LUCRARE DE DIPLOMĂ

ÎNGRIJIREA COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE

MOTO:

”Sănatatea este o comoară pe care puţini ș tiu să o preţuiască, deș i aproape toţi se nasc cu ea”
Hipocrate
 CUPRINS
INTRODUCERE
 Noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator.

CAP. I BRONHOPNEUMONIA – noţiuni teoretice:

1. DEFINIŢIE
2. ETIOLOGIE
3. ANATOMIE PATOLOGICĂ
4. TABLOU CLINIC
5. FORME CLINICE
6. DIAGNOSTIC
7. COMPLICAŢII
8. EVOLUŢIE
9. PRONOSTIC
10. TRATAMENT:
a. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
b. TRATAMENTUL INSUFICIENŢEI RESPIRATORII ACUTE
c. TRATAMENTUL SINDROMULUI CARDIO-VASCULAR
d. TRATAMENTUL TOXI-INFECŢIOS
e. TRATAMENTUL SIMPTOMATIC.

CAP. II ASPECTE ALE ÎNGRIJIRII COPILULUI SPITALIZAT

 Rolul asistentei medicale în îngrijirea copilului cu bronhopneumonie

CAP. III PLANURI DE ÎNGRIJIRE

 PLAN DE NURSING I
 PLAN DE NURSING II
 PLAN DE NURSING III
 CAP. IV BIBLIOGRAFIE

CAP. V ANEXE – CONCLUZII FINALE

 INTRODUCERE

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

Totalitatea organelor care asigură mecanismul respiriaţei , cu rolul de a asigura aportul de O2

şi de a elimina CO2 alcătuiesc aparatul respirator .
Aparatul respirator este format din:
I. Căile respiratorii aeriene superioare :
- Fosele nazale ;
- Faringe ;
- Laringe ;
- Trahee ;
II. Căile respiratorii inferioare :
- Plămânii ;
- Arborele bronşic – bronhii ;
- Bronhiole ;
- Sacii alveolari .

1
 a. .Nasul si cavitatea nazala

Nasul reprezintă primul segment al căilor respiratorii cu rol dublu funcţional : respirator şi
olfactiv. Este o formaţiune mediofacială de forma unei piramide cu baza în jos , despărţită de septul
nazal în două cavităţi , numite fosele nazale. Acestea comunică cu sinusurile şi faringele prin două
orificii largi .
Cavităţile nazale sunt căptuşite de o mucoasă foarte bogat vascularizată şi împărţită
funcţional în două regiuni :
- treimea superioară : mucoasa olfactivă ;
- partea inferioară : mucoasa respiratorie .

b. Faringele
Este un conduct muculo–membranos , situat posterior în cavitatea bucală şi înaintea coloanei
vertebrale , care reprezintă segmentul de încrucişare a căii respiratorii cu cea digestivă .
Este divizat în trei etaje :
- nazofaringe ;
- orofaringe ;
- laringofaringe .
Este alcatuit din:
- tunica externă de înveliş (adventicea faringelui) ;
- tunica musculară (muşchi) .
La nivelul său activează plexul faringian , o reţea de nervi ce coordonează pătrunderea
aerului în plămânii şi a hranei în esofag .
Amigdalele formează inelul limfoepitelial al faringelui .

c.Laringele
Este alcătuit dintr-un schelet cartilaginos, de formă triunghiulară, cu baza în sus , ce
deserveşte funcţia respiratorie şi pe cea de fonaţie .
Este situat :
- sub osul hioid ;
- deasupra traheei ;
- înaintea esofagului ;
- pe linia mediană a gâtului , în dreptul vertebrelor C5, C6 .
d.Traheea
Este un tub fibrocartiloginos ce începe la nivelul vertebrei C6 şi se termină în cavitatea
toracică la nivelul vertebrelor T4, T5 .
Este situată :
2
 - în faţa esofagului ;
- înapoia marilor vase sanguine .
Este formată din 15-20 semi-inele cartilaginoase a căror parte dorsală este înlocuită de un
muşchi neted transversal .
Este captuşită cu două tunici :
- tunica externă – fibro-musculo-cartilaginoasă ;
- tunica internă – mucoasa ciliată .
Traheea se bifurcă în partea inferioară , la nivelul ultimului inel traheal, cu cele doua bronhii
principale .
e.Arborele bronsic
Este format din căile respiratorii extra şi intra-pulmonare , constituind un sistem de tuburi ce
servesc la tranzitul aerului .
La nivelul T4 , traheea se împarte în două bronhii : dreaptă şi stangă . Aceste bronhii pătrund
în plămâni prin hil , unde se vor ramifica intra-pulmonar , formând arborele bronşic : la dreapta în
trei bronhii lobare (superioară , mijlocie şi inferioară) , iar la stanga în două bronhii lobare
(superioară şi inferioară) .
Bronhiile principale se ramifică progresiv în bronhii lobare , apoi în bronhii terminale , care
se continuă cu canale alveolare (ai căror pereţi prezintă dilataţii în formă de saci) , saci alveolari în
care se deschid alveolele pulmonare .

f.Plamanii
Sunt organe pereche , situate în cavitatea toracică prin care se realizează schimbul de gaze :
O2 şi CO2 .
La exterior sunt înveliţi într-o membrană seroasă numită pleură , care este de două tipuri :
- pleura viscerală - ce acoperă plămânul ;
- pleura parietală - ce acoperă pereţii cavităţii toracice .
Cavitatea pleurală este virtuală , în general devenind patologică în urma acumulării între cele
două foiţe a unor produse ca :
- sange - hemotorax ;
- lichid - hidrotorax ;
- aer - pneumotorax ;
- puroi - piotorax ;
- limfă - kilotorax .
3
 Plămânul este alcătuit din :
I. Lobii pulmonari sunt unităţi morfologice mari , delimitate prin scizuri :
- plămânul drept are două scizuri - trei lobi ;
- plămânul stâng are o scizură - doi lobi .
II. Segmentele sunt unităţi morfologice delimitate imperfect prin septuri conjunctive. Acestea
sunt alcătuite din lobuli .
III. Lobulul este o formaţiune anatomică , constituită din :
1. ramificaţii ale bronhiilor şi vaselor de sânge înconjurate de ţesut conjunctiv ;
2. acini pulmonari sunt constituiţi din :
a. bronhiola respiratorie ;
b. canale alveolare ;
c. alveole pulmonare - reprezintă suprafaţa de schimb a plămânului .

Peretele alveolar este

adaptat schimburilor de
gaze şi este format din :
- epiteliu
alveolar unistratificat
aşezat pe o membrană
bazală ;
- ţesut
conjunctiv - bogat în
fire elastice în care
există o reţea de
capilare provenite din
ramurile terminale ale
arterei pulmonare .
Vascularizaţia
plămânului este :
I. Nutritivă :
- face parte din marea circulaţie ;
- este asigurată de arterele şi venele bronşice .
Venele drenează sânge în vena cavă superioară .
II. Funcţională :
- asigură schimburile gazoase prin intermediul vaselor de sânge (mica circulaţie) ;

4
 Reţeaua nervoasă a plămânului este reprezentată de :
- fibre motorii parasimpatice provenite de la nervul vag ;

Fiziologia respiratiei
Respiraţia reprezintă funcţia prin care organismul ia din mediul său de viaţă O2 şi elimină
CO2 .
MECANISMUL RESPIRAŢIEI - este asigurat de scheletul cutiei toracice şi muşchii
respiratori .
Modificarea volumului cutiei toracice permite pătrunderea aerului în plămâni fiind realizată
prin contracţia muşchilor ridicători ai coastelor . Revenirea la poziţia iniţială se realizează sub
acţiunea muşchilor ridicători ai coastelor .
Diafragmul este cel mai important muşchi respirator contribuind la micşorarea volumului
cutiei toracice în repaus , iar prin contracţie la mărirea acesteia.
Datorită elasticităţii lor şi presiunii negative existente între foiţele pleurale , plămânii
urmează expansiunea cutiei toracice .
TIPURI DE RESPIRAŢIE FIZIOLOGICĂ :
I.Respiraţia de tip costal - este cea în care , la mişcările respiraţiei contribuie mai ales
muşchii costali . Acest tip este caracteristic femeilor .
II.Respiraţia de tip abdominal - este cea în care rolul cel mai important îl are diafragmul .
Această respiraţie este caracteristică barbaţilor şi copiilor mici .
MIŞCĂRILE RESPIRATORII - reprezintă totalitatea mişcărilor respiratorii care permit
pătrunderea aerului în plămâni şi eliberarea lui în afară , realizând inspiraţia şi expiraţia .
I.Inspiraţia - constă în contracţia muşchilor inspiratori , având drept rezultat mărirea de
volum a cutiei toracice . Plămânii urmează expansiunea cutiei toracice , presiunea intrapulmonară
scăzând cu 2-3 mmHg faţă de cea atmosferică , iar aerul atmosferic pătrunde în plămâni .
II. Expiraţia - este un proces pasiv, ce constă în revenirea cutiei toracice la volumul iniţial în
momentul în care muşchii inspiratori se relaxează , plămânii se contractă . Are loc o creştere a
presiunii intrapulmonare cu 2-4 mmHg faţă de cea atmosferică , ceea ce permite ca o parte din aerul
introdus anterior sa fie expulzat .
Inspiraţia şi expiraţia realizează ventilaţia pulmonară .
Numărul mişcărilor respiraţiei în stare de repaus este :
- 16 respiraţii/minut la barbaţi ;
- 18 respiraţii/minut la femei .
Etapele respiratiei
I.Etapa pulmonară - reprezintă perioada în care aerul pătrunde prin căile respiratorii la
plămâni şi se distribuie la alveolele pulmonare .
5
 II. Etapa sanguină – reprezintă transportul oxigenului şi dioxidului de carbon de către sânge
.
III. Etapa tisulară - reprezintă schimbul de gaze din sânge şi ţesut cu ajutorul unui sistem
complex enzimatic , în urma căreia oxigenul este cedat ţesuturilor , în vederea asigurării proceselor
de ardere , iar dioxidul de carbon este încorporat în sânge pentru a fi eliminate .

CAPITOLUL I

BRONHOPNEUMONIA

6
 1. Definiţie

Bronhopneumonia este un tip sever de pneumonie care afecteaza unul sau amandoi lobii
pulmonari. Este o inflamatie acuta a plamanilor si a bronhiolelor, ca urmare a raspandirii infectiei
din tractul respirator inferior, in tractul respirator superior. Spre deosebire de pneumonie,
bronhopneumonia poate necesita tratament diferit, dar si atentie medicala diferita.

Severitatea bolii depinde de tipul de bacterie sau de infectia care cauzeaza boala, precum si de starea
generala de sanatate a persoanei afectate.

Etiologie
Bronhopneumonia este anticipată şi favorizată de către infecţiile virale, care scad forţele de
apărare ale organismului şi exacerbează flora saprofită.
Sunt:
 Factori determinaţi:
o Flora microbiană gram pozitivă: pneumococ, streptococ, stafilococ patogen.
o Flora microbiană gram negativă: Haemopbillus influenzae, Pyoceanic, Proteus, Salmonelle,
Chlamidia, E. Colii etc.
o Diferite micoze.
 Factori favorizanţi:
o Insuficienţa mijloacelor de apărare mecanică şi imunologică;
o Particularităţile morfo-funcţionale ale aparatului respirator al copilului mic (secreţie scăzută de
IgA,ţesut elastic mai redus, capilare largi pulmonare etc);
o Condiţii de mediu: frig, umiditate, aer poluat;
o Vârsta mică (sub 2 ani);
o Sugari cu teren deficitar (prematuri, distrofici), carenţe nutriţionale (rahitism, anemie);
o Apare la copii cu hospitalism, cu tratamente prelungite, cu SIDA, la cei care au primit
medicamente agresive pentru leucemie şi cancer.

2. ANATOMIE PATOLOGICĂ
Se formează o leziune caracteristică nodului lui Charcot, un nodul de alveolită centrat pe o
bronşiolă; se mai întâlnesc şi leziuni de alveolită (alveolele au lumenul ocupat de un exudat
inflamator abundent, cu numeroase leucocite) şi exudat purulent în bronhii. Leziunile sunt
răspândite în ambii plămâni, fiind separate de zone de parenchim pulmonar normal.
Leziunile confluează uneori, ocupând aproape un lob ca în pneumonie.

7
 3. TABLOU CLINIC
Debutul bolii poate fi brusc, cu temperatură 39-40°C, tahipnee 60-80 respiraţii /min. tuse
neproductivă obositoare, agitaţie, uneori convulsii febrile sau meningism, cianoză a extremităţilor cu
tendinţă la generalizare. În astfel de situaţii prognosticul este mai grav.
Mai frecvent, debutul este însă lent, insidios, ca o continuare a unei infecţii a căilor
respiratorii superioare cu coriză, febră (care creşte progresiv), frisoane repetate (adeseori pot lipsi),
transpiraţii ale frunţii (semn de anoxie), tuse uscată chinuitoare, astenie şi adinamie pronunţată,
dispnee cu caracter polipneic.
Uneori, simptomele sunt atât de minore încât debutul nu se poate preciza.
În perioada de stare, care apare de obicei încă din ziua a doua, starea generală se alterează,
astenia şi adinamia sunt extreme, uneori apar agitaţie şi delir. Febra se menţine ridicată, dar
neregulată, oscilantă.
În această perioadă pot fi prezente 3 sindroame.
1. sindromul respirator (al insuficienţei respiratorii);
2. sindromul cardio-vascular;
3. sindromul toxico-septic.
În funcţie de rezistenţa organismului copilului, aceste 3 sindroame pot evolua rezumându-se
la unul (cel respirator) sau pot evolua concomitent.
1. Sindromul respirator este expresia clinică a insuficienţei respiratorii:
- tahipnee – 80-100 respiraţii /min.
- dispneea este fenomenul dominant. Este de tip expirator, însoţită de atacuri spastice, la
sugarii mici şi prematuri. Este foarte accentuată la efort sau plâns.
- Geamăt expirator caracteristic, inspir scurt, nări dilatate, bătăi ale aripilor nasului.
- Cornaj şi tiraj mixt (inter- şi subcostal), mai mult sau mai puţin accentuat.
- Tuse maniliformă (tuse spasmodică care se succede în cascade scurte şi care fragmentează
acelaşi inspir) la început uscată şi ulterior umedă.
- Cianoză perioronazală care se intensifică cu tusea, plânsul sau alimentaţie.
- Senzaţie de asfixie, sete de aer.
- hipoxia se manifestă cu edem cerebral, agitaţie, convulsii, epuizare, cu hipotonie musculară.
- Copilul prezintă somnul „pistonului” – capul flectat în inspir şi extensia în expir.
- Tulburările de dinamică ale respiraţiei şi ventilaţiei determină modificări ale echilibrului
acido-bazic.
Semnele stetoacustice sunt caracteristice şi în concordanţă întotdeauna cu intensitatea
sindromului funcţional, sediul şi extinderea focarelor bronhopneumonice.

8
 Semnele obiective constau în submatitate la percuţie, iar la ascultaţie raluri subcrepitante fine
„în ploaie”, accentuate de tuse şi plâns, prezente pe suprafeţele corespunzătoare focarelor de
bronhopneumonie. Ele pot avea caracter fugace, modificându-se de la o zi la alta în concordanţă cu
evoluţia leziunilor bronhoalveolare.
Există bronhofonie, respiraţie suflantă şi/sau suflu tubar patologic.
2. Sindromul cardio-vascular
Reducerea suprafeţei de hematoză pulmonară duce la stază, insuficienţă cardiacă, la început
ventriculară şi apoi globală, la şoc toxic prin afectarea capilarelor miocardului.
Apare în formele extinse şi în cele toxice şi se datorează:
 Acţiunii directe a germenilor sau toxinelor acestora asupra miocardului şi a vaselor.
 Ca o consecinţă a anoxemiei, hipercapniei şi acidozei.
Include – ca simptome:
 Tahicardia – 180-200 bătăi /min.
 Tahipnee
 Cianoză de intensitate variabilă
 Tiraj
 Dispnee expiratorie
 Cardiomegalie
 Hepatomegalie
 Uneori, apar edemele
 Colaps
3. Sindromul toxico septic este prezent întotdeauna, dar este nuanţat după toxicitatea
germenului şi teren.
Se caracterizează prin:
 febră 39-40°C (oscilantă, cu diferenţe mari între zi şi noapte şi de la o zi la alta), de tip
septic; fiecare nou croşet febril corespunde apariţiei de noi noduli bronhopneumonici.
 Stare toxică cu palpare, facies pământiu, cianotic-vultos.
 Modificări ale stării de conştiinţă cu somnolenţă, obnubilare sau agitaţie, convulsii.
 Meteorism abdominal, vărsături sau diaree.
 Deshidratare de obicei izonatremică, rar hiponatremică, lipsă de aport, anorexie,
tahipnee.
 Convulsii.
 Uneori tulburări de irigare renală: oligurie, albuminurie, hematurie.

9
5. FORME CLINICE
După criterii anatomo-clinice bronhopneumoniile se împart în:
1. Forma comună cu focare pulmonare.
2. Forma pseudolobară – la sugar şi la copilul mic.
3. Forme cu evoluţie lentă, subacută la hiporeactivi.
După semnele clinice predominante bronhopneumoniile se împart în (formula memotehnică
– MAPATACI):
1. Forma meningeală (hipoxie cerebrală).
2. Forma asfixică (cu cianoză intensă, crize de apnee).
3. Forma pulmonară (forma comună).
4. Forma atonă (cu meteorism, pareză intestinală).
5. Forma toxico-septică (cu tegumente cenuşii, şoc grav).
6. Forma astenică (semne clinice minore, cu focare paravertebrale, la malnutriţi).
7. Forma cardiacă (mai rară).
8. Forma intestinală (cu vărsături, diaree).

6. DIAGNOSTIC
Diagnosticul pozitiv se bazează pe simptomele clinice, examenul radiologic şi datele de
laborator. Este uneori dificil, deoarece rar se întâlnesc cele 3 sindroame. În majoritatea cazurilor
există doar sindromul insuficienţei respiratorii şi acela, uneori, slab manifestat. Există şi forme
„mute” clinic, depistate doar radiologic, precum şi forme toxice şi supraacute care pot duce la deces
în 6 ore.
Laboratorul evidenţiază leucocitoză cu neutrofilie, adesea leucopenii cu elemente tinere
(meta- şi promielocite), uneori trombopenii; VSH crescută.
Examenul radiologic are o deosebită valoare, imaginile radiologice, de cele mai multe ori,
transpun fidel procesele patologice pulmonare. Sunt astfel puse în evidenţă focarele bronhoalveolare
, uşor de recunoscut prin opacităţi micro- sau macromonodulare, rotunde sau neregulate, de
dimensiuni variabile, izolate sau grupate sau diseminate. Ele corespund nodulilor lui Charcot şi sunt
de intensitate costală (osoasă).
Imaginile radiologice prezintă o anumită particularitate care constă în faptul că ele se
modifică relativ repede, prin ştergerea şi dispariţia lor, precum şi apariţia de noi focare în raport cu
evoluţia bolii.
Radiologic există următoarele aspecte:
- forma paravertebrală – mai frecventă la prematuri, distrofici, nou-născuţi.

10
 - forma diseminată macronodulară.
- forma diseminată micronodulară.
- forma hilo-bazală.
- forma „pseudo-lobară” sau segmentară.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
- bronşita acută
- laringita acută
- pneumonia interstiţială
- stafilococia pleuro-pulmonară
- atelectazii pulmonare
- bronhopneumonii cu altă etiologie (bronhopneumonia tuberculoasă).

7. COMPLICAŢII
Complicaţiile bronhopneumoniei pot fi:
a) locale: pleurizii para- şi metapneumonice, pneumotorax, supuraţii
pulmonare, piopneumotorax.
b) generale: deshidratarea, otomastoidita, convulsii febrile, diareea
parenterală, septicemia.

8. EVOLUŢIE
Două elemente frapează în evoluţia bronhopneumoniei: variabilitatea simptomelor, care se
schimbă de la o zi la alta, în raport cu resorbţia unui infiltrat şi apariţia altuia şi discordanţa dintre
starea generală gravă a bolnavului şi absenţa sau discreţia semnelor, îndeosebi obiective-fizice.
Evoluţia bolii este variabilă, fiind condiţionată de o mulţime de factori. Ea depinde în primul
rând, de natura agentului cauzal şi de posibilitatea stăpânirii lui cu medicaţia antiinfecţioasă.
Forma clinică a bronhopneumoniei şi tulburările complexe pe care le poate determina deţin,
de asemenea, un rol important, ca şi precocitatea aplicării unui tratament complex în care să fie
cuprinsă şi corectarea corespunzătoare a tuturor tulburărilor fiziopatologice şi biologice survenite.

9. PROGNOSTIC
prognosticul este rezervat în complicaţiile cerebrale, deshidratare hipernatremică, la sugarii
cu handicap biologic, în formele cu leucopenii importante.
Mortalitatea este mai ridicată la categoriile de copii cu risc biologic, când poate ajunge la 10-
15% din cazurile de boală.

11
 10. TRATAMENTUL
Tratamentul bronhopneumoniei este complex, cu îngrijiri mai deosebite, datorate vârstei şi
terenului.
Vizează:
- Tratamentul igieno-dietetic.
- Tratamentul sindromului respirator (al insuficienţei respiratorii acute).
- Tratamentul sindromului cardio-vascular.
- Tratamentul simptomatic.
Tratamentul igieno-dietetic
1. Bolnavii vor fi izolaţi în saloane luminoase şi bine aerisite unde temperatura va fi de 18-
21°C, cu o umiditate relativă (40%) a aerului prin plasare de vase cu apă pe sursa de încălzire.
2. Poziţia în pat a copilului va fi cu trunchiul ridicat, la fel şi umerii şi va fi manipulat cu
grijă. Baia i se va face cu o oră înaintea meselor, pentru a nu-l obosi. Poziţia în pat va fi schimbată
cât mai des, aşezând copilul în decubit lateral, drept şi stâng pentru a evita staza pulmonară şi pentru
a uşura expectoraţia.
3. Alimentaţia rămâne nemodificată dacă copilul nu are anorexie sau dispnee intensă şi nici
diaree şi/sau vărsături. În cursul perioadei febrile alimentaţia va fi lichidă şi semilichidă (ceaiuri,
sucuri de fructe, compoturi, lapte, iaurt, griş, orez, piure de zarzavat sau cartofi, supe de legume).
După defervescenţă se adaugă pâine, făinoase, brânză de vaci proaspătă, carne de pasăre,
trecând ulterior, progresiv, la alimentaţia normală.
Copilul nu trebuie forţat să mănânce, dar se va insista să i se asigure necondiţionat cantitatea
necesară de lichide, existând riscul deshidratării prin pierderile antrenate de polipnee şi transpiraţie.
4. Măsurile speciale care se iau în tratamentul bronhopneumoniei se referă la:
a. Igiena bucală – prin îndepărtarea reziduurilor, gargarisme cu soluţii bicarbonate,
precum şi ungerea buzelor şi limbii cu glicerină boraxată.
b. Igiena tegumentelor – prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool mentolat.
c. Prevenirea escarelor prin controlul aşternutului (să nu aibă cute), precum şi prin
evitarea menţinerii îndelungate a aceleiaşi poziţii.
Tratamentul insuficienţei respiratorii acute
1. Dezobstruarea căilor respiratorii prin aspiraţie.
2. Aeroterapia – în formele uşoare şi medii de boală înlocuieşte oxigenoterapia. Se practică pe
terase, în saloane sau camere „deschise” sau „din mişcare” (mama plimbă copilul în braţe).
Îmbrăcat „după sezon”, dacă vremea este bună, copilul va fi ţinut afară, zilnic 4-6 ore.
Aeroterapia nu se face când temperatura exterioară este sub 10°C, este ceaţă sau vânt
puternic sau starea generală este alterată.

12
3. Oxigenoterapia – scopul principal este ameliorarea oxigenării sângelui.
a. Administrarea O2 produce următoarele efecte:
i. Micşorează anxietatea
ii. Scade travaliul şi efortul respirator
iii. Scade rezistenţa vasculară pulmonară
iv. Îmbunătăţeşte funcţia cordului şi a vaselor
b. Concentraţia de O2 – trebuie să existe O2 în aerul inspirat în procentaj de 30-100%.
Administrarea de O2 se face prin: sondă nazofaringiană, mască etanşă, ochelari pentru
O2 sau sub cort.
c. Deoarece O2 administrat pe mască, rece şi uscat este iritant, el va fi încălzit şi
umidificat (1/3 alcool sanitar + 2/3 apă sterilă) –se trece printr-un barbotor.
d. Indicaţia majoră a administrării O2 o reprezintă cianoza şi „sindromul de luptă pentru
aer” (polipnee, „sete de aer”, transpiraţii, agitaţie). Pentru sugar şi copilul mic,
administrând prin sondă, nivelul optim de O2 este apreciat la 2-4 l/min.
4. Ameliorarea ventilaţiei constă în:
a. Aspirarea mecanică a secreţiilor.
b. Drenajul postural – prin asigurarea unui drenaj optim poziţia corpului va fi schimbată
la 5-10 minute iar uneori sunt necesare şi tapotări.
c. Terapia cu aerosoli – pe lângă asigurarea unei umidităţi crescute, permite nebulizarea
unor medicamente cu efect bronhodilatator (Salmetamol) sau fludificant
(Mucosolvin).
5. Reducerea edemului inflamator pulmonar şi combaterea spasmului bronsic.
a. Administrarea de corticosteroizi reduce edemul inflamator al căilor respiratorii. Se
administrează hemisuccinat de hidrocortizon (HHC) 10 mg/Kg c/zi, divizat în 4 prize
sau Prednison 1-2 mg/kg c/zi, timp de 4-7 zile.
b. Administrarea bronhodilatatoarelor reduce bronhospasmul în circa 30 minute. Se
administrează Miofilin 5-6 mg/Kg c, la 6 ore oral. Pentru administrarea i.v. Miofilinul (1
fiolă de 2 ml soluţie 2,4%/1ml =24 mg) se dizolvă în 10 ml glucoză 5% sau ser
fiziologic, administrându-se 3-4 mg/kg c/doză, i.v. foarte lent, la nevoie repetându-se de
2-3 ori.

13
 Tratamentul sindromului cardio-vascular
În cazul apariţiei semnelor şi simptomelor insuficienţei cardiace se modifiică poziţia
corpului, se reduc lichidele, regimul va fi desodat sau hiposodat şi se vor administra diuretice şi
tonicardiace.
- Furosemid 1-2 mg /kg c /zi i.v.
- Digoxin 0,04-0,06 mg /kg c/doză i.v., doză de digitalizare, apoi 1/3-1/5 doză de întreţinere,
sau
- Hematozid C 0,04 mg /Kg c/zi – 3 prize i.v., prima priză se administrează jumătate din doza
zilnică.
În caz de colaps se umple patul vascular şi se administrează vasoconstrictoare. Umplerea
patului vascular se face prin administrare i.v. de soluţii macromoleculare (dextran 70, dextran 40),
vasoconstrictoare: Adrenalină, Efedrină – numai după corecţie volemică.
Sedarea blândă, oxigenoterapia şi administrarea de diuretice sunt primele gesturi terapeutice
în caz de instalare a insuficienţei cardiace la sugar (hepatomegalie, creştere nejustificată în greutate).

Tratamentul sindromului toxi-infecţios

Tratamentul sindromului toxi-infecţios include medicaţia antiinfecţioasă şi a manifestărilor
toxice (sindromul neurotoxic).
1. Tratamentul antiinfecţios
a) Alegerea iniţială a antibioticului depinde de agentul suspicionat şi de vârsta copilului.
După eventuala cunoaştere a agentului incriminat (adesea dificilă) şi a sensibilităţii acestuia
se va putea trece la tratamentul ţintit.
În formele uşoare sau medii (fără sindrom neurotoxic) se poate începe cu Penicilină G
100.000-200.000 U.I. /Kg c/zi, sau Ampicilină 100-200 mg /Kg c/zi i.v. sau i.m., divizat la 6 ore
interval.
Se poate administra şi o cefalosporină (Fortrum) şi se pot face asociaţii de antibiotice:
Penicilina G + Kanamicină 15-20 mg/kg c/zi (2 prize)
Penicilina G + Gentamicină 5-7 mg/kg c/zi
Durata tratamentului este de 7-10 zile.
În cazul formelor toxice se va începe cu Oxacilină 200 mg/kg c/zi divizat în prize la 6 ore,
i.v. + Cloramfenicol 50-75 mg/kg c/zi la 6 ore interval.
La nou-născut se vor introduce la început două antibiotice; se preferă tratamentul asociat:
Ampicilină + Gentamicină.
Durata antibioterapiei în formele toxice este de 2 săptămâni până la 3 săptămâni.
b) Reguli de administrare a antibioticelor:

14
 - În formele grave este recomandat, cel puţin iniţial, ca antibioticele să fie administrate în
perfuzie i.v. şi la un interval mai scurt (uneori 4 ore).
- Dacă după 2-3 zile de tratament (de administrare)m un antibiotic nu-şi dovedeşte eficienţa
se poate asocia un al doilea antibiotic.
- Penicilina G se va dizolva 100.000 U.I. pentru 1 ml ser fiziologic (cel puţin). Soluţiile mai
concentrate produc pe lângă durere intensă şi o fibroză a quadricepsului (cu şchiopătare) care
în timp va necesita corecţie chirurgicală.
- În eventualitatea utilizării a două antibiotice, administrarea lor nu va fi oprită deodată. Un
antibiotic, de regulă cel mai toxic, se va scoate din tratament mai repede cu 2-3 zile.
- De câte ori este posibil să se obţină antibiograma, este bine să se administreze antibioticul cu
acţiune ţintită pentru a nu crea rezistenţă şi numai când evoluţia nu este bună.
2. Fenomenele neurotixice vor fi combătute cu Hemisuccinat de hidrocortizon sau cu
Metilprednisalon i.v. şi prin asigurarea a cel puţin 10 g de glucoză /kg c/zi (trebuie avut în vedere
volumul de lichide care se administrează, în special i.v., preferându-se satisfacerea necesităţilor
curente cu minime, deoarece alveolelor afectate „nu le place” perfuzia bogată sau rapidă, care poate
duce la edem pulmonar acut).

Tratament simptomatic
1. Combaterea febrei se va face numai dacă temperatura (intrarectală) depăşeşte 38,5°C sau
dacă durata hipertermiei trece de 2-3 zile.
Se dau antipiretice:
o Paracetamol 10-15 mg /kg c –oral (sau rectal, dacă este necesar), la fiecare 4-6 ore.
o Aspirină 10-15 mg /kg c, la fiecare 4-6 ore, dacă temperatura este de peste 39,5°C
o Se mai poate administra Algocalmin oral, injectabil sau supozitoare.
o La copiii hipersensibili, cu crize convulsive în antecedente, spasmofilii, se
administrează Fenobarbital 3-5 ctg/kg/zi oral sau/şi Diazepam 0,3 mg/kg/priză.
Febra poate fi combătută şi prin mijloace nespecifice:
- „împachetări reci”, baie generală cu apă caldă sau călduţă, mărirea aportului de lichide.
Împachetările
Prin împachetări se înţelege învelirea completă a corpului în cearşafuri umede, peste care se
aplică unul uscat de flanelă. Împachetările reci au efect hipotermizant, răcoritor, calmant, stimulant
şi reglator al circulaţiei.

15
 Datorită acestor efecte, împachetările reci se indică în stări febrile, hiperexcitabilitate
nervoasă, tulburări uşoare de respiraţie şi de circulaţie. Nu se vor aplica împachetări la bolnavi în
stare gravă, debili, astenici, nici la bolnavi cardiaci sau pulmonari cronici.
Tehnica împachetărilor
Patul se acoperă cu o muşama, pentru a feri saltelele de umezeală, peste care se întinde o
flanelă dublă, care acoperă complet muşamaua, iar peste flanelă, un cearşaf umed (înmuiat în apă şi
stors parţial). Acesta din urmă trebuie să fie destul de mare, pentru a înveli complet copilul, însă mai
mic decât flanela.
Copilul este dezbrăcat complet şi culcat pe patul pregătit cu cearşaf umed. Asistenta ridică
mâinile copilului în sus şi înveleşte trunchiul dedesubtul axilelor cu jumătatea stângă a cearşafului
umed, introducând partea rămasă în plus sub spate. apoi, ridică membrul inferior drept şi i se
acoperă cu partea inferioară a aripii stângi a cearşafului aplicată pe trunchi membrul inferior stâng,
care rămâne pe loc pe suprafaţa patului. Ceea ce mai rămâne din această parte a cearşafului se aplică
pe suprafaţa patului sub membrul inferior drept, pe care asistenta îl reaşează la loc, între cele două
membre rămânând porţiunea din cearşaful umed.
Asistenta reaşează braţele ridicate ale copilului de-a lungul trunchiului şi apoi le acoperă în
întregime, până la gât cu aripa dreaptă a cearşafului. Astfel, suprafeţele de joncţiune dintre
membrele inferioare, precum şi cele dintre membrele superioare şi trunchi vor fi izolate cu câte un
strat al cearşafului umed. Peste stratul umed se aplică strâns învelitoarea din flanelă, având grijă să
fie aderentă în jurul gâtului.
Partea de jos a învelitorii, care depăşeşte copilul, se introduce sub picioare.
Pentru ca împachetarea să fie corect executată, stratul umed trebuie să se lipească bine de corp, să
nu existe spaţii de aer între cearşaf şi suprafaţa corpului, iar cearşaful umed să nu fie cutat nicăieri. În
special partea de sub copil şi de la locurile de joncţiune a suprafeţelor membrelor trebuie să fie bine întinsă,
căci pielea macerată de umiditate face mult mai uşor escare.
În caz de hiperpirexie, împachetarea trebuie schimbată din cinci în cinci minute. Repetarea
împachetărilor se va face conform indicaţiilor medicului.
După terminarea împachetării, copilul va fi şters cu prosoape uscate. Temperatura minimă se poate
obţine ≈10 minute după despachearea bolnavului şi poate fi cu 2-3°C mai mică decât cea anterioară
împachetării reci.
2. Sedarea uşoară a copilului se face cu Fenobarbital 2-10 mg/kg c sau Diazepam 0,3 mg/kg /priză.
3. Combaterea meteorismului abdominal.
Meteorismul abdominal determinat de starea toxică sau hipokalemie se combate cu Miofstin (1
fiolă de 1 ml=0,5 mg neostigmină sau ¼ -½ tabletă de 5 ori/zi din care se administrează 0,2-0,3 ml i.m.

16
sau s.c. (putându-se repeta după 4 ore); sondă pentru eliminarea gazelor, aplicarea de căldură umedă pe
abdomen, administrarea de potasiu, combaterea şocului.
4. Suferinţa cerebrală determinată de tulburări acidobazice şi hidroelectrolitice, cu semne de edem
cerebral, se combate cu oxigen, Manitol, ser glucozat 10% i.v. etc.
5. Vărsăturile se combat cu Metoclopramid picături sau supozitoare sau sub formă injectabilă.
6. Hipoxemia – administrare de O2 pe diferite căi (sondă, mască, incubatoare, aparate de respiraţie
artificială), aerisirea camerei.
7. Insuficienţa cardiacă: cardiotonice majore, diuretice, O 2, în şocul toxic dopaminergie şi cortizonice
injectabile, timp de 24 h.

17
 CAPITOLUL II

ASPECTE ALE ÎNGRIJIRII COPILULUI SPITALIZAT

Frecvenţa bolilor respiratorii este cu atât mai crescută cu cât copilul este mai mic, ocupă
primul loc printre factorii cu morbiditate infantilă în ţara noastră, în ţările cu climă temperată şi este
explicată de particularităţile morfofuncţionale ale aparatului respirator a sugarilor şi a copiilor mici,
şi anume:
- cavităţile nazale şi coanele sunt înguste la sugar, cu ţesutul cavernos al mucoaselor puţin
dezvolt, fapt care explică frecvenţa inflamaţiilor la acest nivel.
- Laringele este mai sus situat la sugar decât la adult şi permite uşor vizibilitatea epiglotei, la
examenul faringian, istmul glotic este îngust la copil. Laringele se dezvoltă mai repede la pubertate.
- Traheea, cu lungimea de 4,5 cm, săracă în ţesut elastic şi slab fixată, are bronhia principală
dreaptă mai scurtă, cu calibru mai mare, care explică pătrunderea mai uşoară a corpilor străini în
această zonă.
- Toracele este cilindric la sugar, cu diametrele aproape egale, cu unghiul epigastric obtuz,
coastele orizontale, respiraţia de tip abdominal. Prin verticalitatea corpului coastele devin oblice cu
respiraţie toraco-abdominală la băieţi şi costală la fete.
- Plămânii cântăresc 150 g la un an, 1000 g la pubertate. Epiteliul alveolar pavimentos la
sugar, cu spaţiul intraalveolar mai jos, se subţiază odată cu creşterea ţesutului elastic pulmonar.
Frecvenţa respiratorie: 40 respiraţii/minut la 3 luni, 35 la 1 an, 30 la 3 ani şi 25 la 5 ani.
Pentru un copil spitalizarea şi boala sunt experienţe stresante deoarece este despărţit de
mediul său obişnuit, de persoanele care-i sunt dragi şi din cauza alterării stării de sănătate.
Reacţia copilului la spitalizare şi boală depinde de vârstă, de experienţele anterioare într-un
spital, de susţinerea de care poate beneficia, de capacităţile de adaptare şi de gravitatea afecţiunii.
Culegerea datelor:
 Vârsta
 Dezvoltarea fizică şi psihomotorie
 Reacţia la spitalizare: nelinişte, frică, plâns, agresivitate fizică şi verbală
 Antecedente medicale: se va aprecia gravitatea problemelor anterioare şi repercusiunile lor
asupra obişnuinţelor şi posibilităţilor de creştere şi dezvoltare.
 Spitalizări şi experienţe anterioare: reacţia la spitalizările anterioare; mod de adaptare; efectele
spitalizării asupra comportamentului ulterior
 Susţinerea de care poate beneficia: în ce măsură familia poate vizita copilul, doreşte să o facă şi
să participe la îngrijiri.

18
 Manifestări ale afecţiunii prezente
Probleme:
1. potenţial de alterare a nutriţiei: deficit.
Cauze: refuz de a se alimenta, greţuri, vărsături, durere, reacţie la spitalizare.
2. potenţial de infecţie
Cauze: deficienţa sistemului imunitar, necunoaşterea măsurilor de protecţie împotriva agenţilor
patogeni.
3. potenţial de accidente:
Cauze: mediu necunoscut, constrângeri fizice, deplasare nesigură.
4. perturbarea somnului:
Cauze: mediu necunoscut, lipsa părinţilor, durere, intervenţii, tratamente.
5. anxietate
Cauze: mediu necunoscut, tratamente injectabile, despărţire de părinţi.
6. probleme legate de afecţiunea pentru care a fost spitalizat

Obiective:
Vizează:
 asigurarea condiţiilor de mediu
 diminuarea neliniştii
 reducerea durerii fizice
 diminuarea manifestărilor de dependenţă legate de boală
 promovarea creşterii şi dezvoltării
 prevenirea complicaţiilor
 prevenirea accidentelor
Intervenţii
1. asigurarea condiţiilor de mediu:
a. microclimat corespunzător (temperatură, luminozitate, umiditate).
b. Mediu securizant (plasarea patului la distanţă de surse de căldură, plasarea de bare laterale
sau plase la paturi, îndepărtarea obiectelor tăioase).
c. Lenjerie de corp şi de pat curată.
d. Jucării în funcţie de vârstă.
2. abordarea copilului cu calm, blândeţe, răbdare.

19
3. asigurarea unui regim de viaţă echilibrat cu respectarea orelor de somn, baie, alimentaţie în funcţie
de vârstă.
4. pregătirea copilului pentru intervenţii i tratamente:
a. explicarea tehnicilor pe înţelesul copilului;
b. copilul va fi lăsat să manevreze anumite aparate şi instrumente (fără a exista pericolul
desterilizării) şi să le utilizeze ca pe o jucărie;
c. pe cât posibil se vor evita măsurile de constrângere;
d. va fi felicitat şi recompensat pentru comportamentul din timpul intervenţiei.
5. permiterea punerii în practică a abilităţilor dobândite: mers, îmbrăcat, dezbrăcat, alimentat singur
(în măsura permisă de boală şi sub supraveghere).
6. oferirea de activităţi de destindere utilizând materiale care pot fi aduse de părinţi: jocuri, cărţi,
casete audio cu muzică sau poveşti, casete video cu desene animate.
7. încurajarea comunicării cu ceilalţi copii din salon.
8. asigurarea îngrijirilor igienice:
a. îndrumarea şi supravegherea în cazul copiilor mari;
b. efectuarea acestora în cazul copiilor mici.
9. supravegherea copilului:
a. măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative;
b. observarea tegumentelor şi mucoaselor;
c. observarea stării generale;
d. aprecierea comportamentului
10. recoltarea produselor biologice şi patologice.
11. asigurarea alimentării copilului:
a. verificarea alimentelor primite de la bucătăria dietetică dacă corespund regimului şi dacă
au temperatura corespunzătoare).
b. Supraveghează alimentaţia celor care se autoservesc.
c. Alimentează sau ajută în alimentaţia copiilor mici.
d. Se acordă timp suficient alimentării.
e. Se observă apetitul, cantitatea de alimente consumată şi apariţia unor simptome după
alimentaţie (greţuri, vărsături, diaree).
12. aplicarea tratamentului prescris.
13. aplicarea măsurilor de prevenire a infecţiilor nazocomiale
a. curăţenie, dezinfecţie, sterilizare, izolare;
b. purtarea echipamentului de protecţie;
c. interzicerea vizitelor persoanelor străine;

20
 d. respectarea circuitelor funcţionale.
14. participarea la examinarea medicală a copilului.
15. prevenirea accidentelor:
a. nu se vor lăsa medicamente la îndemâna copilului;
b. se va verifica temperatura alimentelor şi lichidelor ce urmează a fi oferite;
c. supravegherea atentă a copilului, trierea jucăriilor.
16. educaţia mamei privind îngrijirile ulterioare la domiciliu; se referă la

21
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
COPILULUI CU BRONHOPNEUMONIE
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE LA COPIL

Funcţiile vitale includ: respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, temperatura. Ele sunt frecvent
utilizate ca indicatori ai stării de sănătate sau de boală.
Urmărirea funcţiilor vitale la copil este importantă, având în vedere că în legătură cu acestea
se înscriu debutul unei boli, stabilirea diagnosticului, evoluţia bolii, complicaţiile ce pot surveni.
Funcţiile vitale se măsoară:
- când intervine o schimbare în starea de sănătate a copilului;
- când este admis într-o unitate spitalicească (la internare, pe toată perioada spitalizării şi la
externare);
- înainte şi după proceduri invazive de diagnostic;
- înainte şi după administrarea medicamentelor care au efect asupra sistemului respirator şi
cardiovascular;
- înainte şi după efectuarea intervenţiilor de îngrijire care pot influenţa funcţiile vitale.
Rolul asistentei medicale în măsurarea funcţiilor vitale:
1. să pregătească material şi instrumentar corespunzător şi în stare de funcţionare;
2. să pregătească copilul din punct de vedere fizic (poziţie corespunzătoare şi în acelaşi timp
comodă);
3. să pregătească psihic copilul (să-i explice tehnica, să-l convingă de necesitatea efectuării ei şi
să-i solicite cooperarea);
4. să asigure condiţii de microclimat care să nu influenţeze funcţiile vitale (linişte, temperatură
optimă, umiditate corespunzătoare);
5. să cunoască variaţiile normale ale funcţiilor vitale, în funcţie de vârstă;
6. să cunoască antecedentele medicale ale copilului şi tratamentele prescrise;
7. să respecte frecvenţa de evaluare a funcţiilor vitale în raport cu starea copilului;
8. să comunice medicului modificările semnificative ale funcţiilor vitale.

I. Măsurarea şi notarea respiraţiei

Scop – evaluarea funcţiei respiratorii a copilului fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei
unor complicaţii şi al prognosticului.
Materiale necesare – ceas cu secundar, creion de culoare verde, foaia de temperatură.
Tehnica:
- se realizează prin inspecţie, de regulă în timpul somnului;

22
 - se dezbracă faţa anterioară a abdomenului şi a toracelui şi se aplică o mână pe toracele
copilului;
- se realizează numărarea respiraţiilor timp de un minut;
- respiraţia se măsoară în mod obişnuit, dimineaţa şi seara, la orele la care se măsoară
temperatura şi pulsul, dar se măsoară ori de câte ori este nevoie, la indicaţia medicului.
Valorile normale ale respiraţiei:
- la nou-născut: 40-45 respiraţii/minut
- la 1 an: 30-40 respiraţii/minut
- la 2 ani: 25-35 respiraţii/minut
- la 12 ani: 15-25 respiraţii/minut
În plus se vor urmări:
- simetria mişcărilor respiratorii;
- frecvenţa şi ritmul respirator;
- amplitudinea mişcărilor respiratorii;
- tipul respiraţiei – care la copii este de tip abdominal.
Se consemnează valoarea obţinută şi celelalte caracteristici în foaia de temperatură (cu
culoarea verde).
Notarea: se consemnează valoarea obţinută printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecare linie
orizontală a foii reprezintă două respiraţii). Se uneşte apoi valoarea prezentă cu cea anterioară pentru
obţinerea curbei. În alte documente medicale se poate nota cifric.

II. Măsurarea şi notarea pulsului

Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Materiale necesare: ceas cu secundar, creion roşu, foaia de temperatură.
Elemente de apreciat: ritmicitatea, frecvenţa, celeritatea, amplitudinea.
Tehnica:
- Pulsul se poate măsura pe oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un
plan osos: artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă;
- Asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute;
- Spălarea pe mâini;
- Reperarea arterei;
- Fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
- Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- Numărarea pulsaţiilor timp de un minut.

23
 La nou-născut şi sugar, în primele luni de viaţă, pulsul poate fi măsurat în timpul somnului la
nivelul fontanelei.
La copil, în general, pulsaţiile inimii se pot percepe şi măsura aplicând mâna pe regiunea
precordială (şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară). Se notează
valoarea obţinută în foaia de temperatură printr-un punct, ţinând cont că fiecare linie orizontală a foii
reprezintă 4 pulsaţii şi apoi se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară.
Valori normale ale pulsului:
- la nou-născut: 130-140 pulsaţii/minut
- la copilul mic: 100-120 pulsaţii/minut
- la 2 ani: 100-110 pulsaţii/minut
- la 3-4 ani: 90-100 pulsaţii/minut
- la 5-10 ani: 80-100 pulsaţii/minut
- la 11-16 ani: 80 pulsaţii/minut
III. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată
de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică (maximă) şi tensiunea arterială diastolică
(minimă).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea T.A.
- cu mercur Riva-Rocci
- cu manometru
- oscilometru Pachon
- stetoscop biauricular
- tampon de vată
- alcool
- creion roşu
Metode de determinare: palpatorie, ascultatorie.
Tehnica: T.A. se măsoară cu ajutorul tensiometrelor pentru copii, precedând ca şi la adult.
Măsurarea tensiunii arteriale prin ascultaţie:
- se pregătesc materialele necesare (tensiometru, stetoscop, creion roşu etc.).
- copilului, după repaus de 15 min. i se aplică manşeta pneumatică pe 1/3 medie a braţului, care va
fi sprijinit şi în extensie.
- asistenta se spală pe mâini, îşi fixează stetoscopul cu olivele în urechi şi membrana pe artera
humerală, sub marginea inferioară a manşetei, percepând zgomotele pulsatile.

24
- se decomprimă progresiv manşeta până când percepe primul zgomot ritmic arterial care este
reţinut ca valoare, reprezentând T.A. maximă (sistolică).
- se continuă decomprimarea până în momentul dispariţiei ultimului zgomot a cărui valoare este, de
asemenea, reţinută, reprezentând T.A. minimă (diastolică).
- Se reorganizează locul de muncă, se notează datele în F.T. (cu roşu).
Notarea – se notează pe F.T. valorile obţinute cu o linie orizontală, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se
haşurează spaţiul rezultat. Se poate înregistra şi cifric.
La copil T.A: se poate calcula orientativ, după formula:
T = 80 + 2 A; A = vârsta copilului.
Valori normale:
La 1-3 ani: T.A. max. – 75 - 90 mm Hg; T.A. min. – 50-60 mm Hg
La 4-11 ani: T.A: max. – 90-110 mm Hg; T.A. min. – 60-65 mm Hg
La 12-15 ani: T.A: max.– 100-120 mm Hg; T.A. min. – 60-75 mm Hg

IV. Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurare: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin.
Materiale necesare: termometru maximal, casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile,
recipient cu soluţie dezinfectantă, tavă medicală, lubrifiant, alcool medicinal, ceas.
Cea mai comodă şi totodată cea mai obiectivă metodă de măsurare a temperaturii la copil
este măsurarea temperaturii rectale, ştiind că aceasta depăşeşte cu 0,3-0,5°C nivelul temperaturii
cutanate.
Măsurarea temperaturii rectale:
Tehnică:
- asistenta se spală pe mâini;
- se pregăteşte termometrul individual, se verifică dacă mercurul este coborât, rezervorul
termometrului se şterge cu o compresă umedă sau este lubrefiat în strat foarte subţire cu o substanţă
grasă, pentru a putea fi introdus în rect.
- Copilul este culcat pe spate şi cu mâna dreaptă se ţine termometrul, iar cu cea stângă se
apucă picioarele copilului de la nivelul gleznelor îndoindu-le din articulaţia şoldului.
- Printr-o mişcare de rotaţie, rezervorul de mercur al termometrului se introduce în întregime
în rectul copilului; se lasă în această poziţie tot timpul cât coloana de mercur urcă.
- După 3 min. el poate fi scos şi se citeşte temperatura.
- Se notează valoarea în F.T. (cu albastru):

25
 - Notarea unui punct pe verticală, corespunzătoare datei şi timpului zilei, socotind,
pentru fiecare linie orizontală a foii, două diviziuni de grad.
- Se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice. Se
poate nota şi cifric.
- După citire, termometrul se şterge cu un tampon de vată sau cu o compresă sterilă de tifon,
înmuiate în apă cu săpun sau alcool; termometrul se păstrează într-un borcan cu cloramină 1%.
- Temperatura (în care nu sunt indicaţii speciale) se măsoară de 2 ori în cursul a 24 h,
dimineaţa între 6-7 şi după-amiază între 16-17 (18-19).

V. Măsurarea şi notarea diurezei

Obiective:
- Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri.
- Cunoaşterea volumului diurezei.
- Efectuarea unor determinări calitative (analize biochimice) din cantitatea totală de urină
emisă.
- Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor în organism = bilanţul lichidian (întrări-ieşiri).
Materiale necesare: vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată
(pentru a nu modifica compoziţie urinei) şi acoperite.
Diureza este măsurată cantitativ la anumite intervale, urmărindu-se şi caracteristicile
macroscopice; colectarea începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină în ziua următoare la
aceeaşi oră.
Diureza se notează în F.T. – prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi
zilei respective. Spaţiul dintre două linii orizontale al foii corespunde la 100 ml de urină.

EXAMINĂRI PARACLINICE
Recoltarea probelor de laborator se realizează la indicaţia medicului, cuprinzând recoltarea
de sânge sau alte probe biologice patologice (urină, spută, vărsături, materii fecale etc).
În bronhopneumonie se practică determinarea hemoleucogramei, fibrinogemului, VSH-ului,
examenul sumar de urină şi radiografia pulmonară.
1. Recoltarea sângelui pentru hemoleucogramă
- se face prin înţepare: la adult – pulpa degetului, lobul urechii;
la copil – faţa plantară a halucelui, călcâi.
Materiale necesare: mănuşi de cauciuc, ace, tampoane de vată, seruri test, tavă medicală
curată, cameră umedă, lame uscate, curate, degresate, şlefuite, pipete Potain, alcool 90°
Tehnica:

26
 - se aseptizează pielea halucelui cu un tampon cu alcool 90°;
- se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită;
- se aşteaptă evaporarea alcoolului;
- cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea halucelui în partea laterală a extremităţii, perpendicular
pe straturile cutanate;
- se şterge cu un tampon uscat prima picătură, se lasă să se formeze o altă picătură de sânge
din care se recoltează cu pipeta sau lama;
- se şterge cu un tampon cu alcool.
Pregătirea produsului pentru laborator – efectuarea frotiului
- la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm diametru;
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45° cu lama (picătura se întinde prin
capilaritate);
- lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată
picătura fără să o fragmenteze;
- se agită lama pentru uscare;
- se etichetează şi se trimite la laborator.

2. Recoltarea sângelui pentru VSH

- se face prin puncţie venoasă
Materiale necesare: seringă de 2 ml, soluţie de citrat de Na 3,8%, ace pentru puncţia
venoasă, stativ şi pipete Westergreen, muşama, eprubete, tăviţă renală, garou, vată, mănuşi sterile,
alcool 70°.
În dimineaţa recoltării copilul nu trebuie să mănânce.
Tehnica:
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- îmbracă mănuşi de cauciuc sterile;
- aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 3,8%;
- puncţionează vena fără garou şi aspiră până la 2 ml (1,6 ml);
- retrage acul şi aplică tampon cu alcool.
- scurge amestecul sânge-citrat în eprubetă şi omogenizează lent.
- aşează eprubeta în stativ, o etichetează şi o trimite la laborator;
- îngrijeşte pacientul.
3. Recoltarea sângelui pentru determinarea fibrinogenului

27
 Prin puncţie venoasă se recoltează 4,5 ml sânge peste 0,5 ml citrat de Na 3,8% tehnica fiind
aceeaşi ca şi la recoltarea sângelui pentru VSH.
4. Recoltarea urinei pentru examenul sumar de urină
Scopul este explorator – informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului
organism.
Recoltarea urinei la sugar şi copii se face în vase fixate pe organele genitale externe. La
băieţi se fixează o eprubetă pe penis, iar la fete un balonaş cu gât pe vulvă cu ajutorul unei benzi de
leucoplast.
Pentru a preveni smulgerea recipientului de pe locul fixat şi mai ales spargerea lui, este bine
ca membrele inferioare ale sugarului sau copilului mic să fie imobilizate de marginile patului. Copiii
astfel pregătiţi trebuie să fie controlaţi cât mai des pentru a îndepărta recipientul imediat după
urinare.
Din urina obţinută se trimite un eşantion la laborator.
5. Radiografia pulmonară
Arată contrastul între spaţiile aeriene traheo-bronho-alveolare şi structura propriu-zisă a
plămânului. Spre deosebire de radioscopie, radiografia prezintă avantajul că bolnavul este mai puţin
iradiat, imaginea obţinută este precisă şi serveşte drept element de comparaţie în viitor.
Tehnică:
- în cazul copiilor mai mari, asistenta explică cum trebuie să se comporte în timpul examinării (va
efectua câteva mişcări de respiraţie, iar radiografia se face în apnee, după o inspiraţie profundă).
- Se dezbracă complet regiunea toracică; se îndepărtează obiectele radioopace;
- Copiii mai mari vor fi aşezaţi în poziţie ortostatică, iar sugarii şi copiii mici vor fi aşezaţi în
decubit. Sugarii şi copiii mici se fixează prin înfăşare pe un suport de scânduri sau se suspendă în
hamuri (pentru a nu se iradia persoana care l-ar susţine).
Examenul radiografic se notează în foaia de observaţie.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Se realizează cu mare punctualitate, strict la indicaţiile medicului, tratamentului realizându-
se la pat, asistenta având pregătite şi medicamente pentru eventualele complicaţii.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
Asistenta:
- respectă medicamentul prescris;
- identifică medicamentul;
- verifică calitatea;
- respectă căile de administrare prescrise de medic;

28
 - respectă orarul şi ritmul de administrare;
- respectă doza;
- respectă somnul fiziologic al pacientul;
- evită incompatibilităţile medicamentoase;
- serveşte pacientul cu doză unică pentru administrarea orală;
- respectă succesiunea de administrare (solide, lichide, injecţii, ovule vaginale, supozitoare);
- informează pacientul asupra medicamentelor prescrise;
- anunţă medicul privind greşelile comise;
- administrează imediat soluţiile injectabile;
- respectă măsurile de asepsie şi igienă.
Administrarea medicamentelor la copil se efectuează în condiţii mai deosebite determinate
de vârsta acestora. În administrarea medicaţiei la copii se întâmpină greutăţi datorită reacţiilor de
apărare şi în marea majoritatea a cazurilor, a lipsei de colaborare din partea copilului, inerente
vârstei şi educaţiei.

INTERVENŢII PENTRU FAVORIZAREA OXIGENĂRII TISULARE

– OXIGENOTERAPIA –
Oxigenoterapia reprezintă administrarea de O2 în cantitate crescută prin respiraţie, în scop
terapeutic.
Scopul este de a asigura o cantitate corespunzătoare de O 2 la ţesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de: scăderea O2 alveolar, diminuarea Hb, tulburări în sistemul circulator,
probleme care interferează cu difuziunea pulmonară.
Surse de oxigen: staţie centrală de oxigen, microstaţie, butelie de oxigen
Metode de administrare a O2:
a) prin sondă nazală:
- este metoda ce mai frecvent utilizată
- permite administrarea O2 în concentraţie de 25-45%
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
b) prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat):
- permite administrarea O2 în concentraţie de 40-60%
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
c) ochelari pentru oxigen:
- sunt prevăzuţi cu 2 sonde care se introduc în ambele nări
- se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi
29
- sunt mai bine toleraţi de pacienţi.
d) cortul de oxigen:
- frecvent utilizat la copii
- concentraţia de O2 nu poate depăşi 50%
- are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vapori datorită
faptului că pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu
- oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire
- copiii vor fi supravegheaţi permanent pentru a nu disloca cortul
Echipamentul necesar administrării O2:
- sursa de oxigen
- umidificator – administrarea O2 se face umidifiat – 2/3 apă sterilă + 1/3 alcool sanitar trecute
prin barbotor (umidificator).
- sondă nazală, cateter, mască de O2 sau cort.
- material adeziv (leucoplast) pentru fixarea sondei.
Intervenţiile asistentei:
- aşezarea copilului în poziţie corespunzătoare, poziţie semişezândă.
- asamblarea echipamentului.
- dezobstruarea căilor respiratorii.
- măsurarea sondei, pe obraz, de la narină la tragus.
- sonda nu se unge cu substanţe grase (poate duce la explozia pacientului) dar se poate lubrefia
cu gel hidrosolubil anestezic pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei.
- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz.
- fixarea debitului de administrare a O2, în funcţie de prescripţiile medicului.
- aprecierea răspunsului terapeutic al administrării O2, observarea culorii tegumentelor,
măsurarea respiraţiei şi pulsului.
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariţie a unor
complicaţii.
- supravegherea echipamentului de administrare a O2 (presiune, debit).
- mobilizarea periodică a sondei.
- scoaterea sondei o dată pe zi şi introducerea ei în cealaltă nară.
- curăţarea echipamentului la terminarea tehnicii.

Incidente şi accidente ce pot să apară în timpul oxigenoterapiei

30
- dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins de O 2 în
căile respiratorii ale copilului, asfixiindu-l.
- în cazul utilizării prelungite a O2, în concentraţii mari sau la presiuni ridicate, pot apărea:
- iritare locală a mucoasei
- congestie şi edemul alveolar
- hemoragie intraalveolară
- atelectazie
- contactul prelungit duce la leziuni corneene şi chiar orbire.
- pot apare emfizeme masive subcutanate prin infiltraţia oxigenului la nivelul ţesuturilor.
- dacă cateterul se introduce mai mult, oxigenoterapia este ineficientă.
- pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală.

31
CAPITOLUL III

PLANURI DE ÎNGRIJIRE

CAZ CLINIC NR. I

Sugarul R.A., în vârstă de 4 luni din Bucuresti, prezintă la data de 1-III-2014 febră 39°C,
tuse productivă frecventă, obstrucţie nazală, dispnee, motiv pentru care se internează la Spitalul de
Copii Grigire Alexandrescu cu diagnosticul medical –bronhopneumonie.

Antecedente personale:
 copil născut la 9 luni, cu greutatea de 2300 g, alimentat natural 2 luni, apoi artificial cu
lapte praf;
 a efectuat toate vaccinările conform vârstei.

Antecedente heredo-colaterale:
 neagă

Antecedente alergologice:
 nu se cunosc.

32
 DIAGNOSTIC DE NURSING

1. Dificultate în respiraţie datorită obstrucţiei căilor respiratorii manifestată prin: dispnee,

polipnee, tuse productivă, tiraj costal; alterarea circulaţiei manifestată prin cianoză
perioronazală discretă, tahicardie –150 bătăi/minut.

2. Dificultate în alimentaţie prin deficit manifestată prin : inapetenţă, senzaţie de greaţă,

meteorism abdominal.

3. Hipertermie datorită procesului inflamator pulmonar manifestată prin febră 39,2°C.

4. Dificultate în a dormi datorită obstrucţiei căilor respiratorii, dispneei şi tusei, manifestată

prin insomnie, agitaţie.

5. Alterarea integrităţii tegumentelor manifestată prin eritem.

33
 PLAN DE NURSING
Data: 3.02.2014

DIAGNOSTIC DE NURSING OBIECTIVE GENERALE INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE

1. Dificultate în respiraţie
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii manifestată prin:
- dispnee expiratorie
- polipnee 65 respiraţii/minut
- tiraj intercostal
- tuse productivă.
Circulaţie inadecvată
manifestată prin:
- tahicardie 150 bătăi /minut
- cianoză perioronazală discretă
2. Dificultate în alimentaţie prin
deficit manifestată prin:
- inapetenţă
- senzaţie de greaţă
- meteorism abdominal.
Sugarul să aibă o bună
respiraţie.
Sugarul să aibă o bună
circulaţie.
Sugarul să fie alimentat şi
hidratat suficient.
- sugarul va fi izolat într-un salon luminos, cu t° = 8-21°C, Obiectiv nerealizat,
umiditate 40%. se menţine dispneea,
- se aşează sugarul într-o poziţie care să-i favorizeze respiraţie, polipneea, tirajul
cu trunchiul şi umerii mai ridicaţi (se pune un sul sub umeri), în intercostal.
poziţie semişezândă.
- dezobstruarea căilor respiratorii, aspirarea secreţiilor din fosele
nazale şi orofaringe.
- administrez O2 umidifiat, intermitent, 2-4 l/min, la indicaţia
medicului.
- administrez medicaţia prescrisă:
Miofilin i.v. 10 mg la 6 ore
H.H.C. i.v. 25 mg la 6 ore
aerosoli cu salbutanol
- monitorizez respiraţia la indicaţia medicului
- notez frecvenţa respiratorie în foaia de temperatură.
- administrez O2 umidifiat Obiectiv realizat,
- se reduce aportul de lichide până la 120 ml/Kgc/zi dispare cianoza.
- monitorizez pulsul la intervale indicate de medic
- notez valoarea obţinută în foaia de temperatură.
- încerc hidratarea orală a sugarului cu ceai, Gesol Obiectiv nerealizat
- administrez medicaţie antiemetică, la indicaţia medicului: în primele 6 ore; se
Metoclopramid picături (4 picături) menţine senzaţia de
- combat meteorismul abdominal prin administrare de Miostin greaţă, inapetenţa;
i.m. 0,3 ml - dispare
- institui o perfuzie cu glucoză 5% şi electroliţi, pentru hidratarea meteorismul
sugarului, pe o durată de 6 ore, după care reîncerc hidratarea şi abdominal
alimentaţia orală.

1 2 3 4

34
3. Hipertermie datorită
procesului inflamator pulmonar
manifestată prin:
- febră 39,2°C
4. Dificultate în a dormi
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii, dispneei, tusei
manifestată prin:
- insomnie;
- agitaţie.
5. Alterarea integrităţii
tegumentelor manifestată prin
eritem.
Data 4-III-2014
Sugarul să prezinte o
temperatură în limitele
normale.
Sugarul să aibă un somn cât
mai liniştit.
Sugarul să aibă tegumente
curate, integre.
- se asigură condiţii de confort termic în salon; Proces evolutiv
- sugarul va fi schimbat după fiecare val de transpiraţie; negativ, răspunde
- asigur hidratarea corectă; inadecvat la
- administrez antitermice la indicaţia medicului tratament, sugarul se
Paracetamol peros 60 mg la 4-6 ore sau supozitoare menţine febril.
Aspirină peros 40 mg la 4-6 ore
Algocalmin peros, injectabil:
- se pot face împachetări reci.
- administrez medicaţia antibiotică conform indicaţiei medicului:
Ampicilină i.v. 125 mg la 6 ore
Gentamicină i.v. 10 mg la 12 ore
- se previn convulsiile febrile prin administrare de Fenobarbital
i.m. 40 mg sau Diazepam 0,3 mg/priză
- măsor t°, pulsul, T.A. şi le notez în foaia de temperatură;
- urmăresc şi notez respiraţia, diureza, scaunul;
- fac bilanţul lichidelor ingerat şi eliminate; calculez o pierdere
de 500 ml apă/°C peste 37°C;
- recoltez produse pentru examene de laborator (VSH, HL)
- asigurarea liniştii nocturne şi a condiţiilor de confort termic; Obiectiv parţial
- planificarea îngrijirilor şi intervenţiilor delegate, astfel încât realizat.
acestea să fie minime în intervalul 2400-600;
- aplicarea măsurilor prevăzute la nevoia de a respira vor
satisface implicit şi nevoia de a se odihni.
- asistenta asigură igiena corporală, generală şi locală, prin Obiectiv realizat.
efectuarea băii parţiale a sugarului şi fricţiunii cu alcool
mentolat.
- schimbarea lenjeriei sugarului ori de câte ori este nevoie, cu
efectuarea toaletei locale;
- schimbarea poziţiei în pat la 1-2 ore pentru prevenirea
escarelor.
35
 1 2
1. Dificultate în respiraţie
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii manifestată prin:
- dispnee la efort
- tiraj
- tuse productivă.
2. Dificultate în alimentaţie prin
deficit datorită senzaţiei de
greaţă manifestată prin:
- inapetenţă.
3. Hipertermie datorată
procesului inflamator pulmonar
manifestată prin:
- febră 38,5°C.
Data 5-III-2014
1. Dificultate în respiraţie
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii.
1 2
Sugarul să prezinte o bună
respiraţie.
Copilul să fie alimentat şi
hidratat suficient:
- rehidratarea orală.
Sugarul să aibă temperatura
corpului în limitele normale
(să micşorăm gradul febrei).
Sugarul să aibă o bună
respiraţie.
3 4
- aşez sugarul cu trunchiul şi umerii mai ridicaţi pentru a Obiectiv parţial
favoriza respiraţia; realizat.
- efectuez dezobstrucţia căilor respiratorii prin aspirarea
secreţiilor şi nebulizare;
- schimb poziţia sugarului la 15-20’, pentru a favoriza drenajul
secreţiei bronşice;
- efectuez tapotamentul toracic;
- continui să administrez medicaţia bronhodilatatoare şi
cortizonul;
- monitorizez funcţiile vitale şi vegetative;
- aduc la cunoştinţă medicului eventualele schimbări survenit în
evoluţia bolii.
- administrez alimentaţia oral, în prânzuri dese şi în cantitate mai Sugarul primeşte
mică; alimentaţia oral.
- suplimentez alimentaţia cu aport de lichide oral: ceai îndulcit;
- calculez bilanţul ingesto-excreta.
- asigur condiţii de confort termic în salon; Uşoară ameliorare,
- administrez lichide oral; febra scade – t° =
- administrez antitermice şi antibiotice în continuare; 38°C.
- calculez bilanţul ingesto-excreta;
- monitorizez funcţile vitale şi vegetative.
- menţin poziţia semişezândă a sugarului; Ameliorarea
- dezobstrucţia căilor respiratorii; simptomatologiei.
- nebulizare şi aspirarea secreţiilor;
- drenaj postural;
- tapotament toracic
3 4
- administrez medicaţia bronhodilatatoare:
36

2. Hipertermie datorată
procesului inflamator pulmonar
manifestată prin:
- febră 38°C
Sugarul să aibă temperatura
corpului în limite normale.
Miofilin peros ¼ tb. la 12 ore
Brofimen peros 4 pic. X 3
Metilprednisolon
- asigur condiţii de confort termic în salon; Obiectiv realizat,
- schimb sugarul după fiecare val de transpiraţie; febra scade,
- hidratez oral sugarul; t°=37,3°C.
- administrez antitermice;
- administrez antibiotice, la indicaţia medicului:
Fortum i.m. 0,5 mg/8h
- calculez bilanţul ingesto-excreta.
37
 FIŞA DE ANALIZE
Data Examene de laborator Evaluare
3.III.2014 Hemoleucogramă Hl =8,64g%
L =9200/mm3
E =4%, M =4%, L =44%, P =44%
VSH VSH=20 mm/h
Fibrinogen Fbg= 240 mg%
Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,5 mg/%
Fosfatemia= 6,30 mg%
F.A.= 79 U.I.
Exudat faringian Exudat faringian=> absent S.H. şi S.P.
Examen sumar de urină Aspect clar; albumină, glucoză absentă;
în sediment – nimic patologic
Radiografie toracică Opacităţi nodulare confluente
retrocardiac şi intertraheobronşic.

FIŞĂ DE MEDICAŢIE
Medicaţie Administrare Orar
Miofilin 25 mg Peros La 12 ore
Prednison 2,5 mg Peros La 6 ore
Brofimen 4 pic. Peros La 6 ore
Paracetamol 60 mg Peros La 6 ore
Metoclopramid 3 pic. Peros La 12 ore
Miofilin 10 mg i.v. La 6 ore
HHC 25 mg i.v. La 6 ore
Ampicilină 125 mg i.v., i.m. La 6 ore
Gentamicină 10 mg i.v., i.m. La 12 ore
Fortum 0,5 ml i.m. La 8 ore
Miostin 0,3 ml i.m. Doză unică
Fenobarbital 40 mg i.m. La nevoie

EVALUARE FINALĂ

Sugarul are o evoluţie favorabilă, reacţionează la tratamentul medicamentos prescris.

38
 Se continuă administrarea de Miofilin, Prednison, Brofimen până la data de 14-03-2014,
administrarea de Gentamicină până la data de 10-03-2014, Ampicilină până la data de 14-03-2014şi
Fortum până la data de 18-03-2014.

Se externează pe data de 19-03-2014, când se constată vindecarea clinică a sugarului.

39
 CAZ CLINIC NR. II

Copilul P.R. în vârstă de 8 luni , prezintă în urmă cu 12 ore febră, obstrucţie nazală, dispnee,
tuse productivă, motiv pentru care se prezintă la Serviciul de Primire al Spitalului de copii Marie
Curie unde se internează cu diagnosticul medical –bronhopneumonie.

Antecedente personale:
 copil născut la 9 luni, cu greutatea de 3000 g, talia =50 cm, alimentat natural 3 luni, apoi
cu lapte vacă, în prezent alimentaţie diversificată.
 a efectuat toate vaccinările conform vârstei.

Antecedente heredo-colaterale:
 neagă

Antecedente alergologice:
 nu este alergic la substanţe medicamentoase sau alimente.

40
 DIAGNOSTIC DE NURSING

1. Dificultate în respiraţie datorită obstrucţiei căilor respiratorii cu dispnee, polipnee, tuse

productivă, tiraj intercostal; circulaţie inadecvată manifestată prin cianoză perioronazală ,
tahicardie.

2. Dificultate în alimentaţie prin deficit manifestată prin inapetenţă, senzaţie de greaţă,

vărsături, scădere ponderală.

3. deshidratare datorată vărsăturilor manifestată prin piele uscată cu turgor diminuat,

membrane şi mucoase uscate, buze arse.

4. Hipertermie datorită procesului inflamator pulmonar manifestată prin febră 38,5°C.

5. Dificultate în a se odihni şi a dormi datorită obstrucţiei căilor respiratorii, manifestată prin

insomnie.

6. Alterarea integrităţii mucoasei bucale datorită deshidratării manifestată prin ulceraţii ale
mucoasei bucale.

41

Data: 6.01.2014
DIAGNOSTIC DE NURSING
1. Dificultate în respiraţie
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii manifestată prin:
- dispnee
- polipnee
- tuse productivă.
- tiraj intercostal
Circulaţie inadecvată:
- cianoză perioronazală
- tahicardie
OBIECTIVE GENERALE
Sugarul să aibă o respiraţie
normală.
Sugarul să aibă o bună
circulaţie, să nu prezinte
cianoză.
PLAN DE NURSING
INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE
- asigur un mediu ambiant favorabil: salon luminos, t° = 8-21°C, Obiectiv nerealizat,
umiditate 40%. se menţine dispneea,
- asigur poziţia adecvată: aşez copilul cu trunchiul şi umerii mai polipneea, tirajul.
ridicaţi pentru a favoriza respiraţie.
- efectuez dezobstrucţia căilor respiratorii: nebulizare şi
aspirarea secreţiilor din fosele nazale şi orofaringe.
- administrez O2 umidifiat, pe sondă nazofaringiană, în debit de
2-4 l/min.
- administrez medicaţia bronhodilatatoare şi cortizon:
Miofilin peros 24 mg la 6 ore peros
Prednison peros 2,5 mg la 6 ore
- administrez expectorante:
Brofimen 8 pic. la 6 ore peros
- monitorizez respiraţia şi celelalte funcţii vitale; valorile
obţinute le notez în foaia de temperatură.
- administrez O2 umidifiat pe sondă nazofaringiană 2-4 l /min; Obiectiv realizat,
- aplic tehnici de favorizare a circulaţiei (exerciţii active, pasive, dispare cianoza.
masaje);
- monitorizez pulsul la intervalele indicate de medic şi notez
valorile obţinute în foaia de temperatură a copilului;
- comunic medicului eventualele schimbări survenite în evoluţia
bolii
42
 1 2
2. Dificultate în alimentaţie prin
deficit manifestată prin:
- inapetenţă
- senzaţie de greaţă
- vărsături
- scădere ponderală.
3. Deshidratare datorită
vărsăturilor manifestată prin:
- piele uscată cu turgor
diminuat;
- membrane şi mucoase uscate;
- buze arse.
1 2
4. Hipertermie datorită
procesului inflamator pulmonar
Copilul să fie alimentat şi
hidratat suficient.
Copilul să nu prezinte
semne de deshidratare.
Copilul să aibă
temperatura corpului în
3 4
- la indicaţia medicului administrez medicaţie antiemetică: Obiectiv nerealizat în
Metoclopramid – picături primele 6 ore; se
- încerc hidratarea orală a copilului cu ceai, Gesol; menţine senzaţia de
- în caz de eşec, institui o perfuzie cu Glucoză 5% şi greaţă, inapetenţa şi
electroliţi; vărsăturile.
- calculez numărul de calorii în funcţie de starea patologică; Copilul nu mai varsă la
adaog 13% pentru fiecare grad de t° peste 37°; 20-30% 12-14 ore de la
pentru agitaţie; instituirea tratamentului.
- calculez bilanţul ingesto-excreta;
- corectez tulburările hidroelectrolitice şi rezerva alcalină;
- rehidratarea orală va începe încet, cu cantităţi mici de
lichide, oferite cu linguriţa;
- monitorizez funcţiile vitale.
- măsor şi notez zilnic ingestia şi eliminarea; Obiectiv parţial realizat
- cântăresc zilnic copilul; în primele 6 ore;
- monitorizez semnele vitale; pierderile sunt acoperite
- menţin integritatea membranelor mucoase prin igienă prin perfuzie.
riguroasă; După 24 h de la
- îngrijesc tegumentele cu atenţie pentru evitarea atingerii instituirea tratamentului,
integrităţii lor; copilul nu mai prezintă
- inspectez zilnic zonele de presiune de poziţie şi le masez la semne de deshidratare.
fiecare 2 ore.
- institui o perfuzie cu Glucoză 5%, vitamine şi electroliţi;
- recoltez sânge pentru examene de laborator (Ht, Hb, HL);
3 4
Obiectiv parţial
- asigur condiţii de confort termic în salon; realizat; febra se
- menţin igiena tegumentelor; menţine (38°C).]
43
manifestată prin:
- febră 38,5°C
5. Dificultate în a se odihni
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii manifestată prin
insomnie.
6. Alterarea integrităţii
mucoasei bucale datorită
deshidratării manifestată prin
ulceraţii la nivelul mucoasei
bucale.
limite normale. - asigur hidratarea corectă prin administrarea corectă prin
administrare de lichide suficiente cantitativ;
- aplic comprese reci sau împachetări reci;
- la indicaţia medicului, administrez antitermice:
Paracetamol peros 120 mg la 6ore
supozitoare
Algocalmin
- administrez antibiotice recomandate de medic:
Ampicilină i.v. 125 mg la 6 ore
Gentamicină i.v. 16 mg la 12 ore
- notez t° în foaia de temperatură;
- recoltez produse pentru examene de laborator (VSH, HL);
- calculez bilanţul ingesto-excreta şi adaug 500 ml apă pentru fiecare
grad de temperatură peste 37°C
Copilul să aibă un somn - asigur liniştea nocturnă şi condiţii de confort termic în salon; Obiectiv realizat.
liniştit, să fie odihnit. - planific îngrijirile şi intervenţiile delegate astfel încât acestea să fie
minime la intervalul 2400-600;
- aplicarea măsurilor prevăzute la nevoia de a respira, vor satisface
implicit şi această nevoie;
- la indicaţia medicului administrez un sedativ uşor (Fenobarbital
sau Diazepam).
Copilul să prezinte - efectuez alcalinizarea mediului bucal prin administrare de soluţii Obiectiv parţial
mucoasa bucală integră, de bicarbonat de Na, badijonaj bucal cu soluţii de Stamicin, Nistatin, realizat.
fără ulceraţii. Micostatin 100.000 U.I./ml, de 2-4 ori/zi;
- efectuez ungerea buzelor şi a limbii cu glicerină boraxală 10-20%.
44
 1 2
1. Dificultate în respiraţie
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii manifestată prin:
- obstrucţie nazală;
- tuse productivă.
2. Hipertermie datorită
procesului inflamator pulmonar
manifestată prin creşterea t°
copilului = 38°C.
Data: 7-01-2014
3 4
Copilul să prezinte o - asigur un mediu ambiant favorabil; Starea copilului se
respiraţie normală, căi - menţin poziţia semişezândă prin punerea unui sul (pătură sau ameliorează.
aeriene libere. cearşaf) sub umerii copilului;
- dezobstrucţia căilor respiratorii prin aspirarea secreţiilor şi
nebulizare;
- administrez O2 umidifiat pe sondă nazofaringiană;
- administrez în continuare bronhodilatatoare şi cortizon,
expectorante;
- monitorizez respiraţia şi celelalte funcţii vitale; valorile obţinute le
notez în foaia de temperatură.
Copilul să prezinte t° - asigur condiţii de confort termic în salon; Obiectiv realizat,
corpului în limite - hidratez suficient copilul prin administrare orală de lichide; temperatura
normale. - administrez antitermice, antibioticele recomandate de medic; copilului este
- măsor t° copilului la intervalele cerute de medic şi notez valorile normală: 37,3°C.
obţinute în foaia de temperatură;
- calculez bilanţul intrări-ieşiri, adaug 500 ml apă pentru fiecare grad
peste 37°C.
45
 FIŞA DE ANALIZE
Data Examene de laborator Evaluare
6.I.2014 Hemoleucogramă Hl = 10,24 g%
Leucocite = 12.000 /mm3
P =36%, E =4%, L =52%, M =8%
VSH VSH =20 mm/h
Fibrinogen Fbg= 222 mg%
C.R.P. C.R.P. = pozitivă
Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,4 mg%
Fosfatemia = 5,50 mg%
F.A.= 57 U.I.
Exudat faringian Exudat faringian=> absent S.H. şi S.P.
Radiografie toracică Opacităţi micronodulare hilobazal drept.
Aspect difuz voalat drept.

FIŞĂ DE MEDICAŢIE
Medicaţie Administrare Orar
Ampicilină 125 mg i.v., i.m. La 6 ore
Gentamicină 10 mg i.v., i.m. La 12 ore
Miofilin 25 mg i.v. La 6 ore
HHC 25 mg i.v. La 6 ore
Miofilin 10 mg Peros La 6 ore
Prednison 2,5 mg Peros La 6 ore
Brofimen 4 pic. Peros La 6 ore
Paracetamol 60 mg Peros La 6 ore

46
 EVALUARE FINALĂ

Sugarul are o evoluţie clinică favorabilă, reacţionează la tratamentul medicamentos prescris.

Se continuă administrarea de:

- Miofilin, Prednison până la data de 12-01-2014;

- Gentamicină până la data de 15-01-2014;

- Ampicilină până la data de 15-01-2014.

Se externează pe data de 16-01-2014, când se constată vindecarea clinică a copilului.

47
 CAZ CLINIC NR. III

Copilul E.C. în vârstă de 1 an şi 5 luni , cu domiciliul în Bucuresti, prezintă la data de 6-I-

2000 obstrucţie nazală, strănut, tuse rară. Din data de 8-I-2014 prezintă febră, tiraj intercostal,
dispnee, motiv pentru care se prezintă la Serviciul de Primire al Spitalului de copii Grigore
Alexandrescu unde este internat cu diagnosticul medical de bronhopneumonie.

Antecedente personale:
 copil născut la 9 luni, cu greutatea de 2500 g, talia 47 cm, alimentat natural 7 luni, apoi cu
lapte vacă.
 a efectuat toate vaccinările conform vârstei.

Antecedente heredo-colaterale:
 neagă

Antecedente alergologice:
 nu se ştie alergic.

48
 DIAGNOSTIC DE NURSING

1. Dificultate în respiraţie datorită obstrucţiei căilor respiratorii manifestată prin: dispnee,

tiraj intercostal, polipnee, tuse productivă;

2. Dificultate în alimentaţie datorită obstrucţiei căilor respiratorii manifestată prin scădere

în greutate;

3. Alterarea eliminării intestinale: diaree manifestată prin scaune subţiri, apoase, în număr
de 5-6 /zi.

4. Hipertermie datorită procesului inflamator pulmonar manifestată prin febră = 39°C.

49

Data: 8.01.2014
DIAGNOSTIC DE NURSING
1. Dificultate în respiraţie
datorită obstrucţiei căilor
respiratorii manifestată prin:
- dispnee
- polipnee
- tiraj intercostal
- tuse productivă.
2. Alimentaţie inadecvată prin
deficit din cauza obstrucţiei
căilor respiratorii manifestată
prin scădere ponderală.
OBIECTIVE GENERALE
Copilul să prezinte o
respiraţie normală.
Copilul să fie alimentat şi
hidratat suficient.
PLAN DE NURSING
INTERVENŢIILE ASISTENTEI EVALUARE
- asigurarea unui mediu ambiant: salon luminos, t° = 8-22°C, Obiectiv nerealizat,
umiditate 40%. se menţine dispneea,
- poziţionez corect copilul – cu trunchiul şi umerii mai ridicaţi, polipneea, tusa
poziţie semişezândă, care favorizează respiraţia. productivă.
- efectuez dezobstrucţia căilor respiratorii prin:
* aspirarea secreţiilor cu o sondă nazofaringiană sau
orofaringiană;
* nebulizare;
* drenaj postural
- administrez O2 umidifiat, pe sondă nazofaringiană, în debit de
2-4 l/min.
- administrez medicaţia bronhodilatatoare:
Miofilin i.v. – o fiolă de 2 ml se dizolvă în 10 ml glucoză 5%
sau ser fiziologic şi se administrează 3-4 mg/Kg c foarte lent - la
6 ore;
H.H.C. – i.v. – 5 mg/kg c;
- administrez expectorante:
Brofimen - 10 pic. la 6 ore peros
- monitorizez funcţiile vitale şi vegetative la intervale stabilite de
medic.
- se micşorează cantitatea de lapte pe prânz şi intervalul dintre Obiectiv parţial
prânzuri; realizat.
- se suplimentează aportul oral cu lichide, ceai îndulcit pentru a
preveni deshidratarea;
- aplicarea măsurilor de la nevoia de a respira vor satisface
implicit şi această nevoie.
50
 1 2 3 4

3. Alterarea eliminării
intestinale: diaree manifestată
prin scaune apoase, subţiri, în
număr de 5-6 pe zi.
Copilul să nu mai prezinte - suplimentez aportul de lichide, la nevoie institui o perfuzie cu Obiectiv parţial
scaune diareice; să se glucoză 5% şi electroliţi pentru a preveni deshidratarea; realizat în primele
prevină deshidratarea. - administrez copilului ceai neîndulcit (mentă, coarne), supă de 12 ore; scaunele
morcovi, zeamă de orez; diareice se menţin,
- treptat introduc în alimentaţie brânză de vaci proaspătă, piureuri dar se reduc ca
de legume sau de cartofi, supe strecurate; număr.
- la indicaţia medicului administrez medicamente simptomatice, După 24 ore copilul
antimicrobiene; nu mai prezintă
- curăţ şi usuc regiunea anală, după fiecare scaun; scaune diareice.
- efectuez toaleta anusului de mai multe ori pe zi şi dezinfectez cu
acid boric 2-3%;
- hidratez copilul prin perfuzie de glucoză 5% şi electroliţi;
- recoltez scaun pentru coprocultură;
- monitorizez funcţiile vitale şi vegetative şi notez valorile obţinute
în foaia de temperatură;
- calculez cantitatea de lichide ingerate şi perfuzate şi pe cea
eliminată.

4. Hipertermie datorită
procesului infecţios pulmonar
manifestat prin febră 39°C.
Copilul să aibă
temperatura corpului în
limite normale.
- creez condiţii de confort termic în salon; Obiectiv parţial
- schimb copilul după fiecare val de transpiraţie; realizat; copilul se
- asigur o hidratare corectă; menţine febril -
- administrez antitermice: Paracetamol peros, 129 mg la 6 ore; 38°C
Aspirină peros 80 mg la 6 ore; Algocalmin.
- la indicaţia medicului administrez antibiotice: Penicilina G i.m.
300.000 la 6 ore; Kanamicină i.m. 60 mg la 12 ore;
- calculez bilanţul lichidian;
- recoltez produse pentru examene de laborator (VSH, HL);
- monitorizez funcţiile vitale
- comunic din timp medicului modificările survenite în starea
copilului.

51
Data: 10-01-2014
1 2
1. Alterarea respiraţiei datorită
obstrucţiei căilor respiratorii
manifestată prin:
- tuse productivă;
- obstrucţie nazală.
2. Hipertermie t°=38,3°C.
3 4
Copilul să prezinte o - menţin poziţie copilului Starea copilului se
respiraţie normală, căi - efectuez dezobstrucţia căilor respiratorii prin nebulizare şi îmbunătăţeşte.
aeriene permeabile. aspirarea secreţiilor;
- efectuez drenajul postural şi tapotament toracic; Se continuă
- administrez medicaţia bronhodilatatoare şi cortizon, în tratamentul.
continuare;
- administrez expectorantele indicare de medic;
- monitorizez funcţiile vitale şi vegetative; valorile se consemnez
în foaia de temperatură.
Copilul să aibă o - condiţii de confort termic în salon;
temperatură normală. - hidratez copilul oral sau prin instituire de perfuzie cu glucoză
5%;
- administrez antitermicele şi antibioticele indicate de medic;
- calculez bilanţul lichidian; +500 ml apă pentru fiecare grad
peste 37°C;
- monitorizez funcţiile vitale şi vegetative;
- comunic medicului schimbările survenite în evoluţia bolii
52
 FIŞA DE ANALIZE
Data Examene de laborator Evaluare
8.I.2014 Hemoleucogramă Hl = 10,24 g%
Leucocite = 10.000 /mm3
VSH VSH =56 mm/h
C.R.P. C.R.P. = pozitivă
Fibrinogen Fbg= 262 mg%
Calcemie, fosfatemie Calcemia= 8,2 mg%
Fosfatemia = 5,98 mg%
F.A.= 70 U.I.
Exudat faringian Exudat faringian=> absent S.H. şi S.P.
Radiografie toracică Opacităţi nodulare hilobazal drept şi
parahilar bilateral.

FIŞĂ DE MEDICAŢIE
Medicaţie Administrare Orar
Penicilină G 300.000 u.i. i.m. La 6 ore
Kanamicină 60 mg i.m. La 12 ore
Miofilin 24 mg Peros La 6 ore
Prednison 2,5 mg Peros La 6 ore
Brofimen 4 pic. Peros La 6 ore
Paracetamol 60 mg Peros La 6 ore

53
 EVALUARE FINALĂ

Sugarul are o evoluţie clinică favorabilă.

Se continuă administrarea de:

- Miofilin, Prednison până la data de 12-01-2014;

- Kanamicină până la data de 14-01-2014;

- Penicilina G până la data de 17-01-2014.

Se externează pe data de 18-01-2014, când se constată vindecarea clinică a copilului.

54
 CAPITOLUL IV

BIBLIOGRAFIE

1. Dr. Roxana Maria Albu –

 „Anatomia şi fiziologia omului” – Editura Corint, Bucureşti – 1997

2. Mircea Geormăneanu –
 „Pediatrie”, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1997 – vol. I.

3. Trifan N. Nicolae –
 „Puericultură şi pedriatie” – Editura Medicală, Bucureşti, 1997

4. Lucreţia Titircă –
 „Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate de asistenţii medicali”, Editura Viaţa Medicală
Românească, 1997 (vol. I)

5. Lucreţia Titircă –
 „Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de asistenţii medicali”, Editura Viaţa
Medicală Românească, 1998

6. Corneliu Borundel –
 „Manual de medicină internă”

7. G. Blată, coordonator –
 „Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983

8. Note de curs

55
 CAPITOLUL V

CONCLUZII FINALE

 Rolul asistentei medicale este unic şi constă în a ajuta bolnavul sau persoana sănătoasă în a-şi
menţine sau recâştiga sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe).
 Asistenta trebuie să constituie o echipă cu medicul şi cu tot personalul de specialitate care să
acorde îngrijiri necesare recâştigării independenţei persoanei bolnave.
 Procesul de nursing oferă o mai bună repartizare a sarcinilor şi intervenţiilor. Fiecare asistentă
prin aceste planuri va observa cu mai multă precizie orice schimbare în evoluţia bolii sau
însănătoşire a persoanei.
 Orice persoană sănătoasă nu ar avea nevoie de îngrijire din partea asistentei, în nevoia de a
respira, de exemplu, dacă boala nu ar impune aceste îngrijiri.
 Această metodologie, acest program ar determina o schimbare fundamentală, radicală, aş
putea spune, în îngrijirea bolnavului, dar şi a omului sănătos, în toată asistenţa medicală.
Totul constă în munca de echipă. În urma acestor planuri, ce este important este redobândirea
încrederii în sine, a curajului de a lupta cu boala.
 Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav, cu tact, înţelegere, delicateţe şi
atenţie. Cine nu înţelege bolnavul, nu-i cunoaşte psihologia, manifestând intoleranţă faţă de
ciudăţeniile, reproşurile, criticile uneori nejustificate ale acestuia, dovedeşte că este străin de
profesiunea medicală, inutil
Asistenta trebuie să constituie un „corp comun” cu bolnavul.

56