Documenti di Didattica
Documenti di Professioni
Documenti di Cultura
2. Copiile xerox sunt din mai multe dosare aflate de rolul instanțelor de
judecată din România, dosarelor aflate pe rolul EUIPO, UEFA, etc., când chiar
presa a scris de faptul că am transmis sute de pagini în apărare, traduceri,
legalizări, fotocopiere jurisprudență, transmitere prin poșta DHL. Ce vrea să facă
col. Mocanu? Să prostească lumea, ca să uite de contractul de închiriere rămas în
vigoare prin eludarea legii și prin bunăvoința lui, cu Fundația STEAUA TENIS
XXI?; să se uite că pentru echipa de fotbal s-au cheltuit 2.000.000 Euro în ultimii 2
ani iar echipa nu a promovat în liga a III-a; să se uite de jucătorul de handbal care
solicită daune de 630.000 pentru faptul că a fost dat afară după câteva săptamani;
să se uite că la secția de handbal au fost în sezonul trecut 6 (șase) antrenori plătiți
cu sute de mii de lei, deși unii dintre ei nu se prezentau la munca iar echipa de
handbal nu a avut rezultate; să se uite de "protejații" aduși de col Mocanu și numiți
în funcții cu grad de colonel în condițiile în care cei aduși au gradul de locotenent;
să se uite de supraaglomerarea ștatului de organizare; să se uite de faptul ca anul
trecut, AMFB și Asociația Suporterilor 47 (după cum am auzit de la unii suporteri),
au făcut afaceri cu drepturile de televizare ale meciurilor Stelei, fără ca Steaua să
vadă vreun ban (dacă Steaua a beneficiat de vreun ban din aceste drepturi de
televiziune să se facă dovada de către col Mocanu, pentru că tot îî place lui să dea
documente la jurnalisti?); să să uite de toate neregulile din club?.
Eu știu ce vorbesc.Trimite doar comisii de sancționare, nu mă lasă să lucrez,
nu semnează apărări, acte, nu face decât să se ocupe de distrugerea mea? Să uite
lumea că nu este pus în funcție pe criterii de competență, cum au fost puși și la
OLT, mai marii conducători ai Inspectoratului de Poliție Olt?