1 Titlu PROCESUL DE EXTINDERE

2 Autor:Mandroiu Oana
Vlad Elena Catalina
Oncica Adriana

3Rezumat

Interesul pentru problematica integrării României în Uniunea Europeană este unul imens în
perioada actuală de evoluţie a economiei româneşti şi în contextul crizei economice mondiale.
Atingerea unui nivel de dezvoltare economico-socială apropiat de media comunitară reprezintă
dezideratul principal al ţării noastre. La doi ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România se
află în faţa unor provocări majore în adoptarea modelului european, provocări generate atât de
decalajul faţă de nivelul mediu de dezvoltare european dar şi de contextul internaţional. Starea
economiei româneşti în plan regional demonstrează diferenţe semnificative în dezvoltarea
economico-socială şi determină traseul pe care România trebuie să îl parcurgă pe calea integrării
europene.

4 Cuvinte cheie
Impactul extinderii U.E
Fondul de Coeziune
TRATATUL DE LA MAASTRICHT

5 Introducere

„Impactul extinderii Uniunii Europene asupra strategiilor şi politicilor regionale. Rolul

Fondurilor Structurale”” îşi propune să răspundă la o serie de întrebări precum: Care este
specificul modelului european? Cum afectează extinderea Uniunii Europene procesul de
integrare europeană? Care este măsura optimă de atingere a coeziunii economico-sociale? Cum
este privită şi ce rol joacă politica regională în contextul integrării europene? Cum influenţează
procesul de extindere elaborarea şi implementarea strategiilor şi politicilor regionale? Care sunt
strategiile de dezvoltare ale României, în calitate de stat membru U.E.? Cât de pregătită este ţara
noastră în a absorbi deplin Fondurile Structurale şi de Coeziune? Este exerciţiul fondurilor de
pre-aderare util în folosirea Fondurilor Structurale şi în diminuarea inegalităţilor de dezvoltare?
Care sunt lecţiile oferite la nivel comunitar şi care este modelul demn de urmat care să asigure
succesul absorbţiei Fondurilor Structurale şi de Coeziune?

6 Expunerea Problemei
Uniunea Europeana a cunoscut mai multe faze de extindere, de la 6 la 9 membrii, apoi la
12, 15 si 25.
Procesul de integrare europeana a iesit din starea de letargie odata cu semnarea Actului
Unic European, la 17 februarie 1986.Acest document a condus la semnarea ulterioara aTratatului
de la Maastricht si la pregatirea actiunilor necesare realizarii Uniunii Economice si Monetare.
Conditiile de baza pentru extinderea Uniunii Europene au fost stipulate in articolul 0 al
Tratatului de la Maastricht care prevede: „orice stat European poate cere sa devina membru al
Uniunii.”
In acest sens, statul interesat inainteaza cererea de aderare Consiliului Uniunii Europene,
care se pronunta in unanimitate, dupa consultarea Comisiei Europene si obtinerea avizului.
Decizia legislativului European se adopta in conditiile intrunirii majoritatii absolute a membrilor
sai.
Conditiile concrete legate de admitere si modificarile care urmeaza sa fie aduse Tratatelor
Uniunii obiectul unui acord intre tarile Uniuni Europene si statul solicitant respectiv. Acordul
este supus, apoi, ratificarii tuturor partilor contractante,in conformitate cu normele lor
constitutionale, ceea ce, in termeni practici, se traduce prin parcurgerea procedurilor ratificarii
atat de catre statul candidat, cat si de toate statele member ale Uniunii Europene.
Conform celor prezentate anterior, cadrul general in care se desfasoara procesul de
extindere al Uniunii Europene de la Copenhaga (iunie 1993), cand s-a convenit asupra conditiilor
de eligibilitate ale statelor care puteau deveni membre ale Uniuni Europene, daca doreau acestea.
In legatura cu conditiile necesare atingerii acestui deziderat, Consiliul European a stipulat
ca:”aderarea se va produce atunci cand statul asociat va fi in masura sa indeplineasca
obligatiile care decurg din calitatea de membru, conformandu-se conditiilor economice si
politice formulate”.
Setul de conditii definit cu acest prilej a fost consacrat sub numele de “criteriile de la
Copenhaga”, care vizau aspecte:politice, economice si capacitatea de asumare a obligatiilor care
decurg din calitatea de membru al Uniunii Europene.
Ulterior, in cadrul Consiliului European de la Madrid (decembrie 1995) criteriile de
aderare au fost completate, introducandu-se si conditia – capacitatea administrative.
In conformitate cu deciziile adoptate in cadrul Consiliilor Europene de la
Copenhaga(1993) si Madrid(1995), un stat candidat, care doreste sa devina membru al U.E.,
trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
• Stabilirea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile
omului, precum si respectarea si protectia minoritatilor (criteriul politic);
• Existenta unei economii functionale de piata, capabile sa faca fata presiunii
concurentiale si fortelor pietei din interiorul Uniunii Europene (criteriul
economic);
• Abilitatea de a-si asuma obligatiile care decurg din statutul de membru, inclusiv
aderarea la obiectivele uniunii politice, economice si monetare(capacitatea de
adoptare a acquisului comunitar);
 • Adaptarea structurilor administrative si judiciare, astfel incat legislatia U.E.sa fie
transpusa in legislatia nationala si sa fie implementata corespunzator(criteriul
capacitatii administrative).
Progresele inregistrate de tarile candidate pe linia indeplinirii criteriilor de la Copenhaga
sunt evaluate anual de Comisia Europeana, pe baza metodologiei elaborate in cadrul Agendei
2000.
Tot la Summit-ul de la Copenhaga, s-a mai stabilit ca indeplinirea de catre statele
candidate a criteriilor politice este considerata completa in momentul in care acestea au realizat
stabilitatea institutiilor statului de drept care garanteaza democratia, respectarea drepturilor
omului si minoritatilor.

7 Concepte si terminologii

Uniunea Europeană: clarificări conceptuale şi terminologice, natura juridică, obiective. Pilonii

UE. Apartenenţa la Uniunea Europeană: aderare, excludere, retragere, suspendare.

Concepte: Uniunea Europeană, principiul subsidiarităţii, referitor la state membre - aderare,

excludere, retragere, suspendare.

8 Lucrari similare pe acelasi proiect

PRIMA ETAPA A EXTINDERII

Cele 6 state fondatoare ale C.E.E. au obtinut rezultate macroeconomice deosebite, in anii
’60.
Cea mai mare crestere economica a inregistrat-o Germania Occidentala, considerat un
miracol economic in cadrul procesului de reconstructie economica postbelica.
In aceasta perioada, Germania a devenit principala putere industriala din Europa, celelalte
economii membre C.E.E. beneficiind, la randul lor, de avantajele colaborarii cu economia
germana.
Aderarea Regatului Unit la C.E.E. a fost un proces lung si dificil, datorita problemelor
legate de Politica Agricola Comuna (P.A.C.) si de deciziile care trebuiau adoptate la nivel
supranational.
In anul 1973, noua C.E.E. cuprindea cele mai mari 4 economii vest-europene (Germania,
Franta, Italia si Regatul Unit). Pe de alta parte, s-au accentuat conflictele in cadrul organizatiei,
deoarece Regatul Unit nu prezenta o structura economica si politica compatibila cu cea a C.E.E..
Aceste conflicte s-au amplificat in legatura cu P.A.C. si cu problemele bugetare.
Extinderea C.E.E. din 1973 nu a fost urmata de un progress rapid in implementarea
programelor de integrare europeana.Mai mult chiar, anii ’70 au reprezentat o perioada de
stagnare pentru Comunitate.Aceasta deoarece extinderea a necesitat crearea si adoptarea unor
politici si programe complexe, care sa raspunda noilor necesitati ale integrarii.
 Tot in anii ’70, C.E.E. s-a orientat spre crearea unei uniuni vamale, cu toate ca nu
fusesera desfiintate un numar suficient de mare de bariere vamale, dar nu a reusit sa obtina
progrese importante in domeniul crearii Pietei Comune.
Lucrurile au inceput sa se modifice radical, in anii ’80.Un nou suflu a fost resimtit odata
cu cea de-a doua extindere a C.E.E., care a vizat Grecia(1981), Spania si Portugalia(1986).
Aceasta noua extindere a condus la crearea unei piete potentiale de 320 milioane
consumatori.Noua extindere nu s-a facut fara dificultati.Spre exemplu, problemele candidatilor
se refereau la parcurgerea unor perioade de timp mai mari pentru realizarea tranzitiei in zonele
mai sensibile si a unor masuri clare de asistare a dezvoltarii structurale in regiunile
dezavantajate.In cazul Portugaliei, acestea acopereau, de fapt, intreaga tara.
Problemele care au aparut imediat au fost cele legate de nivelul de dezvoltare a noilor
membri, care era inferior mediei C.E.E..Aceste probleme au accelerat adoptarea Actului Unic
European si au declansat procedurile de creare a Pietei Unice Europene.

TRATATUL DE LA MAASTRICHT

La inceputul anilor ’90, Comunitatea inregistrase progrese considerabile in asigurarea

stabilitatii Sistemului Monetar European.In plus fusesera realizate planuri detaliate pentru
crearea Uniunii Monetare si crescuse rolul Comunitatii in rezolvarea problemelor sociale, de
mediu si regionale.Se realizeaza progresul si in domeniul cooperarii in politicile vizand
securitatea si relatiile externe.
Reunificarea Germaniei si colapsul comunismului au condus la instaurarea unei noi
ordini economice si politice in Europa. aceste evenimente au acutizat problema necesitatii
cresterii gradului de integrare la nivelul C.E.E..In acest sens au fost programate doua Conferinte
Interguvernamentale, una referitoare la Uniunea Economica si Monetara, cealalta la Uniunea
Politica.
Aceste Conferinte au pus bazele negocierilor aferente semnarii Tratatului de la
Maastricht, tratat si cunoscut sub denumirea de Tratatul Uniunii Europene.In conformitate cu
textul acestui Tratat, instituirea U.E. reprezinta “o noua etapa in procesul de creare a unei
uniuni cat mai stranse intre popoarele Europei”.
In timpul negocierilor semnate de acest Tratat, s-a evidentiat lipsa consensului in legatura
cu federalizarea C.E.E..
Tratatul de la Maastricht continea si un capitol social, ca baza pentru extinderea
competentelor Uniunii Europene in domeniul politicilor sociale.Cu toate aceste Regatul Unit a
obtinut derogarea de a amana implementarea politicilor aferente capitalului social.
In domeniile referitoare la politica externa, justitie si afacerile interne, Tratatul a creat noi
structuri, care erau separate de institutiile existente deja in cadrul Comunitatii.In aceste domenii
orice cooperare sau coordonare trebuia realizata la nivel interguvernamental.
Referendumul de ratificare desfasurat in Danemarca, 1992, s-a soldat cu un vot negativ.
El a fost urmat de un vot pozitiv, in Franta.
In anul 1993, Danemarca a votat tratatul cu o mica majoritate.Dar mare problema a
aparut in Germania unde, conform Consitutiei, guvernul nu avea dreptul de a transfera
suveranitatea unor structuri institutionale straine.Ironia a facut ca Germania, cel mai puternic
sustinator al Tratatului de la Maastricht, sa fie statul care sa artifice ultimul acest tratat.
 Inca de la inceputul anului 1993, atat Regatul Unit cat si Italia au cochetat cu mecanismul
ratelor de schimb, in timp ce Spania, Irlanda si Portugalia au procedat la substantiale devalorizari
ale monedelor lor.
In anul 1993, Comunitatea a reusit sa creeze Spatiul Economic European (S.E.E.).Acesta
era format din cele 12 state membre si din majoritatea statelor E.F.T.A..
In martie 1994, au acceptat conditiile de aderare la comunitate: Austria, Finlanda,
Norvegia si Suedia.In anul 1995, Austria, Finlanda si Suedia au devenit membri cu drepturi
depline ai Comunitatii, in timp ce Norvegia nu a mai dorit acest lucru, respingand parteneriatul
cu o diferenta de 38.000 voturi contra.
Extinderea U.E. spre centru si estul Europei a condus la sporirea ingrijorarii statelor
bogate membre ale U.E., deoarece acestea din urma s-au vazut nevoite sa transfere mari sume de
bani spre noile state membre mai sarace.
Germania si Regatul Unit, principalele contribuabile nete de la bugetul comunitar, si-au
exprimat retinerea fata de costurile aferente Fondurilor Structurale si Fondului de Coeziune.

A TREIA EXTINDERE

La mijlocul anilor ’90, U.E. s-a concentrat pe examinarea rolului si propunerilor

Comunitatii. Aceste demersuri s-au datorat conditiilor economice pe care Europa continentala le
traversa, dificultatii realizarii unor structuri institutionale eficiente si dorintei multor tari din
Centru si Estul Europei de a deveni membre cu drepturi depline ale U.E..
La mijlocul si la sfarsitul anilor ’90, economiile europene au suferit o lunga si grea
recesiune.Acest proces a fost dublat de efectele reunificarii Germaniei si de necesitatea de a se
diminua deficitele bugetare in scopul implementarii Uniunii Monetare Europene.
Extinderea U.E. din anul 1995 a evidentiat deficientele structurilor institutionale ale
Comunitatii.Cu toate acestea, U.E. s-a extins , de la 6 la 15 membrii.
In plus, extinderea U.E. la 25 de membri creeaza dificultati imense structurilor
institutionale existente la nivelul aceste organizatii.
Economia germana s-a confruntat cu serioase probleme in procesul de integrare a
Germaniei de Est. Aceste probleme au determinat imense transferuri bugetare dinspre vest spre
est, in conditiile in care fosta R.D.G. era cea mai dezvoltata economie din lagarul comunist.
In plus, extinderea la 25 de membri va creea probleme in legatura cu respectarea
acordurilor financiare legate de agricultura si de dezvoltarea regionala a U.E..

A PATRA EXINDERE A U.E.

Pregatirile pentru noua extindere a U.E. au inceput inca din anul 1993 cand, in cadrul
Consiliului European de la Copenhaga, s-a decis sa se dea un raspuns favorabil tarilor asociate
din centru si estul Europei in legatura cu o viitoare aderare a lor.
Pentru aceasta, tarile asociate trebuiau sa indeplineasca trei criterii fundamentale:
• Democratia, drepturile oamenilor si justitia;
• O economie de piata functionala;
• Capacitatea de a indeplini acquis-ul comunitar, inclusiv U.E.M..
 Pentru a sprijini procesul de adaptare a legislatiei din tarile candidate la legislatia
europeana, a fost creat Programul TAIEX.
Negocierile pentru noua extindere au inceput in anul 1997, cu 6
state:Cehia,Estonia,Ungaria,Polonia,Slovenia si Cipru.La aceste negocieri s-au alaturat, in anul
2000:Romania, Slovacia, Letonia, Lituania, Bulgaria si Malta.
Trebuie remarcat faptul ca aceasta noua extindere a fost abordata unitar, fiind definita de
Consiliul European de la Luxemburg(decembrie 1997) ca “un proces global, inclusiv si
evolutiv”, care urma sa se desfasoare etapizat,”in functie de ritmul propriu al fiecarui candidat
in parte si de gradul sau de pregatire”.
Cu toate acestea, multe decizii privitoare la statele candidate din cel mai recent val de
extindere au fost controversate.
In octombrie 2002, Comisia a recomandat Consiliului European aderarea statelor
candidate in mai 2004, cu exceptia Bulgariei, Romaniei si Turciei.
Romania si Bulgaria vor adera in anul 2007 ,in timp ce problema Turciei ramane,in
continuare ,extreme de complexa.

9 Rezolvarea Problemei
Impactul extinderii Uniunii Europene asupra strategiilor şi politicilor regionale.
Rolul fondurilor structurale oferă, pe baza unui cadru conceptual metodologic conturat în prima
parte a lucrării, o analiză echilibrată asupra strategiei şi politicii regionale din România în contextul
integrării europene. Această analiză este însoţită de identificarea unor soluţii de absorbţie a
sprijinului comunitar, reflectat îndeosebi prin Fondurile Structurale şi de Coeziune.
Integrarea economică în Uniunea Europeană este un proces dinamic ce se desfăşoară în
dimensiuni distincte, aflate într-o permanentă transformare şi interacţiune reciprocă, definite în
literatura de specialitate de Pelkmans (2006): „adâncire, lărgire şi extindere”. Prin urmare,
complexitatea, dinamica şi diversitatea sunt atribute esenţiale ale procesului de integrare europeană
iar experienţele statelor membre de-a lungul acestui proces de adaptare la valorile europene
constituie un bun exemplu şi pentru România.

10 Analogia Rezultatelor

Elaborarea unei politici adecvate in ceea ce priveste extinderea a reprezentat o provocare

majora pentru decidentii comunitari.Analiza dinamicii acestui process pana in present este un
exercitiu pe cat de provocator pe atat de util.Uniunea Europeana ,a fost ea insasi ,pe parcursul
anilor ’90 protagonista unor transformari semnificative.Inexistenta unei politici anterioare in
acest domeniu (combinata cu caracterul netu diferit al extinderii catre est fata de extinderile
anterioare ) a necesitat un inalt grad de ivocare ,creativitate si actiune strategica.In plus
perspective unei largiri la o asemenea scara fara precedent a pus in discutie intreaga configuratie
a demersului integrationist European atat in ceea ce priveste structura institutionala,cat si
celelalte politici comunitare.Practic,extinderea depinde de trei factori:
 Pregatirea interna a statelor candidate
 Pregatirea interna U.E
 Negocierile de aderare propriu-zise

11 Concluzii
 O întârziere a extinderii sau abandonarea acesteia, ca rezultat al neratificării de
către statele membre
UE, ar constitui un eşec politic major pentru Europa. Într-o asemenea situaţie, atât
Uniunea
Europeană, cât şi ţările candidate ar avea de suportat costurile:
♦ Nerealizarea extinderii pieţei unice, având drept rezultat o creştere mai mică în ţările
candidate, ar lipsi UE de câştiguri economice.
♦ Pentru ţările candidate, acest lucru ar diminua stimulentele pentru realizarea reformei,
ar
descuraja investiţiile străine şi ar reduce creşterea economică.
♦ O astfel de situaţie ar putea fi o sursă de instabilitate politică, cu posibile repercusiuni
pentru
UE. Ea ar duce la o escaladare a riscurilor în regiunea Balcanilor, unde pacea şi
stabilitatea
sunt încă fragile.
♦ În absenţa extinderii, UE ar fi mai puţin capabilă să combată criminalitatea organizată,
imigraţia ilegală şi terorismul.
♦ Deziluzionarea ţărilor candidate ar alimenta euroscepticismul din UE şi din alte
regiuni.

12 Ce e de facut in continuare
Astfel, costurile nerealizării extinderii – atât pe plan politic, cât şi pe plan
economic – ar fi ridicate
şi ar fi suportate de actualii membri, precum şi de cei excluşi. Aceasta ar presupune nu
numai
pierderea beneficiilor în viitor, dar şi irosirea eforturilor şi investiţiilor din trecut. “Ceilalţi
europeni” ar rămâne vecinii UE, nişte vecini supăraţi şi plini de resentimente, mai puţin
dispuşi să
participe la rezolvarea problemelor care depăşesc frontierele naţionale din Europa sau
la împărţirea
responsabilităţii de a modela rolul Europei în lume.

13 Multumiri

Dorim sa multumim in mod direct BIBILIOTECII JUDETENE DIN

ORASUL BRAILA si BIBLIOTECII din cadrul Universitatii Danubius din
Galati.

14 Bibliografie

Avram Cezar, Radu Roxana, Gaicu Laura - Uniunea Europeana. Trecut si prezent, Editura
Universitaria, Craiova, 2006.
Blidaru Gheorghe, Florea Paul Tiberiu - Banca Europeana de Investitii. Promotorul dezvoltarii Uniunii
Europene, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006