Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
CUPRINS:
MORALA SEXUALĂ
Introducere p7
1. Responsabilitatea în viaţa sexuală p8
CAPITOLUL I
Concepţia antropologică despre sexualitate p9
1. Aspectul biologic: sexualitatea ca impuls p10
a) Sexul biologic uman p10
1* Sexul cromozomic
2* Sexul gonadic
3* Sexual hormonal
b) Semnificaţia aspectului biologic pentru înţelegerea
globală a sexualităţii umane p12
1* Dimensiunea procreativă a sexualităţii
umane
2* Dimensiunea de plăcere a sexualităţii
umane
2. Aspectul psihologic; sexualitatea ca forţă de integrare a
eu-lui p14
a) Sensul sau structura sexualităţii psihologice p15
1* Sexualitatea infantilă
2* Sexualitatea adolescenţială
3* Sexualitatea tinerilor
4* Sexualitatea matură
b) Semnificaţia aspectului psihologic pentru
înţelegerea globală a sexualităţii umane p17
1* Sexualitatea ca forţă constructivă a eu-
lui
2* Sexualitatea ca funcţie ermeneutică a
persoanei
3. Aspectul dialogal: sexualitatea ca limbaj al persoanei
p19
a) Strucutura sexualităţii dialogale: etapele
1* Descoperirea “celuilalt” eterosexual:
adolescenţa
2
p33
a) Persoana: punct convergent al complexităţii
sexuale
b) Sexualitatea omului: cele trei dimensiuni
fundamentale p33
CAPITOLUL II
Semnificaţia creştină a sexualităţii p34
I. Credinţa si sexualitatea p35
1. Valoarea persoanei umane p37
2. Primatul dăruirii şi altruismului p39
3. Egalitatea şi originalitatea bărbatului şi a femeii
p40
4. Demnitatea trupului sexuat p42
5. Caracterul întâlnirii sexuale p45
6. Bivalenţa sexualităţii p47
3
CAPITOLUL III
Comportamentul responsabil în viaţa sexuală p71
1. Norme de etică sexuală p72
a) Castitatea, ca dispoziţie fundamentală în vederea
ordinii în viaţa sexuală p73
b) Elementele esenţiale ale virtuţii creştine a
castităţii p75
c) Pudoarea ca apărătoare a castităţii p76
d) Diferitele realizări ale castităţii în general p78
2. Castitatea prematrimonială p79
a)Responsabilitatea reciprocă înainte de căsătorie
p79
b)Raporturile sexuale prematrimoniale paralizează
maturizarea umană completă p80
c) Raporturile sexuale prematrimoniale limitează
libertatea de decizie a partenerilor p81
4
CAPITOLUL IV
Păcatele împotriva castităţii p99
1. In ce constă păcatul de necurăţie? P99
2. Gravitatea păcatului necurat p101
3. Păcatele împotriva castităţii p105
a) Impărţirea păcatelor de necurăţie propriu-zise
p106
b) Impărţirea păcatelor de necurăţie care se
împotrivesc şi altor virtuţi p106
1* Adulterul p107
2* Sacrilegiul p107
3* Incestul p107
4* Violenţa trupească (stuprum) p108
5* Raptus sau răpirea p108
c) Păcate împotriva castităţii prematrimoniale p108
I. Desfrâul direct extern complet p109
1* Fornicatio sau desfrâul simplu p109
2* Concubinajul p109
5
3* Prostituţia p110
4* Păcatul solitar p110
Poluţia nocturnă
5* Homosexualitatea p112
6* Bestialitate şi alte perversiuni sexuale
p112
II. Păcate externe directe incomplete de
necurăţie p113
III. Păcatele indirecte de desfrâu p113
1* Sărutul şi îmbrăţişarea p114
2* Atingerea p114
3* Dansul p114
4* Privirea indecentă p115
5* Spectacolele obscene p115
6* Imbrăcămintea p115
7* Vorbele murdare p116
8* Scrierile obscene p116
9* Dorinţe şi gânduri necurate p116
4. Reguli pentru examinarea conştiinţei şi mărturisirea
păcatelor de necurăţie p 117
MORALA SEXUALĂ
MORALA SEXUALĂ
7
INTRODUCERE
MORALA SEXUALĂ
RESPONSABILITATEA ÎN VIAŢA SEXUALĂ
Introducere
CAPITOLUL I
bărbat = 44A + xy
femeie = 44A + xx
1* - Sexualitatea infantilă
2* - Sexualitatea adolescenţială
3* - Sexualitatea tinerilor
4* - Sexualitatea matură
3* - Indrăgostirea şi logodna
23
CAPITOLUL II
SEMNIFICAŢIA CREŞTINĂ A SEXUALITĂŢII
37
I. CREDINŢA ŞI SEXUALITATEA
6. Bivalenţa sexualităţii
7. Ambiguitatea sexualităţii
9. Concluzie
a) Escatologia deja...
6. Concluzie
2. Medierea carităţii
3. Realitatea escatologică
4. Concluzie
CAPITOLUL III
COMPORTAMENTUL RESPONSABIL ÎN VIAŢA SEXUALĂ
2. Castitatea prematrimonială
f) Concluzie
3. Castitatea în căsătorie
a) O realitate a vieţii
4. Văduvia casta
5.Celibatul
2* Dificultăţile în celibat
• Elemente afectivo-sexuale
Dacă se consideră celibatul ca o reprimare a
energiilor şi a impulsurilor inerente naturii umane, sigur că
există pericolul de a ajunge la frustraţie sau la o adevărată
“sărăcie”. Dificultăţile se pot manifesta în trei sectoare:
instinctul sexual, capacitatea de întâlnire cu alţii, realizarea
de sine.
- Cât priveşte primul aspect, persoana angajată în
celibat poate ajunge la faliment dacă are într-adevăr
dificultăţi sexuale din cauza imaturităţii psihice. Prin celibat
nu este prejudecat echilibrul psihic, aşa cum susţin unii sau
alţii. Poate exista un pericol care provine dintr-un simptom
psihic mai profund, nu automat de natură sexuală, dar care
işi găseşte descărcare pe planul instinctelor sexuale.
- Capacitatea de întâlnire a altora, pentru a nu se
simţi singur, izolat. Pentru a depăşi aceste stări, nu căsătoria
este singura salvare. In viaţa celibatară pot exista o gamă
vastă de posibilităţi pentru a instaura legături profunde şi
constructive de iubire: prietenia, grupurile, dragostea faţă de
cei nevoiaşi, iubirea lui Dumnezeu. Decretul asupra vieţii
religioase insistă asupra acestui aspect: castitatea se va
păstra, dacă persoanele consacrate vor şti să practice o
adevărată iubire frăţească între ei (PC 12)
- In ceea ce priveşte dorinţa de realizare, aceasta se
verifică pe plan dublu: realizarea profesională şi personală.
Eşecul într-un domeniu sau altul poate da naştere la criza de
identitate. Criza de identitate profesională se verifică atunci
când lipseşte reuşita în munci sau în adaptarea la mediu;
criza de identitate personală priveşte în schimb un faliment
datorat unor tulburări sau dezechilibrului intrapersonal.
Deşi la baza crizei identităţii personale poate sta
uneori o criză de identitate profesională, adevărata cauză
poate fi lipsa de maturitate personală. De aici se poate
declanşa un cerc de activităţi pentru a ajunge la satisfacere
şi gratificare, la a ajunge cineva. Este vorba de o reuşită în
rol, dar nu în vocaţie. Persoana consacrată se poate realiza
numai când dă o semnificatie vieţii sale şi se angajează să
atingă o valoare care o transcende. Celibatul promovează
102
• Influenţele sociale
1.Cursele cele mai periculoase pentru observarea
celibatului stau mai ales în erotismul public şi se extinde tot
mai mult. De asemenea exaltarea dimensiunii afective
sexuale, a stării matrimoniale ca unică posibilitate de
realizare, poate crea o mentalitate anticelibatară. La această
stare se adaugă şi dificultatea de a găsi un acord între
valorile pământului şi cele spirituale, izolarea în care ajung
unii din cauza indiferenţei multor oameni faţă de Biserică,
sentimentul de inutilitate şi de faliment în faţa multor
creştini de a primi mesajul evanghelic.
In faţa unei asemenea stări de lucru cineva poate rămâne
dezorientat
şi perplex, şi se întreabă: “Ce sens are renunţarea mea? Nu
pierd anii cei mai frumoşi ai vieţii mele? Poate într-un viitor
îmi va părea rău că am spus NU iubirii! Dar ştiu să iubesc cu
adevărat? Sunt normal?”
2. O altă situaţie care se adaugă la mărirea gradului
de nelinişte
şi preocupare în situaţie de criză, este atitudinea confraţilor
egoişti,
preocupaţi de ei înşişi, infantili, resemnaţi şi poate trişti şi
plini de
aciditate.
Pentru aceste situaţii este nevoie de o adaptare
permanent creativă, de un bun echilibru psihic şi de o
maturitate normală personală.
• Semnificaţia cristologică
O motivaţie care a găsit un ecou special în viaţa
religioasă este faptul că omul Isus a rămas celib. De aceea
invitaţia “pentru mine şi pentru evanghelie” (Mc.10, 29)
indică spre semnificaţia cristologică a celibatului. Crsitos a
rămas celib şi pentru motivul Impărăţiei. Două motive într-
unul singur: faptul concret al celibatului său şi motivarea sa.
Viaţa consacrată nu se poate reduce, deci, la o imitare pur
materială, dar se bazează pe motivaţiile care au fost şi ale
lui Isus; persoana consacrată a văzut în Cristos modelul de
răspuns dat Tatălui şi caută cu această imitare să răspundă
în mod cât mai fidel posibil aşa cum Cristos a făcut faţă de
chemarea divină.
In afară de aceasta, fiind Cristos Dumnezeu, a văzut în
viaţa celibatară un mod de dăruire totală Lui.
Cu alte cuvinte accentul nu este faptul unei imitări pur
materiale: anume pentru că el a fost celib. O asemenea
motivare ar putea duce la implicaţii false, ca şi cum Cristos
ar fi rămas celib pentru că viaţa de căsătorie ar fi fost
nedemnă de el. Ar fi evident în acest caz, un dispreţ al
realităţii matrimoniale şi al realităţilor create în general. Intr-
adevăr, Cristos nu a rămas celib pentru că o cerea filiaţia sa
divină, ca şi cum ar fi fost nedemnă de persoana divină
întrupată trăirea unei structuri matrimoniale.
Căsătoria nu este nedemnă de Dumnezeu,
deoarece El a fost acela care a creat omul pentru căsătorie.
Celibatul lui Cristos, deci, nu este o specie de implicaţie
automatică a divinităţii sale. Cristos putea să se
căsătorească, dar nu a făcut-o pentru un motiv concret:
omul Isus s-a simţit total fascinat de misiunea sa pentru
Impărăţie, astfel încât a renunţat la căsătorie pentru a se
putea dedica mai total acestei misiuni (Mt. 19, 12).
Iată de ce celibatarul, imitându-l pe Isus Cristos,
nu o face din dispreţ, sau de teamă faţă de realităţile
lumeşti; imitarea sa constă în a se dărui Lui prin iubire, marii
opere a Impărăţiei aşa cum s-a dăruit El. Persoana
consacrată găseşte în modul în care Cristos a trăit raportul
său cu Tatăl şi pentru Impărăţie, modelul şi justificarea
validă pentru o viaţă de celibat (LG.44; 46).
104
• Semnificaţia eclezială
La Conciliu Biserica a recunoscut două motive care pot
justifica celibatul: pentru mine- adică pentru Cristos- şi
pentru Evanghelie (Mc. 10,29). Adică, raportul personal cu
Cristos şi misiunea apostolică. Mai înainte am subliniat
primul membru al binomului : Cristos –Evanghelie; celibatul
ca imitare a modului cum Cristos a trăit raportul său cu
Dumnezeu şi cu Impărăţia; aici vrem să subliniem al doilea
membru: slujirea Impărăţiei.
Acest caracter are o dublă dimensiune. Sensul
eclezial al celibatului nu este înainte de toate utilitaristic:
pentru a putea lucra mai mult, chiar dacă este pentru motive
apostolice: sensul eclezial fundamental al celibatului este
acela de a fi, cu o viaţă dependentă de credinţă, un semn
special – am îndrăzni să spunem concentrat – vizibil, făcut
proiect de viaţă, al aspiraţiei continue a comunităţii creştine
pentru Domnul; este un proces de a face vizibilă acea
adeziune totală către Dumnezeu pe care trebuie s-o trăiască
toţi creştinii. Cu acest stil de viaţă, celibatarul aminteşte
tuturor creştinilor şi celor care nu sunt creştini, că se poate
găsi în Cristos un sens şi o plenitudine care să poată justifica
această viaţă celibatară. Viaţa să devină deci, o predică
existenţială a credinţei în Cristos. Aceasta era principala
slujire eclezială şi apostolică pe care persoana consacrată o
aduce comunităţii creştine şi lumii, nu numaidecât în
activismul său concret; iată de ce şi contemplativii işi au
locul lor în Biserică.
In al doilea loc, celibatul religios are o semnificaţie
eclezială întrucât situaţia de libertate faţă de alte ocupaţii
(familie, afaceri...) permite persoanei consacrate o stare de
diaconie în favoarea comunităţii creştine şi a lumii. Mai mult,
această disponibilitate în favoarea credinţei, poate fi de
ajutor altora care au motivat şi justificat alegerea celibatară.
Aceasta nu înseamna că persoana care a ales celibatul
trebuie să se comporte în slujirea sa favoarea credinţei ca
unul ce aparţine unui partid politic, sau să facă pubilicitate
pentru ca alţii să cumpere produsele sale; motivaţia este
105
• Semnificaţia escatologică
Astăzi mulţi consideră ca fiind depăşită dimensiunea
escatologică a celibatului, pentru că nu ştim nimic despre
eschaton.
In realitate nu celibatul, dar harul este adevărata
anticipare a realităţii finale; deoarece el este participarea de
pe acum la misterul lui Cristos, comuniunea cu Tatăl, care
este deja realitatea definitivă. Dar chiar creştinii căsătoriţi
participă din această stare; deci şi viaţa lor, trăită
creştineşte, este deja o adevărată anticipare a escatologiei
finale. In afară de aceasta, nu trebuie să uităm că atât
căsătoria cât şi celibatul sunt structuri şi realităti din această
lume.
In ce sens, însă, se poate spune că celibatul are o
semnificaţie escatologică? In sensul că celibatul îmbrăţişat
pentru Impărăţia cerurilor are ca justificare rodul unei
înfruntări mai explicite cu credinţa şi atunci devine un semn
– o referinţă – mai explicit al acestei credinţe – speranţă a
creştinului; în viaţa de celibat creştin, speranţa se bazează
pe Dumnezeu şi în baza alegerii făcute în concret, aceasta
înseamnă o speranţă mai mare. Motivul de fond îl putem
vedea încă o dată într-o mare dependenţă de credinţă; într-
adevăr, riscul şi sensul propriei existenţe, din cauza
Impărăţiei, este mai mare într-un celibat îmbrăţişat din
motive de credinţă, decât intr-o structură cum este aceea
matrimonială, care având un sens evident pământesc, este
imediat acceptată de societate; dovada e că dacă un
căsătorit işi pierde credinţa, viaţa sa matrimonială va putea
să aibă mai departe un sens uman, în schimb ceva mai greu
ar avea sens viaţa celibatară a celor care au acceptat din
motive de credinţă acest tip de existenţă. Cu viaţa sa
coerentă, celibatarul creştin aduce o slujire deosebită de
106
CAPITOLUL IV
PĂCATE ÎMPOTRIVA CASTITĂŢII
Aşa cum este bună plăcerea care are loc numai în căsătorie,
la fel devine nepermisă, ilicită, plăcerea căutată în abuzul
voluntar, din cauza dezordinii actului. Dezordinea păcatului
de necurăţie se manifestă în mod obişnuit tocmai în
căutarea plăcerii pentru sine însuşi şi cu orice preţ. Pe scurt,
se poate afirma că păcatul de necurăţie constă în
satisfacerea dezordonată a dorinţei sexuale. Există, totuşi,
un abuz – şi acesta păcat – care nu este sugerat de
exigenţele sexuale, dar de alte motive (consimţământul
îndrăgostiţilor, setea de câtig sau curiozitatea), în care
lipseşte sentimentul de plăcere.
Importantă este atitudinea care stă la baza actului
păcătos. Simpla incapacitate de stăpânire, dă fiecărui
comportament negativ caracterul de păcat de slăbiciune, dar
şi acestea pot îmbrăca un caracter deosebit de gravitate. Că
e vorba de păcate de slăbiciune se vede din faptul că
imediat după săvârşirea unui act păcătos intervine părerea
de rău. O atitudine fundamentală de necurăţie este dată fie
de o abandonare absurdă pentru plăcerile trupului, fără a fi
simţit caracterul negativ care caracterizează un asemenea
act, sau de o obsesie a plăcerii rele diabolice, în ciuda
faptului că este perceput caracterul negativ al unui
asemenea act.
In general, atitudinea necurată este caracterizată în
toate gradaţiile sale de:
- lipsa de judecată cu care este violat domeniul
sacru al sectorului sexual;
- de o superficialitate lipsită de respect în faţa
măreţiei funcţiei generative;
- de lipsa de responsabilitate în faţa Creatorului,
faţă de partener – fie soţ sau altă persoană -, în
faţa copilului sau a viitoarei fiinţe care se va
naşte;
- de lipsa de demnitate într-o degradare oarbă;
- în sfârşit, de un egoism care, surd în faţa
oricărei atenţionări din partea iubirii nu se
teme să profaneze o creatură a lui Dumnezeu.
108
ulterior, dacă s-a comis păcat venial sau păcat grav, este
permis a decide în propria favoare.
Acelaşi lucru se poate verifica în cazul unor păcate de
slăbiciune împotriva castităţii.
Excitarea sexuală, când este căutată direct şi în mod
conştient, are în sine ceva indivizibil. Tocmai pe acest teren
cineva se poate verifica dacă acţionează cu uşurinţă şi cu
intenţie conştientă. Gradele minore de plăcere sexuală
dezordonată, căutate în mod deliberat, deschid calea spre
satisfacere deplină, dacă în mod necesar în virtutea intenţiei
subiective imediate, totuşi în virtutea unei dinamici esenţiale
proprii. Tot ceea ce are referinţă, obiectivă şi subiectivă, la
acţiunea sexuală completă şi nepermisă este în sine păcat
grav. Căutarea directă şi inconştientă a unei excitări sexuale,
chiar limitată, face sclavi al plăcerii şi aduce cu sine, cu
timpul, - dacă nu chiar într-un singur act – pericolul de a
consimţi la o satisfacere deplină: nu se poate glumi cu
uşurinţă cu un asemenea instinct agresiv!
Acesta este motivul pentru care moraliştii din toate
timpurile au învăţat că nu există parvitas materiae în ceea
ce priveşte porunca a şasea. In realitate pot exista cazuri
care admit parvitas materiae, dar pentru aceasta este
nevoie de o conştiinţă foarte fină.
In practică este posibil ca multe persoane închise într-
o adevărată sensibilitate morală sau lipsite de formaţie
morală, să nu aibă conştiinţa vinovăţiei, sau cel puţin a
gravităţii anumitor infiltrări sexuale în afara căsătoriei, dacă,
în general, se feresc cu orice preţ să provoace o satisfacere
completă a plăcerii.
In general se poate lua drept criteriu următoarea
regulă de prudenţă: cei care au reuşit cu eforturi deosebite
să se ţină departe de orice satisfacere a plăcerii sexuale, se
poate presupune că nu au voit direct şi în mod conştient o
excitare în care au căzut într-un mod sau altul. Acest lucru
este valabil mai ales pentru sufletele foarte conştiincioase
sau chiar scrupuloase.
1* Adulterul
2* Sacrilegiul
3* Incestul
2* Concubinajul
3* Prostituţia
118
4* Păcatul solitar
Poluţia nocturnă
Este fenomenul spontan şi involuntar, care apare spre
vârsta de 12 ani prin care are loc eliminarea lichidului
semnial. Este un proces fiziologic indiferent , de aceea nu
trebuie să provoace preocupări. Pentru practică sunt indicate
următoarele recomandări:
120
5* Homosexualitatea
1* Sărutul şi îmbrăţişarea
2* Atingerea
3* Dansul
4* Privirea indecentă
5* Spectacole obscene
6* Imbrăcămintea
7* Vorbele murdare
8* Scrieri obscene