ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris
C.Z.U. 342.9(043.3)

BELECCIU LILIANA

CONTRACTUL DE CONCESIUNE
Specialitatea: 12.00.02. Drept public, (drept administrativ)
organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

AUTOREFERAT
al tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU 2007

1
 Teza a fost elaborată în cadrul Catedrei Drept public a Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor
Interne al Republicii Moldova

Conducător ştiinţific: MARIA ORLOV,

doctor în drept, conferenţiar universitar, USM

Referenţi oficiali: 1. MIHAI BÎRGĂU,

doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar, IRIM
2. ALA CLIMOV,
doctor în drept, conferenţiar universitar, UTM

Susţinerea va avea loc la „ 10 ”februarie , ora 12.00, 2007, în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat
DH 15-12. 00.02 - 17 din cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Sala 408,
bd. Ştefan cel Mare, 1, mun. Chişinău, Republica Moldova, MD 2012.

Teza de doctor şi referatul ştiinţific pot fi consultate pe pagina WEB a C.N.A.A.,

(http//www.cnaa.acad.md/theses), la Biblioteca Naţională, Biblioteca Ştiinţifică Centrală Academiei de Ştiinţe a
Moldovei, Biblioteca Academiei „Ştefan cel Mare”

Autoreferatul a fost expediat la „ 9 ”, ianuarie 2007

Secretar ştiinţific
al Consiliului Ştiinţific Specializat,
doctor în drept, conferenţiar universitar _____________ Cobăneanu Sergiu

Conducător ştiinţific
Doctor în drept, conferenţiar universitar ______________ Orlov Maria

Autor ______________ Belecciu Liliana

© Belecciu Liliana

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia

Contractul de concesiune, în calitatea sa de contract administrativ, a apărut şi s-a dezvoltat în perioada
statului liberal de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, din jurisprudenţa Consiliului de
Stat din Franţa, care era strâns legată de noţiunea de domeniu public şi, respectiv, de servicii sau de lucrări
publice. Prin urmare, contractul de concesiune îşi are originea în necesităţile imperioase de ordin financiar ale
autorităţilor publice care aveau în administrare bunuri proprietate publică, pentru a le valorifica în interesul
comunităţilor sau aveau în gestiune servicii publice, care trebuiau prestate la un nivel înalt.
După cum menţiona Ilie St. Măndreanu, “prin sistemul concesiunilor s-au valorificat bogăţiile naturale,
absolut necesare dezvoltării statului, graţie lor s-au înfrumuseţat şi organizat instituţii ce lâncezeau, prin sistemul
concesiunilor s-au utilizat bunuri neproductive din domeniul public şi prin ele s-a înlesnit progresul civilizaţiei,
uşurând viaţa individuală şi colectivă fără a greva bugetul statului, ci din contra aducându-i venituri.
Azi e uşor să se critice acest mod de concesiune; însă când ne gândim la drumul parcurs până azi, la
progresul realizat în interesul general, trebuie să recunoaştem rolul mare pe care l-au avut concesiunile în viaţa
statelor. Concesiunile au fost alese ca mijloc de realizare a căilor ferate, prin mijlocirea lor s-au asanat malurile
mării, s-au creat canale, poduri, s-au îndiguit râuri navigabile, s-au făcut instalaţii de distribuiri de apă, gaz,
electricitate, transporturi în comun etc.”.
Clasic, concesiunea a fost definită ca un mod de gestionare a serviciilor publice prin care o autoritate
publică (concedent) însărcinează pe un particular (cetăţean sau societate comercială), printr-o convenţie încheiată
cu acesta, să facă să funcţioneze un serviciu public pe cheltuiala şi riscul celui din urmă, care-şi primeşte
remunerarea din redevenţe percepute de la usageri. Astfel, contractul de concesiune îşi marchează de la bun început
locul său în dreptul public ca un contract administrativ şi formă juridică de realizare a gestiunii de bunuri ale
domeniului public, servicii publice, activităţi sau lucrări de interes public. Această instituţie juridică a dreptului
public, mai exact, a dreptului administrativ a constituit şi constituie subiectul unor studii ale specialiştilor în
domeniu, fiind justificate, de necesitatea imperioasă de a cunoaşte dimensiunile şi implicaţiile contractelor
administrative în societate şi, pe această bază, să se poată stabili acţiunile şi măsurile cele mai eficiente de utilizare
a acestora în procesul de administrare. Modalităţile de exploatare a bunurilor domeniului public, de gestionare a
serviciilor publice sau a desfăşurării de activităţi s-au modificat semnificativ atât ca număr, cât şi ca diversitate
datorită creşterii considerabile a necesităţilor colective pe de o parte, iar, pe de altă parte, datorită problemelor
financiare pe care le întâmpină statul şi colectivităţile locale, fapt ce determină o dezangajare din ce în ce mai mare
a acestora în prestarea activităţilor sau a serviciilor publice.
Antrenarea persoanelor de drept privat la prestarea serviciilor publice, prin parteneriat public-privat, se
urmăreşte, în toate ţările, creşterea calităţii serviciilor publice şi plasarea usagerului în mijlocul preocupărilor
serviciilor în cauză.
Contractul de concesiune, care a avut şi continuă să aibă cea mai mare pondere printre contractele
administrative, la noi în ţară nu este încă suficient cercetat de specialiştii din domeniu, iar studiile efectuate tratează
doar unele aspecte fragmentare şi nu dezvăluie integral conţinutul acestuia. Aşadar, problemele legate de
cunoaşterea contractului de concesiune cer a fi supuse unui studiu amplu.
Necesitatea studierii contractului de concesiune comportă un dublu aspect: în primul rând, sub aspectul
formei juridice concrete de realizare a concesiunii, ca mod de exploatare a bunurilor, serviciilor şi activităţilor de
interes public, iar în al doilea rând se impune stabilirea caracteristicilor contractului de concesiune ca un contract
administrativ, regim juridic special căruia îi sunt supuse contractele de concesiune, condiţiile indispensabile
încheierii lor (caietele de sarcini, licitaţiile), precum şi principiile speciale cu privire la executarea acestor
contracte perfectate pentru un interes general şi pentru buna funcţionare a serviciilor publice.
Mai mult decât atât, contractul de concesiune necesită o studiere aprofundată, pentru a-i determina
trăsăturile specifice, prin care acesta se deosebeşte de alte contracte, pentru a-l putea încadra în grupul contractelor
din care face parte, şi anume: contractele administrative.
Vom încerca, cu modestele noastre puteri, să aducem o cât de puţină lumină în acest domeniu atât de
discutat şi de important pentru ţara noastră, care trece printr-o perioadă de tranziţie la economia de piaţă, deoarece
concesiunea a jucat un rol foarte mare în crearea şi dezvoltarea statului modern. Pentru a alege calea cea mai bună
de modernizare a administraţiei, fundamentată pe experienţa altora şi cu evitarea propriilor greşeli, toate acestea
necesită investigaţii speciale şi o apreciere ştiinţifică bine argumentată.
Referindu-ne la gradul de studiere a temei de investigaţie vom releva că studierea contractului de
concesiune, în calitate de contract administrativ îşi are sediul în lucrările de specialitate ale savanţilor francezi şi
români, lucrări consultate de noi. Astfel, în ţara de origine a contractelor administrative, în general, şi a contractelor
de concesiune, în special, a fost abordată această temă de profesori consacraţi în materie ca: Gaston Jeze, J.
Rouviere, A. de Laubardére, J. Rivero, J. Waline, L. Richer, Geoges Phillippe, R. Chapus. În România, un suport
considerabil în studierea acestei teme îl are literatura de specialitate din perioada interbelică, reprezentată de
profesorii: E. D. Tarangul, Jean H. Vermeulen, Ilie St. Măndreanu, Pavel Strihan, Paul Negulescu, Anibal

3
 Teodorescu. În prezent, recunosc teoria contractelor administrative, abordând şi contractul de concesiune,
profesorii români: A. Iorgovan, Eugen Popa, R. N. Petrescu, Ilie Iovănaş, Iulian Avram, Mircea Preda, Verginia
Vedinaş, Valentina Gilescu, Ioan Alexandru ş. a.
În Republica Moldova, teoria contractelor administrative e susţinută, cercetând tangenţial unele aspecte
ale contractului de concesiune, de autori, precum: M. Orlov, Şt. Belecciu, Ala Climov, V. Popa, I. Munteanu, V.
Mocanu, V. Furdui, I. Trofimov, inclusiv autoarea tezei.
Amănunte despre contractul de concesiune le găsim în lucrările: “Comentariu la Legea serviciilor publice
de gospodărie comunală”(Sv. Dogotaru, M. Orlov, Şt. Belecciu, L. Belecciu,), “Ghid de urbanism şi amenajare a
teritoriului pentru funcţionari publici” (Sv. Dogotaru, M. Orlov, Iu. Povar, A. Paladi, Şt. Belecciu), “Concesiunea
– o modalitate eficientă de gestionare a proprietăţii UAT”(V. Furdui).
Scopul şi sarcinile tezei
Scopul cercetării contractului de concesiune poate fi studiat din două puncte de vedere, şi anume: a
identifica locul contractului de concesiune, ca instrument al administraţiei publice de realizare a atribuţiilor şi a
supune analizei sub toate aspectele contractul de concesiune ca un contract administrativ, distinct de contractele
din dreptul comun.
Acest scop se impune şi prin faptul că, în prezent, serviciile publice nu satisfac pe deplin necesităţile
populaţiei, deoarece bugetul statului şi cel al unităţilor administrativ-teritoriale este destul de precar. Prin urmare,
trebuie găsite şi alte căi de realizare a sarcinilor statului de satisfacere deplină şi calitativă a necesităţilor vitale ale
populaţiei. Astfel, lucrarea nu are doar un scop teoretic, de dezvoltare a doctrinei juridice în domeniu, ci şi unul
practic: a propune administraţiei publice instrumente eficiente de prestare a serviciilor publice, testate în timp în
practica multor ţări. Întru realizarea scopului propus, ne-am stabilit următoarele sarcini:
• Identificarea locului contractului administrativ, în general, şi a contractului de concesiune, în special,
printre celelalte forme concrete de realizare a activităţii administraţiei publice;
• Determinarea naturii juridice a contractului de concesiune, respectiv regimul juridic aplicabil acestuia,
având la bază literatura de specialitate şi legislaţia în vigoare;
• Studierea şi stabilirea părţilor contractului de concesiune (concedent şi concesionar), prin comparaţie cu
contractele de drept comun;
• Studierea şi concretizarea bunurilor, activităţilor (lucrărilor) şi serviciilor care pot face obiectul
contractului de concesiune;
• Analiza şi motivarea procedurilor de încheiere a contractului de concesiune;
• Identificarea şi analiza elementelor contractului de concesiune specifice dreptului administrativ care îşi au
originea în: voinţa unilaterală a autorităţii publice, în calitate de concedent; modificarea unilaterală şi rezilierea
unilaterală a contractului de concesiune; dreptul de control al concedentului asupra respectării condiţiilor şi
clauzelor contractuale de către concesionar;
• Determinarea cauzelor care pot rupe echilibrul financiar al contractului de concesiune;
• Identificarea şi analiza lacunelor, confuziilor legislative ce împiedică punerea în practică a contractului de
concesiune;
• Elaborarea de recomandări de ordin teoretic, legislativ şi practic în vederea utilizării pe larg a concesiunii
ca formă eficientă de gestiune a bunurilor domeniului public, în general, şi a serviciilor publice, în mod special.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute - este una dintre primele cercetări, în ansamblu, ale
problemelor teoretice şi practice privind contractul de concesiune - contract administrativ supus unui regim de
drept public. Astfel, lucrarea oferă noi posibilităţi pentru aplicarea reală a elaborărilor ştiinţifice în scopul
activizării utilizării metodelor moderne şi a instrumentelor eficiente de exploatare a bunurilor, gestiunea serviciilor
şi executarea de activităţi de interes public. De asemenea, pe parcursul lucrării au fost făcute diferite propuneri care
au la bază un suport ştiinţific, ce pot fi folosite în elaborarea unor acte juridice de o înaltă calitate de reglementare a
domeniului dat.
Elementele de noutate sunt concretizate precum urmează:
• este concretizată natura juridică a contractului de concesiune, şi anume în calitate de contract
administrativ supus unui regim juridic de drept public;
• sunt determinate elementele cu valoare de constantă a contractului de concesiune, care-l delimitează de
contractele de drept comun;
• este argumentată necesitatea de a studia contractul de concesiune în cadrul contractelor administrative;
• având la bază legislaţia în vigoare, au fost studiate părţile contractului de concesiune, prin determinarea
competenţelor concedentului şi indicarea categoriilor de persoane fizice sau juridice care pot avea calitatea de
concesionar;
• au fost elucidate problemele ce apar în legătură cu condiţiile de validitate ale contractului de concesiune,
vizavi de dreptul comun în materie de contracte, şi anume: capacitatea de a contracta, consimţământul, obiectul,
cauza şi forma contractului de concesiune;

4
• au fost relevate modalităţile de desemnare a concesionarilor prin licitaţie publică sau negociere directă,
determinată de necesitatea alegerii celui mai apt contractant, care să fie în stare să execute contractul în condiţiile
impuse de autoritatea publică;
• a fost stabilit regimul juridic aplicabil bunurilor domeniului public al statului sau unităţii administrativ-
teritoriale care fac obiectul contractului de concesiune, precum şi situaţia acestora la încetarea concesiunii;
• au fost caracterizate modalităţile de încetare a contractului de concesiune.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării rezidă în cercetarea complexă a contractului de
concesiune, care a fost mult timp subiect de dispute între autorii dreptului civil şi dreptului public, vizavi de
apartenenţa acestuia, fie dreptului civil, fie dreptului administrativ. Importanţa teoretică rezidă în evidenţierea
factorilor care determină existenţa şi necesitatea studierii şi aplicării contractului de concesiune, precum şi prin
înaintarea de propuneri de lege ferenda, în vederea elaborării unui cadru normativ adecvat reglementării acestuia,
pornind de la analiza legislaţiei şi experienţa în acest domeniu a altor state. Lucrarea propusă poate servi, de
asemenea, drept suport teoretic la predarea cursurilor de drept administrativ sau a altor discipline, în materie de
contracte administrative.
Valoarea practică a lucrării constă în elaborarea instrumentelor de punere în aplicare a concesiunii, ca
mod de exploatare eficientă a bunurilor domeniului public a statului sau bunurilor domeniului public a unităţii
administrativ-teritoriale, ca mod al gestiunii de servicii publice sau al desfăşurării de activităţi (lucrări) publice.

Aprobarea rezultatelor tezei

Unele compartimente de bază cuprinse în lucrare şi-au găsit reflectare în articolele publicate la tema tezei
în reviste ştiinţifice şi în comunicările prezentate la conferinţe teoretico-ştiinţifice naţionale şi internaţionale,
precum: forul naţional “Descentralizare fiscală: provocări pentru Republica Moldova” organizat de fundaţia Soros-
Moldova (Chişinău, 9-10 martie 2006); sesiunile ştiinţifice anuale organizate de Institutul de Ştiinţe Administrative
“Paul Negulescu” Sibiu-România, (20-21 mai 2005, 19-20 mai 2006); în cadrul a două prezentări de carte
“Comentariu la Legea serviciilor publice de gospodărie comunală”(Chişinău) şi “Ghid de urbanism şi amenajare a
teritoriului pentru funcţionari publici”(Chişinău, 15 decembrie 2005).
Materialele tezei sunt destinate atât teoreticienilor care predau materia contractelor administrative, cât şi
autorităţilor publice care au în competenţa lor administrarea bunurilor proprietate a statului sau a unităţii
administrativ-teritoriale şi gestiunea de activităţi sau servicii publice.
Structura şi volumul lucrării
Teza de doctorat cu tema “Contractul de concesiune” este compusă din introducere, 3 capitole, divizate în
7 secţiuni care, la rândul lor, sunt împărţite în paragrafe şi subparagrafe, încheiere, referinţe bibliografice,
rezumate în limbile engleză şi rusă.
Necesitatea structurării în capitole, secţiuni, paragrafe şi subparagrafe rezidă în complexitatea temei
cercetate, deoarece într-o structurare mai concisă nu s-ar fi reuşit să se analizeze toate aspectele teoretico-practice
ale contractului de concesiune, fapt ce ar fi lăsat neelucidate multe probleme. Volumul total al tezei este de 158 de
pagini.
Cuvinte-cheie: contract de concesiune, contract administrativ, caiet de sarcini, concedent, concesionar,
autoritate publică, persoană de drept privat (particular), proprietate publică a statului şi proprietate publică a unităţii
administrativ-teritoriale, bunurile domeniului public şi bunurile domeniului privat ale proprietăţii publice, servicii
publice, usageri, activităţi şi lucrări publice, redevenţă, regim juridic de drept public, licitaţie publică, negociere
directă.

CONŢINUTUL LUCRĂRII

În Introducere este evidenţiată actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia, sunt
determinate scopul şi sarcinile cercetării, sunt remarcate noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, importanţa
teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării, sunt descrise modalităţile de aprobare a rezultatelor tezei.
Capitolul I Contractul de concesiune – contract administrativ conţine două secţiuni, compuse din
paragrafe şi subparagrafe.
Secţiunea 1 – Noţiuni generale privind contractele administrative – abordează succint principalele
aspecte vizând contractele administrative ca forme concrete de realizare a activităţii administraţiei publice.
Teoria contractelor administrative s-a născut din jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ din
Franţa, care au calificat drept contracte administrative numai acele contracte în care, afară de simpla participare a
unei administraţii publice, se mai întâlneşte un anumit scop – asigurarea funcţionării unui serviciu public, fiind
respectiv, supuse unui regim juridic de drept public. În România, chiar dacă de-a lungul timpului teoria
contractelor administrative a fost când susţinută, când negată sau abandonată, lucrările marilor profesori pe
marginea acestei teme sunt de o incontestabilă valoare.
În Republica Moldova, atât legislaţia din domeniu, cât şi teoria contractelor administrative sunt la început
de cale, rămânând în sarcina doctrinei cercetarea temei în cauză. În această ordine de idei, am încercat să facem

5
distincţie între contractele administrative şi alte contracte încheiate de administraţia publică, care sunt identice cu
cele ale particularilor, am abordat criteriile de identificare a primelor, şi anume: a) contractul este administrativ
prin determinare legală, când legiuitorul l-a calificat ca atare; b) criteriul jurisprudenţial, adică un asemenea
contract întruneşte elementele stabilite de jurisprudenţă ca fiind de esenţa unui atare tip de contract – părţile
contractului, obiectul contractului şi existenţa clauzelor exorbitante de dreptul comun.
Contractul administrativ ocupă un loc important în activitatea administraţiei publice, alături de actul
unilateral de putere, acte civile, acte de dreptul muncii, fapte materiale, însă nu se confundă cu acestea, după cum
nici nu se identifică totalmente cu actele administrative de gestiune.
În secţiunea a doua, Conceptul, esenţa şi natura juridică a contractului de concesiune, se cercetează
noţiunea contractului de concesiune, se prezintă opiniile referitoare la natura juridică şi, respectiv, regimul juridic
aplicabil acestuia, se stabilesc trăsăturile caracteristice şi caracterele juridice proprii contractului respectiv, pentru
a putea fi identificat în ansamblul contractelor existente, precum şi delimitat, prin asemănări şi deosebiri, de alte
contracte.
Având în vedere că, potrivit art. 1 alin 1 din Legea cu privire la concesiuni, concesiunea este calificată
drept un contract, a fost cercetată legislaţia în vigoare şi literatura de specialitate din domeniu, pentru a defini cât
mai corect contractul de concesiune. Astfel, concesiunea poate fi definită ca un mod de punere în valoare a
bunurilor publice, de desfăşurare a unor activităţi de interes public, de gestiune a serviciilor publice, precum şi de
executare a lucrărilor publice. Prin urmare, concesiunea se face în baza unui contract - contractul de concesiune –
prin care o persoană de drept public, denumită concedent, transmite unei persoane fizice sau juridice de drept
privat, denumită concesionar, care acţionează cu riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a
unui bun, a unei activităţi sau serviciu public, în schimbul unei redevenţe.
Natura juridică a contractului de concesiune a fost şi rămâne o problemă viu discutată, el fiind calificat
drept un contract “sui generis”, contract de drept privat, contract bilateral de drept public, un contract mixt sau
complex, un contract administrativ. În acest capitol, au fost prezentate şi amplu dezbătute, prin chiar susţinerile
profesorilor de drept administrativ, principalele opinii cu privire la natura juridică a contractului de concesiune,
recunoscute ca elemente cu valoare de constantă a contractelor administrative, care ne-a determinat să împărtăşim
şi noi opinia, potrivit căreia contractul de concesiune de bunuri publice, activităţi şi servicii publice este un contract
administrativ supus, în cea mai mare parte, unui regim juridic de drept public.
Capitolul II – Regimul juridic aplicabil încheierii contractului de concesiune – în cele trei secţiuni
abordează prevederile legale şi doctrinare în legătură cu părţile contractului, condiţiile de validitate a acestuia,
precum şi procedura în vederea încheierii lui.
Secţiunea I, cu titlul Părţile contractului de concesiune, este consacrată cercetării problemelor legate de
subiectele contractului – concedent şi concesionar – inclusiv a stabilirii sferei persoanelor juridice care pot avea
calitatea de subiect. În această ordine de idei, s-a menţionat faptul că, în contractele administrative (din categoria
cărora face parte şi contractul de concesiune), spre deosebire de contractele civile, cel puţin unul dintre subiectele
contractului este o persoană juridică de drept public. Astfel, în calitate de concedent trebuie avute în vedere
autorităţile administraţiei publice centrale pentru bunurile publice de interes naţional, activităţile şi serviciile
publice de interes naţional şi, respectiv, autorităţile administraţiei publice locale pentru bunurile publice de interes
local, activităţile şi serviciile publice de interes local.
Calitatea de concesionar o poate avea doar o persoană fizică sau juridică de drept privat din Republica
Moldova sau străină.
Secţiunea II, Condiţiile de validitate ale contractului de concesiune, abordează şi analizează condiţiile
care trebuie respectate la încheierea contractului, pentru a putea fi valabil. Acestea sunt: capacitatea de a contracta
atât a concedentului, cât şi a concesionarului; consimţământul valabil al părţii care se obligă ce trebuie să fie
realizat cu respectarea condiţiilor legale; obiectul contractului de concesiune care poate fi punerea în valoare a unui
bun public, desfăşurarea de activităţi, gestiunea de servicii publice, executarea de lucrări publice, precum şi
redevenţa concesiunii; cauza şi forma contractului de concesiune. În cazul nerespectării acestor condiţii, contractul
va fi lovit de nulitate.
Secţiunea III, Încheierea contractului de concesiune, supune cercetării amănunţite toate prevederile
legale (inclusi lacunele) referitoare la etapele obligatorii stabilite pentru încheierea acestuia, şi anume: procedura
prealabilă încheierii contractului, procedura de concesionare şi etapa încheierii propriu-zise a contractului de
concesiune.
Un prim pas în această procedură este decizia autorităţii publice de a concesiona, emisă în baza studiului
de fundamentare tehnico-economică a oportunităţii concesionării, după care se elaborează şi se supune aprobării
de către autoritatea concedentă caietul de sarcini al concesiuni, care reprezintă partea reglementară a contractului
de concesiune.
Referitor la procedura de concesionare, legislaţia prevede că alegerea concesionarului se poate face prin
licitaţie publică (şi se impune ca aceasta să fie regula) sau prin negociere directă, dacă la adjudecarea concesiunii a
participat doar un solicitant, a cărui ofertă corespunde condiţiilor stabilite de concedent.

6
 După adjudecarea licitaţiei publice a concesiunii sau nominalizarea ca şi câştigător al negocierii directe, se
va purcede la încheierea contractului de concesiune, care se face în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova,
indiferent de naţionalitatea sau cetăţenia concesionarului pe o perioadă ce nu va depăşi 50 de ani.
În capitolul III – Efectele şi încetarea contractului de concesiune – se cercetează problemele legate de
executarea, modificarea şi încetarea contractului, încercând a evidenţia specificul contractelor de concesiune drept
contracte administrative, şi anume: dreptul de control al concedentului asupra modului de îndeplinire de către
concesionar a clauzelor stipulate în contract, dreptul de modificare unilaterală a părţii reglementare a contractului
de către concedent, dreptul de reziliere unilaterală a contractului de către concedent.
Secţiunea I, Efectele contractului de concesiune, supune cercetării aspectele legate de puterea
obligatorie a contractului de concesiune, precum şi drepturile şi obligaţiile concedentului şi ale concesionarului.
În cazul contractului de concesiune, forţa obligatorie a contractului, fără a fi suprimată, este atenuată prin
existenţa puterii de modificare unilaterală şi de puterea de reziliere unilaterală. Exceptând, totuşi, aceste două
trăsături, contractelor de concesiune li se aplică principiile de drept comun în materie de contracte şi anume:
principiul forţei obligatorii, potrivit căruia părţile sunt obligate să execute întocmai toate prestaţiile la care s-au
obligat şi principiul relativităţii efectelor contractului, adică un contract valabil încheiat produce efecte numai între
părţile contractante.
Drepturile şi obligaţiile părţilor au fost cercetate pornind de la prevederile legale în materie de concesiuni,
însă au fost menţionate şi acele drepturi care nu sunt reglementate, dar sunt de esenţa concesiunii, respectiv, trebuie
evidenţiate şi elucidate.
Secţiunea II – Modificarea şi încetarea contractului de concesiune – identifică, abordează şi
argumentează elementele specifice executării contractelor de concesiune: principiul echilibrului financiar al
contractului, dreptul de modificare unilaterală şi reziliere unilaterală.
Principiul echilibrului financiar al contractului este specific contractelor administrative care, în prezent, nu
are o consacrare normativă în legislaţia Republicii Moldova. Prin echilibrul financiar al acestor contracte,
concedentul garantează concesionarului, în partea contractuală, un echilibru între veniturile şi cheltuielile
concesiunii. Dacă acest echilibru a fost rupt, concedentul are obligaţia să-l restabilească atunci când sunt
îndeplinite condiţiile celor două teorii: teoria hazardului administrativ sau a “faptei prinţului” şi teoria
impreviziunii economice. Având drept unic ghid în această materie jurisprudenţa franceză, s-au prezentat soluţiile
de urmat atunci când are loc o rupere a echilibrului financiar al contractului de concesiune.
Dreptul de modificare unilaterală a contractului de concesiune de către concedent este o clauză specifică
acestor contracte şi rezidă în faptul că şi condiţiile în care s-a concesionat serviciul public pot suferi schimbări în
timp, iar autoritatea publică care a concesionat să poată adapta serviciul public la necesităţile populaţiei.
Concedentul poate, de asemenea, rezilia în mod unilateral contractul de concesiune în cazul în care
concesionarul nu-şi îndeplineşte corespunzător obligaţiile contractuale.
Ca urmare a cercetărilor făcute, autorul reţine că atât legislaţia, cât şi doctrina Republicii Moldova
conţine grave lacune în materie de contracte de concesiune şi, în acest sens, propune unele recomandări, care pot fi
utile în elaborarea de acte normative, ca suport didactic în instituţiile de învăţământ, precum şi suport practic
pentru autorităţile publice.

ÎNCHEIERE

Sinteza rezultatelor obţinute

O dată cu declararea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, legiuitorul a trecut la activitatea
de elaborare a cadrului juridic necesar tranziţiei la economia de piaţă. Drept consecinţă, legislaţia Republicii
Moldova s-a îmbogăţit cu o serie de instituţii juridice noi, iar instituţiile tradiţionale ale dreptului se află în proces
de modernizare, de adaptare la cerinţele actuale ale societăţii. Exemplificativ pentru acest proces este şi
reglementarea contractelor de concesiune, statornicită prin Legea cu privire la concesiuni nr. 534-XIII din
13.07.1995.
Legea menţionată reglementează concesiunea, ca mod de punere în valoare a bunurilor publice, de
prestare a activităţilor şi serviciilor publice, care se realizează printr-un act juridic denumit contract de concesiune.
Deşi adoptarea legii a fost importantă la acel moment, atât prin faptul că instituia cadrul legal de aplicare a
concesiunii, cât şi prin evidenţierea principalelor trăsături ale contractului de concesiune, a fost totuşi imposibil să
fie luate în calcul toate circumstanţele în care urma să fie aplicată. Actualmente, constatăm că există o serie de
lacune care necesită a fi abordare, pentru a se percepe corect adevăratul înţeles şi raţiunea existenţei contractului de
concesiune ca un contract administrativ, precum şi importanţa aplicării lui în administraţia publică.
Aceste motive ne-au determinat să cercetăm contractul de concesiune sub două aspecte, şi anume: să
identificăm locul contractului de concesiune, ca instrument al administraţiei publice de realizare a atribuţiilor şi de
a analiza sub toate aspectele contractul de concesiune ca un contract administrativ, distinct de contractele proprii
dreptului comun.

7
 Pornind de la faptul că nici Codul civil al Republicii Moldova nu reglementează contractul de concesiune,
iar legea cadru nr. 534-XIII din 13.07.1995, deşi prevede elemente esenţiale de calificare a contractului de
concesiune ca un contract administrativ, nu stabileşte expres apartenenţa acestuia regimului juridic, fie de drept
public, fie de drept privat, în prezenta lucrare am identificat şi argumentat locul acestuia în totalitatea contractelor
existente.
Astfel, având drept bază criteriile jurisprudenţiale de calificare a unui contract ca fiind administrativ, şi
anume calitatea părţilor contractului, obiectul contractului, clauzele contractului (să includă clauze exorbitante de
la dreptul comun), considerăm contractul de concesiune un contract administrativ, iar litigiile privind încheierea şi
executarea acestor contracte nu pot fi decât de competenţa instanţei de contencios administrativ.
De asemenea, în tratarea tuturor aspectelor legate de încheierea şi executarea contractelor de concesiune,
precum condiţiile de validitate, procedura specifică încheierii contractului, efectele, puterea de modificare
unilaterală şi modalităţile specifice de încetare a acestuia – am abordat un aspect comparativ cu dreptul comun în
materie de contracte, evidenţiind o dată în plus deosebirile care apar între contractele administrative şi contractele
de drept comun.
Contractul de concesiune, ca instrument al administraţiei publice de realizare a atribuţiilor cu privire la
bunurile publice, activităţile şi serviciile publice, ocupă un rol important alături de alte acte pe care le face
administraţia publică în realizarea atribuţiilor stabilite de lege cum ar fi: actele administrative, contractele
administrative, actele civile, actele de drept al muncii şi faptele juridice materiale.
Necesitatea utilizării pe larg a contractului de concesiune de către administraţia publică se impune, mai
ales, la ora actuală, în situaţia crizei economice şi sociale existente în perioada de tranziţie, a cărei limită este
imprevizibilă, când statul şi unităţile administrativ-teritoriale nu pot asigura continuitatea nici chiar a serviciilor de
importanţă vitală precum: alimentarea cu apă, alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu gaz natural,
salubrizare ş. a. Pe lângă aceasta, gestiunea domeniului public prin intermediul contractului de concesiune, cu
atragerea investiţiilor din sectorul privat, se justifică şi prin faptul creşterii considerabile a nevoilor colectivităţii pe
de o parte, iar pe de altă parte, prin multiplicarea problemelor financiare pe care le întâmpină statul şi comunităţile
locale, ceea ce determină o dezangajare tot mai mare a acestora în exploatarea eficientă a bunurilor domeniului
public, prestarea activităţilor şi serviciilor publice de calitate.
La rândul său, şi concesiunea, ca orice mod de gestiune a serviciilor publice, prezintă atât avantaje, cât şi
dezavantaje. Ca formă de exploatare a serviciilor publice, concesiunea prezintă mari avantaje, întrucât dă
posibilitate statului să poată crea fără cheltuială lucrări publice de mare importanţă, pe care nu le-ar fi putut
înfăptui altfel sau le-ar fi făcut mult mai târziu şi în condiţii inferioare. Şi apoi, luând întregul risc asupra sa,
concesionarul scuteşte statul de orice pagubă. În acelaşi timp, concesiunea prezintă şi dezavantaje: concesionarul,
în lipsa unor tradiţii de parteneriat public-privat, va fi preocupat mai mult de interesul său personal decât de
interesul public, va căuta să îşi asigure un beneficiu cât mai mare, de multe ori în detrimentul publicului, profitând
de faptul că exercită un monopol al domeniului.
În prezenta lucrare am încercat să elucidăm problemele existente în calificarea contractului de concesiune
ca un contract administrativ, să analizăm toate aspectele legate de încheierea, executarea şi încetarea contractului,
precum şi să arătăm locul şi rolul acestora în activitatea administraţiei publice.
Concluzii
În continuare, vom identifica principalele concluzii vizavi de analiza contractului de concesiune ca un
contract administrativ.
1. Dezvoltată şi sistematizată de doctrina franceză, teoria contractelor administrative s-a născut din
jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ din Franţa, în primul rând a Consiliului de Stat, care a
calificat drept contracte administrative numai acele contracte în care, afară de simpla participare a unei
administraţii publice, se mai întâlneşte un anumit scop – asigurarea funcţionării unui serviciu public într-un regim
juridic de drept public.
În România această teorie s-a dezvoltat începând cu perioada interbelică, urmată de o perioadă de cădere,
ca după 1989 să se revină din plin în susţinerea, cercetarea şi reglementarea contractelor administrative.
În Republica Moldova acest deziderat – contracte administrative - este la început de cale, având, în
acelaşi timp, şi o consacrare oficială în legislaţia în vigoare care stabileşte un regim de drept public pentru unele
contracte încheiate de administraţia publică, acestea fiind calificate drept contracte administrative.
2. La delimitarea făcută între contractele administrative încheiate de autorităţile publice şi contractele
civile (sau contractele de drept privat) încheiate de acestea, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi efecte ca atunci când
acestea sunt încheiate de particulari, am apelat la cele trei elemente jurisprudenţiale, pe care trebuie să le
întrunească orice contract, pentru a putea fi identificat ca un contract administrativ: părţile, obiectul contractului şi
clauzele exorbitante de dreptul comun.
3. Contractele administrative sunt forme concrete de realizare a activităţii administraţiei publice, alături
de acte administrative, acte civile, acte de dreptul muncii, fapte materiale ş. a. De asemenea, contractul
administrativ nu se confundă cu actul unilateral de putere, după cum nici nu se identifică totalmente cu actele
administrative de gestiune.

8
 4. În scopul elucidării confuziilor care se creează în Legea cu privire la concesiuni referitoare la noţiunea
de concesiune şi la obiectul contractului de concesiune, am arătat că o concesiune ca mod de gestiune a bunurilor
domeniului public, activităţilor şi a serviciilor publice, se face în baza unui contract de concesiune, prin care o
persoană juridică de drept public, numită concedent, transmite unei persoane fizice sau juridice de drept privat,
denumită concesionar, care acţionează cu riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun
public, a unei activităţi sau serviciu public, în schimbul unei redevenţe.
5. Prin determinarea trăsăturilor caracteristice ale contractului de concesiune şi având la bază elementele
cu valoare de constantă a contractelor de concesiune am determinat categoria de contracte din care face parte
contractul de concesiune şi, respectiv, regimul juridic aplicabil acestui contract. Astfel, contractul de concesiune
de bunuri publice, activităţi şi servicii publice este contract administrativ şi supus unui regim juridic de drept
public.
6. Părţile în contractul de concesiune sunt concedentul şi concesionarul.
În condiţiile în care proprietatea publică poate aparţine doar statului sau unităţii administrativ-teritoriale,
exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate publică, mai puţin în ce priveşte înstrăinarea, fiind vorba despre
bunuri inalienabile, este realizată de autorităţile care acţionează în numele acestora la nivel central şi, respectiv, la
nivel local. În aceeaşi ordine de idei, organizarea şi prestarea activităţilor şi serviciilor publice este în competenţa
autorităţilor publice. Prin urmare, în calitate de concedent trebuie avute în vedere autorităţile administraţiei publice
centrale, pentru bunurile publice de interes naţional, activităţile şi serviciile publice de interes naţional şi, respectiv,
autorităţile administraţiei publice locale pentru bunurile publice de interes local, activităţile şi serviciile publice de
interes local.
Deoarece însăşi esenţa concesiunii rezidă în faptul că autoritatea publică transmite dreptul de a exploata
bunuri, activităţi sau servicii publice unui particular, considerăm că şi calitatea de concesionar o poate avea orice
persoană fizică sau juridică de drept privat din Republica Moldova sau dintr-o ţară străină.
7. Obiectul contractului de concesiune nu poate fi altul decât obiectul concesiunii ca atare, aşa cum acesta
a fost conturat printr-un anunţ prealabil.
Dat fiind faptul că în Republica Moldova instituţia concesiunii şi, respectiv, a contractului de concesiune
se cunoaşte foarte puţin, considerăm că această instituţie trebuie reglementată cu lux de amănunte, în special
obiectul concesiunii. De regulă, obiectul contractului de concesiune îl formează bunurile domeniului public,
activităţile şi serviciile publice, precum şi lucrările publice.
8. Caietul de sarcini constituie partea reglementară a contractului de concesiune, de aceea nu poate lipsi
din conţinutul nici al unui contract de concesiune. Or elementul specific contractului de concesiune, care-l
individualizează în cadrul contractelor administrative şi-l deosebeşte de contractele civile, constă tocmai în
existenţa părţii reglementare, ca entitate distinctă, în conţinutul contractului de concesiune.
9. Alegerea concesionarului se face prin licitaţie publică sau prin negociere directă. Deşi legea-cadru
prevede şi negocierea directă, susţinem că anume licitaţia publică este de esenţa concesiunii şi are drept scop
alegerea celui mai bun concesionar, în baza ofertelor pe care aceştia le vor prezenta concedentului şi care vor
evidenţia cele mai bune condiţii pentru exploatarea bunurilor, prestarea serviciilor publice şi executarea lucrărilor
publice. Negocierea directă este folosită doar în cazul prezentării unui singur solicitant al concesiunii, cu
respectarea condiţiei ca acesta să îndeplinească condiţiile cerute.
10. Dreptul de modificare unilaterală a contractului de concesiune apare ca o clauză specifică tuturor
contractelor de concesiune şi derogatorie de la dreptul comun în materie de contracte, fiind prevăzută şi în art. 14
din Legea cu privire la concesiuni în care se prevede că “concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral
clauzele contractului de concesiune, în cazul în care apar circumstanţe deosebite de cele care au fost prevăzute la
acordarea concesiunii”.
Esenţa acestei prevederi rezidă în faptul că înseşi condiţiile în care a fost concesionat serviciul public pot
suferi schimbări în timp, iar autoritatea publică după ce a concesionat să poată adapta serviciul public la
necesităţile populaţiei.
11. Dreptul de control al concedentului asupra modului cum concesionarul îşi îndeplineşte obligaţiile
contractuale este o altă clauză specifică unui contract de concesiune şi îşi are suportul în asigurarea prestării de
calitate a serviciilor publice. În virtutea acestui drept, concedentul poate să inspecteze bunurile, să verifice stadiul
de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activităţii sau a
serviciului public concesionat.
12. Concedentul poate rezilia unilateral contractul de concesiune în baza art. 14 alin.3 din Legea nr. 534-
XIII din 13.07.1995 şi în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale sau incapacităţii concesionarului de a le
îndeplini. Rezilierea operează ca o sancţiune pentru concesionar şi poate fi aplicată doar în cazul când
neexecutarea prestaţiilor de acesta suportă în permanenţă consecinţe grave.
Recomandări
Drept rezultat al lucrării au fost înaintate mai multe propuneri şi recomandări de modificare şi completare a
cadrului normativ de reglementare a concesiunii, fapt care demonstrează o dată în plus existenţa problemelor de o
stringentă actualitate şi necesitatea de a studia instituţia juridică în discuţie.

9
 În continuare vom menţiona cele mai importante propuneri şi recomandări:
1. În scopul de a cunoaşte profund teoria contractelor administrative, propunem ca această instituţie juridică
să fie studiată în cadrul disciplinei drept administrativ, la tema activitatea administraţiei publice(actele
administraţiei publice). De asemenea, în cadrul temei domeniul public, să fie studiată concesiunea ca mod de
punere în valoare a bunurilor publice, de gestiune a serviciilor publice şi executare de lucrări publice, precum şi la
alte discipline, care au legătură cu această instituţie (spre exemplu, la facultăţile de administraţie publică în cadrul
disciplinei managementul serviciilor publice).
Pentru punerea în practică a acestui mod de gestiune a bunurilor domeniului public, a activităţilor sau
serviciilor publice, recomandăm să fie organizate seminarii, mese rotunde, ore de perfecţionare a funcţionarilor
publici din cadrul autorităţilor publice care, în numele statului, oraşului sau satului, administrează aceste bunuri sau
au în competenţă atribuţii privind prestarea de activităţi sau servicii publice .
2. A propune, de lege ferenda, ca definiţia dată concesiunii în art. 1 alin. 1 din Legea cu privire la
concesiuni să fie modificată, precum urmează:
“Concesiunea se face în baza unui contract prin care o persoană concedent, transmite unei alte persoane,
numită concesionar, care acţionează cu riscul şi pe răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun,
a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevenţe”.
3. Întru eliminarea confuziilor create de legislaţie în ceea ce priveşte părţile contractului de concesiune, se
propune, de lege ferenda, modificarea art. 4 şi art.5 din Legea cu privire la concesiuni, după cum urmează:
“Au calitate de concedent:
a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru bunurile
proprietate publică a statului ori pentru activităţile şi serviciile de interes naţional;
b) consiliile raionale sau consiliile locale, pentru bunurile proprietate publică a raionului, a oraşului
sau a comunei ori pentru activităţile şi serviciile de interes local ”
“Calitate de concesionar poate avea orice persoană fizică sau juridică de drept privat din Republica
Moldova şi din alte ţări”.
4. Lipsa unor reglementări clare referitoare la obiectul contractului de concesiune ne determină să
propunem modificarea art. 3 din legea-cadru, în sensul exemplificării acestuia, având drept criteriu de bază
concesiunea de bunuri publice, concesiunea de servicii publice şi concesiunea de activităţi sau lucrări publice.
Obiectul contractului de concesiune trebuie gândit sub aspectul legislativ astfel, încât să se constituie într-
o alternativă viabilă şi mai atractivă în unele situaţii, pentru cele două părţi antrenate, administraţia publică, pe de o
parte, şi partenerul privat, pe de altă parte, în sensul de a le antrena în atingerea unui scop comun în folosul
comunităţii.
5. Având în vedere că legea-cadru stabileşte doar modul de calcul al redevenţei pentru resursele naturale,
propunem modificarea art. 15 din lege în sensul de a stabili un mod de calcul al redevenţei pentru bunuri publice,
activităţi şi servicii publice, precum şi nominalizarea organelor competente să le stabilească.
De asemenea, trebuie prevăzut unde se face venit redevenţa obţinută prin concesionare. În mod logic,
redevenţa se face venit la bugetul de stat, în cazul concesionării bunurilor domeniului public ale statului, a
activităţilor sau serviciilor publice de interes naţional, respectiv – bugetul local, pentru concesiunea de bunuri
aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, a activităţilor sau serviciilor de interes local.
6. Importanţa încheierii contractului de concesiune în formă scrisă impune următoarea reglementare:
“Contractele de concesiune vor fi încheiate în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute.”
Astfel, neîncheierea contractului de concesiune în formă scrisă atrage inexistenţa contractului, acesta
neputând fi probat prin nici un alt mijloc de probă.
7. Caietul de sarcini nu poate lipsi din conţinutul nici al unui contract de concesiune, datorită faptului că
caietul de sarcini constituie partea reglementară a contractului de concesiune.
În acest sens, se propune, de lege ferenda, ca însuşi caietul de sarcini să fie reglementat în legea-cadru,
precum şi condiţia aprobării acestuia de concedent printr-o hotărâre a Guvernului sau o decizie a consiliului
raional sau local, după caz.
8. Procedura complexă şi de lungă durată de concesionare, stabilită prin hotărâre de Guvern, nu poate
prezenta interes şi atractivitate pentru eventualii investitori. Procedura de încheiere a contractului de concesiune
trebuie să fie simplificată şi clarificată în aşa mod, încât din dispoziţiile noii reglementări să rezulte o procedură
accesibilă atât autorităţilor publice centrale, cât şi autorităţilor publice locale. În această ordine de idei propunem:
alin. 3, art.9, din Legea cu privire la concesiuni (nr.534-XIII din 13.07.1995), a-l modifica precum urmează:
„Lista obiectelor propuse pentru concesionare şi clauzele obligatorii ale contractului de concesiune, cu
excepţia obiectelor ce constituie bunuri şi servicii publice de interes local, confirmate de Guvern sunt aprobate de
Parlament”.
9. Este incontestabil faptul că bunurile domeniului public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
Ele constituie bunuri care pot fi date doar în administrare, concesiune, închiriate sau arendate. În acest scop se
impune a reglementa cu claritate care este situaţia juridică a acestor bunuri în timpul derulării concesiunii şi cărui
regim juridic sunt supuse la încetarea contractului de concesiune.

10
 Dacă referitor la bunurile proprietate publică legea prevede că însuşi concedentul înstrăinează doar dreptul
de a poseda şi a folosi, respectiv la încetarea contractului acestea se întorc în proprietatea concedentului libere de
orice sarcini, atunci cu privire la bunurile rezultate de pe urma investiţiilor, precum şi a celor folosite de
concesionar pentru executarea concesiunii, fiind proprietate a acestuia – legea nu menţionează nimic.
În acest sens se propune o clasificare a acestora în bunuri proprii, bunuri de preluare şi bunuri de retur, cu
stabilirea unui regim juridic aplicabil fiecărei categorii de bunuri la încetarea concesiunii.
10. Ţinând seama de multitudinea contractelor administrative pe care le încheie, în exercitarea atribuţiilor
lor, autorităţile publice, iar, pe de altă parte, importanţa acestor contracte pentru continuitatea serviciilor publice şi,
nu în ultimul rând, pentru satisfacerea intereselor cetăţenilor, propunem, de lege ferenda, modificarea Legii cu
privire la concesiuni, în sensul reglementării situaţiei concesionarului atunci când are loc o rupere a echilibrului
financiar al contractului de concesiune, şi anume, prin „dispunerea unei acţiuni sau măsuri de către autoritatea
publică, în caz de impreviziune economică”.
De asemenea, se impune şi reglementarea condiţiilor stării de impreviziune, obligaţiile părţilor, precum şi
indemnizaţia de impreviziune.
11. Modul de încetare a contractului de concesiune necesită a fi revizuit. Propunem următoarele cazuri de
încetare a contractului de concesiune:
- la expirarea duratei stabilite în contractul de concesiune;
- în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, prin reziliere unilaterală, cu plata
unei despăgubiri în favoarea celeilalte părţi;
- în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent, cu
plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
- în cazul dispariţiei bunului concesionat sau imposibilitatea obiectivă de a-l exploata, dintr-o cauză de forţă
majoră, prin renunţarea concesionarului.
În baza celor expuse, considerăm că se impune cu necesitate o nouă reglementare în acest domeniu (o nouă
lege-cadru a concesiunii sau o nouă redacţie a legii existente) care să fie adoptată şi redactată într-un limbaj clar,
fluent şi inteligibil, caracterizat prin precizie şi simplitate, cu evitarea lacunelor, confuziilor şi interpretărilor
eronate care sunt atât de frecvente în cadrul normativ actual în vigoare ce stabileşte regimul juridic al
concesiunilor.

Cuvinte-cheie: contract de concesiune, contract administrativ, caiet de sarcini, concedent, concesionar,

autoritate publică, persoană de drept privat (particular), proprietate publică a statului şi proprietate publică a unităţii
administrativ-teritoriale, bunurile domeniului public şi bunurile domeniului privat, servicii publice, usageri,
activităţi şi lucrări publice, redevenţă, regim juridic de drept public, licitaţie publică, negociere directă.

11
 Lista publicaţiilor la tema tezei

1. Dogotaru Sv., Orlov M., Belecciu Şt., Belecciu L. Comentariu la Legea Serviciilor Publice de Gospodărie
Comunală. Chişinău, 2004, 96 p.
2. Belecciu L. Concesiunea serviciilor publice de gospodărie comunală. Sibiu, România: Caietul Ştiinţific al
ISAR nr. 7/ 2005, p. 528-521.
3. Belecciu L. Gestiunea serviciilor publice industriale şi comerciale. Sibiu, România: Caietul Ştiinţific al ISAR
nr. 8/2006, 8 p.
4. Orlov M., Dogotaru Sv., Belecciu L. Descentralizarea serviciilor publice de interes local prin prisma
autonomiei administrative. Forumul naţional “Descentralizarea fiscală. Provocări pentru Republica Moldova”,
Chişinău: 2006, p. 210-223.
5. Belecciu L. Natura juridică a contractului de concesiune. Chişinău: Revista Naţională de Drept nr. 11, 2006,
p. 82-84.
6. Belecciu L. Impactul art. 9 alin. 3 din Legea cu privire la concesiuni asupra autonomiei locale. Sesiunea
anuală a ISAM, Chişinău: 2006, p. 17-24
7. Belecciu L., Părţile în contractul de concesiune, Chişinău: Revista Naţională de Drept nr. 1, 2007.
8. Belecciu L. Principiile de funcţionare a serviciilor publiceSesiunea anuală a ISAM, . Chişinău: octombrie
2006, p. 80-87

12
 АДНОТАЦИЯ
БЕЛЕКЧИУ ЛИЛИАНА «КОНЦЕССИОННЫЙ ДОГОВОР»

Диссертационная работа посвящена исследованию комплексу ключевых проблем

административного права, касающихся реализации права органов местного публичного управления о
концессии бытовых услуг. В работе исследуется договор концессии как форма административного
договора.
Диссертационная работа начинается с исследованием теории административных договоров которые
родились из юриспруденции административных судов Франции, в конце ХIХ – го века, которые
определили в категорию административных договоров только те договора в которых по мимо участия
публичной администрации встречается и другая цель – обеспечение деятельности государственной
службы, соответственно они подлежат регламентированию нормами публичного права. Соответственно,
вся работа исследует концессионный договор начиная от того что, он является административным
договором. Таким образом, рассматриваются мнения относительно юридического статуса, определён
юридический режим применяемый концессионному договору, определены особенности данного договора
чтобы можно было различить его в существующих договорах, а также схожие и различающие признаки с
другими категориями договоров.
В анализе юридического режима применяемый при заключении концессионного договора были
исследованы стороны данного договора, условия законности, а также процедура концессии с целью
выявления самого лучшего вкладчика который заключит договор. Презентация аспектов связанные с
выполнением, изменением и приостановлением договора, подчёркивается специфика концессионного
договора, как административного договора, а именно: право контроля органов публичной власти над
выполнением условии договора, право одностороннего изменения основной части договора органами
власти, а также одностороннее право органов публичного управления расторгнуть договор.
В работе рассматриваются проблемы связанные с внедрением института концессии в процесс
управления. В этом смысле, следует принять дополнения в законодательные акты, которые препятствуют
воплощению концессии в практику.
Отдельное место отведено делимитации государственной собственности от собственности органов
местного публичного управления.
В заключении, сформулированы ряд выводов и научных рекомендаций, призванных улучшить
ситуацию в данной области.
Диссертационная работа может быть использована в качестве учебного пособия в преподавании на
юридических факультетах университетов, а также на практике в органах местного публичного управления.
Ключевые слова: концессионный договор, административный договор, концессионер, орган
власти, лицо гражданского права, публичная собственность государства, публичная собственность
административно - территориального деления, ценности публичной сферы, ценности частной сферы,
комунально-бытовые услуги, общественные работы, роялти, юридический статус публичного права,
аукционный торг, непосредственные переговоры.

ADNOTATION
Belecciu Liliana ,, The Concession Contract,,
The PHD paper is dedicated to a key problem in general of public administration and particularly to
administrative law. In this thesis is studied the concession contract as a part of the administrative contract.
The PHD paper starts by researching administrative contracts theory, that appeared in France at the end of
the XIX century from judicial institutions of administrative solicitor s office, which qualified as administrative
contracts only those contracts where besides the participation of one public administration is found a specific
purpose – the insurance of public office functioning, in this way being submissive to public law judicial regime.
As follows the whole thesis researches the concession contract starting from constant administrative contracts
characteristics. In this way are presented opinions about judicial nature, it is determined the judicial regime
applicable to concession contract, are established the characteristics features in order to be identified the generally
existing contracts, as well as to be distinguished trough similarities and differences from other contracts.
Also, analyzing the judicial regime applicable to sign the concession contract there are made researches on
concession contract parts, the validity conditions, as well as the concession procedure in order to choose the best
joint person to sign the contract who will sign the contract. Presenting the aspect linked to the execution,
modification and contracts’ canceling the attention is kept by putting into evidence the particularities of the
concession contract as administrative contracts, and especially the concender write to control the fulfilling way by
leasing person of the stipulated clauses from the contract, the write to modify unilateral the settled part of the
concede contract, the write to cancel one side the contract.

13
 In the thesis are puttied into evidence several gaps about the way of implementation the concession
institution trough administrative process. In this way there should be modified law stipulation which stop using
concession in practice, motivating by the fact that nowadays public services do not satisfy completely the citizens’
needs because of the precarious state and administrative units’ budget.
The closure formulates several conclusions and scientific recommendations to improve the researched
field situation.
In order to realize the proposed goals, are deeply analyzed the legislation stipulations in the field, a special
contribution is brought by France literature from this domain, which has reach experience concerning concession.
Paper s information is dedicated to both public administration practitioners and those who teach about
administrative contracts, because concession is an efficient tool to offer public services, to use public services, as
well as performing public duties.
Key words: concession contract, administrative contract, duty notebook, the concede person, the
concessionaire, public authority, private law person, state and administrative public property, public and private
domain goods, public department, users, public works, due, public law judicial regime, public auction, direct
negotiation.

14