SFÂRŞIT PENTRU ÎNCEPUT

Când lumea va deveni un întreg cămin de nebuni, Pace va fi şi Nimic altceva

Câmpurile cu flori, pădurile cu umbre şi soarele tăcut, toate vor cădea
În liniştea unui amurg de mult şoptit ce nu a fost crezut de nimeni.
Încremenirea a lovit pământul, printre atâtea suflete sparte de oameni.

Atâtea lacrimi,şiroaie şi puhoaie au căzut, încât în noroaie sângele a fost inutil

Pentru a da lumii înalţare, moarte şi răzbunare, Viaţa cu al ei fitil
A ajuns la sfârşit, sfârâind în miasma de război nestăvilit.
Zgomotul surd al decăderii s-a zdrobit până la infinit.

Munţi cu piatra dură, mările întinse ce reflectă cerul nopţii plin de stele
Nu au domolit focurile omenirii ce acum îşi plânge soarta-n ele
Iar prin cenuşi mocnite durerea îşi poartă haina milenară
De parcă ar purta-o pentru prima şi ultima oară.

Pustii sunt miresele credinţei, învăluite de alb în lună plină şi ceaţă

Unde ţi-e acum credinţa Omule, când nimeni nu mai e în viaţă
Când o lume ştirbită am avut, o Natură plină chiar de necunoscut
Ce ai facut cu toate astea, când TU pe de-a întregul te-ai cunoscut?

Ne-am ascuns în case goale, ne-am pierdut în infinit

Am uitat de viaţa însăşi, am uitat ce am trăit
Ne-am căutat în alţii ceea ce e de negăsit
Cred că ne-am rătăcit…