Sistemul de drept musulman

După unii autori, dreptul musulman face parte din dreptul statelor lumii a treia, în curs de
dezvoltare, care mai păstrează puternice elemente tradiţionale şi religioase. Dreptul musulman
reprezintă o continuitate a primelor legislaţii sumero-akadiene şi a legislaţiei greco-romane,în zona
cuprinsă între Maghreb şi Masrek, adică între estul şi vestul lumii arabe de azi.
Dreptul musulman, ca sistem de norme ce exprimă în formă religioasă generală voinţa nobilimii
musulmane religioase, într-o oarecare măsură susţinută şi sancţionată de statul musulman în baza sa,
s-a format în Califatul Arab în secolele VII-X şi e bazat pe religia musulmană-islam. Islamul porneşte de la
faptul că dreptul existent a venit de la Allah, care într-un anumit moment al istoriei l-a descoperit
oamenilor prin intermediul lui Mahomed. Acest drept e dat omenirii odată pentru totdeauna, de aceea
societatea trebuie să se conducă după el şi să nu creeze altul sub influenţa condiţiilor sociale ce se
schimbă. E adevărat că teoria dreptului musulman recunoaşte faptul că revelaţia divină necesită
explicaţie, interpretare,pentru care au trecut veacuri de muncă asiduă a juriştilor musulmani. Însă aceste
eforturi n-au fost îndreptate spre crearea unui drept nou, ci doar pentru a adapta dreptul dat la o
întrebuinţare practică.
Deoarece dreptul musulman reflectă voinţa lui Allah, el cuprinde toate sferele vieţii sociale, dar
nu numai pe acelea care, de regulă, intră sub incidenţa dreptului. Dreptul musulman , în sens larg,
determină motivele pe care trebuie să le ştie un musulman, posturile pe care trebuie să le respecte,
pomana care trebuie dată. În acest sens, el e un sistem islamic unitar de reglementare social-normativă,
care cuprinde atât norme juridice,cât şi nejuridice religioase şi obiceiuri.
Sistemul musulman este bazat pe postulate incontestabile ce acordă sistemului statornicie.
Juriştii musulmani condamnă tot ce e întâmplător şi nedeterminat. Motivele şi intenţiile persoanei
niciodată nu contează.
La examinarea dosarului, judecătorul nu apelează la cărţile religioase, ci la autorul care le-a
interpretat, autoritatea căruia îi este unanim recunoscută.
Dreptul ca o totalitate de anumite norme s-a format în primele două secole ale existenţei
islamului. Secolele următoare practic nu au admis nimic nou.
În cadrul dreptului musulman lipseşte divizarea clasică în drept public şi drept privat. Din cadrul
ramurilor principale fac parte drept civil, penal, judiciar şi dreptul familiei.
Shariah- legea islamică- reprezintă un sistem judiciar complex bazat în principal pe sfântul
Coran, (Coranul stabileşte principii de bază pentru comportamentul uman, dar nu cuprinde un cod
judiciar propriu-zis), pe învăţăturile profetului Mahomed, cât şi pe interpretări ulterioare ale acestor
învăţături. Legea Sharia a continuat să fie reinterpretată si adaptată la noi circumstanţe sociale. După
moartea profetului, Califii din dinastia Ummayazilor au completat legea Sharia şi au adaptat-o la noile
circumstanţe din imperiul islamic. Deoarece acest imperiu ajunsese să cuprindă teritorii vaste în afara
peninsulei arabice, elemente din legea greacă, iudaică, creştină si persană sunt încorporate în Sharia.
În timpul dinastiei Abbasidilor, se formează două grupuri. Unii consideră că Sharia trebuie să fie formată
doar de învăţăturile profetului şi Coran. Celălalt grup consideră că Sharia poate include învăţăturile unor
judecători şi învăţati de seamă. În cele din urmă, sistemul adoptat în lumea islamică are urmatoarea
formă: un judecător încercând să rezolve un caz trebuie să consulte întâi Coranul, apoi învăţăturile lui
Mahomed. Dacă răspunsul nu se gaseşte în acestea, el urmează opinia generală a judecătorilor
musulmani sau dacă este un caz cu totul nou, îl rezolvă prin analogie cu cel mai apropiat caz cunoscut.

1
 Legea Sharia ajunge la forma clasică (tradiţională) în jurul anului 900, deşi continuă să se
dezvolte şi în următorii 1000 de ani. Legea Sharia tradiţională cuprinde printre altele: pentru adulter -
pedeapsa cu moartea; pentru furt - tăierea mâinii drepte; pentru consumul de alcool - 80 de lovituri de
bici. Crima sau rănirea gravă se pedepseşte 'ochi pentru ochi'. Spre exemplu, dacă o persoană atacă o
alta persoană şi cea de-a doua persoană îşi pierde ochiul în atac, iar prima este găsită vinovată de un
judecător, cea de-a doua persoană are dreptul să îi scoată acelaşi ochi primei persoane. Dacă însă a
doua persoană răneşte mai mult pe prima persoană, ea este aspru pedepsită. Această regulă
descurajează victimele de la a retalia în acest fel şi de obicei se ajungea la o înţelegere, acceptându-se
bani sau obiecte de valoare în schimb. Articolul 19 prevede:"Nu poate exista crimă şi astfel nici
pedeapsă, decât în masura în care este prevazută de shariah."Ori Coranul ne spune, de ex. (surata 17,
verset 33), că rudele unei victime inocente au dreptul să ucidă autorul crimei. Într-un stat modern aşa
ceva nu este admisibil, asta însemnând că shariah trebuie ori interpretată modernizator, ori pur şi
simplu abolită, căci în forma actuală ea NU este compatibilă cu drepturile omului, dar mai important, NU
este compatibilă cu statul de drept! Ea reia practic "legea talionului", acel "dinte pentru dinte" din
Vechiul Testament, abolit de Iisus Hristos şi abandonat de toate statele moderne Pentru alte crime mai
puţin serioase, criminalul trebuie să plătească o sumă de bani victimei, să primească lovituri de bici sau
să fie închis o perioadă de timp.
Legea Sharia descrie şi modul în care se desfăşoară procesul. Reclamantul sau o rudă a sa depun
plangere. Pârâtul se consideră nevinovat până la dovedirea contrariului, are dreptul să nu spună nimic
până la proces şi să fie reprezentat de un avocat. Un sistem de apeluri permite ca acel caz să fie
transferat la curţi superioare sau în cele din urmă la conducătorul ţării. Mărturia unei femei valoreaza
jumătate din cea a unui bărbat, motivul principal fiind că femeile din acea perioadă erau mult mai puţin
educate decât bărbaţii.
În materie de egalitatea sexelor, articolul 6 al Declaraţiei de la Cairo prevede că "femeia este
egală bărbatului în termeni de demnitate umană."Se recunoaşte aşadar o egalitate "în demnitate" între
sexe, însa nu şi în drepturi, şi asta nu întâmplător, căci Coranul prevede în surata 4 verset 34 că femeile
au datoria să fie supuse bărbaţilor lor, iar aceştia din urmă au dreptul, în caz de comportament
necorespunzator, să le bată., iar surata coranică 2 verset 222 spune textual ca bărbatul are un ascendent
în materie de drepturi în ochii lui Alah, în comparaţie cu femeia.
Începând cu secolul 19, Sharia este influenţată puternic de sistemul legal occidental. Unele ţări
(Turcia) abandonează complet Sharia, pe când altele o adaptează (interzicând poligamia spre exemplu).
Majoritatea specialiştilor în Sharia cred că aceasta poate fi adaptată condiţiilor lumii moderne fără a
abandona spiritul legii islamice. Astfel de sisteme judiciare moderne bazate pe Sharia sunt folosite spre
exemplu în Arabia Saudită şi Iran. Un număr mic de autorităţi locale in Africa continuă încă să aplice
Sharia tradiţională.

Opincaru Andreea Laura

Grupa 103.