Sei sulla pagina 1di 8

ADRIAN PĂUNESCU – POET NAȚIONAL

CONTEMPORAN
Adrian Păunescu – bibliografie - (n. 20 iulie 1943,
Copăceni, județul Bălți, România, astăzi în Republica
Moldova — d. 5 noiembrie2010, București) a fost un
autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet,
publicist, textier, scriitor, traducător și om politic
român.
Adrian Păunescu este cunoscut mai ales ca poet –
debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici
autori români contemporani – și ca organizator al
Cenaclului Flacăra, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în
anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii
promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public
numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă
îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse
acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația
în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori
ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de
aceștia, ale genurilor folk și rock.
Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la
conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985.
Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul
Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise
cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul
„Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismului
nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în
toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea. În calitate de
publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul
românesc, și a realizat emisiuni de fotbal.
În perioada comunistă a fost considerat de mulți români un sicofant
pentru felul în care îl lăuda pe șeful de stat Nicolae Ceaușescu.
Relația lui Păunescu cu puterea comunistă poate fi considerată ca
ambiguă, Păunescu manifestându-se nu ca un critic radical al sistemului
sau al ideologiei. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor
puterii politice și a neajunsurilor economice. După 1989, Păunescu nu
reneagă ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii
creat de Ilie Verdeț.
CASA NATALĂ A LUI ADRIAN PĂUNESCU

CASA NATALĂ A LUI ADRIAN PĂUNESCU – ÎN AȘTEPTAREA UNUI MUZEU

La 70 de ani de la naşterea poetului român Adrian Păunescu, casa de


la Copăceni, unde acesta a văzut lumina zilei, rămâne în paragină.
Cele mai multe biografii ale poetului şi publicistului trecut în nefiinţă
acum patru ani încep cu fragmente din copilăria sa în România, în satul
Bârca, judeţul Dolj. Puţine, însă, se cunosc despre primii săi ani de viaţă
petrecuţi în satul basarabean Copăceni, judeţul Bălţi (azi raionul
Sângerei), acolo unde micul Adrian a văzut lumina zilei pe 20 iulie 1943.
Părinţii lui, învăţătorii Floarea şi Constantin Păunescu, au ajuns aici în
anul 1941. „Pe vremuri, dascălii veneau de peste Prut şi făceau carte cu
localnicii. Tatăl lui era directorul şcolii unde astăzi se află grădiniţa, iar
mama preda mai multe obiecte.
La aproape 71 de ani de la naşterea poetului „generaţiei în blugi“, casa
din satul său de baştină arată ca o ruină. Pereţii vopsiţi într-un verde crud,
cu brâie albe şi ornamente florale, sunt brăzdaţi de crăpături adânci.
Acoperişul de şindrilă s-a lăsat, pridvorul şi prispa din lemn abia de se
ţin, iar lacătul de pe uşa veche spune că stăpânul nu a mai trecut demult
pe aici. În stânga, stă beciul - o copie în miniatură a casei. Din drum, de
după viţa de vie înaltă de câţiva metri, gospodăria se zăreşte cu greu.
Selecţie cu cele mai frumoase poeme ale lui Adrian Păunescu:

Rugă pentru părinţi


Enigmatici şi cuminţi, Chiamă-i Doamne înapoi Pentru cei ce ne-au făcut
Terminându-şi rostul lor, Că şi-aşa au dus-o prost, Dă un ordin, dă ceva
Lângă noi se sting şi mor, Şi fă-i tineri cum au fost, Să-i mai poţi întârzia
Dragii noştri, dragi părinţi. Fă-i mai tineri decât noi. Să o ia de la încep

Au plătit cu viaţa lor Ia priviţi-i cum se duc, Plini de boli şi suferind


Ale fiilor erori, Ia priviţi-i cum se sting, Ne întoarcem în pământ,
Doamne fă-i nemuritori Lumânări în cuib de cuc, Cât mai suntem, cât mai sunt,
Pe părinţii care mor. Parcă tac, şi parcă ning. Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu, Dar de ce priviţi asa, Sărut-mâna, tatăl meu,
Despărţirea-i tot mai grea, Fata mea şi fiul meu, Sărut-mâna, mama mea.
Sărut-mâna, tatăl meu, Eu sunt cel ce va urma Rămas bun, băiatul meu,
Sărut-mâna, mama mea. Dragii mei mă duc şi eu. Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,


Mama mea, fetiţa mea.

Poetul
Aş sta, aşa cu faţa-n sus, Şi patul de sub şira mea, Şi peste molcomul prăpăd
Lovit pieziş de vreme Podeaua care-l ţine, Peste privirea-mi oarbă
Şi-ncet ca un izvor supus Cu timpul s-ar dărăpăna Cu gura începând să vad
Ţi-aş murmura poeme. Şi-n casă-ar fi ruine Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet Albitul firii mele os, Ar face gura şi-ar sopti
Ce ştie doar să cheme, Schiloada chipăroasă, Despre ce e şi nu mi-i
Ţi-aş mai încredinţa încet Lovit de pietre dureros În veacul de schizofrenii
Mistere şi poeme. Şi mărunţit de-o coasă. Pân-la sfârsitul lum

Şi dacă varul cel nestins, Eu, tainic, blând şi tutelar, Către o casă, unde-acum
Ce-i una cu folosul, Călcând tăceri postume, Şi moartea mai aşteaptă,
Cu cinic urlet dinadins Din toţi pereţii daţi cu var Până să-nceapă tristul drum
Mi-ar înghiţi şi osul, M-aş reîntoarce-n lume, De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu. Aş sta aici, pe-acest prundiş Să-mi sugă oasele-n pământ
Ruina e departe, Pe care-mi este bine, De parcă oase-aş plânge,
Iar eu cu inima te ştiu Ca vremii, pus hotar pieziş, Să fiu doar calcar şi cuvânt
Pe viaţă şi pe moarte. Să-mbătrânesc de tine. Şi-un ultim strop de sânge.

Totuşi, iubirea
Şi totuşi există iubire Şi totuşi e stare de veghe Pretenţii nici n-am de la lume
Şi totuşi există blestem Şi totuşi murim repetat Un pat, întuneric şi tu
Dau lumii, dau lumii de ştire Şi totuşi mai cred în pereche Intrăm în amor fără nume
Iubesc, am curaj şi mă tem. Şi totuşi ceva sa-ntâmplat. Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse Acum te declar Dumnezee Afară roiesc întunerici
Reţele pe căi au căzut Eu însumi mă simt Dumnezeu Aici suntem noi luminoşi
Un mare pustiu pe cuprins e Continuă lumea femeie Se ceartă-ntre ele biserici
Trezeşte-le tu c-un sărut. Cu plozi scrişi în numele meu. Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există Genunchii mi-i plec pe podele Ce spun se aude aiurea,
Şi moartea există în ea Cu capul mă sprijin de cer, Mă-ntorc la silaba dintâi,
Îmi place mai mult când eşti tristă Tu eşti în puterile mele, Prăval peste tine pădurea:
Tristeţea, de fapt, e a ta. Deşi închiziţii te cer. Adio, adică rămâi

Şi totuşi există iubire


Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Leagăn pentru toată copilăria


Pune-ţi, copile, capul pe pernă, Capu-l pe perna pune-l, copile,
Te-asteaptă vise, prunc adormit, Totul e bine, ai tai sunt vii
În vise viaţa este eternă, Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit. Să crezi că pururea ei vor trăi.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,


Nici nu e bine tu să le şti, Mama şi tata ţie-ţi vor face
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă, Leagăn de stele şi de ninsori,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii. Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.
Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc, Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine, Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc. Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Trupul tau fraged ca un mesteacăn Pat de rachită mirositoare,


Să se îndoaie galeş în somn, Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan, Pentru copilul care răsare
Copile dulce, prea tinere domn. Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr Mama te leagană, veghează tata,


Luminii tale să-i dau ecou, Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi, fericitule, că eu te apăr, Dormi şi visează că lumea-i gata
Că eu în tine mă nasc din nou. Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,


Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul m

Făt-Frumos
Oameni, oameni, fraţii mei, Vin la voi acum plângând, Făt-Frumos n-a existat,
Disperaţii, fericiţii, Gura-mi sângeră ca rana, N-a stat nimănui în cale,
V-aţi spălat de superstiţii, Unde este Consânzeana, Era numai visul moale
De demoni şi dumnezei. În ce bolţi, pe ce pământ? Al vreunui trist băiat.

Însă-i nu-i destul folos Mă ridic plângând de jos, Mai visaţi de vreţi să fiţi
Dacă peste tot ce este Ca la un pierdut examen, Fericiţi cu capu-n pernă,
V-aţi spălat şi de poveste, Unde vă e basmul, oameni. Feriţi epoca modernă
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos. Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos? De rigizi şi scofâlciţi.
Din prea mult entuziasm Doborâţi himera jos, El venea la noi pe jos
Să nu spargeţi Voroneţul, Oameni, reveniţi în lume, Şi ni l-au răpit piraţii,
Daţi-i voi mai mare preţul, Pe umana noastra culme Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Oameni, mai râvniţi la basm. Regăsiţi pe Făt-Frumos. Actele lui Făt-Frumos.

Voi, care aveţi copii, Făt-Frumos şi toţi ai lui, Daţi-i viaţa înapoi,
Nu-i lăsati sub gând satanic, Fiincă unde nu-i poveste Ochii mari, mişcarea buzii,
Să respire sterp, mecanic, Lume nu-i şi om nu este Făt-Frumosul din iluzii
Ca şi când nu ar fi. Şi, de fapt, nimica nu-i. Şi frumos numai prin voi.

Descântec de viaţă şi moarte


Să fie de dulce, să fie de vară, Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu, Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de dragoste ultima oară, Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de pietre spălate de-un râu. Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de mine, să fie de tine, Să fie de pas şi să fie de pernă,


Să fie cumva şi de noi amândoi, Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de rău şi să fie de bine, Să fie de ţara asta eternă,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi. Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de cer şi să fie de munte, Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,


Să fie de mâine, să fie de azi, Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de tâmplele mele cărunte, Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi. Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de zi şi să fie de noapte, Să fie de viaţă, să fie de moarte,


Să fie de clipa când vrei să şi mori, Să fie de gustul de măr pădureţ,
Să fie de gustul cireşelor coapte, Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori. Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic, Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,


Când teatrele lacrimi confiscă din ochi, Să fie de drag, spre a fi de deochi.
Să fie de toate în devălmăşie, Să fie, să fie, dar cine să fie?
Plătind consecvent cel din urmă pariu, O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.

Îndrăgostit de Bucureşti
Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă Aici m-au sufocat cu dulce teii
mă simt atras de fleacuri omeneşti, şi au trecut aiurea anii mei
şi-mi place-n anotimpul de vacanşă aici copiii mi-au venit la viaţă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti. şi am născut şi-am îngropat idei.

De el ne-am săturat, dar el ne place, La Bucureşti, copilăria toată,


el e un prag lovit să vezi alt prag, visam s-ajung să pot şi eu vedea
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic celebrii câini ce au covrigi în coadă
mă simt golit şi-mi e deodata drag. şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Pe piatra lui am tot bătut cadenşa Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,


şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi, dar simt că toamna-i anotimpul meu,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă când frunze şi lumini pe bulevarde
în cautarea marii poezii. mai dau halou părerilor de rău.
Când pe terase se mai bea o bere L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi oamenii romanţe triste vor, şi să-l găsesc întodeauna treaz,
şi-n curţi se face vin din must de struguri nu este el cel mai frumos din lume,
şi toţi bucureştenii au umor. dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară


şi să ciştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.

Sursa poeziilor: www.romanianvoice.com

Adrian Paunescu a publicat peste 50 de carti:


Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
Mieii primi (1966, poezii)
Fântâna somnambulă (1968, poezii)
Viață de excepții (1971, antologie de poezii)
Sub semnul întrebării (1971, interviuri)
Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediții, prima fiind arsă de
cenzura de partid)
Lumea ca altă lume (1973, publicistică)
Repetabila povară (1974, poezii)
Sub semnul întrebării (1979, ediție revăzută și adăugită, interviuri)
Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)
Iubiți-vă pe tunuri (1981, poezii)
Rezervația de zimbri (1982, poezii, cu ilustrații de Ioana
Păunescu)
Totuși iubirea (1983, antologie de poezii)
Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)
Locuri comune (1986, poezii)
Viața mea e un roman(1987, poezii)
Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Paunescu)
Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustrații de Andrei Păunescu, două ediții)
Româniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
Bieți lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
Noaptea marii beții (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
Front fără învingători (1995, poezii)
Infracțiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare și o bibliografie de Andrei Păunescu)
Tragedia națională (1997, poezii, referințe ­critice de Constantin Noica)
De mamă și de foaie verde (2006, poezii, ciclul Zi de zi)
Doamne, ocrotește-i pe români! (2006, antologie de poezii 1968-1990)
Rugă pentru părinți (2007-2008, antologie de poezii)
Libertatea de unică folosință (2007, poezii, ciclul Zi de zi)
Vinovat de iubire (2010, roman)
Ultima noapte pe Atlantida. Poezii vechi și noi (2010)
FAMILIA ȘI EDUCAȚIA

Deși născut în Basarabia (Republica Moldova de


astăzi), Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a
copilăriei la Bârca, în județul Dolj. A absolvit
Colegiul Național Carol I din Craiova și, în 1960,
Școala Centrală (la data aceea Zoia
Kosmodemianskaia), fiind coleg, printre alții, cu
TIMBRU POȘTAL DIN REPUBLICA MOLDOVA

actrița Silvia Năstase. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Național


Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activități anti-
comuniste” de regimul stalinist de după 1945 și din această cauză Păunescu
a trebuit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu
a studiat filologia la Universitatea din București.

ACTIVITATEA
Scriitor

A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de


cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai
prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj
record de peste un milion de exemplare. Un număr apreciabil de poezii ale
sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori
din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct
cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.
Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți.
Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare
poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul
mare poet social român".

Cenaclului Flacăra

17 septembrie 1973 - înființează Cenaclul „Flacăra”, adevărat


fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985,
1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog, în fața a mai mult de 6
milioane de spectatori.
Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele
mai faimoase figuri ale muzicii tinere românești, poeți și alți creatori
În 1982, apare triplul
album de discuri LP,
„Cenaclul Flacăra în
concert”, iar în 1983, este
realizată, fără a putea fi
cuprinse decat puține filmări,
pelicula de 70 de minute
„Cenaclul Flacăra - Te
salut, generație în blugi”,
interzisă imediat de autorități
În urma unor incidente
înregistrate la un concert al
Cenaclului Flacăra la Ploiești,
activitatea cenaclului este
interzisă până în 1990.
Incidentele s-au datorat pe de-
o parte condițiilor meteo
(furtună) care au făcut să fie
oprit curentul electric pe
Stadionul Petrolul, iar pe de
altă parte faptului că unii
participanți au profitat de
această ocazie și au creat o
busculadă, soldată, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost
trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste.
7 mai 1990 - înființează Cenaclul „Totuși iubirea”, pe Stadionul din
Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vișan și al
fotbalistului Ilie Balaci. În cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu
susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în
special la Chișinău. O parte din activitatea de excepție a Cenaclului „Totuși
iubirea” se regăsește în seria de casete audio și video editate de Fundația
Iubirea, între 1995 și 1999.

ARAPALEA MARIA ALEXIA


IONIȚĂ MIHAI
MARCU CĂLIN IOAN
NĂSTASE CHRISTIAN SEPTIMIU
POPESCU ANDRA ȘTEFANIA
SATMARI ANA-MARIA
CLASA a VII a B