Sei sulla pagina 1di 43

“Tehnologii ecologice de cultivare a legumelor”

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………...3

CAPITOLUL I IMPORTANTA LEGUMELOR………………………………….4

1.1. Importanta nutritiva a legumelor………………………………………….....4


1.2. Importanta economica a legumelor………………………………………….6

CAPITOLUL II ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE…………………….8

2.1. Factorul lumina……….………………………………………………………..8

2.2. Factorul temperatura………………………………………………………….10

2.3. Factorul apa………………………………………………………………......10

2.4. Factorul hrana………………………………………………………………...12

2.5. Factorul aer…………………………………………………………………...12

CAPITOLUL III PREGATIREA TERENULUI PENTRU CULTURILE DE


LEGUME IN OGOR PROPRIU…………..……………………………………...13

3.1. Lucrari de pregatire a terenului executate toamna…………………………....13

3.2. Lucrari de pregatire a terenului executate primavara………………………...15

CAPITOLUL IV INFIINTAREA CULTURILOR LEGUMICOLE……………..17

4.1. Infiintarea culturilor legumicole prin semanat direct………………………...17

4.1.1. Epoca de semanat…………………………………………………………..17

4.1.2. Adancimea de semanat……………………………………………………..18

4.1.3. Norma de samanta la hectar………………………………………………..19

4.1.4. Metode de semanat…………………………………………………………20

4.2. Infiintarea culturilor prin plantarea rasadurilor………………………………22

4.2.1. Epoca de plantare a rasadurilor…………………………………………….23

1
4.2.2. Adancimea de plantare a rasadurilor…………………………………….…24

4.2.3metode de plantare a rasadurilor……………………………………………..24

CAPITOLUL V LUCRARI DE INGRIJIRE LA LEGUME……………………..26

5.1. Lucrari generale de ingrijire………………………………………………….26

5.1.1. Completarea golurilor………………………………………………………26

5.1.2. Afanarea solului si distrugerea crustei……………………………………...27

5.1.3. Mulcirea solului…………………………………………………………….27

5.1.4. Musuroirea………………………………………………………………….28

5.1.5. Combaterea ecologica a buruienilor din culturile de legume………………29

5.1.6. Combaterea ecologica a bolilor sin culturile de legume……………………32

5.1.7. Combaterea ecologica a daunatorilor din culturile de legume……………..34

5.1.8. Irigarea culturilor legumicole………………………………………………35

5.1.9. Fertilizarea in legumicultura ecologica…………………………………….35

5.2. Lucrari speciale de ingrijire…………………………………………………..37

5.2.1. Copilitul…………………………………………………………………….37

5.2.2. Ciupitul……………………………………………………………………..38

5.2.3. Carnitul……………………………………………………………………..38

5.2.4. Sustinerea plantelor………………………………………………………...38

5.2.5. Raritul………………………………………………………………………39

5.2.6. Etiolarea partilor comestibile………………………………………………40

5.2.7. Protejarea culturilor contra brumelor………………………………………40

5.2.8. Combaterea grindinei………………………………………………………41

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….42
2
INTRODUCERE
Agricultura ecologica finalizeaza conceptul general al unei alternative
posibile pentru viitor in ecosistemele sale, dar ea contine si elemente proprii,
originale. In primul rand ea asigura integritatea lanturilor trofice si pastreaza
intacta stabilitatea ciclurilor biogeochimice pentru pincipalele elemente ale
fertilitatii solului.

In agricultura ecologica se opereaza cu elemente de finete la aplicarea


tehnologiilor, pe baza cunoasterii profunde a biologiei plantelor cultivate si a
relatiilor cu mediul ambiant. De asemenea se pune accentul pe alegerea unor soiuri
mai adaptabile la clima si sol, pe crearea de soiuri rezistente genetic la boli, pe
selectia severa a materialului semincer si saditor si a sistemului de cultura mai
putin poluant si energofag. O atentie deosebita se acorda protectiei antiparazitare
integrate, activandu-se antagonistii naturali ai daunatorilor, reducand drastic
folosirea pesticidelor.

Prioritar in demersul de ecologizare a agrosistemelor este conversia


sistemelor tehnologice conventionale la cele ecologice, avand drept baza structure
si modele de cultivare ecologice, formate din secvente viabile si adecvate pentru
diferitele zone ecologeografice, in vederea obtinerii de produse legumicole cu
valoare adaugata mare.

Cultura legumelor este o importanta sursa de poluare locala complexa


(camp, sere, solaria) cu pesticide si ingrasaminte. Substantele poluante ajung in
apele de suprafata prin parcurgerea altor circuite decat in cazul culturilor agricole.

Reducerea consumului de fungicide, erbicide si ingrasaminte chimice va


contribui la prevenirea poluarii mediului, a plantelor si a recoltei. Cercetarea
stiintifica si in general, opinia publica, mai ales in ultimii ani, s-a dovedit a fi
sensibila la problemele mediului inconjurator si a sanatatii oamenilor.

In ultimul timp au aparut numeroase lucrari stiintifice si de informare, care


pledeaza pentru extinderea legumiculturii ecologice, in vederea protejarii mediului,
pastrarii echilibrului natura, mentinerea fertilitatii solului, obtinerea unor produse
valoroase din punct de vedere biologic si igienic, care sa nu afecteze sanatatea
consumatorilor.

3
CAPITOLUL I

1. IMPORTANTA LEGUMELOR

1.1 IMPORTANTA NUTRITIVA A LEGUMELOR

Speciile legumicole cultivate pe glob, in jur de 250, sunt plante cultivate de


la care se consuma diefrite parti morfologice reprezentate de: radacini, tulpini
tuberizate, bulbi, Frunze, muguri, lastari, inflorescente, fructe, seminte si care
poarta denumirea generic de legume.

Valoarea alimentara a legumelor este data de continutul ridicat in substante


biocatalizatoare, vitamine si saruri minerale si de particularitatile lor dietetic
deosebite.

Legume se pot consuma in stare cruda, preparate, murate, congelate,


conservate, deshidratate, contribuind la diversificarea alimentatiei, dar in mod
deosebit la efectul favorabil asupra sanatatii omului.

Efectul favorabil al consumului de legume asupra organismului uman consta


in:

 hidratarea organismului prin continutul ridicat in apa (75-97%)


 stimularea activitatii sistemului muscular datorita hidrocarburilor
simple direct asimilabile (zaharuri simple, glicogen, inulina, s.a.)
 aportul de aminoacizi vitali (leucina, izoleucina, lizina, triptofan,
histidina, metionina, alanina, fenilamina, etc.)
 reducerea grasimilor
 alcalinizarea plasmei sanguine
 sustinerea procesului de calcifiere si sporirea activitatilor prin aportul
de saruri minerale
 blocarea activitatii bacteriilor de fermentatie

4
 stimularea functiilot organelor interne
 mentinerea permeabilitatii membranelor celulare
 marirea capacitatii de adaptare a organismului
 neutralizarea acidiatii gastrice, determinate de consumul alimentelor
bogate in proteina (paine, carne, oua), prin continutul ridicat in
elemente minerale bazice (Ca, K, Na, Mg, Fe, etc.
 stimularea poftei de mancare

Comparativ cu alte alimente, se constata ca legumele au o valoare calorica


mai scazuta datorita proportiei reduse de protide, lipide si hidrati de carbon, dar
prezinta un continut mult mai bogat in vitamine si saruri minerale ceea ce le
confera de fapt si importanta alimentara deosebita.

Pe langa continutul in vitamine si saruri minerale, legumele mai contin acizi


organici (lactic, malic, oxalic), uleiuri eterice, glucozizi, pigmenti, substante
fitoncide, etc.

Toate speciile legumicole se pot considera si plante cu efect medicinal,


datorita continutului ridicat in fitoncide, uleiuri eterice, vitamine, glicozizi, etc.
fiind cunoscute proprietatile lor terapeutice din cele mai vechi timpuri si
reactualizate in present de medicina naturista.

5
1.2 IMPORTANTA ECONOMICA A LEGUMELOR

Sub aspect economic, legumicultura detine pe plan mondial 2% din


suprafata Agricola, participand la realizarile valorice din ansamblul agriculturii cu
cca. 30%, date statistice care subliniaza eficienta economica deosebit de ridicata a
acestei ramuri, in economia intregului system al agriculturii.

Importanta economica a culturii legumelor rezida si din faptul ca acestea


permit o folosire intensiva a terenului. Se apreciaza ca 1 ha de legume cultivate in
camp echivaleaza cu 112 ha grau, 1 ha de legume cultivate in solaria echivaleaza
cu 150 ha de grau, iar 1 ha de legume cultivate in sere echivaleaza cu 200 ha de
grau.

Prin cultura legumelor se obtin productii foarte ridicate la unitatea de


suprafata. La cultura legumelor in camp se pot obtine frecvent productii de peste
30t/ha, la cultura in solaria 50-70 t/ha, iar la cultura in sere, 80-120 t/ha. La unele
specii si in sisteme intensive de cultura (hidroponica) se pot obtine productii de
peste 300 t/ha. Un alt aspect de importanta economica se refera la faptul ca prin
cultura legumelor se asigura o mai buna valorificare a terenurilor decat prin multe
alte culture, datorita posibilitatilor de efectuare, pe scara larga, a succesiunilor, atat
la cultura in camp liber, dar mai cu seama la cea protejata.

Cultura legumelor constitue o sursa importanta de venituri pentru unitatile


cultivatoare si in gospodariile populatiei. Exportul de legume adduce venituri mari
tarii noastre, favorizand dezvoltarea comertului exterior cu alte tari. Se exporta in
mod curent: tomate, castraveti, ardei, vinete, ceapa si conserve diferite.

Consumul de legume in kg / an / cap de locuitor, constituie un indicator de


apreciere a nivelului de trai al populatiei unei tari, aspect care reiese foarte evident
din datele statistice ale F.A.O. care arata ca acesta este, in medie, de 120,8 kg in
U.E. (Italia cu 173,2 kg, Franta cu 123,3 kg, etc.), de 121,1 kg in S.U.A, de 105,8
kg in Asia, de 48,8 kg in Africa si 44,2 kg in America Centrala (Brazilia 38,6 kg).

Legumele constituie o importanta sursa de materii prime pentru industria


conservelor. Aceasta a dat posibilitatea de a se dezvolta intreprinderi mari,
integrate, de producere si industrializare a legumelor si fructelor. Prin faptul ca in
6
industia legumelor se realizeaza un flux continuu de productie, pe intregul an
calendaristic, se creeaza posibilitatea repartizarii armonioase a fortei de munca,
micsorandu-se caracterul sezonier al lucratorilor. In plus, prin valorificarea
esalonata a productiei pe tot parcursul anului se creeaza un echilibru dinamic intre
venituri si cheltuieli.

7
CAPITOLUL II

2. Ecologia plantelor legumicole

Lumina, caldura, apa, aerul si hrana sunt cei cinci factori abiotici, numiti si factori
de vegetatie, obligatorii, indispensabili si de valoare egala. Acestia sunt in
interdependenta unul cu altul, determinand productia de legume.

In caz de restrictie, a unui sau mai multor factori de vedetatie, se creeaza o


anumita ierarhizare (prioritate) a rolului si importantei acestora pentru cresterea si
dezvoltarea plantelor legumicole, corespunzatot evolutiei filogenetice si conditiilor
mediului ambiant.

In timpul eevolutiei ontogenetice, speciile legumicole prezinta cerinte


diferite fata de factorii de vegetatie, iar fiecarei fenofaze ii corespund anumite
niveluri specifice , a caror cunoastere si posibilitati de asigurare in optim,
fundamenteaza masurile tehnologice necesare pentru realizarea productivitatii
biologice.

Cunoasterea limitelor de actiune a factorilor de mediu asupra proceselor


fiziologice si biochimice din plante creeaza posibilitatea dirijarii cu deosebita
atentie a acestora. In conditiile practicarii culturilor protejate, numai prin corelare
armonioasa a factorilor de vegetatie, se poate asigura valorificarea superioara a
potentialului productive al speciilor, respective al cultivarelor.

2.1 FACTORUL LUMINA


Lumina este un factor deosebit de important, deoarece prin parametric sai
specifici, intensitate, durata de actiune, compozitie spectral, imfluenteaza
fotosinteza si celelalte procese fiziologice care stau la baza formarii si acumularii
masei biologice, cat si in desfasurarea morfogenezei, directionand intregul proces
de dezvoltare al plantei.

8
Plantele legumicole manifesta fata de lumina cerinte particulare, ca urmare a
originii ecologeografice si a evolutiei lor filogenetice, cu importanta deosebita
pentru practica productive. Numai prin buna cunoastere a pretentiilor speciilor
legumicole fata de radiatia luminoasa, se poate asigura nivelul optim prin aplicarea
de masuri tehnologice corespunzatoare, atat la culturile in camp, cat si la cele din
spatii protejate (sere, solaria, rasadnite, etc.)

Plantele legumicole manifesta cerinte diferite fata de intensitatea luminoasa,


in functie de zona de origine si evolutia filogenetica, astfel:

 specii legumicole cu cerinte reduse , pot fi cultivate primavara


devreme, toamna tarziu sau iarna.( Stevie, macris, ceapa de iarna,
sfecla pentru Frunze, mazarea etc.)
 specii legumicole cu cerinte medii precum spanacul, salata, ridichiile
de luna, morcovul, telina, etc. Aceste specii se pot cultiva primavara
devreme sau pe terenuri cu expozitii N-E sau N-V, la altitudini mari si
in zonele nordice ale tarii.
 speciile legumicole cu cerinte mari sunt plantele originale din zonele
geografice sudice: tomatele, ardeii, vinetele, castravetii, fasolea, etc.
se cultiva in regiune cele mai favorabile sin sudul si sud-vestul tarii,
pe terenurile cu expozitie sudica, dar si in sere si solaria.

In functie de cerintele pe care le manifeste fata de lungimea zilei, plantele


legumicole se grupeaza astfel:

 plante de zi scurta – provin din regiunile tropicale si subtropicale si


solicita o fotoperioada de pana la 12 ore. Din aceasta grupa fac parte
tomatele, aedeii, castravetii, dovleceii, pepenii galbeni si verzi, fasolea
etc.
 plante de zi lunga – sunt originale din zone temperate si necesita o
fotoperioada de 15-18 ore/zi, situatie in care planele infloresc mai
repede si mai abundent. Din aceasta grupa fac parte spanacul, ceapa ,
salata, morcovul, telina, etc.
 plante neutre – sunt indiferente la lungimea zilei si pot creste in
conditii optime, atat vegetative, cat si generativ, in orice situatie de
fotoperioada.

9
2.2 FACTORUL TEMPERATURA

Temperatura conditioneaza toate procesele biochimice si fiziologice ale


organismelor vegetale: fototsinteza, respiratia, transpiratia, absorbtia si circulatia
sevei prin planta, formarea si acumularea substatelor de rezerva, morfogeneza, etc.

Fiecarei specii legumicole ii este caracteristica o anumita temperatura


minima, optima si maxima. In functie de cerintele fata de temperatura, plantele
legumicole se pot clasifica in trei categorii: rezistente, nepretentioase si
pretentioase la temperaturi scazute.

 Specii legumicole rezistente la temperaturi scazute sau negative – se


caracterizeaza prin temperaturi minime de 0-1˚C, optime de 12-150C
si maxime de 20-240C. in aceasta grupa snt incluse plantele perene:
hrean, leustean, stevie, sparanghel, s.a.
 Specii legumicole putin pretentioase la caldura – se caracterizeaza
prin temperaturi minime de 2-50C, optime de 15-200C si maxime de
20-250C. In aceast grupa intra: mazarea , bobul, morcovul,
pastranacul, telina, ridichiile, ceapa, etc.
 Specii legumicole pretentioase la caldura, numite si termofile - se
carcaterizeaza prin temperaturi minime de 8-150C, optime de 22-300C
shi maxime de pana la 400C. Plantele termofile sunt: fasolea, tomatele,
ardeii, vinetele, castravetii, dovleceii, pepenii, etc.

In timpul perioadei de fructificare, cerintele plantelor legumicole fata de


temperatura, necesita valori termice la limita superioara “optimului armonic”.

2.3 FACTORUL APA

Apa este esentiala in cresterea si dezvoltarea plantelor. Ea regleaza


temperatura tesuturilor prin transpiratie si evaporatie; este mediul a reactiilor de
oxidare, reducere; usureaza absorbtia si circulatia sevei prin vasele conducatoare;

10
formeaza solutia solului si transporta substantele minerale si pe cele de sinteza in
planta, etc.

Plantele legumicole prezinta particularitati morfologice si fiziologice


distincte in ce priveste sistemul radicular, precum si cerintele fata de apa ca urmare
a conditiilor pedoclimatice in care a avut loc filogeneza lor.

In functie de caracteristicile sistemului radicular si a indicatorilor fiziologici,


speciile legumicole se pot grupa in patru categorii privind absortia, respectiv,
consumul de apa:

 Specii legumicole cu absorbtie slaba si consum redus, prezinta sistem


radicular slab dezvoltat cu capacitate mica de aprovizionare cu apa,
iar suprafata foliara este redusa. Acestea sunt:ridichiile de luna,
mararul, ceapa, usturoiul, etc.
 Specii legumicole cu absobtie buna si consum redus, la care radaciile
sunt bine dezvoltate, pivotul patrunde in sol la adancimi mari, iar
frunzele prezinta diferite carcateristici morfo-anatomice care le da
posibilitatea de a-si micsora pierderile de apa prin transpiratie. Din
aceasta grupa fac parte: morcovul, pastarnacul , tomatele, porumbul
zaharat, etc.
 Specii legumicole cu absorbtie slaba si consum mare au un sistem
radiculat slab dezvoltat cu posibilitati reduse de aprovizionare cu apa
si aparat foliar bogat. Grupa curpinde: salata, spanaca, praz, varza,
conopia, mazare, etc.
 Specii legumicole cu absortie buna si consum mare, au radacini bine
dezvoltate, buna capacitate de aprovizionare cu apa si aparat foliar
bogat ce inregistreaza pierderi relativ mari prin transpiratie: sfecla,
catoful, dovlecelul, pepenii, etc.

11
2.4 FACTORUL HRANA

Necesarul de hrana al plantelor se asigura atat prin intermediul radacinilor


din solutia solului, nutritia radiculara, precum si prin frunze, nutritia
extraradiculara. Cerintele plantelor fata de cantitatile si raporturile dintre
elementele minerale sunt variate, in functie de originea ecologeografica si evolutia
filogenetica, astfel ca fiecarei specii legumicole ii corespunde un anumit nivel al
optimului bioogic inscris in codul genetic. Depasirea sau insuficienta valorilor
provoaca perturbari in metabolismul plantelor punand in pericol viata lor.

2.5 FACTORUL AER

Aerul , alaturi de ceilalti factori de vegetatie, prin compozitia sa chimica,


dar si prin miscarile sale conditioneaza cresterea si dezvoltarea plantelor.

Dioxidul de carbon se gaseste in aerul atmosferic in proportie de numai


0,03%. In procesul de fotosinteza, plantele verzi sintetizeaza alaturi de apa si saruri
minerale, folosind energia luminoasa, substantele organice simple, care sunt
utilizate mai departe ca baza la crearea substantelor complexe.

Oxigenul este eliberat de catre plantele verzi in procesul de fotosinteza si


utilizat in procesul de respiratie. Intensitatea respritatiei variaza in functie de
specie, iar in cadrul acesteia, de soim fenofaza, oraganul mofologic, etc.,
constatandu-se ca acest proces este mai intens in faza de germinare a semintelor.

12
CAPITOLUL III

3. PREGATIREA TERENULUI PENTRU


CULTURILE DE LEGUME IN OGOR PROPRIU
Cuprinde o serie de lucrări care au drept scop pregătirea patului germinativ
optim pentru germinarea seminţelor sau pentru prinderea răsadurilor. Lucrările de
pregătire a terenului se execută atât toamna cât şi primăvara.

3.1 LUCRARI DE PREGATIRE A TERENULUI EXECUTATE


TOAMNA

 Desfiinţarea culturii anterioare se execută prin îndepărtarea


sistemului de susţinere (araci, spalieri şi sârme folosite la susţinerea culturilor cu
talie înaltă) şi transportarea şi depozitarea în magazii, şoproane etc., strângerea
resturilor vegetale (care prin dimensiuni împiedică efectuarea lucrărilor de
pregătire a patului germinativ) în grămezi, încărcarea şi transportul în locuri
special amenajate pentru compostare, tocarea resturilor vegetale de talie mare
(provenite de la culturile semincere), strângerea şi transportul la unităţile
zootehnice a resturilor vegetale de varză, conopidă, mazăre, sfeclă etc., sau
încorporarea direct în sol a resturilor vegetale provenite de la speciile legumicole
cu talie mică (verdeţuri), prin discuirea o dată sau de două ori, în funcţie de
cantitatea acestora. Dacă în cultură au fost sesizate focare de infecţie cu diverşi
agenţi patogeni sau cu dăunători, resturile vegetale se strâng separat şi se transportă
cu atenţie în locuri special amenajate, pentru a evita extinderea atacului.
 Nivelarea de întreţinere se execută după fiecare ciclu de cultură, în
scopul reducerii denivelărilor datorate metodei de aplicare a udărilor prin brazde, a
schemei de modelare a terenului şi lucrărilor de îngrijire aplicate. Se execută o
afânare superficială a solului cu grapa cu discuri, la 10-12 cm, nivelarea folosind
nivelatorul NT - 2,8 + U650 M, NM - 3,2 + U650 M sau NMS - 3,2 + 650 M sau
grapa cu discuri cu bară de netezire, asigurând o bună uniformizare a terenului şi o
pantă de 1-3‰.

13
Dacă terenul prezintă denivelări, există riscul băltirii apei în anumite locuri
sau insuficienţei apei, care determină o dezvoltare neuniformă a culturii, cu
implicaţii negative asupra producţiei.

 Fertilizarea de bază se execută cu îngrăşăminte organice care se


împrăştie pe suprafaţa solului în aceeaşi zi în care se face arătura. Se aplica in
cantităţi diferite în funcţie de tipul de sol, gradul de fertilitate, indicele de azot,
specia cultivată şi producţia planificată. Gunoiul de grajd, după ce a fost
împrăştiat pe sol, trebuie încorporat în sol la 28-30 cm, în caz contrar pierderile
de azot pot fi de circa 30% din azotul total.

 Arătura adâncă se execută în scopul îmbunătăţirii structurii solului,


încorporării îngrăşămintelor şi resturilor vegetale, pentru aerisirea solului în
profunzime, uşurarea pătrunderii rădăcinilor plantelor în sol pentru a se
aproviziona cu apă şi hrană, infiltrarea apei în sol, îmbunătăţirea regimului de
oxigen şi combaterea buruienilor. Se execută cu plugul PP 4-30 sau cu plugul
reversibil, în agregat cu tractorul U-650, la adâncimea de 28-30 cm. Arătura de
bază se lasă în brazdă "crudă" dacă pe terenul respectiv se cultivă specii
legumicole mai pretenţioase faţă de căldură care nu necesită pregătirea imediată a
terenului. Iarna sub influenţa variaţiilor mari de temperatură, a îngheţului şi
dezgheţului repetat, se îmbunătăţeşte structura solului, circulaţia apei şi a aerului
în straturile mai profunde, cu influenţe pozitive asupra creşterii plantelor.
La speciile care se cultivă primăvara devreme care sunt puţin pretenţioase faţă de
căldură, pregătirea terenului se face în cea mai mare măsură toamna, pentru a
permite înfiinţarea culturilor primăvara devreme.

14
3.2 LUCRARI DE PREGATIRE A TERENULUI EXECUTATE
PRIMAVARA

Se execută lucrări de pregătire a patului germinativ, ştiind că seminţele de


legume sunt în general mici (cu unele excepţii), puterea de străbatere este mai
slabă, comparativ cu alte specii de cultură, necesitând o mărunţire foarte bună a
terenului pe întreaga adâncime de semănat şi nu numai. Pregătirea patului
germinativ se declanşează imediat ce terenul este scurs, svântat şi permite intrarea
utilajelor, şi constă în:

 Mărunţirea terenului se face diferenţiat, în funcţie de epoca de


înfiinţare a culturilor. Astfel, pentru culturile care se înfiinţează primăvara foarte
devreme (începutul lunii martie), arătura se grăpează cu grapa cu colţi reglabili cu
bară de nivelare (GCN - 1,7 + U 650), prin două treceri, sau se foloseşte
combinatorul C-3,9 sau C-6,5 echipat cu organe tip daltă (fără răsturnarea
brazdelor), în cazul în care terenul prezintă denivelări. Pentru culturile care se
înfiinţează ceva mai târziu (sfeclă, tomate, fasole), terenul se pregăteşte folosind
combinatorul G-6,5 sau CPGC–4, cu organe de tip daltă, dacă terenul nu este prea
îmburuienat. Când terenul prezintă un grad mai ridicat de îmburuienare, organele
tip daltă se înlocuiesc cu cele tip săgeată, pentru tăierea buruienilor şi mărunţirea
terenului în acelaşi timp. Pentru culturile care se înfiinţează mai târziu (sfârşitul
lunii aprilie, începutul lunii mai), terenul se menţine afânat şi curat de buruieni,
prin lucrări repetate de grăpare (2-3), folosind grapa cu colţi cu bară de netezire sau
combinatorul C-3,9 cu grapa elicoidală în locul roţilor, perpendicular pe grăparea
anterioară. Prima lucrare de mărunţire a solului se execută la 10-12 cm, a II-a la 8-
10 cm, iar a III-a la 4-8 cm adâncime.
 Modelarea solului constă în realizarea unor straturi înălţate, separate
de rigolele prin care circulă apa şi utilajele pentru executarea lucrărilor de îngrijire
a culturilor. Modelarea terenului se execută manual cu sapa pe suprafeţe mici,
lăţimea stratului fiind de maxim 1,5 m. Mecanizat se execută pe suprafeţe mari,
folosind agregatul AMFS- 4,5 + tractorul U 650, realizând brazde cu lăţimea la
coronament de 104 cm, lăţimea rigolei la suprafaţa solului de 46 cm şi distanţa de
150 cm între axele rigolelor. La o trecere, se realizează 3 straturi înălţate.

15
fig.1

Scheme de modelare a solului cu lăţimea la coronament de: a)104 cm; b) 94 cm


;c) 50 cm

Modelarea terenului se execută de regulă primăvara, cu câteva zile înaintea


înfiinţării culturii, dar se poate executa şi toamna, la speciile legumicole care se
cultivă primăvara foarte devreme (varză, conopidă, spanac, gulioare etc.), pentru că
stratul înălţat se svântă mai repede şi permite înfiinţarea culturii mai devreme decât
pe terenul nemodelat.

16
CAPILOLUL IV

4. INFIINTAREA CULTURILOR LEGUMICOLE

4.1 INFIINTAREA CULTURILOR LEGUMICOLE PRIN


SEMANAT DIRECT
Se practică la multe specii legumicole precum: mazărea, fasolea, bamele,
morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, loboda, ridichea, sfecla etc

4.1.1 EPOCA DE SEMANAT

Se stabileşte în funcţie de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu, în


special faţă de temperatură, de condiţiile climatice ale anului respectiv şi de
perioada de valorificare a producţiei.

Se disting 3 epoci de semănat şi anume: epoca de primăvară, epoca de vară


şi epoca de tomană.

Epoca de primăvară începe imediat ce terenul se svântă şi se poate lucra şi


durează până când în sol se acumulează o temperatură minimă de 15-16°C.
Cuprinde mai multe etape (urgenţe) şi anume:

 prima jumătate a lunii martie, când temperatura din sol atinge valori
de 2-3°C (în mustul zăpezii), se seamănă speciile legumicole puţin pretenţioase la
temperatură ca: mazărea, bobul, morcovul, ceapa ceaclama, spanacul, loboda,
ridichile de lună, pătrunjelul, salata etc.;
 a II-a jumătate a lunii martie-începutul lunii aprilie, când temperatura
în sol atinge 5-6°C şi se seamănă sfecla roşie, mărarul;
 a II-a jumătate a lunii aprilie când în sol temperatura ajunge la 10-
12°C, se seamănă tomatele (pentru culturile înfiinţate prin semănat direct), fasolea,
porumbul zaharat;
17
 începutul lunii mai când în sol temperatura înregistrează valori de 14-
16°C, se seamănă castraveţii, dovleceii, pepenii galbeni şi verzi, iar bamele când se
acumulează o temperatură de peste 16°C, fiind cele mai pretenţioase faţă de acest
factor.

Epoca de vară. Vara se înfiinţează culturile succesive de legume ale căror


părţi comestibile se recoltează toamna. Semănatul se execută în două etape:

 prima etapă, care cuprinde luna iunie şi jumătate din luna iulie, când
se seamănă castraveţii de toamnă, fasolea de toamnă, ridichiile de iarnă, sfecla
roşie etc;
 a II-a etapă este în prima jumătate a lunii august, când se seamănă
spanacul şi salata.

Epoca de toamnă. Înfiinţarea culturilor toamna are în vedere obţinerea


legumelor extratimpurii, primăvara următoare foarte devreme. Aceste culturi
(salată, spanac) se seamănă în perioada 15 septembrie-15 octombrie, pentru ca
plantele să ierneze în faza de rozetă şi să reziste peste iarnă. Altele (ceapa,
morcovul) se seamănă la sfârţitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie (dacă
timpul permite), pentru iernare în stadiul de sămânţă, iar primăvara, când condiţiile
de mediu permit, se declanşează procesele de germinare şi de creştere a plantelor.

4.1.2 ADANCIMEA DE SEMANAT

Este specifică fiecărei specii legumicole şi este influenţată de mărimea


seminţelor şi de puterea de străbatere a acestora prin stratul de sol. Cu cât o
sămânţă este mai mare, cu atât adâncimea de semănat este mai mare, pentru că
puterea de străbatere este mai mare şi invers. De asemenea, adâncimea de semănat
este condiţionată de textura solului, de epoca de semănat, de calitatea patului
germinativ şi de umiditatea solului.

În general, seminţele mici se seamănă la 1-2 cm, cele mijlocii la 2-3 cm, iar
cele mari la 4-5 cm. Pe solurile uşoare, adâncimea de semănat este mai mare decât
pe cele mai grele; pe solurile cu umiditate scăzută semănatul se execută mai adânc,
18
pentru evitarea deshidratării seminţelor; pe terenul mai slab pregătit, adâncimea de
semănat este mai mică decât pe un teren foarte bine pregătit. La semănăturile de
toamnă, adâncimea de semănat este mai mare, comparativ cu semănăturile de
primăvară pentru aceeaşi specie etc.

4.1.3 NORMA DE SAMANTA LA HECTAR

Reprezintă cantitatea de seminţe folosită la unitatea de suprafaţă, care


asigură o desime optimă a culturii. Este diferită de la o specie la alta, de sistemul
de cultură, de calitatea seminţelor, de epoca de semănat. Se calculează în două
variante şi anume:

1. În funcţie de calitatea seminţelor, după formula:

Ns cal.I x Vcs cal.I

Ns/ha = ----------------------------, g în care:

Vc sem.lot

Ns/ha - norma de sămânţă la hectar;

Ns cal.I - norma de sămânţă la hectar pentru seminţe de calitatea I;

Vcs cal.I - valoarea culturală a seminţelor de calitatea I;

Vc sem. lot. - valoarea culturală a seminţelor din lotul existent.

19
2. În funcţie de masa a 1000 de seminţe:

D x MMS

Ns/ha = -----------------, kg/ha

Vc

D - densitatea plantelor;

MMS - masa a 1000 de seminţe;

Vc - valoarea culturală.

Exemple de norme de seminţe pentru diverse specii legumicole:

- semănat direct: morcov 3-4 kg/ha, pătrunjel 4-5 kg/ha, spanac 15-25 kg/ha,
castraveţi 3-4 kg/ha, dovlecel 5-6 kg/ha, fasole pitică 80-100 kg/ha, fasole
urcătoare 40-50 kg/ha, salată 2 kg/ha, sfeclă 10-15 kg/ha, tomate 1-1,5 kg/ha,
ridichi 10 kg/ha, ceapă ceaclama 6-8 kg/ha.

- producerea răsadurilor: tomate 250-300 g/ha, ardei, vinete 1 kg/ha, ţelină


150-200 g/ha, varză, conopidă 300-350 g/ha, castraveţi 0,8-1 kg/ha, ceapă de apă
0,3-0,4 kg/ha etc.

Norma de sămânţă se suplimentează cu 10-15% în cazul semănăturilor din


toamnă, deoarece în această perioadă se înregistrează pierderi mai mari.

4.1.4 METODE DE SEMANAT

Semănatul se execută după mai multe metode şi anume:

 semănatul prin împrăştiere. Se practică pe suprafeţe mici şi numai la


anumite specii legumicole, cum sunt: salata, spanacul, mărarul, pătrunjelul de
frunze etc. Această metodă presupune experienţă mai îndelungată, pentru a
asigura distribuirea uniformă a seminţelor pe întreaga suprafaţă; cantitatea de
sămânţă este mai mare cu 20-30%, iar forţa de muncă consumată este foarte mult
redusă comparativ cu alte metode manuale de semănat;

20
 semănatul în rânduri. Este metoda cea mai folosită, deoarece, pe
lângă faptul că se reduce norma de sămânţă la hectar, se pot executa cu uşurinţă
lucrările de îngrijire a culturilor şi de recoltare a părţilor comestibile.
Semănatul în rânduri se execută în două moduri:

 în rânduri echidistante, practicat la speciile care necesită


distanţe mai mari (sfeclă, bame, tomate, ridichi de lună, fasole
etc.), pe teren modelat sau nemodelat (fig. 2.);

fig.2

Fig. 8.2 Semănatul în rânduri echidistante (la bame)

 în benzi practicat la speciile legumicole la care distanţele între


rânduri sunt mici (morcov, pătrunjel, ţelină, ceapă etc., fig. 3.).

fig.3.

21
Numărul rândurilor în bandă este de 2-4, iar între benzi se lasă poteci de 40-
50 cm care să permită accesul utilajelor şi muncitorilor în culturi, pentru
executarea lucrărilor de îngrijire.

 semănatul în cuiburi este caracteristic speciilor legumicole care se


întind pe sol şi care necesită distanţe mari, atât între rânduri cât şi între plante pe
rând. Acestea sunt pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii, castraveţii, dovlecii
etc.

4.2 INFIINTAREA CULTURILOR PRIN PLANTAREA


RASADURILOR

Prin plantarea răsadurilor, se înfiinţează culturile de: tomate timpurii, ardei,


vinete, varză, conopidă, castraveţi timpurii, ţelină, praz, ceapă de apă etc.

Reuşita culturilor înfiinţate prin răsad depinde de:

 calitatea răsadurilor şi pregătirea acestora pentru plantat;


 epoca de plantare;
 metoda de plantare;
 adâncimea de plantare;
 schema de plantare. Calitatea răsadurilor

Înfiinţarea culturilor legumicole trebuie să se facă cu răsaduri care se


caracterizează prin următoarele însuşiri de calitate:

o să fie sănătoase şi viguroase, de culoare caracteristică;


o să aibă un număr de frunze corespunzător speciei (5-6 frunze la varză,
4-5 frunze la vinete, 10-12 la ardei etc.);
o să aibă mugurii floriferi bine formaţi (ardei, vinete) sau prima floare
din prima inflorescenţă deschisă (tomate);
o să nu fie alungite, firave sau îngălbenite;
22
o să prezinte tulpina scurtă, groasă şi distanţa dintre noduri mică;
Pregătirea răsadurilor pentru plantare constă în:

o sortarea pe categorii de calitate şi îndepărtarea celor bolnave, firave,


slab dezvoltate,
o udarea cu o zi înainte pentru ca plantele să fie turgescente şi prinderea
să fie corespunzătoare,
o efectuarea unui tratament fitosanitar cu Benlate 0,1%, Bavistin 0,2%,
Champion 0,1%, pentru a asigura protejarea răsadurilor imediat după plantare,
o fasonarea şi mocirlirea pentru răsadurile nerepicate, folosite pentru
înfiinţarea culturilor de varză şi conopidă de toamnă etc.

4.2.1. EPOCA DE PLANTARE A RASADURILOR

Plantarea răsadurilor la locul definitiv depinde de particularităţile speciei şi


de sistemul de cultură, de durata perioadei de vegetaţie, perioada de recoltare.

Epoca de primăvară:

 primăvara devreme, 10-15 martie se înfiinţează culturile


nepretenţioase la căldură ca: varză, conopidă, salată, gulioare;
 20-25 aprilie se cultivă tomatele timpurii, fiind mai pretenţioase la
căldură;
 începutul lunii mai (1-5 mai) se cultivă ardeiul, vinetele, castraveţii,
dovleceii, când pericolul apariţiei ultimei brume de primăvară a trecut, aceste
specii manifestând o sensibilitate foarte mare la temperaturi scăzute;
Epoca de vară

 sfârşirul lunii iunie-începutul lunii iulie, se înfiinţează culturile de


varză şi conopidă pentru consumul de toamnă.

23
4.2.2. ADANCIMEA DE PLANTARE A RASADURILOR

Influenţează prinderea răsadurilor şi depinde de specie. Astfel, la speciile


legumicole care au capacitatea de a emite rădăcini pe tulpini în contact cu solul
(tomate), adâncimea de plantare este mai mare. În cazul în care răsadul este foarte
alungit, se poate practica plantarea îngenunchiată pentru reducerea înălţimii
răsadurilor. La speciile cu ritm mai lent de creştere (ardei, vinete), plantarea se face
cu 1-2 cm mai adânc decât au fost în ghivece sau în cuburile nutritive. Alte specii
(salata, gulioarele, ţelina) se plantează la aceeaşi adâncime la care au fost în
ghivece, pentru a evita acoperirea mugurelui principal cu pământ şi putrezirea
acestuia.

4.2.3. METODE DE PLANTARE A RASADURILOR

Manual

Plantarea răsadurilor se execută: Mecanizat

Semimecanizat

Plantarea manuală se execută în general în cazul folosirii răsadurilor


repicate, în spaţiile protejate şi pentru cantităţi mici de răsaduri. Pentru aceasta, se
excută o serie de operaţii şi anume:

 marcarea rândurilor cu sfori la distanţele între rânduri stabilite prin


schema de plantare;
 deschiderea unor şănţuleţe de-a lungul rândurilor sau executarea unor
gropiţe, cu sapa sau cu plantatorul de picior;
 distribuirea răsadurilor la distanţele stabilite pe şănţuleţe sau în
gropiţe;

24
 scoaterea răsadurilor din ghivece, numai în cazul în care pentru
producerea răsadurilor s-au folosit ghivece din plastic;
plantarea propriu-zisă la adâncimea optimă speciei, fixarea plantei cu pământ,
strângerea uşoară a pământului lângă plantă şi udarea în vederea asigurării
prinderii. La răsadurile alungite (tomate), se practică plantarea îngenunchiată.
Aceasta constă în deschiderea unui şănţuleţ de-a lungul rândului, aşezarea plantelor
pe fundul acestuia, acoperirea unei porţiuni de tulpină cu pământ şi ridicarea în
poziţie verticală a jumătăţii sau treimei superioare aplantei. Prinderea este mai
greoaie.

Plantarea mecanizată (fig. 4.) se execută cu maşina de plantat răsaduri


MPR 5 (6), în agregat cu tractorul L-445. Se foloseşte răsad nerepicat şi foarte
viguros (înălţimea 15-20 cm şi diametrul la colet 4-6 mm), care se distribuie la 10-
15 cm între plante pe rând. Maşina este alimentată cu răsad de muncitori, câte unul
pentru fiecare secţie. Concomitent cu plantarea, se execută şi udarea pentru
asigurarea prinderii. Există maşini de plantat răsaduri cu pământ pe rădăcini,
produse în palete alveolare, cu un randament foarte bun.

Plantarea semimecanizată constă în marcarea rândurilor şi deschiderea


şănţuleţelor în vederea plantării cu mijloace mecanice, iar plantarea se execută
manual, după tehnica descrisă anterior.

fig.4.

25
CAPITOLUL V

5. LUCRARILE DE INGRIJIRE LA LEGUME

În culturile legumicole, se aplică două tipuri de lucrări de îngrijire şi anume:


lucrări generale (care se aplică tuturor culturilor legumicole) şi lucrări speciale
(care se aplică anumitor culturi).

5.1. LUCRARI GENERALE DE INGRIJIRE

Lucrarile generale de ingrijire in tehnologia de cultivare a legumelor


ecologice sunt:

 completarea golurilor;
 afânarea solului şi distrugerea crustei;
 mulcirea;
 muşuroirea;
 combaterea buruienilor;
 combaterea bolilor
 combaterea daunatorilor
 irigarea
 fertilizarea

5.1.1. COMPLETAREA GOLURILOR

26
Completarea golurilor se execută obligatoriu, atât în culturile înfiinţate
prin răsad, cât şi la cele semănate direct. La culturile înfiinţate prin plantarea
răsadurilor, completarea golurilor se face cu răsad din acelaşi soi sau hibrid, de
aceeaşi vârstă şi calitate, din rezerva de răsad, în primele 2-3 săptămâni de la
înfiinţarea culturilor. La culturile semănate direct, completarea golurilor se face cu
sămânţă umectată sau încolţită, imediat după răsărirea plantelor şi identificarea
golurilor. Se execută numai manual şi are scopul de a asigura desimea optimă la
unitatea de suprafaţă.

5.1.2. AFANAREA SOLULUI SI DISTRUGEREA CRUSTEI

Se execută cu scopul menţinerii umidităţii, îmbunătăţirii regimului de gaze,


încălzirea solului, intensificarea activităţii microbiologice, combaterea buruienilor
etc. Afânarea solului se execută în mod repetat, deoarece prin circulaţia
muncitorilor şi agregatelor mecanice pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire, a
ploilor de intensitate mai mare sau a irigării prin aspersiune, solul se tasează.

5.1.3. MULCIREA SOLULUI

Mulcirea solului constă în acoperirea solului cu diferite materiale, în scopul


prevenirii formării crustei, combaterii buruienilor, menţinerii umidităţii la nivelul
rădăcinilor plantelor şi încălzirii solului. Materialele folosite pentru mulcire sunt:
gunoiul de grajd păios, mraniţa, paiele, pleava, frunzele, compostul din ciupercărie,
hârtia, folia de polietilenă de culoare fumurie sau albă etc.

Momentul aplicării mulciului este:

 înaintea înfiinţării culturilor, când mulcirea se face cu polietilenă, care


se aşează pe sol cu instalaţii speciale sau manual pe suprafeţe mici;
 concomitent cu însămânţarea, când pentru mulcire se foloseşte hârtie
perforată;

27
 după înfiinţarea culturilor, când plantele sunt într-un stadiu mai
avansat de creştere, când mulcirea se face cu pleavă, paie, frunze, compost de
diferite tipuri, iarbă uscată sau proaspăt cosită, dar tocată.
Materialele organice folosite pentru mulcire, după încheierea ciclului de
cultură, se încorporează în sol odată cu lucrările de pregătire a terenului,
contribuind astfel la îmbunătăţirea structurii solului şi la creşterea conţinutului
acestuia în humus. Mulcirea cu paie se recomandă vara, în special la culturile
legumicole nepretenţioase faţă de temperatură (salată, spanac, ridichi de lună),
deoarece sub acest mulci temperatura este mai scăzută cu câteva grade faţă de solul
nemulcit. Mulcirea cu folie de polietilenă se recomandă la speciile legumicole
termofile (ardei, vinete, castraveţi, tomate), întrucât temperatura solului sub mulci
este mai ridicată faţă de terenul nemulcit. La mulcirea cu folie, prezenţa instalaţiei
de irigare prin picurare este obligatorie.

Răsărirea plantelor pe solul mulcit este uniformă şi mai rapidă, datorită


condiţiilor mai bune de temperatură şi umiditate asigurate de mulci; de asemenea,
prinderea răsadurilor este mai bună, reducând procentul de goluri.

Avantajele mulcirii:

 menţine umiditatea în sol, prin prevenirea şi reducerea evaporaţiei;


 împiedică creşterea buruienilor;
 intensifică procesele de nitrificare din sol;
 asigură obţinerea de producţii mari şi mai timpurii;
 părţile comestibile ale plantelor sunt calitativ mai bune, au aspect
comercial atrăgător, nu prezintă pete, deoarece nu mai sunt în contact
cu solul;
 reduce eroziunea solului;
 împiedică formarea crustei;
 reduce fenomenul de levigare a elementelor nutritive.

5.1.4. MUSUROIREA

Constă în acoperirea bazei plantelor cu pământ, în scopul susţinerii acestora,


formării rădăcinilor adventive, etiolării părţilor comestibile (fenicul, sparanghel),

28
formării organelor subterane (cartof). Se execută manual sau mecanizat, folosind
cultivatorul echipat cu corpuri de rariţă, rezultând un bilon de-a lungul rândului de
plante. Muşuroitul se mai execută şi în zonele şi perioadele în care se înregistrează
exces de umiditate în sol, prin muşoroire mărind suprafaţa de evaporare a apei.

5.1.5 COMBATEREA ECOLOGICA A BURUIENILOR DIN


CULTURILE DE LEGUME

Buruienile pot constitui o problema serioasa in cadrul culturii ecologice a


plantelor legumicole. Ele pot produce pagube, atat cantitative cat si calitative
asupra recolterol, concurand plantele de cultura pentru apa, elemente nutritive sau
lumina. In acelasi timp, buruienile sunt cele care pot fi gazde pentru diversii agenti
patogeni sau pentru daunatorii prezenti in culturi, iar unele pot fi chiar toxice
(zarna).

Controlul buruienilor in sistemul de agricultura ecologica se realizeaza


printr-o serie de serie de masuri care integreaza atat masuri preventive, cat si
masuri curative si biologice. Masurile preventive au drept scop impiedicarea
aparitiei si raspandirii buruienilor. Din cadrul acestor masuri pot fi enumerate:

 Carantina fitosanitara, se refera la unele norme si conventii internationale


care prevad controlul tuturor transporturilor de produse agricole si
interzicerea exportului, importului sau tranzitului acelor loturi care contin
anumite specii daunatoare (seminte de buruieni, germeni patogeni, ouale si
larvele sau adultii unor insecre), socotite drept periculoase.
 Asolamentul si rotatia culturilor. Unele specii de buruieni, specifice unor
culturi legumicole, pot fi combatute prin rotatie, ceea ce conduce la aparitia
dezvoltarii unor buruieni problema intr-un numar mai mic si se evita astfel
inmultirea lor exagerata, asa cum se intampla in cazul monoculturii sau a
culturii repetate. De asemenea, gunoiul de grajd aplicat direct culturii,
contine un numar mare de seminte de buruieni ce si-au pastrat capacitatea

29
germinativa, deci se poate imburuiena si mai mult cultura. In aceste conditii,
se recomanda ingrasamant organic bine fermentat sau compost.
 Lucrarile solului pot influenta gradu de imburuienare. Prin efectuarea de
araturi adanci se creeaza conditii propice de epuizare a radacinilor sau
semintelor de buruieni deoarece acestea sunt lipsite de oxigen si mor.
Efectuarea de lucrari de dupa arat si pana in momentul semanatului poate
contribui la reducerea numarului de buruieni. Acestea se combat mai usor
daca sunt in primele faze de vegetatie si nu ajung la maturitate.
 Materialul biologic certificat si condititonat. Pentru semanat si plantat este
necesar sa se utilizeze material biologic certificat ecologic. Acesta reprezinta
o garantie a puritatii biologice si a faptului ca materialul este conditionat,
adica nu prezinta in componente sa seminte de buruieni care pot deveni
surse de imburuienare a culturii.
 Semanatul in epoca optima. Orice abatere de la epoca optima de semanat
poate duce la obtinerea unor densitati nesatisfacatoare a culturilor, la un
rasarit neuniform, cu goluri, care poate favoriza aparitia buruienilor. Un
covor vegetal bine incheiat, cu plante viguroase si bine dezvoltate care pot
lupt a cu buruienile pentru factorii de vegetatie, poate duce la inabusirea
buruienilor, si la micsorarea numarului acestora.
 Distrugerea focarelor de buruieni de pe terenurile necultivate. Aceasta
metoda este foarte importanta deoarece terenurile necultivate pot fi surse de
raspandire si de aparitie a buruienilor.

Masurile curative de combatere a buruienilor sunt acele metode prin care sunt
tinute sub control buruienile deja aparute in culturile legumicole. In cadrul acestor
masuri, cele mai mportante sunt urmatoarele:

o Metode fizico-mecanice

Dintre acestea, cele mai importante sunt combaterea manuala, mecanica,


termica si prin inundare a buruienilor. Una dintre masurile utilizate in mod frecvent
in tehnologiile de cultura ale plantelor legumicole o constutuie plivitul manual.
Plivitul cu oticul sau cu sapaliga prezinta o lucrare ce se poate folosi mai ales la
culturi semanate in randuri dese.

30
Prasitul cu sapa ( manual), pe langa faptul ca distruge burienile, contribuie si
la afanarea solului, la distrugerea crustei, la imbunatatirea conditiilor de aerare,
temperatura si umiditate de la nivelul solului. De obicei, numarul prasilelor poate fi
de 1-3,, dar se poate face ori de cate ori este necesar, in fuctie de specia cultivata
sau de conditiile climatice.

Plivitul mecanic se executa de obicei cu o grapa cu coltii reglabili, sau cu


sapa rotativa, cand plantele si-au format sistemul radicular, solul este reavan, iar
buruienile sunt rasarite.

Combaterea termica este utilizata pe suprafete mici si se bazeaza pe folosirea


flacarii data de un arzator al unei butelii de aragaz. Buruienile care au rasarit, sau
cele un curs de aparitie, sunt distruse din stratul superficial de sol. Aceasta practica
este total diferita de arderea miristii, care este interzisa comform principiilor
agriculturii ecologice.

o Metode biotehnice

Mulcirea solului. Datorita proprietatilor buruienilor de a ramane inactive la


absenta luminii, una dintre metodele utilizate pentru combaterea bururienilor din
culturile legumicole este mulcirea solului. Aceasta practica foloseste: paie, resturi
vegetale, frunze, rumegus, compost, pentru a acoperi solul. Uneori se mai
utilizeaza si mulcirea cu folie de plastic, de culoare inchisa. Fara lumina, buruienile
dispar si, in acelasi timp, este conservata mai eficient apa in sol si este protejata
activitatea microorganismelor.

 Pregatirea terenului pe intuneric sau cu utilaje acoperite

Unii cercetatori recomanda ca pregatirea terenului pentru semanat sa se faca


noaptea, pentru ca unele seminte de buruieni sunt inhibate de absenta luminii si nu
mai germineaza. Se mai recomanda, de asemenea, acoperirea utilajelor de arat si de
pregatire a patului germinativ cu prelate de culoare inchisa, astfel incat buruienile
sa nu ia contact cu lumina.
31
 Metoda provocatiei (fortarea germinatiei semintelor).

Aceasta metoda, recomandata de literatura de specialitate, se refera la faptul ca,


semintele de buruieni sunt stimulate sa germineze si sa rasara si apoi sunt distruse
cu o lucrare superficiala cu grapa cu discuri, apoi incorporate sub aratura. Aceasta
se executa in afara perioade de vegetatie a culturilor si mai este cunoscuta sub
numele de dezmiristit.

o Metode biologice

Combaterea cu ajutorul insectelor se bazeaza pe utilizarea unor specii de insecte


pentru a distruge buruienile. Aceasta metoda este mai putin utilizata, deoarece pot
aparea dezechilibre ecologice. Combaterea cu ajutorul ciupercilor fitopatogene are
la baa proprietatea unor buruieni de a fi distruse de unii agenti patogeni; de
exemplu : combaterea palamidei (Cirsium arvense) cu ajoturl ruginii Puccinia
punctiformis, precum si combaterea cruciulitei (Senecio vulgaris) cu ajutorul
ciupercii Puccinia lagenophorae.

5.1.6. COMBATEREA ECOLOGICA A BOLILOR DIN


CULTURILE DE LEGUME

Ca si in cazul combaterii buruienilor , metodele preventive se refera la:


carantina fitosanitara, conditionarea materialului semincer si a celui de plantat,
distrugerea buruienilor problema si, in plus, prognoza si avertizarea.

Masurile de carantina fitosanitara sunt obligatorie pentru orice tranzactie


comerciala cu produse agricole, material semincer sau pentru plantat. De
asemenea, pentru importul si exportul de produse rezultate de la plantele
legumicole, este necesar certificatul fitosanitar prin care este atestat faptul ca sunt
libere de agenti patogeni.

Masurile de conditionare a materialului semincer sau de plantat se refera la


examinarea cu atentie a materialului biologic folosit pentru infiintarea unei culturi
32
si eliminarea celui care prezinta diferite simptome de atac ( pete, ingalbeniri,
necroze, brunificari). Agentii patogeni se pot observa mai usor la culturile
legumicole infiintate prin rasaduri.

Masurile de prognoza si de avertizare apar in functie de conditiile climatice


si se refera la aparitia iminenta a unor boli in culturile legumicole. In ceea ce
priveste masurile curative pentru cimbaterea bolilor la legume, se recomanda
arderea resturilor vegetale infestate cu boli, indepartarea resturilor din planta
(frunze , flori , fructe) care au fost atacate de difersi agenti patogeni ( rugini,
fainari, mana, putregaiuri), solarizarea pentru dezinfectarea semintelor si fructelor
atacate.

Una dintre masurile importante o constituie si combaterea biologica, care are


la baza stropirea plantelor cu diverse preparate obtinute din ciuperci si bacterii si
care distrug ciupercile fitopatogene ce produc pagube, un exemplu in acest sens il
constituie preparatul Triodermin ce contine spori ai ciupercii Trichoderma
lignorum si este utilizat pentru combaterea unor ciuperci ca: Phytium sp (caderea
plantelor), Fusarium sp. (fuzarioza ) Rhizoctenia solani (rizoctonioza).

Din punct de vedere al metodelor biochimice, comform legislatiei in


vigoare, in cazul combaterii bolilor sunt admise spre utilizare urmatoarele produse:

- Produse pe baza de cupru: zeama bordoleza, cupru sub forma de hidroxid de


cupru, oxiclorura de cupru, sulfat de cupru ( tribazic ) sau oxid cupros pentru
combaterea manei, fuzariozelor, putregaiurilor.
- Produse pe baza de sulf: sulf muiabil sau zeama sulfocalcica pentru
combaterea fainarilor. Silicatul de sodiu este un produs lichid ce se
utilizeaza pentru combaterea putregaiurilor , sclerotiniei si caderii plantelor.

33
5.1.7. COMBATEREA ECOLOGICA A DAUNATORILOR DIN
CULTURILE DE LEGUME

In cazul masurilor preventive, sunt valabile aceleasi metode ca si in cazul


combaterii buruienilor si bolilor; in plus, instalarea de plase si garduri pentru
protejarea culturilor de eventualele atacuri de iepuri, rozatoare sau pasari.

Ca masuri curative sunt recomandate urmatoarele:

- Combaterea mecanica prin colectarea si distrugerea insectelor daunatoare,


prin folosirea de santuri, plante, braie capcana, stropiri cu apa rece pentru
combaterea afidelor. Produsele admise pentru confectionarea capcanelor
sunt: feromonii, piretroizii naturali, metaldehida si fosfatul diamonic. De
asemenea, mai poate fi amintit efectul repelent al mazarii pentru unii
daunatori.
- Masuri chimice: utilizarea alaunului (piatra acra) sau a sapunului de potasiu
pentru combaterea afidelor de frunze, faina de bazalt pentru actiunea directa,
mecanica aspura ochilor, corpului si traheelor insectelor. Alte produse:
uleiurile vegetale, (menta, chimen, in), uleiuri de parafina sau uleiuri
minerale.
- Masuri biologice curprind o serie de metode de combatere bazate pe
utilizarea de insecte pradatoare si microorganisme, precum si unele specii de
plante care pot combate daunatorii. Combaterea cu ajutorul insectelor se
refera la utilizarea unor pradatori (specii care se hranesc cu alte specii cum
ar fi de exemplu buburuza – Coccinella seven punctata – pentru combaterea
afidelor) si paraziti ( specii care se dezvolta in stadiul de larva hradindu-se
cu indivizi din alte specii).

In concluzie, combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor au comune


anumite masuri utilizate in practica agricola, iar ideea care trebuie sa fie
sustinuta conform principiilor agriculturii ecologice este aceea a protectiei
integrate.

34
5.1.8. IRIGAREA CULTURILOR LEGUMICOLE

Se aplică diferenţiat, în funcţie de cerinţele speciei faţă de umiditatea din sol


şi din aer, cantitatea de precipitaţii şi distribuirea lor pe perioada de vegetaţie,
fenofaza de creştere a plantelor. Trebuie reţinut faptul că, solul în culturile
legumicole, trebuie să fie permanent reavăn, fără oscilaţii, deoarece atât excesul cât
şi lipsa apei provoacă dezechilibre accentuate la nivelul plantelor. Calitatea apei
este foarte importantă. Astfel, Jidavu şi colab., 2008, au demonstrat că apa
magnetizată, folosită la o cultură de ardei, a dat rezultate mult mai bune,
comparativ cu apa tratată fizic sau vibrată.

5.1.9. FERTILIZAREA IN LEGUMICULTURA ECOLOGICA

În legumicultura ecologică strategiile de fertilizare au ca scop mobilizarea


complexului microbiologic din sol, în vederea eliberării principalelor elemente
nutritive din compuşii organici sau minerali, aflaţi în structuri mai îndepărtate de
formele direct asimilabile. Menţinerea şi chiar creşterea fertilităţii naturale a
solului se poate realiza pritr-un complex de măsuri şi mijloace la îndemâna oricărui
producător.

Importanţa asolamentului

O primă măsură importantă o reprezintă chiar aplicarea unui asolament care


cuprinde culturi cu leguminoase perene. Acestea au capacitatea de-a fixa în sol
azotul atmosferic cu ajutorul unor bacterii simbionte care se fixează în rădăcini.
Cantitatea de azot fixată din atmosferă de către acestea putând ajunge la 50-100
Kg/ha.

35
Îngrăşămintele verzi

O altă măsură, ce poate fi uşor aplicată, o reprezintă folosirea îngrăşămintelor


verzi. Acestea sunt obţinute prin cultivarea unor plante anuale (preponderent
leguminoase) care sunt încorporate în sol.

Fertilizare de bază se poate efectua cu îngrăşăminte organice obţinute în ferme


de creşterea animalelor (de tip ecologic), cu cantităţi riguros stabilite, în funcţie de
cultură şi tipul de îngrăşământ utilizat.

Folosirea exclusivă a gunoiului de grajd, în cantităţii prea mari, provocă un


dezechilibru major al raportului N:P:K în favoarea potasiului. De asemenea, în
gunoiul de grajd se găsesc şi substanţe oestrogene, care se vor regăsi ulterior în
produsele obţinute.

Trebuie reţinut faptul că şi gunoiul de grajd dă naştere la acumularea ionului


nitric NO ca şi îngrăşămintele chimice, iar acesta se va comporta în sol la fel. De
pildă, datorită antagonismului ionilor, se împiedică pătrunderea în plantă a
magneziului fapt ce modifică raportul Ca/Mg şi provoacă, la animale crescute
exclusiv pe păşuni, boala numită hipomagnezie sau tetania ierbii.

Rolul urzicilor

Un îngrăşământ organic cu efecte deosebite poate fi obţinut din urzici


(Urtica dioica). Procedeul constă în punerea la fermentare, în vase de lemn sau
plastic, a unei cantităţi de 1 kg urzică proaspătă sau 200 g urzică uscată la 10 litru
apă de ploaie. Momentul optim de recoltare al urzicilor este la înflorire. Procesul
de fermentare la soare durează 2 – 3 săptămâni.

Extractul filtrat se poate păstra în sticle închise, depozitate în locuri


răcoroase. Se aplică foliar de1-2 ori pe săptămână sub formă de soluţie 0,5-1 l
extract/10 l apă.

36
5.2. LUCRARI SPECIALE DE INGRIJIRE

Sunt acele lucrări de îngrijire care se aplică numai la anumite culturi sau
sisteme de cultură. Acestea sunt: copilitul, ciupitul, cârnitul, susţinerea plantelor,
răritul, etiolarea (înălbirea) părţilor comestibile, tratarea cu substanţe bioactive,
protejarea culturilor contra brumelor, combaterea grindinei etc.

5.2.1 COPILITUL

Constă în suprimarea lăstarilor laterali (copili) de pe tulpina principală, care


cresc la axila frunzelor, sau a celor crescuţi la baza plantei (mai ales la culturile
semincere, pentru a nu afecta calitatea seminţelor). Momentul îndepărtării
copililor este atunci când aceştia sunt în stadiul foarte tânăr şi nu depăşesc 10 cm
lungime. Depăşirea acestui moment duce la consumul nejustificat de apă şi hrană,
îndesirea plantelor şi întârzierea fructificării. Se execută de regulă manual şi în
special la tomate.

În funcţie de sistemul de cultură practicat, copilitul se execută în mod


diferit şi anume:

 la cultura timpurie, copilitul se execută radical (se îndepărtează toţi


copilii);
la cultura de vară-toamnă, se lasă 1-2 copili, pentru a asigura fructificarea
până toamna;

 la culturile pentru industrializare, copilitul nu se execută, deoarece se


folosesc soiuri cu creştere determinată care nu necesită această
lucrare.

37
5.2.2 CIUPITUL

Se execută la castraveţi în scopul stimulării ramificării plantelor şi constă în


îndepărtarea vârfului tulpinii principale în faza de răsad sau a vârfului
ramificaţiilor laterale. Se execută la cucurbitacee, în special la castraveţi, cu scopul
stimulării apariţiei lăstarilor laterali de ordin superior, pe care se formează florile
femele, şi ulterior fructele. La soiurile cu capacitate slabă de ramificare, ciupitul se
execută în faza de răsad, la 3-4 frunze, şi în cultură, când plantele au 6-7 frunze.

5.2.3. CARNITUL

Constă în suprimarea vârfului de creştere al plantei, pentru limitarea


creşterii în înălţime şi grăbirea maturării fructelor. Se aplică la tomate în cultură
timpurie, după 4-5 inflorescenţe, la cultura de vară la circa 6 inflorescenţe, iar la
cea de toamnă cu circa 2-3 săptămâni înaintea căderii primei brume. Deasupra
ultimei inflorescenţe se lasă 1-2 frunze.

5.2.4. SUSTINEREA PLANTELOR

Se aplică la speciile legumicole cu tulpina înaltă (tomate, castraveţi, pepeni


galbeni). Se execută cu araci (fig. 5.), care pot fi individuali, la fiecare plantă, sau
grupaţi sub forma unei piramide. La susţinerea plantelor pe spalier cu o sârmă
(fig. 8.13), de-a lungul rândului de plante se fixează spalieri la 4-5 m unul de altul,
iar în capetele lor se fixează sârma. Susţinerea plantelor se face pe sfori care, cu
un capăt se leagă de baza plantei, iar cu celălalt capăt de sârmă; pe măsură ce
plantele cresc, se răsucesc în jurul sforii. Susţinerea plantelor se poate face şi pe
spalier cu 2 sârme.
38
Spalierul poate fi cu o sârmă (la cultura timpurie) sau cu 2 sârme, la cultura
de toamnă.

fig.5

5.2.5. RARITUL

Se execută în culturile semănate direct şi cu desime foarte mare, în scopul


asigurării unui regim optim de lumină, aeraţie şi hrană (morcov, pătrunjel de
rădăcină, sfeclă, cicoare etc.). Răritul se execută numai manual, în două etape:
prima când plantele sunt foarte tinere, iar a II-a când părţile comestibile se pot
consuma (morcov, pătrunjel de rădăcină). Este o lucrare foarte costisitoare, de
aceea trebuie exclusă prin folosirea maşinilor de semănat de precizie şi a
seminţelor drajate la înfiinţarea culturilor. Se aplică după ploaie sau după o
irigare, astfel ca solul să fie reavăn şi plantele să se smulgă uşor, pentru a nu le
deranja pe cele care rămân. Răritul se aplică şi la culturile semănate la cuib
(castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni).

39
5.2.6. ETIOLAREA PARTILOR COMESTIBILE

Constă în împiedicarea pătrunderii luminii la nivelul acestora, în scopul


îmbunătăţirii însuşirilor organoleptice. Se aplică la sparanghel (prin bilonare),
fenicul, praz (prin muşuroire), cicoare (prin acoperirea plantelor cu diferite
materiale), ţelină pentru peţioli, cardon (prin legarea rozetei de frunze deasupra
coletului şi la vârf, cu rafie). Înălbirea se face treptat, pe măsura valorificării,
întrucât plantele etiolate au perioadă scurtă de păstrare.

5.2.7 PROTEJAREA CULTURILOR CONTRA BRUMELOR

Se aplică la culturile legumicole sensibile la temperaturi scăzute, prin mai


multe metode:

 perdele de fum realizate prin arderea unor materiale organice sau


brichete fumigene. Materialele organice se aşează în grămezi, la distanţa de 40-
50 m şi se aprind înainte de miezul nopţii, când temperatura începe să scadă.
Brichetele fumigene se amplasează câte 20-30 bucăţi la hectar, la distanţa de 10
m, la marginea parcelei pe direcţia din care bate vântul. Se folosesc şi anvelope
uzate, care ard lent şi degajă mult fum, împiedicând căderea brumei pe plante;
 irigarea pe rigole cu o zi înaintea căderii brumei, irigare prin
aspersiune, când temperatura aerului scade la 0°C sau imediat după căderea
brumei, dar înainte de răsăritul soarelui. Dă rezultate foarte bune la tomate, care
prezintă capacitatea de revenire prin această metodă, după căderea brumei sau
a unui îngheţ uşor;
 acoperirea plantelor cu folie de polietilenă, prin efectuarea de tunele
joase,

temporare, până la trecerea pericolului brumelor sua folosirea foliei de tip agril
care se aşează peste culturi şi se fixează să nu fie luată de vânt.

40
5.2.8 COMBATEREA GRINDINEI

Este o lucrare teoretică pentru condiţiile din ţara noastră, întrucât este
foarte costisitoare. Ca posibilităţi de combatere a grindinei sunt: spargerea norilor
cu rachete încărcate cu diferite substanţe chimice explozibile, protejarea cu
tunele temporare, aşezarea unor plase sintetice deasupra culturilor care, pe lângă
protejarea faţă de grindină, asigură protecţie şi împotriva insolaţiei.

Măsurile ce se impun pentru reducerea efectului grindinei sunt:

 îndepărtarea resturilor vegetale (frunze, fructe, lăstari rupţi);


 aplicarea unui tratament fitosanitar cu produse sistemice, pentru
cicatrizarea rănilor;
 fertilizarea fazială cu îngrăşăminte chimice uşor solubile sau cu
îngrăşăminte organice, aplicate odată cu apa de irigat;
 efectuarea unei praşile pentru distrugerea buruienilor şi evitarea pierderii
apei din sol şi repetarea acesteia ori de câte ori este nevoie pentru
reabilitarea culturii etc.

41
BIBLIOGRAFIE

1. Bonciu Elena, Soare M. , 2013 – Agricultura Ecologica si Protectia


Agroecosistemelor. Editura Universitaria Craiova;
2. Hoza Gheorghita 2011 – Legumicultura Generala, Bucuresti;
3. Soare Rodica, 2008 – Manual de legumicultura Volumul I. Editura
Universitaria Craiova;
4. Samuil C. , 2007 – Tehnologii de Agricultura Ecologica, Iasi;
5. www.agricultura-ecologica.ro
6. www.madr.ro
7. www.aradon.ro
8. www.icpa.ro
9. www.revista-ferma.ro

42