Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research JOCUL DE-A DUMNE: Georgiana Ene UNATC , LL. Caragiale” Bucuresti film.teatru@gmail.com Abstract: The title of this article reflects the paradoxes of Samuel Beckett’s theatre of the absurd: the tragic reality of life without any horizons or expectations affected by despair and defined by the crisis of communication. The degradation and the fall of humanity are obsessive themes in Beckett's bilingual works, In his texts, one can encounter almost all the ‘features of Irish art, from depression, anxiety, eccentric taste, to the pressure of moral dogmas, language probing, paradoxes, and wordplay. Also the traits of French existentialism and other philosophical ideas related to the end of the Second World War are to be found in his works. Therefore, Beckett’s austere and minimalist universe is interpreted in this essay as an expression of a deep and complex form of pessimism with regard to the human condition. Keywords: theatre of the absurd, Playing God, Samuel Beckett, Waiting for Godot, reductio ad absurdum, nonsens. , Acolo unde coexistii si obscuritatea si lumina, exist pentru noi si inexplicabilul, De aceea, cuvantul cheie ale pieselor mele este poate.” (Samuel Beckett) Sa vorbim despre ,absurdul in teatru” nu este nici absurd gi nici nefiresc. La fel cum nu este in niciun fel daca vorbim despre Beckett sau Ionesco si nu numai, Teatrul absurdului a aparut la sfarsitul anilor 1950 in Europa si confine lucrari care abordau in principal tema existenfei umane care nu are un scop anume, lucru care duce la ruperea definitiva a comunicarii, Stilul pieselor de teatru era ilogic, dominat de discursuri fara noima si concluzii care nu aveau legatura cu confinutul Termenul de absurd a fost introdus de catre criticul Martin Esslin, care a menjionat nofiunea in titlul lucrarii sale Teatrul Absurdului din 1961. in prima edigie a c&rfii, autorul sustine c& scriitorii de absurd s-au inspirat din tema lucrarii Mitul lui Sisif scrisi de Albert Camus (carte care aborda idea viefii far’ sens a omului), numind ca principali autori ai 418Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research acestei miscari literare pe Samuel Beckett, Arthur Adamov, Eugene Ionesco, Jean Genet gi 0 serie de alfi scriitori de avangarda din Franja, Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, Statele Unite si din alte parfit. in piesele de teatru absurd sunt prezentate elemente definitorii ale acestuia: universul fara sens, omul care este controlat de mai multe forte, personajele care sunt prinse intr-o rutin, nonsensul, inserarea unor imagini tragice, scene care se repet sau care dureaza prea mult sau jocul de cuvinte. Un fel de ,jocul de-a Dumnezu”. Acesta exist’ sau nu? Pornind de la definitia absurdului - 0 categorie estetico-literara derivat din cultivarea campurilor feritle ale artei cuvéntului a principiului aristotelic, reductio ad absurdum, valorificand in ,materie sensibili” sensuri_,invers-logice”, incdt _,reversul realului“, ,negativul existential” se constituie, de fapt, in ,,solufie revelatoare” a ceea ce este »pozitiv” si invers, ajungem la context modern al absurdului, insemnand ridicol, nefiresc, ,teatrului absurdului” erau preocupafi de omul dezorientat hilar si contrar rafiunii, Autori si singur intr-un univers lipsit de sens. Aparut ca o miscare de avangarda in Franfa anilor ‘50, cunoscut si sub numele de teatru nou, antiteatru sau teatru experimental, teatrul absurdului a intrat in istoria teatrului contemporan cu aceasta ultima denumire, consacrata de Martin Esslin. Acesta a fost un pas important facut de dramaturgi c&tre scen& prin inzestrarea obiectelor sia lucrurilor cu sensuri noi, bogate, neclare sau tulburtoare. Astfel, acesta reuseste s& intre in marele concert al artelor cu un arsenal de mijloace proprii care au o forfa de generalizare mai mare decat cele specifice teatrului realist-psihologic. Dar teatrul absurdului nu se limiteaz doar la acesta, el se sprijina si pe unele forme artistice anterioare. Unul dintre autorii acestui tip de teatru este Samuel Beckett, un dramaturg, nuvelist si poet irlandez, de expresie englezé si franceza. In anul 1969 a fost distins cu premiul Nobel pentru literatur’. Beckett s-a niscut la Dublin, insi a studiat si a predat la Paris unde s-a stabilit in 1937. Majoritatea operelor lui sunt scrise in limba francezi. Si-a tradus piesele in limba engleza, iar primul su roman, Murphy, a aparut in 1938 si reprezinta un model al operelor Iui_ulterioare Inovafia consta in respingerea elementelor traditionale care jin de intriga, personaje si decor. Ca alternativa, teatrul lui Beckett ilustreaza experienja asteptirii si luptei insofite de inutilitate epuizanta. Chinul si agonia de a exista intr-o lume degarta sporesc in viitoarele lui scrieri. iin, Martin, Teatrul absurdului, Editura Nemira, Bucuresti, 2018, p. 13 419Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research Titlul lucrarii Jocul de-a Dumnezeu nu este ales intamplator pentru ca asteptarea tragica, viaja fara nici un orizont, decepfia, imposibilitatea comunicarii intr-o lume marginala si absurdé, degradarea si cdderea sunt temele obsesive ale operei bilingve a Iui Samuel Beckett. Aproape toate trasdturile psihologiei artistice irlandeze, de la depresie, anxietate, gustul pentru excentric, la forfarea limitelor morale, sondarea limbajului, paradoxul si compunerea de cuvinte se regasesc la acesta; la fel cum trasaturile existenfialismului francez si in general ideile filosofice de la sfargitul celui de-al doilea razboi mondial se intalnesc in opera sa. Auster si minimalist, opera lui Beckett este interpretat ca o expresie a unui pesimism profund fata de condiia umané, chiar daca autorul |-a negat in marturisirea cdtre criticul Lucien Attoun: ,Nu cred ca opera mea sa fie pesimista. Nu spun ci deznadejdea personajelor sale ar fi optimist. Dar ceea ce pot spune este c& oamenii lui se incapajaneaza si mearga totusi mai departe.” Cu alta ocazie, scriitorul afirma: ,,Acolo unde coexist si obscuritatea si lumina, exist pentru noi si inexplicabilul. De aceea, cuvantul cheie ale pieselor mele este poate.” Ideea larg raspandit, promovata de presa popular’, conform careia lucrarile lui Beckett abordeaza in primul rand latura sordid a existenfei umane, cu vagabonzi si ologi care traiesc in tomberoane de gunoi, este fundamental gresita. El a descris oameni aflafi in astfel de situafii extreme nu pentru cé il interesau aspectele sordide si maladive ale viefii, ci pentru c& se concentra pe aspectele esentiale ale experientei umane. Temele centrale intr-o parte atat de mare a literaturii mondiale - relafiile sociale intre indivizi, intre indivizi si divinitate, comportamentele si proprietatile lor, uptele pentru rang si pozifie sau pentru cucerirea obiectelor sexuale - fi apareau lui Beckett drept simple concretizari externe ale existenfei, aspecte accidentale si superficiale care mascheaza problemele de baza si anxietatea fundamental a conditiei umane. intrebarile esenfiale pentru Beckett pareau a fi: Cum ne putem impiica sufleteste cu faptul cd, frit a fi cerut asta vreodata, am fost aruncati in lume, fortati sit existiim? $i cine suntem noi, care este adevitrata naturii a fiinfei noastre? Ce inseamnd pentru un om sit spunit eu"? Ceea ce pare la prima vedere o concentrare asupra sordidului se dovedeste astfel a fi o incercare de a infrunta cele mai importante aspecte ale condifiei umane. Cele doua personaje din Asteptindu-l pe Godot, de exemplu, sunt numite freevent vagabonzi de catre critici, desi Beckett nu i-a descris niciodata astfel. Ei sunt doua fiinje umane in cea mai fundamentala situatie umana, aceea de a exista in lume fara a sti pentru ce sunt acolo. Pentru cA omul este o fiinta rationala si nu poate concepe ca faptul de a fi aruncat intr-o situatie oarecare este sau ar putea fi complet lipsit de sens, cei doi presupun in termeni vagi ca prezenja lor in lume, reprezentata de o scend goal cu un copac solitar, trebuie si se datoreze faptului ca asteapta pe cineva. Dar nu au nici o dovada concreta c& aceast persoani, pe care © numesc Godot, a stabilit vreodati o astfel de intalnire - sau chiar cd el exista cu adevarat. Asteptarea lor rabdatoare si pasivé este prezentata de Beckett in contrast cu drumurile irafionale si la fel de lipsite de sens care umplu existenfa unui al doilea cuplu de personaje. in 420