Sei sulla pagina 1di 12

SAGGIO BIBLICO n.

3/5 ANALISI CRITICA


DELLA

Mentre il tema principale dei primi due saggi, come i lettori sanno, ha avuto come argomento
tutto il libro di Genesi, diviso in due sezioni, dal capitolo I-XI per il primo saggio e i restanti
(XII-L) per il secondo, dedico tutto il terzo saggio a YHWH, figura centrale di tutto l’A.T. La
personalità di questo Dio ha all’attivo un lungo curriculum evolutivo fatto di passaggi da
potente capo tribale della sola famiglia dei discendenti di Giacobbe (le dodici tribù), simile a tanti
conterranei come Milkom per gli Ammoniti, Kemosh per i Moabiti, Melqart per gli Edomiti,
Dagon per i Filistei, ed altri come Baal, Moloch, Ashtarte, Asherat, alla promozione di Dio
nazionale dello Stato di Israele per raggiungere l’apoteosi di Ente Supremo, l’Eterno Creatore e
custode di tutte le cose. Quest’ultimo passaggio è avvenuto intorno ai secoli VII-IV a.C. ad
opera di teologi e sacerdoti giudei, in particolare Esdra. Sull’identità del nome di questo Dio
nella storia degli Ebrei vi è sempre stata una controversia ancora oggi irrisolta, sia rispetto alla
sua prima apparizione come creatore di tutte le cose, uomini compresi, sia sulla rivelazione ad
Abramo, quando gli promette una terra smisurata “dove scorre latte e miele” e “un popolo
numeroso come la polvere della terra”. In effetti il Dio della creazione biblica dei cieli e della
terra, poi della prima coppia umana, nella lingua ebraica si chiama Elohim, nome plurale anche
se per convenienza i teologi di parte lo hanno sempre tradotto col singolare El o Eloah in
coerenza col presunto Dio Unico della religione monoteistica. Tuttavia è lo stesso testo biblico a
smentirli, quando nell’atto della creazione di Adamo ed Eva, dice: “Facciamo l’uomo a norma
della nostra immagine come nostra somiglianza affinché possa dominare…” (Gn 1,26); e
successivamente: “Il Signore Dio disse allora: “Ecco l’uomo è diventato come uno di noi (noi
chi?), conoscendo il bene e il male” (Gn 3, 22). La verità è che nessun lessicologo di lingue
semitiche conosce la vera traduzione del termine, per cui sarebbe consigliabile non tradurlo,
lasciandolo nella sua forma originale; o tradurlo di volta in volta nei diversi significati che il
contesto gli attribuisce. Sia come sia, il tetragramma YHWH compare per la prima volta soltanto
in Esodo 3,14 circa tre millenni dopo la creazione (1350-1250 ca.) senza alcun nesso con le
divinità precedenti, tranne nel suo carattere violento, sanguinario, genocida e sterminatore di
popoli senza valutare la colpa personale degli individui. Casi di questo genere sono frequenti nei
testi biblici, come quando a causa del peccato originale di Eva viene colpita di morte eterna tutta
la sua discendenza futura, o la condanna a morte per annegamento di tutti gli abitanti della Terra
col diluvio universale, come pure la distruzione di Sodoma e Gomorra con tutti i suoi abitanti
senza risparmiare le creature innocenti. Ora YHWH, il presunto Dio dell’Universo, solo dopo
430 anni di permanenza in terra straniera se ne accorse che “I figli d’Israele prolificarono e
pullularono e divennero molto, molto forti, tanto che il paese si riempì di loro”. Il faraone,
preoccupato che gli Israeliti prendessero il sopravvento sugli Egizi, proibì i matrimoni misti fra i
due popoli e ordinò: “Ogni figlio (ebreo) che nascerà gettatelo nel fiume: lasciate vivere invece
le figlie” (Es 1,22). Inoltre gli Ebrei, sottoposti a fatiche umilianti, “gemevano per il lavoro:
gridarono e la loro invocazione di aiuto salì fino a Dio. Dio udì il loro lamento, e si ricordò (che
smemorato questo Dio!) della sua Alleanza con Abramo, con Isacco e con Giacobbe. Dio vide i
figli di Israele e se ne prese cura” (Es 2,23). A questo punto Dio, fattosi premuroso, incarica
Mosè e suo fratello Aronne a raggiungere il faraone con l’ordine perentorio di lasciare liberi gli
Ebrei e farli tornare alla Terra Promessa. Questa volta Mosè, meno ingenuo di Abramo, chiede il
suo nome prima di obbedirgli, perché in un ambiente politeista ogni popolo aveva il proprio Dio.
Risposta: “Io sono Colui che sono”, il mio nome è YHWH, e aggiunse: “Dirai: Il Signore, Dio
dei vostri padri, Dio di Abramo, Dio di Isacco e Dio di Giacobbe mi ha inviato a voi” (Es 3,14).
E’ lo stesso YHWH a precisare, se ce ne fosse bisogno, di essere non il Dio Assoluto
dell’universo, ma quello dei Padri; e forse neppure quello se poi anche Mosè ci tiene a precisare
(Dt 5,2-4): “Il Signore nostro Dio (cioè YHWH) strinse con noi un’alleanza sull’Oreb
(= Sinai). Non con i nostri padri il Signore strinse quest’alleanza, ma con noi che oggi siamo
qui tutti vivi. Il Signore parlò con voi sulla montagna in mezzo al fuoco faccia a faccia; mentre
io stavo tra il Signore e voi per riferivi le sue parole”. Qui si dice chiaramente che YHWH non
è il Dio di Abramo, Isacco e Giacobbe; e se poi Mosè ha parlato“faccia a faccia” doveva essere
un dio antropomorfo, più facilmente un capo militare come si evince dai testi in esame.
E qui occorre un chiarimento definitivo sul nome Ebrei: 1—YHWH non è il Dio dell’Universo; 2
—Non è neppure il Dio di tutti gli Ebrei (discesi da Eber della progenie di Sem, figlio di Noè,
per cui prima di essere Ebrei sono Semiti); 3—YHWH è solo il Dio degli Israeliti discendenti da
Giacobbe, ma non tutti gli Ebrei sono Israeliti; 4—Tutti i discendenti di Abramo sono Ebrei,
come Edomiti, Madianiti, Moabiti, Ammoniti, Amaleciti, etc., ma le guerre di YHWH (Dio dei
soli Israeliti!) sono proprio contro di loro, per cui è anche il primo antisemita della storia; 5—
Quando YHWH apparve per la prima volta sul Monte Sinai-Horeb e stipulò l’alleanza con Mosè,
solo agli Ebrei israeliti si rivolse, che li aveva fatti uscire dall’Egitto; solo a loro donò il Decalogo
per regolare la loro civile convivenza; 6—L’alleanza prevedeva fedeltà reciproca ai patti stipulati
fra Dio e Mosè, in rappresentanza del popolo; 7—L’alleanza con YHWH si rinnovava
periodicamente e ognuno poteva svincolarsi a piacere e servire un altro Dio (Cfr. Gs 24,13-24); 8
—Ovviamente una volta accettato il vincolo, occorreva fedeltà assoluta di stampo militare per
sperare nei suoi benefici; 9—Ogni Israelita che tradiva l’alleanza riceveva un castigo terribile
che a volte si estendeva non solo a tutta la sua progenie, ma perfino al popolo intero come nel
caso delle tante invasioni straniere; 10—Il linguaggio usato da YHWH ha solo un registro: quello
minaccioso d’un capo militare che teme il tradimento delle sue truppe: castighi, ripicche,
anatemi, ritorsioni, condanne, sventure, stermini, fulmini, distruzione e morte. Un Dio sempre
incazzato, sdegnoso, furioso, vendicativo spietato con chi osa opporsi ai suoi decreti.
Ora tornando al Faraone che non lascia partire gli Ebrei, YHWH punisce quel popolo
infliggendogli le famose dieci piaghe, di cui l’ultima, la più atroce, uccide tutti i neonati “dal
primogenito del Faraone che siede sul suo trono fino al primogenito della serva che sta dietro
alla mola, e ogni primogenito del …bestiame” (ma sì, abbondiamo!). E continua: “Ma contro i
figli d’Israele neppure un cane aguzzerà la lingua, dall’uomo alla bestia, perché sappiate che il
Signore fa distinzione tra Egitto e Israele” (Es 11,5). Ma un Dio che si allea con un popolo
contro un altro può essere l’Eterno Assoluto di tutti gli abitanti del Pianeta? Come scrive M.
Biglino, “di questo Dio dovrebbe occuparsi più la psichiatria che la teologia”. Da questo
momento YHWH si mette a capo del suo popolo, gli Israeliti, per conquistare la fantomatica
“Terra Promessa” strappandola ai popoli che vi abitavano legalmente da sempre col piglio d’un
feroce sanguinario definito giustamente dagli stessi autori biblici “Signore degli Eserciti”.
«Uccideteli, uccideteli tutti!” è il grido di guerra che YHWH lanciava ripetutamente al suo
popolo durante le azioni militari per assediare i territori altrui. La sua è la legge del
taglione: “Occhio per occhio, dente per dente” (Esodo 21,13), peraltro mutuata dal codice di
Hammurabi. Ci sono centinaia di brani nei primi libri biblici veramente terrificanti, di cui ne
riporto alcuni a dimostrazione della mia onesta presentazione. Mosè si intrattiene con Dio sulla
montagna sacra per 40 giorni senza informare il popolo, il quale perde la fiducia e la pazienza del
suo ritorno e si crea il simulacro di un altro Dio sotto forma di “Vitello d’oro”. --Alla vista del
vitello d’oro, Dio comandò ai figli di Levi: (ossia, i sacerdoti): “Ognuno di voi si metta la spada
al fianco; percorrete l’accampamento da una porta all’altra di esso, e ciascuno uccida il fratello,
ciascuno l’amico, ciascuno il vicino.” – “In quel giorno caddero circa tremila uomini” e Dio ne
fu compiaciuto” (Esodo 32,27).
Come già detto, un Dio spietato con chi fra il suo popolo lo tradisce con altre divinità: –“Dio
ammonì la popolazione che, qualora non lo avessero ascoltato, avrebbe inviato loro le bestie
feroci: “che vi rapiranno i figli, stermineranno il vostro bestiame, vi ridurranno a un piccolo
numero, e le vostre strade diventeranno deserte.“ Guai al “popolo eletto” disobbedirgli (Lv
26,22). E continua: – “E se, nonostante tutto questo, non volete darmi ascolto, ma con la vostra
condotta mi resisterete – anch’io vi resisterò con furore e vi castigherò sette volte di più per i
vostri peccati.” – “Mangerete la carne dei vostri figli e delle vostre figlie.“ (Lv 26,27-29). Ciò
nonostante: -- “Gli uomini si dimostrarono indocili, perciò Dio fece sì che la terra si aprisse ed
inghiottisse uomini, donne e bambini” (Nm 16,27). Nel capitolo 16 di Numeri (4° libro biblico)
si parla di una sommossa da parte di tre leviti, Core, Datan e Abiram contro lo strapotere di Mosè
e di suo fratello Aronne. Ovviamente Mosè li redarguì, e subito dopo: “il suolo che era sotto di
loro si spaccò, la terra aprì la sua bocca e inghiottì loro, le loro tende, tutti gli uomini di Core e
tutte le sostanze. Essi, con tutto quello che avevano, scesero vivi nello Scheol, la terra li ricoprì
e scomparvero dal mezzo dell’assemblea. Tutto Israele che era intorno a loro fuggì alle loro
grida poiché dicevano: “Che la terra non ci inghiottisca!”. “Un fuoco uscì dal Signore e
“divorò i 250 uomini che offrivano l’incenso”.
Gran parte del libro Numeri è dedicato a raccontare le guerre e le stragi di YHWH mentre guida il
suo popolo, per cui il lettore farebbe bene leggerlo per intero; tuttavia vi è un passo del testo che
vale la fatica di riportarlo. Si tratta del capitolo n.31 il cui titolo è già orribile per se
stesso: Guerra santa contro i Madianiti e bottino.
“Il Signore disse a Mosè: “Vendica i figli di Israele dai Madianiti, poi ti riunirai al tuo
popolo”. E’ bene ricordare al lettore che il popolo dei Madianiti discendeva da Madian, figlio di
Abramo e Chetura, sua seconda moglie, per cui YHWH, secondo i testi biblici, non è neppure il
Dio di tutta la sola famiglia di Abramo, in quanto le sue guerre raccontate nell’A.T. colpiscono
indiscriminatamente gli Edomiti, gli Ammoniti, i Moabiti, gli Amaleciti tutti discendenti dal
Patriarca di Ur, per cui ebbene chiarire una volta per tutte che questo Dio si occupava soltanto
degli Israeliti discendenti dal patriarca Giacobbe, detto Israele; dunque un dio tribale come tanti
altri del suo tempo. Dopo che gli Israeliti avevano distrutto tutte le città, massacrato il popolo e
le bestie, di ritorno dalla spedizione il “pio Mosè” redarguisce i capi: “Avete lasciato in vita tutte
le femmine?”…”Ora uccidete ogni maschio tra i bambini e ogni donna che non si sia unita ad
uomo. Tutte le ragazze che non si sono unite ad uomo le lascerete vivere per voi”. Il bottino
sottratto a quel popolo fu di un valore di 16.750 sicli d’oro (un siclo= a gr. 11,4).
Anche il 5° libro, Deuteronomio, esalta le imprese terroristiche di YHWH sempre eguali in tutti
i testi dell’A.T., compresi i Profeti.
Dt, 2:33– “Sotto la guida di Dio, gli israeliti sterminarono completamente gli uomini, le donne
ed i bambini di Sicon”– “Non vi lasciammo nessuno in vita.“
Dt, 3:6 – “Sotto la guida di Dio, gli israeliti sterminarono completamente gli uomini, le donne ed
i bambini di Og. Saccheggiarono il bestiame ed i possedimenti”.
Dt, 7:2 – “Dio parlò ad ogni uomo d’Israele e, riguardo i nemici, proclamò: “Tu li voterai allo
sterminio; non farai alleanza con loro e non farai loro grazia.”
Dt 20:13-14 – “Dio stabilì le regole della guerra ordinando il massacro di tutti gli uomini.
Tralasciò le donne, i bambini, il bestiame ed i possedimenti che potevano essere tenuti come
preda”.
Dt, 20:16 – “Nelle città di questi popoli che il Signore, il tuo Dio, ti dà come eredità, non
conserverai in vita nulla che respiri.”
Dt 28:53 – La punizione di Dio per i disobbedienti prevedeva che questi mangiassero “il frutto
del proprio seno, le carni dei propri figli e delle proprie figlie.“
Esodo, 32:27 – Alla vista del vitello d’oro, Dio comandò ai figli di Levi: “Ognuno di voi si metta
la spada al fianco; percorrete l’accampamento da una porta all’altra di esso, e ciascuno uccida il
fratello, ciascuno l’amico, ciascuno il vicino.” – “In quel giorno caddero circa tremila uomini” e
Dio ne fu compiaciuto.
Nel libro Levitico, 26:2-29 è scritto: “Dio ammonì la popolazione che, qualora non lo avessero
ascoltato, avrebbe inviato loro le bestie feroci: “che vi rapiranno i figli, stermineranno il vostro
bestiame, vi ridurranno a un piccolo numero, e le vostre strade diventeranno deserte. E se,
nonostante tutto questo, non volete darmi ascolto, ma con la vostra condotta mi resisterete” –
“anch’io vi resisterò con furore e vi castigherò sette volte di più per i vostri peccati.” –
“Mangerete la carne dei vostri figli e delle vostre figlie.“ Guai al “popolo eletto” disobbedire al
suo Dio!
Sempre in Dt 25:4-9 – “Il Signore disse a Mosè: Prendi tutti i capi del popolo e falli impiccare
davanti al Signore, alla luce del sole, affinché l’ardente ira del Signore sia allontanata da
Israele” . Una pestilenza divina sterminò 24.000 persone.
Tuttavia il libro biblico più raccapricciante in materia di guerre e di sterminio di popoli sotto la
regia di YHWH è il sesto, di nome “Giosuè” come l’omonimo personaggio che dirige eserciti e
azioni. Vale la pena di leggerlo perché da solo ci dà la cifra della criminalità di questo Dio
biblico, ammesso sia mai esistito. Vi cito un episodio per fortuna più comico che tragico su
YHWH, “Signore degli eserciti”, quello contro i Gabaoniti (Gs 10,8): “Il Signore disse a
Giosuè (suo alleato): “Non aver paura di loro perché io te li do nelle mani; nessuno di quelli
potrà resisterti”. Poi “il Signore scagliò su di loro dal cielo pietre così grosse ad Azeka, che
quelli morivano sì che furono più quelli che morivano per quella grandinata di pietre che non
quelli che uccisero di spada i figli d’Israele (Gs 10,12). Fu in quella circostanza che Dio dovette
fermare il Sole per prolungare la giornata e portare a termine la battaglia come se, data la sua
onnipotenza, non bastava il tempo ordinario. In tutta la Bibbia ebraica la pena di morte è alla
portata di tutti anche per peccati veniali come nel caso di: “Un uomo raccolse della legna di
sabato. Per ordine divino dato a Mosè, “tutta la comunità lo condusse fuori dal campo e lo
lapidò, e quello morì.“ (Nm 15,32). Dunque Giosuè, successore di Mosè, conquistò tutto il
paese: le montagne, il Negheb, il bassopiano, le pendici e tutti i loro re. Non lasciò alcun
superstite e votò allo sterminio ogni essere che respira, come aveva comandato il Signore, Dio di
Israele.
La Bibbia è un contenitore di storie non solo assurde e crudeli, ma anche tragicomiche che preti
e catechisti fingono di ignorare. Penso al profeta Eliseo in 2° Re 2,23 – Eliseo camminava per
strada quando 42 bambini si presero gioco della sua calvizie. “Egli si voltò, li guardò e li
maledisse nel nome del Signore. Allora uscirono dalla foresta due orse, che sbranarono 42 di
quei fanciulli.“ Oppure: Il nemico si incamminò verso Eliseo ed egli, rivolgendosi al Signore,
supplicò: “Oh, colpisci questa gente di cecità!. E il Signore li colpì di cecità secondo la parola di
Eliseo.” (2° Re 6,18)–Un Dio sempre pronto e accomodante.
Verità o allegoria? Per il Magistero della Chiesa non c’è dubbio: Poiché è tutta parola ispirata
da Dio (Cfr. “Dei Verbum”), come tale è tutta vera. Tuttavia, come abbiano fatto i suoi teologi a
darci di YHWH l’immagine rassicurante di un dio d’amore e di misericordia è un mistero della
fede, la prima virtù teologale di cui il pio credente deve dotarsi, pena la scomunica. E la
ragione? Si faccia benedire!
Quando l’attuale Papa Francesco proclama ai fedeli in delirio che “le guerre in nome di Dio
sono diaboliche” sa di recitare il falso, perché non può ignorare che il Papato per molti secoli
ha legittimato guerre sante, crociate, persecuzioni, conversioni sotto la minaccia delle armi, la
santa inquisizione, la caccia alle streghe, o la repressione delle minoranze, probabilmente
ispirandosi a YHWH o agli agiografi che se lo sono così immaginato. Tutto a beneficio della
Santa Ecclesia, delle sue caste sacerdotali superiori e inferiori che la sostengono, ovviamente,
per i loro enormi interessi e privilegi.
Che fare? Nulla direte: “Cosa fatta capo ha!”. Chi potrà mai scardinare l’impero politico-
economico universale della Chiesa cattolica, o dell’Islam? Va ricordato che la religione è il più
potente strumento psicologico-spirituale per plagiare le coscienze delle masse popolari e tenerle
docilmente sottomesse al dominio politico, economico e sociale di chi governa, speranzose che in
cielo sarà loro restituito (e maggiorato!) quello che le è stato tolto sulla terra. Chiudo tornando al
Dio dell’Antico Testamento, Dio del solo Israele, da cui siamo partiti e alla sua morale. Tutto
quello che il pio ebreo può aspettarsi dalla sottomissione incondizionata a YHWH è un
esistenzialismo materiale fatto di necessità primarie, come possedere un pezzo di terra, una vita
lunga meno stentata circondato dall’affetto di una numerosa prole. Una visione cupa che fa dire
al povero Qoelet “La sorte degli uomini è la stessa che quella degli animali. Come muoiono
questi così muoiono quelli. Gli uni e gli altri hanno uno stesso soffio vitale, senza che l’uomo
abbia nulla in più rispetto all’animale. Gli uni e gli altri vanno verso lo stesso luogo: gli uni e gli
altri vengono dalla povere, gli uni e gli altri tornano alla polvere. E non si sa se lo spirito vitale
dell’uomo sale in alto e quello degli animali scende sotterra” (Qoelet 3,18-20).
Anche questa è Bibbia, parola ispirata da Dio, ma è bandita sia dal catechismo, sia dalla liturgia
della Messa per non insospettire i credenti. La verità si conosce, ma non si dice. Quando la
teologia cristiana parla di Alleanze Dio-uomo, con Abramo e Mosè le prime, con l’avvento di
Cristo nella storia la seconda, esse sono limitate al solo popolo di Israele, e non a quello dei
cinque continenti che ne sono ignari ancora oggi. Gesù stesso dirà chiaramente ai dodici
discepoli: “Non andate tra i Gentili (i non giudei) e non entrate nelle città dei Samaritani, ma
andate piuttosto alle pecore sperdute della casa di Israele” (/Mt 10,5-6), limitando di fatto il suo
raggio d’azione al solo popolo di Israele. Se Gesù e YHWH per effetto della S.S. Trinità sono la
stessa persona, perché hanno atteso tanti secoli per annunciare la lieta novella della vita eterna,
limitata però solo a coloro che ci credono? E quale sarà la sorte sia di tutti i viventi della Terra
nati prima dell’Avvento, sia di tutti coloro che non ne hanno mai sentito parlare? Sono favole,
solo favole per i grulli o per “i poveri di spirito!”. Ecco perché la FEDE sotto minaccia
dell’INFERNO ETERNO !!!
Letto 816 volte

Condividi Questo Articolo


TESTUL BIBLIC n. 3/5 ANALIZA
CRITICA A FIGURII YHWH
)

În timp ce tema principală a primelor două eseuri, după cum știu cititorii, avea ca obiect întreaga
carte a Genezei, împărțită în două secțiuni, din capitolul I-XI pentru primul eseu și restul (XII-L)
pentru al doilea, dedicat totul al treilea eseu pentru YHWH, figură centrală a întregii TA
Personalitatea acestui Dumnezeu are în sine un curriculum evolutiv lung, format din pasaje de la
un conducător puternic tribal din familia descendenților lui Iacov (cele douăsprezece triburi),
asemănători multor cum ar fi Milcom pentru amoniți, Kemosh pentru moabiți, Melqart pentru
Edomieni, Dagon pentru filisteni și alții precum Baal, Moloch, Ashtarte, Asherat, pentru
promovarea Dumnezeului național al statului Israel pentru a ajunge la apoteoza trupului suprem ,
Creatorul veșnic și gardian al tuturor lucrurilor. Acest ultim pasaj a avut loc în jurul secolelor
VII-IV î.H. de către teologii și preoții evrei, în special Ezra. Cu privire la identitatea numelui
acestui Dumnezeu în istoria evreilor, a existat întotdeauna o controversă încă nerezolvată, atât cu
privire la prima sa apariție ca creator al tuturor lucrurilor, inclusiv la oameni, cât și la
descoperirea lui Avraam, când i-a promis o țară fără limite " Unde curge laptele și mierea" și
"un număr mare de oameni ca praful pământului" . De fapt, Dumnezeul creației biblice a
cerurilor și a pământului, apoi a primului cuplu uman, în limba ebraică este numit Elohim, nume
plural, chiar dacă pentru comoditate teologii parte au tradus-o întotdeauna cu El sau Eloah
singular în coerență cu prezumatul Dumnezeu Unic al religiei monoteiste. Cu toate acestea, este
același text biblic care îi dezaprobă, când în actul creației lui Adam și Eva, el spune: "Să facem
omul conform normei imaginii noastre ca asemănarea noastră pentru ca el să
domine ..." (Geneza 1,26); și apoi: "Domnul Dumnezeu a spus atunci:" Iată, omul a devenit
ca unul dintre noi ( noi care? ), cunoscând binele și răul " (Geneza 3:22). Adevărul este că nici
un lexicolog de limbi semittice nu știe adevărata traducere a termenului, deci ar fi recomandabil
să nu îl traducem, lăsându-l în forma sa originală; sau să o traducă din când în când în diferitele
înțelesuri atribuite de context. Fie ca atare, Tetragrammatonul YHWH apare pentru prima oară
doar în Exodul 3,14, aproximativ trei milenii după creație (1350-1250), fără legătură cu zeitățile
anterioare, cu excepția caracterului său violent, sângeros, genocid și exterminator a popoarelor
fără a evalua vina personală a indivizilor. Cazurile de acest fel sunt frecvente în textele biblice,
cum ar fi atunci când datorită păcatului original al lui Eve toți urmașii săi viitori sunt bătuți cu
moartea veșnică sau condamnarea la moarte prin înecarea tuturor locuitorilor Pământului cu
inundațiile universale, precum și distrugerea Sodomei și a Gomorei cu toți locuitorii ei, fără a-și
pierde creaturile nevinovate. Acum YHWH, presupusul Dumnezeu al Universului, abia după 430
de ani de ședere într-o țară străină a observat că " copiii lui Israel au proliferat și au crescut și au
devenit foarte, foarte puternici, astfel încât țara a fost plină cu ei". Faraonul, îngrijorat de faptul
că israeliții vor birui peste egipteni, interzice căsătoriile mixte între cele două popoare și le-a
ordonat: " Fiecare fiu (iudeu ) care se va naște aruncat în râu: fiicele să trăiască" (Exodul
1:22). Mai mult decât atât, evreii, supuși muncii umilitoare, "au strigat pentru lucrare: au strigat
și rugăciunea lor de ajutor s-au înălțat la Dumnezeu. Dumnezeu a auzit plânsul lor și și-a adus
aminte (și uitându-L pe acest Dumnezeu!) Din legământul său cu Avraam Isaac și cu
Iacov. Dumnezeu a văzut pe fiii lui Israel și a avut grijă de ei " (Ex 2:23). În acest moment,
Dumnezeu, îngrijorat, ia încredințat lui Moise și fratelui său Aaron să ajungă la Faraon cu
ordinul imperativ de a lăsa evreii liberi și de a le întoarce în Țara Promisă. De data aceasta Moise,
mai puțin naiv Avraam, întreabă numele ei înainte să- l asculte, pentru că într - un mediu politeist
fiecare națiune avea propriul Dumnezeu sa raspuns:. „ Eu sunt cine sunt,“ Numele meu este
YHWH , și a adăugat: „Vei spune : Domnul, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui
Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m'a trimes la Tine " (Exodul 3:14). Este
chiar YHWH care specifică, dacă este necesar, că nu este Dumnezeul Absolut al universului, ci
cel al Părinților; și poate că nici măcar dacă Moise vrea să sublinieze (Dt 5 : 2-4) : "Domnul
Dumnezeul nostru (adică YHWH) a făcut o alianță cu noi pe Horeb (= Sinai ). Nu cu părinții
noștri, Domnul a făcut acest legământ,dar cu noi astăzi suntem cu toții în viață aici. Domnul a
vorbit cu tine pe munte, în mijlocul focului față-în-față; în timp ce stăteam între Domnul și voi
pentru a-ți raporta cuvintele " . Aici este clar spus că YHWH nu este Dumnezeul lui Avraam,
Isaac și Iacov; iar dacă Moise a vorbit apoi "față în față", trebuie să fi fost un zeu antropomorf,
mai ușor un lider militar, așa cum se poate vedea din textele în cauză.
Și aici avem nevoie de o clarificare definitivă cu privire la numele ebraic: 1 - YHWH nu este
Dumnezeul Universului; 2 - Nu este chiar Dumnezeul tuturor iudeilor (coborât din Eber din
urmașii lui Sem, fiul lui Noe, deci înainte de a fi evrei, ei sunt Semiți); 3 - YHWH este numai
Dumnezeul israeliților descendenți de la Iacov, dar nu toți evreii sunt israeliți; 4 - Toți
descendenții lui Avraam sunt iudei, cum ar fi Edomiții, Madianiți, Moabi, Amoniți, Amaleciți
etc., dar războaiele YHWH (numai Dumnezeu al lui Israel) sunt exact împotriva lor, pentru care
este și primul antisemit al istorie; 5 - Când YHWH a apărut pentru prima oară pe Muntele Sinai-
Horeb și a intrat în legământul cu Moise, numai Israeliților evrei sa întors, că ia scos din
Egipt; numai pentru ei le-a dat Decalogului să-și regleze coabitarea civilă; 6 - Legământul
prevedea fidelitatea reciprocă a legămintelor încheiate între Dumnezeu și Moise, reprezentând
poporul; 7 - Legământul cu YHWH a fost reînnoit periodic și toți s-ar putea elibera după voință
și ar putea sluji altui Dumnezeu (vezi GS 24,13-24); 8 - Desigur, odată ce legătura a fost
acceptată, fidelitatea absolută în stil militar era necesară pentru a spera pentru beneficiile ei; 9 -
Fiecare israelit care a trădat legământul a primit o pedeapsă groaznică, care uneori sa extins nu
numai la toți urmașii ei, ci și la întregul popor, ca în cazul multor invazii străine; 10 - Limba
folosită de YHWH are un singur registru: amenințarea unui lider militar care se teme de trădarea
trupelor sale: pedepse, resentimente, anateme, represalii, condamnări, nenorociri, exterminări,
fulgere, distrugere și moarte. Un Dumnezeu întotdeauna supărat, disprețuitor, furios, răzvrătit
nemilos cu cei care îndrăznesc să se opună decretelor sale.
Acum, întorcându-se la Faraon, care nu lasă evreii să plece, YHWH îi pedepsește pe acei oameni
prin aplicarea celor zece plagi, dintre care ultimul, cel mai atroce, ucide toți nou-născuții " de la
întâiul născut al Faraonului care stă pe tron până la întâiul născut al slujitorului dincolo de
moară, și fiecare primă-născută a ... vitelor "( dar da, noi abundă!) . Și el continuă: " Dar
împotriva fiilor lui Israel nici un câine nu- și va strânge limba, de la om la fiară, ca să știi că
Domnul face distincția între Egipt și Israel" (Ex 11,5). Dar poate un Dumnezeu care se aliază cu
un popor împotriva celuilalt, să fie Absolutul Etern al tuturor locuitorilor planetei? După cum
scrie dr. Biglino, "acest Dumnezeu ar trebui să se ocupe mai mult de psihiatrie decât de
teologie" . Din acest moment, YHWH își asumă controlul asupra poporului său, israeliților,
pentru a cuceri "Țara Promisă" evazivă, lovind-o de la popoarele care au trăit acolo în mod legal
de la vârsta unei sângeroase sângerări, pe care autorii biblici, "Lord of Hosts" . "Ucideți-i,
ucideți-i pe toți!" Esteplânsul de război pe care YHWH la trimis în mod repetat poporului său în
timpul unor acțiuni militare pentru a asedi teritoriile altora. El este legea represaliilor: "Un ochi
pentru ochi, un dinte pentru un dinte" (Exodul 21.13), împrumutat de asemenea din codul lui
Hammurabi. Există sute de melodii în primele cărți cu adevărat înspăimântătoare ale biblicilor,
despre care le prezint câteva ca dovadă a prezentării mele oneste. Moise se distrează cu
Dumnezeu pe muntele sacru timp de 40 de zile, fără a informa poporul, care își pierde încrederea
și răbdarea întoarcerii sale și creează simulacul unui alt Dumnezeu sub forma de "Aur de
Aur". - La vederea vițelului de aur, Dumnezeu ia poruncit fiilor lui Levi: (preoții): "Fiecare
dintre voi a pus sabia ta lângă tine; treci prin tabăra de la o ușă la cealaltă, și fiecare ucide
fratele, fiecare prieten, fiecare vecin. "-" În acea zi, aproape trei mii de oameni au căzut
"și Dumnezeu a fost mulțumit" (Exodul 32,27 ).
Așa cum am spus deja, un Dumnezeu nemilos, cu care printre poporul său îl trădează cu alte
divinități: "Dumnezeu a avertizat populația că, dacă nu l-ar fi ascultat, i-ar fi trimis fiarele
sălbatice:" că ei vor răpi pe copiii vo ștri, bovine, te vor reduce într-un număr mic, iar străzile
tale vor fi părăsite. " Vai de" poporul ales "să nu-i asculte (Luca 26,22). El continuă: - „Și dacă,
în ciuda acestui fapt, nu ascultă-mă, dar umbla împotriva mea rezista - voi în furie, și voi
pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele voastre.“ - „Voi mânca carnea a fiilor vo ștri și a
fiicelor voastre " (Lv. 26,27-29). Cu toate acestea: - " Bărbații s-au dovedit indoiali, de aceea
Dumnezeu a făcut ca pământul să se deschidă și să înghită bărbați, femei și copii" (Numeri
16,27). În capitolul 16 din Numbers (a patra carte biblică) se vorbește despre o revoltă a trei
leviți, Core, Datan și Abiram împotriva puterii copleșitoare a lui Moise și a fratelui său
Aaron. Evident, Moise ia reproșat și imediat după aceea: "pământul care era sub ele sa rupt,
pământul și-a deschis gura și le-a înghițit, corturile, toți oamenii lui Core și toate
substanțele. Ei, cu tot ce aveau, au coborât în viață în Scheol, pământul le-a acoperit și a
dispărut din mijlocul adunării. Tot Israelul care era în jurul lor a fugit la strigătele lor pentru că
ei au spus: "Să nu ne înghită pământul!" "Un foc a ieșit din Domnul și" a mâncat cei 250 de
oameni care au oferit tămâie ".
O mare parte din cartea Numeri este dedicată numelui de războaie și masacrelor YHWH în timp
ce-și îndrumă poporul, astfel încât cititorul ar face bine să o citească în întregime; cu toate
acestea, există un pasaj în text care merită efortul de a raporta acest lucru. Este capitolul n.31 al
cărui titlu este deja oribil pentru el: război sfânt împotriva Madianilor și pradă.
"Domnul ia spus lui Moise:" Răzbunați pe fiii lui Israel de la Madianiți, și atunci veți cunoaște
poporul vostru ". Este bine să le reamintim cititorilor că poporul Madianiților a fost coborât din
Madian, fiul lui Avraam și Chetura, a doua soție a lui, pentru care YHWH, conform textelor
biblice, nu este chiar Dumnezeul întregii familii a lui Avraam, războaiele sale vorbeau în Vechiul
Testament în mod nediscriminator, lovind Edomiții, Amoniții, Moabiții, amaleciții, toți urmașii
Patriarhului de Ur, să clarificăm o dată pentru totdeauna că acest Dumnezeu sa ocupat numai de
israeliții coborâți de patriarhul Iacov, cunoscut sub numele de Israel; deci un zeu tribal ca mulți
alții ai timpului său. După ce israeliții au distrus toate cetățile, au masacrat poporul și fiarele,
după ce s-au întors de la expediție, "pioșul Moise" ia certat pe lideri: "Ai lăsat pe toți fiii în
viață?" ... "Acum ucideți fiecare bărbat între copii și orice femeie care nu sa alăturat
bărbatului. Toate fetele care nu s-au alăturat bărbaților îi vor lăsa să trăiască pentru tine
". Pradă luată de acești oameni a fost în valoare de un total de 16.750 sicli de aur (un siclo = 11.4
g).
De asemenea, a 5-a carte, Deuteronom, exaltează întreprinderile teroriste ale YHWH care sunt
întotdeauna aceleași în toate textele Vechiului Testament, inclusiv în Profeți.
Dt, 2: 33 - "Sub îndrumarea lui Dumnezeu, israeliții au șters pe deplin bărbații, femeile și copiii
lui Sicon" - "Noi nu v-am lăsat în viaț ă".
Dt, 3: 6 - "Sub îndrumarea lui Dumnezeu, israeliții au șters cu desăvîrșire pe bărbații, femeile și
copiii lui Og. Au bătut vitele și posesiunile ".
Dt 7: 2 - "Dumnezeu a vorbit cu fiecare om al lui Israel și, în privința vrăjmașilor săi, a
proclamat:" Voi îi veți vota pentru exterminare; nu vei face legământ cu ei și nu îi vei ierta. "
Dt 20: 13-14 - "Dumnezeu a stabilit regulile războiului ordonând masacrul tuturor oamenilor. El
a exclus femeile, copiii, animalele și posesiunile care ar putea fi păstrate ca pradă ".
Dt 20:16 - "În cetățile acestor popoare pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă ca o moștenire,
nu vei păstra nimic în care vei respira în viață".
Dt 28:53 - Pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei neascultători le-a oferit să mănânce "rodul sânilor
lor, carnea propriilor lor fii și fiice".
Exodul 32:27 La vederea vițelului de aur, Dumnezeu a poruncit fiilor lui Levi: "Fiecare să-ți pui
sabia lângă tine; du-te de la tabăra de la o ușă la cealaltă, și fiecare ucide fratele, fiecare prieten,
fiecare vecinul. " - " În acea zi, aproape trei mii de oameni au căzut "și Dumnezeu a fost
mulțumit.
În cartea Levitic 26: 2-29 este scris : "Dumnezeu a avertizat poporul că, dacă nu l-ar fi ascultat,
i-ar fi trimis fiarele sălbatice:" că ei vor răpi pe copiii vo ștri, vă vor extermina vitele, vă vor
reduce într- , iar străzile tale vor fi părăsite. Și dacă, în ciuda tuturor acestor lucruri, nu vrei să
mă asculți, dar cu comportamentul tău mă vei rezista "-" Și eu îți voi rezista cu furie și te voi
pedepsi de șapte ori mai mult pentru păcatele tale. "-" Ve ți mânca carnea copiilor voștri și
fiicele voastre. " Vai de" poporul ales "să nu-i asculte pe Dumnezeul lui!
De asemenea, în Deut 25: 4-9 - "Domnul a zis lui Moise:" Ia pe to ți conducătorii poporului și
să-i spânzure înaintea Domnului în lumina soarelui, ca mânia aprinsă a Domnului să fie
îndepărtată din Israel ". O ciumă divină a exterminat 24.000 de oameni.
Cu toate acestea, cea mai groaznică carte biblică pe tema războaielor și exterminării popoarelor
sub conducerea YHWH este cea de-a șasea, numită "Iosua" ca personaj eponim, care conduce
armatele și acțiunile. Merită să citim, pentru că numai el ne dă figura crimei acestui Dumnezeu
biblic, chiar dacă a existat vreodată. Vă citez un episod mai fericit decât episodul tragic despre
YHWH, "Domnul armatelor", cel împotriva Gabaonilor (GS 10,8): "Domnul ia spus lui Iosua
( aliatul său ):" Nu vă temeți de ei pentru că eu Le dau în mâinile mele; nici unul dintre aceștia
nu vă poate rezista ". Apoi " Domnul a aruncat asupra lor de pe pietrele de cer atât de groase ca
Azeka, că au murit, astfel încât au fost mai mult cei care au murit pentru grindina de pietre decât
cei care au ucis pe copiii săi cu sabia" (Gs 10,12). În acea circumstanță, Dumnezeu trebuia să
oprească Soarele pentru a prelungi ziua și a termina bătălia ca și cum, dat fiind omnipotența sa,
timpul obișnuit nu era suficient. În întreaga Biblie evreiască, pedeapsa cu moartea este la
îndemâna tuturor, chiar și pentru păcatele veniale, ca în cazul: "Un om a adunat lemn în
Sabat. Prin ordin divin dat lui Moise, "întreaga comunitate la dus afară din tabără și la ucis cu
pietre și a murit" (Numeri 15,32). Iosua, succesorul lui Moise, a cucerit întreaga țară: munții,
Neghebul, câmpia, versanții și toți împărații lor. El nu la lăsat pe supraviețuitor și sa dedicat
exterminării fiecărei ființe care respiră, așa cum poruncise Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Biblia este un container de povestiri atât de absurde și crude, cât și tragice, despre care preoții și
catehistii pretind că ignoră. Mă gândesc la profetul Elisei în 2 Împărați 2.23 - Elisei a mers pe
stradă când 42 de copii s-au distrat de chelie. "Sa întors, sa uitat la ei și ia blestemat în numele
Domnului. Apoi au ieșit din pădure doi urși, care le-au sfărîmat pe acești copii. " Sau: Vrăjmașul
a mers spre Elisei și el, întorcându-se spre Domnul, a pledat :" Oh, loviți pe acești oameni cu
orbire! Și Domnul ia lovit cu orbire după cuvântul lui Elisei "(2 Kings 6:18) - Un Dumnezeu
întotdeauna gata și însoțitor.
Adevăr sau alegorie? Pentru Magisteriul Bisericii nu există nicio îndoială: pentru că este tot un
cuvânt inspirat de Dumnezeu (Cf. "Dei Verbum"), ca atare, este adevărat. Cu toate acestea, așa
cum teologii noștri ne-au dat despre YHWH, imaginea liniștitoare a unui zeu al iubirii și al milei
este un mister al credinței, prima virtute teologică pe care credinciosul pios trebuie să-l
însușească prin durerea excomunicării. Și motivul? Fii binecuvântat!
Când actualul Papă Francisc proclama credincioșilor în delir că "războaiele în numele lui
Dumnezeu sunt diabolice", el știe să recită falsul, deoarece nu poate ignora faptul că
papalitatea timp de multe secole a legitimat războaiele sfinte, cruciade, persecuții, transformări
sub amenințarea cu arme, investigația sfântă, vânătoarea vrăjitoarelor sau reprimarea
minorităților, probabil inspirată de YHWH sau de agoniștii care și-au imaginat-o. Toate în folosul
Sfintei Ecclesii, ale castelor preoțești superioare și inferioare care o susțin, evident, pentru
interesele și privilegiile lor enorme.
Ce să fac? Nimic nu spuneți: "Ceea ce a făcut șeful!". Cine poate submina vreodată imperiul
politico-economic universal al Bisericii Catolice sau al Islamului? Trebuie reținut faptul că religia
este cel mai puternic instrument psihologic-spiritual pentru plagierea conștiințelor maselor
populare și menținerea lor subjugată cu blândețe la dominația politică, economică și socială a
celor care guvernează, sperând că în cer vor fi returnate (și crescute!) a fost îndepărtat de pe
pământ. Închid, întorcându-mă la Dumnezeul Vechiului Testament, Dumnezeul numai Israelului,
de la care am pornit și moralității lui. Tot ceea ce evreul evlavios se poate aștepta de la supunerea
necondiționată la YHWH este un existențialism material realizat din necesități primare, cum ar fi
posedarea unei bucăți de pământ, o viață lungă mai puțin îngrozită, înconjurată de afecțiunea
unui numeroase pui. O viziune sumbră care face pe săraculQoelet să spună: "Soarta oamenilor
este aceeași cu cea a animalelor. Cum mor oamenii aceștia mor. Ambele au aceeași respirație
vitală, fără ca omul să aibă nimic mai mult decât animalul. Ambele se duc în același loc: ambele
provin de la săraci, ambii se întorc în praf. Și nu se știe dacă spiritul vital al omului se ridică
deasupra și cel al animalelor coboară sub pământ " (Eclesiastul 3.18-20).
Aceasta este și o Biblie, un cuvânt inspirat de Dumnezeu, dar este interzis atît din catehism, cît și
din liturghia Liturghiei, pentru a nu face pe credincioși să fie suspicioși. Adevărul este cunoscut,
dar nu este spus. Când teologia creștină vorbește despre Dumnezeul-om al Legământului, cu
Avraam și Moise primul, odată cu apariția lui Hristos în istorie, al doilea, acestea sunt limitate
numai la poporul Israel și nu la cel al celor cinci continente care încă nu sunt conștiente de el
astăzi. Isus însuși va spune în mod clar celor doisprezece ucenici :"Nu mergeți printre
neamuri (neevrei) și nu intrați în cetățile samaritenilor, ci mergeți mai degrabă la oile pierdute
din casa lui Israel" ( Mt 10.5-6), limitându-le și-a făcut gama de acțiuni numai poporului
Israel. Dacă Iisus și YHWH sunt aceeași persoană din cauza Sfintei Treimi, de ce au așteptat atât
de multe secole să anunțe vestea fericită a vieții veșnice, dar numai limitate pentru cei care cred
în ea? Și ce va fi soarta tuturor vieților Pământului născuți înaintea Adventului și a tuturor celor
care nu au auzit niciodată de ea? Sunt niște fabule, doar niște fabule pentru grulli sau pentru "cei
săraci în spirit!" De aceea, CREDINȚA sub amenințarea ETERNAL HELL !!!
Citiți de 816 ori
Trimiteți acest articol