Sei sulla pagina 1di 6

International Scientific Conference

”ROMANIAN EDUCATIONAL SYSTEM OF FORENSIC SCIENCE”


5 t h E d i t i o n, B u c h a r e s t, R o ma n i a , A p r i l 2 7 - 2 8 2 0 1 7
ISSN 2501-3742 DOI 10.18283/C01-2017-X

Short issue about expertise and forensic expert in the law sistem of the
European Member States (Franţa v Marea Kingdom)/
Scurte consideratii asupra expertului şi expertizei judiciare în
prevederile legale ale statelor membre europene (Franţa v Marea
Britanie)

drd. CEZAR CIOACĂ


Academia de Politie “Alexandru Ioan Cuza” – Bucuresti, Facultatea de Politie, Departamentul de Criminalistica
cezar_forensic@yahoo.com

Abstract (en): Expertise is research carried out by competent persons or presumed to be competent on the
circumstances, facts, states, which could shape the existence or absence of criminal acts or civil, the author (s) her
people which are under oath.
Expertise was defined as "scientific research conducted at the request of the prosecution, people with
knowledge of strictly specialized on persons, events, objects or traces, to clarify facts or circumstances, or to identify
objects created by traces" or "an operation assigned to specific individuals based on their knowledge particular to the
facts that judges can not specify personal".
So we can conclude that the judge is not enough known in some specific matters addressed by reasoned request
categories illustrious scientists, who have the status of experts.
As for me, trying to define the term expertise, are consistent with the definitions that 'expertise is a scientific
research activity traces and material means test to identify people, animals, objects, substances or phenomena, the
determination certain characteristics or changes in the content, form and their appearance, "" the research of the facts
about the dispute, which require specialized knowledge, activity performed by a Specialist called expert who is
appointed by the court "or the criminal investigation.
The definition made above poor says that the expert is someone who has gained insight into a particular field, over
things, state of affairs, events, gained through experience luggage insights and called to check and draw conclusions on
them.

Abstract (ro): Expertizele reprezintă cercetări, efectuate de persoane competente sau presupuse a fi
competente, asupra unor împrejurări, situaţii de fapt, stări, din care ar putea să se contureze existenţa sau inexistenţa
unei fapte de natură penală sau civilă, a autorului (autorilor) ei, persoane care se gasesc sub juramant.
Expertiza a fost definită ca fiind “o cercetare ştiinţifică desfăşurată la cererea organelor judiciare, de persoane
cu cunoştinţe de strict specialitate asupra persoanelor, fenomenelor, obiectelor sau urmelor, în vederea clarificării unor
fapte ori împrejurări, sau pentru identificarea obiectelor creatoare de urme” 1 sau ca “o operaţiune încredinţată unor
anumite persoane pe baza cunoştinţelor lor special, asupra unor fapte pe care judecătorii nu le pot preciza personal” 2.
Aşadar, putem conchide ca judecătorul nefiind destul de cunoscător în unele materii speciale, se adresează prin
cerere motivată categoriilor ilustre a oamenilor de ştiinţă, ce au calitatea de experţi.
În ceea ce mă priveşte, încercând a defini termenul de expertiza, sunt în acord cu definiţiile potrivit cărora
„expertiza este o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor şi mijloacelor materiale de probă în scopul identificării
persoanelor, animalelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor însuşiri sau schimbări
intervenite în conţinutul, forma şi aspectul lor” 3 , „fiind activitatea de cercetare a unor imprejurari de fapt in legatura cu

1
I. Mircea – Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p.312.
2
V. Cădere – Tratat de procedură civilă, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1928, p.247.
3
V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R.M. Stănoiu – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură
penală roman, vol. II, Partea Specială, Ed. Academiei Române,Bucureşti, 1975, p.269.
obiectul litigiului, ce necesita cunostinte de specialitate, activitate desfasurata de un especialist, numit expert, care este
desemnat de instanta”4 sau organul de urmarire penala.
De la definiţia formulată mai sus por afirma că expertul reprezintă acea persoană care a acumulat cunoştinţe
într-un anumit domeniu, asupra unor lucruri, stări de fapt, fenomene, a câştigat prin experienţă un bagaj de informaţii
aprofundate şi este chemat să verifice şi să tragă concluzii asupra lor.

Keywords:
Cuvinte-cheie: expert, expertiză judiciară, armonizare, sistem de drept continental, sistem de drept
common-law.

Introducere.

Evoluţia ştiinţei şi tehnicii a avut şi va avea, un impact deosebit în viaţa socială a societăţii,
oferind justiţiei un sprijin puternic pentru îndeplinirea dezideratelor sale, de asigurare a legalităţii şi
respectării ordinii într-un stat de drept.
Rezultatele oferite de cuceririle ştiinţei şi tehnicii pot ajuta sistemul de îmfăptuire al justiţiei -
atât în procesul penal, cât şi în cel civil - la stabilirea elementelor constitutive ale infracţiunii, a
identificării făptuitorului şi a împrejurărilor în care s-au săvărşit faptele de natură să încalce ordinea
de drept.
Astfel, expertiza - în sens larg - ca mijloc de probă, este utilizată de organul de urmărire penală
în acele cazuri, în care se impune, pentru precizarea şi lămurirea unor fapte, stabilirea legăturii
cauzale dintre ele. În foarte multe cazuri este necesară desfăşurarea unor activităţi de cercetare
deosebită care nu se poate efectua decât în afara instanţei, folosind mijloace tehnice special
(Exemplu: imagini fotografice, fişe dactiloscopice, înregistrări audio şi video, înscrisuri, utilizarea
anumitor tehnici microscopice şi macroscopice de evaluare şi analiză, etc).
Pentru a discerne rolul şi utilitatea expertizei, pot afirma că expertiza reprezintă acel procedeu
de probaţiune care, pe baza unor cercetări amănunţite, folosind medode şi procedee specifice, poate
aduce la cunoştinţă organelor judiciare concluzii motivate cu privire la fapte pentru a căror lămurire
sunt necesare cunoştinţe de specialitate5.
Expertizele reprezintă cercetări, efectuate de persoane competente sau presupuse a fi
competente, asupra unor împrejurări, situaţii de fapt, stări, din care ar putea să se contureze
existenţa sau inexistenţa unei fapte de natură penală sau civilă, a autorului (autorilor) ei, persoane
care se gasesc sub juramant6. Aşadar, putem conchide ca judecătorul nefiind destul de cunoscător în
unele materii speciale, se adresează prin cerere motivată categoriilor ilustre a oamenilor de ştiinţă,
ce au calitatea de experţi7.
Dacă pentru cei chemaţi să judece diferite cauze, nu se pune întotdeauna probleme deosebite
datorită cunoştinţelor de specialitate pe care aceştia le posedă, pentru lămurirea unor împrejurări
care, de obicei, ţin de trecut şi pe care organul judiciar nu are posibilitatea să le perceapă, apare
posibilitatea folosirii cunoştinţelor unui specialist numit şi expert, specializat în anumite domenii
fundamentale.

Scurte consideratii privind institutia expertului in Franta si Marea Britanie

În urma aderării României la Uniunea Europeană o problemă deosebită o reprezintă statutul


expertului , statut care nu poate fi delimitat decât sub aspectul definirii comune a termenului de
expert , termen care diferă de la un sistem de drept la altul. Astfel, unele ţări europene definesc

4
G. Boroi, O. Spineanu-Matei, D.N. Theohari, A. Constanda, G. Raducan, C. Negrila, D. M. Gavris, V. Danaila si M.
Eftimie – Noul Cod de Procedura Civila, comentariu pe articole,vol. I, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013, p.662.
5
E. Mihuleac – Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.20.
6
Art. 175 C.pr.pen raportat la art. 114 al.2, lit.b C. Pr. pen
7
conform art. 172 al.4 C.pr.pen. „Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de
specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legi”
termenul de expert la nivel legislativ, în timp ce în altele este determinat de apartenenţa la o
categorie profesională sau la o instituţie specializată 8 aflată în subordinea Ministerului Justiţiei sau a
Poliţiei, subordonare care se rezumă la aspectul financiar şi nu la aspectul independenţei expertului
fără a fi în măsură a afecta concluziile expertizei.
În sistemul de common law experţii sunt trataţi intr-o manieră foarte liberală. La acest moment
există o tendinţă de reglementare a competenţei prin acte normative, in timp ce statutul lor este
consecinţa activităţii practicienilor (judecători, procurori şi avocaţi). În lipsa unei reglementări
specifice a profesiei,se poate spune că ne aflăm in faţa unei profesiuni liberale, de furnizare a unor
servicii specializate destinate sistemului de administrare a justiţiei, care se autoreglează după
mecanismul cererii şi ofertei. În Marea Britanie există o listă a experţilor acreditaţi pentru a furniza
servicii de expertiză Poliţiei. Există 26 de domenii pentru care experţii pot fi înscrişi pe listă,
precum ADN, analiza fibrelor , analiza urmelor formă (instrumente de spargere, urme de rulare,
urme de încălţăminte)etc. Odată înscrişi pe listă, nu există limite geografice pentru acei experţi.
În celelalte state europene, ca şi sisteme de drept continental, situaţia experţilor este bine
reglementată prin acte normative, atât prin dispoziţii de drept procesual cât şi prin diferite legi
speciale de organizare a profesiei. Ca excepţie a dreptului continental în material reglementării
statutului de expert se găseşte dreptul scandinav care are o poziţie intermediară celor mai sus
statuate folosind reguli procedurale cantitativ reduse lasând judecatorului libertatea în a aprecia
valoarea probantă a mijloacelor de probă sau a probei, neexistând legi speciale care să reglementeze
statutul de expert.
Din motivele expuse, la nivelul Uniunii Europene s-a dispus constituirea unui grup de lucru care
să trateze cu celeritate problematica uniformizării legislaţiei statelor membre cu privire la folosirea
expertizelor la nivel European, grup de lucru constituit sub denumirea de EUROEXPERT, proiect
derulat pe o periadă de 3 ani între 2009 – 2012.
În cele ce urmează voi trata problematica expertului în câteva state membre ale Uniunii
Europene după cum urmează:
În Franţa termenul de expert judiciar este utilizat pentru a face trimitere la toate persoanele care
efectuează expertize judiciare indiferent de domeniul în care sunt folosite : penal sau civil.
Deasemenea pot afirma că nu există reglementare a statutului de expert, acesta fiind apreciat de la
caz la caz în funcţie de domeniul de specialitate. Elementele comune fac referire la normele
morale şi la independenţă ce trebuie respectate. Listele cu experţi judiciari sunt afişate la sediul
fiecărei curţi de justiţie, iar lista naţională este disponibilă pe site-ul Curţii de Casaţie.
Termenii utilizaţi pentru persoane care efectuează expertize in materie penală sunt : „expert
inscris pe listele Curţii de Apel” (expert inscrit sur la liste pres la Cour d'appel) şi „expert agreat de
Curtea de Casaţie” (expert agree par la Cour de cassation)9.
Pentru domeniul contenciosului administrativ este utilizat termenul de expert 10. Acesta poate
semna ca „expert inscris pe langă Tribunalul Administrativ al Parisului” (expert inscrit pres le
Tribunal Administratif de Paris)11.
Expertul judiciar poate avea calitatea de funcţionar, personal contractual care lucrează in
cadrul serviciilor publice (laboratoarele poliţiei sau laboratoarele jandarmeriei), angajat al unei
societăţi private sau profesionist independent (în majoritatea cazurilor)12. Ei sunt înscrişi în liste
oficiale şi sunt organizaţi în asociaţii profesionale fiind reuniţi în Federaţia Naţională a Socieţăţilor
8
Lazăr Augustin, Alexandru Georgescu, Marius Foitoş - O privire în viitor : Tendinţele Investigaţiei criminalistice la nivel
European- http://old.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/tendinta_investigatii.pdf (01.02.2017)

9
Conform articolului 3 din : Loi n°71-498 du 29 juin 1971 Loi relative aux experts judiciaries
http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/Ajour?nor=&num=71-498&ind=3&laPage=1&demande=ajour (10.02.2017)
10
Code de Justice Administrative, Partie Reglementaire – Decrets en Conseil
d’Etat ,http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/RechercheSimplePartieCode?
commun=CJUSAD&code=CJUSADMR.rcv(10.02.2017)
11
Ibidem
12
Livre Blanc de l’Expertise Judiciaire, http://www.fncej.org/listes/documents/livre_blanc.htm (12.03.2017)
Experţilor Judiciari care funcţionează pe lângă organele judiciare şi administrative, afilierea
conferind dreptul experţilor de a efectua expertize în sistemul judiciar francez 13.
Expertiza se dispune de judecătorul de instrucţie sau de instanţa de judecată la cererea
reprezentantului Ministerului Public . Deasemenea expertiza poate fi dispusă din oficiu de către
instanţa de judecată. În cele două situaţii expertul efectuează expertiza sub controlul judecătorului
de instrucţie sau sub autoritatea magistratului desemnat de instanţa care a dispus expertiza.
Expertul este obligat să informeze pe cei ce au dispus-o cu privire la activităţile efectuate pe
parcursul efectuării expertizei.
În situaţia în care pentru soluţionarea raportului de expertiză sunt necesare discuţii cu
terţe persoane, experţii pot adresa întrebări acestora în prezenţa judecătorului de instrucţie sau
magistratului desemnat de instanţă, excepţie de la această regulă fiind aplicabilă în materia
audierilor efectuate de către experţi medici sau psihologi.
Expertul îşi finalizează în scris raportul de expertiză ,existând posibilitatea audierii lui în
şedinţă publică.

În Marea Britanie expertul îşi are originile în sistemul de drept care foloseşte precedentul
judiciar ca şi componentă esenţială a common law – ului. Common law – ul reprezintă unul din cele
mai mari sisteme de drept, aplicabil în Anglia, Ţara Galilor precum şi în fostele colonii britanice.
Sistemul judiciar din ţările britanice este unul de tip adversial. Expertul îşi trage
independenţa funcţie de factorii obiectivi a-i ştiinţei. Se poate vorbi de o listă a experţilor autorizaţi,
înregistrarea în această listă având un preţ modic. (200 lire). Ceea ce este mai important, în
sistemul judiciar al Marii Britanii se poate vorbi de o piaţă de furnizare a acestui tip de servicii,
piaţă care în acest moment este liberă, fiind necesară supravegherea contractelor încheiate. În Marea
Britanie există câteva mii de experţi înregistraţi la Consiliul special pentru acreditarea experţilor,
probitatea lor ca experţi emanând din experienţa acumulată şi din dosarul de personal al acestora,
fără a exista vreo limitare geografică.14
În ceea ce priveşte activitatea expertului , aceasta se realizează sub stricta supraveghere a
judecătorului de instrucţie, dar pot apărea şi dezechilibre datorate în primul rând cauzelor de natură
subiectivă cauză determinată de imixiunea părţilor în activitatea acestuia, expertul în sistemul
common law fiind persoana care deţine cunoştinţele şi competenţele emanate din practica
judiciară.15
În sistemul judiciar din Marea Britanie, sub egida Home Office (Ministerului de Interne), a
fost creat rolul de „Forensic Regulator”, ca urmare a privatizării pieţei de furnizare a acestui tip de
servicii de expertiză. „Forensic Regulator” este implicat atât în încurajarea dezvoltării unor noi
metode de analiză a probelor ştiinţifice, cât şi în reglementarea metodelor existente. Sub egida
acestei autorităţi de reglementare funcţionează mai multe grupuri de lucru la nivel de experţi
organizate pe domenii, spre exemplu A.D.N. etc. Noile descoperiri sau mecanisme de analiză a
probelor ştiinţifice presupun nu numai considerente de natură tehnică, ci implică şi aspecte morale,
etice, cum ar fi cele legate de identitatea persoanei. Autoritatea consiliază magistraţii în ceea ce
priveşte utilizarea serviciilor de expertiză şi fixează normele care reglementează furnizarea acestui
tip de servicii. Chiar dacă vorbim de o piaţă concurenţială a serviciilor de expertiză în Regatul
Unit, aproape 90% din aceasta este reprezentată de analizele ADN.16
13
www.fncej.org (15.02.2017)
14
Gherorghe Popa, Ionel Necula – Studiu asupra statului expertului în statele uniunii europene, AGORA International
Journal of Juridical Sciences, nr. 3/2013, p.161 – 168.
15
Cătălin Grigoraş - Judicial Expertise in Europe and the ECHR Practice, Communication Symposium, “Novelties
in the Field of Forensic Science, Criminal Law and Criminal Procedure”, organized by the Romanian Forensic
Association, Bucharest, 2009.

16
Colectiv – Poziţia şi atribuţiile experţilor în legislaţia altor ţări, material întocmit de către Ministerul Justiţiei,
Institutul Naţional de criminologie, iulie 2006, - http://criminologie.org.ro/wp-content/uploads/2015/08/Pozitia-si-
atributiile-expertilor-in-legislatia-altor-tari.pdf (10.12.2016)
Procesele civile din Marea Britanie folosesc trei tipuri de experţi, după cum urmează:
- Expertul desemnat de una din părţile aflate în litigiu (party appointed expert-PAE), a
cărui principal obligaţie constă în a contribui la soluţionarea cauzei de către instanţă.
Această îndatorire primează faţă de oricare alte obligaţii faţă de partea care l-a
desemnat.
- Expertul desemnat în comun de părţile aflate în litigiu (single joint expert-SJE), a cărui
obligaţie principal este aceea de a sprijini instanţa în a ajunge la soluţie justă,
îndatorirea acestuia faţă de părţile care l-au numit devenind secundară.
- Expertul consultant (expert adviser), este desemnat de una dintre părţile aflate în litigiu
specializat în a oferi consultanţă, nefiind utilizat şi neintrând sub incidenţa regulilor
împuse de procedura civilă britanică, neavând nici o implicaţie în actul derulării
procedurii de judecată.
Înainte de momentul în care instanţa acordă permisiunea desemnării unui expert, este
necesar să se stabilească dacă acesta deţine o specializare adecvată şi expe-rienţă , dacă ii sunt
cunoscute indatoririle generale ale unui expert, dacă este in măsură să intocmească un raport şi să
răspundă intrebărilor ori să se consulte cu alţi experţi, precum şi o descriere a sarcinilor care ii sunt
solicitate, disponibili-tatea de a participa in proces şi lipsa unui conflict de interese 17. Persoanele
care participă la un proces în calitate de experţi nu au nevoie de o acreditare specială, fiind
suficient să deţină pregătirea şi calificările care le permit să se pronunţe asupra aspectelor care
formează obiectul cauzei18.
Există posibilitatea ca una din părţi să adreseze intrebări scrise expertului numit de cealaltă
parte sau expertului numit de părţi in aceste cazuri răspunsurile expertului sunt considerate ca
făcand parte din raportul intocmit de acesta.
Serviciile de expertiză criminalistică din Marea Britanie sunt asigurate, prin angajaţi proprii,
de compania guvernamentală britanică Forensic Science Service Ltd. 19, fostă agenţie executivă din
cadrul Home Office pană în anul 2005. Aceste servicii sunt astfel organizate încat să servească
nevoilor specifice ale activităţilor investigative ale poliţiei, urmând a fi folosite în faţa instanţei, în
sprijinul acuzării ori al apărării, în cazul în care se ajunge în această fază procesuală. Sunt incluse
aici servicii în cadrul investigaţiilor desfăşurate pentru săvarşirea de infracţiuni contra proprietăţii -
spargeri, fraude, talhării, furt de vehicule sau din vehicule -, infracţiuni grave - omor, moarte
suspectă, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală şi alte infracţiuni grave contra persoanei. 20

Concluzii
Un expert francez a remarcat faptul că utilizarea unor experţi din alte state poate crea
dificultăţi legate de fidelitatea traducerii dintr-o limbă în alta a vocabularului specific, fiind create
astfel obstacole în comunicare. Mai mult, există diferenţe şi între experţi în ceea ce priveşte
utilizarea teoriilor şi a conceptelor. Cu toate acestea, în general interpreţii care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul tribunalelor sunt familiarizaţi cu vocabularul tehnic.
În cadrul procesului penal, analiza furnizată de expert nu trebuie considerată un adevăr
absolut, ci trebuie supusă evaluării autorităţilor competente,precum şi liberei aprecieri a

17
Protocolul pentru instruirea experţilor folosiţi in cauzele civile in Anglia şi Ţara Galilor, partea 7, paragraful 1,
preluat de pe site-ul Institutului Experţilor din Londra, www.ewi.org.uk (15.12.2016)
18
Civil Justice Council, Experts Forum II: Accreditation,http://www.civiljusticecouncil.gov.uk/909.htm (15.12.2016)
19
Informaţiile privitoare la serviciile de expertiză criminalistică au fost preluate de pe site-ul companiei
guvernamentale britanice Forensic Science Service Ltd., www.forensic.gov.uk
20
Colectiv – Poziţia şi atribuţiile experţilor în legislaţia altor ţări, material întocmit de către Ministerul Justiţiei,
Institutul Naţional de criminologie, iulie 2006, - http://criminologie.org.ro/wp-content/uploads/2015/08/Pozitia-si-
atributiile-expertilor-in-legislatia-altor-tari.pdf (10.12.2016)
judecatorilor. Din punct de vedere legal, proba ştiinţifică nu are o valoare probatorie superioară altor
mijloace de probă.
Diferenţele dintre practicile şi normele tehnice din cadrul statelor membre pot împiedica
aplicarea mijloacelor de probă. Utilizarea acestor tehnici noi presupune, uneori, existenţa unor
operatori cu o calificare tot mai înaltă, importante resurse umane şi materiale care nu sunt
întotdeauna disponibile la nivel naţional. În consecinţă concluzionez că în prezent, la ora edificării
unui „spaţiu judiciar european” este util să ne punem problema unei mai bune partajări, în cadrul
Uniunii Europene, a cunoştinţelor şi realizărilor ştiinţifice în materie penală, precum şi a
posibilităţilor în materie de structuri şi know-how în acest domeniu. 21
Pentru a uşura definirea misiunii expertului, trebuie pus în evidenţă interesul pentru un
dialog strâns între judecător şi expert, precum şi pentru asocierea părţilor la acest dialog.
În ceea ce priveşte calitatea expertului , la nivel european trebuie să fie impus un sistem
unic de standardizare şi implementarea unui cod de conduită european al expertului, precum şi
înfiinţarea unui registru unic european al experţilor, ceea ce ar uşura activitatea de desemnare al
experţilor de către un alt stat, creând o zonă concurenţială, zonă care face ca aceştia să beneficieze
de o pregătire în materie de sistem şi proceduri judiciare ale statului ale cărui autorităţi judiciare l-
au desemnat.

Referinţe bibliografice şi citări

1. I. Mircea – Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999.


2. V. Cădere – Tratat de procedură civilă, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1928.
3. V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R.M. Stănoiu – Explicaţii teoretice ale Codului de
procedură penală roman, vol. II, Partea Specială, Ed. Academiei Române,Bucureşti, 1975.
4. G. Boroi, O. Spineanu-Matei, D.N. Theohari, A. Constanda, G. Raducan, C. Negrila, D. M. Gavris, V. Danaila
si M. Eftimie – Noul Cod de Procedura Civila, comentariu pe articole,vol. I, Editura Hamangiu, Bucuresti,
2013.
5. E. Mihuleac – Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971.
6. Lazăr Augustin, Alexandru Georgescu, Marius Foitoş - O privire în viitor : Tendinţele Investigaţiei criminalistice
la nivel European- http://old.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/tendinta_investigatii.pdf
7. Conform articolului 3 din : Loi n°71-498 du 29 juin 1971 Loi relative aux experts judiciaries
http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/Ajour?nor=&num=71-498&ind=3&laPage=1&demande=ajour
(10.02.2017)
8. Code de Justice Administrative, Partie Reglementaire – Decrets en Conseil
d’Etat ,http://www.legifrance.gouv.fr/WAspad/RechercheSimplePartieCode?
commun=CJUSAD&code=CJUSADMR.rcv(10.02.2017)
9. Livre Blanc de l’Expertise Judiciaire, http://www.fncej.org/listes/documents/livre_blanc.htm (12.03.2017)
10. Gherorghe Popa, Ionel Necula – Studiu asupra statului expertului în statele uniunii europene, AGORA
International Journal of Juridical Sciences, nr. 3/2013.
11. Cătălin Grigoraş - Judicial Expertise in Europe and the ECHR Practice, Communication Symposium, “Novelties
in the Field of Forensic Science, Criminal Law and Criminal Procedure”, organized by the Romanian Forensic
Association, Bucharest, 2009.
12. Colectiv – Poziţia şi atribuţiile experţilor în legislaţia altor ţări, material întocmit de către Ministerul Justiţiei,
Institutul Naţional de criminologie, iulie 2006, - http://criminologie.org.ro/wp-
content/uploads/2015/08/Pozitia-si-atributiile-expertilor-in-legislatia-altor-tari.pdf (10.12.2016)
13. Protocolul pentru instruirea experţilor folosiţi in cauzele civile in Anglia şi Ţara Galilor, partea 7, paragraful 1,
preluat de pe site-ul Institutului Experţilor din Londra, www.ewi.org.uk (15.12.2016)
14. Civil Justice Council, Experts Forum II: Accreditation,http://www.civiljusticecouncil.gov.uk/909.htm
(15.12.2016)
15. www.forensic.gov.uk

21
Lazăr Augustin, Alexandru Georgescu, Marius Foitoş - O privire în viitor : Tendinţele Investigaţiei criminalistice la
nivel European- http://old.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/tendinta_investigatii.pdf (01.02.2017)

Potrebbero piacerti anche