Sei sulla pagina 1di 610

DICȚIONAR

DE ASIGURĂRI
CAROL BENETT

GĂTIRE PR
RE O
P F
I
Ș

E
S
Ă

IO
EDITUR

NALĂ UNS
DE
A

IC
S

A
A

R
C
DICȚIONAR
DE ASIGURĂRI
Carol Benett

GĂTIRE PR
RE O
P F
I
Ș

E
S
Ă

IO
EDITUR

NALĂ UNS
DE
A

IC
S

A
A R
C
ISBN
etc.
DICȚIONAR EXPLICATIV III

Cuvânt înainte
Ce carte aveţi întotdeauna la îndemână? Manualul companiei? Cartea de
telefon? În ultimii 12 ani, cartea mea de căpătâi a fost prima ediţie a
Dicţionarului de Asigurări al lui Carol Benett. Exemplarul meu arată ca şi
cum ar fi fost ros de un şoarece flamând şi deja încep să i se desprindă foile.
Datorită naturii muncii mele, trebuie să am cunoştinţe cuprinzătoare de-
spre întreg domeniul asigurărilor, şi trebuie să cunosc în mod special con-
ceptele şi terminologia. Spre deosebire de multe dicţionare tehnice, care
tind să dezamăgească atunci când însoţesc produsele, lucrarea excelentă
a lui Carol a fost aproape întotdeauna la înălţime. Vocabularul acoperă
întregul domeniu al asigurărilor, precum şi multe dintre domeniile conexe
pe care cei din domeniul asigurărilor trebuie să le cunoască. Cuprinde un
număr deosebit de mare de termeni, oferind în acelaşi timp definiţii gen-
eros de detaliate pentru fiecare.

Limbajul asigurărilor este unul cu deosebire complex şi bogat în ambigu-


ităţi. Un cuvânt simplu cum este “risc” poate avea o gamă surprinzător de
largă de înţelesuri: posibilitatea de daună, pericolul care poate cauza o
daună şi persoana, locaţia etc. care poate suferi o daună. Ca orice alt lim-
baj, cel al asigurărilor are chiar şi propriile sale dialecte. Pentru practican-
tul asigurărilor maritime, “average” înseamnă ceva foarte diferit (avarie)
de ceea ce se înţelege prin acest cuvânt în asigurările de bunuri (medie
ponderată), în vreme ce în asigurările de viaţă înţelesurile tind să fie în
linie cu cele ale publicului general. În faţa unor asemenea confuzii, cum ne
putem oare face înţeleşi? Evident, un dicţionar este vital.

Dar ca orice domeniu, şi cel al asigurărilor evoluează – apar noi termeni şi


utilizări noi pentru termenii existenţi. Iar cei 12 ani care au trecut de la
publicarea primei ediţii au reprezentat o perioadă de mari schimbări pen-
tru industria asigurărilor. În 1992 Autoritatea pentru Servicii Financiare
nu exista, asigurarea de protecţie a venitului se numea asigurare de sănă-
tate permanentă, iar transferul alternativ de risc era doar un coşmar al di-
rectorilor din domeniul asigurărilor. Aşa că, în 2002, l-am rugat pe Carol
să se gândească la o nouă ediţie. După cum s-a dovedit, Carol chiar se gân-
dea la aşa ceva şi curând a început să lucreze la ediţia revizuită. Estimarea
sa iniţală cum că noul text va fi gata “până la Crăciun” s-a transformat
curând în câţiva ani, când a realizat dimensiunea schimbărilor pe care le-
a suferit domeniul asigurărilor în ultimii zece ani. Dar Carol a făcut multe
eforturi şi iată că în sfârşit cartea este gata – şi sunt fericit să vad publicată
IV DICȚIONAR EXPLICATIV

a doua ediţie a acestui superb dicţionar.

Ca organizaţie de vârf din industria asigurărilor şi a serviciilor financiare


conexe, care are ca misiune să dezvolte excelenţa în conduita de afaceri,
Chartered Insurance Institute întâmpină cu bucurie versiunea actualizată
a acestei cărţi. Asigurările devin o industrie cu o complexitate crescută şi
este cu deosebire important ca toţi cei care lucrează în această industrie,
sau pe care activităţile lor curente îi aduc în contact cu ea, să aibă o
înţelegere bună a terminologiei şi a conceptelor sale de bază.

Robert Cunnew
Head of Information Services, Chartered Insurance Institute
DICȚIONAR EXPLICATIV V

Prefaţă la a doua ediţie


Al doilea Dicţionar de Asigurări este o ediţie complet nouă, elaborată pen-
tru a acoperi multitudinea de termeni noi care au intrat în lumea asig-
urărilor de la publicarea versiunii iniţiale în 1992.

Scopul său este de a oferi un prim punct de referinţă rapid, pentru a-i spri-
jini pe practicaţii din domeniul asigurărilor şi pe cumpărătorii de asigurări
generale să se descurce prin labirintul modern al terminologiei manage-
mentului financiar şi de risc şi pentru a oferi consumatorului obişnuit o
mai bună înţelegere a produselor de asigurări pe care doreşte să le
cumpere.

Sursele schimbărilor care au dus la aceasta nouă ediţie au fost variate. Con-
vergenţa pieţelor asigurărilor şi bancare s-a accelerat în cursul anilor 1990,
aducând cu sine produse noi şi tehnici noi de management de risc, sub
denumirea genericaă de transfer alternativ de risc.

Toate acestea s-au desfăşurat în paralel cu schimbări semnificative în pro-


cesele de reglementare, care sunt în prezent domeniul Autorităţii pentru
Servicii Financiare (Financial Service Authority – FSA), al cărei glosar
propriu cuprinde 156 de pagini! Crearea Pieţei Unice a Asigurărilor a fost
realizată printr-o serie de Directive de Asigurări, implementate la nivel
local prin reglementări domestice, care au adus provocarea multor ter-
meni noi. Mulţi alţi termeni noi îşi au originea în formatele noi de poliţe,
în evoluarea importantă din domeniul legal şi în schimbările din mediul
politic şi de afaceri.

Schimbările vor continua, deci o asemenea carte nu va putea fi pe deplin


actuală în nici un moment. Ediţia curentă este rezultatul unor cercetări
extinse şi dificile. Ca şi în cazul primei ediţii, include o varietate de ter-
meni care nu aparţin domeniului asigurărilor, dar care sunt într-un fel sau
altul legaţi de industria asigurărilor.

Cartea prezintă termenii în ordine alfabetică şi foloseşte abrevieri acolo


unde este posibil. Anexele constau în: abrevieri maritime, abrevieri şi
forme scurte – pensii, glosar de termeni speciali şi asociaţii, organizaţii din
industria asigurărilor şi care au legături cu aceasta.
VI DICȚIONAR EXPLICATIV

Fiecare termen este urmat de definiţia sau explicaţia acestuia. S-a luat de-
cizia de a folosi şi diagrame, dar din lipsă de spaţiu, numărula acestora este
redus.

În sfârşit, autorul doreşte să-i mulţumească soţiei sale, Maureen, pentru


răbdarea de care a dat dovadă, pentru sprijinul şi încurajările din timpul
pregătirii acestei cărţi. Îi este recunoscător şi prietenului său, Peter Mar-
tin, FCII, fost Manager Marketing şi Comercial pentru Marea Britanie la
Eagle Star, care are acum multe solicitări ca şi consultant şi trainer în asig-
urări şi afaceri. Peter a citit anumite părţi ale materialului şi i-a dat sfaturi
solide privitoare la proiectul ca întreg. Autorul doreşte să mulţumească şi
echipei de la Pearson Education. În primele faze, a primit consiliere de
cea mai bună calitate de la Laurie Donaldson, urmat la acelaşi nivel de
succesorul său, Kate Salkilld. Aceştia au lucrat împreună cu colegii lor,
Lisa Reading, Laura Brundell şi Chriss Shaw, pentru a-i da autorului su-
port profesional de-a lungul proiectului. Este îndatorat atât faţă de ei, căt
şi faţă de senior editor-ul Richard Stagg, care este, ca şi el, un absolvent al
Cheltenham Grammar School.
DICȚIONAR EXPLICATIV VII
VIII DICȚIONAR EXPLICATIV
DICȚIONAR EXPLICATIV 1

a aranja afaceri în investiţii – ar-


ranging deals in investments. Un
A
de a “prezenta asigurări”. ASF/ FSA
decide de la caz la caz ce anume re-
ordin de activitate reglementată, prezintă “prezentare”. Cei care
care înseamnă a face aranjamente aranjează asigurări se vor alinia re-
pentru o altă persoană (cum ar fi glementărilor ASF/ FSA din 2005.
un mandant sau un agent) pentru Vezi REPREZENTANŢI DES-
ca aceasta să cumpere, vândă, subs- EMNAŢI PREZENTATORI –
crie la sau să facă underwriting pen- INTRODUCER APPOINTED
tru o anumită investiţie care este: o REPRESENTATIVES.
investiţie numită (def.), contract
de plan funerar, capacitatea de un- a ceda – cede. A cumpăra o reasi-
derwriting a unui sindicat Lloyd’s, gurare.
contract de protecţie pură, contract a intra în vigoare pentru benefi-
de asigurare generală sau drepturi ciul – to inure to the benefit of.
sau interese în categorii particulare Înseamnă a avea efect pentru bene-
de investiţii. ficiul unei anumite părţi. Contrac-
tele de reasigurare pot prevedea că
a aranja asigurări – arranging in- alte reasigurări, care se aplică pri-
surance. Operaţiune definită în mele în caz de daună, vor “intra în
Legea serviciilor şi pieţelor finan- vigoare în beneficiul” reasigurăto-
ciare din 2000 (Ordinul pentru ac- rului. Dacă celelalte asigurări nu
tivităţi reglementate din 2001) ca “a vor fi luate în considerare, acestea
aranja unei persoane să intre într-un vor “intra în vigoare pentru benefi-
anumit contract de asigurare cu un ciul” asiguratului.
asigurător [şi] a face aranjamente
pentru o altă persoană, care ia parte a încheia un contract – conclu-
la aceste aranjamente, cumpărând ding a contract. Se produce când
un contract de asigurare nespecifi- o parte (clientul sau asigurătorul/
cat”. “A aranja asigurări” este diferit intermediarul) acceptă o ofertă
2 DICȚIONAR EXPLICATIV

făcută de cealaltă parte, de ex. când contribui proporţional la orice


un client acceptă cotaţia unui asi- daună plătită de asigurătorul pri-
gurător. mar. Vezi POLIŢĂ DE VALOARE
CRESCUTĂ – INCREASED
A Patra Directivă UE pentru asi- VALUE POLICY (I/V).
gurări auto – Fourth EU Motor
Insurance Directive. A devenit A priori. Termen care descrie o si-
lege în Marea Britanie în ianuarie tuaţie pentru care sunt cunoscute
2003. Scopul său principal este de a dinainte toate rezultatele posibile
îmbunătăţi procesul de adminis- ale unui eveniment, permiţând cal-
trare a daunelor pentru rezidenţii culul probabilităţilor respective, de
UE, când solicită despăgubiri unui exemplu aruncarea unui zar sau a
asigurător din alt stat UE. Răspun- unei monede.
sul Marii Britanii este Baza de Date
pentru Asigurări Auto (def.) care, a subscrie poliţe – write busi-
după primirea numărului de înma- ness. A oferi acoperire prin asigu-
triculare al vehiculului terţ, va rare.
putea identifica asigurătorul
terţului. A treia directivă pentru asigurări
auto, Directiva 90/232 – Third
a plăti aşa cum poate fi plătit – Motor Insurance Directive, Di-
“to pay as may be paid”. Expresie rective 90/ 232. Impune recu-
dintr-o clauză de reasigurare, care noaşterea mutuală în toate statele
indică faptul că reasigurătorul va CE a asigurării obligatorii încheiate
urma daunele plătite prin poliţa în alt stat CE. Când un vehicul este
iniţială numai în măsura în care rea- implicat într-un accident într-un alt
sigurătorul este responsabil din stat membru şi cerinţele de asigu-
punct de vedere legal să facă plata. rare obligatorie din cele două state
sunt la nivele diferite, se va aplica
a plăti ca marfă – “to pay as nivelul cel mai înalt. Legea cir-
cargo”. Un cumpărător care are un culaţiei pe drumurile publice din
interes în marfa în tranzit poate în- 1988 prevede că asigurarea obliga-
cheia o poliţă suplimentară asi- torie trebuie să acopere răspunde-
gurării pentru marfă. Această rea în Marea Britanie şi pe cea
operaţiune va fi formulată “a plăti dintr-un alt stat CE în care se pro-
pentru marfă” pentru o valoare duce un accident.
crescută, deoarece valoarea asigu-
rată prin poliţa pentru marfă poate A1. Cea mai înaltă clasificare pen-
fi inadecvată pentru a proteja inter- tru starea de navigabilitate a unui
esul cumpărătorului. Expresia în- vas acordată de către Registrul
seamnă că poliţa suplimentară va Naval Lloyd’s (def.). “A” înseamnă
DICȚIONAR EXPLICATIV 3

că corpul navei este solid şi apt de a de deces în serviciu, pentru un


naviga, iar “1” înseamnă că velatura maxim de 30 de luni, în cazul unei
şi aparatura acesteia sunt în per- absenţe pe caz de boală, şi de 12
fectă stare. luni, pentru alte motive aprobate
de angajator. Femeile care intră în
abandon – abandonment. Drep- concediu de maternitate sunt tra-
tul unui asigurat cu o poliţă mari- tate ca şi cum ar fi în continuare în
timă de a renunţa la dreptul de serviciu.
proprietate asupra obiectului asi-
gurat în favoarea underwriterului în abuz de piaţă – market abuse.
schimbul plăţii unei daune totale Comportament în relaţie cu califi-
constructive (def.). Underwriterul carea investiţiilor care, prin “testul
nu este obligat să accepte abando- utilizatorului obişnuit”, poate fi
nul, dar atunci când o face, acesta considerat abuziv, mai ales dacă:
acceptă responsabilitatea pentru comportamentul este considerat a
proprietate şi răspunderile civile fi bazat pe informaţii care nu sunt
ataşate acesteia, în plus faţă de plata disponibile, în general (folosire ne-
integrală a sumei asigurate. potrivită a informaţiei); comporta-
mentul este considerat a da o
abonaţi – subscribers. Membri impresie greşită sau falsă asupra ce-
Lloyd’s care caută acces la sindicate rerii, ofertei, preţului şi valorii in-
cu capacitate disponibilă. Aceştia vestiţiilor; sau comportamentul
depun oferte în licitaţiile de capaci- poate distorsiona piaţa în cazul in-
tate (def.), menţionând preţul pe vestiţiilor în cauză. Sancţiunile sunt
care sunt dispuşi să-l plătească în civile şi penale. (Vizitaţi
multipli de 0,1p pe lira de capaci- www.fsa.gov.uk).
tate. În consecinţă, ofertele sunt
comparate cu cererea, pentru a de- abuz de putere – misfeasance.
termina capacitatea care urmează Efectuarea nepotrivită a unui act le-
să fie transferată şi preţul tran- gitim, de ex. repararea neglijentă a
zacţiei. unui drum. Comparaţi cu neînde-
plinirea obligaţiilor legale (def.).
absenţă temporară – temporary
absence. Absenţa de la serviciu ca acceptare – acceptance. 1. Actul
urmare a îmbolnăvirii sau părăsirea de consimţire la o ofertă, având ca
temporară aprobată de angajator a rezultat crearea unui contract. Se
schemei de pensii de către un produce, de exemplu, cand un un-
membru activ. Pe durata absenţei, derwriter vizează o fişă (def.) sau
beneficiile de pensionare continuă când solicitantul unei poliţe de asi-
să se acumuleze, iar membrul gurare de viaţă plăteşte o primă
rămâne acoperit pentru beneficiul după primirea unei oferte, adică a
4 DICȚIONAR EXPLICATIV

scrisorii de acceptare. 2. Accepta- controlul asiguratului şi care a avut


rea de bunuri, în conformitate cu ca rezultat producerea unei
Legea vânzării de bunuri din 1979, vătămări sau daune. Trebuie sa
se produce (a) atunci când existe un element fortuit legat de
cumpărătorul sugerează vânzătoru- acest eveniment. Poliţele de acci-
lui că le-a acceptat, sau (b) când dente personale pot acoperi
bunurile au fost livrate, şi vătămari cauzate de un accident sau
cumpărătorul le foloseşte în orice vătămări accidentale (vătămări cor-
mod care contravine proprietăţii porale accidentale) (def.). Vezi MIJ-
vânzătorului, sau (c) când, după LOACE ACCIDENTALE –
trecerea unei perioade rezonabile ACCIDENTAL MEANS; INCI-
de timp, cumpărătorul le reţine fără DENT ACCIDENTAL – ACCI-
a-i sugera vânzătorului în vreun fel DENTAL OCCURENCE.
că le refuză. După acceptare, unicul
remediu legal pentru încălcarea accident industrial – industrial
contractului de către vânzător va fi accident. Definiţie din legislaţia
înaintarea în instanţă a unei acţiuni asigurărilor sociale: “accident re-
pentru daune. zultat în timp ce persoana face ceea
ce o obligă contractul său de
acces egal – equal acces. Vezi RE- muncă (să facă)”. Accidentul tre-
GULA TRATAMENTULUI buie deci să se întâmple în timp ce
EGAL – EQUAL TREATMENT aceasta este în cursul sau în scopul
RULE. muncii sale”. S-a considerat că un
electrician vătămat în timp ce
accesorii auto – motor accesso- conducea în drum spre serviciu nu
ries. Articole suplimentare aflate a avut un accident industrial. Un
pe sau în vehicul. Secţiunea de angajat care a suferit o vătămare in-
“daună proprie” a unei poliţe com- dustrială nu trebuie să mai
plete auto acoperă accesoriile care plătească contribuţiile la asigurările
se găsesc pe sau în vehicul, sau în naţionale pentru plăţile de conce-
garajul privat al asiguratului. În dii medicale şi beneficii.
cazul vehiculelor transportatoare
de bunuri, accesoriile trebuie să se accident inevitabil – inevitable
găsească pe vehicul. accident. Accident care nu a putut
fi evitat prin exercitarea atenţiei,
accesoriu – accessory. Vezi AC- prudenţei şi abilităţilor obişnuite.
CESORII AUTO – MOTOR AC- Aşadar, reprezină un argument în
CESSORIES. apărarea împotriva unei acţiuni
accident – accident. Un eveni- pentru neglijenţă sau se referă la o
ment neanticipat, neplanificat şi situaţie în care neglijenţa acuzatu-
neaşteptat, care nu se găseşte sub lui nu poate fi dovedită.
DICȚIONAR EXPLICATIV 5

accident lent – “slow accident”. lare/ back-to-back cu poliţele de


Afecţiune latentă şi progresivă (de asigurare, dar acest lucru nu este
ex. azbestoza). Se foloseşte terme- adevărat în cazul tratatelor de tip
nul de accident pentru că “elemen- excedent de daună. În cazurile în
tul fortuit” se regăseşte mai degrabă care riscul prezentat reasigurătoru-
în rezultat decât în cauză, care lui în termeni expliciţi este semni-
constă adesea în expunerea ficativ diferit de cel asumat de
continuă la condiţii dăunătoare de reasigurat, nu se poate presupune
lucru. Daunele de poluare cauzate că acoperirea este back-to-back
treptat, în timp, de infitrări, sunt şi (Gan Insurance and Another vs. Tai
ele considerate “accidente lente”. Ping).
Vezi POLIŢE PENTRU MO-
MENTUL PRODUCERII DAU- acoperire contractuală –
NEI – LOSSES-OCCURING contract cover. Asigurare comer-
POLICIES; TEORIA TRIPLEI cială de cheltuieli legale (def.) care
DECLANŞARI – TRIPLE TRIG- acoperă costurile şi cheltuielile le-
GER THEORY. gale făcute în cursul urmăririi sau
apărării unor dispute contractuale.
acoperire – cover/ coverage. Asi- Acoperirea poate fi restrânsă la dis-
gurarea oferită de asigurător asigu- pute cu clienţii sau furnizorii, sau se
ratului, sau de reasigurător poate da acoperire întreagă.
reasiguratului. Poliţele sunt condiţionate de o pe-
rioadă de aşteptare (def.) de 90 de
acoperire automată pentru acci- zile.
dente personale – automatic per-
sonal accident cover. Vezi acoperire de ambele părţi – both
ASIGURARE DE RĂSPUNDERE sides cover. Vezi ASIGURAREA
CIVILĂ ADMISĂ – ADMITTED DE CHELTUIELI JURIDICE
LIABILITY INSURANCE. DUPĂ EVENIMENT – AFTER
THE EVENT LEGAL EX-
acoperire back-to-back – back- PENSES INSURANCE (AEI).
to-back cover. Se produce când
termenii şi condiţiile unei poliţe de acoperire de joc – game cover.
asigurare primare sunt la fel cu cele Acoperire specializată pentru
ale poliţei de reasigurare care îi co- deţinătorii de echipamente auto-
respunde. Se presupune că reasigu- mate de tipărire şi vânzare de bilete
rarea facultativă (def.) este instant şi servicii de loterie online.
similară/ back-to-back cu asigura- Poliţa acoperă: (a) obligaţii
rea originală (Vesta vs. Butchers and contractuale cu mandanţii care re-
Others). Se presupune şi că reasi- prezintă prima parte; (b) costul
gurările proporţionale sunt simi- crescut din cauza neîndeplinirii ce-
6 DICȚIONAR EXPLICATIV

rinţelor acestor contracte, de ex. re- acoperire liberă – free cover. Va-
printare; (c) răspunderea civilă a loarea maximă a acoperirii pentru
firmei de printare, ca urmare a de- deces sau invaliditate pe care un
fectării echipamentelor sau com- asigurător care acoperă un grup
puterelor etc., neacoperită în cadrul este pregătit să o asigure pentru fie-
unei poliţe pentru erori şi omisiuni care persoană, fără să solicite dovezi
sau al unei poliţe de indemnizaţie ale stării de sănătate (def.).
profesională.
acoperire originală – original co-
acoperire de non-neglijenţă – verage. Asigurarea tranzacţionată
non-neglijent clause. Vezi JTC între asigurătorul primar şi asigura-
21.2.1 ACOPERIRE PENTRU tul iniţial, spre deosebire de asigu-
NON-NEGLIJENŢĂ – JTC 21.2.1 rarea pe care asigurătorul primar o
NON-NEGLIGENT COVER. obţine de la un reasigurător.

acoperire finală – wrap-up cover. acoperire pentru daune de im-


Program de asigurări controlat de pact – impact damage cover. 1.
proprietar, care acoperă toate in- Asigurare tehnică pentru acoperi-
teresele/ răspunderile acestuia într- rea ”daunelor prin impact fizic la
un proiect de construcţii de echipamentele sau bunurile încon-
dimensiuni mari. Acoperirea este jurătoare aparţinând asiguratului
încheiată de proprietar (mandant), sau aflate sub tutela sau în comisio-
al cărui interes este protejat, pre- narea acestuia, sau pentru care asi-
cum şi cele ale contractorilor, sub- guratul este responsabil, rezultate
contractorilor, furnizorilor, din fragmentarea oricărei părţi a
arhitecţilor etc. Intenţia este de a oricărui element din instalaţia asi-
reduce costurile totale cu asigura- gurată. Acoperirea poate fi aplicată
rea. Vezi ACOPERIREA MAN- pentru: boilere şi aparate sub pre-
DANTULUI – PRINCIPAL’S siune, macarale şi alte echipamente
COVER. de ridicat, lifturi şi ascensoare şi
echipamente electrice şi mecanice.
acoperire finanţată – funded 2. Pericol suplimentar (def.) inclus
cover. Tratat excedent de daună în într-o poliţă de asigurare a lo-
prospectare, prin care cedentul cuinţelor pentru un ”pericol
plăteşte prime ridicate reasigurăto- numit”. Acoperă daunele de impact
rului, cu scopul de a plăti mai târziu cauzate de autovehicule sau apa-
daune. Reasigurătorul deduce chel- rate de zbor, sau de orice articol
tuielile din fond şi, la încheierea căzut din ele. Sunt acoperite şi dau-
contractului, returnează diferenţa nele produse de copaci sau crengi
cedentului sub forma unui comi- căzute. 3. Acoperirea de impact
sion din profit. este şi ea adăugată asigurării come-
DICȚIONAR EXPLICATIV 7

ricale pentru bunuri pentru peri- acoperire viitoare excedent de


cole numite şi acoperă riscul vehi- daună – prospective excess of
culelor terţe (şi uneori proprii) şi loss cover. Acoperire de risc limi-
daunele produse de animale bunu- tat, prin care daunele viitoare sunt
rilor asigurate. plătite de reasigurătorul financiar şi
finanţate într-un proces de echili-
acoperire/ poliţă deschisă – brare în anii următori. Vezi TRA-
open cover/ policy. 1. Asigurare TAT DE DISPERSIE A
pentru marfă pentru asiguraţi care DAUNELOR – SPREAD LOSS
fac frecvent expedieri de bunuri. TREATY.
Contractul acoperă toate expedie-
rile din scopul poliţei, la cote acoperirea active/ pasive –
agreate. Asiguratul trebuie să de- asset/ liability matching. Termen
clare fiecare livrare pentru a facilita din asigurările de pensii, unde sco-
emiterea certificatelor. Primele pul este de a investi în active care
sunt debitate lunar sau trimestrial. au posibilitatea de a genera fluxul
Poliţa nu are o anumită perioadă de numerar necesar pentru acope-
asigurată, dar poate fi anulată rirea pasivelor/ răspunderilor sche-
printr-o notificare cu 30 de zile mei, pe măsură ce acestea se
înainte. 2. Facilitate din asigurările produc, în condiţii economice în
maritime prin care reasigurătorul schimbare.
preia o parte din fiecare asigurare
de un anumit tip, care este oferită acoperirea auto faţă de terţi –
de cedent. Funcţionează în acelaşi third party motor cover. Acoperă
fel cu acoperirile deschise pentru răspunderea pentru vătămarea şi
mărfuri (vezi 1. de mai sus). daunele materiale produse terţilor
(def.), inclusiv tratamentul de ur-
acoperire-umbrelă – umbrella genţă, şi răspunderea pentru acci-
cover. Ia forma unui tratat exce- dente cauzate de pasageri. Poliţa
dent de daună şi protejează reasi- depăşeşte nivelul de acoperire
guratul împotriva unei acumulări impus de Legea circulaţiei pe dru-
de daune reţinute, rezultate dintr- murile publice, care impune o aco-
un singur eveniment în clase dife- perire numai în legătură cu
rite de activitate. Exemplu: o vehicule folosite pe un drum public
furtună cauzează daune extinse sau în alt loc public. Poliţa normală
care afectează clase de bunuri, de răspundere faţă de terţi nu este
clădiri, auto, maritime şi de aviaţie. la fel de restrictivă.
Termeni alternativi: acoperirea
pentru toate clasele (def.), poliţa acoperirea completă pentru furt
de rezervă (def.). – full theft cover. Acoperire pen-
tru furt care merge dincolo de “in-
8 DICȚIONAR EXPLICATIV

trarea forţată şi violentă” (def.) sau gurări. Reasigurătorul devine obli-


ieşirea prin sau din locaţie, pentru gat să accepte o parte din oricare
a acoperi orice însuşire necinstită. asigurare care îi este cedată de bro-
Acoperirea completă pentru furt ker, care dobândeşte astfel o facili-
nu este în mod normal disponibilă tate pentru reasigurarea automată.
magazinelor sau hotelurilor, care se
confruntă cu furturi mici şi frec- acoperirea excedent de daună –
vente. excess of loss cover. Flotele ae-
riene pot fi asigurate pe baza faptu-
acoperirea de depanare pe şosea lui că franşiza deductibilă (def.)
– road rescue cover. Oferită de este atât de mare, încât proprieta-
unii asigurători auto privaţi ca parte rul este practic propriul său asi-
din asigurarea auto. Acoperă cos- gurător, cu excepţia daunelor foarte
turile solicitării şi reparaţiilor făcute mari. Schemele pot lua o varietate
pe marginea drumului (cu anumite de forme, de ex. (a) asigurătorul
excepţii),ale recuperării vehiculu- plăteşte daunele rezultate din ori-
lui şi ale transportului la un atelier, care accident individual, dacă aces-
costurile de închiriere a unui nou tea depăşesc o cifră reprezentând
vehicul pentru a continua călătoria un procentaj apreciabil al valorii
sau pentru a se întoarce acasă, cos- aparatului de zbor; (b) în mod si-
tul biletului de tren pentru a recu- milar, dar excedentul este un pro-
pera vehiculul după reparaţii, centaj din valoarea totală a flotei;
transportul maşinii şi al ocupanţilor (c) asigurătorul plăteşte numai
la destinaţie sau acasă sau cazarea daune care, calculate pentru în-
peste noapte, cu anumite limite treaga flotă, pe întreg parcursul
specificate. anului, depăşesc un anumit pro-
centaj din valoarea flotei.
acoperirea de expropriere – ex-
propriation cover. Asigurare îm- acoperirea/ intervalul de lucru –
potriva riscului de pierdere a unor working cover/ layer. Primul in-
bunuri sau drepturi de proprietate, terval al unui tratat excedent de
când bunurile sunt confiscate de daună situat peste nivelul de re-
guvernul ţării în care sunt locali- tenţie a reasiguratului. Punctul de
zate. ataşare (def.) este relativ scăzut,
pentru a include daune relativ frec-
acoperirea deschisă a brokerului vente şi a proteja astfel expunerea
– broker’s open cover. O variaţie normală zilnică a reasiguratului în
a reasigurării facultative (def.) baza oricărui eveniment sau risc.
obişnuite, prin care un reasigurător Primele sunt în general bazate pe
este de acord în avans să accepte experienţa de daune a anilor ante-
reasigurări de la un broker de reasi- riori, calculate pe o scală automată.
DICȚIONAR EXPLICATIV 9

Comparaţi cu intervalul de rezervă a activităţii pot fi de asemenea asi-


(def.) şi intervalul de catastrofă gurate ca daune prin întrerupere teh-
(def.). nică (def.). Instalaţiile sub presiune
şi boilerere trebuie să fie supuse
acoperirea mandantului – prin- unui program prescris de revizii.
cipal’s cover. Expresie folosită Vezi CLASE DE INSPECŢIE –
când mandantul (adică angajato- INSPECTION CLASSES.
rul) şi nu contractorul îmcheie asi-
gurarea, chiar dacă forma standard acoperirea pentru căderi de
de contract, de ex. Tribunalul zăpadă – snowfall cover. Derivată
Contractelor Comune, plasează în de vreme (def.) bazată pe nivelul
mod normal obligaţia de asigurare aşteptat de căderi de zăpadă dintr-
asupra contractorului. Înseamnă o locaţie dată, de-a lungul unei pe-
deseori încheierea unei poliţe com- rioade specifice de timp. Căderile
binate de răspundere publică de zăpadă peste nivelul de referinţă
“toate riscurile”. Acest aranjament pot impune costuri adiţionale au-
este denumit uneori “acoperire fi- torităţilor locale responsabile cu în-
nală” (def.). depărtarea zăpezii. În consecinţă,
acestea fac hedging împotriva ris-
acoperirea pentru activităţi în cului, printr-o opţiune de
derulare – working in progress cumpărare/ call (def.). Nivelul de
cover. Asigurare de credit ce pro- sub punctul de referinţă reduce ve-
tejează un producător care a anga- niturile unei staţiuni de schi, care
jat resurse pentru a încheia face hedging printr-o opţiune de
contracte cu furnizorii împotriva vânzare/ put (def.).În primul cay,
pierderilor generate de perfor- autoritaţile locale primesc plata
manţele sub aşteptări ale potenţia- dacă nivelul de zăpadă este mai ri-
lului client. dicat decât cel de referinţă, iar în al
doilea cay, staţiunea primeşte plata
acoperirea pentru boilere şi ins- dacă nivelul este sub cel aşteptat.
talaţii sub presiune – boiler and Vezi ACOPERIREA PENTRU
pressure plant cover. Termen ge- PRECIPITAŢII – PRECIPITA-
neral pentru toate instalaţiile sub TION COVER; ACOPERIREA
presiune cu abur sau cu lichid, care PENTRU VREME ÎNSORITĂ –
sunt expuse riscurilor de explozie şi SUNSHINE COVER.
colaps, inclusiv boilere pe abur,
economizoare şi supraîncălzitoare. acoperirea pentru cheltuieli de
Poliţa acoperă daunele la ins- prezentare în instanţă – atten-
talaţiile însele, la bunurile din jur şi dance expense cover. Formă de
răspunderea civilă pentru vătăma- acoperire disponibilă ca parte din
rea terţilor. Riscurile de întrerupere acoperirea pentru cheltuieli juri-
10 DICȚIONAR EXPLICATIV

dice, şi anumite poliţe de răspun- rire suplimentară includ: cazare al-


dere. Oferă un beneficiu financiar ternativă ca urmare a unei daune
pentru a compensa timpul pierdut asigurate, înlocuirea încuietorilor,
de asigurat şi angajaţii care trebuie răspunderea civilă a proprietarului,
să se prezinte în instanţă sau la tri- reparaţii de urgenţă. Va exista inva-
bunal, ca acuzaţi sau martori în nu- riabil o clauză de neocupare (def.).
mele asiguratului. Suma plătibilă
este bazată pe o fracţie declarată acoperirea pentru conflict/ aco-
(de ex. a 250-a parte din salariul perirea de rezervă – clash cover/
anual al persoanei) pentru fiecare contingency cover. Tratat exce-
zi de absenţă, sau este o sumă fixă dent de daună (def.), având o re-
pe zi. tenţie mai mare decât limitele
oricărei poliţe sau oricărui contract
acoperirea pentru cheltuieli le- reasigurat/e individual/e. Acordul
gale a consumatorilor – consu- acoperă expunerea reasiguratului la
mer legal expenses cover. retenţii multiple când două sau mai
Deseori o extensie în poliţele pen- multe poliţe (posibil din linii de asi-
tru locuinţe acoperă asiguratul şi fa- gurare diferite) sunt implicate în
milia acestuia pentru cheltuielile acelaşi eveniment, într-o sumă ce
legale implicate în iniţierea sau depăşeşte retenţia de acoperire pen-
apărarea într-o acţiune legală, într- tru conflict.
o gamă de dispute civile (vătămare
personală/ bunuri personale, pro- acoperirea pentru conţinutul lo-
tecţia consumatorului, rezidenţiale, cuinţelor – household contents
de angajare, de taxe), de până la cover. Conţinutul este definit şi
50.000£. Apărarea în cazul anumi- poate fi asigurat pe o bază “nou
tor proceduri penale, de ex. in- pentru vechi” (def.) sau bază de in-
fracţiuni auto, poate fi de asemenea demnizaţie (def.) împotriva unor
să fie acoperită. Punerile sub acu- pericole nominalizate sau împo-
zare pentru cauze auto sunt acope- triva “daunelor accidentale”. Su-
rite şi ele în poliţele pentru cheltuieli mele asigurate sunt fixate în baza
juridice auto (def.). indexului de care sunt legate. Există
o acoperire limitată pentru
acoperirea pentru clădiri de lo- conţinut aflat în aer liber şi pentru
cuinţe – household building furtul din afara clădirilor. Arii su-
cover. Majoritatea asigurătorilor plimentare de acoperire includ: ca-
alocă sume asigurate fixe sau zare alternativă, pierderi de apă,
maxime, care sunt de obicei legate conţinutul frigiderului, înlăturare
de un index. Acoperirea poate fi temporară, echipamente speciali-
făcută pe o bază accidentală, pen- zate, răspundere civilă personală,
tru clădiri, anexe etc. Arii de acope- răspunderea civilă a ocupanţilor,
DICȚIONAR EXPLICATIV 11

răspunderea angajatorului faţă de daunelor pentru compania care


personalul domestic. Poliţa conţine achiziţionează.
o clauză de neocupare (def.). Bunu-
rile de risc ridicat (def.) se supun acoperirea pentru daune finan-
unei sume asigurate specifice şi ciare – financial loss cover. Asi-
unei limite pe articol individual. gură răspunderea legală pentru
daunele financiare (pure), extin-
acoperirea pentru daune acci- zând acoperirea publică şi/ sau
dentale – accidental damage pentru produs, spre deosebire de
cover. Acoperire într-o poliţă de daunele financaire rezultate din
asigurare a locuinţei şi a conţinutu- vătămarea fizică sau dauna produsă
lui acesteia sau într-o poliţă comer- persoanelor sau bunurilor. Exten-
cială, care oferă toate beneficiile sia este pentru momentul despăgu-
poliţei standard pentru pericolul birii (def.), cu condiţia unui
definit, plus acoperirea pentru excedent sau unei coasigurări
daună accidentală (def.), de ex. (def.), şi are o limită de indem-
vărsarea vopselei pe covor sau pe nizaţie anuală totală. Daunele lichi-
computer. Într-o poliţă pentru pe- date (def.) sunt excluse. Extensia
ricol definit, pierderea trebuie să fie pentru daune financiare din acope-
determinată de pericolul respectiv. rirea de răspundere pentru produs
(def.) include riscul de eficacitate
acoperirea pentru daune cu (def.). Principala clauză de asigu-
evoluţie adversă – adverse deve- rare a poliţei de răspundere civilă
lopment loss cover. O reasigurare publică acoperă daunele financiare
financiară (def.) retrospectivă, care ca urmare a obstrucţiei accidentale,
oferă acoperire pentru daunele din inconvenientelor accidentale.
trecut ce depăşesc rezervele de
daună şi contractele de transfer al acoperirea pentru defecţiuni
portofoliului de daună (def.) co- auto – motor breakdown cover.
respunzătoare daunelor produse Asistenţă pentru recuperarea de pe
dar neraportate (IBNR), precum şi drum. Asiguratul alege fie defecţiu-
pentru evoluţia daunelor raportate nile legate de vehiculul său, pe o
(IBNeR) (def.). Prima reflectă va- bază orice şofer, sau pe cele legate
loarea netă prezentă a plăţilor anti- de el însuşi, fie el şofer sau pasager,
cipate pentru daunele viitoare şi o pe o bază orice vehicul. El alege şi
primă de risc cu privire la underw- un nivel de acoperire.
riting, momentul de timp şi in-
vestiţii. Beneficiul principal este acoperirea pentru diferenţă –
faptul că acoperirea facilitează fu- top-up cover. Vezi ASIGURARE
zionările şi preluările prin înlătura- GAP – GAP INSURANCE; ASI-
rea riscului de evoluţie adversă a GURAREA DE ÎNLOCUIRE A
12 DICȚIONAR EXPLICATIV

VEHICULULUI – VEHICLE RE- un anumit debitor.


PLACEMENT INSURANCE.
acoperirea pentru neîndeplini-
acoperirea pentru finalizarea rea obligaţiilor de către furnizor
proiectelor aerospaţiale – aero- – supplier default cover. Termen
space project completions cove- din asigurarea de credit pentru a
rage. Acoperă asiguraţii pe durata descrie o asigurare împotriva dau-
ridicării unei noi rampe de lansare nelor cauzate de insolvabilitatea
sau a dezvoltării unui nou produs unui furnizor.
aerospaţial, al cărui succes depinde
de obţinerea unui certificat de tip acoperirea pentru paşaport –
standard (CTS) sau a unei passport cover. Asigurare de
aprobări de reglementare. Eveni- călătorie (def.) care îl compensează
mentul care determină plata este pe asigurat cu 300£ până la 500£
inabilitatea clientului de a obţine pentru cheltuielile de înlocuire a
un CTS. Depozitele făcute de unui paşaport pierdut.
clienţii asiguratului pentru fi-
nanţarea proiectului pot fi retur- acoperirea pentru precipitaţii –
nate, pentru a finanţa activităţi de precipitation cover. Derivată de
cercetare şi dezvoltare, în cazul în vreme (def.) cu punctul de refe-
care returnarea depozitului către rinţă bazat pe nivelul aşteptat al
posesorul poliţei poate fi asigurată. căderilor de ploaie dintr-o locaţie
specifică, de-a lungul unei perioade
acoperirea pentru incendiu şi definite de timp. Dacă punctul este
furt – fire and theft cover. Acope- depăşit, anumite entităţi, de ex. un
rire de “daune proprii” pentru peri- parc tematic, vor suferi vânzări
cole specificate adăugate unei scăzute şi vor primi o plată bazată
asigurări de răspundere civilă auto. pe deviaţiile acumulate peste indi-
Acoperirea pentru daune materiale cele căderii de ploaie multiplicat cu
este împotriva daunelor produse bifa (def.). Dacă nivelul efectiv al
numai de riscurile de incendiu şi căderilor de ploaie nu depăşeşte
furt. Acoperirea poate rămâne în vi- punctul de referinţă [(sau limita
goare dacă vehiculul nu este în fo- (def.)], nu se face nicio plată; sin-
losinţă. gurul cost al firmei este prima
plătită în schimbul protecţiei acor-
acoperirea pentru linie de refe- date. Vezi SWAPURI DE PRECI-
rinţă – datum line cover. “Linia” PITAŢIE – PRECIPITATION
este nivelul de îndatorare care tre- SWAPS; ACOPERIREA PEN-
buie încălcat înainte ca un asi- TRU CĂDERI DE ZĂPADĂ –
gurător de credit să devină SNOWFALL COVER.
răspunzător pentru riscul legat de
DICȚIONAR EXPLICATIV 13

acoperirea pentru protecţia le- acoperirea pentru statul de plată


gală a bunurilor – property legal – payroll insurance. “Statul de
protection cover. Acoperire pen- plată” include salariile, contribuţiile
tru costurile şi cheltuielile legale şi remuneraţia de toate tipurile, in-
făcute în iniţierea unei, sau apăra- clusiv asigurările sociale, bonusu-
rea într-o, acţiune civilă împotriva rile, concediile plătite şi alte plăţi
terţilor, care are ca rezultat daune referitoare la salarii şi contribuţii.
fizice la bunuri sau amestec în aces- Statul de plată poate fi asigurat in-
tea şi/ sau pierderi pecuniare. Aco- tegral, ca parte din profitul brut
perirea este disponibilă atât pentru într-o asigurare de întrerupere a ac-
persoane individuale, cât şi pentru tivităţii (def.), dar statul de plată pe
firme, separat sau ca parte din aco- bază duală (def.) oferă o abordare
perirea generală pentru cheltuieli alternativă.
legale. Este disponibilă o versiune
de acoperire cumpără-pentru-a- acoperirea pentru taxa pe va-
închiria (Buy-To-Let). loare adăugată – value added tax
cover. Acoperire de asigurare de
acoperirea pentru răspundere in- credit care se aplică părţii de TVA
cidentală – contingent liability din facturile de vânzare.
cover. Acoperire de rezervă care nu
înlocuieşte o acoperire primară, ci acoperirea pentru terorism – ter-
este declanşată dacă acoperirea in- rorism cover. Din 2003, în-
tenţionată primară este inexistentă seamnă: asigurare care nu
sau ineficientă. Un angajator se ba- depăşeşte 12 luni în total şi subs-
zează, de obicei, pe o indemnizaţie crisă în linie cu acoperirea generală
în cazul asigurărilor maşinilor an- căreia i se ataşează, precum şi în
gajaţilor, când angajaţii îşi folosesc conformitate cu Manualul de un-
maşinile proprii în interes de servi- derwriting al Pool Re (def.), pen-
ciu. Dacă poliţa unui angajat nu este tru a acoperi toate daunele cu
valabilă, indemnizaţia angajatorului anumiţi termeni şi condiţii şi cu ex-
nu va fi primită, ci secţiunea de cluderea anumitor daune (război,
răspundere incidentală a poliţei sale inclusiv revoltă şi terorism ciberne-
de răspundere civilă publică va aco- tic). Acoperirea de reasigurare este
peri dauna. Alţii care au nevoie de acum pe o bază “toate riscurile”
acoperirea de răspundere inciden- (extinsă de la incendiu şi explozie),
tală sunt mandanţii; aceştia se ba- indiferent de pericolele iniţiale din
zează pe acoperiri încheiate de poliţă. Asigurătorul direct poate
contractori şi operatorii de închi- totuşi să insereze o excludere pen-
rieri de maşini, care se bazează pe o tru terorism, limitând astfel scopul
asigurare încheiată de cei care în- acoperirii şi forţând asiguratul să
chiriază maşinile. “cumpere înapoi” nivelul oferit de
14 DICȚIONAR EXPLICATIV

Pool Re. Asigurătorii pot acum să- acoperirea pentru vreme însorită
şi modifice definiţiile pentru tero- – sunshine cover. Derivată de
rism. Înainte, asigurătorii legau vreme (def.) bazată pe numărul de
terorismul cu actele “pentru sco- ore de vreme însorită înregistrate
puri politice, ideologice sau simi- într-o anumită locaţie, de-a lungul
lare”. Definiţia Pool Re se leagă unei perioade specificate. Afacerile
numai de organizaţii care caută să din staţiunile de vacanţă primesc o
răstoarne guverne. Acoperirea ofe- plată atunci când numărul de ore
rită de companii va fi aliniată celei însorite înregistrat este mai mic
oferite de Pool Re. decât punctul de referinţă şi
depăşeşte limita (def.). Vezi
acoperirea pentru toate clasele – POLIŢA PLUVIUS – PLUVIUS
whole account cover. Se referă la POLICY.
tratatul excedent de daună (def.)
care protejează întregul portofoliu acoperirea retrospectivă – re-
al reasiguratului sau o întreagă clasă trospective cover. Extensie a unei
de asigurări, cum ar fi clasa asi- poliţe de răspundere care aduce în
gurărilor de răspundere civilă, spre cadrul unei poliţe pentru momen-
deosebire de încheierea unor aco- tul daunei (def.) pe baza momen-
periri separate pentru răspundere tului despăgubirii, vătămările
civilă publică, răspundere civilă a corporale sau daunele cauzate
angajatorului, răspundere civilă înainte de începerea poliţei, dar
auto etc. Acoperirea pentru toate pentru care nu se poate identifica
clasele are multe nivele, este des- nicio poliţă anterioară. Acoperirea
eori încheiată pe o bază de coasi- “retro” acoperă breşa din istoricul
gurare şi poate cuprinde şi dezastre de asigurare al asiguratului, dar nu
şi conflicte. răspunde de scăpările în asigurare
din poliţele identificate din trecut.
acoperirea pentru urgenţe la lo- Acoperirea “retro” ar trebui să cu-
cuinţă – home emergency cover. prindă activităţile anterioare ale asi-
Acoperă urgenţe referitoare la aco- guratului, deoarece este posibil ca
periş, ţevi, instalaţii, încălzire, par- descrierea curentă a activităţii să nu
tea electrică, paraziţi etc. Cuprinde se aplice.
servicii la domiciliu 24/ 24 de ore
şi până la 250£ pentru solicitări de acoperiri amestecate/ acoperiri
reparaţii la domiciliu, piese de integrate – blended covers/ inte-
schimb, materiale şi TVA. Dacă se grated covers. Combinarea asi-
doreşte, este disponibil şi un bene- gurării convenţionale cu prevenirea
ficiu separat pentru cazarea peste daunelor financiare în acelaşi pro-
noapte. gram, ca în cazul asigurărilor multi-
linie. Riscurile pot fi cotate pe bază
DICȚIONAR EXPLICATIV 15

de portofoliu, şi de aceea acoperi- Acord Comun pentru CASCO


rea poate fi disponibilă pentru ris- Maritim – Joint Hull Understan-
curi care, luate separat, ar fi mult dings. Un accord de piaţă cu sco-
prea costisitoare pentru a fi asigu- pul de a prevedea un cadru pentru
rate. Daunele financiare se bazează subscrierea asigurărilor CASCO
pe scăderi ale unui indice specificat, maritim în Londra. Acordul este
şi nu pe portofoliul actual. administrat de Comitetul Comun
pentru CASCO Maritim (def.).
acoperiri de somn uşor – sleep Scopul este de a crea un anumit
easy covers. Reasigurări de catas- nivel de uniformitate a practicilor
trofă la nivele foarte ridicate, chiar prin intermediul unor reco-
puţin probabile, care creează un mandări, dar acordul nu prevede
grad suplimentar de siguranţă îm- cotaţii de primă sau baze de calcul
potriva unor evenimente de gravi- pentru acestea. Acordul este revi-
tate neaşteptată. zuit anual şi stabileşte îndrumări
privitoare la tratamentul reînnoirii
acoperiri multianuale, pe mai asigurărilor considerate nesa-
multe linii – multi-year, multi- tisfăcătoare.
line covers. Contracte derulate pe
o perioadă ce depăşeşte un an, care acord cu clientul – client agree-
nu sunt reînnoibile anual, care “în- ment. Regulile FSA (Derularea de
corporează” mai mult decât o clasă Afaceri, regula 4.2.7) impun unei
de asigurare. Asemenea poliţe pro- firme, care intenţionează să deru-
duc o economie pentru asigurat, leze forme specifice de investiţii cu
deoarece daunele pe perioade mai clienţi privaţi britanici, să încheie
lungi de timp (de ex. cinci ani) sunt un acord cu clientul. Clientul tre-
mai previzibile decât cele din cur- buie să semneze termenii afacerii
sul unui singur an, iar asigurătorul sau trebuie să-şi dea în scris acordul
reduce corespunzător componenta pentru ei.
de primă de rezervă pentru situaţii
neprevăzute. acord cu opţiuni încrucişate (sau
duble) – cross (or double) op-
acoperişuri “cu cuie bolnave” – tion agreement. Acţionarii com-
“nail-sick” roofs. Termen folosit paniilor mici acceptă ca la decesul
de ajustorii de daune, pentru a des- sau pensionarea unui acţionar,
crie o situaţie în care cuiele care acţionarii rămaşi să aibă opţiunea
prind plăcile de ardezie sau ţiglele de a cumpăra acţiunile acţionarului
sunt ruginite, permiţând păcilor care pleacă. Asigurarea de viaţă
sau ţiglelor să alunece la vânturi pu- pune banii în mâinile acţionarilor
ternice. care rămân la momentul relevant
pentru a finanţa cumpărarea.
16 DICȚIONAR EXPLICATIV

acord de avarie – average agree- terţilor vătămaţi. Termenul este si-


ment. Vezi OBLIGAŢIUNE DE nonim cu “acord de indemnizaţie”,
AVARIE GENERALĂ – GENE- dar unii preferă să facă distincţie
RAL AVERAGE BOND. între ei. Consideră că “menţinerea
fără daună” este o plată “în numele”
acord de avarie generală – gene- indemnizatului, în vreme ce “in-
ral average agreement. Acelaşi demnizaţie” înseamnă compensa-
lucru cu ANGAJAMENT DE rea acestuia după ce a plătit el mai
AVARIE GENERALĂ – GENE- întâi dauna. Se obişnuieşte inclu-
RAL AVERAGE BOND. derea în poliţele de răspundere ci-
vilă publică şi a angajatorilor a unei
acord de diviziune referitor la clauze a mandantului, prin care, în
terţi – third party sharing agree- funcţie de termenii poliţei, orice in-
ment. Acord de piaţă între asi- demnizaţie acordată de asigurat
gurătorii auto participanţi. Când mandantului său este acoperită
doi şoferi sunt implicaţi într-un in- prin asigurare.
cident în care sunt vătămaţi terţi,
asigurătorii sunt de acord să nu acord de opţiune dublă – double
preia proporţional părţi din vină, ci option agreement. Vezi ACORD
să împartă în mod egal daunele DE OPŢIUNE ÎNCRUCIŞATĂ –
către terţi. Orice vătămare a şofe- CROSS OPTION AGREE-
rului oricăruia dintre vehicule sau MENT.
orice vătămare a oricărui angajat al
asiguratului este exclusă din acord. acord de piaţă – market agree-
ment. Acord voluntar între asi-
Acord de indemnizaţie – Indem- gurători pentru a stabili practici de
nity Agreement. Vezi INDEM- generare a economiilor de costuri.
NIZAŢIE 2. – INDEMNITY 2.; Asigurătorii încheie acorduri de
ACORD DE MENŢINERE daune, pentru a evita litigiile costi-
FĂRĂ DAUNĂ – HOLD HARM- sitoare privitoare la răspunderi sau
LESS AGREEMENT. la valoarea despăgubirilor, în cazu-
rile în care fiecare asigurător asi-
Acord de menţinere fără daună – gură o parte implicată în acelaşi
Hold Harmless Agreement. accident. Acordurile funcţionează
Aranjament contractual prin care o cel mai bine când fiecare asigurător
parte îşi asumă răspunderea pentru acoperă conturi similare, astfel
o altă parte. Efectul este de transfer încât per total valoarea netă pe care
al potenţialei pierderi financiare. un asigurător ar datora-o altuia prin
Un chiriaş îşi poate menţine pro- procedurile legale normale este ne-
prietarul “fără daună” împotriva so- semnificativă comparativ cu eco-
licitărilor de despăgubire ale nomiile de cost generate. Vezi
DICȚIONAR EXPLICATIV 17

MEMORANDUM DE ÎNŢELE- gurători de răspundere civilă auto


GERE – MEMORANDUM OF şi asigurători de “daune proprii”,
UNDERSTANDING. aplicabil accidentelor care implică
vehicule înmatriculate în state CE
acord de piaţă unică – single diferite, când unul este asigurat
market agreement. Orice acord pentru “daune proprii”. Indiferent
care se extinde numai pentru o de răspundere, asigurătorul de
piaţă unică, de ex. maritimă, de răspundere civilă şi asigurătorul de
aviaţie sau nonmaritimă. Pot fi daună proprie împart indemnizaţia
acorduri comune între underwrite- de “daună proprie” pe o bază fixă.
rii Lloyd’s şi companiile de asi- Acordul reduce costurile inerente
gurări. Exemplele includ clauzele unei daune internaţionale.
underwriterilor conducători (def.)
de pe toate cele trei pieţe, “acordul acord pe fişă – slip agreement.
de semnare colectivă al companii- Adăugare la fişă (def.), care ex-
lor” (nonmaritim) (def.) şi Acor- primă acordul underwriterului
dul Waterborne (def.). pentru un aspect agreat de acesta
după acceptarea sa iniţială.
acord de recuperare – salvage
agreement. Încheiat de părţi în si- Acord pe termen lung – Long
tuaţia unei recuperări. Recuperato- Term Agreement. Acord al asigu-
rul (def.) acţionează apoi prin ratului de a reînnoi o poliţă în
contract în loc de acţiune voluntară condiţiile iniţiale pentru un anumit
şi renunţă astfel la drepturile sale de număr de ani, de ex. trei, în schim-
costuri de salvare. Totuşi, dacă bul unei reduceri de primă. Acor-
subscrie la Acordul Lloyd’s pentru durile pe termen lung sunt
Formatul Standard de Recuperare contracte separate, şi dacă asi-
(def.), se păstrează condiţia“fără re- gurătorul oferă o acoperire modifi-
zolvare, fără plată”. cată, asiguratul poate renunţa la
reînnoiri. Acordurile pe termen
acord fac – fac agreement. Reasi- lung sunt cel mai des întâlnite în
gurătorul este de acord să accepte asigurările comerciale.
automat riscuri individuale pentru
o perioadă specificată (de ex. 30 de acord pentru daune de impact –
zile), timp în care decide dacă să ac- impact damage agreement.
cepte sau nu riscul, printr-o reasi- Acord de economisire a costurilor
gurare facultativă (def.). care operează când un autovehicul
intră în coliziune cu bunuri imobile
Acord internaţional de împărţire (de ex. clădiri sau garduri), care pot
– International Sharing Agree- fi asigurate împotriva daunelor de
ment. Acord încheiat între asi- impact. Termenii acordului variază
18 DICȚIONAR EXPLICATIV

între asigurători, dar de obicei asi- LUA în noua formă de fişă LMP.
gurătorul auto plăteşte 75% din Vezi ACORDUL GENERAL AL
daunele la bunurile imobile, indife- UNDERWRITERILOR – GENE-
rent de răspunderea propriu-zisă. RAL UNDERWRITERS AGREE-
MENT.
acord pentru onorariu condiţio-
nat – conditional fee assignment. acord şi despăgubire – accord
Legea instanţelor şi serviciilor juri- and satisfaction. Dacă o daună a
dice din 1990 permite încheierea fost rezolvată şi s-a obţinut o
unor acorduri pentru onorarii despăgubire executorie definitivă,
condiţionate în anumite categorii aceasta nu mai poate fi redeschisă.
de procedure, prin care avocaţii şi Asigurătorul de răspundere civilă
consilierul primesc un onorariu, şi care a obţinut o despăgubire cores-
apoi la o cotă crescută, numai dacă punzătoare în numele asiguratului
este câştigată cauza (fără căştig, fără său îşi va asigura argumente solide
bani). Onorariile condiţionale sunt de apărare împotriva daunelor vii-
cel mai des folosite în cazurile de toare bazate pe aceeaşi cauză de
vătămare personală. În toate liti- acţiune (def.).
giile, avocaţii au voie să acţioneze,
dar nu primesc niciun onorariu în acordul de semnare colectivă al
cazul în care cauza este pierdută, iar companiilor – companies collec-
dacă este câştigată, primesc onora- tive signing agreement (CCSA).
riul obişnuit. Vezi LEGEA ACCE- Acord de piaţă unică (def.) folosit
SULUI LA JUSTIŢIE DIN 1999 – pe pieţele non-maritime. Acordul
ACCESS TO JUSTICE ACT autorizează compania principală
1999; ASIGURAREA DE CHEL- CCSA să semneze o poliţă colec-
TUIELI JURIDICE DUPĂ EVE- tivă în numele tuturor celorlalte
NIMENT – AFTER THE EVENT companii CCSA expuse la risc.
LEGAL EXPENSES INSU- Acordul indemnizează compania
RANCE (AEI). semnatară pentru orice răspundere
nou ataşată, care nu s-ar fi ataşat
acord pentru underwriterul dacă poliţa ar fi fost semnată indi-
conducător – leading underwri- vidual de fiecare dintre companii.
ter agreement (LUA). Acord care
permite să fie agreate anumite Acordul general al underwriteri-
schimbări în condiţii de underwri- lor (AGU) – General Underwri-
terul conducător, fără acordul tutu- ters Agreement (GUA). Acord
ror celorlalţi underwriteri. Acordul rezultat din Principiile pieţei lon-
este urmat de Acordul general al doneze din 2001 (LMP) (def.) în-
underwriterilor (def.), deşi este în cheiat între (re)asigurători părţi la
continuare posibilă încorporarea aceeaşi fişă (def.), care specifică
DICȚIONAR EXPLICATIV 19

termenii în care liderul de fişă DRIVERS AGREEMENT.


acţionează ca agent al underwrite-
rilor în cazul modificărilor, amen- Acordul pentru Şoferi Neidenti-
damentelor şi acordurilor. ficaţi – Untraced Drivers Agree-
ment. Acord între Biroul
acordul pentru excluderea Asigurătorilor Auto (def.) şi gu-
războiului şi războiului civil – vern, prin care MIB compensează
war and civil war risks exclusion victimele cu vătămări personale
agreement. Companiile de asi- produse de şoferii neglijenţi rămaşi
gurări non maritime şi underwrite- neidentificaţi. Accidentarea delibe-
rii Lloyd’s au convenit să nu rată a victimelor este în afara sche-
acopere consecinţele riscurilor de mei, deoarece compensarea în
război asupra terenului. În conse- aceste situaţii este oferită de Comi-
cinţă, guvernul este cel care oferă sia Vătămărilor Corporale Penale
acoperire în vreme de război. În (def.).
poliţele non maritime altele decât
cele de viaţă apare o excludere stan- Acordul Waterborne – Water-
dard pentru război (şi război civil). borne Agreement. Acord de pe
Riscul de război poate fi asigurat pe piaţa asigurărilor prin care underw-
pieţele maritime şi de aviaţie. Vezi riterii vor acoperi bunuri împotriva
ASIGURAREA RISCURILOR riscurilor de război (def.), în timp
DE RĂZBOI – WAR RISKS IN- ce acestea se află deja pe vasul care
SURANCE; ACORDUL WA- le transportă, cu condiţia unei li-
TERBORNE – WATERBORNE mite de 15 zile după sosirea la des-
AGREEMENT. tinaţie. Acoperirea limitată se
aplică pentru perioada în care bu-
Acordul pentru şoferi neasi- nurile sunt pe vas, în transfer între
guraţi din 1999 – Uninsured Dri- vas şi ţărm, precum şi în perioada
vers Agreement 1999. Acord transbordărilor. Acoperirea este
încheiat între Biroul Asigurătorilor pusă în vigoare în Institute War
Auto şi guvern, prin care MIB com- Clauses (Cargo) prin Clauza Wa-
pensează victimele şoferilor neasi- terborne.
guraţi neglijenţi, care nu au avut
asigurare sau a căror asigurare nu acorduri de administrare a dau-
era corespunzătoare. În al doilea nelor – claims handling agree-
caz, asigurătorul vehiculului ments. Acorduri între asigurători
plăteşte dauna victimei, dar are implicaţi în aceleaşi incidente sau
drept de regres împotriva şoferului daune, pentru a regla problemele
neglijent. Vezi ACORDUL PEN- între ei, prin folosirea unei formule
TRU ŞOFERII NEIDENTI- prescrise, în loc să apeleze în mod
FICAŢI – UNTRACED regulat la litigare, care este costisi-
20 DICȚIONAR EXPLICATIV

toare. Acordul lovitură-pentru- rea de răspundere civilă publică sau


lovitură (def.) a fost înlocuit de me- situaţii similare. Toţi transportato-
morandumul de înţelegere (def.). rii britanici sunt obligaţi prin li-
cenţele de transport aerian să îşi
acorduri reciproce de sănătate – crească limitele la 100.000 SDR.
reciprocal health agreements. Vezi ASOCIAŢIA IN-
Acorduri ale Marii Britanii cu alte TERNAŢIONALĂ PENTRU
ţări, care dau dreptul călătorilor în TRANSPORT AERIAN – IN-
acele ţări să obţină îngrijiri medi- TERNATIONAL AIR TRANS-
cale gratuite sau la tarife reduse, PORT ASSOCIATION şi
conform prevederilor naţionale de REGLEMENTAREA UE 2027/
sănătate. Cum un asigurat de 97 – EU REGULATION 2027/
calătorie suportă prima parte dintr- 97.
o daună de cheltuieli medicale,
călătorul britanic trebuie să com- acreditare – accreditation.
pleteze formularul E111 (care se Proces de înregistrare a unui apli-
poate obţine de la Departamentul cant ca broker Lloyd’s (def.). Rea-
de Asigurări Sociale), pentru a creditarea are loc după trei ani.
primi o indemnizaţie completă, în Înainte de a aplica la Lloyd’s, un so-
eventualitatea primirii unui trata- licitant cu sediul în Marea Britanie
ment medical. trebuie să fie autorizat de Autorita-
tea pentru Servicii Financiare
Acordurile IATA între transpor- (ASF) (def.). Noua schemă de
tatori cu privire la răspunderea acreditare permite brokerilor
faţă de pasageri – IATA Inter- străini să devină brokeri acreditaţi
Carrier Liability Agreements on de Lloyd’s fără a avea un sediu în-
Passenger Liability. Ca urmare a registrat în Marea Britanie. Apli-
Conferinţei de la Kuala Lumpur canţii străini trebuie sa
din 1995, Acordul IATA între demonstreze că îndeplinesc echi-
transportatori (IIA) a eliminat li- valentul cerinţelor ASF privitoare
mitele de răspundere pentru la segregarea banilor din asigurări,
vătămarea pasagerilor. În conse- solvabilitate şi asigurare de indem-
cinţă, Acordul de implementare nizaţie profesională. Există şi ce-
IATA (MIA) a renunţat la argu- rinţe de raportare, monitorizare,
mentele de apărare din Articolul 20 administrare a daunelor, instruire
(au fost luate toate măsurile nece- şi competenţă şi coduri de bună
sare pentru a evita daună etc.) al practică, existând posibilitatea ca
Convenţiei de la Varşovia (def.) toate acestea să înlocuiască ce-
până la 100.000 SDR-uri, dar limi- rinţele locale.
tele Articolului 22 iniţial trebuie să
rămână în vigoare pentru asigura- actio personalis moritur cum
DICȚIONAR EXPLICATIV 21

persona. Înseamnă “o acţiune per- tului, fie în mod automat, fie cu


sonală moare odată cu persoana”, acordul asigurătorului.
adică, în dreptul civil, dreptul de
acţiune în prejudiciu (def.) înce- Activ Zero – Beta – Zero – Beta
tează în cazul decesului reclaman- Asset. Investiţie care nu se core-
tului sau acuzatului. Urmare a legii lează cu un indice sau cu rezultate
reformei juridice (Prevederi di- de piaţă.
verse) din 1934, cauzele de acţiune
supravieţuiesc decesului şi active – assets. Numerar, investiţii
păstrează pretenţiile în vigoare de şi bunuri deţinute de companii de
ambele părţi. În consecinţă, asi- asigurări şi de alte entităţi. Acestea
gurătorii acordă o indemnizaţie re- includ investiţii în acţiuni,
prezentanţilor legali personali ai obligaţiuni, bunuri, bani datoraţi de
decedatului. debitori (dacă pot fi încasaţi) şi
orice altceva cu valoare monetară.
activ admisibil – admissible Reglementările FSA impun asi-
asset. Activ care, conform legii, gurătorilor să aloce o valoare
poate fi luat în considerare în de- conservatoare activelor lor admisi-
terminarea valorii activelor nete ale bile (def.).
unui asigurător, pentru scopul de-
terminării marjei de solvabilitate active centrale nete – net central
(def.). Clientela şi capitalul de assets. Active care constituie a
bază, de exemplu, nu sunt active patra verigă din lanţul de siguranţă
admisibile, iar alte active pot fi ad- Lloyd’s (def.). La 31 decembrie
misibile doar într-o anumită 2002 se ridicau la 563 milioane £
măsură. Vezi REGULI DE EVA- (fondul central de 467 milioane £
LUARE A ACTIVELOR – ASSET plus alte active ale societăţii în va-
VALUATION RULES. loare de 87 milioane £). Acestea
sunt activele centrale Lloyd’s
activ în serviciu – actively at minus răspunderile societăţii
work. Expresie dintr-o poliţă de (minus răspunderile membrilor),
asigurare de grup, de viaţă sau de evaluate în conformitate cu Ghi-
sănătate, prin care se impune ca un dul-sursă al Lloyd’s. Pentru scopu-
nou membru (sau unul existent rile marjei de solvabilitate, ele
pentru care se creşte acoperirea) să trebuie să acopere, în total: defi-
fie la serviciu sau în concediu în cienţele definite ale membrilor
ziua în care se alătură sau îşi creşte pentru asigurări generale şi pe ter-
acoperirea, şi să nu fie absent pe men lung, marja minimă obligato-
motive medicale sau de acţiune in- rie a societăţii şi excedentul (dacă
dustrială. Acoperirea poate începe există) de 3 milioane euro peste
la întoarcerea la serviciu a asigura- suma marjelor membrilor pentru
22 DICȚIONAR EXPLICATIV

asigurările pe termen lung şi valoa- activitate profesională sau comer-


rea oricărei creşteri în marja so- cială sau orice altă activitate
cietăţii invocate printr-o condusă de un corp de persoane
reglementare relevantă. Dacă acti- (indiferent dacă este înregistrată
vele nete centrale scad sub nivelul sau nu). Anumite activităţi necon-
impus, societatea trebuie să infor- siderate în mod normal ca afaceri
meze FSA. (de ex. cluburile de tenis ale mem-
brilor) sunt şi ele incluse în de-
active legate – linked assets. Ac- finiţie. “Servitorii” domestici în
tive corespunzătoare activităţilor locuinţe particulare nu sunt an-
pe termen lung (def.), în baza gajaţi într-o afacere pentru scopu-
cărora se determină beneficiile le- rile acestei legi.
gate. Activele sunt separate de ce-
lelalte active pentru activităţi pe activitate financiară principală –
termen lung ale companiei. mainstream financial activity.
FSA reglementează firmele profe-
active libere – free assets. Active sionale care desfăşoară activităţi fi-
ale companiei de asigurare de viaţă nanciare principale conform
care depăşesc suma răspunderilor Ordinului Activităţilor Reglemen-
companiei şi marja minimă de sol- tate. Include consilierea directă a
vabilitate (RMM) impusă. Este o clienţilor cu privire la produse de
măsură a surplusului de capital, investiţii şi pensii, la managemen-
odată ce RMM a fost atinsă. tul investiţiilor discreţionare şi la
anumite tipuri de activităţi finan-
active nealocate – unallocated ciare corporatiste, cum sunt
assets. Active ale unei scheme de listările şi ofertele publice. În sens
pensii care nu au fost folosite încă larg, înseamnă consiliere indepen-
pentru a oferi beneficii de pensie. dentă pentru investiţii, spre deose-
bire de servicii de consiliere
activitate/ afacere – business. 1. adiacente oferirii unor servicii pro-
Termenul înseamnă activităţile asi- fesionale, de ex. servicii juridice.
guratului, aşa cum sunt specificate Asemenea firme trebuie să devină
în anexa la poliţă, şi vor depinde de firme profesionale autorizate
detaliile comunicate de asigurat. (def.). O firmă profesională care nu
Activităţile din afara acestei des- desfăşoară activităţi financiare prin-
crieri nu vor fi acoperite. Poliţa îşi cipale, ale cărei servicii de consi-
extinde definiţia pentru a include şi liere sunt adiacente unei activităţi
riscurile auxiliare (def.). 2. Pentru profesionale, poate deveni o firmă
scopurile Legii răspunderii civile a profesională scutită (def.), regle-
angajatorilor (asigurarea obligato- mentată de o organizaţie profesio-
rie) din 1969, “afacere” înseamnă o nală desemnată (def.).
DICȚIONAR EXPLICATIV 23

activitate reglementată – regula- reglementată (def.) a unei firme


ted activity. Tip de activitate care profesionale autorizate (def.) pentru
se încadrează în scopurile FSMA. care sunt satisfăcute anumite
Legea conţine o interdicţie gene- condiţii. Acestea includ condiţia ca
rală (def.) la desfăşurarea unei ase- activitatea reglementată să fie inci-
menea activităţi în Marea Britanie, dentală furnizării serviciilor profe-
dacă nu este autorizată sau scutită sionale. Cerinţele FSA sunt
(def.). Gama largă de activităţi in- modificate sau neaplicate, astfel
clude: acceptarea de depozite, încât supervizarea acestor activităţi
acţionarea ca mandatar într-o este echivalentă cu cea care se
schemă autorizată de tutelă de uni- aplică activităţilor reglementate ex-
turi, efectuarea sau derularea de ceptate (def.) sau firmelor profe-
contracte de asigurare, tranzacţio- sionale exceptate.
narea de investiţii ca mandant sau
agent, managementul capacităţii activităţi ale reprezentantului
unui sindicat Lloyd’s ca agent desemnat – appointed represen-
conducător, aranjarea de contracte tative activities. Reprezentanţii au
de asigurare subscrise la Lloyd’s permisiunea de a desfăşura
etc., agrearea de derulare a unei ac- următoarele activităţi: să aranjeze
tivităţi reglementate, care se (ocazionare) afaceri în investiţii re-
desfăşoară în afaceri. Medierea în levante, inclusiv asigurări generale
asigurări este reglementată din şi de pură protecţie; să facă aranja-
2005. (Vizitaţi www.fsa.gov.uk). mente pentru afaceri viitoare; să
ofere consiliere (def.) pentru aseme-
activitate reglementată de deta- nea afaceri; să agreeze să desfăşoare
liu – regulated retail business. oricare dintre activităţile regle-
Expresie FSA descriind una sau mentate. Reprezentanţii pentru asi-
mai multe dintre următoarele acti- gurări generale pot acţiona şi ca
vităţi: încheierea de sau consilierea agenţi, privitor la un contract de
pentru ipoteci, vânzarea sau admi- asigurare generală, şi pot asista de-
nistrarea contractelor de asigurări rularea sau administrarea unui ase-
generale sau de pură protecţie menea contract.
(def.), activităţi de investiţii de de-
taliu. Toate firmele care desfăşoară activităţi ale vieţii cotidiene – ac-
activităţi reglementate de detaliu tivities of daily living (ADLs).
trebuie să respecte cerinţele de ra- Funcţii ale vieţii de zi cu zi şi acti-
portare ale FSA. vităţi efectuate de persoane în mod
normal şi fără ajutor. Acestea in-
activitate reglementată non- clud mâncatul, îmbrăcatul, spălatul,
principală – non-mainstream re- urcatul scărilor etc. ADL-urile sunt
gulated activity. Activitate baza pentru evaluarea daunelor în
24 DICȚIONAR EXPLICATIV

cadrul poliţelor de îngrijire pe ter- contribuţia la activele companiei, în


men lung (def.) sau în cadrul altor beneficiul creditorilor. Vezi ASI-
contracte similare pentru invalidi- GURAREA DE RĂSPUNDERE
tate. O daună se produce atunci CIVILĂ A DIRECTORILOR/
când o persoană nu mai este capa- CONDUCĂTORILOR ŞI
bilă să desfăşoare activităţi de acest FUNCŢIONARILOR – DIREC-
tip fără a fi ajutată. TORS’ AND OFFICERS LIABI-
LITY INSURANCE.
activităţi comerciale frauduloase
– fraudulent trading. Se produc activităţi cotidiene de muncă –
când o companie continuă să deru- activities of daily working
leze activităţi comerciale şi să înre- (ADWs). Expresie din poliţele de
gistreze datorii când, din sănătate care poate fi folosită pen-
cunoştinţele directorului/ilor, nu tru a defini incapacitatea sau invali-
există nicio modalitate rezonabilă ditatea (def.) pentru lucrătorii
de achitare a acestor datorii. In- manuali. Un lucrător incapabil să
clude o situaţie în care nu există performeze activităţi bazate pe abi-
motive de a crede că o companie îşi lităţi ca dexteritatea, mobilitatea şi
poate plăti aceste datorii, chiar dacă comunicarea poate fi invalid pen-
directorul/ii au o perspectivă tru scopurile poliţei, deşi rămâne în
opusă. Orice director vinovat de continuare apt să desfăşoare alte
activităţi comerciale frauduloase activităţi, care nu depind de aceste
poate fi răspunzător şi poate contri- abilităţi.
bui la activele companiei. Vezi
RĂSPUNDEREA CIVILĂ A DI- activităţi cu consecinţe pe ter-
RECTORILOR ŞI FUNCŢIO- men mediu – mid-tail business.
NARILOR – DIRECTORS’ AND Orice clasă de activităţi de asigu-
OFFICERS’ LIABILITY. rare cu o încheiere (def.) care
depăşeşte trei ani, dar mai înainte
activităţi comerciale nelegitime – de zece ani. Vezi ACTIVITĂŢI
wrongful trading. Un director care CU CONSECINŢE PE TER-
continuă să deruleze afaceri ştiind că MEN LUNG – LONG-TAIL BU-
nu există motive rezonabile pentru SINESS.
a evita intrarea în lichidare a compa-
niei, cu plata datoriilor şi cheltuieli- activităţi de asigurare ocazionale
lor de lichidare ale acesteia, este – incidental business. Activităţi
vinovat de activităţi comerciale ne- subscrise de un sindicat Lloyd’s
legitime. Legea insolvabilităţii din format pentru a subscrie o clasă de
1986 prevede un remediu civil îm- asigurări, dar care se încadrează
potriva directorului, care poate de- într-o altă clasă. Acest lucru este
veni personal răspunzător de permis în anumite limite.
DICȚIONAR EXPLICATIV 25

activităţi de asigurări generale – lierea privitoare la acţiuni,


general insurance business. obligaţiuni, opţiuni, derivate şi al-
Optsprezece clase de asigurare spe- tele, precum şi la asigurări pe ter-
cificate în Ordinul FSMA (acti- men lung (def.). Nu includ
vităţi reglementate) din 2001 ca contracte de asigurări generale.
fiind activităţi reglementate (def.). Vezi ICOB.
Sunt clase de: accident (def.);
boală (def.); vehicule de teren; ca- activităţi de mediere – mediation
pital rulant pe calea ferată; aparate activities. Activităţile descrise ca
de zbor; vase maritime; bunuri în amendate în Ordinul activităţilor
tranzit; incendiu şi calamităţi natu- reglementate din 2001 (def.).
rale; daune materiale; răspundere Acestea sunt: (a) introducerea,
civilă auto; răspundere civilă pen- propunerea sau desfăşurarea unor
tru vase maritime; răspundere ci- acţiuni preparatoare pentru în-
vilă pentru aparate de zbor; cheierea unor contracte de asigu-
răspundere civilă generală (care nu rare; (b) încheierea unor contracte
include răspunderea civilă auto, de asigurare; (c) asistarea în admi-
pentru vase maritime sau aparate nistrarea şi performanţa unor
de zbor); credit; siguranţă; daune contracte de angajare, în particular
financiare diverse; cheltuieli juri- în cazul producerii unei daune.
dice; asistenţă. Clasele sunt apoi FSA nu intenţionează să reglemen-
grupate în scopuri contabile. De teze administrarea daunelor în nu-
exemplu, clasele de boală şi acci- mele companiilor de asigurare,
dent sunt combinate pentru a evaluatorilor experţi sau ajustorilor
forma grupa 1 (asigurari de acci- de daune. Asigurarea de călătorie
dente şi sănătate), iar cele de vândută ca parte a unui pachet de
răspundere (grupa 6) includ vacanţă nu reprezintă o activitate
răspunderea civilă referitoare la au- de mediere reglementată. Vezi DI-
tovehicule, aparate de zbor, vase RECTIVA PENTRU MEDIERE
maritime şi răspundere civilă gene- ÎN ASIGURĂRI – INSURANCE
rală. Vezi ACTIVITĂŢI PE TER- MEDIATION DIRECTIVE.
MEN LUNG – LONG-TERM
BUSINESS. activităţi de servicii – services
business. Activităţi de reasigurare
activităţi de investiţii numite – care sunt tranzacţionate în Marea
designated investment business. Britanie. Aceste activităţi trans-
Regulile derulării de afaceri (def.) frontaliere contribuie semnificativ
ale FSA se referă, în principal, la la balanţa de plăţi a Marii Britanii.
firme care desfăşoară “activităţi de În CE este dreptul unui asigurător
investiţii numite”. Acestea includ de a vinde asigurări peste graniţă în
tranzacţionarea, aranjarea şi consi- alte state membre. Nu se aplică ac-
26 DICȚIONAR EXPLICATIV

tivităţilor acceptate prin împuter- folosirea de frânghii, sporturile de


nicire de reprezentare (def.) iarnă şi altele.
deţinută de posesorii de acoperire
(def.) din statul membru în care activităţi indirecte – indirect bu-
este localizat riscul. siness. 1. Activităţi tranzacţionate
cu asigurătorul printr-un interme-
activităţi directe – direct busi- diar, cum ar fi un broker sau agent.
ness. Vezi ASIGURĂTOR DI- 2. Activităţi acceptate prin inter-
RECT – DIRECT INSURER. mediul reasigurării.

activităţi domestice – home bu- activităţi pe termen lung – long-


siness. Asigurări subscrise în term business. Anexa 1 a Ordinu-
Marea Britanie, pentru rezidenţi lui FSMA 2000 (Activităţi
din Marea Britanie. Reglementate) din 2001, conform
amendamentelor din Ordinul
activităţi domestice străine – FSMA (Activităţi reglementate)
home foreign business. Asigurare (Ordin de Amendament) din
generală subscrisă în Marea Brita- 2003, enumeră nouă clase de acti-
nie, referitoare la riscuri situate în vităţi pe termen lung ca activităţi
afara Marii Britanii. Asigurările ma- reglementate. I. Viaţă şi anuitate. II.
ritime, de aviaţie şi de transport, Căsătorie şi naştere. III. Legate pe
precum şi tratatele de reasigurare termen lung. IV. Sănătate perma-
sunt excluse în mod normal din nentă. V. Tantieme. VI
această definiţie. Vezi şi activităţi de Răscumpărare de capital. VII. Ma-
servicii (def.) şi asigurător neadmis nagementul fondurilor de pensii.
(def.). VIII. Asigurări colective etc. IX.
Asigurări sociale. Există 18 clase de
activităţi hazardante – hazar- activităţi de asigurări generale
dous pursuits. Anumite sporturi şi (def.) enumerate ca activităţi re-
activităţi hazardante sunt excluse glementate.
din asigurările personale de acci-
dente (def.), pentru că sunt acti- activităţi reglementate scutite –
vităţi cu risc ridicat care nu sunt exempt regulated activities. Acti-
desfăşurate de toţi asiguraţii. Cei vităţi reglementate (def.) prin
care sunt în situaţia unor riscuri ex- FSMA, care pot fi desfăşurate de
cluse le pot “cumpăra înapoi” de membrii unei profesii supervizate
obicei. Activităţile includ: aviaţia şi reglementate de o asociaţie profe-
(altfel decât ca pasager pe un zbor sională desemnată (def.), fără
normal), vânătoarea şi polo, fotba- încălcarea interdicţiei generale.
lul, motociclismul, alpinismul şi ex-
pediţiile pe munte care implică activităţile principale ale Lloyd’s
DICȚIONAR EXPLICATIV 27

de respectare a reglementărilor tuarului desemnat este să


– Lloyd’s core compliance activi- desfăşoare evaluări (def.) uzuale
ties. Stabilite în buletinul de regle- ale rezervelor asigurătorului, nece-
mentare 025/ 96. Funcţionarul de sare pentru acoperirea răspunderi-
supraveghere al unui agent lor viitoare. El trebuie şi să
conducător sau al unui membru consilieze consiliul de conducere
trebuie să se preocupe ca firma să privitor la probleme actuariale, in-
respecte reglementările privitoare clusiv la tratamentul echitabil al po-
la: procedurile de operare, reguli sesorilor de poliţe. Persoana
interne, cerinţe de notificare, servi- desemnată trebuie să deţină o cali-
cii de consiliere, monitorizare re- ficare profesională specială. FSA
gulată/ audit intern, proceduri planifică să schimbe rolul actuaru-
pentru reclamaţii, instruire a an- lui şi să dea mai multă responsabi-
gajaţilor, respectarea regulilor de litate directorilor. Totuşi, FSA
către nume (agenţi ai membrilor), propune o nouă funcţie actuarială
verificarea modului în care se res- obligatorie, condusă de o persoană
pectă reglementările. care să consilieze directorii, să cal-
culeze răspunderile asiguratului şi
actuar – actuary. Specialist care să ţină strânsă legatura cu actuarul
aplică teorii probabilistice şi alte desemnat care, ca şi această per-
teorii statistice în domeniul asi- soană, va cere statut de persoană
gurărilor. Munca acestuia se referă aprobată (def.).
la prime, rezerve, dividende şi alte
evaluări, dar şi la coordonarea unor actuarul schemei – scheme ac-
studii statistice, întocmirea de ra- tuary. Actuar desemnat de curato-
poarte şi consilierea cu privire la rii sau managerii unei scheme de
solvabilitate. Legea pensiilor din pensii ocupaţionale, conform
1995 îi obligă pe curatorii scheme- PA95.
lor ocupaţionale de pensii să des-
emneze un actuar pentru a-i acţiune nelegitimă – wrongful
consilia cu privire la aspectele le- act. Daunele produse prin acţiune
gate de finanţare şi pentru a se asi- nelegitimă sunt evenimentul asigu-
gura că schema îndeplineşte cerinţa rat prin asigurarea de răspundere
minimă de finanţare (def.). civilă a directorilor/ conducători-
lor şi funcţionarilor (def.). Este de-
actuar desemnat – appointed ac- finită în cadrul poliţei astfel: “orice
tuary. Persoana desemnată într-o încălcare efectivă sau presupusă a
companie de asigurări care deru- îndatoririlor, încălcare a încrederii,
lează activităţi pe termen lung neglijenţă, eroare, declaraţie ero-
(def.), conform cerinţelor FSA nată, omisiune, încălcare a limitei
(def.). Principalul rol statutar al ac- de autoritate sau alt act nelegitim
28 DICȚIONAR EXPLICATIV

efectuat de un director (def.) sau tromboza venelor profunde (def.)


funcţionar (def.)”. au acţionat împotriva liniilor ae-
riene în acest fel. Regulile de pro-
acţiuni britanice – UK equities. cedură civilă (def.) folosesc
De obicei, înseamnă acţiuni emise termenul de “litigiu de grup”, în
de o companie înregistrată în vreme ce Comisia de Servicii Le-
Marea Britanie, care nu este un gale se referă la “acţiuni cu mai
trust de investiţii, şi care sunt cotate multe părţi”. Procedurile britanice
în lista oficială a bursei de mărfuri sunt emise în Ordinul pentru litigii
recunoscute din Marea Britanie sau de grup.
comercializate pe piaţa de investiţii
alternative. acţiuni ISA – stocks and shares
ISA. Conturi de economii indivi-
acţionare ca agent – dealing as an duale ISA (def.) care investesc în
agent. Include încheierea unui acţiuni. Pentru acest scop, acţiunile
contract de asigurare cu un client, includ: fonduri de unituri, fonduri
în numele unui asigurător şi este de investiţii, companii de invesţiţii
prin urmare reglementată de FSA, deschise, investiţii pe orice bursă
ca parte din vânzarea de asigurări recunoscută, obligaţiuni corpora-
(def.). tiste, părţi deţinute într-o shemă le-
gată de economii şi gilt-uri.
acţionează ca un consumator –
“deals as a consumer”. Vezi VÂN- acumulare – accumulation. 1.
ZARE CĂTRE CONSUMATOR Riscul de acumulare apare când un
– CONSUMER SALE. număr mare de riscuri individuale
sunt astfel situate, de ex. într-o
acţiune a angajatorului – em- locaţie dată, încât un singur inci-
ployer’s undertaking. Acţiune, dent, cum ar fi o furtună, poate
într-o formă prescrisă, prin care un afecta multe dintre, sau toate aceste
angajator informează un actuar riscuri. Incidentul poate fi definit
dacă s-a produs unul dintre eveni- într-o clauză a orelor (def.). Vezi
mentele specificate, care pot inva- CONTROLUL ACUMULĂRII –
lida orice certificat cerut pentru ACCUMULATION CONTROL.
încheierea schemei de pensii. 2. Expresie folosită în asigurările de
viaţă pentru a reflecta creşterea în
Acţiune de clasă/ litigiu de grup valoare, şi astfel beneficiile dispo-
– Class Action/ group litigation. nibile în consecinţă prin poliţele cu
Procedură legală pe care o parte profituri (def.), pe măsură ce viaţa
sau un grup o intentează împotriva poliţei progresează, şi venitul din
unui acuzat ca reprezentant al unui investiţii se cumulează.
grup mai mare. Cei care suferă de
DICȚIONAR EXPLICATIV 29

acumulare de riscuri – accumu- din sol, stabilitatea clădirilor poate


lation in risk. O combinaţie de fi compromisă, ducând astfel la o
factori periculoşi de risc care afec- contravenţie (def.).
tează un risc asigurat, de ex. o
clădire prost construită, o activitate addendum – addendum. Un do-
comercială riscantă sau o expe- cument care înregistrează modi-
rienţă nefavorabilă de daune. ficări agreate de părţi la un contract
de reasigurare.
acumulare pură – pure endow-
ment. Poliţă de asigurare de viaţă adecvare – suitability. (Regula de
care plăteşte suma asigurată dacă conduită în afaceri a FSA 5.3).
persoana asigurată supravieţuieşte Aceasta completează regula cu-
termenului poliţei, dar nu plăteşte noaşte-ţi clientul (def.). Furnizorul
nimic în eventualitatea decesului sau intermediarul independent tre-
produs înainte de această dată. buie să facă paşii rezonabili pentru
a recomanda o investiţie adecvată
adăugare la vâstă – addition to pentru client. Se aplică atunci când
age. Metodă folosită de underwri- sunt consiliaţi clienţii privaţi, în ad-
terii de viaţă când solicită o primă ministrarea schemelor ocupaţio-
suplimentară pentru vieţile sub nale sau a schemelor părţilor
medie. Underwriterul adaugă un interesate, sau în promovarea sche-
număr de ani la vârsta solicitantu- melor de pensii personale către
lui pentru a determina prima efec- grupuri de angajaţi. Majoritatea ce-
tivă care va fi încasată. rinţelor de adecvare cer trimiterea
unei scrisori de adecvare către client,
adâncirea apei din sol – lowering explicând motivul recomandării.
of ground water. Pericol de tip Scrisoarea trebuie să rezume prin-
“contravenţie”, care poate crea cipalele consecinţe şi orice deza-
răspundere pentru daune produse vantaje posibile ale tranzacţiei.
proprietăţii terţilor. Firmele din in-
dustria construcţiilor se confruntă adecvarea pentru scop – fitness
cu acest risc, care poate cauza for purpose. Legea vânzării bunu-
daune şi la lucrările de construcţii, rilor din 1979 spune că atunci când
şi la bunurile proprii ale asiguratu- bunurile sunt vândute de un co-
lui. Asigurarea poate fi încheiată merciant, acestea trebuie să fie
prin acoperirea pentru non-negli- adecvate rezonabil pentru scopu-
jenţă (def.) JCT. Apa din sol este rile particulare ale cumpărătorului,
apa care ocupă porii şi crăpăturile cu condiţia ca acestea să fi fost
pietrelor şi solului, spre deosebire făcute cunoscute de către
de apa de suprafaţă. Când activita- cumpărător (expres sau prin impli-
tea contractorului adânceşte apa care) şi să se fi bazat pe expertiza
30 DICȚIONAR EXPLICATIV

vânzătorului. Când bunurile sunt cu privire la dreptul de acţiune ju-


cumpărate pentru scopul lor decătorească din 1925 obligă ad-
obişnuit, informarea cu privire la ministratorul să încheie o
scopurile cumpărătorului este im- obligaţiune de administrare (def.).
plicită. Adecvarea pentru scop este 2. Persoana sau persoanele recu-
şi un aspect al calităţii satisfăcătoare noscute de autorităţile de supervi-
(def.). zare a fondurilor şi, acolo unde este
cazul, de autorităţile de supervizare
adjudecare – adjudication. O a schemelor de pensii, ca fiind res-
cvasi-arbitrare în care un judecător ponsabile pentru managementul
emite o decizie obligatorie pentru unei scheme de pensii. 3. Un spe-
părţi, cu excepţia cazului în care cialist în insolvabilitate care
este făcută neaplicabilă de către ins- conduce activităţile unei companii
tanţă sau un arbitru. Legea atunci când aceasta intră în admi-
Construcţiilor şi Autorizaţiilor de nistrare.
Locuinţe din 1996 prevede o
schemă obligatorie de adjudecare administratorul schemei –
în majoritatea contractelor de scheme administrator. Persoană
construcţii în rezolvarea disputelor desemnată să administreze o
pe o bază interimară, pentru mini- schemă de pensii, care trebuie să se
mizarea întârzierilor lucrărilor. Ju- asigure că schema este operată în
decătorul trebuie să ia o decizie în conformitate cu cerinţele auto-
termen de 28 de zile de la primirea rităţilor, cu propria sa procură şi cu
cauzei. Decizia este obligatorie, cu regulile sale. Desemnarea este obli-
excepţia cazului în care disputa este gatorie pentru schemele aprobate
rezolvată în final printr-o înţelegere scutite. Administratorul poate fi
sau până când, doar ocazional, are obligat să prezinte anumite angaja-
loc o audiere nouă pentru litigare mente de venituri (def.).
sau arbitrare. Altfel, instanţa inter-
vine dacă partea perdantă refuză să admisibilitate – admissibility.
onoreze decizia judecătorului. Vezi Vezi ACTIV ADMISIBIL – AD-
REZOLVAREA ALTERNATIVĂ MISSIBLE ASSET.
A DISPUTELOR – ALTERNA-
TIVE DISPUTE RESOLUTION. admiterea răspunderii – admis-
sion of liability. 1. Admiterea de
administrator – administrator. 1. către un asigurător sau reasigurător
Persoana nominalizată de instanţă a faptului că este răspunzător pen-
pentru a administra averea unei tru plata unei daune, în conformi-
persoane decedate care nu a lăsat tate cu termenii lor contractuali. 2.
un testament sau care nu are un Admiterea de către un asigurat a
executor. Secţiunea 167 din Legea faptului că este răspunzător de
DICȚIONAR EXPLICATIV 31

vătămare sau distrugere cauzată


unui terţ. Într-o poliţă de răspun- afacere (sau linie) de compromis
dere civilă, clauza de derulare a pro- – accomodation business (or
cedurilor (def.) şi clauza line). Asigurare care nu este atrac-
neadmiterii răspunderii (def.) îl tivă pentru asigurător, dar este ac-
împiedică pe asigurat să poarte ne- ceptată ca un compromis cu un
gocieri directe cu solicitantul partener curent (broker sau asigu-
despăgubirii sau să-şi admită rat), pentru a menţine bunele
răspunderea fără acordul asi- relaţii cu acesta.
gurătorului. Clauzele sunt condiţii
precedente răspunderii. afaceri de stabilire – establish-
ment business. Asigurări încheiate
admiterea vârstei – admission of în afara ţării, de un asigurător, ca ur-
age. În asigurările de viaţă, asigura- mare a înfiinţării unei agenţii locale,
tul poate avea în poliţă menţiunea a unei sucursale, a unei companii
“vârstă admisă” dacă pune la dis- subsidiare sau asociate pe teritoriul
poziţia asigurătorului certificatul unei ţări străine. Acestea se deose-
său de naştere. Aceasta admitere besc de activitatea de servicii (def.),
poate fi făcută fie la începutul asi- adică asigurători neadmişi, care nu
gurării, fie ulterior, pe durata de- sunt reprezentaţi de o sucursală
rulării poliţei. Când vârsta a fost etc., dar vând asigurări dincolo de
admisă, asiguratul sau reprezen- graniţele naţionale.
tanţii acestuia nu mai trebuie să do-
vedească vârsta asiguratului în afaceri directe – direct dealing.
momentul producerii unei daune. Aranjament care permite anumitor
sindicate auto de la Lloyd’s să facă
adversitate faţă de risc/ advers afaceri direct cu brokeri non-
faţă de risc – risk aversion/ risk Lloyd’s. Totuşi, primele plătibile
averter. Atitudine a unei persoane trebuie să fie garantate de, şi plătite
sau organizaţii, care arată o prefe- prin intermediul unui broker
rinţă de evitare a riscului oricând Lloyd’s.
este posibil. O persoană adversă
faţă de risc preferă o primă definită, afaceri peste graniţă – cross-
chiar dacă poate depăşi probabili- frontier business. Vezi ACTI-
tatea de daună - pierderilor necu- VITĂŢI DE SERVICII –
noscute. Dacă valoarea monetară a SERVICE BUSINESS.
probabilităţii de daună este de 50£,
cel care evită riscul va plăti, să spu- afaceri şi plăcere – business and
nem, 75£ atunci când intervalul de pleasure. Clasă generală de rating
producere a daunei este între 0 şi de aviaţie, aplicabilă când proprie-
5.000£. tarul aparatului de zbor este o per-
32 DICȚIONAR EXPLICATIV

soană fizică, firmă sau corporaţie nate de termenii contractului de in-


care deţine şi operează un aparat de termediere şi trebuie să respecte
zbor atât în scopuri de afaceri, cât anumite principii legale, cum ar fi
şi pentru plăcere, dar nu are piloţi manifestarea grijii şi atenţiei şi res-
profesionişti angajaţi permanent. pectarea bunei-credinţe. Vezi
BROKER DE ASIGURĂRI – IN-
afecţiune latentă – latent disease. SURANCE BROKER; AGENT
Afecţiune care poate fi inactivă sau LLOYD’S – LLOYD’S AGENT;
nedescoperită ani de zile înainte de AGENŢI CONDUCĂTORI –
a fi diagnosticată sau descoperită, MANAGING AGENTS; INTER-
de ex. azbestoza (def.). Vezi MEDIAR DE ASIGURĂRI – IN-
RĂSPUNDERE CU CONSE- SURANCE INTERMEDIARY.
CINŢE PE TERMEN LUNG –
LONG-TAIL LIABILITY. agent al membrului – member’s
agent. Consiliază membrii Lloyd’s
afecţiuni profesionale ale mem- cu privire la angajamentele lor de
brelor superioare – Work-related underwriting şi fac legătura dintre
Upper Limb Disorders ei şi sindicatele lor. Acordul agentu-
(WRULDs). Condiţie sau boală re- lui membrului stabileşte îndatori-
feritoare la mai multe părţi ale cor- rile, autoritatea şi remunerarea
pului, inclusiv muşchi, tendoane, agentului şi obligaţiile membrului.
încheieturi etc. Zonele afectate in- Consilierea asupra participării sin-
clud gâtul, braţele, umerii, mâinile şi dicale este considerată ca fiind
degetele. Tendinitele şi sindromul consiliere financiară şi este regle-
de tunel carpian sunt surse princi- mentată de FSA. Agenţii membri-
pale de daune în poliţele de răspun- lor trebuie şi să adere la Codul de
dere civilă a angajatorului. Aceste conduită Lloyd’s pentru agenţii
afecţiuni trebuie luate în considerare membrilor.
în evaluarea de risc desfăşurată în
conformitate cu reglemetările agent coordonator – coordina-
MHSW (Reglementări pentru ma- ting agent. Agentul unui membru
nagementul sănătăţii şi siguranţei la care coordonează administrarea
locul de muncă din 1999) (def.). afacerilor oricărui membru parti-
cular de la Lloyd’s, unde acel mem-
agent – agent. O persoană care so- bru are mai mult de un agent al
licită, negociază sau efectuează membrului.
contracte în numele unei alte per-
soane cum ar fi un asigurător sau agent de asigurare – insurance
un asigurat. Dreptul său de a-şi agent. Vezi AGENŢI – AGENTS;
exercita anumite funcţii, autorita- CUNOŞTINŢE IMPUTATE –
tea şi obligaţiile sale sunt determi- IMPUTED KNOWLEDGE.
DICȚIONAR EXPLICATIV 33

agenţi conducători – managing desfăşoară activităţi de underwri-


agents. Persoane juridice respon- ting pentru o companie de asigurări
sabile cu conducerea sindicatelor sau un sindicat Lloyd’s. Lloyd’s
Lloyd’s. Acestea desemnează un- face distincţia între un agent
derwriterul activ (def.) şi angajaţii. conducător (care conduce unul sau
Acordul agentului conducător pre- mai multe sindicate) şi agentul
zintă îndatoririle, nivelul de autori- unui membru, care acţionează pen-
tate şi remunerare a agentului, tru membrii lor în alte capacităţi, şi
precum şi obligaţiile membrului. îi poate prezenta sindicatelor
Din 2003, agenţilor conducători li conduse de agenţi conducători.
s-au acordat franşize de operare în Majoritatea agenţilor conduc am-
cadrul Lloyd’s. Unii oferă chiar ca- bele funcţii.
pital sindicatelor pe care le conduc,
caz în care devin membri corpo- agonia momentului/ principiul
ratişti (def.). Lloyd’s a publicat un pericolului alternativ – “agony of
număr de coduri de practică pentru the moment”/ the principle of
agenţii conducători. alternative danger. Când acuzatul
pledează pentru neglijenţă contri-
agenţi Lloyd’s – Lloyd’s agents. butivă (def.), contribuţia acestuia
Reţea globală de agenţi care furni- la accident poate fi scuzată dacă a
zează informaţiile cu privire la acţionat în “agonia momentului”.
transporturile maritime publicate În Jones vs. Boyce (1816), recla-
în Lista Lloyd’s (def.) şi în Indexul mantul, temându-se că o trăsură
transporturilor maritime Lloyd’s condusă cu viteză se va răsturna, şi-
(def.). Ei se ocupă şi de inspecţii şi a rupt piciorul sărind să se salveze.
rapoarte cu privire la daunele ra- Trăsura nu s-a răsturnat, dar acţiu-
portate. Mulţi dintre ei sunt auto- nea sa a fost justificată. Principiul
rizaţi să rezolve daune şi să se “pericolului alternativ” se aplică ur-
implice în asigurări nonmaritime, genţelor în general şi se poate
cu precădere în daune de aviaţie şi aplica chiar şi în cazul în care sunt
de călătorie. Sunt peste 400 de ameninţate bunuri materiale.
agenţi şi 500 de subagenţi. Un
agent Lloyd’s nu este un ”agent ajustare – adjustment. Procesul
legal”, ci acţionează pe cont propriu de rezolvare a unei daune, care în-
şi nu este autorizat să primească cepe cu investigarea acesteia şi se
înştiinţări de abandon (def.). încheie cu rezolvarea sau plata sa.
Activitatea poate fi desfăşurată de
agenţie de underwriting – un- propriul personal de daune al asi-
derwriting agency. Un agent de gurătorului sau de un ajustor de
underwriting autorizat este o firmă daune (def.).
sau companie care conduce şi
34 DICȚIONAR EXPLICATIV

ajustare de daună particulară – ajustor de daună – average ad-


particular average adjustment. juster. Specialist imparţial, împu-
Calculul de reducere în valoare a ternicit de armator pentru
mărfii asigurate prin poliţele cu va- constatarea avariilor generale. În
loare definită (def.) ca urmare a practică, ajustorii se ocupă cu toate
unei daune asigurate. Valorile tipurile de daune maritime, excep-
brute ale daunei şi înainte de daună tând uneori daunele clare pentru
sunt comparate pentru a afla redu- marfa transportată. Underwriterii
cerea procentuală în valoare, care plătesc onorariul ajustorului atunci
urmează să fie aplicată valorii când sunt răspunzători pentru o
agreate pentru a obţine valoarea anumită daună. Când nu este
daunei. Când procentele nu pot fi ataşată nicio răspundere, ajustorul
agreate, bunurile deteriorate sunt nu pretinde niciun onorariu. Vezi
vândute. Diferenţa dintre valoarea ASOCIAŢIA AJUSTORILOR DE
înainte de daună şi preţul de vân- DAUNE – ASSOCIATION OF
zare dă procentul relevant. Pierde- AVERAGE ADJUSTERS.
rea unei părţi a mărfii se bazează pe
proporţia dintre valoarea asigura- ajustor de daune – loss adjustor.
bilă pe care o reprezintă partea Expert independent de daune, an-
pierdută din valoarea asigurabilă, gajat de asigurători pentru a inves-
ca întreg. tiga daune şi a evalua măsura şi
valoarea reală a oricărei daune.
ajustare la nivel de piaţă – mar- Ajustorii de daune nu sunt angajaţi
ket level adjustment. Ajustare pentru pierderile mici, de rutină.
aplicată răspunderii actuariale Organizaţia profesională relevantă
(def.) pentru a reflecta diferenţa este Chartered Institute of Loss
dintre valoarea de piaţă şi valoarea Adjusters.
actuarială a activelor.
al doilea tratat surplus – second
ajustări procentuale – percentaje surplus treaty. Tratat suplimentar
adjustments. Termen care descrie la un prim tratat surplus. Cesiunile
o creştere sau scădere procentuală la al doilea surplus pot fi făcute
în scopul de a da efect schimbărilor numai după ce capacitatea primu-
în cotele de primă pentru asi- lui tratat a fost ocupată.
gurările de incendiu, pentru a re-
flecta schimbările în experienţa alocare – allocation. Un termen al
diverselor clase de risc. răspunderii directorilor/
conducătorilor şi funcţionarilor
ajustor – adjuster. Vezi AJUS- (def.), care se referă la divizarea
TOR DE DAUNĂ – LOSS AD- costurilor de apărare atunci când
JUSTOR. este formulată o plângere împo-
DICȚIONAR EXPLICATIV 35

triva: (a) directorilor şi funcţiona- (def.) stabileşte că nu este necesar


rilor asiguraţi, dar şi a unei entităţi consimţământul asiguratului în asi-
neasigurate cum ar fi compania; gurările de viaţă, dar cesionarul nu
sau (b) persoanelor asigurate cu are dreptul să dea în judecată asi-
privire la afirmaţii asigurate, dar şi gurătorul decât în cazul înştiinţării
neasigurate. Anumite poliţe nu în scris cu privire la alocare. Aloca-
conţin menţiuni explicite pentru rea unei poliţe de viaţă schimbă po-
astfel de situaţii, pe când în altele, sesorul acesteia, dar nu şi
asigurătorul înţelege să folosească identitatea vieţii asigurate.
“toate eforturile” pentru a aloca
toate costurile de apărare pro- alocare – earmarking. Sentinţă ju-
porţional între persoanele asigurate decătorească obligatorie pentru o
şi compania neasigurată. Totuşi, schemă de pensii, prin care este
tendinţa modernă este ca asi- obligată să aloce o parte din, sau in-
gurătorul să avanseze 100% din tegral, beneficiile membrului sche-
costurile de apărare atât pentru mei de pensii, în vederea plăţii către
persoanele asigurate, cât şi pentru fostul soţ/ fosta soţie. Cum aloca-
compania neasigurată. În cazul (b), rea lasă cuplul legat financiar până
în care numai o parte dintre la pensie, a fost înlocuită cu
afirmaţii sunt asigurate, asigurăto- împărţirea pensiei (def.).
rul caută de obicei să “negocieze cu
bună-credinţă” pentru a obţine o alocare condiţionată – conditio-
alocare a pierderii, ţinând cont de nal assignment. Alocarea unei
expunerea relativ egală a părţilor. poliţe de viaţă care nu se face abso-
Disputele sunt rezolvate prin arbi- lut, ci în funcţie de anumite
trare. condiţii. Se întâmplă, de obicei,
când poliţa este oferită ca garanţie
alocare – assignment. Transferul pentru un împrumut sau pentru o
unei poliţe de la o persoană la alta. ipotecă, pentru că la rambursare
În general, este necesar asiguratul are dreptul ca poliţa să-i
consimţământul asiguratului, deoa- fie realocată lui.
rece contractele de asigurare sunt
contracte personale (def.). Poliţele alocare de unituri – unit alloca-
maritime sunt liber transferabile, tion. Într-un contract de asigurare
cu excepţia cazului când acest lucru unit-linked, este procentajul din
este interzis în mod explicit, ca în primă folosit pentru achiziţionarea
cazul asigurărilor CASCO maritim. de unituri. Variază în funcţie de
Marfa trece din mână în mână şi structura de prime a poliţei şi de
este de dorit ca poliţa cargo sa fie vârsta asiguratului.
transferabilă cu bunurile. Legea
poliţelor de asigurare din 1867 alocare echitabilă – equitable as-
36 DICȚIONAR EXPLICATIV

signment. Atribuire care nu dă ce- of surplus. Alocarea şi divizarea


sionarului dreptul de a iniţia acţiuni surplusului divizibil al unui asi-
în instanţă în nume propriu. Nu gurător de viaţă către acţionari şi
este necesar niciun formular spe- posesori eligibili de poliţe (adică
cial, nici măcar în scris, de ex. un cei care deţin poliţe cu profituri).
asigurat îşi predă poliţa de asigu-
rare de viaţă băncii, ca garanţie pen- alunecare de teren – landslip. Pe-
tru împrumutul său. Cesionarul ricol de asigurare de bunuri, consi-
trebuie să notifice asigurătorul, derat a însemna “o mişcare rapidă
pentru că pot exista cesionari suc- în jos, sub influenţa gravitaţiei, a
cesivi. Asigurătorii care au dubii cu unei mase de piatră sau pământ pe
privire la dreptul asupra beneficii- o pantă”. Cuvântul rapid poate face
lor poliţei pot plăti banii în instanţă, loc în anumite cazuri conceptului
conform Legii companiilor de asi- de “accident lent”. Presiunea acu-
gurare de viaţă (plăţi în instanţă) mulată în timp, înainte de a pro-
din 1896. voca împingerea unui perete, poate
fi alunecare de teren (perspectiva
alocare legală – legal assignment. mediatorului). Alunecarea de teren
Alocare (def.) care permite cesio- poate fi asigurată ca pericol supli-
narului să înainteze acţiuni în ins- mentar (def.) împreună cu tasarea
tanţă în nume propriu. Legea (def.) şi ridicarea (def.). În toate
poliţelor de asigurare din 1867 per- formele de acoperire, sedimentarea
mite cesionarului să înainteze normală şi eroziunea de coastă sunt
acţiuni în instanţă în baza poliţei, excluse, precum şi daune la zidurile
cu condiţia să îl fi informat pe asi- de hotar, garduri sau porţi, cu ex-
gurător în scris. Poliţa trebuie să fie cepţia cazului când clădirile sunt
andorsată sau alocarea trebuie să deteriorate în acelaşi timp.
fie un instrument separat. Vezi
ALOCARE ECHITABILĂ – amânare a anuităţii – annuity de-
EQUITABLE ASSIGNMENT. ferral. Vezi REDUCERI/ RE-
TRAGERI DE VENIT –
alocare prin efectul legii – assi- INCOME DRAWDOWN; RE-
gnment by operation of the law. GULA CELOR 75 DE ANI – AGE
Alocarea drepturilor şi obligaţiilor 75 RULE.
unui contract, care se produce au-
tomat, prin efectul legii, fără amânarea bonusului – defer-
consimţământul niciuneia dintre ment of bonus. Metodă de un-
părţile contractuale (de ex. în caz derwriting al asigurărilor de viaţă
de deces sau faliment). pentru vieţi uşor suboptime, care
solicită o asigurare cu profituri. Ac-
alocarea surplusului – allocation ceptarea se face la cote obişnuite de
DICȚIONAR EXPLICATIV 37

primă, dar bonusurile nu se vor început a poliţei şi poate include


adăuga decât la maturitate sau la poliţe emise pentru perioade di-
atingerea speranţei de viaţă nor- verse de timp.
male.
An calendaristic de experienţă –
ambalare aprobată – approved Calendar Year of Experience. Ex-
packing. Elemente de ambalaj care perienţă de reasigurare calculată
respectă standardele industriei de prin compararea valorii totale a tu-
construcţie şi design, suficiente turor daunelor şi a modificărilor în
pentru a proteja marfa de perico- rezerve în decursul unei perioade
lele normale aşteptate pe durata date de 12 luni, indiferent de data
călătoriei intenţionate. Acestea in- daunei, cu primele cuvenite în
clud pericolele asociate cu manipu- aceeaşi perioadă. Statisticile pe ani
larea şi depozitarea domestică calendaristici sunt potrivite pentru
normală de la punctul de origine la consideraţii financiare, dar nu pen-
destinaţia finală. tru evaluarea rezultatelor.

ambiguitate – ambiguity. Vezi an de calificare – qualifying year.


REGULA CONTRA PROFE- Anul în care cineva a plătit asigurări
RENTEM – CONTRA PROFE- sociale în fiecare săptamână. Dacă
RENTEM RULE. este necesar, o persoană poate să-şi
achite toate restanţele printr-o
amortizare – amortisation. Re- plată unică. Nu este obligatorie
ducere periodică în valoarea unui nicio plată pentru săptămânile cre-
activ, până când activul este redus ditate din partea persoanelor care
la zero. În asigurări, este abilitatea primesc beneficii din asigurări so-
de a potrivi costul acoperirii cu pro- ciale.
babilitatea efectivă de risc de-a lun-
gul timpului. Actuarii schemelor de an de contabilizare – year of ac-
pensii împart un surplus actuarial count. 1. Anul căruia îi este alocat
(def.) sau o deficienţă actuarială un risc şi în care se înregistrează
(def.) de-a lungul unei perioade toate primele şi daunele legate de
potrivite de timp. acest risc. Anul de contabilizare a
unul risc este determinat de anul
an al poliţei – policy year. 1. Pe- calendaristic în care este subscris
rioada dintre data de început sau de pentru prima dată. Un an de conta-
reînnoire şi cea de expirare a unei bilizare este închis de obicei printr-
poliţe anuale. 2. Termen folosit o reasigurare pentru închidere
pentru anumite statistici de daune; (def.), după 36 de luni. Sistemul nu
se referă la anul calendaristic sau va mai fi folosit odată cu trecerea la
anul contabil în care cade data de contabilitatea GAAP (def.). 2. În
38 DICȚIONAR EXPLICATIV

reasigurări, este o metodă de conta- care trebuie să se facă managemen-


bilizare a unui tratat proporţional tul anumitor riscuri. Maparea ris-
prin care toate primele şi daunele curilor (def.) facilitează acest
contabilizate în anul respectiv se în- proces.
registrează în acel an, indiferent de
anul de origine a cesiunii sau de analiză echitabilă – fair analysis.
data producerii daunei. Contrac- Directiva de mediere în asigurări
tele înregistrate pe această bază (def.) impune firmelor să îşi bazeze
sunt de obicei închise la sfârşitul consilierea pe o analiză echitabilă,
fiecărui an printr-un transfer de însemnând că trebuie să analizeze
portofoliu (def.) în anul următor. un număr suficient de mare de
contracte înainte de a face o reco-
an de underwriting – underwri- mandare. Vezi VÂNZARE
ting year. Pentru scopurile conta- CONSILIATĂ – ADVISED
bilizării şi clasificării, este anul de SALE.
tratat în care un contract a fost în-
cheiat sau reînnoit. Se aplică reasi- anchetă – inquest. Investigaţie ju-
gurării proporţionale (def.). Vezi diciară în faţa unui juriu, privitoare
SISTEMUL ANULUI DE UN- la orice aspect, în special la decese
DERWRITING – UNDERWRI- neaşteptate sau violente. Asi-
TING YEAR SYSTEM. gurătorii de răspundere plătesc
onorariul de avocat pentru repre-
an închis – closed year. Când zentarea la orice anchetă sau inves-
baza contabilă este pe o perioadă tigaţie fatală, unde răspunderea
de doi ani sau mai mult, un an în- pentru deces poate face subiectul
chis este anul contabil pentru care a unei indemnizaţii în cadrul unei
fost stabilit un rezultat. Acest lucru poliţe. Asiguratul (sau reprezen-
poate fi făcut numai după ce s-au tanţii săi legali personali) trebuie să
rezervat sume pentru toate daunele dea o informare imediată de îndată
scadente. La Lloyd’s, un an conta- ce află despre o anchetă ce urmează
bil se închide după 36 de luni, dar să se desfăşoare sau despre o inves-
acest mod de lucru se va sfârşi, pen- tigaţie fatală. Reprezentarea adec-
tru că Lloyd’s trece la contabilitate vată a asiguratului este importantă,
anuală. iar asigurătorul poate şi el să obţină
copii ale depoziţiilor medicului le-
analiză de risc – risk analysis. Fo- gist.
losirea sistematică a informaţiilor
pentru a determina probabilitatea andorsare – endorsement.
unui eveniment şi severitatea Clauză sau memorandum adăugat
consecinţelor sale. Aceasta duce la unei poliţe, care cuprinde o modi-
decizii informate legat de felul în ficare a termenilor poliţei.
DICȚIONAR EXPLICATIV 39

andorsare de garanţie – guarran- ment. Se aplică poliţelor de marfă,


tee endorsement. Andorsare pentru a exclude acoperirea ori-
dintr-o poliţă de asigurare care aco- când marfa este transportată în
peră interesul asiguratului în bu- vase necertificate conform Codului
nuri ipotecate şi care prevede că, ISM, sau ai căror proprietari nu
dacă asigurătorul devine insolvabil, deţin un document de respectare la
reasigurătorul va plăti orice daună momentul încărcării. Excluderea
cauzată direct de către creditorul nu se aplică atunci când poliţa a
ipotecar şi/ sau asiguratul. Andor- fost desemnată unui terţ inocent,
sarea mai este denumită şi andor- care a cumpărat marfa de bună-cre-
sarea creditorului ipotecar, şi dinţă.
conceptual este similară clauzei de
direcţionare (def.). andorsări comerciale – trade en-
dorsements. Andorsări (def.) care
andorsare de stoc – stock endor- reflectă cerinţele unui sector co-
sement. Asigurare de garanţie a fi- mercial sau unei categorii de risc
delităţii (def.) care extinde poliţa dintr-un anumit sector comercial.
pentru a acoperi daune din Acestea pot fi restrictive sau expan-
însuşirea ilegală sau distribuirea ne- sive. Vezi ANDORSĂRI RES-
corespunzătoare a stocurilor pe TRICTIVE – RESTRICTIVE
lanţul de distribuţie de către per- ENDORSEMENTS.
soana garantată.
andorsări restrictive – restrictive
andorsare pentru schimbarea in- endorsements. Termen din asi-
teresului – change of interest en- gurările de răspundere civilă care
dorsement. Semnifică faptul că exclude răspunderea rezultată din
interesul iniţial al asiguratului în circumstanţe particulare de lucru,
obiectul asigurării (def.) a fost pre- de ex. o poliţă a constructorului
luat de o nouă parte, care este noul poate exclude lucrul la mai mult de
asigurat. Cel din urmă completează 40 de picioare înălţime sau lucrul
în mod normal o nouă cerere de pe structuri înalte, cum sunt furna-
asigurare, înainte de a fi acceptat. lele. În legislaţia de răspundere ci-
Vezi NOVAŢIUNE – NOVA- vilă a angajatorului, nu există nimic
TION; CONTRACTE PERSO- care să interzică asemenea restricţii
NALE – PERSONAL (Dunbar vs. A & B Painters
CONTRACTS. (1985)), dar nu sunt favorizate şi,
mult mai probabil, se aplică acope-
Andorsarea pentru Codul in- ririi de răspundere civilă publică.
ternaţional de management de
siguranţă – International Safety anexa la poliţă – schedule policy.
Management Code Endorse- Partea unei poliţe de asigurare care
40 DICȚIONAR EXPLICATIV

prezintă detaliile specifice contrac- dintre angajatori asociaţi (def.).


tului individual. Informaţiile in- Aceasta înseamnă ca vechimea şi
clud: numele şi adresa asiguratului, salariile persoanei respective sunt
data de începere a poliţei (def.), pe- combinate în pentru scopul cal-
rioada asigurată şi prima de asigu- culării pensiei.
rare.
angajat – employee. Oricine are
angajament de avarie generală – un contract de muncă, spre deose-
general average bond. Document bire de un contract pentru servicii.
cerut proprietarilor de mărfuri Dificultatea în a face deosebirea a
după producerea unei daune de dus la dezvoltarea de teste legale.
avarie generală (def.), prin care se Pentru a evita disputele legale, asi-
obţine acordul lor pentru plata gurătorul defineşte pe larg “angaja-
oricărei contribuţii care poate tul” în poliţele de răspundere civilă
apărea. Angajamentul, în plus faţă a angajatorului şi de răspundere ci-
de depozitul de avarie generală vilă publică (în cea de-a doua, cu
(def.) asigură eliberarea bunurilor. scopul excluderii). Definiţia se ex-
Autorizează armatorul să folo- tinde la: echipe de forţă de muncă,
sească fonduri pentru a face orice subcontractori, persoane autoan-
plăţi de avarie generală (def.). Pro- gajate, persoane date sau luate în
prietarul mărfii obţine o garanţie de chirie de asigurat, voluntari etc. De-
avarie generală de la asigurătorul finiţia din Legea răspunderii civile
său de marfă, care îşi dă acordul să a angajatorilor (asigurarea obliga-
participe la acoperirea contribuţiei torie) este: “o persoană care a sem-
de avarie generală a asiguratului nat un contract de muncă sau
său. ucenicie cu orice angajator, fie pen-
tru muncă manuală, fie administra-
angajament de venituri – reve- tivă sau de altă natură, indiferent
nue undertaking. Angajament dacă acest contract este explicit sau
făcut în scris de către administrato- implicit, oral sau în scris”. Vezi AN-
rul schemei de a notifica IR în GAJAŢI SCUTIŢI – EXEMPT
eventualitatea anumitor circums- EMPLOYEES; RELAŢIA ANGA-
tanţe sau înainte de luarea unor JAT/ ANGAJATOR – EM-
măsuri specificate, de ex. angaja- PLOYEE/ EMPLOYER
mentul că beneficiile nu vor depăşi RELATIONSHIP.
limitele maxime care pot fi apro-
bate de IR. angajator principal – principal
employer. Angajator care are
angajări asociate – associate em- drepturi şi responsabilităţi speciale,
ployments. Când o persoană a lu- de ex. desemnarea curatorilor, când
crat pentru mai mult decât unul se combină un număr de angajatori
DICȚIONAR EXPLICATIV 41

pentru derularea unei scheme de rilor lor în calitate de curatori. Ei nu


pensii. trebuie să fie angajaţi desemnaţi de
membri pentru a beneficia de pro-
angajatori asociaţi – associated tecţie prin Legea drepturilor de an-
employers. În care sau mai mulţi gajare din 1996.
angajatori strâns asociaţi, cărora li
se permite să participe în aceeaşi angajaţi domestici – domestic
schemă de pensii. Un angajat care employees. Răspunderea nelimi-
se transferă de la o companie la altă tată pentru vătămarea angajaţilor
companie asociată este tratat ca şi domestici este acoperită printr-o
când ar avea vechime neîntreruptă poliţă de asigurare a conţinutului
(def.). locuinţei. Cum angajaţii domestici
sunt angajaţi într-o locuinţă pri-
angajatori scutiţi – exempt em- vată, nu într-o firmă, asigurarea
ployers. Anumiţi angajatori sunt obligatorie nu se aplică.
scutiţi de cerinţele asigurării obli-
gatorii ale Legii răspunderii civile a angajaţi scutiţi – exempt em-
angajatorilor (asigurare obligato- ployees. Persoane care nu sunt an-
rie) din 1969. Secţiunea 3 a legii gajaţi pentru scopurile Legii
scuteşte: (a) orice autoritate locală răspunderii civile a angajatorilor
(alta decât un consiliu parohial); (asigurarea obligatorie) din 1969.
(b) orice comitet sau consiliu Acestea sunt: contractori indepen-
comun ai cărui membri includ re- denţi, angajaţi “domestici”; per-
prezentanţi ai acestor autorităţi; soane al căror angajator le este rudă
(c) orice autoritate poliţienească; (soţ, soţie, tată, mamă, bunic, bu-
(d) orice industrie naţionalizată şi nică, tată vitreg, fiu, fiică, nepot de
subsidiarele acesteia; (e) anumite bunic etc.), persoane de obicei ne-
organizaţii finanţate din fonduri rezidente în Marea Britanie, care
publice; (f) angajatori ai echipaje- lucrează în Marea Britanie pentru
lor asigurate prin intermediul unei mai puţin de 14 zile. În cazul ins-
asociaţii mutuale de asigurări a ar- talaţiilor offshore, persoanele nere-
matorilor. zidente în Marea Britanie în mod
obişnuit, care lucrează pe o ins-
angajaţi curatori – employee talaţie mai mult de 7 zile, nu sunt
trustees. Angajaţi desemnaţi drept angajaţi scutiţi.
curatori ai schemei de pensii
ocupaţionale a angajatorului lor. angajaţi/ servitori daţi cu împru-
Concedierea sau restructurarea în mut – borrowed employees/ ser-
caz de surplus de angajaţi sunt vants. Angajaţi care sunt
considerate incorecte dacă sunt de- împrumutaţi sau închiriaţi de anga-
terminate de performanţa îndatori- jatorul lor general altor angajatori,
42 DICȚIONAR EXPLICATIV

pentru scopuri specifice. Se presu- mei, care oferă membrului benefi-


pune că angajatorul lor general cii îmbunătăţite.
rămâne responsabil de prejudiciile
servitorului din perioada cât este ani pierduţi – “lost years”. Anii cu
împrumutat sau închiriat angajato- care este redusă speranţa de viaţă a
rului special, cu excepţia cazului în unei persoane ca urmare a
care angajatorul general poate do- vătămării produse de altă persoană.
vedi că a transferat controlul anga- În decursul vieţii sale, reclamantul
jatorului special. [(Mersey Docks & are posibilitatea de a recupera
Harbour Board vs. Coggins & Grif- daune separate pentru pierderea de
fiths (1947)]. Anumite regle- venituri din “anii pierduţi” [Picket
mentări îl fac pe angajatorul care vs. British Rail Engineering Ltd.
închiriază responsabil de toate dau- (1980)]. Totuşi, reprezentanţii le-
nele rezultate din operarea unui gali ai unei persoane decedate nu
echipament/ a unei instalaţii de mai pot recupera daunele în bene-
şoferul/ operatorul care este închi- ficiul averii folosind acest cap de
riat odată cu aceasta. acuzare (Legea administrării
justiţiei din 1982).
angajaţi-pasageri – employee-
passengers. Poliţele de răspundere anotimp de încălzire/ iarnă –
civilă a angajatorului exclud heating season/ winter season.
despăgubirea pentru orice răspun- Termen de risc de vreme, însem-
dere acoperită prin asigurarea obli- nând perioada dintre lunile noiem-
gatorie de răspundere civilă auto. brie şi martie. Derivatele de vreme
În consecinţă, un angajator care (def.) se pot derula doar pe durata
trebuie să plătească o daună unui unui anotimp sau pe durata între-
angajat vătămat ca pasager, în cir- gului an. Vezi ANOTIMP DE
cumstanţe în care se aplică asigura- RĂCIRE – COOLING SEASON.
rea auto, va plăti despăgubirea prin
poliţa sa de asigurare auto. anotimp de răcire/ vara – coo-
ling season/ summer season. Ex-
ani adăugaţi – added years. Anii presie de risc de vreme (def.) care
adăugaţi “anilor actuali de partici- acoperă perioada mai – septem-
pare ca membru” pentru a majora brie. Perioada de contract pentru o
beneficiile unui membru al unei derivată de vreme (def.) se bazează
scheme de beneficii definite (def.). în general pe un anumit anotimp
Se poate produce ca rezultat al unei sau pe întregul an.
plăţi de transfer (def.) primite de
schema de pensii (def.), al unei Antedatare/back-dating Se pro-
contribuţii voluntare adiţionale duce când o poliţă este considerată
(def.) sau al angajatorului sau sche- operaţională de la o dată anterioară
DICȚIONAR EXPLICATIV 43

agreării termenilor finali ai acordu- obicei acoperite cu investiţii cu


lui. Acoperirea începe înainte de venit fix. Riscul de longevitate este
emiterea documentului datat şi va o “problemă” pentru companiile de
acoperi orice daune produse în pe- asigurare şi o posibilă sursă de pier-
rioada intermediară. Este ilegală deri dacă anuitanţii trăiesc peste
antedatarea asigurării de răspun- aşteptări. Vezi REGULA VÂRS-
dere civilă auto, dar acest lucru este TEI DE 75 DE ANI – AGE 75
acceptabil în asigurările de viaţă, RULE; SCHEME DE PENSII CU
când asiguratul poate dori să-şi da- EXCEPŢII APROBATE –
teze poliţa de la ziua anterioară de EXEMPT APPROVED PEN-
naştere sau de la altă dată specifică. SION SCHEMES; ANUITATE
PENTRU ATENŢIE IMEDIATĂ
antiselecţie – anti-selection. Vezi – IMMEDIATE CARE AN-
SELECŢIE ADVERSĂ – AD- NUITY.
VERSE SELECTION.
anuitate amânată – deferred an-
anuitant – annuitant. Vezi ANUI- nuity. La care plăţile de anuitate
TATE – ANNUITY. sunt amânate o perioadă de timp,
deseori pentru a coincide cu pen-
anuitate – annuity. Contract care sionarea. Comparaţi cu anuităţi
prevede un venit unui anuitant imediate (def.), când plăţile de
pentru o perioadă specificată (anui- anuitate încep imediat.
tate certă) sau pe viaţă (anuitate pe
viaţă) în schimbul unei serii de anuitate completă – complete
contribuţii sau al unei prime unice. annuity. Vezi ANUITATE RE-
Anuitatea cu cumpărare obligatorie PARTIZABILĂ – APPORTIO-
(def.) este achiziţionată la pensio- NABLE ANNUITY.
nare, prin convertirea economiilor
fondului de pensii într-un venit din anuitate comună de viaţă şi su-
pensie. La deces, de obicei nu se pravieţuitor – joint life and sur-
face nicio plată, deşi multe anuităţi vivor annuity. Anuitate (def.)
includ o prevedere de a plăti un pentru două sau mai multe vieţi
venit soţului/ soţiei, iar unele sunt care continuă până la decesul ulti-
anuităţi garantate (def.) Anuităţile mului supravieţuitor.
imediate oferă un venit de la data
acceptării, iar anuităţile amânate de anuitate crescută – enhanced an-
la o dată viitoare. Cu excepţia cazu- nuity. Vezi ANUITATE PENTRU
lui când o parte din riscul investiţiei VIAŢĂ AFECTATĂ – IMPAI-
este transferat anuitantului (de ex. RED LIFE ANNUITY.
anuitate cu profituri), activităţile de
anuitate sunt nonprofit şi sunt de anuitate cu drepturi protejate –
44 DICȚIONAR EXPLICATIV

protected rights annuity. Pensie dobândă este tratat ca venit necu-


cumpărată cu banii proveniţi din venit. Sunt scutite de aceste preve-
drepturile protejate (def.). deri toate anuităţile asigurate prin
scheme de pensii aprobate de orice
anuitate cu profituri – with pro- natură, inclusiv anuităţi de pensio-
fits annuity. Plata anuităţii se face nare, conform legislaţiei curente
în funcţie de evoluţia valorii active- (ICTA88). Acestea sunt impozi-
lor de bază. În consecinţă, venitul tate ca venit cuvenit, la nivelul total
poate creşte sau scădea. Fondul al fiecărei plăţi parţiale.
poate beneficia de bonusuri cres-
cute declarate în anii viitori, iar anuitate imediată – immediate
anuitantul selectează de la început annuity. Anuitate care începe
o rată viitoare de bonus, de obicei plăţile către anuitant (def.) la
de până la 5% din fond, dar dacă sfârşitul primei perioade prescrise,
rata selectată nu este atinsă, venitul după plata preţului de achiziţie.
va scădea. Unii furnizori oferă plăţi
de venituri garantate minime. anuitate împărţită – split an-
nuity. Combinaţie a unei anuităţi
anuitate de capital – capital an- imediate de primă unică (def.) cu
nuity. Vezi ANUITATE o anuitate amânată cu primă unică
ÎMPĂRŢITĂ – SPLIT AN- (def.), prin care prima este
NUITY. împărţită între cele două. Anuitatea
imediată oferă un venit curent, din
anuitate de rezervă (sau de su- care numai o parte este impozitat,
pravieţuire) – contingent (or în timp ce anuitatea amânată se
survivorship) annuity. Cunos- acumulează de-a lungul timpului la
cută şi ca anuitate reversionară. prima iniţială investită.
Plăţile către anuitant (def.) încep la
decesul unei persoane desemnate. anuitate nerepartizabilă – non-
Un soţ/ o soţie poate folosi acest apportionable annuity. Anuitate
tip de anuitate ca siguranţă pentru prin care plăţile se încheie cu ul-
soţul/ soţia supravieţuitoare. tima plată care precede decesul. Nu
se plăteşte nicio sumă proporţio-
anuitate de viaţă cumpărată – nală pentru a acoperi perioada din-
purchased life annuity. Anuitate tre ultima plată şi momentul
(def.) cumpărată printr-un decesului.
contract aprobat de IR sau de către
o persoană individuală, din pro- anuitate pentru atenţie imediată
priul său capital. Sunt impozitate ca – immediate care annuity.
investiţii – conţinutul de capital Anuităţi de viaţă cumpărate pentru
este neimpozabil, iar conţinutul de a finanţa îngrijirea bătrânilor care
DICȚIONAR EXPLICATIV 45

intră în case rezidenţiale sau tea se încheie la data ultimei plăţi


cămine de bătrâni, când acest lucru precedente decesului.
devine necesar. Anuitatea ia forma
unor plăţi neimpozabile către cel anuitate reversionară – reversio-
care oferă îngrijirea şi devine parte nary annuity. Anuitate plătibilă
a venitului său impozabil. unei persoane (de ex. soţul/ soţia
Anuităţile pentru atenţie imediată supravieţuitoare) la decesul altei
sunt “investiţii desemnate”, aşadar, persoane (celălalt soţ). Dacă prima
sunt supuse Regulilor derulării afa- persoană încetează din viaţă mai
cerilor (def.) ale FSA. Anuităţile întâi, primele sunt pierdute.
pot fi legate de indicele preţurilor
de detaliu. anuitate scurtată – curtate an-
nuity. Vezi ANUITATE NERE-
anuitate pentru viaţă afectată – PARTIZABILĂ –
impaired life annuity. Anuitate NON-APPORTIONABLE AN-
crescută (def.) acordată unei per- NUITY.
soane cu o aşteptare de viaţă mai
scăzută. Problemele grave de anuitate temporară – temporary
sănătate, de ex. cancer, boli cardio- annuity. Anuitate (def.) prin care
vascularre, precum şi anumite sti- plăţile către anuitant încetează la
luri de viaţă, pot aduce anuitanţii în prima dată, aceasta putând fi
această categorie. sfârşitul unei anumite perioade sau
decesul.
anuitate protejată prin capital –
capital protected annuity. Anui- anuitate unit-linked – unit-lin-
tate (def.) prin care asigurătorul ga- ked annuity. Anuitate (def.) în
rantează să facă plăţi totale brute de care plata către anuitant este legată
anuitate egale cu preţul de de performanţa activelor de bază,
cumpărare, indiferent de data de- de ex. un anumit fond de investiţii.
cesului. Performanţa depinde de condiţiile
curente ale pieţei de investiţii.
anuitate repartizabilă – appor- Membrul unei scheme de pensii cu
tionable annuity. Anuitate de o anumită părere despre valoarea
viaţă prin care anuitatea este plăti- activelor de bază poate opta pentru
bilă până la data decesului anuitan- o asemenea anuitate.
tului (def.), adică plata este făcută
pe o bază proporţională pentru pe- anuitatea cu cumpărare obliga-
rioada dintre ultima plată obişnuită torie – compulsory purchase an-
şi data decesului. Printr-o anuitate nuity (CPA). Anuitate care
scurtată, nu se ţine cont deloc de trebuie să fie cumpărată cu fonduri
această perioadă, pentru că anuita- dintr-o schemă de pensii personale
46 DICȚIONAR EXPLICATIV

sau ocupaţionale, pentru a furniza datele la care sunt datorate, în timp


un venit după vârsta de 75 de ani. ce toate daunele sunt înregistrate în
Vezi REGULA VÂRSTEI DE 75 funcţie de anul producerii eveni-
DE ANI – AGE 75 RULE. mentelor asigurate.

anuitatea de ultim supravieţuitor anulare cu încheiere – run-off ac-


– last survivor annuity. Vezi count. Prevedere de reasigurare
ANUITATE COMUNĂ DE prin care reasigurătorul, în ciuda
VIAŢĂ ŞI SUPRAVIEŢUITOR – anulării tratatului, rămâne
JOINT LIFE AND SURVIVOR răspunzător pentru poliţele care
ANNUITY. sunt încă în vigoare la data anulării.

anuitatea Hancock – Hancock anularea activităţilor – business


annuity. Anuitate achiziţionată de cancellation. Vezi anularea eveni-
un angajator pentru un fost anga- mentelor (def.). Anumite firme pot
jat. Dacă intenţia clară a angajato- încheia asigurări împotriva întâr-
rului a fost de a oferi o pensie zierilor sau anulării anumitor acti-
irevocabilă pentru un angajat deja vităţi, de ex. vizite regale, ocazii
pensionat, la plata preţului de regale, pentru care fac anumite
achiziţie, suma va atrage scutiri de cheltuieli în avans, de ex. designul
taxe. [Hancock vs. General Reversio- şi producţia de suveniruri.
nary & Investment Co. Ltd (1918)].
anularea cu oprire/ cu prelun-
anuităţi variabile – variable an- gire – cut-off/ run-off cancella-
nuities. Contract de anuitate tion. Când un contract continuu se
(def.) prin care plăţile către anui- încheie prin clauza de anulare
tant vor varia în funcţie de valoarea (def.), acoperirea pentru riscurile
unui portofoliu de investiţii de bază existente în tratat poate să fie pre-
sau legat de un index al costului de lungită sau pur şi simplu oprită.
viaţă. “Prelungită” înseamnă că răspun-
derea reasigurătorului prin poliţele
anul accidentului – accident curente la data încheierii continuă
year. Anul calendaristic sau conta- până la expirarea fiecăreia dintre
bil în care s-a produs un accident poliţe. “Oprită” înseamnă că asi-
sau o daună. gurătorul nu va fi răspunzător pen-
tru daune produse la sau după
anul producerii evenimentului – încheiere. Asigurătorul returnează
year of occurence. Sistem conta- de obicei portofoliul de prime ne-
bil prin care asigurătorul înregis- cuvenite, cu excepţia cazului când
trează toate primele în anul tratatul este încheiat pe baza pri-
relevant al tratatului, în funcţie de melor cuvenite. Vezi BAZA
DICȚIONAR EXPLICATIV 47

PLĂŢII DE ÎNCHEIERE – riene sau de articole căzute din


CLEAN CUT BASIS. acestea”. Daunele produse de ban-
gul sonic sunt excluse.
anularea evenimentelor – aban-
donment of events. O asigurare apărarea prin riscuri de dezvol-
alternativă (def.) care îi protejează tare – development risks de-
pe promotorii unor evenimente fence. Vezi STARE DE FAPT –
(de ex. expoziţii, spectacole) împo- STATE OF THE ART.
triva pierderilor financiare rezultate
ca urmare a anulării, abandonului, apărarea stare de fapt/ riscuri de
întreruperii, reprogramării, amâna- dezvoltare – state of the art/ de-
rii din motive obiective (incendii, velopment risks defence. Apărare
furtuni) a evenimentului asigurat. prin care un producător poate evita
Uneori este inclusă în acoperire şi răspunderea conform Legii pro-
intervenţia judiciară care cauzează tecţiei consumatorului din 1987
abandonul. Acoperirea de non- (def.). Dacă, la momentul fur-
apariţie (def.) este de asemenea nizării, starea cunoştinţelor
disponibilă. ştiinţifice şi tehnice nu a fost la un
nivel la care un producător de pro-
aparat motorizat pe apă – moto- duse similare să fi putut descoperi
rised waterborne craft. Răspun- defectul, dacă acesta ar fi existat în
derea rezultată din utilizarea timp ce produsele s-ar fi aflat sub
aparatelor pe apă este exclusă din controlul său, nu va exista nicio
poliţele de răspundere civilă pu- răspundere prin lege. A arăta că
blică, conform excluderii maritime producătorul nu era conştient de
şi de aviaţie (def.). În Bankers Insu- riscuri din cauza faptului că nu exis-
rance Co. Ltd. vs. South and Another taseră accidente anterioare nu este
(2003), un jet-ski a fost considerat un argument acceptabil de apărare.
aparat motorizat, prin urmare a fost Apărarea se aplică doar atunci când
exclusă răspunderea prin poliţă. a existat un avans tehnic sau
Răspunderea pentru jet-skiuri este ştiinţific de la momentul furnizării
exclusă şi din asigurarea pentru care a permis identificarea ulte-
răspundere civilă personală (def.). rioară a defectului [Abouzaid vs.
Mothercare (UK) Ltd. (2001)].
aparate aeriene – aerial devices. Producătorul este cel care trebuie
Baloane, rachete, vehicule de să arate că se aplică argumentul de
călătorii în spaţiu şi sateliţi spaţiali. apărare.
Acest termen se referă la un pericol
suplimentar (def.) care acoperă aprobare – approval. Acordarea
“distrugerea sau dauna produsă de statutului de scutire de taxe de
aparate de zbor şi alte aparate ae- către Biroul Naţional pentru Eco-
48 DICȚIONAR EXPLICATIV

nomii din Venituri şi Scheme Co- cimi ale remuneraţiei finale pentru
mune pentru aranjamente de pen- fiecare an de vechime. Pensia de
sii care respectă cerinţele legale. urmaş după pensionare nu poate
Membrii vor putea astfel să-şi sta- depăşi două treimi din pensia an-
bilească în totalitate sau parţial gajatului. Această restricţie, alături
răspunderea pentru taxele la de altele similare, face ca majorita-
contribuţiile din pensii. Schemele tea schemelor de pensii să prefere
care îndeplinesc anumite condiţii statutul de schemă aprobată scutită
primesc aprobare obligatorie (au- (def.).
tomată) (def.), în vreme ce în alte
cazuri poate fi acordată aprobarea aranjament de depozit întors –
discreţionară (def.). Majoritatea deposit back arrangement. Su-
schemelor ocupaţionale sunt mele depuse de reasigurători la ce-
scheme aprobate scutite. denţi pentru a ajuta la finanţarea
proporţiei de daune a reasigurăto-
aprobare discreţionară – discre- rilor. Suma reţinută este de obicei
tionary approval. ICTA 1988 per- aceeaşi proporţie din prima
mite schemelor ocupaţionale de agreată. Depozitul este eliberat
pensii să ofere o gamă mai largă de anual în contul datoriei.
beneficii decât cele disponibile prin
schemele cu drept de aprobare aranjament de tip umbrelă – um-
obligatorie. Aprobarea discreţio- brella arrangement. Permisiune
nară permite pensii mărite, rate de acordată de un broker Lloyd’s unui
acumulare mai mari, acoperire de broker non-Lloyd’s care se fo-
viaţă mai mare şi plata unei sume loseşte de numele, pseudonimul
mai mari la pensionare. etc. brokerului Lloyd’s pentru a în-
cheia contracte cu sau în numele
aprobare obligatorie – manda- membrilor subscriitori. Brokerul
tory approval. Autorităţile trebuie non-Lloyd’s trebuie să aibă intenţia
să aprobe orice schemă de pensii de a deveni broker Lloyd’s înregis-
ocupaţionale care îndeplineşte ce- trat în termen de trei ani şi să ce-
rinţele legii. Beneficiul oferit de deze contractele unui broker
aceste scheme [scheme aprobate Lloyd’s. Brokerul non-Lloyd’s tre-
(def.)] trebuie să fie o pensie la re- buie să se angajeze că va respecta
tragerea din muncă (la o vârstă spe- toate regulile şi cerinţele Lloyd’s.
cificată între 60 şi 75 de ani) care să Brokerul Lloyd’s este responsabil
nu depăşească a şaizecea parte din pentru primele datorate membrilor
remuneraţia finală pentru fiecare subscriitori.
an de vechime până la un maxim de
40 de ani. Conversia în numerar nu aranjament individual – indivi-
trebuie să depăşească trei optze- dual arrangement (IA). Schemă
DICȚIONAR EXPLICATIV 49

de pensii ocupaţionale pentru un aranjamente structurate – struc-


anumit angajat. Schema este asigu- tured settlements. Aranjament
rată şi este înfiinţată în mod normal între reclamant şi asigurătorul de
printr-un schimb de scrisori între răspundere civilă al acuzatului, prin
angajator şi angajat. Când scrisoa- care plata în sumă unică pentru
rea nu cuprinde o declaraţie de tu- daunele viitoare este înlocuită prin
telă, este legată de o declaraţie plăţi periodice, pentru o perioadă
formală de tutelă, pentru a se asi- fixă sau până la decesul reclaman-
gura că aranjamentul are titlu exe- tului. Pot fi legate de un indice, va-
cutoriu din punct de vedere legal. riate sau ”structurate” de-a lungul
IA-urile sunt aprobate de Inland perioadei. Asigurătorul foloseşte
Revenue. “suma unică” pentru a cumpăra o
anuitate care finanţează plăţile
aranjamente de tip back-to-back neimpozabile către reclamant. Ins-
– back-to-back arrangement. tanţa nu are autoritatea de a im-
Combinaţie dintre o anuitate pune un astfel de aranjament
(def.) şi o poliţă pentru întreaga (Legea daunelor din 1996).
viaţă (def.) asupra aceleiaşi vieţi,
prin care o primă unică achiziţio- Aranjamentul de pooling al
nează anuitatea, cu plăţile căreia se agenţilor membrilor – Members’
plătesc, la rândul lor, primele Agents Pooling Arrangement
poliţei pentru întreaga viaţă. (MAPA). Permite membrilor
Cumpărarea anuităţii reduce ave- Lloyd’s să participe în mai multe
rea cumpărătorului, dar veniturile sindicate decât ar fi posibil în mod
din poliţa de asigurare de viaţă normal. Agenţii membrilor îşi
plătite la deces sunt neimpozabile unesc capacitatea de underwriting,
şi înlocuiesc plata unică iniţială. Pri- iar membrii îşi dispersează riscurile
mele de viaţă plătibile din venitul prin preluarea de linii mai mici,
normal sunt un transfer scutit, împărţite între mai multe sindicate.
aşadar sunt scutite de taxa de suc- În fiecare MAPA trebuie să parti-
cesiune. cipe un minim de cinci agenţi ai
membrilor, cu nu mai mult de 10%
aranjamente de transfer din sec- din capacitatea MAPA alocată
torul public – public sector oricăruia dintre sindicate. Mebrii
transfer arrangements. Sistem fo- persoane juridice care doresc să
losit de un club de transfer consti- participe trebuie să desemneze un
tuit în principal din scheme de agent al membrului în acest scop.
pensii din sectorul public. Un club
de transfer este cel în care mai arbitraj – arbitrage. Tranzacţie fi-
multe scheme se ocupă cu plăţi de nanciară care implică achiziţiona-
transfer în acelaşi mod. rea şi vânzarea simultană a unor
50 DICȚIONAR EXPLICATIV

instrumente financiare echivalente Association. Document care sta-


sau identice pe pieţe diferite, pen- bileşte reglementările şi deciziile
tru a profita de diferenţele de preţ. interne ale unei companii. Se referă
Profitul per tranzacţie este mic, dar la proceduri, acţiuni, întâlniri, di-
instituţiile financiare cum sunt rectori şi alte aspecte administra-
băncile şi (re)asigurătorii încheie tive. Documentul este depus la
tranzacţii mari cu costuri relativ Registrul Companiilor. În mod al-
scăzute. ternativ, compania poate alege să
respecte una dintre condiţiile
arbitrare – arbitration. Alterna- model care face parte din Legea
tivă la rezolvarea unei dispute în companiilor din 1985 şi 1989 (de
instanţă. Un arbitru independent obicei, se alege Tabelul A).
audiază cazul şi emite o sentinţă în “Contractul” pe care directorii îl au
conformitate cu Legea arbitrării cu compania lor se bazează pe Arti-
din 1996. Vezi REZOLVAREA cole. Vezi RĂSPUNDEREA CI-
ALTERNATIVĂ A DISPUTE- VILĂ A DIRECTORILOR ŞI
LOR – ALTERNATIVE DIS- FUNCŢIONARILOR – DIREC-
PUTE RESOLUTION. TORS’ AND OFFICERS’ LIABI-
LITY.
arest, restricţii şi reţineri – ar-
rests, restraints and detain- articole specifice – specifics. Ar-
ments. “Arestul, restricţiile şi ticole specifice unei anumite asi-
reţinerile tuturor regilor, prinţilor gurări şi care nu sunt general
şi persoanelor, indiferent de naţio- aplicabile. Pot exista excluderi sau
nalitate, condiţie sau calitate” sunt adăugări specifice la acoperire.
definite în Regula de construcţie a
poliţei, ca fiind referitoare la acţiuni aruncare peste bord – jettison.
politice sau executive şi care nu in- Aruncarea deliberată peste bord a
clud daune cauzate de revoltă sau mărfii sau a unor părţi din vas. Dacă
de un proces juridic obişnuit. Din se întâmplă într-un moment de pe-
cauza frecventelor situaţii în care ricol, este un sacrificiu de avarie ge-
bunurile nu ajungeau la destinaţie nerală (def.), dar este recuperabil
ca urmare a acestor pericole (de ex. ca daună prin poliţă.
asediul unui oraş) şi erau pierdute,
asigurătorii au introdus clauza ascundere – concealment. Ne-
frustrării (def.), care are ca efect dezvăluirea voită a unei informaţii
scutirea asigurătorului de răspun- esenţiale (def.) înainte de încheie-
dere pentru o daună bazată pe rea unui contract de asigurare. Este
“arestări etc.”. o încălcare a celei mai bune cre-
dinţe (def.), care face contractul
Articole de asociere – Articles of nul ab initio (def.) şi îi dă dreptul
DICȚIONAR EXPLICATIV 51

asigurătorului să iniţieze acţiune în tuieli. Este potrivită când asigura-


instanţă pentru daune prin rea la termen (temporară) (def.)
înşelăciune. Dacă frauda este dove- este achiziţionată pe o bază an cu
dită, asiguratul nu are dreptul la an, ca în cazul asigurărilor de viaţă
rambursarea primei. de grup (def.). Influxul de membri
noi ajută la stabilizarea costului
ascundere deliberată – delibe- anual total. Sistemul de prime
rate concealment. 1. Ascunderea anuale egale (def.) este mai potri-
deliberată a unei informaţii vit pentru vieţile individuale.
esenţiale (def.) de solicitantul unei
asigurări este o încălcare fraudu- asigurabilitate – insurability.
loasă a celei mai bune credinţe Vezi RISC ASIGURABIL –INSU-
(def.). 2. Legea limitării din 1980 RABLE RISK.
defineşte termenul ca fiind “comi-
terea deliberată a încălcării unei în- asigurabilitate garantată – gua-
datoriri, în circumstanţe în care ranteed insurability. Termen din
acest lucru nu este probabil să fie asigurările de viaţă care descrie
descoperit o anumită perioadă de oferta asigurătorului de a încheia
timp”. Perioada de limitare de şase poliţe noi fără dovezi suplimentare
ani se derulează din momentul des- pentru starea de sănătate. Oferta
coperirii ascunderii deliberate, fără este în general restricţionată la asi-
nicio prevedere de stopare. Erorile guraţii existenţi.
de neglijenţă profesională pot
rămâne nedescoperite ani întregi, asigurare – assurance. Înseamnă
dar Camera Lorzilor a respins pers- un eveniment asigurat care se va în-
pectiva prin care un act de negli- tâmpla cu siguranţă, de ex. într-o
jenţă ar putea fi considerat poliţă cu acumulare de capital
ascundere deliberată [Cave vs. Ro- (def.), asiguratul de viaţă fie va su-
binson Jarvis & Rolf (2002)]. O de- pravieţui termenului de expirare a
cizie contrară ar fi însemnat perioadei asigurate, fie va deceda
răspundere nelimitată pentru pro- înainte de acest termen. În
fesioniştii neglijenţi. contrast, asigurarea descrisă prin
termenul “insurance” înseamnă
asesmentism – assessmentism. evenimente, de ex. accidente auto
Termen alternativ pentru ”plăteşte care pot sau nu să se întâmple per-
pe parcurs”, o metodă de calcul al soanei asigurate. Termenii au fost
primelor pentru riscuri de asigurare deseori schimbaţi între ei, dar în
de viaţă pe o bază an cu an. Fiecare prezent “insurance” este termenul
primă reflectă posibilitatea ca asi- principal folosit cu sensul generic
guratul va deceda în anul următor, de asigurare.
plus o anumită sumă pentru chel-
52 DICȚIONAR EXPLICATIV

asigurare – insurance. Asigurarea acumularea de capital cu profituri


este o finanţare de risc (def.), un şi asigurarea descrescătoare la ter-
transfer de risc (def.) şi o com- men, introdusă ca parte din sche-
binaţie de risc (def.). Prin combi- mele de achiziţie a locuinţelor (def.).
narea unui număr mare de unităţi
de expunere într-un grup, asi- asigurare cu acumulare de capi-
gurătorul poate previziona proba- tal cu start scăzut – low start en-
bilitatea de daună cu un grad de dowment insurance. Variaţie a
acurateţe rezonabil pentru grupul asigurării cu acumulare de capital
ca întreg şi poate dispersa, aşadar, prin care primele din primii ani
riscul la nivelul întregului grup. sunt scăzute, în baza înţelegerii că
Gradul de incertitudine pentru primele mai târzii vor fi mai mari
grup este redus, dar nu pentru un decât normal, pentru a compensa
membru individual. Individul îşi reducerea din primii ani. Scopul
transferă riscul de daună asigurăto- este de a asista o persoană cu venit
rului, care finanţează riscul în limitat, dar care are perspective
schimbul unei prime. Asiguratul bune pentru creşteri salariale.
substituie certitudinea unei prime Suma asigurată şi bonusurile nu
unei pierderi necunoscute cu pri- sunt afectate de primele scăzute din
vire la riscurile asigurabile (def.). prima perioadă.
Vezi CONTRACT DE ASIGU-
RARE – CONTRACT OF INSU- asigurare de investiţii – invest-
RANCE pentru definiţia legală. ment insurance. Vezi ASIGU-
RARE DE INVESTIŢII ÎN
asigurare crescătoare la termen AFARA GRANIŢELOR – OVER-
– increasing term insurance. Asi- SEAS INVESTMENT INSU-
gurare la termen (def.) pentru per- RANCE.
soane care nu sunt sigure cu privire
la cerinţele viitoare ale asigurării de asigurare de investiţii în afara
viaţă. O poliţă pe cinci ani poate graniţelor – overseas investment
oferi, fără a solicita dovada stării insurance. ECGD (def.) oferă
sănătăţii: extinderea perioadei acoperiri pentru riscuri politice îm-
poliţei, creşterea sumei asigurare cu potriva exproprierii, războiului şi
50%, convertirea într-o poliţă pe în- restricţiilor sau remiterilor. Încălca-
treaga viaţă sau cu acumulare de ca- rea acoperirii contractuale este de
pital, cu condiţia unei limite de asemenea luată în considerare, de
vârstă de 60 de ani. la caz la caz. Acoperirea protejează
investitorii pentru împrumuturi
asigurare cu acumulare de capi- acordate unor companii străine sau
tal cu cost redus – low cost en- investiţii făcute în acestea. Acope-
dowment. Combinaţie dintre rirea portofoliilor de împrumuturi
DICȚIONAR EXPLICATIV 53

bancare este şi ea disponibilă bănci- asigurare de primă parte – first


lor, ca sprijin pentru împrumuturile party insurance. Asigurare care
acordate de bănci proiectelor din oferă beneficii sau despăgubiri di-
afara graniţelor, în care nu există ni- rect persoanei asigurate, spre deo-
ciun sponsor britanic sau export sebire de acoperirea răspunderii
britanic. Durata iniţală a acoperirii faţă de terţi. O poliţă de daune ma-
ECGD este de 15 ani. teriale, care îl protejează pe pro-
prietarul bunurilor, este o poliţă de
asigurare de încheiere timpurie primă parte.
– early termination insurance.
Derivată a protecţiei garantate a ac- asigurare de protecţie a venitu-
tivelor (def.), acoperă diferenţa mo- lui/ sănătate permanentă – in-
netară care poate rezulta când un come protection/ permanent
acord de finanţare pentru cumpăra- health insurance. Contract per-
rea unei maşini este încheiat, dato- manent (def.) care, după o pe-
rită decesului sau datorită unei rioadă de aşteptare (def.), plăteşte
schimbări în situaţia de muncă a un venit pentru atâta timp cât asi-
debitorului, ca urmare a demisiei, guratul nu poate lucra ca urmare a
şomajului sau unei sarcini, sau din unui accident sau a unei boli, până
cauza distrugerii sau furtului vehi- la o anumită vârstă, de obicei până
culului. la pensionare. Beneficiul maxim
este de circa 60% din venitul di-
asigurare de îngrijire pe termen naintea invalidităţii şi poate fi legat
lung – long-term care insurance. de un indice sau de un nivel. Se
Contribuie la costul îngrijirii în plăteşte un venit proporţional per-
cămine rezidenţiale sau la domici- soanelor care se întorc la serviciu,
liu a persoanelor care nu pot efec- dar sunt obligate să accepte poziţii
tua “activităţi ale vieţii cotidiene” cu salarii mai mici. Acoperirea de
(def.) din cauza unei invalidităţi protecţie a venitului este disponi-
sau a condiţiei date de vârstă. Pla- bilă persoanelor individuale şi gru-
nurile de asigurare prefinanţate purilor. Beneficiile pot fi imediate
sunt disponibile pentru persoanele sau amânate până după trecerea
sănătoase, fără nevoi imediate de unei anumite perioade. Vezi PE-
îngrijire. Planurile imediate sunt în- RIOADĂ AMÂNATĂ – DEFER-
cheiate numai când este nevoie RED PERIOD.
efectivă de îngrijire, iar acest lucru
implică deseori cumpărarea unei asigurare de răspundere civilă
anuităţi pentru îngrijire imediată, pentru produs – product liability
direct şi neimpozabil, de la căminul insurance. Asigură răspunderea le-
de îngrijire care va oferi găzduirea. gală pentru daune, costurile recla-
manţilor şi costurile proprii, pentru
54 DICȚIONAR EXPLICATIV

daună sau vătămare accidentală Nord poate depăşi acoperirea fur-


cauzată de “produse” (def.) furni- nizată. Scopul asigurării de răspun-
zate de asigurat. Este o poliţă pen- dere în excedent este de a acoperi
tru momentul producerii daunei răspunderea neasigurată prin aran-
(def.), cu o limită anuală agregată jamentele de asigurare ale compa-
de indemnizaţie. Acoperirea este niilor de închirieri auto.
globală pentru produsele furnizate
din Marea Britanie. Riscul de efica- asigurare de viaţă – life insu-
citate (def.) nu este acoperit, dar rance. Poliţă care plăteşte o sumă
este inclus în acoperirea/ extensia specificată la decesul asiguratului
pentru daună financiară (def.). Asi- sau la supravieţuirea acestuia peste
gurătorul nu este răspunzător pen- un anumit termen, în funcţie de
tru înlocuirea produselor deficiente tipul de poliţă. Asigurările sunt în-
sau pentru retragerea de pe piaţă a cheiate asupra unor vieţi, iar
produselor (def.). Vezi ACOPERI- contractul nu este unul de indem-
REA RETROSPECTIVĂ – RE- nizaţie, ci unul de daună ultimă. În
TROSPECTIVE COVER; Marea Britanie, asigurările de viaţă
INDEMNIZAŢIA VÂNZĂTO- obişnuite înseamnă toate asigurările
RULUI – VENDOR’S INDEM- de viaţă care nu sunt cuprinse în
NITY; CLAUZA DE LOT – sensul expresiei asigurare indus-
BATCH CLAUZE; LEGEA PRO- trială de viaţă (def.). Principalele
TECŢIEI CONSUMATORILOR contracte de viaţă sunt: cu acumu-
DIN 1987 – CONSUMER PRO- lare de capital (def.), asigurare pe
TECTION ACT 1987; ASIGU- întreaga viaţă (def.) şi asigurarea la
RAREA DE GARANŢIE A termen (def.). Fiecare tip poate fi
PRODUSELOR – PRODUCT adaptat sau combinat pentru a aco-
GUARRANTEE INSURANCE. peri o varietate de circumstanţe.

asigurare de răspundere în exce- asigurare de viaţă (sateliţi) – life


dent – excess liability insurance. insurance (satellites). Asigurarea
Asigurare încheiată de turoperatori de viaţă de pe piaţa asigurării sa-
în legătură cu vacanţele de tip fly- teliţilor se referă la o asigurare
drive în Canada şi SUA. Compania “toate riscurile” pentru daune to-
de închirieri auto încheie asigura- tale sau parţiale, pe durata vieţii
rea de răspundere civilă pentru li- operaţionale a satelitului.
mite care depăşesc valoarea
minimă obligatorie prin lege, în be- asigurare de viaţă comună – joint
neficiul utilizatorilor de maşini. life insurance. Poliţă de asigurare
Totuşi, nivelul ridicat al despăgu- de viaţă care depinde de două sau
birilor acordate victimelor acci- mai multe vieţi, care devine plăti-
dentelor rutiere în America de bilă la primul deces. Poliţele pot fi
DICȚIONAR EXPLICATIV 55

pentru întreaga viaţă, cu acumulare achiziţionează acoperirea de viaţă


de capital sau la termen. Vezi ASI- garantată, dar cea mai mare parte
GURAREA DE ULTIM SUPRA- este investită într-un fond care in-
VIEŢUITOR – LAST vesteşte în fonduri unitizate. In-
SURVIVOR INSURANCE. vestiţia asiguratului este exprimată
în unituri ale vehiculului de in-
asigurare de viaţă legată (sau le- vestiţie de bază, iar valoarea aces-
gată de viaţă) – linked-life insu- tora poate creşte sau poate scădea.
rance (or life-linked). Scheme de La maturitate, asiguratul primeşte
investiţii oferite de asigurători de valoarea netă a tuturor uniturilor
viaţă, în care primele plătite de asi- achiziţionate pentru el sau chiar
guraţi ca investitori sunt folosite uniturile în sine.
parţial pentru a achiziţiona asi-
gurări de viaţă şi parţial pentru a asigurare descrescătoare la ter-
cumpăra unituri într-o tutelă de men – decreasing term insu-
unituri (def.) sau într-un fond uni- rance. Asigurare la termen (def.)
tizat (def.). Câştigurile sau benefi- prin care suma plătibilă la deces
ciile plătibile vor fi cea mai mare descreşte în fiecare an cu o valoare
valoare dintre suma asigurată ga- prestabilită. Dacă asiguratul supra-
rantată sau valoarea uniturilor acu- vieţuieşte întregii perioade asigu-
mulate. Vezi ASIGURARE DE rate, asigurătorul nu trebuie să facă
VIAŢĂ UNIT-LINKED (LE- nicio plată şi reţine toate primele
GATĂ DE UNITĂŢI) – UNIT încasate. Vezi BENEFICIU DE
LINKED LIFE INSURANCE. VENIT FAMILIAL – FAMILY
INCOME BENEFITS; PRO-
asigurare de viaţă legată de so- TECŢIA IPOTECII – MORT-
cietăţi de credit ipotecar – Buil- GAGE PROTECTION.
ding Society linked life
assurance. Alternativă la o poliţă asigurare dublă – double insu-
convenţională “cu profituri”. Ele- rance. Vezi CONTRIBUŢIE –
mentul de investiţie al primei este CONTRIBUTION.
concentrat în investiţiile desem-
nate ale societăţii de credit ipote- asigurare GAP – GAP insurance.
car. Vezi PROTECŢIA GARAN-
TATĂ A ACTIVELOR – GUAR-
asigurare de viaţă unit-linked RANTEED ASSET
(legată de unităţi) – unit linked PROTECTION.
life insurance. Poliţă de asigurare
de viaţă în care profiturile depind asigurare industrială de viaţă –
de performanţa uniturilor dintr-un industrial life assurance. Poliţe
fond investit. O parte din primă de viaţă şi de economii de valoare
56 DICȚIONAR EXPLICATIV

scăzută, emise de birourile de asi- asigurare non-medicală/ limite


gurare de viaţă industriale şi aso- non-medicale – non-medical in-
ciaţiile de ajutor reciproc. Primele surance/ non-medical limits.
erau colectate în trecut la intervale Asigurare de viaţă încheiată fără
regulate, de ex săptămânal/ la două examinarea medicală a asiguratului.
săptămâni, de acasă de la asiguraţi. Asigurătorul cere un raport medi-
Primele sunt acum plătite, în gene- cal de la medicul solicitantului asi-
ral, prin ordin de plată lunar. gurării, fără permisiunea
solicitantului. Firmele de asigurări
asigurare la termen/ asigurare de viaţă au propriile lor limite non-
temporară – term insurance/ medicale de underwriting, expri-
temporary insurance. Poliţă de mate în termeni de vârstă, sumă
asigurare care plăteşte suma asigu- asigurată şi tip de poliţă.
rată numai dacă decesul se produce
în perioada asigurată. Dacă asigu- asigurare obligatorie – compul-
ratul de viaţă supravieţuieşte aces- sory insurance. Asigurare care tre-
tui termen, nu primeşte niciun buie încheiată pentru ca legea să fie
beneficiu de supravieţuire. Asigu- respectată . Nerespectarea acestei
rarea descrescătoare la termen cerinţe poate fi pedepsita prin
(def.) şi poliţele de viaţă la termen sancţiuni penale. Scopul este de a
convertibile (def.) sunt forme de se asigura că o parte vătămată nu
asigurare la termen. trebuie să se bazeze pe averea acu-
zatului pentru a obţine o com-
asigurare la termen reînnoibilă – pensaţie. Exemple ale legislaţiei
renewable term insurance. Asi- obligatorii de asigurări includ
gurare la termen (def.) care include Legea circulaţiei pe drumurile pu-
o opţiune de reînnoire pentru o pe- blice din 1988 (def.) şi Legea
rioadă specificată de ani, fără a mai răspunderii civile a angajatorilor
fi necesară demonstrarea unei stări (asigurarea obligatorie) din 1969
bune a sănătăţii. (def.). Obligaţiile de asigurare pot
rezulta prin contracte ca în cazul
asigurare medicală privată – pri- Tribunalul contractelor comune
vate medical insurance. 1. Asigu- (def.), sau regulile instituţiilor pro-
rare care permite asiguratului să fesionale sau organismelor de re-
aibă acces la tratament medical, cu glementare, de ex. FSA.
beneficii care includ: cameră pri-
vată în spital, costurile pentru chi- asigurare offshore – offshore in-
rurg şi alţi medici specialişti; surance. Formă de asigurare mari-
tratament ambulatoriu, inclusiv fi- timă care acoperă instalaţii şi
zioterapie; tratament de zi, inclusiv activităţi legate de explorarea şi
diagnostic şi proceduri chirurgicale. producţia de petrol sau gaze, prin
DICȚIONAR EXPLICATIV 57

instalaţii mobile sau imobile. Ris- asigurare perpetuă – perpetual


curile acoperă de la construcţie, insurance. Metodă de asigurare de
instalaţii de ţevi şi conducte şi staţii incendiu prin care asiguratul
de pompare până la, şi inclusiv, pe- plăteşte un depozit într-o plată
rioada de operare. unică sau în rate, în baza unui pro-
centaj din valoarea proprietăţii ex-
asigurare pe deceniu – decennial puse la risc. Asigurătorul investeşte
insurance. Asigurare pentru de- suma plătită pentru a acumula do-
fecte latente cu primă unică, pentru bânda din care vor fi plătite dau-
zece ani (sau mai mult), care îl nele. Asiguratul poate încheia un
despăgubeşte pe proprietar pentru aranjament prin retragerea depozi-
daune fizice produse locaţiei de un tului său.
defect inerent în design, materiale
sau în construcţia structurii. Aco- asigurare primară – primary in-
perirea include lucrările de reme- surance. Asigurarea acordată de
diere, atunci când un defect inerent un asigurător asiguratului iniţial.
ameninţă stabilitatea clădirii. Tasa- Dacă asigurarea solicitată
rea sau ridicarea terenului, alu- depăşeşte retenţia asigurătorului
necările de teren sunt acoperite primar, asigurarea până la nivelul
dacă sunt însoţite de daune pro- retenţiei se numeşte interval pri-
duse structurii. Asigurătorii care mar, sau primul interval, sau se mai
plătesc despăgubiri pot astfel să do- cheamă asigurare de bază.
bândească drepturi de subrogare
împotriva oricărui contractor sau asigurare temporară – tempo-
specialist responsabil pentru defec- rary insurance/ assurance. Vezi
tul în cauză. Poliţa poate fi transfe- ASIGURARE LA TERMEN –
rată de asigurat către noii TERM INSURANCE.
proprietari.
asigurarea abstinenţilor – abstai-
asigurare pentru pierdere de ners’ insurance. O asigurare asu-
timp – time loss insurance. pra condiţiilor preferenţiale care
Formă de asigurare de întrerupere interzic abstinenţilor consumul de
a activităţii (def.) care plăteşte o alcool. Se aplică asigurărilor de
sumă pentru fiecare zi de activitate viaţă, sănătate şi auto.
pierdută. Sistemul este folosit oca-
zional în anumite poliţe tehnice de asigurarea amânată a copilului –
daune de consecinţă, bazate pe child’s deferred insurance. Poliţă
timpul pierdut ca urmare a de- de asigurare de viaţă prin care, până
fectării echipamentului sau ins- la vârsta agreată de “investire”,
talaţiei. prima este plătită de părinte. La
“investire”, copilul preia poliţa în
58 DICȚIONAR EXPLICATIV

nume propriu, pe o bază de în- prietarii de animale de companie


treaga viaţă sau cu acumulare de ca- de casă împotriva consecinţelor fi-
pital, la cotele de primă normale ale nanciare (cheltuieli veterinare) ale
asigurătorului, indiferent de starea vătămării accidentale a animalului,
sănătăţii. În mod alternativ, copilul îmbolnăvirii şi răspunderii civile
poate să decidă să încaseze suma faţă de terţi. Acoperirea completă
sau să amâne beneficiile. se extinde la pierdere sau furt, anu-
larea vacanţelor, costul de adverti-
asigurarea ambarcaţiunilor – sing, plata unor recompense.
boat insurance. Asigurare mari- Beneficiul de deces nu se aplică în
timă care oferă acoperire pentru cazul animalelor în vârstă. Acope-
daune sau pierderi, răspundere civilă rirea pentru animale de casă nu este
şi răspundere civilă faţă de pasageri disponibilă pentru câinii de curse,
pentru toate tipurile de am- câinii de muncă sau câinii înregis-
barcaţiuni mici folosite în scopuri traţi conform Legii câinilor peri-
private, sau care transportă pasa- culoşi din 1991. Vezi
geri contra unei sume de bani. ASIGURAREA PĂSĂRILOR
Acestea includ iahturi, bărci cu EXOTICE – EXOTIC BIRDS IN-
motor, skifuri, bărci pneumatice SURANCE; ASIGURAREA MA-
etc. În anumite cazuri, poate fi fo- MIFERELOR EXOTICE –
losită o clauză standard (de ex. Ins- EXOTIC MAMMALS INSU-
titute Yacht Clauses). Acoperirea RANCE.
pentru anumite ambarcaţiuni
poate fi adăugată unei poliţe de asi- asigurarea aparatelor de zbor –
gurare a locuinţei. aircraft insurance. Definită în Or-
dinul Activităţilor Reglementate
asigurarea ambarcaţiunilor de (Contracte de asigurare generală)
plăcere – pleasure boat insu- ca fiind asigurarea aparatului de
rance. Categorie de poliţe mari- zbor sau a echipamentelor, dotări-
time pentru corpul vasului care lor mobilierului sau utilajelor apa-
acoperă diverse forme de aparate ratului de zbor.
pe apă, folosite pentru scopuri pri-
vate. Tipurile de vase includ: iahtu- asigurarea auto – motor insu-
rile, inclusiv ambarcaţiunile cu vele, rance. Asigurarea vehiculelor cu
motoare suspendate şi jet skiuri. motor şi a răspunderilor rezultate
Baza de acoperire este de obicei din utilizarea vehiculelor. Poliţele
pentru corpul vasului şi răspun- complete acoperă daunele/ pierde-
dere. rile la vehiculul asiguratului,
răspunderea faţă de terţi şi alte
asigurarea animalelor de compa- secţiuni, în funcţie de tipul de vehi-
nie – pet insurance. Acoperă pro- cul. Asigurarea pentru terţi, incen-
DICȚIONAR EXPLICATIV 59

diu şi furt acoperă riscurile faţă de per vehicul specificat, fie per trans-
terţi plus dauna/ pierderea produsă port, atunci când foloseşte alte mo-
vehiculului asiguratului, dacă este duri de transport. Transportatorul
cauzată de incendiu sau furt. Asigu- poate încheia o asigurare specifică
rarea numai pentru terţi este limi- per vehicul sau pe baza unei de-
tată la riscurile faţă de terţi. claraţii, estimând o valoare anuală
Asigurarea numai legală este mai transportată, cu o limită de indem-
puţin acoperitoare decât cea numai nizaţie selectată. Acoperirea se
pentru terţi, deoarece acoperirea aplică, în limitele teritoriale stabi-
este limitată la cerinţele de asigu- lite, în timpul încărcării, transpor-
rare obligatorie ale Legii circulaţiei tului, descărcării sau în timpul
pe drumurile publice din 1988 garării temporare a vehiculelor sau
(def.). Majoritatea formatelor de trailerelor. Asigurarea poate in-
poliţă au o secţiune pentru utilizare clude pierderea/ dauna la prelată,
în străinătate (def.). Principalele ti- frânghii, pentru curăţare, reamba-
puri de vehicule sunt: autovehicule lare şi sortare ca urmare a unui ac-
private, vehicule comerciale sau cident. Vezi CONDIŢIILE DE
transportatoare de bunuri, vehicule TRANSPORT ALE ASOCIAŢIEI
agricole sau forestiere, vehicule din TRANSPORTATORILOR RU-
reprezentanţele auto, motociclete TIERI DE MĂRFURI – ROAD
şi mopeduri şi tipurile speciale (de HAULAGE ASSOCIATION
ex. instalaţiile mobile). CONDITIONS OF CARRIAGE;
POLIŢA DE RĂSPUNDERE CI-
asigurarea bagajelor – baggage VILĂ A TRANSPORTATORI-
insurance. Acoperire “toate riscu- LOR DE MĂRFURI –
rile” pentru efecte personale şi ba- HAULIERS LIABILITY POLICY.
gaje, asigurate în general prin
poliţele de asigurare de călătorie asigurarea chiriei în avans – ad-
(def.). vance rent insurance. Asigurare a
unui proprietar împotriva pierderii
asigurarea bunurilor în tranzit – venitului din închiriere, ca urmare a
goods in transit insurance. Aco- unui eveniment asigurat care cau-
peră bunurile în tranzit terestru zează o întârziere în închirierea
(sau terestru şi maritim). Acoperi- proprietăţii sale. Suma asigurată
rea este fie pentru (a) bunuri, pro- este chiria anuală înmulţită cu
tejând interesul proprietarului, fie numărul de ani care reprezintă pe-
pentru (b) răspundere, când un rioada maximă de întârziere.
transportator duce bunurile clien- Dauna este egală cu chiria care ar fi
tului său. Proprietarul bunurilor fost plătită de chiriaş pe parcursul
cumpără acoperirea “toate riscu- perioadei de întârziere.
rile” până la o anumită valoare fie
60 DICȚIONAR EXPLICATIV

Asigurarea combinată a proprie- cu brokeri, pentru a reflecta cât mai


tarilor de spaţii – Property Ow- corect circumstanţele lor particu-
ners’ Combined Insurance. lare. Primele sunt bazate pe “pro-
Poliţă pachet care cuprinde “aco- pria experienţă”, experienţa
perirea standard”, cu adăugiri regională şi globală a companiei ae-
opţionale, pentru investitorii în riene, tipul de aparat de zbor, struc-
proprietăţi comerciale. Poliţa ţine tura rutei, componenţa listei de
cont de nevoile particulare ale aces- pasageri şi situaţiile legale indivi-
tui tip de investitori, prin interme- duale.
diul unor trăsături speciale, de ex.
acoperire integrală a locaţiilor neo- asigurarea computerelor – Com-
cupate, cu condiţia asigurării secu- puter Insurance. Acoperă “toate
rităţii, acoperire automată pentru riscurile”, furtul şi defectarea pen-
spaţii nou cumpărate şi modificări tru calculatoare şi echipamente
sau îmbunătăţiri la spaţiile exis- auxiliare. Software-ul standard şi ci-
tente, înlocuirea încuietorilor. purile sunt incluse automat. Alte
Răspunderea angajatorilor (def.) şi caracteristici cheie: despăgubiri
răspunderea proprietarilor de spaţii “nou pentru vechi”, acoperire în
fac parte din acoperirea standard, locaţii din Marea Britanie şi în tran-
având acoperirea pentru legione- zit, excedent negociabil, pierderea
loză (def.) ca acoperire opţională. datelor, răspundere conform Legii
protecţiei datelor şi daune de
asigurarea companiilor aeriene – consecinţă ca urmare a unei de-
airline insurance. Poliţele princi- fecţiuni sau daune asigurate. Poate
pale sunt CASCO aerian toate ris- fi inclusă şi asigurarea de răspun-
curile (def.) şi răspunderea de dere. Excluderile sunt minimale,
aviaţie (def.). Alte forme speciale dar când computere sau echipa-
de asigurare de aviaţie încheiate de mente auxiliare sunt lăsate într-un
companiile aeriene sunt: riscuri de vehicul nesupravegheat, trebuie
război, asigurarea deductibilă, luate măsuri speciale. Poliţele se
primă necuvenită, defecţiuni meca- pot aplica computerelor personale,
nice, pierderea folosinţei. Compa- laptopurilor şi sistemelor main-
niile aeriene au nevoie şi de o gamă frame (Vezi Figura 1.). Vezi ASI-
largă de asigurări non-aeriene, aco- GURAREA DE RĂSPUNDERE
perind bunurile şi vehiculele de la PENTRU INTERNET – INTER-
sol, precum şi riscurile şi răspun- NET LIABILITY INSURANCE.
derile rezultate din operaţiunile de
la sol. Există formulări standard asigurarea condiţionată pentru
pentru aviaţie, dar majoritatea întreruperea activităţii – contin-
companiilor aeriene au formulări gent business interruption insu-
individuale “manuscrise” elaborate rance. Expresie care descrie
DICȚIONAR EXPLICATIV 61

Figura 1. Managementul riscurilor legate de computere


• Asigurare computere • Verificare viruşi • Controlul accesului
• Mai puţin accesibile • Minimizare drivere floppy • Firewall
• Securitate semnalizată disc • Verificare viruşi
• Encriptare • Numai discuri verificate • Encriptare
• Păstrarea datelor vitale în
afara reţelei

Acces neautorizat şi
Furtul calculatoarelor Discuri neverificate hacking

ASIGURĂ

BACK UP BACK UP

Riscuri ale
BACK UP BACK UP
calculatoarelor

BACK UP BACK UP

ASIGURĂ

Întreruperi ale
Probleme de alimentării cu energie
hardware/ software electrică Erori de utilizator

• Protecţie împotriva incen-


diilor/ inundaţiilor
• Testare regulată • Sursă de energie electrică • Instruire
• Expertiză in-house neîntreruptă • Expertiză in-house
62 DICȚIONAR EXPLICATIV

extensii ale asigurării de întrerupere împrumut. Poliţa poate fi “cu pro-


a activităţii (def.), care acoperă de- fituri” sau “fără profituri” (def.).
pendenţe externe, de ex. furnizori. Vezi SCHEME DE CUMPĂRARE
DE LOCUINŢE – HOUSE PUR-
asigurarea construcţiei finalizate CHASE SCHEMES.
– completed construction insu-
rance. Poliţă tehnică reînnoibilă asigurarea cu termen extins – ex-
pentru lucrări de construcţii civile tended term insurance. Asigurare
finalizate, de ex. poduri, baraje, tu- de credit în care perioada de credi-
neluri, care constituie un risc redus tare depăşeşte 180 de zile.
de incendiu. Poliţa acoperă dau-
nele fizice accidentale ca urmare a asigurarea datoriilor din evi-
unor pericole externe, inclusiv de- denţele contabile – book debts
fecte inerente. insurance. Asigurarea împotriva
inabilităţii de a colecta bani da-
asigurarea consultanţilor pentru toraţi, ca urmare a distrugerii evi-
computere – computer consul- denţelor contabile printr-un
tants insurance. Poliţă de răspun- pericol asigurat. Acoperirea include
dere combinată pentru consultanţi costurile de reproducere a evi-
neangajaţi în producţia, instalarea denţelor şi de urmărire a debitori-
sau service-ul de hardware, care lor. Datoriile neachitate şi existenţa
acoperă: asigurarea de indem- unui risc de credit nu sunt asigu-
nizaţie profesională (def.), răspun- rate. Suma asigurată este estimată
derea civilă publică şi pentru la valoarea maximă a datoriilor sca-
produs (def.) şi răspunderea anga- dente în orice moment, cu condiţia
jatorului (def.). unei medii ponderate (def.), iar
prima este ajustabilă la sfârşitul
asigurarea cu acumulare de capi- anului. Cum datoriile din evidenţe
tal – endowment insurance. sunt legate de tranzacţii pre-între-
Poliţă de asigurare de viaţă prin rupere, acestea nu sunt acoperite
care suma asigurată (def.) este prin asigurarea de întrerupere a ac-
plătibilă la primul dintre două mo- tivităţii (def.).
mente, decesul asiguratului sau ex-
pirarea unui număr dat de ani. asigurarea de accidente perso-
Poliţa combină economiile cu pro- nale/ boală – persoanl accident/
tecţia de viaţă şi poate fi folosită sickness insurance. O poliţă
pentru a rambursa ipoteci şi alte numai pentru accidente plăteşte
împrumuturi. După o anumită pe- beneficii în sumă unică, ca urmare
rioadă de timp, poliţa dobândeşte invalidităţii permanente totale sau
în general o valoare de parţiale (def.), pierderii membrelor
răscumpărare (def.) şi o valoare de sau decesului cauzat de accident
DICȚIONAR EXPLICATIV 63

(def.) şi beneficii săptămânale pen- traţii aeriene. 4. Poliţa cargo. O asi-


tru invaliditate totală temporară. gurare “toate riscurile” care, ca o
Poliţa este reînnoibilă anual, dar poliţă de călătorie, este valabilă de
este disponibilă o acoperire simi- la începutul până la sfârşitul aces-
lară prin poliţele de călătorie (def.). teia şi nu se rezumă la partea de
Activităţile hazardante (de ex. călătorie aeriană. 5. Poliţă de
urcările pe munte) sunt excluse, franşiză deductibilă. Vezi POLIŢĂ
dar de obicei pot fi recumpărate. DE ASIGURARE DE AVIAŢIE
Poate fi adăugat un beneficiu PENTRU FRANŞIZA DEDUC-
săptămânal/ lunar pentru invalidi- TIBILĂ LA CORPUL NAVEI –
tate totală ca urmare a bolii – AVIATION HULL DEDUCTI-
printr-o poliţă de accidente perso- BLE INSURANCE POLICY;
nale şi boală. Vezi SCALĂ FRANŞIZA DEDUCTIBILĂ –
CONTINENTALĂ – CONTI- DEUCTIBLE. 6. Poliţa pentru pier-
NENTAL SCALE; ASIGURARE derea licenţei. Compensează piloţii
DE PROTECŢIE A VENITULUI comerciali care îşi pierd licenţa de
- INCOME PROTECTION IN- zbor sau sunt suspendaţi pe motive
SURANCE. medicale. Acoperirea poate fi de
sine stătătoare sau adăugată unei
asigurarea de avarie – casualty alte poliţe. 7. Poliţa pentru neutili-
insurance. Termen american aso- zare. Acoperă pierderile de câştig
ciat cel mai mult cu răspunderea ci- atunci când un avion este reţinut la
vilă generală, dar poate fi folosit şi sol pentru reparaţii ca urmare a
în alte forme diverse, cum sunt unor daune din accident. 8. Asigu-
sticlă plată, delicte, boilere şi utilaje, rare personală de accidente. Acope-
obligaţiuni de siguranţă şi asigura- rirea personală de grup poate fi
rea de aviaţie. Termenul distinge aranjată atât pentru pasageri, cât şi
aceste forme de asigurare de cele pentru echipajul de bord. Poliţele
subscrise în sectorul american al sunt încheiate de angajatori pentru
asigurărilor de bunuri. echipajele de bord ale căror veni-
turi sunt expuse la risc în urma
asigurarea de aviaţie – aviation rămânerii aparatului de zbor la sol
insurance. Principalele forme din cauza unui accident. Poliţele
sunt: 1. AVN1C 21/12/98 (def.). achiziţionate de către călătorii in-
2. Formatul aerian – poliţa de dividuali pentru propria lor pro-
răspundere civilă a proprietarilor şi tecţie sunt deseori încheiate în
operatorilor aeroportuari (def.). 3. departamentul de accidente sau
Poliţa pentru demonstraţii aeriene – prin asigurarea personală de acci-
în principal, este o poliţă de răspun- dent (def.) cu răspundere admisă
dere civilă publică (def.) pentru din departamentul de aviaţie. 9.
promotorii de întâlniri şi demons- Asigurarea sateliţilor (sau spaţială)
64 DICȚIONAR EXPLICATIV

(def.) este o nouă formă dezvol- de război, cu excepţia riscurilor nu-


tată. cleare şi a războiului între puterile
majore. Franşizele deductibile se
asigurarea de aviaţie a corpului aplică numai daunelor la bagaje şi
navei pentru razboi şi pericole la marfă. Acoperirea pentru zgo-
înrudite – aviation hull war and mot, filtrare şi poluare este res-
allied perils insurance. Acoperă tricţionată. Excluderile cuprind
daunele la aparatele de zbor, rezul- amenzi, întârzieri ale zborului,
tate din război şi pericolele aliate răspunderea faţă de piloţi/ echipaj
excluse din asigurarea de aviaţie şi faţă de bunurile “proprii”.
toate riscurile (def.). Excluderile
principale sunt: război nuclear, asigurarea de aviaţie pentru de-
război între cinci puteri majore fecţiuni mecanice – aviation me-
(Marea Britanie, Franţa, Federaţia chanical breakdown insurance.
Rusă, China); confiscare, reţinere Acoperă pierderile operaţionale
pentru datorii; imposibilitatea ofe- cauzate de defecţiunile la motor
ririi unei obligaţiuni sau alte cauze care sunt excluse din asigurarea
financiare; reposesie sau tentativă toate riscurile pentru corpul navei
de ameninţare. Pot fi aplicabile li- (def.) şi din asigurarea pentru piese
mite geografice. Poliţele de război de schimb (def.). Nevoia de acope-
pentru flotele de mari dimensiuni rire este limitată dacă se aplică o ga-
atrag o limită totală anuală agre- ranţie puternică a producătorului.
gată. Poliţele nu au de obicei Specialiştii financiari pot obliga
franşize deductibile ataşate. companiile aeriene de mici dimen-
siuni să asigure acest risc.
asigurarea de aviaţie de răspun-
dere legală – aviation legal liabi- asigurarea de aviaţie pentru
lity insurance. Acoperă prima necuvenită – aviation
răspunderea operatorului faţă de unearned premium insurance
pasageri, bagajele pasagerilor, (UPI). Ca urmare a unei daune to-
marfă, corespondenţă şi terţi, plus tale la un aparat de zbor, plăţile
costurile de apărare în instanţă. neefectuate pentru primele în rate
Companiile aeriene extind de obi- devin plătibile integral. UPI aco-
cei acoperirea pentru a include peră prima proporţională pentru
daunele de “vătămare personală” perioada neexpirată. Acoperirea
definite ca: falsă arestare, acuzare poate fi inclusă în poliţele toate ris-
rău-voitoare; violarea intimităţii; curile pentru corpul navei (def.).
discriminare; publicitate falsă şi
malpraxis medical. Acoperirea asigurarea de călătorie – travel
poate fi extinsă pentru a cuprinde insurance. Gamă largă de poliţe
răspunderea rezultată din pericole pentru călătorul în scop de afaceri
DICȚIONAR EXPLICATIV 65

sau de vacanţă. O poliţa tipică aco- prezentantului legal al asiguratului


peră pierderea sau furtul bagajelor, să confirme o şansă de succes de
pierderea sau furtul banilor şi do- minimum 65%. Asiguratul
cumentelor, anularea vacanţei ca câştigător poate, la discreţia ins-
urmare a unor circumstanţe ne- tanţei, să îşi recupereze inclusiv
prevăzute, plecare întârziată, bene- prima AEI de la perdant.
ficii de accidente personale,
acoperirea pentru paşaport (def.), asigurarea de cheltuieli legale/
asigurare de răspundere civilă şi be- juridice – legal expenses insu-
neficii medicale de urgenţă, îm- rance. Asigurare pentru persoane
preună cu alte opţiuni, în funcţie de fizice, familii şi afaceri, pentru a le
tipul de vacanţă sau călătorie. Aco- permite să acopere costurile
perirea poate fi pe bază individuală, apărării sau iniţierii anumitor
de grup sau de familie, poliţă pen- acţiuni civile. Acoperirea este dis-
tru călătorie unică sau anuală. ponibilă pentru a se apăra în faţa
Poliţele speciale sunt disponbile acuzării şi există şi o parte care aco-
pentru sporturile de iarnă şi alte ac- peră cheltuielile de participare la
tivităţi hazardante. audierile în instanţă sau la proce-
duri similare. Vezi CHELTUIELI
asigurarea de cheltuieli juridice COMERCIALE LEGALE –
după eveniment – after the event COMMERCIAL LEGAL EX-
legal expenses insurance (AEI). PENSES; CHELTUIELI JURI-
Acoperă riscul litigării fără succes. DICE AUTO – MOTOR LEGAL
Acoperirea se obţine după ce asi- EXPENSES.
guratul devine conştient de nevoia
de a intra în litigiu. Asigurarea asigurarea de construcţie toate
plăteşte atât onorariile şi taxele riscurile – erection all risks insu-
părţii implicate, cât şi costurile opo- rance. Asigurare de pe piaţa sa-
nentului său (de ex. rapoarte de ex- teliţilor care acoperă asamblarea şi
pertiză), dacă acţiunea nu are testarea lansatoarelor, sateliţilor şi
succes şi asiguratul este obligat să a părţilor lor componente. Testa-
le plătească sau nu reuşeşte să le re- rea cuprinde teste funcţionale sau
cupereze de la oponentul său. Asi- lansări simulate, adică pornirea sta-
gurarea este prezentată ca o tică a motoarelor. Producătorul
asigurare de acord pentru onorariu poate şi să asigure pierderea plăţii
condiţional. Asigurarea ambelor de motivare plătibilă în mod nor-
părţi, o alternativă, nu este legată de mal pentru operarea satisfăcătoare
onorarii condiţionale. Aceasta aco- a satelitului.
peră taxele juridice ale ambelor
părţi, indiferent de rezultatul acţiu- asigurarea de credit – credit in-
nii. Formularele de solicitare cer re- surance. Aceasta acoperă firmele
66 DICȚIONAR EXPLICATIV

împotriva pierderilor cauzate de talaţiilor. Acestea din urmă pot su-


“insolvabilităţi” sau “neplăţi pre- feri daune accidentale în fabrică,
lungite” (neplăţii în termen de 90 împreună cu bunurile produse. Bu-
de zile de la data scadenţei) a nurile sunt asigurate împotriva
clienţilor cărora li s-au acordat cre- daunelor ca urmare a impactului
dite. În efect, este o asigurare pen- accidental extern, incluzând căde-
tru datorii neplătite. Poliţele rea, balansarea, răsucirea, scăparea.
acoperă de obicei între 75% şi 90% Poliţa se extinde pentru a acoperi şi
din risc. Poliţele principale: “în- bunurile clientului care sunt repa-
treaga cifră de afaceri (Marea Bri- rate sau renovate şi, în anumite ca-
tanie)”, “întreaga cifră de afaceri zuri, poate fi inclusă şi acoperirea
(export)”, “clienţi specifici”, “ca- pentru încărcarea şi tranzitul pro-
tastrofă”, adică acoperire de- duselor noi. Poliţa conţine un ex-
clanşată la depăşirea unei valori cedent (def.), iar excluderile se
însumate a datoriilor neplătite. Vezi referă la incendiu şi pericole adiţio-
ASIGURAREA CREDITELOR nale (def.), furt, utilizare necores-
DE EXPORT – EXPORT CRE- punzătoare, defecţiuni electrice şi
DIT INSURANCE; ASIGURARE mecanice, încărcarea în vederea
DE INVESTIŢII ÎN AFARA livrării, instalarea iniţială sau de-
GRANIŢELOR – OVERSEAS montarea/ înlăturarea finală (aces-
INVESTMENT INSURANCE. tea sunt asigurate ca riscuri de
tranzit).
asigurarea de creditor – creditor
insurance. Vezi ASIGURAREA asigurarea de daune materiale –
DE PROTECŢIE A CREDITU- material damage insurance. Asi-
LUI – CREDIT PROTECTION gurarea de bunuri tangibile, spre
INSURANCE. deosebire de asigurările de per-
soane (viaţă şi membre), drepturi,
asigurarea de daună secundă – interese pecuniare şi răspundere.
second loss insurance. Poliţă care Poliţele de incendiu, furt, auto,
contribuie la o daună numai când cargo şi pentru corpul navei sunt
dauna depăşeşte suma plătibilă toate poliţe care sunt integral sau
printr-o asigurare mai specifică. parţial de natură materială, în care
Vezi MEDIE PONDERATĂ – obiectul asigurării ia forma unui
AVERAGE. bun tangibil. Bunurile pot fi asigu-
rate de obicei împotriva unor peri-
asigurarea de daune la lucrări – cole menţionate explicit sau pe o
works damage insurance. Asigu- baza accidentală “toate riscurile”.
rare tehnică relevantă pentru fir-
mele care produc bunuri cu asigurarea de defecte latente –
ajutorul echipamentelor şi ins- latent defects insurance. Vezi
DICȚIONAR EXPLICATIV 67

ASIGURARE PE DECENIU – efficacy cover. Acoperă răspunde-


DECENNIAL INSURANCE. rea legală a asiguratului de a înlo-
cui, reprocesa sau recupera
asigurarea de excedent – excess produse care nu au îndeplinit
insurance. Asigurare care adaugă funcţia pentru care au fost create,
un nivel de excedent (def.) unei după ce au fost livrate la client. Este
asigurări primare sau altor nivele de o poliţă pentru momentul despăgu-
excedent. Nu contribuie la acope- birii, cu coasigurarea ca standard şi
rirea unei daune înainte să fie atinse cu asigurarea pentru retragerea
limitele asigurărilor primare sau de produsului de pe piaţă (def.) ca
bază. Nivelele de excedent sunt fo- opţiune. Poliţa poate susţine ga-
losite în asigurările de răspundere ranţia scrisă a asiguratului pentru
în care limitele de indemnizaţie ale un produs singular, cum este o ins-
asigurărilor de bază nu sunt sufi- talaţie chimică, sau poate fi folosită
ciente pentru cerinţele asiguratului. pentru a susţine garantarea produ-
selor unei companii (de ex. legături
asigurarea de garanţie a fidelităţii ale pereţilor).
(asigurarea siguranţei) – fidelity
guarrantee insurance (suretyship asigurarea de garanţie financiară
insurance). Garanţiile comerciale – financial guarrantee insurance.
(def.) îi protejează pe angajatori îm- Acoperă pierderile din tranzacţii fi-
potriva pierderilor financiare ca ur- nanciare specifice şi garantează că
mare a necinstei angajaţilor. investitorii în portofolii de datorii
Garanţiile autorităţilor locale ope- primesc plata la timp a împrumu-
rează în mod similar, dar acoperă şi tului principal şi al dobânzii sau pri-
pierderile cauzate de greşeli. Ga- mesc garanţii în eventualitatea în
ranţiile în instanţă garantează per- care debitorul nu plăteşte. Asi-
formanţa unor persoane individuale gurările de garanţie financiară in-
într-o poziţie de încredere acordată clud: asigurarea pentru
de departamente guvernamentale indemnizaţie de ipotecă (def.); ga-
sau care se referă la bunuri pentru ranţiile de performanţă (def.); asi-
care se percep taxe vamale, pentru gurarea cu valoare reziduală (def.).
care este adecvată o garanţie pentru Acoperirea de garanţie financiară
taxe vamale şi accize (def.). Vezi îşi are originea în siguranţă (def.).
GARANŢIE/ ASIGURARE-GA-
RANŢIE – GUARANTEE/ IN- asigurarea de grup – group insu-
SURANCE-GUARANTEE. rance. Asigurarea unui număr de
persoane printr-un singur contract
asigurarea de garanţie a produ- sau, dacă se agreează astfel, prin
selor/ acoperirea de eficacitate – contracte individuale. De obicei,
product guarrantee insurance/ persoanele sunt angajate în aceeaşi
68 DICȚIONAR EXPLICATIV

companie sau sunt angajate sau dacă nu sunt raportate în cadrul


membre în aceeaşi asociaţie. Aco- unei perioade de raportare extinse
perirea de grup poate fi aplicată în (def.). Extensiile includ acoperirea
cazul mai multor tipuri de asigurări, pentru pierderea documentelor.
de ex. asigurare de grup de viaţă Vezi PROTECŢIA LEGALĂ
(def.), de grup de accident, de grup PENTRU ONORARII PROFE-
pentru cheltuieli juridice etc. SIONALE – PROFESSIONAL
FEES LEGAL PROTECTION;
asigurarea de grup de viaţă – NEGLIJENŢĂ PROFESIONALĂ
group life insurance. Poliţă ce – PROFESSIONAL NEGLI-
acoperă un grup de vieţi, spre deo- GENCE; ASOCIAŢIA PENTRU
sebire de indivizi separaţi. Grupul APĂRARE MEDICALĂ - MEDI-
trebuie să existe cu un scop altul CAL DEFENCE UNION LTD.
decât asigurarea în sine, de ex. an-
gajaţi ai unei companii sau membri asigurarea de împrumut – loan
ai unei asociaţii. Acoperirea este insurance. Vezi POLIŢA DE
deseori auxiliară unei scheme de PROTECŢIE A ÎMPRUMUTU-
pensii, dar poate fi încheiată şi se- LUI – LOAN PROTECTION
parat. Poliţele sunt încheiate ca asi- POLICY
gurări la termen (def.) pe un an, cu
drept de reînnoire automată în fie- asigurarea de înlocuire a vehicu-
care an, în funcţie de termenii lului – vehicle replacement insu-
contractuali. Vezi ACTIV ÎN SER- rance. Ca şi protecţia garantată a
VICIU – ACTIVELY AT WORK; activelor (def.), poliţa plăteşte în
ACOPERIRE LIBERĂ – FREE cazul în care un vehicul este distrus
COVER. sau furat, dar beneficiul plătibil este
diferenţa dintre plata efectuată de
asigurarea de indemnizaţie pro- compania de asigurări şi valoarea
fesională – professional indem- iniţială de factură. Acoperirea este
nity insurance (PI). Acoperire destinată celor care şi-au plătit ve-
pentru momentul despăgubirii care hiculul în intregime sau au plătit
îi protejează pe specialişti împo- avansuri foarte mari. Poliţele se de-
triva răspunderii civile rezultate din rulează pe doi sau trei ani, la alege-
încălcărea unei îndatoriri profesio- rea asiguratului, cu o limită maximă
nale, cu condiţia unei limite anuale de beneficiu de 10.000 £.
totale. Costurile proprii ale asigu-
ratului sunt acoperite suplimentar. asigurarea de întârziere judiciară
Poliţa elimină daunele cauzate de – judicial delay insurance.
problemele apărute înainte de data Schemă specială care asigură îm-
retroactivă (def.) şi evenimentele şi potriva costurilor adiţionale pe care
daunele raportate după expirare, le poate avea o parte implicată într-
DICȚIONAR EXPLICATIV 69

un litigiu, ca urmare a întârzierii sau calculul profitului brut, care este


amânării unei audieri în instanţă. obiectul asigurării. Poliţa asigură şi
Acoperirea operează pentru nepre- creşterea în costul de lucru (def.), de
zentarea judecătorului, a unui ofi- ex. închirierea unui sediu alternativ,
cial sau consilier care prezidează, cu condiţia ca acest cost să nu
din motive de boală sau din orice depăşească valoarea pierderii astfel
alt motiv. evitate. Poate fi asigurată şi creşte-
rea adiţională în costul de funcţio-
Asigurarea de întrerupere a acti- nare (def.). Poliţa poate fi extinsă
vităţii - Business Interruption pentru a acoperi întreruperi cau-
Insurance. Acoperă pierderea de zate de daune la sediile clienţilor
profit brut ca urmare a unei cifre de sau furnizorilor, sau rezultate din
afaceri (def.) reduse, rezultate din pierderea atracţiei (def.), crimă, si-
şi obţinute după o daună la bunu- nucidere, otrăvire alimentară sau
rile asigurate. Indemnizaţia de pro- boli infecţioase/ contagioase. (Vezi
fit brut permite firmei să-şi Figura 2). Vezi TAXELE AUDI-
plătească cheltuielile scadente TORILOR – AUDITORS’
(def.), inclusiv salariile, şi să-şi re- CHARGES; CLAUZA CIR-
cupereze profitul net pe perioada de CUMSTANŢELOR SPECIALE –
indemnizaţie (def.), perioadă stabi- SPECIAL CIRCUMSTANCES
lită ca fiind cea necesară revenirii la CLAUSE; EXTINDEREA
nivelul comercial normal. Cheltuie- CLIENŢILOR – CUSTOMERS’
lile de lucru specificate (def.) nu sunt EXTENSION; PREVEDEREA
expuse la risc şi de aceea sunt de- PENTRU DAUNE MATERIALE
duse din cifra de afaceri înainte de – MATERIAL DAMAGE PRO-
Figura 2.
Perioadă pentru pregătirea
activităţilor operaţionale
comerciale
A C
100
A – începutul
80 întreruperii activităţii

B – reluarea producţiei
Încasări în 60
C – încheierea efectelor
numerar
plus prima B asupra venitului de afaceri
40
Perioadă pentru pregătirea
activităţilor operaţionale
20 tehnice

0
0 3 7 10 12
Luni calendaristice
70 DICȚIONAR EXPLICATIV

VISO; EXTINDEREA FURNI- unei solicitări de despăgubire din


ZORILOR – SUPPLIERS’ EX- partea unui terţ, care susţine că
TENSION. produsele sau procesele folosite
sau vândute de asigurat încalcă
asigurarea de lansare – launch drepturile de proprietate intelec-
insurance. Acoperă un aparat de tuală. Acoperirea poate include
zbor spaţial pe durata fazei de lan- daunele pe care asiguratul ar trebui
sare. Acoperirea este pentru daune să le plătească dacă apărarea nu ar
materiale pentru toate riscurile şi avea succes. 3. Invaliditate/ deţinere
include riscul de funcţionare defec- – costuri şi cheltuieli profesionale
tuoasă. Poliţa se derulează de la în apărarea cazurilor de combatere
aprinderea iniţială până când nava a deţinerii, validităţii sau titlului de
spaţială atinge orbita corectă şi fi- proprietate intelectuală, când drep-
nală, şi sistemele sale sunt complet turile au fost deja acordate. 4. Cos-
verificate, înainte de a-şi începe turi şi cheltuieli de urmărire
operarea comercială pentru care a împotriva celor care au încălcat
fost intenţionată. drepturile de proprietate intelec-
tuală ale asiguratului.
asigurarea de lansare întârziată –
delayed launch insurance. Asigu- asigurarea de montare a ins-
rare pentru acoperirea costurilor talaţiilor – machinery erection
suplimentare rezultate din întârzie- insurance. Asigurare tehnică pen-
rea în lansarea unui satelit. tru contractori şi alţii care mută, ri-
dică sau instalează echipamente şi
asigurarea de litigiu pentru pro- instalaţii. Acoperirea permite
prietate intelectuală – intellec- contractorului să-şi acopere
tual property litigation obligaţiile contractuale şi poate fi
insurance. Acoperă firmele împo- extinsă la: operaţiuni de testare,
triva costurilor juridice şi daunelor răspunderea pentru perioada de în-
care pot rezulta dintr-un litigiu treţinere, echipamentele şi ins-
pentru drepturi intelectuale. Sco- talaţiile de construcţie folosite în
pul acoperirii variază, dar cuprinde, legătură cu contractul, garanţia
în general: 1. Acorduri de exploatare producătorului pentru reparaţii sau
cu privire la costurile şi cheltuielile înlocuiri ca urmare a defectelor de
de punere în aplicare a termenilor producţie.
contractuali inerenţi în contract.
Acoperirea poate include costurile asigurarea de poluare – pollu-
de apărare, când asiguratul a tion insurance. 1. Asigurare de
încălcat neintenţionat un acord. 2. primă parte (def.) care îl indemni-
Costuri şi cheltuieli de apărare zează pe asigurat pentru cheltuie-
făcute în cursul apărării împotriva lile făcute pentru extragerea
DICȚIONAR EXPLICATIV 71

poluanţilor din sol sau apă de pe folosit şi în sens mai larg, în SUA,
propria sa locaţie, când eliberarea ca alternativă pentru indemnizaţia
acestora rezultă dintr-o daună asi- profesională (def.).
gurată. Acoperirea poate fi
adăugată asigurării de daune mate- asigurarea de pre-lansare – pre-
riale, sau oferită ca asigurare pentru launch insurance. Asigurare a sa-
curăţarea şi îndepărtarea subs- teliţilor care oferă acoperirea “toate
tanţelor poluante. 2. Răspunderea ci- riscurile” de la terminarea
vilă pentru poluare acoperă asamblării până la lansare. Poliţa
răspunderea legală a asiguratului operează pe durata în care satelitul
faţă de terţi pentru vătămare cor- este depozitat şi în tranzit, şi aco-
porală, daune materiale sau costuri peră şi riscurile faţă de terţi. Aco-
de curăţare pe locaţiile unor terţi. perirea continuă până la momentul
Acoperirea poate fi rezultatul intenţionat de aprindere a motoru-
“poluării bruşte şi neaşteptate”, lui de lansare. Dacă lansarea este
conform clauzei poluării (def.) sau anulată, poliţa poate deveni din
o contravenţie accidentală, termen nou operativă.
din clauza operativă a răspunderii
civile publice, care se aplică de obi- asigurarea de protecţie a cărţii de
cei scăpării acidentale a po- credit – credit card protection
luanţilor, mirosurilor etc. şi include insurance (CCPI). Oferă acope-
răspunderea pentru pierderea fi- rire până la 75.000£ împtriva uti-
nanciară pură. Răspunderea pentru lizării frauduloase a unei cărţi de
alterarea mediului (def.) oferă cea credit furate. Poliţa oferă şi 1.000£
mai largă acoperire, deoarece se avans fără dobândă, dacă asiguratul
aplică acoperirii de poluare treptată este blocat în străinătate şi include
şi poate fi combinată cu acoperirea alte beneficii de urgenţă.
de primă parte. 3. Clauza înlăturării
deşeurilor (def.) aduce costul asigurarea de protecţie a credi-
înlăturării sau decontaminării arti- tului/ asigurarea de protecţie a
colelor contaminate, în scopul asi- plăţii – credit protection insu-
gurării de daune materiale. 4. Vezi rance/ payment protection insu-
CLC 1992. rance. Protecţie pentru
rambursările unui împrumut per-
asigurarea de practică necores- sonal, unei ipoteci, unui card de
punzătoare (malpraxis) – mal- credit sau ale unor angajamente fi-
practice insurance. Descrie nanciare obişnuite. Acoperă ram-
asigurarea de indemnizaţie profe- bursările pentru o perioadă
sională (def.) pentru doctori, asis- specificată ca urmare a şomajului
tente medicale, chirurgi, spitale şi involuntar, accidentelor sau bolii şi,
medici practicanţi. Termenul este de obicei, se adaugă un beneficiu
72 DICȚIONAR EXPLICATIV

de deces. Poliţele sunt vândute de mitare per persoană sau o limită


obicei când este aranjat împrumu- anuală agregată de indemnizaţie şi
tul prin bănci, detailişti, dealeri are o franşiză deductibilă subs-
auto, furnizori de ipoteci şi de alte tanţială sau o clauză de coasigurare.
finanţări. Vezi PROTECŢIA DE Există o condiţie în poliţă care cere
REPLATĂ A CARDULUI DE ca existenţa poliţei să nu fie
CREDIT – CREDIT CARD RE- dezvăluită niciodată. Băncile aco-
PAYMENT PROTECTION. peră “retragerile forţate” de la
ghişeele lor şi banii necesari eli-
asigurarea de protecţie a plăţii – berării unui bancher sau unui
payment protection insurance membru al familiei acestuia. Aco-
(PPI). Oferă protecţie pentru res- perirea de răpire şi răscumpărare
tituiri de credite personale, ipoteci, este disponibilă şi la Lloyd’s pentru
carduri de credit sau alte angaja- caii pursânge de valoare.
mente uzuale. Vezi ASIGURAREA
DE PROTECŢIE A CREDITU- asigurarea de răspundere admisă
LUI – CREDIT PROTECTION (acoperirea automată de acci-
INSURANCE. dente personale) – admitted lia-
bility insurance (automatic
asigurarea de protecţie a plăţii personal accident cover). O asi-
ipotecii – mortgage payment gurare personală de accidente pen-
protection insurance (MPPI). tru pasagerii aparatelor de zbor,
Acoperă plăţile ipotecare când per- care le oferă beneficii în schimbul
soana care primeşte împrumutul renunţării la orice drepturi legale
suferă o vătămare accidentală, pe care acestia le-ar putea avea.
boală sau intră în şomaj. Nu se Suma maximă plătibilă corespunde
plăteşte niciun beneficiu în primele în mod obişnuit limitelor stabilite
două luni. Poliţa poate oferi bene- fie de Convenţia de la Varşovia, fie
ficii de plăţi unice pentru deces din de Protocolul de la Haga, fie de Or-
accident sau boli critice (def.). dinul transporturilor pe calea aeru-
lui (Aplicaţii şi Prevederi) din
asigurarea de răpire şi 1967.
răscumpărare – kidnap and ran-
som insurance. Îl compensează pe asigurarea de răspundere civilă –
asigurat pentru răscumpărarea liability insurance. Asigurare îm-
plătită răpitorilor şi plăteşte pentru potriva obligaţiei legale de a plăti
serviciile profesionale de asistenţă compensaţii şi costuri terţilor şi an-
pentru negocierea cu răpitorii. gajaţilor, pentru pierderi, daune şi
Acoperirea este achiziţionată de vătămări. Răspunderea poate fi re-
corporaţii sau persoane desemnate, zultatul neglijenţei (def.), răspun-
sau de “celebrităţi”. Poliţa are o li- derii stricte (def.), încălcării
DICȚIONAR EXPLICATIV 73

obligaţiilor legale (def.), încălcării insurance. Indemnizează directo-


contractului. Principalele poliţe de rii şi funcţionarii pentru daune so-
răspundere includ: răspunderea ci- licitate împotriva lor, ca urmare a
vilă a angajatorilor (def.), asigura- unor acte nelegitime (def.) legate
rea de răspundere civilă publică de îndatoririle lor. Indemnizaţia
(def.), asigurarea de răspundere ci- este pe baza unei limite anuale to-
vilă pentru produs (def.), asigura- tale, incluzând costurile şi cheltuie-
rea de indemnizaţie profesională lile juridice făcute pentru a
(def.) şi asigurarea de răspundere răspunde oricărei alegaţii împotriva
civilă a directorilor şi funcţionarilor directorilor şi funcţionarilor. Cos-
(def.). turile de apărare legate de anumite
plăţi penale sau reglementative
asigurarea de răspundere civilă a sunt şi ele acoperite. Poliţa nu aco-
cedentului unei proprietăţi spre peră amenzi, penalităţi sau daune
închiriere – assignor’s leasehold punitive sau, cu excepţia extistenţei
liability insurance. Acoperă unei extensii, răspunderea curato-
răspunderea civilă permanentă a rilor ai unui fiind de pensii. Asi-
unui chiriaş faţă de proprietar, gurătorul indemnizează compania
după alocarea proprietăţii în subîn- al cărei director/ funcţionar a fost
chiriere. Chiriaşul cedent poate fi despăgubit în legătură cu un eveni-
responsabil faţă de proprietar pen- ment asigurat. Poliţa este pentru
tru daune produse de noul chiriaş. momentul despăgubirii (def.),
Poliţa standard este specifică poartă un excedent (def.) şi poate fi
locaţiei şi se încheie pentru un an, extinsă pentru a acoperi răspunde-
dar poate fi extinsă până la trei ani. rea pentru practicile de angajare
Acoperirea se face în funcţie de (def.). Vezi ALOCARE – ALLO-
răspunderea pentru chiria care tre- CATION.
buie plătită proprietarului, do-
bânda pe chirie, şi daunele şi asigurarea de răspundere civilă a
costurile reclamantului, precum şi operatorilor de hangare – han-
“costurile proprii”. Există o limită garkeepers’ liability insurance.
anuală agregată de indemnizaţie Vezi POLIŢA DE RĂSPUNDERE
cuprinsă între 50.000£ şi 500.000£. A PROPRIETARILOR ŞI OPE-
Underwriterul evaluează închirie- RATORILOR AEROPORTUARI
rea, alocarea, istoricul financiar al – AIRPORT OWNERS’ AND
noului chiriaş, precum şi referinţele OPERATORS’ LIABILITY PO-
acestuia. LICY.

asigurarea de răspundere civilă a asigurarea de răspundere civilă


directorilor şi funcţionarilor – faţă de terţi a sateliţilor – satel-
directors’ and officers’ liability lite third party insurance. Aco-
74 DICȚIONAR EXPLICATIV

peră răspunderea pentru daune fi- asigurarea de răspundere civilă


zice şi vătămarea corporală pro- personală – personal liability in-
duse terţilor atât la sol, cât şi în surance. Extensie pentru conţinu-
spaţiu, cauzate, de exemplu, de co- tul locuinţelor care îl despăgubeşte
liziunile între sateliţi sau de lansări pe asigurat (şi pe membrii rezidenţi
nereuşite. ai familiilor acestora) împotriva
răspunderii legale pentru vătămări
asigurarea de răspundere civilă sau daune produse terţilor, rezul-
pentru internet/ răspundere ci- tate din acte sau omisiuni efectuate
bernetică – Internet liability/ cy- în calitate de participanţi privaţi.
berliability insurance. 1. Oricine Acoperirea exclude răspunderea re-
este conectat la internet se zultată din: afacere sau profesie,
confruntă cu riscul de calomnie, teren sau clădiri, autovehicule.
defăimare, încălcare a drepturilor
de proprietate şi a drepturilor de asigurarea de răspundere civilă
confidenţialitate. Poliţa plăteşte publică – Public Liability Insu-
pentru răspunderea civilă legală şi rance (PL). Poliţă pentru momen-
costurile de apărare rezultate din tul producerii daunei (def.), cu
“e-activităţi”, însemnând pe larg condiţia unei limite per eveniment,
“tranzacţionarea, diseminarea sau care îl despăgubeşte pe asigurat
facilitarea activităţilor de marke- pentru răspunderea legală privind
ting, cumpărare, vânzare sau dis- vătămarea terţilor şi producerea de
tribuţie de bunuri, servicii sau daune materiale rezultate din acti-
informaţii, prin reţele electronice”. vitatea sa. Poliţa are un număr de
Există clauze adiţionale care aco- extinderi (de ex. protecţia datelor)
peră costul de înlocuire a înre- şi exclude riscuri (de ex. răspunde-
gistrărilor, pierderi financiare ca rea angajatorului, acoperită prin
urmare a fraudelor, costurilor le- alte poliţe) care sunt de obicei aco-
gale pentru aplicarea drepturilor de perite prin alte poliţe. Vezi
proprietate, pierderea de profituri CLAUZA POLUĂRII – POLLU-
ca urmare a întreruperii activităţilor TION CLAUSE.
comerciale ca urmare a virusării,
hackingului etc., reclamaţiilor din Asigurarea de răspundere civilă
partea angajaţilor, protecţia mărci- şi corpul navei a bancherilor şi
lor etc. 2. Furnizorii de servicii de locatorilor – Banks’/ Lessors’
internet îşi asigură răspunderea Hull and Liability Insurance.
pentru internet rezultată ca urmare Acoperire de contingenţă pentru a
a furnizării serviciilor de internet. proteja băncile şi locatorii împo-
Managementul de risc este un triva inabilităţii lor de a plăti inte-
răspuns pentru toate riscurile le- gral sau parţial pentru interesul lor,
gate de internet. prin poliţa de aviaţie a operatoru-
DICȚIONAR EXPLICATIV 75

lui. Acoperă şi aparatele de zbor în reposesie.


aflate în custodia sau controlul
băncii sau locatorului. asigurarea de respingere – rejec-
tion insurance. Acoperă pierderile
asigurarea de răspundere pentru ca urmare a faptului că bunurile au
legioneloză – legionellosis liabi- fost respinse sau condamnate de
lity insurance. Poliţă pentru mo- autorităţile guvernamentale ale sta-
mentul despăgubirii (def.), care tului importator. Asigurarea este
acoperă răspunderea pentru încheiată de exportatori de bunuri
vătămarea terţilor cauzată prin le- de consum, inclusiv alimente, care
gioneloză, generată ca rezultat al pot fi percepute a avea un risc pen-
activităţii firmei. Riscul rezultă din tru sănătate. Acoperirea este
recircularea sistemelor de apă caldă condiţionată de nivelul ridicat al
şi rece. Asigurătorii consideră soli- standardelor de control în ţara de
citările de despăgubire ale terţilor origine.
ca fiind daune de “poluare treptată”
şi le exclud astfel din asigurarea de asigurarea de revizuire judiciară
răspundere civilă publică. Acoperi- – judicial review insurance.
rea este acordată prin asigurarea de Poliţă care îl despăgubeşte pe asi-
răspundere pentru legioneloză. gurat în cazul în care consimţămân-
Poliţa de răspundere a angajatori- tul de planificare al asiguratului este
lor răspunde daunelor prin legio- dat în funcţie de o audiere de revi-
neloză, deoarece afecţiunile zuire judiciară şi evoluţia intenţio-
specifice nu pot fi excluse din nată a asiguratului a fost astfel
această formă de asigurare obliga- împiedicată sau întârziată.
torie.
asigurarea de rezervă (sau de su-
asigurarea de reposesie a apara- pravieţuire) – contingent (or
tului de zbor – aircraft reposses- survivorship) insurance. Poliţă
sion insurance. Îl protejează pe cel de viaţă prin care suma asigurată
care dă spre închiriere un aparat de este plătibilă la decesul unei per-
zbor împotriva actelor de confis- soane (viaţa asigurată), cu condiţia
care (de obicei, de către ţara de do- ca decesul să se producă în cursul
miciliu a proprietarului şi/ sau de vieţii altei persoane (contra-viaţă).
ţara de înmatriculare) şi inabilităţii Vârstele ambelor vieţi trebuie să fie
de a uza de drepturile de posesiune, dovedite, dar numai una dintre
ca urmare a unei probleme legate vieţi, viaţa asigurată, trebuie să facă
de leasing. Asigurarea poate fi ex- şi dovada stării sănătăţii.
tinsă printr-o poliţă de război, pen-
tru a acoperi daunele produse asigurarea de sănătate perma-
aparatului de zbor până la intrarea nentă – permanent health insu-
76 DICȚIONAR EXPLICATIV

rance. Vezi PROTECŢIA VENI- în cadrul contractelor de


TULUI – INCOME PROTEC- cumpărare prin închiriere (leasing)
TION. şi vânzare prin credit. Acoperirea
este oferită printr-o poliţă colectivă
asigurarea de servicii la domici- creditorului, de ex. o companie fi-
liu – home service insurance. nanciară, pentru a facilita rambur-
Vezi ASIGURAREA INDUS- sarea în cazul decesului oricărui
TRIALĂ DE VIAŢĂ – INDUS- cumpărător. Restanţele nu sunt
TRIAL LIFE INSURANCE. acoperite. Sunt plasate limite pen-
tru vârsta atinsă (de ex. 60 sau 65
asigurarea de tranzit – transit in- de ani) a oricărui cumpărător şi
surance. Vezi ASIGURAREA BU- pentru lungimea acordului finan-
NURILOR ÎN TRANZIT – ciar (de ex. trei ani). Primele se ba-
GOODS IN TRANSIT INSU- zează pe datoria scadentă medie, în
RANCE. conformitate cu rambursările
făcute de asigurat.
asigurarea de ultim supravieţui-
tor – last survivor insurance. asigurarea de vreme – weather
Poliţă de viaţă pentru două sau mai insurance. Asigurare pentru pro-
multe vieţi, prin care suma asigu- motorul unui eveniment în aer
rată este plătibilă la ultimul deces. liber, de ex. piesă în aer liber, a cărei
Sunt folosite în legătură cu chiriile desfăşurare depinde de starea vre-
acordate pe durata întregii vieţi a mii. Poliţa oferă despăgubiri dacă,
două sau mai multe persoane. de exemplu, este depăşit nivelul
Poliţele sunt de obicei pe întreaga precipitaţiilor, şi acest lucru duce la
viaţă sau cu acumulare de capital. anularea evenimentului sau la o
participare scăzută. Vezi ANULA-
asigurarea de viaţă, accident, REA EVENIMENTELOR –
boală şi şomaj – life, accident, ABANDONMENT OF EVENTS;
sickness and unemployment in- RISC DE VREME – WEATHER
surance (LASU). Asigurare a cre- RISK; ASIGURAREA PLUVIUS
ditorului (def.) prin care este – PLUVIUS INSURANCE.
adăugat un beneficiu de deces la
protecţia împotriva pierderii de asigurarea excedent de daună –
venit ca urmare a unui accident, excess of loss reinsurance. Reasi-
unei boli sau şomajului. gurare non-proporţională care aco-
peră daune numai în măsura în care
asigurarea de viaţă de credit – depăşesc o anumită valoare sau un
credit life insurance. Asigurare anumit raport, de ex. un asigurător
descrescătoare la termen (def.) de răspundere poate reasigura
pentru a acoperi datoria scadentă toate daunele (sau o proporţie din
DICȚIONAR EXPLICATIV 77

ele) care depăşesc 1 milion £, asigurarea frigiderului – refrige-


acesta fiind punctul de excedent, rator insurance. Asigurare tehnică
până la 2 milioane £. Excedentul de pentru acoperirea defecţiunilor la
daună are multe aplicaţii: reasigu- instalaţie şi/ sau daune accidentale
rarea de catastrofă (def.), reasigu- la propriile bunuri înconjurătoare.
rarea excedent per eveniment Se aplică un excedent monetar.
(def.), excedent de daună agregat Poliţa este potrivită pentru ins-
(def.), excedent de rată a daunei talaţia de refrigerare folosită pentru
(def.). Acoperirea se încheie în camerele reci de depozitare a bu-
mod normal printr-un tratat. nurilor îngheţate sau refrigerate,
sau în legătură cu unităţile de aer
asigurarea expoziţiilor – exhibi- condiţionat pentru controlul tem-
tion insurance. Asigurare pentru peraturii în birouri şi alte clădiri.
pierderi sau daune la exponate,
standuri şi mobilier, aflate într-o ex- asigurarea iahturilor – yacht in-
poziţie şi în tranzit către şi de la ex- surance. Poliţă specială care asi-
poziţie. Acoperirea pentru gură iahturi, vase de croazieră, bărci
răspundere civilă publică (def.) cu motor pentru ape de interior şi
este adăugată. O altă opţiune este veliere. Acestea sunt vase folosite
acoperirea cheltuielilor de ex- pentru călătorii de plăcere, şi nu
poziţie, integral sau parţial, ca ur- pentru scopuri comerciale. Poliţa
mare a unor daune la bunuri aflate acoperă daune accidentale la vas,
în locaţia expoziţiei sau ca urmare cheltuielile de recuperare, cheltuie-
a abandonului sau întreruperii ex- lile de judecată şi de muncă, pre-
poziţiei din cauza unei daune prin cum şi răspunderea civilă faţă de
incendiu, trăsnet, aparat de zbor terţi, inclusiv faţă de pasageri.
sau explozii la locaţia expoziţiei.
asigurarea împotriva furtunilor
asigurarea flotei – fleet insu- de vânt (inclusiv tornadă şi ci-
rance. Poliţă pentru un număr de clon) – windstorm (including
vehicule operate de acelaşi asigurat tornado and cyclone) insurance.
şi cotate în baza experienţei, adică Asigurare împotriva daunelor la
prin cotarea flotei (def.). De obicei, bunuri produse de vânturi
cinci sau mai multe vehicule consti- neobişnuit de puternice sau de ci-
tuie o flotă. Flota în sine poate cu- clon sau uragan. Riscurile sunt de
prinde vehicule de clase diferite, de obicei asigurate ca pericole adiţio-
ex. vehicule private, vehicule trans- nale, dar este posibilă şi încheierea
portatoare de bunuri etc. Aparatele unei asigurări separate pentru
de zbor şi navele maritime pot şi ele aceste riscuri.
să fie asigurate ca flote.
asigurarea industrială toate ris-
78 DICȚIONAR EXPLICATIV

curile – industrial all risks insu- şi coliziunea. Alte riscuri acoperite:


rance. Acoperă pierderile, distru- acte răuvoitoare, pierderi sau
gerile sau daunele accidentale la daune la bunurile înconjurătoare
bunuri, cu excepţia excluderilor (de prin explozie sau fragmentare
ex. design deficient sau eronat, (def.). Acoperirea poate fi extinsă
viciu inerent, defecte latente, ex- pentru a acoperi dauna prin între-
plozia boilerelor, banguri sonice, rupere tehnică (def.), cauzată de
prăbuşire şi altele care se pot aplica defecţiuni la instalaţii şi echipa-
în termeni reali anumitor categorii mente.
de echipamente). Multe excluderi
se pot recumpăra. Bunurile asigu- asigurarea instituţiilor finan-
rate sunt echipamente şi instalaţii ciare – financial institutions in-
comerciale şi industriale. Acoperi- surance. O gamă largă de asigurări
rea este deseori încheiată ca poliţă dezvoltate pentru industria servi-
de primă daună (def.). ciilor financiare. Acestea includ: ga-
ranţia generală a bancherilor (def.),
asigurarea instalaţiilor pentru asigurarea împotriva insuficienţei
daune de consecinţă – machi- ipotecii (def.), tranzacţionare in-
nery consequential loss insu- controlabilă (def.), risc operaţional
rance. Vezi DAUNĂ PRIN (def.) şi răspundere organizaţio-
ÎNTRERUPERE TEHNICĂ – nală (def.).
ENGINEERING INTERRUP-
TION LOSS. asigurarea împotriva grindinei –
hail insurance. Asigurare de bu-
asigurarea instalaţiilor şi echipa- nuri împotriva daunelor produse
mentelor – plant and machinery de căderile de grindină. Se oferă
insurance. Boilerele, echipamen- pentru clădiri, conţinutul acestora
tele sub presiune şi de ridicare sunt şi pentru recolte.
supuse inspecţiilor legale la inter-
vale prestabilite. Asigurătorii oferă asigurarea împotriva insufi-
acestea şi alte servicii de inspecţie cienţei ipotecii – mortgage im-
pentru: boilere şi vase sub presiune, pairment insurance.
lifturi, macarale şi echipamente de Indemnizează pe cei care oferă cre-
ridicat, precum şi instalaţii electrice dite ipotecare împotriva pierderi-
şi mecanice. Riscurile acoperite: lor, ca urmare a faptului că
daune bruşte şi neprevăzute, inclu- proprietăţile din “portofoliu” su-
siv pericolele cheie de defectare, ex- portă daune subasigurate sau nea-
plozie şi prăbuşire, precum şi sigurate. Poliţa este acţionată când
riscuri legate de mediul de lucru, daunele sunt cauzate de pericole
cum ar fi eroarea operatorului, fi- împotriva cărora cel care a primit
surarea prin îngheţ, supraîncălzirea împrumutul ipotecar ar fi trebuit să
DICȚIONAR EXPLICATIV 79

se asigure. Poliţa răspunde şi si- cu acoperire standard, sau o poliţă


tuaţiilor în care primitorul împru- particularizată de asigurare, care
mutului nu poate să-şi recupereze acoperă o gamă de riscuri într-un
dauna prin poliţa proprie din mo- singur document format din
tive cum ar fi insolvabilitatea asi- secţiuni de acoperire alese de asi-
gurătorului în cauză. Asiguratul gurat.
este protejat şi împotriva propriei
sale neglijenţe, ca urmare a căreia asigurarea mamiferelor exotice –
nu a menţinut asigurarea validă, aşa exotic mammals insurance. Ani-
cum se cere prin orice acţiune ipo- malele rare pot fi acoperite pentru
tecară. costurile pentru veterinar, de obi-
cei până la 2.000£ şi cu un excedent
asigurarea împotriva inundaţiei de 50£ pentru fiecare şedinţă de
– flood insurance. Asigurare îm- tratament. Aceasta este acoperirea
potriva daunelor cauzate de de sine stătătoare de bază, la care se
scăpările de apă din cursurile nor- pot face adăugări (deces din acci-
male ale apelor naturale sau artifi- dent, boală sau afecţiune, furt, in-
ciale (altele decât tancuri, aparate cendiu, furtună şi trăsnet), toate cu
sau ţevi) sau din lacuri, rezervoare, condiţia unui excedent de 10%, şi
canale sau baraje, în plus faţă de acoperirea pentru răspundere ci-
inundaţiile produse de mare. Dau- vilă. Scăparea animalelor nu este
nele sunt de obicei limitate de un acoperită decât dacă este facilitată
excedent minim de 250£. Riscul de un pericol asigurat. Asiguratul
este asigurat, de obicei, ca pericol trebuie să aibă cel puţin 18 ani.
suplimentar (def.), împreună cu
daunele de furtună. asigurarea maritimă – marine in-
surance. Legea asigurărilor mari-
asigurarea lucrărilor de time, secţiunea 1: “contract prin
construcţii pentru contractarea care asigurătorul se angajează să-l
instalaţiilor de exploatare – despăgubească pe asigurat, în ma-
contract works insurance on ma- niera şi în măsura agreată prin acest
chinery installation contracts. contract, împotriva daunelor mari-
Vezi ASIGURAREA DE MON- time, adică a daunelor incidente
TARE A INSTALAŢIILOR – călătoriilor pe mare”.
MACHINERY ERECTION IN-
SURANCE. asigurarea maritimă pe rute in-
terne – inland marine insurance.
asigurarea magazinului – shop Dezvoltare a asigurării maritime
insurance. Asigurare comercială care acoperă expunerile de tranzit
pentru detailişti, care pot pe drumuri, căi ferate sau cursuri
achiziţiona o poliţă-pachet (def.) interioare de apă. Include bunurile
80 DICȚIONAR EXPLICATIV

în tranzit, răspunderea transporta- asigurate) pentru costuri pentru


torului, bunurile din posesia depo- veterinar, cu un anumit excedent,
zitarilor şi echipamente şi bunuri până la 5.000£, deces accidental ca
mobile. În SUA, poate include urmare a unei vătămări externe, in-
structuri fixe, cum sunt podurile şi cendiu, trăsnet, furtună, vânt, pa-
tunelele, incluse în mod normal în raziţi şi furt. Acoperirea include
asigurările de bunuri. participarea şi călătoriile pentru
spectacole şi expoziţii. Crescătorii-
asigurarea mărfii – cargo insu- lor aviare externe li se aplică preve-
rance. Acoperirea este definită de deri speciale legate de siguranţă,
clauze standard. Institute Clauses încălzire şi poziţionare.
pentru Marfă (def.) au trei seturi
principale, Clauzele A, B şi C, se- asigurarea pe orbită – in-orbit in-
lectate în funcţie de natura bunuri- surance. Acoperă faza operaţio-
lor şi specifice tipurilor de marfă, de nală a riscului de satelit.
ex. cărbune, petrol, iută, alimente
congelate etc. Toate seturile cu- asigurarea pentru cheltuieli de
prind avarie generală (def.) şi cos- înmormântare – funeral ex-
turi de recuperare (def.) şi conţin penses insurance. Planuri
Clauza Excluderii Războiului şi preplătite cumpărate printr-o plată
Clauza excluderii grevei. unică sau prin plăţi periodice. Un
plan acoperă toate cheltuielile de
asigurarea parteneriatului – înmormântare şi “decontarea” altor
partnership insurance. Asigurare cheltuieli, adică cheltuieli medicale,
de viaţă pentru a proteja partenerii pentru biserică, costul pentru
de afaceri împotriva retragerii de preot, costuri de înmormântare/
capital şi acoperirii obligaţiilor fi- incinerare, costurile pentru săparea
nanciare, care rezultă din decesul mormântului şi costurile unui loc
sau pensionarea unui partener. Pot de veci. Aceste planuri au depăşit
fi folosite combinaţii variate de asi- valorile limitate disponibile prin
gurări de viaţă. Scopul este de a se asigurările industriale de viaţă şi
asigura de faptul că banii ajung în prin asigurările asociaţiilor de aju-
mâinile potrivite la momentul po- tor reciproc.
trivit, în timp ce sunt minimizate
răspunderile privitoare la costuri şi asigurarea pentru cheltuieli me-
impozitare. dicale – medical expenses insu-
rance. Vezi ASIGURAREA
asigurarea păsărilor exotice – MEDICALĂ PRIVATĂ – PRI-
exotic birds insurance. Protejează VATE MEDICAL INSURANCE.
proprietarul (care trebuie să fi îm-
plinit 18 ani la începutul perioadei asigurarea pentru datoriile cu
DICȚIONAR EXPLICATIV 81

risc de a nu fi achitate – bad gurătorului. Producătorii de ali-


debts insurance. Vezi ASIGURA- mente şi principalele lanţuri de de-
REA DE CREDIT – CREDIT IN- tailişti sunt cele mai probabile
SURANCE. victime.

asigurarea pentru daune de asigurarea pentru diferenţă în


consecinţă – consequential loss condiţii – difference in condi-
insurance. Termenul anterior tions insurance. Poliţă master
pentru asigurarea pentru întreru- cumpărată de o companie mul-
perea activităţii (def.). tinaţională, pentru a compensa vi-
asigurarea pentru defecţiuni me- ciile de acoperire ce pot apărea ca
canice – Mechanical Breakdown urmare a diferenţelor apărute între
Insurance. 1. Acoperă costul de- asigurările cumpărate la nivel local
fecţiunii aparatelor casnice sau ve- în diverse ţări. Poliţa master ope-
hiculelor auto. 2. Vezi rează numai când riscurile nu sunt
ASIGURAREA DE AVIAŢIE acoperite prin poliţa locală. Aduce
PENTRU DEFECŢIUNI MECA- acoperirea la nivelul dorit de orga-
NICE – AVIATION MECHANI- nizaţie ca întreg. Vezi diferenţa în li-
CAL BREAKDOWN mite. În asigurarea de bunuri, poate
INSURANCE. lua forma unei acoperiri “toate ris-
curile” pentru un risc mare, pentru
asigurarea pentru desigilarea a suplimenta asigurările de bază în-
produselor – product tamper in- cheiate pe baza unor pericole nu-
surance. Protejează producătorii mite.
care sunt victimele contaminării
produselor sau ai ameninţărilor cu asigurarea pentru eficacitate şi
acestea. Asigurarea plăteşte costul daune lichidate – efficacy and li-
distrugerii stocului, întreruperea de quidated damages insurance.
activitate şi reabilitarea produsului. Poliţă tehnică oferind acoperire
Nu este oferită nicio acoperire pen- pentru situaţii neprevăzute, în cazul
tru vătămarea terţilor (vezi ASI- răspunderii unui contractor de a
GURAREA DE RĂSPUNDERE plăti daune lichidate (def.) pentru
CIVILĂ PENTRU PRODUS – orice întârziere în finalizare sau
PRODUCT LIABILITY INSU- pentru un viciu de performanţă
RANCE) sau pentru plăţile pentru cauzat de contractor, sau unei erori
şantaj (vezi ASIGURAREA PEN- a furnizorului cu privire la activita-
TRU ŞANTAJUL PENTRU tea care trebuie desfăşurată
PRODUS – PRODUCT EXTOR- conform contractului de
TION INSURANCE). Sunt dis- construcţie.
ponibile, de obicei, servicii de
consultanţă prin intermediul asi- asigurarea pentru energie nu-
82 DICȚIONAR EXPLICATIV

cleară – Nuclear Energy Insu- asigurarea pentru finanţarea fil-


rance. Acoperire împotriva daune- melor – film finance insurance.
lor materiale, răspunderii civile şi Despăgubeşte asiguratul dacă, la
accidentelor în legătură cu opera- sfârşitul unei perioade specificate,
rea instalaţiilor de energie nucleară. sumele pe care le-a investit
Acoperirea este disponibilă, inclu- depăşesc venitul încasat din pro-
siv pentru daunele la instalaţiile în ducţia şi vânzarea unor filme di-
sine, de la un singur pool de asi- verse, cunoscute sub denumire
gurări pentru energie atomică: Asi- colectivă ca “listă”. Suma asigurată
gurătorii Nucleari Britanici, creat reprezintă întregul cost de pro-
de Comitetul Britanic de Asigurări ducţie a unei liste de filme, adică un
(Energie Atomică) pentru piaţa număr dat, iar prima este un pro-
britanică în general. Poolul cu- centaj din acestea.
prinde în prezent 13 companii de
asigurări şi 40 de sindicate Lloyd’s. asigurarea pentru forţa majoră –
Ca rezultat, majoritatea poliţelor force majeure insurance. Acope-
conţin o clauză de contaminare ra- rire pentru situaţii neprevăzute,
dioactivă (def.) (cu excepţia celor emisă în departamentul tehnic,
maritime, de aviaţie şi ale persoa- pentru obligaţiile de datorie ale
nei) şi o clauză pentru echipamen- deţinătorului de proiect faţă de
tele nucleare explozive. bănci, în eventualitatea încheierii
cu întârziere a proiectului sau a
asigurarea pentru experimente abandonului unui proiect ca ur-
clinice – clinical trial insurance. mare a “forţei majore” (def.). Se
Poliţă pentru momentul despăgu- aplică şi cheltuielilor proprii
birii (def.), pentru organizaţii de contractorului, când este abando-
cercetare, producători de medica- nat un proiect în afara ţării.
mente, spitale, universităţi etc. im-
plicate în experimente clinice asigurarea pentru hovercraft –
(def.). Asigurătorul despăgubeşte hovercraft insurance. Vehicule-
asiguratul pentru sumele pe care au amfibie asigurabile împotriva acci-
agreat să le plătească participanţilor dentelor, incendiului şi furtului.
la experiment pentru vătămări in- Acoperirea operează în timpul
diferent de cauză. Reclamanţii pot tranzitului terestru în trailer sau pe
prefera să facă solicitări de platformă. Se aplică răspunderea ci-
despăgubire legale normale decât vilă faţă de terţi şi pentru pasageri.
să folosească procesele de arbi- Pentru folosirea în competiţii sau
trare/ compensare. În acest caz, în interes profesional, se aplică ter-
răspunderea legală a asiguratului meni speciali. Ordinul pentru Ho-
este acoperită printr-o a doua vercraft-uri (răspundere civilă) din
secţiune a poliţei. 1986 amendează legislaţia ante-
DICȚIONAR EXPLICATIV 83

rioară în aspecte privitoare la de reţinerea aparatului de zbor.


răspunderea civilă pentru vătăma- Acoperirea este fie separată, fie an-
rea pasagerilor şi pierderi/ daune la dorsată poliţei de asigurare a cor-
bagaje. pului navei.

asigurarea pentru indemnizaţie asigurarea pentru întreaga cifră


de ipotecă – mortgage indemnity de afaceri – whole turnover insu-
insurance. Asigurare de garanţie rance. Asigurare de credit (def.)
financiară (def.) care îl acoperă pe prin care asiguratul îşi asigură în în-
cel ce acordă un împrumut ipote- tregime tranzacţiile de vânzări, spre
car, pentru orice daună produsă deosebire de situaţia în care ar fi
când primitorul împrumutului nu asigurat tranzacţii selectiv, pe baza
l-a mai putut susţine, şi proprieta- unei liste de clienţi specifice.
tea este vândută la o valoare mai
mică decât valoarea împrumutului. asigurarea pentru lucrări de
Un sindicat Lloyd’s care intenţio- construcţii/toate riscurile a
nează să subscrie asigurări de ipo- contractorilor (anuală sau per
tecă pe vase maritime sau aparate proiect) – contract works/
de zbor trebuie să obţină mai întâi contractors’ all risks insurance
aprobarea Comitetului pentru (annual or single project). Aco-
Război, Război Civil şi Garanţie Fi- peră lucrările temporare sau per-
nanciară. manente executate pe perioada de
derulare a unor contracte şi mate-
asigurarea pentru încălcarea rialele încorporate în acestea, plus
drepturilor – infringement of instalaţiile proprii sau închiriate,
rights insurance. Asigurare împo- uneltele şi echipamentele în timpul
triva răspunderii civile legale pen- cât sunt în locaţii sau în tranzit.
tru încălcarea inadvertentă a Acoperirea este încheiată pentru
copyright-ului, brevetului sau extinderi la case, până la blocuri de
mărcii înregistrate. birouri cu multe etaje. Primele sunt
bazate pe o cifră de afaceri anuală,
asigurarea pentru încălcarea ga- cu o valoare maximă pentru un sin-
ranţiei – breach of warranty in- gur contract. Sunt disponibile di-
surance. Asigurare care acoperă verse extensii (de ex. costuri de
băncile pentru valoarea neachitată continuare a închirierii ca urmare a
a creditelor care au finanţat defecţiunilor la instalaţii). Exclude-
achiziţionarea de aparate de zbor. rile cheie se referă la structurile
Dacă asigurarea pentru corpul na- existente şi designul deficient.
velor este invalidată de încălcarea Poate fi necesar ca acoperirea să fie
garanţiei de linia aeriană, banca în acord cu cu contractele cu ter-
poate suferi o pierdere indiferent meni standard (de ex. Tribunalul
84 DICȚIONAR EXPLICATIV

Contractelor Comune). gurare pentru armatori care pot


pierde un vas charter ca rezultat al
asigurarea pentru mutare/ unui accident, Asigurarea plăteşte
schimbarea locuinţei – house- o sumă pe zi, pentru un anumit
hold removal insurance. Acoperă număr de zile pe an (de ex. 90, dar
conţinutul unei locuinţe în timpul pot fi şi 360), după depăşirea unei
procesului de mutare. Poliţele pen- “franşize deductibile de timp”
tru conţinutul locuinţei se aplică (def.), de ex. 14 zile. Acoperirea
numai la bunuri “mutate temporar” respectă clauzele internaţionale
și nu se aplică la mobila mutată CASCO maritim (def.), dar ex-
într-un depozit. Mutarea este de clude dauna totală.
obicei acoperită pentru “toate ris-
curile” şi poate fi supusă condiţiei asigurarea pentru pierderi pecu-
ca înlăturarea ambalajului să fie niare – pecuniary loss insurance.
făcută de angajaţii unei firme pro- Pecuniar înseamnă ”referitor la
fesionale de mutare. Acoperirea se bani”. Asigurările pentru pierderi
aplică pentru până la 7 zile , dar pecuniare sunt cele care protejează
poate fi restricţionată la 48 sau 72 drepturile sau interesele financiare
de ore. ale asiguratului, cum sunt veniturile
sau încasările. Acestea includ: asi-
asigurarea pentru navlu – freight gurarea pentru întreruperea acti-
insurance. Asigurarea navlului vităţii (def.), asigurarea datoriilor
(def.) câştigat de armatori. Arma- din evidenţele contabile (def.), asi-
torii îşi asigură de obicei navlul gurarea de cheltuieli legale/ juri-
pentru 12 luni, prin stabilirea unei dice (def.) şi asigurarea de garanţie
sume care ar putea fi câştigate pen- a fidelităţii (def.).
tru oricare călătorie tur-retur. Nav-
lul de pe scrisoarea de conosament asigurarea pentru prime necuve-
se plăteşte de obicei în avans, şi nite – unearned premium insu-
proprietarul mărfii îl adaugă valorii rance. Vezi ASIGURAREA DE
bunurilor. Valoarea asigurabilă a AVIAŢIE PENTRU PRIME NE-
navlului este valoarea brută a nav- CUVENITE – AVIATION
lului ce trebuie primit de armator UNEARNED PREMIUM INSU-
plus costul asigurării. Vezi şi RANCE.
NAVLU – FREIGHT; CLAUZA
DE NAVLU PENTRU COLI- asigurarea pentru profituri în
ZIUNE – FREIGHT COLLI- avans – advance profits insu-
SION CLAUSE. rance. O formă a asigurării de în-
trerupere a activităţii (def.) legată
asigurarea pentru pierderea chi- de o afacere nouă sau de o activi-
riei – loss of hire insurance. Asi- tate nouă a unei afaceri existente.
DICȚIONAR EXPLICATIV 85

Acoperă pierderea de profit brut ca duloase şi semnături falsificate –


urmare a întârzierile produse de o fraudulent withdrawals and for-
daună asigurată printr-o poliţă de ged signatures insurance. Poliţă
asigurare toate riscurile (def.) a pentru a despăgubi societăţile de
contractorului sau printr-o asigu- credit ipotecar şi instituţiile simi-
rare de construcţie toate riscurile lare împotriva dauelor produse ca
(def.). Întârzierea începerii acti- rezultat al plăţilor făcute în legătură
vităţilor poate fi cauzată de daune cu retrageri frauduloase. Prima
la: (a) noile dotări, extinderi sau anuală este ajustabilă şi se bazează
utilaje; (b) locaţiile furnizorilor; pe valoarea anuală a retragerilor.
(c) echipamentele în tranzit. Pe-
rioada de indemnizaţie (def.) în- asigurarea pentru scurgerile din
cepe la data la care se intenţiona sprinklere – sprinkler leakage in-
începerea lucrărilor şi continuă surance. Acoperă daune cauzate
până la data începerii efective a de eliberarea accidentală a apei
acestora, dar orice creştere în cos- dintr-un sistem de sprinklere. Ins-
turile de lucru se calculează din mo- talarea atrage prime reduse de la
mentul producerii daunei. asigurătorul de incendii, dar intro-
duce riscul de eliberare accidentală.
asigurarea pentru retragerea
produselor din piaţă – product asigurarea pentru şantajul pen-
recall insurance. Acoperire pentru tru produs – product extortion
“cheltuieli suplimentare”, care îl insurance. Despăgubeşte asigura-
despăgubeşte pe asigurat pentru tul pentru o parte din pierderea
costurile suferite la retragerea unui cauyată de plata unei răscumpărări
produs suspectat a fi defectuos cerute prin ameninţare sau pentru
pentru clienţi şi utilizatori. Costu- retragerea din piaţă a unor produse
rile de retragere includ comu- contaminate, sau pentru distruge-
nicaţii, transport, depozitare, rea unor asemenea produse.
inspecţie, ore suplimentare, distru-
gere ş.a.m.d. Acoperirea este de- asigurarea pentru terţi – third
clanşată de decizia de retragere a party insurance. Sinonimă cu
produsului din cauza naturii sale răspunderea civilă publică, deo-
potenţial dăunătoare. Acoperirea sebeşte acoperirea de cea a unei
se aplică doar cauzelor accidentale, poliţe care acoperă răspunderea
nu viciilor de design. Companiile faţă de angajaţi. În asigurarea de
trebuie să aibă pregătit un plan de aviaţie, expresia “asigurare pentru
retragere a produselor din piaţă terţi” deosebeşte acoperirea gene-
(def.). rală faţă de terţi de răspunderea le-
gală faţă de pasageri în aparatul de
asigurarea pentru retrageri frau- zbor al asiguratului. O companie
86 DICȚIONAR EXPLICATIV

captivă care operează pe piaţa li- sănătate.


beră foloseşte şi ea expresia în
legătură cu activitatea de asigurare asigurarea pescarilor – anglers
pentru părţi altele decât compania insurance. Pescarii se asigură pen-
sa mamă. Răspunderea faţă de terţi tru răspunderea faţă de public, pen-
în asigurarea maritimă este activi- tru beneficii de accidente personale
tatea principală a cluburilor de pro- pentru pescarii înşişi şi pentru pier-
tecţie şi îndemnizaţie (def.). dere sau daună până la o limită spe-
cificată. Dacă pescarul îşi angajează
asigurarea pentru titlu deficient un ajutor, acoperirea pentru
– defective title insurance. Îl răspundere a angajatorului este
despăgubeşte pe potenţialul obligatorie. Dacă ajutorul este un
cumpărător al unui teren pentru angajat “domestic”, se aplică secţiu-
pierderi ocazionate de deficienţe în nea de răspundere civilă a poliţei de
titlul legal, rezultate din documente asigurare a conţinutului locuinţei.
lipsă etc. O poliţă de asigurare pen-
tru titlu se extinde pe perioada pe asigurarea pluvius – pluvius in-
care asiguratul are un interes în surance. Vezi ASIGURAREA DE
proprietatea respectivă. Asigurarea VREME – WEATHER INSU-
este impusă în mod normal de ipo- RANCE.
teci, înainte de a fi pregătite în ve-
derea acordării unor împrumuturi, asigurarea proiectului – project
când cel care creează ipoteca este insurance. Poliţă folosită în cadrul
expus la riscul de titlu deficient. proiectelor mari de construcţii.
Efectele principale ale unei proce-
asigurarea persoanei-cheie – duri asupra proiectului ca întreg,
keyman insurance. Asigurare care pentru a evita multitudinea de
protejează o entitate împotriva poliţe care se încheie când fiecare
pierderilor financiare cauzate de parte îşi aranjează propriile asi-
decesul sau invaliditatea unei per- gurări. Procedura se aplică poliţelor
soane-cheie. Dauna este costul es- mai convenţionale de daune mate-
timat al pierderii financiare, al riale şi răspundere (cu excepţia ris-
proiectelor abandonate şi de înlo- curilor de răspundere a
cuire a persoanei respective. Unii angajatorilor şi a celor auto, care
creditori impun încheierea asi- sunt guvernate de legislaţie), dar
gurării persoanei-cheie înainte de nu include, de obicei, riscurile de
acordarea unui împrumut compa- indemnizaţie profesională.
niilor mici, care se bazează pe una
sau câteva persoane-cheie. Produ- asigurarea recoltelor – crop in-
sele de asigurare a persoanei-cheie surance. Asigurare efectuată de
includ asigurari de viaţă şi/ sau fermieri împotriva pierderii sau re-
DICȚIONAR EXPLICATIV 87

ducerii cantităţii din recolte, ca ur- poliţele flotante (def.) sunt şi ele
mare a unui pericol specificat (de condiţionate de încheierea la şapte
ex. grindină) sau a unei game mai zile de la notificare. Acordul Wa-
largi de pericole (de ex. condiţii terborne (def.) aduce asigurările
meteorologice nefavorabile). maritime la acelaşi nivel cu cele
non maritime (adică exclude riscu-
asigurarea retroactivă – retroac- rile de război la bunurile provenind
tive insurance. Acoperire pentru de pe uscat). Vezi ACORDUL
o daună care s-a petrecut deja, de PENTRU EXCLUDEREA
ex. un incendiu major, dar pentru RĂZBOIULUI ŞI RĂZBOIULUI
care severitatea daunei este neclară. CIVIL – WAR AND CIVIL WAR
Asiguratul plăteşte o primă ridicată RISKS EXCLUSION AGREE-
pentru a substitui certitudinea unui MENT; RISCURI DE RĂZBOI –
rezultat nesigur. Asigurătorul este WAR RISKS.
atras de potenţialul de investiţie al
primei ridicate până în momentul asigurarea riscurilor interne –
plăţii daunelor. internal risks insurance. Versiune
pentru dealerii auto a unei poliţei
asigurarea riscurilor de război – de răspundere civilă publică, dar
war risks insurance. Acoperirea adaptată pentru a acoperi custodia
vaselor sau mărfurilor împotriva şi controlul maşinilor clientului,
riscurilor de război, a minelor, tor- vânzarea de piese de schimb şi, la
pilelor, bombelor etc. abandonate. cerere, reparaţiile defectuoase.
Acoperirea este definită prin Insti-
tute Clauses pentru Război asigurarea riscurilor rutiere –
(Marfă) şi Institute Clauses pentru road risks insurance. Poliţă co-
Război şi Greve (CASCO). Marfa mercială auto care permite condu-
este acoperită printr-o poliţă de cerea vehiculelor proprii şi pe cele
călătorie (def.) numai cât este la ale clienţilor pe drumurile publice
bordul vasului, cu excepţia cazuri- sau gararea lor temporară pe durata
lor când acoperirea este şi mai res- unei călătorii. Utilizarea vehicule-
trictivă, chiar dacă marfa este pe lor este restricţionată la folosirea în
vas. Acoperirea pentru riscuri de scopuri comerciale, sociale, do-
război şi greve pentru corpul navei mestice şi de plăcere. Există o gamă
se face printr-o poliţă de timp largă de opţiuni pentru conducerea
(def.), dar acoperirea se încheie au- de către asigurat, soţul/ soţia asi-
tomat dacă este război între pute- guratului, angajaţi şi prieteni, pre-
rile majore sau dacă vasul este cum şi de către alţi şoferi
rechiziţionat. Altfel, acoperirea se desemnaţi. Alte extensii includ în-
încheie după o notificare la şapte chirierea, demonstraţii neînsoţite,
zile. Acoperirile deschise (def.) şi închirierea privată şi acoperirea
88 DICȚIONAR EXPLICATIV

pentru parbriz. Riscurile de la se- teliţilor pentru daune de consecinţă


diul asiguratului sunt acoperite prin (def.), care poate fi încheiată în
poliţele de riscuri interne (def.). orice fază, asigurarea de răspundere
Vezi BAZA PUNCTELOR – civilă faţă de terţi a sateliţilor (def.)
POINTS BASIS; BAZA ŞOFERU- şi asigurarea de lansare întârziată
LUI DESEMNAT – NAMED (def.).
DRIVER BASIS; BAZA NUME-
RELOR DE ÎNMATRICULARE asigurarea siguranţei - suretys-
COMERCIALE – TRADE hip insurance. Asigurătorul (sigu-
PLATE BASIS. ranţa) oferă o obligaţiune (def.)
pentru a garanta îndeplinirea
asigurarea sateliţilor pentru obligaţiilor clientului său (debito-
daune de consecinţă – satellite rul) faţă de un terţ (creditorul), re-
consequential loss insurance. zultate dintr-un contract referitor
Acoperire pentru daune de conse- la bunuri, servicii şi performanţă.
cinţă ca urmare a unei daune sau Vezi OBLIGAŢIUNI DE
deteriorări fizice a unui satelit. CONSTRUCŢII – CONSTRUC-
Companiile de media şi telecomu- TION BONDS; GARANŢIE ÎN
nicaţii se bazează pe transmisiile INSTANŢĂ – COURT BOND;
zilnice prin sateliţi iar întreruperile GARANŢII GUVERNAMEN-
de servicii sunt costisitoare. Aco- TALE – GOVERNMENT
perirea poate fi efectuată în orice BONDS; ASIGURAREA DE GA-
moment în timpul duratei de viaţă RANŢIE A FIDELITĂŢII – FI-
a satelitului. DELITY GUARRANTEE
INSURANCE.
asigurarea sateliţilor/ spaţială –
satellite/ space insurance. Aco- asigurarea spaţială – space insu-
perirea pentru sateliţi se referă la rance. ASIGURAREA SA-
patru faze din durata de viaţă a unui TELIŢILOR/ SPAŢIALĂ –
satelit. Perioada de construcţie este SATELLITE/ SPACE INSU-
acoperită prin asigurarea de RANCE.
construcţie de tip toate riscurile
(def.), perioada de la finalizarea asigurarea sticlei – glass insu-
asamblării la lansare este acoperită rance. Spargerea oricărui tip de
prin asigurarea prelansare (def.), sticlă (armată, embosată etc.). Asi-
lansarea în sine este asigurată prin gurătorii vor acoperi sau plăti inte-
asigurarea de lansare (def.), iar în gral valoarea de înlocuire, inclusiv
decursul vieţii sale de lucru sateli- vitrinele cu inscripţionări. Orice
tul este acoperit prin asigurarea de spargere asigurabilă printr-o poliţă
viaţă (sateliţi) (def.). Alte asigurări de incendiu sau cauzată de explo-
disponibile sunt asigurarea sa- zie este exclusă. Sticla fixată în lo-
DICȚIONAR EXPLICATIV 89

cuinţe este asigurată prin poliţa şi echipamentelor sub una dintre


completă de asigurare a locuinţei. patru clase majore: acoperirea pen-
tru boilere şi instalaţii sub presiune
asigurarea sticlei plate – plate (def.); instalaţii de maşini (def.);
glass insurance. Vezi ASIGURA- instalaţii electrice şi instalaţii me-
REA STICLEI – GLASS INSU- canice (def.) şi echipamente de ri-
RANCE. dicare, lifturi şi ascensoare (def.).
În plus, sunt oferite servicii de ins-
asigurarea şeptelului – livestock pecţie (def.). Asigurările acoperă
insurance. Asigurarea şeptelului daune proprii (def.), daune la bu-
împotriva decesului prin accident nurile înconjurătoare, riscuri faţă
sau boală. Asigurările se referă de de terţi şi asigurarea pentru între-
obicei la cai şi vite, dar pot fi aco- rupere tehnică (def.). De aseme-
periţi şi porci, şi oi. Se face o cerere nea, se oferă acoperire pentru
de asigurare nouă în fiecare an. deteriorarea stocului (def.), riscuri
Principalele categorii sunt: cai, legate de calculator (def.), instalaţii
ponei de vânătoare şi de polo, ris- ale contractorului (def.) şi monta-
curile animalelor gestante, caii pur- rea instalaţiilor şi alte asigurări di-
sânge, vite, riscuri de tranzit şi de verse. Riscurile principale
expoziţie, castrare. împotriva cărora este cumpărată o
asigurare sunt: explozia (def.) şi
asigurarea taxelor şcolare – prăbuşirea (def.), defectarea (def.),
school fees insurance. Diverse in- daune fizice bruşte şi neprevăzute
vestiţii, economii şi scheme de asi- (def.), fragmentare (def.) şi riscuri
gurare pentru a se asigura că din afară (def.).
părinţii vor avea posibilitatea de a
acoperi cheltuielile cu educaţia co- asigurarea Toate riscurile pentru
piilor, atunci când acestea vor fi ne- corpul navei (CASCO aerian) –
cesare. Gama de poliţe care poate Aviation Hull All Risks Insu-
fi inclusă în planul părinţilor in- rance. Asigurare care acoperă
clude asigurarea cu acumulare de “toate riscurile” de pierdere sau
capital (def.), asigurarea pentru daună la un aparat de zbor, cu ex-
afecţiuni critice (def.), asigurarea cepţia celor excluse. Nu există aco-
de protecţie a veniturilor (def.) şi perire pentru rămânerea la sol din
alte poliţe speciale, cum ar fi ram- cauza unor directive primite de la
bursarea taxelor când o boală îm- autorităţi sau de la producător şi
piedică copilul să mai meargă la nici pentru daunele de consecinţă.
şcoală. Principalele excluderi sunt după
cum urmează: contaminare ra-
asigurarea tehnică – engineering dioactivă/ cauze nucleare; război şi
insurance. Asigurarea instalaţiilor pericole înrudite (greve, deturnări,
90 DICȚIONAR EXPLICATIV

sabotaj, terorism, confiscare etc.); ricul de daune din ultimii cinci ani;
uzură; defecţiuni tehnice (adică re- numărul de vehicule blindate;
pararea unei părţi componente măsurile fizice de securitate apli-
care nu s-a defectat ca urmare a cate vehiculelor şi sediului; cifrele
unui accident); daune progresive. anuale de venit; valoarea estimată
Se aplică franşize deductibile, de ex. a numerarului ce urmează a fi trans-
1 milion $ pentru aparatele de zbor portat în anul respectiv.
“de mari dimensiuni”. Pot fi aplica-
bile limite geografice. Vezi ASIGU- asigurarea vehiculelor comer-
RAREA DE AVIAŢIE A ciale – commercial vehicles insu-
CORPULUI NAVEI PENTRU rance. Termen general referitor la
RĂZBOI ŞI PERICOLE INRU- asigurarea vehiculelor transporta-
DITE – AVIATION HULL WAR toare de bunuri, autobuzelor şi au-
AND ALLIED PERILS INSU- tocarelor, a vehiculelor forestiere şi
RANCE. agricole, a instalaţiilor mobile şi a
altor tipuri speciale.
asigurarea valorii reziduale – re-
sidual value insurance. Asigurare asigurat – assured. Are acelaşi
de garanţie financiară (def.) care sens cu termenul “insured”, dar
protejează firmele ce oferă active este folosit în mod obişnuit în asi-
spre închiriere/ leasing împotriva gurările de viaţă şi maritime.
declinurilor neaşteptate în valoarea
de piaţă a echipamentelor închi- asigurat – insured. Partea asigu-
riate (vehicule, aparate de zbor, rată prin poliţă. Cunoscut şi sub de-
maşini grele) la terminarea acordu- numirea de posesor de poliţă.
lui de închiriere. Asigurarea ajută
firma de leasing în managementul asigurat de viaţă – life insured.
riscului valorii activelor, inerent în Persoana a cărei viaţă face obiectul
activităţile de leasing. contractului de asigurare de viaţă.
Dacă A încheie o poliţă asupra
asigurarea vehiculelor blindate – vieţii lui B, partenerul său, B, este
armoured car insurance. Acoperă viaţa asigurată. Aceasta este o poliţă
pierderea banilor clienţilor, trans- pentru “viaţa unei alte persoane”
portaţi cu vehicule blindate şi pier- (def.).
derea sau dauna fizică la bunurile
clientului când acestea se aflau în asigurări cu cotă medie – average
sediul asigurat, în tranzit, pe trotuar rate insurances. Când este vorba
sau la un automat bancar. Subs- de riscuri foarte mari, uneori asi-
crierea şi determinarea primei ţin gurătorii de incendiu încasează o
cont de: spaţiul care urmează să fie cotă de primă fixă pentru toate
asigurat; istoricul companiei; isto- clădirile şi conţinutul acestora.
DICȚIONAR EXPLICATIV 91

Cota de primă – o “medie” – este gurarea pluvius (def.) şi altele, des-


presupusă a lua în considerare ca- eori de natură neobişnuită.
racteristicile bune şi rele ale fiecărui
risc. Contrar practicii în domeniu, asigurări prin bancă – bancassu-
în cazul poliţelor generale (def.) se rance. Vânzarea asigurărilor prin
stabilesc sume asigurate separate canalele de distribuţie ale unei
pentru riscuri separate. bănci, deseori în asociere cu pro-
priile subsidiare de asigurări ale
asigurări naţionale – national in- băncii. Înseamnă că băncile pot
surance. Parte din sistemul de asi- oferi clienţilor lor produse bancare,
gurări sociale care oferă beneficii în de asigurări, de împrumuturi şi de
forme diverse, adică pentru boală, investiţii. Termenul a fost folosit
vătămare industrială, şomaj, pensii, pentru a descrie companii bancare
maternitate şi deces. Cu excepţia şi de asigurări separate, fiecare vân-
prevederilor de renunţare (def.), zând produsele celeilalte.
participarea este obligatorie pentru
anumite categorii de populaţie. Co- Asigurări: Îndrumar de conduită
tele de contribuţie variază în în afaceri – Insurance: Conduct
funcţie de clasă, dar sunt standard of Business Sourcebook (ICOB).
în cadrul fiecărei clase. Reguli aplicabile unui intermediar în
Contribuţiile sunt deduse din câşti- asigurări (def.), inclusiv unui asi-
guri în cazul angajaţilor ai căror an- gurător, când desfăşoară activităţi de
gajatori contribuie şi ei. mediere în asigurări (def.) pentru
un client, referitoare la un contract
asigurări pe valoare integrală – de asigurare non-investiţie, sau când
full value insurances. Asigurare iniţiază medierea unui contract non-
de bunuri în care suma asigurată re- investiţie la distanţă cu un client de-
prezintă valoarea integrală expusă tailist. Regulile se aplică şi
la risc. Când asiguratul comple- asigurătorilor care acţionează ca fur-
tează o cerere şi semnează de- nizori de produse şi agenţi
claraţia, prin aceste lucruri el conducători la Lloyd’s, cu referire la
“garantează” că este aşa. contractele de asigurări non-in-
vestiţie. ICOB se mai aplică şi: fir-
asigurări pentru situaţii ne- melor care comunică sau aprobă
prevăzute – contingency insu- promoţii financiare non-investiţie;
rances. Expresie pentru a descrie asigurătorilor de răspundere civilă
acele poliţe care nu intră în mod auto şi Societăţii Lloyd’s pentru acel
natural într-una din clasele princi- tip de asigurare. ICOB nu se aplică
pale de activităţi de asigurare. Ter- reasigurărilor şi contractelor pentru
menul cuprinde asigurări cum sunt riscuri de mari dimensiuni (def.)
anularea evenimentelor (def.), asi- pentru clienţii comerciali.
92 DICȚIONAR EXPLICATIV

asigurări unitizate cu profituri – vestiţie. Când este folosit termenul


unitized with profits business. de asigurător, nu se referă la acti-
Abordare care combină conceptul vităţile pe care acesta le desfăşoară
“cu profituri” cu structura de ma- ca intermediar.
nagement a unei poliţe de viaţă de
tip unit-linked (def.). Asiguraţii pri- asigurător admis – admitted in-
mesc unituri în fondul “cu profi- surer. Asigurător autorizat să tran-
turi”, iar preţul uniturilor este zacţioneze asigurări dintr-un stat
stabilit în funcţie de un bonus anual străin. Asigurările tranzacţionate se
reversionar. La maturitate, se mai numesc şi afaceri de stabilire
adaugă un bonus terminal. Majori- (def.).
tatea asigurărilor britanice “cu pro-
fituri” sunt emise pe o bază asigurător autorizat – authorised
unitizată. insurer. Firmă care are permisiu-
nea FSA de a emite şi derula
asigurările de locuinţe – house- contracte de asigurare (alta decât o
hold insurances. Asigurări pentru bancă). Vezi AUTORIZARE –
locuinţe private, încheiate pentru AUTHORISATION.
clădiri şi conţinut. Poliţele sunt fie
“complete”, adică acoperă o gamă Asigurător autorizat/ Specialist
de pericole nominalizate, fie pe o în asigurări autorizat/ Broker de
bază mai largă a daunelor acciden- asigurări autorizat – Chartered
tale. Acoperirea “nou pentru vechi” Insurer/ Chartered Insurance
este disponibilă pentru conţinut. Practitioner/ Chartered Insu-
Vezi ACOPERIREA PENTRU rance Broker. Vezi TITLURI DE
CLĂDIRI DE LOCUINŢE – AUTORIZARE – CHARTERED
HOUSEHOLD BUILDING TITLES.
COVER; ACOPERIREA PEN-
TRU CONŢINUTUL LO- asigurător direct – direct insu-
CUINŢELOR – HOUSEHOLD rer. Asigurător, spre deosebire de
CONTENTS COVER. reasigurător (def.). Asigurătorul di-
rect oferă asigurările primare co-
asigurător – assurer. Înseamnă munităţii de afaceri sau publicului
acelaşi lucru cu “insurer”, dar este larg, cu sau fără implicarea unui in-
folosit de obice în asigurările de termediar. În particular, în SUA,
viaţă. termenul este de asemenea folosit
pentru un asigurător care lucrează
asigurător – insurer. Termen fo- direct cu asiguraţii, şi nu prin inter-
losit de FSA pentru a descrie un mediul brokerilor sau agenţilor.
furnizor de produse în relaţie cu
contractele de asigurare non-in- asigurător extern – external in-
DICȚIONAR EXPLICATIV 93

surer. Asigurător al cărui sediu este tarea asiguraţilor în formularea so-


localizat în afara Marii Britanii, altul licitărilor de daună, cum ar fi în no-
decât un asigurător EEA, un asi- tificarea unei daune unui asigurător
gurător general elveţian sau un asi- şi negocierea rezolvării în numele
gurător supus unor reguli speciale. asiguratului.

asigurător în cauză – insurer asistenţă personală legală – per-


concerned. Asigurători care, prin sonal legal assistance. Secţiune
intermediul Acordului pentru dintr-o asigurare comercială pentru
şoferi neasiguraţi (def.) al Biroului cheltuieli legale/ juridice (def.),
Asigurătorilor Auto (def.), plătesc menită a acoperi o acoperire simi-
o daună unui terţ pentru că la mo- lară pentru directori, parteneri şi
mentul accidentului era în vigoare angajaţi cheie şi familiile lor cu pri-
o poliţă emisă de ei către acuzat, vire la aspectele private.
chiar dacă nu era valabilă. Plata se
face indiferent de faptul că acuzatul Asociaţia Agenţilor Underwrite-
nu avea niciun drept valid la in- rilor Lloyd’s – Lloyd’s Underw-
demnizaţie în cadrul poliţei, ca ur- riting Agents Association
mare a încălcării condiţiilor (LUAA). Protejează interesele
acesteia. Ca asigurător în cauză, agenţilor de underwriting (def.) şi
acesta are dreptul de regres chiar ţine legătura cu Lloyd’s. Rapor-
împotriva şoferului neasigurat. tează membrilor săi problemele ri-
dicate de Consiliu sau de
asigurător monolinie – mono- Comitetul de Franşiză (def.).
line insurer. Asigurător capitalizat LUAA nu are puteri de reglemen-
separat, care se concentrează în în- tare, dar este reprezentată atât în
tregime asupra unui singur tip de comitetele planificate, cât şi în cele
activitate de asigurare, de ex. asigu- ad-hoc. În present, face parte din
rarea de credit. Sunt asigurători Asociaţia Pieţei Londoneze (def.).
specializaţi pe produs, care funcţio-
nează deseori în sistem en-gros. Asociaţia Ajustorilor de Daune
Maritime – Association of Ave-
asigurător neadmis – non-admit- rage Adjusters. Asociaţie de spe-
ted insurer. Asigurător care nu cialişti independenţi care îi
este autorizat să subscrie asigurări examinează pe cei ce lucrează în
într-o jurisdicţie dată. domeniul asigurărilor maritime ca
ajustori de daune (def.). Fondată în
asistare – assisting. O activitate 1869, asociaţia promovează “prin-
reglementată de FSA, referitoare la cipiile corecte în ajustarea daune-
administrarea şi performanţa lor şi uniformitatea de practică
poliţelor de asigurare. Include aju- între ajustorii de daune”. Comite-
94 DICȚIONAR EXPLICATIV

tele de expertiză ale asociaţiei ser- şi promovează standardele ridicate


vesc comunitatea asigurărilor ma- de servicii. Activitatea sa privitoare
ritime şi pot, prin intermediul unui la poliţe se centrează pe: asigurări
grup de persoane de referinţă, să generale, viaţă şi pensii, regle-
acţioneze ca arbitri în caz de dis- mentări financiare, taxare şi afaceri
pută. Toţi membrii sunt ajustori de de investiţii. Are comitete de ex-
daună în exerciţiu. Vezi şi SOCIE- pertiză şi reprezintă industria în ex-
TATEA BRITANICĂ A AJUS- terior, adică în relaţia cu guvernarea
TORILOR BRITANICI DE centrală, subiecte media, activităţi
DAUNE MARITIME - UK SO- europene şi internaţionale
CIETY OF UK AVERAGE AD- (www.abi.org.uk).
JUSTERS.
Asociaţia Asigurătorilor de
Asociaţia asigurărilor de viaţă – Aviaţie – Aviation Insurance Of-
Life Insurance Association fices Association (AIOA). Pro-
(LIA). Asociaţie (cu 23.000 mem- movează şi protejează interesele
bri individuali) având ca obiective: companiilor de aviaţie britanice.
(a) promovarea comunicării, parti- Oferă o platformă de consultare şi
cipării şi educării în cadrul indus- cooperare pe parcursul dezvoltării
triei asigurărilor de viaţă; (b) teminologiilor şi exprimărilor din
îmbunătăţirea standardelor de afa- clauzele şi poliţele standard, în aso-
ceri şi creşterea profesionalismului ciere cu alte interese în asigurările
în vânzarea asigurărilor de viaţă de aviaţie domestice sau din afara
prin intermediul unui cod profe- graniţelor.
sional; (c) sponsorizarea de cur-
suri, seminarii etc. pentru a creşte Asociaţia Britanică a Brokerilor
nivelul de cunoaştere asupra acti- de Asigurări (ABBA) – British
vităţilor din industria asigurărilor; Insurance Brokers Association
(d) promovarea înţelegerii cu gu- (BIBA). Reprezintă 2.000 de
vernul, FSA (def.) şi cu alte orga- membri de brokeraj, care au 37.000
nizaţii. angajaţi. Interesele sale se referă la
pieţele de asigurări comerciale şi in-
Asociaţia Asigurătorilor Brita- dustriale, locuinţe, auto, călătorie.
nici – Association of British In- Are ca scop îmbunătăţirea statutu-
surers (ABI). Asociaţia lui şi recunoaşterii membrilor săi,
profesională a companiilor de asi- prin menţinerea unor standarde ri-
gurări, ai cărei 400 de membri tran- dicate, relaţii publice, contacte cu
zacţionează toate clasele de guvernul şi parlamentul.
asigurări. Adresează probleme de (www.biba.org.uk).
interes comun, participă la dezba-
teri privitoare la probleme publice Asociaţia Britanică Legislativă
DICȚIONAR EXPLICATIV 95

pentru Asigurări (ABLA) – Bri- nală a consilierilor financiari inde-


tish Insurance Law Association pendenţi. Este punctul cheie de
(BILA). Reuneşte membri ai asi- contact între comunitatea consilie-
gurătorilor, brokerilor, altor inter- rilor financiari independenţi şi
mediari, persoane academice, FSA. Principalul său obiectiv este
avocaţi şi procurori, toţi interesaţi să influenţeze natura şi forma
în legislaţia asigurărilor. BILA poliţelor care îi afectează pe mem-
susţine regulat întâlniri şi confe- brii săi. Se mai ocupă şi cu monito-
rinţe pe teme legate de legislaţia rizarea problemelor legale şi
asigurărilor. Produce documente politice şi îi informeaza pe membri
tehnice pentru diverse organizaţii, despre felul în care aceste pro-
inclusiv pentru guvernul britanic şi bleme îi vor afecta.
pentru Comisia pentru reformă le-
gislativă. A iniţiat multe schimbări Asociaţia de Piaţă Lloyd’s –
în lumea asigurărilor. BILA este şi Lloyd’s Market Association
componenta britanică a Asociaţiei (LMA). Reprezintă afacerile de un-
Internaţionale a Dreptului Asi- derwriting de la Lloyd’s. Aduce îm-
gurărilor [(Association Internatio- preună cinci asociaţii anterior
nal de Droit des Assurances separate: Asociaţia Underwriterilor
(AIDA)] şi este un participant Lloyd’s (LUA), Asociaţia Undew-
activ la congresele sale mondiale. riterilor Nonmaritimi Lloyd’s, Aso-
ciaţia Agenţilor de Underwriting
Asociaţia Companiilor Des- Lloyd’s şi Asociaţia de Piaţă
fiinţate – Association of Run Off Lloyd’s (anterior Asociaţia de Ca-
Companies (ARC). Organizaţie pital Corporatist Lloyd’s). Fiecare
“nonprofit” condusă pentru şi de îşi păstrează propria identitate, dar
înşişi membrii săi. ARC a început folosește structura LMA în relaţia
în 1998 ca un workshop informal, cu Lloyd’s şi cu organizaţiile de re-
care ajuta companiile să-şi admi- glementare. Două treimi din buge-
nistreze restul activităţilor de asi- tul LMA este utilizat pentru o oferi
gurare pe piaţa londoneză de support tehnic pentru pieţele mari-
asigurări. În prezent, are o structură timă, nonmaritimă şi de aviaţie.
formală şi o agendă activă, oferind Partenerii-cheie ai LMA sunt Co-
informaţii relevante membrilor, co- mitetul Brokerilor Pieţei Londo-
legilor, partenerilor şi clienţilor săi neze de Asigurări şi Asociaţia
(www.aroc.org.uk). Internaţională de Underwriting
(def.). LMA îşi reprezintă membrii
Asociaţia Consilierilor Finan- în organizaţiile internaţionale.
ciari Independenţi – Association
of Independent Financial Advi- Asociaţia de Protecţie împotriva
sers (AIFA). Asociaţie profesio- Incendiilor (API) – Fire Protec-
96 DICȚIONAR EXPLICATIV

tion Association (FPA). Orga- săi, îşi coordonează activitatea cu


nizaţia naţională britanică de pro- organismele de reglementare din
tecţie împotriva incendiilor. alte sectoare financiare şi cu ins-
Serviciile sale cuprinzătoare includ tituţii financiare internaţionale (Vi-
consultanţă, audituri de siguranţă zitaţi www.iais.org).
împotriva incendiilor şi evaluări de
risc de incendiu. Promovează stan- Asociaţia Internaţională de
darde ridicate de management Transport Aerian – Internatio-
pentru protecţia împotriva incen- nal Air Transport Association
diilor, lucrând cu specialişti în in- (IATA). Promovează transportul
cendii, siguranţă şi protecţie din aerian sigur, regulat şi economic şi
industrie şi comerţ atât în sectorul este un mijloc de colaborare între
public, cât şi în cel privat. FPA are operatorii de transport aerian.
strânse legături cu guvernul şi ser- IATA a definit condiţii-standard
viciul împotriva incendiilor. (Vi- referitoare la transportul pasageri-
zitaţi www.thefpa.co.uk). lor şi al bagajelor, stabilind limite
de răspundere. Transportatorii au
Asociaţia de Recuperare – Sal- întotdeauna libertatea de a-şi folosi
vage Association (SA). SA nego- propriile condiţii. Acordul IATA
ciază contracte de recuperare, la între transportatori cu privire la
instrucţiunile unui armator, ca ur- răspunderea faţă de pasageri (def.)
mare a unei daune. Oferă consiliere a “modernizat” convenţia de la
de specialitate, organizează anchete Varşovia (def.).
(la nivel mondial) pentru vase şi
mărfuri, inclusiv pentru daune din Asociaţia Juridică Maritimă Bri-
industria petrolieră, şi supervizează tanică – British Insurance Law
operaţiunile de salvare. British Ma- Association. Organizaţie care
rine Technology Ltd a achiziţionat coordonează diversele sectoare ale
SA în 2001. industriei de transport maritime şi
include atât piaţa maritimă londo-
Asociaţia Internaţională a Su- neză, activităţile de asigurare pen-
pervizorilor de Asigurări – Inter- tru CASCO maritime şi marfă, cât
national Association of şi cluburile de protecţie şi indem-
Insurance Supervisors (IAIS). nizaţie (def.), care asigură răspun-
Reprezintă autorităţile de supervi- derile armatorilor în asociaţii
zare în asigurări din circa 100 de ju- mutuale.
risdicţii. Promovează cooperarea
între organismele de reglementare Asociaţia Londoneză a Underw-
în asigurări, stabileşte standarde in- riterilor Internaţionali – Inter-
ternaţionale pentru supervizarea în national Underwriters’
asigurări, oferă training membrilor Association of London (IUA).
DICȚIONAR EXPLICATIV 97

Formată în 1999 prin fuziunea din- gers ALARM. ALARM asistă,


tre Institutul Underwriterilor Lon- consiliază şi reprezintă organizaţiile
donezi (def.) şi Asociaţia din sectorul public în dezvoltarea
Londoneză şi a Pieţei de Reasigu- strategiilor de management de risc
rare, pentru a pune împreună in- (def.). În colaborare cu Asociaţia
teresele maritime, nonmaritime şi Managerilor de Risc şi de Asigurare
de reasigurare. IUA este cea mai (def.) şi cu Institutul de Manage-
mare organizaţie reprezentativă de ment de Risc (def.), ALARM a dez-
vânzare en-gros şi reasigurare din voltat un nou standard de
lume. IUA conduce Comitetul management de risc (def.).
Executiv Tehnic şi de Underwri-
ting, căruia îi raportează alte comi- Asociaţia Membrilor Lloyd’s –
tete, inclusiv Subcomitetul pentru Lloyd’s Members Association.
Clauze şi Grupul pentru Poluare. Companie formată pentru a îm-
bunătăţi înţelegerea Lloyd’s între
Asociaţia Managerilor de Asi- membrii săi prezenţi şi viitori.
gurări şi de Risc – Association of
Insurance and Risk Managers Asociaţia Naţională a Fondurilor
(AIRMIC). Forum pentru schim- de Pensii (ANFP) – National As-
bul de date şi opinii între managerii sociation of Pension Funds
de asigurări şi de risc din industrie (NAPF). Promovează pensiile la
şi comerţ. AIRMIC are peste 160 locul de muncă. Prioritatea sa este
de membri persoane juridice şi să asigure un mediu fiscal şi de re-
aproape 1.000 de membri indivi- glementare care încurajează preve-
duali. Înformează membrii cu pri- derea şi folosirea pensiilor
vire la aspecte tehnice noi şi la sponsorizate de angajator, precum
practica curentă. Promovează şi conducerea solidă a activelor fon-
înţelegerea naturii şi scopului ma- durilor de pensii. (Vizitaţi
nagementului de risc şi reprezintă www.napf.co.uk).
o organizaţie de opinie informată
în relaţia cu asociaţiile profesionale Asociaţia pentru Apărare Medi-
şi de piaţă şi cu guvernul. În 2002, cală - Medical Defence Union
AIRMIC a colaborat cu ALARM Ltd. Organizaţie mutuală nonpro-
(def.) şi cu Institutul de Manageri fit deţinută de propriii săi membri –
de Risc (def.) pentru a defini un din domeniul sănătăţii (medici,
nou standard de management de dentişti etc.) care oferă: conduce-
risc (def.). rea procedurilor legale, consiliere
pentru management de risc şi asi-
Asociaţia Managerilor de Risc cu gurare profesională până la 10 mi-
Autoritate Locală – Association lioane £ pentru orice răspundere
of Local Authority Risk Mana- civilă legală bazată pe vătămare, ca
98 DICȚIONAR EXPLICATIV

urmare a neglijenţei clinice. Aco- extinsă a standardelor globale de


perirea se aplică în Marea Britanie asigurări pentru industriile de ser-
şi pentru acţiunile de “bun samari- vicii financiare legate de asigurări.
tean” din întreaga lume. O poliţă ACORD depune toate eforturile
pentru asistenţă individuală oferă pentru a îmbunătăţi eficienţa şi a
acoperire pentru vătămare perso- extinde acoperirea de piaţă prin re-
nală ca urmare a atacurilor rău-in- ducerea costurilor, reducerea
tenţionate, pentru daune/ pierderi dublării activităţilor şi a schimburi-
la echipamentele profesionale şi lor ambigue de comunicare, îm-
pentru costurile de apărare în ins- bunătăţirea acurateţei, facilitarea
tanţă (sănătate şi siguranţă, pro- comerţului electronic şi prin spriji-
tecţia datelor, investigaţii privitoare nirea unor modele multiple de dis-
la taxe). Poliţa de practică customi- tribuţie. WISe a cedat acestei
zată este o poliţă pentru clădiri şi organizaţii promovarea standarde-
conţinut, care include răspunderea lor pentru date electronice în iulie
angajatorului (def.), o secţiune cu 2001. ACORD are birouri în New
privire la medicamente şi stocuri York şi Londra. Vizitaţi
medicale şi o linie telefonică de ur- www.acord.org.
genţă.
Asociaţia Trusturilor de Unituri
Asociaţia pentru Managementul şi a Fondurilor de Investiţii – As-
Riscului de Vreme – Weather sociation of Unit Trusts and In-
Risk Management Association vestment Funds. Asociaţie
(WRMA). Asociaţie profesională profesională a trusturilor de unituri
pentru companii şi organizaţii care şi companiilor de management de
doresc un management al riscurilor investiţii.
determinate de vremea nefavora-
bilă. WRMA promovează indus- Asociaţia Underwriterilor Auto
tria, pune la dispoziţie forumuri de Lloyd’s – Lloyd’s Motor Un-
discuţie şi interacţiune cu alte or- derwriters’ Association
ganizaţii asociate cu produsele fi- (ILMUA). Asociaţie care lucrează
nanciare pentru vreme, inclusiv o în numele sindicatelor auto, pentru
conferinţă anuală. a plasa autovehiculele în grupuri în
funcţie de gradul de hazard şi cos-
Asociaţia pentru Operaţiuni Co- tul reparaţiilor, pentru scopul
operative de Cercetare şi Dez- cotării riscurilor auto. Comitetul
voltare – Association for Auto al ABI desfăşoară aceeaşi ac-
Cooperative Operations Re- tivitate.
search and Development
(ACORD). Asociaţie nonprofit de Asociaţia Underwriterilor de
asigurări care facilitează utilizarea Aviaţie Lloyd’s – Lloyd’s Avia-
DICȚIONAR EXPLICATIV 99

tion Underwriters Association Asociaţii de ajutor reciproc –


(LAUA). Grup specializat de subs- Friendly Societies. Cunoscute şi
criitori de aviaţie care se combină sub denumirea de “asociaţii colec-
pentru a-şi reprezenta interesele tive”, sunt asemenea companiilor
comune în consultările cu Comite- de asigurare industrială de viaţă,
tul Lloyd’s, cu departamentele gu- dar deţinute şi operate de membrii
vernamentale etc. Păstrează săi. Sunt autorizate să tranzacţio-
legături strânse cu pieţe similare şi neze asigurări de viaţă industriale,
asigurători de aviaţie din întreaga aşa cum sunt definite în Legea asi-
lume. Publică formularele de poliţă gurărilor industriale din 1923. Aso-
Lloyd’s şi este reprezentată în co- ciaţiile de ajutor reciproc au apărut
mitetul comun tehnic şi pentru ca organizaţii locale, care distri-
clauze. buiau beneficii persoanelor bol-
nave şi celor îndoliate. Acestea
Asociaţia Underwriterilor trebuie să fie înregistrate prin
Lloyd’s – Lloyd’s Underwriters’ Legea asociaţiilor de ajutor reci-
Association. Fondată în 1909, se proc din 1974 şi sunt supuse su-
ocupă de problemele de underwri- pervizării FSA.
ting, tehnice şi administrative care
apar pe piaţa maritimă Lloyd’s. asumare planificată a riscurilor –
Ţine o strânsă legătură cu Asociaţia planned risk assumption. Fi-
Brokerilor de Asigurări Lloyd’s, nanţare de risc (def.) prin care afa-
Asociaţia Underwriterilor In- cerea tratează pierderile ca fiind
ternaţionali (def.) şi Asociaţia Un- cheltuieli normale de operare, re-
derwriterilor din Liverpool. În cuperate prin preţurile stabilite
present, este parte din Asociaţia pentru produsele sau serviciile lor.
Pieţei Londoneze. Metoda este potrivită pentru dau-
nele de impact mic şi cu frecvenţă
asociaţie profesională desem- ridicată.
nată – designated professional
body. Asociaţie profesională des- asumarea riscului – risk assump-
emnată de Trezorerie prin Legea tion. Decizie informată de accep-
serviciilor şi pieţelor financiare. tare a probabilităţii şi consecinţelor
Asociaţia Legală, de exemplu, su- unui anumit risc. Acesta este o asu-
pervizează şi reglementează firmele mare planificată de risc. Un lanţ de
specializate scutite aflate în juris- supermarketuri poate decide să
dicţia sa. O asociaţie profesională păstreze riscul de daune la sticla
desemnată trebuie să coopereze cu plată a vitrinelor, având în vedere
autoritatea principală de reglemen- că are o dispersie bună a riscului, şi
tare, FSA. dauna maximă posibilă este mică
raportat la resursele pe care le
100 DICȚIONAR EXPLICATIV

deţin. Franşizele deductibile (def.) avut în momentul respectiv”. Vezi


şi autoasigurarea (def.) sunt forme ÎNTREŢINUT CORES-
de asumare de risc. PUNZĂTOR – PROPERLY
MAINTAINED.
asupra bunurilor – “on goods”.
Referinţă nespecializată la asigura- atenţionări private – private war-
rea asupra bunurilor, care acoperă nings. Emise de FSA către persoa-
atât interesul asiguratului, cât şi, nele aprobate (def.) şi firmele
dacă acestea aparţin altcuiva, aprobate, când se ia în considerare
răspunderea asiguratului faţă de iniţierea unei acţiuni disciplinare
proprietar. Nu acoperă interesul formale.
proprietar al asiguratului, decât
dacă poliţa îl desemnează pe asigu- atribuire absolută – absolute as-
rat ca fiind însărcinat comercial şi signment. Vânzarea completă a
descrie bunurile ca aparţinând unui unei poliţe de asigurare de viaţă de
terţ numit [(Hepburn vs. Tomlinson deţinătorul poliţei către beneficia-
(Hauliers) Ltd. (1966)]. rul acesteia, care devine astfel atât
deţinătorul poliţei, cât şi beneficia-
atât cât este practicabil în mod rul valorii acesteia. De obicei, mo-
rezonabil – “so far as is reasona- tivul este valoarea de răscumpărare
bly practicable”. Anumite “înda- sau alt preţ agreat, care poate fi no-
toriri de siguranţă şi sănătate” minal sau pentru”dragoste şi
impuse prin lege trebuie derulate în afecţiune”, caz în care se numeşte
acest mod. Înseamnă că un anumit atribuire voluntară. Forma Legală a
risc poate fi echilibrat pentru tim- atribuirii este definită în Legea
pul, costul, efortul şi dificultatea fi- poliţelor de asigurare din 1867
zică de a lua măsuri pentru a evita (def.). Beneficiarul poate conveni
riscul. Dacă costul şi efortul sunt să plătească prime viitoare şi poate
disproporţionate in raport cu ris- oferi o compensare bună pentru
cul, părţile îşi pot asuma riscul fără beneficiile poliţei pe care urmează
a face paşii alternativi. Cu cât riscul să o preia.
este mai mare, cu atât mai mare tre-
buie să fie efortul, înainte de a fi audit de respectare – compliance
considerat disproporţionat. Dacă audit. 1. Audit iniţiat de IR pentru
atât consecinţele, cât şi măsura ris- a se asigura că schema de pensii a
cului sunt mici, a insista pentru o respectat cerinţele IR. 2. Audit pen-
cheltuială mare nu ar fi rezonabil. tru a se asigura că o parte autorizată
Comparaţi cu “toţi paşii rezona- a respectat cerinţele FSA sub îm-
bili”, care înseamnă “capabil de în- puternicirea dată de FSMA.
deplinire indiferent de cost, dar în
funcţie de nivelul de cunoştinţe auditor de schemă – scheme au-
DICȚIONAR EXPLICATIV 101

ditor. Auditor al unei scheme de autoinvestiţie – self-investment.


pensii ocupaţionale desemnat de Investiţia activelor unei scheme de
curatori sau manageri conform pensii ocupaţionale, aprobate prin
PA95. Capitolul I, în investiţii ale angaja-
torului. Este impusă o limită de 5%
augmentare – augmentation. prin PA95, iar IR impune restricţii
Prevederea unor beneficii adiţio- separate pentru autoinvestiţii
nale pentru anumiţi membri ai unei făcute de schemele mici autoadmi-
scheme de pensii ocupaţionale. nistrate.
Costul este de obicei suportat de
angajator. autoritatea agentului – agent’s
authority. Autoritatea de a acţiona
auto dăunare – “self damage”. în numele mandantului său. Un
Daună efectivă la un articol asigu- broker de asigurări (def.) poate
rat, mai degrabă ca urmare a unor acţiona la un moment dat pentru
cauze interne, decât externe. Este asigurat (adică plasează asigurarea
caracteristică anumitor poliţe de aşa cum a fost instruit) şi în alte ca-
asigurare tehnice (def.). zuri pentru asigurător, de ex. colec-
tează prima de asigurare. Pentru a
autoasigurare – self-insurance. determina cine este obligat prin
Plata daunelor, pe măsură ce devin acţiunea agentului, este nevoie să
scadente, de către o persoană indi- se înţeleagă clar pentru cine anume
viduală, parteneriat sau corporaţie a acţionat acesta cu privire la as-
care îşi reţine parţial sau total pro- pectul în cauză. Autoritatea unui
priile riscuri. Daunele de frecvenţă agent poate fi expresă, ca atunci
ridicată/ impact scăzut sunt plătite când acţionează în baza unor ins-
din fluxul de numerar. În alte ca- trucţiuni specifice, sau poate fi im-
zuri, firma reţine prima parte din plicită (acţiuni în conformitate cu
alte daune care trebuie plătite din obiceiul cel mai frecvent), sau
rezerve şi asigură excedentul re- poate fi autoritate de aparenţă
tenţiei. Autoasigurarea se deo- (acţiuni bazate pe aparenţe).
sebeşte de nonasigurare pentru că Atunci când agentul acţionează fără
reprezintă o previzionare formali- autoritate, iar mandantul devine
zată a răspunderilor. Vezi ASU- obligat, agentul poate deveni
MARE PLANIFICATĂ A răspunzător în faţa mandantului
RISCURILOR – PLANNED său. Vezi CUNOŞTINŢE IMPU-
RISK ASSUMPTION; COMPA- TATE – IMPUTED KNOW-
NIE DE ASIGURARE CAPTIVĂ LEDGE.
– CAPTIVE INSURANCE COM-
PANY. Autoritatea Aviaţiei Civile
(AAC) – Civil Aviation Autho-
102 DICȚIONAR EXPLICATIV

rity (CAA). Operează sub inci-


denţa Legii aviaţiei civile din 1982 Autoritatea pentru Energie Ato-
(amendată în 1996). Responsabi- mică – Atomic Energy Authority.
lităţile includ siguranţa aeriană şi Organism guvernamental care,
înmatricularea aparatului de zbor. prin persoane autorizate, preia ris-
Emite Certificate pentru Operatori cul de răspundere strictă pentru
Aerieni celor care îşi demonstrează vătămare, pierderi sau daune rezul-
competenţele de a conduce în si- tând din operarea stabilimentelor
guranţă aparate de zbor şi de a arăta nucleare. Vezi PERICOLE NU-
că sunt finanţaţi şi asiguraţi în mod CLEARE – NUCLEAR PERILS.
adecvat pentru riscuri faţă de pasa-
geri şi faţă de terţi. CAA colabo- Autoritatea pentru Servicii Fi-
rează la nivel internaţional pentru nanciare – Financial Services
siguranţă aeriană. Authority (FSA). Organizaţia sta-
tutară britanică de reglementare fi-
Autoritatea de Reglementare nanciară. Aproape toate tipurile de
pentru Pensii Ocupaţionale servicii financiare trebuie să obţină
ARPO – Opra (Occupational o autorizare (def.) din partea FSA.
Pensions Regulatory Authority). Reglementează şi monitorizează
Opra supervizează o gamă de ce- bănci, societăţi de credit ipotecar,
rinţe legale care afectează pensiile asociaţii de ajutor reciproc, Lloyd’s,
ocupaţionale, inclusiv pensii ale sindicate de credit, firme de asi-
părţilor interesate (def.). Mai su- gurări şi de investiţii (brokeri de
pervizează şi angajatori care fac acţiuni şi manageri de fonduri) şi
plăţi, în numele lor sau al an- consilierii financiari independenţi
gajaţilor, în pensii personale. Opra (def.). FSA nu acoperă împrumu-
poate acţiona atunci când lipsa de turi, credit şi debit şi nu reglemen-
atenţie sau neglijenţa poate expune tează schemele de pensii
o schemă la risc. Colectează ocupaţionale (def.). FSA are auto-
contribuţiile (def.) care finanţează ritatea de a investiga, disciplina şi
Opra, OPAS (def.) şi mediatorul acuza şi poate impune amenzi neli-
pentru pensii (def.) şi adminis- mitate în cazul oricui se face vino-
trează Registrul de pensii (def.). vat de abuz de piaţă (def.). Cele
Vânzarea şi marketingul pensiilor patru obiective ale FSA sunt:
personale şi ale părţilor interesate păstrarea încrederii pieţei, promo-
este supervizată de FSA (def.). În varea înţelegerii publice a sistemu-
2005, Opra a fost înlocuită de Re- lui financiar, protecţia
glementatorul de Pensii (def.). Vezi consumatorilor, combaterea in-
FONDUL DE PROTECŢIE A fracţiunilor financiare. Vezi MA-
PENSIILOR – PENSION PRO- NUALUL FSA – FSA
TECTION FUND. HANDBOOK. (Vizitaţi
DICȚIONAR EXPLICATIV 103

www.fsa.gov.uk).
avans pentru daune nerezolvate
autorităţile drumurilor publice – – outstanding claims advance.
highway authorities. Legea dru- Plată efectuată într-un contract de
murilor publice din 1959 a transfe- reasigurare sau tratat, făcută în
rat responsabilitatea reparaţiilor la avans, pentru daunele nerezolvate
drumurile publice către Secretaria- care vor fi luate în considerare într-
tul de Stat pentru Mediu sau către o plată periodică ulterioară, când
autoritatea locală corespunzătoare, valoarea efectivă a daunelor res-
în funcţie de clasificarea drumului pective a putut fi determinată.
în cauză. Anterior, autorităţile lo-
cale nu erau răspunzătoare pentru avarie – casualty. Termen care
vătămări cauzate utilizatorilor dru- descrie o daună, folosit în mod spe-
mului public de starea necores- cial în asigurarea CASCO maritim.
punzătoare a acestuia (de ex. Vezi REGISTRUL DE AVARIE –
nerecondiţionarea suprafeţei dru- CASUALTY BOOK; ASIGURA-
mului), dar această reglementare a REA DE AVARIE – CASUALTY
fost abrogată prin Legea drumuri- INSURANCE.
lor publice (reglementări diverse)
din 1961. Anterior, se punea pro- avarie/ clauze de avarie (mari-
blema răspunderii numai în cazul time) – avarie/ clauze de avarie
reparaţiilor necorespunzătoare. (maritime). Vezi AVARIE – AVE-
RAGE.
autovehicule pentru închiriere
privată – private hire vehicles. avarie generală – general average
Vehicule pentru pasageri cu maxi- (GA). Pierdere produsă prin sacri-
mum 12 locuri folosite pentru ficiul voluntar al oricărei părţi a va-
transportul pasagerilor, în baza sului sau încărcăturii, sau printr-o
unei chirii sau a unui preţ, dar, ne- cheltuială făcută pentru a proteja
fiind autorizate să caute închirierea vasul şi încărcătura rămasă de o
pe străzi şi la locuri desemnate, ameninţare iminentă. Daunele de
sunt închiriate direct de la sediul avarie generală includ aruncarea
asiguratului sau în baza instrucţiu- peste bord, descărcarea unei părţi
nilor emise de acolo. din marfă pentru a readuce vasul la
linia de plutire etc. O cheltuială de
avans – advance. O creştere pro- avarie generală se poate produce
centuală agreată, aplicată la valoa- când vasul este remorcat către port.
rea totală a facturii plus navlu Un ajustor de daună (def.) calcu-
pentru cheltuielile necunoscute în lează valoarea fiecărui “interes sal-
momentul livrării, precum şi pen- vat”, care reprezintă apoi
tru o parte a profitului asiguratului. contribuţiile de avarie generală,
104 DICȚIONAR EXPLICATIV

proporţional, la cheltuieli şi “dau- şi evaluări ale aparatelor de zbor


nele de sacrificiu”. Asigurarea se atât pentru operatori, cât şi pentru
aplică avariei generale, dacă aceasta industria serviciilor financiare. Vezi
se produce pentru a evita un peri- “CARTEA ALBASTRĂ“ – “BLUE
col asigurat. Vezi CONSTATA- BOOK“.
REA AVARIEI GENERALE –
GENERAL AVERAGE ADJUST- avion de linie – airliner. Un apa-
MENT; ACORD DE AVARIE rat de zbor de dimensiuni mari, fo-
GENERALĂ – GENERAL AVE- losit de o companie aeriană pentru
RAGE AGREEMENT; ANGAJA- servicii cu orar fix şi pe linii regu-
MENT DE AVARIE GENERALĂ late. Călătoria ca pasager pe ase-
– GENERAL AVERAGE BOND; menea aparate de zbor nu este
CHELTUIALĂ DE AVARIE GE- exclusă, de obicei, din poliţele de
NERALĂ – GENERAL AVE- accidente personale.
RAGE EXPENDITURE; FOND
DE AVARIE GENERALĂ – GE- AVN1C 21/12/98. Poliţa londo-
NERAL AVERAGE FUND. neză de asigurare de aviaţie folosită
în toată lumea, cu excepţia asi-
avarie indiferent de procent – gurărilor companiilor aeriene
“average irrespective of percen- (def.) mari, care folosesc poliţe
tage”. Termen de asigurare mari- personalizate “manuscrise”. Aco-
timă, care înseamnă că pierderea perirea pe care o oferă formularul
sau dauna cauzată de un risc asigu- din 1998 este pentru: (a) daună/
rat poate fi cerută spre plată inte- pierdere accidentală (inclusiv dis-
gral, fără atingerea unei franşize sau pariţie), cheltuieli urgente de sigu-
deducerea unei franşize deducti- ranţă; (b) răspunderea legală faţă
bile. de terţi, exclusiv pasageri; (c)
răspunderea legală faţă de pasageri,
AVC-uri în schemă – in-scheme excluzând riscul de răspundere a
AVCs. Contribuţii voluntare angajatorului. Există excluderi spe-
adiţionale (def.) ale unui membru cifice pe secţiuni şi excluderi gene-
al unei scheme de pensii la o com- rale. Vezi ASIGURAREA TOATE
panie de asigurări sau asociaţie de RISCURILE PENTRU CORPUL
ajutor reciproc aleasă de schema sa NAVEI – AVIATION HULL ALL
de pensii, sau direct în schemă. RISKS INSURANCE; ASIGURA-
REA DE AVIAŢIE DE RĂSPUN-
Aviaţia Lloyd’s – Lloyd’s Avia- DERE LEGALĂ – AVIATION
tion. Publicaţie care acoperă dau- LEGAL LIABILITY INSU-
nele de aviaţie, inspecţiile şi RANCE.
ajustarea acestora. Oferă în plus
studii profesionale şi de întreţinere azbest – asbestos. Oricare dintre
DICȚIONAR EXPLICATIV 105

mineralele fibroase de amfibol sau


serpentin, în special crisolitul şi tre-
molitul, care sunt incombustibile şi
rezistente la agenţi chimici. A fost
folosit în trecut pe scară largă în
formă de material textil sau plăci, ca
material structural rezistent la
căldură. Inhalarea fibrelor de az-
best poate cauza azbestoză (def.)
sau mezoteliom (def.). Vezi RE-
GLEMENTĂRILE PENTRU
CONTROLUL AZBESTULUI
LA LOCUL DE MUNCĂ DIN
2002 – CONTROL OF ASBES-
TOS AT WORK REGULA-
TIONS 2002.

azbestoză – asbestosis. O boală


caracteristică fibrotică a plămâni-
lor, cauzată de inhalarea de fibre
sau praf de azbest. Boala face în-
greunează respiraţia şi este deseori
fatală, după ce a fost latentă între 20
şi 40 de ani. Uneori, termenul este
folosit pentru a include toate bolile
legate de azbest, de ex. mezotelio-
mul (def.), fibroza pulmonară in-
terstiţială şi carcinoamele bronşice
sau laringiale. Boala produce daune
de răspundere cu consecinţe pe ter-
men lung (def.) în asigurarea de
răspundere civilă a angajatorului şi
în răspunderea civilă publică. Vezi
TEORIA TRIPLE TRIGGER –
TRIPLE TRIGGER THEORY.
106 DICȚIONAR EXPLICATIV
DICȚIONAR EXPLICATIV 107

bani/ asigurarea banilor –


money/ money insurance. De-
B
tru activităţile de investiţii, aceasta
înseamnă separarea banilor care
finiţia dată de un asigurător banilor aparţin clientului, deţinuţi fie ca
include numerar, bancnote, cecuri, bani liberi, fie ca bani pentru de-
ordine poştale, efecte poştale, cer- contare. Pentru asigurările gene-
tificate naţionale de economii, bo- rale, banii clientului înseamnă de
nuri de masă şi facturi de achiziţie obicei prime încasate de la client,
TVA. Acoperirea este “toate riscu- dar acoperă şi primele restituite, şi
rile”, cu anumite limite în funcţie banii pentru daune, dacă sunt
de circumstanţele pierderii, de ex. primiţi de la client. Banii primiţi de
dintr-un seif încuiat sau din casa intermediarii de asigurări generale,
unui director. Asigurătorii acoperă, alţii decât printr-un acord de trans-
de obicei, atacul la persoană, iar fer de risc, trebuie să fie separaţi
furtul produs de angajaţi, care este într-un fond (def.) statutar sau nes-
în principal un risc de garanţie a fi- tatutar, însemnând că banii sunt
delităţii (def.), este acoperit numai “protejaţi” şi sunt aşadar inaccesi-
dacă este descoperit în termen de bili creditorilor intermediarului.
14 zile.
barată prin lege – statute-barred.
banii clientului – client money. O daună civilă care nu poate fi soli-
Firmele autorizate sunt obligate de citată spre despăgubire pentru că
FSA, cu excepţia cazului când se este în afara timpului permis de
aplică transferul de risc (def.), să lege [Legea Limitării din 1980
separe toţi banii clientului în fiecare (def.)] este “barată prin lege”. Vezi
zi, în conformitate cu regula bani- şi LEGEA DEFECTELOR LA-
lor clientului nr. 4 din Îndrumarul TENTE DIN 1986 – LATENT
pentru Activele Clienţilor, pentru DAMAGES ACT 1986.
afaceri de investiţii specifice, şi nr.
5 pentru asigurările generale. Pen- baraterie – barratry. Pericol din
108 DICȚIONAR EXPLICATIV

asigurările maritime, care înseamnă baza numerelor de înmatriculare


orice act incorect făcut cu bună comerciale – trade plate basis.
ştiinţă de căpitanul sau echipajul Metodă de cotare a poliţelor de risc
unui vas, în detrimentul proprieta- rutier ale dealerilor auto. Asi-
rului sau al celui care închiriază gurătorul încasează o cotă de primă
vasul. constantă pentru fiecare set de nu-
mere de înmatriculare comerciale.
Baza de date pentru asigurări Acoperirea este limitată la vehicule
auto – Motor Insurance Data- care poartă un set dintre cele speci-
base (MID). Creată pentru a com- ficate de numere de înmatriculare
bate conducerea vehiculelor fără comerciale. Metode alternative de
asigurare. Conţine informaţii des- cotare: baza numerelor de înmatri-
pre vehiculele înmatriculate, deta- culare specificate (def.) şi baza
lii despre asiguraţi şi asigurare. punctelor (def.).
Asigurătorii furnizează date obliga-
torii pentru vehiculele asigurate baza plăţii de încheiere – clean
privat. Proprietarii de flote şi re- cut basis. Metodă de transfer al
prezentanţele auto sunt şi ei portofoliilor de prime (def.) şi al por-
obligaţi să furnizeze detalii. MID tofoliilor de daune (def.) dintr-un an
are legături cu Computerul Naţio- într-altul, într-o manieră care sim-
nal al Poliţiei, ajutând astfel la iden- plifică pregătirea conturilor de tra-
tificarea rapidă a şoferilor tat de reasigurare, când un tratat
neasiguraţi, şi asistă în investigaţiile este anulat sau transferat. Vezi
de fraudă. MID este condusă prin TRANSFER AL PORTOFOLIU-
intermediul Centrului de In- LUI DE DAUNĂ – LOSS PORT-
formaţii pentru Asigurătorii Auto FOLIO TRANSFER.
(def.).
baza “ziua unu” a acoperirii pen-
baza diferenţei – difference tru repunere în drepturi – “day
basis. Termen din asigurarea de în- one” basis of reinstatement
trerupere a activităţii (def.) folosit cover. Variantă a acoperirii pentru
când “profitul brut” este definit ca repunere în drepturi (def.). Suma
fiind valoarea cu care suma dintre asigurată constă din două părţi –
nivelul cifrei de afaceri şi nivelul valoarea declarată de repunere în
stocului de închidere şi al semifa- drepturi a bunului la început (ziua
bricatelor depăşeşte suma dintre unu) şi un provizion adăugat pen-
stocul de deschidere şi valoarea tru inflaţie (între 115% şi 150%) pe
cheltuielilor de lucru specificate perioada poliţei şi pe perioadele de
(def.). Pe scurt, înseamnă vânzarea repunere în drepturi. Un procentaj
minus costul bunurilor vândute. agreat de 150% atrage după sine o
cotă fixă de 15% peste prima nor-
DICȚIONAR EXPLICATIV 109

mală. În mod alternativ, cota este poate fi de trei ori nivelul venitului,
de 7,5% cu prima ajustabilă la dar pentru altă categorie poate fi de
sfârşitul anului. “Media de primă patru ori. Fiecare categorie este de-
zi” aplică valoarea efectivă expusă finită cu atenţie pentru a se asigura
la risc în “ziua unu” faţă de valoarea că nu se fac discriminări între per-
declarată în “ziua unu”, spre deose- soanele individuale.
bire de valoarea expusă la risc la
data repunerii în drepturi faţă de bază de date cu expresii de piaţă
suma asigurată. – market wordings database. Co-
lecţie de expresii creată prin dupli-
bază – basis. Diferenţa de preţ din- carea expresiilor înregistrate de
tre o poziţie financiară deţinută şi brokerii Lloyd’s. Înseamnă că mai
instrumentul de referinţă, utilizată multe expresii sunt disponibile
pentru a face hedging sau a creşte altor brokeri şi underwriteri.
preţul acelei poziţii. Baza poate re-
flecta perioade diferite de timp, bază de şofer desemnat – named
forme diferite de produs, calităţi driver basis. Bază pe care pot fi co-
sau locaţii. Vezi RISC DE BAZĂ – tate asigurările riscurilor pe şosea
BASIS RISK. (def.) ale dealerilor auto, deseori
potrivită pentru micile ateliere
bază actuarială – actuarial basis. auto. Acoperirea operează numai
Indică fie separat, fie împreună, me- când vehiculele sunt conduse de
toda de evaluare (def.) şi ipotezele unul dintre şoferii desemnaţi în
actuariale (def.) făcute cu scopul poliţă.
unei evaluări actuariale (def.).
bază legată de declaraţii – decla-
bază cuvenită-produsă – earned- ration-linked basis. 1. Asigurarea
incurred basis. Bază pentru calcu- de bunuri. Poliţe care acoperă sto-
larea ratei daunei asigurătorului. curi, ce permit asiguratului să
Costul estimat al daunelor pentru susţină o asigurare integrală asupra
o anumită perioadă este comparat valorilor fluctuante ale stocurilor
cu primele cuvenite pentru pe- fără să fie supra-asigurate. Asigura-
rioada respectivă şi exprimate ca tul selectează o valoare la risc şi
procentaj din acestea. plăteşte un depozit reprezentând
75% din acea valoare. Ca urmare a
bază de beneficiu – benefit basis. unei serii de declaraţii de stocuri,
Schemă de pensie şi/ sau asigurare prima este ajustată în plus sau în
de viaţă de grup, care diversifică be- minus în proporţie de până la 33
neficiile pentru membri în funcţie 1/3% la sfârşitul anului. 2. Asigura-
de categoriile de membri. Acoperi- rea de întrerupere a activităţii. Asi-
rea de viaţă pentru o categorie gurătorul identifică un profit brut
110 DICȚIONAR EXPLICATIV

estimat, iar poliţa permite creşterea sunt parte din pachetul de angajare,
automată a acestei cifre. Prima este finanţate integral sau parţial de
ajustată în plus sau în minus până către angajator. Pot include pensii,
la 33 1/3% la sfârşitul anului, când acoperiri de asigurare de viaţă, aco-
este cunoscut profitul brut efectiv. perire pentru bolile critice (def.) şi
asigurare de protecţie de venit
bază tratat sută la sută – hundred (def.).
percent treaty basis. Metodă de a
reduce munca şi cheltuielile de beneficii ale riscului – risk bene-
pregătire a conturilor de reasigu- fits. Termen de pensii descriind be-
rare tip tratat. Nu mai este necesară neficii care nu sunt prefinanţate şi
pregătirea unor conturi separate care sunt deseori asigurate pe o bază
care să arate proporţia individuală anuală, care înseamnă de obicei be-
de prime şi pierderi a fiecărui reasi- neficii de deces sau invaliditate.
gurător. În loc de acestea, se în-
tocmeşte un raport care arată sută beneficii/ contribuţii în exces –
la sută sumele tratatului pentru fie- excess benefits/ contributions.
care element al contului, care se tri- Beneficii/ contribuţii care nu sunt
mite în copie fiecărui reasigurător, supuse regulilor aplicabile benefi-
împreună cu proporţia sa din re- ciilor şi contribuţiilor pentru drep-
zultatul final menţionat în raport. turi protejate (def.). Sunt obţinute
Vezi BAZA PLĂŢII DE ÎN- prin contribuţii la schema de pen-
CHEIERE – CLEAN CUT BASIS. sii scutită pentru cumpărare de
bani (def.) sau la un plan de pensie
bărci pneumatice – dinghies. personală adecvată (def.), care sunt
Vezi ASIGURAREA AM- în exces faţă de nivelul necesar pen-
BARCAŢIUNILOR – BOAT IN- tru a asigura beneficiile pentru
SURANCE. drepturi protejate.

beneficiar – beneficiary. Parte beneficii cumulate – accrued be-


numită într-un contract de asigu- nefits. Beneficii cumulate într-o
rare, inclusiv într-o poliţă de viaţă, schemă de pensii pentru un mem-
pentru a primi orice plată de bene- bru, corespunzătoare vechimii
ficiu dacă se produce evenimentul acestuia în muncă până la un anu-
asigurat; de obicei nu este aceeaşi mit moment, indiferent dacă sunt
parte cu asiguratul. Se mai referă şi sau nu plasate. Calculul poate lua
la o persoană care va beneficia de în considerare veniturile curente
pe urma unui testament. sau viitoare ale membrului în
cauză. Se pot prevedea şi reevalua-
beneficii ale angajatului – em- rea (def.) pensiei şi/ sau creşteri ale
ployee benefits. Beneficii care pensiei.
DICȚIONAR EXPLICATIV 111

beneficii de invaliditate – disabi- beneficii în natură – benefits in


lity benefits. Beneficii adăugate kind. Beneficii ale angajaţilor,
poliţelor de asigurare de viaţă sau neexprimate în bani, cum ar fi asi-
de protecţie a venitului. Pot include gurarea medicală privată. Valoarea
renunţarea la primă (def.), în pe- plătită pentru astfel de beneficii
rioadele de invaliditate care îl îm- este adăugată venitului impozabil
piedică pe asigurat să-şi al angajatului, în scopul impozitării.
îndeplinească ocupaţia normală. Beneficiile sunt specificate pe un
Termenul a fost folosit şi în si- formular special, şi valoarea lor se
tuaţiile în care la o poliţă de viaţă s- ia în considerare la calculul benefi-
au adăugat plăţile periodice pentru ciului de pensie maxim legal.
a invaliditate temporară din
muncă. beneficii păstrate – retained be-
nefits. Beneficii ale membrilor din
beneficii discreţionare – discre- schemele de pensii ocupaţionale
tionary benefits. Beneficii pe care anterioare, schemele de pensii per-
curatorii unei scheme de salarii fi- sonale (def.) anterioare sau
nale (def.) pot să le acorde pentru a contractele/ poliţele de anuitate la
creşte suma la pensionare a unui pensionare (def.). În cazul în care
membru, în conformitate cu limi- schema existentă are o rată de
tele maxime IR. Angajatorul poate creştere (def.) mai mare de o şaize-
cere curatorilor să mărească bene- cime pe an, beneficiile păstrate,
ficiul unui membru la pensionare în atunci când sunt luate împreună cu
cazul pensionării timpurii, unui ex- beneficiile existente, nu trebuie să
cedent, când starea sănătăţii anga- depăşească două treimi din remu-
jatului nu este bună sau când se neraţia finală (def.), adică maximul
produce decesul înaintea pen- în cadrul unei scheme aprobate.
sionării, sau poate să le ceară să
crească pensia la un nivel care beneficii/ pensie păstrate/ă –
depăşeşte LPI (def.). Curatorii îşi preserved benefits/ pension. Be-
pot folosi discreţia pentru a acorda neficii acordate membrului unei
un beneficiu în plată unică la dece- scheme de pensii ocupaţionale, la
sul oricărei persoane, nu neapărat retragere înainte de vârsta normală
persoanei nominalizate de mem- de pensionare, în baza beneficiilor
bru. deja cuvenite. Beneficiile sunt
“îngheţate” şi devin plătibile când
beneficii duble – double bene- membrul se pensionează. În cazul
fits. Vezi DUBLĂ INDEM- unei scheme scutite, pensia
NIZAŢIE – DOUBLE păstrată trebuie să fie în conformi-
INDEMNITY. tate cu pensia minimă garantată
(def.) şi să fie transferabilă.
112 DICȚIONAR EXPLICATIV

beneficii relevante – relevant be- beneficiu de deces înainte de


nefits. Beneficii financiare oferite pensionare – death in service be-
în caz de deces sau pensionare, al- nefit. Sumă neimpozabilă plătibilă
tele decât cele de sănătate perma- la decesul membrului unei scheme
nentă sau sumele plătibile pentru de grup de pensii şi de viaţă, produs
deces accidental în serviciu, care în vreme ce acesta încă lucra,
sunt relevante pentru o schemă de înainte de pensionare. Beneficiul
pensii ocupaţionale pentru scopul este un multiplu (de ex. de patru
obţinerii statutului “scutită apro- ori) al veniturilor anuale ale per-
bată”. Notele de practică ale IR sta- soanei decedate. Curatorii plătesc
bilesc detaliile. suma într-o plată unică şi nu sunt
obligaţi să respecte persoana nomi-
beneficiu – benefit. Descrie suma nalizată de membru ca beneficiar.
care trebuie plătită la producerea Persoanele retrase devreme (def.)
evenimentului asigurat. Beneficiul pot să-şi exercite drepturile prin in-
este agreat la începutul contractu- termediul unei opţiuni de continuare
lui şi, dacă nu se bazează pe daune (def.), pentru a-şi asigura conti-
efective, nu este supus principiului nuarea acoperirii de viaţă fără a
indemnizaţiei (def.). Vezi POLIŢE mai face dovada stării de sănătate.
DE BENEFICIU – BENEFIT PO-
LICIES. beneficiu de reabilitare/ benefi-
ciu proporţional – rehabilitation
beneficiu de boală – sickness be- benefit/ proportionate benefit.
nefit. Beneficiu săptămânal sau Beneficiu redus, plătibil printr-o
lunar disponibil ca supliment la asigurare de protecţie a veniturilor
poliţa numai pentru accidente [ac- (def.), când un asigurat revine la
cidente personale (def.)]. Când serviciu pentru a lucra într-o
există suplimentul, poliţa se poziţie care îi aduce venituri re-
numeşte poliţă personală de acci- duse, ca rezultat al invalidităţii. Be-
dente şi boală (def.). Beneficiul de neficiul începe numai după 13
boală este oferit de obicei pentru săptămâni de incapacitate totală şi
52 de săptămâni. după ce a fost admisă o daună inte-
grală.
beneficiu de capital – capital be-
nefit. Plata unică a unei singure beneficiu de venit – income be-
sume, spre deosebire de plăţi regu- nefit. 1. Sumă plătită anual (sau
late mai mici (ca în cazul invali- mai des) în cadrul unei poliţe de
dităţii temporare). Poliţele de beneficiu de venit familial (def.)
accidente personale plătesc sume din momentul decesului până la
unice pentru deces, pierderea sfârşitul perioadei asigurate. 2. Va-
membrelor, pierderea vederii. loare plătită lunar (sau săptămânal)
DICȚIONAR EXPLICATIV 113

printr-o poliţă care acoperă invali- beneficiu legat – linked benefit.


ditatea profesională cauzată de Valoarea drepturilor conferite
vătămare sau boli accidentale. Vezi printr-o poliţă de viaţă sau schemă
BENEFICII DE BOALĂ – SICK- de investiţii colective, prin referire
NESS BENEFITS. la valoarea activelor specifice sau la
fluctuaţiile unui indice al valorii
beneficiu de venit familial – fa- acestor active, de ex. holdinguri de
mily income benefit. Asigurare fonduri de unituri.
descrescătoare la termen (def.)
care, în cazul decesului produs în beneficiu maxim ce poate fi
perioada asigurată, plăteşte un aprobat – maximum approvable
venit periodic neimpozabil pentru benefit. Beneficiul maxim de pen-
restul perioadei asigurate. Valoarea sie pe care un membru îl poate
“beneficiului de venit” pe an primi în cadrul unei scheme apro-
rămâne de obicei egală pe durata bate (def.) Acesta nu se aplică pen-
perioadei selectate, dar pot fi în- siilor personale (def.) sau
cheiate şi poliţe “cu venit schemelor simplificate cu
crescător”. contribuţie definită. Valoarea
maximă variază în funcţie de clasa
beneficiu în numerar al Serviciu- din care face parte membrul res-
lui Naţional de Sănătate (SNS) – pectiv: membru de Clasă A, Clasă
National Health Service (NHS) B sau Clasă C (def.).
cash benefit. Beneficiu plătibil în
numerar unei persoane asigurate beneficiu/ pensie minim/ă – mi-
cu o asigurare medicală privată nimum benefic/ pension. Benefi-
(def.), care este tratată într-un ciu minim stabilit într-o schemă de
salon de spital public al NHS. Aco- pensie. Înseamnă că un membru a
perirea se aplică dacă un specialist cărui pensie actuală cade sub nive-
medical recomandă un anumit tra- lul minim va primi pensia minimă.
tament cu spitalizare acoperit de
poliţă. beneficiu pentru boli industriale
– industrial injuries benefit. Be-
beneficiu în numerar pentru ma- neficiu de asigurări sociale, neim-
ternitate – maternity cash bene- pozabil, pentru angajaţi care fie (a)
fit. Beneficiu plătibil prin anumite au suferit o vătămare accidentală în
asigurări de sănătate private pentru timpul serviciului, fie (b) au
o cotă de primă specificată, de ex. contractat o boală sau afecţiune
250£ pentru fiecare copil, după ce prescrisă în timpul serviciului. Este
poliţa a fost în vigoare cel puţin 10 o schemă de compensare fără
luni. greşeală, care se derulează în para-
lel cu orice drepturi pe care partea
114 DICȚIONAR EXPLICATIV

vătămată o poate avea împotriva tionate benefit. Vezi ASIGU-


angajatorului său. Beneficiile in- RARE DE PROTECŢIE A VENI-
clud beneficiul de invaliditate TULUI – INCOME
(def.) pentru boli industriale, plăti- PROTECTION INSURANCE;
bil pentru pierderea capacităţii ca BENEFICIU DE REABILITARE
urmare a unui accident industrial – REHABILITATION BENEFIT.
(def.) sau a unei boli prescrise.
Plăţile se bazează pe procentajul de beneficiu zilnic de boală – daily
invaliditate cauzat de vătămare, de sickness benefit. Beneficiu fix în
ex. invaliditate 40% atrage o sumă numerar, plătibil prin anumite
de 46.72£ pe săptămână (2003). poliţe de sănătate pentru fiecare zi
de îngrijire (instituţională sau de
beneficiu pentru invaliditate – altă natură), pe perioada temporară
disablement benefit. Beneficiu a bolii asiguratului.
plătibil printr-o asigurare personală
de accidente sau de protecţie a ve- Bermude - Bermuda. Centru glo-
nitului, când asiguratul suferă o in- bal de reasigurare, care se concen-
validitate temporară sau trează asupra serviciilor de
permanentă. Vezi INVALIDI- reasigurare şi asigurare pentru
TATE PERMANENTĂ – PER- companii mari. Aici sunt localizate
MANENT DISABLEMENT; companii de asigurare captive
INVALIDITATE TEMPORARĂ (def.). ACE şi XL au fost înfiinţate
– TEMPORARY DISABLE- pentru a autoasigura riscul de az-
MENT. bestoză al companiilor americane.
În timp, acestea, precum şi alte
beneficiu pentru vechime mare – companii din Bermude, au devenit
long service benefit. Beneficiu independente şi au crescut prin
plătibil la pensionarea normală, achiziţii, devenind companii de asi-
conform cerinţelor de protecţie ale gurare şi reasigurare globale mari şi
PSA93, cu care trebuie comparat diversificate. Atracţiile insulelor
beneficiul pentru vechime redusă. Bermude: absenţa impozitelor
pentru companii sau pe profit; un
beneficiu pentru vechime redusă regim de reglementare flexibil.
– short service benefit. Beneficiu
de pensie care trebuie păstrat pen- bifă – tick. O plată pe unitatea de
tru o persoană retrasă timpuriu deviere înregistrată de un indice de
(def.) dintr-o schemă de pensii, vreme. De exemplu, bifa este
pentru a respecta cerinţele de 2.500£ per HDD (zile cu grade de
păstrare (def.) ale PSA93. încălzire), însemnând plata unei
sume egal cu 2.500£ înmulţită cu
beneficiu proporţional – propor- numărul de HDD-uri care
DICȚIONAR EXPLICATIV 115

depăşeşte limita (def.). Vezi DERI- timele şoferilor în cauză, atunci


VATE DE VREME – WEATHER când nu există altă sursă de com-
DERIVATIVES. pensare. MIB acţionează şi ca
Birou de Carte Verde al Marii Bri-
bifenili policlorinaţi – polychlo- tanii, pentru a se asigura că sistemul
rinated byphenyls (PCBs). Li- operează satisfăcător pe teritoriul
chide neinflamabile folosite în Marii Britanii. Vezi ACORDUL
trecut în schimbătoare de căldură, PENTRU ŞOFERI NEASI-
condensatori electrici, fluide hi- GURAŢI – UNINSURED DRI-
draulice şi lubrifiante, diverse cer- VERS AGREEMENT;
neluri şi vopsele. Majoritatea ACORDUL PENTRU ŞOFERI
utilizărilor acestor substanţe chi- NEIDENTIFICAŢI – UNTRA-
mice foarte toxice au fost eliminate. CED DRIVERS AGREEMENT.
Scurgerea de PCB în producţia de
alimente a dus la toxinfecţii ali- Biroul Comun pentru Restituiri
mentare răspândite în Japonia, iar de CASCO Maritim – Joint Hull
autorităţile SUA au clasificat PCG- Returns Bureau. Birou aflat sub
urile ca fiind substanţe carcinogene auspiciile Comitetului Comun
umane probabile. Substanţa chi- pentru CASCO Maritim (def.),
mică este mortală pentru peşti şi care administrează şi aprobă soli-
dăunătoare pentru animale sălba- citările proprietarilor de vase pen-
tice. tru returnări de prime, de ex.
restituiri pentru ridicarea de la apă
birou acceptant – accepting of- a navelor.
fice. O companie de asigurări care
acceptă/ preia o reasigurare. Biroul de Investigare a Acciden-
telor Aviatice – Air Accident In-
birou cedent – ceding office. Vezi vestigation Branch (AAIB).
CEDENT – CEDANT. Parte a Departamentului Trans-
porturilor, Mediului şi Regiunilor,
Biroul Asigurătorilor Auto – AAIB este responsabil pentru in-
Motor Insurers’ Bureau (MIB). vestigarea accidentelor aviatice ci-
Companie privată înfiinţată pentru vile şi a incidentelor grave din
a încheia acorduri cu guvernul, în Marea Britanie. Pe home page-ul
vederea compensării victimelor AAIB sunt prezentare proceduri de
conducătorilor auto neasiguraţi şi raportare a accidentelor şi Regle-
neidentificaţi. Orice asigurător care mentările Aviaţiei Civile (Investi-
subscrie asigurarea obligatorie auto garea Accidentelor şi Incidentelor
este obligat să devină membru şi Aviatice) din 1996, precum şi bule-
contribuie la finanţare. Fondul bri- tine informative.
tanic de garanţie compensează vic- www.aaib.dft.gov.uk
116 DICȚIONAR EXPLICATIV

construcţie, dimensiuni etc.


Biroul de Prevenire a Incendii-
lor Premeditate (BPIP) – Arson Biroul Maritim Internaţional –
Prevention Bureau (APB). Coor- International Maritime Bureau.
donează o campanie naţională pen- Prima cameră de comerţ in-
tru reducerea incendierilor ternaţională împotriva infracţiona-
premeditate (def.), pentru a in- lităţii, care are statut de observator
forma asupra problemei şi pentru a la Interpol şi cooperează cu gu-
reuni organizaţiile din sectoarele verne şi agenţii de punere în apli-
public şi privat care împărtăşesc care a legislaţiei, în general. Sarcina
acest obiectiv. ABP este un mem- sa este de a împiedica fraudele în
bru activ al Forumului de Control comerţul internaţional şi transpor-
al Incendierilor Premeditate al gu- tul maritim, de a reduce riscul pira-
vernului. Între altele, Biroul oferă teriei, de a asista agenţiile de
îndrumări cu privire la bunele prac- punere în aplicare a legii, de a pro-
tici de investigare şi prevenire a in- teja echipajele şi de a investiga dau-
cendierilor premeditate. nele de asigurări. Vezi CENTRUL
DE RAPORTARE A PIRATERIEI
Biroul Fiscal pentru Scheme de IMB – IMB PIRACY REPOR-
Pensii şi Economii – Inland Re- TING CENTRE.
venue Savings and Pensions
Share Schemes (IRSPSS). A pre- Biroul Semnatar al Poliţelor
luat răspunderea pentru activităţile Lloyd’s – Lloyd’s Policy Signing
de pensii, inclusiv pensii personale, Office (LPSO). A fost creat pen-
de la Biroul pentru Scheme de Pen- tru a facilita verificarea şi semnarea
sii, în aprilie 2001. IRSPSS este res- poliţelor pregătite de brokerii
ponsabil şi pentru produse de Lloyd’s în numele underwriterilor.
economisire, scheme cu participa- Desfăşoară şi un număr de alte
rea angajaţilor şi orice aspecte funcţii, cum ar fi contabilitatea cen-
MIRAS continue. trală. Activitatea LPSO a fost trans-
ferată către Insur-sure Services Ltd.
Biroul Maritim American – (def.).
American Bureau of Shipping
(ABS). Societate de clasificare boală industrială – industrial di-
(def.). Acordă vaselor “clasa” dacă sease. Boală sau afecţiune suferită
vasul îndeplineşte standardele de de un angajat ca rezultat al lucrului
construcţie, materiale şi execuţie la un proces industrial sau în
pentru a fi certificat ca “apt pentru condiţii de lucru dăunătoare. Be-
navigare”. ABS publică RECORD- neficiile sunt plătibile de stat,
ul, un registru alfabetic al vaselor, conform Reglementărilor asi-
cu informaţii detaliate privitoare la gurărilor sociale (boli industriale)
DICȚIONAR EXPLICATIV 117

(boli prescrise) din 1985. Victima rantează prezentarea unei persoane


are dreptul de a-l da în judecată pe în instanţă, lucru care le permite eli-
angajator pentru neglijenţă sau berarea pe cauţiune. Dacă persoana
încălcare a statutului. Bolile pres- în cauză nu apare, persoana sau
crise includ azbestoza (def.) şi me- compania de bonuri va face plata
zoteliomul (def.), silicoza (mine şi cauţiunii către instanţă. Spania im-
cariere), byssinoza (respiratorie, pune vizitatorilor care vin cu
bumbac), tenosynovitis (muncă la maşinile să furnizeze bonuri de
benzi transportoare, ceramică), cauţiune de la asigurătorii lor, ca
cancer, dermatoză, surzire mod de a asigura disponibilitatea
ocupaţională, inclusiv tinitus. fondurilor necesare plăţii oricăror
daune, după producerea de acci-
boală terminală – terminal ill- dente rutiere.
ness. Începutul unei boli terminale
este considerat, în anumite poliţe bonificaţie de investire – vesting
de viaţă, ca fiind un eveniment asi- bonus. Bonificaţie declarată cu re-
gurat. Înseamnă că suma asigurată ferire la, sau distribuită pentru
se plăteşte înaintea decesului. poliţele de asigurare de viaţă cu
profituri. Odată declarată, se consi-
boilere domestice/ scopuri do- deră “investită” şi se adaugă la be-
mestice – domestic boilers/ do- neficiul de asigurare de viaţă şi la
mestic purposes. Boilere care nu bonificaţiile existente. Toate boni-
sunt folosite în procesele comer- ficaţiile de investire devin plătibile
ciale, dar acest lucru nu restricţio- în aceleaşi condiţii ca şi suma asi-
nează folosirea lor în locaţii gurată. Beneficiile cu profituri
comerciale exclusiv pentru scopuri odată adăugate sunt garantate.
“domestice”, cum ar fi încălzirea
centrală, furnizarea de apă caldă bonus – bonus. 1. Beneficiu nega-
pentru spălarea mâinilor sau folosi- rantat adăugat periodic poliţelor de
rea în cantina de serviciu. Terme- viaţă cu profituri, din surplusul di-
nul este important, deoarece vizibil (def.). Odată alocate, bonu-
poliţa-standard de incendiu oferă surile sunt garantate şi devin
acoperire pentru daune din explo- plătibile odată cu suma asigurată,
zie cauzare de “boilere folosite doar adică sunt bonusuri reversibile. Un
pentru scopuri domestice”. În bonus uniform simplu reversibil este
acelaşi fel, poliţa-standard de in- proporţional cu suma asigurată; un
cendiu acoperă explozii cauzate de bonus uniform compus reversibil este
gazele furnizate pentru încălzire proporţional cu suma asigurată şi
etc. bonusurile acumulate. Bonusurile
interimare sunt adaugate la poliţă
bon de cauţiune – bail bond. Ga- între două declaraţii periodice. Se
118 DICȚIONAR EXPLICATIV

adaugă un bonus terminal, când nusul este apoi garantat, cu


poliţa se încheie prin deces sau condiţia să nu existe mai mult de
ajunge la maturitate. 2. Vezi două daune în orice perioadă de
BONUS PENTRU NEPRODU- cinci ani. NCD-urile pot fi obţinute
CEREA DE DAUNE – NO şi de la anumiţi asigurători de lo-
CLAIM BONUS. cuinţe.

bonus compus reversibil – com- bonus reversibil – reversionary


pound reversionary bonus. bonus. Sumă adăugată periodic în
Bonus de asigurare de viaţă plătibil decursul unei asigurări cu profituri,
în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii care devine plătibilă în acelaşi timp
ca suma asigurată, care este decla- şi în aceleaşi circumstanţe ca şi
rată periodic ca un supliment la suma asigurată.
suma asigurată şi bonusurile cumu-
late. bonus simplu reversibil – simple
reversionary bonus. Bonus
bonus interimar – interim adăugat la o poliţă de asigurare de
bonus. Bonus de asigurare de viaţă, viaţă cu profituri, exprimat ca pro-
calculat şi plătit la momentul unei cent numai din suma asigurată. Bo-
daune, pentru poliţe cu profituri nusurile, odată declarate, sunt
care ajung la maturitate sau devin garantate şi sunt plătite cu suma
obiectul unei daune prin deces, în asigurată, la deces sau la maturitate.
intervalul dintre două declaraţii de
bonus. bonus terminal – terminal
bonus. Un bonus adiţional care se
bonus/ reducere pentru nepro- adaugă beneficiilor de viaţă exis-
ducere de daune – no claim tente, atunci când o poliţă “cu pro-
bonus/ discount (NCD). Recom- fituri” devine o daună prin deces
pensă pentru că nu au fost solicitate sau prin supravieţuirea după data
despăgubiri într-o poliţă. Pentru de expirare a poliţei.
fiecare an fără daune auto, se
primeşte o reducere progresivă la borderouri – bordereaux. Liste
prima de asigurare în anul următor, de prime şi daune pregătite lunar
până se ajunge la anul al patrulea/ sau trimestrial de cedenţi (def.) sau
cincilea. Discounturile maxime deţinători de acoperire (def.) pen-
ajung la 60%-65%, dar dacă se pro- tru reasigurători sau underwriteri,
duce o daună, asiguratul revine la pentru a-i informa cu privire la ris-
prima iniţială. Odată ce asiguratul curile acceptate şi daunele produse
ajunge la patru ani, NCD poate conform tratatelor sau în baza au-
plăti în plus pentru un bonus prote- torităţilor de reprezentare/ împu-
jat pentru neproducere de daună. Bo- terniciri. Borderourile nu sunt
DICȚIONAR EXPLICATIV 119

întotdeauna obligatorii în tratatele cita taxe şi de la clienţii lor. 2. Ter-


de reasigurare. men american pentru o companie,
firmă sau birou de intermediere în
boxă – box. Spaţiul ocupat de un asigurări. 3. Onorariul plătit unui
underwriter şi echipa sa în Camera broker care intermediază acoperi-
de la Lloyd’s (def.). rea de reasigurare pentru un birou
cedent.
broker de asigurări – insurance
broker. Intermediar full-time care brokeri Lloyd’s – Lloyd’s bro-
oferă un serviciu pe baza expertizei kers. Brokeri acreditaţi care pot
şi competenţei profesionale. Bro- intra în Camera de underwriting de
kerul oferă consiliere şi încheie asi- la Lloyd’s pentru a plasa riscuri.
gurări în mod normal ca agent al Toţi solicitanţii de acreditare tre-
asiguratului, dar este remunerat de buie să fie membri ai Consiliului
obicei printr-un comision din par- pentru Standarde ale Asigurărilor
tea asigurătorului. Din ianuarie Generale (def.), dar din 2005 au in-
2005, brokerii de asigurări sunt re- trat sub reglementările FSA. Sunt
glementaţi de FSA. obligaţi să îşi încheie asigurare de
indemnizaţie profesională (def.).
broker en-gros – wholesale bro- Trebuie să respecte şi Principiile
ker. Broker care plasează riscuri la LMP 2001 şi să aibă interfeţe cu
Lloyd’s sau la alte companii de asi- sistemele de afaceri Lloyd’s. Proce-
gurare în numele altor brokeri, sul de acreditare are şi alte cerinţe-
adică sub-brokeri care au relaţia di- standard ridicate. Brokerii Lloyd’s
rectă cu clientul şi de aceea sunt plasează riscuri şi la companii de
obligaţi sa respecte reglementările asigurări. Vezi BROKERI LOCALI
ICOB. Brokerii en-gros atrag de – LOCAL BROKERS.
obicei afacerile deoarece sunt ca-
pabili să asigure condiţii şi termeni brokeri locali/ brokeri pro-
de asigurare mai buni decât sub- ducător – local brokers/ produ-
brokerii. Brokerii en-gros care sunt cing broker. Termen Lloyd’s
acreditaţi Lloyd’s oferă o intrare pe pentru un broker neacreditat care
piaţa Lloyd’s pentru alţi brokeri şi accesează piaţa Lloyd’s prin inter-
pot opera în baza unor împuterni- mediul unui broker acreditat.
ciri (def.).
brokeri-umbrelă – umbrella bro-
brokeraj – brokerage. 1. Venitul kers. Broker care operează în Ca-
din comisioane şi onorarii încasat mera (def.) la Lloyd’s sub un
de un broker de asigurări. În mod aranjament de tip umbrelă (def.).
normal, comisionul se încasează de
la asigurător, dar brokerii pot soli- brokerul conducător – flag bro-
120 DICȚIONAR EXPLICATIV

ker. Brokerul care procesează


prime şi daune pentru reasigurări bunuri cu valoare de numerar –
plasate de mai mult decât un singur specie. Termen maritim însem-
broker pentru cedent. nând orice marfă cu un raport va-
loare/ greutate care îl depăşeşte pe
buletin de reglementare – regu- cel al argintului. Termenul acoperă
latory bulletin. Formă în care lingourile de aur, alte metale
Lloyd’s publică coduri pentru a preţioase, pietre preţioase,
ajuta agenţii de underwriting să-şi obligaţiuni, certificate de părţi so-
respecte responsabilităţile de re- ciale, bani în monede şi valută în
glementare şi pe cele care rezultă bancnote. Nu includ obiecte de
din Principiile de bază ale agenţilor artă sau de artă fragilă, cum ar fi
de underwriting. Buletinul este porţelanul, sculpturile şi picturile.
apoi inclus în Manualul Codurilor.
bunuri de risc ridicat – high risk
bună-credinţă – good faith. A property. Termen din poliţele
acţiona cinstit. Înseamnă absenţa pentru conţinutul locuinţelor, defi-
fraudelor, dar nu reprezintă întoc- nit de obicei ca: “bijuterii, pietre
mai principiul celei mai bune cre- preţioase sau articole din aur, argint
dinţe (def.). sau alte metale preţioase, ceasuri de
perete, ceasuri de mână, echipa-
bunuri – “goods”. În asigurările ment fotografic (nu pentru uz co-
maritime înseamnă “bunuri repre- mercial), binocluri, telescoape şi
zentând marfă”. Nu includ efecte alte instrumente de acest gen, ins-
personale sau provizii, sau bunuri trumente muzicale, antichităţi,
depozitate pentru folosinţă la bord lucrări de artă şi lucrări caudate,
(Legea asigurărilor maritime din timbre şi colecţii de monede”. Sunt
1906). Această lege prevede şi că articole mici, dar de mare valoare,
bunurile depozitate pe punte, şi atractive pentru hoţi. Scopul de-
animalele vii trebuie asigurate în finiţiei este de a stabili pentru
mod specific, şi nu asigurate ca bu- aceste bunuri o sumă asigurată se-
nuri, cu excepţia cazului în care aşa parată, de ex. 5.000£, ca o sub-li-
se obişnuieşte. mită a sumei asigurate totale
pentru bunuri, şi de a stabili o li-
bunuri aflate în custodia sau sub mită pe articol, de ex 1.500£.
controlul asiguratului – property
in the insured’s custody or bunuri de valoare – valuables.
control. Vezi EXCLUDEREA Vezi BUNURI DE RISC RIDI-
PENTRU CUSTODIE ŞI CAT – HIGH RISK PROPERTY.
CONTROL – CUSTODY AND
CONTROL EXCLUSION. bunuri garantate – bonded
DICȚIONAR EXPLICATIV 121

goods. Bunuri pentru care este ne- expresiei “pentru care asiguratul
cesară plata de taxe vamale şi pen- este răspunzător” la expresia “bu-
tru care s-a emis o garanţie (def.) nuri în păstrare sau în comision”
de plată a taxei vamale respective (def.) restrânge acoperirea numai
către Comisia vamală şi pentru ac- la interesul asiguratului şi nu o ex-
cize. Vezi GARANŢIE PENTRU tinde şi pentru a acoperi interesele
TAXE VAMALE ŞI ACCIZE – de proprietate ale altor persoane în
CUSTOMS AND EXCISE bunurile respective. Proprietarii
BOND. unor bunuri nu au fost acoperiţi
când s-a produs un incendiu la de-
bunuri... în păstrare sau în comi- pozitul asiguratului, deoarece
sion – “goods... in trust or in obiectul asigurării proteja numai
commission”. Expresia “bunuri în interesele proprietarului depozitu-
păstrare” este folosită într-o poliţă lui [North British and Mercantile In-
nu implică păstrarea în sens tehnic, surance Co. vs. Moffat (1871)].
ci păstrarea de bunuri ca depozitar.
“Bunurile deţinute în comision” are Bursa Comercială Chicago –
un sens mai restrictiv şi se referă la Chicago Mercantile Exchange
bunuri încredinţate asiguratului cu (CME). Cea mai mare bursă fu-
scopul de a fi vândute. Expresia ca tures din SUA. CME a oferit pri-
întreg este suficient de acoperi- mele derivate de vreme (def.)
toare pentru a cuprinde nu numai tranzacţionate pe bursă în zece
interesul asiguratului, ci şi valoarea oraşe americane în 1999. Până în
integrală a bunurilor. Orice sumă 2003, numărul acestora a crescut la
recuperată de asigurat în plus faţă cincisprezece prin includerea a
de propriul său interes este păstrată cinci oraşe europene (Amsterdam,
pentru proprietari. Vezi BUNURI Berlin, Londra, Paris şi Stock-
ÎN PĂSTRARE SAU ÎN COMI- holm). (www.cme.com).
SION PENTRU CARE ASIGU-
RATUL ESTE RĂSPUNZĂTOR Bursa pe Internet de Derivate de
– GOODS IN TRUST OR IN Vreme – Internet Weather Deri-
COMMISSION FOR WHICH vatives Exchange (I-Wex.com).
THE INSURED IS RESPONSI- Portal de informaţii şi cercetare,
BLE; ASUPRA BUNURILOR – pentru piaţa globală de derivate de
ON GOODS. vreme (def.). Dă acces la tran-
zacţionarea LIIFE şi la piaţa riscu-
bunuri în păstrare sau în comi- rilor de vreme OTC. Este un
sion pentru care asiguratul este consorţiu format între Intelligent
răspunzător – goods in trust or Finance Systems Ltd., LIIFE (def.)
in commission for which the in- şi World-wide Intellectual Re-
sured is responsible. Adăugarea sources Exchange Ltd (WIRE)
122 DICȚIONAR EXPLICATIV

(def.). Portalul conţine date legate


de vreme, de la toate locaţiile ma-
jore de contract din lume.
DICȚIONAR EXPLICATIV 123

ca iniţial – “as original”. Termen


care denotă faptul că un contract
C
de expirare.

de reasigurare se va face după riscul cadou inter-vivos – gift inter-


de bază. Nu înseamnă urmarea ter- vivos. Cadou făcut în timpul vieţii
menilor şi condiţiilor asigurării în unei persoane, spre deosebire de o
totalitate. “Ca iniţial” serveşte pen- moştenire primită după deces.
tru definirea riscului (de ex. pe- Taxa de succesiune este plătibilă
rioadă de acoperire, limite pentru cadourile inter-vivos la o
geografice, natura riscului), în aşa rată redusă de-a lungul unei pe-
fel încât reasigurătorii şi asigurăto- rioade de şapte ani. O soluţie tipică
rii să se confrunte cu exact acelaşi de asigurare este o asigurare des-
risc (Pine Top vs. Unione Italiana crescătoare la termen (def.) care va
Anglo Saxon). Există o prezumpţie oferi fonduri la producerea decesu-
împotriva încorporării în contrac- lui pentru o perioadă de şapte ani.
tul de reasigurare a clauzelor cola-
terale (de ex. clauzele de cadru – “nose”. Termen colocvial
jursidicţie) din contractul de bază. care descrie perioada dintre data
Totuşi, termenul este presupus a retroactivă (def.) şi data de început
oferi garanţii la fel de semnificative a unei poliţe pentru momentul
pentru poliţa de reasigurare ca şi despăgubirii (def.). Daunele rezul-
pentru contractul de asigurare tate din evenimente produse în
(Groupama Navigation et Trans- acest interval, dar pentru care s-au
port & Others vs. Caiaiumbo CA Se- solicitat despăgubiri în perioada de
guros). derulare a poliţei, vor fi acoperite
de poliţă. Evenimentele produse
ca la expirare – as expiry. Termen înainte de data retroactivă sunt din-
care indică faptul că o asigurare tre- colo de “cadru”, prin urmare nu
buie să fie reînnoită la expirare în sunt acoperite, indiferent de mo-
aceleaşi condiţii ca şi cele dinainte mentul solicitării despăgubirii.
124 DICȚIONAR EXPLICATIV

calamitate naturală – Act of God. nală au o extensie pentru calomnie.


Incidente naturale pe care nicio
prevedere umană nu le-ar fi putut Camera – Room, The. Camera de
evita. Este o protecţie împotriva underwriting de la Lloyd’s.
răspunderii stricte (def.) în preju-
diciu, de ex. Rylands vs. Fletcher Camera Căpitanului – Captain’s
(def.). În cazul Nichols vs. Marsland Room. Restaurantul de la Lloyd’s.
(1976), acuzatul nu a fost găsit vi-
novat când nişte furtuni extrem de Camera Lorzilor – House of
violente au făcut ca lacurile sale ar- Lords. Cea mai înaltă instanţă din
tificiale să inunde terenurile veci- Marea Britanie. Este Curtea Su-
nului său, dar această apărare are o premă de Apel din Anglia şi Ins-
aplicare extrem de strictă. tanţele Superioare din Scoţia şi
Irlanda de Nord. Apelurile sunt au-
calitate satisfăcătoare – satisfac- diate de Comitetul de Apel, care
tory quality. Termen din Legea este constituit de obicei din 3 sau 5
vânzării de bunuri din 1979 (def.), Lorzi. Aceştia dau sentinţe scrise.
prin care vânzătorul promite că bu- De la Declaraţia sa de Practică din
nurile sunt de calitate satisfăcătoare. 1966, nu este în niciun fel obligată
Aceasta înseamnă a atinge un stan- de propriile sale decizii anterioare,
dard pe care o persoană rezonabilă dar acestea sunt obligatorii pentru
l-ar considera satisfăcător, ţinând instanţele inferioare.
cont de preţ şi de orice descriere.
Aspectele legate de calitate includ capacitate – capacity. Valoarea de
adecvarea pentru scop, lipsa defec- asigurare sau reasigurare care poate
telor minore, înfăţişarea şi finisarea, fi subscrisă de o entitate sau o piaţă.
durabilitatea şi siguranţa. Vezi Valoarea maximă care poate fi ab-
ADECVARE PENTRU SCOP – sorbită de un membru Lloyd’s este
FITNESS FOR PURPOSE; echivalentă cu limita sa totală de
RĂSPUNDEREA CIVILĂ PEN- venit din prime. Vezi CREŞTE-
TRU PRODUS – PRODUCT REA CAPACITĂŢII – CAPA-
LIABILITY; LEGEA TERMENI- CITY BOOSTING; PIAŢA
LOR CONTRACTUALI INE- TRANSFERURILOR DE CAPA-
CHITABILI DIN 1977 – CITATE – CAPACITY TRANS-
UNFAIR CONTRACT TERMS FER MARKET.
ACT 1977.
capacitate “inocentă” – “inno-
calomnie – libel. Editorii se pot cent” capacity. Acceptarea unor
asigura împotriva riscului de ca- activităţi de asigurare sau reasigu-
lomnie, defăimare şi insinuări. rare la cote foarte favorabile, dar
Poliţele de indemnizaţie profesio- inadecvate, fără un studiu cores-
DICȚIONAR EXPLICATIV 125

punzător sau fără a înţelege riscu- dar plăţile către intermediar să nu


rile implicate. Asigurătorii noi şi fie tratate ca plăţi către asigurat; in-
neexperimentaţi au fost acuzaţi că termediarii să aibă capacitate fi-
oferă capacitate inocentă şi acceptă nanciară permanentă egală cu 45%
în mod naiv portofolii întregi de din suma primelor anuale încasate,
asigurări. cu condiţia unui minim de 15.000€
(9.400£). Marea Britanie poate
capacitate alocată – allocated ca- adopta oricare combinaţie a aces-
pacity. Parte a limitei de primă glo- tor patru măsuri.
bală a unui membru Lloyd’s, care a
fost alocată unui sindicat în anul capital afectat – impaired capital.
contabil (def.) relevant. Termen american care descrie
poziţia financiară a unui asigurător,
capacitate alocată sindicatului – ale cărui active curente nete sunt
syndicate allocated capacity. Va- mai mici decât acţiunile sale com-
loarea maximă a asigurărilor care plet plătite.
pot fi subscrise de un sindicat
Lloyd’s, bazată pe capacitatea tutu- capital bazat pe risc – risk based
ror membrilor sindicatului. capital (RBC). Măsură a capitalu-
lui necesar pentru a absorbi orice
capacitate de piaţă – market ca- pierderi neaşteptate, care rezultă
pacity. Vezi CAPACITATE – CA- din riscurile pe care şi le asumă o
PACITY. organizaţie cu privire la activităţile
sale. În asigurări, managementul
capacitate financiară suficientă – RBC înseamnă că un asigurător
sufficient financial capacity. Di- calculează capitalul necesar pentru
rectiva de mediere în asigurări a susţine diferite clase de activitate.
(def.) cere ca toţi intermediarii în În general, RBC este exprimat ca
asigurări să aibă suficientă capaci- un raport, capitalul total al compa-
tate financiară. Scopul este de a niei împărţit la RBC-ul companiei,
proteja clienţii împotriva inabilităţii aşa cum este determinat prin for-
unui intermediar de a transfera mule. FSA a propus ca asigurătorii
prima asigurătorului sau de a trans- să fie obligaţi să deţină valoarea
fera valoarea unei daune sau de a maximă dintre capitalul minim
returna prima asiguratului. Imple- cerut de Directivele CE şi cerinţa
mentarea trebuie să ia una dintre de creştere de capital (def.), o cal-
următoarele forme: transferul ba- culaţie mai senzitivă la risc specifi-
nilor clientului prin conturi strict cată de FSA.
segregate; crearea unui fond de ga-
ranţie; plăţile către intermediar să capital de rezervă – contingent
fie tratate ca plăţi către asigurător, capital. Metodă de finanţare post-
126 DICȚIONAR EXPLICATIV

daună bazată pe un acord între un Capitolul IV – Chapter IV. ICTA


(re)asigurător şi o bancă (sau alt 1988, partea XIV, stabileşte ce-
investitor), prin care cel din urmă rinţele de aprobare pentru pensiile
va furniza un împrumut sau capital personale, inclusiv pensii ale
după producerea evenimentului părţilor interesate (def.). Schemele
declanşator, de ex. furtuna de vânt. ocupaţionale cu contribuţii definite
Banca/ investitorul încasează o pot fi aprobate prin Capitolul IV
sumă de angajare pentru capitalul sau Capitolul I. Majoritatea sche-
pregătit şi în aşteptare. Capitalul de melor ocupaţionale sunt aprobate
rezervă este mai puţin costisitor prin Capitolul I (def.).
decât (re)asigurarea convenţională
din punctul de vedere al costurilor captivă a unui agent – agent-
plătite, dacă evenimentul de- owned captive. Companie de asi-
clanşator nu se produce niciodată. gurare captivă (def.) formată în
Vezi OPŢIUNE PUT PENTRU SUA de agenţi de asigurare, singuri
CAPITAL DE CATASTROFĂ – sau în grupuri, pentru a-şi asigura
CATASTROPHE EQUITY PUT; riscuri selectate din propriile por-
NOTĂ DE SURPLUS DE CAPI- tofolii.
TAL DE REZERVĂ – CONTIN-
GENT SURPLUS NOTE. captivă cu mai mulţi părinţi –
multi-parent captive. Companie
capital expus la risc – capital at de asigurare captivă (def.) formată
risk. Termen care denotă valoarea pentru a acoperi nevoile comune
plătibilă la deces prin poliţele de ale unui grup de companii inde-
asigurare de viaţă, minus rezervele pendente sau ale unei asociaţii pro-
matematice pentru contractele res- fesionale.
pective. Termenul este folosit în
legătură cu marjele de solvabilitate captivă “cu scop special” – “spe-
pentru companiile de asigurări de cial purpose” captive. Companie
viaţă. de asigurare captivă, formată pen-
tru a finanţa o anumită expunere.
capitalul deţinătorului poliţei – Oferă o facilitate internă de fi-
policyholder’s equity. O mare nanţare a riscurilor, atunci când asi-
parte din câştigurile din investiţii gurarea convenţională este scumpă
ale asigurătorilor non-viaţă provine sau dificil de obţinut. O asemenea
din administrarea a aceea ce se expunere poate include indem-
numeşte “capitalul deţinătorilor nizaţia profesională, riscuri de cre-
poliţelor”, în activele companiei dit sau insolvabilitate, garanţia
care acoperă rezerva de prime ne- pentru produs, garanţie sau alte “si-
cuvenite (def.) şi daunele scadente. tuaţii speciale”.
DICȚIONAR EXPLICATIV 127

captivă de grup – group captive. captive. Captive (def.) care subs-


O companie de asigurări captivă criu riscurile membrilor unei in-
(def.) formată de o asociaţie pen- dustrii sau asociaţii profesionale.
tru a asigura riscurile membrilor
săi. capturare şi preluare – capture
and seizure. “Riscuri de război”
captivă de piaţă – market cap- acoperite de Institute Clauses pen-
tive. Compania-mamă a unei com- tru Război (def.). Captură, luată de
panii de asigurări captive (def.). inamic în timp de război sau de re-
beli sau insurgenţi. Preluarea - un
captivă de viaţă de credit – credit termen mai larg, care cuprinde
life captive. Companie de asi- orice act de posesie prin forţă. Vezi
gurări captivă (def.), formată de LIBER DE CLAUZA DE CAP-
bănci pentru a asigura împrumutu- TURARE ŞI PRELUARE – FREE
rile acordate clienţilor. OF CAPTURE AND SEIZURE
CLAUSE.
captivă pură – pure captive.
Companie de asigurare captivă carte verde – green card. Docu-
(def.) care îşi restrânge activităţile ment care face dovada acoperirii
de underwriting numai la compa- când un vehicul este folosit în afara
nia sa părinte. graniţelor ţării. Conţine informaţii
referitoare la asigurare în câteva
captivă senior – senior captive. limbi străine şi arată că asigurarea
Companie de asigurare captivă utilizatorului respectă standardele
care s-a dezvoltat într-un asigurător minime de răspundere civilă ale
normal, preluând riscuri de pe statelor CE. Cărţile verzi nu sunt o
piaţă, în general. necesitate legală în statele CE, dar
sunt recunoscute de drept.
captivă spre închiriere – rent-a-
captive. Formă specializată de cap- Cartea Albastră – “Blue Book“.
tivă (def.) pentru firme care caută Publicată de Divizia de Aviaţie
beneficiile finanţării interne, fără să Lloyd’s sub titlul Evidenţele confi-
mai suporte costul înfiinţării pro- denţiale Lloyd’s de aviaţie civilă. En-
priei lor captive. O captivă spre în- umeră proprietarii de aparate de
chiriere este formată de un grup de zbor şi dă detalii privitoare la flote,
investitori şi operată ca o firmă. istoric de accidente şi alte in-
Asiguraţii care doresc să participe formaţii de valoare pentru underw-
“închiriază” spaţiu, adică îşi deschid riteri şi alţii.
propriul cont, în captivă.
Castellain vs. Preston (1883).
captive de asociere – association Cazul principal recunoscut privitor
128 DICȚIONAR EXPLICATIV

la indemnizaţie (def.). Acuzatul a regulilor din 1989, ca urmare a


încheiat un contract de vânzare a Legii financiare din acel an.
proprietăţii, dar înainte de vânzare,
proprietatea a suferit un incendiu causa causans. Cauza imediată –
cu daune de 330£, bani pe care acu- ultima verigă de pe lanţ, cea mai
zatul i-a recuperat de la asigurăto- apropiată în timp, dar nu neapărat
rul său. La încheierea contractului, cea mai apropiată ca eficienţă. Cea
acuzatul a primit preţul întreg de mai apropiată în eficienţă este
vânzare de la cumpărător, deşi nu cauza proximă (def.) a unei daune.
reparase daunele produse de in-
cendiu. Asigurătorul şi-a recuperat cauza care intervine (novus
plata de 330£ deoarece acuzatul, actus interveniens) – interve-
primind preţul întreg pe care îl so- ning cause (novus actus interve-
licitase, nu suferise nicio daună, iar niens). Cauză nouă care intervine
poliţa de incendiu era una de in- într-o secvenţă de evenimente, care
demnizaţie. nu este consecinţa rezonabilă, na-
turală sau probabilă a cauzei prece-
catastrofă – catastrophe. Posibi- dente. Chiar dacă lanţul a început
litatea unei daune excepţional de cu un pericol asigurat, nu va exista
mari cauzată de un eveniment, des- nicio răspundere pentru daunele
eori de scurtă durată, de ex. uraga- apărute după producerea cauzei
nul Betsey. Majoritatea care intervine, care schimbă rezul-
evenimentelor sunt dezastre natu- tatul şi distruge relaţia dintre cauză
rale, dar anumite “evenimente ca- şi efect între pericolul asigurat şi
tastrofale” de ex. căderea Barings daună. Vezi CAUZĂ PROXIMĂ –
Bank, au fost cauzate de mâna PROXIMATE CAUSE.
omului. Vezi OBLIGAŢIUNI DE
CATASTROFĂ – CATAS- cauza de origine – originating
TROPHE BONDS; EXCEDENT cause. Expresie din clauza seriei de
DE DAUNĂ PENTRU CATAS- daune (def.). Înţelesul a fost inter-
TROFĂ – CATASTROPHE EX- pretat în nenumărate moduri, dar
CESS OF LOSS. când într-o serie de daune indivi-
duale se regăseşte o cauză comună,
categorii de aprobare – approval această cauză poate fi considerată
categories. Urmare schimbărilor cauza de origine. Un asigurat poate
făcute în 1987 şi 1989 de către au- încerca să folosească această preve-
torităţile naţionale, aprobarea sche- dere pentru a reduce franşizele de-
melor de pensii se clasifică în trei ductibile (def.) plătibile şi pentru a
categorii: Clasa A (def.), Clasa B atinge nivelul minim la care începe
(def.) şi Clasa C (def.). Schemele obligaţia asigurătorului de a plăti.
noi pot fi aprobate numai conform Un asigurător al primului nivel
DICȚIONAR EXPLICATIV 129

poate căuta să însumeze daunele minează cu o daună. Cauza în-


multiple pentru a-şi limita expune- depărtată facilitează dauna mai de-
rea de pe nivelul său de retenţie. O grabă decât o cauzează. În cazul
instituţie financiară a vândut eronat Marsden vs. City and County Assu-
pensii, dar nu a primit aprobare de rance Co. (1865), a izbucnit un in-
la Camera Lorzilor să considere cendiu şi s-a adunat o mulţime care
instruirea necorespunzătoare a re- a spart ferestrele de sticlă de la o
prezentanţilor lor ca fiind cauza co- locaţie vecină, într-o tentativă de
mună, deci nu a putut însuma furt. Cauza proximă (def.) a fost
daunele pentru a trece de pragul acţiunea mulţimii, nu incendiul.
franşizei deductibile, de 1 milion £.
Instruirea necorespunzătoare a fost cauze concurente – concurrent
doar o problema secundară, causes. Două sau mai multe cauze
adevărata cauză a celor 22.000 de care operează împreună pentru a
daune (cea mai mare atingând produce dauna. Dacă un pericol
35.000 £) a fost faptul că reprezen- asigurat se combină cu un pericol
tantul nu a putut oferi consiliere op- exceptat, iar efectele nu pot fi sepa-
timă (def.) fiecărui solicitant rate, se aplică pericolul exceptat.
individual. Dacă un pericol asigurat se com-
bină cu un pericol neasigurat, peri-
cauză de acţiune – cause of ac- colul asigurat se aplică numai dacă
tion. Informaţia sau combinaţia de asigurătorul nu a modificat opera-
informaţii care dă naştere unui rea cauzei proxime (def.) şi aco-
drept de acţiune legală. peră “daune separate şi
independente” cauzate de perico-
cauză imediată – immediate lul asigurat, ca în cazul poliţelor de
cause. Înseamnă cauza proximă accidente personale (def.). Vezi
(def.), adică cea mai apropiată CAUZE CONSECUTIVE –
cauză în eficienţă şi nu cea mai CONSECUTIVE CAUSES.
apropiată în timp. Bacon a rezumat
spunând “ar fi nesfârșit pentru le- cauze consecutive – consecutive
gislaţie să considere cauza cauzelor causes. 1. Secvenţă întreruptă a eve-
şi felul în care decurg una din alta, nimentelor. Dacă un pericol asigu-
aşadar se mulţumeşte cu cauza rat a fost precedat de pericole
imediată şi judecă lucrurile după exceptate, acestea nu vor fi luate în
aceea, fără să se mai uite mai de- considerare, dată fiind ruptura în
parte de atât”. lanţul de cauzalitate. Dacă perico-
lul asigurat intervine şi cauzează
cauză îndepărtată – remote dauna, este cauza proximă (def.). 2.
cause. Cauză nedominantă, legată Secvenţă neîntreruptă a evenimente-
de un lanţ de evenimente care cul- lor. Când pericolul asigurat este
130 DICȚIONAR EXPLICATIV

consecinţa naturală şi probabilă a clădiri înainte de vânzarea sau în-


unui pericol exceptat, pericolul ex- chirierea unei proprietăţi. Contrac-
ceptat este cauza proximă. Când tele de asigurare trebuie să respecte
pericolul exceptat este consecinţa cea mai bună credinţă (def.) şi nu
naturală şi probabilă a pericolului caveat emptor. FSA impune
asigurat, acesta din urmă este cauza vânzătorului de produse financiare
proximă a daunei. Vezi CAUZE să ofere “cea mai bună consiliere”.
PARALELE – CONCURRENT
CAUSES. cazuri de “ultimă picătură”/
“suflu al morţii” – “last straw”/
cauze cu operare progresivă – “death blow” cases. Legătura fi-
gradually operating causes. nală într-un lanţ de evenimente
Cauze care produc pierderi de-a care sunt cele mai apropiate în
lungul timpului, de ex. rugina şi timp, dar nu şi cele mai apropiate
uzura normală. Nu este prezent ni- în eficienţă. În cazul Leyland Ship-
ciun element fortuit, iar compensa- ping Co. vs. Norwich Union (1918),
rea pentru reducerea în valoare ar un vas torpilat s-a scufundat mai
contraveni principiului indem- târziu ca urmare a unei furtuni, care
nizaţiei (def.). Uzura etc. este ex- a fost “ultima picătură”, dar cauza
clusă specific din poliţele “toate proximă (def.) a daunei a fost dete-
riscurile”, dar poliţele “nou pentru riorarea produsă de torpilă. Asi-
vechi” şi pentru repunere în drep- gurătorul nu a fost deci responsabil,
turi modifică principiul indem- deoarece poliţa excludea riscurile
nizaţiei. de război. Un vas nedeteriorat ar fi
supravieţuit furtunii.
caveat emptor. Regulă de drept
civil care înseamnă “lasă-l pe călătorie – adventure. Vezi
cumpărător să se ferească”. Princi- CĂLĂTORIE MARITIMĂ – MA-
piul spune că cumpărătorul bunu- RINE ADVENTURE.
rilor a avut oportunitatea să se
convingă de faptul că articolul călătorie aeriană – air travel.
cumpărat este potrivit pentru sco- Călătoria ca pasager plătitor de
purile sale, deci nu există nicio bilet pe liniile aeriene recunoscute
răspundere de partea vânzătorului. nu este exclusă din poliţele perso-
Totuşi, Legea vânzării de bunuri nale de accident. Zborurile private
din 1979 (def.) prevede o măsură sunt excluse, dar în aceste cazuri se
de protecţie a “cumpărătorului”, iar poate achiziţiona o acoperire sepa-
Legea spaţiilor defectuoase din rată.
1972 (def.) abrogă caveat emptor
în daunele bazate pe neglijenţa călătorii în interes de serviciu –
vânzătorului în anumite lucrări la business travel. Asigurare pentru
DICȚIONAR EXPLICATIV 131

persoanele de afaceri care călăto- în considerare la calculul beneficii-


resc în afara ţării. Este similară în lor sau contribuţiilor la schemele
gama de acoperire cu asigurarea de de pensie.
călătorie (def.) încheiată pentru va-
canţe. Când un călător în interes de câştiguri de pensie – pensionable
afaceri călătoreşte des, poate fi în- earnings. 1. Vezi CÂŞTIGURI
cheiată la cerere o acoperire anuală. NETE RELEVANTE – NET RE-
LEVANT EARNINGS. 2. Venitu-
câmpuri electromagnetice – rile/ salariul de pensie sunt
Electromagnetic Fields EMFs. câştigurile în baza cărora se calcu-
Radiaţii neionizante create de un lează beneficiile şi contribuţiile
flux de electricitate. EMF-urile pro- schemelor de pensii, aşa cum se de-
duse industrial, care au frecvenţe fineşte în regulile schemei. În mod
mai ridicate decât acelea produse normal, se referă la veniturile PAYE
de câmpul magnetic al Pământului, de la angajator pentru anul fiscal
pot afecta ţesuturile umane. Nu respectiv, aşadar, include bonusuri,
există dovezi directe, dar riscurile ore suplimentare, comisioane şi be-
de sănătate legate de EMF-uri sunt: neficii în natură. Unele scheme de
afectarea sistemului imunitar, re- salarii finale pot restricţiona “câşti-
ducerea abilităţii celulelor albe de a gurile de pensii” la salariul de bază
distruge celulele tumorale şi de a al membrului; definiţiile variază,
lupta cu bolile, efecte adverse asu- aşadar câştigurile integrale PAYE
pra sistemului nervos central, creie- nu sunt neapărat câştigurile de pen-
rului şi glandelor care sunt legate sie ale schemei.
de cancere şi alte probleme fizice şi
emoţionale, influenţa controlului câştiguri impozabile – chargea-
corpului asupra dezvoltări celule- ble gains. Câştigurile obţinute
lor, efecte adverse asupra pielii. dintr-un eveniment impozabil
Câmpurile magnetice sunt cel mai (def.), adică excedentul de venituri
bine abordate prin eliminare sau din investiţii pentru anumite pro-
ecranare la sursă. Evaluările de risc duse de tip pachet. Câştigurile sunt
ale angajatorului, conform Regle- impozabile la o cotă mai mare de
mentărilor pentru managementul impozit pe venit, dar nu cota de
sănătăţii şi siguranţei la locul de bază sau impozitul pe câştiguri de
muncă din 1999 (def.), trebuie să capital. [(vezi impozit diferenţiat
includă EMF-urile. (def.)].

câştiguri care nu participă la câştiguri în interval – band ear-


pensie – non-pensionable ear- nings. Intervalul venitului total
nings. Câştiguri, cum sunt orele câştigat dintre limita inferioară de
suplimentare şi bonusurile, neluate venit (def.) şi cea superioară, pe
132 DICȚIONAR EXPLICATIV

care sunt bazate pensia secundară gurătorul optează pentru anularea


de stat (def.) şi contribuţiile perso- lui. Încălcările se pot produce prin
nale NI. tăinuire (def.); nedezvăluire (def.);
relatare greşită frauduloasă (def.);
câştiguri medii finale – final ave- relatare greşită inocentă (def.). În-
rage earnings. Vezi SALARIUL datorirea este precontractuală, dar
FINAL PENTRU PENSIE – reapare la reînnoire şi în cazul anu-
FINAL PENSIONABLE SA- mitor modificări din perioada asi-
LARY. gurată care afectează riscul. Vezi
ÎNDATORIREA CONTINUĂ
câştiguri nete relevante – net re- DE CEA MAI BUNĂ CRE-
levant earnings. Venitul care DINŢĂ – CONTINUING DUTY
poate fi folosit pentru a evalua OF UTMOST GOOD FAITH.
contribuţia maximă ce poate fi
făcută la o schemă de pensii perso- cedent – assignor. Partea care îşi
nale, de o persoană autoangajată transferă (adică îşi alocă) dreptu-
sau de angajaţi cu locuri de muncă rile la o poliţă, proprietate sau alte
nepensionabile. În cazul persoane- drepturi unei alte părţi, denumite
lor autoangajate, reprezintă venitul cesionar (def.).
minus cheltuielile de activitate.
Pentru angajaţi, reprezintă venitul cedent/ birou cedent – cedant/
inclusiv plăţile legate de profit şi be- ceding office. Companie de asigu-
neficiile taxabile. rare care cumpără acoperire de rea-
sigurare prin cedarea unei părţi din
CDD – CDD. Vezi ZI CU GRADE afacerea sa reasigurătorului, prin
DE RĂCIRE – COOLING DE- reasigurarea proporţională (def.).
GREE DAY. Termenul este folosit şi în mod in-
formal pentru a descrie un reasigu-
cea mai bună credinţă (uberri- rat care încheie tratate excedent de
mae fidei) – utmost good faith daună (def.).
(uberrimae fidei). Obligaţie a asi-
guratului de a dezvălui informaţii Centre Write Ltd. Subsidiară a
esenţiale (def.), adică informaţii Societăţii Lloyd’s, înfiinţată pentru
care l-ar putea influenţa pe asi- a face disponibilă reasigurarea
gurător în decizia de a accepta membrilor subscriitori participanţi
contractul. Asigurătorul are reci- în sindicate şi pentru a subscrie
procitate, dar în practică obligaţia protecţie prin reasigurare.
asiguratului este mult mai impor-
tantă. Încălcarea acestei condiţii de Centru de Raportare a Pirateriei
către asigurat face contractul anu- IMB – IMB Piracy Reporting
labil ab initio (def.), dacă asi- Centre. Centru al Biroului In-
DICȚIONAR EXPLICATIV 133

ternaţional Maritim care şi-a înce- ca birou centralizat de semnare a


put activitatea în 1992, ca urmare a poliţelor şi de procesare a daunelor
intensificării pirateriei pe oceane. pentru piaţa internaţională a asi-
Se ocupă cu monitorizarea zilnică gurărilor din Londra. A înfiinţat un
a tuturor mişcărilor şi, folosindu- sistem de rezolvare centrală pentru
se de aplicabilitatea legislaţiei, ra- conturile membrilor şi brokerilor,
portează mişcările suspecte ale cunoscut ca LIPS (sistemul plăţilor
vaselor, actele de piraterie şi jaf irevocabile LPC) şi a rezolvat ma-
armat pe mare, oriunde în lume. joritatea daunelor folosind sistemul
Publică informaţii pe internet care de consiliere pentru rezolvarea
alertează căpitanii vaselor. Rapoar- daunelor şi pierderilor al LPC
tele săptămânale privitoare la pira- (Claims and Loss Advice Settle-
terie şi alte detalii pot fi vizionate ment System – CLASS). Aceste
p e servicii s-au transferat către Insur-
www.iccwbo.org/ccs/menu_imb_pi- sure Services Ltd. (def.) în 2001.
racy.asp . Vezi PIRATERIE - PI-
RACY. Centrul Londonez de Underwri-
ting – London Underwriting
Centrul de Informaţii pentru Centre (LUC). Sediu de lângă
Asigurătorii Auto – Motor Insu- Lloyd’s care pune la dispoziţie ca-
rers’ Information Centre mere de underwriting pentru com-
(MIIC). Subsidiară a Biroului Asi- panii de vârf de asigurare şi
gurătorilor Auto (def.) care se reasigurare. Companiile închiriază
ocupă de infracţiunea de condu- spaţii şi unele chiar îşi stabilesc se-
cere fără asigurare. MIIC a creat diul principal la LUC. În perioadele
Baza de date pentru asigurări auto de vârf au loc între 3.500 şi 4.000
(def.) – platforma prin care îşi de vizite ale brokerilor pe zi (media
atinge obiectivul. Această bază de normală este între 2.000 şi 2.500)
date permite MIIC şi să îndepli- la LUC, care găzduieşte şi Asociaţia
nească rolul de centru naţional de Underwriterilor Internaţionali
informare, conform cerinţelor celei (def.). Toţi chiriaşii beneficiază de
de A Patra Directive UE pentru asi- comunicaţii prin cumputer, legate
gurări auto (def.), pentru a face mai la piaţa mondială. Sunt disponibile
puţin împovărătoare daunele trans- toate facilităţile de reţea şi alte sis-
frontaliere. (Vizitaţi teme electronice.
www.miic.org.uk).
cerere de asigurare – proposal
Centrul de Procesare Londonez form. Formular completat de o
- London Processing Centre parte care caută să se asigure. Per-
(LPC). Creat de Asociaţia Un- mite asigurătorului să evalueze ris-
derwriterilor Internaţionali (def.) cul, să pregătească poliţa şi să
134 DICȚIONAR EXPLICATIV

stabilească administrarea. Vezi Schemele trebuie să aibă un nivel


CLAUZĂ DE BAZĂ – BASIS minim de active pentru a-şi acoperi
CLAUSE. răspunderile şi pentru a stabili un
calendar de timp în care să rezolve
cerinţă de creştere de capital – orice problemă de subfinanţare.
enhanced capital requirement Actuarul schemei trebuie să
(ECR). Regim de capital bazat pe desfăşoare o evaluare MFR cel
risc, introdus de FSA (def.) pentru puţin o dată la trei ani. Ca urmare
asigurătorii de viaţă şi non-viaţă. a Ordinului pensiilor (februarie
Calculele sunt bazate pe ipoteze fo- 2004), MFR a fost înlocuită, în
losite la nivelul întregii industrii şi 2005, prin cerinţe de finanţare spe-
pe îndrumarea individuală privi- cifice fiecărei scheme, permiţând
toare la capital (ICG) oferită fir- astfel schemelor să aibă o mai mare
melor. Îndrumarea individuală se flexibilitate în dezvoltarea de stra-
face în baza opiniilor FSA cu privire tegii de finanţare potrivite circums-
la cât capital este necesar să aibă fir- tanţelor lor. Ordinul introduce şi
mele individuale, luând în conside- conceptul de compensare com-
rare profilul de risc al companiei şi pletă (def.), care afectează angaja-
propria evaluare a nevoilor lor de torii solvabili ce îşi încheie
capital. ICG va fi în mod normal la, schemele complete de beneficiu.
sau peste, nivelul ECR şi, deşi cal-
culul este doar pentru îndrumare, cerinţe de solvabilitate Lloyd’s –
se aşteaptă ca firmele care nu au Lloyd’s solvency requirements.
atins acest nivel să stabilească un Există un test anual de solvabilitate
plan pentru a atinge nivelul adecvat pentru membri şi unul pentru
de capital. Mecanismul, standar- Lloyd’s ca întreg. Agentul unui
dele de adecvare a capitalului indi- membru este responsabil să se asi-
vidual (ICAS), arată că firmele vor gure de solvabilitatea permanentă
deţine un capital mai adecvat pen- a afacerii membrului său. Membrii
tru riscurile lor de afacere şi control corporatişti direcţi sunt responsa-
şi au motivarea de a-şi îmbunătăţi bili pentru propria lor solvabilitate.
managementul de risc. Lloyd’s trebuie să-şi menţină acti-
vele centrale nete la un nivel presta-
Cerinţă de minimă finanţare – bilit. Fondurile centrale trebuie să
Minimum Funding Require- fie suficiente pentru a acoperi (a)
ment (MFR). MFR are ca intenţie orice descoperire în activele unui
să ofere siguranţă membrilor sche- membru, când este mai mică decât
melor cu beneficii definite (def.), în suma răspunderilor şi marja mem-
eventualitatea în care angajatorul brului; şi (b) orice ajustare nece-
lor devine insolvabil, pentru a face sară când activele totale sunt mai
contribuţii în continuare la schemă. mici decât răspunderile. Solvabili-
DICȚIONAR EXPLICATIV 135

tatea agenţilor conducători şi ai toare de petrol (acoperirea de


membrilor este guvernată de le- răspundere civilă pentru poluare).
gistaţia normală referitoare la so- Vezi şi CERTIFICAT DE ASIGU-
cietăţile cu răspundere limitată. RARE MARITIMĂ – MARINE
Vezi MARJA MINIMĂ OBLIGA- INSURANCE CERTIFICATE.
TORIE – REQUIRED MINI-
MUM MARGIN (RMM). certificat de asigurare auto –
motor insurance certificate. Do-
Certificare în asigurări – Award vada asigurării în conformitate cu
in Insurance. Vezi TEST DE Legea circulaţiei pe drumurile pu-
BAZĂ ÎN ASIGURĂRI – FOUN- blice din 1988 (def.), în forma ce-
DATION INSURANCE TEST. rută de lege. Certificatul trebuie să
fie furnizat părţii asigurate, altfel,
certificat actuarial – actuarial pentru scopurile legii, asigurarea nu
certificate. Emis de un actuar, ca este în efect. Când acoperirea este
rezultat al activităţii actuariale. Ac- anulată, certificatul trebuie returnat
tivitatea poate include: (a) derula- asigurătorului în termen de şapte
rea testului de solvabilitate impus zile sau trebuie completată o de-
de anumite scheme de pensii cu re- claraţie de pierdere a certificatului.
nunţare (def.); (b) certificarea
către autorităţi a faptului că sur- certificat de asigurare auto in-
plusurile schemelor de pensii au ternaţional – international
fost adresate în conformitate cu ce- motor insurance certificate. Vezi
rinţele legale; (c) poziţia asupra ce- CARTE VERDE – GREEN
rinţei minime de finanţare (def.); CARD.
(d) certificatul de transfer în masă
(def.) conform Reglementării 12 certificat de asigurare maritimă
care face parte din Reglementările pentru marfă – marine cargo cer-
pentru schemele ocupaţionale de tificate of insurance. Dovada fap-
pensii (Păstrarea beneficiilor) din tului că o livrare individuală de
1991. marfă este asigurată. Băncile vor
sconta tratele numai după verifica-
certificat de asigurare – certifi- rea acestui certificat.
cate of insurance. Document care
evidenţiază existenţa unei asigurări. Certificat de asigurare pentru
Certificatele sunt impuse de lege în răspundere civilă a angajatorului
următoarele clase: asigurarea de – Employer’s Liability Insurance
răspundere civilă a angajatorului; Certificate. Vezi LEGEA
asigurarea auto (acoperirea RĂSPUNDERII CIVILE A AN-
conform Legii circulaţiei pe dru- GAJATORILOR (ASIGURARE
murile publice); vasele transporta- OBLIGATORIE) DIN 1969/ RE-
136 DICȚIONAR EXPLICATIV

GLEMENTĂRILE PENTRU certificat de incendiu – fire certi-


RĂSPUNDERE CIVILĂ A AN- ficate. Vezi LEGEA PRO-
GAJATORILOR (ASIGURAREA TECŢIEI ÎMPOTRIVA
OBLIGATORIE) DIN 1998 – INCENDIILOR DIN 1971 –
EMPLOYERS’ LIABILITY FIRE PRECAUTIONS ACT
(COMPULSORY INSURANCE) 1971.
ACT 1969/ EMPLOYERS’ LIA-
BILITY (COMPULSORY INSU- certificat de introducere – certi-
RANCE) REGULATIONS ficate of entry. Poliţa emisă de un
(1998). club de protecţie şi indemnizaţie
(def.), când un vas este inclus în
Certificat de bază în adminis- club.
trare financiară – Financial Ad-
ministration Foundation Certificat de Origine – Certifi-
Certificate (FAFC). Calificare cate of Origin. Evidenţă docu-
CII. Singura calificare extinsă mentară pentru vama ţării
creată special pentru angajaţii ad- importatoare cum că marfa: (a) nu
ministrativi care lucrează în birou- este dintr-o ţară sub embargo sau
rile de viaţă şi pensii. cu restricţii; (b) vine cu adevărat
din ţara specificată; (c) este inclusă
certificat de contribuţii volun- în statisticile oficiale; (d) este in-
tare – voluntary contributions clusă sau poate fi inclusă în alte do-
certificate. Emis de o schemă cumente.
FSAVC unui membru, ca dovadă a
participării acestuia la schemă şi a Certificat de planificare finan-
contribuţiilor acestuia către IR. ciară – Financial Planning Certi-
ficate (FPC). Calificare CII
certificat de eligibilitate – certi- acceptată de FSA (def.), prin care
ficate of eligibility. Confirmarea se demonstrează că persoana can-
de către un angajat că nu este mem- didată are nivelul de cunoştinţe ce-
bru al unei scheme de pensii rute pentru a deveni consilier
ocupaţionale şi că este eligibil pen- financiar (def.). Deţinătorii sunt
tru a face plăţi într-o schemă de eligibili pentru a se alătura So-
pensii personale (def.). cietăţii Consilierilor Financiari
(def.).
certificat de existenţă – certifi-
cate of existence. Certificat de su- Certificat de Planificare Finan-
pravieţuire, prin care se adevereşte ciară Avansată (CPFA) – Advan-
că un anuitant (def.) este încă în ced Financial Planning
viaţă. Certificate (AFPC). Calificare
CII care asigură consilierilor finan-
DICȚIONAR EXPLICATIV 137

ciari o înţelegere extinsă a discipli- Insurance Professionals. Califi-


nelor de bază necesare pentru oferi care bazată pe examinare, oferită de
îndrumări financiare de cea mai CII şi British Computer Society
bună calitate. Selecţia largă include împreuna, specialiştilor în asigurări
şi un număr de două subiecte apro- care doresc să aprofundeze po-
bate de FSA, privitoare la respecta- tenţialele aplicaţii IT în industria
rea cerinţelor de reglementare. asigurărilor. Diploma oferă credit
Calificarea pentru pensii (G60) pentru a putea aplica pentru alte ca-
este una aprobată şi obligatoriu a fi lificări CII şi pentru Examinarea
obţinută de o persoană desemnată Profesională BCS.
dintr-o firmă care desfăşoară acti-
vităţi de transfer de pensii şi opt-out. Certificat în asigurări – Certifi-
Managementul portofoliului de in- cate in Insurance. Calificarea “de
vestiţii (G70) este o examinare re- bază” CII, potrivită pentru cei care
cunoscută pentru managementul se alătură industriei şi care dobân-
de fonduri şi o serie de alte acti- desc cunoştinţele esenţiale de bază
vităţi de consiliere de investiţii. despre piaţă, disciplinele cheie şi
produse. Şase unituri, care acumu-
certificat de plată unică – lump lează un prag de 40 de credite, duc
sum certificate. Cetificat pe care la obţinerea unui cerificat şi la drep-
trebuie să-l furnizeze schema de tul de a folosi denumirea “Cert
pensii care “transferă” când unul CII”. Candidaţii au, de asemenea,
dintre membrii săi se transferă posibilitatea de a progresa spre Di-
către altă schemă. Certificatul in- ploma în Asigurări (def.), cu
dică suma maximă disponibilă din condiţia respectării în continuare a
plata de transfer (def.) către noua cerinţelor de dezvoltare profesio-
pensie. nală şi a obţinerii recunoaşterii
pentru creditele acumulate.
certificat general de asigurare
auto – blanket motor insurance Certificat T – Certificate T. Cer-
certificate. Certificat care prezintă tificare din partea actuarului sche-
o descriere generală a autovehicu- mei, din care rezultă că într-o
lelor şi nu le identifică exact în baza schemă de pensii legată de salarii
numărului de înmatriculare. Util cu scutită, anumite răspunderi sunt
deosebire în cazul asigurării flote- 100% finanţate în conformitate cu
lor auto, este totuşi nevoie să fie în- metoda de evaluare (def.) specifi-
locuit când proprietarul flotei vinde cată în cerinţa minimă de finanţare
sau cumpără vehicule. (def.).

Certificat IT pentru specialiştii certificat zero – nil certificate.


în asigurări – Certificate in IT for Certifică faptul că o valoare de
138 DICȚIONAR EXPLICATIV

transfer (def.) nu va fi folosită pen- deconsolidată la acea staţie pentru


tru a furniza beneficii de pensio- containere.
nare în formă de plată unică, cum
este cazul unui transfer dintr-o charter – charter. Acord pentru
schemă FSAVC (def.). închirierea unui vas sau aparat de
zbor. Vezi CONTRACT DE NAV-
cesionar – assignee. Partea căreia LOSIRE – CHARTER PARTY.
îi este alocată (adică transferată) o
poliţă. Poate fi un cesionar pentru charter de timp – time charter.
contravaloare sau un cesionar vo- Transportatorul are vasul în folo-
luntar, căruia i-a fost alocată poliţa sinţă pentru o perioadă specificată
ca donaţie. Termenul de cesionar de timp. Armatorul este cel care
se aplică şi persoanelor către care se pune la dispoziţie echipajul şi pro-
transferă închirierea unei locaţii. viziile.
Vezi ASIGURAREA DE
RĂSPUNDERE CIVILĂ A CE- Chartered Insurance Institute.
DENTULUI UNEI PRO- Organizaţia profesională educaţio-
PRIETĂŢI SPRE ÎNCHIRIERE – nală a industriei asigurărilor, des-
ASSIGNOR’S LEASEHOLD LIA- chisă persoanelor care lucrează
BILITY INSURANCE. permanent sau în principal în do-
meniul asigurărilor. Examinările
cesiune – cession. Obiectul speci- duc la obţinerea calificărilor Cert
fic al reasigurării într-un tratat de CII, Dip CII şi ACII. Statutul de
reasigurare (def.). Fellow (FCII) (def.) este bazat pe
cunoştinţe, experienţă şi realizări.
CFR (C&F). Cost şi navlu Obiectivul principal este de a pro-
(Freight) înseamnă că vânzătorul mova eficienţa şi îmbunătăţirea în
livrează când bunurile depăşesc li- practica asigurărilor. Există 90 de
mita vasului în portul de livrare şi institute locale în Marea Britanie şi
plăteşte costul şi navlul pentru a 50 de institute afiliate în afara ţării.
duce bunurile în portul de des- Vezi SOCIETATEA CONSILIE-
tinaţie. Cumpărătorul poartă riscul RILOR FINANCIARI – SO-
de pierdere/ daună pe durata tran- CIETY OF FINANCIAL
zitului şi prin urmare încheie asigu- ADVISORS; DIPLOMA ÎN ASI-
rarea pentru marfă. GURĂRI – DIPLOMA IN INSU-
RANCE; DIPLOMA
CFS-CFS. Notă pe o scrisoare de AVANSATĂ ÎN ASIGURĂRI –
conosament (def.), care indică fap- ADVANCED DIPLOMA IN IN-
tul că marfa a fost consolidată într- SURANCE.
o staţie pentru containere prin
navlu, transportată la o altă staţie şi chelneri – “waiters”. Angajaţi în
DICȚIONAR EXPLICATIV 139

uniformă ai corporaţiei Lloyd’s, Oferă firmelor consiliere juridică şi


care au îndatoriri generale, poartă acoperă costurile legale pentru a
mănuşi roşii şi sunt cunoscuţi sub apăra drepturile legale într-o gamă
denumirea de “chelneri”, la fel ca în de dispute. Acoperirea este dispo-
vremea cafenelei unde a luat nibilă prin secţiuni variate: chel-
naştere grupul Lloyd’s. tuielie de participare în instanţă,
dispute legate de impozite/ TVA,
cheltuială de ajustare de daună – apărare în caz de acuzare, răspun-
loss adjustment expense (LAE). derea pentru protecţia datelor, dis-
Cheltuiala făcută de un cedent putele legate de contracte,
(def.) în apărarea şi pentru rezol- vătămare personală şi daune mate-
varea daunelor, dar nu parte din riale, dispute legate de sediu, dis-
cheltuielile curente. Definiţia LAE pute şi compensaţii legate de
depinde de termenii contractelor angajare; dispute pentru licenţe.
de reasigurare.
cheltuieli comune – common
cheltuială de avarie generală – charges. Transportatorul preia de
general average expenditure. obicei costul de ridicare a vasului
Cheltuială, denumită şi plată de de la apă pentru întreţinere, dar asi-
avarie generală, făcută de un arma- gurătorul plăteşte când vasul este
tor în legătură cu o avarie generală ridicat pentru reparaţii de asigu-
(def.), de ex. angajarea unui re- rare. În consecinţă, când armatorul
morcher pentru a tracta un vas într- face aranjamente ca ridicarea pen-
un port de refugiu. Orice daună la tru întreţinere să coincidă cu cea
marfa transportată este sacrificiu de pentru asigurare, costul de ridicare
avarie generală. Cheltuielile în por- este “comun” ambelor cauze şi este
tul de refugiu sunt cea mai comună deci împărţit între armator şi asi-
formă de cheltuieli de avarie gene- gurător.
rală şi sunt recuperabile din fondul
de avarie generală (def.). Asi- cheltuieli de daună/ cheltuieli de
gurătorul vasului nu este direct res- administrare a daunelor – claims
ponsabil pentru aceste cheltuieli. expenses/ claims handling ex-
Ele sunt incluse în constatarea fi- penses. Costuri directe de inves-
nală de avarie generală şi încorpo- tigaţie şi administrare, spre
rate în contribuţia de avarie generală deosebire de plăţile propriu-zise de
(def.) plătibilă de asigurător, în daună. Includ: onorariile ajustori-
măsura în care aceasta este recupe- lor de daună, costurile în instanţă
rabilă prin poliţă. etc. Cheltuielile indirecte, chel-
tuieli de administrare a daunelor, se
cheltuieli comerciale legale – referă la salariile şi cheltuielile ge-
commercial legal expenses. nerale asociate cu derularea acti-
140 DICȚIONAR EXPLICATIV

vităţilor într-un departament de cheltuieli în numerar – disburse-


daune. ments. Cheltuieli făcute de arma-
tor înainte de a porni pe mare, care
cheltuieli de lucru neasigurate – vor fi “pierdute” dacă vasul nu îşi
uninsured working expenses. încheie călătoria. Cheltuielile în nu-
Vezi CHELTUIELI DE LUCRU merar includ cheltuieli portuare,
SPECIFICATE – SPECIFIED taxe vamale, provizii, buncăre, forţă
WORKING EXPENSES; ASIGU- de muncă etc. Asigurarea pentru
RAREA DE ÎNTRERUPERE A cheltuieli în numerar plăteşte pen-
ACTIVITĂŢII – BUSINESS IN- tru “cheltuielile pierdute” dacă
TERRUPTION INSURANCE. vasul devine o daună totală înainte
de a ajunge la destinaţie. Vezi GA-
cheltuieli de lucru nespecificate RANŢIA PENTRU CHEL-
– unspecified working expenses. TUIELI ÎN NUMERAR –
Cheltuieli asigurate ca parte din DISBURSEMENTS WAR-
profitul brut într-o asigurare de în- RANTY.
trerupere a activităţii (def.). Se re-
feră la cheltuieli care vor continua cheltuieli în portul de refugiu –
în ciuda întreruperii activităţii, de port of refuge expenses. Formă
ex. chirii şi dobânzi. Vezi CHEL- comună de cheltuială de avarie ge-
TUIELI DE LUCRU SPECIFI- nerală (def.), rezultată când un vas
CATE – SPECIFIED WORKING intră într-un port de refugiu ca ur-
EXPENSES. mare a unui accident sau a unei
daune de avarie generală la vas.
cheltuieli de navlu – bill of lading Dacă intrarea este urmarea unei
freight. Suma plătibilă armatorului daune accidentale, sunt acceptate
pentru transportul de marfă şi, în avaria generală numai cheltuie-
conform legislaţiei civile, cuvenită lile de intrare în port şi descărcare a
numai la finalul transportului, cu mărfii, dacă acest lucru este nece-
excepţia cazului când se agreează sar pentru reparaţii. Dacă intrarea
altfel. Vezi NAVLU ÎN AVANS – urmează unei daune de avarie ge-
ADVANCE FREIGHT. nerală, sunt acceptate şi următoa-
rele: închirierea unui depozit
cheltuieli de ridicare la apă – dry pentru reparaţii, costuri de
docking expenses. Costurile de reîncărcare a mărfii, cheltuieli de
aducere şi păstrare a unui vas pe ieşire din port.
doc uscat (ridicat de la apă) pentru
reparaţii formează o parte din cos- Cheltuieli juridice auto – Motor
turile de reparaţii. Vezi CHEL- Legal Expenses. Îl ajută pe asigu-
TUIELI COMUNE – COMMON ratul auto să: (a) solicite despăgu-
CHARGES. biri pentru daune neasigurate,
DICȚIONAR EXPLICATIV 141

inclusiv vătămare corporală, din cheltuieli substituite – substitu-


partea terţilor; (b) se apere împo- ted expenses. Cheltuieli făcute
triva acuzaţiilor în procesele legate pentru a împiedica sau reduce o
de cauze auto; (c) administreze daună pentru care asigurătorul ma-
dispute privitoare la vânzarea, re- ritim ar fi fost răspunzător. Chel-
paraţia etc. vehiculelor; (d) acce- tuielile pot să nu se califice drept
seze un helpline juridic. Acoperirea cheltuieli de avarie generală (def.),
poate fi extinsă la închirierea gra- dar pot fi substituite cu cheltuieli
tuită a unei maşini, facilitatea de în- care se califică. Dacă înlocuirea in-
locuire a vehiculului şi salvare/ dică o economisire, cheltuielile
recuperare pe teritoriul Marii Bri- substituite sunt acceptate ca parte
tanii. din avaria generală (def.).

cheltuieli remanente – standing cifra de afaceri anuală – annual


charges. Termen din asigurarea de turnover. Definită într-o poliţă de
întrerupere a activităţii care descrie întrerupere a activităţii ca fiind cifra
costurile curente, adică costuri fixe de afaceri obţinută în decursul
sau costuri care nu descresc pro- celor 12 luni imediat precedente
porţional cu cifra de afaceri. Tre- datei producerii daunei (acolo
buie să fie plătite de afacere, unde perioada de indemnizaţie este
indiferent dacă activitatea comer- de 12 luni sau mai mică).
cială a scăzut. Aceste cheltuieli, de
ex. chirie, sunt expuse la risc şi deci cifră de afaceri – turnover. Va-
plătibile din profitul brut, principa- loarea monetară a vânzărilor dintr-
lul articol asigurat prin poliţă. o anumită perioadă. Cifra reflectă
nivelul de activitate dintr-o firmă
cheltuieli specificate de lucru/ sau organizaţie şi poate fi folosită
cheltuieli de lucru neasigurate – pentru a măsura expunerea (def.),
specified working expenses/ cum ar fi în cazul răspunderii civile
uninsured working expenses. pentru produs. Vezi POLIŢE
Cheltuieli menţionate care NU AJUSTABILE – ADJUSTABLE
sunt asigurate într-o poliţă de în- POLICIES; CIFRĂ DE AFACERI
trerupere a activităţii. Acestea va- STANDARD – STANDARD
riază proporţional cu cifra de TURNOVER.
afaceri şi nu sunt expuse la risc dacă
un incendiu întrerupe afacerea. De cifră de afaceri amânată – de-
exemplu, cheltuielile de ambalare layed turnover. Activitate comer-
încetează când o afacere nu mai cială amânată, pe care un asigurător
produce bunuri şi deci nu ar trebui pentru întreruperea afacerii (def.)
să fie asigurate ca parte din profitul are dreptul să o ia în considerare la
brut (def.). ajustarea unei daune. După relua-
142 DICȚIONAR EXPLICATIV

rea activităţilor comerciale, cifra de Reglementate (Contracte de Asi-


afaceri se poate ridica peste nivelul gurare) din 2001”. Vezi CLASE DE
normal, datorită onorării unor co- ASIGURARE REGLEMENTATE
menzi amânate, care au rămas vala- – REGULATED CLASSES OF
bile. Dacă acest lucru se întâmplă INSURANCE; ASIGURĂRI PE
în perioada de indemnizaţie (def.) TERMEN LUNG – LONG
maximă, asigurătorul poate face o TERM BUSINESS; ACTIVITĂŢI
deducere corespunzătoare în cal- DE ASIGURĂRI GENERALE –
culul său de reducere a cifrei de afa- GENERAL INSURANCE BUSI-
ceri. Această ajustare mai poartă NESS.
denumirea de “egalizare retroac-
tivă” (def.). clasă de utilizare – class of use.
Factor de cotare a asigurărilor ve-
cifră de afaceri standard – stan- hiculelor private, care reflectă
dard turnover. Termen din asigu- măsura utilizării maşinii. Utilizarea
rarea de întrerupere a activităţii doar pentru scopuri sociale, do-
(def.), însemnând cifra de afaceri în mestice şi de plăcere este cel mai
decursul a 12 luni dinainte de data scăzut cotată, cu o mică diferenţă în
producerii daunei materiale. primă, pentru a include drumul
Răspunderea asigurătorului pentru spre şi de la serviciu. Categoria cu
pierderea de profit brut este deter- cea mai ridicată cotă (cunoscută ca
minată prin aplicarea ratei profitu- clasa 3) este utilizarea exclusiv în
lui brut (def.) la reducerea din cifra interes de afaceri, inclusiv călăto-
de afaceri, obţinută ca diferenţă riile comerciale. Clasele interme-
dintre cifra de afaceri standard şi diare includ clase mai restricţionate
cifra de afaceri realizată pe parcur- de utilizare în interes de serviciu
sul perioadei de indemnizaţie (def.).
(def.).
clase de activitate Lloyd’s –
cifre pure de an – pure year risk. Lloyd’s, classes of business.
Cifrele referitoare la prime, daune Lloyd’s subscrie cinci clase princi-
etc. vizează numai un anumit an pale de asigurări: maritime, non-
contabil. Cifrele referitoare la asi- maritime, auto, de aviaţie şi de viaţă
gurările încheiate în anii anteriori, la termen.
dar transferate în acel an, sunt ex-
cluse. clase de asigurare reglementate
– regulated classes of insurance.
clasă de asigurare – class of insu- Cele 18 clase de asigurări generale
rance. Definită de FSA (def.) ca supuse controalelor de reglemen-
fiind “orice clasă de asigurare listată tare conform Legii pieţelor şi servi-
în Anexa 1 a Ordinului Activităţilor ciilor financiare (Activităţi
DICȚIONAR EXPLICATIV 143

Reglementate) din 2000. Vezi AC- de underwriting şi permite ca cere-


TIVITĂŢI DE ASIGURĂRI GE- rile individuale să fie considerate în
NERALE – GENERAL lumina clasei căreia îi aparţin. Anu-
INSURANCE BUSINESS. mite clase, cum sunt abstinenţii to-
tali, solicitanţii maturi, pot primi
clase de inspecţie – inspection tratament preferenţial, în vreme ce
classes. Se referă la tipurile sau cla- alţii pot aparţine unei clase excluse,
sele diferite de instalaţii şi maşini în de ex. un asigurător auto poate ex-
legătură cu care asigurătorii tehnici clude jocheii sau alte persoane care
oferă un serviciu de inspecţie/ exa- sunt foarte expuse.
minare. În mare, aceasta înseamnă:
boilere şi instalaţii sub presiune, lif- clasificat CAT – CAT Marked.
turi, macarale şi alte echipamente Vezi STANDARDE CAT – CAT
de ridicat şi aparate electrice şi me- STANDARDS.
canice. Vezi SERVICII DE INS-
PECŢIE – INSPECTION Clauza 21.2.1 Acoperire pentru
SERVICES; EXAMINĂRI STA- non-neglijenţă – Clause 21.2.1
TUTARE – STATUTORY EXA- Non-negligent cover. Vezi JTC
MINATIONS. 21.2.1 ACOPERIRE PENTRU
NON-NEGLIJENŢĂ – JTC
clase ocupaţionale – occupatio- 21.2.1 NON-NEGLIGENT
nal classes. Metodă de cotare prin COVER.
care prima obişnuită se bazează pe
ocupaţia asiguratului. Acesta este clauza adăugărilor de capital –
underwriting prin ocupaţie (def.) capital additions clause. Clauză
şi este folosit în asigurarea perso- din asigurările de bunuri, care oferă
nală de accidente (def.), în care acoperire automată pentru clădiri
cinci clase ocupaţionale segmen- şi conţinut dobândite în timpul pe-
tează riscurile în funcţie de gradul rioadei asigurate, până la cea mai
de hazard existent în ocupaţiile res- mică dintre 10% din suma asigurată
pective. Ocupaţiile extra-hazar- sau 500.000£, cu condiţia să nu fi
dante beneficiază de consideraţie fost asigurate în alt mod. Asigura-
specială. Underwritingul ocupaţio- tul este obligat să dea detalii privi-
nal stă la baza multor scheme de tor la adăugare şi să încheie
asigurare, de ex. asigurarea auto asigurări specifice retrospectiv.
pentru funcţionarii publici.
clauza anexelor – annexes clause.
clasificarea riscurilor – risk clas- Clauză dintr-o poliţă standard de
sification. Underwriterii combină incendiu, care include în acoperire
riscurile individuale în grupe sau părţile anexe ale unei clădiri şi alte
“clase”. Aceasta facilitează procesul articole similare.
144 DICȚIONAR EXPLICATIV

să opereze prima în cazul produce-


clauza anulării – cancelling rii unei daune. “Mai specifică” se
clause. Clauză care dă ambelor referă la gama de bunuri acoperite,
părţi din acoperirile deschise (def.) şi nu la gama de pericole.
maritime dreptul de a emite o in-
formare de anulare în 30 de zile. clauza autorităţilor publice – pu-
Când sunt acoperite riscuri de blic authorities clause. Clauză de
război şi grevă, asigurătorii pot da daune materiale ce acoperă costul
informarea de anulare în 7 zile (în suplimentar al repunerii în drepturi
anumite cazuri, chiar mai puţin), care apare numai ca o consecinţă a
fără să modifice posesia acoperirii unei cerinţe a unei autorităţi pu-
deschise în sine. Când este invo- blice sau a CE. Acoperirea se aplică
cată clauza, livrările care s-au făcut proprietăţilor deteriorate de un pe-
sau vor fi făcute înainte de expira- ricol asigurat, inclusiv porţiunilor
rea notificării rămân acoperite până nedeteriorate ale clădirilor afectate,
la sosire. Clauzele anulării apar şi în dar nu clădirilor neafectate. Suma
poliţele flotante (def.). asigurată trebuie să ţină cont de
costurile suplimentare potenţiale.
clauza apusului – sunset clause.
Clauză dintr-o poliţă de reasigurare clauza bangurilor sonice – sonic
sau pentru momentul daunei, care bangs clause. Bangul sonic este re-
restricţionează acoperirea la dau- zultatul valurilor de presiune cau-
nele raportate într-o perioadă res- zate de aparatele de zbor care se
tricţionată după expirarea poliţei. deplasează cu viteze sonice sau su-
Perioada poate fi scurtă, o ”mini- personice. Excluderea daunelor
coadă”, de ex. 60 zile, sau mai cauzate de bangurile sonice se
lungă, de ex. trei ani pentru anu- regăseşte în toate asigurările de bu-
mite contracte de reasigurare. Vezi nuri. În asigurările auto excluderea
PERIOADĂ EXTINSĂ DE RA- se aplică numai pentru acoperirile
PORTARE – EXTENDED RE- de “daună proprie” aplicabile.
PORTING PERIOD.
clauza bazei alternative – alter-
clauza asigurării mai specifice – native basis clause. Clauză din
“more specific insurance poliţa de întrerupere a activităţii,
clause”. Clauză de non- prin care se oferă asiguratului o
contribuţie. Două poliţe pot aco- bază alternativă de calcul al daunei,
peri acelaşi bun şi acelaşi interes, atunci când întreruperea este de
una în termeni specifici, iar cealaltă scurtă durată şi metoda cifrei de
în termeni generali. Pentru a îm- afaceri nu poate fi folosită. Asi-
piedica contribuţia (def.), clauza gurătorul şi ajustorul de daună
prevede ca asigurarea mai specifică (def.) calculează în practică valoa-
DICȚIONAR EXPLICATIV 145

rea daunei pe baza “valorii de vân- ding charges clause. Clauză din
zare a producţiei”, cu condiţia ca asigurarea de întrerupere a acti-
producţia pierdută să nu poată fi vităţii (def.) care prevede că dacă o
recâştigată în perioada de indem- cheltuială remanentă (def.) nu este
nizaţie. Asigurătorii sunt suficient asigurată, se va face o reducere pro-
de flexibili în abordarea lor pentru a porţională cu aceasta la costul
permite ca aceasta practică să fie mărit de lucru care este parte din
adoptată chiar şi când clauza nu daună.
este inclusă.
clauza circumstanţelor excepţio-
clauza bazei de evaluare – basis nale – exceptional circumstances
of valuation clause. Clauză dintr- clause. Vezi CLAUZA CIR-
o acoperire deschisă, care stabileşte CUMSTANŢELOR SPECIALE –
baza pentru evaluarea mărfurilor SPECIAL CIRCUMSTANCES
declarate şi adăugate la poliţă, la CLAUSE.
care se produce o daună.
clauza circumstanţelor speciale
clauza beneficiului de asigurare – special circumstances clause.
– benefit of insurance clause. Clauză din poliţa de întrerupere a
Clauză maritimă însemnând că de- activităţii (def.) prin care ajustarea
pozitarul (def.) bunurilor primeşte unei daune poate ţine cont de ten-
beneficiul oricărei poliţe de asigu- dinţa afacerii, de variaţii sau de alte
rare încheiate de proprietarul bu- circumstanţe speciale. Scopul este
nurilor, în cazul producerii unei de a produce o cifră care să repre-
daune asigurate în perioada în care zinte, pe cât posibil, rezutatele care
bunurile se găsesc în grija depozi- s-ar fi obţinut dacă nu s-ar fi produs
tarului. Dacă contractul de trans- întreruperea. Clauza mai este de-
port se supune Legii transportului numită şi “clauza circumstanţelor
de bunuri pe apă din SUA, clauza excepţionale” sau “prevederi în pa-
este nulă. ranteză”.

clauza cheilor – keys clause. clauza clădirilor foarte vechi –


Clauză din poliţele de furt care obsolete buildings clause. Aplică
menţionează că acoperirea pentru o formă de asigurare pentru repu-
“numerar în seif” nu va fi valabilă nere în drepturi la clădirile de peste
dacă cheile seifului sunt lăsate la 50 de ani, care nu mai pot fi re-
sediu atunci când acesta este închis, construite la fel după producerea
în afara orelor de program. unei daune. Asigurătorul acceptă
ca, în eventualitatea unei daune
clauza cheltuielilor remanente substanţiale, să înlocuiască clădirea
neasigurate – uninsured stan- “veche” cu o nouă clădire sau să
146 DICȚIONAR EXPLICATIV

cumpere o altă clădire pentru înlo- rile din clauza diferenţei (def.) îl îm-
cuire. Suma asigurată ar trebui să piedică pe armator să-şi recupereze
reflecte acest cost, iar daunele pierderea integral prin poliţa
parţiale pot fi abordate pe o bază de CASCO maritim, iar Clubul de
repunere în drepturi sau de indem- Protecţie şi Indemnizaţie (def.) nu
nizaţie. este nici el răspunzător, prin ur-
mare armatorul pasează riscul către
clauza clădirilor neocupate – proprietarul mărfii prin contractul
empty buildings clause. Clauză de navlosire.
adăugată unei poliţe de incendiu,
care acoperă o clădire neocupată. Clauza consilierului reginei –
Asiguratul trebuie sa-l informeze Queen’s Counsel Clause. Clauză
pe asigurător când se va ocupa cla- de indemnizaţie profesională prin
direa şi cu privire la modul în care care asigurătorul acceptă să
aceasta se va ocupa. Asiguratul este plătească orice daună fără a cere
obligat să plătească o primă supli- asiguratului să o conteste decât în
mentară care poate fi cerută. cazul în care un consilier al reginei
este de părere că această
clauza coliziunii – collision contestaţie poate fi apărată cu
clause. Clauză din poliţa CASCO succes.
pentru corpul vasului, cunoscută
sub numele de Clauza diferenţei clauza contabililor – accoun-
(def.). tants’ clause. Clauză din poliţa de
întrerupere a activităţii care dă
clauza coliziunii din vina ambe- dreptul asiguratului să obţină suma
lor părţi – both to blame colli- necesară angajării unui contabil,
sion clause. Clauză din Institute pentru a pregăti şi depune docu-
Cargo Clauses, care îl mentaţia de daună. Fără această
despăgubeşte pe proprietarul clauză, costul angajării unui conta-
mărfii pentru costul acoperirii chel- bil va fi suportat de asigurat.
tuielilor armatorului, care este obli-
gat prin legislaţia străină să clauza costurilor de expediţie –
plătească 50% din dauna la marfa forwarding costs clause. Clauză
unui armator terţ ca urmare a unei din Institute Clauses pentru Marfă.
coliziuni produse din vina ambelor Atunci când, ca rezultat a unui pe-
părţi. Prin legislaţia americană, ar- ricol asigurat, tranzitul este încheiat
matorii au vină egală, şi proprieta- înainte de a ajunge la destinaţie,
rul mărfii îşi poate recupera integral underwriterul îl va despăgubi pe
pierderea de la armatorul terţ, care asigurat pentru orice cheltuieli su-
apoi recuperează 50% de la vasul plimentare făcute pentru încărca-
care a transportat marfa. Prevede- rea, depozitarea şi expedierea
DICȚIONAR EXPLICATIV 147

mărfurilor către destinaţia acestora. fi în condiţie bună, dar conţin


Clauza nu se aplică avariei generale daune ascunse.
(def.) şi recuperării (def.). Costu-
rile de expediere generate de insol- clauza de acuzare – prosecution
vabilitate sau probleme financiare clause. Poliţe de garanţie a fide-
sunt excluse. lităţii (def.), cum sunt garanţiile co-
merciale, includ o clauză care
clauza creşterii de sezonalitate – impune angajatorului să asiste asi-
seasonal increase clause. Clauză gurătorii în iniţierea unei acţiuni ci-
care creşte automat sumele asigu- vile, în numele angajatorului
rate pentru bunuri în decursul unor asigurat, în vederea recuperării
perioade desemnate, care reflectă daunei. Folosirea termenului
factori de sezonalitate. “clauză de acuzare” a fost criticată,
pentru că se referă de obicei la
clauza cumpărătorului contrac- acţiunile penale.
tant – contracting purchaser’s
clause. Vezi CLAUZA INTER- clauza de agregare – aggregation
ESULUI CUMPĂRĂTORULUI clause. Vezi CLAUZA SERIEI DE
– PURCHASER’S INTEREST DAUNE – CLAIMS SERIES
CLAUSE. CLAUSE.

Clauza Da Costa (clauza rudei de clauza de anulare – cancellation


sânge) – Da Costa Clause (blood clause. Clauză de asigurare gene-
relative clause). Clauză din asigu- rală, care permite asigurătorului să
rarea industrială de viaţă, sau anuleze/ încheie asigurarea în tim-
“clauza de recepţie”, care permite pul perioadei asigurate. Clauza sta-
biroului să plătească o daună, în caz bileşte procedura de notificare pe
de deces, persoanei imediat înru- care trebuie să o respecte asi-
dite sau beneficiarului numit în tes- gurătorul şi baza rambursării pri-
tament, chiar dacă nu s-a obţinut mei neexpirate. Anumite poliţe dau
nici o garanţie de reprezentare. Su- şi asiguratului dreptul de anulare.
mele sunt mici, iar formalităţile Vezi CLAUZA ANULĂRII –
sunt la nivel minim. CANCELLING CLAUSE.

clauza daunei nedescoperite – clauza de arbitrare – arbitration


undiscovered loss clause. Clauză clause. Condiţie a unei poliţe care
de asigurare de marfă, care oferă impune asiguratului şi asigurătoru-
acoperire pentru daune ce nu sunt lui să folosească arbitrarea ca me-
descoperite până când se deschid todă de rezolvare a disputelor
cutiile, după încetarea riscului. În privitoare la valoarea unei daune,
exterior, cutiile sau ambalajul par a odată ce aceasta a fost admisă.
148 DICȚIONAR EXPLICATIV

Clauza nu apare în poliţele de gurătorul clădirii va plăti costul re-


răspundere. zonabil pentru: orice formă de ca-
zare alternativă, pierderea chiriei
clauza de asigurare – insuring datorate asiguratului şi o sumă pen-
clause. Acelaşi lucru cu clauza ope- tru acoperirea chiriei, pentru care
rativă (def.). asiguratul este răspunzător pentru
o perioadă de maximum 2 ani, cu
clauza de atestare/ clauza de condiţia să nu depăşească 10% din
semnare – attestation clause/ si- suma asigurată. Asigurătorul
gnature clause. Partea finală a unei conţinutului clădirii acoperă costul
poliţe semnată de anumiţi funcţio- de cazare alternativă şi chirie plăti-
nari ai companiei de asigurare, în bilă de asigurat până la limita a 20%
conformitate cu actele de consti- a sumei asigurate.
tuire ale companiei, care reglemen-
tează funcţionarea companiei şi clauza de clasificare – classifica-
derularea activităţii. tion clause. 1. Clauză din asigura-
rea CASCO, care prevede că un
clauza de cauţiune – bail clause. asigurat care nu îşi menţine clasifi-
Oferă membrilor Cluburilor P&I carea agreată a vasului sau nu res-
(def.) o rezervă necesară pentru a- pectă recomandările societăţii de
şi asigura cauţiunea, când vasele lor clasificare privitor la starea de navi-
sunt reţinute pentru o răspundere gabilitate sau condiţiile de în-
contractuală sau un prejudiciu, du- treţinere, se confruntă cu anularea
când la acţionarea unui drept de re- automată a acoperirii pentru corpul
tenţie maritim sau statutar asupra navei şi echipamente. Creditorii
vasului. Scrisoarea de preluare a clu- ipotecari nevinovaţi pot fi protejaţi
bului asigură eliberarea vasului cu o perioadă limitată de timp. 2.
mult timp înainte ca o instanţă să Clauză din poliţa flotantă (def.) sau
judece cazul, permiţând astfel va- de acoperire deschisă (def.), care
sului să-şi continue activităţile co- specifică clasa minimă a vasului im-
merciale. pusă pentru transportul mărfii asi-
gurate. Dacă vasul este sub clasa
clauza de cazare alternativă specificată, se percepe o primă su-
(pierderea chiriei) – alternative plimentară.
accommodation clause (loss of
rent). Clauză care apare atât în asi- clauza de compensare – offset
gurările de locuinţe, cât şi în cele de clause. Acord între reasigurat şi
conţinut, pentru a-l acoperi pe asi- reasigurător prin care debitele şi
gurat pentru situaţia în care lo- creditele pot fi compensate reci-
cuinţa sa devine nelocuibilă, ca proc, făcându-se numai plata dife-
urmare a unui risc asigurat. Asi- renţei. Primele datorate
DICȚIONAR EXPLICATIV 149

reasigurătorului pot fi compensate poliţă deschisă pentru marfă, care


cu plăţi ale daunelor datorate reasi- oferă acoperire la o primă agreată
guratului. Compensarea devine im- pentru bunuri pe durata tranzitului
portantă dacă una dintre părţi către, sau în timp ce se găsesc într-
devine insolvabilă. un punct comun de consolidare,
pentru scopul pregătirii sau conso-
Clauza de Compensaţie – Set-off lidării bunurilor pentru export.
Clause. Vezi CLAUZA DE COM-
PENSARE – OFFSET CLAUSE. clauza de continuare – continua-
tion clause. Institute Time Clause
clauza de comutare – commuta- / Internaţional Hull Clause prin
tion clause. Clauză dintr-un care vasul este menţinut acoperit
contract de reasigurare, care facili- până la sosirea la destinaţie sau
tează încheierea tuturor obligaţiilor până într-un port de refugiu, la mo-
dintre părţi, însoţită în mod normal mentul expirării poliţei. Se aplică
de o plată finală în numerar pentru rareori, pentru că următoarea
daunele reasigurate produse. poliţă intră în vigoare imediat după
Clauza este de obicei opţională, dar data de expirare a precedentei.
poate deveni obligatorie.
Clauza de cooperare cu privire la
clauza de considerare – deeming daune – Claims Co-operation
clause. Parte din clauza de notifi- Clause. Impune reasiguratului
care a unei poliţe pentru momen- (def.) să informeze prompt şi ime-
tul despăgubirii (def.). Prevede că diat reasigurătorul când află despre
în cazul când o situaţie este notifi- producerea unei daune care poate
cată într-un anumit an, dar solicita- implica şi reasigurătorul. Reasigu-
rea de despăgubire se face abia ratul trebuie să coopereze în orice
într-un an următor, se va considera moment cu reasigurătorul în nego-
că a fost făcută în anul notificării. cierea şi administrarea daunei. În
Vezi LISTĂ DE EVENIMENTE – daunele de răspundere civilă, reasi-
LAUNDRY LIST. guratul nu trebuie să admită
răspunderea fără consimţământul
clauza de consiliere cu privire la reasigurătorului.
daune – claims advice clause.
Vezi CLAUZA DE COOPERARE clauza de cumpărare prin închi-
CU PRIVIRE LA DAUNE – riere – hire purchase clause.
CLAIMS CO-OPERATION Clauză din asigurările auto care
CLAUSE. protejează interesele oricărei com-
panii de cumpărare prin închiriere
clauza de consolidare – consoli- care a finanţat cumpărarea vehicu-
dation clause. Clauză dintr-o lului asiguratului. Clauza poate
150 DICȚIONAR EXPLICATIV

apărea şi în alte poliţe de bunuri. solicite o despăgubire pentru o


daună totală constructivă (def.),
clauza de daună netă ultimă – ul- dacă costul reparaţiilor depăşeşte
timate net loss clause. 1. Valoarea 80% din valoarea reparată, adică
pe care o poate recupera un reasi- din valoarea asigurată a bunului.
gurător prin intermediul unei rea- Acest lucru face ca asiguratul să sta-
sigurări excedent de daună (def.). bilească mai uşor dauna totală
Este definită, de obicei, ca fiind constructivă, dar nimic nu îl obligă
toate plăţile privitoare la o daună, pe asigurător să accepte notificarea
inclusiv cheltuielile de ajustare de de abandon a asiguratului. Vezi
daună (def.), dar excluzând chel- ABANDON – ABANDON-
tuielile biroului asiguratului, minus MENT.
sumele recuperate prin salvare, alte
reasigurări şi alte sume similare. clauza de deficit – deficit clause.
Clauza permite plata către reasigu- Clauză dintr-o reasigurare sau din
rat înainte de a fi făcute toate recu- alt acord, care specifică faptul că
perările de sume şi înainte ca dauna deficitul va fi transferat înainte şi
netă ultimă să fi fost determinată. compensat cu orice comision din
2. Într-o poliţă de răspundere tip um- profit datorat reasiguratului. Defi-
brelă (def.), este suma plătită sau citele pot fi transferate înainte până
plătibilă efectiv pentru care asi- la eliminare, pe o perioadă limitată
gurătorul este răspunzător (inclu- de timp, de ex. trei sau cinci ani.
zând sau excluzând costurile de
apărare în instanţă) după scăderea clauza de definiţie – definiton
sumelor recuperate şi a reasigurări- clause. Clauză prin care asigurăto-
lor care contribuie la beneficiile rii definesc înţelesul pe care in-
contractului. tenţionează sa-l dea termenilor şi
expresiilor diverse dintr-o poliţă.
Clauza de Daună Totală Acest lucru este în mod special im-
Constructivă – Constructive portant în cazul în care sensul
Total Loss Clause. 1. Institute obişnuit al unui cuvânt nu este po-
Clauses pentru Marfă 1/1/82 trivit. Termenul “angajat” este pe
prevăd că nicio daună totală larg definit în poliţele de răspun-
constructivă nu va fi recuperabilă dere civilă publică şi a angajatoru-
decât dacă o daună totală actuală lui, cu intenţia de a înlătura orice
pare a fi inevitabilă, sau când cos- îndoială, care ar duce altfel la dis-
turile de recuperare şi trimitere a pute.
bunului către destinaţia sa ar depăşi
valoarea sa la sosire. 2. Clauzele in- clauza de depozitare la rece –
ternaţionale pentru corpul navei cold storage clause. Vezi
01/11/02 permit asiguratului să CLAUZA SCHIMBĂRII ÎN
DICȚIONAR EXPLICATIV 151

TEMPERATURĂ – CHANGE contract suplimentar.


IN TEMPERATURE CLAUSE.
clauza de distribuire – spreader
clauza de descriere a riscului – clause. Clauză dintr-o poliţă de asi-
description of risk clause. Anu- gurare de aviaţie care prevede că
mite afirmaţii, de ex. “camioneta va dacă numărul declarat de pasageri
livra cărbuni” descriu riscul mai de- este depăşit, limita de răspundere a
grabă decât îl garantează. Clauza asigurătorului per pasager va fi au-
operează ca o excludere (def.) prin tomat redusă.
faptul că suspendă acoperirea când
utilizarea efectivă este diferită de clauza de escaladare automată –
cea descrisă. Acoperirea se automatic escalation clause. Vezi
reataşează când utilizarea normală, ESCALADARE – ESCALATION;
de ex. livrarea de cărbune, este re- LEGARE DE INDEX – INDEX-
luată. O garanţie ar încheia acope- LINKING.
rirea la momentul producerii
încălcării ei, nu ar suspenda-o [Farr clauza de evaluare – valuation
vs. Motor Traders (1920)]. clause. Oferă o bază consecventă
pentru determinarea valorii asigu-
clauza de destinaţie – destina- rate a unui transport asigurat
tion clause. Clauză din poliţa de printr-o acoperire deschisă (def.),
asigurare de viaţă, care identifică relativ la marfă, la momentul la care
persoanele către care sunt plătibile se ataşează riscul.
sumele prin poliţă – asiguratul sau
executorii, administratorii sau per- clauza de evitare – escape clause.
soanele desemnate de acesta. Clauză inserată în tratatele mobile
(def.), pentru a permite reasi-
clauza de diminuare a pagubelor gurătorului să notifice încheierea
– sue and labour clause. Clauză poliţei în cazul în care o cotă
din Institute Cargo Clauses şi din maximă devine plătibilă în fiecare
International Hull Clauses care an, iar cedentul are aceeaşi facilitate
reaminteşte asiguratului să acţio- dacă o cotă minimă devine plătibilă
neze în permanenţă ca şi cum nu ar în fiecare an.
fi asigurat. Clauza stipulează ca
cheltuielile de diminuare a pagube- clauza de extindere – extension
lor să fie recuperabile de la asi- clause. Clauză dintr-o poliţă care
gurătorul maritim, în plus faţă de aduce o acoperire suplimentară.
orice daună admisibilă, chiar şi faţă
de o daună totală, deoarece în clauza de extindere maritimă –
Legea asigurărilor maritime din marine extension clause (MEC).
1906 se consideră că este un Clauză dintr-o asigurare maritimă
152 DICȚIONAR EXPLICATIV

pentru mărfuri, care extinde clauza “ALARM SYSTEM IN OPERA-


depozit la depozit (def.). Oferă TION”.
acoperire continuă pe parcursul
oricărei devieri (def.), întârzieri clauza de insolvabilitate – insol-
(def.), relivrări, transfer sau al vency clause. Clauză comună în
oricărei alte întreruperi produse pe SUA, prin care reasigurătorul ac-
timpul tranzitului, care este în afara ceptă ca, în eventualitatea insolva-
controlului asiguratului. Poliţa este bilităţii cedentului, să îi achite
extinsă pe parcurul întârzierii, dar obligaţiile lichidatorului sau altei
nu acoperă întârzierea în sine ca pe- părţi specificate.
ricol asigurat.
clauza de insolvabilitate a altor
clauza de garantare a designului reasigurători – insolvency of
– design warranty clause. Clauză other insurers clause. Clauză de
din formularul-standard de tratat prin care dauna transferată
contract de construcţie cu designul reasiguratului nu va fi crescută ca
contractorului din 1998, care îl des- urmare a inabilităţii reasiguratului
emnează pe contractorul clădirii ca de a recupera reasigurarea de la un
fiind responsabil pentru designul alt reasigurător.
clădirii. Clauza are ca scop să pună
răspunderea pentru design a clauza de împiedicare – frustra-
contractorului la acelaşi nivel cu tion clause. Clauză din asigurarea
cea a unui arhitect sau a altui spe- maritimă de marfă pentru riscuri de
cialist, adică pe baza îndatoririi de război, care spune că nu se produce
atenţie rezonabilă. Clauza nu îl o daună în cazul încheierii (sau îm-
obligă pe contractor să încheie o piedicării) tranzitului din cauza în-
asigurare, dar răspunderea pentru ceperii unor ostilităţi. Bunurile nu
design a contractorului poate fi asi- sunt definitiv pierdute, ci doar îm-
gurată pe piaţa de indemnizaţie piedicate să-şi atingă destinaţia. Ca
profesională. să se considere o daună asigurată,
trebuie să se producă o daună fizică
clauza de imobilizare – immobi- efectivă la marfă.
liser clause. Clauză de bunuri în
tranzit (def.), care impune ca vehi- clauza de înălţime – height
culele să fie dotate cu un sistem clause. Andorsare restrictivă (def.)
aprobat antifurt, care să fie efectiv în asigurările de răspundere civilă,
pus în funcţiune când vehiculul care operează ca o excludere sau
este lăsat nesupravegheat. Formu- garanţie de limitare a înălţimii la
larea propriu-zisă a clauzei este im- care pot fi desfăşurate activităţi lu-
portantă. Vezi “SISTEM DE crative. De exemplu, o poliţă de
ALARMĂ ÎN FUNCŢIUNE” – răspundere civilă publică poate ex-
DICȚIONAR EXPLICATIV 153

clude desfăşurarea de activităţi la desfăşoară activitatea timp de


înălţimi ce depăşesc 40 de picioare. maximum 90 de zile consecutive,
Răspunderea civilă obligatorie a asiguratul sau un membru al fami-
angajatorilor nu interzice folosirea liei acestuia, cu anumite restricţii.
de andorsări comerciale restrictive.
Ca alternativă, poliţa poate exclude clauza de licitaţie – tender
lucrul la tipuri particulare de clădiri, clause. Clauză internaţională
cum sunt furnalele (def.). CASCO maritim care permite asi-
gurătorului să facă licitaţii pentru
clauza de încheiere a călătoriei – reparaţii, după notificarea unei
termination of adventure clause. daune. Asigurătorul poate decide
În anumite circumstanţe, de ex. în unde să se facă reparaţiile şi să nu
caz de război, armatorul poate în- accepte un anumit loc de reparaţie
cheia contractul de navlosire într- sau un anumit şantier de reparaţii
un loc diferit de cel de destinaţie navale. Asigurătorul creează o re-
iniţal. Cu condiţia notificării asi- zervă (30% din valoarea asigurată)
gurătorului mărfii şi a plăţii unei pentru timpul pierdut dintre in-
prime suplimentare, bunurile sunt vitaţiile la licitaţie şi acceptare.
menţinute acoperite până ce sunt
vândute şi livrate la locul încheierii, clauza de lot – batch clauze. O
sau pe durata transportului sau clauză dintr-o asigurare de răspun-
livrării la destinaţia poliţei, cu o li- dere civilă pentru produs (def.),
mită de 60 de zile după descărcarea care prevede că toate solicitările de
în portul final. despăgubire rezultate din acelaşi
lot de produse preparate sau
clauza de înlăturare temporară – cumpărate, indiferent când sunt
temporary removal clause. făcute, vor fi considerate ca făcând
Clauză de asigurare comercială parte din acelaşi eveniment. “Eve-
care acoperă articole, altele decât nimentul” poate fi o deficienţă de
stocuri, pe durata cât sunt înlătu- design, eroare de reper, eroare în
rate temporar pentru a fi curăţate, distribuţie etc. Clauza îl protejează
reparate sau pentru alte scopuri si- pe asigurător de situaţia unor
milare, în orice situaţie din Marea daune multiple, toate având o
Britanie sau Republica Irlanda, cu cauză comună, care să fie tratate se-
condiţia, desigur, a unei limite de parat şi astfel să nu depăşească li-
10% din suma asigurată. Poliţele mita de sumă asigurată per
pentru conţinutul locuinţelor aco- eveniment, sau care să se producă
peră conţinutul dintr-o bancă, în ani diferiţi, pentru scopul limitei
dintr-un seif sau dintr-o casă lo- agregate de indemnizaţie (def.).
cuită, sau din orice altă clădire în Privitor la franşiza deductibilă, cu-
care locuieşte sau lucrează sau îşi mularea daunelor individuale
154 DICȚIONAR EXPLICATIV

poate fi în favoarea asiguratului. sau depozitare pot prevedea că


transportatorul sau depozitarul va
clauza de navlu pentru coliziune beneficia de orice asigurare pentru
– freight collision clause. Clauză bunurile în cauză. Scopul unei ast-
încorporată în poliţele de navlu, fel de prevederi este de a refuza asi-
pentru a acoperi trei pătrimi din gurătorului drepturile de subrogare
răspunderea armatorului pentru împotriva transportatorului sau de-
daune din coliziune care se pot pozitarului. Clauza de neintrare în
ataşa la navlu. Clauza este folosită vigoare îl protejează pe asigurător
numai când există opţiunea de a fo- prin negarea acestei prevederi
losi navlul pentru a contribui la contractuale.
răspunderea pentru coliziune,
adică atunci când se pot aplica anu- clauza de neinvalidare – non-in-
mite legi străine în rezolvarea dau- validation clause. Clauză care
nei respective. În legislaţia engleză, poate fi adăugată fără costuri supli-
navlul nu este luat în considerare în mentare la o poliţă de incendiu.
evaluarea răspunderii armatorului Protejează proprietarul bunurilor
pentru coliziune. împotriva încălcării garanţiei de
chiriaş, cu condiţia ca proprietarul
clauza de neadmitere a răspun- să nu fi ştiut de încălcare şi să-i in-
derii – non-admission of liability formeze pe asigurători de îndată ce
clause. Clauză din poliţa de află despre ea.
răspundere care îi interzice asigu-
ratului să facă orice compromis sau clauza de neîntrerupere – non-
să încerce să rezolve o solicitare de forfeiture clause. Clauză dintr-o
daună, sau să admită răspunderea, poliţă de viaţă, care păstrează poliţa
fără consimţământul scris al asi- în vigoare pentru o perioadă de
gurătorului. Clauza nu este timp limitată de după perioada de
contrară interesului public, iar asi- graţie (def.) şi după neplata primei
gurătorul nu trebuie să demons- de reînnoire. Poliţa poate rămâne
treze că a fost prejudiciat pentru a deschisă pentru o perioadă de un
se putea folosi de ea. an sau până se epuizează valoarea
de răscumpărare. Dacă se aplică o
clauza de neintrare în vigoare – perioadă limitată, orice diferenţă
not to inure clause. Clauza 15 rămasă se plăteşte asiguratului sau
(Clauza beneficiului de asigurare) se foloseşte pentru cumpărarea
din Institute Cargo Clauses pre- unei poliţe achitate (def.). Când
vede că asigurarea nu va intra în vi- perioada de neîntrerupere se în-
goare pentru beneficiul cheie, se poate aplica o clauză de re-
transportatorului sau al unui alt de- luare (def.).
pozitar. Contractele de transport
DICȚIONAR EXPLICATIV 155

clauza de neocupare – unoccu- dere civilă, asiguratul este atenţio-


pancy clause. Clauză din asigura- nat să nu accepte răspunderea.
rea pentru conţinutul locuinţei, Condiţia este o condiţie prece-
definită în termeni cum ar fi “în lo- dentă răspunderii. Vezi LISTĂ DE
cuinţa dvs. nu s-a stat mai mult de EVENIMENTE – LAUNDRY
60 de zile consecutive”. Acoperirea LIST.
este restricţionată şi poate fi
condiţionată de vizite regulate pe clauza de organizare a procedu-
care asiguratul trebuie să le facă, rilor – conduct of proceedings
precum şi de închiderea sau golirea clause. Clauză dintr-o poliţă de
sistemului central de încălzire. În răspundere care (a) împiedică asi-
poliţele comerciale cerinţele pot guratul să admită răspunderea şi
varia, dar ca minim acoperirea nu (b) permite asigurătorului să preia,
va opera dacă locaţia asigurată este conducă şi controleze toate proce-
lăsată neocupată sau nefolosită durile, inclusiv apărarea sau rezol-
timp de 30 de zile consecutive, fără varea oricărei daune care poate
informarea asigurătorului. Anu- apărea în cadrul poliţei. Permite
mite poliţe au cerinţe speciale le- asigurătorului să folosească numele
gate de furnizarea de apă şi pot asiguratului pentru a impune
solicita păstrarea unei temperaturi despăgubiri terţilor, permiţând
minime de 10˚ Celsius în timpul efectiv exercitarea drepturilor de
iernii sau oprirea completă a uti- subrogare (def.) înainte ca orice
lităţilor. plată de indemnizaţie să fi fost
făcută.
clauza de non-contribuţie – non-
contribution clause. Vezi clauza de prezentare – recital
CLAUZA DE ASIGURARE MAI clause. Clauza de deschidere a
SPECIFICĂ – MORE SPECIFIC poliţei, care prezintă numele
INSURANCE CLAUSE. părţilor şi menţionează faptul că
asiguratul a solicitat un contract de
clauza de notificare – notifica- asigurare. Clauza mai poartă denu-
tion clause. Stabileşte procedura mirea de “Preambul”.
pe care asiguratul trebuie să o ur-
meze când află de producerea unui clauza de primă amânată AVN5A
eveniment ce poate duce la o – deferred premium clause
daună. Notificarea poate fi cerută AVN5A. Clauză de asigurare de
“imediat” (def.), “de îndată ce este aviaţie, care se aplică atunci când
posibil” sau într-un anumit interval prima este plătibilă în rate. Dacă
de timp. Notificarea trebuie să in- una dintre rate nu este plătită: (a)
cludă informaţii despre eveniment se încheie acoperirea la miezul
şi, în cazul asigurărilor de răspun- nopţii în ziua în cauză şi (b) se im-
156 DICȚIONAR EXPLICATIV

pune plata diferenţei, dacă dauna ceptă să plătească daunele direct


depăşeşte primele în rate plătite. către asigurat. Clauza este rareori
folosită.
clauză de răspundere directă –
direct liability clause. Vezi clauza de recurenţă – recurring
CLAUZA DE DIRECŢIONARE clause. Clauză de protecţie a veni-
– CUT THROUGH CLAUSE. tului (def.) ce defineşte perioada
care trebuie să treacă înainte ca re-
clauza de reasigurare – reinsu- curenţa unei daune anterioare de
rance clause. Clauză care deo- invaliditate să fie considerată o
sebeşte o poliţă de reasigurare de o nouă daună, în scopul de a fi ad-
asigurare maritimă de bază. Cuvin- misă pentru beneficii numai când
tele cheie ale clauzei sunt “a plăti s-a încheiat orice perioadă amânată
aşa cum se va plăti prin aceasta (def.) nouă. Dacă recurenţa se pro-
poliţă”, însemnând că reasigurăto- duce în perioada definită, invalidi-
rul este responsabil numai pentru tatea reapărută este considerată ca
daunele efectiv acoperite de poliţa o continuare a daunei anterioare.
sa, indiferent de daunele plătite
prin poliţa iniţială. Multe reasi- clauza de reînnoire automată –
gurări sunt mai restrictive decât asi- automatic reinstatement clause.
gurarea iniţială, iar în acest caz Denumită şi clauza de autoreîn-
clauza trebuie să fie calificată prin noire. Clauză conform căreia suma
termeni cum ar fi “dar împotriva asigurată şi limita de indemnizaţie
numai a daunei totale”. sunt automat restabilite la nivelul
lor iniţial după producerea/ plata
clauza de reasigurare completă – unei daune.
full reinsurance clause. 1. Obligă
reasigurătorul să “urmeze rezolva- clauza de reluare – revival clause.
rea daunelor” (def.), cu condiţia ca Permite deţinătorului unei poliţe
daunele să fi fost rezolvate conform de viaţă să solicite reluarea acesteia,
termenilor poliţei şi reasigurării chiar dacă perioada de graţie (def.)
iniţiale. 2. Clauză de reasigurare fa- şi perioada de neîntrerupere s-au
cultativă care trece controlul pen- încheiat. Perioada permisă este de
tru rezolvarea tuturor daunelor unul sau doi ani de la zilele de
către reasigurător, atunci când tot graţie. Asiguratul trebuie să
sau aproape tot riscul este reasigu- plătească o taxă de reluare, primele
rat. scadente plus dobânda şi să pună la
dispoziţia biroului dovezi privi-
clauza de reasigurare primară – toare la starea sănătăţii.
primary reinsurance clause.
Clauză prin care reasigurătorul ac- clauza de remorcare şi asistenţă
DICȚIONAR EXPLICATIV 157

– tow and assist clause. Clauză in- daună în poliţe aparţinând unor ani
ternaţională de CASCO maritim de underwriting diferiţi. Acest
care spune că vasul nu va fi remor- lucru se realizează prin reducerea
cat decât acolo unde se obişnuieşte proporţională a unei franşize de-
remorcarea, sau că vasul are nevoie ductibile şi a răspunderii reasi-
de asistenţă până în primul loc în gurătorului pentru fiecare dintre
care poate ajunge în siguranţă. Se cei doi ani, prin procentajul pe care
prevede deasemenea ca vasul să nu îl reprezintă dauna din fiecare an
accepte servicii de remorcare sau contabil, din valoarea totală a dau-
asistenţă printr-un contract în- nei.
cheiat anterior.
clauza de stabilitate/ clauza de
clauza de renunţare – waiver indice – stability clause/ index
clause. Clauză din asigurările ma- clause. Clauză care ajustează pre-
ritime care dă dreptul atât asigura- vederile de retenţie şi limită ale
tului, cât şi asigurătorului să ia unei reasigurări de tip excedent de
măsuri pentru a preveni sau reduce daună în conformitate cu fluc-
daunele, fără ca astfel să-şi prejudi- tuaţiile unui salariu publicat sau ale
cieze drepturile respective. Prin unui indice de preţ. Clauza împarte
acţiunile lor, ei nu îşi asumă o efectul inflaţiei proporţional între
poziţie fixă asupra abandonului părţi. Acest lucru protejează reasi-
(def.) sau asupra unei daune totale gurătorul, care, pe baza retenţiei
constructive (def.). neajustate, ar suferi integral efec-
tele inflaţiei. Clauza inflaţiei severe
clauza de renunţare la navlu – este o variantă care invocă indicele
freight waiver clause. Clauza 22 numai dacă inflaţia depăşeşte un
din Clauzele internaţionale pentru nivel agreat, de ex. 20%.
corpul navei (def.) prin care asi-
gurătorul renunţă la dreptul său la clauza de şapte zile – seven days
navlul câştigat sau care trebuie să clause. Clauză a orelor (def.) ba-
fie câştigat de un vas considerat a fi zată pe şapte zile. Anumite eveni-
o daună totală constructivă (def.). mente catastrofale pot dura această
Vezi ABANDON – ABANDON- perioadă de timp, exprimată des-
MENT. eori ca 168 de ore consecutive, mai
degrabă decât ca şapte zile.
clauza de sincronizare – inter-
locking clause. Clauză aplicabilă Clauza de trei pătrimi răspun-
reasigurărilor (def.) “cu risc ataşat”. dere pentru coliziune – 3/4ths
Clauza permite împărţirea pro- Collision Liability Clause. Vezi
porţională a unei daune între doi CLAUZA DIFERENŢEI – RUN-
ani contabili, când se produce o NING DOWN CLAUSE.
158 DICȚIONAR EXPLICATIV

clauza de underwriting de poliţă Clauza diferenţei (Clauza de Co-


– underwriting policy clause. liziune) – Running Down Clause
Obligă un reasigurat să se consulte (the Collision Clause). Clauză in-
cu sau să ceară aprobare de la reasi- ternaţională tip CASCO, denumită
gurător când propune să facă oficial răspunderea de coliziune de
schimbări importante unor practici trei sferturi. Extinde poliţa pentru a
existente de acceptare şi underwri- acoperi trei sferturi din răspunde-
ting. rea legală a armatorului pentru
daune produse altor vase, navlului
clauza depozit la depozit – ware- şi mărfurilor lor şi avaria generală
house to warehouse clause. Parte când vasul asigurat a intrat în coli-
din clauza de durată din Institute ziune cu alt vas. Sunt acoperite şi
Clauses pentru Marfă, care prevede până la 3/4 din costurile legale. Re-
că acoperirea se ataşează când zolvarea daunelor se face pe baza
marfa părăseşte depozitul din locul răspunderii încrucişate. Partea
de plecare şi se încheie în portul rămasă şi alte riscuri (de ex. pierde-
final, la prima dintre următoarele rea de vieţi omeneşti) sunt asigu-
locaţii: (a) la depozitul final de la rate în cluburile de protecţie şi
destinaţia numită; (b) la orice alt indemnizaţie (def.).
depozit ales de asigurat la des-
tinaţia finală sau înainte de aceasta; clauza dobânzii/ interesului – in-
sau (c) la 60 zile după descărcarea terest clause. 1. Clauză de reasigu-
peste bord la destinaţia finală. rare prin care reasigurătorul şi
reasiguratul împart orice dobândă
clauza depozitarului – bailee acordată pentru daune proporţio-
clause. Clauză din Institute Cargo nal cu părţile lor respective din
Clauses (def.), care îl obligă pe asi- dauna efectivă, în acele cazuri în
gurat să ia toate măsurile pentru ca care pierderea netă a reasiguratului
drepturile sale împotriva armato- depăşeşte un anumit nivel, de ex.
rului sau asupra altor depozitari 250.000£. În activităţile de răspun-
(def.) să nu fie lăsate să expire ca dere cu consecinţe pe termen lung,
urmare a propriei sale întârzieri în poate dura ani de zile până la rezol-
depunerea unei solicitări de varea daunelor de mari dimensiuni
despăgubire. Asigurătorul are drep- şi se poate acorda dobândă. 2.
tul să evite daunele pentru care Clauză de tratat care descrie activi-
drepturile de subrogare au fost pre- tatea şi limitele acoperite.
judiciate de comportamentul asi-
guratului. Asigurătorul nu este clauza electrică – electrical
răspunzător pentru cheltuielile clause. Poliţă de asigurare împo-
făcute de asigurat pentru respecta- triva incendiului, care exclude pier-
rea acestei clauze. derile sau daunele produse la
DICȚIONAR EXPLICATIV 159

dinamuri, motoare sau alte aparate cel putin la distanţa de 6 metri de


electrice, cauzate de propria supra- aceasta. Garanţia impune şi ca,
solicitare, supraîncălzire etc. Aceste inter alia, să fie disponibile extinc-
daune sunt conexe funcţionării toare. La încheierea fiecărei pe-
aparatelor electrice, dar daunele de rioade de lucru şi la intervale
incendiu de consecinţă produse regulate de cel puţin o oră după în-
altor bunuri sunt acoperite. cheierea lucrului, trebuie făcute ve-
rificări minuţioase de siguranţă
clauza etichetării – label clause. împotriva incendiilor. Alte condiţii
Clauză de asigurare maritimă care reglementează folosirea lămpilor şi
limitează răspunderea pentru o torţelor de sudură. Folosirea
daună la plăţile pentru recondiţio- încălzitoarelor de asfalt, bitum,
narea mărfii, costul noilor etichete plumb, gudron şi smoală este de
şi al reetichetării. asemenea controlată. Vezi LUCRU
PERICULOS – HOT WORK;
clauza fundaţiilor – foundations CONDIŢIA ARDERII DEŞEU-
clause. Clauză din asigurările de RILOR - BURNING OF DEBRIS
incendiu care prevăd faptul că va- CONDITION.
loarea fundaţiei (orice parte a clădi-
rii aflată sub nivelul solului) poate fi Clauza hazardului de poluare –
exclusă din suma asigurată a clădirii Pollution Hazard Clause. Aco-
şi nu va fi inclusă când se determină peră pierderi sau daune la vas, pro-
valoarea bunului la momentul dau- duse ca urmare a unei acţiuni
nei. Clauza este folosită când se guvernamentale de împiedicare sau
consideră că fundaţia nu va fi afec- atenuare a unui hazard de poluare,
tată de o daună. sau a unei daune la mediu, sau a
unei ameninţări cu astfel de daună.
Clauza garanţiei pentru ardere/ Acţiunea guvernamentală trebuie
lucru periculos/ folosirea căldu- să rezulte direct din dauna produsă
rii – Burning warranty/ Hot vasului pentru care este responsa-
Work/ Use of Heat Clause. bil asiguratul. (Clauza 5 din Clau-
Clauză de răspundere civilă publică zele Internaţionale CASCO
(def.), impunând condiţii stricte Maritim).
pentru implicarea asiguratului în
activităţi de “lucru periculos”. De Clauza Inchmaree – Inchmaree
obicei, când este folosit un echipa- Clause. Clauza 2.2 din Clauza pe-
ment de sudură cu oxiacetilenă sau ricolelor, care face parte din clauzele
unul similar, sau un echipament de internaţionale de CASCO maritim,
tăiere, zona de lucru trebuie să fie şi-a luat numele de la un vas care a
eliberată corespunzător, şi materia- suferit o daună neasigurată, ca ur-
lele combustibile trebuie mutate mare a neglijenţei unui membru al
160 DICȚIONAR EXPLICATIV

echipajului. Clauza suplimentează contract. Dreptul de inspecţie se


clauza pericolelor mării (Clauza extinde dincolo de sfârşitul
2.1), adăugând acoperirea pentru contractului, pe perioada cât reasi-
pierdere sau daună cauzate de aşa- gurătorul are o răspundere rema-
numitele pericole Inchmaree: nentă.
revărsări din boilere, defecte la-
tente în echipamentele de pe cor- clauza instalaţiilor nucleare ex-
pul navei, accidente de manipulare plozive – explosive nuclear as-
a daunelor, neglijenţa reparatoru- semblies clause. Clauză din
lui, neglijenţa echipajului şi barate- poliţele pentru daune materiale şi
ria căpitanului, ofiţerilor şi răspundere civilă publică, exclu-
echipajului. zând răspunderea cauzată direct
sau indirect de, sau rezultată din,
clauză incontestabilă/ clauză in- explozivii toxici radioactivi sau din
disputabilă – incontestable alte proprietăţi periculoase ale
clause/ indisputable clause. Pre- oricărei instalaţii nucleare explo-
vedere a unei poliţe, inclusă deseori zive sau oricărei componente nu-
în poliţele de asigurare de viaţă, cleare a acesteia. Vezi PERICOLE
prin care asigurătorul este de acord NUCLEARE – NUCLEAR PE-
să nu conteste validitatea unei RILS.
poliţe ca urmare a unei presupuse
declaraţii eronate a asiguratului clauza interesului cumpărătoru-
după ce poliţa a fost în vigoare pen- lui – purchaser’s interest clause.
tru o anumită perioadă stipulată, de Clauză din asigurarea de incendiu
obicei doi sau trei ani. care protejează interesul
cumpărătorului unei proprietăţi
clauza indisputabilă – indisputa- dacă, la momentul producerii dau-
ble clause. Acelaşi lucru cu nei, proprietatea asigurată consti-
CLAUZA INCONTESTABILĂ – tuie obiectul unui contract de
INCONTESTABLE CLAUSE. vânzare nefinalizat. Poliţa acoperă
interesele cumpărătorului şi
Clauza Inflaţiei Severe – Severe vânzătorului până la momentul fi-
Inflation Clause. Vezi CLAUZA nalizării. Clauza se referă la clădiri
DE STABILITATE. numai şi numai în măsura în care
bunurile nu sunt asigurate în alt
clauza inspectării documentelor mod de către cumpărător.
– inspection of records clause.
Clauză de reasigurare care permite clauza intermediarului – inter-
reasigurătorului să inspecteze do- mediary clause. Clauză de tratat
cumentele reasiguratului referi- care identifică intermediarul care a
toare la tranzacţiile aflate sub negociat acordul. Majoritatea clau-
DICȚIONAR EXPLICATIV 161

zelor mută tot riscul de credit către depăşeşte 3% din valoarea asigu-
reasigurători prevăzând că: (a) rată. Asiguratul garantează că va
plăţile reasiguratului către interme- rămâne neasigurat pentru cei 3%.
diar sunt considerate a fi plăţi către
reasigurător; şi (b) plăţile reasi- clauza Jason – Jason clause.
gurătorului către intermediar nu Clauză ce apare într-un contract de
sunt plăţi către reasigurat până navlosire, când disputele se supun
când nu sunt primite de reasigurat. legislaţiei americane. Clauza îi
obligă pe proprietarii de mărfuri să
Clauza încălcării garanţiei/ Pre- contribuie la avaria generală în caz
vederi de navigare – Breach of de pericol, daună sau dezastru re-
Warranty Clause/ Navigation zultat din greşeli sau erori în navi-
provisions. Clauză CASCO In- gare sau în managementul vasului
ternaţional care indică faptul că asi- sau al echipamentelor acestuia, cu
guratul este menţinut acoperit în condiţia ca proprietarul să fi făcut
cazul încălcării garanţiei pentru ser- tot posibilul ca vasul să fie apt de a
vicii legate de marfă, activitate co- naviga, să îi asigure un echipaj co-
mercială, localitate, remorcare, respunzător şi toate resursele nece-
recuperare, cu condiţia ca asi- sare. Clauza evită consecinţele
gurătorul să fie notificat şi să fie deciziei instanţelor americane, care
plătită o primă suplimentară. au impus ca proprietarul unui vas
să nu poată recupera proporţia re-
clauza îndepărtării deşeurilor – prezentată de marfă din avaria ge-
removal of debris clause. Clauză nerală rezultată din navigare
din asigurarea de bunuri care ex- neglijentă sau eroare de manage-
tinde acoperirea pentru a include ment.
costurile de curăţare a deşeurilor,
ale demontării, susţinerii şi sprijini- clauza liber de captură şi pre-
rii ca urmare a unei daune asigu- luare – free of capture and sei-
rate. Sumele asigurate sunt zure clause (FC & S). Excludere a
crescute de obicei cu 5% – 7,5% pericolului de război prin poliţa SG
pentru a acoperi aceste cheltuieli. (def.). Clauza de excludere a
războiului este acum parte inte-
clauza Janson – Janson clause. grantă din Institute Clauses pentru
Clauză care poate fi adăugată unei Marfă şi din clauzele internaţionale
poliţe de asigurare CASCO în cir- pentru marfă (def.).
cumstanţe în care daunele de ava-
rie particulară (def.) la corpul navei clauza liniei roşii – red line
pot fi frecvente. Poliţa se încheie clause. Clauză din poliţa pentru
“liberă de daună particulară” (def.) marfă, tipărită în roşu pentru a-i
dacă dauna parţială nu egalează sau reaminti asiguratului că are
162 DICȚIONAR EXPLICATIV

obligaţia de a proteja dreptul de re- de incendiu, printr-o poliţă mari-


cuperare împotriva unui transpor- timă, cu exceptia diferenţelor care
tator sau mandatar în beneficiul depăşesc valoarea care ar fi plătită
asigurătorului. prin poliţa maritimă.

clauza locaţiei – location clause. clauza/ memorandumul de re-


Clauză din asigurările de mărfuri punere în drepturi – reinstate-
dintr-o acoperire deschisă (def.) ment clause/ memorandum.
care limitează acoperirea la oricare Vezi REPUNERE ÎN DREPTURI
locaţie în timpul tranzitului, când 1. – REINSTATEMENT 1.
bunurile nu sunt pe vasul de pe
mare. Livrările se pot acumula într- clauza menţinerii protecţiei –
un singur port, iar clauza limitează protection maintenance clause.
răspunderea asigurătorului la o Clauză de poliţă comercială care
sumă corespunzătoare unei singure impune ca anumite protecţii sau
daune, în oricare locaţie. toate formele de protecţie agreate
la începutul poliţei să fie menţinute
clauza mandantului – principal’s integral şi cu acţiune eficientă pe
clause. Clauză dintr-o asigurare de durata derulării poliţei. Dacă clauza
răspundere civilă publică sau a an- este interpretată ca o garanţie
gajatorilor, care extinde poliţa asi- (def.), acoperirea se încheie de la
guratului, dacă acest lucru este data încălcării, şi asigurătorul nu
impus prin contract, pentru a oferi trebuie să arate o relaţie cauza-efect
o indemnizaţie oricărui mandant în între încălcare şi daună. În anumite
acelaşi mod ca asiguratului. Man- cazuri, încălcarea a fost considerată
dantul (def.) trebuie să respecte o suspendare a acoperirii, astfel
termenii şi condiţiile poliţei şi să ac- încât, când este reluată respectarea
cepte ca administrarea şi controlul protecţiei, daunele ulterioare vor fi
daunelor să fie investite în asi- acoperite. Vezi CLAUZA DE DES-
gurător. Clauza îndeplineşte ce- CRIERE A RISCULUI – DES-
rinţele impuse contractorilor de CRIPTION OF RISK CLAUSE.
a-şi despăgubi angajatorii în
conformitate cu contractele Tribu- clauza neglijenţei – negligence
nalului Contractelor Comune clause. Vezi CLAUZA INCHMA-
(def.). REE – INCHMAREE CLAUSE.

clauza maritimă – marine clause. clauza omnibus – omnibus


Clauză dintr-o asigurare de incen- clause. O clauză de “indemnizare
diu care exclude din acoperire bu- a altor persoane” într-o poliţă de
nurile care sunt asigurate sau ar fi răspundere civilă. Poliţa de asigu-
asigurate dacă nu ar fi această poliţă rare auto, de exemplu, oferă in-
DICȚIONAR EXPLICATIV 163

demnizaţie pentru şoferii permişi tea, întreţinerea şi reparaţiile în


(def.), pasageri şi angajatori. locaţie, servicii de derulare şi
conducerea activităţilor sociale,
clauza operativă/ clauza asi- sportive, de cantină sau de binefa-
gurătoare – operating clause/ in- cere în beneficiul angajaţilor, de
suring clause. Clauză a unei poliţe prim- ajutor şi ambulanţă a asigu-
care (în limitele condiţiilor) sta- ratului (cu excepţia medicilor) şi
bileşte răspunderea asigurătorului de protecţie împotriva incendiilor.
privitor la daune sau la evenimente Clauza activităţilor private se referă
pentru care acesta va trebui să ofere la o situaţie din afara activităţii prin-
o indemnizaţie (def.) sau o plată în cipale, adică acoperirea se referă la
cadrul unei poliţe de beneficiu executarea de către angajaţi a unor
(def.). activităţi private pentru un director
sau funcţionar senior al asiguratu-
clauza orelor – hours clause. lui.
Clauză dintr-o reasigurare de ca-
tastrofă de tip excedent de daună, clauza pentru adăugări şi ştergeri
care adresează daune multiple cu – additions and deletions clause.
originea în aceeaşi cauză (de ex. un Clauză aplicabilă anumitor asi-
uragan) şi care se produc într-un gurări aviatice pentru corpul apara-
interval specificat de timp (de obi- tului de zbor (CASCO), conform
cei 72 de ore consecutive), şi le căreia acoperirea este automat ex-
consideră a fi o singură daună. tinsă pentru a include un alt aparat
Dacă ar fi tratate ca daune indivi- de zbor deţinut sau operat de asi-
duale, probabilitatea este ca majo- gurat, de acelaşi tip şi valoare ca şi
ritatea să fie mai mici decât nivelul aparatul de zbor deja asigurat.
franşizei deductibile. Reasiguratul
are voie să aleagă data/ ora începe- clauza pentru deces brusc – sud-
rii oricărei perioade de ore conse- den death clause. Clauză din tra-
cutive şi, de asemenea, poate să tatele de reasigurare care impune
împartă catastrofa în două sau mai sau permite încheierea contractu-
multe daune. lui în eventualitatea unei schimbări
în controlul biroului cedent, insol-
clauza pentru activităţi auxiliare vabilităţii oricăreia dintre părţi şi în
– ancillary activities clause. Acti- alte cazuri definite.
vităţi de suport înr-atât de legate de
“activitatea principală”, încât sunt clauza pentru erori şi omisiuni –
privite ca făcând parte din aceasta. errors and omissions clause. Sta-
Definiţia “activităţii principale” în bileşte că reasigurătorul nu este eli-
poliţele de răspundere civilă este berat de răspundere dacă
extinsă pentru a acoperi proprieta- reasiguratul a făcut neintenţionat o
164 DICȚIONAR EXPLICATIV

eroare sau omisiune în furnizarea pentru daune peste o anumită va-


informaţiei de risc reasigurătorului. loare, să obţină o plată imediată şi
Erorile şi omisiunile trebuie să fie să evite aşteptarea plăţii periodice.
corectate deîndată ce este posibil. Clauza nu poate fi implementată
Anumite clauze pentru erori şi omi- dacă cedentul are datorii scadente
siuni se aplică erorilor şi omisiuni- către reasigurător.
lor de ambele părţi. Scopul este de
a plasa părţile în poziţia în care ar fi clauza pentru pereche şi set –
fost în absenţa erorii sau omisiunii. pair and set clause. Stipulează că,
în eventualitatea unei daune sau
clauza pentru furnale – blast fur- pierderi la orice articol care este
nace clause. Asigurare de răspun- parte dintr-o pereche sau dintr-un
dere civilă cu andorsări restrictive set, dauna va reflecta valoarea arti-
(def.), care exclude lucrul la fur- colului pierdut, şi nu valoarea re-
nale. Clauza este în egală măsură dusă a perechii sau setului.
valabilă pentru gazometre, turnuri
sau alte clădiri menţionate explicit clauza pentru sinucidere – sui-
(hangare, turle, poduri, viaducte şi cide clause. Clauză dintr-o poliţă
acoperişuri, altele decât ale lo- de asigurare de viaţă care permite
cuinţelor private şi/ sau ale maga- asigurătorului să evite contractul
zinelor care nu sunt mai înalte de dacă decesul se produce prin sinu-
trei etaje). Toate acestea impun o cidere într-un interval specificat de
evaluare atentă din partea underw- timp (unul sau doi ani de la înce-
riterului, datorită înălţimii lor sau perea perioadei asigurate).
datorită altor caracteristici fizice. Anumiţi asigurători omit exclude-
rea în întregime.
clauza pentru liniile reţinute
nete – net retained lines clause. clauza pentru starea de navigabi-
Permite reasiguratului să încheie litate admisă – seaworthiness ad-
alte asigurări cu prioritate astfel ca mitted clause. Clauză de asigurare
tratatul în sine să protejeze doar de marfă prin care asigurătorul ad-
conturile nete, de ex. tratatul intră mite că nu va respinge nicio daună
în vigoare după cedările proporţio- pe motivul stării necorespunzătoare
nale sau facultative. Clauza insolva- de navigabilitate. Clauza nu îl îm-
bilităţii celorlalţi reasigurători este piedică pe asigurător să iniţieze o
cuprinsă în această clauză. acţiune în numele asiguratului, îm-
potriva transportatorului responsa-
clauza pentru opţiune/ daună în bil pentru daună. Clauza îl
numerar – cash call/ loss clause. protejează pe asigurat şi împotriva
Clauză de reasigurare proporţio- prejudiciilor produse prin acte ne-
nală care permite cedentului (def.), legitime ale transportatorului.
DICȚIONAR EXPLICATIV 165

clauza pentru vopsirea părţii in- AFECTAREA MEDIULUI ÎN-


ferioare a vasului – bottom pain- CONJURĂTOR – ENVIRON-
ting clause. O clauză din Institute MENTAL IMPAIRMENT
Clauses pentru Timp/ CASCO In- LIABILITY; ASIGURAREA DE
ternaţional care îl scuteşte pe asi- POLUARE – POLLUTION IN-
gurător, în toate situaţiile, de SURANCE.
costurile normale de curăţare sau
vopsire a părţii inferioare a vasului. clauza preţului contractual –
contract price clause. Clauză prin
clauza pieselor vechi – obsolete care dacă daunele produse la bu-
parts clause. Clauză aplicată de nurile nelivrate duc la anularea
asigurătorii auto când obiectul asi- contractului, asigurătorul va face
gurării este un vehicul ieşit din pro- compensări în baza preţului
ducţie. Clauza limitează contractual şi nu în baza costurilor
răspunderea asigurătorului de de producţie. Elementul de profit,
daună proprie (def.) la costul înlo- care altfel ar fi iremedaibil pierdut,
cuirii oricărei piese care nu mai devine parte din indemnizaţie.
poate fi obţinută la ultimul preţ de
pistă al producătorului, plus costul clauza proximă – proximate
curent de montare. cause. Asigurătorul este
răspunzător numai pentru daune
clauza plăţilor simultane – si- cauzate proxim de un pericol asigu-
multaneous payments clause. rat, nu pentru daune cauzate de un
Clauză de reasigurare care obligă pericol exceptat sau neasigurat. Este
reasigurătorul să plătească dauna cauza dominantă, nu cauza în-
simultan cu plata asigurătorului, di- depărtată (def.). Asigurătorul va fi
rect către asigurătorul iniţial. responsabil dacă secvenţa dintre un
pericol asigurat şi daună este neîn-
clauza poluării – pollution treruptă (adică o verigă din lanţ
clause. Clauză de răspundere civilă este consecinţa naturală şi proba-
care exclude răspunderea pentru bilă a celei anterioare). Atunci când
poluare şi contaminare, dacă nu cauza iniţială dintr-un lanţ neîntre-
sunt cauzate de un incident brusc, rupt este un pericol exceptat, peri-
identificabil şi neaşteptat, ”care se colul exceptat este cauza proximă,
întâmplă în întregime într-un anu- indiferent de faptul că declanşează
mit moment şi loc, în decursul pe- un pericol asigurat. Chiar dacă ope-
rioadei asigurate”. Clauza este rează secvenţial cu alte pericole, pe-
folosită mai pe larg decât SEPTIC ricolul asigurat se poate derula ca
(def.). Scopul este de a exclude po- cauză concurentă (def.) cu alte pe-
luarea treptată din acoperire. Vezi ricole. Cazul Pawsey vs. Scottish
RĂSPUNDEREA PENTRU Union and National (1907) (def.)
166 DICȚIONAR EXPLICATIV

stabileşte o definiţie clasică. Vezi ring clause. Clauză dintr-un


CAUZA IMEDIATĂ – IMME- contract de reasigurare care sta-
DIATE CAUSE; CAUZA CARE bileşte termenii în care poate fi so-
INTERVINE – INTERVENING licitată o despăgubire. Este
CAUSE; CAZURI DE ULTIMĂ echivalentul în reasigurări al clau-
PICĂTURĂ – LAST STRAW zei operative (def.).
CASES.
clauza reprezentantului asigura-
Clauza Rapidităţii Rezonabile/ tului – insured’s representative
Clauza Evitării Întârzierii – Rea- clause. Clauză din poliţele de
sonable Despatch Clause/ Avoi- răspundere având ca efect faptul că
dance of Delay Clause. Clauză a în eventualitatea decesului asigura-
Institutului pentru Marfă care im- tului, asigurătorul va continua aco-
pune drept condiţie faptul că asi- perirea în favoarea reprezentanţilor
guratul trebuie să acţioneze cu personali al decedatului, cu
rapiditate rezonabilă în toate cir- condiţia ca aceştia să respecte ter-
cumstanţele aflate sub controlul menii poliţei. Vezi REPREZEN-
său. Acoperirea se derulează în TANT PERSONAL –
timp ce bunurile sunt în tranzit PERSONAL REPRESENTA-
obişnuit, dar dacă asiguratul alege TIVE.
să întrerupă tranzitul, asigurarea se
încheie la locul de întrerupere. clauza riscului de noapte – night
risk clause. Clauză pentru bunuri
clauza răsăritului – sunrise în tranzit, pentru a garanta că vehi-
clause. Clauză care se regăseşte culele lăsate încărcate peste noapte
ocazional în reasigurarea de avarie nu trebuie lăsate nepăzite decât
sau în contractele pentru momen- când sunt încuiate şi imobilizate
tul daunei şi care oferă acoperire conform cu prevederile poliţei. De
pentru daune raportate (re)asi- asemenea se poate impune ca ast-
gurătorului în termenul contractu- fel de vehicule să fie lăsate fie într-o
lui curent, dar rezultând din clădire, fie într-o curte, care să fie şi
evenimente produse înainte de în- ele încuiate, sau într-o parcare ofi-
ceperea contractului. Clauzele cială păzită.
răsăritului sunt folosite pentru a
reactiva acoperirea care nu mai clauza rudei de sânge – blood re-
există datorită existenţei unei lative clause. Poliţă de asigurare
clauze a apusului. (Vezi CLAUZA industrială de viaţă, care permite în
APUSULUI – SUNSET mod legal asigurătorului să
CLAUSE). plătească suma datorată conform
poliţei soţiei/ soţului asiguratului
clauză reasigurătoare – reinsu- sau unei alte rude de sânge sau prin
DICȚIONAR EXPLICATIV 167

alianţă. Mai este cunoscută sub de- contract de răspundere sau de rea-
numirea de Clauza Da Costa. sigurare, care are scopul de a trata
o serie de evenimente de daună
clauza schimbării de proprietate unificate de o cauză de drept civil
– change of ownership clause. ca fiind o singură daună. Aceasta
Clauză din Institute Clauses pentru înseamnă că orice franşiză deducti-
Timp şi CASCO Internaţional, bilă sau retenţie se va aplica numai
care îi permite asigurătorului să la suma daunelor individuale rezul-
anuleze poliţa, în eventualitatea în tate din cauza comună, şi nu la fie-
care vasul este vândut sau transfe- care daună separat. De exemplu,
rat unei noi conduceri pe durata de daunele individuale având originea
derulare a unei poliţe, dacă nu este în acelaşi viciu de design al produ-
de acord cu schimbarea. Dacă vasul sului vor fi însumate şi pot depăşi
a ieşit din port şi navighează, anu- franşiza deductibilă, în vreme ce
larea este suspendată până la sosi- fiecare daună individuală poate
rea în portul final de descărcare. cădea sub nivelul ei. Clauza are
legătură şi cu aplicarea limitelor de
Clauza schimbării politicii de indemnizaţie. Vezi CLAUZA
underwriting – Change of Un- ORELOR – HOURS CLAUSE;
derwriting Policy Clause. Im- CAUZA DE ORIGINE – ORIGI-
pune ca reasiguratul să nu îşi NATING CAUSE.
schimbe, după încheierea tratatului
de reasigurare, practicile de un- clauza specială de renunţare –
derwriting cu privire la asigurările special waiver clause. Clauză de
acoperite de tratat, fără indemnizaţie profesională, prin
consimţământul reasigurătorului. care asigurătorul acceptă să nu-şi
exercite dreptul de evitare când asi-
clauza schimbărilor de tempera- guratul demonstrează că orice ne-
tură – change in temperature dezvăluire (def.) sau reprezentare
clause. Excludere din poliţa de in- incorectă a faptelor sau orice de-
cendiu pentru daune la bunuri pe- claraţie neadevărată la începutul
risabile, cauzate de o schimbare în asigurării, a fost complet inocentă.
temperatură, rezultată din distru- Când nedezvăluirea prejudiciază
gerea sau defectarea instalaţiei de orice daună, asigurătorul poate re-
refrigerare printr-un pericol asigu- duce valoarea plătibilă la suma care
rat. Riscul poate fi cumpărat şi rein- ar fi fost plătibilă în absenţa acestui
clus în asigurare în schimbul unei prejudiciu.
prime suplimentare.
Clauza sud-americană – South
clauza seriei de daune – claims American Clause. Clauză din asi-
series clause. Clauză dintr-un gurările de marfă care defineşte în-
168 DICȚIONAR EXPLICATIV

cheierea acoperirii pentru livrările (def.) pentru a oferi indemnizaţii


sud-americane. Depăşeşte atât pentru întreruperi ca urmare a dau-
clauza depozit la depozit (def.), cât nelor produse de un pericol asigu-
şi clauza de extindere maritimă şi rat, în locaţia unei autorităţi
extinde acoperirea după descărca- specificate de furnizare a uti-
rea de pe vasul străin. Acoperirea se lităţilor.
încheie la prima dintre următoarele
date: (a) livrarea la depozitul final clauza valorii de vârf – peak
la destinaţia numită; (b) 60 zile value clause. Clauză de asigurări
după descărcarea de pe vas sau (c) maritime aplicată încărcăturilor de
90 zile după descărcarea de pe vas bumbac, care prevede că suma asi-
în trasporturi pe Magdalena River. gurată va fi bazată pe cea mai mare
valoare de pe piaţa bumbacului la
clauza tuturor celorlalte bunuri momentul daunei.
conţinute – all other contents
clause. Expresie din terminologia clauza vasului soră – sister ship
de bază a specificaţiei unei poliţe clause. Dacă două vase ale ace-
standard de incendiu, folosită pen- luiaşi proprietar intră în coliziune,
tru a extinde acoperirea la forme de clauza conferă asiguratului aceleaşi
proprietate altfel axcluse. Terme- drepturi ca şi când cele două vase s-
nul include timbre, documente, ar afla în proprietate separată şi ar
manuscrise şi registre de afaceri, în- fi asigurate separat. Împărţirea
registrări magnetice, eşantioane, răspunderii pe această bază se face
forme, planuri şi designuri, bici- de către un arbitru desemnat.
clete şi efecte personale ale an-
gajaţilor. Majorităţii acestor clauza vătămării partenerului de
articole li se aplică anumite limite muncă – injury to working part-
monetare, iar acoperirea pentru ner’s clause. Clauză din poliţa de
planuri, documente etc. se limi- răspundere civilă a angajatorului,
tează la costul de lucru pentru a le care aduce răspunderea pentru
rescrie, şi nu la valoarea lor de piaţă. vătămare proprietarilor unui parte-
neriat în scopurile poliţei. Dacă un
clauza “un dezastru sau acci- partener este vătămat la serviciu ca
dent” – “one disaster or acci- urmare a neglijenţei unui angajat
dent” clause. Acelaşi lucru cu sau a unei alte părţi, poliţa-standard
CLAUZA ORELOR – HOURS de răspundere a angajatorului nu va
CLAUSE. putea opera, dar această clauză
aduce asemenea vătămări în cadrul
clauza utilităţilor publice – Pu- poliţei, cu respectarea celorlalte
blic Utilities Clause. Extinde o condiţii şi a celorlalţi termeni ai
asigurare de întrerupere a activităţii poliţei. În consecinţă, prima este
DICȚIONAR EXPLICATIV 169

calculată ca şi cum toţi partenerii ar surile asiguratului pot fi date


fi angajaţi, adică câştigurile lor tre- “conform celor mai bune
buie incluse în estimarea şi de- cunoştinţe şi convingeri”.
claraţiile referitoare la salarii.
clauză de identificare – identifi-
Clauza Waterborne – Water- cation clause. Clauză care menţio-
borne Clause. Vezi ACORDUL nează că poliţa şi anexa vor fi citite
WATERBORNE – WATER- împreună şi că orice cuvânt sau ex-
BORNE AGREEMENT. presie căreia i s-a ataşat un înţeles
specific va avea acelaşi înţeles
clauză de asigurare pentru un oriunde apare în text.
sigur eveniment declanşat de po-
luare – “SEPTIC” (single event clauză de ineficacitate – ineffi-
pollution trigger insurance cacy clause. Vezi RISC DE EFI-
clause). Clauză care se citeşte: “Se CACITATE – EFFICACY RISK.
consideră că toată poluarea sau
contaminarea care rezultă dintr-un clauză de înlocuire – replace-
singur eveniment s-a produs la data ment clause. Clauză de asigurare
când asiguratul a aflat prima dată maritimă de marfă care prevede că
de circumstanţele care au dat sau în eventualitatea unei daune/ pier-
pot da naştere poluării sau conta- deri la orice parte a unui echipa-
minării”. Clauza a avut ca intenţie ment transportat ca marfă, suma
să aducă poluarea treptată în recuperabilă nu va depăşi costul de
poliţele de răspundere civilă pu- înlocuire şi montare, inclusiv cos-
blică, dar piaţa restrictivă de reasi- turile de expediere. Aceasta evită o
gurare a preluat-o destul de puţin. daună totală posibilă pentru un
Vezi CLAUZA DE POLUARE – echipament doar pentru că o anu-
POLLUTION CLAUSE. mită parte care trebuie înlocuită nu
poate fi obţinută.
clauză de bază – basis clause.
Clauză de la finalul unui formular clauză de renunţare la daune de
de asigurare, care consfinţeşte că coliziune – collision damage wai-
formularul de asigurare şi de- ver. Acoperire pentru o persoană
claraţia constituie întreaga bază care închiriază o maşină, prin care
contractuală. Converteşte repre- firma de închiriere renunţă la orice
zentările (def.) în garanţii (def.), drept de recuperare a valorii daunei
astfel încât orice inadvertenţe din la maşină de la cel care a luat-o în
formular să dea dreptul asigurăto- chirie, indiferent cine a fost de vină
rului să evite răspunderea contrac- pentru producerea sa.
tuală indiferent de materialitatea
inadvertenţei respective. Răspun- clauză de retenţie a daunelor –
170 DICȚIONAR EXPLICATIV

loss retention clause. Impune bi- perirea cuprinzătoare de care au


roului cedent (def.) să reţină o pro- nevoie. Sectoarele comerciale aco-
porţie din daună şi să nu o perite includ cauciuc, cherestea,
transmită reasigurătorului (def.), cărbune, zahăr şi făină.
odată ce rata daunelor (def.)
agreată a fost depăşită. clauze de grevă – strikes clauses.
Clauzele Institutului pentru Greve
Clauză de tranzit/ durată – Tran- (Marfă) acoperă pierderi sau
sit Clause/ Duration. Institute daune produse mărfurilor de: (a)
Clause pentru Marfă, care include grevişti, muncitori cărora li s-a in-
clauza depozit la depozit (def.). terzis accesul sau persoane care iau
Acoperirea se ataşează când bunu- parte la tulburările de muncă, re-
rile părăsesc depozitul etc., din volte sau mişcări civile şi (b) orice
locul de origine specificat, continuă terorist sau orice persoană care
pe durata obişnuită a tranzitului şi acţionează dintr-un motiv politic.
se încheie la primul dintre momen- Prin Clauzele Institutului pentru
tele sosirii la locul de depozitare la Război şi Greve (CASCO – Timp)
destinaţia specificată sau la 60 de este inclusă o acoperire similară, cu
zile de la descărcare. Dacă des- adăugarea daunelor produse de
tinaţia intenţionată este modificată “orice persoană care acţionează cu
după descărcare, acoperirea înce- rea-intenţie”. Armatorii riscă să le
tează la momentul începerii tranzi- fie anulată acoperirea cu notificare
tului către noua destinaţie, cu imediată, dar călătoriile în curs sunt
excepţia cazului când a încetat deja, asigurate până la încheiere.
conform condiţiilor de mai sus.
Clauza permite transbordarea clauze descriptive de risc –
(def.). clauses descriptive of the risk.
Vezi CLAUZA DE DESCRIERE A
clauze condiţionale – proviso RISCULUI – DESCRIPTION OF
clauses. Orice termen sau clauză RISK CLAUSE.
dintr-o poliţă de asigurări care îi
descrie beneficiile, îi acoperă sti- clauze/ excluderi dominante –
pulările, condiţiile, limitele sau ex- paramount clauses/ exclusions.
cluderile. Clauze internaţionale pentru cor-
pul navei care sunt menţionate ca
clauze de asociaţie profesională fiind dominante şi care anulează
– trade association clauses. Aso- orice prevederi ce nu sunt consec-
ciaţia Underwriterilor Internaţio- vente cu ele. Clauzele cuprind ex-
nali (def.) a creat clauze standard cluderi: război, grevă, acte
pentru un număr de asociaţii pro- răuvoitoare, riscuri nucleare.
fesionale, în scopul de a le oferi aco-
DICȚIONAR EXPLICATIV 171

clauze pentru costuri adiţionale piaţa londoneză. Este singurul set


– aditional cost clauses. Clauze de clauze-standard, dar sunt sufi-
din poliţele de incediu care acoperă cient de flexibile pentru a avea o
costurile adiţionale, cum ar fi cos- aplicare largă.
tul îndepărtării deşeurilor sau de
îndeplinire a cerinţelor autorităţilor clauzele de servicii – services
publice. Acoperirea este în funcţie clause. Clauză dintr-o poliţă de in-
de adecvarea sumei asigurate. Vezi cendiu pentru clădiri, cu privire la
CLAUZA AUTORITĂŢILOR acoperirea oferită pentru articole
PUBLICE – PUBLIC AUTHORI- cum sunt cablurile şi conductele de
TIES CLAUSE; CLAUZA ÎN- telefonie, gaze, apă şi cabluri aflate
DEPĂRTĂRII DEŞEURILOR – parţial în afara clădirii. Acoperirea
DEBRIS REMOVAL CLAUSE. este pentru “daune accidentale” şi
se aplică bunurilor aparţinând asi-
clauze restrictive – restrictive co- guratului sau celor pentru care el
venants. Condiţie dintr-o procură este responsabil.
legată de proprietăţi, care limitează
folosirea sau dezvoltarea terenuri- Clauzele Institutului – Institute
lor/ clădirilor de către cumpărăto- Clauses. Seturi de clauze standard
rii ulteriori. Această restricţie formulate de Comitetul Tehnic şi
afectează atractivitatea pe piaţă a de Underwriting, prezidat de Aso-
titlului respectiv şi creează un risc, ciaţia Underwriterilor Internaţio-
asigurabil printr-o indemnizaţie de nali din Londra (def.). Sunt folosite
clauză restrictivă (def.) pentru ori- în formele principale de asigurare
cine o încalcă. maritimă şi aeriană de marfă subs-
crise în Londra şi în afara sa. Clau-
clauze „toate riscurile“ pentru zele depăşesc deseori prevederile
făină – flour „all risks“ clauses. Legii asigurărilor maritime din
Clauză din asigurările maritime 1906 şi, când sunt adăugate la for-
pentru asigurarea făinei ca marfă mularul MAR 91 (def.), guver-
transportată. Acoperirea este pen- nează măsura riscului
tru “toate riscurile”, dar exclude asigurătorului. Institute Cargo
daune produse de insecte, viciu Clauses (def.) curente au fost in-
inerent etc. troduse pe 1 ianuarie 1982. Cele
mai recente Clauze Internaţionale
Clauzele comune pentru exce- de CASCO Maritim (def.) datează
dent de daună 1/1/97 – Joint Ex- din 1 noiembrie 2002.
cess of Loss Clauses 1/1/97. Set
principal de clauze pentru reasigu- Clauzele Institutului pentru
rarea excendent de daună, folosit Containere – Institute Contai-
de sindicatele şi companiile de pe ner Clauses. Clauzele Institutului
172 DICȚIONAR EXPLICATIV

pentru Containere (de Timp) Clauzele Institutului pentru


oferă o acoperire ”toate riscurile” Navlu – Institute Freight
cu condiţia excluderii unor daune Clauses. Aplică o franşiză de 3% la
non-fortuite numite. Pierderea sau toate daunele parţiale, altele decât
dauna la instalaţiile containerului cele de avarie generală.
este acoperită numai când contai-
nerul a suferit o daună totală sau Clauzele Institutului pentru
dauna este cauzată de un pericol Timp – Institute Time Clauses.
numit (major). Daunele obişnuite Versiune revizuită a Institute Time
(zgârieturi şi îndoituri) nu sunt Clauses (CASCO Maritim), a fost
acoperite. Confiscarea este exclusă emisă pe 1 noiembrie 1995. ITC
prin Excluderea riscurilor de Hull Clauses funcţionează pe o
război, dar este asigurată prin Clau- bază a pericolelor numite şi fiecare
zele Institutului de Război şi Greve clauză îşi are propriul nume, de ex.
pentru Containere – Timp. Clauza pericolelor. Acoperirea
pentru război şi greve pentru asi-
Clauzele Institutului pentru gurarea de tip CASCO pot fi
Marfă 1/1/82 – Institute Cargo obţinute prin Clauzele Institutului
Clauses 1/1/82. Sunt trei tipuri: de Război şi Greve (CASCO –
(a) Institute Cargo Clauses (A) aco- Timp). Cum acoperirea este în-
peră “toate riscurile” de daună sau cheiată ca un contract anual, aco-
pierdere, cu condiţia excluderii spe- perirea pentru război şi greve poate
cifice a anumitor daune care nu sunt fi anulată în termen scurt (şapte
fortuite; (b) Institute Cargo Clauses zile) sau chiar automat. Clauzele
(C) acoperă daune sau pierderi atri- Internaţionale de tip CASCO
buibile în mod rezonabil unor acci- 1/11/02 (def.) sunt cea mai re-
dente majore numite (incendiu, centă revizuire, dar versiunea 1995
explozie, scufundare, alunecare este încă folosită deoarece underw-
etc.); (c) Institute Cargo Clauses riterii aleg dintre versiunile alterna-
(B) acoperă ca şi cele C de mai sus, tive, de la caz la caz.
dar adăugând “cutremur, erupţii vul-
canice sau trăsnet” şi “daune ude” Clauzele internaţionale de tip
produse de mare, lacuri sau râuri, CASCO maritim (pentru corpul
dar acoperă şi furtul, lipsa sau neli- navei) (01/11/02) – Internatio-
vrarea. Toate cele trei seturi acoperă nal Hull Clauses (IHC)
sacrificiul de avarie generală sau (01/11/02). Clauze-standard fo-
contribuţia, recuperarea, costurile losite cu formularul MAR 91
cu forţa de muncă şi conţin exclude- (def.). IHC reflectă practicile cu-
rea de război (def.), dar (A) nu ex- rente, importanţa crescută a Codu-
clud pirateria. Clauzele nu mai sunt lui internaţional de management al
legate de memorandum (def.). securităţii (def.), atrag atenţia sta-
DICȚIONAR EXPLICATIV 173

telor şi societăţilor de clasificare ment, sau plăci sau ţigle compuse


(def.) în legătură cu siguranţa va- în întregime din materiale minerale
sului. Clauza pentru hazardul de necombustibile. Dacă nu sunt asi-
poluare (def.) a fost extinsă. Noile gurate specific, clădirile includ
clauze subliniază consecinţele anexele, clădirile exterioare mici,
încălcării condiţiilor poliţei. Partea cablurile, firele, ţevile şi alte echi-
1 stabileşte Condiţiile principale de pamente care sunt proprietatea asi-
asigurare, Partea a 2-a stabileşte guratului (sau pentru care el este
clauze suplimentare solicitate frec- responsabil), zidurile, porţile şi gar-
vent, inclusiv Clauzele 40 şi 44 durile.
(răspunderea pentru coliziune trei
pătrimi, obiecte fixe şi mobile, ram- CLC 1992 - 1992 CLC.
bursări pentru ridicare de la apă, Convenţia internaţională de
absorbţia avariei generale şi peri- răspundere civilă pentru daune din
cole suplimentare altfel excluse din poluarea cu petrol din 1992, un
Partea 1). Acestea se aplică numai protocol al CLC din 1969. Face ar-
când este agreat acest lucru cu un- matorii strict responsabili pentru
derwriterul. Partea a 3-a conţine daune de poluare rezultate din
prevederi legate de daune. scurgeri persistente de petrol din
tancurile petroliere. Răspunderea
clădiri – buildings. 1. În poliţele este în funcţie de tonaj. CLC
pentru locuinţe, reprezină căminul creează asigurarea obligatorie şi fa-
(clădirea, anexele exterioare şi ga- cilitează solicitările de despăgubire
rajul), căile de acces, patio-urile, te- directe împotriva asigurătorului.
rasele, cărările, terenurile de tenis, Este suplimentată de Fondul 1992
gardurile, aleile, zidurile, porţile, [Fondul IOPC 1992 (def.)].
tancurile de deservire, ţevile, ca- Buncărele de pe non-tancuri intră
blurile permanent conectate şi tan- sub incidenţa Răspunderii in-
curile de încălzire centrală pe ulei ternaţionale pentru daune de po-
aflate în limitele teritoriale ale luare cu petrol din buncăre din
căminului. Copacii şi plantele nu 2001. Vezi LEGEA TRANSPOR-
sunt incluse decât dacă poliţa este TULUI MARITIM DE
extinsă pentru a acoperi daunele la MĂRFURI (RECUPERARE ŞI
grădină. 2. Prin poliţa standard de POLUARE) DIN 1994 – MER-
incendiu folosită de companii, CHANT SHIPPING (SALVAGE
clădirile sunt definite astfel: clădiri, AND POLLUTION) ACT 1994;
inclusiv amenajările spre şi de la CLAUZA DE POLUARE – POL-
acestea făcute de proprietar, dacă LUTION CLAUSE.
nu se specifică altfel, construite din
cărămidă sau beton şi acoperite cu client comercial – commercial
ţiglă metalică, bituminoasă, din ci- customer. Pentru scopurile FSA,
174 DICȚIONAR EXPLICATIV

este un asigurat sau potenţial asi- porta lingouri, din care mare parte
gurat care nu este un client de de- au fost recuperate în 1857-1858.
taliu (def.). În stadiul prevânzare, Clopotul se află acum în ”Camera
clienţii comerciali trebuie să pri- de la Lloyd’s”, deasupra Caller’s
mească suficientă informaţie pen- Rostrum şi este bătut pentru a
tru a le permite să ia o decizie atrage atenţia asupra unor anunţuri
informată despre contractul pro- foarte importante, cum sunt acci-
pus, inclusiv detalii despre prime, dentele şi sosirea unor vase
taxe şi costuri. Postvânzare, docu- dispărute. Clopotul se bate o dată
mentul de poliţă trebuie să fie fur- pentru veşti rele şi de două ori pen-
nizat cu promptitudine, iar tru veşti bune.
notificarea de reînnoire sau nereîn-
noire trebuie să fie făcută în timp club de transfer – transfer club.
util înainte de expirare. Interme- Grup de angajatori şi scheme
diarii trebuie să îşi dezvăluie şi co- ocupaţionale care au convenit să se
misionul lor, la cerere. Anumiţi ocupe de plăţile de transfer (def.)
clienţi comerciali sunt reclamanţi în acelaşi mod.
eligibili (def.), din punctul de ve-
dere al reclamaţiilor. Vezi TIPURI cluburi – clubs. Vezi CLUBURI
DE CLIENŢI – CUSTOMER ALE MEMBRILOR – MEM-
TYPES. BERS’ CLUBS.

client de detaliu – retail custo- Cluburi de protecţie şi indem-


mer. Asigurat sau potenţial asigu- nizaţie – Protection and Indem-
rat care acţionează în afara nity Clubs. Asociaţii mutuale care
domeniului, afacerii sau profesiei îi protejează pe armatori de riscu-
sale. Regulile FSA impun ca clienţii rile neacoperite pe piaţa maritimă
de detaliu să primească: un sumar de asigurări. Armatorul îşi înscrie
al poliţei, informaţii legate de preţ, vasul pe bază de tonaj, care îi de-
detalii despre cum se solicită o termină cotizaţia sau plata contri-
despăgubire, documentaţia de butivă (def.), la începutul anului
poliţă, informaţii despre reînnoire, financiar. Dacă daunele sunt mari,
detalii despre schimbări pe termen poate fi cerută o cotizaţie ulte-
mediu. Toate persoanele private rioară. Cele mai importante clase
sunt reclamanţi eligibili (def.) din P&I sunt: 1. Protecţie. Acoperă ar-
perspectiva reclamaţiilor. matorul pentru răspunderea pentru
pierderi de vieţi sau vătămare per-
Clopotul Lutine – Lutine Bell. sonală, daune la obiecte imobile,
Clopotul de pe vasul Majestăţii un sfert din clauza diferenţei (def.),
Sale, Lutine, un vas francez captu- poluarea cu petrol şi salvările de
rat, pierdut în 1799, când trans- vieţi omeneşti. 2. Indemnizaţie.
DICȚIONAR EXPLICATIV 175

Baza este “plăteşte pentru a fi (def.) chiar dacă nu are cunoştinţă


plătit” (def.) şi înseamnă despăgu- de situaţia contractuală.
birea armatorilor care i-au indem-
nizat pe proprietarii de mărfuri, coadă – tail. 1. Perioadă de după
pentru daune cauzate de neglijenţa expirarea poliţei de răspundere a
echipajului. Mai sunt alte două unui asigurător, în care asigurăto-
clase: riscuri de război şi riscuri de rul rămâne răspunzător pentru
război pentru navlu. Cluburile P&I daunele produse în timpul perioa-
acoperă 90% din tonajul comercial dei asigurate. Vezi RĂSPUNDERE
la nivel mondial. Vezi CLAUZA CU CONSECINŢE PE TER-
DE CAUŢIUNE – BAIL MEN LUNG – LONG TAIL LIA-
CLAUSE. BILITY. 2. În contextul poliţelor
pentru momentul despăgubirii
cluburile membrilor – members’ (def.), “coada” este perioada extinsă
clubs. Asociaţii voluntare de per- de raportare (def.) sau perioada de
soane fizice. Acestea trebuie să dea descoperire.
în judecată sau pot fi date în jude-
cată în numele membrilor comite- coasigurare/ coasigurător – co-
tului, sau funcţionarii în numele lor insurance/ co-insurer. 1. Atunci
şi al tuturor celorlalţi membri. când doi sau mai mulţi asigurători
Membrii sunt răspunzători numai împart acelaşi risc. Un coasigurător
în măsura participării lor prin plata nu este obligat să urmeze decizia
unei sume. Acoperirea pentru altui coasigurător, cu excepţia ca-
răspundere civilă publică include zului când l-a împuternicit pe
răspunderea personală a membri- celălalt asigurător să acţioneze în
lor, precum şi răspunderea unui numele său. Fiecare coasigurare
membru faţă de altul. este un contract separat cu asigura-
tul. 2. Când un asigurat reţine o
CMR involuntar – “unwitting parte din risc, de ex. 10% din fiecare
CMR”. Participarea fără daună (clauza de coasigurare), asi-
cunoştinţă a unui transportator guratul este numit coasigurător.
într-un contract CMR. Se produce
când un transportator auto acceptă Cod de practică pentru identifi-
bunurile pentru o parte din parcur- carea poliţelor de răspundere ci-
sul european al acestora, între două vilă a angajatorilor – Code of
ţări diferite, atunci când un singur Practice for Tracing Employers’
contract CMR guvernează întregul Liability Insurance Policies.
parcurs. Fiecare transportator suc- Creat de interesele în asigurări şi de
cesiv, chiar dacă nu trece nicio guvern, sprijină angajaţii/ foştii an-
frontieră naţională, devine parte la gajaţi să identifice asigurătorul de
contract şi răspunzător prin CMR răspundere civilă al angajatorului
176 DICȚIONAR EXPLICATIV

care asigura riscul la momentul la poartele anuale cum anume au apli-


care răspunderea cu consecinţe pe cat principiile Codului
termen lung (def.) a fost cauzată. (www.frc.org.uk).
Angajatorul poate să fi încetat să
activeze sau evidenţele privitoare la Codul de management al riscu-
asigurări pot să nu mai existe sau să lui de underwriting – Code for
fie inadecvate. Codul cere asi- Managing Underwriting Risk.
gurătorilor să păstreze evidenţe Îndrumar pentru un agent
pentru a îmbunătăţi accesul la in- conducător Lloyd’s (def.) care tre-
formaţie. Asigurătorii trebuie să de- buie să aibă un sistem adecvat de
clare cum pot fi cercetate management de risc, pentru a res-
evidenţele lor, să păstreze toate evi- pecta Principiul de Bază Lloyd’s nr
denţele vreme de 60 de ani, să nu- 9. Acest pricipiu cere agentului să-
mească o persoană de contact şi “organizeze şi controleze aface-
pentru a se ocupa de cereri de in- rile interne într-o manieră
vestigaţie, să respecte scalele pres- responsabilă, menţinând o docu-
crise şi să declare anual că au mentaţie şi un sistem adecvate pen-
respectat Codul – Codul ABI pen- tru derularea afacerii sale şi pentru
tru companii de asigurări şi Codul managementul de risc”.
NMA pentru sindicatele Lloyd’s.
Codul de practică AAB privitor
Codul combinat asupra gu- la testarea genetică – ABI Gene-
vernării corporatiste – Combi- tic Testing Code of Conduct.
ned Code on Corporate Asociaţia Asigurătorilor Britanici
Governance. Republicat în 2003 (AAB) (def.) a agreat că membrii
ca urmare a Raportului Higgs şi a săi nu trebuie să ceară solicitanţilor
Îndrumarului Smith despre comi- unei asigurări să se supună testării
tetele de audit. Codul ridică stan- genetice. Până în noiembrie 2006,
dardele de guvernare corporatistă solicitanţii pot aplica pentru sume
pentru companiile listate şi încor- de 500.000£, pentru asigurare de
porează Raportul Turnbull privitor viaţă, şi 300.000£ pentru asigurare
la control intern (def.), Îndrumarul de sănătate, fără să ofere detalii pri-
Smith şi Îndrumarul de bună prac- vitoare la teste genetice predictive
tică Higgs. Ar trebui ca directorii să făcute anterior. Dincolo de aceste
conducă, cel puţin anual, o revi- limite, asigurătorii au nevoie de re-
zuire a tuturor controalelor interne, zultatele oricăror teste făcute ante-
inclusiv financiar, operaţional, de rior, care au fost aprobate în mod
respectare a procedurilor şi mana- specific de Comitetul pentru Ge-
gement de risc. Regulile de listare netică şi Asigurare (def.). Singurul
ale FSA stau la baza Codului, obli- test aprobat (iunie 2003) este pen-
gând companiile să declare în ra- tru Boala Huntingdon. Pot urma
DICȚIONAR EXPLICATIV 177

alte teste, care vor fi listate pe SAFETY MANAGEMENT


www.abi.org.uk. CODE ENDORSEMENT.

Codul internaţional de manage- Codul Lloyd’s pentru manage-


ment de siguranţă – Internatio- ment solid şi prudent – Lloyd’s
nal Safety Management Code Code for Sound and Prudent
(ISM). Se referă la operarea în si- Management. Impune ca agenţiile
guranţă a vaselor şi la împiedicarea Lloyd’s să fie conduse şi adminis-
poluării. ISM este obligatoriu trate de un număr suficient de per-
conform Convenţiei internaţionale soane, care să fie adecvate şi
pentru viaţă pe mare. Se aplică: va- potrivite pentru poziţiile pe care le
selor de pasageri (inclusiv celor de ocupă. Trebuie să aibă şi o orga-
mare viteză), vaselor de pasageri nizaţie corespunzătoare, inclusiv de
ro-ro, petrolierelor, vaselor trans- supervizare, responsabilizare şi res-
portatoare de produse chimice, pectare. Codul impune în mod spe-
transportatoarelor de gaz, trans- cific implicarea unor directori
portatoarelor vrac de 500 tone neexecutivi de calibru cores-
brute sau mai mult, aparatelor ma- punzător şi destui ca număr pentru
ritime de mare viteză pentru trans- a avea suficientă greutate în deci-
port de marfă, vaselor de marfă şi ziile comitetului de conducere.
unităţilor de forare mobile offshore Vezi GUVERNARE CORPORA-
de 500 de tone sau mai mult. TISTĂ LA LLOYD’S – CORPO-
“Compania” (armatorul, manage- RATE GOVERNANCE AT
rul sau transportatorul) trebuie să LLOYD’S.
stabilească şi să implementeze un
sistem de management de sigu- Codul pentru dispunerea de au-
ranţă şi să obţină un document de tovehicule recuperate – Code for
respectare la fiecare cinci ani, care the Disposal of Motor Vehicle
este de asemenea auditat anual. Salvage. Creat de ABI, Lloyd’s, or-
Nerespectarea duce la încheierea ganizaţiile cu interese în industria
automată a poliţei pentru corpul recuperărilor şi guvern, Codul dă
vasului şi echipamente [Clauza 13 instrucţiuni privitoare la tratamen-
din Clauzele Internaţionale de tip tul vehiculelor recuperate şi a vehi-
CASCO Maritim (def.)]. Poliţele culelor furate recuperate. Intenţia
protejează de obicei interesele cre- este de a face dificil pentru crimi-
ditorului ipotecar inocent pentru o nali să înlocuiască vehiculele sau să
perioadă limitată. Vezi ANDOR- punîn circulaţie vehicule nerepa-
SAREA PENTRU CODUL IN- rate corespunzător şi periculoase.
TERNAŢIONAL DE Codul trebuie să fie respectat de
MANAGEMENT DE SIGU- asigurători şi agenţi de recuperare.
RANŢĂ – INTERNATIONAL
178 DICȚIONAR EXPLICATIV

coliziune – collision. În asigura- Rights Commission (DRC). Or-


rea maritimă, un vas care loveşte un ganizaţie independentă creată prin
alt vas sau obiect plutitor, dar nu un statut pentru eliminarea discri-
obiect staţionar. Clauza de coli- minării şi promovarea egalităţii în
ziune care asigură răspunderea le- oportunităţi. Consiliază guvernul,
gală a unui vas este cunoscută ca firmele, persoanele invalide şi fur-
Clauza Diferenţei (def.). Vezi nizorii de servicii. DRC este meca-
CLAUZA COLIZIUNII DIN nismul de punere în practică a Legii
VINA AMBELOR PĂRŢI – discriminării pentru invaliditate
BOTH TO BLAME COLLISION (def.) şi este împuternicită să emită
CLAUSE. notificări de non-discriminare.

combinarea riscurilor – risk Comisia pentru Sănătate şi Sigu-


combination. Grupuri omogene ranţă – Health and Safety Com-
de risc între care pot fi distribuite mission (HSC). HSC şi
pierderile câtorva. Nu există avan- Comitetul Executiv pentru
taje substanţiale când două per- Sănătate şi Siguranţă (def.) admi-
soane se combină pentru a-şi nistrează Legea sănătăţii şi sigu-
împărţi pierderile, cu excepţia reci- ranţei la locul de muncă din 1974
procităţii (def.). Numai prin gru- (def.) şi sunt iniţiatorii tuturor as-
purile mari omogene care se pectelor legate de sănătate şi sigu-
combină prin asigurare este posi- ranţă la locul de muncă. HSC
bilă aplicarea legii numerelor mari constă în reprezentanţi ai ambelor
(def.). Combinarea riscurilor stă la părţi, ale industriei şi autorităţilor
baza asigurării. “Pierderea cade mai locale. Este responsabil cu dezvol-
uşor asupra multora şi mai greu tarea de politici în domeniul
asupra celor puţini”. (Legea eliza- sănătăţii şi siguranţei şi cu înainta-
betană din 1601). rea de propuneri către ministerele
de resort. Când HSC acţionează,
combustie spontană – sponta- poate (a) emite îndrumări pentru
neous combustion. Autoaprinde- industrii sau procese specifice; (b)
rea materialelor combustibile, prin publica un Cod de practică aprobat
dezvoltarea internă de căldură. (def.); (c) propune reglementări
Poliţa standard de incendiu ex- statutare sau schimbări în regle-
clude daunele la bunuri cauzate de mentările curente.
combustia spontană, dar daunele
cauzate de incendiul rezultat sunt Comisia pentru transfer de capa-
acoperite. citate – Capacity Transfer Pan-
nel (CTP). Partea din Lloyd’s
Comisia pentru drepturi de in- creată de consiliul care adminis-
validitate (CDI) – Disability trează piaţa transferurilor de capa-
DICȚIONAR EXPLICATIV 179

citate (def.). Se ocupă cu licitaţii de reasigurare plătită de reasigurător


capacitate şi, în mod special, cu pentru toate sau unele dintre cos-
ofertele obligatorii (def.) şi com- turile de achiziţie şi alte costuri ale
pensarea minorităţilor (def.). CTP cedentului. Comisionul poate in-
are trei membri independenţi – un clude un profit pentru cedent. Vezi
membru desemnat al Consiliului COMISION SUPLIMENTAR –
(def.) ca preşedinte, un avocat şi un OVERRIDING COMISSION;
expert financiar. Ei au şi o persoană COMISION PE PROFIT – PRO-
nominalizată de Asociaţia Mem- FIT COMISSION.
brilor Lloyd’s şi o persoană nomi-
nalizată din partea furnizorilor terţi comision de reasigurare variabil
de capital; ambele pot fi schimbate, – sliding scale reinsurance com-
de la caz la caz. mission. Scală de comision plătibil
într-un tratat, unde valoarea comi-
comision adiţional – aditional sionului variază invers proporţional
comission. Comisionul, la o rată cu rata daunelor, cu condiţia unui
fixă sau variabilă, pe care reasi- maxim şi a unui minim.
gurătorul îl plăteşte reasiguratului
dacă rata daunei (def.) este mai comision fix – fixed commission.
mică decât un procentaj specificat. Comision de reasigurare plătibil la
o cotă neschimbată, fără nici o aju-
Comision de cedare – Ceding stare pentru profit sau performanţă
Commission. Plata reasigurătoru- a tratatului.
lui către reasigurat, ca o compen-
sare pentru toate sau pentru o parte comision pe profit – profit com-
din cheltuielile reasiguratului pen- mission. Comision bazat pe o for-
tru asigurările iniţiale, plus mulă predefinită, gândit ca o formă
contribuţia la cheltuielile generale. de motivare şi recompensare.
Exemple sunt: (a) comisionul pri-
comision de indemnizaţie – in- mit de un agent de underwriting de
demnity commission. Comision la membrii sindicatelor Lloyd’s, ca
avansat de o companie de asigurare recompensă pentru profituri; (b)
de viaţă unui intermediar, pe baza comisionul primit de cedent de la
înţelegerii că firma poate retrage in- reasigurător, ca recompensă pentru
tegral sau parţial acest comision cedarea unor asigurări profitabile.
dacă poliţa este întreruptă într-o
perioadă specificată de timp. comision secret – secret com-
mission. Comision primit de un
comision de reasigurare – rein- agent fără consimţământul man-
surance commission. Sumă ex- dantului său. Este o încălcare a
primată ca procentaj din prima de bunei credinţe, iar agentul renuţă la
180 DICȚIONAR EXPLICATIV

drepturile sale împotriva mandan- Comitetul Comun pentru


tului. Un angajat care acceptă un CASCO Maritim – Joint Hull
comision în secret pentru asigura- Committee. Un comitet comun al
rea angajatorului său comite o in- Lloyd’s (def.) şi IUA (def.), în care
fracţiune (Legea combaterii IUA asigură secretariatul perma-
corupţiei din 1906). nent, care se ocupă de binele gene-
ral al pieţei maritime de asigurări
comision suplimentar – overri- CASCO. Revizuieşte şi actuali-
ding comission. 1. Un comision zează Clauzele Institutului pentru
adiţional plătibil unor anumiţi in- corpul navei, în consultare cu piaţa.
termediari, care prezintă asigurăto- A înfiinţat şi subcomitete pentru
rului un volum mare de afaceri educaţie şi marketing, formulări şi
profitabile. 2. Discount oferit de un tehnic, statistică şi informare,
reasigurător unui intermediar sau legătura cu industria maritimă şi fi-
cedent, pentru a acoperi cheltuie- nanciar. A stabilit consultări lunare
lile curente ale cedentului. Pentru de piaţă pentru a da rapoarte cu pri-
a împiedica biroul cedent să subs- vire la activitatea comitetelor şi
crie asigurări şi apoi să le reasigure pentru a informa piaţa asupra pro-
100% în permanenţă doar pentru a blemelor curente tehnice şi de si-
obţine un comision de subscriere, guranţă. Administrează acordul
reasigurătorii importanţi insistă, de comun pentru CASCO maritim
obicei, ca cedentul să reţină o pro- (def.).
porţie rezonabilă a riscului pentru
ei înşişi. Comitetul Comun pentru Exce-
dent de Daună – Joint Excess of
Comitetul Auto al Asociaţiei Asi- Loss Committee. Condus de
gurătorilor Britanici – Motor Lloyd’s şi IUA (def.) pentru pro-
Committee of the Association of movarea formulărilor şi clauzelor
British Insurers. Comitet care re- standardizate pentru contractele de
flectă Asociaţia Underwriterilor reasigurare excedent de daună.
Auto Lloyd’s (def.). Dialogul lor
combinat este denumit Conferinţa Comitetul Comun pentru Marfă
Auto. – Joint Cargo Committee. Un co-
mitet comun al Lloyd’s şi IUA
Comitetul Britanic de Asigurări (companii de asigurare) care se
(Energie Atomică) – British In- ocupă, în general, de asigurările
surance (Atomic Energy) Com- maritime de marfă şi Institute
mittee. Organizaţia care stabileşte Cargo Clauses. Face recomandări
grupul de asigurători care acoperă pieţei pentru a oferi un cadru de
pericolele nucleare (def.). subscriere a asigurărilor de mărfuri.
DICȚIONAR EXPLICATIV 181

Comitetul Comun Tehnic şi sunt parte din Executiv.


pentru Clauze – Joint Technical
and Clauses Committee (JTCC). Comitetul Pentru Cerinţe de
Format de Asociaţia Birourilor Zbor – Airworthiness Require-
pentru Asigurări de Aviaţie ments Board (ARB). ARB oferă
(AIOA) şi Asociaţia Subscriitorilor consiliere Autorităţii de Aviaţie Ci-
Lloyd’s pentru Aviaţie (LAUA). Se vilă (def.) cu privire la “designul,
ocupă în principal cu redactarea construcţia şi întreţinerea aparate-
termenilor şi clauzelor de asigurare. lor de zbor şi la toate subiectele le-
gate de cele enumerate”.
Comitetul de Franşiză Lloyd’s –
Lloyd’s Franchise Board. Comi- Comitetul pentru Decizii de Re-
tetul, acţionând ca franşizor, este glementare – Regulatory Deci-
responsabil în faţa Consiliului sion Committee (RDC). Adoptă
Lloyd’s (def.). Stabileşte strategia majoritatea deciziilor de punere în
de franşiză, ţintele de profitabilitate aplicare ale FSA, ca urmare a unor
şi managementul de risc de stan- investigaţii şi recomandări inde-
dard ridicat. Oferă îndrumări tutu- pendente din partea personalului
ror sindicatelor şi operează un care răspunde de punerea în apli-
proces de planificare şi monitori- care, a cărui activitate este separată
zare de afaceri. Comitetul este res- de cea a funcţiei de luare a decizii-
ponsabil şi pentru supervizarea şi lor. RDC caută acordul părţii afec-
solvabilitatea franşizei Lloyd’s tate, prin emiterea unor notificări
(def.); operând prin intermediul de atenţionare (def.) şi a unor no-
unor comitete-cheie, înlocuieşte tificări de decizie (def.), dar primi-
Comitetul de Piaţă Lloyd’s şi Co- torul poate să-şi prezinte cazul în
mitetul de Reglementare. faţa Tribunalului Serviciilor şi
Pieţelor Financiare (def.).
Comitetul Executiv pentru
Sănătate şi Siguranţă – Health Comitetul pentru Genetică şi
and Safety Executive (HSE). O Asigurare (CGA) – Genetic and
autoritate statutară separată des- Insurance Committee (GAIC).
emnată de Comisia pentru Înfiinţat de guvern pentru a dez-
Sănătate şi Siguranţă (def.), care lu- volta criterii de evaluare a dovezi-
crează în conformitate cu în- lor ştiinţifice, medicale şi actuariale
drumările şi consilierea oferită de disponibile în sprijinul utilizării tes-
Comisie. Executivul pune în apli- telor genetice în evaluările de ris-
care cerinţele legale şi oferă servicii curi de asigurări şi pentru a evalua
de consultanţă ambelor părţi ale in- acele teste folosind criteriile res-
dustriei. Inspectoratele majore din pective. Membrii provin din indus-
domeniul sănătăţii şi siguranţei tria asigurărilor şi din grupurile de
182 DICȚIONAR EXPLICATIV

pacienţi clinici şi genetici. Industria trate şi având sediul în paradisuri


asigurărilor a creat un cod voluntar fiscale, de ex. Bermude (def.), cap-
cu GAIC, care are ca scop să se asi- tivele combină eficienţa fiscală cu
gure că persoanele nu evită efec- beneficiul autoasigurării (def.) şi/
tuarea testelor pentru că se tem că sau cu asigurările mutuale. Majori-
rezultatul ar fi în defavoarea soli- tatea captivelor au o prezenţă în
citării lor de asigurare de viaţă. Vezi piaţa reasigurărilor, iar unele au de-
CODUL DE PRACTICĂ GENE- venit asigurători substanţiali ai
TICĂ ABI – ABI GENETIC unor riscuri terţe. Vezi COMPA-
CODE OF PRACTICE. NIE CU CELULE PROTEJATE –
PROTECTED CELL COM-
companie compusă – composite PANY; CAPTIVĂ-DE-
company. Companie care tran- ÎNCHIRIAT –
zacţionează toate sau unele dintre RENT-A-CAPTIVE.
clasele majore de asigurare.
companie de asigurare mutuală -
companie comunitară – commu- mutual insurance company.
nity company. Companie de asi- Companie de asigurare deţinută de
gurare al cărei sediu este într-unul propriii săi asiguraţi, adică fără
din statele membre ale Comunităţii acţionari, formată prin act de în-
Europene. fiinţare sau înregistrată ca o com-
panie cu răspundere limitată.
companie cu celule protejate – Fondurile sunt create prin colecta-
protected cell company (PCC). rea primelor. Profiturile în compa-
Entitate unică cu active segregate niile de asigurare de viaţă sunt
între diferite celule. Fiecare celulă împărţite între asiguraţi, de obicei
este folosită de o companie ale în forma unor bonusuri crescute de
cărei riscuri nu sunt suficient de asigurare de viaţă. Este impusă o re-
mari pentru a justifica formarea zervă suplimentară pentru acoperi-
propriei lor captive (def.), dar care rea daunelor în cazul în care
obţine astfel beneficiile autoasi- contribuţiile din prime nu sunt su-
gurării. Legislaţia din afara ţării, sub ficiente. Companiile mutuale pot fi
care operează PCC-urile, a fost înfiinţate pentru orice clasă de asi-
creată iniţial pentru captive-spre- gurări sau pot fi limitate la membrii
închiriere (def.), dar acum se aplică unei anumite categorii de activităţi
pe scară mai largă. comerciale. Unele companii foste
mutuale sunt în prezent înregis-
companie de asigurare captivă – trate drept companii comerciale.
captive company. Companie Companiile mutuale sunt deseori
deţinută şi operată de corporaţia pe mai cunoscute prin cluburile de
care o asigură. De obicei, înregis- protecţie şi indemnizaţie (def.), dar
DICȚIONAR EXPLICATIV 183

pot fi găsite şi ca furnizori de aco- de părţi sociale. Acţionarii au drep-


perire pentru indemnizaţie profe- turile ultime asupra profiturilor, dar
sională pentru membrii lor. Vezi în cazul unei companii de asigurare
DEMUTUALIZARE – DEMU- de viaţă, trebuie creat un provizion
TUALISATION. pentru ca o parte din profituri să se
îndrepte către asiguraţii “cu profi-
companie de depozit – deposit turi”. 2. Companii mutuale. Aces-
company. Denumită şi companie tea sunt deţinute de asiguraţi, care
comunitară de depozit, înseamnă o împart profiturile disponibile pen-
companie de asigurări (alta decât tru a fi distribuite proporţional cu
un reasigurător pur) al cărei sediu sumele asigurate şi în condiţiile
social nu este într-un stat CE şi care poliţelor lor. Astfel de companii au
a făcut un depozit într-un stat fost foarte întâlnite în asigurările de
membru altul decât Marea Brita- viaţă, dar unele s-au demutualizat.
nie, în conformitate cu cerinţele re-
glementărilor în vigoare. Dacă companii mutuale de fabrică –
depozitul este păstrat în Marea Bri- factory mutuals. Grup american
tanie, compania poartă denumirea de companii mutuale de underwri-
de companie de depozit britanic. ting specializate în riscuri de înaltă
protecţie ale unor concernuri de
companie de margine – fringe mari dimensiuni, pe o bază de asi-
company. Companie de margine gurare reciprocă. Obiectivul este de
care nu este considerată una dintre a oferi asigurări şi servicii tehnice
cele “majore” şi care, sau pentru de siguranţă pentru producătorii de
care, subscrierea asigurărilor se face mari dimensiuni, proiectele subs-
într-o încăpere de underwriting de tanţiale de locuinţe şi instituţiile
lângă Lloyd’s. publice.

companie externă – external companii proprietare – proprie-


company. Companie de asigurări tary companies. Companii de asi-
al cărei sediu este situat într-o ţară gurare constituite în conformitate
din afara Comunităţii Europene. cu Legea companiilor sau prin îm-
puternicire regală. Proprietarii unei
companii de asigurări – insu- companii sunt acţionarii care au
rance companies. Furnizori de furnizat capitalul. Aceştia se în-
asigurări înfiinţaţi conform Legii dreaptă către directori (def.) şi
companiilor. Acestea includ: 1. funcţionari (def.) pentru a conduce
companii proprietare, adică so- compania şi a-i proteja activele.
cietăţi cu răspundere limitată
constituite în general prin Legea compensare – offset. Compensa-
companiilor, cu un capital subscris rea pensiei de stat. Veniturile de
184 DICȚIONAR EXPLICATIV

pensie ale unui membru sau pen- SINDICAT – MAJOR SYNDI-


siile unui membru sunt reduse pen- CATE TRANSACTION.
tru a ţine cont de valoarea pensiei
de stat pe care o va primi membrul compensarea pensiei de stat –
în cauză. state pension offset. Reducerea
pensiei sau a câştigurilor la pensio-
compensare bilaterală – bilateral nare pentru a realiza integrarea
netting. Acord executabil legal (def.).
prin care două persoane implicate
în swapuri (def.) se pun de acord să compensarea Secţiunea 32 – Sec-
schimbe numai diferenţa netă din- tion 32 buy-out. Poliţă de asigu-
tre obligaţiile lor reciproce, pentru rare care îşi ia numele din Legea
a nu face plăţi complete. finanţelor din 1981, în care cei care
părăsesc anumite scheme de pensii
compensare completă – full îşi pot transfera beneficiile păstrate
buyout. Concept introdus în Or- (def.).
dinul pensiilor din 2004, care a fost
legiferat în 2005. Obligă angajatorii compensate – made good. Su-
solvabili care renunţă la schemele mele plătite într-un fond de avarie
de pensii cu beneficii definite (def.) generală pentru a compensa dau-
să-şi acopere complet promisiunile nele produse prin actul de avarie
de pensie prin răscumpărarea be- generală.
neficiilor membrilor.
completă – comprehensive. Ter-
compensarea companiei – com- men care descrie o poliţă cu un
pany reimbursement. Vezi ASI- număr de tipuri diferite de acope-
GURAREA DE RĂSPUNDERE rire într-un singur document (de
CIVILĂ A DIRECTORILOR ŞI ex. poliţa completă de asigurare a
FUNCŢIONARILOR – DIREC- unui autovehicul privat are secţiuni
TORS’ AND OFFICERS’ LIABI- care oferă acoperire pentru daune
LITY INSURANCE. materiale, acoperire pentru răspun-
dere civilă faţă de terţi, acoperire de
compensarea minorităţilor – mi- accidente personale, cheltuieli me-
nority buyouts. Cumpărarea obli- dicale, etc.).
gatorie a capacităţii reziduale a
sindicatului de către un membru complicitate – collusion.
sau un grup de membri al acestuia, Înşelătorie săvârşită de două sau
care deţine 90% sau mai mult din mai multe părţi. Asigurătorii de in-
capacitatea sindicatului, ca urmare cendiu exclud furtul prin înşelăto-
a unei oferte obligatorii (def.). Vezi rie, când este implicat unul dintre
TRANZACŢIE MAJORĂ DE angajaţi. Un astfel de furt nu are
DICȚIONAR EXPLICATIV 185

mare lucru de-a face cu securitatea angajat concediat rapid, fără să-i fie
locaţiei. Acoperirea poate fi dispo- respectată notificarea sau alte drep-
nibilă prin asigurarea de garanţie a turi contractuale, va avea dreptul
fidelităţii (def.). de a solicita despăgubiri, cu ex-
cepţia cazului când concedierea a
componenta din primă pentru fost justificată în baza contractului
situaţii neprevăzute – contin- de muncă. Riscul este asigurabil de
gency loading. Parte cuprinsă de angajator prin asigurarea de
asigurare în calculul primei de asi- răspundere civilă (def.) pentru
gurare pentru posibile fluctuaţii în practicile de angajare şi asigurarea
costurile daunelor. Este adăugată cheltuielilor juridice (def.). Com-
primei de risc (def.), care acoperă paraţi cu concediere nedreaptă
costul “daunelor medii” pentru un (def.).
an. Fluctuaţiile mari în experienţa
de daune necesită o rezervă mai concediere nedreaptă – unfair
mare decât fluctuaţiile în limite mai dismissal. O cerinţă statutară
reduse. Alte elemente de calcul al (Legea drepturilor la angajare din
primei: componenta de primă pen- 1996) care dă dreptul angajaţilor
tru cheltuieli (def.) şi componenta eligibili la o compensaţie acordată
de primă pentru profit/ marja de de un tribunal. Concedierea este
profit. nedreaptă dacă angajatorul nu
reuşeşte să o încadreze într-unul
comutare – commutation. 1. Se dintre cele cinci motive acceptate:
produce când o persoană, ajun- comportament; capabilitate; re-
gând la pensie, schimbă o parte din dundanţă; ilegalitate sau în alt
pensie pentru o sumă unică neim- motiv substanţial. Angajatorii se
pozabilă. În schemele de salarii fi- pot asigura prin asigurarea de
nale aprobate (def.), suma maximă răspundere pentru practicile de an-
neimpozabilă permisă este de 1,5 gajare. Comparaţi cu concediere
ori salariul final (în baza a 3/80-imi eronată (def.).
pentru fiecare an de vechime).
Pentru schemele cu contribuţii de- concentrarea investiţiei –
finite (def.) aprobate, este 25% din concentration of investment.
fondul de pensii acumulat. Plasarea unei proporţii semnifica-
tive a activelor unui fond de pensii
concediere eronată – wrongful în orice investiţie unică. PA95 sta-
dismisal. Concedierea unui anga- bileşte reguli obligatorii de rapor-
jat atunci când angajatorul nu res- tare pentru valori şi nivele de
pectă condiţiile contractuale. concentraţie specifice.
Angajatul poate iniţia o acţiune de
drept comun pe baza încălcării. Un concept de provizion – accruals
186 DICȚIONAR EXPLICATIV

concept. Termen legat de pensii, tanţă (de ex. cel puţin 8 metri) de
referitor la practica de contabilitate orice clădire; (b) să nu fie lăsate ne-
în care veniturile şi costurile sunt supravegheate. Trebuie păstrat la
considerate încasate sau cheltuite îndemână un extinctor cores-
atunci când sunt produse sau dato- punzător, pentru utilizare imediată.
rate, şi nu atunci când banii sunt Această condiţie poate şi să impună
primiţi sau plătiţi în fapt. ca focurile să fie stinse cu cel puţin
o oră înainte de părăsirea locaţiei,
conciliere – conciliation. Metodă la sfârşitul fiecărei zile de lucru.
de rezolvare a disputelor cu privire
la ocuparea forţei de muncă, având condiţia de atenţie rezonabilă/
originea în Legea ocupării forţei de precauţie – reasonable care/ pre-
muncă şi stabilită de Serviciul de cautions condition. Condiţie care
Consiliere, Conciliere şi Arbitrare impune unui asigurat să îşi ia pre-
(ACAS). Utilizarea ACAS este vo- cauţiile rezonabile pentru a preveni
luntară, dar dacă este folosit şi se accidentele şi a-şi proteja bunurile.
ajunge la un acord, acesta devine Clauza nu este de obicei gândită ca
obligatoriu din punct de vedere o garanţie (def.), permiţând asi-
legal. Dacă funcţionarul de conci- gurătorului să nege răspunderea in-
liere consideră că procesul nu a diferent de legătura cauzală dintre
avut succes, se poate face recurs la încălcare şi daună (Lane vs. Spratt
arbitrare. Concilierea este rele- (1970)). O poliţă de răspundere ci-
vantă pentru asigurarea de răspun- vilă este declanşată de neglijenţa
dere civilă pentru practicile de (def.) asiguratului, deci nu ar fi co-
angajare (def.) sau asigurarea de rect să NU fie acceptată răspunde-
cheltuieli juridice (def.). rea pentru lipsa de precauţie a
asiguratului, poate doar cu excepţia
condamnări ispăşite – spent situaţiei când lipsa de precauţie
convictions. Vezi LEGEA REABI- este considerată rea-voinţă.
LITĂRII DELINCVENŢILOR
DIN 1974 – REHABILITATION condiţia specială de medie – spe-
OF OFFENDERS ACT 1974. cial condition of average. Vezi
MEDIE – AVERAGE.
condiţia arderii deşeurilor - bur-
ning of debris condition. condiţie de daună – claims
Condiţie din asigurarea de răspun- condition. Condiţie care stabileşte
dere civilă, impusă pentru a se asi- ce trebuie să facă asiguratul în even-
gura că arderea deşeurilor se face tualitatea producerii unei daune.
corespunzător şi în afara sediului Acoperă notificarea daunei, asista-
asiguratului. Focurile trebuie (a) să rea (def.) asigurătorului şi dovezi
fie într-o zonă deschisă şi la o dis- ale daunei (def.) şi, în cazul
DICȚIONAR EXPLICATIV 187

poliţelor de răspundere, există o răspunderii (lucruri care trebuie


clauză pentru controlul proceduri- făcute înainte ca asigurătorul să fie
lor şi o clauză de neadmitere a răspunzător pentru o anumită
răspunderii (def.). daună, de ex. notificarea cores-
punzătoare). Vezi GARANŢIE –
condiţie de subrogare – subroga- WARRANTY.
tion condition. Vezi SUBRO-
GARE – SUBROGATION. condiţii de prag – threshold
conditions. Condiţii minime pe
condiţie medicală preexistentă – care trebuie să le îndeplinească o
pre-existing medical condition. firmă pentru a câştiga şi păstra au-
Condiţie fizică sau mentală care a torizarea FSA de desfăşurare a unor
existat înaintea datei de intrare în activităţi reglementate (def.).
vigoare a asigurării, în baza stării de Condiţiile se referă la: statutul juri-
sănătate a asiguratului. Poliţa ex- dic, localizarea biroului, reprezen-
clude, de obicei, daunele în care o tantul de daune, resurse, adecvare.
asemenea condiţie, obiectul unui
tratament medical sau al unei condiţii de privilegiu – privilege
consultaţii în termen de un an conditions. Acestea sunt condiţii
înainte de începerea poliţei, a din poliţele de asigurare de viaţă
contribuit la daună. Dacă, după doi care conferă concesii asiguratului,
ani de asigurare, o condiţie preexis- cum ar fi rezerve achitate, valori de
tentă nu a necesitat tratament ulte- răscumpărare (def.), perioadă de
rior, excluderea nu se mai aplică, de graţie (def.) şi clauza de neîntreru-
obicei. pere (def.).

condiţii – conditions. Părţi dintr- condiţii explicite – express


o poliţă care trebuie respectate de conditions. Condiţii menţionate
o parte sau de alta. Condiţiile pot fi explicit în poliţă. Pot fi condiţii ge-
implicite prin lege sau explicite, nerale sau condiţii particulare.
adică specificate în poliţă. Dacă asi- Condiţiile generale sunt tipărite pe
guratul încalcă o condiţie, efectul poliţă şi sunt comune tuturor
depinde dacă este vorba de: o contractelor cu forma respectivă.
condiţie precedentă [(lucruri care Acestea pot sublinia condiţii impli-
trebuie făcute înainte de încheierea cite (de ex. nedezvăluirea), pot să
contractului, de ex. cea mai bună se refere la modificări, proceduri de
credinţă (def.)]; o condiţie ulte- daune etc. Condiţiile particulare se
rioară (lucruri care trebuie făcute aplică unor probleme care afec-
pe durata perioadei asigurate, de tează poliţa individuală şi sunt apli-
ex. menţinerea unor anumite stan- cate prin andorsare (def.). În
darde); o condiţie precedentă asigurarea de viaţă, condiţiile gene-
188 DICȚIONAR EXPLICATIV

rale includ privilegii (def.) cum pierdere, livrare greşită sau daune
sunt împrumuturile (def.) şi valo- la bunuri, în afara cazurilor când se
rile de răscumpărare (def.). aplică o excepţie (de ex. viciu ine-
rent, calamitate naturală). Răspun-
condiţii interzise – prohibited derea este limitată la 1.300£ pe
conditions. Condiţii dintr-o asi- tonă, dar nu mai mult decât valoa-
gurare obligatorie (auto şi de rea mărfii transportate. Dauna fi-
răspundere a angajatorilor) care zică, livrarea greşită sau nelivrarea
sunt interzise pentru scopurile le- trebuie notificate în termen de 7
gislaţiei (de ex. “lucruri care trebuie zile, iar solicitarea de despăgubire
făcute după accident”, cum sunt ra- trebuie depusă în termen de 14 zile
portarea incidentului şi neadmite- de la încheierea tranzitului. Alte
rea răspunderii). daune trebuie notificate şi solicitate
în termen de 28, respectiv 42 de
condiţii/ termeni implicite/ţi – zile. Orice răspundere se încheie
implied conditions/ terms. Ter- dacă proprietarul bunurilor nu în-
meni contractuali care prin lege cepe procedurile legale în termen
sunt tacit obligatorii şi nu trebuie să de un an de la începerea tranzitului.
apară în contract. Condiţiile pot fi Răspunderea pentru daunele de
implicite prin statut [de ex. Legea consecinţă (def.) este limitată la va-
vânzării de bunuri din 1979 (def.)]. loarea costurilor de transport. Nu
Următoarele condiţii sunt implicite apare nicio răspundere pentru
în contractele de asigurări: (a) transportul animalelor vii, al lin-
obiectul asigurării există la data gourilor, banilor, metalelor
efectuării poliţei; (b) faptul că asi- preţioase etc. cu excepţia cazului
guratul are un interes asigurabil; când se agreează acest lucru în mod
(c) faptul că părţile respectă cea special. Vezi POLIŢA DE
mai bună credinţă una faţă de alta RĂSPUNDERE A TRANSPOR-
în toate momentele importante şi TATORILOR DE MĂRFURI –
în toate aspectele importante; şi HAULIERS’ LIABILITY PO-
(d) faptul că obiectul asigurării este LICY.
descris astfel pentru a fi identificat
clar şi pentru a defini riscul preluat Condiţiile-model ale Asociaţiei
de asigurători. Contractorilor ce Închiriază Ins-
talaţii (2001) – Plant-Hire Asso-
Condiţiile de transport ale Aso- ciation’s Model Conditions
ciaţiei transportatorilor rutieri (CPA) (2001). Condiţii folosite
din 1998 – Road Haulage Asso- când sunt date spre închiriere ins-
ciation Conditions of Carriage talaţii pentru utiliyarea în indus-
1998. Condiţii prin care transpor- triile de construcţii şi de inginerie
tatorii acceptă răspunderea pentru civilă. Pentru a acoperi riscurile
DICȚIONAR EXPLICATIV 189

care i se ataşează prin CPA, clien- asigurat, indemnizaţia extinsă înce-


tul trebuie să asigure: daune sau tează să se mai aplice, deoarece in-
pierderi produse instalaţiei în demnizaţia principală se încheie.
locaţia şi sub controlul său; daune Ocazional, ca măsură de underwri-
sau pierderi la bunuri în timpul ting, asigurătorul poate elimina ex-
încărcării/ descărcării; costurile de tensia.
menţinere a chiriei pe perioada
când instalaţia nu funcţionează ca conducte fisurate – burst pipes.
urmare a daunei sau pierderii; Pericol suplimentar (def.) adăugat
răspunderea legală care acoperă asigurărilor de incendiu şi de lo-
vătămarea şoferului/ operatorului, cuinţe, pentru a acoperi daunele
împreună cu vătămarea/ daunele produse de orice scăpări de apă din
produse terţilor, rezultate din folo- orice tanc, aparat sau conductă. Re-
sirea instalaţiei. Proprietarul este pararea în sine a articolului care s-a
obligat să furnizeze un şofer com- fisurat, a deversat sau a produs o
petent, dar cel care închiriază este scurgere nu este acoperită. Asigu-
răspunzător de eventuala sa negli- rarea este supusă unui excedent
jenţă. CPA creează şi un acord de (def.) şi acoperirea este de obicei,
închiriere a macaralelor, prin care suspendată când clădirea nu este
clientul este responsabil pentru pla- ocupată de o perioadă definită, de
nificare şi supervizare şi pentru asi- obicei 30 de zile.
gurarea unui sistem de lucru sigur.
Conduita în Afaceri Lloyd’s –
conducător de fişă – slip leader. Lloyd’s Conduct of Business.
Asigurătorul de pe fişa de plasare Membrii înregistraţi ai Lloyd’s
identificat drept conducător. Prin (def.) trebuie să adere la anumite
LMP 2001 (def.), conducătorul de standarde de conduită în afaceri,
fişă are responsabilitatea de coor- stabilite în coduri şi directive. În-
donare, management şi adminis- drumarul de Conduită în Afaceri al
trare a contractului şi a daunelor. FSA include un capitol privitor la
Lloyd’s.
conducerea altor autovehicule –
driving of other cars. Clauză din confiscare – seizure. Excluderile
secţiunea de răspundere civilă a din Institute Cargo Clauses şi din
unei poliţe de asigurare pentru un Clauzele Internaţionale tip
vehicul privat, care permite asigu- CASCO garantează poliţa ca fiind
ratului să conducă maşini sau mo- liberă de “captură, confiscare etc.”.
tociclete private care nu îi aparţin Confiscarea înseamnă fiecare act
şi care nu i-au fost date în chirie de luare în posesie cu forţa, fie prin
printr-un contract de leasing. Dacă autoritate legală, fie prin forţă co-
asiguratul se desparte de vehiculul vârşitoare. Niciunul dintre aceste
190 DICȚIONAR EXPLICATIV

elemente nu era prezent când ofi- turi, majoritatea ipotecilor, asi-


cialii vămilor Republicii Domini- gurări generale sau conturi bancare
cane au furat maşini catre erau nu trebuiau să fie autorizaţi FSA
tranzitate (Bayview Motors Ltd. vs. până în octombrie 2004, în cazul
Mitsui Fire & Marine Insurance Co. consilierilor pentru ipoteci, şi până
Ltd (2002)). în ianuarie 2005, în cazul consilie-
rilor pentru asigurări generale şi asi-
consensus at idem. Înseamnă “în gurări la termen. Anumiţi consilieri
acord perfect”, adică cu aceeaşi opi- financiari vând produsele unei sin-
nie. Contractele sunt fondate pe gure firme, în vreme ce alţii, consi-
acorduri, deşi părţile vor fi judecate lieri financiari independenţi (def.),
după ceea ce au părut a spune, nu îşi bazează recomandările pe toate
după ceea ce au intenţionat să produsele existente pe piaţă.
spună.
consilier financiar independent
consilier – adviser. Un consilier fi- – independent financial adviser
nanciar (def.), reprezentant (def.) (IFA). Consilier capabil să ofere o
sau reprezentant desemnat (def.). gamă integrală de produse ale com-
paniilor de servicii financiare, sau
consilier desemnat – appointed de la un grup selectat de companii,
advisor. Termen al unei asigurări pe bază de merit. IFA pot lucra pe
de cheltuieli juridice (def.) care în- cont propriu sau pentru firme.
seamnă “avocatul, contabilul, Principiile-cheie pe care trebuie să
consilierul juridic sau alt expert le urmeze includ: “cunoaşte-ţi
desemnat conform termenilor şi clientul” (def.) prin intermediul
condiţiilor poliţei pentru a repre- identificării informaţiilor (def.),
zenta interesele asiguratului”. pentru a-şi forma o perspectivă
completă asupra nevoilor clientu-
consilier financiar – financial ad- lui, în vederea furnizării de servicii
viser. Persoană desemnată de un conform regulii consilierii optime
intermediar independent (def.) sau (def.). IFA poate fi remunerat prin
reprezentant desemnat (def.) pentru comision şi/ sau onorarii. Acesta
a furniza o gamă de servicii finan- trebuie să ofere detalii complete la
ciare. Dacă aceştia oferă consiliere stabilirea onorariului şi, conform
sau încheie anumite tipuri de in- regulilor de dezvăluire (def.) ale
vestiţii (pensii, asigurări de viaţă, FSA (def.), detalii complete cu pri-
fonduri de unituri şi acţiuni), ei şi vire la orice comision pe care îl va
companiile pe care le reprezintă primi pentru tranzacţiile recoman-
trebuie să fie autorizaţi de FSA. date. Conform reglementărilor
Consilierii financiari care oferă FSA, ei trebuie să contribuie la o
consiliere numai pentru împrumu- schemă de compensare la nivelul
DICȚIONAR EXPLICATIV 191

total al industriei. (ii) exercitarea oricărui drept


conferit de o asemenea investiţie,
consiliere – advice. În reglemen- alta decât un contract de pură pro-
tarea asigurărilor din Marea Brita- tecţie (def.), de a vinde, cumpăra,
nie atunci când procesul de vânzare subscrie la, sau face underwriting
implică şi oferirea de consiliere, ele- pentru o asemenea investiţie).
mentele esenţiale într-o “vânzare
consiliată privat către un client” tre- consilieri Lloyd’s – Lloyd’s advi-
buie să fie referitoare la: (a) avan- sers. Membri corporatişti (def.)
tajele şi dezavantajele clientului în consilieri ai Lloyd’s. Îşi recomandă
cazul vânzării sau cumpărării; (b) membrii anumitor sindicate. Vehi-
un anumit/ anumite contract/e de culele dedicate (def.) nu folosesc
asigurări. Consilierea generică, de consilieri Lloyd’s. Directiva Consi-
exemplu recomandarea făcută lierilor Lloyd’s guvernează înregis-
cuiva de a cumpăra o poliţă de asi- trarea şi reglementarea consilierilor
gurare a locuinţei, nu va intra sub Lloyd’s. Consilierii trebuie să arate
incidenţa definiţiei consilierii. Vezi că au suficientă pricepere, compe-
STANDARDE DE CONSILIERE tenţă şi experienţă pentru a sfătui
ŞI VÂNZARE – ADVISING AND sindicatele privitor la participarea
SELLING STANDARDS. lor şi trebuie să îndeplinească abor-
darea Lloyd’s cu privire la analiza
consiliere cu privire la investiţii sindicatelor. Consiliul Lloyd’s are
– advising on investments. O ac- libertatea de a determina dacă un
tivitate reglementată care are loc consilier existent sau viitor al
atunci când persoana consiliată Lloyd’s este “adecvat şi potrivit”.
este: (a) un investitor sau potenţial
investitor, sau acţionează ca agent consilieri Lloyd’s licenţiaţi – li-
pentru o asemenea persoană; (b) o censed Lloyd’s advisers. Consi-
persoană primitoare de consiliere lieri interni sau independenţi, care
datorită faptului că este implicată dau sfaturi membrilor corporatişti
în activităţi ca (atât ca mandant, cât cu privire la angajamentele lor de
şi ca agent): cumpărare, vânzare, underwriting. Lucrează în acelaşi
subscriere pentru sau underwriting mod ca agenţii membrilor pentru
al unui anumit document de va- nume (def.).
loare sau al unei investiţii relevante
((i) investiţie numită (def.), Consiliul Lloyd’s – Lloyd’s,
contract pentru plan funerar, Council of. Creat prin Legea
contract de pură protecţie (def.), Lloyd’s din 1982, Consiliul
contract de asigurări generale, sau conduce şi supervizează piaţa
dreptul la, sau interesul într-un Lloyd’s. Este organismul intern de
contract pentru plan funerar; sau reglementare al Lloyd’s, cu
192 DICȚIONAR EXPLICATIV

condiţia supervizării superioare a tire/ renunţare sau certificate co-


FSA (def.). Consiliul are şase respunzătoare schemelor de pensii
membri de lucru, şase membri ex- care îndeplinesc cerinţele necesare,
terni şi şase membri nominalizaţi. verificarea ca pensiile minime ga-
Desemnarea membrilor nomina- rantate şi drepturile protejate să fie
lizaţi trebuie să fie confirmată de asigurate, verificarea ca drepturile
guvernatorul Băncii Angliei. Mem- de acces egal şi de păstrare să fie
brii Lloyd’s aleg ceilalţi membri. respectate. Implicarea OBP se ex-
Consiliul ia decizii, emite rezoluţii, tinde la obligativitatea dezvăluirii
cerinţe, reguli şi directive (def.), de informaţii membrilor schemelor
dar în prezent deleagă o întreagă de pensii şi consilierea schemelor
gamă de aspecte către Comitetul cu privire la măsura în care regulile
de Franşiză Lloyd’s (def.). lor respectă legislaţia, precum şi la
consilierea schemelor privitor la re-
Consiliul Naţional de Aprobare guli pentru persoanele retrase de-
a Sistemelor de Siguranţă vreme etc.
(CNASS) – National Approval
Council of Security Systems Consiliul pentru Standarde în
(NACOSS). Inspectorat indepen- Asigurări Generale (CSAG) –
dent pentru industria alarmelor General Insurance Standards
pentru intruşi, a cărui aprobare a Council (GISC). Reglementează
companiei de alarme pentru intruşi vânzarea, promovarea şi servisarea
este deseori obligatorie, dacă siste- membrilor săi în relaţie cu acti-
mele trebuie să fie acceptate de asi- vităţile de asigurări generale
gurătorii împotriva furturilor. desfăşurate. Este o organizaţie in-
dependentă, nestatutară, fondată
Consiliul pentru Asigurări de de cei 6.500 de membri ai săi, care
Viaţă – Life Insurance Council includ asigurători generali, inter-
(LIC). Operează ca parte din ABI mediari, agenţi şi cei care acţio-
(def.) şi se ocupă în mod specific nează în numele lor. Scopul
de industria asigurărilor de viaţă. principal al GISC este să asigure
Comitetul său de conducere ales faptul că clienţii asigurărilor gene-
raportează întregului consiliu, care rale sunt trataţi corect. Rolul GISC
la rândul său raportează Comitetu- a fost preluat de FSA în 2005. (Vi-
lui ABI. zitaţi www. gisc.co.uk).

Consiliul pentru Pensii consolidare – consolidation.


Ocupaţionale (CPO) – Occupa- Combinarea unor livrări separate,
tional Pensions Board (OBP). din două sau mai multe transpor-
Organizaţie statutară responsabilă turi, pentru unul sau mai mulţi des-
cu: emiterea de certificate de scu- tinatari (def.), într-un singur
DICȚIONAR EXPLICATIV 193

container. Vezi CLAUZA DE Legii asigurărilor maritime din


CONSOLIDARE – CONSOLI- 1906 conţine Regulile pentru
DATION CLAUSE. Construcţia Poliţei.

constatarea avariei generale – construcţia vasului – ship


general average adjustment. construction. Vezi POLIŢA PEN-
Constatarea unei pierderi din ava- TRU RISCUL CONSTRUCTO-
rie generală, făcută de obicei de un RULUI – BUILDER’S RISK
ajustor de daună (def.) desemnat POLICY.
de armator. Se pregăteşte o de-
claraţie a pierderilor, valorilor şi construcţie non-standard – non-
contribuţiilor proporţionale. Cos- standard construction. Clădire
tul constatat este parte din avaria de construcţie neobişnuită sau care
generală (def.). încorporează materiale mai com-
bustibile decât cele folosite în
construcţia de clădiri – construc- construcţiile-standard (def.). Se în-
tion of buildings. Tipurile de ma- cadrează în “gradul 2”, adică clădiri
teriale folosite în construirea şi construite predominant din mate-
acoperirea unei structuri. Tipurile riale combustibile. Asigurătorul de
de construcţie, de ex. lemn sau incendiu foarte probabil va creşte
cărămidă, afectează riscul, la fel ca prima, poate restricţiona acoperi-
şi numărul de hidranţi din clădire. rea şi poate impune condiţii sau ga-
Alţi factori de construcţie care afec- ranţii.
tează riscul includ vechimea şi
condiţia circuitelor electrice, Construcţie standard – standard
numărul de etaje, vechimea clădirii construction. Termen de asigu-
şi tipul de sistem de încălzire. Subs- rare de bunuri care se referă la
criitorii gradează riscul în funcţie clădiri construite din cărămidă,
de caracteristicile clădirii. piatră sau beton şi acoperite cu
plăci, ţigle, metal, azbest, beton sau
Construcţia poliţei – Construc- dale din material necombustibil. În
tion of Policy. 1. Regulile care gu- mare, aceasta înseamnă clădiri din
vernează interpretarea unei poliţe, materiale necombustibile (Gradul
care includ regula contra proferen- 1), asigurabile la cote standard.
tem (def.), regula înţelesului Lloyd’s foloseşte termenul de
obişnuit (def.), regula ejustem ge- construcţie masivă. Vezi
neris (def.), regula întregii poliţe CONSTRUCŢII NON-STAN-
(def.), regula termenilor tehnici DARD – NON-STANDARD
(def.) şi regula prin care cuvintele CONSTRUCTION.
scrise au prioritate în faţa cuvinte-
lor tipărite (def.). 2. Prima Anexă a cont de economii individuale –
194 DICȚIONAR EXPLICATIV

ISA (individual savings ac- tară. Ca în cazul altor ISA, ISA în


count). Conturile de economii in- numerar sunt complet neimpoza-
dividuale oferă persoanelor bile. Vezi STANDARDE CAT –
individuale privilegiul de a econo- CAT STANDARDS.
misi sume neimpozitate. Persoa-
nele individuale pot investi un total cont de încheiere – run-off ac-
de 7.000£ pe an. Din această sumă, count. An contabil al unui sindicat
1.000£ pot merge într-o asigurare Lloyd’s care a fost lăsat deschis
de viaţă, 3.000£ în depozite de nu- după data la care contul respectiv
merar şi 3.000£ în acţiuni într-un ar fi trebuit, în mod normal, să fie
maxi-ISA. Celălalt maxi-ISA com- închis prin reasigurare.
bină numerarul şi/ sau asigurările
de viaţă cu acţiuni, cu condiţia ca cont de vânzări – account sales.
întregul pachet să fie oferit de o sin- Un document solicitat în cazul
gură companie. Mini-ISA-urile de vânzării unor mărfuri transportate.
Numerar şi Mini-ISA de Acţiuni au Acesta va arăta veniturile obţinute
fiecare o limită de 3.000£. Mini- în urma vânzării.
ISA-urile de Asigurări au o limită
de 1.000£. cont individual de pensie – indi-
vidual pension account (IPA).
cont de economii individuale/ Schemă de pensii personale, în care
ISA CAT – CAT ISA. Orice cont persoana ţine bani într-un cont de
de economii individuale ISA care a pensii individual. Banii sunt in-
primit clasificarea CAT din partea vestiţi într-o selecţie de investiţii,
Trezoreriei Marii Britanii. Vezi inclusiv fonduri comune, cum sunt
STANDARDE CAT – CAT fondurile tutelare de unituri. Acest
STANDARDS. lucru face posibilă investirea în
acţiuni şi dispersia riscului. Modi-
cont de economii individuale în ficările preţurilor acţiunilor pot fi
numerar/ ISA în numerar – cash urmărite zilnic în presa financiară,
ISA. Cont de economii individual pentru a monitoriza valoarea fon-
ISA (def.) care investeşte numai în dului de pensii. Este relativ simplu
numerar şi este, aşadar, şi un Mini transferul economiilor de pensie
ISA. Numerarul este definit pe larg dintr-un fond în altul.
şi poate include conturi bancare şi
ale societăţilor de construcţii, fon- Contabilitatea GAAP (Principii
durile de unituri în numerar, pro- contabile general acceptate) –
duse naţionale de economii GAAP Accounting (Generally
(excluzând certificatele naţionale Accepted Accounting Princi-
de economii şi obligaţiunile de ples). Aceste principii, aşa cum
prime) şi depozite pe piaţa mone- sunt practicate în Marea Britanie,
DICȚIONAR EXPLICATIV 195

conform Legii companiilor, impun contaminare radioactivă – ra-


companiilor obligaţia ca conturile dioactive contamination. Conta-
lor să ofere o imagine corectă şi minarea oricărui material, a oricărei
adevărată. Există iniţiative înspre o suprafeţe, mediu sau persoană cu
contabilitate GAAP acceptată la substanţe radioactive, cum sunt
nivel global pentru domeniul asi- particulele alfa sau razele gamma.
gurărilor. GAAP este asociată cu Radioizotopii folosiţi în industrie
contabilitatea anuală, care din 2005 (de ex. medicină, alimente, pasteu-
a înlocuit sistemul contabil pe trei rizare) sunt de obicei de putere
ani (def.) de la Lloyd’s, pentru a-i slabă şi cu viaţă scurtă. Riscul este
aduce în linie cu contabilitatea asigurabil dacă se respectă standar-
companiilor de asigurări. Vezi RE- dele emise de Autoritatea pentru
GLARE ANUALĂ - ANNUAL Energie Atomică din Marea Brita-
VENTURE. nie pentru utilizarea radioizotopi-
lor. Poliţele de răspundere civilă
contactare la rece – cold call. Vi- pentru produs şi de răspundere ci-
zită personală neinvitată sau comu- vilă publică exclud pierderile sau
nicare orală. Sunt permise pentru daunele produse de radiaţii ioni-
asigurări de viaţă, fonduri de uni- zante sau de contaminarea cu orice
turi şi pensii personale, dar per- combustibil nuclear sau cu deşeuri
soana care face contactul trebuie să de combustie ale combustibililor
prezinte o carte de vizită cu nu- nucleari. Vezi PERICOLE NU-
mele, poziţia, numele firmei şi CLEARE – NULCLEAR PERILS.
adresa şi logoul autorizaţiei FSA.
Apelurile telefonice nu trebuie Continuarea îndatoririi de cea
făcute la ore nepotrivite şi nu este mai bună credinţă – Continuing
permis să se dea informaţii Duty of Utmost Good Faith. Rea-
înşelătoare. Cel care sună trebuie să pariţia sau continuarea îndatoririi
explice clar clientului că va intra precontractuale de cea mai bună
într-un contract pentru cumpăra- credinţă (def.). Îndatorirea poate fi
rea de investiţii. Nu este permisă reînnoită prin condiţiile poliţei
folosirea presiunii necuvenite. pentru schimbări definite în risc
sau situaţii care impun informaţii
containere – containers. Cutii noi, ca în cazul în care acoperirea
metalice rectangulare, folosite pen- funcţionează în condiţia “menţinut
tru a transporta marfă între două acoperit”. Când schimbarea se pro-
sau mai multe moduri de tranzit, duce la baza contractului, asi-
adică vehicule rutiere, trenuri, vase gurătorul poate ieşi de sub risc,
sau avioane. Containere însele sunt astfel încât îndatorirea reapare dacă
asigurate prin Institute Clauses asigurătorul trebuie să continue
pentru Containere (def.). poliţa cu un risc nou definit. Înda-
196 DICȚIONAR EXPLICATIV

torirea reapare la reînnoirea atunci obligaţia se aplică ambelor


contractului. În plus, buna cre- părţi. Contractele de asigurare în
dinţă, însemnând absenţa fraudei, care se produce reprezentarea ne-
se aplică şi în cazul daunelor. corespunzătoare a asiguratului sau
nedezvăluirea informaţiilor
contra viaţă – counter life. Vezi esenţiale de către asigurat sunt anu-
ASIGURAREA DE REZERVĂ labile la opţiunea asigurătorului.
(SAU DE SUPRAVIEŢUIRE) –
CONTINGENT (OR SURVI- contract conex – connected
VORSHIP) INSURANCE. contract. Anumite contracte de
asigurare non-investiţie, care sunt
contrabandă de război – contra- vândute de furnizorii de bunuri al-
band of war. Bunuri pe care un be- tele decât auto (bunuri electrocas-
ligerant poate să le confişte în mod nice) şi de servicii legate de
legal, pe drumul spre teritoriul ina- călătorii, de ex. garanţii extinse
micului său. Când este folosit într- (def.) altele decât auto, şi asigurări
o poliţă de asigurare maritimă, de călătorie vândute cu o călătorie,
termenul se aplică numai la bunuri care nu se supun regulilor FSA pri-
sau mărfuri. Nu se extinde la per- vitoare la vânzare şi administrare.
soane (ofiţeri ai unei puteri belige-
rante), deşi prezenţa lor pe vas contract de asigurare fără in-
poate creşte riscul unui atac. Dacă vestiţie – non-investment insu-
o poliţă este garantată “fără contra- rance contract. Contract de
bandă”, poliţa poate fi evitată dacă asigurări generale (def.) sau
orice parte a bunurilor transportate contract de pură protecţie (def.),
este de contrabandă. dar care nu este un contract de asi-
gurare pentru îngrijire pe termen
contract aleatoriu – aleatory lung (def.). Astfel de contracte sunt
contract. Orice formă de contract guvernate de Regulile conduitei în
care implică şansa. Contractele de afaceri: Asigurări (def.), cu excepţia
asigurare implică şansa dacă sunt asigurărilor de călătorie vândute ca
de natură aleatorie, însă cerinţele parte dintr-un pachet de vacanţă
legale referitoare la interesul asigu- (decizie revizuită în 2007).
rabil (def.) le împiedică să fie folo-
site pentru pariuri/ speculaţii. contract de asigurări generale –
general insurance contract. Ter-
contract anulabil – voidable men din Ordinul FSMA (activităţi
contract. Un contract este anulabil reglementate) din 2001, care des-
dacă una dintre părţi are opţiunea crie 18 tipuri de activităţi generale,
de a-l trata ca nul. Dacă alegerea spre deosebire de activităţile pe ter-
acestei părţi are titlu obligatoriu, men lung enumerate ca activităţi
DICȚIONAR EXPLICATIV 197

reglementate prin FSMA, Auto- derivată de vreme (def.) ale cărei


rizări Partea IV. Astfel de activităţi plăţi se bazează pe o deviere de la
de asigurări generale (def.) includ temperatura medie pentru o pe-
accidente, aparate de zbor, auto, rioadă dată, de ex. vara anului 2003.
cheltuieli juridice etc. Acest contract cu măsurare unică
este în contrast cu plăţile bazate pe
contract de mediere la distanţă variaţiile cumulative concentrate
non-investiţie – distance non-in- pe zile cu grade de răcire (def.) şi
vestment mediation contract. zile cu grade de încălzire (def.).
Contract la distanţă pentru oferirea
de consiliere sau de informaţii pri- contract forward – forward
vitoare la contracte de asigurare contract. Contract încheiat în
non-investiţie, altele decât doar ca mod privat, care specifică preţul
parte a acţiunilor de marketing unei tranzacţii în viitor. Diferă de
pentru vânzarea unui contract. “futures” prin faptul că nu este stan-
Acestor contracte cu clienţi de de- dardizat şi nu este tranzacţionat pe
taliu li se aplică reguli specifice FSA bursele organizate. Fiecare parte
pentru a implementa Directiva de poartă riscul de credit al celeilalte
marketing la distanţă, deşi aseme- părţi.
nea contracte sunt rar încheiate în
piaţa de detaliu. contract neexecutoriu – unen-
forceable contract. Un contract
contract de navlosire – charter care are ca punct slab doar faptul că
party. Contract între proprietarul nu poate fi executat prin acţiune le-
unui vas şi navlositor (def.). gală directă. Altfel, contractul este
Contractul acoperă, între altele, valid, aşadar, un cesionar de pro-
responsabilitatea navlositorului prietate câştigă un titlu valabil şi un
pentru pierderi/ daune la vas, du- depozit plătit poate fi reţinut. Un
rata acordului, cota de navlu şi por- contract de garanţie a fidelităţii
turile implicate în călătorie(i). (def.) care nu este redactat ar fi
neexecutoriu (din cauza neîndepli-
Contract de navlosire – Contract nirii prevederilor statutului fraude-
of Affreightment. Contract care lor).
evidenţiază termenii transportului
între un transportator şi un expedi- contract nul – void contract. Fără
tor, exprimate de obicei în scrisoa- efect legal. Toate contractele frau-
rea de conosament (def.) sau duloase sunt nule. Legea jocurilor
scrisoarea de trăsură. de noroc din 1845 (def.) a stabilit
că toate contractele pentru jocuri
contract de temperatură medie – de noroc sunt nule şi neavenite.
average temperature contract. O Asigurările fără interes asigurabil
198 DICȚIONAR EXPLICATIV

sunt contracte speculative, prin ur- părţi (prima), să plătească suma


mare sunt nule. asigurată, sau echivalentul acesteia,
la producerea unor anumite eveni-
contract pe mai mulţi ani – mente. Trei aspecte esenţiale sunt
multi-year contract. Poliţă care se luate în considerare: (prima), pro-
derulează pe un număr fix de ani. misiunea de plată către asigurat şi
La Lloyd’s, orice poliţă “neanula- evenimentul specificat.
bilă” derulată pe o perioadă ce
depăşeşte 18 luni este denumită contracte de piaţă duală – dual
“pe mai mulţi ani”. market contracts. Subscrise în
piaţa Lloyd’s, aceste contracte de
contracte – convenants. Vezi reasigurare conţin elemente ale mai
CONTRACTE RESTRICTIVE – multor tipuri de riscuri (de ex. ma-
RESTRICTIVE CONVENANTS. ritime şi non-maritime). Underw-
riterul principal indică în fişă
contracte de asigurare – împărţirea procentuală între cele
contracts of insurance. 1. IPRU două clase.
(INS) se referă la: (a) garanţii de fi-
delitate, garanţii de performanţă contracte de pură protecţie –
(def.), garanţii de administraţie, pure protection contracts.
bonuri de cauţiune (def.), Contracte care sunt o subcategorie
obligaţiuni vamale sau contracte si- a contractelor de asigurare pe termen
milare de garanţie încheiate în lung, de ex. boli critice (def.) şi pro-
schimbul unor prime; (b) tan- tecţie de venit (def.), pentru care:
tieme; (c) contractele de (a) beneficiile sunt plătibile numai
răscumpărare de capital şi contrac- la deces sau pentru incapacitate
tele de management al fondurilor cauzată de o vătămare, boli sau in-
de pensie, când sunt efectuate sau firmităţi; (b) beneficiile sunt plăti-
încheiate de o organizaţie care efec- bile la deces (altfel decât
tuează sau încheie contracte de asi- accidental) numai când decesul se
gurare; (d) contracte pentru plata produce în termen de 10 ani de la
anuităţilor pentru vieţi umane; (e) data la care persoana în cauză a fost
contracte de tipul celor la care se asigurată prima dată sau când de-
face referire în articolul 1(2)(e) din cesul se produce înainte ca per-
Directiva de primă viaţă; (f) soana să atingă o vârstă specificată
contracte de tipul celor la care se care nu depăşeşte 70 de ani; (c)
face referire în articolul 1(3) din contractul nu are valoare de
Directiva de primă viaţă. 2. răscumpărare sau valoarea consi-
Contract prin care o parte, un asi- derată constă într-o primă unică,
gurător, acceptă ca, în schimbul iar valoarea de răscumpărare nu
unei consideraţii din partea altei depăşeşte prima; (d) contractul nu
DICȚIONAR EXPLICATIV 199

cuprinde nicio prevedere pentru pensionare – retirement annuity


conversia sau extinderea care îl de- contracts/ policies (RAPs). Înlo-
termină să nu respecte punctele cuite cu planurile de pensii perso-
(a), (b) sau (c): şi (e) contractul nale în 1988, dar planurile pre-88
nu este unul de reasigurare. Aceste sunt încă în vigoare. Îl restricţio-
contracte sunt guvernate de Asi- nează pe deţinător la pensionarea
gurări: Îndrumarul de conduită în la vârsta de 60 de ani sau după
afaceri – ICOB (def.). Atenţia pe aceasta. Pensionarea la 50 de ani
termen lung este reglementată ca este posibilă numai dacă se face
un produs de investiţii şi, prin ur- transformarea într-o pensie perso-
mare, este exclusă din definiţie. nală, dar partea neimpozabilă de
numerar este calculată diferit.
contracte tranzacţionate pe RAP-urile, denumite şi anuităţi de
bursă – exchange-trade Secţiunea 226, nu se supun vârfu-
contracts. Instrumente standardi- lui de venit (def.).
zate care sunt cumpărate şi vândute
pe o bursă recunoscută, cum este contracte/ poliţe permanente –
London International Financial permanent contracts/ policies.
Futures and Options Exchange Poliţe de viaţă şi poliţe de protecţie a
(LIFFE) (def.), care a lansat pro- venitului (def.), faţă de care asi-
dusele LIFFE Futures de Vreme gurătorul are un angajament pen-
(def.), un contract standardizat de tru un anumit număr de ani, de ex.
derivată de vreme, în 2001. Aceste 20 de ani, sau până la vârsta de 65
contracte gata făcute sunt disponi- de ani. Reînnoirea este numai la
bile pentru companiile afectate de opţiunea asiguratului. Asigurătorul
vreme care doresc să facă hedging/ încetează să mai fie expus la risc
să se protejeze împotriva riscului de doar când perioada agreată s-a în-
vreme (def.). cheiat.

contracte personale – personal contragaranţie/ indemnizaţie –


contracts. Contractele de asigu- counter guarrantee/ indemnity.
rare sunt contracte personale, adică Garanţie sau indemnizaţie obţinută
depind de încredere şi siguranţă. În de la o parte obligată. Dacă asi-
consecinţă, poliţele de asigurare nu gurătorul, ca siguranţă, plăteşte
sunt trasferabile fără acordul asi- prin intermediul unei garanţii de
gurătorului. Totuşi, circumstanţele performanţă, se va solicita o com-
comerciale şi altele dictează că pensare de la partea obligată sau de
poliţele maritime şi de viaţă nu sunt la orice parte care oferă o garanţie
considerate contracte personale. în numele său. Contragaranţia este
obţinută chiar dacă siguranţa are
contracte/ poliţe de anuitate de un drept de drept comun de regres
200 DICȚIONAR EXPLICATIV

împotriva părţii obligate. fum, până la punctul în care devin


nerezonabile. Asigurarea de
contrastalii – demurrage. 1. Pe- răspundere civilă publică acoperă
nalitate sau cost de depozitare pen- obstrucţiile accidentale şi alte
tru marfă sau containere păstrate în forme de contravenţii.
depozit mai mult decât numărul
permis de zile fără plată, din cauza contribuţia normală a membri-
ridicării întârziate. 2. Daunele li- lor – members’ normal contribu-
chidate (def.) plătibile armatorului tion. Plăţile obişnuite ale
dacă zilele de neexploatare (def.) membrilor către schema de pensii,
stabilite prin contractul de navlo- aşa cum sunt ele stabilite de regu-
sire (def.) pentru încărcare sau lile schemei.
descărcare sunt depăşite. 3. Pierde-
rea chiriei sau folosinţei vasului ca contribuţie – contribution. Co-
urmare a unei daune din coliziune. rolar al indemnizaţiei (def.), care
Vezi DETENŢIE – DETEN- înseamnă împărţirea echitabilă
TION. între asigurători, când doi sau mai
mulţi asigurători acoperă acelaşi
contravenţie – nuisance. Sir Fre- asigurat şi acelaşi risc. Fiecare asi-
derick Pollock a definit-o ca fiind gurător plăteşte o parte proporţio-
“un rău făcut unei persoane prin nală din daună, fie în proporţia
deranjarea sa în mod ilegal, în timp sumelor asigurate [metoda răspun-
ce se găsea pe propria sa proprie- derii maxime (def.),], fie proporţio-
tate sau, în anumite cazuri, prin nal cu răspunderile lor
exercitarea unui drept comun. independente respective [metoda
Există două feluri de contravenţie. răspunderii independente (def.)].
O contravenţie publică este o in- Asigurătorii pot evita contribuţia la
fracţiune, de ex. obstrucţionarea daunele “dublu” asigurate, folosind
unui drum public, şi este acţiona- o clauză de noncontribuţie (def.).
bilă numai de către persoane care
suferă daune speciale (ceva în plus contribuţie – levy. 1. Contribuţia
faţă de alte părţi afectate, de ex. generală este plătită de toate sche-
vătămat în urma obstrucţiei, nu mele de pensii ocupaţionale şi per-
doar afectat de inconvenient). O sonale acoperite de Registrul
contravenţie privată, un prejudiciu schemelor de pensii (def.). Valoa-
(def.), este o interferenţă nelegi- rea depinde de numărul de mem-
timă care afectează utilizarea nor- bri. Aceste contribuţii finanţează
mală a unei proprietăţi de către Registrul, Mediatorul pentru Pen-
proprietarul sau ocupantul aces- sii (def.) şi Opra (def.), inclusiv fi-
teia. Contravenţiile private sunt in- nanţările acordare de Opra către
vazii prin zgomot, miros, apă sau OPAS (def.). 2. Contribuţia de
DICȚIONAR EXPLICATIV 201

compensare este parte din libere – free standing additional


contribuţia plătită de schemele de voluntary contributions
pensii ocupaţionale eligibile pentru (FSAVCs). Contribuţii adiţionale
compensaţie. Acoperă com- voluntare (def.) la o schemă cu
pensaţiile şi cheltuielile Comitetu- contribuţii definite (def.), care este
lui pentru Compensaţii de Pensii. independentă de schema de pensii
ocupaţionale a membrului. Când
contribuţie de avarie generală – contribuţiile depăşesc 2.400£ pe an
general average contribution. (anii 2003/4), administratorul
Contribuţie la dauna de avarie ge- FSAVC trebuie să desfăşoare o ve-
nerală (def.) din partea tuturor rificare a trecerii la nivel (def.), cu
părţilor interesate în risc, pe baza excepţia membrilor schemei cu ve-
valorilor lor respective. Contribuţia nituri nete relevante sub 30.000£,
este recuperabilă prin poliţele pen- care contribuie şi cu 3.600£ pe an
tru marfă, dacă s-a produs un peri- la o pensie a părţilor interesate
col asigurat. Asigurătorul plăteşte (def.). O contribuţie FSAVC tre-
când este calculată şi împărţită va- buie să fie folosită pentru a
loarea finală, dar cum acest lucru achiziţiona o anuitate de pensio-
poate dura ani de zile, este impus nare fără folosirea unei plăţi unice.
un depozit de avarie generală (def.).
contribuţii anuale obişnuite –
contribuţie proporţională – ra- ordinary annual contributions.
teable contribution. Baza în care Termen folosit în notele de prac-
un asigurător trebuie să contribuie tică (IR12) pentru a ilustra
la o daună atunci când se aplică contribuţiile anuale plătibile în
contribuţia (def.). Vezi METODA mod obişnuit într-o schemă de
DE RĂSPUNDERE INDEPEN- pensii ocupaţionale de către anga-
DENTĂ – INDEPENDENT LIA- jator, de ex. o valoare fixă sau un
BILITY METHOD. procentaj fix din statul de plată.
Comparaţi cu contribuţii speciale
contribuţii acumulate – accumu- (def.).
lated contributions. Totalul
contribuţiilor unui membru la contribuţii minime – minimum
schema de pensii plus veniturile contributions. Contribuţii plăti-
din investiţii. Într-o schemă de bile de DWP către o schemă adec-
achiziţie a banilor (def.), vată de pensii personale (def.) sau
contribuţiile angajatorului plus ve- către o schemă FSAVC (def.), pen-
niturile din investiţii sunt însumate tru un membru care nu mai parti-
pentru a obţine cifra totală. cipă în schemă. Contribuţiile sunt
reducerea la o cotă fixă, plus redu-
contribuţii adiţionale voluntare cerea pentru vârstă a contribuţiilor
202 DICȚIONAR EXPLICATIV

la sistemul naţional de asigurare şi reglementărilor de mediu ale anu-


reducerea de taxe la cota de bază mitor activităţi industriale. Emisiile
aplicată părţii de reducere a anga- în aer, apă şi sol trebuie să fie avute
jatorului, când aceasta este plătită în vedere împreună. Regimul IPC
într-un plan de pensii personale. a reglementat procesele de poluare
Termenul descrie şi orice valoare prin emiterea (sau refuzul) permi-
minimă cu care trebuie să contri- selor, care sunt de curând cuprinse
buie un membru pentru a putea fi în noul Regim integrat de poluare
membru într-o schemă de pensii şi control. (Vizitaţi www.environ-
ocupaţionale sau personale, sau ment-agency.gov.uk).
pentru a face contribuţii voluntare
suplimentare (def.). control intern – internal control.
Toate politicile, procedurile şi pro-
contribuţii speciale – special cesele stabilite pentru a se asigura
contributions. Plăţi suplimentare că obiectivele afacerii sunt atinse
făcute de un angajator într-o într-o manieră eficientă din punc-
schemă de pensii ocupaţionale, tul de vedere al costurilor. Rapor-
pentru o perioadă de maximum trei tul Turnbull (def.) asupra
ani sau ca primă unică. Aceasta Respectării Codului combinat de
poate fi folosită pentru a bune practici în guvernarea corpo-
achiziţiona beneficii noi sau pentru ratistă impune boardului unei com-
a acoperi o deficienţă existentă. panii listate la bursă să dea
Comparaţi cu contribuţii obişnuite informaţii detailate şi relevante în
(def.). raportul lor anual privitoare la,
între altele, răspunderea sa pentru
contribuţii voluntare adiţionale controlul intern şi să confirme că
– additional voluntary contribu- există un proces continuu de iden-
tions (AVCs). Contribuţii volun- tificare, evaluare şi management al
tare făcute de membrii unei riscurilor semnificative.
scheme de pensii pentru a-şi ridica
nivelul veniturilor după pensio- controlori – controllers. Definiţie
nare. Scutirea de taxe a AVC-urilor FSA a persoanelor sau entităţilor
este în limite normale, dar acestea care deţin 10% sau mai mult din
nu pot fi convertite într-o plată acţiunile într-o firmă autorizată sau
unică scutită de taxe. companie-mamă a unei asemenea
firme, sau pot să exercite influenţă
control integrat al poluării – in- semnificativă asupra managemen-
tegrated pollution control tului, prin deţinerea acţiunilor într-
(IPC). Regimul IPC, prin Partea 1 o astfel de firmă sau
a Legii protecţiei mediului din companie-mamă.
1990, aplică o abordare integrată
DICȚIONAR EXPLICATIV 203

controlul acumulării – accumu- echipamente de afaceri şi bani


lation control. Monitorizarea deţinuţi de asigurat sau de oricare
oricărei acumulări de riscuri, po- membru al familiei sale, sau pentru
tenţială sau actuală (de ex. numărul care este responsabil. Privitor la
de proprietăţi dintr-o localitate ex- poliţele comerciale, conţinutul in-
pusă aceluiaşi eveniment de daună, clude aparate, instalaţii, echipa-
de ex. inundaţiilor) pentru a se asi- mente, stoc, accesoriile chiriaşului,
gura că nu este depăşită capacitatea toate cele cuprinse în clădire.
de underwriting şi că este contrac-
tată o reasigurare (def.) sau coasi- conţinut comercial – trade
gurare (def.) corespunzătoare. contents. Acest termen apare des-
eori ca obiect asigurat în cadrul
controlul riscurilor – risk poliţelor combinate încheiate de
control. Implementarea deciziilor firme mici. Poate include într-o sin-
de tratament de risc. Persoanele gură sumă stocuri, echipamente şi
vor fi făcute responsabile pentru a accesorii comerciale. O alternativă
vedea dacă măsurile de control este acoperirea stocurilor separat şi
sunt implementate şi menţinute în păstrarea altor forme de proprie-
concordanţă cu planurile agreate. tate comercială sub denumirea de
Monitorizarea riscurilor şi măsurile conţinut comercial.
de control al acestora reprezintă o
parte vitală a unui proces iterativ. conţinut de capital – capital
content. Termen de anuitate refe-
controlul ţării de domiciliu – ritor la acea parte a plăţii unei
home country control. Principiu anuităţi care este neimpozabilă
al reglementărilor CE pentru asi- pentru anuitant. Este tratat ca o
gurări CE conform căruia o com- rambursare de capital, în timp ce
panie de asigurări care desfăşoară diferenţa de plată este impozitată la
activităţi în mai multe state mem- rata marginală a impozitului pe
bre este obligată să îşi obţină auto- venit.
rizaţiile de funcţionare şi va fi
supervizată numai în ţara de domi- Convenţia CIM – CIM Conven-
ciliu. Vezi LICENŢĂ EURO- tion. Convenţia Internaţională
PEANĂ UNICĂ – SINGLE pentru Transportul Marfurilor pe
EUROPEAN LICENCE. Cale Ferată (CIM) stabileşte o
măsură de uniformitate în Europa.
conţinut – contents. O poliţă pen- Este necesar ca, în cazul importuri-
tru conţinutul locuinţei acoperă ar- lor sau exporturilor pe cale ferată
ticole cum sunt mobila, accesoriile, care implică Marea Britanie, să se
bunuri din locuinţă, efecte perso- includă termenii convenţiei în
nale, bunuri de risc ridicat (def.), contractul de transport pe calea fe-
204 DICȚIONAR EXPLICATIV

rată, aşa cum se arată în scrisoarea atunci când o persoană de la bordul


de trăsură. Răspunderea transpor- unui aparat de zbor a comis în mod
tatorului este similară cu cea din ilegal, sau este pe cale să comită,
CMR (def.). prin forţă sau prin ameninţarea cu
forţa, un act de amestecare, seches-
Convenţia CMR (Contract de trare sau alt exerciţiu nelegitim de
marfă transportată rutier) – control al unui aparat de zbor aflat
CMR Convention (Contract de în zbor. Convenţia a impus fiecărui
Merchandises par Route). Gu- stat participant să modifice le-
vernează transportul rutier trans- gislaţia domestică astfel încât să ia
frontalier european şi a intrat în în considerare această nouă in-
vigoare în Marea Britanie prin fracţiune. Statul care ia în custodie
Legea transportului rutier de infractorul poate fie să îl extrădeze,
mărfuri din 1965 (def.). CMR se fie să trimită cazul spre rezolvare
aplică transportului de bunuri pe propriilor sale autorităţi. Vezi
şosele, când locul de încărcare a bu- LEGEA DETURNĂRII DIN 1971
nurilor şi cel de descărcare sunt în – HIJACKING ACT 1971.
două ţări diferite, cel puţin una din-
tre ele fiind parte contractantă. Convenţia de la Varşovia – War-
Orice călătorie rutieră prin închi- saw Convention. Un acord din
riere sau pentru recompensă (nu 1929 (actualizat de Protocolul de
pentru transportul propriilor bu- la Haga din 1955), care limitează
nuri), care începe sau se încheie în răspunderea liniilor aeriene în
Marea Britanie se supune CMR, eventualitatea producerii de “acci-
dacă nu este vorba de o excepţie dente” pe zboruri internaţionale. În
(de ex. mutarea de mobilă, ex- 1966, limita maximă a fost crescută
pediţii poştale). Transportatorul la 75.000$ pentru vătămare perso-
este responsabil pentru pierderi sau nală, cu excepţia eventualităţii
daune de la preluarea bunurilor “conduitei greşite” voite a liniei ae-
până la livrare, cu o limită de com- riene. Această limită nu se mai
pensare bazată pe o cotă per kilo- aplică transportatorilor EC care
gram. Nu este vorba de nicio respectă Reglementările EC
răspundere dacă se aplică o ple- 2027/97. Şi alţi transportatori au
doarie de apărare (de ex. act nele- renunţat la limitele de vătămare ale
gitim sau neglijenţa Convenţiei. Convenţia, care limi-
reclamantului). tează şi răspunderea asupra bagaje-
lor, continuă să se aplice în anumite
Convenţia de la Haga din 1970 – cazuri. Acordurile IATA Inter-Car-
Hague Convention 1970. rier cu privire la răspunderea asu-
Convenţie care a reglementat fap- pra pasagerilor (def.) a
tul că o deturnare se produce “modernizat” Convenţia de la
DICȚIONAR EXPLICATIV 205

Varşovia, în principal prin creşterea mai larg de convergenţă, al cărui


sau eliminarea limitelor de răspun- semn vizibil sunt asigurările prin
dere asupra pasagerilor pentru bancă (def.).
vătămare sau deces, revizuind baza
pentru răspundere civilă a liniilor conversie – conversion. 1. Preju-
aeriene şi simplificând “documen- diciu (def.) adus de o persoană care
tele de călătorie”. Vezi IATA. păstrează bunuri aparţinând altei
persoane sau care se foloseşte de
Convenţia internaţională cu pri- ele într-un mod nelegitim, de ex.
vire la răspunderea civilă pentru vânzând maşina altei persoane, fără
poluarea cu petrol din buncăre a avea autoritatea. Conversia se
din 2001 – International poate produce deliberat sau nevi-
Convention on Civil Liability for novat. Legea prejudiciilor (ameste-
Bunker Oil Pollution Damage cul asupra bunurilor) din 1977
2001. Acoperă problema rezultată extinde conversia pentru a acoperi
din regimul CLC 1992 (def.), care pierderea neglijentă a bunurilor al-
compensează numai pentru tuia de către un depozitar (def.). Se
revărsări poluante de petrol prove- poate încheia o asigurare pentru
nite de la marfa sau buncărele pe- dealerii auto care vând neintenţio-
trolierelor încărcate. Convenţia nat autovehicule furate şi pentru
extinde răspunderea civilă la polua- avocaţii (şi alţii) care nu prezintă
rea cauzată de revărsări de petrol corect documentele (asigurarea de
din buncărele vaselor generale de indemnizaţie profesională). 2. În
marfă. Convenţia urmează CLC asigurarea de viaţă, poliţele la ter-
1992 în majoritatea aspectelor şi men convertibile (def.) pot fi
include asigurarea obligatorie. convertite fie în poliţe pentru în-
Răspunderea strictă a CLC a fost treaga viaţă, fie în poliţe cu acumu-
deja extinsă la vasele non-petroliere lare de capital, fără a mai fi nevoie
şi petroliere cu balast din Marea de dovada stării sănătăţii. Poliţele
Britanie, prin Legea transporturilor pentru întreaga viaţă (def.) pot fi
comerciale pe apă (recuperare şi convertite în poliţe cu acumulare
poluare) din 1994 (def.). de capital (def.). De asemenea,
poliţele existente cu valoare de
convergenţă – convergence. răscumpărare pot fi convertite în
Combinarea dintre (re)asigurarea poliţe achitate (def.) pentru sume
tradiţională şi pieţele de capital. reduse, fără să mai fie necesară în
Băncile şi asigurătorii îşi transferă continuare plata unor prime.
riscuri unii altora prin transformare
în obligaţiuni (def.) şi transformare conversie nelegitimă – wrongful
în asigurări (def.). Au împrumutat conversion. Vezi CONVERSIE –
unii de la alţii ca parte din procesul CONVERSION. Secţiunea de
206 DICȚIONAR EXPLICATIV

conversie nelegitimă a unei poliţe Corporation of. Când a fost în-


de dealer auto acoperă asiguratul fiinţată prin Legea Lloyd’s din
pentru (a) dauna produsă când un 1871, nu s-a făcut nicio deosebire
autovehicul care a fost cumpărat de între Corporaţia şi Societatea
la o persoană care nu este adevăra- Lloyd’s (def.). Corporaţia are
tul său proprietar este reclamat de legături istorice cu cafeneaua din
proprietarul de drept, sau pentru secolul al XVIII-lea a lui Edward
care trebuie să se plătească o com- Lloyd, care era un loc de întâlnire
pensaţie proprietarului de drept; şi al underwriterilor, transportatori-
(b) dauna produsă ca urmare a lor maritimi etc. Corporaţia nu
vânzării unui autovehicul în cir- subscrie asigurări, dar este plat-
cumstanţe în care dealerul nu poate forma pe care se încheie acestea.
da cumpărătorului un certificat va- Departamentele Corporaţiei in-
labil, iar acesta poate solicita clud directoratul comercial, super-
despăgubiri dealerului. Asigurarea vizarea pieţei, servicii legale, pieţe
este condiţionată de faptul că dea- globale, IT, educaţie şi instruire,
lerul trebuie să verifice existenţa respectare şi autorizaţii.
oricăror contracte de închiriere/
cumpărare înainte de a se efectua corpul navei/ aparatului / asigu-
plata pentru un vehicul. De obicei, rarea corpului navei/ aparatului
dealerul acoperă primii 20% din (CASCO) – hull / hull insu-
fiecare daună. rance. Cadrul structural al unui
vas, aparat de zbor, hovercraft sau
coreasigurare – coreinsurance. 1. navă maritimă sau al oricărui obiect
Prevedere în tratatele excedent de care pluteşte sau se mişcă. Obiec-
daună (def.), care îl fac pe reasigu- tele plutitoare permanent ancorate
rat coreasigurător. Clauza impune (cu excepţia schelelor offshore
reasiguratului să reţină netă şi ne- pentru producţia de petrol), cum
reasigurată o parte din risc, în plus sunt farurile plutitoare şi marke-
faţă de franşiza deductibilă, pe cont rele, nu sunt asigurate în mod nor-
propriu. Exemplu: reasigurătorul mal pe piaţa asigurărilor maritime.
acoperă 95% din nivelul de exce- “Corpul” a însemnat iniţial asigura-
dent, în vreme ce reasiguratul ac- rea vasului şi catargelor, dar nu şi a
ceptă 5% din acel nivel şi nu este maşinilor, plaselor, frânghiilor,
autorizat sa-l reasigure. Vezi I.M.X. echipamentelor şi buncărelor.
2. Anumiţi reasigurători care îm- Poliţa acoperă în prezent corpul şi
part un contract de reasigurare. echipamentele, inclusiv cheltuielile în
Fiecare reasigurător are contract numerar (def.), precum şi o clauză
direct cu reasiguratul. a diferenţei (def.). Factorii de risc în
asigurarea maritimă includ: anul
Corporaţia Lloyd’s – Lloyd’s, construcţiei, tipul (tanc, remorcher
DICȚIONAR EXPLICATIV 207

etc.), tonaj, construcţie, drapel, cost de pensie – pension cost.


tipul de comerţ, limitele comerciale Sumă alocată contului de profit şi
(de coastă, ocean), propulsia, me- pierderi al angajatorului, pentru
diul socioeconomic. Vasele sunt contribuţiile sale de pensie de-a lun-
asigurate de obicei pe perioade gul perioadei în care este de aşteptat
anuale, conform Institute Clauses ca membrii schemei să lucreze.
pentru Timp (def.) sau Clauzelor
internaţionale pentru corpul navei cost de reconstrucţie – rebuil-
(def.). ding cost. Costul de reconstrucţie
a locaţiei, ca urmare a distrugerii
corsari – rovers. Acelaşi lucru cu acesteia de un pericol asigurat.
piraţi. Luând în considerare costurile pro-
fesionale şi înlăturarea deşeurilor,
Cost, asigurare şi navlu – Cost, valoarea trebuie să reprezinte suma
Insurance and Freight (CIF). asigurată în cadrul unei asigurări de
Formă de contract de vânzare prin repunere în drepturi pentru clădiri.
care preţul vânzătorului include Ghidul ABI cu privire la costuri
costul bunurilor şi costurile cu asi- pentru clădiri este extras din “Ghi-
gurarea şi navlul până la destinaţia dul pentru costuri de reconstrucţie
agreată. În consecinţă, vânzătorul a caselor”, publicat de Serviciul de
trebuie să încheie asigurări mari- Informaţii despre Costuri de
time pentru întregul tranzit. Construcţie de pe lângă Institutul
Regal de Inspectori Autorizaţi.
cost de consumare – burning
cost. Metodă de calcul al primei fo- cost şi navlu – cost and freight
losită pentru reasigurările non-pro- (CFR). La fel ca şi cost, asigurare
porţionale, în principal pentru şi navlu (def.), cu excepţia faptului
riscurile mari industriale de răspun- că costul asigurării este suportat de
dere civilă. Prima este calculată din cumpărătorul din afara graniţelor.
procentul de prime “consumate”
de daune pe nivelul de reasigurare costul total al riscului – total cost
sau în asigurarea primară de-a lun- of risk. Primele de asigurare plătite
gul unui anumit număr de ani an- pentru beneficiul transferului de
teriori. Calculul este ajustat cu risc (def.), costul resurselor anga-
inflaţia şi alţi factori care sunt jate în procesul de management de
supuşi schimbării şi valoarea finală risc (evaluarea, controlul riscurilor
este mărită, de ex. în proporţie de etc.), inclusiv autorităţile pentru in-
100/ 70, pentru costurile adminis- cendiu din sectorul public şi poliţia,
trative şi profit. Prima este de obi- daunele neasigurate şi autoasigu-
cei ajustabilă în funcţie de rate constituie, împreună, costul
experienţă. total al riscului.
208 DICȚIONAR EXPLICATIV

costuri de achiziţie – acquisition contractele prearanjate de recupe-


costs. Cheltuieli efectuate de un rare. Cheltuielile de diminuare se
asigurător pentru a obţine noi asi- deosebesc de costurile de recupe-
gurări şi a emite poliţe. Comisioa- rare ce duc la plăţi către recupera-
nele pentru intermediari reprezintă tori, care acţionează independent
cea mai mare parte a costurilor de de orice contract. Vezi CLAUZA
achiziţie. DE DIMINUARE A PAGUBE-
LOR – SUE AND LABOUR
costuri de achiziţie amânate – CLAUSE.
deferred acquisition costs. Cos-
turi de achiziţie (def.) care sunt costuri de expediere – shipping
transferate mai departe, într-o pe- costs. Vezi NAVLU – FREIGHT.
rioadă contabilă următoare, pentru
a potrivi asemenea cheltuieli cu ve- costuri de recuperare – salvage
nitul pe care îl generează. charges. Termenul de asigurări
pentru plată pentru recuperare
costuri de curăţare – clean-up (def.). Comparaţi cu COSTURI
costs. Pierdere financiară cauzată DE DIMINUARE A PAGUBE-
de poluare (def.). Costurile pot in- LOR – SUE AND LABOUR
clude: curăţarea pământului, a cur- CHARGES; CLAUZA VASULUI
surilor de apă, clădirilor, SORĂ – SISTERSHIP CLAUSE.
echipamentelor etc. şi înlăturarea,
în general, a efectelor poluării. Asi- costuri fixe – fixed costs. Vezi
guratul îşi poate acoperi răspunde- CHELTUIELI REMANENTE –
rea pentru costuri de curăţare STANDING CHARGES.
suportate de terţi printr-o poliţă de
răspundere faţă de terţi şi costul costuri obişnuite crescute – en-
curăţării propriei sale proprietăţi hanced ordinary charges. Costu-
printr-o poliţă de primă parte. Este rile suplimentare plătite pentru
posibilă extinderea poliţelor de manipularea mărfurilor asigurate,
răspundere existente, dar există şi din cauza stării de deteriorare a
abordarea de a încheia o poliţă se- acesteia.
parată de răspundere pentru afec-
tarea mediului înconjurător, care costuri particulare – particular
acoperă curăţarea propriei locaţii. charges. Termen maritim care
descrie cheltuielile (exclusiv chel-
costuri de diminuare a pagube- tuielile de recuperare şi avaria ge-
lor – sue and labour charges. nerală) făcute de sau în numele
Cheltuieli făcute în mod voluntar asiguratului, pentru siguranţa/ pro-
de asigurat pentru protejarea bu- tejarea obiectului asigurării. Aces-
nului; acestea includ plăţile prin tea se adaugă la dauna de avarie
DICȚIONAR EXPLICATIV 209

particulară (def.), dacă se referă la o clădiri” şi “cotă de primă pentru


daună asigurată. Exemple: taxe de conţinut” au apărut ca rezultat al
inspecţie, fumigarea mărfii deterio- acestui fapt.
rate.
cotare a asigurării de incendiu –
costuri suplimentare – extra fire insurance rating. Sistem de
charges. Termen de asigurare ma- stabilire a cotelor de primă pentru
ritimă care se referă la cheltuielile riscuri de asigurare de incendiu.
suportate de asigurat în demons- Asiguratul face o plată proporţio-
trarea unei daune, de ex. costurile nală cu: (a) valoarea expusă la risc;
inspecţiei, costurile licitaţiei sau (b) gradul de hazard prezent.
vânzării. Asigurătorul le plăteşte Prima este o cotă procentuală în-
numai dacă dauna este admisă. mulţită cu suma asigurată. Cota re-
Totuşi, când se desfăşoară o ins- flectă: (i) clasificarea comercială,
pecţie la cererea asigurătorului, de grupări de activităţi comerciale sau
ex. de Asociaţia de Recuperare, sectoare de activităţi, în mare simi-
aceasta va fi întotdeauna plătită de lare cu privire la experienţa privi-
către asigurător. toare la incidenţa şi severitatea
incendiilor; (ii) discriminarea,
coş – basket. Două sau mai multe adică diferenţierea riscurilor indivi-
staţii de referinţă (def.), care sunt duale dintr-o clasă specificată, da-
folosite pentru a determina specifi- torită caracteristicilor particulare
cul unei tranzacţii, ca în derivatele prezente în orice risc individual;
de vreme (def.). (iii) experienţa, însemnând relaţia
dintre daune şi prime dintr-o anu-
cota de primă – premium rate. mită clasă, de-a lungul unui anumit
Valoare încasată pentru fiecare uni- număr de ani.
tate de asigurare sau variabilă aso-
ciată, de ex. cifra de afaceri, cotare în baza experienţei – ex-
reflectând nivelul de activitate. perience rating. Metodă care fo-
Cota variază în funcţie de gradul de loseşte experienţa anterioară
risc (de ex. ridicat, mediu şi scăzut) pentru a stabili cotele curente de
şi profunzimea acoperirii. Cota primă pentru un anumit asigurat,
poate fi pe clasă sau cotă procen- prin ajustarea cotelor normale în
tuală (sau la mie). plus sau în minus. În tratatele non-
proporţionale, reasigurătorul sta-
cota de primă pentru clădiri – bileşte cota de primă în baza
building rate. Asigurările de in- portofoliilor de prime şi de daune,
cendiu sunt deseori cotate separat mai degrabă decât în baza expune-
pentru clădiri şi pentru conţinut. rii inerente a afacerii respective.
Termenii “cotă de primă pentru Vezi şi COTARE RETROSPEC-
210 DICȚIONAR EXPLICATIV

TIVĂ – RETROSPECTIVE RA- cotarea flotei (maritime) – fleet


TING. rating (marine). Underwriterul şi
armatorul agreează o valoare asigu-
cotare retrospectivă – retrospec- rată pentru fiecare vas din flotă.
tive rating. Sistem în care cotaţia Cota este bazată pe proprietate, ex-
de încasat pentru (re)asigurare este perienţă trecută de daune şi alte
determinată la expirarea poliţei, consideraţii de underwriting. Un-
ţinând cont de experienţa în decur- derwriterul conducător, precum şi
sul perioadei asigurate, cu condiţia cei care îl urmează, scriu o “linie”
unei prime maxime şi minime. pe fişă (def.) pentru vasul cu cea
mai mare valoare din flotă şi o linie
cotarea daunelor – loss rating. proporţională pentru toate celelalte
Vezi COTARE ÎN BAZA EXPE- vase din flotă. Asigurările subsi-
RIENŢEI – EXPERIENCE RA- diare pentru navlu şi cheltuieli sunt
TING. şi ele încheiate în baza flotei.

cotarea flotei (auto) – fleet ra- cotaţie absolută netă – absolute


ting (motor). Asigurătorul com- net rate. O cotaţie oferită de un
pară prima medie brută per vehicul asigurător unui broker, care nu in-
cu costul daunelor per vehicul/ an clude niciun comision. Brokerul în-
din anii anteriori. Dacă rata daune- casează un onorariu de la clientul
lor este semnificativ mai mică decât său. Cotaţiile absolute nete sunt
un anumit procentaj, de ex. 60%, deseori oferite în asigurarea de ga-
prima brută medie poate atrage un ranţie extinsă (def.).
discount pentru flotă. Dacă rata
daunelor depăşeşte, să spunem, cotă – rate. Vezi COTĂ DE
62,5%, atunci prima medie brută va PRIMĂ – PREMIUM RATE;
fi crescută. Reducerea sau supli- COTĂ CONSTANTĂ – FLAT
mentarea primei ţine cont de orice RATE.
tendinţă şi este aplicată cotei tabe-
lare a asigurătorului pentru fiecare cotă constantă – flat rate. 1. O
vehicul din flotă. Pentru flotele cotă generică, spre deosebire de co-
mari (cu prime de peste 100.000£), tele diferenţiale. Termenul este fo-
cotarea se face în funcţie de costu- losit uneori incorect pentru a face
rile de consumare (def.) sau este referire la o primă fixă. 2. Primă de
retrospectivă, adică primele se vor reasigurare aplicabilă întregului
baza pe costurile de daună cunos- venit din prime provenit de la ce-
cute de-a lungul unei perioade, dent, din asigurările cedate reasi-
după plata unei prime iniţiale de gurătorului, spre deosebire de cota
depozit. aplicabilă limitelor de excedent.
DICȚIONAR EXPLICATIV 211

cotă de bază – basic rate. O cotă procentaj agreat din prima necuve-
fundamentală aplicată unei întregi nită, dar răspunderea reasigurăto-
clase de poliţe cu o descriere dată, rului este limitată, adică plafonată
deseori publicată în ghidurile de de o sumă totală. Reasigurarea este
cotare. Această cotă poate fi modi- structurată pentru a asista poziţia
ficată în funcţie de caracteristicile de solvabilitate a cedentului, prin
riscului particular aflat în consi- plata unui comision mare în pri-
deraţie. mele stadii şi a unor sume mai mici
la sfârşit.
cotă generală – blanket rate. Vezi
ASIGURĂRI CU COTĂ MEDIE creare de rezerve – reserving.
– AVERAGE RATE INSU- Proces de estimare sau calcul al su-
RANCES. melor ce vor fi alocate pentru aco-
perirea daunelor neachitate şi a
cotă-parte financiară – financial riscurilor neexpirate. În acest scop,
quota share. Cedentul (def.) şi asigurătorii folosesc o abordare ac-
reasigurătorul împart riscul în pro- tuarială sau un program compute-
porţiile agreate. Acoperirea se rizat. Valoarea rezervată este
aplică anilor curenţi şi viitori. Co- ajustată oricând sunt primite in-
misionul de reasigurare (def.) este formaţii noi cu privire la o daună.
pe o scală variabilă, începând cu
30% comision pentru o rată a dau- credit de pensie – pension credit.
nelor de 70%. Pentru fiecare schim- Sumă dintr-o pensie, creditată fos-
bare de 1% în rata daunelor, tului soţ/ fostei soţii a/l membru-
comisionul se modifică şi el cu 1%. lui unei scheme de pensii, ca
Un comision care creşte odată cu urmare a unui ordin de divizare a
rata daunelor îl ajută pe cedent pensiei (def.).
atunci când are mai multă nevoie.
Dacă cedentul are o rată a cheltuie- credit de rezervă – contingent
lilor de 30%, atunci cedentul va credit. Vezi CAPITAL DE RE-
avea un rezultat de underwriting de ZERVĂ – CONTINGENT CAPI-
zero, indiferent de rata efectivă a TAL.
daunelor pentru anul respectiv.
Acest lucru îmbunătăţeşte marja de credit de transfer – transfer cre-
solvabilitate. dit. Beneficiul achiziţionat de un
membru când se face o plată de
cotă-parte limitată – finite quota transfer (def.) de la fosta sa schemă
share. Reasigurare proporţională de pensii către noua sa schemă. Ve-
multianuală care diferă de o cotă- chimea acumulată în vechea
parte financiară (def.) convenţio- schemă este legată cu vechimea în
nală. Asigurătorul cedează un noua schemă.
212 DICȚIONAR EXPLICATIV

credit documentar – documen- sau diminua orice reducere ulte-


tary credit. Vezi SCRISOARE DE rioară a cifrei de afaceri, ca urmare
CREDIT – LETTER OF CRE- a unei pierderi, chiar dacă suma
DIT. plătibilă depăşeşte pierderea astfel
evitată. Fără aceasta extensie, nu va
creştere – escalation. Creştere fi permis ca suma recuperată de asi-
anuală în nivelul anuităţii, benefi- gurat pentru “creşterea în costul de
ciilor poliţei sau limitelor în baza funcţionare” (def.) să depăşească
unui procentaj fix, aliniat unui pierderea de profit brut evitată
index, de ex. indicele preţurilor de printr-o asemenea
detaliu, având o limită maximă, de cheltuială. Acoperirea suplimen-
ex. 5%. Pensiile dinamizate au tară se face contra unei sume speci-
creşteri automate în plăţile sau fice.
contribuţiile de pensie. Poliţa pen-
tru riscuri maritime vizând riscul creştere în costul de lucru/
constructorului creşte pentru a aco- funcţionare – increase in cost of
peri o posibilă mărire a valorii asi- working. Cheltuială asigurată prin
gurate a vasului în construcţie. asigurarea de întrerupere a acti-
vităţii (def.). Sunt cheltuielile su-
creştere accelerată – accelerated plimentare necesare şi rezonabile
accrual. O rată de creştere (def.) a cu scopul unic de a reduce scăderea
unei scheme de pensie mai mare cifrei de afaceri în perioada de in-
decât a şaizecea parte din câştigu- demnizaţie (def.). De exemplu,
rile cuvenite de pensie, calculată firma poate avea nevoie să închi-
pentru fiecare an de pensie. Denu- rieze un sediu alternativ şi/ sau să
mită şi “şaizecime ridicată”. plătească ore suplimentare pentru
a compensa producţia pierdută.
creştere actuarială – actuarial in- Asigurătorul nu va plăti costurile
crease. Pensia suplimentară acor- care depăşesc pierderea de profit
dată unui membru al unei scheme brut pentru evitarea căreia s-au
de pensii care şi-a amânat pensia cheltuit costurile suplimentare.
dincolo de vârsta normală de pen-
sionare. creşterea capacităţii – capacity
boosting. Asigurătorii primari îşi
Creştere adiţională în costul de măresc abilitatea de a accepta ris-
funcţionare – Additional In- curi mai multe sau mai mari, folo-
crease in Cost of Working. O ex- sindu-se de facilităţi de reasigurare.
tensie opţională a unei asigurări de
întrerupere a activităţii (def.). Per- creşterea indicelui preţurilor la
mite asiguratului să aibă cheltuieli consumator – RPI index. Rată de
adiţionale rezonabile, pentru a evita creştere anuală referitoare la plăţi
DICȚIONAR EXPLICATIV 213

de anuităţi şi de pensii, pentru a le articol sau la o sumă asigurată, pen-


ajuta să-şi menţină puterea de tru a indica faptul că în eventualita-
cumpărare. Plăţile de anuitate cresc tea subasigurării se va aplica media
în linie cu creşterile indicelui ponderată (def.).
preţurilor la consumator, ale indi-
celui costurilor de viaţă, cu condiţia cu consecinţe pe termen scurt –
unei limite maxime de 5 % pe an. short-tail. Activitate de asigurare
Aceasta contrastează cu o anuitate în care este cunoscut faptul că dau-
uniformă, care rămâne neschim- nele vor fi în general notificate şi re-
bată indiferent de durata pe care se zolvate rapid. Contrastează cu
derulează. RĂSPUNDERE CU CONSE-
CINŢE PE TERMEN LUNG –
cu avarie dacă se atinge 3% - with LONG-TAIL LIABILITY.
average if amounting to 3%.
Clauză ce limitează recuperarea cu ştirea asiguratului – “with pri-
daunelor parţiale în cadrul unei vity of the assured”. Expresie din
poliţe maritime numai la acelea Legea asigurărilor maritime din
care ating o franşiză de 3% (nivelul 1906, care înseamnă că un armator,
obişnuit pentru mărfuri) din valoa- dacă nu are cunoştinţă cu privire la
rea asigurată. soliditatea, adică starea de naviga-
bilitate (def.) a vasului său, nu este
cu avarie indiferent de procentaj îndreptăţit să treacă cu vederea si-
– with average irrespective of tuaţia în cauză.
percentage. Permite recuperarea
integrală a tuturor daunelor cuantum – quantum. Valoarea
parţiale determinate de un pericol monetară plătibilă pentru daune
specificat într-o poliţă maritimă. sau unui asigurat printr-un contract
Nu se aplică nicio franşiză în baza de indemnizaţie.
unui procent din valoarea mărfuri-
lor. cuantum de interes – quantum of
interest. Se produce când două
cu condiţia inspecţiei – subject părţi au un interes asigurat simul-
to survey. Expresie care indică fap- tan în acelaşi obiect al asigurării.
tul că acceptarea unui risc de către Cumpărătorul unor mărfuri le
asigurător este condiţionată de poate asigura, dar vânzătorul îşi
desfăşurarea unei inspecţii de către poate asigura şi el interesul contin-
inspectorul de incendii al asi- gent, pentru a se proteja împotriva
gurătorului. nerespectării contractului de
cumpărător.
cu condiţia mediei – subject to
average. Expresie referitoare la un cumpărare înapoi – buy back. 1.
214 DICȚIONAR EXPLICATIV

O plată pentru a repune în drepturi o “cauză iniţială”, produsă într-un


o persoană care a renunţat la pen- singur an.
sia a doua de stat (def.). 2. Reacti-
varea acoperirii de asigurare după cunoaşte-ţi clientul – “know
plata unei despăgubiri într-o poliţă your customer”. Regulă a FSA
pentru o boală critică (def.), care ar care cere unei firme să facă toţi
duce la încheierea poliţei dacă nu s- paşii necesari pentru a obţine in-
ar cumpăra înapoi riscul de deces. formaţiile personale şi financiare
3. Plata unei prime suplimentare despre client, necesare ca să le per-
pentru acoperirea unui risc [de ex. mită să ofere serviciile adecvate din
motociclismul într-o poliţă perso- punctul de vedere al clientului.
nală de accident (def.)] exclus spe- Vezi IDENTIFICAREA IN-
cific din asigurare. FORMAŢIILOR – FACT–FIN-
DING.
cumpărarea părţii acţionarilor –
shareholders share purchase. cunoştinţe imputate – imputed
Vezi ACORD CU OPŢIUNI ÎN- knowledge. Cunoştinţe ale unei
CRUCIŞATE – CROSS OP- părţi despre care se consideră că
TIONS AGREEMENT. trebuie să fie cunoscute şi de cea-
laltă parte, ca urmare a relaţiei lor.
cumpărarea unei anuităţi amâ- Un asigurat poate dori să impute
nate – deferred annuity pur- cunoştinţele asigurătorului în te-
chase. Vezi REGULA VÂRSTEI meiul faptului că agentul său deţine
DE 75 DE ANI – AGE 75 RULE. deja toate acele cunoştinţe. În asi-
gurări, poziţia este complicată
cumularea limitelor – stacking of deoarece, pentru anumite scopuri,
limits. Aplicarea limitelor a mai intermediarul acţionează ca agent
mult de o singură poliţă pentru mo- al asigurătorului, în vreme ce pen-
mentul producerii daunei, unui eve- tru alţii (de ex. pune în practică ins-
niment, unei pierderi sau daune. Se trucţiuni pentru efectuarea
poate produce când se consideră că asigurării) este agentul asiguratu-
aceeaşi vătămare cu consecinţe pe lui. Partea care invocă doctrina
termen lung s-a produs în fiecare cunoştinţelor imputate trebuie să
dintre anumiţi ani, făcând ca limi- demostreze existenţa unei inter-
tele acelor ani să se cumuleze, pen- medieri în relaţie cu subiectul dis-
tru a produce o limită mai ridicată putat.
decât cea intenţionată de asi-
gurător. Asigurătorii folosesc clau- curator(i) – trustee(s). Persoana
zele pentru serii de daune (def.) în sau persoanele (fizice sau juridice)
scopul de a încerca să demonstreze desemnate pentru a îndeplini ter-
producerea tuturor daunelor dintr- menii unei tutele (def.). Un cura-
DICȚIONAR EXPLICATIV 215

tor are un interes asigurabil cu pri- pendenţi) – professional (or in-


vire la dreptul legal sau interesul în dependent) trustees. Specialişti
bunurile cu a căror tutelă a fost în- care oferă servicii de curatori ca ac-
vestit, dacă acest lucru este permis tivitate de bază.
sau indicat de procură.
curăţenie – cleanliness. Deşeurile
curator independent – indepen- şi gunoaiele comerciale reprezintă
dent trustee. Curator care nu este un hazard de incendiu care indică
legat de schema de pensii, de mem- un management slab şi un hazard
brii acesteia sau de angajator. O ast- moral (def.) crescut. Deşeurile
fel de numire poate fi obligatorie uleioase se pot autoaprinde. În
când un expert în insolvabilitate a anumite cazuri, se poate impune
preluat-o de la un angajator (Legea asiguratului printr-o garanţie (def.)
pensiilor din 1995). să păstreze deşeurile/ gunoaiele în
containere metalice şi să le înlăture
curator pensionar – pensioner din locaţie la sfârşitul fiecărei zile.
trustee. Curator independent a
cărui desemnare este obligatorie custode – fiduciary. Termenul
pentru a asigura aprobarea unei este sinonim cu cel de curator
scheme mici autoadministrate (trustee). O relaţie de custodie re-
(def.). Pensionarul nu poate să-şi zultă când o persoană se încrede în
dea demisia decât dacă există un în- altă persoană, şi acea altă persoană,
locuitor imediat disponibil. custodele, are datoria de a acţiona
în interesul şi cu cea mai bună cre-
curatori ai schemei – scheme dinţă faţă de prima persoană, fără
trustees. Persoane fizice sau ins- motiv ulterior. Exemplele includ
tituţii independente care răspund parteneriatele, curator şi beneficiar,
de managementul unei tutele, în directori şi companie. Vezi
conformitate cu procura pentru tu- RĂSPUNDEREA DIRECTORI-
telă. Curatorii schemei au puterea LOR ŞI FUNCŢIONARILOR –
de a selecta orice investiţie doresc DIRECTORS’ AND OFFICERS’
pentru a adera la procură. Acti- LIABILITY.
vităţile lor intră sub jurisdicţia Opra
(def.), care poate înlătura sau sus- cutremur/ asigurare de cutre-
penda un curator. mur – earthquake/ earthquake
insurance. Fenomen natural în
curatori pensionari – pensioner forma unei convulsii violente a su-
trustees. Membri pensionari prafeţei terestre. Riscurile de cutre-
(def.) desemnaţi drept curatori. mur şi incendiu subteran (foc de
origine vulcanică) sunt excluse din
curatori profesionali (sau inde- poliţa-standard de incendiu. Ariile
216 DICȚIONAR EXPLICATIV

de risc ridicat sunt desemnate ca


“zone de cutremur” (def.). Acope-
rirea de cutremur poate fi obţinută
fie pentru daune de incendiu, fie
pentru daunele produse de şocul
cutremurului, ca pericol adiţional
(def.). Incendiul subteran poate fi
şi el asigurat în acest mod. Riscul
este uneori transformat în titluri de
valoare ca o obligaţiune de catas-
trofă (def.).
DICȚIONAR EXPLICATIV 217

data ataşării/ data de început –


attachment date/ inception date.
D
dată de început – inception date.
Data la care o asigurare devine
Data la care se ataşează riscul, adică operaţională.
începe să se desfăşoare.
dată retroactivă – retroactive
data evaluării – valuation date. date. Dată care defineşte durata
Data folosită pentru evaluarea ac- acoperirii în timp în cadrul
tuarială. Cifrele obţinute vor fi ra- poliţelor de răspundere pentru mo-
portate cu menţionarea acestei mentul despăgubirii (def.). Dau-
date. nele rezultate din evenimente
produse înainte de data retroactivă
data/ începerea efectivă – effec- nu sunt acoperite, chiar dacă noti-
tive date/ inception. Data de în- ficarea daunelor s-a produs în pe-
ceput a unei poliţe. rioada asigurată. Data retroactivă
este declarată a fi data de început a
data normală de pensie/ pensio- primului an de acoperire. Vezi
nare – normal pension/ retire- “CADRU” – “NOSE”.
ment date. Dată aplicabilă
membrului unei scheme de pensii datorie – debt. 1. Măsură de un-
ocupaţionale, aşa cum este specifi- derwriting impusă de asigurătorii
cat în regulile schemei. Este data la de viaţă pentru vieţile sub-stan-
care membrul schemei devine în- dard. Datoria este dedusă din suma
dreptăţit să primească beneficiile plătibilă la deces în perioada asigu-
de pensionare şi este, de obicei, rată, dar nu din orice beneficiu la
data la care atinge vârsta normală supravieţuire. Poate fi în sumă fixă
de pensie definită în schemă. (datorie fixă) sau se poate diminua
în fiecare an (datorie descrescătoare)
datare anterioară – dating back. până la zero, pentru a coincide cu
Vezi ANTEDATARE – BACKDA- un risc suplimentar descrescător
TING. (def.). 2. Bani datoraţi de o parte
218 DICȚIONAR EXPLICATIV

altei părţi. “Debitele comerciale”, o dauna maximă anticipabilă


linie din balanţă, sunt activele ex- (DMA) – maximum possible loss
puse la risc prin neplată, şi deci asi- (MPL)/ maximum foreseeable
gurabile prin asigurarea de credit loss (MFL). Cea mai mare daună
(def.) şi prin asigurarea datoriilor care s-ar putea produce, în cazul
din evidenţele contabile (def.). celei mai proaste combinaţii de îm-
prejurări. În cazul unei poliţe de in-
datorie descrescătoare – dimini- cendiu, scenariul celui mai rău caz
shing debt. Vezi DATORIE 1. – ar fi un incendiu în împrejurări în
DEBT 1. care sprinklerele automate şi ex-
tinctoarele de incendiu ar fi ne-
datorie fixă – fixed debt. Valoare funcţionale, iar pompierii ar ajunge
scăzută dintr-o sumă plătibilă la târziu la locul incendiului. O coin-
deces, dacă decesul se produce cidenţă nefericită ar fi dacă un ase-
într-un termen specificat. Dacă asi- menea incendiu s-ar produce la un
guratul de viaţă supravieţuieşte ter- depozit plin cu bunuri combusti-
menului poliţei, este plătibilă bile de valoare ridicată. Comparaţi
întreaga sumă asigurată. Datoria cu dauna maximă estimată (EML).
fixă a fost înlocuită în mare parte de
datoria descrescătoare. Vezi DA- dauna posibilă maximă – posible
TORIE 1. – DEBT 1. maximum loss. Comparaţi cu
dauna maximă estimată (def.).
dauna maximă estimată – esti- Vezi DAUNA MAXIMĂ POSI-
mated maximum loss (EML). Es- BILĂ – MAXIMUM POSSIBLE
timare a daunei maxime probabile LOSS.
ca urmare a unui pericol asigurat.
Ţine cont de factori care vor daună – loss. Solicitare de
micşora riscul, de ex. protecţia îm- despăgubire într-o poliţă. Pierderea
potriva incendiilor, şi de factori financiară cauzată asiguratului de
care măresc riscul, de ex. materiale producerea unui eveniment asigu-
combustibile. Ignoră coinci- rat. Anumite definiţii ale “daunei”,
denţele, cum ar fi nefuncţionarea cum ar fi dauna totală constructivă
tuturor echipamentelor de pro- (def.) sunt cuprinse în Legea Asi-
tecţie simultan cu erori umane se- gurărilor Maritime din 1906.
vere şi alte circumstanţe dificile.
Asigurătorii folosesc EML (denu- daună accidentală – accidental
mită şi daună maximă probabilă) la damage. În absenţa unei definiţii
stabilirea retenţiei pentru riscuri in- precise în poliţă, termenul va fi de-
dividuale. finit în conformitate cu limbajul
uzual. Dauna accidentală înseamnă
dauna maximă posibilă (DMP)/ de obicei “dauna neintenţionată şi
DICȚIONAR EXPLICATIV 219

neaşteptată produsă de mijloace întârziată care creşte costurile.


neanticipate exterioare, cu câteva Daunele de consecinţă sunt pri-
excepţii, de ex. defecţiuni electrice vate, în general, ca fiind consecinţe
sau mecanice, viciu inerent şi acţiu- mai îndepărtate, care nu au fost
nea insectelor, viermilor şi celor prevăzute în mod rezonabil de
asemănătoare”. O formulare co- părţi. Contractele care definesc ce
mună, dar şi aceasta supusă unor înseamnă “de consecinţă” limitează
anumite excepţii, pentru a elimina mult mai probabil drepturile unei
orice dubii, este “daună vizibilă ne- persoane decât o clauză care pur şi
produsă dinadins/ voit”. “Dauna” simplu exclude răspunderea pentru
include distrugerea accidentală, dar daunele de consecinţă fără de-
nu neapărat “dauna accidentală”, finiţie. În asigurări, termenul este
deşi acolo unde dauna se produce folosit pentru a face referire la chel-
la partea integrantă a unui obiect - tuieli cum ar fi costul relocării tem-
de ex. cuverturile de pe o canapea - porare, în perioada reparării unei
“deteriorarea” rezultată va fi foarte proprietăţi cu daune de incendiu.
probabil considerată “daună acci- Termenul “asigurare pentru daune
dentală”. de consecinţă” a fost înlocuit cu
“asigurarea pentru întreruperea ac-
daună de avarie generală – gene- tivităţii” (def.). Daunele de conse-
ral average loss. Sacrificiu sau cinţă nu sunt acoperite în
cheltuială în consecinţă directă a asigurările de daune materiale.
unui act de avarie generală. Cu ex-
cepţia cazului când asigurătorul şi- daună de frecvenţă – frequency
a dat acordul în mod specific, el nu loss. Tip de daună care combină
este responsabil pentru nicio daună probabilitatea ridicată cu impactul
din avarie generală, atunci când redus, a cărei natură previzibilă în-
dauna nu s-a produs cu scopul ex- seamnă că poate fi de obicei antici-
plicit de a evita un pericol asigurat pată şi controlată, de ex. furturile
sau în legătură cu evitarea unui ase- din magazine, defecţiuni mecanice
menea pericol (Legea asigurărilor minore.
maritime din 1906). Vezi AVARIE
GENERALĂ – GENERAL AVE- daună de recuperare – salvage
RAGE. loss. Dauna produsă când bunurile
deteriorate de un pericol maritim
daună de consecinţă – conse- sunt vândute într-un port interme-
quential loss. Termenul, dacă nu diar, pentru că se consideră că nu
este altfel definit în contract, ur- vor mai avea nicio valoare când vor
mează regula daunelor contrac- ajunge în portul de destinaţie
tuale şi cuprinde daunele rezultate iniţial. Underwriterul plăteşte o
direct din încălcare, de ex. livrarea daună totală, dar ia creditul pentru
220 DICȚIONAR EXPLICATIV

câştigurile nete din vânzare. daună nereparată – “unrepaired


damage”. Dacă un vas avariat nu
daună de stingere – extinguish- este reparat şi nu a fost vândut,
ment damage. Daună produsă de atunci, când acoperirea expiră, asi-
apă şi de alţi agenţi de stingere, fo- guratul poate solicita valoarea re-
losiţi pentru stingerea şi localizarea zonabilă a deprecierii rezultate din
incendiilor. Astfel de daune sunt daunele nereparate, dar nu mai
consecinţa naturală şi probabilă a mult decât costul reparării daunei
incendiului şi sunt, aşadar, parte respective (Legea asigurărilor ma-
din dauna de incendiu. ritime din 1906). Dacă un vas ne-
reparat devine mai târziu o daună
daună în numerar – cash loss. totală ca urmare a unui pericol asi-
Vezi CLAUZA PENTRU gurat pe perioada derulării aceleiaşi
OPŢIUNE/ DAUNĂ ÎN NUME- poliţe, asigurătorul este
RAR – CASH CALL/ LOSS răspunzător numai pentru dauna
CLAUSE. totală. Dacă dauna totală are loc
într-o perioadă ulterioară, asigura-
daună maritimă – average. În asi- tul poate recupera atât dauna nere-
gurările maritime, termenul în- parată, cât şi dauna totală, dacă
seamnă “daună” în feluri diferite, în ambele sunt cauzate de pericole
special avarie generală (def.) şi ava- asigurate.
rie particulară (def.), dar este folo-
sită şi abordarea nonmaritimă de daună netă – net loss. Valoarea
medie ponderată. O daună la marfa daunei absorbite de o companie de
transportată se bazează pe procen- asigurări după deducerea tuturor
tajul de depreciere calculat prin sumelor recuperate din reasigurare
compararea valorii actuale a mărfii (def.), subrogare (def.) şi recupe-
deteriorate cu valoarea actuală a rare (def.). Aceste daune reţinute
mărfii intacte la destinaţie şi apli- nete pot fi finanţate intern din
când acest procentaj sumei asigu- fluxul de numerar sau din active
rate agreate (Legea Asigurărilor special dedicate. Din exterior, ele
Maritime din 1906). Vezi CU pot fi finanţate din linii de credit
AVARIE – WITH AVERAGE; sau, în cazul companiilor proprie-
LIBER DE AVARII PARTICU- tare, emiterea de noi acţiuni.
LARE – FREE OF PARTICULAR
AVERAGE. daună parţială – partial loss.
Daună care nu distruge bunurile
daună maximă probabilă – pro- asiguratului, sau nu le deteriorează
bable maximum loss. Vezi dincolo de repararea economică.
DAUNĂ MAXIMĂ ESTIMATĂ – Vezi DAUNĂ PARTICULARĂ –
ESTIMATED MAXIMUM LOSS. PARTICULAR AVERAGE.
DICȚIONAR EXPLICATIV 221

daună particulară – particular minore necesită demontarea com-


average. Daună parţială la vas sau pletă a motorului. Poliţa pentru
marfă, inclusiv dauna totală a aparatul de zbor acoperă daunele
livrării, cauzată de un pericol asigu- cu condiţia unui excedent destul de
rat şi care nu face obiectul unei mare, dar exclude deteriorarea pro-
daune de avarie generală (def.); se gresivă. Acoperirea răspunde dau-
referă la ”anumite” bunuri, spre nelor neprevăzute care necesită
deosebire de dauna de avarie gene- reparaţii imediate.
rală, care este o daună referitoare la
toate interesele (def.). Termenul nu daună prin înţelegere – sympa-
include costuri particulare (def.). thetic damage. Când marfa dete-
Termenul a fost înlocuit în Insti- riorată contaminează altă marfă,
tute Clauses cu cel de dauna pierderea rezultantă este cunoscută
parţială, dar termenul original este ca daună de înţelegere. Dacă dauna
folosit în cercurile de asigurări ma- originală a fost ocazionată de un
ritime. pericol asigurat fără să intervină
nicio altă cauză, atunci dauna prin
daună/ pierdere fortuită – for- înţelegere este acoperită prin
tuitous cause/ loss. Cauză acci- poliţă. Bunurile răspunzătoare pen-
dentală, situaţie întâmplătoare. O tru cauzarea acestui tip de daună
persoană nu poate să-şi cauzeze sunt: pieile de animale şi blănuri,
singură o daună la bunuri, şi apoi să anumite tipuri de brânzeturi, guano
ceară o despăgubire. Nu poate nici şi disulfura de carbon.
să solicite despăgubiri pentru certi-
tudini, cum este uzura. În asigura- daună prin întrerupere tehnică –
rea de viaţă, elementul fortuit se engineering interruption loss.
bazează pe data decesului, nu pe Asigurare de întrerupere a acti-
inevitabilitatea acestuia, iar sinuci- vităţii (def.) care oferă o indem-
derea este exclusă în mod normal nizaţie la o cotă fixă pe zi pentru
în primii doi ani. întreruperi, ca urmare a defecţiuni-
lor sau daunelor neprevăzute la ins-
daună prin ingestie – ingestion talaţiile şi echipamentele instalate
damage. Daune la aparatul de zbor sau ca urmare a întreruperii ali-
cauzate când obiecte străine (de ex. mentării cu apă sau energie elec-
pietre de pe pistă, păsări) sunt trică. Se aplică excedente de timp/
atrase în curentul de aer de as- franşize deductibile (def.) sau
piraţia motorului şi intră în rotaţie franşize (def.) în perioada de in-
în contact cu paletele rotative ale demnizaţie, pentru a evita daunele
acestuia. Riscul se aplică în princi- de mici dimensiuni, în mod parti-
pal la motoarele turbojet sau tur- cular pierderea temporară a servi-
bopropulsoare. Chiar şi daune ciilor.
222 DICȚIONAR EXPLICATIV

daună sentimentală – sentimen- gere de rezolvare a daunelor în-


tal loss. Se produce când o marfă cheiată între asigurător şi asigurat,
bună este vândută la preţ redus din în care costul de desfăşurare a re-
cauza unei asocieri nefavorabile cu paraţiilor este neeconomic, consi-
bunuri care sunt parte din aceeaşi derând şi că acest cost este mai mic
marfă transportată (de ex. ceai), decât valoarea totală asigurată.
deteriorate de un pericol asigurat. Acolo unde este cazul, principiul
Dauna “sentimentală” pentru este adoptat şi la alte forme de asi-
marfa bună este neasigurată. gurări de bunuri.

daună/ solicitare de despăgubire daună totală compromisă – com-


– claim. Cerere din partea asigura- promised total loss. Rezolvare
tului pentru o indemnizaţie sau un aranjată a unei poliţe CASCO ma-
beneficiu prin poliţă. Se va ritim, unde nu există o daună totală
răspunde la solicitare/ se va plăti o efectivă sau constructivă, dar re-
despăgubire, cu condiţia oricăror li- paraţia vasului este impracticabilă.
mite, dacă evenimentul producător
al daunei este cauzat de un pericol Daună totală constructivă –
asigurat şi nu este exclus. Constructive Total Loss. Poziţia
care există când un asigurat mari-
daună totală – total loss. Obiec- tim abandonează obiectul asi-
tul asigurării este pierdut, distrus gurării asigurătorului pentru că este
sau deteriorat dincolo de pragul o daună totală efectivă (def.) sau
economic de reparare. Vezi daună costul de reparaţie, sau recuperare
totală efectivă (def.) şi daună totală a bunului ar depăşi valoarea bunu-
constructivă (def.). lui odată reparat sau recuperat.
Dauna totală este comercială, mai
daună totală a unei părţi – total degrabă decât actuală. Vezi ABAN-
loss of part. Prevedere a asigurării DON – ABANDONMENT;
maritime de marfă, prin care pier- CLAUZA DE DAUNĂ TOTALĂ
derea unui întreg pachet la CONSTRUCTIVĂ –
încărcare sau descărcare sau pier- CONSTRUCTIVE TOTAL
derea întregii încărcături de marfă LOSS CLAUSE.
vor fi tratate ca daună totală a ace-
lei părţi a mărfii şi, în consecinţă, nu daună totală efectivă – actual
vor fi supuse unei franşize. total loss. Conform legii asigurări-
lor maritime, aceasta se poate pro-
daună totală aranjată/ daună to- duce în trei feluri: (a) distrugerea
tală cuprinsă – arranged total obiectului asigurării: (b) obiectul
loss/ comprised total loss. Ter- asigurării este atât de deteriorat,
men maritim care descrie o înţele- încât încetează să mai fie un lucru
DICȚIONAR EXPLICATIV 223

din categoria în care a fost asigurat neaşteptată şi neintenţionată din


(“pierderea speciei”); (c) asigura- punctul de vedere al asiguratului.
tul este definitiv privat de obiectul Bunuri înseamnă “bunuri mate-
asigurării. Un al patrulea mod pre- riale”, dar nu proprietate sau drep-
vede că dacă după un interval rezo- turi de proprietate intelectuală
nabil de timp nu există veşti cu (def.). Pentru poliţe de primă
privire la vasul dispărut (def.), se parte, vezi daună accidentală. Vezi
presupune că este o daună totală VĂTĂMARE CORPORALĂ AC-
efectivă. CIDENTALĂ – ACCIDENTAL
BODILY INJURY.
daune – damage. 1. Prejudiciu
(def.). Compensare pentru o pier- daune ascunse – concealed da-
dere. Daunele generale sunt nelichi- mage. Vezi CLAUZA DAUNEI
date, adică nu sunt predeterminate. NEDESCOPERITE – UNDIS-
Instanţa le evaluează în situaţii de COVERED LOSS CLAUSE.
pierdere de confort, durere şi sufe-
rinţă şi pierdere de câştiguri vii- daune cumulative – cummula-
toare. 2. Contracte. Daunele tive losses. Vezi DAUNĂ NERE-
compensează pentru pierderi re- PARATĂ –UNREPAIRED
zultate din încălcarea prevederilor DAMAGE.
contractuale, dar acestea pot fi li-
chidate (def.), adică menţionate ex- daune de apă dulce – freshwater
plicit în contract. 3. Măsura daunei damage. Marfă deteriorată de apă
acoperă, atât cât este posibil prin dulce, fără intervenţia unui pericol
bani, pierderile efective, dar se maritim. Acest risc, împreună cu
aplică daunele nominale atunci când alte riscuri externe, cum sunt dau-
un reclamant de succes nu a suferit nele produse de alte mărfuri, câr-
nicio pierdere pecuniară. Daunele lige, uleiuri şi condens, pot fi
punitive au ca scop pedepsirea acu- adăugate la poliţă când aceasta este
zatului, dar au aplicabilitate res- guvernată de clauza Institute Cargo
trânsă în Marea Britanie. Vezi Clause (B) sau (C). Clauza (A),
ARANJAMENTE STRUCTU- “toate riscurile”, este deja suficient
RATE – STRUCTURED SET- de extinsă pentru a cuprinde şi
TLEMENTS; DAUNE acest risc. Dauna de apă dulce tre-
PROVIZORII – PROVISIONAL buie să fie fortuită şi produsă de o
DAMAGES. cauză externă.

daune accidentale la bunuri – ac- daune de consecinţă (sateliţi) –


cidental damage to property. consequential loss (satellites).
Printr-o poliţă de răspundere civilă, Vezi ASIGURAREA PENTRU
dauna este accidentală dacă este DAUNE DE CONSECINŢĂ A
224 DICȚIONAR EXPLICATIV

SATELIŢILOR – SATELLITE curile de defectare (def.), inclusiv


CONSEQUENTIAL LOSS IN- defecţiunile electrice şi mecanice,
SURANCE. precum şi daunele accidentale. Pe
scurt, daunele pot fi din cauze in-
daune de numerar – average dis- terne sau externe.
bursements. Vezi CHELTUIELI
DE AVARIE GENERALĂ – GE- daune frauduloase – fraudulent
NERAL AVERAGE EXPENDI- claims. Daună în care asiguratul:
TURES. (a) a făcut declaraţii false cu privire
la anumite informaţii sau (b) a
daune de şoc – concussion da- făcut declaraţii false, ştiind că sunt
mage. Daune cauzate de un şoc false sau fără să creadă ca sunt
violent, ca în cazul unei explozii. adevărate, sau fără să-i pese dacă
Poliţa standard de incendiu aco- sunt adevărate sau false. Bună-cre-
peră daunele de expolzie cauzate dinţă, implicită în toate contractele
de boilerele domestice (def.) sau de asigurări, impune ca orice solici-
explozia gazului folosit pentru sco- tare de despăgubire a asiguratului
puri domestice sau folosit pentru să fie făcută cinstit. Dacă asiguratul
iluminat, sau pentru încălzirea face o solicitare frauduloasă, toate
clădirii (cu condiţia să nu fie parte beneficiile, inclusiv prima de asigu-
din lucrările de gaz). rare plătită pentru poliţă, vor fi anu-
late. Vezi “LINIA PENTRU
daune de ţară – country damage. ESCROCHERII” – “CHEAT-
Daune la marfa în baloţi sau în saci LINE”.
(de ex. bumbac, cafea) cauzate de
murdărie, noroi, umezeală excesivă daune generale – general da-
de la pământ umed sau vreme etc. mages. Vezi DAUNE – DA-
care se produc înainte ca bunurile MAGES.
să fie efectiv livrate.
Daune generale la lucrări – Gene-
daune exemplare/ daune puni- ral Works Damage. Vezi ASIGU-
tive – exemplary damages/ puni- RAREA PENTRU DAUNE
tive damages. Vezi DAUNE – GENERALE LA LUCRĂRI –
DAMAGES. WORKS DAMAGE INSURANCE.

daune fizice bruşte şi ne- daune la aparate de zbor (apa-


prevăzute – sudden and unfore- rate sau echipamente aeriene) –
seen physical damage. Cea mai aircraft damage (aircraft or ae-
largă formă de acoperire pentru rial devices). Vezi ECHIPA-
daune materiale în cadrul poliţelor MENTE AERIENE – AERIAL
de asigurare tehnice. Cuprinde ris- DEVICES.
DICȚIONAR EXPLICATIV 225

daune lichidate şi verificate – li- (def.), acestea nu sunt agreate în


quidated and ascertained da- avans şi incluse în contract. Dau-
mages. Daune specificate într-un nele nelichidate sunt principala
contract, reprezentând o preesti- componentă a daunelor din asi-
mare realistă a compensaţiei dato- gurările de răspundere civilă.
rate pentru o încălcare anticipată a
contractului (de ex. întârziere în fi- daune neraportate – unreported
nalizare). Sunt exprimate de obicei claims. Vezi IBNR PENTRU
în sume agreate pe săptămână. DAUNE PRODUSE DAR ÎNCĂ
Daunele lichidate sunt percepute NERAPORTATE – IBNR FOR
doar când motivele întârzierii nu CLAIMS INCURRED BUT NOT
îndreptăţesc partea în cauză la o YET REPORTED.
prelungire de timp. Asigurătorii de
răspundere civilă exclud în mod daune nerecuperate – unrecove-
specific orice răspundere de plată a red damages. Daune acordate de
daunelor sau penalităţilor lichidate. instanţă împotriva unui acuzat care
nu a făcut o plată de daună pentru
daune materiale – property da- care era răspunzător. Răspunderea
mage. Într-o poliţă de asigurare, în- inversă (def.) şi sentinţele ju-
seamnă daune fizice la bunuri decătoreşti neîndeplinite (def.)
tangibile, spre deosebire de pierde- sunt soluţii de asigurare ale acestor
rile financiare, chiar dacă rezultă probleme.
din daună sau din vătămarea cor-
porală. Nu se referă la “bunuri” în daune nominale – nominal da-
sensul unui drept de proprietate. mages. Vezi DAUNE – DA-
MAGES.
daune neasigurate/ recuperarea
daunelor neasigurate – uninsu- daune parţial reparate – partially
red losses/ uninsured loss reco- repaired damage. Când un vas
very. Daunele neacoperite printr-o este doar parţial reparat, asiguratul
asigurare de primă parte (def.), are dreptul la costul rezonabil al
cum este un excedent pentru daune acestor reparaţii, plus o sumă pen-
accidentale într-o asigurare com- tru reducerea în valoarea de piaţă a
pletă auto şi costul închirierii unui vasului, ca urmare a neefectuării re-
vehicul alternativ. Daunele pot fi paraţiilor în întregime. Suma totală
recuperabile de la un terţ neglijent. nu trebuie să depăşească costul re-
paraţiilor integrale (Legea asi-
daune nelichidate – unliquida- gurărilor maritime din 1906). Vezi
ted damages. Daune care sunt di- DAUNE NEREPARATE – UN-
mensionate în instanţă. Spre REPAIRED DAMAGE.
deosebire de daunele lichidate
226 DICȚIONAR EXPLICATIV

daune pentru pierderea spe- permite reclamantului să solicite o


ranţei de viaţă – loss of expecta- revizuire a despăgubirii iniţiale.
tion of life claims. Ca solicitare de Când este făcută declaraţia, dau-
despăgubire de sine stătătoare, a nele acordate sunt provizorii.
fost abolită de Legea administrării
justiţiei din 1982. Totuşi, dacă spe- daune provocate intenţionat –
ranţa de viaţă a fost redusă, orice malicious damage. Daune nelegi-
despăgubire pentru durere şi sufe- time, provocate de indivizi cu rea-
rinţă poate ţine cont de tulburarea voinţă, în circumstanţe care nu
produsă reclamantului de faptul că ating dimensiunile unei revolte
a aflat de această reducere. (def.). Acoperirea pentru revoltă
(def.) este extinsă în mod normal
daune prin condens – sweat da- pentru a acoperi daune produse cu
mage. Daune la marfă cauzate de intenţie, de persoane care acţio-
condensarea apei din aerul umed, nează în numele unei organizaţii
într-un container sau în cala unui politice. Daunele provocate in-
vas, ca urmare a scăderii tempera- tenţionat pot fi acoperite la modul
turii exterioare. general ca pericol suplimentar
(def.), cu condiţia unui excedent şi
daune prin contaminare – taint cu excluderea daunelor produse
damage. Daune la mărfuri produse prin furt.
ca rezultat al depozitării lor lângă
alte mărfuri, care le-au afectat în daune punitive/ daune exem-
mod advers. plare – punitive damages/ exem-
plary damages. Vezi DAUNE –
daune proprii – own damage. Ex- DAMAGES.
presie folosită pentru a descrie
daune sau pierderi produse la vehi- daune sau pierderi nerezolvate –
culul asiguratului, în cadrul unei outstanding losses or claims. To-
poliţe de asigurare auto. Se poate talul daunelor sau pierderilor pen-
aplica un excedent de “daună pro- tru care au fost primite înştiinţări,
prie”, în cadrul secţiunii de “pier- dar care la un anumit moment sunt
deri sau daune” a poliţei. încă nerezolvate şi, din acest motiv,
sunt doar valori estimate.
daune provizorii – provisional
damages. Când există posibilitatea daune sau pierderi plătite – paid
ca, în viitor, o persoană să sufere o losses or claims. Valoarea totală a
deteriorare gravă a condiţiei sale, daunelor sau pierderilor care au
instanţa este împuternicită să emită fost rezolvate într-o perioadă dată
o sentinţă declarativă care, în even- de timp (înainte de ajustarea pen-
tualitatea unei astfel de deteriorări, tru daunele scadente).
DICȚIONAR EXPLICATIV 227

daune sau pierderi produse – in- rioade de timp, inclusiv daunele


curred claims or losses. Totalul reţinute pe cont propriu. Aceasta
daunelor plătite şi scadente pro- permite reasigurătorului să eva-
duse într-o anumită perioadă. Ter- lueze efectele schimbărilor în expe-
menul este folosit şi pentru rienţa directă de underwriting şi să
scopurile statisticilor de daune, ia în considerare efectul posibil al
unde, pentru un accident (def.) dat daunelor viitoare de reasigurare.
sau ani de poliţă (def.) daţi, dau-
nele produse sunt comparate cu de la – from. Când un vas este asi-
primele cuvenite, pentru a evalua gurat “de la” portul de plecare, asi-
profitabilitatea din underwriting gurarea începe când acesta pleacă
pentru fiecare clasă de asigurări. de la ţărm cu intenţia de a-şi începe
călătoria.
daune transferate înainte –
losses carried forward. Vezi de la cui la cui – nail to nail. Ter-
CLAUZA DE DEFICIT – DEFI- men care denotă că asigurarea de
CIT CLAUSE. tranzit a picturilor se desfăşoară din
momentul în care tabloul este luat
Daunele săptămânii Lloyd’s – de pe peretele pe care este aşezat
Lloyd’s Casualty Week. Unitate până în momentul în care este
de informare maritimă Lloyd’s reaşezat pe peretele din noua sa
(def.), furnizează rapoarte locaţie.
săptămânale cu privire la in-
formaţiile legate de avariile mari- de la început - ab initio. Poliţele
time, accidentele nonmaritime şi de asigurare sunt nule sau anulabile
de aviaţie. Asigurătorii, armatorii, “ab initio”, adică de la început, dacă
posesorii de mărfuri, agenţii de ex- există o încălcare precedentă
pediţie şi alţii au posibilitatea de a poliţei. Vezi CEA MAI BUNĂ
afla informaţii cu privire la eveni- CREDINŢĂ UTMOST GOOD
mente catastrofale, dispute de FAITH.
muncă, sechestrări şi arestări, de-
zastre naturale şi alte categorii de de partea aerului – “airside”. A fi
evenimente neprevăzute care afec- “de partea aerului” înseamnă a fi pe
tează livrările, transportul, co- platforma din faţa hangarelor,
merţul sau asigurările. Unitatea făcând posibil contactul cu un apa-
analizează accidentele din întreaga rat de zbor. Asigurătorii auto, pot
lume şi impactul acestora. în anumite situaţii, să excludă orice
răspundere din accidente produse
de jos în sus – from the ground în timp ce vehicului asigurat se
up (FGU). Descrie toate pierderile găsea “de partea aerului”. În asigu-
unui cedent de-a lungul unei pe- rarea lucrărilor de construcţie
228 DICȚIONAR EXPLICATIV

(def.), atunci când locul unde se accident este produs de un risc ex-
desfăşoară lucrările este un aero- ceptat. Vezi ACCIDENT – ACCI-
port, asigurătorii vor avea o atitu- DENT; MIJLOACE
dine mai restrictivă faţă de lucrările ACCIDENTALE – ACCIDEN-
desfăşurate de partea aerului decât TAL MEANS.
faţă de cele aflate de partea uscatu-
lui (fără contact cu aparatele de declanşator parametric – para-
zbor). metric trigger. Declanşator fizic
aplicabil unei obligaţiuni de catas-
debit de pensie – pension debit. trofă (def.), bazat pe producerea
Reducerea pensiei unui membru unui eveniment într-un loc specifi-
cu un anumit procentaj, ca urmare cat şi de o severitate specificată. O
a unui ordin de divizare a pensiei obligaţiune poate fi determinată de
(def.) care este egal cu creditul de magnitudinea activităţii seismice
pensie (def.) acordat fostului soţ/ din şi din jurul oraşului Tokyo, aşa
fostei soţii. Se bazează pe echiva- cum este ea măsurată de Agenţia
lentul în numerar al valorii de Meteorologică a Japoniei. Dacă se
transfer (def.) definită de ordin. produce evenimentul, investitorii
îşi sacrifică dobânda şi capitalul.
debitor – debtor. Persoană care Factorul declanşator se bazează pe
datorează bani unei alte persoane, un model de catastrofă, care esti-
adică creditorului său. Creditorul mează o varietate largă de parame-
are un interes asigurabil (def.) în tri bazat pe date şi cunoştinţe
viaţa debitorului. incomplete.

deces din accident – accidental declararea de bonus – bonus de-


death. Ca eveniment asigurat claration. Declaraţie făcută de un
printr-o asigurare personală de ac- asigurător de viaţă cu privire la frec-
cident, este “decesul produs de o venţa cu care bonusurile vor fi
cauză violentă, accidentală, externă adăugate la poliţele de viaţă “cu
şi vizibilă, care cauză singură şi in- profituri”. Declaraţiile periodice
dependent de alte cauze are ca re- sunt de obicei anuale, şi valoarea
zultat decesul, produs în declarată depinde de decizia asi-
următoarele 12 luni de la manife- gurătorului legat de sumele pe care
starea cauzei”. Limita de timp este doreşte să le deducă din profit pen-
arbitrară, dar cu cât perioada de tru a le transforma în surplus divi-
timp dintre vătămare şi decesul în zibil. Vezi BONUS PENTRU
consecinţă este mai lungă, cu atât NEPRODUCEREA DE DAUNE
mai probabilă este intervenţia unei – NO CLAIM BONUS.
alte cauze. Asigurătorul nu efec-
tuează nicio plată dacă decesul din declarat a conţine – “said to
DICȚIONAR EXPLICATIV 229

contain”. Exonerare de răspun- lor, când vând clienţilor de detaliu


dere menţionată pe o scrisoare de (def.), indiferent dacă se oferă sau
conosament (def.), din care rezultă nu şi consiliere, intermediarilor,
că vasul care a transportat marfa nu numai pentru vânzare neconsiliată
a verificat tipul, cantitatea sau către clienţi comerciali. Declaraţia
condiţia mărfii, când vasul a re- trebuie dată pe un mediu durabil
cepţionat containerul încărcat şi si- (def.), înainte de încheierea
gilat. contractului. Totuşi, ea poate fi
făcută şi în formă orală, când clien-
declaraţia angajatului – em- tul solicită acoperire imediată sau
ployee declaration. Chestionar când clientul cere ca declaraţia să
medical completat de membrul fie făcută verbal. Pentru vânzare
unei scheme de pensie de grup, consiliată şi nonconsiliată, vezi
când beneficiile solicitate sunt mai STANDARDE DE CONSILIERE
mari decât limita de acoperire li- ŞI VÂNZARE – ADVISING AND
beră (def.). SELLING STANDARDS.

declaraţia curatorilor – trustees’ Declaraţia de principii de in-


undertaking. Oferită de curatori vestiţie (SIP) – Statement of In-
actuarului schemei. Aceasta are ca vestment Principles. Declaraţie
rezultat obligaţia curatorilor de a scrisă dată de curatorii schemelor
furniza acele informaţii pe care ac- ocupaţionale cu privire la princi-
tuarul le va considera necesare, pre- piile care le guvernează deciziile de
cum şi orice date impuse de investiţii. Curatorii trebuie să ia în
reglementările şi îndrumările pro- considerare sfaturile primite de la o
fesionale în vigoare, publicate atât persoană cu calificări adecvate, să
de Institutul, cât şi de Facultatea se consulte cu angajatorul şi să in-
Actuarilor. formeze membrii despre existenţa
declaraţiei, conform cerinţelor
declaraţia de cereri şi necesitate PA95. Legea îi protejează pe asi-
– demands and needs statement. guraţii privaţi domiciliaţi în Marea
Directiva de Mediere în Asigurări Britanie.
impune intermediarilor să ofere
clienţilor o declaraţie a cererilor şi Declaraţia Europeană de Acci-
nevoilor lor. Când se oferă consi- dente – European Accident Sta-
liere, declaraţia trebuie să explice şi tement. Format standard
motivele recomandării făcute de disponibil în întreaga Europă, în di-
intermediar. Regulile ICOB ale verse limbi. Scopul său este de a
FSA vor solicita completarea unei obţine o declaraţie într-o formă
declaraţii de cereri şi nevoi din par- agreată, în cazul în care există per-
tea: intermediarilor şi asigurători- soane implicate în accidente ru-
230 DICȚIONAR EXPLICATIV

tiere, care să ajute la procesarea ul- pentru a se asigura că îşi asumă ro-
terioară a oricăror daune prin asi- lurile în mod eficient şi cu integri-
gurări. tate în derularea funcţiilor controlate
(def.). Persoanelor aprobate care
declaraţie – declaration. 1. O au funcţii de influenţă semnificativă
afirmaţie de pe cererea de asigurare (def.) li se aplică trei principii su-
prin care solicitantul afirmă plimentare. Persoanele aprobate
adevărul răspunsurilor sale, de obi- care încalcă aceste principii se
cei “din cunoştinţele şi credinţa sa”. supun acţiunilor disciplinare. SP
Declaraţia poate converti este diferită de principiile de afaceri
afirmaţiile în garanţii care devin (def.), care se aplică numai firme-
bază contractuală. 2. Declaraţii pe- lor.
riodice ale unei variabile, de ex. ale
salariilor, făcute de asigurat prin declaraţie de sănătate – declara-
poliţele ajustabile (def.). tion of health. Declaraţie care
confirmă o stare de sănătate bună
declaraţie actuarială – actuarial continuă, cerută de un asigurător
statement. Declaraţie pe care Re- de viaţă de la un solicitant care,
glementările de dezvăluire impun să după ce a primit o ofertă de asigu-
fie inclusă în raportul anual (def.). rare de viaţă, nu a plătit prima în
Trebuie să arate, în forma solici- perioada stabilită de timp sau de la
tată, securitatea drepturilor cumu- un asigurat care doreşte să reacti-
late şi viitoare ale membrilor veze o poliţă care nu mai este în vi-
schemelor de pensii şi să fie sem- goare.
nată de un actuar (def.). Vezi
DEZVĂLUIRE – DISCLOSURE. declaraţie de valoare – declara-
tion of value. Declaraţie de la
declaraţie de practică recoman- sfârşitul unei cereri de asigurare,
dată a schemei de pensie – pen- care confirmă că suma asigurată re-
sion scheme statement of prezintă valoarea integrală a bunu-
recommended practice (SORP). rilor expuse la risc. Declaraţia face
Reguli care stabilesc cum trebuie parte din clauza de bază (def.) şi
calculate şi scrise conturile unei este folosită în mod uzual în asigu-
scheme de pensii ocupaţionale. rarea locuinţelor particulare şi a
conţinutului acestora, ca alterna-
Declaraţie de Principii pentru tivă la folosirea unei clauze de
persoane aprobate – Statement medie.
of Principles for approved per-
sons (SP). FSA stabileşte patru declaraţie de venituri anuale –
Declaraţii de Principii care se aplică annual return. Declaraţii finan-
tuturor persoanelor aprobate (def.), ciare pe care asigurătorii trebuie să
DICȚIONAR EXPLICATIV 231

le depună la FSA la sfârşitul anului declaraţie neglijentă – negligent


financiar, într-un format prestabi- misstatement/ statement. De-
lit. Declaraţiile constau în: balanţă claraţii înşelătoare făcute în cir-
şi cont de profit şi pierderi, rapor- cumstanţe în care există datoria de
tul de venituri generale din acti- grijă. Acestea cauzează deseori
vităţi, raportul de venituri pe pierderi economice “pure” (adică
termen lung şi informaţii adiţio- pierderi financiare nelegate de
nale, un rezumat al raportului anual vătămare fizică sau de daune).
de evaluare al actuarului, raportul Reclamanţii trebuie să stabilească
auditorilor conform Legii compa- răspunderea pentru prejudiciu pe
niilor din 1985, pentru companiile baza argumentului că acuzatul a
înregistrate în Marea Britanie, sau încălcat o datorie de grijă şi astfel a
echivalentul pentru companii care cauzat o daună. Aceasta este sin-
nu sunt astfel înregistrate. Certifi- gura circumstanţă sigură în care
catele trebuie să însoţească rapor- legea recunoaşte răspunderea pen-
tul directorilor, al actuarului tru pierderea economică pură din
desemnat (def.) şi al auditorilor. neglijenţă. Baza pentru răspundere
Formularele trebuie să cuprindă şi a fost faptul că persoana care face o
declaraţii privitoare la reasigurări declaraţie în afara unui contract şi-
majore şi cedenţi importanţi, poli- a “asumat voluntar riscul” şi, făcând
tica companiei de investiţii în deri- acest lucru, trebuie să exercite o
vate (def.) şi o declaraţie a grijă rezonabilă. Vezi NEGLI-
controllerilor (def.) acesteia. Com- JENŢĂ – NEGLIGENCE, ASI-
paniile angajate în activităţi in- GURAREA DE INDEMNIZAŢIE
ternaţionale EEA trebuie să PROFESIONALĂ – PROFES-
depună statistici separate pentru SIONAL INDEMNITY INSU-
această activitate. RANCE.

declaraţie legală – statutory de- declaraţie solemnă – protest. Do-


claration. Declaraţie scrisă dată cument de daune din asigurările
despre anumite lucruri conform maritime în forma unei declaraţii
Legii declaraţiilor legale din 1835, sub jurământ, făcută de căpitanul
declarată ca fiind adevărată în faţa unui vas în faţa notarului, prin care
unui comisionar sau magistrat. În oferă detalii privitoare la accident.
condiţiile de daune ale poliţelor, El îşi “declară” nevinovăţia pentru
asigurătorul cere dovezi ale daunei producerea daunei sau pierderii la
(def.) şi poate impune declaraţii le- vas sau la marfa transportată. Dacă
gale pentru a verifica adevărul din este nevoie de informaţii supli-
solicitarea de despăgubire a unui mentare, se face o nouă informare
asigurat. ulterioară şi o declaraţie solemnă
extinsă.
232 DICȚIONAR EXPLICATIV

deduceri “nou pentru vechi” – atenţie rezonabilă. Pentru scopu-


deductions “new for old”. Când rile asigurării decenale (def.), de-
un vas parţial deteriorat are nevoie fectele latente sunt “defecte care
de reparaţii, asigurătorul are drep- s-au produs la momentul
tul să facă deduceri “nou pentru construcţiei, dar nu se manifestă
vechi” (Legea Asigurărilor Mari- decât mult timp după aceea”.
time din 1906). Când un material
nou înlocuieşte unul vechi, care s-a defecţiune/ asigurarea împo-
depreciat prin uzură, armatorul tre- triva defecţiunilor – breakdown/
buie să suporte parte din costul breakdown insurance. Boilerele,
noului material. Se face o deducere echipamentele sub presiune, maca-
între o treime şi o şesime din suma ralele, lifturile şi alte echipamente
plătibilă în mod normal. În prac- de ridicat, echipamentul electric,
tică, toate Institute Clauses pentru pot fi asigurate împotriva defecţiu-
CASCO maritim prevăd că se va nilor prin poliţa tehnică. Defecţiu-
plăti un cost de avarie, fie generală nile înseamnă, în general,
fie particulară, fără deduceri “nou defectarea sau arderea oricărei părţi
pentru vechi”. Pentru aplicaţiile a instalaţiei în timpul funcţionării,
nonmaritime, vezi NOU PENTRU care cauzează oprirea bruscă şi ne-
VECHI – NEW FOR OLD. cesită reparaţii înainte de reluarea
lucrului, deşi pot exista definiţii
defăimare – defamation. Publica- specifice în cazul unor forme parti-
rea unor afirmaţii neadevărate, care culare de instalaţii. Acoperirea de
tind să coboare o persoană în es- bază pentru defecţiuni se referă la
timările unor oameni de bună-cre- daune proprii, dar acoperirea este
dinţă. Defăimarea poate fi (a) de obicei extinsă la daune la bunu-
calomnie, adică publicarea în formă rile din jur, răspundere civilă pu-
permanentă, cum ar fi în scris, sau blică, fragmentare (def.), daune de
(b) bârfa, adică o formă publică consecinţă, daune la echipamente
tranzitorie, cum ar fi prin viu grai. închiriate şi deteriorarea stocului.
Defăimarea este un prejudiciu, iar
partea afectată poate da în judecată deficienţă actuarială – actuarial
pentru daune, dacă a suferit daune deficiency. Valoarea cu care eva-
speciale sau pentru a obţine o in- luarea actuarială (def.) a activelor
terdicţie. Vezi ASIGURAREA DE unei scheme de pensii este mai
CALOMNIE – LIBEL INSU- mică decât răspunderea actuarială
RANCE. (def.).

defect latent – latent defect. De- delapidare – embezzlement.


fect existent care nu este aparent Conversia pentru folosul propriu,
sau nu poate fi descoperit prin făcută de un angajat, a unor bunuri
DICȚIONAR EXPLICATIV 233

primite de el în numele angajatoru- ECGD oferă un număr de facilităţi


lui său (Legea furturilor mici din de reasigurare. Acoperirea directă
1916). În prezent, este acoperită de de la ECGD include: poliţa de asi-
definiţia furtului (Legea furturilor gurare la export (def.), asigurarea de
din 1968). Este un risc de garanţie investiţii în afara graniţelor (def.).
a fidelităţii (def.), neasigurabil (Vizitaţi www.ecgd.gov.uk).
printr-o asigurare de furt, cu o ex-
cepţie limitată în asigurarea banilor depăşire de deces – death strain.
(def.). Riscul de mortalitate care
depăşeşte nivelul de retenţie al bi-
demonstraţie şi şcoală – de- roului cedent (def.), pentru care
monstration and tuition. Exten- poate fi necesară acoperirea prin
sie în poliţele pentru riscuri pe reasigurare. Pe baza primelor de
drumurile publice ale comer- risc, aceasta este diferenţa dintre
cianţilor auto, prin care este inclusă suma asigurată şi retenţia în primul
în acoperire conducerea autovehi- sau primii doi ani de asigurare.
culelor comerciantului pentru sco-
puri demonstrative sau de către dependent(ă) – dependant. 1.
persoane care fac şcoala de şoferi. Persoană dependentă financiar de
membrul unei scheme de pensii
demutualizare – de-mutualisa- (sau pensionar), dar termenul este
tion. Proces prin care o companie definit precis în regulile schemei.
de asigurare mutuală (def.) devine IR consideră automat soţii/ soţiile
o companie cu răspundere limitată şi copiii ca persoane dependente,
deţinută de acţionari. Membrii ex- fie până la vârsta de 18 ani, fie până
mutuali vor primi plăţi substanţiale la terminarea studiilor. 2. În le-
pentru a-i compensa pentru pier- gislaţia relaţiilor de muncă (drep-
derea statutului. tul de a-şi lua zile libere), un
dependent este soţul, soţia, copilul,
Departamentul de Garantare a părintele sau orice altă persoană
Creditelor de Export – Export care trăieşte cu angajatul ca parte
Credit Guarrantee Department din familia sa. Când o persoană îşi
(ECDG). Agenţia oficială britanică ia zile libere pentru a se ocupa de
pentru credite de export, conform urgenţe ale dependenţilor, nu în-
Legii Creditelor de Export şi Ga- calcă contractul de muncă. 3. Vezi
rantării Investiţiilor din 1991. Ex- LEGEA ACCIDENTELOR FA-
portatorii care vând bunuri şi TALE – FATAL ACCIDENTS
servicii de provenienţă britanică în ACT.
termeni de credit de sub doi ani se
asigură acum prin asigurătorii dependenţe externe – external
privaţi de credite, pentru care dependencies. Riscuri care se
234 DICȚIONAR EXPLICATIV

ataşază unei afaceri ca rezultat al create de chiriaş, sunt asigurate ca


dependenţei de aprovizionare de fiind conţinut. Privitor la orice de-
la, sau vânzare către entităţi din pendinţe sau accesorii particulare,
afara sa. Pierderea de activitate co- este necesar, dar nu şi suficient, să
mercială poate fi cauzată de eveni- se stabilească cine le-a instalat ca
mente ca de ex. incendii la sediile dependinţe, pentru că depen-
clienţilor şi/ sau furnizorilor. Ma- dinţele şi accesoriile instalate de
nagementul de risc implică o ana- chiriaş pot deveni dependinţe şi ac-
liză amănunţită a dependenţelor cesorii ale proprietarului. In-
externe şi a dependenţelor interne dicaţiile includ scopul creări
(def.). Poliţele de asigurare pentru dependinţei, gradul de ataşare efec-
întreruperea activităţii (def.) pot fi tivă la clădire şi termenii de închi-
extinse pentru a acoperi pierderea riere.
de activităţi comerciale ca urmare
a daunelor produse la sediul depolarizare – depolarisation.
clienţilor şi/ sau furnizorilor, furni- Vezi POLARIZARE – POLARI-
zorilor de utilităţi, pierderea SATION.
atracţiei (def.) etc. depozit de avarie generală – ge-
neral average deposit. Depozit
dependenţe interne – internal plătit de un cumpărător în schim-
dependencies. Termen din asigu- bul livrării mărfurilor, când bunu-
rarea de întrerupere a activităţii rile sunt supuse unei contribuţii de
(def.) care se referă la situaţii şi ac- avarie generală. Depozitul poate fi
tivităţi interne care, dacă ar fi între- înlocuit printr-o garanţie de avarie
rupte de o daună sau pierdere generală (def.).
materială, ar afecta în mod advers
abilitatea firmei de a-şi menţine depozit obligat – bonded ware-
cifra de afaceri. Un echipament mic house. Depozit aprobat pentru
ar putea fi de o asemenea impor- descărcarea bunurilor pentru care
tanţă strategică, încât ar putea peri- nu s-a plătit acciza. Proprietarul de-
clita sau opri producţia. Comparaţi pozitului devine subiectul unei ga-
cu DEPENDENŢE EXTERNE – ranţii guvernamentale (def.), adică
EXTERNAL DEPENDENCIES. al unei garanţii generale sau pentru
depozit, sau pentru mutare.
dependinţe şi accesorii – fixtures Aceasta garantează plata taxei va-
and fittings. Adăugări la clădiri male către autorităţi în eventualita-
“interioare sau exterioare”, consi- tea în care bunurile sunt mutate din
derate de obicei a fi parte din depozit fără plata taxei vamale.
clădire. Dependinţele şi accesoriile
proprietarului sunt asigurate ca depozit pentru riscuri faţă de
parte din clădire, dar, dacă sunt terţi – deposit against third party
DICȚIONAR EXPLICATIV 235

risks. Reglementările pentru de- drepturi (def.), modificând astfel


pozite pentru autovehicule (riscuri principiul indemnizaţiei.
faţă de terţi) din 1992 prevăd ca al-
ternativă la încheierea asigurării depunerea bunurilor în păstrare
auto obligatorii (def.) un depozit – bailment. Contract sau acord
de 500.000£ depus la Contabilul prin care o persoană îşi încre-
General al Curţii Supreme de o dinţează bunurile alteia denumită
persoană fizică sau companie depozitar (def.) cu înţelegerea că îi
(Legea circulaţiei pe drumurile pu- vor fi returnate mai târziu, sau com-
blice din 1988). pensate într-un alt mod, de ex. li-
vrate la o anumită adresă.
depozitar – bailee. Cineva care Depozitarul poate asigura bunurile
are posesia asupra bunurilor altei pentru răspundere civilă sau daune
persoane printr-un contract sau materiale, sau ca agent sau curator
acord de depunere a averii în în numele proprietarului. Cum
păstrare (def.). Un depozitar pen- poliţele de răspundere civilă pu-
tru recompensă primeşte o plată blică exclud bunurile aflate în cus-
(de ex. proprietarul unui atelier todia sau controlul asiguratului, se
auto pentru repararea unei maşini) emit poliţe speciale care să acopere
şi trebuie să exercite întreaga această excepţie pentru proprieta-
atenţie pe care o persoană vigilentă rii de hoteluri, ateliere auto etc.
ar avea-o pentru propriile sale bu-
nuri. Depozitarii pentru recom- derivată – derivative. Instrument
pensă pot încerca să se scutească de financiar care îşi derivă valoarea din
răspundere, sau să şi-o limiteze. cea a unui activ de bază (document
de valoare, obligaţiune sau produs
depozite în afara graniţelor – de bază) sau dintr-un indice de
overseas deposits. Depozite obli- bază. O derivată de vreme (def.)
gatorii conform legislaţiei locale, este legată de un indice derivat
care trebuie create de asigurătorii dintr-o variabilă de vreme, cum
din alte ţări, pentru protejarea asi- este temperatura, şi adresează riscul
guraţilor locali. de volum al firmelor sensibile la
vreme. Derivatele financiare sunt fo-
depreciere – depreciation. losite ca instrumente de control al
Scăderea în valoare a unui bun, re- riscului financiar de preţ. Ele
zultată din folosire, uzură sau înve- constau în: contracte forward,
chire. Deprecierea nu este contracte particularizate pentru a
acoperită prin contractele de in- elimina riscul unei anumite forme
demnizaţie (def.), dar asigurătorii de incertitudine de preţ; contracte
pot emite poliţe “nou pentru vechi” futures, contracte forward standard
(def.) şi poliţe pentru repunere în tranzacţionate pe bursă; swapuri,
236 DICȚIONAR EXPLICATIV

un pachet de contracte forward pot provoca daune afacerii lor, de


tranzacţionate simultan; opţiuni/ ex. cafenelele în aer liber suferă în
options (def.) – echivalentul pe timpul verilor răcoroase şi pot
piaţa financiară al unei poliţe de asi- obţine zile cu grade de încălzire
gurare. Aceste contracte permit en- (def.). Vezi ZILE CU GRADE DE
tităţilor să facă hedging împotriva RĂCIRE – COOLING DEGREE
schimbărilor viitoare de preţ sau să DAYS; SWAP-URI DE VREME –
ia poziţie pentru a compensa im- WEATHER SWAPS; INDICI DE
pactul schimbărilor nedorite de VREME – WEATHER INDICES;
preţ sau al altor condiţii specificate. ZILE CU GRADE DE ENERGIE
– ENERGY DEGREE DAYS;
derivată de credit – credit deri- ZILE CU GRADE ÎN CREŞTERE
vative. Instrument “în afara ba- – GROWING DEGREE DAYS;
lanţei” (def.), derivat direct sau PRECIPITAŢII – PRECIPITA-
indirect din preţul unui instrument TION.
de credit. Iau forme numeroase, in-
clusiv swapuri [de ex. swapuri pen- derivate financiare – financial
tru neplata creditului (def.) şi derivatives. Vezi DERIVATE –
opţiuni], şi sunt folosite pentru a DERIVATIVES.
transfera riscul de credit de la o
parte la alta, de ex de la bănci la derivate particularizate – over-
companii de asigurări [transfor- the-counter (OTC) derivatives.
mare în asigurări (def.)]. Volumul Derivată vândută de un interme-
de derivate de credit transferate diar financiar, particularizată pe o
către asigurători a crescut de la zero anumită nevoie de finanţare de risc,
în 1998 la 30% în 2002 (www.vi- şi nu o derivată obişnuită, care se
nodkothari.com/glossary). tranzacţionează/ schimbă. I-Wex
OTC Weather Risk Market (Bursa
derivată de vreme – weather de- pentru Riscuri de Vreme) oferă
rivative. O acţiune, swap sau “acces liber”, permiţând unei com-
opţiune a cărei valoare este direct panii să trimită toate detaliile,
legată de evoluţia stării vremii într- preţurile-limită, pentru riscurile de
o perioadă specificată de timp şi vreme pentru care doreşte să facă
într-o anumită locaţie. Derivatele hedging. Alţii analizează baza de
de vreme plătesc numerar în date cu intenţia de a face oferte.
funcţie de evenimente cum ar fi de-
vieri de la temperaturile medii, ni- derularea de contracte de asigu-
velul precipitaţiilor etc. Companiile rare – carrying out contracts of
folosesc derivatele de vreme ca pe insurance. Activitate reglementată
o măsură de siguranţă împotriva (def.) specificată în articolul 10 al
condiţiilor meteorologice care le Ordinului pentru activităţi regle-
DICȚIONAR EXPLICATIV 237

mentate (Încheierea şi derularea reasigurării, a agentului care inten-


contractelor de asigurare), de de- tează acţiunea în instanţă în nu-
rulare a contractelor de asigurare ca mele mandantului său, a unui
mandant. asigurat, când asigurătorul caută re-
cuperarea unor bani pe care sus-
descărcare – discharge. 1. Chi- pectează că asiguratul i-a obţinut
tanţă dată de un asigurat pentru a prin fraudă, a beneficiarului unei
recunoaşte plata unei despăgubiri poliţe şi împotriva altor părţi inter-
şi faptul că nu mai are nicio pre- esate.
tenţie din partea asigurătorului
pentru dauna respectivă. În dau- descrierea utilizării – descrip-
nele produse terţilor, asigurătorul îi tion of use. Poliţele auto afirmă că
plăteşte solicitantului despăgubirii asigurătorul nu va fi răspunzător
şi obţine a confirmare de absolvire pentru daune produse în timp ce
a asiguratului de orice răspundere vehiculul a fost “folosit altfel decât
viitoare legată de acţiunea în cauză. în conformitate cu «Descrierea
2. Descărcarea mărfurilor de pe un Utilizării» inclusă în poliţă”. Des-
vas. crierea este tipărită şi pe certifica-
tul de asigurare. Vezi CLASĂ DE
descărcate în siguranţă – “safely FOLOSIRE – CLASS OF USE.
landed”. Riscul asupra bunurilor şi
mobiliarelor continuă până când desemnare încrucişată – cross-
acestea sunt descărcate în sigu- assignment. Metodă folosită în
ranţă, în maniera obişnuită şi într- asigurarea parteneriatului, prin care
un interval de timp rezonabil după fiecare partener încheie o poliţă
ajungerea în port; altfel, riscul pre- pentru propria sa viaţă pentru suma
luat prin asigurare încetează (Legea cerută, plăteşte singur prima şi-i
asigurărilor maritime din 1906, desemnează ca beneficiar în poliţă
Anexa, Reguli de Construcţie, re- pe partenerii săi, pentru a le lăsa o
gula 5). anumită sumă de bani la deces sau
pensionare. Orice câştig prin poliţă
descoperirea documentelor va- este impozabil.
sului – discovery of ships’ docu-
ments. Cerere în instanţă făcută de design deficient – defective des-
un asigurător după producerea ign. Design inadecvat sau insufi-
unei daune, pentru prezentarea do- cient al unei construcţii sau al unui
cumentelor relevante ale vasului. produs. Managementul de risc se
Ordinul poate fi emis împotriva ar- concentrează asupra riscurilor de
matorului, a unui creditor ipotecar, design la început. În cazul clădiri-
a asiguratului, în cazul poliţei pen- lor, Reglementările pentru mana-
tru mărfuri, a asigurătorilor în cazul gementul de construcţii şi design
238 DICȚIONAR EXPLICATIV

din 1994 (def.) se aplică, între al- într-o scrisoare de conosament


tele, din stadiul de design. Legea (def.) sau scrisoare de trăsură, care
plasează răspunderea pentru sigu- are dreptul să primească marfa tri-
ranţă asupra designerilor de produs misă de expeditor şi livrată de
(utilaje etc.), pentru folosirea la transportator. Conform termenilor
locul de muncă. Riscul de design CFR (def.), destinatarul încheie
deficient poate fi exclus din asigu- asigurarea de tranzit, dar conform
rarea de răspundere civilă pentru termenilor CIF (def.), plăteşte
produs, în baza faptului că este un prima ca parte din preţul bunurilor.
risc de neglijenţă profesională. Ris-
cul de design nu este exclus pentru deşeuri – debris. Vezi ÎN-
detailişti; ei pot fi strict DEPĂRTAREA DEŞEURILOR –
răspunzători pentru produse defi- REMOVAL OF DEBRIS.
ciente, conform Legii vânzării de
bunuri din 1979 (def.). deşeuri comerciale – trade
wastes. Deşeuri de origine orga-
design imperfect (sau deficient) nică şi anorganică descărcate de
– faulty (or defective) design. În concernele comerciale şi indus-
contextul excluderii din asigurarea triale. Deşeurile organice sunt ge-
toate riscurile a contractorilor nerate pe o scară considerabilă de
(def.), aceasta înseamnă: (a) des- industriile alimentare: de conserve,
ign care nu îndeplineşte standar- de lactate, de bere, abatoare şi fa-
dele aşteptate de inginerii de brici de procesare a peştelui. Alte
design; şi (b) design care se do- generatoare semnificative de
vedeşte a fi inadecvat, dar fără să fie deşeuri includ fabricile de hârtie, de
atribuită o vină sau neglijenţă ingi- vopsele, lucrările petrochimice,
nerului designer [Queensland Go- producătorii de textile şi curăţăto-
vernment Railways vs. riile chimice. Deşeurile anorganice
Manufacturers Mutual Insurance includ acizi, substanţe alcaline, cia-
Co. Ltd (1969)]. Designul trebuie nuri, plumb, cupru, crom şi zinc.
să fie doar imperfect pentru a se Underwriterii se preocupă de me-
aplica excluderea. todele de înlăturare a deşeurilor fo-
losite de firme, pentru că de aici pot
design inadecvat – inadecvate rezulta costuri considerabile din
design. Vezi DESIGN IMPER- daune de poluare şi curăţarea ur-
FECT (SAU DEFICIENT) – melor. Orice eliberare de deşeuri în
FAULTY (OR DEFECTIVE) aer, sol sau apă poate crea pro-
DESIGN. bleme majore nu numai pentru asi-
gurătorii de răspundere. Vezi şi
destinatar – consignee. Partea POLUAREA APELOR – WATER
(de obicei, cumpărătorul) numită POLLUTION.
DICȚIONAR EXPLICATIV 239

deşeuri periculoase – hazardous breakage. Deteriorare (neasociată


waste. Deşeuri ce conţin orice cu pericolele numite) a mărfurilor
substanţă care ar putea crea un pe- fragile care este considerată inevi-
ricol pentru: (a) viaţa sau sănătatea tabilă în timpul tranzitului. Este în
oamenilor sau animalelor atunci general exclusă, cu excepţia cazului
când sunt eliberate în mediul în- în care este cauzată de faptul că
conjurător; sau (b) siguranţa oa- vasul a fost remorcat, scufundat, ars
menilor sau echipamentelor din sau implicat într-o coliziune.
uzinele de epurare dacă sunt inco- Clauza de înlocuire (def.) se referă
rect manipulate. Deşeurile pericu- la deteriorarea echipamentelor.
loase pot fi toxice (majoritatea
pesticidelor, săruri de plumb, deteriorarea conţinutului frigi-
compuşi ai arsenicului, compuşi ai derului (locuinţe) – deteriora-
cadmiului), inflamabile (de ex. hi- tion of freezer contents
drocarburile), corozive (de ex. aci- (household). Asigurarea provizii-
zii, substanţele alcaline), oxidante lor păstrate în frigider şi/ sau ladă
(de ex. nitraţi sau compuşi ai cro- frigorifică împotriva riscului de
mului). Asiguraţii care lucrează sau pierdere cauzată de: (a) defectarea
sunt implicați voit în activități cu instalaţiei frigorifice; (b) inopera-
deşeuri periculoase trebuie să rea aparatelor de control termos-
dezvăluie acest lucru ca informaţie tate sau automate; (c) acţiunea de
esenţială (def.). scăpare a fumului refrigerent din
orice cauză; (d) căderea alimentării
detalii ale daunei – particulars of cu curent electric de la reţeaua pu-
claim. Termen din Regulile proce- blică. Vezi DETERIORAREA
durii civile pentru stabilirea detalii- STOCULUI – DETERIORA-
lor privitoare la valoarea daunei. TION OF STOCK.

detenţie – detention. 1. Se pro- deteriorarea stocului – deterio-


duce când autorităţile guverna- ration of stock. Asigurare tehnică
mentale împiedică un vas şi/ sau acoperind daunele produse stocu-
marfa să părăsească portul, în mod rilor perisabile păstrate în locuri
particular în timpul unor ostilităţi. răcoroase, ca o consecinţă directă a
2. Când sunt plătite contrastaliile unui accident la echipamentul de
(def.) pentru un număr agreat de răcire sau climatizare, asigurat
zile, orice întârziere dincolo de ele printr-o poliţă de defectare a echi-
se consideră a fi “detenţie”, pentru pamentelor. Cea mai largă formă
care armatorul poate solicita daune de acoperire asigură daune cauzate
nelimitate. de orice creştere sau scădere de
temperatură. Vezi DETERIORA-
deteriorare obişnuită – ordinary REA CONŢINUTULUI FRIGI-
240 DICȚIONAR EXPLICATIV

DERULUI (LOCUINŢE) – DE- de călătorie pentru corpul navei.


TERIORATION OF FREEZER Devierea nu se aplică în cazul
CONTENTS (HOUSEHOLD). poliţelor pentru timp, deoarece
pentru ele acoperirea nu se bazează
deturnare – hijacking. Determi- pe călătorii.
narea prin forţă a unui pilot să
zboare către o destinaţie neplanifi- dezastrul Torrey Canyon – Tor-
cată. Poliţa normală “toate riscu- rey Canyon Disaster. Dezastru
rile” exclude deturnarea. major care a alertat toate ţările cu
Deturnarea motivată politic şi sa- privire la riscurile şi pericolele
botajul pot fi asigurate printr-o poluării. În 18 martie 1967, vasul
poliţă separată pentru riscuri de Torrey Canyon (un petrolier libe-
război. Deturnarea camioanelor a rian) a naufragiat la 24 de kilometri
reprezentat un motiv de îngrijorare de Insulele Siciliei, deversând în-
pentru asigurătorii bunurilor în treaga cantitate de petrol brut
tranzit, dar riscul nu este exclus. transportat. Pe 24 martie 1967 se
“Deturnarea maşinilor” este acelaşi formase o pată de petrol cu lungi-
lucru, dar se aplică atunci când mea de 64 de kilometri şi cu o
maşinile sunt luate cu forţa de la lăţime medie de 16 kilometri. Ca
şoferii lor. urmare a fost adoptată Legea trans-
porturilor comerciale maritime
deţinător al poliţei/ asigurat – (poluare cu petrol) din 1971, în
policyholder. Persoana, denumită scopul de a institui obligativitatea
şi asigurat (def.), în numele căreia asigurării împotriva poluării cu pe-
este emisă poliţa. trol pentru anumite vase petroliere.

deviere – deviation. Îndepărtarea dezintermediere – disinterme-


unui vas de la ruta obişnuită sau diation. Proces al părţilor care in-
agreată, cu intenţia de a reveni la teracţionează direct, fără să implice
acea rută pentru a încheia călătoria. intermediari, de ex. asigurătorul
Prin Legea asigurărilor maritime vinde linii de asigurare personală
din 1906, asigurătorul este exone- (def.) prin internet. Produsele ino-
rat de răspundere dacă devierea se vatoare ART (def.) sunt deseori
face fără o scuză legitimă. Institute tranzacţionate direct de către
Cargo Clauses conţin clauza devie- părţile contractante.
rii, care îi protejează pe proprieta-
rii de mărfuri “menţinând-o dezvăluire – disclosure. 1. Ce-
acoperită” pe parcursul devierilor rinţă conform PA93 şi PA95 de a
dincolo de controlul asiguratului. dezvălui informaţii despre sche-
O clauză similară, dar cu o formu- mele de pensie părţilor interesate.
lare mai puternică, apare în poliţele Principalele reglementări sunt Re-
DICȚIONAR EXPLICATIV 241

glementările pentru schemele de numai prin comision. Vezi CEA


pensii ocupaţionale (Dezvăluirea MAI BUNĂ CREDINŢĂ – UT-
de Informaţii) din 1996. 2. Reguli MOST GOOD FAITH;
FSA care cer unei firme profesio- DEZVĂLUIRE A STATUTULUI
nale scutite (def.) să dezvăluie în – STATUS DISCLOSURE;
scris clientului că nu are autorizare DEZVĂLUIRE A PRODUSULUI
FSMA înainte de a furniza vreun – PRODUCT DISCLOSURE;
serviciu. 3. FSA obligă asigurătorii DEZVĂLUIREA BAZEI DE
de viaţă să informeze asiguraţii per- CONSILIERE – DISCLOSURE
soane fizice că îşi pot cumpăra OF BASIS OF ADVICE.
anuitatea de la un alt birou de asi-
gurare de viaţă, folosind opţiunea de dezvăluire a produsului – pro-
piaţă deschisă (def.). De asemenea, duct disclosure. Cerinţă ICOB
asiguraţii de viaţă care cer valori de (Capitolul 5) ca clientul de detaliu
răscumpărare (def.) trebuie să fie să primească informaţii cheie
informaţi că au opţiunea de a-şi înainte de încheierea contractului.
vinde poliţele (vezi POLIŢĂ CU Clienţii de detaliu trebuie să aibă
ACUMULARE DE CAPITAL informaţii la zi în eventualitatea
COMERCIALIZATĂ – TRA- unor schimbări în termenii poliţei,
DED ENDOWMENT POLI- în condiţiile sau în prima acesteia.
CIES). 4. Regulile de dezvăluire Există şi o cerinţă de dezvăluire a
FSA se referă la cheltuieli, remu- produsului pentru clienţii comer-
neraţie şi comision (Regula De- ciali, la momentul vânzării şi la
rulării de Afaceri). Ele îi obligă pe reînnoire. Dezvăluirea pentru pro-
consilieri să îi informeze pe consu- dusele pachet este acoperită de
matorii cumpărători de produse de ICOB (Capitolul 6).
investiţii de detaliu (de ex. asigurări
de viaţă) cu privire la statutul lor, dezvăluire a statutului – status
scopul consilierii, să le dea o ex- disclosure. 1. Cu anumite excepţii,
plicaţie clară a costurilor produse- firmele care derulează activităţi re-
lor, astfel încât să poată face uşor glementate (def.) trebuie să se asi-
comparaţii, precum şi privitor la gure că orice scrisoare (inclusiv
legătura pe care consilierii o pot echivalentul său electronic), pe
avea cu furnizorii. Trebuie dat un care ele sau angajaţii lor o trimit
document iniţial de dezvăluire la unui client privat, trebuie să indice
primul punct de contact, iar apoi faptul că este “autorizată şi regle-
trebuie dat un al doilea document mentată de Autoritatea pentru Ser-
de dezvăluire, la recomandarea vicii Financiare”. 2. FSA impune
unui produs. Consilierii indepen- firmelor să dezvăluie detalii ale ser-
denţi trebuie să ofere opţiunea de viciilor pe care le furnizează, pre-
plată prin folosirea unui tarif, nu cum şi informaţii corespunzătoare
242 DICȚIONAR EXPLICATIV

cu privire la produsele pe care le afiliate. Vezi DEZVĂLUIRE 4. –


vând. DISCLOSURE 4.

dezvăluirea bazei de consiliere – dezvăluirea intereselor – disclo-


disclosure of basis of advice. Ce- sure of interests. Managerul şi
rinţă ICOB prin care, în timpul executivii unei agenţii de underw-
procesului de vânzare, un interme- riting Lloyd’s, care oferă servicii de
diar este obligat să dezvăluie dacă a recrutare şi administrare pentru un
consiliat sau a furnizat informaţii sindicat, trebuie să-şi dezvăluie in-
pentru încheierea unui contract de teresele în tranzacţiile de asigurare
asigurare pe baza: unei analize co- ale sindicatului în raportul annual.
recte a pieţei, unei selecţii dintr-un O dezvăluire similară este necesară
număr limitat de asigurători, sau şi din partea agenţilor membrilor.
dintre produsele unui singur asi-
gurător. O “analiză corectă de dezvoltarea daunei – loss deve-
piaţă” impune intermediarului să lopment. Diferenţa dintre estima-
analizeze un număr suficient de rea iniţială a unei daune şi valoarea
mare de contracte de asigurare din estimată la o dată ulterioară a sumei
sectorul relevant de piaţă pentru a- plătite la rezolvarea daunei, mo-
i permite să consilieze sau să dea in- ment în care este diferenţa dintre
formaţii “adecvate” pentru a suma rezervată şi suma plătită.
răspunde nevoilor clientului. Inter-
mediarii terţi trebuie să respecte diferenţa în limite – difference in
această cerinţă, indiferent dacă limits. Operează în acelaşi fel ca
vând unor clienţi de detaliu sau co- asigurarea pentru diferenţă în
merciali (cu excepţia riscurilor de condiţii (def.), prin oferirea unor li-
mari dimensiuni), dar asigurătorii mite excedentare de indemnizaţie,
trebuie să respecte această cerinţă în plus faţă de limitele asigurărilor
de dezvăluire numai dacă vând încheiate la nivel local cumpărate
clienţilor de detaliu. Vezi şi STAN- în afara ţării.
DARDE DE CONSILIERE ŞI
VÂNZARE – ADVISING AND dinamizare – dynamisation. Le-
SELLING STANDARDS. garea de un indice a veniturilor, în
vederea calculării beneficiilor din
dezvăluirea comisionului – com- schemele de pensii sau pentru de-
mission disclosure. Regulile terminarea remunerării finale (def.)
ICOB impun intermediarilor în pentru scopurile limitelor inland re-
asigurări care se ocupă de clienţi venue (def.). Termenul mai este fo-
comerciali generali să dezvăluie, losit şi pentru descrierea creşterii
dacă li se cere, comisionul lor plus (def.).
orice comision primit de companii
DICȚIONAR EXPLICATIV 243

Diploma Avansată în Asigurări – pentru înregistrarea vehiculelor cu


Advanced Diploma in Insurance. numere de înmatriculare străine;
Calificarea “profesională” a CII, când se produce un accident şi ve-
acordată practicienilor experi- hiculul nu poate fi legat de o anu-
mentaţi şi experţilor pieţei. Can- mită ţară, va fi legat de ţara în care
didaţii pot alege dintre 46 de s-a produs accidentul; reprezen-
module, fiecare dintre ele atrăgând tanţii de daune ai companiilor de
un anumit număr de credite. Can- asigurare sau sucursalelor din sta-
didaţii de succes ajung la un prag tele membre trebuie să poată re-
maxim de 290 de credite, moment zolva daune; o persoană care
în care vor avea o înţelegere avan- cumpără o maşină din strainătate
sată a practicilor în asigurări atât ca trebuie să poată obţine 2-4
subiecte tehnice, cât şi ca abilităţi săptămâni de asigurare pentru a
manageriale în general. Deţinătorii acoperi călătoria de întoarcere în
au dreptul de a folosi titulatura de ţara cumpărătorului.
ACII şi de a aplica pentru un titlu
Chartered (def.) şi, la momentul Directiva a treia non-viaţă din
potrivit, să obţină statutul de Fel- 1992 – Third Non-Life Directive
low. 1992. A completat trecerea la o
piaţă unică prin crearea libertăţii de
Diploma în asigurări – Diploma înfiinţare. A abolit dreptul unui stat
in Insurance. Calificare nou-in- membru de a insista pentru autori-
trodusă (2004) bazată pe exami- zarea activităţilor unui asigurător
nare, care recunoaşte “dezvoltarea stabilit în alt stat, indiferent dacă
tehnică” atinsă de cei cu o înţele- este înregistrat şi în ţara gazdă sau
gere crescută a industriei. Impune vinde direct în această ţară dintr-o
candidaţilor să treacă un prag de locaţie dinafara CE.
110 credite. Membrii CII de succes
pot aplica pentru folosirea denu- Directiva de răspundere faţă de
mirii de “Dip CII”. Vezi DI- mediu – Environmental Liability
PLOMA AVANSATĂ ÎN Directive (ELD). Are ca scop sta-
ASIGURĂRI – ADVANCED DI- bilirea unui cadru prin care daunele
PLOMA IN INSURANCE. produse mediului vor fi prevenite
şi se va face restaurarea. Daunele de
Directiva a cincea auto – Fifth mediu sunt definite pe larg şi includ
Motor Vehicle Directive. Propu- poluarea apelor, contaminarea te-
nere pentru asigurare auto de renului care reprezintă o ame-
răspundere civilă. Principalele ninţare pentru sănătatea umană şi
puncte: suma minimă trebuie sta- deteriorarea biodiversităţii în zone
bilită la 2 milioane € în toată Uniu- protejate de legislaţia europeană şi
nea Europeană; termen de trei luni naţională. Persoana care produce
244 DICȚIONAR EXPLICATIV

dauna răspunde pentru restaurare. DIATION ACTIVITIES.


Asigurarea nu este obligatorie, deşi
propunerea impune statelor mem- directivă – byelaw. Mijlocul prin
bre să încurajeze operatorii în folo- care Consiliul Lloyd’s (def.) sta-
sirea asigurării sau a altor forme de bileşte regulile comunităţii Lloyd’s,
securitate financiară. Directiva pro- conform Legii Lloyd’s din 1982
pusă acoperă activităţi cum sunt (def.). Termenul este valabil pen-
eliberarea de metale grele în apă tru orice direcţie, reglementare sau
sau aer, instalaţii producătoare de alt instrument (inclusiv orice regle-
substanţe chimice periculoase, mentare ratificată de Consiliu
locaţiile depozitelor de deşeuri şi printr-o rezoluţie specială) şi pen-
instalaţiile de incinerare. tru orice condiţie sau cerinţă aso-
ciată. Lloyd’s este obligată să
Directiva pentru mediere în asi- notifice FSA (def.) cu privire la
gurări – Insurance Mediation Di- orice schimbări ale directivelor care
rective. Aprobată de Parlamentul afectează supervizarea şi reglemen-
European în septembrie 2006, se tarea pieţei Lloyd’s. FSA solicită şi
referă la reglementări pentru inter- copii ale buletinelor de reglemen-
medierea activităţilor de asigurare tare şi de piaţă şi ale tuturor amen-
şi reasigurare. Scopul său este de a damentelor la directive, de îndată
crea un sistem de înregistrare bazat ce sunt publicate. Vezi
pe următoarele cerinţe profesio- CONDUITA DE PIAŢĂ
nale: (a) în posesia cunoştinţelor şi LLOYD’S – LLOYD’S MARKET
abilităţilor generale, comerciale şi CONDUCT.
profesionale; (b) cu o bună re-
putaţie; (c) în posesia unei asi- Directive de asigurări – Insu-
gurări de indemnizaţie profesională rance Directives. Trei generaţii de
sau a oricărei garanţii comparabile directive atât de viaţă, cât şi non-
împotriva răspunderii pentru ne- viaţă. Primele directive au deschis
glijenţă profesională; (d) a avea ca- drumul oricărui asigurător autori-
pacitate financiară suficientă (def.), zat în orice stat membru să-şi des-
pentru acei intermediari care ma- chidă o sucursală, agenţie sau
nipulează conturile băneşti ale stabiliment în oricare alt stat CE,
clienţilor. Aceasta este similară ma- fără nicio restricţie din partea gaz-
tricei de reglementări a Consiliul dei, numai cu condiţia respectării
pentru Standarde în Asigurări Ge- cerinţelor de reglementare ale ţării
nerale (def.). Odată ce intermedia- gazdă, care sunt în prezent armoni-
rii sunt înregistraţi în ţara lor de zate pe larg. A doua generaţie a
origine, vor fi liberi să ofere servicii creat mişcarea liberă a serviciilor de
în alte state CE. Vezi ACTI- asigurare în CE, prin abolirea res-
VITĂŢI DE MEDIERE – ME- tricţiilor de vânzare dincolo de
DICȚIONAR EXPLICATIV 245

graniţe. A treia generaţie a comple- daune sub care este necesară o


tat tranziţia către piaţa unică de asi- marjă de solvabilitate mai crescută;
gurări, prin abolirea dreptului (d) permit intervenţia mai timpu-
naţiunii-gazdă de a insista cu pri- rie a autorităţilor de supraveghere;
vire la autorizarea asigurătorilor în- (e) cresc cu 50% marja de solvabi-
fiinţaţi în alte state membre. litate pentru anumite categorii vo-
Autorizarea într-un stat a devenit latile de asigurări non-viaţă
Licenţă unică europeană (def.), (maritime, de aviaţie şi răspundere
permiţând unui asigurător, fără generală); (f) permit unei compa-
nicio autorizare din partea oricărui nii de asigurare de viaţă să includă
alt stat: (a) să se stabilească altun- 50% din profiturile sale viitoare
deva; şi (b) să vândă în alte state pentru solvabilitate până la 31 de-
din locaţii din afara statelor respec- cembrie 2009, cu aprobarea auto-
tive. Reglementările post-autori- rităţilor de supraveghere; (g)
zare sunt desfăşurate de ţara-gazdă permit divizarea activelor, pentru
a asigurătorului, pentru a duce la scopuri de solvabilitate, în trei ca-
bun sfârşit obiectivele îngemănate tegorii – cele acceptabile fără nicio
de licenţă unică şi control al ţării limitare, cele acceptabile cu anu-
gazdă. Vezi A PATRA DIREC- mite limitări şi cele acceptabile
TIVĂ AUTO – FOURTH numai cu aprobare. Noile măsuri
MOTOR DIRECTIVE. au intrat în vigoare în 2004.

Directivele 2002/12/EC şi Director-controlor – controlling


2002/13/EC (Solvabilitate I) – director (CD). Director care
Directives 2002/12/EC and deţine sau controlează cel puţin
2002/13/EC (Solvency I). 20% din puterea de vot a unei com-
Amendează directivele panii. Datorită influenţei pe care o
73/239/EEC (asigurări de viaţă) şi asemenea persoană o poate avea
79/267/EEC (asigurări non- asupra angajatorului său în schema
viaţă), în scopul de a face mai pu- de pensii a companiei, se aplică res-
ternice cerinţele pentru marjă de tricţii speciale la statutul de mem-
solvabilitate (def.). Noile cerinţe bru al unui director-controlor.
(neaplicabile companiilor mutuale Detalii sunt prezentate în Notele
de viaţă sau non-viaţă care au mai de practică (IR12) (1991).
puţin de 5 milioane venit anual din
contribuţii): (a) permit statelor director desemnat de membri –
membre stabilirea unor cerinţe de member-nominated director.
solvabilitate mai stringente; (b) Persoană care devine director al
măresc fondul minim de garantare unei companii mandatare şi este
(def.) la 3 milioane € legat de un in- aleasă de membrii unei scheme de
dice; (c) cresc nivelele de prime şi pensii ocupaţionale.
246 DICȚIONAR EXPLICATIV

Raportul Higgs (2003) privitor la


director din umbră – shadow di- guvernarea corporatistă (def.) a in-
rector. Vezi DIRECTORI – DI- trodus conceptul de director inde-
RECTORS. pendent, adică un director
Directoratul Lloyd’s al Pieţei neexecutiv, despre care consiliul de
Globale – Lloyd’s World Market conducere consideră că este inde-
Directorate. Menţine statutul co- pendent în caracter şi judecată şi
mercial al Lloyd’s la nivel mondial. privitor la care că nu există cir-
Coordonează birourile Lloyd’s din cumstanţe (de ex. fost angajat) care
străinătate, acreditează brokeri ar putea afecta sau par a afecta ju-
Lloyd’s, promovează Lloyd’s şi îşi decata directorului. Codul pentru
dezvoltă portofoliul de licenţe. De guvernare corporatistă cere, de ase-
asemenea, conduce un centru de menea, numirea unui director in-
inteligenţă de afaceri cu servicii di- dependent senior, pentru a face
versificate de informaţii. Resursele legătura dintre consiliul de condu-
sale electronice şi pe hârtie acoperă cere şi acţionarii majori.
pieţele de asigurări, companiile de
asigurări, ştiri, informaţii juridice discontinuare – discontinuance.
etc. Încetarea plăţii contribuţiilor într-
o schemă de pensii, care duce la în-
directori – directors. Legea com- cheierea sau îngheţarea schemei.
paniilor din 1985 stabileşte că “di-
rector înseamnă orice persoană dispersia licitaţie/ ofertă – bid/
care ocupă poziţia de director, in- offer spread. Dispersia este dife-
diferent cum este aceasta denu- renţa dintre preţul licitat (preţul de
mită”. Director este deci oricine recumpărare plătibil posesorilor de
“conduce” (identificat prin funcţie, fonduri unitizate printr-un contract
şi nu prin denumirea poziţiei). Di- de indemnizaţie de managerii de
rectorii de jure sunt desemnaţi şi în- fond) şi preţul oferit (cel mai mare
registraţi formal. Directorii de facto preţ de vânzare la care managerii
(constructivi) nu sunt niciodată vor oferi uniturile la vânzare în
desemnaţi formal, dar acţionează aceeaşi zi). Aceasta este în mod
deschis. Directorii din umbră nu normal 5%-7% şi acoperă costurile
acţionează deschis, ci “operează din şi profiturile fondului.
spatele celor care o fac”, fiind per-
soane “în conformitate cu acele di- dispersie a oraşelor – city spread.
recţii şi instrucţiuni cu care Vânzarea unui contract legat de un
directorii companiei sunt obişnuiţi oraş contra cumpărarea altui
să acţioneze”. Atât directorii exe- contract concentrat asupra unui alt
cutivi, cât şi cei neexecutivi au ace- oraş. Este un mijloc de a face hed-
leaşi îndatoriri generale legale. ging/ a se proteja împotriva riscului
DICȚIONAR EXPLICATIV 247

de vreme.
distrugere prin incendiu – fire
distanţarea daunei – remoteness waste. Pierdere economică pro-
of damage. Descrie lipsa unei dusă societăţii de un incendiu. Cu-
conexiuni suficient de directe între prinde pierderea directă a
aspectul negativ care s-a produs şi bunurilor şi daunele materiale, plus
vătămarea presupusă a se fi produs. timpul şi costul în producţie şi alte
Acuzaţii “neglijenţi” nu sunt daune de consecinţă, de ex. şoma-
răspunzători pentru daunele prea jul. ABI şi Lloyd’s lucrează în
îndepărtate. strânsă legătură cu Organizaţia de
Cercetare în Clădiri (def.) şi cu alte
distribuirea surplusului – allot- organizaţii în vederea reducerii dis-
ment of surplus. Porţionarea sau trugerilor prin incendiu.
divizarea surplusului unui asi-
gurător de viaţă între posesorii săi divizare împotriva incendiilor –
de poliţe. fire division. Secţiune dintr-o
clădire formată de ziduri de pro-
distribuţia/ diversificarea riscu- tecţie împotriva incendiilor (def.) şi
rilor – risk distribution/ diversi- uşi de protecţie împotriva incendiilor,
fication. Tehnici de reducere a pentru a împiedica un incendiu să
riscurilor, care împart riscurile geo- se împrăştie în afara zonei unde a
grafic sau în funcţie de linia de acti- izbucnit, spre alte părţi ale clădirii.
vitate, pentru a evita problemele de Poate afecta ratingul şi perspectiva
acumulare de risc sau de suprade- asigurătorului asupra daunei
pendenţă de o anumită clasă de asi- maxime estimate (def.). Un asi-
gurare. Obiectivul este de a creşte gurător consideră că s-a realizat di-
numărul de riscuri mutual inde- vizarea împotriva incendiilor când
pendente. ratingul de rezistenţă la incendiu
(def.) este la un anumit nivel, de ex.
district de folosire – district of patru ore.
use. Factor în stabilirea cotelor de
primă în asigurările auto. Incidenţa doar pentru execuţie – execution
accidentelor vehiculelor variază di- only. Clientul este cineva cu sufi-
rect cu densitatea populaţiei în cientă experienţă şi înţelegere a in-
anumite districte. Asigurătorii ve- vestiţiilor relevante, care nu se
hiculelor private împart, în general bazează deloc pe judecata sau sfa-
ţara, în şase districte în acest scop, turile firmei în cauză. Abordează
în vreme ce asigurătorii de vehicule firma prin intermediari, având deja
comerciale folosesc trei districte luată decizia privitor la investiţie şi
pentru vehiculele transportatoare cere direct ca tranzacţia să fie în-
de bunuri. cheiată în numele său. Clienţii doar
248 DICȚIONAR EXPLICATIV

pentru execuţie renunţă la dreptu- unei scheme de pensii, înainte ca


rile de anulare conform Regulilor această persoană să ia o decizie.
de Derulare a Afacerilor. Documentul este prezentat astfel
încât consumatorul va fi asistat în a
dobânda critică – critical yield. face comparaţii între ofertele di-
Este dobânda câştigată la o verşilor furnizori, pentru tipul de
obligaţiune sau dividendele plătite investiţie în care este interesat.
pentru acţiuni sau dintr-un fond. În
industria pensiilor, expresia do- documente cu valoare garantate
bândă critică se referă la veniturile cu active – asset-backed securi-
din investiţii necesare pentru a ties. Obligaţuni de debit care de-
oferi un venit de pensie pentru pla- pind de un grup de active de bază.
nurile de pensii executive (def.), În transferul de risc alternativ
pensii prin scheme finale de salarii, (def.), se referă la documente cu
schemele mici autoadministrate valoare legate de asigurări. Vezi
(def.), reduceri/ retrageri de venit TRANSFORMARE ÎN ASI-
(def.) şi sistem de analiză a valorii GURĂRI – INSURITISATION;
de transfer (def.). TRANSFORMARE ÎN
OBLIGAŢIUNI – SECURITISA-
doctrina priorităţii – doctrine of TION.
priority. Prioritatea dată unui ce-
sionar prin Legea poliţelor de asi- dragă – dredger. Vase implicate în
gurare din 1867 (def.), când a fost stropire sau aspirare, care lucrează
executat un act care cesionează o de obicei în porturi sau pe cursurile
poliţă de viaţă şi s-a făcut notifica- interioare de apă. Acoperirea este
rea corespunzătoare. Până la acordată în mod normal prin Insti-
înştiinţare, cesionarul nu are drep- tute Clauses pentru riscuri de port
tul de acţiune în instanţă, iar legea şi cuprinde: 1. pierderi sau daune.
prevede că data la care se primeşte 2. Răspunderea civilă faţă de terţi,
înştiinţarea va reglementa priorita- cu excepţia angajaţilor. Proprieta-
tea tuturor daunelor – aceasta este rul unei drage având un birou înre-
cunoscută ca doctrina priorităţii. gistrat în Londra trebuie să încheie
Vezi ALOCARE – ASSI- o asigurare de răspundere civilă a
GNMENT. angajatorului (def.). Totuşi, asigu-
rarea nu este obligatorie pentru
document cu aspecte–cheie – vătămare sau boală suferită sau
key features document. Docu- contractată în afara Marii Britanii.
ment impus de FSA să fie dat
oricărei persoane care intenţio- Dreptul Comun – Common
nează să achiziţioneze o poliţă de Law. Legislaţia care a fost înte-
asigurare de viaţă sau să se alăture meiată pe folosire imemorială, care
DICȚIONAR EXPLICATIV 249

a stabilit precedente specifice şi le- membrii activi (def.) au dreptul ne-


gale, spre deosebire de dreptul sta- condiţionat la retragerea din servi-
tutar. Dreptul comun a fost ciu; (b) beneficiile păstrate de
dezvoltat prin lărgirea treptată de la pensie, în cazul persoanelor care îşi
precedent la precedent. amână ieşirea la pensie; (c) pensiile
care reprezintă drepturile pensio-
drepturi cumulate – accrued narilor curenţi, inclusiv, acolo unde
rights. Beneficiile pe care un mem- este cazul, beneficiile colaterale
bru al unei scheme de pensii acordate soţului/ soţiei sau altor
ocupaţionale (def.) le are de drept. persoane aflate în întreţinere.
Acestea includ beneficiile cumulate
(def.). Drepturile unui membru drepturi protejate – protected
activ (def.) pot fi bazate pe scena- rights. Pensie într-un arajament de
riul că acesta a ieşit din serviciu sau cumpărare a banilor, rezultată din
pe faptul că ar putea avea dreptul să faptul că schema este scutită. Bene-
lege beneficiile de creşteri salariale ficiile derivă din plăţile minime
viitoare. Definiţii specifice ale ex- echivalente (def.) care ar fi fost
presiei sunt stabilite în PSA93 pri- făcute altfel către pensia a două de
vitor la păstrare (def.), scutire/ stat (def.), cu excepţia scutirii.
renunţare (def.) şi Reglementările de
dezvăluire. Legea pensiilor din drepturi speciale de deducere –
1995 conţine o definiţie specifică special drawing rights (SDRs).
privitoare la amendamentele de Activ de rezervă internaţional, care
schemă. Vezi DEZVĂLUIRE 1. – măsoară şi compară valoarea
DISCLOSURE 1. schimbătoare a valutelor in-
ternaţionale. Un SDR este expri-
drepturi de anulare – cancella- mat zilnic prin referinţă la un coş de
tion rights. Regulile ICOB ale valute şi este folosit în convenţiile
FSA impun să se dea clienţilor de internaţionale (de ex. Convenţia de
detaliu o perioadă de anulare de 14 la Varşovia) şi în condiţiile contrac-
zile pentru asigurările generale şi tuale, ca măsură a valorii sau ca li-
pentru contractele la distanţă non- mită de răspundere.
mediate şi de 30 de zile pentru
contractele de pură protecţie dublă acumulare – double en-
(def.), sau, dacă se întâmplă mai dowment. Asigurare cu acumulare
târziu, data primirii documentelor de capital (def.), prin care suma
poliţei. plătibilă la maturitate este de două
ori mai mare decât suma plătibilă la
drepturi investite – vested rights. decesul produs în perioada asigu-
Termen referitor la pensii care în- rată. Combină o asigurare cu acu-
seamnă: (a) beneficiile la care mulare de capital cu o acumulare
250 DICȚIONAR EXPLICATIV

pură (def.) pentru aceeaşi sumă sau dar poliţa poate să fie extinsă ca pe-
este structurată ca o asigurare la rioadă. În cazul bunurilor, riscul se
termen pentru o anumită sumă, le- încheie când au fost debarcate în si-
gată de o acumulare de capital pură guranţă, dar de obicei asigurarea
pentru dublul acelei sume. Poate fi este extinsă printr-o clauză de tran-
oferită vieţilor afectate, ca alterna- zit (def.). Contractul se poate în-
tivă la primele suplimentare. cheia devreme atunci când
călătoria nu începe într-o perioadă
durata poliţei – duration of po- rezonabilă de timp (Legea asi-
licy. Când o asigurare este expri- gurărilor maritime din 1906).
mată prin acoperirea unei perioade
de timp de la o anumită zi la altă zi,
asigurarea expiră la miezul nopţii
ultimei zile, cu excepţia cazului
când se stabileşte altfel. Totuşi, o
poliţă poate să nu se deruleze pe în-
treaga perioadă din următoarele
motive: (a) plata întregii sume asi-
gurate prin poliţă o încheie; (b)
acordul părţilor; (c) încheierea de
către asigurat în cazul contractelor
permanente (de viaţă şi protecţie
de venit), de obicei, prin neplata
primei; (d) retragerea din contract
în perioada de aşezare (def.); (e)
încheierea poliţei prin încălcarea
unei condiţii sau garanţii.

durata riscului – duration of risk.


Termen din asigurarea maritimă
care denotă perioada în care asi-
gurătorul va fi răspunzător prin
poliţă. Aceasta poate însemna du-
rata unei călătorii sau încheierea
unei perioade de timp, în funcţie de
tipul de poliţă în cauză, de călătorie
sau de timp. O poliţă de călătorie
încheiată pentru corpul navei
continuă până când vasul a ancorat
în siguranţă pentru 24 de ore în
portul de destinaţie numit în poliţă,
DICȚIONAR EXPLICATIV 251

echivalentul în numerar al valo-


rii de transfer – cash equivalent
E
acoperi rezerva plus marja de sol-
vabilitate impusă explicit, pe care
transfer value (CETV). Echiva- compania doreşte să le creeze. Un
lentul în numerar al beneficiilor cu- asigurător de viaţă în expansiune
mulate într-o schemă cu beneficii poate constata că rezerva de prime
definite (def.), care poate fi folosit neexpirate creşte mai repede decât
ca plată de transfer către alt aranja- este eliberată, făcând dificilă atin-
ment aprobat de pensii sau pentru gerea marjei de solvabilitate im-
cumpărarea unei poliţe secţiunea puse. Zilmerizarea (def.) permite
32. (def.). CETV se supune cerinţei această situaţie. Reasigurarea pe o
minime de finanţare (def.). bază de prime la risc (def.) este o
altă soluţie posibilă.
efectele oaspeţilor - guests’ ef-
fects. Bunuri şi efecte aparţinând egalizare retroactivă – clawback.
sau aflate în responsabilitatea 1. Practică prin care o schemă de
oaspeţilor, adică a persoanelor care pensie va compensa o valoare egală
stau peste noapte în hoteluri şi sta- cu diferenţa dintre pensia de stat
bilimente similare. Proprietarul sta- faţă de o pensie-ţintă, astfel încât să
bilimentului poate asigura efectele ajungă la valoarea plătibilă de
oaspeţilor printr-o poliţă de daune schemă. 2. Comisionul plătit unui
materiale sau îşi poate asigura intermediar pentru prezentarea
răspunderea legală proprie pentru unei noi afaceri poate fi ”egalizat re-
pierdere sau daună. troactiv” dacă poliţa nu rămâne în
vigoare o anumită perioadă de
efortul pentru noi asigurări – timp. 3. Vezi CIFRĂ DE AFACERI
new business strain. Se produce AMÂNATĂ – DELAYED TUR-
când primele din primii ani dintr- NOVER.
un contract minus cheltuielile
iniţiale şi orice daune produse tim- El Niño – El Niño. Încălzire pe-
puriu nu sunt suficiente pentru a riodică a părţii tropicale a Pacificu-
252 DICȚIONAR EXPLICATIV

lui, care afectează vremea din toată “Campanie” la care s-a alăturat un
lumea. El Niño are ca rezultat in- număr de asigurători, pentru a
tensificarea ploilor în sudul State- combate criticile care spun că
lor Unite şi seceta în Pacificul de poliţele sunt scrise într-un limbaj
Vest. Totuşi, în afara Pacificului aproape incomprehensibil. Scopul
Tropical, efectele sunt imprevizi- acestor asigurători este de a folosi
bile, iar acest lucru impulsionează un limbaj pe care asiguraţii lor să-l
piaţa derivatelor de vreme (def.). considere mai uşor de înţeles.
El Niño (“băieţel” în spaniolă) se
produce în jurul Crăciunului. eroare de reper – bench error.
Termen din asigurarea de răspun-
eliberare statutară – statutory dere civilă pentru produs (def.),
discharge. Eliberarea unei scheme care descrie o eroare sau omisiune
de pensii de un membru al său care ce are loc în timpul procesului de
şi-a exercitat dreptul statutar printr- producţie sau asamblare. Riscul
un echivalent în numerar, conform unor astfel de erori stă la baza mul-
PSA93, la plecarea din schemă. O tor solicitări de asigurare de
alternativă la numerar este transfe- răspundere civilă pentru produs.
rul statutar (def.).
erori şi omisiuni – errors and
eligibilitate – eligibility. Condiţii omissions. Termen alternativ pen-
care guvernează dreptul unei per- tru indemnizaţia profesională, fo-
soane de intrare într-o schemă de losit deseori pentru a face referire
pensii sau dreptul de a primi un la “noile profesii”, de ex. agenţi de
anumit beneficiu. Condiţiile se pot publicitate, de media etc. Terme-
referi la vârstă, vechime, statut şi tip nul descrie şi asigurarea încheiată
de angajare, dar nu trebuie să existe de agenţii subscriitori Lloyd’s, la
nicio formă de discriminare în eli- cererea Lloyd’s.
gibilitate pe criterii de sex. Sentinţa
Barber (def.) se aplică în cazul tu- estimare de risc neplanificat –
turor beneficiilor de pensie cuve- unplanned risk assumption. Esti-
nite după 17 mai 1990 şi este mare de risc (def.) care nu este re-
andorsată de reglementări ale Legii zultatul unei decizii în cunoştinţă
pensiilor din 1995 privitor la trata- de cauză. Riscurile sunt asumate
mentul egal al sexelor. inadvertent şi sunt de obice incon-
secvente.
eliminarea riscurilor – risk eli-
mination. Înseamnă evitarea ris- estimat anual de pensii/ de-
curilor (def.). claraţie de beneficii – annual
pensions estimate/ benefit state-
Engleza clară – Plain English. ment. Declaraţie emisă în fiecare
DICȚIONAR EXPLICATIV 253

an, care prezintă beneficiile pe care crea suficienţi bani care să asigure
un membru le-a dobândit şi, în faptul că plăţile datorate membri-
baza unor previziuni, estimează be- lor schemei au de unde să fie
neficiul de pensie la vârsta pen- plătite. În cazul schemelor de be-
sionării. neficii definite, este obligatoriu să
se facă o asemenea evaluare clară la
eşuare – stranding. Se produce fiecare trei ani.
când un vas atinge pământul în
mod neobişnuit şi rămâne rigid şi evaluare actuarială – actuarial
blocat o durată apreciabilă de timp, valuation. Investigaţie desfăşurată
ca urmare a unei cauze accidentale, de un actuar, de obicei o dată la trei
şi nu în cursul obişnuit de navigaţie. ani, pentru a valida abilitatea unei
scheme de pensii definite (def.) de
etichetare albă – white labeling. a-şi acoperi raspunderile. Aceasta
Termen care se aplică atunci când înseamnă evaluarea nivelului de fi-
o firmă, de ex. un broker, etiche- nanţare necesar şi recomandarea
tează şi vinde un produs de asigu- unei rate de contribuţie (def.), pe
rare sub propriul său nume, când baza unei comparaţii dintre valoa-
acesta este de fapt produsul unei rea actuarială a activelor şi răspun-
alte firme, de ex. un asigurător. FSA derea actuarială (def.). Actuarii
nu restricţionează această practică, desfăşoară şi evaluări anuale ale
dar a emis îndrumări prin care răspunderilor companiilor de asi-
obligă firmele să prezinte clar clien- gurări de viaţă.
tului atât identitatea asigurătorului,
cât şi pe cea a brokerului şi să se asi- evaluarea impactului de mediu
gure că întreaga comunicare cu (EIM) – environmental impact
clientul este clară, corectă şi nu îl assessment (EIA). Evaluare for-
induce în eroare. mală a efectului total asupra me-
diului al unui proiect, proces,
evaluare – valuation. 1. Declaraţie produs sau dezvoltare. Este o ce-
sau certificat care confirmă valoa- rinţă legală pentru anumite
rea bunurilor asigurate, emis de proiecte specifice.
obicei de un expert independent. 2.
În asigurările de viaţă, este evalua- evaluarea/ măsurarea riscurilor
rea anuală a activelor şi pasivelor – risk evaluation/ measurement.
asigurătorului, în conformitate cu Proces de stabilire a priorităţilor de
cerinţele legale. 3. Evaluare actua- management de risc, prin compa-
rială (def.) în care un actuar com- rarea nivelului de controlabilitate
pară activele şi pasivele unei sau a altor criterii. Maparea riscuri-
scheme de pensii. El obţine nivelul lor (def.) este un instrument util
contribuţiilor necesare pentru a pentru prioritizarea riscurilor, prin
254 DICȚIONAR EXPLICATIV

plasarea lor pe un profil de risc şi in- COSHH (CONTROL OF SUBS-


dicând care ameninţări necesită TANCES HAZARDOUS TO
timp şi resurse de management. HEALTH REGULATIONS
2002/ (AMENDMENT) REGU-
evaluarea rezervei de bonus – LATION 2003.
bonus reserve valuation. Tip de
evaluare a primelor brute, care evaluat ca originalul – valued as
consideră în mod explicit plata original. Termen de reasigurare
unor bonusuri viitoare în cadrul maritimă care face contractul de
poliţelor cu profituri. Termenii eva- reasigurare, de fapt, o poliţă cu va-
luare a rezervei de bonus şi evaluare loare definită (def.) şi se asigură că
a primelor brute sunt consideraţi a valoarea este aceeaşi ca şi în
fi expresii alternative. Pentru anu- contractul original.
mite scopuri (anumite investigaţii
de solvabilitate) se va folosi o teh- evaluator de daune – loss asses-
nică de evaluare a primelor brute sor. Persoană, denumită uneori
fără evaluator public de daune, având
a lua în considerare bonusurile vii- cunoştinţe specializate, desemnată
toare. de asigurat pentru a-i evalua dauna
şi pentru a-i negocia rezolvarea cu
evaluarea riscurilor – risk assess- asigurătorul sau reprezentantul asi-
ment. 1. Referinţă colectivă la: gurătorului, de ex. ajustorul de
identificarea riscurilor (def.), ana- daune.
liza/ măsura riscurilor (def.) şi eva-
luarea riscurilor (def.), adică un eveniment de credit – credit
proces cuprinzător de manage- event. Eveniment care determină
ment de risc (def.). 2. Cerinţă le- încheierea unui swap pentru nea-
gală prin reglementările de sănătate chitarea creditului (def.) sau a unui
şi siguranţă. Vezi REGLE- swap pentru rambursare totală
MENTĂRI PENTRU MANAGE- (def.). Evenimentul este ales de
MENTUL SĂNĂTĂŢII ŞI părţile contractuale şi ar putea in-
SIGURANŢEI LA LOCUL DE clude neplata în cazul unui activ de
MUNCĂ DIN 1999 – MANAGE- referinţă sau altă obligaţie de debit;
MENT OF HEALTH AND SA- insolvabilitatea sau o scădere în ra-
FETY AT WORK tingul activului de referinţă.
REGULATIONS 1999 (MHSW);
REGLEMENTĂRILE DE eveniment neprevăzut – contin-
CONTROL AL SUBS- gency. Un eveniment nesigur.
TANŢELOR PERICULOASE
PENTRU SĂNĂTATE DIN evenimente impozabile – char-
2002/ AMENDAMENTE 2003 – geable events. Se produc când
DICȚIONAR EXPLICATIV 255

sunt făcute anumite plăţi din pro- nează răspunderea la costurile re-
duse de viaţă de tip pachet şi din in- chizitelor şi de rescriere.
vestiţii, de ex. anumite plăţi prin
poliţa de asigurare de viaţă, retra- evitarea riscurilor – risk avoi-
geri de obligaţiuni. Acestea pot sau dance. Decizie informată de a nu
nu să dea naştere unui impozit, dar, se implica sau de a nu continua o si-
dacă o fac, orice răspundere rezul- tuaţie de risc. Pierderea potenţială
tantă pentru impozit se încadrează este privită ca fiind mai mare decât
în regulile normale de impozitare a valoarea potenţială a activităţii care
veniturilor. creează un risc, de ex. utilizarea de
PCB-uri (def.) în procesele de pro-
evidenţa asigurărilor – book of ducţie şi construcţii.
business. Totalul poliţelor pe care
o companie sau un agent de asi- evitarea termenilor şi drepturi-
gurări le are în vigoare, într-o anu- lor de recuperare – avoidance of
mită clasă/ pe o anumită linie, din certain terms and rights of reco-
afacerea integrală. very. Clauză în poliţele obligatorii
de asigurare auto şi răspundere ci-
evidenţa plăţilor – record of pay- vilă a angajatorului (Legea cir-
ments. Evidenţa sumei şi frec- culaţiei pe drumurile publice şi
venţei contribuţiilor făcute prin Legea răspunderii angajatorilor
statul de plată al angajatorului către (asigurarea obligatorie) din 1969).
un furnizor de pensii personale. Legislaţia restricţionează dreptul
Trebuie să indice: deduceri de la asigurătorilor de a se folosi de
plată, contribuţia angajatorului şi încălcarea anumitor condiţii ale
data până la care contribuţiile tre- poliţelor pentru a evita plata unei
buie primite de furnizor. Scadenţa daune. Condiţiile se referă în prin-
pentru contribuţiile angajaţilor tre- cipal la aspecte care ar trebui sau nu
buie să nu depăşească data de 19 a cadă în sarcina asiguratului după
lunii următoare deducerii. Furni- eveniment, de ex. înştiinţarea co-
zorii care nu au primit contribuţiile rectă şi neadmiterea răspunderii.
în termen de 30 de zile trebuie să Asigurătorul are dreptul de a-şi re-
informeze Opra (def.). cupera paguba de la asigurat, atunci
când plata unei daune este făcută
evidenţe de activitate – business doar pentru că există obligaţa le-
books. Evidenţele contabile şi alte gală. Vezi POLIŢA APROBATĂ –
evidenţe şi documente comerciale APPROVED POLICY;
etc. pot fi asigurate în asigurările CONDIŢII INTERZISE – PRO-
pentru daune materiale, cum sunt HIBITED CONDITIONS.
poliţele de incendiu, ca articole
speciale. Asigurătorul restricţio- examinări statutare – statutory
256 DICȚIONAR EXPLICATIV

examinations. Examinarea boile- multiplele departamente ale reasi-


relor, receptoarelor de abur şi aer, guratului (de ex. auto, aviaţie, ma-
a lifturilor şi ascensoarelor şi a altor ritime, de bunuri etc.), ca urmare a
instalaţii şi echipamente, în vederea unui eveniment major, cum este
respectării unor cerinţe legislative. uraganul Betsy, care loveşte simul-
Legislaţia relevantă stabileşte frec- tan vase, aparate de zbor, bunuri
venţa de inspectare, de ex. pentru sau terenuri etc. Poliţa este formu-
boilerele cu aburi 14 luni, pentru lată similar cu o reasigurare de ca-
macarale şi lanţuri, frânghii şi sis- tastrofă de tip excedent de daună.
teme de ridicat 6 luni. Inspecţiile “Globalele” pot oferi acoperire
trebuie făcute de o “persoană com- pentru riscuri specifice, precum şi
petentă”. pentru acumulări mari de risc.

excedent – excess. Suma dedusă excedent de daună accidentală –


din fiecare daună şi suportată de accidental damage excess. Expre-
asigurat. Excedentul va elimina sie alternativă excedentului propriu
toate daunele mai mici sau egale cu de daună. Este excedentul (def.)
excedentul şi va reduce răspunde- din secţiunea de pierderi sau daune
rea asigurătorului pentru toate ce- a poliţelor auto complete şi se
lelalte daune. Excedentul poate fi aplică numai în cazul daunelor care
obligatoriu sau voluntar, caz în care implică pierderi sau daune la vehi-
se reduce prima perceptuă asigura- culul asigurat. Excedentul nu se
tului. Excedentul nu trebuie aplică atunci când dauna este cau-
confundat cu punctul de excedent zată de incendiu sau furt. Toate
(def.) din poliţele pe nivele. poliţele auto conţin un excedent de
Franşiza deductibilă (def.) este un daună accidentală care se aplică în
termen alternativ pentru excedent, cazul şoferilor tineri şi neexperi-
care trebuie comparată cu franşiza mentaţi (def.).
(def.), denumită uneori şi franşiză
deductibilă care dispare. excedent de daună agregat – ag-
gregate excess of loss. O formă de
excedent/ asigurare globală – reasigurare de excedent de daună
global excess/ insurance. Asigu- (def.) în care atât franşiza deducti-
rare de reasigurare (def.), care aco- bilă (def.), cât şi limita de răspun-
peră în întregime sau aproape în dere a reasigurătorului sunt
întregime portofoliul reasiguratu- exprimate ca sume anuale totale, şi
lui, adică “global” în sensul acope- nu per risc sau per eveniment. Spre
ririi întregii afaceri, şi nu în termeni deosebire de un tratat stop daună
geografici. Asigurarea globală (def.), acoperirea este exprimată în
plăteşte daune care depăşesc dau- sume de bani, şi nu ca proporţie din
nele agregate nete suportate de daună. Acest aranjament este po-
DICȚIONAR EXPLICATIV 257

trivit unui reasigurat care doreşte să nelor rezultate din acelaşi eveni-
se protejeze împotriva daunelor cu- ment; spre deosebire de un exce-
mulative pe un cont, de ex. pe asi- dent de daună pentru catastrofă, nu
gurări medicale, şi nu împotriva există obligativitatea manifestării a
unei expuneri majore “per eveni- două riscuri (def.), iar franşiza de-
ment”. ductibilă este suficient de mică
pentru a putea fi obţinută pentru
Excedent de daună al pieţei lon- un singur risc.
doneze – London Market Excess
of Loss (LMX). Reasigurări exce- excedent de daună de lucru per
dent de daună ale sindicatelor risc - working excess of loss per
Lloyd’s şi companiilor londoneze, risk. Franşiza deductibilă şi acope-
care acceptă asigurări pe piaţa de rirea se aplică individual pentru fie-
contribuţie (def.). Reasigurările care risc indiferent dacă pierderile
pentru asigurările auto Lloyd’s şi de sunt cauzate de un singur eveni-
răspundere civilă a angajatorilor nu ment.
fac parte din piaţa de contribuţie,
prin urmare nu sunt LMX. excedent de daună pentru catas-
Conceptul de LMX s-a concentrat trofă – catastrophe excess of loss.
iniţial asupra faptului dacă asi- Vezi REASIGURAREA DE CA-
gurările includeau reasigurarea asu- TASTROFĂ – CATASTROPHE
mată (def.) sau asigurări din SUA. REINSURANCE.

excedent de daună cu raportare excedent de daună retrospectiv –


– reporting excess of loss. Acope- retrospective excess of loss. Rea-
rire excedent de daună specifică sigurare de risc limitat (def.) pen-
“de lucru”. Reasiguratul trebuie să tru pierderi IBNR (def.), în cadrul
raporteze fiecare risc din clasa res- căreia reasiguratul plăteşte o primă
pectivă de asigurare (de obicei, pentru asumarea (parţială