Tema și viziunea despre lume în

romanul realist, obiectiv, balzacian

„Enigma Otiliei”
Autor. Operă.
George Călinescu se încadrează în seria personalităţilor româneşti de tip
enciclopedic. Este un spirit polivalent, critic şi istoric literar, biograf, eseist, romancier,
poet, dramaturg de la sfârşitul perioadei interbelice şii începutul perioadei
contemporane. El scrie volume de versuri: „Poezii”, „Laudă lucrurilor”, romane: „Cartea
nunţii”, „Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanide”, „Scrinul negru”, piese de teatru: „Şun sau
calea netulburată. Mit mongol.”, „Ludovic al XIX-lea”, critică literară: „Istoria literaturii
române de la origini până-n prezent”, „Viaţa lui M. Eminescu”, „Opera lui Mihai
Eminescu” etc. Ca şi particularităţi ale prozei sale amintim: crearea personajelor
tipologice (expresii ale unor trăsături de caracter): avarul, îndrăgostitul, nebunul,
intelectualul, etc, adoptarea metodei balzaciene (tehnica detaliilor, utilizarea
descrierilor: arhitecturi, clădiri, vestiimentaţie etc.), aplecare spre monumental,
grandios, îmbinare de realism şi modernism (relativismul).

1.Încadrare
Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe
personaje principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. „Enigma Otiliei” este
un roman realist, obiectiv, balzacian.
Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin precizarea indicilor
temporali şi spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909,
cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima soseşte în Bucureşti.
Este un roman obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa
naratorului obiectiv, omniscient, omniprezent, heterodiegetic. Perspectiva narativă
este una heterodiegetică în principal, cu viziunea „dindărăt” dar mai avem pasaje în
care apare naratorul homodiegetic, Felix Sima, în ipostaza de martor al evenimentelor.
„Enigma Otiliei” este şi un roman de factură balzaciană (după prozatorul realist
francez Honoré de Balzac) prin utilizarea unor motive literare specifice creatorului
francez: motivul moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternităţii (Moş
Costache/ Moş Goriot), relaţiile familiale conflictuale şi degradate, tehnica detaliilor:
“Într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10, […] în strada
Antim, venind dinspre strada Sfinţii Apostoli….”. Tot amănunţit sunt descrise şi
fizionomiile, coafurile, îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi
străzile.

2.Temă.
Apărut în 1938, romanul prezintă, în manieră realistă, viaţa burgheziei
bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei,
moştenirii şi pe cea a paternităţii. O secvență ce surprinde tema familiei este cea
inițială, cea a jocului de cărți, când Felix intră pentru prima oară în casa lui moș
Costache și întâlnește toate personajele, autorul folosind acest prilej pentru o
caracterizare inițială elementară a acestora.
 Tema moștenirii este firul roșu al romanului, cuprinzând în jocul ei o mare parte
din personaje (familia Tulea) și are ca punct culminant secvența în care Stănică
sustrage banii moșului de sub saltea, provocându-i acestuia un șoc ce îl va ruina.

Viziunea despre lume a lui Călinescu este una realistă. Literatura este un document
al epocii, ea surprinde aspecte din viața cotidiană pe care încearcă să o reflecte cât
mai detaliat și mai nuanțat. Viziunea aceasta o depășește pe cea a realismului clasic,
pentru că naratorul obiectiv evoluează într-un narator –comentator, care, “în loc să
înfăţişeze realitatea, o studiază pe probe de laborator”( Nicolae Manolescu).

3.Elemente de structură

Titlul.
Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură
balzaciană. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei.
Otilia este enigmatică iar taina ei este interpretată în mod diferit de fiecare dintre
personaje (relativizarea imaginii), ceea ce conferă romanului o notă de modernitate.
Compoziţie.
Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea desfăşurându-se pe două
planuri narative: unul urmăreşte problema moştenirii lui Costache Giurgiuveanu iar
celălalt destinul tânărului Felix Sima. În incipitul romanului sunt conturate bine detaliile
spaţiale şi temporale: într-o seară de iulie anul 1909, „cu puţin înainte de orele 10”,
Felix Sima, „un tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean” soseşte pe strada
Antim din Bucureşti. Aceasta este descrisă minuţios, prin prezentarea amănuntelor
arhitecturale din stiluri diferite, care o fac să pară „o caricatură în moloz a unei străzi
italice”. Ni se prezintă apoi, în mod detaliat exteriorul şi interiorul casei lui Costache
Giurgiuveanu, sugerând un anumit gust estetic: imitaţii ieftine, intenţia de a impresiona
prin grandoare, vechimea clădirii şi a lucrurilor, uşa de lemn umflat şi descheiat etc.
Proprietarul imobilului este un „omuleţ subţire şi puţin încovoiat” ce se comportă bizar
faţă de Felix, simulând uitarea: „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc.” Apoi Călinescu
adună toate personajele în salonul lui Costache, prilej cu care Felix le observă în
detaliu iar cititorul este familiarizat cu ele. Astfel, averea lui Giurgiuveanu, tutorele lui
Felix, este vânată asiduu de clanul Tulea, alcătuit din următorii membrii: Aglae, sora
bătrânului, Simion, soţul ei senil, copiii Olimpia, Aurica şi Titi. La aceştia se adaugă şi
Stănică Raţiu, care, pe lângă planul de a obţine zestrea Olimpiei prin căsătorie, aspiră
şi la averea lui moş Costache. Acesta întruchipează tipul avarului dar este umanizat
de sentimente paterne pentru Otilia, a cărei înfiere o tot amână din zgârcenie. Deşi
clanul Tulea aştepta moartea bătrânului pentru a-şi însuşi moştenirea, Stănică se
dovedeşte mai abil , fură banii bătrânului, fapt care-i cauzează acestuia moartea. Cel
de-al doilea plan al romanului urmăreşte procesul de formare al tânărului Felix, rămas
orfan şi dat în grija tutorelui său. El doreşte să devină medic şi urmează cursurile
universitare. Se îndrăgosteşte de Otilia Mărculescu rivalizând cu Leonida Pascalopol
un moşier de viţă nobilă, generos, modest, plin de bunătate, bun gust şi rafinament
care dezvoltă pentru Otilia dragoste paternă împletită cu prietenie.
Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu
Pascalopol în străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge
profesor universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit.
Mânat de amintiri, Felix revede casa lui moş Costache, înnegrită de vreme, nelocuită
şi curtea năpădită de scaieţi şi-i răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima
zi: „Aici nu stă nimeni.”
4.Statut personaje
Personaj realist şi modern, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fata celei
de-a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă şi bogată care murise
de supărare şi-i lăsase lui toată averea, împreună cu îndatorirea creşterii Otiliei,
rămasă de mică fără mamă. Costache iubeşte „fe-fe-tiţa” dar avariţia îl împiedică s-o
înfieze oficial şi astfel să-i asigure un viitor. Otilia Mărculescu este un
personaj principal şi totodată un personaj eponim (care dă numele operei). Ea
este tipul feminităţii misterioase şi controversate, „eroina mea lirică” în viziunea
autorului.
5. Trăsături personaje
În conturarea personajului, Călinescu utilizează tehnica modernă a reflectării,
imaginea ei fiind relativă, privită din mai multe unghiuri de vedere. Astfel că
personalitate ei este una ambiuguă şi enigmatică. Moş Costache o sorbea umilit din
ochi, iubind-o foarte mult pe „fe-fe-tiţa” lui, Pascalopol o admiră şi o consideră o „fiinţă
gingaşă”, „o ştrengăriţă”, „o artistă” sau „o floare rară”. Pentru Aglae însă, ea e „o fată
fără căpătâi”, „o dezmăţată”, „o stricată”, catalogări izvorâte din răutate şi invidie. Tot
admirativ o caracterizează şi Stănică Raţiu: „Nostimă fată, Otilia”, „deşteaptă fată”, dar
„şireată”. Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că are succes la bărbaţi.
Otilia are capacitatea de a se autocaracteriza în mod lucid: „Sunt foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă! Mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată …
eu sunt o zăpăcită…” Este deci o fire contrastantă cu alternanţe între teribile copilării
(aleargă desculţă prin iarbă) şi raţiune rece şi profunzime în gândire, între faptul că
este împrăştiaţă şi dezordonată dar totuşi înţelegătoare şi plină de tact în
comportamentul faţă de moş Costache şi faţă de răutăţile clanului Tulea. Otilia
întruchipează şi misterul sufletului feminin: tânără inteligentă, cu sensibilitate
artistică, cu atracţie către lux şi călătorii, fascinantă şi imprevizibilă, împrăştiată şi
visătoare, matură prin felul în care judecă relaţia cu Felix. Cei doi bărbaţi (Pascalopol
şi Felix) sunt tulburaţi şi ei de această complexitate.