Aporturile asociaţilor

Categorie: Dictionar juridic (dex)

aporturile asociaţilor, Definiția şi reglementarea aporturilor asociaţilor. Aportul în numerar. Aportul în

natură. Aportul în industrie. Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei. Consecinţele juridice ale
neexecutării obligaţiei de aport

Definiția şi reglementarea aporturilor asociaţilor

Noţiunea de aport are un sens juridic şi unul etimologic'. Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe
care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială, iar din punct de
vedere etimologic, aportul desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat. Consecinţă a
semnificaţiei juridice a aportului, se operează cu noţiunea de aport subscris, reprezentând obligaţia asumată de
asociat, şi expresie a semnificaţiei etimologice, se operează cu noţiunea de aport vărsat, înţelegând prin
aceasta predarea efectivă a bunului către societate.

Aşa cum am precizat în rândurile anterioare, art. 1.882 noul cod civil prevede că fiecare asociat trebuie să
contribuie la constituirea societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe specifice, iar art.
1.894 noul Cod Civil dispune că asociaţii contribuie la formarea capitalului social al societăţii, prin aporturi
băneşti sau în bunuri, după caz. Aşadar, aportul poate fi în numerar, în natură sau în industrie.
Aportul în numerar

întrucât societatea comercială are nevoie de un minim de resurse financiare pentru desfăşurarea activităţii
comerciale, legea impune obligativitatea aportului în numerar la constituirea oricărei forme de societate
comercială. Mai exact, art. 16 alin. (1) din lege dispune că aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea
oricărei forme de societate. Se înţelege că aportul în numerar are ca obiect o sumă

de bani pe care asociatul se obligă să o aducă în societate. Legea reglementează obligativitatea aportului în
numerar, dar nu stabileşte un plafon minim al acestuia. In atare situaţie, asociaţii sunt liberi să decidă
întinderea aportului în numerar (cuantumul sumei de bani) cu prilejul constituirii societăţii comerciale.
Aportul în numerar poate fi în lei sau în valută, însă numai nerezidenţii vor putea vărsa în valută aportul lor.

Mai trebuie precizat că, potrivit art. 68 din Legea nr. 31/1990, aportul asociaţilor la capitalul social nu este
purtător de dobânzi.

Aportul în natură

Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.) şi bunuri mobile
corporale (materiale, mărfuri, utilaje, tehnologii etc.) sau incorporale (creanţe, fond de comerţ etc.). Bunurile
constituite ca aport la o societate comercială sunt supuse unor reguli speciale reglementate de Legea nr.
31/1990. Astfel. în comparaţie cu aporturile în numerar, aporturile în natură nu sunt obligatorii la
constituirea societăţii, dar sunt admise la toate formele de societate comercială [art. 16 alin. (2)]. Apoi,
potrivit legii [art. 16 alin. (2)] aporturile în natură se consideră vărsate (adică aparţinând societăţii) prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de
utilizare. Prin urmare, bunurile aduse cu titlu de aport trebuie să fie funcţionabile (utilizabile), adică să fie apte
pentru desfăşurarea activităţii pe care şi-o propune societatea comercială aflată în fază de constituire.

Bunurile ce constituie obiect al aportului pot fi aduse cu titlu de proprietate sau cu titlu de folosinţă.
Când sunt aduse cu titlu de proprietate, bunurile intră în patrimoniul societăţii şi nu mai pot fi urmărite de
creditorii asociaţilor, în acest caz, raporturile dintre asociat şi societate sunt asemănătoare celor de la vânzare-
cumpărare, cu deosebirea că în schimbul preţului asociatul dobândeşte fracţiuni ale capitalului social (părţi de
interes, părţi sociale sau acţiuni).

Natura juridică a raporturilor dintre asociatul care subscrie aporturi în proprietate şi a celor dintre asociatul
care subscrie aporturi în folosinţă şi societatea comercială destinatară sunt acum reglementate în mod expres
de prevederile Codului civil. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1.896 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care
aportează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuarea aportului întocmai
unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care apor-tează folosinţa răspunde pentru efectuarea aportului
întocmai unui locator faţă de locatar.

Bunul poate fi adus în societate şi cu titlu de uzufruct, caz în care societatea dobândeşte un drept real, în
temeiul căruia are dreptul să folosească bunul şi să culeagă fructele; asociatul păstrează nuda proprietate
asupra bunului.

Momentul transmiterii dreptului de proprietate al bunurilor îl constituie înmatricularea societăţii în registrul

comerţului. Soluţia este consacrată de art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căreia, în lipsă de
stipulaţie contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul
înmatriculării ei în registrul comerţului. în doctrina juridică', se susţine pe bună dreptate că, dacă bunul piere
înainte de înmatricularea societăţii, riscul este suportat de către asociat; el va fi obligat să aducă în societate un
alt bun ori un aport în numerar. Ca argument de text, sunt aduse dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr.
31/1990 care prevăd că aporturile în natură sunt vărsate „prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin
predarea efectivă către societate a bunurilor”. Regula este consacrată cu aproape aceeaşi exprimare şi în
materia societăţilor civile, în cuprinsul art. 1.896 noul Cod Civil, potrivit căreia, aportul în bunuri, altele decât
cele fungibile, se efectuează prin transferul drepturilor asupra acestora şi predarea efectivă a bunurilor în stare
de funcţionare potrivit destinaţiei sociale.

Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic [art. 16 alin. (2)]. Cerinţa legală
presupune ca asociaţii să purceadă la evaluarea în bani a bunurilor aduse ca aport pentru a stabili numărul şi
valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului.
Evaluarea poate fi realizată de către asociaţi sau de către experţi [art. 37 alin. (3) şi art. 38 alin. (1) din Legea
nr. 31/1990]. Valoarea bunurilor aduse ca aport trebuie consemnată în actul constitutiv al societăţii, în
conformitate cu art. 7 şi 8 din Legea nr. 31/1990.
Aportul în natură poate avea ca obiect şi bunuri mobile incorporale, cum ar fi creanţele, brevetele de invenţie,
mărcile etc.

Trebuie reţinut că legiuitorul asimilează creanţele, ca regim juridic, aporturilor în natură. în acest sens, art. 16
alin. (3) stabileşte că aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, acestea nefiind admise la
societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la societăţile în comandită pe acţiuni şi
societăţile cu răspundere limitată. înseamnă că aporturile în creanţe sunt admise la societăţile în nume
colectiv, la societăţile în comandită simplă şi la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie
simultană se apreciază că aporturile în creanţe sunt guvernate de regulile cesiunii de creanţă, însă, prin
derogare de la dreptul comun, asociatul care a depus ca aport una sau mai multe creanţe nu este liberat cât
timp societatea nu a obţinut plata sumei pentru care au fost aduse (art. 84 din Legea nr. 31/1990). Principiul
este consacrat şi de actualul Cod civil care, în art. 1.897 alin. (1), prevede că asociatul care aportează o creanţă
răspunde pentru existenţa creanţei la momentul aportului şi încasarea acesteia la scadenţă, fiind obligat să
acopere cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte daune ce ar
rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte. în consecinţă, asociatul subscriitor răspunde de
solvabilitatea debitorului, şi dacă creanţa nu poate fi valorificată de la debitor contravaloarea acesteia va fi
vărsată de către asociatul care s-a obligat la creanţa respectivă.

În sfârşit, trebuie reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1.897 alin. (2) noul Cod Civil, asociatul care aportează
acţiuni sau părţi sociale emise de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător
faţă de cumpărător. Asociatul care aportează cambii sau alte titluri de credit care circulă în comerţ răspunde
potrivit dispoziţiilor aplicabile creanţelor [art. 1.897 alin. (3) noul Cod Civil].

Aportul în industrie

Aportul în industrie constă în prestaţii în muncă sau serviciile pe care asociatul se obligă să le efectueze în
societate potrivit cu pregătirea ori calificarea de care dispune. Aportul în industrie este permis doar asociaţilor
în societatea în nume colectiv şi asociaţilor comanditaţi în societăţile în comandită. Potrivit legii, prestaţiile în
muncă nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social, însă, în schimbul acestui aport,
asociaţii au dreptul să participe, potrivit actului constitutiv, la împărţirea beneficiilor şi a activului social,
rămânând, totodată, obligaţi să participe la pierderi.

Aportul în prestaţii în muncă sau servicii trebuie evaluat şi consemnat în actul constitutiv în vederea stabilirii
părţii de profit şi pierderi a asociatului subscriitor. în absenţa unei prevederi în actul constitutiv, partea la
profituri şi pierderi a asociatului al cărui aport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice este egală cu cea a
asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic [art. 1.902 alin. (2) noul Cod Civil].

Obligaţia de a constitui aportul şi executarea ei

Am arătat în cele de mai sus că aportul are o semnificaţie juridică care constă în obligaţia asociatului de aduce
un bun sau o valoare economică în societate şi o semnificaţie etimologică desemnând însuşi bunul adus. De
aceea se foloseşte şi noţiunea de aport subscris, corespunzătoare semnificaţiei juridice a acesteia, şi noţiunea
de aport vărsat, reprezentând predarea efectivă a bunului către societate.
Obligaţia de constituire a aportului ia naştere la încheierea actului constitutiv al societăţii şi poartă denumirea
de subscriere, iar executarea obligaţiei poate avea loc la constituirea societăţii sau ulterior, la termenele
stabilite în actul constitutiv, şi este denumită vărsarea aportului. în concret, subscrierea aportului se naşte prin
semnarea contractului de societate sau, după caz, prin semnarea prospectului de subscripţie publică. Se
înţelege că obligaţia se consideră executată în momentul transferului drepturilor asupra bunurilor şi a predării
efective a acestora către societate.

Consecinţele juridice ale neexecutării obligaţiei de aport

Neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de aport produce anumite consecinţe juridice în
persoana asociatului.

În caz de întârziere, art. 65 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dispune că asociatul care întârzie să depună aportul
este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în numerar, este obligat şi plata
dobânzilor legale din ziua în care trebuia să facă vărsământul. Rezultă că, pentru întârzierea în vărsarea
aportului, asociatul poate fi obligat să acopere toate daunele cauzate societăţii de întârziere şi, cumulativ, să
plătească societăţii dobânzile legale de la data exigibilităţii şi până la predarea efectivă către societate.
Aceasta înseamnă că dobânzile se cumulează cu daunele pricinuite şi nu se impută asupra acestora. Pentru
cazul în care aportul îl constituie creanţele, art. 84 alin. (2) prevede că dacă plata nu s-a putut obţine prin
urmărirea debitorului cedat, asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată cu dobânda legală din
ziua scadenţei creanţelor.

Pentru cazul neexecutării obligaţiei de aport, se poate aplica şi sancţiunea gravă a excluderii asociatului din
societate.

Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/aporturi-asociati