Bărbatul pe care Regina Maria l-a iubit fără speranţă toată viaţa.

Datorită lui, a devenit româncă

stiri.latimp.net/barbatul-pe-care-regina-maria-l-a-iubit-fara-speranta-toata-viata-datorita-lui-a-devenit-romanca/

tudor October 6, 2018

În viaţa tumultoasă a Reginei Maria a existat o redută amoroasă pe care n-a reuşit s-o
cucerească. Femeia fermecătoare căreia-i cădeau toţi la picioare a fost refuzată de un bărbat
chipeş, elegant, manierat, cu principii puternice. Waldorf Astor, fiul magnatului William Astor,
a considerat legătura lor drept una de prietenie apropiată, girată de sora lui, Pauline. Dar
niciodată n-a cedat avansurilor Mariei, prea pasională şi dornică de iubiri năvalnice.
Paradoxal, faptul că ea era regină l-a determinat pe raţionalul Astor să nu se implice într-o
aventură care să impieteze statutul Mariei. Pentru ea, acest lucru n-a fost niciodată o piedică.

Scandalul, trena Mariei

Maria era deja mama a 3 copii când l-a întâlnit pe Waldorf Astor. Tânăr, atractiv, manierat,
necăsătorit, americanul naturalizat în Anglia auzise desigur despre imensul scandal care
cutremurase monarhia europeană, din pricina Mariei. Principesa României trăise public o
poveste de dragoste, care o făcuse să-şi piardă capul, cu Gheorghe „Zizi“ Cantacuzino, un
locotenent de la Curtea Regală, cu care făcuse şi un copil – pe Mărioara, alintată Mignon.

Fetiţa fusese născută la 27 decembrie 1899 în afara României, la reşedinţa de la Gotha,

Germania, a familiei Mariei. Mărioara a fost, de altfel, singurul copil dintre cei 6 ai Mariei care
nu s-a născut în România. Principesa nu-şi putea naşte bastardul în ţara pe care o
dezonorase şi intenţiona să renunţe la mariajul cu Ferdinand, prea teluric după gustul ei.

În familia principesei Maria se împletea viţa imperială engleză cu cea ţaristă: mama Mariei,
căreia-i purta numele, era fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, iar tatăl ei, Alfred era fiul
reginei Victoria a Marii Britanii. Rudele au intervenit energic în chestiunea de stat, tratând-o
cu severitate pe cea care adusese ruşinea peste Coroana României. Ţara era condusă de
familia suverană a Germaniei, Hohenzollernii, iar rolul României încă nedezvoltate era vital în
stabilirea unui echilibru pe tabla de şah a politicii Europei. Ştiind că un divorţ ar periclita
relaţiile între cancelarii şi ar slăbi imaginea monarhiei, seniorii au stabilit că tinerii trebuie să-
şi bage urgent minţile în cap.

Ferdinand a fost muştruluit că şi-a neglijat emoţional soţia fluşturatică, Maria a fost certată cu
asprime pentru năzuinţele ei care cadrau cu atitudinea unei tinere libere şi independente.
Militar prin educaţie, Ferdinand s-a conformat ordinelor venite de la superiori. El şi-a iertat
consoarta ajungând s-o implore să vină înapoi acasă, cu fetiţa născută din adulter. Maria a
mai fost ţinută acasă, sub supravegherea familiei, până când ecoul teribilului păcat se mai
stingea.

Dar dacă Ferdinand a executat comanda neîntârziat, Maria a făcut ce o îndemna inima: s-a
îndrăgostit. Până la următoarea sarcină, când l-a născut pe cel de-al patrulea copil – Nicolae,
la 5 august 1903, principesa fremăta din nou, cuprinsă de fiorii unei noi iubiri.

1/8
Adulterul, ghiuleaua de picior
Doi ani de penitenţă efectuase Maria la întoarcerea în România, după naşterea Mărioarei. Îşi
pierduse în acest răstimp tatăl înstrăinat şi bunica paternă, pe regina Victoria – fiu şi mamă
murind la interval de 6 luni, în 1900-1901. Mariei nu i s-a permis să meargă în ţara natală, la
înmormântarea bunicii sale, ceea ce a condus-o la disperare. Abia încoronarea lui Edward al
VII-lea a scos-o din izolarea în care era ţinută, drept pedeapsă. În iunie 1902, ea călătorea cu
Ferdinand spre ceremonia din Londra, dar neprevăzutul a intervenit în favoarea Mariei.
Viitorul rege a suferit o operaţie care a amânat învestirea, astfel că Missy a profitat de ocazie
şi a mai rămas în Anglia, spre deosebire de ceilalţi invitaţi care s-au întors acasă.

O invitaţie la masă i-a adus Mariei noua pasiune şi preocupare. Doi tineri din înalta societate
a Angliei, fraţii Waldorf şi Pauline Astor, i-au poftit pe principii României în vizită pe domeniul
Cliveden, reşedinţa familiei Astor, situată în Buckinghamshire, lângă Taplow, la 30 kilometri
de Londra.

Fraţii Waldorf şi Pauline Astor, noii prieteni

Waldorf (născut la 19 mai 1879) şi Pauline (născută la 7 iulie 1880) erau primii doi dintre cei
cinci copii ai magnatului american William Waldorf Astor, care se mutase în Anglia în 1891 şi
care avea să fie înnobilat, cu 2 ani înainte de moartea din 1919, datorită contribuţiei sale
financiare consistente din timpul Primului Război Mondial.

Născută la 29 octombrie 1875, Maria era apropiată ca vârstă de fraţii Astor, iar naturaleţea şi
ospitalitatea americanilor au făcut-o să se simtă atrasă de compania lor. Prietenia strânsă s-a
legat imediat, iar vizita de curtoazie s-a prelungit într-o şedere extrem de plăcută, care i-a fost
Mariei balsam.

Până la încoronarea lui Edward, Maria şi Ferdinand au petrecut şase săptămâni încântătoare
la reşedinţa Astor. Afectuoasă şi delicată, Maria i-a câştigat imediat pe fraţii Astor care trăiau
o viaţă retrasă pe un domeniu spectaculos, dar auster, cu un tată având o reputaţie de om
dificil şi fiind responsabili de soarta fraţilor mai mici după moartea mamei. Fireşte că Missy,
lipsită de pompa regală şi dornică de distracţie, i-a fascinat pe Waldorf şi pe Pauline – care i-a
devenit confidentă. Pauline a ascultat destănuirile Mariei, care au continuat pe toată durata
vieţii, în scrisori lungi şi intime.

Practic, Maria n-a ezitat să-şi recunoască iubirea pentru Waldorf în faţa surorii lui – dar toate
mărturisite ca o expresie a unui adânc ataşament, platonic.

Relaţia lor, văzută diferit

Ce s-a întâmplat, de fapt, între Maria şi Waldorf? Biografii Mariei, care au disecat viaţa
frumoasei suverane, spun că nimic care să ducă la reciprocitatea sentimentelor de iubire
fierbinte. Waldorf Astor era prea cumpătat ca să-şi rişte poziţia socială şi aspiraţiile către o
carieră politică. Iar biografii remarcă tonul nereţinut al Mariei când îl descria pe Waldorf în
memoriile sale – lucru de la care, cu siguranţă, s-ar fi abţinut dacă între ei ar fi fost o legătură
ilicită, mai ales după episodul răvăşitor cu amantul Zizi Cantacuzino.
2/8
După câteva luni, în octombrie 1902, fraţii Astor au fost invitaţi la Sinaia, să se refacă după
moartea surorii lor mai mici răpusă de tuberculoză. Biata Gwendolyn Enid fusese cheia către
inima lor, căci Maria se arătase îngrijorată de starea ei de sănătate cât fusese la Cliveden –
ceea ce i-a făcut pe Astori să fie impresionaţi de felul de a fi al principesei.

Încântaţi de gazda lor şi de ţara pe care o descoperiseră, Waldorf şi Pauline au tot venit apoi
în România, însoţiţi de fratele mai mic, John, şi de logodnicul Paulinei, căpitanul Herbert
Spender-Clay, formând o echipă pusă pe distracţie într-un tărâm bucolic. Au călărit, au
cutreierat împrejurimile, au făcut farse, s-au imitat unii pe alţii, Pauline s-a costumat în
ţigancă şi în toaletele principesei Maria, iar băieţii în straie populare de femeie, lăsându-se
fotografiaţi spre amuzamentul anturajului. Albumul lor de fotografii aflat în colecţia
Bibliotecii din Kent, Marea Britanie, îi arată relaxaţi, bucurându-se de timpul petrecut în
România împreună cu Maria şi fetele ei. Fiul cel mare, Carol al II-lea, lipseşte din poze, pentru
că avea parte de o educaţie specială, ca moştenitor al Coroanei şi nu era lăsat prea mult în
preajma mamei.

Vizita Astorilor a fost o mană cerească pentru regina de mai târziu. Waldorf a învăţat-o să se
apropie de popor, intuind că aşa îl va cuceri iremediabil. Datorită lui, Maria a decis să se
despartă de regretele care n-o lăsau să se acomodeze cu o ţară îndepărtată de standardele
de civilizaţie a Angliei. „Soarta m-a dus într-o ţară unde totul era în devenire, totul însemna
efort“, se plângea ea.

Waldorf, omul care i-a schimbat viaţa

De dragul profesorului ei în ale politicii populare, Maria s-a apucat de învăţat limba barbarilor
care o aşteptau să devină regina de care aveau nevoie. Waldorf a fost încântat: „Sunt convins
că îţi va asigura popularitatea mai mult decât orice. Dacă atunci când te afli într-un sătuc poţi
să le vorbeşti limba fluent şi fără accent, eventual şi cu vâteva cuvinte din argoul local, vei
câştiga mult mai multă simpatie decât îţi imaginezi. Este o realitate istorică dovedită“, îi scria
gentlemanul.

Influenţa fraţilor Astor a determinat-o pe Maria să fie conştientă de rolul ei. Putea trăi toată
viaţa ca o inadaptată sau putea avea o misiune de a ridica o ţară. Ei au început transformarea
Mariei în ceea ce o cunoaşte lumea acum. Waldorf şi Pauline Astor au îmbrăţişat România
arătându-se uimiţi şi captivaţi de ţara cu care prietena lor încă nu rezona. Asta a făcut-o şi pe
ea să vadă lumea cu alţi ochi. Asta l-a îmblânzit până şi pe „Unchiul“, regele Carol I, profund
nemulţumit de evoluţia cuplului princiar căruia urma să-i lase moştenire soarta României.

Viaţa merge mai departe

Pauline Astor s-a căsătorit înaintea fratelui său, în octombrie 1904, cu un căpitan, Herbert
Spender-Clay, fiul unui om de afaceri care deţinea o fabrică de bere. În septembrie 1904, ei
petrecuseră o vacanţă la Pelişor, alături de fraţii ei Waldorf şi John, ca invitaţi ai Mariei.

3/8
Şi asupra ei, cum avea să procedeze cu Waldorf, Maria şi-a revărsat atenţia privind mersul
căsniciei. Ea i-a scris soţului Paulinei rugându-l să aibă răbdare şi multă înţelegere faţă de
prietena ei, care cădea deseori pradă depresiei. Nunta lui Pauline a fost relatată în presa
britanică, care a remarcat luxul cu care magnatul William Waldorf Astor şi-a măritat fiica, pe
care a condus-o la altar în biserica Sfânta Margareta din Westminster. Herbert a murit în
1937 de pneumonie, iar fragila Pauline a trăit cel mai mult dintre toţi: 90 ani. Ea a încetat din
viaţă în 1970.

Alegerea lui Waldorf

Dar Waldorf Astor n-avea să mai reziste mult pe piaţa alianţelor. În anul 1905 cunoaşte o
americancă ambiţioasă, scăpată dintr-un mariaj cu un soţ bogat, dar abuziv. Mamă a unui
băiat de 7 ani, Nancy Langhorne Shaw era născută în aceeaşi zi cu el, 19 mai 1879, şi se
mutase de curând în Anglia. Spiritul ei critic şi de avangardă l-a convins pe Waldorf că şi-a
găsit partenera pe măsură, ascuţită la minte, trup şi limbă, raţională şi inteligentă, cu care să
acceadă în topul conservatoarei societăţi britanice.

În primăvara anului următor, 1906, Nancy a devenit doamna Astor şi s-a mutat la Cliveden,
domeniul primit cadou de nuntă de la socrul mare. Personalitatea ei puternică şi-a pus
imediat amprenta asupra locului. Nancy a făcut schimbări notabile modernizând şi
deschizând proprietatea pentru întâlniri de socializare care au început să fie tot mai
importante. Salonul ei a devenit marcă pentru sfaturile de taină ale politicienilor, care au
căpătat denumirea generică de „grupul de la Cliveden“.

Dar falnicul Waldorf a venit la pachet în căsnicie cu cohorta de admiratoare în care Maria
ocupa locul de frunte. Ca să aibă viaţa de familie liniştită cu ele, Nancy a trebuit să pună
piciorul în prag serios.

Mariajul cu Nancy
Vestea mariajului lui Waldorf cu o femeie cu trecut, ca ea, a descumpănit-o teribil pe Maria.
De ce n-a acceptat Waldorf o relaţie cu ea, care era atât de dezirabilă, şi a luat-o de soţie
imediat pe americanca pragmatică, lipsită de şarmul ei eteric – asta n-a înţeles inima ei
frântă.

Ştia că Waldorf avea o suferinţă cardiacă şi nu voia să-l supere, dar era convinsă că ea putea
să îl îngrijească cel mai bine, din toate punctele de vedere. Ea l-a asaltat cu scrisori în care îl
imploră să continue prietenia, dincolo de partenerii de viaţă.

Corespondenţa amănunţită şi intensă cu Astor a iritat-o pe apriga Nancy, care a intrat în

scenă şi a preluat postura de intermediar în scurtătura Waldorf-Maria. Temându-se să nu-l
piardă pe Waldorf, Maria încearcă să se împrietenească de la distanţă cu Nancy, pentru a
obţine astfel, implicit, permisiunea de a menţine relaţia epistolară cu el. Se plânge că este
îngrozitor de singură şi se simte uitată de prietenii ei cei mai dragi, deşi înţelege că este firesc
ca aceştia să-şi continue viaţa, fără a o include şi pe ea, ca înainte. Dar este gata să accepte
orice rol în viaţa lor, pentru că este sigură că dacă o va cunoaşte, Nancy o va îndrăgi la fel de

4/8
tare ca Waldorf, deoarece se va convinge de curatele sale intenţii. Ba chiar, realizând că
reputaţia ei a ajuns la urechile soţiei lui Waldorf, încearcă să o facă aliată pe Nancy, apelând
la sentimentul de solidaritate şi empatie pe care femeile încercate de viaţă trebuie să îl aibă
una faţă de cealaltă. „Probabil ai auzit lumea spunând lucruri urâte despre mine, dar cum ai
trecut şi tu prin greutăţi, eşti conştientă că lumea nu prea lasă în pace o femeie“, se
tânguieşte Missy.

Dar Waldorf este pus într-o situaţie imposibilă şi trebuie să răspundă la un moment dat
rugăminţilor şi insistenţelor Mariei. Reacţia lui Waldorf o îndurerează pe Maria: el o roagă să
nu-i mai scrie zilnic. Şi nu, nu vor veni în România să-şi petreacă luna de miere. Nu era locul
cel mai potrivit, cu asemenea atitudine înflăcărată din partea Mariei.

Lupta pierdută
Principesa este înlăcrimată, se zbate enorm pentru păstrarea prietenului ei atât de drag
sufletului ei. Se plânge surorii lui Waldorf, sugerând că ei doi au împărtăşit în particular o
legătură mult mai complexă decât s-a ştiut, chiar dacă n-au fost iubiţi: „L-am iubit simplu şi
natural, cu tot ce aveam mai bun în mine… a fost respiraţia, aerul şi spiritul vieţii mele şi ştia
lucrul ăsta. Cu toate acestea, în clipa când s-a însurat, a renunţat cu totul la mine, fără milă;
de fapt… ştia ce înseamnă pentru mine să duc, brusc, o viaţă fără el… Îţi aminteşti tot ce am
însemnat unul pentru celălalt, poate mai mult decât ştii, pentru că nu i-ai citit toate scrisorile,
nu ştii cum ne-am împărtăşit unul altuia vieţile, până în cel mai mic detaliu“.

Dar meciul era pierdut. Maria nu avea să-l mai aibă niciodată pe Waldorf al ei, nici măcar ca
apropiat confident. El avea alte planuri decât să încurajeze avansurile Mariei, mai ales acum,
ca bărbat căsătorit. Trebuia să-i construiască lui Nancy ascensiunea, aşa cum făcuse cândva
cu principesa romantică a României.

Întâi Maria, apoi Nancy – creaţiile lui Waldorf

Întocmai Mariei, Nancy a înflorit alături de Waldorf, care ajunsese la un moment dat secretar
al premierului David Lloyd George, în 1917. Intuind potenţialul soţiei şi văzându-i dorinţa de
progres şi energia nemăsurată, proaspătul viconte Waldorf Astor i-a cedat locul pe care-l
ocupase în Parlamentul britanic din 1910 în 1919 şi a intrat în Casa Lorzilor, ocupându-se în
continuare de afacerile sale: agricultură, presă, călărie. Considerat o autoritate în materie de
producţie alimentară, Astor a ajuns în 1936 să conducă forul mondial care a devenit astăzi
Organizaţia Hrană şi Agricultură a Naţiunilor Unite (Food and Agriculture Organization –
FAO).

Intrată în politică, lady Nancy Astor a intrat şi-n istorie, ca prima femeie din Parlamentul Marii
Britanii, din care a făcut parte din 1919 până în 1945. De numele ei este legată adversitatea
cu Winston Churchill, pe care îl taxa cu fiecare prilej, provocând reacţii similare de la
redutabilul politician. „Dacă aţi fi soţul meu, v-aş otrăvi ceaiul“, i-a spus Nancy odată; Churchill
i-a răspuns: „Doamnă, dacă aţi fi soţia mea, l-aş bea“. Altădată, el a întrebat în ce să se

5/8
costumeze la un bal mascat. „Încearcă să vii treaz“, i-a sugerat Nancy. Iar când el a persiflat
intrarea ei în Parlament, comparând-o cu intruziunea unei femei străine în baia lui,
americanca l-a asigurat că nu este îndeajuns de frumos pentru a avea astfel de temeri.

În istoria Marii Britanii, lady Nancy Astor (foto dreapta) rămâne sufrageta care a reuşit, printre
alte drepturi pentru femei, să-i pună la adăpost şi pe copiii lor de ravagiile ignoranţei şi a
alcoolului, urcând vârsta legală a educaţiei obligatorii şi a vânzării de băuturi. Nancy a fost
contestată însă pentru superioritatea manifestată faţă de minorităţi în special etnice şi
rasiale.

Deşi aveau vederi antisemite, soţii Astor au sperat să pună capăt ameninţării naziste prin
neagresiune, mai ales pentru a-şi proteja propriii cetăţeni britanici. Waldorf Astor a fost de
altfel unul dintre adepţii pacifismului promovat de Neville Chamberlain (predecesorul lui
Winston Churchill), în antagonism cu intenţia ofensivă a lui Churchill. La Cliveden a fost pusă
la cale politica de armistiţiu cu Hitler, pe care evoluţia războiului a infirmat-o.

Cariera politică a bătăioasei Nancy a eclipsat-o pe cea a calculatului Waldorf, ceea ce a dus la
acutizarea relaţiei personale, trecute pe plan secundar. Ei s-au separat chiar la un moment
dat, Waldorf găsind-o pe Nancy prea agresivă pentru liniştea pe care o dorea în viaţa sa. S-au
împăcat la finele vieţii lui, nemaiavând ce împărţi, pentru că amândoi renunţaseră la politică.
El a murit la 30 septembrie 1952, ea i-a supravieţuit 12 ani, decedând la 2 mai 1964.

Maria nu le mai stătea de mult în cale. Se stinsese din viaţă la 18 iulie 1938, copleşită de
problemele pricinuite de fiii săi, în special de Carol al II-lea. Pe Nancy, Waldorf i-o prezentase
în 1911 şi cele două femei făcuseră pace, de dragul celui pe care îl iubeau.

Pentru „El“
Hannah Pakula, autoarea biografiei „Ultima romantică“ (Editura Curtea Veche, 2013), este cea
care a scos la lumină cotloanele vieţii personale ale Mariei, în vremea când românii nu aveau
acces la asemenea informaţii. A aflat despre Maria în poezia publicistei americane Dorothy
Parker (1893-1967): „Oh, viaţa este un cerc glorios de cântec / Un amestec de spontaneităţi /
Iar iubirea este un lucru care nu poate da greş niciodată / Eu sunt Maria de România“.

Ea a studiat îndelung scrisorile şi jurnalele Reginei Maria, transpunându-le într-o carte care a
readus-o pe suverana României în atenţia contemporană. Datorită scriitoarei americane,
Maria de România a fost repusă pe piedestalul cuvenit celei mai frumoase regine a Europei, o
„regină a inimilor“ extreme de populară şi de admirată, deşi controversată, mult înaintea
prinţesei Diana.

Hannah Pakula a fost soţia regizorului Alan J. Pakula („Alegerea Sophiei“, „Să ucizi o pasăre
cântătoare“, „Toţi oamenii preşedintelui“, „Dosarul Pelican“ etc). El a încurajat-o să îşi
aştearnă lecturile observându-i talentul narativ şi refugiul în scris. „Fă ceva serios. Nu
contează dacă nu reuşeşti“, i-a spus el. „Ultima romantică“ a fost considerată de celebrul
scriitor englez Graham Greene cea mai bună biografie, iar Hannah a primit aprecieri şi
recunoaştere internaţională. Cartea are o dedicaţie scurtă şi relevantă: „Pentru Alan. Datorită
lui, totul e posibil“.
6/8
Pentru Maria, totul a fost posibil datorită bărbaţilor pe care i-a iubit după relaţia scandaloasă
din tinereţe cu Gheorghe „Zizi“ Cantacuzino, „Grănicerul“ de mai târziu al Mişcării Legionare.

Waldorf Astor, distinsul milionar american, a ajutat-o să iasă din colivia ei aurită şi să se
apropie de popor, pe care a ajuns să-l iubească din toată fiinţa, împrumutându-i portul
tradiţional şi promovându-l pretutindeni în lume.

Barbu Ştirbei, rafinatul „prinţ alb“, a învăţat-o să se descurce în iţele politicii, conducând-o
abil prin labirintul intereselor de stat, sprijinind-o trup şi suflet, ca principal sfătuitor şi amant
loial.

Joseph (Joe) Boyle, aventurosul colonel canadian, spion al Serviciilor britanice, a salvat-o în
cele mai grele timpuri ale ţării, în timpul Primului Război Mondial, acţionând ca un erou din
filmele de acţiune în favoarea României şi iubind-o pătimaş pe „regina inimilor“.

Şi nu în ultimul rând, Regele Ferdinand, Întregitorul ţării. N-a repudiat-o nici după scandalul
uriaş din familia lor, când Missy a făcut o pasiune nebună pentru prezentabilul locotenent
Zizi. Ea se revoltase cu toată fiinţa ei pe viaţa de femeie măritată, cu copii, într-o casă regală
rigidă, prusacă, care nu-i înţelegea trăirile. Ferdinand i-a acceptat fără să crâcnească până şi
pruncul din flori, rod al amorului cu Zizi – pe Mărioara (Mignon). El a închis ochii şi la relaţia ei
strânsă cu Barbu Ştirbei, care-i era şi lui sfătuitor de încredere. Nu i-a reproşat nimic nici la
ultimele două sarcini, cu Ileana şi Mircea, concepuţi în vremea când relaţia trupească dintre
Ferdinand şi Maria devenise amintire, deşi el fusese foarte atras fizic de ea. Mezinul, mai ales,
era leit Barbu Ştirbey, iar pierderea lui timpurie l-a mâhnit profund pe Ferdinand, incapabil
de ranchiună şi de ură.

Ca partener, Ferdinand a lăsat-o pe Maria să-şi trăiască viaţa fără ca el s-o îngrădească în
vreun fel – lucru care i-a fost reproşat când situaţia din cuplul lor a ieşit din sfera intimităţii.
Pur şi simplu, nevoile lor nu erau aceleaşi. Ea voia emoţie, vibraţie şi surprize, el era omul
plăcerilor simple. O pereche nepotrivită, care a reuşit să devină un tot datorită completărilor
reciproce, spre binele unei ţări.

Cliveden, o legendă
Frecventat de VIP-uri şi personalităţi precum George Bernard Shaw, Charlie Chaplin sau chiar
Mahatma Gandhi, domeniul Cliveden a fost donat de Waldorf Astor patrimoniului britanic în
1942. Familia a continuat să trăiască acolo, iar în 1963. Cliveden, unde se ţineau în continuare
petreceri mondene cu invitaţi de marcă, a fost scena scandalului sexual Profumo, în care un
politician, John Profumo, secretar de stat la Apărare, a avut o aventură cu un fotomodel de 19
ani, Christine Keeler, care avea o relaţie cu ataşatul naval al Ambasadei URSS la Londra.
Triunghiul amoros, în care a avut loc şi-o răfuială între rivali, a fost catalogat drept o
ameninţare la adresa securităţii britanice. În 1966, Cliveden a intrat în managementul statului
britanic şi a fost deschis publicului.

Pe aceeaşi temă:

7/8
Amorul scandalos dintre locotenentul Zizi Cantacuzino şi regina Maria. Rodul iubirii este un
copil din dinastia regală

8/8