Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
SINOADELOR ECUMENICE
In perioada dinainte de Schisma (1054), caracterul <<ecumenic>> al unui
sinod este dat de prezenta si de reprezentarea episcopatului din intregul imperiu.
1
335), preotii Vit si Vincent. Dintre episcopii occidentali, se remarca Hosius de
Cordoba (Spania), cel care fusese trimis de imparat la Alexandria pentru a restabili
pacea in Biserica Egiptului. Scopul sinodului este formularea explicita a credintei
despre Sfinta Treime, in opozitie cu invatatura preotului erudit Arie (cca. 256-336)
din Alexandria, care sustinea ca Fiul nu este identic dupa fire cu Tatal, fiind
subordonat Acestuia ca o cretura de ordin superior a Tatalui. Sub influenta sfintului
Atanasie, diacon de Alexandria, sinodul afirma ca Dumnezeu-Fiul este de o fiinta
(homoousis) cu Dumnezeu-Tatal. Dumnezeu-Unul, Care are o singura fire, exista ca
Treime cele <<trei ipostase>> avind fiecare proprietati unice, personale. Crezul de
la Niceea devine curind punctul de referinta al intregii traditii ortodoxe, in special al
sinoadelor posterioare. Exista parerea ca celelalte sinoade nu sint altceva decit
confirmarea si explicarea ortodoxiei de la Niceea. De altfel, sinoadele ulterioare
incep cu rostirea Simbolului de la Niceea. Actele sinodului nu s-au pastrat, dar
Eusebiu al Cezareii (in Vita Constantini) face o descriere pe larg a dezbateririlor.
Sinodul promulga 28 de canoane, care prevad, printre altele, sarbatorirea Pastelui in
zi de Duminica, dar nu in acelasi timp cu pastele iudaic; organizarea Bisericii dupa
provinciile adminstrative ale imperiului; prezenta a trei episcopi liturgisitori in
hirotonia episcopala.
2
creatrua a Fiului – si cea a lui Apolinarie, episcop de Siria, care nega prezenta
sufletului rational (sau spiritul) in Hristos, acesta fiind inlocuit cu Cuvintul. Sindoul
reia doctrina de la Niceea asuprea Sfintei Treimi – doctrina intarita apoi de teologia
trinitara a parintilor capadocieni, Vasile, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa,
care au impus cu autoritate formula: <<Una si aceeasi fire dumnezeiasca in trei
Persoane>> - si adauga articolele privitoare la Duhul Sfint. Impotriva lui
Macedonie, <<cei 150 de parinti>>, fara sa foloseasca <<homoousios>>, afirma ca
Duhul este <<inchinat si slavit impreuna cu Tatal si cu Fiul>>. Sinodul respinge
apolinarismul, in expresia <<de la Duhul Sfint si din Fecioara Maria>>. Simbolul
din 381 va deveni crezul clasic, ecumenic, al Bisericii crestine. El va patrunde in
liturghie si va fi confirmat de toate sinoadele ulterioare sub denumirea de crez
niceoconstantinopolitan. In canonul 3, sinodul fixeaza ordinea celor cinci
patriarhate, tinind seama de situatia politica a vremii. Roma se bucura de o
preeminenta de onoare, iar Constantinopolul ocupa locul doi, avind privilegii egale
cu <<cetatea imperiala>>, Roma.
3
nestorianismului (Nestorie n-a participat la sinod), discipolii lui Nestorie se despart
de Biserica oficiala si formeaza o Biserica separata, in Persia, cu sediul la Seleucia.
Biserica Orientului, sau <<nestoriana>>, din Persia, a depus un efort misionar cu
totul remarcabil in secolele urmatoare. Dar raspindirea islamismului in imperiul
mongol si mai cu sema masacrul savirsit de Tamerlan au pus capat acestui avint
misionar al crestinismului nestorian.
4
monofizite, de aceea imparatul Marcian convoaca un nou sinod, in 451 la Calcedon,
la care asista 600 de episcopi (cinci din Occident). Sinodul nu si-a insusit Scrisoarea
papei Leon I catre Flavian, ci a alcatuit o noua definitie dogmatica, in care se
condamna nomofizismul, marturisind credinta <<in doua naturi care se unesc intr-o
singura persoana>>.
5
Despre Principii), prin care condamna cele <<Trei Capitole>>, si pe cei trei teologi
care apareau a fi propagatorii nestorianismului: persoana si opera lui Teodoret de
Cyr (intre 393-460), prieten al lui Nestorie, care scrisese impotriva lui Chiril si
contra sinodului de la Efes, si scrisoarea lui Iba de Edessa (380-457) in care acesta
apara pe Teodor de Mopsuestia si respinge argumentele lui Chiril. Opozitia
episcopilor africani si reactia papei Vigiliu, impotriva modului in care imparatul
voia sa impuna un edict de credinta, sileste pe Justinian sa convoace un sinod
general la care participa 165 de episcopi ci care condamna cele <<Trei Capitole>>.
Cu toate acestea, sinodul se tine si anatematizeaza pe cei ce sustin ce e condamnabil
in cele <<Trei Capitole>>. Sinodul se pronunta in mod clar pentru <<unirea
ipostatica>> si respinge pe cei care confunda sau separa firile dupa unire. Hristos
este <<in doua firi>>, chiar dupa ce unirea dupa ipostas a avut loc. Sinodul da o
interpretare corecta expresiei monofizite a teologilor din Alexandria, <<o natura
intrupata a Cuvintului dumnezeiesc>>, afirmind ca unirea dupa ipostas pastreaza
cele doua naturi, unite fara confuzie si fara separare, intr-o singura persoana.
Sinodul aproba formula liturgica <<Domul nostru Iisus Hristos, Care a fost rastignit
cu trupul, este Dumnezeu adevarat>> si condamna invataturile sustinute de Arie,
Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie si Origen. La inceput, papa
Vigiliu n-a acceptat aceasta condamnare, dar in 554 recunoaste caracterul ecumenic
al acestui sinod.
6
o singura <<energie>> (monoenergism), putea sa atraga pe monofizitii moderati, dar
ea contravenea Calcedonului. Imparatul Constant al II-lea interzice discutiile despre
cele doua vointe in Hristos. In aceste conditii, ortodoxia este aparata, cu pretul
martiriului, de papa Martin I († 655 in exil in Crimeea) si de sfintul Maxim
Marturisitorul. Sinodul, in prezenta imparatului si a legatilor papei Agathon (678-
681), condamna pe Sergie si respinge scrisorile lui Honorius catre Serghie,
acuzindu-l de a fi monotelit. Sinodul recunoaste, in acord cu invatatura
<<parintilor>>, ca in Hristos exista doua vointe naturale si doua lucrari naturale,
firea omeneasca avind vointa ei proprie, care se supune de bunavoie vointei
dumnezeiesti, fiind pe deplin indumnezeita. Sinodul face un rezumat al dogmelor
promulgate de sinoadele precedente, un fel de redefinire a doctrinei despre persoana
Fiului lui Dumnezeu.
7
iconoclasti, trece sub jursdictia Constantinopolului provincia Iliriei. Succesorul sau,
Constantin al V-lea Copronim (741-775) convoaca un sinod in 754 la
Constantinopol, care condamna cultul icoanelor si excomunica pe toti anti-
iconoclastii, inclusiv pe Ioan Damaschinul, aparatorul cel mai aprig al venerarii
icoanelor. Imparateasa Irina, cu sprijinul patriarhului Tarasie si cu acordul papei
Adrian I (771-795), convoaca un alt sinod, tot la Niceea (350 de parinti) sinod care
anuleaza deciziile celui din 754 si care formuleaza invatatura ca obiectul venerarii
este persoana reprezentata pe icoana, facind o distinctie intre adorare (latreia) care
este rezervata numai lui Dumnezeu si cinstire (proskynesis) ce se cuvine sfintilor (v.
ICOANA). Sinodul n-a fost acceptat de catre Bisericile din imperiul lui Carol cel
Mare (Germania, Franta, Spania). Sinodul de la Francfurt (794) si <<Cartile
caroline>> se pronunta impotriva cultului icoanelor.
8
Bizant in 864 – , pe care ii acuza de erezie]. Sinodul se pronunta impotriva
adaosului <<Filioque>> si recunoaste egalitatea dintre Roma si Constantinopol,
desigur Roma avind <<intiietate>> ( ). Unii sustin ca recunoasterea acestui
sinod ca sinod de reconciliere ar fi de o mare valoare practica in vederea reducerii
schismei. Punctul de plecare al shismei din 1054 se afla in tendinta papilor de a
aseza Orientul sub autoritatea lor directa, lasind rasaritenilor impresia ca autonomia
lor este contestata. Din punct de vedere teologic, separarea a fost provocata de
<<Filioque>>, asa cum arata patriarhul Fotie in tratatul sau <<Despre Duhul
Sfint>>, in care condamna pe latini ca eretici.
Importanta sinoadelor ecumenice rezida in faptul ca: a) prin continutul lor dogmatic,
ele constituie legatura de unitate cea mai solida intre toate Bisericile locale, in
primul mileniu crestin; b) ele au impus autoritatea si metoda colegiala, conciliara,
care a mentinut si slujit ideea ecumenica; c) sinoadele au redresat sau reconstituit
unitatea vizibila a crestinsmului, de aceea unirea Bisericilor trebuie sa faca obiectul
unui acord ecumenic.
9
nici macar un indiciu sigur despre prezenta Sfantului Petru la Roma. Prezenta lui la
Roma este insa documentata intr-un timp si intr-un fel...
10