CURS GINECOLOGIE

1. Bartholonita
Definiţie:
Glandele Bartholin sunt doua organe de marimea unui bob de mazare care sunt localizate sub pielea
zonei genitale la femei. Ele se afla de fiecare parte a faldurilor de piele (labii), care inconjoara vaginul si
uretra.
Chistul glandelor Bartholin este realizat prin blocajul ductelor si prin acumularea fluidului in glanda.
Chistul glandelor Bartholin poate varia in marime de la o margica pana la marimea unei portocale. De
obicei, au o crestere inceata. O glanda Bartholin infectata sau un duct infectat se numeste abces al
glandelor Bartholin. In mod neobisnuit, ambele glande Bartholin pot fi afectate in acelasi timp.
Chisturile glandelor Bartholin sunt de obicei nedureroase, mici si nu necesita tratament.
Cauze: O infectie genitala, inflamatia sau mucusul ingrosat poate bloca ductul glandelor.
Tablou clinic
nu este infectat, - nodul nedureros in zona vulvara, roseata sau o umflatura in zona vulvei.
infectat - abcese care pot creste in dimensiuni in 2-4 zile si este de obicei foarte dureros..
Simptomele pot include: - un nodul nedureros in aria vulvara (e posibil, desi improbabil, ca ambele
glande sa se inflameze in acelasi timp), - roseata sau inflamatie in zona vulvara, - disconfort la mers,
dispareunie.Unele abcese pot fistuliza (se pot deschide) si se pot vindeca de la sine dupa 3 sau 4 zile

1.1 Abcesul glandelor Bartholin

Simptomele pot include:
- durere crescanda care limiteaza activitatile sau care apare la mers, sezut sau la raporturi sexuale
- febra si frisoane
- inflamatia zonei vulvare pe o perioada de 2-4 zile
- scurgeri din chist: acestea pot apare la 4-5 zile dupa aparitia inflamatiei..
Complicatiile unui chist abcedat sunt rare, dar pot include gangrena, fasceita necrozanta, socul toxic si
sepsisul.
Investigatii
- Consult de specialitat
- Cultivarea pe medii de cultură
Tratament
Drenaj si/sau incizie
Tratament simptomatic: Ibuprofen (Advil, Motrin) daca e necesar.

1
Un chist infectat este drenat si tratat cu antibiotice.
Pentru un abces al glandelor Bartholin care recidiveaza de mai multe ori, ductul glandular poate fi
indepartat chirurgical.
Tratament in timpul sarcinii
drenajul chistului este intarziat pâna la nasterea copilului. Totusi, un chist mare va avea probabil nevoie
de drenaj, pentru a nu pune probleme in timpul nasterii.
Deoarece existenta unei infectii poate cauza precipitarea nasterii (inainte de termen) un abces e drenat si
tratat cu antibiotice.
Profilaxie. Infectarea chisturilor glandelor Bartholin este uneori determinata de boli transmisibile sexual
(BTS).

2. INFLAMAŢIILE VULVOVAGINALE LA FEMEIA ADULTĂ

Definiţie:
Inflamaţiile vulvei sunt, în majoritatea cazurilor, acompaniate de vaginite şi au aceeaşi etiologic.
Tractul genital feminin (vulva, vaginul, colul, uterul, trompele) reprezintă calea ascendentă a infecţiei
către cavitatea peritoneală. Barierele naturale în faţa infecţiei sunt:
-apoziţia pereţilor vaginali;
- pH-ul vaginal scăzut;
- mucusul cervical.
Etiologie:
Agenţii etiologici implicaţi sunt:
1) vulvovaginite bacteriene - determinate de Gardenerella vaginalis, Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia,
Mycoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, bacilul Koch, Trepponema palidum;

2
2)vulvovaginite virale - cel mai frecvent întâlnite sunt virusul herpes-simplex, virusul varicelei, virusul
herpes zoster şi citome-galovirusul;
3)vulvovaginita trichomoniazică - determinată de Trichomonas vagi-nalis,
4)vulvovaginita micotică - dintre speciile de Candida, Candida albicans este cea mai frecvent întâlnită,
aceasta având capacitatea de a forma spori;
5)dermatitele vulvare - foliculite, furunculoza vulvară, hidrosadenită, eczeme determinate de stafilococ,
streptococ;
6) corpi străini;
Diagnostic clinic:
1. Vulvovaginita bacteriana
a. Neisseria gononhoeae.
gononhoeae. De multe ori - doar leucoree purulenta cu miros fetid.
b. Gardenerella vaginalis este cauza cea mai frecvenţii a vaginitei bacteriene la femeia de vârstă
reproductiva.
Simptomul principal este prezenţa unei secreţii vulvovaginale abundente, neiritante, de culoare gri, urât
mirositoare şi omogenă.

3
2. Vulvovaginitele virale
a.Vulvovaginita herpetică - herpesul genital este o afecţiune cu transmitere sexuală, determinată de
herpes simplex tip 1 sau tip 2 (VHS tip 1-2). 85% dintre cazurile de herpes genital se datorează VHS de
tip II, grupa de vârstă 15-29 de ani fiind cea mai frecvent afectată. Vulvovaginita herpetică este o
afecţiune recurentă, iar recurenţa este de 3-4 ori mai frecventă după infecţia cu VHS tip 2.
Simptomele pe care le acuză bolnava sunt: febră, dureri intense vulvovaginale, usturimi, prurit,
dispareunie, mialgii, cefalee. Examenul obiectiv pune în evidenţă:
- vezicule vulvovaginale şi cervicale cu conţinut clar;
- uneori pot apărea ulceraţii superficiale vaginale sau formaţiuni exofitice cervicale;
- leucoree abundentă;
- eritem vulvovaginal;

4
b. Vulvovaginita cu papilomavirus
Papilomavirusul determină uneori apariţia condilomatozei vulvovaginale, care este o boală cu
transmitere sexuală, destul de frecventă la femeile tinere şi care afectează ambii parteneri.
Simptomele acuzate de bolnavă nu sunt specifice: prurit, usturimi, dispareunie.
3. Vulvovaginita trichomoniazică
Vulvovaginita trichomoniazică este produsă de un parazit, Trichomonas vaginalis, transmis pe cale
sexuală.
Simptomele pe care bolnava le acuză sunt:
- leucoree persistentă, urât mirositoare, gălbuie sau galben-verzuie, spumoasă, abundentă (acesta este
principalul simptom); - prurit; - usturimi; - dispaurenie, - disuri

5
4. Vulvovaginita micotică
Una dintre cele mai frecvente infecţii vulvovaginale este cea micotică. Majoritatea vulvovaginitelor
fungice sunt cauzate de genul Candida, iar în cadrul acestuia, Candida albicans este responsabilă de 60-
90% dintre cazuri. Până în prezent au fost identificate peste 200 de tipuri de Candida albicans în flora
vaginală, capabile să producă vulvovaginita. Candida se găseşte în fibra saprofita vaginală, iar
transformarea într-o formă patogenă activă este favorizată de unele modificări biochimice locale:
scăderea florei saprofite, scăderea pH-ului vaginal etc. O serie de factori de risc favorizează apariţia
vulvovaginitei candidozice: utilizarea recentă a antibio-terapiei, sarcină, agenţii imunosupresori.
Speciile de Candida se pot transmite şi pe cale sexuală. Simptomele acuzate de bolnavă sunt:
- prurit intens (simptomul principal);
- leucoree albicioasă, brânzoasă, aderă - dispaurenie;
- disurie.
Diagnosticul paraclinic se pune în evidenţă
- la examenul microscopic.
- realizarea de culturi pe medii specifice agentului etiologic.
- examenul Babeș - Papanicolau
Complicaţii:

6
- infertilitate;
- avorturi spontane;
- stare febrilă în postpartum;
- salpingită;
- abces pelvin.
- recurenţe;
- infecţia nou-născutului.
- displazii cervicale;
- neoplasm al tractului genital;
- infecţia nou-născutului.
A. Măsuri generale
în oricare dintre infecţiile vulvovaginale este bine să fie luate următoarele măsuri:
- evitarea contactului sexual până când are loc vindecarea procesului infecţios (eventual poate fi
folosit prezervativul);
- tratarea partenerilor.
- asigurarea unei toalete locale vulvovaginale corespunzătoare pe parcursul tratamentului şi după
aceea;
- evitarea lenjeriei sintetice
- toaleta locală cu substanţe antiseptice (Cloramina).
B. Măsuri specifice
Măsurile specifice constau în:
- tatamentul infecţiei cu antibiotice conform antibiogramei
- tratamentul etiologic în funcție de agentul etiologic
- întreruperea medicaţiei dacă apar reacţii adverse;
-verificarea eficacităţii tratamentului prin teste paraclinice.
a)vulvitele rare sunt la rândul lor împărţite în: vulvită gonococică, herpetică, impetiginoasă, alergică,
foliculită şi furunculoză vulvară;
b) vulvitele excepţionale sunt zona Zoster vulvară, lichenul scleroatrofic şi şancrul vulvar.

3. INFECTIILE COLULUI
Definiție:
Infectia cervicala (cervicita) acuta sau cronica este probabil cea mai frecventa afectiune
ginecologica, intalnindu-se la mai mult de 50% din femei in cursul vietii.
Etiologie:
7
- in principal Chlamidia trachomatis,Neissaeria gonorrhoeae si Virusul Herpes Simplex tip 2 (de
retinut VHS tip 1 afecteaza predominant orofaringele, in comparative cu VHS tip 2 genitourinar) de
regula cu transmitere sexuala.
- La acestia se mai adauga Trichomonas vaginalis si Candida albicans.
- Deasemena Papilomavirusul (HPV tip 6 si 11), agentul etiolog.al condiloamelor acuminate vulvare,
vaginale sau perineale, desi nu produce direct cervicita, poate determina si infectia colului, jucand un
rol in patogenia neo de col uterin.
- Rareori colul poate fi afectat de sifilis, tuberculoza,granulomul inghinal,actinomicoza.
- Enterococul, stafilococul si streptococul sunt microorganisme care se gasesc in flora vaginala
saprofita si pot fi responsabile de aparitia infectiilor pelviene postpartum.
Factori favorizanti:
-raportul sexual prin traumatismul local lezeaza mucoasa cervicala,
-dispozitivele intrauterine DIU
-menstruatia si torsoanele endovaginale folosite necorespunzator,
-manevre diagnostice si terapeutice:chiuretajul,histeroscopia,
-leziuni traumatice secundare nasterii,
-hipertrofia colului
Tablou clinic:
Cervicita acută asociază: - leucoreea, durere locala, discomfort pelviperineal (datorat usturimi si
pruritului vulvar), dispareunie (contact sexual dureros), infertilitate uneori.
Cervicita cronica - simptomul principal este leucoreea mucopurulenta sau purulenta determină
iritație vulvovaginală.
Paraclinic:
1.colposcopia evidentiaza cresterea vascularizatiei, Col edematos, hiperemic, eritem periorificial,
zone de granulatie
2.Examenul citologic Babes-Papamicolau reflectă modificările patologice celulare din infecțiile
cervicale, cu multiple leucocite pe frotiu
3. Examenul bacteriologic al secretiei identifică agentul etiologic responsabil de apariția cervicitei.
Complicatiile cervicitei:
-stenoza cervicala urmata de infertilitate
-salpingita (inflamatia trompei uterine)
-infectii tract urinar ITU
-cancerul de col uterin
Tratament:
- in cervicita acuta cu Trichomonas - Metronidazol tablete.Se vor aplica intravaginal ovule
8
Tricomicon sau Clotrimazol seara inainte de culcare.
- in cervicita candidozica - Miconazol sau Clotrimazol ovule, -Nistatin(Stamicin) ovule
-in cervicita cu Gardnerella - Metronidazol sau Augmentin sau Cefalex
- in cervicita cu Chlamidia se administreaza Doxicilina. Tratamentul partenerilor este indicat.
-in cervicita cu Micoplasma trat. cu Eritromicina sau Tetraciclina
- in cervicita herpetica - Aciclovirul (Zovirax) unguent sau oral tablete.
- in cervicita cu Papilomavirus - unguent cu 5- fluorouracil, electrocauterizarea sau crioterapia
Cervicita cronica, in absenta identificarii gonococului sau a altui agent etiologic, tratamentul se face
pentru Chlamidia tr. Cu Doxicilina. Daca dupa doua luni de tratament medicamentos nu se constata
disparitia simptomelor, atunci este indicat tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical nu trebuie
efectuat premenstrual din cauza pericolului de infectii ascendente. Consta in electrocauterizare,
crioterapie. Cicatrizarea completa se incheie dupa 5-6 sapt.

4. INFLAMAŢIILE CORPULUI UTERIN

Definiţie
Afecţiunile de origine infecţioasă ale corpului uterin se numesc metrite.
Endometritele sunt inflamaţii ale mucoasei corpului uterin; dacă infecţia afectează muşchiul uterin,
este vorba despre miometrite, iar când interesează atât endometrul, cât şi miometrul, se numesc
endometrite (uzual, metrite).
Etiopatogenie
- congestia pelvină menstruală;
- naşterea sau avortul;
- raportul sexual;
- explorările instrumentale şi intervenţiile ginecologice: histerometria, chiuretajele uterine,
intervenţiile chirurgicale e
- boli consumptive, denutriţie, tratamente imunosupresive, deficienţe endocrine, boli infecţioase acute
sau cronice;
- lipsa de igienă locală, utilizarea anticoncepţionalelor locale, DIU etc.;
- factori favorizanţi din mediul extern: frigul, umezeala, oboseala, subnutriţia;

9
 - contraceptivele orale au rol protector.
Spectrul etiologic al acestor afecţiuni a variat în timp, iar în prezent se consideră că pe primul loc sunt
Chlamydia trachomatis (care dă şi majoritatea formelor cronice) şi Neisseria gonorrhoeae. Mai sunt
implicaţi: streptococul, stafilococul, colibacilul, bacilii anaerobi, Trichomonas vaginalis, bacilul Koch,
precum şi virusuri (citomegalovirusuri şi herpès simplex virus).
Clasificare
Infecţiile corpului utérin se clasifică după evoluţie în:
- infecţii acute - endometrita acută;
- miometrita acută;
- abcesul uterin;
- gangrena uterină;
- infarctul uterin.
- infecţii cronice - endometrita cronică.

5. ENDOMETRITA ACUTĂ

Definiţie
Endometrita acută este inflamaţia acută a endometrului, care poate fi consecinţa unei agresiuni
microbiene sau poate fi produsă de agenţi fizici (stérilet) sau chimici.
Etiopatogenie
Cele mai frecvente condiţii de apariţie sunt endometritele postpartum sau postabortum favorizate de
menţinerea în cavitate a unor resturi ovulare.
Endometritele ginecologice apar mai frecvent în cadrul infecţiei asociate a salpingelor şi ovarelor
(metroanexite). De asemenea, sunt des întâlnite endometritele iatrogene, între care cele mai cunoscute
sunt cele apărute după inserţia unui DIU.
Tablou clinic
Manifestările clinice sunt dominate de triada simptomatică:
- febră - de intensitate variabilă, adesea cu frison;
- durere - de la o durere surdă în etajul abdominal inferior până la dureri de intensitate mare,
lancilante, colicative, care pun probleme de diagnostic diferenţial; poate iradia sacral, lombar, crural
etc.;
- scurgeri sanguinolente sau seropurulente.

10
Investigaţii paraclinice
Examenul de laborator decelează leucocitoza cu devierea Ia stânga a formulei leucocitare, VSH
crescut, anemie. Din secreţiile vaginale se poate preleva material patologic pentru frotiuri colorate
Gram şi culturi pe medii aerobe, anaerobe şi speciale şi antibiogramă. Confirmarea diagnosticului se
face prin biopsia endometrială, prin chiuretaj uterin sub protecţie antibiotică (şi în perioadă de
afebrilitate) sau prin biopsie aspirativa.
Examenul radiologie poate decela prezenţa unui corp străin necunoscut (de exemplu DIU).
Examenul ecografic ajută la diagnosticul diferenţial şi stabileşte participarea anexială.
Tratament
Endometritele acute necesită repaus la pat, pungă cu gheaţă şi
antibioterapie, iniţial de spectru larg şi apoi după rezultatul antibiogramei.
Este utilă asocierea antiinflamatoarelor nesteroidiene. De asemenea, este importantă decelarea cauzei
favorizante şi îndepărtarea ei.
În endometrita postpartum şi postabortum trebuie îndepărtate resturile ovulare din cavitatea uterină,
prin chiuretaj uterin sub protecţie antibiotică
In endometrita prin DIU, după câteva zile de antibioterapie se extrage steriletul, de preferat în timpul
menstruaţiei, când colul este deschis.
O atenţie particulară trebuie acordată endometritei tuberculoase produse prin cantonarea bacilului
Koch la acest nivel, tratamentul este cu tuberculostatice.

11
 6. Endometrioza
Endometrioza se defineste prin prezenta unui tesut asemanator endometrului (mucoasei uterine)
inafara localizarii sale normale, cel mai adesea in trompele uterine, ovare sau la nivelul tesuturilor
pelvine. Endometrioza afecteaza cu precadere femeile cu varste intre 25 si 40 ani si reprezinta una
dintre cele mai frecvente cauze ale infertilitatii (30 -40% dintre pacientele cu endometrioza sunt
sterile).

Sub influenta hormonilor, endometrul se pregateste pentru o posibila sarcina, ingrosandu-se. Daca
sarcina nu se instaleaza, endometrul se dezintegreaza si este eliminat prin vagin in timpul menstruatiei.
Tesutul endometrial localizat in afara uterului se comporta in mod asemanator: se ingroasa si se
dezintegreaza, creând zone hemoragice in fiecare luna, datorita fluctuatiilor hormonale. Dar, el nu
poate fi eliminat din organism si provoaca leziuni bine delimitate pe organele pe care le colonizeaza.
Tesuturile invecinate devin inflamate sau iritate. Inflamatia duce la aparitia chisturilor si a tesutului
cicatricial. Astfel, zonele de proliferare a endometrului dau nastere unor "leziuni", "implante" sau
"chisturi". Aceste procese pot provoca durere in regiunea in care se dezvolta endometrioza, in special
in timpul menstruatiei.
Tablou clinic:
In timpul menstruatiei:
- flux menstrual abundent
- menstruatie care dureaza mai mult de 8 zile
- menstruatie precoce (inainte de 11 ani)
- menstruatie dureroasa - durerea survine in general in a doua zi a menstruatiei,
apoi se agraveaza in mod progresiv.
Alte simptome survin mai rar si apar de obicei in preajma ovulatiei (uneori fara nici o

12
legatura cu ciclul menstrual):
- dureri declansate de schimbare pozitiei
- dureri alte membrelor inferioare sau la nivelul vezicii
-dispareunie)
Cea mai importanta complicatie a endometriozei este infertilitatea.
infertilitatea.
Tratamentul chirurgical
Pentru pacientele care isi doresc o sarcina, chirurgia pentru indepartarea ”implantelor” poate creste
sansele de succes.
1. Chirurgia conservatoare indeparteaza cresterile endometriale, tesuturile cicatriciale si aderentele fara
a indeparta organele reproductive. Aceasta interventie se poate realiza prin laparoscopie sau prin
operatie traditionala abdominala, in cazurile grave. In cadrul chirurgiei laparoscopice, un tub subtire
(laparoscop) prevazut cu laser si cu un cauter – instrument care distruge tesuturile prin ardere – este
introdus printr-o mica incizie facuta sub ombilic.
2. Histerectomia
In cazurile severe de endometrioza, se poate practica o histerectomie totala, cu extirparea ambelor
ovare (ovarectomie).
Tratamentul medicamentos
1. Antinflamatorii
Pentru calmarea durerii: ibuprofen (Advil, etc.). Totusi, daca durerea nu cedeaza nici dupa luarea dozei
maxime, trebuie adoptat un alt tratament pentru reducerea semnelor si simptomelor.
2. Terapia hormonala este eficienta in reducerea sau eliminarea durerii cauzate de
endometrioza, deoarece fluctuatiile hormonale din timpul ciclului menstrual determina ingrosarea,
dezintegrarea si sangerarea implantelor endometriale.
7. Boala inflamatorie pelvina (BIP)

I. Definiție:
Boala inflamatorie pelvina (BIP) este un termen general ce denumeste infectia si inflamatia organelor
tractului genital feminin superior (uter, trompe uterine si ovare). BIP este consecinta unei infectii
bacteriene la nivelul vaginului si colului uterin, care se raspandeste la organele genitale interne. In
majoritatea cazurilor, infectiile care cauzeaza BIP sunt transmise pe cale sexuala.
II. Etiopatogenie:
- Boli cu transmitere sexuala (BTS), cele mai frecvente: gonoreea cauzată de neisseria
gonorrhoeae si chlamidia transmisă de chlamydia trachomatis.

13
- Unele metode de contraceptie pot creste riscul de aparitie a bolii inflamatorii pelvine – de
exemplu montarea unui dispozitivul intrauterin (DIU) sau sterilet.
- vaginitei bacteriene (VB)
- Antecedente personale de BIP
III. Tablou clinic:
Simptomele bolii inflamatorii pelvine tind sa fie mai evidente in timpul perioadei de sangerare
menstruale si uneori si in saptamana care urmeaza.
Principalul simptom intalnit in BIP este durerea abdominala inferioara, de obicei descrisa ca fiind sub
forma de crampe sau constanta si iritanta. Aceasta durere se poate accentua in timpul actului sexual
sau a mictionarii. De asemenea, pot fi prezente unul sau mai multe simptome din cele ce urmeaza:
- o senzatie de presiune la nivelul pelvisului
- durere in regiunea dorsala inferioara.
- leucoree
- febra, de obicei peste 38,33 grade C, totusi, uneori febra poate lipsi
- disconfort (stare de rau general)
- cefalee
- greturi sau varsaturi
- dureri la contactul sexual (dispareunia)
- sangerari menstruale neregulate
- disurie.
IV. Investigații paraclinice:
Boala inflamatorie pelvina este diagnosticata pe baza semnelor si a simptomelor, a unui examen
pelvin, a unei analize a secretiei vaginale si a culturilor prelevate de la nivelul colului uterin.
V. Tratament
- Repaus la pat
- Tratamentul standard pentru boala inflamatorie pelvina (BIP) consta in administrarea de
antibiotice. Medicul poate prescrie initial un antibiotic cu spectru larg de actiune, iar dupa primirea
rezultatelor de laborator el va ajusta tratamentul.
- Antialgice
- Tratamentul partenerului pentru BTS. Se recomanda evitarea raporturilor sexuale pana la
terminarea tratamentului si disparitia infectiei.
- Folosirea unui alte metode de contracepție în afara DIU.
VI. Prevenire

14
- Raporturi sexuale protejate. Utilizarea prezervativului reduce, desi nu elimina complet riscul de
a contracta o boala cu transmitere sexuala (BTS).
- Persoanele cu risc crescut trebuie sa efectueze periodic teste de depistare a BTS.
VII. Complicații:
1. Sarcină extrauterină
2. Durere cronică pelvină
3. Iminență de avort

8. Fibromul uterin

Definiție:
Fibromul uterin este o masa celulara ce se dezvolta la nivelul uterului dintr-un țesut analog mușchiului
uterin. Fibromul se poate dezvolta in interiorul cavitatii uterine, la exteriorul uterului sau in grosimea
peretelui acestuia.
Fibromul mai este numit si tumora fibroasa, leiomiom sau miom, dar acesta nu este o tumora maligna
ci o leziune distrofică.
Etiologie:
Dupa varsta de 35 ani, 20% dintre femei sunt purtatoare de fibrom uterin. Cauzele care determină
fibromul nu sunt cunoscute, dar sunt incriminați o serie de factori favorizanți: -factorul hormonal
- este principalul factor etiol., hiperestrogenemia favorizeaza aparitia fibromului uterin.
-paritatea - este mai frecvent la nulipare
-factorul rasial - mai frecvent la negrii
-obezitatea, hipertensiunea arteriala, distrofia mamara se asociaza cu fibromul uterin,

Tablou clinic:
- Principala manifestare o reprezinta menometroragia
- Durerea
- Un alt simptom îl reprezinta leucoreea
- Alte manifestari sunt crestera in volum a abdomenului, varice, edeme ale membrelor inferioare,
tulburari urinare (polakiurie, tulb. de evacuare vezicala, incontinenta urinara) si tulburari digestive
(constipatie, tenesme rectale).
Fibromul poate masca prolapsul genital.
Investigatii paraclinice:

15
- Histerometria - masurarea cavitatii uterine
- Ecografia-transvaginala sau transabdominala
- Urografia UIV poate evidenția deviația uterului, UHN (ureterohidronefroza) prin compresia ureter,
rinichi mut UIV
- Chiuretajul uterin biopsic – evidențiază modificările endometrului
- Laparoscopia – stabilește localizarea fibromului
- Radiografia abdominala simpla
- Colposcopia si examenul citologic Babes-Papanicolau – obligatorii
Complicatii:
- locale - hemoragia, infectia (anexite acute si cornice),
- complicatii mecanice: compresia ureterala, vezicala, rectala, ocluzia intestinala,
- complicatii vasculare: teleangiectazii, edem,
- complicatii obstreticale: in timpul sarcinii fibromul putandu-se torsiona, hipertrofia, necrobioza,
asocierea cu sarcina creste frecventa insertiilor vicioase de placenta, a prezentatiilor anormale, a
avortului sau nasterii premature
- complicații generale: obezitate, tulburări cardiovasculare, tulburări nervoase, renale, hipercoagulare.
Tratamentul este medical sau chirurgical .
1. Tratamentul medical nu se adreseaza fibromului in sine ci tulburarilor ce insotesc fibromul. 2.
Tratamentul hormonal este indicat in hemoragie
3. Chiuretaj hemostatic,
4. Tratamentul chirurgical:
Indicatii: volum mare, compresie pe organele invecinate, piometrie, durere. Obligatoriu preoperator se
face chiuretajul biopsic fractionat (endometru si col) pentru excluderea neo de col sau endometru
Tehnici chirurgicale:
a. Miomectomia-excizia strict a fibromului
b. Miometrectomia - consta in indepartarea fibromiomului cu portiuni largi din miometru
c. Histerectomia subtotala sau totala
d.Interventii pe cale vaginala pt. excizia fibrom cervical

9. Prolapsul genital

Prolapsul genital consta in coborarea progresiva, in micul bazin, a vaginului sau a unei portiuni din
vagin (colpocel) si/sau a uterului (histeroptoza), ca urmare a relaxarii muschilor si a tesutului fibros al

16
perineului (muschii care formeaza baza bazinului), ca si a diferitelor mijloace de suspensie a organelor
din micul bazin.
Cauze
- In mod normal, uterul este mentinut in micul bazin de ligamente. Intinderea acestora este cauza cea
mai frecventa a prolapsului. Ea poate fi consecutiva unei nasteri (nasterea unui fat voluminos, nastere
prea rapida, precipitata sau care produce rupturi perineale, nasteri multiple).
- Retroversie uterina.
- Prolapsul genital se observa cel mai frecvent la femeile de varsta medie, care au mai multi copii, dar
se poate intalni si la femeile fara copii si la cele varstnice.
- Obezitatea agraveaza prolapsul.
Tablou clinic
Prolapsul genital se manifesta prin senzatie de greutate in portiunea inferioara a abdomenului, de
coborare a organelor si dureri lombare. Se intalnesc mai multe stadii ale prolapsului. In primul stadiu,
colul uterin coboara in vagin in timpul unui efort, dar isi reia pozitia normala cu usurinta. In stadiul al
doilea, dupa efort sau ortostatism prelungit, colul iese prin vulva, dar urca inapoi la disparitia efortului.
Vulva poate fi uneori tumefiata. In cazurile avansate, uterul este permanent vizibil in afara vaginului.
Uneori, pot sa apara incontinenta urinara, dificultati la urinat sau la defecatie, aspecte ce traduc
prezenta concomitenta a unui prolaps vezical, uretral sau rectal.
Tratament
1. Tratamentul este chirurgical. El depinde de natura si importanta prolapsului, de varsta femeii, de
calitatea tesuturilor, de existenta sau absenta relatiilor sexuale si de dorinta de maternitate. Exista
diferite tehnici de repozitionare a organelor deplasate.
2. Histeropexia. Consta in fixarea uterului de un element stabil din micul bazin, cu ajutorul unui fir
sau al unor benzi. In prezent sunt utilizate doua metode: fixarea de un ligament al primei vertebre
sacrale (promontofixare) si incrucisarea ligamentelor rotunde care sustin uterul (histeropexie
ligamentara).
3. Colpoperineorafia. Aceasta interventie chirurgicala isi propune sa redea forma, pozitia si
dimensiunile initiale vaginului si perineului. Indicatia sa principala este prolapsul genital cu beanta
vulvei, de origine traumatica (cel mai frecvent legat de nasterea unui copil voluminos). Interventia se
practica pe cai naturale, pacienta aflandu-se sub anestezie generala sau regionala. Ea permite
continuarea unei vieti sexuale normale. Cu toate acestea, se incearca evitarea ei la femeile in perioada
de activitate genitala pentru a limita riscul de dureri care apar la contactul sexual.
Histerectomia. In cazurile severe, tratamentul chirurgical este uneori asociat cu ablatia uterului
(histerectomie). La toate aceste tratamente se poate adauga tratamentul incontinentei urinare. Printre

17
altele, purtarea unui inel de cauciuc (pesar) plasat in jurul colului uterin, care permite mentinerea
pozitiei organelor interne, este recomandata femeilor in varsta sau care nu doresc sa fie operate.
Exercitiile pentru musculatura planseului pelvian, care fortifica muschii vaginului, reduc riscul de
prolaps uterin.

10. Incontinenta urinara

Incontinenta urinara (IU) reprezinta emisia involuntara de urina. Incontinenta urinara nu este atat o
boala cat un simptom care poate fi atribuit unor afectiuni fizice sau mentale diverse: diabet, accident
vascular cerebral, scleroza multipla, boala Parkinson, etc.
Etiologie
Pierderea de urina se datoreaza in unele cazuri slabirii sfincterului uretral.
Cauze:
- infectiile urinare (cistita, etc.) – acestea irita vezica, ducand la necesitatea imperioasa de a urina.
Mictiunile imperioase pot fi singurul semn de alarma al unei infectii urinare.
- unele medicamente
- infectie sau inflamatie a vaginului
- functionare deficitara a vezicii
- prolaps (coborare a organelor situate deasupra planseului pelvian)
- obstructie a cailor urinare – o tumora localizata pe tractul urinar, calculii renali, etc.- pot bloca
emisia de urina, cauzand incontinenta urinara.
- ingustare a uretrei
- sarcina si nasterea
- boli neurologice (scleroza multipla, boala Parkinson, accident vascular cerebral, leziuni ale maduvei
spinarii)
- histerectomia (indepartarea chirurgicala a uterului) – poate afecta muschii planseului pelvian
Factori de risc:
- anxietatea
- excesul de alcool sau de bauturi ce contin cafeina (cafea, ceai, cola, etc.)
- constipatia severa
- relaxarea muschilor vezicii sau ai planseului pelvian
- infectiile urinare (cistita, etc.)
- prolapsul vezicii urinare

18
- calcul la nivelul vezicii
- menopauza
- nasterea
- intervenţii chirurgicale din sfera ginecologică
- obezitatea
Clasificare din punctul de vedere anatomoclinic:
- incontinenţa urinară imperioasă
- incontinenţa urinară de efort
- incontinenţa mixtă
- incontinenţa urinară prin „prea-plin"
- incontinenţa urinară permanentă sau totală
Clasificare pe baza severităţii:
- incontinenţa urinară gradul I: incontinenţa apare la eforturi mari cum ar fi tuse, strănut
- incontinenţa urinară gradul II: incontinenţa apare la efort moderat, cum ar fi mişcări rapide, coborîtul
şi urcatu scărilor
- incontinenţa urinară gradul III: incontinenţa apare la eforturi mici, cum ar fi poziţia ortostatică
Investigaţii:
1. Teste de incontinenţă urinară: manevra Valsalva (punem bolnva să tuşască pentru a evalua daca
apar scurgeri de urina datorate tusei; acesta poate sugera o incontinenta urinara de efort).
2. Examene paraclinice:
- urocultura
- examen neurologic
- determinarea ratei fluxului urinar: in timpul acestui test, fluxul urinar se va reprezenta grafic pentru a
determina punctul de maxim (peak-ul) ratei fluxului urinar;
- cistometrograma: acest test masoara capacitatea vezicii urinare de a stoca si de elimina urina, absenţa
contracţiilor detrusorului
- cistometrie sau cistouretrograma demonstrează prezenţa sau absenţa contracţiilor muşchiului
detrusor
- cistoscopia: acest test permite specialistului sa vizualizeze direct tractul urinar, permitandu-i sa
elimine si alte cauze de incontinenta urinara
- determinarea reziduului vezical postmictional: medicul specialist poate masura volumul urinar
rezidual post mictiune, fie prin cateterizarea vezicii urinare (introducerea unui tub subtire in vezica
urinara), fie prin ecografie vezicala imediat dupa mictiune
Tratamentul:

19
a) Tratamentul chirurgical este singul tratament eficace. În funcţie de calea de abord intervenţiile
chirurgicale se impart în operaţii efectuate pe cale vaginală, pe cale abdominală, operaţii mixte.
b) Tratamentul medical:
Medicamentele utilizate frecvent pentru tratarea incontinentei urinare sunt:
Anticolinergice si antispastice – medicamente utilizate în incontinenta urinara datorata necesitatii
imperioase de a urina (pentru calmarea vezicii hiperactive).
Antidepresive (Imipramina) – pot fi utilizate in asociere cu alte medicamente in tratamentul IU.
Determina relaxarea muschilor vezicii si contractia muschilor netezi ai colului (gatului) vezicii.
Antibiotice – daca incontinenta se datoreaza unei infectii a tractului urinar sau unei prostatite
(inflamatia prostatei), sunt administrate antibiotice.
Exerciţiile Kegel: aceste exercitii intăresc muchii planşeului pelvin si sfincterul urinar (muschii care
controleaza mictiunea). Exercitiile Kegel sunt recomandate in tratamentul incontinentei urinare, fiind
deosebit de eficiente in cazul incontinentei de efort, dar si pentru incontinenta imperioasa. Atât femeile
cat si bărbaţii pot practica aceste exercitii. Intre 40% si 75% femei observa o ameliorare a controlului
urinar dupa practicarea exercitiilor Kegel.
c) Tratament paliativ:
- psihoterapie,
- alimentatia, în unele cazuri, redobandirea controlului urinar se realizeaza prin simple modificari ale
obiceiurilor alimentare. Trebuie evitate toate alimentele ce pot irita vezica urinara: alcoolul, cafeina,
citricele si sucurile de citrice, ciocolata si indulcitorii artificiali. La unele persoane, reducerea
consumului de lichide inainte de culcare este o masura suficienta. Pierderea in greutate este de
asemenea utila pentru controlarea problemei.
Prognostic:
Terapia chirurgicală reprezintă tratamentul de elecţie al incontinenţei urinare. Bolnavele cu
prognostic prost sunt :cele cu intervenţii chirurgicale anterioare, presiune uretrală de închidere în
repaus la valori scăzute, afecţiuni locale, incoctinenţă urinară combinată, afecţiuni sistemice.

11. Menopauza

Definiţie
Menopauza se instalează ca urmare a diminuării producţiei de estrogeni. La majoritatea femeilor se
instalează între 50 şi 55 de ani, cu o medie de 51 de ani.
În concordanţă cu Comitetul Nomenclaturilor al Federaţiei Internaţionale de Obstetrică şi Ginecologie,

20
climacteriul este faza procesului de îmbătrânire în care femeia trece de la stadiul reproductiv la stadiul
nonreproductiv. Premenopauza se referă la acea perioadă a climacteriului în care ciclul menstrual este
neregulat, apar în mod progresiv diferitele simptome ale climacteriului şi precede instalarea
menopauzei. Menopauza reprezintă momentul din viaţa unei femei când a avut loc ultima menstruaţie.
Postmenopauza se referă Ia acea perioadă ce urmează menopauzei.
Etiopatogenie: în funcţie de cauza determinantă, există două tipuri de menopauză: menopauza
fiziologică şi menopauza artificială.
1. Menopauza fiziologică
Menopauza se instalează ca urmare a două procese:
• primul constă în dispariţia ovocitelor din ovar;
• al doilea constă în lipsa de răspuns al celor câteva ovocite rămase în ovar faţă de
gonadotropinele ovariene.
2. Menopauza artificială: întreruperea permanentă a funcţiei ovariene din cauza îndepărtării
chirurgicale a ovarelor sau radioterapiei se numeşte menopauză artificială. Menopauza artificială este
utilizată în prezent ca tratament pentru endometrioză şi tumorile estrogen sensibile ale glandei mamare
şi endometrului.
Diagnostic
Scăderea nivelului de estrogeni se asociază cu o serie de manifestări clinice.
1. Simptome generale
În menopauză cel mai frecvent simptom este apariţia „bufeurilor" sau a valurilor de căldură. Aproape
80% dintre femeile care intră în menopauză prezintă acest simptom, iar dintre acestea 30-40% îl
consideră o manifestare greu de suportat.
În majoritatea cazurilor, bufeurile încep ca o senzaţie de presiune asupra craniului, asemănătoare cu o
cefalee, care creşte progresiv în intensitate. Apoi se instalează o senzaţie de căldură sau de arsură
localizată la faţă, gât, torace, urmată de transpiraţii pe tot corpul, dar predominând pe gât, spate, torace
şi cap. Se pot asocia şi palpitaţii, furnicături şi ameţeli. Uneori, valurile de căldură sunt precedate de o
aură, care trezeşte femeia din somn, iar dacă se repetă astfel de episoade în cursul nopţii pot apărea
insomnie, oboseală şi iritabilitate. Durata unui episod variază de la 1-2 minute până la 10 minute, în
medie fiind de 4 minute. Frecvenţa episoadelor variază de la 1-2 pe oră până la 1-2 pe săptămână, cel
mai adesea fiind de 8-10 în decurs de 24 de ore.
Alte simptome care pot apărea în menopauză sunt: parestezii, ameţeli, scotoame. Acestea se datorează
instabilităţii sistemului nervos autonom. Pe lângă acestea mai pot fi întâlnite: greaţă, vărsături,
flatulenţă, anorexie, constipaţie, diaree şi artralgii.
2. Aparatul genital

21
Alterarea funcţiei menstruale este primul simptom ce apare în climacteriu, aceasta putând îmbrăca
următoarele forme: întreruperea bruscă a menstruaţiei este rară, pentru că diminuarea funcţiei ovariene
se face progresiv; scăderea progresivă a fluxului menstrual, precum şi a duratei menstruaţiei, este mai
frecvent întâlnită; neregularităţile menstruale apar mai devreme sau mai târziu, întârzierile în apariţia
menstruaţiei fiind relativ frecvente; la un număr mic de femei putem întâlni apariţia unei sângerări
menstruale mai frecvente sau mai abundente; aceasta se poate datora unei stimulări continue cu
estrogeni (chiar în cantitate mică), fără a fi tamponaţi de secreţia de progesteron, sau poate ascunde o
afecţiune organică (hiperplazie endometrială sau carcinom de endometru).
3. Tractul urinar
Estrogenii joacă un rol important în menţinerea troficităţii epiteliului vezicii urinare şi uretrei. Deficitul
estrogenic este urmat de atrofia epiteliului urinar şi de apariţia cistitei atrofice, a incontinenţei urinare,
a polakiuriei şi a disuriei.
4. Glandele mamare
La menopauză apare o diminuare a dimensiunilor glandei mamare.
5. Osteoporoza
Osteoporoza este o afecţiune caracterizată prin reducerea structurii osoase, fără modificări în
compoziţia chimică a osului. Cu toate că acest proces este întâlnit la toţi oamenii o dată cu înaintarea
în vârstă, reducerea structurii osoase este accelerată la femei după întreruperea funcţiei ovariene.
Oasele care suferă de osteoporoză sunt deosebit de predispuse la fracturi.
6. Sistemul cardiovascular
Majoritatea studiilor au demonstrat rolul protector al estrogenilor faţă de apariţia afecţiunilor
cardiovasculare şi scăderea riscului mortalităţii feminine datorate acestor afecţiuni cu 50%. Estrogenii
împiedică apariţia bolii coronariene atât printr-un efect indirect, acţionând asupra lipidelor circulante,
cât şi printr-un efect direct, acţionând asupra sistemului vascular.
Efectul protector al estrogenilor este mai mare la femeile cu factori de risc cardiovascular, de tipul
fumatului, obezităţii, hipertensiunii etc.
7. Tegumentele
Le menopauză se constată o subţiere generalizată a tegumentului, însoţită de o pierdere a elasticităţii.
La menopauză s-a constatat o diminuare a părului pubian şi axilar, uneori fiind posibilă apariţia părului
deasupra buzei superioare. Toate aceste modificări se datorează scăderii estrogenilor şi menţinerii unui
nivel constant al testosteronului.
8. Modificări psihice
La menopauză s-a evidenţiat creşterea incidenţei unor stări cum ar fi iritabilitatea, nervozitatea şi
disforia. Totodată, s-a constatat scăderea libidoului, precum şi unele disfuncţii sexuale secundare

22
atrofiei genitale.
Cauza modificărilor psihice apărute la menopauză are la bază modificări la nivelul
neurotransmiţătorilor centrali (ex. alterarea aminelor biogene cerebrale).
Investigaţiile paraclinice
1. Aprecierea nivelului hormonal este posibilă cu ajutorul tehnicilor
radioimunologice sau radioizotopice:
2. Biopsia de endometru după instalarea menopauzei poate evidenţia orice modificări de la un
endometru atrofie la un endometru moderat proliferativ.
3. Ecografia - indicaţiile ecografice genitale (abdominale sau vaginale) la menopauză sunt:
existenţa unei formaţiuni tumorale anexiale; evaluarea grosimii endometrului
Tratament
Atâta timp cât funcţia ovariană este suficiente pentru a menţine sângerarea menstruală, nu este necesar
în mod obişnuit nici un tratament. Ocazional, este posibil ca unele femei aflate în premenopauză să
acuze exacerbarea unor simptome şi semne, cum ar fi sindromul premenstrual, sângerările
disfuncţionale şi mastopatiile benigne. În aceste situații se preferă tratamentul hormonal.
a). Complicaţiile terapiei de substituţie
- Cancerul de endometru

23
- Cancerul mamar
- Hipertensiunea
- Boala trombembolică
- Riscuri metabolice
b). Indicaţii
Care dintre femeile aflate la menopauză au indicaţie pentru terapia de substituţie estrogenică ?
- femei la care menopauza naturală sau artificială s-a instalat înainte de 40 de ani;
- femei cu risc cardiovascular crescut;
- femei la care simptomatologia funcţională este severă.
c). Contraindicaţii
- trombembolii şi tromboflebite;
- afecţiuni coronariene;
- accidente vasculare cerebrale;
- afecţiuni hepatice acute sau cronice;
- carcinom de col, corp şi mamar tratat;
- boli vasculare neurooftalmologice;
- diabet zaharat;
- tulburări ale metabolismului lipidic.
Alternative la terapia de substituţie estrogenică:
Terapia de substituţie estrogenică este contraindicată în anumite situaţii. Pentru controlul
simptomatologiei subiective şi diminuarea riscurilor generate de menopauză, în aceste circumstanţe
putem apela la unele medicamente, cum ar fi: medroxiprogesteron acetat pentru diminuarea valurilor
de căldură; administrarea de calciu 1000-1500 mg, calciu efervescent 4 cp/zi, sau calciu forte - 2
tablete efervescente/zi, calciu lactic - 4 cp/zi sau calciu şi vitamina D - 3 cp/zi.
Prognostic
Prognosticul femeilor la menopauză, la care aceasta nu se manifestă printr-o simptomatologie clinică
evidentă, implică numai riscurile obişnuite ale vârstei înaintate. Din acest motiv, terapia de substituţie
la femeile care nu au nevoie de aceasta poate crea o serie de efecte adverse neplăcute, însoţite de unele
riscuri pentru starea de sănătate. La femeile la care menopauza se manifestă din punct de vedere clinic,
terapia de substituţie corectează simptomatologia subiectivă şi obiectivă, ameliorează starea
emoţională şi previne apariţia principalelor tulburări metabolice date de deficitul estrogenic.

12.Cancerul de sân
Incidenta
Principala cauza de deces la femeia peste 50 ani
•Romania : 4200cazuri noi/an, 2500 decese/an
Factori de risc
Istoric familial de cancer de san
Varsta
Antecedente personale de cancer de san
Antecedente personale de afectiuni benigne ale sanului
Obezitate, Iradiere, alcoolism
Menarha precoce
Menopauza tardiva
Prima sarcina la varsta inaintata
Terapie hormonala de substitutie
Utilizarea contraceptivelor orale estrogene
Număr redus de sarcini
Factori de pronostic:
- tipul histologic de tumora
- caracterele anatomo-patologice (inclusiv grading)
- statusul receptorilor hormonali
- indicii de proliferare – faza S a ciclului celular
- nr. gg. axilari pozitivi
-dimensiunea tumorii
Tablou clinic:
- adenopatie (axilara, supra/subclaviculara, latero-cervicala)
- modificarea marimii sau formei sanului
- modificarea tegumentului la nivelul sânului (aspectul de ”coajă de portocale”)
- secretie mamelonara anormala
- modificari ale mamelonului, cum ar fi retractia sau inversia
- cruste la nivelul mamelonului
- un nodul la nivelul sanilor la barbati.
Screening
1. Examen mamografic
- >50 ani: anual
- 40-50 ani: anual/la 2 ani
- mai devreme pentru persoane cu risc crescut
2. Examen clinic local
- masa tumorala
- modificari tegumentare
- secretie mamelonara anormala
- adenopatie (axilara, supra/subclaviculara,latero-cervicala)
Evaluarea unei formatiuni tumorale mamare:
- aspiratie cu ac fin
- biopsie incizionala/excizionala
-ultrasunete
-mamografie
Tratament
1. Chirurgical: Mastectomie radicala Halsted, Mastectomie radicala modificata, Tumorectomie
disectie axilara, Tumorectomie ggl. Santinela disectie axilara
2. Radioterapia: - Asociata chirurgiei, - Vizeaza tesutul mamar
3. Chimioterapie: Ciclofosfamida, Azatioprina,
4. Hormonoterapie
Urmarire post-terapeutică:
• autoexaminare lunara
• ex. clinic: - primii 3 ani: la 3-6 luni
- 3 – 5 ani: la 6-12 luni
- > 5 ani: anual
• mamografie anuala
• ex. genital, test Haemocult: la 1- 2 ani
• markeri tumorali: CA 15-3, CA 125
Cancerul mamar recidivat
• 80% in primii 5 ani
• tratament: - stadializare, - rezectie locala, - RT, - chimioterapie, - hormonoterapie
Cancerul mamar la barbat
• foarte rar
 factorri de risc: istoric familial, sindrom Klinefelter, schistosomiaza hepatica
iradiere
• varsta medie 60-70 ani
•subareolar
• tratament: MRM + disectie axilara + RT +/- Ctx
Cancerul mamar si sarcina:
• 2% din total
• diagnosticat tardiv
• tumorectomia + RT = CONTRAINDICATA
• chimioterapie
Cancerul de col uterin
Este cea mai frecventă tumoră malignă a femeii (o treime din totalitatea cancerelor). Este o boală
depistabilă precoce, rezultatele tratamentului fiind în funcţie de precocitatea diagnosticului.
Epidemiologie
Se întâlneşte mai ales în medii cu o igienă sexuală deficitară şi la femeile care întreţin raporturi
sexuale cu mai mulţi bărbaţi.
Etiologie
I. Factori extrinseci
1. Mediul socio-economic scăzut
2. Igiena genitală şi sexuală. Debutul precoce al vieţii sexuale, vârsta mică la căsătorie, căsătoriile sau
relaţiile sexuale multiple sunt asociate cu o incidenţă crescută a cancerului cervical.
3. Infecţia virală şi bacteriană
Virusul herpes simplex tip II, virusurile papiloma sunt implicate în geneza displaziilor cervicale. Alte
microorganisme legate de cancerul cervical sunt Chlamydiile şi Mycoplasma.
4. Antecedentele obstetricale şi ginecologice ale femeii (asistenţă obstetricală deficitara (suturii
incorecte a rupturilor cervicale).
5.Contraceptivele orale cu doze crescute de estrogen
II. Factori intrinseci
1. Factori endocrini
Dezechilibrul hormonal, mai ales în perioada de premenopauză,
2. pH-ul vaginal cu aciditate mare determină un răspuns brutal de remaniere a epiteliului cervical.
3. Factorul ereditar
Tablou clinic:
1. Leucoreea - este la început albicioasă, în final fetidă.
2. Hemoragia. Este o hemoragie în cantitate mică, cu sânge roşu.
3. Durerea - apare după invazia primei treimi a parametrului.
Examene paraclinice:
1. Examenul citologic Babeş Papanicolau
2. Colposcopia
3. Biopsia. Biopsia este ghidată de imaginea colposcopică.
4. Cistoscopia pune în evidenţă modificări precoce ale invaziei pereţilor vezicali până la metastaze
deja constituite.
5. Urografia intravenoasă permite evaluarea lezării tractului urinar, ca şi studierea funcţionalităţii
renale.
6. Rectoscopia permite depistarea invadării peretelui anterior rectal în procesul tumoral sau a unei
porţiuni din rect.
7. Irigografia şi irigoscopia verifică integritatea rectului şi a porţiunilor imediat superioare din
intestinul gros, permiţând stabilirea gradului de lezare a acestuia de procesul neoplazic.
Stadializarea (FIGO)
Stadiul 0: epiteliom intraepitelial, carcinom in situ; leziunea neoplazică nu depăşeşte membrana
bazală.
Stadiul I: neoplasm limitat strict la col;
-Ia - carcinom microinvaziv - care poate fi diagnosticat doar histo-patologic;
-Ib - carcinom invaziv clinic vizibil.
Stadiul II: neoplasmul a depăşit colul, dar respectă treimea inferioară a vaginului şi peretele pelvin;
-IIa - interesează vaginul în cele 2/3 superioare ;
-Ilb - interesează cele 2/3 din paramètre, fără invazia peretelui pelvin.
Stadiul III: neoplasmul invadează şi treimea inferioară a vaginului sau întreg parametrul, extinzându-
se la peretele pelvin;
-IIIa - invadează şi treimea inferioară a vaginului;
-IIIb - invadează parametrele în întregime, extinzându se la peretele pelvin.
Stadiul IV: procesul neoplazic invadează vezica urinară, rectul sau se extinde extrapelvin;
- IV a - invazia vezicii urinare şi a rectului;
-IVb - metastaze la distanţă.
Posibilităţile terapeutice actuale în tratamentul neoplasmului de col sunt tratamentul chirurgical şi
radioterapie.
I. Tratamentul chirurgical are drept scop îndepărtarea organelor genitale interne într-o limită de
siguranţă în ţesut sănătos, precum şi a staţiilor ganglionare. Posibilităţile tehnice sunt alese în primul
rând în funcţie de stadiul neoplasmului.
II. Tratamentul radioterapie prezintă mai multe posibilităţi.
Conduita practică în neoplasmul de col este diferită în funcţie de stadiu. Se foloseşte asocierea
radiochirurgicală.
În cazul în care femeia doreşte copii, pot fi efectuate intervenţii chirurgicale limitate: conizaţia,
amputaţia de col, terapia cu laser.
Dacă femeia nu doreşte copii sau este mai în vârstă, se practică histerectomie totală simplă cu sau fără
anexectomie.
Neoplasmul de col şi sarcina
In cursul sarcinii neoplasmul de col are o evoluţie gravă şi rapidă, care se accentuează în lehuzie. în
primul trimestru de sarcină se recomandă evacuarea imediată a acestuia. în trimestrul II se evacuează
fătul prin mică cezariatte şi se trece la conduita stadială. În trimestrul III de sarcină se poate aştepta ca
fătul să ajungă la viabilitate, pentru ca apoi să se facă cezariană şi să se aplice tratamentul
neoplasmului în funcţie de stadialitatea sa.
Cancerul colului uterin restant
Pentru preîntâmpinarea cancerului de col restant după histerectomie subtotală este obligatorie
examinarea citologică, colposcopică, histologica (chiuretaj fracţionat, biopsie) a colului.
În cazul depistării sale se practică radioterapia locală sau percutană, urmată de o intervenţie
chirurgicală
Prognostic
Elementele care pot influenţa prognosticul sunt:
1.Diagnosticul stadial corect al bolii;
2.Aspectul clinic al extensiei tumorii în momentul diagnosticului;
3.Dimensiunea tumorii;
4.Gradul de infiltrare al parametrelor;
5.Gradul invaziei ganglionare;
6. Forma anatomopatologică, macroscópica şi microscopică.

13. Cancerul de endometru

Cancerul de endometru a fost descris mult timp ca o boală a femeii în vârstă, puţin evolutivă, cu
malignitate stagnantă mult timp şi beneficiind de o terapie simplă.
Etiologie
Incidenţa acestui cancer fiind mai mare la femeile în vârstă, incidenţa maximă a acestui cancer este
între 50-60 de ani, femeile care se află în primii ani după instalarea menopauzei fiind predispuse la
această boală, rar întâlnită înainte de 40 de ani.
Factorii favorizanţi ai neoplasmului de endometru sunt:
- Obezitatea - în 80% dintre cazuri;
- Hipertensiunea arterială - în 43% dintre cazuri;
- Diabetul zaharat;
- Dischinezia biliară.
- Ereditatea
- Paritatea: nuliparele au riscul de 2-3 ori mai mare decat femeile care au nascut.
- Hiperplazia endometriala
- Infertilitatea si starile ce induc cresteri ale estrogenilor endogeni
Cancerul de endometru că este un „cancer de teren", fiind tributar vârstei şi stării generale.
Stadializarea
Stadiul 0 - leziune in situ.
Stadiul I - cancerul este limitat la uter:
I.A. - histerometrie sub 8 cm;
I.B. - histerometrie mai mare de 8 cm. Stadiul II - carcinom extins la colul uterin.
Stadiul III - carcinom extins dincolo de limitele uterului, dar limitat la pelvis.
Stadiul IV- extensie la vezică sau rect sau în afara pelvisului:
IV.A. - extensie extrapelvină la vezică sau rect;
IV.B. - metastaze la distanţă.
După gradul de diferenţiere, cancerul de corp uterin poate fi: Gl - diferenţiere înaltă; G2 - diferenţiere
medie; G3 - carcinom nediferenţiat; Gx - gradingul histopatologic nu se poate evalua.
Tablou clinic
Simptomatologia clinică este săracă, cancerul de corp uterin putându-se manifesta prin:
1. Metroragii - în 90% dintre cazuri, însă prezenţa acesteia la o femeie în menopauză ridică
întotdeauna şi problema cancerului de endometru şi de aceea trebuie căutată cauza.
2. Leucoree roz, cu aspect de zeama de carne.
3. Durerea apare tardiv şi are caracterele unei colici.
 Investigaţii paraclinice
1. Histerosalpingografia poate arăta modificări ale suprafeţei
endometrului.
2. Histeroscopia permite vizualizarea suprafeţei mucoasei uterine cu efectuarea unei biopsii ţintite din
zonele suspecte de transformare.
3. Chiuretajul biopsie este obligatoriu să se efectueze înaintea operaţiei la toate femeile cu fibrom
uterin.
4. Aspiratul uterin are valoare de examen histopatologic.
Tratament
Există patru posibilităţi terapeutice:
Radioterapia;
Tratamentul chirurgical;
Asocierea radiochirurgicală;
Tratamentul medical.
I. Radioterapia este indicată în etapa preoperatorie a stadiilor I—II.
II. Tratamentul chirurgical este limitat. Se practică histerectomie totală cu anexectomie bilaterală în
stadiile operabile (0-II).
III. Asocierea radioterapie-chirurgie
În stadiile I şi II se practică radioterapie apoi, la 6 săptămâni de la iradiere, se practică intervenţia
chirurgicală.
IV. Administrarea de antiestrogenice sau progestative a dus la rezultate bune. Se folosesc doze mari,
timp îndelungat.
14. Cancerul de ovar

Dintre toate cancerele genitale, cancerul de ovar reprezintă cea mai mare provocare clinică şi
chirurgicală, în 2/3 dintre cazuri pacientele se prezintă cu o boală avansată, deoarece cancerul de ovar
este mult timp asimptomatic.
Vârsta medie de apariţie a cancerului de ovar este de 50-60 de ani. Tipul histologic variază cu vârsta.
Exista 3 tipuri:
Cancer epitelial (cel mai comun), care se formeaza in celulele care invelesc ovarele, apărute la
femei în postmenopauză
Tumori ale celulelor germinale (celulele care produc ovarele), care se dezvolta in ovare, la paciente
mai tinere de 20 de ani
Tumori stromale, care se dezvolta in celulele care produc hormonii feminini.

15. CANCERUL OVARIAN EPITELIAL

Etiologie
1. Factori hormonali - multiparitatea, vârsta tânără la prima naştere
par să protejeze împotriva cancerului de ovar, ca şi utilizarea contra-
ceptivelor orale. Infertilitatea: femeile active sexual, care nu folosesc metode contraceptive dar care
nu raman insarcinate au un risc crescut de a fi diagnosticate cu cancer de ovar;
2. Factorul genetic - riscul dezvoltării unui cancer ovarian epitelial este
mai mare în prezenţa unui istoric familial de cancer ovarian
3. Factori de mediu: -poluarea atmosferei, a apei şi a alimentelor, dieta bogată în grăsimi, consumul
de alcool şi fumatul, talcul de pe condoame şi diafragme pare să aibă un rol cancerigen.
Tablou clinic
Cu unele excepţii, tumorile maligne de ovar sunt în faza iniţială asimptomatice sau cu o
simptomatologie confuză, înşelătoare:
1. Tulburări digestive - dureri vagi, mai ales postprandiale în abdomenul inferior, senzaţie de
plenitudine, flatulenţă, tulburări dispeptice, constipaţie.
Creşterea de volum a abdomenului - este de obicei un semn tardiv, marirea in dimensiuni a
abdomenului si chiar palparea unei formatiuni tumorale la acest nivel
2. Hemoragii vaginale anormale suspecte la o femeie in special dupa menopauza. Aparitia unei
scurgeri si secretii vaginale mucoase sau mucosangvinolente;
3.Tulburările urinare - pot apărea prin compresiune sau prin invazia tumorală a vezicii, dar acestea
sunt semne tardive exprimate prin modificarea frecventei mictiunilor, aparitia mictiunilor imperioase,
a poliuriei;
4.Slăbirea progresivă până la emaciere se observă în stadiile avansate
5. Durere in timpul actului sexual (dispareunie)
Diagnostic paraclinic
1. Examenele de laborator de rutină nu au mare valoare. Se constată o creştere a VSH-ului şi a
proteinei C reactive.
Determinarea antigenului CA-125 (acesta masoara concentratia unei proteine de la suprafata
celulelor neoplazice ovariene), are valoare mai ales în monitorizarea postoperatorie şi a tratamentului
cu citostatice.
Hemograma: pacienta poate avea anemie cronica .
2.Examenele radiologice sunt necesare şi obligatoriei cuprind:
- Radiografia abdominală pe gol (calcificari în fibroame, teratoame benigne); poate da indicaţii
asupra ascitei sau ocluziei intestinale asociate etc.).
- Radiografia pulmonară (prezenţa pleureziei sau a metastazelor pulmonare).
- Urografia (obstrucţie ureterală sau prezenţa unui rinichi ectopic pelvin).
- Ecografia abdomino-pelvine, Ecografii transvaginale şi CT pot înlocui urografia. Examenul
ecografic este de valoare şi poate diferenţia o tumoră benignă de una malignă.
Tomografia computerizată evidenţiază metastazele hepatice, epiploice şi retroperitoneale.
- Rezonanţa magnetică nucleară deschide perspective în diagnosticul precoce al cancerului de ovar.
3. Investigatii suplimentare: Endoscopii, Colonoscopii, Rectosigmoidoscopii, Radiografii cu
substanta de contrast, Biopsia, Laparoscopia( are valoare în diagnosticul precoce şi în evaluarea
unor tratamente chimioterapice, iar în ultima vreme se foloseşte pentru biopsierea ganglionilor
periaortici).
Stadializare
Stadiul I reprezinta cancer limitat la ovare. Acest stadiu are la randul sau mai multe
etape,astfel:
- Stadiul Ia: cancerul este limitat la un ovar, nu exista ascita si tumora nu este vizibila la exteriorul
ovarului, capsula acestuia fiind intacta;
- Stadiul Ib: cancerul este extins la ambele ovare, nu exista ascita, tumora nu este vizibila, la exterior,
iar capsula este in continuare intacta;
- Stadiul Ic: tumora poate fi localizata la unul sau la ambele ovare, insa este deja vizibila la suprafata
lor, capsula si- a pierdut integritatea, a aparut ascita cu celule neoplazice.
Stadiul II descrie cancerul localizat la unul sau ambele ovare, dar care are si extensie pelvina.
La randul sau, si acest stadiu contine:
- Stadiul IIa: cancerul are extensie si/sau metastaze in uter sau tubele uterine;
- Stadiul IIb: extensia neoplaziei este spre tesutul pelvin;
- Stadiul IIc: tumori aflate in stadii IIa sau IIb, dar la care se adauga extinderea in exteriorul ovarului,
ruperea capsulei ovariene, ascita cu celule maligne.
Stadiul III descrie tumora care se localizeaza la ambele ovare, cu extindere in pelvis, in
ganglionii limfatici pelvini, cu metastaze hepatice superficiale. In functie de afectarea limfatica,
exista stadiile:
- Stadiul IIIa: tumora este limitata la pelvis, fara afectarea ganglionilor limfatici;
- Stadiul IIIb: neoplazia este extinsa in afara pelvisului, nu exista diseminari mai mari de 2 cm in
diametru;
- Stadiul IIIc: diseminarile depasesc 2 cm in diametru si exista afectare de ganglioni limfatici.
Stadiul IV semnifica deja existenta metastazelor la distanta, a revarsatelor pleurale cu celule
neoplazice si a metastazelor hepatice
Tratament
1. Tratamentul primar este chirurgical se aplica în funcție de stadializarea bolii.
2. Chimioterapia
3. Radioterapia
4. Chirurgia citoreducţională primară - are drept scop excizarea a cât mai mult din tumoră (primară şi
metastaze). De obicei, include histerectomia totală cu anexectomie bilaterală, omentectomie şi rezecţia
metastazelor de pe suprafaţa peritoneului şi intestinului.
5. Imunoterapia
6. Hormonoterapia
Prognostic
Factorii de prognostic cei mai importanţi sunt:
1. Stadiul bolii la iniţierea tratamentului:
Supravieţuirea la 5 ani este de 90% pentru pacientele cu stadiul I de boală, intre 40 şi 60% pentru
stadiul II, 15% pentru stadiul III şi sub 5% pentru stadiul IV
2. Gradingul histologic:
Cele mai multe studii arată clar faptul că pacientele cu tumori slab diferenţiate au un prognostic mai
prost decât cele cu tumori bine diferenţiate.
3. Tumora reziduală:
Studiile lui Wliaron şi Griffiths au stabilit că pacientele cu boală reziduală minimă au un prognostic
mai bun decât cele cu tumori mari reziduale.
4. Alţi factori:
- vârsta în momentul diagnosticului
- tipul histologic - are o influenţă minimă asupra prognosticului;
16. Cancere ovariene metastatice
Metastazele ovariene ale altor cancere (ginecologice sau nu) reprezintă 5-6% dintre totalul tumorilor
ovariene. Cel mai frecvent metastazează la nivelul ovarului cancere de la nivelul tractului genital
(cancerul tubar, adenocarcinomul de endometru, cancerul de col - foarte rar), de la nivelul sânului şi de
la nivelul tractului gastrointestinal). Tumorile ovariene apar prin extensia directă de la un alt organ
pelvin, prin invazie hematogenă sau limfatică sau prin diseminare transcelomică.