Sei sulla pagina 1di 31

ADOLF HITLER

Fișă de profilingGrupa 131


Nume și date biografice

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin)
a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP),
cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.

Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată
pe ideologia totalitaristă și autoritaristă a național-socialismului. Politica sa expansionistă
agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial,
soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva
umanității, printre care punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în
masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici
din Germania. Hitler a fost ales „omul anului” în 1938 de către revista americană Time.

Origini

Tatăl lui Hitler, Alois Hitler, Sr. (1837–1903), a fost fiu ilegitim al lui Maria Anna
Schicklgruber. Deoarece în registrul baptist nu era indicat numele tatălui său, Alois și-a luat
inițial numele de familie al mamei sale, Schicklgruber. În 1842, Johann Georg Hiedler s-a
căsătorit cu mama lui Alois, Maria Anna. După decesul ei din 1847 și al lui Johann Georg
Hiedler în 1856, Alois a fost crescut în familia fratelui lui Hiedler, Johann Nepomuk Hiedler.
În 1876, Alois a legitimizat și în registrul baptist a fost trecut Johann Georg Hiedler drept
tatăl lui Alois (înregistra ca Georg Hitler). De atunci Alois a preluat numele de familie Hitler,
scris și ca Hiedler, Hüttler sau Huettler.

Mai târziu, oficialul nazist Hans Frank ar fi sugerat că mama lui Alois a fost angajată
în casa unei familii de evrei din Graz și că fiul de 19 ani al familiei, Leopold Frankenberger,
ar fi fost tatăl lui Alois. Deoarece nimeni cu numele de familie Frankenberger nu a fost
înregistrat în Graz în acea perioadă și nu au fost găsite documente care să ateste existența lui
Leopold Frankenberger,istoricii infirmă afirmația că tatăl lui Alois era evreu.
Copilăria și tinerețea

Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889 în Braunau am Inn, în partea de vest a
Austro-Ungariei (în prezent în Austria), în apropiere de granița cu Imperiul German. Adolf a
fost al patrulea din cei șase copii ai lui Alois Hitler și Klara Pölzl (1860–1907). Frații mai
mari ai lui Adolf—Gustav, Ida și Otto — au murit în copilărie. La vârsta de trei ani, familia
lui s-a mutat în Passau, Germania. Aici el a căpătat distinctivul accent bavarian, în locul celui
austro-german. În 1894 familia lui s-a mutat la Leonding (lângă Linz), iar în iunie 1895, Alois
s-a retras pe un mic latifundiu din Hafeld, lângă Lambach, unde se ocupa de fermă și albine.
Hitler a absolvit Volksschule (o școală de stat) de lângă Fischlham.

Eforturile lui Alois Hitler în menținerea fermei din Hafeld s-au soldat cu eșec și, drept
urmare, în 1897 familia s-a mutat în Lambach. La vârsta de opt ani, Adolf lua lecții de cântat
și cânta în corul bisericesc. În 1898 familia lui s-a reîntors definitiv în Leonding. Moartea
fratelui său mai mic în 1900, Edmund (cauzată de pojar) l-a afectat profund pe Hitler.

Alois a făcut o carieră de succes în serviciul vamal și a dorit ca fiul său să-i urmeze
calea. Ignorând visul fiului de a termina o școală clasică și să devină artist, în septembrie
1900, Alois l-a trimis pe Hitler la Realschule în Linz. Ulterior, în Mein Kampf, Hitler era să
dezvăluie că intenționat a învățat prost la școală, sperând că tatăl său era să observe aceasta și
să-l lase să-și urmeze visul său.

Ca și mulți alți germani din Austria, Hitler a început a dezvolta idei naționaliste
germane încă din tinerețe. El și-a exprimat loialitatea doar față de Germania, disprețuind
Monarhia Habsburgică care se afla în declin și dominația ei asupra unui imperiu pestriț etnic.
Hitler și prietenii săi foloseau salutul "Heil" și cântarea "Deutschlandlied" în loc de imnul
imperial austriac.

După decesul neașteptat al lui Alois, pe 3 ianuarie 1903, succesul lui Hitler la școală
s-a deteriorat și mama sa i-a permis să plece. El s-a înscris în Realschule din Steyr în
septembrie 1904, unde comportamentul și performanțele sale au prezentat unele îmbunătățiri.
În 1905, după ce a susținut repetat examenul final, Hitler a părăsit școala fără ambiții de
continuare a studiilor sau planuri clare pentru o carieră.

Din 1905 Hitler s-a mutat la Viena. Timp de șase ani a dus o viață mizeră boemiană în
cele mai sărace cartiere ale orașului, singura sursă de venit fiindu-i ilustratele cu diferite
clădiri din Viena, pe care le picta și vindea în cafenele. Hitler a încercat să intre la Academia
de Arte Frumoase din Viena în 1907 și apoi în 1908, dar a fost respins de fiecare dată.

Pe 21 decembrie 1907, mama lui Adolf moare de cancer la sâni, la vârsta de 47 de ani.

La Viena, Hitler a făcut cunoștință cu concepțiile extremiste pe care avea să le pună în


aplicare după ce a devenit cancelar al Germaniei. Printre precursorii ideologici, autori ai unor
teorii și discursuri șovine, antisemite, rasiste care l-au influențat au fost ideologul antisemit,
rasist, ocultist și escroc Jörg Lanz von Liebenfels, cavalerul Georg Ritter von Schönerer,
liderul „Mișcării Pangermane” (Alldeutsche Bewegung sau Alldeutscher Verband), o grupare
politică naționalist-șovină,și primarul Vienei, Karl Lueger, fondatorul unui partid creștin de
orientare virulent antisemită. Exasperat de ceea ce el, Hitler, percepea a fi văzut în Viena o
„babilonie de rase”, a emigrat în Germania, în mai 1914, stabilindu-se la München, pe care îl
considera oraș „cu adevărat german”.

În Primul Război Mondial

După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în armata
germană.Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia, în regimentul bavarez
Reserve, în calitate de furier al regimentului. A fost prezent la un număr de bătălii majore,
între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la
Passchendaele. Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier de
clasa a doua în 1914 și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată
foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal (Gefreiter). Întrucât comandanții
regimentului au considerat că nu avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la
rangul de Unteroffizier („subofițer”).

Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen
și pictură. A avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916,
Hitler a fost rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme. El a petrecut două luni în
spitalul din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917. Pe 15 octombrie 1918, a fost
orbit temporar de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost spitalizat în Pasewalk. În timp ce se
afla aici, Hitler a aflat despre înfrângerea Germaniei, care l-a șocat.

Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experință a sa” și a fost lăudat de ofițerii
săi pentru vitejie.
Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui. Ca și alți
naționaliști germani, el credea în Dolchstoßlegende (mitul cuțitului înfipt în spate), care
susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost „înjunghiată în spate” de
marxiști și civili, mai târziu numiți „criminalii din noiembrie”.

Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe din


teritoriile sale și să demilitarizeze Renania. Tratatul a impus sancțiuni economice și a
perceput reparații grele de război pentru țară. Mulți germani au perceput tratatul ca o umilire,
în special articolul 231, care declara Germania responsabilă pentru război. Tratatul de la
Versailles și condițiile economice, sociale și politice din Germania de după război au fost
ulterior exploatate de Hitler cu scop politic.

După Primul Război Mondial

După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-socialismul.
O gândire bazată pe un antisemitism virulent și o concepție rasistă despre societate și a
valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În 1919, era agent al departamentului
politic al armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o formațiune politică
radicală, obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat
DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și
anticapitalist. Hitler s-a înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al
comitetului executiv. Energia și talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul
partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. A fost decisă
totodată adoptarea unui nume nou: Partidului Muncitoresc German Național-Socialist
(Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, abreviat NSDAP), uzual numit partid nazist.
Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre putere al lui Hitler.

Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de susținători, să
ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat. Această tentativă nereușită a rămas in
istorie sub numele de "Puciul de la berărie", din pricina faptului că principalii complotiști au
pus la cale planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul (eșuat) a fost inspirat de
„Marșul asupra Romei”, reușit de Benito Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat
(împreuna cu alți complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare și
condamnat la cinci ani detențiune, dintre care a executat însă numai nouă luni în închisoarea
din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf".
Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a
devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat
pentru vitejie pe front de comandantul său. Capitularea Germaniei în noiembrie 1918 a
reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare și
ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut ferm în „legenda
înjunghierii pe la spate” (Dolchstoßlegende), care, în esență, acredita ideea că acea capitulare
ar fi fost opera forțelor politice de stânga, de orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de
dreapta, precum și al lui Hitler și al național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani
care s-au decis pentru capitulare în Primul Război Mondial și pentru abolirea monarhiei în
Germania, îndeosebi social-democrații, au fost porecliți „criminalii din Noiembrie”
(Novemberverbrecher).

Ideologia național-socialismului

Ideologia nazismului s-a bazat inițial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasiști
care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, lansaseră conceptele rasa ariană, puritate rasială.
Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor, iar
viața reprezenta numai „supraviețuirea adaptabililor”. Poporul german era considerat
superior, parte din „rasa ariană” și îi revenea sarcina de a menține puritatea rasei și de a
subordona rasele inferioare: evreii, țiganii, slavii și rasele de culoare. Hitler considera
comunitatea evreiască drept un cancer care distrugea trupul Germaniei.

Slăbită de efectele Primului Război Mondial, cât și de condițiile foarte grele de


despăgubiri de război impuse prin Tratatul de la Versailles, Germania a intrat într-o criză
economică gravă. Firava democrație (Republica de la Weimar) nu îi putea face față, populația
devenind din ce în ce mai pauperizată și nemulțumită. După o scurtă redresare, situația s-a
agravat din nou prin declanșarea în 1929 a crizei economice mondiale. Numărul șomerilor a
ajuns la circa șase milioane. Pentru evoluția ulterioară, puterile învingătoare în Primul Război
Mondial nu au fost capabile să înțeleagă că o țară umilită nu putea fi pol de stabilitate.
Condițiile impuse Germaniei, ca reparații de război, nu aveau cum să fie acceptate de o
populație flămândă, sătulă de război, dar foarte mândră. Efectele s-au dovedit fatale. Din
această situație, mișcarea nazistă, condusă de Hitler, a reușit să obțină un capital politic
important prin voturile care i-au fost acordate, până în 1932.
Ascensiunea la putere

Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de capacitatea de


influență a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat pe Joseph Goebbels ca șef al aparatului
de propagandă pe tot teritoriul Germaniei. Naziștii au folosit cu succes noile tehnici moderne
de îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată perioada dintre puciul lui
Hitler eșuat în München (1923) și acapararea puterii de stat în 1933. Au fost închiriate
avioane și automobile de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri,
în cadrul campaniilor electorale. În cele din urmă naziștii au obținut rezultatele scontate în
alegerile din 1930 și din iulie 1932 (dar procentajul obținut în alegerile pentru reichstag din 6
noiembrie 1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare în parlamente a partidului nazist, mai ales
după 1930, a avut printre cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică
gravă cauzată de marea criză economică (cu peste șase milioane de șomeri), precum și
politica deflaționară cu care guvernul cancelarului Heinrich Brüning (1930-1932) a reacționat
la criza economică, amplificând-o. Succesul obținut de partidul nazist la alegerile din vara lui
1932, după care naziștii au format cel mai mare grup parlamentar în reichstag după grupul
social-democrat, l-a încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar(en).
Negocierile dintre Hitler și președintele Hindenburg vizând formarea guvernului nu au dus la
nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate politică până la 30 ianuarie 1933, când
Hitler a fost numit în funcția de cancelar. Din noul guvern făcea parte și Franz von Papen,
cancelar între 1 iunie și 17 noiembrie 1932, care participase împreună cu generalul Kurt von
Schleicher, cancelar între 4 decembrie 1932 și 28 ianuarie 1933, la aranjamentul din culise,
acceptat de președintele Hindenburg, pentru însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.

În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul


central (reichstag) și cele regionale, cât și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să
propună noului parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea
înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii depline cancelarului și
guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulțimii adunate în
stradă și a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau SA (Sturmabteilung) și a celeilalte
organizații paramilitare, SS (Schutzstaffel, „Eșalonul de protecție”), legea a fost adoptată cu
444 de voturi favorabile și 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitară.
Antisemitismul

Holocaust

Axiomele ideologice ale nazismului au fost superioritatea rasială ariană și


antisemitismul. Ura profundă față de evrei a fost tema dominantă a carierei politice a lui
Hitler. S-a speculat foarte mult pe seama motivelor, dar nimeni nu a putut găsi un răspuns
satisfăcător. Cea mai plauzibilă explicație o oferă Geoff Layton în lucrarea „Germania: Al
Treilea Reich, 1933-1945”:

„Hitler a fost produsul, și nu creatorul unei societăți deja infestate. În orice caz, ar fi
eronat să-l considerăm un antisemit oarecare. Ura față de evrei era obsesivă și vindicativă și i-
a influențat întreaga filosofie politică. Că el a fost în stare să o pună în practică, nu poate fi
explicat decât prin circumstanțele specifce ale Germaniei postbelice: umilința suferită la
Versailles și problemele grave de ordin socio-economic dintre anii 1918-1923 și 1929-1933.
Într-o asemenea situație, Hitler a fost în măsură să exploateze existența unei ostilități latente
împotriva evreilor și să o transforme într-o politică radicală a urii.”

Oricâte explicații s-ar încerca, faptele și cifrele sunt covârșitoare: numărul oamenilor
ce au căzut victime politicii hitleriste este îngrozitor. Șase milioane de evrei au fost
exterminați în lagărele morții de la Auschwitz, Chełmno, Majdanek, Treblinka și în ghetoul
din Varșovia. Pretinsa superioritate rasială ariană a fost introdusă de Hitler în mod treptat,
tocmai pentru a amăgi opinia publică internațională. La 15 septembrie 1935 au fost adoptate
primele legi rasiale, cunoscute ca Legile de la Nürnberg. Aceste legi prevedeau că cetățenia
germană putea fi deținută numai de persoanele de origine germană; de asemeni, au fost
interzise căsătoriile mixte dintre evrei și etnicii germani precum și relațiile extraconjugale
mixte. La 9 noiembrie 1938 au fost adoptate măsuri antisemite fizice prin programul
generalizat în toată Germania. În „noaptea pogromului” (Kristallnacht) au fost distruse case,
magazine evreiești și sinagogi; peste o sută de evrei au fost omorâți și circa 20.000 trimiși în
lagăre de concentrare. Punctul culminant al acestor crime antisemite a fost atins la Conferința
de la Wannsee, în cadrul căreia înalți funcționari de stat din partidul nazist și guvern au decis
"Soluția finală în chestiunea evreiască", la cererea expresă a lui Hitler.

Prăbușirea celui de-al Treilea Reich

Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al începutului sfârșitului


lui Hitler. Cu toate victoriile remarcabile de început dintre anii 1939-1941, Hitler și
conducerea militară a Germaniei au făcut marea greșeală de a-și subestima inamicii, Marea
Britanie și Uniunea Sovietică, precum și greșeala de a începe un război pe două fronturi cu
aceste două puteri. Orbit de succesele înregistrate de „războiul fulger” (Blitzkrieg), Hitler a
dat semnalul Operațiunii Barbarossa, care prevedea invadarea Uniunii Sovietice printr-o
campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia a început la 22 iunie 1941. Hitler primește
o nouă lovitură în luna decembrie a aceluiași an prin intrarea în război a Statelor Unite ale
Americii. Înverșunarea sovieticilor, noroiul, apoi nămeții și frigul iernii au oprit înaintarea
Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală era posibilă, ceea ce dovedește că-și
pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943, armata
germană se afla în defensivă, pierzând inițiativa și, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfârșit,
lăsând în urmă o Europă distrusă și cincizeci de milioane de victime.

Moartea lui Hitler - varianta general acceptată

La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, pe când trupele sovietice
se aflau la mică distanță de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis.Trupul lui și cel al Evei
Braun (cu care se cununase în ziua precedentă și care s-a sinucis simultan) au fost depuse în
craterul unei bombe,stropite cu benzină de către Otto Günsche și alte ajutoare din
Führerbunker și li s-a dat foc când Armata Roșie se apropia și continuau bombardamentele.
Înainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa otrava.

La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat și a predat Berlinul necondiționat sovieticilor.


Când au ajuns la cancelarie, forțele sovietice au găsit trupul lui Hitler și au efectuat o autopsie
folosind amprente dentare pentru identificare. Rămășițele lui Hitler și ale Evei Braun au fost
îngropate în secret de SMERȘ (organizația rusă „Smert Șpionam”) la sediul acesteia din
Magdeburg. Potrivit Serviciului Federal Rus de Securitate, un fragment de craniu uman
păstrat în arhivele sale și expus într-o expoziție din anul 2000 provine din rămășițele
pământești ale lui Hitler. Totuși, autenticitatea craniului este pusă sub semnul întrebării de
mai mulți istorici și cercetători.

În mai 1945 Germania era complet ruinată, și nicidecum o „Germanie mare” în stare
să distrugă Rusia bolșevică sau să creeze o nouă ordine mondială bazată pe supremația așa-
numitei rase „ariene”.

Sănătatea
Diverși cercetători au sugerat că Hitler ar fi suferit de boli ca sindromul de intestin
iritabil, leziuni cutanate, aritmie cardiacă, ateroscleroză, boala Parkinson, sifilis, și acufenă
(tinitus). Într-un raport pregătit în 1943 pentru Oficiul de Servicii Strategice, Walter C.
Langer de la Universitatea Harvard l-a descris pe Hitler ca fiind un „psihopat
neurotic”. În cartea sa din 1977, The Psychopathic God: Adolf Hitler, istoricul Robert G. L.
Waite a propus teoria că Hitler ar fi suferit de tulburări de personalitate
borderline(en).Istoricii Henrik Eberle și Hans-Joachim Neumann consideră că în timp ce
Hitler suferea de un număr de boli, inclusiv boala Parkinson, el nu s-a confruntat cu iluzii
patologice și a fost întotdeauna pe deplin conștient și responsabil pentru deciziile
luate.Teoriile despre starea medicală a lui Hitler sunt greu de dovedit și a pune prea mult
accent pe ele poate avea efectul de atribuire a multor evenimente și consecințe din timpul
celui de-al Treilea Reich la sănătatea unui singur individ. Kershaw consideră că este mai bine
să se ia o vedere mai largă, în ansamblu a istoriei Germaniei prin examinarea faptului că
forțele sociale au dus la instaurarea celui de-al Treila Reich și politicile sale, decât să se caute
explicații înguste pentru Holocaust și Al Doilea Război Mondial bazate pe o singură
persoană.

Hitler urma o dietă vegetariană. Bormann avea o seră lângă reședința Berghof (de
lângă Berchtesgaden) pentru a asigura aprovizionarea constantă cu fructe și legume proaspete
pentru Hitler pe întreaga durată a războiului. Hitler evita consumul de alcool în public. El a
servit ocazional bere și vin în cercuri private, dar a renunțat la băut din cauza adăugării de
greutate în 1943.În cea mai mare a vieții sale, Hitler a fost un nefumător, dar a fumat puternic
în tinerețe (câte 25-40 de țigări pe zi). În cele din urmă el a renunțat la fumat, considerând
obiceiul „o risipă de bani”. Hitler a început să folosească amfetamină ocazional după 1937 și
a devenit dependent de ea către sfârșitul anului 1942. Speer atribuia uzului de amfetamină
creșterea numărului de decizii inflexibile ale lui Hitler (de examplu, rareori permițând
retrageri militare).

Având prescrise 90 de medicamente în timpul anilor de război, Hitler lua multe pastile
în fiecare zi pentru problemele cronice de stomac și alte boli.El suferea de perforație a
timpanului(en) în urma exploziei de bombă de la atentatul de la 20 iulie 1944 asupra sa, și a
avut 200 de așchii de lemn extrase din picioare. În unele secvențe video, Hitler este înfățișat
cu mâna stângă tremurând. Medicul personal al lui Hitler, Theodor Morell, l-a tratat pe Hitler
cu un drog care era frecvent prescris în 1945 pentru boala Parkinson. Ernst-Günther Schenck
și alți câțiva medici care l-au văzut pe Hitler în ultimele săptămâni ale vieții sale, de
asemenea au format un diagnostic al bolii Parkinson.

O altă suferință a lui Hitler era criptorhidismul, adică acesta avea, din naștere, un
singur testicul, fapt consemnat în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 1923 de Josef Brinsteiner,
medicul penitenciarului, cu ocazia arestării lui Hitler în urma puciului nereușit, și ascuns cu
grijă în timpul regimului instaurat de el.

Familia

Hitler și-a creat o imagine publică de celibatar fără viață privată, dedicat complet
misiunii sale politice și națiunii. El a întâlnit-o pe iubita sa, Eva Braun, în 1929, căsătorindu-
se cu ea în aprilie 1945. În septembrie 1931, nepoata sa, Geli Raubal, a comis un suicid cu
pistolul lui Hitler în apartamentul lui din München. Paula Hitler, ultimul membru viu al
familiei lui Adolf Hitler, a murit în 1960. Cel mai direct descendent al lui Hitler a fost Alois,
care a fost nepotul lui Adolf William Patrick Hitler. Cu soția lui Phyllis, el s-a mutat în cele
din urmă la Long Island, New York, a schimbat numele de familie, și a avut patru fii. De-a
lungul anilor, diverși reporteri de investigație au încercat să găsească alte rude îndepărtate ale
Führer-ului. Multe sunt acum presupuse a-și trăi viața în umbră schimbându-și numele lor de
familie.

• Klara Pölzl, mama

• Alois Hitler, tatăl

• Alois Hitler junior, frate vitreg

• Angela Hitler Raubal, soră vitregă

• Bridget Dowling, soră

• Eva Braun, amantă și apoi soție

• Geli Raubal, nepoată (fiica Angelei Hitler-Raubal)

• Gretl Braun, cumnată (soră a Evei Braun)

• Heinz Hitler, nepot (luat prizonier de sovietici)

• Hermann Fegelein, cumnat (soțul surorii Evei Braun)

• Ilse Braun, cumnată (soția lui Fegelein)


• Johann Georg Hiedler, bunic prezumtiv (sau unchi)

• Johann Nepomuk Hiedler, străbunic prezumtiv (sau unchi)

• Leo Raubal junior, nepot

• Maria Schicklgruber, bunică

• Paula Hitler, soră

• William Patrick Hitler, nepot (unul dintre cei trei fii ai lui Alois junior; combatant în
armata americană în al doilea război mondial, împotriva Germaniei)

Premiul Nobel pentru Pace

Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 1939, adresată Comitetului Norvegian pentru


Acordarea Premiului Nobel pentru Pace, parlamentarul social-democrat suedez Erik Brandt îl
nominaliza pe Adolf Hitler pentru acordarea acestui premiu. Calitatea sa de „pacifist” era
justificată prin faptul că „în aceste momente critice în mod voit nu a lăsat armele să
vorbească, deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”. Nominalizarea, care a
stârnit proteste vehemente în Suedia, a fost retrasă după câteva zile. Erik Brandt a explicat
gestul său ca o ironie în urma nominalizării primului ministru britanic Neville Chamberlain la
acest premiu, pentru „modul în care în care a evitat izbucnirea unui război mondial după
anexarea de către Hitler a Sudetenland, consfințită prin Acordul de la München”.

Surse utilizate
http://www.independent.co.uk/news/world/americas/adolf-hitler-what-us-intelligence-knew-
1943-nazis-third-reich-germany-second-world-war-henry-murray-a7904646.html

http://www.nizkor.org/hweb/people/h/hitler-adolf/oss-papers/text/oss-profile-01.html

https://www.theguardian.com/world/2012/may/04/hitler-messiah-complex-secret-british-
intelligence-report

http://drvitelli.typepad.com/providentia/2016/05/profiling-hitler.html

https://www.thoughtco.com/adolf-hitler-on-tradition-hitler-quotes-248192

https://books.google.ro/booksid=dnoUQd_xXpAC&pg=PA76&lpg=PA76&dq=hitler+pruden
ce&source=bl&ots=GjKdo7hPL7&sig=Koid1JLL-
OQWaOJ0NVq3woWnPEU&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwjswti3xc_YAhWEfiwKHcBSAe
EQ6AEINzAG#v=onepage&q=prudence%20hitler&f=false

Analysis of the pesonality of Adolph Hitler (Henry A. Murray, Harvard Psychology Clinic,
octombrie 1943)

Inteligența emoțională

Un raport despre personalitatea tiranului, întocmit de psihologul american și profesor


la Harvard Henry Murray, a fost abia acum publicat, scrie Business Insider.

În 1943, lui Murray i s-a cerut de către Biroul de Servicii Strategice, un precursor al
CIA, să studieze personalitatea lui Adolf Hitler, pentru a încerca să se prevadă
comportamentul dictatorului nazist. În raportul său 229 de pagini, "Personalitatea lui Adolf
Hitler", Murray îl descria pe Hitler ca un paranoic, o "epavă totală" care este "incapabilă de
relații umane normale”. "Este imposibil să așteptăm o urmă de milă sau de comportament
uman de la Hitler", scria Murray.

După o copilarie frustrantă, Hitler s-a simțit obligat să-și exercite poziția dominantă

Hitler suferea de sentimente de inferioritate din copilarie, când era un baiat mic, firav
și bolnăvicios. El a refuzat să meargă la școală pentru că îi era rușine că este un elev mult mai
slab în comparație cu colegii săi de clasă. Mama lui i-a făcut pe plac, permițându-i să nu
meargă la ore."El nu a făcut vreodata o lucrare manuală, nu a făcut vreun sport și a fost
refuzat pentru că era total nepotrivit pentru serviciul militar austriac", se mai arată în raport.
Hitler a trecut peste frustrările sale venerând "puterea brută, forța fizică, dominația nemiloasă
și cuceririle militare". Chiar și când venea vorba de sex, Hitler a fost descris ca un "masochist
cu drepturi depline", care își abuza și umilea partenerele.

O mare parte din furia lui provine de la un complex Oedip sever

În copilarie, Hitler a suferit de complexul Oedip (iubirea de mama și ura tatalui), pe


care l-a dezvoltat după ce și-a văzut, din greseală, părintii în timp ce făceau sex.
Hitler era subordonat și respectuos cu tatal său, însă îl privea ca pe un inamic care a
condus familia "cu severitate tiranică și nedreptate". Potrivit raportului, Hitler era invidios pe
puterea masculină a tatălui său și visa să îl umilească, pentru "a salva onoarea pierdută a
mamei sale".

La vârsta de 16 ani, Hitler nu prezenta nicio formă de ambiție sau spirit de competiție,
pentru că tatăl său a murit și nu descoperise încă un nou inamic.

Se simțea frecvent emasculat

Încă o lovitură pentru masculinitatea lui Hitler era aceea că nu putea "consuma în mod
normal un act sexual". "Pentru că nu putea să-și demonstreze bărbăția în fața femeilor, a decis
să compenseze cumva și să își demonstreze puterea în fața lumii întregi".

Hitler a avut mai mulți parteneri sexuali, dar în cele din urmă s-a căsătorit cu amanta
sa, Eva Braun, cu o zi înainte să se sinucidă amândoi în buncărul dictatorului din Berlin.

Chiar și la apogeul puterii sale, dictatorul suferea de prăbușiri emoționale frecvente.


Murray a prezentat și etapele prin care trecea Hitler, de la disperare până la decizie fermă.

Prima etapă începea cu o izbucnire emoțională, acces de furie, indignare și se încheia


cu lacrimi și autocompătimire. Urma o perioadă de inerție, epuizare, melancolie și indecizie.
În a treia fază, Hitler avea coșmaruri îngrozitoare. Urmau câteva ore de recuperare și, în cele
din urmă, Hiler lua decizii ferme și crude. Evoluția celor cinci etape putea dura de la 24 de
ore până la mai multe săptămâni.

Hitler se mândrea cu "sângele german pur, neamestecat și necorupt", pe care el îl


asocia cu aristocrația și frumusețea, conform lui Murray, care oferea și o explicație a
disprețului lui Hitler pentru sângele amestecat: Când avea 12 ani, Hitler a încercat un
experiment sexual cu o fetiță, iar mai târziu, el pare să fi dezvoltat syphilophobia, o teama de
contaminare a sângelui prin contact cu o femeie. Murray spune că Hitler vedea relațiile
sexuale ca pe ceva foarte murdar.

Atenție si memorie
Indiferent de etica și moralul omului, Adolf Hitler a fost o persoană ambițioasă. La
vârste tinere, el a visat să fie un artist. Hitler muncise din greu pentru a se strădui pentru
succesul vieții, își petrecea timpul să învețe cum să atragă pictura, călătoria lungă dintr-un
mic oraș vine la Viena pentru a-și atinge visul. Chiar dacă nu a fost selectat de academia de
artă, nu renunță niciodată la visul său, el nu se mai oprește să deseneze, mai degrabă continuă
să învețe să picteze. În timpul primului Război Mondial, el a dorit să fie un soldat de succes,
nu a renunțat niciodată, chiar dacă Germania s-a predat. În cele din urmă a devenit dictatorul
de succes al Germaniei naziste. Hitler era un eidetic, ceea ce înseamnă că el avea o memorie
fotografică, în care tot ceea ce a văzut și a auzit a rămas proaspăt și viu pentru totdeauna.
Eidetismul este un fenomen destul de rar, care se găsește în principal de copii; inteligența nu
este implicată aici. Un lucru pentru care era cunoscut , era să memoreze în prealabil câteva
fapte despre anumite lucruri înainte de a intra într-o reuniune cu generalii săi. El ar arunca
apoi aceste "fapte" în conversație, ceea ce i-a făcut pe unii dintre generali să creadă că era
destul de inteligent în toate chestiunile legate de campaniile de război și de armament. Dar
istoria ne-a arătat că el nu a fost un astfel de strateg al campaniilor. El a făcut destul de multe
greșeli care erau complet împotriva opiniilor generalilor săi de atunci. A fost un politician
strălucit și a avut o modalitate de a "hipnotiza" mulțimile cu discursurile sale la anumite
întâlniri, dar nivelul său de inteligență nu era deasupra celorlalte, cu toate acestea avea o
capacitate dezvoltată a atenției distributive, fiind atent la detalii în timpul discursurilor,
accentuând astfel fenomenul manipulator.

Din perspectiva biopsihologică, temperamentul și personalitatea lui Adolf Hitler au


fost moștenite de la tatăl său. Ambii sunt rigizi, încăpățânați, îngrozitori și persoane ostile.
Relația lor se înrăutățește, când ambii persistă după voința lor. Acest fapt subliniază
capacitatea de memorare și rememorare a evenimentelor trecute.

Din perspectiva celor cinci personalități, Adolf Hitler este o persoană de neuroticism,
el a fost persoana care de multe ori suferă de instabilitate emoțională, iar multe dintre ele sunt
emoții negative, cum ar fi tristețe, anxietate, iritabilitate și furie. Din cartea sa, "Mein Kamf",
când a descris că cum este disprețuit, trădat de evrei, putem vedea că el era o persoană
nevrotică și paranoică. El a interpretat situația obișnuită ca fiind amenințătoare, iar frustrările
minore sunt dificile. El nu poate face o judecată rațională cu privire la ceea ce este prejudiciul
corect și rău, în mod invariabil părtinitor. Poate că acesta este principalul motiv pentru care a
devenit extrem de antisemitism. Aceste treceri de la o stare la alta se află în legătură direct cu,
capacitatea de atenție de care acesta a dat dovadă și totodată cu memoria sa,care este
accentuate de cele mai multe ori când vine un vorba de un subiect care îi trezește
resentimente sau care prezintă interes pentru el.

Karen Horney este unul dintre psihologii neo-freudieni. A studiat modul în care
personalitatea neurotică și relația cu ceilalți. Ideea lui Horney este că o persoană de
personalitate neurotică este maladaptivă și contraproductivă în modul în care se ocupă de
relații. Hitler a fost prins în stilul interpersonal, care înfrânge în mod autodistructiv,
întotdeauna învinuiește pe altcineva pentru eșecul său în viață. El dezvoltă această
personalitate, probabil este rezultatul anxietății sale din copilărie.

Comportamentul lui Hitler, mai probabil, se deplasează împotriva oamenilor, el își


proiectează întotdeauna propriul sentiment prin faptul că este ostil față de ceilalți, de mic, el
este ostil tatălui său, profesorilor și prietenilor. Când a fost la conducere, el a fost ostil
evreilor, el fiind egoist și crud, dorind să-i ucidă pe alții cu un motiv irrational, fondat de
percepția sa adupra poporului german contopită cu propria experiență de viață și bazându-și
deciziile plecând de la propriile concept, memoria și atenția sa distributive, împreună cu
capacitatea slabă de concentrare-de vină fiind temperamental său vulcanic .

Potențial energetic

Adolf Hitler are un potențial energetic ridicat. Fiind șeful statului acesta avea o
multime de îndatoriri de îndeplinit, astfel era implicat în majoritatea acțiunilor de conducere
ale statului. Importantă este atitudinea cu care aborda acțiunile în care era implicat, astfel
acesta nu se lăsa până nu termina lucrul respectiv.

Energia acestuia ar putea fi explicată ca fiind probabil și dintr-un sentiment de


inferioritate resimțit de Hitler, deoarece acesta simțea nevoia să-și demonstreze dominanța în
orice context. Nevoia de a-și arăta dominanța față de ceilalți îl determină pe conducător să își
arate potențialul energetic, mai ales că acesta era centrat pe persoanele din jurul
său( caracteristica persoanelor pline de energie care caută să influențeze alte persoane prin
acțiunile lor).
Un plus care îi conferă lui Hitler titlu de persoana dinamică este faptul că acesta era o
persoană carismatica , lucru greu de obținut de persoanele cu potențial energetic scăzut cărora
le este greu să influențeze alte persoane.

Auto-control
Hitler era cunoscut pentru modul vulcanic dar ingenios în care își organiza
discursurile publice , astfel acesta reușea să se autocontroleze în așa fel încât să-i facă pe
ceilalți să-l urmeze.

Este cunoscut faptul că furia aprinzătoare a lui Hitler era de nestăvilit, astfel dacă
greșeai în fața lui acesta își pierdea ușor controlul.

Desigur, el era predispus la izbucniri ocazionale de furie, dar acestea aproape


întotdeauna erau private și erau îndreptate către subordonații săi. Colegii lui, adesea, incercau
să-l înfurie în mod deliberat, pentru că știau că Hitler nu poate suporta chiar și indiciul de
trădare.

Temperament

Privind temperamentul și deschiderea lui Adolf Hitler, putem observa că acesta este o
persoană preponderent introvertă. El suferă de neîncredere și scepticism față de mediu, îi este
greu să ia o hotărâre, iar tensiunea interioară și neliniștea psihică și motorică sunt alte
elemente ce îl pot caracteriza cu ușurință.

Se pot observa și trăsături patologice din personalitatea lui Adolf Hitler, care a
îndeplinit criteriile unui antisocial. Principalele caracteristicile sunt nerespectarea legilor
sociale, înșelăciune, impulsivitate, iritabilitate, încăpățânare și agresivitate, fiind o persoană
ostilă. Nesocotește cu nonșalantă siguranța, este iresponsabil și are o lipsă totală de
remușcări. Avea dificultăți în a stabili sau menține relatii personale, iar când era un tânăr, s-a
autoplasat în afara normelor sociale și și-a dezvoltat ulterior norme pseudo-etice.

Un cuvânt important asupra personalității, comportamentului și temperamentului lui


Hitler l-a spus și boala de care suferea: parkinson. Precum majoritatea persoanelor care suferă
de aceasă boală, și la Hitler se observă acea rigiditate mentală, inflexibilitate și pedantrie,
lucruri care vor justifică suspiciunea unei tulburări de personalitate gravă. El nu se putea
bucura aproape la niciun lucru și era un workaholic.

Se pot observa cu ușurință trăsături obsesiv-compulsive, necorectabile, rigiditate,


inflexibilitate extremă și pedandria insuportabilă. Se vede tulburarea de personalitate
antisocială, cu lipsa spiritului etic și lipsa valorilor sociale. El are o tendință profund
înrădăcinată de a trăda pe alții și are reacții emoționale necontrolate. Suferă de instabilitate
emoțională, iar emoțiile sale preponderente sunt emoții negative, cum ar fi trist, anxios,
iritabil și furios.

Comportamentul lui Hitler, în mare parte, se deplasează împotriva oamenilor. El își


proiectează întotdeauna propriul sentiment prin faptul că este ostil față de ceilalți. Această
ostilitate își are cel mai probabil rădăcinile în copilăria sa: el a fost abuzat de tatăl său de când
era copil, mama lui fiind incapabilă să-l protejeze, chiar dacă îl iubea foarte mult.

Strategii de coping si echilibru emotional

Adolf Hitler nu era tocmai echilibrat din punct de vedere emoțional, se cunoaște faptul
că era introvertit cu sentimente și trăiri lăuntrice puternice , cel puțin până în momentul morții
tatălui său, apoi acesta a început ușor, ușor să se exteriorizeze dând dovadă de o carismă
renumită, carismă ce a rămas în istorie până în zilele noastre. Însă carisma sa, masca
surprinzător de bine gândurile și sentimentele conducătorului nazist. Acesta folosea ca
strategii de coping pentru a-și ascunde trăirile, desenul și scrisul, acesta avea o obsesie să
deseneze flori, să-și scrie gândurile dar, activitatea sa preferată era, camping-ul la cabana sa,
alături de șefii SS și de oameni politici puternic.
Imaginea de sine

În ceea ce privește, imaginea de sine, Hitler a fost personalitate ce s-a axat pe propria
persoană, fiind conștient de calitățile pe care le posedă, profitând de plin de puterea pe care o
avea. Știa cum să își ascundă defectele, cum să mascheze frustrările și cum să mușamalizeze
propriile slăbiciuni.

Populația era umită de încrederea în sine pe care Hitler o afișa, la un moment dat
punându-și întrebarea dacă nu cumva el se preface. Într-un interviu luat de către politicianul
Schuschnigg, Hitler îi spune : ‘’ Ești conștient că te afli în prezența celui mai important om
din Germania?”. Din vorbele sale reiese clare că acesta își cunoaște propiul potențial, este
conștient de valorile proprii, însă vrea să le facă cunoscute tuturor, dorind ca public să îl știe
drept o personalitate impunătoare.

De asemenea, el se vede ca o personalitate care chiar contribuie la îmbunătățirea


Germaniei, spunând despre el că este un conducător excelent, venind cu idei în legătură cu
tacticile ofensive și defensive ale Germaniei. Fără nici un regret, sau modestie, acesta afirmă
în fața Parlamentului “În ultimele 24 de ore, eu am reprezentat Curtea Supermă a poporului
german”. De aici reiese clar, precum și alți polticieni au constatat, că el consideră că nu mai
există altă personalitate în istorie care să reușească să aducă Germaniei supermația pe scena
mondială, atribuindu-și o mare parte din succese. Totodată, el își laudă propria persoană,
făcând din trăsuturi precum brutalitatea și duritatea, calități : „Sunt unul dintre cei mai duri
oameni pe care Germania i-a avut de multe decenii, poate chiar secole, cu o imensă autoritate
de lider.” Credința în propria putere a început în timp să îi confere sentimentul de
omnipotență, pe care nu se sfia să îl afișeze. Criticul Henderson nota: „Când l-am întâlnit
prima oară, simțul realității pe care îl poseda m-a impresionat, dar cu cât trecea timpul, a
început să devină din ce în ce mai convins de propria sa măreție și infailibilitate, fiind
nerezonabil”. Din această opinie reiese clar că Hitler se lăsa adesea de orbit de buna sa părere
despre el, întrecând limitele normalului.

Hitler se considera un lord al războiului, având impresia că poate să aducă mari


contribuții Germaniei: „Eu nu ma joc de-a războiul, eu nu mă las comandat de dușmani. Eu
conduc războiul. Timpul de atacare îl aleg eu, există doar un timp favorabil. Trebuie așteptat
cu o determinare foarte mare și nu o să-l ratez”
Trebuie menționat faptul că de-a lungul anilor și în urma studiilor efectuate, s-a ajuns
la concluzia că Hitler suferea de complexul mesianic. În timpul conducerii sale, acesta
afirma : “Port în mine deciziile pe care Providența mi le-a oferit”, sau “Când am venit prima
oara în Berlin și am văzut neliniștea, luxul, pervesiunea și materialismul evreiesc prezent, mi
s-a făcut greață. M-am imaginat ca fiind Iisus Hristos ajuns în templul Tatălui său, găsindu-l
ocupat de inamici”. Se observă clar că din cauza supraaprecierii propriei persoane, Hitler
chiar a ajuns să se considere „alesul”, crezând că este un al doilea Hristos menit să instaureze
noi valori și principii bazate pe brutalitate în cadrul ordinii mondiale. Dietrich Eckart afrima
faptul că atunci când o persoană începe să se identifice cu Iisus, ar trebui să ajungă în cadrul
unui azil. De asemenea din bine-cunoscuta sintagmă de salut “Heil Hitler”, adică trăiască
Hitler, acesta se imagina în postura de Mesia, având impresia că publicul îl ovaționa,
dorind să trăiască cât mai mult pentru a le indeplini dorințele

Inteligența socială
În ceea ce privește inteligența socială, am putea trage concluzia că Hitler nu dispunea
neapărat de un nivel ridicat, sau dacă trăsăturile se regăseau in personalitatea sa, prefera să le
păastreze latente.

Pe de o parte, acesta știa să își controleze propriile trăiri, să își țină anumite
sentimente izolate și reprimate. Acest lucru i-a servit și drept atuu, deoarece atunci când dai
dovadă de o mare stăpânire de sine, reușești să controlezi mai bine și stările altora, deoarece
știi deja ce trebuie făcut, cum funcționează oamenii. Astfel, Hitler a reușit să manipuleze
mase de oameni, să îi facă să creadă în idelogia lui, ajungând până în punctul în care
populația considera că actele sale nemiloase chiar aduc mari beneficii poporului. Hitler
observa slăbiciunile poporului german, profita de ele tocmai pentru a-i convinge să ii urmeze
calea.

Pe de altă parte, pe timpul conducerii sale, Hitler nu a dat dovadă de trăsături care să îi
confirme cu adevărat existența unui nivel ridicat de inteligență socială. Deși avea multe relații
cu diferite persoane, aceste legături nu erau bazate pe termeni de prietenie, ci existau datorită
statutului pe care acesta îl avea, erau datorate unui respect bazat pe frică. Se știe că Hitler
avea un nivel scăzut al compasiunii, care se reliefa în distorsionatul simț al dreptății, eticii, si
empatiei. Nu era capabil să își recunoască propriile limite și limitări, încrederea în sine
devenind astfel coruptă. O trăsătură fundamentală a inteligenței sociale este de a reuși să
privești lucuruile, evenimentele și persoanele dintr-o anumită perspectivă obiectivă, să le
înțelegi. Evident, Hitler nu dispunea de această calitate, el filtrând mediul doar prisma
propriei personalități, fără să țină cont de nevoile celorlalți. Dacă el considera ca o acțiune
trebuie realizată prin intermediul violenței și cruzimii, așa se și întâmpla, deoarece considera
ca el era cel mai în măsură să ia aceste decizii, ale lui fiind în definitv cele mai bune.

În concluzie, putem admite că trăsăturile ce fac obiectul inteligenței sociale ale lui
Hitler, îi erau orbite o încredere de sine mult prea devastatoare, care nu i-a mai permis să
judece lucrurile așa cum erau ele de fapt, neavând astfel capacitatea să ia deciziile cele mai
raționale.

Maturitatea socio-afectiva

Hitler a iubit-o cu patimă pe mama sa , Clara. A purtat o poză de - a ei până la moarte,


în ruinele Berlinului. Când a ajuns la putere a declarat ziua morţii ei “ Ziua mamei germane ”.

A avut şi o latură sensibilă şi a încercat să îşi arate frustrările prin pictură. A redat prin
picturile sale mediul urban, peisaje şi flori.

Acesta nu avea familie, dar era apropiat de copii. Faţă de adulţi, însă, păstra distanţa.
El ura îndatoririle de conducător, refuza să citească documentele de stat.

Astfel, din punct de vedere social, Hitler poate fi considerat orientat mai degraba
către sine, refuzând să exprime altora trările sale interioare.

Potrivit lui Jung, Hitler n-a arătat nimic uman, expresia sa fiind cea de robot condus
de un singur scop, fără niciun simț al umorului. Părea ca și cum ar fi fost dublura unei
persoane reale și că omul ‘’-Hitler stă ascuns în interior ca un apendice, în mod deliberat
ascuns ca să nu disturbe cumva mecanismul. Cu Hitler nu te simți ca în prezența unui om, ci a
unui vraci, a unei semi-zeități sau, mai bine zis, a unui mit. Cu Hitler te sperii, știi că nu vei fi
niciodată capabil să stai de vorbă cu un om pentru că nu este de fapt nimeni acolo, în fața ta.
Nu e un individ, ci o națiune. Este chiar literalmente adevărat că el nu are niciun prieten
personal.’’
Din paragraful prezentat mai sus, putem observa o maturitate social-afectiva scazuta.
Hitler fiind ghidat doar de idealurile sale, si dezinteresat de cum este perceput de catre ceilalti
interlocutori.

Modul in care isi contureaza opiniile


Pentru Hitler, coerența ideologică era insignifiantă, ceea ce conta era consecvența în
susținerea unei idei-forță, simplă și simplificatoare, pe scurt — un protomit politic. Hitler nu
a fost pur și simplu un naționalist de tip tradițional, cu nostalgii militariste de sorginte
conservatoare. Lumea sa mentală era una în care “rasa superioară” era obligată să distrugă
orice altă colectivitate percepută drept patogenă.

Hitler a avut maturitatea de a-şi numi partidul “Partidul Naţional-Socialist al


Muncitorilor Germani“, reuşind să atragă de partea sa atât adepţii socialismului, cât şi pe cei
ai naţionalismului. Prin această dualitate a programului său, Hitler a reuşit să-şi atragă
susţinători din toate mediile sociale, dând dovadă de un real oportunism politic.

De altfel, amintește Jung, chiar Hitler se referă la el ca la Vocea sa. „Această Voce nu
este altceva decât propriul inconștient în care germanii și-au proiectat sinele. Este
inconștientul a 78 de milioane de germani. Asta îl face puternic. […] Așa se explică de ce el
face judecăți politice care se dovedesc a fi corecte împotriva opiniilor tuturor consilierilor lui
și a tuturor observatorilor străini.

Considerandu-se vocea a zeci de milioane de germnani, investit cu incredere de catre


acestia, Hitler isi contureaza propriile opinii, indiferent daca acestea sunt sau nu sunt
acceptate de catre persoanele straine sau de catre cei din jurul sau.

Perseverența și conștientizarea

Una dintre trăsăturile principale de personalitate a unui lider este perseverența. Pentru
a ajunge într-o asemenea poziție, ca cea pe care a avut-o Hitler, este nevoie de un cumul de
factori încoronați de ambiție și răbdare. De la spionul militar la conducătorul Partidului
Nazist, Hitler a dus un război murdar, cu numeroase intrigi și acte propagandistice, prin care
și-a pus amprenta nefastă asupra istoriei umanității. Evoluția lui este un martor incontestabil
al perseverenței de care a dat dovadă. Greutățile din timpul copilăriei pe care le-a depășit, dar
și dorința de e ajunge într-o poziție cheie de conducere, face din Hitler un adevărat luptător.
Aceste capacități de care dispunea le-a proiectat și în modul de conducere, dar și în
conceptualizarea regimului nazist.

În majoritatea discursurilor publice se observă implicarea deplină în activitate,


ancorarea în realitate și capacitatea de persuadarea auditoriului. Într-un asemenea discurs,
Hitler declara: „În noi înșine stă destinul poporului german. Doar dacă ridicăm poporul
german, prin propria noastră muncă, prin propria noastră determinare, propriul nostru curaj,
propria noastră perseverență, vom putea să ne ridicăm din nou, precum în zilele părinților
noștri, care nu au primit Germania precum un cadou, ci au construit-o ei înșiși”. În spatele
acestor cuvinte nu sta altceva decât propriile convingeri și țeluri ale liderului după care și-a
trăit întreaga viață. O asemenea proiecție ne arată cât de mare este determinarea pe care Hitler
o avea.

În vederea conștientizării și a percepției referitoare la acțiunile în care era implicat


însă, faptul că este unul dintre cele mai controversate și în același timp detestate personaje din
istorie din cauza politicii agresive pe care o promova, dar și dorința de exterminare a evreilor,
îl cataloghează pe Hitler drept o persoană care nu a reușit să managerieze situațiile pe care le-
a creat. Cu toate acestea, este inclus în tipologia oamenilor care își asuma acțiunile sale.
Politicile de expansiune și de victorie în fața adversarului pe care le ducea la extrem au avut
un preț. Momentul în care a depășit limita perseverenței și a trecut către extremă, a plătit și
reversul, astfel încât totul s-a întors împotriva sa. Pe data de 22 aprilie, Hitler ține ultimul
consiliu de război, din buncărul său din Berlin. Are o cădere nervoasă când află că ultimele
forțe care puteau apăra Berlinul, armata lui Felix Steiner, nu a respectat ordinele. Hitler a
explodat invocând trădarea și a recunoscut pentru prima dată în public că războiul este
pierdut. Totodată a luat decizia de a rămâne până la capăt în Berlin și a anunțat că se va
sinucide. Decizia de a-și pune capăt zilelor poate fi o dovadă de conștientizare în ultimul
moment a faptului că strategia pe care a folosit-o referitor la conducerea Germaniei ar fi fost
una de natură extremistă și a provocat consecințe negative asupra societății.

Voința
Capacitatea de a susține alocarea resurselor pentru îndeplinirea unor obiective stabilite
este legată interdependent de forțele motivaționale ale individului. Perseverența de care a dat
dovadă de-a lungul carierei a fost direct susținută in mod incontestabil de capacitatea volitivă
a lui. Dacă motivele care au contribuit la mobilizarea liderului politic au fost interne sau
externe rămâne de discutat, însă ceea ce este sesizabil este faptul că Hitler a dorit să își
depășească situația pe care a avut-o în copilărie, astfel, dacă în debutul vieții nu a reușit să
dețină controlul asupra evenimentelor, crescând, el a dorit să depășească stadiul în care avea
controlul asupra propriei vieți, dorind să poată avea putere și asupra maselor, ducând ideea la
extrem în contextul în care avea dreptul de viață și de moarte asupra celorlalți.

O privire de ansamblu asupra voinței lui Hitler ne oferă elemente cheie asupra
modului în care voința poate fi modelată. Chiar dacă scopul pe care dictatorul l-a urmărit a
avut o conotație negativă din punct de vedere social, din perspectiva psihologică este
interesant de analizat care au fost factorii care au permis susținerea intensității efortului
pentru atingerea obiectivelor propuse.

Această capacitate a fost însă afectată de alterarea stării de sănătate. Mulți specialiști
presupun că tulburările de natură nervoasă ale lui Hitler, care se acutizaseră în ultima vreme,
se datorau unui Parkinson, boală degenerativă care afectează anumite zone ale creierului și
are drept rezultat leziuni organice serioase ale sistemului nervos, putând influența inclusiv
voința sau controlul sentimentelor. Cu toate că instanțele sale psihice erau influențate de
starea de boală, în ultimele zile din viață, în contextul în care Germania capitulase în război,
Hitler a fost capabil să se detașeze și capătă un realism care i-a uimit pe mulți, afirmând „Nu
prea mai avem pentru ce să luptăm”. Voința lui de a lupta în orice condiții până la capăt
căpătase o dimensiune extrem de realistă și detașată.

În concluzie, voința lui Hitler a avut diferite momente de intensitate care au fost
conforme cu contextul în care se afla și de influențele exercitate asupra lui.

Capacitatea de cooperare

Hitler are o capacitate de cooperare scăzută. Deoarece Hitler suferea de sentimente de


inferioritate intolerabile, acesta s-a simţit obligat să-şi exercite poziţia dominantă.
Comportamentul său este îndreptat mai mult împotriva celorlalţi oameni, el proiectând mereu
sentimente ostile faţă ceilalţi.

Nu există o deschidere sau o transparenţă între el şi ceilalţi, asociaţii săi considerându-


l un om plin de mister. Aceştia recunosc, însă calităţile sale de lider, şi mai ales influenţa pe
care o exercită asupra celorlalţi oameni.

Cu toate acestea, urmărind interesele naţiunii este cababil de a coopera, lucru dovedit
prin “miracolul diplomatic” Pactul Ribbentrop-Molotov (pactul neagresiune dintre URSS şi
Germania din 23 august 1939). Stalin şi Hitler au comunicat şi s-au ajutat reciproc.
Declaraţiile celor doi ne arată că amândoi sunt convisi că şi-au realizat scopul.

Persoanele dominante obţin întotdeauna ce vor, folosindu-se de diverse strategii


pentru a-şi atinge scopul.

Locul de control

Hitler are un loc de control intern.

Locul de control se formează în mediul în care creştem şi ne dezvoltăm, familia,


experienţele au o mare contribuţie la formarea locului de control.

Copilăria tumultoasă şi suferinţa i-a cauzat acestuia o enormă sete de putere, astfel a
dezvoltat un loc de control intern, asumându-şi responsabilitatea pentru propriul destin şi
ajungând să deţină cea mai importantă funcţie din Germania.

Hitler consideră că lucrurile/ evenimentele/situaţiile din jurul său se întâmplă datorită


lui, fiind orientat spre sarcinile sale, coordonându-şi comportamentul în direcţia tingerii
scopurilor propuse.

Este greu de stabilit ce religie avea Hitler, însă ceea ce pare sigur este că Hitler avea o
credință absolută în două lucruri: hiper-naționalismul și el însuși, Hitler nu aşteaptă ca
destinul sau o forţă supranaturală să-i îndeplinească viziunea, ci munceşte pentru asta.

Ascendența în relații
Sexualitatea lui Hitler a fost mult timp o chestiune de dezbateri istorice presărate cu
multe specilații și zvonuri. Există dovezi că el a avut relații cu un număr mare de femei în
timpul vieții sale, totodată există indicii temeinice ale antipatiei sale față de homosexualitate
și nici o dovadă conform zvonurilor a unei înclinații homosexuale.

El a fost respins și fascinat de prostituate și, deși el a predicat că numai bărbații de


rase inferioare au plecat la prostituate. Zvonurile au susținut că Hitler a prins sifilis de la o
prostituată evreiască, de unde și ura sa îndreptată asupra evreilor. La începutul anilor 1920,
șoferul lui Hitler a vorbit despre călătoria în cluburile de noapte din München.

Prima iubire a lui Adolf Hitler a fost o evreică, numită Stefanie pe care a întalnit-o la
Viena, dar, însă din cauza lipsei de curaj, nu a reușit niciodată să vorbească cu ea. În schimb,
el a scris poezii în care își declara dragoste față de ea pe care prietenul din tinerețe, August
Kubizek, trebuia să le asculte.

În 1926, Hitler, în vârstă de 37 de ani, a început să se vadă cu o tânără de șaisprezece


ani numită Maria (sau "Mitzi") Reiter. Dar dăruirea sa pentru națiune a făcut ca ea să fie,
neglijată și totodată marginalizată, deoarece Hitler nu dorea ca ea să apară ca o distragere de
la ceea ce avea el de făcut. Deprimată de lipsa de atenție, Reiter a încercat să se sinucidă.

În 1929, Hitler a început o relație cu fiica surorii sale , Geli Raubal, de 20 de ani.
Raubal sa mutat în apartamentul lui Hitler din München, iar Hitler a devenit obsedat de
nepoata sa și a înebunit de furie când a început să se întâlnească cu șoferul său, care a fost
imediat demis. Hitler a început să controleze fiecare aspect al vieții lui Raubal. La 19
septembrie 1931, ea a fost găsită moartă în apartamentul lui Hitler. În vârstă de 23 de ani, s-a
împușcat. Devastat, Hitler a devenit mai retras.

Hitler a creat o imagine publică a unui om celibat, fără o viață domestică, dedicată în
întregime misiunii sale politice și națiunii germane naziste. Relația sa cu Eva Braun, care a
durat aproape 14 ani, a fost ascunsă de public și de tot ce este în afara cercului său interior.
Biograful Braun Heike Görtemaker observă că cuplul s-a bucurat de o viață sexuală normală.
Hitler și Braun s-au căsătorit la sfârșitul lui aprilie 1945, mai puțin de 40 de ore înainte de a
se sinucide împreună.

Eva Braun a lucrat ca asistent fotografic și model pentru Hoffman și prin el, ea l-a
întâlnit pe Hitler, în vârstă de 40 de ani. În aceea vreme ea era în vârstă de 17 ani.
Relația lor a început imediat după sinuciderea lui Raubal și, probabil, înainte.
Răzbunarea lui Raubal a lui Braun a fost motivată ca o posibilă cauză a sinuciderii nepoatei
sale. Braun, ca și Mitzi în fața ei, a fost marginalizată. Din nou, lipsa de atenție a lui Hitler a
dus la o tentativă de sinucidere. De două ori Braun a încercat, o dată prin împușcare, a doua
oară prin otrăvire. Deși Hitler avea grijă de ea, Braun era de obicei marginalizată și doar
cercul imediat al lui Hitler cunoștea existența ei. Odată cu încetarea războiului, Braun a
refuzat să îl părăsească pe Hitler.

Caracteristicile de lider

Ca lider, Hitler a păstrat o putere legitimă. În timp ce în partid au fost mulți care au
dezaprobat ambiția sa personală, dar cei mai mulți au recunoscut abilitățile sale de a genera o
atenție publică pentru partid; prin urmare, atunci când Hitler a amenințat că va demisiona în
1921, ceilalți membri au decis să-i acorde conducerii generale, deoarece știau că au nevoie de
expertiza sa.

De-a lungul regimului său, Hitler a menținut o misiune și o viziune care îndeplinește
cerințele conducerii vizionare. El a construit o viziune care a declarat că "rasa ariană" a fost
superioară tuturor și "a definit o filosofie organizațională" care a susținut această inegalitate.
Hitler și partidul nazist practicau ceea ce credeau, începând "noua ordine" și expulzând evreii
din Germania prin orice mijloace posibile, inclusiv exterminarea.

Hitler a fost lider, în principal datorită puterii sale și influenței asupra celor care
îmbrățișau viziunea sa. Cu toate acestea, cred că există o diferență între liderii morali și cei
imorali, iar atunci când viziunea este în detrimentul mai multor partide, conducerea nu este
un succes

Hitler a fost un captivant public speaker. El acapara mulțimile cu viziunea și simțul


scopului națiunii. Cuvintele sale au determinat o țară, chiar și biserica, să creadă că ucide în
numele lui Dumnezeu. Toate acestea fiind determinate de carismei sa care conferea
legitimitate.

Era un orator grozav și careavea capacitatea de a-și capta audiența, convingerea


profundă în ceea ce făcea el mișca o întreagă națiune. El a dat națiunii un nou scop și destin,
toți fiind dispuși să-l urmeze pentru scopul său. În calitate de lider, puterea convingerii sale a
determina un fapt unic, cât de departe sunt dispuși urmașii tăi să facă și prin câte să treacă
pentru idealu tău.

Adolf Hitler a înțeles foarte bine natura umană. El a știut cum să folosească natura
umană pentru a câștiga masele și cu această cunoaștere, el a adunat întreaga națiune în spatele
lui. Aceasta înseamnă un nivel ridicat de inteligență emoțională. Nu era nevoie să studieze
psihologia pentru a le înțelege. Experiențele de viață i-au oferit un indiciu suficient de bun în
ceea ce privește modul în care oamenii se comportă și cum ar putea el să îi motiveze .

Adolf Hitler a folosit cu succes propaganda pentru a aduce întreaga națiune sub
influența sa. Prin utilizarea constantă a mijloacelor de informare în masă și a comunicațiilor,
el a reușit să determine o întreagă națiune să gândească la fel cu scopul de a servi aceeași
cauză.

Trăsături patologice

Principalele trăsaturi patologice de personalitate ale liderului nazist sunt: nevoia de


dominare şi superioritate; nevoia reactivă de agresiune şi răzbunare; reprimarea conştiinţei
morale a conformismului şi a dragostei; proiectarea asupra celorlalţi, a elementelor celor mai
criticabile ale propriilor sale trasături de personalitate.

Adolf Hitler a fost caracterizat ca fiind o fire emotivă, fragilă, marcat profund de o
campanie împotriva sifilisului, de aici pornind şi obsesia sa legată de „puritatea sângelui”.

Hitler avea nevoie de un tap ispasitor pentru a-si proiecta sentimentele sale de
inferioritate (timiditate, slabiciune, sensibilitate si sexualitate masochista) pe care le-a regăsit
la evrei. “In fond Hitler era o fiinta, slaba, fragila si emotiva. Altfel decat dictatorii sangerosi
el nu dorea sa asiste la scenele de tortura ale prizonierilor. Se pare ca Hitler nu a vizitat
niciodata lagarele de exterminare”.
Acesta avea episoade de isterie incontrolabile și încă din timpul vieții sale, multe
elemente ale convingerilor și comportamentelor lui Hitler au fost clasificate de către psihiatri
ca semne de psihoză sau schizofrenie.

Sistem de valori. Concepții despre lume și viață

Istoria și experiențele lui Hitler din anii de tinerețe au avut un impact semnificativ
asupra manifestării și activității sale politice, dar și a înclinațiilor și atitudinilor acestuia față
de viață. Deși copilăria și adolescența acestuia au fost dezbătute de nenumărate ori de către
istorici, dintre toate, un element iese în evidență, a cărui importanță în formarea dictatorului
nu poate fi subestimată.

Unul dintre factorii cu influență asupra vieții sale adulte a fost reprezentat de situația socială
și economică precară a Germaniei, aspect ce i-a alimentat ura față de evrei și simțul de
apartenență față de Germania.

Atitudinea lui Hitler era marcată de prejudecăți, iar ura sa, afirmată cu înverșunare,
completa sentimentele a milioane de germani care se simțeau umiliți și căutau un țap ispășitor
pentru pierderea războiului. Reacțiunea germană era atrasă de disprețul profund al lui Hitler,
față de democrație, față de rasele populare. Citatul ,,Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât
iubesc mai mult câinii.’’ este reprezentativ și definitoriu pentru un individ mânat de dispreț în
căutarea ,,adevărului și dreptății sale’’.

Hitler pare a fi fost dominat de un patriotism ieșit din comun, fiind pregătit să
depășească orice limite pentru a-și apăra națiunea împotriva inamicilor săi. Totuși, ceea ce
înțelegea prin ideea de inamici era puternic influențat de subiectivismul său bazat pe propriile
sale idei de antisemitism și anticomunism. Complementar, unii au delimitat patriotismul de
fanatismul lui Hitler, susținând faptul că Hitler doar a profitat de primul pentru a-l înființa pe
al doilea, pentru a influența în asemenea măsura societatea, astfel încât milioane de oameni
au murit pentru scopul de a-i extinde și proteja regimul. O reprezentare concretă a concepției
sale asupra a ceea ce însemna iubirea față de țară concretizată într-o luptă continuă față de cei
care erau împotriva concepțiilor lui Hitler sunt următoarele cuvinte din 1939: ,,Există un
drum către libertate. Piatra de temelie a acestuia sunt obediența, strădania, onestitatea,
ordinea, cumpătarea, sinceritatea, sacrificiul și iubirea față de țară.’’
O abordare interesantă față de această situație este diferența care necesită a fi realizată
între valoarea pe care ar trebui ca un conducător să o atribuie propriei țări și actul de a forța
această valoare în manifestarea celorlalți, indiferent dacă aceștia sunt de acord sau nu.

Concepția lui Hitler asupra vieții a fost conturată prin promovarea ideii de
superioritate rasială a germanilor, dând impresia că sunt mai speciali și mai buni decât alții,
acest factor consolidând pregnant relația dintre lideri și supuși.

De asemenea, ideea lui Hitler despre conducerea politică era marcată de conceptul de
eroism, însă judecata sa în ceea ce a privit deciziile luate i-a fost afectată de credința în
propria infailibilitate, ceea ce a condus, în cele din urmă, la comiterea unor greșeli ce s-au
dovedit a fi fatale.

Caracter

În ceea ce privește trăsăturile de caracter ale personalității în discuție putem constata o


nelimitată încredere în sine și grandomanie, fanatismul și energia sadică folosite în urmărirea
realizării obiectivelor pe care și le propunea. Aceste trăsături par a-l fi ajutat pe Hitler să își
croiască drum prin mulțimea altor actori ai scenei politice și să ocupe o poziție de frunte în
Partidul Național Socialist. Determinarea sa în anihilarea evreilor din Europa a condus la unul
dintre cele mai nefaste acte din istorie, prin instigarea Holocaustului, care a cauzat moartea
sau vătămarea a milioane de vieți.

De asemenea, o trăsătură de caracter care i-a asigurat continuitatea lui Hitler pe scena
politica a fost prudența, manifestată mai ales în ceea ce privea asigurarea propriei alimentări
cu materiale brute în perioade de crize, astfel că a demonstrat deseori ceea ce se numește
capacitate militară.

Totodată, nepriceperea sa în dezbateri a fost văzută drept dovadă a tăriei de caracter,


iar refuzul său de a discuta despre tot soiul de fleacuri, ca restul lumii, a fost interpretat drept
semnul unui „om special”.

Concluzie
Conform lui Murray, Hitler era motivat de mănie, ură, resentimente și de o puternică
senzație de inferioritate. Narcisismul patologic s-a dezvoltat pe ca o formă de compensare, de
aparare împotriva acestor răni profunde cauzate de inferioritatea pe care acesta o resimțea.

Concluzionând acest profil psihologic al lui Adolf Hitler, este important ca noi, viitori
ofițer de informații să întelegem mecanismele complexe ascunse in profunzimea spirituală,
obscurate de iluzia puterii și de maștile jucate de acești lideri. Trăim zile învolburate unde, pe
fondul dezordinii sociale, apar lideri mesianici precum Osama Bin Laden, liderul ISIS Abu-
Bakr Al-Baghdadi sau enigmaticul Kim Jong-Un, ce ne înduplică să percepem că acum este
mai important ca niciodată să întelegem ”patologia răului”. Inzestrați cu abilitatea de a
influența și motiva masele prin puterea oratoare și prin viziunea mesianică, astfel de lideri
devin ”incarnația nevoilor nespuse ale publicului”