmp.

Pentru a caracteriza câmpul electric în orice câmp se definesc 2 marimi:

a. una vectoriala numita intensitatea curentului electric E
⃗

b. una scalară numita potențial electric V vectorial⃗B

35
INTENSITATEA CÂMPULUI ELECTRIC

Intensitatea câmpului electric este direct proporțională cu sarcina care generează

câmpul și invers proporțională cu distanta dintre punctul respectiv si sarcina
generatoare.
→
→
F
E=
q

Intensitatea curentului electric este mărimea fizică, vectorială și derivată egală

cu forta cu care câmpuil acționează asupra unitații de sarcină plasată in câmp:
- este tangentă la liniile de câmp
- are acelasi sens cu câmpul
Q
E=
4 πε 0 ε R r 2

POTENȚIALUL ELECTRIC

Pentru a defini potențialul electric într-un punct comun defini mai întâi diferența
de potențial dintre 2 puncte.
L AB
U AB =V A−V B=
q

Potențialul electric într-un punct din câmp este mărimea fizică, scalară și derivată
egală cu lucrul mecanic efectuat de câmp pentru a deplasa unitatea de sarcina
electrica din punctul respectiv la infinit sau invers( pentru a aduce sarcina
electrica de la infinit până în punctul respectiv)
Q 1 1
U= ( −
4 πε 0 ε R r A r B ) ; [U]SI= 1V (volt)

36
ELECTROCINETICA

Studiază sarcinile electrice în mișcare - curentul electric.

În corpurile solide, deoarece ionii se găsesc în poziții fixe în nodurile unei rețele,
electronii sunt singurele particule încărcate electric care participa la formarea
curentului electric.
Curentul electric = fenomenul de deplasare ordonata a purtătorilor de sarcina în
prezenta câmpului electric.
În lichide și gaze, ionii au o anumita libertate de mișcare, aceștia pot contribui la
formarea curentului electric.
În continuare, vom studia doar curentul produs de electroni în corpurile solide.
Corpurile se împart în:
1. Conductoare - conduc curentul electric
Ex: toate metalele
2. Izolatoare - nu conduc curentul electric
Ex: lemn, plastic, sticla, cauciuc
3. Semiconductoare - în funcție de polarizarea acestora, ele conduc sau nu
conduc curentul electric
Ex: siliciul, germaniu
Conduc anumite combinații; Ex: dioda, tranzistorul

37
CIRCUITUL ELECTRIC

Format din :
a. Generator electric
b. Conductoare de legătură
c. Consumatori

A. Generatoarele electrice
Transforma un tip de energie în energie electrica.
Ex: energia mecanica (cinetica/potențială), energia termica, energia nucleara,
energia tehnica, energia chimica
În funcție de modul în care este produsă energia și tipul acestora, generatoarele
pot fi:
-> de tip continuu (Ex: baterii, acumulatoare )

-> de tensiune alternativa

Se bazează pe fenomenul de inducție electromagnetica.
Consta în apariția unei tensiuni electrice alternative la capetele unui circuit.
(Bobină) străbătut de un câmp magnetic în timp.

Mărimea care caracterizează generatorul electric este tensiunea electromotoare:

E
E=Lm efectuat de campul generatorului pentru a deplasda unitatea de sarcina
electrica prin intreg circuitul
Lmtotal
E=
q

Tensiunea electrica:

38
- se măasoară cu voltmetrul
- se montează in paralel

INTENSITATEA CURENTULUI ELECTRIC

E=tensiunea electromotoare
r= rezistenta internă a sursei
R=rezistenta electrica a consumatorului

Atunci cand cuplam sursa la un consumator o parte din E se distribuie pe

rezistenta consumatorului si cealalta parte pe rezistenta interna a sursei.
E=U+u
U=tensiunea la borne= Lext/q =Lm efectuat de campul sursei pentru a deplasa
unitatea de sarcina prin circuitul exterior
(consumator)
u=tensiunea interna= Lint/q= Lm efectuat de campul sursei pentru a deplasa
unitatea de sarcina prin circuitul interior al sursei.
Daca montam un consumator la un generator electric si inchidem circuitul prin
acesta va trece un curent electric.
In cazul solidelor, ionii se gasesc in pozitii fixe in nodurile unei retele ca urmare
curentul electric este produs doar prin deplasarea electronilor.
In cazul fluidelor, ionii se pot deplasa liber si ca urmare curentul electric poate fi
produs atat de electroni cat si de ioni.
curent electric= deplasarea ordonata a purtatorilor de sarcina sub influența unui
câmp electric.
Sensul curentului electric stabilit prin conventie este dat de sensul de deplasare a
unei sarcini pozitive prin circuit, adica este invers sensului real de deplasare a
electronilor.
Mărimea care caracterizează curentul electric este intensitatea I.
- I= sarcina care strabate o sectiune transversală a unui circuit in unitatea de
timp
∆Q
- I=
∆t ; [I]SI=A

- Se măsoară cu ampermetrul care se montează in SERIE in circuit.

39
REZISTENTA ELECTRICĂ
-o caracteristica atat a consumatorului cat si a sursei
- [ R ] SI =1 Ω (ohm)

- instrument de măsură: ohmmetru

LEGEA LUI OHM

a. pe o portiune de circuit
-daca aplicam o tensiune U la capetele unuin rezistor R prin rezistor va trece
un curent de intensitate I. Relatia dintre cele 3 marimi= legea lui ohm
U
I=
R

b. pe intreg circuitul
E
I=
R +r

Gruparea Rezistoarelor
a. In Serie

U=U1+U2+U3
U=RI

Rs*I=R1*I+R2*I+R3*I
Rs=R1+R2+R3
b. In Paralel

I=I1+I2+I3
I=U/R

40
1/Rp=1/R1+1/R2+1/R3
*pt doar 2 rezistente R1 R2: Rp=(R1*R2)/R1+R2

LEGILE LUI KIRCHHOFF

—-*nodul de retea= pct in care se intalnesoc minim 3 ramuri
*ramura de retea= later cuprinsa intre 2 noduri
*ochiul de retea= contur inchis format din minimm 2 ramuri
—— Prima lege—- nodurile de retea
A doua lege— ochiurile de retea
——Daca intr-un circuit sunt n noduri atunci vom scrie legea 1 pentru n-1 noduri.
Daca intr-un circuit avem m ochiuri de retea vom scrie legea 2
pentru m-1 ochiuri.
LEGEA 1
! Suma intensitatilor curentilor care intra intr-un
nod de retea este egala cu suma celor care ies din nod.
I1+I2=I3+I4

LEGEA 2

! Suma algebrica a tuturor TEM (E)

dintr- un ochi de retea este egala cu suma
algebrica a tuturor produsilor dintre I pe fiecare ramura si
rezistentele inerioare si exterioare din ramura respectiva

41
Alegem initial un sens conventional pentru fiecare ochi.
*cu + toate E pt care sensul ales strabate sursa in sens direct
*cu - toate E pt care sensul ales strabate sursa invers

Produsele dintre intensitati si rezistente din fiecare ramura se vor lua:

*cu + daca sensul curentului prin ramura este sensul conventional ales
*cu - daca sensul curentului prin ramura este contrar celui ales

E1+E2 = I1( R1+ r1 ) + I2( R2 + r2 )

-E2-E3 = -I2( R2 + r2) - I3( R3 +r3 )

ENERGIA SI PUTEREA ELECTRICĂ

S-a constatat ca atunci cand un circuit cu caracter rezistiv este

strabatut de curent electric acesta degaja caldura in mediul exterior=
efect Joule-Lenz
S-a demonstrate ca energia degajata sub forma de caldura in medium
exterior este d.p. cu tensiunea sursei , intensitatea curentului si timpul.
Q=U*I*t

Puterea electrica este marimea fizica scalara si derivata egala cu energia

produca de sursa sau consumata de consumator in unitatea de timp.
P= W/t ; [P]SI= 1 J/s= 1W (watt)
W=P*t => o alta unitate de masura= 1kWh= 36*105 J

PG =enrgia produsa de generator= E*I

Pentru un consumator rezistiv: Pr= U*I
l∗ρ
Pentru un fir conductor de lungime l si se ctiune S, rezistenta lui este: R=
S

( unde ρ=rezistivitateelectrica¿

42
ELECTROMAGNETISMUL

Corpurile magnetizate pot sa interacționeze la distanta prin intermediul

câmpurilor magnetice.
Corpurile magnetizate sunt:
1. Magneții permanenți sunt obținuți prin magnetizate a unor corpuri cu
proprietăți magnetice ( Exemple: Fier, ferită etc)
2. Electromagnetii sunt obținuți prin înfășurare unui fir conductor pe un suport.
Oersted a observat ca dacă printr-un conductor trece un curent electric, acul unei
busole este deviat de la direcția câmpului magnetic terestru.=> ca în jurul unui
conductor străbătut de curentul electric, apare un câmp magnetic.

Câmpul magnetic este generat de curentul electric. În cazul magneților

permanenți este vorba de curentul lecturii care se mișcă în jurul nucleului.
Câmpul magnetic poate fi descris cu ajutorul liniilor de câmp magnetic. Acestea
sunt direcțiile în jurul cărora acționează câmpul magnetic.

Sensul convențional al liniilor de câmp este de la Nord la Sud și de la Sud la Nord

în interior. Liniile de câmp magnetic ies prin polul Nord și intra în polul Sus.
Liniile câmp magnetic sunt linii închise.
Pentru a măsura câmpul în orice punct se definește o mărime vectorială numita
⇀
inducție magnetica B.

43
 ⇀
Componentele lui B :
a. direcția - tangentă la liniile de câmp
b. sensul - același cu sensul liniilor de câmp
⇀
Valoarea lui B este rezultata din expresia forței cu care un câmp magnetic
acționează asupra unui conductor străbătut de curentul electric, numită FORȚĂ

ELECTROMAGNETICĂ.
⇀
Sa consideram un câmp electromagnetic de inducție B (liniile de câmp sunt
paralele și echidistante) și un conductor străbătut de curentul electric de
intensitate I și aflat perpendicular pe liniile de câmp magnetic.
Câmpul magnetic permanent interacționează cu câmpul magnetic al curentului I.
Sensul forței se stabilește cu ajutorul MÂINII STÂNGI. -> punem palma stânga cu
degetele îndreptate cu sensul curentului, astfel încât liniile de câmp sa intre în
palmă. Degetul mare depărtat la 90° ne indica sensul forței electromagnetice.
F=B*I*L
B- inductee magnetica
I- intensitatea curentului electric din conductor
L- lungimea conductorului aflat in camp

B= F/(I*L)
Unitatea de măsură în sistem internațional: 1N/A*m= 1T (tesla)

44
CÂMPUL MAGNETIC GENERAT DE DIFERIȚI CONDUCTORI
STRĂBĂTUȚI DE CÂMPUL ELECTRIC.

1.Conductorul liniar
•cercuri concentrice
•sensul liniilor de câmp se stabilește cu regula burghiului.
Se așează burghiului de-a lungul contorului și se rotește în sensul de înaintare a
curentului. Sensul de rotire ne inducă sensul liniilor de câmp.
⇀
-Direcția lui B : tangenta la liniile de camp
⇀
-Sensul lui B este dat de sensul liniilor de câmp.
⇀
-Valoare numerica a lui B este:
μ∗I
B=
2 πr

μ− permeabilitateamagneticaabsolutaamediuluiincareseaflaconductorul

r −dis tan tadelaconductorpanainpunctilrespectivadicarazacercului

45
2.Spira

Sensul lui ⇀
B în centrul spirei se stabilește cu regula
burghiului astfel:
Așezăm burghiului perpendicular pe planul spirei
și îl rotim în sensul curentului prin spiră. Sensul de
⇀
înaintare indica sensul lui B.
μ∗I
B=
2r

Pentru N spire (SOLENOID):

μ∗I ∗N
B=
2r

3.Bobina
O bobina se obține prin înfășurarea unui număr n spre pe un suport cu lungimea
l. Inductia magnetică în interiorul bobine este:
μ∗I ∗N
B=
L

46
INTERACȚIUNEA A DOI CONDUCTORI LINIARI PARALELI
STRĂBĂTUȚI DE CURENT ELECTRIC.

Definiția Amperului

F12=F21=F
μ 0∗I 1
F=B1 * I2 *L= 2 πr
∗I 2∗L ; μ0=4 π∗10−7(permeabilitatea magnetica a vidului)

F μ0∗I 1∗I 2 μ0∗I 2 F N

; consideram I1*I2= 1A si r=1 => FL = => L =2∗10
−7
=
L 2 πr 2π m

Un amper este intensitatea curentului care trece prin doi conductori liniari foarte
lungi situate în vid la distanta de 1 metru unul de celălalt și intre care se
stabilește o forță de 2*10-7 pe fiecare metru din lungime.

47
FLUXUL MAGNETIC

Consideram un cadru de suprafața S aflat perpendicular pe liniile unui camp

magnetic uniform de inducție B

Definim fluxul magnetic prin suprafața S ca

fiind un produsul dintre inducția magnetica B
si suprafața S
ϕ=B∗S

unitatea de masura in SI: 1 T * m2 =1 Wb

(weber)

Dacă suprafața nu este perpendiculara

pe liniile de camp, pentru a generaliza
formula de mai sus vom considera
suprafața ca fiind un vector. Pentru
aceasta atașam suprafețe un vector
care are modulul egal cu unitatea numit
versor— acesta este perpendicular pe
suprafață.
→ →
S =S∗n

ϕ=B∗S∗cos α
→ →
ϕ=B∗S

Fluxul magnetic este mărimea fizica derivata si scalara egala cu produsul scalar
dintre vectorul inducției magnetice si vectorul suprafeței.

48
INDUCȚIA ELECTROMAGNETICA

S-a constat ca atunci când fluxul magnetic care străbate un circuit (spira,bobina)
variază in timp, la capetele circuitului obținem o tensiune electrică.
Fenomenul prin care la capetele unui circuit străbătut de un flux magnetic
variabil ia naștere o tensiune electromotoare indusa se numește inducție
electromagnetica.
Pentru a modifica fluxul magnetic printr-un circuit putem proceda in 2 moduri:
1. Modificam inducția B (B variabil)
Fie o bobina si un magnet aflat in vecinătatea acestuia
Se rotește magnetul in vecinătatea norinei si ca
urmare inducția magnetica la nivelul spirelor bobinei
variază in timp
Galvanometru indica apariția unei tensiuni care
variază de o parte si de alta a lui ???-tensiunea
alternativa
Dispozitivul descris se numește alternator.

2.Modificam unghiul α (α Variabil)

Rotim o bobina cadru cu viteza unghiulară
constanta in interiorul unui câmp magnetic uniform .

49
Dacă fluxul prin suprafața bobinei este de tipul ϕ=ϕ n∗cos α In acest caz la capetele
bobinei se obrine o tensiune electromotoare indusa de forma e=En∗sin wt . Dacă
montam la borne un circuit cu caracter rezisti atunci prin circuit va trece un
curent de forma e=max∗sin wt

Legea inducției electromagnetice

TEM indusă intr-un circuit ca urmare a variației fluxului electromagnetic prin

circuit este egala cu viteza de variație a fluxului luată cu semnul minus.
−∆ ϕ
e=
∆t
∆ϕ
Dacă circuitul conține N spire: e=−N
∆t

Regula lui Lenz

Curentul indus intr-un circuit are un astfel de sens încât inducția magnetica
produsă de acesta sa se opună variației câmpului magnetic inducție.

50
Tensiunea indusa intr-un conducator
care se deplasează cu viteza v
perpendiculara pe liniile unui câmp
magnetic .
Conductorul este si el perpendicular pe
liniile de câmp.
Pentru a afla sensul curentului indus in
conductorul respectiv a tensiunii induse
se folosește regula mâinii drepte:
așezăm palma dreapta de-a lungul
conducătorului cu degetul mare
îndreptat spre sensul vitezei a.î. liniile de câmp sa intre in palma.

Autoinductia
Dacă printr-un circuit trece un curent electric variabil atunci acesta va produce
un câmp magnetic variabil, ca urmare fluxul magnetic ce va străbate propriul
circuit va fi variabil in timp. Înseamnă ca la nivelul circuitului se va produce
fenomenul de inducție electromagnetica.
Fenomenul de inducție electromagnetica ce apare intr-un circuit ca urmare a
variației intensității curentului din circuit se numește autoinductie.
Dacă intensitatea curentului este variabila, aceasta produce un camp magnetic
variabil dp cu intensitatea curentului, rezulta ca si fluxul magnetic va fi dp cu
intensitatea curentului.
B~I ; ϕ ~I

ϕ=L∗I

L- constantă specifica circuitului numita INDUCTANȚĂ

Unitatea de masura in SI= 1 Wb/A= 1H (henry)

Legea autoinductiei
Tensiunea electromotoare autoindusa intr-un circuit e egala cu produsul dintre
inductanta circuitului si viteza de variație a intensității circuitului luat cu semnul
minus.

51
 ∆I
e=−L
∆t

Întrucât cea mai mare parte a fenomenului de inducție este datorata bobinei,
vom vorbi de inductanta unei bobine.
μ∗N∗I
B=
l
μNI μNS
∆ ϕ=∆(B∗S)=S∗∆ B=S∗∆ = ∗∆ I
l l
μNS
∗∆ I ∆i
e=
−N ∆ ϕ
=−N
l si. e=−L
∆t de unde
∆t ∆t

2
=> L= µ∗S∗N
l

52