Sei sulla pagina 1di 40
EDITORIAL Prof. ION ILIE Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani – o

EDITORIAL

Prof. ION ILIE

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani – o instituţie a afirmării culturii tradiţionale pe plan naţional şi internaţional II

Continuând prezentarea acţiunilor cul- turale organizate de instituţia noastră, în ulti-

naţional de muzică uşoară românească) a stat în atenţia instituţiei noastre, îndeplinind ast-

mii

ani, în afara festivalurilor care au devenit

fel preocuparea de promovare a tinerilor spre

deja tradiţionale pentru Botoşani şi pentru

ansamblurile profesioniste (Rapsozii Boto-

formaţiile de amatori din judeţ şi din ţară,

şanilor) şi spre emisiunile posturilor de tele-

am

găsit de cuviinţă să îmbogăţim această

viziune care se ocupă cu afirmarea tinerelor

paletă a festivalurilor de profil cu alte acţiuni

talente (Vreau să fiu mare vedetă, Festival

care, reunite într-un mănunchi de concerte

Mamaia etc.).

muzicale, coregrafice, corale şi expoziţii de pictură naivă şi pe sticlă, alături de expoziţia produselor meşteşugăreşti a meşteşugarilor

Participarea formaţiilor din Moldova, Franţa, Grecia, Camerun, cu prezentarea fol- clorului din ţările respective, a constituit,

din

judeţul Botoşani şi din ţară pe durata a 5

pentru publicul botoşănean o noutate şi, în

zile

pe Pietonalul Unirii are loc „Festivalul

acelaşi timp, o participare numeroasă.

cântecului, jucului, portului şi meşteşuguri- lor”. Varietatea programelor şi prezenţa a peste 25 de meşteşugari din celelalte judeţe ale ţării

O dată la doi ani are loc la Botoşani Con- cursul Naţional de Interpretare a Piesei de Teatru Într-un Act „Mihail Sorbul”, festival aflat la a XXI-a ediţie şi Concursul Naţional

şi invitaţi din Republica Moldova şi Ucraina atrage, pe perioada 10 – 14 August, peste cinci – şase mii de locuitori ai Botoşanilor şi numeroşi turişti veniţi în această perioadă în oraşul nostru. Tot în lunile de vară un alt obiectiv al

de creaţie cu acelaşi nume, aflat la a VI-a edi- ţie, rolul acestuia având un real impact la tineret şi la promovarea tinerilor spre insti- tuţiile de teatru, asigurând astfel viitorii actori de mâine. La actuala ediţie au participat 11 formaţii de teatru de autori din întreaga ţară.

instituţiei este acela de a afirma activităţile organizate în cadrul turneelor din ţară (ex:

Participarea instituţiei în cadrul proiecte- lor transfrontaliere a făcut ca instituţia noas-

Galaţi, Constanţa, Cluj), unde îşi dau întâl- nire numeroase formaţii de amatori, core- grafice sau ansambluri, festivaluri unde arti-

tră să fie prima instituţie din Moldova (pe linia centrelor) care a accesat aceste progra- me şi prin schimburi culturale şi meşteşugă-

ştii

noştri s-au făcurt remarcaţi ca păstrători

reşti de o parte şi de alta a Prutului a făcut

ai autenticului muzical şi coregrafic, precum şi al portului din această zonă, reîntorcându- se întotdeauna cu numeroase premii şi dis- tincţii. Pe plan internaţional turneele formaţii- lor noastre în Republica Moldova, Slovenia, Franţa au avut un mare succes reuşind astfel ca folclorul, portul şi arta meşteşugărească

cunoscută similitudinile existente între cele două ţări. Alaiul sărbătorilor de iarnă („Din stră- buni, din oameni buni“) încheie anual acti- vitatea centrului prin participarea a peste 500 de activanţi în cadrul formaţiilor din judeţ şi din ţară, reliefând încă o dată frumuseţea tra- diţiilor de iarnă unde multitudinea obiceiu-

să facă cunoscut judeţul nostru şi, în acelaşi timp, ţara noastră. Selectarea şi promovarea copiilor talen-

rilor şi conservarea lor situează Botoşaniul pe primul loc în ţară. Cred că, prin cele expuse, am reuşit să

taţi

în urma participării la festivalul „Satule

prezint instituţia noastră ca pe o instituţie a

mândră grădină“, „Moştenite din bătrâni“ (Vorona), Festivalul „Mărţişor“ (festival

afirmării culturii tradiţionale pe plan naţio- nal şi internaţional.

Evenimente

Vasile UNGUREANU

Ori CASA CREAŢIEI POPULARE, ori CENTRUL DE ÎNDRUMARE, ori…

O instituţie judeţeană cu un profil deloc de neglijat, chiar dacă ea a fost creaţia unei epoci istorice şi justificată ideologic în acea

epocă, ale cărei rezultate în planul valorificării şi pro- movării culturii tradiţionale, vedeţi că nu mă pro- nunţ numaidecât cu terminologia cultură populară, nu se va putea niciodată să fie trecute cu vederea sau ignorate, atunci, când cineva, peste ani, se va aşeza serios pe treabă pentru a realiza pagini din trecutul culturii botoşănene. Casa creaţiei populare un loc în care, personal, am găsit oameni care au vibrat cu toată fiinţa lor pentru cultura spaţiului acesta care are în el ceva pe care, mi se pare că Ştefan Cervatiuc îl numea cu mulţi ani în urmă „un ce” al său. Eram la început de carieră când am venit în con- tact cu această instituţie. Un tânăr profesor bătea la uşa acestei instituţii pentru a primi o broşurică pe care instituţia o editase: Zilele Eminescu, o culegere de materiale de după una din ediţiile Zilelor Emi- nescu. De atunci şi până acum, tânărul acum este pensionar, iar instituţia a schimbat numeroase nume – şi cine ştie dacă nu le va mai schimba până se va găsi o formulare măcar aproximativă profilului acti- vităţii, pentru a nu spune trudirii unui grup de spe- cialişti - contactul şi apoi colaborarea celor doi, pro- fesorul şi casa a fost tot mai fructuoasă. De fapt încerc să aduc în actualitate secvenţe din această colaborare de 40 de ani. Aş vrea să nu spun nimic despre cei care nu se mai pot bucura de aceste momente sărbătoreşti, dar viaţa este uneori prea dură cu noi, şi cel pe care mi l-am apropiat şi pe care l-am simţit aproape a fost instruc- torul coregraf Vasile Andriescu, fie-i odihna liniştită. Ce om minunat şi cât a făcut el pentru folclorul core- grafic din judeţ şi mai ales pentru valorificarea sce- nică a jocului popular din zona etnografică Botoşani! Nu numai în spectacolele organizate la diferite oca- zii, când era şi o parte a jocului popular, dar mai ales prin munca de cercetare şi de consemnare în scris în cele două lucrări ale sale: Folclor coregrafic din jude- ţul Botoşani şi Jocurile de căiuţi, a doua semnată împreună cu soţia sa, maestrul coregraf Silvia Andriescu. Aceste lucrări sunt tezaurul jocului popu- lar, căci hora satului nu mai e, jocul de la alte ocazii din viaţa satului a evoluat şi este altceva, iar ce a cules şi înregistrat Vasile Andriescu este comoara noastră. Este o parte din viaţa locuitorilor din această vatră

de vieţuire românească. Apoi a venit un timp, poate era mai bine să nu fi venit pentru mine, să fiu numit director al Căminu- lui cultural din satul meu, sat mare, cu un renume în această sferă a vieţii – cultura tradiţională. Această postură mi-a înlesnit o colaborare aproape zilnică cu instituţia judeţeană. Numeroasele concursuri locale, zonale, naţiona- le care se organizau în acele timpuri m-au apropiat de profesorul Dumitru Lavric, un remarcabil cerce- tător avizat al folclorului şi care a dat tezaurului amintit câteva culegeri: Poezia epică şi Teatrul fol- cloric, volume care se adaugă efortului de culegere a creaţiilor în domeniu cuprins în volumele Folclor din judeţul Botoşani semnat de Ioan Aniţei, şi Fol- clor poetic botoşănean sub semnătura lui Ion H. Ciu- botariu. De fapt profesorul Dumitru Lavric a iniţiat o colecţie – ce iniţiativă demnă de laudă şi de conti- nuitate! – sub numele Folclor din judeţul Botoşani. Culegerile îngrijite de Dumitru Lavric sunt docu- mente, aparţin tezaurului judeţului şi naţional. Tot profesorului Dumitru Lavric îi datorăm la Săveni, Festivalul de teatru scurt „Mihail Sorbu”, la care am participat cu formaţia tudoreană de amatori în ale teatrului mai multe ediţii la rând, şi, nu cred că greşesc, şi la Botoşani Festivalul obiceiurilor şi dati- nilor de Anul Nou. Ştiu că am mai scris despre profesorul Constan- tin Lupu, unul din cei mai apropiaţi prieteni şi cola- boratori, omul pe care nu cred că, după ce a fost pre- zentat în presa centrală cu rezultatele muncii sale de culegere şi valorificare scenică a folclorului muzical din judeţul nostru, ar trebui să-l mai prezint din nou acum, dar nu pot să trec peste numeroasele eveni- mente de adevărată cultură la care am fost alături şi care-mi vin acum în faţă şi să nu mai spun câte ceva despre el. „Datina” este un nume de care nu cred că mai este botoşănean care să nu ştie că acest nume este al unei formaţii tradiţionale de muzică românească. A fost după cunoştinţele mele printre primele, dacă nu chiar prima formaţie de acest fel în mişcarea artistică de amatori din ţară. Şi culegerile lui de folclor muzical botoşănean, multe la număr, sunt parte a tezauru- lui nostru, alături de celelalte precizate mai înainte. Acolo am cunoscut nume prestigioase ale cerce- tării şi tezaurizării culturii tradiţionale din judeţ. Pe doamna doctor în etnografie Angela Paveliuc Olaru

Evenimente

şi lucrările domniei sale, lucrări de referinţă în dome-

niu, şi pe domnişoara profesor Margareta Mihalache, actualul referent etnograf, a cărei ambiţie de a rea- liza lucruri remarcabile merită aprecierea tuturor şi mai cu seamă sprijin în a realiza proiectele sale(filme documentare, targuri de mesteri, simpozion cu carac- ter etnografic si expoziţii de pictura). Nu pot să nu amintesc amploarea pe care o avea „Luna cărţii la sate“, devenită – când s-au reluat acţiu- nile culturale din iarnă – „Şezătorile iernii“ sau „Scrii- tori pe meleaguri natale“ şi Întâlnirile creatorilor de literatură din mijloc de decembrie. Ajung astfel la scriitorul Gellu Dorian, căruia îi datorăm o altă colec-

ţie editată de această instituţie, o colecţie de literatu- ră populară, folclor literar, care cuprinde câteva cule- geri importante din vetre folclorice renumite, despre

a cărei continuare nu mai ştiu nimic, un animator al

vieţii literare din tot judeţul cu acţiuni care au depă- şit spaţiul botoşănean integrându-se în întreg spaţiul românismului, ştiu bine ce spun acum când legături- le lui cu diaspora devin tot mai strânse. Este această instituţie judeţeană un loc de muncă asiduă, unde s-au aflat oamenii amintiţi – şi câţi alţii cu care nu am avut o colaborare mai strânsă -, o insti- tuţie necesară şi la care noi, cei cu preocupări în domeniu, să putem găsi, oricând, un sfat pertinent, să avem cu cine ne consulta şi cu cine schimba opinii. Iniţiativa actualului director, profesorul Ion Ilie, de a organiza la Botoşani încă un festival al muzicii şi

jocului popular, demonstrează nevoia păstrării aces- tei instituţii şi a specialiştilor care trudesc în ea. Sunt patruzeci de ani de trudă pentru a cerceta, descoperi şi redescoperi valori ale culturii tradiţio- nale, de a valorifica în expoziţii, dezbateri, simpo- zioane şi spectacole tezaurul acestei culturi şi mai ales de a tezauriza în lucrări – culegeri şi studii – ceea ce mintea, sufletul şi mâinile locuitorilor acestui meleag au creat în existenţa lor. Sunt ani de colaborare fructuoasă şi cred că nu greşesc când afirm că valorile culturii tradiţionale din Tudora s-au făcut cunoscute, s-au descoperit şi redescoperit, dar s-au şi tezaurizat cu sprijinul aces- tei instituţii şi cu o mică contribuţie a celui care a colaborat cu truditorii ei. Am rememorat o mică parte din ceea ce a însem- nat prezenţa acestei instituţii, indiferent de numele ei, pe care îl cred totuşi cel mai nimerit Casa creaţiei populare, casa în care locuieşte frumosul, casa în care se depun – tezaurizează – valorile cele mai preţioase ale neamului, casa în care se stă la sfat şi se stabileşte ce e de făcut mai departe pentru a păstra, cunoaşte, valorifica şi promova adevăratele carate ale culturii tradiţionale din spaţiul nostru botoşănean. Acum această instituţie a atins maturitatea şi îi doresc să rămână matură, să nu îmbătrânească niciodată – dar să acţioneze cu înţelepciunea bătrâneţii – pentru ca şi gene- raţiile care vor urma să se bucure de tezaurul culturii tra- diţionale al trăitorilor care s-au succedat în acest plai.

Marcel LUTIC

C entrul Judeţean pentru Conservarea şi Promo- varea Creaţiei Tradiţio-

nale din Botoşani are în ultimii ani, se pare, un apetit pentru eve- nimente remarcabile. Spre deose- bire de alte instituţii similare din alte judeţe, Centrul Creaţiei Popu- lare (aşa cum se numea pe vremuri această instituţie, denumire parcă mai adecvată şi mai pe placul lim- bii şi urechilor noastre!) din Boto- şani chiar încearcă să-şi împli- nească menirea. Astfel, în ultimii ani organizează periodic o serie de manifestări care tind deja să devi- nă tradiţie în plan naţional. În această perspectivă s-a orga- nizat la Botoşani, în perioada 9-14 august a.c., cea de-a III-a ediţie a

Întâlniri folositoare

Festivalului Cântecului, Jocului, Portului şi Meşteşugurilor din Ţara de Sus. Ca de obicei, mani- festarea a fost organizată împreună cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, acest parteneriat fiind atât de eficient şi datorită priete- niei care îi leagă de multă vreme pe cei doi directori, i-am numit pe Ion Ilie şi pe Dana Pietraru. Rândurile acestea au ca scop principal sublinierea impor- tanţei pe care o au întâlnirile, din păcate, din ce în ce mai rare, din- tre specialiştii domeniului nostru. Modernitatea, în spatele căreia se ascunde o necruţătoare societate de consum, vehiculează tot felul de valori şi repere care mai de care

mai discutabile. În faţa acestui asalt, cei care gestionează valorile înalte ce ne reprezintă identitatea şi, implicit, valorile neamului, au obligaţia cel puţin morală să între- prindă tot ceea ce le stă în putere pentru apărarea şi promovarea acestora. Aceste întâlniri de suflet au darul de a ne face să gândim împreună strategii coerente de sal- vare a ceea ce înaintaşii „păstrători de legi şi datini” ne-au lăsat moş- tenire; nu e lucru uşor, mai ales că o mulţime de instituţii, chiar cu reprezentare naţională, au abdicat de la acest deziderat. Specialiştii reuniţi la Boto- şani pe 9 august au putut să se familiarizeze cu problemele mul- tor colegi de breaslă, să se bucure

Evenimente

Fotografiile din această secţiune a revistei sunt realizate de Dumitru Brehuescu şi Mircea Brehuescu
Fotografiile din această secţiune a revistei sunt realizate
de Dumitru Brehuescu şi Mircea Brehuescu

de succesele altora sau să admire realizările bunelor noastre gazde. Simpozionul, intitulat „Variante ale cercetării etnografice contempo- rane”, a avut-o drept moderator pe Dana Pietraru, inimoasa şefă a Direcţiei pentru Cultură Botoşani, cea care, cu tact, a făcut ca simpo- zionul să fie şi o plăcută şezătoare. Simpozionul a debutat cu prezen- tarea cărţii etnografului ieşean Marcel Lutic, Timpul sacru. Săr- bătorile de altădată, prezentare făcută de către cunoscuta şi apre- ciata etnografă, dr. în etnografie Angela Paveliuc Olariu. Menţio- năm că dintre cei prezenţi, în spe- cial, referenţii de la cele câteva cămine culturale din judeţul Boto- şani, au manifestat un interes deosebit faţă de această apariţie editorială. Lucrarea este una adre- sată publicului larg şi tineretului şcolar, ea încercând să aducă la cunoştinţa acestora informaţii esenţiale despre sărbătorile calen- darului popular românesc, imagi- nile (marea lor majoritate din foto- teca Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi) care însoţesc textul scris sporind valoarea cărţii şi o recomandând-o celor care doresc să aibă un minim de infor- maţii privitor la reperele timpului sacru în comunităţile arhaice. Aceste coordonate, precum şi multe altele, au fost bine puse în evidenţă de Angela Paveliuc Ola- riu, cea care, cu elocvenţă şi patos,

a încălzit realmente asistenţa. Mai

apoi, a urmat prezentarea comuni- cărilor de către specialiştii veniţi

de la Bacău, Suceava, Gura Humo- rului, Iaşi şi, bineînţeles, din Boto- şani. Dintre lucrările prezentate sau din luările de cuvânt, reţinem următoarele: Aurel Buzincu, Între tradiţional şi modern, cu o viziu- ne oarecum aparte asupra vieţii social-culturale din România, adept al reglajului natural atunci când se produc distorsionări în corecta funcţionare a mecanismu- lui social; Elvira Romaniuc, O cer- cetare etnografică în Europa Cen- trală, pasionată şi competentă în tot ceea ce face, a reuşit să impre- sioneze audienţa prin calitatea materialului citit; Feodosia Rota- ru, Bacău - zonă de interferenţe multietnice, harnica muzeografă de la Bacău a prezentat rezultatele unei munci de ani de zile, muncă care îndeobşte trece neobservată de publicul vizitator; Emilia Pavel, Manifestări artistice actuale în creaţia meşterilor populari, a sur- prins plăcut asistenţa cu vitalitatea ei neobişnuită la cei peste 80 de ani pe care îi are; a făcut încă o dată dovada ataşamentului total pe care

îl are pentru profesia noastră, pen-

tru valorile perene la care ar trebui

mereu să ne raportăm; Vasile Ungureanu, Textile de interior din Tudora, un dascăl din vremea lui Spiru Haret, care a ales să mun- cească alături de talpa ţării, un

exemplu şi un model demn de urmat de dăscălimea noastră ade- sea lipsită de ideal; Margareta Mihalache, referent etnograf de la Centrul Creaţiei Populare din

Botoşani, cea care a avut un important rol şi în organizarea întregii manifestări de la Botoşani,

a prezentat filmul Maria Zotic şi

mesteşugul ţesutului, demons- trând ce este perseverenţa şi con- secvenţA în tot ceea ce face; Mar- gareta Mihalache se încăpăţânează să realizeze filme documentare etnografice, fiind printre puţinii specialişti din ţară care se mai ocupă cu aşa ceva; filmul prezentat în cadrul simpozionului de la

Botoşani arată „chinul lânii”, dar şi

al ţesătoarelor din Ungureni-Boto-

şani, de la fazele incipiente până la produsul finit; acest film, alături de altele realizate de Margareta Miha- lache, ar putea să devină excelente materiale didactice pentru elevii şi tinerii dornici de a se iniţia în tai- nele meşteşugurilor populare, însă pentru aceasta ele ar trebui să iasă din spaţiul oarecum închis al insti- tuţiei şi să devină bunuri comune. Venind în continuarea celor două ediţii ale Târgului Meş- terilor Populari, desfăşurate de fie- care dată în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, dar şi a pri- melor două ediţii ale Festivalului Cântecului, jocului, portului şi meşteşugurilor din Ţara de Sus, derulate în august 2006, respectiv august 2007 (atunci fiind organi- zată, de asemenea, o altă utilă întâlnire a specialiştilor etno- grafi!), simpozionul „Variante ale cercetării etnografice contempo- rane” a reuşit să stimuleze energii creatoare şi să dea un nou impuls celor care se ocupă cu păstrarea nestematelor lăzii noastre cu zes- tre. Pentru aceasta se cuvin mul- ţumiri sincere, urări de sănătate şi putere de muncă gazdelor de la Botoşani spre binele tradiţiilor româneşti!

Etnografie, meºteºuguri populare

Margareta MIHALACHE

Păstrarea individualităţii zonelor etnografice în cadrul târgurilor de meşteri populari

etnografice în cadrul târgurilor de meşteri populari O rice manifestare de ordin cultural reuşeşte să se

O rice manifestare de ordin cultural reuşeşte să se structureze în tota-

litate când capătă un caracter per- manent şi când reuşeşte să menţi- nă tendinţa fundamentală stabilită de la început: păstrarea tradiţiilor culturii materiale şi spirituale ale unei comunităţi. În acest sens, poate fi amintit „Festivalul cînte- cului, jocului, portului şi meşteşu- garilor”, ediţia a III-a, din perioada 8 – 10 august 2008, care oferă în fiecare an, un anume tip de com- plexitate – răspunzând cerinţelor tuturor categoriilor interesate de formele de manifestare aparţinând culturii populare: folclor muzical, folclor literar, coregrafie şi meşte- şuguri tradiţionale. Ca întotdeau- na, locul de desfăşurare al târgului a fost Pietonalul Unirii, potrivit expunerii obiectelor meşterilor populari, dar, în acelaşi timp, atractiv prin însuşi profilul său de spaţiu al promenadei pentru cei mai mulţi locuitori ai acestui oraş. Aşadar, valoarea creaţiei populare botoşănene evidenţiată prin stan- durile şi panourile bogat împodo-

bite din comunele Conceşti, Voro- na, Tudora, Avrămeni, Suharău, Răuseni, Dângeni a fost completa- tă sau întregită de cele din judeţe- le: Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bistriţa, Suceava, Harghita, Vâlcea, Galaţi. Unul dintre cele mai vechi meş- teşuguri tradiţionale, olăritul, a inclus la acest târg următoarele tipuri de ceramică: cea de inspira- ţie cucuteniană a familiei Petru şi Angela Maxim, apoi, cea de origi- ne bizantină, care s-a impus în evul mediu şi care a fost un fundament al dezvoltării ceramicii de mai târ- ziu, atât prin tehnica de ornamen- tare („Sgrafitto”), cât şi prin pro- cesul smălţuirii vaselor, numită tip Kuty, menţinută în Botoşani de ani buni de zile de familia Ion şi Sonia Iacinschi. Alături de aceste tipuri au mai fost expuse vase din cel mai important centru de ceramică din Vâlcea – Horezu, care s-au singu- larizat prin tehnica „jirăvirii” materializată în ornamentul sub forma unei reţele dantelate (meş- tera Ioana Mischiu). S-a impus la fel de bine ceramica de Corund din Harghita, atrăgând atenţia prin

colorarea decorului floral prin folosirea cobaltului (meşter Györfi Domokos), dar şi cea roşie smăl- ţuită cu caracter utilitar (meşter Dumitru Pascaniuc) din vestitul centru Marginea din Rădăuţi. Industria casnică s-a impus la superlativ prin organizarea expo- ziţiilor în aer liber cu multe piese din ansamblul vestimentaţiei populare, cu precădere, cămăşile care s-au dovedit componente fun- damentale sau mai bine-zis de rezistenţă ale colecţiilor muzeale săteşti din întreg judeţul Botoşani. Cămăşile bărbăteşti şi femeieşti, catrinţele, brâiele, bârneţele au fost aranjate cu măiestrie pe panourile comunelor din Conceşti, Ungu- reni, Tudora, Vorona, Suharău – dovedind încă o dată individuali- tatea şi specificitatea costumului popular din zona etnografică Botoşani. Se poate concluziona că munca de achiziţie a doamnelor Maria Zoiţanu, Aglaia Băliniştea- nu, Tatiana Mănucă, Letiţia Cobâ- lă a fost temeinică şi a reuşit să tezaurizeze valori unice ale cultu- rii populare. Pornind de la vechea structură a cămăşii tradiţionale, meşterele Elena Şerb din Prahova, Emanuela Pavăl din Suceava, Elena Ţivlică din Botoşani, Lucia Todo- ran din Bistriţa au intervenit cu eleganţă în repartiţia câmpurilor ornamentale şi a decorului, reu- şind să păstreze linia echilibrată caracteristică creaţiei artistice populare şi să evite notele moder- niste şi discordante. Continuitatea textilelor de inte- rior în gospodăriile ţărăneşti actuale din comunele botoşănene a fost confirmată de lăicerele, păre- tarele cu motive decorative tradi- ţionale din fibre naturale ale fami- liei Mihai şi Floarea Maxim

Etnografie, meºteºuguri populare

Etnografie, meºteºuguri populare (Tudora). Ştergarele se mai ţes şi, astăzi, în stativele aflate în casele

(Tudora). Ştergarele se mai ţes şi, astăzi, în stativele aflate în casele familiilor din Ungureni (Maria Zotic, Aurica Cojocaru, Maria Roşu, Eugenia Apopii, Aneta Ena- cache), Avrămeni (Florentina Coţăvanu, Maria Baciu, Catinca Ocheană), Conceşti (Eugenia Hudişteanu, Elena Sofronescu, Viorica Andriş). Scoarţele şi păre- tarele meşterei Parascovia Pasat din Republica Moldova sau ale Mariei Mihalache din Neamţ s-au singularizat prin abundenţa deco- rurilor florale sau geometrice, prin păstrarea culorilor naturale ale lânei şi au atras atenţia prin măies- tria realizării tehnice fie în gher- ghef, fie în stative. Arta prelucrării lemnului a adu- nat meşteri din Fălticeni, Suceava, Botoşani, Bârlad, Săveni şi, din acest motiv, acest meşteşug a oferit o diversitate aparte a obiectelor expuse. Măştile realizate de Dan Horgan din Vaslui au surprins fizio- nomii hilare sau pline de haz, dove- dind, încă o dată, capacitatea crea-

torului popular de a surprinde diver- sitatea trăirilor naturii umane prin mimică şi au dat o notă aparte imaginii de ansamblu a mani- festării. Apoi, lin- gurile, troiţele, căuşele, sărăriţele şi alte piese care se includ în cele tra- diţionale şi care, în acelaşi timp, păs- trează simbolurile importante ale artei decorative româneşti (rozetă, pasăre, soare, cocoş, bufniţă, şarpe) au aparţi- nut unor nume deja cunoscute şi recunoscute astăzi

la concursurile şi târgurile din ţară (Avram Roşca, Florin Cramariuc, Toader Ignătes- cu, Marcel Apalaghiei). Nu a lipsit nici mobilierul din camera de locuit a locuinţei ţărăneşti de altădată:

masa mică şi scaunele joase, toate

sculptate de Codrin şi Nicu Benţea din Fălticeni.

Împletiturile din nuiele, pănuşi, papură au fost aduse la târgul din acest an de Elena Felciuc, Călina Sandu – Tudora, Ileana Szilagy – Bistriţa, Lilian Toderaşcu – Iaşi, adunând laolaltă coşuri de mărimi şi cu modele diferite. Creatoarea Ana Grunzu din Iaşi a construit personaje din lumea satului şi poveştilor sau numeroase grupuri statuare implicate în diferite scene cu o fineţe rar întâlnită, din pănuşi, diferenţiind părţi din îmbrăcă- mintea acestora prin colorarea cu nuanţe diferite. Sărbătorile cele mai importan- te de peste an (Sfintele Sărbători de Paşti) au avut un loc bine precizat în atmosfera târgului, vorbind de tradiţiile şi obiceiurile împămân- tenite în lumea satului. Creatoa- rea Iuliana Cecica Nistor (comu- ma Mihăileni – sat Rogojeşti) prin ouăle închistrite a oferit privitori- lor un itinerariu în lumea motive- lor ancestrale, când natura umană încă mai trăia într-un raport ideal cu lumea înconjurătoare: cărarea rătăcită, crucea păştii şi a Floriilor, spicul, gaiţa, vulturul, şarpele, tri- foiul, pomul vieţii, pâinile, vârtel- niţa, grapa, coarnele berbecului, cârja ciobanului, 40 de clini, frun- za de stejar, castravetele. Un ele-

vârtel- niţa, grapa, coarnele berbecului, cârja ciobanului, 40 de clini, frun- za de stejar, castravetele. Un

Etnografie, meºteºuguri populare

ment inedit pentru această ediţie a târgului a fost prezenţa creatoarei care a luat Marele Premiu la „Fes- tivalul de Ouă Încondeiate” din Gura Humorului (2008) prin abor- darea ingenioasă a motivului avi- morf (cocoşul) pe ouăle închistri- te, dar şi a familiei Gheorghe şi Valentina Acasandrei cu icoanele realizate cu foiţă de aur. Despre obiceiurile de Anul Nou şi despre dansurile căiuţilor şi căpriţelor ne-a reamintit şi, de această dată, meştera Niculina

Andronache. Meşterul Gheorghiţă Ţugui prin măştile sale migălos şi pitoresc confecţionate, ne-a pome- nit de acea perioadă din an când forţele ascunse ale universului ies la iveală şi când comunicarea cu lumea celor de dincolo este înles- nită, impunând celor în viaţă să respecte datinile străbune. În orice caz, ediţia acestui târg dovedeşte efortul Centrului Jude- ţean pentru Conservarea şi Pro- movarea Culturii Tradiţionale Botoşani de a menţine la loc de

cinste tradiţia şi formele sale de manifestare – fie că aparţin cultu- rii spirituale a unei comunităţi, fie culturii materiale: olărit, prelucra- rea lemnului, prelucrarea artistică a pietrelor şi metalelor, încondeia- tul ouălor – evitând, pe cât posibil, alunecarea spre proliferarea artei decorative uneori cu aspecte stri- dente (pânza de sac cu flori usca- te, aranjamente din conifere, vase din sticlă) care pot altera funcţia iniţială a unui asemenea gen de manifestări.

Margareta MIHALACHE

Zona etnografică Botoşani recunoscută în ţară şi străinătate datorită meşterilor populari

A ctivitatea sectorului etnografic este strict legată de afirmarea

zonei etnografice Botoşani în întreaga ţară, dar şi de întreţinerea şi conservarea meşteşugurilor tra- diţionale prin susţinerea meşteri- lor populari care păstrează în înde- letnicirile lor tehnici, motive decorative şi materii prime folosi- te dintotdeauna. Centrul Judeţean pentru Con- servarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani şi-a propus şi a reuşit să dovedească că, în multe comune ale judeţului, femei- le mai lucrează la stative sau că cio- plitorii în lemn, chiar dacă şi-au diversificat piesele, nu au uitat tipurile tradiţionale sau că olarii respectă procesul tehnologic al realizării vaselor folosit în alte perioade istorice. Din acest motiv, ne-am propus să facem o scurtă trecere în revistă a celor mai importante participări susţinute de meşteri botoşăneni în ţară sau peste hotare. Activitatea grupului de ţesătoare din comuna Ungureni – sat Mihai Viteazu a început să se impună în alte judeţe din ţară, începând cu data de 1-2 iunie 2007 în cadrul „Târgului Micilor Meş-

teri Populari” de la Iaşi. Meşterele Maria Zotic, Maria Zoiţanu, Auri- ca Cojocaru, Maria Roşu, Maria Burlacu, Eugenia Apopii, Aneta Enacache, pentru prima dată, au făcut demonstraţii la stative în faţa unui public numeros şi au oferit explicaţii cu privire la ţesutul lăi- cerelor, păretarelor şi brâielor. A urmat, între 8 – 14 iunie 2007, Tabăra de Creaţie „Micii meşteri din Copou” unde s-a pus accent pe caracterul didactic al activităţii şi unde aceleaşi femei din Ungureni

au iniţiat un grup de copii în arta ţesutului. În aceeaşi tabără, artis- tul plastic Liviu Şoptelea s-a ocu- pat de copiii îndrăgostiţi de pictu- ra pe lemn şi sticlă. Participările la târgurile din ţată au fost numeroa- se, atât în anul 2007, cât şi în anul 2008: Iaşi, Neamţ, Galaţi, Roman, Botoşani. Implicarea în diferite proiecte din ţară sau din străinătate a ofe- rit posibilitatea tradiţiilor româ- neşti să se afirme la adevărata lor valoare. În acest sens, precizăm că

rit posibilitatea tradiţiilor româ- neşti să se afirme la adevărata lor valoare. În acest sens, precizăm

Etnografie, meºteºuguri populare

Etnografie, meºteºuguri populare în august 2008 s-a derulat etapa finală a unui proiect finanţat de Uniunea

în august 2008 s-a derulat etapa finală a unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, având ca par- teneri un oraş din Franţa si comu- na Ungureni – sat Mihai Viteazul, structurat pe trei teme fundamen- tale: tineret, activitate muzeală, artă culinară. Pe lângă susţinerea tematicii propriu-zise, au avut loc în Franţa întâlniri cu caracter artis- tic unde folclorul literar şi muzical românesc şi-a impus valoarea. De asemenea, acelaşi sat a mai fost partener într-un proiect susţinut de Liceul „Elie Radu” Botoşani în colaborare cu două grupuri din Turcia şi Lituania (anul 2008) unde meşteşugurile tradiţionale ale zonei etnografice Botoşani s-au făcut din nou cunoscute. Se mai poate adăuga: proiectul şcolii din Borzeşti în colaborare cu Anglia şi Franţa (anul 2008) şi cel al Cen- trului Judeţean pentru Conserva- rea şi Promovarea Culturii Tradi- ţionale Botoşani (anul 2008) în care acelaşi grup de femei a jucat un rol important. Pasiunea meşte- relor pentru propriile meşteşuguri şi respectul nealterat în timp pen- tru tradiţiile româneşti a fost sesi- zat de etnograful Marcel Lutic şi colectivul Muzeului Etnografic din Iaşi într-o asemenea măsură încât

chipurile lor au apărut în anii 2007 şi 2008 pe multe din afişele şi pliantele manifestărilor organiza- te în Iaşi. Căiuţii şi caprele din Vorona au ajuns la multe acţiuni din ţară organizate în următoarele locali- tăţi: Timişoara, Brăila, Oradea, Craiova, Sibiu, Deva, Iaşi. Cu oca- zia organizării „Târgului Meşteri- lor Populari” de la Craiova – octombrie 2006, preşedinta juriu- lui, doamna cercetător Doina Işva- none a fost impresionată de tradi- ţiile păstrate de meştera Niculina Andronache prin confecţionarea mascoidelor de căiuţi, oferindu-i împreună cu ceilalţi membri ai juriului Premiul I. Ca urmare a acestui fapt, în acelaşi an căiuţii din Vorona s-au bucurat de o invitaţie la Strasbourg cu prilejul organiză- rii de către Comunitatea Europea- nă a „Lunii Culturii Româneşti”. Aceeaşi meşteră este şi îndrumă- toare a „Cercului de ţesătoare” de la Şcoala Populară de Artă Boto- şani şi a câştigat în anii 2007 şi 2008 la Olimpiada Naţională de la Sibiu următoarele premii: Ciocoiu Diana – Premiul I (mascoide căiuţi); Petraş Georgiana, Iancu Cătălina, Dănilă Claudia (cusut) – Premiul al III-lea şi Alexoaie

Andreea, Murgu Magdalena, Cio- bănaşu Veronica Cristina (ţesut) – Premiul Special (anul 2007); Cio- coiu Mariana Diana – Premiul I (mascoide căiuţi), Dănilă Claudia (cusături) – Premiul I (anul 2008). La aceeaşi olimpiadă de la Sibiu, meştera şi îndrumătoarea Tatiana Mănucă din comuna Suharău (sat Smârdan) – o mare pasionată de cultura populară, care de ani de zile se ocupă cu munca de achiziţie a obiectelor vechi şi a multor piese din ansamblul vesti- mentar popular, dar şi a textilelor de interior, a obţinut împreună cu grupul de elevi ai şcolii Premiul al II-lea cu păretarele şi lăicerele din lână lucrate la stative. Despre arta prelucrării lemnu- lui ne-a atras atenţia meşterul Marcel Apalaghiei prezent întot- deauna la târguri şi activităţi cu costumul său autentic popular şi mereu cu aceeaşi dispoziţie de a mai povesti despre lumea mirifică a motivelor sale decorative într-o perfectă simbioză cu lumea poveş- tilor, basmelor şi snoavelor ştiute parcă dintotdeauna, uneori, refor- mulate sau reinventate printr-o predispoziţie personală pentru producţiile culturii populare. Nu este de mirare că la acest meşter fiecare motiv decorativ îşi are pro- pria poveste. Orice târg ar fi mai sărac fără prezenţa sa atât la Boto- şani, cât şi în ţară. Anul 2008 i-a adus meşterului Trofeul „Bucovi- na” decernat la „Târgul Meşterilor Populari” organizat la Suceava în perioada 1 – 3 august 2008. A mai primit o Diplomă de Excelenţă când s-au sărbătorit Zilele Oraşu- lui Vatra Dornei (18 – 20 septem- brie 2008), a fost invitat la o mani- festare organizată de Muzeul Satului Bucureşti (iulie 2008) şi la „Festivalul Comunităţilor” de la Târgu Mureş (august 2008) şi la „Târgul Medieval” tot din Târgu Mureş (octombrie 2008). Meşterii populari din zona

Etnografie, meºteºuguri populare

etnografică Botoşani au marele merit de a fi participat la multe expoziţii găzduite de muzee din ţară. Prezenţa familiei Petru şi Angela Maxim la Muzeul „Astra” Sibiu, în urma invitaţiei domnului cercetător Corneliu Bucur (anul 1996), dovedeşte recunoaşterea iniţiativelor artistice ale lui Petru Maxim care, păstrând fundamen- tul ceramicii cucuteniene, intervi- ne într-un mod excepţional pe tărâmul creativităţii, chiar el însuşi intitulându-şi expoziţia „Cucuteni – interpretare personală”. Cerami- ca de Cucuteni în judeţul nostru se leagă de această familie şi de efor- turile lor: la Dorohoi există un ate- lier dotat pentru realizarea vaselor din perioada neolitică şi la Vama (Suceava) se pregăteşte o expoziţie cu caracter permanent. Seriozita- tea cu care întreaga familie doreş- te să continue acest meşteşug este confirmată de Cătălina Maxim care a obţinut licenţa în cultura Cucuteni şi doreşte să întreţină această pasiune a tatălui cu res- pectul cuvenit şi existent în rapor- tul de mentor – ucenic. Onorante pentru oraşul Botoşani sunt pre- miile obţinute în 2007 de meşterul olar Petru Maxim: Premiul I – Sibiu, Premiul Special al Juriului din Rădăuţi – 2008, iar participă- rile la manifestările de profil din ţară sunt nenumărate: Iaşi, Sucea- va, Vatra Dornei, Neamţ, Roman, Focşani, Satu Mare, Râmnicu Vâl- cea. De familia Iacinschi depinde păstrarea unui alt tip de ceramică (Kuty) pe care îl regăsim încă din perioada medievală în zona noas- tră etnografică. Se poate încă impune şi menţine ca o emblemă a oraşului ceramica tip Kuty, aşa cum este ceramica de Horezu pen- tru judeţul Vâlcea. Puţini creatori populari reuşesc să mai realizeze cu atâta iscusinţă ca Sonia Iacinschi decorul în tehnica „sgra- fitto”, nemaipomenind de motive-

le abordate în deplină concordan-

ţă cu tematica epică a culturii populare. Meşterei i s-a decernat

Premiul al II-lea, în anul 2000, la

o expoziţie organizată de Centrul

Naţional de Conservare şi Valori- ficare a Tradiţiei Bucureşti. A par- ticipat la manifestarea cu caracter internaţional „Luna Culturii Româneşti” susţinută de Comuni- tatea Europeană la Strasbourg (2006), popularizând specificul culturii materiale româneşti şi a obţinut o Diplomă de Excelenţă la Radauţi (anul 2007) şi la „Târgul Meşterilor Populari din Vatra Dor- nei (anul 2008). De prezenţa vase- lor realizate de meşteră se bucură nenumătare târguri: Iaşi, Neamţ, Vâlcea, Suceava, Bucureşti. La „Salonul de Pictură Naivă” organizat de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promova- rea Culturii Tradiţionale Bucureşti, în luna noiembrie 2007, a partici- pat cu lucrările sale artistul boto- şănean Cristian Hârtie, şi la cel cu tematică religioasă din aprilie 2008, artistul Ionuţ Gafiţeanu. În acest an au fost organizate pentru prima dată târguri de meş- teri populari la Ipoteşti (15 iunie 2008) şi la Săveni (septembrie 2008) unde au participat meşteri din Suceava, Iaşi, Botoşani.

O altă iniţiativă începută în anul 2007 şi continuată în anul 2008 a fost realizarea unor filme documentare legate de practicarea meşteşugurilor tradiţionale în zona etnografică Botoşani în tre- cut, dar şi în prezent. Acestea au trecut de etapa de preselecţie şi au ajuns în finala Festivalului Inter- naţional Eco – Etno – Folk Film, ediţia a X-a, 2 – 9 septembrie 2008, organizat de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani” şi au reuşit să facă din doi meşteri anonimi, două personali- tăţi reprezentative pentru zona etnografică Botoşani: ţesătoarea Maria Zotic din Ungureni şi ola- rul Gheorghe Smerica din Mihăi- leni. De Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Cultu- rii Tradiţionale Botoşani depinde conservarea meşteşugurilor tradi- ţionale din zona noastră etnogra- fică şi popularizarea acestora în plan naţional şi internaţional. Obiectele meşterilor populari sunt şi rămân în timp mărci identitare ale unei comunităţi, dar aceste mărci trebuie să beneficieze de susţinerea tuturor instituţiilor de profil şi de sprijinul necondiţionat al oficialităţilor locale.

beneficieze de susţinerea tuturor instituţiilor de profil şi de sprijinul necondiţionat al oficialităţilor locale. 9

Etnografie, meºteºuguri populare

Arte plastice

Steliana BĂLTUŢĂ

Pictura naivă la Botoşani

R eluate în 2008 invitaţiile către pictorii naivi la iniţiati- va referentului etnograf

Margareta Mihalache al Centrului Judeţean de Conservare şi Valorifi- care a Creaţiei Populare, expoziţia

organizată şi deschisă la Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian” din Botoşani,

a fost un eveniment în cadrul vieţii

culturale a oraşului. Sub titlul ,,Frăn-

turi de vitalitate” expoziţia cu carac- ter interjudeţean deschisă pe data de 10 august 2008 orele 11 a cuprins mai multe genuri: peisaj, portret şi compoziţie în pictura naivă. Orien- tându-ne către pictura naivă care nu

a mai apărut o lungă perioadă la

Botoşani, constatăm că au răspuns

la chemarea de expunere, un număr

de 11 pictori de la Iaşi, Bacău, Galaţi, Botoşani.Botoşănenii care au intrat în Galerie au fost plăcut surprinşi de abordarea tematică diferită şi chiar de frumuseţea imaginilor surprinse din viaţa de la ţară în diferite ano- timpuri. De profesii diferite, dragos- tea pentru artă, pentru natură, pen- tru viaţă, i-a adus împreună pe autorii tablourilor expuse. Cromati- ca pură şi luminoasă, crează o ade- vărată frescă, în care detaliile parcă

au încremenit câte o poveste. Patru autori de la BACĂU au prezentat lucrările lor

Patru autori de la BACĂU au prezentat lucrările lor Ion Măric, în tablourile sale realizează compoziţii

Ion Măric, în tablourile sale realizează compoziţii reuşite, cuprinzând arhitectura laică şi reli- gioasă, a satului, dar şi o multitu- dine de personaje în momente de sărbătoare la care autorul contu-

rează aproape în detalii portretele şi portul popular.

rează aproape în detalii portretele şi portul popular. Constantina Voicu medic fiind, dovedeşte spirit de

Constantina Voicu medic fiind, dovedeşte spirit de observaţie, dar şi talent creativ surprizând din Ritualul nunţii (gătitul miresei cu muzicanţi) sau din Ritualul reli- gios (mulţime de credincioşi în faţa lăcaşului de cult cu prelaţi) şi în altă lucrare ,, Zdrobitul strugurilor”.

şi în altă lucrare ,, Zdrobitul strugurilor”. Catinca Popescu surprinde în armonii dominante de culori

Catinca Popescu surprinde în armonii dominante de culori calde,, Înălţarea balonului” pe fun- dalului satului ce se vede la ori- zont,, Câmpul cu floarea soarelui” şi ,,Crama din apropierea viei”.

cu floarea soarelui” şi ,,Crama din apropierea viei”. Valentina Porţan a pictat cu pri- ceperea de

Valentina Porţan a pictat cu pri- ceperea de a contura detaliile în dominanta de culori reci, ,,Satul în primăvară” punând în valoare parcă , pomul vieţii înflorit şi ,,Hora” în jurul pomului cu roade. De la IAŞI au fost prezenţi în expoziţie tot patru autori care au completat simezele Galeriei boto- şănene, deasemenea cu teme inspirate din viaţa rurală.

şănene, deasemenea cu teme inspirate din viaţa rurală. Soţii Elena şi Calistrat Robu au ales teme

Soţii Elena şi Calistrat Robu au ales teme simbolice biblice, dar şi tema de personificare a Ciumei, Foametei sau în altă lucrare apare ca subiect imaginea dominantă a cocoşului deasupra lanului de floarea soarelui spre care privesc doi îndrăgostiţi.

de floarea soarelui spre care privesc doi îndrăgostiţi. Costel Iftinchi, în cele două tablouri, surprinde pe

Costel Iftinchi, în cele două tablouri, surprinde pe fundal de sat, căruţa cu coviltir şi pe fundalul altei imagini de sat, femeia cu cobiliţă.

Arte plastice

Etnografie, meºteºuguri populare

Arte plastice Etnografie, meºteºuguri populare Valentina Acasandrei, a adus la Botoşani, trei dintre tablourile sale,

Valentina Acasandrei, a adus la Botoşani, trei dintre tablourile sale, realizate cu aceeaşi grijă pentru detaliile grafice cu ,,Viaţa la ţară” (sub arcada curcubeului) în lucra- rea ,,La teasc” sau în ,,Proverbe” (unde autoarea surprinde cu umor, zburatul porcului, mersul ulcioru- lui la fântână, mâţa cu clopoţei etc.) De la GALAŢI, au expus două artiste:

cu clopoţei etc.) De la GALAŢI, au expus două artiste: Doina Moldoveanu, a surprins ,,Primăvara în

Doina Moldoveanu, a surprins ,,Primăvara în sat” (cu pomi înflo- riţi, case proaspăt văruite, cu dru- mul şerpuind şi căruţa cu cai) şi ,,Mustuitul strugurilor” (în faţa casei, cu pomii îngălbeniţi, coşuri, butoi şi cadă cu struguri).

îngălbeniţi, coşuri, butoi şi cadă cu struguri). Ioana Gheorghiu, în tablourile sale, se apropie de tehnica

Ioana Gheorghiu, în tablourile sale, se apropie de tehnica pointilis- mului în pictură, prezentând ,,Peisaj rural”, ,,Du minica în sat” (cu biserica în mijlocul gospo- dăriilor şi săteni mergând spre ru- găciune) şi ,,Iarna la ţară” (surpri- zând imagini de sat cu case, adăpa- tul calului, păsări de curte şi pomi cu ciori).

BOTOŞA-

NIUL a fost repre- zentat de un sin- gur artist. Cristian Hârtie, apare cu trei ta-

blouri ,,Căsuţa părintească” (cu un interior de casă, unde bunica toarce şi bunicul aşezat pe un genunchi pune pe foc lemne, în timp ce pe fereastră, se vede zăpada iernii), ,,Scrisoarea” (cu bunica plângând) şi ,,Mâinile bunicii” (în rugăciune, cu ochelarii lângă carte) Este în această expoziţie pe care am prezentat-o, poezie, poveste, umor, tristeţe, veselie, este artă chiar dacă este numită naivă, ea surprinde viaţa satului tradiţional de la Iaşi, Bacău, Galaţi, Botoşani, cu spirit de moldovean. Fiecare dintre artiştii care au expus, au creat o armonie de imagini şi cromatică, ce a surprins plăcut, publicul vizitator.

Fotografii realizate de Steliana Băltuţă
Fotografii realizate de Steliana Băltuţă

Angela PAVELIUC-OLARIU

Marcel Lutic – „TIMPUL SACRU – SĂRBĂTORILE DE ALTĂ DATĂ”

D e curând a apărut în Edi- tura Fundaţiei Academi- ce AXSIS, volumul TIM-

PUL SACRU. SĂRBĂTORILE DE ALTĂ DATĂ – avându-l ca autor pe Marcel Lutic, etnograf în cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei din Iaşi. Marcel Lutic mi-a fost coleg dovedind întotdeauna seriozitate şi multă dăruire în cercetările între-

prinse de-a lungul timpului în domeniul civilizaţiei tradiţionale a satului românesc (aşezări, arhitec- tură tradiţională, meşteşuguri popu- lare etc). Serios, tenace, având meto- dă şi discernământ ştiinţific, s-a dovedit a fi un bun cunoscător al aspectelor amintite. Meticulozitate şi rigoare, calităţi indispensabile cer- cetătorului, sunt dovedite şi-n cazul studiului referitor la sărbătorile de

altă dată ale românilor. „Născută” după cum mărturiseşte autorul, în urmă cu mulţi ani (1995) cartea vede lumina tiparului în 2008 – înglobând în conţinutul ei expe- rienţa unei rodnice colaborări cu presa, cu Radio Iaşi şi Radio Hit, ocazie în care autorul mărturiseşte „am putut să dau cuvântul strămo- şilor, în acest mod încercând să pre- zint reperele fundamentale ale vieţii

Etnografie, meºteºuguri populare

Etnografie, meºteºuguri populare lor ca pe unele ce ne pot sluji ade- sea şi nouă”. Într-adevăr

lor ca pe unele ce ne pot sluji ade- sea şi nouă”. Într-adevăr sărbătorile pot fi considerate repere ale satului tradi- ţional românesc, românii structu- rându-şi existenţa în jurul acestora, manifestând o grijă cu totul aparte în aşteptarea şi pregătirea lor, prin reglementarea raporturilor cu divi- nitatea, prin ordonarea raporturilor cu semenii etc. Marcel Lutic reuşeşte să prezin- te în studiul său tocmai această rea- litate: modul în care oamenii „de altă dată” se raportau la sărbători, structurând conţinutul cărţii în două mari capitole: primul stând sub „semnul calului” iar celălalt sub „semnul lupului” motivarea acestei structurări venind din partea auto- rului: „am procedat astfel pentru că cele două animale, veritabile tote- muri pentru înaintaşii noştri, patro- nau pe vremuri cele două mari ano- timpuri ale anului, calul, animal prin excelenţă solar, fiind asociat cu vara, lumina şi căldura, pe când lupul, animal cu pronunţată natură lunară, era legat intrinsec de iarnă, întuneric şi frig”. Fiecare capitol cuprinde subcapitole reprezentate de cele 12 luni ale anului, autorul numind aceste subcapitole cu denu- mirea populară ale lunilor respecti- ve. Sărbătorile cu o conotaţie spe-

cială în satul tradiţional românesc, Crăciunul, Anul Nou, Sf. Andrei, Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe ş.a. vor fi tra- tate mai amplu în paginile cărţii. Intenţia autorului, mărturisită în prefaţa cărţii – de a prezenta o suită de scurte materiale despre timpul sărbătorilor calendarului popular românesc, timp sacru, accesibile unor cititori cu vârste şi pregătire diferită, este perfect finalizată în cuprinsul volumului amintit. Folosind un stil direct, nepre- tenţios, autorul introduce în mod firesc cititorul într-o lume minuna- tă, aceea a credinţelor însoţite de practici mitico-magico-religioase ce însoţeau sărbătorile din calendarul popular – respectat de comunitatea tradiţională românească. Cartea „TIMPUL SACRU. SĂR- BĂTORILE DE ALTĂ DATĂ” – apărută sub semnătura lui Marcel Lutic îndeamnă la cunoaştere şi mai ales la reflecţie, la cunoaşterea tra- diţiilor şi obiceiurilor ce însoţeau sărbătorile românilor - ele consti- tuind astăzi o adevărată marcă iden- titară a românilor, atât de necesară într-o lume ca aceea în care trăim, o lume a tendinţelor de globalizare şi pe plan cultural. Cartea consemnează o adevăra- tă pledoarie pentru un alt mod de raportare la sărbătoare insistând asupra întăririi relaţiei cu sacrul – acest lucru realizându-se şi printr-o „incursiune în lumea strămoşilor – o lume plină de credinţe, obiceiuri şi practici care nouă ni se par astăzi absurde”. Autorul precizează: „În acest trecut istoric mai bine definit omul comunităţilor arhaice trăia marile momente ale vieţii, sărbăto- rile, obiceiurile, muncile de peste ani sau evenimentele neprevăzute după un cod format de-a lungul mai mul- tor generaţii; oamenii grupaţi în comunităţi restrânse, convieţuiau după anumite norme, constituite în decursul veacurilor, respectate de cele mai multe ori din convingere”, sărbătoarea de altă dată înglobând

şapte elemente obligatorii: miezul sacru, timpul bun, locul curat, sufle- tul primenit precum şi cuvântul, gestul şi lucrul potrivite. Cartea mai include în paginile sale şi atitudinea autorului de com- batere a tuturor aberaţiilor ce înso- ţesc astăzi de multe ori chiar marile sărbători: Crăciunul şi Anul Nou, când presa şi televiziunea populari- zează aspecte ce nu au nimic comun cu sărbătorile tradiţionale ale româ- nilor. Materialul ilustrativ „universul imagistic” cum îl numeşte autorul completează în mod reuşit conţinu- tul cărţii atât de serios elaborat. Marea majoritate a acestor imagini provin din fototeca Muzeului Etno-

grafic al Moldovei ca rezultat al stră- daniei multor muzeografi ce au cer- cetat în decursul timpului Moldova

– începând cu un nume de rezo-

nanţă: ION CHELCEA – mare spe- cialist în domeniu, cel care a pus bazele Muzeului Etnografic al Mol- dovei, fiind şi primul director al acestuia. Mi-ar fi plăcut să aibă aceste imagini – şi explicaţiile atât de nece-

sare pentru stabilirea locului de pro- venienţă, a încadrării în timp, a denumirii zonale a fiecărei piese. Aşa după cum se recomandă din lectura primelor pagini, studiul ela- borat de Marcel Lutic are la bază şi

o bogată bibliografie de specialitate

selectată cu grijă şi pricepere. Închei rândurile mele felicitân- du-l pe autor şi adăugând în spriji- nul celor spuse, de mine, un text care aparţine unui prestigios etno- graf – prof.univ.dr. Maria Bocşe:

„Într-o lume a schimbărilor şi a ten- dinţelor de globalizare în plan poli- tic, economic dar şi cultural, publi- carea unor cărţi de folclor şi etnografie prezintă o alternativă fericită, pozitivă, optimistă, în faţa „valului” care ne duce spre uitarea originii noastre spirituale ori spre contopirea culturii noastre, ca un filon într-un aliaj uniformizat”.

Etnografie, meºteºuguri populare

Amprente botoşenene înscrise cu fir ţesut

Î n zilele de 2-7 septembrie 2008, la Slătioara, jud. Vâl- cea, în Casa de Cultură

“Dinu Săraru” s-a desfăşurat cea de a X-a ediţie a Festivalului Inter- naţional ECO-ETNO-FOLK- FILM în organizarea excepţională a Fundaţiei Naţionale pentru Civi- lizaţie Rurală “Nişte ţărani”, al cărui preşedinte fondator este Dinu Săraru, scriitor, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Juriul de preselecţie a fost alcă- tuit din personalităţi ale culturii româneşti: Geo Saizescu, Nicolae Dragoş, Călin Căliman, Al. G. Croitoru, iar juriul a fost asigurat de: Geo Saizescu, preşedinte al Festivalului şi al Juriului Interna- ţional de Film; Andrei Blaier, pre- şedinte de onoare al Festivalului; Călin Căliman; Nicolae Dragoş; Corina Mihăiescu; Anca Mitran; Ioan Baba (TV Novi-Sad); Natalia Muzhenniko ( Ambasada Rusă din România); ES Sanaullah (Ambasa- da Republicii Islamice Pakistan din România). Am avut onoarea de a fi, pen- tru a doua oară, în cei 10 ani, membru al juriului. Impresionan- tă tematica şi aria geografică a par- ticipării, dacă amintesc faptul că s-au prezentat, după selecţia prelimina- ră, 84 de filme din: Peru, Mongo- lia, Slovacia, Turcia, Iran, Spania, Venezuela, Filipine, Tunisia, India, Serbia, China, Croaţia, Danemar- ca, Qatar, Polonia, Bosnia şi Her- ţegovina, Franţa, Belarus, Indone- zia, Belgia, Moldova, Kazahstan, SUA, Azerbaidjan, Armenia, Argentina, Japonia şi România. În condiţiile globalizării, fieca- re ţară, indiferent de localizarea sa pe glob, se confruntă cu aceleaşi probleme, cele ale mediului încon- jurător. În cursa continuă ce are ca ţintă competiţia industrială a societăţii de consum, planeta se distruge, progresul uniformizează,

de consum, planeta se distruge, progresul uniformizează, civilizaţiile pier, iar un patrimoniu spiritual dispare.

civilizaţiile pier, iar un patrimoniu spiritual dispare. Filmele româneşti selectate de juriu s-au înscris pe aceeaşi linie recuperatoare a unor identităţi spi-

rituale pe cale de aglutinare, cât şi

a unor valori patrimoniale imate-

riale care riscă să fie trecute în umbră, până la abandonare, pen- tru a fi înlocuite de produsele de serie ce fac din indivizi nişte roboţi

uniformizaţi. Judeţul Botoşani a fost prezent cu filmul “Creatoarea populară Maria Zotic şi meşteşugul ţesutu- lui”, având ca regizor şi producător pe Margareta Mihalache. Juriul a reţinut acest film la nominalizări, pentru tematică şi modul cum s-a ilustrat o ocupaţie

pe cale de dispariţie, ţesutul. Filmul este valoros pentru că atrage aten- ţia asupra unei ţesătoare ce merită

a fi susţinută în demersul ei şi sti-

mulată să-şi continue harul, atră- gând tinerele pentru a învăţa meş- teşugul căci ea este un “tezaur uman viu”, concept pe care l-am dezbătut în zilele de 28-30 octom- brie, la Sibiu în contextul Colocvii- lor Naţionale ale Centrului Naţio-

nal pentru Conservarea şi Promo- varea Culturii Tradiţionale. Odată pierdută ştiinţa de a realiza ţesături din firul natural, parcurgând întreg traseul, este greu a fi refăcută. Dar cel mai important este faptul că se pierde o identitate culturală. Cât de reconfortant este să parcurgi acest proces de transformare a materiei prime naturale, de la lână până la ţesătura propriu-zisă, s-a putut constata prin tehnica de realizare a filmului. În calitate de etnograf şi mem- bru al juriului celei de a X-a ediţii

a Festivalului Internaţional ECO-

ETNO-FOLK-FILM, 2-7 septem- brie 2008, Slătioara, Vâlcea, felicit pe doamna Margareta Mihalache

pentru realizarea filmului şi îi urez succes în activitatea de conservare

şi valorificare a patrimoniului viu

al culturii populare din ţinutul de

legendă al zonei Botoşani.

Prof. Elena Stoica, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea

Etnografie, meºteºuguri populare

Arte plastice

M M i i h h a a i i B B e e j

MMiihhaaii BBeejjiinnaarruu

Născut: 7 aprilie 1955, Botosani Studii: Institutul de Arte Plastice Iaşi, 1978 Expozitii personale:

1984, 1985, 1986 Boto- şani, 1987 Suceava Expoziţii cu tematică:

1983,1984,1985,1986 Emi- nescu 1987, 1988, 1989 Participă la saloanele

de grafică Bucureşti Participă la tabăra UAP de la Agafton 1986, 1989, 1992, 1997 Participă la tabara UAP Ipotesti 1993, 1994, 1995, 2000, 2003 Lucrări în colecţii particulare din Germa- nia, Franţa, Grecia, SUA.

Ionel BEJENARU

IN MEMORIAM MIHAI BEJENARU

L a puţin timp după dispariţia sa fizică, o retrospectivă, din ce a fost posibil să fie adu- nat, ni-l menţin aproape pe pictorul Mihai

Bejenaru, reprezentativă personalitate a artei plasti-

ce de la noi şi nu numai. O tinereţe studenţească artis- tică explozivă l-a impus în saloanele artistice ale vre-

mii studenţiei sale ieşene, pentru a continua la

Botoşani, fecund, cu expoziţii personale şi de grup, cu prezenţe valorice remarcabile şi remarcate din start (Radu Negru, Virgil Mocanu, Valentin Ciucă ş.a.). Izvor de frumuseţe şi tihnă artistică, peisajul său, gen preferat şi în care a excelat, trădează o armonioasă distribuire a culorii, o raportare nu atât la mersul ano-

timpurilor, a naturii, cât şi la starea sa sufletească şi încărcătura ei. Mentalul său, coborât în inteligenţa mâinii – teză ştiinţifică bine acreditată –, a generat opere bine elaborate, asigurându-le valoarea şi pere- nitatea. Nu întâmplător, colecţionarii s-au îmbulzit

spre ele, epuizându-le, am zice. Drumul lor a fost

către pretutindeni, în ţară şi în străinătate, o retros- pectivă aproape de global fiind imposibilă. A transpus în operă, cum altfel, meleagurile nata-

le şi megieşe, aceleaşi, într-un fel, cu ale marelui Mihai Eminescu – Manoleştii, Stânceştii, Ipoteştii, creând un univers eminescean pictural, oferit expoziţional iubitorilor de artă, la centenarul morţii Poetului, în 1989. A profesat desenul tot în zonă, cu har pedago- gic şi staruind în orientarea elevilor spre frumos şi

artă, fie ea şcoala din Stânceşti, cea din Cătămărăşti

Deal sau altele. Şi-a făcut datoria. Vernisajul expoziţiei retrospective MIHAI BEJE- NARU a coincis – inspirat şi nobil – cu sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril, ziua onomastică a pictorului. Moment de evocare, reculegere, meditaţie.

Firesc, s-a născut ideea editării unui album dedicat operei sale. Sperăm în întruparea lui. Acum, Mihai Bejenaru îşi doarme somnul de veci în liniştea eternă a Cimitirului din Stânceşti, acolo unde odihnesc etern eminescologul I.D. Marin şi poetul Horaţiu Ioan Laşcu, la rându-le, prieteni dragi

ai dispărutului. Şi, tot pe aceleaşi locuri atât de dragi şi familiare lui şi lor.

şi Mihai Bejenaru va rămâne con-

temporanul meu şi contemporanul nostru.

Ani vor trece

Alexandru SANDU

„FRAGMENTE” de la primul vernisaj al artistului plastic

P rin ce se defineşte pictura lui Mihai Bejena- ru? Mai întâi prin aceea că este sintetică datorită simplificărilor capabile să evoce

esenţa lucrurilor redată prin planuri largi şi sigure ocolind stufozităţile naturii în care te poate încurca un ochi neexersat. Adică exact ceea ce observa şi Luchian:

„natura îţi dă poveţi când te pricepi să observi” sau „natura nu trebuie să o imiţi, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei”. Apoi se adaugă armonia compoziţională, acea armonie a întregului căruia îi sunt subordonate nuan- ţele cromatice, acordurile de griuri, albastruri şi ocruri la care concură şi albul hârtiei rezultând o uni- tate ce denotă o gândire plastică globală, închegată şi mai ales matură În această lume a picturii, pe care Mihai Beje- naru o iubeşte cu dăruire şi sinceritate, se poate urmări, fără îndoială, izbucnirea unui talent stăpânit de un calm desăvârşit ce evoluează fără teribilisme şi fără grandilocvenţă propunând acest limbaj plastic concis, de care am mai vorbit, dovedind o desăvârşi- tă comuniune afectivă şi spirituală cu natura.

Arte plastice

Etnografie, meºteºuguri populare

Mihai Bejenaru - Acuarelă
Mihai Bejenaru - Acuarelă

Liviu ŞOPTELEA

ACUARELE

C ătămărăşti, Ipoteşti, Stânceşti – un triunghi ce devine legendar, de o frumuseţe aparte, cu dealuri şi văi, cu păduri, un loc din lume

după gustul inimii artistului plastic Mihai. Dacă treci toamna sau iarna prin acele locuri descoperi în văz- duh ascuns universul lui Bejinaru. Spiritul lui artistic a şlefuit natura în rafinate nuanţe, recreând privelişti pe care le-a expus apoi spre vedere tuturor. Te învaţă să percepi o faţă ascunsă a lumii, cea ireală şi totuşi materială în lumini numai de el văzute şi în culori inedite. Nicăieri nu se mai simt mai acut zeităţile pământului decât în râpele umede fascinant prezen- tate de Mihai printr-un cristal transparent. Con- fruntări tacite între lumini şi umbre, asociaţii cu efect de caleidoscop – materie şi vânt. Şi florile umede sau pufoase, galbene sau roşii, lumini încrucişate nasc bătălii în văz, iar văzul suplineşte şi celelalte simţuri.

Există o sintaxă a mişcării culorilor. Aparatul foto nu poate fixa nuanţele. Acestea se fac şi se desfac sub pensula udă. Apa, aerul şi pământul se coalizează. Trecerea de la ud la uscat şi înapoi la apă este lentă. Verdele-argintiu, albastrul-auriu, un răsărit sau poate un apus; roşul şi marourile se împletesc în cercuri şi împietresc în timp ca într-un onix de aer. Toate acestea sunt frântura din universul artistic al lui Mihai Bejinaru şi frânturi ale unei expoziţii „In memoriam” pe care au găzduit-o Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani, începând cu data de 8 noiembrie 2008, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril unde, confraţii, cunoscuţii şi iubitorii de fru- mos l-au omagiat pe artistul Mihai Bejinaru. Şi să nu uitaţi niciodată că Horaţiu şi Mihai au ple- cat un timp să descopere alte şi alte peisaje la Stân- ceşti

Taberele de altădată

A nul acesta Horaţiu Ioan Laşcu ar fi împlinit

de ani, însă dânsul a preferat să plece la de ani, a plecat aproape împreună cu

Nicu Cornea şi tot anul acesta s-a întâlnit cu ei Mihai Bejinariu. Pictează toţi cu bădiţa Mălinaş. Colegii lor din „Expo-Art” pictează şi ei, aştep- tând aceleaşi tabere de creaţie, amintindu-şi de Hora- ţiu Ioan Laşcu şi de cei doi sau trei ani petrecuţi de el în atelierul „Şcolii Populare de Artă” condus de dom- nul profesor Victor Hreniuc, unde sufletul lui era des- cătuşat şi copleşit de minunile toamnei. În taberele de la Agafton, Ipoteşti şi Şendriceni, dânsul se simţea ca într-un atelier itinerant, schimba cu uşurinţă decorurile şi simplifica natura până la esenţă, păstrând luminile proaspete izvorâte din duhurile pământurilor. Horaţiu a organizat în octom- brie 1996 la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani o expoziţie „Expo-Grup 96” unde au parti- cipat majoritatea membrilor acestei societăţi. Apare în calitate de artist plastic cu propriile lucrări la expozi- ţiile realizate în urma taberelor de creaţie de la Agaf- ton (1996), Şendriceni (1997) şi regăsim lucrările sale de grafică reproduse în revista „Agora”. După şapte ani de la plecarea lui, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani a fost vernisată o altă expoziţie „In memoriam” unde au fost expuse lucrările lui Horaţiu Ioan Laşcu alături de cele ale lui Nicolae Cornea, Vasile Mălinaş şi Alexandru Pleşca. Rămâne în conştiinţa noastră ca un artist plastic activ, prezent la vernisaje şi la agapele de după. Toam-

na, celor din „Expo-Art”, le este dor de el şi ne amin- tim cum se mărturisea: „toate ca toate, dar viaţa e tri- stă, moartea e necunoscută şi unde să mai trăieşti?” Grupaj realizat de Margareta Mihalache

44

33

Creaþie literarã

Gellu DORIAN

SCRIITORII BOTOŞĂNENI ÎNTR-UN BILANŢ DUPĂ 40 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA CASEI CREAŢIEI POPULARE BOTOŞANI

Î n 1968, după noua împărţire administrativă a ţării, pe lângă noua Casă a Creaţiei Populare, nouă instituţie desprinsă din Casa regională a

Creaţiei Populare Suceava, a luat fiinţă la Botoşani Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”. Tot pe atunci venea de la Darabani, unde a fost „surghiunit” la locul de muncă, după un periplu sucevean, poetul Lucian Valea, care, cu prestanţa şi dorinţa de a intra în aten- ţie iarăşi, după ce în adolescenţă, la vârsta de 16 ani debuta cu o carte de versuri, fiind considerat al doi- lea Goga printre tinerii poeţi de atunci, s-a impus în conducerea acestuia. Cenaclul, pe atunci, funcţiona în sediul Casei Corpului Didactic, din incinta interna- tului Liceului „A.T. Laurian”, instituţie care-l avea ca director pe Adrian Lungu. Acolo i-am cunoscut pe cenaclişti, în ianuarie 1971, la o lansare de carte, mi se pare Concert inaugural de Dorin Baciu. Cenaclul activa săptămânal, joia, şi se manifesta în paginile lite- rar-artistice ale ziarului „Clopotul”, condus de regre- tatul Nicolae Cântec, cel care a profitat de dezgheţul din acea perioadă din cultura română şi a creat front de acţiune, în lipsa unei reviste literare la Botoşani, în acele pagini. Numele nu erau prea multe şi cu un minim efort, le-aş putea aminti pe toate: Lucian Valea, Radu Cadelcu (Corneliu Fotea), Dorel Schor, Dumi- tru Ignat, Dorin Baciu, Dumitru Ţiganiuc, Al. Bar- dieru, Mihai Lupu, Maria Baciu, Lucia Olaru Nenati, Victor Teişanu, Mihai Munteanu, Constantin Drac- sin, la care s-au adăugat mai tîrziu şi George Luca, Dumitru Necşanu, Neagu Marcel Ciucaşu, Elena Donţu, Maria Geambaşu, Constantin Bojescu, Eugen Apetre, Elisabeta Vartic, Val. Talpalaru, Lucian Alec- sa, Valerian Ţopa, Emanoil Marcu, Mircea Oprea. Eu am început să citesc în cenaclu în 1975. Prin 1978 a apărut şi Val. Guraliuc. Două antologii, editate de Casa Creaţiei, la care au activat şi Lucian Valea, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Lavric, au evidenţiat activitatea scriitoricească de la Botoşani: „Fântâna Soarelui” şi „Arc de triumf”. Iar în 1979, prin insistenţele lui Lucian Valea şi îngrijirea lui Dumitru Lavric, a apărut o casetă ce cuprindea douăzeci palachete semnate tot de atâţia scriitori - poeţi şi prozatori – eveniment editorial unic pentru acea vreme într-un oraş de provincie unde viaţa lite- rară se impusese atât de mult încât a intrat în vizorul securităţii, iar activitatea cenaclului s-a rărit până la încetarea definitivă a acestuia. Din păcate câţiva cena-

clişti şi-au adus cu prisosinţă obolul la această deci- zie dictatorială. În 1981, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” mi-a încredinţat editarea unei reviste – „Amfitrion” – ca buletin de activitate a cenaclului cu acelaşi nume care activa în acea vreme la bibliotecă. Din acea revis- tă au apărut cinci numere. Iar din ianuarie 1982 a apă- rut revista „Caiete botoşănene”, editată de Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă Botoşani, prin Centrul Judeţean pentru Îndrumarea Creaţiei Arti- sitce şi a Mişcării Artistice de Masă, patru pagini care apăreau în corpul revistei „Ateneu” din Bacău. În 1984 a sosit la Botoşani şi a preluat secretariatul revis- tei Emil Iordache. Până în decembrie 1989 au apărut 84 de numere, iar de atunci revista a luat denumirea „Hyperion-caiete botoşănene” şi apare lunar, editată de fundaţia cu acelaşi nume. Până în decembrie 1989 la Botoşani existau doar doi membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Al. Bardieru şi Constantin Dracsin. În prezent numărul acestora este mult mai mare. Sunt membri ai USR:

Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc, Dumitru Ignat, Dorin Baciu, Maria Baciu, Lucia Olaru Nenati, Lucre- ţia Andronic, Augustin Eden (Valerian Ţopa), Ema- noil Marcu, Corneliu Filip, Nicolae Corlat, Vlad Scu- telnicu, Gabriel Alexe, Petruţ Pârvescu, Constantin Bojescu, Lucian Alecsa, Stelorian Moroşanu, Vasile Clem, Victor Teişanu. Alţi scriitori cu cărţi publica- te: Elena Cardaş, Mihai Marciuc, Mihai Munteanu, Mircea Oprea, Florentina Toniţa, Eugen Hruşcă, Ciprian Manolache, Vasile Iftime, Nicolae Căruntu, Georgică Manole, Gică Manole, Costel Zăgan, Tra- ian Calancia, Mihai Lupu, Dora Vatavu, Gheorghe Ţuculeanu, Vasile Ungureanu, Dumitru Necşanu, George Luca, Val. Guraliuc, Mihaela Arhip, Sophy Bistriceanu, Costel Pricopie, Vasile Amarghioalei, precum şi autori de versuri sau alte încercări literare, ale căror eventuale cărţi nu pot fi luate în calcul. Au existat, pe lângă Cenaclul Literar „Mihai Emi- nescu”, coordonat de Lucian Valea, şi alte cenacluri. Am amintit de Cenaclul „Amfitrion” al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”. Mai era un cenaclu al Casei Armatei, coordonat de Mihai Marciuc. La Casa Tineretului, cu activitate destul de îndelungată, a exis- tat Cenaclul „Aripi de lumină”, coordonat de Val. Guraliuc. Cu activitate subversivă şi sporadică, în 1976, a luat fiinţă cenaclul „Nord”, care-i avea ca

Creaþie literarã

membri pe: subsemnatul, Dumitru Necşanu, Neagu Marcel Ciucaşu şi Constantin Dracsin, cenaclu care a editat şi două numere samisdat din revista „Nord”. Cenaclul Literar „Mihai Eminescu” a devenit al Uni- unii Scriitorilor din România, în 1982. În judeţ acti- vau: Cenaclul „Septentrion” la Dorohoi, coordonat de Valerian Ţopa; la Draxini, Cenaclul „Zboruri albe”, coordonat de Constantin Dracsin; la Ştefăneşti, Cena- clul „Selenarii”, coordonat de Stelian Neagu. Până în 1981 Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă Botoşani a organizat câteva concursuri sporadice, unele de recitare, altele de creaţie tematică, de interes local sau cel mult judeţean, fără ecou. În 1981 a fost înfiinţat Concursul Naţional de Poezie şi Interpreta-

re Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, concurs atipic pentru acea vreme, pentru că nu impu- nea o tematică ideologică, ci una, dimpotrivă, liberă, fără prejudecăţi. Concursul a ajuns acum la ediţia XXVIII-a şi, prin juriile lui, a trecut majoritatea poe- ţilor botoşăneni, iar alte sute din ţară şi-au văzut numele publicate în reviste sau pe copertele unor cărţi de autor. După concursurile „Nicolae Labiş”, de la Suceava, „Panait Cerna” de la Tulcea şi „Laudă-să omul şi ţara” de la Sighetu Marmaţiei, „Porni Lucea- fărul…” este cel mai longeviv, iar acum este şi cel mai important prin calitatea juriilor şi rezultatelor obţi- nute prin promovarea unor valori autentice, deveni- te nume importante ale poeziei române contempo- rane.

REZULTATELE Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene “Porni Luceafărul…”, ediţia a XXVII-a, 15 iunie 2008, Botoşani

Juriul celei de a XXVII/a ediţii a Concursului Naţio-

te botoşănene” – Despina Andreea Popovici

nal de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminescie-

-

Premiul revistei „Argeş” – Răzvan Buzilă

ne „Porni Luceafărul

”,

format din: Lucian Vasiliu, Cas-

-

Premiul revistei „Cafeneaua literară” – Bogdan Fede-

sian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Valeriu Stancu,

reac

Liviu Apetroie, Daniel Corbu, Liviu Papuc, Sterian Vicol,

-

Premiul revistei „Revista Română” – Daniela Maria

Florina Zaharia, Vasile Spiridon, Marian Draghici, Paul

Varvara

Aretzu, Adrian Alui Gheorghe, George Vulturescu,

-

Premiul revistei „Dacia literară” – Alexandra Emi-

Dumitru Chioaru, Paulina Popa, Ion Beldeanu, Nicolae

lia Bucur

Tzone, Leo Butnaru, Dumitru Augustin Doman, Virgil

-

Premiul revistei „Porto Franco” - Maria Luminiţa

Diaconu, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat

Popescu

(secretariat), avîndu-l ca preşedinte pe George Vultures-

-

Premiul revistei „Bucovina literară” şi al revistei

cu, a decis acordarea următoarelor premii:

„Luceafărul” – Simona Dumitrache

SECŢIUNEA CARTE DE DEBUT ÎN POEZIE:

- Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu” al Filialei Iaşi a USR:

DUMITRU NECŞANU, pentru cartea ”Omphalos”, Edi- tura Axa, 2007;

- Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldo-

va: DANIELA POPA, pentru cartea „Paper clips”, Editu- ra Axa, 2008.

SECŢIUNEA POEZIE :

- Premiul Editurii Junimea şi al revistei „Poesis” –

Adiran Diniş

- Premiul Editurii „Convorbiri literare”, APLER şi al

revistelor „Convorbiri literare”, „Poezia” şi „Viaţa Româ-

nească”– Andrei Siberski

- Premiul Editurii Princeps Edit şi al revistei Feed back – Ana Maria Puşcaşu

- Premiul Editurii Vinea şi al revistelor „Euphorion”, „Dunărea de jos” – Gabriela Ivaşcu

- Premiul Editurii Emia şi al revistei „Hyperion-caie-

- Premiul revistei „Acolada” – Ramona Ţăruş

- Premiul revistei “Familia” – Luiza Ţuculeanu

- Premiul revistei „Ateneu” – Dana Cernuşcă

SECŢIUNEA INTERPRETARE CRITICĂ:

- Premiul revistei „Convorbiri literare” – Liliana Saviţki

- Premiul revistei „Poezia” – Mihaela Cazacu

- Premiul revistei „Revista Română” – Ana Maria Bla- naru

- Premiul revistei „Poesis” – Dana Dugan

- Premiul revistei Feed back – Vlad Sârbu

- Premiul revistei „Hyperion” şi al revistei „Porto Franco” – Ana Maria Mangulică

RECITALURILE ŞI PREMIILE „Hyperion”- 2008 În ziua de 14 iunie 2008, pe esplanada Cinematogra- fului „Unirea” de pe Pietonalul Unirii din Botoşani a avut loc cea de a VIII-a ediţie a Recitalurilor şi Premiilor „Hyperion”, la care au citit din creaţiile lor poeţii: Ange-

Creaþie literarã

la Baciu, Adrian Alui Gheorghe, radu Florescu, Lucian Vasiliu, Marius Chelaru, Val Talpalaru, Daniel Corbu, Indira Spătaru, Liviu Apetroaie, Marian Drăghici, Nico- lae Tzone, Dan Mircea Cipariu, Dumitru Chioaru, Daniela Popa, Paulina Popa, Virgil Diaconu, Paul Aret- zu, George Vulturescu, Nicolae Sava, Leo Butnaru, Ste- rian Vicol, Florina Zaharia. Au cîntat Florin Săsărman şi Ion Zubaşcu.

Juriul form,at din membrii redacţiei revistei „Hype- rion”, Gellu Dorian, Lucian Alecsa, Nicolae Corlat, Ange-

la Furtună, Vasile Spiridon, a acordat următoarele premii:

POEZIE :

- Nicolea Tzone , Radu Florescu, Florina Zaharia REVISTE: „Viaţa Românească”, „Dacia Literară”, „Poezia”, „Poesis”, PENTRU DEBUT EDITORIAL: - Dumitru Necşanu, pentru cartea „Omphalos”, editura Axa, 2007 TRADUCERI: Leo Butnaru SPECIALE: Ion Zubaşcu, Florin Săsărman, Angela Baciu, Cassandra Corbu, revista „ Porto Franco”

Luminiţa POPESCU

Timp interzis

Dezgolesc fiinţa ta de umbra ecoului meu pierdut în abisul ce desparte sufletele noastre. Trezită din somn cu vârful degetelor privirea ta îmi răscoleşte simţurile cu inocenţa unui zbor interzis. Departe lumina existenţei tale se revarsă adulmecând gustul timpului răzvrătit cu fiecare secundă din mine.

la margine de cocor şi de oră înjunghiată într-un val de mare moartă Cine va putea găsi ciobul din spuma ţăndări făcută pe un mal de gând, într-o seară? Sunt nestatornice visele ca o maree peste un istm în formare şi călătoare sunt, ca o pasăre într-o eternă migrare din locul rămas nenumit – de la izgonirea din Grădina Eden, spre cel numit Sine.

Andrei SIBERSKI Iertare Îţi aminteşti tu oare de Budapesta cu magnolii înfloriţi şi cele două
Andrei SIBERSKI
Iertare
Îţi aminteşti tu oare de Budapesta
cu magnolii înfloriţi
şi cele două chipuri cu lumină în ochi
pe care le vedeam în fiece băltoacă
sub cearşafuri vieneze puţin arse
de lumânările
care îşi picurau lasciv viaţa fierbinte
pe spatele tău de lapte
ori de Parisul nostru
îmbibat cu
cafea cu frişcă?
azi cafeaua e amară în draci
şi mă întreb ca un gelos nebun
cine ţi-a stins ţigările pe spate?
răspunsul tău îmi calcă
mereu
apăsat
buzele
în picioare
mă ierţi
pentru că nu te-am luat niciodată
să vezi magnolii în Budapesta.
Gabriela IVAŞCU

Andreea Despina POPOVICI

mie-mi place să-i spun letargie

în după-amiaza asta stau pe locul şoferului ochii-mi curg înăuntru spre cavităţile alea de care învăţăm la şcoală îmi adoarme carnea pe muzică rock şi-mi pierd degetele pe sub scaunul din dreapta (chiar dacă nu-i prea place lui adi)

de aer atârnă pânze de păianjen de toamna trecută când inspir se rup de timp şi mi se aşează în crăpăturile din piele în care o să locuiască toţi copiii pe care n-o să-i nasc

mi-e lene să mă uit în oglinda retrovizoare să văd o cascadă de forme cuminţi puţin rupte la capăt care vor să semene a om şi a mine mai bine închid ochii să simt cum lumina îmi mănâncă pleoapele până se fac două găuri prin care văd toată lila (ca-n poza aia modificată de la avatar)

Daniela Maria VARVARA

Migrare

(pe un mal de gând) Un scâncet albastru

Creaþie literarã

xxx

Întotdeauna alţii sunt vinovaţi Pentru negrul de fum de pe vieţile noastre

Bunicul lâncezeşte în salonul 6 de la neuro Mâna îi tremură, varsă cana pe el

Calea visurilor mele Ce îmi umple gândurile Ea îmi alină suferinţa Şi dorul care mă duce Spre lumea ta, spre ochii tăi Spre buzele şi trupul tău cel alb Şi pielea ta cea fină ca mătasea Ca soarele care apare După ploaia cristalină Tu eşti un înger care doarme În bătaia fulgilor de nea Tu trăieşti prin mine Ca o lumină Tu ai plecat în zări necunoscute Şi inima îmi plânge de dor O, cât plâng eu după tine Sentimentele mele s-au pierdut Printre mări şi oceane Au zburat ca o pasăre.

Toată lumea noastră se zdruncină uneori

De parcă ar fi condusă de parkinsonul bunicului

Şi de fiecare dată ai impresia că se va dezghioca

Îşi va vărsa măruntaiele

Nimic mai deprimant decât după-amiaza aceasta

În care bunicul pe banca din curtea spitalului

Cu o portocală în mână Priveşte trecătorii prin spărturile ochilor

Iar zâmbetul său – o crăpătură prin care se zăresc măruntaiele lumii

Ramona ŢĂRUŞ Străinul Oricine-ai fi tu tristul meu străin, Iubesc în tine vechea suferinţă, Iubesc
Ramona ŢĂRUŞ
Străinul
Oricine-ai fi tu tristul meu străin,
Iubesc în tine vechea suferinţă,
Iubesc în tine gândul meu senin
Şi inocenta urmă de căinţă.
Poate eşti on sau poate-o nălucire
Născută din ecoul cuvântului ceresc,
Dar ştiu că-ntipărită în dulcea-ţi amăgire,
Stă umbra a tot ceea ce-i sfânt şi nefiresc.
Cer lacrimi ochii tăi nestinşi, de jar,
Cu preţul chinului inima ta trăieşte;
Poetul nu e viu fără durere nici măcar
Când în abis lumina căutată şi-o găseşte
Răzvan BUZILĂ
Living
mătreaţa ta e peste hainele mele;
sunt un om liniştit de acum înainte;
bileţel lipit de frigider:
pe o bordură; o sticlă

Bogdan FEDEREAC

get a life

inima e tabla de şah peste care ai vărsat spirt ştiind că eu voi aprinde o ţigară.

pe o foaie e viaţa mea. dau pagina şi încă una şi tot aşa; îmi amintesc ploaia din cuvinte ce ne-a cuprins când ne-am întâlnit spaima de a fi într-un spaţiu necunoscut tentaţiile pe care le-am îndurat

şi

ce

emoţiile din taxiul

nu mai ajunge în josul paginii

rutină, acelaşi ritual repetat seară de seară închid cartea dezamăgit. cuprinsul nu cuprinde nici un poem intitulat simplu, noi

toate aceste vise s-au spulberat. când ai început să scrii şi să citeşti când ai început să crezi dacă vezi când ai început să stingi şi să aprinzi lumina fără să te gândeşti la consecinţe tot repetând: „facem discotecă de acum, yeeeeey!!!”

ca

după finalul fiecărui poem citit prietenii îţi vor spune, cred ei ca un sfat,

şi cum nimic nu te-ar deranja

tu o iei drept ironie

- ar fi una dintre realităţile

pe care nu vrei să le accepţi, get a life!

Simona DUMITRACHE

xxx

„sâmbătă & duminică: mergem în picioarele goale prin casă.” ni s-au uzat sexurile.

Iubirea mea ascunsă printre nouri

A

Ca o lumină ce deschide

ieşit pe cerul înstelat

Creaþie literarã

de

2L de BURGER

pe

rând: odată tu; odată eu.

Ana-Maria PUŞCAŞU

peste chilie

a doua primăvară în care

nu ne rămâne decât

ne privim palmele sudate

în

rugăciunea de sub pod.

Pe suflete, în valuri, Unde chipul fericirii nu-ncălzeşte - Răsare – calin Printre oameni şi noi. Să facem lumi din tine Şi din mine să luăm, Adu-mi un joc de ieri Şi te voi cruţa!

Adrian DINIŞ

unknown track

dacă ne vom întâlni printr-o minune te voi lăsa cu siguranţă perplexă Georgiana, te iubesc ca pe o sesiune ca pe o criză parţială complexă

voi ţipa ca atunci când a născut mami nu-mi va păsa de hărţuiri şi-am să te strig te voi lua în braţe ca pe un origami şi te vei zbate ca o momeală-n cârlig

pot să uit toate dimineţile roşii

în care mă ameninţai cu viaţa

sau îmi şopteai că o să construieşti

un iglu din beţe de la îngheţată

şi o să mă pui să trăiesc în el

ca-ntr-o chilie de călugăr alb şi tăcut.

Alexandra Emilia BUCUR

lumea se va uita la noi ca pe nou camp şi te voi săruta în
lumea se va uita la noi ca pe nou camp
şi te voi săruta în staţia de autobuz
dar acum ascult muzică pe winamp
şi aştept în zadar să-mi dai măcar un buz
Dana CERNUŞCĂ
servind resturile
Eşti moartă, iubito
şi ţi se-mpletesc şuviţele orelor
în jurul gambelor
nu-mi mai striga în zadar de sub toamne
când mă opresc în pragul uşii
să-ţi cumpăr mere –
sunt lefter!
şi nici un paznic
nu-mi mai suflă-n buzunare
secretele etajului al doilea al veşniciei,
ei mă lasă doar la subsol
eşti moartă, iubito!
de-atunci de când îţi spuneam
că din oale de nisip
nu poţi bea decât somn
şi-n fiecare seară mă furişez
în picurii de vin cu care preotul
te îngropă în franjurii cărţilor
şi-asist tăcut la-nmormântarea ta,
rumegând osul mărului
care ţi-a rămas în gât,
trăgând disperat de pereţii canalelor respiratorii,
împingând aerul cu picioarele
spre plămânii tăi storşi de viaţă până la refuz,
urlând în gura-ţi de şarpe:
înghite-mă!

Sperietoare de cuvinte

Uneori îmbraci gândurile pe dos,

Le

Cel mai mult de coatele ieri-ului

Ce

Scoţi fruntea prin crăpăturile gândurilor,

tragi peste trup atunci când sunt deja tocite

şlefuiesc fiecare cuvânt neterminat de unii,

De fapt nu ştii că acele crăpături sunt fisuri între două

litere

De care te agăţi ca să poţi respira

Când alţii trag de cuvântul tău ca şi când

Ar

Cu zeci de mâini întinse după hrană

Şi

fi o singură pâine pentru o mulţime flămândă

un singur echilibru care i-a întors spatele luminii.

Gândurile alea întoarse când pe o faţă, Când pe alta, Nu pot avea o altă natură,

Ci

O

Aşa că acele gânduri Nu-ţi vor creşte alte straturi de piele peste cele native de

om,

Sau mai multe ca să-ţi acopere pielea tocită, Oricum ai întoarce gândul

doar pe cea dată,

faţă nu o spală pe alta,

Sau mâna după materie.

Luiza ŢUCULEANU

Adu-mi un joc de ieri

noapte-aducerii aminte

Şi

Ca din altă viaţă în floare,

O

Inexistentă parcă şi veche.

O

E

prin vii pătrunde,

taină adâncă, felină,

ploaie de dansuri se lasă

Creaþie literarã

Mihaela CAZACU Simbolul apei în opera lui Eminescu

S imbolul nu trebuie confundat cu tropii, chiar dacă se manifestă şi el la nivelul limbajului prin modificări semantice ale semnelor lingvistice.

Într-o retorică generală, ca a grupului, el aparţine meta- logismelor, adică acelei categorii care „modifică valoa- rea logică a frazei şi nu sunt, în consecinţă, supuse res- tricţiilor lingvistice.” Pentru a constata metalogismul trebuie invocată realitatea, trebuie în plus să te asiguri că semnele nu dau o descriere finală a referentului. Cuvân- tul devine poetic nu ca semn, ci ca simbol şi în această calitate depăşeşte cadrul lingvisticii. În dezvoltarea lim- bajului, semnul şi simbolul sunt complementare: sem- nele lingvistice furnizează simboluri atunci când subiec- tul le poetizează, investindu-le cu SINEA sa; invers, semnul actual poate fi vestigiul unei valori stilistice ori- ginare. În măsura în care antiteza simbolică a artei impli- că o anumită afinitate între semn şi semnificaţie, lumea naturală se lasă tratată ca un obiect semiotic supus inten- ţiei semnificative a subiectului interpretat. Din acest pri- vilegiu, întemeiat obiectiv, provine ideea că preotul devi- ne în reveria sa, interpretul orfic al misterului ocultat în semnele naturii, ca şi proiectul criticii fenomenologice şi arhetipale de a alcătui un repertoriu al formelor, capa- bil să explice imaginaţia creatoare. Gaston Bachelard, poeticianul elementelor, distin- gea o imaginaţie formală şi una materială, deschisă, a cărei lege e subordonarea variatelor imaginii la o imagi- ne fundamentală, pentru că limbajul însuşi are fluidi- tate, apoi devine un ax al imaginarului, unitatea ele- mentului conferind unitatea operei. În acest sens, distincţia meniheistă a lui I. Negoiţescu între neptunic (= zona cu problematică intelectuală, raţională) şi plu- tonic (= zona izbucnirilor vizionare a postumelor) devi- ne inoperantă, dacă nu falsă. Eminescu nu a creat mituri, nici simboluri arhetipale, pentru că ele existau într-un fond folcloric pe care şi-l însuşise devreme, iar imaginile rezultate fiind simbolice (nu alegorice), rela- ţionează semnul material cu un complex referenţial de tip intelectual. Din perspectiva mişcării de la semn la obiect, sim- bolul apare ca „semnul care trimite la referend prin intermediul altui semn”. Noul semn, care prin semnifi- cantul său trimite la alt semn, este un cumul semantic deosebit de alegorie, „Ideea” este congeneră, nu ante- rioară lui. Relaţia simbolică demonstrează că o catego- rie nouă se naşte atunci când se pierde referinţa indi- viduală. Simbolul şi îndeosebi metafora simbolică – tropul cel mai complex – pot da seamă de universul ontologic secund care e arta şi pot realiza integrarea metodologică propusă de postmodernism. Comunica-

rea poetică se prezintă ca un proces de acumulare sau supradeterminare retorică bazat pe mecanismul semio- tic al referinţei multiple. Cu aceste premise se poate rea- liza saltul din retorică în hermeneutică şi în semiotica imaginarului, cu ale sale „lumi posibile” care, până în prezent, sunt mai mult postulate decât demonstrate. R. Barthes fixa, pentru imaginaţia poetica, următoarea condiţie: aceea de a poseda o imaginaţie a profunzimii, o comunicare prin „rădăcini şi asemănare”. Consulta- rea Dicţionarului de simboluri relevă că, pentru men- talitatea arhaică, apa a generat o paradigmă de semni- ficaţii, pe cât de variată, pe atât de contradictorie:

originea vieţii, mijloc de purificare, centru de regene-

rare, plus semn al binecuvântării, al sacralităţii, al imagi- narului, dar şi instrument al morţii, al maleficului, al stagnării prin îngheţare. Eminescu preia, în episodul Greciei antice, dualismul apei în prezent şi în mentali- tatea arhaică: civilizaţia clasică se iveşte din mare, la contactul magic cu lira lui Orfeu şi tot acolo dispare, consecinţă a gestului apocaliptic performat de acelaşi cântăreţ mitic. Polarizarea simbolismului acvatic este evidenţiată ca metaforă a vieţii, marea se raportează la infinit, la ideal, metafizică, la istorie, la eternitate, dar şi la spa- ţiul morţii, la zbaterea zadarnică, la iluzie şi deznădej- de. Şi Gaston Bachelard disociază între apele limpezi, primăvăratice, curgătoare, îndrăgostite, despre supre- maţia apei dulci şi despre apa maternă şi feminină, pe de o parte, şi despre apa violentă adâncă, stătătoare, grea sau moartă, despre complexul lui Caron si al Ofe- liei, pe de altă parte. Romantismul a reactualizat men- talitatea arhaică născătoare de artă simbolică, în acord cu filosofia în concepţia căreia lumea palpabilă nu este decât aparenţa unei lumi metafizice. În accepţia schilleriană a termenului, romanticii se dovedesc „sentimentali”, resimţind nostalgia infinitului dincolo de graniţele lumii empirice, dar şi „naivi”, în privirea naturii din mijlocul ei, copleşit de grandoarea formelor, în spirit folcloric. Eminescu se raportează la simbolismul acvatic arhetipal atât la modul naiv, atunci când îl conotează magic şi mitic, cât şi la modul senti- mental, atunci când îi acordă semnificaţii filosofice. Ambele modalităţi se subsumează conştiinţei reto- rice a semnului simbolic, explicit formulată în studiul „Strângerea poeziei populare”: „Adevărat este că poe- zia nu are să descifreze, ci din contră are să incifreze o idee poetică în simbolurile şi hieroglifele imaginilor sensibile – numai că aceste imagini trebuie să constituie

haina unei ideea etern poetică sunt imaginile.”
haina unei
ideea etern poetică sunt imaginile.”

Materialul în care se sensibilizează

Creaþie literarã

Premiul „Horaţiu Ioan Laşcu“ al Filialei Iaşi USR

la „Porni Luceafărul

iunie 2007, secţiunea

Carte de debut Dumitru NECŞANU

despre mântuire

nu mai ştiu pe unde să bântui şi cu ce mărunţi să mă vând nu ştiu dacă vrea cineva să cumpere sufletul meu hoinar pânza bătută de vânturi e ruptă părerea cum că piatra sufletului meu aruncată în apă cercuri ar face e doar o iluzie optică sunt eu atât de tare ca piatra mă întreb

răspunsul nu vine apa este opacă apa nu are caracter apa e o iluzie mă întreb

despre mine

otreapa de vedere care spune urechea strâmbă care mă înşeală văzduh îngenuncheat în stamba colorată a curândului ce nu mai vine

urât de pleoapa ce nu mai închide un cerc închis de mult în mine m-aş duce cu sufletul în palme să întreb văzduhului otraepă-i sunt sau câine

păcat de viforul ce latră iernaticul sălaş al celor mulţi lipsiţi de boarea văzutului de sfinţi şi nevăzuţi prin mine

despre vin

n-am cum să vin n-am cum să trec stau singur şi singur petrec acest sfârşit de lustru îmbuibat de ţigări şi alcool ca un faun al nefiinţei şi nici prin cap nu-mi trece să izgonesc să rup să farm şi să-i ucid frageda alcătuire

trecerea mă cuprinde iasca sub amnarul lunii scânteie

cu cine să beau cu cine să cant cu cine să mor băgându-ţi unghiile-n gât viaţă de rahat

diatriba prea curand s-au închis porţile sărbătorii eu am rămas în afara dar ce spectacol trist e să vezi cetatea ruptă de noi înlauntrul şi ce ridicol se-nalţă stindardul plecării şi vameşii râd călare pe calul călare pe calul călare pe cal

ARS AMATORIA

Liviu PÂNZARU

Mama

În sufletul meu Imaginea ta Curge pe aripi de doină La ceasul târziu Când stelele nasc Lucind pe bolta senină.

Ascunsă în lacrimi, Icoana curată Îţi varsă lumina culorii, Şi aduce în viaţă Al inimii vers, Cules din speranţa candorii.

Mă iartă măicuţă Că-n tulburi gândiri, Uneori ţi-am uitat cuvântarea Şi florile toamnei

Ne-au nins peste trup, Astupându-mi cu doruri cărarea.

Aniversare

Tu soare blând, ce strălucești, Cu raza ta nemuritoare Vei încerca să ne-ncălzeşti Cât vei putea Şi mult şi tare.

Ai răsărit în miez de ianuar Căldura ta iubiri degajă, Iar sunetul gingaş şi pur Ne tulbură cu a lui vrajă.

De-aceea-n inimi te-om purta Vei străluci deacum în veac, Frumos şi pur şi cristalin, Vei face tuturor pe plac.

Creaþie literarã

CONCURSUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A PIESEI DE TEATRU ÎNTR-UN ACT „MIHAIL SORBUL”

- scurt istoric-

P rima ediţie a acestui concurs de interpreta- re a piesei de teatru într-un act consacrat for- maţiilor de teatru de amatori din România a

avut loc în 1976. A fost organizat de Comitetul pen- tru Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Boto- şani în colaborare cu Centrul Judeţean de Întdruma- re a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă Botoşani, la care, după un an de zile, a fost implicată şi Casa orăşenească de cultură Săveni, din subordi- nea Consiliului local al Primăriei Săveni. Ediţiile s-au succedat anual până în 1989. Au par- ticipat, pe lângă formaţiile de teatru de amatori din Botoşani (Casa orăşănească de cultură, Casa de cul- tură a sindicatelor, Casa de cultură a armatei, Casa de cultură orăşănească Dorohoi, Casa de cultură

Săveni, formaţii ale liceelor din oraş şi ale unor între- prinderi), dar şi din ţară, printre care formaţii de pres- tigiu, cum sunt cele din Lugoj, Focşani, Panciu, Tul- cea, Tinerimea Română Bucureşti, Iaşi – Teatrul „Ludic”, Bistriţa, Satu Mare, Sibiu, Piatra Neamţ şi altele. Unele formaţii de teatru de amatori, între timp, cum este cea din Focşani, a trecut la statutul de tea- tru profesionist, iar unii actori amatori, ca să ne refe- rim numai la cei din Botoşani, au ajuns actori profe- sionişti, cum sunt Carmen Ungureanu, Volin Costin sau Florin Aioniţoaie. După 1990 s-a decis ca festivalul să aibă 2 secţiuni

- una de interpretare şi alta de creaţie – şi să se ţină alternativ, din doi în doi ani. Astfel, prima ediţie de după 1990, secţiunea de interpretare, a avut loc în 1991 şi celelalte s-au derulat conform deciziei, nor- mal, până în 1999, cinci ediţii, iar din 1992, secţiu- nea de creaţie, patru ediţii, până în 1998. În perioa- da 2000-2004, festivalul, conform deciziei unilaterale

a conducerii de atunci, nu a mai avut loc, fiind reluat

în 2004, cu cea de a XIX-a ediţie, ajungând în 2008 la cea de a XXI-a ediţie. Iar secţiunea de creaţie, anul acesta, a ajuns la ediţia a VI-a. Pentru secţiunea de creaţie în fiecare an în care a avut loc concursul a fost editată câte o antologie cuprinzând piesele de teatru premiate, unele dintre acestea fiind montate de formaţii de teatru de amatori sau chiar de unele teatre profesioniste sau la Televi- ziunea Română. Anul acesta toate piesele de teatru premiate în primele cinci ediţii au fost editate într-o antologie dedicată aniversării a 40 de ani de la înfi- inţarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.

şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani. Oferirea condiţiilor bune de reprezentare a spec-

Oferirea condiţiilor bune de reprezentare a spec- tacolelor, atât pe scena Teatrului „Mihai Eminecu” cât şi pe cea a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasi- lache” Botoşani, după 1990, a făcut ca interesul pen- tru acest concurs naţional să crească de la an la an, având înscrise, la unele ediţii, şi în funcţie de fondu- rile existente, până la cel mult 16 formaţii. La ceastă ediţie, a XXI-a, s-au înscris, la secţiunea interpretare, 14 formaţii de teatru de amatori din Botoşani (5), Iaşi (2), Satu Mare (3), Sighişoara (1), Bacău (1), Tulcea (1) şi Bălţi, R. Moldova (1) – pentru prima dată acest concurs este implicat şi într-un proiect transfrontalier, în cadrul Programului de vecinătate România – Republica Moldova 2004-2006, Componenta Phare CBC 2006, Prioritatea 2 – Acţiuni people to people, Contract de grant – acţiuni externe ale Comunităţii Europene RO 2006/ 018-447.01.02.20, cu participa- rea în concurs a unei formaţii de teatru de amatori din oraşul Bălţi, R. Moldova -, iar la secţiunea crea- ţie s-au primit 16 piese de teatru într-un act, dintre care 3 vor obţine primele trei premii iar trei, premii speciale ale revistei „Hyperion - caiete botoşănene” şi vor fi publicate, la ediţia următoare, într-o antolo- gie. De-a lungul anilor ne-au onorat cu prezenta în juriu personalităţi ale culturii şi scenei româneşti, pre- cum: Grigore Popa, Ion Parhon, Eugen Kuhartz, Ste- fan Oprea, Mihai Popian, Al. D. Lungu, Alecu Ivan Ghilia, Mircea Coloşenco, Daniel Corbu, Lucian Vasi-

Creaþie literarã

liu, Cassian Maria Spiridon, Adrian Alui Gheorghe, Marius Rogojinschi, Dumitru Ţiganiuc, Lucian Alec- sa şi alţii. Miza acestui concurs rămâne revigorarea formaţiilor de teatru de amatori, ca primă etapă de accepatare şi înţelegere a spectacolului de teatru, a atragerii spectatorilor spre teatru, cât şi promovarea valorilor autentice din rândul interpreţilor de teatru dar şi a autorilor. În privinţa autorilor, putem men- ţiona că de-a lungul anilor, la secţiunea de creaţie, au fost remarcaţi şi premiaţi autori dramatici care au confimat până în prezent,ca: Aurel Andrei, Dan Cojo- caru, Cristian Bădiliţă, Al. Pârău, Dan Lungu, Dana Mândru, Cătălin Mihuleac, Constantin Cubleşan Dumitru Crudu, Valentin Eleazar sau Dan Sociu. La secţiunea interpretare, care s-a desfăşoară în

zilele de 1-2 noiembrie 2008 la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani, s-au prezentate 11 spectacole cu piese de Matei Vişniec (4 spectaco- le!), Carlo Goldoni, Fernando Arrabal, H. Salem şi Lucia Verona şi o dramatizare după „Ferma anima- lelor” de George Orwell, precum şi scenarii scrise spe- cial pentru acest concurs din dramaturgia spaniolă sau creaţii proprii ale regizorilor. Gala de decernare a premiului a avut loc duminică 2 noiembrie 2008, ora 16,30, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasila- che” şi a fost transmisă în direct pe internet de www.live.botoşani.ro. Decernarea premiilor pentru creaţie a avut loc la Săveni, în sala de şedinţe a pri- măriei, duminică 2 noiembrie 2008 la ora 12. (Gellu DORIAN)

Rezultatele Concursului de Interpretare: Juriul celei de a XXI-a ediţii a Concursului Naţional de Inter-
Rezultatele Concursului de Interpretare:
Juriul celei de a XXI-a ediţii a
Concursului Naţional de Inter-
pretare a Piesei de Teatru într-un
Act „Mihail Sorbul”, format din:
ŞTEFAN OPREA, preşedinte,
MIRCEA COLOŞENCO, EUGE-
NIU KUHARTZ, MARIUS
ROGOJINSCHI, FLORIN AIO-
NIŢOAEI, DUMITRU ŢIGA-
NIUC, LUCIAN ALECSA ŞI
GELLU DORIAN, în urma vizio-
nării, în ziua de 1 noiembrie 2008,
spectacolelor înscrise în concurs,
a decis acordarea următoarelor
premii:
TEODORA MORARU –
pentru spectacolul „Omul-
ladă-de-gunoi” de Matei
Vişniec – Atelierul de teatru al
Colegiului naţional „Mihai
Eminescu” Botoşani
3. Premiul pentru
interpretarea unui rol feminin:
5. Premiul pentru
interpretarea unui rol masculin-
ex-equo:
EMA DONE – pentru rolul
Napoleon din spectacolul
„Ferma animalelor” de G.
Orwell. Regia Ovidiu Ivan –
Trupa de teatru „Drama Club”
a Colegiului naţional „A.T.
Laurian” Botoşani
OCTAVIAN COSTIN –
pentru rolul Bartolomeo din
spectacolul „Omul-ladă-de-
gunoi” de Matei Vişniec, regia
Teodora Moraru – Atelierul de
teatru al Colegiului Naţional
„Mihai Eminescu” Botoşani şi
RADU BOBICĂ - pentru
rolul El din „Spectacol
imaginar” după Matei Vişniec,
regia Aurel Luca – trupa de
teatru „Ludic” a casei de
- Marele Premiu şi Trofeul
concursului, acordat de Centrul
Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii
Tradiţionale Botoşani, pentru cel
mai bun spectacol:
Trupa de teatru „Ludic” a
Casei de Cultură a Studenţilor
Iaşi – pentru SPECTACOL
IMAGINAR după Matei
Vişniec. Regia Aurel Luca
Următoarele premii sunt
sponsorizate de S.C. FOR YOUR
BRANDS S.R.L. Bucureşti, prin
Fundaţia Culturală „Hyperion-
Caiete botoşănene”:
- Premiul pentru cea mai
bună regie:
Spectacol imaginar după Matei Vişniec, regia Aurel Luca,
Trupa de Teatru Ludic a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi

Creaþie literarã

Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Silvia Răileanu, Trupa de Teatru a Liceului
Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Silvia Răileanu,
Trupa de Teatru a Liceului „Nicolae Iorga“ Botoşani

1.

Adriana Tapalagă – pentru

rolul Beatrice din spectacolul

„Slugă la doi stăpîni” de carlo Goldoni, regia Silvia Răileanu – Trfupa de teatru a Liceului teeoretic „N.Iorga” Botoşani

Andrei Goşu – pentru rolul

Trufaldinio din spectacolul „Slugă la doi stăpîni” de Carlo Goldoni, regia Silvia Răileanu – trupa de teatru a Liceului „N.Iorga” Botoşani 3. Marius Matei – pentru rolul Soţul din spectacolul „Caii la fereastră” de Matei Vişniec, regia Alexandru Vieru şi Raluca Branea, 4. Vlad Pamfil, marioneta Charlot din trupa Blonzy din spectacolul „Ultimul dans al marionetelor nereciclabile”, regia Alexandru Mihalache – Trupa de teatru a Palatului Copiilor Botoşani

2.

Cultură a Studenţilor Iaşi 6. Premiul pentru

c. Premiul special pentru calitatea teatrală a discursului gestual Trupa de teatru a Palatului Copiilor Botoşani – pentru spectacolul „Ultimul dans al marionetelor nereciclabile”, regia Alexandru Mihalache. Trupa de teatru a Liceului „Lucian Blaga“ Bălţi – pentru spectacolul „Selecţie din drama-

interpretarea unui rol episodic:

 

a.

feminin: ANDRADA

CORLAT – pentru rolul

Snowball din spectacolul „Ferma Animalelor” după G. Orwell, regia Ovidiu Ivan – Trupa de tetaru „Drama Club” a Colegiului Naţional „A.T. Laurian” Botoşani;

Rezultatele Concursului de Creaţie

 

b.

masculin: CRISTIAN

turgia lui George Calamanciuc”, regia George Calamanciuc.

Juriul celei de a VI-a ediţii a Concursului Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul”, alcătuit din ŞTE-

PĂDUREŢ – pentru rolul Rebefildo dfin spectacolul

„Psiho-circuit” , regia Nelu Serghei – Trupa de teatru „Altar” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Tulcea. 7. Premii speciale:

8. Mneţiuni:

Omul-ladă-de-gunoi de Matei Vişniec, regia Teodora Moraru, Atelierul de Teatru al Liceului „Mihai Eminescu“
Omul-ladă-de-gunoi de Matei Vişniec, regia Teodora Moraru,
Atelierul de Teatru al Liceului „Mihai Eminescu“ Botoşani
 

a. Premiul special al juriului

Spectacolul „Slugă la doi stăpîni” de Carlo Goldoni, regia Silvia Răileanu – Trupa de teatru a Liceului „N.Iorga” Botoşani, b. Premiul special pentru polivalenţa calităţilor artistice, acordat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoşani şi Fundaţia Culturală „Hyperion” – MIHAI POPA – Trupa de teatru „Art@6pm” Botoşani;

Creaþie literarã

FAN OPREA, preşedinte, HORIA GÂRBEA, DUMITRU ŢIGA- NIUC, GELLU DORIAN şi LUCIAN ALECSA, în urma lec- turării lucrărilor sosite în concurs, a hotărât acordarea următoarelor premii:

- Premiul I – FLORENTINA LOREDANA DALIAN, din Slo- boziua, judeţul Ialomiţa, pentru piesa de teatru „Dincolo de timp”

- Premiul II – VIOLETA ION,

din Bucureşti, pentru piesa „Sfân- tul Ninu”

- Premiul III – VALENTIN

FALUB, din Beclean, judeţul Bis- triţa-Năsăud, pentru piesa de tea- tru „Pribeagul”.

- Premiile speciale ale revis-

tei „Hyperion-caiete botoşăne- ne”, constând în publicarea pie- selor în revistă:

1. VALENTIN ELIAZAR, din Iaşi, pentru piesa de teatru „Cum spui tu, Johny 2. MIRA ALEXIU, din Flă- mânzi, judeţul Botoşani, pentru piesa de teatru „Frumoasa moar- te a celor doi bătrâni”. 3. CARMEN DOMINTE, din

Bucureşti, pentru piesa „Fără titlu”.

Notă: Premiile au fost acordate de Primăria oraşului Săveni.

PREZENTARE EDITORIALĂ

Antologia piesei de teatru într-un act

EDITORIALĂ Antologia piesei de teatru într-un act A ntologia cuprinde o selecţie din piesele de teatru

A ntologia cuprinde o selecţie din piesele de teatru într-un act pre-

miate în primele cinci ediţii ale Concursului Naţional de Creaţiei

a Piesei de Teatru într-un Act

„Mihail Sorbul”. Din 1976, la Săveni şi Botoşani

s-a organizat Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Piesei

de Teatru într-un Act „Mihail Sor-

bul”, dedicat formaţiilor de ama- tori. Gândit în cadrul larg de atunci, de antrenare a maselor de artişti amatori, din fabrici şi uzine, din şcoli şi cămine culturale, în stricta supraveghere a activiştilor

de partid, festivalul a ţinut de regu- lile şi tematicile impuse de acea ideologie. Dar pe lângă piesele de teatru cu tematică impusă, specta- torii au putut vedea şi piese de tea- tru autentice, care au pus în valoa- re talente deosebite, unele dintre ele ajungând actori profesionişti. După 1990, pe lângă secţiunea de interpretare, care a deschis por- ţile teatrului adevărat, fără teme impuse, la liber, cum se spune, organizatorul principal, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, a iniţiat şi o secţiune de creaţie a piesei de teatru într-un act. Dacă secţiunea de interpreta- re a ajuns la ediţia a XXI-a, cea de creaţie, organizată alternativ, până la un moment dat cu cea de inter- pretare şi cu o întrerupere de patru ani în perioada 2000-2004, din decizia unilaterală a conducerii de atunci, a ajuns la ediţia a VI-a. Concursul, de la început, pentru a stimula atât concurenţa deschisă cât şi crearea de noi piese de tea- tru scurt, a fost consacrat atât crea- torilor nedebutanţi cât şi celor care sunt membri ai uniunilor de crea- ţie. Astfel se face că nivelul pieselor premiate a fost de fiecare dată unul ridicat, aducând în prim plan nume ca Aurel Andrei, Constantin Cubleşan, Catălin Mihuleac, Dana

Mândru sau Dumitru Crudu. Parte din aceste nume le întâl- nim în prezenta antologie ce se doreşte un bilanţ al primelor cinci ediţii, antologie dedicată celor 40 de ani de la înfiinţarea Casei Crea- ţiei, aşa cum se numea ea în februarie 1968, şi a actualului Cen- tru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţio- nale. Astfel, atât ediţiile secţiunii de interpretare cât şi cele ale sec- ţiunii de creaţie demonstrează uti- litatea şi valoarea unei astfel de activităţi intrate în tradiţia acestei instituţii, spre mirarea unora care consideră creaţia literară şi teatra- lă ca făcând parte din altă parte – nu ştim care – decât din activita- tea unei astfel de instituţii care are menirea să incumbe toate tradiţii- le culturale, mai ales că judeţul Botoşani este, în primul rând, un loc în care tradiţia literară şi tea- trală a dat nume de valoare şi înseamnă pecetea şi carata acestor locuri binecuvântate din acest punct de vedere. Juriul care a girat de-a lungul celor cinci ediţii a avut în compo- nenţă pe: Ştefan Oprea, Grigore Popa, Eugen Kuhartz, Dan Cristea, Daniel Corbu, Dumitru Ţiganiuc, Gellu Dorian şi Lucian Alecsa. Gellu Dorian

Creaþie literarã

Datini și obiceiuri de iarnă din comuna Concești, județul Botoșani

CU STEAUA

Costumaţia şi accesoriile sunt adecvate zonei. Personajele (actorii) sunt îmbrăcaţi în costume adecvate, iar steaua este confecţionată din materiale disponibile, frumos ornamentată, în centrul stelei fiind aşezată icoana Naşterii Domnului Iisus Hristos.

Personajele:

– Îngerul;

– Ciobanul;

– Harapul;

– Craiul de la Răsărit

Îngerul: – Scoală, scoală, ciobane, Şi nu mai dormi, Că somnul nu-ţi va folosi, Scoală şi du-te la Bethleem degrabă, Căci pastorii te-ntreabă! Acolo vei afla că s-a născut Mesia.

Ciobanul: – Ah! Ce vis am visat De când m-am culcat! Parcă îngerul Domnului mi-a zis:

– Scoală, scoală, ciobane, Şi nu mai dormi, Că somnul nu-ţi va folosi! Scoală şi du-te la Bethleem degrabă, Căci păstorii te-ntreabă; Şi acolo vei afla Că s-a născut Mesia.

Îngerul: – Dacă nu mă crezi pe mine, Uite steaua care vine!

Trei crai de la răsărit Înspre stea au călătorit, Şi au început a întreba Unde s-a născut Un crai mare de curând; Craii dacă au aflat, Steaua li s-a arătat.

Steaua sus răsare Ca o taină mare, Steaua străluceşte,

Şi lumea vesteşte, Că astăzi curata, Preanevinovata, Fecioara Maria Naşte pe Mesia, În ţara vestită, Bethleem numită.

Harapul: – Bună vreme, bună vreme, Cinstiţi domni şi gospodari Iată am venit şi eu după aceşti trei crai Vestitori de lumină, Pe care eu îi port, Eu îi povăţuiesc, De ce se va întâmpla cu dânşii Eu răspund!

Îngerul: – Ba eu îi port Eu îi povăţuiesc De ce se va întâmpla cu dânşii Eu răspund!

Harapul: – Prin ce?

Îngerul: – Prin cântare!

Harapul: – Cui i se cuvine această cântare? Care-i priceput să înceapă, Înceapă!

Cu toţii: Cântăreaţa, Doamne, Slăvită şi mare Cântăreaţa, Doamne, Slăvită şi mare!

Harapul: – Tu cine eşti Cu ce nume te numeşti?

Craiul de la Răsărit: – Eu sunt craiul de la răsărit, Care port sabie, nu cuţit, Dar când am auzit că s-a născut Mesia, Am venit să mă închin, Să mă supun Măriei Tale!

Harapul: – Dar tu cine eşti Cu ce nume te numeşti?

Îngerul: – Eu sunt îngerul lui Dumnezeu, S-ascultaţi ce vă spun eu:

Să nu daţi prin cetate, Să daţi prin altă parte, Că Irod are gând rău, Să omoare pruncul lui Dumnezeu!

Harapul: – Dar tu cine eşti Cu ce nume te numeşti?

Ciobanul: – Eu sunt ciobanul de la turma de oi, Când am auzit că s-a născut Mesia, am venit să mă-nchin. Dar tu cine eşti, Cu ce nume te numeşti?

Harapul: – Eu sunt harapul de la hărăpie, De la poarta-mpărăţiei Cu-acest buzdugan voinicesc Strivesc capul ciobănesc!

Ciobanul: – Di! Harap scârnav şi buzat, Cu mâna de solz după cap, Cu nasul ca sfecla, Cu picioarele ca răschitoarele, Cu dinţii ca grebla! Cu trupul ca vălătucul!

Informator: Goraş C., 60, din Conceşti Culegător:

Prof. Gheorghe Țuculeanu

Creaþie literarã

Baba şi moşneagul

C ică era odată o babă şi un moşneag. Ei nu aveau copii şi din această cauză erau veşnic nemulţumiţi. Motivul certurilor se isca din

te miri ce. Era destul ca unul din ei să strănute şi celălalt chiar

şi sărea la sfadă.

Dar dintre ei tot baba era mai rea. Răutatea ei ajun- sese până acolo, încât nu-i mai da moşului nici mân- care. Azi aşa, mâine aşa, răbdarea lui ajunsese la mar- gine. Trebuia făcut ceva, trebuia să ia o hotărâre. Îşi puse mintea la lucru şi deodată ochii săi se luminară ca de o mare bucurie. Acum ştia cum să-i vină de hac babei: să se prefacă cp-i chior. Zis şi făcut.

Cum veni baba, mai târziu ca de obicei, s-a şi făcut

a se împiedica de scaunul din calea lui, care a căzut

peste găleata cu apă şi apa cuprinse toată faţa casei.

Atâta i-a trebuit babei !

Toate afuriseniile şi blestemele au căzut pe capul moşneagului, până a ajuns la cea mai ucigătoare:

- Măi chiorule, nu vezi pe unde calci ? Mergi parcă ai calca în străchini ?

- Da bine mai zici. Chiar sunt chior. De unde ai

ştiut ? Am chiorât de-a binelea, de când îmi scoţi ochii pentru toate lucrurile de nimic. Acum am nevo- ie de ajutor.

Baba – chita ei ! Putea să facă ce voia din el. Nu-i mai da mâncare nici ca până atunci, căci mâncarea lua drumul spre alţi moşnegi mai vrednici. Dar nici moşul ei nu dormea. Ticluia în cap răzbunarea. Într-o zi, nici una – nici două, îi zice babei drept în faţă:

- Ştii ce m-am gândit eu, măi babă ?

- Ce te-ai gândit, măi moşnege ?

- Decât să mă chinuiesc aşa şi, mai ales, să te chi-

nuieşti tu cu mine, mai bine aruncă-mă într-o apă şi- om scăpa amândoi de necaz. Ştiind că moşul n-o vede, baba sări în sus de bucu-

rie, dar îşi reveni pe loc şi, întorcându-se brusc spre dânsul, începu a-l căina:

- Ştii, eu nu m-am gândit niciodată la un aşa rău

de mare, dar dacă tu vrei să te scap de suferinţă, n-am să-ţi ies din cuvânt. Am să-ţi îndeplinesc dorinţa. În luă de mâini şi îl duse lângă un iaz. Moşneagul îşi urmă gândul ascuns şi îi mai dăcu o povaţă babei. Iazul fiind la poalele unui deal, o sfătui să se ducă în vârful dealului, ca să poată lua o viteză mai mare şi, câdn s-o izbi în el, să-l poată arunca unde-i apa mai adâncă, să nu mai poată ieşi. Baba atât a aşteptat, mai ales că moşneagul nu vedea, după spusele lui.

Făcu ea cum i s-a spus şi se repezi ca o furtună asupra lui. Dar când ajunse aproape – aproape să-l izbească, moşul făcu un pas îndărăt şi baba ajunse acolo unde voia să-l trimită pe moş. Şi aşa a scăpat moşneagul de babă şi baba de moş- neag. Mă încălecai pe-o lingură scurtă, Să trăiască cine ascultă; Mă încălecai pe-un fus, Să trăiască cine-a spus; Mă încălecai pe-o căpşună Şi v-am spus o mare minciună. Informator: Mihai Chiţac, Comuna Conceşti, judeţul Botoşani, 70 de ani, 1999 Culegător: Gheorghe ŢUCULEANU

Cântec de război

Acum ceasul bate unu, Se-aude bubuind tunul Tara, ta, ta Acum ceasul bate doi, Nu ştiu de mai vin’napoi Tara, ta, ta Acum ceasul bate trei, Lupta e în toiul ei Tara, ta, ta Acum ceasul bate patru, Eu îmi apăr comandantul Tara, ta, ta Acum ceasul bate cinci, Nu ştiu de mai vin pe-aici Tara, ta, ta Acum ceasul bate şase, Nu ştiu de mai vin acasă Tara, ta, ta Acum ceasul bate şapte, Eu mă duc gata de moarte Tara, ta, ta Acum ceasul bate opt, Nu ştiu de mă mai întorc Tara, ta, ta Acum ceasul bate nouă, Plec pentru o vecie nouă Tara, ta, ta Acum ceasul bate zece, Sunt voinic cu sânge rece

Informator: Apachiţei Gheorghe, 70 de ani, 1990, Conceşti Culegător: Gheorghe ŢUCULEANU

Creaþie literarã

Al.D. FUNDUIANU Vasile Ungureanu – FULGURAŢII

U N D U I A N U Vasile Ungureanu – FULGURAŢII Sunt mulţumit! Mai mulţumit

Sunt mulţumit!

Mai mulţumit ca niciodată - Am doi copii :

Un băiat şi o carte Sunt mulţumit ! (Mai mulţumit ca niciodată )

„(

)

de mai sus, extras din placheta „Aşa-zise poezii” (Tudo-

ra, 2000), nu mai e de actualitate. Între timp, lucrurile au evoluat într-un chip cît se poate de fericit pentru domnul Ungureanu. Fiul, Eugen (slăbiciunea, mândria şi lumina vieţii domniei sale !), i-a adus

o noră şi, în plus, este angajat într-un doctorat şi o promiţătoare

carieră universitară, la Iaşi. Nici pe plan editorial, lucrurile n-au stag- nat. Dimpotrivă. Aşadar, declaraţia (din Mai mulţumit ca nicioda-

trebuie revăzută. Şi actuali-

zată. Acum are o casă ceva mai plină! Şi mai vie, mai animată, mai

împlinită. În plan editorial, ultimul „copil” al profesorului Vasile Ungu-

reanu este volumul „Fulguraţii” apărut la Editura PIM din Iaşi, în

2008.

„Ce am adunat în sufletul meu şi ce am găsit cu cale că trebuie

să nu se piardă odată cu mine am pus în aceste pagini.”, precizează autorul în deschiderea cărţii. Şi tot acolo, în „De vorbă cu mine însumi”, scrie că, în ceea ce priveşte conţinutul/structura , „Fulgu- raţii” e „un amestec ca şi Am avut ceva de spus, ba chiar o consider

tă) „Am doi copii: un băiat şi o carte

Citatul

o continuare a acesteia, cât şi a cărţilor File rupte dintr-o monogra- fie etnofolclorică şi Aşa-zise poezii”. Prima secţiune „Încercări în poezie” cuprinde un număr de 21

sunt elementele cheie

(leit-motiv) al primelor creaţii, a doua jumătate fiind formată din micropoeme, esenţă de poezie pură, de factură/inspiraţie niponă, (aproape) haiku-uri, gen adoptat/cultivat de tot mai mulţi autori autohtoni. Ce ne surprinde la Vasile Ungureanu e „comportamentul” exce- siv de prudent, de debutant adolescentin, atunci când îşi autointi- tulează creaţiile „aşa-zise poezii” sau „încercări în poezie”. Pentru cine nu ştie, autorul Fulguraţiilor este un intelectual veritabil, vali- dat de incontestabile merite profesionale, dascăl de limba şi litera- tura română cu o activitate de peste 40 de ani, la catedră. Un om care a citit munţi de literatură, nu doar pentru „uzul” personal, ci şi

pentru a le împărtăşi multor generaţii de elevi, în faţa cărora a expri- mat opinii critice avizate, deseori originale despre opera poetică a autorilor studiaţi. Asta dacă nu am pune la socoteală excepţionale- le recenzii şi prezentări de cărţi, aparţinând unor poeţi şi scriitori botoşăneni şi nu numai. Aşadar, să fim lucizi, să nu cădem în cursă. În ciuda sfioşeniei de

a se înscrie şi recunoaşte printre creatorii de poezie, profesorul Vasi- le Ungureanu are temeinice cunoştinţe despre poezie, ştie mai bine decât mulţi alţi dătători cu părerea (includ aici şi cazul subsemna- tului!) cine e poet şi cine nu

A doua secţiune a cărţii intitulată Am mai avut ceva de spus se

deschide cu o prezentare de carte, volumul de versuri Dor, al Valen- tinei Sîrbu Pelivan, scriitoare din Tudora de pe Nistru, după care urmează o serie de scrieri cu vădit caracter monografic, chiar dacă autorul acceptă sau respinge ideea (nu ştim de ce ar face-o!) că lucrează temeinic la întregirea monografiei locale, Tudora de pe Siret. Cu interes am citit pagini mai mult sau mai puţin cunoscute/ine- dite despre viaţa şi opera lui Tiberiu Crudu, note fugare despre „un om uitat”, învăţătorul şi fostul primar Constantin Grigorincu, necro- logul rosit la slujba de înhumare a fostului general şi scriitor Tudor Luchian- Tudora, donaţia de carte din partea familiei defunctului; omagiul adus la împlinirea a 80 de ani de viaţă prof. univ. dr. Con- stantin Vasilică, fiu şi cetăţean de onoare al Tudorei. Lucrarea mai cuprinde Monumentele noastre, grupaj de mate- riale despre vârfuri şi superlative locale pregătit pentru Radio Iaşi, opinii despre meşterii populari (secvenţe dintr-o intervenţie la un simpozion judeţean, material preluat şi publicat şi de Ţara de Sus),

un alt interesant material întocmit spre a fi prezentat la Festivalul Sufletului de la Iaşi, intitulat A trăi frumos în gândirea tradiţională românească În Experienţe, ultima secţiune a cărţii, autorul rememorează parte din evenimentele în care a fost implicat prin anii 1980 şi după, atunci când răspundea, în calitate de director de Cămin Cultural, de activitatea cultural-artistică şi educativă din Tudora.

Şi aceste pagini le-am citit şi recitit cu mare interes, personal

fiind nu doar un lector neutru, ci un martor/spectator, uneori chiar participant la evenimentele prezentate în carte, în acea perioadă fiind tudorean, în suflet şi în acte Autorul manifestă oricari temeri/îndoieli în ceea ce priveşte modul cum va fi primită şi receptată această ultimă carte. L-am sfă- tui să stea liniştit. Şi-a iubit şi îşi preţuieşte prea mult satul şi oame- nii , pentru a fi apreciat de contemporani. Iar dacă nu e convins întru totul, atunci tot îi mai rămâne o şansă. Posteritatea i-a asigurat deja un loc de frunte. Dovada: cărţile pe care le-a scris !

Şi, în final, o ultimă şi necesară precizare: fotografiile care ilus- trează cartea sunt realizate de Eugen Ungureanu.

de texte. Lutul, piatra, lemnul/codrul, omul

Creaþie literarã

Eveniment editorial

Săraca Țară de Sus - 1000 de poezii din judeţul Botoşani

Țară de Sus - 1000 de poezii din judeţul Botoşani P rezenta antologie, rod al unor

P rezenta antologie, rod al unor acumulări de peste un secol, adună între aceleaşi coperte 1.000 de poezii populare din judeţul Botoşani culese, fie din acest areal

etnofolcloric, fie de culegători de folclor născuţi pe aceste melea- guri. Începând cu Eminescu, exemplul cel mai elocvent de cule- gător de folclor de pe întreaga suprafaţă a României, mai ales în perioada turneelor cu teatrele în care a fost angajat şi, cu pre- ponderenţă, în timpul revizoratului şcolar, şi terminând cu alţi culegători de folclor din zilele noastre, de regulă învăţători de formaţie veche sau pur şi simplu pasionaţi de acest gen oral al creaţiei populare. Toate aceste poezii populare au apărut în diverse culegeri, fie editate de edituri importante, cum ar fi Minerva, în cazul lui Eminescu – ediţia cu numărul 1.000, în două volume în BPT, îngrijite de D. Murăraşu –, fie simple culegeri editate, în cea mai mare parte, de Casa Creaţiei Populare Botoşani, acum Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţio- nale Botoşani, instituţie care a împlinit anul acesta 40 de ani de la înfiinţare. Astfel, îngrijitorul acestei antologii monumentale a avut în vedere toate apariţiile de acest fel apărute de-a lungul anilor, cele pe care le-a putut consulta, mai puţin cele din perioadele ante- belice şi interbelice, dispărute acum din diverse motive, dar în mare parte salvate de unii antologatori în culegeri esenţiale, unele cuprinzând poezii populare culese de cei ce îngrijeau respecti- vele culegeri, altele adunând poezii culese de diverşi pasionaţi de folclor şi publicate prin revistele vremii.

Păstrând cronologia, numele culegătorilor din ale căror lucrări am făcut selecţia prezentei antologii sunt: Mihai Emi- nescu, Grigore Gheorghiu, Dumitru Furtună, Tiberiu Crudu, Al. Bardieru, Ion. H. Ciubotaru, Stelian Cârstian, Dumitru Lavric, Ştefan Ciubotaru, Vasile Ungureanu, Aurel Ştefan, Cos- tache Jacotă şi Gheorghe Ţuculeanu. Am scos din atenţia pre-

zentei antologii pe unii culegători de folclor care au improvizat

şi adunat în diverse culegeri hibrizi de gen care nu aduc nimic

valoric ci dimpotrivă. Numele lor nu merită menţionate aici. Nu am păstrat, în structura cărţii, unele poezii, cum ar fi cele de nouă satiră socială sau fals moralizatoare, eliminând, de ase- menea, acolo unde era cazul, versul sau chiar poezia ideologizată, de tip „viaţă nouă”, şi am completat, pe unde era necesar, versu- rile sau cuvintele eliminate de cenzura comunistă. Am renunţat la fărâmiţarea secvenţială pe genuri (epic, liric, socială, de tristeţe, de haiducie, de sărăcie, de lume etc.), prefe- rând secţiuni ample, globalizatoare, astfel: prima secţiune cuprin- de „Poezia obiceiurilor” – începând cu poezia obiceiurilor de iarnă (colinde, pluguşoare, sorcove) şi terminând cu cele ale obi- ceiurilor de peste an (oraţii de nuntă, botezul, înmormântarea etc.); a doua secţiune include toată poezia populară, fie epică sau

lirică, socială sau istorică, de eveniment sau ocazională etc., fiind

şi cea mai consistentă în economia antologiei; în a treia secţiu-

ne am adunat o sumă de strigături de reală esenţă populară, cule- se, de-a lungul timpului, de mai toţi cei menţionaţi mai sus. Ast-

fel s-a închegat o construcţie a cărţii care poate ilustra nu numai

o activitate bogată a unor culegători sau o existenţă pe aceste

locuri ale Ţării de Sus a unor creatori de asemenea folclor, numiţi

de cei ce-au cules de-a lungul timpului „informatori”, ci şi o pro- ducţie impresionantă de compoziţii poetice, extrem de diverse

şi bogată în imagini artistice relevante pentru intensitatea vieţii

scurse de-a lungul timpului prin casele din aceste ţinuturi. Am inclus, de asemenea, în economia cărţii cât şi pentru a uşura informarea celor ce vor consulta prezenta antologie, o listă de abrevieri şi coduri, la cares-au adăugat listele cu informatori (unde a fost cazul) şi surse (de asemenea, unde au fost indicate de cei ce au alcătuit respectivele culegeri). De asemenea, tot pen- tru o mai simplă urmărire a textelor, culegătorilor, antologato- rilor şi informatorilor, am alcătuit un indice general după primul vers, devenit astfel şi titlu, după numărul de ordine, după cod şi după pagină. Glosarul, de asemenea, păstrat, în cea mai mare parte, din cărţile consultate, pentru a ilustra şi o astfel de anali- ză de vocabular a celor ce au alcătuit culegerile, topit însă într-o structură alfabetică compactă, completează structura cărţii ofe- rind şi un instrument de lucru pentru cei interesaţi. De aseme- nea, bibliografia avută în vedere de îngrijitorul ediţiei oferă sur- sele fără de care o astfel de lucrare nu ar fi fost posibilă. O astfel de antologie se doreşte un corolar al unei activităţi tradiţionale în domeniul creaţiei populare din judeţul Botoşani, ilustrând bogăţia poeziei populare, nu numai ca principal ele- ment de păstrare a identităţii naţionale dar şi a unei vieţi trăite intens şi continuu şi din acest punct de vedere. Îngrijitorul acestei ediţii mulţumeşte tuturor celor care au adus până în zilele noastre o astfel de bogăţie de nepreţuit a crea- ţiei populare de acest fel şi speră, acolo unde unele lucruri nu s- au lăsat încă descoperite, să aibă înţelegerea necesară. Gellu DORIAN

Creaþie literarã

Prof.univ.dr. Petru URSACHE

Săraca Ţară de Sus

C red că volumul pe care-l propune scriitorul Gellu Dorian, cu titlul Săracă Ţară de Sus, primul vers din poemul Muşatin şi codrul,

prelucrare-creaţie de Mihai Eminescu, răspunde oportun, cum afirmam anterior, dorinţei literatului de a readuce în contemporaneitate tezaurul tradiţio- nal, pentru propria-i delectare, dar şi cu intenţia de a se verifica pe sine, ca exerciţiu de stil în folosul pro- priei creaţii. Cititorul cu dor de poezie şi, mai ales, cu îndemnul marilor călătorii imaginare pe căile cuvîntului se poate lăsa ghidat de fabricanţii experi- mentaţi în ficţiuni îndrăzneţe, fără motive de îndo- ială. De altfel, literaţii, poeţii şi muzicienii sunt aceia care au descoperit, cum se ştie, capodopera folclori- că la ea acasă şi au elogiat-o pentru ţinută ei estetică, inedită, viguroasă, înainte ca folcloriştii s-o ia în pri- mire ca s-o disece în studii pretenţioase pînă la des- figurare. Gellu Dorian se arată a fi adeptul valorilor permanente şi benefice pentru minte şi inimă, în spi- ritul înaintaşilor temerari şi generoşi. El însuşi este un creator de poezie, foarte bine cotat în lumea celor cu semn ales, un poetofor, ca să inventez un cuvînt în chip de preţuire, aşa că volumul în discuţie poate fi întîmpinat cu deplină încredere. Cum folclorul literar continuă să rămînă un fenomen cultural complex, chiar şi în forma desincretizată în care ni se înfăţi- şează astăzi (desprins de muzică, de joc etc.), volu- mul Săracă Ţară de Sus îşi găseşte locul cuvenit şi pe biroul literatului, al istoricului literar, al istoriografu- lui, al culturologului şi a tot ce înseamnă fiinţă sen- sibilă şi gînditoare. Lectura poate începe cu capitolul poeziei de dra- goste, larg reprezentat în volum, cu grupajul (grupa- jele) liricii de înstrăinare sau cu textele ritualistice din seria colinde, oraţii, descîntece, unele dintre ele ade- vărate capodopere poetice. Asta dacă vrem să dăm crezare ideii plăcut amăgitoare că lucrarea, odată „definitivată” şi predată tiparului, reprezintă un „cos- moid”, un ansamblu armonios, cu toate ferestrele des- chise. Te încumeţi să deschizi o fereastră şi te pierzi în text, într-o lume minunată, faci corp comun cu fabulaţia, cuprins de îmbietoare zăbavă şi uitare de sine. Ipotetic, traseele se multiplică, unghiurile de pornire se contopesc în una şi-n aceeaşi sferă, iar ea îşi îngăduie să te menţină vreme îndelungată în cap- tivitate. Prefer să deschid cu poemele eminesciene, cum se şi sugerează într-o anumită formă: Muşatin şi Codrul, Peste vîrfuri stă cetatea, Ursitorile (cu varianta de şantier Povestea Dochia şi Ursitorile), la care s-ar adăuga Fata-n grădina de aur, Miron şi fru-

moasa fără corp, acestea din urmă neincluse în volum. De altfel, ar fi fost o exagerare; locul mai potri- vit ar fi fost într-o ediţie de autor. Mi se pare şi cel mai atractiv traseu de lectură. El ne pune pe urmele folclorului cu rezonanţe poetice, care se păstrează în murmurul amintirii şi pe multe meleaguri ale ţării. Mai mult, Muşatin şi Codrul, Peste vîrfuri stă cetatea, Ursitorile ne introduc direct în laboratorul secret al lui Eminescu. Sunt piese de şan- tier pe care le surprindem în momente intime, cînd îşi schimbă un vestmînt după altul, după voinţa şi închipuirea autorului. Înţelegem de ce eminescolo- gia mai nouă, de la Ion Negoiţescu şi Ioana Em. Petrescu la Mihai Cimpoi, se îndreaptă cu predilecţie spre capodoperele din postume, unde poetul se arată mai vizibil în stare de agitaţie creatoare, neastîmpă- rat şi luciferic în sensul căderii-înălţării, nicidecum „luceafăr blînd” ori „cu gene ostenite”, imagini de efi- gie, în accepţiunea de: „bun pentru eternitate”. Este creaţia în marş, captivantă, biruitoare, care nu-şi găseşte punct de oprire decît în Luceafărul, în Doina, Scrisori, Odă în metru antic. Poemul Muşatin şi Codrul, relevabil de la distan- ţă dintr-o anume familie de texte, se remarcă de la primul vers: „Săracă Ţară de Sus”. Este o formulă introductivă în tonalitate elegiacă, de doină, destina- tă să releve, prin contrast, vremurile eroice. Proce- deul stilistic nu aparţine numai romantismului. El a fost utilizat şi în poezia tradiţională, de dragoste, de înstrăinare, de ostăşie. Întrucît „prima parte” a para- lelei se subînţelege, anonimul dezvoltă cu predilecţie partea a doua, cu interes pentru dramatizarea pre- zentului: „Vai, săraca străinătate, / Rău mi-ai fost, fără dreptate… „(Mihai Eminescu, Opere alese III. Lite- ratura populară. Ediţie îngrijită şi prefaţată de Per- pessicius. Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1965, p. 156); „Săraca strinătate, / Mult este fără dreptate” (Folclor vechi românesc. Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi bibliografie de C. Ciuchindel. Editura „Minerva”, Bucureşti, 1990, p. 58). Citim şi într-o variantă la Doina: „Vai de biet român, săracul,/ Că-ndărăt tot dă ca racul./ Nici' i merge, nici se-ndeamnă / Că nu-i este toamna, toamnă / Şi nici vară, vara lui / Şi-i stră- in în ţara lui. / Codru geme şi se pleacă / Şi izvoarele îi seacă, / Săracă, ţară, săracă!” (Mihai Eminescu, Doina. Ediţie îngrijită de Magda Ursache şi Petru Ursache. Studiu introductiv de Petru Ursache. Edi- tura „Timpul”, Iaşi, 2000, p. 44). Fragment din Prefaţa cărţii

Etnomuzicologie

Constantin LUPU

TARAFUL MOLDOVENESC - TRADIŢII ŞI PERSPECTIVE ÎN JUDEŢUL BOTOŞANI

Scurt istoric al tarafului tradiţional

L a începutul secolului al

XIX-lea, în Ţările Române

circula termenul de „taraf”

– cuvânt de origine turcă – cu înţelesul de tagmă, clică, partid. Abia după aproape un secol, acest cuvânt desemnează formaţiile de lăutari, mai cu seamă pe cele orăşeneşti. Tot în accepţiunea dr. în etnomuzicologie Speranţa Rădu- lescu, termenul de taraf vizează cate- goria generică a ansamblurilor (vocal) - instrumentale populare româneşti, a ansamblurilor lău- tăreşti. Sinonimele specifice locale de: bandă (bantă), ceată, muzică şi orchestră ş.a., îi conferă termenului de taraf o arie de circulaţie mult mai mare. Dintre acestea, sinonimul de „muzică” (mozâcă) este caracteristic zonei Moldovei. Respectând definiţia dată de Spe- ranţa Rădulescu, adăugăm că:

„Taraful este o formaţie (vocal) – instrumentală alcătuită din mu- zicieni profesionişti, specializată în performarea în cadrul socializat al textelor muzicale folclorice complexe (melodico – armonice)”. Remarcăm că taraful tradiţional rural este numeric cel mai restrâns(reunind în ultimii ani opt, până la 10 instrumentişti), la antipodul său aflându-se taraful de concert (până la 15 persoane). Dezvoltarea acestor tarafuri este legată de apariţia unor muzicanţi semiprofesionişti sau profesionişti. Datorită talentului şi specializării lor, unii instrumentişti amatori sunt preferaţi altora. După cum mai afirmă renumitul folclorist Tiberiu Alexandru: „lăutarii erau cei mai scumpi robi”.

Alexandru: „lăutarii erau cei mai scumpi robi”. Instrumentele tradiţionale au fost înlocuite treptat cu

Instrumentele tradiţionale au fost înlocuite treptat cu instru- mentele lăutăreşti la ocaziile importante din viaţa satului, apariţia acestora şi crearea profesio- nalismului ţinând de o perioadă târzie. În epoca medievală, singurii cântăreţi ai satelor erau ţăranii. Prin secolul al XV-lea la curţile domnitorilor existau în paralel cântăreţi şi lăutari, dar şi în mediile urbane erau buciumaşi, surlari, toboşari, alături de cântăreţi care circulau liber din oraş în oraş, cât şi în alte ţări. În secolul al XVI-lea, în documente din timpul lui Ştefan cel Mare, sunt consemnate numele unui muzicant de curte, surlarul Mircea Purcel, de origine nobilă, iar

mai târziu Mihai Moldoveanu şi Tinodi, „un fel de trubaduri” (Emilia Comişel). Abia în secolul al XVIII- lea se poate vorbi despre lăutari în înţelesul actual. Ei purtau diferite nume: „zicători”, „zicălaşi”, „lă- utari”, „alăutari” etc., iar taraful era denumit tacâm, bandă, muzică, taraf. Sunt semnalaţi şi lăutari străini, alături de-ai noştri, denumiţi mehteri (recrutaţi şi dintre localnici), breslaşi, sudiţi (muzicanţi profesionişti din cadrul armatei şi ţigani robi. Până la dezrobirea ţiganilor, viaţa lăutarilor a fost extrem de grea şi umilitoare, ajungându-se chiar la un negoţ ruşinos cu lăutari. Pe la sfârşitul secolului al XVIII- lea, aflăm că lăutarii moldoveni erau deja organizaţi în „breasla

Etnomuzicologie

meşterilor scripcari sau lăutari”, cu „catastev” în regulă. Breasla lăutarilor din Iaşi, unde staroste era renumitul Barbu Lăutaru, era obligată să plătească drept „havaet stăpânirii”, prin 1812, suma de 400 lei, iar în 1836, 600 lei. Pentru a da mai multă tărie şi fast execuţiei, lăutarii obişnuiau din timpuri îndepărtate să cânte în grup, în ansambluri mai mici ori mai mari, după împrejurare. (Tiberiu Alexandru) Din afirmaţiile unor străini, printre care şi Franz Joseph Sulzer, mai aflăm că, până în secolul al XVIII-lea, taraful era alcătuit din 1 – 2 viori şi un „moscal” cu şapte ţevi şi un ţambal; în Muntenia şi Moldova viorile şi naiul erau însoţite de cobză. Astfel că: vioara, naiul şi cobza sunt „instrumentele ţării”. Conform afirmaţiilor aceluiaşi Tiberiu Alexandru, lăutarii mol- doveni părăsesc cei dintâi naiul, urmaţi nu peste multă vreme de cei munteni, aşa încât instrumentul ajunge din ce în ce mai rar auzit, pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre. Dacă şi în secolul XX numărul lăutarilor creşte, tarafurile săteşti continuă să rămână mici, formate adesea din 2 instrumentişti:

un viorist şi un cobzar, un viorist şi un ţambalagiu, ori pur şi simplu doi viorişti. Între cele două razboaie mondiale, folcloriştii au constatat alcătuiri caracteristice pentru diferite regiuni ale ţării. Astfel că, într-o mare parte din Moldova se distinge formaţia: vioară – cobză, căruia i se adaugă uneori un fluieraş. Deasemeni, fanfara lăutărească („banda” sau „mozâca”) este caracteristică pentru o însemnată parte din Moldova, cât şi pentru vestul Olteniei. Se ştie că taraful nu cântă niciodată pentru sine – cum face de obicei muzicantul amator – ci, de obicei, într-un cadru organizat, la solicitarea unei comunităţi care este şi beneficiarul performanţelor sale,

la diferite prilejuri şi în circumstanţe spaţio-temporale determinate. (Speranţa Rădulescu) În aceste ocazii se reglează în egală măsură comportamentul tarafului şi al beneficiarului său. Manifestarea ca atare are serioase consecinţe asupra dimensiunilor, componenţei instrumentale şi repertoriul unui taraf. Spre exemplu:

pentru şezatoare, clacă sau horă se cerea o formaţie mai restrânsă, decât la una de nuntă, concurs, spectacol (dacă era în aer liber, se apela la instrumente cu o acustică puternică). La ocazii mari, alături de muzicanţii semiprofesionişti, sătenii angajează şi lăutari profesionişti. Lăutarii satelor erau deţinătorii tradiţiei artistice a colectivităţii, cu un stil comun de interpretare ca al localnicilor. Lăutarii de la sate şi oraşe au rămas mereu în contact, producându-se influenţe reciproce în repertoriul şi stilul de execuţie. Este foarte deversificată compo- nenţa formaţiilor instrumentale, fie sub aspectul instrumentelor alcă- tuitoare, fie sub aspectul răspândirii zonale. Este un criteriu recunoscut de toţi specialiştii etnomuzicologi că, în definirea categoriilor tarafului, de prim ordin este instrumentul care asigură nucleul compartimentului de companiament. La baza constituirii tarafurilor tradiţionale, aşa cum afirmă prof.univ. Ileana Szenik, de la Aca- demia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj în Cursul de folclor (2004/2005), – se află 2 – 3 instrumente, iar prin asocierea altora (care, în funcţie de cir- cumstanţe pot lipsi), se amplifică până la 5 – 7 instrumente. Am- plificarea tarafului în mod exagerat este un fenomen recent. Dintre cele cinci categorii de tarafuri, selectăm doar câteva în care ne putem regăsi ca structură între acestea:

- categoria I – Tarafuri axate pe

un instrument cu coarde ciupite: a) cobză sau chitară + vioară (asocieri posibile: nai, clarinet, fluier, contrabas, tobă etc.), răspândite în zonele extracarpatice;

- categoria a II-a – Tarafuri axate

pe un instrument cu coarde lovite:

a) ţambal + vioară (asocieri posibile:

nai, clarinet, fluier, respectiv contrabas, tobă etc.), răspândite în zone extracarpatice; - categoria a IV-a: Tarafuri – fanfare populare, centrate pe 2 – 3 instrumente de suflat (componenţă posibilă: flaut, trompetă, clarinet, saxofon ş.a.), răspândite în Moldova, Banat şi, parţial, în Câmpia Dunării, sudul Transilvaniei;

- categoria a V-a, unde nucleul

de acompaniament este axat pe un instrument aerofon cu resurse armonice: acordeonul sau armonica (în Dobrogea armonica de gură), asociate cu orice instrument solistic. Acordeonul se impune în ultima vreme tot mai mult în formaţiile tradiţionale zonale, fie înlocuind în întregime compartimentul de acompaniament, fie asociindu-se la formaţiile tradiţionale în dublă calitate: solistic şi de acom- paniament. În susţinerea afirmaţiilor te- oretice cu exemple practice, cum că din categoria 5 de clasificare în care nucleul de acompaniament este axat pe un instrument aerofon cu resurse armonice: acordeonul, să enumerăm doar câteva din multele formaţii instrumentale (tarafuri) care au acest instrument în componenţă. De exemplu: Mitoc (cu 4 acordeoane), Albeşti (2 acordeoane), Bucecea (3 acor- deoane), Dobârceni (4 acordeoane), George Enescu (2 acordeoane), Rădăuţi Prut (5 acordeoane) ş.a. În Moldova intră în componenţa tarafului şi fluierul mic, alături de coarde: vioară, cobză, vioara I, II, violoncel, fluier şi contrabas, în loc

Etnomuzicologie

de violoncel; vioară – cobză, ţam- bal, vioară, contrabas; vioară-nai, cobză (uneori violă şi violoncel). În ultimul secol, în tarafuri, cum am arătat mai sus, pătrunde tot mai insistent acordeonul; mici fanfare, formate din ţărani, înlocuind cordofonele pe care sătenii la preferă, cu toate că interpretarea este adesea de o calitate îndoielnică. Revenind la afirmaţiile reputatei profesoare univ. Emilia Comişel, faţă de cele mai vechi tarafuri atestate documentar în secolul al XVIII-lea (fluier, vioară, violoncel, corn, ţambal, clarinet, după stampa pictorului Tr. Neuhauser, iar la începutul secolului al XIX-lea: nai,

instrumente populare de suflat şi cu

Botoşanilor, la compartimentul melosului popular, – afirmaţiile aparţinând prof.univ.dr.Ion H. Ciubotaru, un redutabil exeget al folclorului botoşănean, – se situează interpreţii – ţărani (ex: cântăreţii la fluiere, caval, fluier mare mol- dovenesc, fluieraş mijlociu, fluier mic de lemn, de alamă – trişcă, tilincă, fluier cu ancie, fluier îngemănat etc.), al căror repertoriu se impune prin arhaicitate şi inedit. Alături de grupurile de fanfară, cu farmecul lor inedit, se impun tarafurile ţărăneşti, cele descoperite şi elogiate de marele etnomuzicolog Constantin Brăiloiu. În sincretismul evoluţiei acestora se

la Baranca – Cristineşti, Ilie Sotir la Albeşti, Ion Roman la Avrămeni, Octav Ştefănescu la Coţuşca, Vasile Ursache la Flămânzi, Dumitru Ioniţescu la Frumuşica, Gheorghe Ciucur la Havârna, Gheorghe Borcoi la Hlipiceni, Ioan Şte- fănescu la Mileanca, Ioan Savitescu la Săveni, Costel Moisa, Doru Farcaş şi Cozma Lascarache la Botoşani. Să reamintim că vestitul lăutar – viorist Toader Ţintă din Baranca, cu taraful său din care nu lipsea nici piculina, abordase alături de cântece şi jocuri populare autentice, arhaice sau concertante, şi alte piese dintr- un repertoriu cosmopolit, precum:

vioară, tambură; vioară, cobză, vioară, trâmbiţă etc., tarafurile din ultimele decenii ale sec.al XIX-lea s- au îmbogăţit, au crescut în amploare şi în modalităţile de acompaniere. În ultimele decenii s-au creat şi forme noi: formaţii de instrumente tradiţionale, formaţii mixte:

coarde; grup de fluieraşi cu ţambal, contrabas şi acordeon. În privinţa execuţiei muzicii instrumentale, sunt demne de amintit cuvintele dr. Ghizela Suliţeanu („Psihologia folclorului instrumental”, pag. 154) că „despre mijloacele sonore folosite în execuţia instrumentală se poate afirma cu oarecare certitudine că primele manifestări – şi aceasta pe o lungă perioadă – au aparţinut instrumentelor de percuţie. Alături de o muzică interpretată vocal s-a dezvoltat un adevărat limbaj al percuţiei. Apariţia instrumentelor muzicale melodice o situau în timp, ca urmând celor de percuţie (care au determinat diferenţierea în conştiinţă a interpretării vocale de cea instrumental – melodică şi de cea ritmică, ceea ce a constituit un pas important în evoluţia concepţiei muzicale”.

disting şi dansatori de mare talent şi virtuozitate, cu un repertoriu coregrafic de certă originalitate, cu stiluri interpretative ce i-au definit şi i-au individualizat. Transcendenţa tarafului moldovenesc de formulă mică este confirmată în arealul botoşănean de numeroase mărturii documentare, invocând în acest sens doar taraful ascultat de copilul Jurjac (George Enescu) în preajma satului natal din zona Dorohoiului pe care-l numea ca „o orchestră ciudată, alcătuită din două viori, un ţambal, un nai şi un contrabas”. În tot peisajul muzical – folcloric românesc, de-a lungul timpurilor, taraful a avut şi are un singur primaş, cu atribuţii precise, de ordin profesional şi administrativ, în calitate de conducător, el reprezentând formaţia în relaţiile cu beneficiarul. Şi în judeţul nostru au existat şi încă mai există primaşi, condu- cători de tarafuri (formaţii instru- mentale mai mici sau mai mari). Se pot enumera aici doar câţiva dintre cei mai valoroşi şi înzestraţi primaşi, ce conduceau formaţii instrumentale atât pe plan local cât

Polcă, Mazurcă, Ţigănească; apoi Ilie Sotir din Albeşti sau Ioan Roman din Avrameni, pe lângă repertoriul local specific, cuprin- zând aproape toate genurile fol- clorice, mai adaugă, probabil la cererea unor beneficiari, şi muzică lăutărească sau chiar muzică pentru evrei. Sau că, „în Dorohoiul anilor 1945 – 1980, în interpretarea tarafului COSTANDACHE puteau fi auzite valsurile lui Johann Straus, majoritatea operelor vieneze, – bineînţeles adaptate la formula instrumentală, conţonete italiene, muzică uşoară românească şi inter- naţională de bun gust, folclor românesc de calitate, şi toate acestea cântate de numai 5 persoane, şi fără nici o partitură” (Valerian Ur- sinschi). Totodată, în Dorohoi mai funcţiona şi un taraf al sindicatului oraş, condus de Ion Mandache. În perioada 1975 – 1990, perioadă de început a cercetărilor folclorice în judeţ (46 de localităţi atestate), am putut constata pe lângă formulele tipice de taraf tradiţional, chiar şi aşa-numitele categorii de taraf – fanfară (Broscăuţi, Bucecea, Conceşti, Ibăneşti, Suharău, Vf. Cîmpului, Vorona); la 2 – 3 viori,

 

***

şi prin împrejurimi, precum Ştefan Avrumuţoaie şi Constantin

cobză, contrabas se alăturau şi 2 – 3 suflători (fluier, clarinet, trompetă),

La

loc

de

frunte

în

părţile

Badurlă la Darabani, Toader Ţintă

de exemplu.

Etnomuzicologie

În practica populară, din descrierea construcţiei instru- mentelor muzicale populare, se pot deduce caracteristicile melodice şi ale acompaniamentului armonic, ele fiind adesea implicate de posi- bilităţile tehnice ale instrumentului la care sunt cântate. Cu plăcută surprindere am constatat la tarafurile din judeţ, pe care le-am ascultat în decursul celor peste 30 de ani de activitate, existenţa unor pseudoinstrumente:

(Brăeşti - solz de peşte, frunză, Dersca - solz, Flămânzi - solz, Hudeşti, Săveni şi Unţeni – solz), sau instrumente cu coarde ciupite, mai rar întâlnite – ţitera, la Cristeşti, Mihăileni, Dersca etc. Cum era de aşteptat, o dată cu evoluţia formaţiilor instrumentale din judeţ, în paralel s-au afirmat şi interpreţi vocali, ce au păşit pragul profesionalismului, precum Anton Achiţei (Mănăstireni – Unţeni), Da- niela Condurache (Mihai Emi- nescu), Petronela Rusu (Ştefăneşti), Elena Mândrescu (Ungureni) ş.a. Acum 30 de ani în urmă s-a înfiinţat şi taraful tradiţional „DATINA” pe lângă C.J.C.P.C.T.

Botoşani, care a avut de la început o ascendenţă meteorică în lumea folclorului muzical moldovenesc. Aşa cum afirma dr. Ion H. Ciubotaru în al său „Cuvânt înainte” la culegerea Din repertoriul formaţiei DATINA”, acest grup reprezintă un reper inconfundabil, mai întâi pentru că este reprezentativ pentru tradiţia satului moldovenesc; apoi, pentru că a dovedit o exigenţă exemplară în alegerea repertoriului şi nu în ultimul rând, pentru că (membrii) au rămas credincioşi programului iniţial (interpretare, repertoriu, prezenţa scenică etc.). Tot despre „Datina”, folcloristul şi compozitorul Ludovic Paceag

adaugă

componenţă, repertoriul şi stilul

autentic ţărănesc de interpretare

prin

„grupul

aminteşte de tradiţionalele tarafuri săteşti din Moldova, cu o puternică şi particulară amprentă locală botoşăneană. Originalitatea formelor de prezentare (dialogul dintre instrumente, preluările de teme de la un instrument la altu, trecerile cursive de la rolul de solist

la cel de acompaniament etc.) a creat personalitate şi renume acestui mănunchi de talente populare cu atribute de unicat valoric şi documentar”. În continuare exemplificăm practic cu transcrierea muzicală a unei suite instrucmentale alcătuită

documentar”. În continuare exemplificăm practic cu transcrierea muzicală a unei suite instrucmentale alcătuită 35

Etnomuzicologie

din trei melodii de jocuri populare locale interpretate şi înregistrate de Taraful din Havîrna în anul 1985.

Bibliografie selectivă

1. Alexandru, Tiberiu - „Instrumentele

muzicale ale poporului român”, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1956

2. Alexandru, Tiberiu - „Folcloristică,

organologie, muzicologie”, studii 1, Editura Muzicală, Bucureşti, 1978

3. Alexandru, Tiberiu - „Folcloristică,

organologie, muzicologie”, studii 2, Editura Muzicală, Bucureşti, 1980

4. Arvinte, Constantin - „Folclor muzical

din Moldova”, Editura P.I.M., Iaşi, 2008

5. Andriescu, Vasile - „Folclor coregra-

fic din judeţul Botoşani”, C.J.C.P., Botoşani,

1979

Bîrleanu, Viorel, Bucescu, Florin -

„Melodii de joc din Moldova”, Caietele Arhi-

vei de Folclor

7. Comşel, Emilia - „Folclor muzical”,

E.D.P., Bucureşti, 1967

8. Constandache, Gică, Ursinschi, Ticu -

„Dulce plai moldovenesc”, Culegere de melo-

dii populare, Editura Muzicală, Bucureşti,

2000

Delion, Pavel - „Folclor din judeţul

Botoşani”, C.J.C.E.S., Botoşani, 1979

10. Rădulescu, Speranţa - „Taraful şi

acompaniamentul armonic în muzica de joc”

Colecţia Naţională de Folclor, Editura Muzi- cală, 1984

11. Rădulescu, Speranţa - „Peisaje muzi-

cale în România secolului XX”, Editura Muzi- cală, Bucureşti, 2002

12. Sârbu, George - „Folclor muzical

instrumental din Moldova. Ţinutul Bacău- lui”,Editura Artes, Iaşi, 2003

6.

9.

Ţinutul Bacău- lui”,Editura Artes, Iaşi, 2003 6. 9. 13. Szenik, Ileana - „Curs de FOLCLOR”, Academia
Ţinutul Bacău- lui”,Editura Artes, Iaşi, 2003 6. 9. 13. Szenik, Ileana - „Curs de FOLCLOR”, Academia

13. Szenik, Ileana - „Curs de FOLCLOR”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj, 2004 / 2005

14. Suliţeanu, Ghizela - „Psihologia fol- clorului muzical”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1980

Taraful DATINA (1983): Constantin Lupu (dirijor), Constantin Negel, Mihai Cojocaru, Mircea Antoneac şi Aurel Amarandei
Taraful DATINA (1983): Constantin Lupu (dirijor), Constantin
Negel, Mihai Cojocaru, Mircea Antoneac şi Aurel Amarandei

Etnomuzicologie

TREI JOCURI POPULARE BĂRBĂTEŞTI din comuna Vorona, judeţul Botoşani

Coregrafia: ing. Mihai Chelărescu Transcriere muzicală: prof. Constantin Lupu

Motto:

Toate bunurile lumii Le au astăzi numai unii Şi le ţin ascunse-n ladă Cei săraci să nu le vadă

BĂTUTA

- Las-o, las-o la podea,

Ca la noi la Vorona.

- Hai băieţi că jocu-i gata,

Ca la noi la Chiscovata Haidaţi, haidaţi măi flăcăi, C-aşa-i jocu-n sat la noi.

STRIGĂTURI DE COMANDĂ PE PASUL DE BAZĂ

- Frunză verde baraboi,

Înainte şi-napoi.

- Foaie verde foaie lată

Trei bătute la tureatcă.

- Las-o la pământ să zacă,

Să se audă-n Valea Seacă, Să se audă şi-n Bihor,

Cinci bătute la picior.

- Liţă foaie şi-o lalea, Bate cizma la dreapta.

- Frunzuliţă de harbuz,

Bate un pinten ş-apoi sus.

- Altă foaie şi-o lalea Învârtita şi broasca.

- Pătlăgele şi harbuz

Mărunţica ş-apoi sus.

ş-apoi sus. - Altă foaie şi-o lalea Învârtita şi broasca. - Pătlăgele şi harbuz Mărunţica ş-apoi
ş-apoi sus. - Altă foaie şi-o lalea Învârtita şi broasca. - Pătlăgele şi harbuz Mărunţica ş-apoi
ş-apoi sus. - Altă foaie şi-o lalea Învârtita şi broasca. - Pătlăgele şi harbuz Mărunţica ş-apoi

Etnomuzicologie

Etnomuzicologie 38
Etnomuzicologie 38
Etnomuzicologie 38
Etnomuzicologie 38
Etnomuzicologie 38

Etnomuzicologie

Etnomuzicologie Notarea grafică a mişcărilor s-a făcut după sim- bolurile stabilite de Teodor Vasilescu şi Sever
Etnomuzicologie Notarea grafică a mişcărilor s-a făcut după sim- bolurile stabilite de Teodor Vasilescu şi Sever
Etnomuzicologie Notarea grafică a mişcărilor s-a făcut după sim- bolurile stabilite de Teodor Vasilescu şi Sever
Etnomuzicologie Notarea grafică a mişcărilor s-a făcut după sim- bolurile stabilite de Teodor Vasilescu şi Sever

Notarea grafică a mişcărilor s-a făcut după sim- bolurile stabilite de Teodor Vasilescu şi Sever Tita în lucrarea Folclor coregrafic românesc, îngrijită de Veronika Hinghian, Bucureşti, 1972.

Etnomuzicologie

Elena GROZA

EDUCAŢIA PERMANENTĂ

N oul compartiment al instituţiei – EDUCAŢIE PERMANENTĂ ŞI DOCUMENTARE – are menirea să facă mult mai bine înţeleasă în rândul

celor interesaţi cultura tradiţională în toate aspectele ei, de la elementele etnologice şi etnografice la datinile şi obiceiu- rile de iarnă şi cele de peste an, de la folclorul muzical şi cel coregrafic la cel literar, printr-o coeziune a tuturor compar- timentelor instituţiei şi o informare coerentă, la zi, a tuturor activităţilor, pe care instituţia noastră le organizează. Fiind un compartiment nou, cu un profil compus din suma tuturor elementelor ce definesc activitatea Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţiona- le Botoşani, rolul acestuia, pentru început, este unul de ordo- nare a tuturor materialelor documentare într-o bibliotecă funcţională şi un depozit care să constituie instrumentul de lucru pentru cei ce doresc să se informeze permanent asupra fenomenului culturii tradiţionale. Fiind o activitate de docu- mentare şi valorificare a tuturor materialelor conservate până în prezent, pe parcursul găsirii unui profil educaţional suges- tiv, compartimentul va propune şi alte activităţi prin care tot fondul documentar al instituţiei să poată fi promovat şi valo- rificat la maximum, prin simpozioane, schimburi culturale, colocvii, cursuri de iniţiere în cultura tradiţională, precum şi expuneri libere în rândul diverselor categorii sociale, de la comunităţile tinerilor la cele ale vârstnicilor. Fişarea tuturor unităţilor de bibliotecă, de la cărţi, revis- te, broşuri, pliante, afişe, casete audio, CD-ROM-uri, DVD- uri, filme, înregistrări-interviuri, fotografii etc. până la cele mai noi elemente ce compun fondul documentar al institu- ţiei constituie partea activităţii de documentare a comparti- mentului nou creat, activitate ce va pune, aşa cum am spus, bazele fondului principal de cercetare pe viitor, fond fără de care totul ar trebui luat de la început. Cred că o instituţie de cercetare trebuie să aibă o astfel de bibliotecă diversă, de pro- fil, de specialitate, care să stea la îndemâna celor interesaţi de studierea tradiţiilor culturale ale acestei zone. Educaţia permanentă este, în realitate, ceea ce face o societate pentru a fi mereu în pas cu cele mai noi informa- ţii ce privesc civilitatea, comportamentul social, în context tradiţional, prin cunoaşterea culturii elementare, care nu este alta decât cea venită până la noi prin viu grai, transmi- să prin izvoare etno-folclorice, ceea ce reprezintă puritatea unei identităţi naţionale cu care generaţiile ce vin trebuiesc să se identifice, mereu în comparaţie cu cei ce au trăit înain- tea lor într-un spaţiu cultural plin de tradiţii. Şi aici noul compartiment al instituţiei noastre trebuie să se implice şi să se impună în viaţa culturală a judeţului, cu noi forme de manifestare şi impact cultural şi educaţional, fără a se sub- stitui şcolilor sau căminelor culturale şi caselor de cultură cu care, de comun acord, trebuie să colaboreze şi să desco- pere noi forme ale educaţiei culturale, de la cele de tradiţie la cele oferite de calculator şi internet, nerenunţând la hazar- dul cotidian al vieţii care preia vrând-nevrând elementele tradiţionale din care regenerează, în sens valoric, folclorul

nostru, ca element ineluctabil al identităţii noastre naţiona- le.

Un alt element al educaţiei permanente, din acest punct de vedere, al culturii tradiţionale, element de bază de care se ocupă instituţia noastră, este acela de a supraveghea, în sensul bun al cuvântului, nealterarea fondului tradiţional prin înlocuiri sau substituiri cu elemente ale folclorului arti- ficial, de tip nou, aglutinant şi alterant, pericole ce pândesc din ce în ce mai mult mai ales în rândul tinerelor generaţii dispuse să accepte noul în toate formele lui, forme care ascund şi germenii alterării tradiţiilor. Aici, în aceste aspec- te, va trebui să găsim cele mai atractive activităţi, inovatoa- re, descoperite în urma unor cercetări de teren, activităţi care să aibă ca scop tocmai educaţia, fie prin forme ludice – concursuri, festivaluri, tabere, schimburi culturale, proiecţii de filme, lecturi publice – fie prin studierea unor cursuri de profil menite să specializeze formatori, actori culturali care să se implice permanent în educarea comunităţilor pe care le avem în vedere, cele din judeţul nostru. Prin acest compartiment vom ţine cont de educaţia adul- ţilor, care răspunde unor definiţii multiple: înlocuieşte edu- caţia primară pentru o foarte mare parte a adulţilor; com- pletează educaţia elementară sau profesională pentru multe persoane care n-au beneficiat decât de un învăţământ incom- plet, prelungeşte educaţia celor pe care îi ajută să facă faţă exigenţelor noi ale mediului înconjurător, perfecţionează educaţia celor care au un nivel superior de pregătire, con- stituie pentru toţi o modalitate de dezvoltare plenară a per- sonalităţii. Educaţia formală este cea care se desfăşoară în instituţii specializate (grădiniţe, şcoală, universitate, centru de for- mare), conform unor programe oficiale care se finalizează prin licenţe. Educaţia informală are loc în situaţii sau locuri care nu au o misiune educaţională proprie (de exemplu în cluburi, asociaţii, întâlniri interpersonale, spectacole). Exemplul tipic este cel al educaţiei extraşcolare sau extracurriculare ( de exemplu: vizite de studiu, activităţi asociative, dezbateri, întâlniri sportive, activităţi culturale şi recreative care se orga- nizează în sprijinul programelor oficiale). Educaţia incidentală este spontană, difuză şi ocazională. Ea se produce în situaţii neprevăzute, în cadrul unor insti- tuţii, medii culturale sau activităţi care nu au un conţinut educativ propriu-zis (de exemplu: programe TV, concerte, orice situaţie cotidiană). Spre deosebire de educaţia infor- mală, educaţia incidentală este întâmplătoare, discontinuă şi fără conexiune formală cu activităţile educative instituţio- nalizate. Toate aceste elemente, pe viitor, vor fi ilustrate, după cer- cetări şi studiu în teren, în revista noastră, la această rubri- că, în care vom aduce şi colaboratori externi, pentru a lărgi opinii şi păreri despre o astfel de activitate ce încă îşi caută profilul şi care se dovedeşte de la început a fi una necesară şi specifică instituţiei noastre.