Misiunea terapeutului de grup este să creeze mecanismul terapiei, să îl pună în mișcare și să îl

mențină în stare de de funcționare cu maximă eficiență, însă la baza tuturor considerațiilor

tehnice trebuie să se afle o relație de acord, pozitivă între terapeut și client. Astfel, poziția de
bază a terapeutului față de client trebuie să fie de preocupare, acceptare, naturalețe, empatie mai
presus de orice considerație tehnică. Munca terapeutului de grup începe cu mult înaintea primei
întâlniri de grup. Succesul rezultatelor terapiei de grup depinde în mare măsură de executarea
eficientă de către terapeut a sarcinilor preliminare

În continuare ne vom referi la tehnicile terapeutului cu privire la trei sarcini fundamentale:

1. Crearea și menținerea grupului

2. Construirea unei culturi a grupului
3. Activarea și elucidarea lui aici-și-acum

1. Crearea și menținerea grupului

Responsabilitatea pentru crearea și convocarea grupului revine exclusiv liderul grupului. Inițial,
oferta de ajutor profesional al terapeutului servește ca rațiune de a fi a grupului, astfel încât
acesta va stabili locul și momentul întâlnirilor.

Pe tot parcursul întâlnirilor terapeutului îi revine sarcina monitorizării grupului, mai ales pentru
a preveni posibilele disensiuni ce pot apărea între membrii grupului.

Putem spune că terapeutul reprezintă forța primară unificatoare a grupului deoarece, inițial,
clienții sunt străini unul față de celălalt și îl cunosc numai pe terapeut, ei relaționează într-o
primă fază unul cu altul prin relația lor comună cu terapeutul, iar aceste alianțe terapeut-client
stabilesc scena pentru eventuala dezvoltare a coeziunii grupului. Stabilitatea colectivului este o
condiție sine qua non a succesului terapiei. În general, retragerea prematură a unui client din
grup trebuie considerată un eșec terapeutic, deoarece nu numai clientul nu a reușit să obțină un
beneficiu, dar și progresul celor rămași în grup este influențat nefavorabil.

Astfel, terapeutul trebuie să recunoască și să descurajeze prin intervenție orice forțe care
amenință coeziunea grupului (ex.: întârzierile continue, absențele, subgruparea, socializarea
extragrupală distructivă, găsirea unui ,,țap ispășitor”). Așadar, o sarcină importantă a
terapeutului este aceea de a ajuta crearea unei entități fizice, a unui grup coeziv.

2. Construirea culturii de grup

O dată ce grupul devine o realitate fizică, atenția terapeutului se va îndrepta către modelarea lui
într-un sistem social terapeutic.

a) Normele grupului
Se va stabili un cod nescris de reguli și norme comportamentale ce vor ghida interacțiunea
grupului. Normele dezirabile pentru un grup terapeutic vor decurge logic din discutarea
factorilor terapeutici.

Dacă luăm în considerare factorii terapeutici ca: acceptarea și suport, universalitate, îndrumare,
învățare interpersonală, altruism și speranță – putem spune că acestea sunt oferite de ceilalți
membri ai grupului. Deci, putem spune că într-o mare măsură, grupul este agentul schimbării.
Cu alte cuvinte, dacă membrii grupului sunt cei care, în interacțiunea lor, pun în mișcare
multipli factori terapeutici, atunci sarcina terapeutului de grup este să creeze o cultură de grup
orientată maximal către interacțiuni de grup eficiente.

Este evident că terapia de grup are norme care se diferențiază radical de regulile și eticheta
relațiilor sociale tipice. Spre deosebire de aproape orice alt tip de grup, membrii grupului
terapeutic trebuie să se simtă liberi să comenteze sentimentele imediate pe care le trăiesc față
de grup, față de ceilalți membri și față de terapeut.

Alte norme dezirabile includ implicarea activă în grup, acceptarea necritică a celorlalți,
dezvăluirea de sine extensivă, dorința de înțelegere de sine și o dorință puternică de a schimba
modurile actuale de comportament.

În general, membrii grupului nu pot elabora conștient normele grupului, astfel, este indicat ca
terapeutul să prezinte membrilor o listă de comportamente și să le ceară să indice care sunt și
care nu sunt potrivite într-un grup.

Observarea sistematică a grupurilor de terapie arată că multe sunt împovărate de norme

paralizante. De exemplu: un grup poate valoriza atât de mult catharsisul ostilității, încât
sentimentele pozitive sunt evitate; un grup poate dezvolta un format ,,pe rând” în care,
secvențial, membrii descriu grupului problemele lor; sau un grup poate avea norme care care
nu permit membrilor să pună în discuție sau să provoace terapeutul.

Normele grupului sunt constituite atât din așteptările pe care membrii le au de la grup, cât și din
direcționarea implicită sau explicită a liderului sau a membrilor mai influenți.

Cu sau fără voia lui, liderul întodeauna modelează normele grupului și trebuie să fie conștient
de această funcție.

Normele sunt create relativ devreme în viața unui grup și, odată stabilite, sunt dificil de
schimbat.

b) Cum modelează liderul normele?

Există două roluri de bază pe care terapeutul trebuie să și le asume în grup: expertul tehnic și
participantul model. Prin fiecare din aceste roluri, terapeutul ajută la modelarea normelor
grupului.

Expertul tehnic
Asumându-și rolul expertului tehnic, terapeuții îmbracă deliberat costumul tradițional al
expertului și întrebuințează o varietate de tehnici pentru a duce grupul într-o direcție pe care o
consideră dezirabilă.

La începutul unui grup, terapeuții au la dispoziție o largă varietate de tehnici pentru a modela
cultura de grup, mergând de la indicații și sugestii explicite la tehnici subtile de întărire. Astfel,
terapeuții:

- pot instrui implicit membrii în interviuri preliminare sau în primele ședințe de grup;
- pot, repetat de-a lungul întâlnirilor, să ceară reacțiile tuturor membrilor față de un
anumit membru și față de o problemă a grupului;
- pot întreba de ce conversația este invariabil orientată către terapeut;
- pot refuza să răspundă la întrebări, atunci când le sunt adresate;
- pot cere membrilor grupului să se implice în exerciții care învață clienții cum să
interacționeze de exemplu, cerând membrilor grupului să-și spună, pe rând, prima
impresie pe care au avut-o despre fiecare dintre ceilalți membrii;
- pot, într-o manieră mult mai puțin indiscretă, să modeleze comportamentul,
recompensând membrii care se adresează unul altuia – terapeuții pot încuviința,
înclinând din cap, sau le pot zâmbi, li se pot adresa cald sau își pot schimba postura,
adoptând una mult mai receptivă.

Exact aceleași abordări pot fi aplicate unui număr mare de alte norme pe care terapeutul
dorește să le imprime: dezvăluirea de sine, exprimarea liberă a emoțiilor, punctualitate,
explorare de sine etc

Ca stil, terapeuții variază considerabil. Deși mulți preferă să modeleze explicit normele, toți
terapeuții își îndeplinesc sarcinile prin tehnica subtilă a reîntăririi sociale. Comportamentul
uman este continuu influențat de o serie de evenimente din mediul înconjurător (întăriri),
care pot avea o valență pozitivă sau negativă și care își exercită influența la nivel conștient
sau subliminal.

Deși puținilor terapeuți care se respectă le place să se considere agenți de întărire socială,
inconștient sau deliberat își exercită influența continuu în această manieră. Ei pot întări
pozitiv comportamentul prin numeroase acte verbale sau nonverbale, incluzând înclinarea
capului, zâmbetul, aplecarea înainte, sau oferind un interesat ,,mmm” ori o cerere directă
pentru mai multe informații. Pe de altă parte, terapeuții încearcă să elimine comportamentul
considerat nesănătos prin absența comentariului, a încuviințării din cap, ignorând
comportamentul, îndreptându-și atenția către un alt client, privind sceptic, ridicând
sprâncenele etc. De fapt, cercetările sugerează că terapeuții care întăresc indirect
comportamentele progrup ale membrilor sunt adesea mai eficienți decât cei care cer explicit
un astfel de comportament. Orice direcționare verbală evidentă din partea terapeutului
devine eficientă mai ales datorită rarității acestor intervenții.

Orice formă de psihoterapie este un proces de învățare, care se bazează, în parte, pe

condiționarea operantă. Folosind deliberat aceste tehnici, pot fi reduse tăcerile sau pot fi
 sporite comentariile personale sau ale grupului, exprimarea ostilității față de lider sau
acceptarea dintre membrii.

Participantul model

Liderii modelează normele de grup nu numai prin ingineria socială implicită sau explicită, dar
și prin exemplul dat prin propriul comportament de grup.

Cultura grupului de terapie reprezintă o deviere radicală de la regulile sociale cu care clienții
sunt obișnuiți. Clienților li se cere să lase la o parte convențiile familiare, să încerce noi
comportamente și să-și asume multe riscuri.

Modelarea este o metodă puternic susținută de cercetare: clienții sunt încurajați să-și schimbe
comportamentul observând cum terapeutul se angajează liber și fără efecte adverse în
comportamentul dorit.

Dacă se oferă un model de acceptare necritică și recunoaștere atât a forței, cât și a ariilor
problematice ale celorlalți, liderul poate ajuta la formarea unui grup orientat către sănătate. Pe
de altă parte, dacă liderii își conceptualizează rolul ca pe un detector de patologie, membrii
grupului le vor urma exemplul.

Liderul stabilește un model de onestitate și spontaneitate interpersonală, dar trebuie să țină cont,
de asemenea, de nevoile curente ale membrilor și să demonstreze un comportament congruent
cu aceste nevoi. Deci, terapeutul este cel care, cu sau fără intenție, va continua să servească
drept figură principală în stabilirea modelului pentru membrii grupului. În consecință, este
extrem de importantant ca terapeutul să aibă suficientă încredere în sine pentru a îndeplini
această funcție.

Dacă terapeuții se simt stingheri, este foarte probabil să întâmpine dificultăți în acest aspect al
rolului lor de lider, oscilând frecvent dintr-o extremă în alta în implicarea personală în grup: fie
vor recurge la un rol profesional confortabil, care ascunde, fie vor scăpa de responasabilitatea
și anxietatea inerentă rolului de lider, abdicând și devenind un simplu membru din grup. În
special terapeuții începători sunt predispuși la aceste poziții de activitate exagerată sau
inactivitate în fața cererilor emoționale ale conducerii grupului de terapie. Fiecare extremă are
consecințe nefericite pentru dezvoltarea normelor de grup. Un lider prea închis va crea norme
de precauție și prudență. Un terapeut care renunță la autoritate va fi incapabil să folosească o
gamă largă de metode disponibile pentru formarea normelor; în plus, e puțin probabil ca un
astfel de terapeut să creeze un grup care să lucreze productiv asupra unor importante chestiuni
transferențiale.

Problema transparenței terapeutului are implicații mult dincolo de stabilirea normelor. Atunci
când terapeuții se dezvăluie pe sine în grup, nu numai că modelează comportamentul, dar
îndeplinesc un act deosebit de semnificativ pentru procesul terapeutic în mai multe moduri.
Exemple de norme terapeutice de grup