Sei sulla pagina 1di 27

UNIVERSITATEA PETROL – GAZE DIN PLOIEŞTI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ


ŞI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

CAMENIȚĂ ILEANA
MORARU MARIA

CHIMIE GENERALĂ

2013
CUPRINS

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1 ……..…………………………………………………… 1


1.1. LEGILE COMBINAŢIILOR CHIMICE …………………………………….…...….. 2
1.1.1. Legea conservării masei ……………………………………………………....… 2
1.1.2. Legea proporţiilor definite ………………………………………………….…... 4
1.1.3. Legea proporţiilor multiple ………………………………………………….….. 5
1.1.4. Legea proporţiilor echivalente ……………………………………………….…. 6
1.1.5. Legea volumelor constante …………………………………………………..….. 7
1.1.6. Legea lui Avogadro ………………………………………………………….….. 8
1.2. TEORIA ATOMO – MOLECULARĂ …………………………………………..…… 9
1.2.1. Principiile teoriei atomo – moleculare ………………………………………….. 9
1.2.2. Masă atomică. Masă moleculară. Atom gram. Moleculă gram ………………. 12
1.2.3. Formule chimice ……………………………………………………………….. 13
REZUMAT ……………………………………………………………………….……... 14
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ………………………………………......… 15
TEST DE AUTOEVALUARE ………………………………………………………...… 19
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 …………….……………………………………….….. 23
2.1. STRUCTURA ATOMULUI ………………………………………………………... 24
2.1.1. Particule elementare ………………………………………………….………... 25
2.1.2. Structura nucleului atomic …………………………………………………….. 26
2.1.3. Modele atomice ………………………………………………………………... 27
2.1.3.1. Modelul lui Thomson ……………………………………………………… 27
2.1.3.2. Modelul planetar al lui Rutheford …………………………………………. 27
2.1.3.3. Modelul atomic al lui Bohr ………………………………………………... 28
2.1.3.4. Modelul Bohr – Sommerfeld …………………………………………….… 31
2.1.3.5. Modelul ondulatoriu al atomului …………………………………………... 33
REZUMAT …………………………………………………………………………...…. 41
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE …………………………………………….. 44
TEST DE AUTOEVALUARE …………………………………………………………... 46
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3 …………………………………………………..…….. 49
3.1. SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR ……………………………..…...….. 50
3.1.1. Legea periodicităţii şi alcătuirea sistemului periodic ……………………….…. 50
3.1.2. Structura sistemului periodic …………………………………………………... 52
3.1.3. Sistemul periodic şi structura electronică a atomilor ………………………….. 53
3.1.4. Variaţia proprietăţilor elementelor în sistemul periodic ……………………….. 55
3.1.4.1. Proprietăţi neperiodice …………………………………………………….. 56

i
3.1.4.2. Proprietăţi periodice ……………………………………………………….. 56
REZUMAT ……………………………………………………………………………… 64
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ………………………………………..…… 66
TEST DE AUTOEVALUARE ………………………………………………..…………. 68
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 ………………………………………………………… 71
4.1. TEORIA ELECTRONICĂ A LEGĂTURII CHIMICE ………………………….….. 72
4.1.1. Legătura ionică ………………………………………………………………… 73
4.1.1.1. Formarea legăturii ionice ………………………………………………….. 73
4.1.1.2. Caracteristicile legăturii ionice ……………………………………………. 75
4.1.1.3. Proprietăţi generale conferite de legătura ionică ………………………….. 75
4.1.2. Legătura covalentă …………………………………………………………..… 76
4.1.2.1. Formarea legăturii covalente ………………………………………………. 76
4.1.2.2. Legătura covalent coordinativă ……………………………………………. 78
4.1.2.3. Polaritatea legăturii şi moleculelor ………………………………………… 79
4.1.2.4. Caracteristicile legăturii covalente ………………………………………… 81
4.1.2.5. Proprietăţi generale conferite de legătura covalentă ………………………. 82
REZUMAT ……………………………………………………………………...………. 83
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ………………………………………...…... 85
TEST DE AUTOEVALUARE ………………………………………………………..…. 87
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 5 ………………………………………………………… 91
5.1. TEORIA MECANIC CUANTICĂ A COVALENŢEI ……………………….…….… 92
5.1.1. Metoda legăturilor de valenţă ………………………………………………….. 92
5.1.2. Metoda orbitalilor moleculari ………………………………………………….. 93
5.1.2.1. Tipuri de orbitali moleculari ……………………………………………..... 94
5.1.2.2. Nivele de energie ale orbitalilor moleculari …………………………….…. 95
5.1.2.3. Ordin de legătură …………………………………………………………... 97
5.1.3. Orbitali atomici hibridizaţi …………………………………………………..… 98
5.1.4. Legături intermoleculare ……………………………………………………... 101
5.1.4.1. Legături prin forţe van der Waals ………………………………………… 101
5.1.4.2. Legătura de hidrogen …………………………………………………...… 103
REZUMAT …….………………………………………………………………………. 107
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ……………...……………………………. 108
TEST DE AUTOEVALUARE ……………...………………………………………….. 110
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 6 …………………………………………………….…. 113
6.1. SISTEME DISPERSE …………………………………………………………….. 114
6.1.1. Clasificări ale sistemelor disperse ……………………………………………. 114
6.1.2. Dispersii moleculare ……………………………………………………….…. 115
6.1.2.1. Soluţii de gaze în lichide …………………………………………………. 116
6.1.2.2. Sisteme lichid – lichid ……………………………………………………. 117

ii
6.1.2.3. Soluţii de solide în lichide ………………………………………………... 120
6.1.2.4. Exprimarea concentraţiei soluţiilor ………………………………………. 127
REZUMAT ………………………………………………………………………….…. 130
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ……………..…………………………….. 132
TEST DE AUTOEVALUARE ……………………………………………………...….. 134
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 7 ……..………………………………………………… 137
7.1. NOŢIUNI DE CINETICĂ CHIMICĂ ………………………..…………………… 138
7.1.1. Factorii care influenţează viteza de reacţie …………………………...……… 139
7.1.1.1. Influenţa concentraţiei asupra vitezei de reacţie ……………….………… 139
7.1.1.2. Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie ……………………….…. 140
7.1.1.3. Influenţa catalizatorilor asupra vitezei de reacţie ……………………….... 143
7.1.2. Reacţii reversibile. Echilibru chimic …………………………………………. 145
7.1.2.1. Factorii care influenţează echilibrul chimic. Principiul lui Le Châtelier ... 147
7.1.3. Mecanisme de reacţie …………………………………………………...……. 149
REZUMAT ………………………………………………………………………….…. 151
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE …………………………………………… 153
TEST DE AUTOEVALUARE ……………………………………………….………… 155
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 8 ………………………….……………………………. 157
8.1. ACIZI, BAZE, SĂRURI ……………………………………………..…………….. 158
8.1.1. Disociaţie electrolitică ……………………………………………………..…. 158
8.1.1.1. Electroliţi …………………………………………………………………. 159
8.1.1.2. Grad de disociere …………………………………………………………. 159
8.1.1.3. Constantă de disociere. Legea diluţiei ………………………………….… 160
8.1.2. Acizi, baze, săruri ……………………………………………………..……… 161
8.1.3. Disociaţia ionică a apei. Noţiunea de pH …………………………………..… 163
8.1.4. Reacţia de neutralizare …………………………………………………..…… 167
REZUMAT …………………………..………………………………………………… 168
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ……………………………………...……. 170
TEST DE AUTOEVALUARE ……………………………………………….………… 171
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 9 ……………………………….………………………. 173
9.1. PROCESE ELECTROCHIMICE …………………………………………………. 174
9.1.1. Procesele electrochimice ca procese redox …………………………...……… 174
9.1.2. Procese de electrod. Potenţial de electrod …………………………….……… 175
9.1.3. Pile electrice ………………………………………………………………….. 178
9.1.4. Pile de concentraţie ………………………………………………………..…. 180
9.1.5. Calculul forţei electromotoare a unei pile ……………………………………. 181
9.1.6. Conversia electrochimică de energie ……………………………………...….. 182
9.1.6.1. Pile secundare …………………………………………………………….. 182
9.1.6.2. Pile neconvenționale ……………………………………………...……… 183

iii
REZUMAT …………………………………………………………………………….. 184
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE ………………...…………………………. 186
TEST DE AUTOEVALUARE …………………………………………………………. 187
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 10 ……………………………………...………………. 189
10.1. STAREA METALICĂ …………………………………………………….……… 190
10.1.1. Teorii asupra naturii legăturii metalice ……………………………………... 190
10.1.1.1. Teoria gazului de electroni ………………………………...……………. 190
10.1.1.2. Teoria benzilor de energie ………………………….…………………… 192
10.1.2. Proprietăţi chimice ale metalelor ……………………………………….…… 195
10.1.3. Coroziunea metalelor şi metode de protecţie anticorosivă ………………….. 199
10.1.3.1. Criterii de clasificare a coroziunii ………………………………...…….. 199
10.1.3.2. Criterii de apreciere a coroziunii ………………………………………... 201
10.1.3.3. Coroziunea chimică ……………………………………………..………. 201
10.1.3.4. Coroziunea electrochimică ………………………………………..…….. 203
10.1.3.5. Metode de protecţie anticorosivă ……………………………………….. 205
REZUMAT ………………………………………………………………………....….. 208
EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE …………………………………...….…… 209
TEST DE AUTOEVALUARE ………………………………………………….…...…. 211
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………..…... 212

iv
UI. 1

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

LEGILE COMBINAŢIILOR CHIMICE ŞI TEORIA


ATOMO - MOLECULARĂ

OBIECTIVE
 Enunţarea legilor care stau la baza formării
combinaţiilor chimice;
 Definirea principiilor teoriei atomo – moleculare şi
precizarea, pe baza acestei teorii, a noţiunilor de
element, substanţă simplă, substanţă compusă.

CONŢINUT
 Legile combinaţiilor chimice ................................... pg. 2
 Teoria atomo – moleculară ....................................... pg. 9
 Rezumat .................................................................. .pg. 14
 Exerciţii şi probleme rezolvate ............................... pg. 15
 Test de autoevaluare ............................................... pg. 19
 Bibliografie ............................................................. pg. 22

1
UI. 1

1.1. LEGILE COMBINAŢIILOR CHIMICE

Cântărirea substanţelor şi măsurarea volumelor lor au permis


descoperirea legilor care stau la baza formării combinaţiilor chimice.
Descoperirea legilor chimiei a transformat ipoteza atomică în teoria
ştiinţifică atomo-moleculară.

1.1.1. Legea conservării masei

Legea conservării masei, descoperită pe cale experimentală şi


formulată de M. V. Lomonosov (1748) şi L. Lavoisier (1774) se enunţă
astfel: În orice proces chimic suma maselor substanţelor reactante este
egală cu suma maselor substanţelor care rezultă din reacţie.
Exemplu:
2 g hidrogen se combină cu 16 g oxigen şi rezultă 18 g apă.
Legea conservării masei, verificată şi confirmată experimental, îşi
găseşte explicaţia teoretică în structura materiei. Considerând că, în decursul
unei reacţii chimice, atomii se conservă, rezultă că suma tuturor atomilor,
înainte şi după reacţie, este aceeaşi. Pentru sinteza acidului clorhidric,
respectiv a apei, se poate scrie:
masa clorului + masa hidrogenului = masa acidului clorhidric;
masa oxigenului + masa hidrogenului = masa apei.
Legea conservării masei a permis scrierea reacţiilor chimice, în mod
cantitativ, sub formă de ecuaţii chimice. Ţinând seama de noţiunea de
moleculă ecuaţiile reacţiilor de mai sus se scriu:
Cl2 + H2 = 2HCl
71 g + 2 g = 73 g
O2 + 2H2 = 2H2O
32 g + 4 g = 36 g

2
UI. 1

Generalizând, se poate scrie:

m1 + m2 + m3 + ………= m 1' + m '2 + m 3' + ……,

unde m1, m2, m3,…, reprezintă masele substanţelor reactante, iar m 1' , m '2 ,

m 3' , …, sunt masele produşilor de reacţie.


Este necesar să se facă distincţie între masă şi greutate. Greutatea
este o forţă care depinde de poziţia la suprafaţa Pământului, în raport cu
ecuatorul. Masa este o constantă independentă de condiţia geografică.
Obişnuit, se măsoară greutatea unei substanţe şi, cunoscându-se acceleraţia
gravitaţională, se deduce masa.
Legea conservării are valabilitate atât pentru masă cât şi pentru
energie.
Fizica modernă a arătat că între masa şi energia corpurilor există o
relaţie exprimată prin legea interconvertirii masă - energie, lege formulată
de A. Einstein:
E = mc2,
unde: - E este energia;
- m – masa;
- c – viteza luminii.
Dacă în cursul unui proces chimic are loc o variaţie a energiei,
cedare sau acceptare de energie, sub formă de căldură, masa totală a
substanţelor participante la reacţie variază cu o valoare dată de relaţia:
E
m
c2
În reacţiile chimice variaţia de energie este de ordinul 105 J·mol-1,
ceea ce corespunde unei pierderi de masă de ordinul 10-9g (cantitate care,
practic, nu poate fi decelată).
În reacţiile nucleare, variaţia masei este importantă. De exemplu, în
reacţia bombardării nucleelor de litiu cu protoni:
7
3 Li + 11 H  2 42 He + 17 MeV (1MeV = 106eV)

micşorarea masei totale este:


7,01600 + 1,00782 – (2·4,00260) = 0,01862 g

3
UI. 1

Având în vedere aceste exemple, legea conservării masei şi energiei


se enunţă: Suma maselor reactanţilor este egală cu suma maselor
produşilor plus deficitul de masă corespunzător energiei degajate:
 mreact. =  mprod. +  m

1.1.2. Legea proporţiilor definite

Legea proporţiilor definite (legea constanţei compoziţiei


substanţelor) a fost formulată de J. L. Proust (1805): Indiferent de procedeul
prin care se obţine o combinaţie chimică, elementele ce o alcătuiesc se
combină în proporţii de masă constante.
Exemplu:
2 grame de hidrogen se combină cu 16 grame oxigen pentru a forma
18 grame de apă. Prin urmare, raportul de combinare a hidrogenului cu
oxigenul (în unităţi de masă) este:
masa hidrogen 1
=
masa oxigen 8
Un exces de hidrogen sau oxigen, în amestecul de reacţie, rămâne
necombinat.
Indiferent de metoda prin care se obţine un compus chimic,
compoziţia lui este aceeaşi.
Interpretarea teoretică a legii proporţiilor definite se poate face pe
baza teoriei atomice. Ţinând seama de faptul că moleculele unei substanţe
sunt alcătuite dintr-un anumit număr de atomi din fiecare specie a
elementelor componente şi că masa atomică a fiecărui element este
constantă, rezultă că şi compoziţia masică a unei substanţe este constantă.
Exemplificarea de mai sus nu este perfect riguroasă. Se cunosc unele
substanţe naturale a căror compoziţie nu corespunde legii. De exemplu,
sulfura de fier naturală conţine mai mult sulf decât arată formula (FeS).
Substanţele cu compoziţie variabilă se numesc compuşi nestoechiometrici
(bertholidici sau daltonici), iar compuşii cu compoziţie constantă se numesc

4
UI. 1

proustidici. Din legea constanţei compoziţiei s-a desprins noţiunea de


echivalent chimic.

1.1.3. Legea proporţiilor multiple

Pentru unele elemente, aceeaşi cantitate din element, se poate


combina cu diferite cantităţi dintr-un alt element, formând diferite
combinaţii.
Exemplu:
Aceeaşi cantitate de azot (14 g) se combină cu cantităţi variabile de
oxigen, pentru a forma mai mulţi oxizi (tabelul 1.1). Cantităţile de oxigen
care reacţionează sunt multiplii simpli ai aceleaşi cantităţi de oxigen (8 g).
Pe baza acestor constatări, J. Dalton (1805) a formulat legea
proporţiilor multiple: Raporturile dintre diferitele cantităţi dintr-un element
care se combină cu aceeaşi cantitate dintr-un alt element, pentru a forma
mai mulţi compuşi chimici, sunt numere întregi şi mici.

Tabelul 1.1. Raportul N : O în oxizii azotului


Oxidul Raportul N : O
N2O (oxid de diazot) 14 : 18 sau 1 : 1
NO (oxid de azot) 14 : 28 1:2
N2O3 (trioxid de diazot) 14 : 38 1:3
NO2 (dioxid de azot) 14 : 48 1:4
N2O5 (pentaoxid de diazot) 14 : 58 1:5

Legea proporţiilor multiple stă la baza faptului că, un element


posedă mai mulţi echivalenţi chimici, în funcţie de combinaţia în care se
găseşte. Astfel, în dioxidul de sulf (SO2) echivalentul sulfului este 8, iar în
trioxidul de sulf (SO3) echivalentul sulfului este 5,3. De asemenea, în
trioxidul de difosfor (P2O3), echivalentul fosforului este 18,3, iar în
pentaoxidul de difosfor (P2O5), echivalentul fosforului este 14,2.

5
UI. 1

1.1.4. Legea proporţiilor echivalente

Echivalentul chimic, E, reprezintă numărul care arată câte grame


dintr-un element (combinaţie chimică) reacţionează sau substituie într-o
reacţie chimică 1,008 g hidrogen, 8,000 g oxigen sau, în general, un
echivalent gram al oricărei alte substanţe.
Cantitatea de substanţă, exprimată în grame, numeric egală cu
echivalentul său, se numeşte echivalent gram (val). Calcularea
echivalentului diferitelor clase de substanţe se face conform tabelului 1.2.

Tabelul 1.2. Relaţii de calcul al echivalentului chimic


Categoria de substanţe Relaţia de calcul
al echivalentului
Element A
E=
n
Acizi M
E=
nr. atomi de H ionizabili
Baze M
E=
nr. gr . HO  substituite
Săruri şi oxizi M
E=
nr. at. metal  valenta
Substanţe în reacţii M
redox E= 
nr. e schimbati
A – masa atomică, M – masa moleculară, n – starea de oxidare

Exemple:
40 36,5 98 40 160
ECa  E HCl  E H 2SO4 = E NaOH  ECuSO4 =
2 1 2 1 1 2

Legea proporţiilor echivalente, numită şi legea proporţiilor


reciproce, a fost enunţată de J. B. Richter (1802): Raportul maselor a două
substanţe, A şi B, care reacţionează este egal cu raportul echivalenţilor lor
chimici:
mA E
= A
mB EB

6
UI. 1

1.1.5. Legea volumelor constante

Această lege a fost stabilită de J. L. Gay-Lussac (1808) pe baza unor


studii experimentale asupra volumelor de gaze care participă în reacţiile
chimice: Volumele a două gaze care se combină pentru a forma un compus
gazos bine definit, măsurate la temperatură şi presiune constantă, se găsesc
între ele într-un raport de numere întregi şi mici; volumul substanţei
gazoase rezultate este în raport simplu cu fiecare din volumele gazelor
reactante.
Exemple:
1 vol. hidrogen + 1 vol. clor = 2 vol. acid clorhidric
3 vol. hidrogen + 1 vol. azot = 2 vol. amoniac
Volumul combinaţiei chimice rezultate este mai mic sau cel mult
egal cu volumul substanţelor intrate în reacţie.
Pentru a putea interpreta legea volumelor constante pe baza teoriei
atomice, Avogadro a presupus că cele mai mici particule din care sunt
formate gazele hidrogen, clor, azot nu sunt atomi, ci molecule alcătuite din
câte doi atomi. Puţine substanţe elementare gazoase au molecula formată
dintr-un singur atom, molecule monoatomice, de exemplu gazele rare (He,
Ne, Ar etc.).
Majoritatea moleculelor substanţelor sunt constituite din mai mulţi
atomi (molecule poliatomice).
Molecula este cea mai mică parte din substanţă care mai păstrează
proprietăţile chimice ale acesteia. Folosind noţiunea de moleculă, reacţiile
de mai sus se pot scrie:
H2 + Cl2 = 2 HCl
3 H2 + N2 = 2 NH3
În mod asemănător, reacţia hidrogenului cu oxigenul, pentru
formarea apei, se reprezintă:
2 H2 + O2 = 2 H2O

7
UI. 1

1.1.6. Legea lui Avogadro

Din studiul reacţiilor între diferite volume de gaze, A. Avogadro


(1811) a enunţat următoarea lege: Volume egale de gaze identice sau
diferite, în aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune, conţin acelaşi
număr de molecule.
Cu ajutorul legii lui Avogadro s-a introdus noţiunea de volum molar
(Vm), ca mărime a teoriei moleculare.
Volumul molar reprezintă volumul ocupat de un mol din orice gaz.
S-a demonstrat că, în condiţii normale de temperatură şi presiune (273 K şi
1 atm), un mol din orice substanţă gazoasă ocupă acelaşi volum
(Vm = 22,4 l). Volumul molar al unui gaz se determină din raportul între
masa unui mol şi densitate:
M
Vm 

Numărul lui Avogadro. Numărul de molecule dintr-un mol este o
constantă foarte importantă, numită numărul lui Avogadro şi se notează cu
N. Numărul lui Avogadro are valoarea 6,023·1023 şi reprezintă:
 numărul de molecule cuprins într-o moleculă-gram din orice
substanţă, indiferent de temperatură şi starea ei de agregare;
 numărul de molecule cuprins într-un volum molar din orice gaz;
 numărul de atomi cuprins într-un atom-gram din orice element,
independent de temperatură;
 numărul de ioni cuprins într-un ion-gram din orice element,
independent de temperatură.
Cu ajutorul legii lui Avogadro s-a dovedit monoatomicitatea
moleculelor metalelor în stare de vapori şi diatomicitatea moleculelor unor
gaze. Astfel, moleculele hidrogenului, clorului, azotului, oxigenului etc. se
notează: H2, Cl2, O2 etc. De asemenea, a fost definită noţiunea de mol:
cantitatea de substanţă care conţine un număr de particule (molecule,
atomi, ioni) egal cu numărul lui Avogadro.

8
UI. 1

1.2. TEORIA ATOMO - MOLECULARĂ

Ipoteza discontinuităţii materiei a fost emisă încă din antichitate.


Astfel, Leucip şi Democrit (secolul al V-lea î.e.n.) au considerat că materia
este alcătuită din particule indivizibile pe care le-au numit atomi (după
cuvântul „atomos” care, în limba greacă, înseamnă „indivizibil”).

1.2.1. Principiile teoriei atomo – moleculare

Ipoteza asupra discontinuităţii materiei a fost reluată şi dezvoltată


mult mai târziu - în decursul secolelor XVIII şi XIX - când transformările
chimice au fost studiate cantitativ şi s-au concretizat legile care însumează
asemenea transformări. Bazele teoriei atomo - moleculare au fost puse de
John Dalton (1803). Principiile acestei teorii sunt:
 substanţele sunt alcătuite din particule indivizibile denumite atomi;
 toţi atomii unui element au proprietăţi identice;
 atomii diferitelor elemente au proprietăţi diferite;
 atomii sunt unităţile transformărilor chimice; transformările chimice
includ combinări sau rearanjări de atomi.
Din aceste constatări rezultă:
- Atomul este cea mai mică particulă dintr-un element care păstrează
proprietăţile fizice şi chimice ale acestuia şi care, prin metode fizice
şi chimice obişnuite, nu mai poate fi divizată în alte particule.
- Molecula este cea mai mică particulă dintr-o substanţă care poate
exista în stare liberă şi care păstrează proprietăţile substanţei din care
provine.

9
UI. 1

Teoria atomică a permis diferenţierea între noţiunile de element


chimic, substanţă simplă (substanţă elementară) şi substanţă compusă
(combinaţie chimică).
Elementul chimic reprezintă totalitatea atomilor cu aceeaşi sarcină
nucleară (Z). Până în prezent se cunosc 109 elemente, dintre care numai 92
au fost identificate în natură (celelalte au fost obţinute în laborator).
Substanţa simplă (substanţă elementară) este substanţa care nu
poate fi descompusă în alte substanţe. Substanţele simple reprezintă forma
de existenţă în stare liberă a elementelor (H2, Cl2, O2, Cu).
Subsanţa compusă (combinaţie chimică) este substanţa care rezultă
prin combinarea a două sau mai multe substanţe; ea poate fi descompusă în
substanţele din care s-a format (HCl, H2O, CuO).
Răspândirea elementelor în natură. Elementele din natură, fie că se
găsesc sub formă de combinaţii, fie sub formă de substanţe simple, sunt
răspândite în mod diferit. Răspândirea elementelor în scoarţa terestră şi, în
general, în partea explorabilă a Universului se exprimă în procente de
greutate sau procente atomice, sub denumirea de „clark”. Studiile referitoare
la distribuţia elementelor în scoarţa terestră se referă la învelişul superficial
al planetei (16 km grosime), părţile inferioare ale atmosferei până la
înălţimea de 70 km şi întreaga hidrosferă.
Dintre elementele chimice, cele mai răspândite în scoarţa terestră
sunt cele cu numere atomice mici (figura 1.1): oxigenul aprox. 50%, siliciul
aprox. 26%, aluminiul 7,5%, fierul 4,7% etc. De remarcat că, numai
12 elemente formează 99,51% din scoarţa Pământului (tabelul 1.3.). Se
constată, de asemenea, că abundenţa nucleelor atomice în natură scade rapid
cu creşterea numărului de masă, iar abundenţa nucleelor cu număr par de
protoni este mai mare decât aceea a nucleelor cu număr impar.
Anumite elemente ca: titan (0,14%), zirconiu (0,021%), deşi sunt
considerate elemente „rare”, în ansamblu, sunt răspândite într-un procent
mai mare decât alte elemente, cum sunt unele metale uzuale: cupru (0,01%),
staniu (0,0035%), plumb (0,002%). Noţiunea de „rar”, în acest caz, este
legată de dificultăţile de extragere a elementelor respective din roci.

10
UI. 1

Tabelul 1.3. Răspândirea elementelor în scoarţa terestră


Conţinutul în Izotopul cel mai
Elementul
procente atomice procente greutate răspândit
16
Oxigen 58,00 49,50 O (8p, 8n)
28
Siliciu 20,00 25,80 Si (14p, 14n)
27
Aluminiu 6,60 7,57 Al (13p, 14n)
56
Fier 2,00 4,70 Fe (26p, 30n)
40
Calciu 2,00 3,38 Ca (20p, 20n)
23
Sodiu 2,40 2,63 Na (11p, 12n)
39
Potasiu 1,40 2,41 K (19p, 20n)
24
Magneziu 2,00 2,10 Mg (12p, 12n)
55
Mangan 0,03 0,09 Mn (25p, 30n)

Fig. 1.1. Răspândirea elementelor în natură

11
UI. 1

1.2.2. Masă atomică. Masă moleculară


Atom gram. Moleculă gram

Atomii şi moleculele, fiind particule materiale, au masă. Astfel,


masa unui atom de hidrogen este 1,67310-27 kg, masa unui atom de oxigen
este 26,55710-27 kg. Masele atomice absolute sunt greu de utilizat, datorită
valorilor mici. De aceea, pentru exprimarea maselor atomilor, s-a recurs la
folosirea maselor atomice relative, exprimate în unităţi atomice de masă
notate - u.a.m.
Din anul 1962, s-a adoptat ca unitate atomică de masă, masa a 1/12
12
parte din masa atomică a izotopului 6 C. Unitatea atomică de masă se mai
numeşte şi dalton.
Masa atomică (A) este o mărime relativă care arată de câte ori
atomul unui element este mai mare decât unitatea atomică de masă. De
exemplu, masa atomică a hidrogenului este 1,008; masa atomică a
oxigenului este 15,999. În calcule se folosesc valorile rotunjite ale maselor
atomice (AH = 1; AO = 16).
Masa moleculară (M) este o mărime relativă care arată de câte ori
molecula unei substanţe este mai mare decât unitatea atomică de masă.
Masa moleculară se calculează însumând masele atomilor
componenţi.
Exemplu:
M H 2 = 21 = 2; MNaOH = 40 + 16 + 1 = 40

Atomul gram este cantitatea dintr-un element a cărei masă, exprimată


în grame, este numeric egală cu masa atomică a acelui element.
Exemplu:
1 atom-g H = 1 g; 1at-g O = 16 g
Molecula gram sau molul, reprezintă cantitatea de substanţă a cărei
masă, exprimată în grame, este numeric egală cu masa ei moleculară.
Exemplu:
1 mol H2 = 2 g, 1 mol NaOH = 40 g

12
UI. 1

1.2.3. Formule chimice

Compoziţia unei substanţe se exprimă cu ajutorul simbolurilor


chimice ale atomilor elementelor componente. Dacă în molecula unei
substanţe se găsesc mai mulţi atomi din acelaşi element, atunci numărul de
atomi din moleculă se notează cu un indice, scris jos, la dreapta simbolului.
(Indicele este un număr întreg, deoarece în alcătuirea unei molecule intră
numai un număr întreg de atomi).
Exemple:
Molecula de hidroxid de sodiu, este formată dintr-un atom de sodiu
un atom de oxigen şi un atom de hidrogen şi are notaţia chimică NaOH.
Molecula de acid sulfuric conţine doi atomi de hidrogen, un atom de
sulf şi patru atomi de oxigen şi are notaţia chimică H2SO4 .
Reprezentarea, prin simboluri chimice, a compoziţiei unei substanţe
constituie formula chimică a substanţei respective.
Formula brută arată speciile de atomi ale elementelor componente şi
raportul de combinare între atomi.
Exemplu:
Pentru benzen formula brută este CH.
Formula moleculară indică speciile de atomi, precum şi numărul de
atomi al fiecărui component în moleculă. Formula moleculară poate fi
identică cu formula brută sau poate fi un multiplu de numere întregi al
acesteia.
Exemplu:
Formula moleculară a benzenului este C6H6.
Formula de structură reprezintă modul de legare a atomilor în
moleculă. De exemplu, pentru benzen formula de structură este:

13
UI. 1

REZUMAT

Descoperirea legilor chimiei a permis transformarea teoriei


atomice dintr-o concepţie filosofică în teorie ştiinţifică, fapt care a
reprezentat un pas important în dezvoltarea chimiei ca ştiinţă. Astfel,
descoperirea legii conservării masei a permis scrierea reacţiilor chimice în
mod cantitativ, sub forma ecuaţiilor chimice.
Constatarea experimentală că elementele se combină între ele în
proporţii de masă bine definite, a dus la supoziţia că structura materiei este
discontinuă.
Pe baza legii constanţei compoziţiei substanţelor s-a definit noţiunea
de echivalent chimic.
Legea proporţiilor multiple stă la baza faptului că un element poate
prezenta mai mulţi echivalenţi chimici.
Legea lui Avogadro a permis formularea ipotezei existenţei
moleculelor precum şi a diatomicităţii moleculelor substanţelor gazoase
simple (H2, Cl2, N2, O2 etc).
Teoria atomo – moleculară a precizat noţiunile de atom şi moleculă.
Atomul este cea mai mică particulă dintr-un element care, prin
metode fizice şi chimice obişnuite, nu se mai poate divide.
Molecula este cea mai mică particulă dintr-o substanţă care
păstrează compoziţia chimică, structura şi proprietăţile substanţei
respective. Poate exista în stare liberă.
Teoria atomo – moleculară a permis explicarea legilor care stau la
baza formării combinaţiilor chimice.

14
UI. 1

EXERCIŢII ŞI PROBLEME REZOLVATE

1. Raportul de masă între elemente, în oxidul unui metal trivalent


este 9 : 8. Să se calculeze echivalentul şi masa atomică a metalului.

Rezolvare:
Cunoscând valenţa metalului (3) şi valenţa oxigenului (2), rezultă
pentru oxidul metalului formula Me2O3.
Dacă se notează cu A masa atomică a metalului, se scrie raportul:
2A 9

3  16 8
Prin rezolvarea ecuaţiei rezultă A = 27
Echivalentul metalului se calculează cu relaţia:
A 27
E  9
valenta metalului 3

2. Raportul gravimetric între oxidul unui metal trivalent şi metal


este 34 : 9. Să se calculeze echivalentul chimic şi masa atomică a metalului.

Rezolvare:
Cunoscând valenţa metalului (3) şi a oxigenului (2), formula
moleculară a oxidului unui metal trivalent se scrie Me2O3. Dacă se notează
cu A masa atomică a metalului se scrie raportul:
2A  3  16 34
 ,
A 9
de unde rezultă:
9·(2A + 48) = 34A

Rezolvând ecuaţia se obţine A = 27


Echivalentul metalului (E) se calculează cu relaţia:

15
UI. 1

A 27
E  9
valenta 3

4. Se supun reacţiei 4,8 g magneziu şi „m” g sulf. Să se calculeze


cantitatea „m” de sulf care s-a aflat iniţial în amestec dacă, după terminarea
reacţiei cantitatea de sulf nereacţionată este de 2 g.

Rezolvare:
a)
Pe baza ecuaţiei reacţiei:
Mg + S  MgS
se constată că 1 atom g Mg reacţionează cu 1 atom g S. Se calculează
cantitatea de sulf care reacţionează cu 4,8 g Mg.
24 g Mg ……………….32 g S
4,8 g Mg ……………… x g S
4,8  32
x  6,4 g S
24
Masa iniţială a sulfului în amestec este:
minitiala m reactionata mnereactionata

minitiala  6,4  2  8,4 g


b)
Masa sulfului care se consumă în reacţie se poate calcula aplicând
legea echivalenţilor chimici:
mS E
 S ;
m Mg E Mg

Cunoscând echivalenţii sulfului şi magneziului (ES = 16; EMg = 12),


se calculează masa de sulf consumată în reacţie:
mMg  E S 4,8  16
mS    6,4
E Mg 12

16
UI. 1

5. Să se calculeze cantitatea de substanţă, exprimată în moli, care se


găseşte într-un volum de apă de 44,8 l. (Se consideră volumul apei în
condiţii normale).

Rezolvare:
Ştiind că, în condiţii normale, volumul molar este 22,4 l, se
calculează numărul de moli (n):
V 44,8
n  2
Vm 22,4

6. Se supun evaporării 2 moli apă. Să se arate de câte ori creşte, prin


evaporare, volumul apei. (Se consideră vaporii în condiţii normale).

Rezolvare:
Considerând densitatea apei,  = 1 g·cm-3, din relaţia de definire a
densităţii,
m M
  ,
V Vm
se calculează volumul molar al apei lichide:
M 18
Vm ( H 2O lichid)    18 cm 3
 1
Deoarece se consideră vaporii apei în condiţii normale, volumul
molar al vaporilor de apă este 22,4 l.
Se calculează raportul:
VH 2O vapori 2  22,4
  1244,4
VH 2O lichid 2  18  10 3
Prin evaporare, volumul apei creşte de 1244,4 ori.

7. Exprimată în procente de masă, compoziţia chimică a unei


substanţe este: 24,24 % carbon, 4,05 % hidrogen şi 71,71 % clor. Să se
stabilească formula moleculară a substanţei, ştiind că masa moleculară
este 99.

17
UI. 1

Rezolvare:
Formula substanţei este de forma: CxHyClz
Cunoscând compoziţia procentuală a elementelor, se calculează
formula brută a substanţei:
24,24
x  2 atomi g C
12
4,05
y  4 atomi g H
1
71,71
z  2 atomi g Cl
35,5

Raportul de combinare al atomilor este:


x :y :z = 2 :4 :2 = 1: 2 :1
Formula brută a substanţei este CH2Cl
Deoarece formula moleculară este un multiplu al formulei brute, se
scrie:
(CH2Cl)n = 99; (12+2·1+35,5)·n = 99; n=2
Formula moleculară a substanţei este: C2H4Cl2

18
UI. 1

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Să se calculeze echivalentul acidului azotic (HNO3) în reacţiile


reprezentate de următoarele ecuaţii:
a) HNO3 + NaOH  NaNO3 + H2O
b) 2HNO3 + S  2NO + H2SO4

2. Raportul gravimetric între oxidul unui metal divalent şi metal este


7 : 5. Să se calculeze echivalentul metalului, masa atomică a metalului şi
formula oxidului.

3. Să se calculeze numărul de moli şi numărul de molecule care se


află în 36 g apă (H2O).

4. Doi moli dintr-o combinaţie cu formula H3POn cântăresc 164 g.


Să se calculeze valoarea lui n.

5. Un mol hidrogen conţine:


a) 1 atom hidrogen; c) 2 atomi;
b) 6,023·1023 atomi; d) 2·6,023·1023 atomi.

6. Se supun reacţiei 10 g hidrogen şi 90 g oxigen. Să se calculeze


cantitatea de apă care rezultă, exprimată în moli şi grame.
a) 5 moli; 90 g; c) 5,5 moli; 100 g;
b) 5,6 moli; 101,2 g; d) 5 moli; 100 g.

7. 120 grame pulbere metalică reacţionează cu 56 l oxigen.


Considerând reacţia totală, să se determine echivalentul chimic al metalului.

19
UI. 1

8. 0,5 moli CO2 reprezintă:


a) 44 g; c) 22,4 l;
b) 11,2 l; d) 0,5 g.

9. În reacţia reprezentată de ecuaţia:


4HNO3 + 3C  4NO + 3CO2 + 2H2O
echivalentul acidului azotic este:
a) 63; c) 21;
b) 4·63; d) 4·21.

10. Se supun reacţiei 60 l amestec H2 şi O2. După terminarea


reacţiei, rămân 22,4 l O2.Să se calculeze compoziţia amestecului înainte de
reacţie. (Se consideră gazele în condiţii normale).
a) 20 l H2; 40 l O2; c) 18,8 l H2; 41,2 l O2;
b) 30 l H2; 30 l O2; d) 25,06 l H2; 34,93 l O2.

11. În condiţii normale, 18 g apă ocupă un volum de:


a) 22,4 l; c) 1 l;
b) 18·10-3 l; d) 22,4 l.

20
UI. 1

Indicaţii şi răspunsuri test de autoevaluare

1.

Rezolvare:
În reacţia reprezentată de ecuaţia a), echivalentul acidului azotic se
calculează cu relaţia:
M
E acid 
nr. at. H inlocuiti
63
E HNO3   63
1
Reacţia reprezentată de ecuaţia b) este un proces redox. Echivalentul
într-un proces redox se calculează cu relaţia:
M
E redox 
nr. electronil or implicati in procesul redox
Procesul redox al reacţiei este:
3e
N 5  N 2
Numărul electronilor implicaţi în procesul redox este 3, Echivalentul
63
acidului azotic în acest proces este: E HNO3   21
3
2.
Rezolvare:
Formula oxidului unui metal divalent este MO (cu M s-a notat
simbolul metalului). Dacă se notează cu A masa atomică a metalului şi
cunoscând masa atomică a oxigenului (16) se scrie raportul:
A  16 7
A
5

Rezultă: A = 40; E = 20;

3. R: 2 moli H2O; 2∙6,023∙1023 molecule; 4. R: n = 3; 5. R: b; 6.


R: a; 7. R: E = 12; 8. R: b; 9. R: c; 10. R: d; 11. R: b.

21
UI. 1

BIBLIOGRAFIE

1. Chimie generală, M. Moraru, L. Antonescu, Al. Şchiopescu,


Ed. U.P.G., Ploieşti, 2003, pg. 9 -24.
2. Chimie generală şi analize tehnice, L. Stoica,
I. Constantinescu, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1983, pg. 13 – 16.
3. Chemistry, Steven S. Zumdahl, Susan A. Zumdahl, Belmont,
U.S.A., 2008, pg. 1 – 4, 40 -65.

22