Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
1. Managementul – prezentare
„Managementul este cea mai noua dintre stiinte si cea mai veche dintre arte”
Harrington
F.W.Taylor P.Drucker
Nicolescu
H.Fayol
Verboncu e.t.c.
1. Ca artă
- se bazează pe calităţi personale (intuiţia, bunul simţ, imaginaţia, capacitatea de reacţie, talentul etc.
- persoana implicată observă evenimentele şi acumulează experienţă
- problemele se soluţionează după metoda “încercărilor şi erorilor”
- orientarea preponderentă este pe termen scurt
- capacitatea de inovare şi adaptare la schimbare este redusă
2. Ca ştiinţă:
3. Ca practică
1
Evoluţia managementului
Feudalismul aduce şi el progrese pe planul conducerii, atât teoretic, cât şi pragmatic. În acest context
menţionăm:
1.Şcoala clasică, tradiţională este reprezentată în primul rând prin întemeietorii acestei ştiinţe – Federic
Taylor, Henry Fayol.
Meritul principal al şcolii clasice îl reprezintă, în primul rând, contribuţia decisivă la constituirea ştiinţei
managementului, precum şi la imprimarea unei optici economice managementului, corespunzătoare finalităţii
economice pe care se fundamentează crearea şi dezvoltarea întreprinderilor.
2. Şcoala comportistă, conturată în special în deceniile 8 şi 9 ale secolului trecut, este reprezentată prin
numeroşi specialişti reputaţi, între care menţionăm nord-americanii D.Mc.Gregor, Ch.Arghiris, H.Simon,
R.Lickert, francezul M.Crozier, italianul Moreno, germanul R.Weber, rusul M.Gvisiani, polonezul
J.Indraskiewicz.
3.Şcoala cantitativă, reprezentată prin numeroşi specialişti reputaţi, între care menţionăm pe francezul
A.Kaufman, ruşii E.Kameniţer şi C.Afanasiev, americanii J.Starr şi F.Goronzy.
4.Şcoala sistemică reprezintă, de fapt, o sinteză a precedentelor şcoli, fiind cea mai complexă şi aplicativă,
dominând în prezent. Dintre reprezentanţii săi reputaţi menţionăm nord-americanii P.Drucker, R.Johnson,
F.Kast, H.Mintzberg, M.Porter, francezii J.Mélésé şi J.Lobstein.
La 25 ianuarie 1916, profesorul Virgil Madgearu ţinea cursul introductiv la disciplina „Studiul practic al
întreprinderilor comerciale şi industriale”, primul de acest fel în Europa de Sud-Est şi printre primele din
Europa. Prin acest curs a fost conturat obiectul de studiu al acestei ştiinţe, aflată pe plan mondial într-o fază
incipientă de dezvoltare.
2
Definirea managementului
Multi specialisti definesc managementul ca fiind „procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale,
fizice şi financiare în vederea realizării scopurilor organizaţiei”, iar alti îl desemnează ca fiind „procesul de
obţinere şi combinare a resurselor umane, financiare şi fizice în vederea îndeplinirii scopului primar
al organizaţiei – obţinerea de produse şi servicii dorite de un anumit segment al societăţii”.
Peter Drucker – cel mai mare gânditor, după opinia „The Economist”, pe care ştiinţa managementului l-a
creat vreodată – susţinea că „managementul este principala cale de creştere economică” şi că „nu
există ţări bogate şi ţări sărace, există ţări bine conduse şi ţări prost conduse”.
Ovidiu Nicolescu arată că „managementul comparat este ştiinţa care studiază procesele şi relaţiile
manageriale din organizaţii ce funcţionează în contexturi culturale naţionale diferite, axându-se asupra
identificării şi analizării asemănărilor şi deosebirilor manageriale în vederea favorizării transferului
internaţional de know-how managerial şi a creşterii funcţionalităţii, eficacităţii şi eficienţei organizaţiilor”.
Ion Petrescu- evoluţiei managementului i se pot asocia 3 etape care pot fi astfel interpretate :
◆ Când proprietarul avea dublu rol: EL organiza producţia şi asigura aprovizionarea şi desfacerea
produselor.
◆ Când proprietarul este depăşit de complexitatea problemelor, latura organizatorică este „transferată”
unor specialişti, iar proprietarul rămâne singurul responsabil al laturii economice.
◆ Etapa consolidării managementului ca ştiinţă de prim rang, este considerată ca perioadă „fastă” a
managementului ştiinţific;
- în această etapă se elaborează metodologia „ştiinţifică managerială”
Contextul românesc
în anul 1903, a fost înfiinţată Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR)
în ianuarie 1916, prof. Virgil Madgearu ţinea cursul introductiv la disciplina „Studiul practic al
întreprinderilor comerciale şi industriale” , primul de acest fel în Europa de Sud-Est şi printre primele
din Europa;
3
în anul 1927 înfiinţarea Institutului Român pentru Organizarea ştiinţifică a Muncii (IROM) (V.
Madgearu, G. Ţiţeica, D. Gusti, Gh. Marinescu ş.a )
în 1940, prof. Gh. Manea, a redactat şi publicat manualul „Amenajarea, organizarea şi exploatarea
fabricilor”, în care se manifestă preocupări pentru organizarea lucrului, contabilitate şi analiza
costurilor;
în perioada de după cel de al II-lea război mondial managementul firmei era practic inexistent;
în anul 1967 a fost creat centrul de perfecţionare şi pregătire a cadrelor de conducere din
întreprinderi (CEPECA);
după anul 1989, în România s-a declanşat un amplu proces de transformare pe care l-am identificat
sub numele de „tranziţie”;
după 1990 au apărut şi germenii unei noi evoluţii a raporturilor = individ – întreprindere.
în această perioadă de trecere la economia de piaţă a fost înfiinţat Institutul Român de Management
(IROMA);
Managerii exercită în mod permanent, integral sau parţial, funcţile de previziune, organizare,
coordonare, antrenare şi control - evaluare, referitoare la procesele de muncă exercitate de
subordonaţii lor.
Pe plan mondial există cel puţin două accepţiuni privitoare la noţiunea de manager.
Potrivit uneia, în categoria managerilor sunt incluşi nu numai conducătorii propriu-zişi, ci şi întregul
personal de specialitate, toţi cei cu studii superioare care lucrează în cadrul compartimentelor
funcţionale.
Potrivit unei alte accepţiuni, în categoria managerilor intră numai persoanele care conduc alte
persoane, deci au subordonaţi. Considerăm că această din urmă accepţie dă o semnificaţie mai
adecvată acestei noţiuni.
Din prima categorie fac parte: inteligenţa, memoria, spiritul de observaţie, capacitatea de
concentrare, caracterul – calităţi necesare în orice profesie, dar la dimensiuni sporite pentru
manageri, dată fiind complexitatea şi dificultatea proceselor manageriale. Pe lângă calităţile native
menţionate, managerii trebuie să posede intr-o proporţie sporită şi o serie de cunoştinţe economice,
juridice, tehnice, matematice şi statistice, de cultură generală şi aptitudini de a lucra în echipă.
4
Managementul participativ necesită manageri foarte buni, dar nu individualişti, cadre capabile să
depisteze, mobilizeze şi amplifice potenţialul grupului de execuţie şi de conducere din care face
parte.
Capacitatea managerială reprezintă potenţialul activ al managerului, prin care acesta îşi aduce
contribuţia la funcţionarea şi dezvoltarea firmei, în calitatea sa de cadru de conducere, prin care se
delimitează, în ultimă instanţă, de celelalte categorii de personal din cadrul unităţii.
Elementele prezentate oferă suficiente temeiuri pentru a susţine că în organizaţii s-a conturat o nouă
profesiune – de manager.
Analizând o serie de definiţii ale conceptului MANAGEMENT se pot preciza elemente comune, prezente
în mai toate definiţiile, care descriu caracteristicile şi conţinutul conceptului:
Procesul de management
Ansamblul proceselor de muncă ce se desfăşoară în orice sistem uman, se pot diviza în două
categorii principale: procese de execuţie şi procese de management.
5
Procesele de management se caracterizează prin aceea că o parte din forţa de muncă acţionează
asupra celeilalte părţi, a majorităţii resurselor umane, în vederea realizării unei eficienţe cât mai
ridicate
Procesul de management
Feedback
Funcţiile managementului
Functiile managementului sunt considerate esenţa managementului, funcţiile sau atributele acestuia
constituie o premisă majoră pentru:
În funcţie de concepţiile celor mai importanţi specialişti în domeniu prezentăm numărul funcţiilor şi
autorii săi pe zone geografice în tabelul 4.2.
6
H. Fayol L. Kazmier Carlson
(Franţa) SUA
(Australia) (Suedia)
România
Rezultatele previziunii se împart in funcţie de orizont, grad de detaliere si obligativitate in trei categorii
principale:
Planurile, in care se finalizează cea mai mare parte a proceselor de previziune, se refera, de regula
la perioadele cuprinse intre 5 ani si o luna. Gradul lor de detaliere variază invers proporţional cu
orizontul, in mod firesc planurile curente fiind detaliate, in timp ce planul întreprinderii pe 5 ani se
rezuma doar la obiectivele fundamentale ale firmei si principalele resurse aferente.
Programele specific lor este orizontul redus, cel mai adesea o decada, o saptamana, o zi, un
schimb, o ora. Fireşte, programele sunt foarte detaliate, elementele cuprinse fiind obligatorii si
prezentând un grad ridicat de certitudine.
7
misiune nivel
strategic
obiective
globale
obiective
specifice
nivel tactic
obiective departamentale
obiective
compartimentale
nivel
obiective individuale operaţional
b.) ORGANIZAREA
Necesitatea desfăşurari eficiente a proceselor de muncă este posibilă într-un complex de condiţii care
pot fi obţinute prin:
8
!!! concretizarea acţiunilor de organizare este diferită în funcţie de nivelul managerial.
Armonizarea cadrului organizatoric intern constă în ansamblul proceselor prin care se asigură o corelare
corespunzătoare, din punct de vedere al conţinutului, a tuturor componentelor prezentate;
Este foarte important de precizat că esenţa funcţiei de organizare a managementului constă tocmai în
legătura între elementele trinomului obiective previzionate-componente determinate- relaţii stabilite.
c) COORDONAREA
coordonarea multilaterală, derulată un manager şi mai mulţi subordonaţi între în acelaşi timp;
se înregistrează avantajul transmiterii corecte a mesajelor informaţionale – aşa cum o dovedeşte
managerul, dar şi dezavantajul alocării de timp suplimentar pentru a comunica cu fiecare subordonat
d). Antrenarea
Antrenarea – ca secvenţă distinctă a procesului de management – cuprinde decizii şi acţiuni prin care se
determină participarea salariaţilor la stabilirea şi realizarea obiectivelor prin luarea în considerare a factorilor
ce-i motivează.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, motivarea trebuie să răspundă unor cerinţe fundamentale :
să fie complexă, adică să cuprindă recompense/ sancţiuni atât materiale, cât şi moral spirituale, în
proporţii care să faciliteze manifestarea potenţialului personalului;
să fie graduală, adică să urmărească satisfacerea diverselor categorii de nevoi specifice individului,
de la simplu la complex, de la nevoi la nivel inferior la cele de nivel superior.
e. CONTROL-EVALUARE
Orice proces de management, asociat unui ciclu managerial, se finalizează prin intermediul funcţiei de
CONTROL-EVALUARE. Deşi i se acordă o atenţie mai redusă, importanţa în economia proceselor
manageriale nu trebuie diminuată.
evaluarea rezultatelor,
compararea lor cu obiectivele stabilite,
depistarea cauzală a principalelor abateri pozitive şi negative,
adoptarea unor decizii cu caracter corectiv sau profilactic.
Exercitarea funcţiei de control-evaluare de către reprezentanţii managementului unei instituţii/firme
implică parcurgerea succesivă a următoarelor etape:
10
urmărirea executării deciziilor şi sesizarea efectelor imediate,
pe termen mediu şi lung,
adaptarea permanentă a instituţiei pentru a asigura
realizarea obiectivelor previzionate.
Previziune
Organizare Antrenare
Coordonare Control-
evaluare
11
GREŞELI TIPICE PROCESULUI MANAGERIAL
- lipsă de
Greşeli claritate,
consecventă;
manageriale Conducere
Conducere - conducere
autoritară.
- managerul privit
ca un controlor;
Planificare Organizare Control
Control - neglijarea
Planificare Organizare controlului.
- neidentificarea
- lipsă atribuţii priorităţilor;
precise; -imagini nerealiste
- neidentificarea asupra timpilor de - lipsa de încredere
factorilor de care soluţionare; în adjuncţi;
depinde activitatea; Delegare
Delegare - supraîncărcarea;
- legătura slabă
- lipsă standarde de dintre activităţi. - delegarea la
performanţă. întâmplare.
Principiile care stau la baza conceperii şi exercitării managementului exprimă nivelul de dezvoltare a
ştiinţei managementului şi fundamentele teoretice preconizate pentru modelarea de ansamblu a
sistemelor de management al organizaţiilor
12
1. Principiul legalităţii -trăsături specifice:
vizează crearea unui aparat administrativ eficient în plan economic şi social, capabil să
răspundă la nevoile sociale generale;
prin restructurare se urmăreşte să se stabilească structura fiecărei componente a aparatului
instituţiei/firmei şi utilizarea judicioasă a acesteia;
scopul esenţial al restructurării constă în evitarea supradimensionării aparatului, a
paralelismelor în activitate, a cheltuielilor suplimentare;
6. principiul perfecţionării continue a managementului sistematizat după cum urmează:
9.principiul eficacităţii şi eficienţei, prin maximizarea efectelor economică – sociale care impun
următoarele:
13
realizarea concomitentă a eficacităţii şi eficienţei;
utilizarea unui instrumentar modern de tehnici şi metode, în management.
conceperea şi realizarea eficienţei într-o viziune noua de reformă şi restructurare a
organizatiei şi a managementului acesteia.
Vizează ansamblul proceselor şi relaţiilor manageriale din cadrul firmei sau o mare parte a acestora,
având o influenţă adesea decisivă asupra funcţionalităţii şi eficacităţii managementului.
O anumită metodă de conducere aplicată în cadrul unei întreprinderi solicită ca toţi sau aproape toţi
managerii să folosească procedeele şi tehnicile specifice metodei, pentru a se putea cuantifica
rezultatele,în vederea asigurării creşterii eficienţei economice a activităţii din unitatea în cauză. Aplicarea
unei metode în procesul de conducere influenţează caracteristicile relaţiilor de conducere la nivelul
unora dintre componentele întreprinderii.
Între metodele de conducere şi tehnicile folosite în procesul managementului există deosebire. Dacă o
metodă aplicată în procesul de conducere are implicaţii asupra relaţiilor de conducere, aplicarea uneia
sau mai multor tehnici în aceeaşi activitate va asigura obţinerea unor soluţii,fără a avea implicaţii asupra
relaţiilor de producţie. Totodată,în aplicarea unei metode manageriale pot fi utilizate mai multe
tehnici,fără ca acestea să constituie o caracteristică definitorie a metodei.
Definirea conceptelor
Metoda de management: este acea modalitate managerială ale cărei faze şi componente sunt precis
conturate şi riguros structurate într-un ansamblu funcţional
Metoda facilitează exercitarea unor componente ale procesului managerial cu implicaţii asupra
conţinutului şi eficacităţii muncii unuia sau mai multor manageri.
Sistemul de management
14
decizionala ,
metodologica,
informationala si
organizatorica
si al relatiilor care se stabilesc intre acestea pentru realizarea obiectivelor in conditii de eficienta.
Sistemul de management
Subsistemul
organizatoric
Subsistemul
metodologic-procedural
Managementul prin obiective a fost generat de nevoia ordonării acţiunilor pornind de la ideea că
succesul şi dezvoltarea unei unităţi depind de corelarea obiectivelor acestuia cu obiectivele
subdiviziunilor organizatorice şi cele personale ale lucrătorilor.
Prin obiective se înţeleg ţelurile,scopurile cuantificabile pe care un colectiv sau un individ şi le propune
să le realizeze într-un termen stabilit,cu mijloace predeterminate.
15
Esenţa acestei metode constă în stabilirea precisă şi corectă a unor obiective(scopuri) pentru fiecare
nivel ierarhic,fiecare subdiviziune organizatorică din întreprindere,corelate cu obiectivele generale ale
acesteia.
Fiecare manager trebuie să cunoască atât obiectivele generale ale întreprinderii,cât şi obiectivele ce
revin domeniului pe care-l conduce(obiective parţiale).
Planul este un instrument al conducerii şi o obligaţie legală,iar obiectivele sunt scopuri,ţeluri stabilite de
conducere pentru activitatea sa şi a compartimentelor. sau clienţi.
Numărul obiectivelor este redus (3-7 obiective pentru fiecare compartiment sau persoană), iar al
indicatorilor de plan este mult mai mare.
Aceste etape formează un ciclu specific metodei(fig. 3.2)a cărei durată diferă în funcţie de nivelul
ierarhic la care se află cadrele de conducere.
16
În etapa I este necesară documentarea,care trebuie sa fie mai bogată şi care este foarte importantă mai
ales pentru nivelurile superioare,unde trebuie să se aibă în vedere:
- strategia generală,prevederile planurilor de medie şi lungă durată,
Partea cea mai semnificativă a informaţiilor trebuie transmisă la nivelurile ierarhice subordonate,pentru a
se crea un cadru de gândire comun, întarind conducerea participativă.
Tot în această etapă se analizează situaţia în domeniile cele mai importante,considerate cheie, se
identifică domeniile forte şi cele slabe şi posibilităţile de dezvoltare a unităţii.
În etapa a III-a conducătorul fiecărui nivel ierarhic stabileşte măsurile pentru îndeplinirea
obiectivelor corespunzătoare. Conducătorii ierarhic superiori nu iau măsuri în aria obiectivelor
subordonaţilor. Decât în cazuri excepţionale.
În această etapă are loc activitatea de execuţie directă a obiectivelor ce revin conducătorului,cât şi
execuţia indirectă desfăşurată de subordonat.
Managementul pe bază de obiective este legat de existenţa unui sistem informaţional adecvat,care să
asigure informaţiile necesare pentru aprecierea corectă a rezultatelor şi obiectivelor.
17
Etape principale în conceperea şi implementarea MPO:
Managementul prin proiecte: sistem de management cu o durată de acţiune limitată, cel mai adesea
câţiva ani, conceput în vederea soluţionării unor probleme complexe, precis definite, cu un puternic
caracter inovaţional.
Etape de implementare:
18
Avantajele MPP:
reprezintă cadrul cel mai adecvat pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă
organizaţiile contemporane;
favorizează schimbul de experienţă dintre subdiviziunile organizatorice ale firmei, dintre acestea şi
alte organizaţii;
Etape de implementare:
Avantaje
19
mai buni manageri şi specialişti în zonele decizionale şi operaţionale cheie pentru
competitivitatea firmei.
informaţii care conţin abateri pozitive sau negative, circulă pe verticală în mod selectiv;
în zonele cheie ale firmei care condiţionează eficienţa şi unde probabilitatea apariţiei
abaterilor este mai mare se culege şi se transmite un volum mai mare de informaţii la
intervale mai mici;
distribuirea personalului, specialiştii cei mai buni, mai competenţi se plasează în zonele
problematice şi iau hotărârea în realizarea a obiectivelor.
Etape:
Avantaje
5.Managementul participativ
fundamentul organizatoric;
fundamentul decizional;
fundamentul motivaţional;
fundamentul moral-spiritual;
20
fundamentul juridic;
1. Metoda diagnosticării
constituirea de echipe multidisciplinare şi identificarea punctelor forte sau slabe ale domeniului
analizat,
esenţa constă în analiza cauză efect;
caracter participativ;
finalizarea sa în recomandări.
În esenţă, şedinţa constă în reunirea mai multor persoane pentru un scurt interval de timp sub coordonarea
unui manager, în vederea soluţionării în comun a unor sarcini cu caracter informaţional sau decizional.
Şedinţele de explorare sunt axate pe investigarea zonelor necunoscute ale viitorului firmei, ale unor
componente ale acesteia sau ale anumitor aspecte ce influenţează desfăşurarea activităţilor sale.
Şedinţele eterogene, întrunesc elementele a două sau mai multor tipuri de şedinţe (de informare şi
decizionale etc.), fiind organizate cu precădere la nivelul managementului superior şi mediu al firmei.
21
Utilizarea metodei şedinţei incumbă obligatoriu parcurgerea a patru etape – pregătire, deschidere,
desfăşurare şi finalizare.
Pentru a realiza o şedinţă eficace este necesar ca pe parcursul fiecărei etape să fie respectate anumite
reguli.
Pregătirea unei şedinţe are un impact sensibil asupra eficacităţii sale necesitind respectarea
următoarelor:
stabilirea persoanelor care vor fi invitate la şedinţă, fiind recomandabil să participe managerii şi
executanţii implicaţi nemijlocit în problemele abordate; trebuie evitată mărirea nejustificată a
numărului de participanţi;
elaborarea unor materiale pentru şedinţă cât mai scurte, rezumându-se strict informaţii necunoscute
de participanţi, formulând alternative decizionale, ipoteze de lucru, propuneri concrete etc., care
trebuie trimise participanţilor cu cel puţin 1-2 zile înainte;
3. Delegarea
Aribuirea temporară de către un manager a uneia dintre sarcinile de serviciu unui subordonat, însoţită şi
de competenţa şi responsabilitatea corespunzătoare.
elementele:
atribuirea competenţei formale;
încredinţarea responsabilităţii.
TABLOUL DE BORD
Mijlocul prin intermediul căruia se făptuieşte o permanentă şi intensă informare a decidenţilor asupra
modului în care evoluează fenomenele specifice activităţilor conduse.
Dă posibilitatea:
o pe de o parte, de a stabili obiective precise, pe termen scurt, mediu sau lung, care să
definească evoluţia viitoare a activităţilor organizaţiei,
22
o pe de altă parte, de a controla frecvent realizările şi de a constata abaterile (ecartul) de la
“traiectoria” prevăzută iniţial.
sunt prezentate într-o formă precisă şi rapidă principalele incidente a căror gravitate poate periclita
atingerea obiectivelor propuse.
Cu toate că informaţiile oferite de tabloul de bord pot constitui doar un punct de plecare în identificarea
unor variante decizionale, considerăm că acest instrument prezintă o serie de avantaje:
oferă posibilitatea unei fundamentări ştiinţifice a deciziilor care privesc
asigurarea si utilizarea eficientă a resurselor
• conduce la raţionalizarea utilizării timpului de muncă a managerilor
activităţile acestora fiind orientate spre rezolvarea problemelor-cheie;
• asigură operativitate şi o imagine fidelă, complexă şi completă asupra
activităţilor desfăşurate de personal;
• propune criterii obiective de evaluare a activităţilor, ceea ce elimină
posibilitatea unor aprecieri subiective;
• prezintă într-o abordare sistematică rezultatele obţinute şi factorii care
influenţează fenomenele studiate.
Funcţiile pe care le îndeplineşte şi avantajele menţionate arată că tabloul de bord, constituie o sursă de
informaţii pe baza căruia se fundamentează deciziile managementului.
Avantaje:
Avantajul principal oferit fata de conceptele clasice de business este ca, pe langa recunoasterea
potentialelor probleme care pot aparea in companie, sistemul permite si indentificarea unor eventuale
solutii sau a unui plan de actiune prin acoperirea multor indicatori de performanta nonfinanciari.
După 1990 au apărut şi germenii unei noi evoluţii a raporturilor individ – întreprindere. Dezvoltarea
sectorului privat, intrarea companiilor străine pe piaţa românească a condus la o mobilitate a
personalului între firme. A apărut spiritul de întreprinzător liber, pe cont propriu;
În această perioadă de trecere la economia de piaţă a fost înfiinţat Institutul Român de Management
(IROMA);
Materia primă a managerilor o reprezintă potenţialul subordonaţilor şi propriul lor talent de a conduce.
23
Managerii exercită în mod permanent, integral sau parţial, funcţii de previziune, organizare, coordonare,
antrenare şi control - evaluare, referitoare la procesele de muncă exercitate de subordonaţii lor.
Pe plan mondial există cel puţin două accepţiuni privitoare la noţiunea de manager.
Potrivit uneia, în categoria managerilor sunt incluşi nu numai conducătorii propriu-zişi, ci şi întregul
personal de specialitate, toţi cei cu studii superioare care lucrează în cadrul compartimentelor
funcţionale.
Potrivit unei alte accepţiuni, în categoria managerilor intră numai persoanele care conduc alte persoane,
deci au subordonaţi. Considerăm că această din urmă accepţie dă o semnificaţie mai adecvată acestei
noţiuni.
Managementul participativ necesită manageri foarte buni, dar nu individualişti, cadre capabile să
depisteze, mobilizeze şi amplifice potenţialul grupului de execuţie şi de conducere din care face parte.
Managerii exercită în mod permanent, integral sau parţial, funcţii de previziune, organizare, coordonare,
antrenare şi control - evaluare, referitoare la procesele de muncă exercitate de subordonaţii lor.
obiectivelor,
sarcinilor,
competenţelor şi
responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă”.
- dubla profesionalizare, explicată prin faptul că pe lângă profesia de bază, managerul are nevoie şi de
aptitudini specifice managementului
24
Oricine poate să ţină cârma unei nave,numai un manager cunoaşte cursul .
Roluri manageriale
„Din ce în ce mai mult avantajul competitiv al unei organizaţii rezidă în oamenii săi”
Managerii
- ideile
- sistemul de valori,
- energia emoţională
- inteligenţa şi expunerile, empatie,voinţă,integritate, onestitate, caracterul
Pentru a vă conduce pe dumneavoastră, folosiţi-vă capul, pentru a-i conduce pe alţii folosiţi- vă
inima !
Ce este performanţa organizaţională ?
Organizaţia performantă
• o organizaţie este performantă nu numai prin raportarea la mediul său ci şi prin mişcările şi
complexitatea generate de strategie şi uneori chiar de către acţiunea unor principii intempestive.
25
direcţionare a activităţilor pentru atingerea performanţelor dorite
Responsabilităţi comune
Managementul performanţei reprezintă una din cele mai importante responsabilităţi ale managerilor
organizaţiilor
După nivelul ierarhic la care se situează postul pe care îl ocupă, managerii se împart în trei categorii, şi
anume :
manageri de nivel inferior, cei care lucrează direct cu muncitorii, aceştia nu au în subordine alţi
manageri, ci numai executanţi;
manageri de nivel mediu, care se situează la mai multe niveluri ierarhice ale organizaţiei şi au în
subordine alţi manageri;
manageri de nivel superior, reprezentaţi de un grup restrâns de executivi responsabili pentru toate
celelalte niveluri ierarhice ale managementului organizaţiei.
Manageri de nivel superior – top manageri Calităţi native, cunostine si aptitudini manageriale,
cunostinte in domeniu
26
Manageri de nivel mediu Cunostinte si aptitudini manageriale, cunostinte in domeniu, calitati
native
manageri funcţionali, care sunt responsabili pentru o singură activitate din cadrul organizaţiei, cum
este, spre exemplu, producţia, marketingul;
manageri generali care conduc unităţi complexe cum ar fi o companie, o filială sau o divizie
operativă independentă, în care se desfăşoară un complex de activităţi eterogene.
Specificul proceselor manageriale se reflectă atât în proporţia superioară în care managerii trebuie să
posede o serie de calităţi, cunoştinţe, aptitudini şi comportamente necesare tuturor componenţilor firmei, cât
şi o serie de cunoştinţe şi aptitudini specifice acestui domeniu.
Din prima categorie fac parte: inteligenţa, memoria, spiritul de observaţie, capacitatea de concentrare,
caracterul – calităţi necesare în orice profesie, dar la dimensiuni sporite pentru manageri, dată fiind
complexitatea şi dificultatea proceselor manageriale.
Pe lângă calităţile native menţionate, managerii trebuie să posede o proporţie sporită şi o serie de
cunoştinţe economice, psiho - sociologice, juridice, tehnice, matematice şi statistice, de cultură generală şi
aptitudini de a lucra în echipă.
Manageri
superiori 1
1
Manageri
mijlocii 2 2
Manageri de
primă linie 3 3
Non-Manageri
4 4
27
Specialisti spun ca.
Managerul valoros este acela care trăieşte în permanenţă cu ideea că profesiunea de manager
reprezintă un ciclu neîntrerupt compus din învăţătură, aplicare şi reluare.
personalitatea managerilor;
cultura firmei;
Tipurile de manageri şi stilurile manageriale se refera la modul în care managerii concep şi realizează
procesele şi relaţiile manageriale, acţiunile şi comportamentul utilizat de la o organizaţie la alta, de la un
specialist la altul.
Blacke şi Mounton prezintă abordarea bidimensională unde stabilesc tipul managerului în funcţie
de:
28
interesul pentru producţie;
interesul pentru oameni.
Această abordare delimitează cu ajutorul unei grile cu 81 de pătrate, cinci tipuri şi stiluri manageriale în
funcţie de cele două criterii menţionate mai sus.
1.1 .MANAGERI incompetenti - Interes minim pentru producţie şi oameni (managerul este total
detaşat de astfel de probleme, neimplicându-se în nici un fel în realizarea de obiective majore ale firmei);
1.9.MANAGERI populisti - Interes redus pentru producţie şi foarte ridicat pentru oameni, pentru
relaţiile umane;
9.1. MANAGERI autoritari - Interes ridicat pentru producţie şi destul de slab pentru oameni; se
caracterizează prin situarea pe primul plan a relaţiilor ierarhice de subordonare, utilizând
pe scară redusă delegarea şi consultarea subordonaţilor, uneori şi pentru a masca unele
lacune de pregătire.
9.9.MANAGERI participativi - Managerul viitorului, managerul ideal, care pune accent deosebit atât pe
derularea proceselor de muncă în condiţii de eficienţă, cât şi pe rezolvarea problemelor oamenilor, ale
subordonaţilor.
Managerii de tip participativ (9.9): se caracterizează, de regulă, printr-o solidă pregătire, de unde şi
lipsa de reticenţă pentru a aborda în comun cu subordonaţii, şefii şi colegii, problemele implicate.
Deleagă pe scară largă, ori de câte ori este nevoie, realizarea unor acţiuni. Pun un accent deosebit pe
asigurarea unui climat de muncă destins, favorabil dezvoltării personalităţii subordonaţilor. Utilizează
29
puterea, competenţa acordată cu precauţie, acestea reprezentând doar un suport pentru realizarea
obiectivelor atribuite.
În cadrul unei organizaţii rezultatele depind de modul de utilizare a timpului, atat de către manager cât şi
de personalul din subordine.
Cercetări în domeniu la noi în ţară cât şi în străinătate au scos în evidenţă serioase deficienţe în ceea ce
priveşte utilizarea timpului de către manageri care lucrează la nivele superioare, medii şi inferioare.
munca de concepţie, de perspectivă reprezintă sub 15% din timpul de lucru, aceasta influenţând
strategiile şi programele de dezvoltare;
muncă de documentare ocupă sub 4% din timpul unui manager.
Acest aspect influenţează calitatea deciziilor şi acţiunilor manaegrului întrucât acesta nu cunoaşte tot ce
a apărut nou în domeniul managementului şi ca atare dispune măsuri care pot duce la instabilitate sau
falimentarea firmei.
Această fragmentare şi dispersare a timpului de lucru al managerului are influenţe negative asupra
calităţii rezultatelor obţinute, iar lipsa utilizării metodelor şi tehnicilor cum ar fi: analiza – diagnostic,
tabloul de bord, brainstormingul sau delegarea influenţează activitatea organizaţiilor.
În ultima perioadă pentru rezolvarea problemelor foarte importante şi care necesită specialişti pe
domenii se utilizează personal care nu este în subordinea managerului (colaboratori, etc.).
consultanţă în management;
cercetări intercompartimentale;
asistenţi ai directorului;
conducători ai compartimentelor informaţionale;
specialişti în probleme de personal;
şefi ai secţiilor de producţie.
Apelarea la servicii de consultanţă oferă avantaje ca:
folosirea celor mai competente persoane în domeniu;
folosirea unor metodologii moderne în procesul de schimbare a managementului;
folosesc experienţa din alte situaţii similare;
efectuează analize imparţiale;
conduc secţii luând decizii ce nu pot fi influenţate de colective sau superiori.
30
Pentru a se putea acorda consultanţă unei firme, consultantul trebuie să parcurgă anumite etape:
Secretariatul şi importanţa sa
Una din structurile cu rol complementar pe lângă un post de conducere la nivel superior este
secretariatul.
Sarcinile acestei structuri constau în efectuarea lucrărilor de natură administrativă, de rutină, pentru
degrevarea conducătorului.
Un secretariat bine organizat şi competent potenţează munca conducătorului prin mai multe
elemente:
Leadership
„Managerii sunt oamenii care fac lucrurile cum trebuie, iar liderii fac lucrurile care trebuie”.
Leadershipul constă în abilitatea unui cadru de conducere de a determina un grup de persoane în realizarea
unor obiective ale organizaţiei din care fac parte.
Pentru a pute a vorbi de echipă managerială trebuie să ţinem seama de următoarele aspecte:
activitatea desfăşurată să se bazeze pe încredere între persoane;
stabilirea obiectivelor în aşa fel încât la ele să adere persoanele din echipă;
deciziile să fie luate de membrii echipei, împreună;
existenţa unei motivări individuale şi de grup.
31
Intuitiv toată lumea înţelege că leadershipul înseamnă :
a conduce oamenii şi
a influenţa ceea ce fac aceştia sau
a-i determina pe alţii să te urmeze.
Managementul înseamnă:
a direcţiona,
a îndeplini,
a asuma responsabilităţi şi se bazează pe cele patru funcţii:previziune, organizare,
coordonare şi control.
Leadershipul înseamnă:
a inspira,
a influenţa şi
a motiva.
Distincţia dintre manageri şi lideri este oarecum exagerată deoarece liderii performanţi fac
management iar managerii performanţi au nevoie să fie şi lideri.
Leadership-ul reprezintă o caracteristică pe care toate organizaţiile doresc să o regăsească la managerii lor.
Liderii:
sunt capabili să îi orienteze pe oameni, creând o viziune pe care o comunică acestora;
au suficientă experienţă pentru a privi greşelile drept o altă distragere de la drumul către succes;
îi fac pe oamenii să se simtă mai puternici în preajma lor. Oamenii se simt mai competenţi şi mai
încrezători în ei înşişi, găsind astfel munca mai interesantă şi mai provocatoare.
Leadershipul constă în abilitatea unui cadru de conducere de a determina unu grup de persoane în
realizarea unor obiective ale organizaţiei din care fac parte.
charisma, ambiţia – este abilitatea unei persoane de a inspira sau implica alte persoane în
derularea acţiunilor;
hotărârea, insistenţa.
sociabilitatea;
flexibilitatea, cooperarea, comunicaţii bune ascendente, descendente şi orizontale;
spirit de deschidere;
atmosferă prietenească.
profitabilitatea organizaţiei;
dezvoltarea afacerii;
implementarea schimbărilor;
loialitatea clienţilor;
productivitatea muncii;
33
Organizatoric, orice entitate de genul organizaţiei are, ca principale componente:
• organizarea formală, reglementată de acte normative, dispoziţii cu caracter intern etc.,
concretizată, la rândul său, în: - organizare structurala
- organizare procesuala
cercetarea-dezvoltarea
- comercială
- producţie
- resurse umane
- financiar-contabilă
Functiunea comercială;
- asigurarea şi gestiunea resurselor materiale (aprovizionare şi depozitare)
- marketing
- vânzări
Organizarea structurală este un mod de aranjare a unor subdiviziuni organizatorice într-o configuraţie
prestabilită, pentru realizarea obiectivelor.
34
Componentele structurale importante sunt:
Postul - cea mai simplă, dar şi cea mai importantă componentă organizatorică, postul reprezintă
un ansamblu de sarcini, responsabilităţi şi competenţe ce revin în mod curent unei personae
pentru realizarea obiectivelor individuale.
- obiectivele individuale, exprimări cantitative sau calitative ale scopului pentru care a fost înfiinţat
şi funcţionează postul respectiv
Funcţia - element de generalizare a posturilor, funcţia cuprinde mai multe posturi cu aceleaşi
caracteristici generale. În raport de natura proceselor de muncă preponderent exercitate,
funcţiile sunt:
de management, la nivelul cărora se adoptă decizii prin care se facilitează exercitarea
proceselor de management; acestea se delimitează în;
de execuţie, unde se derulează procese de execuţie; ele se regăsesc atât în compartimentele
funcţionale, cât şi operaţionale (ingineri, economişti, contabili, tehnicieni ş.a.m.d.)
Compartimentul - definit drept un grup de persoane (minimum 2) care, sub o conducere unică
şi, de regulă, pe acelaşi amplasament, exercită atribuţii omogene şi/sau complementare ce
asigură realizarea unor obiective specifice.
Funcţie de contribuţia la exercitarea proceselor de management sau execuţie, compartimentele se
delimitează în:
- compartimente funcţionale, aflate în structura de management, ce exercită cu prioritate
procese de management sau creează condiţiile informaţionale necesare pentru derularea acestora;
- compartimente operaţionale, a căror contribuţie la exercitarea proceselor de execuţie este
decisivă.
Ponderea ierarhică
Dimensiunile acesteia variază în raport de tipul de compartiment în care activează managerul, precum şi în
funcţie de ipostaza în care se manifestă structura organizatorică (este mai redusă în compartimentele
funcţionale, comparativ cu cele operaţionale). De asemenea, importanţa şi complexitatea posturilor de
management şi execuţie pot crea unele deosebiri semnificative în ceea ce priveşte mărimea ponderilor
ierarhice.
35
Nivelul ierarhic
Structurile ierarhice sau ierarhic-funcţionale pot fi “stratificate” în mai multe niveluri ierarhice.
Acestea reprezintă poziţii succesive ale posturilor de management şi execuţie faţă de cel mai important
organism participativ de management (Adunarea generală a acţionarilor la societăţile comerciale, Consiliul
de administraţie la regiile autonome).
Numărul de niveluri ierarhice dă supleţe structurii organizatorice, cu cât acesta este mai redus, cu atât
structura este mai aplatisată, facilitându-se circulaţia normală a informaţiilor.
Relaţiile organizatorice
- funcţionale, stabilite între unele posturi sau compartimente şi celelalte, primele furnizând
indicaţii metodologice cu privire la conceperea şi derularea unor activităţi, acţiuni etc.
c) relaţii de control, ce apar şi se manifestă între posturi sau compartimente cu sarcini (atribuţii)
în domeniul controlului şi celorlalte subdiviziuni organizatorice;
d) relaţii de reprezentare, stabilite între conducerea de nivel superior a firmei şi posturi de management
ce reprezintă interesele acesteia în relaţiile cu terţii (ex. relaţiile dintre Consiliul de administraţie şi
managerul general).
36
- subsistemul informaţional
- subsistemul organizatoric
- subsistemul resurselor umane
5 Dispoziţii finale (data aprobării şi intrării în vigoare a lor, organismul participativ de management care
l-a aprobat, răspunderile personalului managerial şi de execuţie în legătură cu
respectarea/nerespectarea prevederilor ROF).
Cel mai răspândit tip de organigramă este organigrama piramidală, ordonată de sus în jos, ce se
elaborează folosindu-se ca principale forme geometrice, dreptunghiurile şi liniile, orizontale şi verticale.
C. Descrierea de funcţie
Similară fişei postului, descrierea de funcţie evidenţiază aspecte comune mai multor posturi ce
“intră” în perimetrul unei funcţii – elemente de identificare a funcţiei, sarcini, responsabilităţi şi
competenţe, cerinţele funcţiei ş.a.
Se întâlneşte în firmele de dimensiuni mici sau la nivelul unor compartimente din întreprinderi de
dimensiuni mari.
Pe măsură ce dimensiunile firmei se amplifică, iar problemele cu care aceasta se confruntă devin mai
complexe şi mai diversificate se “trece” la un alt tip de organizare, cel ce îmbină structura simplă cu
structura funcţională.
Structura ierarhic-funcţională
37
În primul rând, organizarea ierarhic-funcţională are la bază specializarea funcţională a unor componente
structurale (posturi şi compartimente).
În al doilea rând se manifestă specializarea managerilor şi executanţilor, fiecare din aceştia fiind “bun”
într-un anumit domeniu (exercită cu succes sarcini ori atribuţii strict specializate).
În al treilea rând, relaţiile organizatorice se diversifică, în sensul că apar şi se manifestă puternice relaţii
de autoritate de tip funcţional, axate pe transmiterea de elemente metodologice cu privire la conceperea
şi desfăşurarea unor procese de muncă.
Structura divizională
Este o structură organizatorică în care divizia este principala subdiviziune (componentă structurală),
caracterizată de o autonomie decizională şi operaţională ridicată, ceea ce îi permite o adaptare
rapidă la cerinţele şi exigenţele pieţei specifice.
Pentru firmele româneşti de dimensiuni mari, organizarea divizională creează numeroase oportunităţi de
privatizare la nivel de divizie.
Organizarea matriceală
O modalitate importantă şi, în acelaşi timp, eficace de rezolvare a unor probleme complexe, de
natură strategică şi inovaţională este, aşa cum am precizat, managementul prin proiecte.
Aceasta îmbină, practic, caracteristicile dimensionale şi funcţionale ale organizării matriciale, divizonale,
ierarhic-funcţionale etc. şi răspunde mult mai bine cerinţelor şi exigenţelor mediului ambiant, naţional şi
internaţional, precum şi parametrilor de flexibilitate, dinamism şi eficacitate impuse acestei componente
manageriale în contextul modelării manageriale.
38
Managementul resurselor umane este acea activitate organizaţională care permite folosirea cea mai
eficientă a oamenilor (angajaţilor) pentru a atinge scopurile organizaţionale şi individuale.
Managementul resurselor umane încearcă să dea cele mai bune răspunsuri la întrebările:
Managementul resurselor umane este orientat înspre acţiune. Managementul resurselor umane
subliniază şi caută soluţiile la problemele angajaţilor pentru a ajuta la atingerea scopurilor
organizaţionale şi pentru a facilita dezvoltarea şi satisfacţia individuală.
Managementul resurselor umane este orientat spre individ: managementul resurselor umane tratează
fiecare angajat ca pe un individ distinct şi oferă servicii şi programe destinate să-i satisfacă nevoile
individuale.
Managementul resurselor umane este orientat înspre viitor. Este preocupat de obiectivele
organizaţiei şi ajută la îndeplinirea lor viitoare prin „ oferirea” de angajaţi competenţi, bine motivaţi.
Domenii Atribuţii
Recrutare, - stabilirea criteriilor de recrutare şi selecţie;
selecţie, - elaborarea şi aplicarea testelor pentru selecţie;
angajare - angajarea şi repartizarea de posturi;
- negocierea contractelor individuale;
- desfacerea contractului de muncă;
- asigurarea integrării noilor resurse umane.
Gestiune - crearea unor condiţii normale de muncă,
- controlul respectării disciplinei muncii;
- evidenţa resurselor umane.
Motivare, - stabilirea criteriilor şi metodelor de evaluare;
salarizare - evaluarea performanţelor fiecărui angajat;
- studierea, experimentarea şi aplicarea unor forme adecvate
de salarizare;
- conceperea de stimulente nefinanciare;
- asigurarea unor corelaţii între creşterea producţiei, a
productivităţii muncii, a fondului de salarii şi a salariului
individual.
39
Calificare şi - stabilirea nevoilor de pregătire şi perfecţionare profesională;
perfecţionare - elaborarea programelor de pregătire şi de perfecţionare,
profesională precum şi urmărirea aplicării lor;
- organizarea cursurilor de pregătire şi de perfecţionare;
- asigurarea condiţiilor pentru participarea resurselor umane;
- evaluarea acţiunilor de pregătire şi prefecţionare.
Promovarea - elaborarea criteriilor de promovare;
resurselor umane - folosirea unor metode evoluate de promovare;
- elaborarea unui plan de promovare;
- organizarea concursurilor de promovare.
În practica managerială se întâlnesc mai multe metode ce pot fi utilizate în recrutarea potenţialilor angajaţi:
publicitatea
reţeaua de cunoştinţe
folosirea consilierilor
căutarea persoanelor
fişierul cu potenţiali candidaţi
Recrutarea internă
Avantaje:
organizaţiile au posibilitatea să cunoască mult mai bine „punctele forte” şi „punctele slabe” ale
candidaţilor, deoarece există informaţii suficiente despre aceştia;
atragerea candidaţilor este mult mai uşoară, deoarece, fiind mult mai bine cunoscuţi sau remarcaţi
datorită activităţii prestate
selecţia potrivit criteriilor organizaţionale este mult mai rapidă şi mai eficientă, deoarece
candidaţii proveniţi din interiorul organizaţiei deţin mult mai multe cunoştinţe privind practicile
organizaţionale, ceea ce permite reducerea timpului de acomodare şi integrare pe post;
deşi multe posturi ce aparţin unor organizaţii diferite sunt similare, numai recrutarea din interiorul
organizaţiei permite obţinerea calificărilor specifice sau a cunoştinţelor şi experienţei solicitate de
anumite posturi
probabilitatea de a lua decizii necorespunzătoare este mult diminuată datorită volumului mult
mai mare de informaţii privind angajaţii
recrutarea personalului este, în multe situaţii, mult mai rapidă şi mai puţin costisitoare chiar şi
în cazul în care este necesară o pregătire suplimentară a candidaţilor;
timpul aferent orientării şi îndrumării pe posturi a noilor angajaţi, în vederea integrării cat mai
rapide a acestora, este mult diminuat;
sentimentul de aparenţă la organizaţie, de loialitate sau de ataşament faţă de aceasta creşte.
probabilitatea ca angajaţii să nutrească aşteptări sau perspective inadecvate, sau să devină
dezamăgiţi şi nemulţumiţi de organizaţie este mult mai redusă.
motivarea personalului creşte, iar ambianţa morală se îmbunătăţeşte, deoarece oportunităţile de
promovare sunt stimulative constituind, totodată, recompense importante pentru mulţi angajaţi;
Dezavantaje:
promovarea sau aportul unor „idei noi”, al unor „deschideri noi sau proaspete
41
politica de recrutare din interiorul organizaţiei poate presupune în mod greşit ca angajaţii avuţi în
vedere dispun de calităţile necesare sau de potenţialul corespunzător pentru a fi promovaţi, în
condiţiile în care li se întrerupe nejustificat şi vechea activitate;
favorizează manifestarea principiului lui Peter, conform căruia oameni tind să se ridice pe scara
ierarhică pană la nivelul lor de incompetenţă sau, altfel spus, angajaţii sunt promovaţi pană ce
ating un nivel la care nu mai sunt capabili să acţioneze adecvat; aceasta înseamnă că angajaţii pot fi
promovaţi, în condiţiile îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor, pană ajung pe acele posturi ale căror
cerinţe sunt superioare potenţialului lor;
se poate manifesta favoritismul sau se pot declanşa numeroase conflicte sau stări afective
(nelinişte, ostilitate, rezistenţă, agresiune deschisă etc.) determinate de modul diferit de percepere a
unor fapte sau situaţii;
speranţa angajaţilor în promovare nu se materializează, aceştia devin apatici, ceea ce conduce, în
cele din urmă, la demoralizarea lor, la scăderea performanţelor, ir, uneori, la demisionări;
Recrutarea externa
Dezavantaje:
identificarea, atragerea şi evaluarea candidaţilor se realizează mult mai dificil dacă se are în
vedere complexitatea pieţei muncii, precum şi faptul că aptitudinile sau alte cerinţe ale noilor angajaţi
nu sunt evaluate direct, ci pe baza unor referinţe sau a unor întalniri de scurtă durată în timpul
interviurilor;
riscul de a angaja candidaţi care, ulterior, nu dovedesc sau nu se pot menţine la potenţialul înalt
pe care l-au demonstrat în timpul procesului de selecţie;
costul recrutării personalului este mult mai ridicat datorită identificării şi atragerii candidaţilor de
pe o piaţă a muncii vastă, mai puţin cunoscută, şi mai dificil de „accesat”, resursele de bani şi timp
sunt mult mai mari;
timpul necesar orientării, adaptării sau integrării pe posturi a noilor angajaţi este mult mai mare,
ceea ce atrage costuri suplimentare;
în situaţiile în care au loc frecvente angajări din afara organizaţiei, potenţialii candidaţi interni se pot
simţi frustraţi pot apărea nemulţumiri, descurajări, chiar unele probleme majore sau unele
aspecte de morală în randul propriilor angajaţi care consideră că îndeplinesc condiţiile necesare,
însă cărora li se reduc şansele de promovare;
Publicitatea
Obiectivul urmărit trebuie să fie acela de a pătrunde cât mai adânc pe piaţa muncii, cu o ofertă de angajare
cât mai atractivă, în aşa fel concepută încât să determine o reacţie corespunzătoare din două puncte de
vedere:
a) al solicitărilor de informaţii suplimentare şi
b) al numărului de cereri depuse.
42
numărul solicitărilor de informaţii suplimentare;
numărul cererilor de angajare;
gradul de compatibilitate al angajaţilor cu condiţiile exprimate.
De retinut!
Evitati sa specificati varsta, sexul, religia, nationalitatea pentru care un candidat nu este luat in considerare.
Acest lucru este considerat discriminare, ceea ce este sanctionat prin lege.
De exemplu, in cazul angajarii gestionarilor, legislatia impune varsta de minim 21 de ani, fapt ce este
recomandabil de trecut in anuntul de angajare - se face o prima selectie a candidatilor.
Care sunt atributele pe care trebuie să le aibă un anunţ de angajare pentru a se dovedi eficace? În
general, ele trebuie să acopere următoarele aspecte:
să furnizeze detalii concise dar suficiente cu privire la caracteristicile proeminente ale postului;
să enunţe principalele condiţii de angajare şi muncă, inclusiv nivelul de salarizare pentru postul
respectiv;
să prezinte toate punctele de mai sus într-o formă concisă, dar atrăgătoare;
să respecte reglementările legale.
Selectia
Activităţile de selecţie au drept scop să-i identifice pe candidaţii cei mai potriviţi şi să-i convingă să intre în
organizaţie.
Un proces de selecţie bine condus, desfăşurat conform metodologiei prezentate, creează un plus în valoarea
organizaţiei, deoarece există diferenţe apreciabile între un angajat corect selectat, loial organizaţiei, cu
performanţe deosebite şi un altul care depune un efort minim, are rezultate modeste, muncind doar pentru a
fi plătit. Un angajat modest, va impune standardul său şi colegilor de aceea este necesar ca selecţia să
evite, pe cât se poate, o parte dintre costurile greu de estimat ale unei angajări nefericite.
43
Etapele procesului de recrutare
44
Echipa de intervievatori (este bine sa fie o echipa si nu o singura persoana) trebuie sa fie bine
pregatita pentru interviu, sa cunoasca postul si dosarul candidatului
Orice organizaţie dispune de un patrimoniu de talente, cunoştinţe şi experienţe pe care trebuie să-l
gestioneze. În acest sens:
ea trebuie să mărească acest patrimoniu şi să-i asigure perenitatea nu doar prin intermediul
formării ci prin punerea în aplicare a unui sistem de transmitere sistematică a cunoştinţelor
şi a experienţei dobândite (politica în domeniul formării).
45
3. Identificarea nevoilor de pregatire profesionala
4. Planificarea pregatirii profesionale
5. Realizarea pregatirii profesionale
6. Evaluarea pregatirii profesionale
Beneficiile organizatiei:
Beneficiile individului:
Modalităţi de formare
a. Formarea interna
Formarea în cadrul organizaţiei îmbracă forme diverse între care, cele mai vizibile, nu sunt în mod
obligatoriu cele care contribuie cel mai intens la transmiterea cunoştinţelor. Astfel, putem evidenţia:
b. Formarea externa
46
Costul formării
Sistemul decizional
Decizia poate fi definită ca fiind cursul de acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective
sau alegerea raţională a unei alternative de acţiune, în scopul obţinerii rezultatului dorit.
Decizia managerială – decizie pe care o abordăm în aceste pagini poate fi definită ca fiind „acea decizie
care are urmări nemijlocite asupra deciziilor şi acţiunilor unor altor persoane.”
47
decizia managerială are influenţe directe la nivelul grupului : neafectând doar starea,
comportamentul, acţiunile şi rezultatele unei singure persoane;
Problemele importante ale instituţiei care pot defini adevăratele decizii manageriale sunt în opinia
specialiştilor:
Orice proces decizional cuprinde mai multe elemente caracteristice dintre care enumerăm:
1. Decidentul: este reprezentat de un manager sau de un organism managerial care în virtutea sarcinilor,
obiectivelor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise, adoptă decizia în situaţia respectivă.
2. Mediul decizional ambiant : este definit ca fiind „ansamblul elementelor endogene şi exogene
ale organizaţiei care alcătuiesc situaţia decizională, caracterizată prin manifestarea unor influenţe
directe şi indirecte semnificative asupra conţinutului şi rezultatelor deciziei manageriale.”
48
In cadrul mediului ambiant decizional se constată în această perioadă o evoluţie contradictorie
astfel:
pe de altă parte mediul decizional tinde să devină mult mai complex astfel: adâncirea
diviziunii sociale, reducerea ciclului de viaţă al produselor, cunoştinţelor şi accelerarea
procesului de uzură morală.
Identificarea alternativelor;
Evaluarea alternativelor;
Sumum de cerinţe pe care orice decizie trebuie să le întrunească pentru îndeplinirea în mod eficient a
multiplelor funcţii care-i revin în organizaţie. Astfel:
decizia trebuie să fie fundamentată ştiinţific: în procesul decizional din cadrul organizaţiei
este necesar ca personalul managerial să deţină atât cunoştinţele, metodele, tehnicile şi
deprinderile decizionale necesare, cât şi înţelegerea mecanismelor specifice economiei
de piaţă.
decizia trebuie să fie împuternicită: ceea ce presupune că pe de o parte fiecare decizie este
necesar să fie adoptată de către mecanismul managerial în ale cărui sarcini de serviciu este
înscrisă în mod expres iar, pe de altă parte, managerul care elaborează decizia trebuie să dispună
de aptitudinile şi cunoştinţele necesare, să posede o „autoritate” a cunoştinţelor, să dispună de
potenţialul decizional necesar.
fiecare decizie trebuie să fie integrară (atât pe orizontală cât şi pe verticală) armonizată în
ansamblul deciziilor adoptate sau proiectate a se lua, pornindu-se de la strategiile şi politicile
organizaţiei.
decizia trebuie să se încadreze în perioada optimă de elaborare şi aplicare – să fie oportună.
formularea corespunzătoare a deciziei: clar, concis, conţinând obiectivul şi principalii parametrii
operaţionali.
DECIZIA
este rezultatul colaborării mai multor persoane (titulari de posturi/funcţii publice de
conducere/execuţie, reprezentanţi numiţi şi/sau aleşi şi cetăţeni);
implică responsabilitatea uneia şi/sau mai multor persoane titulare ale unor
posturi/funcţii publice în administraţie a reprezentanţilor aleşi şi/sau numiţi şi a cetăţenilor;
vizează realizarea misiunii instituţiilor publice, iar prin caracterul social – politic al
deciziei administrative se asigură realizarea politicii statului.
49
1. După situaţia concretă la care se referă:
Decizii normative, care se fundamentează în situaţiile cu caracter de generalitate şi se regăsesc în
conţinutul diferitelor acte normative, integrate în cadrul general al managementului public;
Decizii specifice, care se fundamentează în situaţii concrete particulare de către funcţionari publici
şi/sau reprezentanţi care au competenţe decizionale şi responsabilităţi în acest sens.
7. Din punct de vedere al conţinutului şi al modificărilor pe care le aduc în ordinea juridică se disting:
Decizii generale;
Decizii nominale;
Decizii determinate de cererea de servicii publice;
Decizii determinate de schimbările în structura unei instituţii publice.
50
de incertitudine: caracterizate prin probabilitatea mare de realizare a obiectivelor dar este
incertă maniera în care trebuie procedat. În condiţiile în care predomină condiţiile de incertitudine
este clar că deciziile sunt rezultatul unor aprecieri subiective ale decidentului.
Sistemul decizional
Capcane decizionale. Putem identifica patru motive principale ale eşuării deciziilor:
1. Decizia în sine. Acest tip de factori se referă la natura a ceea ce urmează a fi făcut, care poate
genera probleme temporare sau cu caracter permanent.
2. Intuiţia managerului. Unii manageri consideră că reuşita în vremuri grele va fi recompensată de către
organizaţie, alţii au tendinţa de a nu lua în considerare decât aspectele care se potrivesc percepţiei lor, alţii
pot vedea în obstacolele care apar un eşec personal, în timp ce alţii vor continua să investească timp şi
resurse, datorită încrederii pe care o au în intuiţia lor.
3. Presiuni sociale. Uneori managerii continuă să aplice o anumită decizie nu doar pentru că refuză să
admită că au eşuat, ci şi datorită faptului că nu vor ca alţii să vadă că au dat greş sau că sunt incompetenţi.
4. Inerţia organizaţională. Cel mai simplu factor care stă în calea renunţării la un anumit curs de acţiune
îl reprezintă inerţia organizaţională pe care o implică procedurile existente şi dificultăţile în încercarea de a
schimba o decizie strategică.
Factori legaţi de procesul stabilirii de obiective pot impune limite organizaţionale procesului decizional
Lipsa de ataşament faţă de obiective. Un manager îndeplineşte mai multe roluri – el este şef,
subordonat, părinte, soţ/soţie, membru al unei comunităţi – şi are obiective corespunzătoare
fiecăruia dintre aceste roluri. Un conflict între obiectivele unui individ apare atunci când obiectivele
sale nu sunt în acord cu cele organizaţionale, individul pierzându-şi în final ataşamentul faţă de
unele dintre acestea. Un manager nu va fi ataşat faţă de obiective care intră în contradicţie cu
propriile sale interese.
Conflictul de obiective. Între obiectivele diferitelor unităţi (departamente, secţii etc.) ale aceleiaşi
organizaţii pot apărea de asemenea conflicte, care se vor constitui ca limite în luarea deciziilor.
Obiective în schimbare. Nivelul la care au fost stabilite diferitele obiective ale organizaţiei şi tipul
acestora creează provocări deosebite pentru manageri. Chiar dacă obiectivele generale ale
organizaţiei rămân nemodificate, obiectivele stabilite la nivel funcţional se schimbă în timp.
Valori. Procesul decizional este influenţat de asemenea de valorile personale ale managerului
(idealuri abstracte care modelează modul de gândire şi comportamentul individului). S-a observat că
firmele bine conduse au sisteme de valori puternice şi bine articulate, deoarece managerii care
lucrează în aceste firme simt nevoia să adopte aceste valori pentru a avea succes (Th. H. Peters şi
R. H. Waterman).
51
Cultura. Este importantă influenţa pe care o au diferenţele culturale în procesul decizional.
Cercetătorii moderni sunt interesaţi de analizarea comparativă a stilurilor de conducere şi luare a
deciziilor în diferite zone ale lumii, acestea reprezentând obiectul de studiu al managementului
comparat.
Procesul decizional este influenţat şi de o serie de factori de mediu intern sau extern
Mediul intern
1. Componenta umană a organizaţiei
trecut educaţional şi abilităţi;
abilităţi tehnice şi manageriale anterioare;
gradul de implicare al membrilor şi ataşamentul lor faţă de atingerea obiectivelor sistemului;
stil comportamental interpersonal;
existenţa de forţă de muncă utilizabilă în cadrul sistemului.
Mediul extern
1. Componenta clienţi
distribuitori ai produsului sau serviciului;
utilizatori propriu-zişi ai produsului sau serviciului.
2. Componenta furnizori
furnizori de materii prime;
furnizori de echipament;
furnizori de subansamble;
furnizori de forţă de muncă.
3. Componenta concurenţi
concurenţi pentru furnizori;
concurenţi pentru clienţi.
4. Componenta socio-politică
legislaţia cu privire la industrie;
atitudinea faţă de industria respectivă sau produsul său;
relaţia cu sindicatele.
5. Componenta tehnologică
îndeplinirea noilor cerinţe tehnologice ale industriei în producerea bunului sau serviciului;
îmbunătăţirea sau crearea de noi produse prin introducerea noilor descoperiri tehnologice.
52
Avantaje şi dezavantaje ale deciziilor de grup
Avantaje:
1. În procesul decizional de grup sunt generate mai multe informaţii şi sunt utilizate mai multe
cunoştinţe.
2. Sunt generate mai multe alternative decizionale.
3. Implicarea în aplicarea deciziei finale va fi mai mare din partea celor implicaţi.
4. Se poate ajunge la îmbunătăţirea comunicării, datorită faptului că managerii implicaţi îşi informează
subalternii în legătură cu motivele luării deciziei.
5. În selectarea alternativei optime, grupurile pot fi mai dispuse să îşi asume riscuri mai mari decât
decidenţii individuali.
6. Creşterea creativităţii rezultată din existenţa mai multor abordări şi puncte de vedere diferite.
7. Subalternii îşi îmbunătăţesc capacitatea de a lua decizii.
Dezavantaje:
1. Procesul decizional de grup durează mai mult şi presupune deci costuri mai mari.
2. Datorită faptului că grupurile nu pot răspunde pentru succesul implementării, această abordare poate
determina apariţia unei situaţii în care nimeni nu este răspunzător.
3. Membrii grupului pot fi presaţi să accepte decizia preferată de majoritate; de asemenea, unul sau
mai mulţi membri pot domina grupul, reducându-i eficacitatea.
4. Deciziile de grup pot fi, în unele situaţii, rezultatul compromisului sau al indeciziei unei părţi a
grupului.
5. Indivizii pot începe să creadă că ar trebui să fie implicaţi în toate deciziile, inclusiv în cele care în
mod normal sunt unilaterale şi impuse din partea superiorilor.
6. Poate interveni fenomenul numit “gândire de grup”.
Grupurile nominale.
Tehnica grupului nominal a fost creată pentru a se asigura participarea egală a membrilor grupului în
procesul decizional. Pentru început, managerul adună un număr de oameni şi le explică problema.
Membrii sunt rugaţi apoi să scrie cât mai multe alternative, pe care le expun pe rând. Ideile astfel
explicate sunt înscrise pe un flip chart sau pe o tablă, pentru a putea fi vizualizate. Discuţiile sunt limitate
la simple clarificări. După listarea tuturor alternativelor, au loc mai multe discuţii deschise, în urma cărora
se recurge la vot. Este aleasă cea mai bine primită dintre alternative.
MANAGEMENTUL CARIEREI
Prin carieră se înţelege „atât succesiunea evolutivă de activităţi profesionale şi poziţii ocupate într-o
organizaţie, pe care le atinge o persoană, cât şi atitudinile, cunoştinţele şi competenţele dezvoltate
de-a lungul timpului”.
Cariera:
poate continua pe aceeaşi poziţie sau
poate fi marcată de treceri succesive pe diverse trepte din ierarhia organizaţiei.
Etapele carierei
1. Explorare
53
dobândesc noi cunoştinţe şi deprinderi;
dezvoltă atât imaginea de sine, cât şi imaginea asupra posturilor;
capacitatea de a alege un anumit post se dezvoltă treptat.
2. Stabilire
Acest stadiu reprezintă cea mai importantă perioadă a vieţii active. În acest stadiu al carierei are loc:
3. Mijlocul carierei
4. Eliberare
După un mijloc de carieră cu o dezvoltare mai mult sau mai puţin rapidă, mulţi oameni preferă:
Acest model constă în faptul că individul, pentru a ajunge în postul dorit, se bazează doar pe
şansa şi norocul „orb”. Pentru a utiliza acest model, individul în cauză trebuie să fie:
perseverent;
să nu piardă nici un prilej pentru a fi în locul potrivit şi la momentul potrivit.
Deşi conţine elementul „şansă” –are si o rată de deziluzie, acest model este urmat de un număr mare de
indivizi.
Angajatul este deplasat de pe o poziţie pe alta sau de pe un post pe altul, în funcţie de nevoile
organizaţiei.
Modelul poate fi acceptat de unii tineri care sunt dependenţi de adulţi din toate punctele de vedere.
Pentru un adult însă, efectele sunt în general negative şi au repercusiuni pe plan psihic din cauza percepţiei
faptului că organizaţia abuzează de angajat.
54
Modelul auto orientat
Cel mai adesea, acest model duce la performanţă şi mulţumire. Angajaţii îşi stabilesc singuri cursul de
dezvoltare a carierei proprii, utilizând asistenţa furnizată de organizaţie.
Angajaţii sunt principalii responsabili pentru implementarea, controlul şi evaluarea carierei lor.
MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII
Factori externi care pot fi controlaţi în mai mică măsură de către manageri.
Managerii firmelor trebuie să răspundă la schimbările care au loc pe piaţă: noile produse introduse
de competitori, amplificarea publicităţii produselor noi, reducerile de preţuri la diferite categorii de
produse ori îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor care doresc să cumpere produse mai ieftine şi de o
calitate mai bună.
55
Factori externi specifici: organizaţiile internaţionale (Banca Mondială, Fondul Monetar
Internaţional şi Uniunea Europeană).
Pe lângă factorii enumeraţi, există şi o multitudine de elemente, care prin natura conţinutului lor,
generează schimbarea.
Perceperea schimbării este importantă, dar nu suficientă şi de aceea trebuie susţinută de un complex
de activităţi efective din partea managerilor.
o actuala structură organizatorică trebuie adaptată la noile cerinţe pe care le presupune tranziţia
spre economia de piaţă;
Această etapă, esenţială, pentru că presupune, de fapt, crearea convingerii resurselor umane din
organizaţie, că actualul sistem de management şi actuala politică de personal nu sunt compatibile cu
cerinţele pieţei.
Etapele schimbării
În viziunea lui Kurt Levin, procesul schimbării în cadrul organizaţiei trebuie să parcurgă următoarele
etape:
deschiderea – în această etapă se încearcă schimbarea echilibrului între situaţia dorită care
determină schimbarea şi cea efectiva.
închiderea – etapă în care se urmăreşte realizarea noului echilibru al sistemului. Această etapă
poate fi făcută prin apelarea la reglementări, la cultura organizaţiei, la structura organizatorica.
implementarea schimbării;
Formularea simptomelor pozitive şi negative pe care le generează problema. Fără îndoială, orice
problemă, identificată dau nu, generează direct sau indirect simptoame pozitive şi negative.
Stabilirea cauzelor care generează problema şi a efectelor pe care situaţiile de fapt le au sau le pot
avea pentru fiecare tip de problemă. Esenţială în această fază este înţelegerea naturii cauzelor care
au generat simptoamele pozitive şi negative. Cauzele pot fi directe, indirecte, principale/secundare.
Efectele pot fi imediate, pe termen mediu sau lung.
Precizarea modalităţilor prin care problemele pot fi soluţionate, precum şi a resurselor pe care le
implică acest proces. Principalele modalităţi de acţiune vor conduce în acest fel la
diminuarea/amplificarea influenţei cauzelor care au generat simptoamele negative, în primul rând,
dar şi cel pozitive. Apoi se stabilesc resursele necesara pe care le implică modalităţile de acţiune
respective şi procesul de implementare a schimbărilor.
Estimarea rezultatelor la care se ajunge prin rezolvarea schimbării. În ultima fază se urmăreşte
anticiparea aspectelor de eficienţă cuantificabilă şi necuantificabilă, care vor apărea ca urmare a
rezolvării problemelor schimbării.
interese personale;
57
Pentru a minimiza însă acest fenomen de rezistenţă la schimbare, managerii ar putea iniţia un set de
activităţi, cum ar fi:
pregătirea momentului schimbării prin discuţii cu cei implicaţi în acest proces;
influenţa interpersonală;
Implementarea schimbării
În această etapă se elaborează un plan de acţiune, care trebuie să cuprindă modalităţile clare de
implementare a schimbării. Ele trebuie adaptate la specificul realităţilor din interiorul organizaţiei şi să
faciliteze derularea tuturor acţiunilor pe care schimbarea le atrage.
Totuşi, echipa de specialişti care se ocupă de implementarea schimbării poate întocmi evaluări
parţiale, periodice pentru a se întări convingerea angajaţilor că modul de acţiune aste unul bun, dar
că procesul implementării este complex şi de durată
Ca răspuns la aceste cerinţe s-a conturat a doua generaţie a dezvoltării organizaţionale,
denumită transformarea organizaţională, diferită substanţial de precedenta.
Ultimul vizează straturile profunde ale organizaţiei, ale sistemelor de valori, credinţelor,
afectivităţii comunităţii de salariaţi.
De reţinut că ultimul nivel constituie baza primelor două. O altă trăsătură a transformării
organizaţionale rezidă în faptul că schimbările nu se rezumă la simpla întreţinere a funcţionarii
organizaţiei, ci ele vizează reînnoirea organizaţiei.
armonizările,
adaptările şi
reorientările organizaţionale.
58
Operaţionalizarea transformării organizaţionale este condiţionată, după opinia mai multor
specialişti, de existenţa unui set de precondiţii:
fiecare salariat este necesar să fie capabil să vizualizeze cum arată o organizaţie bună şi pe ce
valori se bazează;
să existe anumite condiţii exogene în mediul firmei încât problemele cu care se confruntă să nu
poată fi abordate şi soluţionate utilizând precedentele modalităţi;
managerii şi specialiştii ce realizează schimbarea să fie pregătiţi şi dedicaţi unui proces de lungă
durată;
organizaţia să fie gata să facă apel la orice asistentă şi/sau contribuţie disponibilă şi utilă
schimbării din cadrul şi din afara firmei;
identificarea tuturor forţelor, care sprijină schimbarea, ca şi a acelora care se opun schimbării;
elaborarea unor variante de schimbare, alegerea variantei optime (sau a celei mai convenabile);
schimbarea propriu-zisă, respectiv aplicarea variantei alese cu toate măsurile care se impun;
REZISTENŢA LA SCHIMBARE
Într-un sens, rezistenţa la schimbare este un fenomen pozitiv deoarece ea dovedeşte existenţa
unui anumit grad de stabilitate şi permite predicţia comportamentului organizaţional. Efectele
59
rezistenţei la schimbare sunt însă, în principal negative: ea poate genera conflicte în interiorul
organizaţiei, dar mai ales este o piedică în calea progresului.
În interiorul său, organizaţia poate fi percepută ca având patru componente aflate în interacţiune:
Sarcinile formează componenta primară a sistemului organizaţional. Ele cuprind activităţile care
trebuie îndeplinite, caracteristicile acestor activităţi, cantitatea şi calitatea serviciilor sau
produselor oferite de organizaţie .
Structurile şi sistemele organizaţionale cuprind: responsabilităţile şi liniile de subordonare,
sistemele informaţionale, mecanismele de monitorizare şi control, fişele de post, sistemele
formale de retribuire şi premiere, structurile şedinţelor, procedurile de funcţionare etc.
Cultura organizaţională se referă la valorile, ritualurile, sursele de putere, normele şi loialităţile
din organizaţie, precum şi la sistemul neformal de recompensare sau penalizare, care determină
felul în care se acţionează în respectiva organizaţie.
Oamenii vin cu diferitele lor aptitudini, cunoştinţe, experienţe, personalităţi, valori, atitudini şi
comportamente.
Presiunile externe favorabile schimbării se pot datora unor factori sociologici-tehnologici, economici şi
politici (STEP) exercitaţi de mediul extern în care se află organizaţia. Alte presiuni externe decurg din
cerinţele şi ofertele pieţei, condiţiile de concurenţă şi schimbările de condiţii. Presiunile externe
favorabile schimbării se situează mai presus de controlul organizaţiei.
Presiunile interne favorabile schimbării sunt legate adesea de cele externe. Printre acestea se numără:
nevoia de a creşte productivitatea, de a îmbunătăţi nivelurile de calitate, de a spori volumul vânzărilor,
de a îmbunătăţi serviciile, de a spori nivelul de motivare a personalului şi de a-l păstra în organizaţie.
Presiunile interne favorabile schimbării se află sub controlul organizaţiei.
Există trei abordări uzuale pentru generarea presiunilor interne favorabile schimbării:
O schimbare poate avea loc la unul sau mai multe dintre nivelurile enumerate de mai jos:
individual;
60
de echipă;
de grup/divizie;
organizaţional.
Durata şi dificultatea implementării unei schimbări depind direct de nivelul la care are loc
aceasta.
instruirea şi comunicarea;
participarea şi implicarea;
facilitarea şi sprijinul;
negocierea şi acordul;
manipularea şi cooptarea;
Peters şi Waterman, au atras atenţia asupra a opt caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească orice
organizaţie care este deschisă schimbării, inovatoare :
MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII
Schimbarea este, în opinia autorilor McCalman şi Paton, “un proces continuu de confruntare,
identificare, evaluare şi acţiune “.
61
Schimbarea nu trebuie înţeleasă ca o criză şi nici măcar ca un simplu proces de adaptare sau dezvoltare,
ci mai degrabă ca manifestarea unei multitudini de mutaţii în cadrul instituţiilor.
Schimbarea trebuie percepută ca un element intrinsec al unei organizaţii şi trebuie integrată în filozofia şi
în modelele de acţiune ale acesteia.
Factori politici
Legislaţia politică
Ideologia politică
Legile/reglementările internaţionale
Drepturile universale
Războaiele
Reglementările locale
Sistemul de impozite şi taxe
Activitatea grupurilor sindicale
Factori economici
Competiţia
Furnizorii, respectiv
Colaboratorii
Reţelele de schimb valutar
Rata şomajului
Ratele salariale
Politica economică a guvernului
Politica economică a altor ţări
Politicile de acordare a împrumuturilor
Schimbări de statut (de la stat la privat) – gradul de autonomie.
Factori economici
Competiţia
Furnizorii, respectiv
Colaboratorii
Reţelele de schimb valutar
Rata şomajului
Ratele salariale
Politica economică a guvernului
Politica economică a altor ţări
Politicile de acordare a împrumuturilor
Schimbări de statut (de la stat la privat) – gradul de autonomie.
Factori tehnologici
Tehnologiile informaţionale (internetul)
Noi procese de producţie
Computerizarea proceselor
Schimbări în tehnologia de transport.
Factori socio-culturali
62
Tendinţele demografice (angajaţi, contribuabili)
Schimbări ale stilului de viaţă
Atitudinea faţa de munca
Atitudinea faţa de grupurile minoritare
Probleme legate de sex
Grija pentru mediu
Etica de afaceri.
Cultura organizaţională
1. Definirea conceptului
Operaţional, cultura poate fi definită ca: „totalitatea principiilor de bază care reunesc membrii unei
comunităţi“.
Personalitatea şi imaginea fiecărei organizaţii sunt create în primul rând de oamenii care o compun.
Ajunşi în organizaţie cu propriile idei despre ei, despre alţii, despre bunăstare şi fericire, despre şefi şi
subordonaţi ei îşi propagă convingerile asimilând în acelaşi timp obiceiurile, regulile, restricţiile
existente în cadrul acesteia.
Din acest amestec de convingeri, idealuri, comportamente, limbaje şi eroi se naşte cultura fiecărei
organizaţii.
2. Variabile care determină caracteristicile culturii organizaţionale
63
3. Modalităţi de manifestare ale culturii organizaţionale
64
Simbolurile – servesc pentru a exprima conceptii si a promova anumite valori si comportamente in cadrul
organizatiei
Statuturile si rolurile - se refera la pozitia si prestigiul pe care un salariat le are in cadrul organizatiei, asa
cum sunt ele percepute de catre membrii acesteia.
Ele sunt:
- functionale reflecta profesia si tipul de activitate desfasurate
- ierarhica raportat la postul pe care il ocupa
- personala (informala) reflecta cunostiintele, aptitudinile si calitatile salariatului
Istorioarele si miturile – constituie folclorul firmei, fiind menite sa ofere modele de comportament salariatilor
sai.
Culturile negative
• se întâlnesc, de regulă, în organizaţiile mari ce promovează:
65
aroganţa,
birocraţia,
centralizarea excesivă;
• sistemul de valori este orientat cu precădere spre interesele corporatiste, ignorând sau
minimalizând interesele clienţilor, acţionarilor şi ale personalului;
• elita culturală promovează în general strategii inadecvate, depăşite în comparaţie cu schimbările
mediului;
• managerii frânează orice schimbare în cadrul organizaţiei, în special cele provenite din partea
subordonaţilor;
• nu sunt acceptate persoanele ale căror valori individuale converg spre încredere, altruism şi
deschidere spre exterior.
Culturile slabe :
valorile, credinţele şi normele sunt diferite, neomogene, difuze;
contradicţiile culturale sunt frecvente şi generează conflicte greu de aplanat;
personalul este debusolat şi nemotivat;
eroii ca şi miturile care îi însoţesc sunt fie consideraţi desueţi, fie ignoraţi;
în general , starea de insatisfacţie a personalului, ca şi climatul încordat determină o eficienţă
scăzută.
66
Cultura tip „templu”:
• se dezvoltă în organizaţiile mari, cu pronunţate mecanisme birocratice;
• perspectivele individuale sunt în general restrânse şi legate de îndeplinirea unui rol specializat;
• promovarea este lentă;
• atmosfera este relativ calmă şi protectoare pentru indivizii care acceptă greu competiţia şi cărora
le asigură posibilitatea unei specializări profesionale;
• sunt mai puţin întâlnite ritualurile de integrare şi mai frecvente cele de diferenţiere, care
marchează diferenţele de statut între acoperiş şi coloanele templului;
• pentru persoanele ambiţioase este un model cultural nesatisfăcător; ele vor aspira fie către
sursa de putere, fie vor părăsi organizaţia.
68
Este necesara o cvasi-permanenta
integrare culturala a salariatilor.
Valorile ce decurg dintr-o asemenea filosofie converg către valorizarea individului, încurajarea iniţiativei
şi creativităţii la toate nivelurile, precum şi sprijinirea tuturor proceselor capabile să aducă schimbări
benefice organizaţiei.
Conştientizarea culturală este unul dintre factorii subtili ce influenţează competiţia pe piaţa mondială şi
naţională; evaluarea culturii organizaţionale pe baza unor instrumente specifice şi însuşirea metodelor de
schimbare a culturii, determină ca organizaţiile respective să obţină avantaj asupra concurenţilor lor.
Se poate deci concluziona că succesul firmei implică existenţa unei culturi puternice, compatibile faţă
de mediu.
70