.—, *-, *.« íV i V ■ y / / / / s * / Bip .

I )
'<TI ^<c >>>ri *, * * * t- r s / r r 1— / '
Í'/ "'X V K'.:< 9=1 /-TN- V' SS*'-''J?:-
's' &Z-.<r. \ ■/., ■ V A' • f-/'- A,- // >5?-
> V r • / ///. , t: —--r : /<■j. S- î/^ . I ^ A
f * * /' ¡V '.i/s ; .'/A •'/ J Z iJ " ' >r ' j ’
•.■•. a-,-].-■'■ fc-w- . 1 - -. »1,; • ;
Y}'///} '-i - * " i'(jrr-T — -- l-y'
«557“/=* I / ^ * s r s * ’ J >> .r y . Âî
ÉÉl :f s ■! ■ ff : ï.- ' J / J* - /1 V '.•* •■ /
■ /, '■ ✓ ✓ ^ ^ ^ ^ ' ///////' / / / i ✓ / / /
*r /-'y ;1 :'*'>• fr'A ' V// 1 < s , \ r ■ -. :,
\> J • t,v y \ - - >■> liîL/ .o j f / ; L : :-1I
'S, f Cr'/'» , . r i * 1 < V , *. • » l„ X * '
VI/ ,< i . , ' r-v-y- : 7 / / ' / / «• S V S *•
* AS s s S 0 '/.✓//<' ' ' • ' , * f y y y i;' - f
■'•' l\ !. ' S:- V T' i I r :n. (• S r * 1*1 /--
/. •; L-: : '»À;..' ■ ¿i />:• X.V/// f-- ' - . \
■ V—^ •\ / / ■ • / * jjf * /' • W1 ^^ X. * f
s * s s * » ./ ✓ y ^ ////// ' ‘ r/y#////y X S f
S S S - S- • * r s S s * S * *- * * * f * ■r
^s: c- •: L'// ¿ . / - r~ •> V ;' /fP/X-1 X' •'
' ! \ ; ,\ : - \ *> r^'A. \ ■. \ \ \-V''. ^ x • ^ ^ i
■ - f ' X ,-• / . . ; \ '/s*'','/ , , ^ (. . . ' " ' '/ '
S S S ''v/////////;vV// S, '' y r S S s' S- + *
r r .r /“ / ^ •* ^ # ^ ^ ‘ // O ✓ /- / / ' - * -
( //• / / ^ r. ^ _ 'v'VSS.SSSS-'.'S-SS '*y
S//////S.' •'< SSSSSSï' f ' ' ' 's'ssy/ssîr/ïs
/ ■ r s s ' » / ' / ^ /■ /* ' ■' •' ' / ' / / '■» '
■* //'>'•• V//Zsir/sss'f' S J- s S.-.- S s ■
s ' S S' ' •■/ , » - ; />' ■ ' s S S ; . '////
//////V. * / / //•/./ y / /• ^ ^ , // /, / / »■ / /
^ /■ •/ / ' ' '///; ✓ /■ / / / y / /■ -* ' . , , V
'SSSS.S.SSSS.S' '* ' 'S V/- > ^ ^ ^ ^ •'/// '
^ ' ;'// rO ' / - y ✓ / / 'SS,'SSS.S.S,'¿ - .r
/* /.y ./ ./ /* /•<••<' ' ss ssss/s/, s r * f s .
. . ; .. /'j / .. y .y .' r .* '// '//i / / - f t .f s s r
.r ■ _ . . , , ^ • .' <• ** ' •' / ' ,//,' ,..*' , ^ r
/ y / y -• y •- ■' ' " *• ' '■'.•■ ' ■ , . , j , / »
/ / / /• / / / / ■* -*■<• •' •/ / / / ' ' ■ ', . ' / ;
, , - / . //.///■ ' ^ ' - '.'////, ////////- ' • .' s s -
- s r ' ' ' ' . y / ./ 'S S f S * * -f S _ , . , , y-
/ / ^ ^ <" ' ^ V / y ^ s S S f f s S ' s ' ' _ ,' /
s s s s y r s '\s sf'' /s s ' '//;'/S///',*
ss'ssssy S'v//'////// y s s' f's' s s * ./• ^ ✓
s s / /y s s* s s s ' sss.'/////*'** * , ' r' ,' ,
'»*,'*** ' S / s' r' f' S s'.s ' S' ' ■ ' ' f / s'
././/‘'/^ '/'/ '/'/ '/■’ //' v' / /• / / s r * ■ -' -
/' • ' / ' '/W.- ^///'^ ^ ■ ' s.'y-*' S.s's'' ' / / /
✓ y .r s f r s * .J + + * ////// y » / ' ^ * ./ /
/ y y W / , / ^ y . y ./ y ^ / / / / / / < / y y*
/ ,/ / / / V / ** •* # ^ y ^ ' / •' ^ ^ / y^ ./ /*
^ / . ' y y / y./ «• .. y / / y / / < V y/yy/y //^
S S f*S • yy/ / yy/ yVr y' y/ yyy(
y / / / .y y y -crrrilS-J V s ' s- ' S ’ S , * s
V y* ' f .' / -- / ■ * mm ■ / \ i -.litwMï ■
i i ■dk '■- - M-y? ; y. >■ > -\ rr'/^c y J s
S~ s s , S * ■ r r f r f ( -

ENCICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNICA

ENCICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNICA VOLUMUL 12 Pasadena
- Ralea I jK A I ENCYCLOPEDIA
Britannica*

EDITOR Vidraşcu şi fiii PROIECT

EDITORIAL Dan Vidraşcu
COORDONARE Cornelia Marinescu,
Ilieş Câmpeanu REDACTARE Delia
Anghelescu | Elena Gugul Justina Bandol
Doina Marian Andreea Bratu Cornelia
Marinescu Ilieş Câmpeanu Mihnea
Moroianu Cristian Cercel Carmen
Nedelcu Oana Cristescu Florenţa
Simion Adriana Dobre Sorin Şerb
Anatol Eremia, Eugen Muntean, Rodica
Pândele, Florenţa Simion (articole
despre România) REFERENŢI DE
SPECIALITATE Adrian Burlc>iu
Marcel Mărunţiu Christian Nicolae
Mocariu Ferencz Flatz Cristina Staicu
Theodor Julea Daniela Strat Mirela
Marinescu Denisa Talaban Dorin Matei
Ionuţ Vulpescu COPERTĂ Şl
PREZENTARE GRAFICĂ Vladimir
Zmeev CORECTURĂ Cristiana Miu
TEHNOREDACTARE Şl PREPRESS
Marin Popa TRADUCĂTORI
Coordonare: Eugen Muntean Mădălina
Adronic Justina Bandol Sonia Bulei
Cristina Buta Andreea Chirculescu
Laura Chistrugă Daniela Constantin
Roxana Cozac Bogdan Creţu Camelia
Gheorghie Ştefan Grigoriu Cătălina
Grosu Roxana Ivaşcu Carmen Lavrig
Olesia Lupu loan Milică Doris
Mironescu Magdalena Mişievici Simona
Mitocaru Marius Motoca Dinu Gabriel
Muntean Gabriela Muntean Ecaterina
Pătraşcu Dana Pătruţ Monica Pepine
Oana Petrovici Fabiola Popa Mihaela
Răducanu Iulia Răşcanu Rebeca
Romaniuc Florenţa Simion Emanuela
Şoimaru Teodora Szenti Gabriela
Tănase Otilia Teodorescu Ramona
Zamfirescu ENCICLOPEDIA
UNIVERSALA BRITANNICA © 2010
Encyclopædia Britannica, Inc.
Encyclopaedia Britannica, Britannica
and the Thistle logo are registered
trademarks of Encyclopædia Britannica,
Inc. All rights reserved. No part of this
work may be reproduced or utilized in
any form or by any means, electronic or
mechanical, including photocopying,
recording or by any information storage
and retrieval system without permission
in writing from the publisher. Ne puteţi
vizita pe www.litera.ro O.P.53; C.P.212,
sector 4, Bucureşti, România tel ./fax
031 4251619; e-mail:
comenzi@litera.ro lURNAIUI J
NATIONALS Descrierea CIP a
Bibliotecii Naţionale a României
ENCICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNICA coord.: Ilieş Câmpeanu,
Cornelia Marinescu. - Bucureşti: Editura
Litera, 2010,16 vol. ISBN 978-973-675-
761-7 Vol. 12. Pasadena - Ralea - ISBN
978-973-675-780-8 I. Câmpeanu, Ilieş
(coord.) II. Marinescu, Cornelia
(coord.) 81’374.2=135.1 030=135.1

mssm r mnmrn [CICLOPEDIA UNI |

Pasadena | Oraş, 141 674 loc. (2000), în
SE Texasului, SUA, la E de Houston.
Fondat în 1895, a fost atestat în 1929.
După Al Doilea Război I Mondial,
oraşul s-a dezvoltat rapid, fiind stimulat
de dezvoltarea industrială din apropiere,
mai ales a celei petrochimice şi a celei
aerospaţiale. La NE se află locul | unde
a fost capturat generalul mexican
Antonio Santa Anna în 1836, după
Bătălia de la San Jacinto. Pasajul de
Nord-Est Rută maritimă de-a lungul
coastei nordice a Europei şi Asiei. Se
întinde între oceanele Atlantic şi Pacific,
la N de Siberia rusească. Printre primii
exploratori au fost Willem j Barents,
Olivier Brunei şi Henry Hudson. în
1778, căpitanul James Cook a vizitat
ambele părţi ale strâmtorii şi a
demonstrat că Asia şi America de Nord
sunt două con¬ tinente separate.
Coridorul a fost traversat pentru prima
oară de baronul Adolf Erik
Nordenskiold, în 1878-1879. De la
sfâr¬ şitul anilor 1960 a fost menţinut
deschis j vara cu ajutorul spărgătoarelor
de gheaţă. Pasajul de Nord-Vest j Rută
maritimă care leagă oceanele Atlantic şi
Pacific de-a lungul coastei nordice a
Americii. încercarea de a căuta un drum
de jur împrejurul continentului american
datează de la sfârşitul sec. XV şi a atras
j mulţi exploratori, printre care Jacques
Cartier, Francis Drake, Martin Frobisher
| şi căpitanul James Cook. Coridorul a |
fost navigat în cele din urmă cu succes,
în 1903-1905, de Roald Amundsen. Ca
rută modernă de comerţ a fost folosit
foarte puţin, din cauza calotei glaciale şi
a aisbergurilor uriaşe. Canada şi SUA au
încurajat comerţul internaţional pe
aceas¬ tă rută, care ar scurta în mod
semnificativ j multe distanţe
internaţionale. Cu toate [ acestea, costul
consolidării navelor pentru j a face faţă
gheţii şi posibilitatea unor rate de
asigurare exorbitante pentru vapoarele
care parcurg acest traseu au fost factori
care au frânat dezvoltarea Pasajului ca
rută comercială. Pasajul Interior (Inside
Passage sau Inland Passage) j Rută
maritimă natural adăpostită, de-a j
lungul coastei americane şi canadiene,
de I la Seattle, Washington, până la
Skagway, I Alaska. Are o lungime de
peste 1 600 km j şi este formată din
canale şi strâmtori între continent şi
insulele apropiate (inclusiv insula
Vancouver), care o protejează de
furtunile din Pacific. Este traseul
preferat de navele de coastă spre
Alaska. Porturile din Columbia
Britanică sunt Victoria, Vancouver şi
Prince Rupert. în Alaska, por¬ turile
sunt Ketchikan, Wrangell şi Juneau.
Pasargadae Oraş antic persan, situat la
NE de Persepolis, lângă oraşul modem
Shiraz, din Iran. A fost capitala lui Cirus
cel Mare, fondatorul dinastiei
Ahemenizilor. Se spu¬ ne că a fondat
oraşul pe locul victoriei sale împotriva
ultimului rege al mezilor, în 550 Î.Hr.
Oraşul a fost ocupat de Alexandru cel
Mare, în 330 Î.Hr. Era cunoscut pen¬ tru
simplitatea maiestuoasă a arhitecturii
clădirilor sale; printre ruine se numără
fundaţiile câtorva clădiri mari şi
mormântul aproape intact al lui Cirus.
pasăre Denumire generică pentru orice
vertebrat homeoterm care are cioc şi
face parte din clasa Aves, alcătuită din
cca 9 600 de specii actuale. învelişul de
pene deosebeşte păs㬠rile de alte
animale. Au o inimă cu patru încăperi
(ca şi mamiferele), membrele an¬
terioare sunt transformate în aripi,
produc un ou cu o coajă care conţine
calciu şi au o privire ageră. Simţul
olfactiv nu este bine dezvoltat. Păsările
sunt răspândite aproape în toată lumea,
în diferite habitate terestre şi acvatice.
Preferinţele alimentare şi struc¬ tura
cuibului variază foarte mult. Aproape
toate specule îşi clocesc ouăle. Păsările
zburătoare au un schelet evoluat, în care
o parte din os este înlocuită cu spaţii cu
aer, o adaptare pentru reducerea
greutăţii. Guşa, o zonă dilatată a
esofagului, folosită pentru stocarea
temporară a alimentelor, le permite
păsărilor să se hrănească în timp ce «3
MERR1AM-WEBSTER INC.
Principalele părţi care alcătuiesc corpul
unei păsări cântătoare nferioară penajul
subocular gâtlej piept abdomen flanc
tars penaj secundar penaj principal
penele cozii de halux îndoltură a aripii ■
spate penajul umărului penajul aripii
auricul parte laterală ceafă a grumazului
5

LU o: to CL, HERBERT CURKE sunt în

zbor. Păsările sălbatice şi domestice şi
ouăle acestora sunt o sursă de hrană
pentru om. Acesta vânează păsările
sălbati¬ ce ca activitate sportivă şi
foloseşte penele în scop decorativ şi
pentru izolaţii. Din rămăşiţele fosile, au
fost identificate peste o mie de specii
dispărute. Cea mai veche pasăre fosilă
cunoscută este Archaeopteiyx tvezi
arheopterix). pasăre-albastră Denumire
comună pentru speciile de păsări
cântătoare (genul Sialia) nord-ame-
ricane, din familia stur¬ zului. Pasărea-
albastră- răsăriteană (S. sialis), cu o
lungime de 14 cm, şi pasărea-albastră-
apuseană (S. mexicana) sunt specii cu
pieptul roşu, care pot fi întâl¬ nite la E,
respectiv la V de Munţii Stâncoşi.
Pasărea-ialbastră~de~ munte (S.
currucoides), întâlnită de asemenea
pasăre-a I bastră-mexica nă (Sialia
mexicana) in zona vestica, este in
întregime albastră. Păsările-albastre mi¬
grează din S, primăvara devreme.
Trăiesc pe câmpii şi în zone împădurite
şi îşi fac cuiburile în scorburile
copacilor sau în gardurile vii. pasăre-
cardinal Vezi cardinal pasăre cântătoare
Denumire generică pentru orice specie
de paseriformă (subordinul Passeri)
care are un organ vocal complex, numit
sirinx. Unele specii, de ex. sturzii,
produc triluri melodioase, altele, cum ar
fi ciorile, au o voce dură. Există şi
specii care cântă foarte puţin sau chiar
deloc. pasăre-cu-gât-de-şarpe Denumire
comună pentru orice pasăre ihtiofagă din
familia Anhingidae (ordinul
Pelecanifomtes), considerată uneori o
sin¬ gură specie (Anhinga anhinga), cu
varietăţi geografice. Măsoară cca 90 cm
lungime, este suplă, cu gât lung, iar
penajul are o culoare neagră, cu nuanţe
argintii pe aripi. Masculii se recunosc
după luciul verzui, care se deschide în
zona capului, şi după „coama" întunecată
care apare în sezonul de reproducere.
Păsările-cu-gât-de-şarpe trăiesc în mici
colonii, pe malurile râurilor şi ale
lacurilor din regiunile tropicale şi
temperate, cu excepţia Europei. înoată
aproape scufundate, iar capul şi gâtul
r㬠mân la suprafaţa apei, şerpuind
dintr-o parte în alta. pasăre de apă
Denumire generică pentru speciile
familiei Anatidae. Degetele membrelor
posterioare sunt prinse în palmatură,
ciocul este lat, prevăzut cu plăci fine sau
lamele. Majo¬ ritatea speciilor au gât
lung şi corp îndesat. Printre păsările de
apă se numără raţele, gâştele şi
lebedele. Păsările de apă se hr㬠nesc
ciugulind iarbă sau scufundându-se.
Majoritatea speciilor sunt sociale, au di-
morfism sexual şi emit semnale care
menţin coeziunea grupului. Aproape
toate speciile se înmulţesc în apă.
Femela alege locul pentru cuib, pe care
îl clădeşte din vegetaţia din jur; cloceşte
de la trei până la 12 ouă. La scurt timp
după eclozare, bobocii îşi imprimă în
memorie înfăţişarea mamei (vezi
imprinting). Multe specii sunt
migratoare. pasăre de pradă Denumire
generică pentru orice repre¬ zentant din
ordinele Falconiformes, cu¬ prinzând
acvile, şoimi, şorecari, vulturi, sau
Strigiformes (bufniţe). Falconiformele,
denumite şi păsări răpitoare, sunt active
în cursul zilei. Bufniţele, în schimb, sunt
nocturne. Condorii şi acvilele se numără
printre cele mai mari şi mai puternice
păsări. Toate păsările răpitoare au cioc
curbat la vârf şi gheare ascuţite şi
curbate, numite taloane. Unele specii de
vulturi, neprădătoare, au taloane mai
puţin dez¬ voltate. Contrar asemănării
dintre bufniţe şi răpitoare, mulţi
specialişti în domeniu consideră că ele
nu sunt strâns înrudite, dar au dezvoltat
trăsături asemănătoare din cauza vieţii
de prădător asemănătoare. pasăre-
elefant sau pasărea-Aepyornis Denumire
comună pentru membrii unui grup de
păsări gigant, nezburătoare, din genul
dispărut Aepyomis, descoperit ca fo¬
silă în depozitele datând din Pleistocen
şi post-Pleistocen, în Madagascar.
Majoritatea aveau o constituţie masivă
(unele aveau o înălţime mai mare de 3
m), cu craniu mic şi gât lung şi subţire.
Fosilele de păsări-elefant şi ouăle lor
(cu o circumferinţă de un metru) sunt
numeroase. Nu se ştie cu siguranţă care
este strămoşul ei. pasăre-grădinar
Denumire comună pentru cele 17 spe¬
cii care alcătuiesc familia de
paseriforme Ptilonorhynchidae, din
Australia, Noua Guinee şi insulele din
apropiere. Masculul 6

, ét¿ ENCICLOPEDIA UN! |.#?F tSALĂ

BRITAN NICA-, face o construcţie
complexă pe suprafaţa solului, o
decorează cu obiecte strălucitoa¬ re, iar
după terminarea ei se aşază în vârf şi
cântă răsunător; femelele îl vizitează şi
apoi îşi depun ouăle în cuiburile simple
din apropiere. Masculul poate ridica
mai multe tipuri de construcţii.
Construcţia tip saltea sau platformă este
alcătuită dintr-un strat gros de material
vegetal. Tipul stâlp este o colibă (uneori
atingând dimensiunile unei căsuţe de
joacă pentru copii), alcătuită din
crenguţe ridicate în jurul unui copac
tânăr sau doi, într-un luminiş.
Construcţia tip alee este alcătuită din
doi pereţi paraleli, făcuţi din beţe, care
înconjoară o platformă rotundă, realizată
din tulpini de plante. pasăre-imitator
Denumire comună pentru numeroasele
specii de păsări cântătoare ale familiei
Mimidae din cele două Americi.
Imitatorul comun sau nordic (Mimus
polyglottos) poate imita cântecul a peste
20 de alte specii de păsări în zece
minute. Ajunge până la o lungime de 27
cm, are penajul cenuşiu, mai închis pe
aripi şi coadă, cu pete albe. Este
răspândit din N SUA până în Brazilia; a
fost aclimatizat în Hawaii şi s-a adaptat
cu succes în apropierea oraşelor. Cântă
chiar şi noaptea şi îşi apără cu străşnicie
terito¬ riul. Alte specii de Mimus sunt
răspândite din America Centrală până în
Patagonia, iar imitatorul albastru (genul
Melanotis) este foarte răspândit în
Mexic. Subspeciile imi- tatorului-de-
Galapagos (genul Nesomimus)
populează diferite insule. pasăre-liră
Denumire comună pentru cele două spe¬
cii de paseriforme suboscine insectivore
(familia Menuridae), denumite după
forma cozii, extrem de lungă atunci când
este etalată în ritualul de împerechere.
întâlnite în pădurile din SE Australiei,
păsările-liră sunt păsări terestre, cu
corpul asemănător celui al găinilor. Cu o
lungime totală de cca 1 m, superbul
mascul este cea mai lungă paseriformă.
în timpul paradei, masculul îşi
deplasează coada anterior, astfel încât
penele albe formează o boltă deasupra
capului, iar cele în formă de liră ies în
relief lateral. Astfel împodobit, tropăie
ritmat, scoţând sunete melodioase şi
foarte sonore, intercalate cu imitaţii ale
sunetelor altor animale şi chiar cu sunete
mecanice. pasăre-pisică Denumire
comună pentru cele câteva specii de
păsări din ordinul Paseriforme (familia
Mimidae). Sunt numite păsări-pi- sică
din cauza strigătelor asemănătoare cu
mieunatul pisicii pe care le scot, pe
lângă trilurile lor. Sturzul din America
de Nord (Dumetella carolinensis) atinge
o lungime de 23 cm şi este de culoare
gri, cu o calotă neagră. Trăieşte în
grădini şi pădurile dese. Sturzul-negru
(Melanoptila glabrirostris) tr㬠ieşte pe
coasta regiunii Yucatán. Trei alte specii
din familia Ptilmorhynchidae poartă
acelaşi nume, pasăre-pisică, şi se găsesc
în Australia, Noua Guinee şi în insulele
din apropiere. Acestea nu-şi construiesc
cuiburi, dar controlează teritorii în
păduri datorită cântecului lor răsunător.
pasăre-rinocer Denumire comună pentru
cele 45 de specii de păsări tropicale din
Africa (fa¬ milia Bucerotidae) care se
remarcă prin coiful cornos de pe cioc.
Păsările-rinocer pot atinge o lungime de
40-160 cm şi au, de obicei, cap mare,
cioc proeminent, gât sub¬ ţire, aripi
mari, coadă lungă şi penaj cafeniu sau
negru, cu pete albe. îşi fac cuib în
scorburi¬ le unor copaci mari. La unele
specii, masculul zideşte femela în cuib,
astupând intrarea cu nămol, cu excepţia
unui mic orificiu prin care şi introduce
hrana. Femela iese după ce a clocit
ouăle şi puii au eclozat, dar puii pot fi
zidiţi la loc. pasăre-secretar Răpitor
african (Sagittarius serpentarius, fa¬
milia Sagittaridae), singura pasăre de
pradă STEPHEN J. KRASf-
MANN/PETER ARMOLO, INC.
pasăre-secretar (Sagittarius
serpentarius) . PUI 7

PASARE CICLOPEDIA U actuală care

vânează la sol. Are picioare lungi
solzoase, trunchiul gri-deschis de 1,2 m
lungime şi o anvergură a aripilor de 2,1
m. Cântăreşte cca 3,5 kg. Creasta din
douăzeci de pene negre o face să pară că
poartă pene de scris în spatele urechilor.
Pasărea-secretar ucide şerpi (principala
sa pradă) călcându-i în picioare,
lovindu-i în I mod repetat de pământ sau
aruncându-i de j sus. îşi construieşte
cuiburi mari, din beţe, în tufe spinoase.
Ambii părinţi hrănesc puiul prin
regurgitare. Pasărea-secretar este
protejată în majoritatea statelor africane.
pasăre-skua Specie (Catharacta skua,
familia Stercom- riidae) de pasăre
prădătoare de mare, ] denumită marele-
skua în Anglia. Are cca 60 cm lungime.
Se aseamănă cu un pesc㬠ruş destul de
mare, având corp maroniu şi pete mari
albe pe aripi. Este singura pasăre care
se întâlneşte şi în zonele arctică şi
antarctică. Sunt agile, rapide şi
puternice, reuşind să forţeze alte păsări
să-şi regur¬ giteze hrana. îşi fac cuibul
în apropierea pinguinilor, petrelilor,
alcelor şi chirelor, cărora le fură ouăle
şi puii. Se hrănesc, de | asemenea, cu
lemingi şi cu hoituri. pasăre-
sporovăitoare j Denumire comună pentru
numeroase specii de păsări cântătoare,
sugerată de particularităţile cântecului,
aspru sau imitând sporovăiala. Păsările-
sporovăi- | toare alcătuiesc o ramură
importantă j a familiei sturzilor
(Turdidae). Păsările- j sporovăitoare
australiene (de obicei din j familia
Maluridae), care trăiesc pe terenuri
deschise, cu vegetaţie joasă, au cca 13
cm lungime. Sporovăitorul-cu-piept-
galben (Icteria virens, familia
Parulidae), din America de Nord, este
cel mai mare reprezentant al parulidelor
(19 cm lungi¬ me). Pe spate are
culoarea gri-verzuie, iar pe abdomen
este de un galben strălucitor, poartă
„ochelari" albi şi se ascunde în desişuri,
dar se poate înălţa foarte mult, pentru a-
şi cânta trilurile uguite, plâng㬠reţe şi
fluierătoare. pasărea-dragostei
Denumire comună pentru cele nouă
specii de papagali mici (genul
Agapomis, subfa¬ milia Psittadnae) din
Africa şi Madagascar. Crescute de multe
ori ca păsări de compa¬ nie pentru
culorile lor atrăgătoare şi apa¬ rent
calda apropiere a perechilor, măsoară
10-16 cm lungime, sunt lungi, corpolente
şi au cozi scurte. Majoritatea au cioc
roşu şi un inel proeminent în jurul
ochilor. Cele două sexe sunt ase¬
mănătoare. Stolurile de dimensiuni mari
îşi iau hrana din păduri sau pot afecta
culturile agricole. Rezistente şi
longevive, sunt agresi¬ ve faţă de alte
păsări şi au un cârâit puternic şi
ameninţător. Deşi nu sunt uşor de
îmblân- pasârea<lrag0s,ei- zit, pot
învăţa diverse papagaii-ciKap-negru
trucuri şi pot imita în WP°mis sonata) '
«• •. I TONI ANGERMAYER anumite
limite limba- jul uman. pasărea-
paradisului Denumire comună pentru
cele cca 40 de specii (familia
Paradisaeidae) de păsări de pădure, de
dimensiune mică sau me¬ die, care
rivalizează doar cu unii fazani sau cu
păsările colibri în ceea ce priveşte
culoarea şi forma bizară a penajului, la
masculi. în cadrul ritualului de împere¬
chere, masculii dau un adevărat
spectacol, timp de ore întregi, stând pe o
ramură sau într-un spaţiu deschis, pe sol,
în pădure. Păsările-paradisului se
găsesc în ţinuturile înalte din Noua
Guinee şi pe insulele din apropiere; de
asemenea, câteva specii se găsesc în
Australia. Printre cele mai im¬ portante
specii se numără speciile genului
Epimachus, având 30—16 cm lungime şi
penele centrale ale cozii asemănătoare
cu nişte panglici alungite şi răsucite.
pasărea tunetului în mitologia amerindi¬
enilor, spirit puternic, pasăre-tunet
aparţinând tribului „s haida, coasta de
NV a Americiu având forma unei pă-
|\jotcj, sec. xix; sări, care aducea ploaia
British Museum, Londra şi făcea să
crească vegetaţia. Se credea că fulgerele
izvorăsc din ochii sau din ciocul ei, iar
bătaia aripilor reprezenta tunetul. Era
reprezentat adesea cu încă un cap pe
abdo¬ men, mai ales pe stâlpii totemici,
şi era frecvent însoţit de spirite mai
puţin importante, tot sub formă de
păsări. Deşi este cel mai des întâlnită în
America de Nord, au fost găsite 8

ICICL0PED1A uni; dovezi despre

existenţa unor figuri similare în Africa,
Asia şi Europa. pasărea-vacii Denumire
comună pentru cele şase specii de
paseriforme înrudite cu icteridele din
America de Nord care au parazitism ni~
dicol, depunând ouăle în cuiburile altor
păsări, de obicei câte unul în fiecare
cuib. Puii eclozaţi înlătură puii păsării-
gazdă sau îi concurează pentru hrană,
crescând mai mari decât părinţii
adoptivi. în unele părţi din N Americii,
pasărea-vacii-cu-cap-ma- ro (Molothms
ater) parazitează cuiburile a peste două
sute de specii de păsări; altele folosesc
cuiburile a doar una sau două specii de
granguri. Caută hrana în pământ,
asociindu-se deseori cu vitele, pentru a
prinde insectele scoase la suprafaţă de
copitele acestora. Masculul celor mai
mul¬ te specii este negru-lucios uniform,
iar femela este gri-maronie. Pascal
Limbaj de programare a computerelor,
numit după Blaise Pascal şi bazat, în
parte, pe ALGOL (limbaj de programare
algoritmic). A fost dezvoltat de Niklaus
Wirth la Institutul Federal de Tehnologie
din Zurich, la sfârşitul anilor 1960, ca
instrument educaţional pentru învăţarea
sistematică a programării pe
compilatoare rapide şi performante. A
fost pus la dis¬ poziţia publicului în
1974 şi a fost folosit de multe
universităţi în următorii 15 ani. Limbajul
Pascal a influenţat celelalte limbaje
dezvoltate mai târziu, cum ar fi Ada
(limbaj de programare la nivel înalt).
Structurile de date complexe şi
algoritmii pot fi descrişi într-un mod
concis prin limbajul Pascal, iar
programele acestuia sunt uşor de citit şi
de devirusat. pascaS Unitate de măsură a
presiunii, având abrevierea Pa în
sistemul internaţional de unităţi.
Denumit după Blaise Pascal, reprezintă
presiunea de un newton pe metru pătrat
(1 N/m2). Este o unitate prea mică
pentru cele mai multe dintre scopurile în
care ar putea fi folosită, iar kilopascalul
(kPa), 1 000 N/m2, este folosit mai mult
în inginerie. Pascal II născut Raniero
(Bieda di Galeata, lângă Ravenna -
21.01.1118) Papă (1099-1118). El a
sprijinit prima cruci¬ adă şi reformele
gregoriene, dar pontificatul lui a fost
dominat de controversa învestitu¬ rii.
Pascal a căzut la învoială cu Henric 1 al
Angliei şi cu Filip I al Franţei în
problema învestirii laicilor (1107).
Negocierile sale cu împăraţii Henric IV
şi Henric V au eşuat, el fiind întemniţat
de Henric V (1111). Pe când era
prizonier, a fost de acord cu învestirea
de către rege a episcopilor şi l-a
încoronat pe Henric împărat, însă un
consiliu bisericesc a declarat concesiile
sale invalide şi arhiepiscopul de Vienne
l-a excomunicat pe rege. Pascal, Blaise
(19.06.1623, Clermont-Ferrand, Franţa -
19.08.1662, Paris) Matematician,
fizician şi filozof francez. Fiu al unui
matematician, a fost un co~ pil-minune,
atrăgându-şi invidia lui René Descartes,
datorită unui eseu pe tema secţiunilor
conice, scris în 1640. în anii 1640 şi
1650 a avut contribuţii impor¬ tante în
domeniul fizicii (formulând legea lui
Pascal) şi al matematicii (lucrând la
triunghiul aritmetic, inventând o maşină
de calcul şi contribuind la dezvoltarea
calculului diferenţial). Datorită studiilor
desfăşurate în anii tinereţii, este
considerat întemeietorul teoriei modeme
a probabi¬ lităţii. în acelaşi timp a
început să fie din ce în ce mai atras de
jansenism. Scrisorile sale, Provincialele
(Lettres provinciales), sunt dedicate
apărării jansenismului şi atacării
iezuiţilor. Marea sa lucrare de
apologetică creştină, Apologia religiei
creştine (Apologie de la religion
chrétienne), nu a fost nici¬ odată
terminată, însă majoritatea însem¬
nărilor şi fragmentelor scrise între 1657
şi 1658 au fost publicate postum, sub
numele Cugetări (Pensées, 1670). S-a
reîntors la studiile ştiinţifice,
contribuind la Elemente de geometrie
(Eléments de géométrie) şi pu- blicându-
şi rezultatele cercetărilor asupra
curbelor cicloide, însă a revenit curând
la viaţa monahală şi şi-a petrecut ultimii
ani ajutându-i pe cei săraci. Limbajul de
programare Pascal a fost numit astfel în
onoarea sa. Vezi şi pariul lui Pascal.
Pascal, legea lui - sau principiul lui
Pascal în mecanica fluidelor, teorie
potrivit căreia într-un lichid închis într-
un recipient, o schimbare de presiune
produsă într-o parte se transmite iară
pierderi în fiecare porţiune a lichidului
şi către pereţii reci¬ pientului.
Principiul a fost pentru prima dată
enunţat de Blaise Pascal, care a mai
descoperit şi faptul că presiunea într-un
9 PASCAL
PASCAL 93 - :NCICL0PEDIA
UNI^RSALĂ BRITANNIC; punct al
lichidului este aceeaşi în toate direcţiile
şi că presiunea este aceeaşi pe toate
planurile ce trec printr-un punct. Pascal,
pariul lui ~ Argument practic ce susţine
credinţa în Dumnezeu, formulat de
Biaise Pascal, în Cugetări (Pensées,
1657-1658), Pascal a propus următorul
argument pentru a demonstra
raţionalitatea credinţei în re¬ ligia
creştină: dacă Dumnezeu nu există,
agnosticul pierde prea puţin crezând în
el şi câştigă la fel de puţin necrezând.
Dacă însă Dumnezeu există, agnosticul
câştigă viaţa veşnică crezând în El şi
pierde un bine infinit dacă nu crede.
Pascaly, Mihail (1830, Bucureşti, Ţara
Românească - 30.09.1882, Bucureşti)
Actor şi om de teatru român. Unul dintre
primii proprietari ai unei trupe de teatru
din Ţările Române (în care a fost angajat
o perioadă şi tânărul poet Mihai
Eminescu). A interpretat, în stilul
romantic al epocii, roluri din repertoriul
dramaturgiei univer¬ sale (Hamlet, Ruy
Blas, Don Carlos). Rascin, Jules născut
Julius Plncas (31.03.1885, Vidin,
Bulgaria - 01.06.1930, Paris, Franţa)
Pictor bulgar. A călătorit mult şi a trăit
în Austria şi Germania, desenând pentru
jurnale satirice, înainte de a se stabili la
Paris, în 1905. A plecat la New York în
timpul Primului Război Mondial şi a
devenit cetăţean american, dar s-a întors
la Paris în 1920 şi s-a asociat cu alţi
pic¬ tori evrei, precum Marc Chagall,
Amedeo Modigliani şi Chaim Soutine. A
pictat portrete şi un număr de scene
biblice şi mitologice la scară mare, însă
cele mai valoroase lucrări ale sale sunt
studiile ironice cu femei pictate filiform,
în tonuri estompate. Avea o situaţie
financiară bună, dar era labil emoţional;
s-a spânzurat la vârsta de 45 de ani. Pas
de Calais Vezi Dover pas de deux Dans
performat de două persoane. Este o
parte a baletului clasic, cuprinzând un
adagio (sau dans lent) efectuat de
balerină şi de partenerul ei, bucăţi solo
efectuate de bărbat şi apoi de femeie,
precum şi o coda, sau concluzie, în care
partenerii dansează împreună, pentru a-
şi demonstra virtuozi¬ tatea.
Reprezentări celebre ale acestui dans
apar în Frumoasa din pădurea adormită,
Lacul lebedelor şi în Giselle.
paseriforme Denumire generică pentru
un ordin de păsări insectivore sau
granivore ag㬠ţătoare. Toate acestea
aparţin ordinului Passeriformes, cel mai
numeros ordin de păsări. Au picioarele
specializate, încât să se poată prinde de
o ramură orizontală. Piciorul
paseriformelor are trei degete ori¬
entate anterior şi unul orientat posterior.
Majoritatea paseriformelor au gheare
uşor curbate, ascuţite. Unele specii
terestre, care îşi fac cuibul pe pământ
(de ex. ciocârlia, fâsa), au picioarele
mai lungi şi mai plate. Speciile care
petrec mult timp în zbor (de ex.
rândunica) au picioarele mai mici şi mai
slabe. Speciile care se agaţă şi se caţără
(de ex. ţicleanul) au gheare curbate,
ascuţite şi puternice. Paseriformele
cuprind cca 4 000 de specii de oscine
(păsări cântătoare; subordinul Passere
sau Oscines) şi 1 100 de specii de
suboscine (subordinele Eurylaimi,
denumite cioc-mare, Tyranni, incluzând
muscarul-tiran, şi Menurae, incluzând
pă- sările-liră). Suboscinelor le lipseşte
sirin- xul păsărilor cântătoare ori au
unul slab dezvoltat, însă unele pot
produce vocalize complexe. Toate
paseriformele sunt păsări terestre,
găsindu-se peste tot în lume, mai puţin în
Antarctica. Majoritatea sunt insec¬
tivore şi solitare în perioada cuibăritului
şi amenajează cuiburi cupuliforme
deschise. Pasic, Nikola (03.12.1845,
ZajeÈar, Serbia - 10.12.1926, Belgrad)
Om politic sârb. Editor al unui ziar
socialist în Serbia, a fost ales în 1878 în
adunarea le¬ gislativă, unde s-a opus
monarhiei autoritare şi a susţinut
democraţia parlamentară. în 1881 a
contribuit la forma¬ rea Partidului
Radical, dar a fost forţat să fugă în
Bulgaria în 1883. întorcându-se în 1889
în Serbia, condusă de un nou rege, a
activat ca premier (1891- 1892) si ca
ambasador în Rusia (1893-1894). Fiind
exilat din cauza radicalismului său
politic (1899-1903) | s-a întors pentru a
susţine dinastia | Karagheorghevic şi pe
regele Petru I. în calitate de şef al
Partidului Radical, a de¬ venit premier
al Serbiei, ocupând această Nikola
Pasic H. BOGER-VIOUf T 10

eiCLOPEDIA U funcţie în perioada

1904-1918, iar apoi a contribuit la
crearea noului Regat al Sârbilor,
Croaţilor şi Slovenilor (Iugoslavia de
mai târziu). în ciuda opoziţiei regiunilor
separate istoric, ca premier (1921-1926)
a militat pentru o constituţie unitară,
care să confirme dominaţia Serbiei.
Pasionaria, La ~ Vezi Dolores Ibarruri
Pasolirti, Pier Paolo (05.03.1922,
Bologna, Italia - 02.11.1975, Ostia,
lângă Roma) Regizor de film, poet şi
scriitor italian. A scris romane despre
săracii din Roma, precum şi poezii,
devenind scenarist pe la mijlocul anilor
1950 şi având o contribuţie remarcabilă
la Nopţile Cabiriei (Le Notti di Cabiria,
1956) al lui Federico Fellini. Debutul
lui regizoral, Accattone (1961), se
bazează pe romanul său O viaţă violentă
(Una vita violenta, 1959). Filmul său cel
mai cunoscut, neortodox din punct de
vedere stilistic şi, implicit, radical, este
probabil Evanghelia după Matei (II
Vangelo secondo Matteo, 1964). Printre
filmele ulterioare se numără Oedip Rege
(Edipo Re 1967), Teorema (1968),
Medeea (Medea, 1969), Povestirile din
Canterbury (I racconti di Canterbury,
1972), şi 1001 de nopţi (II fiore delle
miile e una notte; 1974), care a câştigat
un premiu spe¬ cial al juriului la
Carmes. Folosirea în exces a eroticului,
a violenţei şi a depravării i-au atras
multe critici din partea autorităţilor
religioase italiene. Passamaquoddy
Golfuleţ din golful Fundy, situat între SV
New Brunswickului, Canada, şi partea
de SE a statului Mâine, SUA, la gura
râului Sf. Croix. Insula Deer şi insula
Campobello se află în partea sudică a
acestuia. Are un debit foarte mare, cu
cca două miliarde mc de apă intrând şi
ieşind, de două ori pe zi, la schimbarea
mareei. Passifloraceae, familia -
Familie compusă din cca 600 de specii
de plante erbacee sau lemnoase, arbuşti
şi arbori, clasificate în 20 de genuri.
Membrii acestei familii cresc mai ales
în ţinuturile tropicale. Multe dintre
specii produc fructe comestibile.
Membrii celui mai numeros gen,
Passiflora, sunt foarte preţuiţi pentru
florile lor neobişnuite. în centrul florii
se află un fel de piedestal ce poartă
ambele părţi reproductive. Floarea
acestei plante simbolizează deseori
patimi¬ lB§i le lui Iisus, ceea ce dă şi
numele genului (în latină, floarea-
patimilor). paste făinoase Alimente
comestibile care conţin amidon, făcute
din griş, produsul intermediar puri¬ ficat
al unui soi de grâu dur, numit amăut
(Granum durum). De obicei, pastele sunt
asociate cu bucătăria italiană, deşi se
pare că au intrat în Europa din Asia, în
timpul invaziei mongole din sec. XIII. în
prepara¬ rea pastelor, aluatul de griş
este trecut prin nişte plăci sau matriţe,
prin care pastele sunt modelate în forma
dorită. Ele sunt produse în formă de
şnur, corzi, tuburi şi altele, fiecare având
câte un nume (de ex. spaghete,
macaroane). Aluatul modelat este apoi
uscat în condiţii controlate. Pastele se
fierb şi se combină cu alte alimente sau
cu sosuri înainte de a fi servite. pastel
Substanţă folosită la desen, care se
găseşte sub forma unor creioane
colorate, moi, de mărimea degetului,
numite pasteluri, făcute din pigmenţi de
pudră, combinaţi cu un minim de aliaj
fără grăsimi (de obicei gumă albă sau
roşcată sau celuloza de metil, începând
cu mijlocului sec. XX). Deoarece
pigmentul aplicat cu culori pastel nu
schimbă valoarea culorii, efectul final
poate fi observat imediat. Culoarea
pastel rămâne pe suprafaţa hârtiei şi,
astfel, poate fi cu uşurinţă ştearsă dacă
nu este protejată sub o sticlă sau cu
ajutorul unui spray fixator de soluţie
gumoasă. Când culoarea pastel este
aplicată în cantităţi fine sau linear, ea
este numită desen; când este ştearsă,
întinsă ori nuanţată pentru a obţine
efecte picturale, este adesea considerată
o formă de pictură. Pasternak, Boris
(Leonidovici) (10.02.1890, Moscova,
Rusia - 30.05.1960, Peredelkino, lângă
Moscova) Scriitor rus. A studiat muzica
şi filozofia şi, după Revoluţia Rusă din
1917, a lucrat în biblioteca
Comisariatului Sovietic al Educaţiei.
Poezia sa de început, deşi avan¬
gardistă, a avut succes, însă în anii 1930
a avut loc o distanţare între opera sa şi
modelele literare aprobate de
oficialităţile din acea vreme, astfel că s-
a întreţinut făcând traduceri. Romanul
Doctor Jivago (Doktor Jivago, 1957,
ecranizat în 1965), operă epică a
rătăcirilor şi izolării spirituale şi a
dragostei, în ciuda durităţii revoluţiei şi
a consecinţelor acesteia, a fost un
bestseller în Occident; până în 1987 a
circulat doar în 11 PASTERNAK

PASTEUR secret în Uniunea Sovietică.

Lui Pasternak i s-a acordat Premiul
Nobel în 1958, însă a fost obligat să-l
refuze, din cauza opoziţiei sovietice
manifestate faţă de opera sa. Pasteur,
Louis (27.12.1822, Dole, Franţa -
28.09.1895, Saint-Cloud) Chimist şi
microbiolog francez, unul dintre cei mai
importanţi fondatori ai microbiologiei
medicale. Contribuţiile lui Pasteur în
domeniul ştiinţei, al tehno¬ logiei şi al
medicinei sunt nepreţuite. A fost un
pionier al studiului în domeniul
disimetriei moleculare; a descoperit că
microorganismele cauzează fermentaţie
şi boală; a iniţiat procesul de
pasteurizare; a salvat industria berii, a
vinului şi a mătăsii din Franţa şi a
dezvoltat vaccinuri împotriva antraxului
şi a rabiei. Pasteur a deţinut numeroase
funcţii academice, iar realizările sale
ştiinţifice i-au adus cea mai înaltă
decoraţie a Franţei, Legiunea de
Onoare, precum şi alegerea în Academia
de Ştiinţe şi nume¬ roase alte distincţii.
în prezent există cca 30 de instituţii şi un
număr impresionant de spitale, şcoli,
clădiri şi străzi care îi poartă numele -
onoruri acordate doar câtorva oameni de
ştiinţă. Educaţia primară Tatăl lui
Pasteur, Jean-Joseph Pasteur, era tăbăcar
şi sergent-major decorat cu Legiunea de
Onoare în timpul războaielor
napoleoniene. Probabil că acest fapt i-a
iijşuflat tânărului Pasteur patriotismul
pu¬ ternic care avea să-l caracterizeze
atât de bine ulterior. în primii ani de
şcoală, Louis Pasteur a fost un student
mediocru, dar talentat la desen şi la
pictură. Pastelurile şi portretele
părinţilor şi prietenilor, pe care le-a
realizat pe când avea 15 ani, s-au păs¬
trat ulterior în muzeul Institutului Pasteur
din Paris. După absolvirea şcolii
primare din Arbois, unde se mutase
împreună cu familia, şi a şcolii
secundare din Besançon, din apropiere,
şi-a luat licenţa în ştiinţe umaniste
(1840) şi licenţa în ştiinţe exacte (1842)
la Colegiul Regal din Besançon. Cariera
în cercetare în 1843, Pasteur a fost
admis la Şcoala Normală Superioară (un
colegiu pedagogic din Paris), unde a
asistat la cursuri predate de chimistul
francez Jean-Baptiste-André Dumas, al
cărui asistent a devenit ulterior, în 1845,
Pasteur şi-a obţinut masteratul în ştiinţe
exacte, apoi diploma de studii
aprofundate în ştiinţele fizice. Ulterior,
în 1847, şi-a luat doctoratul în ştiinţe
exacte, în 1848, Pasteur a fost numit
profesor de fizică la liceul din Dijon,
dar la scurt timp după aceea a acceptat
un post de profesor de chimie la
Universitatea din Strasbourg. în 29 mai
1849 s-a căsătorit cu Mărie Laurent,
fiica rectorului universităţii. Cuplul a
avut cinci copii, dintre care doar doi au
trecut de vârsta copilăriei. Disimetría
moleculară La scurt timp după
absolvirea Şcolii Normale Superioare,
Pasteur a fost intri¬ gat de descoperirea
chimistului german Eilhardt
Mitscherlich, care a demonstrat că
tartraţii şi paratartraţii se comportă
diferit atunci când sunt expuşi la lumină
polarizată: tartraţii roteau planul luminii
polarizate, în timp ce paratartraţii nu.
Era ceva neobişnuit, deoarece compuşii
prezentau proprietăţi chimice identice.
Pasteur a observat că cristalele de
tartraţi prezentau forme disimetrice,
corespun¬ zătoare disimetriei lor optice.
El a făcut observaţia surprinzătoare că
paratartratul cristalin era format dintr-un
amestec de cristale cu o configuraţie
dextrogiră. Totuşi, în urma separării lor
manuale, a descoperit că acestea
prezentau disimetrie de dreapta şi de
stânga. Cu alte cuvinte, un amestec
echilibrat de cristale drepte şi stângi era
inactiv optic. Prin urmare, Pasteur a
descoperit existenţa disimetriei
moleculare, fundamentul stereochimiei,
demonstrată ulterior de activitatea
optică, în următorii zece ani, Pasteur a
continuat să investigheze capacitatea
substanţelor organice de a roti planul
luminii pola¬ rizate. El a mai studiat şi
relaţia dintre structura cristalografică şi
configuraţia moleculară. Studiile sale l-
au convins că disimetria era una dintre
caracteristicile fundamentale ale
materiei vii. Teoria biologică a
fermentaţiei în 1854, Pasteur a fost
numit profesor de chimie şi decan al*
Facultăţii de Ştiinţe din cadrul
Universităţii din Lille. Pe când se afla la
Lille, i s-a cerut să ajute la rezolvarea
unor probleme cu privire la producţia
alcoolului la o distilerie locală,
începând astfel o serie de studii privind
fermentarea alcoolică. Această muncă l-
a implicat ulterior în abordarea a
diverse probleme practice şi economice
care im¬ plicau fermentaţia. Eforturile
sale s-au dovedit de succes în
clarificarea majorităţii acestor
probleme, iar din lucrările lui au apărut
noi implicaţii teoretice. Pasteur a
investigat o gamă amplă de aspecte 12

:nciclopedia uni^rsală britannic, privind

fermentaţia, inclusiv producerea de
compuşi precum acidul lactic,
responsabil pentru acrirea laptelui. A
mai studiat şi fermentaţia acidului
butiric. în 1857, Pasteur a părăsit Lille
şi s-a întors la Paris, unde a fost numit
ma¬ nager şi director de studii ştiinţifice
la École Normale Supérieure. în acelaşi
an a prezentat dovezi experimentale
privind participarea organismelor vii la
toate pro- | cesele de fermentaţie şi a
demonstrat că un anumit organism este
asociat cu o anumită fermentaţie. Aceste
dovezi au stat la baza teoriei biologice a
fermentaţiei. Efectul Pasteur !
Descoperirea faptului că anumite orga- I
nisme sunt implicate în fermentaţie a fost
! sprijinită ulterior de studiile lui
Pasteur ! privind fermentaţia acidului
butiric. Aceste studii l-au condus la
descoperirea neaştep¬ tată a faptului că
procesul de fermentaţie putea fi oprit
prin trecerea aerului (adică a j
oxigenului) prin fluidul aflat în
fermentaţie, j proces cunoscut astăzi sub
numele de ! efectul Pasteur. El a
concluzionat că aceasta se datora
prezenţei unei forme de viaţă care putea
funcţiona doar în absenţa oxigenului,
ceea ce a dus la introducerea termenilor
I aerob şi anaerob, pentru a desemna
orga¬ nisme care trăiau în prezenţa sau,
respectiv, j în absenţa oxigenului.
Ulterior, el a propus | teoria că
fenomenul care are loc în timpul
putrefacţiei se datorează unor microbi
care funcţionează în condiţii anaerobe.
Pasteurizarea Pasteur şi-a aplicat cu
promptitudine cu- j noştinţele despre
microbi şi fermentaţie în industria
vinului şi a berii din Franţa, salvând
industriile respective de la un colaps
datorat problemelor produse de
producţie şi de contaminarea din timpul
exportului. în 1863, la cererea
împăratului Franţei, Napoleon III,
Pasteur a studiat j acrirea vinului şi a
demonstrat că aceasta se datora
microbilor. Pentru a preveni acrirea,
Pasteur a folosit o procedură simplă: a
încălzit vinul la 50-60°C, proces
cunoscut acum universal sub numele de
pasteuriza- | re. Astăzi, pasteurizarea se
foloseşte rareori I în cazul vinului - care
beneficiază de pe urma învechirii -,
deoarece sunt ucise j organismele care
contribuie la procesul de învechire, dar
se aplică în cazul a numeroa¬ se
alimente şi băuturi, cu precădere laptele,
în urma succesului obţinut în cazul vi¬
nului, Pasteur şi-a focalizat studiile pe
bere. Dezvoltând unele tehnici practice
de verificare a fermenta¬ ţiei berii, a
reuşit să ofere o metodologie raţională
pentru in¬ dustria de fabricare a berii. A
dezvoltat, de asemenea, o metodă de
producere a berii care prevenea
deteriorarea produsului pe durata
transporturilor de lun¬ gă durată cu
vaporul. Generaţia spontană Fermentaţia
şi putre¬ facţia au fost deseori percepute
ca fenomene spontane, o percepţie care
se trăgea din credinţa veche că viaţa
putea fi generată spontan. în sec. XVIII,
acest subiect a fost dezbătut de
naturalistul şi teologul englez romano-
catolic John Turberville Needham şi de
naturalistul francez Georges-Louis
Leclerc, conte de Buffon. Deşi ambii
susţi¬ neau ideea de generaţie spontană,
stareţul şi fiziologul italian Lazzaro
Spallanzani a continuat să susţină că
viaţa nu poate fi generată spontan din
materie moartă, în 1859, anul în care
naturalistul en- ] glez Charles Darwin
şi-a publicat cartea Originea speciilor
(Origin of Species), Pasteur s-a hotărât
să rezolve această dispută. Era convins
că teoria sa microbiană nu putea fi
demonstrată ferm atâta timp cât persista
credinţa în generaţia spontană. Pasteur a
; abordat problema folosind o procedură
experimentală simplă. A demonstrat că
supa de vită putea fi sterilizată fierbând-
o într-o sticlă cu gât de lebădă, un gât
lung, încovoiat, ce captează particulele
de praf şi alţi contaminanţi înainte să
ajungă în corpul sticlei. Totuşi, dacă
supa a fiert şi dacă, în urma fierberii,
gâtul sticlei s-a 1 rupt, fiind din nou
expusă la aer, supa a devenit în cele din
urmă tulbure, indicând contaminarea
microbiană. Aceste experi¬ mente au
demonstrat că nu există generaţie
spontană, din moment ce supa, dacă nu
ar fi fost reexpusă la aer, ar fi rămas
sterilă. Aceasta nu doar că a rezolvat
problema fi¬ lozofică privind originea
vieţii la momentul respectiv, ci a
reprezentat şi un fundament solid pentru
noua ştiinţă a bacteriologici, care s-a
bazat pe tehnicile demonstrate de
sterilizare şi manipulare aseptică. Lucrul
cu viermii-de-mătase în 1862, Pasteur a
fost ales în Academia de Ştiinţe
(Academie des Sciences), iar în anul fc!
w S 13

PASTEUR următor a fost numit profesor

de geologie, fizică şi chimie la École
des Beaux-Arts. La scurt timp după
aceasta, Pasteur s-a concentrat pe criza
din industria mătăsii din Franţa. La
mijlocul sec. XIX, o boală misterioasă
atacase crescătoriile franceze de viermi-
de-mătase. Coconii viermi¬ lor-de-
mătase nu mai puteau fi produşi în
Franţa şi nu puteau fi importaţi nici din
altă ţară, deoarece boala respectivă se
răspândise în toată Europa şi invadase şi
regiunea Caucaz din Eurasia, precum şi
China şi Japonia. Până în 1865, industria
mătăsii din Franţa şi, într-o mai mică
măsură, cea din restul Europei de Vest
era aproape complet distrusă. Pasteur nu
ştia efectiv nimic despre viermii-de-
mătase, dar, la cererea fostului său
mentor, Dumas, s-a concentrat asupra
problemei respec¬ tive, acceptând
provocarea şi profitând de oportunitatea
de a învăţa mai multe despre bolile
infecţioase. A devenit curând expert în
creşterea viermilor-de-mătase şi a
identificat organismele care au provocat
boala acestora. După cinci ani de
cercetare, a reuşit să salveze industria
mătăsii printr-o metodă care a permis
conservarea coco¬ nilor sănătoşi ai
viermilor-de-mătase şi a prevenit
contaminarea lor cu organismele care
provocau boala. în doar aproximativ doi
ani, această metodă a fost recunoscută în
întreaga Europă; se foloseşte încă şi
astăzi în ţările producătoare de mătase.
în 1867, Pasteur a demisionat din func¬
ţiile administrative de la Şcoala
Normală Superioară şi a fost numit
profesor de chimie la Universitatea
Sorbona din Paris, în 1868, deşi era
paralizat parţial (hemi¬ plegie stânga),
şi-a continuat cercetările. Pentru Pasteur,
studiul viermilor-de-măta¬ se a
constituit iniţierea în problema bolilor
infecţioase, abia atunci înţelegând
pentru prima dată complexitatea
proceselor infec¬ ţioase. Obişnuit cu
constanţa şi acurateţea procedurilor de
laborator, era nedumerit de
variabilitatea vieţii animale, pe care a
descoperit-o în urma observării faptului
că viermii-de-mătase reacţionau diferit
la boală, în funcţie de factori fiziologici
şi de mediu. Investigând aceste
probleme, Pasteur a dezvoltat anumite
practici epide- miologice care i-au fost
de folos câţiva ani mai târziu, când a
avut de-a face cu boli transmise la
animale şi la oameni. Dezvoltarea
vaccinului La începutul anilor 1870,
Pasteur dobândi¬ se renume şi respect în
Franţa, iar în 1873 a fost ales membru
asociat al Academiei de Medicină. Cu
toate acestea, societatea me¬ dicală
ezita să-i accepte teoria microbiană a
bolilor, în primul rând pentru că fusese
iniţiată de un chimist. Totuşi, în
următorul deceniu, Pasteur a dezvoltat
principiul ge¬ neral al vaccinării şi a
contribuit la punerea bazelor
imunologiei. Prima descoperire majoră
a lui Pasteur în studiul vaccinării a avut
loc în 1879 şi avea de a face cu o boală
numită holera aviară. (Astăzi, bacteriile
care au cauzat boala re¬ spectivă sunt
clasificate în genul Pasteurella.) Pasteur
a spus: „Şansa favorizează doar minţile
pregătite", şi doar prin observa¬ ţie
aleatorie a descoperit că, de-a lungul
generaţiilor, culturile de holeră aviară
îşi pierdeau patogenicitatea şi păstrau
caracte¬ ristici patogenice „atenuate".
El a inoculat găinilor forma atenuată şi a
demonstrat că ulterior găinile au respins
tulpina complet virulentă. De atunci,
Pasteur şi-a îndreptat toată cercetarea
experimentală înspre pro¬ blema
imunizării şi a aplicat acest principiu la
numeroase alte boli. Pasteur a început să
investigheze an¬ traxul în 1879. La
vremea respectivă, o epidemie de antrax
în Franţa şi în alte părţi din Europa
ucisese un număr mare de ovine, iar
boala ataca acum şi oamenii. Medicul
german Robert Koch a anunţat izolarea
barilului de antrax, confirmată de
Pasteur. Koch şi Pasteur, independent, au
oferit dovezi experimentale decisive că
barilul de antrax era responsabil de
infecţie. Aceasta a consacrat teoria
microbiană a bolilor, concept
fundamental care stă la baza
microbiologiei medicale. Pasteur a vrut
să aplice principiul vac¬ cinării şi în
cazul antraxului. A pregătit culturi
atenuate ale bacilului după ce a
determinat condiţiile care au condus la
pierderea virulenţei. în primăvara lui
1881 a obţinut sprijin financiar, în mare
parte de la fermieri, pentru a realiza un
experi¬ ment public, la scară largă, de
imunizare împotriva antraxului.
Experimentul s-a desfăşurat în Pouilly-
le-Fort, în periferia sudică a Parisului.
Pasteur a imunizat 70 de animale de
fermă, iar experimentul a fost un succes
complet. Procedura de vaccinare a
implicat două inoculări la intervale de
12 zile cu vaccinuri de potenţă diferită.
Jumătate dintre ovine au fost vaccinate
cu o cultură cu virulenţă scăzută, după
care au mai fost vaccinate o dată cu o
cultură mult mai virulentă ca prima. La
două săptămâni după aceste inoculări,
atât ovinele vaccinate, cât şi ovinele de
control 14

jCICLOPEDIA UNIîIrsALĂ
BRITANNIC/ au fost inoculate cu o
tulpină virulentă de antrax. După doar
câteva zile, toate ovinele de control au
decedat, în timp ce toate animalele
vaccinate au supravieţuit. Acest fapt i-a
convins pe mulţi de validitatea j muncii
lui Pasteur. în urma succesului
experimentului de [ vaccinare împotriva
antraxului, Pasteur s-a concentrat pe
originile microbiene ale bolii.
Investigarea animalelor infectate cu
microbi patogeni şi studiile privind
mecanismele microbiene care provoacă
efecte fiziologice dăunătoare în rândul
animalelor l-au făcut un pionier al
domeniului patologiei infec- ţioase. Se
spune deseori că chirurgul englez
Edward Jenner a descoperit vaccinarea
şi că Pasteur a inventat vaccinurile. într-
adevăr, la cca 90 de ani după ce Jenner
a iniţiat imunizarea împotriva variolei,
Pasteur a dezvoltat un alt vaccin - primul
vaccin | antirabic. A decis să abordeze
problema | rabiei în 1882, anul în care a
fost acceptat la Academia Franceză.
Rabia era o boală temută şi îngrozitoare,
care a fascinat ima¬ ginaţia populară
secole la rândul din cauza | originii sale
misterioase şi a fricii pe care ] o genera.
Lupta cu ea avea să fie ultima j strădanie
a lui Pasteur. Deoarece microbul care
provoca rabia (despre care se ştie acum
că este un virus) era prea mic pentru a fi
surprins de micro¬ scopul lui Pasteur,
experimentele privind boala respectivă
cereau dezvoltarea unor metodologii
complet noi. Pasteur a ales I să efectueze
experimente pe iepuri şi a | transmis
agentul infecţios de la animal la ) animal
prin inoculări intracerebrale, până când
a obţinut un preparat stabil. Pentru a
atenua microbul invizibil, a uscat
măduva spinării animalelor infectate
până când preparatul a devenit aproape
nevirulent. Ulterior şi-a dat seama că, în
loc să cre¬ eze o formă atenuată a
microbului, trata¬ mentul său ucisese de
fapt multe dintre organismele
infecţioase. Prin urmare, mai degrabă
neintenţionat, în loc să producă
microorganisme vii atenuate, a produs
or¬ ganisme moarte şi a deschis drumul
spre dezvoltarea unei a doua clase de
vaccinuri, cunoscute ca vaccinuri
inactivate. Pe 6 iulie 1885, Pasteur l-a
vaccinat pe I Joseph Meister, un băiat de
nouă ani care I fusese muşcat de un câine
turbat. Vaccinul | a avut atât de mult
succes, încât i-a adus imediat faimă şi
recunoaştere. Ulterior, sute de victime
din întreaga lume au fost salvate de
vaccinul lui Pasteur şi a început epoca
medicinei preventive. S-a demarat o
campanie internaţională de strângere de
fonduri pentru construirea Institutului
Pasteur din Paris, a cărui inaugurare a
avut loc pe 14 noiembrie 1888.
Consecinţele cercetărilor Iui Pasteur
Implicaţiile teoretice şi importanţa
practi¬ că ale activităţii lui Pasteur sunt
imense. Pasteur a spus odată: „Nu există
ştiinţă pură şi ştiinţă aplicată; există
numai ştiinţă şi aplicarea ştiinţei". Prin
urmare, odată ce stabilea baza teoretică
a unui anumit proces, el investiga
metode de dezvoltare a aplicaţiilor
industriale ale acestuia. (în con¬
secinţă, a depus mai multe patente.)
Totuşi, Pasteur nu a avut destul timp
pentru a explora toate aspectele practice
ale numeroaselor sale teorii. Una dintre |
cele mai importante implicaţii teoretice
! ale cercetării sale mai târzii,
promovată de procedura de atenuare
pentru vaccinuri, este conceptul că
virulenţa nu este un atribut constant, ci o
proprietate variabilă - proprietate care
se poate pierde şi recupera ulterior.
Virulenţa poate fi scăzută, dar Pasteur
bănuia că poate fi şi crescută. El credea
că virulenţa crescută provoca
epidemiile. în cartea Louis Pasteur, Free
Lance of Science (1950), microbiologul
american René Dubos l-a citat pe
Pasteur: „Prin urmare, virulenţa ni se
înfăţişează într-o lumină nouă care poate
perturba viitorul omenirii, dacă natura,
în lunga sa evoluţie, a avut deja ocazia
de a produce toate bolile contagioase
posibile - o presupunere destul de
improbabilă. (...) Ce este un
microorganism inofensiv pentru om sau
pentru orice specie de animal? Este o
fiinţă vie care nu posedă capacitatea de
a se multiplica în corpul nostru sau în
corpul animalului. Dar nimic nu
dovedeşte că dacă acelaşi
microorganism ar avea şansa să intre în
contact cu alte specii dintre cele câteva
mii de specii de animale ale creaţiei, nu
l-ar invada şi nu l-ar îmbol¬ năvi.
Virulenţa sa poate creşte prin treceri
repetate prin specia respectivă şi ar
putea afecta omul sau animalele
domestice. Prin urmare, ar putea apărea
astfel o virulenţă nouă şi o contaminare
nouă. Cred că astfel de mecanisme vor
explica modul în care variola, sifilisul,
ciuma, febra galbenă etc. au apărut de-a
lungul timpului, şi modul în care apar
uneori mari epidemii.“ Pasteur a fost
primul care a recunos¬ cut variabilitatea
virulenţei. Astăzi, acest concept rămâne
relevant pentru studiul bolilor
infecţioase, mai ales în ce priveşte 15
PASTEUR

PASTEURELA înţelegerea apariţiei

unor boli ca encefalo¬ patia
spongiformă bovină (BSE), sindromul
respirator acut (SARS) şi sindromul
imu- nodeficienţei dobândite (SIDA).
După a 70-a sa aniversare, sărbătorită
printr-o celebrare amplă, dar solemnă la
Sorbona, la care au participat câţiva
oameni de ştiinţă proeminenţi, inclusiv
chirurgul britanic Joseph Lister, starea
de sănătate a lui Pasteur a continuat să
se deterioreze. Paralizia s-a agravat, iar
Pasteur a decedat pe 28 septembrie
1895. A fost îngropat în catedrala Notre-
Dame din Paris, dar răm㬠şiţele sale au
fost transferate într-o criptă neobizantină
din Institutul Pasteur în 1896. în timpul
carierei, Pasteur a abordat numeroase
probleme, dar o simplă descri¬ ere a
realizărilor nu ar reflecta pe deplin
intensitatea şi plinătatea vieţii sale. Nu a
acceptat niciodată să fie înfrânt şi, atunci
când credea că adevărul este de partea
lui, încerca fără încetare să-i convingă
pe sceptici, deşi era cunoscut pentru
lipsa lui de răbdare şi de toleranţă. Pe
tot parcursul vieţii, a fost un observator
incredibil de eficient şi a integrat cu
promptitudine observaţiile relevante pe
care le-a făcut în scheme conceptuale.
pasteurela Bacterie aparţinând genului
Pasteurella (de¬ numită după Louis
Pasteur), în formă de bastonaş, care
cauzează câteva boli grave la animalele
domestice, precum şi infecţii mai
neînsemnate la oameni. Bacteriile sunt
Gram-negative (vezi coloraţie Gram),
imobile şi nu au nevoie de oxigen.
Infecţiile pe care le determină, denumite
generic pasteureloze, sunt transmise prin
contact direct şi, în unele cazuri, prin
căpuşe şi purici. Răspunsul organismului
la vaccina¬ re este variabil, precum şi
la tratamentul cu penicilină sau cu alte
antibiotice. pasteurizare Sterilizare
parţială a unei substanţe, în special a
laptelui sau a altor băuturi, prin
folosirea căldurii, pentru distrugerea
mi¬ croorganismelor fără schimbarea
compo¬ nenţei chimice. Procesul este
numit după numele inventatorului, Louis
Pasteur. Pasteurizarea laptelui necesită
temperaturi de cca 63°C pentru cca 30
de minute, sau temperaturi mai înalte
pentru perioade de timp mai scurte.
Tratamentul distruge orice organisme
cauzatoare de boli (în special
Mycobacterium tuberculosis), precum şi
organismele ce cauzează alterarea. Vezi
conservarea alimentelor. Pastor, Tony
născut Antonio (28.05.1837, New York,
New York, SUA - 26.08.1908, Elmhurst,
New York) Impresar şi cântăreţ comic
american, considerat părintele operetei
în America. A apărut pentru prima dată
la muzeul ameri¬ can al lui P.T. Barnum,
fiind considerat un copil-minune, şi a
ju¬ cat pentru prima dată într-un
spectacol de divertisment în 1861. După
ce a condus o serie de teatre din New
York, în 1881 a înfiin¬ ţat Teatrul de pe
Strada 14 (Fourteenth Street Theatre).
Deşi specta¬ colele de divertisment din
vremea aceea aveau un umor grosolan şi
erau considerate ne¬ potrivite pentru
doamne, el şi-a planificat teatrul ca fiind
„primul teatru de operetă din America
pe placul gusturilor rafinate". Succesul
său neaşteptat i-a ambiţionat şi pe alţi
directori de teatre să-i urmeze modelul,
ducând astfel la crearea vodevilului.
Vezi musical şi teatru de varietăţi.
pastorală Lucrare literară care tratează
într-un mod destul de artificial viaţa
rurală şi pastorală, punând în contrast
tipic inocenţa şi sere- nitatea vieţii
simple cu mizeria şi corupţia oraşului
sau a vieţii de la curte. Personajele sunt,
de obicei, instrumentele prin care sunt
exprimate valorile morale, sociale şi
perspectivele literare ale autorului.
Poetul şi prietenii lui sunt, adesea,
prezentaţi ca păstori şi păstoriţe: doi sau
mai mulţi păstori se întreţin uneori
cântând în duet. Unităţile poeziei
pastorale au fost, în mare, stabilite de
Teocrit, ale cărui bucolice sunt cele mai
vechi exemple de pastorale. Eglogele lui
Vergiliu au avut şi ele o mare influenţă,
de ex. în opera Calendarul păsto¬ rului
(Shepheardes Calendar) a lui Edmund
Spenser, din timpul Renaşterii.
Pastorala, văzută ca înfăţişând o lume
simplă care oglindeşte într-un fel o lume
mai com¬ plexă, apare şi la scriitori
foarte diferiţi, precum Feodor
Dostoievski, Lewis Carroll şi Wîlliam
Faulkner. Vezi şi eglogă. pasupata Sectă
hindusă timpurie, avându-1 ca ze¬ itate
supremă pe Shiva. Numeroase alte 16

secte au apărut în N şi în NV Indiei,

până în sec. XII, şi s-au extins spre Java
şi Cambodgia. Despre învăţăturile
pasupata se crede că au fost date de
Shiva însuşi, care s-a reîncarnat în
învăţătorul Lakulin. Extinderea cultului
este datată mai ales între sec. II Î.Hr. şi
II d.Hr. Practicile asce¬ tice adoptate de
membrii sectei includeau ungerea
trupului cu cenuşă de trei ori pe zi. Din
doctrina pasupata s-au dezvoltat două
şcoli radicale, kapalika şi kalamukha, şi
una moderată, shivaismul. paşaport
Document eliberat de guvernul unui stat,
prin care un călător este identificat ca
cetăţean cu drept la protecţie în timpul
şe- | derii în afara ţării şi, de asemenea,
cu drept ! de a se întoarce în ţara natală.
De obicei, este un carneţel în care sunt
trecute datele deţinătorului şi care
conţine şi o fotografie a acestuia.
Majoritatea naţiunilor cer celor care
intră în ţara respectivă să obţină o viză,
adică o aprobare, pe paşaport, care să
arate că autorităţile respective l-au
examinat, permiţându-i astfel
purtătorului să intre în ţară şi să rămână
pentru o perioadă determinată. Paşte
evreiesc în iudaism, sărbătoare care
comemorează eliberarea evreilor din
robia egipteană, înainte de a trimite
ciuma pentru a-i ucide pe primii născuţi
ai egiptenilor, Dumnezeu l-a trimis pe
Moise să le spună evreilor să j facă un
semn deasupra uşilor caselor lor, pentru
ca îngerul morţii să treacă pe lângă ei
(să le cruţe locuinţele). Pastele evreiesc
începe în a cincisprezecea zi a lunii
Nisan (martie sau aprilie) şi se sfârşeşte
în cea de-a 22-a (în Israel în a 21-a zi).
în timpul Paştelui evreiesc se poate
consuma doar pâine nedospită,
simbolizând suferinţele | evreilor în
sclavie şi graba cu care ei au părăsit
Egiptul. în prima noapte a Paştelui
evreiesc se ţine o seder, iar Haggadah se
citeşte cu voce tare. Paşti sau Paşte j
Sărbătoare importantă din calendarul
Bisericii creştine, celebrând învierea lui
Iisus în a treia zi după crucificarea sa. în
bisericile occidentale, cade în una dintre
duminicile dintre 22 martie şi 25 aprilie,
în funcţie de data primei luni pline de
după echinocţiul de primăvară. Data a
fost fixată j după Sinodul de la Niceea
(325 d.Hr.). J în calendarul ortodox,
care foloseşte I un sistem de calcul
diferit, cade adesea mai târziu. O
sărbătoare a bucuriei şi un j moment al
mântuirii, Pastile reprezintă sfârşitul
unei lungi perioade de peniten¬ ţă -
Postul Paştilor. Sărbătorii Paştilor i-au
fost asociate numeroase obiceiuri
religioase şi populare. Serviciul religios
din aceste zile reprezintă unul dintre
momentele de marcă ale calendarului
creştin, iar de la sfârşitul sec. II d.Hr. a
devenit o perioadă a botezului. Pictarea
ouălor şi poveştile despre iepuraşul care
decorează şi ascunde ouă în grădină sunt
două dintre obiceiurile populare legate
de această sărbătoare. paştun Populaţie
vorbitoare de limbă paştu din SE
Afghanistanului şi NV Pakistanului.
Paştunii, în număr de cca 7,5 milioa- ]
ne în Afghanistan şi de 14 milioane în
Pakistan, constituie populaţia majoritară
în Afghanistan. Originile lor nu sunt
clare: conform tradiţiei, ei sunt
descendenţi ai lui Afghana, nepotul
regelui Saul al Israelului, dar
majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că
au apărut dintr-un amestec al arienilor
antici din N sau din V cu invadatorii lor.
Fiecare trib paştun este împărţit în
clanuri, subclanuri şi familii patriarhale.
Disputele dintre paştuni, ce izbucnesc
din cauza pro¬ prietăţii, a femeilor şi a
injuriilor personale, duc adeseori la
răfuieli sângeroase între familii şi chiar
între clanuri. Majoritatea locuitorilor
sunt fermieri sedentari; unii îngrijesc
turmele de animale sau călătoresc în
caravane. Serviciul militar a atras întot¬
deauna un număr mare de paştuni. pat
Piesă de mobilier în care o persoană se
poate întinde sau poate dormi. în ma¬
nuscrisele medievale apar desenate
paturi simple, dar şi paturi decorative,
gravate şi cu intalii, cuverturi brodate şi
ornamente elaborate. Baldachinul a fost
folosit pentru prima oară în sec XV. în
anii 1820, arcurile spiralate introduse în
saltea au revoluţionat fabricarea
paturilor, în Orientul Mijlociu, Marele
pat din Ware, lemn încrustat, ornamentat
şi pictat, Anglia, sfârşitul sec. XVI;
Muzeul Victoria şi Albert, Londra
paturile sunt de fapt carpete suprapuse,
aşezate direct pe podea, în China,
paturile ridicate şi baldachinele erau
folosite cu două mii de ani în urmă.
Patul tradiţional japonez (futon) constă
17

'H CICLOPEDIA U O O 5 S într-o

căptuşeală umplută cu un material moale
şi un covor aşezat pe podea. Patagonia
Platou semiarid, acoperit cu arbuşti, din
S Argentinei. Este cea mai mare regiune
deşertică din America, cu o suprafaţă de
673 000 kmp. Se întinde către V până la
Rio Colorado, către E până la Oceanul
Atlantic, către S până la strâmtoarea
Magellan şi către V până la Munţii Anzi.
Este o regiune de câmpii total lipsite de
copaci, în care se găsesc, însă, foarte
multe specii de animale sălbatice,
inclusiv lame, pume şi vulturi. Resursele
naturale din zonă sunt petrol, minereu de
fier, bronz, uraniu şi mangan.
Patapievici, Horia-Roman
(n.18.03.1957, Bucureşti, România)
Scriitor şi eseist român. Absolvent al
Facul¬ tăţii de Fizică din Universitatea
Bucureşti (1982), şi doctor în filozofie.
A fost cerce¬ tător ştiinţific (1986-
1994), asistent uni¬ versitar (1990-
1994) şi director de studii (1994-1996).
Revoluţia din 1989 l-a adus în prim-
planul vieţii publice româneşti,
devenind unul dintre exponenţii de
seamă ai segmentului liberal al
intelectualităţii româneşti. Este mem¬
bru în Colegiul Consi¬ liului Naţional
pentru Studierea Arhivelor Securităţii
CNSAS (2000-2005) şi pre¬ şedinte al
Institutului Cultural Roman (ICR) (din
2005). A publi¬ cat studii importante de
istoria ideilor. Este director al revistei
Idei în Dialog, membru al Grupului
pentru Dia¬ log Social, al Uniunii
Scriitorilor din Rom⬠nia, membru
fondator al Grupului de Cerce¬ tare a
Fundamentelor Modernităţii Europene.
A publicat eseuri şi articole în revistele
Contrapunct, 22, Dilema, Orizont, Vatra,
Secolul XX, Dilema Veche. Prin¬ tre
lucrările sale se remarcă Cerul văzut
prin lentilă (1995), Zbor în bătaia
săgeţii (1995), Politice (1996), Omul
recent (2001), Despre idei şi blocaje
(2007), ultimele două stârnind vii
controverse printre intelectualii români.
patarini Membri ai unui grup de
meşteşugari, co¬ mercianţi şi ţărani,
precum şi clerici, orga¬ nizat în Milano
pe la 1058, pentru a pomi Horia-Roman
Patapievici INSTITUTUL CULTURAL
ROMÂN, BUCUREŞTI o reformă a
bisericii imperiale. Numiţi după Pataria,
cartierul din Milano unde s-au format ca
grup, patarinii au criticat simonia,
concubinajul şi căsătoria clerici¬ lor şi
s-au opus corupţiei morale a clerului.
De asemenea, au încurajat participarea
mai largă a laicilor la viaţa religioasă,
fiind sprijiniţi de papii care au susţinut
reforma gregoriană, printre care
Alexandru II şi Grigore VII. Patarinii au
participat la o mişcare mai amplă de
reformare a Bisericii, desfăşurată în sec.
XI; retragerea din funcţie a rivalului lor,
arhiepiscopul de Milano, a dus la o
schismă în oraş, care a declanşat
controversa învestiturii. Spre sfârşitul
sec. XII, denumirea patarini era folosită
ca termen general pentru eretici, mai
ales pentru catari. Patel, Vallabhbhai
(Jhaverbhai) cunoscut ca Sardar Patel
(31.10.1875, Nadiod, Gujarat, India -
15.12.1950, Bombay) Om politic indian.
Educat în India, şi-a întemeiat propriul
birou de avocatură în 1900, iar mai
târziu a studiat dreptul în Anglia; nu s-a
implicat în politică până în 1917.
Asemenea lui Mahatma K. Gandhi, dar
spre deosebire de Jawaharlal Nehru, a
susţinut statutul de dominion al Indiei în
interiorul Confederaţiei Britanice mai
mult decât independenţa acesteia. S-a
opus confruntării armate, mai degrabă
din mo¬ tive practice decât morale,
nefiind interesat de unitatea hinduso-
musulmană. Patel a candidat de mai
multe ori pentru funcţia de preşedinte al
Congresului Naţional Indian; decizia lui
de a nu permite compromi¬ suri faţă de
musulmanii indieni l-a costat sprijinul
lui Gandhi şi, în cele din urmă,
preşedinţia. După câştigarea
independenţei Indiei (1947) a ocupat
diferite funcţii în cadrul cabinetului.
Este cunoscut pentru obţinerea integrării
paşnice a statelor indi¬ ene princiare în
Uniunea Indiană şi pentru unificarea
politică a Indiei. patent Permisiune
guvernamentală acordată unui inventator
pentru drepturile exclusive de a
produce, a folosi şi a vinde o anumită
invenţie, de obicei pentru un termen sta¬
bilit. Poate fi acordat pentru un proces
sau o metodă nouă, folositoare, care nu a
fost observată până atunci, sau pentru o
nouă utilizare a unui proces, a unei
maşini sau a compoziţiei unui material
cunoscut deja, inclusiv a plantelor care
se 18

s ÇiCLOPEDIA UNIVERSALĂ
BR1TANNI 331 reproduc asexuat şi a
organismelor modi¬ ficate genetic. Mai
poate fi acordat pentru orice ornament
sau model nou al unui articol
manufacturat. Primul patent pentru o
invenţie industrială i-a fost acordat, în
1421, la Florenţa, arhitectului Filippo
Brunelleschi. Până acum câţiva ani
existau diferenţe mari între sistemele de
patentare utilizate în diferite ţări. în
general, perioada recunoscută pentru
care sunt emise paten¬ tele variază între
16 şi 20 de ani. în unele ţări (de ex.
Franţa), durata unui patent este mai
scurtă, deoarece invenţiile au o utilizare
generală. în ţările comuniste (de | ex.
URSS) patentele în sine nu erau recu- [
noscute. Se eliberau, în schimb,
certificate, pentru ca inventatorii să
poată beneficia de o compensaţie a
muncii lor. în anii 1990, actul de
înfiinţare a Organizaţiei Mondiale a
Comerţului menţionează un set minim de
drepturi exclusive ce trebuie acordate
deţinătorilor de patente, stabilind o
durată minimă de 20 de ani de la data de
înscriere a acestora. Patentele sunt
considerate pro¬ prietate personală şi
pot fi vândute, cedate sau transferate.
Pater, Walter (Horatio) (04.08.1839,
Shadwell, Londra, Anglia - 30.07.1894,
Oxford, Oxfordshire) Critic literar,
eseist şi umanist englez. Devenit
membru al Universităţii din Oxford în
1864, Pater şi-a format re¬ putaţia de
om de ştiinţă şi estetician cu eseurile
adunate în lucrarea Studii de istorie a
Renaşterii (Studies in the History of the
Renaissance, 1873). Scrise într-un stil
delicat şi rafinat, eseurile sale au
introdus ideea de „artă pentru artă", care
contrasta cu accentul pus pe morala şi
educaţia pe care ar fi trebuit să le ofere
arta, devenind o doctrină cardinală a
estetismului. Marius epicureanul
(Marius the Epicurean, 1885), un roman
filozofic despre viaţa ideală, reprezintă
lucrarea sa cea mai importantă. Paterson
Oraş, 149 222 loc. (2000), la NE de
New Jersey, SUA. Este situat pe râul
Passaic, la N de Newark, New Jersey. A
fost fondat în 1791 de către susţinătorii
americani ai independenţei industriale
faţă de Europa, sub forma unei aşezări
indus¬ triale. întreprinderea plină de
succes, iniţiată de Alexander Hamilton,
a fost cunoscută ca Societatea pentru
înfiinţarea Manufacturilor Folositoare.
în sec. XIX a fost un centru al producţiei
de bumbac, al industriei mătăsii şi de
asamblare a locomotivelor. A devenit
oraş în 1851 şi a fost scena multor
dispute muncitoreşti. Până în sec. XX,
ramurile ifidustriale de aici s-au
diversificat foarte mult. Paterson,
William (24.12.1745, comitatul Antrim,
Irlanda - 09.09.1806, Albany, New
York, SUA) Jurist american de origine
irlandeză. A emi¬ grat în New Jersey în
1747. A fost avocat general al statului în
perioada 1776-1783. în cadrul
Convenţiei Constituţionale a jucat un rol
hotărâtor în dezbaterea cu privire la
opoziţia statelor mici privind
reprezentarea în funcţie de populaţie în
adunarea legislativă federală şi, în
opoziţie cu planul Virginiei (sau al
statului mai mare), a propus planul New
Jersey (sau al statului mai mic), care
cerea stabilirea unui vot egal pentru
toate statele. El a asigurat ratificarea
Constituţiei SUA în New Jersey şi a fost
ales printre primii senatori ai acestui
stat (1789-1790). A fost guvernator de
New Jersey între 1790 şi 1793, apoi a
fost judecător la Curtea Supremă de
Justiţie a SUA (1793-1806). Pathé,
Charles (25.12.1863, Paris, Franţa -
26.12.1957, Monte-Carlo, Monaco)
Producător de filme francez. în 1896, el
şi fratele său, Émile, au înfiinţat Pathé
Frères, care a distribuit teatrelor
franceze kinetoscopul lui Thomas Alva
Edison, un dispozitiv pentru vizionat.
Firma a intrat în producţia de filme
folosind camerele de filmat ale fraţilor
Lumière. Pathé Frères a filmat
numeroase filme scurte cu subiecte
diverse, majoritatea despre crime
senzaţi¬ onale, poveşti de dragoste
melodramatice şi anecdote comice. în
1909, Pathé a produs primul său „film
de lungmetraj“, Mizerabilii (Les
Misérables), şi a lansat Gazeta Pathé
(Pathé Gazette), un jurnal de ştiri
celebru pe plan internaţional, care a
rezistat până în 1956. în 1914, fraţii
Pathé au lansat primele episoade din
Pericolele Paulinei (Les Périls de
Pauline), unul dintre primele seriale
produse vreodată. Având filiale în
întreaga lume, Pathé Frères a dominat
industria filmului de la începutul sec.
XX, rămânând distribuitor de film după
retragerea lui Charles, în 1929. patina
deşertului sau luciu negru Pojghiţă
minerală subţire, variind de la roşu-
închis la negru (în general compusă din
oxizi de fier şi magneziu şi silice) ce
acoperă pietrişul şi stâncile din
regiunile 19 PATINA

deşertice. Pe măsură ce roua şi umezeala

din sol adusă la suprafaţă prin
capilaritate se evaporă, mineralele
dizolvate în acestea se depun (precipită)
pe suprafeţele expuse. Sub acţiunea
abrazivă a vântului, sărurile mai moi/
sunt îndepărtate, iar suprafaţa este
şlefuită, devenind lucioasă. Pentru
formarea acestei patine este nevoie de o
rată ridicată de evaporare şi de o
cantitate suficientă de precipitaţii.
patinaj Sport practicat cu lame sau rotile
ataşate de ghete, folosite pentru
alunecarea pe gheaţă sau pe alte
suprafeţe. Vezi patinaj artistic, dans pe
gheaţă, hochei pe gheaţă, patinaj pe role,
patinaj-viteză. patinaj artistic Sport în
care patinatorii pe gheaţă, indivi¬ dual
sau în perechi, execută diverse sări¬
turi, piruete şi paşi de dans. Patinele
pentru patinaj artistic au vârf zimţat.
Concursurile de patinaj artistic de la
Jocurile Olimpice din 1908 şi 1920 au
de¬ venit parte a Jocurilor Olimpice de
Iarnă, organizate pentru pri¬ ma dată în
1924. Până în 1991, concursurile
includeau şi o secţiune de executare a
unor elemente obligatorii. La probele
individua¬ le erau incluse două tipuri de
programe: un program tehnic, mai scurt,
în care era necesar să fie incluse
anumite elemente sau mişcări, şi un pro¬
gram lung, ce avea rolul de a evidenţia
talentul concurentului/concurentei, fără
cerinţe specifice. Săriturile se
încadrează în două mari categorii:
săriturile de pe muchia patinei (cum ar fi
Axei, săritura salchow şi loop), la care
desprinderea se face de pe un picior, şi
săriturile de pe vârfuri (de tipul toe
loop, flip şi Lutz), ce sunt sărituri cu
desprindere de pe muchie, făcute cu
avânt de pe vârful piciorului opus. în
probele de perechi, în care un bărbat şi
o femeie patinează împreună, mai apar
elemente precum ridicările, pi¬ ruetele
pereche şi săriturile din aruncare.
Programele de patinaj artistic sunt notate
în funcţie de meritul tehnic şi de
impresia artistică. Vezi şi dans pe
gheaţă. Patinaj artistic, proba de
perechi, cu Ekaterina Gordeieva şi
Serghei Grinkov (URSS), la
Campionatele Mondiale din Budapesta,
1988 Al.L-SPQRT
USA/VANDYSTAOT patinaj pe role
Sport şi activitate recreativă în care
partici¬ panţii folosesc patine cu rotile
(încălţăminte cu role ataşate) pentru a se
deplasa pe piste special amenajate sau
suprafeţe pavate. Inventarea patinelor cu
rotile este atribuită belgianului Joseph
Merlin (în 1760), dar prima patină
adevărată pe patru rotile a fost fabricată
în 1863 de James Plimpton din Medford,
Massachusetts. întrecerile pe patine cu
rotile au devenit populare în prima parte
a sec. XX. Ulterior, competiţiile pe
echipe în „cursele pe patine" pe piste
ridicate au devenit un sport cu public. în
ultima parte a sec. XX, patinele cu rotile
au cedat locul patinelor cu şină (role), în
care un singur şir de roţi este folosit în
locul configuraţiei rectangulare
obişnuite. patinaj-viteză întrecere
sportivă pe patine pentru gheaţă. Lama
patinei este mai lungă şi mai îngustă
decât a celei pentru hochei sau pentru
pati¬ najul artistic. în competiţiile
internaţionale există două tipuri de piste.
Pista lungă are 400 m şi formă ovală, cu
marginile drepte şi capetele curbe; doi
concurenţi patinează pe ea în acelaşi
timp, adversarul principal fiind mai
degrabă timpul decât celălalt concurent.
Pista scurtă, recent apărută, este un oval
de 111 m pe care se întrec concomitent
patru sau şase patinatori, scopul fiind de
a trece primul linia de sosire. întrecerile
de patinaj-viteză pe pista lungă au fost
incluse în Jocurile Olimpice de Iarnă în
1924; cele pe pista scurtă au fost
adăugate în 1992. Patinir, Joachim (de)
sau Joachim de Patinier sau Joachim de
Patenier (1485, Bouvignes, Namur, azi
Belgia - 05.10.1524, Anvers) Pictor
olandez. Nu se cunoaşte nimic despre
prima parte a vieţii lui, dar opera sa
reflectă cunoştinţele pe care le avea
despre picturile lui Gérard David. Este
pri¬ mul artist occidental specializat în
pictura peisajelor, deşi opera sa are un
pregnant subiect religios şi nu a pictat
niciodată doar peisaje pure. Noutatea
constă în fap¬ tul că motivul religios, în
lucrări precum Repaus în timpul fugii
din Egipt (1515-1520), a fost pus în
umbră de fenomenele lumii naturale. Şi-
a făcut o obişnuinţă din a popula
peisajul cu compoziţii pictate de alţi
maeştri flamanzi. Peisajele sale combi¬
nă detaliul realist cu un strop de fantezie
care sugerează faptul că îi erau
cunoscute lucrările lui Hieronymus
Bosch. 20

patio | în arhitectura spaniolă şi latino-

americană, | curte deschisă către cer în
interiorul unei j clădiri. O dezvoltare
spaniolă a atriumului roman, este
comparabilă cu „cortile" itali¬ an, însă
asigură mai multă izolare, probabil
datorită tradiţiei maure. Curtea
interioară a caselor contemporane
americane este o j zonă în aer liber,
pavată, ataşată sau parţial | împrejmuită
de clădire şi, adeseori, folosită | pentru a
lua masa în aer liber. Patna Oraş, 1 376
950 loc. (2001), capitala sta¬ lului
Bihar, în NE Indiei. A fost fondat pe
fluviul Gange în sec. V Î.Hr., sub
denumi¬ rea Pataliputra; până în sec. I
î.Hr. a fost capitala Magadhei. Mai
târziu s-a aflat sub conducerea
Imperiului Maurya. Centru de
învăţământ, a devenit capitala dinastiei
Gupta în sec. IV d.Hr., dar a decăzut şi a
fost părăsit în sec. VII d.Hr. Revigorat
sub numele Patna în 1541 de către un
conducător afgan, a prosperat în timpul
dinastiei mogulilor şi a fost colonizat de
britanici în 1765. în apropierea sa au
fost făcute numeroase săpături
arheologice. patologie Ramură a
medicinei care se ocupă cu studiul
cauzelor bolilor şi cu cercetarea
schimbărilor structurale şi funcţionale în
condiţii anormale. Autopsiile, iniţial
inter¬ zise din motive religioase, au
început să fie acceptate către sfârşitul
Evului Mediu, iar oamenii au putut afla
mai multe despre cauzele morţii. în
1761, Giovanni Battista Morgagni
(1682-1771) a publicat prima carte care
localiza boala în organe in¬ dividuale.
La mijlocul sec. XIX, teoriile umorale
despre infecţii au fost înlocuite cu
teoriile bazate pe celule (vezi Rudolf
Virchow), iar apoi cu teoriile
bacteriologice ale lui Robert Koch şi ale
lui Louis Pasteur. Astăzi, patologii
lucrează cu precădere în laboratoare,
consultându-se cu medicul pacientului,
după examinarea probelor, inclusiv a
părţilor extrase prin intervenţie
chirurgicală, a sângelui şi a altor fluide,
a urinei, a materiilor fecale şi a gazelor.
Cultivarea organismelor infecţioase,
con¬ testarea, endoscopia cu fibră
optică şi microscopia cu electroni au
lărgit sfera de informaţii disponibile
patologilor. Paton, Alan (Stewart)
(11.01.1903, Pietermarltzburg, Natal,
Africa de Sud - 12.04.1988, lângă
Ourban) Scriitor şi activist politic sud-
african. Ca director al unei case de
corecţie pentru tineri negri, Paton a
introdus reforme progresiste controver¬
sate şi a scris cea mai cunoscută lucrare
a sa, romanul Plângi, ţară dragă (Cry, the
Beloved Country, 1948), focali¬ zând
atenţia internaţi¬ onală asupra
problemei apartheidului. Pentru a oferi o
alternativă nera- şistă apartheidului, el a
contribuit la înfiinţarea Partidului
Liberal al Alan Stewart Paton, 1961
Africii de Sud, în 1953, “ şi a condus
organizaţia până când a fost interzisă în
1968. Printre alte lucrări ale sale se
numără romanul Too Late the Phalarope
(1953) şi biografiile Hofmeyr (1964) şi
Apartheid şi arhiepiscopul (Apartheid
and the Archbishop, 1973). patria
potestas în legea familiei romane, putere
pe care bărbatul conducător al familiei
(pater fa¬ milias) o exercita asupra
copiilor şi a des¬ cendenţilor săi pe
linie masculină, naturali sau adoptaţi.
Iniţial, această putere era absolută şi
includea dreptul de a exercita pedeapsa
capitală. Un pater familias putea să-şi
recunoască, să-şi izgonească, să-şi
omoare sau să-şi dezmoştenească fiii. El
putea să-şi elibereze descendenţii de sex
bărbătesc de această obligaţie sau să-şi
dea fiica în puterea soţului ei împreună
cu toată averea care i se cuvenea. La
sfârşitul Republicii (începând cu secolul
I î.Hr.), tatăl putea să exercite doar
pedepse uşoare, iar fiii puteau păstra
ceea ce câştigau. patriarh Titlu oferit în
Vechiul Testament conduc㬠torilor
precum Matusalem, Avraam, Isaac şi
Iacov. îi era acordat cândva unui
episcop catolic ce reprezenta o mare
autoritate. Este încă folosit în
ortodoxism, care are acum nouă
patriarhate: Constantinopol, Alexandria,
Antiohia, Ierusalim, Moscova, Georgia,
Serbia, România şi Bulgaria. patrician
în Roma antică, membru al unui grup de
familii care, spre deosebire de plebei,
formau o nobilime privilegiată. Ei erau
cei care încercau să monopolizeze
puterea în magistraturi, preoţie şi în
orice problemă legală sau religioasă, iar
marea încercare din războaiele civile
din vremea republicii 2: <c o s <T CL
21

PATRICK S¡J¡ CICLOPEDIA

UNIVERSALA BRITANNICA, romane
a constat în efortul plebei de a obţine
egalitatea şi de a sparge monopo¬ lul.
Patricienii şi-au pierdut treptat pu¬
terea, cu câteva excepţii în unele
domenii I cum ar fi alegerea preoţilor şi
funcţia de consul, iar către sfârşitul
republicii (sec. I î.Hr.) gruparea şi-a
pierdut complet importanţa politică.
După 27 î.Hr., rangul de patrician era
necesar pentru a putea accede la tronul
imperial. După domnia lui Constantin
(337 d.Hr.), termenul a j devenit un titlu
onorific, nemaifiindu-i asociată nici un
fel de putere. | Patrick, Sfântul ~ j (sec.
V d.Hr.; sărbătorit pe 17 martie) | Sfântul
protector al Irlandei. Născut în I Anglia,
dintr-o familie romanizată, a fost
capturat la vârsta de 16 ani de invadato¬
rii irlandezi şi dus în sclavie în Irlanda.
] A petrecut şase ani ca păstor, apoi a
fugit de la stăpân şi s-a întors la familia
sa, în Anglia. Chemat într-un vis să
vestească j irlandezilor creştinismul, el
s-a întors în | Irlanda şi a călătorit în
lung şi-n lat, botezând şefi militari şi
regi şi convertind clanuri întregi. Una
dintre cele mai popu¬ lare legende
spune că el explica Sfânta Treime
folosind trifoiul alb, acum floarea
naţională a Irlandei. Se mai spune că a
curăţat Irlanda de şerpi. patru iulie Vezi
Ziua Independenţei Patterson, Floyd
(04.01.1935, Waco, Carolina de Nord,
SUA - 11.05.2006, New Paltz, New
York) Boxer american. A crescut în
Brooklyn, New York. Ca boxer amator
la categoria mijlocie, a cucerit titlul la
Campionatul Golden Gloves din New
York, în 1951 şi 1952, şi a câştigat o
medalie olimpică de aur, în 1952. Ca
profesionist, a trecut la categoria grea,
iar în 1956 l-a urmat pe Rocky Marciano
în calitate de campion mondial la
această categorie, după victoria asupra
lui Archie Moore. în 1959 a pierdut
titlul în favoarea lui Ingemar Johansson,
l-a recâştigat în 1960 (devenind primul
care a deţinut titlul la categoria grea de
două ori) şi l-a pierdut din nou în 1962,
în favoarea lui Sonny Liston. Patton,
George S(mith) (11.11.1885, San
Gabriel, California, SUA - 21.12.1945,
Heidelberg, Germania) Ofiţer în armata
americană. A absolvit cursurile
Universităţii West Point şi a luptat în
Primul Război Mondial în corpul de
tancuri nou-formate. Mai târziu a devenit
general-maior, la comanda celei de-a
doua Divizii Armate (1940). în Al
Doilea Război Mondial a condus
operaţiunile militare din Maroc (1942)
şi din Sicilia (1943), apoi a condus
Armata III în marşul său prin N Franţei
(1944) spre Germania (1945). Utilizarea
înţeleaptă a tancului mobil în strategiile
de război, întărită de conducerea sa
strictă şi disciplinată, i-a câştigat res¬
pectul trupelor şi, de asemenea, i-a adus
porecla „Bătrânul Sânge-şi-curaj" (Old
Blood-and-Guts). A fost criticat pentru
lovirea unui soldat spitalizat pe care îl
suspecta că se preface, însă ulterior şi-a
cerut, public, scuze. A murit într-un
acci¬ dent de maşină în Germania. Vezi
ofensiva din Ardeni. Patzaichin, Ivan (n.
26.11.1949, Mila 23, Tulcea, România)
Sportiv român, de origine lipoveană. A
ab¬ solvit Institutul de Educaţie Fizică
şi Sport din Bucureşti (1975) şi a
început să participe în competiţiile de
caiac-canoe ca membru al clubului
sportiv Dinamo. Unul dintre cei mai
mari canoişti ai lumii, a fost de patru ori
campion olimpic (Ciudad de México,
1968; München, 1972; Moscova, 1980
şi Los Angeles, 1984), c⺬ tigând şapte
medalii olimpice (trei de aur şi patru de
argint), mai mult decât oricare alt
canoist din istorie. Este celebru pentru
evenimentul din tim¬ pul Jocurilor
Olimpice de la München, când ivan
Patzaichin a reuşit să se califice în
finală, deşi a fost nevoit să vâslească
500 m cu pagaia ruptă. A câştigat peste
25 de titluri de campion naţional, opt
titluri de campion mondial, patru de
vicecampion mondial, medalia de aur la
Campionatele Europene din 1969 şi zece
medalii de bronz la Campionatele
Mondiale din 1971, 1973, 1974, 1977,
1978, 1979 şi 1982. S-a retras din
competiţii în 1984, devenind antrenor la
clubul Dinamo, apoi la lotul naţional şi
antrenor olimpic de caiac-canoe. Este
considerat unul din¬ tre cei mai mari
sportivi români, iar în 2000 a primit
Ordinul Naţional Serviciul Credincios,
în grad de ofiţer. 22
' f* Pauker, Ana născută Hannah
Rabinsohn (13.02.1893, Codăeşti,
Vaslui, România - 147.06.1960,
Bucureşti) Activistă şi conducătoare
neoficială a Partidului Comunist Român
după Al Doilea Război Mondial şi
ministru de ex¬ terne la sfârşitul anilor
1940 şi începutul anilor 1950. Născută
într-o familie destul de săracă, devine
profesoară şi se apropie de mişcarea
socialistă, intrând în Partidul Social-
Democrat (1915). în 1916 a spri¬ jinit
aripa probolşevică din partid, care, în
1921, a ajuns la conducerea partidului şi
a înscris organizaţia în Internaţionala
Comunistă. Formaţiunea şi-a schimbat
numele în Partidul Comunist din
România. Ana Pauker şi soţul ei au
devenit figuri im¬ portante în partid. Au
fost arestaţi în 1922 pentru activităţile
lor politice şi, după ce au fost eliberaţi,
au plecat în exil în Elveţia. în perioada
1926-1929, în Franţa, a devenit
instructor Comintern şi s-a implicat în
mişcarea comunistă din Balcani. După
întoarcerea în România, a fost arestată
(1935) şi condamnată la zece ani
închisoa¬ re. Eliberată în 1941, în urma
unui schimb de prizonieri politici cu
sovieticii, a devenit şefa grupului de
comunişti români exilaţi, cunoscut
ulterior sub denumirea facţiu¬ nea
moscovită. Ana Pauker s-a reîntors în
România în 1944, odată cu trupele
Armatei Roşii. A fost membră în
guvernul dominat de comunişti de după
război, fiind numită ministru de externe,
în 1947. Pentru a-şi consolida influenţa
în partid a intrat în conflict cu „aripa
celor din închisoare" (formată din foştii
deţinuţi comunişti din temniţele din
România), al căror lider era Gheorghe
Gheorghiu-Dej. în epurarea din 1952,
Ana Pauker şi susţinătorii ei au fost
îndepărtaţi din posturile de conducere.
Fiind acuzată de o aşa-zisă „deviere
spre dreapta“(1952), a fost supusă unui
şir de interogatorii în vederea unui
proces penal, dar după moartea lui
Stalin, în 1953, a fost eliberată şi ţinută
în arest la domiciliu. A fost obligată să
se retragă din funcţiile de conducere,
dar i s-a permis să lucreze ca translator.
Paul III născut Alessandro Farnese
(29.02.1468, Canino, Statele Papale -
10.11.1549, Roma) Papă (1534-1549).
Fiu al unei familii no¬ bile toscane, a
fost numit diacon cardinal în 1493, fiind
episcop în Parma şi în Ostia, înainte de
a fi numit decan al Colegiului de
cardinali de către papa Leon X.
Hirotonisit în 1519, a fost ales neunanim
papă în 1534. Deşi în prima parte a
vieţii a avut un comportament libertin (a
avut trei fii şi o fiică), a devenit un
promotor efici¬ ent al reformei, a
convocat Conciliul de la Trento din
1545 şi a iniţiat Contrareforma. A mai
susţinut iezuiţii nou-formaţi şi a fost un
protector al artelor, ultimul papă în
tradiţia Renaşterii. Paul VI născut
Glovanni Battlsta Montini (26.09.1897,
Concesio, lângă Brescia, Italia -
06.08.1978, Castel Gandolfo) Papă
(1963-1978). Educat în Brescia şi
hirotonisit în 1920, şi-a continuat la
Roma studiile de drept civil şi canonic.
A fost un diplomat al Bisericii în cea
mai mare parte a carierei sale, până
când a fost numit arhiepiscop al oraşului
Milano, în 1954. A devenit cardinal în
1958, iar în 1963 a fost ales papă. Paul
VI a prezidat ultimele sesiuni ale
Conciliului Vatican II şi a numit comisii
care să-i ducă la în¬ deplinire
reformele, inclusiv revizuiri ale
liturghiei. El a făcut regulile privitoare
la post mai puţin rigide şi a eliminat din
calendarul bisericesc un număr de sfinţi
aflaţi sub semnul îndoielii. A promovat
ecumenismul şi a fost primul papă care a
călătorit în lume, vizitând Israelul, India,
Asia şi America Latină. Paul, Les născut
Lester Polfuss (9.06.1915, Waukesha,
Wisconsin, SUA - 13.08.2009, White
Plains, New York) Inventator şi chitarist
american. A abordat diferite stiluri de
muzică, la început muzică country, mai
târziu jazz, iar la sfârşitul anilor 1940 a
cântat alături de Nat King Cole şi Bing
Crosby. El a inyentat chitara electrică
corp solid (solid-body) şi a dez¬ voltat
instrumentele necesare înregistrării
multitrack din zilele noastre. Discurile
sale suprasincronizate de la sfârşitul
anilor 1940 şi începutul anilor 1950,
inclusiv Brazilia (1948), Nola (1950) şi
How High the Moon (1951), adeseori
realizate împreună cu soţia sa, Mary
Ford (1924-1977), au demonstrat
potenţialul benzii. A continuat să cânte
ocazional şi după vârsta de optzeci de
ani. Paul, Lewis (m. 04.1759,
Kensington, Middlesex, Anglia)
Inventator britanic. Lucrând alături de
John Wyatt începând cu 1730, a realizat
prima maşină de tors motorizată (vezi
război de ţesut), pe care au patentat-o 23
PAUL

PAULI în 1738. Aceasta funcţiona prin

tragerea bumbacului sau a lânei prin
perechi de role succesive, din ce în ce
mai rapide. A fost, în cele din urmă,
înlocuită de cadrul cu apă al lui Richard
Arkwright. Paul a mai patentat | o maşină
de cardare, în 1748. Pauli, principiul de
excluziune al lui ~ Afirmaţie propusă de
Wolfgang Pauli, po¬ trivit căreia oricare
doi electroni dintr-un atom nu pot fi în
aceeaşi stare sau con¬ figuraţie în
acelaşi timp. Această afirmaţie explică
modelele de emisii de lumină din atomi
observate. Principiul a fost generali- !
zat pentru a include toată clasa de
particule | numite fermioni. Spinul
acestor particule | este întotdeauna un
număr impar multiplu i de Vi. De ex.
electronii au un spin % şi pot ocupa
două stadii distincte cu direcţii opuse de
spin. Acest principiu indică, deci, că
doar doi electroni sunt găsiţi în orice
stare de energie atomică, ceea ce
conduce la construirea treptată a
orbitelor în jurul nucleului. Acest lucru
previne colapsul materiei într-o stare
extrem de densă. Pauli, Wolfgang
(25.02.1900, Viena, Austria - |
15.12.1958, Zürich, Elveţia) I Fizician
american de origine austriacă. La |
vârsta de 20 de ani a scris un articol de j
200 de pagini, despre teoria relativităţii.
J A predat fizică la Zürich (1928-1940) |
şi, mai târziu, la Institutul pentru Studii i
Avansate din Princeton, New Jersey, I
SUA. în 1924 a afirmat că este nevoie
de un număr cuantic de spin, +V2 sau
-’/2, pentru a specifica stadiile de
energie ale electronilor; în 1930 a
afirmat că energia şi J impulsul aparent
nule din momentul emi- | terii unui
electron dintr-un nucleu atomic I într-o
dezintegrare beta sunt preluate de o |
particulă cu masă neglijabilă,
neîncărcată | şi foarte dificil de detectat
(neutrinul). A primit Premiul Nobel în
1945 pentru descoperirea din 1925 a
principiului de excluziune al lui Pauli.
Pauling, Linus (Carl) ! (28.02.1901,
Portland, Oregon, SUA - ! 19.08.1994,
Big Sur, California) | Chimist american.
Şi-a luat doctoratul la Institutul de
Tehnologie din California (Caltech),
unde a devenit profesor, în 1931. A fost
printre primii cercetători care au aplicat
mecanica cuantică în studiul struc¬
turilor moleculare; pentru a calcula
distanţe interatomice şi unghiurile dintre
legăturile chimice (vezi legătură), el a
folosit eficient difracţia razelor X,
difracţia electronului, efecte magnetice
şi căl¬ dura reacţiei. Cartea sa Natura
legăturii chimice şi structura
moleculelor şi a cristalelor (The Nature
of the Chemical Bond, and the Structure
of the Molecules and Crystals, 1939) a
deve¬ nit unul dintre textele de chimie
cele mai im¬ portante ale secolului,
Unus Pauling, A fost primul căruia
fotografie realizată de Yousuf Karsh i s-
a decernat Premiul © «sanaiK Langmuir
al Societăţii Americane de Chimie
(1931) şi, mai târziu, primul care a
primit Medalia Lewis (1951); în 1954 i
s-a decernat Premiul Nobel pentru
chimie. în 1962, eforturile depuse pentru
controlarea armelor nucleare şi îm¬
potriva testelor nucleare i-au adus
Premiul Nobel pentru pace, devenind
astfel prima persoană cu două Premii
Nobel individu¬ ale. în anii ulteriori s-a
dedicat studiului i prevenirii şi tratării
bolilor prin luarea unor doze mari de
vitamine şi de minerale, mai ales de
vitamina C. paulişti Cetăţeni ai statului
brazilian Sâo Paulo, cel mai dezvoltat
centru industrial al Americii Latine.
Pauliştii au fost cei care au în¬ treprins
explorarea interiorului Braziliei în
timpul anilor coloniali, ajutând ţara să-
şi extindă graniţele pe parcurs. între sec.
XIV şi XVII, bandeiras, expediţiile în
căutarea bogăţiilor minerale şi a
indienilor care urmau să devină sclavi,
erau esenţi¬ ale pentru economia şi
cultura oraşului Sâo Paulo. Primii
paulişti erau cunoscuţi pentru abilitatea
lor de a se descurca în sălbăticie, lipsa
de respect pentru autori¬ tate şi vitejia
de luptători indieni. Pauliştii actuali sunt
cunoscuţi pentru agresivitatea şi
perspicacitatea în afaceri. Paulus,
Frledrich (23.09.1890, Breitenau,
Germania - 01.02.1957, Dresda,
Germania de Est) General german în Al
Doilea Război Mondial. A devenit şef-
adjunct al sta- tului-major german
general şi a condus Armata VI în
Uniunea Sovietică. A fost învins în
Bătălia de la Stalingrad, în 1943, iar
predarea armatei sale, alcătuită din 300
000 de oameni, a încheiat ofensi¬ va
Germaniei în Rusia. în timp ce era 24
ti* [NCICLOPEDIA UN 1 ¿IrSALĂ
BRITANNICA prizonier, Paulus i-a
instigat împotriva lui Adolf Hitler şi pe
ceilalţi prizonieri germani de război, iar
mai târziu a depus mărturie în cadrul
proceselor de la Nürnberg. După
eliberarea din închisoare (1953), s-a
stabilit în Germania de Est. Pausanias
(activ 143-176 d.Hr.) Călător şi geograf
grec. Lucrarea sa, Descrierea Greciei,
este un ghid foarte pre¬ ţios despre
ruinele antice. El descrie arta religioasă
şi arhitectura oraşelor Olimp şi Delfi,
picturile şi inscripţiile din Atena, statuia
Athenei de pe Acropole şi (în afara
oraşului) monumentele oamenilor
celebri şi ale atenienilor căzuţi în lupte.
După opi¬ nia lui James George Frazer,
fără Pausanias, ruinele Greciei ar fi „un
labirint fără indicii, o ghicitoare fără
răspuns". pavaj Acoperire cu material
rezistent a unei străzi, cărări, curţi,
patio, piaţă sau a oricărei astfel de
suprafeţe. Romanii, cei mai cunoscuţi
constructori de drumuri ai lumii antice,
îşi pavau străzile cu piatră şi ciment.
Până în 75 d.Hr., în India erau cunoscute
câteva metode de pietruire a străzilor,
inclusiv cu plăci din cărămidă şi din
piatră, iar pavarea străzilor era un lucru
obişnuit în oraşe. Bucăţi mai mici de
piatră au început să fie utilizate în
pavajul european pe la sfârşitul Evului
Mediu. Sec. XVIII-XIX au adus
dezvoltarea sistemelor de pavare (de ex.
macadamul) care foloseau suprafeţe
uşoare de drum făcute din piatră spartă
sau sfărâmată. Pavajul modern, flexibil,
conţine nisip şi pietriş sau piatră
sfărâmată compactată, în combinaţie cu
un liant bi¬ tuminös (de ex. asfalt sau
smoală); acest tip de pietruire prezintă o
plasticitate destul de mare pentru a
absorbi şocurile. Pavajul rigid este făcut
de obicei din ciment, compus din agregat
fin şi aspru, şi din ciment Portland, fiind,
în general, susţi¬ nut cu mire de oţel, din
fier sau plasă. pavană Dans lent de
curte, introdus din S Europei în Anglia
în sec. XVI. Dansul, care constă în paşi
înainte şi înapoi pe muzică în doi timpi,
deschidea balurile; mai târziu, paşii au
devenit mai vioi şi, apoi, j dansul a fost
combinat cu galiardul rapid, j în timpi
tripli. Pavarotti, Luciano (12.10.1935,
Modera, Italia - 06.09.2007, Modera)
Tenor italian. Iniţial a fost profesor,
înce- i pându-şi pregătirea vocală abia
la vârsta ! de douăzeci de ani. A debutat
în 1961 şi, peste doi ani, cânta deja în
toată Europa, j A debutat la teatrul La
Scala, în 1965, şi la Metropolitan
Opera, în 1968. Cariera lui | s-a
prelungit până după vârsta de şaizeci I
de ani, vocea sa păstrându-şi tonalitatea
şi uşurinţa de a cânta notele înalte şi
atrăgând un public larg care asculta cu
plăcere atât piese uşoare, cât şi piese
din repertoriul tradiţional italian, în care
Pavarotti s-a spe¬ cializat. Celebru
cântăreţ clasic la sfârşitul sec. XX, a
ajuns să întruchipeze arhetipul tenorului
italian pentru întreaga lume. pavăză sau
egidă în Grecia antică, scut de piele sau
platoşă a lui Zeus. A fost purtată în
special de fiica lui Zeus, Athena (a cărei
egidă purta capul Meduzei), dar
ocazional şi de alţi zei (de ex. Apollo în
Moda). Pavel I în rusă Pavel Petrovici
(01.10.1754, Sankt Petersburg, Rusia -
23.03.1801, Sankt Petersburg) Ţar al
Rusiei (1796-1801). Fiu al lui ! Petru III
şi al Ecaterinei II cea Mare, pe care \ i-a
urmat la tron, ca împărat, în 1796. A re-
j nunţat la multe dintre politicile
Ecaterinei, a întărit autocraţia şi a
fundamentat legea succesiunii pe linie
masculină a dinastiei Romanovilor. A
provocat ostilitatea no¬ bilimii şi a
armatei prin tirania şi politica străină
capricioasă, ceea ce a condus la
războiul Rusiei cu Franţa. în urma unui
complot a fost îndepărtat de la tron şi
asasinat, iar fiul său Aleksandru (mai
târziu j Aleksandru I) a fost înscăunat în
locul lui. ! Pavel, Sfântul - născut Saul
(10? d.Hr., Tars, Cilicia - 67? d.Hr.,
Roma) Misionar creştin timpuriu şi
teolog, cunos¬ cut ca apostolul
neamurilor. Născut într-o familie de
evrei din Tars, Asia Mică, a fost educat
ca rabin, însă îşi câştiga existenţa făcând
corturi. Un fariseu zelos, el i-a
persecutat pe primii creştini, până când
a avut o viziune în care i-a apărut Iisus,
în drumul spre Damasc, viziune care l-a
făcut să se convertească la creştinism.
Trei ani i mai târziu, i-a întâlnit pe
Sfântul Petru şi pe fratele lui Iisus,
Iacob, fiind recunoscut, .. Mul,IM K| CU
l’DWISIONEA BIBLIOTECII
BRITANICE 1'nvanâ, Dansul in grădină,
rtiilumlnură din Romanul iinndn firului
(Le Roman de la Rose), Imilouie,
începutul sec. XVI; llihllotoca Britanică
(llnrlny MS 4425, fol. 14v) 25 PAVEL

PAVESE din acest moment, ca al

treisprezecelea apostol. Din Antiohia,
punctul său de plecare, a călătorit pe
ţinuturi întinse predicând neamurilor.
Prin afirmaţia că discipolii lui Hristos
care nu erau evrei nu erau nevoiţi să
urmeze legea evreiască, a contribuit la
întemeierea creştinismului ca religie
separată, nu ca sectă iudaică. într-o
călătorie spre Ierusalim, a încins atât de
tare spiritele între evrei, încât s-a iscat o
revoltă, iar el a fost arestat şi întemniţat
pentru doi ani. împrejurările morţii lui
sunt necunoscute. Lucrarea lui Pavel şi
perspec¬ tivele lui religioase sunt
cunoscute datorită scrisorilor sale, sau
epistolelor, adunate în Noul Testament,
reprezentând primele scrieri creştine
teologice şi sursa celei mai mari părţi a
doctrinei creştine. Mai ales datorită
lucrării lui Pavel, creştinismul a devenit
o religie mondială. Pavese, Cesare
(09.09.1908, Santo Stefano Belbo, Italia
- 27.08.1950, Torino) Poet, critic,
romancier şi traducător italian. A
înfiinţat Editura Einaudi, unde a fost
pen¬ tru multă vreme şi editor. Controlul
fascist asupra operelor literare l-a
împiedicat să se exprime artistic, astfel
încât în anii 1930 şi 1940 a realizat
multe traduceri, prin care a făcut
cunoscuţi publicului italian mulţi
scriitori americani şi englezi.
Majoritatea lucrărilor sale au apărut
după Al Doilea Război Mondial, până la
sinuciderea sa, la vârsta de 41 de ani;
unele au fost publicate postum. Printre
lucrările sale cele mai bune se numără
Dialoguri cu Leuco (Dialoghi con
Leuco, 1947), o colecţie de conversaţii
poetice despre condiţia umană, romanul
Luna şi focurile (La luna e i falo, 1950)
şi jurnalul Meseria de a trăi (II mestiere
di vivere. Diario 1935-1950, 1952).
Pavia in Antichitate Ticinum Oraş, 71
074 loc. (2001), situat în Lombardia, în
N Italiei, pe râul Ticino. La origini a fost
o aşezare a tribului Papiria, cucerită de
Roma pe la 220 î.Hr. Jefuit de Attila şi
de Odoacru în sec. V d.Hr., a devenit un
centru al rezistenţei gotice împotriva
Imperiului Bizantin. Condus de familia
Visconti (vezi Gian Galeazzo Visconti)
începând din 1359, a devenit un oraş-
stat italian foarte important. în 1525 a
fost scena unei victorii decisive a
împăratului Carol V asupra francezilor
conduşi de Francisc I, care a fost făcut
prizonier. A luat parte la Risorgimento şi
s-a alăturat Regatului Italiei în 1859.
Păstrează încă planul antic al fortăreţei
oraşului roman, ca şi structurile
medievale rămase. Universitatea din
Pavia (înfiinţată în 1361) este legată de
şcoala de drept antică, ce datează din
825 d.Hr. Este un centru al
comunicaţiilor, al agriculturii şi al
industriei. Pavlov, Ivan (Petrovici)
(26.09.1849, Riazan, Rusia -
27.02.1936, Leningrad) Fiziolog rus.
Este cunoscut mai ales pentru conceptul
de reflex condiţionat pe care l-a
dezvoltat. în experimentul său, devenit
clasic, a descoperit că un câine flămând,
antrenat să asocieze sunetul unui
clopoţel cu mâncarea, saliva la auzul
sunetului chiar şi în absenţa mâncării. El
a dezvoltat expli¬ caţia lui Charles
Sherrington cu privire la reflexul spinal.
De asemenea, a încercat să aplice legile
sale asupra psihozelor umane şi asupra
funcţiei limbajului. Abilitatea sa de a
reduce o situaţie complexă la un simplu
experiment şi studiile sale de pio¬ nierat
care pun în relaţie comportamentul uman
cu sistemul nervos au pus bazele
analizei ştiinţifice a comportamentului.
După Revoluţia Rusă din 1917 a devenit
un oponent făţiş al guvernului comunist,
în 1904 a primit Premiul Nobel pentru
lucrarea sa asupra secreţiilor digestive.
Pavlova, Arma (Pavlovna) (12.02.1881,
Sankt Peterburg, Rusia - 23.01.1931,
Haga, Olanda) Balerină rusă. A studiat
la Şcoala Imperială de Balet începând
cu 1891 şi s-a angajat la Mariinski Teatr
în 1899, devenind pri- mă-balerină în
1906. în 1913 a părăsit euu« «ou*»
Rusia pentru a pleca AnnaPaviova în
turneu cu propria companie, ceea ce a
evidenţiat remarca¬ bilele ei
interpretări clasice în balete ca Giselle;
cele mai cu¬ noscute interpretări au fost
o serie de solouri scurte ca Moartea le¬
bedei, pe o coregrafie special creată
pentru ea de Mihail Fokin. Numeroasele
ei turnee au adus pentru prima dată
baletul în faţa au¬ dienţei din multe ţări
şi au contribuit mult la popularizarea
bale¬ tului în întreaga lume. 26

CICLOPEDIA UNIVERSALA
BRITANNIC 31 pawnee Populaţie de
indieni de câmpie care trăieşte mai ales
în Oklahoma, SUA Aparţine fami¬ liei
de limbi coddoan şi numele derivă din
cuvântul care în această limbă înseamnă
„corn“, ca referire la stilul caracteristic
de pieptănătură. în trecut, indienii
pawnee au trăit de-a lungul râului Platte,
actualmente în Nebraska. Tribul pawnee
era alcătuit din patru cete relativ
independente, fie¬ care ceată fiind
împărţită în sate. Trăiau în colibe mari
cu acoperiş în formă de cupolă, din
pământ, dar foloseau corturi tepce când
mergeau la vânătoare de bizoni. Femeile
cultivau porumb, dovlecei şi fa¬ sole şi
recoltau o cereală asemănătoare
orezului-sălbatic. Căpeteniile, preoţii şi
şa¬ manii constituiau clasa dominantă.
Religia pawnee se concentra pe o
varietate de zeităţi, incluzând fiinţa
supremă Tirawa, zeul soarelui şi al
stelelor de dimineaţă şi de seară.
Indienii pawnee aveau societăţi militare,
mulţi devenind cercetaşi pentru armatele
SUA de la frontieră. Pământurile
indienilor pawnee au fost cedate SUA la
mijlocul sec. XIX şi majoritatea au fost
reaşezaţi într-o rezervaţie din
Oklahoma. Astăzi numără cca 2 500 de
indivizi. Pax Romana (in latină, pace
romană) Stare de pace relativă, în lumea
medi- teraneeană, începând cu domnia
lui Augustus (27 Î.Hr.-14 d.Hr.) până la
cea a lui Marcus Aurelius (161-180
d.Hr.). Regiunea includea, de asemenea,
Africa de N şi Persia. Imperiul proteja
şi guverna provinciile, fiecare dintre ele
elaborându-şi şi administrându-şi
propriile legi, plătind în acelaşi timp
taxe şi acceptând controlul militar al
romanilor. Pax Romana a asigurat
supravieţuirea şi mai apoi transmiterea
moştenirii culturii clasice aparţinând
gre¬ cilor şi romanilor. Paxton, răscoala
băieţilor din ~ (1763) Atac al
coloniştilor din Pennsylvania asupra
unei aşezări indiene. în răzmeriţa
indienilor pontiac, 57 de cavalerişti din
Paxton, Pennsylvania, aflaţi sub
influenţa alcoolului, au ucis 20 de
indieni conesto- ga paşnici, lângă
Lancaster, Pennsylvania. Guvernatorul
coloniei a ordonat arestarea „băieţilor
din Paxton", însă coloniştii au refuzat să
le intenteze proces. Supăraţi I pentru că
au fost alocate fonduri insu- I ficiente
pentru apărarea frontierei de V, în 1764,
peste 600 de locuitori de lângă frontieră
au participat la un marş orga¬ nizat în
Philadephia. Au fost întâmpinaţi de
conducătorii Philadelphiei, inclusiv
Benjamin Franklin, care le-au promis
oamenilor o audiere. Payton, Walter
(Jerry) (25.07.1954, Columbia,
Mississippi, SUA - 01.11.1999,
Barrington, Illinois) Jucător de fotbal
american. A jucat în timpul colegiului
pentru Universitatea de stat Jackson.
între 1975 şi 1987 a jucat pentru
Chicago Bears. Deţine recordul pentru
yarzi alergaţi (16 726), yarzi com¬
binaţi (alergare şi primirea pasei; 21
803), sezoane cu peste 1 000 de yarzi
alergaţi (10) şi pentru yarzi parcurşi
într-un singur meci (275). Recordul său
la alergare a fost doborât în 2002 de
Emmitt Smith, iar cel de yarzi
combinaţi, de Jerry Rice. Paz, Octavio
(31.03.1914, Ciudad de México, Mexic
- 19.04.1998, Ciudad de México) Poet,
scriitor şi diplomat mexican. A stu¬ diat
la Universitatea din México; Paz şi-a
publicat primul volum de poezii, Luna
sălbatică (Luna Silvestre, 1933). Mai
târziu a fondat şi editat mai multe reviste
literare. Influenţat pe rând de marxism,
suprarea- lism, existenţialism, budism şi
hinduism, poezia sa foloseşte o
imagistică bogată în dezbateri în jurul
unor probleme metafi¬ zice, dintre care
cea mai proeminentă este abilitatea
umană de a învinge singurătatea
existenţială cu ajutorul dragostei erotice
şi al creativităţii artistice. Din proza lui
amintim Labirintul singurătăţii (El
laberinto de la soledad, 1950), un eseu
despre istoria şi cultura mexicană. A fost
ambasadorul Mexicului în India în
perioada 1962-1968. I-a fost acordat
Premiul Nobel pentru literatură în 1990.
Paz Estenssoro, Victor (02.10.1907,
Tarija, Bolivia - 07.06.2001, Tarija)
Preşedinte al Boliviei (1952-1956,
1960-1964, 1985-1989). Iniţial profe¬
sor de economie, a fost ales în Camera
Deputaţilor, devenind preşedinte când
Mişcarea Revoluţionară Naţională
(MRN), o organizaţie de stânga pe care
a fondat-o, a preluat puterea, în 1952. A
acordat dreptul de vot şi indienilor, a
implementat reforma agrară şi a
expropriat trei mari companii de cositor.
A fost reales în 1964, dar în acelaşi an a
fost răsturnat printr-o lovitură de stat
militară. A recâştigat preşedinţia în 27
PAZ

PAZA 1985, instituind un program de

austeritate economică ce a redus inflaţia
care periclita economia boliviană. paza
de coastă Forţă navală care
supraveghează respec¬ tarea legilor
maritime dintr-o ţară şi care acordă
ajutor vaselor eşuate sau avariate aflate
pe ţărm sau în apropierea ţărmului,
înfiinţată în prima jumătate a sec. XIX
pentru descurajarea contrabandei, paza
de coastă poate întreţine farurile,
geaman¬ durile şi alte mijloace
auxiliare, în caz de urgenţă acordând
primul ajutor marina¬ rilor din marina
comercială şi victimelor calamităţilor
naturale. Printre îndatoriri se mai
numără şi spargerea gheţii formate pe
canalele navigabile ale apelor
teritoriale, strângerea de date
meteorologice despre inundaţii şi furtuni
şi difuzarea acestora prin radio. în
câteva ţări europene există şi asociaţii
de salvamari care preiau asemenea
îndatoriri pe bază de voluntariat. Pazzi,
conspiraţia - (16 aprilie 1478) Complot
nereuşit de a răsturna familia Medici, pe
atunci conducătoare a Florenţei.
Complotul a fost condus de familia
rivală Pazzi, cu sprijinul papei Sixt IV,
care a dorit să consolideze conducerea
papală asupra zonei nordice a centrului
Italiei. Conspiratorii au încercat să-i
asasineze pe doi dintre fraţii Medici în
timpul unei slujbe de la catedrala din
Florenţa; au reuşit să-l asasineze pe
Giuliano de Medici, însă Lorenzo de
Medici a scăpat. Locuitorii Florenţei s-
au alăturat familiei Medici, uci¬ gând
mulţi conspiratori; Lorenzo a devenit
mai puternic ca oricând şi, drept urmare,
a pornit un război de doi ani cu
papalitatea. Păcală Personaj al
snoavelor populare româneşti (prezentat
adesea în asociere cu Tândală).
Comparabil cu figuri din tradiţiile altor
po¬ poare (Till Buhoglindă, Nastratin
Hogea), este dotat cu ingeniozitate,
inteligenţă şi umor, precum şi cu
capacitatea de a ieşi întotdeauna la
suprafaţă în confruntările frecvente cu
oameni răi, zgârciţi, invidioşi etc.
Scriitorul Petre Dulfu (1856-1953) a
compus, în versuri, o carte frecvent
retipărită, Isprăvile lui Păcală (1894).
păcat Greşeală sau încălcare a unor
reguli reli¬ gioase sau morale. în
Vechiul Testament, păcatul este văzut ca
ură faţă de Dumnezeu sau sfidare a
poruncilor sale. Noul Testament priveşte
păcatul ca o stare moş¬ tenită a
umanităţii, pe care Iisus a dorit să o
înlăture, în acest scop coborând în lume.
Teologii creştini împart păcatul în păcat
actual şi păcat originar. Păcatul actual ce
constă din fapte şi cuvinte malefice, la
rândul lui, este împărţit în păcat de
moarte (făptaşul, în mod deliberat, se
îndepărtează de Dumnezeu) şi păcat
venial (comis fără conştiinţa deplină a
răului). în islam, păca¬ tul înseamnă
rătăcirea de calea lui Allah, profeţii
fiind trimişi să arate oamenilor
întoarcerea la calea adevărată. în
hinduism şi budism, faptele bune sau
rele comise în timpul vieţii afectează
reîncarnarea din viaţa următoare. păcat
originar în doctrina creştină, condiţie de
păcat cu care se naşte fiinţa umană, ca
urmare a neascultării de care a dat
dovadă Adam în faţa lui Dumnezeu în
momentul în care a muşcat din mărul
cunoaşterii. Vina sa a fost transmisă
urmaşilor. Deşi Geneza pre¬ zintă
suferinţele lui Adam drept consecinţă a
neascultării sale, nu se menţionează că
păcatul lui Adam ar fi ereditar. Baza
ideo¬ logică a acestei doctrine este
reprezentată de scrierile Sfântului Pavel.
Prin lucrările sale, Sfântul Augustin a
impus ideea naturii umane înclinate către
păcat ca element central în teologia
creştină. Teologii me¬ dievali au
continuat să analizeze această idee; în
comparaţie cu Sf. Augustin, Toma
d'Aquino a oferit o imagine mai
optimistă a naturii umane în învăţăturile
sale despre păcatul originar. Martin
Luther şi Jean Calvin au îmbrăţişat mai
degrabă punctul de vedere al Sf.
Augustin. Teoria evoluţi¬ onistă
modernă şi criticile aduse surselor
biblice au făcut ca definirea păcatului
originar să fie, în continuare, un subiect
de dezbatere. păducel Varietate de
arbuşti spinoşi din genul Cra- păducel
(Crataegus) taegus, familia Rosaceae
(familia trandafirului), specifici zonelor
tem¬ perate din emisfera nordică. Multe
specii sunt răspândite în America de
Nord. Frunzele simple sunt fie zimţate,
fie lobate. Păducelul are flori albe sau
roz, grupate în buchete, şi fructe ca 28 j
_____

CICLOPEDIA UNItftRŞALA
BRITANNI m nişte mere mici de culoare
roşie (rareori albastre sau negre). Multe
specii sunt cul¬ tivate ca arbuşti
ornamentali, pentru florile şi fructele lor
frumoase. Păducelul este foarte potrivit
pentru garduri vii; ramurile viguroase,
tulpina rezistentă şi mulţimea de ţepi fac
din el o veritabilă barieră în calea
vitelor sau a porcilor. păduche Insectă
parazită mică, fără aripi, aparţi¬ nând
ordinului Phthiraptera, făcând parte din
cele peste 3 300 de specii existente.
Ordinul conţine mai ales păduchi
(paraziţi ai păsărilor sau mamiferelor)
care muşcă sau mestecă şi păduchi care
sug (vezi pă- duche-sugător). Trupul
unui păduche este plat. Ouăle sau
lindinile sunt lipite de părul sau penajul
gazdei, iar majoritatea speciilor îşi
petrec întreaga viaţă pe corpul anima¬
lelor gazdă. Infestările puternice
provoacă iritaţii şi pot declanşa infecţii
secundare. Când se mută de la gazdă la
gazdă, păduchii pot transmite multe boli,
precum infestarea cu tenie la câini şi
tifos la şobolani. păduchele-lânos-al-
citricelor (Pseudococcus citri) şi P.
gahani. păduche-lânos Denumire comună
pentru insectele fa¬ miliei
Pseudococcidae (ordinul Homoptera).
Păduchele-lânos este acoperit cu o pu¬
dră albă, lipicioasă, asemănătoare făinii.
Femelele măsoară cca 1 cm, iar
„târâtorii" (puii activi) se grupează de-a
lungul ner¬ vurilor şi părţilor inferioare
ale frunzelor, în special ale citricelor şi
ale plantelor de ghiveci; masculii sunt
zburători şi au două aripi. Printre
speciile obişnuite se numără păduche-
sugător Denumire comună pentru cele
peste 400 de specii (subordinul
Anoplura, ordinul Phthiraptera) de
insecte ectoparazite mici, fără aripi şi
plate, răspândite în întreaga lume. Au un
aparat bucal specializat pentru înţepat şi
supt, cu ajutorul căruia îşi extrag hrana
din sângele şi fluidele tisulare ale
mamiferelor. Nimfele ajung la maturitate
după mai multe năpârliri. Au
specificitate faţă de gazdă: Pediculus
infestează omul (vezi păduche uman), în
timp ce alţi reprezen¬ tanţi ai speciei
(Haematopinus şi Linognathus) atacă
animalele domestice, precum porcii,
vitele, caii şi câinii. păduche-ţestos
Denumire comună pentru membrii mai
multor familii de insecte care se hrănesc
cu seva plantelor (ordinul Homoptera) şi
al căror corp este acoperit de o
carapace ce¬ roasă. Ouăle sunt protejate
de corpul feme¬ lei ori de solzi, sau de
o masă filamentoasă ce¬ roasă.
Păduchii-ţestoşi pot ataca oricare parte
a unei plante, însă fiecare specie are
propria gazdă. Multe specii sunt
dăunători importanţi, altele au valoare
comercială. Insecta-de-lac se fo¬
loseşte la fabricarea unei vopsele roşii
şi a păduche-ţestos (Lcerya purchasi,
mărită) păduche-de-lemn Denumire
comună pentru orice specie te¬ restră de
crustaceu din genul Armadillidium şi
Armadilb (ambele din ordinul Isopoda),
originară din Europa şi răspândită în
toată lu¬ mea. Păduchii-de-lemn (uneori
numiţi lin- dini-de-lemn) au corp oval
cenuşiu, acoperit cu armură constituită
din plăci. Când sunt în pericol, se strâng,
devenind rotunzi. Au o lungime de cca
10 mm. Păduchii-de-lemn tră- iese în
locuri uscate [iltîuchO'deiemn şi
însorite, mai ales lArmadlllldlum
vulgare) printre {mnze la marginea
pădurilor. păducherniţă Denumire
comună pentru cele cca 500 de specii de
plante erbacee care alcătuiesc genul
Pedicularis din familia gurii-leului,
întâlnite în emisfera nordică, mai ales pe
munţii din centrul şi E Asiei. Florile cu
simetrie bilaterală iau câteodată forme
foarte neobişnuite. Florile micului
elefant (P. gro- enlandica), de ex., amin¬
tesc de capul, trompa şi urechile unui
ele¬ fant. Păduchemiţele trăiesc în regim
semi- parazitic, la rădăcinile altor
plante. păducherniţă sau darie
(Pedicularis lanceolata) KI1TY
KOHOUT DIN ROOT RESOURCES—
EB INC. 29

PĂDUCHE ICICLOPEDIA UN I im
SALĂ BRITANI şelacului. Carminul sau
roşul de coşenilă, un colorant roşu, este
obţinut din corpu¬ rile uscate şi
pulverizate ale femelelor din specia
Dactylopius coccus. pă d uche-ţestos-d
e-Sa n-Jose Specie (Aspidiotus
pemidosus) de insectă, descoperită în
America de Nord, la San Jose,
California, în 1880, dar originară,
probabil, din China. O secreţie ceroasă,
cenuşie (crusta) acoperă femelele
galbene, care au cca 1,5 mm diametru.
Crusta este plasată în centru şi este
înconjurată de un inel galben. Femelele
produc câteva generaţii de pui vii în
fiecare an. Pot acoperi crengile unui
copac, distrugându-1 cu totul. păduche
uman Denumire comună pentru cele trei
tipuri de păduche-sugător, capabil să
infesteze oameni. Păduchele-- de-corp
(mai ales Pediculus humanus himianus)
şi păduche- le-de-cap (P. h. capitis) se
răspândesc de la o persoană la alta şi
prin intermediul haine¬ lor,
aşternuturilor, periilor şi al altor obiecte
personale. Păduchii-de-corp sunt
purtători ai organismelor care produc
febra recuren¬ tă, febra tifoidă şi tifosul.
Păduchii-de-cap pot cauza impetigo.
Ambele subspecii se înmulţesc în
condiţii de supraaglomerare, mai ales în
rândul copiilor. Păduchele-crab sau cel
pubian (Phthirus pubis) infestează mai
ales zona pubiană.şi ocazional alte
regiuni cu păr. Prima pereche de
picioare este mai mică decât celelalte
două perechi, dându-i aspectul unui
crab. Aceştia sunt transmişi mai ales
prin contact sexual. Păduchii pot fi
eliminaţi rapid prin intermediul şampoa-
nelor, săpunurilor şi loţiunilor care
conţin hexaclorbenzen şi prin spălarea
temeinică a aşternuturilor şi a hainelor.
pădure Ecosistem complex unde forma
dominantă de viaţă sunt arborii. Pădurile
pot apărea în orice loc în care
temperatura trece de 10°C în lunile cele
mai calde, iar precipitaţiile anuale
depăşesc 200 mm. Acestea se pot
dezvolta în diverse condiţii ce se înscriu
în limitele precizate, iar tipurile de sol,
de plante şi de animale variază în
funcţie de extremele mediului
înconjurător. în regi¬ unile subpolare
reci, de la latitudini mari, pădurile
boreale (vezi taiea) sunt dominate de
conifere rezistente. în climatele mai
temperate, de la latitudini mari,
predomină pădurile mixte, alcătuite din
conifere şi arbori foioşi. Pădurile de
foioase apar şi în climatele aflate la
latitudini mijlocii. în climatele umede,
ecuatoriale, sunt pădu¬ rile tropicale. în
aceste regiuni, precipitaţiile abundente
întreţin arbori veşnic verzi, cu frunze
late, spre deosebire de frunzele în formă
de ace ale arborilor veşnic verzi
(conifere) din zonele mai reci. Pădurile
reprezintă unele dintre cele mai comple¬
xe ecosisteme din lume, cu stratificare
verticală. Pădurile de conifere au cea
mai simplă structură: un nivel al
copacilor, unul al arbuştilor, ce este
fragmentar sau uneori absent, şi nivelul
solului, acoperit cu licheni, muşchi şi
ferigi. Pădurile de foioase sunt mai
complexe (coroana co¬ pacilor cuprinde
două niveluri, superior şi inferior), iar
în cazul pădurilor tropicale se disting
cel puţin trei niveluri. Animalele care
trăiesc în păduri au auzul bine dezvol¬
tat, iar multe sunt adaptate la deplasarea
pe verticală. Deoarece se găseşte puţină
hrană, cu excepţia plantelor, multe
animale care trăiesc pe sol folosesc
pădurea doar ca adăpost. Pădurea
constituie cel mai eficient ecosistem din
natură, cu o rată ridicată a fotosintezei,
ce influenţează atât sistemul plantelor,
cât şi pe cel al animalelor, între care se
creează relaţii organice complexe.
pădure boreală Vezi taiga pădure
tropicală Pădure luxuriantă, în general
compusă din arbori înalţi, cu frunze
mari, care se găseşte în regiunile umede
tropicale din jurul ecuatorului, mai ales
în America de Sud şi Centrală, în Africa
de V şi Centrală, în Indonezia, în Asia
de SE şi în Australia tropicală, unde
clima este relativ umedă, iară variaţii
sezoniere importante. în ciuda
conştientizării tot mai mari a importanţei
acestora la sfârşitul sec XX, pădurile
tro¬ picale continuă să fie defrişate. în
funcţie de cantitatea de ploaie anuală,
arborii pot fi veşnic verzi sau cu frunze
căzătoare; cei din prima categorie au
nevoie de mai multă apă. Temperaturile
rămân ridicate, de obicei de cca 30°C în
timpul zilei şi 20°C în timpul nopţii.
Tipurile de sol pe care se dezvoltă
aceste păduri variază în funcţie de zonă
şi climă, dar, în general, solul pădurilor
tropicale nu este fertil, deoarece este
permanent umed, determinând des¬
compunerea rapidă a materiilor organice
de către bacterii, care sunt absorbite de
rădăcinile arborilor şi de ciuperci.
Pădurile tropicale au mai multe niveluri.
Nivelul cel mai înalt, continuu, numit
coronament, în zona de vârf a acestora,
se află la înălţimi 30

de 30-50 m. Majoritatea animalelor

trăiesc în frunziş şi pe crengi. Sub acest
nivel ur¬ mează unul dens, format din
arbori scunzi, liane şi epifite. Spaţiul
aflat imediat dea¬ supra solului poate fi
ocupat de ramurile arborilor, crenguţe şi
frunziş, dar, contrar crezului popular,
solul pădurii tropicale nu este un hăţiş
impenetrabil, fiind în cea mai marc parte
golaş, cu excepţia unui orizont | subţire
de humus şi de frunze căzute, numite
litieră. Animalele care trăiesc în acest
mediu (de ex. gorile, elefanţi, jaguari şi
urşi) sunt adaptate la mers şi căţărare pc
distanţe mici. Animalele săpătoare, cum
nr fi tatuul şi cecilienii, sunt subterane,
trăiesc în sol, la fel ca microorganismele
| care ajută la descompunerea şi
reciclarea ! resturilor organice
acumulate de la alte j plante şi animale
din celelalte niveluri. [ Clima stratului
de la nivelul solului este | neobişnuit de
stabilă, deoarece stratul superior al
coronamentului şi ramurile de mai jos
filtrează lumina soarelui, combat
radiaţia şi reduc viteza vântului,
păstrând temperatura relativ constantă.
Pădurea Neagră In germană
Schwarzwald Regiune montană, în
Baden-Württemberg, în SV Germaniei.
Se extinde pe o suprafaţă | destul de
îngustă şi lungă de cca 160 km, | de-a
lungul malului estic al fluviului Rin, de
la Neckar până la graniţa cu Elveţia. Cel
mai înalt vârf este Feldberg, cu o
înălţime de 1 495 m. Numele provine de
la zona întunecată din inima pădurii,
dens j populată cu brazi şi pini. De aici
izvorăsc | râul Neckar şi fluviul
Dunărea. Loc de desfăşurare a multora
dintre subiectele poveştilor fraţilor
Grimm, este renumită pentru frumuseţea
satelor şi dealurilor sale. în această zonă
se practică pe scară | largă multe
sporturi de iarnă. Regiunea este
recunoscută atât pentru izvoarele sale
mi¬ nerale, cât şi pentru staţiunile sale,
printre care se numără şi Baden-Baden. j
păgân | în mod tradiţional, persoană care
practică | politeismul clasic. Primii
creştini foloseau acest termen pentru a-i
desemna pe cei care nu erau creştini şi
care se închinau mai multor divinităţi.
Misionarii creştini au încercat să
elimine practicile păgâne prin
construirea de biserici pe locul fos- I
telor altare sau prin asocierea
sărbătorilor creştine cu riturile păgâne
(de ex. asocierea \ sărbătorii
Crăciunului cu celebrarea solsti¬ ţiului
de iarnă). Termenul păgân se folosea şi
pentru filozofii care nu erau adepţi ai
creştinismului, iar în sec. XX pentru a
face referire la membrii noii mişcări
religioase. Vezi neopăgânism. păianjen
Denumire comună pentru cele cca 38
000 de specii de arahnide prădătoare,
din ordinul Araneida, predominant
terestre, răspândite în întreaga lume cu
excepţia Antarcticii. Păianjenii au
corpul format din două părţi principale,
opt picioare, două chelicere veninoase
de forma unor cleşti şi trei perechi de
filiere. în funcţie de specie, au lungimi
între 0,5 şi 9 mm. Veninul unor specii
este periculos pentru om (de ex.
păianjen-pustnic-cafeniu). Majoritatea
speciilor îşi prind prada (insecte) într-o
pla¬ să de mătase, ţesută cu un fir
eliminat prin filiere. Păianjenii îşi
modifică foarte puţin caracteristicile de-
a lungul vieţii, cu excep¬ ţia
dimensiunii. Speciile sunt clasificate în
funcţie de numărul şi modul de aranjare
a ochilor şi de tipul pânzei ţesute. Vezi
şi văduva-neagră, tarantulă, păianjen-
lup. păianjen-lup Nume care iniţial se
referea la o spe¬ cie de păianjeni
(Lycosa tarentula) din S Europei, dar
care acum se referă la peste 175 de
specii de păianjeni (familia Lycosidae) \
descoperite în America de Nord, Europa
j şi la N de Cercul Polar Arctic. Corpul
celei mai mari specii, L. tarentula,
măsoa¬ ră 2,5 cm lungime. Majoritatea
speciilor au corp lung, mare, acoperit cu
peri de culoare brună, picioare lungi,
solide şi fălci puternice, proeminente.
Păianjenii-lup urmăresc prada, apoi se
năpustesc asupra ei. Vânează în special
noaptea. Majoritatea j speciilor îşi
construiesc în pământ un cuib tubular,
căptuşit cu mătase, pe care îl sapă cu
membrele anterioare. Puţine specii îşi
ţes pânză. Muşcătura de L. tarentula nu
are efect nociv asupra omului. păianjen-
pustnic-cafeniu Specie veninoasă
(Loxosceles reclusa) de j păianjen-
cafeniu, întâlnită cel mai des în regiunile
de V şi S ale SUA. Este de culoare
deschisă, având pe spate un desen în
formă de vioară, închis la culoare, din
această cau¬ ză fiind numit uneori
păianjenul-cu-vioară. Are o lungime de
cca 7 mm şi o distanţă între picioare de
cca 2,5 cm. Acest păianjen şi-a extins
arealul în părţile nordice ale SUA şi
poate fi găsit adesea sub pietre sau în
colţurile întunecate din interiorul clădi¬
rilor. Veninul păianjenului-pustnic-
cafeniu 31 PAI AN JEN

PAIANJEN distruge pereţii vaselor de

sânge din apro¬ pierea muşcăturii,
provoacând un ulcer al tegumentului,
care se vindecă încet. Muşcăturile sunt
uneori fatale. păianjen-roşu Denumire
comună pentru oricare acarian care se
hrăneşte cu plante, din familia
Tetranychidae, dăunători răspândiţi ai
plan¬ telor de grădină sau ai celor de
cultură. Păianjenii-roşii adulţi sunt
foarte mici, lungi cam de 0,5 mm şi de
obicei roşii. Ei ţes o pânză mătăsoasă pe
plantele infes¬ tate şi pot provoca
defolierea completă a acestora. Sunt
greu de combătut din cauza rezistenţei
crescute la pesticide. Una dintre
modalităţile de combatere este folosirea
altor specii de arahnide prădătoare.
păiuş Denumire comună pentru cele cca
100 de specii de ierburi graminee din
genul Festuca (familia Gramineae),
originar din regiunile temperate şi reci
ale emisferei nordice. Câteva specii sunt
importante, deoarece alcătuiesc păşuni,
fiind folosite ca nutreţ, iar unele se
utilizează, pe lângă alte plante, la
amenajarea peluzelor. O va¬ rietate,
păiuşul-albastru (F. ovina glauca), are
frunze netede, argintii şi se cultivă în
bordurile ornamentale. pălămidă Peşte
răpitor foarte rapid, de banc (ge¬ nul
Sarda), din familia scrumbiei-albastre
(Scombridae). Pălămida, care poate fi
întâl¬ nită pe întreg cuprinsul globului,
are spate dungat cu negru, abdomen de
culoare argintie şi atinge o lungime de
75 cm. La fel ca şi tonul, corpul are o
formă hidro- dinamică, pedunculul
caudal este îngust şi înotătoarea codală
puternic excavată. în spatele
înotătoarelor dorsală şi anală există un
rând de înotătoare mici. Pălămida are
atât valoare comercială, cât şi sportivă.
Cele mai cunoscute trei specii se găsesc
în zona Atlanticului şi în cea
mediteraneeană, în zona Indo-Pacificului
şi în cea a Pacificului. pălărie
Acoperământ pentru cap, folosit pentru a
ţine cald, pentru a satisface rigorile
modei, în scopuri religioase sau în
cadrul unor ce¬ remonii în care
simbolizează adesea rangul celui care îl
poartă. în ţările occidentale, în Evul
Mediu, bărbaţii purtau pălării în formă
de tichie sau glugă, iar femeile pur¬ tau
mai ales văluri, glugi sau broboade.
Jobenul de mătase a apărut la Florenţa,
pe la 1760. Melonul a apărut în 1850.
Şapca cu cozoroc a fost vreme de
decenii sem¬ nul distinctiv al tinerilor şi
muncitorilor. Pălăriile femeilor au
cunoscut perioade de extravaganţă
deosebită, ultima fiind înain¬ te de
Primul Război Mondial. Din 1960,
purtarea pălăriilor atât de bărbaţi, cât şi
de femei a devenit un obicei mai puţin
popu¬ lar în ţările occidentale. Avându-
şi originea în sec. XV; sombreroul cu
boruri largi este încă purtat în Mexic şi
în alte zone ale Americii Latine. în
Orient, acoperământul tradiţional este
turbanul colorat; în ţările din E şi S
Mării Mediterane, bărbaţii poartă fes; în
Asia, chinezii au inventat pălăria simplă
a muncitorilor, culi, iar japonezii au
sofisticata kammuri, în formă de şapcă
de mătase neagră ornată cu un bor întors
şi un ciucure în formă de crizantemă. în
India se întâlnesc şapca Gandhi, fesul şi
turbanul, în regiunile aflate în trecut sub
dominaţia Imperiului Otoman (inclusiv
în Balcani şi în N Africii), fesul a rămas
popular până în sec. XX. în Orientul
îndepărtat, din Iran până în Asia de Sud
(şi în unele părţi ale coastelor Arabiei),
bărbaţii au purtat diferi¬ te tipuri de
turban. în interiorul Arabiei, în Levant şi
în zone din Siria şi Irak, un văl (kafjyah)
fixat cu un şnur din păr de cămilă este
încă purtat chiar şi de bărbaţii care sunt
îmbrăcaţi după moda occidentală. în
Israel, mai ales evreii practicanţi poartă
o pălărie numită yarmulke. pălărie-de-
chinez Denumire comună pentru
variatele spe¬ cii de melci care au
cochilie aplatizată. Majoritatea speciilor
marine (subclasa Prosobranchia) aderă
la stâncile din apro¬ pierea ţărmului. O
specie întâlnită în SUA este Acmaea
testudinalis din apele reci ale
Atlanticului. Fisurelidele au o fantă în
vâr¬ ful cochiliei. Unii melci pălărie-
de-chinez (subclasa Piâmmata) trăiesc în
apă sărată şi dulce. Vezi şi moluscă.
Pământ sau Terra A treia planetă de la
Soare şi a cincea din sistemul solar ca
mărime şi masă. Unica sa caracteristică
într-adevăr extraordinară este faptul că
mediile sale de la suprafaţă sunt
singurele locuri din univers despre care
se ştie că găzduiesc viaţă. Numele
Pământului în engleză (Earth), limba
internaţională a astronomiei, derivă din
cuvintele pentru uscat şi pământ din
engleza veche şi ger¬ mană şi este
singurul caz în care numele unei planete
din sistemul solar nu provine din
mitologia greco-romană. 32

iCICLOPEDIA Un i R SALĂ
BRITANNI După revoluţia copemicană
din sec. XVI, când astronomul polonez
Nicolaus Copemic propunea un model al
univer¬ sului în centrul căruia se afla
Soarele (vezi sistemul heliocentric),
gânditorii progresişti ■ui privit
Pământul ca pe o planetă similară |
celorlalte din sistemul solar.
Nenumăratele | călătorii pe ocean au
adus dovezi concrete ale faptului că
Pământul este rotund, tot aşa cum
utilizarea de către Galileo a noii sale
invenţii (telescopul) la începutul sec.
XVII a demonstrat că şi alte planete sunt
sferice. Dar abia după intrarea în era
spaţială, când fotografiile făcute de pe
sondele şi navele spaţiale aflate pe
orbita planetei au j redat pentru prima
dată curbura puternică | ¡1 orizontului
Pământului, s-a confirmat prin
observaţie directă că Pământul este o
planetă aproximativ sferică, nu o în¬
tindere plană. Prima dată când oamenii
au văzut Pământul ca un glob complet
suspendat în întunericul de cerneală al
spaţiului a fost în decembrie 1968, când
naveta Apollo 8 a transportat astronauţi
în j jurul Lunii. Sondele spaţiale
robotizate, aflate în drum spre destinaţii
de dincolo de Pământ, precum Galileo şi
naveta Near Earth | Asteroid
Rendezvous (NEAR) din anii 1990, i au
aruncat şi ele o privire în urmă prin
intermediul camerelor fotografice,
oferind imagini unice ale planetei. Privit
de pe o altă planetă din sistemul solar,
Pământul ar părea luminos şi de cu¬
loare albăstruie. Cel mai uşor de
observat printr-un telescop mare ar fi
fenomenele | atmosferei sale, în special
structurile tur¬ bionare de nori albi
formate în furtunile tropicale şi cele de
la latitudini medii, înconjurând planeta
cu un fel de centuri dispuse latitudinal.
Regiunile polare ar părea şi ele
strălucitor de albe, din cauza norilor de
deasupra şi gheţii şi zăpezii de la sol.
Sub siluetele mişcătoare ale norilor ar
apărea oceanele, în nuanţe de albastru-
ne- : gru mult mai închise, întrerupte de
petice ocazionale de pământ deşertic
roşcat. Relieful verde care găzduieşte
cea mai mare parte a vieţii umane nu ar
fi vizibil cu uşu- i rinţă din spaţiu.
Aceste regiuni reprezintă doar o
fracţiune modestă din uscat, care
constituie el însuşi mai puţin de o treime
din suprafaţa Pământului, şi sunt adesea
ascunse de nori. Pe parcursul schimbă¬
rii anotimpurilor s-ar observa şi unele
schimbări în modelele desenate de
furtuni şi în centurile de nori ale
Pământului. Ar i fi vizibile şi avansul,
respectiv retragerea calotei de zăpadă
pe durata iernii, pe suprafeţele de uscat
din emisfera nordică. Savanţii au recurs
la arsenalul complet ! al tehnologiei
modeme pentru a studia Pământul în
moduri care încă nu sunt posibile pentru
alte planete; de aceea, sunt \ cunoscute
mult mai multe lucruri despre I structura
şi compoziţia sa. Aceste cunoş- j tinţe
amănunţite oferă, la rândul lor, o în¬
ţelegere mai profundă a mecanismelor
prin care se răcesc planetele în general,
despre cum sunt generate câmpurile lor
magnetice şi despre cum, prin separarea
elementelor mai uşoare de cele mai
grele în cursul proceselor de dezvoltare
a structurilor interne ale planetelor, se
eliberează energie ! suplimentară pentru
procesele geologice, j modificându-se
structura scoarţei. Suprafaţa Pământului
este subîmpărţită, j în mod obişnuit, în
şapte mase conti¬ nentale: Africa,
Antarctica, Asia, Australia, Europa,
America de Nord şi America de Sud.
Aceste continente sunt înconjurate de
patru întinderi de apă principale:
oceanele Arctic, Atlantic, Indian şi
Pacific. Dar este, j de asemenea,
convenabil să concepem păr- ! ţile
separate ale Pământului ca nişte straturi
] concentrice, aproximativ sferice.
Dinspre interior spre exterior, acestea
sunt nucleul, mantaua, scoarţa (inclusiv
litosfera), hi¬ drosfera (în special
oceanele, care umplu ! regiunile joase
ale scoarţei), atmosfera Ş (împărţită, la
rândul său, în zone sferi¬ ce cum sunt
troposfera, unde se produc fenomenele
meteorologice, şi stratosfera, care
cuprinde stratul de ozon ce protejează
Pământul şi organismele de pe suprafaţa
j sa în faţa razelor ultraviolet ale
Soarelui) şi magnetosfera (o zonă
enormă din spaţiu în care câmpul
magnetic al Pământului domi- | nă
comportamentul particulelor încărcate j
electric ce provin de la Soare).
Cunoştinţele despre aceste diviziuni sunt
rezumate în această perspectivă as¬
tronomică de ansamblu. Descrierea vine
în completarea altor discuţii asupra
ştiinţelor Pământului şi ştiinţelor vieţii.
Forma şi j dimensiunile Pământului sunt
discutate ! în articolul geodezie. Despre
câmpul său ! magnetic se vorbeşte în
articolul câmpul I geomagnetic. Primele
etape din evoluţia | Pământului solid, a
atmosferei şi oceanelor j sale sunt
prezentate în istoria geologică a
Pământului. Dezvoltarea geologică şi |
biologică a Pământului, inclusiv relieful
şi | formele de viaţă de la suprafaţă şi
proce- Ş sele prin care au fost create şi
modificate acestea, sunt abordate în
geocronologie, , uscatul continental şi
tectonica plăcilor. Fenomenele
atmosferei şi ale exteriorului 33
PAMANT

PAMANT CICLOPEDIA UNI; ÍSALA

BRITANNIC, V său rarefiat şi ionizat
sunt discutate în at¬ mosferă, iar
circuitul apei în natură şi prin¬ cipalele
elemente hidrologice sunt descrise în
hidrosferă, oceane şi fluvii. Pământul
solid ca domeniu de studiu este abordat
de ştiinţele geologice, metodele şi
instru¬ mentele utilizate pentru a explora
suprafaţa şi interiorul Pământului sunt
discutate în explorarea Pământului, iar
istoria studiului asupra Pământului din
antichitate până în epoca modernă este
relatată în ştiinţele Pământului.
Ecosistemul global al orga¬ nismelor vii
şi al straturilor care le asigură
supravieţuirea sunt descrise în biosferă.
Date elementare despre planetă Distanţa
medie de la Pământ la Soare este de cca
149 600 000 km. Planeta orbitează
Soarele pe o traiectorie care seamănă
acum mai mult cu un cerc (mai puţin ex¬
centrică) decât orbitele celorlalte
planete, cu excepţia a două dintre ele,
Venus şi Neptun. Pământul încheie o
mişcare de revoluţie (sau o rotaţie
completă pe orbita Soarelui) în cca
365,25 de zile. Direcţia mişcării de
revoluţie - în sens invers acelor de
ceasornic dacă este privită dinspre nord
- urmează acelaşi sens sau direcţie ca şi
rotaţia Soarelui; rotaţia Pământului (sau
rotaţia în jurul axei sale) are şi ea
acelaşi sens, numit direct sau prograd.
Perioada de rotaţie, sau durata unei zile
siderale - 23 de ore, 56 de minute şi 4
secunde - este similară cu cea a planetei
Marte. Jupiter şi majoritatea asteroizilor
au zile de peste două ori mai scurte, în
timp ce planetele Mercur şi Venus au
zile aproape compa¬ rabile cu
perioadele de orbitare. Abaterea de
23,5° sau înclinarea axei Pământului faţă
de planul său de orbitare, specifică şi
ea, determină o încălzire mai accentuată
şi mai multe ore de lumină într-o
emisferă faţă de cealaltă pe durata unui
an şi este astfel responsabilă de
schimbarea ciclică a anotimpurilor. Cu o
rază ecuatorială de 6 378 km, Pământul
este cea mai mare dintre cele patru
planete interioare, telurice (solide), dar
este considerabil mai mic decât uriaşii
de gaz din partea exterioară a sistemului
solar. Pământul are un singur satelit
natu¬ ral, Luna, care gravitează în jurul
planetei la o distanţă medie de cca 384
400 km. Luna este unul dintre sateliţii
naturali mai mari din sistemul solar;
doar planetele-gigant au sateliţi de
dimensiuni comparabile sau mai mari.
Unii astronomi planetari consideră
sistemul Pământ-Lună ca pe o planetă
dublă, fiind oarecum asemănător în
această privinţă cu planeta pitică Pluto
şi cel mai mare satelit al său, Charon.
Câmpul gravitaţional al Pământului se
manifestă ca forţa de atracţie ce
acţionează asupra unui corp liber în
repaus deter¬ minând accelerarea
acestuia în direcţia generală a centrului
planetei. Abaterile de la forma sferică şi
efectul mişcării de rotaţie a Pământului
fac ca gravitaţia să varieze la suprafaţa
planetei în funcţie de latitudine.
Acceleraţia gravitaţională medie la
nivelul mării este de cca 980 cm/sec2.
Gravitaţia Pământului menţine Luna pe
orbita sa şi produce valuri pe suprafaţa
so¬ lidă a Lunii. Astfel de deformări se
manifes¬ tă prin mici umflături pe
suprafaţa lunară, detectabile doar cu
instrumente sensibile. La rândul său,
masa Lunii - relativ mare pentru un
satelit natural - exercită o forţă
gravitaţională care produce mareele de
pe Pământ. Soarele, mult mai îndepărtat,
dar şi considerabil mai masiv, determină
şi el maree pe Pământ. Mareele se
manifestă cel mai vizibil prin creşterile
şi descreşterile nivelului oceanelor. Au
loc de două ori pe zi, dar deformări
mareice au loc şi în masa solidă a
Pământului şi în atmosfera sa. Mişcarea
apei în bazinele oceanice, determi¬ nată
de maree (şi, într-o mai mică măsură,
deformarea mareică a scoarţei
Pământului), produce energie cinetică
disipată pe orbită sub formă de căldură,
ceea ce determină o încetinire a mişcării
de rotaţie a Pământului şi îndepărtarea
printr-o mişcare în spirală a orbitei
Lunii. în prezent, această încetinire
extinde durata unei zile cu câteva miimi
de secundă la fiecare secol, dar rata
decelerării variază în timp pe măsură ce
modificările ce ţin de tectonica plăcilor
şi de nivelul mării alterează zonele
acoperite de golfuri continentale şi mări
puţin adânci. Păturile de gaze volatile şi
lichide aflate deasupra şi aproape de
suprafaţa Pământului sunt, împreună cu
energia solară, de o importanţă
primordială pentru susţinerea vieţii pe
Pământ. Acestea sunt distribuite şi
reciclate prin atmosfera şi hidrosfera
planetei. Atmosfera Pământul este
înconjurat de o atmosferă relativ subţire
(numită, în mod comun, aer), ce constă
dintr-un amestec de gaze, în special azot
molecular (78%) şi oxigen mo¬ lecular
(21%). Există în cantităţi mult mai mici
şi gaze precum argon (aproape 1%),
vapori de apă (în medie 1%, dar variind
foarte mult în funcţie de timp şi locaţie),
34

mm dioxid de carbon (0,037% [370 de

părţi la milion] şi crescând în prezent),
metan (0,00015% [1,5 părţi la milion])
şi altele, alături de minuscule particule
solide şi lichide în suspensie. Pentru că
Pământul are un câmp gra¬ vitaţional
slab (prin virtutea mărimii sale) şi
temperaturi atmosferice calde (datorită
apropierii de Soare), în comparaţie cu
planetele gigantice este lipsit de cele
mai comune gaze pe care acestea le au:
hidro¬ gen şi heliu. In timp ce Soarele şi
Jupiter sunt compuse în cea mai mare
parte din aceste elemente, ele nu au putut
fi reţinute mult timp pe Pământul
proaspăt format şi »-au evaporat rapid
în spaţiul interplanetar. Conţinutul
ridicat de oxigen din atmosfera
Pământului este ieşit din comun.
Oxigenul este un gaz puternic reactiv
care, în con¬ diţiile prezente pe
majoritatea planetelor, s-ar combina cu
alte substanţe chimice din atmosferă, din
suprafaţă şi din scoarţă. Iii este produs
în permanenţă prin procese biologice;
tară viaţă, practic nu ar exista nici
oxigen liber. Cele 1,5 părţi la milion de
metan din atmosferă sunt departe de a fi
în echilibru chimic cu atmosfera şi cu
scoarţa: şi acesta este de origine
biologică, activităţile umane contribuind
în mai mare măsură la producerea sa
decât orice altceva. Gazele din
atmosferă se întind de la suprafaţa
Pământului până la înălţimi de mii de
kilometri, ajungând în cele din urmă să
se amestece cu vântul solar - un llux de
particule încărcate electric care se
revarsă spre exterior din zonele
superficiale ale Soarelui. Compoziţia
atmosferei este mai mult sau mai puţin
constantă pe înăl¬ ţime până la o
altitudine de cca 100 km, excepţiile
importante ţinând de vaporii de apă şi
de ozon. Atmosfera este, de regulă,
descrisă ca fiind formată din straturi sau
părţi dis¬ tincte. Cea mai mare parte a
acesteia este concentrată în troposferă,
care se întinde de la suprafaţă până la o
altitudine de cca 10-15 km, în funcţie de
latitudine şi ano¬ timp. Comportamentul
gazelor din acest strat este controlat de
convecţie. Acest proces se bazează pe
mişcările turbionare, de răsucire,
datorate forţei ascensionale a aerului
aflat aproape de suprafaţă, care este
încălzit de Soare. Prin convecţie se
păstrează un gradient de temperatură
vertical descrescător - adică o scădere a
temperaturii pe altitudine - de cca 6°C
pe km prin troposferă. în partea
superioară a troposferei, care se
numeşte tropopauză, Pământul
fotografiat de sonda spaţială Galileo în
decembrie 1990 în timp ce orbita
planeta. în februarie, Galileo „scanase"
planeta Venus şi apoi, în decembrie
1992, a trecut din nou pe lângă Pământ
înainte de a se îndrepta spre o
„întâlnire“ cu planeta Jupiter în
decembrie 1995. nasa/jpl temperaturile
scad până la cca -80°C. Troposfera este
stratul care cuprinde aproape întreaga
cantitate de vapori de apă şi tot aici au
loc cele mai multe fenomene
meteorologice. Stratosfera, uscată şi
rarefiată, se află deasupra troposferei şi
se întinde până la o altitudine de cca 50
km. Mişcările de convecţie sunt slabe
sau lipsesc din stratosferă; în schimb,
circulaţia tinde să fie pe orizontală. în
acest strat temperatura creşte odată cu
altitudinea. în părţile superioare ale
stratosferei, absorbţia de raze ultraviolet
de la Soare descompune oxigenul
molecular (02); prin recombinarea
atomilor singuri de oxigen cu molecule
de 02 se obţine ozonul (03), care
formează stratul protector de ozon.
Deasupra stratopauzei, care este relativ
caldă, se află mezosferă, şi mai
rarefiată, în care temperaturile scad din
nou odată cu altitudinea până la 80-90
km deasupra suprafeţei, unde este
delimitată mezopauza. Temperaturile
minime atinse aici variază foarte mult în
funcţie de anotimp. Apoi temperaturile
cresc odată cu înălţimea pe parcursul
stratului superior numit termosferă. Tot
dincolo de înălţimea de 80-90 km creşte
şi proporţia de particule încărcate
electric (sau ionizate), iar din acest
punct în sus începe ionosfera. în această
parte se creează aurore vizibile,
spectaculoase, în special deasupra
zonelor h— 2: 'S '5 35

PAMANT I aproximativ circulare din

jurul polilor, prin | interacţiunea dintre
atomii de azot şi cei de oxigen din
atmosferă, cu fluxuri bruşte de particule
energetice provenind de la Soare.
Circulaţia atmosferică generală a
Pământului este acţionată de energia
sola¬ ră, care este mai puternică la
latitudini ecu¬ atoriale. Deplasarea
acestui val de căldură j spre poli este
puternic influenţată de rotaţia j rapidă a
Pământului şi de forţa Coriolis asociată,
la latitudini tot mai îndepărtate de
ecuator (ceea ce adaugă o componentă
est-vest direcţiei vânturilor), producând
mai multe compartimente de aer
circulant în fiecare emisferă.
Instabilităţile (pertur¬ bări în fluxul
atmosferic ce se accentuează în timp)
determină zonele caracteristice de
presiune ridicată şi furtunile de presiune
scăzută din regiunile aflate la latitudini
medii, precum şi fluxurile rapide de aer,
îndreptate spre est, din partea superioară
a troposferei, care dirijează traiectoriile
furtunilor. Oceanele reprezintă
rezervoare masive de căldură, cu un rol
important în j reglarea variaţilor globale
de temperatură j de pe Pământ, dar
temperaturile şi curenţii j lor, care se
schimbă lent, influenţează con- J diţiile
meteorologice şi climatul, aşa cum j se
întâmplă cu fenomenul meteorologic El |
Nino/Oscilaţia meteorologică sudică.
Atmosfera Pământului nu este o carac¬
teristică statică a mediului. Compoziţia
sa a evoluat pe parcursul erelor
geologice în concordanţă cu viaţa şi, în
prezent, se schimbă şi mai rapid din
cauza activităţi¬ lor umane. Undeva pe
la mijlocul istoriei de până acum a
Pământului, a crescut semnificativ
concentraţia de oxigen liber din
atmosferă, prin fotosinteza realizată de
cianobacterii şi saturarea elementelor
na¬ turale absorbante de oxigen de la
suprafaţa Pământului (de ex., mineralele
relativ săra¬ ce în oxigen şi gazele
bogate în hidrogen emanate de vulcani).
Prin acumularea de oxigen a devenit
posibilă dezvoltarea unor celule
complexe, care consumă oxigen în |
procesele metabolice şi care stau la
baza j tuturor plantelor şi animalelor.
Climatul Pământului variază pe par¬
cursul anotimpurilor în orice punct al
planetei, dar există şi variaţii pe termen
mai lung în climatul global. Erupţiile
vulcani¬ ce, precum erupţia din 1991 a
muntelui Pinatubo din Filipine, poate
arunca în stratosfera cantităţi foarte mari
de particule de praf care rămân în
suspensie ani la rândul, accentuând
opacitatea atmosferică şi determinând o
răcire considerabilă în întreaga lume.
Mult mai rare, impacturile uriaşe cu
asteroizi şi comete pot avea efec¬ te
chiar mai profunde, inclusiv reducerea
severă a cantităţii de raze solare, ce
poate dura luni sau ani de zile, precum
impactul pe care numeroşi cercetători îl
consideră responsabil de extincţia în
masă a speciilor vii la sfârşitul erei
cretacice, cu 65 m.a.u. Variaţiile
climatice dominante conservate în
analele geologice recente sunt erele
glaciare, legate de variaţii ale înclinării
axei Pământului şi ale geometriei orbitei
sale în jurul Soarelui. Procesele fizice
ale fuziunii hidrogenului i-au dus pe
astronomi la concluzia că Soarele era cu
30% mai puţin luminos în istoria
timpurie a Pământului decât în prezent.
Drept urmare, dacă toate celelalte
condiţii rămâneau neschimbate,
oceanele ar fi trebuit să fie îngheţate.
Observaţiile f㬠cute asupra planetelor
vecine Pământului, Marte şi Venus,
precum şi estimările pri¬ vind carbonul
prins în scoarţa Pământului în acest
moment sugerează că exista mult mai
mult dioxid de carbon în atmosfera
Pământului la începutul istoriei sale.
Acest lucru ar fi accentuat încălzirea
suprafeţei din cauza efectului de seră,
ceea ce ar fi permis oceanelor să rămână
lichide. La ora actuală există de 100 000
de ori mai mult dioxid de carbon în
rocile carbonatice din scoarţa
Pământului de¬ cât în atmosferă, în
contrast puternic cu Venus, a cărei
atmosferă a evoluat într-o direcţie
diferită. Pe Pământ formarea de cochilii
carbonatice de către vietăţile ma¬ rine
reprezintă principalul mecanism de
transformare a dioxidului de carbon în
car¬ bonaţi; aceştia pot fi formaţi şi prin
procese abiotice, care implică apă în
stare lichidă, dar care sunt mai lente.
Dar pe Venus viaţa nu a avut niciodată
ocazia să apară şi să genereze carbonaţi.
Datorită poziţiei planetei în sistemul
solar, în primele etape ale istoriei sale,
Venus primea cu 10-20% mai multă
lumină solară decât primeşte Pământul
chiar şi în prezent, în ciuda faptului că
Soarele era mai tânăr şi mai pl㬠pând
la acea vreme. Majoritatea savanţilor
planetari consideră că temperatura
crescută de la suprafaţă, determinată de
Soare, a împiedicat apa să se
condenseze în formă lichidă. în schimb,
a rămas în atmosferă sub formă de
vapori, care, ca şi dioxidul de carbon,
reprezintă un eficient gaz cu efect de
seră. împreună, cele două gaze au
determinat o creştere şi mai accentuată a
temperaturilor la suprafaţă, astfel încât
cantităţi mari de apă au ajuns în
stratosferă, 36

mi ENCICLOPEDIA UN SALĂ
BRITANNICA jâWă de unde au fost
disociate de radiaţiile solare ultraviolet.
Cum noile condiţii făcuseră planeta prea
fierbinte şi prea aridă pentru a permite
formarea abiotică a carbonaţilor, cea
mai mare parte sau întreaga rezervă de
carbon a planetei a rămas în atmosferă
sub formă de dioxid de carbon.
Modelele de perspectivă prevăd că şi
Pământul ar putea avea aceeaşi soartă
peste un miliard de ani, când Soarele îşi
va depăşi intensitatea actuală cu 10-
20%. între sfârşitul anilor 1950 şi
sfârşitul sec. XX, cantitatea de dioxid de
carbon din atmosfera Pământului a
crescut cu peste 15% din cauza arderilor
de com¬ bustibili fosili (cărbune, petrol
şi gaze naturale) şi a distrugerii
pădurilor tro¬ picale precum cea din
bazinul fluviului Amazon. Modelele
computerizate prevăd că o dublare netă
a cantităţii de dioxid de carbon până la
mijlocul sec. XXI ar putea determina o
încălzire globală medie a planetei de
1,5-4,5°C, ceea ce ar afecta profund
nivelul mării şi agricultura. Deşi această
concluzie a fost criticată uneori în baza
faptului că încălzirea constatată până
acum nu s-a conformat ritmului
proiectat, analizarea datelor privind
temperaturile din oceane a arătat că o
mare parte a încălzirii din sec. XX s-a
produs efectiv în oceane şi se va face
simţită la un moment dat şi în atmosferă.
O altă problemă actuală este impactul
activităţilor umane asupra stratului de
ozon din stratosfera. La mijlocul anilor
1980 s-a constatat că, prin reacţii
chimice complexe ce presupuneau mici
cantităţi de clorofluorcarburi (CPF-uri)
produse de oameni, se creau găuri
temporare în stratul de ozon, în special
deasupra Antarcticii în timpul
primăverii polare. Şi mai îngrijo¬
rătoare a fost descoperirea unei zone tot
mai întinse de subţiere a stratului de
ozon deasupra latitudinilor temperate
foarte populate, deoarece s-a descoperit
că radi¬ aţiile ultraviolet de undă scurtă
pe care le absoarbe eficient stratul de
ozon cauzează cancer de piele.
Acordurile internaţionale încheiate
pentru a pune capăt producţiei celor mai
dăunătoare CPF-uri care distrug stratul
de ozon vor opri în cele din urmă şi vor
repara această subţiere a stratului, dar
abia spre mijlocul sec. XXI, din cauza
prezenţei îndelungate a acestor substanţe
chimice în stratosfera. Hidrosfera
Hidrosfera Pământului este un strat de
apă discontinuu la suprafaţă sau aproape
de aceasta; include toate corpurile de
apă lichide sau îngheţate de la suprafaţă,
apa freatică prinsă în sol şi în roci şi
vaporii de apă din atmosferă. Unică în
sistemul solar, hidrosfera este esenţială
pentru viaţă aşa cum o înţelegem astăzi.
Pământul are o suprafaţă de cca 509 600
000 kmp, acoperită de oceane cu apă
sărată în proporţie de 71%, cu un volum
de cca 1,4 miliarde km3 şi o temperatură
medie de cca 4°C, nu mult peste
temperatura de îngheţ a apei. Oceanele
cuprind circa 97% din volumul de apă al
planetei. Restul există sub formă de apă
dulce, dintre care trei sferturi sunt
îngheţate la latitudini polare. Cea mai
mare parte a apei dulci rămase este apă
freatică prinsă în soluri şi roci; mai
puţin de 1% există în lacuri şi râuri.
Vaporii de apă din atmosferă sunt o
cantitate neglijabilă, dar circulaţia apei
evaporate din oceane peste suprafeţele
de uscat este o parte integrantă a ciclului
hidrologic ce regenerează şi susţine
viaţa. Ciclul hidrologic presupune
transferul apei din oceane, prin
atmosferă, către con¬ tinente şi înapoi în
oceane, la suprafaţa uscatului şi în
subsol. Acest ciclu include fenomene
precum precipitaţiile, evaporarea,
transpiraţia, infiltrarea, scurgerea
subterană şi scurgeri de suprafaţă.
Aceste procese se desfăşoară în întreaga
hidrosferă, care se întinde de la circa 15
km în atmosferă la cca 5 km în scoarţă.
Cam o treime din energia solară care
ajunge la suprafaţa Pământului se con¬
sumă pentru evaporarea apei din oceane.
Umiditatea şi vaporii care rezultă în
atmosferă se condensează formând nori,
ploaie, ninsoare şi rouă. Umezeala
repre¬ zintă un factor esenţial în
determinarea fenomenelor
meteorologice. Ea este forţa motrice a
furtunilor şi este responsabilă de
separarea sarcinilor electrice, ceea ce
cauzează trăsnete şi, prin ele, in¬
cendiile naturale de vegetaţie sălbatică
atât de importante în unele ecosisteme.
Umezeala udă uscatul, reface stratul
acvi- fer, descompune chimic rocile,
erodează relieful, întreţine viaţa şi
umple râurile, care transportă
substanţele chimice şi sedimentele
dizolvate înapoi în oceane. Apa joacă un
rol vital şi în ciclul dio- xidului de
carbon (ca parte a ciclului mai complex
al carbonului). Sub efectul apei şi al
dioxidului de carbon dizolvat, calciul
este îndepărtat din rocile de pe
continente şi transportat în oceane, unde
se combină pentru a forma carbonaţi de
calciu (inclusiv 37 PĂMÂNT

PAMANT "■1 •'; f SB13iI®-CP

cochiliile vietăţilor marine). în final,
carbo¬ narii se depun pe fundul mărilor
şi, prin litificare, se transformă în
calcare. Prin procesul global al
tectonicii plăcilor, unele dintre aceste
roci carbonatice sunt târâte ulterior
adânc în interiorul Pământului unde se
topesc, determinând eliberarea de
dioxid de carbon (prin vulcani, de
exemplu) în atmosferă. Prelucrarea
ciclică a apei, a dioxidului de carbon şi
a oxigenului prin procesele geologice şi
biologice ale Pământului a fost esenţială
pentru a menţi¬ ne de-a lungul timpului
caracterul locuibil al planetei şi pentru
conturarea reliefului continental prin
eroziune şi alterare, ceea ce constituie o
deosebire izbitoare faţă de lipsa acestor
procese pe Venus. (Dovezi ale unor
episoade din trecut de eroziune pro¬
dusă de apă lichidă - şi eventual
cantităţi mici din astfel de eroziuni în
prezent - au fost descoperite pe Marte.)
Scoarţa exterioară Stratul exterior, rigid
şi pietros al Pământului se numeşte
scoarţă. Este compus din roci cu
densitate redusă, care se topesc uşor.
Scoarţa continentală este alcătuită pre¬
dominant din roci granitice, în timp ce în
compoziţia scoarţei oceanice intră, în
principal, bazalt şi gabrou. Analizele
un¬ delor seismice generate de
cutremure din interiorul Pământului arată
că scoarţa are o grosime de cca 50 km
sub continente, dar de numai 5-10 km
sub fundul oceanelor. La baza scoarţei, o
schimbare radicală în comportamentul
undelor seismice mar¬ chează suprafaţa
de contact cu mantaua. Aceasta din urmă
este alcătuită din roci mai dense, pe care
plutesc rocile din scoarţă. La scară
geologică, mantaua se comportă ca un
fluid foarte gros şi răspunde la presiune
prin revărsare. împreună, partea
superioară a mantalei şi scoarţa
acţionează mecanic ca un singur strat
rigid, numit litosferă. Carcasa litosferică
externă a Pământului nu este o singură
bucată neîntreruptă, ci este spartă ca o
coajă de ou uşor crăpată şi împărţită în
cca o duzină de blocuri majore separate
sau plăci. Există două tipuri de plăci:
oceanice şi continentale. Un exemplu de
placă oceanică îl reprezintă Placa
Pacifică, întinsă de la Dorsala Est-
Pacifică la fosele marine adânci
mărginind partea vestică a bazinului
Pacificului. Printre exemplele de placă
continentală se numără Placa Nord-
Americană, care cuprinde America de
Nord, precum şi scoarţa oceanică din¬
tre acest continent şi o parte a Dorsalei
Interiorul Pământului poate fi analizat pe
două niveluri distincte. în termen
chimici, el constă din trei straturi de
bază (stânga): crusta (scoarţa); alcătuită
din roci bazaltice şi granitice; mantaua,
alcătuită din roci plastice predominând
silicaţii şi oxizii, şi nucleul, alcătuit din
elemente mai grele, în principal nichel şi
fier. Analizat la nivelul proprietăţilor
fizice, el cuprinde cinci straturi
principale (dreapta): litosferă este zona
cea mai exterioară a Pământului, fiind un
strat rigid ce înconjoară mantaua,
deformările la nivelul ei producându-se
prin rupturi; astenosfera este un strat
subţire, în stare vâscoasă, deformările la
nivelul acesteia fiind plastice; mezosferă
este un strat rigid care se întinde în jos
spre nucleu; stratul nucleului extern se
află într-o stare de agregare fluidă, e
constituit dintr-o topitură de fier şi
nichel care probabil conţine urme de
sulf şi oxigen. Sub acţiunea de rotaţie a
Pământului, această topitură metalică,
bun conducător electric, ar fi
răspunzătoare de magnetismul terestru.
Stratul nucleului intern este constituit
dintr-un amestec solid de nichel şi fier.
© MERRIAM-WEBSTER INC. Medio-
Atlantice. Aceasta din urmă este un uriaş
lanţ muntos submarin care se întinde de-
a lungul axului bazinului Atlanticului,
trecând pe la jumătatea distanţei dintre
Africa şi America de Nord şi de Sud.
Plăcile litosferice au cca 60 km grosime
sub oceane şi 100-200 km sub continen¬
te. (De remarcat că aceste grosimi sunt
definite prin rigiditatea mecanică a
materi¬ alului litosferic. Ele nu
corespund grosimii scoarţei, care este
măsurată la baza sa prin discontinuitatea
în comportamentul undelor seismice.)
Acestea se deplasează pe un strat slab,
probabil parţial topit, din partea de sus
a mantalei, numit astenosferă. Curenţi de
convecţie lenţi, aflaţi la mare adâncime
în manta, care sunt generaţi de încălzirea
radioactivă a interiorului, de¬ termină
mişcări laterale ale plăcilor (şi ale
continentelor de deasupra lor), cu o
viteză de câţiva centimetri pe an. Plăcile
interac- ţionează la margini, iar aceste
graniţe sunt clasificate în trei categorii
generale pe baza 38

mişcărilor relative ale plăcilor

adiacente: divergente, convergente şi de
transformare (sau de forfecare). în
zonele de divergenţă, două plăci se
îndepărtează una de cealaltă. Mişcările
por¬ tante de ridicare din manta forţează
plăcile sil se separe în zone de rift (cum
este cea care străbate, pe mijloc, fundul
Oceanului Atlantic), unde magmele din
mantaua de dedesubt se ridică pentru a
forma noile roci din scoarţa oceanică.
I’lăcile litosferice se deplasează una
spre cealaltă de-a lungul graniţelor
convergente. (limd se întâlnesc o placă
continentală şi una oceanică, marginea
frontală a plăcii oceanice este forţată să
intre sub placa con¬ tinentală,
pătrunzând în astenosferă - pro¬ ces
numit subducţie. Dar subducţia apare
doar la bucăţile mai subţiri şi mai dense
de scoarţă oceanică. Când în zona de
con¬ vergenţă se întâlnesc două
continente mai groase şi mai puternice,
acestea rezistă sub- ilucţiei şi tind să
formeze cute, producând mari lanţuri
muntoase. Munţii Himalaya, alături de
podişul adiacent al Tibetului, s-au
format în cursul unei astfel de co¬
liziuni între două continente, când India
s a ciocnit de Placa Eurasiatică în urma
deplasării relative a Plăcii Indo-
Australiene. în al treilea tip de graniţă
tectonică, de transformare, două plăci
alunecă în paralel una pe lângă cealaltă,
în direcţii opuse. Aceste zone sunt
adesea asociate cu o activitate seismică
ridicată, pentru că presiunile care se
acumulează în bucăţile de scoarţă care
alunecă sunt eliberate la anumite
intervale, sub formă de cutremure. Falia
San Andreas din California este un
exemplu al unei astfel de graniţe, care se
mai numeşte şi falie sau zonă de
fractură. Cea mai mare parte a
proceselor tectoni¬ ce active ale
Pământului, inclusiv aproape toate
cutremurele, au ioc lângă margini ale
plăcilor. Vulcanii se formează de-a
lungul zonelor de subducţie, deoarece
scoarţa oceanică tinde să se retopească
pe măsură ce se scufundă în mantaua
fierbinte, iar apoi se ridică la suprafaţă
sub formă de lavă. Astfel se formează în
aceste locuri lanţuri de vulcani activi,
adesea explo¬ zivi, cum sunt cei din
Pacificul de Vest şi de pe coastele de
vest ale continentelor americane.
Lanţurile muntoase mai vechi, erodate
de factori meteorologici şi de ape,
marchează zonele în care marginile
plăcilor tectonice au interacţionat cu mai
mult timp în urmă. Cele mai vechi şi mai
stabile re¬ giuni ale Pământului, din
punct de vedere geologic, se află în
inima unor continente (precum Australia,
părţi din Africa şi partea de nord a
Americii de Nord). Numite scuturi
continentale, acestea sunt regiuni în care
orogeneza, falierea şi alte procese
tectonice sunt diminuate comparativ cu
activitatea care are loc la graniţele
dintre plăci. Datorită stabilităţii lor,
eroziunea a avut timp suficient să
netezească topogra¬ fia scuturilor
continentale. Tot pe aceste scuturi s-au
păstrat mai bine şi dovezi geologice ale
unor cratere formate în urma unor
impacturi foarte vechi cu asteroizi şi
comete. Dar chiar şi aici, procesele
tectonice şi acţiunea apei au şters multe
dintre trăsăturile de demult. Prin
contrast, o mare parte a scoarţei
oceanice este con¬ siderabil mai tânără
(cu o vechime de zeci de milioane de
ani) şi nici o parte din ea nu are mai
mult de 200 de milioane de ani. Acest
cadru conceptual în care savanţii
interpretează la oia actuală evoluţia lito-
sferei Pământului - numit tectonica
plăci¬ lor - este aproape universal
acceptat, deşi mai există numeroase
detalii care trebuie clarificate. De
exemplu, savanţii încă nu au ajuns la un
acord asupra momentului în care s-au
format nucleele continentale originare
sau cu cât timp în urmă au început să
opereze procesele modeme de tectonică
a plăcilor. Cu siguranţă, procesele de
convecţie internă, separarea minera¬
lelor prin topire parţială şi recristalizare
şi vulcanismul bazaltic au acţionat mai
intens în primul miliard de ani din
istoria Pământului, când interiorul
planetei era mult mai fierbinte decât este
acum. Cu toate acestea, este posibil ca
suprafaţa us¬ catului să se fi format şi
împărţit în alt mod. După formarea
principalelor scuturi continentale,
tectonica plăcilor a fost ca¬ racterizată
de o consolidare şi separare ciclică a
supercontinenteior create prin
comasarea a numeroase nuclee
continenta¬ le şi arce insulare mai mici.
Cercetătorii au identificat două astfel de
cicluri în istoria geologică. Un
supercontinent a început să se
dezintegreze în urmă cu cca 700 de
mili¬ oane de ani, spre sfârşitul erei
precambrie- ne, separându-se în câteva
continente mari, dar până în urmă cu cca
250 de milioane de ani, aproape de
începutul perioadei triasice, alunecarea
continuă a acestor continente a dus în
cele din urmă la fuzionarea lor, din nou,
într-o masă supercontinentală numită
Pangea. Cam 70 de milioane de ani mai
târziu, Pangea a început să se
fragmenteze, dând naştere treptat la
actuala configuraţie 39 PĂMÂNT

PAMANT MCLOPEDIA a continentelor.

Distribuţia rămâne şi acum asimetrică,
continentele fiind localizate predominant
în emisfera nordică, în partea opusă
bazinului Pacific. în mod surprinzător,
comparând cele patru planete telurice,
doar Pământul pre¬ zintă dovezi ale unei
tectonici a plăcilor desfăşurată pe
termen lung şi persistentă. Atât Venus,
cât şi Marte au o geologie do¬ minată de
vulcanism bazaltic pe o scoarţă în mare
parte imobilă, cu slabe dovezi ale unor
episoade posibil limitate de deplasare
orizontală a plăcilor. Mercur este
intrinsec mai densă decât celelalte
planete telurice, ceea ce presupune un
nucleu metalic mai mare; suprafaţa sa
este acoperită în cea mai mare parte cu
cratere de impact, dar are şi un model
global de coaste abrup¬ te care
sugerează micşorarea planetei, asociată
eventual unei răciri din interior. Ceea ce
pare a fi esenţial pentru tipul de
tectonică a plăcilor care apare pe
Pământ este dimensiunea mare a planetei
(din care rezultă un flux important de
căldură şi o scoarţă subţire), ceea ce
elimină Marte, şi existenţa constantă a
apei în scoarţă pen¬ tru a înmuia rocile,
caracteristică pe care Venus a pierdut-o
încă de la începuturile istoriei sale. Deşi
Pământul este activ din punct de vedere
geologic şi, de aceea, are o suprafaţă
foarte tânără, este posibil ca suprafaţa
lui Venus să fi fost complet înnoită sub
efectul vulcanismului bazaltic din
ultimele câteva miliarde de ani, iar în
cazul planetei Marte este posibil ca mici
porţiuni din suprafaţă să fi suferit
eroziuni foarte recente sub efectul apei
lichide sau al alunecărilor de teren.
Interiorul Masa Pământului este alcătuită
din fier, oxigen, siliciu şi magneziu,
elemente care pot forma mineralele
cristaline numite silicaţi. Cu toate
acestea, în privinţa com¬ poziţiei
chimice şi minerale, ca şi în privinţa
proprietăţilor fizice, Pământul este
departe de a fi omogen. în afară de
superficialele diferenţe pe orizontală,
aproape de supra¬ faţă (de exemplu,
cele legate de compoziţia scoarţei
continentale şi a celei oceani¬ ce),
principalele diferenţe din interiorul
Pământului variază pe măsură ce ne
apro¬ piem de centru. Acest lucru se
datorează temperaturilor şi presiunilor
tot mai mari şi separării originare a
materialelor, care s-a produs la scurt
timp după ce Pământul s-a desprins şi
format din nebuloasa so¬ lară, în urmă
cu cca 4,56 miliarde de ani, alcătuindu-
şi nucleul bogat în metale, mantaua
abundentă în silicaţi şi rocile mult mai
puternic modificate din componenţa
scoarţei. Din punct de vedere
geochimic, Pământul înregistrează
diferenţe foarte pronunţate. Rocile din
scoarţă conţin de câteva ori mai mult
aluminiu decât restul părţii solide a
Pământului şi de zeci de ori mai mult
uraniu. Pe de altă parte, scoarţa, care
reprezintă doar 0,4% din masa
Pământului, cuprinde mai puţin de 0,1%
din cantitatea totală de fier. Fierul
Pământului este concentrat în proporţie
de 85-90%, în nucleu. Presiunea care
creşte cu adâncimea determină
modificări de fază în rocile din scoarţă
la adâncimi între 5 şi 50 km, care
marchează limita de sus a părţii
superioare a mantalei. Această zonă de
tranziţie se numeşte discontinuitatea
Mohorovicic sau Moho. Marea
majoritate a magmelor ba- zaltice se
formează în mantaua superioară, la
adâncimi de sute de kilometri. Mantaua
superioară, care este bogată în
mineralele olivină, piroxeni şi silicaţi
cu structură de perovskit, are diferenţe
orizontale conside¬ rabile la nivel de
compoziţie. O mare parte din interiorul
Pământului, de la o adâncime de cca 650
km până la 2 900 km, este formată din
mantaua inferioară, alcătuită în principal
din silicaţi bogaţi în magneziu şi fier,
inclusiv echivalentele minerale de
presiune ridicată ale divinei şi
piroxenului. Mantaua nu este statică, ci
se deplasează lent în mişcări convective,
în cursul cărora materialul mai fierbinte
se ridică, iar cel mai rece se scufundă.
Prin acest proces, Pământul îşi pierde
treptat căldura internă. Convecţia
mantalei nu este doar forţa mo¬ toare a
deplasărilor pe orizontală a plăcilor, ci
se manifestă şi prin apariţia unor pana¬
şuri uriaşe temporare - jeturi gigantice
de rocă fierbinte în urcare, parţial topită
- care se pot forma într-un strat profund
de lângă punctul de contact dintre nucleu
şi manta. Fiind mult mai mari decât
panaşurile ter¬ male obişnuite, precum
cele asociate lan¬ ţului muntos a insulei
Hawaii din centrul Pacificului, este
posibil ca panaşurile uriaşe să fi avut
efecte profunde asupra istoriei geologice
a Pământului şi chiar asupra climei sale.
Un episod de vulcanism global petrecut
în urmă cu 65 de milioane de ani, care a
creat imensele depozite de scurgeri de
bazalt numite Podişul Deccan de pe
subcontinentul indian, este posibil
asociat unui astfel de panaş uriaş, deşi
acest model este departe de a fi acceptat
universal. 40
Wr Jh ENCICLOPEDIA UN ItfER
SALÂ BRITANNICA ,. Cu o rază de
aproape 3 500 km, nucleul l’ilmântului
este aproximativ de aceeaşi mărime ca
întreaga planetă Marte. Circa o | treime
din masa Pământului este cuprinsă j în
nucleu, alcătuit în cea mai mare parte
din fier lichid aliat cu câteva elemente
mai uşoare care există din abundenţă în
cosmos (de ex., sulf, oxigen şi, se crede,
| chiar hidrogen). Natura sa lichidă
rezultă [ din faptul că undele sale
seismice de forfecare nu reuşesc să
penetreze nucleul, însă o parte mică din
nucleu, aflată sub | adâncimea de cca 5
100 km, este solidă, j Temperaturile din
nucleu sunt foarte ri¬ dicate, variind
între cca 5 000 şi 7 000 K (4 700-6
700°C) în centru, comparabile CU cele
de la suprafaţa Soarelui. Există însă
mari semne de întrebare legate de
lemperaturi din cauza necunoscutelor
privind elementele care se aliază cu
fierul în nucleu, iar datele mai recente
sunt în favoarea gamei de jos a
temperaturilor cslimate pentru nucleul
intern. Rezervorul de căldură al
nucleului poate asigura până J la o
cincime din întreaga căldură internă care
ajunge, în cele din urmă, la suprafaţa
Pământului. Structura fundamentală a
Pământului - scoarţa, mantaua şi nucle¬
ul - pare să se regăsească şi la alte
planete telurice, deşi cu diferenţe
considerabile în mărimea relativă a
fiecărei părţi. Câmpul geomagnetic şi
magnetosfera Mişcările fluide în spirală
ale nucleului extern lichid al Pământului,
care este conductor de electricitate, au
un efect dinamo-electromagnetic care dă
naştere | câmpului geomagnetic. Nucleul
fierbinte | şi masiv al planetei, împreună
cu rotaţia sa rapidă, explică probabil
intensitatea excep¬ ţională a câmpului
magnetic al Pământului în comparaţie cu
al altor planete telurice. Venus, de
exemplu, care are un nucleu metalic,
similar în dimensiune, se pare, cu al
Pământului, se roteşte foarte încet şi nu j
are un câmp magnetic intrinsec
detectabil. Mercur şi Marte au câmpuri
magnetice intrinseci, dar foarte reduse.
Principalul câmp magnetic al Pământului
pătrunde prin planetă şi acoperă un
volum imens din spaţiul care înconjoară
planeta, j O vastă porţiune din spaţiu, în
formă | de lacrimă, numită magnetosferă,
se for¬ mează prin interacţiunea dintre
câmpul Pământului şi vântul solar. La o
distanţă de cca 65 000 km spre Soare,
presiunea vântului solar este echilibrată
de câmpul geomagnetic. Acesta
acţionează ca un obstacol în calea
vântului solar, iar fluxul de particule
încărcate electric (plasma) este deviat în
jurul Pământului din cauza arcului de
şoc astfel creat. Magnetosfera rezultată
în urma procesului formează o coadă
geomagnetică alungită ce se întinde pe
milioane de kilometri distanţă de la
Pământ şi în direcţie opusă Soarelui.
Particulele de plasmă din vântul solar se
pot strecura prin magnetopauză, limita
dinspre Soare a magnetosferei, şi să pă¬
trundă în interiorul ei; particule
încărcate electric din ionosfera
Pământului ajung şi ele în magnetosferă.
Coada geomagnetică poate păstra ore
întregi cantităţi enorme de energie -
câteva miliarde de megajouli (ceea ce
reprezintă, aproximativ, echiva¬ lentul
producţiei anuale de electricitate a
numeroase ţări mai mici). Acest
fenomen are loc prin intermediul unui
proces numit reamectare prin care
câmpul magnetic al Soarelui, extins în
spaţiul interplanetar sub efectul vântului
solar, se leagă de câmpul magnetic din
magnetosfera Pământului. Energia este
eliberată prin reconfigurări structurale
dinamice ale magnetosferei - numite
subfurtuni geomagnetice -, care deter¬
mină frecvent precipitarea unor particule
energetice în ionosferă, dând naştere
spec¬ taculoaselor aurore fluorescente.
Liniile convergente ale câmpului
magne¬ tic aflate destul de aproape de
Pământ pot capta particulele cu energie
foarte mare, astfel încât acestea să se
rotească între emisfera nordică şi cea
sudică şi să alunece lent, longitudinal, în
jurul planetei, în două zone în formă de
inel numite centurile de radiaţie Van
Allen. Multe particule încărcate electric
prinse în aceste centuri se produc atunci
când razele cosmice pline de energie
intră în contact cu atmosfera superioară
a Pământului, degajând neutroni care
apoi se descompun în electroni, care
sunt purtători de sarcină electrică
negativă, şi protoni, care au sarcină
pozitivă. Altele provin din vântul solar
sau din atmosfera Pământului. Centura
de radiaţii interioară a fost obser¬ vată
în 1958 de către fizicianul american
James Van Allen şi colegii săi, utilizând
un contor Geiger-Miiller aflat pe primul
satelit al SUA, Explorer 1; centura
externă a fost observată de o altă navă
spaţială americană şi una rusească,
lansate în acelaşi an. De atunci,
magnetosfera Pământului a fost intens
studiată, iar specialiştii în fizică spaţială
şi-au extins cercetările şi asupra
proceselor plasmatice din vecinătatea
co¬ metelor şi a altor planete, (vezi
plasmă) 41 PĂMÂNT

PAMANT -1 Wr . -fit ENCICLOPEDIA

UN SALA BRITANNICA ÆÊÊÊÊ Ml O
caracteristică importantă a câmpului
magnetic al Pământului este
reversibilitatea polilor. în acest proces,
direcţia sistemului dipolar se inversează
- adică polul nord magnetic devine polul
sud magnetic şi invers. Prin studierea
direcţiei de mag¬ netizare a numeroase
roci, geologii ştiu că astfel de inversări
au loc, iară a urma un tipar definit, la
intervale ce variază de | la zeci de mii
de ani la milioane de ani, ] deşi încă nu
sunt siguri de mecanismele j care le
determină. Este posibil ca de-a | lungul
acestei schimbări, despre care se j crede
că durează mii de ani, să rămână un j
câmp care nu e dipolar şi are doar o
mică j parte din intensitatea câmpului
normal. J în lipsa temporară a sistemului
dipolar, I vântul solar s-ar apropia mult
mai mult de Pământ, permiţând
particulelor care ¡ sunt, în mod normal,
respinse de câmp J sau prinse în
porţiunile sale exterioare să | ajungă la
suprafaţă. Creşterea radiaţiilor de
particule ar putea duce la o distrugere
mai accentuată a materialului genetic,
ceea ce ar determina mutaţia sau
sterilitatea ] plantelor şi animalelor,
ducând la dispariţia j unor specii.
Cercetătorii au căutat urme ale j unor
astfel de modificări în fosilele păstrate j
din perioadele în care s-au produs astfel
de | inversări ale polilor, dar rezultatele
nu au | fost concludente. Evoluţia
structurii şi compoziţiei | Originea
Pământului în forma sa actuală | a
constituit, multă vreme, un subiect de j
interes intelectual, dar, de la mijlocul
sec. XX, savanţii au înregistrat progrese
im¬ portante atât în teorie, cât şi în
măsurători. Analizele izotopilor din
meteoriţi şi, în special, ale rocilor aduse
de pe Lună de astronauţii americani de
pe Apollo au contribuit semnificativ la
acest lucru. Alte I câştiguri au fost
obţinute din cercetările I geochimice
asupra eşantioanelor terestre, j
combinate cu o nouă înţelegere a
procese- j lor interne, determinată de
recunoaşterea J tectonicii plăcilor, de
studiul planetelor | telurice ca grup şi de
progresele în mode¬ larea numerică a
proceselor fizice care duc la formarea
planetelor. Punctul de pornire în
urmărirea evolu¬ ţiei planetare este
nucleosinteza, formarea elementelor
chimice la scară cosmică. Aceasta
cuprinde procesele nucleare prin care s-
au produs cele mai uşoare ele- ] mente -
în special hidrogenul şi heliul -, j
naşterea explozivă a universului (vezi |
big-bang), în urmă cu cca 14 miliarde de
i ani şi formarea ulterioară a
elementelor mai grele în interiorul
stelelor. Prin analo¬ gie cu fenomenele
pe care le observă la ora actuală
astronomii în zonele de formare a
stelelor, se consideră că sistemul solar a
fost, iniţial, un nor de gaze şi praf care
cuprindea astfel de elemente preexisten¬
te. Norul a colapsat, din cauza propriei
atracţii gravitaţionale, într-un disc
rotativ de materie numit nebuloasă
solară. Este posibil ca prăbuşirea să fi
fost declanşată de o undă de şoc produsă
de o supernovă din apropiere, o stea cu
explozie violentă, sau prin fluctuaţii
arbitrare de densitate chiar în interiorul
norului. Odată ce s-a ajuns la presiuni şi
densităţi suficient de mari „în nucleul
compactat al nebuloa¬ sei, puteau
începe reacţiile nucleare din interiorul
său, dând naştere unei stele. Partea
externă a discului rotativ - materia care
nu a fost cuprinsă în noul Soare - a
devenit materie primă pentru planetele şi
celelalte corpuri care orbitează în
sistemul solar. Naşterea Soarelui, care
cuprinde cca 99,9% din masa întregului
sistem solar, este considerată momentul
în care au început să se formeze
planetele, în urmă cu cca 4,56 miliarde
de ani. Formarea Pământului în prunele
faze Se pare că, pe măsură ce gazul care
alc㬠tuia nebuloasa solară se răcea,
granulele minerale s-au condensat şi s-
au agregat pentru a constitui cea mai
primitivă formă de material meteoritic.
în plus, după cum a sugerat descoperirea
unor concentraţii anormale de izotopi în
câţiva meteoriţi, corpusculii în
dezvoltare încorporau ocazi¬ onal şi
materiale solide din afara sistemului
solar, care existau, se pare, de dinainte
de formarea Soarelui. Concentraţia de
izotopi care se dezin¬ tegrează
radioactiv şi cea de izotopi care se
produc prin dezintegrare radioactivă le
oferă savanţilor informaţiile necesare
pen¬ tru a calcula când s-au format
meteoriţii şi planetele. De exemplu,
concentraţiile de rubidiu-87 şi de
stronţiu-87, în care se des¬ compune
primul, sau cele de samariu-147 şi
produsul dezintegrării sale neodim-143,
indică faptul că cei mai vechi meteoriţi
s-au format acum cca 4,56 m.a.u. Alte
studii asupra izotopilor demonstrează că
Pământul s-a format cu cel mult câteva
zeci de milioane de ani după naşterea
Soarelui. Elementele cele mai abundente
din Soare, hidrogenul şi heliul, lipsesc
aproape cu desăvârşire din planetele
interioare, te¬ lurice, dar rămân
componente importante 42

iz CICLOPEDIA UNt 33EEEB: în

planetele gazoase exterioare, precum
Júpiter şi Saturn. Se consideră că doar
la distanţa la care se află Júpiter şi
dincolo de acesta - în părţile mai reci
ale sistemului solar, inclusiv zona de
dincolo de Neptun în care s-au format
cometele - era posibil ca substanţele
mai volatile, care includeau şi apă,
dioxid de carbon şi amoniac, să se
condenseze şi să se păstreze în cantităţi
considerabile în timpul formării
planetelor. Cu toate acestea, când
relativa abundenţă a clementelor mai
puţin volatile este com¬ parată cu a
Soarelui pentru o categorie de meteoriţi
primitivi, cu o compoziţie chimică puţin
alterată - numiţi chondrite carbonatice
de clasa CI (consideraţi de numeroşi
cercetători drept cele mai pure
eşantioane de material original al siste¬
mului solar) şi cu compoziţia estimată a
Pământului -, valorile lor sunt foarte
apro¬ piate. Aceasta este baza pentru
modelul i'hondritic, conform căruia
Pământul (dar, posibil, şi celelalte
planete telurice) sunt alcătuite, în esenţă,
din corpuri formate din astfel de
material meteoritic. Această idee este
susţinută de studiile asupra izotopilor
din roci derivate din părţile interioare
ale Pământului, despre care se consideră
că au suferit puţine modificări în istoria
planetei. Astfel, se pare, compoziţia
planetei este aproximativ cea care ar
putea fi estimată pe baza observării
abundenţei anumitor ele¬ mente în Soare
şi ţinând cont de pierderile de elemente
mai volatile. Praful şi granulele care s-
au conden¬ sat din gazul în răcire al
nebuloasei s-au agregat sub efectul
gravitaţiei, formând fragmente mai mari
de rocă. Meteoriţii chondritici care sunt
studiaţi în prezent reprezintă, în esenţă,
exact o astfel de acumulare de granule şi
fragmente care s-au compactat, devenind
bucăţi mai mari. Prin acumularea
continuă de noi materiale, piesele mai
mici au format bolovani şi cor¬ puri cu
dimensiuni de asteroizi (planetoizi)' şi,
în cele din urmă, corpuri de dimen¬
siunea Lunii şi a planetei Marte. Cu cât
aceste corpuri deveneau mai mari, cu
atât creştea atracţia lor gravitaţională şi
atr㬠geau mai eficient particule
suplimentare şi fragmente de roci în timp
ce se învârteau în jurul Soarelui.
Creşterea s-a încetinit când majoritatea
corpurilor ajunseseră la dimensiuni
precum cea a Lunii şi a planetei Marte,
deoarece numărul lor era limitat şi, de
aceea, erau efectiv izolate unele de
celelalte, pe orbitele lor. Când Júpiter a
atins dimensiunile sale uriaşe, gravitaţia
sa puternică a perturbat aceşti
„embrioni" de planete telurice, alungind
orbitele lor şi permiţând creşterii
treptate să continue pentru încă zeci de
milioane de ani, până au ajuns la
aproximativ masa Pământului. în
prezent, pe Pământ cad atât meteoriţi
pietroşi cât şi meteoriţi feroşi (compuşi,
în mare parte, din fier aliat cu nichel şi
sulf) şi despre ambele tipuri se crede că
au fost prezente şi în timpul formării
planetoizilor din care avea să se
formeze Pământul. Cu alte cuvinte, se
pare că Pământul s-a format doar după
ce toată sau aproape toată materia solidă
se condensase. Astfel, o gamă largă de
minerale au fost prinse în granulele,
fragmentele mai mari şi chiar planetoizii
care erau atraşi de planeta în formare.
Aparent, o astfel de acumulare de
fragmente metalice dense şi fragmente
de rocă mai puţin dense nu este una
foarte stabilă. Calculele bazate pe
rezistenţele m㬠surate ale rocilor
indică faptul că, probabil, fragmentele
metalice s-au scufundat spre interior pe
măsură ce Pământul creştea. Deşi
planeta era relativ rece în acea eta¬ pă -
sub 500K (230°C) - roca era fragilă.
Acesta este un aspect important
deoarece duce la concluzia că nucleul
metalic al Pământului a început să se
formeze în timpul acumulării materiei şi,
probabil, înainte ca planeta să fi ajuns la
o cincime din volumul său actual. Se
consideră că, în timpul formării sale,
Pământul a suferit încălziri şoc determi¬
nate de impactul cu corpuri de mărimea
unor meteoriţi şi planetoizi mai mari. în
cazul coliziunii cu un meteorit,
încălzirea se concentrează aproape de
suprafaţa unde are loc impactul, ceea ce
permite căldurii să se răspândească
înapoi în spa¬ ţiu. Dar un planetoid
poate să pătrundă suficient de adânc
după impact pentru a determina o
încălzire şi la mare adâncime faţă de
suprafaţă. Mai mult, sfărâmăturile
formate în urma impactului pot acoperi
suprafaţa planetei, ceea ce contribuie la
reţinerea căldurii în interiorul planetei.
Unii cercetători au şugerat că, pe această
cale, este posibil ca Pământul să fi
devenit suficient de fierbinte pentru a
începe să se topească după ce ajunsese
la mai puţin de 15% din volumul său
final. Printre corpurile diverse care au
lovit Pământul în formare, cel puţin unul
este considerat ca având dimensiuni
compa- rabile cu ale planetei Marte.
Deşi detaliile nu sunt bine cunoscute,
există dovezi su¬ ficiente ale faptului că
impactul unui astfel 43 PAMANT

PAMANT de corp de mari dimensiuni a

creat Luna. Printre indiciile cele mai
convingătoare se numără relativa
abundenţă a numeroa¬ se microelemente
în rocile de pe Lună, compoziţie care
are valori apropiate cu ale mantalei
Pământului. Dacă aceasta nu este doar o
coincidenţă, ea indică faptul că Luna ar
fi provenit din manta. Simulările pe
computer au arătat că o coliziune oblică
cu un corp planetar de mărimea lui
Marte ar fi putut fi suficientă pentru a
rupe din interiorul Pământului materialul
din care să se formeze Luna. Din nou,
dovezile unor astfel de coliziuni masive
sugerează că Pământul era încălzit în
mod foarte eficient în perioada
construirii sale. Se pare, aşadar, că
numeroasele procese care au contribuit
la dezvoltarea iniţială a Pământului s-au
desfăşurat aproape si¬ multan, de la zeci
la sute de milioane de ani după formarea
Soarelui. Meteoriţii şi Pământul s-au
format în acest interval, iar Luna, datată
ca având o vârstă de peste patru
miliarde de ani, s-a format, se pare, în
aceeaşi perioadă. Simultan, se forma
nucleul Pământului şi este posibil ca
acesta să fi fost deplin alcătuit în
perioada de creştere a plantei. în plus
faţă de posibila căldură a formării
cauzată de impactu¬ rile cu planetoizi,
scufundarea metalelor şi intrarea lor în
alcătuirea nucleului au eliberat
suficientă energie gravitaţională pentru a
încălzi întreaga planetă cu 1 000K (1
000°C) sau mai mult. Astfel, odată ce a
început formarea nucleului, interiorul
Pământului a devenit suficient de
fierbin¬ te pentru a iniţia procesele de
convecţie. Deşi nu se ştie dacă tectonica
plăcilor era activă la suprafaţă sau ce
formă îmbrăca aceasta, pare destul de
posibil ca mişcările de convecţie ale
mantalei de dedesubt să fi început chiar
înainte ca planeta să fi crescut până la
dimensiunile sale finale. De-abia într-o
etapă ulterioară a evoluţiei Pământului a
început şi radioactivitatea să devină o
sursă importantă de căldură. După ce s-a
încălzit, interiorul Pămân¬ tului era
pregătit să-şi înceapă evoluţia chimică.
De exemplu, eliberarea sub for¬ mă
gazoasă a unei părţi din substanţele
volatile care fuseseră prinse în cantităţi
mici în planeta aflată în curs de formare
a dus, probabil, la apariţia celei mai
timpurii forme de atmosferă. Degajarea
apei sub formă gazoasă spre suprafaţa
Pământului a început cu peste 4,3 m.a.u.,
datare ba¬ zată pe analiza eşantioanelor
de zirconiu vechi pe care sunt vizibile
efectele alterării produse de apa lichidă.
în zonele cele mai adânci ale Pământului
au devenit posibile reacţii chimice între
manta şi nucleu. Dar poate cel mai
important eveniment pentru suprafaţa
Pământului a fost for¬ marea unei
scoarţe primitive prin topirea parţială a
interiorului. Această separare chimică
prin topire parţială şi eliberarea sub
formă gazoasă a substanţelor volatile
este numită diferenţiere. Pe măsură ce
in¬ teriorul era supus acestui proces,
lichidele mai puţin dense s-au ridicat
din materia topită spre suprafaţă şi s-au
cristalizat formând scoarţa. încă există
semne de întrebare în le¬ gătură cu
momentul şi punctul în care a început să
se dezvolte scoarţa continen¬ tală,
pentru că nu s-au descoperit urme
geologice ale primilor 600 de milioane
de ani. Cele mai vechi roci cunoscute
datează doar de circa patru miliarde de
ani. Deoarece acestea sunt roci meta-
morfice - adică au fost transformate, sub
efectul căldurii şi presiunii, din ro¬ cile
preexistente în scoarţă la momentul
vârstei lor datate - se poate presupune
logic că scoarţa a existat mai devreme în
istoria Pământului. De fapt, două granule
minuscule de zirconiu din Australia au
fost datate ca având 4,28 miliarde şi 4.4
miliarde de ani, dar legătura lor cu for¬
marea scoarţei continentale este neclară.
Deşi nu există dovezi directe, cele indi¬
recte derivate din compoziţia rocilor
indică faptul că scoarţa continentală s-a
format devreme. Analizele izotopice
sugerează că vârsta medie a actualei
scoarţe continentale este de circa 2,5
miliarde de ani. Astfel, după toate
probabilităţile, topirea parţială repetată
a mantalei superioare a format succesiv
roci de scoarţă mai rafinate şi cu
caracter tot mai pronunţat continental,
începând cu peste patru miliarde de ani
în urmă. Dar pe parcursul primului
miliard de ani, o mare parte a scoarţei
continentale care s-a format pare să fi
fost reîncorporată în manta - datele
izotopice indică faptul că, în medie, cca
o treime din scoarţa continentală era
reciclată la fiecare miliard de ani. în
consecinţă, au mai rămas doar câteva
fragmente de scoarţă mai vechi de 3.5
miliarde de ani şi practic nici una mai
veche de patru miliarde de ani. Procesul
topirii parţiale şi al formării scoarţei, în
special a celei continentale, duce la o
epuizare a anumitor elemente (de ex.
siliciu şi aluminiu) din manta. încă mai
există porţiuni neepuizate şi astfel 44

| relativ primitive, alcătuind cca o treime

din j manta, conform modelelor
izotopice. Dar distribuirea porţiunilor
epuizate şi a celor neepuizate nu este
clar cunoscută. Deşi o mare parte a
mantalei superioare (sau poate loată)
pare a fi epuizată, nu se ştie dacă există
roci sărăcite şi în mantaua inferioară.
Ceea ce se ştie este faptul că Pământul
continuă procesul de diferenţiere în stra-
| luri sau porţiuni distincte din punct de
vedere chimic. Acest lucru este vizibil
mai nlis în procesele ce ţin de tectonica
plăcilor, care presupun o producere
continuă a scoarţei la graniţele plăcilor
divergente, uşa cum sunt dorsalele
medio-oceanice. Pe măsură ce acest
material este deplasat înapoi în manta în
zonele de subducţie, iar ulterior ridicat
din nou, el continuă să | sufere prelucrări
chimice, compoziţia sa trecând de la
bazaltică la andezitică şi, în cele din
urmă, la granitică (continentală). Astfel,
evoluţia termică şi cea chimică a
interiorului Pământului, strâns legate
prin convecţia mantalei, sunt procese cât
se poate de active şi la cca 4,56
miliarde de ani după formarea planetei.
pământ bătut sau pisé de terre Material
de construcţii obţinut prin con¬
densarea şi uscarea unor amestecuri de
argilă, nisip sau alte combinaţii şi apă. |
A fost utilizat de multe civilizaţii. Este
cea mai rezistentă dintre formele de
construcţie obţinute din pământ şi este
formată din blocuri de construcţie (vezi
chirpici) sau din forme mobile de lemn
în care sunt presate amestecurile, în
straturi sau lifturi, pentru a construi
pereţi. Erligang din China (cca 1600
î.Hr.) este un exemplu de fortificaţie
construită cu chirpici; aceasta acoperă o
suprafaţă de 3,2 kmp şi se crede că a
fost nevoie de 10 000 de oameni şi mai
bine de 12 ani pentru a o construi.
păpădie Plantă erbacee perenă din genul
Taraxacum, j familia Cotnpositae,
originară din Europa şi | din Asia, dar
răspândită în aproape toate zonele cu
climă temperată din America de Nord.
Cea mai cunoscută specie, T. offki- tiale,
are frunzele lungi, dispuse în rozetă
bazală, şi rădăcină ramificată; tulpina
este fină şi goală pe dinăuntru; florile
sunt galbene, grupate în capitule; fructul
este j un mănunchi de alte fructe mai
mici, | purtătoare de puf, în formă de
minge, cu | o singură sămânţă. Frunzele
tinere sunt j comestibile; rădăcinile pot
fi folosite ca substitut al cafelei.
păpăludă sau caprimulg-ţipător Pasăre
de noapte (Caprimulgus vociferus) din
America de Nord, asemănătoare cu
caprimulgul, numită astfel pentru
trilurile sale, cu prima şi a treia silabă
accentuate, pe care le poate repeta de
400 de ori fără să se oprească. Trăieşte
în păduri apropiate de zone deschise,
unde prinde insecte cu ajutorul aripilor,
la răsărit şi la apus. în timpul zilei
doarme pe pământ sau pe o creangă.
Este lung de cca 25 cm/Penajul este
brun-pestriţ, masculul are guler şi coa¬
dă bifurcată albe. Iernează în zone
sudice, până în Costa Rica. păpuşă
Reproducere la scară redusă a unei
figuri umane sau a unui animal, folosită
în special ca jucărie pentru copii.
Păpuşa este probabil cea mai veche
jucărie a oamenilor, deşi este posibil ca
unele păpuşi din vechime să fi înde¬
plinit funcţii religioase sau magice,
precum cele folosite în practi¬ cile
voodoo modeme. Păpuşile erau
îngropate în mormintele copiilor în
Egipt, în Grecia şi în Roma, precum şi în
catacombele din primii ani ai
creştinismului, în Europa, păpuşile au
fost fabricate în scop comercial
începând cu sec. XVI. Capetele lor erau
făcute din lemn, teracotă, alabastru sau
ceară. începând de pe la 1820 au devenit
populare păpuşile cu cap din porţelan
şlefuit (de Dresda) şi cele cu cap din
ceramică neşlefuită. în sec. XX,
ceramica a fost înlocuită cu plasticul. în
Japonia, păpuşile sunt, prin tradiţie,
obiecte de ceremonie, nu jucării. în
India, mire- sele-copii primeau păpuşi
îmbrăcate cu haine foarte împodobite,
atât la hinduşi, cât şi la musulmani. în
prezent, atât păpu¬ şile vechi, cât şi cele
moderne au devenit adesea obiecte de
colecţie. păr Denumire comună pentru
cele câteva specii de pomi fructiferi din
genul Pyrus, în special P. communis, din
familia Rosaceae. Este unul dintre cei
mai importanţi ar¬ bori fructiferi din
lume, fiind cultivat în 45 PAR

toate ţările din zonele temperate ale

ambelor emisfere. Printre miile de
specii se numără Bartlett (cel mai răs¬
pândit), Beurre Bosc si Beurre d'Anjou.
În SUA, majoritatea recoltelor sunt
conser¬ vate; în Europa, perele sunt
consumate mai mult proaspete sau j sunt
folosite la prepararea cidrului de pere
(suc de pere fermentat). în comparaţie
cu mărul, părul este mai înalt şi mai
drept, j iar fructele sale sunt mai dulci şi
mai moi. | Nişte celule dure (granulaţie
sau celule de I piatră) sunt prezente în
miez. păr Fire care cresc din piele.
Copiii pierd un rând de păr moale, pufos
(lanugo) înainte sau chiar după naştere.
Apoi creşte un păr fin, scurt,
nepigmentat (vellus). începând cu
pubertatea, un păr mai lung, mai as¬ pru
şi mai pigmentat apare la subsuori, în
regiunea pubiană, uneori pe corp şi
membre, iar la bărbaţi şi pe faţă. Părul
de pe cap, genele şi sprâncenele sunt de
tipuri diferite. Numărul firelor de păr
din cap, care creşte cu 13 mm pe lună,
este de cca 100 000-150 000. Firul de
păr de deasupra pielii este un ţesut mort,
alcătuit din che- ratină. Numai unele
celule de creştere din rădăcină sunt vii.
Părul se formează prin diviziune
celulară, la baza foliculului (o ca¬ vitate
mică din piele), şi urmează un ciclu de
creştere, stagnare şi cădere. Vellusul are
o durată de viaţă de cca patru luni, iar
părul de pe cap, între trei şi cinci ani.
Părintele Divin /Father Divine/ născut
George Baker (1880?, Georgia?, SUA -
10.09.1965, Philadelphia, Pennsylvania)
Lider religios american. Născut, se
spune, pe o plantaţie, a început să
predice în 1899 în Sud şi apoi în
Baltimore, sub numele Mesagerul. In
1915 s-a stabilit la New York, luându-şi
numele Major J. Devine (mai târziu
schimbat în Părintele Divin). în 1919 şi-
a întemeiat prima comunitate la Sayville,
Long Island, şi a iniţiat mişcarea
Misiunea Păcii. Numărul adepţilor săi,
mai ales din rândul negrilor, a crescut
rapid în anii 1930 şi 1940, iar
aşezămintele sale, numite ceruri, au
ajuns la 170. El îşi învăţa adepţii să
renunţe la proprietăţile personale, iar
co- | dul moral strict pe care îl predica
impunea i celibatul şi interzicea alcoolul
şi tutunul. Mulţi dintre adepţii săi,
numiţi „îngeri", îl credeau Dumnezeu.
părţi interşanjabile Componente identice
care se pot sub¬ stitui una alteia, foarte
importante mai ales în procesul de
fabricare. Producţia de masă, care a
transformat organizarea muncii, a apărut
cam odată cu dezvoltarea industriei de
maşini-unelte de către mai mulţi
inventatori din sec. XIX. Odată cu
apariţia echipamentelor de precizie s-au
putut fabrica, la costuri mici şi cu o
mână de lucru redusă, un număr mare de
componente identice. Vezi fabrică,
Henry Ford, Henry Leland. păsărele cu
cântec modulat Păsări din cele aproape
350 de specii din Eurasia şi Africa
(familia Sylviidae) sau cca 120 de
specii din America şi Australia (familia
Parulidae). Speciile din Lumea Veche
trăiesc în grădini, zone împădurite, bălţi,
au cioc subţire adaptat la ciugulirea
insectelor de pe frunze. Sunt răspândite
din Europa şi Asia până în Africa şi
Australia, unele trăind şi pe continentele
americane (vânătorul-de-tânţari). Au
culoare şi aspect verzui-murdar, cafeniu
sau negru şi o lun¬ gime de 9-26 cm.
Vezi şi silvia-cu-cap-ne- gru; cântăreţul-
cu-creştet-negru; vânăto- rul-de-ţânţari;
parulide. păsări-cu-barbă Denumire
comună pentru cele 75 de spe¬ cii de
păsări tropicale (familia Capitonidae)
numite astfel pentru smocurile de pene
de la baza ciocului pu¬ ternic, ascuţit.
Au cap mare şi coadă scurtă, măsurând
9-30 cm lungime, şi penaj ver¬ zui sau
cafeniu, cu pete de culori aprinse sau
albe. Păsările-cu-barbă trăiesc în
America Centrală, în partea de N a
Americii de Sud, în Africa subsaharia-
nă şi în S Asiei. Sunt zburătoare
mediocre şi obişnuiesc să stea în vârful
arborilor când nu se hrănesc cu insecte,
şopârle, ouă de păsări, fructe şi fragi.
Cântă puternic, agitându-şi capul şi
coada. Speciile care vocalizează intens
sau repetă sunt numite şi păsări-nebune.
păstârnac Plantă erbacee (Pastinaca
sativa) din familia Umbelliferae,
cultivată pentru rădăcina albă,

mare, conică, ascuţită la vârf, cărnoasă,

co¬ mestibilă, care are o aromă dulce,
deosebită şi care este servită de obicei
preparată. La sfârşitul verii, rădăcina
conţine o cantitate mare de amidon, dar
temperaturile joase transformă amidonul
în zahăr. Rădăcina este viguroasă şi re¬
zistă la îngheţuri mari. Originar din
Anglia, Europa şi Asia tem¬ perată,
păstârnacul i>4«llinao (Pâstlnaca
sativa) s_a adaptat rapid şj Jn America
de Nord. păstrăv Denumire comună
pentru câteva specii de peşti din familia
Salmonidae, originare din emisfera
nordică, dar introduse pe scară largă şi
în alte regiuni. Sunt peşti preţuiţi pentru
carnea lor folosită şi în alimentaţie, dar
şi pentru pescuitul de agrement. Deşi
majoritatea trăiesc în ape dulci şi reci,
unele specii (numite păstrăvi-de-mare;
de ex. păstrăvul-ucigaş) migrează spre
mare între perioadele de depunere a
icrelor. Unele sci- enide sunt şi ele
numite păstrăvi-de-mare. Genul
Onchorhynchus include somonul şi
câteva specii de păstrăvi; Salvelinus
conţine câteva specii denumite generic
fântânei (este specia pe care o întâlnim
în România). Speciile de păstrăvi
variază foarte mult în anatomie, culoare
şi obiceiuri. Cele mai multe trăiesc în
vecinătatea obiectelor scufundate sau în
curenţii de adâncime şi în bazine adânci;
se hrănesc cu insecte, peşti mici şi cu
icrele acestora, precum şi cu crustacee.
Vezi şi păstrăv-brun, păs- trăv-curcubeu.
păstrăv-brun Peşte comestibil atent la
capcane, ce trăieşte în Europa (Salmo
mata, familia Salmonidae), fiind extrem
de apreciat ca hrană. Specia include mai
multe varietăţi (de ex. păs- trăvul-din-
lacul-Leven din Marea Britanie).
Păstrăvul-brun este recunoscut după pe¬
tele negre, inelare, de pe corpul său
cafeniu. A fost aclimatizat în multe zone
ale lumii, deoarece în ape mai calde se
adaptează mai bine decât majoritatea
celorlalţi păs¬ trăvi. Creşte până la o
greutate de cca 3,6 kg. Indivizii care
ajung în oceane, numiţi păstrăvi-de-
mare, sunt mai mari decât cei de râu şi
sunt căutaţi pentru pescuitul de
agrement, ca şi cei care pătrund în
lacurile mai mari. pâstrăv-curcubeu
Specie (Oncorhynchus mykiss) de peşte
din familia Salmonidae, remarcat prin
salturile sale şi prin zbaterea puternică
atunci când este prins în undiţă. A fost
dus din America de Nord în multe alte
ţări. Este un peşte viu colorat, de lacuri
şi râuri repezi; este acoperit cu pete mici
negre şi are o dungă roşiatică de părţile
laterale. Cap-de-oţel, o varietate mare,
oceanică, de culoare albăstruie, este, de
asemenea, un peşte preţios pentru
pescari. Păstrăvul-curcubeu poate cân¬
tări 2,8 kg; cap-de-oţel (ca şi păstrăvul-
curcubeu din lacurile mari) poate cântări
4,5-9 kg sau mai mult. O altă formă de
păstrăv-curcubeu, kamloop sau
kootenay, păstrăvul-de-Idaho, poate
depăşi 14 kg. păstrăv-de-lac sau
păstrăv-Macklnaw sau păstrăvul-
Marilor-Lacuri sau păstrăv-somon
Păstrăv american (Salvelinus
namaycush) mare şi vorace, des întâlnit
începând din N Canadei şi din Alaska
până în New England şi Marile Lacuri,
de obicei în ape stătătoare adânci şi
reci. Este verde-gri şi acoperit cu pete
deschise la culoare. Primăvara,
păstrăvii-de-lac (2,3 kg) se pot prinde în
ape de mică adâncime; vara, peştii de
până la 4,5 kg sunt pescuiţi în ape
adânci. Au fost eliminaţi din Marile
Lacuri de ciclostomul Petromyzon
marinus, care a pătruns prin canalul
Welland, în anii 1930. Au fost introduşi
în apele din V SUA, E Americii de Sud,
în Europa şi Noua Zeelandă. păstrăv-de-
ocean Denumire comună pentru speciile
de peşti ale genului Cynoscion din
familia Sciaenidae, carnivore bentonice.
Trăieşte de-a lungul ţărmurilor
tropicale. Are gură subţire, în care
pătrund uşor cârligele pescarilor. Cam
şase specii trăiesc pe coastele nord-
ameri- cane. Păstrăvul-de-ocean
(Cynoscion regalis) are o lungime de
cca 60 cm. Este pescuit în scop sportiv
şi comercial în statele de pe coasta
Atlanticului, fiind considerat cea j mai
importantă specie din această familie.
Păstrăvul-de-ocean pătat (C. nebulosus)
IUI II IiAVIIjHON—
COteCţASOCIETĂŢII NAŢIONALE
H'N/l'tlOTO RESEARCHERS i^itrftv-
maroniu (Salmo trutta) 47 PĂSTRĂV

PĂSTRĂV m CICLOPEDIA
UNIVERSALA BRITANNIC trăieşte pe
coasta Floridei şi a golfului Mexic.
Păstrăvii-de-ocean seamănă, dar nu sunt
înrudiţi cu păstrăvii propriu-zişi.
păstrăv-de-pârâu sau păstrăv-pătat Peşte
de apă dulce (Salvelinus fontinalis),
foarte căutat de pescari, o varietate de
păstrăv american, apreciat pentru aroma
sa şi calităţile de luptă, atunci când este
atacat. Păstrăvul-de-pârâu este originar
din regiunile nord-estice ale SUA şi din
Canada, fiind apoi introdus şi în alte
părţi ale lumii. Trăieşte în ape
curgătoare reci, curate, prezentând
semne şerpuite, închise la culoare pe
spate şi pete roşii şi alburii pe corp.
Poate cântări până la 3 kg. Unii indivizi
migrează în lacuri mai mari sau în mare,
unde cresc mai mult în dimensiuni şi
devin mai argintii. păstrăv-Mackinaw
Vezi păstrăv-de-lac păstrăv-ucigaş Peşte
cu pete negre (Salmo clarki), din fami¬
lia somonului, ce se găseşte în V
Americii de Nord. Păstrăvul-ucigaş se
recunoaşte după dunga roşie
strălucitoare ce se află dedesubtul fălcii
inferioare. Considerat un bun peşte de
masă, el trage la muşte şi la momeli.
Poate ajunge la o greutate de 1,8 kg.
Mulţi păstrăvi-ucigaşi trăiesc în râuri şi
migrează spre mare. Acolo sunt numiţi
păstrăvi-de-mare şi pot reveni în apele
dulci doar după câţiva ani. pătlagină
Denumire comună pentru cele cca 265
de specii de plante din grădini, de pe
marginea drumului şi buruieni din genul
Plantago, din familia Plantaginaceae. Ca
o trăsătură distinctivă, frunzele plantei
sunt lipsite de lamine propriu-zise. Ceea
ce pare a fi lami¬ na sau limbul este, de
fapt, un peţiol lăţit, cu câteva vinişoare
(nervuri) principale paralele, ce pornesc
de la baza tulpinii. în vârful tulpinilor
fără frunze apar nişte flori mici, dispuse
în spice. Spicele cu seminţe ale
pătlaginii-mari (P. major) sunt sursă de
hrană pentru păsări. Pătlagina-
englezească sau pătlagina-îngustă (P.
lanceolata) şi lim- ba-mânzului sau
limba-oii (P. media) sunt buruieni care
strică recolta. Unele specii au
întrebuinţări în medicină (de ex. ca
ingredient în laxative). pătlăgea-vânătă
sau vânătă Plantă perenă (Solanum
mekmgena) din fami¬ lia Solanaceae.
Necesită o climă caldă; este cultivată pe
scară largă în Asia de E şi de S pătrat
logic Reprezentare geometrică a
relaţiilor logice tradiţionale dintre
opoziţii (contradicţii, contrarii,
subcontrarii) stabilite între cele patru
tipuri de propoziţii (universal afir¬
mative sau propoziţii de tip A, universal
negative sau de tip E, particular
afirmative sau de tip I, particular
negative sau de tip O) în cadrul
doctrinei aristotelice a silo¬ gismului. în
colţul din stânga sus se află A, în colţul
din dreapta sus se află E, sub A se află I
şi sub E este aşezat O. Propoziţiile A şi
O, ca şi E şi I sunt contradictorii (au
relaţii diagonale). Propoziţiile A şi E
sunt contrarii, în timp ce I este
subcontrarul propoziţiei A, şi deci
implicat de aceasta, iar O este
subcontrarul lui E. în timp ce con¬
tradictoriile au valori diferite de adevăr
(una adevărată, una falsă), contrariile nu
pot fi amândouă adevărate, dar pot fi
amândouă false în acelaşi timp.
Pătrăşcanu, Lucreţiu (04.11.1900,
Bacău, România - 17.04.1954, Jilava,
Bucureşti) Jurist, sociolog şi om politic
român. Profesor universitar la Bucureşti.
Activist comunist, unul dintre puţinii
intelectu¬ ali din Partidul Comunist
Român, a fost ministrul justiţiei din
partea comuniştilor în perioada 1944-
1948. în cadrul luptei pentru putere din
interiorul Partidului Comunist Român, a
fost arestat (1948), acuzat de trădare,
judecat, condamnat la moarte şi executat.
In 1968 a fost reabilitat. Scrieri: Sub trei
dictaturi (1946), Curente şi tendinţe în
filozofia românească (1946). pătrunjel
Plantă erbacee bienală robustă
(Petroselmum crispum), din familia
Umbelliferae, de ori¬ gine
mediteraneeană. Frunzele, compuse, (de
unde este originară) şi în SUA. în
general este cultivată ca plantă anuală,
pentru fructul său cărnos. Tulpina este
înaltă şi stufoasă. Are frunze ovate, uşor
lobate şi flori violet, solitare. Fructul
este o bacă mare, lucioasă, ovală, a
cărei culoare variază de la purpu- riu-
închis la roşu, găl¬ bui sau alb, uneori
cu dungi. Reprezintă un fel principal de
mânca- re în bucătăriile din zona
mediteraneeană. a-vânătă (Solanum
melon gena) INGMAR SOLMASEN 48

CICLOPEDIA IS;*SRSALĂ BRITANNI

sunt folosite pentru a da aromă mâncării.
Familia Apiaceae, uneori numită familia
pătrunjelului, conţine 300-400 de genuri
de plante, ce pot fi întâlnite într-o
varietate mare de habitate, mai ales în
zonele tempe¬ rate din emisfera nordică.
Majoritatea sunt ierburi aromate, cu
frunze penate. Florile sunt deseori
aranjate într-o inflorescenţă
umbeliformă (mănunchi cu vârful plat).
Multe specii sunt otrăvitoare, inclusiv j
cucuta. Printre membrii mai cunoscuţi |
ai familiei se numără morcovul, ţelina,
lăptuca, păstârnacul şi chimenul-dulce.
Speciile folosite ca ierburi şi mirodenii
sunt anasonul, mărarul, coriandrul,
chimenul şi chimionul (Cuminum
cyminum). | păun Denumire comună
pentru cele trei specii de păsări (familia
Phasianidae) cu o înfăţi¬ şare
încântătoare, care trăiesc în păduri.
Albaştri sau indieni (Pavo cristatus), ori
verzi sau javanezi (P. muticus), masculii
măsoară | 90-130 cm lungime şi au o
coadă-trenă de 150 cm, cu pene de
culoare verde metalic cu cercuri
iridiscente mărginite de albastru şi
auriu. Trena este erectilă, desfăcută în
evantai şi vibrantă în cursul paradei
nup¬ ţiale. Femelele (păuniţe) sunt mai
şterse şi nu au trenă. Masculul îşi
formează un harem de două până la cinci
femele, care îşi depun ouăle într-o
depresiune din sol. Masculul albastru cu
verde al speciei Congo (Afropavo
congensis) are coadă scurtă şi rotundă;
femela, de culoare roşiatică şi maronie,
are un moţ de pene pe cap. Păunescu,
Adrian [ (20.07.1943, Copăceni, Bălţi,
Basarabia, România) Poet, jurnalist şi
politician român. Şi-a petrecut copilăria
la Bârca, Dolj, şi studiile liceale le-a
urmat în Craiova. Tatăl său, [ membru al
Partidului Naţional Liberal, a fost
condamnat la închisoare de către
autorităţile comuniste şi din acest motiv
poetul a fost nevoit să aştepte trei ani ca
| să se poată înscrie la Facultatea de
Litere din Universitatea Bucureşti. în
1970-1971 a fost bursier al Universităţii
din Iowa, SUA. A publicat primele
poezii în 1960, iar primul volum
(Ultrasentimente) i-a apărut în 1965. în
1968 s-a înscris în Partidul Comunist
Român, iar în anii 1970 a devenit j
foarte cunoscut, datorită cenaclului
Flacăra, i Lansat în 1973, acesta a
devenit rapid un fenomen de masă, prin
intermediul lui fiind descoperiţi şi
promovaţi mulţi artişti tineri, în
perioada de apogeu, spectacolele se
ţineau pe stadioane, permiţând
participarea foarte multor oameni, şi
erau transmise la radio, în emisiunea
Radiocenaclul Flacăra - valori ale
muzicii tinere. în timpul lor, poetul
oficia ca un adevărat maestru de
ceremonii, iar recitalurile de poezie şi
cântecele, de obicei folk, erau uneori
subsumate cultului personalităţii lui
Nicolae Ceauşescu, faţă de care
Păunescu şi-a declarat adeseori apre¬
cierea (deşi au existat şi episoade în
care l-a criticat public). în perioada
1977-1981 a realizat şi câteva emisiuni
de televiziune, cea mai cunoscută fiind
Antena vă aparţine, în care a promovat
artişti necunoscuţi sau prea puţin
cunoscuţi. Cenaclul Flacăra şi-a încetat
existenţa în 1985, aparent din cauza unui
incident petrecut la Ploieşti, când, din
cauza unei pene de curent, spectatorii s-
au panicat, încercând să iasă, iar
îmbulzeala a dus la moartea şi rănirea
unora dintre ei. Deşi evenimentul nu a
fost făcut public, oficialităţile comuniste
s-au servit de el pentru a interzice
cenaclul. După Revoluţia rom⬠nă din
1989 a rămas o perioadă în afara vieţii
publice, contestat de mulţi pentru cultul
lui Ceauşescu pe care îl promovase prin
in¬ termediul cenaclului, în 1992 a intrat
în Partidul Socialist al Muncii (unit în
1998 cu Partidul Social Democrat) şi a
devenit senator de Dolj (1992-2004), iar
apoi de Hunedoara (2004-2008). A scris
numeroa¬ se volume de poezii, proză şi
publicistică. Cu peste un milion de
volume vândute, deţine recordul pentru
un poet român în viaţă. Cunoscut ca un
poet extrem de prolific, acuzat de mulţi
critici, din chiar acest motiv, că ar fi
doar un versificator, temele pe care le
atinge în poeziile sale sunt iubirea (este
unul dintre autorii celor mai frumoase
poezii de dragoste din limba română),
bătrâneţea sau moartea. Este un poet în
primul rând social, neocolind nici una
dintre marile probleme cu care s-a
confruntat lumea în sec. XX. De altfel,
orientarea socialistă este cât se poate de
vizibilă în poezia sa angajată. Printre
cele mai importante volume se numără
Cărţile poştale ale morţii (1970), o
culegere de proză fantastică. Repetabila
povară (1974), Manifest pentru
sănătatea pământului (1980), Totuşi
iubirea (1989), Locuri comune (1986),
Sunt un om liber (1989), Front fără
învingători (1995), Cartea Cărţilor de
Poezie (1999), o integrală a Adrian
Păunescu 49 PĂUNESCU

PÂINE ICICLOPEDIA U\iVERSALĂ

BRITANNICA poeziilor apărute în
volume şi un capitol de versuri inedite.
în egală măsură contestat şi admirat de
critici, dar şi de societatea civilă, poetul
rămâne important în peisajul literar
românesc datorită limbajului vulcanic,
imaginilor simbolice foarte puternice şi
marii sale prolificităţi. pâine Produs
alimentar, preparat dintr-un aluat din
făină albă sau integrală, dospit (adesea
fermentat cu ajutorul drojdiei) şi copt în
cuptor. Fiind un aliment important încă
din timpurile preistorice, pâinea a fost
făcută sub diferite forme, folosind
ingrediente şi metode diverse în întreaga
lume. Pâinea plată, nedospită, în forma
ei primitivă, se mai consumă şi astăzi în
Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.
Principalele cereale folosite pentru a
obţine o astfel de pâine sunt porumbul,
orzul, meiul, hrişcă, grâul şi secara.
Pâinea crescută, folosită în Europa şi în
SUA, este făcută de obicei din grâu sau
secară. Ambele conţin substanţa
proteică numită gluten, ce absoarbe
gazul produs în timpul fermentaţiei,
făcând pâinea să crească. în timp ce
pâinea cea mai simplă conţine numai
faină, apă şi drojdie, alte ingrediente
obişnuite sunt laptele, grăsimea pentru
frăgezire (grăsimi, unt, uleiuri), sare,
ouă şi zahăr. Pâinea este o sursă de
glucide complexe şi de vitamine B (vezi
vitamina B complex); pâinea integrală
conţine mai multe proteine, vitamine,
minerale şi fibre decât pâinea albă. Vezi
coacere. Pângăraţi, mănăstirea - Locaş
monahal situat în comuna Pângăraţi,
judeţul Neamţ, România. Ctitorită,
potrivit tradiţiei, de Ştefan cel Mare,
mănăstirea a fost reconstruită de
Alexandru Lăpuşneanu în perioada
1552-1558 şi înconjurată cu puternice
ziduri de incintă. Muzeul m㬠năstirii
deţine o colecţie de icoane vechi (sec.
XVI-XVII). pânză (de in) Fibră, fir şi
ţesătură confecţionată din in. Inul este
una dintre cele mai vechi plan¬ te textile
cunoscute de oameni; dovezi care atestă
folosirea ei au fost găsite în locuinţele
lacustre preistorice din Elveţia. Ţesături
fine de in au fost descoperite în
mormintele antice egiptene. Fibrele sunt
obţinute în urma unui tratament special
al trunchiurilor plantelor, constând în
topire (un produs de fermentare), uscare,
zdrobire şi bătătorire. Fibra de in este
mai rezistentă decât bumbacul, se usucă
mai repede şi este mai puţin afectată în
urma expunerii la soare. Din cauza
elasticităţii sale scăzute are o suprafaţă
tare, netedă, iar pânza se şifonează uşor.
Pentru că aceasta absoarbe şi elimină
umezeala repede şi este un bun
conducător de căldură, hainele
confecţio¬ nate din pânză de in menţin
senzaţia de răcoare. Firele fine sunt
transformate în ţesături şi dantele pentru
vestimentaţie sau articole de menaj.
pânză de şariaj în geologie, masă mare
de rocă deplasa¬ tă prin fisurare sau
cutare pe o distanţă de mai mulţi
kilometri faţă de poziţia sa originară. O
pânză de şariaj poate fi compartimentul
din acoperiş al unei falii de încălecare
la unghi mic (rupere a rocilor din
scoarţa terestră din cauza mişcărilor
compresive) sau poate fi o cută culcată
ma¬ joră (încreţire a rocilor stratificate,
cu plan axial aproape orizontal).
Ambele fenomene au ca rezultat plasarea
straturilor mai vechi deasupra celor noi.
pârghie Maşină simplă, folosită la
amplificarea forţei. Toate popoarele
străvechi foloseau o formă de pârghie,
pentru a mişca pietre grele sau la săpat,
pentru cultivarea p㬠mântului. Bare în
echilibru erau folosite în Egipt (cca
5000 Î.Hr.) pentru cântărit; erau
compuse dintr-o bară basculantă la
centru, cu greutăţi de o parte balansând
obiectul aflat la capătul celălalt. Chiar şi
în jurul anului 1500 î.Hr. oamenii
extrăgeau apă şi lansau soldaţi peste
fortificaţii folosind pâr¬ ghii, care
pivotau în apropierea unui capăt, cu o
platformă sau container atârnând de
capătul scurt; erau ataşate contragreutăţi
braţului lung. pârş sau alunar Denumire
comună pentru cele 20 de specii de
mamifere rozătoare (familia Gliridae)
întâl¬ nite pe întreg teritoriul Eurasiei şi
în Africa de N. Pârşii au ochi mari,
blană mătăsoa¬ să, urechi rotunjite şi
coadă păroasă (uneori stufoasă). Trăiesc
în copaci, tufişuri, ziduri de piatră şi în
cuiburi de material vegetal. Se hrănesc
cu fructe, alune, ouă de păsări şi cu
unele insecte şi schunemann/
bavariweslag pârşul-mare (Glis glis) 50

animale de talie mică. Multe specii

dorm un timp îndelungat, mai ales pe
durata iernii. Pârşul-mare (Glis glis),
cea mai mare specie, este comestibil,
are culoare gri şi o lungime maximă de
20 cm, fără a lua în c onsideraţie şi
coada de 15 cm. Pârvan, Vasile
(28.09.1882, Huruieşti, Bacău, România
- 26.06.1927, Bucureşti) Istoric şi
arheolog român. Profesor uni¬ versitar
la Cluj şi Bucureşti, membru al
Academiei Române, întemeietor al
şcolii româneşti de arheolo¬ gie
modernă, a deschis câteva şantiere
arheo¬ logice de importanţă maximă,
cum sunt cele de la Histria şi Adamclisi.
întemeie¬ tor al Şcolii Române din
Roma, instituţie a statului român orien¬
tată spre susţinerea şi perfecţionarea
tineri¬ lor arheologi şi isto¬ rici români,
a iniţiat şi condus publicaţiile acesteia
(Ephemeris Da- coromana şi
Diplomatarium Italicum). Prin intensa şi
vasta sa activitate pubicistică şi de |
cercetare a contribuit decisiv la
cunoaşterea ) istoriei vechi a spaţiului
carpato-danubian. Intelectual cu vocaţia
creaţiei culturale, a încercat să dea un
sens mai profund ştiinţei istoriei, în
eseuri filozofice precum Idei şi forme
istorice sau Memoriale (1923). j
Specialist în istoria comunei primitive şi
[ a civilizaţiei greco-romane: Getica
(1926), Dacia, Civilizaţiile străvechi
din regiunile carpa- to-danubiene
(1928), începuturile vieţii romane la
gurile Dunării (1923), Contribuţii
epigrafice | la istoria creştinismului
daco-roman (1911), j Cetatea Tropaeum,
Histria (1912)). Pârvu Mutu (1657-
1735) Pictor de biserici şi iconar român.
Născut | în Câmpulung Muscel, a studiat
pictura în Moldova. A pictat mai multe
biserici în Ţara Românească: Cotroceni,
Mărgineni, Aninoasa, Colţea, Sinaia,
Fundenii Doamnei, Filipeştii de Pădure.
Pârvulescu, Constantin ; (21.07.1890,
Ploieşti, România - j 02.07.1945,
Bucureşti) Astronom român. Profesor
universitar I la Cernăuţi, Cluj,
Timişoara; a studiat astronomia stelară
(Asupra roiurilor globu- loase de stele
şi relaţiile lor în spaţiu). PBS /Public
Broadcasting Service/ (Serviciul de
televiziune publică) Corporaţie
americană privată non-profit de posturi
de televiziune publice. PBS este susţinut
din fonduri publice şi din con¬ tribuţii
private; oferă posturilor membre ştiri,
programe pentru copii, programe
educaţionale şi culturale, care sunt
produse de membrii serviciului şi de
producători independenţi din întreaga
lume. Printre programele cele mai
cunoscute s-au num㬠rat Sesame Street,
Masterpiece Theatre, Great
Performances, NewsHour with Jim
Lehrer şi Nova. PBS a fost înfiinţat în
1969, pentru a coordona şi asigura
servicii posturilor membre, care acum
sunt în număr de 350. Finanţarea este
asigurată în special de guvernele
statelor, din contribuţia telespec¬
tatorilor şi din fonduri ce provin din
partea corporaţiilor şi fundaţiilor
private; guvernul SUA difiizează prin
PBS cca 15% din ştiri. PC Vezi
computer personal Peabody, Elizabeth
(Palmer) (16.05.1804, Blllerica,
Massachusetts, SUA - 13.01.1894,
Jamaica Plain, Massachusetts)
Educatoare americană, fondatoare a
primei grădiniţe din această ţară. A fost
secretara lui William Elleiy Channing
(1825-1834) şi a lucrat cu Bronson
Alcott la Temple School. în 1839 a
deschis o librărie în Boston, ce a
devenit un centru de activităţi
transcendentaliste. A publicat lucrări
scrise de Margaret Fuller şi de
Nathaniel Hawthome şi, de asemenea, a
publicat şi a scris articole pentru The
Dial. Inspirându-se din activitatea lui
Friedrich Froebel, Peabody a deschis
prima grădiniţă din SUA în 1860 şi,
ulterior, s-a dedicat organizării
grădiniţelor de stat şi a celor private.
Surorile ei s-au căsătorit cu Horace
Mann şi cu Nathaniel Hawthome.
Peabody, George (18.02.1795, South
Danvers, azi Peabody, Massachusetts,
SUA - 04.11.1869, Londra, Marea
Britanie) Comerciant şi bancher
american. A moş¬ tenit o avere ca
partener într-o afacere de vânzări angro
de produse cerealiere uscate şi ca
preşedinte al Eastern Railroad (din
1836). în timpul unei călătorii în Anglia
a negociat un împrumut de opt milioane
de dolari pentru statul Maryland,
aproape falimentar. în 1837 s-a stabilit
definitiv la 51 PEABODY
PEACE m ICLOPEDIA U Londra şi a
înfiinţat o bancă specializată pe comerţ
exterior; operaţiunile lui bancare au
contribuit la înfiinţarea creditului SUA
peste hotare. Şi-a cheltuit majoritatea
averii în activităţi filantropice pentru a
promova educaţia şi artele. Printre
donaţiile sale se numără un muzeu de
istorie naturală la Universitatea Yale, un
muzeu de arheologie la Harvard şi un
muzeu de artă asiatică la Salem,
Massachusetts. Peace Fluviu în V
Canadei. Format prin con¬ fluenţa
râurilor Finlay şi Parsnip în Munţii
Stâncoşi Canadieni din Columbia
Britanică, curge spre E, de-a curmezişul
graniţei statului Alberta, pentru a se uni
cu râul Slave, la N de vărsarea lui în
lacul Athabasca. Are o lungime de 1 923
km. A fost explorat de Alexander
Mackenzie în 1792-1793 şi a devenit o
rută recunoscută pentru comerţul de
blănuri. Este o sursă importantă de
energie hidroelectrică. Peace Râu din
SUA, în V zonei centrale a Floridei.
Izvorăşte în regiunea Polk, curge spre S
şi SV şi se varsă în portul Charlotte pe
coasta de SV Are o lungime de cca 135
km. Peace Corps /Voluntarii Păcii/
Organizaţie de voluntari a guvernului
SUA, formată în 1961 de preşedintele
John Fitzgerald Kennedy. Scopul ei este
de a ajuta alte ţări în eforturile lor de
dezvolta¬ re, asigurându-le muncitori
competenţi în domenii ca educaţia,
agricultura, sănătatea, comerţul,
tehnologia şi dezvoltarea comu¬ nităţii.
Voluntarii trăiesc în ţara gazdă timp de
doi ani şi învaţă limba respectivă. Până
în 2002, peste 165 000 de voluntari au
activat în acest corp. Peacock, Thomas
Love (18.10.1785, Weymouth, Dorset,
Anglia - 23.01.1866, Lower Halliford,
Middlesex) Poet şi romancier englez.
Aproape toată viaţa sa, Peacock a lucrat
pentru East India Co. A fost un prieten
apropiat al lui Percy B. Shelley, care i-a
inspirat în mare măsură scrierile. Cele
mai bune versuri sunt presărate prin
romanele sale, în care domină
conversaţiile dintre personaje şi în care
satirizează curentele intelectuale ale
vremii. Opera lui cea mai cunoscută,
Mănăstirea coşmarului (Nightmare
Abbey, 1818), satirizează melancolia
romantică şi conţine personaje inspirate
de Shelley, Samuel Taylor Coleridge şi
Lord Byron. 3EE3 Peaie, Charles
Willson (15.04.1741, comitatul Queen
Ann, Maryland - 22.02.1827,
Philadelphia, Pennsylvania, SUA)
Pictor, inventator şi naturalist american.
Şi-a început cariera dând o şa în
schimbul unor de lecţii de pictură.
Ulterior a plecat la Londra pentru a
studia cu Benjamin West. Când s-a
întors, a devenit un important pictor de
portrete al coloniilor centrale. Şi-a
neglijat cariera artistică intrând cu
entuziasm într-o mişcare revoluţionară,
în 1786 a înfiinţat în Philadelphia o in¬
stituţie pentru studiul legilor naturale şi
prezentarea unor obiecte tehnologice şi
de istorie naturală; Muzeul Peale, primul
mare muzeu american, a fost imitat de
alte muzee ale perioadei şi, mai târziu,
de P.T. Bamum. A rămas în istorie pentru
realizarea portretelor unor conducători
de marcă ai Revoluţiei Americane.
Peale, Norman Vincent (31.05.1898,
Bowersville, Ohio, SUA - 24.12.1993,
Pawling, New York) Preot protestant
american. Fiu al unui predicator
metodist, a urmat Universitatea
Wesleyană din Ohio şi a fost hirotonisit
pastor în Biserica Episcopală
Metodistă. După ce a condus adunările
din Brooklyn şi din Syracuse, statul New
York, în 1933 a devenit pastorul
bisericii Marble Collegiate din New
York, unde a şi rămas până la sfârşitul
carierei. în 1937 s-a aflat printre
fondatorii clinicii psihiatrice-re-
ligioase, care îmbina religia şi psihiatria
în interesul sănătăţii mintale. A devenit
celebru datorită predicilor de la radio şi
televiziune, precum şi cărţilor sale,
printre care şi bestsellerul Puterea
gândirii pozitive (The Power of Positive
Thinking, 1952). în 1969 a fost ales
preşedinte al Bisericii Reformate din
America. Peale, Rembrandt
(22.02.1778, Bucks County,
Pennsylvania, SUA - 03.10.1860,
Philadelphia, Pennsylvania) Scriitor şi
pictor american. Fiu al lui Charles
Wilson Peale, a studiat întâi cu tatăl său,
apoi la Academia Regală din Londra. S-
a aflat la Paris între 1808 şi 1810,
oferindu-i-se postul de pictor la curtea
lui Napoleon I. Portretul lui Thomas
Jefferson (1805), realizat la începutul
carierei, con¬ stituie capodopera sa.
Urmând exemplul tatălui său, a deschis
un muzeu şi o galerie de portrete în
Baltimore, tinde a pus bazele primelor
fabrici de prelucrare a gazului pentru
iluminat. Când a reluat pictura, s-a 52

NCICLOPEDIA UM 3SALA BRITANNI

ţR îndreptat spre piese cu subiect formal
(de ex. Curtea Morţii, 1820), apoi s-a
întors la portretistică, realizând primul
dintr-o serie de portrete ale lui George
Washington. Pearl Harbor Golf mic pe
coasta de S a insulei Oahu, Hawaii, la
10 km V de Honolulu, for¬ mând un port
înconjurat de uscat, legat de Oceanul
Pacific. în 1887, Hawaii a acordat SUA
dreptul de folosinţă a portului drept
bunker şi şantier de reparaţii, iar în
1908, acolo s-au pus bazele unui port
naval. în 1944, portul a fost atacat fără
preaviz de forţele aeriene japoneze,
atacul cauzând multe pierderi de vieţi
omeneşti şi precipitând intrarea SUA în
Al Doilea Război Mondial. Astăzi, aici
este baza flotei americane din Pacific
Pearl Harbor, atacul de la ~ (7
decembrie 1941) Atac aerian surpriză al
Japoniei asupra bazei militare navale a
SUA din portul Pearl Harbor, aflat pe
insula Oahu din Hawaii, care a avut ca
rezultat grăbirea intrării SUA în Al
Doilea Război Mondial, în deceniul care
a precedat acest eveni¬ ment, relaţiile
dintre SUA şi Japonia se înrăutăţiseră
considerabil, mai ales după ce aceasta
din urmă încheiase o alianţă cu puterile
Axei (Germania şi Italia) în 1940. Până
la sfârşitul lui 1941, SUA întrerupse-
seră toate relaţiile comerciale şi
financiare cu Japonia. Pe 26 noiembrie
1941, o flotă japoneză s-a îndreptat
către un punct aflat la 440 km N de
Hawaii şi de acolo au fost lansate cca
360 de avioane. Primul avion de
bombardament a ajuns la Pearl Harbor
la 7.SS dimineaţa, ora locală, fiind
urmat de avioane încărcate cu torpile,
bombar¬ diere şi avioane de luptă, care
au atacat în valuri succesive. Din cauză
că detaşa¬ mentele de cercetare nu
aveau mai deloc date, dar şi pentru că
multe nave nu aveau suficient personal,
căci era duminică, baza nu s-a putut
apăra eficient. Vasul Arizona a fost
complet distrus; Oklahoma răsturnat;
California, Nevada şi Virginia de Vest
au fost scufundate; peste 180 de avioane
au fost distruse şi numeroase alte nave
avariate, în plus, peste 2 300 de oameni,
care făceau parte din personalul militar,
au fost ucişi. „Ziua ce va rămâne a
infamiei", aşa cum a calificat-o
preşedintele SUA, Franklin D.
Roosevelt, a unit publicul american şi i-
a redus Ia tăcere pe toţi cei care
susţineau neutralitatea. Pe data de 8 dec.
1941, Congresul a declarat război
Japoniei. Pearson, Drew născut Andrew
Russell (03.12.1897, Evanston, Illinois,
SUA - 01.09.1969, Rockville,
Maryland) Editorialist american.
Pearson a predat mai întâi geografia
industrială la Universitatea din
Pennsylvania, apoi s-a îndreptat spre
jurnalism. A fost concediat de la
Baltimore Sun pentru lucrarea Caruselul
Washington (Washington Merry-Go-
Round, 1931, împreună cu Robert S.
Allen), o carte despre viaţa mondenă a
capitalei SUA Din 1932 a început să
scrie o rubrică foarte influentă (alături
de Allen până în 1942; din 1965 alături
de Jack Anderson, care a continuat-o la
moartea lui Pearson), care s-a
specializat în scandaluri. Printre nenu¬
măraţii lideri ai lumii pe care i-a
intervievat a fost şi Nikita Hruşciov.
Pearson, Lester B(owles) (23.04.1897,
Toronto, Ontario, Canada - 27.12.1972,
Ottawa, Ontario) Prim-ministru al
Canadei (1963-1968). A predat la
Universitatea din Toronto (1924-1928),
apoi, în 1928 a intrat în serviciul de
externe canadian. A fost trimis în Marea
Britanie (1935-1941) şi în SUA (1942-
1945); a fost ambasador în SUA între
1945 şi 1946. A fost membru în Camera
Comunelor din Canada în perioa¬ da
1948-1968 şi ministrul afacerilor exter¬
ne între 1948 şi 1956. A condus
delegaţia Canadei la ONU între 1948 şi
1956 şi a fost preşedintele Adunării
Generale în peri¬ oada 1952-1953. în
1957 a primit Premiul Nobel pentru
pace, pentru ajutorul acordat în
rezolvarea crizei Suezului. Şef al
partidu¬ lui liberal din 1958, l-a refăcut
şi a câştigat alegerile din 1963.
Guvernul său a introdus un plan naţional
de pensii şi un program de asistenţă
familială, a lărgit ajutoarele de pensii şi
a pus bazele Serviciului Naţional
Gratuit de Sănătate. în 1967 l-a criticat
pe preşedintele francez Charles de
Gaulle, aflat în vizită în Canada, pentru
susţine¬ rea pe care o acorda
separatismului din Québec S-a retras din
activitate în 1968. Peary, Harold născut
Harrold Jese Pereira de Faria
(25.07.1908, San Leandro, California,
SUA - 30.03.1985, Torrance, California)
Actor american. El a creat personajul
colo¬ rat şi arogant Throckmorton F.
Gildersleeve, din serialul de comedie de
succes Fibber McGee şi Molly (Fibber
McGee and Molly), în 1937. A jucat în
propriul serial radi¬ ofonic de succes,
The Great Gildersleeve (1941-1950),
considerat primul subprodus 53 PEARY

>~ creat dintr-un serial diferit. Ulterior,

a jucat Q-" în seriale ca Blondie (1957)
şi Fibber McGee şi “ Molly (Fibber
McGee and Molly, 1959) şi a continuat
să lucreze şi pentru radio, până în anii
1970. LU Peary, Robert E(dwin)
(06.05.1856, Cresson, Pennsylvania,
SUA - 20.02.1920, Washington DC)
Explorator american. S-a înrolat în ma¬
rina americană în 1881, dar a fost lăsat
în permisie pentru a-şi realiza
expediţiile arctice. A explorat
Groenlanda într-o sanie trasă de câini
(1886, 1891), găsind dovezi că aceasta
este o insulă, şi s-a reîntors acolo
(1893-1894, 1895, 1896) pentru a
transporta meteoriţi mari în SUA. După
ce şi-a anunţat intenţia de a ajunge la
Polul Nord a avut câteva încercări între
1898 şi 1905, navigând pe un vas
special construit şi ajungând cu sania la
280 km de pol. Pe 6 aprilie 1909, însoţit
de Matthew Henson (1866-1955) şi de
patru eschi¬ moşi, şi-a atins scopul,
devenind primul explorator care a ajuns
la Polul Nord. (Pretenţia fostului său
coleg, Frederick A. Cook [1865-1940],
că ar fi ajuns la Polul Nord în 1908 a
fost mai târziu dovedită falsă.) în 1911,
Peary s-a retras din Marină cu rangul de
contraamiral. Examinarea jurnalului din
timpul expediţiei lui Peary şi a unor
documente noi din anii 1980 a sugerat că
s-ar putea să fi atins un punct la o
depărtare de 50-100 km de pol. pecari
sau pecari-cu-guler sau porc-ombilicat
Denumire comună pentru cele trei spe¬
cii (familia Tayassuidae) de ungulate din
America, ce se aseam㬠nă cu porcii.
Regăsiţi în deserturi şi în p㬠durile
tropicale umede, din Texas până în
Patagonia, pecarii sunt gri cu pete albe,
având urechi mici, ridicate, şi o coadă
foarte mică. Cresc în lungime până la
75-90 cm şi cânt㬠resc 17-30 kg. Au o
glandă odorantă care se deschide pe
spate şi produce un miros puternic, ca de
mosc, ceea ce a condus la credinţa că
pecarii au două ombilicuri. Pecarii au
canini ridicaţi, asemănători unor suliţe,
şi se hrănesc cu plante, ani¬ male mici
şi stârvuri. Trăiesc în grupuri de cinci
până la 25 sau 50-100 de indivizi, în
funcţie de specie. pechinez Rasă de
câini de salon, cu păr lung, selecţio¬
nată în China antică, unde era
considerată sacră şi ţinută în pala¬ tul
imperial din Beijing. Invadatorii englezi
au adus rasa în Apus, în 1860. Cunoscut
drept câinele-leu, datorită coamei mari
sau poate şi datorită curajului său, atinge
o înălţime de 15-23 cm şi cântăreşte
până la 6,5 kg. Urechile îi atârnă, botul
este scurt şi ridat şi o mască neagră îi
acoperă faţa. Blana poate să fie
uniformă sau bălţată. Membrii familiei
regale purtau cu ei pe¬ chinezi foarte
mici în mânecă, numindu-i, de altfel,
câini de mânecă. Peciora Fluviu în NE
Rusiei. Izvorăşte în N Munţilor Ural şi
se îndreptă spre S, apoi spre V şi N,
pentru a se vărsa în Marea Barents
printr-o deltă, după un parcurs de 1 809
km. Este îngheţat din noiembrie până la
începutul lunii mai. Bazinul lui conţine
mari depozite de cărbune, petrol şi gaze
naturale. Peciora în rusă Peciorskoie
More Mare, prelungire sud-estică a
Mării Barents, în N părţii europene a
Rusiei. Este situată între insula Kolguiev
şi peninsula Iugorski. Deşi este blocată
de gheţuri plutitoare din noiembrie până
în iunie, codul, focile şi alte vietăţi
marine din apele sale sunt exploata¬ te.
Principalul port este Narian-Mar, care
se află pe fluviul Peciora. Peck,
(Eldred) Gregory (05.04.1916, La Jolla,
California, SUA - 12.06.2003, Los
Angeles, California) Actor american de
film. A apărut pe Broadway în The
Moming Stor (1942) şi a jucat alte
câteva roluri pe scena teatrului înainte
de debutul său cinematografic în Zile de
glorie (Days of Glory, 1944). Cunoscut
pentru jocul de scenă ferme¬ cător, fiind
un om integru, cu principii morale, a
jucat cu succes în filme precum Cheile
împărăţiei (The Keys of the Kingdom,
1944), Fascinaţie (Spellbound, 1945),
Adolescentul (The Yearling, 1946),
înţelegerea unui gentleman (Gentleman’s
Agreement, 1947), Pistolarul (The
Gunfighter, 1950), Vacanţă la Roma
(Roman Holiday, 1953), Moby Dick
(1956) şi Să ucizi o pasăre cântă- toare
(To Kill a Mockingbird, 1962, Premiul
Oscar). Printre filmele sale ulterioare se
pecari (Tayassu tajacu) JEN Şl DES
BARTLETT-BRUCE COLEMAN INC.
54

numără MacArthur (1977), Bătrânul

Gringo (The Old Gringo, 1989) şi
Promontoriul groazei (Cape Fear, 1991).
Peckinpah, (David) Sam(uel)
(21.02.1925, Fresno, California, SUA -
28.12.1984, Inglewood, California)
Regizor de film american. A fost
membru al Marinei militare americane, a
studiat arta dramatică în cadrul
Universităţii Californiei de Sud şi a
început să lucreze în televiziune pe la
mijlocul anilor 1950, scriind scenarii şi
regizând programe precum Gunsmoke şi
The Rifleman. Şi-a făcut debutul
regizoral cu filmul The Deadly
Companions (1961), care a fost urmat de
în goana banilor (Ride tlie High Country,
1962) şi Maiorul Dundee (Major
Dundee, 1965). Printre ultimele sale
filme se numără Hoarda sălbatică (The
Wild Bunch, 1969), considerat cel mai
bun lilm al său, Ameninţarea (Straw
Dogs, 1971), Pat Garrett şi Billy the Kid
(Pat Garrett and Billy the Kid, 1973) şi
Crucea de fier (Cross of Iron, 1977).
Filmele sale sunt renumite pentru
peisajele magnifice, pentru persona¬
jele negative şi pentru violenţă. Pecos
Fluviu din SUA, în E statului New
Mexico şi în V statului Texas. Izvorăşte
în Munţii Sangre de Cristo din New
Mexico şi curge spre SE, pe o distanţă
de aproape 800 km dincolo de graniţa cu
statul Texas. Se varsă în Rio Grande, în
pacul naţional de dis¬ tracţii Amistad.
De-a lungul fluviului sunt multe baraje,
printre care Alamogordo, Avalon şi Red
Bluff. pectine Polizaharide care se
găsesc în ţesuturile vegetale şi în pereţii
celulelor plantelor, în componenţa lor
intră un derivat al galactozei, acidul
galacturonic. în fructe, pectinele ţin
împreună pereţii celulelor adiacente,
ajutându-i să rămână compacţi şi să-şi
păstreze forma. Pe măsură ce fruc¬ tele
se coc, pectinele se descompun în
zaharuri care se dizolvă mult mai rapid,
fructele devenind moi şi schimbându-şi
forma. Ele formează o soluţie
gelatinoasă groasă, când sunt adăugate în
mici cantităţi la acidul din fructe, zahăr
şi apă, putând fi folosite la fabricarea
jeleurilor, gemurilor şi marmeladelor.
Aceste proprietăţi sunt folositoare şi în
industria dulciurilor, în cea farmaceutică
şi de textile. Pectinidae Familie cu peste
400 de specii de la- melibranhiate
marine, răspândite în toată lumea, din
zona litorală până în adâncul apelor.
Cele două jumătăţi (valve) ale cochiliei
au de obicei formă de evantai, cu
excepţia unei proiecţii în formă de
aripă, situate de o parte şi de alta a
ţâţânei. Cochiliile măsoară 2,5-15 cm
lungime. Pot fi netede sau costate şi
roşii, violet, portocalii, galbene sau
albe. Cilii filtrează plante şi animale
microscopice din apă şi le mută spre
gură. Aceste scoici înoată, b㬠tând
valvele microscopic, propulsându-se
înainte. Muşchiul care închide valvele
este un produs culinar foarte căutat.
pedeapsă capitală sau pedeapsă cu
moartea Pedeapsă cu luarea vieţii la
care este osân¬ dit cel care a comis o
infracţiune extrem de gravă. Pedeapsa
capitală pentru crimă, înal¬ tă trădare,
incendiere premeditată sau viol era des
utilizată în Grecia antică. Romanii au
recurs şi ei la această pedeapsă pentru o
serie de infracţiuni. A fost criticată, mai
devreme sau mai târziu, în toate religii¬
le importante din lume. în 1794, statul
american Pennsylvania a devenit prima
jurisdicţie care a limitat acordarea
pedepsei cu moartea la crimele de
gradul I. în 1846, Michigan a abolit
pedeapsa capitală acordată pentru crime
şi alte diferite in¬ fracţiuni. în 1863,
Venezuela a fost prima ţară care a
renunţat la această pedeapsă. Portugalia
a fost prima ţară europeană care a abolit
această pedeapsă în cazul crimelor
(1867). Pe la mijlocul anilor 1960, 25
de ţări au interzis pedeapsa capitală
pentru crimă. în ultimul sfert al sec. XX,
numărul ţărilor aboliţioniste a crescut de
trei ori. în ciuda acestei tendinţe, multe
ţări au păstrat pedeapsa cu moartea,
unele chiar i-au lărgit cadrul de
acordare. în Statele Unite, trei sferturi
din statele şi guvernele federale au
păstrat această pedeapsă. Este în con¬
tinuare acordată în China, Arabia
Saudită, Singapore şi Iran. Susţinătorii
pedepsei capitale sunt de părere că
închisoarea pe viaţă nu duce la stârpirea
comportamentu¬ lui criminal. Cei care
se opun însă acestei pedepse susţin că
aceasta nu este deloc eficientă şi că
adesea au fost condamnate la moarte
persoane nevinovate, în mare parte
provenind din rândul săracilor sau al
minorităţilor rasiale. Pedersen, Holger
(07.04.1867, Gelballe, Danemarca -
25.10.1953, Copenhaga) Lingvist danez.
S-a specializat în gramatica celtică
comparată, dar a avut contribuţii 55
PEDERSEN

PEDIATRIE e , i : m majore şi în multe

alte domenii ale lingvis¬ ticii. Pe lângă
Gramatica comparată a limbilor celtice
(Vergleichende Grammatik der kel-
tischen Sprachen, 2 voi. 1909-1913), a
mai publicat lucrări despre dialectele
albaneze, | armene, ruse şi indo-
europene, despre fo¬ nologia lituaniană,
hitită, toharică, cehă şi turcă, despre
relaţia dintre limbile indo-eu¬ ropene şi
limbile semitice şi fino-ugrice şi despre
originea runelor. pediatrie Ramură a
medicinei care studiază dezvol¬ tarea,
sănătatea şi bolile copiilor. A devenit
domeniu specializat de studiu abia în
sec. XVIII, când au fost înfiinţate pri¬
mele spitale pentru copii. Primii pediatri
au studiat bolile copilăriei (vezi Thomas
Sydenham), dar nu au putut face prea
mult | pentru a le vindeca. Spre mijlocul
sec. XX, | antibioticele şi vaccinurile
ajunseseră să j ţină sub control
majoritatea acestor boli, j mortalitatea
infantilă scăzuse şi pediatria ! şi-a
îndreptat atenţia şi asupra creşterii
normale şi dezvoltării copilului. Recent,
au fost încorporate şi aspectele sociale
şi de comportament ale sănătăţii
copilului. pedichiură Vezi podiatrie
pedigri j înregistrare grafică a
strămoşilor sau a ! purităţii rasei. în
multe ţări, pedigriul ani¬ malelor
domestice este păstrat de asociaţii |
private sau de stat ori de organizaţii
care se ocupă cu rasele de animale. Sunt
folosite ! simboluri standard pentru a
reprezenta masculii, femelele,
împerecherea şi urma¬ şii. Simbolurile
pentru urmaşi apar de la stânga la
dreapta, în ordinea naşterii. în ] cazul
geneticii umane, astfel de diagrame J
sunt folosite şi pentru a urmări
moştenirea | unei trăsături specifice, a
unei anormalităţi ! sau a unei boli.
Prezenţa trăsăturii aflate în | studiu este
marcată cu un simbol închis la culoare
sau îngroşat, iar absenţa ei, printr-un
simbol fin sau culoare deschisă.
pediment i în geologie, suprafaţă relativ
plată a rocilor j de bază (situate la
suprafaţă sau puţin aco- j perite de
pământ sau de pietriş) care apare ! la
baza unui munte sau într-o câmpie.
Pedimentele sunt mai evidente în zonele
deşertice, de tipul celor cu bazin şi lanţ
muntos, dar apar şi în zonele umede. La
tropice, pedimentele tind să fie
acoperite de pământ şi ascunse de
vegetaţie. Multe ! dintre oraşele aşezate
pe lângă fluviile de la tropice sunt
situate pe pedimente, care ] oferă locuri
de construcţie mai accesibile decât
locurile abrupte de pe dealurile afla¬ te
mai sus sau decât mlaştinile fluviului din
apropiere. pedologie Ramură a ştiinţei
solului care studiază for¬ marea,
morfologia şi clasificarea solurilor i ca
părţi ale cadrului natural. Pedologia \
urmăreşte înţelegerea modului în care
proprietăţile şi distribuţia solurilor din
întreaga lume (pedosfera) s-au dezvoltat
! în legătură cu forme geografice majore,
medii biogeochimice şi habitate ale
orga¬ nismelor vii. Prin înţelegerea
cauzelor şi a magnitudinilor variaţiilor
solului, pedologii contribuie la lărgirea
cunoştinţelor despre suprafaţa
Pământului. Pedrell, Felipe (19.02.1841,
Tortosa, Spania - 19.08.1922,
Barcelona) Muzicolog şi compozitor
spaniol. în prin¬ cipal autodidact, a
obţinut o bursă de studii la Roma, unde a
făcut cunoştinţă cu muzica spaniolă
păstrată în arhive şi s-a hotărât să învie
tradiţia aducând la lumină atât muzica
populară, cât şi muzica artistică veche şi
promovând un stil compoziţional
naţional. Creaţia sa include opere şi
com- I poziţii orchestrale şi corale. Este
considerat părintele naţionalismului
muzical spaniol, j Pedro I cunoscut ca
Dom Pedro (12.10.1798, Lisabona,
Portugalia - 24.09.1834, Lisabona)
Primul împărat al Braziliei (1822-1831)
şi, pentru scurt timp, rege al Portugaliei.
Fiu al lui Ioan (Joăo) Vl al Portugaliei, a
devenit regentul Braziliei în 1821, dar,
în 1822, s-a desprins de Lisabona şi a
declarat inde¬ pendenţa Braziliei. Fosta
colonie a devenit monarhie
constituţională, avându-1 pe Pedro
împărat. Opoziţia puternică faţă de
maniera autocratică şi lipsa de răbdare
faţă de procedura parlamentară l-au
determinat să abdice în favoarea fiului
său de cinci ani, Pedro II. La moartea Iui
Ioan VI, Pedro I a devenit Pedro IV,
regele Portugaliei, dar a abdicat foarte
repede în favoarea fiicei sale, viitoarea
regină Maria II. Vezi José Bonifâcio de
Andrada e Silva. Pedro II născut Dom
Pedro de Alcântara (02.12.1825, Rio de
Janeiro, Brazilia - 05.12.1891, Paris,
Franţa) Al doilea şi ultimul împărat al
Braziliei (1831-1839). A devenit
împărat la vârsta ! 56

g il Af41 «1îra»1CT^|^^À11J:lJl?f :;
ICL0PE1 de cinci ani, când tatăl său,
Pedro I, a abdicat. După o perioadă de
regenţă, a fost încoronat în 1841.
Preocuparea pentru su¬ puşii săi,
agilitatea în arbitrarea disputelor
politice şi spiritul de conducere în pro¬
bleme economice au adus stabilitate
ţării. Iii a condus Brazilia în timpul
Războiului Paraguayan, care i-a adus
ţării prestigiu şi noi teritorii. Sprijinul
său s-a erodat în special în problema
prerogativelor imperi¬ ale. în 1888 a
fost proclamată emanciparea statului; în
1881, Pedro II a fost detronat printr-o
lovitură de stat militară şi a fost
instaurată republica. Vezi José Bonifâcio
de Andrada e Silva. Pee Dee Fluviu din
SUA, care curge prin Carolina de Nord
şi de Sud. Izvorăşte, ca şi fluviul
Yadkin, din Munţii Blue Ridge din NV
Carolinei de Nord, curge spre SE şi se
varsă în golful Winyah, în apropiere de
Georgetown, statul Carolina de Sud. Are
o lungime de 375 km. Partea inferioară a
fluviului este navigabilă pe o lungime de
145 km. Peel Râu în NV Canadei.
Izvorăşte din V te¬ ritoriului Yukon şi
curge spre E şi apoi spre N, vărsându-se
în fluviul Mackenzie, în Teritoriile de
NV, aproape de fortul McPherson, un
centru de comerţ cu bl㬠nuri. Are o
lungime de 684 km. Cursul său superior
prin platoul Peel are canioane adânci de
până la 300 m. Cursul inferior are în
special rezervaţii naturale şi terenuri de
agrement. Peel, Sir Robert, Al doilea
baronet ~ (05.02.1788, Bury,
Lancashire, Anglia - 02.07.1850,
Londra) Prim-ministru britanic (1834-
1835, 1841- 1846) şi principal fondator
al Partidului Conservator. Membru al
Parlamentului din 1809, Peel a fost se¬
cretar general pentru Irlanda (1812-
1818) şi s-a opus eforturilor de a admite
catolici în Parlament. în ca¬ litate de
ministru de interne (1822-1827, 1828-
1830) a reorga¬ nizat Codul penal al
Angliei. El a înfiinţat primul corp de
poliţie din Londra, ai cărui membri au
fost porecliţi, după numele său, „bobi"
sau „peeleri". După o primă scurtă
perioadă ca prim-ministru, Peel a
condus în alegerile din 1841 nou-
formatul Partid Conservator spre o
victorie zdrobitoare şi a redevenit prim-
ministru. A impus un im¬ pozit pe venit,
reorganizând Banca Angliei, şi a iniţiat
reforme în Irlanda. Favorizând tarifele
mici pentru importuri, a abro¬ gat legile
cerealelor, ceea ce a condus la căderea
guvernului său, dar a continuat să
sprijine în Parlament principiile
comerţului liber. A fost principalul
arhitect al epocii de prosperitate şi
stabilitate din perioada victoriană
mijlocie, pe care însă nu a mai ajuns să
o trăiască. Pegas în mitologia greacă, un
cal înaripat. A apărut din sângele
Meduzei, care a fost decapitată de
Perseu. Belerofon l-a capturat pe Pegas,
pe care l-a călărit în câteva din
expediţiile sale, inclusiv în lupta cu
Himera, dar, când a încercat să ajungă la
cer călare pe calul înaripat, a fost
aruncat din şa şi ucis, iar Pegas a fost
aşezat pe cer ca o constelaţie. Zborul lui
Pegas este deseori înţeles ca un simbol
al inspiraţiei poetice. pegmatltă Tip de
rocă magmatică în întregime crista¬ lină
care are, cel puţin în parte, o granulaţie
mare, ai cărei principali compuşi includ
minerale ce se găsesc, de obicei, în
rocile magmatice (de ex. graniţele) şi în
care sunt prezente variaţiile texturale
extreme, mai ales în ceea ce priveşte
mărimea granulelor, întâlnite, de obicei,
sub formă de dyke-uri neregulate, lentile
sau filoane, pegmatitele apar peste tot în
lume şi sunt sursele principale de
feldspat, mică şi minerale de beriliu,
tantal-niobiu şi litiu. pehblendă Formă
amorfi, densă, neagră, cu aspect de
smoală, a uraninitului - oxidul de uraniu;
este unul dintre mineralele princi- pale
ale minereului de uraniu. Pehblendă se
găseşte în mase granulare şi are un luciu
vâscos. Trei elemente chimice au fost
descoperite prima oară în pehblendă:
uraniu, poloniu şi radiu. Zăcăminte în
care este frecvent asociată cu uraninitul
sau cu minerale secundare de uraniu se
întâlnesc în Republica Cehă, Marea
Britanie, Teritoriile de NV şi
Saskatchewan din Canada, Arizona,
Colorado, Montana, New Mexico şi
Utah în SUA. i -i I («IU NAIKMIĂ DE
PORTRETE, 1.0N0RA mi Robort Peel,
pictură în ulei • Im John Linnell, 1838;
Galeria Nntloiwlă de Portrete, Londra
57 PEHBLENDĂ
Pei, l(eoh) M(ing) (n. 26.04.1917,
Canton, China) Arhitect american de
origine chineză. A emigrat în SUA în
1935 şi a studiat la Institutul Tehnologic
din Massachusetts şi la Universitatea
Harvard. După ce a lucrat pentru firma
de arhitecţi Webb & Knapp, j în 1955
şi-a format propriul parteneriat. ;
Centrul naţional pentru cercetare atmo- :
sferică din Boulder, Colorado, proiectat
| de el în 1968, imită siluetele sfărâmate
ale munţilor din împrejurimi. Aripa de E
a ! Galeriei Naţionale de Artă din
Washington DC (1978) este considerată
una dintre cele mai frumoase realizări
ale sale. Printre alte j lucrări realizate
de el se numără turnul | John Hancock
din Boston (1973), hotelul i Fragrant
Hill din Beijing (1982) şi o pira- i midă
din sticlă, controversată, situată în |
curtea Muzeului Luvru din Paris (1989).
| Proiectele lui Pei reprezintă o
prelucrare j a formelor dreptunghiulare
şi a celor ne- j regulate promovate de
stilul internaţional, j dar într-o
combinaţie unică şi inspirată de forme
geometrice, şi o utilizare inedită a
diferitelor materiale, a spaţiilor şi a
supra¬ feţelor. Muzeul de Artă Miho din
Shiga, Japonia (1997), construit în
principal sub pământ, a fost apreciat
pentru armonia dintre clădire şi peisajul
muntos din regiu¬ ne. Pei a primit, în
1983, Premiul Pritzker pentru
arhitectură. peine forte et dure in
franceză pedeapsă grea şi aspră în legea
engleză, veche pedeapsă aplicată celor
acuzaţi de crimă care nu îşi recunoş¬
teau vina. Printr-un statut adoptat în
1275, pedeapsa consta, de obicei, în
încarcerarea şi înfometarea până la
epuizare a prizonie¬ rilor, iar în 1406
acestora le-a fost adăugată tortura prin
presarea corpului sub greutăţi foarte
mari. într-unul dintre procesele în care
această pedeapsă a fost aplicată în
coloniile americane, în timpul
proceselor i vrăjitoarelor din Salem,
Giles Corey, de 80 de ani, care hotărâse
să refuze jude¬ cata pentru ca familia lui
să nu-şi piardă bunurile, a fost torturat
până la moarte de inchizitori. Practica a
fost abolită în 1772. Peipus în estoniană
Peipsi Lac în N Europei Centrale,
formând gra¬ niţa dintre Estonia şi
Rusia. Are o lungime de 97 km şi o
lăţime de 50 km şi este îngheţat jumătate
din an. în 1242, ruşii, sub conducerea lui
Aleksandr Nevski, i-au învins pe
cavalerii teutoni (vezi Ordinul Teutonic)
pe lacul îngheţat, în Bătălia de pe
Gheaţă, forţându-i să renunţe la
pretenţiile teritoriale asupra Rusiei.
Peirce, Charles Sanders (10.09.1839,
Cambridge, Massachusetts, SUA -
19.04.1914, lângă Milford,
Pennsylvania) Om de ştiinţă, logician şi
filozof american. Fiu al
matematicianului şi astronomului
Benjamin Peirce (1809-1880), a
frecventat cursurile Universităţii
Harvard şi, mai târ¬ ziu, a colaborat
timp de 30 de ani ca om de ştiinţă cu
Garda de Coastă Americană (1861-
1891). în calitate de om de ştiinţă este
remarcat pentru contribuţia sa la te¬ oria
probabilităţii, pentru studiile asupra
gravitaţiei şi pentru logica metodologiei
ştiinţifice. în cele din urmă a renunţat la
ştiinţele fizice în favoarea studiul
logicii, pe care, în sensul cel mai larg, a
identificat-o cu semiotica. A ţinut
cursuri de logică la Universitatea Johns
Hopkins în perioada 1879-1894, apoi
şi-a petrecut restul vieţii scriind, în
singurătate. Este considerat fondatorul
pragmatismului. Deşi a adus contribuţii
remarcabile logicii deductive, a fost în
special un cercetător al logicii ştiinţei -
al inducţiei şi al „retroducţiei" sau
„abducţiei“, formarea şi acceptarea unei
ipoteze pe baza testării pentru a explica
fap¬ te neobişnuite. Ambiţia sa de o
viaţă a fost să stabilească, pentru
totdeauna, abducţia şi inducţia ca ramuri
ale logicii. Pekin Vezi Beijing Pekin,
omul (de) - Vezi Zhoukoudian Peko în
religia estoniană, zeitate, patroană a
agriculturii, care ajuta la creşterea
grânelor, în special a orzului. Peko era
reprezentat de o imagine din ceară, care
era îngropată în grâne, în hambar, şi
scoasă afară prim㬠vara devreme,
pentru un ritual al fertilităţii agricole. La
sfârşitul ospăţului tradiţional, resturile
de mâncare erau împărţite săraci¬ lor,
iar bărbaţii participau la competiţii de
lupte sau sărituri peste obstacole pentru
a stabili cine avea dreptul de a-1 păstra
pe Peko în hambarul său până anul
următor. pelagianism Erezie creştină din
sec. V d.Hr. care punea accentul pe
liberul-arbitru şi pe bunăta¬ tea naturii
umane. Pelagius (354? - după 418
d.Hr.), un călugăr britanic stabilit în
Africa în 410 d.Hr., a dorit să în¬
tărească morala creştinilor. Respingând
58

argumentele celor care atribuiau

păcatele | lor slăbiciunii umane, el a
susţinut că | I Himnezeu i-a creat pe
oameni liberi să aleagă între bine şi rău
şi că păcatul este un act în întregime
voluntar. Ucenicul J xft.ll, Celestius, a
negat doctrina Bisericii cu privire la
păcatul originar şi necesitatea bo¬
tezului copiilor mici. Pelagius şi
Celestius nti fost excomunicaţi în 418
d.Hr., dar vederile lor au continuat să-şi
găsească ndepţi până când Conciliul de
la Efes a condamnat pelagianismul, în
431 d.Hr. pelagră I )ereglare nutritivă
cauzată în mare parte de o carenţă a
acidului nicotic, manifestată I >rin
leziuni ale pielii şi tulburări digestive şi
neurologice. Dermatita apare de obicei
pri¬ ma, manifestându-se o sensibilitate
anor¬ mală la lumina soarelui. Poate
arăta ca o arsură gravă, provocată de
soare, devenind apoi roşie-cafenie, tare
şi cu coajă. Diareea alternează cu
constipaţia, combinate cu o inflamaţie a
gurii şi a limbii, buzele devenind uscate,
crăpate şi cojite. Ulterior, tulburările
mintale pot include nervozita¬ tea,
depresia şi delirul. Cazurile mai uşoare
de carenţă a acidului nicotic răspund la
o simplă dietă echilibrată. Pelagra apare
acolo unde dietele constau în majoritate
din porumb, care are un conţinut scăzut
de acid nicotic şi de triptofan (transfor¬
mat în corp în acid nicotic), şi hrană cu
un conţinut redus sau complet lipsită de j
proteine. Poate fi şi un efect secundar al
alcoolismului cronic. Pelé, Edson
Arantes do Nascimento (n. 23.10.1940,
Tres Coraşoes, Brazilia) Fotbalist
brazilian, cel mai cunoscut şi mai bine
plătit sportiv din lume în timpul lui. în
1956 a intrat în clu¬ bul de fotbal
Santos, conducând echipa spre un
campionat mondial al cluburilor, în
1962. A dus echipa naţională a Braziliei
la câştigarea a trei cupe mondiale (1958,
1962, 1970). în 1969, în timpul celui de-
al 909-lea meci, a înscris golul cu
num㬠rul o mie. De statură mijlocie, a
combinat puterea şi precizia şutului cu o
remarcabilă abilitate de a anticipa
mişcările celorlalţi jucători. în 1975 a
devenit antrenor al echipei New York
Cosmos din Liga de Fotbal Nord
Americană (LFNA); s-a retras din
activitate după ce a condus o echipă în
Liga Campionilor, în 1977. în 1978 a
primit Premiul Internaţional pentru Pace,
iar în 1980 a fost numit sportivul
secolului. Pelée Munte vulcanic activ, în
N insulei Martinica, din America
Centrală insulară. Se află la NV de Fort-
de-France şi are o înălţime de 1 397 m.
Este un con cu o pantă uşoară şi are
păduri luxuriante. O erupţie violentă în
1902 a distrus portul Saint-Pierre,
ucigând aproape 30 000 de oameni. O
erupţie mai mică a avut loc în 1929.
pelerinaj Călătorie spre un altar sau alt
loc sacru, întreprinsă de credincioşii
unui cult anume pentru a primi ajutor
divin, ca act de omagiu adus divinităţii
în care cred sau ca act de penitenţă şi
pentru demonstrarea devotamentului.
Pelerinii creştini din Evul Mediu
poposeau la hanuri special ame¬ najate
pentru ei, iar la întoarcere purtau la
pălării însemnul locului sacru unde
fuseseră. în această epocă, cele mai im¬
portante locuri de pelerinaj erau
Pământul Sfânt, Santiago de Compostela,
în Spania, şi Roma. Pe lângă acestea,
existau şi alte sute de locuri de
pelerinaj, printre care mormântul
Sfântului Francisc din Assisi şi cel al
Sfântului Thomas Becket din Canterbury.
Locurile de pelerinaj mai re¬ cente
includ altarul Doamnei Noastre din
Guadalupe, în Mexic (1531), Lourdes în
Franţa (1858) şi Fatima în Portugalia
(1917). Tradiţia pelerinajului este, de
asemenea, foarte importantă în budism.
Adepţii aces¬ tei religii pornesc în
pelerinaj spre locuri precum Bodh Gaya,
unde Buddha a primit iluminarea, şi
Varanasi, unde acesta a ţinut prima sa
slujbă. în islam, toţi credincioşii trebuie
să întreprindă hajj-ul, pelerinajul la
Mecca, cel puţin o dată în viaţă.
Pelerinajul Harului (1536) Mişcare
izbucnită în comitatele din N Angliei ca
reacţie la reforma lui Henric VIII.
Ordinul regelui de a închide mănăstirile
din N a dus la izbucnirea de revolte în
Lincolnshire şi Yorkshire, unde 30 000
de rebeli înarmaţi şi conduşi de Robert
Aske au ocupat Yorkul, cerând revenirea
la su¬ punerea faţă de papă şi un
parlament care să nu se afle sub
influenţa regală. Trăgând de timp pentru
a strânge o armată care să îi poată
învinge pe rebeli, al treilea duce de
Norfolk le-a făcut promisiuni vagi, iar
59 PELERINAJ
PELERINI CICLOPEDIA UN aceştia,
crezând că au câştigat, s-au risipit, fiind
arestaţi mai târziu. Au fost executaţi cca
220 de rebeli, printre care Aske însuşi.
pelerini Primii colonişti din Plymouth
(Massa- chusetts), cea dintâi colonie
permanentă din New England (1620).
Membrii Bisericii Separatiste Engleze,
o fracţiune radicală a puritanismului, au
reprezentat o treime din cei 102
colonişti care s-au îmbarcat la bordul
navei Mayflower pentru a merge spre
America de Nord. Ei au reprezentat
nucleul coloniştilor. Ulterior, au fost
numiţi înaintaşi. în 1820, la împlinirea a
două sute de ani de la întemeierea
statului Plymouth, Daniel Webster i-a
numit Părinţi Pelerini, sintagmă încă
renumită. Vezi şi Acordul Mayflower,
Plymouth Co. Peleş, castelul - Castel
princiar şi fostă reşedinţă regală, aflat în
Sinaia, Prahova, România. A fost
comandat de regele Carol I (d. 1866-
1914) şi s-a realizat pe un teren aflat în
pro¬ prietatea privată a suveranului, în
două etape, 1873-1883 (parterul şi
etajul I) şi 1896-1914 (etajul II).
Planurile aparţin ar¬ hitecţilor Wilhelm
von Doderer, Johannes Schultz şi Karel
Liman. Deşi lucrările au început încă din
1873, piatra de temelie a fost aşezată, cu
mare fast, abia în 1875, din pricina unei
reţele de izvoare subterane ce au trebuit
captate pentru a împiedica alunecările
de teren. Construcţia din lemn, piatră,
cărămidă şi marmură este în stilul
Renaşterii germane, îmbinat cu alte
stiluri, precum cel renascentist italian,
gotic, baroc german, austriac, turcesc şi
francez rococo. Aspectul de chalet, la
modă în epocă, este dominat de turnul
central, de 66 m înălţime, exteriorul
fiind îmbogăţit de decoraţiuni în lemn,
precum şi de desenul elegant al
faţadelor. Se remarcă prezenţa
decoraţiilor din piatră, a statuilor turnate
în bronz, precum şi a picturii murale din
exterior, cea din curtea interioară fiind
„a fresco". Ancadramentele uşilor sunt
din piatră sculptată, la fel ca şi
trotuarele din dale care înconjoară
castelul şi scările, tot din piatră, având
balustrade ornate. Castelul este
împodobit cu şapte terase, iniţial
concepute în stilul Renaşterii italiene
târzii, decorate cu statui (aparţinând
sculp¬ torului italian Romanelli), fântâni
şi vase ornamentale, sculptate în piatră
şi mar¬ mură de Carrara. Decoraţiunile
din lemn sunt numeroase şi în interiorul
castelului. Lucrările au fost urmărite
îndeaproape de Castelul Peleş suveran,
care s-a implicat până la detaliu în
alegerea şi realizarea decoraţiunilor şi a
obiectelor de artă ce împodobesc sălile
şi camerele castelului, cca 170 la număr.
Colecţia de arme cuprinde peste 4 000
de piese de paradă şi de vânătoare,
datând din sec. XV-XIX. Mobilierul de
artă care deco¬ rează majoritatea
încăperilor castelului cu¬ prinde piese
originale (unele din sec. XV), realizate
în cunoscute ateliere europene. Vitraliile
au fost achiziţionate între 1883 şi 1914,
parte din ele fiind piese originale vechi,
elveţiene şi germane, din sec. XV şi
XVIII. Demn de menţionat este faptul că
Peleş a fost primul castel din Europa
electrificat în întregime, energia
electrică fiind furnizată de propria uzină
electrică, de pe malul pârâului Peleş. în
aceeaşi perioadă s-au ridicat şi alte
construcţii anexe ale castelului: Corpul
de Gardă, Economatul, Casa de
Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina
Electrică, iar mai târziu castelul Pelişor
(construit între 1889 şi 1903), destinat
viitorului rege Ferdinand şi reginei
Maria. Gândit nu doar ca reşedinţă, ci,
mai ales, ca element de reprezentare
monarhică, regele vedea castelul ca pe
un „leagăn al dinastiei şi garant al
stabilităţii regimului monarhic
constituţional“ şi l-a edificat potrivit
acestei viziuni şi gustului său ar¬ tistic.
Deşi reşedinţă particulară, castelul a
fost locul de primire a regilor şi
membrilor caselor regale europene
aflaţi în vizită, locul unor decizii
politice de maximă relevanţă istorică,
dar şi locaş de cultură prin acţi¬ unea
reginei Elisabeta. Tot aici, în 1893, s-a
născut viitorul rege Carol II. Confiscat
după abdicarea lui Mihai I (1947),
folosit ca muzeu timp de mulţi ani după
aceea sau pur şi simplu închis accesului
public 60
ICICLOPEDIA U\ în ultimii ani de
comunism, castelul a fost retrocedat
regelui Mihai I în 2007 şi răscumpărat
de la acesta de către statul român, pentru
a rămâne muzeu. Castelul adăposteşte
colecţii de carte rară, ceramică,
mobilier, sculptură, precum şi o
valoroasă colecţie de tablouri, în număr
de cca 2 000 de piese, semnate, printre
alţii, de Gustav şi Ernest Klimt, Franz
Match, Dora Hinz. Pelew Vezi Palau
Pelham, Henry (1696,/?/ - 06.03.1754,
Londra, Anglia) Prim-ministru al Marii
Britanii (1753— 1754). A fost ales în
Parlament în 1717, iar ca adept al lui
Robert Walpole, a de¬ venit ministru de
război (1724) şi casier al armatei
(1730). I-a urmat lui Walpole ca prim-
ministru şi ministru de finan¬ ţe, în
1743, şi a asigurat un ministeriat stabil
al Partidului Conservator, primind ajutor
parlamentar din partea fratelui său,
Thomas Pelham-Holles, duce de
Newcastle. Pelham a rezistat
încercărilor de a prelungi Războiul
pentru Succesiunea la Tronul Austriei şi
a semnat Tratatul de la Aix-la-Chapelle
(1748). După război, el a introdus
reforme financiare, care au cuprins
cheltuieli militare mai mici, o reducere a
impozitului pe pământ şi o consolidare a
datoriilor naţionale. Pelham-Holles,
Thomas Vezi Duce de Newcastle pelican
Denumire comună pentru cele cca opt
spe¬ cii de păsări care constituie genul
Pelecanus (familia Pelecanidae). Sunt
păsări albe sau brune, care se remarcă
prin prezenţa unei pungi mandibulare
mari şi elastice. Unele specii ating o
lungime de 180 cm şi o an¬ vergură a
aripilor de 3 m, cântărind până la 13 kg.
Majoritatea speciilor duc peştii în ape
puţin adânci, unde, folosind punga pe
post de plasă, îi adună şi îi înghit ime¬
diat. Pelicanii trăiesc în zonele cu apă
dulce şi pe coastele mărilor în multe
părţi ale lumii; se înmulţesc pe insule, în
colonii, depunând de la unu până la
patru ouă într-un cuib făcut din rămurele.
Puii îşi introduc ciocu¬ rile în esofagul
părinţilor pentru a obţine hrană
regurgitată. pelin Denumire comună
pentru diversele specii de tufe de
Artemisia din familia Compositae.
Originari din câmpiile semiaride şi
versanţii muntoşi din vestul Americii de
Nord, aceşti arbuşti se adaptează la fel
de bine verilor uscate şi caniculare şi
iernilor umede şi blânde, întrerupte
uneori de vânturi polare dinspre Pacific.
Pelinul-comun (Artemisia tridentata)
este un subarbust stufos, cu o înălţime
medie de 1-2 m, cu frunze gri-argintii şi
gust amar. peliniţă sau pelin-mic Plante
erbacee şi arbuşti aromatici (genul
Artemisia) din familia Compositae.
Printre acestea se numără pelinul şi
tarhonul. Multe specii au şi valoare
ornamentală; datorită frunzelor gri-
argintii, sunt adesea folosite în grădini
pentru crearea contras¬ tului sau pentru
a atenua tranziţia între culorile tari.
Frunzele pelinului obişnuit (A.
absintkium) erau folosite la prepararea
medicamentelor şi a băuturilor, cum ar fi
absintul şi vermutul. Extractul din planta
eurasiatică A. annua se foloseşte la
tratarea formelor de malarie rezistente la
chinină. Pella Capitală antică a
Macedoniei. Localizată în N Greciei, la
NV de Salonic, a înflorit la sfârşitul sec.
V î.Hr. Cunoscută mai întâi sub numele
Bounomos, s-a dezvoltat rapid sub Filip
II, dar după ce romanii l-au învins pe
ultimul rege macedonean, a devenit un
orăşel provincial. Excavaţiile
arheologice care au început în 1957 au
scos la lumină case mari, bine
construite, cu camere cu podele de
mozaic, datând de la sfârşitul sec. IV
î.Hr. Aici s-a născut Alexandru cel
Mare. Pellea, Amza (07.04.1931,
Băileştl, Dolj, România - 12.12.1983,
Bucureşti) Actor român de film şi de
teatru. A urmat cursurile Institutului de
Artă Teatrală şi Cinematografică, făcând
parte din aşa-nu- mita promoţie de aur a
teatrului rom⬠nesc. A jucat iniţial la
Teatrul Naţional din Craiova, apoi la
Bucureşti, la Teatrul Nottara, Teatrul
Mic sau Teatrul Naţional, prezenţa sa
scenică impresionantă fi¬ ind remarcată
încă de la primele roluri. 61 PELLEA

Repertoriul său, atât ca actor de teatru,

cât şi de cinema, a cuprins roluri de
comedie (cel mai cunoscut fiind Nea
Mărin, personaj emblematic pentru
talentul său, pe care l-a creat într-o serie
de scheciuri de tele¬ viziune, iar apoi şi
în filmul Nea Mărin miliardar, 1979),
dar şi figuri istorice (Vlad Ţepeş, din
piesa A treia ţeapă de Marin Sorescu,
sau Mihai Viteazul, din filmul Mihai
Viteazul, 1970). Printre cele mai
zguduitoare creaţii ale sale se numără
rolurile Ipu din filmul Atunci i-am
condamnat pe toţi la moarte (1971) şi
Manolache Preda din Osânda (1976). A
fost director al Teatrului Naţional din
Craiova (1973-1974) şi profesor la
IATC. Pelopones Peninsulă ce formează
partea de S a Greciei continentale. Un
ţinut mare, muntos, care are ieşire în S
la Marea Mediterană; cu o suprafaţă de
21 439 kmp, este unită cu restul Greciei
continentale prin istmul de Corint.
Civilizaţia miceniană a înflorit acolo în
mileniul H î.Hr., la Micene şi Pylos. în
perioada clasică, oraşele principale
erau Corint şi Sparta. în timpul
romanilor, era parte a provinciei Ahaia,
din 146 î.Hr. până în sec. IV d.Hr. A
făcut parte din Imperiul Bizantin până a
fost cucerită de franci; aceştia au
condus-o între sec. XIII-XV în această
perioadă fiind cunoscută sub numele de
Morea. Oraşul modem Patras, 163 446
loc. (2001), situat în partea de N, este un
centru comercial. peloponesiac,
Războiul ~ (431-404 Î.Hr.) Război
purtat între Atena şi Sparta, oraşe- le-
stat principale din Grecia antică, alături
de aliatele lor, care a cuprins aproape
toate oraşele-stat greceşti. Principala
cauză a războiului a fost frica de
imperialismul atenian. Alianţa ateniană
s-a bazat pe o flotă puternică, iar alianţa
spartană, pe o armată de uscat puternică.
Războiul s-a purtat în două perioade,
separate de un armistiţiu de şase ani.
Luptele au izbucnit în 431 î.Hr., avându-
1 pe Pericle în fruntea atenienilor. în
primii zece ani, Archidamas i-a condus
pe spartani, înregistrând nu¬ mai
înfrângeri. Ciuma a lovit Atena în 429
Î.Hr., ucigându-1 pe Pericle şi
distrugând majoritatea armatei sale. în
428 Î.Hr., Cleon a fost pe punctul de a-i
convinge pe ateni- eni să masacreze
cetăţenii rebeli ai cetăţii Mitilene din
insula Lesbos, însă atenienii au anulat
ordinul. în 421 Î.Hr., ambele state au
căzut de acord să accepte Pacea lui
Nicias. Aceasta a durat şase ani, până
când atenienii au lansat dezastruoasa
expediţie siciliana. în 413 î.Hr., forţele
ateniene erau deja distruse. în 411 Î.Hr.,
o oligarhie a preluat puterea pentru
scurtă vreme. Când conducătorii
democraţi au fost reinstauraţi, un an mai
târziu, de către flotă, ei au refuzat
ofertele de pace ale spartanilor, iar
războiul a continuat până în 405 î.Hr.,
când flota ateniană, cu ajutor persan, a
fost dis¬ trusă în Bătălia de la Aigos
Potamos. Prinşi într-o blocadă, atenienii
s-au predat, în 404 î.Hr. Imperiul atenian
a fost fărâmiţat, iar spartanii au instaurat
aşa-numitul regim al celor Treizeci de
Tirani. Peloponesiacă, Liga ~ sau
Alianţa spartană Coaliţie militară a
oraşelor-stat greceşti conduse de Sparta,
formată în sec. VI Î.Hr. Deciziile ligii
legate de război, pace sau ali¬ anţă erau
determinate de conciliile convo¬ cate de
spartani. Liga era o forţă importantă în
afacerile Greciei, reprezentând nucleul
rezistenţei în faţa invaziei persane din
anii 490 şi 480 î.Hr. şi în lupta
împotriva Atenei din Războiul
peloponesiac. Puterea ei a decăzut după
înfrângerea de la Leuctra, în 371 î.Hr.,
iar în 366/365 î.Hr., liga s-a desfiinţat.
Pelops în mitologia greacă, întemeietor
al dinastiei Pelopizilor din Micene.
Pelops era nepotul lui Zeus. Tatăl său,
Tantal, l-a gătit şi l-a oferit zeilor în
timpul unui banchet şi doar Demeter,
care jelea pierderea fiicei sale,
Persefona, a fost destul de neatentă încât
să mănânce din această mâncare. Zeii au
poruncit ca trupul lui Pelops să fie
refăcut, însă umărul, porţia Demetrei,
lipsea şi băiatului i s-a fabricat unul de
fildeş. într-o altă legendă, Poseidon l-a
ajutat pe Pelops să câştige mâna
Hippodamiei, fiica regelui Oenomaus
din Pisa. pelotă Joc cu mingea în care
participanţii joacă pe rând, folosind o
mănuşă sau un instru¬ ment, şi în care
lovesc o minge de cauciuc direct de la
unul la altul sau într-un perete. Versiunea
în care mingea este lovită de perete este
specfică pentru handbal şi jai 62
alai, care este jucat de doi sau patru
jucători pe un teren cu unu, doi sau trei
pereţi, iolosindu-se mănuşi, rachete sau
bâte. In Spania şi în alte locuri, pelota
este un sport profesionist la care
spectatorii pun pariuri. Pelusium C )raş
din Egiptul antic, situat în zona care, în
trecut, era extremitatea estică a gurii
lluviului Nil. Ruinele sale se află azi la
SE de Port-Said. A fost principala
fortăreaţă J de frontieră la graniţa cu
Palestina din timpul Dinastiei XXVI şi,
mai târziu, un punct vamal pentru
mărfurile venite din Asia. în 522 î.Hr.,
persanii ahemenizi, sub Cambises II, l-
au înfrânt acolo pe faraonul Psammetic
III. în timpul romanilor a fost un post pe
ruta comercială spre Marea | Roşie;
ruinele oraşului datează din peri¬ oada
romană. peluză întindere de iarbă cu o
suprafaţă fină, menţinută tunsă. Element
obişnuit de decoraţie peisagistică a
grădinilor şi par¬ curilor în stil
occidental, peluzele ajută la j sugerarea
simţului de scară şi proporţie. Făcută
populară de Capability Brown în sec.
XVIII, peluza este antiteza parterului de
flori de tip francez. în sec. XX, peluza a
devenit un atribut omniprezent al caselor
americane, având rolul de a indica şi
limita | proprietatea, pe lângă cel de a
crea o zonă ¡ tampon între stradă şi
spaţiul privat. Pemex denumire oficială
Petroléos Mexicanos Companie
petrolieră de stat din Mexic. în 1938,
preşedintele Lázaro Cárdenas a naţi- ;
onalizat 17 companii de petrol străine
pen- i tru a crea Pemex, cea mai mare
companie : de petrol din America Latină
şi exportator ! la nivel mondial de petrol
fosil. Pemex este angajată în explorarea,
producţia, rafina¬ rea, transportul,
depozitarea, distribuirea şi vânzarea de
petrol şi gaze naturale. în anii 1970,
promiţătoarele descoperiri de petrol | au
dat curs unui avânt al consumului la j
nivel naţional, condus de extravagantul !
preşedinte José López Portillo şi
finanţat ; prin împrumuturi masive.
Producţia de petrol brut s-a triplat. în
1981, când preţul petrolului a scăzut,
José López Portillo a mărit preţul
petrolului mexican. într-un an, ţara a
ajuns în pragul falimentului. : De atunci,
reformele economice au adus | o
stabilitate mai mare a economiei. La |
începutul sec. XXI, Pemex producea cca
! 40% din venitul guvernului mexican.
Penang Insulă, 1 225 500 loc. (2001), în
Malaysia, lângă coasta nord-vestică a
peninsulei Malacca, parte a statului
Pulau Pinang. Centrul administrativ şi
principalul oraş-port al insulei este
George Town, 180 573 loc. (2000),
situat în partea de NV Colonizarea
britanică a început în 1786. în 1826,
Penang (cunoscută până în 1867 sub
numele Prince of Wales) s-a unit cu
Malacca şi cu Singapore, formând
colonia britanică Straits Settlements.
începând cu mijlocul sec. XIX a devenit
piaţă pentru cositor şi cauciuc. în 1948 a
devenit parte a Federaţiei Malaya,
ulterior Malaysia. Spre sfârşitul sec. XX
a devenit principalul cen¬ tru turistic al
Malaysiei, cu staţiuni hoteliere în
special pe coasta de N, la Batu Feringgi.
penaţi Zei romani ai căminului. Erau
veneraţi în viaţa privată ca protectori ai
familiei şi în viaţa publică drept
protectori ai statului roman. Erau
asociaţi uneori cu zeităţi cu atribute
asemănătoare, precum Vesta, nu¬ mele
lor fiind folosite ca sinonime pentru lari.
Fiecare casă avea un altar cu chipurile
lor, care erau venerate în timpul meselor
familiale şi la ocazii anume. Darurile
adu¬ se penaţilor erau porţii din
mâncărurile obişnuite sau prăjituri
speciale, vin, miere şi tămâie. Numărul
şi identităţile precise ale penaţilor erau
o enigmă chiar şi pentru romanii antici.
Penderecki, Krzysztof (n. 23.11.1933,
Debica, Polonia) Compozitor şi dirijor
polonez. A studiat compoziţia la
Conservatorul din Cracovia şi a devenit,
ulterior, dirijor la acest con¬ servator
(1972-1987). Lucrările sale de debut
(1960-1974) conţineau grupări
aglomerate de note şi sunete inedite, el
fiind cel care a dezvoltat notaţii grafice
pentru a reda efectele dorite, compunând
lucrări vii care au atras atenţia
internaţio¬ nală, precum Pentru
victimile de la Hiroshima (1960),
Stabat_ Mater (1962), Patimile Sf. Luca
(1965) şi opera Diavolii din Loudun
(1969). După 1975, muzica sa a devenit
mai tradiţională, în lucrări precum opera
Paradisul pierdut (1978), concerte
pentru vioară (1977), violoncel (1982)
şi violă (1983), sau compoziţia Lux
aetema (1983). Pendergast, Thomas
J(oseph) (22.07.1872, St. Joseph,
Montana, SUA - 26.01.1945, Kansas
City, Montana) Om politic american. A
participat la poli¬ tica municipală a
oraşului Kansas, statul 63
PENDERGAST

PENDLETON Montana, şi a devenit

conducătorul politic al democraţilor din
oraş, în 1916. Aparatul său politic a
dominat politica de stat şi pe cea locală
timp de aproape 25 ani şi a influenţat
convenţiile democratice naţionale. El l-
a ajutat pe Harry Truman la începutul
carierei sale politice. Atacat de rivali
pentru că a permis practici corupte în
oraşul Kansas, Pendergast a fost con¬
damnat în 1939 pentru evaziune fiscală
şi a fost închis un an. Pendleton, Legea
serviciului public ~ (1883) Legislaţie
americană care reglementează sistemul
modem al angajării federale per¬
manente bazate pe merit. Nevoia
populaţiei de a avea o reformă a
serviciului public care să înlocuiască
sistemul bazat pe afilierea politică la un
partid (sistemul recompens㬠rii) s-a
concretizat într-un proiect de lege
susţinut de senatorul George Pendleton,
care a prevăzut selecţia angajaţilor
guverna¬ mentali pe baza unei examinări
competitive realizate de o comisie a
serviciului public. Legea acoperea
iniţial numai 10% dintre funcţiile
guvernamentale, însă mai târziu
Congresul a lărgit obiectul legii,
incluzând peste 90% din angajaţii
federali. Pendleton, George (Hunt)
(29.07.1825, Cincinnati, Ohio, SUA -
26.11.1889, Bruxelles, Belgia) Om
politic american. A fost membru în
Camera Reprezentanţilor a Statelor
Unite în perioada 1857-1865 şi a
candidat la funcţia de vicepreşedinte din
partea demo¬ craţilor (alături de George
B. McClellan, ca preşedinte), în 1864.
Membru al Mişcării Bancnotelor Verzi,
el a sprijinit propu¬ nerea statului Ohio
pentru răscump㬠rarea despăgubirilor
din Războiul Civil American. A fost
membru al Senatului Statelor Unite în
perioada 1879-1885, unde a sustinut
Legea serviciului public Pendleton. in
perioada 1885-1889 a fost diplomat în
Germania. pendul Corp suspendat de un
punct fix, astfel încât să poată oscila,
sub acţiunea gra¬ vitaţiei. Un pendul
simplu constă într-o greutate suspendată
la capătul unei sfori. Perioada mişcării
oscilatorii este în general constantă,
putând creşte sau scădea în funcţie de
lungimea sforii. Schimbarea masei sau
greutăţii nu are nici o influenţă asupra
perioadei de mişcare. Datorită
constanţei lor, pendulurile au fost mult
timp folosite pentru a regla mersul
ceasurilor. Pendulurile sunt folosite şi
pentru a măsura valoarea gramului,
acce¬ leraţia gravitaţională sau pentru a
arăta că Pământul se roteşte în jurul axei
proprii (vezi pendulul lui Foucault).
peneplenă Câmpie uşor vălurită sau
plată, aproape de nivelul mării. Aceasta
s-ar forma, teoretic, în urma diferitelor
procese de eroziune ce reduc suprafeţele
cu un relief iniţial înalt, produs prin
ridicare activă, la suprafeţe fără relief.
Lipsa, în prezent, a unor astfel de câmpii
tinde să discrediteze această teorie, dar
unii geomorfologi consideră că întinsele
suprafeţe relativ plane situate la
altitudini ridicate în munţi sunt dovezi
ale unor peneplene ridicate. Alţii se
întreabă dacă relaţia dinamică dintre
eroziune şi tipul de rocă ar permite
vreodată dezvol¬ tarea unei astfel de
câmpii, chiar şi după o lungă perioadă
de timp. Peneş-Lipetz, Mihaela (n.
02.07.1947, Bucureşti, România) Atletă
română, aruncătoare de suliţă. A
absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi
Sport (1970), iar în 1963 a devenit
campi¬ oană naţională de juniori. La
doar 17 ani (1964) a participat pentru
prima dată într-o competiţie
internaţională, la Olimpiada de la
Tokyo, unde a câştigat medalia de aur, cu
o aruncare a suliţei de 58 m. La Jocurile
Olimpice din Mexic, în 1968, a câştigat
titlul de vicecampioană olimpică. A mai
obţinut patru titluri de campioană
naţională şi patru de campioană
balcani¬ că. A fost antrenor federal între
1981 şi 1990 şi apoi secretar adjunct la
Federaţia Română de Atletism şi
secretar general al Comietului Olimpic
Român. Este maestră emerită a sportului
din 1965. Peneus Vezi Piniôs penicilină
Antibiotic obţinut din mucegaiul
pénicil¬ lium. A fost descoperit în 1928
de Alexander Fleming. în 1940, Howard
Walter Florey, Ernst Boris Chain şi alţii
produseseră deja cantităţi comerciale,
care s-au dovedit efi¬ ciente în
tratamentul victimelor de război, făcând
din penicilină primul antibiotic de mare
succes în combaterea infecţiilor
bacteriene. Până în prezent au fost
produse numeroase variante naturale şi
semisinteti- ce (de ex. ampicilina,
amoxicilina). Acestea 64
iHEHI Uki inhibă enzimele responsabile
de sinteza celulelor peretelui bacterian
(şi de aceea nu acţionează împotriva
microorganismelor lipsite de perete
celular sau cu anumite particularităţi ale
acestuia; de ex. bacilul tuberculozei).
Printre bacteriile sensibile la penicilină
se numără cele care cauzează infecţia
streptococică a gâtului, menin¬ gita,
cangrena gazoasă, sifilisul. Folosirea | în
exces a penicilinei determină rezis¬
tenţa la medicament a anumitor tulpini.
Principalul efect secundar al penicilinei
este alergia, care poate pune în pericol
viaţa pacientului. pénicillium j Mucegai
verde-albăstrui din genul Pénicil¬ lium
(încrengătura Mycota, vezi fungi).
întâlnit frecvent pe alimente, piele şi
ţesu¬ turi, are importanţă economică în
produ¬ cerea antibioticelor (vezi
penicilină), acizilor organici, dar şi a
brânzeturilor, cum ar fi cele specific
englezeşti (Stilton), italiene j
(Gorgonzola) şi franţuzeşti (Roquefort).
Penini sau Lanţul Penin Lanţ muntos din
N Angliei, care se întinde spre S din
comitatul Northumberland până în
Derbyshire. Cel mai înalt vârf este
Cross Fell, cu o înălţime de 893 m.
Acţiunea apei a dus la formarea unor
caverne subterane în lanţul calcaros,
care este foarte mult j exploatat.
Creşterea ovinelor ocupă, de ase¬
menea, un loc important. Printre
rămăşiţele | arheologice din regiune se
numără şi Zidul | lui Hadrian, o
construcţie ce datează încă din vremea
Romei antice. penis Organ sexual
masculin care are rol şi în eliminarea
urinei. Este alcătuit din doi corpi
cavernoşi şi unul spongios, acoperiţi de
un ţesut elastic şi un strat subţire de
piele. Corpul spongios are la capătul
distal : o dilataţie sub forma unei
ciuperci (glan- : dul penisului) şi este
străbătut de uretră (vezi aparat urinar),
care se termină într-o ; deschidere
îngustă. în timpul erecţiei, sân¬ gele
umple corpii cavernoşi, iar sfincterele
vasculare se contractă, mărind şi
întărind penisul. Pielea de la
extremitatea distală a penisului este
dispusă circular, putând fi I îndepărtată
(vezi circumcizie). Vezi şi aparat de
reproducere. Penn, Irving | (16.06.1917,
Plainfield, New Jersey, SUA - |
07.10.2009, New York, New York) I
Fotograf american. Deşi iniţial a dorit I
să devină pictor, la vârsta de 26 de ani a
piHB!;'; acceptat slujba oferită de
revista Vogue, pentru care realiza
coperte. în scurt timp a devenit un
fotograf cunoscut în lumea modei.
Imaginile sale austere transmiteau j
ideea de eleganţă şi lux prin rafinamen-
j tul compoziţional şi claritatea liniei,
mai [ degrabă decât prin folosirea unor
recu- I zite sofisticate. După Al Doilea
Război \ Mondial a început să realizeze
portrete j ale celebrităţilor, lucrările
sale fiind foarte apreciate. în portrete,
subiecţii sunt de obicei aşezaţi pe un
fundal gol, fotografiaţi în lumina nordică
naturală. Imaginile sale combină
eleganţa şi rafinamentul compo¬ ziţiei
cu stilul direct şi simplu. Penn, William
(14.10.1644, Londra, Anglia -
30.07.1718, Bucklnghamshire)
Conducător al cultului englez al quake-
rilor şi fondator al statului Pennsylvania.
Expulzat de la Oxford din cauza
convinge¬ rilor sale puritane, a fost
trimis în Irlanda să aibă grijă de
proprietăţile familiei. în 1667 s-a
alăturat Societăţii Prietenilor. A fost
condamnat la închisoare de patru ori
pentru publicarea unor cărţi, pamflete şi
discursuri în care îşi exprima convinge¬
rile de quaker. Unul dintre procesele
sale a avut ca rezultat stabilirea unui
precedent, respectiv cazul Bushell, prin
care s-a le¬ giferat independenţa
juraţilor. în Marele caz al libertăţii
conştiinţei (The Great Case of Liberty of
Conscience, 1670), Penn a susţinut
toleranţa religioasă şi a propus
înfiinţarea unei colonii bazate pe
libertate religioasă şi politică. La
moartea tatălui \ său a moştenit
proprietăţile familiei şi influenţa asupra
lui Carol II, care i-a acor- j dat un
domeniu întins pe râul Delaware, în
dorinţa de a-şi plăti astfel datoriile pe
care le avea faţă de tatăl lui. A ajuns în
Pennsylvania în 1682. Aici a iniţiat un
proiect-cadru de guvernământ, stabilind
libertatea cultului religios, a pus bazele
oraşului Philadelphia şi a negociat o
serie de tratate cu indienii. în 1684 s-a
întors în Anglia pentru a-şi apăra
interesele în faţa ! revendicărilor
statului vecin, Maryland. Când prietenul
său, ducele de York, a urcat pe tron sub
numele Iacob II, Penn a obţinut
eliberarea quakerilor întemniţaţi. S-a
întors în Pennsylvania în 1699, unde a
scris Carta Privilegiilor, care conferea
regiunii o mare autonomie. A revenit în
Anglia, unde s-a confruntat mai târziu cu
probleme financiare şi de sănătate.
CICLOPEDIA UNI 65 PENN

PENNEY Penney, J(ames) C(ash)

(16.09.1875, Hamilton, Montana, SUA -
12.02.1971, New York, New York)
Comerciant american. A devenit
partener la conducerea unui magazin de
galanterie din Wyoming în 1902, iar
cinci ani mai târziu a cumpărat acţiunile
partenerilor săi şi a înfiinţat compania
J.C. Penney Co. Magazinele sale ofereau
o gamă largă de mărfuri ieftine, el
propunând o serie de metode de
împărţire a profitului, mai întâi
directorilor, iar ulterior tuturor
angajaţilor, în 1929, compania sa
deţinea 1 392 de magazine pe teritoriul
Statelor Unite, iar în momentul morţii lui
Penney, era a doua mare companie
comercială a ţării, după Sears, Roebuck
and Co. Pennsylvania Stat din SUA, în
regiunea atlantică centrală. Suprafaţa:
117 412 kmp; 12 281 054 loc. (2000).
Centrul adminis¬ trativ: Harrisburg. Se
învecinează la N cu lacul Erie şi New
York; la E cu New York şi New Jersey;
în S are ca vecine statele Delaware,
Maryland şi Virginia de Vest, iar în V
fâşiile înguste ale statelor Virginia de
Vest şi Ohio. Râul Delaware formează o
parte a graniţei estice. Râul
Monongahela se uneşte cu râul
Allegheny la Pittsburgh pentru a forma
râul Ohio. Când europenii au ajuns în
zonă în sec. XVII, aceasta era locuită de
triburi de amerindieni precum shawnee
şi delaware. în 1664, englezii au preluat
controlul asupra regiunii şi, în 1681,
regele Angliei a recunoscut carta Iui
William Penn, care, în 1682, a pus
bazele unei colonii de quakeri ce
respecta principiul toleranţei religioase.
Multe dintre bătăliile Războiului francez
şi in¬ dian au avut loc în această zonă.
Primul şi al doilea Congres Continental
s-au desfăşurat în Philadelphia, iar
Declaraţia de Independenţă a fost
semnată tot aici, în 1776. Unul dintre
primele state ale Uniunii, Pennsylvania a
fost al doilea stat care a ratificat
Constituţia Statelor Unite, în 1787. în
timpul Războiului Civil American, aici
s-au desfăşurat mai multe acţiuni
militare (vezi Bătălia de la Gettysburg).
Perioada postbelică a adus o creştere
economică, industrială şi de¬ mografică,
consolidând poziţia statului drept o
putere comercială majoră. Este unul
dintre cele mai prospere state, cu o
economie bazată pe agricultură, minerit,
manufactură şi tehnologie de înalt nivel.
Aici se produc o cantitate însemnată de
oţel, precum şi cărbune. Philadelphia şi
Pittsburgh sunt porturi importante cu
instituţii academice, culturale şi
muzicale recunoscute. Pennsylvania
Railroad Co. Importantă companie
americană de cale ferată. în 1846 a
primit de la autorităţile statului
Pennsylvania comanda să con¬ struiască
o cale ferată între Harrisburg şi
Pittsburgh. Aceasta a început să funcţio¬
neze peste doi ani. Prin cumpărarea
căilor ferate Pittsburgh, Fort Wayne şi
Chicago în 1856, compania s-a extins,
ajungând şi în Chicago. După Războiul
Civil au fost construite rute spre St.
Louis şi Cincinnati în V şi spre Norfolk,
Vancouver, în S, compania ajungând să
deţină 16 000 km de cale ferată. La
mijlocul sec. XX a devenit nerentabilă,
iar în 1968 a fuzionat chiar cu rivala sa,
New York Central, formând Penn
Central Transformation Co. Penn Central
a intrat în faliment în 1970. Serviciile
sale au fost preluate de Amtrak în 1971,
în timp ce bunurile au intrat în
proprietatea Conrail, în 1976. Vezi şi J.
Edgar Thomson. Pennsylvania,
subperioada - Interval de timp geologic
din America de Nord, echivalent
oarecum cu Carboniferul târziu (323-
290 m.a.u.). Deoarece rocile care
datează din această perioadă sunt foar¬
te răspândite în statul Pennsylvania, unii
geologi americani preferă această
sintagmă în locul denumirii Carboniferul
târziu, care a fost adoptată mai întâi în
Europa. Pennsylvania, Universitatea -
Universitate particulară din
Philadelphia, membră tradiţională a Ivy
League. Fondată în 1740 ca şcoală
pentru săraci, a devenit academie în
1753, Benjamin Franklin fiind
preşedintele primului consiliu de
administraţie. Odată cu înfiinţarea
primei şcoli medicale în America de
Nord (1765) a devenit universitate. în
prezent, alături de facultăţile de arte şi
ştiinţe şi de şcoala de medicină, include
un colegiu de stu¬ dii generale şi şcoli
de afaceri (Wharton School),
comunicare (Annenberg School),
educaţie, inginerie, arte frumoase, drept,
asistenţă medicală, stomatologie,
medici¬ nă veterinară şi asistenţă
socială. Printre institutele sale se
numără Institutul Wistar de Anatomie şi
Biologie şi Institutul Phipps de Genetică
şi Boli Comunitare. La muzeul
universităţii (de arheologie şi
etnologie), cei interesaţi pot asista la
cursuri de specialitate ori se pot implica
în proiecte de cercetare. 66

4 - ENCICLOPEDIA U\ ¡¿PR sală

britannic4*^B „ _ jflj Pennsylvania,
Universitatea de Stat ~ Sistem public de
învăţământ superior cu un campus
central în University Park şi numeroase
alte campusuri, inclusiv Centrul Medical
Milton S. Hershey în 1 lershey şi
Facultatea de Drept Dickinson în
Carlisle. Universitatea a fost înfiinţată în
1855, odată cu carta Liceului
Fermierilor, i iar în 1862 a fost
desemnată facultate a federaţiei
proprietare de teren. Numele actual l-a
primit abia în 1953. Printre facili¬ tăţile
pentru cercetare se numără: Institutul de
Biotehnologie, Centrul pentru Ştiinţe
Aplicate Comportamentale şi Centrul
pen¬ tru Ştiinţe Moleculare şi Inginerie.
Penobscot [ Râu din centrul statului
Mâine, SUA, care se varsă în S, în
golful Penobscot. Cel mai lung curs de
apă al statului, parcurgând un traseu de
cca 560 km, este navigabil pe j 97 km
spre Bangor. Deşi în trecut era foarte
apreciat de pescarii de somon, în
prezent a devenit important şi din punct
de vedere economic pentru industria
cherestelei şi a hârtiei, datorită
facilităţilor de energie | hidroelectrică.
Navigat de exploratorii ; englezi şi
francezi la începutul sec. XVII,
denumirea sa vine de la numele tribului
amerindienilor penobscot. penologie
Ramură a criminologiei, care se ocupă
cu administrarea închisorilor şi
tratamentul infractorilor. Studiile
penologice au încer¬ cat să clarifice
bazele etice ale pedepsei, motivaţiile şi
scopurile societăţii în im¬ punerea
acesteia, diferenţele temporale şi statale
în ceea ce priveşte procedurile şi legile
penale şi consecinţele sociale ale
politicilor în vigoare. Printre lucrările
care au exercitat o importanţă deosebită
din punct de vedere istoric se numără
Despre crimă şi pedeapsă (Dei delitti e
delle pene, 1764) a lui Cesare Beccaria,
Parwpticon (cca 1800) de Jeremy
Bentham, Crimă (Delitti, 1876) de
Cesare Lombroso şi A supraveghea şi a
pedepsi. Geneza închisorii (Surveiller et
punir, 1975) de Michel Foucault. pensie
Sumă de bani acordată lunar persoanelor
care se retrag din muncă pe motiv de
vârstă, incapacitate sau invaliditate ori
ca urmare a încheierii perioadei de
activitate stabilite. în general, aceste
plăţi se fac pe tot restul vieţii
primitorului, în unele cazuri fi¬ ind
acordate şi celui rămas văduv sau unui
alt supravieţuitor. Pensiile militare
există de mai multe secole. Programele
de pensie privată au fost iniţiate în
Europa încă din sec. XIX. Există două
tipuri fundamentale de planuri de pensie:
contribuţia efectivă şi beneficiul efectiv.
Un plan de contribuţie efectivă
presupune investirea unei sume anume
pentru fiecare perioadă de plată.
Individul poate avea o anumită libertate
de decizie în privinţa modului în care
sunt investiţi banii. Beneficiul, volumul
total al pensiei, depinde de succesul
acestor investiţii. Un plan de beneficiu
efectiv presupune plata unei sume
cunoscute conform unor formule, dar
suma investită în fond poate varia.
Pensiile pot fi asigurate j prin efectuarea
unor plăţi în fondul de ! investiţii de
pensii sau prin tranzacţionarea j unor
rente ale companiilor de asigurări. j în
planurile cunoscute ca planuri mulţi- ţ
angajator, diferiţi angajaţi contribuie la
un fond de investiţii central administrat
de un consiliu unic de mandatari.
pensiune de tineret Pensiune care oferă
cazare ieftină pe timp de noapte, în mod
deosebit pentru tineri, j Adesea situate
în zone cu un peisaj de excepţie sau
istorice, pensiunile variază de la simple
ferme la hoteluri capabile să cazeze
câteva sute de tineri. Oaspeţii îşi gătesc
adesea singuri mâncarea, îşi pre¬ gătesc
singuri patul sau fac alte treburi
gospodăreşti; în schimb, primesc cazare
la un preţ mult sub preţul pieţei. în
aceste pensiuni, durata sejurului este
limitată şi se pun şi condiţii de vârstă.
Mişcarea de înfiinţare a pensiunilor
pentru tineri a fost organizată de Richard
Schirrmann, un profesor german
preocupat de sănătatea tinerilor care
respirau aerul poluat din oraşele
industrializate. Fiind obişnuite în
Germania anilor 1900, pensiunile pen¬
tru tineri s-au răspândit în Europa şi în
alte părţi ale lumii după Primul Război
Mondial. O organizaţie internaţională a
fost înfiinţată în 1932, astăzi fiind
cunos- [ cută sub numele Hostelling
International, | având membri în peste 60
de ţări şi o reţea de 4 000 de pensiuni.
Unele dintre ele încă impun o limită
superioară de vârstă. Pentagon Clădire
cu cinci laturi (1941-1943) situ¬ ată în
Arlington, Vancouver, SUA, sediul
central al Departamentului de Apărare al
Statelor Unite. Proiectată de George
Edwin Bergstrom, la terminare era cea
mai mare 67 PENTAGON

PENTAGON is? % CICLOPEDIA

UMtffRSALĂ BRITANN clădire de
birouri din lume, acoperind o arie de 14
ha şi având o suprafaţă utilă de cca 344
000 mp, unde îşi puteau desfăşura
activitatea cca 25 000 de angajaţi.
Costurile au fost estimate la 83 de
milioane de dolari. Construită din oţel şi
beton armat cu calcar, clădirea cu cinci
etaje este alcătuită, de fapt, din cinci
pentagoane concentrice, cu zece
coridoare de legătură care unesc
corpurile clădirii. în septembrie 2001,
peste 180 de persoane au fost ucise şi
mult mai multe rănite când partea de SV
a Pentagonului a fost distrusă în
atacurile de la 11 septembrie.
Pentagonului, documentele ~ Documente
secrete care oferă date despre
implicarea Statelor Unite în Indochina
din Al Doilea Război Mondial şi până în
1968. Studiul a fost comandat de
Departamentul de Apărare; Daniel
Ellsberg (n. 1931), unul dintre cei care
s-au ocupat de proiect, s-a opus
participării Statelor Unite la Războiul
din Vietnam şi a dezvăluit presei
informaţii secrete din aceste documente.
în iunie 1971, New York Times a
început să pu¬ blice nişte articole
pornind de la studiul efectuat. Invocând
securitatea naţională, Departamentul de
Justiţie al Statelor Unite a obţinut un
ordin judecătoresc temporar şi a sistat
publicarea informaţiilor. Curtea
Supremă a Statelor Unite a stabilit că
guvernul nu a reuşit să ofere justificaţii
so¬ lide pentru interzicerea publicării
acestora, astfel încât documentele au fost
publicate aproape integral, ducând la
apariţia unui val de dezaprobări în ceea
ce priveşte implicarea Statelor Unite în
Vietnam. Pentateuh Vezi Tora pentatlon
întrecere sportivă atletică, alcătuită din
cinci probe. în cadrul Jocurilor
Olimpice antice, pentatlonul includea
sprintul sau alergarea pe distanţă scurtă,
săritura în lun¬ gime, aruncarea discului,
aruncarea suliţei şi luptele greco-
romane. O altă versiune (care consta
într-o cursă de alergare pe distanţă
medie ce înlocuia competiţia de lupte) a
fost inclusă în Jocurile Olimpice reluate
în perioada 1912-1924. Pentatlonul
modem sau militar inclus în Olimpiada
din 1912 şi transformat într-o probă pe
echipe în 1952 include o cursă hipică cu
obstacole, scrimă, tir, înot liber şi
maraton. Competiţia de pentatlon la
femei (arunca¬ rea ciocanului, săritură
în înălţime, cursa r cu obstacole, viteza
şi săritura în lungime) a fost înlocuită în
1981 cu heptatlonul. penticostallsm sau
Cultul Penticostal Mişcare religioasă
protestantă care a apărut în Statele Unite
ale Americii, în sec. XIX-XX. Este
caracterizată de convingerea că toţi
creştinii ar trebui să caute o experienţă
religioasă care să vină după convertire,
numită botezul cu Duhul Sfânt. în ter¬
meni religioşi, această trăire ar
corespunde pogorârii Duhului Sfânt
asupra celor 12 apostoli (vezi Rusalii)
şi este evidenţiată prin vorbirea limbilor
lumii, prorocire şi vindecări
miraculoase. Penticostalismul îşi are
originile în mişcarea de sanctificare (din
sec. XIX) şi împărtăşeşte ideile sale
bazate pe liberalismul biblic, convertire
şi rigoare morală. Mişcarea din Biserica
Catolică şi sectele principalelor curente
protestante împărtăşesc aceleaşi idei
religioase. în pre¬ zent, există o
varietate de secte penticostale în SUA şi
în lume, printre care se numără şi
Adunările Domnului. Penticostalismul a
fost foarte bine implementat în special în
Caraibe, America Latină şi Africa.
Pentium Familie de microprocesoare
create de Intel corp. Lansat pe piaţă în
1993 ca succesor al microprocesorului
Intel 80486, Pentium conţinea două
procesoare pe un singur cip şi aprox. 3,3
milioane de tranzistori. Folosind o
arhitectură CISC (un echi¬ pament
complex de instrucţiuni pentru
computer), trăsăturile sale principale
sunt magistrale de adrese de 32 de biţi,
magis¬ trală de date de 64 de biţi,
unităţi integrate de virgule flotante şi
gestiune a memoriei şi două unităţi de 8
KB. A fost prevăzut cu o viteză de
procesare variind de la 60 MHz la 200
MHz. Pentium s-a impus rapid ca
procesor pentru computerele personale.
A fost înlocuit, ulterior, de procesoare
mai rapide şi mai puternice, Pentium Pro
(1995), Pentium II (1997), Pentium III
(1999) şi Pentium 4 (2000). penuţiene,
limbi ~ Suprafamilie ipotetică de limbi
indiene nord-americane care reuneşte un
număr de limbi şi familii de limbi, în
special din V îndepărtat al Statelor Unite
şi din Canada. Ipoteza penuţiană a fost
propusă de Roland B. Dixon şi Âlfred L.
Kroeber în 1913 şi preluată de Edward
Sapir în 1921. Ca şi ipoteza hokan (vezi
limbi hokan) a încer¬ cat să reducă
numărul familiilor de limbi 68
ICICLOPEDIA Un: neînrudite în una
dintre zonele cele mai diverse din punct
de vedere lingvistic ale lumii. La baza ei
se afla un grup de limbi vorbite pe
coasta centrală a Californiei şi în Valea
Centrală, printre care ohlone
(costanoan), miwok, wintuan, maidu şi
yokuts. Sapir a adăugat penuţiana din
Oregon (limbă vorbită cândva în
Oregonul de E), chinook (vorbită de-a
lungul părţii inferioare a fluviului
Columbia), penuţiana de platou (limba
populaţiilor de indieni de platou),
tsimshian (limba vorbită în V Columbiei
Britanice) şi penuţiana mexica¬ nă
(vorbită în partea de S a Mexicului). Cu
cxcepţia grupului mexican, în prezent
toate celelalte limbi fie au dispărut, fie
sunt vor¬ bite aproape exclusiv de
populaţia în vârstă. Cu toate că ipoteza
rămâne neverificată, cel puţin câteva
dintre limbile grupului sunt înrudite între
ele. Penzias, Arno (Allan) (n.
26.04.1933, Munchen, Germania)
Astrofizician american de origine
germa¬ nă. Familia sa a părăsit
Germania nazistă, iar el şi-a luat
doctoratul la Universitatea Columbia,
după care s-a înscris ca mem¬ bru al
Laboratoarelor de Telefonie Bell, unde a
lucrat alături de Robert W. Wilson,
monitorizând emisiile radio dintr-un
cerc de gaz din jurul galaxiei Calea
Lactee. Cei doi au detectat o energie
statică de fond uniformă neaşteptată,
care a sugerat existenţa unei energii
termice pe tot cu¬ prinsul universului la
o temperatură de cca -269°C, astăzi
cunoscută de oamenii de ştiinţă sub
denumirea radiaţie cosmică
fundamentală. Această radiaţie provine
din big bangul care a dus la naşterea
universu¬ lui cu miliarde de ani în urmă.
în 1978, cei doi au primit Premiul Nobel
împreună cu Piotr Kapiţa (1894-1984).
în 1981, Penzias a devenit
vicepreşedinte al Laboratoarelor Bell,
de unde s-a retras în 1998. Peonia Ţinut
antic, situat pe actualul teritoriu din N
Greciei, Macedoniei şi V Bulgariei.
Iniţial cuprindea şi întreaga vale a râului
Vardar. Puterea statului a fost slăbită de
invaziile perşilor din 490 Î.Hr. Triburile
care trăiau de-a lungul râului Strimon au
fost cucerite de traci. Dezvoltarea
Macedoniei a deter¬ minat triburile
rămase să se retragă către N, unde au
fost învinse de Filip II în 358 Î.Hr. A
făcut parte din provincia romană a
Macedoniei, iar în 400 d.Hr., statul îşi
pierduse deja identitatea naţională,
Peonia rămânând doar o denumire
geografică. Peoria Oraş, 112 936 loc.
(2000), în centrul sta¬ tului Illinois,
SUA, pe râul Illinois, unde acesta se
lărgeşte pentru a forma lacul Peoria.
Prima aşezare din regiune a fost un fort
francez. Bazele acestuia au fost puse în
1680 de exploratorul francez René-
Robert La Salle. Aşezări ulterioare au
fost înte¬ meiate de francezi, indieni şi
alţi colonişti. A fost declarat oraş în
1845. Este un port important, dar şi un
centru comercial şi maritim ce
deserveşte o întinsă suprafaţă agricolă.
Are un înalt nivel de industriali¬ zare,
iar produsele sale includ echipament
pentru excavări şi chimicale. Pepelea
Personaj al snoavelor, anecdotelor sau
(mai rar) al basmelor populare
româneşti, caracterizat prin agerime şi
ingeniozitate. Este prezentat adesea ca
un hâtru care mimează naivitatea şi
prostia pentru a-şi bate joc de puternicii
zilei. pepene-galben Denumire comună
pentru cele şapte grupuri de Cucumis
melo, plantă târâtoare, cultivată pentru
fructul comestibil, dulce şi aromat.
Membri ai familiei Cucurbitaceae,
pepenii-galbeni sunt plante anuale
origina¬ re din centrul Asiei, dar
cultivate pe scară largă în regiunile
calde din întreaga lume, sub forma mai
multor varietăţi. Au tulpini târâtoare moi
şi păroase, frunze mari ro¬ tunde sau
lobate, flori galbene şi seminţe mari,
plate. Fructele numeroaselor varietăţi
cultivate diferă în mărime, formă, textura
cojii, culoare a miezului, gust şi
greutate. Printre acestea se numără
cantalupul, pe- penele-de-Spania şi
casaba. Printre plantele care se
aseamănă cu pepenele-galben sunt
pepenele-verde, pepenele-verde-
chinezesc, papaya şi castravetele-dulce,
sau para-pe- pene (Solanum muricatum).
pepene-verde Fruct suculent al plantelor
din genul Citrullus lanatus (iniţial
denumit C. vulgaris), familia
Cucurbitaceae, originar din Africa
tropicală şi cultivat pe toate
continentele, cu excepţia Antarcticii.
Planta se întinde pe pământ, are lujer
ramificat, frunze puternic palmate şi
flori galbene-deschis. Fiecare vrej
poartă între două şi 15 fructe mari,
verzi, cu miez dulce, zemos, de culoare
roşie, albă sau galbenă. Fructele conţin
seminţe negre pla¬ te. Soiurile diferă în
ceea ce priveşte forma, grosimea cojii
sau culoarea pulpei fructului. Coaja se
poate prepara ca murătură. 69 PEPENE

PEPIN CICLOPEDIA UNhÉrSALÀ

BRITANNI Pépin III cunoscut ca Pépin
cel Scund în franceză Pépin le Bref
(714? d.Hr. - 24.09.768 d.Hr., Saint-
Denis, Neustria) Rege al francilor (751-
768 d.Hr.), primul rege din dinastia
Carolingienilor şi tatăl lui Carol cel
Mare. Fiu al lui Carol Martel, a devenit
guvernator al regiunilor Neustria,
Burgundia şi Provence în 741 d.Hr. şi
con¬ ducător de facto al francilor în 747
d.Hr., când fratele său s-a călugărit. Cu
ajutorul papei, el l-a detronat pe ultimul
conduc㬠tor merovingian, Childeric III,
în 751 d.Hr., şi a fost încoronat rege de
către episco¬ pii din regatul său şi, se
presupune, de către Sfântul Bonifaciu,
trimisul papal, în 754 d.Hr. a fost
încoronat rege de către papa Ştefan II.
Regele i-a făcut papei Donaţia lui Pepin
şi a invadat Italia de două ori (în 754 şi
756 d.Hr.). A în㬠buşit, de asemenea,
răscoale în Saxonia şi Bavaria şi a
trimis trupe să suprime rebeliunea din
Aquitania. A convocat mai multe consilii
bisericeşti şi a promovat reforme
religioase în regatul său. Pepin, Donaţia
lui - j (754 d.Hr.) j Promisiune făcută de
regele francilor Pepin HI de a cuceri în
numele papei Ştefan II teritorii ale
Imperiului Bizantin din Italia ocupate de
longobarzi. în 756 d.Hr., în baza acestei
promisiuni, s-a întocmit un docu¬ ment
oficial care a constituit principalul
argument în exercitarea autorităţii
papale asupra centrului Italiei până în
sec. XIX. Pepin a câştigat teritorii
stăpânite de regele longobard, pe care
le-a donat papalităţii, în cele două
campanii militare (745,746 d.Hr.).
Donaţia a fost ulterior confirmată şi
sporită de către Carol cel Mare (774
d.Hr.). pepinieră Loc unde se păstrează
muguri, altoaie sau plante pentru a fi
plantate sau vândute. în pepiniere se
cultivă plante lemnoase sau erbacee,
inclusiv arbori şi tufişuri orna¬ mentali,
dar şi bulbi. Majoritatea plantelor
crescute în pepiniere sunt ornamentale,
dar aici se pot întâlni şi plante ce produc
fructe cu valoare economică (măr, păr,
cireş etc.), precum şi unele plante
perene folosite în grădinile obişnuite (de
ex. asparagus, rubarbă). Vezi şi
floricultură. Pepper, Claude (Denson)
(08.09.1900, Dudleyville, Alabama,
SUA - 30.05.1989, Washington DC) Om
politic american. A practicat dreptul în
Florida, fiind ales ulterior în Senatul
Statelor Unite (1937-1951), unde a
sprijinit legislaţia care a dus la
instituirea asigurări¬ lor sociale, la
impunerea salariilor minime şi a
asistenţei medicale pentru populaţia
vârstnică. Ales în Camera
Reprezentanţilor a Statelor Unite (1962-
1989), a prezidat comitetul care se
ocupa cu problemele îmbătrânirii
populaţiei şi a sponsorizat legislaţia
care a desfiinţat pensionarea mandatară
în agenţiile federale, ridicând vârsta de
pensionare la 70 de ani în sec¬ torul
privat (1968). în 1989 i s-a acordat
Medalia Libertăţii. PepsiCo, Inc.
Concern american. Băutura răcoritoare
Pepsi-Cola a fost creată de un farmacist,
Caleb D. Bradham, care, în 1898 a dat
tonicului său acest nume (din greacă,
pepsis, digestie). în 1902 a înfiinţat
Pepsi-Cola Co. După ce compania a
trecut prin două falimente şi a cunoscut
mai multe restruc¬ turări, marca Pepsi-
Cola şi bunurile au fost cumpărate în
1931 de Charles G. Guth, care a
îmbunătăţit formula şi a lansat pe piaţă o
sticlă de cca 340 g, care costa numai
cinci cenţi. Băutura s-a bucurat de un
suc¬ ces enorm. în 1941, Pepsi-Cola a
fuzionat cu lanţul de răcoritoare Loft
Inc., iar în 1965 cu Frito-Lay Inc.,
adoptând actualul nume, PepsiCo, Inc. în
anii 1970 şi 1980, PepsiCo a cumpărat
lanţuri de restaurante cum ar fi Pizza
Hut, Taco Bell şi Kentucky Fried
Chicken, dar în 1997 a reorganizat
afacerea cu restaurante, transformând-o
într-o companie distinctă, Restaurantele
Tricon Global. în 2001, Quaker Oats Co.
a fuzionat cu PepsiCo. pepsină Enzimă
puternică ce intră în componenţa sucului
gastric (vezi stomac) şi care digeră
parţial proteinele din alimente. Glandele
de la nivelul stomacului secretă
pepsinogen, un zimogen transformat în
pepsină de acidul clorhidric din sucul
gastric. Pepsină este activă numai în
mediul acid al stoma¬ cului (pH 1,5-2,5
sau mai puţin); este in¬ activă în intestin
(pH 7). în scop comercial este utilizată
în producţia de brânzeturi, în industria
pielăriei, pentru a îndepărta părul şi
ţesutul rezidual din pielea netăbăcită, şi
în recuperarea argintului din filmele
foto¬ grafice developate, prin
dizolvarea stratului de gelatină care
conţine argintul. peptidă Compus
organic alcătuit dintr-o serie de
aminoacizi legaţi prin legături peptidice
70

CiCLOPEDIA U (vezi legătură

covalentă) între gruparea carboxil a
unuia şi gruparea NH2 a ur¬ mătorului.
Lanţurile peptidice care conţin mai
multe zeci de aminoacizi sunt proteine.
Biosinteza peptidelor dintr-o succesiune
de aminoacizi este codificată prin
transfe¬ rul moleculelor ARN pe
ribozomi şi este catalizată şi controlată
de enzime. Mulţi hormoni, antibiotice şi
alţi compuşi care participă la procesele
vieţii sunt peptide. Pepys, Samuel
(23.02.1633, Londra, Anglia -
26.05.1703, Londra) Scriitor şi
funcţionar public englez. Născut într-o
familie de condiţie umilă; pe la 1695,
Pepys a fost numit funcţionar în biroul
Ministerului de Finanţe, iar pe 1 ianu¬
arie 1660 a început să scrie jurnalul care
l-a făcut celebru. A înain¬ tat constant în
funcţie, în timp devenind se¬ cretarul
Ministerului Flotei, membru al
Parlamentului, pre¬ şedinte al
Academiei Regale de Ştiinţe Naturale,
confident al lui Carol II şi al Iui Iacob II
şi prieten al marilor savanţi ai vre¬ mii.
Jurnalul său (publicat în 1825), în care a
scris până în 1669, prezintă un tablou
fascinant al vieţii funcţionarilor şi al
clasei de sus din Londra din timpul
Restauraţiei, conţinând relatări vii şi
fidele atât ale evenimentelor obişnuite,
cât şi ale celor mai importante, cum ar fi
ciuma şi Marele Incendiu din Londra.
pequot Populaţie indiană nord-
americană care în prezent trăieşte în E
statului Connecticut, SUA. Pequot este o
limbă algonkină, numele tribului
însemnând distrugătorii. Aceştia îşi
asigurau hrana cultivând po¬ rumb şi
practicând vânătoarea şi pescuitul, în
trecut erau uniţi cu tribul mohegan.
Iniţial nu au avut conflicte cu coloniştii
americani, dar relaţiile au devenit
încor¬ date pe măsură ce se punea tot
mai mult problema pământului. Clericii
puritani au încurajat violenţa împotriva
pequoţilor, pe care îi considerau
necredincioşi. în 1636 a izbucnit
războiul, care s-a soldat cu multe
pierderi. Distrugerile ulterioare au
survenit când restul de indieni pequot au
fost >11111101 Pepys, pictură în ulei iln
John Hayls, 1666; Galeria Nnţlonală de
Portrete, Londra MAU IIIA NA[I0NAIĂ
DE PORTRETE, LONDRA plasaţi sub
controlul altor triburi. în 1655
rămăseseră în viaţă foarte puţini membri
ai tribului, aceştia fiind strămutaţi pe
râul Mystic. Astăzi, cele două grupuri de
indieni pequot numără cca o mie de
membri. Perahla, Murray (n.
19.04.1947, New York, New York,
SUA) Pianist american. A studiat la
Colegiul de Muzică Mannes. în 1972 a
câştigat Concursul Internaţional de Pian
de la Leeds, distincţie acordată în
unanimitate de membrii juriului, iar în
1975 a câştigat Premiul Avery Fisher.
Din 1982 a fost di¬ rectorul muzical al
Festivalului Aldeburgh şi s-a stabilit în
Anglia. Este celebru pentru înregistrările
pline de sensibilitate ale con¬ certelor
lui Wolfgang Amadeus Mozart, dirijate
de Ia pian. peranakanl în Indonezia,
băştinaşi născuţi dintr-un părinte
indonezian şi unul străin. Adeseori,
termenul se referă la chinezii
peranakani, cel mai mare şi cel mai
important grup peranakan, care până la
mijlocul sec. XIX a format o comunitate
stabilă, în parte adoptând stilul de viaţă
indigen şi vorbind în general limba
maternă. Diferenţiindu-se de aceştia, la
începutul sec. XX, un mare val de
imigraţi din China a format o comunitate
chineză totok (indivizi născuţi în
străinătate). Spre deosebire de perana¬
kani, totokii şi-au păstrat propriile
dialecte chinezeşti, nerenunţând nici la
stilul de viaţă specific. percepţie Proces
de înregistrare a stimulilor sen¬ zoriali
ca experienţă semnificativă. Linia de
delimitare între senzaţie şi percepţie a
variat în funcţie de definirea termenilor.
O distincţie uzuală este aceea că
senzaţiile sunt simple experienţe
senzoriale, în timp ce rezultatele
percepţiei sunt construcţii complexe de
elemente simple, articulate prin
asociaţie. O altă distincţie este aceea că
percepţia este mai mult supusă influ¬
enţei învăţării. Deşi percepţiile auzului,
mirosului, pipăitului şi gustului au fost
studiate, văzului i s-a acordat cea mai
mare atenţie. Cercetători structuralişti ca
Edward Bradford Titchener s-au
concentrat asupra elementelor
constituente ale percepţiilor vizuale, în
timp ce psihologia Gestalt a accentuat
nevoia de a examina întregul organizat,
considerând că fiinţele umane sunt
construite conform unor tipare cla¬
sificatoare. Obiectele vizuale tind să
pară 71 PERCEPŢIE

PERCEPŢIE NCICLOPEDIA L \,
îSALA BRITANNIC stabile, în ciuda
schimbării continue a trăsăturilor
stimulilor (cum ar fi lumina ambiantă,
perspectiva, poziţia obiectului faţă de
fundal), ceea ce permite unui ob¬
servator să asocieze un obiect perceput
cu echivalentul său concret. Percepţiile
pot fi influenţate de aşteptări, nevoi, idei
inconştiente, valori şi conflicte.
percepţie extrasenzorială (PES)
/extrasensory perception, ESP/
Percepţie referitoare la conştientizarea
unor informaţii despre un anumit lucru
(o persoană sau un eveniment) care nu
este obţinută prin intermediul simţurilor
şi nu este dedusă din experienţa anteri¬
oară. Printre formele clasice de
percepţie extrasenzorială se numără
telepatía, clar¬ viziunea şi previziunea.
Nu au fost făcute demonstraţii
concludente cu privire la manifestarea
acestei percepţii la nici o persoană, dar
credinţa în fenomen este răspândită, iar
persoanele care pretind că posedă
percepţie extrasenzorială sunt angajate
uneori de echipele de investigaţii care
caută persoane sau lucruri dispărute.
Vezi şi parapsihologie. Perceval,
Spencer (01.11.1762, Londra, Anglia -
11.05.1812, Londra) Prim-ministru
britanic (1809-1812). A intrat în
Parlament în 1796 şi a spri¬ jinit
politica lui William Pitt, de război
împotriva Franţei. A fost procuror
general (1802-1806) şi ministru de
finanţe (1807— 1809). în calitate de
premier, începând din 1809, s-a
remarcat ca administrator eficient, dar şi
datorită opoziţiei pe care a manifestat-o
faţă de toleranţa religioasă. A fost
asasinat de un bolnav psihic care
apelase la el pentru corectarea unei
plân¬ geri împotriva guvernului.
Percheron Rasă impozantă de cai de
tracţiune, ob¬ ţinută în regiunea Perche
din Franţa. Se pare că rasa se trage din
„marele cal" flamand medieval, fiind
modificată prin încrucişarea cu rasele de
tracţiune pentru a obţine animale care să
reziste la munca grea din zonele rurale.
Aceşti cai au devenit cunoscuţi în SUA
în anii 1850 şi au influ¬ enţat agricultura
americană mai mult decât orice altă rasă
de tracţiune. Au o înălţime medie de cca
163-173 cm şi cântăresc 860-950 kg.
Culorile obişnuite sunt negru şi gri.
Agili şi energici pentru mărimea lor, au
o fire blândă. percheziţie şi confiscare
în aplicarea legilor, investigaţie a unor
premise sau a unei persoane şi luarea în
custodie a proprietăţii sau a unui individ
în scopul obţinerii de dovezi cu privire
la activităţi ilegale sau vinovăţie.
Gradul în care poliţia poate să
desfăşoare astfel de activităţi variază de
la ţară la ţară. în SUA, al patrulea
Amendament al Constituţiei interzice
acţiunea neîntemeiată, fiind necesară
eliberarea unui mandat înainte de
stabilirea unor motive întemeiate de
suspiciune. Mandatul trebuie să
specifice locul care va fi percheziţionat,
persoanele şi lucrurile ce vor fi ridicate.
Percy, John (23.03.1817, Nottingham,
Nottlnghamshlre, Anglia - 19.06.1889,
Londra) Metalurgist britanic. S-a
îndreptat spre metalurgie, deşi era
absolvent al Facultăţii de Medicină, iar
în 1848 a inventat un proces de
extragere a argintului din mine¬ reu,
care în scurt timp era utilizat la scară
largă. El a îmbunătăţit procesul
Bessemer de producere a oţelului şi a
fost primul care a supravegheat
minereurile britanice de fier. La Şcoala
Metropolitană de Ştiinţe din Londra, a
instruit o generaţie de me- talurgişti.
Lucrarea sa Tratat de metalurgie
(Treatise on Metallurgy, 1861-1880) în
mai multe volume, deşi neterminată, şi-a
câştigat rapid statutul de operă clasică.
Percy, Walker (28.05.1916, Birmingham,
Alabama, SUA - 10.05.1990, Covlngton,
Louisiana) Romancier american. Rămas
orfan în copilărie, a fost crescut de un
văr din Mississippi. în timp ce lucra ca
patolog s-a îmbolnăvit de tuberculoză. în
perioada de convalescenţă s-a decis să
devină scriitor şi s-a convertit la
romano-catolicism. Primul şi cel mai
bun roman al său, Amatorul de cinema
(The Moviegoer, 1961), a introdus
conceptul său de indispoziţie, un senti¬
ment al goliciunii spirituale
caracteristice lumii modeme
dezrădăcinate. Celelalte opere ale sale
se concentrează pe căutarea credinţei şi
a dragostei într-un nou Sud in¬
dustrializat şi tehnologizat. Printre
acestea se numără Dragostea în ruine
(Love in the Ruins, 1971), A doua venire
(The Second Corning, 1980) şi
Sindromul Thanatos (The Thanatos
Syndrome, 1987). perdea Material
decorativ suspendat în faţa unei ferestre,
pentru a controla intrarea luminii 72

m CICLOPEDIA U soarelui şi a
împiedica formarea curentului.
Perdelele făcute dintr-un material mai
greu, aranjat să cadă în falduri până la
podea, sunt numite draperii. Mozaicurile
din sec. II-VI d.Hr. redau cortine
suspendate de arce. începând cu Evul
Mediu până în sec. XIX, perdelele
variau în ceea ce priveşte stilul, de la
perdele simple până ia cele cu
ornamente; paturile aveau de obicei
perdele pe toate laturile. în sec. XX, |
materialele sintetice şi sistemele
mecanice [ de deschidere şi închidere au
simplificat instalarea şi folosirea lor. [
Pereira Oraş, 379 589 loc. (2007), din
partea cen- tral-vestică a Columbiei. Se
află la V de poalele dealurilor din
Cordillera Central, j deasupra văii
râului Cauca. întemeiat în 1863 pe
vechiul aşezământ al oraşului Cartago,
este un centru de prelucrare a cafelei şi
creştere a bovinelor, având o industrie
uşoară. Perelman, (S)idney J(oseph)
(01.02.1904, Brooklyn, New York, SUA
- | 17.10.1979, New York, New York)
Umorist american. A urmat cursurile
Universităţii Brown şi a început să scrie
scenarii pentru primele filme ale fraţi¬
lor Marx, cum ar fi Afacerea maimuţelor
(Monkey Business, 1931) şi Fulgi de cal
(Horse Feathers, 1932). Un maestru al
jocurilor de cuvinte, a publicat în mod
re¬ gulat eseuri la ziarul The New
Yorker. Multe dintre acestea au fost
reunite în volumele Westward Ha!
(1948) şi Drumul spre Miltown | (The
Road to Miltown, 1957). A colaborat cu
Kurt Weill Ia musicalul Atingerea lui
Venus (One Touch of Venus, 1943).
Printre ultimele sale scenarii se numără
şi Ocolul Pământului în 80 de zile
(Around the World in 80 Days, 1956,
Premiul Oscar). perenitate
Caracteristică a unor plante de a-şi
păstra j frunzele de la începutul iernii şi
până la | următorul sezon cald, timp de
mai mulţi ani. Numeroase specii
tropicale de plante cu flori, cu frunze
late, sunt perene, dar în regiunile cu
climă temperat-rece şi în zonele arctice,
singurele plante cu frunze veşnic verzi
sunt tufişurile şi arborii de conifere, cum
ar fi pinii şi brazii. Frunzele | mai groase
ale acestor plante au o textură mai densă
decât frunzele căzătoare, în timp I ce
coniferele au frunzele ca nişte ace sau ca
nişte muguri. Deşi poate cădea în orice
anotimp, o astfel de frunză (sau ac)
poate rămâne pe ramură doi sau mai
mulţi ani. Peres, Shimon născut Shimon
Perski (n. 16.08.1923, Wotozyn,
Polonia) Om de stat israelian de origine
poloneză. A emigrat în Palestina
împreună cu familia în 1934 şi a intrat în
organizaţia Hagana în 1947. După ce
Israelul şi-a obţinut independenţa, a
deţinut mai multe funcţii în apărare
(1948-1965). în 1967 a con¬ tribuit la
înfiinţarea Partidului Israelian al
Muncii. în urma alegerilor din 1984,
care nu au dat un câştigător clar, puterea
a fost împărţită între el şi Yitzhak
Shamir, candidatul Partidului Likud, cei
doi alter¬ nând la funcţia de prim-
ministru. Pe du¬ rata exercitării funcţiei
sale (1984-1986), Peres a fost martorul
retragerii Israelului din Liban (vezi
Războiul Civil Libanez). A fost ministru
de externe în timpul man¬ datului lui
Yitzhak Rabin (1992-1995). A primit
Premiul Nobel pentru pace în 1994,
împreună cu Rabin şi Yasser Arafat. A
devenit prim-ministru după asasinarea
lui Rabin, în 1995, şi a fost învins la
mică diferenţă de liderul Likud,
Benjamin Netanyahu, în 1996. Deşi
Peres a refuzat să mai candideze la
preşedinţia Partidului Muncitoresc în
1997, a fost ulterior minis¬ tru de
externe (2001-2002), prim-ministru
adjunct (2001-2002) şi viceprim-
ministru (2005) în guvernul de uniune
naţiona¬ lă condus de Ariei Sharon,
membru al coaliţiei Likud. în 2003,
Peres a reluat preşedinţia Partidului
Muncitoresc, dar a fost învins în mod
neaşteptat la alegerile din 2005,
părăsind ulterior partidul. Din iulie
2007 este preşedintele statului Israel, j
perestrolka (în rusă, restructurare)
Program instituit în Uniunea Sovietică
de Mihail Gorbaciov la mijlocul anilor
1980 pentru a restructura strategiile so¬
vietice cu privire la politică şi
economie. Gorbaciov a propus
reducerea implicării directe a
conducerii Partidului Comunist în
guvernarea ţării şi creşterea autorităţii
guvernelor locale. încercând să facă din
Uniunea Sovietică egala ţărilor
capitaliste, cum ar fi Germania, Japonia
şi SUA, din punct de vedere economic,
el a descen¬ tralizat controlul economic
şi a încurajat întreprinderile să se
autofinanţeze. Din j teama de a nu-şi
pierde puterea şi pri- j vilegiile,
birocraţia economică s-a opus
programului aproape în totalitate. 73
PERESTROIKA

PERETE gr WEîSM- | perete de

forfecare j în construcţia de clădiri,
diafragmă ver- ! ticală rigidă, capabilă
să transfere forţele laterale ale pereţilor
exteriori, etajelor şi acoperişurilor spre
fundaţie, într-o direcţie paralelă cu
planurile acestora. Exemple pentru
aceasta sunt pereţii de beton ranfor- sat
sau grinzile cu zăbrele. Forţele laterale !
generate de vânt, cutremure şi greutatea !
unor construcţii disproporţionate,
împre- [ ună cu greutatea structurii şi a
lucrurilor aflate în ea, creează puternice
forţe de îndoire (de torsiune). Aceste
forţe pot prac¬ tic să rupă o clădire (ca
sub efectul unei forfecări). Consolidarea
unei construcţii prin ataşarea sau
plasarea în interiorul ei a | unui perete
rigid contribuie la menţinerea | formei
respectivei construcţii şi previne |
rotirea acesteia la încheieturi. Asemenea
I pereţi sunt deosebit de importanţi la
blo- ! curile-tum, care sunt supuse
forţelor exer- | citate de vânturi laterale
şi unde seismice. perete de paiantă |
Construcţie alcătuită dintr-un schelet şi j
structuri cu stâlpi şi grinzi la care se
folo- ! sesc structuri din lemn mari,
grele, mai ales i cherestea de 13 cm sau
mai mult. Termenul | presupune
caracteristici estetice greoaie, i
Lucrările pe jumătate din cherestea, în
care | spaţiul dintre părţile vizibile ale
scheletului pereţilor interiori sau
exteriori este umplut cu materiale
(nestructurale) cum ar fi căr㬠mida,
mortarul sau lutul, erau obişnuite în Asia
şi Europa. Acest tip de construcţie a
ajuns la apogeu odată cu stilul Tudor.
perete de rezistenţă | Perete care susţine,
pe lângă propria greu- | tate, şi greutatea
etajelor şi a acoperişului. I în zidăria
tradiţională, peretele de rezistenţă | are
grosimea direct proporţională cu suma j
greutăţilor pe care trebuie să le susţină:
I greutatea proprie, a nivelurilor şi a
aco¬ perişului, a locatarilor, precum şi
forţa | arcelor, boitelor şi a vântului.
Asemenea ; pereţi trebuie să fie mai
groşi către bază, | unde solicitarea este
maximă. Pereţii de | rezistenţă pot avea,
de asemenea, osatura | sau învelişul de
beton, sau pot fi construiţi ! şi apoi
armaţi cu beton. perete mobil Perete din
sticlă, metal sau zidărie, ataşat de
structura exterioară a clădirii. După Al
Doilea Război Mondial, costurile
energe¬ tice scăzute au impulsionat
conceptul de | clădire înaltă
asemănătoare unei prisme de sticlă, o
idee înaintată prima oară de
LeCorbusier şi Ludwig Mies van der
Rohe, în proiectele lor vizionare din anii
1920. Clădirea Secretariatului
Naţiunilor Unite (1949), cu pereţii de
sticlă în tentă verde, a contribuit la
stabilirea unui standard mondial al
zgârie-norilor. Peretz, Isaac Leib (sau
Loeb sau Lob) sau Yitskhok Leybush
Perets (18.05.1852/20.05.1851?,
ZamoSé, Polonia, Imperiul Rus -
03.04.1915, Varşovia) Scriitor polonez.
Peretz a scris mult mai ales în idiş,
conferindu-i acestei limbi o nouă forţă
expresivă şi imprimându-i influ¬ enţele
artei şi literaturii europene apusene.
Poveştile sale cu influenţe hasidice (de
ex. Bontshe cel tăcut, Bontsche Shvayg)
sunt me¬ ditaţii elegiace asupra
valorilor tradiţionale inspirate din
existenţa plină de greutăţi a evreilor din
Europa răsăriteană. Printre operele sale
se numără colecţii de poveşti, ce includ
Poveşti hasidice (Chassidische
Geschichten, 1917), drama Lanţul de aur
(Die goldene Kait, 1909) şi multe
articole ce tratează subiecte care îi
îndeamnă pe evrei să-şi aprofundeze
istoria. Pérez (Rodríguez), Carlos
(Andrés) (n. 27.10.1922, Rubio,
Venezuela) Preşedinte al Venezuelei
(1974-1979, 1989-1993). Şi-a început
cariera politică la vârsta de 18 ani.
Fondator al Acţiunii Democratice, a fost
ales preşedinte în 1973 cu ajutorul
liberalului Rómulo Betancourt. A
naţionalizat industria petrolieră,
păstrând în acelaşi timp personalul
calificat din străi¬ nătate pentru a
âsigura eficienţa, a încetinit producţia
pentru conservarea resurselor, a stimulat
micile afaceri şi agricultura şi a
canalizat venitul provenit din petrol spre
proiecte hidroelectrice, programe
educa¬ ţionale şi uzine de oţel. Reales
în 1989, Pérez a promovat reformele
economice ale pieţei libere. După ce a
supravieţuit celor două lovituri de stat, a
fost închis în 1993, fiind acuzat de
deturnare şi delapidare de fonduri
publice. Pérez de Cuéllar, Javier (n.
19.01.1920, Lima, Perú) Al cincilea
secretar-general al Organizaţiei
Naţiunilor Unite (1982-1991). Originar
din Perú, a intrat în Ministerul de
Externe (1940) şi mai târziu în corpul
diplomatic (1944), activând în Franţa,
Marea Britanie, Bolivia şi Brazilia.
După ce a deţinut funcţia de ambasador
în Elveţia şi a fost primul ambasador al
statului Perú în Uniunea Sovietică, a
devenit ambasador la ONU, 74
funcţie pe a deţinut-o până la numirea sa
ca secretar-general. A pledat în favoarea
Consiliului de Securitate ONU, pentru
menţinerea păcii şi funcţionării sale ca
forum al negocierii. în timpul celui de-al
doilea mandat a negociat acordul de
înce¬ tare a focului care a pus capăt
războiului dintre Iran şi Irak (1988).
Ulterior a fost prim-ministru al statului
Perú (2000-2001). Pérez Galdós, Benito
I (10.05.1843, Las Palmas, Insulele
Canare, Spania - 04.01.1920, Madrid)
Romancier spaniol. în anii 1870 a
început un ciclu de 46 de nuvele
istorice, Episoade naţionale (Episodios
nacionales, 1873- 1912), datorită cărora
a fost comparat cu Honoré de Balzac şi
Charles Dickens. Cele mai bune opere
ale sale constituie o cronică a Spaniei
contemporane lui, ce cuprinde Doamna
dezmoştenită (La deshe¬ redada, 1881)
şi capodopera Fortunata şi Jacinta
(Fortunata y Jacinta, 1886-1887), o
introspecţie în viaţa a două femei
nefericite în căsnicie. Operele sale
anterioare au de¬ bordat de un zel
reformator şi anticlerical, însă după anii
1880, a afişat o toleranţă mai mare
pentru Spania şi idiosincraziile acesteia,
poziţie adoptată în opere cum ar fi
Nazarín (1885), Mila (Compassion,
1897) şi ciclul de scrieri ce l-au avut ca
personaj principal pe Torquemada. De
asemenea, a j scris piese de teatru, unele
foarte populare, | dar nu la fel de
valoroase din punct de I vedere artistic.
A fost considerat cel mai mare
romancier al Spaniei, de la Miguel ¡ de
Cervantes încoace. Pérez Jiménez,
Marcos j (25.04.1914, Michelena,
Venezuela - j 20.09.2001, Madrid,
Spania) j Soldat şi preşedinte al
Venezuelei (1953- 1958). A absolvit
Academia Militară din Venezuela, iar în
1945 şi 1948 a fost implicat în câteva
lovituri de stat. Numit preşedinte de
armată şi ales în 1953 de Adunarea
Generală, al cărei control îl de- j ţinea,
s-a angajat într-un program de vaste
lucrări publice. El şi asociaţii săi au
primit comisioane pentru fiecare proiect
început. Regimul său s-a caracterizat
printr-un stil extravagant, corupţie,
opresiune din partea poliţiei, şomaj şi o
rată ridicată a inflaţiei, j A fost înlăturat
din funcţie în 1958 şi | ulterior închis
pentru deturnare de fon- ! duri
guvernamentale. încercările sale de a j
reintra în viaţa politică au fost
contracarate ■ în mod repetat.
perfecţionarea angajatului sau
perfecţionare la locul de muncă
Pregătire profesională a persoanelor an¬
gajate, termen folosit pentru prima dată
în ţările dezvoltate, în Al Doilea Război
Mondial. Pregătirea profesională este
ne¬ cesară pe măsură ce schimbări
majore survin ca urmare a introducerii
noilor tehnici, a noilor metode, unelte,
materiale sintetice, a noilor surse de
energie şi a fo¬ losirii crescânde a
automaticii. Organizaţia Naţiunilor
Unite şi agenţiile sale contribuie la
desfăşurarea programelor de pregătire
din ţările în curs de dezvoltare. Vezi şi
învăţământ tehnic. performance art
Termen ce descrie prestaţia artistică „pe
viu", dar în afara convenţiilor teatrale
sau muzicale. Performance art a fost o
provocare faţă de formele de artă
ortodoxe şi de normele culturale, prin
crearea unei experienţe artistice efemere
care nu putea fi imortalizată şi nici
cumpărată. în anii 1970 descria o
mulţime de activităţi - happening, body
art, acţiuni, evenimente şi teatrul non-
matrix. Printre artiştii im¬ portanţi de
improvizaţie se numără Joseph Beuys,
John Cage, Dennis Oppenheim, Yoko
Ono, Nam June Paik, Meredith Monk şi
Laurie Anderson. Pergam sau Pergamus
Oraş din Grecia antică, în V Anatoliei,
aproape de oraşul modem Bergama din
Turcia. Deşi a fost înfiinţat cel puţin din
sec. V î.Hr., a devenit important în
epoca elenistică, perioadă în care a fost
reşedinţa dinastiei Attalizilor, şi a atins
apogeul în perioada 263-133 Î.Hr.
Ulterior a fost cedat Romei. După
căderea Romei a fost condus de
bizantini, până când a in¬ trat sub
stăpânire otomană la începutul sec. XIV
Este un remarcabil exemplu de
arhitectură urbană antică. Biblioteca sa a
fost întrecută doar de cea din
Alexandria, Egipt. Săpăturile începute în
1878 de arhe¬ ologii germani au scos la
suprafaţă multe comori artistice,
inclusiv un mare altar al lui Zeus, care
acum este găzduit de Muzeul Pergamon
din Berlin. pergament Piei ale unor
animale (în special oi, capre şi viţei),
care erau pregătite în aşa fel încât să se
poată scrie pe ele. Pergamentul a fost,
probabil, inventat în Grecia, în sec. II
î.Hr. Pieile au fost folosite ca materiale
de scris chiar mai înainte de această
dată 75 PERGAMENT

PERGAMUTA CICLOPEDIA UNI (cca

2400 Î.Hr.), dar noua metodă de cu¬
răţare, întindere şi nivelare a făcut
posibilă folosirea pe ambele părţi a unei
pagini de manuscris, ducând, în cele din
urmă, la înlocuirea manuscrisului sul cu
cartea legată (codex). Pergamentul fin
este numit vellum. în utilizarea modernă,
termenii pergament şi vellum (de aici,
hârtie velină) sunt utilizaţi pentru un tip
de hârtie de o calitate foarte bună.
pergamută sau bergamotă Plantă perenă
din America de Nord, din familia
mentei, cunoscută şi sub denumi¬ rile
melisa-albinei, melisa-mirositoare şi
pana-indianului. Frunzele se folosesc ca
plante aromate la prepararea de ceaiuri,
punciuri, limonadă şi alte băuturi răco¬
ritoare. Din Monarda didyma, originară
din SUA, se produce ceaiul oswego, o
băutură folosită de tribul indienilor
ame¬ ricani oswego, despre care se
spune că ar fi fost băutura adoptată de
coloniştii din sec. XVIII, în timpul
boicotului ceaiurilor j britanice. Fructul
în formă de pară al portocalei-
pergamute (Citrus bergamia), care creşte
mai ales în Calabria, Italia, este folosit
în industria parfumurilor, pentru
uleiurile esenţiale extrase din coajă.
Părul-pergamut, cultivat în Marea
Britanie, are fructe mari, rotunde, cu
coajă | verde-gălbuie. | pergolă i
Structură de grădină sau terasă, formată
de obicei din două rânduri de coloane
sau stâlpi, acoperite cu un şir de grinzi
încruci¬ şate deasupra cărora se află
plante. Scopul ei este să asigure o bază
pe care plantele agăţătoare să poată urca
şi oferi umbră. Cunoscute în Egiptul
Antic, pergolele erau foarte răspândite
în grădinile Renaşterii timpurii din
Italia, ulterior cucerind şi re¬ stul
Europei. Au revenit la modă în .timpul I
mişcării Arts and Crafts (Arte şi
Meserii) | din Marea Britanie. Vezi şi
pavilion. Pergolesi, Giovanni Battista
(04.01.1710, Jesi, Italia - 16.03.1736,
Pozzuoli) Compozitor italian. Primul său
succes a venit în 1732, odată cu numirea
sa ca maestru capelan al unui prinţ
napolitan. | Opera sa comică intitulată
Lo frate 'nna- j morato (Călugărul
îndrăgostit, 1732), o operă serioasă care
avea un intermezzo comic, a fost urmată
în 1733 de o alta, La serva padrona
(Servitoarea stăpână), care a devenit cea
mai cunoscută creaţie a sa. Din cauza
sănătăţii şubrede, s-a mutat într-o
mănăstire franciscană (1736). înainte de
a muri la frageda vârstă de 26 de ani a
compus cunoscutele Stabat mater şi
Salve Regina. Trupele de operă
ambulante au preluat La serva padrona,
iar în 1752, succesul unei reprezentaţii
de la Paris a declanşat conflictul
cunoscut sub numele de „controversa
bufonilor", falsificatorii de muzică
întrecându-se în a produce opere
contrafăcute ale lui Pergolesi, ceea ce a
ridicat semne de întrebare în legătură cu
autenticitatea unor lucrări care i-au fost
atribuite. Periandru (m. 587 Î.Hr.,/?/) Al
doilea tiran al Corintului (628?- 588?
Î.Hr.). A fost fiul lui Cypselos, înteme¬
ietorul dinastiei Cypselizilor. Unul
dintre cei mai violenţi dintre primii
tirani greci, şi-a ucis soţia şi a vrut să
răzbune moartea fiului său, survenită în
Corcyra, porun¬ cind castrarea a 300 de
băieţi din Corcyra (aceştia au reuşit to¬
tuşi să scape de crunta pedeapsă). A fost
dur cu nobilii, dar a pus bazele unei
economii corintiene prospere. S-a
implicat în multe proiecte de construcţii,
printre acestea numă- rându-se şi
Diolkosul, un transportor folosit Ia
trecerea corăbiilor peste istmul de
Corint. Pericle (495 Î.Hr., Atena - 429
Î.Hr., Atena) General şi om de stat
atenian, respon¬ sabil în mare măsură
pentru dezvoltarea completă a
democraţiei ateniene şi a im¬ periului
atenian. Un apropiat al familiei
Alcmeonizilor, a intrat în politică după
461 Î.Hr., contribuind la adoptarea
princi¬ palelor reforme democratice. In
timpul său, Liga de la Delos a intrat sub
control ate¬ nian. De asemenea, a folosit
trezoreria ligii pentru a reconstrui
Acropola, prădată de perşi. Influenta sa
concubină, Aspasia, i-a dăruit un fiu,
care a fost recunoscut atunci când fiii săi
legitimi au murit. în perioada 447-446
Î.Hr., Atena a pierdut Megara, oferindu-i
Spartei acces direct spre Attica. Deşi
Atena şi Sparta au căzut de acord asu¬
pra Păcii de Treizeci de Ani (446-445
Î.Hr.), Pericle a cerut ca zidurile lungi
de la Atena Periandru, bust din marmură;
Muzeul Vaticanului, Roma COLECŢIA
MANSEU. 76

până la portul Pireu să fie întărite pentru

apărare. Când războiul a izbucnit în 431
Î.Hr., el s-a bazat pe flotă pentru
aprovizionarea oraşului. Populaţia din
Attica a fost adusă în cetate, lăsând ţara
pradă jafului sparta¬ nilor. Când a
izbucnit epidemia de ciumă în care a
murit aproape un sfert din populaţie,
Penele a fost detronat şi amendat. A fost
reales, dar a murit şi el de ciumă.
Discursul de la înmormântarea lui (cca
430 Î.Hr.) ) rămâne una dintre cele mai
mari pledoarii în favoarea democraţiei,
iar perioada lui este recunoscută ca fiind
Epoca de Aur a Atenei. peridot sau
olivină preţioasă Olivină de calitatea
unei pietre semipreţi- | oase, având
nuanţe de verde transparent. { Cristale
foarte mari se găsesc în Myanmar;
peridotul din SUA are rareori mai mult
de două carate. Peridotul verde-gălbui a
fost denumit chrysolit (în greacă, piatră
aurie). Acest termen folosit pentru
diferite | minerale neînrudite este în
prezent mai | puţin întrebuinţat pentru a
desemna o piatră semipreţioasă.
peridotit Rocă magmatică, larg
cristalizată, grea, care conţine cel puţin
10% olivină, alte minerale bogate în
magneziu şi fier (în j general piroxene)
şi mai puţin de 10% feldspat. Peridotitul
este sursa principală a tuturor
minereurilor de crom şi a di¬ amantelor,
ca şi a majorităţii azbestului crisolitic.
Majoritatea peridotitelor sunt în general
transformate în serpentin. în climatele
umede şi calde, peridotitul şi J
serpentinitul s-au descompus în sol şi au
format zăcăminte care, deşi sunt în
prezent exploatate la scară mică,
constituie surse potenţiale de fier,
nichel, cobalt şi crom. Perier, Casimir (-
Pierre) (21.10.1777, Grenoble, Franţa -
16.05.1832, Paris) Om de stat francez.
Fiu al unui bancher, a fondat o bancă în
1801, iar în 1814 : ajunsese deja un
bancher recunoscut în Paris. A fost ales
în Camera Deputaţilor din Franţa
(1817), unde i s-a opus lui Carol X. In
urma Revoluţiei din Iulie 1830, pe
tronul Franţei a urcat Ludovic-Filip, iar
j Périer a devenit premier (1831), în
scurt timp instaurând ordinea civică în
Franţa. Activ în afacerile externe, a
trimis o armată să apere Belgia de
atacurile olandezilor (1831) şi a ordonat
ocuparea Anconei pen¬ tru a împiedica
superioritatea austriacă în Statele Papale
(1832). Din cauza stilului său autoritar, a
fost criticat atât de politicienii de stânga,
cât şi de cei de dreapta, uneori însuşi
regele detaşându-se de vederile sale.
Périgord Regiune culturală şi istorică
din S Franţei. Conţii de Périgord au
jucat un rol im¬ portant în tulburările din
Aquitania, iar controlul asupra regiunii
Périgord a fost disputat de englezi şi
francezi încă din 1259. Zona a fost
cedată casei de Albret în 1470. După ce
regiunea a fost moştenită de regii
Navarrei, Henric IV a pus-o în serviciul
coroanei Franţei (1607). perioadă în
geologie, unitate de bază a scării timpu¬
lui geologic. Pe durata acestor intervale
de | timp, s-au format asociaţii specifice
de roci. ! Iniţial, metoda definirii ordinii
temporale a perioadelor era relativă.
Aceasta se baza pe stratigrafie şi
paleontologie. Datarea cu carbon-14 şi
alte metode similare sunt acum folosite
pentru a determina vârstele absolute ale
diferitelor perioade. Perioada
primăverii şi a toamnei (770-476 Î.Hr.)
Perioadă în timpul dinastiei Zhou din
China, numită după una dintre operele
clasice confucianiste, Chunqiu (Analele
primăverii şi ale toamnei). în această
pe¬ rioadă, autoritatea casei imperiale a
slăbit, deoarece nobilii locali se luptau
pentru pu¬ tere în state care formau
coaliţii economice ţ şi politice, în scop
militar, dar şi pentru proiecte de
canalizare şi alte lucrări de construcţii.
Negustorii şi meşteşugarii au început să
capete o oarecare importanţă în sânul
societăţii. Gândirea chineză clasică îşi
are începuturile în această perioadă.
Vezi şi Confucius. Perioada războaielor
interne sau Perioada Sengoku (475-221
Î.Hr.) în China şi, mai târziu, în Japonia,
perioadă în care mici regate sau fiefuri
aflate în conflict luptau pentru
supremaţie. Această perioadă a fost
dominată de şapte sau mai multe mici
regate chineze aflate în con¬ flict; era
epoca gânditorilor confucianişti
I'mMuI», •.iiitiile de marmură; Minuni
Vntlcanului *1 mm l)!N ART RE50t'RC
£i',E3 INC. 77 PERIOADA
PERIOADA Mencius şi Xunzi, vremea
în care s-au pus bazele multor instituţii
guvernamentale şi modele culturale care
vor caracteriza China în următorii 2 000
de ani. în Japonia, în această perioadă
(1482-1558), daimyo rivali căutau să-şi
consolideze şi să-şi mărească teritoriile.
Termenul „războaie interne" (Sengoku)
este folosit şi în Japonia pentru
intervalul cuprins între 1482 şi 1558, în
timpul perioadei Muromachi, marcată de
conflicte între daimyo rivali, care
doreau să-şi consolideze şi să-şi
sporească propri¬ etăţile funciare.
perioadă siderală Timp necesar unui
corp ceresc din sis¬ temul solar pentru a
desfăşura o mişcare de revoluţie
completă în jurul stelelor fixe (aşa cum
sunt ele observate dintr-un punct fix,
exterior sistemului). Perioada siderală a
unei planete poate fi calculată pornind
de la perioada ei sinódica. Perioada
side¬ rală a Lunii sau a unui satelit
artificial al Pământului este determinată
de timpul necesar revenirii în poziţia
iniţială faţă de stelele din fundal. Vezi şi
zi. perioadă sinodică Timp necesar
pentru ca un corp din sistemul solar să
se întoarcă în aceeaşi sau aprox. în
aceeaşi poziţie faţă de Soare, aşa cum
este văzut de pe Pământ. Perioada
sinodică a Lunii este timpul dintre două
recurenţe succesive ale aceleiaşi faze
(de ex. perioada dintre faza de lună
plină şi următoarea lună plină). Perioada
sinodică a unei planete este timpul
necesar pen¬ tru ca Pământul să o ajungă
din urmă, amândouă rotindu-se în jurul
Soarelui, sau (în cazul planetelor mai
rapide, ca Mercur sau Venus) ca cealaltă
planetă să ajungă din urmă Pământul.
Vezi şi perioadă siderală. periodic
Publicaţie care apare la intervale fixe
sau regulate. în general, prin periodic se
în¬ ţelege un ziar care de obicei are
pagini mari, necapsate, şi conţine
informaţii de actualitate, şi o revistă, sau
o gazetă, care are pagini de mici
dimensiuni, de obicei capsate, şi adesea
un conţinut mai specia¬ lizat care
rămâne actual pe o perioadă mai lungă
de timp. periodontită Inflamaţie a
ţesuturilor moi din jurul dinţilor (vezi
dinte). Igiena dentară precară duce la
depunerea unei plăci bacteriene pe dinţi
sub linia gingiei, iritând şi ero¬ dând
ţesuturile din apropiere. Netratată,
inflamaţia duce la atrofierea marginii
gingiei, care se retrage, lăsând rădăcina
dintelui descoperită. în cele din urmă,
inflamaţia ajunge şi la nivelul osului,
slăbindu-i rezistenţa. îndepărtarea
tuturor depunerilor de tartru şi a
ţesuturilor moi afectate poate opri
deteriorarea osului, dar nu îl poate
reface. periost Ţesut compact ce
acoperă oasele. Stratul fibros din
exterior conţine fibre nervoa¬ se şi
multe vase de sânge, care hrănesc
celulele de la nivelul osului. Celulele
stra¬ tului intern ce produc ţesut osos
sunt mai importante în timpul vieţii
fetale şi în prima parte a copilăriei, când
are loc formarea şi creşterea oaselor. La
maturitate, acestea sunt mai puţin active,
însă vitale remodelării continue a
oaselor. Când osul este afectat, ele se
înmulţesc semnificativ, pentru a produce
un nou os. periscop Instrument optic
(vezi optică) folosit în timpul
războaielor pe uscat sau pe mare, în
navigarea submarină şi cu alte asemenea
ocazii. Acesta permite unui observator
să urmărească ce se întâmplă la
suprafaţă atunci când el se află în
tranşee sau într-un submarin. Un
periscop este format din două oglinzi
sau prisme în care se reflectă lumina,
schimbând direcţia acesteia ce vine
dinspre imaginea urmărită: prima o
refractă în jos printr-un tub vertical, în
timp ce a doua o deviază orizontal,
pentru ca imagi¬ nea să fie văzută
convenabil. peristaltism Contracţii
succesive ale muşchilor, asem㬠nătoare
undelor, ce se produc la nivelul
esofagului, stomacului şi intestinului şi
uneori în uretere sau în alte organe tubu-
lare. Undele peristaltice pot fi scurte,
deter¬ minate printr-un reflex local, sau
lungi, sub formă de contracţii continue
de-a lungul organului. în esofag, undele
peristaltice îm¬ ping bolul alimentar în
stomac. La nivelul stomacului, ele ajută
la amestecul conţinu¬ tului gastric şi
împing chimul în intestinul subţire, unde
alimentele sunt supuse acţi¬ unii
pereţilor intestinali, pentru absorbţie şi
împingere înainte. Peristaltismul intes¬
tinului gros împinge materiile fecale
spre canalul anal şi are importanţă în
eliminarea gazelor şi în îndepărtarea
potenţialelor co¬ lonii bacteriene. 78

ICICLOPEDIA UNI' perişor Plante

veşnic verzi din ordinul Ericales, care
cresc ca flori sălbatice de pădure ori
sunt cultivate ca flori ornamentale de
grădi¬ nă. De asemenea, sunt crescute
pentru uleiul volatil cu miros înţepă¬
tor, folosit pentru aro- matizarea
dulciurilor şi a gumei de mestecat şi
pentru a linişti sau calma durerile mus¬
culare. Perişorul este [ o denumire
comună, alternativă pentru câteva plante
de pădure: cele din genul l'yrola
(perişor), înjur de 12 specii de plante
agăţătoare perene, şi specia Gaultheria,
în i special G. procumbens, cu flori albe
şi fructe | roşii, picante. peritoneoscopie
Vezi laparoscopie peritonită Inflamaţie a
peritoneului (vezi cavitate abdominală),
cu acumulare de secreţie purulentă între
peritoneul parietal şi cel ( visceral. Se
manifestă prin durere, con- | tractură
abdominală, vomă şi febră. Poate } fi
acută sau cronică, locală sau generali¬
zată. Peritonită acută rezultă, de obicei,
din inflamarea unui organ
intraperitoneal, prin răspândirea
infecţiei bacteriene. Principala cauză a
peritonitei este, cel mai j adesea,
perforarea tubului gastrointestinal
(perforarea apendicelui). Tratarea
cauzei generatoare poate fi urmată de o
atenuare j a durerii, dar şi de formarea
de aderenţe \ sau abcese (mult mai rare,
odată cu admi¬ nistrarea antibioticelor).
Periyar Râu din centrul statului Kerala,
SV Indiei. Are o lungime de 225 km şi
izvorăşte în V Munţilor Ghaţi, în
apropiere de graniţa j cu statul Tamil
Nadu. Se varsă spre N, în j lacul
Periyar, un rezervor artificial construit |
special pentru stăvilirea râului. O parte
a apei din lac este dusă mai departe spre
E, printr-un tunel, vărsându-se în râul
Vaigai, unde este folosită la irigaţii.
Periyar îşi continuă cursul spre NV şi se
varsă în Marea Arabiei. Perkins,
Anthony j (04.04.1932, New York, New
York, SUA - j 12.09.1992, Hollywood,
California) Actor american de film. Fiu
al actorului Osgood Perkins; a studiat la
Universitatea Columbia. După ce a
debutat pe marele i ecran cu filmul
Actriţa (The Actress, 1953), j a apărut
în pelicule cum ar fi Legea divină \
(Friendly Persuasion, 1956) şi Frica
loveşte (Fear Strikes Out, 1957), dar şi-
a câştigat popularitatea odată cu apariţia
în filmul Psihoză (Psycho) al lui Alfred
Hitchcock \ (1960), în care a interpretat
rolul unui ! patron de hotel criminal,
numit Norman Bates. Mai târziu a apărut
în câteva filme ] europene, printre care
trebuie amintite: Procesul (The Trial/Le
procès, 1963), Crimele şampaniei (The
Champagne Murders, 1967) şi Minunea
de zece zile (Ten Days’ Wonder, 1972),
dar şi în pelicule americane cum ar fi
Frumoasa otravă (Pretty Poison, 1968), !
Catch-22 (1970) şi WUSA (1970). Şi-a
relu¬ at personajul Norman Bates în trei
urmări | (1983, 1986 şi 1990). Perkins,
Frances născută Fannie Coralie
(10.04.1882, Boston, Massachusetts,
SUA - 14.05.1965, New York, New
York) Funcţionar public american. A
devenit ] asistentă socială în New York
şi lider al ] organizaţiilor pentru
îmbunătăţirea con- j diţiilor de muncă în
rândul femeilor. în perioada în care
Franklin D. Roosevelt era guvernator, a
fost membră a comisiei industriale de
stat, între 1929 şi 1933. Ca I preşedinte,
Roosevelt a numit-o ministrul I muncii,
fiind prima femeie care a deţinut o
funcţie în cabinet. în timpul îndelunga- j
tului său mandat (1933-1945), ea a
pledat pentru reforme: salariul minim,
stabilirea I unui număr de ore maxime
săptămânale şi ajutor de şomaj. De
asemenea, a contribuit la redactarea
Legii Asigurărilor Sociale şi a
supravegheat elaborarea Codului Muncii
(1938). Ulterior, a fost membră a
Serviciului Civil American (1945-
1953). Perkins, Jacob (09.07.1766,
Newburyport, Massachusetts, SUA -
30.07.1849, Londra, Anglia) Inventator
american. Pe la 1790 a proiectat j o
maşină care tăia şi îndrepta cuie dintr-o
j singură operaţiune. De asemenea, a
inven¬ tat o metodă de gravare a hârtiei
bancare, care a făcut dificilă falsificarea
banilor. Deoarece în SUA invenţia sa nu
a prezentat mult interes, a plecat în
Anglia, unde a pus bazele unei fabrici de
bancnote (1819). A făcut experimente cu
cazane de aburi sub înaltă presiune, a
construit un motor cu j aburi (1827), a
proiectat o roată cu zbaturi îmbunătăţită
(1829) şi a inventat o tehnică de
circulaţie liberă a apei în boilere
(1831), i 79 PERKINS

PERKINS descoperire care a dus la

proiectarea unor cazane moderne cu
tuburi de apă. Perkins, Maxwell (Evarts)
(20.09.1884, New York, New York,
SUA - 17.06.1947, Stamford,
Connecticut) Editor american. A lucrat
ca reporter pen¬ tru The New York
Times, după care s-a an¬ gajat la editura
Charles Scribner's Sons, la care mai
târziu va deveni director editorial şi
vicepreşedinte. Este recunoscut pentru
munca sa editorială acerbă, în urma
căreia au putut fi publicate manuscrisele
vaste ale lui Thomas Wolfe. De
asemenea, a fost martorul debutului unor
scriitori de mare clasă, cum ar fi Francis
Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway,
Ring Lardner, Erskine Caldwell,
Edmund Wilson şi Alan Paton. PERL
/Practicai Extraction and Reporting
Language/ Limbaj de programare a
computerelor foarte avansat, cel mai
utilizat limbaj pentru scrierea textelor
CGI şi cel mai folosit limbaj de scriere
al World Wide Web. Deoarece provine
din UNIX, sintaxa lui este similară cu C
şi include câteva facilităţi UNIX.
Datorită excelentei sale ca¬ pacităţi de
procesare a textelor, este adesea folosit
de administratorii de sistem (pentru
redactarea sarcinilor administrative) şi
este foarte potrivit pentru dezvoltarea
versiuni¬ lor standard ale programelor.
Deoarece este un limbaj interpretabil,
programele sale pot fi rulate pe diferite
sisteme operaţionale. Proiectat iniţial de
Larry Wall în 1986 în laboratorul de
propulsie a motoarelor cu reacţie
dincadrul NASA, a fost ulterior
îmbunătăţit de sute de voluntari. Ca şi
Linux, poate fi obţinut gratis. Perla
Fluviu în centrul statului Mississippi,
SUA. Curge spre SV prin Jackson, apoi
prin Louisiana şi se varsă în golful
Mexic. Lung de cca 660 km, formează
graniţa dintre statele Mississippi şi
Louisiana. Mlaştina Insulei de Miere
este aşezată în zona deltei de mijloc, la
SV de Picayune, Mississippi, fiind
cunoscută pentru fauna sa şi pentru
pescuit. perlă Concrescenţă formată de o
moluscă, din acelaşi material (numit
sidef) ca al scoicii. Considerate de mult
pietre preţioase, per¬ lele sunt
valoroase pentru transluciditatea şi
strălucirea lor şi pentru delicatul joc de
culori al suprafeţei. Cu cât forma perlei
este perlă-blister (formaţiune perlieră,
de formă neregulată, cavitară, secretată
accidental, fără intervenţie umană)
ataşată de cochilia unei stridii (Pinctada
martensii Dunker) MUZEUL
AMERICAN DE ISTORIE
NATURALA, NEW YORK mai aproape
de per¬ fecţiune, cu atât sunt mai
strălucitoare şi mai valoroase. Culoarea
variază de la moluscă la moluscă şi este
in¬ fluenţată şi de mediul înconjurător.
Bijutierii sec. XVI-XVII au folosit
deseori perlele „baroce", cu forme
neregulate, formate din ţesuturi
musculare, pentru a realiza cor¬ puri de
animale şi alte figurine. în Europa şi în
China, sideful a fost folosit ca material
ornamental pentru decorarea mobilei. Se
crede că descoperirea faptului că o
perlă poate fi cultivată prin inserarea
unui obiect străin în scoică a fost făcută
în China sec. XIII. Perlea, Ionel
(13.12.1900, Bucu-Ograda, Ialomiţa,
România - 29.07.1970, New York, SUA)
Dirijor şi compozitor român stabilit în
SUA. Profesor la Conservatorul din
Bucureşti şi New York, recunoscut ca
unul dintre marii şefi de orchestră ai
vremii. A compus poemul simfonic Don
Quijote, un concert pentru pian,
variaţiuni simfonice, muzică de cameră,
lieduri. perlit Sticlă naturală cu fisuri
concentrice, în aşa fel încât, dacă se
sparge, aceasta se frag¬ mentează în
bucăţele mici, asemănătoare perlelor. Se
formează prin răcirea bruscă a lavei sau
magmei vâscoase. Perlitul este poros şi
are, de obicei, culoare gri sau verzuie,
în nuanţe sidefii. De asemenea, culoarea
îi poate fi cafenie, albastră sau roşie.
Din cca 1950, zăcăminte mari au fost
exploatate în New Mexico, Nevada,
California şi alte state americane
vestice. Tratat termic, perlitul este un
substitut al nisipului folosit la tencuielile
uşoare şi ca agregat pentru betoane.
Perlitul mai este folosit pentru izolare
fonică şi termică, dar şi la fabricarea
produselor de ceramică uşoară şi a
filtrelor. Perlman, Itzhak (n. 31.08.1945,
Tel Aviv, Palestina) Violonist american
de origine israeliană. în ciuda unui acces
de poliomielită la vârsta de patru ani,
care l-a lăsat infirm, 80

a manifestat un talent muzical extraor¬

dinar. A debutat la televiziune la vârsta
de 13 ani. A studiat la Julliard cu Ivan
Galamian (1903-1981) şi Dorothy
DeLay (1917-2002). Recunoaşterea
talentelor sale i-a adus o carieră de
succes ca prim-vio- lonist în orchestră şi
interpret de muzică de cameră, cu
partituri înregistrate. Fiind un individ
şarmant, a apărut la televiziune, a cântat
jazz şi muzică kletzmer şi s-a implicat în
educaţia tinerilor muzicieni. permafrost
Pământ îngheţat permanent, care se păs¬
trează la o temperatură sub 0°C timp de
doi ani sau chiar mai mult. Se apreciază
că permafrostul ocupă 20% din
suprafaţa us¬ catului şi ajunge la o
adâncime de 1 500 m în N Siberiei.
Ocupă o suprafaţă de 85% din Alaska,
mai mult de jumătate din teri¬ toriul
Rusiei şi Canadei şi, probabil, toată
Antarctica. Permafrostul are o influenţă |
semnificativă asupra florei şi a faunei,
pu~ j nând totodată probleme serioase
inginerilor | angrenaţi în diverse
proiecte de specialitate. Când se fac
lucrări în zonele cu permafrost, trebuie
să se ţină cont de sensibilitatea specifică
a terenului. Dacă nu se păstrează
echilibrul natural, şi aşa foarte delicat,
pot apărea degradări semnificative ale
solului, care să ducă la dezastre
ecologice. permeabilitate magnetică
Creştere sau descreştere relativă a
câmpu¬ lui magnetic din interiorul unui
material, în comparaţie cu câmpul
magnetic în cadrul căruia se află
materialul. în spaţiul gol,
permeabilitatea magnetică este 1, pentru
că nu există materie care să modifice
câm¬ pul. Materialele pot fi clasificate
în funcţie de valoarea permeabilităţii lor
magnetice. Materialele diamagnetice
(vezi diamagne- tism) au permeabilităţi
relative constan¬ te, cu valoarea puţin
sub 1. Materialele paramagnetice (vezi
paramagnetism) au | permeabilităţi
relative constante, cu valori puţin peste
1. Permeabilitatea relativă a
materialelor feromagnetice (vezi
feromag- netism) se măreşte în paralel
cu intensifi¬ carea câmpului, atingând un
maxim, după care scade. Fierul pur şi
câteva aliaje au permeabilităţi relative
de peste 100 000. Permian Interval de
timp geologic, cuprins între 290 şi 248
m.a.u. Permianul este ultima dintre cele
şase perioade ale Paleozoicului şi
urmează Carboniferului. în timpul
Permianului, continentele s-au unit for¬
mând unul singur, Pangeea. în această
perioadă, predomina clima caldă,
uscată, motiv pentru care suprafeţele de
deşert erau foarte întinse. Vertebratele
marine au evoluat în mai multe specii.
Peştii de mare şi de apă dulce şi
amfibienii au trecut şi ei printr-o serie
de transformări. Reptilele au evoluat în
trei mari grupe distincte: cotylozaurii,
pelycozaurii şi therapsidele. Plantele de
uscat au evoluat de la ferigi şi ferigi cu
seminţe, la conifere şi s-au adaptat la
condiţiile unui teren mai uscat şi mai
drenat. Spre sfârşitul Permianului, multe
forme de viaţă au dispărut, atunci fiind
cunoscută cea mai importantă extincţie
în masă din istoria Pământului.
permitivitate Constantă electrică
universală care apare în formula
matematică a forţei electrostatice.
Permitivitatea unui material izolator sau
dielectric este simbolizată de obicei
prin litera grecească epsilon (e).
Permitivitatea vidului este simbolizată
de e0. Fracţia e/e0 este constanta
dielectrică a materialului. Unitatea SI a
permitivităţii este coulomb la pătrat pe
newton metru pătrat (C2/Nm2).
permutări şi combinări Modalităţi prin
care un subgrup de obiecte poate fi
selectat dintr-un grup de obiecte dat.
Spre deosebire de combinări, în cazul
permutărilor ordinea este importantă. De
aceea, există şase permutări ale literelor
A, B, C selectate două câte două (AB,
AC, BC, BA, CA, CB) şi numai trei
combinări (AB, AC, BC). Numărul
permutărilor obiectelor r alese dintr-un
grup de n obiecte, expri¬ mat în notaţia
factorială, este »! / (n — r)\. Numărul
combinărilor este n! / [r!(n - r)!]. Cel
de-al (r + J)-lea coeficient din scrierea
detaliată a binomului (x + y)a coincide
cu combinarea de n obiecte alese câte r
la un moment dat (vezi teorema bino¬
mului). Teoria probabilităţii a apărut în
urma analizei jocurilor de noroc,
inclusiv a înţelegerii combinărilor
cărţilor de joc sau a permutărilor
posibilităţilor câştigătorilor într-o cursă
de cai. Toate aceste tehnici de calcul au
jucat un rol important în perfecţionarea
teoriei în sec. XVII. Pernambuco Vezi
Recife Peron, Eva (Duarte de) cunoscută
ca Evita născută Maria Eva Duarte
(07.05.1919, Los Toldos, Argentina -
26.07.1952, Buenos Aires) A doua soţie
a preşedintelui argentinian Juan Peron şi
o figură politică marcantă, 81 PERÓN

PERON «¿fe CICLOPEDIA UNISALĂ

BRITANNIC. deşi a preferat să rămână
în umbra soţului său. Născută într-o
familie săracă, era o simplă actriţă când
s-a căsătorit cu Perón. A avut un rol
semnificativ în succesul primei campanii
prezidenţiale a acestuia, câştigând
simpatia maselor. Evita a acţionat ca
ministru de facto al sănătăţii şi muncii,
acordând muncitorilor măriri generoase
de salarii. Cu ajutorul contribuţiilor
„volunta¬ re" ale oamenilor de afaceri,
ale sindicatelor muncitoreşti şi ale celor
înstăriţi, ea a înfiinţat mii de spitale,
şcoli şi orfelinate. A murit de cancer la
vârsta de 33 de ani. îndureraţi,
simpatizanţii ei din rândul clasei
muncitoare au încercat să o canonizeze.
Perón, Isabel (Martínez de) născută
María Estela Martínez Cartas (n.
4.02.1931, La Rioja, Argentina) A treia
soţie a lui Juan Perón şi preşedintă a
Argentinei (1974-1976). S-a născut într-
o familie din clasa mijlocie şi l-a
cunoscut pe preşedintele Perón în 1955
sau 1956, pe când era dansatoare. Cei
doi s-au căsătorit în timpul exilului lui
Perón din 1961. Isabel a fost candidată
la postul de vicepreşedinte alături de
soţul său în timpul campaniei pentru
alegerile prezidenţiale din 1973. După
ce acesta a murit, în 1974 i-a luat locul
în cea mai înaltă poziţie din stat. S-a
confruntat cu probleme legate de inflaţie
şi violenţă politică. A încercat să le
rezolve prin tipărirea de bani şi
impunând starea de asediu, dar
tentativele sale au eşuat. A fost înlăturată
de la putere în 1976. După cinci ani de
arest la domiciliu a fost condamnată
pentru corupţie, dar i s-a permis să
plece în exil în Spania. Perón, Juan
(Domingo) (08.10.1895, provincia
Buenos Aires, Argentina - 01.07.1974,
Buenos Aires) Preşedinte al Argentinei
(1946-1955, 1973-1974). După ce a
urmat şcoala mili¬ tară a fost trimis în
Italia în anii 1930, unde a fost martorul
ascensiunii fasciştilor. în 1943 a luat
parte la răsturnarea guvernului civil din
Argentina. Ca secretar al Muncii şi
Bunăstării Sociale a câştigat simpatia
muncitorilor din industrie, care l-au
votat în alegerile prezidenţiale din 1946.
Din punct de vedere politic, Perón a
adoptat strategii specifice atât dreptei,
cât şi stângii: pe de o parte, a acordat o
serie de facilităţi muncitorilor, pe de
altă parte a limitat drastic libertăţile
civile. De asemenea, a devenit foarte
popular în rândul argen¬ tinienilor
datorită soţiei sale, Eva Perón,
idolatrizată de popor. A fost reales în
1951, dar a fost înlăturat de la putere în
1955 de ofiţerii militari cu vederi
democratice, din cauza declinului
economic dezastruos şi a creşterii
nemulţumirilor în rândul mai multor
clase sociale argentiniene. A trăit în exil
în Spania timp de două decenii, dar a
continuat să influenţeze politica
Argentinei. Când Partidul Peronist a
intrat în legalitate a fost reales
preşedinte în lipsă; a murit la mai puţin
de un an de la întoarcerea şi asumarea
preşedinţiei în Argentina. Vezi şi Isabel
Perón. peronist Membru al Mişcării
Naţionaliste Justiţiare din Argentina,
susţinător al lui Juan Perón şi
simpatizant al politicilor naţionaliste şi
populiste ale acestuia. Filozofia politică
a lui Perón îmbrăţişa elemente atât din
ideologia de stânga, cât şi din cea de
dreap¬ ta, combinând redistribuirea
câştigului cu naţionalismul autoritar şi
ignorarea dreptu¬ rilor civile. După
moartea lui, survenită în 1974, mişcarea
s-a fragmentat, continuând totuşi să
joace un rol important în politica
Argentinei şi având adepţi şi în alte
zone. Vezi şi Carlos Menem. Perot,
H(enry) Ross (n. 27.06.1930, Texarkana,
Texas, SUA) Om de afaceri american. A
absolvit Academia Navală şi a activat în
Marina SUA în perioada 1953-1957.
După ce a lucrat pentru IBM (1957-
1962) şi-a înfiinţat propria companie de
procesare de date sub numele Electronic
Data Systems, în 1984 a vândut-o
companiei General Motors pentru suma
de 2,5 miliarde de dolari. Şi-a câştigat
popularitatea la ni¬ vel naţional în
1992, când a candidat la preşedinţia
SUA ca independent. Având priză la
electoratul nemulţumit de politica
partidelor tradiţionale, a câştigat 19%
din votul populaţiei, cel mai bun
procentaj pentru un partid ieşit pe locul
trei din 1912. Treptat, Partidul
Reformist, pe care l-a fondat în 1995, s-
a distanţat de Perot. Perouse, La - Vezi
Soya peroxid Compus chimic în care doi
atomi de oxi¬ gen sunt legaţi printr-o
singură legătură covalentă. Câţiva
peroxizi organici (vezi compus organic)
şi anorganici (vezi compus anorganic)
sunt folosiţi ca agenţi deco- loranţi şi
oxidanţi (vezi oxidoreducere), ca
iniţiatori ai reacţiilor de polimerizare şi
în 82

CICLOPEDIA U prepararea peroxidului

de hidrogen (un decolorant slab şi
antiseptic) şi a altor compuşi ai
oxigenului. Anionul peroxidic (formula
chimică 022-) este prezent în pe- roxizii
compuşilor anorganici. Perpessicius
născut Dumitru Panaitescu (21.10.1891,
Brăila, România - 29.03.1971,
Bucureşti) Critic, istoric literar şi poet
român. Membru al Academiei Române,
director al Muzeului Literaturii Române
(1957-1971). Din 1933 a început
activitatea de editare critică a Operelor
lui Mihai Eminescu, din care va publica
volumele 1 (1939), 2 (1943), 3 (1944),
4 (1952), 5 (1958), 6 (1963). Discursul
său critic se caracterizează prin
academism, obiectivitate, acribie
filologică, dar şi prin prezenţa
amănuntului sem¬ nificativ şi a fiorului
liric-impresionist: Repertoriu critic
(1923), Antologia poeţilor de azi (2.
vol., 1925-1928), Menţiuni critice (4
vol., 1928-1946), De la Chateaubriand
la Mallarmé (1938), Eminesciana
(1971), Patru clasici (1974). Perpignan
Oraş, 115 326 loc. (2006), în S Franţei.
Situat chiar la N de graniţa cu Spania, a
fost întemeiat în sec. X d.Hr. A fost
capitala regiunii Roussillon în sec. XII
şi a regatului Mallorca în perioada
1276-1344. A fost consolidat în timpul
conflictelor franco-spaniole din regiune.
A intrat sub stăpânire franceză în 1659.
în prezent este un centru comercial care
deserveşte zonele agricole din jur.
Datorită numeroaselor clădiri
medievale, turismul a căpătat o
importantă valoare economică. Perrault,
Charles (12.01.1628, Paris, Franţa -
15/16.05.1703, Paris) Poet, scriitor şi
povestitor francez. Iniţial, Perrault a
devenit cunoscut în lumea literară în
1660, cu versuri uşoare şi poezii de
dragoste. în prezent este renumit în
special datorită colecţiei sale de basme.
Povestirile mamei gâşte (Contes de ma
mère l'oie, 1697). Şi-a petrecut restul
vieţii pledând pentru studiul literaturii şi
al artei. Membru de marcă al Academiei
Franceze, Perrault a fost implicat într-o
controversă faimoasă cu Nicholas
Boileau cu privire la meritele relative
ale literaturii antice şi moderne. Opinia
sa în favoarea literaturii moderne a
influenţat decisiv mişcarea
antitradiţionalistă. Perrot, Jules (Joseph)
(18.08.1810, Lyon, Franţa - 24.08.1892,
Paramé) Balerin şi coregraf francez.
După ce a stu¬ diat cu Auguste Vestris a
debutat în 1830 la Opera din Paris şi a
avut-o ca parte¬ neră pe Mărie Taglioni
până în 1835, când a părăsit compania şi
a plecat în turnee prin Europa. A fost
core¬ graful Carlottei Grisi pentru mai
multe ba¬ lete, printre care s-au numărat
probabil mai multe interpretări solo
faimoase din Giselle. A lucrat ca balerin
şi maestru de balet la Londra (1842-
1848) si la Sankt Petersburg (1848-
1858), creând coregrafia multor bale¬ te
romantice importan¬ te, caracterizate de
un stil dramatic şi expresiv. Spre
sfârşitul carierei a fost profesor la
Opera din Paris. Jules Perrot, gravură
după un desen BIBLIOTECA OPEREI,
PARIS! FOTO PIC Perry, Matthew
C(albraith) (10.04. 1794, South
Kingston, Rhode Island, SUA -
04.03.1858, New York, New York)
Ofiţer în marina americană. A călcat pe
urmele fratelui său, Oliver Perry, intrând
în marină, şi a comandat prima navă
americană cu aburi, Fulton (1837-1840).
A condus forţele navale în Războiul
Mexican şi a fost secundul lui Winfield
Scott la Veracruz. în 1852, preşedintele
Miliard Fillmore l-a numit la
conducerea expediţiei navale prin care
se dorea stabi¬ lirea unor relaţii
diplomatice cu Japonia. Pornind de la
convingerea că politica izolaţionistă pe
care Japonia o practicase timp de câteva
secole se putea sfârşi doar printr-o
demonstraţie de forţă, Perry a debarcat
cu patru nave în portul fortificat Uraga
(1853), convingându-i pe japonezi să-i
asculte mesajul. în 1854 a pătruns în
golful Edo (azi Tokyo) cu nouă nave, în¬
cheind primul tratat dintre Japonia şi
SUA care le acorda Statelor Unite
privilegii comerciale şi deschidea
drumul influenţei americane în Orientul
îndepărtat. Perry, Oliver Hazard
(20.08.1785, South Kingston, Rhode
Island, SUA - 23.08.1819, pe mare)
Ofiţer în marina americană, frate mai
mare al lui Matthew Perry. A intrat în
marină în >- oc CC UJ O. 83

PERSANA 1799 şi a fost trimis în

diverse misiuni în Indiile de Vest şi în
Mediterana. în 1813 a fost delegat la
Erie, Pennsylvania, pentru a convoca o
escadră cu care să se opună controlului
britanic asupra Marilor Lacuri în
Războiul din 1812. Având la dis¬
poziţie numai zece nave mici, el a luptat
împotriva a şase nave de război
britanice pe lacul Erie (10 septembrie
1813). După ce nava-amiral a fost
distrusă, a fost dus cu barca la Niagara,
de unde a câştigat bătălia navigând
direct în linia britanică, trăgând salve de
bord. Când englezii au capitulat, el şi-a
anunţat victoria cu ur¬ mătoarele
cuvinte: „Am întâlnit inamicii şi ai
noştri au fost!" persană, limba - sau
limba farsi Limbă indo-europeană
vorbită în Iran de peste 25 de milioane
de oameni ca prima limbă şi de mai
multe milioane ca a doua limbă. Persana
modernă este o koine dezvoltată din
dialectele din SV între sec. VII-IX d.Hr.,
după ce islamul a adus o infuzie masivă
de cuvinte de origine arabă. Procesul de
standardizare şi cultivare a limbii din
punct de vedere literar a avut loc în
Persia de NE şi Asia Centrală, în sec.
XI-XII. Statele din afara Persiei (de ex.
India mogulilor. Turcia otomanilor) au
fost cândva centre literare importante.
Datorită statutului ei în aceste ţări,
persana a exercitat o influenţă
semnificativă asupra limbii urdu şi a
limbii turce otomane. Alte limbi turcice
şi indo-ariene, limbile cauca¬ ziene şi
limbile iraniene au împrumutat, de
asemenea, foarte multe cuvinte din limba
persană. La scriere se foloseşte alfabetul
arab uşor modificat. persane, războaiele
- sau războaiele medice (492-449 î.Hr.)
Conflicte armate între statele greceşti şi
Persia, memorabile rămânând două
invazii ale perşilor în Grecia (490 î.Hr.,
480-479 î.Hr.). Când Darius I a venit la
putere în Persia în 522 î.Hr., oraşele-stat
greceşti ioniene din Anatolia se aflau
sub control persan. în Revolta ioniană
(499- 494 Î.Hr.), acestea s-au răsculat,
dar au fost învinse. Sprijinul acordat de
Atena celor¬ lalte cetăţi greceşti l-a
făcut pe Darius să invadeze Grecia (492
î.Hr.). Flota sa a fost însă distrusă într-o
furtună. în 490 î.Hr., el a adunat o armată
imensă pe o câmpie din apropierea
Atenei. Cu toate acestea, a fost înfrânt
categoric în Bătălia de la Maraton,
întorcându-se în Persia. în 480 î.Hr., sub
conducerea lui Xerxes I, perşii au
invadat din nou Grecia, încercând să îşi
ia revanşa. De data aceasta, întreaga
Grecie a luptat unită, Sparta fiind în
fruntea armatei şi Atena în fruntea flotei.
Spartanii conduşi de Leonidas au fost
învinşi în Bătălia de la Termopile.
Astfel, armata persană a ajuns în Atena,
pe care a prădat-o (480 î.Hr.). Când
flota persană a fost învinsă definitiv în
Bătălia de la Salamina, Xerxes s-a
retras în Persia. Armata sa a fost înfrântă
în Bătălia de la Plateea, în 479 Î.Hr., şi
a fost alungată din Grecia. De aceeaşi
soartă a avut parte şi flota, care a fost
învinsă la Mycale, pe coasta anatoliană.
Luptele sporadice au continuat încă 30
de ani, timp în care Atena a înfiinţat
Liga de la Delos pentru a-i elibera pe
ionieni. Pacea lui Callias (449 î.Hr.) a
pus capăt ostilităţilor. Perse, Saint-John
Vezi Saint-John Perse Persefona în latină
Proserpina în mitologia greacă, fiică a
lui Zeus şi a Demetrei. Ea aduna flori
când a fost zărită de Hades, care s-a
îndrăgostit de ea şi a dus-o în lumea de
dincolo pentru a-i deveni soţie. Aflând
că fiica sa fusese răpită, Demetra a fost
atât de mâhnită, încât a trimis Sărăcia şi
Foametea să nimicească pământul şi pe
locuitorii acestuia. Atunci, Zeus i-a po¬
runcit lui Hades să-i îngăduie Persefonei
să se întoarcă la mama sa, dar deoarece
aceasta mâncase câteva semin¬ ţe de
rodii în Infern, a trebuit să rămână o
treime din an cu Hades şi să petreacă
celelalte două treimi cu Demetra. Acest
mit explică ciclul anual al anotimpurilor
şi al dezvoltării şi descom¬ punerii.
Persepolis Oraş antic, la NE de Shiraz,
în Iranul modern. A fost construit într-o
zonă mun¬ toasă şi izolată, în timpul lui
Darius I. Acesta a mutat capitala de la
Pasargadae la Persepolis. în 330 Î.Hr.,
Alexandru cel Mare a jefuit oraşul şi a
incendiat palatul Persefona răpită de
Hades, sculpturi în marmură de Gian
Lorenzo Bernini 1621-1622; Galeria
Borghese, Romî ANOERSON-
AUNAR/ARI RESOUftCE, NEW
YORK 84

'H CICLOPEDIA UNI lui Xerxes I.

Ruinele oraşului acoperă o arie extinsă,
printre ele numărându-se mai multe
clădiri impunătoare, incluzând palate ale
foştilor regi persani, o scară mare, o
sală de audienţe şi o trezorerie. Perseu
în mitologia greacă, ucigaş al Gorgonei
Meduza. Era fiul lui Zeus şi al lui
Danae. Fiind prevenit de oracol că
Perseu îl va omorî, bunicul său i-a
aruncat pe el şi pe mama lui, Danae, în
mare, închizându-i într-un cufăr. Cu toate
acestea, cei doi au supravieţuit. Ajuns
un tânăr voinic, Perseu a pornit în
căutarea Meduzei. în drum spre casă, el
a salvat-o pe prinţesa etiopiană
Andromeda de un monstru marin, după
care s-a căsătorit cu ea. Când şi-a dus
mama înapoi în oraşul ei natal, Argos, el
a aruncat un disc care l-a lovit din
întâmpla¬ re chiar pe bunicul său,
ucigându-1, astfel împlinindu-se şi
profeţia. Perseu (212 Î.Hr.,/?/ - 165
Î.Hr., Alba Fucens, lângă Roma) Ultimul
rege al Macedoniei (179-168 Î.Hr.). Fiu
al lui Filip V, a luptat împotriva Romei
(199 Î.Hr.) şi Etoliei (189 Î.Hr.). L-a
con¬ vins pe rege să-l execute pe fratele
său, Demetriu. Ca rege, şi-a extins
influenţa în statele vecine şi a încercat
să câştige încrederea lumii elene, dar a
fost primit cu scepticism în Grecia,
deoarece a vizitat ora¬ şul Delfi însoţit
de o armată. Deşi nu avea decât
bănuieli, Eumenes II al Pergamului a
informat Roma despre planurile de
război ale lui Perseu, provocând astfel
al treilea Război macedonean (171-168
Î.Hr.). Lupta s-a încheiat cu înfrângerea
macedoneni¬ lor de către romani, ceea
ce a pus capăt monarhiei. După această
dată, Perseu şi-a petrecut restul vieţii în
captivitate. Pershing, John J(oseph)
(13.09.1860, Laclede, SUA -
15.07.1948, Washington DC) Ofiţer în
armata SUA. A absolvit Academia West
Point şi a fost trimis pe frontul de V
(1886—1898), în Războiul america- no-
spaniol, apoi în Filipine (1899-1903,
1906-1913), fiind şi comandantul unui
raid împotriva lui Pancho Villa (1916).
în Primul Război Mondial a fost numit
comandant al Corpului Expediţionar
American (CEA). A menţinut CEA ca
armată independentă, formată din două
milioane de persoane, şi s-a opus
intenţiei Aliaţilor care doreau ca forţele
americane să înlocuiască trupele Persia
Nume istoric pentru regiunea ce cores¬
punde în linii mari cu Iranul modern.
Denumirea a fost folosită de-a lungul
secolelor, mai ales în Vest, şi provine de
la numele unei regiuni din S Iranului,
cunoscută anterior ca Persis sau Parsa.
Parsa era numele unui trib nomad in- do-
european care a migrat în zonă pe la
1000 î.Hr. Treptat, numele a început să
fie folosit de grecii antici şi de alte
popoare apusene pentru a desemna
întregul platou iranian. Pentru că
iranienii şi-au numit întotdeauna ţara
Iran, în 1935, guvernul a cerut ca
denumirea Iran să fie folosită în locul
numelui Persia. Persic, Golful ~ Braţ al
Mării Arabiei. Are o lungime de cca
990 km şi o adâncime ce rareori
depăşeşte 90 m. Este legat de golful
Oman şi Marea Arabiei prin strâmtoarea
Hormuz. Include statul insular Bahrein şi
se învecinează cu Iranul, Emiratele
Arabe Unite, Omanul, Arabia Saudită,
Qatar, Kuweit şi Irak. Este de foarte
mult timp o rută comercială între
Orientul Mijlociu şi Asia de Sud.
Economia modernă din zonă se bazează
pe producţia de petrol. personalismo (în
spaniolă, personalism) în America
Latină, practică a glorific㬠rii unui
conducător. Deseori, termenul implică
sacrificarea intereselor partide¬ lor
politice, ideologiilor sau guvernelor
constituţionale, din loialitate faţă de un
conducător anume. în America Latină, O
(S) § O cf) o: LU CL franceze şi
britanice. A obţinut o victorie
remarcabilă la St. Mihiel în septembrie
1918 şi a contribuit la înfrângerea
forţelor germane în ofensiva de la
Meuse-Argonne. A fost înaintat la gra¬
dul de general în 1919 şi a condus
trupele în perioada 1921-1924. A fost
poreclit „Jack cel negru", deoarece la
JohnJ- Pershing, 1917 începutul carierei
lup- tase într-un regiment de afro-
americani. Şi-a publicat memoriile,
Eperienţele mele în Războiul Mondial
(My Experiences in the World War),
pentru care a fost distins cu Premiul
Pulitzer (1931). 85

PERSONALITATE de foarte multe ori,

partidele politice erau formate exclusiv
din simpatizanţii unui conducător, fapt
reflectat în numele sub care erau
cunoscuţi membrii partidului respectiv.
De exemplu, membrii Mişcării
Naţionale Justiţiare din Argentina sunt
numiţi peronistas (vezi peronişti), după
nu¬ mele fondatorului, Juan Perón, în
timp ce membrii partidului lui Fidel
Castro sunt numiţi fidelistas (fidelişti).
Vezi şi caudillo. personalitate Totalitate
a caracteristicilor comporta¬ mentale şi
emoţionale ale unui individ.
Personalitatea cuprinde stările,
atitudinile, opiniile, motivaţiile,
gândirea, percep¬ ţia, vorbirea şi
gesturile unei persoane. Personalitatea
este modalitatea prin care indivizii se
diferenţiază unul de celălalt. De-a lungul
timpului au existat diverse teorii ale
personalităţii, variind de la o cultură la
alta. Grecii antici şi-au folosit
cunoştinţele de fiziologie pentru a
expli¬ ca diferenţele şi asemănările de
tempe¬ rament. în sec. XVIII, Immanuel
Kant, C.-L. Montesquieu şi Giambattista
Vico au propus o serie de teorii care să
ajute la înţe¬ legerea diferenţelor
individuale şi de grup. La începutul sec.
XX, Emst Kretschmer şi psihanaliştii
Sigmund Freud, Alfred Adler şi Carl
Gustav Jung au oferit teorii alter¬ native
ale personalităţii. Modelul lui Freud s-a
bazat pe ideea puterii impulsurilor
psihosexuale, mediate de componentele
structurale ale se-ului, eului şi
supraeului şi de interacţiunea dintre
planul conştient şi cel inconştient. Ei s-
au bazat şi pe multitudinea
mecanismelor de apărare pe care un
individ le foloseşte. Atât Jung cât şi
Freud au pus accentul pe motivaţiile
incon¬ ştiente, dar Jung nu a insistat la
fel de mult pe ideea sexualităţii. El a
avansat o teorie care i-a clasificat pe
oameni în introvertiţi şi extravertiţi,
afirmând că individul este o „persona"
(adică o faţadă socială), rezul¬ tatul
aşa-numitului „inconştient colectiv“,
concept pe care îl definea ca pe un
rezervor al memoriilor moştenite.
Teoriile ulterioare ale lui Erik Erikson,
Gordon W. Allport şi Carl R. Rogers au
exercitat, de asemenea, o influenţă
semnificativă. Studiile con¬ temporane
despre personalitate tind să fie empirice
(bazate pe efectuarea de teste proiective
sau inventare ale personalităţii) şi mai
puţin teoretice, accentuând identi¬ tatea
şi dezvoltarea personală. Se consideră
că personalitatea reprezintă produsul
atât al predispoziţiei genetice, cât şi al
experienţei. Vezi şi tulburare de
personalitate. personalitate multiplă sau
tulburare de identitate disociativă Stare
rară indicată de absenţa unei iden¬ tităţi
clare şi profunde. în majoritatea
cazurilor, două sau mai multe sisteme de
personalitate distincte şi independente
se dezvoltă Ia acelaşi individ. Fiecare
perso¬ nalitate poate, alternativ, să preia
controlul asupra conştientului
individului, până la excluderea completă
a celorlalte, dar una singură este, de
regulă, dominantă. Personalităţile se
deosebesc întotdeauna prin înfăţişare,
temperament şi limbaj şi prin faptul că
îşi dau prenume diferite. Această
tulburare este considerată a fi re¬
zultatul unor procese mintale disociative
- adică detaşarea de conştient, pierderea
controlului asupra gândurilor, a
sentimen¬ telor, a amintirilor şi a altor
componente mintale, ca răspuns la
situaţii neplăcute, dureroase sau, în
orice caz, inacceptabile pentru individul
în cauză. Tratamentul are ca scop
reintegrarea personalităţilor separate
într-una singură, unitară. perspectivă
Reprezentare a obiectelor
tridimensionale şi a relaţiilor spaţiale
pe un plan bidi¬ mensional. în arta
apuseană, senzaţia de volum şi spaţiu
este în general creată prin folosirea
tehnicii lineare, ce porneşte de la ideea
că, pe măsură ce se îndepărtează de
observator în spaţiu, obiectele par a se
micşora, în timp ce liniile paralele par a
converge spre un punct ce dispare la o
distanţă infinită. Se pare că acest punct
care dispare era cunoscut de greci şi
romani, dar importanţa lui nu a fost
înţeleasă până când Filippo
Brunelleschi a redescoperit perspectiva
lineară sau „matematică", la începutul
sec. XV Perspectiva lineară a dominat
pictura apuseană până spre sfâr¬ şitul
sec. XIX, când Paul Cézanne a nivelat
planul picturii convenţionale. Cubiştii şi
alţi pictori ai sec. XX au renunţat cu
totul la redarea spaţiului tridimensional.
Vezi şi perspectivă aeriană. perspectivă
aeriană Metodă de producere a senzaţiei
de adân¬ cime în pictură imitând efectul
atmosferei, care face obiectele să apară
mai pale, mai albastre şi mai neclare sau
mai puţin distincte în planul din mijloc
şi în cel înde¬ părtat. Termenul a fost
creat de Leonardo da Vinci, dar tehnica
poate fi observată în vechile picturi
murale greco-romane (de ex. la
Pompeii). S-a descoperit că pra¬ ful şi
umiditatea din atmosferă provoacă 86

ICICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNIC; dispersia luminii ce trece
prin acestea; lu¬ mina cu lungimi de
undă scurte (albastru) este dispersată cel
mai mult, iar lumina cu lungimi de undă
lungi (roşu) cel mai puţin. Pictorii
italieni din timpul lui Leonardo au
folosit acest procedeu; la el au recurs şi
pictorii nord-europeni din sec. XV şi,
mai târziu, J.M.W Turner. Perth Oraş, 42
000 loc. (1995), în centrul Scoţiei, pe
râul Tay, la NV de Edinburgh. Aşezare
romană, a devenit oraş regal în 1210. A
fost capitala Scoţiei până în 1437, când
regele Iacob I al Scoţiei a fost ucis aici.
în 1559, la biserica Sf. Ioan Botezătorul,
John Knox a denunţat idolatria, gest
urmat de | jefuirea mănăstirilor şi
altarelor oraşelor. A fost un oraş iacobit
în timpul revoltelor scoţiene din 1715 şi
1745. Din punct de vedere economic,
oraşul este recunoscut pentru producţia
de whisky (aromatizare şi distilare) şi
pentru manufactură. Este, de asemenea,
un centru de desfacere a produselor
agricole. Perth j Oraş, 1 457 639 loc.
(2004), centrul ad- | ministrativ al
statului Australia de Vest, din Australia.
Situat pe râul Swan, la 16 km de
izvoarele sale, a fost întemeiat în 1829.
A cunoscut o dezvoltare rapi¬ dă odată
cu descoperirea zăcămintelor de aur în
Coolgardie-Kalgoorlie (1890) şi după
inaugurarea portului Fremantle (1897).
în prezent este un important centru
industrial, cu o economie ce se dezvoltă
foarte rapid. Aici s-a desfăşurat | Cupa
Americii în 1987, fiind totodată şi
reşedinţa Universităţii Australiene de
Vest şi a Universităţii Murdoch.
perturbare în engleză bug Eroare de
programare a unui program informatic,
care îl împiedică să funcţioneze conform
destinaţiei sale. Majoritatea com¬
paniilor de programe au un departament
de asigurare a calităţii, însărcinat cu
depistarea deficienţelor programelor
înainte de finali¬ zarea acestora
(debugging); deficienţele sunt depistate
adesea şi prin intermediul testelor beta
(testarea unui produs, adesea chiar de
către potenţialii consumatori, înainte | de
scoaterea acestuia pe piaţă). Termenul I
bug (în engleză, gândac, insectă) a
început să fie folosit în contextul
computerelor în 1945, când o molie a
intrat într-un releu electric al
computerului Harvard Mark II,
blocându-I; a fost extrasă şi înregistrată
în jurnalul de lucru cu inscripţia „primul
i caz adevărat de insectă (bug)
descoperit" | (termenul fusese folosit
anterior pentru alte ! tipuri de defecte
mecanice). Perii denumire oficială
Republica Perú Stat, în V Americii de
Sud. Suprafaţa: 1 285 216 kmp; 27 968
000 de loc. (2005). Capitala: Lima.
Aproape jumătate din populaţia ţării
este reprezentată de indi¬ eni quechua,
iar o treime dintre locuitori sunt metişi,
născuţi din părinţi indieni şi spanioli.
Albii şi indienii aymara sunt în
minoritate. Limbi: spaniola, quechua şi
aymara (toate oficiale). Religii: romano-
ca- ! tolicism (oficială), protestantism.
Moneda: noul sol. Perú este a treia mare
naţiune a Americii de Sud şi poate fi
împărţită în trei regiuni geografice,
pornind de la V la E. Prima dintre ele
este coasta, o regiune de depresiuni
deşertice lungă şi îngustă, a doua este
regiunea muntoasă Sierra, por¬ ţiunea
peruviană a Anzilor, iar ultima este
reprezentată de Montana, câmpiile vaste
şi dealurile estice, acoperite în principal
de pădurile tropicale ale bazinului
fluviului Amazon. Perú are o economie
mixtă în curs de dezvoltare, bazată în
mare parte pe servicii, industrie,
agricultură şi minerit. ¡ Majoritatea
ramurilor industriale, inclusiv industria
petrolieră, au fost naţionalizate la
sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor
1970, dar multe au fost privatizate din
nou în anii 1990. Perú este o republică
cu o singură cameră legislativă;
conducătorul statului şi al guvernului
este preşedintele. Perú a fost centrul
Imperiului Inca, înte¬ meiat pe la 1230
şi având capitala la Cuzco, în 1533 a
fost cucerit de Francisco Pizarro şi s-a
aflat sub dominaţie spaniolă timp de
aproape 300 de ani, ca viceregatul Perii.
Şi-a declarat independenţa în 1821 şi şi-
a câştigat libertatea în 1824. A fost
înfrânt de Chile în Războiul Pacificului
(1879-1883). în 1941 a intrat într-o
dispută legată de frontieră cu Ecuadorul.
Conflictul a degenerat într-un război
care i-a oferit statului Perú controlul
asupra unei părţi mai mari din bazinul
amazonian. Până la o nouă delimitare a
graniţei, în 1998, au urmat şi alte
dispute. în 1968, guvernul a fost
răsturnat printr-o lovitură militară, iar
conducerea civilă a fost restaurată în
1980. Guvernul lui Alberto Fujimori a '
dizolvat conducerea legislativă în 1992
şi a promulgat o nouă constituţie în anul |
următor. Ulterior, Perú a reuşit să
înăbuşe mişcările rebele Sendero
Luminoso şi 87 PERU

PERÚ ICICLOPEDIA UNItf^RSALĂ

BRITANNIC, Quito ECUADOR Golful
Guayaquil Tumbes* r>ozon rrujillo" ,^
Vf. Huáscarán \. Huarmey* ^ *Huánuco
fe ^ 5 Barranca^ *Cerro de Pasco | _
H“clLÍa .Huancayo I*"«""» -y /Vacuc„o
Maldonado* p¡>“, -fc>fTr^>Kco .. L
Ab^cay» .Macusam 1 ' fOj, x Miina/.
/vaviri BOLIVIA San Juan* /*4
Vlc.Misli -Maca/ 5840 m n . . U Puno*
Arequipa *Juli Moquegua# (<4*.
T’CnVcKILE0 \ V C 2007
Éncyclopaedla Brltannlca, Inc Tupac
Amarú. Fujimori a câştigat al doilea
mandat în 1995, dar acuzele de frau¬ dă
au reapărut în timpul alegerilor pentru
cel de-al treilea mandat din 2000. în
acelaşi an, guvernul său s-a prăbuşit. In
2001, Alejandro Toledo a devenit
primul preşedinte de etnie quechua ales
democratic. Perú, viceregatul - Al
doilea dintre cele pa¬ tru viceregate
instituite de Spania pentru a-şi
administra domeniile de pe teritoriul
celor două Americi. înfiinţat în 1543,
iniţial a inclus cea mai mare parte a
Americii de Sud. De-a lungul timpului
şi-a pierdut jurisdicţia asupra unor
teritorii în favoarea altor viceregate.
Datorită bogatelor sale zăcăminte de
argint, viceregatul Perú a fost considerat
cea mai va¬ loroasă posesiune a Spaniei
din America. Spre sfârşitul sec. XVIII,
rebelii indieni au destabilizat regiunea,
iar viceregatul nu a putut să se apere
când forţele revoluţionare ale lui José
de San Martín au intrat în Lima în 1821.
în 1824 a devenit parte a statelor Perú şi
Chile. Vezi şi Viceregatul Noua
Granada, Viceregatul Noua Spanie,
Viceregatul Rio de la Plata. perucă
Podoabă capilară fabricată din păr
natural sau artificial, folosită în teatru,
ca orna¬ ment personal sau pentru
deghizări, ca simbol al puterii sau din
motive religioase. Egiptenii antici,
asirienii, fenicienii, grecii şi romanii
foloseau peruci adesea pentru a se
proteja de soare. în Occident, prima
perucă a devenit o formă acceptabilă de
podoabă sau de corectare a defectelor
fizice în sec. XVI, iar primele peruci
pen¬ tru bărbaţi au început să fie
folosite pe scară largă în sec. XVII.
Acestea erau des întâlnite în sec. XVIII.
Femeile purtau peruci clandestin în sec.
XVIII-XIX. Odată cu apariţia perucilor
sintetice ieftine, în sec. XX, perucile
pentru femei au devenit din ce în ce mai
răspândite. în Orient, perucile au fost
folosite rar, cu excepţia teatrului chinez
şi japonez. Ecuator OCEANUL PACIFIC
Perugia Oraş, 148 575 loc. (2001),
centrul administrativ al regiu¬ nii
Umbria, din centrul Italiei. Este situat la
N de Roma, între fluviul Tibru şi lacul
Trasimeno. întemeiat de umbri, a devenit
unul dintre cele 12 oraşe principale ale
etruscilor; din 310 Î.Hr. a fost condus de
Roma. A devenit ducat longobard în 592
d.Hr. A fost centrul reputatei şcoli
umbriene de pictură, care a înflorit în
sec. XV (vezi Perugino, Pinturicchio). A
jucat un rol important în mişcarea
Risorgimento din Italia şi a intrat în
componenţa Italiei în 1860. Este un
important centru al comerţului agricol,
dar şi un oraş faimos, mai ales datorită
ciocolatei fine care se prepară aici. în
zonă pot fi admirate ruine ale zidurilor
etrusce şi medievale. Perugino născut
Pietro di Cristoforo Vannucci (1450,
Cittâ della Pieve, lângă Perugia,
Romagna, azi Italia - 02/03.1523,
Fontignano, lângă Perugia) Pictor
italian. S-a născut în apropiere de
Perugia (de aici şi porecla sa) şi se pare
că a fost elevul lui Piero della
Francesca şi al Iui Andrea del
Verrocchio. Una dintre cele mai
cunoscute fresce ale sale, Dăruirea
cheilor Sf. Petru (1481-1482), din
Capela Sixtină, 88

a anticipat idealurile Renaşterii prin

cla¬ ritatea compoziţională şi simţul
spaţial. Şi-a atins apogeul în 1490-1500,
când a pictat fresca Crucificarea pentru
mănăstirea de maici Santa Maria
Maddalena dei Pazzi din Florenţa. în
ultimii ani ai vieţii, arta sa intrase în
declin, iar către 1505, Perugino a părăsit
scena artistică florentină pentru a lucra
în Umbria. în 1508 a avut o scurtă
revenire, pictând frescele rotunde pe
tavanul din Stanza dell'Incendio la
Vatican. Onorariul pentru frescele de pe
perete i-a revenit elevului său, Rafael,
care dovedise deja că îl întrecea în
tehnică pe maestrul său. Viziunea
Sfântului Bernard, pictură pe panou de
lemn de Perugino, • ca 1491-1494;
Pinacoteca Veche, Munchen l'nin
AMABIUTATEA PINACOTECII
VECHI. MUNCHEN Perun Zeu al
tunetului în religia slavă veche. El
purifica şi fertiliza pământul şi era
suprave¬ ghetorul dreptăţii şi al ordinii.
Se credea că îşi făcea simţită prezenţa
prin zgomotul tu¬ netului, al pietrelor,
prin mugetul taurului, behăitul caprei si
chiar prin atingerea unei lame de topor.
In perioada creştină, Perun a fost treptat
înlocuit cu imaginea Sf. Ilie, dar au
continuat să circule legende despre
puterile sale, mai ales în cultura
populară. Sacrificiile şi sărbătorile
organizate pe data de 20 iulie în cinstea
lui s-au perpetuat în Rusia până în
timpurile modeme. Perutz, Max
Ferdinand (19.05.1914, Vlena, Austria -
06.02.2002, Cambridge,
Cambridgeshire, Anglia) Biochimist
britanic de origine austriacă, împreună
cu John Cowdery Kendrew a pus bazele
Unităţii Consiliului de Cercetare
Medicală pentru Biologie Moleculară de
la Cambridge. A descoperit că structura
hemoglobinei se schimbă când leagă sau
elimină oxigenul. Această inovaţie a
con¬ dus la înţelegerea deplină a
mecanismului molecular al transportului
de oxigen în procesul respiraţiei. în
1962, împreună cu Kendrew, a fost
distins cu Premiul Nobel pentru chimie,
pentru studiul difracţiei cu raze X a
structurii hemoglobinei. Perutz a folosit,
de asemenea, cristalografia pentru a
studia deplasarea gheţarilor. Pesaro în
Antichitate Pisorum Oraş, 90 311 loc.
(2001), situat în regiunea Marche, în
partea central-nordică a Italiei. Port la
Marea Adriatică, a fost distrus de
ostrogoţi în 536 Î.Hr. A fost reconstruit
şi fortificat de generalul bizantin
Belizarie, de¬ venind unul dintre oraşele
Pentapolisului. în 1445 a fost vândut
familiei Sforza. în 1631 a fost anexat
Statelor Papale. Este oraşul natal al
compozitorului Gioacchino Rossini. în
Al Doilea Război Mondial, în 1944, a
fost traversat de forţele aliate, dar, din
fericire, foarte puţine dintre clădirile
sale vechi au fost avariate. Este o
staţiune de litoral înconjurată de o zonă
agricolă. Muzeul de majolică din oraş
este cel mai important de acest gen din
Italia. pescâraş-albastru Denumire
comună pentru cele cca 90 de specii de
păsări (familia Alcedinidae), dintre care
multe se hrănesc cu peşte. Păsări
solitare, pescăraşii-albaştri sunt întâlniţi
în toată lumea, dar mai ales în zona
tropicală. Au cap mare, cioc lung şi de
obicei îngust, corp robust, picioare mici
şi coadă scurtă sau de lungime medie.
Speciile variază între zece şi 45 cm
lungime; majoritatea au un penaj
puternic colorat şi cu modele îndrăzneţe,
iar multe au creastă. Produc un răpăit
sau fluierături şi se scufundă în apă după
peşti mici şi alte animale acvati¬ ce.
Singura specie răspândită în America de
Nord, pescăraşul-cu-curea (Megaceryle
alcyori), este cenuşiu-albăstrui pe partea
dorsală şi alb pe partea ventrală.
Pescăra- şii-albaştri-de-pădure (de ex.
kookaburra) au cioc mai mare. pescăruş
) Denumire comună pentru cele peste 40
de specii de păsări marine robuste, cu
picioare palmate (familia Laridae).
Acestea îşi fac cuibul îndeosebi în
regiunile tempe¬ rate şi arctice din
emisfera nordică. Adulţii 89
PESCĂRUŞ

a CICLOPEDIA Ü c/> :d C£ o UJ a
JOHN MARKHAM sunt, de obicei,
cenuşii sau albi, cu diverse pete pe cap.
Ciocul este puternic şi uşor arcuit,
uneori cu o pată colorată. Speciile se
deosebesc prin culoarea ciocului şi a
picioarelor şi prin forma aripilor.
Anvergura aripilor variază de la 0,6 la
1,6 m. Pescăruşii se hrănesc cu insecte,
moluşte şi crustacee găsite pe plaje. De
asemenea, consumă viermi şi larve de
pe câmpurile arate, dar şi peşte ori
resturi lăsate de vapoare de-a lun¬ gul
ţărmului. Unii pescăruşi de dimensiuni
mari se hrănesc cu ouăle şi cu puii altor
păsări, chiar şi cu cei aparţinând
propriei specii. Vezi şi pescăruş-cu-
picioare-negre, pescăruş-argintiu.
pescăruş-argintiu Cea mai comună spe¬
cie întâlnită în Atlan¬ ticul de Nord.
Pescă- ruşul-argintiu (Larus argentatus)
are o mantie cenuşie, picioare roz şi
puncte albe şi negre pe vârfurile
aripilor. Sunt păsări necrofage;
populaţiile lor sunt în creştere, ca
urmare a înmulţirii surselor de hrană, în
special gunoi şi deşeuri din apropi¬
erea apelor de coastă. pescăruş-argintiu
(Larus argentatus) pescăruş-cu-picioare-
negre Pescăruş (Rissa tridactyla)
oceanic alb, cu manta gri-perlă, aripi cu
vârful ne¬ gru, picioare negre şi cioc
galben. Aceşti pescăruşi îşi fac cuiburile
pe marginile înguste ale stâncilor, de-a
lungul coas¬ telor Atlanticului de Nord
şi de Sud. Pescăruşul-cu-picioare-roşii
(R. brevirotris) se întâlneşte în regiunea
Mării Bering. pescuit sau pescuit sportiv
Sport ce constă în prinderea peştilor de
apă dulce sau sărată, folosind de obicei
o un¬ diţă - o vargă, un fir şi un cârlig.
Pescuitul este la fel de vechi ca
abilitatea umană de a utiliza uneltele
pentru a captura prada. Primele inovaţii
moderne importante, prin¬ tre care
introducerea mulinetei, a unei vergi cu
inele pentru fir şi a unui cârlig cu spin,
au apărut la sfârşitul sec. XVH-începutul
sec. XVIII. Ca fir s-a folosit părul de cal
până la mijlocul sec. XIX, când a fost
înlo¬ cuit cu materiale textile, iar din
anii 1930, cu nailonul. Vergile de lemn
şi bambus au făcut loc celor din fibră de
sticlă şi din alte materiale sintetice.
Printre formele de IBOBEEP- pescuit
sportiv practicate în prezent se numără
pescuitul cu muscă artificială (în apele
dulci), în care un cârlig asemănător cu o
muscă este aruncat în mod repetat pe
suprafaţa apei pentru a momi peştii;
pescuitul la momeală (în ape dulci sau
sărate), în care momeala vie sau
artificială este pusă sau trasă sub apă;
pescuitul marin (în ape sărate), în care
se foloseşte un echipament rezistent,
pentru a captura exemplare din specii
marine de talie mare (cum ar fi tonul,
merlinul şi peştele-spadă), de pe o barcă
cu motor. Peshawar Oraş, 998 055 loc.
(1998), centrul adminis¬ trativ al
provinciei de pe frontiera de NV a
Pakistanului. Este situat la V de râul
Bara, aproape de trecătoarea Khyber.
Cândva capitala regatului antic budist al
Gandharei, a fost centrul comerţului de
caravane cu Afghanistanul şi Asia
Centrală. în jurul sec. I d.Hr. a devenit
capitala Imperiului indo-scit kushan. A
fost cucerit de mu¬ sulmani în 988 d.Hr.
Până în sec. XVI a fost condus de afgani.
S-a aflat sub dominaţie britanică între
1849 şi 1947 şi a fost o importantă bază
militară. Şi-a păstrat importanţa militară
şi în prezent. Bazarul său rămâne un Ioc
de întâlnire pentru negustorii şi
comercianţii străini. Pessoa, Fernando
Antönio Nogueira (13.06.1888,
Lisabona, Portugalia - 30.11.1935,
Lisabona) Poet portughez. în timpul
şederii în Africa de Sud, unde tatăl său
vitreg era consul al Portugaliei, Pessoa a
ajuns să vorbească engleza fluent. La
întoarcerea în Lisabona a lucrat ca
traducător şi a colaborat cu mai multe
reviste de avangardă, în special Orpheu
(1915), vocea modernismului bra-
ziliano-portughez, din care s-a desprins
ca estetician de marcă. Fascinanta şi
imagina¬ tiva lume a poeziei sale,
populată de alter ego-uri fictive, numite
„heteronime", a devenit foarte cunoscută
abia după moar¬ tea sa. Volumele
importante sunt: Poezii de Femando
Pessoa (Poesias de Femando Pessoa,
1942), Poezii de Ălvaro de Campos
(Poesias de Âlvaro de Campos 1944),
Poeme de Alberto Caeiro (Poemas de
Alberto Caeiro, 1946) şi Odele lui
Ricardo Reis (Odes de Ricardo Reis,
1946). Pestalozzi, Johann Heinrich
(12.01.1746, Zürich, Elveţia -
17.02.1827, Brugg) Reformator elveţian
al sistemului de învăţământ. între 1805
şi 1825 a fost 90

ICICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNICí j directorul Institutului
Yverdon (aproape | de Neuchâtel), care
a atras elevi şi profesori din întreaga
Europă (inclusiv pe Friedrich Froebel).
Metoda lui de predare a pus accentul
mai mult pe învăţarea în grup decât pe
cea individuală, focalizându-se asupra
unor activităţi participative cum ar fi
desenul, scrierea, muzica, sportul,
colecţionarea diverselor obiecte,
realizarea de hărţi şi excursiile în aer
liber. Printre ideile sale revoluţionare s-
au numărat re¬ cunoaşterea
particularităţilor individuale, gruparea
elevilor în funcţie de abilităţi, şi nu de
vârstă, şi încurajarea perfecţionării
corpului profesoral. pestă bovină Boală
virală acută foarte contagioasă la j
rumegătoare (inclusiv la cele sălbatice,
paricopitate), frecventă în Africa, în
sub- continentul indian şi în Orientul
Mijlociu. Virusul se transmite prin
contact direct sau indirect. Este cea mai
gravă boală infecţioasă la vite, cu
declanşare rapi¬ dă şi cu rată mare de
mortalitate; febra | şi pierderea apetitului
sunt urmate de simptome precum
secreţie nazală şi ocu¬ lară, respiraţie
dificilă şi diaree; coma şi moartea se
produc în interval de 6-12 zile.
Eradicarea locală depinde de depistarea
bolii la animalele sălbatice şi de
eliminarea animalelor domestice
infectate; vaccinarea şi carantina sunt
eficiente. ! pestă porcină sau febră
porcină Maladie virală, deseori letală,
din Europa, America de Nord şi Africa,
transmisă prin intermediul vehiculelor
cu care se trans¬ portă porcii, al
oamenilor care se ocupă de acest lucru
şi al resturilor alimentare neprelucrate
pentru hrana animalelor. Febra este
marcată de simptome precum pierderea
poftei de mâncare, afecţiuni ale ochilor
şi ale tractului digestiv, dificultăţi
respiratorii, agitaţie, inflamarea gurii şi
a gâtului. Animalul bolnav se mişcă
greoi j şi nesigur, apoi nu se mai poate
ridica şi I urmează coma. Injectarea de
anticorpi este rareori eficientă.
Supravieţuitorii devin bol¬ navi cronici
şi pot răspândi virusul. Boala trebuie
anunţată, animalele infectate sunt
sacrificate şi se declară starea de
carantină. Vaccinarea poate controla
boala. Extinderea virusului african
cauzează moartea mult mai repede şi nu
există mijloace eficiente j de prevenire
sau tratament. pesticid Substanţă toxică
folosită pentru distruge¬ rea animalelor
sau plantelor care provoacă stricăciuni
recoltelor şi plantelor orna¬ mentale sau
care pot reprezenta un pericol pentru
sănătatea animalelor domestice ori a
oamenilor. Pesticidele acţionează prin
blocarea metabolismului speciilor ţintă.
Ele sunt deseori clasificate după tipul
or¬ ganismelor pe care trebuie să le
anihileze (de ex. insecticide, erbicide,
fungicide). De asemenea, multe dintre
ele periclitează neintenţionat alte
organisme, fie direct, fie prin
distrugerea organismului ţintă. peşte
Denumire generică pentru cele peste 24
000 de specii de vertebrate ectoterme,
răspândite în lume în apele dulci sau
ma¬ rine. Printre speciile actuale se
numără cele primitive, precum
cefalaspidomorfe şi mi- xine, peştii
cartilaginoşi, cum ar fi rechinii
fusiformi, rechinii-turtiţi şi vulpile-de-
ma- re şi numeroasele specii de peşti
osoşi. Lungimea peştilor variază între 10
mm şi 20 m. Corpul este ascuţit la
ambele capete. Cele mai multe specii
care trăiesc aproape de suprafaţa apei
sau la adâncime medie au corp
hidrodinamic sau comprimat lateral;
peştii care trăiesc pe fundul apei au
corpul turtit dorso-ventral. Speciile
tropicale sunt, adesea, strălucitor
colorate. Cei mai mulţi peşti au
înotătoarele perechi şi tegumentul
acoperite de solzi osoşi sau asemănători
unor dinţi. în general, respiră prin
branhii. Majoritatea peştilor osoşi au o
vezică înotătoare, un organ plin cu gaz
ce ajută la modificarea adâncimii de
înot. Cele mai multe specii depun ouă,
fecundate intern sau extern. Primii peşti
au apărut cu peste 450 m.a.u. opercul
înotătoare înotătoare (acoperământ
dorsală primară dorsală secundară
pelviană laterală anală Părţile externe
ale unui peşte cu oase © MERH1AM-
WEBSTER INC. peşte-ac Denumire
comună pentru cele aproape 60 de specii
(familia Belonidae) de peşti marini
carnivori, comestibili, care sunt
răspândiţi în toate apele temperate şi
tropicale. Sunt buni săritori şi au fălci
91
ICICLOPEDIA UNI&RŞALĂ
BRITANNIC; subţiri, lungi, cu dinţi
ascuţiţi. Au formă alungită şi culoare
argintie, cu spatele albastru sau verde.
Cea mai mare specie creşte până la 1,2
m lungime. Zărganul (Belone belone)
este răspândit în Europa, iar peştele-
copoi, Tylosurus crocodilus, se găseşte
pretutindeni la tropice. peşte-a Ib
Denumire comună pentru speciile de
peşti argintii (familia Salmonidae sau
Coregonidae); | trăieşte în lacurile reci
din N Europei, Asia | şi America de
Nord. Peştele-alb cântăreşte | 1-2 kg; se
hrăneşte cu larve de insecte şi ! alte
animale mici. Peştele-alb din Lacul
Superior (Coregtmus clupeafbrmis) este
cel mai mare peşte-alb de lac. Heringul-
de-lac (Coregonus artedi) este
comestibil sau folosit pentru pescuitul
sportiv. Cei mai buni din această familie
sunt peştii-albi din lacurile Munţilor
Stâncoşi (Prosopium williamsoni) şi
alte specii înrudite. peşte-a rcaş
Denumire comună pentru cele cinci
specii de peşti (familia Toxotidae) care
trăiesc în apele oceanelor Pacific şi
Indian, carac¬ terizate prin capacitatea
de a-şi captura prada (insecte care
trăiesc în vegetaţia de la suprafaţa apei)
prin împroşcarea aces- | tora cu picături
de apă, cu ajutorul gurii. ! Peştele-arcaş
are corp alungit, fiind aproa¬ pe plat de
la nivelul înotătoarelor dorsale până la
cap. Capul are şi el o formă ascuţită, cu
gură de dimensiuni mari. înotătoarele
anală şi dorsală sunt deplasate spre
partea posterioară a corpului. Diversele
specii au corpul pătat sau cu benzi
verticale negre. Peştele-arcaş trăieşte
atât în apă dulce, cât şi în apă sărată, de
obicei la adâncimi mici. O specie bine
cunoscută (Toxotes jaculator sau
jaculatrix) atinge la maturitate o lungime
de aproape 18 cm. peşte-balon
Denumire comună pentru cele cca 90 de
specii (familia Tetraodontidae) de peşti
care, atunci când sunt ameninţaţi, se
umflă cu aer sau apă, căpătând formă
globulară. Majoritatea speciilor sunt
răspândite în apele calde şi temperate
din întreaga lume; unele apar în ape
dulci sau salmastre. Peştii-balon au
pielea tare, de obicei cu ţepi, dinţii lor
uniţi formează o structură asemănătoare
cu un OC'JGIAS FAUIKNEH peşte-
balon (Arothron stellatus) 0> UJ a. cioc,
crestat la mijlocul fiecărei fălci. Cei mai
mari cresc până la 90 cm lungime, însă
majoritatea au lungimi mici. Deşi conţin
o toxină mortală, sunt uneori folosiţi ca
hra¬ nă, mai ales în Japonia, unde
peştii-balon (numiţi fugii) sunt preparaţi
de un bucătar cu pregătire specială.
peşte-banană Peşte marin (Albula
vulpes), care populează apele tropicale,
preferând zona de coastă sau insulele
tropicale, admirat de pescari pentru
viteza şi rezistenţa sa. Atinge o lungime
maximă de 76 cm şi o greutate maximă
de 6,4 kg. Are înotătoarea caudală adânc
excavată şi o gură mică, deschizân- du-
se pe partea inferioară a botului ascuţit,
în formă de rât de porc. Se hrăneşte cu
viermi sau cu alte vietăţi pe care le
găseşte pe fundul apelor. peşte-caiman
Denumire comună pentru cele câteva
specii de peşti din America Centrală şi
de Nord, din genul Lepisosteus, înrudiţi
cu Amia calva, care au apărut în Eocen.
Sunt, \ în general, peşti de apă dulce,
deşi unele j specii trăiesc în apă marină
sau salmastră. Stau la suprafaţa apelor
liniştite şi, frecvent, respiră aer
atmosferic. Fălcile formează un cioc cu
dinţi ascuţiţi, iar corpul este închis într-
o armură formată din solzi groşi, în
formă de diamant. Icrele lor sunt toxice
pentru peştii răpitori. Sunt peşti
carnivori vorace, înzestraţi cu şiruri
lungi de dinţi aciculari. Peştele-aligator
din S SUA atinge 3 m şi este unul dintre
cei mai mari peşti de apă dulce. peşte-
cap-de-oaie Specie de peşte
(Archosargus probatocephalus)
apreciată pentru consum şi pescuit spor¬
tiv, din familia Sparidae, întâlnită
frecvent de-a lungul coastelor nord-
americane ale Atlanticului şi în golful
Mexic. în mod inexplicabil, speciile
respective au devenit foarte rare în zona
dintre New England şi golful
Chesapeake, în care, odinioară, erau
foarte răspândite. Aceşti peşti au partea
anterioară a capului foarte înaltă şi corp
comprimat, argintiu, cu benzi verticale
întunecate, late, mai accentuate la exem¬
plarele tinere. Dinţii mari şi plaţi
zdrobesc şi mărunţesc crustacee şi
moluşte cu sche¬ lete tari. Indivizii
adulţi au o lungime de 60-75 cm şi
cântăresc în jur de 9 kg. peşte-cazma
Denumire populară pentru cele cca 17
specii (ordinul Perciformes) de peşti
marini. 92

predominant tropicali, cu cinci sau şase

benzi negre verticale pe corpul argintiu,
adâncit, comprimat lateral. Benzile pot
dis¬ părea odată cu vârsta, adulţii
căpătând o culoare albă compactă,
neagră sau argintie. Peştele-cazma din
Atlantic (Chaetodipterus faber) se
întâlneşte din New England până în
Brazilia. Hrana principală este consti¬
tuită din nevertebrate marine, în special
crustacee şi ctenofore. peşte-chlrurg sau
tang Denumire populară pentru cele cca
75 de specii de peşti din familia
Acanthuridae, întâlnite în mările
tropicale. Au corpul subţire aplatizat, de
dimensiuni reduse, cu o singură
înotătoare dorsală şi vrnul sau mai mulţi
ţepi ascuţiţi, ca¬ racteristici, situaţi de o
parte şi de alta, pe pe- dunculul caudal.
Ţepii seamănă cu bisturiul şi sunt ficşi
sau prinşi cu o articulaţie în partea
posterioară a corpului, astfel încât pot fi
de¬ plasaţi spre exterior şi îndreptaţi
înainte. Se hrăneşte, de obicei, cu alge şi
nu depăşeşte 50 cm lungime. Peştele-
chirurg-galben, sau tangul-galben
(Zebrasoma flavescens), este o specie
care trăieşte în oceanele Pacific şi
Indian, iar tangul-albastru (Acanthurus
coeruleus) este întâlnit în Oceanul
Atlantic şi Marea Caraibilor. peşte-cu-
cloc Denumire comună pentru
numeroasele specii de peşti cu fălci
alungite, în special cei din familia
Istiophoridae, inclusiv mar- linul, peştii-
suliţă şi peştii-velieri. Numele este
folosit şi pentru Lepisosteus osseus,
zărgan şi scrumbioara-de-Atlantic
(familia Samberesocidae), ca şi pentru
peştii-sabie (familia Xiphiidae). peşte
cu corp plat Denumire generică pentru
cele cca 600 de specii (ordinul
Pleuronactiformes) de peşti osoşi cu
formă ovală, turtită (de ex. cambulă,
calcan), răspândite atât în apele
tropicale, cât şi în cele reci. Cei mai
mulţi aparţin unor specii marine şi
trăiesc la adâncimi moderate, de-a
lungul platformei continentale, dar unii
pătrund sau trăiesc permanent în zone cu
apă dulce. Peştii cu corpul plat sunt
carnivori şi, de obicei, stau pe o parte,
parţial îngropaţi în nisip sau mâl. Unii
îşi pot schimba culoarea, pentru a se
confunda cu mediul. Au ambii ochi
situaţi de aceeaşi parte a capului. Partea
corpului pe care sunt situaţi ochii (cea
de deasupra, atunci când stă lipit de
fundul apei) este pigmentată, dar
cealaltă, lipsită de ochi, partea oarbă,
este, de obicei, albă. Lungimea variază
în funcţie de specie, de la 10 cm la 2 m,
iar unii (de ex. halibutul sau cambula din
Atlantic) pot atinge o greutate de 325 kg.
Multe specii sunt apreciate pentru
carnea lor. Vezi şi cambulă-de-Baltica,
limbă-de-mare. peşte-cu-înotătoarea-în-
formă-de-arc Peşte vorace de apă dulce
(Amia calva), singurul reprezentant
actual al fami¬ liei Amiidae, care
datează din Jurasic (206-144 m.a.u.).
Poate fi întâlnit în apele lin curgătoare
din zona Marilor Lacuri, SUA, până în
partea sudică a golfului Mexic. Cu pete
verzi şi maronii, are o înotătoare dorsală
lungă şi dinţi puternici, conici. Femela,
care este mai mare decât masculul,
atinge o lungime de 75 cm. Se înmulţeşte
primăvara, când masculul construieşte la
repezeală un cuib, apoi p㬠zeşte atât
icrele fecundate, cât şi puii abia
eclozaţi. Uneori este numit şi peşte-
câine. peşte-cu-velă sau peşte-velier
Specie de peşti din genul Istiophorus
(fami¬ lia Istiophoridae), apreciaţi atât
în pescuitul sportiv, cât şi în indus¬ tria
alimentară, care trăiesc în apele calde şi
temperate ale globu¬ lui. Au o
prelungire a botului sub formă de suliţă
lungă şi rotunji¬ tă, dar se deosebesc de
marlin şi de alte specii înrudite prin
forma lor zveltă, prin îno¬ tătoarele
abdominale lungi şi, mai ales, prin
înotătoarea dorsală foarte mare, de
forma unei vele, de culoare albastră
strălucitor cu pete. Corpul este de un
albastru intens pe spate şi argintiu pe
partea ventrală şi poate ajunge până la
3,4 m lungime şi cel puţin 90 kg
greutate. Se hrănesc mai ales cu alte
specii de peşti. peşte cu corp plat/calcan
(Scophthalmus) JACQUKS SIX 93

CICLOPEDIA UNl^cRSALA
BRITANNI m peşte-ferăstrău, naturalizat
(Pristis) peşte-ferăstrău Denumire
populară pentru cele cca şase specii
(genul Pristis, familia Pristidae) de
rechini asemănători celor cu corpul
turtit. Peştele-ferăstrău are cap alungit,
corp lung şi bot lung, prevăzut cu dinţi,
ca un ferăstrău. Cei mai mari ating şi
lungimi de şapte metri sau chiar mai
mult. Aceşti rechini bentonici populează
apele puţin adânci ale golfurilor şi
estuarelor tropicale şi subtropica¬ le,
iar uneori pătrund WSKI în râuri,
înotând în amonte. Unele specii trăiesc
în apele dulci ale lacului Nicaragua. De
obicei nu sunt periculoşi. îşi folosesc
ferăstraiele pentru a săpa după pradă pe
fundul apei sau, când sunt întărâtaţi,
pen¬ tru a ucide sau a răni peştii adunaţi
în bancuri. Peştele-ferăstrău este
comestibil când este mic; în unele zone
este prins pentru carne, ulei, piele şi alte
produse. peşte-înger Denumire populară
pentru specii diferite ale ordinului
Perciformes. Cei mai cunoscuţi peşti-
înger sunt ciclidele de apă dulce (genul
Pterophyllum), crescute frecvent în
acvariile personale. Aceştia sunt peşti
subţiri cu corp înalt, de obicei argintii
cu dungi verticale negre, dar pot fi şi
complet sau parţial negri. Pot atinge
lungimea de 15 cm. Peştii-înger marini,
viu coloraţi, aparţin familiei
Pomacanthidae. Trăiesc printre recifele
tropicale din Atlantic şi apele indo-
pacifice, hrănindu-se cu alge şi
nevertebrate marine. Pot atinge o
lungime maximă de 46 cm. peşte-leu
Denumire populară pentru cele câteva
specii de peşti viu coloraţi din familia
peş- tilor-scorpion (Scorpaenidae), care
trăiesc în oceanele Pacific şi Indian,
cunoscuţi pentru spinii veninoşi ai
înotătoarelor, care pot produce
înţepături dureroase, dar rareori fatale.
Au înotătoare pectorale extinse şi spini
alungiţi ai înotătoarelor dorsale, fieca¬
re specie având un anumit tipar al
dungilor. Când sunt deranjaţi, aceşti
peşti îşi desfac şi îşi etalează
înotătoarele, iar dacă sunt în continuare
agresaţi, atacă cu ajutorul spinilor
dorsali. Pterois volitans, crescuţi peşte-
luptător-siamez (Betta splendens)
DOUGLAS FAULKNER uneori de
iubitorii de peşti, au dungi roşii, maro şi
albe, specia atingând o lungime de 30
cm. Câteva specii indo-pacifice mai
mici, aparţinând genului Dendrochirus,
sunt cunoscute tot ca peşti-leu. peşte-
luptător-siamez Peşte de apă dulce din
zona tropicală (Betta splendens, familia
Belontiidae sau Anabantidae), cunoscut
pentru agre¬ sivitatea care domină
relaţiile dintre masculi. Originar din
Thailanda, a fost crescut pentru a fi
folosit la lupte între peşti. Luptele
constau, în principal, în com¬ primarea
înotătoarelor, însoţită de etalarea
operculelor depărtate, răsfirarea
înotătoarelor şi intensificarea colori¬
tului. Acest peşte zvelt are o lungime
maximă de 6,5 cm. în liber¬ tate are un
colorit predominant verde sau maroniu,
cu înotătoare roşii. în crescătorii, s-au
obţinut forme cu înotătoare lungi
unduitoare, în culori variate precum
roşu, verde, albastru sau albastru-
violaceu. peşte orb Denumire generică
pentru speciile de peşti lipsiţi de
vedere, printre care şi câteva specii care
trăiesc în peşterile subacvatice,
neînrudite între ele. Peştii orbi de
peşteră sunt de culoare deschisă şi de
dimensi¬ uni mici, atingând o lungime
maximă de 10 cm, fiind întâlniţi în
peşterile de calcar de pe teritoriul
Statelor Unite. Toţi aceşti peşti au ochi
mici, nefuncţionali, şi organe tactile care
sunt sensibile la atingere, per¬ miţând
peştelui să simtă ceea ce nu poate vedea.
Alţi peşti cavemicoli, aproape orbi, pot
fi întâlniţi în Cuba, Yucatán, America de
Sud şi Africa. peşte osos Specii de peşti
dintre vertebratele ce aparţin clasei
Osteichthyes, incluzând ma¬ joritatea
peştilor vii, precum şi a tuturor peştilor
de natură comercială sau pentru pescuit
sportiv. Denumită şi Pisces, această
clasă exclude peştii fără maxilar (ţiparii
electrici şi nouă-ochi) şi peştii cartila-
ginoşi (rechinii, calcanul). Există peste
20 000 de specii în întreaga lume, toţi
având un schelet măcar parţial alcătuit
din oase. Alte caracteristici includ, la
ma¬ joritatea speciilor, o vezică
înotătoare (sau 94

(@3H33H3a j ;nciclopedia uni un sac

umplut cu aer pentru a conferi echilibru),
opercule care acoperă camerele
branhiilor, solzi osoşi plaţi, craniu
suturat şi fecundarea externă a icrelor.
Peştii osoşi pot fi întâlniţi în toate
mediile de apă dulce şi în oceane. peşte-
papagal Denumire populară pentru cele
cca 80 de specii de peşti (familia
Scaridae) cu corp îndesat şi cap scurt,
răspândiţi în recifele tropicale. De
obicei sunt viu coloraţi şi au solzi mari.
Dinţii fuzionaţi formează un „cioc"
folosit pentru a răzui algele şi părţile
mai moi ale coralilor din recif. Cu
ajutorul plăcilor dentare farin- giene
macină hrana ingerată şi bucăţile de
coral. Unele specii ating 1,2 m lungime
şi cântăresc 20 kg. în apele indo-
pacifice, peştele-papagal (CaUyodon
fasaatus) atinge lungimea de 46 cm sau
chiar mai mult. ; Peştele-papagal-regină
(Scarus vetula) este o specie din
Atlantic. peşte-piatră Denumire atribuită
speciilor de peşti din familia peştelui-
scorpion (Scorpaenidae), respectiv
peştele-leu, peştele-trandafir şi peştele-
zebră. în America de Nord, această
denumire populară este folosită şi pentru
Umbra pygmaea (familia Umbridae),
unul dintre numeroşii peşti rezistenţi
care trăiesc la temperaturi scăzute în
noroiul de pe fundul heleşteielor, al
lacurilor şi al râurilor. Aceştia se
îngroapă în noroi, începând de la coadă.
Sunt folosiţi adesea ca momeală. peşte-
pilot Specie de peşte carnivor foarte des
întâlnit ! (Naucrates ductor, familia
Carangidae), care trăieşte în mările
calde şi tropicale. Este subţire şi are
coadă bifurcată, cu o carenă
longitudinală de o parte şi de alta a pe-
dunculului caudal, şi câţiva spini în faţa
înotătoarelor dorsală şi anală. Poate
atinge o lungime de până la 60 cm, dar
de obicei [ nu depăşeşte 35 cm. Corpul
albăstrui are cinci până la şapte dungi
verticale închise la culoare. Peştii-pilot
urmăresc rechinii şi vapoarele pentru a
se hrăni cu paraziţi şi resturi. în trecut,
se credea că ei conduceau peştii mai
mari spre hrană. peşte-râios Denumire
comună pentru cele 45 de specii (familia
Batrachoididae) de peşti cu corpul
greoi, carnivori, care trăiesc pe fundul
apei, în cele două Americi, mai ales în
mările cal¬ de. Cresc până la 40 cm
lungime, au cap larg, aplatizat, gură
mare cu dinţi puternici şi solzi mici sau
inexistenţi. peşte-râios-
stridie(Opsanusiau) Scot sunete
asemănă- «»»>»«««= toare cu un
mormăit sau cu un orăcăit. Peştele-râios-
stridie I (Opsanus tau) este comun în
apele de j coastă cu adâncimi mici din E
Americii J de Nord. Peştele-râios-cu-
venin (genuri- | le Thalassophryne şi
Daector) din America | Centrală şi de
Sud are ţepi veninoşi pe înotătoarele
dorsale şi pe opercule. Genul Porichthys
cuprinde specii de peşti ameri¬ cani
care trăiesc în ape puţin adânci şi care
au de-a lungul corpului şiruri de 600-
840 j organe luminiscente în formă de
nasturi. peşte-regal Denumire comună
pentru unele specii de scombride şi
scienide. Macroul-regal
(Scomberomorus cavalla) este o specie
răs¬ pândită în Atlanticul de V, cu o
lungime de cca 170 cm şi cântăreşte
peste 36 kg. j Menticirrhus saxatilis, din
Atlantic, se evi- j denţiază printre peştii-
tobă (Sdenidae) prin \ faptul că nu are o
vezică gazoasă. peşte-scorpion
Denumire comună pentru numeroasele
specii de peşti marini, carnivori din fa- j
milia Scorpaenidae, în special cei din
genul Scorpaem, larg răspândiţi în apele
temperate şi tropicale. Au cap mare şi
ţepos şi înot㬠toare cu radii ţepoase,
puternice, uneori veninoase. Numeroase
specii se camuflează în mediu datorită
culorii şterse, dar unele sunt viu
colorate, adesea roşii. Cea mai mare
specie are un metru lungime. Peştele
scorpion stă liniştit pe fundul apei,
adesea printre pietre. Vezi şi peşte-leu,
peşte-tran- dafir, peşte-piatră, peşte-
zebră. peşte-spadă Specie de peşte
(Xiphias gladius) apreciat ca aliment şi
în pescuitul sportiv, întâlnit în oceanele
din zonele calde şi temperate. Subţire şi
fără solzi, are o înotătoare dorsală înaltă
şi o sabie lungă, utilizată pentru a vâna
peşti, ca o excrescenţă a gurii, plată, nu
rotunjită ca la merluciu. 95 PEŞTE

PEŞTE Peştele-spadă se distinge, de

asemenea, prin lipsa dinţilor şi prin
prezenţa aripilor pelviene. Partea
dorsală este purpurie sau albăstruie, iar
cea ventrală, argintie; creşte | până la 4,5
m lungime şi poate atinge 0 greutate de
450 kg. Deşi este apreciat pentru carnea
sa, aceasta poate conţine cantităţi
periculoase de mercur. ] peşte-spatulă j
Denumire populară pentru cele două I
specii (din familia Polyodontidae) de
peşti j arhaici de apă curgătoare, cu bot
de | forma unei spatule, gură mare, piele |
netedă şi schelet cartilaginos. Se hră- |
neşte cu planctonul filtrat din apă de I
spinii branhiali. Peştele-spatulă
american | (Polyodon spathula) este
verzui sau gri şi | cântăreşte cca 18 kg.
Trăieşte în apele j din bazinul fluviului
Mississippi. Cealaltă j specie cunoscută
(Psephurus gladius), un I peşte de
dimensiuni mai mari, cu bot mai subţire,
populează bazinul fluviului j Yangtze.
Carnea ambelor specii este ase¬
mănătoare cu cea a somnului. Icrele lor
pot fi preparate sub formă de caviar.
peşte-tobă sau peşte-răguşit Denumire
comună pentru cele 160 de specii
(familia Sciaenidae) de peşti carnivori
care trăiesc, în general, pe fundul apelor.
Cei mai mulţi sunt marini şi se găsesc
de-a lungul ţărmurilor mărilor calde şi
tropicale. Pot „vocaliza" cu ajutorul
unor muşchi puternici inseraţi pe vezica
ga¬ zoasă, care funcţionează asemenea
unei camere de rezonanţă, amplificând
sunetele. Peştii-tobă au două înotătoare
dorsale şi sunt, în general, de culoare
argintie. Păstrăvii-de-ocean (din genul
Cynoscion) au gură mare, maxilare
proeminente şi canini ascuţiţi, dar
majoritatea peştilor-tobă au mandibulă
mobilă şi dinţi mici. Cea mai mare
specie, totuava, cântăreşte până la 100
kg, alte specii fiind cu mult mai mici.
Multe specii de peşti-tobă sunt căutate
pentru consum sau pentru pescuit de
agre¬ ment. Vezi şi biban, peşte-regal.
peşte-trandafir sau peşte-roşu | sau
biban-de-ocean Peşte (Sebastes
marinus) din familia Scor- paenidae,
comercializat pentru consum, care I se
întâlneşte în Oceanul Atlantic, de-a |
lungul coastelor Americii de Nord şi ale
I Europei. Are gură mare, ochi mari şi
ţepi pe | cap şi obraji. Atinge lungimea
maximă de 1 m. Speciile înrudite sunt S.
owstoni, peşte comestibil răspândit în
Asia, şi S. viviparus peşte-trăgaci
(Baliste s conspicillus) DCUGIAS
FAUIKNER din Europa. Ambele specii
sunt de culoare roşie şi au o lungime
maximă de cca 25 cm. peşte-trăgaci
Denumire comună pentru cele 30 de
specii (familia Balistidae) de peşti
marini de apă puţin adâncă, care tră¬
iesc în mările tropicale. Peştii-trăgaci au
corp adâncit, fiind de obicei foarte
coloraţi, cu solzi mari, cu ochii
deplasaţi spre partea dorsală. Au trei
spini în înotătoarea dorsală, pe care îi
utili¬ zează pentru protecţie. Când
peştele este ata- cat, se ascunde într-o
crevasă de corali şi îşi ridică primul
spin puternic, pe care îl fixează în
poziţie cu ajutorul celui de-al doilea
spin (numit trăgaci); când trăgaciul este
retras, primul spin revine la poziţia
iniţială. Deşi sunt consideraţi
comestibili, unii pot fi otrăvitori. Cel
mai mare peşte creşte până la 60 cm.
peşte tropical Denumire generică pentru
speciile de peşti mici de origine
tropicală ţinute adesea în acvarii. Sunt
interesanţi pentru comporta¬ mentul sau
înfăţişarea lor sau pentru am¬ bele.
Variatele specii cunoscute sunt peş- tele-
înger, guppy, gurami, căluţul-de-mare,
peştele-luptător-siamez şi tetra. peşte-
ţiglă sau blanquillo Denumire populară
pentru cele 24 de specii (familia
Branchiostegidae sau Malacanthidae) de
peşti marini cu corp subţire, care se
întâlnesc în mările cu adâncimi mici din
zonele tropicale şi temperat calde. Se
fo¬ losesc în alimentaţie, mai ales
Lopholatilus chamaeleonticeps, un peşte
mare care trăieşte în apele adânci ale
Atlanticului şi în golful Mexic. Are un
apendice cărnos pe cap şi pete galbene
pe partea superioară a cor¬ pului şi pe
unele înotătoare. De asemenea, are gură
mare, oblică, cu canini puternici şi
înotătoare dorsală lungă, cu ţepi moi.
peşte-undiţar Denumire populară pentru
cele cca 210 specii de peşti marini
(ordinul Lophiiformes), numiţi astfel
după metoda de captura¬ re a prăzii.
Primul spin din înotătoarea dorsală este
localizat la nivelul capului, transformat
într-o undiţă prevăzută la capăt cu
momeală. Peştii atraşi de aceas¬ tă falsă
momeală se apropie suficient de mult
pentru a putea fi capturaţi. De multe 96

■■■■■■ r JCICLOPEDIA UN ¡SALĂ

BRITANNli HH L foarte mari, numeroşi
spini extrem de otrăvitori şi dungi
verticale colorate. Câteva specii sunt
mai cunoscute sub numele peştele-leu
sau peştele-curcan. peşteră Cavitate
subterană formată pe cale natu- i rală,
alcătuită de obicei dintr-un anumit număr
de camere subterane. O grupare j de
astfel de peşteri, unite prin pasaje de
trecere mai mici, formează un sistem de
j peşteri. Peşterile primare, precum
canalele ; de lavă şi cele din corali, apar
în perioada în care roca gazdă se
solidifică sau, respec¬ tiv, se
acumulează. Peşterile secundare, i
precum grotele marine, apar după ce
roca j gazdă s-a acumulat ori s-a
consolidat, j Majoritatea peşterilor
aparţin celui de-al i doilea tip, incluzând
peşterile de dizolvare, j formate prin
disoluţia chimică a unei roci solubile, a
cărei structură a fost slăbită prin
eroziune mecanică sau prin fracturare;
Peştera Mamutului şi peşterile Carlsbad
(vezi Parcul Naţional Carlsbad
Caverns) j sunt exemple de peşteri de
dizolvare. Peşti în astronomie,
constelaţia dintre Vărsător | şi Berbec;
în astrologie, al doisprezecelea I semn
din zodiac, ce guvernează perioada 19
februarie-20 martie. Este reprezentat
prin doi peşti legaţi unul de celălalt.
Acest I simbol ce face referire la
legenda din mi¬ tologia greacă despre
Afrodita şi Eros, care au sărit într-un râu
pentru a scăpa de I monstrul Typhon şi
au fost preschimbaţi j în peşti. în altă
versiune a mitului, cei doi j au fost
salvaţi de doi peşti. ori cu forme
neobişnuite, acest peşte are deschideri
branhiale mici şi înotătoare pectorale şi
abdominale de forma unor membre.
Majoritatea speciilor trăiesc pe fundul
mării. La unele specii, masculii de talie
mică muşcă femela, de talie mai mare,
cavitatea bucală a acestora fuzionând cu
tegumentul femelelor, sistemele
circulatorii ale celor doi conectându-se
definitiv. | peşte-ventuză | Denumire
populară pentru cele 80-100 de specii
(familia Catostomidae) de peşti de apă [
dulce comestibili ce se întâlnesc de
regulă în America de Nord. Se
deosebesc de ciprinidele, umbridele şi
ciprinodontidele mici prin gura situată
pe partea ventrală a capului, care
acţionează ca o ventuză, [ fiind
prevăzută cu buze proeminente. De
regulă lenţi, aspiră detritus, nevertebrate
şi plante aflate pe fundul lacurilor sau al
apelor lin curgătoare. Specia variază
foarte i mult în mărime. Cleanul-de-lac-
cu-ventuză ! (Erimyzon sucetta) creşte
până la 25 cm, iar peştele-buffalo-cu-
gură-mare (Ictiobus typri- nellus) ajunge
până la 90 cm şi peste 32 kg. peşte-
zburător Denumire comună pentru cele
cca 40 de specii de peşti oceanici
(familia Exocoetidae), j răspândit în
apele calde din întreaga lume şi care are
capacitatea de a „zbura". Toate speciile
măsoară mai puţin de 45 cm lungime, au
înotătoare rigide, ca nişte aripi, iar
coada este bifurcată asimetric. Speciile
cu două aripi au doar înotătoare pecto¬
rale mai dezvoltate; la speciile cu patru
înotătoare, atât înotătoarele pectorale,
cât [ şi cele abdominale sunt mai mari.
Aceşti peşti mai mult planează decât
zboară după ce sar din apă. Pot face
câteva planări consecutive; cei mai
redutabili zburători pot parcurge o
distanţă de 180 m dintr-o singură
planare, iar din câteva planări j
succesive se deplasează pe o distanţă de
400 m. Acest comportament este o
moda¬ litate de a scăpa de prădători.
peşte-zebră Denumire generică a două
grupe neînru- I dite de peşti: specii de
apă dulce din genul Brachydanio
(familia Cyprinidae) şi peşti ma- i rini
din genul Pterois (familia
Scorpaenidae). Brachydanio rerio este o
cunoscută specie de acvariu răspândită
în ape dulci, originară din Asia; are cca
4 cm lungime şi prezintă dungi
longitudinale albastre-închis şi ar- |
ginţii. Peştii-zebră marini (Pterois),
folosiţi I în acvariile marine, au
înotătoare pectorale peştişor-argintiu
Specie (Lepisma saccharina) de insectă
apte¬ ră, rapidă, subţire, plată, cu trei
apendice codale şi solzi argintii.
Peştişorii-argintii j se găsesc în toată
lumea. Femelele de- ] pozitează ouăle
fecundate în crăpături şi I locuri
ascunse. Puii sunt lipsiţi de solzi şi } au
apendice scurte. De obicei se instalează
în locuinţele oamenilor. Deoarece hrana
lor se bazează pe amidon (clei, cotoare
de j cărţi şi tapet), pot cauza multe
stricăciuni, j Trăiesc 2-3 ani şi
năpârlesc pe toată durata vieţii. Petain,
(Henri-) Phiiippe (24.04.1856, Cauchy-
â-la-Tour, Franţa - 23.07.1951, île
d’Yeu) General francez. A activat în
armata fran- x ceză începând cu 1876 şi
mai târziu a predat la Colegiul de
Război. Excelenta 97 PETAIN

PETE sa strategie de apărare în Bătălia

de la Verdun (1916) l-a făcut erou
naţional, iar în 1918 a devenit
comandant suprem şi mareşal al Franţei.
După război a fost nu¬ mit
vicepreşedinte al Consiliului Suprem de
Război (1920-1930) şi ministru de
război (1934). După invazia germană în
Franţa (1940), la vârsta de 84 de ani,
Petain a fost numit premier. A încheiat
un armistiţiu cu Germania şi, în calitate
de conducător al regimului de la Vichy, a
încercat să obţină o serie de concesii
din Îiartea germanilor, cooperând cu
aceştia, n 1942, nemţii l-au forţat să-l
accepte pe Pierre Laval ca premier, iar
el s-a retras, păstrându-şi doar titlul
simbolic de şef al statului. După ce
aliaţii au invadat Franţa a fugit în
Germania. în 1945 a fost judecat şi
condamnat la moarte; sentinţa a fost
comutată în închisoare pe viaţă. A murit
în detenţie la vârsta de 95 de ani. pete
solare Regiune de gaze de pe suprafaţa
Soarelui, cu temperatură mai joasă decât
cea medie, asociată cu activitatea
magnetică puterni¬ că. Petele solare sunt
de culoare închisă, în contrast cu
protosfera înconjurătoare, care este cu
câteva sute de grade mai fierbinte.
Petele de câteva ori mai mari decât
Pământul sunt vizibile cu ochiul liber
(cu ajutorul unui filtru); cele mici sunt
greu de observat chiar cu un telescop.
Ele apar şi dispar ca parte a ciclului
solar, de obicei în perechi sau grupuri,
şi pot dura luni de zile; sunt legate de
inversările câmpului magnetic care au
loc la fieca¬ re 11 ani. Veridicitatea
acestor aparente defecte solare a fost în
general acceptată în 1611. Perioadele de
mare activitate a petelor solare sunt
asociate pe Pământ cu aurorele
strălucitoare şi interferenţele cu
semnalele radio. Peten Itză Lac în N
Guatemalei. Are o lungime de cca 35 km
şi se întinde pe o suprafaţă de 100 kmp.
Regiunea a fost o fort㬠reaţă a
indienilor maya itză, care n-au fost
cuceriţi de spanioli până în 1697. în
prezent, pe malul lacului au apărut oraşe
modeme, cum ar fi Flores şi San Benito.
împrejurimile sunt acoperite în cea mai
mare parte de o pădure tropicală deasă,
dar în jurul oraşului Flores există
plantaţii de cacao, trestie-de-zahăr şi
fructe tropicale. Peterhof Vezi
Petrodvoreţ Peterloo, masacrul de la ~
(16 august 1819) Suprimare brutală a
unei întruniri ce avea loc pe câmpiile St.
Peter din Manchester, Anglia. Cei cca
60 000 de oameni, printre care femei şi
copii, s-au strâns să protesteze
împotriva şomajului, a preţurilor
ridicate la alimente şi din dorinţa de a
cere reformă parlamentară. Alarmate de
numărul mare al participanţilor,
autorităţile oraşului au ordonat
cavaleriei formate din voluntari să-i
aresteze pe lideri. Fără o pregătire mi¬
litară, cavaleria a atacat cu săbiile
mulţimea paşnică. Soldaţii profesionişti
au fost trimişi să se alăture atacului.
După o învălmăşeală de zece minute,
aproape 500 de oameni erau răniţi, iar
11 erau morţi. Incidentul (asemănător
celui de la Waterloo) a devenit simbolul
tiraniei Partidului Conservator. Peters,
Cari (27.09.1856, Neuhaus an der Elbe,
Hanovra - 10.09.1918, Bad Harzburg,
Germania) Explorator şi colonist german
în Africa de E. După ce a studiat
principiile britanice ale colonizării, a
înfiinţat Societatea pentru Colonizare
Germană (1884) şi a semnat tratate cu
şefii din E Africii pentru a-i ceda
teritoriile lor. A contribuit la sta¬ bilirea
protectoratului german est-african din
Tanganyika, iar în 1885 a înfiinţat
Compania Germană a Africii de Est. A
fost trimis imperial în zona Kilimanjaro
(1891-1897) şi a explorat fluviul
Zambezi (1899-1901), unde a descoperit
relicve ale unor oraşe şi mine de aur
antice. Petersburg, campania - (1864-
1865) Operaţiuni militare în S Virginiei,
SUA, desfăşurate la sfârşitul Războiului
Civil American. Centrul împrejmuit al
Petersbur- gului, Vancouver, a fost un
punct de apărare strategic, situat
aproape de capitala confe¬ derată,
Richmond. în iunie 1864, armata
unionistă a început asediul ambelor
oraşe, fiecare parte construindu-şi
fortăreţe pe o lungime de 56 km. Trupele
confederate sub conducerea lui Robert
E. Lee au apărat oraşele, însă proviziile
s-au împuţinat, iar cei 50 000 de soldaţi
ai lui Lee nu au mai putut înainta,
deoarece foarte mulţi cai muriseră. în
aprilie 1865, cei 120 000 de soldaţi
unionişti sub comanda lui Ulysses S.
Grant i-au împins pe confederaţi în afara
fortăreţelor oraşului. în consecinţă,
ambele oraşe au fost evacuate,
confederaţii predându-se la Appomattox
Court House. 98

ICICLOPEDIA L'. cţpSALĂ

BRITANNIC, Peterson, Oscar
(Emmanuel) (15.09.1925, Montréal,
Québec, Canada - 23.12.2007,
Mississauga, Ontario) Pianist şi
compozitor canadian. Peterson a
copilărit în Montréal şi a studiat pianul
clasic. Stilul său de interpretare a
jazzului a fost influenţat de Art Tatum şi
de Nat King Cole şi se caracterizează
prin cascade de note şi prin swingul
efervescent. După debutul său de la
Carnegie Hall din 1949 a devenit unul
dintre cei mai apreciaţi pianişti de jazz,
fiind solicitat pentru a cânta atât solo,
cât şi împreună cu trioul propriu.
Recunoscut pentru uşurinţa cu care
improviza, Peterson a fost puternic
influenţat de swing şi bebop. Peterson,
Roger Troy (28.08.1908, Jamestown,
New York, SUA - 28.07.1996, Old
Lyme, Connecticut) Ornitolog american.
Preocuparea sa pentru păsări a ieşit la
iveală încă din timpul liceu¬ lui, când a
început să deseneze diverse spe¬ cii.
Lucrarea sa Ghid pentru studierea
păsărilor în aer liber (Field Guide to the
Birds, 1934) conţinea multe fotografii
care surprindeau comportamentul
acestora în spaţii deschi- I se. Succesul
de care s-a bucurat cartea a trezit
interesul publicului pentru studierea !
păsărilor în America şi Europa. Au
urmat multe alte asemenea lucrări de
specialitate. Primul ornitolog care a
reuşit să trezească interesul americanilor
pentru păsări, a pri¬ mit Medalia
Brewster din partea Uniunii ;
Ornitologilor Americani (1944) şi
Medalia de Aur din partea Asociaţiei
Mondiale a j Vieţii Sălbatice (1972). :
Petică, Ştefan (22.01/05.10.1877,
Buceşti, Galaţi, România - 17.10.1904,
Bucureşti) Poet şi publicist român,
primul dintre simboliştii români, pe care
l-a ilustrat printr-o lirică remarcabilă,
prin muzicali¬ tate şi atmosferă.
Provenit dintr-o familie I de răzeşi din
lunca Şiretului, a făcut | liceul la Brăila
(fiind un an repetent), j iar apoi a urmat
cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie
la Universitatea din Bucureşti. în această
perioadă l-a cunoscut pe Alexandru
Macedonski şi a frecventat cenaclul de
orientare simbolistă al aces¬ tuia,
Literatorul, devenind la un moment dat
chiar secretarul de redacţie al revistei
omonime. în acelaşi timp a fost atras de
ideile socialiste, începând, din 1896, să
colaboreze la revista socialistă Lumea
nouă ‘ şi să ţină conferinţe socialiste la
Galaţi şi Brăila. Astfel l-a cunoscut şi
pe Constantin Dobrogeanu-Gherea. în
1896 a publicat prima poezie, iar în
1902 i-a apărut unicul volum antum,
Poezii, în care creaţiile sunt grupate în
trei cicluri: Fecioara în alb, Când
vioarele tăcură, Moartea visurilor. Din
cauza tuberculozei de care suferea s-a
retras în satul natal, unde a şi încetat din
viaţă. în ciuda faptului că a trăit foarte
puţin, poezia sa este considerată de
critici drept cea din¬ tâi manifestare
autentică a simbolismului românesc.
Muzicalitatea versurilor nu va mai fi
întâlnită în stare pură la nici un alt poet
român, până la George Bacovia.
Volumul Poezii stă mărturie pentru
evoluţia sa de la un simbolism explicit,
mizând pe simboluri facil de decodat,
până la o formă aproape ermetică,
anunţând în acelaşi timp expresionismul
ulterior. Disperarea, pier¬ derea
iluziilor, presimţirea morţii, noaptea (ca
spaţiu/timp al disoluţiei) sunt cele mai
importante teme ale liricii sale. Unul
dintre cei mai culţi poeţi români, a
reuşit să introducă în literatura noastră
referiri la marile nume ale literaturii
universale. Deşi cunoscut mai ales ca
poet, a abordat şi poemul în proză,
precum şi teatrul, scriind două drame
simboliste în versuri, Solii păcii şi
Fraţii, dar şi o comedie politică.
Prietenii poporului. De asemenea, a avut
o bogată activitate jurnalistică, mai ales
în domeniul social. Petipa, Marius
(11.03.1818, Marseille, Franţa -
14.07.1910, Gurzuf, Ucraina, Imperiul
Rus) Dansator şi coregraf rus de origine
fran¬ ceză. Primul său profesor a fost
chiar tatăl său; a fost prim-balerin în
Franţa, Belgia şi Spania. în 1847 a intrat
în tru¬ pa de la Teatrul Imperial din
Petersburg. Aici a semnat coregrafia
câtorva balete, printre care şi Fiica
faraonului în 1869 a fost numit director
al departamentului de coregrafie. Când
s-a retras, în 1903, palmaresul său
număra peste 60 de balete puse în scenă
pentru teatrele imperiale din Sankt
Petersburg şi Moscova, inclusiv Don
Quijote (1869), La Camargo (1872),
Frumoasa din pădurea adormită (1890),
Lacul lebedelor (1895) şi Anotimpurile
(1900), adică piesele de rezistenţă ale
baletului clasic rusesc. Petit, Roland (n.
13.01.1924, Villemomble, Franţa)
Dansator şi coregraf francez. A fost
angajat ca balerin al Operei din Paris în
perioada 1940-1944. Ulterior a înfiinţat
câteva trupe. 99 PETIT

PETIŢIE Nljtf^R: I cu care a făcut turnee

în Europa şi SUA. I Baletele sale
dramatice combinau fantezia cu
elementele realismului contemporan.
Printre ele se numără Actori ambulanţi
(Les forains, 1945), Tânărul şi moartea
(Le jeune homme et la mort, 1946) şi
Carmen (1949). A semnat coregrafia
pentru unele filme ; din anii 1950, iar
mai târziu a jucat într-un spectacol de
varietăţi împreună cu soţia sa, | Zizi
Jeanmaire. în 1973 a devenit directorul I
Baletului din Marsilia. Petiţia
Drepturilor | (1628) | Petiţie trimisă de
Parlamentul englez rege- | lui Carol I în
care erau prezentate o serie j de
încălcări ale legii. Petiţia a urmărit
recu- I noaşterea a patru principii: să nu
se per- i ceapă impozite fără acordul
Parlamentului, | să nu mai existe
condamnări la închisoare fără o
motivaţie, să nu se mai încartiruiască
soldaţii din simplul motiv că sunt
supuşii i regelui şi să nu se mai adopte
nici o lege I marţială pe timp de pace.
Spre a putea pri- j mi în continuare
subvenţii pentru politica i sa, Carol a
fost constrâns să accepte petiţia, ! dar
ulterior i-a ignorat principiile. i petiţie j
Document scris adresat unui individ,
unui | oficial guvernamental, unui corp
legislativ i sau unei curţi, în care se cere
fie rectificarea | unei nedreptăţi, fie o
favoare. Când este I depusă de un număr
suficient de oameni | (care au şi semnat
documentul), petiţia poate da dreptul
unui individ de a supune | o anumită
problemă la vot, decizia finală | fiind
luată de electorat (vezi referendum şi
iniţiativă legislativă). De asemenea, cel
care a venit cu propunerea poate face
anumite presiuni în limitele legii pentru
a influenţa 1 autorităţile să voteze într-
un anumit fel. j în SUA, dreptul la petiţie
este garantat de i primul Amendament al
Constituţiei. Petofi, Sândor |
(01.01.1823, Kiskoros, Ungaria - i
1856?, Siberia, Rusia) | Poet şi
revoluţionar maghiar. A devenit f
cunoscut odată cu publicarea primului
său | volum de poezii. Versuri (Versek,
1844). înainte de Revoluţia din 1848 a
scris poezii cu subiect politic ce
debordau de înfl㬠cărare. Una dintre
ele, Ridică-te, maghiare | (Talpra
magyar), a devenit imn. A dispărut într-o
bătălie şi mult timp s-a presupus că ar fi
murit în 1849, dar arhivele descoperite
în anii 1980 au scos la lumină faptul că a
I fost deportat în Siberia, unde a şi
murit. Monumentul cioplit în stâncă al
regelui nabatean din Ad-Dayr, Petra,
Iordania BR1AN 8PAKE DIN
RAPHO/PHOTO RESfARCHERS-EB
INC. Operele sale se caracterizează prin
realism, umor, putere descriptivă şi o
vitalitate specifică. Au un stil direct,
inspirat din cântecele populare
naţionale, lanoş viteazul (Jânos vitez,
1845), un basm fermecător, este cel mai
cunoscut poem epic al său. Petra în
arabă Batra Oraş în ruine din SV
Iordanului. A fost capitala regatului
nabatean până ce a fost cucerit de
romani în 106 d.Hr., când a devenit
parte a provinciei Arabia. După ce a
fost un înfloritor centru comercial timp
de câteva secole a decăzut odată cu
schim¬ barea rutelor comerciale. în sec.
VII d.Hr. a intrat sub stăpânire
musulmană. Ruinele sale au fost
descoperite în 1812 de călătorul
elveţian Johann L. Burckhardt.
Săpăturile de la jumătatea sec. XX au
scos la iveală multe monumente tăiate în
piatră, inclusiv morminte cu faţade
sculptate în gresie roz, roşie şi purpurie
de pe dealurile încon¬ jurătoare. în
1985, Petra a fost inclusă în Patrimoniul
Mondial UNESCO. Petrarca, Francesco
(20.07.1304, Arezzo, Toscana -
18/19.07.1374, Arquâ, lângă Padova,
Carrara) Savant, poet şi umanist italian.
Deşi înce¬ puse să studieze dreptul, în
1326 a preferat să se dedice literaturii şi
religiei, care îl atrăgeau încă din
copilărie. A primit câteva funcţii
ecleziastice minore şi s-a mutat la
Avignon, unde în 1327 a văzut-o pentru
prima dată pe Laura, subiectul idealizat
al iubirii sale caste, femeia pe care avea
să o cânte în frumoasele sale versuri de
dragoste. Volumul Canţonierul
(Canzoniere, 1360) cuprinde în special
sonete şi ode scrise de-a lungul a 20 de
ani. Cel mai mare savant al vremii sale,
un bun cunoscător al 100

:nciclopedia uni*¥rsală britannic/ latinei

clasice, a călătorit mult, întâlnind
diverşi cărturari, căutând manuscrise şi
în- treprinzând misiuni diplomatice. A
militat pentru continuitatea dintre cultura
clasică şi mesajul creştin. Combinând
aceste două idealuri, este considerat
fondatorul uma¬ nismului. Operele sale
în latină oglindesc interesele religioase
şi filozofice. Printre acestea se numără
Despre oameni iluştri (De viris
illustribus, începută către 1337), poe¬
mul epic Africa (1342-1358), tratatul
auto¬ biografic Secretul lui Petrarca
(Secretum - De secreta conflictu
curarum mearum), scris în perioada
1342-1358, Despre viaţa solitară (De
vita solitaria, 1345-1347) şi Epistole
metrice (Epistolae metricae, începută
către 1345). După 1367 a trăit la
Padova. A in¬ fluenţat semnificativ
literatura europeană, pregătind drumul
pentru Renaştere, afir¬ mând că trecutul
clasic nu este altceva decât o sursă de
sensuri literare şi filozofice care
aşteaptă să fie exploatate în prezent.
Petraşcu, Gheorghe (20.11/02.12.1872,
Tecuci - 01.05.1949, Bucureşti) Pictor
român, membru al Academiei Române.
Originalitatea picturii sale constă în
intensi¬ tatea şi consistenţa co- loristică
şi în percepţia concretă a formelor
lumii. Lucrări: Casa din Câmpulung,
Flori, mere şi cărţi, Autoportret. A pri¬
mit Marele Premiu al Expoziţiei
Interna¬ ţionale de la Barcelona (1929)
şi al celei de la Paris (1937). Petraşcu,
Miliţa (03.12.1892, Chişinău, Imperiul
Rus, azi Republica Moldova - 1976,
Bucureşti, România) Sculptoriţă
româncă. Atentă la dinamica ideilor
artistice ale vremii sale şi participan¬ tă
la câteva expoziţii de artă avangardistă,
a rămas totuşi la o formulă stilistică
figura¬ tivă, afirmându-se în special ca
portretistă (Brăncuşi, George Enescu,
Liviu Rebreanu). petrei Denumire
comună pentru cele 20 de specii din
familia Hydrobatidae, cu lungimea între
13 şi 25 cm, de culoare cenuşie-închis
sau maronie pe partea ventrală şi cu ex¬
tremitatea posterioară albă. Aripile,
relativ scurte, sunt rotunjite la vârf.
Degetele picioarelor sunt unite prin
membrane, cu excepţia degetului mic
posterior, iar coada j este pătrată,
bifurcată sau triunghiulară. Majoritatea
speciilor care se înmulţesc în oceanele
sudice „merg” pe apă cu aripile
deschise, vânând mici organisme
marine. Majoritatea speciilor nordice
coboară în picaj spre apă, la fel ca
rândunica-de-mare, j aşezându-se uneori
pe luciul apei. Exemplar j din
numeroasele specii de păsări marine j
(ordinul Procellariiformes, în special
familia Procellariidae), printre care se
numără cele 24 de specii (genurile
Pterodroma şi Bulweria) cunoscute sub
denumirea păsări-pacoste, din cauza
zborului lor agitat. Majoritatea sunt
închise la culoare în partea de sus şi
deschise la culoare în partea de jos, cu
aripi ! lungi şi coadă scurtă, în formă de
pană. îşi j fac cuibul în colonii, pe
insulele din zonele tropicale şi
subtropicale. Masculul şi femela
îngrijesc împreună singurul pui, până
când acesta este gata să zboare. Când nu
au pui, păsările zboară deasupra
oceanului, hrănindu-se cu peşti de mici
dimensiuni şi calmari. Specia din
familia Pelecanoididae este cunoscută
sub numele petrel-scufun- dător. Vezi şi
fulmar; furtunar. Petrescu, Camll
(22.04.1894, Bucureşti, România -
14.05.1957, Bucureşti) Scriitor şi
filozof român. Membru al Academiei
Române, socotit una dintre marile
conştiinţe literare ale generaţiei
interbelice. Colaborator până în 1933 al
revistei Sburătorul, s-a manifestat
creator j în cele mai variate direcţii ale
culturii. | Influenţată de intuiţionismul lui
Bergson şi de fenomenologia lui
Husserl, formaţia spirituală a
scriitorului şi-a lăsat ampren- I ta asupra
creaţiei sale literare. A avut contribuţii
inovatoare în poezie (Versuri, 1923;
Transcedentalia, 1931), în tehnica
romanului (Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război, 1930; Patul lui
Procust, 1933) şi teatrului românesc
(Jocul ielelor, 1918; Suflete tari, 1925;
Danton, 1931); preocupat de teoretizarea
actului creator, şi-a precizat concepţia
asupra literaturii în numeroase articole,
studii, dar mai ales în conferinţa Noua
structură şi opera lui Marcel Proust,
fixând astfel o estetică modernă
romanului românesc. Romanul lui Camil
Petrescu este unul de observaţie a vieţii
interioare, de analiză psihologică;
perso¬ naj ul-narator descrie realitatea
în măsura în care a cunoscut-o prin
experienţă directă, aspirând la
autenticitatea trăirii. Dacă până la Camil
Petrescu în literatura română dominau
romanul social şi cel 1 101 PETRESCU

PETRESCU istoric, romanele sale se

structurează pe o pasiune sau pe o idee,
impunând o nouă formă epică, sincronă
cu filozofia şi cu ce¬ lelalte domenii ale
cunoaşterii. Romanele sale realist-
psihologice au ca erou central
intelectualul neadaptat, rafinat, lucid şi
nefericit, proiectat pe o frescă citadină
complexă. în domeniul teatrului sunt de
reţinut comedia Mitică Popescu (1925)
şi mai ales drama de idei sau drama
absolută, precum şi contribuţiile
teoretice Teze şi antiteze (1936), eseuri
în care apar formu¬ late principii de
modernizare a teatrului şi romanului
românesc, şi Modalitatea estetică a
teatrului (1937). Petrescu, Cezar
(01.12.1892, Hodora, laşi, România -
09.03.1961, Bucureşti) Prozator român.
Membru al Academiei Române; fondator
al revistelor Gândirea (1921, împreună
cu A. Maniu şi Gib Mihăescu), Cuvântul
şi Curentul (1928). A scris romane de
mare succes la public, intenţionând să
realizeze o frescă vastă a unor momente
importante din viaţa societăţii
româneşti, în manieră balzaciană, cu
tipuri umane bine construite, venind din
medii diverse (Calea Victoriei, 1930;
întunecare, 1927-1929; Aurul negru,
1934). Introspecţia psihologică,
intruziunea fantasticului, simţul
tragicului, imaginaţia epică, mânuirea
tehnicilor narative moder¬ ne
caracterizează şi cele mai reuşite nuvele
(Aranca, ştima lacurilor, 1929; Oraş
patriarhal, 1933). Stilul stufos al
povestirii rămâne în dezacord cu marea
forţă epică prin care şi-a concurat
celebrii contemporani. A scris şi
literatură pentru copii (Fram, ursul
polar, 1932). Petrescu, Costin
(10.05.1871, Piteşti - 18.10.1954,
Bucureşti) Pictor român. Profesor la
Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti.
A fost cunoscut mai ales ca portretist şi
autor de fresce cu caracter monumental,
printre care frescele murale din sala de
concerte a Ateneului Român. Petrie,
(William Matthew) Sir Flinders
(03.06.1853, Chariton, lângă
Greenwich, Londra, Anglia -
28.07.1942, Ierusalim) Arheolog
britanic care a contribuit la per¬
fecţionarea tehnicilor săpăturilor şi
datării, în timpul săpăturilor din Egipt,
desfăşurate la mijlocul anilor 1880,
Petrie a introdus o metodă de datare
secvenţială, bazată pe compararea
cioburilor din diverse puncte de vedere,
ceea ce a făcut posibilă obţinerea unei
imagini de ansamblu asupra isto¬ riei
antice. Săpăturile sale şi cele ale lui
Heinrich Schliemann la Troia au repre¬
zentat o inovaţie în domeniu, înlocuind
săpăturile haotice care se practicau până
atunci cu cele pe niveluri succesive.
Petrie a făcut multe descoperiri
importante în Egipt şi în Palestina.
Lucrarea Metode şi obiective în
arheologie (Methods and Aims in
Archaeology, 1904) a constituit o
capodo¬ peră în domeniu. A predat la
Universitatea din Londra (1892-1933).
Petrobrăs denumire oficială Petróleo
Brasileiro SA Companie braziliană de
ţiţei şi gaze natura¬ le, cea mai mare
corporaţie din America de Sud. A fost
înfiinţată în 1953, ca monopol de stat
pentru prospectarea, extragerea şi
rafinarea zăcămintelor locale de petrol
şi pentru transportul acestuia şi al
derivatelor sale. Compania se află sub
controlul unei agenţii guvernamentale
care îi trasează politica şi îi urmăreşte
dezvoltarea. Deşi scopul principal
constă în extinderea acti¬ vităţii în
Brazilia, Petrobrăs este interesată şi de
zăcămintele de petrol din Orientul
Mijlociu, Africa de Nord şi Columbia.
în 1995, în timpul unei campanii de
privati¬ zare, guvernul brazilian a pus
capăt mono¬ polului companiei şi a
permis competiţia externă. Ca urmare,
Petrobrăs a încheiat parteneriate cu
companii străine. petrochimice în sens
restrâns, clasă vastă de produse chimice
(altele în afara carburanţilor), de¬ rivate
din petrol şi gaze naturale. Categoria a
fost extinsă pentru a include o gamă mult
mai largă de compuşi organici şi câţiva
compuşi anorganici (inclusiv negrul de
fum, sulful şi amoniacul). Unele mate¬
riale sunt greu de clasificat, deoarece au
surse alternative (benzenul din cărbune,
etanolul din fermentaţie). La fel ca
ţiţeiul şi gazele naturale, majoritatea
produselor petrochimice conţin, în
principal, carbon şi hidrogen şi sunt
numite hidrocarburi. Printre preparatele
petrochimice folosite ca materii prime
se află etilena (în con¬ centraţie
maximă), propilena, butadiena,
benzenul, toluenul, xilenul şi naftalina.
Alte produse petrochimice sunt masele
plastice (polietilena, polipropilena,
polisti- renul), săpunurile şi detergenţii,
solvenţii, medicamentele,
îngrăşămintele, pesticidele, explozibilii,
fibrele sintetice, cauciucurile, vopselele,
epoxizii, platelajele şi materialele 102

izolatoare, genţile de voiaj, discurile şi

ben¬ zile pentru înregistrare.
Petrodvoreţ anterior (până in 1944)
Peterhof Oraş, 82 000 loc. (1995), situat
în NV Rusiei. Situat în apropiere de
Sankt Petersburg, a fost întemeiat de
Petru I cel Mare în 1709 ca moşie la
ţară. Reîntors dintr-o vizită în Franţa în
1717, acesta a decis să construiască o
reşedinţă care să rivalizeze cu palatul
Versailles. Marele palat baroc (1714-
1728) a fost proiectat de Domenico
'IVezzini, iar grădinile sale de Alexandre
Le Blond (1679-1719). A devenit cea
mai cunoscută şi mai luxoasă dintre
reşedinţele de vară ale casei imperiale
ruseşti. Astăzi, j Marele Palat (devenit
muzeu) şi parcul întins, cu canalele sale
de 63 km care leagă complicatul sistem
de fântâni, fac parte din zona protejată a
oraşului Petrodvoreţ, ce se întinde pe o
suprafaţă de o mie de hectare. Petrograd
Vezi Sankt Petersburg petrol sau ţiţei
Amestec complex de hidrocarburi,
rezultat din transformarea şi
descompunerea în timp geologic a
plantelor şi animalelor j care au trăit cu
sute de milioane de ani în urmă.
Termenul include formele lichide (ţiţei),
gazoase (gaze naturale) sau solide
(bitumen, asfalt) de hidrocarburi care se
găsesc în pământ, dar este adesea
restrâns la cea lichidă. Petrolul şi gazele
naturale sunt primii şi cei mai importanţi
com- [ bustibili fosili. Asfaltul a fost
folosit din vremuri străvechi la
călăfuirea corăbiilor şi | la pavarea
drumurilor. Pe la mijlocul anilor 1880,
petrolul a început să înlocuiască ule¬ iul
de balenă folosit la iluminat, iar primul
puţ special pentru extragerea petrolului
a fost săpat în 1859. Apariţia şi
dezvoltarea J industriei automobilelor
au crescut şi im- | portanţa petrolului,
care a început să fie folosit ca materie
primă pentru obţinerea benzinei.
Petrolul şi produsele derivate au fost, de
atunci, folosite drept combustibili I
pentru încălzire, pentru transportul teres-
j tru, maritim şi aerian, pentru generarea
j curentului electric şi ca materie primă !
pentru produse petrochimice şi
lubrifianţi. Ţiţeiul şi gazele naturale,
produse mai ales în Arabia Saudită,
SUA şi Rusia, susţin cca 60% din
consumul mondial de energie. America
este de departe cea mai mare
consumatoare. în ritmul actual de
consum, rezervele cunoscute vor fi
epuizate până la mijlocul sec. XXI.
Petrolul'este extras din j puţurile de
foraj, transportat prin ţevi sau cu
ajutorul tancurilor petroliere la rafinării,
unde este transformat în combustibili sau
produse petrochimice. Petróleos de
Venezuela SA (PDVSA) Companie de
ţiţei şi gaze naturale, cărbune şi produse
petrochimice din Venezuela, aflată sub
monopolul statului. A fost înfiinţată în
1976 prin naţionalizarea in¬ dustriei
petroliere din Venezuela, care se aflase
sub controlul companiilor străine de la
sfârşitul Primului Război Mondial, j
Petróleos desfăşoară activităţi de
exploata¬ re, rafinare şi vânzare a
petrolului, produ¬ selor petrochimice şi
gazelor naturale în diferite zone din
lume. Prin achiziţionarea companiei
CITGO Petroleum în 1990, j PDVSA a
devenit principalul furnizor de petrol şi
produse petroliere din SUA. Datorită
volumului mare de tranzacţii, compania
furnizează cota cea mai mare din valuta
Venezuelei. petrologie Ramură a
geologiei care se ocupă cu studiul
rocilor din punctul de vedere al
compoziţiei, texturii, structurii, al
răspân¬ dirii acestora şi al condiţiilor
de formare. Petrología se ocupă cu
studiul tuturor celor trei tipuri de roci:
magmatice, metamorfice şi sedimentare.
Una dintre subdisciplinele sale,
petrología experimentală, se ocupă cu
sintetizarea rocilor în laborator pentru a
stabili condiţiile fizice şi chimice în
care acestea se formează. Petrografía,
cealaltă subdisciplină, se ocupă în
special cu stu¬ diul sistematic şi cu
descrierea rocilor cu ajutorul
microscopului petrografic. Petronas,
turnurile ~ Zgârie-nori gemeni din Kuala
Lumpur, Malaysia, îmbrăcaţi în inox şi
legaţi prin- tr-un pod suspendat. Având
88 de etaje şi o înălţime de 452 m
(inclusiv vârfurile ascuţite de pe ambele
turnuri), turnurile Petronas au fost, în
1996, cele mai înalte clădiri din lume,
depăşind tumul Sears, care până atunci
fusese cel mai înalt; în | 2003, clădirea
Taipei 101 [Centrul finan¬ ciar din
Taipei] din Taiwan a devenit cea mai
înaltă din lume, cu cei 508 m ai săi.
Proiectate de Cesar Pelli (n. 1926),
turnu¬ rile, finisate în 1998, sunt
circulare şi se îngustează spre vârf. Ele
găzduiesc sediul companiei naţionale
petroliere a Malaysiei. Scheletele
structurale sunt construite din beton
armat foarte puternic. 103 PETRONAS

PETRONIUS Y y Petronius Arbiter,

Caius născut Titus Petronius Niger (m.
66 d.Hr.) Scriitor roman. Născut într-o
familie nobilă, Petronius era un mare
iubitor al plăcerilor şi luxului. Cu toate
acestea, a fost un bun guvernator al
provinciei asiatice Bithynia şi un
priceput consul al Romei. După ce a
devenit consilierul lui Nero în privinţa
gustului (de aici venindu-i supranumele
arbiter elegantiarum, arbitru al
eleganţei) a fost acuzat de complot
împotriva împăratului şi, deşi nevinovat,
s-a sinucis. Este autorul faimoasei opere
Saţyricon, un roman picaresc comic care
prezintă societatea romană
contemporană lui prin intermediul
escapadelor unui trio aventuros, rău
famat. Opera conţine co¬ mentariile
autorului despre viaţa romană. Petroşani
Depresiune intramontană din partea cen-
tral-sud-vestică a României, de origine
tectonică, axată pe cursurile râurilor Jiul
de Est şi Jiul de Vest. Legăturile
exterioare cu regiunile învecinate se fac
prin pasul Merişor (N) şi pasul Lainici
(S, către de¬ presiunea Tg. Jiu). Zona
este cunoscută pentru exploatările de
huilă (din 1840). Petroşani Municipiu,
50 081 loc. (2001), situat în depresiunea
omonimă din judeţul Hunedoara,
România. Atestat documentar din 1778.
La sfârşitul sec. XIX a căpătat aspect
urban, fiind declarat oraş în 1930 şi
municipiu în 1968. Este un vechi şi
important centru de exploatare şi prelu¬
crare a huilei, care produce şi utilaje şi
piese de schimb pentru industria
minieră. Printre monumentele din oraş se
remarcă biserica Sf. Treime şi biserica
din lemn Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril
(sec. XVIII). Petrovici, Emil
(04.01.1899, Begheiţi, Tovacu Mic,
Voivodina, Iugoslavia - 07.10.1968,
Crăciunelul de Jos, Blaj, România)
Lingvist român. Profesor universitar la
Cluj şi Bucureşti, membru al Academiei
Române. Specializat în slavistică, a
publicat lucrări importante de fonetică,
fonologie, dialectologie şi geografie
lingvistică, con¬ tribuind la clarificarea
unor probleme majore ale istoriei limbii
române: Graiul caraşovenilor. Studiu de
dialectologie slavă meri¬ dională
(1935), Influenţa slavă asupra sistemu¬
lui fonemelor limbii române (1956),
Studii de dialectologie şi toponimie
(1970). A fost redactor al Atlasului
lingvistic român (partea a Il-a, în
colaborare cu Sextil Puşcariu) şi seria
nouă, voi. I-IV (în colaborare cu Ioan
Pătruţ). Petru I (903 d.Hr. - 30.01.969
d.Hr.) Ţar al Bulgariei (927- 969 d.Hr.)
Al doilea fiu al lui Simeon I, a moş-
Emu petrovici tenittronulîn 927d.Hr., la
moartea tatălui său, dar nu a putut să
menţină autoritatea Imperiului Bulgar,
care era subminat de revolte conduse de
fratele său şi de invaziile maghiarilor, în
drumul lor spre Imperiul Bizantin. Cu
toate acestea, în timpul domniei lui a
fost în general pace; a reuşit să obţină
multe avantaje de la bizantini, aceştia
dându-i titlul de împărat. I-a forţat, de
asemenea, să recunoască independenţa
Bisericii Bulgare şi s-a căsătorit cu
nepoata împăratului bi¬ zantin Romanus
I Lecapenus. In 965 d.Hr. a izbucnit un
război cu Bizanţul; Petru a suferit un
atac şi s-a retras la o mănăstire, unde a
murit doi ani mai târziu. Foarte religios
şi un activ susţinător al Bisericii în
timpul vieţii, Petru a fost canonizat de
Biserica Ortodoxă Bulgară. în timpul
domniei sale a apărut erezia
bogomililor. Petru I în rusă Piotr
Alekseevici cunoscut ca Petru cel Mare
(09.06.1672, Moscova, Rusia -
08.02.1725, Sankt Petersburg) Ţar al
Rusiei (1682-1725). Fiul ţarului
Aleksei, a domnit împreună cu fratele
său vitreg, Ivan V, în perioada 1682-
1696, după care a condus singur.
Interesat de influenţele progresiste din
Europa Occidentală, a făcut câteva
vizite în ţările din acea zonă (1697-
1698). întors în Rusia a introdus
tehnologia apuseană, a moder¬ nizat
guvernul şi sistemul militar şi a mutat
capitala în noul oraş Sankt Petersburg
(1703). Ulterior a acordat puteri din ce
în ce mai mari monarhiei, în defavoarea
nobililor şi a Bisericii Ortodoxe. Unele
dintre reformele sale au fost
implementate într-o manieră brutală, cu
pierderi consi¬ derabile de vieţi
omeneşti. Suspectându-1 pe fiul său,
Aleksei, că ar conspira îm¬ potriva lui,
în 1718 a ordonat ca acesta să fie
omorât prin torturare. Au urmat 104

politicile externe pentru a asigura Rusiei

accesul la Marea Baltică şi Marea
Neagră, pornind război împotriva
Imperiului Otoman (1695-1696) şi a
Suediei (vezi Marele Război Nordic,
1700-1721). Prin campania împotriva
Persiei (1722-1723), a cucerit ţărmurile
de S şi de V ale | Mării Caspice. în 1721
a fost proclamat împărat. A fost succedat
de soţia sa, care a devenit împărăteasa
Ecaterina I. Pentru că a transformat
Rusia într-una dintre marile puteri
europene, Petru este consi¬ derat unul
dintre conducătorii de vază ai ţării, un
adevărat vizionar care a reformat [
Rusia. Cu toate acestea, există şi voci
care îl critică, mai ales naţionaliştii care
îl acuză că ar fi renunţat la multe
trăsături specifice culturii ruse. Aceştia
au afirmat că strategia adoptată de el l-
ar fi inspirat | pe Iosif Stalin, care de
asemenea a recurs la o transformare
brutală a vieţii ruseşti. Petru I
(11.07.1844, Belgrad, Serbia -
16.08.1921, Topcider, lângă Belgrad,
Regatul Sârbilor, Croaţilor şi
Slovenilor) Rege al Serbiei (1903-
1918) şi al Regatului Sârbilor, Croaţilor
şi Slovenilor (ulteri¬ or Iugoslavia) din
1918. Fiu al prinţului Alexandru
Karagheorghevici, care a fost obligat să
abdice în 1858, a trăit în exil | împreună
cu familia sa. A luptat alături de armata
franceză în Războiul franco-prusian şi s-
a alăturat revoltei sârbe împotriva tur¬
cilor (1875). După asasinarea lui
Alexandru Obrenovici (1903), Petru a
fost ales rege al Serbiei. A militat pentru
un guvern j constituţional şi a fost
apreciat pentru politicile sale liberale.
In Primul Război Mondial a semnat un
tratat de alianţă cu Franţa şi Rusia, dar a
fost înfrânt de Puterile Centrale. în 1918
s-a reîntors la Belgrad şi a fost
proclamat rege al sârbilor, croaţilor şi
slovenilor. Petru II în rusă Piotr
Alekseevici (23.10.1715, Sankt
Petersburg, Rusia - 29.01.1730,
Moscova) | Ţar al Rusiei (1727-1730).
Nepot al lui Petru I, a fost numit
moştenitorul tro¬ nului de către
Ecaterina I, iar la moartea j acesteia a
fost încoronat ţar, deşi nu avea decât 11
ani. Regenţa a fost asigurată de
Aleksandr Mencikov. Dar Petru a in¬
trat sub influenţa familiei aristocratice
Dolgoruki, ai cărei membri l-au înlătu- j
rat pe Mencikov, au mutat capitala la i
Moscova (1728) şi au aranjat logodna
lui Petru cu una dintre prinţesele
familiei, în ziua hotărâtă pentru
căsătorie, Petru a murit de variolă, la
vârsta de 14 ani. Petru II (06.09.1923,
Belgrad, Regatul Sârbilor, Croaţilor şi
Slovenilor [ulterior Iugoslavia, azi
Serbia] - 03.11.1970, Los Angeles,
California, SUA) Ultimul rege al
Iugoslaviei. Fiu al lui Alexandru I, a
devenit rege după asasinarea tatălui său
(1934), dar a condus sub regenţa
unchiului său, prinţul Pavel (1893-
1976). După ce acesta a fost înlăturat
printr-o lovitură de stat (1941), Petru a
condus ţara timp de câteva săptămâni,
până când a fost obligat să se refugieze
la Londra din cauza invaziei germane. A
condus guvernul din exil până când
monarhia iugoslavă a fost abolită în
1945. S-a mutat în SUA, unde a lucrat în
domeniul relaţiilor publice. Petru III în
spaniolă Pedro cunoscut ca Petru cel
Mare (1239,/?/ - 11.11.1285, Villafrance
del Panades, Catalonla) Rege al
Aragonului (1276-1285) şi al Siciliei
(1282-1285, calitate în care a fost
cunoscut sub numele Pedro I). S-a
căsătorit cu moş¬ tenitoarea
Hohenstaufen a Siciliei (1262) şi a pus
capăt revoltei siciliene (1282), devenind
rege în ciuda opoziţiei papei şi a
guelfilor (vezi Vecerniile Siciliene).
Nemulţumiţi de alianţa sa cu Sicilia,
nobilii şi oficialităţile din Aragon l-au
forţat să le confirme drepturile legale şi
să diminueze drepturile coroanei. In
1285, Petru l-a înfrânt pe Filip III al
Franţei, care invadase Aragonul cu
scopul de a-1 detrona. Petru III în rusă
Piotr Fiodorovici născut Karl Peter
Ulrich, Herzog (duce) de Holstein-
Gottorp (21.02.1728, Kiel, Holstein-
Gottorp - 18.07.1762, Ropsha, lângă
Sankt Petersburg, Rusia) Ţar al Rusiei
(1762). Nepot al lui Petru I, tânărul duce
a fost adus în Rusia de mătuşa sa,
Elisabeta, atunci când aceasta a devenit
împărăteasă (1741). Proclamat
moştenito¬ rul tronului, nu a fost foarte
iubit la curte, din cauza atitudinii sale
proprusace. Ca urmaş al Elisabetei, el a
schimbat politica externă dusă de
aceasta, încheind pace cu Prusia şi
retrăgându-se din Războiul de Şapte
Ani. A ofensat Biserica Ortodoxă,
încercând să o forţeze să accepte
practici luterane. După numai şase luni a
fost obligat să abdice de către un grup
de nobili care complotaseră cu soţia sa,
Ecaterina 105 PETRU

PETRU CiCLOPEDIA UNI (ulterior

Ecaterina II), şi cu contele Grigori G.
Orlov, fiind asasinat în timp ce se afla în
custodia conspiratorilor. Petru IV în
spaniolă Pedro cunoscut ca Petru cel
Crud (15.09.1317/5.09.1319?, Balaguer,
Catalonia - 05.01.1387, Barcelona)
Rege al Aragonului (1336-1387). A
cuce¬ rit Insulele Baleare şi
Roussillonul, care aparţineau insulei
Mallorca (1343-1344), i-a învins pe
nobilii aragonezi (1348) şi a devenit
duce de Atena şi Neopatras (1380). A
purtat război împotriva Castiliei (1356-
1366), dar nu a reuşit să câştige nici un
teritoriu; după 1369, Franţa a preferat
Castilia în defavoarea Aragonului. Petru
a încercat să menţină neutralitatea în
Războiul de 100 de Ani şi s-a certat cu
moştenitorul lui, viitorul Ioan I, care a
devenit unealta intrigilor franceze. Petru,
bănuţul lui ~ în Anglia medievală, taxă
anuală de un penny, plătită de
proprietarii de pământ vistieriei papale
din Roma. Taxa a fost instituită în sec.
VII d.Hr. sau VIII d.Hr. şi a fost
percepută până în sec. XVI. De
asemenea, a fost introdusă şi în câteva
dintre regatele europene nordice. Petru,
Sfântul Apostol ~ născut Simon (m. 64
d.Hr., Roma) Ucenic al lui Iisus,
considerat liderul ce¬ lor doisprezece
apostoli. Iisus l-a numit Cephas (în
aramaică, piatră; echivalentul grecesc:
Petros) şi i-a spus: „Pe această piatră
îmi voi zidi biserica" (Matei 16:18).
Când Iisus a fost arestat, Petru s-a
lepădat de el de trei ori, exact aşa cum
prevăzuse Mântuitorul. Relatări despre
viaţa lui Petru şi despre învăţăturile sale
se găsesc în cele patru Evanghelii,
Faptele Apostolilor, epistolele Sf. Petru
şi epistolele Sfântului Pavel. Petru a
predicat împreună cu Pavel în Antiohia
şi, ulterior, a fost misionar în Asia Mică.
în cele din urmă, potrivit legendei, s-a
dus la Roma, unde a fost martirizat, fiind
crucificat cu capul în jos. Legenda spune
că bazilica San Pietro ar fi fost
construită chiar pe locul mormântului
său din Roma. Biserica Romano-
Catolică îl consideră primul dintr-o
succesiune neîntreruptă de papi.
Deoarece religia creştină spune că Iisus
i-a promis că îi va da „cheile împărăţiei
Cerurilor", în credinţa populară Petru
este considerat paznicul Raiului.
Biserica Romano-Catolică şi cea
Ortodoxă îi dedică o sărbătoare de cinci
zile, împreună cu Sf. Pavel. Petru cel
Mare Vezi Petru I (Rusia), Petru III
(Aragon) Petru cel Mare Golf de mici
dimensiuni la Marea Japoniei (Marea de
Est), în NV Oceanului Pacific, în SE
Rusiei. Se întinde pe o lungime de 185
km de la gura râului Tumen, spre NE,
dincolo de capul Povorotni. Golful
pătrunde în insulă pe o lungime de 88
km. Aici se află portul Vladivostok. De
la începutul lui decembrie şi până la
mijlocul lui aprilie este îngheţat. Petru
Cercel Domn al Ţării Româneşti între
1583 şi 1585, fiu al lui Pătraşcu cel Bun
şi frate cu Mihai Viteazul. Instruit la
izvoarele umanismului italian, a călătorit
în Franţa, asigurându-şi sprijinul regelui
Henric III pentru a accede la tron. Nu s-a
putut menţine la putere din cauza
intrigilor bo¬ iereşti şi s-a refugiat în
Transilvania. A fost ctitorul Bisericii
Domneşti de la Târgovişte. Petru
Damian, Sfântul ~ (1007, Ravenna -
22.02.1072, Faenza; sărbătorit la 21
februarie) Cardinal italian şi doctor al
Bisericii. A fost stareţ la Fonte Avellana
din Munţii Apenini. în 1057 a fost numit
cardinal. Lider al mişcării reformiste
monastice, a jucat un rol important în
reformele papale cu privire la celibatul
clerical şi abolirea simoniei şi în
promovarea sărăciei voluntare. L-a
apărat pe papa Alexandru II împotriva
antipapei Honorius II şi l-a ajutat pe
Alexandru să se reconcilieze cu
autorităţile din oraşul Ravenna. A fost
trimis ca nunţiu papal să rezolve
disputele dintre Milano şi Cluny, din
Burgundia, şi a avut un rol capital în
formularea decretului privind alegerile
papale din 1059. Petru de Lombardia
(1100, Novara, Lombardia -
21/22.08.1160, Paris) Episcop şi teolog
francez. A studiat la Bologna şi a predat
teologia la şcoala Notre-Dame din
Paris. A fost numit epi¬ scopul Parisului
în 1159. Lucrarea sa Cele patru cărţi ale
sentinţelor (Libri Quattuor Sententiarum,
1148-Î151), o colecţie siste¬ matică de
învăţături despre Părinţii Bisericii şi
despre poziţiile teologilor medievali, a
reprezentat un etalon pentru scrierile
106

tcologice ale Evului Mediu. Aceasta

conţine o serie de dezbateri teologice,
pornind de la conceptele de Dumnezeu
şi Trinitate şi ajungând la problema
„celor patru lucruri de pe urmă"
(moartea, Judecata de Apoi, iadul şi
raiul). El a susţinut că sacramentele
reprezintă cauza, nu doar însemnul
harului divin şi că acţiunile omului pot fi
clasificate în bune sau rele în funcţie de
cauza şi intenţia lor. Petru Ermitul
(1050, Amiens? - 08.07.1115, Huy,
Flandra) Conducător religios francez,
unul dintre cei mai importanţi
predicatori ai primei cruciade. Un ascet
cu o mare putere de convingere, a
predicat aproape în în¬ treaga Europă,
sprijinind cauza primei cruciade. în
1096 şi-a dus discipolii la
Constantinopol. Au înaintat spre
Nicomedia (în prezent Izmir, Turcia),
însă Petru nu a reuşit să menţină ordinea.
S-a întors la Constantinopol pentru a-i
cere ajutorul lui Alexios I Comnen, dar,
în absenţa sa, discipolii lui au fost
nimiciţi de turci. Petru a ajuns la
Ierusalim în 1099. S-a întors în Franţa,
unde a devenit stareţul unei mănăstiri
augustiniene. Petru Rareş Domn al
Moldovei între 1527 şi 1538, respectiv
1541 şi 1546. S-a străduit să continue
politica tat㬠lui său natural, Ştefan cel
Mare, îngrădind drepturile marii boie¬
rimi, întărind structu¬ rile administrative
şi militare ale statului şi stimulând
dezvoltarea comerţului. A încercat
formarea unui front comun creştin împo¬
triva turcilor, sprijinind (inclusiv
militar) c⺬ tigarea de către Ioan
Zâpolya a tronului Ungariei, împotriva
lui Ferdinand I de Habsburg. A intrat în
conflict cu Polonia, în încercarea de a
re¬ cupera pentru Moldova provincia
Pocuţiei, şi a pierdut puterea din cauza
intrigilor şi a trădării marilor boieri,
fiind nevoit să se refugieze în
Transilvania şi cedând sulta¬ nului
Soliman Magnificul cetăţile Tighina şi
Bugeacul. Revenit într-o a doua domnie
cu acceptul turcilor, a încercat să
continue politica antiotomană, dar cu
mai multă discreţie. în timpul şi cu
sprijinul său s-au realizat frescele
exterioare ale mănăstirilor de la
Voroneţ, Moldoviţa, Humor etc. Petru
Şchiopul Domn al Moldovei în
perioadele 1574- 1577, 1578-1579 şi
1582-1591. A dus o politică de
colaborare cu marea boierime şi de
fidelitate faţă de turci, facilitând con¬
solidarea influenţei acestora. A fost
ctitor al mănăstirii Galata din Iaşi. Petru
Venerabilul (1092, Montboissier,
Auvergne, Arles - 25.12.1156, Cluny,
Burgundia) Egumen francez la Cluny
(din 1122). El a fost alături de Bemard
de Clairvaux când acesta l-a sprijinit pe
papa Inocenţiu II şi a slăbit puterea
antipapei Anacletus II. A fost prieten cu
Pierre Abelard şi a contribuit la
reconcilierea acestuia cu Bemard şi cu
papa. Reformele lui Petru au redat
oraşului Cluny prestigiul de altădată,
ajutându-1 să devină unul dintre
lăcaşurile religioase de vază din
Europa. A scris numeroase scrisori şi
tratate împotriva ereziei, a evreilor şi a
musulmanilor, şi a comandat prima
tradu¬ cere în latină a Coranului. Petty,
Richard (n. 02.07.1937, Level Cross,
Carolina de Nord, SUA) Pilot american
pe maşini de serie. A de¬ butat în 1958.
în îndelungata sa cari¬ eră a câştigat 200
de curse. în 1975 a stabilit recordul
NASCAR de 13 victorii într-un singur
sezon. Supranumit „Regele Richard", a
câştigat, de asemenea, şapte curse din
circuitul Daytona 500 şi şapte
campionate naţionale NASCAR. Atât
tatăl, cât şi fiul şi nepotul său au
practicat sau încă practică acelaşi sport.
Petty, Sir William (26.05.1623, Romsey,
Hampshire, Anglia - 16.12.1687,
Londra) Statistician şi economist politic
britanic. A renunţat la meseria de
marinar pentru a studia medicina şi a
predat anatomia la Oxford. A înfiinţat
mine, uzine meta¬ lurgice şi pescării în
Irlanda, a promovat o serie de invenţii şi
a fondat Societatea Regală. Este
iniţiatorul aritmeticii politi¬ ce, pe care
a definit-o ca fiind arta analizei
lucrurilor ce ţin de guvern cu ajutorul
numerelor. în cea mai cunoscută lucrare
a sa, Tratat de taxe şi impozite (Treatise
of Taxes and Contributions, 1662), a
pledat în favoarea intereselor
individuale, 107 PETTY

PETUNIE declarând totodată că este de

datoria statului să menţină ridicat gradul
de angajare a populaţiei. De asemenea,
a explicat că forţa de muncă necesară
pro¬ ducţiei este cea care face ca
mecanismele valorii de schimb să intre
în mişcare. petunie Denumire comună
pentru numeroasele i specii de plante
erbacee din genul Petunia, \ familia
Solanaceae, originară din America de
Sud. Nenumăratele varietăţi de flori
atrăgătoare în formă de pâlnie sunt
foarte apreciate. Există două tipuri de
petunii: compacte, verticale, întâlnite în
grădini; desfăcute, cu tulpina lungă,
cultivate mai ales în ghivece, care atârnă
şi la ferestre. Ele înfloresc încă de la
începutul verii, I iar florile lor rezistă
până toamna târziu, j când cade bruma.
Petalele sunt încreţite j pe margini şi au
nuanţe foarte frumoase, de la alb
imaculat la roşu aprins sau pur¬ puriu.
De asemenea, de multe ori prezintă nişte
nervuri în culori ce vin în contrast cu
petalele. Frunzele sunt moi, subţiri şi
acoperite de pori fini, lipicioşi. Deşi
sunt plante perene, de cele mai multe ori
petuniile sunt sădite anual. Pevsner,
Antoine născut Natan Borisovici
Pevzner (18.01.1886, Oriol, Rusia -
12.04.1962, Paris, Franţa) ! Sculptor şi
pictor francez de origine rusă. [ După ce
a vizitat Parisul şi Oslo, a revenit la
Moscova, unde a predat la o şcoală de
arte frumoase. A ajutat la formarea
grupului suprematist (vezi suprematism),
iar în 1920 a publicat Manifestul realist
(Realisticeskii manifest) al
constructivismului împreună cu fratele
său, Naum Gabo. în 1923 s-a stabilit Ia
Paris. Pentru primele sale sculp¬ turi a
folosit zinc, alamă, cupru şi celuloid; |
ulterior, a întrebuinţat în special şiruri |
paralele de fire de bronz sudate între
ele, [ din care confecţiona tăbliţe pe
care le unea, dându-le forme complexe.
Pevsner, Sir Nikolaus (30.01.1902,
Leipzig, Germania - 18.08.1983,
Londra, Anglia) Specialist britanic în
istoria artelor, de naţionalitate germană.
A studiat la dife¬ rite universităţi din
Germania şi a predat la Universitatea
Gottingen (1929-1933). S-a stabilit în
Anglia pentru a scăpa de nazişti. Aici, a
predat la universităţile din Londra,
Oxford şi Cambridge. Şi-a asigurat
celebritatea datorită lucrărilor dedicate
ar¬ hitecturii. Dintre acestea se
evidenţiază în special ciclul de 46 de
volume de ghiduri despre comitate,
intitulat Clădirile Angliei (The
Buildings of England, 1951-1974). A
conceput şi editat seria Pelican - Istoria
artei (Pelican History of Art, 1953-).
Multe dintre volumele acestui ciclu au
devenit puncte de reper în literatura de
specialitate. peyote Denumire comună
pentru cele două specii de cactus, genul
Lophophora din familia cactusului,
originar din America de Nord, răspândit
numai în Mexic. Tulpina cac¬ tusului
peyote nu are spini şi este moale, de
obicei albastră-verzuie. Are 8 cm în
lăţime şi 5 cm în înălţime. Specia cea
mai comu¬ nă, mescalul (L. willi-
atnsii), are flori roz spre alb. L. diffusa,
o specie mai primitivă, are flori peyote
(Lophophora wmamsll) albe spre galben
şi o OENNIS £. ANOFRSON tulpină
galbenă-verzu- ie. Recunoscut pentru
efectele sale halu¬ cinogene (în special
datorită mescalinei alcaloide), peyote a
fost sau mai este încă folosit în
ritualurile religioase ale unor triburi de
amerindieni. Comercializarea,
întrebuinţarea sau posesia mugurilor de
mescal uscaţi sau a plantelor propriu-
zise sunt interzise de lege în multe
locuri. peyotism Vezi Biserica
Americanilor Nativi Pfeiffer, Michelle
(n. 1957, Santa Ana, California, SUA)
Actriţă americană de film. A debutat în
1980. După ce a devenit celebră datorită
rolului din filmul Vrăjitoarele din
Eastwick (The Witches of Eastwick,
1987) s-a transformat într-un adevărat
star de ci¬ nema. A fost remarcată mai
ales datorită frumuseţii sale şi aerului de
aparentă vul¬ nerabilitate. Printre
numeroasele filme în care a jucat se
numără Legături periculoase (Dangerous
Liaisons, 1988), Fabuloşii băieţi Baker
(The Fabulous Baker Boys, 1989),
Frankie şi Johnny (1991), Batman se
întoarce (Batman Retums, 1992), Vârsta
inocenţei (The Age of Innocence, 1993)
şi Minţi periculoase (Dangerous Minds,
1995). PH Măsură cantitativă a
concentraţiei acidu¬ lui (şi a bazei) într-
o soluţie, definită ca 108

logaritmul zecimal cu semnul schimbat

al concentraţiei ionilor de hidrogen H*
în moli/litru: pH = -log10 [H*]. Numele
se explică prin faptul că pH reprezin¬ tă
valoarea absolută (p) a concentraţiei
ionului de hidrogen (H). Produsul con¬
centraţiei în apă a H* şi OH- (ionul de
hidroxid) este întotdeauna cca IO-14.
Cea mai puternică soluţie acidă apare la
cca 1 mol/litru de H* (şi cca 10‘14 de
OH-), pentru un pH de 1. Cea mai
puternică soluţie bazică are cca IO-14
moli/litru de H+ (şi cca 1 de OH'),
pentru un pH de 14. O soluţie neutră are
cca IO“7 moli/ litru atât de H+, cât şi de
OH", pentru un pH de 7. Valoarea pH-
ului, măsurată de un pH-metru, prin
titrare sau cu hârtii indicatoare
(turnesolul), îi ajută pe chi- mişti să
obţină informaţii despre natura,
compoziţia sau durata reacţiilor.
Valoarea pH-ului are importanţă şi
pentru biologi, care pot stabili
compoziţia şi habitatul organismelor, în
timp ce medicii pot afla date
semnificative referitoare la ftincţio-
narea sistemelor organismului uman. La
rândul lor, agronomii pot stabili compa¬
tibilitatea solurilor cu diversele culturi
şi tratamentele necesare. în prezent, pH-
ul este definit în termeni electrochimici
(vezi electrochimie). Phaethon sau
Faeton în mitologia greacă, fiu al lui
Helios, zeul Soarelui, şi al unei nimfe.
Batjocorit fiindcă era copil nelegitim,
Phaethon a cerut permisiunea să mâne
carul Soarelui prin ceruri măcar o zi,
pentru a dovedi astfel că Helios era cu
adevărat tatăl său. Nu a fost în stare să
controleze caii şi, după ce a făcut o
tăietură în ceruri, devenită Calea Lactee,
Phaethon a mânat caii mult prea aproape
de Pământ, începând să-l ardă. Pentru a
împiedica alte dezastre, Zeus a aruncat
un trăsnet asupra sa, ucigându-1. Phag-
mo-gru, familia ~ Familie tibetană care,
în sec. XIV, a eli¬ berat Tibetul de sub
dominaţie mongolă. La vremea aceea,
Tibetul era condus de lama din
mănăstirea Sa-skya, care îşi aveau
reşedinţa la curtea mongolă (Yuan) din
China. Sub conducerea lui Byang- chub
rgyal-mtshan (1302-1364), familia Phag-
mo-gru a eliberat partea centrală a
Tibetului. Pentru următorii o sută de ani,
în ţară a fost instaurată o autoritate
asemănătoare celei centrale. Phan Boi
Chau sau Phan Giai San născut Phan Van
San (1867, provincia Nghe An, Vietnam
- 29.09.1940, Hue) Figură importantă a
mişcării de rezistenţă vietnameze. Fiu al
unui cărturar sărac, şi-a luat doctoratul
în 1900, când avea deja convingeri
naţionaliste. S-a opus condu¬ cerii
franceze în Vietnam, făcând eforturi
pentru a-1 urca pe tron pe prinţul naţio¬
nalist Cuong De (1882-1951), fără
succes însă. în 1905 a mutat centrul
mişcării de rezistenţă în Japonia, unde i-
a întâlnit pe Sun Yat-Sen şi pe Phan
Chau Trinh. Planul său de asasinare a
guvernatorului general francez al
Indochinei a eşuat, iar Chau a fost închis
între 1914 şi 1917. Când a fost arestat
pentru a doua oară în 1925, sute de
vietnamezi au protestat. Eliberat ulterior,
şi-a petrecut restul vieţii în izolare. Phan
Chau Trinh (1872, Tay Loc, provincia
Quang Nam, Vietnam - 24.03.1926,
Saigon) Conducător naţionalist şi
reformator viet¬ namez. Trinh a luptat în
mişcarea de rezis¬ tenţă încă de când
era un copil, ajungând să creadă că
modernizarea era premisa dezvoltării
unui stat autonom. De aceea, s-a
concentrat pe procesul de modernizare.
A recomandat insistent înlocuirea
sistemu¬ lui serviciului civil cu şcoli
profesionale şi societăţi comerciale, dar
încercările sale de a-i convinge pe
francezi să implementeze reforme
majore au eşuat. A fost întemniţat de
două ori. După moartea sa a fost deplâns
ca erou naţional. Vezi şi Phan Boi Chau.
Pharsala, Bătălia de la ~ (48 d.Hr.)
Luptă decisivă în războiul civil dintre
Iulius Caesar şi Pompei (vezi Cnaeus
Pompeius Magnus). Caesar fusese recent
înfrânt de Pompei când cei doi s-au
întâlnit din nou în Grecia. Deşi Pompei
avea de două ori mai mulţi oameni,
Caesar a folosit nişte tactici mai puţin
convenţionale, învingân- du-1. Pompei a
fugit şi aproape jumătate din oamenii lui
s-au predat. Restul fie au fost ucişi, fie
au fugit. Phenian (Pyongyang) Oraş, 3
164 000 loc. (2001), capitala Coreei de
Nord, situat pe râul Taedong. A fost fon¬
dat în 1122 î.Hr. şi este, potrivit
legendei, cel mai vechi oraş din Coreea.
în 108 î.Hr. chinezii au întemeiat aici o
colonie comer¬ cială. A fost capitala
regatului Koguryo în 109 PHENIAN

PHI BETA perioada 427-668 d.Hr., apoi

a fost cucerit de către dinastia Siila. în
1592 a fost cuce¬ rit de japonezi, iar la
începutul sec. XVII a fost devastat de
manciurieni. A fost distrus în mare parte
în timpul Războiului sino-ja- ponez
(1894-1895). în timpul ocupaţiei
japoneze a Coreei, între 1910 şi 1945, s-
a dezvoltat ca oraş industrial. Cucerit în
1950 de către forţele Naţiunilor Unite,
în timpul Războiului din Coreea, a fost
recâştigat de trupele comuniste chineze.
După 1953 a fost reconstruit cu ajutorul
sovieticilor şi al chinezilor. Este centru
de industrie grea şi de transport. Phi
Beta Kappa Frăţie selectă academică de
vază din SUA, ai cărei membri sunt
studenţi înscrişi la cursurile colegiilor şi
universităţilor. Cea mai veche societate
americană în a cărei denumire intră
litere greceşti, a fost în¬ fiinţată în 1776
ca o societate literară şi filozofică
secretă a Colegiului William şi Mary. în
sec. XIX a devenit un club select al
celor mai buni studenţi. în prezent,
condiţia impusă celor care vor să devină
membri este să fie persoane erudite. Ei
sunt de cele mai multe ori selectaţi de
membrii curenţi ai Phi Beta Kappa.
Phibunsongkhram, Luang născut Plaek
Khittasangkha (14.07.1897, lângă
Bangkok, Slam - 12.06.1964, Tokyo,
Japonia) Mareşal şi prim-ministru al
Thailandei (1938-1944, 1948-1957).
După ce a sa¬ tisfăcut serviciul militar
în Franţa a ajutat la organizarea
Revoluţiei Promotorilor din 1932, care
a pus capăt monarhiei absolu¬ tiste din
Siam. în 1939 a schimbat numele ţării în
Thailanda. în Al Doilea Război
Mondial, în calitate de premier, a
încheiat o alianţă cu Japonia. Când
japonezii au început să piardă teren,
guvernul lui s-a prăbuşit. Armata a
preluat puterea în 1947, iar el a fost
reinstaurat premier în 1948. S-a opus
comunismului, în timpul Războiului
Rece încheind alianţe cu Occidentul,
con¬ tribuind astfel la înfiinţarea
Organizaţiei Tratatului Asiei de Sud-Est
(vezi SEATO). A fost înlăturat de la
putere de colegii săi militari în 1957 şi a
fugit în Japonia. Philadelphia Oraş
portuar, 1 517 550 loc. (2000), în SE
Pennsylvaniei, SUA, la confluenţa
râurilor Delaware şi Schuylkill. înainte
ca William Penn să întemeieze oraşul în
1682, terito¬ riul era locuit de indienii
delaware. A fost capitala Pennsylvaniei
între 1683 şi 1799 şi capitala SUA în
perioada 1790-1800. A afişat
dintotdeauna o atitudine anti- britanică şi
a găzduit câteva evenimente importante:
aici s-au desfăşurat primul şi al doilea
Congres Continental şi tot aici s-au
semnat Declaraţia de Independenţă şi
Convenţia Constituţională. în sec. XVIII
s-a înregistrat o creştere demografică
semnificativă, datorată în special valului
de imigranţi veniţi din Scoţia, Irlanda şi
Germania. A fost cel mai mare şi cel mai
cunoscut oraş american în sec. XIX şi un
centru al luptei împotriva sclaviei. în
1876 a găzduit Expoziţia Centenară a
Statelor Unite. Tot aici se află şi cel mai
vechi muzeu american de artă
(Academia de Artă din Pennsylvania,
fondată în 1805) şi primul spital
american (Pennsylvania, fondat în
1751). Este cel mai mare oraş al statului
şi un centru al comerţului, finanţelor,
industriei şi culturii. Printre
numeroasele instituţii de învăţământ se
numără şi Universitatea Pennsylvania.
Philadelphia Inquirer Ziar de dimineaţă,
care a fost pentru o lungă perioadă unul
dintre cele mai im¬ portante cotidiene
din E SUA Fondat în 1847 sub numele
Pennsylvania Inquirer, a adoptat numele
actual în 1860. A fost un susţinător
înfocat al Nordului în Războiul Civil
American. în sec. XIX şi începutul sec.
XX a supravieţuit competiţiei acerbe
oferind o gamă largă de ştiri şi investind
în permanenţă în aparatură şi echipament
modern. Achiziţionat de Moses
Annenberg în 1936, a rămas în
proprietatea familiei acestuia până în
1969, când a fost cum¬ părat de John S.
Knight. în 1974 s-a unit cu consorţiul
Knight-Ridder Newspapers. Philae
Fostă insulă pe fluviul Nil, în Egiptul de
Sus. Era considerată lăcaşul sacru al
zeiţei Isis. Pe teritoriul său se aflau mai
multe temple. Cel mai vechi dintre ele
datează din sec. VII î.Hr. După finisarea
lucrărilor la barajul de la Assuan în
1970, templele au fost mutate pe insula
Agilkia, situată în apropiere. Philae a
fost scufundată în apele lacului Nasser.
Philaretus Vezi Amold Geulincx Philby,
Kim născut Harold Adrian Russell
(01.01.1912, Ambala, India -
11.05.1988, Moscova, URSS) Agent al
serviciilor secrete britanice şi spion
sovietic. S-a regăsit în idealurile 110

Ei j o : ^¡ggom^gginnE^ ii comuniste
încă de când era student la Universitatea
Cambridge în anii 1930, iar în 1933 a
devenit agent sovietic. Recrutat în
organizaţia MI-6 de Guy Burgess
(1940), a devenit şeful operaţiunilor de
contraspionaj. In 1949 a fost trimis la
Washington DC, ca agent special de
legătură între serviciile de informaţii
britanice şi americane. A dezvăluit in¬
formaţii ultrasecrete sovieticilor şi, în
1951, i-a avertizat pe Burgess şi Donald
Maclean (1913-1983) că erau
suspectaţi, ajutându-i să scape. Philby
însuşi a ajuns să fie suspectat, motiv
pentru care, în 1955, a fost eliberat din
funcţia pe care o deţinea la MI-6. A
lucrat ca jurnalist la Beirut, fugind în
Uniunea Sovietică în 1963. Aici a lucrat
pentru KGB şi a fost înaintat la gradul
de colonel. Cel mai important agent
dublu din perioada Războiului Rece, el
a fost responsabil pentru moartea multor
agenţi occidentali. Philip de Hesse
(13.11.1504, Marburg, Hesse -
31.03.1567, Kassel, Germania) Nobil
german, conte de Hesse şi apărător al
Reformei. Sub conducerea sa, Hesse a
devenit un stat suveran. Adept al lui
Martin Luther, Philip a devenit un
condu¬ cător al Reformei în Germania.
în 1529 a înfiinţat prima universitate
protestantă la Marburg, iar în 1531 a
încheiat o alianţă între câţiva prinţi şi
anumite oraşe, pentru a forma Liga de la
Schmalkald. în ciuda tuturor acestor
fapte lăudabile, reputaţia i-a fost
distrusă din cauza bigamiei. După ce
împăratul a zdrobit liga, Philip a fost
închis (1547-1552). Lunga perioadă de
încarcerare i-a subminat influenţa şi i-a
şubrezit sănătatea, deşi în cele din urmă
a văzut cum luteranismul a câştigat o
poziţie egală cu cea a catolicismului
prin Pacea de la Augsburg (1555). în
anul morţii a împărţit statul Hesse celor
patru fii ai săi. Philip Morris,
Companiile de tutun - Două dintre cele
mai mari companii de tutun din lume, ce
includ Philip Morris International Inc. şi
Philip Morris USA Inc., ambele fiind
deţinute de holdingul american Altria
Group, Inc. Şi-au luat numele de la
fabricantul de tutun Philip Morris, care,
la jumătatea anilor 1800, şi-a deschis un
magazin în Londra. în 1902, compania a
intrat pe piaţa din New York sub forma
unui parteneriat britanic şi american. în
1919 a devenit proprietate americană,
sub denumirea Philip Morris & Co.
Aceasta a devenit principalul producător
de ţigări din anii 1930 şi 1940, iar
popularitatea ţigărilor Marlboro a
crescut odată cu folosirea imaginii
cowboy-ului în campaniile pu¬ blicitate
lansate pe piaţă la mijlocul anilor 1950.
Printre celelalte mărci de ţigări se
numără Parliament, Virginia Slims şi
Merit. Parteneriatele internaţionale
înche¬ iate pentru producerea şi
comercializarea ţigaretelor au dus la
formarea companiei Philip Morris
International, care în 1975 avea deja
vânzări pe pieţele din întreaga lume,
inclusiv în fosta Uniune Sovietică.
Printre mărcile internaţionale se numără
Chesterfield şi Lark. Philip, Războiul
Regelui ~ (1675-1676) Cel mai
sângeros conflict între coloniştii
americani şi indieni, în New England,
sec. XVII. Prin 1660, coloniştii,
nemaifiind dependenţi de indieni pentru
a supra¬ vieţui, au invadat teritoriile
acestora în Massachusetts, Connecticut
şi Rhode Island. Pentru a-şi apăra
pământurile, şeful tribului wampanoag,
Regele Philip (vezi Metacom) a
organizat o federaţie a tribu¬ rilor, care,
în 1675 a distrus câteva aşezări
coloniale de frontieră. Răzbunându-se,
ar¬ mata colonială a ars mai multe sate
indiene, precum şi proviziile acestora.
După moar¬ tea lui Philip, în 1676,
rezistenţa indiană s-a prăbuşit.
Aproximativ 600 de colonişti şi 3 000
de indieni au fost ucişi în conflict.
Philipon, Charles (19.04.1802, Lyon,
Franţa - 25.01.1862, Paris) Caricaturist,
litograf şi jurnalist francez. Un excelent
desenator tehnic, cu un prolific simţ
satiric şi cu opinii politice pertinente, a
publicat o serie de jurnale de satire
politice. La Caricature, revista pe care a
înfiinţat-o în 1830, a fost suspendată în
1835; Punch, sub¬ intitulat The London
Charivari, s-a inspirat din Le Charivari,
iniţiată în 1832. Desenul lui Philipon
care înfăţişa transformarea lui Ludovic-
Filip într-o pară a consacrat acest fruct
drept simbolul monarhiei. El i-a strâns
în jurul său şi i-a inspirat pe cei mai
buni caricaturişti din Franţa, inclusiv pe
Honoré Daumier şi Gustave Doré.
Philippe Égalité Vezi Ludovic-Filip,
duce d'Orléans Philippi Oraş antic situat
în zona deluroasă din par¬ tea central-
nordică a Macedoniei, Grecia. 111
PHILIPPI

PHILIPPIDE 'ù. CICLOPEDIA UNI Pe

la 357 Î.Hr. a fost fortificat de regele
Filip II pentru a controla minele de aur
din apropiere. în 42 î.Hr. a fost scena
unei bătălii romane decisive în care
Marcus Antonius şi Octavian (mai târziu
Augustus) i-au înfrânt pe Brutus şi
Cassius, principalii asasini ai Iui Iulius
Caesar. Multe ruine creştine, mai ales
din sec. V-VI d.Hr., se află în această
zonă. Sfântul Pavel le-a predicat
Evanghelia creştinilor din regiune.
Philippide, Alexandru (01.05.1859,
Bârlad - 12.08.1933, laşi) Lingvist şi
filolog român. Profesor univer¬ sitar la
Iaşi, membru al Academiei Române. A
fost nepot al istoricului Daniil
Philippide. Reputat pentru calităţile sale
umane (onestitate, intransigenţă, spirit
critic şi autocritic) şi pentru cele de
magistru, este socotit creatorul şcolii de
lingvistică din Iaşi, printre elevii săi
direcţi numărându-se Vasile Bogrea,
Paul Zarifopol, Iorgu Iordan, George
Pascu şi Gheorghe Ivănescu. în 1898 a
preluat proiectul academic al dicţi-
onarului-tezaur al limbii române, din
care a redactat literele A-D (rămase în
manuscris). A avut contribuţii majore în
domeniul teoriei lingvistice, al istoriei
limbii române (Gramatica elementară a
limbii române, 1897; Originea
românilor, 1925-1928; Principii de
istoria limbii, 1894) şi al gramaticii
istorice româneşti (Introducere în istoria
limbii şi lite¬ raturii române (1888).
Philippide, Alexandru (01.04.1900, laşi,
România - 08.02.1979, Bucureşti) Poet
român. Membru al Academiei, laure¬ at
al Premiului Herder. Fiu al lingvistului
Alexandru Philippide. A făcut studii de
filozofie, economie politică, litere şi
drept la Berlin şi Paris. Poemele sale
unesc în mod original motive şi
procedee clasice, romantice şi
expresioniste. Hamlet şi Prometeu sunt
două dintre măştile poe¬ tice ale unui
spirit rafinat, intelectualizat şi neliniştit
(Monolog în Babilon, 1967). A tradus
foarte mult din poezia univer¬ sală.
Volume de poezie: Aur sterp (1922),
Stânci fulgerate (1930), Visuri în vuietul
vremii (1939). Proză fantastică: Floarea
din prăpastie (1942). Eseuri:
Consideraţii confortabile (1970-1972).
Philippide, Daniil (Dimitrie) (cca 1770-
1820) Istoric grec, stabilit în Ţara
Românească, autorul monografiilor
Istoria României şi Geografia României,
redactate în limba neogreacă şi tipărite
la Leipzig. Acestea sunt textele în care
se întrebuinţează pentru prima dată
numele modern al României. Phillips,
curba lui ~ Reprezentare grafică a
relaţiei inverse dintre rata şomajului şi
viteza de modificare a sala¬ riilor. în
1958, Á.W. Phillips a schiţat ratele de
şomaj britanic şi vitezele de modificare
a salariilor şi a descoperit că atunci
când ratele şomajului erau scăzute,
angajatorii erau mai dispuşi să ofere
creşteri salariale, pentru a-i împiedica
pe angajaţii profesio¬ nişti să plece la
companiile rivale. El susţi¬ nea că
aceasta este o relaţie stabilă. în anii
1960, macroeconomiştii au substituit
rata inflaţiei cu viteza de modificare a
salariilor şi au promulgat curba ca un
instrument al politicii economice,
argumentându-şi pozi¬ ţia prin faptul că
obţinerea simultană a unei rate mici de
şomaj şi a unei inflaţii scăzute era
problematică. Monetariştii, printre care
şi Milton Friedman, susţineau că relaţia
nu e una constantă. Philips Electronics
NV denumire completă Royal Philips
Electronics NV în olandeză Koninklijke
Philips Electronics NV Mare companie
olandeză producătoare de aparate
electrocasnice, echipamente pentru
iluminat şi echipamente video. A fost
înfiinţată de Gérard Philips în 1891,
pentru a produce lămpi incandescente,
iar în 1912 a fost înregistrată sub denu¬
mirea NV Philips Gloeilampenfabrieken
(în olandeză, Produse Philips cu lumină
incandescentă). Eforturile susţinute din
domeniul cercetării au fost consolidate
în 1914 prin înfiinţarea unei organizaţii
separate care avea să devină
Laboratoarele de Cercetare Philips. A
început să producă aparate radio în anii
1920, iar după Al Doilea Război
Mondial a comercializat echipament
stereo, televizoare şi alte pro¬ duse sub
mărcile Philips, Magnavox şi Norelco.
Philips a contribuit la realizarea
compact-discului, a benzii magnetice şi
a casetei video, fiind unul dintre cei mai
importanţi furnizori de aparatură
medica¬ lă. Redenumită Philips
Electronics NV în 1991, compania
deţine fabrici şi filiale de marketing în
întreaga lume. Phillips, Irna
(01.07.1901, Chicago, Illinois, SUA -
22.12.1973, Chicago) Producătoare şi
regizoare americană de programe radio.
Iniţial, a lucrat ca profe¬ soară, după
care a început să scrie scenarii 112

I ÎCICLOPEDIA UNItfl-RSALĂ
BRITANNICi radiofonice. Este
realizatoarea primei soap opera, Vise
pictate (Painted Dreams, 1930).
Supranumită ulterior „regina soap
opera", ea a introdus diverse tehnici
inovatoare, cum ar fi pasajul muzical
dintre scene şi strategia prin care
auditorul este lăsat în suspans la
sfârşitul unui episod, pos¬ tul
asigurându-şi astfel audienţa pentru
viitorul. Printre serialele sale
radiofonice difuzate în timpul zilei se
numără: Copiii de astăzi (Today's
Children, 1933-1938, 1943-1950);
Lumina călăuzitoare (The Guiding Light,
1937-1956; ecranizare TV 1952-);
Drumul vieţii (Road of Life, 1937-1959)
si Femei în alb (Women in White, 1938-
1942, 1944-1948), primul serial care a
prezentat viaţa dintr-un spital. De
asemenea, este producătoarea serialelor
de televiziune Pe măsură ce lumea se
schimbă (As the World Turns, 1956) şi
O altă lume (Another World, 1964).
Phillips, Wendell (29.11.1811, Boston,
Massachusetts, SUA - 02.02.1884,
Boston) Reformator şi aboliţionist
american. Absolvent înstărit al Şcolii de
Drept din Harvard, şi-a sacrificat
statutul social şi cariera şi s-a alăturat
mişcării antisclava- giste. S-a dovedit
un orator cu priză la public, calitate pe
care a demonstrat-o pentru prima oară
prin dis¬ cursul ţinut în cadrul unui
miting aboliţio¬ nist, organizat ca reac¬
ţie faţă de uciderea lui Elijah Lovejoy
(1837). A devenit asociatul lui William
Lloyd Garrison şi a ţinut deseori
discursuri la Windeil Phillips întâlnirile
Societăţii congresului, wAstuNGioNoc
Americane Antisclavie, al cărei
preşedinte a şi fost între 1865 şi 1870.
De asemenea, a pledat pentru prohibiţie,
dreptul de vot al femeilor, reforma în
domeniul închisorilor, reglementarea de
ordine interioară ale so¬ cietăţilor şi
reforma muncii. Philopoemen (253 Î.Hr.,
Megalopolls, Arcadia - 182 Î.Hr.,
Messene, Messenia) General în Liga
Aheeană. Numit coman¬ dant al
cavaleriei (210 î.Hr.) şi general al Ligii
(208-207 î.Hr., 206-205 î.Hr., 201-200
î.Hr.) i-a învins pe etolieni şi pe
spartani, folosind tactici şi armuri
macedo¬ nene. în timpul celui de-al
patrulea mandat ca general (193-192
î.Hr.), a fost înfrânt de spartani pe mare,
dar şi-a luat revanşa în faţa acestora,
învingându-i la rândul său într-o bătălie
pe uscat. Romanul Caius Flaminius l-a
împiedicat să cucerească Sparta, dar
când conducătorul spartanilor a fost
asasinat, Philopoemen a anexat statul
confederaţiei. A fost capturat în timpul
revoltei din Messenia şi otrăvit. Phnom
Penh Oraş, 938 000 loc. (1999), capitala
Cam- bodgiei, situat la confluenţa râului
Sab (un afluent al râului Tonle Sap) cu
fluviul Mekong. înfiinţat în 1434, a fost
capitala regatului khmer. A fost
abandonat de c⬠teva ori, fiind
reconstruit în 1865. A fost un centru
cultural, cu multe instituţii de învăţământ
superior. Când khmerii roşii au venit la
putere în Cambodgia în 1975, ei au
obligat populaţia oraşului să lucreze în
me¬ diul rural. Oraşul a fost repopulat
începând cu 1979, iar instituţiile sale
educaţionale au început procesul de
refacere după perioada dificilă prin care
a trecut Cambodgia din cauza
exterminării intelectualităţii. Deşi oraşul
se află la o distanţă de 290 km de mare,
este un port important pe valea fluviului
Mekong; se leagă de Marea Chinei de
Sud prin Vietnam, printr-un canal al
deltei Mekongului. Phoceea Oraş antic
la Marea Egee, în N oraşelor ioniene de
pe coasta vestică a Asiei Mici (în
prezent golful Izmir, Turcia). Fiind un
stat maritim important în perioada 1000-
550 î.Hr., a fondat mai multe colonii,
printre care Massilia (Marsilia), în V
Mării Mediterane. A intrat în declin
după cuce¬ rirea persană din 545 Î.Hr.
Oraşul modern Foşa este situat într-o
regiune în care se cultivă măsline şi
tutun. Zona atrage mulţi turişti datorită
ruinelor sale. Phocida Teritoriu antic în
centrul Greciei. Se întin¬ dea spre N, de
la golful Corint, peste lanţul muntos
Pamas, înspre Munţii Locrian, care au
format graniţa de N. Cele mai
importante oraşe ale sale erau Elateia,
Delfi şi Daulis. Este în principal o
regiune agricolă, a cărei istorie
îndepărtată este necunoscută. în general,
focienii deţineau controlul asupra
sanctuarului şi oracolului de la Delfi,
dar au pierdut acest control în 590 î.Hr.,
după un război cu oraşele-stat I pSl 113
PHOCIDA

PHOEBE greceşti vecine. Phocida s-a

aliat cu Sparta în Războiul peloponesiac
(431^104 î.Hr.) şi a fost cucerită de
Filip II al Macedoniei în 346 î.Hr.
phoebe Denumire comună pentru cele
trei specii (familia Tyrannidae,
subordinul Tyranni) de paseriforme
suboscine care au obiceiul să-şi mişte
brusc şi sacadat coada când stau
cocoţate pe ramuri. Phoebe-răsăriteană
(Sayomis phoebe) din America de Nord
are 0 lungime de 18 cm şi o culoare
brună-ce- nuşie pe partea dorsală şi mai
deschisă pe partea ventrală. Scoate un
sunet puternic, piţigăiat, onomatopeic
ffee-bee), de unde 1 se trage şi numele.
îşi construieşte cui¬ bul din muşchi,
cimentat cu noroi, pe pervaz sau sub
poduri. Specia S. saya, o pasăre ceva
mai mare, cu nuanţe gălbui pe partea
ventrală, trăieşte de obicei în regiunile
deschise din V Americii de Nord.
Phoebe-neagră (S. nigricans) este
răspândită din SV SUA până în
Argentina. Are pena¬ jul închis la
culoare, cu abdomenul alb. Phoenix în
Egiptul antic şi în Antichitatea clasică,
pasăre fantastică asociată cu adorarea
Soarelui. Despre pasărea Phoenix egip¬
teană se spune că ar fi avut mărimea unui
vultur, cu penaj stacojiu aprins cu auriu
şi tril melodios. Legenda spune că nu
puteau exista mai multe păsări Phoenix
în acelaşi timp, iar un exemplar trăia în
jur de 500 de ani. Atunci când i se
apropia sfârşitul, îşi construia un cuib
din cren¬ guţe aromate, le dădea foc şi
ardea odată cu ele. Din cenuşa lor se
năştea un nou exemplar, care aduna
cenuşa într-un ou de smirnă şi îşi lua
zborul spre Heliopolis, unde îl depunea
pe altarul zeului Soare, în acest fel,
pasărea Phoenix era simbolul nemuririi.
Vezi şi fenghuang. Phoenix Oraş, 1 321
045 loc. (2000), centrul ad¬ ministrativ
al statului Arizona, SUA. Este amplasat
pe râul Salt. Valea râului a fost ocupată
în cca 1300 de o veche populaţie
indiană, în prezent cunoscută drept
cultura hohokam. Aceştia au dispărut pe
la înce¬ putul sec. XV Oraşul modem
Phoenix a fost înfiinţat în 1867 şi a fost
înregistrat ca aşezare urbană în 1881. A
devenit capitala teritoriului în 1889 şi
capitala statului în 1912. După Al
Doilea Război Mondial s-a observat o
creştere demografică de amploare în
zonă, populaţia crescând de patru ori
între anii 1950 şi 1960. Ocupă o vale
semiaridă, înconjurată de munţi şi
câmpii irigate; economia sa se bazează
pe agricultură, manufacturi, exploatarea
minelor şi turism. Phoenix Grup de opt
atoli de coral de mici dimen¬ siuni, ce
face parte din Kiribati. Situaţi în zona
central-vestică a Oceanului Pacific, la 2
650 km SV de Hawaii, atolii joşi,
nisipoşi, ocupă o suprafaţă totală de 28
kmp şi au fost descoperiţi în sec. XIX de
către echi¬ pajele unor ambarcaţiuni
americane care vânau balene. Anexaţi
de Marea Britanie în 1889, au fost uniţi
cu insulele Gilbert şi Ellice în 1937. Au
devenit parte din statul independent
Kiribati în 1979. Kanton este singurul
atol locuit. Phoenix Park, crimele din ~
(6 mai 1882) Asasinare a unor oficiali
britanici în Dublin. Lordul Frederick
Cavendish, noul secretar-şef al Irlandei,
şi subsecretarul său, Thomas Burke, se
plimbau în parcul Phoenix din Dublin
când au fost înjun¬ ghiaţi mortal de
membrii Invincibililor, o grupare secretă
naţionalistă irlandeză. Cele două crime
abominabile au produs un puternic
sentiment de dezgust Ia adresa
terorismului şi l-au determinat pe
Charles Stewart Parnell să subordoneze
Liga Naţională Irlandeză mai
moderatului Partid al Administraţiei
Locale în Parlament. photiană, schisma
~ Controversă între Biserica Creştină
Apuseană şi cea Răsăriteană în sec. IX
d.Hr., declanşată de opoziţia papei de la
Roma faţă de numirea lui Photios ca
patri¬ arh al Constantinopolului.
Drepturile ecle¬ ziastice de jurisdicţie
în Biserica Bulgară şi o dispută
doctrinală în privinţa inserării dogmei
Filioque (şi al Fiului) în crezul de la
Niceea erau, de asemenea, subiect de
dispută. Photios s-a retras din
comuniunea cu Roma în 867 d.Hr.; în
cele din urmă, în 886 d.Hr., el însuşi a
fost exilat. Photios, Sfântul - sau Fotie
(820 d.Hr., Constantinopol - sec. X,/?/;
sărbătorit pe 6 februarie) Patriarh al
Constantinopolului (858- 867 d.Hr.,
877-886 d.Hr.). A fost pro¬ movat în
rangurile bisericeşti, devenind patriarh
după înlăturarea lui Ignatius, gest care l-
a deranjat pe papa Nicolae I. Photios a
adâncit şi mai mult conflictul, 114

refuzând să reînfiinţeze diocezele trans¬

ferate cu ceva timp înainte de la
Biserica Romano-Catolică la cea
Ortodoxă. Supărat din cauză că Nicolae
nu voia să îl recunoască, Photios l-a
excomunicat pe papă (867 d.Hr.), astfel
începând schisma | photiană. Photios a
fost înlăturat de la | putere în acelaşi an,
dar a revenit în 877 I d.Hr., după ce
succesorul său a murit. El şi papa loan
VIII au fost de acord să înapo¬ ieze
Bulgaria Bisericii Romano-Catolice,
păstrând însă episcopiile greceşti.
Phrachomklao Vezi Mongkut
Phrachunlachomklao Vezi Chulalongkorn
Phramongkutklao Vezi Vajiravudh
Phraya Taksin Vezi Taksin Phumiphon
Adunlayadet Vezi Bhumibol Adulyadej
Phyfe, Duncan născut Duncan Fife
(1768, lângă Loch Fannich, provincia
Ross | şi Cromarty, Scoţia - 16.08.1854,
New York, New York, SUA) Designer
de mobilă american de origine scoţiană.
Familia lui s-a stabilit în Albany, New
York, pe la 1784. Aici a devenit
ucenicul unui creator de mobilă de
foarte bună calitate, în cele din urmă
deschizân- du-şi propria afacere, în Í792
s-a mutat în New York, unde şi-a
schimbat numele şi a devenit celebru,
an- gajându-şi o sută de ebenişti şi
muncitori. A fost unul dintre primii
americani care au recurs la metodele de
fabricare a mobilei folosite de fabrici.
Deşi nu a iniţiat un stil nou, personal, a
realizat cu o deosebită fineţe piese de
mobilier după anu¬ mite stiluri europene
foarte la modă în acele vremuri, cum ar
fi Sheraton, Regency, Directoire,
Empire. Datorită tehnicii sale deosebite
a devenit un reprezentant de vază al
neoclasicismu¬ lui. Mobilele sale,
decorate cu ornamente tipice perioadei,
precum harpe şi acante, erau în general
confecţionate din mahon de calitate
superioară. phyle Numele unor triburi
care au format cele mai mari grupări
politice în toate oraşe- le-stat greceşti
doriene şi în majoritatea celor ioniene.
Totodată, phyle se numeau şi grupurile
bazate pe legături de rudenie,
organizaţiile cu oficiali şi preoţi proprii
şi unităţile locale cu funcţii
administrative şi militare. Iniţial, în
Atena existau patru asemenea grupări.
Ulterior, ele au fost re¬ organizate de
Cleisthenes (508/507 î.Hr.) şi înlocuite
cu alte zece. în sec. VIII î.Hr., cele trei
phyle spartane au fost suplimen¬ tate cu
încă cinci. pi în matematică, raport
dintre circumferinţa unui cerc şi
diametrul său. Fiind un număr iraţional,
are valoarea de cca 3,14, dar va¬ loarea
sa este reprezentată prin intermediul
unui simbol, respectiv litera grecească
n. Pi se foloseşte în calcularea
lungimilor, ariilor sau volumelor
cercurilor, sferelor, cilindrilor şi
conurilor. De asemenea, este des întâlnit
în probleme care se ocupă cu studiul
unor fenomene periodice (de ex.
mişcarea pendulului, curenţii electrici
alternativi). Pentru ca asemenea calcule
să fie cât mai precise, computerele
moderne au calculat valoarea lui pi până
la peste 200 de miliarde de zecimale.
Piaf, Edith născută Edith Giovanna
Gassion (19.12.1915, Paris, Franţa -
11.10.1963, Paris) Celebră cântăreaţă şi
actriţă franceză. Mama ei, o cântăreaţă
de cafenea, a aban- donat-o la naştere.
Deşi a orbit la vârsta de trei ani din
cauza meningitei, şi-a recăpătat vederea
patru ani mai târziu. Tatăl ei, un acrobat
de circ, a luat-o în turnee şi a încurajat-o
să cânte. A cântat mulţi ani pe străzile
Parisului, până a fost descoperită de
patronul unui cabaret, care a Scut-o
celebră. Acesta i-a sugerat să-şi
schimbe numele în Piaf, cuvânt care, în
argoul parizian, însemna vrabie. în scurt
timp avea spectacole în întreg Parisul. în
Al Doilea Război Mondial a cântat
pentru prizonierii francezi de război; pe
unii dintre ei i-a ajutat chiar să evadeze.
Şi-a petrecut anii postbelici în turnee,
câştigându-şi faima internaţională cu
profundele sale interpre¬ tări ale unor
cântece ca La vie en rose sau Non, je ne
regrette rien. Vocea ei guturală H( oun
de sufragerie din lemn ■ ii' mahon,
proiectat de Phyfe, 1807; Muzeul Henry
Francis du Pont Winterthur, Delaware
Ml l/l UI. HENRY FRANCIS DU PONT
WINTERTHUR, UIIAWARE 115 PIAF

PIAGET CICLOPEDiA UNi*flrRSALĂ

BRITANNIC/ şi expresivă, în
combinaţie cu înfăţişarea fragilă, pusă în
evidenţă de reflectoarele care-i luminau
doar faţa şi mâinile, au făcut ca
recitalurile sale să fie de neuitat. Piaget,
Jean (09.08.1896, Neuchâtel, Elveţia -
17.09.1980, Geneva) Psiholog elveţian.
Luându-şi licenţa în zoologie şi
filozofie, Piaget a studiat psiho¬ logia la
Zürich (din 1918) cu Carl Gustav Jung şi
Eugen Bleuler. Din 1929 şi până la
sfârşitul vieţii a predat la Universitatea
din Geneva. A lansat teoria
epistemologiei ge¬ netice, în care
explica dezvoltarea gândirii la copii. A
depistat patru stadii în evoluţia
inteligenţei acestora. Primul este cel
sen- zorio-motor (0-2 ani), al doilea este
stadiul preoperaţional sau simbolic (2-7
ani), al treilea este cel operaţional
concret (7-12 ani) şi ultimul, cel
operaţional formal (la maturitate).
Fiecăruia dintre aceste stadii îi
corespunde un anumit nivel de evoluţie a
complexităţii cognitive şi a capacităţii
de a folosi simboluri. în 1955, Piaget a
fondat la Geneva un centru internaţional
pentru epistemologie genetică, al cărui
director a fost până în 1980. Printre
numeroasele sale lucrări se numără
Limbajul şi raţiunea la copil (Le
language et la pensée chez l’enfant,
1923), Judecata şi raţiunea la copil (Le
jugement et la raisonnement chez
l'enfant, 1924), Originea inteligenţei la
copii (La naissance de l'intelligence
chez l’enfant, 1948) şi Dezvoltarea
timpurie a logidi la copil (Le
Développement precoce de la logique
chez l’enfant, 1964). Este considerat cea
mai importantă personalitate a
psihologiei evoluţioniste a sec. XX.
pian Instrument muzical cu clape şi
coarde din sârmă, care scot sunete atunci
când sunt atinse de nişte ciocănele
activate de clape. A fost inventat la
Florenţa de Bartolomeo Cristofori,
înainte de 1720, cu scopul precis de a
face posibilă variaţia dinamică „no- tă-
la-notă“ (absentă la harpă). Diferă de
mai vechiul clavecin prin faptul că,
odată ce ating coardele, ciocănelele sale
revin la poziţia iniţială, permiţând
coardelor lovite să vibreze tare. Pentru
susţinerea tensiunii uriaşe a corzilor este
necesară o ramă de fier. Aceste
instrumente au forme variate. Forma
iniţială de clavecin (sau de aripă) a fost
preluată de pianul mare, modem. Pianul
pătrat (de fapt, dreptunghiular) e mai
puţin costisitor, fiind cel mai frecvent
întâlnit la începutul sec. XIX. El a fost
înlocuit de pianină, sau pianul vertical,
Fucţionarea pianului. Prin intermediul
claviaturii, este pus în acţiune un sistem
mecanic complex pentru a lovi o coardă
bine întinsă, fixată într-o cutie de
rezonanţă, care are rolul de a transforma
vibraţia corzii în unde sonore. în funcţie
de felul în care sunt acţionate clapele şi
pedalele, mecanismul poate produce o
varietate impunătoare de efecte sonore
pentru aceeaşi notă muzicală, de la cele
slabe, în surdină, la cele răsunătoare, de
la scurte la lungi, susţinute. ©
MERRIAM-WEBSTfR INC numit astfel
deoarece la el coardele sunt dispuse
vertical. Timp de cel puţin 150 ani,
pianul a fost cel mai important
instrument în muzica occidentală. pian
mecanic Pian care cântă mecanic o
melodie codifi¬ cată sub forma unor
perforaţii într-un sul de hârtie. O
versiune timpurie, inventată în 1897 de
americanul E.S. Votey, era alcătuită
dintr-o cutie plasată în faţa unui pian
obiş¬ nuit, cu beţe de lemn
asemănătoare unor degete, proiectându-
se deasupra claviaturii. Un sul de hârtie
cu perforaţii corespun¬ zătoare notelor
trecea pe deasupra unui mecanism ce
activa eliberarea aerului prin
dispozitive pneumatice care puneau în
mişcare Pianină Steinway-Welte, 1910;
Muzeul Britanic al Muzicii, Brentford
Middlesex, Anglia coardă amortizor
pârghie . cap de pâslă ciocănel suportul
ciocănelului coada ciocănelului piciorul
ciocănelului opritor limitator bandă de
legătură buton de declanşare arcul
pârghiei suport 116

NCiCLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNIC beţele; utilizatorul putea
controla tempoul şi volumul sunetului
prin mâner şi pedale. In scurt timp, acest
mecanism a fost încor¬ porat pianului
însuşi. Pianul automat putea reproduce
foarte fidel nuanţe de tempo şi dinamică.
După anii 1920, fonograful | a dus la
declinul rapid al instrumentului. Versiuni
moderne, precum claviatura cu disc
Yamaha, sunt operate prin memorie |
digitală pe un CD. piano nobile (in
italiană, etaj nobil) | în clădirile
renascentiste, etaj de deasupra
parterului. în palatele tipice construite
pen¬ tru prinţii italieni, la acest nivel se
aflau săli de recepţie spaţioase, cu tavan
înalt. Deseori, parterul era legat de
piano nobile printr-o scară exterioară
impunătoare sau [ printr-o pereche de
scări interioare. | Piatra-Neamţ
Municipiu, 123 966 loc. (2001), în NE
României, reşedinţa judeţului Neamţ,
si¬ tuat în NV depresiunii Cracău-
Bistriţa, j pe malul stâng al râului
Bistriţa. Pe lo- | cui numit Bâtca
Doamnei au fost des- 1 coperite
vestigiile unei cetăţi geto-dacice
(Petrodava - sec. II î.Hr.). Oraşul este |
atestat documentar la sfârşitul sec. XIV |
(Kamena). în sec. XV este construită
aici o ' curte domnească. Important
centru comer¬ cial al Moldovei în sec.
XVII-XVIII, a fost declarat municipiu în
1968. Este nod rutier, în oraş există
întreprinderi de utilaj greu, de utilaje
pentru industria firelor şi fibrelor
sintetice, o fabrică de mobilă, de
celuloză şi hârtie etc. Printre
monumentele importan¬ te se află
ruinele cetăţii geto-dacice de la j Bâtca
Doamnei, Curtea Domnească, nu- |
meroase biserici (sec. XVII-XIX),
Muzeul i Arheologic şi Muzeul
Carpaţilor. piatră de colţ sau piatră
unghiulară în arhitectură, colţ exterior al
unei clădiri şi, mai des, una dintre
pietrele folosite pentru alcătuirea
colţului respectiv. Aceste pietre sunt atât
structurale, cât şi deco¬ rative; diferă
deseori de pereţii învecinaţi prin modul
de îmbinare, culoare, textură sau
dimensiune. De obicei, cheile de boltă
sunt dinţate (de ex., sunt aşezate în şiruri
scurte de lungimi diferite, într-un model
regulat). Aceste construcţii datează din
timpurile Romei antice. piatră de
construcţie Piatră tăiată în formă de
blocuri şi lespezi sau spartă în bucăţi.
Poate fi dură, precum granitul, sau
moale, precum calcarul şi gre¬ sia. Este
preferată ca material de construc¬ ţie
mai ales pentru clădirile monumentale.
Printre avantaje se numără durabilitatea
şi uşurinţa cu care poate fi sculptată, cu
atât mai mult cu cât poate fi utilizată în
stare naturală. Este însă dificil de extras,
de transportat şi de tăiat, deoarece nu
prezintă rezistenţă la tracţiune. Cel mai
simplu material de construcţie este
molo¬ zul, piatră sfărâmată amestecată
cu mortar. Piatra cioplită se realizează
din blocuri tăiate drept cu margini
pătrate. Piatra de construcţie este
extrasă prin tăiere cu ferăstrăul, dacă
este moale, sau despicată cu ajutorul
unor pene ori prin detonare, dacă este
dură. Numeroase dispozitive sunt
folosite pentru modelarea pietrei, de la
unelte manuale până la ferăstraie
circulare, freze, console. Unele pietre
sunt suficient de dure pentru a acţiona ca
un bloc monolitic pentru stâlpi şi
console; în unele stiluri (de ex. în
templele antice egiptene) lespezile de
piatră sunt utilizate ca acoperişuri,
sprijinindu-se pe coloane dese. înaintea
inventării arcadei, construc¬ torii erau
puşi în dificultate de tendinţa pietrei de
a se sparge sub propria greutate. Piatra
în stare de compresie are o mai mare
rezistenţă, iar romanii au construit,
ţinând cont de acest lucru, numeroase
poduri din piatră şi apeducte. în sec.
XX, piatra începe să nu mai fie utilizată
în construcţiile de structură, ci ca
suprafaţă de reazem portantă. Vezi şi
zidărie. piatră de încercare Piatră neagră
conţinând dioxid de siliciu, folosită în
teste pentru a determina pu¬ ritatea
aurului sau a argintului. Metalul care
urmează a fi verificat este frecat pe o
piatră. Alături sunt trasate urme cu metal
de o puritate cunoscută. Dungile
metalului pe piatră sunt tratate cu acid
nitric, care dizolvă impurităţile,
crescând astfel contrastul între cele două
mostre când sunt comparate. Pentru că
alte me¬ tale precum cuprul pot fi aliate
cu argintul fără a schimba culoarea
acestuia în mod semnificativ, metoda
pietrei nu mai este folosită astăzi pentru
a determina puritatea argintului, deşi
este încă folosită pentru a verifica aurul
şi reprezintă un indicator rezonabil şi
corect al calităţii. piatră de moară
Fiecare dintre cele două pietre circulare
şi plate folosite la măcinatul boabelor,
pentru a le transforma în făină. Piatra de
117 PIATRA

PIATRA ICICLOPEPIA LV^RSALĂ

BRITANNt dedesubt este fixă şi are
săpate şanţuri în¬ guste, radiale. Piatra
de deasupra se roteşte orizontal şi are în
mijloc o gaură prin care se alimentează
cu boabe. Şanţurile direcţio- nează
boabele spre porţiunea netedă şi spre
marginea pietrei pe unde iese făina. Cele
mai bune pietre de moară se fac din
calcar franţuzesc, exploatat din carierele
de lângă Paris. în SUA se folosesc
conglomerate de cuarţ, cuarţit, gresie
sau granit. Făina măcinată astfel
reprezintă un procent mic din totalul
industriei de morărit actuale. piatră la
rinichi sau calcul renal Masă de
minerale şi materii organice, care se
poate forma într-un rinichi. Urina
conţine în soluţie multe săruri şi
volumul mic de fluid sau înalta
concentraţie mi¬ nerală pot determina ca
aceste săruri să se depună şi să crească,
formând pietre. Pietrele mari pot să
blocheze fluxul urinei, să constituie un
focar de infecţie ori să cauzeze colici
renali (spasme dureroase). Acestea pot
bloca aparatul urinar în mai multe
puncte. Tratamentul implică rezol¬
varea oricărei probleme aferente (de ex.
infecţia sau blocajul), dizolvarea
pietrelor prin intermediul
medicamentelor sau al ultrasunetelor
(litotriţie) sau eliminarea pietrelor mari
prin intervenţie chirurgicală. piatră
ponce Sticlă vulcanică foarte poroasă,
asem㬠nătoare spumei, utilizată de
multă vreme ca abraziv în produse
pentru curăţare şi lustruire. Este
utilizată, de asemenea, la fabricarea
cărămizilor, cimenturilor, mor¬ tarelor,
la izolaţii termice şi acustice. Piatra
ponce este o rocă magmatică răcită atât
de rapid, încât nu s-au putut forma
cristale. Când se solidifică, volatilele
dizolvate în lavă se degajă rapid, astfel
că întreaga masă capătă aspectul unei
spume care se solidifică rapid. Orice tip
de lavă poate da naştere la piatră ponce,
îndeosebi cele de compoziţie riolitică
sau dacitică. piatră preţioasă Mineral
apreciat pentru frumuseţea, du¬
rabilitatea şi raritatea lor. Sunt
considerate pietre preţioase şi o serie de
materiale ne¬ cristaline de origine
organică (de ex. perlele, coralul roşu şi
chihlimbarul). Dintre cele peste 3 500
de minerale naturale identifi¬ cate, mai
puţin de o sută sunt folosite ca pietre
preţioase şi numai 16 au devenit
importante. Acestea sunt: berilul, criso-
berilul, corindonul, diamantul,
feldspatul, granatul, jadul, lazulitul,
olivina, opalul. © M0W1AM-
WE8STER INC. cuarţul, spinelul,
topazul, turmalina, tur- coazul şi
zirconiul. Unele dintre acestea (de ex.
berilul şi corindonul) furnizează mai
multe tipuri de pietre preţioase. în
majo¬ ritatea cazurilor, mineralele
trebuie tăiate şi lustruite pentru a fi
folosite la bijuterii. piatră zodiacală
Piatră preţioasă asociată cu luna în care
s-a născut cineva. Purtarea unei
asemenea pietre presupune, în tradiţia
populară, că aduce noroc sau sănătate.
Credinţa veche, conform căreia unor
pietre preţioase le-ar putea fi atribuite
puteri supranaturale, mai supravieţuieşte
şi astăzi. Lista pietrelor preţioase (de
ex. diamantul, smaraldul, safirul,
rubinul) a fost suplimentată în sec. XX
cu o serie de pietre sintetice, mai puţin
costisitoare. Piaţa Comună Vezi
Comunitatea Economică Europeană
Piaţa Roşie Piaţă de formă rectangulară
din centrul Moscovei. Este situată la N
de râul Moscova, lângă Kremlin, şi are
o suprafaţă de cca 74 300 mp. Datând de
la sfârţitul sec. XV, a îndeplinit, pe lângă
rolul de piaţă comercială foarte
frecventată, şi pe acela de scenă a
execuţiilor, manifestaţii¬ lor,
insurecţiilor şi paradelor, constituind un
punct central în istoria poporului rus. Pe
laturile pieţei sunt amplasate Muzeul de
Stat de Istorie (1875-1881), catedrala
Sf. Vasile (1555-1560), cu cele nouă
cupole ale sale, fostul magazin universal
de stat GUM şi mausoleul lui Lenin. în
1990, piaţa si Kremlinul au intrat în
Patrimoniul Mondial UNESCO. 118

piaţă Mijloc prin care cumpărătorii şi

ofertanţii intră în contact, realizându-se
schimbul de bunuri şi servicii. Termenul
se referea iniţial la un loc unde
produsele erau cumpărate şi vândute; în
prezent, piaţa denumeşte orice zonă,
oricât de restrânsă sau extinsă ar fi, în
cadrul căreia cumpărătorii şi ofertanţii
realizează tranzacţii. Bursele de mărfuri
din Londra şi New York, de ex.,
reprezintă pieţe internaţionale în care
comercianţii comunică telefonic sau prin
mijloace com¬ puterizate, dar şi prin
contact direct. în pieţe au loc nu numai
schimburi de bunuri precum cereale şi
animale, ci şi tranzacţii de instrumente
financiare, precum titluri de valoare şi
valute. Economiştii clasici au dezvoltat
teoria competiţiei perfecte, în cadrul
căreia au creat pieţele libere drept
locuri unde un număr mare de
cumpărători şi de ofertanţi comunică
lesne între ei şi tranzacţionează bunuri
uşor transferabile; preţurile în asemenea
pieţe sunt determinate doar de cerere şi
ofertă. începând cu anii 1930,
economiştii s-au concentrat asupra
teoriei concurenţei imperfecte, conform
căreia cererea şi oferta nu sunt singurii
factori antrenaţi în ope¬ raţiunile de
piaţă. Concurenţa imperfectă presupune
că numărul cumpărătorilor şi al
ofertanţilor este limitat, produsele aflate
în concurenţă sunt diferenţiate (prin
producţie, calitate, firmă etc.), iar
diverse obstacole îngreunează intrarea
pe piaţă a noilor producători. piaţă fără
intermediar sau piaţă interdeaieri
Comerţ cu acţiuni şi obligaţiuni care nu
se desfăşoară în cadrul bursei de valori.
Acest tip de comerţ se practică în
special în SUA, unde condiţiile impuse
titlurilor de valori pentru a intra la bursa
de valori sunt foarte stricte. Preţurile
pentru cum¬ părarea şi vânzarea de
garanţii nu sunt stabilite de piaţa fără
intermediari, iar dealerii obţin profit
prin ridicarea preţului de vânzare peste
preţul de cumpărare. Multe obligaţiuni
şi titluri de valoare, inclusiv
obligaţiunile emise de Guvernul SUA,
sunt menţionate la Bursa din New York,
dar sunt tranzacţionate în principal pe
piaţa fără intermediari. Alte titluri de
valoare guvernamentale, precum şi
obliga¬ ţiunile statului şi ale
municipalităţilor, sunt comercializate
doar pe piaţa fără interme¬ diar.
Investitori precum fondurile mutuale
apelează adesea la piaţa neoficială
pentru a li se oferi bonificaţii pe care nu
le primesc I la bursă. Regulamentele
sunt stabilite de Asociaţia Naţională a
Dealerilor Titlurilor de Valoare,
înfiinţată de Congres în 1939, pentru a
elabora regulile pieţei şi pentru a-i
proteja de abuzuri pe membri şi pe
investitori. Vezi şi NASDAQ. piaţă în
scădere în tranzacţiile de bunuri şi
acţiuni, piaţă în care preţurile scad. O
persoană care acti¬ vează în această
piaţă aşteaptă ca preţurile să scadă şi, în
baza acestei presupuneri, vinde garanţii
sau bunuri împrumutate, în speranţa de a
le răscumpăra mai târziu la un preţ mai
mic. Această tranzacţie specu¬ lativă se
numeşte vânzare fără acoperire. Vezi şi
piaţă în urcare. piaţă în urcare în
engleză buli market în tranzacţiile de
bunuri şi acţiuni, re¬ prezintă o piaţă în
creştere. Un speculant „bull" este un
investitor care se aşteaptă ca preţurile
să crească şi, în baza acestei
presupuneri, cumpără garanţii sau bunuri
de consum, sperând să le vândă ulterior
pentru a obţine un profit. O piaţă în
urcare este cea în care se aşteaptă
creşterea preţurilor. Vezi piaţă în
scădere. piaţă monetară Corp de
instituţii, convenţii şi practici al căror
scop este de a facilita împrumuturile de
bani pe termen scurt. Piaţa monetară este
diferită de piaţa de capital, întrucât
aceasta din urmă se ocupă cu creditul pe
termen mediu şi lung. Tranzacţiile de pe
piaţa monetară nu implică numai
bancnote, ci şi bunuri ce pot fi
preschimbate în bani imediat, de ex.
titluri de valoare şi poliţe emise de
guvern pe termen scurt. Deşi detaliile şi
mecanismul pieţei monetare variază de
la ţară la ţară, funcţia ei de bază este
aceeaşi, adică de a-i ajuta pe deţinătorii
de fonduri excedentare pe termen scurt
să le împrumute, iar pe cei care au
nevoie de fonduri pe termen scurt să
obţină un credit. Această funcţie este
îndeplinită prin inter¬ mediari care îşi
oferă serviciile contra cost. în
majoritatea ţărilor, guvernul joacă un rol
important pe piaţa monetară, acţionând
şi în poziţia de creditor, şi în cea de
debitor; guvernul intervine pentru a regla
rezerva monetară şi rata dobânzilor, în
funcţie de politica monetară. Piaţa
monetară din SUA cuprinde o gamă
largă de instrumente financiare, de la
poliţe şi obligaţiuni până la fonduri de
la oficiile de cliring şi certificate j de
depozit. în plus, Sistemul Federal de i
119 PIAŢA

PIAŢA Rezerve acordă direct sistemului

de bănci credite pe termen scurt. Piaţa
monetară internaţională se ocupă cu
împrumuturile şi schimburile de monedă
între ţări. piaţă neagră Comerţ
caracterizat de violarea legilor şi a
reglementărilor publice cum ar fi legile
de raţionalizare, legile care limitează
vânzarea anumitor bunuri sau ratele
oficiale de schimb valutar. Activitatea
pe piaţa neagră este întâlnită adesea pe
timp de război, când anumite tipuri de
bunuri sau servicii sunt strict
raţionalizate (vezi raţionalizare).
Schimburile valutare pe piaţa neagră
sunt întâlnite în ţările unde nu se găseşte
mone¬ dă convertibilă străină şi
schimbul valutar este strict controlat.
Piave Râu în NE Italiei. Izvorând din
Alpii Carnici, la S de Lienz, lângă
frontiera austriacă, curge spre S şi SE,
vărsându-se în Marea Adriatică, la E de
Veneţia. Are o lungime de 220 km. în
timpul Primului Război Mondial, valea
sa a fost scena câtorva bătălii cu
austriecii (vezi Bătălia de la Caporetto).
în 1966 râul a spart digurile, provocând
o inundaţie de proporţii. piazza Piaţă
pietonală sau comercială, înconju¬ rată
de clădiri, specifică oraşelor italie¬ ne.
Echivalentul său în ţările vorbitoare de
limbă spaniolă este termenul piaza.
Cuvântul a început să fie folosit în sens
mai larg în sec. XVI-XVIII, desemnând
orice spaţiu mai larg în aer liber, încon¬
jurat de clădiri. în sec. XVII-XVIII, în
Anglia, pasajele lungi, acoperite, sau
ga¬ leriile cu acoperişuri susţinute de
coloane se numeau piazza. în sec. XIX,
în SUA, termenul piazza făcea referire la
verandele formate prin prelungirea unui
acoperiş. Piazzetta, Giovanni Battista
sau Giambattista Piazzetta (13.02.1682,
Veneţia - 28.04.1754, Veneţia) Pictor,
ilustrator şi desenator italian. Deşi a
învăţat tainele sculpturii în lemn de la
tatăl său, a preferat pictura, devenind
unul dintre artiştii de marcă ai Veneţiei
sec. XVIII. Arta lui a fost influenţată de
barocul italian specific sec. XVII şi de
stilul rococo. în perioada în care a pictat
cea mai bună dintre lucrările sale religi¬
oase de debut, Sfântul Iacob în drum
spre martiriu (1772), a avut un puternic
impact asupra tânărului Giovanni
Battista Tiepolo. Cea mai cunoscută
lucrare a sa rămâne 1 Ghicitorul (1740).
A fost primul director j al Academiei
Veneţiene, funcţie pe care a primit-o în
1750, la inaugurarea acesteia. Piazzolla,
Astor (11.03.1921, Mar del Plata,
Argentina - 05.07.1992, Buenos Aires)
Compozitor argentinian. Până la vârsta
de 15 ani a locuit în Bronx, New York,
întorcându-se însă în Argentina să cânte
la bandoneon (un fel de acordeon) într-o
trupă de tango condusă de Anibal Troilo
(1917-1975). Din 1944 a avut propriile
trupe. A manifestat interes pentru muzica
clasică şi a studiat cu Nadia Boulanger I
(1954—1955). Ulterior s-a impus prin
pro¬ priul stil compoziţional, un fel de
tango cu accente de jazz şi muzică
modernă. Deşi iniţial muzica sa nu a fost
apreci¬ ată de împătimiţii tangoului, în
prezent, specialiştii afirmă că Piazzolla
a adus un suflu nou acestui gen,
valorificându-i potenţialul artistic. PIB
Vezi produs intern brut Picabia, Francis
(22.01.1879, Paris, Franţa - 30.11.1953,
Paris) Pictor, ilustrator, desenator,
scriitor şi editor francez. După ce a
studiat la Şcoala de Arte Frumoase şi la
Şcoala de Arte Decorative, 0 perioadă a
fost inspirat în pictură de impresionism
şi apoi de cubism. Mai târziu ! a
combinat stilul cubist cu elemente ale
or- fismului, în tablouri ca Udnie (1913-
1914), cărora le dădea titluri
protodadaiste. Din 1916 a început să
picteze mecanismele sale satirice, care
reprezintă principala lui con¬ tribuţie la
dadaism. în 1915, la New York, s-a
alăturat lui Marcel Duchamp şi Man
Ray, fondând împreună cu aceştia miş¬
carea dada în versiune americană. întors
în Europa în 1917 s-a alăturat mişcărilor
dadaiste din Barcelona, Paris şi Zürich.
După desfiinţarea dadaismului în 1921,
1 s-a alăturat poetului André Breton în
mişcarea suprarealistă, pictând în
stilurile suprarealist, abstract şi
figurativ. Picardia în franceză Picardie
Regiune din Franţa, ce include departa¬
mentele nordice franceze Oise, Somme
şi Aisne. în mare parte se suprapune
regiunii istorice Picardia. Suprafaţa: 19
399 kmp; 1 869 386 loc. (2003). Centrul
admi¬ nistrativ: Amiens. în sec. XIII,
zona includea posesiunile conţilor de
Amiens 120

şi Vermandois, care au fost unificate în

1185 de Filip II sub coroana franceză, în
1435 a fost anexată Burgundiei şi a
devenit provincie franceză în 1477. Din
sec. XVI până la sfârşitul Vechiului
Regim în 1789, regiunea Picardía
includea bazinul râului Somme de la
Saint-Quentin până la Canalul Mânecii,
bazinele râurilor Serre şi Oise
Superioară şi Montreuil pe Canche,
dincolo de râul Authie. Regiunea a fost
scena unor lupte încrâncenate atât în
pri¬ mul, cât şi în Al Doilea Război
Mondial (în special Bătălia de la
Somme, 1916). Picasso, Pablo Ruiz
(25.10.1881, Málaga, Spania -
08.04.1973, Mougins, Franţa) Pictor,
sculptor, artist ceramic şi scenograf
expatriat spaniol, unul dintre cei mai
mari şi influenţi artişti ai sec. XX şi
fondatorul cubismului (împreună cu
Georges Braque). Numeroasele lucrări
ale lui Picasso s-au păstrat şi legenda
este încă vie - omagiu adus vitalităţii
spaniolului „tulburător" cu ochi
„sumbri... pătrunzători" care credea în
mod superstiţios că lucrările aveau să îl
ţină în viaţă. Timp de aproape 80 de ani
dintre cei 91 de viaţă, Picasso s-a de¬
dicat producţiei artistice care a
contribuit semnificativ şi a mers paralel
cu întreaga dezvoltare a artei modeme
din sec. XX. Anii de început Pablo
Picasso era fiul lui José Ruiz Blasco,
profesor de desen, şi al Măriei Picasso
López. Talentul său neobişnuit la desen a
început să se manifeste de timpuriu, în
jurul vârstei de zece ani, când a devenit
elevul tatălui său în La Coruña, unde s-a
mutat familia în 1891. Din acel moment,
capacitatea sa de a experimenta cu ceea
ce a învăţat şi de a dezvolta noi
mijloace expresive i-a permis foarte
repede să de¬ păşească priceperea
tatălui. în La Corufla, tatăl şi-a transferat
propriile ambiţii asu¬ pra fiului,
oferindu-i câteva modele şi sprijin
pentru prima sa expoziţie, la vârsta de
13 ani. Familia s-a mutat la Barcelona în
toamna lui 1895 şi Pablo a intrat la
academia de artă locală (La Llotja),
unde tatăl său a avut ultimul post de
profesor de desen. Familia spera ca fiul
să aibă succes ca pictor academic, iar în
1897 renumele său în Spania părea
asigurat; în acel an, tabloul Ştiinţă şi
Caritate, pentru care tatăl său a pozat în
rolul doctorului, a primit o menţiune de
onoare la Expoziţia de Arte Frumoase
din Madrid. Natură moartă cu scaun
împletit din trestie, colaj de Pablo
Picasso, 1911-1912; Musée Picasso,
Paris ©S.P.A.D.E.M. PARIS, 1972
Capitala spaniolă a fost evident
următoa¬ rea oprire pentru tânărul artist
doritor să obţină recunoaştere şi
împlinirea aşteptări¬ lor familiei. Pablo
Ruiz a plecat la Madrid în toamna lui
1897 şi a intrat la Academia Regală din
San Femando. Dar cursurile de acolo i
s-au părut stupide, astfel că a început să
îşi petreacă din ce în ce mai mult timp
observând viaţa din jur, în cafenele, pe
stradă, în bordeluri şi la Prado, unde a
descoperit pictura spaniolă. Scria:
„Muzeul de picturi este minunat.
Velâzquez e de primă clasă; din El
Greco câteva capete magnifice, Murillo
nu mă convinge în nici unul dintre
tablouri". Lucrările acestor artişti şi ale
altora aveau să îi captiveze imaginaţia
lui Picasso în diferite momen¬ te din
îndelungata sa carieră. Goya, de
exemplu, a fost un artist ale cărui lucrări
Picasso le-a copiat în Prado în 1898 (un
portret al toreadorului Pepe IUo şi
desenul pentru unul dintre Capricii, Bien
tirada estă, ce prezintă o Celestina
[proxenetă] care îi verifică ciorapii unei
tinere maja [prosti¬ tuată]). Aceleaşi
personaje reapar în opera sa târzie -
Pepe Illo într-o serie de gravuri (1957)
şi Celestina ca un fel de autoportret
voyeuristic, în special în seria de
gravuri cunoscută sub numele de Suita
347 (1968). Picasso s-a îmbolnăvit în
primăvara lui 1898 şi a petrecut aproape
tot restul anului în convalescenţă în satul
catalan Horta de Ebro în compania
prietenului din Barcelona, Manuel
Pallares. Când Picasso s-a întos în
Barcelona la începutul lui 1899, era un
om schimbat: se îngrăşase, învăţase să
trăiască singur la ţară, vorbea catalană
şi, cel mai important, luase decizia O co
c/) o s: 121

PICASSO Br ÍCICLOPEDIA
liNltf^RSALĂ BRITANNI de a renunţa
la cursurile şcolii de artă şi să respingă
planurile familiei în legătură cu viitorul
său. începuse chiar să aibă o preferinţă
pentru numele de familie al mamei şi de
cele mai multe ori îşi semna lucrările
P.R. Picasso (până în 1901 a renunţat
complet la numele Ruiz). în Barcelona,
Picasso s-a raliat unui cerc de artişti şi
scriitori catalani ai căror ochi j erau
aţintiţi asupra Parisului. Aceştia erau I
prietenii lui de la cafeneaua Els Quatre
Gats („Cele patru pisici", numită după
Chat Noir [„Pisica neagră"] din Paris),
unde Picasso a avut prima expoziţie din
j Barcelona în februarie 1900, şi tot ei |
erau subiectul a peste 50 de portrete | (în
diferite medii) din expoziţie. In plus, |
mai era un tablou „modernist", obscur şi
! posac, Ultimele momente (peste care a
pictat ulterior), care prezenta vizita unui
preot j Ia patul de moarte al unei femei,
lucrare ! acceptată pentru secţiunea
spaniolă a I Expoziţiei Universale din
Paris din acel | an. Nerăbdător să îşi
vadă propriile lucrări ! expuse şi să
experimenteze pe cont pro¬ priu Parisul,
Picasso a pornit în compania colegului
său de atelier Caries Casagemas j
(Portretul lui Caries Casagemas, 1899)
să j cucerească, dacă nu Parisul, cel
puţin un | colţişor din Montmartre.
Descoperirea Parisului Una dintre
principalele descoperiri artistice ale lui
Picasso din acea călătorie (desfăşu- j
rată între octombrie şi decembrie) a fost
| culoarea - nu culorile şterse din paleta
spa- ! niolă, negrul din şalurile femeilor
spaniole sau nuanţele de ocru şi maro
din peisajul spaniol, ci culori
strălucitoare -, culoarea lui van Gogh, a
noii mode, a unui oraş care sărbătoreşte
bâlciul lumii. Folosind căr¬ bune,
pasteluri, acuarelă şi ulei, Picasso a
redat viaţa din capitala franceză
(îndrăgostiţi pe stradă, 1900). în Moulin
de la Galette \ (1900) a adus un omagiu
artiştilor francezi I precum Toulouse-
Lautrec şi Steinlen, cât j şi
compatriotului său catalan Ramón
Casas. După doar două luni, Picasso s-a
întors în Spania împreună cu Casagemas,
care era deprimat din cauza unei relaţii
amoroase eşuate. încercând în zadar să
îşi binedispu- nă prietenul în Málaga,
Picasso a plecat la Madrid, unde a lucrat
ca redactor artistic pentru un nou ziar,
Arte Joven. Casagemas s-a întors la
Paris şi a încercat să o împuşte pe
femeia pe care o iubea, apoi a îndreptat
arma spre el însuşi şi s-a sinucis.
Impactul acestui fapt asupra lui Picasso
a fost pro¬ fund, nu doar pentru că îşi
pierduse un prieten loial ci şi pentru că
probabil avea j un sentiment de vină că
îl abandonase; j lucru mai important,
atinsese experienţa emoţio'hală şi
materialul care aveau să sti¬ muleze
expresivitatea puternică a lucrărilor din
aşa-numita perioadă albastră. Picasso a
făcut două portrete ale lui Casagemas
mort, câteva luni mai târziu în 1901
(îndoliaţii şi Evocare) şi în 1903
Casagemas a apărut ca artist în
enigmaticul tablou Viaţa. Perioada
albastră între 1901 şi mijlocul lui 1904,
când albastru era culoarea predominantă
din tablourile sale, Picasso s-a mutat de
la Barcelona la Paris, ducându-şi
materialele necesare pentru lucru dintr-
un loc în altul. De exemplu, vizita sa la
închisoarea femei¬ lor din Saint-Lazare
în Paris în 1901-1902, care i-a pus Ia
dispoziţie modele gratuite şi un subiect
interesant (Supa, 1902), a fost reflectată
în reprezentările oamenilor străzii \ din
Barcelona - cerşetori orbi sau singuri şi
proscrişi în 1902-1903 (Femeia
ghemuită, 1902; Masa unui orb, 1903;
Evreul bătrân şi un băiat, 1903).
Subiectul maternităţii (femeilor li se
permitea să îşi ţină sugarii cu ele în
închisoare) l-a preocupat de asemenea
pe Picasso pe vremea când căuta
materiale care să exprime cel mai bine
su¬ biecte artistico-istorice în maniera
sec. XX. Mutarea la Paris Picasso a luat
în sfârşit decizia de a se muta definitiv
la Paris în primăvara lui 1904 şi
lucrările lui reflectă o schimbare de
spirit şi, | în special, o schimbare de
curent intelectu- j al şi artistic. Circul
nomad şi saltimbancii au devenit un
subiect pe care l-a împărtăşit cu un nou
prieten important, Guillaume
Apollinaire. Atât pentru poet, cât şi
pentru : pictor, aceşti artişti hoinari fără
casă (Fete j balansându-sepe o minge,
1905; Actorul, 1905) j au devenit un fel
de evocare a poziţiei j artistului în
societatea modernă. Picasso a făcut în
mod specific această identificare în
Familia de saltimbanci (1905), în care
şi-a i asumat rolul arlechinului, iar
Apollinaire j este cel puternic (potrivit
prietenului lor comun, scriitorul André
Salmon). Situaţia personală a lui
Picasso s-a schimbat şi ea la sfârşitul lui
1904', când Fernande Olivier a devenit
iubita lui. Prezenţa ei a inspirat
numeroase lucrări în timpul anilor de
dinaintea cubismului, în special în
călătoria lor la Gosol în 1906 j (Femeie
cu pâini), inclusiv sculptura Cap de
femeie (1909) şi câteva tablouri
similare j (Femeie cu pere, 1909). 122

WKm ■¡Si ENCICLOPEDIA UN SALÁ

BRITANNICA. JÊM
WBMNÉtEÊÊÊÊËfBÊtÊÊ Culoarea nu
a fost niciodată un punct forte al lui
Picasso şi s-a întors la o paletă mai
spaniolă (cu alte cuvinte, monocro-
matică). Tonurile din perioada albastră
au fost înlocuite de la sfârşitul lui 1904
până în 1906, în aşa-numita perioadă
roz, de culorile vaselor de ceramică, ale
cărnii şi chiar ale pământului (Haremul,
1906). Picasso pare să fi lucrat cu
culoare în încercarea de a se apropia de
forma sculp¬ turală, în special în 1906
(Două nuduri; Toaleta). Portretul lui
Gertrude Stein (1906) şi un Autoportret
cu paletă (1906) demon¬ strează această
dezvoltare, cât şi influenţa decoperirii
sculturii iberice primitive.
Domnişoarele din Avignon Spre sfârşitul
lui 1906, Picasso a început să lucreze la
o compoziţie mare care a primit
denumirea Domnişoarele din Avignon
(1907). Abordarea violentă a corpului
feminin şi pictarea feţelor ca nişte măşti
(influenţată de studiul artei africane) i-
au făcut lucr㬠rile controversate. Cu
toate acestea, ele se bazau puternic pe
tradiţia istorică a artei: un interes
reînnoit pentru El Greco a con¬ tribuit la
fracturarea spaţiului şi gesturilor
figurilor, în timp ce ansamblul
compoziţiei îi datora foarte multe
tabloului La scăldat al lui Paul Cézanne,
cât şi scenelor de harem ale lui J.-A.-D.
Ingres. Domnişoarele, însă, numite de
prietenul lui Picaso Max Jacob (cu
referire la strada Avignon din
Barcelona, unde marinarii găseau
borde¬ luri populare), a fost privit ca un
asalt şo¬ cant şi direct: aceste femei nu
erau imagini convenţionale ale
frumuseţii, ci prostituate care se
opuneau tocmai tradiţiei din care au fost
născute. Deşi la acea dată avea deja
propriii clienţi (Leo şi Gertrude Stein,
negustorul rus Serghei Şciukin) şi un
agent (Daniel-Henry Kahnweiler),
Picasso a decis să păstreze pânza cu
Domnişoarele şi să o ţină departe de
privirile oamenilor timp de câţiva ani.
în 1908, striaţiile şi feţele-măşti influ¬
enţate de arta africană au fost depăşite
de o tehnică în care erau încorporate
elementele pe care el şi noul său prieten,
Georges Braque, le-au găsit în lucrările
lui Cézanne, ale cărui spaţiu limitat şi
tuşe plane caracteristice sunt evidente în
special în lucrările lui Picasso din 1909.
Natura moartă, inspirată de Cézanne, a
devenit de asemenea un subiect
important pentru această perioadă din
cariera lui Picasso. Cubismul Picasso şi
Braque au lucrat împreună în următorii
câţiva ani (1909-1912) - singura dată
când Picasso a lucrat cu un alt pictor în
acest fel - şi au dezvoltat ceea ce a fost
cunoscut sub denumirea de cubism
analitic. Picturile cubiste timpurii erau
adesea greşit înţelese de critici şi
privitori, pentru că erau considerate a fi
doar artă geometrică. însă pictorii înşişi
credeau că reprezintă un nou tip de
realitate care s-a rupt de tradiţia
renascentistă, în special de folosirea
perspectivei şi a iluziei. De exemplu,
prezentau mai multe perspective asupra
unui obiect pe aceeaşi pânză, pentru a
transmite mai multe informaţii decât
puteau fi incluse într-o singură viziune
iluzionistică limitată. în opinia lui
Kahnweiler, cubismul sem¬ nifica
deschiderea unei forme închise prin „re-
prezentarea" formei obiectelor şi a
poziţiei lor în spaţiu, în loc să le imite
prin mijloace iluzionistice; iar procesul
analitic de fracturare a obiectelor şi
spaţiului, a luminii şi umbrei, sau chiar a
culorii era comparat de Apollinaire cu
felul în care un chirurg face disecţia unui
cadavru. Acest tip de analiză este
caracteristic lu¬ crărilor lui Picasso de
la începutul lui 1909, în special în
peisajele pe care le-a pictat într-o
călătorie în Spania în acea vară (Fabrică
din Horta de Ebro). Acestea au fost
urmate în 1910 de o serie de portrete
ermetice (Ambroise Vollard; Daniel-
Henry Kahnweiler); în tablourile din
1911-1912 reprezentând personaje
aşezate, care ade¬ sea cântă la
instrumente (Acordeonistul, 1911),
Picasso a îmbinat figurile, obiectele şi
spaţiul într-un fel de grilă. Paleta a fost
din nou limitată la ocru, marouri şi griuri
monocrome. Nici Braque, nici Picasso
nu au dorit să treacă în tărâmul
abstractului total prin lu¬ crările lor
cubiste, deşi au acceptat implicit
contradicţiile precum puncte de vedere
di¬ ferite, axe diferite şi diferite surse
de lumină în acelaşi tablou. Mai mult,
includerea elementelor abstracte şi
reprezentaţionale în aceeaşi pictură i-a
făcut pe ambii artişti să reexamineze ce
însemnau elementele bidimensionale,
cum ar fi literele de ziar. Un titlu de
cântec, „Ma Jolie“, de exemplu, putea
indica evenimente din afara tablou¬ lui;
putea să se refere narativ la noua iubită
a lui Picasso, Eva (Marcelle Humbert).
Dar putea şi să arate spre elemente
compozi¬ ţionale din cadrul tabloului,
spre funcţia elementelor picturale plate
sau motivele curbilinii. Includerea
literelor a produs, la rândul ei, o
sugestie puternică despre cum picturile
cubiste puteau fi citite ieşind din 123
PICASSO

PICASSO m 'Wm 1?;,ENCICLOPEDIA

UN \mî ÍSALÁ BRITANNICA;/! planul
picturii, nu întorcându-te la el (în
perspectivă tradiţională). Iar
manipularea formei picturii de către
cubişti - folosirea ovalului, de exemplu -
a redéfinit carac¬ terul special al
lucrărilor într-un fel care sublima faptul
că într-o pictură cubistă pânza era un
spaţiu real. Colaje în 1912, Picasso şi
Braque lipeau hârtie adevărată (papier
collé) şi alte materiale (colaj) pe
pânzele lor, ducând concep¬ ţia cubistă
la următorul nivel ca obiect autonom,
construit. Faza sintetică (1912— 1914)
a adus reintroducerea culorii, în vreme
ce materialele în sine făceau adesea
referire la industrii (de ex. nisip sau ta¬
pet imprimat). Natura moartă şi uneori
chipurile erau subiectele principale ale
ambilor artişti. Iar în lucrările lui
Picasso referinţele multiple inerente
compoziţiilor sale sintetice - curbe care
fac referire la chitare şi în acelaşi timp
la urechi, de ex. - introduc un element
ludic ce este caracteristic multora dintre
operele sale (Student cu pipă, 1913) şi
sugerează că un lucru se transformă în
altul. Sticla de absint (1914; şase
versiuni) este în parte sculptură (bronz),
în parte colaj (o sită de zahăr adevărată
din argint este sudată în vârf) şi în parte
pictură (tuşe neoimpresi- oniste acoperă
planurile de vopsea albă). Dar lucrarea
nu este nici sculptură, nici colaj, nici
pictură; planurile se referă la
bidimensionalitate, în timp ce obiectul
posedă trei dimensiuni. Lucrarea de artă
planează astfel între realitate şi iluzie.
Până în 1915 viaţa lui Picasso s-a
schim¬ bat şi, la fel, într-un anumit sens,
şi direcţia artei sale. La sfârşitul acelui
an iubita sa Eva a murit, iar tabloul la
care el a lucrat în tim¬ pul bolii ei
(Arlechin 1915; Museul de Artă
Modernă, New York) stă mărturie pentru
suferinţa sa - un artist jumătate arlechin,
jumătate Pierrot, în faţa unui şevalet,
ţine o pânză neterminată pe un fundal
negru. Parada Primul Război Mondial a
dispersat cercul lui Picasso;
Apollinaire, Braque şi alţii plecaseră pe
front, în timp ce majoritatea
compatrioţilor spanioli ai lui Picasso s-
au întors în patria lor, rămasă neutră.
Picasso a rămas în Franţa şi din 1916
prietenia sa cu compozitorul Erik Satie
l-a dus într-un nou cerc de avangardă
care a rămas activ pe timpul războiului.
Liderul autoproclamat al acestui nucleu
de talente care frecventa Café de la
Rotonde era tânărul poet Jean Cocteau.
Ideea sa de a pune în scenă un eveniment
teatral pe timp de război în colaborare
cu Ballets Russes al lui Serghei
Diaghilev a avut ca rezultat producţia
Parada, o lucrare despre un număr
secundar de circ care încorpora
imagistica noului secol, cum ar fi zgârie-
nori şi avioane. Cocteau s-a dus la Satie
pentru muzică şi apoi la Picasso pentru
decoruri şi costume. Lucrările au început
în 1917 şi, deşi lui Picasso nu îi plăcea
absolut deloc să călătorească, a acceptat
să meargă cu Cocteau la Roma, unde s-a
alăturat lui Diaghilev şi coregra¬ fului
Paradei, Léonide Massine. Cu această
ocazie Picasso şi-a întâlnit viitoarea
soţie, pe Olga Kohlova, printre
dansatori. Parada a avut prima
reprezentaţie în mai 1917 la Théâtre du
Châtelet din Paris, unde era considerată
nu mai puţin decât o încercare de a
submina solidaritatea cultu¬ rii franceze.
Satie pare să fi fost principala ţintă a
abuzurilor (parţial din cauză că a inclus
sunete de elice de avion şi maşini de
scris în partitură), în vreme ce Picasso a
dezarmat publicul prin contrastul dintre
cortina elementar realistă şi
construcţiile sintetic cubiste purtate de
personajele, administratorii numărului,
din balet. Noul mediteraneanism
Picturile şi desenele lui Picasso de la
sfârşitul deceniului al doilea al sec. XX
par adesea neaşteptat de naturaliste în
contrast cu lucrările cubiste care le-au
precedat sau, uneori, au coincis cu
acestea (Passeig de Colom, 1917). După
călătoriile în Italia şi întoarcerea la
Barcelona în 1917 (Parada a fost
prezentată acolo în noiembrie), un nou
spirit de mediteraneanism s-a făcut
simţit în opera sa, în special în folosirea
formelor şi tehnicilor clasice de desen.
Acestea au fost susţinute de o privire
retrospectivă către Ingres (de ex., în
portre¬ tele desenate ale lui Jacob şi
Vollard, 1915) şi spre perioada târzie a
lui Pierre-Auguste Renoir. Chiar şi
direcţia operei cubiste a lui Picasso a
fost afectată. Clarificând planurile,
formele şi culoarea, artistul a atribuit
picturilor cubiste o expresie clasică
(naturi moarte Saint-Raphaël, 1919;
două versiuni la Trei muzicieni, 1921).
Singurul copil nelegitim al lui Picasso,
Paulo, s-a născut în 1921. Ca parte a
noului său statut de preferat al oamenilor
mondeni (încurajat în special de soţia sa
şi de Jean Cocteau), Picasso şi-a
continuat colaborările cu Ballets Russes
şi a produs 124
ICICLOPEDIA UNI. proiecte pentru
Pălăria cu trei colţuri a lui Manuel de
Falia (1919); Pulcinella lui Igor
Stravinski (1920); Cuadro Flamenco al
lui De Falia (1921); şi baletul Mercur al
lui Satie (1924). André Breton a numit
lucrările lui Picasso pentru acest balet
„jucării tragice pentru adulţi" create în
spiritul suprarealismului.
Suprarealismul Deşi Picasso nu a
devenit niciodată mem¬ bru oficial al
grupului, avea legături intime cu cea mai
importantă mişcare artistică dintre cele
două războaie mondiale, su¬
prarealismul. Grupul suprarealist,
inclusiv principalul său propagandist,
André Breton, l-au revendicat drept unul
de-al lor, iar arta lui Picasso a câştigat o
nouă dimensiune din contactul cu
prietenii lui suprarealişti, în special
scriitorii. Inerente în opera lui Picasso
de la Domnişoare încoace erau multe
elemente pe care le susţinea cercul
oficial. Crearea de monştri, de exemplu,
putea fi percepută în juxtapunerea
tulburătoare şi în contururile rupte ale
figurii umane din lucrările cubiste;
Breton a indicat în mod specific ciudata
lucrare Femeie cu cămaşă (1913). în
plus, ideea de a citi un lucru drept altul,
idee implicită în cubismul sin¬ tetic,
părea să coincidă cu imagistica de vis a
suprarealismului. Ceea ce i-a dat
suprarealismul lui Picasso au fost
subiecte noi - în speci¬ al unele erotice
-, precum şi întărirea unor elemente
tulburătoare, existente deja în opera sa.
Numeroasele variaţiuni pe subiectul
scăldătoarelor, cu formele lor făţiş
sexuale şi contorsionate (seria Dinard,
1929), demonstrează clar impactul
supra¬ realismului, în timp ce în
celelalte lucrări efectul de distorsionare
a emoţiilor spec¬ tatorului poate fi de
asemenea interpretat ca îndeplinind unul
dintre obiectivele psihologice ale
suprarealismului (desene şi picturi
despre Răstignire, 1930-1935). în anii
1930, Picasso, asemenea multor scriitori
suprarealişti, s-a jucat adesea cu ideea
metamorfozei. De exemplu, imagi¬ nea
minotaurului, monstrul din mitologia
greacă - jumătate taur, jumătate om -
care a fost considerat în mod tradiţional
întru¬ chipare a luptei dintre uman şi
animal, devine în opera lui Picasso nu
doar evocare a acelei idei, ci şi un fel
de autoportret. în sfârşit, propria marcă
de supra¬ realista a lui Picasso şi-a
găsit cea mai puternică expresie în
poezie. A început să scrie poezii în 1934
şi pe parcursul unui an, din februarie
1935 până în primăvara lui 1936,
Picasso a renunţat practic la pictură.
Colecţiile de poeme au fost publicate în
Cahiers d'Art (1935) şi în La Gaceta de
Arte (1936, Tenerife) şi câţiva ani mai
târziu a scris piesa de teatru
suprarealistă Dorinţa prinsă de coadă
(1941, Le Désir attrapé par la queue).
Sculptură Reputaţia lui Picasso ca
important sculptor al sec. XX a venit
abia după moartea sa, deoarece şi-a
păstrat multe dintre sculpturi în colecţia
personală. Din 1928, Picasso a început
să lucreze în fier şi foi de metal în
atelierul lui Julio González din Paris.
Apoi, în 1931, împreună cu noua sa
amantă Marie-Thérèse Walter, şi-a
părăsit soţia şi s-a mutat la ţară în
Boisgeloup, unde avea loc pentru
ateliere de sculptură. Acolo, împreună
cu Marie-Thérèse drept muză, Picasso a
început să lucreze la capete mari din
ghips. A început, de asemenea, să facă
construcţii în care includea obiecte
găsite şi, până la sfârşitul vieţii, Picasso
a continuat să lucreze în sculptură cu o
mare varietate de materiale. Anii 1930
Intimitatea vieţii cu nepretenţioasa
Marie- Thérèse a reprezentat un contrast
faţă de ritmul nebunesc menţinut de Olga
şi de cercul ei de prieteni mondeni.
Odată ajuns în Boisgeloup, Picasso a
trăit fără să se ascundă cu Marie-
Thérèse (cu care a avut o fată, Maya, în
1935) şi ea a devenit su¬ biectul
picturilor sale adesea lirice, uneori
erotice, în care combina culori intense
cu forme fluide (Fata în faţa oglinzii,
1932). Picasso nu s-a despărţit niciodată
com¬ plet de femeile cu care şi-a
împărţit viaţa odată ce o nouă iubită îi
ocupa atenţia. Acest lucru este evident
în lucrările sale, în care o iubită se
transformă adesea într-o alta; de
exemplu, într-un caiet de schiţe (numărul
99, 1929) portretele desenate ale lui
Picasso îi trădează viaţa dublă, pentru
că imaginile amantei sale secrete de
atunci se transformă în imagini terifiante
ale Olgăi care urlă. Iar în 1936, în timp
ce Olga şi Marie-Thérèse au primit
amândouă o anumită sumă de bani şi o
oarecare atenţie, Picasso s-a mutat
înapoi la Paris şi a început să trăiască cu
fotografa iugoslavă Dora Maar. Această
schimbare din viaţa sa a coincis cu o
perioadă de îngrijorare personală faţă
de Războiul Civil Spaniol, care
începuse în acel an. 125 PICASSO

PICASSO NCICLOPEDIA UNI Deşi

Picasso nu s-a întors niciodată în ţara
natală după vizita din 1934, simpatiile
lui au rămas pentru totdeauna legate de
Spania (guvernul republican care a
rezistat o perioadă scurtă l-a numit
director la Prado) şi la începutul lui
1937 a produs o serie de gravuri (Visul
şi minciuna lui Franco) pentru a fi
vândute în sprijinul cauzei repu¬
blicane. Contribuţia sa majoră,
bineînţeles, a fost pictura murală
Guemica (numită după oraşul basc
bombardat în 1937 de fascişti),
comandată de guvernul republican
pentru pavilionul spaniol de la Expoziţia
Universală din Paris din 1937. Drept
com¬ pensaţie, Picasso a primit un
atelier în Paris pe rue des Grands
Augustins, suficient de mare pentru a
putea cuprinde pânza imen¬ să (3,49 x
7,77 metri). Dora Maar a lucrat cu el
pentru a termina opera, care a fost
realizată în doar trei săptămâni.
Imagistica din Guemica - calul
însângerat, soldatul căzut şi mamele care
urlă cu copiii morţi (reprezentând
corida, războiul şi victimele din rândul
femeilor) - a fost folosită pentru a
condamna distrugerea inutilă de vieţi, în
timp ce taurul reprezenta speranţa de în¬
frângere a unui agresor nevăzut,
fascismul. Al Doilea Război Mondial şi
perioada postbelică Calitatea expresivă
a formei şi a gesturilor din compoziţia
monocromatică Guernica şi-a găsit loc
şi în alte lucrări ale lui Picasso, în
special în versiunile intens colorate ale
Femii plângând (1937) cât şi în
imprimări şi desene conexe, în
portretele Dorei Maar şi ale lui Nusch
Éluard (soţia prietenului lui Picasso,
poetul francez Paul Éluard) şi în naturile
moarte (Natură moartă cu cap de taur
roşu, 1938). Aceste lucrări au dus la
interioare claustrofobe şi desene ca nişte
cranii (caietul de schiţe numărul 110,
1940) din anii de război, pe care
Picasso i-a petrecut în Franţa cu Dora
Maar şi cu Jaime Sabartés, o prietenă
din zilele sale de studenţie din
Barcelona. Apoi Sabartés a devenit
secretara, biograful şi tovarăşa de viaţă
a lui Picasso şi a fost de cele mai multe
ori subiectul unor glume fără sfârşit
(Portretul lui Jaime Sabartés, 1939;
întoarcerea de la Bruxelles, caiet de
schiţe numărul 137, 1956). După război,
Picasso a reînceput să îşi expună
lucrările, care includeau picturi şi
sculpturi, cât şi litografii şi ceramică. La
Salonul de Toamnă din 1944 („Salonul
Eliberării"), pânzele lui Picasso şi
sculp¬ turile sale din ultimii cinci ani au
fost primite cu şoc. Acest lucru, pe lângă
anun¬ ţul că Picasso tocmai intrase în
Partidul Comunist, a dus la demonstraţii
împotriva vederilor sale politice chiar
în incinta ga¬ leriei. în acelaşi timp,
Picasso şi-a deschis un atelier pentru
scriitori noi şi vechi şi prieteni artişti,
printre care Jean-Paul Sartre, Pierre
Reverdy, Éluard, fotograful Brassai,
artistul englez Roland Penrose şi
fotograful american Lee Miller, cât şi
mulţi soldaţi americani. în 1943, o
tânără pictoriţă, Françoise Gilot, şi-a
făcut apariţia la atelierul său şi în câteva
luni a devenit succesoarea Dorei Maar.
în 1946, Picasso s-a mutat Ia Marea
Mediterană cu Gilot (cu care va avea
doi copii, Claude în 1947 şi Paloma în
1949). Mai întâi s-au mutat în Antibes,
unde Picasso a petrecut patru luni
pictând la Château Grimaldi (Joie de
Vivre, 1946). Picturile din această
perioadă şi ceramicile pe care le-a
decorat în atelierul din apro¬ piere de la
Vallauris, începând cu 1947, exprimă
clar simţul de identificare al lui Picasso
cu tradiţia clasică şi cu originile sale
mediteraneene. Ele celebrează totodată
noua sa fericire găsită alături de Gilot,
care în lucrările din această perioadă
este adesea nimfa printre faunii şi
centaurii lui Picasso. Ceramica
Obiectele de ceramică ale lui Picasso
sunt de obicei separate de masa
principală a lucrărilor sale şi sunt
considerate mai puţin importante,
deoarece la prima vedere par a fi într-o
oarecare măsură exerciţii frivole de
decorare a unor obiecte obişnuite.
Farfurii, căni şi vaze, majoritatea
realizate de meş¬ teşugari la olăria
Madoura din Vallauris, erau reconturate
sau pictate, gravate, în¬ crustate sau
marcate cu urme de degete si, în cea mai
mare parte, deveneau inutile.
Întorcându-se la meşteşug, Picasso a
lucrat cu un simţ al eliberării,
experimentând cu jocul dintre decoraţii
şi formă (între bidimensional şi
tridimensional) şi între înţelesul
individual şi universal. în această
perioadă, faima lui Picasso a atras tot
mai mulţi vizitatori, inclusiv artişti şi
scriitori, dintre care unii (Hélène
Parmelin, Édouard Pignon, Éluard şi în
special Louis Aragon) au încurajat
impli¬ carea politică a lui Picasso. Deşi
a făcut desene din propria voinţă
(porumbelul său a fost folosit pentru
posterul Congresului Mondial al Păcii în
Wroclaw, Polonia, în 1949), nu a făcut-o
atât din angajament faţă de comunişti,
cât dintr-o simpatie 126

SALĂ BRITANNI' sinceră şi

îndelungată faţă de orice grup de oameni
reprimaţi. Război şi Pace, două panouri
pictate în 1952 pentru a împodobi
Templul Păcii de lângă o veche capelă
din Vallauris, reflectă optimismul
personal al lui Picasso din acei ani.
Mitul Picasso După Al Doilea Război
Mondial o aură mitică a apărut în jurul
numelui lui Picasso şi în ultimele
decenii ale vieţii sale opera a trecut,
într-un fel, dincolo de critică. Deşi
existau puţini critici capabili să ţină
pasul cu ultimele sale lucrări, erau şi
unii care îl atacau. O excepţie a fost
criticul britanic John Berger (Succesul
şi eşecul lui | Picasso, 1965), care a
ridicat întrebări des¬ pre motivele
economice ale lui Picasso şi a speculat
pe marginea reputaţiei sale publice
exagerate. Producţia enormă a lui
Picasso (în special în imprimări şi
desene) i-a păstrat numele în atenţia
publicului, deşi opera sa părea la acea
vreme a fi departe de curentul principal,
imagistica nefigurativă. De exemplu, în
seria care a j caracterizat metodele de
lucru din ultimii săi ani a folosit
imagistica figurativă pentru a ţese un fel
de poveste în numeroasele variaţiuni ale
fiecărei serii. în 1953, Françoise Gilot
l-a părăsit pe Picasso, luându-i şi pe cei
doi copii ai lor, iar el a petrecut câţiva
ani singur, împărţindu-şi timpul între
Paris şi casa din La Californie, lângă
Cannes. în 1954 a întâlnit-o pe
Jacqueline Roque, care a lucrat în
atelierul de olărie din Vallauris, şi s-au
căsătorit în 1961; ea a devenit nu doar
tovarăşa lui, ci şi, ca muză a sa,
principala sursă de inspiraţie pentru
aproape toate j lucrările de final.
Amândoi sunt înmor- | mântaţi în castelul
de la Vauvenargues, pe | care Picasso l-a
cumpărat în 1958. Dar anii de la
căsătoria lor până la moartea lui Picasso
i-au petrecut la Mougins. Istoria artei în
ultimele lucrări, Picasso s-a orientat în î
repetate rânduri spre istoria artei pentru
temele sale. Uneori părea obsedat de
nevoia de a crea variaţiuni pe lucrările
unor artişti dinaintea sa; astfel, în
numeroase impri¬ mări, desene şi
tablouri din acea perioadă se fac referiri
la artişti precum Altdorfer, Manet,
Rembrandt, Delacroix şi Courbet, în
mod repetat, Picasso a terminat o serie !
de variaţiuni pe o singură lucrare, cea
mai renumită fiind probabil seria pe
tema Las Meninas de Velâzquez,
constând în 58 de tablouri discrete.
Uneori, Picasso refăcea o anumită
lucrare pentru că se identifica cu ea. De
exemplu, a fost atras de Femeile din
Alger a lui Delacroix, deoarece figura
din dreapta semăna cu soţia sa. Şi mai
adesea părea mişcat de provocarea de a
reface în stilul său problemele complexe
picturale şi narative pe care şi le
puseseră artiştii de dinaintea lui. într-un
fel, Picasso se scria pe el în istoria artei
în virtutea unei astfel de asocieri cu
numeroşi predecesori. Există un reînnoit
simţ ludic în lucrările lui Picasso din
ultimii ani. El a transformat decupaje de
hârtie în sculpturi monumen¬ tale; în
filmul lui Henri-Georges Clouzot, Le
Mystère Picasso (1955), artistul,
singurul protagonist, se poartă ca un
scamator, j făcând trucuri cu lumini şi
tuşe. Şi, în sfârşit, la fel cum se întorsese
la tablourile marilor maeştri, refăcându-
le lucrările în multe variaţiuni, s-a întors
şi la opera sa de început, mânat de
acelaşi impuls. Circul şi atelierul
artistului au devenit din nou scena
personajelor sale, printre care se
regăsea şi el adesea, înfăţişat ca un
bătrân acrobat sau rege. Evaluare Pentru
că forma de artă a lui Picasso din
perioada Domnişoarelor din Avignon a
fost radicală, practic nici un artist al sec.
XX nu a putut scăpa influenţei sale. în
plus, în vreme ce alţi maeştri, precum
Matisse sau Braque, aveau tendinţa de a
rămâne în limitele unui stil pe care îl
dezvoltaseră în tinereţe, Picasso a
continuat să fie un inovator până în
ultimul deceniu de viaţă. Acest lucru a
dus la o înţelegere greşită şi la critici
atât în timpul vieţii sale, cât şi de la
moartea sa încoace şi abia în anii 1980
ultimele sale tablouri au început să fie
apreciate atât ca atare, cât şi pentru
influenţa lor profundă asupra generaţiei
de pictori tineri. întrucât Picasso şi-a
vândut i lucrările încă din 1920 la
preţuri foarte mari, şi-a păstrat mare
parte a operei în colecţia proprie. La
momentul morţii, avea cam 50 000 de
opere, pe diferite suporturi, din fiecare
perioadă a carierei, care au trecut în
proprietatea statului francez şi a
moştenitorilor săi. Expunerea şi
publicarea lor au servit la consolidarea
şi mai mult a ; reputaţiei lui Picasso de
inovator şi creator pe o perioadă de
peste 80 de ani. Piccard, Auguste
(28.01.1824, Basel, Elveţia -
24.03.1962, Lausanne) Fizician belgian
de origine elveţiană şi explorator care a
călătorit cu balonul şi 127 PICCARD

PICCOLOMINI în adâncurile oceanului.

A studiat şi a predat fizica la Zürich şi
mai târziu la Universitatea din Bruxelles
(1922-1954). în 1930 a proiectat un
balon cu o cabină pre¬ surizată care să
urce în stratosferă pentru a studia razele
cosmice. în 1932 a urcat la o altitudine
de peste 16 650 m. Batiscaful, submarin
proiectat împreună cu fiul său, Jacques
(n. 1922), s-a scufundat în 1953 la o
adâncime de peste 3 000 m. Nepotul său,
Bernard Piccard, a fost primul om care a
făcut înconjurul lumii cu balonul, în
1999. Piccolomini, Enea Silvio Vezi
Pius II Piccolomini (- Pieri), Ottavio
(11.11.1599, Florenţa - 11.08.1656,
Viena) General italian. S-a înrolat în
armata habs- burgică în 1616, devenind
omul de încre- j dere al lui Albrecht
Wenzel Eusebius von I Wällenstein.
Pentru că nu a fost înaintat la un rang
superior, s-a întors împotriva
comandantului său, plănuind asasinarea
acestuia (1634). A luptat de partea
Spaniei împotriva francezilor în Ţările
de Jos, câşti¬ gând Bătălia de la
Thionville (1639). Drept recompensă, a
primit titlul de duce de j Amalfi. în
1648, împăratul Ferdinand III | l-a numit
comandant-şef al armatei, con¬ ducând
ultima campanie din Războiul de
Treizeci de Ani. A reprezentat Austria la
Congresul de la Nürnberg (1649), la
care au fost negociate o serie de aspecte
rămase nerezolvate în Pacea din
Westfalia. pichetare | Acţiune prin care
mai mulţi muncitori se | opresc din lucru
şi demonstrează chiar în faţa locului de
muncă, pentru a atrage atenţia asupra
doleanţelor lor. De aseme¬ nea, acţiune
organizată în timpul grevelor, pentru a
descuraja spărgătorii de grevă.
Pichetarea este o activitate frecvent
întâlni¬ tă şi în cazul altor tipuri de
proteste. în baza j legii americane
Norris-LaGuardia (1932), ! grevele
puteau fi restricţionate prin hotărâri
judecătoreşti numai în anumite condi¬
ţii, ceea ce a acordat mai multă libertate
muncitorilor care se decideau să aleagă
ca soluţie pichetarea. Cu toate acestea,
Legea Taft-Hartley (1947) a scos
pichetarea în masă în afara legii. : picior
| Membru inferior al unui animal biped, |
articulat la genunchi, ce sprijină corpul I
şi este folosit la mers şi alergat. Oasele !
componente sunt femurul (osul coapsei, [
cel mai lung os din corpul uman), rotula
(genunchiul), tibia (fluierul piciorului) şi
peroneul. Muşchiul biceps al coapsei
îndoaie piciorul; cvadricepsul îl
îndreaptă. picior Unitate de măsură (are
de obicei 25-34 cm) bazată pe lungimea
labei piciorului oame¬ nilor şi folosită
numai în ţările anglofone. în majoritatea
ţărilor şi în toate aplicaţiile ştiinţifice,
piciorul (cu multiplii şi submul¬ tiplii
săi) a fost înlocuit de metru. în SUA,
stabilirea dimensiunii sale la 30,48 cm a
intrat în vigoare în 1959. Vezi şi sistem
internaţional de unităţi. picior metric
Unitate fundamentală a ritmului versuri¬
lor, ce constă din diverse combinaţii sau
grupuri de silabe accentuate şi neaccen¬
tuate (sau lungi şi scurte). Ritmul unei
poezii este determinat de genul dominant
şi de numărul picioarelor. în limba en¬
gleză, frecvente sunt următoarele
picioare metrice; iambul, alcătuit dintr-o
silabă neaccentuată şi una accentuată;
troheul, alcătuit dintr-o silabă accentuată
şi una neaccentuată; anapestul, format
din două silabe neaccentuate şi una
accentuată, şi dactilul, format dintr-o
silabă accentuată şi două neaccentuate.
Vezi şi prozodie. piciorong Specie de
păsări de ţărm (familia Recurvi-
rostridae), cu picioare lungi şi subţiri,
cu cioc alungit, ce populează ţinuturile
calde din întreaga lume. Picio- rongul
are o lungime de 35^5 cm, trăieşte în
preajma bălţilor, c㬠utând crustacee şi
alte animale acvatice mici în nămol şi în
apele puţin adânci, pline cu ierburi.
Piciorongul- comun (Himantopus
himantopus) este colorat în alb şi negru,
cu pi¬ cioare roz şi ochi roşii. piciorul-
cocoşului Denumire comună pentru cele
250 de specii de plante erbacee cu flori,
care formează genul Ranunculus, din
familia Ranunculaceae. Piciorul-
cocoşului se g㬠seşte mai ales în
pădurile şi câmpiile din zona temperată
nordică. Piciorul- cocoşului-turban sau
persan (R. asiaticus) este cultivat ca
floare decorativă. Printre numeroasele
specii sălbatice se numără pi- ciorul-
cocoşului-înalt-de-pajişte (R. acrii)
piciorong sau cataligă (.Himantopus
himantopus mexicanus G.W.
HOeiNSON-ROOT RESOURCES 128

é> wmmmmw im'y mmm

■NCICLOPEDIA UN um SALĂ B
RITAN NIC/ lili hnul cocoşului
\H*nunaulUB flabellarís) Mimit/ROOT
RESOURCES, FRANCES V. 15AVÍS şi
piciorul-cocoşului- de-apă (R.
aquatilis). Alţi membri ai familiei
Ranunculaceae sunt răs¬ pândiţi în toate
zonele temperate şi subtro¬ picale. La
tropice se găsesc mai ales la al¬ titudini
mari. Frunzele lor sunt de obicei dis¬
puse altern, fără peţiol, simple sau
divizate. Florile pot fi simetrice sau
asimetrice. Familia conţine flori precum
anemona, nemţişorul, calcea-calului,
curpe- j nul de pădure sau barba-
moşului şi cru- | cea-voinicului (din
genul Hepatica). Pickering, Timothy
(17.07.1745, Salem, Massachusetts,
SUA - 29.01.1829, Salem,
Massachusetts) l Om politic american. A
intrat în armată în 1766 şi a luptat în
Revoluţia Americană alături de George
Washington, devenind general-secund
(1777-1778) şi general-şef al
intendenţei (1780-1785). Ulterior, a fost
numit ministru general al poştelor
(1791-1795), secretar de război (1795)
şi j secretar de stat (1795-1800). Unul
dintre j liderii Partidului Federalist, a
făcut par- | te din Senat (1803-1811) şi
din Camera J Reprezentanţilor (1813-
1817). S-a opus } Războiului din 1812
şi a fost membru al grupării Essexjunto.
După ce a părăsit sce¬ na politică s-a
retras la o fermă, practicând agricultura
şi dedicându-se studiului. Pickett,
George Edward I (25.01.1825,
Richmond, Vancouver - | 30.07.1875,
Norfolk, Vlrglnia) j Ofiţer în armata
confederată. Şi-a făcut ! studiile la West
Point şi a luptat în Războiul Mexican. în
1861 şi-a părăsit postul pentru a se
înrola în armata confederată. A avansat
până în postul de comandant de divizie j
şi a condus o garnizoană în Bătălia de la
I Fredericksburg. In Bătălia de la
Gettysburg, | a condus ofensiva rămasă
în istorie ca | Atacul lui Pickett, în care
cei 4 300 de oameni ai garnizoanei sale
nu reprezentau nici jumătate din
efectivele conduse de | James
Longstreet. încercarea sa de a spar- I ge
linia defensivei unioniste la Cemetery j
Ridge s-a soldat cu un eşec, iar 60% din
oamenii săi au pierit. Deşi criticat
pentru modul în care îşi conducea
soldaţii în luptă, ! a rămas în fruntea
acestora. Pickford, Mary născută Gladys
Mary Smith (09.04.1893, Toronto,
Ontarlo, Canada - 28.05.1979, Santa
Monica, California, SUA) Actriţă
americană de film de origine ca¬
nadiană. A jucat într-o trupă de teatru de
la vârsta de cinci ani, a plecat în turneu |
la opt ani, iar la 18 ani avea deja roluri j
pe Broadway. A fost distribuită pentru a
j interpreta rolul eroinei principale din
Vila \ singuratică (The Lonely Villa,
1909), de | D.W. Griffith, iar din 1913 s-
a concentrat ! pe film. Fiind una dintre
primele celebri¬ tăţi din cinema, a
devenit un simbol al inocenţei, fiind
supranumită Logodnica Americii. Printre
filmele sale mute se numără Tess din
ţara furtunilor (Tess of the Storm
Country, 1914), Rebecca de la ferma \
Sunnybrook (Rebecca of Sunnybrook
Farm, j 1917), Săraca fată bogată (Poor
Little Rich i Girl, 1917) şi Pollyanna
(1920). Iscusită femeie de afaceri, a
înfiinţat United Artist Corp. (1919)
împreună cu cel de-al doilea soţ al său,
Douglas Fairbanks, şi alţii. A fost
distinsă cu Premiul Oscar pentru primul
ei film sonor, Cocheta (Coquette, 1929).
A părăsit marele ecran în 1933, iar în
1975 a primit Premiul Oscar pentru
întreaga activitate. Pico Bolivar Vezi
Bolivar Pico della Mirandola, Giovanni,
Conte de Concordia (24.02.1463,
Mirandola, ducatul Ferrara -
17.11.1494, Florenţa) Cărturar, filozof
şi umanist italian. S-a stabilit în Florenţa
în 1484, ca protejat al lui Lorenzo de
Medici şi al lui Marsilio Ficino. în
1486, la Roma, a lansat 900 de teze în
domeniul logicii, al matematicii, fizicii
şi altor ştiinţe pe care a propus să le
susţină în faţa oricărui oponent.
Lucrarea sa Discurs despre demnitatea
omului (1486), care a însoţit tezele, stă
la bazele umanismului. Acuzat de papă
de erezie, a fost ulterior achitat, fiind
reprimit în rândurile credincioşilor de
către Girolamo Savonarola. Pico a fost
primul cărturar creştin care a folosit
principiile doctrinei kabbaliste (vezi
Kabbala) în sprijinul teo¬ logiei
creştine. Printre celelalte lucrări ale sale
se numără şi Heptaplus (o prezentare a
Genezei în şapte etape) şi un studiu
sinoptic al operelor lui Platon şi
Aristotel, din care face parte şi Despre
existenţă şi unitate. A murit la 31 de ani.
129 PICO

PICORNAVIRUS ;SALÄ BRITANN)1

picornavirus Cele mai mici virusuri
întâlnite la animale (pico se referă la
dimensiunea lor redusă, am la structura
lor internă formată din ARN). în cadrul
acestui grup de virusuri sferoidale intră
virusurile cu tropism pen¬ tru intestinele
vertebratelor şi care deseori invadează
sistemul nervos central (poli- ovirusuri,
precum cele ale poliomielitei),
virusurile care infectează mucoasa
nazală a vertebratelor (rinovirusuri) şi
virusul ce produce febra aftoasă.
pictografie ! Redare a cuvintelor şi
ideilor prin interme- | diul desenelor
(pictograme). Se consideră că această
tehnică stă la baza scrierii ade¬ vărate.
Pictografiile sunt desenate într-un stil
standard, care elimină detaliile inutile.
O pictografie sau pictogramă care
prezintă I o idee anume sau care are un
înţeles aparte se numeşte ideogramă.
Pictograma ce redă un singur cuvânt prin
intermediul imaginilor se numeşte
logogramă. pictură Artă care constă în
realizarea unor desene imaginare sau
abstracte, create prin apli¬ carea unor
vopsele colorate pe o suprafaţă |
bidimensională, plată. Elementele
desenu- I lui (linie, culoare, ton, tehnică)
sunt folosite | în diverse moduri pentru a
crea impresia de | volum, spaţiu,
mişcare şi lumină. Selectarea j
materialelor (de ex. tempera, frescă,
ulei, I acuarelă, cerneală, guaşă,
encaustic, culori i de cazeină) şi
preferinţa pentru un gen | anume (de ex.
pictură murală, pictură de | şevalet, de
panou, picturi miniaturale, ma- | nuscrise
cu anluminuri, papirus, paravan, evantai)
se combină pentru a realiza o imagine
deosebită. Pictura ca formă de artă a
început odată cu picturile preistorice din
peşteri. Tradiţiile culturale timpurii ale
unor triburi, religii, bresle, curţi regale
şi state controlau tehnica, forma,
imagistica şi stabileau temele picturii,
căreia îi atri¬ buiau o anumită funcţie
(de ex. ritualică, religioasă, decorativă).
Până în momentul în care, în Orientul
îndepărtat şi în Europa Renaşterii,
artistul a dobândit statutul so¬ cial de
savant şi om de curte, pictorii erau
priviţi ca simpli meşteşugari, nu ca
artişti înzestraţi cu imaginaţie. Apoi
artiştii au în¬ ceput să-şi semneze
operele şi să hotărască ei înşişi modul
de alcătuire, subiectul şi reprezentarea
acestora. în timp, pictorii au ! căpătat
libertatea de a-şi inventa propriul !
limbaj şi de a experimenta noi forme,
materiale şi tehnici neconvenţionale. La
începutul sec. XX, pictorii au
experimentat cu arta nonfigurativă, în
cadrul căreia erau explorate mai
degrabă calităţile formale, ca linia,
culoarea şi forma, decât subiectul în
sine. De-a lungul acestui secol, stilurile
au oscilat între pictura figurativă şi cea
nonfigurativă. La sfârşitul sec. XX, unii
critici au prevăzut moartea picturii în
faţa noilor mijloace de comunicare, ca
arta video şi instalaţiile; cu toate
acestea, noi artişti talentaţi continuă să
aducă pictura în centrul producţiilor
artistice. pictură acrilică Pictură
executată într-un mediu de gudroa- ne
acrilice, gudroane sintetice care se
usucă repede, sunt solubile în apă şi
servesc drept vehicul pentru orice
pigment. Efectele sale pot varia de la
strălucirea transparentă a acuarelei la
densitatea uleiului. Vopselele acrilice
sunt mai puţin afectate de căldură şi
îmbătrânire decât uleiurile. Ele au fost
folosite pentru prima dată de pictori în
anii 1940, dar au devenit populare în
rândul pictorilor din curentul pop art,
când au fost scoase pe piaţă în anii
1960. pictură de gen Pictură care
prezintă scene din viaţa co¬ tidiană,
oameni obişnuiţi muncind sau distrându-
se, înfăţişaţi într-o manieră rea¬ listă. în
sec. XVIII, termenul era folosit cu sens
depreciativ, pentru a desemna pictori
care se specializaseră într-un singur tip
de pictură, cum ar fi florile, animalele
sau scenele din viaţa clasei mijlocii. La
mijlocul sec. XIX şi-a pierdut conotaţia
peiorativă, fiind destul de răspândit şi în
prezent şi făcând referire la operele din
sec. XVII ale unor pictori olandezi şi
flamanzi precum Jan Steen, Gerard
Terborch, Adriaen van Ostade şi
Johannes Vermeer şi ale unor maeştri de
mai târziu, cum ar fi Jean-Baptiste-
Simeon Chardin în Franţa, Pietro Longhi
şi George Caleb Bingham în Italia.
pictură în tempera Pictură realizată cu
pigmenţi de pământ amestecaţi cu un
material solubil în apă, ca gălbenuş de
ou, răşină sau ceară. Suportul special
pentru pictura în tempera este un panou
rigid din lemn, acoperit cu straturi fine
de ipsos, preparat de obicei din ghips şi
răşină. Tempera este rezistentă la apă şi
poate fi acoperită cu un nou strat de
culoare. Straturile subţiri, transparente,
130

sprijiniţi de guvern (cum ar fi Ben

Shahn, Thomas Hart Benton). pictură
pahari Stil de pictură miniaturală şi
ilustraţie de carte care a apărut în statele
independente din India de la poalele
Munţilor Himalaya, în perioada 1690-
1790. Combinând in¬ tensitatea
îndrăzneaţă a Şcolii basohli cu
delicateţea şi lirismul Şcolii kangra,
pictura pahari se aseamănă cu pictura
rajasthani. De asemenea, are şi câteva
trăsături în comun cu arta rajput din
câmpiile de N ale Indiei, cum ar fi
preferinţa pentru înfăţişarea episoadelor
legendare care îl au erou pe zeul păstor
Krishna. creează un efect luminos. în
Evul Mediu şi în Renaşterea timpurie,
pictura în tempera era unicul tip de
pictură, dar a fost înlocu¬ ită în sec. XV
de pictura în ulei. pictură în ulei Pictură
realizată cu ajutorul culorilor în ulei,
substanţe alcătuite din pigmenţi în
suspensie în uleiuri deshidratate.
Culorile în ulei permit amestecul
tonurilor şi obţi¬ nerea efectelor vii,
putând fi folosite pentru o varietate de
texturi. Consistenţa standard a culorilor
în ulei este o pastă fină, untoasă. Se
aplică cu ajutorul unor pensule sau al
unui vârf de cuţit, de obicei pe pânze
bine întinse. Picturile în ulei sunt uneori
acoperite cu o peliculă de lac. Uleiul, ca
material pentru pictură, a fost folosit
încă din sec. IX d.Hr., deşi practica
picturii în | ulei îşi are originile în sec.
XVJ în tehnica picturii în tempera. în
sec. XVI, la Veneţia, culorile în ulei
erau frecvent folosite în pictură. De
atunci sunt cele mai răspândite materiale
pentru pictura de şevalet. pictură
metafizică in italiană pittura metafisica
Stil de pictură care s-a dezvoltat între
1910 şi 1920, prin lucrările pictorilor
italieni Giorgio de Chirico şi Carlo
Carrà (1881-1966). Mişcarea a fost
iniţiată de de Chirico, a cărui pictură
onirică, având puternice contraste de
umbre şi lumini, lasă adesea senzaţia de
mister şi ame¬ ninţare. în 1917, Chirico,
fratele său mai mic, Alberto Savinio, şi
Carrà au întemeiat oficial şcoala şi
principiile ei. Imaginile lor
reprezentative, dar bizare şi distonante,
trezesc nelinişte şi au influenţat puternic
j suprarealismul anilor 1920. pictură
murală Pictură aplicată şi făcută integral
pe suprafaţa unui perete sau a unui
tavan. Rădăcinile acestei tehnici se
găsesc în dorinţa universală ce i-a făcut
pe oamenii preistorici să picteze pereţii
peşterilor, să-şi exprime ideile şi
credinţele. Romanii au creat numeroase
picturi murale, mai ales la Pompeii şi
Ostia, dar acest gen de artă (ce se
deosebeşte de frescă) a atins apogeul în
Europa renascentistă, prin reprezentaţi
ca Masaccio, Fra Angelico, Leonardo da
Vinci, Michelangelo şi Rafaël. în sec.
XX, cubiştii şi foviştii din Paris au
îmbrăţişat pictura murală, la fel ca şi
pictorii revoluţionari din Mexic (de ex.
Diego Rivera, José Clemente Orozco,
David Alfaro Siqueiros) şi artiştii din
perioada Marii Depresiuni americane,
pictură pe pergament Formă de artă
practicată la origine în Orientul
îndepărtat. Cele două tipuri dominante
sunt peisajele pe pergament din China şi
pergamentele narative japo¬ neze. O
contribuţie importantă a Chinei la istoria
picturii o reprezintă peisajele pe
pergamente artizanale, care au avut cea
mai înfloritoare perioadă în sec. X-XI,
prin ma¬ eştri ca Xu Daoning şi Fan
Kuan. Pictura japoneză pe pergament din
sec. XII-XIII a pus accentul pe
reprezentarea unor poves¬ tiri. în
capodopera literară timpurie a lui
Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji
(Genji monogatari), naraţiunea este
relatată în picturi care alternează cu
textul, uneori pictura suplinindu-1
aproape în totalitate. Subiectele de bază
erau povestirile şi bi¬ ografiile
populare din timpul Evului Mediu al
Japoniei. pictură pe scoarţă de copac
Desene abstracte şi figurative aplicate
pe materiale neţesute, fabricate din
scoarţă de copac, numite şi tapa, prin
scrijelire sau pictare. Cel mai folosit
material este partea interioară a scoarţei
de dud. Scoarţa este deco- jită, umezită
şi bătută până devine subţire. Astăzi se
mai fac haine din scoarţă pictată în
Australia de N, Noua Guinee şi în unele
părţi ale Melaneziei. Stilurile şi
imagistica variază în HOLLc
BilOARCHiV, BSQEî't-BABEN,
GERMANIA Tapa, drapaj de perete
pictat pe scoarţă de copac cu simboluri
animale ale unor triburi din zona Teluk
Jos Sudarso (golful Humboldt),
provincia Irian Jaya (Papua-Noua
Guinee de Vest), Indonezia, în
Rijksmuseum voor Volkenkunde Justinus
van Nassau, Breda, Neth 131

PICTURI ICICLOPEDIA UNISALĂ

BRITANNICA; I funcţie de zone, de la
reprezentări natu¬ raliste stilizate de
oameni şi animale până | la fiinţe mitice,
spirale, cercuri şi motive I abstracte.
picturi pe nisip Tip de artă practicată de
amerindienii nava- jo şi pueblo şi de
budiştii tibetani. Picturile ! pe nisip sunt
desene stilizate, simbolice (în Tibet,
mandala), realizate prin presărarea ] de
pietricele sfărâmate, colorate, mangal |
sau polen pe o suprafaţă curată, plană j
de nisip. Picturile pot fi reprezentări ale
divinităţilor, lumi cosmice, animale,
fulgere, | curcubee, plante şi alte
simboluri descrise ! în textele şi
rugăciunile diferitelor religii I sau în
ritualurile de vindecare. | Picţi Populaţie
antică de pe teritoriul Scoţiei \ de E şi
de NE moderne. Numele provine | din
latinescul picii (care în traducere |
înseamnă pictaţi) şi se referea la
trupurile pictate sau tatuate ale acestor
indivizi. ! Se pare că descindeau din
aborigenii | preceltici. Au atacat zidul
lui Hadrian în I 297 d.Hr. şi au fost
permanent în conflict I cu romanii. în
sec. VII d.Hr., cele două | regate ale lor
s-au unit, iar picţii au trecut | la
creştinism. în 843 d.Hr., Kenneth I, |
regele scoţilor i-a inclus în regatul Alba,
| Scoţia de mai târziu. picup Vezi
fonograf | Picus în mitologia romană,
ciocănitoare sacră | a zeului Marte.
Zeitate minoră asociată cultului
fertilizării solului, Picus a fost venerat
în Italia antică. Versiunile ulterioare I
ale mitului l-au prezentat ca fiind un rege
italian, a cărui mireasă, Circe, l-a
transfor- ; mat în ciocănitoare. în artă,
Picus a fost | iniţial înfăţişat sub forma
unei ciocănitori I în vârful unui par, iar
apoi ca un tânăr cu | o ciocănitoare pe
cap. Ciocănitoarea era, \ de asemenea, o
pasăre apreciată de auguri 1 (preoţi
romani care preziceau viitorul stu¬ diind
zborul păsărilor). pidgin | Idiom cu un
vocabular foarte limitat şi o gramatică
simplificată la maximum, j Idiomul
pidgin apare, de obicei, pentru a I
înlesni comunicarea între două grupuri
de I persoane care nu vorbesc aceeaşi
limbă. | Dacă un pidgin devine limba
maternă a j unui grup de vorbitori, este
denumit o I limbă creolă. Combinaţiile
de limbi cum ar fi cele între chineză şi
engleză sau melaneziană şi engleză au
fost inventa¬ te de comercianţii
vorbitori de engleză şi locuitorii
Orientului îndepărtat şi ai insulelor, din
necesitatea de comunicare. Alte
idiomuri pidgin au apărut odată cu
dezvoltarea comerţului de sclavi din
Africa şi a importului de sclavi vest-
africani pe plantaţiile din Caraibe. De
obicei, cea mai mare parte a
vocabularului redus al unui idiom pidgin
provine dintr-o singură limbă (de ex.
pidginul melanezian are un fond de
cuvinte englezeşti de peste 90%). în
orice caz, numărul cuvintelor sale este
foarte redus. Pidginul melanezian are
doar 2 000 de cuvinte, pe când cel
chinez-englez are numai 700. pièce bien
faite /piesă bine construită/ Piesă
concepută în concordanţă cu princi¬
piile tehnice stricte care conferă
organiza¬ rea intrigii şi eficacitatea
teatrală. Această formă a fost dezvoltată
pe la 1825 de Eugène Scribe, fiind
foarte des folosită în sec. XIX pe toate
scenele din Europa şi SUA. Necesita o
intrigă complexă, artifi¬ cială, o gradare
a suspansului, un punct culminant în care
toate problemele erau rezolvate şi un
final fericit. Sutele de piese de succes
ale lui Scribe au fost imitate în în¬
treaga Europă. Printre dramaturgii care
au folosit această tehnică se numără
Victorien Sardou, Georges Feydeau şi
Arthur Wing Pinero; ultimul a
transformat această formă în artă, în Cea
de-a doua doamnă Tanqueray (The
Second Mrs. Tanqueray, 1893).
piedestal în arhitectura clasică, suport
sau bază a unei coloane, a unei statui, a
unei vaze sau a unui obelisc. Poate fi
pătrat, octogonal sau circular. Un singur
piedestal poate, de asemenea, sprijini un
grup de coloane sau de colonade (vezi
podium). Piedestalul, care a fost prima
dată întrebuinţat de arhitecţii romani,
constă (de jos în sus) din trei părţi: o
plintă, un soclu şi o cornişă (sau calotă).
Piedmont Regiune geografică în E
Statelor Unite. Aşezată între Munţii
Apalaşi şi câmpia coas¬ tei atlantice,
are o lungime de cca 950 km şi se
întinde între fluviul Hudson şi centrul
Alabamei. Este o regiune agricolă
fertilă, relativ joasă, traversată de multe
râuri. piele înveliş care acoperă corpul,
protejându-1 de mediul exterior sau
primind excitaţii 132
.im iiuno prin piele. Celulele moarte,
rigide, ale suprafeţei epidermice " imun
(stratul cornos) au rol de barieră fizică,
fiind permanent înlocuite i ii o«lule
produse în stratul bazai sau generator al
păturii mucoase |t urpul mucos
Malpighi). Derma, stratul gros mijlociu
ai pielii, format din l«»wt conjunctiv,
conţine terminaţii nervoase, vase
sangvine, la nivelul ei Mfllndu se şi
glandele sudoripare, foliculii piloşi,
glandele sebacee. Foliculii lilloyt
olcâtulesc un fel de sac care înconjoară
rădăcina părului. Glandele '«•lincne, de
tip holocrin, asociate cu foliculii piloşi,
secretă o substanţă iimiA, uleioasă
(sebum), care lubrifică suprafaţa pielii.
Secreţiile apoase mIh blondelor
tubuloase sudoripare, răspândite pe
toată întinderea pielii, n|tinM In
suprafaţa acesteia prin intermediul unor
pori mici. Sub dermă se «fin hlpoderma
sau ţesutul subcutanat, un ţesut
conjunctiv lax, format din immnroase
fascicule conjunctive, între care se
găsesc celule adipoase, ilt*lnrinlnând, la
acest nivel, un ţesut adipos sau paniculul
adipos. senzoriale exterioare. Este
alcătuită din epidermă, plasată deasupra
unei derme mai groase. Epiderma
conţine celule cu rol protector, receptori
senzoriali, celule de pigmentaţie şi
celule care produc che- ratină. Ultima
ajută la întărirea ţesutului şi se
deplasează spre suprafaţă, unde for¬
mează un strat exterior relativ uscat,
mort, din ţesuturi solzoase, care se
desprind în mod constant. Derma conţine
nervi senzoriali şi vase sangvine în
ţesutul co¬ nector. Colagenul şi fibrele
elastine îi oferă pielii elasticitate şi
rezistenţă. Celulele răspândite la nivelul
colagenului dau naştere componentelor
pielii şi iau parte la reacţiile acesteia,
printre care şi cele de imunizare. Un
strat de grăsime aflat sub dermă asigură
capitonarea, izolaţia şi stocarea
nutritivă. Bolile pielii variază de la
dermatite şi acnee până la cancer de
piele. Simptomele bolilor somatice se
pot manifesta prin modificări ale
pigmentaţiei (icter) sau ale ţesutului.
Vezi şi dermato¬ logie, păr, tegument,
unghie, transpiraţie, glandă sebacee,
glandă sudoripară. piele Piei (uscate) de
animale tratate pentru a fi conservate şi
potrivite purtării sau folosirii. Tăbăcirea
transformă pielea pe¬ risabilă într-un
material stabil şi care nu putrezeşte.
Deşi au fost folosite pieile unor animale
precum struţul, şopârla, tiparul şi
cangurul, pielea mai des întâlnită este
cea de vită (inclusiv viţelul şi boul),
oaie şi miel, capră şi ied, cal, măgar,
zebră, bivol, porc, dar şi de focă, morsă,
balenă şi crocodil. Prelucrarea pieilor
este o artă străveche, practicată de peste
7 000 de ani. Vezi şi pergament. Pielinen
Lac din SE Finlandei, lângă graniţa cu
Rusia. Are o lungime de 90 km şi o
supra¬ faţă de 1 093 kmp. Lacul are
multe insule. Apa sa este dusă spre S de
râul Pielis, care se varsă în lacul
Saimaa. Este înconjurat de păduri dese,
mai ales pe ţărmul vestic. Tot pe tărâmul
său se găseşte şi dealul Koli, o apreciată
staţiune de iarnă. pielonefrită Infecţie
(de obicei, bacteriană) şi inflamaţie a
ţesutului rinichilor şi a pelvisului renal.
Pielonefrita acută este mai rar întâlnită
şi poate să nu aibă nici o cauză clară.
Simptomele includ febră, friguri, durere
în partea de jos a spatelui şi prezenţa
celulelor sangvine albe şi a bacteriilor
în urină. Tratamentul cu antibiotice
durează între una şi trei săptămâni.
Ţesutul se ci¬ catrizează, iar funcţia
rinichilor nu este, de obicei, afectată.
Pielonefrita cronică apare din cauza
infecţiilor bacteriene repetate care pot
să nu aibă nici un simptom, dar care, în
timp, pot distruge din ce în ce mai mult
ţesut. Dacă este diagnosticată din timp,
se poate interveni chirurgical, însă
uremia, infecţiile severe şi afecţiunile
cardiace şi ale vaselor de sânge pot
cauza moartea. Uneori, dializa sau
transplantul de rinichi prelungesc viaţa.
Pieman Fluviu în NV Tasmaniei,
Australia. S-a format lângă Tullah, la
confluenţa râurilor 133 PIEMAN

PIEMONT ICICLOPEDIA UNI

Macintosh şi Murchison. Izvorând de pe
versantul vestic al ţinuturilor înalte cen¬
trale, parcurge un traseu de cca 115 km
şi curge spre V, vărsându-se în Oceanul
Indian. în anii 1870 şi 1890, în zonă au
fost exploatate resursele de aur şi
cositor. A fost numit astfel după
Alexander Pierce (Jimmie the Pieman),
un condamnat care a fost prins la gurile
fluviului, după ce evadase din colonia
portului Macquarie. Piemont în italiană
Piemonte Regiune autonomă, situată în
NV Italiei. Suprafaţa: 25 399 kmp; 4
166 442 loc. (2001). Centrul
administrativ Torino. Regiunea este
amplasată la graniţa cu Franţa şi
Elveţia. în perioada romană, trecătorile
sale legau Italia de provinciile
transalpine ale Galliei. în Evul Mediu,
casa de Savoia a deţinut controlul asu¬
pra regiunii. în sec. XIX, în perioada
Risorgimento, a fost centrul mişcării de
unificare a Italiei. Victor Emanuel II,
iniţial rege al Piemontului şi Sardiniei, a
devenit primul rege al Italiei moderne,
în 1861. înconjurat de munţi. Piemontul
este situat în valea fluviului Pad. Solul
de pe malurile sale este foarte fertil, de
aici fiind recoltate cantităţi mari de
ovăz, orez şi viţă-de-vie.
Hidrocentralele sale asigură energia
pentru cea mai mare parte a N Italiei.
Pierce, Franklin (23.11.1804, Hillsboro,
New Hampshire, SUA - 08.10.1869,
Concord, New Hampshire) Al 14-lea
preşedinte al SUA (1853-1857). A
practicat dreptul şi a făcut parte din
Camera Reprezentan¬ ţilor (1833-1837)
şi din Senat (1837-1842). La Convenţia
Democrată din 1852 a fost nomi¬ nalizat
pentru a parti¬ cipa la alegerile prezi¬
denţiale ca un candidat de compromis.
Deşi nu era foarte cunoscut pe plan
naţional, a sur¬ prins întreaga scenă
politică, învingându-1 în mod neaşteptat
pe Winfield Scott în alegerile generale.
De dragul armoniei şi al i prosperităţii
afacerilor a înclinat spre opinia ¡ sudistă
în controversa legată de problema |
sclavagismului. A promovat expansiunea
teritorială a SUA, ceea ce a dus la con¬
flictul diplomatic al manifestului de la
Ostende. A reorganizat serviciul
diplomatic şi consular şi a instituit
Curtea de Apel a Statelor Unite. A
încurajat planurile pentru construirea
unei căi ferate transcontinenta¬ le şi a
aprobat tranzacţia Gadsden. Pentru a
promova migraţia nord-vestică şi pentru
a concilia pretenţiile teritoriale, a
aprobat Actul Kansas-Nebraska, dar nu
a putut să ţină sub control problemele
rezultate în urma acestei acţiuni. învins
la următoarele nominalizări pentru
alegeri în 1856 de James Buchanan, s-a
retras din politică. pierde-vară în
engleză scalawag Locuitor din S Statelor
Unite care a sus¬ ţinut Reconstrucţia.
Oponenţii foloseau acest termen pentru
a-i desemna pe cei care se alăturau celor
numiţi vântură-lume (în engleză,
carpetbagger) şi sclavilor elibe¬ raţi
pentru a susţine politica Partidului
Republican. Termenul, de origine
necunos¬ cută, a fost folosit iniţial
pentru a desemna un animal domestic
pipernicit, iar din 1840, o persoană fără
caracter. Printre pierde-vară se numărau
şi foşti membri ai Partidului Liberal,
precum şi fermieri cu simpatii unioniste.
Formau aproape 20% din populaţia albă
cu drept de vot după Războiul Civil
American. Mulţi dintre ei au deţinut
funcţii guvernamentale în Sud şi au
sprijinit reformele moderate. Piero della
Francesca (1420, Sansepolcro?,
Republica Florenţa - 12.10.1492,
Sansepolcro) Pictor italian. Fiu al unui
prosper tăbăcar şi negustor de lână, s-a
făcut cunoscut prin explorarea
perspectivei într-o manieră atentă şi
organizată în acelaşi timp. Ciclul de
fresce pentru bise¬ rica San Francesco
din Arezzo, Legenda adev㬠ratei Cruci
(anii 1450), constituie un exemplu
relevant al stilului său caracterizat prin
simplitatea şi claritatea structurii sale,
uzul controlat al perspecti¬ vei şi aura
de senin㬠tate. Celebrul portret diptic
al patronilor săi, contele Federico da
Montefeltro şi soţia sa (cca 1470), este
cunoscut pentru redarea neidealizată a
trăsăturilor acestora şi folosirea
peisajului ca Botezul lui Hristos, pictură
pe lemn de Piero della Francesca, cca
1440-1445; Galeria Naţională, Londra
134

fundal. Deşi nu i-a influenţat

semnificativ pe contemporani,
contribuţiile ştiinţifice şi poetice ale lui
Piero della Francesca la pictura
renascentistă sunt recunoscute. Fiind şi
scriitor, este autorul unor trata¬ te
teoretice în domeniul geometriei şi al
perspectivei. Piero di Cosimo născut
Piero di Lorenzo (1462, Florenţa,
Republica Florenţa - 1521, Florenţa)
Pictor italian. Numele său derivă de la
cel al maestrului său, Cosimo Rosselli,
pe care l-a asistat la realizarea frescelor
din Capela Sixtină. Picturile sale
ulterioare, cu teme mitologice, afişează
un stil romantic bizar. Ele sunt populate
de fiinţe hibride, ezitând între forma
umană şi cea animală, care participă la
diverse petreceri (de ex. tabloul
Descoperirea mierii, cca 1500) sau
lupte (de ex Bătălia dintre centauri şi
lapiţi, cca 1500). Arta sa îi reflectă
personalitatea excentrică. Nu a aparţinut
nici unei şcoli de pictură, dar a fost
influenţat de mulţi artişti, printre care
Sandro Botticelli şi Leonardo da Vinci.
Pierre Oraş, 13 876 loc. (2000), centrul
admi¬ nistrativ al statului Dakota de
Sud, SUA. Aşezată pe malul râului
Missouri, în cen¬ trul statului, zona a
fost iniţial ocupată de indienii arikara.
Oraşul a fost înfiinţat în 1880 ca punct
terminus vestic al căii ferate care lega
Chicago de NY dezvoltându-se foarte
mult ca un centru comercial şi de
minerit. A devenit capitala statului în
1889. Este centrul unei mari zone, foarte
diversificate în ceea ce priveşte
agricultura, cu o dezvoltată industrie a
turismului, bazată pe lacurile din jur.
piersic Arbore fructifer de talie mică
sau mijlocie (Prunus persica) din familia
Rosaceae, cultivat în regiunile temperate
ale ambelor emisfe¬ re. Este, probabil,
originar din China şi, ulterior, s-a
răspândit spre V. Piersicul nu rezistă la
temperaturi joase, dar are nevoie de
răcoare pentru a creşte. Frunzele alungi¬
te, ascuţite, sunt de un verde lucios,
având formă de lance. Florile albe sau
roz cresc separat sau în buchete. Fructul
cărnos, suculent şi parfumat este
comestibil. Se cunosc două tipuri de
fructe: un tip la care partea cărnoasă a
fructului se desprinde de sâmbure şi un
tip la care sâmburele este bine prins de
partea cărnoasă a fructu¬ lui. Au fost
create mii de varietăţi. Pieliţa piersicii
este pufoasă sau scămoşată; piersi¬ cile
cu coaja fără puf se numesc nectarine.
Piersicile se mănâncă, de obicei,
proaspete şi se prepară în deserturi.
Piersicile conservate sunt un produs
obiş¬ nuit în multe regiuni. Printre
plantele înrudi¬ te se numără migdalul,
piersic (Prunus pere/ca) prunul şi
cireşul. GW.1 HotMAN piesă Vezi teatru
piesă cu măşti Mică reprezentaţie
dramatică în care actorii sunt mascaţi.
îşi are originea în ceremonia folclorică
cunoscută drept pantomima şi a evoluat
în spectacole de curte somptuoase, în
sec. XVI-XVII. O piesă cu măşti
prezenta o temă alegorică folosind
discursuri, dansuri şi cântece, într-un
spectacol cu costume fastuoase şi
decoruri spectaculoase. Apogeul genului
a fost atins în Anglia sec. XVII, când
poetul de curte Ben Jonson a colaborat
la crearea acestor piese cu Iñigo Jones,
acordând genului forţă literară. Piesele
cu măşti s-au contopit ulterior cu opera.
piesă de altar Pictură, basorelief,
sculptură, panou sau zid cu decoraţiuni
care încununează altarul unei biserici
catolice. Imaginile pictate re¬ prezintă
sfinţi şi evenimente biblice. Există două
tipuri de astfel de piese: reredos, cel din
spatele altarului, care se ridică de la
duşumea, şi catapeteasma, amplasată pe
altarul însuşi sau pe un piedestal, în
spatele acestuia. Dipticul este piesa de
altar formată din două panouri; tripticul
este format din trei panouri şi polipticul
din patru sau mai multe panouri. Piesele
de altar variază ca mărime, unele sunt
mici şi portabile, altele sunt mari şi fixe.
Unele au aripi mobile ce pot fi închise
sau deschise. Primele piese de altar
sculptate datează din sec. XI, iar piesele
de altar pictate au devenit obişnuite în
sec. XIV piesă istorică sau cronică
Piesă având ca temă un moment din is- j
torie, ce prezintă fapte din trecut ca pe o
lecţie pentru prezent. Piesele istorice,
care provin din piesele moralizatoare
medievale, au cunoscut o perioadă de
înflorire în epoca pasiunilor
naţionaliste, cum a fost 135 PIESA

cea din Anglia din 1580 până în anii

1630. Printre piesele de acest fel se
numără Victoriile lui Henric V (The
Victories of Henry the Fifth) şi
Adevărata tragedie a lui Richard III
(The True Tragedie of Richard III),
ajungând la adevărata maturitate cu
Edward II al lui Christopher Marlowe şi
Henric VI al lui William Shakespeare.
piesă secundară Divertisment
suplimentar oferit după o piesă de teatru
jucată integral în Anglia sec. XVin. Se
prezenta o comedie scurtă, o farsă ori o
pantomimă, pentru a mai reduce din
greutatea tragediei neoclasice în cinci
acte care se juca de obicei. Un preţ de
intrare redus pentru cei care întârziau,
de obicei după actul III, permitea
spectatorilor cu gusturi mai puţin alese
şi celor care munceau să vadă sfârşitul
dramei şi piesa secundară cu un singur
act. pietism Mişcare reformatoare în
luteranismul ger¬ man, apărută în sec.
XVII. A fost iniţiată de pastorul luteran
Philipp Jakob Spener (1635-1705).
Acesta a pus bazele unui co Uj CL tip de
organizaţie de întrajutorare pentru
creştini, unde se citeau texte religioase
şi aveau loc discuţii duhovniceşti.
Spener a pledat pentru o mai mare
implicare a laicilor în lumea clericală,
pentru un studiu mai temeinic al
Scripturii şi pentru o atitudine mai
umană a pastorilor, care să pună mai
mult accent pe latura didactică a
predicilor. De asemenea, el repudia dis¬
putele între semeni. Discipolul lui
Spener, August Hermann Francke (1663-
1727), a transformat Universitatea din
Halle într-un centru al mişcării.
Pietismul a in¬ fluenţat bisericile
moraviene şi metodiste (vezi metodism).
pietriş Rocă sedimentară neconsolidată,
alcătuită din fragmente de roci mai mult
sau mai puţin rotunjite, de dimensiuni
mai mari decât nisipul (măsoară peste 2
mm în diametru). Straturile de pietriş din
unele locuri conţin minerale metalice
grele, precum casieritul (o sursă
importantă de cositor), sau metale
native, cum ar fi aurul, prezent sub formă
de pepite sau fulgi. Depozitele se
acumulează în albiile unor cursuri de
apă sau pe plaje, acolo unde apa se
deplasează mult prea rapid pentru a
permite depozitarea nisipului. Datorită
condiţiilor de acumulare, formaţiunile
de pietriş apar, în general, în cantităţi
mai mici decât depozitele de nisip sau
de ar¬ gilă, variind puternic din punct de
vedere al dimensiunii fragmentelor
componente, grosimii şi configuraţiei. în
multe regiuni, terasele de pietriş (sau
plajele ridicate) se întind pe suprafeţe
mari de uscat, ceea ce indică faptul că,
în trecut, marea a avut un nivel mai
ridicat decât în prezent. Pietrişul este
foarte larg utilizat ca material de
construcţie. Pietro da Cortona născut
Pietro Berrettini (01.11.1596, Cortona,
Toscana - 16.05.1669, Roma, Statele
Papale) Pictor, arhitect şi decorator
italian. Fiu al unui pietrar din Cortona,
Toscana, a devenit ucenicul unui pictor
din Florenţa. Prima sa lucrare
importantă, o serie de fresce pentru
bisericuţa Santa Bibiana din Roma
(1624-1626), i-a fost comandată de papa
Urban VIII. Sub patronajul familiei
Barberini (familia papei), Pietro a
devenit celebru. Tehnica exuberantă a
frescelor sale baroce a anunţat fresca
Alegoria divinei providenţe şi a puterii
Barberinilor (1632- 1639), de pe
tavanul palatului Barberini, Pietâ (in
italiană, milă) Reprezentare a Madonei
(Fecioara Maria) ţinând în braţe trupul
neînsufleţit al lui Hristos. Tema s-a dez¬
voltat din cea a Jeluirii, adică momentul
dintre coborârea lui Iisus de pe cruce şi
înmormân¬ tarea sa. A apărut în
Germania, la începutul sec. XTV. în sec.
XV s-a bucurat de o po¬ pularitate mai
mare în Europa nordică decât în Italia.
Cea mai bună reprezentare rămâne cea a
lui Michelangelo (1499), expusă în ba¬
zilica San Pietro de la Vatican. Pietâ a
fost des reprezentată atât în pictură, cât
şi în sculptură. Lucrarea lui
Michelangelo înfaţişând-o pe Maria
ţinând trupul lui Iisus pe genunchi a
servit ca etalon până în sec. XVI, când
artiştii au început să-l plaseze pe Iisus la
picioarele Măriei. Deşi o mare parte a
artei religioase a intrat în declin după
sec. XVH, Pietâ şi-a păstrat
popularitatea de-a lungul sec. XIX. Pietâ
(Plângerea lui Hristos răstignit),
sculptură în marmură de Michelangelo,
1499; Bazilica San Pietro, Roma
SCALA/ART RGSOURCE. NEW
YORK 136

- f^NCICLOPEDlA UN itf^Fi ISALĂ

BRITANNICA cea mai cunoscută
lucrare a sa. în această adevărată
capodoperă, Pietro a demonstrat că este
un maestrul al iluziei, datorită realizării
deosebite a personajelor care par să
plutească în aer. A mai pictat o serie de
fresce pentru palatul Pitti din Florenţa.
Ca arhitect, cea mai mare realizare a sa
o constituie biserica Sfinţii Marina şi
Luca | din Roma (1634), prima biserică
barocă | ridicată ca un tot unitar.
Pietroasa, Tezaurul de la - numit şi
Cloşca cu puii de aur [ Celebru tezaur
descoperit pe teritoriul României
(1837), într-o carieră de piatră din
comuna Pietroasa (astăzi Pietroasele),
judeţul Buzău. A fost vândut unui antre¬
prenor, Verusi, care, pentru a transporta
şi | vinde mai uşor piesele mari, le-a
tăiat cu toporul. Dintre cele 22 sau 24 de
piese din care era alcătuit tezaurul,
autorităţile nu au mai reuşit să
recupereze decât 12, din aur masiv,
unele dintre ele fiind încrustate cu pietre
preţioase: platoul (tăiat în pa¬ tru),
patera (un vas adânc pentru libaţii),
două vase mai mici (unul octogonal, iar j
celălalt dodecagonal), patru fibule
(agrafe | speciale de prins hainele), o
cană de tip oenochoe (în greacă, pentru
vin) şi trei co¬ lane. Eleganţa execuţiei
şi anumite detalii constructive indică
faptul că o parte dintre piese au fost
lucrate în Imperiul Roman, în stilul
specific Antichităţii târzii, în timp ce
altele sunt de provenienţă mai degrabă |
gotică, din punctul de vedere al
atelierelor j unde au fost produse.
Numele Cloşca cu puii de aur îi vine de
la forma stilizată, de păsări (probabil
vulturi), a fibulelor, cea mai mare dintre
ele fiind numită cloşca, iar cele mai
mici, puii. Cel care l-a făcut celebru,
prin importanţa pe care i-a acor¬ dat-o,
a fost Alexandru Odobescu, care a
însoţit tezaurul la Expoziţia Universală j
de la Paris din 1867, dedicându-şi apoi |
tot restul vieţii cercetării acestuia. S-a
crezut iniţial că piesele au aparţinut
regelui vizigot Athanaric, care s-ar fi
retras de aici în Imperiul Roman după
înfrângerea suferită în faţa hunilor (376
d.Hr.). Cerce¬ tări ulterioare plasează
însă tezaurul în j sec. V d.Hr., ca
aparţinând ostrogoţilor. | Inscripţia cu
caractere runice (vezi rune) de pe unul
dintre colane, statueta din mijlocul |
paterei şi celelalte figuri imprimate pe
vase lasă să se presupună că piesele ar
fi putut fi folosite în scopuri rituale, deşi
nu poate fi complet înlăturată ipoteza
utilizării lor | la curtea unui personaj
nobil (probabil un rege got). Tezaurul a
fost furat în 1875 din incinta Muzeului I
de Antichităţi din I Bucureşti şi
recuperat I în 1876, deşi colanul | eu
inscripţia fusese i parţial distrus. în I
1884, clădirea în care | era adăpostit a
luat foc, I iar pentru a fi salvat, tezaurul
a fost aruncat Tezaurul de la Pietroasa
pe geam. După aceea, autorităţile
române l-au trimis la Berlin, unde a fost
restaurat de un orfevrier care lucra şi
pentru casa regală a României. La
sfârşitul lui 1916, din pricina războiului,
guvernul a luat hotărârea de a adăpos¬ ti
tezaurul ţării, inclusiv piesele de la
Pietroasa, la Moscova. După izbucnirea
Revoluţiei Ruse din 1917, relaţiile
dintre Rusia şi România au devenit
foarte în¬ cordate. în urma intervenţiei
româneşti din Basarabia, la chemarea
Sfatului Ţării, Rusia sovietică a decis să
rupă relaţiile cu România şi a confiscat
tezaurul. De aceea, Cloşca cu puii de aur
nu s-a întors în ţară decât în 1956, când
a o mică parte din tezaurul ţării fost
restituit. piezoelectricitate Apariţie a
unui câmp electric în anu¬ mite cristale
neconductoare, ca rezultat al aplicării
presiunii mecanice. Presiunea
polarizează unele cristale, precum
cuarţul, prin separarea uşoară a
sarcinilor pozitive şi negative. Câmpul
electric rezultat este detectabil ca voltaj.
Se poate produce şi efectul advers: un
câmp electric aplicat produce deformări
mecanice în cristale. Folosind acest
efect, un curent electric alternativ de
înaltă frecvenţă (vezi curent alternativ)
poate fi transformat într-o undă
ultrasonică de aceeaşi frecvenţă, în timp
ce o vibraţie mecanică, precum un sunet,
poate fi transformată într-un semnal
elec¬ tric corespondent.
Piezoelectricitatea este întrebuinţată la
fabricarea de microfoane, pickup-uri
(vezi fonograf) şi sisteme elec¬ trice de
comunicaţii. Pigalle, Jean-Baptiste
(26.01.1714, Paris, Franţa - 21.08.1785,
Paris) Sculptor francez. Născut într-o
familie de maeştri tâmplari, a început să
sculpteze de la vârsta de 18 ani, pe când
stătea în Paris, după care a plecat la
Roma pentru studii (1736-1740).
Reîntors în Franţa, a realizat prima
versiune a cunoscutei sale lucrări
Mercur încheindu-şi sandalele, care,
într-o versiune ulterioară, a făcut
posibilă 137 PIGALLE

PIGMENT NCICLOPEDIA
UNIOTRSALÀ BRITANNI m. primirea
sa în Academia Regală (1744). Statuia a
devenit atât de cunoscută, încât, în 1748,
Ludovic XV a comandat o versiu¬ ne de
marmură în mărime naturală pentru a i-o
dărui lui Frederic II al Prusiei. A fost
apreciat şi pentru portretele sale
sculptate. Lucrarea Nudul lui Voltaire
(1776), o re¬ prezentare anatomică
realistă a bătrânului filozof, a făcut
senzaţie când a fost expusă pentru prima
oară. pigment Compus intens colorat,
folosit pentru a colora alte materiale.
Spre deosebire de vopsele, pigmenţii nu
se dizolvă; sunt apli¬ caţi ca particule
fine, solide, amestecate cu un lichid. în
general, aceiaşi pigmenţi sunt folosiţi în
vopselele pe bază de apă sau ulei, în
cernelurile tipografice şi în plastic. Pot
fi compuşi anorganici (de obicei mai
deschişi şi care rezistă mai mult) sau
compuşi organici. Pigmenţii organici
naturali sunt folosiţi de secole; în
prezent, cel mai des întrebuinţaţi sunt
cei anorganici sintetici. Pigmentul
primar alb este dioxidul de titan. Negrul
de fum este cel mai întâlnit pigment
negru. Oxizii de fier dau nuanţe de maro,
ce variază de la galben şi porto¬ caliu la
maro închis. Compuşii cromului produc
galbenul, oranjul şi verdele cromat,
compuşii cadmiului dau galbenul,
oranjul şi roşul strălucitor. Cele mai
obişnuite nuanţe de albastru, cele de
Prusia şi ultra- marinul, sunt, de
asemenea, anorganice. Printre pigmenţii
organici produşi, de obi¬ cei, prin
sinteza hidrocarburilor aromatice se
numără azopigmenţii care conţin azot
(roşu, oranj, galben; vezi colorant azoic)
şi ftalocianinele de cupru (verde şi
albastru intens). Clorofila, carotina,
rodopsina şi melanina sunt pigmenţi
produşi de plante şi animale, cu diverse
întrebuinţări. pigmeu Membru al
oricărei populaţii umane ai c㬠rei
adulţi nu depăşesc înălţimea de 1,50 m.
Termenul este asociat, de asemenea, cu
populaţia san din S Africii şi cu aşa-nu-
mitele populaţii negrito din Asia (cum ar
fi filipinezii ilongot). Pe lângă statura
lor mică, pigmeu se disting prin faptul că
au cea mai mare rată a metabolismului
de bază din lume şi prin frecvenţa
anemiei celulelor-seceră. Studiile
asupra populaţiei mbuti din pădurea Ituri
exemplifică aceste constatări. Vezi rasă.
pika Denumire generică pentru speciile
de ma¬ mifere (genu/ Ochotona, familia
Ochottmidae) pika-american sau iepure-
şuierător (Ochotona princeps)
KENNETH W. FINK/ROOT
RESOURCES cu urechi rotunde şi fără
coadă, din ordinul iepurelui
(Lagomorpha), întâlnit în Asia, Europa
de E şi zonele din V Americii de Nord.
Deşi nu sunt iepuri de câmp, uneori sunt
numiţi iepuri-şoareci. Membrele
posterioare sunt mai puţin dezvol¬ tate
decât la iepuri. Mai mult aleargă decât
sar. Blana lor cafenie sau roşiatică este
moale, lungă şi deasă. Au cca 15 cm în
lungime şi cântăresc 125-200 de grame.
Cele mai multe specii trăiesc în
regiunile muntoase, stâncoase, dar există
şi unele specii asiatice care trăiesc în
vi¬ zuini. Nu hibernează, dar vara şi
toamna „recoltează" ierburi, le usucă la
soare şi apoi depozitează fânul în locuri
protejate (de ex. sub pietre), pentru a-1
consuma pe timp de iarnă. Pike, Kenneth
L(ee) (09.06.1912, Woodstock,
Connecticut, SUA - 31.12.2000, Dallas,
Texas) Lingvist şi antropolog american.
A lucrat la Institutul de Vară de
Lingvistică (în prezent cunoscut sub
denumirea SIL International), o
organizaţie care pe lângă traducerea
Bibliei se ocupă cu studiul limbilor
nescrise puţin cunoscute. A lansat teoria
lingvistică tagmemică. Tagmema, o
unitate formată dintr-o parte de
propoziţie (de ex. un subiect) şi o clasă
de părţi de vorbire (de ex. un substantiv)
prin care este exprimată respectiva parte
de propoziţie, este considerată a avea
funcţie atât seman¬ tică, cât şi sintactică.
Pike Pisc muntos în E statului Colorado,
SUA. Se află în lanţul anterior al
Munţilor Stâncoşi, lângă Colorado
Springs. Are o înălţime de 4 301 m. Este
cunoscut pentru panorama deosebită
care se vede din vârf. A fost descoperit
în 1806 de exploratorul american
Zebulon Pike. Se spune că priveliştea
minunată din vârful său a inspirat-o pe
Katharine Lee Bates în scrierea operei
Frumuseţile Americii (America the
Beautiful, 1893). Pike, Zebulon
Montgomery (05.01.1779, Lamberton,
New Jersey, SUA - 27.04.1813, York,
Ontario, Canada) Explorator nord-
american. S-a înrolat în armată la vârsta
de 15 ani. în 1805 a condus 138

f NCICLOPEDIA INItftRSALĂ
BRiTANNIC | o expediţie pentru a
descoperi izvorul flu- | viului
Mississippi, a străbătut 3 200 km din St.
Louis până în N Minnesotei, unde a
identificat în mod eronat lacul Leech ca
izvor al fluviului. în 1806 a fost trimis în
SV pentru a explora râurile Arkansas şi
Red. Trecând prin Colorado, a încercat
să escaladeze muntele numit ulterior
Vârful Pike (4 301 m), dar nu a reuşit. A
ajuns în N statului New Mexico (1807).
Raportul său despre regiunea Santa Fe a
încurajat expansiunile ulterioare în zona
de SV. A fost ucis în timpul Războiului
din 1812, în ofensiva asupra Yorkului
(Toronto). pilastru în arhitectura clasică,
coloană rectangulară construită într-un
zid, care iese uşor în relief. Este format
dintr-un capitoliu şi o bază şi
corespunde unui anumit ordin, în
arhitectura romană, pilastrul a căpătat
funcţie decorativă, în detrimentul celei
structurale. A servit pentru a înfrumuseţa
anumite părţi ale unor ziduri lipsite de
decoraţiuni. Filat din Pont (m. 36
d.Hr.?) Prefect roman al Iudeii (26-36
d.Hr.) care l-a judecat pe Iisus şi a
ordonat crucificarea acestuia. Noul
Testament îl descrie ca pe | un om slab şi
influenţabil, care, deşi nu i-a J găsit nici
o vină lui Iisus, a dispus executa- I rea
lui pentru a satisface dorinţa mulţimii, [
care cerea ca el să fie ucis. Cunoscut
pentru severitatea faţă de evrei, a fost, în
final, rechemat la Roma pentru a fi supus
unui proces în care era acuzat de
cruzime şi opresiune. Nu se ştie cu
exactitate data morţii sale. Unele
legende spun că s-ar fi ! sinucis în 39
d.Hr., la ordinul lui Caligula. | Altele
relatează că atât el, cât şi soţia lui ar fi
trecut la creştinism. pilă în industria
grea şi în cea de prelucrare a metalelor,
unealtă de oţel în formă de tijă sau de
bară, cu o suprafaţă formată din
numeroşi dinţi mărunţi şi ascuţiţi. Pilele
se folosesc la netezirea sau la modelarea
unor obiecte, în special din metal.
Tăierea cu pila sau acţiunea abrazivă a
acesteia J rezultă din apăsarea şi
deplasarea pilei (de | obicei făcută
manual) pe suprafaţa piesei. | Pila cu
tăiere simplă este formată din şiruri
paralele de dinţi dispuşi în diagonală pe
suprafaţa metalică. Pila cu tăiere dublă
are şiruri de dinţi care se încrucişează.
Dinţii raşpelului sunt mai rari şi au
vârful rotunjit; raşpelurile sunt de obicei
mai as¬ pre şi sunt folosite în
prelucrarea lemnului şi a materialelor cu
duritate mică. pilă de combustie
Dispozitiv care converteşte energia
chimi¬ că a unui combustibil direct în
electricitate (vezi electrochimie). Pilele
de combustie sunt în mod intrinsec mai
eficiente decât majoritatea altor
dispozitive de convertire a energiei.
Reacţiile chimice electroliti¬ ce
determină eliberarea electronilor la un
electrod, apoi aceştia se îndreaptă,
printr-un circuit extern, către un al doi¬
lea electrod. în vreme ce electrozii din
baterii sunt sursa ingredientelor active,
care suferă transformări şi se consumă
pe parcursul reacţiei, în pilele de
combustie, combustibilul gazos sau
lichid (adesea hidrogen, alcool metilic,
hidrazină sau o hidrocarbură simplă)
este trimis în per¬ manenţă către unul
dintre electrozi, iar celălalt electrod
primeşte oxigen sau aer dintr-o sursă
externă. Prin urmare, atâta timp cât este
alimentată cu combustibil şi aer, pila de
combustie nu va înceta să funcţioneze şi
nu va necesita o reîn- cărcare. Practic,
pilele de combustie pot fi folosite în
locul oricărei alte surse de electricitate.
Sunt folosite în special la automobilele
electrice, pentru a reduce substanţial
poluarea. Pilcomayo Râu în partea
central-sudică a Americii de Sud, cel
mai important afluent vestic al râului
Paraguay. Izvorăşte din Anzii estici, în
Bolivia central-vestică, şi curge spre
SE, prin Grand Chaco din Paraguay,
pentru a se vărsa în Paraguay lângă
Asuncion, după ce parcurge un traseu de
1 600 km. Reprezintă graniţa naturală
dintre Paraguay şi Argentina. Piliuţă,
Constantin (4.02.1929, Botoşani,
România - 05.05.2003, Bucureşti) Pictor
român. După copilăria petrecută la
Botoşani, oraş pe care ÎI va evoca în
multe tablouri, a urmat Institutul de Arte
Plastice Nicolae Grigorescu din
Bucureşti, unde l-a avut profesor pe
Alexandru Ciucurencu. A debutat în
1956, de-a lungul anilor ) participând la
numeroase expoziţii, din¬ tre care 20
personale. Cunoscut ca un foarte bun
desenator, arta lui se remarcă prin
folosirea tuşelor mari, monocrome, şi
prin eliminarea din cadrul tablourilor a
oricăror detalii nesemnificative. Paleta
139 PILIUŢA

PILLAT CICLOPEDIA UNI#RSAIĂ

BRITANNIC coloristică este luminoasă,
predominând tonurile pastelate, care
simbolizează ad¬ miraţia nostalgică a
frumuseţii lucrurilor. S-a îndreptat mai
ales către peisagistică, atât a naturii
(tablourile având ca subiect flori sau
peisaje din Delta Dunării sau
Dobrogea), cât şi a oraşelor vechi (de |
ex. Botoşani). Nu a ocolit nici portretul j
(Tudor Arghezi, Marin Preda) sau
compo¬ ziţiile cu subiecte istorice
(Bobâlna). De asemenea, a realizat şi
lucrări în frescă, dar s-a îndreptat şi
către scenografie. Câteva dintre
distincţiile pe care le-a primit sunt
Premiul ex-equo al Comitetului de Stat
pentru Cultură şi Artă (1971), Premiul
Ion Andreescu al Academiei Române
(1974). Printre picturile sale se numără
Flori galbe¬ ne, Balerin, Chitarist,
Femeie cu chitară, Iama, Circ, Delta,
Flori violete, Peisaj, Cal, Cocoş,
Arlechin, Anemone. în memoria sa, soţia
şi fiica lui au deschis în Bucureşti
Galeria Constantin Piliuţă, care, pe
lângă lucrările sale, găzduieşte şi
expoziţii ale altor artişti | contemporani.
Pillat, Dinu (20.11.1921, Bucureşti,
România - 04.12.1975, Bucureşti)
Scriitor român. Fiu al lui Ion Pillat. A
publicat studii de literatură română şi
universală: Romanul de senzaţie în
literatura română din a doua jumătate a
sec. al XlX-lea (teză de doctorat, 1947),
Dostoievski în conştiinţa literară
românească (1976); mono¬ grafii: Ion
Barbu (1969) şi romane: Moarte
cotidiană (1946). Pillat, Ion
(31.03.1891, Bucureşti, România -
17.04.1945, Bucureşti) | Poet român,
membru corespondent al Academiei
Române. Fiu al lui Ion N. Pillat,
descendent dintr-o veche familie
boierea¬ scă, şi al Măriei Brătianu. A
participat la Conferinţa de pace de la
Paris (1919), ca secretar al lui Al.
Vaida. A colaborat la j multe dintre
revistele vremii şi a editat, în
colaborare cu Perpessicius, volumul
Antologia poeţilor de azi. Socotită
tradiţiona¬ listă, dar cu vizibile
influenţe simboliste şi expresioniste,
poezia lui se caracterizează prin
rafinament stilistic, fiind reprezentată de
pasteluri muzicale şi elegiace, evocări
ale naturii şi ale satului arhaic argeşean,
cu inflexiuni de interiorizare reflexivă:
Visări păgâne (1912), Eternităţi de-o
clipă | (1914), Pe Argeş în sus (1923),
Poeme într-un \ vers (1936). A tradus
mult din poezia universală (Baudelaire,
Valéry, Goethe, T. S. Eliot). Eseuri:
Portrete lirice (1936), Tradiţie şi
literatură (1943). Pillsbury Co.
Companie americană producătoare de
alimente. A fost înfiinţată în
Minneapolis în 1871, sub numele C.A.
Pillsbury & Co. Fondatorul ei, Charles
Alfred Pillsbury (1842-1899), a
transformat-o într-unul dintre cele mai
mari concerne de morărit şi panificaţie
ale lumii din anii 1880. A extins
afacerea prin obţinerea unor taxe de
transport favorabile şi prin con¬ struirea
propriilor silozuri pentru cereale în
toată zona de NV A vândut-o unui
sindicat englez, dar a rămas director
până la sfârşitul vieţii. Mai târziu,
compania s-a dezvoltat cu succes,
fabricând produse alimentare foarte
apreciate, printre filialele sale
numărându-se Burger King, Hăagen
Dazs şi Green Giant. A fost preluată de
Grand Metropolitan PLC (în prezent
Diageo PLC) în 1989, în termeni nu prea
amiabili, iar în 2001 a fost vândută
fostei rivale, General Mills, Inc. pilon
(în greacă, cale de acces) în
construcţiile moderne, turn care oferă
susţinere, cum ar fi turnurile de oţel de
care sunt prinse firele electrice sau
picioarele unui pod. La început, pilonii
erau fie porţi monumentale în temple
egiptene antice, fie o pereche de
trunchiuri de piramide înalte cu o intrare
între ele sau o construcţie străpunsă de o
cale de acces. pilon în construcţii, stâlp
ce porneşte din fun¬ daţie, folosit încă
din timpuri preistorice. Pilonii transferă
greutatea clădirii spre o zonă mai
rezistentă atunci când pământul de sub
construcţie nu poate susţine direct
fundaţia. Pilonii susţin greutatea fie prin
sprijinirea ei direct pe piatră sau sol, fie
prin frecarea produsă de-a lungul
lungimii lor ample. în construcţia civilă
modernă, pilonii din lemn, din oţel sau
din beton care susţin o anumită struc¬
tură sunt înfipţi în pământ. Podurile şi
fundaţiile de construcţii pot fi susţinute
de grupuri de piloni. pilon în arhitectură,
suport vertical de greutate, de ex. pentru
capetele adiacente ale unei arcade. Mai
mare decât o coloană, dar mai mic decât
un perete, un pilon poate susţine, 140

NCICLOPEDIA UNItfïRSALÀ
BRITANNICy S de asemenea, şi o boltă.
Partea de jos, baza, poate fi mai lată,
pentru o mai bună sta¬ bilitate. în
arhitectura romană sau gotică, una dintre
componentele arcadei navei este pilonul
în mixt, realizat în planuri diagonale, cu
asize plasate în nişe. Pilon, Germain
(1535, Paris, Franţa - 03.02.1590,
Paris) Sculptor francez. O lucrare a sa
din tinereţe care decorează mormântul
lui Francisc I (1558) dezvăluie influenţa
italiană. Ulterior | şi-a dezvoltat un stil
propriu, pur francez, caracterizat de
combinarea unor elemente clasice şi
gotice cu manierismul în versi¬ une
Fontainebleau. Cele mai cunoscute
lucrări ale sale sunt sculpturile funerare
pentru Henric II şi Caterina de Medici
de la catedrala Saint Denis (1561-
1570). j Arta sa face trecerea de la
tradiţia gotică la sculptura barocă.
Pitsudski, Jozef (Klemens) (05.12.1867,
2ulow, Polonia, Imperiul Rus -
12.05.1935, Varşovia, Polonia)
Conducător revoluţionar polonez.
Născut într-o Polonie rusificată, a fost
învăţat încă de mic să-i urască pe
asupritorii ruşi. Exilat j în Siberia pentru
activism socialist (1887— 1892), la
întoarcere a devenit unul dintre liderii
Partidului Polonez Socialist. în 1908 a
organizat, în secret, Uniunea Acţiunii
Militare, care a luptat în Primul Război
Mondial sub comanda austro-ungară îm¬
potriva ruşilor. în 1916 a militat pentru
recunoaşterea independenţei Poloniei,
vis [ pe care l-a văzut împlinit în 1918.
A fost primul şef de stat al Poloniei până
la pro¬ mulgarea Constituţiei din 1922.
După ce a înscenat o lovitură de stat în
1926, a fost prim-ministru (1926-1928)
şi ministru al apărării (1926-1935),
numindu-şi premieri dintre oamenii săi.
Aceştia i-au permis să instaureze
dictatura în Polonia. Piltdown, farsa -
Falsificare de rămăşiţe fosile umane,
care la începutul sec. XX a încetinit
progresul , studiului evoluţiei umane.
Craniul aparent fosilizat descoperit pe
izlazul Piltdown, j lângă Lewes, Anglia,
a fost, în 1912, propus | ca dovadă a
descoperirii unei noi specii de oameni
preistorici (omul Piltdown). Abia în |
1954 s-a demonstrat că respectivul
craniu era, de fapt, doar o jumătate de
craniu uman, la care fusese ataşat cu
foarte mare precizie maxilarul unui
urangutan. Nu se ştie exact cine sunt
autorii farsei, dar principalii suspecţi au
fost descoperitorul craniului, Charles
Dawson, şi un funcţio¬ nar care lucra la
British Museum, pe nume Martin A.C.
Hinton. pima Indieni nord-americani
vorbitori de limbă uto-aztecă. Au trăit în
S Arizonei, în zona centrală a culturii
preistorice hohokam, de unde se pare că
sunt şi originari. Numele le-a fost dat de
spanioli, care l-au adaptat probabil din
expresia pi-nyi-match, care înseamnă
„nu ştiu". Ei îşi spun akimel o'adham -
oamenii răului. Indienii pima erau o
populaţie sedentară de agricultori.
Cultivau porumb şi trăiau în case cu o
singură cameră. Foloseau râurile Gila şi
Salt pentru irigaţii. De asemenea,
practi¬ cau vânătoarea şi culesul. Satele
lor erau mai mari decât cele ale
indienilor înrudiţi, papago, iar
comunitatea lor se caracteri¬ za printr-o
unitate tribală mai puternică. Populaţia
pima se afla în relaţii cordiale cu albii,
dar în permanent conflict cu apaşii, în
prezent, 15 000 de nativi pima trăiesc în
principal în rezervaţiile din Arizona. pin
Denumire comună pentru cele zece ge¬
nuri de conifere ale familiei Pinaceae
(vezi conifer), originare din regiunile
nordice temperate, în special cele cca
90 de specii de conifere ornamen¬ tale
sau folosite pentru cherestea din genul
Pinus. Frunzele ca niş¬ te ace şi conurile
sunt dispuse solitar sau în mănunchi. Din
cauza rădăcinilor superficiale, pinii sunt
sensibili la vânt şi dislocări ale
suprafeţei solului. Fa¬ milia include
bradul, bradul-Douglas, bradul-
canadian, molidul, zada şi cedrul. Multe
specii constituie o sursă de cherestea
moale, lemn pentru hârtie, uleiuri şi
răşini. Unii sunt cultivaţi în scopuri
ornamentale. pinacle Joc de cărţi. O
variantă populară a sa întrebuinţează
două pachete de 24 de cărţi; aşi, decari,
regi, regine, valeţi şi nouari din fiecare
culoare. Fiecare dintre cei trei jucători
primeşte 15 cărţi, câte trei odată.
Pariurile se fac în funcţie de două
criterii; combinaţiile de cărţi din mâna
jucătoru¬ lui şi estimările numărului de
levate, sau conuri mascul de pin-negru
(Pinus nigra), purtătoare de polen
GRAfjr HKILMAN-EB INC. 141
PINACLE

PINATUBO NCICLOPEDIA
UNujfkSALĂ BRITANNIC; mâini, pe
care jucătorul le poate câştiga.
Denumirea jocului derivă de la Binokel,
un joc de origine germană. Pinatubo
Vulcan la V de Luzon, Philipine. Aflat la
cca 90 km NV de Manila, înainte de
erupţia sa din 1991 (prima erupţie în
decurs de 600 de ani), avea o altitudine
de cca 1 460 m. Exploziile au lăsat cca
o sută de mii de oameni iară locuinţe,
iar fumul şi cenuşa rezultate în urma lor
au format coloane ce s-au ridicat până la
peste 30 km în înălţime. Depunerile de
cenuşă au impus închiderea unei baze de
aviaţie americană, aflată în vecinătatea
muntelui. Se pare că aceasta a fost cea
mai serioasă erupţie din sec. XX.
Pinchback, Pinckney (Benton Stewart)
(10.03.1837, Macon, Georgla, SUA -
21.12.1921, Washington DC) Om politic
american. Fiu al unei foste sclave şi al
unui stăpân de plantaţie, a ajuns însoţitor
de bord pe vapoarele cu aburi. în timpul
Războiului Civil American a ajuns la
New Orleans (controlat de unionişti),
unde a format şi condus o campanie de
voluntari unionişti negri, numită Corps
d’Afrique (1862-1863). După război a
fost ales în senatul statului Louisiana
(1868) şi a deţinut funcţia de locţiitor al
gu¬ vernatorului (1871). Deşi ales în
Camera Reprezentanţilor (1872) şi
Senat (1873), nu şi-a putut ocupa locul
în nici unul dintre cele două organisme,
din cauza unor acuzaţii de fraudă în
alegeri, care nu au fost însă niciodată
dovedite. Ulterior a devenit avocat şi s-
a stabilit în Washington DC. Pinchot,
Gifford (11.08.1865, Simsbury,
Connecticut, SUA - 04.10.1946, New
York, New York) Silvicultor american.
A absolvit Univer¬ sitatea Yale şi a
studiat silvicultura în Europa. în 1892 a
devenit primul silvi¬ cultor profesionist
american. în 1896 a intrat în Comisia
Naţională a Pădurilor din cadrul
Academiei Naţionale de Ştiinţe şi a
contribuit la realizarea planului de
sistematizare a rezervelor forestiere
ame¬ ricane (ulterior pădurea
naţională). în calitate de şef al
Serviciului American de Silvicultură
(1898-1910) a pus ba¬ zele sistemului
naţional de silvicultură. A înfiinţat
Facultatea de Silvicultură de la Yale,
unde a şi predat, între 1903 şi 1936. A
fost guvernator de Pennsylvania în
perioadele 1923-1927 şi 1931-1935.
Pinckney, Charles (26.10.1757,
Charleston, Carollna de Sud, SUA -
29.10.1824, Charleston, Carolina de
Sud) Diplomat american. Era vărul lui
Charles C. Pinckney şi al lui Thomas
Pinckney. A lup¬ tat în Revoluţia
Americană. A făcut parte din Congresul
Continental (1784-1787) şi a avut un rol
important în Convenţia Constituţională.
Ca delegat al Carolinei de Sud a propus
numeroase clauze care au fost incluse în
varianta finală a Constituţiei SUA. A
contribuit la redactarea constitu¬ ţiei
Carolinei de Sud şi a fost guvernator în
perioadele 1789-1792, 1796-1798 şi
1806-1808. A făcut parte şi din Senatul
american în perioada 1798-1801 şi a
fost delegat extraordinar al Statelor
Unite în Spania între 1801 şi 1805.
Pinckney, Charles Cotesworth
(25.02.1746, Charleston, Carollna de
Sud, SUA - 16.08.1825, Charleston,
Carollna de Sud) Diplomat american.
Era vărul lui Charles Pinckney şi fratele
lui Thomas Pinckney. L-a ajutat pe
George Washington în Revoluţia
Americană la Savannah şi a fost înaintat
la rangul de general de briga¬ dă în
1783. A fost delegat la Convenţia
Constituţională. Trimis special în Franţa
(1796), a fost implicat în negocierile
care s-au sfârşit cu Afacerea XYZ. A
candidat la postul de vicepreşedinte din
partea federa- liştilor în 1800 şi pentru
cel de preşedinte în 1804 şi 1808, fără a
reuşi să câştige însă. Pinckney, Ellza
născută Elizabeth Lucas (28.12.1722,
Antlgua, Indllle de Vest - 26.06.1793,
Philadelphia, Pennsylvania, SUA)
Proprietară de plantaţii americană de
ori¬ gine britanică. Fiică a unui
proprietar de plantaţii britanic care
deţinea pământ în Carolina de Sud,
începând cu 1739 a administrat ea însăşi
domeniile tatălui ei. A făcut experimente
în agricultură, reu¬ şind să obţină prima
recoltă americană de indigo. După ce s-
a căsătorit cu avocatul Charles Pinckney
(1744) s-a ocupat cu creşterea fluturilor-
de-mătase şi fabricarea articolelor de
mătase pe plantaţiile acestuia. A
continuat să administreze vastele
propri¬ etăţi şi după moartea soţului ei
survenită în 1758. Charles C. Pickney şi
Thomas Pinckney au fost fiii ei.
Pinckney, Thomas (23.10.1750,
Charleston, Carolina de Sud, SUA -
02.11.1828, Charleston, Carolina de
Sud) Diplomat, soldat şi politician
american. Era fratele lui Charles C.
Pinckney şi vărul 142

flr laammaa lui Charles Pinckney. A fost

guvernator al Carolinei de Sud între
1787 şi 1789 şi trimis diplomatic în
Marea Britanie (1792-1796). Ca trimis
extraordinar în Spania (1795) a negociat
Tratatul de la San Lorenzo, numit şi
Tratatul lui Pinckney, care a fixat graniţa
de S a Statelor Unite şi a garantat
drepturile de navigaţie ale Statelor Unite
j pe Mississippi şi dreptul de depozitare
(de bunuri) la New Orleans. A fost un
general important în Războiul din 1812.
Pindar (518/522 Î.Hr., Cynoscephalae -
438 Î.Hr., Argos) Poet grec. Aristocrat
beoţian, Pindar a fost educat în Atena şi
şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii
în Teba. Aproape toate | poeziile sale
din perioada de început s-au pierdut, dar
se pare că şi-a câştigat reputa¬ ţia
datorită imnurilor ulterioare, închinate
zeilor. A devenit cel mai mare poet liric
al Greciei, respectat în întreaga lume
elenă. Din cele 17 volume ale sale,
cuprinzând aproape orice gen de lirică
corală, numai | patru au supravieţuit.
Acestea sunt lipsite : de aranjamentul
muzical de care erau în¬ soţite. Odele
sale în formă epiniciană (vezi odă
pindarică) sunt dedicate sărbătoririi
victoriilor în diverse jocuri sportive
elene. Având o tonalitate solemnă şi
religioasă, ele se remarcă prin
complexitate, bogăţia metaforelor şi
limbajul sentimental. j pindarică, odă ~ j
Poem ceremonios în stilul lui Pindar, cu |
o structură triadică, format dintr-o strofă
(două sau mai multe versuri repetate sub
forma unui refren), urmate de o
antistrofă armonios metrică şi o epodă
(vers de final) într-un metru diferit. Cele
trei părţi cores¬ pund mişcărilor de
scenă ale corului din teatrul elen. După
ce odele corale ale lui Pindar în formă
epiniciană au fost publicate în sec. XVI,
unii poeţi au scris ode cu rimă {
neregulată, amintind de stilul acestuia. în
! engleză, astfel de ode sunt considerate
ade- ! vărate capodopere ale liricii.
Exemple ar fi Ospăţul lui Alexandru
(Alexander’s Feast), de John Dryden,
Odă: semnele nemuririi (Ode:
Intimations of Immortality), de William
Wordsworth, şi Odă unei urne greceşti
(Ode on a Grecian Urn), de John Keats.
Pinero, Arthur Wing ulterior Sir Arthur |
(24.05.1855, Londra, Anglia - |
23.11.1934, Londra) | Dramaturg englez.
A intrat în lumea teatrului ca actor,
jucând în trupa de teatru a lui Henry
Irving. Prima sa piesă, | 200 de lire pe
an (£200 a Year), a fost pusă în scenă în
1877. A scris o serie de farse de succes,
precum Magistratul (The Magistrate,
1885), ulterior orien- | tându-se spre
dramele cu subiect social, j A doua
doamnă Tanqueray (The Second Mrs.
Tanqueray, 1893), prima dintre piesele
sale care tratează condiţia femeii în
soci¬ etate, i-a consolidat reputaţia. Au
urmat scrieri precum Renumita doamnă
Ebbsmith (The Notorious Mrs.
Ebbsmith, 1895) şi Trelawny din
«Wells» (Trelawny of the «Wells»,
1898), Pinero devenind astfel cel mai
cunoscut dramaturg al timpurilor sale.
ping-pong Vezi tenis de masă pinguin
Denumire comună pentru cele 17 specii
(ordinul Sphenisciformes) de păsări
marine nezburătoare, întâlnite în special
în insulele apelor subantarctice şi pe
coastele reci ale Africii, Australiei,
Noii Zeelande şi Americii de Sud.
Câteva specii trăiesc în regiuni
temperate, iar pinguinul-de-Ga- lapagos
(Spheniscus mendiculus) trăieşte în zona
tropicală a Americii de Sud. Speciile se
diferenţiază mai ales prin mărime şi
forma capului; toate au spatele negru şi j
abdomenul alb. Cele mai mici specii,
cum ] ar fi pinguinul-albastru-pitic
(Eudyptula j minor), au o înălţime de
cca 40 cm; cele mai mari, printre care
pinguinul-imperial (Aptenodytes
forsteri), au aproape 120 cm înălţime.
Plecate în larg timp de săptămâni la
rând, stolurile de pinguini se hrănesc cu
peşte, calmari şi crustacee. Pinilla,
Gustavo Rojas Vezi Gustavo Rojas
Pinilla pinion Vezi cremalieră şi pinion
Pinios sau Peneus Râu din Thessalia, în
Grecia central-nor- dică. Izvorăşte din
Munţii Pind şi parcurge un traseu de cca
200 km spre SE şi NE prin câmpia
Thessaliei şi a văii Tempe, până în
golful Salonic (vezi Thessaloniki). în
timpuri preistorice, înainte să inunde
valea Tempe, a format un mare lac. Este
navigabil pe cursul inferior. piniped
Denumire generică pentru membrii celor
trei familii actuale de mamifere acvatice
cu labe membranate care constituie
subordinul 143 PINIPED

PINKERTON m CICLOPEDIA U mp
Pinnipedia (ordinul Carnivora; vezi
carnivor). Aceste familii sunt:
Odobenidae (vezi morsă), Phocidae şi
Otariidae (vezi focă). Pinkerton, Agenţia
Naţională de Detectivi ~ Poliţie
americană independentă. Agenţia a fost
fondată în 1850 de Allan Pinkerton
(1819-1884), fost ajutor de şerif în
regiu¬ nea Cook, Illinios. Iniţial, era
specializată în cazuri de jafuri de tren,
ocupându-se cu protecţia trenurilor şi
prinderea jefuitorilor. A rezolvat cazul
de jaf din 1856 al com¬ paniei Adams
Express, în care s-au furat 700 000 de
dolari, iar în 1861 a demascat un
complot de asasinat împotriva preşe¬
dintelui ales, Abraham Lincoln. Ulterior,
a participat la activităţi sindicale care
militau împotriva exploatării prin muncă
(vezi gre¬ va din Homestead). A reuşit
dezmembrarea organizaţiei Molly
Maguires. Pinkham, Lydia E(stes)
(09.02.1819, Lynn, Massachussets, SUA
- 17.05.1883, Lynn) Inventatoare
americană din domeniul farmaceuticii,
posesoare a unui brevet pentru
medicamente. A început să prepare
Compusul Vegetal acasă, împărţind acest
remediu cu vecinii. Compusul, un
amestec de ierburi, conţinea 18%
alcool. în 1875, familia Pinkham a decis
să înceapă o afa¬ cere bazată pe
comercializarea acestui me¬ dicament,
despre care Pinkham afirma că putea
vindeca orice problemă feminină, de la
depresii nervoase la inversiunea uterină.
în scurt timp, medicamentul a devenit
foar¬ te căutat, iar afacerea a ajuns la
câştiguri de 300 000 dolari pe an. Abia
în anii 1920, când legislaţia federală
care reglementa piaţa medicamentelor şi
a publicităţii s-a înăsprit, Lydia E.
Pinkham Medicine Co. a redus
conţinutul de alcool din medica¬ ment,
ca şi pretenţiile de eficacitate. pln-
Norfolk-lsland Conifer ornamental,
peren (Araucaria excelsa, sau A.
heterophylla), din familia
Araucariaceae, originar din insula
Norfolk, din S Oceanului Pacific. în
natură, acest pin creşte până la o
înălţime de 60 m, trunchiul său atingând
uneori 3 m diametru. Lemnul copacilor
mari se foloseşte în construcţii, la
fabricarea mobilei sau la construcţia de
nave. Este cultivat în toată lumea, în
stadiul de puiet, ca plantă ornamentală
de interior sau exterior, în regiuni cu
climat mediteraneean. Una dintre
speciile înrudite este arborele-
maimuţei-zăpăcite. Pinochet (Ugarte),
Augusto (25.11.1915, Valparaiso, Chile
- 10.12.2006, Santiago) Şef al
guvernului militar chilian (1974—
1990). Ofiţer militar de carieră, a pus la
cale şi a condus lovitura de stat în care a
fost ucis preşedintele Salvador Allende.
A interzis partidele liberale din
opoziţie, iar în următorii trei ani a
arestat cca 130 000 de chilieni şi străini,
dintre care mulţi au fost torturaţi şi
câţiva chiar ucişi. A tre¬ cut brusc la o
economie de piaţă liberă, creând mari
greutăţi claselor inferioare. Promulgarea
unei noi Constituţii în 1981 i-a asigurat
un mandat de preşedinte de încă opt ani.
Respins în urma unui plebis¬ cit din
1989, s-a retras din viaţa politică după
alegerile libere din 1990, în urma cărora
a fost ales Patricio Aylwin. în 1998 a
fost arestat în Anglia la cererea Spaniei
şi reţinut pentru a fi judecat pentru
crimele împotriva cetăţenilor spanioli
săvârşite în Chile în timpul mandatului
său. A fost eliberat 16 luni mai târziu. A
fost apoi pus sub acuzaţie în Chile
pentru asasinarea unor disidenţi, dar a
fost declarat inapt din punct de vedere
mintal pentru proces. Pinsky, Robert (n.
20.10.1940, Long Branch, New Jersey,
SUA) Poet şi critic american. Din 1979
până în 1986, Pinsky a fost redactor la
The New Republic. Propriile poeme,
dintre care mul¬ te se găsesc în volumul
Roata închipuită: poeme noi şi alese
(The Figured Wheel: New and Collected
Poems, 1996), explorează adesea sensul
ascuns din spatele acţiu¬ nilor din viaţa
cotidiană. De asemenea, este autorul
unei remarcabile traduceri în versuri a
Infernului (1994) lui Dante. Pinsky a fost
poet laureat consultant din 1997 până în
2000. pinten Proiecţie fixată pe capătul
din faţă al unui vas de război şi
concepută pentru a distruge nave
inamice care se lovesc de ea. Se poate
să fi fost creat de egipteni, pe la 1200
î.Hr.; a fost folosit în mod obişnuit pe
galerele feniciene, greceşti şi romane. A
reintrat în uz pentru scurt timp la
începutul sec. XIX, remarcându-se în
Războiul Civil American, când pintenii
montaţi pe nave de război cu aburi erau
folosiţi cu eficienţă împotriva navelor
de lemn. îmbunătăţirile din armamentul
maritim şi răspândirea navelor cu cală
metalică l-au făcut din nou nefolositor.
144

NCICLOPEDIA U Pinter, Harold

(10.10.1930, Londra, Anglia -
24.12.2008, Londra) Dramaturg britanic.
Născut într-o familie din clasa
muncitoare, a jucat cu trupe de teatru
ambulant până în 1959. Piesele sale într-
un act din perioada de debut, cum ar fi
Camera (The Room, 1957), au fost ur¬
mate de piesele în mai multe acte,
precum Petrecerea aniversară (The
Birthday Party, 1958), îngrijitorul (The
Caretaker, 1960) şi întoarcerea acasă
(The Homecoming, 1965) - care, ca şi
operele lui anterioare, folosesc replici
discontinue şi pauze lungi în dialog
pentru a reda gândurile unui personaj.
Deseori, aceste monologuri in¬ terioare
intră în contradicţie cu discursul
propriu-zis. Această tehnică i-a adus re¬
putaţia de dramaturg complex şi
inovator, fiind considerat adesea un
reprezentant al teatrului absurdului.
Printre piesele sale ulterioare se numără
Trădarea (Betrayal, 1978, ecranizat în
1983), Limbajul muntelui (Mountain
Language, 1988) şi Lumina lunii
(Moonlight, 1993). A scris şi piese
radio şi de televiziune şi scenarii de
film, precum Servitorul (The Servant,
1963), Mesagerul (The Go-Between,
1971), Soţia locotenen¬ tului francez
(The French Lieutenant’s Woman, 1981)
şi Povestea unei servitoare (The
Handsmaid's Tale, 1990) şi Sleuth
(2007). în 2005 i s-a acordat Premiul
Nobel pentru literatură. pinto Cal pătat,
numit şi „cal pestriţ", bălţat, tăr¬ cat,
termeni întrebuinţaţi pentru a descrie
variaţiile de culoare şi de pete. Poneii
din V SUA erau, în general, pinto, un tip
de cal considerat de calitate slabă.
Majoritatea asociaţiilor pentru rasele
pure refuză să înregistreze caii pinto.
Combinaţiile colo- ristice pe care aceşti
cai le au se numesc overo (pete albe,
neregulate, ce se întind de pe burtă în
sus, amestecate cu o culoare mai
închisă) şi tobiano (pete albe ce se
întind de pe spate în jos, în modele
delicate, cu contur clar). Pinturicchio
sau Pintoriccho născut Bernardino di
Betto di Biago (1454, Perugia, Romagna
- 11.12.1513, Siena, Republica Siena)
Pictor italian. Originar din Perugia, a
pictat împreună cu Perugino frescele
Capelei Sixtine de la Vatican (1481-
1482). Pictând în stilul Renaşterii
timpurii, era mai in¬ teresat de efectele
decorative decât de claritatea desenului.
Cea mai importantă lucrare a sa,
decorarea cu fresce a şase ca¬ mere din
apartamentele Borgia pentru papa
Alexandru VI (1492-1494), se remarcă
prin folosirea de culori strălucitoare şi
de mo¬ tive ornamentale antice romane.
Ultimele sale lucrări importante au fost
10 scene din viaţa lui Pius II, expuse în
Biblioteca Piccolomini din catedrala din
Siena. A fost şi un prolific pictor de
tablouri. Pio, părintele - născut
Francesco Forgione (25.05.1887,
Pietreclina, Italia - 23.09.1968, San
Giovanni Rotondo) Preot italian.
Membru al unei familii cato¬ lice foarte
credincioase, a simţit chemarea divină
de la vârsta de cinci ani. La 15 ani a
intrat în ordinul capucinilor, luându-şi
numele de Pio. în 1910 a devenit preot.
în acelaşi an i-au apărut primele semne
ale stigmatului. A fost vindecat, dar
acestea au revenit în 1918, însoţindu-1
până la moarte. Datorită lor, precum şi
altor dovezi ale sfinţeniei sale (parfum
şi ubicuitate), mulţi pelerini au venit la
părintele Pio pentru ca acesta să le aline
suferinţele. A fost sanctificat în 2002.
Piombo, Sebastiano del Vezi Sebastiano
del Piombo Pioneer Prima serie
experimentală de nave spaţiale
americane iară om la bord. Pioneer 1 a
fost prima navă spaţială lansată de
NASA (1958). Celelalte nave, Pioneer
1-4, au fost toate proiectate pentru a
ajunge pe Lună, dar Pioneer 4 a fost
singura care a reuşit să iasă de pe orbita
Pământului (1964). Pioneer 6-9 au fost
lansate cu succes pe orbitele solare
(1965-1968) pentru a stu¬ dia vântul
solar, câmpul magnetic solar şi razele
cosmice. Pioneer 10, lansată în 1972, a
fost prima navă spaţială care a traversat
centura de asteroizi şi cea dintâi care a
zburat în apropierea planetei Jupiter
(1973), unde a descoperit imensa coadă
magnetică a acesteia. Pioneer a fost
primul obiect fa¬ bricat de om care a
ieşit din sistemul solar. Fotografiile
realizate de Pioneer 11 şi datele
transmise de această navă spaţială
(1979) au făcut posibilă identificarea de
către oamenii de ştiinţă a doi sateliţi
necunoscuţi până atunci şi a încă unui
inel în jurul planetei Saturn. De
asemenea, cu ajutorul aceleiaşi nave, au
fost descoperite şi centuri de radiaţii în
magnetosfera planetei Saturn. Navele
Pioneer Venus Orbiter şi Multiprobe 145
PIONEER
CL Ol pipă-indiană Plantă erbacee
(Monotropa uniflora) saprofită care nu
are culoare verde. Se dezvoltă şi se
hrăneşte cu resturi vegetale în descom¬
punere. Creşte în tufe, în pădurile umede
şi umbroase din America de Nord şi din
Asia. Planta este de culoare albă sau gri,
uneori roz, şi se înnegreşte când se
usucă. Face o singură floare inodoră, în
formă de cupă, care se înalţă în vârful
unui lujer de 15-25 cm. Procesul de
fotosinteză nu se realizează, prin urmare
frunzele sunt lipsite de clorofilă,
semănând cu nişte solzi mici. Planta se
numeşte astfel pentru că tulpina ei
seamănă cu o pipă indiană a păcii, în
miniatură. pipă sacră Vezi calumet piper
sau piper-negru Liană (agăţătoare)
lemnoasă, perenă (Piper nigrum), din
familia Piperaceae, originară din India;
condiment iute, înţepător, obţinut din
fructele plantei. Unul dintre condimen¬
tele cunoscute din cele mai vechi
timpuri, piperul este probabil cel mai
folosit în zilele noastre, devenind un
important produs în cadrul comerţului
dintre India şi Europa. Planta este
cultivată în toată Indonezia şi a fost
preluată şi aclimatizată în toate regiunile
tropicale. Are frunze late, lucioase şi
flori mici, dese. Fructele mici se numesc
boabe de piper. Vezi şi ardei. (Pioneer
12 şi 13) au început să graviteze pe o
orbită în jurul lui Venus în 1978. Orbiter
a studiat norii şi atmosfera planetei şi a
realizat hărţi radar ale suprafeţei
planetei. Multiprobe a lansat patru sonde
spaţiale în atmosfera acestei planete în
diferite locuri. Pipestone, Monumentul
Naţional - Monument naţional, în SV
statului Minnesota, SUA. înfiinţat în
1937, are o suprafaţă de 114 hectare. Pe
teritoriul său se află cariere de piatră
roşie, folosită de indienii de câmpie la
confecţionarea pipelor păcii rituale.
Piatra este rezervată pentru uzul
indienilor, care o exploa¬ tează cu
aprobarea specială a Serviciului
Naţional de Parcuri. Henry W.
Longfellow a amintit carierele în
Cântecul lui Hiawatha (The Song of
Hiawatha). pir Plantă erbacee graminee
care se răspân¬ deşte repede
(Agropyron repens), cu frunze liniare,
oarecum păroase, şi cu flori drepte,
ţepoase, originară din Europa şi
introdusă în alte zone temperate nordice
ca furaj sau pentru a controla eroziunea.
Pe pământ cultivat este considerată o
buruiană din cauza persistenţei sale.
Rizomii ei lungi, gălbui-albicioşi,
trebuie smulşi în întregime împreună cu
rădăcinile pentru a eradica planta,
deoarece rizomii rupţi generează plante
noi. Pirul a fost folosit ca plantă
medicinală în Europa, iar rizomii erau
mâncaţi pe timp de foamete. piramidă
Structură monumentală antică construită
din sau acoperită cu piatră sau cărămidă,
având baza rectangulară şi patru laturi
tri¬ unghiulare înclinate, care se unesc
într-un vârf. Piramidele au fost
construite în epoci şi în locuri diverse:
cele mai cunoscute sunt cele din Egipt şi
din America Centrală şi de Sud.
Piramidele din Egiptul antic erau
morminte regale. Fiecare conţinea o
cameră funerară interioară care
adăpostea pe faraonul decedat (de
obicei mumificat), membri ai anturajului
său şi diferite obiec¬ te. Restul
complexului piramidal consta dintr-o
curte interioară largă, un templu mortuar
adiacent şi un drum pietruit ce ducea în
jos spre un pavilion. în Egipt s-au
păstrat aproape 80 de piramide regale,
cele mai mari fiind cele de la Gizeh.
Piramidele americane includ Piramida
Soarelui şi cea a Lunii de la
Teotihuacan, Castillo de la Chichen Itzâ,
precum şi variate structuri inca şi chimii
din aşezările din Munţii Anzi. Aceste
piramide erau în general con¬ struite din
pământ şi acoperite cu piatră; sunt
construite în trepte, cu o platformă în
vârf, sau pot avea o structură de tem¬
plu; erau folosite pentru ritualuri,
inclusiv pentru sacrificii umane. pipa-
olandezului Plantă agăţătoare
(Aristolochia durior), numită şi pipă-
agăţătoare, din familia pipa-olandezului
sau cuibul-galben (Aristolochia durior)
AJ. HUXLEY Aristolochiaceae, origi¬
nară din America de Nord. Are frunze în
formă de inimă sau de rinichi şi flori
tubulare gălbui-maro sau purpurii-maro,
de forma unei pipe. Deoarece creşte
rapid, este folosită ca plantă
ornamentală pe arbori sau pe verande
pentru umbra pe care o poate oferi. 146

C1CL0PEDIA UNUjfnSALĂ
BRITANNI 9," Plrandello, Luigi
(28.06.1867, Agrlgento, Sicilia, Italia -
10.12.1936, Roma) Dramaturg şi
romancier italian. Şi-a luat doctoratul în
filologie la Universitatea din Bonn şi a
început să scrie poezie, proză scurtă şi
câteva ro¬ mane, printre care şi
Răposatul Mattia Pascal (II fu Mattia
Pascal, 1904). Prima sa piesă de teatru
importantă Aşa e (dacă vi se pare) (Cosi
e (se vi pare), 1917), explorează re- i
uliii Plrandello lativitatea adevărului, un
subiect pe care Pirandello l-a abordat I
în toate celelalte opere ale sale. Piesa
Şase personaje în căutarea unui autor
(Sei perso- naggi in cerca d'autore,
1921) pune în contrast arta şi viaţa. Ea a
fost urmată de Hernie al IV-lea (Enrico
IV, 1922). Printre I celelalte piese ale
sale se numără Fiecare în \ felul lui
(Ciascuno a suo modo, 1924) şi în seara
asta improvizăm (Questa sera si recita a
soggetto, 1930). A înfiinţat Teatro d'Arte
în Roma şi a fost în turnee cu trupa sa în
toată lumea (1925-1927). Considerat
una dintre figurile proeminente ale
teatrului sec. XX, în 1934 a fost distins
cu Premiul Nobel pentru literatură.
Piranesi, Giovanni Battista sau
Giambattista Piranesi (04.10.1720,
Mestre, lângă Veneţia - | 09.11.1778,
Roma, Statele Papale) [ Arhitect,
proiectant, teoretician al artei şi | gravor
italian. A plecat la Roma pe când | avea
20 de ani, pentru a lucra ca proiectant în
slujba ambasadorului veneţian. După ce
s-a stabilit acolo în 1747 şi-a dezvol¬
tat o tehnică originală, caracterizată prin
! realizarea unor texturi bogate şi a unor |
contraste îndrăzneţe de lumini şi umbre.
Numeroasele sale gravuri după opere
cla¬ sice şi postclasice romane au
contribuit la dezvoltarea arheologiei
clasice şi mişcării artistice neoclasice.
In prezent este foarte cunoscut pentru
seria de închisori imaginare | (Carceri
d’invenzione, 1745). Gravurile sale se
numără printre cele mai impresionante
lucrări arhitecturale din arta apuseană.
piranha Denumire comună pentru
speciile de peşti carnivori din genul
Serrasalmus (fa¬ milia Charaddae), des
întâlniţi în râurile din centrul şi E
Americii de Sud şi cu¬ noscuţi pentru
voracitatea şi ferocitatea lor. Piranha-
cu-burta-roşie, S. nattereri, una dintre
cele mai periculoase specii, poate atinge
până la 60 cm lungime. Unele specii sunt
argintii, cu abdomen şi gât portocalii,
altele sunt complet negre. Toate au dinţi
ca de ferăstrău. Peştii piranha se
deplasează în bancuri, hrănindu-se de
obicei cu alţi peşti. Piranha-cu-burta-
roşie atacă uneori animalele mai mari.
Deşi în general se hrănesc cu stârvuri,
sunt atraşi de mirosul sângelui şi, în
scurt timp, pot reduce un animal de
dimensiuni mari la un schelet. piraterie
Act ilegal de violenţă sau jaf comis de
echipajul unei nave private asupra unei
alte nave, de obicei în largul mării.
Pirateria aerului (de ex. deturnarea) este
un fenomen mai recent. Pirateria a fost o
practică frec¬ ventă în toate epocile
istorice. Fenicienii, grecii şi romanii au
practicat-o, la fel ca şi vikingii, maurii
şi alţi europeni. De asemenea, era
răspândită şi la popoarele asiatice. în
timpul războaielor elisabetane cu
Spania, la sfârşitul sec. XVI, galioanele
spaniole încărcate cu aur care plecau din
Mexic traversând Marea Caraibelor
erau o ţintă foarte căutată de piraţi. între
sec. XVI şi XVIII, piraţii de pe Coasta
Berberă din Africa de Nord au
ameninţat comerţul pe Marea
Mediterană. Pirateria a intrat în de¬ clin
la sfârşitul sec. XIX, datorită apariţiei
navelor comerciale de mari dimensiuni
şi a patrulelor navale îmbunătăţite. La
sfârşitul sec. XX, episoade de piraterie
sunt mai frecvente în mările din Asia de
E şi de SE. Vezi şi Barbă-Neagră,
Francis Drake, Jean Laffite, Henry
Morgan. piretrum Denumire comună
pentru câteva specii de plante din genul
Crizanthemum (vezi crizantemă)
originare din Asia de S, ai cărei
capituli, atunci când sunt pulverizaţi,
constituie ingredientul activ din insec¬
ticidul numit piretrin (sau pyrethrum).
Concentraţiile prafului de piretrin
folosite în insecticide nu sunt toxice
pentru plante şi pentru animalele mai
mari; de aceea, aceste insecticide se
folosesc pe scară largă în spray-urile
din gospodării, în industria zootehnică,
precum şi în prafurile pentru plantele
comestibile. Specia perenă tipică, C.
coccineum, este denumită şi doamna-
pic- tată sau piretrumul-florarilor.
Petalele mari, de culoare trandafirie
închis, care înconjoară centrul galben,
sau discul, se 147 PIRETRUM

PIREU ICICLOPEDIA UNSALĂ

BRITANNI formează pe tulpini lungi,
simple, deasupra coroanei de frunze
conturate fin. Pireu Oraş, 175 697 loc.
(2001), port al Atenei, în Grecia. Portul
şi „zidurile lungi", bari¬ ere fortificate
care fac legătura cu Atena, au fost
terminate la mijlocul sec. V Î.Hr.
Zidurile au fost distruse de Sparta la
sfâr¬ şitul Războiului peloponesiac.
Reconstru¬ ite sub conducătorul atenian
Conon în 393 Î.Hr., au fost arse în 86
î.Hr. de romanii conduşi de Lucius
Comelius Sylla. Oraşul şi-a recâştigat
importanţa după 1834, când Atena a
devenit capitala noii Grecii
independente. Fiind cel mai mare port al
Greciei, este centrul tuturor
comunicaţiilor pe mare cu insulele
greceşti. piridină Compus aromatic
format dintr-un inel cu şase segmente
compus din cinci atomi de carbon şi unul
de azot, formând un compus heterociclic.
Cel mai simplu este chiar piridina
(CSH5N). Printre compuşii naturali cu
inele de piridină se numără niacina şi
piridoxina (vezi complexul de vi¬
tamina B), isoniazidul, medicament
folosit în tratamentul tuberculozei, şi alte
produse din plante (de ex. nicotina).
Piridina este folosită şi ca solvent sau
materie primă pentru diferite
medicamente şi fungicide. Are miros
respingător şi gust iute; poate fi adăugată
la etanol şi la antigel pentru a le face
nepotabile (vezi denaturare). pirimidină
Compus heterociclic cu o structură
inelară, formată din patru atomi de
carbon şi doi de azot. Cel mai simplu
compus, pirimidină (C4H4N2) este mai
rar decât derivaţii de structură. Dintre
exemple se pot enumera tiamina
(vitamina B¡), unele medicamente cu
sulf, barbituricele şi trei dintre bazele
aciziilor nucleici (citozină, timină şi
uracil). Pirinei Lanţ muntos din SV
Europei. Se întinde pe 430 km, de la
Marea Mediterană până la golful
Biscaya (Vizcaya sau Gascogne) din
Oceanul Atlantic. Formează un perete
înalt între Franţa şi Spania. Creasta
lanţului marchează cea mai mare parte a
graniţei dintre cele două ţări. între
piscurile aces¬ tora se afla micul
principat autonom al Andorrei. Cel mai
înalt vârf este Muntele Aneto, 3 404 m;
numărul trecătorilor prin aceşti munţi
este mic. Pasul Roncesvalles a devenit
faimos în Cântecul lui Roland din sec.
XII, inspirat de Bătălia de la
Roncesvalles (Roncevaux) din 778 d.Hr.
Pirineilor, Tratatul ~ (7 noiembrie 1659)
Tratat de pace între Franţa şi Spania. De
la sfârşitul Războiului de Treizeci de
Ani (1648) până în 1659, Spania şi
Franţa s-au luptat aproape continuu.
Deoarece Filip IV al Spaniei nu a primit
ajutorul aşteptat de la Habsburgi
împotriva Franţei, a încheiat un tratat de
pace prin care ceda Franţei porţiuni de
graniţă. Tratatul implica, de asemenea,
căsătoria dintre Ludovic XIV şi infanta
spaniolă Maria Tereza, în urma căreia
monarhul francez a devenit cel mai
puternic din Europa. pirită Mineral,
disulfură de fier, de culoare aurie. A fost
deseori confundată cu aurul de către
căutătorii de aur. Pirita pură (Fe 92)
conţine 47% fier şi 53% sulf. Pirita se
foloseşte ca sursă de sulf, în special
pentru producerea acidului sulfuric.
Deoarece există alte surse de fier mult
mai bune, în general nu este exploatată
ca minereu de fier. Mulţi ani, Spania a
fost cel mai mare producător de pirită,
alături de Japonia, SUA, Canada, Italia,
Norvegia, Portugalia şi Slovacia.
pirometru Instrument pentru măsurarea
tempera¬ turilor relativ mari, de ex. în
cuptoare. Majoritatea pirometrelor
măsoară radiaţia emanată de corpul a
cărui temperatură trebuie evaluată.
Avantajul unor astfel de mecanisme este
că nu necesită atingerea materialului
pentru a-i aprecia temperatu¬ ra.
Pirometrele optice măsoară temperatura
corpurilor strălucitoare, comparându-le
vizual cu un filament incandescent care
are o temperatură cunoscută şi reglabilă,
în pirometrele cu rezistenţă, o liţă
subţire atinge obiectul a cărui
temperatură tre¬ buie măsurată;
instrumentul transformă schimbarea care
se produce în rezistenţa electrică
datorită căldurii într-un index de
temperatură a obiectului. pirotină
Mineral, sulfură de fier în care raportul
dintre atomii de fier şi cei de sulf este
variabil, dar este întotdeauna puţin mai
mic decât 1. Se găseşte, în mod obişnuit,
în combinaţie cu alte sulfuri. Varietatea
triolit, care are o compoziţie apropiată
cu cea a sulfurii de fier (FeS), este un
constituent important al unor meteoriţi.
148
ICICLOPEDIA UNItf^RSALĂ
BRITANNI plroxen Grup important de
minerale silicatice în¬ tâlnite în roci,
având diferite compoziţii, ! dintre care
predomină varietăţile bogate în calciu,
magneziu şi fier. Piroxenii cei mai }
frecvent întâlniţi fac parte fie din seria
celor | cu puţin calciu, enstatit-
(orto)ferosilit, (Mg, ] Fe)Si03, fie din
seria celor bogaţi în calciu, | diopsid-
hedenbergit, Ca(Mg, Fe)Si2Ot. Piroxeni
mai rari sunt jadeitul, egirinul şi
johansenitul. Vezi enstatit. plroxenit
Rocă magmatică, mediu până la larg
cris¬ talizată, compusă mai ales din
piroxen. [ Mineralele accesorii
obişnuite sunt horn- blenda, biotitul sau
olivina; este o rocă rar întâlnită. Pirquet,
Clemens, Freiherr (Baron) von ~ |
(12.05.1874, Viena, Austria - I
28.02.1929, Viena) Medic austriac. în
1906 a observat că pacienţii care erau
injectaţi a doua oară cu ser obţinut de la
cai sau vaccin antivariolic aveau, de
obicei, reacţii mai severe (pe care el le
numea „alergii"). în timp ce studia
simptomele vaccinării antivariolă | a
taurinelor a avansat şi o nouă teorie I
despre bolile infecţioase, timpul lor de
incubare şi formarea de anticorpi. în
testul lui Pirquet, o picătură de
tuberculină este inoculată prin zgârierea
epidermei. Local apare o zonă roşie,
uşor tumefiată (reacţia lui Pirquet), ale
cărei dimensiuni indică imunitatea
pacientului la tuberculoză. J Piru,
Alexandru [ (22.08.1917, Mărgineni,
Bacău, România - 06.11.1993,
Bucureşti) Critic şi istoric literar român.
Profesor uni¬ versitar la Bucureşti şi
Craiova. A practicat istoria literară în
manieră universitară, dar şi
foiletonistica literară. Scrieri:
monografii I (G. Ibrăikanu), sinteze
(Literatura română | veche, 1961;
Literatura română premodernă, j 1964;
Panorama deceniului literar românesc
1940-1950, 1968; Poezia românească
contem¬ porană, 2 voi., 1975; Istoria
literaturii române j de la început până
azi, 1981). Culegeri de | articole (Varia.
Preciziuni şi controverse, 1972). i A
publicat şi un roman (Cearta, 1969).
Pirus sau Pirrhos (319-272 Î.Hr., Argos,
Argoiida) Rege al Epirului elen. Iniţial a
fost aliat cu Demetrios şi luat ostatic,
după care Ptolemeu I Soter l-a luat sub
protecţia I sa şi l-a reinstaurat pe tron în
regatul său. în 281 î.Hr. a trimis ajutor
encla- j vei greceşti Tarentum (Taranto)
în lupta j împotriva Romei şi a câştigat
victorii în | care a suferit mari pierderi
la Heraclea şi I Ausculum. în Sicilia a
cucerit cea mai mare parte a teritoriului
punic, dar sicilienii greci s-au răsculat,
din cauza despotismului lui. [ A suferit
pierderi serioase la întoarcerea ! sa în
Italia (275 Î.Hr.), dar l-a învins pe
Antigon II Gonatas în Macedonia (274
î.Hr.) şi a devenit rege. A murit într-o
bătălie în Argos, în timp ce încerca să
ajute Sparta. Victoriile sale costisitoare
au dat naştere termenului „victorie â la
Pirus". Pisa în Antichitate Pisae Oraş,
85 379 loc. (2001), în centrul Italiei. |
Aşezat pe Arno, se pare că a fost fondat
de etrusci. A devenit colonie romană pe
la 180 î.Hr. Episcopie creştină în 313
d.Hr., \ a înflorit în Evul Mediu drept
centru urban al Toscanei. Din cauza
participării j la cruciade, Pisa a devenit
rivala Genovei | şi a Veneţiei. în 1860 a
fost anexată rega¬ tului Italiei. Oraşul a
fost scena unor lupte crâncene în Al
Doilea Război Mondial. în prezent este
un important nod feroviar; ! catedrala sa,
turnul înclinat din Pisa şi alte asemenea
atracţii fac din acest oraş o foar¬ te
căutată destinaţie turistică. Găzduieşte
Universitatea din Pisa (fondată în 1343)
şi este oraşul natal al lui Galileo. Pisa,
turnul înclinat din - Campanilă de
marmură albă din Pisa, Italia, celebră
pentru tasarea inegală a fundaţiei, care a
cauzat o înclinare de 5,5 grade (cca 4,5
m) faţă de axa verticală. Construcţie
începută în 1173, ca a treia şi ultima
structură a complexului catedralei
oraşului, a fost proiectată să se înalţe la
56 m. Lucrul a fost suspendat în mai
multe rânduri, inginerii încercând să
găsească soluţii; turnul, în continuare
înclinat, a fost finalizat în sec. XIV
Aplecându-se cu 1,2 mm pe an,
construcţia a fost în pericol de
prăbuşire, iar în 1990 tumul a fost
închis, pentru a permite inginerilor să
urmeze un proiect care a micşorat gradul
de înclinare cu 44 cm, la 4,1 m.
Lucrarea a fost finalizată în mai 2001.
Pisano, Andrea sau Andrea da Pontedera
(1270/1290, Pontedera, lângă Pisa -
1348/1349, Orvieto, Statele Papale)
Sculptor şi arhitect italian. A realizat
pri¬ mele trei uşi de bronz ale
baptisteriului catedralei din Florenţa
(1330-1336). La 149 PISANO

ICLOPEDIA UNI^RSALĂ BRITANNI

moartea Iui Giotto, survenită în 1337,
Andrea i-a luat locul, devenind arhi-
tect-şef al campanilei catedralei, căreia
i-a mai adăugat două niveluri ornate cu
ba¬ soreliefuri. în 1347 a fost angajat
arhitect supraintendent al catedralei din
Orvieto. Unul dintre cei mai importanţi
sculptori italieni ai sec. XVI, este
cunoscut pentru stilul echilibrat şi
potrivirea desăvârşită a figurilor.
Pisano, Giovanni (1250, Pisa - după
1314, Siena?) Sculptor şi arhitect
italian. Lucrările sale de debut seamănă
cu cele ale lui Nicola Pisano, tatăl şi
mentorul său. Către 1285 a început să
lucreze la faţada catedralei din Siena,
ale cărei design ordonat şi or¬
namentaţie bogată au devenit un etalon
în stilul gotic decorativ al faţadelor din
centrul Italiei. Cealaltă mare realizare a
sa, amvonul din Pistoia (cca 1298-
1301), se caracterizează printr-o mare
aglomeraţie de figuri, în care se
regăsesc chipuri, siluete de animale şi
peisaje imposibil de desluşit integral.
Amvonul proiectat pentru cate¬ drala
din Pisa (1302-1310) se înscrie mai
mult în stilul clasic, probabil pentru a se
alinia standardelor monumentale impuse
de Giotto, care la momentul respectiv
era un artist în mare vogă. Deşi
considerat singurul sculptor gotic
adevărat al Italiei, nu s-a dezis niciodată
în totalitate de moş¬ tenirea Romei
clasice. O cn CL piscicultura Vezi
acvacultură Piscul Stalin Vezi Piscul
Imeni Ismail Şamani pisică Vezi felină
pisică-abisiniană Rasă de pisică
domestică, asemănătoare cu pisica sacră
din Egiptul antic mai mult decât oricare
altă pisică. Este suplă, are pi¬ cioare
zvelte şi coadă lungă ce se îngustează
spre vârf. Blana scurtă şi fină are
culoarea maronie-roşcată, cu fire de păr
distinctiv punctate, sau colorate la vârf,
cu dungi negre sau maro. Nasul este
roşu, iar vârful cozii şi extremitatea
posterioară a corpului sunt negre. Este
afectuoasă şi liniştită, deşi în general
este timidă cu străinii. pisică-calico în
America de Nord, denumire folosită
pentru o pisică domestică cu pete sau
puncte, de obicei predominant albă cu
roşu şi cu pete negre (tipar denumit alb
şi carapace de ţestoasă, în engleză,
tortoi- seshell-and-white). Deoarece
determinarea genetică a culorilor blănii
este legată de cromozomii de sex,
pisicile astfel colorate sunt aproape
întotdeauna femele. pisică cu păr lung
Denumire generică pentru rasele de
pisici domestice recunoscute pentru
blana moa¬ le, cu fir lung. Rasele cu păr
lung sunt: pisica-de-Bali, birmaneza,
himalayana, javaneza, pisica-
norvegiană-de-pădure, pi- sica-Maine-
coon, persana, pisica-ragdoll, somaleza
şi pisica-de-angora. Deşi sunt
considerate a fi mai leneşe decât rasele
cu păr scurt, sunt renumite pentru faptul
că sunt jucăuşe, afectuoase şi pentru că
au o mare capacitate de a se apăra când
este necesar. pisică cu păr scurt
Denumire generică pentru rasele de
pisici domestice cu blană cu fir scurt.
Standardele de expoziţie cer exemplare
viguroase, cu picioare cu oase puternice,
cap şi ochi rotunzi şi urechi rotunjite la
vârf. Blana trebuie să fie scurtă şi poate
avea aproape orice culoare sau model.
Unele culori, cum ar fi bej-albăstrui,
sunt destul de rare la această rasă;
exemplarele cu blana vărgată (cu dungi
şi tipare pestriţe cu argintiu, maro,
albastru sau roşcat) sunt foarte des
întâlnite. Pisano, Nicola (1220, Apulia -
1278/1284, Pisa?) Sculptor italian.
Opera sa, împreună cu cea a fiului său,
Giovanni Pisano, a impus un nou stil în
sculptura italiană a sec. XIII- XIV
Capodopera sa, amvonul din baptis-
teriul catedralei din Pisa (1260), a
repre¬ zentat o inovaţie în domeniu,
diferind de stilul predecesorilor săi,
deşi influenţele sunt clare. Lucrările sale
se caracterizează printr-un amalgam de
motive, inclusiv relie- furi romane,
mozaicuri şi fresce creştine timpurii,
arhitectură şi sculptură gotică franceză.
Toate acestea sunt asimilate, creându-se
un tot unitar care a îndreptat arta toscană
într-o nouă direcţie de dezvoltare.
Adorarea Magilor (detaliu) de Nicola
Pisano, cca 1259-1260; amvonul de
marmură din Baptisteriul din Pisa
AUNARl/ART RESOliRCE, NEV;
Y0«K 150

ENCICLOPEDIA UNi: pisică-de-angora

sau pisică-turcească-de-angora Rasă de
pisică domestică cu păr lung care s-a
dezvoltat, probabil, dintr-o pisică do¬
mestică a tătarilor care au migrat în
Turcia, unde este, în prezent, considerată
un tezaur naţional. Are corp lung, oase
subţiri, faţă ascuţită şi blană de lungime
medie, măt㬠soasă. Cea mai des
întâlnită culoare este alb, dar poate avea
şi alte culori, după cum poate fi bi- sau
multicoloră. pisică-de-Manx Rasă de
pisică domestică despre care se
presupune că ar proveni din insula Man.
Afectuoasă, credincioasă şi curajoasă,
este o pisică de talie mare, care se
caracteri¬ zează prin lipsa cozii şi
mersul în salturi. Partea posterioară este
mai înaltă decât umerii, deoarece
membrele posterioare sunt mai lungi
decât cele anterioare. Se poate naşte cu
coadă, dar, de regulă, aceasta lipseşte.
învelişul dublu de peri poate avea
numeroase culori. pisică domestică
Mamifer carnivor domestic (Felis
catus); păstrează multe dintre
caracteristicile feli¬ nelor mari,
deosebindu-se de acestea prin blană şi
mărime. Unele rase au păr scurt (de ex.
pisica-siameză), iar altele lung (de ex.
pisica-persană). Pisicile domestice au,
în general, culoare albă, neagră, galbenă
sau cenuşie, uneori cu pete de alte
culori. Cele vărgate au dungi sau spirale
întu¬ necate pe un fond mai deschis.
Masculii pot atinge 71 cm lungime, iar
femelele cca 51 cm; greutatea variază
între 2,5 şi 4,5 kg. Pisicile care nu sunt
de rasă pot cântări şi 13 kg. Speciile
sălbatice cele mai înrudite cu pisica
domestică sunt pisicile sălbatice din N
Africii (printre care Felix lybica).
Apreciate pentru obiceiul de a vâna
şoareci şi şobolani, contribuind astfel la
apărarea depozitelor de cereale, pisicile
au fost domesticite în Egiptul antic prin
1500 Î.Hr. Asociaţia Iubitorilor de
Pisici recunoaşte astăzi 37 de rase.
pisică-Maine-coon sau pisică-raton-de-
Maine Singura rasă de pisică domestică
cu păr lung originară din America de
Nord. Deşi originile ei sunt necunoscute,
a fost expusă pentru prima dată la
Boston, în 1878. Pisicile-de-Maine sunt
mari, musculoase şi cu oase grele; e
posibil să-şi fi căpătat acest nume de la
coada similară cu cea a ratonului. Foarte
abile în vânătoarea şoa¬ recilor, sunt
apreciate pentru blândeţea, in¬ teligenţa
şi afectivitatea lor, înţelegându-se foarte
bine cu copiii şi cu câinii. Majoritatea
sunt maronii cu pete întunecate. pisică-
persană Rasă de pisică domestică, cu
cap rotund, blană lungă şi mătăsoasă
(multe culori sunt caracteristice rasei),
ochii mari şi rotunzi şi nas câm. Uneori,
este numită pisică cu păr lung. pisică-
săibatică Specie sălbatică (Felis
silvestris) de pisică (familia Felidae) ce
se găseşte în pădurile eurasiatice. Este
foarte asemănătoare cu pi¬ sica
domestică galbenă, vărgată; se
încrucişează cu pisicile domestice (al
căror strămoş este, probabil). Are o
lun¬ gime de 50-80 cm şi o coadă de
25-35 cm. Are o înălţime de 35-40 cm şi
cântăreşte 3-10 kg. Este solitară şi
nocturnă; vânează păsări şi animale
mici. în America de Nord, numele este
folosit pentru râsul-roşu din America şi
pentru râsul-polar; în Africa, denumirea
se referă la pisica-Caffre. pisică-
scoţiană-cu urechi-pliate Rasă de pisică
domestică cu urechi care se pliază în
faţă şi în jos. Un păstor scoţian a
descoperit prima pisică de la care s-a
dezvoltat rasa - Susie, o pisică albă de
casă, în 1961. Pisicile scoţiene cu
urechi pliate pot avea părul lung sau
scurt, de orice culoare sau model.
Plierea urechilor lui Susie a fost cauzată
de o mutaţie genetică destul de rară.
Pentru a fi prezentate la expoziţii, este
necesară existenţa pliului la urechi şi un
pedigri care să conducă la Susie.
Pisicile scoţiene cu urechi plate sunt
blânde şi liniştite. pisică-sfinx Rasă de
pisică domestică fără păr, obţinută în
urma a două mutaţii apărute spontan la
pisicile cu păr scurt. Prima s-a produs în
1975, când Jezabelle, o pisică
vagaboandă, ) a născut un pui fără păr,
Epidermis. în anul următor, a venit pe
lume cel de-al doilea pui. A doua
mutaţie s-a produs în 1978, când trei pui
de pisică fără păr, un mascul şi două
femele, au fost găsiţi râs-roşu (Lynx
rufus), varietate de pisică sălbatică JOE
VAN WORMER/PHOTO
RfSEARCHERS 151 PISICA

PISICA şi salvaţi de pe străzile oraşului

Toronto. Acestor pisici trebuie să li se
facă baie regulat pentru a li se îndepărta
de pe piele grăsimile pe care blana unei
pisici normale le absoarbe, iar urechile
lor mari trebuie curăţate de praf şi
murdărie şi de ceara care le-ar putea
înfunda. pisică-siameză Rasă de pisică
domestică zveltă, cu păr scurt, originară
din Thailanda (Siam). Are un colorit bej
sau cenuşiu, cu puncte întunecate pe
urechi, faţă, picioare şi coadă. Aceste
puncte pot fi maro-închis, gri-albăs- trui,
ciocolatii, gri-rozalii sau oranj-roşcate.
Capul are formă ascuţită. Ochii albaştri
sunt oblici şi pot fi ceacâri, deşi
împere¬ cherea exemplarelor cu ochi
ceacâri şi cu coadă răsucită nu este
încurajată de cres¬ cătorii de exemplare
de concurs. Siamezele sunt considerate
foarte inteligente şi foarte gălăgioase.
Au un mieunat specific, asem㬠nător cu
un ţipăt. pisică-turcească sau plsIcă-Van
Rasă de pisică domestică cu blana de
lungi¬ me mijlocie, caracterizată mai
ales prin mo¬ delul coloristic
neobişnuit: alb cu pete doar pe cap şi
coadă. Van este un nume comun în
regiunea de origine a rasei, Asia
Centrală şi de S, folosit, de asemenea,
pentru a de¬ scrie şi alte pisici cu
desene asemănătoare. Rasa a fost adusă
în Europa de cavalerii care se întorceau
din cruciade. O trăsătură caracteristică
este blana asemănătoare cu caşmirul,
care nu se udă; membrii acestei rase
iubesc apa, fapt pentru care rasa a fost
denumită şi pisică-înotătoare. Sunt mari,
active şi inteligente. Pisidia Regiune
antică, în S Anatoliei. Teritoriul său era
dominat de Munţii Taurus, care ofereau
refugiu unor populaţii păgâne, care au
rezistat atacurilor succesive la care au
fost supuse. La începutul sec. I d.Hr. a j
fost anexată provinciei romane Galatia, |
devenind parte a Lyciei şi Pamfiliei în !
74 d.Hr. în timpul împăratului
Vespasian. j Diocleţian a inclus Pisidia
în dioceza Asiei pe la 297 d.Hr. în
timpul stăpânirii bizanti¬ ne a continuat
să fie o zonă zguduită de re¬ volte
frecvente. în 1204, Bizanţul pierduse
deja controlul asupra regiunii, în
favoarea invadatorilor turci. Pisistrate
(m. 527 Î.Hr.) Tiran, conducător al
Atenei (560-559 Î.Hr., 556-555 Î.Hr.,
546-527 Î.Hr.). Născut într-o familie de
aristocraţi, a câştigat ono¬ ruri militare
foarte devreme. A devenit tiran al Atenei
în 560 Î.Hr., după ce a pretins că cineva
a încercat să-i ia viaţa şi a cerut
oamenilor să-i acorde o gardă de corp,
cu ajutorul căreia a pus mâna pe
Acropole. Domnia sa a fost de scurtă
durată, dar a câştigat din nou puterea
pentru o scurtă perioadă în 556 î.Hr.,
apoi a fost răsturnat de Licurg şi
Megacles. După câţiva ani petrecuţi în
exil s-a întors (în 546 Î.Hr.) cu o armată,
a preluat controlul şi a rămas la putere
până la sfârşitul vieţii. Patron al artelor,
a realizat numeroase lucrări publice şi a
încercat să-i ajute pe ţărani. Unificarea
Atticii şi dezvoltarea Atenei au făcut ca
oraşul să devină recunoscut în Grecia.
Pissarro (Jacob-Abraham-) Camilie
(10.07.1830, St. Thomas, Indiile de Vest
Daneze - 13.11.1903, Paris, Franţa)
Pictor impresionist francez, originar din
Indiile de Vest. Fiu al unui prosper co¬
merciant evreu, s-a stabilit la Paris în
1855. Primele sale pânze sunt peisaje de
mari dimen¬ siuni, care dezvăluie o
atentă observare a naturii, ce avea să
r㬠mână o caracteristică a operei sale.
în 1871 şi-a cumpărat o casă în
Pontoise, în subur¬ biile Parisului.
Această zonă a constituit tema predilectă
a artei sale timp de aproape 30 de ani.
între 1870 şi 1880, motivele principale
ale lucrărilor sale au fost casele,
fabricile, copacii, căpiţele de fân,
ţăranii la lucru şi scene pe malul râului,
în aceste lucrări, formele nu se dezinte¬
grează, ci rămân compacte, iar culorile
sunt vii; spre sfârşitul anilor 1870,
tuşele de pensulă, asemănătoare cu
virgulele, înregistrează deseori
scânteierile luminii. Aceste opere au
stârnit admiraţia pictorilor
impresionişti. Pissarro a fost singurul
pic¬ tor impresionist care a participat la
toate cele opt expoziţii ale grupului. în
ciuda problemelor acute de vedere,
ultimii săi ani au fost cei mai prolifici.
pistil Organ reproducător feminin al unei
flori. Poziţionat central, pistilul are, de
obicei, o bază mai umflată, numită ovar,
care Camilie Pissarro, Autoportret, ulei
pe pânză, 1903; Galeria Tate, Londra
152
NCICLOPEDIA UNIt^RSj SALA
BRITANNIC conţine viitoarele seminţe
(ovule). Stilul porneşte din ovar şi are
un vârf receptor de polen, numit stigmat,
de diferite for¬ me, şi în general
lipicios. Florile pot avea un singur pistil
(de ex. crinul) sau mai multe (de ex.
piciorul-cocoşului). Fiecare pistil este
format din una sau mai multe structuri
asemănătoare frunzei, numite cârpele.
Diferenţele în compoziţia şi forma
pistilului ajută la clasificarea plantelor
cu flori. Vezi şi stamină. pistol Armă de
foc de dimensiuni reduse, con¬ cepută
pentru a fi acţionată cu o singură mână.
Se pare că numele derivă de la Pistoia,
oraş din Italia, unde armele de mână
erau fabricate încă din sec. XV La
început a fost o armă de cavalerie.
Totuşi, puterea unui pistol trebuie să fie
redusă, pentru ca arma să aibă o greutate
care s-o facă uşor de mânuit; pentru că
doar soldaţii antrenaţi pot ţinti cu
exactitate la o distanţă mai mare de zece
metri, nu au fost niciodată arme militare
competitive. Folosite în mod legal, sunt
purtate mai ales de poliţişti şi alte tipuri
de personal de securitate şi servesc ca
arme de apărare în ultimă instanţă.
Volumul lor compact, preţul redus şi
uşurinţa de manevrare le fac o armă
foarte folosită în crimele vio¬ lente,
astfel că pistoalele sunt subiectul legii
care controlează deţinerea armelor de
foc. Există două categorii de pistoale:
revolvere şi pistoale automate.
Automatele au un mecanism activat de
energia reculului, care extrage cartuşul
din încărcător. I'Ariile componente ale
unui pistol semiautomat C Ml IWIAM-
WEBSTER INC. pistol-mitralieră Armă
de foc militară prevăzută cu mu¬ niţie
de calibru redus sau cu încărcătură
propulsivă, având posibilitatea de a
trece de la foc semiautomat la foc
automat. Uşoare şi portabile, cu o
cadenţă mare de trageri precise,
pistoalele-mitralieră au devenit
principala armă standard de infanterie
din dotarea armatelor moderne. Datorită
uşurinţei lor de mânuire sunt ideale
pentru trupele de asalt mobile aflate în
maşini sau în elicoptere şi pentru luptă¬
torii de gherilă în timpul luptelor purtate
în junglă sau în oraş. Printre cele mai
des folosite pistoale-mitralieră se
numără Ml 6 din SUA, kalaşnikovul
sovietic (AK-47 şi versiunile
modernizate), FAL şi FNC din Belgia şi
G3 german. piston şi cilindru în
ingineria mecanică, cilindru mobil cu un
cap închis (piston) care se mişcă în sus
şi în jos (sau înainte şi înapoi) într-o
cameră cilindrică puţin mai mare
(cilindru), prin presiunea unui fluid, ca
într-un motor sau într-o pompă. Cilindrul
unui motor cu aburi este închis la ambele
capete prin intermediul unor plăcuţe,
permiţând tijei pistonului, ataşată la
acesta, să treacă prin- tr-unul din
capetele acoperite de plăcuţe. Cilindrul
unui motor cu combustie internă este
închis la un capăt de o plăcuţă numită
cap şi deschis la celălalt pentru a
permite oscilaţia liberă a tijei
conectoare, care uneş¬ te pistonul cu
arborele cotit. Pişpek Vezi Bişkek
Pitagora (580 Î.Hr., Samos, lonia - 500
Î.Hr., Metapontum, Lucania) Filozof şi
matematician grec. S-a stabilit în
Crotona (S Italiei), unde a întemeiat o
comunitate de discipoli care aderau la
modul de viaţă propus de el. Şcoala sa
de filozofie reducea întregul domeniu al
realităţii la relaţii matematice şi
presupunea că toate obiectele existente
sunt, în esenţa lor, de natură formală, şi
nu materială. Principiile pitagorismului,
printre care se numără credinţa în
nemurirea sufletului, în ideea
reîncarnării, precum şi în puterea
eliberatoare a abstinenţei şi a
ascetismului, au influenţat gândirea lui
Platon şi a lui Aristotel şi au contribuit
la dezvoltarea matematicilor şi a
filozofiei raţionale occi¬ dentale. A fost
primul care a studiat pro¬ porţiile
intervalelor muzicale şi gamele; tot el a
fost primul occidental care a promovat
vegetarianismul. Nici unul dintre textele
sale nu a supravieţuit timpului şi este
dificil să se distingă ideile sale de cele
ale protecţie trăgaci încărcător mâner
153 PITAGORA

PITAGORA discipolilor săi. Amintirea

sa este păstrată vie, în special prin
teorema lui Pitagora, dezvoltată
probabil în cadrul şcolii sale, după
moartea lui Pitagora. Pitagora, teorema
lui - Regulă privitoare la lungimile
laturilor unui triunghi dreptunghic.
Aceasta arată că suma pătratelor
lungimilor catetelor este egală cu
pătratul lungimii ipotenuzei (latu¬ ra
opusă unghiului drept), adică a? + b2 =
c2, unde c este lungimea ipotenuzei.
Triadele numerelor întregi care
corespund teoremei (de ex. 3, 4 şi 5)
sunt numite numere pitagoreice. Vezi
cosinus, sinus. pitagorism Şcoală
filozofică, fondată probabil de Pitagora
în cca 525 î.Hr. Iniţial a fost o frăţie
religioasă sau o asociaţie care promova
reformarea morală a societăţii; membrii
jurau să rămână loiali frăţiei şi să
păstreze secretele ei. Frăţia avea
diferite aspecte în comun cu
comunităţile orfice (vezi orfism), care
căutau să purifice su¬ fletul
credincioşilor prin ritualuri şi prin
abstinenţă şi să le permită să se
elibereze din „roata naşterii".
Pitagorismul susţinea că realitatea, la
nivelul ei cel mai profund, este de ordin
matematic, că filozofia poate fi folosită
pentru purificare spirituală, că sufletul
se poate uni cu divinul şi că anumite
simboluri au semnificaţie mistică. A fost
primul sistem de gândire occidental
important care sprijinea vege-
tarianismul. Şcoala şi-a încetat
activitatea în sec. IV î.Hr. pitbuil-terier
sau terier-Staffordshire Rasă de câine
obţinută în sec. XIX în Marea Britanie
pentru a participa la luptele de câini
desfăşurate în gropi. A fost creată prin
încrucişarea buldogului (care atunci
avea picioarele mai lungi şi era agil) cu
un terier, probabil foxterierul. Cunoscut
şi sub numele bull-şi-terrier, pitbullul
este un câine îndesat, musculos, cu falei
puternice, având o înălţime de 43-48 cm
şi o greutate de 14-23 kg. Blana sa
ţepoasă, scurtă, poate avea diverse
culori uniforme sau vărgate. Pitcairn
Insulă situată în zona central-sudică a
Oceanului Pacific. Suprafaţa: cca 5 kmp;
47 loc. (2003). Este singura insulă locu¬
ită din grupul insular Pitcairn. Celelalte
insule care fac parte din acest grup sunt
Henderson, Ducie şi Oeno. Descoperită
în 1767, nu a fost locuită până în 1790,
când a fost ocupată de rebelii de pe
vasul britanic Bounţy, aflaţi sub
conducerea lui Hetcher Christian. A fost
anexată Marii Britanii în 1838. Din
cauza suprapopulării, în 1856 locuitorii
au fost mutaţi pe insula Norfolk. Unii s-
au întors pe teritoriul insu¬ lei Pitcairn,
iar descendenţii lor au format populaţia
actuală. Aceştia se ocupă cu pes¬ cuitul
şi creşterea vitelor. în 1970, Marele
Comisionar britanic în Noua Zeelandă a
fost numit guvernatorul coloniei. Pitcher,
Molly (cca 1753 - 22.01.1832, Carlisle,
Pennsylvania, SUA) Patrioată
americană. Se cunosc foarte pu¬ ţine
despre prima parte a vieţii ei. Se pare
că era de origine irlandeză. în Revoluţia
Americană l-a însoţit pe soţul ei,
William Heys, în Bătălia de la
Monmouth (1778), unde a cărat apă
pentru soldaţii ameri¬ cani răniţi (de
aici i se trage şi porecla Molly Pitcher,
care în traducere înseamnă Molly cea cu
urciorul). Legenda spune că, atunci când
soţul ei s-a prăbuşit din cauza căldurii,
ea l-a înlocuit la tun şi a luptat eroic pe
tot parcursul bătăliei. în 1822, statul a
recompensat-o pentru eroismul ei,
acordându-i o pensie. Unii istorici îi
atribuie gestul de a-şi înlocui soţul la tun
lui Margaret Corbin (1751-1800),
despre care susţin că ar fi luat această
decizie în timpul atacului fortului
Washington, din 1776. Piteşti Municipiu,
174 736 loc. (2003), situat în partea
central-sudică a României, reşedinţă a
judeţului Argeş. Este situat în depresi¬
unea râului Argeş, la zona de confluenţă
cu Râul Doamnei. Atestat documentar în
1385. La sfârşitul sec. XV este prezentat
ca reşedinţă domnească. A avut o
deosebită dezvoltare comercială şi
meşteşugărească în sec. XVI. Distrus în
mare parte de un violent incendiu în
1848, oraşul s-a refăcut rapid. A fost
declarat municipiu în 1968. Este un
important nod feroviar şi rutier şi centru
universitar. în oraş există un combi¬ nat
de prelucrare a lemnului, un combinat
petrochimic, o rafinărie, o fabrică de
auto¬ turisme (Dacia). între
monumentele im¬ portante se numără
biserici (sec. XVI-XIX), schitul Trivale,
hanul Gabroveni, Foişorul de Foc etc.
Printre atracţiile oraşului se numără şi
expoparcul, grădina publică, grădina
zoologică, parcul Trivale. Aici se or¬
ganizează anual Simfonia lalelelor,
Piteştiul fiind supranumit Oraşul
lalelelor. 154

IIMMB Pithice, Jocurile - în Grecia

antică, diverse competiţii atletice şi
muzicale ţinute în onoarea lui Apollo,
mai ales la Delii, dinainte de sec. V
Î.Hr., până în sec. IV d.Hr. Aveau loc în
luna august al celui de-al treilea an al
fiecărei Olimpiade (perioada de patru
ani între Jocurile Olimpice).
Evenimentele erau si¬ milare cu cele ale
olimpiadelor antice. pitică brună Obiect
cosmic, cu o masă intermediară între cea
a unei planete şi cea a unei stele.
Descrise uneori ca stele nereuşite, se
consideră că piticele brune s-au format
asemănător stelelor, din fragmente de
nori | interstelari care se concentrează,
devenind obiecte dependente de
gravitaţie. Nu au însă o masă suficientă
pentru a produ¬ ce căldura internă care,
în cazul stelelor, aprinde hidrogenul şi
dă naştere fuziunii j nucleare. Deşi
degajă o anumită cantitate j de căldură şi
lumină, se răcesc repede şi se
micşorează; diferă de planetele cu masă
mare doar prin felul în care se formează.
piticism sau nanism j Retard al
procesului de creştere care are J ca
rezultat o statură adultă anormal de j
mică, fiind cauzată de o varietate de tul¬
burări ereditare şi metabolice.
Piticismul hipofizar este cauzat de
insuficienţa hormonului de creştere.
Piticismele ere¬ ditare includ:
acondroplazia, caracterizată prin
dimensiunile normale ale corpului, dar
cu membrele scurte şi capul mare;
hipocondroplazia, asemănătoare, dar cu
dimensiuni normale ale capului; piticis¬
mul distrofic, cu deformări progresive |
ale scheletului, ce duc la invaliditate. | în
aceste forme de piticism, coeficientul |
de inteligenţă este normal. Unele forme,
[ cum ar fi cretinismul, implică şi retard
mintal. Piticismul poate fi cauzat şi de o
nutriţie inadecvată în primii ani de viaţă
j (vezi rahitism). | piton I Denumire
comună pentru cele 28 de spe- | cii de
şerpi (subfamilia Pitoninae, familia
Boidae) greoi, docili, neveninoşi, care
tr㬠iesc în regiunile tropicale şi
temperate. Cu excepţia unei specii din
America Centrală (Loxocemus bicolor),
pitonii trăiesc din Africa de V până în
China, Australia şi insulele I din Pacific.
Pitonii se hrănesc cu păsări şi ;
mamifere, omorându-le prin constricţie.
Majoritatea speciilor trăiesc în apropie-
; rea apelor; unele sunt arboricole. Toate
depun între 15-100 de ouă, în funcţie de
mărimea corpului. Pitonul-reticulat
asiatic (Python reticulatus) este probabil
cel mai lung şarpe din lume (anaconda
este mai greu); au fost descoperite
specimene de peste 9 m lungime.
pitoresc Concept şi stil artistic apărut la
sfârşitului sec. XVIII şi începutul sec.
XIX, carac¬ terizat prin interesul pentru
arhitectură şi peisagistică, combinate
pictural. în Marea Britanie, pitorescul a
fost defi¬ nit ca acea calitate estetică
marcată de varietăţi, iregularităţi,
asimetrii plăcute şi texturi interesante.
Ruinele medievale care se profilau pe
un fundal natural erau considerate a fi
pitoreşti. John Nash a realizat unele
dintre cele mai cunoscute lucrări care se
înscriu în acest curent. Vezi şi
construcţie absurdă. pitosporum Arbust
sau arbore veşnic verde, răspândit în
special în Australia şi Noua Zeelandă,
care aparţine genului Pittosporum
(familia Pittosporaceae), cunoscut în
general ca dafi- nul-australian. Aceşti
arbuşti sunt plantaţi în special în scopuri
ornamentale, în regiu¬ nile calde. Cea
mai populară specie, numită tobira (P.
tobira), este originară din China şi
Japonia. Aceasta este folosită ca gard
viu, foarte răspândit în zonele cu climă
caldă. în alte regiuni, tobira este o plantă
de interior foarte frumoasă. Pitot, tub ~
Instrument folosit pentru măsurarea vi¬
tezei unui fluid aflat în curgere. Inventat
de Henri Pitot (1695-1771), este format
dintr-un tub cu o îndoitură scurtă, în
unghi drept, plasat vertical într-un fluid
care curge, cu gura părţii îndoite
orientată în sus. Presiunea, măsurată cu
ajutorul unui dispozitiv ataşat, depinde
de fluxul lichidului şi poate fi folosită în
calcularea vitezei. Tuburile Pitot sunt
utilizate în măsurarea vitezei aerului în
tunelurile de vânt şi la bordul navelor
aeriene în timpul zborului. De asemenea,
sunt folosite şi la măsurarea debitului
lichidelor. Pitt, William ulterior Conte
de Chatham cunoscut ca Pitt cel Bătrân
(15.11.1708, Londra, Anglia -
11.05.1778, Hayes, Kent) Om de stat şi
orator britanic, prim-mi- nistru în două
rânduri (1756-1761, 1766-1768). A
intrat în Parlament în 1735. 155 PITT

ICICLOPEDIA UMH^RSALĂ
BRITANNI Primul său discurs ţinut
după numire, în care critica mandatul lui
Robert Walpole, a fost foarte
controversat. Odată cu izbuc¬ nirea
Războiului de Şapte Ani a fost numit
secretar de stat şi a devenit prim-
ministru efectiv. A obţinut multe victorii,
în urma cărora Imperiul Britanic şi-a
extins te¬ ritoriile. A fost supranumit
„Marele om de rând“, deşi au existat şi
voci care l-au criticat pentru aroganţa
sa. A demisionat în 1761, când cabinetul
a refuzat să de¬ clare război Spaniei.
Deşi bolnav de gută, a fost un apărător
înfocat al libertăţii şi a susţinut
rezistenţa colonială americană în
privinţa Legii timbrului. A format un alt
guvern în 1766, în care a deţinut funcţia
de lord păstrător al micului sigiliu, dar a
demisionat în 1768 din cauza
problemelor de sănătate. A murit în
1778 şi a fost înmormântat la
Westminster Abbey, fiind regretat de
compatrioţii săi. Pitt, William cunoscut
ca Pitt cel Tânăr (28.05.1759,/?/ -
23.01.1806, /?/) Om de stat şi prim-
ministru brita¬ nic (1783-1801,’ 1804-
1806). Fiu al lui William Pitt, a intrat în
Parlament în 1781 şi a deţinut funcţia de
cancelar al Trezoreriei (1782-1783). A
fost numit prim-ministru în 1783 şi a
iniţiat o serie de reforme care au redus
datoria mare a ţării creată de Revoluţia
Americană. De asemenea, a redus
tarifele, a impus con¬ trolul
guvernamental asupra Companiei
Indiilor de Est şi a restructurat guvernul
în India. Forţat să in¬ tre în conflict cu
Franţa prin Războaiele revoluţionare
franceze, a încheiat o serie de coaliţii cu
statele europene împotriva Franţei
(1793, 1798, 1805). Pitt a răspuns cu
măsuri represive cererilor radicalilor
pentru reforma parlamentară. în 1800 a
definitivat Actul uniunii cu Irlanda, dar a
demisionat în 1801, când propunerea sa
pentru emanciparea catolică a fost
respinsă. Al doilea mandat de premier
(1804-1806) a fost marcat de colapsul
celei de-a treia coaliţii survenit după
luptele de la Ulm şi Austerlitz. Aflarea
veştilor despre aceasta i-a înrăutăţit
starea sănătăţii, deja fragilă. William
Pitt cel Tânăr, pictură în ulei de John
Hoppner; Galeria Naţională de Portrete,
Londra GALERIA NAŢIONALA DE
PORTRETE, LONDRA K h— s:
Plttsburgh Oraş, 334 563 loc. (2000), în
SE Penn- sylvaniei. Este situat la
confluenţa râurilor Allegheny şi
Monongahela, unde formează râul Ohio.
în 1758, fortul francez Duquesne a fost
cucerit de britanici, iar locul a fost
denumit Pitt. A devenit localitate
autonomă în 1794 şi oraş în 1816. în
sec. XIX s-a dezvoltat rapid ca un
important centru de producere a oţelului.
în 1881, aici a fost înfiinţată Federaţia
Americană a Muncii (vezi AFL-CIO).
Al doilea oraş ca mărime din stat, este
centrul unui complex urban industrial
care include câteva oraşe vecine, în
zonă există peste 150 de laboratoare
industriale de cercetare. Aici se află
univer¬ sităţile Pittsburgh, Carnegie-
Mellon şi alte instituţii de învăţământ.
Pittsburgh, platforma - Manifest al
iudaismului reformat, redactat în 1885 la
o conferinţă a rabinilor condusă de Isaac
Mayer Wise, ce a avut loc în în SUA, în
Pittsburgh, Pennsylvania. în manifest se
declara că iudaismul este în curs de
evoluţie şi se susţinea că Talmudul ar
trebui privit ca un text religios, nu ca o
lege imuabilă. A rămas filozofia oficială
a mişcării de reformă din SUA până în
1937, când platforma Columbus a
conferit reformei o poziţie mai
tradiţională. Pittsburgh, Universitatea ~
Sistem universitar de stat, compus dintr-
un campus principal în Pittsburgh şi
filiale în alte patru localităţi. A fost
fondată ca Academia Pittsburgh în 1787.
Campusul principal este o instituţie
complexă de cercetare şi include
facultăţi de medicină, stomatologie,
drept, inginerie, ştiinţe soci¬ ale şi
altele. Printre facilităţile campusului se
numără centre pentru studiul ecologiei,
al proceselor didactice şi al celor
cognitive. Cifra şcolarizării în campusul
principal este de cca 26 000 de studenţi.
plţigoi Denumire comună pentru cele
câteva specii de păsări cântătoare care
trăiesc în păduri şi în grădini (gCflul
PCLTUS familia CAN sudia-colecjia
societăţii natkmalk audubon Paridae),
CU cioc robust, Piţigoi-cu-creastă
(Parus bicolor) ascuţit. Piţigoiul-mare
(P. major) este întâlnit în Europa, în
Africa de N şi în Asia, până în Java; are
o lungime de cca 14 cm. Are faţă albă,
cap negru şi o * V ... 156

linie centrală neagră pe părţile

inferioare, care sunt galbene sau
galbene-închis. Cea mai cunoscută
specie americană de piţigoi este
piţigoiul-cu-creastă (P. bicolor), cu o
lungime de 17 cm, de culoare gri-
albăstrie, cu flancuri maro-rozalii.
piţigoi-american Denumire comună
pentru numeroasele specii de păsări
cântătoare din America de Nord care
aparţin genului Parus (familia Paridae)
şi al căror nume redă sonorita¬ tea
cântecului lor (în engleză, chickadee,
piţi¬ goi). Sunt prietenoase atunci când
li se oferă mâncare. Piţigoiul-de- munte,
piţigoiul-cu- bonetă-neagră (P. atri-
capillus), care se găseşte în America de
Nord, are 13 cm lungime, iar capul este
acoperit cu o capă de pene negre.
Reprezentanţii din Lumea Veche şi unii
din Lumea Nouă sunt denumiţi piţigoi.
piuare Proces care sporeşte densitatea
lânii ţesute sau tricotate, prin expunerea
acesteia la umezeală, căldură, frecare şi
presiune, până ce se obţine o micşorare
a volumului cu 10-25%. Subţierea apare
atât la firele ţesute orizontal, cât şi la
cele ţesute oblic (vezi ţesătură), astfel
încât rezultă o ţes㬠tură moale,
călduroasă şi relativ rezistentă la
intemperii. Un exemplu obişnuit este
lodenul, material produs prima dată în
Austria în sec. XVI. Vezi pâslire. piuliţă
în domeniul tehnic, dispozitiv de fixare,
al¬ cătuit dintr-un butuc pătrat sau
hexagonal, de obicei din metal. Acesta
este prevăzut cu un orificiu în centru
care are ataşate nişte fileturi interne, ce
se îmbină cu fileturile ataşate unui pivot
sau unui şurub. Piuliţele sunt folosite pe
scară largă pentru fixarea componentelor
utilajelor şi structurilor. Vezi şi
dispozitiv de fixare. Pius II născut Enea
Silvio Piccolomini (18.10.1405,
Corsignano, Republica Slena -
14/15.08.1464, Ancona, Statele Papale)
Papă (1458-1464). La origine diplomat
italian care a devenit episcop de Trieste
(1447) şi Siena (1449), a mediat relaţii¬
le dintre prinţii germani şi papalitate, a
instrumentat încoronarea lui Frederic III
ca împărat al Sfântului Imperiu Roman
(1452) şi a făcut pace cu Aragonul şi
Napoli. în calitate de papă a încercat să
îi unească pe europeni într-o cruciadă
împotriva turcilor, dar nu a reuşit să
câştige susţinerea prinţilor creştini. Pius
II a fost, de asemenea, un cunoscut
umanist şi un scriitor prolific, care a
scris despre evenimentele timpurilor
sale. Pius V, Sfântul ~ născut Antonio
sau Michele Ghislieri (17.01.1504,
Bosco, ducatul Milano - 01.05.1572,
Roma, Statele Papale) Papă (1566-
1572). A intrat în odinul dominican la
vârsta de 14 ani şi a fost hirotonisit în
1528. Un neobosit urmăritor al
ereticilor, în 1551 a fost numit comisar
general al Inchiziţiei. în 1556 era deja
cardinal, iar în 1566 a fost ales papă. A
instituit reforme clericale şi a reuşit să
împiedice pătrunderea protestantismului
în Italia. în 1570 a excomunicat-o pe
Elisabeta I, înrăutăţind astfel poziţia
catoli¬ cilor în Anglia. A pus la cale
campania care a dus la victoria flotelor
spaniole, veneţiene şi papale asupra
turcilor în Bătălia de la Lepanto din
1571. Pius IX născut Giovanni Maria
Mastai-Ferretti (13.05.1792, Senigallia,
Statele Papale - 07.02.1878, Roma;
canonizat la 3 septembrie 2000;
sărbătorit pe 7 februarie) Papă (1846-
1878). A devenit arhiepiscop în 1827,
cardinal în 1840 şi papă la moartea lui
Grigore XVI. A ini¬ ţiat o serie de
reforme liberale, dar s-a lăsat intimidat
de fervoarea revoluţionară din 1848,
adoptând un conserva¬ torism extrem. A
lan¬ sat dogma Imaculatei Concepţii
(1854) şi a reunit primul Conciliu de la
Vatican (1869— 1870), care a
promulgat doctrina infailibilităţii papei.
După pierderea temporară a autorităţii
asupra unificării Italiei în favoarea lui
Victor Emanuel II, s-a considerat
prizonier al Vaticanului şi a refuzat orice
contact cu guvernul italian. Pontificatul
lui Pius IX a fost cel mai lung din
istorie. în 2000 a fost canonizat de papa
Ioan Paul II. 157

co ID O, Pius X, Sfântul - născut

Gluseppe Melchiorre Sarto (02.06.1835,
Riese, Veneţia, imperiul Austriac -
20.08.1914, Roma, Italia; canonizat la
29 mai 1954; sărbătorit pe 21 august)
Papă (1903-1914). A devenit episcop de
Mantova în 1884 şi patriarh al Veneţiei
în 1893. A fost ales papă în 1903 şi în
scurt timp a devenit celebru datorită
pietăţii sale şi profundului său
conservatorism politic şi religios. Pius a
reprimat mişcarea cato¬ lică intelectuală
cunoscută sub denumirea modernism şi
s-a opus mişcării politice pentru reformă
socială, numite democraţie creştină. A
făcut eforturi pentru a-i deter¬ mina pe
laici să colaboreze cu Biserica în
lucrarea apostolică şi a reformat
liturghia catolică. Decizia sa de a
sistematiza legea canonică a dus la
publicarea unui nou cod în 1917, care a
intrat în vigoare în 1918. Plus XII născut
Eugenio Maria Giuseppe Giovannl
Pacelli Pius, Sextus Pompeius Magnus
Vezi Magnus Pius, Sextus Pompeius
pivniţă Parte a unei clădiri situată sub
nivelul solului, folosită pentru
depozitarea obiec¬ telor sau a
alimentelor. Este denumită adesea beci,
mai ales atunci când face parte din
fundaţie. Pivniţa folosită pentru
depozitarea alimentelor (de ex. pivniţa
pentru păstrarea rădăcinoaselor) poate fi
construită în spatele casei sau în
exteriorul acesteia, jumătate îngropată în
pământ, jumătate deasupra solului,
pentru a men¬ ţine temperatura şi
umiditatea constante; se poate construi în
întregime din beton ori se poate face
podeaua din pământ, iar tavanul din
cherestea. pixel denumire completă
element de imagine Cea mai mică unitate
de imagine video cu luminescenţă şi
culoare specifice. Proporţiile sale sunt
determinate de num㬠rul liniilor ce
formează rasterul de scanat (ansamblul
de puncte care formează ima¬ ginea) şi
rezoluţia de-a lungul fiecărei linii. In
forma comună a graficii computerizate,
imaginea individuală care de la distanţă
pare continuă este de fapt formată din
mii de pixeli. Fiecare pixel este trasat
de raza unui electron, de la stânga la
dreapta şi de sus în jos. Un pixel mai
poate fi definit ca cel mai mic element al
unui dispozitiv fotosensibil, cum ar fi
camerele ce folosesc dispozitive cu
sarcină cuplată (vezi CCD). Pizarro,
Francisco (1475, Trujiilo, Extremadura,
Castilia - 26.05.1541, Lima)
Conchistador spaniol care a cucerit
Imperiul Inca. în 1510 s-a alăturat unei
expediţii de explorare a Lumii Noi, iar
trei ani mai târziu a plecat împreună cu
Vasco Nuñez de Balboa într-o expediţie
care a dus la descoperirea Pacificului. A
în¬ treprins două călătorii în lungul
coastei columbiene (1524-1525, 1526-
1528) şi a continuat explorările spre S,
descoperind noul teritoriu Perú. în 1531
a pornit spre Perú însoţit de cei patru
fraţi ai săi, de alţi 180 de marinari şi
având 37 de cai. în scurt timp a luat
legătura cu emisarii împăratului incaş
Atahuallpa şi a aranjat o întâlnire cu
aceştia. Oamenii săi i-au măcelărit pe
însoţitorii neînarmaţi ai împăratului, iar
pe acesta l-au luat ostatic. După ce a
acceptat o recompensă substanţială
pentru elibera¬ rea lui Atahuallpa a
ordonat sugrumarea lui. Şi-a petrecut
restul vieţii consolidând autoritatea
Spaniei în Perú. A fondat Lima (1535),
unde a fost ucis de câţiva spanioli pe
care îi trădase. Pizarro, Gonzalo (1502?,
Trujiilo, Spania - 10.04.1548, Cuzco,
Perú) Explorator şi cuceritor spaniol.
împreună cu fratele său vitreg, Francisco
Pizarro, a luat parte la cucerirea Perú-
ului (1531— 1533), pentru care a primit
mari proprietăţi (02.03.1876, Roma,
Italia - 09.10.1958, castelul Gandolfo)
Papă (1939-1958). Născut la Roma, a
acti¬ vat în serviciul diplomatic papal şi
ca secre- tar de stat al Sfântului Scaun,
devenind papă în locul lui Pius IX în
1939. S-a implicat în diverse activităţi
umanitare, ajutându-i pe prizonierii şi
re¬ fugiaţii din Al Doilea Război
Mondial, dar a fost criticat pentru că nu
a reuşit să se impună în problema Papa
Pius XII Holocaustului. După fotografie
de Yousuf Karsh _ , M w r © ™ » „p«,/
™ «he* razb01 a fost apărătorul
catolicilor persecutaţi din ţările
comuniste. Cunoscut pentru
conservatorismul său auster, a definit
dog¬ ma despre Adormirea Maicii
Domnului în 1950. 158

CICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNt de pământ şi a fost numit
guvernator al oraşului Quito (1539). în
perioada 1541- 1542 a condus o
expediţie dezastruoasă în regiunea
neexplorată de la E de Quito, care a
costat vieţile a aproape 200 de spanioli
şi 4 000 de indieni. La întoarcerea în
ţară a aflat că Spania limitase
privilegiile cuceritorilor; conchistadorii
s-au revoltat împotriva viceregelui, iar
Pizarro a con¬ dus forţele antiregaliste
în Bătălia de la Anaquito (1546), pe
care a şi câştigat-o. în 1548 a fost învins
şi executat. Pizarro, Hernando (n. 1475?
- m. 1578) Explorator şi cuceritor
spaniol. împreună cu fratele său vitreg,
Francisco Pizarro, a j luat parte la
cucerirea Perú-ului (1531- 1533), după
care a revenit în Spania. întors în Perú
(1536) a fost capturat la Cuzco de Diego
de Almagro. După ce a fost elibe¬ rat,
Hernando Pizarro a condus armata |
fratelui său, prinzându-1 şi executându-1
1 pe Almagro (1538). S-a întors în
Spania pentru a se alătura luptei familiei
Pizarro pentru posesiunile din Perú, dar
a fost întemniţat timp de 20 ani (1540-
1560). pizza Specialitate culinară de
origine napolitană, preparată dintr-un
aluat de pâine sub forma unui disc plat,
acoperit cu ulei de măsline, roşii şi
brânză mozzarela, coaptă la cuptor şi
servită fierbinte. Pizza este în prezent
consumată în întreaga Italie, iar
ingredientele variază de la o regiune la
alta. Pizza a pătruns în SUA odată cu
venirea imigranţilor italieni. Prima
pizzerie din SUA s-a deschis în 1905,
iar după Al Doilea Război Mondial,
pizza a deve¬ nit una dintre mâncărurile
preferate ale americanilor. în prezent
este apreciată în întreaga lume. PKK
Vezi Partidul Muncitorilor din Kurdistan
PKU Vezi fenilcetonurie placaj
Semifabricat produs prin alipirea sub
pre¬ siune a trei sau mai multe plăci
(straturi) subţiri din lemn. Straturile sunt
aşezate perpendicular unul pe celălalt.
Ca şi alte produse din lemn, încleiate,
placajul re¬ prezintă o alternativă
viabilă şi ieftină la lemnul solid. Este
frecvent întrebuinţat atât în industria
mobilei (dulapuri, birouri, mese), cât şi
în construcţia de case (pentru pereţi,
tavane, ca izolaţie pentru parchet, uşi şi
cofraje pentru turnarea cimentului).
placaj pentru exterioare Varietate de
înveliş exterior pentru protec¬ ţia unei
clădiri faţă de acţiunea diferiţilor agenţi
externi, având un rol termoizolant şi de
înfrumuseţare a faţadei. Termenul se
referă la prefabricate din lemn sau ma¬
teriale care imită lemnul, folosite pentru
placarea caselor. Există diferite tipuri
de placaj, precum şindrilă, placaj
orizontal, placaj vertical din scândură
sau ţiglă. Placările cu scândură sau
şindrilă, întâl¬ nite uneori la casele cu o
tâmplărie gotică sau la alte structuri
modeste, sunt diferite de cele cu şindrilă
obişnuită, datorită scândurilor verticale
cu joante, acoperite de şipci (fâşii
înguste) ce se prezintă sub aspectul unor
îmbinări. Pentru că nu ne¬ cesită aceeaşi
întreţinere precum lemnul, au fost
preferate placajele din aluminiu,
căptuşite cu polivinil fluorid (numite, de
obicei, placaje vinile); acestea imită
plăcile orizontale. Placa fibrolemnoasă
(PFL), un produs obţinut din presarea
pastei de lemn, este şi ea folosită
adesea, deşi durabilitatea sa este
limitată în timp. La clădirile mai mari,
placarea exterioară se numeşte izolare şi
poate fi realizată din cărămidă, sticlă pe
structură metalică, piatră, panouri
metalice sau beton. placare îmbrăcare a
unui metal sau a altui material, precum
plasticul sau porţelanul, într-o suprafaţă
metalică dură, neporoasă, pentru a-i
aduce un plus de rezistenţă şi pentru a-1
înfrumuseţa. Primele obiecte placate
(vese¬ lă de Sheffield) au fost realizate
prin inter¬ mediul procedeului inventat
de Thomas Boulsover şi constau dintr-un
strat de cupru aşezat între alte două de
argint. Astăzi, suprafeţe precum aurul,
argintul, oţelul inoxidabil, paladiul,
cuprul şi niche¬ lul sunt aplicate prin
introducerea unui obiect într-o soluţie ce
conţine materialul dorit, care este
aplicat prin reacţie chimică sau
electrochimică (vezi
electrogalvanizare). Deşi de multe ori
placarea este folosită în scopuri
decorative, cel mai frecvent se recurge
la acest procedeu pentru a creşte
durabilitatea şi rezistenţa materialelor
mai moi la coroziune. Majoritatea
dispozitive¬ lor, a obiectelor de uz
casnic, a ţevilor, a echipamentelor
electrice, a obiectelor din sârmă, a
componentelor navelor aeriene şi
aerospaţiale şi a uneltelor mecanice sunt
159 PLACARE

PLACA placate pentru a le creşte

coeficientul de rezistenţă. Vezi şi
galvanizare, tablă cosito¬ rită,
cositorire. placă comemorativă Bucată
de piatră finisată, datată sau in¬
scripţionată, plasată de obicei pe
peretele exterior al unei clădiri pentru a
comemora ceva. De multe ori, placa
prezintă o nişă unde se pun ziare,
fotografii sau alte do¬ cumente care să
înfăţişeze obiceiurile în uz, cu scopul de
a servi drept document istoric atunci
când clădirea este remodelată sau
demolată. Iniţial plasată într-un colţ,
astăzi piatra poate ocupa orice loc de pe
faţada clădirii. placă de sunet sau placă
audio Circuit integrat care generează un
semnal audio şi îl trimite către boxele
computeru¬ lui. Placa de sunet poate
primi un sunet analog (de la un microfon
sau casetă audio) şi îl poate converti
într-o informaţie digi¬ tală, care va fi
stocată sub formă de fişier audio; de
asemenea, are capacitatea de a primi
semnale audio digitale (ca de la un fişier
audio) şi le poate converti în semnale
analoage, care pot fi ascultate la boxele
computerului. La computerele personale,
placa de sunet este de obicei cu circuit
separat şi se conectează la placa de
bază. placă video Circuit integrat care
generează semnalul video trimis la
monitorul unui computer. Circuitul se
află de obicei pe placa de bază sau este
o placă de circuit separată, dar uneori
poate fi integrat în monitor. Conţine un
modul digital sau analog, precum şi
cipuri de memorie care sto¬ chează
datele. Toate plăcile video (cu¬ noscute
şi sub numele de videoadaptoare, plăci
video sau videocontroloare) sunt
conectate la monitoare standard de tipul
SVGA sau XGA. placentă Organ prezent
la majoritatea mamiferelor, care se
dezvoltă în uter, împreună cu fetu¬ sul,
şi prin intermediul căruia se realizează
schimburile metabolice. Prin cordonul
om¬ bilical, circulaţia fetală este
conectată la cea maternă. Substanţele
nutritive şi oxigenul din sângele mamei
trec, prin placentă, la fetus, iar
reziduurile metabolice şi dioxidul de
carbon de la fetus trec în cealaltă direc¬
ţie. Cele două circulaţii, arterială şi
venoasă, sunt independente una de
cealaltă. Alte substanţe (de ex. alcoolul
şi drogurile) din sângele mamei pot
trece prin placentă, afectând dezvoltarea
produsului de con¬ cepţie şi provocând
o serie de afecţiuni pre¬ cum tulburări
congenitale şi dependenţă de droguri
(vezi toxicomanie) la nou-născut. Unele
microorganisme pot traversa pla¬ centa,
provocând infectarea fătului, dar aceasta
este permeabilă şi pentru anticorpii
materni. Placenta cântăreşte o jumătate
de kilogram sau mai mult la sfârşitul
sarcinii şi este eliminată la naştere.
Unele animale o mănâncă pentru
substanţele nutritive pe care le conţine;
la unele specii, acest lucru stimulează
lactaţia. plagioclaz Grup de
aluminosilicaţi naturali de natriu şi
calciu din seria de minerale feldspat,
care se întâlnesc, de obicei, ca granule
sau cristale colorate în nuanţe de gri-
deschis, transparent spre translucid. Din
punctul de vedere al compoziţiei,
plagioclazele variază de la albită la
anortită. Plagioclazul este folosit în
compoziţia sticlei şi a cerami¬ cii;
variaţiile iridiscente sunt considerate la
fel de valoroase ca pietrele preţioase.
Plagioclazele sunt importante mai ales
datorită faptului că formează roci.
Plaine, La ~ (Câmpia) în Revoluţia
Franceză, deputaţi de centru din
Convenţia Naţională. Au format ma¬
joritatea membrilor adunării şi aveau un
rol esenţial în luarea deciziilor. Numele
derivă de la locul pe care aceştia îl
ocupau în sală; deasupra lor stăteau
montaniarzii. Condus de Emmanuel-
Joseph Sieyes, ple¬ nul a votat iniţial cu
moderaţii girondini, dar ulterior s-a
alăturat montaniarzilor şi a votat pentru
executarea lui Ludovic XVI. în 1794,
plenul a contribuit la înlăturarea lui
Maximilien Robespierre şi a altor
iacobini extremişti (vezi iacobini). plajă
Sedimente acumulate de-a lungul ţărmu¬
rilor mărilor sau ale lacurilor. în unele
cazuri se întinde ca o fâşie pe marginea
unei coaste abrupte, stâncoase. în alte
ca¬ zuri, reprezintă marginea exterioară
a unei platforme marine. Un alt tip
constă din bariere înguste de sedimente
de-a lungul a zeci sau chiar sute de
kilometri, paralele cu direcţia generală a
ţărmului. Aceste bariere separă lagunele
de marea deschisă şi, în general, sunt
presărate cu golfuleţe. Anumite
promontorii, precum bancurile de nisip,
capurile şi limburile ce leagă insula de
continent, sunt uneori numite plaje. 160

11 m | ^ CICLOPEDIA UNI^RSALĂ
BRITANNI plan cincinal Metodă de
planificare a creşterii economice într-o
perioadă limitată, folosind sistemul
cotelor, utilizată mai întâi în Uniunea
Sovietică, iar apoi şi în alte state
socialiste, în Uniunea Sovietică, primul
plan cincinal (1928-1932), implementat
de Iosif Stalin, punea accent pe
dezvoltarea industriei grele şi pe
colectivizarea agriculturii, cu preţul unei
mari scăderi în domeniul bu¬ nurilor de
consum. Cel de-al doilea plan (1933-
1937) a continuat obiectivele pri¬
mului. Colectivizarea a dus la perioade
de teribilă foamete, mai ales în Ucraina,
ceea ce a cauzat moartea a milioane de
oameni. Al treilea plan (1938-1942) a
pus accent pe producţia de armament. Al
patrulea (1946-1953) a readus în prim
plan indus¬ tria grea şi de prefabricate
din domeniul militar, provocând
nemulţumirea puterilor I occidentale. în
China, primul plan cincinal (1953-
1957), ce s-a dovedit a fi eficient, a fost
marcat de dezvoltarea accelerată a
industriei, cu ajutor din partea Uniunii
Sovietice. La scurt timp după începerea |
celui de-al doilea plan, în 1958, a fost
anunţat Marele Salt înainte; obiectivele
sale s-au suprapus cu cele ale planului
cincinal; acest lucru a avut drept
consecinţă un eşec care a determinat
retragerea ajutorului sovietic în 1960.
plan de dezvoltare regională j Program
guvernamental menit să încu- | rajeze
dezvoltarea economică şi indus¬ trială a
regiunilor puternic afectate de declin
economic şi de creşterea şomajului.
Majoritatea ţărilor industrializate au
im¬ plementat o anumită formă de plan
de dezvoltare regională în perioada de
după Al Doilea Război Mondial.
Modalitatea cel j mai des întâlnită de
încurajare a dezvoltării | este acordarea
de finanţări, împrumuturi ) şi garanţii
agenţilor economici care se stabilesc
sau se extind în regiunea re¬ spectivă.
Statul francez, de ex., a acordat
subvenţii în funcţie de cifra investiţiilor
şi de numărul de locuri de muncă nou
create, ! precum şi credite, dobânzi
subvenţionate | şi terenuri în folosinţă
gratuită. Facilităţile j fiscale (reduceri
de taxe) reprezintă'o altă | modalitate de
impulsionare a investiţii- | lor în
regiunile în declin. Alte forme de
asistenţă oferite de guvern sunt: locuinţe
ieftine pentru muncitori, sprijin pentru |
construcţia reţelelor electrice, a
sistemelor | de canalizare şi a
infrastructurii de trans- [ port. Vezi şi
bancă de dezvoltare. planarie Denumire
generică pentru cele cca 3 000 de specii
de viermi plaţi, foarte răspândite, libere,
din familia Planariidae şi alte familii
înrudite (clasa Turbellaria), care trăiesc,
de obicei, în apă dulce, dar şi în mediile
marin şi terestru. Când este alungit,
corpul moale, ciliat, are formă de frunză.
Capul în formă de spadă are doi ochi şi
uneori tentacule. Coada este ascuţită,
gura se deschide pe partea ventrală,
deseori dincolo de jum㬠tatea distanţei
până la coadă. Cele mai multe specii au
3-15 mm; unele cresc până la 30 cm.
Planariile înoată prin mişcări
ondulatorii. De asemenea, ei se
deplasează prin târâre. în general se
hrănesc noaptea, cu protozoare, melci
sau alţi viermi. Planck, Max (Karl Ernst
Ludwig) (23.04.1858, Kiel, ducatul
Schleswig - 04.10.1947, Göttingen,
Germania de Vest) Fizician german. A
studiat la universităţile din München şi
Kiel, ulterior devenind profesor de
fizică teoretică la Universitatea din
Berlin (1889-1928). Studiul său asupra
celei de-a doua legi a termodinamicii şi
asupra radiaţiilor emise de găurile negre
l-a condus la formularea teoriei cuantice
a radiaţiilor, revoluţionară în acea
perioadă, pentru care a fost distins cu
Premiul Nobel în 1918. A mai
descoperit şi cuantumul acţiunii,
cunoscut drept constanta lui Planck,
notată cu „h". A susţinut teoria
relativităţii a lui Albert Einstein, dar s-a
opus perspectivei indeterministe
statistice asupra lumii, introdusă de
Niels Bohr, Max Born şi Werner
Heisenberg, după enunţarea legilor
mecanicii cuantice. în calitate de
preşedinte al Societăţii Kaiser Wilhelm
(ulterior Societatea Max Planck), funcţie
din care şi-a dat demisia în 1937, a făcut
apel la Adolf Hitler, încercând să îl
convingă să renunţe la politica de
discriminare rasială. Fiul său a fost
implicat în Complotul din Iulie
împotriva lui Hitler şi ulterior a fost
executat. plancton Totalitate a
organismelor vii, marine şi de apă
dulce, care plutesc în mediul acvatic,
deoarece, din cauza dimensiunilor
reduse, nu pot înota contra curenţilor.
Planctonul j este baza productivă a
ecosistemelor ma¬ rine şi de apă dulce,
constituind hrana pentru animale mai
mari şi, indirect, pentru oameni, ale
căror zone de pescuit depind de
plancton. Ca resursă de hrană umană, j a
început abia de curând să fie exploatat. I
161 PLANCTON

PLANETA Fitoplanctonul reprezintă

totalitatea orga¬ nismelor plutitoare de
origine vegetală, pe când zooplanctonul
reprezintă totalitatea organismelor
plutitoare de origine animală, însă multe
organisme planctonice sunt mai bine
cunoscute sub denumirea protiste. în
general, fitoplanctonul serveşte drept
tirană zooplanctonului, deşi o parte a sa
este dusă de curenţi în zonele mai puţin
accesibile. Zooplanctonul este, la rândul
său, folosit | ca hrană de către peşti
(inclusiv heringul) sau mamifere
(inclusiv balena). înainte de a deveni
disponibil pentru alimentaţia omului,
planctonul participă la mai multe verigi
ale lanţului trofic. planetă Corp ceresc
de dimensiuni mari, care se roteşte în
jurul Soarelui sau al unei stele | {vezi
planete ale altor stele) şi care nu radi¬
ază energie provenită din fuziune
nucleară internă, cu excepţia cometelor,
a meteorilor sau a sateliţilor naturali.
Cuvântul derivă de la un termenul
grecesc care în traducere înseamnă
„hoinar", deoarece poziţiile pla¬ netelor
se schimbă faţă de cele ale stelelor, în
ordinea distanţei faţă de Soare, cele opt
planete importante cunoscute care
gravi¬ tează în jurul acestuia sunt:
Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter,
Saturn, Uranus şi Neptun. Primele patru
sunt numite planete telurice, iar celelalte
trei, planete gazoase sau jupiteriene.
Pluto, diferită de toate celelalte,
seamănă cu nucleul unei comete gigant
sau cu sateliţii îngheţaţi ai planetelor
gazoase şi acum este considerat o
planetă pitică. Planetele telurice (între
care Pământul este cea mai mare) sunt j
stâncoase, având o atmosferă rarefiată
sau I neglijabilă. Se crede că gazele
abundente | din nebuloasa solară
originară nu s-au j condensat din cauza
căldurii Soarelui. Planetele gazoase s-au
format mai departe, unde gazele erau
îndeajuns de reci încât să se condenseze,
astfel încât planetele s-au mărit şi au
reţinut imense atmosfere de gaze uşoare,
în special hidrogen şi heliu. Numite
giganţi gazoşi, planetele jupiteri- i ene
par similare ca structură; nici una nu are
o suprafaţă accesibilă, iar atmosfera lor
gazoasă se contopeşte în mod gradat cu
interiorul lichid. Pluto a fost până de
curând considerată cea mai mică planetă
dintre cele nouă, deşi în prezent este
privită ca fiind un obiect foarte mare din
centura Kuiper. în spaţiul din afara
sistemului solar există planete adiţionale
care rivalizează cu Pluto ca mărime.
Termenul „planetă pitică" i este folosit
pentru a denumi (în prezent mai rar decât
în trecut) asteroizii care se află între
planetele telurice şi cele gazoase, în
astrologie este foarte importantă poziţia
planetelor în cele 12 constelaţii ale
zodia¬ cului. Vezi şi corp meteoritic,
sistem solar. Planeta X Planetă ipotetică
îndepărtată din Sistemul Solar, a cărei
existenţă este presupusă pe baza
calculelor efectelor asupra orbitelor lui
Uranus şi Neptun. Termenul a fost folosit
pentru prima dată de Percival Lowell pe
la 1905 şi, cu toate că predicţia sa a dus
în cele din urmă la descoperirea lui
Pluto (1930), masa acestei planete era
insuficien¬ tă pentru a explica
perturbările lui Uranus şi Neptun. La
sfârşitul sec. XX au avut loc câteva noi
căutări ale altor planete dincolo de
Neptun şi Pluto. Totuşi, datele strânse de
naveta Voyager despre masele planetelor
exterioare arată că nu sunt necesare alte
corpuri mari pentru a explica orbitele
cer¬ cetate ale planetelor. Vezi şi
centura Kuiper. planetariu Instituţie care
oferă informaţii din astro¬ nomie şi
domeniile adiacente, în special ştiinţa
spaţiului. într-un planetariu există un
ecran pe care sunt proiectate imagini de
corpuri cereşti aşa cum sunt văzute de pe
Terra, cu ajutorul unui aparat de
proiecţie special, numit tot planetariu
sau proiector planetariu. Marile
planetarii au un spaţiu de expunere vast,
colecţii muzeale, personal numeros şi
domuri de proiectare de 25 m sau chiar
mai mult. De asemenea, au o capacitate
de peste 600 de locuri. planete ale altor
stele sau planete extrasolare Planete
care nu orbitează Soarele, ci alte stele.
Existenţa planetelor extrasolare, la mulţi
ani-lumină depărtare de Terra, a fost
confirmată la începutul anilor 1990,
odată cu detectarea a trei corpuri care
gravitau în jurul unui pulsar. O astfel de
planetă este 51 Pegasi, descoperită în
1995 şi care orbitează o stea
asemănătoare cu Soarele, într-un
interval de zece ani, au fost des¬
coperite peste o sută de stele cu una sau
mai multe planete în jurul lor. Metodele
actuale de detectare, bazate pe efectul
gravitaţional al planetelor asupra
stelelor pe care le orbitează, au dus la
descoperirea unor planete mai mari
decât Pământul, unele chiar de câteva
ori mai mari decât Jupiter. Câteva dintre
ele au orbite eliptice şi majoritatea
celorlalte sunt mai aproape de stelele
lor decât este Mercur de Soare. 162

Acest fapt a pus sub semnul întrebării j

teoriile astronomilor referitoare la
naştere- ] rea sistemului nostru solar şi
la tipicitatea acestui tip de formare.
planificare economică Metodă folosită
de guvern în scopul luării deciziilor
economice cu privire la utiliza¬ rea
resurselor. în statele comuniste cu un
sistem de planificare de stat,
planificarea detaliată şi rigidă creează o
economie co¬ mandată; resursele
naturale, capitalul şi mijloacele de
producţie se află în propri- j etate
publică şi sub control centralizat, iar |
guvernul ia atât deciziile
microeconomice, cât şi pe cele
macroeconomice. Deciziile
microeconomice se referă la tipurile de j
bunuri şi servicii care trebuie produse,
la cantităţile de producţie, la preţuri şi
la sala¬ rii. Deciziile macroeconomice
au în vedere rata investiţiilor şi
extinderea comerţului exterior. în
majoritatea ţărilor industriali¬ zate,
guvernele influenţează indirect eco¬
nomiile, prin politicile monetare şi
fiscale. Unele dintre sectoarele
economice-cheie se pot afla în
proprietate publică, dar tendinţa
generală a fost de a privatiza industriile
care au fost socializate în perioada de
după Marea Depresiune şi Al Doilea
Război Mondial. Japonia este un
exemplu elocvent de planificare
economică într-un cadru capitalist;
guvernul şi industria cooperează j
îndeaproape în planificarea proiectelor
ce implică investiţii de capital,
cercetare şi j dezvoltare şi strategii de
export. Vezi şi | capitalism, comunism,
socialism, zaibatsu. planificare familială
| Folosire a unor măsuri menite să stabi-
I lească numărul de copii şi locul
fiecăruia în cadrul unei familii, în
special în cazul unor explozii
demografice, cu scopul de a asigura
fiecărei familii accesul la o cantitate
minimă de resurse. Primele încercări de
a oferi servicii de planificare a familiei
: au fost iniţiate de grupuri private, care
! au întâmpinat adesea puternice
opoziţii. Adepţi ai unor astfel de măsuri,
precum | Margaret Sânger în SUA, Mărie
Stopes în ' Anglia şi Dhanvanthis Rama
Rau în India, au reuşit să înfiinţeze
clinici medicale şi de planificare a
familiei. în prezent, multe ţări au stabilit
politici naţionale de planificare
familială şi au încurajat consultarea unor
astfel de servicii publice. Naţiunile
Unite şi Organizaţia Mondială a
Sănătăţii oferă asistenţă tehnică în acest
domeniu. Vezi şi controlul naşterilor.
planificare urbană Program urmat în cea
mai mare parte de ţările industrializate
pentru a obţine o îmbunătăţire a
mediului urban şi a atinge anumite
obiective sociale şi economice. Urme
ale planificării urbane pot fi găsite în
ruinele oraşelor antice, de ex. în
sistemul ordonat de dispunere a străzilor
şi în pre¬ zenţa conductelor de apă şi
canalizare. în timpul Renaşterii, zonele
urbane europene erau planificate riguros
pentru a asigura circulaţia populaţiei şi
a oferi protecţie împotriva invaziilor.
Asemenea concepte au ajuns şi în Lumea
Nouă, unde William Penn, când a fondat
oraşul Philadelphia, a dezvoltat planul
standard de dispunere a străzilor în
unghiuri drepte, această aşezare a
străzilor şi a porţiunilor de teren viran
permiţând o modificare rapidă a
utilizării spaţiului. Mişcarea modernă de
planificare şi de dezvoltare a oraşelor a
apărut ca reac¬ ţie la dezordinea şi
mizeria periferiilor ap㬠rute odată cu
revoluţia industrială. Cel mai cunoscut
exemplu este Georges-Eugene
Haussmann, care a făcut planurile de
transformare a Parisului. Urbaniştii au
impus reguli prin care au stabilit
standarde în ceea ce priveşte construirea
caselor, instalaţiile sanitare, sistemul de
furnizare a apei, sistemul de canalizare
şi condiţiile de sănătate publică şi au
introdus parcări şi terenuri de joacă în
cartiere aglomerate. în sec. XX, zonarea
- regularizarea activităţii de construire
în funcţie de utilizarea şi locul clădirii -
a început să devină un concept-cheie
pentru urbanişti. Vezi şi Pierre-Charles
L'Enfant. planor Aparat de zbor fără
motor, mai greu de¬ cât aerul. Printre
primele experimente în domeniul
zborului cu planorul se numără cele ale
lui George Cayley, care a construit în
1853 primul planor ce putea menţine un
om, şi cele ale lui Otto Lilienthal (1848-
1896), care, în 1891, a introdus
stabilizatorii de la nivelul cozii la
primul său planor funcţional ce putea
menţine un om. îmbunătăţirile aduse de
Octave Chanute (1832-1910) în 1896 şi
de Wilbur şi Orville Wright în 1902 au
contribuit la perfecţionarea controlului
necesar pentru dezvoltarea avionului cu
motor al fraţilor Wright, din 1903.
Planorul cu aripi zvelte a fost lansat prin
tracţiunea de către un avion sau o
maşină. Planoarele au fost utilizate în Al
Doilea Război Mondial pen¬ tru
transportul trupelor. în prezent sunt 163
PLANOR

PLANORISM CICLOPEDIA U folosite

în special în activităţi de agrement;
planorul cu pânze este utilizat pentru
planarea cu ajutorul curenţilor de aer
cald. Vezi şi planorism. planorism Sport
care se practică cu ajutorul unui planor.
Aparatul este remorcat de un avion cu
motor şi ridicat la o altitudine de cca de
600 m, după care este eliberat. Pilotul se
foloseşte de curenţii ascendenţi
provocaţi de aerul cald, cum ar fi
curenţii situaţi dea¬ supra unui câmp
însorit, pentru a menţine sau câştiga
altitudine. Printre instrumentele folosite
se numără altimetrul, indicato¬ rul
vitezei aerului, compasul, indicatorul
pentru întoarcere şi decolare.
Competiţiile naţionale, desfăşurate
anual, cuprind probe pentru altitudine,
viteză, distanţă şi precizia aterizării în
punctul de plecare. Plantagenet, casa ~
sau casa de Anjou Casă regală a Angliei
(1154-1485) care a dat 14 regi, inclusiv
şase regi aparţinând ramurilor Lancaster
şi York. întemeietorii au fost Geoffrey,
conte de Anjou (m. 1151), şi regina
Matilda, fiica regelui englez Hernie I.
Unii istorici atribuie numele ca¬ sei de
Anjou, cunoscută şi sub denumirea de
dinastia Angevină, doar lui Henric II,
Richard I şi Ioan, etichetându-i pe
urmaşii lor, inclusiv Eduard I, Eduard II
şi Eduard III ca Plantageneţi. Numele
casei pare să fi fost la origini o poreclă
(plante-geneste) atri¬ buită contelui
Geoffrey, care obişnuia să planteze
arbuşti asemănători unor mături (în
latină, gmista), pentru a-şi întări adă¬
posturile de vânătoare. în Războiul celor
Două Roze, în 1485, a fost înfrânt
ultimul rege Plantagenet, Richard III.
Casa s-a stins odată cu ultimul membru,
Edward de Warwick (m. 1499). plantain
sau bananier Plantă înaltă (Musa
paradisiaca), din familia Musaceae. Este
înrudită cu bananierul-co- mun (AL
sapientum). Presupus a fi originar din
Asia de SE, plantainul atinge o înălţime
de 3-10 m şi are un „trunchi" conic fals,
format din frunze lungi, subţiri, dispuse
în spirală. Fructul, de culoare verde,
este mai mare decât al bananierului-
comun şi conţine mai mult amidon.
Deoarece această substanţă se află în
cantităţi ma¬ xime înainte ca fructul să
dea în pârg, acesta nu este consumat
crud, ci fiert sau prăjit, deseori cu lapte
de cocos sau cu zahăr, pentru savoare.
De asemenea, poate fi uscat, fiind
ulterior folosit la gătit sau Q333IMP>
consumat prăjit ori măcinat şi
transformat în făină. Popoarele est-
africane cultivă acest tip de bananier
pentru fructele sale, pe care le folosesc
fie ca aliment de bază, fie pentru
fabricarea berii. Este consumat şi în
Caraibe şi în America Latină. plantă
Nume dat organismelor vegetale din
reg¬ nul Plantae, alcătuite din forme de
viaţă pluricelulare eucariote,
caracterizate prin şase trăsături
fundamentale: fotosinteza ca mod
aproape exclusiv de nutriţie; creş¬ terea
nelimitată prin meristeme; existenţa
celulelor ce conţin celuloză în pereţii
lor, fiind, în consecinţă, uşor rigide;
absenţa organelor locomotorii; absenţa
sistemului senzorial şi nervos şi evoluţia
care arată alternarea generaţiilor.
Definiţiile regnului nu exclud complet
organismele non-plan- te. dar nici nu
includ toate plantele. De ex., multe
plante nu sunt verzi şi, deci, nu-şi
produc hrana prin fotosinteză,
parazitând, în schimb, alte plante vii
(vezi parazitism). Altele îşi obţin hrana
din materie organică moartă. Multe
animale prezintă carac¬ teristici
asemănătoare plantelor, cum ar fi
absenţa mobilităţii (de ex. bureţii) sau
prezenţa unei forme de creştere similare
plantelor (de ex. unii corali şi
protozoare). Cu toate acestea, asemenea
animale nu prezintă şi restul
caracteristicilor plantelor. Unele sisteme
de clasificare mai vechi (vezi
taxonomie) au inclus grupe precum pro-
tozoarele, bacteriile, algele,
mucegaiurile şi ciupercile (vezi fungi) în
regnul plantelor, dar diferenţele
structurale şi funcţionale dintre aceste
organisme şi plante i-au determinat pe
cei mai mulţi oameni de ştiinţă să le
includă în alte categorii. plantă anuală
Plantă care îşi desfăşoară întregul ciclu
de viaţă într-un singur sezon de creşte¬
re. Sămânţa plantei este singura parte a
acesteia care supravieţuieşte unui ciclu
biologic. în categoria plantelor anuale
sunt incluse multe buruieni, flori
sălbatice, flori de grădină şi legume.
Vezi şi plantă perenă. plantă carnivoră
Denumire generică pentru cele cca 400
de specii de plante, special adaptate
pentru a captura insecte sau alte animale
mici, prin capcane ingenioase. Planta
digeră proteinele animale, bogate în
azot, pen¬ tru a obţine nutrienţi. Plantele
carnivore sunt capabile să
supravieţuiască în medii dificile şi în
condiţii ostile. Partea aflată 164

ENCICLOPEDIA UNlVfRSALĂ
BRITANNICA la vedere a mecanismului
de capturare (o modificare a frunzei)
atrage atenţia pr㬠zii. Mai mult de
jumătate din aceste specii aparţin
familiei Lentibulariaceae, majoritatea
fiind otrăţei-de-baltă. Restul aparţin câ¬
torva familii compuse din planta-urcior,
roua-cerului (Drosera) şi capcana-de-
muşte (vezi capcana-lui-Venus). în mare
parte cresc pe terenuri umede, în
mlaştini sau pe malurile noroioase ori
nisipoase, unde apa se găseşte din
abundenţă iar nutrienţii ce conţin azot
sunt de obicei insuficienţi sau chiar de
negăsit, din cauza acizilor şi a altor
condiţii nefavorabile din sol. Cele mai
mici specii de Drosera sunt adesea
ascunse printre speciile de muşchi care
se dezvoltă în mlaştini. Majoritatea
plantelor carnivore sunt erbacee perene
mici. Câteva sunt arbuşti cu tulpini
agăţătoare. plantă cu flori Denumire
generică pentru cele peste 250 000 de
specii de angiosperme (subîn-
crengătura Magnoliophyta) care au
rădăcini, tulpini, frunze şi ţesuturi
conducătoare bine dezvoltate (xilem şi
floem). Sunt adesea diferenţiate de
gimnosperme prin faptul că produc
seminţe aflate într-o ca¬ meră închisă
(ovarul) în interiorul florii, dar această
diferenţiere nu este întotdeau¬ na foarte
clară. Există două clase: monoco-
tiledonate şi dicotiledonate (vezi
cotiledon). La monocotiledonate,
organele florii sunt dispuse câte trei,
planta are fascicule conducătoare
răspândite în tulpină şi, de obicei, frunze
cu nervuri proeminente, paralele; nu au
cambiu. La dicotiledonate, organele
florii sunt dispuse câte patru sau cinci,
fasciculele conducătoare sunt aranjate în
tulpină sub forma unui cilindru central,
nervurile frunzelor formează o reţea;
planta are cambiu. Plantele cu flori sunt
extrem de diverse din punctul de vedere
al aspectului, al dimensiunilor şi al
formei. Sunt reprezentate de peste 300
de familii care cresc pe toate
continentele, inclusiv în Antarctica, ele
adaptându-se la aproape orice tip de
habitat. Majoritatea se reproduc sexuat,
prin seminţe, prin intermediul organelor
reproducătoare ce se întâlnesc în fiecare
floare. plantă de apartament Plantă
adaptată la condiţiile de viaţă din
interiorul locuinţelor. Face parte din
spe¬ ciile care cresc în mod natural în
regiunile cu climă caldă. Doi factori
contribuie la succesul răspândirii
speciilor de plante de apartament: se
întreţin uşor şi se adaptează la nivelul
mic de luminozitate şi umezeală din
locuinţe. Plantele de apartament sunt
crescute pentru frunzele sau florile lor.
în mediul în care creşte o plantă trebuie
luate în consideraţie lumina,
temperatura, umi¬ ditatea, solul, apa şi
elementele nutritive. plantă de ghiveci
Plantă care creşte, de obicei, în număr
mare, în vase sau în sere, ori într-o
construcţie similară şi care ulterior se
plantează într-o grădină, într-un coş,
ghiveci sau în orice vas de exterior.
Cele mai multe plante de ghiveci sunt
anuale. Ele sunt plantate afară după
trecerea îngheţului. Printre acestea se
numără gălbenelele, impatiens şi
petuniile. plantă-indigo Arbust sau
plantă ierboasă din genul Indigofera,
familia Fabaceae (vezi legumi¬ noase).
Majoritatea cresc în regiunile cu climă
caldă; au aspect mătăsos sau pufos.
Frunzele sunt formate, de obicei, din mai
multe frunzuliţe. Florile mici, trandafirii,
violete sau albe, cresc în buchete sau
in¬ florescenţe în formă de spic. Fructul
este o păstaie. Unele specii, mai ales
Indigofera su- matrana şi Indigofera
arrecta, erau, în trecut, surse importante
ale colorantului natural indigo, un
bleumarin-închis. plantă marină sau algă
marină macroscopică Specii de alge
marine roşii, verzi şi bru¬ ne, de
dimensiuni mari, care, în general, sunt
ancorate pe fundul mării sau pe un
substrat dur prin structuri asemănătoare
cu rădăcinile, care îndeplinesc funcţia
de fixare de substrat a algei, dar nu
extrag substanţe nutritive, asemeni
rădăcinilor plantelor adevărate. Cele
mai cunoscute plante marine sunt algele
brune; covoa¬ re asemănătoare cu cele
ale muşchilor de pământ, dar formate din
alge roşii, sunt vizibile în timpul
refluxului. Adesea, plantele marine sunt
dense în apele puţin adânci. Printre
algele brune întâlnite frec¬ vent se
numără cele din genul Laminaria sau
kelpul, care includ cele mai mari alge
marine, sargasele. Unele plante marine
plutesc pentru că prezintă nişte umflă¬
turi - plutitori, flotori - pline cu aer care
le menţin ramificaţiile talului la
suprafaţa apei. Specia Ulva, numită
lăptuca-de-mare (salata-de-mare), se
numără printre relativ puţinele alge-
verzi macroscopice marine. Algele
marine sunt folosite ca alimente, iar
algele brune sunt folosite ca fertilizatori
165 PLANTA

*5 <3; -j a WAITER CHANOOHA

naturali. Din alga roşie Gelidium se
obţine produsul gelatinos numit agar.
plantă medicinală Vezi condimente
plantă-păianjen Plantă erbacee africană
din genul Chloro- phytum (familia
Liliaceae). Această populară plantă de
apartament are frunze lungi, înguste,
dungate cu verde şi alb. Periodic apare
câte un peduncul de floare, iar micile
flori albe (care nu apar întotdeauna) sunt
înlocuite de plăntuţe tinere, ce pot fi
uşor îndepărtate sau înrădăcinate. plantă
perenă Plantă care trăieşte şi rodeşte
mai mulţi ani şi care are o rădăcină
rezistentă, ce supravieţuieşte de la un
sezon la altul. Copacii, arbuştii şi
gazonul sunt pereni, aşa cum sunt şi
unele flori erbacee. Plantele perene au o
perioadă de înflorire limita¬ tă, dar se
menţin pe parcursul întregului sezon de
creştere. Sunt apreciate pentru
frumuseţea lor şi pentru desimea
frunzelor. Printre florile perene
cunoscute se numără: clopoţelul,
crizantema, căldăruşa, nemţi- şorul,
nalba, brumărelele, garoafa, macul şi
ciuboţica-cucului. Vezi şi plantă anuală.
plantă-sângerie /bloodroot (rădăcină de
sânge)/ Plantă (Sanguinaria canadensis)
din familia Papaveraceae, originară din
zonele de E şi central-vestice ale
Americii de Nord. Creşte, de regulă, în
pădurile de foioase şi înfloreşte
primăvara devreme. Floarea albă,
alungită, în formă de cupă şi cu stamine
de un galben strălucitor, se formează la
capătul unei tulpini roşiatice. Frunzele
mari, cu ner¬ vuri, pe jumătate des¬
chise, prinse de tulpina roşie, înfăşoară
pedunculul floral şi, după ce floarea s-a
deschis, acestea se deschid,
transformându-se în frunze multilobate,
rotunjite, de culoare verde-albăstruie.
Seva roşie-oranj, utilizată odinioară de
către amerindieni pentru vopsit, se
găseşte în rizomi. De asemenea, planta
conţine un alcaloid, numit sanguinarină,
folosit în scopuri medicale. Specia, mai
ales varieta¬ tea S. canadensis
„Multiplex“, care produce ,',r • / / ® J£:
plantă-sângerie (Sanguinaria
canadensis) două rânduri de flori, este o
plantă deosebit de interesantă pentru
grădinile sălbatice. plantă suculentă
Plantă cu ţesuturi cărnoase şi groase,
adaptate pentru depozitarea apei. Unele
plante (de ex. cactusul) depozitează apa
în tulpină, nu au frunze sau au frunze
foarte mici, transformate în spini; altele
(de ex. agave) depozitează apa în
special în frunze. Majoritatea plantelor
suculente au un sistem radicular
dezvoltat şi adânc înfipt în pământ şi
sunt specifice zonelor deşer- tice şi
regiunilor cu anotimpuri semiaride. La
aceste plante, stomatele (vezi stomată)
se închid în timpul zilei şi se deschid
noaptea - opusul ciclului normal - pentru
a reduce procesul de transpiraţie.
plantă-urcior Plantă carnivoră cu frunze
de diverse forme (urcior, pâlnie sau
urnă), care face parte din diferite
familii: Nepenthaceae (plante carnivore
din Europa), Cephalotaceae,
Asclepiadaceae (familia ierbii-fiarelor)
şi, în special, Sarraceniaceae (plante
carnivore din Lumea Nouă, în special
cele din E Americii de Nord, genul
Sarracenia). Plantele car¬ nivore se
dezvoltă în mlaştini, turbării, lunci
nisipoase sau umede, ori în savane unde
sunt soluri cu exces de umiditate, acide
şi deficitare în nitraţi sau fosfaţi.
Frunzele lor tubulare neobişnuite au o
serie de glande secretoare de nectar,
care se extind de la marginea laminei în
jos spre interior, atrăgând insectele.
Odată ajunsă în plantă, prada alunecă
într-un lichid şi se îneacă, după care o
enzimă secretată de frunze o digeră,
eliberând nitraţi şi alte substanţe
nutritive care suplimentează hra¬ na
sărăcăcioasă din mlaştini. Majoritatea
plantelor carnivore produc două tipuri
de frunze: unele apar primăvara şi sunt
folosite la prinderea insectelor, iar
altele toamna. Acestea din urmă sunt
lipsite de tubul asemănător gâtului unui
urcior, unei pâlnii sau unei urne. Florile
plantelor carnivore sunt în general
frumoase şi au un parfum plăcut. plantă
vasculară sau traheofită Plantă cu sistem
conducător specializat compus din floem
(ţesutul conducător plantă-urcior
(Sarracenia flava) JEFF
LGPORE/PHOTO RESE ACME PS 166

;»ua»iK de sevă elaborată, hrană) şi

xilem (ţesut conducător de apă),
denumite colectiv ţesut vascular.
Ferigile, gimnospermele şi plantele cu
flori sunt plante vasculare. In contrast cu
briofitele nonvasculare, cel mai
răspândit tip de plante vasculare este cel
al sporofitelor (vezi alternarea
generaţiilor). Deoarece au ţesuturi vas¬
culare, aceste plante au şi tulpini, frunze
şi rădăcini adevărate, a căror modificare
permite speciilor de plante vasculare să
supravieţuiască într-o varietate de
habitate şi în condiţii de mediu diverse,
chiar ex¬ treme. Această capacitate de a
se dezvolta | în habitate atât de diverse
este principalul motiv pentru care
plantele vasculare sunt dominante
printre toate tipurile de plante de pe
pământ. j plante cu seminţe sau
spermatofite Plante cu flori
(angiosperme), conifere şi plante
înrudite cu acestea (gimnosperme).
Plantele cu seminţe au multe
caracteristici în comun cu ferigile,
inclusiv prezenţa ţesutului vascular
(vezi xilem şi floem), dar, spre
deosebire de ferigi, ele au tulpini
ramificate şi ţesuturi vasculare dispuse
în fascicule în jurul măduvei. Plantele cu
seminţe au, în general, corpuri mai
complexe şi se înmulţesc prin seminţe.
Ca principal element, sămânţa reprezintă
o evoluţie semnificativă faţă de spor,
care are o capacitate limitată de
supravieţuire. Plantele cu seminţe se
deosebesc de ferigi şi prin faptul că au
un gametofit redus ca mărime şi
încorporat în sporofit (fiind astfel mai
puţin vulnerabil la condiţiile de |
mediu). O altă adaptare la viaţa terestră
a J plantelor cu seminţe o reprezintă
polenul, ! care este împrăştiat de vânt
sau de animale. împrăştierea polenului,
alături de împrăş- | tierea seminţelor,
contribuie la recombina- | rea genetică şi
diseminarea speciilor pe arii geografice
largi. plante secretoare de lapte i
Denumire generică pentru plantele din [
familia Asclepiadaceae, compusă din
cca | 2 000 de specii de plante erbacee
şi arbuşti căţărători, grupate în peste
280 de genuri. Majoritatea membrilor
familiei produc un suc lăptos, fructe de
tip păstaie şi seminţe cu peri care sunt
purtate de vânt. | Iarba-fiarelor comună
(Asclepias syriaca) şi floarea-sângelui
(A curassavica) se cultivă ca | plante
ornamentale. Hoya camosa, cunos- | cută
sub denumirea floarea-de-ceară, din j
cauza florilor albe cu aspect cerat, este
o I plantă de apartament. Familia mai
include plante suculente, unele specii de
buruieni şi de plante-urcior. Plante,
(Joseph) Jacques (Orner) (17.01.1929,
Shawinigan Falls, Québec, Canada -
26.02.1986, Geneva, Elveţia) Jucător de
hochei canadian. A fost membru cu
drepturi depline al puternicei echipe
Montréal Canadiens, stabilind cu
aceasta un record - câştigarea succesivă
a cinci Cupe Stanley (1956-1960). A
fost primul portar care a purtat mască
protectoare (1959). Bucurându-se de o
mare apreciere pe întreaga perioadă a
carierei sale de 18 ani în NHL, a fost
unul dintre portarii cu cel mai mare
succes din ligă. Planudes, Maximus
născut Manuel (1260, Nicomedia,
Imperiul Bizantin - 1310,
Constantinopol) învăţat ortodox,
antologist şi polemist grec. A înfiinţat o
şcoală în Constantinopol, care a devenit
una dintre cele mai cunoscute instituţii
de învăţământ de ştiinţe umaniste. A
realizat o serie de traduceri în greacă
din textele filozofice scrise în latină şi
din | cele matematice scrise în arabă,
contri¬ buind Ia popularizarea acestor
ştiinţe în întreaga lume culturală greco-
bizantină. Deşi cunoscut în special
pentru scrierile sale teologice, a
contribuit considerabil la dezvoltarea
istoriei literaturii greceşti, prin
revizuirea Antologiei greceşti, o
colecţie de proză şi poezie greacă
cuprinzând creaţii scrise în perioada
700 Î.Hr.-1000 d.Hr. plasmă în fizică,
mediu electroconductor în care există un
număr egal de particule încărcate pozitiv
sau negativ, produs când atomii dintr-un
gaz sunt ionizaţi (vezi ionizare). Plasma
este considerată a patra stare a materiei
(primele trei fiind solidă, lichidă ! şi
gazoasă). Plasma este unică prin felul în
care interacţionează cu câmpurile
electrice i şi magnetice şi cu mediul
înconjurător, j Poate fi definită ca o
reţea de ioni, electroni, atomi, molecule
neutre şi fotoni, în care atomii sunt
ionizaţi, în acelaşi timp în care
electronii se recombină cu ionii lor
pentru a forma particule neutre, iar
fotonii sunt produşi şi absorbiţi
încontinuu. Se 1 estimează că peste 99%
din materia uni¬ versului există în stare
de plasmă. plasmă în anatomie, parte
lichidă a sângelui (in¬ clusiv substanţe
chimice dizolvate, dar fără elemente
figurate şi trombocite). Este un 167
PLASMA

PLASMID lichid gălbui care serveşte ca

mediu de transport al componentelor
sângelui, ajută la menţinerea tensiunii,
distribuie căldura organismului şi
menţine pH-ul constant. Componenţa
plasmei este peste 90% apă, 7%
proteine, iar restul sunt diverse \
substanţe, inclusiv reziduuri ale metabo-
! lismului. Printre proteinele importante
ale i plasmei se numără albumina,
factori de | coagulare şi globulina,
inclusiv gamaglobu- lina şi un hormon
care stimulează formarea ; de eritrocite.
Serul este partea lichidă ce | rămâne în
urma centrifugării plasmei. plasmid
Element genetic care nu este inclus în |
cromozom. Plasmidele sunt prezente în |
numeroase specii de bacterii şi
reprezintă j molecule circulare de ADN,
care se înmul- : ţese independent de
cromozomul bacteri- i an. Nu sunt
componente esenţiale ale bac- | teriei,
dar îi pot conferi un avantaj selectiv.
Unele determină producerea de proteine
| care pot distruge alte bacterii; altele
asigură ] rezistenţa la antibiotice.
Anumite plasmide | sunt instrumente
extrem de valoroase în | domenii ca
biologia moleculară, genetică I şi, în
special, ingineria genetică. plasmodium
j Protozoar parazit din genul
Plasmodium, | care produce malaria.
Infectează globu- | lele roşii ale
mamiferelor, ale păsărilor şi j reptilelor.
Diversele tipuri de plasmodium j sunt
răspândite pe toată suprafaţa globului, |
în special în zonele cu climă tropicală şi
i temperată. Parazitul este transmis
omului \ prin muşcătura ţânţarului-anofel
femelă I (Anopheles). Din sânge,
organismele tinere pătrund în celulele
ficatului, unde se divid şi ajung la
stadiul de adult, de unde trec iarăşi în
sânge şi infectează globulele roşii.
Diviziunea rapidă a paraziţilor duce la I
distrugerea globulelor roşii, care
eliberează j toxine, cauzând frisoane
recurente şi epi- i soade febrile, ciclice,
tipice malariei. I plasticitate | Capacitate
a anumitor solide de a cur- I ge sau a-şi
schimba permanent starea în | momentul
în care sunt supuse unor forţe : între cele
care produc deformări temporare
(trăsătură numită comportament elastic)
şi cele care cauzează cedarea materialu¬
lui sau ruptura sa. Sub acţiunea forţelor I
exterioare, un solid care se
caracterizează j prin plasticitate se poate
deforma, fără : însă a se rupe.
Elasticitatea permite unui solid să se
întoarcă la forma iniţială, după ce
acţiunea factorului extern asupra sa a i
încetat. Deformarea plastică apare în
multe j procese de formare a metalului
(laminare, presare, forjare, tragere în
fire) şi în procese j geologice (plierea
rocilor şi curgerea aces- j tora în
interiorul Pământului, la presiuni şi i
temperaturi foarte ridicate). platan
Denumire comună pentru cele zece spe-
j cii de arbori mari, care alcătuiesc
genul j Platanus, singurul gen al familiei
Platanaceae, j originari din America de
Nord, Europa de j E şi Asia. Platanii
sunt sădiţi îndeosebi în oraşe, pentru
rezistenţa lor la boli şi la ! poluare,
creşterea rapidă şi umbra deasă, j
Scoarţa lor netedă şi cenuşie se
desprinde j în plăci. Au frunze mari
lobate, care cad ] toamna, şi flori
grupate in inflorescen- j ţe globuloase,
atârnate de un peduncul lung.
Mănunchiurile netede, rotunde sau !
ţepoase ale fructelor atârnă ca nişte mici
buzdugane şi deseori persistă şi după
căde- ! rea frunzelor. în timpul iernii,
scoarţa este pătată şi plesnită în petice.
Dacă aceasta j este desprinsă, stratul său
din interior este albă, gri, verde şi
galbenă. plată internaţională Plată făcută
între ţări, fie ca transfer unila- j teral de
fonduri pentru a rambursa o dato- j rie
comercială, fie ca investiţie de capital, |
fie în alte scopuri. Motivele unor astfel
de 1 plăţi şi metodele de plată şi de
justificare i a ei sunt de competenţa
economiştilor şi \ a guvernelor. Datoriile
internaţionale se | amortizează prin
acumularea balanţei de i monedă străină
sau prin cererea de valută, ' fie prin
împrumuturi de la creditor, fie | prin
împrumuturi de la Fondul Monetar
Internaţional sau prin transfer de aur. j
Modul în care o ţară îşi gestionează con-
i turile internaţionale reprezintă una
dintre cele mai importante decizii pentru
soarta balanţei de plăţi. plată pentru
mireasă Plată oferită de mire sau de
rudele lui familiei miresei pentru
oficierea căsătoriei. ' Această practică
este obişnuită în majo- j ritatea ţărilor
lumii, fiind probabil mai răspândită în
Africa. în cele mai multe \ cazuri, este o
problemă de reciprocitate so- ; dală,
simbolică şi economică, făcând parte ;
dintr-o lungă serie de schimburi între
cele | două familii. în plan simbolic,
reprezintă angajamentul că soţia va fi
tratată bine, | servind drept compensaţie
pentru familia j acesteia. Plata poate
consta în bunuri, 168

care se extinde, de obicei, de la coastă

până la adâncimi de 100-200 m.
Platformele continentale au în medie cca
65 km lăţime. Aproape peste tot, ele
reprezintă doar o continuare a masei
continentale: lângă coastele muntoase
sunt înguste, acciden¬ tate şi abrupte,
dar lângă câmpii sunt largi şi mai
uniforme. Platformele continentale sunt
acoperite, de obicei, de sedimente care
conţin nisip, silt şi nămol siltic.
Suprafeţele lor au mici movile şi creste
care alternează cu depresiuni de mică
adâncime şi şanţuri asemănătoare cu
nişte văi. în unele cazuri, există canioane
submarine cu pereţi foarte abrupţi, în
formă de V, care taie adânc atât
platforma, cât şi panta continentală. mai
rar în servicii, şi poate fi efectuată în
totalitate sau în sume mai mici, de-a
lungul unei perioade de timp. Vezi
zestre. Plateea Oraş antic din Beoţia, în
Grecia central-es- tică, la S de Teba. A
fost înfiinţat de beo- ţieni, care i-au
alungat pe băştinaşii care trăiau în zonă
încă din Epoca Bronzului. Locuitorii
oraşului au luptat alături de atenieni
împotriva perşilor în Bătălia de la
Marathón (490 î.Hr.). în Bătălia de la
Plateea (479 î.Hr.), grecii i-au învins pe
cotropitorii perşi. Oraşul a fost distrus
de spartani în 427 Î.Hr., dar a fost
reconstruit sub regii macedoneni Filip II
şi Alexandru cel Mare, ca simbol al
curajului grecesc în rezistenţa în faţa
Persiei. j Plateea, Bătălia de la ~ [ (479
î.Hr.) Confruntare armată între forţele
greceşti şi cele persane lângă Plateea
(astăzi Plataiai), în Beoţia, la poalele
Muntelui Cithaeron. I O armată spartană
numeroasă, incluzând iloţi, i-a învins pe
persanii lui Xerxes I, conduşi de
Mardonius. Victoria a pus capăt
încercărilor persane de a invada Grecia.
plateresc Stil arhitectural răspândit în
Spania şi în | coloniile sale din America
de Sud, la sfâr- ¡ şitul sec. XV şi pe tot
parcursul sec. XVI. | Denumirea provine
de la o comparaţie cu tehnica elaborată
a argintarilor (în spaniolă, plata, argint).
Termenul a început să fie aplicat în
general arhitecturii gotice târzii şi
renascentiste timpurii spaniole, ce se
caracteriza prin existenţa unor
ornamente j în relief foarte minuţios
realizate, cu influ¬ enţe arabe, gotice şi
renascentist-italiene şi aplicate
indiferent de structură. Printre motivele
favorite se numără coloanele răsucite,
scuturile heraldice şi decoraţiu- nile
sinuoase. Aglomerările de ornamente |
contrastează cu suprafeţele de zid
simple, întinse. De-a lungul timpului,
stilul a | evoluat spre o ornamentaţie
pură, mai unificată cu întreaga structură.
Câteva exemple relevante de construcţii
realizate în acest stil ar fi catedrala din
Granada j (1520-1543), construită de
Diego de Siloé, j catedrala din Sevilla
(cca 1530), decorată j de Diego de
Riaño, şi faţada Universităţii | Alcalá de
Henares (1541-1553), proiectată de
Rodrigo Gil de Hontañón. platformă
continentală sau şelf Platformă largă,
destul de puţin adâncă, formând limita
dintre ocean şi continent şi Altitudinile
platformei continentale fac loc pantelor
continentale destul de abrupte. Cu cât
trecerea către zona abisală este mai
lentă, cu atât se adună mai multe
sedimente în acea regiune, formând
denivelări continentale. Platforma
continentală, panta continentală şi
denivelările continentale poartă numele
de marginea continentală. în această
imagine, adâncimea este exagerată
pentru a obţine efectul dorit. © 2002
MEBRSAM-WE8STCR INC. platformă
de abraziune Terasă pietroasă uşor
înclinată, care se întinde la baza unei
faleze abrupte, între nivelul fluxului şi
nivelul refluxului. Apare în urma
eroziunii produse de valuri. Plajele
protejează ţărmul de eroziune, adică
împie¬ dică apariţia platformelor.
Platforma este lărgită pe măsură ce
valurile erodează baza falezei, creând o
concavitate şi producând prăbuşirea
stâncii suspendate. Pe măsură ce
falezele sunt atacate, rocile moi sunt
erodate mai rapid, iar rocile dure rămân
ca martori de eroziune. platfus
Aplatizare congenitală sau dobândită a
co curburii labei piciorului, prin care
talpa ajunge la acelaşi nivel cu călcâiul.
Poate fi provocata de o întindere de
ligament, însoţită de o slăbire a
muşchilor. Mai apoi, deformarea oaselor
face ca aplatizarea să devină rigidă. în
unele cazuri, platfusul poate fi provocat
de obezitate sau de o O. 169

PLATH rană. Printre simptome se

numără dure¬ rea, spasmele şi mersul
neobişnuit, dar mulţi dintre cei care
suferă de această afecţiune nu au nici un
handicap şi nu simt nici o durere. Pentru
întărirea arcadei tălpii şi a călcâiului se
folosesc pantofi adecvaţi şi se fac
exerciţii pentru fortifica¬ rea muşchilor;
suporturile medicale sunt indicate doar
în cazul unor dureri mari sau al oboselii
excesive. Plath, Sylvia (27.10.1932,
Boston, Massachusetts, SUA -
11.02.1963, Londra, Anglia) Poetă
americană. Fiică a unui entomolog, s-a
dovedit a fi o scriitoare talentată încă
din copilărie, publicând prima poezie la
vârsta de opt ani. Pe când era studentă la
colegiul Smith, a avut o tentativă de
sinucidere şi a fost supusă unui tratament
cu şocuri electrice. în perioada în care
urma cursurile Universităţii Cambridge
cu o bursă Fulbright, s-a căsătorit cu Ted
Hughes. După ce s-au despărţit, s-a
sinucis la vârsta de 30 ani. Deşi nu a
fost renumită în timpul vieţii, a devenit
celebră la scurt timp după moarte. în
anii 1970 era deja considerată o figură
importantă a liricii americane. Opera sa
tratează teme ca alie¬ narea, moartea şi
autodistrugerea şi include volumele:
Colosul (The Colossus, 1960), Ariei
(1965) şi Opere alese (The Collected
Poems, 1981, Premiul Pulitzer), precum
şi un roman semiautobiografic, Borcanul
clopot (The Bell Jar, 1963). platină
Element chimic metalic, unul dintre ele¬
mentele de tranziţie, cu simbol chimic Pt
şi număr atomic 78. Este un metal
preţios foarte greu, alb-argintiu, moale,
ductil, cu un punct de topire înalt (1
769°C). Se caracterizează printr-o bună
rezistenţă la coroziune şi la agresiunile
chimice. Pentru a obţine un aliaj mai
dur, care să păstreze totuşi trăsăturile
specifice ale platinei, se adaugă de
obicei mici cantităţi de iridiu. De cele
mai multe ori, platina este întâlnită ca
aliaje de 80-90% puritate în zăcăminte
sau, mai rar, în combinaţie cu arsenicul
ori cu sulful. Este indispensabilă în
munca de laborator la temperaturi înalte,
pentru electrozi, discuri şi contacte
electrice care să reziste la agresiuni
chimice chiar şi la temperaturi foarte
ridicate. Platina este fo¬ losită în aliaje
dentare şi la confecţionarea acelor
chirurgicale. Aliaje ce conţin 90-95%
platină sunt folosite la fabricarea bijute¬
riilor scumpe. Standardele
internaţionale referitoare la greutate şi
puritate sunt de 90% platină şi 10%
iridiu. Platina are valenţa 2 sau 4 în
compuşi, incluzând multe complexe de
coordonare. Atât ea, cât şi unii compuşi
sunt catalizatori folositori, în special în
hidrogenare şi în convertorii catalitici
utilizaţi pentru reducerea emisiilor de
gaze ale autovehiculelor. Platon născut
Aristocles (428-427 Î.Hr, Atena, Grecia
- 348-347 Î.Hr., Atena) Filozof grec,
elev al lui Socrate (cca 470-399 Î.Hr),
profesor al lui Aristotel (384-322 Î.Hr)
şi fondator al Academiei (ÂKaSrineta),
celebru ca autor de lucrări filozofice de
importanţă inestimabilă. Elaborând
demonstraţia lui Socrate că cei
consideraţi experţi în chestiuni de etică
nu deţineau înţelegerea necesară pentru
a prescrie o viaţă bună, Platon a
introdus ideea că erorile lor se datorau
unei rapor¬ tări necorespunzătoare la o
categorie de entităţi pe care el le
numeşte idei, exemple majore ale lor
fiind Dreptatea, Frumuseţea şi
Egalitatea. în timp ce alţi gânditori - şi
Platon însuşi în anumite pasaje - utilizau
termenul fără sens tehnic precis, în
cursul carierei sale, Platon a dedicat
deosebită atenţie acestor entităţi. Aşa
cum le-a con¬ ceput el, ideile nu erau
accesibile simţurilor, ci numai minţii şi
erau cei mai importanţi constituenţi ai
realităţii, susţinând existenţa lumii
materiale şi atribuindu-i caracter
inteligibil. în metafizică, Platon a propus
o abordare sistematică, raţională a
ideilor şi a corelaţiilor dintre ele,
începând cu cea mai fundamentală dintre
ele (Binele sau Unul), în etică şi
psihologie morală a dezvoltat concepţia
că o viaţă bună necesită nu doar un
anumit tip de cunoaştere (cum sugerase
Socrate), ci şi o deprindere pentru
răspun¬ surile emoţionale sănătoase şi
prin urmare pentru armonia dintre cele
trei părţi ale sufletului (conform lui
Platon, raţiunea, spiritul şi apetitul). De
asemenea, operele sale conţin şi discuţii
legate de estetică, filozofie politică,
teologie, cosmologie, epis¬ temologie şi
filozofie a limbajului. Şcoala sa a
cultivat cercetarea nu doar în filozofie,
aşa cum este ea concepută în mod îngust,
ci şi într-un spectru larg de direcţii care
astăzi ar fi numite matematice sau
ştiinţifice. Viaţa Fiu al lui Ariston şi
Perictione, Platon s-a născut în anul
imediat următor mor¬ ţii marelui om de
stat atenian Pericle. Fraţii săi Glaucon şi
Adeimantos sunt 170

ICICLOPEDIA UNRSALĂ BRITANN I

portretizaţi ca interlocutori în
capodopera sa Republica, iar fratele său
vitreg Antifon apare în Parmenide.
Platon provenea dintr-o distinsă familie
aristocratică: familia din partea tatălui
pretindea că descinde din j zeul
Poseidon, iar cea din partea maternă !
era înrudită cu marele legiuitor Solon
(cca 630-560 Î.Hr). Mai puţin lăudabil,
rudele apropiate ale mamei, Critias şi
Charmides, s-au numărat printre cei
Treizeci de Tirani care au preluat
puterea în Atena şi au condus pentru o
scurtă perioadă, până la restaurarea
democraţiei în 403 Î.Hr. în tinereţe,
Platon a fost un membru al cercului din
jurul lui Socrate. întrucât cel din urmă nu
a scris nimic, tot ce se cunoaş¬ te despre
preocuparea lui caracteristică de [ a-şi
atrage concetăţenii (şi oamenii de sea¬
mă aflaţi în trecere prin Atena) în
polemici provine din scrierile altora, în
principal din cele ale lui Platon.
Operele sale care au fost etichetate drept
„socratice" reprezintă fidel activitatea
personajului istoric Socrate. J El
provoca oamenii care aveau cunoştinţe |
aprofundate într-un anumit domeniu să
explice aceste chestiuni - curaj, pietate
şi aşa mai departe, sau uneori „virtute"
ca un concept care le cuprinde iar de
obicei aceştia nu reuşeau să-şi menţină
poziţia. Resentimentele împotriva lui
Socrate au crescut, culminând cu
procesul şi execuţia | sa, pe motive de
impietate şi corupere a tinerilor, în 399
Î.Hr. Platon a fost profund marcat de
viaţa şi de moartea lui Socrate.
Activitatea mentorului său a constituit
punctul de plecare pentru filozofia lui ,
Platon. Pe lângă aceasta, dacă dăm
crezare | celei de-a Şaptea scrisori a lui
Platon (au¬ tenticitatea ei este
discutabilă), modul în care Socrate a
fost tratat atât de regimurile oligarhice,
cât şi de cele democratice l-a descurajat
pe Platon să intre în viaţa publi- | că, aşa
cum ar fi procedat în mod normal |
cineva de condiţia lui socială. După
moartea lui Socrate, se crede că Platon
ar fi călătorit mult prin Grecia, Italia şi
Egipt, deşi în această privinţă dovezile
sunt incerte. S-ar părea că adepţii I lui
Pitagora (cca 580-cca 500 Î.Hr) i-au |
influenţat programul filozofic (sunt
criticaţi ! în Phaidon şi În Republica
[Politeia], dar sunt menţionaţi cu
reverenţă în Philebos). Cele trei
călătorii la Siracusa, în Sicilia (multe
scrisori se referă la ele, deşi
autenticitatea lor este controversată), par
a fi clădit o solidă j relaţie personală cu
Dion (408-354 Î.Hr.), | cumnatul lui
Dionysios cel Bătrân (430-367 Î.Hr.),
tiranul Siracusei. Platon, la îndemnul lui
Dion, şi-ar fi propus să pună ! în
practică idealul „regelui filozof"
(descris j în Republica) educându-1 pe
Dionysios cel j Tânăr. Proiectul nu a dat
roade, Dion fiind j asasinat în revoltele
ce au urmat. Academia lui Platon,
fondată în jurul j anilor 380 î.Hr., a fost
cea mai importantă instituţie precursoare
a modelului modern al universităţii. Un
important centru de cercetare şi
educaţie, a atras mulţi oameni |
remarcabili. Marii matematicieni
Teaitetos j (417-369 î.Hr.) şi Eudoxos
din Cnidos j (cca 395-cca 342 Î.Hr.) au
ţinut discursuri j aici. Deşi Platon nu era
un cercetător în i domeniul matematicii,
a fost conştient ! de rezultatele celor
care se preocupau de cercetare,
folosindu-se de ele în propria operă.
Vreme de 20 de ani, Aristotel a fost
membru al Academiei. Şi-a iniţiat |
propria şcoală, Liceul, doar după
moartea lui Platon, când nu a fost propus
ca j posibil succesor al lui Platon la
Academie, j probabil din cauza
legăturilor sale la curtea I regală a
Macedoniei. întrucât Aristotel
obişnuieşte să abor- j deze diverse
chestiuni contrapunându-şi j propriile
concepţii celor ale profesorului j său,
putem fi cu uşurinţă impresionaţi j de
felul în care ele diferă. Astfel, în vre¬
me ce pentru Platon încununarea eticii !
este reprezentată de binele în general, [
sau bunătatea în sine (Binele), Aristotel
se raportează la ceea ce este bine pentru
| fiinţele umane. Acolo unde pentru
Platon categoria din care face parte un
lucru | implică o mai mare realitate decât
lucrul în sine, pentru Aristotel este
valabil contra- ] riul. Prevalenţa
platoniciană a lumii ideale | şi cea
aristotelică a celei empirice inspiră
reprezentarea celor doi filozofi făcută de
către Rafael în tabloul Şcoala din Atena
\ (1508-1511). Dar dacă îi privim pe cei
doi filozofi nu doar în relaţie unul cu
celălalt, ci şi în contextul mai larg al
filozofiei occi- j dentale, este evident
cât de mult continuă programul lui
Aristotel pe cel al maestrului său. (într-
adevăr, se poate spune că tabloul
reprezintă această continuitate, arătându-
i pe cei doi conversând amical.) în orice
caz, Academia nu a impus o linie
oficială dogmatică şi de fapt chiar pare
să fi cultivat j un spirit de cercetare
independentă; mai târziu, a optat pentru
o orientare sceptică. Platon a ţinut odată
o cuvântare publică, Asupra Binelui
(Peri to agathou), în care şi-a nedumerit
audienţa anunţând că „Binele este Unul"
(unitatea binelui). Şi-a atras mai | mult
cititorii prin intermediul dialogurilor, i
171 PLATON
PLATON CICLOPEDIA UNI«£rSALĂ
BRITANNIC; multe dintre ele
accesibile, interesante şi atrăgătoare.
Deşi Platon este recunos¬ cut pentru
remarcile acide privind mare parte din
literatura timpului, în Banchetul
(Symposion) el descrie literatura şi
filozofia ca fiind odraslele unor iubiţi,
care câştigă prin ele o posteritate mai
durabilă decât copiii unor părinţi
muritori. Propriile apti¬ tudini literare
şi filozofice îi vor garanta lui Platon că
va dăinui atâta timp cât cititorii îi vor
cerceta operele. Datare, editare,
traduceri Operele lui Platon au fost
aranjate tra¬ diţional într-o manieră ce
derivă de la Thrasyllos din Alexandria
(şi-a desfăşurat activitatea în sec. I
d.Hr): 36 de lucrări (luând în
consideraţie Scrisorile ca o singu¬ ră
lucrare) sunt divizate în nouă grupuri de
câte patru. Dar modul în care au fost
ordonate de către Thrasyllos nu are nici
un sens pentru cititorii de astăzi. Din
nefericire, ordinea în care Platon şi-a
elaborat scrierile nu poate fi cunoscută.
Ipotezele privind cronologia lor au fost
întemeiate pe două tipuri de
consideraţii: dezvoltarea observabilă a
conţinutului şi „stilometria", sau studiul
trăsăturilor spe¬ cifice ale stilului în
proză, acum realizat cu ajutorul
computerelor. Combinând cele două
tipuri de consideraţii, cercetătorii au
emis o foarte întrebuinţată grupare
aproximativă a scrierilor, etichetată prin
intermediul desemnărilor tradiţionale ca
dialoguri timpurii, medii şi târzii.
Aceste grupuri pot fi de asemenea
divizate în opere socratice (bazate pe
activitatea personajului istoric Socrate),
capodopere literare şi studii tehnice.
Fiecare dintre dialogurile platoniciene
au fost substanţial transmise în forma lor
originară. Cu toate acestea, este
important să fim conştienţi de lanţul
cauzal care îi leagă pe cititorii moderni
de autorii greci ai timpurilor lui Platon.
Pentru a putea su¬ pravieţui până în
epoca tiparului, cuvintele unui autor
trebuiau copiate sub formă de manuscris,
aceste manuscrise fiind copiate la rândul
lor şi tot aşa pe parcurs de se¬ cole -
timp în care originalul va fi fost de mult
pierdut. Procesul de copiere a suferit
inevitabil anumite denaturări, adesea
rele¬ vate de către dezacordurile dintre
tradiţiile rivale ale unor manuscrise.
Chiar dacă ar fi supravieţuit vreun text
originar, ar avea totuşi foarte puţin în
comun cu ediţiile moderne ale operelor
lui Platon. în vremea lui Platon,
cuvintele nu erau separate unele de
altele şi nici nu exista punctuaţie sau
distincţia contempo¬ rană între
majuscule şi litere mici. Aceste trăsături
reprezintă contribuţiile erudiţilor din
diverse generaţii şi ţări, cât şi
încercările continue de a corecta
denaturările textului. (Interpretări şi
sugestii ale variantelor im¬ portante sunt
de regulă tipărite în partea de jos a
fiecărei pagini de text, formând aparatul
critic.) în marea majoritate a ca¬ zurilor,
este posibilă o singură interpretare, însă
există unele situaţii - unele de impor¬
tanţă crucială - unde mai multe direcţii
de interpretare pot fi aprobate şi unde
lecturile ce rezultă din ele au
semnificaţii sensi¬ bil diferite. Astfel,
pregătirea unei ediţii a operelor lui
Platon implică o enormă componentă
interpretativă. Şi munca tra¬ ducătorilor
comportă un strat adiţional de aprecieri
similare. Unele propoziţii greceşti
conţin o serie de construcţii gramaticale
cu sensuri multiple şi multe cuvinte din
greaca veche nu au echivalenţi exacţi în
limba de traducere. O dovadă notabilă a
muncii traducăto¬ rilor şi erudiţilor este
metoda de tipărire selectivă cu
majuscule a cuvintelor. Pentru a scoate
în evidenţă conceptul-cheie în filozofia
platoniciană, formele ideale, unii
urmează o convenţie prin care scriu cu
majusculă termenul Formă (sau Idee) şi
numele unor idei specifice, precum
Dreptate, Bine şi aşa mai departe. Alţii
au recurs la o variantă a respectivei
convenţii în care majusculele sunt
utilizate pentru a indica un mod special
în care se crede că Platon ar fi conceput
formele într-o perioadă anume (adică în
mod separat de lucrurile individuale din
lumea empirică, natura acestei separări
constituind subiec¬ tul controverselor de
interpretare). Sunt şi alţii care nu
folosesc majuscule pentru nici unul din
aceste scopuri. Cititorii ar trebui să
înţeleagă că asemenea procedee
constituie în orice caz doar simple
sugestii. în secolele mai recente au
existat unele schimbări în scop şi stil în
traducerile - mai ales cele engleze - din
filozofia antică, iar versiunile
preconizate de noţiunea de fidelitate a
textului faţă de original s-au dovedit
iluzorii. în pofida, dar şi din cauza,
numeroşilor factori de mediere a
accesului cititorului contemporan la
opera lui Platon, multe dialoguri sunt
transmise foarte bine prin intermediul
traducerilor, fapt evident mai ales în
privinţa dialogurilor scurte, socratice. în
cazul scrierilor de mari dimen¬ siuni
care constituie capodopere literare, 172
ICICLOPEDIA UNI$RSALĂ
BRITANNIC, HH r precum Phaidros,
desigur că o traducere nu poate egala
măiestria originalului. în sfârşit, pentru
că traducătorii unor studii tehnice
dificile, cum ar fi Parmmide şi Sofistul
(Sofistis), trebuie să ia decizii inter¬
pretative clare pentru a asigura
cursivitatea textului tradus, lectura
acestuia este destul de îndepărtată de
cea a originalului. în ce priveşte aceste
dialoguri, este dezirabilă o oarecare
familiaritate cu comentariile şi alte surse
de literatură secundară, cât şi
cunoaşterea de greacă veche. Forma de
dialog Zărit chiar şi prin sticla opacă a
tradu- | cerii, Platon este un mare artist
literar. I Totuşi, el a făcut celebre
remarci negative la adresa valorii
scrisului. în mod similar, deşi credea că
măcar unul dintre scopurile filozofiei -
dacă nu chiar scopul ei prin excelenţă -
este de a-i da cuiva posibilitatea de a
trăi o viaţă bună, prin alegerea de a
compune dialoguri mai degrabă decât
tratate sau scrisori oratorice el a omis să
le împărtăşească direct cititorilor săi
orice adevăruri utile în virtutea cărora ei
să-şi trăiască viaţa. O cale de a rezolva
aceste tensiuni apa¬ rente este
reflectarea asupra concepţiei lui Platon
despre filozofie. Un aspect impor¬ tant
al acestei concepţii, unul împărtăşit de o
pleiadă de filozofi încă de pe vremea I
lui Platon, este că filozofia nu vizează
atât descoperirea de fapte sau stabilirea
de dogme, cât atingerea înţelepciunii sau
înţelegerii (termenul grec filosofia
înseam¬ nă „dragoste de înţelepciune“).
Această înţelepciune sau înţelegere a
lucrurilor este un bun greu de câştigat şi
chiar nu este exagerat să spunem că este
rezultatul eforturilor de o viaţă, în cazul
în care este obţinută. Mai mult decât
atât, este un bun pe care fiecare trebuie
să îl câştige pen¬ tru sine însuşi.
Scrierile sau conversaţiile | altora pot să
ajute la progresul filozofic, însă nu-1 pot
garanta. Pe de altă parte, contactul
nemijlocit cu o persoană în carne şi oase
prezintă oarecare avantaje faţă de
cercetarea unui text. Deci este firesc ca
Platon să fi avut aşteptări limitate despre
j ce ar fi putut să realizeze cuvântul
scris. Pe j de altă parte, cu certitudine el
nu credea că j scrierea nu are valoare
filozofică. Lucrările | scrise servesc
totuşi unui scop anume, ca modalităţi de
interacţiune cu locuitorii unor timpuri şi
locuri altele decât cele ale autorului şi
ca mediu în care ideile pot fi explorate
şi testate. Forma de dialog a lucrărilor
se pretează unui filozof de felul lui
Platon. Recurgerea la elemente
dramatice, inclusiv umorul, atrage
cititorii către lectură. Platon este
neîntrecut în a recrea experienţa
conversa- j ţiei. Dialogurile conţin, în
afară de Socrate şi alte figuri de
autoritate, un număr enorm de personaje
secundare, dintre care j unele sunt
reprezentative pentru anumite | categorii
de cititori (aşa cum Glaucon i ar putea fi
emblematic pentru tinerii cu j talent şi
ambiţii politice). Aceste personaje
funcţionează nu doar pentru a exprima
anumite direcţii de gândire, ci şi pentru
a-i inspira pe cititori să facă la fel - să
participe imaginar la discuţie prin
construirea de argumente şi obiecţii.
Stimularea cititori¬ lor spre activitatea
filozofică este menirea fundamentală a
dialogurilor. întrucât Platon însuşi nu
apare nicioda¬ tă ca personaj în aceste
scrieri şi deoarece ! multe dintre ele
sfârşesc prin căderea in¬ terlocutorilor
într-o stare de aporie, unii cercetători au
conchis că Platon nu reco¬ manda nici o
concepţie în mod particular sau chiar
credea că nu există nimic de ales între
concepţiile pe care le prezenta. Dar
faptul că el nu afirmă nimic în persoană
este de asemenea compatibil cu impresia
mai generală că unele dintre sugestiile
pe care le înaintează atât de convingător
j îi aparţin de fapt. în plus, există cazuri
j în care suntem tentaţi să presupunem că
Platon propune un exerciţiu pe care
cititorul trebuie să-l parcurgă pentru a
câştiga beneficiul progresului filozofic,
care nu poate fi obţinut doar prin aceea j
că i s-a dat „răspunsul". Deşi faptul de a
atribui intenţii lui Platon în temeiul unor
asemenea reconstrucţii trebuie să fie
privit doar ca demers ipotetic, este cert
că procesul de a se angaja într-o
activitate care să le releve ideile
adecvate era ceea ce el aştepta de la
cititorii săi. Fericirea şi virtutea
întrebarea caracteristică a eticii antice
este j „Cum pot să fiu fericit?" şi
răspunsul tipic la ea este „prin
intermediul virtuţii". Dar sensul relevant
al cuvântului fericire - tra¬ ducerea
convenţională a conceptului grec antic
eudaimonia - nu este cel de dispoziţie
ocazională sau stare afectivă. Mai
degrabă se referă la mersul bun al
lucrurilor. A fi fericit în acest sens este a
trăi o viaţă de „înflorire umană", aşa
cum ar numi-o unii savanţi. Prin urmare,
întrebarea „Cum pot ! să fiu fericit?"
este echivalentă cu „Cum j pot să trăiesc
o viaţă bună?“. 173 PLATON

PLATON CICLOPEDIA U în vreme ce

noţiunea de fericire în filozofia greacă
este aplicabilă majorităţii fiinţelor, cea
de arete - virtute sau exce¬ lenţă - are o
aplicabilitate mai largă. Orice lucru care
are o utilitate, o funcţie sau o activitate
caracteristică posedă o virtute sau
excelenţă, anume oricare înclinaţie care
permite lucrurilor de acel tip să-şi
îndepli¬ nească sarcinile în mod optim.
Excelenţa unui cal de curse constă în
orice îi conferă capacitatea de a alerga
bine, excelenţa unui cuţit constă în orice
îl determină să taie bine, iar excelenţa
unui ochi, în orice îl face să vadă bine.
în mod corespunzător, virtutea umană
este orice le oferă oame¬ nilor
posibilitatea de a trăi vieţi bune. în acest
fel, noţiunile de fericire şi virtute îşi
găsesc liantul. în cazul unui organ
anatomic precum ochiul, este relativ clar
în ce constă o funcţionare adecvată. Dar
ce priveşte o viaţă bună este departe de
a fi evident şi, în consecinţă, este dificil
de stabilit ce ar putea fi virtutea,
condiţia care face acea viaţă posibilă.
Concepţiile tradiţionale greceşti privind
viaţa bună includeau viaţa prosperă şi
viaţa raportată la o poziţie socială, caz
în care virtutea ar fi deţinerea de avere
sau de rang nobiliar (şi poate frumuseţea
fizică), însă tendinţa esenţială a
filozofiei antice era de a concepe viaţa
bună ca pe o realizare de sine a
individului şi care, odată câştigată, cu
greu putea fi pierdută. Deja în vremea
lui Platon un set conven¬ ţional de
virtuţi ajunsese să fie recunoscut în
societate. El includea curajul, dreptatea,
pietatea, modestia sau cumpătarea şi
înţe¬ lepciunea. Socrate şi Platon şi-au
propus să descopere ce înseamnă de fapt
aceste vir¬ tuţi. O evaluare într-adevăr
satisfăcătoare a oricărei virtuţi ar
identifica mai întâi ce este ea, apoi ar
arăta cum deţinerea ei îi permite cuiva
să ducă o viaţă bună şi ar indica în ce
fel poate fi cel mai bine obţinută. în
reprezentarea platoniciană a activităţii
personajului istoric Socrate,
interlocutorii sunt chestionaţi în căutarea
de definiţii ale virtuţilor. Cu toate
acestea, este important să înţelegem că
definiţia căutată nu este lexicală,
specificând doar ce ar înţelege un
vorbitor al unei limbi anume că
înseamnă termenul respectiv ca
problemă ce ţine de competenţa
lingvistică. Mai degrabă, definiţia este
una care descrie natura reală a lucrului
desemnat prin acel cuvânt. în consecinţă,
se numeşte uneori şi definiţie reală. De
exemplu, definiţia reală a apei ¡BP« este
H20, deşi oratorii din cele mai multe
perioade istorice nu cunoşteau acest
lucru. în întâlnirile pe care le prezintă
Platon, de obicei interlocutorii oferă un
exemplu de virtute, apoi li se cere să-i
dea o de¬ finiţie (nu tipul adecvat de
răspuns) ori să-i dea o descriere
generală (tipul adecvat de răspuns) care
intră până la urmă în dezacord cu
propriile lor intuiţii în ches¬ tiuni
similare. Socrate tinde să sugereze că
virtutea nu ţine de conduita exterioară,
ci este sau implică o categorie aparte a
cunoaşterii (cunoaşterea binelui şi a
răului sau cunoaşterea utilităţii altor
lucruri). Dialogul Protagoras tratează
problematica unităţii sau a diferenţei
virtuţilor cunoscute în mod comun.
Plecând de la aserţiunea interlocutorului
că cei mulţi nu au altă noţiune de bine în
afară de plăcere, Socrate evocă o
imagine a unui individ pentru care arta
necesară de a trăi o viaţă bună se re¬
duce la măsurători şi calcule: este
necesară doar cunoaşterea dimensiunii
unor plăceri şi dureri viitoare. Dacă
plăcerea constituie unicul obiect al
dorinţei, pare de neînţeles, exceptând o
simplă eroare de calcul, ce ar putea
îndemna pe cineva să se comporte rău.
Virtutea pe ansamblu trebuie aşadar să
se alcătuiască dintr-un anumit fel de
înţe¬ lepciune. Ideea conform căreia
cunoaşterea este suficientă pentru o
viaţă bună şi că nu există aspect al
caracterului care să nu fie reductibil la
cogniţie (şi astfel nici un eşec moral sau
emoţional care să nu fie mai întâi un
eşec cognitiv) este caracteristică
poziţiei socratice. Cu toate acestea, în
Republica, Platon dezvoltă o concepţie
asupra fericirii şi a virtuţii care se
îndepărtează de cea a lui Socrate.
Conform lui Platon, sufletul are trei
părţi, fiecare cu propriul obiect al
dorinţei. Raţiunea caută adevărul şi
binele individului văzut ca tot unitar,
spiritul este preocupat de onoare şi de
valorile compe¬ titive, iar apetitului îi
revin tradiţionalele porniri spre
mâncare, băutură şi sex. Cum sufletul
este complex, calculele eronate nu sunt
singurele vinovate pentru rătăcirile sale.
Cele trei părţi pot trage în direcţii
diferite, iar elementul inferior poate
avea câştig de cauză într-un suflet în
care el este supradezvoltat. în mod
corespunzător, starea bună a unui suflet
implică mai mult decât simpla excelenţă
cognitivă. în terminologia folosită în
Republica, sufletul sănătos sau just
posedă armonie psihi¬ că - starea în
care toate cele trei părţi îşi 174
ICICLOPEDIA UNI îndeplinesc
funcţiile în mod adecvat. Prin urmare,
raţiunea înţelege Binele în general şi
doreşte binele efectiv al individului, iar
celelalte două instanţe ale sufletului
doresc ce este bine pentru ele să
dorescă, în aşa fel încât spiritul şi
apetitul sunt activate de lucruri care sunt
sănătoase şi indicate. Deşi dialogul
începe de la întrebarea „De ce ar trebui
să fiu drept?“, Socrate propune ca
această cercetare să fie întreprinsă prin
examinarea dreptăţii, prezentată în
mani¬ eră exagerată, într-un oraş ideal.
în acest chip, discuţia politică este
iniţiată pentru a o susţine pe cea etică.
Un indiciu timpuriu asupra existenţei
celor trei instanţe ale sufletului la
indivizi este existenţa a trei clase în
cadrul statului ideal: conducătorii,
soldaţii şi producătorii. Statul înţelept
este acela în care conducătorii înţeleg
binele, statul curajos este cel în care
soldaţii pot reţine în toiul luptei
aprecierile emise de către conducători
despre ce este de temut, un stat cumpătat
este cel în care toţi cetăţenii cad de
acord în privinţa cui trebuie să îi
conducă, iar un stat drept este unul în
care fiecare dintre cele trei clase îşi
îndeplineşte responsabilităţile aşa cum
se cuvine. Deci, pentru ca un oraş să fie
pe deplin virtuos, fiecare cetăţean
trebuie să contribuie în mod
corespunzător. Dreptatea aşa cum este
concepută în Republica este atât de
cuprinzătoare încât o persoană care o
posedă ar avea acces la toate celelalte
virtuţi, obţinând prin aceasta „sănătatea
a aceea prin care noi trăim [sufletul]".
Totuşi, pentru a nu cădea în capcana
ideii că doar obişnuinţa şi educaţia
corectă în problemele umane pot duce
spre această condiţie, trebuie să ţinem
seama de faptul că Republica a dezvoltat
şi faimoasa doctrină conform căreia
raţiunea nu poate înţelege adecvat binele
uman sau orice altceva, fără a pătrunde
forma Binelui în sine. în acest fel,
demersul interogativ originar, al cărui
punct incipient a fost mo¬ tivaţia pe care
se presupune că o are fiecare individ
(aceea de a învăţa cum să trăiască bine),
se îndreaptă spre un foarte ambiţios
program educativ. începând din
copilărie cu expunerea doar la poveşti
folositoa¬ re, la poezie şi muzică, şi
continuând cu obişnuirea sub
supraveghere cu acţiunile bune şi anii de
instruire într-o serie de discipline
matematice, acest program şi, în
consecinţă, virtutea vor fi complete doar
pentru cel care a fost capabil să
înţeleagă primul principiu, Binele, şi să
continue din acest stadiu să pătrundă
însemnătatea celorlalte realităţi. Există
aluzii în Republica şi în tradiţia privind
cuvântarea lui Platon Asupra Binelui şi
în alte dialoguri mai teh¬ nice că acest
prim principiu este identic cu Unitatea
sau Unul. Dialectica Platon foloseşte
termenul dialectică pe parcursul operei
sale referindu-se la orice metodă
recomandată ca vehicul al filozofiei.
Termenul, care provine de la
dialegesthai, însemnând a conversa sau a
pune în discuţie, ne ajută să înţelegem
mai bine concepţia sa fundamentală
asupra proiectului. Totuşi, este evident
şi că el pune accent pe diferite aspecte
ale metodei conversaţiei în diferite
dialoguri. Forma dialecticii, aşa cum
apare ea în lucrările socratice, a devenit
o normă în practica subsecventă în
Academie - unde era predată de
Aristotel - şi în doctrinele scepticilor în
epoca elenistică. Deşi conver¬ saţia
într-un dialog socratic se desfăşoară cu
naturaleţe, ea conţine un proces prin
care chiar şi cineva care nu posedă cu¬
noştinţe asupra unui subiect dat (aşa cum
pretinde Socrate în aceste opere) poate
testa înţelegerea unui presupus expert în
privinţa subiectului respectiv. Testarea
con¬ stă într-o serie de întrebări puse în
legătură cu poziţia pe care interlocutorul
încearcă să o susţină. Metoda presupune
că o persoană nu poate avea cunoştinţe
izolate cu privire la un fapt, iar ceea ce
este cunoscut trebuie încorporat într-o
structură explicativă mai largă. Rezultă
că, pentru a şti dacă un anume act este
pios, trebuie ştiut ce este pietatea.
Această cerinţă îi permite celui care
interpelează să-i pună respondentului
întrebări despre probleme inerent legate
de aserţiunea iniţială a acestuia. Dacă,
în decursul acestui proces, o
contradicţie iese la suprafaţă, se
dezvăluie că prezumtivul expert nu
dispune de fapt de cunoştinţe suficiente:
dacă le-ar fi avut, înţelegerea sa asupra
adevărului i-ar fi permis să evite
contradicţiile. Cu toate că Socrate şi
scepticii sperau să găsească adevărul
(skeptikos înseamnă, în definitiv,
căutător), de prea multe ori metoda
dezvăluie doar inadecvarea
respondentului. întrucât a c㬠zut în
contradicţie, înseamnă că nu este un
expert, dar astfel nu se revelează
automat care este adevărul. în perioada
în care elabora Republica, atenţia lui
Platon s-a deplasat spre dezvol¬ tarea
de concepte pozitive, drept urmare
dialectica era acum gândită nu ca o
tehnică 175 PLATON

PLATON ICICLOPEDIA UNI«feSALA

BRITANNH de testare, ci ca o metodă
de „a spune ce este fiecare lucru".
Republica afirmă că adevărata
dialectică se îndeplineşte gândind numai
înspre tărâmurile abstracte şi imper¬
ceptibile ale formelor ideale. Ea
pretinde că raţiunea trebuie să
dobândească un prim principiu non-
ipotetic (Binele) şi apoi să derive alte
rezultate pornind de la el. Totuşi,
deoarece această parte a dialogului este
doar o schiţă programatică, nu s-au
prezentat exemple concrete ale
activităţii respective şi există unii
cititori care s-au întrebat dacă este cu
adevărat posibilă. în Parmenide, un
dialog de bătrâneţe, dialectica este
introdusă ca un exerciţiu pe care tânărul
Socrate trebuie să-l facă pentru a
înţelege ideile în mod corect. Exerciţiul,
pe care Parmenide îl demonstrează în a
doua parte a lucrării, este extrem de
dificil: un singur exemplu presupune
construcţia a opt secţiuni de argumente,
demonstraţia ocupând apoi cam trei
sferturi din dialog. Exerciţiul îl
provoacă pe cititor să facă o distincţie
asociată cu o dezvoltare sofistica¬ tă a
teoriei platonice a ideilor. Chiar şi după
ce a fost realizată o înţelegere generală,
repetarea exerciţiului cu diferite
subiecte îi permite unuia să înţeleagă
rolul în lume al fiecărui subiect. Această
înţelegere a dialecticii conferă o poziţie
centrală evaluării fiecărui subiect în
funcţie de gen şi atribute distinctive de
specie (şi prin urmare, corelativ, poate
să-i identifice poziţia într-o schemă de
tip gen-specie). în Phaedros este numit
dialectician cel care poate preciza
aceste relaţii - şi drept urmare „taie
realitatea în bucăţi". Continuitatea între
toate tipurile de dialectică provine din
faptul că divizi¬ unile gen-specie din
operele de bătrâneţe constituie o
modalitate de a furniza expli¬ caţiile pe
care dialectica le-a căutat în toate
lucrările precedente. Teoria Ideilor
Platon este atât adulat, cât şi hulit din
pricina teoriei ideilor sau formelor
inteli¬ gibile. Ce este exact această
teorie şi dacă a fost vreodată viabilă
sunt subiecte de acerbă controversă. De
exemplu, citito¬ rilor care îl abordează
pe Platon, relaţia dintre idei şi obiecte
empirice specifice, numită în traducere
„participare", le dă impresia de mister
căutat dinadins. Mai mult decât atât,
aserţiunea că domeniul simţurilor nu
este pe de-a întregul real şi că intră în
contrast cu „fiinţa pură" a ideilor poate
să inducă perplexitate. O interpretare
acceptabilă a teoriei trebuie să se
bazeze totodată pe cunoştinţe istori¬ ce
şi pe imaginaţie filozofică. Fond
lingvistic şi filozofic Termenii folosiţi
de Platon pentru a se referi la idei (sau
forme), idea (idea) şi eidos (eidos),
derivă esenţialmente din verbul eido, „a
privi". în consecinţă, idea sau eidos se
referă la felul în care arată un obiect, ca
atunci când cineva vorbeşte despre o
vază ca având o formă plăcută. Ambii
termeni platonicieni pot fi utilizaţi în
sens mai general pentru a desemna fie
orice caracteristică pe care două sau
mai multe lucruri o au în comun, fie un
anumit tip de lucruri bazate pe acea
caracteristică. Cuvântul formă este
similar. Propoziţia „Există două forme
de ceramică" poate însemna fie că
ceramica se face în două forme, fie că
există două tipuri de ceramică. Atunci
când Platon ţine să distingă între gen şi
specie, el tinde să folosească terme¬ nii
genos şi eidos, traduşi prin gen,
respectiv specie. Deşi contextul permite
traducerea prin gen şi specie, este
important să nu pierdem din vedere
continuitatea cuvân¬ tului eidos-, chiar
şi în aceste pasaje Platon se referă la
aceleaşi entităţi ca întotdeauna, formele
ideale. O altă consideraţie lingvistică de
care ar trebui să se ţină cont este
ambiguitatea anumitor termeni din
greaca veche care ar putea fi redaţi în
mod aproximativ ca „întunecatul" sau
„frumosul". Asemenea termeni s-ar
putea referi la un individ anume care
posedă caracteristica în cau¬ ză, aşa
cum „frumosul" [cel frumos] este folosit
cu referire la Ahile, dar pot de asemenea
să aibă în vedere caracteristica în sine,
ca atunci când „frumosul" este folosit cu
privire la o calitate a lui Ahile. în cea
de-a doua accepţiune, „frumosul" poate
fi perceput ca o trăsătură generală pe
care toţi indivizii frumoşi o au în comun,
în timpul lui Platon, termeni abstracţi -
corespunzând cuvintelor „întuneric" sau
„frumuseţe" - au ajuns să fie folosiţi ca
un mod de a evita ambiguităţile inerente
în terminologia iniţială. Platon foloseşte
ambele feluri de termeni. în acea
perioadă exista un important precedent
filozofic pentru utilizarea conceptelor
precum „întunecatul" sau „frumosul" cu
referire la entităţi metafi¬ zice
fundamentale. Anaxagora (cca 500- cca
428 î.Hr), marele cercetător presocratic
al naturii, a postulat o lungă listă de 176

CICLOPEDIA U particule fundamentale,

considerând că ce înţelegem de obicei
ca entităţi indivi¬ duale sunt de fapt
conglomerate alcătu¬ ite din porţiuni ale
diferitelor particule. Proprietăţile
conglomeratelor empirice depind de
care dintre ingredientele lor este
predominant. Schimbările, compune¬
rea şi descompunerea alcătuirilor
specifice din realitatea sensibilă sunt
percepute în relaţie cu modificarea
combinaţiilor de porţiuni ale
particulelor, care în sine sunt eterne,
neschimbătoare şi accesibile minţii, dar
nu şi simţurilor. Pentru Anaxagora, ideea
de a avea un fragment din ceva era
necomplicată: un anumit conglomerat
posedă ca ingredi- [ ent fizic o fărâmă
materială din particula fundamentală în
cauză. De exemplu, un lucru este în mod
observabil cald întrucât deţine o
porţiune suficient de mare din conceptul
de „cald", gândit ca totalitate a căldurii
din lume. Acesta este cald în sine, de
aceea porţiuni ale sale sunt responsa- j
bile pentru căldura conglomeratelor. (în |
general, particulele fundamentale
postulate j de Anaxagora posedau ele
însele calităţile j pe care le generau în
corpurile materiale). | Aceste porţiuni
sunt identice calitativ una cu cealaltă,
cât şi cu porţiuni ale caldului care s-au
pierdut când un corp îşi pierde din
proprietăţile termice. Ele se pot deplasa
prin cosmos şi sunt transferate de la un
conglomerat la altul, aşa cum căldura se
J mută de la apa caldă din baie spre
Hector, pe măsură ce îl încălzeşte.
Teoria lui Platon poate fi văzută ca o
continuare a celei lui Anaxagora.
Precum cel din urmă, Platon postulează
entităţi fundamentale eterne şi imuabile,
accesibile minţii, dar nu şi simţurilor.
Şi, la fel ca în teoria lui Anaxagora, în
teoria platoniciană lucrurile sensibile
manifestă o trăsătură dată întrucât
posedă o porţiune a însuşi principiului
fundamental. Termenul grec folosit de
ambii autori, metechei, este redat j
tradiţional prin „participă la" în traduce-
j rile din Platon şi „are o porţiune din"
în cele din Anaxagora. Această
deosebire are nefericitul efect de a
ascunde cititorilor că Platon preia
această noţiune de la predecesorul său.
Este, de asemenea, posibil să înţele¬
gem intuitiv aserţiunea că ideile conţin o
J realitate superioară lucrurilor din
lumea J sensibilă. Cu certitudine,
aceasta nu în- [ seamnă că universul
material nu există sau I că există doar
parţial sau incomplet. Mai H3EÜE-
degrabă, entităţile empirice pur şi
simplu nu deţin ele însele valenţe
ontologice sau explicative: sunt
constituite din şi explicate de entităţi
mai fundamentale, atât la Platon cât şi la
Anaxagora (ca şi în majoritatea teoriilor
ştiinţifice, de altfel). Este uşor să
multiplicăm exemplele în felul lui Platon
pentru a ilustra că reprezentările
adecvate ale multitudinii entităţilor
fundamentale de care el este interesat nu
pot fi redate în termeni de lucruri
individuale sau pro¬ prietăţi sensibile.
Dacă cineva care vrea să definească
frumuseţea o arată pe Elena din Troia, el
arată ceva deopotrivă frumos (fizic) şi
nu frumos (moralmente, probabil), în
mod similar, dacă menţionează o pro¬
prietate sensibilă, precum că un lucru
este împodobit, el surprinde laolaltă
lucruri care sunt şi nu sunt frumoase.
Formele empirice particulare şi
proprietăţile manifestă astfel fenomenul
pe care Platon îl numeşte „pen¬ dularea
între a fi şi a nu fi": ele sunt şi nu sunt x
pentru valorile lui * de care filozoful
este interesat (frumoase, juste, egale şi
aşa mai departe). Pentru a înţelege
frumuseţea în mod adecvat, este
necesară descoperirea unui lucru frumos
în sine; aceasta rămâne însă o chestiune
de analizat. Dialogurile din perioada
medie nu-şi propun să ajute cititorul în
atare sarcină. în final, se cuvine
observat că Platon a fost preocupat de
proprietăţi morale şi estetice precum
dreptatea, frumuseţea şi bunătatea,
interpretările anaxagoreice ale
participării - ideea că toate
conglomera¬ tele sensibile sunt alcătuite
din porţiuni fizice ale entităţilor
fundamentale - nefiind abordate. Nu
există constituent material calitativ
identic în aceea că o liră devine mai
preţioasă pe măsură ce sunetele sale
devin mai frumoase şi că Ahile începe
să-şi piar¬ dă invincibilitatea odată cu
înaintarea în vârstă. Teoria platoniciană
a ideilor ar avea nevoie de o nouă
interpretare a participării dacă ar fi să
fie pusă în practică. Ideile ca modele
perfecte Conform unei perspective pe
care unii savanţi au atribuit-o
dialogurilor de tranziţie ale lui Platon,
participarea este imitaţie sau asemănare.
Fiecare idee este aproximată prin
entităţile sensibile ce reprezintă
proprietatea în cauză. în consecinţă,
Ahile şi Elena sunt imitaţii imperfecte
ale Frumosului, care în sine este
desăvârşit. în baza acestei interpretări,
„fiinţa pură" a ideilor constă în aceea că
ele sunt modele perfecte ale lor însele şi
177 PLATON
PLATON nu modele a altceva. Spre
deosebire de Elena, despre ideea de
Frumos nu se poate spune că este
concomitent frumoasă şi nu frumoasă - la
fel pentru Dreptate, Egalitate şi toate
celelalte idei. Această
„supraexemplificare" a interpre¬ tării
conceptului de participare asigură un
mod natural de a înţelege noţiunea de
fiin¬ ţă pură a ideilor, cât şi propoziţiile
cu afir¬ mare autoreferenţială, precum
„Frumosul este frumos". Şi totuşi este
absurdă. în teoria platoniciană, ideile
joacă rolul funcţional de universalia, dar
majoritatea universaliilor, cum ar fi
culoarea verde, generozitatea şi
mărimea, nu sunt modele ale lor însele
(verdele absolut nu ar trebui să aibă
nuanţe, generozitatea nu poate exista în
absenţa unui obiect către care să se
exercite, mărimea nu este un obiect de
proporţii colosale). Pe lângă aceasta,
este problematică pretenţia ca ideile să
se exemplifice doar pe - sau prin - sine,
pentru că există proprietăţi, ca fiinţa sau
unitatea, pe care toate lucrurile, inclusiv
ideile, trebuie să le prezinte (deci
Mărimea trebuie să aibă o porţiune din
Fiinţă pentru a fi ceva anume şi trebuie
să aibă o porţiu¬ ne din Unitate pentru a
fi o idee distinctă). Platon nu era neatent
la dificultăţile grave inerente concepţiei
de supraexemplificare. într-adevăr, în
Parmenide şi Sofistul el a devenit primul
filozof care să demonstreze aceste
probleme. Prima parte din Parmenide
descrie in¬ succesul tânărului Socrate
când încearcă să apere conceptul de
supraexemplificare a ideilor împotriva
examinării critice a mai vârstnicului
filozof Parmenide. întrucât afirmaţiile
lui Socrate din acest dialog cu privire la
idei sunt vădit similare cu aserţiunile
personajului Socrate din dia¬ logurile
de maturitate Banchetul, Phaidon şi
Republica, aceste modificări sunt de
obicei interpretate ca o estimare
negativă pe care Platon a făcut-o în
privinţa acurateţei mai vechilor sale
demonstraţii. Cei care iau în
consideraţie prima parte din Parmenide
în mod independent de a doua sunt
tentaţi să presupună că Platon s-a
confruntat eroic cu lipsa de viabilitate a
teoriei sale, aşa că în perioada de
bătrâneţe a rămas doar la exerciţii seci
şi lipsite de însufleţire, izolat de
programul captivant al marilor sale
capodopere. însă cei care apreciază
dialogul ca pe un tot unitar sunt
încurajaţi de laudele aduse de
Parmenide tânărului Socrate şi de
afirmaţia lui că exerciţiul din cea de-a
doua parte a dialogului îl va ajuta pe
Socrate să progreseze pe viitor. Aceasta
sugerează că Platon credea că teoria
ideilor poate fi dezvoltată într-un mod
care s-o imunizeze la obiecţiile aduse
împotriva concepţiei de
supraexemplificare. Ideile ca gen şi
specie Dezvoltarea reuşită a teoriei
ideilor de¬ pindea de construirea unei
distincţii între două tipuri de predicaţie
logică (enunţ care reflectă raportul
dintre un obiect şi o însuşire a sa).
Platon considera că o propoziţie care
face o predicaţie despre o entitate
sensibilă, „A este B", trebuie înţeleasă
ca enunţul că entitatea în cauză, A,
manifestă o anumită proprietate, B.
Există predicaţii simple în privinţa
ideilor, care arată că ideile respective
au anumite proprietăţi. Mai important
însă, există şi un tip deosebit de
predicaţie care poate fi folosit pentru a
exprima natura unei idei. De vreme ce
Platon a preconizat că această natură s-
ar putea prezenta sub forma unei scheme
gen-specie, o predicaţie specială despre
o idee, „A este B", este adevărată dacă
B apare deasupra lui A în schema sa
corespunzătoare, fie ca atribut de specie,
fie ca gen. în mod echivalent, „A este B"
are drept caracteristică faptul că B este
(parte din) ceea ce înseamnă a fi A.
Această predicaţie specială îşi găseşte
un echiva¬ lent aproximativ în
clasificarea modernă a plantelor şi
animalelor conform taxonomiei
biologice. De exemplu „Lupul face parte
din genul caniş“ relevă că „lup" se
subor¬ donează lui „caniş" într-o
clasificare de tip gen-specie a
animalelor, sau echivalent, că a aparţine
genului caniş este parte din ceea ce
înseamnă a fi un lup (Caniş lupus).
Distincţia operată de Platon poate fi
ilustrată prin următoarele exemple.
Predicaţia obişnuită „Socrate este drept"
este adevărată, întrucât individul
respectiv manifestă calitatea de a fi
drept. însă, înţeleasă ca predicaţie
specială, aserţiunea este falsă, deoarece
este eronat să consi¬ derăm că a fi drept
este parte din ceea ce înseamnă a fi
Socrate (este un nonsens să luăm în
consideraţie generalitatea exis¬ tenţei
lui Socrate). În mod invers, „Omul este
o fiinţă vertebrată", înţeleasă ca o
predicaţie obişnuită este o falsitate,
fiindcă ideea de Om nu are coloană
vertebrală. Dar când este considerată ca
o predicaţie de tip special, ea este
adevărată, pentru că parte din ceea ce
înseamnă a fi om con¬ stă în a fi o fiinţă
vertebrată. Predicaţiile autoreferenţiale
sunt astfel dezvăluite ca banale, însă
adevărate: „Frumosul este 178

frumos" asertează doar că a fi frumos

este parte din ceea ce înseamnă a fi
frumos (la modul ideal). în genere, este
recomandată ; o doză de atenţie în a nu
presupune | că propoziţiile platoniciene
cu predicaţii [ autoreferenţiale implică
predicaţii de tip | comun, care în multe
cazuri ar genera j probleme de
autoexemplificare. Platon a fost interesat
de predicaţiile speciale ca vehicul
pentru enunţarea de definiţii reale pe
care le căutase în dialoguri mai vechi.
Când cineva cunoaşte în acest mod ce
este Dreptatea în sine, acela poate
evalua relaţia ei cu alte entităţi de
acelaşi j fel, inclusiv cum ea diferă de
alte virtuţi, cum ar fi Curajul, ori dacă
reprezintă în¬ tregul ideii de Virtute sau
doar parte din ea. Prin intermediul
predicaţiilor speciale este posibilă
furnizarea unei descrieri a fiecărei naturi
fundamentale. în plus, asemenea
descrieri asigură o cale de a înţelege
„fiinţa pură" a ideilor: ea constă | în
faptul că o predicaţie specială de forma
[ „A este atât B, cât şi nu B" nu poate fi
adevărată. Cu alte cuvinte, propoziţiile
care conţin predicaţii speciale nu sunt
supuse fenomenului de pendulare între a
fi şi a nu fi. Aceasta pentru că într-o J
clasificare corectă gen-specie, B fie
apare [ deasupra lui A, fie nu. De
asemenea, de vreme ce ideile nu
funcţionează ca fiind modele doar pentru
sine, nu există nimic | care să le
împiedice să aibă alte proprietăţi fireşti,
precum fiinţa şi unitatea. Aşa cum s-a
exprimat chiar Platon, toate ideile
trebuie să participe în Fiinţă şi Unitate.
Deoarece predicaţiile speciale au drept
scop să prezinte (parţial sau integral)
defi¬ niţiile reale pe care le căuta
Socrate, această interpretare a ideilor
este o punte de legă- | tură între
dialogurile platoniciene mai teh¬ nice,
pe de o parte, şi capodoperele literare şi
dialogurile socratice timpurii, pe de
alta. | Lucrările tehnice accentuează şi
dezvoltă I concepţia (sugerată în
dialogul de tinereţe Euthyphron) că
ideile trebuie înţelese prin | prisma unei
clasificări gen-specie. în ele s-a
dezvoltat o schemă care - cu mici
ajustări, desigur - a ajuns să fie
productivă în opera j lui Aristotel şi a
multor altor cercetători. în acest fel,
teoria mai târzie a ideilor la Platon I
iese din matricea maestrului său şi se
îndreaptă înainte spre cercetările
propriilor săi elevi şi mult dincolo de
ele. Opere descrise individual Studiile
privind conţinutul şi stilul au dus la
împărţirea operelor lui Platon în trei
grupuri. Anume, (1) dialogurile de
tinereţe, sau socratice, reprezintă
conversaţii în care Socrate testează
părerile altora în chesti¬ uni de
importanţă umană fără să discute
probleme de metafizică; (2) dialogurile
de tranziţie, sau capodoperele literare,
care de obicei conţin consideraţii
aparţinând lui Platon privitoare la
probleme umane, împreună cu o schiţă a
unei poziţionări metafizice, încă în stare
incipientă; şi (3) di¬ alogurile de
maturitate deplină, sau studiile tehnice,
care tratează amintita poziţionare
metafizică în manieră mai deplină şi mai
directă. Există şi scrieri de altă factură,
inclusiv scrisori, versuri atribuite lui
Platon şi dialoguri cu autenticitate
contestabilă. Dialogurile de tinereţe
Lucrările din acest grup (discutate în
ordine alfabetică mai jos) reprezintă
asimi¬ larea platoniciană a moştenirii
personajului istoric Socrate, multe dintre
ele prezen¬ tând activitatea lui
caracteristică, elenehos (elenhos), sau
testarea presupuşilor experţi.
Dialogurile timpurii servesc bine de in¬
troducere în corpusul platonic. Ele sunt
scurte, captivante şi relativ accesibile,
chiar si cititorilor fără cunoştinţe de
filozofie, intr-adevăr, au fost probabil
menite de Platon să atragă asemenea
cititori în jurul subiectului. în cadrul lor,
Socrate discută cu câte un contemporan
proeminent cu privire la un anume
aspect al excelenţei (virtuţii) umane pe
care acesta din urmă se presupune că-1
înţelege, dar la sfârşitul conversaţiei
participanţii sunt lăsaţi într-o stare de
aporie. Adeseori discuţia include ca o
componentă esenţială căutarea unei
definiţii reale a unui concept-cheie. O
modalitate de a interpreta dialogurile
timpurii este aceea că ele au în primul
rând scopul negativ de a demonstra că
figurile de autoritate din societate nu
deţin înţelegerea necesară unei bune
vieţi ome¬ neşti (interpretarea
scepticilor în epoca elenistică). însă
există şi alte chei de in¬ terpretare,
conform cărora scopul esenţial este de a
recomanda anumite concepţii, în
timpurile elenismului, scepticii puneau
accent pe importanţa capitală a virtuţii,
în¬ ţeleasă ca un anume tip de
cunoaştere, ca adevărată moştenire a lui
Socrate, această idee devenind
fundamentală pentru şcoala lor. Fie că se
optează pentru interpretările sceptice
sau pentru cele mai dogmatice ale
respectivelor dialoguri, ele funcţionează
ca un preambul. Din această cauză
operele mai lungi ale lui Platon includ
uneori episoade de elenehos. Asemenea
episoade 179 PLATON

PLATON sunt menite să-i avertizeze pe

cititorii naivi, imaturi şi care se complac
în lectură superficială cu privire la
convingerea con¬ fortabilă că ei - sau
alte figuri de autoritate din anturajul lor
- înţeleg deja chestiunile profunde puse
în discuţie şi să-i convingă j de
necesitatea reflecţiei filozofice pe mar¬
ginea acestor teme. Apărarea lui Socrate
(Apologhia Sokratous) descrie discursul
pe care Socrate l-a ţinut în apărarea sa
la procesul care i-a fost intentat şi
conferă o interpretare activităţii
acestuia: el a fost un „tăun", încercând
să trezească nobilul armăsar atenian la o
conştiinţă a virtuţii, şi tot el posedă
suprema înţelepciune prin aceea că este
conştient că nu ştie nimic. Fiecare din
celelalte scrieri din acest grup
reprezintă o anumită întâlnire socratică,
în Charmides (Harmidis), Socrate
discu¬ tă cumpătarea şi cunoaşterea de
sine cu Critias şi Charmides. La data -
timpurie şi fictivă - a dialogului,
Charmides este încă un tânăr promiţător.
Dialogul se deplasează de la o descriere
din perspectivă comporta¬ mentală
(„cumpătarea este un fel de stare de
calm") spre o tentativă de a specifica j
starea fundamentală care ţine de ea. însă
acest din urmă efort este suspendat din
cauza aplicării reflexive a cunoaşterii.
Cratylos (pe care unii cercetători nu îl
pla¬ sează în acest grup de scrieri)
discută dacă numele sunt corecte în
virtutea convenţiei sau a naturii. Criton
îl înfăţişează pe Socrate în închisoa¬ re,
arătând de ce alege să nu evadeze
înainte ca pedeapsa lui cu moartea să fie
pusă în aplicare. Dialogul prezintă
consideraţii asupra sursei şi naturii
obligaţiilor politice, în Euthydemos
Socrate este găsit printre I câţiva
filozofi eristici (cei care se implică în
dispute logice complexe). Euthyphron
în¬ treabă „Ce este pietatea?". în acest
dialog, personajul omonim nu reuşeşte
să apere poziţiile succesive că pietatea
este „ceea ce zeii iubesc", „tot ce iubesc
zeii", sau vreun altfel de serviciu adus
zeilor. Socrate şi Euthyphron cad de
acord că amândoi caută o singură idee,
prezentă în toate lucrurile pioase şi care
le determină să fie astfel. Socrate
sugerează că, dacă Euthyphron ar putea
să specifice cum anume pietatea face
parte din dreptate, atunci ar găsi o
explicaţie pentru conceptul în sine. Mai
elaboratul Gorgias dezbate, pe perioa¬
da în care tizul său sofist se află în
Atena, dacă oratorii posedă o artă
veritabilă sau pur şi simplu au un talent
pentru măgulire. Socrate susţine că arta
legislatorului şi cea a judecătorului se
adresează sănătăţii sufletului, pe care
oratorii o falsifică luând drept standard
plăcutul în detrimentul binelui. Polemica
dacă ar trebui invidiat cel care este
capabil să obţină orice rezultat doreşte
determină un paradox socratic: este mai
bine să suferi o nedreptate decât să o
comiţi. Aici Callicles îi laudă pe
indivizii înzestraţi care ignoră sensul
convenţional al dreptăţii, pentru că
adevărata dreptate este, conform lui,
triumful personal, în Hippias Minor
(Ippias meinon) o dis¬ cuţie despre
Homer pornită de un sofist se transformă
într-o interogaţie susţinută de Socrate,
căreia sofistul nu îi poate rezista,
referitor la chestiuni precum cea dacă o
persoană justă care comite o nedreptate
în mod intenţionat este mai bună decât
alţi răufăcători. Dialogul Ion se apleacă
asupra recitato¬ rilor profesionişti de
poezie şi dezvoltă sugestia că nici ei şi
nici poeţii nu posedă cunoaşterea.
Interlocutorii din Laches sunt generali.
Unul dintre ei, personajul istoric Laches,
a demonstrat mai puţin curaj în
retragerea de Ia Delium (în timpul
Războiului pe- loponesiac) decât umilul
soldat pedestru Socrate. în acelaşi fel, în
concordanţă cu data fictivă a dialogului,
un alt general, Nicias, a fost răspunzător
pentru eşecul dezastruos al expediţiei
din Sicilia din cauza nevoii sale de a
consulta întot¬ deauna oracolele. Aici,
observaţia că fiii unor oameni iluştri
adeseori nu se dez¬ voltă în mod
adecvat duce la o cercetare a naturii
curajului. Procesul constă din nou într-o
deplasare de la terminologia
comportamentală („a nu ceda în luptă")
la o încercare de a specifica starea
interioară care o implică („cunoaşterea
temeiurilor speranţei şi fricii"), dar nici
unul dintre participanţi nu pare să
înţeleagă într-ade- văr aceste sugestii.
Lysis este o interogaţie asupra naturii
pri¬ eteniei. Scrierea introduce noţiunea
unui obiect primar al iubirii, de dragul
căruia cineva iubeşte şi alte lucruri.
Dialogul Menexenos pare să fie un
discurs funerar pe care Socrate l-a
învăţat de la Aspasia, iubita lui Pericle
(el însuşi celebru pentru discursul
funerar pe care îl amin¬ teşte istoricul
Tucidide, unul dintre cele mai faimoase
discursuri ale Greciei antice). Această
lucrare ar putea fi o satiră la adresa
distorsionării patriotice a istoriei. 180

NCICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNIC Menon reia deja familiara
întrebare dacă virtutea poate fi învăţată,
şi dacă da, de ce aţâţi oameni iluştri nu
au reuşit să-şi educe odraslele în spiritul
virtuţii. Preocupat de metodă, dialogul
dezvoltă problema lui Menon: cum este
posibil să cauţi fie ceva ce cunoşti
(având în vedere că deja cunoşti acel
ceva), fie ceva ce nu cunoşti încă
(aşadar, nu ai cum sau de ce să cauţi)?
Se răspunde prin evocarea teoriei
învăţ㬠rii. Ceea ce numim învăţare este
de fapt stimularea memoriei. încă de la
naştere, oamenii posedă latent toate
cunoştinţele teoretice, aşa cum se
demonstrează prin capacitatea unui copil
sclav de a rezolva probleme de
geometrie atunci când este îndrumat în
mod corespunzător (această teorie va
reapărea în Phaidon şi Phaidros).
Dialogul este celebru şi pentru polemica
privind distincţia dintre cunoaştere şi
cre¬ dinţă veritabilă. Protagoras, altă
discuţie cu un sofist aflat în vizită în
Atena, are drept miză ideea că diferitele
virtuţi sunt de fapt una şi aceeaşi.
Dialogul conţine încă o discuţie despre
fenomenul că fiii celor măreţi sunt
adesea lipsiţi de măreţie. Această operă
foarte elaborată prezintă abordările
con¬ curente ale sofiştilor (oratoria,
analiza de text, discutarea poeziei de
bună calitate) şi a lui Socrate. Sub
pretextul interpretării unui poem al lui
Simonide din Ceos (cca 556-cca 468
Î.Hr), se face o distincţie (care va
deveni emblematică pentru Platon) între
a fi şi a deveni. în mod memorabil, acest
dialog dezvoltă caracteristica sugestie
socratică, anume că virtutea este
identică cu înţelepciunea, şi discută
părerea lui Socrate că akrasia
(slăbiciunea morală) este imposibilă. El
consideră că, în cazuri de aparentă
akrasia, de fapt are loc o eroare de
calcul: urmărind plăcerea înţeleasă ca
bine, cineva poate să estimeze incorect
proporţiile cantităţii totale de plăcere
care ar rezulta din acţiunile sale.
Dialogurile de tranziţie Aceste opere
mai lungi şi mai elaborate sunt grupate
laolaltă datorită asemăn㬠rilor
programatice: deşi sunt în principal
preocupate de problematici umane, ele
proclamă şi importanţa cercetărilor
meta¬ fizice şi schiţează consideraţiile
lui Platon asupra ideilor. Acest grup de
scrieri fac dovada măiestriei literare a
filozofului. Desigur, fiecare dintre
operele terminate ale lui Platon
constituie o reuşită artistică, în sensul că
ele sunt eficient elabora¬ te intr-un mod
adecvat atât subiectului, cât şi audienţei.
Totuşi, grupul de faţă prezintă virtuţi
literare mai evidente. De obicei mai
lungi decât dialogurile socratice, aceste
lucrări conţin portretizări subtile ale
personajelor şi ale relaţiilor dintre ele,
uimitoare mostre de retorică însoţite de
sugestii privind limitările ei, cât şi figuri
de stil şi mituri impresionante şi
memorabile, toate menite să asigure o
explorare pe îndelete a filozofiei. în
aceste dialoguri, personajul Socrate dă
expuneri pozitive, despre care se crede
că au originat de la Platon însuşi,
privind chestiunile umane pe care
interlocutorii din scrierile mai timpurii
nu au reuşit să le perceapă: natura
Dreptăţii şi a celorlalte virtuţi, iubirea
platonică şi sufletul (psyche). Operele
sugerează că pentru a consolida
înţelegerea căutată este nevoie de
cercetări mai temeinice, iar aici Socrate
include prezentarea unei scheme a
ideilor. „A căuta universalul" stabilind
ideile drept obiecte adecvate ale
definiţiilor era deja o trăsătură familiară
a primelor dialoguri, deşi fără pre¬
ocupare pentru statutul şi caracteristicile
acestor entităţi. Cu toate acestea, chiar
şi în lucrările medii nu se specifică pe
deplin j cum trebuie să fie înţelese
ideile. La petrecerea descrisă în
Banchetul, fiecare dintre oaspeţi
(inclusiv poeţii Aristofan şi Agaton)
face un panegiric iubirii. Socrate evocă
învăţăturile Diotimei (o prezicătoare
fictivă), conform căreia toate fiinţele
muritoare au impulsul de a obţine
nemurirea. Aceasta determină zămislirea
de urmaşi biologici cu parteneri
obişnuiţi, însă Diotima consideră că
odras¬ le precum poezia, descoperirile
ştiinţifice şi filozofia sunt mai bune. în
mod ideal, erosul (iubirea erotică) cuiva
ar trebui să progreseze de la obiecte
comune ale iubirii la Frumuseţea însăşi.
Alcibiade, aflat sub inspiraţie bahică,
sfârşeşte dialogul izbuc¬ nind şi
făcându-i lui Socrate un elogiu. Phaidon
culminează cu moartea cutre¬ murătoare
a lui Socrate, înainte de care el discută o
temă potrivită cu ocazia: ne¬ murirea
sufletului (perceput oarecum în
concordanţă cu tradiţiile pitagoreică şi
or- fică). Dialogul conţine elemente
platonice caracteristice: evocarea
teoriei cunoaşterii şi aserţiunea că
înţelegerea ideilor este pri¬ mordială în
raport cu orice altceva. Această scriere
cuprinde şi un mit cu privire la starea
sufletului după moarte. în deosebit de
lunga Republica, Socrate îsi asumă
sarcina de a arăta ce este 181 PLATON

PLATON CICLOPEDÍA Dreptatea şi de

ce este în interesul fiecărei persoane să
fie justă. Preocuparea iniţială pentru
dreptate în cazuri individuale duce la o
căutare a dreptăţii la o scară mai largă,
reprezentată prin imaginea unui oraş
ideal (de aici şi titlul tradiţional al
lucrării). în Republica, conducătorii şi
soldaţii nu au voie să aibă familii ori să
posede proprietăţi, femeile îndeplinesc
aceleaşi sarcini ca şi bărbaţii, iar
conducătorii sunt filozofi - aceia care
deţin cunoaşterea Binelui şi a Dreptăţii.
Dialogul conţine două discuţii - câte una
cu fiecare dintre fraţii lui Platon -
despre impactul artei asupra progresului
moral. Socrate dezvoltă propunerea că
Dreptatea, într-un oraş sau un individ,
este condiţia în care fiecare parte
constitutivă îşi va îndeplini sarcina care
îi este menită. O asemenea entitate nu va
avea nici un motiv pentru a săvârşi acte
nedrepte şi va fi liberă de orice conflict
intern. Sufletul este format din raţiune,
spirit şi apetit, tot aşa cum oraşul este
alcătuit din conducători, soldaţi şi
meşteşugari sau producători. Cărţile de
mijloc ale Republicii conţin o schemă a
opiniilor lui Platon în privinţa
cunoaşterii şi realităţii, incluzând
faimoasa parabolă a soarelui şi a
peşterii, printre altele. Poziţia ocupată
de ideea de Bine în lumea inteligibilă
este aceeaşi cu cea ocu¬ pată de Soare
în lumea sensibilă: ca atare, Binele este
responsabil pentru existenţa şi
caracterul inteligibil al obiectelor
gândi¬ rii. Condiţia cognitivă firească a
fiinţelor umane este asemuită cu cea a
prizonierilor înlănţuiţi într-o peşteră
subterană, cu un foc puternic în spatele
lor şi cu pereţi care îi despart.
Prizonierii sunt înlănţuiţi într-o poziţie
care nu le permite să se întoarcă, deci
pot vedea doar umbrele aruncate pe
peretele din faţa lor de către statuile
care sunt mutate de-a lungul peretelui
din spatele lor. Ei consideră aceste
umbre drept realitate. Evocarea
progresului pe care ei l-ar atinge dacă ar
fi să urce la suprafaţă şi să vadă lumea
reală în lumina soarelui implică o
noţiune de cunoaştere prin iluminare.
Platon propune o secvenţă concretă de
studii matematice, sfârşind cu arta
armoniei, care să-i pregătească pe
viitorii conducători să se implice în
dialectică, a cărei sarcină este să spună
despre fiecare lucru ce este acesta -
adică, să-i specifice natura dându-i o
definiţie reală. Contrastând cu portretul
omului şi polisului drept se află tipurile
decadente de persoane şi regimuri.
Dialogul se în¬ cheie cu un mit privind
soarta sufletelor după moarte. Prima
jumătate din Phaidros este compusă din
discursuri concurente de seducţie.
Socrate regretă prima sa încer¬ care şi
apoi tratează dragostea ca pe un impuls
pentru filozofie: iubirea platonică,
precum în Banchetul, este erosul, descris
explicit aici. Sufletul este înfăţişat ca
fiind constituit dintr-un cal alb (nobil),
un cal negru (vulgar) şi un vizitiu.
Socrate redă o descriere elaborată a
activităţii sufletului imaterial ca
spectator la viziunea ideilor, pe care
este posibil să şi le amintească în
această viaţă. Mai târziu în dialog,
Socrate susţine că o cunoaştere
filozofică este necesară unui orator
eficient, care produce imagini ale
adevărului adaptate audienţei sale (şi,
prin urmare, trebuie să cunoască atât
adevărul privitor la subiectul discutat,
cât şi receptivitatea diferitelor persoane
la diferite feluri de prezentare). Această
parte a dialogului, cu interesul ei dez¬
voltat asupra noţiunilor de gen şi specie,
prefigurează grupul studiilor tehnice. De
asemenea, este cunoscut pentru discuţia
vizând valoarea limitată a scrisului.
Dialogurile de bătrâneţe în Parmenide
se demonstrează că sche¬ mele de idei
prezentate în dialogurile din perioada
medie nu erau adecvate. Acest dialog şi
cele care îl succedă îndeamnă cititorii
să dezvolte o înţelegere mai viabilă a
acestor entităţi. Aşadar, abordarea prin
referire la genuri şi specii recomandată
în Sofistul, Omul politic şi în Philebos -
şi deja discutate în Phaidros - reprezintă
versiu¬ nea târzie a teoriei platoniciene
a ideilor. Philebos propune o versiune
matematizată inspirată din pitagorism şi
corespunzând cosmologiei din Timaios.
Dar Platon nu a neglijat problematicile
umane în aceste dialoguri. Phaidros, de
pildă, combină noul sistem cu o fasci¬
nantă consideraţie asupra iubirii,
titlurile tematice Sofistul şi Omul
politic, tratate prin diviziunea gen-
specie, desemnau roluri importante în
polisul grec, iar Philebos este o
considerare a aserţiunilor concurente că
plăcerea sau cunoaşterea sunt temeiul
unei vieţi bune. (Legile, [Nomoi],
rămase neterminate la moartea lui
Platon, par să reprezinte o abordare
practică pentru reglementarea juridică în
cadrul unui oraş.) Dacă am combina
indiciile (din Republica) care asociază
Binele cu Unul sau Unitatea, tratarea (în
Parmenide) a Unului ca prin¬ cipiu
primordial al tuturor lucrurilor şi
posibilitatea ca noţiunile de bună
proporţie 182

j şi armonie întâlnite în Timaios şi

Philebos | să fie aspecte ale Unului, este
posibil să | identificăm preocupările
estetice şi etice } specifice dialogurilor
de tranziţie până şi în | cele mai dificile
studii tehnice. Theaitetos se adresează
întrebării „Ce este cunoaşterea?“. Oare
este percepţie, credinţă reală sau
credinţă reală cu o „explicaţie"?
Dialogul conţine o faimoasă digresiune
relativ la diferenţa dintre menta¬ litatea
filozofică şi cea mundană. Lucrarea se
termină inconcludent şi se poate specula
că a fost într-adevăr menită să arate
limi¬ tele metodei socratice în privinţa
acestei tematici, progresul ulterior
necesitând adăugirile distinctive ale lui
Platon. Parmenide reprezintă momentul-
cheie al teoriei platoniciene a ideilor.
Dialogul | prezintă o critică a concepţiei
supraexem- plificării ideilor, aşa cum
reiese ea din lec¬ tura Banchetului, a lui
Phaidon şi a Republicii, şi se mişcă spre
un exerciţiu logic bazat pe distincţia
dintre două tipuri de predicaţii | şi pe un
model al ideilor elaborat conform
raporturilor între gen şi specie.
Conceput pentru a călăuzi cititorii spre o
teorie mai complexă şi viabilă,
exerciţiul mai ilustrează Unul ca
principiu al tuturor lucrurilor. Cel care
conduce discuţia în Sofistul este un
„străin eleat". Sofistica pare să J
implice o şerpuire printre conceptele de
falsitate, iluzie şi nefiinţă. Totuşi, ele
devin enigmatice când sunt privite în
lumina remarcabilei utilizări aparţinând
persona¬ jului istoric Parmenide
(fondatorul Şcolii j Eleate) a sentinţei că
nu se poate gândi sau vorbi despre ceea
ce nu există. Platon introduce ideea că o
aserţiune negativă de forma „A nu este
B" ar trebui înţeleasă nu ca trimiţând la
o nefiinţă absolută, ci ca faptul că A este
altfel decât B. Cealaltă componentă
crucială a dialogului este distincţia
dintre cele două întrebuinţări ale lui
„este", care corespund celor două tipuri
de predicaţie introduse în Parmenide.
Ambele sunt legate de modelul de
definiţie gen-specie foarte răspândit în
dialogurile | târzii, întrucât principala
utilizare teoretică a lui „este" apare în
aserţiuni cărora li se atribuie valoare de
adevăr în virtutea relaţi¬ ilor
reprezentate în clasificările gen-specie.
Dialogul tratează corelarea a cinci
„tipuri supreme": Fiinţa, Asemănarea,
Diferenţa, Mişcarea şi Repausul. Deşi
aceste tipuri j nu-şi sunt specii unul al
celuilalt, în mod j obişnuit ele îşi
regăsesc totuşi semnificaţie I unul în
celălalt. Dialogul Omul politic discută
definiţia gen-specie în relaţie cu
ocupaţia care îşi împrumută numele
acestuia. Timaios discută crearea lumii
de către un Demiurg, care iniţial îşi
îndreaptă atenţia asupra ideilor şi
spaţiului, iar după j crearea acestora
este asistat în munca sa de zeităţi
secundare. Pământul, aerul, focul şi apa
sunt analizate ca fiind consti¬ tuite din
două feluri de triunghiuri care se
combină, formând diverse corpuri
solide, în scrierea de faţă Platon
apelează la prin- j cipiul armonic în
matematică pentru a-şi j elabora
cosmologia. Critias vine în completarea
lui Timaios, proiectul său de conţinut
fiind relatarea legendarului război dintre
Atena antică şi Atlantida. Dialogul
Philebos dezvoltă instrumente
importante în metodologie şi metafizică.
Aplicarea clasificării gen-specie la
dome¬ niul ideilor este recomandată,
dar esenţială pentru el este o nouă
repartizare cvadri- partită: limita,
nelimitatul, categoria mixtă şi cauza.
Ideile (membre ale categoriei mixte)
sunt analizate în manieră pitagorei- I că,
fiind constituite din limită şi nelimitat. Ş
Procesul are loc când o proporţie
dezira- i bilă guvernează echilibrul
dintre factorii constitutivi ai perechilor
subiacente de opuşi - aşa cum, de
exemplu, Sănătatea rezultă în urma
echilibrului adecvat între Umed şi Uscat.
Dialogul de dimensiuni deosebit de mari
Legile este considerat ultima scriere a
lui Platon, deoarece există probe unanim
acceptate că nu a fost revizuit înainte de
moartea sa. Aici, preocuparea este de a
dez¬ volta legi de guvernare a unui stat
imaginar şi, spre deosebire de
Republica, lucrarea are o menire aparent
practică. Prin urmare, pretenţiile emise
la adresa naturii umane sunt mai puţin
stricte. Această operă pare, indirect, să-
şi fi lăsat amprenta asupra sistemului
roman de jurisprudenţă. Opere de
diferite facturi Epigramele sunt distihuri
elegiace atribuite lui Platon. Epigramele
1-3 sunt de un in¬ teres deosebit: chiar
ar putea fi autentice, caz în care ne-ar
permite să întrezărim ceva din
sentimentele personale ale lui Platon.
Corespondenţa despre care se presupune
că i-ar fi aparţinut lui Platon este colec¬
ţionată în Scrisori. Autenticitatea lor
este subiect de controversă şi fiecare
trebuie evaluată separat. A Şaptea
Scrisoare conţine multe date biografice
relevante asupra lui 183 PLATON

PLATONISM ICICLOPEDIA UNI

Platon, inclusiv proiectul său comun cu
Dion din Siracusa, precum şi o critică la
adresa filozofiei scrise. Trei dialoguri
de provenienţă nesi¬ gură care ar
aparţine ciclului socratic sunt Alcibiade,
Clitophon şi Hippias Maior. Alcibiade
arată pe Socrate împreună cu strălucitul
personaj care îşi împrumută numele
dialogului, a cărui carieră meteo¬ rică
(înainte de data compunerii, dar după
data fictivă a dialogului) contribuie la
resentimentul faţă de insul mai matur. în
Clitophon (sau Cleitophon), personajul
omo¬ nim obiectează că Socrate i-a
trezit dorinţa de cunoaştere a virtuţii,
dar a eşuat în a-1 ajuta să atingă acest
scop. Hippias Maior pune întrebarea
„Ce este Frumosul (splen¬ didul)?“.
Aproape unanim considerate falsuri sunt
Axiochus, Definiţiile, Demodocus,
Epinomis, Eryxias, Halcyon, Hipparh,
Minos, Despre Dreptate, Despre Virtute,
Iubiţii rivali, Alcibiade II, Sisifş i
Theages. platonism Curent filozofic care
promovează una dintre ideile majore ale
lui Platon, în special aceea conform
căreia, din perspectivă metafizică,
formele abstracte sunt mai importante
decât cele materiale. Deşi în Antichitate
exista o tradiţie privind „doctrinele ne¬
scrise" ale lui Platon, atât platonismul
din acea perioadă, cât şi cel ulterior s-
au bazat pe dialogurile sale consemnate
în scris. Platonismul se caracterizează
prin interesul acordat calităţii vieţii
umane - întotdeauna dintr-o perspectivă
etică, deseori dintr-una religioasă şi,
uneori, dintr-una politică -, punând la
bază credinţa în anumite reali¬ tăţi
eterne şi imuabile (formele platonice),
independente de schimbările lucrurilor
materiale ale lumii fizice percepute de
simţuri. Această credinţă în nişte valori
absolute, care îşi au originea într-o lume
eternă, distinge platonismul de
filozofiile predecesorilor şi succesorilor
lui Platon, precum şi de filozofiile
ulterioare inspirate de el. Vezi şi
neoplatonism. platou sau podiş Zonă
întinsă de relief uscat plat, de obicei cu
pante pe toate părţile, uneori înconjura¬
tă şi de munţi. Există foarte multe
platouri pe suprafaţa Terrei. împreună cu
bazi¬ nele închise, acestea ocupă cca
45% din suprafaţa de uscat a
Pământului. Pentru ca o formă de relief
să fie considerată platou, aceasta trebuie
să îndeplinească două criterii esenţiale:
să aibă un relief relativ neted şi o
altitudine mare. Relieful neted
deosebeşte platourile de munţi, deşi
originea lor poate fi similară. Fiind
situate la înălţime, platourile au deseori
propriul lor climat. Topografia
platourilor şi a îm¬ prejurimilor
cauzează adesea condiţii de mediu aride
şi semiaride. platou oceanic Ridicare
submarină cu margini abrupte, mai înaltă
cu cel puţin 200 m decât fundul mării, cu
suprafaţă mare şi relativ plată sau slab
înclinată. Majoritatea platourilor sunt
întreruperi în trepte ale pantelor conti¬
nentale. Unele apar totuşi la mare
distanţă de marginile continentale. Sunt
izolate, ridicate mult deasupra fundului
mării şi se crede că sunt fragmente ale
continentelor izolate în timpul derivei
continentelor şi al expansiunii fundului
oceanic. platou subacvatic Vezi platou
oceanic Platt, amendamentul ~ (1901)
Clauză suplimentară care a completat
legea ce reglementa statutul juridic al
armatei americane în Cuba, stipulând
condiţiile retragerii trupelor SUA
rămase în această ţară în timpul
Războiului hispano-ameri- can.
Amendamentul, adăugat Constituţiei
Cubei din 1901, a afectat drepturile
aces¬ teia de a negocia tratate şi a
permis Statelor Unite să-şi menţină baza
navală din golful Guantanamo şi să
intervină în afacerile Cubei „pentru
păstrarea independenţei Cubei". în
1934, preşedintele Franklin Roosevelt a
susţinut abrogarea prevederilor
amendamentului, cu excepţia drepturilor
Statelor Unite asupra bazei navale. Vezi
şi politica de bună vecinătate. Platt,
Orville Hitchcock (19.07.1827,
Washington, Connecticut, SUA -
21.04.1905, Washington) Om politic
american. A făcut parte din legislatura
statului (1861-1862, 1864, 1869) şi mai
târziu din Senatul SUA (1879-1905),
unde a patronat legislaţia privitoare la
patente şi drepturi de autor (copyright),
inclusiv legea internaţională a
drepturilor de autor din 1891. A fost
şeful comitetului teritoriilor (1887-
1893), organ care a recomandat
admiterea a şase noi state din V A rămas
în istorie ca susţinătorul
Amendamentului Platt (1901) important
pentru retragerea trupelor ame¬ ricane
din Cuba la sfârşitul Războiului
hispano-american. 184

:ŞALĂ BRITANI Platte Râu în centrul

statului Nebraska, SUA. Format la
confluenţa râurilor Platte de Nord şi
Platte de Sud, are o lungime de 500 km.
Curge spre SE, făcând un cot mare la
Kearney, Nebraska, şi se varsă în
Missouri, la Plattsmouth, la sud de
Omaha. Nu este deloc adânc, deci
navigaţia nu este practi¬ cabilă, iar în
cea mai mare parte a anului este aproape
secat. Apele sale sunt folosite la irigaţii
şi la sistemele municipale de apă. Platte
de Nord Râu care curge prin Colorado,
Wyoming şi Nebraska, SUA. Este unul
din cele două braţe ale râului Platte;
izvorăşte din N statului Colroado, curge
spre N în Wyoming, apoi spre E şi SE,
trecând graniţa în Nebraska pentru a se
uni cu râul Platte de Sud şi a forma râul
Platte. Are o lungime de 1 094 km. Face
parte dintr-un proiect de irigaţii,
alimentare cu energie şi control al
inundaţiilor dezvoltat în bazinul râului
Missouri. De-a lungul lui există mari
rezervoare şi baraje. Platte de Sud Râu
din SUA, ce curge prin Colorado şi V
statului Nebraska. Izvorăşte din zona
centrală a statului Colorado şi curge
spre SE şi apoi spre NE, traversând
Nebraska, apoi se uneşte cu râul Platte
de Nord şi formează râul Platte. Are o
lungime de 711 km. Barajele şi
rezervoarele sale, în special cele din
apropiere de Denver, sunt folosite pentru
controlul inundaţiilor, pentru irigaţii şi
producerea de electricitate. Plattsburgh
Oraş, 18 816 loc. (2000), la NE de New
York, SUA. Situat pe ţărmul de V al
lacului Champlain, la S de graniţa
canadiană, a fost înfiinţat de Zephaniah
Platt în 1784. A fost scena unei
importante victorii a ameri¬ canilor în
timpul Războiului din 1812, repurtată pe
malul lacului Champlain, în urma căreia
New York a fost salvat de invazia
britanicilor, care înaintaseră prin valea
râului Hudson. Declarat oraş în 1902, a
devenit centrul staţiunii construite pe
malul lacului Champlain. Plaut (254
Î.Hr., Sarsina, Umbria? - 184 Î.Hr.,/?/)
Dramaturg roman, autor de comedii. Se
cunosc puţine informaţii despre viaţa sa,
dar se spune că ar fi fost atras de teatru
încă de la o vârstă fragedă. Ca şi alţi
dramaturgi romani a împrumutat intriga
şi tehnicile dramatice de la autorii greci,
în special de la dramaturgii Comediei
Noi, cum ar fi Menandru. Piesele sale în
versuri erau de cele mai multe ori farse
bazate pe umorul de situaţie (de ex.
confundarea de identităţi) şi pe situaţii
comice de tipul bătăilor, al căzăturilor
etc. Plaut a introdus tipologiile umane,
precum soldatul lăud㬠ros şi slujitorul
viclean. Au parvenit până la noi 21
dintre comediile sale - printre primele
opere scrise în latină care au
supravieţuit -, inclusiv Ulcica
(Aulularia), Prizonierii (Captivi), Cei
doi Menechmi (Menaechmi), Soldatul
fanfaron (Miles glo- riosus) şi
Psendolus. Opera sa a influenţat
comedia europeană de la Renaştere
încoa¬ ce, în special Comedia erorilor
(Comedy of Errors) a lui William
Shakespeare şi Avarul (L'Avare) a lui
Molière. Player, Gary (Jim) (n.
1.11.1935, Johannesburg, Africa de Sud)
Jucător sud-african de golf. A intrat în
Liga Profesionistă de Golf (PGA) a
Americii în 1955. A câştigat British
Open de trei ori (1959, 1968, 1974),
Maşterul de trei ori (1961, 1974, 1978),
PGA a Americii de două ori (1962,
1972) şi US Open o dată (1965). A fost
al treilea jucător (după Gene Sarazen şi
Ben Hogan) care a câştigat cele patru
turnee care compun Marele Slem în golf
(Maşter, US Open, Campionatul britanic
şi Campionatul PGA). plămân Organ
uşor, spongios, elastic, alcătuit din doi
lobi şi localizat în cutia toracică, folosit
la respiraţie. Fiecare este cuprins într-o
membrană (pleura). Contracţia
diafragmei şi a muşchilor intercostali
inspiră aerul în plămâni prin intermediul
traheei, care se desparte în bronhiile
principale, câte una pentru fiecare
plămân. Fiecare bron¬ hie se separă în
bronhii secundare (una pentru fiecare
segment al plămânului) şi multe
bronhiole care conduc la alveolele
pulmonare. Acolo, oxigenul inspirat este
schimbat cu dioxidul de carbon din
sânge¬ le aflat în capilarele din jur (vezi
circulaţie). Rezervele adecvate de
oxigen din ţesuturi depind de distribuţia
suficientă de aer (ventilaţie) şi sânge
(perfuzie) din plămâni. ) Afecţiunile sau
rănile pulmonare (de ex. emfizem,
embolie, pneumonie) pot afecta unul sau
amândoi plămânii. plătlcă Peşte
comestibil din Europa (Abramis brama),
din familia crapului (Cyprinidae). 185
PLATICA

CICLOPEDIA U plătică-aurie Denumire

comună pentru câteva specii de peşti
mici de apă dulce (genul Notemigonus şi
Notropis, din familia Cyprinidae).
Plătica obişnuită (Notropis comutus)
este o plevuşcă albastru-argintie cu o
lungime maximă de 20 cm. Plătica-aurie
(Notemigonus cryseleu- cas), numită
uneori şi babuşca-americană, este o
plevuşcă verzui-aurie, de cca 30 cm
lungime, cu o greutate de 0,7 kg. Este
comestibilă şi foarte apreciată ca
momeală. plătică-de-mare Denumire
populară pentru cele cca o sută de specii
de peşti (familia Sparidae) de apă mică,
ce populează în general mările tropi¬
cale şi temperate. Au spatele înalt, o
singură înotătoare dorsală, o cavitate
bucală mică şi dinţi destul de puter¬
nici, în aşa fel încât să se poată hrăni cu
peştii cu solzi tari sau cu ne¬
vertebratele cu carapa¬ ce dură. Cele
mai multe specii nu depăşesc 30 cm
lungime, dar unele exemplare ajung şi la
120 cm. Speciile sud-africane ale
genului Sparodon, renumite în pescuitul
sportiv, ating o greutate de până la 45
kg. în Australia şi Japonia, câteva specii
de Chrysophrys sunt folosite în
gastronomie. Plătica-de-mare-roşie
trăieşte în apele adânci europene. Vezi şi
peşte-cap-de-oaie. plebeu (în latină,
plebs) în Roma antică, cetăţean care
aparţinea unei clase sociale de oameni
liberi, în opoziţie cu cetăţenii din clasa
patricienilor. plătică-de-mare
(Stenotomus chrysops)
RUNK/SCH0EN8ERGERD OE IA
GRANT HOLMAN Plebeii erau excluşi
din senat şi din toate funcţiile publice,
cu excepţia tribunatului militar, şi le era
interzis să se căsătorească cu patricieni.
încercând să obţină drepturi egale, ei s-
au implicat într-o campanie de secesiune
de corpul civic al Romei, înfiinţând o
organizaţie politică separată şi
despărţindu-se de stat de cel puţin cinci
ori în semn de protest. Acest conflict a
încetat când un dictator plebeu (numit în
287 Î.Hr.) a luat măsuri acceptate de
adunarea plebee, unind întreaga
comunitate. plebiscit Consultare directă
a populaţiei unei ţări sau a unui singur
district pentru a decide prin vot asupra
unei chestiuni de importanţă majoră.
Votanţii nu trebuie să aleagă între
propuneri alternative, ci doar să accepte
ori să respingă o anumită propunere.
Prin intermediul plebiscitelor, populaţia
este cea care îşi exprimă punctul de
vedere, şi nu partidele politice. Din
acest punct de vede¬ re, plebiscitele au
avut şi un efect negativ, fiind folosite de
regimurile totalitare care şi-au justificat
puterea prin intermediul lor, iară a
consulta partidele de opoziţie asupra
chestiunii supuse votului. Vezi şi
referendum şi iniţiativă. plecopter
Denumire generică pentru cele 1 550 de
specii de insecte (ordinul Plecoptera).
Adulţii au lungimea între şase şi 60 mm
şi sunt, de regulă, de culoare cenuşie,
neagră sau maro. Au antene lungi, piese
bucale speci¬ alizate pentru mestecat,
slab dezvoltate, şi două perechi de aripi
membranoase care în repaus se pliază în
formă de evantai. Aripile posterioare
sunt de regulă mai late şi mai scurte
decât cele anterioare. în ciuda aripilor
bine dezvoltate, aceste insecte nu sunt
bune zburătoare. Femela depune în apă
până la 6 000 de ouă. Nimfele seamănă
cu adulţii, dar nu au aripi şi pot avea
bran¬ hii externe; se hrănesc cu plante,
materie organică descompusă şi insecte.
Stadiul de nimfă durează de la unu la
patru ani; adulţii trăiesc câteva
săptămâni. Plehanov, Gheorghi
(Valentinovici) (11.12.1856, Gudalovka,
Rusia - 30.05.1918, Terioki, Finlanda)
Teoretician marxist rus. Din 1874 a ac¬
tivat în mişcarea narodnicilor, devenind
conducător al grupării Pământ şi
Libertate (1877-1880). Pentru a evita
arestarea a plecat într-un lung exil la
Geneva (1880— 1917). în 1883 a fondat
prima organizaţie Poate fi găsit în lacuri
şi râuri line, cu apă dulce, trăind în ban¬
curi şi hrănindu-se cu viermi, moluşte şi
alte animale mici. Are corp lat, cu
părţile laterale plate, şi cap mic, de
culoare argintie, şi plătică {Abramis
brama) spatele albăstrui sau W.S. PITT-
EWC HOSKINQ maro. De obicei, are o
lungime de 30-50 cm şi poate cântări
până la 6 kg. Printre alte specii numite
plătică se numără plăti- ca-argintie
(Blicca bjoorkna), speciile genului
Notemigonus şi Notropis şi plăticile-de-
mare (familia Sparidae). 186

Wr ,i /L li ' JCtCLOPEDiA UN ItffR

ISALĂ BRITANNI revoluţionară
marxistă rusă, Eliberarea Muncii, care
s-a transformat în Partidul Social-
Democrat Muncitoresc Rus (1898). în
lucrările Socialismul şi lupta politică
(1883) şi Divergenţele noastre (1885), a
conceput şi descris o schemă
revoluţionară în două eta¬ pe, care a
influenţat gândirea marxistă rusă. Printre
adepţii din anii 1890 se numără şi
Vladimir Ilici Lenin. După destrămarea j
partidului (1903), Plehanov s-a alăturat |
menşevicilor, dar a încercat timp de mai
| mulţi ani să reînfiinţeze partidul. I-a
susţi- [ nut pe Aliaţi în Primul Război
Mondial şi s-a opus preluării puterii de
către bolşevici. S-a întors în Rusia în
1917, dar numai pen¬ tru puţin timp,
murind în exil în Finlanda. Plehve,
Viaceslav (Konstantinovici) j
(20.04.1846, provincia Kaluga, Rusia - [
28.07.1904, Sankt Petersburg)
Administrator guvernamental rus. în
1881 a fost numit director al poliţiei
secrete în Ministerul Afacerilor Interne.
A devenit şef al cancelariei imperiale
(1894), secretar de j stat pentru Finlanda
(1899) şi ministru de interne (1902).
Preocupat de menţinerea principiilor
autocrate, a reprimat mişcările
revoluţionare şi liberale, a urmat
politicile de rusificare a minorităţilor şi
a susţinut uniunile muncitoreşti
controlate de poliţie. I A fost asasinat de
către un membru al J Partidului
Revoluţionar Socialist. Pleiade Roi de
stele din constelaţia Taurului, situat la
cca 400 ani-lumină de Pământ. Conţine
o cantitate consistentă de material
luminos nebular şi câteva sute de stele,
dintre care | şase sau şapte pot fi
observate cu ochiul liber. Pleiadele sunt
frecvent menţionate | în miturile şi
literaturile multor civilizaţii, în emisfera
nordică, răsăritul Pleiadelor aproape de
apus primăvara şi apusul lor în zori,
toamna, au marcat, încă din vremuri
străvechi, deschiderea, respectiv
sfârşitul | sezonului agricol şi al
perioadelor de călă- | torii pe mare. i
Pleistocen Prima şi cea mai lungă dintre
cele două epoci care formează
Cuaternarul. Pleistocenul a început cu
cca 1,8 m.a.u. şi s-a sfârşit acum cca
zece mii de ani. A fost precedat de
Pliocenul din Terţiar şi urmat Í de
Holocen. La apogeul glaciaţiunilor din
Pleistocen, suprafaţa de uscat a
Pământului | era acoperită de gheaţă în
proporţie de peste 30%. în timpul
stadiilor interglaciare ! este foarte
probabil ca numai cca a zecea parte să fi
fost acoperită de gheaţă. Flora şi j fauna
din Pleistocen începuseră să semene I cu
cele de astăzi. Plantele cu flori
proliferau şi apăreau noi grupe de
mamifere de uscat, inclusiv oamenii. La
sfârşitul acestei epoci au avut loc
procese de extincţie în masă: în America
de Nord, peste 30 de specii de mamifere
mari au dispărut, în cel mult 2 000 de
ani. Au existat multe teorii care au
încercat să explice această extincţie,
cele mai plauzibile fiind cele legate de
schimba- j rea condiţiilor de mediu
odată cu modifica- | rea climei şi
destabilizarea ecosistemelor de j către
primii oameni. Plessy vs. Ferguson
Hotărâre judecătorească a Curţii
Supreme a Statelor Unite ale Americii
(1896), care a j decis în favoarea
legalităţii segregării rasiale j atâta timp
cât privilegiile erau „separate, dar
egale". întrucât cazul cerea vagoane
identice pentru albi şi negri, a implicat
contestarea legilor Lousianei, care
cereau j vagoane separate pentru albi şi
pentru j populaţia de culoare. Deşi
legislaţia a fost susţinută cu o majoritate
de 8 la 1, John Marshall Harlan s-a opus
cu tărie, avansând teoria conform căreia
Constituţia Statelor Unite ar fi
„imparţială în probleme de rasă".
Hotărârea judecătorească Plessy a fost
amendată în 1954 prin cazul Brown vs.
Consiliul educaţional. Pleşu, Andrei
Gabriel (n. 23.08.1948, Bucureşti,
România) Estetician, istoric al artei şi
eseist român. în 1971 a absolvit
Academia de Arte Frumoase, ] secţia
Istoria şi Teoria Artei, iar în 1980 şi-a
susţinut doctoratul în istoria artei, cu
teza Sentimentul naturii în cultura
europeană. Până în 1989 a fost
cercetător la Institutul de Istoria Artei.
Din 1992 a devenit profesor la
Facultatea de Filozofie a Universităţii I
din Bucureşti. A făcut parte din aşa-nu- I
mitul Grup de la Păltiniş, împreună cu
Gabriel Liiceanu, sub patronajul
spiritual al lui Constantin Noica. Din
acest motiv, a suferit persecuţii din
partea Securităţii, re- trăgându-i-se
dreptul de semnătură şi fiind trimis o
perioadă la Tescani. în 1994 i s-a
acordat premiul New Europe, fapt ce i-a
! permis să înfiinţeze Colegiul Noua
Europă (New Europe College), care a
dat prilejul de a se perfecţiona multor
reprezentanţi ai elitei intelectualităţii
româneşti. A fon¬ dat în 1993 revista
Dilema, devenită apoi Dilema veche, o
publicaţie ce-şi propune să analizeze
echilibrat teme de actualitate. De
asemenea, a îndeplinit o seamă de
funcţii 187 PLEŞU

PLEUROCOCCUS \ publice, printre

care aceea de ministru al j culturii
(1990-1991), ministru al afacerilor I
externe (1997-1999), membru în
Consiliul de Cercetare al Arhivelor
Securităţii (2000-2004) şi consilier
pentru relaţii internaţionale al
preşedintelui României, Traian Băsescu
(2004-2005). A debutat cu volumul de
istoria artei Călătorie în lumea I
formelor (1974). Printre cele mai
impor¬ tante scrieri ale sale se numără
Minima moralia (1988), Jurnalul de la
Tescani (1993), Chipuri şi măşti ale
tranziţiei (1996), Despre îngeri (2003),
Despre bucurie în Est şi Vest şi alte
eseuri (2006), cărţi care abordea- ! ză
teme dintre cele mai diferite, ce dau
măsura preocupărilor sale, atât teologice
şi artistice, cât şi etice. Este una dintre
figurile cele mai proeminente ale
societăţii româneşti actuale,
preocupările sale morale ! şi teologice
fiind într-un plăcut contrast | cu maniera
degajată, uneori chiar ludică, | a
scrisului său. A primit numeroase premii
| şi distincţii internaţionale, printre
acestea | numărându-se Légion
d'Honneur, oferită de statul francez
(1999), şi titlul de doc¬ tor honoris
causa, oferit de Universitatea Albert-
Ludwigs din Freiburg, Germania,
(2000), şi de Universitatea Humboldt
din | Berlin (2001). : pleurococcus sau
protococcus j Gen de alge verzi.
Denumirea populară | este muşchi, deşi
nu este clasificată ca } atare; se
întâlneşte sub forma unei peli- ! cule
subţiri de culoare verde, pe suprafaţa
umedă, umbrită a copacilor, a stâncilor
şi a solului. Celulele sferice, fie izolate,
fie unite în false filamente scurte, au
pereţi celulari groşi care le protejează
împotriva pierderii excesive de apă.
Fiecare celulă conţine un cloroplast
mare şi dens. Poziţia genului
Protococcus în sistemul de clasifica- [
re este incertă. Pleven, René |
(13/15.04.1901, Rennes, Franţa - j
13.01.1993, Paris) Om politic şi
premier (1950-1951, 1951-1952)
francez. Avocat şi director ] de fabrică,
s-a numărat printre demnitarii j din
guvernul de război al lui Charles de j
Gaulle (1940-1945). Ales în Adunarea |
Naţională în 1945, a fondat, împreună cu
| François Mitterrand, Uniunea
Democrată şi Socialistă de Rezistenţă,
al cărei preşe¬ dinte a şi fost între 1946
şi 1953. A deţinut posturi în cabinetele
ministeriale, fiind inclusiv ministru al
apărării (1949-1950, 1952-1954). A
susţinut Planul Pleven pentru o armată
europeană unită, dar | Comunitatea
Europeană pentru Apărare bazată pe
planul său s-a destrămat în | 1954. A fost
şi ministru de justiţie în j perioada
1969-1973. Plevna, luptele de la ~ Serie
de acţiuni armate în timpul Războiului
pentru Independenţa României (1877-
1878). în contextul crizei orientale şi
sub iminenţa izbucnirii unui conflict
armat între Rusia şi Turcia, guvernul
României a încheiat cu Rusia o
convenţie (aprilie 1877) prin care se
permitea trupelor ru¬ seşti trecerea prin
România, cu garantarea integrităţii
teritoriale a acesteia. Scopul vizat, pe
lângă evitarea transformării ţării în
teatru de război, era obţinerea inde¬
pendenţei de sub suzeranitatea
Imperiului Otoman. Imediat după aceea,
Rusia a de¬ clarat război Turciei şi
trupele ei au trecut Dunărea dinspre
România. Ca urmare, turcii au început să
bombardeze oraşele j româneşti de pe
Dunăre şi tunurile rom⬠neşti au
răspuns, primele salve fiind trase de la
Calafat. România fiind în conflict cu
Turcia, Mihail Kogălniceanu, în numele
guvernului, a proclamat independenţa în
Parlamentul României, la 9 mai 1877. A
doua zi, regele Carol I aproba hotărârea
camerelor legiuitoare. înaintarea ruşilor
s-a oprit Ia Plevna, unde au întâmpinat
puternica rezistenţă a 50 000 de soldaţi
şi ofiţeri conduşi de Osman Paşa.
Marele | duce Nicolae al Rusiei a cerut
sprijinul ar¬ matei române. în 20 august,
după ce Carol I a primit comanda
supremă a tuturor tru¬ pelor de la
Plevna, armata a trecut Dunărea pe un
pod de vase, lângă Corabia. După o
serie de asalturi sângeroase, românii au
cucerit reduta Griviţa, urmată de asediul
general asupra Plevnei şi de capitularea
generalului turc (28 noiembrie, 1877).
Deşi cu mari pierderi pe tot parcursul j
conflictului, trupele româneşti au învins
şi I în luptele de la Rahova şi Vidin
(ianuarie I 1878). Efortul de război a
fost susţinut de i întreaga populaţie;
trupele erau formate de j români din
toate provinciile româneşti; au j fost
oferite pentru armată donaţii şi daruri
care au totalizat 10 milioane de lei, s-au
făcut importante rechiziţii, s-au asigurat
transporturi către front, au fost
organizate spitale şi ambulanţe. Prin
tratatele de pace care au urmat (San
Stefano, februarie 1878, şi Berlin, iulie
1878), s-a recunos¬ cut independenţa
României, Dobrogea, j Delta Dunării şi
Insula Şerpilor au fost 1 188

ICICLOPEDIA UNIIîIrsALĂ
BRITANNIi I uptalo do la Plevna
reintegrate României, iar S Basarabiei
(judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, care
asigurau Rusiei ieşirea la Dunăre) a fost
anexat de către Rusia ţaristă.
Consolidarea poziţiei internaţionale a
României după cucerirea independenţei
de stat a permis proclamarea acesteia ca
regat, la 14 martie 1881, în urma votului
Parlamentului; la 10 mai 1881, Carol I şi
soţia sa, Elisabeta, au fost încoronaţi.
plevuşcă Specii de peşti mici, din
familia crapu¬ lui (Cyprinidae) şi
câteva specii din fa¬ milia Umbridae şi
familia Cyprinodontidae. Numeroase
specii de plevuşcă din America de Nord
sunt peşti de apă dulce, care ating
lungimi între 6 şi 30 cm. Reprezintă
hrană pentru peşti, păsări şi alte animale
şi sunt folosiţi ca momeală vie pentru
pescuit. Speciile Pimephales notatus şi
P. promelas, plătica comună şi babuşca-
americană sunt folosite ca nadă.
Termenul se mai referă şi la puii multor
specii de peşti mari. Plevuşcă din
Europa şi Asia de Nord, boişteanul
(Phoxinus phoxinus), are cam 7,5 cm
lungime şi culori auriu şi verde.
Plexiglas sau Lucite sau Perspex Mărci
înregistrate denumind compusul organic
metacrilat de polimetil, polimer sintetic
al substanţei metacrilat de metil. Incolor
şi foarte transparent, prezintă o înaltă
stabilitate dimensională şi o bună
rezistenţă climatică şi la şocuri. Se
folo¬ seşte în construcţia centroplanelor
şi a ferestrelor de avion, a apărătoarelor
de vânt ale bărcilor şi ale altor elemente
similare, ca alternativă pentru sticlă. Un
obiect de plexiglas are caracteristica
neobişnuită de a păstra reflexiile unei
raze de lumină în interiorul materialului,
mulând astfel raza în jurul curbelor şi al
colţurilor; de aceea este folosit la
iluminarea organelor interne în timpul
operaţiilor şi la producerea unor
ornamente, medalioane şi lentile. Pleyel,
Ignace Joseph născut Ignaz Josef
(18.06.1757, Ruppersthal, Austria -
14.11.1831, Paris, Franţa) Muzicolog,
fabricant de piane şi compozi¬ tor
francez de origine austriacă. A studiat cu
Joseph Haydn în perioada 1772-1777,
după care a ocupat diferite posturi la
Viena şi Strasbourg, călătorind în Italia.
Ulterior s-a stabilit la Paris. Editura sa,
Maison Pleyel, a publicat cvartetele
com¬ plete pentru coarde ale lui Haydn
(1801), iar în 1802 a scos pe piaţă
primele partituri în miniatură pentru
studiu. Firma a încetat să mai publice în
1834, dar compania producătoare de
piane înfiinţată în 1807 şi-a continuat
activitatea până în anii 1960. Muzica lui
Pleyel include 45 de simfonii şi peste 70
de cvartete pentru coarde, bucurându-se
de o foarte mare popularitate la timpul
său. Plimsoll, Samuel (10.02.1824,
Bristol, Gloucestershlre, Anglia -
03.06.1898, Folkestone, Kent)
Reformator britanic. Avea afaceri cu
căr¬ bune în Londra. în perioada 1868-
1880 a făcut parte din Parlament. Prin
intermediul lucrării Marinarii noştri
(Our Seamen, 1873) a pus capăt
conflictelor legate de Actul de
Negustorie Maritimă, care instituia o
serie de reforme, cum ar fi limita de
încărcătu¬ ră pentru navele care
transportau marfă. Pe cala fiecărei
asemenea nave trebuia să existe o linie
de transport (numită linia sau marca
Plimsoll), care indica limita maximă
până la care nava ar fi putut fi încărcată
fără a pune probleme de securitate.
Plinius cei Bătrân în latină Caius Plinius
Secundus (23 d.Hr., Novum Comum,
Gallia Transalpină - 24.08.79 d.Hr.,
Stabiae, lângă Muntele Vezuviu) învăţat
roman. Născut într-o familie pros¬ peră,
Pliniu a urmat o carieră militară, a
ocupat funcţii importante în stat
(inclusiv pe cea de procurator al
Spaniei), dar ul¬ terior a optat pentru o
viaţă izolată, dedi- cându-se studiului.
Şi-a câştigat faima prin lucrarea Istorie
naturală (Naturalis historia, 77 d.Hr.), o
enciclopedie caracterizată prin- tr-o
acurateţe parţială, care până în Evul
Mediu a constituit autoritatea europeană
în materie de chestiuni ştiinţifice. Alte
şase lucrări atribuite lui s-au pierdut
probabil 189 PLINIUS

PLINIUS ICICLOPEDIA UNlîgRSALĂ

BRITANNICj în Antichitate. A murit în
timp ce observa marea erupţie a
Vezuviului. Plinius cel Tânăr în latină
Caius Plinius Caecilius Secundus (61/62
d.Hr., Comum - 113 d.Hr., Bithynia,
Asia Mică) Scriitor şi administrator
roman. Nepot al lui Pliniu cel Bătrân, a
practicat dreptul şi a deţinut poziţii
oficiale în stat, inclusiv pe cea de consul
şi şef al trezoreriilor militare şi
senatoriale. Este cunoscut pentru cele
nouă cărţi de Epistole personale pe care
le-a publicat în perioada 100-109 d.Hr.
Pliniu cel Tânăr a transformat scrisorile
sale foarte minuţios redactate (pe atunci
la modă printre cei bogaţi) în artă.
Acestea tratează diverse teme, atât
literare, cât şi sociale şi casnice,
ilustrând în detaliu viaţa publică şi
privată din perioada de glorie a
Imperiului Roman. Pliocen Ultima şi cea
mai scurtă perioadă a Terţiarului,
începută acum 5,3 m.a.u. şi încheiată
acum 1,8 m.a.u. Urmează Miocenului şi
precede Pleistocenul din Cuaternar. în
Pliocen, condiţiile climate¬ rice erau în
general mai reci şi mai uscate decât în
timpul celorlalte perioade din ter¬ ţiar.
De asemenea, mamiferele din Pliocen au
cunoscut o evoluţie mai rapidă decât în
epocile anterioare. Primatele mai
avansate şi-au continuat evoluţia şi este
posibil ca australopitecidele, primele
creaturi ce pot fi numite umane, să se fi
dezvoltat în Pliocenul târziu. plisc Vezi
cioc Pliseţkaia, Maia (Mihailovna) (n.
20.11.1925, Moscova, URSS) Primă-
balerină rusă. A studiat la şcoala de la
Bolşoi Teatr din Moscova, alăturându-se
companiei ca solistă în 1943. A avut
turnee j în toată lumea cu baletul acestui
teatru şi a dansat ca invitată alături de
câteva trupe, inclusiv pentru Opera din
Paris. A apărut şi în câteva filme, printre
care Lacul lebedelor (1957). în anii
1980 a lucrat ca invitată cu baletele din
Roma şi Madrid, în calitate de
regizoare. PL Kyodan denumire
completă Libertatea Desăvârşită Kyodan
Grupare religioasă fondată în Japonia, în
1946, de Miki Tokuchika, pentru a reîn¬
fiinţa gruparea tatălui său, Hito-no-
michi. | Neafiliată nici unei mari tradiţii
religioase j japoneze, Libertatea
Desăvârşită Kyodan j susţine că scopul
vieţii umane constă în ! mulţumirea de
sine. Nenorocul şi suferinţa vin din
uitarea divinităţii, dar credinciosul
poate să se roage pentru ca problemele
sale să fie transferate patriarhului, care
prin credinţa sa poate îndura suferinţa \
întregii colectivităţi. în prezent, PL
Kyodan susţine că are peste 2,5
milioane de adepţi în întreaga lume.
Sediul sectei se află la Habikino, lângă
Osaka. ploaie Precipitaţie cu picături de
apă având dia¬ metrul mai mare de 0,5
cm. Atunci când j picăturile sunt mai
mici, precipitaţia se numeşte burniţă.
Picăturile de ploaie se pot forma prin
unirea stropilor mici de apă care se
ciocnesc sau din topirea fulgilor de
zăpadă şi a altor particule de gheaţă în
timp | ce trec printr-o masă de aer cald,
aproape j de pământ. Muntele Waialeale
din Hawaii, j cu o medie la 20 de ani de
11 700 mm, este j zona cu cel mai ridicat
grad de umiditate ! de pe Pământ; zonele
cele mai secetoase se | găsesc în
deserturi, unde nu s-a înregistrat i vreo
ploaie importântă cantitativ. Limitele j
cantităţilor medii de precipitaţii pentru
toa- j te continentele sunt de 250 mm,
respectiv 1 500 mm pe an. ploaie acidă
Precipitaţie, inclusiv zăpadă, care
conţine o I concentraţie mare de acid
sulfuric şi acid j azotic. Această formă
de poluare este o j problemă ecologică
gravă în multe zone din I America de
Nord şi Europa. Automobilele, I anumite
operaţiuni industriale şi centralele
electrice care ard combustibili fosili
emit gazele de dioxid de sulf şi oxid de
azot j în atmosferă, unde acestea se
combină j cu vaporii de apă din nori şi
formează j acizi sulfuric şi azotic.
Precipitaţiile cu j un grad mare de
aciditate din aceşti nori i 190

CICLOPEDIA U'JlrffRSALĂ
BRITANNIC pot contamina lacurile şi
apele curgătoare, vătămând peştii şi alte
specii acvatice, pot vătăma vegetaţia,
inclusiv culturile agricole şi copacii, şi
pot coroda exteriorul clădirilor şi al
altor structuri. Deşi sunt de obicei mai
grave în jurul zonelor urbane şi
industriale întinse, precipitaţiile acide
pot apărea şi la mari distanţe de sursa
poluanţilor. ploaie de stele Intrare în
atmosfera Pământului a unui număr mare
de meteoriţi (vezi meteor), cu traiectorii
paralele, de obicei cu o durată de câteva
ore sau zile. Cele mai multe ploi de stele
vin de la materia eliberată în timpul
trecerii unei comete prin apropierea
Soarelui şi apar anual, când Pământul
intersectează orbita cometei. Ploile de
stele sunt denumite după o constelaţie
(de ex. Leonide, de la constelaţia Leul)
sau după o stea aflată în direcţia lor de
origine. Cele mai multe sunt vizibile în
concentraţii de câteva zeci de meteori
pe oră, dar une¬ ori Pământul
traversează valuri dense de meteoriţi,
cum au fost Leonidele, ploaia de stele
din 1833, când sute de mii de meteoriţi
au fost zăriţi pe cerul Americii de Nord
într-o singură noapte. ploldie Număr al
seturilor de cromozomi din nucleul unei
celule. în celulele organis¬ mului uman
normal, cromozomii sunt dispusi în
perechi, stare denumită diplo- idie. in
timpul meiozei, celula produce celule
sexuale (gameţi), fiecare conţinând
jumătate din numărul normal de cromo¬
zomi, aceasta fiind starea haploidă.
Când un ovul şi un spermatozoid se
unesc în timpul fecundării, condiţia
diploidă este restabilită. Celulele
poliploide conţin de trei sau chiar mai
multe ori numărul de cromozomi din
celulele haploide; de obicei,
organismele poliploide nu se pot
reproduce. Celulele aneuploide au un
nu¬ măr anormal de cromozomi, care nu
este însă un multiplu haploid.
Aneuploiditatea este cel mai des cauzată
de o eroare ce duce la distribuţia
inegală a cromozomilor în timpul
diviziunii. ploier Denumire comună
pentru cele cca 36 de specii de păsări de
ţărm (familia Charadriidae, ordinul
Charadriiformes) cu piept proemi¬ nent,
întâlnite în aproape întreaga lume.
Ploierul măsoară 15-30 cm lungime şi
are aripi şi picioare lungi, gât scurt şi
cioc drept şi scurt. Multe specii au
penajul de culoare KENNCTH W.
Fl.NK-ROCT RESOURCES maro, gri
sau gălbui pe spate şi alb pe abdo¬ men.
Altele, inclusiv ploierul-auriu şi plo-
ierul-cu-burta-neagră, au un model
delicat desenat pe aripi, iar în sezonul
de împereche¬ re sunt negre pe burtă.
Multe specii aleargă de-a lungul liniei
ţăr- ploier-auriu (P/uwa/is-apricar/a)
mului, ciugulind mici nevertebrate
acvatice. Au un fluierat melodios. Atât
masculul, cât şi femela clocesc cu rândul
cele 2-5 ouă şi îngrijesc puii. Ploieşti
Municipiu, 237 675 loc. (2003), situat în
partea de S-SE a României, în câmpia
Ploieştiului, la 60 km N de Bucureşti.
Este reşedinţa judeţului Prahova. A fost
atestat documentar în 1503, sub numele
Plorescht. în 1599, Mihai Viteazul ridică
aşezarea la rangul de târg domnesc. Se
dezvoltă ca aşezare urbană din sec.
XVII, iar din sec. XVIII ca puternic
centru meş¬ teşugăresc şi comercial. în
1854 este legat de Bucureşti printr-o
linie de telegraf, în 1858 este introdus
iluminatul public cu gaz lampant, iar din
1900, iluminatul electric. în 1944,
bombardamentele ger- mane provoacă
distrugeri importante. Este municipiu din
1968. Este unul dintre cele mai mari
noduri de cale ferată (şapte linii) şi
rutiere (şase şosele) din ţară. In zonă se
află mari rafinării; există de asemenea
întreprinderi de construcţii de utilaj pe¬
trolier, un combinat petrochimic, o
fabrică de textile. Printre monumente se
numără multe biserici (sec. XVII-XIX),
statuia Libertăţii, Halele Centrale,
hipodromul, busturile lui Al.I. Cuza şi
I.L. Caragiale. De asemenea, găzduieşte
importante muzee, printre care Muzeul
Ceasului şi Muzeul National al
Petrolului. plombagină Vezi grafit plop
Denumire comună pentru cele cca 35 de
specii şi mulţi alţi hibrizi naturali de
arbori ce alcătuiesc genul Populus
(familia Salicaceae). Plopii cresc în
regiunile tempe¬ rate nordice, unii chiar
dincolo de Cercul Polar Arctic. Se
dezvoltă repede, dar au o durată de viaţă
scurtă. Frunzele lor se mişcă la cea mai
mică adiere a vântului, din cauza
peţiolurilor plate. Lemnul relativ moale
este a. o CL 191

plop (Populus deltoides) KITTY

KOKOUT DIN ROOT RESOURCiS-EB
INC. CICLOPEDIA U folosit la
producerea de cutii de carton, coşuri,
hârtie şi furnir. Există trei grupe de plopi
originari din America de Nord. Aceştia
sunt: plopul-canadian, plo- pul-
tremurător şi plo- pul-de-balsam. plop-
canadian Denumire comună pentru cei
câţiva arbori din genul Populus, fami¬
lia Salicaceae, care cresc în America de
Nord. Are frunze triunghiu- lare, zimţate
şi seminţe învelite în puf ca la bumbac.
în bătaia vântului, frunzele scot un foşnet
aparte. Plopii-canadieni-din-E (P.
deltoides) au frunze groase şi lucioase.
Plopul-de-Carolina (P. angulata) şi P.
eu- genei pot fi specii încrucişate din P.
delto¬ ides şi plopul-negru-eurasiatic
(P. nigra). Plopul-canadian-Alamo sau
Fremont (P.fre- montii) este cel mai înalt
din grup. Vezi plop. plop-de-balsam
Plop nord-american (Populus
balsamifera), care creşte în Labrador, în
Alaska şi în N extrem al SUA. Cultivat
de obicei ca paravan contra soarelui, are
muguri aco¬ periţi cu o răşină
aromatică, folosită pentru prepararea
siropurilor contra tusei. Creşte cel mai
bine în partea de NV a Canadei. plop-
galben Vezi arbore-de-lalea plop-
tremurător Arbore din cele trei specii de
plop din genul Populus, familia
Salicaceae: P. tremula (plopul-
tremurător-european), plopul-tre-
murător-american (P. tremuloides) şi P.
gran- didentata. Originari din emisfera
nordică, plopii-tremurători sunt
cunoscuţi pentru foşnetul frunzelor care
se mişcă la cea mai mică adiere. Sunt
răspândiţi mult mai la N şi la altitudini
mai mari decât celelalte specii de plop.
Toţi plopii-tremurători au scoarţa
netedă, de culoare cenuşie-verzuie, cu
dispunere aleatorie a ramurilor, frunze
de un verde intens, care toamna devin
gal¬ bene strălucitoare. Florile sunt
grupate în amenţi şi apar primăvara
înaintea frunzelor. ploşniţă-de-pat
Denumire comună pentru cele cca 75 de
specii de insecte nocturne (familia
ploşniţă (Cimex lectularius), mărită de 5
ori WIUJAM £. FERGUSON H3EBEB
Cimicidae) care se hrănesc cu sângele
oamenilor şi al altor animale
homeoterme. Adultul roşcat-cafeniu este
plat şi are sub 4—5 mm lungime. Fiind
printre cei mai răspândiţi paraziţi ai
oamenilor, se găsesc în medii diferite.
Digeră hrana lent; adulţii pot trăi cel
puţin un an fără hrană. Chiar dacă
muşcătura lor irită, nu se ştie dacă
transmit boli oamenilor. ploşniţă-de-
pădure Denumire comună pentru anumite
crusta¬ cee terestre din ordinul Isopoda,
în special ale genului Oniscus. Originare
din Europa, au fost introduse în America
de Nord. Ating până la 18 mm lungime.
Corpul oval şi cenuşiu este mult arcuit şi
acoperit de plăci late, asem㬠nătoare
unei armuri. Lungimea antenelor
articulate reprezintă jumătate din
lungimea corpului. Are şapte pe¬ rechi
de apendice. Tr㬠ieşte în medii umede,
în special sub pietre, în pivniţe şi în
litiera umedă. ploşniţă-de-pădure
(Oniscus asellus) HUGH SPENCER
Plotin (205 d.Hr., Lyco sau Lycopolis,
Egipt? - 270 d.Hr., Campania) Filozof
roman de origine egipteană. La 27 de ani
a plecat la Alexandria, unde a studiat
filozofia timp de 11 ani. Prin 242 d.Hr.
s-a alăturat expediţiei purtate de
împăratul ro¬ man Gordian III împotriva
Persiei, pentru a învăţa despre filozofii
persani şi indieni. A mers în Antiohia şi
apoi la Roma, unde s-a stabilit la 40 de
ani, devenind centrul unui influent grup
de învăţaţi. încercarea sa din cca 265
d.Hr. de a pune bazele unei republici
platonice în Campania a fost oprită de
Gallienus. Este fondatorul
neoplatonismului. Culegerea sa de
lucrări Enneade (în greacă, enneas, grup
de nouă) este alcătuită din şase cărţi a
câte nouă tratate fiecare şi a fost îngrijită
de discipolul său, Porfir (232? - cca 305
d.Hr.). Această culegere este prima şi
cea mai importantă colecţie de scrieri
neoplatoniciene. Pentru Plotin, filozofia
nu reprezenta numai o simplă speculaţie
abstractă, ci şi un mod de 192

viaţă şi o religie. Scrierile sale au

exercitat o influenţă puternică asupra
teologiei creş¬ tine timpurii, fiind
studiate şi constituind un punct de reper
pentru multe generaţii. Plovdiv Oraş,
340 638 loc. (2001), în zona cen- tral-
sudică a Bulgariei. Este situat pe fluviul
Mariţa, la N de Munţii Rodopi. In 341
î.Hr. a fost cucerit de Filip II, fiind nu¬
mit Philippopolis. Din 46 d.Hr. s-a
numit Trimontium şi a fost capitala
provinciei romane Tracia. în perioada
Evului Mediu şi până în 1364 s-a aflat
sub diverse stăpâniri. în 1346 a fost
cucerit de turci. După războaiele ruso-
turce (1877-1878) a devenit capitala
Rumeliei de E tur¬ ceşti, care s-a unit cu
Bulgaria în 1885. A primit numele actual
în 1919. Este un important nod feroviar
şi un centru al industriei alimentare. plug
Cea mai importantă unealtă agricolă
ap㬠rută încă din zorii istoriei, folosită
pentru aratul pământului, pentru
dezmiriştire şi pentru prăşit.
Predecesorul plugului este sapa
preistorică. Cele mai vechi pluguri au
fost sapele cu mânere pentru tras sau
împins. în Roma antică, plugurile erau
trase de boi sau cai. în prezent, ele sunt
ataşate la tractoare. plumb Element
chimic metalic, cu simbol chimic Pb şi
număr atomic 82. Plumbul este un metal
moale, argintiu-alb sau gri, maleabil,
elastic şi dens, slab conducător de
electrici¬ tate. Izotopii săi stabili sunt
produsele finale ale descompunerii prin
radiaţie a uraniului şi a altor elemente
grele. Cunoscut din timpuri străvechi,
plumbul este atât de durabil şi de
rezistent la coroziune, încât conductele
de plumb romane sunt încă utilizabile.
Este folosit la acoperişuri, ca izolator de
cabluri, în tuburi, conducte şi structuri.
Alte întrebuinţări sunt în in¬ dustria
bateriilor de acumulare, pentru muniţie
şi aliaje cu puncte de topire mici (de ex.
aliaj de lipit sau de cositor), izolări
fonice şi împotriva vibraţiilor şi a
radiaţi¬ ei. Plumbul este rareori întâlnit
în formă pură în natură; minereul său
principal este sulfura de plumb, galena.
Din cauză că plumbul şi compuşii lui
sunt otrăvitori (vezi plumbism),
vopselele şi aditivii pentru benzină pe
bază de plumb au fost interzişi în multe
ţări. în compuşi, plumbul are valenţele 2
şi 4; este folosit mai ales ca oxid
(monoxid de plumb). Compuşii de
plumb sunt adăugaţi cristalelor de plumb
(vezi sticlă), lacurilor şi ceramicii, sunt
fo¬ losiţi ca pigmenţi, agenţi de uscare
pentru vopsele şi lacuri, insecticide şi
erbicide, agenţi ignifugi şi în chibrituri,
explozive şi pirotehnică. Aproape
jumătate din tot plumbul se obţine prin
procesul de recicla¬ re a fragmentelor
nefolositoare. Aşa-zisul plumb din
creioane este grafit. plumbism sau
otrăvire cu plumb Otrăvire prin
acumularea de plumb în organism. Doze
mari cauzează gastro- enterita la adulţi
şi tulburări cerebrale la copii.
Expunerea cronică poate cauza anemie,
constipaţie şi spasme abdominale,
confuzie, paralizie progresivă şi,
câteoda¬ tă, cancer cerebral. Copiii
mici sunt cu precădere susceptibili la
leziuni nervoase şi cerebrale; teste
precise au demonstrat că până şi dozele
mici de plumb pot afecta copiii şi
explică problemele de comportament.
Sursele domestice sunt cele precum
vopseaua pe bază de plumb, ţevi de apă
potabilă construite din plumb şi vesela
lustruită cu plumb. Copiii mici, care
introduc diverse obiecte în gură, sunt
expuşi celor mai mari riscuri. Lucrul în
medii în care se foloseşte plumbul şi
expunerea la unele insecticide
constituie, de asemenea, factori de risc.
în SUA, în 1996 s-a eliminat complet
plumbul din benzină; măsuri similare au
fost adoptate în întreaga lume.
Tratamentele implică administrarea de
antidoturi care leagă plumbul în ţesuturi
(vezi chelate). Plunket, Sfântul Oliver
(1629, Loughcrew, districtul Meath,
Irlanda - 01.07.1681, Londra, Anglia)
Prelat irlandez, ultimul care a suferit
mar¬ tirajul pentru credinţa catolică în
Anglia. A fost hirotonisit la Roma, unde
a predat teologia şi i-a reprezentat pe
episcopii irlandezi în faţa Sfântului
Scaun. In 1669 a fost numit arhiepiscop
de Armagh şi arhiepiscop al Irlandei şi a
depus eforturi j pentru reformarea
sistemului clerical din Irlanda. Reluarea
persecuţiilor l-a forţat să se ascundă în
1673. în isteria anticatolică creată de
complotul lui Titus Oates (1678) a fost
trădat şi închis la Dublin, în 1679. După
un proces care nu a respectat nici o lege,
ce a avut loc la Londra, a fost condamnat
pentru trădare şi spânzurat, iar apoi
ciopârţit în patru. Capul său, trimis
iniţial la Roma, este păstrat la
Drogheda, iar corpul la mănăstirea
Downside, lângă Bath. 193 PLUNKET

PLURALISM CICLOPEDIA U pluralism

în gândirea socială şi politică, principiu
care preconizează menţinerea în socie¬
tate a mai multor grupuri social-politice
dispersate sau doctrina conform căreia
existenţa acestor grupuri este benefică.
Potrivit pluralismului, grupările funcţio¬
nale sau culturale disparate care compun
societatea - inclusiv grupările
religioase, sindicatele, organizaţiile
profesionale şi mi¬ norităţile etnice -
trebuie să fie autonome. Pluralismul a
fost susţinut la începutul sec. XX de
scriitori englezi precum Frederic W.
Maitland şi Harold J. Laski, iar ulterior
de cărturarii americani Roald Dahl şi
David | B. Truman (1913-2003).
pluralism în metafizică, doctrină opusă
monismului, în timp ce moniştii precum
Parmenide, Benedict de Spinoza şi
Georg Wilhelm Friedrich Hegel
susţineau că realitatea este constituită
dintr-o singură substanţă absolută,
pluraliştii afirmă că realitatea este
formată din entităţi de mai multe feluri şi
că diversitatea lucrurilor este mai uşor
de remarcat şi mai importantă decât
unitatea lor. în lucrarea Un univers
pluralist (A Pluralistic Universe, 1909),
William James a susţinut că empiriştii
vor remarca întotdeauna posibilitatea de
schimbare a lucrurilor, multiplicitatea
fiinţei lor şi a relaţiilor dintre ele şi
caracterul nedes㬠vârşit al lumii.
Plutarh în latină Plutarchus (46 d.Hr,
Cheroneea, Beoţia - după 119 d.Hr.,/?/)
Biograf şi autor grec. Fiu al unui biograf
şi filozof, Plutarh a studiat la Atena, a
predat la Roma, a călătorit în multe
locuri şi şi-a făcut mulţi prieteni
importanţi, abia după aceea întorcându-
se în Beoţia. Opera sa este vastă, dar
popularitatea i se datorează mai ales
bine-cunoscutei lucrări Vieţi para¬ lele
(Bioi parâlleloi), un ciclu de biografii
ale unor personalităţi marcante din
societăţile greceşti şi romane. Plutarh a
reuşit să scrie o capodoperă biografică,
în care îmbină prezentarea unor date
realiste din viaţa protagoniştilor săi cu
expunerea unor mo¬ dele
comportamentale. Moralia sau Ethica
conţine scrierile sale păstrate până
astăzi despre etică, religie, fizică,
politică şi lite¬ ratură. Lucrările lui au
influenţat profund eseistica, biografia şi
scrierile istorice în sec. XVI-XIX în
Europa, în special prin traduceri precum
cea a lui Sir Thomas North, intitulată
Vieţile nobililor greci şi stejar-de-plută
(Quercus suber) cu secţiuni de plută
îndepărtate ERIC 6. CARIE—
SHOSîAl/E8 INC. romani (Lives of the
Noble Grecians and Romanes, 1579), şi
au constituit o sursă folosită de William
Shakespeare la scrierea pieselor sale
inspirate din istoria romană. plută Coaja
exterioară a stejarului de plută veşnic
verde (Quercus suber), originar din zona
mediteraneeană. în sens larg, pluta este
alcătuită din celule moarte, neregulate,
cu pereţi subţiri, aco¬ perite cu ceară,
care alcătuiesc scoarţa care se exfoliază
a multor arbori, însă, din punct de
vedere comercial, numai coaja stejaru-
lui-de-plută se numeş¬ te plută. Pluta
este ob¬ ţinută din pătura nouă, externă,
a scoarţei care se formează după ce
scoarţa iniţială de la suprafaţă a fost
înde¬ părtată. Această mem¬ brană
(pătură externă) poate fi jupuită de mai
multe ori, fără a afecta arborele. Pluta
este o materie unică, deoarece este
alcătuită din celule umplute cu aer,
etanşe, fiind un mediu izolant foarte
eficient. Camerele cu aer fac ca pluta să
fie foarte uşoară. Deşi materialele
plastice speciale şi alte sub¬ stanţe
artificiale au înlocuit pluta în unele
domenii, aceasta continuă să fie folosită
pentru confecţionarea dopurilor pentru
sticlele de vin şi alte băuturi alcoolice.
Pluto sau Pluton Corp ceresc de mici
dimensiuni (planetă pitică), considerat
până de curând a noua planetă de la
Soare. A fost descoperit în 1930 de
Clyde W Tombaugh (1906-1997) şi
denumit astfel după zeul grec al
Infernului. Este situat la cca 5,9 miliarde
km de Soare (în cadrul centurii Kuiper),
dar orbita sa o aduce mai aproape de
Soare decât Neptun timp de 22 de ani
dintre cei 248 ai orbitei sale. Axa sa
este înclinată la 122°, de aceea se
roteşte aproape vertical (vezi mişcare
retrogradă) şi îşi schimbă sensul o dată
la 6,39 zile, sincronic cu orbita unicului
lui satelit natural, Charon, descoperit în
1978. Alţi doi sateliţi mai mici au fost
descoperiţi în 2005. Pluto are un
diametru de cca 2 400 km, aproape două
treimi din cel al Lunii şi are mai puţin
de 1% din masa Terrei şi cca 6% din
gravitaţia suprafeţei acesteia.
Temperatura medie estimată a suprafeţei
sale este de -235°C. Atmosfera 194
a ICLOPEDIA UNiîffRSALA
BRITANNIQ) sa rarefiată conţine metan
şi probabil nişte gaze mai grele, posibil
azot. Se crede că Pluto este compus din
gaze îngheţate ce au şi un procent
important de material stân¬ cos.
Mărimea, compoziţia şi poziţia orbitală
a planetei în cadrul centurii Kuiper au
declanşat dezbateri privind clasificarea
ei ca planetă, în cele din urmă fiind
declasată din această categorie. pluton
Subdiviziune principală a unei compa¬
nii militare, baterii sau trupe. De obicei
comandat de un locotenent, un pluton
numără 25-50 de soldaţi brganizaţi în
două sau mai multe companii conduse de
subo¬ fiţeri. Termenul a fost folosit
pentru prima dată în sec. XVII şi făcea
referire la un corp mic de muşchetari
care trăgeau împreună o salvă alternând
cu un alt pluton. începând cu 1779 şi de-
a lungul sec. XIX a fost introdus în
manualele militare americane şi
reprezenta o jumătate de companie. A
fost reintrodus în armata britanică în
1913. Vezi şi unitate militară. plutoniu
Element chimic metalic radioactiv (vezi
radioactivitate), cu simbol chimic Pu şi
nu¬ măr atomic 94. Face parte din seria
actinide din grupul elementelor de
tranziţie; este cel mai important element
transuranian dato¬ rită întrebuinţării
sale în anumite tipuri de reactoare
nucleare (vezi energie nucleară) şi în
arme nucleare. în natură este întâlnit
numai sub forma unor urme produse de
iradierea naturală cu neutroni în
zăcămin¬ tele de uraniu. Este produs
prin iradierea neutronică a uraniului
238. Plutoniul este un metal argintiu care
îşi pierde culoarea şi strălucirea în
contact cu aerul; este cald din cauza
energiei eliberate în descom¬ punerea
alfa. Izotopii săi, toţi radioactivi, sunt
otrăvuri radiologice foarte toxice (vezi
radiaţie), deoarece elimină particule
alfa şi sunt absorbite de măduva osoasă.
Plymouth Oraş, 255 800 loc. (1999) în
zona metropo¬ litană, situat în Devon,
SV Angliei. Se află în strâmtoarea
Plymouth la SV de Londra; în Registrul
de cadastru din 1086 figura sub
denumirea Sudstone. Portul său se
numeşte şi în prezent Sutton. Este portul
din care flota engleză a pornit împotriva
Armadei spaniole în 1588. în 1690, dana
sa a fost construită pe ţărmul de V al
râului Tamar. în Al Doilea Război
Mondial, oraşul a fost afectat de
bombardamente. După terminarea
războiului a fost reconstruit, iar în
prezent găzduieşte câteva dintre cele mai
bune centre civice şi comerciale din
Anglia. Totodată au fost construite noi
poduri peste râurile Plym şi Tamar.
Plymouth Oraş, 51 701 loc. (2000),
situat în SE statului Massachusetts, SUA,
în zona gol¬ fului Plymouth. A fost locul
primei aşezări permanente europene din
New England, colonia noului Plymouth,
fondată de pe¬ lerini în 1620 şi
guvernată sub Acordul Mayflower până
în 1691, când a devenit parte a coloniei
golfului Massachusetts. Este o superbă
staţiune estivală, foarte vi¬ zitată, atât
datorită ieşirii sale la mare, cât şi
datorită monumentelor istorice.
Economia se bazează în special pe
turism, dar trebuie amintite şi industria
uşoară, piscicultura şi agricultura (este
recunoscută pentru recol¬ ta de
merişoare). Printre atracţiile istorice se
numără Plimoth Plantation (o copie
fidelă a satului pelerinilor) şi multe case
coloniale restaurate. Plymouth Co.
(1606-1609) Companie însărcinată de
Coroana britanică să colonizeze coasta
de E a Americii de Nord, actualul New
England. Era numită şi Colonia Virgină a
Plymouthului, iar ac¬ ţionarii săi erau
comercianţi din Plymouth, Bristol şi
Exeter. London Co., cealaltă companie
cu acelaşi profil, a avut mai mult succes.
în 1607, compania Plymouth a pus
bazele unei colonii pe coasta râului
Mâine, dar aceasta a fost în scurt timp
abandonată. Inactivă după 1609, a fost
reorganizată sub un nou statut în 1620,
sub denumirea Consiliul pentru New
England. PMS Vezi sindrom
premenstrual pneumococ Bacterie de
formă sferoidală (Streptococcus
pneimwniae), care cauzează diverse
afecţiuni la om, inclusiv pneumonie,
sinuzită, otită şi meningită. De obicei
localizat în căile respiratorii superioare,
acest coc gram-po- zitiv (vezi coloraţie
Gram) este dispus în perechi (diplo)
înconjurate de o capsulă formată din
polizaharide. în funcţie de tipul de
polizaharid capsular, pneumococii se
împart în diferite clase. Capsula le
conferă specificitatea de a provoca boli,
ferindu-i de activitatea celulelor
imunitare din sânge care atacă orice
corp străin de organism. 195
PNEUMOCOC

PNEUMOCONIOZA CICLOPEDIA U
pneumoconioză Boală cronică a
plămânilor, cauzată de inhalarea masivă
de praf organic sau anorganic ori de
iritanţi chimici. Unele substanţe inhalate
în cantităţi mici, dar repetat (de ex.
mineralele de siliciu, az¬ best) produc
afecţiuni grave. Praful este înmagazinat
de macrofagele din alveolele pulmonare,
cauzând inflamarea ţesutului pulmonar şi
reducându-i elasticitatea. Evoluţia este
progresivă, mergând de la crize de
dispnee până la bronşită cronică şi
emfizem. Fumatul agravează mult
evoluţia bolii. Cauza comună de
îmbolnăvire este dioxidul de siliciu
(vezi silicoză). Azbestul (vezi
azbestoză), beriliul şi aluminiul, sub
formă de prafuri, pot provoca boli gra¬
ve, deseori la expunere de scurtă durată.
Materiile organice includ spori de
pământ (vezi alergie) şi fibre textile.
Iritanţii chimici precum amoniacul,
acidul sulfuric sau dioxidul de sulf sunt
rapid absorbiţi de plămâni, efectul lor
iritant cauzând edemul pulmonar şi
bronşita cronică. pneumonie Inflamare a
ţesutului pulmonar, cauzată de infecţie,
inhalare de particule străine sau iradiere
a organismului. Cei mai frecvenţi agenţi
patogeni sunt bacteriile. Mycoplasma
pneumoniae este cel mai des întâlnită.
Bronhiile şi alveolele sunt inflamate.
Simptomatologia este dominată de febră
şi de tuse care se poate agrava. Uneori
apare şi hemoptizia. Pneumonia poate fi
gravă, dar rareori fatală. Streptococcus
pneumoniae este mai obişnuit şi, în
general, mai sever ca formă, dar îi
afectează, de obicei, pe cei cu rezistenţa
mai scăzută, cum sunt pacienţii
spitalizaţi. O formă gravă este cauzată
de Klebsiella pneumoniae, întâlnită
aproape constant la pacienţii spitalizaţi,
cu imunitate scăzută. Alte tipuri de
pneu¬ monie sunt cea provocată de
Pneumoiystis camii (rară, cu excepţia
cazurilor de SIDA) şi boala legionarilor.
Majoritatea formelor răspund la
tratamentul cu antibiotice. Virusurile
pregătesc terenul pentru pneu¬ monia
bacterială, slăbind sistemul imuni- tar al
individului mai des decât provocând
direct boala. Pneumonia provocată de
ciuperci apare, de obicei, la persoanele
spitalizate care au rezistenţa scăzută, dar
la persoanele sănătoase poate fi
declanşată de praf contaminat. Se
dezvoltă rapid şi poate fi fatală.
Tratamentul cu raze X (vezi
radioterapie) poate declanşa o inflamare
temporară a plămânilor. ÎEEGJP-
poantilism în artă, tehnică picturală ce
constă în descompunerea culorii în
puncte şi linii pe o anumită suprafaţă, în
aşa fel încât de la distanţă să rezulte
tonul dorit. Termenul (şi sinonimul său,
divizionism) a fost fo¬ losit pentru
prima dată pentru a descrie picturile lui
Georges Seurat. Vezi şi Camille
Pissarro, Paul Signac. Poarta Orientală
Pas de joasă altitudine (540 m) situat în
SV României, pe cumpăna de ape dintre
bazi¬ nul Timişului şi cel al Cemei, în
culoarul Timiş-Cema. Este străbătut de o
şosea modernizată şi de calea ferată ce
asigură legăturile între Orşova şi
Caransebeş, re¬ spectiv între Banat şi S
ţării, fiind cunoscut şi sub numele de
pasul Domaşnea. Pobedonosţev,
Konstantin (Petrovici) (21.05.1827,
Moscova, Rusia - 23.03.1907, Sankt
Petersburg) Administrator
guvernamental rus. A scris lucrări de
drept civil şi a predat această disciplină
la Universitatea din Moscova (1859-
1965). A fost profesorul fiilor ţarului
Aleksandru II şi ulterior a devenit un
apro¬ piat al lui Aleksandru III,
îndemnându-1 să adopte politici
reacţionare. în calitate de conducător
general al Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Ruse (1880-1905), s-a bucurat
de o mare autoritate asupra domeniului
educaţional şi religios, luând deciziile şi
în cazul cenzurii. Poreclit „Marele
Inchizitor", a devenit simbolul
monarhismului absolutist rus.
Pocahontas (1595, lângă actualul oraş
Jamestown, Virginia - 05.1617,
Gravesend, Kent, Anglia) Amerindiancă
din confederaţia powha- tan. Fiică a
puternicului şef Powhatan, Pocahontas a
ajutat la menţinerea păcii între coloniştii
englezi şi băştinaşi, împriete- nindu-se
cu pelerinii stabiliţi în Jamestown,
Virginia. Potrivit relat㬠rii lui John
Smith, con¬ ducătorul coloniştilor,
Pocahontas a inter¬ venit pentru a-i
salva viaţa, după ce acesta a fost făcut
prizonier de indieni. Ulterior, ea s-a
convertit la creştinism, căsătorindu-se
cu co- lonistul John Rolfe,
BIBLIOTECA CONGRESULUI,
WASHINGTON DC Pocahontas, portret
de artist anonim, 1616 196
care a încercat la rândul său să
instaureze | o relaţie armonioasă între
cele două tabere, j A călătorit în Anglia
unde a fost primită la curte. A murit la
scurt timp după aceea, probabil din
cauza unei boli la plămâni. pocăinţă
Concept religios în care obstacolele din
calea împăcării cu Dumnezeu sunt
înlătu¬ rate, de obicei prin sacrificiu.
Majoritatea religiilor au ritualuri de
purificare şi de ispăşire a păcatelor prin
care se întăreşte legătura dintre om şi
divinitate. în creşti¬ nism, mântuirea
lumii s-a înfăptuit prin moartea şi
învierea lui Iisus. în creştinismul
romano-catolic, ortodox şi în unele culte
protestante, pocăinţa are un rol
important în tainele bisericeşti,
permiţând ispăşirea păcatelor
individuale (vezi spovedanie). în cultul
mozaic, ziua anuală de pocăinţă, Yom
Kippur, este punctul culminant al
perioadei de zece zile de penitenţă. Po
Chii-i Vezi Bai Juyi pod în construcţii,
structură ce se întinde în plan orizontal,
permiţând pietonilor şi vehiculelor să
traverseze un spaţiu gol. Construirea
podurilor are prezentat în¬ totdeauna
cea mai mare provocare pentru ingineria
construcţiilor civile. Podul simplu este
cel construit din bârne (sau grinzi)
drepte, plasate peste o deschidere.
Podurile romane sunt cunoscute pentru
forma lor arcuită, care permitea
deschideri mai mari decât cele cu piloni
de piatră, fiind mai rezistente decât
construcţiile din lemn. O versiune
modernă a podului arcuit a reprezentat-o
podul basculant, ancorat pe piloni, cu
pasarela suspendată de arc cu ajutorul
cablurilor. Podurile suspendate (de ex.
Brooklyn, Golden Gate) pot traversa
distanţe foarte mari; principalele
mijloa¬ ce de sprijin sunt cablurile
compuse din mii de fire, susţinute de
două turnuri şi ancorate la fiecare capăt,
pasarela fiind sprijinită de cabluri
verticale agăţate de cablurile principale.
La podurile pe cabluri, acestea se desfac
în evantai, pornind din- tr-un punct aflat
pe un turn central spre diferite puncte de
pe pasarelă; variante ale acestui model
au dat naştere unor poduri cu arhitectură
interesantă şi deschideri foarte mari.
Printre alte tipuri de poduri se numără
podul cu grinzi, care foloseşte o
cantitate relativ mică de material şi
poate suporta greutăţi mari (de ex.
podurile de căi ferate), şi podul în
consolă, construit pod In arc pilon arc cu
zăbrele arc grindă superioară portal
distanţier contrafort coloană POD PE
GRINZI pasaj superior grindă continuă
parapet pasaj Inferior pilon contrafort
cablu de suspensie POD SUSPENDAT
suspensor bloc punte deschiderea
centrală turn contrafort Trei tipuri
clasice de planuri de poduri ©
MERHAM-WEBSTER INC de obicei
cu trei deschideri, cele exterioare fiind
ancorate la ţărm, iar deschiderea cen¬
trală sprijinindu-se pe braţele în
consolă. pod în arhitectură, spaţiu în
extremitatea su¬ perioară a unei clădiri,
deseori deschis pe o parte, folosit pentru
depozitare sau alte scopuri (de ex. pod
de dormit, de depo¬ zitare a fânului).
Termenul se referă, de asemenea, la unul
dintre etajele superioare ale unei fabrici
sau depozit, nedivizat prin proiectare de
pereţi despărţitori, fiind în prezent
folosit în alte scopuri, de ex. ca locuinţe
sau ca ateliere pentru artişti. în biserici
acest spaţiu reprezintă o galerie de
expunere deasupra catapetesmei (vezi
cate¬ drală), iar un balcon/pod pentru
orgă sau cor este o galerie rezervată
cântăreţilor şi muzicienilor bisericii. La
teatru, balconul/ podul reprezintă zona
de deasupra şi din spatele avanscenei.
pod natural Formaţiune naturală cu
aspectul unui pod. Cele mai multe
asemenea forma¬ ţiuni sunt rezultatul
eroziunii în gresie Q O O. 197

PODEA CICLOPEDIA UNI« SALA

BRITANNIC | sau calcar. Unele se
formează în urma j căderii unei părţi din
tavanul unei peşteri, altele sunt produse
prin acţiunea erozivă a meandrelor de
apă asupra malurilor, în încercarea de a
săpa scurtături, iar altele sunt produse
prin exfoliere (desprinderea succesivă a
straturilor subţiri) şi lărgite prin
acţiunea vântului. podea Element rigid
al clădirilor, ce divide spaţiul în etaje,
pe orizontală. Formează duşu¬ meaua
unei încăperi. Poate fi alcătuită din
scânduri sau panouri de lemn sprijinite
pe grinzi, pe bare de lemn sau de oţel,
dintr-un strat de piatră sau de ciment
situat pe sol sau dintr-o placă de beton
armat susţinută de piloni din beton.
Ansamblul podelei trebuie să-şi susţină
propria gre¬ utate, precum şi pe cea a
mobilelor şi a ocupanţilor clădirii.
Elementele de sprijin de sub suprafaţa ei
şi suporturile verticale în care se
încadrează trebuie să fie suficient de
mari şi dispuse aproape unul de altul,
astfel încât să prevină lăsarea în jos a
întregului ansamblu. podestâ (in italiană,
putere) în comunele medievale italiene,
magistra¬ tură judiciară şi militară. A
fost instituită de Frederic I Barbarossa,
într-o încercare de a guverna oraşele
rebele din Lombardia. De pe la sfârşitul
sec. XII, comunele au început să îşi
aleagă propria podestâ, deseori în
persoana unui nobil cu pregătire
juridică. Timp de şase luni sau un an,
podestâ întru¬ nea consilii, conducea
armata comunală şi administra
jurisdicţii civile şi penale. Podgorica
anterior (1946-1992) Titograd Oraş, 130
875 loc. (1999), capitala, Mun-
tenegrului. Capitală de stat feudal la
înce¬ putul Evului Mediu european,
cunoscută sub numele Ribnica. Se
numeşte Podgorica din 1326. în 1474 a
fost cucerită de turci, dar a fost restituită
Muntenegrului în 1878. în 1916 oraşul a
fost ocupat de Austria, în 1941 de Italia,
iar în 1943 de Germania. în 1946 a fost
redenumit Titograd, în onoarea
mareşalului Tito, dar şi-a reluat vechiul
nume în 1992, după căderea
comunismului. în oraş există şi o
universitate, înfiinţată în 1974.
Podgornîî, Nikolai (Viktorovici)
(18.02.1903, Karlovka, Ucraina,
Imperiul Rus - 12.01.1983, Moscova,
URSS) Politician sovietic. A fost inginer
în in¬ dustria zahărului, apoi a fost numit
ajutor de comisar în industria alimenta¬
ră sovietică în 1940. A urcat în ierarhia
Partidului Comunist, devenind secretar
general al Partidului Comunist
Ucrainean (1957-1963), membru al
Biroului Politic (1960) şi secretar al
Comitetului Central al Partidului (1963-
1965). Aflat în luptă pentru putere cu
Leonid Brejnev, Podgornîi a fost numit
în postul de preşedinte al Prezidiului
Sovietului Suprem al URSS (1965-
1977). podiatrie Ramură a medicinei
care se ocupă cu afecţiunile picioarelor.
Medicii specialişti diagnostichează şi
tratează afecţiunile pi¬ cioarelor,
infirmităţile şi deformările, prin
medicină fizică şi recuperatorie,
recoman¬ darea unor pantofi speciali,
dar şi prin medicaţie şi intervenţii
chirurgicale minore. podium în
arhitectură, piedestal de dimensiuni
mari. Podiumul poate fi oricare dintre
numeroasele elemente care formează
baza unei structuri, precum platforma
care constituie podeaua şi substructura
unui templu clasic, un zid nu foarte înalt,
ce susţine mai multe coloane, ori partea
in¬ ferioară decorată a unui zid.
Termenul este folosit pentru a desemna
şi alte tipuri de platforme ridicate,
precum cea a unui dirijor de orchestră.
Podul Curcubeului, Monumentul
Naţional - Monument naţional, Ia S de
Utah, SUA, în Rezervaţia Indiană
Navajo, aproape de graniţa dintre Utah
şi Arizona. înfiinţat în 1910, ocupă 65
de hectare. Are în centru un pod sub
forma unui curcubeu din piatră roz, situat
la 88 m deasupra unui pârâu care curge
spre fluviul Colorado. Podul are o
lungime de 84 m şi este, probabil, cel
mai mare pod natural din lume. Aşezat
între canioane, este accesibil doar pe
jos, călare sau cu barca pe lacul Powell.
Poe, Edgar Allan (19.01.1809, Boston,
Massachusetts, SUA - 07.10.1849,
Baltimore) Poet, critic şi nuvelist
american. Deşi născut în Boston, după
moartea mamei sale survenită în 1811,
Poe a fost cres¬ cut de părinţii săi
adoptivi în Richmond, Vancouver. A
urmat, pentru o scurtă pe¬ rioadă,
cursurile Universităţii din Virginia,
reîntorcându-se în Boston, unde în 1827
a publicat un pamflet la adresa poemelor
de tinereţe ale lui Byron. în 1835 lucra
în 198

:nciclopedia uni: Richmond ca redactor

la Southern Literary Messenger, primul
dintre cele câteva ziare pentru care avea
să lucreze ca redactor sau să scrie. Aici
s-a căsătorit cu o vară a sa, în vârstă de
numai 13 ani, care a murit însă în 1847.
A locuit în Baltimore, New York şi
Philadelphia. Fiind alcoolic, a decedat
la 40 de ani. Operele sale sunt faimoase
pentru cultivarea stării de mister şi de
macabru. Printre povestirile sale se
numără Prăbuşirea casei Usher (The Fall
of the House of Usher), Masca Morţii
Roşii (The Masque of the Red Death),
Pisica neagră (The Black Cat), Inima
povestitoare (The Tell-Tale Heart) şi
Hruba şi pendulul (The Pit and the
Pendulum). Crimele din rue Morgue
(The Murders in the Rue Morgue) şi
Scrisoarea furată (The Purloined Letter)
stau la baza romanelor poliţiste
moderne. Poemele sale (mai puţin
admirate de citi¬ torii contemporani
decât de cei din trecut) sunt muzicale şi
senzuale, precum Clopotele (The Bells),
care abundă în efecte sonore. Lirica sa
include şi versuri de dragoste (de ex.
Annabel Lee) şi misterioase (de ex.
Corbul - The Raven). poem în proză
Operă în proză care are o parte din
calităţile tehnice şi literare ale poeziei
(de ex. ritmul regulat, elemente de
structură definite sau intensitate
emoţională ori imaginativă), dar este
aşezată în pagină sub formă de proză.
Termenul a fost preluat din lucrarea lui
Charles Baudelaire Mici poeme în proză
(Petits poèmes en prose, 1869). Printre
alţi scriitori de poeme în proză din sec.
XIX se numără Stéphane Mallarmé,
Arthur Rimbaud, Friedrich Hölderlin,
Novalis şi Rainer Maria Rilke, iar din
sec. XX, Amy Lowell (proza
„polifonică“) şi poeţi con¬ temporani,
cum ar fi John Ashbery. poem simfonic
Piesă muzicală pentru orchestră,
inspirată de o poveste sau de o idee din
afara muzicii, la care face de obicei
aluzie titlul creaţiei muzicale. S-a
dezvoltat pornind de la uver¬ tură, care
nu preceda o operă sau o piesă, dar care
făcea trimitere la o succesiune de
evenimente, literară sau naturală. Franz
Liszt, cel care a inventat termenul, a
com¬ pus 13 asemenea lucrări. Printre
poemele simfonice renumite se numără
Moldau de Bedrich Smetana (1879),
După-amiaza unui faun (Prélude à
l'Après-midi d'un phaune) de Claude
Debussy (1894), Ucenicul vrăjitor (The
Sorceror's Apprentice) de Paul Dukas
(1897), Don Quijote de Richard Strauss
şi Finlandia de Jean Sibelius (1900).
Poenaru, Petrache (10.01.1799, Beneşti,
Vâlcea - 1875,/?/) Inginer, matematician
şi pedagog român. Elev al lui Gheorghe
Lazăr, s-a impli¬ cat activ în eforturile
de modernizare a societăţii româneşti. A
fost director al Eforiei Şcolilor
Naţionale (1832-1848) şi cofondator al
Societăţii Filarmonice, al Muzeului
Naţional de Antichităţi şi al Grădinii
Botanice din Bucureşti, precum şi al
Societăţii Academice Române. A obţinut
la Paris un brevet pentru inventarea
tocului cu rezervor (1827). poet laureat
Titlu acordat pentru prima dată în Anglia
pentru excelenţă în poezie. Introdus în
1616, titlul a devenit oficial în 1668 şi
există şi în prezent. Purtătorul acestui
titlu, membru remunerat al Casei regale
brita¬ nice, trebuia să compună poeme
pentru curte sau pentru evenimente
naţionale. Odată cu numirea lui William
Wordsworth în această funcţie în 1843,
titlul a devenit o recunoaştere a
meritelor deosebite în poezie şi nu a mai
avut de-a face cu îndeplinirea anumitor
datorii. în 1985, Guvernul Statelor Unite
a introdus şi el această distincţie,
acordată consultantului în poezie al
Bibliotecii Congresului. Poetry Revistă
americană de poezie, fondată la Chicago
în 1912 de Harriet Monroe, care a fost
de altfel redactorul revistei pentru o
lungă perioadă de timp. A devenit
princi¬ pala revistă de poezie modernă
din spaţiul anglo-saxon şi a supravieţuit
şi celui de-Al Doilea Război Mondial.
Deoarece a apărut pe piaţă simultan cu
mişcarea Renaşterea literară din
Chicago, este deseori asociată cu poezia
dură, specifică acestui oraş, cum ar fi
cea a poeţilor Cari Sandburg, Edgar Lee
Masters, Vachel Lindsay şi Sherwood
Anderson. De asemenea, a popularizat şi
mişcări noi, precum imagismul. Ezra
Pound a fost corespondentul european al
revistei; primii autori publicaţi au fost
T.S. Eliot, Wallace Stevens, Marianne
Moore, D.H. Lawrence şi William
Carlos Williams. poezie Scriere literară
care constă în exprimarea sau sugerarea
unei emoţii, a unei experienţe sau a unei
idei printr-un limbaj concentrat,
imaginativ, şi care doreşte să producă o
199 POEZIE

POEZIE reacţie emoţională specifică,

prin înţelesul ei, prin sunet şi ritm. Se
distinge de proză prin dimensiuni, uzul
frecvent al metrului şi al rimei, folosirea
versului ca unitate formală, vocabularul
deosebit şi libertatea de sintaxă.
Conţinutul său emoţional este exprimat
printr-o varietate de tehnici, de la
descrierea directă la simbolistică, cu¬
prinzând metafora şi comparaţia. Vezi şi
poem în proză. i poezie absurdă | Vers
umoristic sau straniu, care are !
personaje şi acţiuni absurde şi conţine |
adesea cuvinte evocative, dar lipsite de |
sens, care sunt inventate pentru rimă. I
Versurile nu sunt ca vorbirea copiilor,
folosită în rimele de excludere din joc, |
deoarece ele fac aceste cuvinte să sune
ca ] şi cum ar avea un scop. Ele diferă şi
de alte versuri comice, prin
imposibilitatea j de a se supune oricărei
interpretări raţi- | onale sau alegorice.
Majoritatea poeziilor J absurde au fost
scrise pentru copii şi sunt ! moderne,
datând de la începutul sec. XIX. | Printre
exemple se numără Canea nonsen¬ sului
(Book of Nonsense) de Edward Lear
(1846),Jabberwocky de Lewis Carroll
(1871) şi Bestiarul copilului
neascultător (Bad Child’s Book of
Beasts) de Hilaire Belloc (1896). Vezi
şi limerick. j poezie lirică Vers sau
poem ce reuşeşte (sau se presu- ! pune
că ar reuşi) să fie cântat cu acompa- |
niament muzical (în Antichitate, de
obicei j o liră) sau care exprimă o
intensă emoţie j personală, într-o
manieră sugestivă pentru i arta muzicală.
Poezia lirică exprimă gându¬ rile şi
sentimentele poetului şi contrastează |
câteodată cu poezia epică sau drama în
ver¬ suri, care relatează evenimente sub
forma unei povestiri. Elegia, oda şi
sonetul sunt forme importante de poezie
lirică. poezie metafizică | Poezie
intelectualizată, ce a înflorit mai ales în
Anglia sec. XVII. Preocupată mai mult
de analiza sentimentului decât de
exprimarea lui, poezia metafizică se
caracterizează prin recursul la concepte,
de ex. metafore ce sugerează paralele,
uneori forţate, între idei | sau lucruri
aparent diferite, idei complexe şi
subtile, folosirea frecventă a
paradoxului | şi un limbaj direct al cărui
ritm derivă din | vorbirea curentă. John
Donne a fost poetul | metafizic cel mai
de seamă. Alţi poeţi: j George Herbert,
Henry Vaughan, Andrew ! Marvell şi
Abraham Cowley. poezie scaldică
Poezie de curte, orală, originară din
Norvegia, dar dezvoltată în special de
poe¬ ţii islandezi (scalzi), din sec. IX
d.Hr. până în sec. XIII. A fost
contemporană cu poezia eddică (vezi
Edda), dar diferă de aceasta în metru,
dicţie şi stil. Poezia eddică este ano¬
nimă, simplă şi clară, deseori luând
forma unui dialog obiectiv dramatic.
Scalzii au fost cunoscuţi după nume, iar
poemele lor aveau un caracter
descriptiv, ocazional şi subiectiv, metrii
fiind strict silabici, în loc de variabili
sau liberi, iar limbajul lor fiind ornat cu
comparaţii şi metafore. Subiectele tipice
erau constituite din istoriile mitice
gravate pe scuturi, din elogierea regilor,
epitafuri şi genealogii. Poggio
Braccioiini, Gian Francesco
(11.02.1380, Terranuova, Toscana -
30.10.1459, Florenţa) Umanist şi
caligraf italian. Pe când era copist de
manuscrise, Poggio a inventat scrierea
umanistă, care, ulterior, a devenit
prototipul caracterelor romane standard.
A călătorit în diferite mănăstiri
europene, descoperind manuscrise latine
clasice, pierdute sau uitate, inclusiv
lucrări de Cicero şi Lucreţiu. A tradus în
latină opere semnate de Lucian,
Xenophon şi de alţii. Propriile scrieri
includ dialoguri morale şi opera Glume
(Facetiae, 1438-1452), o colecţie de
poveşti amuzante, de fapt o satiră la
adresa contemporanilor. pogrom (în
rusă, devastare) Atac în grup asupra
membrilor unei mi¬ norităţi religioase,
rasiale sau naţionale, cu acordul
autorităţilor. Termenul este de obicei
folosit pentru persecuţiile evreilor din
Rusia, de la sfârşitul sec. XIX şi în¬
ceputul sec. XX. După asasinarea ţarului
Aleksandru II (1881), false zvonuri care
îi învinuiau pe evrei de asasinat i-au
iritat pe ruşii din peste 200 de oraşe,
aceştia începând să-i atace pe evrei şi să
le distrugă proprietăţile. Atacurile
mulţimii s-au mai potolit în anii 1890,
dar au redevenit ceva obişnuit în
perioada 1903-1906. Deşi gu¬ vernul nu
a organizat pogromuri, politica sa
antisemită (1881-1917) şi eschivarea de
la a lua atitudine împotriva atacurilor i-a
făcut pe mulţi antisemiţi să creadă că
violenţa lor era legitimă. Pogromuri au
avut loc şi în Polonia şi Germania în
timpul regimului lui Adolf Hitler. Po Hai
Vezi Bo Hai 200

ENCICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNIC) Poiana Ruscă Masiv
muntos din România, în NE Munţilor
Banatului (Carpaţii Occidentali).
Constituit din şisturi cristaline
(predomi¬ nante), are un relief de culmi
domoale, larg ondulate şi nivelate, cu
aspect de platouri, fragmentate de văi
înguste sub formă de chei. Este bogat în
minereuri de fier, mi¬ nereuri complexe
şi marmură. Partea de E a Munţilor
Poiana Ruscă, având specific etnografie
propriu, este cunoscută sub numele
Ţinutul Pădurenilor. Altitudinea maximă
este de 1 374 m, pe vârful Padeşu.
Poincare, (Jules-) Henri (29.04.1854,
Nancy, Franţa - 17.07.1912, Paris)
Matematician, astronom teoretician şi
filo¬ zof francez. Născut într-o familie
cu tradiţie în slujba societăţii (vezi
Raymond Poincare), avea o memorie
neo¬ bişnuită şi putea să re¬ alizeze
mental calcule foarte complicate. Teza
sa de doctorat a avut ca subiect ecuaţiile
di¬ ferenţiale (1879), apoi a început să
predea la Universitatea din Paris
(1881), unde a rămas pentru tot restul
vieţii. Cercetând astronomia şi analiza
matematică, a obţinut independent de
Albert Einstein multe dintre rezultatele
acestuia cu privire la teoria relativităţii,
pe care le-a publicat într-o lucrare
despre dinamica electronului (1906).
Ulterior a scris cărţi de popularizare
despre semnificaţia şi importanţa
ştiinţei şi a matematicii. Poincare,
Raymond (20.08.1860, Bar-le-Duc,
Franţa - 15.10.1934, Paris) Om politic
francez, văr cu Henri Poincare. De
profesie avocat, a lucrat în Camera
Deputaţilor (1887-1903) şi la Senat
(1903- 1912), ocupând şi funcţiile de
ministru al educaţiei (1893, 1895) şi al
finanţelor (1894,1906). în calitate de
prim-ministru şi ministru de externe
(1912-1913), a conso¬ lidat relaţiile
Franţei cu Rusia şi cu Anglia. Ca
preşedinte al celei de-A Treia Republici
(1913-1920) a pledat pentru unitatea
naţi¬ onală. Din nou prim-ministru
(1922-1924 şi 1926-1929), a fost
însărcinat să rezolve criza financiară din
Franţa, stabilizând francul şi deschizând
astfel porţile pentru o nouă perioadă de
prosperitate. Pointe-Noire Oraş portuar,
576 206 loc. (1992), în SV Republicii
Congo. în perioada 1950-1958 a fost
capitala regiunii Congo de Mijloc a
Africii Ecuatoriale Franceze. Capitala a
fost însă mutată la Brazzaville, după ce
ţara a de¬ venit independentă în 1958,
Pointe-Noire rămânând totuşi un
important centru comercial. Facilităţile
sale portuare au fost finisate în 1939 şi
modernizate în Al Doilea Război
Mondial. Fiind cel de-al doilea oraş ca
mărime din Congo, în prezent este un
port şi un centru comercial important, în
special pentru industria petrolieră.
Poiret, Paul (20.04.1879, Paris, Franţa -
30.04.1944, Paris) Creator de modă
francez. După ce a lucrat la casa de
modă pariziană a lui Charles Frederick
Worth, si-a deschis propriul magazin în
1902. în 1908 a readus în prim-plan
stilul Empire, popular în Franţa în
timpul domniei lui Napoleon Bonaparte.
Căutând să redea naturaleţea
vestimentaţiei feminine, a contribuit la
declinul corsetu¬ lui. Este cunoscut în
special pentru fusta strâmtă, căreia mai
târziu i-a adăugat ta¬ iorul până la
genunchi, cu cordon. Capele franj urate
şi cu ciucuri, penele multicolore şi
gulerele din blană de vulpe au conferit
creaţiilor sale o tentă teatrală.
Costumele sale greceşti erau foarte
populare în peri¬ oada antebelică, dar în
anii 1920 au devenit desuete, iar el a
murit în sărăcie. Poitier, Sidney (n.
20.02.1927?, Miami, Florida, SUA)
Actor american. A crescut în Bahamas,
interpretând ulterior diferite roluri pe
scena Teatrului American de culoare din
New York. A debutat în film cu pelicula
Fără ie¬ şire (No Way Out, 1950),
făcându-se remar¬ cat în filme ca
Sămânţa violenţei (Blackboard Jungle,
1955) şi Lanţul (The Defiant Ones,
1958). A fost primul actor american de
culoare care a obţinut un Premiu Oscar,
pentru rolul din Crinii câmpului (Lilies
of the Field, 1963). Şi-a folosit succesul
pen¬ tru a promova echipe mixte. A
apărut în alte filme de succes ca în arşiţa
nopţii (In the Heat of the Night, 1967),
Domnului profesor,. cu dragoste (To Sir
with Love, 1967) şi Ghici cine vine la
cină? (Guess Who’s Corning to Dinner,
1967). A fost foarte apreciat şi pe
Broadway pentru rolul din O stafidă în
soare (A Raisin in the Sun, 1959). A
semnat şi regia câtorva filme, printre
care Buck şi predicatorul (Buck and the
Preacher, 1972), Hai să o facem din nou
(Let’s Do It Again, 201 POITIER

POITIERS 1975) şi Nebuni de legat

(Stir Crazy, 1980). în 1997 a fost numit
ambasador al statului Bahamas în
Japonia. Poitiers, Bătălia de la - (19
septembrie 1356) înfrângere catastrofală
a regelui francez Ioan II în Războiul de
100 de Ani dintre Franţa şi Anglia.
Trupele engleze, sub con¬ ducerea lui
Eduard Prinţul Negru, erau urmărite de
forţele franceze, superioare din punct de
vedere numeric. La S de Poitiers,
englezii s-au ascuns în hăţişuri şi
mlaştini, unde cavalerii francezi au fost
decimaţi de arcaşii englezi. Ioan II a fost
luat prizonier, iar în schimbul eliberării
sale a trebuit să aprobe tratatele de la
Bretigny şi Calais, deşi acestea erau în
dezavantajul Franţei. Poitiers, Bătălia
de la ~ (732 d.Hr.) Vezi Bătălia de la
Tours/Poitiers Poltou Regiune istorică,
în zona central-vestică a Franţei,
înconjurată de Bretagne, Anjou,
Touraine, Marche şi Oceanul Atlantic. A
fost locuită de vechile triburi galice ale
picţilor şi a fost anexată Aquitaniei
romane. Fiind un punct de întâlnire
pentru culturile nordice şi sudice, a atins
apogeul între sec. XI şi XII, perioadă
caracterizată de arhitectura şi arta
romanică. Conţii de Poitiers au fost
urmaţi de regii angevini ai Angliei, dar,
în 1375, francezii au recâştigat regiunea.
A fost provincie a Franţei până la
Revoluţia Franceză, când a fost divizată
în trei comitate. Este o zonă rurală,
printre specialităţile regionale
numărându-se fruc- tele-de-mare şi vinul
alb. pojar Vezi rujeolă poker Joc de
cărţi în care unul dintre jucători pariază
că valoarea cărţilor sale este mai mare
decât cea a rivalilor săi. Jucătorii care
urmează pot egala ori mări pariul sau se
pot retrage. Jucătorul care la sfârşitul
parierii deţine cea mai valoroasă com¬
binaţie de cărţi câştigă suma acumulată,
atunci când toată lumea îşi arată cărţile,
sau când rămâne un singur jucător, toţi
ceilalţi abandonând jocul. în acest caz,
câştigătorul nu trebuie să-şi arate
cărţile, el putând câştiga potul cu o
combinaţie mai puţin valoroasă decât
cele ale celorlalţi jucători (cacealma).
Din acest motiv, pokerul este considerat
un joc de cacealma. S-au impus trei
variante principale: poker obişnuit, în
care toate cărţile din combinaţia
standard de cinci cărţi sunt împărţite cu
faţa în jos; stud poker, în care una sau
două cărţi sunt împărţite cu faţa în jos,
iar restul de până la cinci sau şapte cărţi
cu faţa în sus, şi pokerul cu cărţi
comune, în care unele cărţi sunt
împărţite pe faţă şi folosite de toţi
jucătorii pentru a-şi forma cele mai bune
combinaţii. în draw poker, principala
variantă de poker obişnuit, cărţile pot fi
de- cartate, iar jucătorul are dreptul să
tragă şi altele. Ierarhia tradiţională a
combinaţiilor este: (1) chintă regală
(cinci cărţi din aceeaşi culoare într-o
anumită ordine - as-po- pă-damă-valet-
zece, (2) careu (patru cărţi de acelaşi
fel), (3) ful (trei cărţi de acelaşi fel şi o
pereche), (4) chintă (cinci cărţi de o
singură culoare), (5) suită (cinci cărţi în
ordine crescătoare), (6) trei cărţi de
acelaşi fel, (7) două perechi, (8) o
pereche. pokeweed Vezi strugurii-
leneşului Pokrovski, catedrala ~ Vezi
Sfântul Vasile cel Binecuvântat Pol Pot
născut Saloth Sar (19.05.1925/1928,
provincia Kompong Thom, Cambodgia -
15.04.1998, lângă Anlong Veng) Prim-
ministru al Cambodgiei (1975-1979). în
anii 1940, Pol Pot s-a alăturat
Rezistenţei antifranceze sub conducerea
lui Ho Chi Minh şi a devenit membru al
Partidului Comunist Cambodgian în
1946. După ce a studiat radiotehnologia
la Paris, s-a reîntors în Cambodgia în
1953 şi a predat franceza până în 1963,
când a fost suspectat de poliţie. Şi-a
petrecut următorii 12 ani con¬ ducând
Partidul Comunist. Acţiunile anti¬
comuniste ale americanilor în
Cambodgia, printre care răsturnarea
prinţului Norodom Sihanouk şi
bombardamentele din zonele rurale, i-au
făcut pe mulţi să i se alăture, în 1975,
Khmerii Roşii au capturat oraşul Phnom
Penh, care, la ordinul său, a fost evacuat
în totalitate. Chiar şi bolnavii au fost
luaţi din spitale şi se estimează că în
primele săptămâni au murit zeci de mii
de oameni. Cruzimea cu care şi-a urmat
planul de a se întoarce la aşa-numitul an
zero prin instituirea unui nou stat comu¬
nist pur, agrar, a provocat moartea a
două milioane de oameni. înlăturat de la
putere în 1979 de vietnamezi, a condus o
gherilă antivietnameză, până când a fost
repudiat de Khmerii Roşii şi închis pe
viaţă (1997). A murit un an mai târziu.
202

Polanski, Roman (n. 18.08.1933, Paris,

Franţa) Regizor de film francez de
origine poloneză. | A crescut în Polonia,
reuşind să supravie- ] ţuiască traumelor
din copilărie provocate } de nazişti în
timpul războiului. Primul său j film.
Cuţitul în apă (Noz wodzie, 1962), i-a j
adus faimă internaţională. A părăsit
Polonia j în acelaşi an, îndreptându-se
spre Anglia, unde a realizat Repulsie
(Repulsion, 1965), şi apoi spre Statele
Unite, unde pelicula sa Copilul lui
Rosemary (Rosemary’s Baby, 1968) s-a
bucurat de un succes imens, în 1969,
soţia sa, actriţa Sharon Tate, a fost ucisă
de adepţii lui Charles Manşon. A regizat
o adaptare după Macbeth, în | 1971, şi
apreciatul thriller Chinatown, în | 1974.
Arestat pentru violarea unei minore în
1977, a fugit în Franţa în timp ce era
eliberat pe cauţiune. Acolo a regizat
Tess (1979), Căutare disperată (Frantic,
1988), luna amară (Bitter Moon, 1992),
Fecioara I şi moartea (Death and the
Maiden, 1994) şi Pianistul (The Pianist,
2002), cu care a câştigat Premiul
Festivalului de la Cannes pentru cel mai
bun film şi Premiul Oscar pentru cel mai
bun regizor. | Polaris sau Steaua Polară j
Stea vizibilă din emisfera nordică, spre
care | se îndreaptă axa Pământului, la
capătul oiştii Carului Mic din
constelaţia Ursa Mică. Polaris este, de
fapt, o stea triplă, compusă dintr-o stea
dublă şi o cefeidă variabilă. Precesiunea
axei Pământului a j făcut ca steaua
Thuban din constelaţia j Dragonului să
fie considerată Steaua Polară în timpul
Egiptului antic şi va face ca Polul Nord
ceresc să se îndrepte către Vega, în
constelaţia Lirei, timp de 12 000 de ani
de acum încolo. polarizare Proprietate a
anumitor tipuri de radiaţii
electromagnetice în care direcţia de
pro¬ pagare şi amplitudinea câmpului
electric oscilant sunt legate într-un
anumit fel. j Vectorul electric,
reprezentând amplitudi- I nea şi direcţia
câmpului electric generat de o undă, este
perpendicular pe direcţia în care se
propagă unda. Lumina nepolarizată I se
constituie din unde de lumină care se |
mişcă în aceeaşi direcţie cu vectorii lor
electrici orientaţi aleatoriu în jurul axei
de propagare. Lumina plană polarizată
constă în unde care vibrează într-o
singură direcţie. în polarizarea
circulară, vectorul I electric se roteşte în
jurul direcţiei de propagare. Lumina
poate fi polarizată prin reflexie sau
trecând prin filtre polarizatoa- re,
precum anumite cristale care permit
transmiterea oscilaţiilor numai într-un
anumit plan. Lumina polarizată are apli¬
caţii în cristalografie, fiind importantă şi
pentru ecranele cu cristale lichide, filtre
optice şi pentru identificarea compuşilor
; chimici activi optic. Polaroid Corp.
Important producător american de
echipa¬ mente şi dispozitive fotografice.
Compania a fost înfiinţată în 1932 de
către Edwin Land şi George
Wheelwright, sub denu¬ mirea Land
Wheelwright Laboratories, din dorinţa
de a lansa pe piaţă polarizatorul de
lumină pe foi de plastic (vezi polari¬
zare), inventat de Land. în 1936, Land
folosea deja material polarizat la
ochelarii de soare şi la alte dispozitive
optice, iar în 1937 compania a fost
înregistrată sub numele Polaroid. După
Al Doilea Război Mondial, Land a
inventat primul aparat de fotografiat care
scotea fotografiile aproape instantaneu
după expunere, comercializat în 1947
sub denumirea Land Polaroid, şi care
producea o fotografie finită în tonuri
sepia, la 60 de secunde după expunere.
în anii 1960, compania a introdus filmul
color pentru aparatele sale Polaroid, iar
filmele instant în 1977. Alte produse
Polaroid sunt filmele, camerele digitale
şi sistemele ! de identificare. Vezi şi
Eastman Kodak Co. polcă Dans popular
boemian, vioi, în perechi, în cehă, polka
înseamnă femeie poloneză. Mişcările
specifice sunt trei paşi rapizi şi un salt
în măsură de două pătrimi. Apărut | la
începutul sec. XIX, a devenit popular în
sălile de bal din întreaga Europă, ca şi
din America de Nord şi de Sud. în sec.
XX a continuat să fie apreciat atât ca
dans popular, cât şi ca dans de societate.
Pole, Reglnald (03.03.1500, castelul
Stourton, Staffordshlre, Anglia -
17.11.1558, Londra) Prelat catolic
englez. Văr cu Henric VII, Pole a fost
trimis de Henric VIII să studi¬ eze în
Italia (1521-1527), unde a ocupat funcţii
clericale minore. Criticând politi¬ ca
antipapalitate a lui Henric, a scris In
apărarea unităţii ecleziastice (In
Defence of Ecclesiastical Unity, 1536)
pentru a susţine autoritatea spirituală a
papei. în calitate de cardinal a fost
trimis de papa Paul III în diverse misiuni
pentru a-i convinge pe monarhii catolici
să-l înlăture pe Henric. 203 POLE

POLEN Toate aceste acţiuni l-au înfuriat

pe Henric, care a ordonat execuţia
fratelui lui Pole, lordul Montague (1538)
şi a mamei sale, Margareta, contesă de
Salisbury (1541). Pole a fost numit
guvernator papal al Patrimoniului
Sfântului Petru, iar mai târziu a prezidat
Conciliul de la Trento în calitate de
nunţiu papal. Când catolica Maria Tudor
a fost încoronată regină sub numele
Maria I (1553), el a fost numit nunţiu
papal al Angliei, unde a iniţiat reforme
clericale, exercitând o puternică
influenţă asupra reginei. în 1556 a fost
ridi¬ cat la rangul de arhiepiscop de
Canterbury, dar un conflict între
papalitate şi Spania, aliatul Angliei, l-a
determinat pe papă să-i revoce lui Pole
autoritatea şi să-l declare eretic.
Demoralizat, a murit la 12 ore după
moartea reginei Maria. polen Masă de
spori microscopici la o plantă cu
seminţe (spermatofită), care apare, de
obicei, sub formă de praf fin. Fiecare
gr㬠unte de polen este foarte mic,
variază ca formă şi structură, este
produs în stamine la plantele
spermatofite şi este transportat prin
diferite mijloace (vezi polenizare) la
pistil, unde are loc fecundarea. Stratul
extern al unui grăunte de polen este
foarte rezistent la descompunere.
Tratamentele cu temperaturi ridicate,
acizi puternici sau baze puternice nu au
efect asupra lui. Deoarece grăuncioarele
de polen au trăs㬠turi distincte, unele
plante pot fi identifica¬ te doar cu
ajutorul polenului. Grăunţii de polen,
prezenţi în orizonturile sedimentare
vechi şi recente, au oferit informaţii
impor¬ tante despre originea şi istoria
geologică a florei de uscat. Polenul este
produs în asemenea cantităţi, încât
reprezintă o parte semnificativă a
particulelor componente din atmosfera
terestră. Substanţa proteică prezentă în
grăunţii ,de polen ai multor specii de
plante (de ex. rugina şi multe ierburi)
cauzează reacţii alergice, în general
cunoscute sub denumirea febra fânului.
polenizare Procedeu de transfer al
polenului din plantele cu seminţe, de pe
stamine, unde se formează, pe pistil.
Polenizarea este necesară pentru
fecundare şi producerea de seminţe. Pe
suprafaţa pistilului, polenul germinează
(vezi germinare) şi formează tuburi de
polen care cresc orientate în jos, spre
ovule. în timpul fecundării, o celulă într-
un tub polenic fuzionează asemeni
celulei-ou dintr-un ovul, dând naştere
plantei-embrion. Ulterior, ovulul se
dezvoltă într-o sămânţă. De vreme ce
părţile purtătoare de polen ale
staminelor intră rareori în contact direct
cu pistilul, de obicei plantele se bazează
pe agenţi externi pentru transportul şi
împrăştierea polenu¬ lui. Insectele (în
special albinele) şi vântul sunt cei mai
importanţi agenţi polenizatori; alţi
agenţi sunt păsările şi unele mamifere
mici (liliacul). Transportul polenului cu
ajutorul apei este rar întâlnit. Un ovul
poate fi fecundat prin autopolenizare
(când polenul este produs de aceeaşi
floare sau de o altă floare de pe aceeaşi
plantă) sau prin polenizare încrucişată
(când gametul masculin provine de la
polenul florii unei alte plante, din
aceeaşi specie). Polesle sau Mlaştinile
Pripet sau Mlaştinile Pripiat Vastă
regiune mlăştinoasă, în S Republicii
Belarus şi NV Ucrainei. Cea mai întinsă
zonă mlăştinoasă de pe continentul eu¬
ropean, ocupă bazinul împădurit al
râului Pripiat. Se întinde pe o suprafaţă
de cca 270 000 kmp. Deşi nu este
aproape deloc locuită, regiunea a
reprezentat o sursă foar¬ te importantă
pentru industria lemnului. în sec. XX, în
zonă s-au retrocedat mai multe terenuri,
impunându-se o serie de regle¬ mentări
în domeniul drenării apei, ceea ce a
permis dezvoltarea zonelor agricole.
Polhem, Christopher (1661-1751)
Inginer mecanic şi minier suedez. în
peri¬ oada 1693-1709 a inventat şi a
pus la punct o maşinărie ce funcţiona pe
bază de apă, care a mecanizat
operaţiunile de la marea mină de cupru
Falun. în 1704 a construit o fabrică la
Stjaernsund, în care folosea scri¬ peţi şi
benzi rulante transportoare pentru a
diminua munca manuală, anticipând
astfel tehnicile de producţie în masă
adoptate ulterior în America şi Anglia.
Invenţiile sale au stat la baza industriei
constructoare de maşini. Moara sa
rotativă a fost ulterior adaptată de Henry
Cort pentru a răspunde nevoilor de
producţie de fier din Anglia. polichet
Denumire generică pentru cele cca 5 400
de specii marine de viermi inelaţi,
anelide din clasa Policheta, care au corp
segmentat, cu mulţi cheţi pe fiecare seg¬
ment. Speciile de polichete, de obicei
viu colorate, variază în lungime de la
mai puţin de 2,5 cm la cca 3 m.
Majoritatea segmentelor corpului poartă
parapode cu 204

cheţi (expansiuni laterale lobate). Pe

cap există proiecţii senzoriale scurte şi
tentacu¬ le. Unii adulţi înoată, în timp ce
alţii sunt sedentari. Larvele înoată.
întâlnite peste tot în lume, polichetele
sunt importante în afânarea sedimentelor
de pe fundul oceanelor. O specie
(viermele-sângeriu, Glycera
dibranchiata) este o momeală foarte
folosită pentru pescuitul de apă sărată.
policlorură de difenil (BP) Compus
organic foarte stabil, obţinut prin reacţia
clorului cu difenilul, un compus cu două
cicluri aromatice. Produsul comerci¬ al,
un amestec din câţiva izomeri BP, este
un lichid incolor, vâscos, care se
dizolvă greu în apă, rezistent la
temperaturi înalte, fiind un bun izolator.
BP-urile au ajuns să fie folosiţi ca
lubrifianţi, lichide ce con¬ duc căldura
şi lichide izolatoare ignifuge, utilizate în
transformatoare şi reactoare în anii 1930
şi 1940. La mijlocul anilor 1970 s-a
descoperit că aceste substanţe provoacă
disfuncţia ficatului la oameni şi au fost
suspectate ca fiind cancerigene; ca
urmare, fabricarea şi folosirea lor în
SUA şi în multe alte ţări a fost limitată,
deşi producătorii au continuat
depozitarea lor ilegală. Au persistat în
mediul înconjurător şi au intrat în lanţul
alimentar, cauzând efecte negative grave,
în special în rândul nevertebratelor şi al
peştilor. policromie Tehnică de tipărire
specializată care folo¬ seşte cerneluri
colorate şi prese modificate.
Juxtapunerea culorilor se obţine prin
supu¬ nerea fiecărei coli la o succesiune
de impri¬ mări cu stanţe. Fiecare dintre
aceste stanţe imprimă numai pe
porţiunea destinată să conţină o singură
culoare şi o tipăreşte în acea culoare cu
cerneala corespunzătoare. Trei culori
pot reconstitui efectul vizual al întregii
game de culori printr-o combinaţie
adecvată; dacă se aplică toate cele trei
culori pe o singură porţiune, aceasta
apare de culoare neagră. Policromia în
culori standard, numită şi tipărirea în
patru culori (CMYK), foloseşte culorile
magenta (roşu), galben, cian (albastru) şi
negru. poliedru în geometria euclidiană,
obiect tridimen¬ sional compus dintr-un
număr finit de suprafeţe (feţe)
poligonale. Practic, un po¬ liedru este
graniţa dintre exteriorul şi inte¬ riorul
unui solid. în general, poliedrele sunt
clasificate în funcţie de numărul de feţe.
Un tetraedru are patru feţe, un pentaedru
cinci şi aşa mai departe; un cub este un I
poliedru regulat (hexaedru), cu şase feţe
pătrate. Feţele se întâlnesc la segmentele
de dreaptă numite muchii, ce se
intersectează la rândul lor în nişte puncte
numite vârfuri. Vezi formula lui Euler;
poliedru regulat. poliedru regulat Corp
geometric ale cărui feţe sunt poli¬ goane
regulate, identice, egale între ele | şi cu
toate unghiurile egale. Există doar cinci
astfel de poliedre. Cubul are feţele
pătrate, dodecaedrul este construit pe
baza pentagonului regulat, iar tetraedrul,
octae- drul şi icosaedrul (cu 20 de feţe),
pe baza triunghiului echilateral. Sunt
cunoscute sub numele „corpurile lui
Platon", datorită faptului că Platon a
încercat să identifice o relaţie între
fiecare dintre aceste corpuri şi cele
cinci elemente din care se credea, pe
atunci, că este alcătuită natura. poliester
Compus organic din clasa polimerilor,
for¬ mat prin legături estetice între
monomeri. Sunt, de obicei, preparaţi din
cantităţi egale j de glicol şi acizi
carboxilici dibazici, supuşi ;
polimerizării prin reacţia de condensare
cu formarea poliesterului şi a apei.
Poliesterii sunt solizi, nu îşi pierd
culoarea la spălat şi sunt rezistenţi la
coroziune şi atac chimic, dar au tendinţa
să se încarce static. Pe lângă fibrele
obişnuite (de ex. Dacron, Mylar),
poliesterii sunt folosiţi la fabricarea de
mase plastice întărite, piese pentru au¬
tomobile, cabine de ambarcaţiuni,
spume, laminate, benzi, ţevi, sticle,
filtre, capsulări şi straturi de suprafaţă.
polietilenă (PE) Polimer al etilenei, cea
mai mare clasă de mase plastice.
Structura sa simplă, de monomeri etilici,
poate fi liniară (de ex. polietilena de
densitate mare sau cu greu¬ tate
moleculară foarte mare) sau ramificată
(de densitate mică sau liniară cu
densitate mică). Acestea din urmă sunt
asemăn㬠toare din punctul de vedere al
structurilor ) (conţinut cristalic scăzut),
al proprietăţilor (elasticitate mare) şi
întrebuinţărilor (sunt folosite la
fabricarea foliilor de împache¬ tat, a
pungilor de plastic, a straturilor
protectoare, a izolaţiilor, a sticlelor de
plastic, a jucăriilor şi a obiectelor
casnice). Polietilena liniară de densitate
mare are o structură densă, bine
cristalizată, cu rezis¬ tenţă mare şi o
rigiditate moderată. Este folosită la
fabricarea sticlelor de băuturi, de
detergent lichid, a lăzilor, a butoaielor
205 POLIETILENA

POLIFEM şi a geamantanelor.
Polietilena cu greutate moleculară foarte
mare este de 6-12 ori mai grea decât
polietilena cu densitate mare. Poate fi
răsucită şi trasă în fire rigide, cu o
rezistenţă de până la zece ori mai mare
decât cea a oţelului; este folosită şi la
fabricarea vestelor antiglonţ. Polifem
Nume al unui ciclop din mitologia
greacă. Era fiul lui Poseidon şi al nimfei
Thoosa. j Când Odiseu (Ulise) şi
tovarăşii săi au nau- I fragiat pe ţărmul
coastei Siciliei, Polifem i-a închis în
peştera sa cu intenţia de a-i mân¬ ca.
Odiseu a reuşit să-l îmbete pe gigant,
după care l-a orbit, înfigându-i în unicul
ochi o ţepuşă din lemn. Când Polifem a
deschis peştera dimineaţa, Odiseu şi cei
şase tovarăşi ai săi pe care gigantul nu-i
mâncase încă au reuşit să scape,
ascunzân- du-se sub burta oilor care
ieşeau la păscut. polifonie J Vezi
contrapunct poligamie Situaţie în care un
bărbat/o femeie are mai multe soţii/mai
mulţi soţi în acelaşi timp. Deşi se poate
referi şi la poliandrie (căs㬠torie cu
mai mulţi bărbaţi), termenul este deseori
folosit ca sinonim pentru poliginie j
(mariaj cu mai multe femei), ce pare să
fi fost o practică frecventă în cea mai
mare parte a lumii şi este încă des
întâlnită în unele culturi. Poliginia pare
să-i confere soţului un mai mare
prestigiu, o stabilitate economică şi o
companie sexuală mai vas¬ tă, în
culturile în care sarcina şi alăptarea
impun abstinenţă sexuală; astfel, soţiile
îşi împart responsabilităţile
gospodăreşti în mod egal şi au un rol
instituţionalizat în regiunile în care altfel
ar exista altfel i un surplus de femei
nemăritate. Cu toate acestea, familiile
poligame sunt adesea frământate de
certuri şi gelozii; pentru păstrarea
armoniei, primei soţii i se pot acorda
anumite privilegii, în timp ce restul
soţiilor şi copiii lor pot primi zone de
locuit separate. Poliandria (căsătoria cu
| mai mulţi bărbaţi) este destul de rară;
în Tibet şi Nepal, unde fraţii se pot
căsăto¬ ri cu aceeaşi femeie, practica
serveşte la limitarea numărului
descendenţilor şi la menţinerea
pământului, care este limitat, în cadrul
gospodăriei. poligon în geometrie,
suprafaţă plană închisă con¬ struită
dintr-un set de segmente (laturi) legate
între ele în aşa fel încât să nu se in¬
tersecteze două segmente de dreaptă.
Cele mai simple poligoane sunt
triunghiurile (cu trei laturi), patrulaterele
(cu patru laturi) şi pentagoanele (cu
cinci laturi). Dacă nici una dintre laturi,
extinsă, nu intersectează poligonul,
acesta se numeşte poligon con¬ vex; în
caz contrar, el se numeşte concav. Un
poligon cu toate laturile egale este
echilateral. Unul cu toate unghiurile
egale este echiunghiular. Orice poligon
care este şi echilateral şi echiunghiular
este un po¬ ligon regulat (de ex.
triunghiul echilateral, pătratul). poligraf
Vezi detector de minciuni polimer
Substanţă naturală sau sintetică compusă
prin unirea monomerilor în macromo-
lecule. Monomerii nu trebuie să fie de
acelaşi tip ori să aibă aceeaşi structură.
Polimerii pot fi formaţi din lanţuri lungi
de monomeri ramificaţi sau neramificaţi
sau pot fi reţele întreţesute de monomeri
în două sau trei dimensiuni. Structurile
lor pot fi flexibile sau rigide. Unele
materiale naturale anorganice (de ex.
minerale ca diamantul, grafitul,
feldspatul) şi unele materiale anorganice
produse de om (sti¬ cla) au structură de
polimer. Multe ma¬ teriale naturale
importante sunt polimeri organici,
inclusiv celuloza (din monomeri
glucidici), lignina, cauciucul, proteinele
(din aminoacizi) şi acizii nucleici (din
nucleotide). Polimerii organici sintetici
includ multe mase plastice, printre care
polietilena, nailonurile, poliuretanii,
poli- esterii, vinilurile (de ex. PVC) şi
cauciu¬ curile sintetice. Siliconurile cu
structură anorganică de silicon şi atomi
de oxigen şi grupele organice sunt cei
mai importanţi compuşi micşti organici-
anorganici. polimerizare Proces în care
monomerii se combină chi¬ mic pentru a
forma un polimer. Moleculele de
monomeri care intră în reacţie variază
de la câteva sute la câteva mii - ele pot
fi diferite sau pot fi asemănătoare. în
na¬ tură, enzimele realizează
polimerizarea în condiţii normale pentru
a forma proteine, acizi nucleici şi
glucide; în industrie, reacţia este, de
obicei, realizată cu un catalizator,
deseori sub presiune sau la temperaturi
ridicate. în polimerizarea suplimentară,
radicalii liberi de la capetele lanţurilor
în creştere ataşează, de obicei,
monomerul 206

şi plasează un radical liber la fiecare

nouă extremitate. în timpul acestui
proces, nu se formează produse
secundare. în poli- merizarea-condens,
creşterea polimerului se face în etape -
monomerii cu grupări funcţionale se
combină în molecule mai mari; reacţia
cu fiecare nou monomer dislocă o
moleculă din produs, deseori apă.
polimorfism Variaţie genetică
discontinuă care duce la apariţia mai
multor forme sau tipuri dife¬ rite de
indivizi în cadrul aceleiaşi specii.
Exemplul clasic de polimorfism constă
în separarea majorităţii organismelor
supe¬ rioare pe sexe (masculin şi
feminin). Un alt exemplu relevant este
cel al existenţei unor tipuri diferite de
sânge la om. Un polimorfism care
persistă timp de mai multe generaţii este
de obicei menţinut, deoarece, în sensul
selecţiei naturale, nici una dintre forme
nu are vreun avantaj sau dezavantaj de
ansamblu asupra celorlalte forme. Unele
polimorfisme nu au nici o manifestare
vizibilă. Castele, prezente la unele
insecte sociale, sunt o formă specială de
polimorfism, rezultată mai mult din
diferenţele de alimentaţie decât din
variaţii genetice. Polinezia Grup de
insule împrăştiate pe o suprafaţă
triunghiulară imensă din Pacificul cen-
tral-estic. Este o subdiviziune a
Oceaniei. Include Noua Zeelandă,
Hawaii, Samoa, Insulele Line, Polinezia
Franceză, insulele Cook, Phoenix,
Tuvalu, Tonga şi Insula Paştelui. Fiji
este uneori inclusă în grup datorită
populaţiei sale preponderent poli¬
neziene. Insulele sunt în special mici
atoli de corali, iar unele sunt de origine
vulcani¬ că. în marea lor majoritate,
locuitorii sunt polinezieni, dintre care
unii pot fi înrudiţi cu malaysienii.
Limbile pe care aceştia le vorbesc
aparţin unei subfamilii de limbi
austroneziene. Contactul cu stilul
cultural european s-a făcut simţit spre
sfârşitul anilor 1700, odată cu sosirea
exploratorilor spanioli, care au
modificat radical viaţa în Polinezia.
Aceştia au impus modelele cul¬ turale
occidentale, care au înlocuit aproape în
totalitate tradiţiile şi obiceiurile locale.
Samoa. şi Tonga sunt insulele care au
păstrat cele mai multe din vechile
tradiţii. Polinezia Franceză in franceză
Polynésie Française anterior Oceania
Franceză Teritoriu francez de peste mări,
255 000 loc. (2005), situat în S
Pacificului central. Este alcătuit din 130
de insule grupate în cinci arhipelaguri:
Insulele Societăţii, arhipelagul Tuamotu,
insulele Gambier, Marchize şi Australe.
Cea mai mare insulă este Tahiti, din
Insulele Societăţii, unde este situată şi
capitala, Papeete. Insulele se întind pe o
suprafaţă de cca 4 000 kmp, dar peste
două treimi din populaţie locuiesc pe
insula Tahiti. Insulele au devenit
protecto¬ rate franceze în anii 1840, iar
în anii 1880 a fost înfiinţată colonia
franceză Oceania. După Al Doilea
Război Mondial a devenit teritoriu
dependent de Franţa, iar în 1977 i-a fost
acordată autonomie parţială. polinom în
algebră, expresie constituită din numere
şi variabile grupate în funcţie de anumite
modele. Mai exact, polinoamele sunt
sume de monoame de forma cui’, în care
a (coe¬ ficientul) poate fi un număr real,
pe când n (gradul) trebuie să fie un
număr întreg. Monomul cu cel mai mare
grad dă gradul polinomului. Ca şi
numerele întregi, poli¬ noamele pot fi
prime sau produse de prime. Pot conţine
orice număr de variabile, cu condiţia ca
puterea fiecărei variabile să fie un
număr întreg pozitiv (sau egal cu zero).
Ele stau la baza rezolvării ecuaţiilor
algebri¬ ce. Punerea în ecuaţie a unui
polinom egal cu zero dă o ecuaţie
polinomială; punerea ei într-o ecuaţie cu
variabile determină o funcţie
polinomială, un instrument folosi¬ tor în
modelarea situaţiilor fizice. Ecuaţiile şi
funcţiile polinomiale pot fi analizate
complet prin metode de algebră şi
calcul. Vezi şi polinom ortogonal.
polinom ortogonal Sistem de polinoame
reciproc ortogo¬ nale (ortogonalitatea
este o proprietate analoagă
perpendicularităţii), folositoare la
rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale care
apar în domeniul fizicii şi al ingineriei.
Studierea acestui sistem a fost începută
de Adrien-Marie Legendre (1752-1833),
care a folosit sistemul cunoscut în
prezent sub denumirea polinoamele
Legendre pentru soluţionarea
problemelor de mecanică cerească. Alte
exemple cunoscute sunt se¬ turile de
polinoame Hermite şi Cebîşev.
poliomielită sau polio sau paralizie
infantilă Boală virală infecţioasă acută
care poate provoca paralizia flască a
muşchilor. Până în anii 1960, când
vaccinul injectabil al lui Jonas Salk şi
cel oral al lui Albert B. Sabin au
eradicat poliomielita în lumea civilizată,
207 POLIOMIELITA

POLIP se înregistrau frecvent epidemii

grave, care făceau numeroase victime,
mai ales în rân¬ dul copiilor şi al
tinerilor. Simptomele ase¬ mănătoare
răcelii şi diareei se pot agrava,
transformându-se în lombalgii,
sciatalgii, gastralgii, slăbirea muşchilor
şi torticolis. Distrugerea neuronilor
motori ai măduvei spinării cauzează
paralizie, variind de la scăderea forţei
musculare la pareză com¬ pletă şi
permanentă. Din fericire, aceasta din
urmă se manifestă la mai puţin de 20%
din pacienţi. Aceştia pot prezenta deficit
motor, afectare a muşchilor respiratori, a
deglutiţiei şi a fonaţiei. Bolnavii pot
avea nevoie de medicină fizică şi
recuperatorie, de asistenţă respiratorie
şi de aspiraţie traheală pentru a
îndepărta secreţiile. în unele cazuri,
sindromul postpolio apare şi după zeci
de ani, manifestându-se prin reapariţia
simptomatologiei musculare. polip
Excrescenţă formată la nivelul unui
perete al unei cavităţi înconjurate de o
mucoasă. Din punctul de vedere al
formelor, polipii variază foarte mult; pot
fi sesili sau pedi- culaţi. Polipii apar cel
mai des în cavitatea nazală, vezica
urinară şi aparatul digestiv, în special în
rect şi în colon. Simptomele depind de
localizare şi de dimensiuni; apariţia lor
poate fi cauzată de creşterea presiunii,
ca rezultat al unei stenoze. Polipii pot
sângera uneori. Deoarece într-un mic
procentaj se pot maligniza sau chiar
conţin celule canceroase, este de
preferat să fie excizaţi şi examinaţi
microscopic, iar feme¬ ile de peste 50
ani să facă o colonoscopie. polip în
zoologie, una dintre cele două forme
principale ale corpului cnidarilor şi,
uneori, un individ dintr-o colonie de
briozoare. Corpul polipului cnidarilor
este o structură cilindrică tubulară.
Extremitatea inferioară se ataşează de un
alt corp sau de o altă suprafaţă. Cea
superioară sau liberă este orientată în
sus şi are o gură înconjura¬ tă de
tentacule extensibile, prevăzute cu
structuri urzicătoare numite nematociste.
Tentaculele capturează prada, care este
apoi introdusă în gură. Polipul poate fi
solitar (vezi anemonă-de-mare) sau intră
în alcătu¬ irea coloniilor (vezi coral).
Peretele corpului este compus din trei
straturi. Cealaltă formă a corpului
cnidarilor este meduza. polis în Grecia
antică, oraş independent îm¬ preună cu
împrejurimile sale, aflat sub o formă
unificată de guvernare. Polisurile erau
înfiinţate în funcţie de criterii geogra¬
fice (graniţele naturale formate de munţi
şi mări), dar şi în funcţie de factorul
cultural (apartenenţă tribală sau
religioasă). De obicei, asemenea oraşe
erau împrejmuite de ziduri şi conţineau
o citadelă construită pe o formă de relief
ridicată (acropolă) şi o piaţă publică
(agora). Guvernarea era centralizată în
oraş; deseori se organizau adunări la
care participau cetăţenii, dar şi consilii
cu magistraţi. în general, la asemenea
întruniri participau toţi cetăţenii, care
discutau probleme legate de cultură,
securitate şi economie. Femeile, copiii,
metecii şi sclavii nu erau admişi la
aceste adunări. Elenismul a introdus
multe dintre instituţiile sale în Orientul
Mijlociu. Vezi şi Atena, oraş-stat,
Sparta, Teba. Polisario denumire
oficială Frontul Popular de Eliberare al
Saguia el Hamra şi Rio de Oro Grupare
politico-militară nord-africană. Apărând
ca o formă de protest împotriva
controlului spaniol asupra regiunii
vestice a Saharei, s-a transformat într-o
revoltă împotriva Marocului şi a
Mauritaniei când spaniolii s-au retras în
1976, lăsând acest teritoriu celor două
naţiuni. Mauritania a încheiat pace în
1979, pe când Marocul a anexat întreg
teritoriul. Polisario şi-a continuat
rezistenţa. în 1991 a fost de acord cu
încetarea focului şi cu un referen¬ dum,
care a fost amânat de Maroc în mai
multe rânduri. Vezi şi Hassan II,
Republica Democrată Arabă Sahara.
polisiloxan Vezi silicon Politburo/Biroul
Politic/ Organ suprem care stabilea
coordonatele politicii Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice, servind
totodată de model pen¬ tru birourile
politice din alte ţări. Primul Politburo,
creat în 1917 pentru a asigura
conducerea în timpul revoltei
bolşevicilor, a fost dizolvat când a fost
înfăptuită lovitura de stat. Congresul din
1919 al partidului a însărcinat Comitetul
Central cu alegerea unui nou Politburo
care, în scurt timp, avea să eclipseze ca
putere însuşi Comitetul Central. în 1952
a fost înlocuit cu un Prezidiu mai larg al
Comitetului Central. După moartea lui
losif Stalin, accentul a fost pus pe
„conducerea colectivă", prin care se
dorea corectarea abuzurilor săvârşite de
acesta. Denumirea Politburo a reapărut
208

în 1966, printre membrii săi numărându-

se secretarul general al Partidului
Comunist, ministrul apărării, şeful KGB
şi condu¬ cătorii celor mai importante
republici şi ai celor mai importante
filiale orăşeneşti ale partidului, A fost
dizolvat odată cu | destrămarea Uniunii
Sovietice, în 1991. politeism Credinţă în
mai mulţi zei. Dacă iudaismul,
creştinismul şi islamul sunt monoteiste
(vezi monoteism), majoritatea celorlalte
re¬ ligii de pe parcursul istoriei au fost
polite- iste. Numeroşii zei sunt de obicei
dominaţi de un zeu suprem sau de un
grup mic de zei puternici. Zeii sunt de
obicei asociaţi cu abstracţiuni cum ar fi
forţele naturii, [ cerul, marea sau cu
anumite aspecte speci¬ fice umanităţii
(de ex. sentimente, activităţi sau
instituţii). în majoritatea religiilor, zeul
cerului este atotputernic şi omniscient
(de ex. Dievs), iar zeiţa pământului este
maternă şi asociată cu fertilitatea. Zeii j
morţii şi ai lumii de dincolo (de ex.
Osiris şi Hei) sunt de asemenea
importanţi. în plus, religiile politeiste
includ în general şi forţe sau puteri
spirituale malefice sau benefice. Vezi şi
zeu şi zeiţă. Politiano Vezi Angelo
Poliziano politica uşilor deschise |
Poziţie a politicii externe a SUA faţă de
} China. Iniţiată de secretarul de stat
ameri- | canjohn Hay (1899), politica
susţine ideea că toate ţările ar trebui să
aibă acces egal în porturile comerciale
ale Chinei. SUA au supus această
propunere atenţiei Marii Britanii,
Germaniei, Franţei, Italiei, Japoniei şi
Rusiei, pentru a le împiedica să stabi¬
lească sfere de influenţă separate în
China. Deşi răspunsurile acestora au fost
evazive, | America le-a considerat ca
fiind favorabile i propunerii. Din cauza
faptului că în 1937 Japonia a încălcat
această înţelegere, SUA au încetat să
mai trimită provizii Japoniei,
înţelegerea a luat sfârşit odată cu
instalarea regimului comunist în China
(1949). { politică bugetară ] Efort
guvernamental colectiv pentru a con- |
trola veniturile din muncă şi capital, prin
| limitarea creşterilor salariale şi a
preţurilor. | Termenul se referă adesea la
politicile ce au j rolul de a controla
inflaţia, dar poate indica şi eforturile de
a modifica distribuţia veni¬ turilor
printre muncitori, industrii, regiuni şi
grupuri ocupaţionale. politică de bună
vecinătate Termen popular folosit pentru
a defini politica practicată de
preşedintele Franklin D. Roosevelt în
raport cu America Latină în anii 1930. în
contradicţie cu interven- ţionismul
tradiţional al SUA în America j Latină,
atât de detestat de latino-ameri- I cani,
Statele Unite au renunţat la dreptul |
asumat până atunci de a interveni
unilateral ; în problemele latino-
americane, abrogând j Amendamentul
Platt din 1901, care re¬ stricţionase
suveranitatea Cubei, şi retră- j gându-şi
trupele marine din Haiti. Măsurile ]
anticomuniste adoptate de SUA după Al
j Doilea Război Mondial au dus la
reapariţia ] suspiciunilor între America
de Nord şi America Latină şi au pus
capăt noninter- venţionismului din
perioada anterioară. politică de
conciliere (în engleză, appeasement)
Politică externă prin care se acordă
com¬ pensaţii unei naţiuni ale cărei
drepturi au fost lezate sau care adoptă o
atitudine revendicativă, pentru a preveni
izbucnirea unui conflict militar. Cel mai
semnificativ exemplu este politica Marii
Britanii faţă de Italia fascistă şi
Germania nazistă, din anii 1930. Neville
Chamberlain a tolerat invazia italiană în
Ethiopia în 1935 şi nu a luat atitudine
faţă de anexarea teritorială a Austriei de
către Germania, în 1938. Atunci când
Adolf Hitler se pregătea să anexeze
teritoriile din Cehoslovacia, cu o
populaţie majoritar germană,
Chamberlain a negociat faimosul Acord
de la Miinchen. politică de descurajare
Strategie militară prin care o putere
folo¬ seşte ameninţarea cu represalii
pentru a preveni un atac din partea unui
adversar. Termenul se referă, în general,
la strategia fundamentală a puterilor
nucleare şi a principalelor alianţe
militare. Premisa aces¬ tei strategii este
că orice putere nucleară îşi menţine la
un nivel ridicat capacitatea de distrugere
imediată, totală a oricărui agresor. Ea se
sprijină pe două condiţii esenţiale:
capacitatea de a reacţiona după un atac-
surpriză trebuie percepută drept
verosimilă şi replica trebuie percepută
ca j posibilă, dacă nu chiar sigură.
politică de împrumut şi închiriere /land-
lease/ Sistem promulgat de preşedintele
Franklin Roosevelt, pentru a acorda
ajutor aliaţi¬ lor SUA din Al Doilea
Război Mondial. Confruntat cu
imposibilitatea Marii Britanii 209
POLITICA

POLITICA CICLOPEDIA
UNIVERSALĂ BRITANNI de a plăti în
numerar pentru echipamentele de război
şi alimente, după cum cerea legea
americană, Roosevelt a cerut
Congresului să permită efectuarea plăţii
„în natură sau proprietate" din partea
ţărilor vitale apărării americane. Legea
de împrumut şi închiri¬ ere a fost votată
în martie 1941, în ciuda argumentelor că
SUA se apropiau astfel de război. O
mare parte din ajutoarele în valoare de
49 de miliarde dolari a revenit
comunităţii naţiunilor britanice; de ele
au mai beneficiat Uniunea Sovietică,
China şi alte 40 de ţări. Trupele
americane staţi¬ onate în afara
graniţelor au primit ajutor în valoare de
opt miliarde de dolari din partea
Aliaţilor. politică de îngrădire
/containment/ Politică externă strategică
a SUA la sfâr¬ şitul anilor 1940 şi
începutul anilor 1950, destinată
îngrădirii politicii de expansiune a
Uniunii Sovietice prin mijloace
economi¬ ce, militare, diplomatice şi
politice. A fost concepută de George
Kennan la puţin timp după Al Doilea
Război Mondial. O primă aplicaţie a
fost Doctrina Truman (1947), prin care
se furniza ajutor american Greciei şi
Turciei. Vezi şi Planul Marshall. politică
externă Orientare a activităţilor şi
relaţiilor unui stat în raport cu alte state.
Dezvoltarea politicii externe este
influenţată de con¬ sideraţii de ordin
intern, de politica sau de atitudinea altor
state sau de planuri care ţin de strategii
geopolitice. Leopold von Ranke sublinia
importanţa geografiei şi a ameninţărilor
externe în conturarea politicii externe,
iar alţi autori de mai târziu au evidenţiat
şi rolul factorilor interni. Instrumentul de
lucru al politicii externe este diplomaţia,
alte forme de manifestare a acesteia
fiind războaiele, alianţele sau comerţul
internaţional. politică fiscală Măsuri
luate de un guvern pentru a sta¬ biliza
economia, în special prin ajustarea
nivelului şi a cuantumului taxelor şi
chel¬ tuielilor guvernamentale. Când
economia stagnează, guvernul poate
reduce taxele, astfel încât contribuabilii
să aibă mai mulţi bani de cheltuială,
pentru a creşte nivelul consumului. O
creştere a investiţiilor în domeniul
construcţiilor edilitare poate genera noi
investiţii private. Reducerea
cheltuielilor guvernamentale şi creşterea
taxelor pot avea ca efect recesiunea
eco¬ nomică. Politica fiscală este
stabilită în concordanţă cu politica
monetară. Până în anii 1930, politica
fiscală avea ca scop men¬ ţinerea unui
buget echilibrat; de atunci, stabilirea
politicii fiscale se obişnuieşte a fi
făcută, potrivit recomandării lui John
Maynard Keynes, „contraciclic" pentru a
compensa ciclurile de creştere şi
recesiune economică. Politica fiscală se
dovedeşte mai eficientă prin stimularea
unei economii aflate în recesiune, decât
printr-o economie inflaţionistă, pe de o
parte, deoarece re¬ ducerile bugetare şi
creşterea taxelor sunt măsuri
nepopulare, iar pe de altă parte, din
cauza efectului stabilizării economice.
Vezi şi ciclu de afaceri. politică
monetară Măsuri luate de guvern pentru
a influenţa activitatea economică, şi
anume regla¬ rea rezervei monetare şi a
ratei dobânzii. Politicile monetară şi
fiscală sunt două moduri în care
guvernele încearcă să obţină sau să
menţină un nivel scăzut al şomajului,
stabilitatea preţurilor şi creşterea
economică. Politica monetară este
condusă de banca centrală a unei ţări. în
SUA, Sistemul Federal de Rezerve
răspunde de politica monetară şi
foloseşte trei instrumente; operaţiunile
pe piaţă deschisă, rata de decont şi
cerinţele de rezervă. După Al Doilea
Război Mondial, economiştii au ajuns la
concluzia că, pe termen lung, inflaţia
este determinată de creşterea prea
rapidă a rezervei monetare. Vezi şi
monetarism. poliţă Document oficial de
credit pe termen scurt, ce constă într-un
ordin scris, care îl obligă pe cumpărător
să plătească vânz㬠torului suma
specificată la o dată anume şi care este
semnat de cumpărător, ca o promisiune
de a-şi onora obligaţia. Acceptul este
folosit adesea în tranzacţii de import-
export: un exportator îi poate cere unui
cumpărător să semneze şi să returneze un
accept, pe care exportatorul îl poate
vinde băncii cu reducere, obţi¬ nând
astfel plata pe loc. Cumpărătorul are la
dispoziţie perioada până la termenul de
scadenţă a documentului pentru a vinde
produsele şi a plăti suma promisă
(datorată acum băncii). Vezi şi poliţă de
schimb, bilet la ordin. poliţă Valoare
(act, bani sau proprietate), ce con¬
stituie evidenţa unor obligaţii între două
sau mai multe părţi, încredinţată spre
210
ICICLOPEDIA UNI«lêRSALĂ
BRITANNICi păstrare unei terţe
persoane, pentru a putea j fi restituită
după îndeplinirea unor condiţii, în
domeniul comercial, această condiţie
reprezintă cel mai adesea îndeplinirea
unui act (de ex. un act de plată) de către
partea care trebuie să primească
valoarea respectivă. Poliţa mai este
folosită şi în afa¬ cerile familiale (de
ex. când moartea unui membru al
familiei are drept consecinţă
transmiterea unei valori unui alt
membru). poliţă de schimb Instrument
financiar negociabil, pe ter¬ men scurt,
constând dintr-un ordin scris de
vânzătorul unor bunuri către cumpă- J
rătorul care cere să plătească o anume
sumă de bani, la cerere sau la un termen
fix în viitor. Poliţele de schimb sunt
ade¬ sea folosite în tranzacţiile
internaţionale, deţinătorul poliţei putând
să o valorifice în bani gheaţă, vânzând-o
la o bancă cu un preţ mai mic. Poliţele
de schimb folosite în tranzacţiile interne
sunt uneori numite ordine de plată. Vezi
cambie. poliţă trată Vezi trată poliţie |
Instituţie a statului care se ocupă cu
men- i ţinerea ordinii civile, a siguranţei
publice i şi cu investigarea infracţiunilor
în vederea | respectării legilor şi
eradicării criminalit㬠ţii.
Caracteristicile comune ale celor mai |
multe forţe de poliţie sunt organizarea
cvasimilitară, patrulele şi forţele de
control al traficului în uniformă, divizii
civile care investighează
infracţionalitatea şi un set de priorităţi
de constrângere care reflectă mo¬ dul de
viaţă al comunităţii. Administraţia j
poate fi centralizată de la nivel naţional
spre nivel local sau, dimpotrivă, descen-
| tralizată prin intermediul forţelor
locale de poliţie autonomă. Recruţii
primesc, de obicei, o pregătire
specializată şi sunt supuşi unui examen.
Serviciul poliţienesc i metropolitan
modern a fost înfiinţat de Sir : Robert
Peel în Marea Britanie, pe la 1829. [
Poliţiile secrete sunt, de obicei,
organizaţii separate, cu activitate
necunoscută pu¬ blicului, înfiinţate de
guvernele naţionale pentru a menţine
ordinea politică şi socia¬ lă, ale căror
operaţiuni sunt de obicei puţin sau deloc
controlate. Poliţişti călare denumire
oficială Poliţia călare regală canadiană
Forţe federale de poliţie din Canada.
Reprezintă, de asemenea, autoritatea
penală şi regională în toate provinciile
exceptând Ontario şi Québec şi unica
au- i toritate în Yukon, Teritoriul de
Nord-Vest j şi Nunavut. A fost înfiinţată
cu numele j Poliţia călare din Nord-Vest
(1873), cu un efectiv de 300 de oameni,
pentru a stabili \ ordinea în V Canadei,
unde comercianţii americani creau mare
dezordine, oferind i indienilor whisky în
schimbul blănurilor. : Succesul acelei
operaţiuni a fost urmat de j menţinerea
păcii în timpul goanei după aur din
Klondike (1898) şi, mai târziu, în !
timpul colonizării Vestului. Poliţia
călare j şi-a asumat denumirea curentă în
1920, ! când a devenit forţă federală şi
cartierul său j general s-a mutat la
Ottawa. poliţie secretă Poliţie înfiinţată
de guvernele statelor pen- ; tru a asigura
controlul politic şi social. ! în general
clandestină, poliţia secretă a j operat
separat de poliţia civilă. Exemplele |
notorii ale sec. XX sunt Gestapo nazist, j
KGB rusesc şi Stasi din Germania de
Est. ! Tacticile poliţiei secrete includ
arestul, în¬ carcerarea, tortura şi
execuţia oponenţilor j politici, precum
şi intimidarea potenţialilor j membri ai
opoziţiei. poiiuretan Clasă de polimeri
care se obţin sub for- i mă de fibre
elastice sau rigide, elastomeri ;
(polimeri elastici), straturi de suprafaţă
şi j adezivi. Sunt produşi prin reacţia
izociana- j tului (cu două grupări
funcţionale —NCO) j în contact cu un
diol (un compus cu două | grupări
hidroxil sau —OH), folosite la izo- :
lare, ca umplutură pentru saltele şi
pentru tapiţerii. Poliuretanii-spumă sunt
produşi din compuşi organici care
conţin gruparea j carboxil, printr-o
reacţie în care eliberează j bule de
bioxid de carbon. Fibrele de span- j dex
sunt foarte elastice şi au înlocuit fibrele
j naturale sau sintetice de cauciuc pentru
j uz textil. Elastomerii poliuretanici sunt
folosiţi la fabricarea pieselor de
automobile, a rolelor, a formelor-şablon
flexibile, a echi¬ pamentului medical şi
a tălpilor de pantofi. Suprafeţele externe
de poiiuretan servesc ca sigilatori pentru
lemn, beton şi piese de maşini şi ca
dubluri pentru rezervoare şi ţevi; răşina
poliuretanică antiumezeală este folosită
ca lipici rezistent la intemperii, cu uz
general. polizaharide Clasă de zaharuri
cu lanţuri lungi compuse din
monozaharide. Deoarece lanţurile pot j
fi neramificate sau ramificate, şi
monoza- j haridele pot fi de două sau
chiar mai multe 211 POLIZAHARIDE

tipuri, poiizaharidele pot fi clasificate în

diferite feluri. Celuloza, amidonul,
glicoge- nul şi dextranul sunt toate
polizaharide de glucoza, cu diferite
configuraţii. Pectinele sunt compuse
dintr-un derivat de galacto- ză, iar
chitina, dintr-un derivat de glucoza.
Ţesuturile conectoare, lichidul de la
înche¬ ieturi şi cartilagiile conţin
polizaharide cu două componente,
inclusiv heparina. Vezi şi oligozaharide.
Poliziano, Angelo sau Angelo
Ambrogini ulterior Politiano
(14.07.1454, Montepulciano, Toscana -
28/29.09.1494, Florenţa) Poet şi
umanist italian. A iăcut dovada ta¬
lentului său poetic încă de timpuriu,
deve¬ nind prietenul şi protejatul lui
Lorenzo de Medici. Unul dintre
precursorii Renaşterii, a scris între 1473
şi 1478 versuri în latină şi greacă,
acestea fiind considerate printre cele
mai bune exemple de poezie umanistă.
Alături de Lorenzo a fost şi unul dintre
cei mai importanţi susţinători ai
literaturii în limba italiană. Dintre
operele sale în ita¬ liană trebuie
amintite Stanţe pentru turnirul
Magnificului Giuliano de Medici (La
Stanze per la giostra del Magnifico
Giuliano, 1475-1478), o capodoperă în
rimă octavică, şi drama pastorală Orfeu
(Orfeo, 1480). Polk, James K(nox)
(02.11.1795, Mecklenburg County,
Carolina de Nord, SUA - 15.06.1849,
Nashville, Tennessee) Al 11-lea
preşedinte al Statelor Unite (1845-
1849). A fost prieten şi susţinător al lui
Andrew Jackson, care l-a ajutat să
câştige alegerile pentru Camera
Reprezentanţilor (1825-1839). A părăsit
Camera pentru postul de guvernator al
statului Tennessee (1839-1841). în
momentul de impas prin care treceau
democraţii, la Convenţia din 1844, Polk
a fost nomi¬ nalizat candidat, fără ca
nimeni să creadă că ar fi putut câştiga.
Se pare că a fost primul candi¬ dat care
a surprins prin câştigarea alegerilor, în
ciuda faptului că era aproape un anonim.
Propunând expansiu¬ nea spre Vest,
sloganul campaniei sale a fost
„Cincizeci şi patru pa¬ truzeci sau
lupta" (vezi problema Oregon). Ales la
vârsta de 49 de ani, a devenit cel mai
BIBLIOTECA CONGRESULUI,
WASHINGTON 0C James K. Polk,
dagherotip de Mathew Brady, 1849 O 22
3 N O CL tânăr preşedinte, reuşind să
pună capăt j conflictului dintre Statele
Unite şi Anglia I cu privire la disputa
Oregon (1846), asi¬ gurând totodată şi
aprobarea Legii Tarifare Walker (1846),
care scădea taxele de import şi susţinea
comerţul extern. A implicat Statele Unite
în Războiul Mexican, în urma căruia
America şi-a extins teritoriile, dar a
redeschis problema sensibilă a sclaviei,
în timpul mandatului său au fost înfiin¬
ţate şi Ministerul de Interne, Academia
Navală a SUA şi Institutul Smithsonian.
De asemenea, Polk a supravegheat
revizuirea sistemului trezoreriei şi a
proclamat validi¬ tatea doctrinei
Monroe. Deşi competent şi eficient ca
preşedinte, nu a mai candidat, motivând
oboseala şi stresul. A murit la trei luni
după părăsirea funcţiei. Pollack, Sidney
(01.07.1934, Lafayette, Indiana, SUA -
26.05.2008, Los Angeies, California)
Regizor, producător şi actor de film
ameri¬ can. A jucat şi a regizat piese de
televiziune la începutul anilor 1960,
după care a de¬ butat ca regizor pe
marele ecran în 1965, cu pelicula La
capătul firului (The Slender Thread). A
fost apreciat pentru drama Şi caii se
împuşcă, nu-i aşa? (They Shoot Horses,
Don't They?, 1969), urmată de o serie de
succese, printre care Cei mai frumoşi
ani (The Way We Were, 1973), Călăreţul
elec¬ tric (The Electric Horseman,
1979), Tootsie (1982), Departe de
Africa (Out of Africa, 1985, Premiul
Oscar) şi Firma (The Firm, 1993). A
jucat şi în filme precum Soţi şi soţii
(Husbands and Wives, 1992) şi Cu ochii
larg închişi (Eyes Wide Shut, 1999).
Pollaiuolo, Antonio del şl Plero del
născuţi Antonio şi Piero di Jacopo
d’Antonlo Benei (17.01.1432/1433,
Florenţa, Republica Florenţa -
04.02.1498, Roma; 1443, Florenţa -
1496, Roma) Sculptori, pictori, gravori
şi aurari italieni. Se pare că Antonio a
învăţat aurăria şi me¬ talurgia de la
Lorenzo Ghiberti, în timp ce despre
Piero se crede că ar fi studiat pictura cu
Andrea del Castagno. Fraţii au colaborat
constant şi susţinut după 1460, realizân-
du-şi lucrările sub semnătură combinată,
astfel încât contribuţiile lor individuale
sunt dificil de stabilit. Antonio este
recu¬ noscut ca un excelent creator de
schiţe, fiind printre primii artişti care au
practicat disecţia anatomică în studiul
formei uma¬ ne. Lucrările individuale
ale lui Piero sunt mai puţin importante
din punct de vedere

HI CICLOPEDIA UNUœRSALA
BR1TANNI w artistic. La Florenţa, au
realizat altarul din San Miniato al Monte
şi Martiriul Sfântului Sebastian (1475)
din capela Pucci a bisericii Santissima
Annunziata. La Roma, printre lucrările
lor se numără mormintele papilor Sixtus
IV şi Inocenţiu VIII. Celebra Bătălie a
nudurilor, realizată de Antonio, este una
dintre cele mai mari şi importante
gravuri italiene de la sfârşitul sec. XV
Pollinl, Maurizio (n. 5.01.1942, Milano,
Italia) l’ianist italian. A debutat la vârsta
de nouă ani. în 1960, pe când avea
numai 18 ani, a câştigat concursul
Chopin de la Varşovia, fiind cel mai
tânăr participant. A interpretat | pentru
prima dată în Statele Unite în anul 1968.
înregistrările şi recitalurile sale variază
de la muzica lui Johann Sebastian Bach
la cea a lui Ludwig van Beethoven sau
Karlheinz Stockhausen. Aerul
intelectual, I prestaţia deosebită şi
tehnica extraordinară de care a dat
dovadă i-au asigurat un loc aparte pe
scena muzicii clasice. Pollock vs.
Farmers’ Loan and Trust Co. Hotărâre
judecătorească a Curţii Supreme a
Statelor Unite (1895) care anula anumite
articole ale unei legi din 1894, ce
impunea impozit direct pe veniturile
cetăţenilor şi ale corporaţiilor
americane, declarând astfel
neconstituţional impozitul federal pe
venit. Decizia a fost revocată în 1913,
când ratificarea celui de-al
şaisprezecelea Amendament la
Constituţia americană a conferit
Congresului puterea „să introducă şi să
încaseze impozite pe venituri". Pollock,
(Paul) Jackson (28.01.1912 Cody,
Wyoming, SUA - 11.08.1956, East
Hampton, New York) Pictor american. A
crescut în California şi Arizona. La
începutul anilor 1930, a studiat la New
York sub îndrumarea lui Thomas Hart
Benton, iar mai târziu a lucrat la pro¬
iectul federal pentru artă WPA. în 1945
s-a căsătorit cu Lee Krasner, la rândul ei
artist plastic. în 1947, după câţiva ani de
muncă semiabstractă stimulată de
psihoterapie, Pollock a început să-şi
aştearnă pânza pe podea şi să toarne sau
să picure vopseaua pe ea, în diferite
etape. Acest procedeu (numit drip
painting) îi permitea să redea forţa şi
scopul gesturilor sale în traiectorii de
vopsea emailată sau de aluminiu care
„mascau" elementele figurative ce îi ca¬
racterizaseră creaţiile anterioare.
Rezultau suprafeţe uriaşe acoperite de
modele li¬ neare complexe şi dinamice,
care topesc Jackson Pollock pictând în
studioul său din Long Island, New York,
1950 © HANS NAMUTH imaginea şi
forma şi fac ca viziunea privi¬ torului să
se piardă în complexitatea şi di¬
mensiunea lor. Pollock credea că arta
derivă din inconştient şi îşi judeca opera
şi pe cea a celorlalţi prin prisma
autenticităţii inerente a expresiei
personale. A fost recunoscut în timpul
vieţii ca un reprezentant al expre¬
sionismului abstract, în special al
stilului cunoscut drept pictură în acţiune.
Susţinut de Clement Greenberg şi alţii, a
devenit celebru. Când a murit, într-un
accident de maşină, la 44 de ani, era
unul din puţinii pictori americani care
îşi dobândiseră recunoaşterea în timpul
vieţii, ulterior fiind considerat un egal al
marilor maeştri europeni ai artei
moderne. Pollock, Frederick, Al treilea
baronet - (10.12.1845, Londra, Anglia -
18.01.1937, Londra) Specialist britanic
în drept. A predat la Universitatea
Oxford între 1883 şi 1903 şi a fost numit
consilier al regelui în 1920. S-a făcut
remarcat prin lucrarea Istoria dreptului
englez înaintea domniei lui Eduard I
(History of English Law Before the Time
of Edward I, scrisă împreună cu
Frederic W. Maitland, 1895) şi prin alte
câteva manuale standard. Timp de 60 de
ani a corespondat cu Oliver Wendell
Holmes Jr. Scrisorile dintre cei doi au
fost publicate în 1941. polo (pe iarbă)
Joc practicat de echipe de jucători
călare pe cai, care folosesc crose cu
mânere lungi şi flexibile pentru a
conduce o minge de lemn prin nişte
porţi. A fost pentru prima dată jucat în
Persia, în sec. VI î.Hr. De aici s-a
răspândit în Arabia, în Tibet (în limba
bălti, polo înseamnă minge), în Asia de
S şi în Extremul Orient. Primele cluburi
britanice de polo au fost înfiinţate în
India pe la mijlocul sec. XIX. Jocul a
pătruns în Statele Unite câteva decenii
mai târziu. Mult timp a fost jucat mai
ales de către cei bogaţi, având în vedere
că cei din clasele defavorizate nu îşi
permiteau să achiziţioneze şi să întreţină
un grajd de aşa-numiţi „ponei de polo"
(de fapt, aceştia erau cai de mărime
normală, dar crescuţi pentru a fi docili,
a avea viteză, rezistenţă şi inteligenţă).
O echipă standard O o o. 213
o -J o O. este alcătuită din patru jucători
ale căror poziţii sunt numărate de la 1 la
4. Un joc durează şase reprize a câte
şapte minute şi jumătate, numite chukka.
Terenul are o lungime de 274,3 m şi o
lăţime de 146,3 m. Există şi o versiune
de interior a acestui joc care se practică
pe un teren mai mic. polo pe apă Joc
sportiv practicat într-un bazin, între două
echipe de înotători (câte şapte în fiecare
echipă), folosind o minge asemă¬
nătoare cu cea de fotbal. Mingea poate fi
deplasată de un jucător sau pasată
altora, iar punctele sunt marcate când
aceasta in¬ tră în poarta adversarilor.
Numele provine dintr-o versiune a
acestui sport practicat la mijlocul sec.
XIX, în care jucătorii stăteau pe butoaie
şi loveau mingea cu un băţ. Jocul este
dur şi cere o mare forţă fizică; este jucat
atât de bărbaţi, cât şi de femei. Polo de
apă modern a fost introdus ca sport
olimpic în 1900. Polonez, Coridorul -
Fâşie de pământ care i-a permis
Poloniei să aibă acces la Marea Baltică.
Revenit nou-constituitului stat polonez
prin Tratatul de la Versailles (1919),
coridorul lat de 30-110 km separa
Prusia Orientală de centrul Germaniei.
Germanii nu au fost de acord cu această
repartizare, deşi regiunea aparţinuse
Poloniei din punct de vedere istoric încă
dinaintea divizării acesteia, fiind locuită
de o majoritate po¬ loneză. Când
Polonia s-a opus cererii lui Adolf Hitler,
care dorea să construiască aici mai
multe autostrăzi care să traverseze
coridorul, refuzând totodată să cesioneze
portul liber Danzig (Gdansk), Germania
a folosit acest refuz ca pretext pentru a
invada Polonia (1939), declanşând Al
Doilea Război Mondial. poloneză Dans
ceremonial în măsura de trei pătrimi,
presărat frecvent cu ritmuri mai alerte,
ce deschidea deseori balurile de la curte
în sec. XVII-XIX. Iniţial, se pare, a fost
un dans triumfal războinic, fiind adoptat
de curtea poloneză ca marş oficial încă
din 1573. Dansatorii se plimbau cu paşi
lenţi, apăsaţi, prin îndoirea uşoară a
genunchiu¬ lui la fiecare al treilea pas.
Apărea adesea în balete, iar poloneze au
fost compuse de George Friederich
Händel, Ludwig van Beethoven şi mai
ales de Frédéric Chopin, ale cărui
poloneze interpretate la pian erau
războinice şi eroice. poloneză, limba -
Limbă slavă de vest, vorbită de peste 41
de milioane de oameni, inclusiv 2-3
milioane în America de Nord şi cca 1,5
milioane în fosta Uniune Sovietică. Cel
mai vechi text în poloneză datează din
sec. XVI şi combină trăsături ale
dialectelor de V şi de SE. Poloneza este
scrisă cu alfabetul latin şi utilizează atât
digrafurile (combinaţii de litere), cât şi
diacriticele pentru a-şi distinge destul de
complexul repertoriu de consoa¬ ne.
Accentul cade pe penultima silabă.
Polonia denumire oficială Republica
Polonă Stat situat în centrul Europei.
Suprafaţa: 312 685 kmp; 38 164 000
loc. (2005). Capitala: Varşovia. Cei mai
mulţi cetăţeni sunt polonezi, dar există şi
minorităţi ucrainene, germane şi
bieloruse. Limba: poloneza (oficială).
Religii: creştinism ro- mano-catolic, dar
şi ortodox. Moneda na¬ ţională: zlot.
Polonia este formată aproape Polo,
Marco (1254, Veneţia sau Curzola,
Dalmaţia Veneţiană - 08.01.1324,
Veneţia) Comerciant veneţian şi
explorator care a străbătut Europa şi
Asia (1271-1295). Născut într-o familie
de negustori veneţieni, a plecat
împreună cu tatăl şi unchiul său într-o
călătorie spre China pe Drumul Mătăsii
şi a ajuns la curtea Iui Kublai-Han pe la
1274. Cei trei au rămas în China timp de
cca 17 ani, iar împăratul mongol l-a
trimis pe Marco în mai multe misiuni de
recunoaştere în teritorii îndepărtate.
Conform unor date, se pare că Polo a
guver¬ nat oraşul Yangzhou (1282-
1287). Cei trei s-au întors la Veneţia în
1295, după ce au navigat din E Chinei în
Persia, călătorind apoi pe uscat, prin
Turcia. Capturat de genovezi în scurt
timp de la în¬ toarcerea sa, Marco a fost
închis împreună cu un scriitor, pe nume
Rustichello, care l-a ajutat să scrie
povestea călătoriilor sale. Cartea
Milionul (II Milione) a fost un succes
imediat, deşi cei mai mulţi cititori
medievali au considerat-o mai mult o
extravaganţă decât o poveste adevărată.
Marco Polo, pagina de titlu a primei
ediţii a Călătoriilor lui Marco Polo,
1477 BIBLIOTECA UNIVERSITARĂ
COLUMBIA, NEW YORK 214

e mmrnsj în întregime din zone joase,

existente în regiunile din N şi centru.
Graniţa sudică este în mare parte
formată de Munţii Carpaţi şi Munţii
Sudeţi. Fluviile Vistula şi Oder se varsă
în Marea Baltică. Printre ramurile
industriale se numără mineritul,
manufactura şi serviciile publice.
Polonia este o republică cu două camere
legislative; şeful statului este
preşedintele, iar şeful guvernului este
prim-ministrul. înfiinţată ca regat în 922
d.Hr., sub Mieszko I, Polonia a fost unită
cu Lituania în 1386, sub dinastia
Iagellonilor (1386-1572), pentru a
deveni puterea dominantă în Europa
central-estică, perioadă în care şi-a atins
apogeul. în 1466 a scos V şi E Prusiei
de sub dominaţia cavalerilor teutoni,
extin- zându-şi graniţele până la Marea
Neagră. Războaiele cu Suedia (vezi
primul şi al doilea Război Nordic) şi cu
Rusia de la sfârşitul sec. XVII s-au
soldat cu pierderi con¬ siderabile de
teritorii. în 1697, electorii Saxoniei au
devenit regi ai Poloniei, pu¬ nând astfel
capăt independenţei Poloniei. La
sfârşitul sec. XVIII, Polonia a fost
împărţită între Prusia, Rusia şi Austria
(vezi divizarea Poloniei) şi a încetat să
mai existe. După 1815, fostele teritorii
poloneze au intrat sub dominaţie rusă,
iar din 1863, Polonia a devenit
provincie rusă, fiind supusă unui intens
proces de rusificare. După Primul
Război Mondial, Aliaţii au redat
independenţa Poloniei. Ocuparea
Poloniei în 1939 de URSS şi Germania
a precipitat izbucnirea celui de Al
Doilea Război Mondial, în timpul căruia
naziştii au încercat să-i distrugă cultura
şi i-au ucis pe foarte mulţi dintre evreii
care trăiau pe teritoriul său. Reocupată
de forţele so¬ vietice în 1945, din 1947
a fost controlată de un guvern
preponderent prosovietic. în anii 1980,
mişcarea muncitorească Solidaritatea,
condusă de Lech Walesa, a iniţiat o serie
de reforme politice majore, iar în 1989
s-au desfăşurat alegeri libere. Un
program de austeritate economică
instituit în 1990 a accelerat tranziţia
spre economia de piaţă. Polonia a
devenit membră NATO în 1999 şi
membră a Uniunii Europene în 2004.
Poloniei, divizarea ~ (1772, 1793,
1795) Divizare teritorială a Poloniei
între Rusia, Prusia şi Austria, realizată
în mai multe etape, în urma cărora
teritoriile poloneze s-au redus, până
când Polonia a încetat să mai existe ca
stat. în prima etapă (1772), Polonia,
vlăguită de războiul civil şi de
intervenţia Rusiei, a fost de acord cu un
tratat semnat de Rusia, Prusia şi Austria,
în urma căruia rămânea fără o jumătate
din populaţie şi aproape o treime din
teritorii. In a doua etapă (1793), Polonia
s-a văzut forţată să cedeze alte părţi din
teritoriul său Prusiei şi Rusiei. Pentru a
înăbuşi revolta naţionalistă condusă de
Tadeusz Kosciuszko, Prusia şi Rusia au
invadat Polonia şi au împărţit ceea ce
mai rămăsese din stat între ele şi
Austria, în cadrul celei de-a treia
diviziuni (1795). în 1918, odată cu
înfiinţarea Republicii Polone, toate teri¬
toriile au fost reunite. Poltava, Bătălia
de la ~ (iunie 1709) Victorie decisivă a
Rusiei asupra Suediei în al doilea
Război Nordic (vezi Marele Război § 5
-J O Q> 215

POLUARE [CICLOPEDIA UNI’ I

Nordic). Bătălia a avut loc lângă
Poltava, j în Ucraina. S-au înfruntat cei
80 000 de | soldaţi ruşi sub comanda lui
Petru I cel j Mare şi a lui Aleksandr
Mencikov şi cei I 17 000 de soldaţi
suedezi sub conducerea | lui Carol XII.
în ciuda faptului că nu avea | întăriri
pentru trupele sale decimate, Carol j a
asediat Poltava în mai 1709. Ruşii au \
pus la punct o linie de contraatac şi i-au
! forţat pe suedezi să atace. Carol
plănuise o pătrundere îndrăzneaţă prin
linia de apărare rusă, dar a fost rănit, iar
coman¬ danţii săi nu au reuşit să pună în
practică atacul. Ruşii au contraatacat,
ucigând sau luând prizonieră întreaga
armată suedeză, I cu excepţia lui Carol I
şi a 1 500 de soldaţi. I înfrângerea
Suediei a pus capăt statutului : său de
mare putere şi a marcat începutul j
supremaţiei ruse în Europa de E.
poluare acvatică j Stare determinată de
deversarea unor | substanţe într-un
volum de apă, unde acestea se dizolvă,
plutesc ori se depun pe fund,
acumulându-se în aşa măsură încât
dezechilibrează capacitatea de
absorbţie, de descompunere şi de
reciclare, cauzând j astfel
disfuncţionalităţi ale ecosistemelor ;
acvatice. Printre factorii care contribuie
la | poluarea apei se numără substanţe
pro¬ venite din atmosferă (vezi ploaie
acidă), | aluviuni rezultate din eroziunea
solului, | îngrăşăminte chimice şi
pesticide, scur- : geri din fose septice,
inundarea păşunilor ! pentru animale,
deşeuri chimice (unele toxice) din
industrie, deşeuri de canalizare şi alte
deşeuri produse de zonele urbane. O
comunitate situată în amontele unei curs
de apă poate fi aprovizionată cu apă
destul j de curată, în timp ce una situată
în aval pri- I meşte un amestec parţial
diluat de deşeuri i urbane, industriale şi
rurale. Când materia j organică
depăşeşte capacitatea microorga- |
nismelor acvatice de a o descompune şi |
a o recicla, excesul substanţelor
nutritive | stimulează dezvoltarea
algelor. Când aceste alge mor, resturile
lor se adaugă deşeurilor organice deja
prezente în apă, eliminând | gaze, precum
metanul şi hidrogenul sulfu- J rat, care
dăunează organismelor care trăiesc | pe
bază de oxigen. Rezultatul este un |
volum de apă rău-mirositoare,
contaminată de deşeuri. Vezi şi
eutrofizare. poluarea aerului Eliberare
în atmosferă de gaze, de substan- ! ţe
solide fin divizate sau de aerosoli lichizi
j fin dispersaţi, în proporţii care
depăşesc ! capacitatea atmosferei de a le
disipa sau a le elimina prin încorporarea
lor în biosferă. Furtunile de nisip din
zonele de deşert şi fumul rezultat din
arderea pădurilor şi a ierburilor
contribuie la poluarea chimică, cu
macroparticule, a aerului. Activitatea
vulcanică este o sursă naturală semni¬
ficativă de poluare a aerului, eliminând
cantităţi imense de cenuşă şi gaze toxice
în atmosferă. Poluarea aerului poate
afecta populaţia umană în mod direct,
provocând iritarea ochilor sau tuse.
Indirect, efectele sale pot fi măsurate la
distanţă de sursă, ca, de ex.,
precipitaţiile cu plumb tetraetilic
rezultat din eşapamentele automobilelor,
substanţă a cărei prezenţă a fost obser¬
vată în oceane şi pe stratul de gheaţă din
Groenlanda. Tot indirecte sunt
considerate şi posibilele efecte asupra
climei de pe glob. Vezi şi smog. Polul
Nord Extremitate nordică a axei
geografice a Pământului, situat la 90°
latitudine N, punctul cel mai nordic, de
unde pornesc toate meridianele. Situat în
Oceanul Arctic şi acoperit cu banchize
de gheaţă în derivă, are şase luni de
lumină şi şase luni de întuneric pe an.
Robert E. Peary a susţinut că ar fi ajuns
la Polul Nord cu o sanie trasă de câini,
în 1909, dar acest lucru este astăzi
discutabil; Roald Amundsen a atins
Polul în 1911, iar Richard E. Byrd a
ajuns probabil la Polul Nord pe calea
aerului, în 1926. Polul geografic nu
coincide cu polul nord magnetic, care, la
începutul sec. XXI, se situa la 82°45'N,
114°25'V, sau cu polul nord
geomagnetic, care este la aproape
79°45'N, 71°45'V Polul Sud Extremitate
sudică a axei Pământului, localizat la
latitudinea 90°S. Este punctul sudic din
care pleacă toate meridianele
longitudinale. Zona din jur este un platou
înalt în Antarctica central-vestică,
acoperit cu gheaţă cu o grosime de 2
700 m. în fiecare an există şase luni de
zi polară şi şase luni de noapte polară. A
fost pentru prima dată atins de
exploratorul norvegian Roald Amundsen
în 1911, plecat cu o lună înaintea
expediţiei britanice conduse de Robert
Falcon Scott. Exploratorul ame¬ rican
Richard E. Byrd a zburat la Pol în 1929.
Polul geografic nu coincide cu cel
magnetic, care este aşezat pe coasta
Adelie la cca 64°30'S, 137°50'E. Se
deplasează cu cca 13 km spre NV în
fiecare an. Şi polul sud geomagnetic se
deplasează. La începutul anilor 1990 a
fost localizat la cca 216

ademenit pe teritoriul său şi l-a crucifi¬

cat. în timpul său, Samos a cunoscut o
perioadă prosperă. Totodată, el a fost şi
un patron al scriitorilor, printre care s-a |
numărat şi Anacreon. Polygnotos sau
Polygnotus (cca 500 Î.Hr., Thasos,
Tracia - cca 440 Î.Hr., Atena, Grecia)
Pictor grec. Nici una dintre lucrările
sale nu s-a păstrat, dar există relatări
despre i picturi murale monumentale,
într-un stil | clasic strict, în Tezaurul
Cnidienilor din j Delphi: Sacul Troiei
(Iliupersis) şi Ulise în Hades (Nekyia).
Compoziţiile sale au fost apreciate
datorită expresiei emoţiilor de pe
chipurile eroilor, ca şi pentru distribuţia
I acestora pe întreaga suprafaţă a pânzei,
o inovaţie la acea vreme. Pombal,
Marchizul de - născut Sebastiăo (Jose)
de Carvalho (e Mello) (13.05.1699,
Lisabona, Portugalia - 08.05.1782,
Pombal) Reformator portughez. După ce
a fost ! ambasador în Anglia şi la Viena,
a fost nu- | mit în funcţia de prim-
ministru al regelui José I, în scurt timp
ajungând să domine scena politică
portugheză (1750-1777). A încurajat
industria şi comerţul şi a stimu- j lat
comerţul cu Brazilia. După cutremurul j
din 1755 care a devastat Lisabona s-a j
implicat în reconstrucţia oraşului. A
limitat puterea nobilimii, i-a încarcerat
pe iezuiţi şi i-a deportat la Roma
(1759), a reformat armata Portugaliei şi
sistemul educaţional universitar. După
moartea lui José (1777), Pombal şi-a
pierdut autoritatea. în timpul domniei
reginei Maria I a fost acuzat de abuz de
putere şi exilat pe domeniile sale.
79°13'S, 108°44'E, în 2000 era la
65°39'S, I 140°01'E, iar în 2005 era din
nou la cca 79°45'S, 108°13'E. Polybius
(cca 200 Î.Hr., Megalopolis, Arcadia,
Grecia - cca 118 Î.Hr.,/?/) Om de stat şi
istoric grec. Fiu al unui politician din
rândul aheilor, Polybius a fost unul
dintre cei o mie de ahei eminenţi
deportaţi în Roma în 168 Î.Hr., acuzaţi
de presupusă neloialitate faţă de romani.
Aici a devenit mentorul lui Scipio
Africanus Minor. Cei doi au fost martori
la distru¬ gerea Cartaginei, la scurt timp
după ce j detenţia sa politică luase
sfârşit. Când s-au declanşat ostilităţile
între ahei şi romani, | a negociat în
favoarea conaţionalilor săi, I încercând
să restabilească ordinea. Este renumit
pentru istoria despre ridicarea Romei;
din 140 volume, numai cinci au
supravieţuit în întregime. Polykieitos sau
Polyclitus sau Polycleitus (sec. V Î.Hr.)
Sculptor grec. Lucrarea sa Lăncierul
(Dory- phoros, cca 440 Î.Hr.) era
cunoscută sub denumirea Canonul,
pentru că ilustra prin¬ cipiile cărţii sale
cu acelaşi nume, care lansa teoria
proporţiilor matematice ideale ale |
trupului uman şi propunea ca sculptorul j
să tindă spre un echilibru Între părţile [
relaxate şi cele încordate ale corpului şi
direcţiile în care acestea se mişcau.
Statuile sale din bronz au pus în practică
aceste principii, eliberând sculptura
grecească de poziţiile rigide, frontale,
tradiţionale. Ele se remarcau printr-un
stil echilibrat şi mobil şi înfăţişau tineri
atleţi. Un exemplu | relevant în acest
sens ar fi opera Bărbat în- nodând o
plasă (Diadumenos, cca 420 Î.Hr.).
Alături de Fidias, Polyclitus a fost cel
mai important sculptor grec al vremii
sale. Polycrates (sec. VI Î.Hr.) , Tiran al
insulei Samos din Marea Egee, cca 535-
522 Î.Hr. A preluat controlul În timpul
unei sărbători închinate Herei,
eliminându-i pe cei doi fraţi ai săi cu
care împărţea puterea. în scurt timp a
devenit I cunoscut pentru piraterie,
încercând să j domine insulele din
apropiere şi Ionia. Deşi iniţial un
susţinător al Egiptului, în 525 î.Hr. s-a
alăturat perşilor în lupta acestora
împotriva Egiptului. încercările
oponenţilor săi, susţinuţi de spartani, de
a-1 îndepărta n-au avut succes până când
guvernatorul persan al Sardisului nu l-a
Pomerania Regiune istorică în Europa
central- i nord-vestică, la Marea
Baltică, între fluviile j Oder şi Vistula.
Ocupată de slavi şi alte j populaţii, în
sec. X d.Hr. a fost condusă j de principi
polonezi. Migraţia germană în :
Pomerania de V şi centrală a început la
sfârşitul sec. XII. Pomerania de E a fost
condusă de cavalerii teutoni din 1308
până în 1454, când a fost recucerită de
Polonia, în timpul Sfântului Imperiu
Roman şi până în sec. XVII, această
regiune a fost condusă de ducii polonezi.
Principele elector de Brandenburg a
intrat în posesia ducatelor în j 1637. în
1815, Prusia a unit Pomerania de V cu
cea centrală, sub denumirea de
provincia Pommem. Cea mai mare parte
a zonei se află în prezent sub stăpânirea
Poloniei. 217 POMERANIA

POMERANIAN CICLOPEDIA
UNIJlfesALÄ BRITANNICA
pomeranian Rasă de câine de salon care
descinde din aceiaşi strămoşi ai câinelui
de sanie, cum ar fi keeshond, samoyed şi
copoiul-nor- vegian. Se crede că la
începutul sec. XIX a fost redus la
dimensiunile actuale, de la o greutate de
14 kg, de crescătorii din ducatul
Pomerania. Vivace, dar în acelaşi timp
docil, are cap ca de vulpe şi urechi mici,
drepte. Blana sa lungă, mai deasă în !
jurul gâtului şi pe piept, este albă,
neagră, j maro sau maro-roşcată. Atinge
înălţimea | de 14^18 cm şi cântăreşte cca
1,5-3 kg. pomo Populaţie indiană nord-
americană, care tr㬠ieşte în California
de N, SUA. Denumirea, derivată din
numele unui sat, se referea la şapte
triburi distincte vorbitoare de limba |
hokan, care trăiau în valea râului
Russian | din California. Resursele de
hrană cum ar fi peştele, păsările de apă,
căprioarele şi | plantele sălbatice erau
din abundenţă în ! această regiune.
Triburile pomo de coastă | îşi construiau
locuinţele din cherestea grea I şi coajă
de copaci; cele din interiorul teritoriului
foloseau prăjini, bârne, tufe şi iarbă.
Religia populaţiei pomo se baza pe
societăţi secrete, incantaţii, dansuri i şi
practici ritualice. Coşurile pomo sunt
apreciate drept cele mai bune şi mai
fru¬ moase din toată California. în
prezent, cei j cca 3 000 de membri ai
populaţiei pomo | trăiesc organizaţi în
cca 20 de comunităţi, j chiar pe
teritoriul lor de baştină. | Pomona ! Zeiţă
antică romană a fructelor. Vertumnus, !
zeuî anotimpurilor, s-a îndrăgostit de ea,
! dar ea l-a respins ca şi pe alţi
pretendenţi, ! preferând să-şi cultive
livezile. Refuzând să se dea bătut,
Vertumnus i s-a înfăţişat sub chipul unei
femei bătrâne care l-a lăudat atât de mult
pe zeu, încât în cele din urmă j Pomona
s-a răzgândit şi a fost de acord să | se
căsătorească cu el. I pomoxis J Gen cu
două specii de peşti nord-ameri- ! cani,
de apă dulce şi de mare adâncime
(familia Centrarchidae), care sunt
apreci¬ aţi pentru consum şi pescuitul
sportiv. Originari din E SUA, pot atinge
o lun¬ gime de 30 cm şi o greutate de
cca 2 kg. Pomoxis annularis trăieşte, de
obicei, în lacuri sau râuri calde,
nămoloase. Având ! culoare argintie, cu
pete neregulate închise j la culoare, este
mai deschis la culoare decât j P.
nigromaculatus, care trăieşte în lacuri cu
I apă limpede sau în izvoare.
Pompadour, Marchiza de - născută
Jeanne-Antoinette Poisson cunoscută ca
Madame de Pompadour (29.12.1721,
Paris, Franţa - 15.04.1764, Versailles)
Favorită a lui Ludovic XV Beneficiind .
de o educaţie aleasă, avea cunoştinţe i
vaste de artă şi litera¬ tură. S-a căsătorit
cu Charles-Guillame Le Normant
d’Étoiles în 1741 şi a cucerit admi¬
raţia întregii societăţi pariziene, şi mai
ales a regelui, care în 1745 a instalat-o
la Versailles ca favorita sa. A obţi¬ nut
divorţul şi a primit titlul de marchiză de
Pompadour. Ea, regele şi fratele ei,
numit arhitect al curţii, au proiectat şi
construit Şcoala Militară şi pala¬ tul
Concorde din Paris, palatul Micul
Trianon de la Versailles şi multe alte
clădiri. Atât ea, cât şi Ludovic au
încurajat pictorii, sculptorii şi meşterii,
în aşa fel încât, în cei 20 de ani în care
ea a stat alături de rege, Franţa a atins
apogeul artis¬ tic. Din punct de vedere
politic, influenţa ei a fost mai puţin
inspirată, deoarece alianţa cu Austria
împotriva prinţilor protestanţi germani
pe care a susţinut-o a dus la izbuc¬ nirea
dezastruosului Război de Şapte Ani.
pompano Denumire comună pentru cele
câteva specii de peşti argintii cu corp
înalt, lipsiţi de dinţi, din ordinul
Perritormes (în spe¬ cial genul
Trachinotus, familia Carangidae), care
populează apele calde de coastă din
întreaga lume. Unii sunt foarte apreciaţi
în gastronomie. Aceşti peşti au solzi
mici, un peduncul caudal în¬ gust şi
coadă despicată. Pompano-de-Florida
sau pompano-comun (T. carolinus), care
tr㬠ieşte pe coastele Atlan¬ ticului, are
o lungime de cca 45 cm şi cânt㬠reşte
cca un kg. Pom- pano-african (Alectis
crinitis) din Atlantic şi E Pacificului are
90 cm şi Marchiza de Pompadour,
portret de François Boucher; Galeria
Naţională a Scoţiei, Edinburgh
GALERIA HATiOMALĂ A SCOT IB,
EDINBURGH ROBERT REDDEN-
ANIMAIS ANiMALS pompano-de-
Florida (Trachinotus carolinus) 218

nişte radii lungi, ca nişte filamente, care

se prelungesc din înotătoarele dorsală şi
ana¬ lă. Pompano-de-Pacific (Peprihts
simillimus) face parte din familia
Stromateidae. pompă Mecanism care
foloseşte energia pentru i a ridica,
transporta sau compresa fluide. J
Pompele sunt clasificate după felul cum
transferă energia lichidului. Metodele de
bază sunt dizlocarea de volum,
adăugarea de energie cinetică şi
folosirea forţei elec¬ tromagnetice.
Pompele în care dislocarea este
realizată mecanic sunt numite pompe de
deplasare pozitive. Pompele cinetice
transmit energie cinetică fluidului prin
rotirea rapidă a unei elice (lame). Pentru
a folosi forţa electromagnetică, fluidul
care | trebuie pompat trebuie să fie un
bun conducător de electricitate. Pompele
fo¬ losite pentru transportul sau
presurizarea gazelor se numesc
compresoare, tunuri de aer sau
ventilatoare. pompă centrifugă Maşină
pentru pomparea lichidelor şi a gazelor.
Constă într-un rotor (o roată cu palete)
şi carcasa circulară a pompei. Tipul | cel
mai frecvent este numit pompă centri¬
fugă conică. Lichidul pătrunde în pompă,
aproape de centrul rotorului cu viteză
mare, şi este aruncat de palete spre
carca¬ să. Presiunea centrifugă forţează
lichidul | să iasă prin deschiderea
carcasei; acest I orificiu se lărgeşte
progresiv, sub forma | unei spirale, ceea
ce duce la reducerea vitezei lichidului şi
la creşterea presiunii. Pompele
centrifuge au multe utilizări, cum ar fi
pomparea lichidelor în sistemele de J
alimentare cu apă, irigaţii şi sistemele |
de canalizare. Mai sunt folosite pentru
compresia gazelor. pompă de căldură |
Aparat pentru transmiterea căldurii de la
o substanţă sau un spaţiu la altul cu o
temperatură mai mare. Este alcătuită
dintr-un compresor, un condensator, o |
supapă de reglaj sau o supapă de ex- j
pansiune, un vaporizator şi un lichid
refrigerent. Compresorul trimite vaporii
de lichid refrigerent în condensatorul din
spaţiul care urmează a fi încălzit. Acolo,
aerul rece ajută la condensarea
lichidului | refrigerent şi se încălzeşte în
timpul acestui j proces. Apoi, lichidul
refrigerent intră în supapa de reglaj şi-şi
măreşte volumul, rezultând un amestec
de vapori şi lichid cu temperatură şi
presiune reduse. Pătruns în vaporizator,
amestecul se evaporă din cauza căldurii.
Vaporii rezultaţi trec în compresor şi
procesul este reluat. Pompa de căldură
are la bază un sistem reversibil şi este
frecvent întrebuinţată pentru a încălzi
sau a răci clădirile. Funcţionează după
aceleaşi principii termodinamice ca
refrigerarea. Pompei! Oraş antic, în S
Italiei, la SE de Napoli. înfiinţat în sec.
VI Î.Hr. sau chiar mai devreme de osci,
des¬ cendenţii locuitorilor neolitici din
Campania, a intrat sub influenţă greacă
şi etruscă şi a fost ocupat de samniţi, un
trib italic, la sfârşi¬ tul deceniului V
Î.Hr. S-a aliat cu Roma, în 80 Î.Hr. fiind
deja colonizat de romani. A fost afectat
de un cutremur în 63 Î.Hr. şi complet
distrus de erupţia Vezuviului în 79 Î.Hr.
Depunerile vulcanice au îngropat oraşul
şi au protejat ruinele ani întregi.
Săpăturile arheologice începute în 1748
au scos la iveală o mare parte din oraş,
inclusiv foruri, temple, băi, teatre şi sute
de case particulare. Vezi şi
Herculaneum. Pompeius Magnus,
Cnaeus cunoscut ca Pompei cel Mare
(29.09.106 Î.Hr., Roma - 28.09.48 Î.Hr.,
Pelusium, Egipt) Om de stat şi general în
republica ro¬ mană. Cariera sa militară
a fost ilustră. A luptat pentru Sylla
împotriva lui Marius în Războiul Social,
a recucerit Spania (76-71 Î.Hr.), a
distrus ce mai rămăsese din armata lui
Spartacus (71 Î.Hr.), i-a nimicit pe
piraţii Mediteranei de E (în 67 Î.Hr.), l-
a învins pe Mitridate (63 Î.Hr.) şi a con¬
solidat şi extins provinciile de E şi
grani¬ ţele regatului. în 61 î.Hr. a format
primul triumvirat, împreună cu Iulius
Caesar şi Marcus Licinius Crassus.
După moartea lui fr\ Crassus (53 Î.Hr.),
Pompei şi Caesar s-au despărţit. în 52
î.Hr., în timp ce Roma se afla în stare de
anarhie, a fost numit consul unic. în 49
î.Hr., Caesar a sfidat Senatul, pornind
războiul civil. A trecut Rubiconul şi l-a
urmărit pe Pompei, care a fugit spre E cu
flota sa. învins în Bătălia de la Pharsala
(48 Î.Hr.), Pompei a fugit cu flota în
Egipt, neştiind că egiptenii erau de
partea lui 2 UJ CL. 5 o a. Templul lui
Apollo, Pompeii, Italia, în fundal
Muntele Vezuviu EDWIN SMITH 219

POMPEIUS ICICLOPEDIA
UNItffRSALĂ BRITANNIC^ Caesar. A
fost ucis de aceştia chiar când se
pregătea să coboare din barca pe care
tot ei i-o trimiseseră ca să-l aducă la
ţărm. Pompeius Magnus Pius, Sextus sau
Pompei cel Tânăr (67 Î.Hr.,/?/ - 35
Î.Hr., Milet) Fiu al lui Pompei cel Mare
şi oponent al rivalilor lui Pompei. După
ce tatăl său a fost ucis în timp ce lupta
împotriva lui Iulius Caesar în 48 Î.Hr., a
fugit în Spania pentru a continua lupta.
După asasinarea lui Caesar (44 Î.Hr.),
Marcus Antonius l-a numit comandant de
flotă, dar a fost scos în afara legii în 43
Î.Hr., conform unei legi ce îi viza pe cei
care complotaseră la asasinarea lui
Caesar. A devastat coasta Italiei, l-a
ajutat pe Antonius în defa¬ voarea lui
Octavian (ulterior Augustus), încercând
în van să-i forţeze pe cei doi să-l
numească guvernator al Siciliei (39
î.Hr.). în cele din urmă, învins de forţele
lui Octavian, a fugit în Asia Mică, dar a
fost prins şi executat. Pompidou, Centrul
- sau Centrul Beaubourg Centru cultural
naţional francez, pe strada Beaubourg,
din cartierul parizian Marais. Numele
întreg este Centrul Cultural şi de Artă
Naţională Georges Pompidou şi i-a fost
dat în onoarea preşedintelui republicii
sub a cărui administraţie a fost deschis.
La scurt timp după inaugurarea ce a avut
loc în 1977, clădirea a devenit foarte
cunoscută datorită burlanelor ex¬
terioare colorate, ţevilor şi altor
elemente arhitecturale interesante. în mai
puţin de câteva luni a ajuns una dintre
cele mai vizitate instituţii culturale din
lume. Deşi în principiu este un muzeu
dedicat artelor vizuale din sec. XX,
găzduieşte şi expoziţii temporare, o
bibliotecă, un cen¬ tru pentru design
industrial, un muzeu al filmului şi un
centru pentru cercetare muzicală şi
acustică. Pompidou, Georges (-Jean-
Raymond) (05.07.1911, Montboudlf,
Franţa - 02.04.1974, Paris) Prim-
ministru francez (1962-1968) şi
preşedinte (1969-1974). A fost profesor,
ulterior înrolându-se şi luptând în Al
Doilea Război Mondial. A fost
consilierul lui Charles de Gaulle (1944-
1946). După ce s-a angajat la banca
Rothschild din Paris a fost avansat în
scurt timp la funcţia de director general
(1959). în calitate de consilier-şef al lui
de Gaulle (1958-1959), a contribuit la
elabo¬ rarea proiectului de Constituţie a
celei de-a Cincea Republici. A negociat
în secret încetarea focului în Războiul
pentru Inde¬ pendenţa Algeriei din 1961
şi a fost numit prim-ministru în 1962. în
1968 a pus capăt grevelor franceze stu-
denţeşti-muncitoreşti prin negocieri.
Ales preşedinte al Franţei în 1969, a
continuat politicile lui de Gaulle.
Georges;Pomoidou ii-, . . /v. DENNIS
BRACK-BIACK STAR/ES INC. Centrul
Pompidou 11 poartă numele. Ponce de
León, Juan (1460, Tierra de Campos
Palencia, León - 1521, Havana, Cuba)
Explorator spaniol. Se pare că l-a în¬
soţit pe Cristofor Columb în expediţia
din 1493, ulterior luptând în Indiile de
Vest (1502) şi devenind guvernator al
Hispaniolei de E. A colonizat Puerto
Rico (1508-1509) şi a înfiinţat o aşezare
lângă actualul San Juan. Auzind zvonuri
despre o fântână a tinereţii, care ar fi
existat în Bahamas, a pornit într-o
expediţie în căutarea ei în 1513, dar a
ajuns pe coasta nordică a Floridei, lângă
Sf. Augustine de azi. A navigat de-a
lungul coastelor de S şi V ale Floridei,
după care s-a întors în Spania, unde a
fost numit guvernator militar (1514). în
1521 a pornit iar pe mare pentru a
coloniza Florida, dar a fost rănit într-un
atac indian şi a murit în Cuba.
Pondicherry Oraş portuar, 220 749 loc.
(2001), cen¬ tru administrativ al
teritoriului federal Pondicherry, India de
SE. Aşezat pe coasta Coromandel, a fost
înfiinţat în 1674 drept centru comercial
francez, fiind cumpărat de la un
conducător local. Deţinut de olandezi în
perioada 1693-1697, a fost preluat de
britanici de câteva ori între 1761 şi
1803. între 1816 şi 1954 a fost
posesiune fran¬ ceză. Staţiune turistică
litorală, găzduieşte un centru
internaţional de studiu într-un ashram, un
aşezământ religios hindus. Pondicherry
Teritoriu federal, 973 829 loc. (2001),
din India. A fost format în 1962, prin
unirea ce¬ lor patru foste colonii
franceze Pondicherry, Karikal şi Yanam
de pe coasta de E şi Mahe 220

de pe coasta de V. Unul dintre cele mai

mici teritorii federale, singurul punct pe
care îl are în comun cu restul teritoriilor
este reprezentat de trecutul colonial şi
accen- | tul pus pe dezvoltarea
turismului. Oraşul Pondicherry este
centrul său administrativ. Pondoland
Regiune, provincia Cape de E, în S
Republicii Africa de Sud, pe coasta
Oceanului Indian. A fost colonizată la
sfârşitul sec. XVI de podos sau mpodos,
o populaţie vorbitoare de bantu. A fost
anexată Coloniei Capului în 1894.
Ocupă o fâşie îngustă de coastă spre
interiorul | platoului din V Este o regiune
bogată în cirezi şi pământuri agricole
fertile. ponei Rasă de cai mici,
măsurând mai puţin de 144 cm înălţime,
renumiţi pentru blândeţea [ şi rezistenţa
lor. Printre rasele comune se numără
Shetland, eleganţii şi greoii Welsh.
Welsh-Cob, Exmoor şi Dartmoor,
originari din mlaştinile engleze, sunt
folosiţi pentru reproducerea poneilor
polo (care participă j la jocul de polo)
şi Highland, un animal de călărie îndesat
şi cenuşiu. Poni, Petru (04.01.1841,
Săcăreşti, laşi, Moldova, I România -
02.04.1925, laşi) Chimist şi mineralog
român. Profesor universitar la Iaşi,
membru al Academiei j Române,
întemeietor al şcolii româneşti de |
chimie. Autor al primelor manuale de
fizică [ şi chimie în limba română şi
organizator | al celor dintâi laboratoare
de chimie din România, a fost ministru
al instrucţiunii publice în mai multe
rânduri şi cofondator al Societăţii
Române de Ştiinţe (1890). j
Contribuţiile sale ştiinţifice se referă la
compoziţia chimică a petrolurilor şi a
ape- j lor minerale româneşti. Pont-
Aven, Şcoala de la ~ j Grup de tineri
pictori care au susţinut ! un stil cunoscut
sub numele sintetism | şi care s-au unit
sub tutela lui Paul Gauguin la Pont-Aven,
Bretagne, Franţa, la sfârşitul anilor 1880
şi începutul ani¬ lor 1890. Printre artişti
se numără Émile Bernard, Charles
Laval, Maxime Maufra, Paul Sérusier,
Charles Filiger, Jacob Meyer | de Haan,
Armand Séguin şi Henri de i
Chamaillard. Picturile lor se
caracterizau j printr-o simplificare
generală, un mod expresiv de utilizare a
culorii şi o proble¬ matică spirituală
profundă. Când Gauguin a plecat în
Tahiti, membrii acestei şcoli j s-au
implicat în dezvoltarea teoriilor şi |
tehnicilor simboliste. Pontchartrain Lac
în SE Louisianei, SUA, cu o lungime de
64 km, o lăţime de 40 km şi o suprafaţă
de 1 619 kmp. Este mai mult o lagună
mareică decât un lac, are apă sărată şi
este populat de diverse specii de peşti.
Comunică cu golful Mexic prin lacul
Borgne şi cu fluviul Mississippi prin- tr-
un canal. Este traversat de digul rutier
Pontchartrain, cel mai lung pod de beton
din lume (de fapt, două poduri paralele,
cu lungimea de 39 km). Acesta
traversează lacul la N de New Orleans.
Pontecorvo, Guido (29.11.1907, Pisa,
Italia - 24.09.1999, lângă Zermatt,
Elveţia) Genetician britanic de origine
italiană, în 1938, influenţat de Hermann
Joseph Muller, a dezvoltat o metodă de
studiere a diferenţelor genetice dintre
speciile care, dacă sunt încrucişate,
produc de obicei hibrizi sterili. Această
tehnică i-a permis să studieze
modificările evolutive ap㬠rute la
musculiţa-de-oţet. Convingerea sa că
studiile în genetica microbiană ar putea
duce la producţia mărită de peni¬ cilină,
medicament extrem de utilizat în Al
Doilea Război Mondial, l-a condus spre
cercetarea geneticii ciupercilor. Astfel,
în 1950 a descoperit că recombinarea
genetică se poate aplica şi la ciuperca
Aspergillus nidulans, fără reproducere
se- xuată. Recombinarea genetică
asexuată a devenit o tehnică necesară în
explorarea mecanismelor de acţiune a
genelor. Pontiac (cca 1720, în zona
râului Maumee, Ohio de astăzi, SUA -
20.04.1769, în zona fluviului
Mississippi, Cahokia actuală, Illinois)
Şef indian Ottawa. A organizat o serie
de acţiuni cunoscute sub numele
Războiul lui Pontiac (1763-1764) şi a
condus atacul asupra 12 forturi
britanice, repurtând o răsunătoare
victorie a confederaţiei de tri¬ buri
participante la acest atac. Deşi iniţial
avea relaţii amiabile cu albii, Pontiac
şi-a dat seama că poporul său îşi va
pierde pământurile strămoşeşti dacă
raidurile acestora nu vor fi oprite. A
coordonat şi atacul fortului de la Detroit.
Englezii au rămas pe poziţii, refuzând să
părăsească teritoriile, iar în 1766,
Pontiac a acceptat | în sfârşit un tratat de
pace. în 1769, el a I 221 PONTIAC

PONTIF fost ucis de un indian din

Illinois, iar drept răzbunare, câteva
triburi algonkine nordice aproape au
distrus statul Illinois. pontif Membru al
unui consiliu de preoţi din Roma antică.
Pontifii erau responsabili de
administrarea ins divinum (legi
privitoare la practicile religioase). în
perioada re¬ galităţii, existau trei
pontifi, dar numărul lor crescuse la 16 în
timpul lui Iulius Caesar. Dintre aceştia,
unul era desemnat preot-suprem sau
pontifex maximus. De asemenea, din
collegium (colegiul) pontifi¬ lor mai
făceau parte şi fecioarele vestale.
Printre îndatoririle pontifilor se numărau
regularizarea calendarului şi a ritualu¬
rilor de ispăşire, sfinţirea templelor şi a
obiectelor sacre, supravegherea
instituţiei căsătoriei şi a familiei şi
administrarea legilor de adopţie şi
succesiune. Pontifex Vezi Quintus
Mucius Scaevola Pontoppidan, Henrik
(24.07.1857, Frederioia, Danemarca -
21.08.1943, Ordrup, lângă Copenhaga)
Scriitor danez de romane realiste şi
poves¬ tiri. A studiat ingineria şi a
lucrat ca pro¬ fesor înainte de a începe
să scrie. Lucrările sale se caracterizează
printr-un stil rece, dar care îl ajută pe
cititor să îşi formeze o imagine
obiectivă asupra ţării şi epocii
autorului. Operele sale de debut transmit
dorinţa de progres social; cele
ulterioare nu mai speră în realizarea
acestuia. Cele mai importante romane
ale sale includ scrierea
semiautobiografică Norocosul Peter
(Lykke Per, 1898-1904) şi ciclul în cinci
volume Tărâmul morţilor (De D0des
Rige, 1912-1916). în 1917, împreună cu
Karl Gjellerup, a fost distins cu Premiul
Nobel. Pontormo, Jacopo da născut
Jacopo Carrucci (24.05.1494, Pontormo,
Republica Florenţa - 02.01.1557,
Florenţa) Pictor florentin. Fiu de pictor,
a fost uce¬ nicul lui Leonardo da Vinci
şi mai târziu al lui Piero di Cosimo şi
Andrea del Sarto, acesta din urmă având
cea mai mare influenţă asupra lui.
Emotivitatea agitată, aproape nevrotică
a operei sale reflectă o îndepărtare de la
echilibrul şi liniştea Renaşterii mature.
Stilul său expresiv a fost uneori
considerat o manifestare timpurie a
manierismului. Deşi pictor religios prin
excelenţă, a realizat şi o serie de
portrete, fiind angajat de familia Medici
să decoreze vila de la Poggio a Caiano
cu subiecte mitologice. Pontus sau Pont
Teritoriu antic în NE Anatoliei, ce ajun¬
gea la Marea Neagră. Fiind un regat
independent cu capitala la Amasia, a
fost înfiinţat în sec. IV î.Hr. Şi-a extins
graniţele până în 66 î.Hr., când ultimul
său rege, Mitridate VI Eupator, a fost
învins de Pompeius Magnus. A fost
anexat Imperiului Roman în 63 î.Hr.
Pony Express (1860-1861) Sistem
poştal american de livrare a co¬
respondenţei cu echipaje de cai şi călă¬
reţi. Ruta de 2 900 km între St. Joseph,
Montana, şi Sacramento, California,
inclu¬ de 157 de staţii. Călăreţii
schimbau calul la fiecare 15-20 km, iar
parcurgerea rutei dura înjur de zece zile.
Compania sponsor Russell, Majors &
Wadell a angajat călăreţi ca William F.
Cody şi Pony Bob Haslam. Sistemul
reprezenta o importantă legătură poştală
cu Vestul, dar, din punct de vedere
financiar, a fost un eşec, devenind
depăşit după 18 luni de la punerea la
punct a sistemului transcontinental de
telegraf. Poona Vezi Pune Pop, Emil
(13.04.1897, Bucerdea Vânoasă, Alba,
România - 14.07.1974, Cluj-Napoca)
Botanist român. Profesor universitar la
Cluj, membru al Academiei Române,
întemeietor al şcolii româneşti de
palino- logie, a publicat studii despre
citofiziologia vegetală, flora terţiară,
vegetaţia şi flora în mlaştinile de turbă.
A avut preocupări în vederea înfiinţării
rezervaţiilor naturale. Scrieri; Flora
pliocenă de la Borsec, Istoria pădurilor
din nordul Transilvaniei, Mlaştinile de
turbă din R.P.R. Pop, Sever
(27.07.1901, Poiana llvel, Bistriţa-
Năsăud, România - 17.02.1961,
Louvain, Belgia) Lingvist român.
Profesor universitar la Cluj, Cernăuţi,
Bucureşti. Stabilit în Belgia, a întemeiat
la Louvain un centrul interna¬ ţional de
dialectologie generală. Membru al mai
multor academii străine, este una din¬
tre personalităţile majore ale
dialectologiei şi geografiei lingvistice
româneşti Atlasul lingvistic român, în
colaborare cu Sextil 222

r ; r??ilTil33BlP Puşcariu), Gramatica

română (Grammaire roumaine, 1948),
Dialectologia. Prezentare istorică şi
metode de anchete lingvistice (La
dialectologie. Aperçu historique et mé¬
thodes d'enquêtes linguistiques, 1950),
Bibliografia chestionărilor lingivstice
europeene (Bibliographie des
questionnaires linguis¬ tiques
européens, 1955). Ppp, Traian
(10.02.1885, Şinca Veche, Braşov,
România - 12.11.1960) Jurist român.
Profesor universitar la Cluj, membru de
onoare al Academiei Române. Specialist
în domeniile dreptului penal şi
procesual, participant la organizarea
juri¬ dică a Transilvaniei după unirea
acesteia cu România în 1918, s-a
numărat printre juriştii care au redactat
Codul penal al României, din 1933.
Popa, Victor Ion (29.07.1895, Bârlad,
România - 30.04.1946, Bucureşti)
Scriitor şi om de teatru român. Profesor
la Conservatorul de Artă Dramatică din
Bucureşti; a creat comedii (.Muşcata din
fereastră, 1928, Tache, Ianche şi Cadâr,
1933), o dramă (Ciuta, 1922), romane
(Velerim şi Veler Doamne, 1934,
Sfărlează cu fofează), piese satirice
(Acord familial). Popa-Lisseanu,
Gheorghe (02.10.1866, Lisa, Braşov,
România - 14.05.1945, Bucureşti)
Istoric român. Membru corespondent al
Academiei Române. A editat o serie de
texte literare antice şi medievale despre
istoria românilor (Dacia în autorii
clasici, Autorii latini clasici şi post-
clasici, Autori greci şi bizantini,
Izvoarele istoriei românilor (15 vol.).
Studii despre populaţia românească din
N Dunării (Continuitatea românilor în
Dacia). Monografii: Basarabia; Insula
Şerpilor. pop art Artă în care obiecte
comune, folosite în viaţa de zi cu zi (de
ex. benzi desenate, conserve, semne
rutiere, hamburgeri) sunt transformate în
opere de artă. Arta pop este considerată
în general un fenomen ca¬ racteristic
culturii britanice şi americane a anilor
1950 şi 1960, exemplificat în operele
artiştilor americani Roy Lichtenstein,
Andy Warhol, Claes Oldenburg, Tom
Wesselman, James Rosenquist şi Robert
Indiana şi ale britanicilor David
Hockney şi Peter Blake. Opera lor se
caracteriza prin portretizarea oricărui
aspect al culturii populare care
jrojnwRRnfjiCTjj’ avea un impact
asupra vieţii contemporane; iconografia
lor - preluată din televiziune, cărţi de
benzi desenate, reviste de cinema şi
toate tipurile de publicitate - era
prezentată într-un mod emfatic şi
obiectiv prin folosi¬ rea tehnicilor
comerciale utilizate chiar de mijloacele
de comunicare de la care erau
împrumutate imaginile. Exemplele cele
mai evidente de artă pop au fost
reproduce¬ rile stilizate de benzi
desenate realizate de Lichtenstein,
picturile meticuloase cu greşeli de
tipărire realizate de Warhol şi afişele
realizate prin decorare prin site,
reprezentând conserve de supă şi
portretul lui Marilyn Monroe. Arta pop a
fost o încercare de întoarcere la o formă
de artă mai obiectivă, universal
acceptată, după perioada de dominaţie a
expresionismului abstract, extrem de
personal, atât în SUA, cât şi în Europa.
Efectele sale - inclusiv distrugerea
decisivă a graniţei dintre arta vulgară şi
cea nobilă - au continuat să fie puternic
resimţite în domeniul artelor vizuale,
până în prezent. Pop de Băseşti,
Gheorghe (01.08.1835, Băseşti, Sălaj,
România - 23.02.1919) Om politic
român, preşedinte al Partidului Naţional
Român (1902-1918) şi preşedinte al
Marii Adunări Naţionale de Ia Alba-
Iulia, unde s-a proclamat, la 1
decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu
România. A fost, de asemenea, unul
dintre fruntaşii mişcării memorandiste
din 1892-1894. Popé (m. 1692, San Juan
Pueblo, Noua Spanie) Vraci (tewa
pueblo) care, în 1680 a condus o revoltă
indiană împotriva invadatorilor spanioli
în regiunea actuală din SV SUA,
alungându-i din Santa Fe şi restabilind
temporar vechiul mod de viaţă. Popé
credea că acţiunile sale erau ghidate de
spirite ancestrale tribale (kachina).
După ce a condus spre victorie mişcarea
ce avea să fie cunoscută drept Revolta
Pueblo, lui Popé i-au fost acordate mari
onoruri, dar s-a transformat într-un
despot, în cele din urmă fiind înlăturat
de la putere şi apoi reales în 1688.
Pope, Albert Augustus (1843, Boston,
SUA - 1909) Manufacturier american. A
luptat în Războiul Civil American,
îmbogăţindu-se în urma deschiderii unei
fabrici de pantofi în Boston. în 1877 a
deschis o fabrică de biciclete în
Hartford, Connecticut. în anii 223 POPE

LU CL O CL Alexander Pope, portret de

Thomas Hudson; Galeria Naţională de
Portrete, Londra GALERIA
NAŢIONALĂ DE PORTRETE,
LONDRA 1890 s-a lansat în afacerile cu
benzină şi automobile electrice,
deschizându-şi reprezentanţe în
Hartford, Indianapolis şi Toledo. Pope,
Alexander (21.05.1688, Londra, Anglia
- 30.05.1744, Twickenham, lângă
Londra) Poet şi satiric englez. Fiind un
copil precoce care a beneficiat de o
educaţie romano-ca- tolică formală,
Pope a fost un autodidact. O deformaţie
la co¬ loană şi alte probleme de sănătate
i-au stopat procesul de creştere şi nu i-
au permis să practice activităţi fizi¬ ce,
motiv pentru care s-a dedicat lecturii şi
scrisului. Prima sa lucrare importantă a
fost Un eseu despre critică (An Essay on
Criticism, 1711), un poem referitor la
arta scrisului, care conţinea epigrame
strălucite ce au rămas memorabile ca
proverbe (de ex., „A greşi este uman, a
ierta - divin"). Răpirea şuviţei de păr
(The Rape of the Lock, 1712, 1714), o
povestire de o ironie subtilă,
ridiculizează societatea mondenă.
Capodoperele sale au fost însă
traducerile în versuri ale Iliadei (1720)
şi Odiseei (1726) scrise de Homer, al
căror succes i-au asigurat siguranţa
financiară. S-a implicat în multe
polemici literare, motiv pentru care a
scris poeme precum usturătoarele satire
The Dundad (1728) şi O scrisoare către
dr. Arbuthnot (An Epistle to Dr.
Arbuthnot, 1735). Scrierea filozofică
Eseu despre om (An Essay on Man,
1733-1734) a fost planificată ca parte a
unei lucrări mai vaste, pe care însă nu a
apucat să o termine. Pope, John
(16.03.1822, Loulsville, Kentucky, SUA
- 23.09.1892, Sandusky, Ohio) Ofiţer în
armata americană. A absol¬ vit
Academia West Point şi a luptat în
Războiul Mexican. în momentul izbuc¬
nirii Războiului Civil American a fost
numit general de brigadă al voluntarilor
şi a comandat operaţiuni ce au făcut mai
sigură navigaţia SUA pe Mississippi,
până aproape de Memphis. în 1862 i-a
fost încredinţată comanda Armatei
Virginiei. BI5Î.I0TE0A
CONGRESULUI, WASHINGTON DC
în timpul celei de-a doua Bătălii de la
Bull Run, forţele sale au fost înfrânte. A
în¬ cercat să dea vina pe subordonaţii
săi pen¬ tru acest eşec, inclusiv pe Fitz-
John Porter, dar a fost eliberat din
funcţie şi trimis în Minnesota pentru a
înăbuşi o revoltă a indienilor sioux.
După război a condus statul Missouri
(1870-1883). Popescu, Elvira
(10.05.1896, Bucureşti, România -
10.11.1993, Paris, Franţa) Actriţă
franceză de origine română, membră de
onoare a Academiei Române. Elevă a
Luciei Sturdza-Bulandra, a de¬ butat pe
scena Teatrului Naţional din Bucureşti
(1910); s-a stabilit definitiv la Paris (din
1923), impunându-se ca o actriţă de
prim-rang a scenei pariziene şi ca
talentat manager teatral (a condus
instituţiile Théâtre de Paris şi Théâtre
Marigny). A jucat şi în filme istorice din
perioada cinematografului mut, precum
Războiul independenţei (în România) şi
Austerlitz (în Franţa). Popescu, Radu
(cca 1665,/?/ - 1728,/?/) Cronicar şi om
politic român. Mare vornic al Ţării
Româneşti, a fost autorul cronicii
oficiale a domniei lui Nicolae
Mavrocordat şi al compilaţiei istorice
care o precedă. Prezentând istoria Ţării
Româneşti în¬ tre 1290 şi 1728
cunoscută sub numele Istoriile domnilor
Ţării Rumâneşti, cronica se prezintă ca
o naraţiune de tip oral, în care este
inserat adesea dialogul, ceea ce conferă
discursului naturaleţe, dinamism şi
autenticitate literară. Popescu-Gopo, Ion
(01.05.1923, Bucureşti, România -
29.11.1989, Bucureşti) Regizor român
de film. Este recunoscut mai ales ca unul
dintre marii maeştri ai filmului de
animaţie. Peliculele sale de animaţie au
adesea o infrastructură filo¬ zofică
gravă (Scurtă istorie - Palme d'Or la
Cannes în 1957, pentru scurtmetraj,
Şapte arte, Homo sapiens). Lungmetraje
cu actori (S-a furat o bombă, De-aş fi...
Harap Alb, Maria-Mirabela). 224

ÍNCICLOPEDIA UNI«ÉrSALĂ
BRITANNICA popice Joc englezesc de
bowling jucat cu un disc de lemn sau o
bilă. Popicele sunt aşezate în formaţie,
în romb. Câştigă jucătorul care doboară
toate popicele cu cât mai puţine lovituri.
Jocul se joacă de câteva secole în
cluburi şi cârciumi. popoarele mării
Grupuri de călători pe mare care au
invadat E Anatoliei, Siria, Palestina şi
Egiptul spre sfârşitul Epocii Bronzului.
Erau deosebit de activi în sec. XIII Î.Hr.
Deşi mărimea şi originile schimbării
rămân necunos¬ cute, popoarele mării
sunt considerate responsabile pentru
distrugerea unor vechi puteri, cum ar fi
Imperiul Hitit. Egiptenii au purtat două
războaie împotriva lor (1236-1223 î.Hr.
şi cca 1198-1166 Î.Hr.). Singurul trib
important care s-a stabilit în Palestina a
fost cel al filistenilor. Popocatépetl
Vulcan în statul Puebla, în zona centrală
de SE a Mexicului, la V de oraşul
Puebla. Vârful simetric, acoperit
permanent de z㬠padă, are o altitudine
de 5 465 m. Se pare că a fost escaladat
prima oară de spanioli în 1519. A erupt
în 1994 şi în 1996, după ce fusese latent
timp de peste 50 de ani. Popol Vuh
Document maya ce furnizează informaţii
valoroase asupra vechii mitologii şi
culturi maya. A fost scris între 1554 şi
cca 1558 în limba quiché, folosind litere
spanio¬ le. Relatează o serie de
povestiri despre crearea omului, faptele
zeilor, originea şi istoria poporului
quiche, oferind totodată şi o trecere în
revistă a regilor săi în ordine
cronologică. Cartea a fost descoperită la
începutul sec. XVIII de Francisco
Jiménez, preotul unei parohii situate în
regiunile înalte ale Guatemalei. Acesta a
copiat ori¬ ginalul şi l-a tradus în
spaniolă. Din păcate, originalul s-a
pierdut. popolo (in italiană, oameni) în
comunele (oraşele-stat) italiene din sec.
XIII, grup de presiune înfiinţat pentru a
proteja interesele oamenilor de rând în
faţa nobilimii. Până în acel moment,
nobilii controlaseră exclusiv guvernarea
comu¬ nelor, iar poporul era mijlocul
prin care comercianţii bogaţi încercau
să îşi extindă autoritatea. în Florenţa,
gruparea popolo a controlat guvernarea
în două rânduri: o dată în perioada
1250-1260 şi a doua oară după 1282. La
începutul sec. XIV, bătrânii din această
grupare formaseră deja ] executivul
suprem al comunei. Popovlci, Constantin
(12/24.03.1878, laşi, România -
26.11.1956, Bucureşti) Matematician şi
astronom român, pro- ! fesor universitar
la Iaşi şi la Bucureşti, membru de
onoare al Academiei Române. ] A
înfiinţat Observatorul Astronomic j
Copou, din Iaşi (1913), publicând con- j
tribuţii importante în domeniul analizei [
matematice, în special referitoare la o j
teorie generală a ecuaţilor funcţionale.
Ca astronom s-a preocupat de fenomene
cosmice precum presiunea luminii
asupra mişcării planetelor, distribuţia
pulberii cosmice în jurul stelelor sau
formarea co¬ zii cometelor. Opera
principală: Importanţa presiunii luminii
în mecanica cerească. Popovici,
Dlmitrie (1902, Dăneasa, Dolj, România
- 06.12.1952, Cluj) Istoric literar român.
Profesor universitar la Cluj. A publicat
contribuţii importante la cunoaşterea
literaturii române din epo¬ ca luminilor
şi din cea paşoptistă, studii consacrate
poetului Mihai Eminescu şi studii de
literatură comparată. Scrieri: Ideologia
literară a lui I. Heliade Rădulescu
(1935), Cercetări de literatură română
(1944), Romantismul românesc (1969),
Poezia lui Mihai Eminescu (1969),
Studii literare (1978). Popovici, llie T.
(30.10.1902, Budăi, Basarabia -
11.10.1982, Bucureşti, România) Medic
veterinar român. Profesor univer¬ sitar
la Bucureşti, membru corespondent al
Academiei Române, întemeietor al
Institutului de Patologie şi Igienă
Animală din Bucureşti (1949). A
perfecţionat vac¬ cinul împotriva febrei
aftoase (Folosirea unui vaccin
concentrat saponinat monovalent în
combaterea febrei aftoase în R.P.R.).
Popoviciu, Tiberiu (16.02.1906, Arad,
România - 29.12.1975, Bucureşti)
Matematician român. Profesor
universitar la Cernăuţi, Iaşi şi Cluj, unde
a întemeiat Seminarul de teoria
aproximării şi anali¬ zei numerice
(1946). Autor, în 1937, al primei
monografii în Tiberiu Popoviciu 225

POPP hbsbep limba română despre

teoria aproximării funcţiilor continue
prin polinoame, a mai publicat lucrări în
domeniile algebrei, teoriei numerelor,
analizei numerice şi analizei funcţionale.
Popp, Mişu (1827, Braşov - 1892,
Braşov) Pictor român, participant la
Revoluţia de la 1848-1849 din
Transilvania. S-a remarcat prin portrete
ale unor contemporani ce¬ lebri: AI. I.
Cuza, M. Kogălniceam, Gh. Lazăr, A.
Mureşanu, Anastasie Rudeanu. Popper,
Karl (Raimund) ulterior Sir Karl
(28.07.1902, Viena, Austria -
17.09.1994, Croydon, Greater London,
Anglia) Filozof britanic de origine
austriacă. în Logica cercetării (Die
Logik der Forschung, 1934) a respins
concepţia tradiţională ce stă la baza
metodei inductive, potrivit c㬠reia o
ipoteză ştiinţifică poate fi verificată prin
acumularea de observaţii care să o
confirme, argumentând, în schimb, că
ipo¬ tezele ştiinţifice pot fi, în cel mai
bun caz, falsificate. Operele sale
ulterioare includ Societatea deschisă şi
duşmanii ei (The Open Society and Its
Enemies, 1945), Mizeria istoricismului
(The Poverty of Historicism, 1957) şi
Postfaţă la logica cercetării ştiinţi¬ fice
(Postcript to the Logic of Scientific
Discovery, 3 voi., 1981-1982). poprire
în drept, reţinere a unei părţi din salariul
unui datornic pentru a da curs unei hotă¬
râri judecătoreşti. Sub un ordin de
poprire din salariu, curtea solicită
angajatorului să plătească creditorului
un procent din sala¬ riul debitorului,
până la achitarea întregii datorii. Ca
acţiune legală, această practică datează
din vremea dreptului roman. Vezi şi
debitor şi creditor. populares Vezi
optimates şi populares populaţiile I şi II
Două mari clase de stele şi roiuri
stelare, ai căror membri diferă în primul
rând în funcţie de vârstă, compoziţie
chimică şi locul ocupat în galaxii. Au
fost descoperite şi botezate de Walter
Baade (1893-1960). Populaţia I este
formată din stele mai tinere, roiuri şi
asociaţii. Acestea apar atât în interiorul
şi lângă braţele Căii Lactee, cât şi în
alte galaxii spirală. De asemenea, ele au
fost detectate şi în galaxii neregulate (de
ex. Norul lui Magellan). Astronomii
consideră că elementele populaţiei I s-
au născut din gaz interstelar ce a suferit
dife¬ rite procese, inclusiv explozii de
supernove, care le-au îmbogăţit materia
componentă cu elemente mai grele.
Populaţia II este compusă din stele mai
bătrâne (care au, în general, între 1 şi 15
miliarde de ani) şi roiuri, formate
probabil din nori de gaz interstelar ce au
apărut timpuriu în istoria unei galaxii.
Compuse aproape în întregi¬ me din
heliu şi hidrogen, se întâlnesc în
halourile galactice ale galaxiilor spirală,
în roiurile globulare şi, în număr mare,
în galaxiile eliptice. Astronomii vorbesc
uneori şi de o Populaţie III, pe care o
definesc ca fiind prima generaţie de
stele apărută după big bang. populism
Program sau mişcare politică având în
centru omul de rând, în antiteză cu o
elită anume, contrast din care omul de
rând iese câştigător. De obicei,
populismul combină elemente de stânga
şi de dreapta, opunându-se intereselor
financiare şi cor¬ poratiste, dar fiind
deseori ostile şi parti¬ delor socialiste
şi muncitoreşti. Termenul provine de la
mişcarea populistă din SUA din anii
1890. Populonia în Antichitate Pupluna
Oraş antic roman, de origine etruscă, pe
coasta de V a Italiei centrale.
Prelucrarea metalelor era înfloritoare
datorită zăc㬠mintelor de argint şi fier
care se găseau în apropiata insulă Elba.
în sec. V î.Hr., Pupluna devenise o
aşezare foarte bo¬ gată, fiind primul
oraş al Etruriei care bătea monedă în
argint. A fost cucerit de romani şi, în
sec. I Î.Hr. a fost afectat de războaiele
dintre Sylla şi Marius. Pe teritoriul său
pot fi admirate rămăşiţele unor ziduri şi
morminte etrusce şi ruinele unor castele
medievale. porc Denumire comună
pentru ungulatele paricopitate domestice
sau sălbatice (fa¬ milia Suidae),
omnivore, cu trup îndesat şi picioare
scurte, cu piele groasă, acoperită de păr
scurt şi rar, rât lung şi mobil şi coadă
mică. Piciorul este prevăzut cu două
degete funcţionale şi două nefuncţionale.
Porcii sunt originari din pădurile
europene, asiatice şi nord-africane.
Porcii sălbatici (mistreţii) îşi folosesc
colţii pentru a săpa şi pentru a se apăra;
porcii domestici, care au apărut către
1500 Î.Hr. din porcii sălbatici europeni,
au dinţi mai puţin dezvoltaţi. 226
ENCICLOPEDIA UNI ! Porcii sunt
consideraţi animale foarte in¬ teligente.
Cei domestici sunt clasificaţi în porci de
grăsime (care ating greutăţi de cca 100
kg), porci de şuncă (70 kg) şi porci de |
carne (45 kg). Pielea lor are, de
asemenea, diverse întrebuinţări. Azi sunt
crescuţi în captivitate aproape totală.
porc-de-pământ Specie de marmotă
solitară de culoare roşie-maronie sau
maro {Marmota monax) care trăieşte pe
câmpuri şi la marginea pădurilor din
Alaska, din Canada şi în centrul şi E
SUA. Are 42-52 cm lungime, coadă de
10-15 cm şi cântăreşte 2-6 kg. j Sunt
buni săpători, înotători şi căţărători.
Vizuinile au o intrare principală şi un
tunel i de evadare în caz de pericol.
porc sălbatic Vezi mistreţ j porc-spinos j
Rozător nocturn, lent, solitar, cu corp
îndesat, cu ţepi (fire de păr modificate)
pe spate şi la nivelul cozii. La unele
specii cu creastă, ţepii se găsesc pe gât
şi umeri. Când sunt atinşi, ţepii se
desprind uşor. Speciile Lumii Noi (patru
genuri din fami¬ lia Erethizontidae) sunt
arboricole şi au for¬ maţiuni ascuţite pe
suprafaţa ţepilor; cele din Lumea Veche
(patru genuri din familia Hystricidae)
sunt terestre şi au ţepi netezi, j Porcul-
ţepos nord-american (Erethizon
dorsatum) are o lungime de cca 80 cm,
coadă de cca 30 cm şi ţepi care ating
cca 8 cm lungime. Dacă este atacat,
acesta îşi lo¬ veşte rivalul cu coada sa
grea. Se hrăneşte cu ţesutul moale de sub
scoarţa copacilor. Porcii-spinoşi-cu-
coamă, răspândiţi în ! Lumea Veche,
aleargă cu spatele, cu ţepii j îndreptaţi
în sus şi se izbesc de duşman. Se
hrănesc cu rădăcini, fructe şi alte plante.
Porcul-spinos-african-cu-coamă, cel mai
mare rozător terestru din Europa | şi
Africa, cântăreşte şi 27 kg şi poate avea
ţepi de 35 cm. porcul-termitelor sau
furnicar-african | Mamifer de statură
masivă (Orycteropus ofer) din pădurile
şi câmpiile subsahariene. Corpul său
robust, asemănător acelui unui porc,
poate atinge lungimea de 1,8 m,
incluzând coada de 60 cm. Are bot
alungit, urechi ca de iepure, picioare
scurte şi j degete lungi, cu gheare mari,
turtite. Se hrăneşte noaptea, distrugând
muşuroaie j de furnici şi termite şi
lingând insectele cu limba sa lungă (30
cm), lipicioasă. Deşi nu este agresiv,
foloseşte ghearele pentru a se apăra de
atacatori. Din punctul de vedere al
înrudirii cu alte mamifere, clasificarea
sa este incertă. porcuşor-de-Guineea
Specie domesticită (Cavia porcellus) de
caviid sud-american (familia Caviidae).
Seamănă destul de mult cu celelalte
specii de cobai, având corp îndesat,
picioare scurte şi atingând cca 25 cm
lungime. Are pavilioanele urechilor
mici, nu are coadă, iar blana este de
diferite culori; neagră, gălbuie, maro,
crem, albă sau o combinaţie a acestor
culori. Lungimea şi textura blănii
variază foarte mult de la o specie la alta.
Se hrăneşte în special cu ierburi şi cu
alte plante verzi. Domesticit încă din
vremurile preincaşe, a fost adus în
Europa la începutul sec. XVI. Este
popular ca animal de casă şi este folosit
pentru experimentele ştiinţifice.
porcuşor-de-Patagonia sau mara-de-
Patagonia Denumire comună pentru cele
câteva specii de animale rozătoare sud-
americane, din familia Caviidae.
Speciile din genurile Cavia, Kerodon,
Calea şi Microcavia seamănă cu
porcuşorul-de-Guineea. Sunt mamifere
îndesate, gri sau maro, înalte de 25-30
cm, cu urechi şi picioare scurte şi fără
coadă aparentă. Rozătoarele din
Patagonia şi din deşerturile cu sare
(Dolichotis) au picioare¬ le mai lungi şi
seamănă cu iepurii. Sunt anima¬ le
sociale, care trăiesc pe câmpii, în
mlaştini şi ţinuturi stâncoase. Trăiesc în
vizuini (care slăbesc atât de tare
rezistenţa pământului de deasupra, încât
acesta se prăbuşeşte când este călcat) şi
se hrănesc cu iarbă, frunze şi diferite
plante. porfirină Clasă de compuşi
heterociclici impor- ) tanţi în biologie,
cu structură chimică incluzând patru
grupuri pirolice (inele organice cu cinci
atomi, fiecare conţinând un azot) legate
între ele prin atomi adiţi¬ onali de
carbon, pentru a forma un mare sistem
macrociclic. Ca pigmenţi biologici,
asemenea altor molecule strâns înrudite,
determină multe dintre culorile vii ale
or¬ ganismelor, formând adesea, în
combinaţii porcuşor-de-Patagonia
(Dolichotis patagona) liEORGE
HOLTON - PHOTO HESEARCHERS
227 PORFIRINĂ

PORNOGRAFIE cu ioni de metale şi cu

diferiţi substitu- enţi, complecşi
porfirinici (vezi compus). Aceştia includ
clorofile care conţin mag¬ neziu şi
gruparea hem ce conţine fier - un
constituent al hemoglobinei,
citocromilor şi enzimei catalază. In
medicină, profirina este folosită
împreună cu lumina, adesea cu laserul,
pentru a induce reacţii de ap㬠rare ale
organismului împotriva tumorilor
maligne şi a altor boli. pornografie
Reprezentare vulgară a
comportamentului erotic, menită să
provoace excitare sexuală. Iniţial,
cuvântul făcea trimitere la orice formă
artistică sau literară care surprindea
viaţa prostituatelor. Deşi pornografia
este de origine antică, istoria sa recentă
este obscură, deoarece, în mod obişnuit,
nu era considerată demnă de a fi
transmisă sau păstrată. Cu toate acestea,
în arta numeroaselor societăţi istorice,
printre care cele din India, Grecia şi
Roma antice, imaginile erotice erau
prezente, obişnuite, uneori apărând chiar
şi în context religios. Arta iubirii (Ars
amandi) de Ovidiu este un tratat despre
seducţie şi stimulare senzuală.
Inventarea tiparului a dus la realizarea
în scris a unor lucrări pornografice
ample, menite atât să distreze, cât şi să
excite cititorul. în Europa sec. XVIII,
pornografia a devenit un mijloc de
exprimare a pro¬ testului social şi
politic, prin prezentarea faptelor
condamnabile ale membrilor casei
regale şi ai aristocraţiei, precum şi ale
cle¬ ricilor, care erau ţinta obişnuită a
ironiilor. Dezvoltarea artei fotografice şi
a cinema¬ tografiei în sec. XIX şi XX a
contribuit la proliferarea pornografiei,
la fel ca şi dez¬ voltarea internetului la
sfârşitul sec. XX. în acelaşi secol,
restricţionarea pornografiei a devenit
mai puţin dură în cea mai mare parte a
Europei şi a Americii de Nord, deşi a
rămas strictă în Asia, Orientul Mijlociu
şi Africa. Pornografia infantilă este
interzisă aproape în toată lumea. port
Conexiune intrare/ieşire la computerele
personale. Portul serial a fost creat ca o
interfaţă între echipamentul terminal de
date şi echipamentul de comunicare de
date. El procesează datele secvenţial, ca
o serie de biţi, şi este folosit pentru a
conecta echipamente (de ex. modem sau
mouse) la calculator. Portul paralel
prelucrează biţii de date în paralel şi
este folosit pentru a conecta
instrumentalul anex (de ex. im¬ primante
şi scanere optice) la calculator. Portul
paralel este mai rapid, în schimb, portul
serial este mai puţin costisitor şi
necesită mai puţină energie. Vezi şi
USB. Port Arthur Vezi Lushun Port-au-
Prince Oraş, 556 000 loc. (1997), port
maritim, capitala statului Haiti, Indiile
de Vest, pe ţărmul de SE al golfului
Gonâve. înfiinţat de francezi în 1749, a
fost distrus de cutre¬ murele din 1751 şi
1770 şi a fost deseori afectat de incendii
şi foamete. în 1807, portul a fost deschis
comerţului exterior. Portul este centrul
comercial al ţării, un important
producător de zahăr, făină, ulei din
seminţe de bumbac şi textile. Port Blair
Oraş, 100 186 loc. (2001), centrul
admi¬ nistrativ al Insulelor Andaman şi
Nicobar, teritorii federale din India, în
golful Bengal. A fost ocupat de britanici
în 1789, dar în scurt timp a fost
abandonat. în 1858, oraşul a fost
transformat în colonie peni¬ tenciară. A
fost ocupat de japonezi între 1942 şi
1945. Colonia a fost abolită în 1945.
Este un oraş comercial cu câteva muzee
şi un aeroport. Port-de-France Vezi
Noumea Port Jackson Mic golf la
Pacificul de Sud, în New South Wales,
în SE Australiei, unul dintre cele mai
frumoase porturi naturale din lume. A
fost descoperit de căpitanul James Cook
în 1770. Intrarea sa este amplasată între
capetele nordic şi sudic, unde sunt
situate staţii navale şi militare. Sydney
se află pe ţărmul său sudic, iar
suburbiile nordice ale acestuia se întind
pe ţărmul nordic. Cele două maluri sunt
unite de podul portuar Sydney, construit
în 1932. Port Louis Oraş, 148 506 loc.
(2000), capitala şi prin¬ cipalul port al
insulei Mauritius. A fost înfiinţat în 1736
de către francezi, ca port pentru navele
care veneau şi plecau din Capul Bunei
Speranţe spre Asia şi Europa. Odată cu
terminarea canalului de Suez în 1869,
importanţa oraşului a scăzut. Este
principalul centru comercial al insulei.
Exportă mai ales zahăr. Port Moresby
Oraş, 271 813 Ioc. (1997), capitala
statului Papua-Noua Guinee, pe coasta
de SE a 228

golfului Papua. Portul său mare,

adăpos¬ tit, a fost explorat de căpitanul
englez John Moresby în 1873. Englezii
au anexat zona în 1883-1884. în Al
Doilea Război Mondial, oraşul a
reprezentat o impor¬ tantă bază a
Aliaţilor. National Capital District,
înfiinţat în 1974, încorporează în
întregime oraşul. A devenit capitală
când Papua-Noua Guinee şi-a câştigat
inde¬ pendenţa, în 1975. Este centru
comercial şi găzduieşte şi o universitate.
Port of Spain Oraş, 49 031 loc. (2000),
port maritim, capitala statului Trinidad
şi Tobago. Fostă capitală a Federaţiei
Indiilor de Vest, este situat în partea de
NV a insulei Trinidad, în golful Paria.
Este un nod de transport aerian al
Caraibelor şi are o economie
diversificată, fiind recunoscut pentru
pro¬ ducţia de rom, bere şi cherestea.
Este şi un important port şi centru naval.
Exportă petrol, zahăr, citrice şi asfalt.
Port Said Oraş, 470 000 loc. (1996),
port mari¬ tim situat în NE Egiptului, la
Marea Mediterană, la capătul nordic al
Canalului de Suez. Fondat în 1859 pe o
fâşie îngustă, nisipoasă, care separă
Mediterana de lacul Manzala, a devenit
cel mai important cen¬ tru din lume de
exploatare a cărbunelui. A fost punctul
de debarcare a trupelor franceze şi
britanice în timpul crizei din Suez
(1956) care a urmat naţionalizării
Canalului de Suez de către Egipt. în
Războiul de Şase Zile din 1967, forţele
israeliene au ocupat ţărmul de E al ca¬
nalului, care a fost închis până în 1975.
Ulterior, oraşul s-a dezvoltat. Printre ra¬
murile sale industriale se numără
textilele, îmbrăcămintea, cosmeticele şi
sticlăria. portanţă sau forţă ascensională
Forţă care acţionează ascendent, asupra
unei aripi de avion sau a unei suprafeţe
portante. Un avion este supus în zbor atât
unei forţe ascensionale, cât şi im¬
pulsului motoarelor, la care se adaugă
forţa propriei greutăţi şi forţa de
frecare. Forţa ascensională se produce
din cauză că viteza la care aerul dislocat
se mişcă deasupra suprafeţei portante (şi
peste li¬ mita stratului de separaţie) este
mai mare decât viteza cu care se mişcă
peste partea inferioară şi pentru că
presiunea exercitată de jos asupra
suprafeţei portante este mai mare decât
cea provenită de sus. pqiaaawmfife: :
portavion Navă militară echipată cu o
platformă ce permite avioanelor să
decoleze şi să aterizeze. Decolările sunt
facilitate prin întoarcerea navei în vânt
şi prin folosirea catapultelor de pe
puntea de decolare. Pentru aterizare,
avioanele sunt dotate cu cârlige
retractabile ce se prind de cabluri
transversale de pe punte, ceea ce le frâ¬
nează rapid, sau sunt echipate cu
motoare cu tracţiune vectorială, care le
permit să aterizeze pe verticală. Marina
britanică a fabricat pentru prima dată un
portavion adevărat spre sfârşitul
Primului Război Mondial, dar ele au fost
văzute pentru prima dată în Al Doilea
Război Mondial. Atacul japonez de la
Pearl Harbor a fost făcut de pe
portavioane şi tot acestea au jucat un rol
important în bătăliile navale din S
Pacificului, cum ar fi Bătălia de la
Midway şi cea din Marea Coralilor.
Cele mai mari portavioane moderne sunt
nave nucleare de 300 m ce aparţin
marinei americane, care pot transporta o
sută de avioane cu reacţie. Există
portavioane uşoare, echipate pentru
războiul anti¬ submarin şi pentru atacuri
terestre, şi nave purtătoare de
elicoptere, folosite în operaţiuni de
debarcare. porte cochere (în franceză,
poarta pentru trăsuri) Pasaj printr-o
clădire sau poartă într-un zid exterior,
concepută în aşa fel încât să per¬ mită
vehiculelor să treacă din stradă într-o
curte interioară. Asemenea porţi sunt
co¬ mune caselor şi palatelor construite
în sti¬ lul grandios specific epocii lui
Ludovic XV Termenul se referă la o
structură acoperită, ce se extinde din
intrarea unei clădiri peste o străduţă
adiacentă. Porter, Cole (Albert)
(09.09.1891, Indiana, SUA -
15.10.1964, Santa Monica, California)
Compozitor şi textier american. Născut
într-o familie înstărită, în copilărie a
studiat pianul şi vioara, iar la vârsta de
zece ani a compus o operetă. Pe când
era student la Universitatea Yale a
compus cca 300 de cântece, printre care
şi Bulldog. A studiat dreptul şi apoi
muzica la Harvard. A debu¬ tat pe
Broadway cu See America First (1916).
Ulterior a plecat în Franţa, unde a dus o
viaţă extravagantă de aventurier. Deşi
avea orientări homosexuale, s-a
căsătorit cu o femeie divorţată, dar
bogată. Cântecele compuse pentru Paris
(1928), succesul de 229 PORTER

pe Broadway, au lansat o serie de hituri,

cum ar fi Gay Divorcée (1932),
Anythinggoes (1934), Red, Hot and Bine
(1934) Kiss Me, Kate (1948), Can-Can
(1953) şi Silk Stockings (1955). A
realizat şi coloana sonoră pentru câteva
filme cum ar fi înalta societate (High
Society, 1955). Printre melodiile
spirituale, sofisticate ale lui Porter,
pentru care a semnat atât versurile, cât şi
muzica se numără Night and Day, I got a
Kick out of You, Begin the Beguine şi
I’ve Got You Under My Skin. în urma
unui accident de călărie suferit în 1937,
a rămas semiinvalid. A fost supus unui
număr de 30 de operaţii, iar în final i-a
fost amputat un picior. Porter, David l
(01.02.1780, Boston, Massachusetts,
SUA - i 03.03.1843, Pera) | Ofiţer în
marina americană. S-a înrolat | în marină
în 1798 şi a luptat în Războiul
Tripolitan. în Războiul din 1812 a
coman¬ dat nava Essex, prima navă
americană de război activă în Oceanul
Pacific; a capturat câteva pescadoare
britanice şi a cucerit I Nuku Hiva, cea
mai mare dintre Insulele I Marchize
(1813). A fost blocat de fregatele 1
britanice la Valparaiso, Chile, unde s-a |
predat (1814). A servit la bordul navei
de curieri (1815-1823) şi a comandat un
escadron pentru a opri pirateria în
Indiile de Vest (1823-1825). A fost
acuzat de acţiuni neautorizate împotriva
oficialităţilor | spaniole din Puerto Rico,
judecat de Curtea î Marţială şi
suspendat din funcţie. S-a retras | în
1826 şi a devenit comandant al marinei j
mexicane (1826-1829). Porter, David
Dixon j (08.06.1813, Chester,
Pennsylvania, SUA - ţ 13.02.1891,
Washington DC) j Ofiţer de marină
american. A servit sub co- i manda
tatălui său, David Porter, în Indiile I de
Vest şi în marina mexicană. Ulterior, s-a
înrolat în mari¬ na americană (1829).
Promovat la gradul de comandor în
războ¬ iul civil, a servit sub comanda
fratelui său vitreg, David Farragut,
încercând să obţină victoria în Bătălia
de la New Orléans. în 1863 a reuşit să-
şi conducă flota pe lângă fortul
Confederaţiei la Vicksburg, pentru a se
întâlni cu trupele lui CC ¡Ü CC o
Ulysses S. Grant, şi l-a ajutat să le des¬
chidă drumul de pe fluviul Mississippi
forţelor unioniste. După război a fost
su¬ perintendent în cadrul Academiei
Navale Americane (1865-1869), fiind
înaintat la gradul de amiral în 1870.
Porter, Fitz-John (31.08.1822,
Portsmouth, New Hamshire, SUA -
21.05.1901, Morristown, New Jersey)
Ofiţer în armata americană. A absolvit
Academia West Point, unde a şi predat
(1849-1855). în timpul Războiului Civil
American a fost general al unei brigăzi
de voluntari. în cea de-a doua Bătălie de
la Bull Run a luptat sub comanda
generalului John Pope, care l-a
învinovăţit pe Porter pentru înfrângerea
unioniştilor. în faţa Curţii Marţiale,
Porter a declarat că ordi¬ nele lui Pope
au fost contradictorii şi deci imposibil
de urmat, dar a fost găsit vinovat şi
obligat să părăsească armata. în 1879 a
făcut apel şi a câştigat, dovedindu-şi
nevinovăţia. A fost renumit ofiţer în
1886 şi inclus, la cerere, pe lista celor
pensionaţi. Porter, Katherine Anne
(15.05.1890, indian Creek, Texas, SUA -
18.09.1980, Silver Spring, Maryland)
Scriitoare americană. A lucrat ca
ziaristă în Chicago şi Denver, după care,
în 1920, a plecat în Mexic. Această ţară
a devenit fun¬ dalul pe care s-a derulat
acţiunea câtorva dintre povestirile sale.
Printre volumele ei se numără Flowering
Judas (1930), primul şi cel mai
cunoscut, Călărepil palid (Pale Horse,
Pale Rider, 1939), o culegere de trei
nuvele, şi Antologie de nuvele
(Collected Short Stories, 1965, Premiul
Pulitzer, Premiul Naţional al Cărţii).
Povestirile sale se remarcă printr-o
imaginaţie şi profun¬ zime a
personajelor specifică de obicei numai
romanelor. Corabia nebunilor (Ship of
Fools, 1962) este singurul său roman.
portic Prispă cu coloane sau intrare într-
o clădire, ori alee acoperită, susţinută
de coloane plasate la distanţe egale.
Porticul este o caracteristică principală
a templu¬ lui grec şi deci un element
important în arhitectura romană şi în
cele clasice dezvoltate din aceasta.
Portillo, José Lôpez Vezi José Lôpez
Portillo y Pacheco Portland Oraş, 529
121 loc. (2000), şi port în NV
Oregonului, SUA, pe malurile râului 230

[CICLOPEDIA US Willamette, la SV de
confluenţa sa cu fluviul Columbia. A fost
fondat în 1829, pe locul unei vechi
tabere indiene. Primele sale instituţii au
apărut în 1844, iar oraşul a fost
înregistrat în 1851. Dezvoltarea sa
rapidă a fost stimulată de goana după aur
şi fluxul de emigranţi de-a lungul
traseului Oregon. Este cel mai mare oraş
al statului şi principalul său port.
Exportă cherestea, aluminiu şi ovăz.
Construcţiile navale şi ambalarea
produselor de carne sunt principalele
sale ramuri industriale importante. Este
şi un important centru cultural, aici
existând multe instituţii de învăţământ,
printre care Colegiul Lewis şi Clark
(1867) şi Colegiul Reed. Portland Oraş,
64 249 loc. (2000), port maritim în SV
statului Mâine, SUA. Fondat în 1632, a
fost distrus de indieni în 1676 şi de
francezi şi indieni în 1690. A fost
declarat oraş în 1786 şi a fost capitala
statului între 1820 şi 1832. în 1866, o
mare parte din centrul oraşului a fost
distrusă într-un incendiu, dar a fost
reconstruit în între¬ gime. Fiind cel mai
mare oraş al statului, este nucleul unei
zone metropolitane care include oraşele
South Portland, Westbrook şi altele. în
mare parte este construit pe două
peninsule deluroase ce dau spre golful
Casco. Printre ramurile industriale se
numără industria alimentară, producţia
de semiconductori, oţel inoxidabil, de
materiale tipărite. Este oraşul natal al lui
Henry W. Longfellow. Portland, ciment
de - Agent folosit pentru întărirea
betonului modern. Este un praf foarte fin,
preparat prin arderea şi măcinarea unei
pietre de var amestecate cu lut sau
marnă. Inventa¬ torul său, Joseph
Aspdin (1799-1855), a patentat produsul
în 1824, numind materialul astfel din
cauza asemănării sale cu piatra de var
ce se găseşte în insula Portland din
Anglia. Cimentul se combină cu apa,
apoi se întăreşte şi se solidifică.
Portland, vas ~ Vas roman (sec. I Î.Hr.)
din sticlă bleu¬ marin, decorată cu
figurine albe, cea mai frumoasă variantă
romană de camee de sticlă care a
supravieţuit. A intrat în posesia ducelui
de Portland în sec. XVIII. Vasul a fost
imitat de mulţi artişti, în special în
perioada victoriană. Cele mai bune
copii au fost realizate din jad, având
figuri albe în relief (un vas din jad a fost
realizat de Josiah Wedgwood în 1790) şi
din sticlă (1876). în 1845, pe când se
afla în British Museum, vasul original a
fost spart, necesitând o restaura¬ ţie
dificilă. Porto în portugheză Oporto
Oraş, 262 928 loc. (2001), port maritim,
situat în NV Portugaliei, pe malul drept
(de N) al fluviului Douro. în perioada
romană se numea Portus Cale. înainte
era o aşezare înfloritoare, aflată pe
malul sudic al fluviului Duoro. Condus
succesiv de alani, vizigoţi, mauri şi
creştini, a devenit un port important în
sec. XTV Este oraşul natal al lui Henric
Navigatorul, care s-a născut aici în
1394. în 1809, în Războiul Peninsular,
britanicii au câştigat aici o victorie în
faţa francezilor. Cunoscut în toată lumea
pen¬ tru vinul său de Porto, este al
doilea oraş ca mărime al Portugaliei, un
important centru comercial şi industrial
al regiunii. Porto Alegre Oraş, 3 765
500 loc. (2002) în zona me¬ tropolitană,
port maritim, în S Braziliei lângă Coasta
Atlantică. Fondat pe la 1742 de
imigranţii din insulele Azore, a fost
cunoscut mai întâi sub numele de Porto
dos Casais. în sec. XIX, aici au venit
mulţi emigranţi germani şi italieni.
Aşezat pe malurile râului Guaiba, este
un cen¬ tru de navigaţie. Este cel mai
important centru comercial brazilian de
la S de Săo Paulo; exportă orez, tutun şi
piei de animale. Printre ramurile sale
industriale se numără construcţia navală
şi textilele, farmaceutica şi industria
chimică. Este şi un centru educaţional.
portocal Denumire comună pentru cele
câteva spe¬ cii de copaci pitici sau
arbuşti din genul s o K oc o a. porto Vin
roşu, dulce, tare, cu gust şi aromă de¬
osebită, preparat în Portugalia. Numele
vine de la Porto, oraşul unde este de
obicei maturat şi îmbuteliat, în mod
surprinzător, la prepararea vinului por¬
to, la must se adaugă o cantitate mare de
brandy (coniac). Pentru maturarea unor
vinuri de calitate superi¬ oară sunt
necesare deseori decenii întregi. Vasul
Portland, camee de sticlă romană, sec. I
d.Hr., British Museum 231

PORTO-NOVO Citrus sau familia

Rutaceae sau citrice, cul¬ tivate în
regiunile tropicale şi subtropicale.
Fructul lor se numeşte portocală şi este
aproape rotund, comestibil, are o coajă
cu aspect zgrunţuros şi un miez zemos,
bogat în vitamina C. Speciile cele mai
comercializate sunt portocalele-de-
China (portocalele dulci sau portocalele
co¬ mune), mandarinele şi portocalele
fără sâmburi. Copacul are frunze perene
late, strălucitoare, de dimensiuni medii,
cu un peduncul foarte scurt şi flori
deosebit de parfumate. Poate să
rodească între 50 şi 80 de ani.
Portocalele sunt culese doar atunci când
au ajuns la maturitate. Aproape ! 40%
din producţia de portocale a SUA | este
folosită pentru fabricarea sucurilor J
concentrate. Printre produsele derivate
se | numără uleiurile esenţiale, pectina,
pro- ; dusele glasate, marmelada şi
produsele i pentru hrana animalelor. !
Porto-Novo Oraş, 200 000 loc. (1994),
port maritim, capitala Beninului, situat
în golful Guineea, în V Africii. Situat pe
o lagună de coastă în SE ţării, a fost
probabil întemeiat la sfârşitul sec. XVI,
drept centru al regatului indigen Porto-
Novo. Portughezii au înfi¬ inţat un punct
comercial în sec. XVII şi a devenit
centru al comerţului cu sclavi şi |
protectorat francez în 1863, pentru scurt |
timp, apoi din nou în 1882. în 1904 a
deve¬ nit capitala coloniei vest-africane
franceze Dahomey. Ruinele vechilor
palate africane pot fi admirate şi în
prezent, ca şi alte clădiri în stil colonial,
inclusiv vechea ca¬ tedrală portugheză.
Porto-Novo a devenit capitala oficială a
ţării, potrivit Constituţiei, dar găzduieşte
doar adunarea legislativă a j ţării;
preşedintele, majoritatea miniştrilor şi j
magistratura se află la Cotonou.
Portsmouth j Oraş, 100 565 loc. (2000),
port maritim în SE statului Virginia,
SUA, pe râul Elisabeth, faţă în faţă cu
Norfolk. împreună cu Norfolk şi
Newport News, alcătuieşte portul
Hampton Roads. înfiinţat în 1752 şi |
numit astfel după oraşul englez
Portsmouth, | în timpul Revoluţiei
Americane a fost j ocupat atât de trupele
britanice, cât şi de | cele americane. A
fost declarat oraş în | 1858. în timpul
Războiului Civil American, parcul
marinei americane a fost evacuat de
trupele unioniste, permiţând trupelor
sudiste accesul lâ magaziile de
echipament; | a fost recâştigat în 1862.
Face parte din complexul militar
american de la Hampton Roads.
Construcţia şi repararea de nave sunt
activităţile economice principale, pe al
doilea loc aflându-se manufacturile
diverse. Portsmouth Oraş, 186 704 loc.
(2001), şi port maritim, în comitatul
geografic şi istoric Hampshire, S
Angliei, pe insula Portsea, din Canalul
Mânecii. A fost înfiinţat şi atestat oficial
în 1194. în 1496, aici s-a deschis şi un
parc naval, iar oraşul s-a extins mult
după 1698. întinzându-se pe o suprafaţă
de peste 120 de hectare, în parcul naval
lucrează ma¬ joritatea locuitorilor
oraşului. Portsmouth a fost grav afectat
de bombardamentele germane din Al
Doilea Război Mondial. Ramurile
industriale importante sunt construcţia
navală şi aeronautica. Aici s-a născut
Charles Dickens. Portsmouth, Tratatul de
la - (1905) Tratat de pace care a pus
capăt Războiului ruso-japonez. A fost
mediat de preşedintele Theodore
Roosevelt şi semnat la baza na¬ vală
americană de lângă Portsmouth, New
Hampshire. Conform termenilor săi,
Rusia a recunoscut Japonia ca putere
dominantă în Coreea şi a cedat acesteia
Port Arthur (acum Lushun) şi peninsula
Liaodong, precum şi jumătatea sudică a
Sahalinului. Ambele puteri au fost de
acord să restituie Manciuria Chinei.
Portugalia denumire oficială Republica
Portugheză în Antichitate Lusitania Stat
pe coasta de V a Peninsulei Iberice, în
SV Europei. Suprafaţa: 92 365 kmp; 10
513 000 loc. (2005). Capitala:
Lisabona. Cei mai mulţi cetăţeni sunt
portughezi, iar limba oficială este
portugheza. Religia: creştinism romano-
catolic. Moneda naţională: euro. Din
punct de vedere administrativ, insulele
atlantice Azore şi Madeira aparţin de
Portugalia. Ţara este împărţită în
jumătate de fluviul Tejo (Tag). Ţinuturile
muntoase se ridică mai mult la N de Tejo
şi se întind spre NE, în Spania. Are o
economie industrializată la care par¬
ticipă atât sectorul public, cât şi cel
privat. Principalele ramuri industriale au
fost na¬ ţionalizate după lovitura
militară din 1974, dar multe au fost
retrocedate sectorului privat la sfârşitul
anilor 1980. Deşi exis¬ tă o importantă
industrie de construcţii auto, predomină
industria uşoară, fiind fabricate textilele
şi îmbrăcămintea, hârtia, produsele din
lemn şi chimicalele. Este o republică cu
o singură cameră legislativă. 232

ENCICLOPEDIA UNI«£rsALĂ
BRITANNIC, centrală, sudică (inclusiv
di¬ alectul vorbit în Lisabona) şi
insulară (inclusiv dialectele brazilian şi
madeiran). Şeful statului este preşe¬
dintele, iar şeful guvernului este prim-
ministrul. în mileniul I î.Hr., popu¬
laţiile celtice au ocupat Peninsula
Iberică. în cca 140 î.Hr. au fost cucerite
de romani, care le-au stă- j pânit până în
sec. V d.Hr., când zona a fost invada¬ tă
de triburi germanice. După invazia
musulmană din 711 d.Hr., doar partea
nordică a Portugaliei a r㬠mas în
posesia creştinilor, în 1179 a devenit
regatul Portugaliei şi s-a extins, re¬
cucerind sectoarele deţinu¬ te de
musulmani. Graniţele Portugaliei
moderne con¬ tinentale au fost stabilite
în 1270, în timpul dom- | niei regelui
Alfonso III. în sec. XV-XVI, monarhia a
încurajat explorările care i-au dus pe
navigatorii portughezi în Africa, India,
Indonezia, China, Orientul Mijlociu şi
America de Sud. Deşi a fondat câteva j
colonii, acestea şi-au cu¬ cerit
independenţa de-a lungul anilor (vezi
Brazilia, Goa, insulele Capul Verde,
Timorul de Est, Angola, Guineea-
Bissau, Mozambic, Macao). Antonio de
Oliveira Salazar a instaurat dictatura în
Portugalia la mijlocul sec. XX. în 1968,
acesta a fost înlăturat. în 1976 a fost
adoptată o nouă Constituţie (revizuită |
în 1982). Portugalia este membră a
NATO şi a Uniunii Europene. în 1999,
guvernul a adoptat euro ca monedă
oficială a ţării şi a înapoiat ultimul
teritoriu de peste mări, Macao,
guvernului Chinei. | portugheză, limba -
Limbă romanică vorbită de cca 170
mili¬ oane de oameni, în Portugalia,
Brazilia şi în alte foste colonii
portugheze. Primele opere literare în
portugheză datează din sec. XIII-XIV
Portugheza standard are la bază dialectul
vorbit în Lisabona. Variaţia dialectală în
Portugalia este limitată, dar diferenţele
între portugheza braziliană şi cea
europeană sunt mai mari, printre aces¬
tea numărându-se deosebiri în fonologie,
conjugarea verbului şi sintaxă. Cele
patru forme dialectale majore sunt
portugheza nordică (galiciana vorbită în
NV Spaniei), Port-Vila sau Vila Port
maritim, 33 987 loc. (2003), capitala şi
cel mai mare oraş din Vanuatu, în
Pacificul de S. Deşi la prima vedere
seamănă cu oraşele franţuzeşti, oraşul
are o populaţie multinaţională, incluzând
britanici, francezi şi vietnamezi. A servit
ca bază americană în Al Doilea Război
Mondial şi în prezent este centrul
comercial al Vanuatu. porţelan Material
ceramic fin, de culoare albă, de obicei
translucid. A fost realizat prima dată în
China, în timpul dinastiei Tang (618-907
d.Hr.) şi în timpul dinastiei Yuan (1279-
1368), când s-a impus în forma sa
avansată. Cele trei tipuri principale sunt:
porţelanul autentic (sau din pastă dură),
cel artificial (din pastă moale) şi
porţelanul din os. în încercările lor de a
imita porţelanul MUZEUL VICTORIA
Şi ALBERT, I.O,NORA: FOTO EB
INC. Farfurie chinezească din porţelan
de os Wedgwood, fabricat cu cenuşă de
oase, Staffordshire, 1815-1820; Muzeul
Victoria şi Albert, Londra 233

PORŢELAN M CiCLOPEDIA U mmmv.

autentic, olarii medievali europeni au
descoperit porţelanul din pastă moale,
ce poate fi tăiat cu ajutorul unei pile.
Secretul porţelanului autentic a fost aflat
abia în 1707, în Saxonia. Porţelanul
standard en¬ glezesc din os a fost
produs în 1800, când Josiah Spode II
(1754-1827) a adăugat oase calcinate
formulei de porţelan din pastă tare. Deşi
dur, porţelanul din pastă tare se ciobeşte
mai uşor decât cel din os. Vezi şi
porţelan de Bow, porţelan Chantilly,
porţelan de Chelsea, porţelan de
Meissen, porţelan de Nymphenburg,
porţelan de Saint-Cloud, porţelan de
Sèvres, ceramică. porţelan de os
Porţelan din pastă foarte dură, ce
conţine cenuşă de oase. A fost produs
pentru prima dată de Josiah Spode
(1754—1827) în Anglia, în 1800.
Adăugarea de cenuşă de oase la
compoziţia clasică de porţelan de piatră
sau porţelan de argilă (porţelanul
rezistent), a dus la producerea pe o cale
mult mai uşoară a porţelanului. Noul
produs este mult mai rezistent, nu se
ciobeşte uşor şi are o culoare ce
aminteşte de fildeş, putând fi decorat
mult mai uşor. Alte manufacturi de
porţelan (Minton, Derby, Worcester,
Wedgwood, Rockingham) au adoptat
noua formulă la începutul sec. XIX.
Porţelanul chinezesc cu cenuşă de os
este foarte apreciat în Anglia şi SUA.
Vezi ceramică. Porţile Arcticii, Parcul
Naţional - Rezervaţie naturală din N
Alaskăi, SUA. Are o suprafaţă de 30
448 kmp şi este situată în întregime
dincolo de Cercul Polar Arctic. A fost
proclamată monument naţional în 1978,
dar în zonă au avut loc modificări ale
frontierei şi în 1980 a primit un nou
nume. Include o porţiune din centrul
Munţilor Brooks. Pantele sudice sunt
împădurite, contrastând cu piscurile
nordice golaşe de la marginea coastei
nordice a Alaskăi. Porţile de Fier
Denumire (în sens restrâns) sub care
este cunoscut sectorul inferior al
defileului Dunării, în România, între
localităţile Vârciorova şi Gura Văii, în
lungime de 9 km. Fluviul se îngustează
aici la 600 m, iar căderea apei înainte
de regularizarea cursului se făcea pe o
pantă de 238 cm/km. Dificultăţile legate
de navigaţie (praguri, stânci în albie), au
fost înlăturate prin construirea sistemului
hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de
Fier I, proiect realizat de România în
colaborare cu Iugoslavia (1971). într-o
accepţiune mai largă, denumirea defileul
Dunării de la Porţile de Fier este
utilizată pentru întregul sector de vale
care străbate Carpaţii. porumb Plantă
cereală (Zea mays) din familia Poaceae
ori Gramineae, originară din America,
de unde s-a răspândit în întreaga lume.
Indienii americani i-au învăţat pe
colonişti să cultive porumb, inclusiv
unele varietăţi de porumb galben, folosit
încă în hrana oamenilor, precum şi
specii cu grăunţe roşii, albastre, roz sau
negre, de multe ori pătate sau dungate,
care sunt astăzi con¬ siderate plante
ornamentale, iar în Statele Unite sunt
numite porumb-indian. Planta înaltă,
anuală, are o tulpină puternică, dreaptă
şi solidă şi frunze mari şi liniare, cu
marginile ondulate. Porumbul este
folosit ca furaj pentru animale, ca hrană
pentru oameni şi ca materie primă în
industrie. Deşi constituie hrana
principală în mai multe părţi ale lumii,
are o valoare nutritivă inferioară altor
cereale. Părţile necomestibile ale
plantei sunt folosite în industrie: lujerii
sunt folosiţi la fabricarea hârtiei şi a
plăcilor de fibră; cocenii sunt utilizaţi
drept combustibil, pentru a face mangan
şi în prepararea solvenţilor indus¬
triali. Ştiuleţii de porumb sunt folosiţi
din vremuri istorice în artele populare,
pentru confecţionarea unor obiecte, cum
ar fi amulete împletite şi păpuşi.
Porumbul este unul dintre cele mai
răspândite plante co¬ mestibile; ca arie
de cultivare este depăşit numai de soia,
fiind cea mai importantă recoltă din
Statele Unite. porumbel Pasăre
monogamă (familia Columbidae), cu
cioc mic, răspândită aproape în întreaga
lume şi uşor de recunoscut după mersul
balansat. Spre deosebire de alte păsări,
porumbeii sug lichidele şi îşi hrănesc
puii cu „lapte de porumbel" regurgitat.
Printre cele 175 de specii de porumbei
se numără specii ale genului Columba,
răspândite atât în Eurasia şi Africa, dar
şi în America şi Australia, şi specii ale
genului Streptopelia. Se hrănesc cu
seminţe şi fructe. Porumbeii comuni
descind din Columba livia, o specie
eurasiatică. încă din Antichitate,
porumbeii erau dresaţi să ducă mesaje
la distanţe mari. în Africa, Asia de S,
Australia şi insulele Pacificului trăiesc
cca 115 specii de porumbei frugivori.
Cele trei specii de po- rumbei-goura din
Noua Guinee au aproape mărimea unui
curcan. Vezi şi porumbel- plângător,
porumbel-călător, turturică. 234

m CfCLOPHDIA UNItffRSALĂ
BRITANNIC m imminbel-plângător
/timida macroura) 11 AU--CCM.ECJIA
SOCIETĂŢII NAŢIONALE ' i|Minii
Porumbescu porumbel-plângător Specie
(Zenaida macroura) de porumbel
sălbatic (familia Columbidae) comun
din America de Nord. Are coadă lungă
şi ascuţită, iar laturile gâtului sunt
colorate în violet şi roz. Numele vine de
la cântecul lor, cu sunet jalnic.
Porumbelul-plângător este migrator;
popula¬ ţiile cele mai nordice migrează
spre S înde¬ părtat. Fac parte dintre
speciile de vânat. Vezi şi porumbel.
Porumbescu, Ciprian (14.10.1853,
Şlpotele Sucevei, Suceava, Imperiul
Austriac, azi România - 06.07.1883,
Stupea, azi Ciprian Porumbescu,
Suceava) Compozitor român cu
preocupări folcloristi¬ ce Este autorul
unor bucăţi muzicale instru¬ mentale
(Balada pentru vioară şi pian) şi corale
(Trei culori, Pe-al nostru
flimr.iirnmmuiarcoiitamc <i tacarnr.qms.
steag, Cântec de primăvară, Serenada)
foarte populare. A mai compus operetele
Crai Nou şi Candidatul Linte. Posada,
Bătălia de la ~ (9-12 noiembrie 1330)
Conflict armat între Basarab I, domn al
Ţării Româneşti (vezi familia
Basarabilor), şi regele Ungariei, Carol
Robert de Anjou. Locul nu este cunoscut
cu precizie, posa¬ dă însemnând de fapt
trecătoare îngustă între munţi. Se
presupune că a avut loc fie în Ţara
Loviştei, pe Valea Oltului, fie în zona
Mehadiei. Conflictul a fost de¬ clanşat
de faptul că Basarab I, vasal al regelui
Ungariei, atacase cu trei ani înainte
Turnul Severin, posesiune maghiară, iar
apoi refuzase să plătească tributul
datorat. Din acest motiv, Carol Robert a
decis să între¬ prindă o expediţie de
pedepsire a domnului român. Venind
dinspre Timişoara, oastea ma¬ ghiară a
înaintat prin Banatul Severinului către
Curtea de Argeş (pe atunci capitala
Ţării Româneşti). Basarab se retrăsese
în munţi şi lăsase ţara pustie, astfel încât
maghiarii au avut de înfruntat şi foame¬
tea, din lipsă de provi¬ zii. După ce a
respins solia de pace şi oferta lui
Basarab de a plăti din nou tribut, regele
a ars Curtea de Argeş, îndreptându-se
spre ieşirea din ţară. într-o trecătoare
aflată la graniţa dintre Ţara Românească
şi Ungaria, oastea maghiară a fost prinsă
în capcană şi, în timpul celor patru zile
cât a durat confruntarea, nimicită
aproape în întregime. Românii,
poziţionaţi pe versanţii văii, nu le-au
lăsat soldaţilor unguri nici o posibilitate
de a se desfăşura şi a da lupta. Oastea
română a suferit foarte puţine pierderi,
dar regele Carol Robert nu a reuşit să
scape decât fugind, deghizat în hainele
unui soldat. Evenimentul a fost
consemnat în Cronica pictată de la Viena
(Cronicum pictum Vindobonense, 1359)
şi în alte cronici maghiare. Consecinţa
sa a fost emanciparea lui Basarab de sub
suze¬ ranitatea regelui maghiar, el
luându-şi de atunci încolo titlul de „mare
voievod", ceea ce însemna că este singur
stăpânitor al ţării. Această emancipare a
fost de scurtă durată, fiul său, Nicolae
Alexandru, recunoscând Bătălia de la
Posada Q c/) O a. •niiTihnl-câlâtor i/ •
fop/itos mlgratorius) porumbel-călător
Porumbel aparţinând unei specii
dispărute (Ectopistes migratorius),
subfamilia Colum- binae, familia
Columbi¬ dae. Porumbeii-călă- tori
puteau atinge o lungime de 32 cm şi
aveau coadă lungă, as¬ cuţită; masculul
era de culoare roz, cu capul gri-
albăstrui. Miliarde de porumbei-călători
locuiau în E Americii de Nord la
începutul sec. XIX; uneori, sto¬ lurile
migratoare în¬ negreau cerul timp de
câteva zile. Vânătorii au început să-i
vâneze in¬ tensiv pentru a-i vinde în
pieţele de came ale oraşelor. Martha,
ul¬ timul porumbel-călător cunoscut, a
murit în 1914, în grădina zoologică din
Cincin- nati. Dispariţia acestei specii a
pus capăt comerţului cu păsări vânate şi
a accentuat importanţa mişcării de
protejare a naturii. 235
din nou suzeranitatea Ungariei în 1354.
Din punct de vedere strategic, lupta este
importantă întrucât atât pregătirea sa, cât
şi desfăşurarea propriu-zisă sunt o bună
ilus¬ trare a tacticilor folosite de
oştirile române (retragere din calea
adversarului, însoţită de pustiirea
locurilor, apoi atragerea aces¬ tuia într-
un loc ale cărui caracteristici sunt
cunoscute şi exploatate la maxim, pentru
dezarmarea adversarului). Posen Vezi
Poznan posesiune adversă în legea
anglo-americană a proprietăţii,
deţinerea unei proprietăţi imobiliare
(vezi proprietate imobiliară şi
personală) cu ştiinţa şi împotriva voinţei
cuiva care are un interes superior de a
avea drept de proprietate asupra
acesteia. în majoritatea statelor din
SUA, regulamente de limitare permit
unui posesor advers să obţină un titlu
legal dacă proprietarul nu caută să
obţină dreptul de proprietate la timp.
posesiune feudală a pământului Sistem
în care pământul era luat în arendă de la
seniorii feudali. în Anglia şi Franţa,
regele era seniorul absolut şi stăpân al
întregului teritoriu. El dădea pământ
nobililor săi, care, la rândul lor, dădeau
pământ vasalilor şi tot aşa, până la
aren¬ daş. Posesiunile erau de două
feluri: libere şi dependente. Arenda
liberă cuprindea arenda în cavalerism,
cum se întâmpla în cazul serviciului de
cavaler, şi sistemul în care arendaşul era
supus anumitor servituţi (prin stabilirea
unei cantităţi de produse ce trebuiau
livrate proprietarului). Principalul tip de
arendă dependentă era iobăgia, o formă
secundară de servitute. Vezi şi feuda¬
lism, feudă, arendaş, sistem seniorial.
post Abstinenţă alimentară, din motive
religi¬ oase sau etice. în religiile antice
avea rolul de a-i pregăti pe preoţi sau pe
credincioşi să se apropie de divinitate,
pentru a avea o viziune, pentru a-şi
răscumpăra păcatele sau pentru a îmbuna
o zeitate supărată. Postul se practică în
toate marile religii ale lumii. In iudaism
există câteva zile de post, în special
Yom Kippur. Pentru creş¬ tini, Postul
Mare este perioada de 40 de zile de
dinaintea Paştelui, din care fac parte şi
tradiţionalele zile de post numite
Miercurea Cenuşii şi Vinerea Mare. în
religia musulmană, luna Ramadanului
este considerată perioadă de abstinenţă
totală de la mâncare, din zori şi până la
apusul soarelui. Ca formă de protest
politic, postul se numeşte greva foamei;
sufragetele din sec. XIX, Mohandas K.
Gandhi şi naţi¬ onaliştii irlandezi de la
sfârşitul sec. XX au protestat prin greva
foamei. Postul moderat este de asemenea
practicat pentru virtuţile sale curative.
post de lucru Computer folosit de o
singură persoană, dar cu un procesor
mult mai rapid şi o memorie mai mare
decât un computer personal obişnuit.
Posturile de lucru au scopul de a executa
aplicaţii complicate din afaceri, care
solicită un număr mare de calcule sau
cer o afişare grafică extrem de rapidă;
cerinţele sistemelor CAD/CAM au stat
la baza constituirii lor iniţiale. Datorită
nevoii mari de procesare a datelor, se
bazează adesea pe procesoare RISC şi
în general folosesc sistemul de operare
UNIX. Unul dintre primele posturi de
lucru a fost cel introdus în 1987 de Sun
Microsystem; posturile de lucru
introduse în 1988 la Apollo, Ardent şi
Stellar aveau scopul de a realiza
aplicaţii grafice tridi¬ mensionale.
Termenul de post de lucru este folosit
uneori şi pentru a denumi un computer
personal legat la un server, pen¬ tru a-1
diferenţia de terminalele „dumb", cu
aplicaţii limitate. Poseidon în mitologia
greacă, zeu al mărilor, fiu al lui Cronos
şi al Rheei, frate cu Zeus şi Hades. Când
cei trei fraţi l-au învins pe ta¬ tăl lor,
legenda spune că ei ar fi tras la sorţi
pentru a vedea ce avea să stăpânească
fiecare, iar lui Poseidon i-a revenit
regatul mărilor. Imprevizibil şi uneori
violent, este şi zeul cutremurelor şi era
asociat cu caii. Cele mai multe dintre
pro¬ geniturile sale erau uri¬ aşi şi
creaturi sălbatice. Pegas, calul înaripat,
era fiul lui Poseidon şi al Meduzei. în
onoarea lui Poseidon se organi¬ zau
Jocurile Istmice. în artă era deseori
repre¬ zentat ţinând în mână un trident şi
fiind însoţit de un delfin şi de un ton.
Romanii îl identificau cu Neptun.
Poseidon, statuie din marmură din
Melos, sec. II Î.Hr.; Muzeul Arheologic
Naţional, Atena AUNARhAR T
RESOURCE/EB INC. 236

NCiCLOPEDIA UNJOTRSALĂ
BRITANNIC, l mlly Post Post, C(harles)
W(illiam) (26.10.1854, Springfield,
Illinois, SUA - 09.05.1914, Santa
Barbara, California) Producător
american de cereale pentru micul dejun.
Iniţial a fost comis-voiajor. în anii 1880
a fost internat într-un centru de sănătate
din Battle Creek, Michigan, fiind tratat
de John H. Kellogg. Aici s-a gândit
pentru prima oară că ar putea produce
alimente sănătoase, ca acelea pe care le
folosea Kellogg. în 1895 a înfiin¬ ţat
Postum Cereai Co., devenită ulterior
General Foods Corp. Primul său produs,
băutura din cereale marca Postum, a fost
urmat de Grape Nuts şi Post Toasties.
Post, Emily născută Emiîy Price
(27.10.1872/03.10.1873, Baltimore?,
SUA - 25.09.1960, New York, New
York) Autoritate americană în domeniul
etiche¬ tei. A fost educată în şcoli
particula¬ re din New York. La
începutul sec. XX, din cauza
dificultăţilor financiare, a început să
scrie ficţiune uşoară şi articole de
revistă. La sugestia editorului său s-a
apucat de lucrarea sa cea mai
importantă, Eticheta: Cartea albas¬ tră a
uzanţelor sociale (Etiquette in Society,
in Business, in Politics and at Home,
1922), în care, spre deosebire de
predecesorii săi care trataseră acelaşi
subiect, şi-a îndreptat opiniile pertinente
înspre cetăţeanul de rând cu
disponibilităţi economice modeste.
Cartea a fost reeditată de zece ori în
timpul vieţii autoarei. Afluxul de
scrisori pe care le primea a inspirat
rubrica sa de ziar, care a fost preluată de
multe alte publicaţii. postcombustie A
doua cameră de combustie într-un motor
turboreactor sau turbopropulsor, situată
imediat în faţa ajutajului de evacua¬ re
al motorului. Injecţia şi combustia com¬
bustibilului suplimentar în această
cameră asigură o forţă de propulsie
suplimentară pentru decolare sau zbor
supersonic. în majoritatea cazurilor,
postcombustia poate aproape să dubleze
forţa de propulsie a unui motor
turboreactor. Ajutajul trebuie să fie mai
mare când se foloseşte postcom¬ bustia,
astfel încât ajutajul reglabil automat este
o componentă esenţială în sistemul de
postcombustie. Deoarece consumul de
combustibil creşte brusc şi este, în
general, mai puţin eficient la vitezele
subsonice, folosirea sa este, de obicei,
limitată la aparatele de zbor supersonice
militare. poster Afiş publicitar realizat
într-o manieră atractivă, tipărit pe hârtie,
care este expus pentru a promova un
produs, un eve¬ niment sau o idee.
Posterele au devenit populare odată cu
inventarea litografiei la mijlocul sec.
XIX, tehnică ce a permis posterelor
colorate să fie realizate ieftin şi uşor. Au
rămas memorabile afişele lui Henri de
Toulouse-Lautrec, care făceau deseori
reclamă artiştilor din cabaretele
pariziene. După cum se vede şi în
lucrările lui Alphonse Mucha, industria
posterelor a înflorit odată cu stilul Art
Nouveau. în timpul Primului Război
Mondial, posterele erau folosite pentru
recrutare şi propagan¬ dă, iar în urma
exploziei industriale de la începutul sec.
XX, atât evenimente, cât şi produse au
început să fie promovate cu ajutorul
posterelor. Dezvoltarea ulterioară a
publicităţii prin film şi televiziune a dus
la declinul acestora. postimpresionism
Mişcare în pictura occidentală, ce
repre¬ zintă atât o extensie a
impresionismu¬ lui, cât şi o respingere a
limitărilor sale. Termenul a fost inventat
de Roger Fiy pentru a defini operele lui
Paul Cézanne, Georges Seurat, Paul
Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec etc.
Majoritatea acestor pictori au debutat ca
impresionişti cu un stil bazat pe
înregistrarea obiectivă a natu¬ rii prin
efecte fugitive ale culorii şi luminii.
Postimpresioniştii au respins aceste
sco¬ puri în favoarea unei modalităţi de
expresie mai ambiţioase, fără a nega
totuşi că s-au inspirat din impresionism
şi din culorile sale pure, strălucitoare,
din eliberarea sa de subiectele
tradiţionale şi din tehnica sa de definire
a formei cu ajutorul tuşelor scurte de
culori întrerupte. Fiecare dintre pictorii
acestui curent prezenta propriile
subiecte unice, personale, având o formă
proprie de exprimare, deşi împărtăşea
idealurile stilistice ale celorlalţi
postimpresionişti. Cézanne, de ex., a
abandonat prezenta¬ rea măiestrită, de
factură impresionistă, a efectelor
trecătoare ale luminii, pentru a se
concentra pe structurile ascunse ale
formelor naturale şi pe problema
unific㬠rii modelelor de suprafaţă cu
adâncimea 237 POSTIMPRESIONISM

POSTMODERNISM spaţială. Atât

Gauguin, cât şi van Gogh au respins
obiectivitatea indiferentă a impre¬
sionismului în favoarea unei modalităţi
de expresie mai personale şi mai
spirituale. Reprezentanţii
postimpresionismului au expus adesea
împreună, dar au pictat în general
singuri, spre deosebire de impre-
sionişti, care fuseseră un grup sudat şi
convivial. în general,
postimpresionismul s-a îndepărtat de o
abordare naturalistă, evoluând spre două
mişcări majore ale artei de început de
sec. XX: cubismul şi fovismul. Vezi şi
neoimpresionism. postmodernism
Câteva mişcări artistice care au pus sub
semnul întrebării filozofia şi practicile
artelor şi literaturii modeme, începând
cu anii 1960. în literatură, această
atitudine s-a concretizat într-o reacţie
împotriva unei viziuni ordonate asupra
lumii şi, deci, împotriva conceptelor
clasice des¬ pre forma şi sensul textelor.
Ca reacţie împotriva idealurilor
moderniste (vezi modernism), cum ar fi
arta autotelică şi ideea încetăţenită de
capodoperă, litera¬ tura şi arta
postmodernistă pun accentul pe mijloace
cum ar fi pastişa şi parodia, tehnica
stilizării antiromanului şi realis¬ mului
magic. Postmodemismul a dus şi la o
proliferare a teoriilor critice. Din acest
punct de vedere, trebuie amintit
deconstructivismul cu variantele sale.
De asemenea, postmodemismul a
încercat să elimine şi distincţia dintre
aşa-numita „cultură uşoară" şi „cultura
înaltă". post-mortem Vezi autopsie
poststructuralism Mişcare apărută în
critica literară şi în filozofie, în Franţa,
la sfârşitul anilor 1960. Având la bază
teoriile lingvistice ale lui Ferdinand de
Saussure, antropologia lui Claude Lévi-
Strauss (vezi structuralism) şi teoriile
deconstructiviste ale lui Jacques Derrida
(vezi deconstructivism), poststruc-
turalismul porneşte de la ideea conform
căreia limba nu este un mediu
transparent prin care noi avem acces la
„adevăr" sau la „realitate", ci mai
degrabă o structură sau un cod ale cărui
componente îşi capătă sensul din
contrastul ce există între ele, şi nu din
legăturile lor cu lumea exterioară.
Printre scriitorii al căror nume este
asociat cu această mişcare se numără
Roland Barthes, Jacques Lacan, Julia
Kristeva şi Michel Foucault. Postul
Mare Perioadă de penitenţă dinaintea
Paştelui, în cadrul Bisericii creştine,
respectată încă din timpurile apostolice.
Bisericile occidentale instituiau în trecut
un post de 40 de zile (cu excepţia
duminicilor), inspirat din postul lui Iisus
din deşert; era permisă o masă pe zi,
seara, iar carnea, peştele, ouăle şi untul
erau interzise. Aceste reguli au devenit
cu timpul mai puţin stricte, iar în prezent
sunt păstrate ca zile de post al Paştilor
doar Miercurea Cenuşii - prima zi de
post în Biserica Romano-Catolică, când
tradiţia aminteşte de obiceiul
credincioşilor de a-şi însemna frunţile
cu cenuşă - şi Vinerea Mare. Regulile
postului sunt mai stricte în Bisericile
Ortodoxe din Răsărit. postulatul
paralelelor Unul dintre cele cinci
postulate, sau axi¬ ome, ale lui Euclid
ce susţin geometria euclidiană. El afirmă
că printr-un punct poate trece o singură
dreaptă paralelă cu o altă dreaptă din
acelaşi plan. Spre deosebire de celelalte
patru postulate ale lui Euclid, acesta nu
este evident şi nici nu poate fi dedus din
axiomele geome¬ triei. Unicitatea
geometriei euclidiene şi identificarea
absolută a matematicii cu realitatea au
fost dezminţite în sec. XIX când,
independent unul de celălalt, Nikolai
Lobacevski şi Jânos Bolyai (1802-1860)
au descoperit că modificarea
postulatului paralelelor ducea la
geometrii neeuclidiene solid
argumentate. poştalion sau diligenţă
Trăsură pentru transport de persoane,
trasă de cai, care parcurgea o rută fixă
între staţii. Diligenţele apar în Londra
pe la 1640 şi în Paris pe la 1660. în sec.
XIX au fost mult folosite în SUA şi
Anglia, unde în 1828 străbăteau drumul
de la Leicester la Londra de 12 ori pe zi.
în SUA erau singurul mijloc de a
străbate distanţe mari, mai ales până în
localităţile din Vest, şi transportau
pasagerii şi corespondenţa poştală. Pe
măsură ce transportul pe ca¬ lea ferată a
luat amploare, călătoriile cu diligenţă s-
au rărit, cu excepţia celor către
localităţi izolate. poştă vocală Sistem
electronic folosit la înregistrarea
mesajelor vocale trimise prin
intermediul telefonului. Persoana care
sună aude un mesaj preînregistrat, după
care poate lăsa la rândul ei un mesaj.
Persoana care este 238

Si CICLOPEDIA UNIffiRSALĂ
BRITANNIC sunată îşi poate asculta
mesajele mai târziu prin introducerea
unui cod în telefonul său. Poşta vocală
este diferită de robotul telefonic prin
abilitatea de a funcţiona pentru mai
multe linii telefonice simultan şi prin
multiplele funcţii sofisticate pe care le
deţine, pe lângă cea de înregistrare a
mesajelor. Potala, palatul ~ Complex
administrativ şi religios, lângă Lhasa,
Tibet, China. Ocupă o suprafaţă de 13
kmppe vârful unui deal cu o înălţime de
130 m deasupra văii râului Lhasa.
Potrang Karpo (Palatul Alb, terminat în
1648) a fost cândva sediul guvernului
tibetan şi reşedinţa principală a lui
Dalai Lama. De la mijlocul sec. XVIII a
fost folosit ca palat de iarnă. Potrang
Marpo (Palatul Roşu, 1694) găzduieşte
câteva capele, statui sacre şi mormintele
a opt Dalai Lama. Rămâne un loc de
pelerinaj foarte impor¬ tant pentru
budiştii tibetani. Complexul are 1 000
de camere şi, în 1994 a fost inclus în
Patrimoniul Mondial UNESCO. i potasă
j Denumire folosită pentru diverşi
compuşi ) anorganici ai potasiului, în
special carbo- natul de potasiu
(K2C03), un material alb, cristalin,
obţinut în trecut din cenuşa de lemn. Se
foloseşte pentru fabricarea unor tipuri
speciale de sticlă, pentru prepararea
silicatului de potasiu (agent
deshidratant), a pigmenţilor, cernelurilor
tipografice şi săpunurilor delicate pentru
spălarea lânii j brute, ca reactiv de
laborator şi ca aditiv alimentar.
Hidroxidul de potasiu este cu¬ noscut şi
sub denumirea de potasă causti¬ că, iar
în industria de fertilizatori, oxidul de
potasiu este numit potasă. potasiu j
Element chimic, unul dintre metalele j
alcaline, cu simbol chimic K şi număr
ato- j mic 19. Este un metal moale, alb-
argintiu, care nu se găseşte în natură în
stare liberă şi este foarte rar folosit ca
metal, din cauza reactivităţii sale foarte
ridicate (cu | excepţia utilizării sale ca
reactiv chimic), j Potasiul este esenţial
vieţii şi este prezent în toate tipurile de
sol. Ionii de potasiu (K+) şi ionii de
sodiu acţionează asupra membranelor
celulare în transmisia şi transportul de
impulsuri electrochimi- ce. în compuşi,
potasiul are valenţa 1. Clorura este
folosită ca fertilizator şi material brut
pentru producerea altor I compuşi, iar
hidroxidul pentru fabricarea săpunurilor
lichide şi a detergenţilor, ca şi în
prepararea diferitelor săruri. Iodul este
adăugat sării de masă pentru a proteja
consumatorul împotriva carenţei de iod.
Nitratul este numit şi salpetru, pe când
carbonatul se numeşte şi potasă.
potârniche Denumire comună pentru
speciile de păsări de interes cinegetic
din Eurasia şi Africa încadrate în
familia Phasianidae. Potârnichea-gri-
europeană (Perdix perdix), introdusă în
America de Nord, are faţă şi coadă
roşiatice, piept gri şi un „U" de cu¬
loare închisă desenat pe piept. Masculii
pot atinge o lungime de 30 cm. Femela
cloceşte cca 15 ouă, într-un cuib în
formă de cupă, construit din ierburi, în
lanurile de grâu sau în tufişuri. Stolurile
de potârnichi caută hrană, formată din
seminţe şi insecte. Cele cinci specii de
potârnichi asiatice şi cele 35 de specii
africane ale genului Francolinus prezintă
nişte pinteni şi au o lungime de 25-40
cm. Potârnichea-de-zăpadă (Lerwa
lerwa) trăieşte în munţii înalţi din Asia.
Potârnichile sunt mai mari decât prepe¬
liţa şi au cioc şi picioare mai puternice.
Cocoşul-sălbatic şi moţ-alb sunt
adeseori confundaţi cu potârnichea.
potârnlche-gulerată Specie nord-
americană (Bonasa umbettus) din familia
Tetraonidae, numită uneori gre¬ şit
potârniche. Se hrăneşte mai ales cu
fructe de pădure, seminţe şi muguri, dar
mănâncă şi hrană animală. Are o
lungime de 40-50 cm şi penaj pe partea
inferioară a picioarelor. Coada în formă
de evantai are o dungă neagră. Gulerul
masculului e alcătu¬ it din pene negre
erectile situate pe părţile laterale ale
gâtului. Masculii bat rapid din aripi,
producând un răpăit puternic, pentru a-şi
marca teritoriul. Potemkin, Grigori
(Aleksandrovici) (24.09.1739, Chizovo,
Rusia - 16.10.1791, lângă laşi,
Moldova, România) Ofiţer în armata
rusă. S-a alăturat gărzilor ecvestre
(1755) şi a contribuit la instaura¬ rea
Ecaterinei II (1762). S-a remarcat în
Războiul ruso-turc (1768-1774), după
care a devenit amantul Ecaterinei (1774
—1776) şi a fost numit guvemator-
general al Noii Rusii (S Ucrainei). în
1783, Ecaterina l-a numit prinţ de
Taurida. în calitate de feld- mareşal,
începând cu 1784, a instituit o serie de
reforme în armată, a construit por¬ tul
Sevastopol şi o flotă la Marea Neagră.
A încercat să colonizeze stepele
ucrainene, 239 POTEMKIN

,;a ENCICLOPEDIA UN mi* ISALÄ

BRITANNiCAjiM Grigori Potemkin,
gravură de James Walker, 1789, după un
portret de Johann Baptist Lampi
nereuşind însă. A sub¬ estimat costurile
afe¬ rente proiectelor sale, lăsându-le
pe multe terminate doar pe ju¬ mătate.
Fiind un maes¬ tru în arta disimulării, a
reuşit să îşi ascundă foarte bine punctele
slabe din punct de ve¬ dere
administrativ, mo¬ tiv pentru care a fost
acuzat că ar fi construit numai nişte
faţade, aşa-numitele sate ale lui
Potemkin, pe care i le-a arătat Ecaterinei
în momentul în care aceasta vizita
regiunea. A condus armata rusă în al
doilea Război ruso-turc. potenţial de
acţiune Inversare de scurtă durată (cca o
miime de secundă) a polarizării
electrice a membra¬ nei unei celule
nervoase sau musculare. Stimularea
celulei de către anumite sub¬ stanţe
chimice sau de către celule sen¬ zoriale
receptoare cauzează depolarizarea
membranei, permiţând unui impuls să se
deplaseze de-a lungul fibrei nervoase (la
celulele nervoase) sau provocând
contrac¬ tarea celulei (la celulele
musculare). potenţial de ionizare sau
energie de ionizare Cantitate de energie
necesară pentru a îndepărta un electron
dintr-un atom sau o moleculă izolată.
Există un potenţial de ionizare pentru
îndepărtarea fiecărui electron, deşi
energia necesară desprinde¬ rii primului
electron (cel care este legat mai slab)
este cel mai adesea folosită. Potenţialul
de ionizare al unui element reprezintă o
măsură a capacităţii sale de a intra într-
o reacţie chimică pentru a forma un ion
sau pentru a dona electroni şi depinde de
natura legăturii chimice a compuşilor
formaţi din elementele chimice. Vezi şi
energie de unire, ionizare. potenţial
electric Cantitate de lucru mecanic
necesar pentru a pune în mişcare o
unitate de sarcină elec¬ trică de la un
punct de referinţă până la un punct
anume, în sens contrar direcţiei unui
câmp electric. Energia potenţială a unei
sarcini pozitive creşte atunci când
aceasta se mişcă în sens contrar
direcţiei unui câmp electric şi descreşte
când se mişcă în sensul câmpului
electric. Potenţialul electric poate fi
privit ca energie potenţială pe unitate de
sarcină. Lucrul mecanic con¬ sumat în
mişcarea unei unităţi de sarcină de la un
punct la altul, ca şi în cazul circu¬ itului
electric, este egal cu diferenţa dintre
energiile potenţiale de la fiecare dintre
cele două puncte. Potenţialul electric se
exprimă în joule pe coulomb sau volt.
Potenza in Antichitate Potentia Oraş, 69
295 loc. (2001), centrul adminis¬ trativ
al regiunii Basilicata, din S Italiei. Este
amplasat la o altitudine de 819 m dea¬
supra nivelului mării, în Apenini. Oraşul
roman Potentia a fost fondat în sec. II
Î.Hr. şi a devenit un important nod rutier
şi o comunitate înfloritoare. în Evul
Mediu a fost condus de diverşi lorzi
feudali. în 1860 a fost primul oraş din S
Italiei care i-a expulzat pe conducătorii
Bourboni ai Regatului celor Două
Sicilii. Oraşul a fost reconstruit de
câteva ori din pricina avari¬ ilor
cauzate de cutremure. Este un centru
agricol şi exportă fructe şi legume.
potestas patria Vezi patria potestas
potlatch Ceremonial în care se dau şi se
primesc cadouri, practicat între
amerindienii de pe coasta nord-vestică a
Pacificului, în special între membrii
tribului kwakiutl. Un potlatch era dat de
un moştenitor sau succesor, pentru a-şi
asigura şi valida noua poziţie socială.
Invitarea oaspeţilor, discur¬ surile,
înmânarea bunurilor în funcţie de
categoria socială a celor care le
primeau, toate acestea trebuiau să
respecte anumite formalităţi
ceremoniale. Era urmat de o petrecere
de proporţii. Ceremonia a fost îndelung
studiată de către antropologi de¬ oarece
ea pune într-o lumină nouă natura
proprietăţii, ca şi ideea de bogăţie,
prestigiu şi statut social. Vezi şi schimb
de daruri. Potok, Chaim născut Herman
Harold Potok (17.02.1929, New York,
New York, SUA - 23.02.2002, Merion,
Pennsylvania) Rabin şi romancier
american. Fiu al unor imigranţi polonezi,
a fost educat într-o casă iudaic-ortodoxă
şi hirotonisit rabin conservator. A lucrat
ca profesor, după care şi-a început
cariera de editorialist şi autor de
articole ştiinţifice şi populare pentru
diverse reviste (1960). Romanele sale
au introdus în literatura americană viaţa
spirituală şi culturală a evreilor or¬
todocşi. Printre acestea se numără:
Alesul 240

| (The Chosen, 1967, ecranizat în 1981),

| Promisiunea (The Promise, 1969),
Numele | meu este Asher Lev (My ñame
is Asher Lev, ! 1972), Vioara lui Davita
(Davita’s Harp, 1985) şi Darul lui Asher
Lev (The Gift of Asher Lev, 1990). Poto
mac Fluviu din regiunea central-estică a
SUA. Izvorăşte din Munţii Apalaşi ai
Virginiei de Vest. Are o lungime de 462
km. Curge J spre SE, prin districtul
Columbia, în gol¬ ful Chesapeake. Este
navigabil până la | Washington DC, de
unde coboară într-o serie de cascade,
inclusiv Marile Cascade. Remarcat
pentru pitorescul său, Potomac are şi o
istorie bogată. Muntele Vemon, unde s-a
născut George Washington, se află j pe
malurile sale din josul Washingtonului. ¡
Parcul Istoric Naţional al Canalelor
Ohio şi Chesapeake este paralel cu râul.
Potosí Oraş, 132 966 loc. (2001), situat
în SE Boliviei. Fondat în 1545 după ce
într-un ¡ munte din apropiere s-a
descoperit argint, a devenit cel mai
populat oraş din America Latină. în a
doua jumătate a sec. XVII, populaţia sa
a scăzut drastic odată cu declinul
extracţiei de argint, dar a crescut iarăşi
în sec XIX-XX, odată cu apariţia altor
ramuri industriale, inclusiv mineritul (
de staniu. Unul dintre oraşele situate la
cea ¡ mai mare înălţime din lume (la o
altitudine de 4 176 m), este un important
centru industrial bolivian. Oraşul istoric
a fost de¬ clarat în 1987 sit ce aparţine
Patrimoniului Mondial UNESCO.
Potsdam Oraş, 130 435 loc. (2002),
centrul adminis¬ trativ al landului
Brandenburg, Germania. Este aşezat pe
râul Havel, la SV de Berlin. Prima
atestare datează din 993 d.Hr., când j a
fost menţionat ca aşezare slavă. A fost
confirmat legal în 1317. în 1640, sub
con¬ ducerea lui Frederick William,
mare elector, a devenit reşedinţa
electorală a margrafului de
Brandenburg. în timpul domniei lui |
Frederic II, Rezistenţa regală prusacă a
transformat oraşul într-un centru militar
şi intelectual. A fost grav afectat în Al
Doilea Război Mondial. Multe dintre
monumen¬ tele sale au supravieţuit, iar
altele avariate, j au fost restaurate. în
1945, aici s-a desfăşu- ] rat Conferinţa
de la Potsdam. Parcurile sale mari,
frumos amenajate, au fost incluse, în
1990, în Patrimoniul Mondial UNESCO,
în oraş s-au dezvoltat activităţi în
domeniul administraţiei, al educaţiei, al
producţiei de film şi al turismului.
Găzduieşte diferite instituţii tehnice şi
ştiinţifice. Potsdam, Conferinţa de la -
(17 iulie - 2 august 1945) Conferinţă a
Aliaţilor ce a avut loc în sub¬ urbia
berlineză Potsdam după înfrângerea
Germaniei în Al Doilea Război
Mondial. Harry Truman, Iosif Stalin şi
Winston Churchill (înlocuit ulterior cu
Clement R. Attlee) s-au întâlnit să
negocieze diverse aspecte cum ar fi
condiţiile de pace în Europa,
administrarea Germaniei învin¬ se,
trasarea graniţelor Poloniei, ocuparea
Austriei, definirea rolului Uniunii
Sovietice în Europa de E, problema
despăgubirilor şi continuarea războiului
împotriva Japoniei. Au fost create cele
patru zone de ocupaţie a Germaniei
concepute la Conferinţa de la Ialta,
fiecare urmând a fi administrată de un
comandant-şef al armatelor de ocupaţie:
sovietică, britanică, americană sau
franceză, în V râurile Oder şi Neisse au
marcat graniţele Poloniei, ţara primind
şi o parte din fosta Prusie Orientală.
Stalin a interzis puterilor occidentale să
se amestece în po¬ litica Europei de E,
aflată sub controlul său. Potter, (Helen)
Beatrix (28.07.1866, South Kensington,
Middlesex, Anglia - 22.12.1943,
Sawrey, Lancashire) Autoare şi
ilustratoare britanică de cărţi pentru
copii. în copilărie, Potter şi-a pe¬ trecut
vacanţele în Scoţia şi în Districtul
Lacurilor, unde a înv㬠ţat să iubească
anima¬ lele. Pitorescul acestei zone a
urmărit-o toată viaţa, motiv pentru care
a şi transpus-o în desenele sale.
Poveştile ilustrate cu animale, trimise
unui copil bol¬ nav când ea avea 27 de
ani, au fost publicate sub titlul Povestea
iepu¬ raşului Peter (The Tale of Peter
Rabbit, 1902). Volumul a devenit cea
mai bine vândută carte pentru copii a
tuturor timpurilor. Au urmat alte
douăzeci de volume, avându-i ca
protagonişti pe Răţuşca Jemima,
Veveriţa Nutkin, Pescarul Jeremy şi
Doamna Melc. Potter, Dennis
(Christopher George) (17.05.1935,
Berry Hill, Gloucestershire, Anglia -
07.06.1994, Ross-on-Wye,
Herefordshire) Dramaturg britanic. Şi-a
făcut studiile la Oxford, după care s-a
dedicat scrisului. Beatrix Potter, 1913
PICTORIAL PARADE/LONDRA
DAILY EXPRESS, REPRODUCERE
CU PERMSIUNEA LUI FREDERICK
WARNE & CO. o: ¡Ü h- o o. 241

POUJADE S-a impus mai ales prin

realizarea unor seriale de televiziune.
Serialul său Bani din cer (Pennies from
Heaven, 1978) combina secvenţe
fanteziste cu interludii muzicale în care
actorii mimau cântece vechi de epocă.
Cel mai cunoscut serial de te¬ leviziune
al său, Detectivul cântăreţ (The Singing
Detective, 1986), a avut opt serii şi a
fost o relatare autobiografică a crizelor
sale de paralizie cauzate de artroză.
Acesta combina umorul şi patosul cu
numerele muzicale fantastice. Celelalte
piese ale sale includ Pucioasă şi
dulceaţă (Brimstone and Treacle, 1976,
ecranizată în 1987) şi Ruj pe guler
(Lipstick on Your Collar, 1993). Printre
scenariile sale de film se numără Parcul
Gorky (Gorky Park, 1983) şi Vis de
copil (Dreamchild, 1985). Poujade,
Pierre (-Mărie) (01.12.1920, Saint-
Cere, Franţa - 27.08.2003, La Bastide-
l’Eveque) Lider politic francez.
Proprietar al unei librării în Saint-Cere,
în 1953 a organizat o grevă a librarilor
pentru a protesta împotri¬ va
impozitelor ridicate. Extinzându-şi acti¬
vitatea şi în alte oraşe, organizaţia sa
pentru apărarea negustorilor şi
artizanilor a ajuns să însumeze 800 000
de membri. Mişcarea sa de dreapta,
cunoscută ca poujadism, a atras şi un
număr de fermieri şi comercianţi
nemulţumiţi. în 1956, organizaţia a
câştigat 52 de locuri în Parlament.
Influenţa lui Poujade a fost de scurtă
durată, dar în anii 1970 a fondat o
organizaţie pentru muncitorii
nesindicalişti. Poulenc, Francis (Jean
Marcel) (07.06.1899, Paris, Franţa -
30.06.1963, Paris) Compozitor francez.
în adolescenţă a stu¬ diat pianul sub
îndrumarea lui Ricardo Vines (1875-
1943). Influenţat de Erik Satie, Poulenc
şi alţi cinci compozitori au ajuns să fie
cunoscuţi sub denumirea Les Six (Cei
Şase). A compus multe piese pentru pian
şi orchestră, şi muzică de cameră. A
rămas faimos pentru muzica vocală, ce
include opere ca Les mamelles de
Tiresias (1944), Dialogul carmelitelor
(1956) şi La Voix humaine (1958) şi
lucrări corale religioase precum
Stabatmater (1950) şi Gloria (1959),
mărturii ale devoţiunii sale faţă de
catolicism. Pound, Ezra (Loomis)
(30.10.1885, Hailey, Idaho, SUA*-
01.11.1972, Veneţia, Italia) Poet şi critic
american. Pound a urmat Colegiul
Hamilton şi Universitatea din
Pennsylvania, unde a studiat diverse
limbi, în 1908 a plecat spre Europa,
unde şi-a petrecut cea mai mare parte a
vieţii. în scurt timp s-a impus drept un
lider al imagismu- lui şi a avut o
influenţă covârşitoare în lirica anglo-
americană, ajutând la promovarea unor
scriitori precum William Butler Yeats,
James Joyce, Emest Hemingway, Robert
Frost, D.H. Lawrence şi T.S. Eliot,
căruia i-a editat în mod strălucit poemul
Tărâmul pierdut (The Waste Land).
După Primul Război Mondial a publicat
două dintre cele mai importante poeme
ale sale: Omagiu lui Sextus Propertius
(Homage to Sextus Propertius, 1919) şi
Hugh Selwyn Mauberley (1920). A
început să publice Cantos (The Cantos),
o încercare de înşiruire de poeme epice,
proiect care avea să rămână preocu¬
parea sa poetică majoră de-a lungul
vieţii. Odată cu Marea Depresiune a
manifestat un interes din ce în ce mai
mare pentru istorie şi economie, a
devenit obsedat de reforma monetară şi
şi-a declarat admiraţia pentru Benito
Mussolini. în Al Doilea Război Mondial
a realizat o serie de trans¬ misiuni radio
profasciste, motiv pentru care, în 1945,
a fost acuzat de trădare şi reţinut de
forţele americane. Iniţial, a fost dus la
Pisa. The Pisan Cantos (1948, Premiul
Bollingen) scrise în această perioadă
sunt foarte emoţionante. A fost ţinut într-
un spital american de boli nervoase până
în 1958, când s-a întors în Italia.
Volumul The Cantos (1970) adună cele
117 cântece complete ale sale. Pound,
Roscoe (27.10.1870, Lincoln, Nebraska,
SUA - 01.07.1964, Cambridge,
Massachusetts) Profesor de drept şi
botanist american. După ce a studiat
botanica la Universitatea din Nebraska
şi drep¬ tul la Harvard (1889— 1890) a
fost admis în baroul din Nebraska şi a
lucrat ca avocat, în acelaşi timp pre¬
dând la universitatea de stat (1890-
1903). La Universitatea din Nebraska a
condus departamentul botanic statal
(1892-1903) şi a descoperit o ciupercă
rară (Roscopoundia). Ulterior a predat
la Roscoe Pound mai multe facultăţi de
mmo‘ —«»Cli drept, cea mai impor¬
tantă fiind Harvard (1910-1937), unde a
j fost şi decan (1916-1936) şi unde a
instituit multe reforme. A fost poate cel
mai bun / 242

CICLOPEDIA UVSÎfRSALĂ BRITANN

m ' avocat american din jurisprudenţa
socio¬ logică, ce afirmă că deciziile şi
hotărârile judecătoreşti sunt afectate de
condiţiile sociale. Se pare că ideile sale
l-au influ¬ enţat pe Franklin Roosevelt
în redactarea programului New Deal.
După Al Doilea Război Mondial a
contribuit la reorgani¬ zarea sistemului
juridic naţionalist chinez. Poussin,
Nicolas (1594, Villers, Franţa -
19.11.1665, Roma, Statele Papale)
Pictor francez. Cu excepţia a doi ani în
care a fost pictor de curte al regelui
Ludovic XIII, şi-a construit întreaga ca¬
rieră la Roma, unde a devenit un mare
admirator al vechii civilizaţii romane. în
operele sale de debut a pictat teme din
mitologia clasică într-un stil ce amintea
de maeştri veneţieni precum Tizian.
Inspirat de opera lui Rafaël, la mijlocul
anilor 1630 a început să-şi dezvolte un
stil marcat de claritatea şi
monumentalitatea clasică. Operele sale
târzii, precum Sfânta Familie pe trepte
(1648), afişează un stil care doreşte să
exprime virtute şi dreptate, introducând
numai câteva figuri redate în culori
aspre, care se profilează pe un fundal
sever. în peisajele sale, precum Peisaj
cu Polifem (1649), dezordinea naturii
este redusă la ordinea geometriei.
Compoziţiile sale austere au influenţat
generaţii întregi de pictori francezi,
inclusiv pe Jacques-Louis David, Jean-
Auguste Dominique Ingres şi Paul
Cézanne. poveste Naraţiune ce provine
din literatura populară, ale cărei
personaje sunt fiin¬ ţe supranaturale sau
oameni ieşiţi din comun. Poveştile pot fi
scrise sau spuse spre amuzamentul
copiilor sau pot avea un conţinut narativ
mai sofisticat cu evenimente
supranaturale ori neobişnuite, scene şi
personaje care dau întregului un caracter
satiric sau moralizator. Termenul se
referă la poveşti populare, cum este
Cenuşăreasa sau Motanul încălţat, dar şi
la creaţii cu autor cunoscut, cum este
Hans Christian Andersen. Adesea, este
greu de făcut diferenţa între o poveste
populară şi una cultă, întrucât cele
populare au fost tratate literar de la
începuturi, iar cele culte provin deseori
din tradiţia orală. poveste cu final
deschis Tip de povestire specific
africană. Finalul este deschis
deliberărilor sau este ambiguu din punct
de vedere moral, permiţând auditorilor
să comenteze ori să deducă soluţia
corectă a problemei puse, fie că este
vorba de un conflict, de nevoia de a
alege reacţia cuvenită într-o situaţie
dificilă, sau de a alege adevăratul
vinovat, atunci când mai multe personaje
par să fie la fel de vinovate. Aceste
poveşti au atât un rol instructiv, cât şi
unul de divertisment, şi ajută la
stabilirea normelor sociale. poveste
misterioasă Lucrare literară de ficţiune,
în care subiec¬ tul este o enigmă, iar
dezlegarea ei este re¬ zervată pentru
final. Indiciile sunt presărate de-a lungul
povestirii, în aşa fel încât să invite
cititorul să se gândească la o soluţie
proprie înainte de a o afla pe cea oferită
de autor. Este un gen foarte răspândit şi
apreciat, având elemente comune cu alte
genuri de literatură: povestirile de
groază, fanteziile pseudoştiinţifice,
povestirile po¬ liţiste, de intrigă
diplomatică, spionaj etc. Vezi şi roman
poliţist; roman gotic. povestea
şarlatanului (înşelătorului) sau povestea
tricksterului în tradiţiile orale din
întreaga lume, po¬ veste a unei
înşelăciuni, magii şi violenţe comise de
un om-animal mitic (şarlatanul).
Şarlatanul (în engleză, trickster) este un
erou, atât zeu creator, cât şi un nebun
ino¬ cent, un rău distrugător şi un
nebunatic asemenea unui copil. Coiotul,
şarlatanul poveştilor la populaţiile indo-
americane în California şi în SV, este
unul dintre cele mai cunoscute
personaje. în NV Pacificului, şarlatanul
este corbul. Multe populaţii africane au,
de asemenea, poveşti despre şarlatani
(iepurele de câmp, păian¬ jenul,
ţestoasa etc.), care au fost aduse în
America de sclavi. Poveştile cu iepurele
şarlatan au fost transpuse în literatură de
către Joel Chandler Harris. povestire
Proză scurtă de ficţiune. De obicei
prezintă un singur episod semnificativ
sau o scenă cu un număr limitat de
personaje. Această formă de naraţiune
încurajează economia de decor şi
naraţiunea concisă; personajele sunt
înfăţişate de-a lungul povestirii şi a
evenimentelor dramatice, dar aproape
niciodată nu sunt complet dezvoltate. O
povestire se concentrează asupra creării
unei stări şi mai puţin asupra narării
unei poveşti. în ciuda numeroaselor
precedente existente în literatură, a
apărut abia în sec. XIX ca gen literar
distinct. Se regăseşte în operele unor
scriitori precum E.T.A. 243
POVESTIRE
POVESTIRE CICLOPEDIA UNI!
Hoffman, Heinrich von Kleist, Edgar
Allan Poe, Prosper Mérimée, Guy de
Maupassant şi Anton Cehov. povestire
de groază Naraţiune care are ca scop
crearea senza¬ ţiei de frică. Astfel de
poveşti datează din Antichitate şi
formează o parte semnifi¬ cativă a
literaturii populare cu personaje
supranaturale precum fantome,
vrăjitoare sau vampiri. în literatura
occidentală se cultivă frica şi bizarul
încă din sec. XVIII, odată cu apariţia
romanului gotic. Printre cei mai
cunoscuţi scriitori ai genului hor- ror
sau gotic se numără Horace Walpole,
Mary Shelley, E.T.A. Hoffmann, Edgar
Alan Poe, Sheridan Le Fanu (1814—
1873), Wilkie Collins, Bram Stoker,
Ambrose Bierce şi Stephen King.
Powder Râu în N statului Wyoming şi
SE statului Montana, SUA. Izvorăşte de
la poalele Munţilor Bighom, în
Wyoming, şi curge spre N (782 km),
pentru a se uni cu râul Yellowstone
lângă Terry, Montana. Printre afluenţi se
numără râul Micul Powder şi Crazy
Woman Creek. Powderly, Terence
V(incent) (22.01.1849, Carbondale,
Pennsylvania, SUA - 24.06.1924,
Washington DC) Lider sindicalist
american. Fiu al unor imigranţi
irlandezi, s-a angajat ca muncitor la
căile ferate încă de când avea 13 ani şi a
devenit ucenic de maşinist la 17 ani. A
in¬ trat în Sindicatul Maşiniştilor şi
Fierarilor în 1871. Trei ani mai târziu s-
a înscris în ordinul secret al Cavalerilor
Muncii, iar în 1879 a fost ales în funcţia
cea mai înaltă, de mare maestru. A fost
preşedintele sindi¬ catului, în perioada
în care acesta a avut cel mai mare număr
de membri, dar atacurile unor oponenţi
precum Jay Gould au dus la declinul
sindicatului. Powderly a fost atras în
disputele interne şi şi-a dat demisia în
1893. Vezi şi Uriah Smith Stephens.
Powell, Adam Clayton, Jr. (29.11.1908,
New Haven, Connecticut, SUA -
04.04.1972, Miami, Florida) Om politic
american. L-a urmat pe ta¬ tăl său în
funcţia de pastor al Bisericii Baptiste
Abisiniene din Harlem, New York
(1937), reuşind să adune la biseri¬ ca sa
un impresionant număr de 13 000 de
credincioşi. A fost ales în consiliul
oraşului New York (1941), fiind primul
afro-american care a ocupat această
funcţie. în Camera Reprezentanţilor a
SUA (1945-1967, 1969-1971), s-a
ocupat de legislaţia socială şi a
promulgat o serie de legi pentru
combaterea sărăciei şi subven- j
ţionarea învăţământului. Cunoscut pentru
stilul său nonconformist şi extravagant, a
fost investigat pentru evaziune fiscală. în
1967, Camera a votat pentru excluderea
sa, decizie schimbată însă de Curtea
Supremă. Powell, Anthony (Dymoke)
(21.12.1905, Londra, Anglia -
28.03.2000, lângă Frome, Somerset)
Romancier britanic. Şi-a publicat primul
I roman, Aftemcon Men (1931), în timp
ce lu- | era într-o editură lon¬ doneză. A
fost ziarist şi a luptat în Al Doilea
Război Mondial. Ulte¬ rior a publicat
primul din cele 12 romane din ciclul
satiric au¬ tobiografic Dansând în
ritmurile muzicii timpului (A Dance to
the Music of Time, 1951-1975). Fiind
cea mai bună operă a sa, acest ciclu
prezintă părerea şi ex¬ perienţele sale în
soci¬ etatea engleză în dece¬ niile ante-
şi postbelice. Printre romanele sale
ulterioare se numără Regele pescar (The
Fisher King, 1986). Powell, Bud născut
Earl Powell (27.09.1924, New York,
New York, SUA - 01.08.1966, New
York) Pianist şi compozitor american de
jazz. Powell a cântat cu orchestra lui
Cootie Williams (1942-1944). Ulterior a
fost atras de curentul bebop de la
sfârşitul anilor 1940. Stilul său a fost
abordat de majoritatea pianiştilor erei
postswing. El a eliminat folosirea mâinii
stângi în inter¬ pretare, impunând un
ritm scurt, sincopat, susţinând totodată şi
linii melodice lungi cu mâna dreaptă, o
inovaţie la acea vreme. S-a mutat la
Paris în 1959 şi s-a întors în SUA în
1964. Cariera i-a fost întreruptă de
câteva ori de căderi nervoase, presupuse
a fi cauzate de loviturile la cap primite
într-un atac rasist din 1945. Powell,
Colin (Luther) (n. 5.04.1937, New York,
New York, SUA) Ofiţer în armata
americană şi politician. Provenit dintr-o
familie de imigranţi jamaicani, s-a
înrolat în armată după Anthony Powell,
1974 FAY GOOWm 244

WRfS CICLOPEDIA UN terminarea

colegiului şi a luptat în Războiul din
Vietnam. A deţinut funcţii în
Departamentul Apărării, iar în 1983 a
devenit adjunctul secretarului apărării.
Membru în Consiliul Securităţii
Naţionale (1987), a fost numit consilier
pentru afaceri de securitate naţională al
lui Ronald Reagan (1988). Avansat la
gradul de general (1989), a fost numit de
George Bush şeful Statului Major, fiind
primul ofiţer de culoare care a deţinut
această funcţie. A contribuit la pla¬ nul
de invadare a statului Panamá (1989) şi
la operaţiunile din Primul Război din
Golf. între 2001 şi 2005 a devenit
secretar de stat, în timpul mandatului lui
George W. Bush. Powell, John Wesley
(24.03.1834, Mount Morris, New York,
SUA - 23.09.1902, Haven, Mâine)
Geolog şi etnolog american. Powell a
întreprins multe expediţii de-a lungul
fluviului Colorado (1821-1879),
primele dintre acestea fiind descrise în
Explorarea vestului fluviului Colorado
şi a afluenţilor săi (Exploration of the
Colorado River and Its Tributaries,
1875). A realizat prima [ clasificare
amănunţită a limbilor amerin- | diene
(1877) şi a fost primul director al
Biroului de Etnologie Americană din
ca¬ drul Institutului Smithsonian (1879-
1902). Powell, Lewls F(ranklln), Jr.
(19.09.1907, Suffolk, Vancouver, SUA -
25.08.1998, Richmond, Vancouver)
Jurist american. A studiat dreptul la
Universităţile Washington and Lee şi
Harvard, după care a început să practice
avocatura în Virginia. în calitate de
director | al consiliului de administraţie
al Şcolii din Richmond, a fost
responsabil cu eliminarea
discriminărilor rasiale în şcoli în 1959;
a prezidat mai târziu Consiliul de Stat al
Educaţiei şi a fost preşedinte al
Baroului american. Foarte respectat de
confraţii săi, a fost numit de preşedintele
Richard Nixon membru al Curţii
Supreme a SUA în 1971. Şi-a preluat
postul în 1972 şi a ocupat această
funcţie până în 1987. A adoptat atitudini
moderat-liberale în problematica
drepturilor civile şi a separării bisericii
de stat, manifestând conservatorism în
ceea ce priveşte respectarea legii.
Powell, Michael (Latham) (30.09.1905,
Bekesbourne, Kent, Anglia -
19.02.1990, Avening, Gloucestershire)
Regizor britanic de film. A debutat cu
peli¬ cula Two Crowded Hours în 1931
şi a realizat peste 20 de filme cu buget
redus înainte ca Alexander Korda să îi
propună să facă echipă cu scenaristul
Emeric Pressburger j (1902-1988). Cei
doi au realizat filmul de succes U-Boat
29 (1939). înfiinţându-şi propria
companie de producţie, cei doi au
realizat filme cum ar fi Hoţul din
Bagdad (The Thief of Bagdad, 1940),
Viaţa şi moar¬ tea colonelului Blimp
(The Life and Death of Colonel Blimp,
1943), Drumul spre Rai (Stairway to
Heaven, 1946), Narcisa nea¬ gră (Black
Narcissus, 1947), Pantofii roşii (The
Red Shoes, 1948, considerat de mulţi
critici cel mai bun film al lor), Poveştile
lui Hoffmann (The Tales of Hoffmann,
1951) şi controversatul Omul care ucide
(Peeping Tom, 1960), realizat fără
Pressburger. Filmele lui Powell s-au
remarcat prin fo¬ losirea unor culori vii,
prin fantezie şi prin stilul experimental
adoptat. Powell, William (29.07.1892,
Pittsburgh, Pennsylvania, SUA -
05.03.1984, Palm Springs, California)
Actor american de film. A jucat pe
Broadway din 1912 şi şi-a făcut debutul
în film cu pelicula Sherlock Holmes
(1922). A interpretat personaje negative
în filme mute şi, odată cu apariţia
filmului sonor, a început să joace în
filme de mister. A interpretat primul său
rol de detectiv în Cazul Canary (The
Canary Murder Case, 1929). A devenit
celebru dând viaţă perso¬ najului Nick
Charles, un detectiv sofisticat şi
charismatic. A jucat alături de Myma
Loy în filmul de succes Omul invizibil
(The Thin Man, 1934). Continuările
acestuia s-au bucurat de aceeaşi
popularitate, printre ele numărându-se
Regele femeilor (The Great Ziegfeld,
1936), Valetul domnişoarei (My Man
Godfrey, 1936) şi Viaţa cu tata (Life
with Father, 1947). Power, Charles
Gavan (1888, Sillery, Québec - 1968)
Om politic canadian. A fost rănit grav în
Primul Război Mondial. A ocupat funcţii
în Camera Comunelor (1917-1955). In
guvernul lui WL. Mackenzie King a fost
ministru al pensiilor şi sănătăţii
naţionale (1935-1939) şi ministru al
poştelor (1939- 1940). în calitate de
ministru al apărării naţionale aeriene
(1940-1944) a promovat interesele
forţelor aeriene canadiene sub comandă
britanică şi a pus bazele unor escadrile
canadiene în Europa. Power, Tyrone
(Edmund) (05.05.1914, Cincinnati,
Ohio, SUA - 15.11.1958, Madrid,
Spania) Actor american. S-a născut într-
o familie de actori cu tradiţie. A plecat
în turneu cu 245 POWER
o trupă de teatru care interpreta piesele
lui Shakespeare. Pe Broadway a debu¬
tat cu Romeo şi Julieta (1935). în lumea
cinematografiei a înregistrat primul său
succes cu Lloyds of London (1936). A
fost remarcat pentru rolurile sale în
filme de acţiune precum Au venit ploile
(The Rains Came, 1939), Semnul lui
Zorro (The Mark of Zorro, 1940), Sânge
şi nisip (Blood and Sand, 1941), Aleea
coşmarurilor (Nightmare Alley, 1947) şi
Jucătorul din Mississippi (The
Mississippi Gambler, 1953). în acelaşi
timp, a continuat să joace şi pe scenă în
piese ca Sf. loan (Saint Joan, 1936),
Domnul Roberts (Mister Roberts, 1950)
şi înapoi la Matusalem (Back to
Methuselah, 1958). Sclavă din Grecia,
statuie din marmură de Hiram Powers,
1843; Galeria de Artă Corcoran,
Washington DC GALERIA DE ARTĂ
CORCORAN. WASHINGTON DC
Powers, Hiram (29.06.1805,
Woodstock, Vermont, SUA - 27.06.1873,
Florenţa, Italia) Sculptor italian de ori¬
gine americană. A lu¬ crat într-un muzeu
de ceară din Cincinnati, după care s-a
mutat la Washington DC, unde a realizat
busturile unor personalităţi pre¬ cum
Andrew Jackson (1834). în 1837 s-a
stabilit definitiv la Florenţa. A devenit
celebru pe plan inter¬ naţional cu
sculptura din marmură Sclavă greacă
(1843), ce înfăţi¬ şa o femeie
dezbrăcată şi înlănţuită. Opera a făcut
senzaţie când a fost expusă la expoziţia
de la Crystal Palace, din Londra, în
1851. Artist de o extraordi¬ nară
abilitate tehnică, a fost unul dintre cei
mai cunoscuţi sculptori ai vremii sale.
Powhatan (m. 04.1618, Virginia) Şef de
trib nord-amerindian, tată al lui
Pocahontas. La apogeul puterii sale,
con¬ trola 128 de sate (ce însumau cea 9
000 locuitori) care făceau parte din
confederaţia Powhatan. Deşi nu s-a opus
colonizării engleze la Jamestown,
Virginia, unii dintre oamenii săi au
atacat frecvent grupurile ! izolate de
colonişti. în 1614, Pocahontas \ s-a
căsătorit cu un colonist şi, la scurt j timp
după aceea, Powhatan a negociat un !
acord de pace cu aceştia, menţinând
relaţii amiabile până la sfârşitul vieţii
sale. powhatan Confederaţie formată din
cel puţin 30 de j triburi nord-
amerindiene de limbă algon- j kiană, ce
ocupau cândva cea mai mare parte a
ţărmurilor din Virginia şi ţărmul [ de E
al golfului Chesapeake. A fost numită
astfel în cinstea puternicului şef
Powhatan, căruia triburile îi asigurau
ajutor militar şi îi plăteau taxe sub formă
de bunuri. Majoritatea satelor erau
formate din lo¬ cuinţe lungi, acoperite
cu scoarţă sau piei roşii de animale. Ele
erau, de asemenea, fortificate cu
palisade. Femeile powhatan j cultivau
porumb, fasole şi dovleci. Bărbaţii ]
vânau şi mergeau la război, mai ales j
împotriva indienilor irochezi.
Ostilităţile | intermitente cu coloniştii
englezi, cunos- j cute şi sub numele de
războaiele Powhatan (1622-1644), s-au
încheiat odată cu des¬ trămarea
confederaţiei. powwow Ceremonie
amerindiană sau adunare în¬ trunită în
diverse scopuri. Iniţial, termenul era
folosit pentru a desemna ceremoniile de
vindecare, dar făcea referire şi la ritu¬
aluri exuberante, cu dans şi cântece, care
j se organizau în cinstea unui succes la
vânătoare sau unei victorii într-o bătălie.
Deseori, şi întrunirile consiliilor tribale
erau numite powwow. Astăzi, termenul
este folosit pentru a desemna adunările
sociale indiene de proporţii, la care iau
parte de obicei membrii mai multor
triburi şi care sunt acompaniate de tobe,
cântece şi dansuri tradiţionale. în
prezent, aceste ce¬ remonii atrag turişti
şi diverşi participanţi, cu această ocazie
fiind scoase la vânzare ! diferite obiecte
de artizanat şi suvenire. Powys Zonă în
partea central-estică a Ţării Galilor, în
prezent un ţinut galez cu reşedinţa la
Llandridod Wells, numele zonei provine
de la principatul galez de Powys, aşezat
în regiunea de graniţă dintre Anglia şi
Ţara Galilor. Deşi atinsese apogeul în
sec. XII, j principatul nu a reuşit să
domine Ţara Galilor, din cauza
apropierii sale de zona de frontieră,
unde culturile galeze şi engleze j se
amestecau. Relieful predominant este i
246

format din văile ce duc spre Shrewsbury

şi Hereford. în zonă există vestigii din
Epoca Fierului şi ale unor aşezări
romane. pox Virus care aparţine familiei
Poxiviridae, responsabil pentru apariţia
unei game largi de boli, atât la oameni
cât şi la animale. Virusul pox duce la
apariţia va¬ riolei (varicela umană, în
1977 declarată eradicată pe plan
mondial, este cauzată de virusul
varicelo-zosterian; vezi zona zoster).
Virusul are formă de paralelipiped, iar
suprafaţa sa, neregulată, este acoperită
de formaţiuni cu aspect de spini. Spre
de¬ osebire de alte virusuri care conţin
ADN, cele pox par să se dezvolte
exclusiv în citoplasma celulelor
afectate. Virusul pox care produce
variola la iepure a fost folosit cu succes
pentru a controla răspândirea iepurilor
sălbatici în Australia. Poynlngs, Edward
ulterior Sir Edward (1459, Southwark?,
lângă Londra, Anglia - 10.1521,
Westenhanger, Kent) Soldat englez şi
administrator. Fiind un susţinător al lui
Henric Tudor (ulterior Henric VII), a
fost numit lord deputat al Irlandei (1494-
1495), unde a instituit o serie de reforme
legislative (Legile lui Poynings), prin
intermediul cărora a apli¬ cat în Irlanda
legile Angliei. De asemenea, a cerut ca
fiecare lege a Parlamentului irlandez să
fie aprobată de rege şi de consiliul său
privat. pozitivism Sistem filozofic care
se limitează la infor¬ maţiile obţinute
prin experienţă, exclude speculaţiile
apriorice sau metafizice şi pune accentul
pe reuşitele ştiinţei. Pozitivismul se află
într-o strânsă legătură cu empirismul,
pragmatismul şi pozitivismul logic. în
sens restrâns, termenul desemnează
filozofia lui Auguste Comte, care
susţinea că gândirea umană a trebuit să
treacă dintr-un stadiu teologic intr-unui
metafizic, iar că, în pre¬ zent, trece într-
unul pozitiv sau ştiinţific. Crezând că
impulsul religios va supravieţui
declinului religiei revelate, el a
conceput o religie a omului, cu biserici
proprii, cu un calendar şi cu o ierarhie
ecleziastică. pozitivism logic Şcoală
timpurie de filozofie analitică, inspi¬
rată de David Hume, de logica lui
Bertrand Russel şi Alfred North
Whitehead şi de Tractatus (1921) al lui
Ludwig Wittgenstein. Curentul, instituit
iniţial la Universitatea din Viena (1922)
într-un seminar al lui Moritz Schlick
(1882-1936), a continuat acolo sub
numele de Cercul de la Viena, până în
1938. Gruparea a propus câteva teze
revoluţionare: (1) orice discurs cu sens
conţine fie (a) propoziţiile formale ale
logi¬ cii şi matematicii, fie (b)
afirmaţiile factuale ale ştiinţelor
speciale; (2) orice afirmaţie care
pretinde a fi factuală are sens numai
dacă este capabilă să arate cum anume
ar putea fi verificată; (3) întrucât
afirmaţiile metafizice, inclusiv cele ale
religiei, nu pot fi încadrate în niciuna din
cele două clase ale punctului (1), ele
sunt fără sens. Unii pozitivişti logici, în
special A.J. Ayer, susţineau că
afirmaţiile din etică (de ex., „este rău să
furi") nu funcţionează logic ca judecăţi
de fapt, ci doar ca expresii ale
sentimentelor de aprobare sau
dezaprobare resimţite de vorbitor faţă
de o anumită acţiune. Vezi şi A.J. Ayer;
Rudolf Camap; emotivism; principiul
verificabilităţii. pozitron Particulă
subatomică cu aceeaşi masă ca şi
electronul, dar cu sarcină electrică de
+1 (electronul are sarcina -1). Constituie
an¬ tiparticula (vezi antimaterie) unui
electron. Existenţa pozitronului a fost o
consecinţă a teoriei electronului a lui
P.A.M. Dirac (1928), iar particula a fost
descoperită, în razele cosmice, de Cari
D. Anderson (1905-1991), în 1932. Deşi
stabili în vid, pozitronii reacţionează
rapid în contact cu electronii materiei
obişnuite, producând raze gama prin
procesul de anihilare. Sunt emişi în
dezintegrarea beta pozitivă a nu¬ cleelor
radioactive bogate în protoni şi apar în
formarea de perechi. poziţie de balet
Una din cele cinci poziţii ale piciorului,
fundamentale pentru toate formele de
ba¬ let clasic. Inventate de Pierre
Beauchamp (1636-1705) în 1680,
poziţiile alcătuiesc baza de la care un
dansator îşi capătă echi¬ librul sau
aplombul, legea fundamentală a
baletului. Orice poziţie conţine, în mod
ne¬ cesar, o întoarcere sau o rotire a
picioarelor dansatorului din şolduri,
devenind o bază de la care porneşte
orice mişcare. Diferite poziţii ale
mâinilor şi braţelor (port de bras)
completează figurile. Pozna in germană
Posen Oraş, 574 896 loc. (2000), din
zona cen- tral-vestică a Poloniei, pe râul
Warta. Unul dintre cele mai vechi oraşe
ale Poloniei, datând din sec. IX d.Hr., a
devenit un 247 POZNA

PRADO iCICLOPEDIA UN prosper

centru comercial în sec. XV, dar a intrat
în declin după al doilea Război Nordic.
în 1793 a fost anexat Prusiei,
intensificându-se astfel procesul de
germa¬ nizare care începuse în sec. XIII.
în 1918 a fost înapoiat Poloniei. în Al
Doilea Război Mondial a fost ocupat de
germani şi a fost avariat. Reconstruit
după război, a devenit centrul
administrativ, industrial şi cultural al
Poloniei de V Este şi un important centru
academic care găzduieşte institute
literare şi ştiinţifice. Printre ramurile
in¬ dustriale se numără industria
textilelor, industria metalurgică şi
uzinele chimice. Prado Muzeu naţional
de artă din Spania. Găzduieşte cea mai
bună colecţie de pic¬ tură spaniolă din
lume, dar şi alte lucrări europene.
Construit la Madrid în 1818 din ordinul
lui Ferdinand VII, a fost deschis
publicului în 1819, sub numele de
Muzeul Regal de Pictură. Exponatele
aparţin unor perioade de peste trei
secole, ele făcând parte din diverse
colecţii regale ale mo¬ narhilor spanioli
din casa de Habsburg şi de Bourbon. în
1868, după exilarea Isabelei II, a
devenit Muzeul Naţional Prado. în 1872
a achiziţionat multe picturi remarcabile,
în trecut aflate în proprietatea
mănăstirilor spaniole. Aici sunt expuse
extraordinarele colecţii ale tablourilor
lui El Greco, Diego Velăzquez şi
Francisco Goya, dar şi numeroase
lucrări ale altor maeştri spanioli precum
José de Ribera şi Francisco Zurbarăn.
Printre celelalte exponate ale sale se
numără colecţii de statui greco-romane
şi multe capodopere flamande şi
italiene. Praeneste în prezent Palestrina
Oraş antic în Latium, centrul Italiei,
situat pe o coamă a Apeninilor. A fost
fondat înainte de sec. VIII î.Hr. Aici s-au
dat multe bătălii cu Roma, într-un final
ora¬ şul devenind parte a Imperiului
Roman. A fost centrul de cult al zeiţei
Fortuna, al cărei sanctuar şi oracol-
templu au fost înconjurate de un imens
complex de cl㬠diri. A devenit o
staţiune estivală preferată de romanii
bogaţi, cum ar fi Augustus, Hadrian şi
Plinius cel Tânăr. Oraşul mo¬ dem este
locul de naştere al lui Giovanni Pierluigi
da Palestrina. praf de puşcă Amestec
special folosit ca încărcătură
propulsoare la puşti şi ca agent exploziv
în minerit. Primul asemenea exploziv a
fost pulberea neagră, un amestec de sal¬
petru (nitrat de potasiu), sulf şi cărbune.
A fost descoperit în China, în sec. IX, şi
a pătruns în Occident în sec. XIII. Reţeta
a fost perfecţionată şi nu a mai suferit
modificări din sec. XIV Pulberea neagră
este folosită şi în prezent la încărcături
explozive, focoase, fitile, încărcături
neutre din muniţia militară şi artificii. în
1838 s-a descoperit că, în cazul în care
este înmuiat în acid nitric concentrat,
bumbacul poate deveni exploziv.
Nitroceluloza cunoscută sub numele de
fulmicoton a început să fie folosită ca
ingredient pentru praful de puşcă din
anii 1860. în anii 1880, Paul Vieille
(1854-1934) a folosit nitroceluloza
pentru a crea primul tip de praf de puş¬
că care nu scoate fum; praful de puşcă
modern constă fie doar din
nitroceluloză, fie dintr-o combinaţie de
nitroceluloză şi nitroglicerină. Praga
Oraş, 1 178 576 loc. (2001), capita¬ la
Republicii Cehe. Se întinde pe cele două
maluri ale râului Vltava. Regiunea este
populată încă din sec. IX Î.Hr. în sec.
XIV era unul din centrele culturale şi
comerciale importante ale Europei. La
începutul sec. XVII a fost centrul
opoziţiei împotriva Habsburgilor (vezi
defenestrarea de la Praga). în 1866, aici
s-a semnat tratatul ce a pus capăt
Războiului aus- tro-prusian. în 1918,
Praga a devenit ca¬ pitala
Cehoslovaciei independente. A fost
ocupată de germani în Al Doilea Război
Mondial şi de URSS şi alte forţe
militare semnatare ale Tratatului de la
Varşovia în 1968 (vezi Primăvara de la
Praga). în 1989, aici a fost iniţiată
mişcarea ce a înlăturat în mod paşnic
guvernul comunist. Praga este cel mai
important centru cultural-eco- nomic al
ţării, fiind recunoscută pentru tradiţia sa
în domeniul muzicii, literaturii şi
arhitecturii. Praga, defenestrarea de la ~
(23 mai 1618) Incident între rezistenţa
boemiană şi autori¬ tatea habsburgică.
în 1617, oficialii catolici din Boemia au
dispus închiderea capelelor protestante,
violând astfel garanţia libertăţii
religioase obţinute în 1609. La o
adunare convocată de protestanţi,
regenţii imperiali au fost găsiţi vinovaţi
de violarea garanţiei şi au fost aruncaţi
de la ferestrele camerei de consiliu a
castelului din Praga. Deşi vic¬ timele nu
au fost rănite serios, incidentul a fost
scânteia revoltei boemiene împotriva
248

ÎNCICLOPEDIA UNIJffiRSALĂ
BRITANNiC împăratului Ferdinand II,
care a dus la izbucnirea Războiului de
Treizeci de Ani. Praga, Primăvara de la
~ (1968) Scurtă perioadă de liberalizare
a Cehoslovaciei aflate sub conducerea
lui Alexander Dubcek. în aprilie 1968,
acesta a instituit o serie de reforme
agrare şi industriale şi a revizuit
Constituţia pentru a garanta drepturi
civile, pentru a acorda autonomie
Slovaciei şi pentru a democra¬ tiza
guvernul şi Partidul Comunist. Până în
iunie, mulţi cehi au solicitat un progres
cât mai rapid către adevărata
democraţie. Deşi Dubcek a crezut că
ţinea situaţia sub con¬ trol, Uniunea
Sovietică şi ţările semnatare ale
Tratatului de la Varşovia, alarmate de
ameninţarea unei Cehoslovacii social-
de- mocrate, au invadat ţara în august, l-
au demis pe Dubcek şi au restabilit
treptat controlul, instalând comunişti
extremişti în posturile de conducere.
pragmatică Ramură a lingvisticii şi
filozofiei limbajului ce studiază relaţiile
dintre expresiile lingvis¬ tice şi
utilizatorii lor. Este de obicei definită în
contrast cu semantica, aceasta fiind de¬
scrisă ca studiul regulilor şi convenţiilor
ce guvernează sensurile literale ale
expresiilor lingvistice. Pragmatica
studiază modalitatea în care aspectele
literale şi neliterale ale înţelesului
lingvistic transmis sunt determi¬ nate de
principii care fac referire la contex¬ tul
fizic sau social (interpretat în sens larg)
în care este folosit limbajul. Printre
aceste aspecte se numără „implicaţiile"
conver¬ saţionale şi convenţionale (de
ex., „Ion are trei fii" implică din punct
de vedere conversaţional faptul că el nu
are mai mult de trei fii; „El era sărac,
dar cinstit" implică din punct de vedere
convenţional existenţa unui contrast tacit
între sărăcie şi cinste). Alte aspecte se
referă la metafore, alte figuri de stil,
tropi şi teoria actelor de vorbire.
pragmatism Mişcare filozofică
teoretizată pentru pri¬ ma dată de către
Charles Sanders Peirce şi William
James şi reluată şi prelucrată ulterior de
John Dewey. Pragmatiştii pun accent pe
funcţia practică a cunoaşterii, înţeleasă
ca instrument pentru adaptarea la
realitate şi pentru controlarea acesteia.
Pragmatismul se aseamănă
empirismului, întrucât acordă prioritate
experienţei în faţa raţionamentelor a
priori. în timp ce, în interpretarea sa
tradiţională, adevărul era definit fie în
funcţie de criteriul coe¬ renţei (vezi
coerentism), fie în funcţie de
corespondenţa sa cu realitatea, pragma¬
tismul susţine că adevărul poate fi
stabilit printr-un proces de verificare.
Pragmatiştii concep ideile ca pe nişte
instrumente sau planuri ce servesc
acţiunii şi nu drept imagini ale realităţii.
Pragmatismul pune accent pe caracterul
funcţional al ideilor; mai precis, ele sunt
sugestii şi anticipări ale unor acţiuni
posibile, ipoteze sau previziuni a ceea
ce ar putea rezulta dintr-o anumită
acţiune sau din anumite moduri de orga¬
nizare a comportamentului nostru. Vezi
şi W.V.O. Quine, Richard Rorty. Prahova
Râu din România, afluent de stânga al
Ialomiţei. Lungimea sa este de 193 km.
Izvorăşte din zona de N a oraşului
Predeal, în cursul superior este
considerat ca linie de demarcaţie între
Carpaţii Meridionali şi Orientali.
Formează un mic şi spectaculos defileu
între Sinaia şi Posada. Trece prin
oraşele Azuga, Buşteni, Sinaia,
Comarnic şi prin municipiul Câmpina,
formând una dintre cele mai frecventate
zone turistice ale ţării. La vărsare are un
debit mai mare decât al râului colector -
Ialomiţa. Prahova Judeţ, situat în partea
central-sud-esti- că a României, în
bazinul hidrografic al râului Prahova.
Suprafaţa: 4 716 kmp; 854 552 loc.
(2001). Are 14 oraşe, din¬ tre care două
municipii, fiind judeţul cu cel mai mare
număr de oraşe din ţară. O serie de
oraşe importante sunt men¬ ţionate în
sec. XV pe teritoriul actual al judeţului:
Târgşoru Vechi, Gherghiţa, Ploieşti. A
cunoscut o dezvoltare deosebită odată cu
exploatarea intensivă a zăcămin¬ telor
de sare (sec. XVII) şi apoi de cea a
petrolului (sec. XIX). Consemnat din
sec. XVI ca judeţ, dar în limite mai mici,
judeţul Prahova a suferit ultima
reorgani¬ zare administrativă în 1968.
Relieful este variat, fiind dispus în trei
trepte majore: în N - Carpaţii Orientali
(munţii Baiu, Ciucaş) şi Meridionali
(Bucegi), în centru - zona subcarpatică,
în S - subunităţi ale Câmpiei Române.
Economia este axată pe activităţi
industriale, ramuri mai impor¬ tante
fiind construcţiile de utilaj petrolier,
petrochimie, energie electrică.
Agricultura se bazează pe cultura
plantelor cerealiere (S), dar şi pe
viticultură, pomicultură, în zona
subcarpatică. Staţiuni climaterice:
Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului, Azuga,
249 PRAHOVA
SALA BRITANM.I Tr s ce CL Breaza,
Timişul de Sus. Obiective turistice
variate şi importante: valea superioară a
Prahovei, dominată de abruptul
Bucegilor, valea Teleajenului, castelul
Peleş din Sinaia, mănăstiri (Cheia,
Suzana etc.). Praia Oraş-port, 94 757
loc. (2000), capitala statului Capul
Verde. Este aşezat pe ţărmul sudic al
insulei Săo Tiago (Santiago), din
Oceanul Atlantic, la cca 640 km
depărtare de ţărmul de V al Africii. Este
implicat în comerţul maritim cu produse
agrare, banane, cafea şi trestie de zahăr
şi totodată este şi o staţie de cablu
submarin. Prajapati Figură a creatorului
în perioada vedică a Indiei. în literatura
vedică de început (vezi Veda), acest
nume era purtat de diferite divinităţi
primordiale. Ulterior a desemnat o
singură zeitate, „stăpânul tuturor vieţu¬
itoarelor", despre care se spunea că ar fi
creat universul şi toate fiinţele acestuia,
după ce s-a purificat prin practici
ascetice. Alte legende fac aluzie la
crearea sa din apele primordiale.
Echivalentul său feminin era Vac,
personificarea cuvântului sacru; Usas,
întruchiparea zorilor, a fost identifi¬
cată ca parteneră feminină sau fiică a sa.
în epoca postvedică, Prajapati a ajuns să
fie identificat cu Brahma. prakriti şi
purusha în filozofia samkhya, materia şi
sufletul. Prakriti este natura materială în
stare germinală, eternă şi
imperceptibilă. Când intră în contact cu
sufletul sau eul (purus¬ ha), începe un
proces de evoluţie care trece prin câteva
etape şi se finalizează cu crea¬ rea lumii
materiale existente. în viziunea samkhya,
numai prakriti este activ, pe când eul
prins în materialitate nu face altceva
decât să observe şi să experimenteze.
Eul se eliberează de prakriti,
recunoscând că el nu este implicat în
lumea materială şi înţelegându-şi
diferenţa faţă de aceasta. Pramudya
Ananta Tur sau Pramoedya Ananta Toer
(20.02.1925, Blara, Java, Indonezia -
30.04.2006, Jakarta) Romancier şi
nuvelist javanez. în perioada 1947-1949
a fost închis de către olandezi din cauza
rolului pe care l-a avut în revol¬ ta
indoneziană împotriva regulamentelor
coloniale reînnoite. în aceşti doi ani de
de¬ tenţie, Pramudya a scris primul său
roman, Fugarul (Perburuan, publicat în
1950). După ce Indonezia şi-a câştigat
independenţa în 1949, a adoptat un stil
original, în care combina discursul
cotidian cu imaginile din cultura
javaneză clasică. închis din nou între
1965-1979 pentru implicarea într-o
lovitură de stat comunistă, a scris patru
romane: Acest pământ al omenirii (Bumi
Manusia, 1980), Copilul naţiunilor
(Anak Semua Bangsa, 1980), Paşi (Jejak
Langkah, 1985) şi Casa de sticlă (Rumak
Kaca, 1988), care descriu societatea
javaneză sub condu¬ cere olandeză. Este
un prozator de vază al Indoneziei
postindependente. Prandtl, Ludwig
(04.02.1875, Freising, Germania -
15.08.1953, Göttingen, Germania de
Vest) Fizician german, considerat
părintele aerodinamicii. A predat la
Universitatea din Göttingen (1904-
1953). în 1904 a descoperit stratul de
separaţie la suprafaţa unui corp ce se
mişcă în aer sau în apă, ceea ce a dus la
înţelegerea rezistenţei la frecare şi a
curgerii laminare a aerului (vezi linie de
curent) pe aripile avioanelor şi la
nivelul altor obiecte aflate în mişcare.
Lucrările sale asupra teoriei aripii
explică procesul de curgere a aerului pe
aripile de avioane şi modalitatea de
reducere a rezistenţei la înaintare.
prasada în hinduism, hrană sfinţită
oferită divi¬ nităţii şi apoi împărţită
adoratorilor, care o consumă ca pe un
semn de favoare din partea zeului.
Prasada este folosită Prajnaparamita
Parte principală a cărţii ce conţine o
sutra şi adnotările sale în budismul
mahâya- na. Textele principale scrise în
perioada Prajnaparamita, sculptură din
piatră sec. XIII, Singosari, E Javei;
Muzeul Pusat, Djakarta, Indonezia
MUZEUL NATIONAL DE
ETNOLOGIE, LEIDEN, OLANDA 100
Î.Hr.-150 d.Hr reprezintă prajna (înţe¬
lepciunea) ca perfecţi¬ une supremă şi
calea spre nirvana. Această înţelepciune
constă în conştientizarea faptu¬ lui că
toate fenomenele sunt iluzorii. Numele
Prajnaparamita se refe¬ ră şi la
personificarea literaturii sau a înţelep¬
ciunii. Este deseori re¬ prezentată sub
chipul unei femei care pare să împartă
din cunoştin¬ ţele sale lumii. Uneori ţine
în mâini un lotus si o carte sfântă. 250

fie în ceremoniile din temple, unde poate

fi oferită unui zeu precum Krishna şi
apoi distribuită de preoţi, fie în
gospodării, unde este închinată zeului şi
apoi împărţită membrilor gospodăriei.
Vezi şi puja. pratitya-samutpada în
budism, lanţ de cauzalităţi care duce de
la renaştere la moarte. Existenţa este
considerată un flux interdependent de
evenimente trecătoare ce apar în serie,
unul provocându-1 pe celălalt, de obicei
descrise sub forma unui lanţ cu 12
verigi: (1) ignoranţa, care duce la (2)
percepţia greşită a realităţii, care oferă
structura (3) cunoaşterii, care se ocupă
de (4) nume şi formă, sau de principiul
identităţii individuale şi de percepţia
senzorială a unui obiect, cunoscute prin
(5) cele şase domenii (cele cinci simţuri
şi obiectul lor, împreună cu mintea), a
căror prezenţă duce la (6) contact (între
obiecte şi simţuri), ur¬ mat de (7)
senzaţie, care, plăcută fiind, duce la (8)
sete şi apoi la (9) aspiraţie (spre un
partener sexual), care duce la (10)
procesul de devenire, ce culminează cu
(11) naşterea şi în sfârşit (12) cu
îmbătrânirea şi moartea. Pratt, E(dwin)
J(ohn) (04.02.1883, Western Bay,
Newfoundland, Canada - 26.04.1964,
Toronto, Ontario) Poet canadian. S-a
pregătit pentru a de¬ veni preot, dar
ulterior a fost profesor la Universitatea
din Toronto. Una dintre primele sale
colecţii, Titanii (The Titans, 1926)
conţine celebra operă Caşalotul (The
Cachalot). Brebeuf şi fraţii săi (Brebeuf
and His Brethren, 1940), probabil cea
mai bună lucrare a sa, istoriseşte
martiriul mi¬ sionarilor iezuiţi.
Colecţiile de mai târziu includ Dunkirk
(1941), Ei se întorc (They Are
Retuming,1945), în spatele buşteanului
(Behind the Log, 1947) şi Spre ultima
ţeapă (Towards the Last Spike, 1952).
Pratt, Francis Ashbury (15.02.1827,
Woodstock, Vermont, SUA - 10.02.1902,
Hartford, Connecticut) Inventator
american. împreună cu Amos Whitney a
fondat o fabrică de maşini-unel- te, Pratt
& Whitney Co. în Hartford, Connecticut.
A avut un rol esenţial în adoptarea unui
sistem standard pentru calibre. A
inventat raboteza (1869), freza modul
(1884) şi freza (1885). Pratt, Institutul ~
Instituţie privată de învăţământ superior
în Brooklyn, New York, SUA. A fost
fon¬ dată ca şcoală de comerţ în 1887
de către industriaşul Charles Pratt
(1830-1891). Include şcoli de
arhitectură, artă şi design (pentru care
este în mod special renumit), arte
liberale şi ştiinţe exacte, studii speci¬
alizate, cursuri de informatică şi
bibliote¬ conomie. Cuprinde programe
atât pentru licenţă, cât şi pentru maşter.
pratyaya în budism, cauză auxiliară,
indirectă, opusă cauzei directe (hetu).
De exemplu, o sămân¬ ţă reprezintă
cauza directă a unei plante, în timp ce
lumina soarelui, apa şi pământul
reprezintă cauzele auxiliare. Uneori,
pra¬ tyaya se referă la cauză în general.
Ideea de cauzalitate ocupă un loc
important în concepţia budistă privind
ciclul morţii şi al renaşterii (vezi
pratitya-samutpada). Pratyeka-buda în
budism, persoană care ajunge pe treptele
superioare ale cunoaşterii mai degrabă
prin propriile eforturi decât urmând
învăţăturile unui buddha. Această
practică s-a păstrat doar în tradiţia
theravada. Budismul ma- hayana
respinge calea spre cunoaşterea
supremă, considerând-o prea limitată, şi
acceptă idealul de bodhisattva, care
amână cunoaşterea supremă pentru a
ajuta la salvarea celorlalţi. Pravda (în
rusă, Adevărul) Cotidian publicat la
Moscova şi distri¬ buit la nivel
naţional, organul oficial al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice (1918-
1991). A fost fondat în Sankt Petersburg,
în 1912, de către Vladimir Ilici Lenin şi
doi colegi, sub forma unui ziar ilegal.
Devenit ulterior ziar de stat (în timpul
comunismului) şi mijloc central de
informare şi educaţie, a oferit articole
bine scrise şi analize privind subiecte de
ştiinţă, economie, cultură şi literatură,
precum şi materiale menite să-i iniţieze
pe cititori în doctrina şi programul
Partidului Comunist. Subiectele privind
relaţiile in¬ ternaţionale au fost lăsate în
mare parte ziarului guvernului, Izvestia.
După căderea comunismului în 1991,
numărul cititorilor a scăzut foarte mult,
iar ziarul a devenit vocea opoziţiei
conservator-naţionaliste. în 1996, ziarul
a fost desfiinţat. Pravila de la Govora
Prima culegere de drept în limba
română, tipărită la Govora în 1640. Are
la origine o culegere de norme juridice
bizantine. Autorul traducerii (după
intermediare sla¬ vone) a fost călugărul
oltean Mihail Moxa. 251 PRAVILA

Praxiteles (cca 370-330 Î.Hr.) Sculptor

grec. Singura sa operă care s-a păstrat,
lucrarea în marmură Hertnes pur- tându-l
pe Dionysos copil, este modelată delicat
şi are un finisaj desăvârşit. S-au mai
păstrat alte câteva copii romane ale
operelor sale. Cea mai apreciată operă a
sa este Afrodita din Cnidos, pe care
Plinius cel Bătrân a considerat-o cea
mai reuşită statuie din lume. Datorită
influenţei lui Praxiteles, în operele
ulterioare, statui¬ le au început să
înfăţişeze modele uşor aplecate, stând în
picioare pe un piedestal, în poziţii
graţioase, având contururi fine, ondulate.
Această postură a fost preluată şi
dezvoltată ulterior de sculptorii din
epoca elenistică. Fiind cel mai important
şi mai original dintre sculptorii din
Attica sec. IV d.Hr., a influenţat profund
evoluţia ulterioară a sculpturii greceşti.
praz Plantă tare, viguroasă, bianuală
(Allium pornim), din familia Liliaceae,
originară din E regiunii meditera¬ neene
şi din Orientul Mijlociu. Are un gust fin,
dulce, ca de cea¬ pă. Este mult folosit în
supele şi tocăniţele europene şi este
gătit întreg, ca legumă. A devenit
emblema na¬ ţională a Ţării Galilor, în
urma unei victorii a locuitorilor
ţinutului, care foloseau prazul ca semn
distinctiv. Frunzele lungi, înguste şi
bulbul aproape cilin¬ dric din primul
sezon sunt înlocuite în cel de-al doilea
cu un trunchi înalt şi solid, cu frunze şi o
umbrelă mare, alcătuită din multe flori.
Prăbuşirea Bursei din 1929 Eveniment
economic în SUA ce a dus la Marea
Depresiune. Piaţa de valori s-a extins
rapid spre sfârşitul anilor 1920,
culminând în august 1929, când preţurile
au început să scadă, în timp ce specula¬
ţiile s-au intensificat. La 18 octombrie,
piaţa scade dramatic, iar la 24
octombrie, în „Joia Neagră", au fost
tranzacţionate aproape 13 milioane de
acţiuni. Băncile şi companiile de
investiţii au cumpărat acţiuni în bloc
pentru a stopa panica. praz (Allium
porrum) G.R. «0BER1S co UJ ¡Ü >< CC
CL însă la 29 octombrie, „Moartea
Neagră", 16 milioane de acţiuni sunt
tranzacţionate şi preţurile se prăbuşesc,
provocând o criză economică ce a durat
zece ani şi a afectat toate ţările
occidentale industrializate. prădare
Metodă de obţinere a hranei prin care un
animal, numit prădător sau răpitor,
consumă un animal din altă specie, numit
pradă, imediat după ce-1 omoară sau, în
unele cazuri, în timp ce acesta este încă
în viaţă. Majoritatea prădătorilor sunt
ge¬ neralizaţi şi se hrănesc cu diferite
specii de animale. Prădătorii
specializaţi, cum ar fi furnicarii,
consumă doar una sau câteva specii de
pradă. Canibalismul este o formă de
prădare, prin care un animal m㬠nâncă
un altul aparţinând aceleaşi specii.
Consumul de seminţe este, de asemenea,
catalogat drept prădare, pentru că
implică distrugerea embrionului unei
plante, care este considerat viu,
deoarece reprezintă sursa unei vieţi noi.
prăjirea minereurilor în metalurgie,
primă etapă în topirea mi¬ nereului, cu
scopul de a extrage metalul. Minereul se
încălzeşte în prezenţa unui flux puternic
de aer care îndepărtează ume¬ zeala şi
transformă masa metaliferă, de ex. dacă
aceasta este o sulfură, în oxid. Vaporii
de sulf proveniţi din prăjirea
minereurilor au constituit în trecut o
sursă majoră de poluare a mediului
înconjurător. Preakness, cursele ~ Una
din cele trei curse de cai din SUA care
constituie Tiara. Se desfăşoară anual la
mijlocul lunii mai pe hipodromul
Pimlico din Baltimore pe o distanţă de
1,9 km. în concurs sunt admişi doar cai
pursânge în vârstă de trei ani. Prebisch,
Raúl (17.04.1901, Tucumán, Argentina -
29.04.1986, Las Vetientes, lângă
Santiago, Chile) Economist şi om politic
argentinian. Ocupând diferite funcţii în
guvernul ar¬ gentinian, le-a propus
ţărilor în curs de dezvoltare să-şi
stimuleze producţia internă cu scopul de
a reduce importurile şi de a diminua
astfel dependenţa de statele indus¬
trializate. A sprijinit de asemenea
integrarea economică a Americii Latine,
constituirea unei economii de producţie
în masă şi reforma agrară, pentru a
reduce inegalit㬠ţile în venituri care
împiedicau dezvoltarea pieţei interne. în
calitate de şef al Comisiei 252

CICLOPEDIA LVtf^RSALA
BRITANNIC; precipitaţie Particule de
apă lichide sau solide care cad din nori
şi ating pământul, inclusiv burniţa,
ploaia, zăpada, cristalele de gheaţă şi
grindina. Diferenţa esenţială dintre o
particulă de precipitaţie şi o particulă
de nor constă în mărimea acestora; o
picătură de ploaie de mărime medie are
o masă relativ egală cu un milion de
stropi dintr-un nor. Elementele de
precipitaţie (cristale de ghea¬ ţă sau
stropi care se formează în jurul parti¬
culelor solubile cum ar fi sarea) se
formează direct din stare de vapori şi se
măresc prin ] coliziune şi fuziune. Când
devin suficient de mari pentru a intra sub
incidenţa forţei gravitaţionale, cad pe
pământ. precipitaţii radioactive Cădere
a unor particule radioactive din
atmosferă pe pământ. Radioactivitatea
at¬ mosferică poate creşte din cauze
naturale, j cum ar fi razele cosmice sau
din pricina ex- | ploziilor nucleare şi a
activităţii reactoarelor j atomice.
Explozia unei arme nucleare poate
genera trei tipuri de precipitaţii
radioactive: locale, troposferice şi
stratosferice. Primele sunt de mare
intensitate, dar de scurtă durată, şi apar
atunci când particulele ra¬ dioactive
mari se depozitează în apropiere de
locul exploziei. Precipitaţiile
troposferice apar atunci când particulele
radioactive fine intră în troposferă şi se
răspândesc pe o zonă mai întinsă, în luna
următoare explo- j ziei. Precipitaţiile
stratosferice, formate din cele mai fine
particule radioactive, ce ajung în
stratosfera, se pot manifesta la mulţi ani
i după explozie şi se răspândesc pe
aproape toată suprafaţa globului. în
timpul unei explozii nucleare se
formează mulţi radi- oizotopi, dar numai
cei mai activi (de ex. j cesiu-137,
stronţiu-90) ajung în stratosferă, j unde
formează precipitaţii radioactive.
Economice a ONU pentru America
Latină a criticat inegalitatea în relaţiile
comerciale dintre ţările bogate şi cele
sărace. Precambrian Interval de timp
geologic care a început cu | cca patru
miliarde de ani în urmă, vârsta celor mai
vechi roci cunoscute, şi a durat până
acum 544 m.a.u., după care a început
Cambrianul. Reprezintă mai mult de
80% din întregul timp geologic, oferind
astfel dovezi importante asupra modului
în care | au evoluat continentele.
Precambrianul se [ împarte în Arhaic şi
Proterozoic, limita din¬ tre ele fiind cu
2,5 miliarde de ani în urmă. A fost
iniţial considerat era care a precedat
apariţia vieţii din Cambrian, însă
ulterior s-a dovedit că viaţa apăruse pe
Pământ încă din Arhaicul timpuriu. Spre
sfârşitul ) Precambrianului au început să
se dezvolte | organismele nevertebrate,
cu corpul moale. precesia echinocţiilor
Mişcare a punctelor în care traiectoria
Soarelui se intersectează cu ecuatorul
ce- | resc, cauzată de precesia axei
Pământului. Hiparh a observat că
poziţiile stelelor diferă faţă de calculele
anterioare, demon¬ strând că nu stelele,
ci Pământul se mişcă. Precesia, adică o
înclinare în orientarea axei terestre, al
cărei ciclu complet se des- | făşoară în
cca 26 000 de ani, este cauzată de forţa
de gravitaţie a Soarelui şi de cea a
Lunii, care se exercită asupra ecuato¬
rului geoidal al Pământului. Planetele au
şi ele o mică influenţă asupra precesiei. |
Proiectând axa terestră pe bolta
cerească se localizează cei doi poli
cereşti, de N şi de S. Precesia
Pământului face ca aceste puncte să
traseze cercuri pe bolta cerească, fapt
care determină ca ecuatorul ceresc să-şi
schimbe punctele de intersecţie
(echinoc- ţiile) cu ecliptica. precesie
Fenomen asociat cu acţiunea unui
giroscop sau a unui titirez, care constă
dintr-o rotaţie relativ lentă a axului de
rotaţie al unui corp ce se învârte în jurul
unei linii ce intersectează o axă de
învârtire. Este cauzat de acţiunea
cuplului de torsiune extern asupra
corpului. învârtirea lină a, unui titirez
(învârtirea descentrată se numeşte
balansare) este un exemplu al acestui
fenomen. Prin precesia axei de rotaţie a
Pământului se explică de ce poziţia
corpurilor cereşti pare să se schimbe în |
mod sistematic, odată cu trecerea
timpului. I Vezi şi precesia echinocţiilor.
precizionism Tehnică fină, precisă,
folosită iniţial în anii j 1920 de către
câţiva pictori americani pen- | tru
realizarea unor lucrări realiste în care |
erau redate forme clar definite, cum ar fi
peisaje urbane, peisaje industriale cu
fabrici şi furnale, clădiri şi maşini,
peisaje câmpe- j neşti cu silozuri de
cereale şi hambare sau j doar câmpuri
sterpe şi cer. în aceste scene nu apar
oameni sau semne ale activităţii umane.
Precizionismul este o artă „rece", care
ţine privitorul la distanţă. Provine din
cubism, fiiturism şi orfism şi a influenţat
arta pop (vezi pop art). Artiştii
precizionişti, | printre care se numără
Charles Demuth I 253 PRECIZIONISM

PREDA M 3IA UNn/lfRSAL. | şi

Georgia O’Keeffe, au expus deseori îm¬
preună, cu toate că nu au fondat o şcoală
proprie sau un program oficial Preda,
Marin (05.08.1922, Slliştea-Gumeşti,
Teleorman, România - 16.05.1980,
Mogoşoaia) Scriitor român reprezentativ
al epocii postbelice şi una dintre
conştiinţele auten¬ tice ale literaturii
române contemporane. Nuvelele sale şi
romanul Moromeţii (1955) aduc o
viziune nouă şi implicit polemică asupra
satului românesc surprins în epoca de
mari zguduiri istorice de dinaintea şi
imediat de după Al Doilea Război
Mondial. A abordat cu forţă epică şi
profunzime a problematizării teme
precum intelectualul în relaţie cu istoria,
conflictul între iubi¬ re şi conştiinţă,
raportul dintre destinul individului şi
destinul naţional, problema scrisului ca
obiectivare şi analiză a interio- rităţii
umane. Realismul modern al operei lui
Marin Preda presupune o formulă
complexă, care include dubla figurare în
text a naratorului, stil oral şi scene natu¬
raliste, spirit ironic şi autoreflexiv,
vocaţie a tragicului, sondaj psihologic.
însemnările memorialistice, confesiunile
şi opiniile despre artă relevă la Marin
Preda un spi¬ rit puternic, autentic, lucid
şi neliniştit, obsedat de adevăr, de
absurdităţile istoriei, de faţa hidoasă a
puterii. Scrieri: întâlnirea din pământuri
(1948), Desfăşurarea (1952), Risipitorii
(1962), Intrusul (1968), Imposibila
întoarcere (1971), Marele singuratic
(1972), Delirul (1975), Viaţa ca o pradă
(1977), Cel mai iubit dintre pământeni
(1980). predestinare în creştinism,
doctrină potrivit căreia Dumnezeu a
decis, cu mult timp în urmă, cine va fi
salvat şi cine condamnat. S-au dezvoltat
trei teorii ale predestinării. în prima se
susţine că Dumnezeu i-a ales pe cei care
urmează să fie salvaţi, deoarece a
prevăzut meritele viitoare ale acestora.
A doua doctrină (deseori identificată cu
Jean Calvin) arată că Dumnezeu a decis
cine va fi salvat şi cine va fi condamnat,
indiferent dacă pe parcursul vieţii se va
dovedi sau nu demn de a fi ales. A treia
doctrină, iniţiată de Toma dAquino şi
continuată de Martin Luther, atribuie
salvarea bunăvoinţei nemeritate a lui
Dumnezeu, dar asociază condamnarea cu
păcatul. în islam s-a discutat îndelung
tema predestinării şi a liberului-arbitru.
Credincioşii mutaziliţi susţineau că
Dumnezeu ar fi nedrept dacă ar predes¬
tina toate acţiunile umane; credincioşii
Ashariya sprijineau ideea predestinării
stricte, inflexibile, care a devenit
elemen¬ tul principal al doctrinei
islamului. Predica de pe Munte Colecţie
biblică de învăţături religioase şi
maxime cu conţinut etic atribuite lui
Iisus, după cum sunt relatate în
Evanghelia după Matei. Predica era
adresată discipolilor şi unei mari
mulţimi de ascultători, pentru a le fi
îndreptar într-o viaţă disciplinată şi
bazată pe o nouă lege a iubirii, chiar şi
faţă de duşmani, spre deosebire de
vechea lege a pedepsei. Reprezintă
sursa multor predici moralizatoare, care
se fac în mod obişnuit, şi a unor pasaje
des citate din Biblie, inclusiv cele
dedicate rugăciunii domneşti. Predica
este deseori văzută ca un punct de reper
al vieţii creştine. preeclampsie şi
eclampsie Condiţii de hipertensiune în
perioada gra¬ vidităţii. Preeclampsia se
manifestă prin hi¬ pertensiune, creşterea
proteinelor în urină şi edem al feţei şi
mâinilor, care se dezvoltă în ultima parte
a sarcinii sau imediat după naştere.
Hipertensiunea persistentă afec¬ tează
rinichii mamei şi alimentarea cu sân¬ ge
a fătului. Preeclampsia poate fi detectată
încă dinaintea apariţiei primelor
simptome (dureri de cap, tulburări de
vedere, dureri de stomac) prin
monitorizarea tensiunii sângelui şi a
creşterii în greutaţe. în cca 5% dintre
cazuri, preeclampsia este ur¬ mată de
eclampsia propriu-zisă; aceasta se
manifestă prin convulsii care pot
ameninţa serios viaţa mamei şi a
copilului. Poate fi prevenită în general
prin diete speciale, prin medicamente,
prin reducerea activităţii sau prin
naştere prematură. preempţiune Politică
americană care permitea celor stabiliţi
primii pe un teren ce aparţinea statului
să cumpere terenul pe care l-au
amenajat. Deoarece terenul avea un preţ
prea mare pentru a putea fi cumpărat la
licitaţie de către aceşti locuitori ilegal
stabiliţi, conform legilor provizorii de
pre¬ empţiune, ei puteau să-l obţină fără
să liciteze. Prin Legea Preempţiunii
(1841), ţi au primit dreptul de a cumpăra
65 ha dp teren cu cca 2,50 dolari pe
hectar înainte ca acesta să fie scos la
licitaţie. în urma emite¬ rii Actului
Fermelor (1862), preemţiunea a devenit
o lege unanim acceptată a politicii
imobiliare americane. 254

■iiH ¡¡¿ENCICLOPEDIA UN SALĂ

BRlTANNiCAjj prefabricare Asamblare
a unor componente standard de
construcţie în alt loc decât pe şantier.
Prefabricatele pot fi uşi, scări, pereţi cu
ferestre, pereţi şi podele asamblate,
asam¬ blaje pentru acoperişuri,
componente de mărimea unei camere sau
chiar clădiri întregi. Procesul de
prefabricare presupune o colaborare
permanentă între arhitecţi, furnizorii de
materiale şi constructori pentru a stabili
dimensiunile acestor componente. în
industria de construcţii americană,
dimensiunea standard a unei plăci este
de 1,2x2,4 m; toate planurile întocmite
de arhitecţi, precum şi pereţii
prefabricaţi de furnizori se bazează pe
această unitate standard. Printre
avantajele prefabricării se pot enumera
costuri reduse pentru producţia în masă,
oportunitatea de a folosi echipament
specializat pentru a produce componente
şi standardizarea părţilor pentru a fi
asamblate şi ridicate rapid. Cel mai
mare dezavantaj îl reprezintă
responsabilitatea pentru controlul
calităţii. Vezi şi beton prefabricat.
prefect în Roma antică, înalt funcţionar
din dome¬ niile juridic şi administrativ.
în republica timpurie, prefectul oraşului
(în latină, prae- fectus urbi) prelua
sarcinile consulilor în ab¬ senţa
acestora din Roma. Importanţa aces¬ tei
funcţii s-a diminuat după introducerea
celei de pretor (la mijlocul sec. IV
Î.Hr.). Augustus a reinstituit această
funcţie prin numirea a cinci prefecţi
pentru suprave¬ gherea conducerii
oraşului, a corpului de pompieri şi a
gărzii pretoriene, precum şi a
aprovizionării cu cereale. Prefecţii
pretori- eni au dobândit astfel o putere
mai mare şi adeseori au acţionat ca nişte
prim-miniştri din lumea de azi.
preferinţa pentru lichidităţi în economie,
sumă percepută de către deţinătorii de
avere pentru a schimba bani lichizi sau
depuneri în bancă contra unor beneficii
sigure, nonlichide, precum sunt
obligaţiunile guvernamentale. Folosită
pentru prima dată de către John Maynard
Keynes, preferinţa pentru lichidităţi se
re¬ ferea la cererea de bani ca bun
economic. El a presupus că respectiva
sumă de bani va varia invers
proporţional cu rata do¬ bânzii.
Ulterior, analiza preferinţei pentru
lichidităţi a identificat şi alţi factori
care influenţează cererea de bani,
incluzând nivelul venitului şi al
beneficiilor pentru diferite forme de
avere. pregătire profesională sau
specializare profesională Instruire
profesională pentru persoanele angajate,
utilizată mai întâi pe scară largă în ţările
dezvoltate, în Al Doilea Război
Mondial. Specializarea în domeniul de
activitate este necesară datorită marilor
schimbări continue, datorate apariţiei de
noi tehnici, noi metode, noi instrumente,
noi materiale sintetice, noi surse de
energie şi datorită extinderii folosirii
automatizării. Naţiunile Unite şi
agenţiile ei contribuie la promovarea
programelor de specializare în ţările în
curs de dezvoltare. Vezi şi învăţământ
tehnic. prejudiciu în drept, acţiune
greşită, alta decât încăl¬ carea
contractului, care dăunează cuiva şi
pentru care legea permite să fie intentată
o acţiune civilă (non-criminală).
Ajutorul asistat poate fi obţinut sub
forma despăgu¬ birilor sau a
interdicţiei. Termenul derivă din
latinescul tortum, însemnând ceva
„răsu¬ cit, stors, îndoit". Defăimarea,
malpraxisul, neglijenţa, atacul şi
vătămarea, obligaţia de a face ceva,
încălcarea proprietăţii şi abuzul sunt
prejudicii (spre deosebire de aspectele
lor criminale şi contractuale). prelată
Vezi izoprenoid prelucrarea mineralelor
Vezi prepararea minereului prelucrarea
textelor Prelucrare a documentelor-text
pe compu¬ ter. Reprezintă un sistem de
tehnoredactare care conţine în mod
normal un computer personal legat la o
imprimantă sau co¬ nectarea unui
terminal la un computer mainframe.
Tehnoredactarea computeriza¬ tă diferă
de redactarea la maşina de scris sub mai
multe aspecte. Textul electronic poate fi
mutat după dorinţă; termenii gre¬ şiţi
pot fi corectaţi în tot documentul cu
ajutorul unei singure comenzi; corectori
de ortografie şi gramatică îl pot alerta în
mod automat pe utilizator în legătură cu
greşelile de vocabular, de punctuaţie sau
de sintaxă; aranjarea în pagină, formatul
documentului, tipul şi mărimea literelor
se pot schimba în mod repetat până se
ajunge la o formă satisfăcătoare.
Deoarece editarea se face pe ecran,
tehnoredactarea compu¬ terizată poate
avea drept rezultat folosirea unui număr
mai mic de foi şi editarea simplificată;
când forma finală este gata, 255
PRELUCRARE
PRELUDIU m C1CL0PEDIA
UNIÆRSALA BRITANNIC documentul
poate fi imprimat (în numărul de copii
necesar), trimis ca e-mail, publicat pe
internet sau pur şi simplu stocat ca un
fişier electronic. preludiu Compoziţie
muzicală, de obicei scurtă, cân¬ tată în
general ca introducere la o altă piesă.
Preludiul îşi are originea în muzica de
orgă, reprezentând inţial piese scurte
improvizate de către organist pentru a
stabili tonalitatea următoarei piese sau
pentru a umple pau¬ zele scurte din
cadrul slujbelor religioase. Preludiile
aveau un caracter improvizat,
remarcându-se prin libertatea ritmului şi
prin pasaje de virtuozitate. Un fragment
în acest stil conducea adesea la o
secţiune de fugă, plasată în încheierea
compoziţiei; în timp, acest gen s-a
individualizat, pre¬ ludiile fiind
combinate cu fugile. începând cu sec.
XVII au început să fie compuse preludii
pentru lăută sau harpă. Ulterior, termenul
a fost folosit pentru a denumi piese
scurte de pian, compuse în serii, de unii
compozitori precum Frédéric Chopin,
Aleksandr Skriabin şi Claude Debussy.
preludiu coral Preludiu de orgă având la
bază un imn protestant care era
interpretat înainte de imnul cântat de
către enoriaşi. Fiecare rând al melodiei
imnului este precedat de o improvizaţie
pe motivul acestuia. Forma reflectă
uzanţa introducerilor improvizate,
înainte de interpretarea coralelor. Multe
aparţin unor compozitori luterani din
secolele XVII şi XVIII, cum ar fi Johann
Pachelbel, Johann Sébastian Bach şi
Georg Philipp Telemann. Printre
genurile înrudite se numără: motetul
coral, variaţiile corale, fantezia corală
şi fuga corală. premier Vezi prim-
ministru Preminger, Otto (05.12.1906,
Viena, Austria - 23.04.1986, New York,
SUA) Regizor de film american de
origine aus¬ triacă. în timp ce studia
dreptul în Viena a lucrat în teatrul lui
Max Reinhardt şi a devenit în scurt timp
directorul acestuia, în 1935 a plecat în
SUA pentru a regi¬ za pe Broadway
spectacolul Libel. Invitat la Hollywood,
a făcut filmul de suspans Laura (1944),
al cărui succes a pus bazele genului film
noir. Creându-şi propria firmă de
producţie, a realizat filme de referinţă
precum Luna este albastră (The Moon is
Blue, 1953) care a dus la relaxarea
poli¬ ticii de cenzură a Hollywoodului;
Carmen Jones (1954), şi Bărbatul cu
braţul de aur (The Man with the Golden
Arm, 1955), o povestire despre
dependenţa de droguri. Printre filmele
sale ulterioare se numără Anatomia mei
crime (Anatomy of a Murder, 1959),
Exodul (Exodus, 1960), Cardinalul (The
Cardinal, 1963) şi Grăbiţi apusul soa¬
relui (Hurry Sundown, 1967). A mai
lucrat ca actor, fiind remarcat în filmul
lui Billy Wilder Stalag 17 (1953).
Premiul Romei denumirea completă
Marele Premiu al Romei Burse acordate
de statul francez. Create în 1666 de
Ludovic XIV şi Charles Le Brun, aceste
premii permit tinerilor pictori, sculptori,
arhitecţi, gravori şi muzicieni francezi
să studieze la Roma. Câştigătorii
marilor premii pentru fiecare categorie
artistică studiază la Academia Franţei
din Roma timp de patru ani. Mulţi dintre
cei mai mari artişti şi muzicieni francezi
ai secolelor trecute au fost câştigători ai
acestor premii. Printre aceştia se numără
Jean-Honore Frangonard, Jacques-Louis
David, Hector Berlioz şi Claude
Debussy. Premiile se acordă şi în
prezent, deşi pre¬ stigiul lor s-a
diminuat. Prendergast, Maurice (Brazii)
(10.10.1858, Saint John’s,
Newfoundland, Canada - 01.02.1924,
New York, New York, SUA) Pictor
american de origine canadiană. S-a
mutat cu familia sa în Boston în 1868.
După ce şi-a terminat studiile la Paris
(1891-1894) şi-a petrecut o mare parte
din viaţă călătorind şi pictând în
străinatate. A fost primul artist american
care a asimilat total impresionismul şi
postimpresionismul francez. Scenele
sale vii în care este reprezentată strada,
sunt pline de figuri geometrice în culori
vii, strălucitoare, cu efect de mozaic.
Cele mai impresionante lucrări ale sale
sunt realizate în acuarelă. Şi-a petrecut
ultimii ani din viaţă la New York, iar în
1913 a expus cu The Eight la Armory
Show. Prensa, La ~ (în spaniolă, Presa)
Cotidian argentinian, considerat cel mai
bun ziar de limbă spaniolă din lume.
Fondat în Buenos Aires în 1869, s-a
înde¬ părtat repede de propaganda
tradiţională, concentrându-se pe
reportaje profesionale şi clare, precum
şi pe independenţă în opinia editorială.
în paginile sale s-a ex¬ primat interesul
pentru bunăstarea umană, 256

ISALĂ BRITANNK rezistând în faţa

hărţuirii guvernamentale, mai ales în
anii 1940, sub regimul lui Juan Peron. în
1951 a fost preluat şi a devenit mijloc
de propagandă al lui Peron; după
răsturnarea acestuia, a reapărut ca ziar
independent, în 1956. Preoblajenska,
Olga născută Olga loslfovna
Preobrajenskaia (02.02.1871, Sankt
Petersburg, Rusia - | 27.12.1962, Saint-
Mande, Franţa) j Balerină şi profesoară
de dans de origine | rusă. în 1889 s-a
înscris la şcoala de balet j Mariinski, iar
în 1900 a câştigat titlul de primă-
balerină. Creativitatea şi înclinaţia sa
către improvizaţie au fost apreciate atât
de spectatori, cât şi de critici. A predat
la Şcoala Imperială de Teatru (1901-
1902 şi 1914-1921, perioadă în care
această instituţie s-a numit Şcoala de
Stat de Balet din Petrograd. în calitate
de profesoară a avut un rol foarte
important în formarea | generaţiei
următoare de dansatori ruşi. în 1922 a
imigrat în Franţa şi a înfiinţat o şcoală
de balet la Paris, unde a predat tot restul
vieţii (1923-1960). preoţie Poziţie a
unui conducător spiritual, speci¬ alist în
ceremonii de cult şi în îndeplinirea de
ritualuri religioase. Deşi căpeteniile de
trib, regii şi conducătorii gospodării¬
lor şi-au însuşit uneori funcţii preoţeşti,
în majoritatea civilizaţiilor preoţia este
o funcţie specializată. îndatoririle
preqţilor au mai puţin legătură cu magia
şi mai mult cu practicarea corectă a
ritualurilor cerute de puterile divine. De
exemplu, multe civilizaţii africane
făceau diferenţa între şamani şi preotul
responsabil cu venerarea strămoşilor
tribului. Sacrificiul : este în general una
dintre cele mai impor¬ tante îndatoriri
ale preoţiei. Nu orice religie dezvoltată
presupune existenţa preoţiei, cea mai
notabilă excepţie fiind islamul. Ideea
preoţiei tuturor credincioşilor a fost, de
asemenea, o doctrină cardinală a
Reformei, iar credinţa protestantă că
preoţii nu sunt necesari ca intermediari
între membrii I Bisericii şi divinitate
este ilustrată cel mai clar în culte cum ar
fi Societatea Prietenilor. prepararea
minereului sau prelucrarea mineralelor
Procedeu mecanic aplicat minereului
pen¬ tru a separa mineralele de valoare.
Această metodă a fost folosită pentru
prima dată pentru minereul de metale
preţioase, dar mai târziu a fost utilizată
şi pentru obţinerea altor metale şi a
mineralelor nemetalice. Este utilizat şi
în prelucrarea cărbune¬ lui, pentru a
creşte valoarea cărbunelui neprelucrat.
Operaţiunile principale sunt
pulverizarea şi saturaţia. Pulverizarea
este realizată de concasoare cu fălci
mari şi de concasoare cilindrice mai
mici. Metodele clasice de saturaţie sunt
separarea gravi¬ metrică şi separarea de
flotaţie. Metodele gravimetrice includ
împingerea (minereul este scufundat într-
un vas cu apă cu bule, astfel încât
mineralele grele să se depună pe fundul
vasului, permiţând elementelor reziduale
să se ridice la suprafaţă) sau sp㬠larea
minereului de-a lungul unor planuri
înclinate sub formă de site mari, astfel
încât elementele reziduale să se depună
în locuri diferite. Vezi şi minerit.
prepelicar sau pointer Rasă de câini
care se trage din câinele de vânătoare şi
din setter, atestată pentru prima dată în
Anglia pe la 1650 şi denumită astfel
datorită poziţiei rigide pe care o ia
câinele pentru a indica locul în care se
află prada (în engleză: to point, a arăta
spre). Iniţial, prepelicarii au fost folosiţi
pentru a vâna iepuri-de-câmp, dar
ulterior au fost dresaţi pentru a participa
şi la vânătoarea de păsări. Prepelicarii
au o înălţime de 58-71 cm, cântăresc 23-
24 kg, au bot lung, urechi care atârnă,
coadă ascuţită şi blană scurtă, moale, de
obicei albă cu pete mai închise la
culoare. Bracul-german cu păr scurt
adulmecă, urmăreşte, indică şi aduce
prada; are cam aceeaşi dimensiune ca şi
prepelicarul, iar blana sa este cafenie
sau cenuşie-albă. prepelicar: brac-
german cu păr scurt SAILY ANNE
THOMPSON prepeliţă Denumire
comună pentru păsările de inte¬ res
cinegetic cu coadă scurtă (familia Pha-
sianidae); unele au deasupra capului o
pană 257

m CICLOPEDIA U dreaptă sau curbată

anterior. Lungimea acestor păsări
variază de la 13 la 33 cm. ' Unele dintre
cele 95 de specii din Lumea Veche au
pinteni la picioare, spre deosebire UJ de
cele 36 de specii ale Lumii Noi cărora
Q_ le lipsesc. Prepeliţele preferă
câmpiile des- UJ chise şi tufişurile de la
marginile pădurilor. fUneori, masculul
ajută la clocitul celor 12 ouă.
Prepeliţele se hrănesc, de obicei, cu
seminţe şi fructe de pădure, dar şi cu
frun¬ ze, rădăcini şi insecte. Prepeliţa-
comună (Cotumix cotumix) din Eurasia
şi Africa este singura pasăre migratoare
din ordinul Galliformes. Prepeliţele
sunt, în general, mai mici decât
potârnichile. mssm Deşi a fost activ mai
puţin de zece ani, grupul a exercitat o
influenţă profundă asupra artelor. prerie
Câmpie plată sau denivelată, specifică
mai ales regiunilor din centrul Americii
de Nord. Precipitaţiile din ce în ce mai
scăzute, de la 100 cm la marginea estică
împădurită, la 30 cm la marginea vestică
deşertică, afectează flora şi fauna
preriei. Vegetaţia este reprezentată în
special de ierburi perene, cu multe
specii de plante cu flori din familia
leguminoaselor şi a compozitelor. Cele
trei tipuri principale de prerie sunt: cea
cu ierburi înalte, cea cu ierburi
amestecate şi cea cu ierburi mici. Preria
de coastă, preria pacifică sau
californiană, preria Palouse şi câmpiile
deşertice sunt acoperite în special de
specii de ierburi amestecate şi joase.
presă Maşină-unealtă care schimbă
mărimea sau forma unei bucăţi de
material, de obicei o foaie de metal, prin
aplicarea unei presiuni asupra matriţei
pe care este aşezată aceasta. Forma şi
construcţia matriţei determină forma
materialului de prelucrat. Presa are două
componente: presa care este ataşată de
pistonul mobil (înainte şi înapoi sau în
sus şi în jos) al maşinii şi matriţa care
este fixată pe un pat sau pe nicovală, a
cărei suprafaţă plată este perpendiculară
pe drumul de atac al pistonului. Pistonul
apăsa pe piesa de prelucrat care este
ţinută pe matriţă. Presele sunt de obicei
puse în mişcare de motoare electrice.
Vezi presă hidraulică. presă hidraulică
Presă al cărei mecanism este format din-
tr-un cilindru cu piston (vezi piston şi
ci¬ lindru) acţionat de apă sub presiune
pentru a da naştere unei forţe ce se
exercită asupra unei plăci de bază.
Lichidul este împins în cilindru de o
pompă. Presa hidraulică este
întrebuinţată pe scară largă în industria
metalurgică sau pentru alte activităţi în
care este necesară folosirea unor forţe
mari. Este produsă de mărimi şi tipuri
variate, cu capacităţi cuprinse între o
tonă sau chiar mai puţin şi zece mii de
tone sau chiar mai mult. Vezi şi presă de
perforat. presbiterianism Formă de
guvernământ bisericesc bazată pe regula
celor mai vârstnici sau a pres- biterilor.
Presbiterii sunt organizaţi într-o
prepeliţă-de-Virginia Specie de
prepeliţă din America de Nord (Cotinus
virginianus) care cuprinde aproape 20
de subspecii ce pot fi întâlnite din S
Canadei până în Guatemala. Prepeliţa-
comună este maro-roşcată şi are coadă
gri. Este un v⬠nat popular în zonele
sudice şi centrale ale Statelor Unite şi
tr㬠ieşte în tufişuri, zonele de conifere
şi pe câm¬ purile nearate. prerafaeliţi
Grup de pictori englezi tineri, îndrumaţi
de prepeliţă-de-Califomia Dante
Gabriel Rossetti, icaiiipepia caiifomica)
William Holman Hunt © WlllIAM H.
MUI.IINS, COLECŢIA SOCICTĂT» • t
t NAŢIONALE AUOOBON/PHOTO
RtSEARCHEKS Ş* JOlUl EVCrett
iVIlIlâlS; a fost fondat în 1848 ca
reacţie împotriva picturii sec. XVIII şi a
începutului de sec. XIX, pe care o con¬
siderau artificială şi lipsită de
imaginaţie. Scopul acestor tineri era de
a exprima prin lucrările lor o nouă
formă de sin¬ ceritate şi seriozitate
morală. Denumirea Frăţia Prerafaeliţilor
reprezintă un omagiu adus simplităţii cu
care era reprezentată natura în arta
italiană dinainte de Rafael; simbolismul,
imagistica şi stilul manierat specifice
picturilor acestora sugerează o lume
fals-medievală. Ulterior s-au alăturat
grupului şi Edward Burne-Jones şi
George Frederic Watts (1817-1904).
Grupul a funcţionat şi ca şcoală de
scriitori care pla¬ sau în general
acţiunea în cadre medievale, uneori cu
efect şocant, precum în opera lui
William Morris Apărarea Guevenerei
(The Defence of Guenevere, 1858), în
care sunt tratate subiecte legate de
dragoste şi sex. 258

conducere ierarhică, cea mai înaltă

dintre acestea fiind adunarea generală.
Aceştia sunt aleşi de către membrii
congregaţiei pe o durată determinată,
într-un sistem | ce susţine egalitatea
tuturor creştinilor, j Termenul
presbiterianism denumeşte, | de
asemenea, un cult religios, Biserica j
Presbiteriană. Bisericile presbiteriene !
modeme îşi au originile în bisericile
cal¬ viniste din Insulele Britanice; în
Europa continentală astfel de congregaţii
erau cu¬ noscute drept biserici
reformate. Biserica Presbiteriană are
cea mai largă răspândire şi influenţă în
Scoţia, unde a fost fondată de către John
Knox în 1557, dar este bine reprezentată
şi în Anglia, în Ţara Galilor şi în SUA.
Vezi calvinism. Prescott, William
H(ickling) (04.05.1796, Salem,
Massachusetts, SUA - 28.01.1859,
Boston, Massachusetts) Istoric american.
Născut într-o familie prosperă, a
absolvit Universitatea Harvard ! în
1814, dar, din cauza sănătăţii şubrede şi
a vederii slabe, nu a putut urma o carieră
în drept sau în afaceri. Prietenii lui,
printre care şi Washington Irving, l-au
îndrumat spre opera vieţii sale, relatarea
istoriei Spaniei din sec. XVI şi a
coloniilor ei. Cea mai cunoscută lucrare
a sa este Istoria cuceririi Mexicului
(History of the | Conquest of Mexico,
1843) şi Istoria cuceririi | Peru-ului
(History of the Conquest of Peru, 1847),
pentru care a folosit în mod riguros
surse originale şi care i-a adus reputaţia
de primul istoric american profesionist.
prescriere Procedură legală prin care
drepturile unei | persoane care a efectuat
un împrumut pe baza unei ipoteci pot fi
anulate, dacă aceasta nu reuşeşte să
achite obligaţiile specificate în
contractul de împrumut. Cel care a
acordat împrumutul poate declara că
acesta nu a fost returnat şi are dreptul de
a şi-l recupera prin prescriere.
Prescrierea : se face de obicei prin
vânzarea proprietăţii, pe baza unei
dispoziţii legale, celui ce licitează mai
mult, adică de obicei celui care a
acordat împrumutul. Vezi şi ipotecă.
prescriptivism în metaetică, concepţie
conform căreia principiile morale sunt
prescripţii şi, prin urmare, au forma
logică a unor imperative.
Prescriptivistnul a fost mai întâi susţinut
de Richard M. Hare (n. 1919) în
Limbajul moralei (The Language of
Morals, 1952). Hare a argumentat că
este imposibil să obţinem o prescripţie
plecând de la un şir j de propoziţii
descriptive; cu toate acestea, a încercat
să găsească un temei pentru ; judecata
morală, afirmând că aceasta este |
„generalizabilă". Astfel, dacă cineva
con- { sideră o anumită acţiune ca fiind
greşită, [ toate acţiunile similare vor fi
socotite in- j corecte. Generalizarea nu
este un principiu i moral substanţial, ci o
caracteristică logică a termenilor
morali; oricine foloseşte ter¬ meni
precum „corect" şi „trebuie" susţine în
mod logic generalizarea lor. prescripţie
achizitivă în dreptul proprietăţii, efect al
trecerii j timpului asupra acordării şi
distrugerii | drepturilor. Prescripţia
achizitivă îi dă dreptul unei persoane,
după ce aceasta a I beneficiat de dreptul
de posesie neechivocă pe o anumită
perioadă de timp, să obţină un drept
asupra unei proprietăţi mobiliare, de ex.
o servitute, dar nu şi proprietatea însăşi.
Vezi şi proprietate adversă. presiune
Forţă perpendiculară pe o unitate de arie
sau tensiune dintr-un punct din interi¬
orul unui fluid închis. Un obiect solid
exercită pe o suprafaţă o presiune egală
I cu greutatea lui împărţită la aria zonei
de j contact. Greutatea atmosferei
Pământului ! pe suprafaţa acestuia
constituie presiunea atmosferică, a cărei
valoare variază de la un loc la altul, dar
care descreşte întotdeauna odată cu
altitudinea. Presiunea exercitată de un
gaz închis într-un recipient este o i
rezultantă a forţelor care acţionează asu-
j pra pereţilor recipientului şi care apar
în i urma ciocnirilor numeroase şi
continue ale ! moleculelor de gaz.
Presiunea hidrostatică | este tensiunea
sau presiunea exercitată în : puncte
dintr-un lichid închis, în mod egal şi în
toate direcţiile. Presiunea litostatică j
este tensiunea exercitată pe o rocă din j
crusta Pământului de rocile de deasupra;
j ea creşte odată cu adâncimea. Unitatea
de presiune este pascalul (Pa), care este
egal cu ! un newton pe metru pătrat.
presiune arterială Presiune care apare
atunci când inima îm¬ pinge sângele în
vasele de sânge. întinderea : şi
contractarea vaselor sangvine ajută la
menţinerea fluidului de sânge. De
regulă, la oameni, presiunea este
măsurată la artera mâinii sau a
piciorului. Presiunea este ex- I primată
cu ajutorul a două valori numerice; j
presiunea normală a unui adult este de j
120/80 mm Hg. Valoarea cea mai mare
259 PRESIUNE

PRESIUNE (valoarea sistolică) este

măsurată atunci când ventriculele inimii
se contractă, iar valoarea cea mai
scăzută (valoarea diasto- lică), atunci
când acestea se relaxează. Vezi
hipertensiune; hipotensiune. presiune
atmosferică sau presiune barometrică
Forţă pe unitate de suprafaţă exercitată
de aer asupra suprafeţei terestre.
Presiunea standard la nivelul mării este
de o atmosfe¬ ră (atm) sau de 760 mm
coloană de mercur sau de 101,35
kilopascali, dar presiunea variază odată
cu altitudinea şi temperatu¬ ra. Este
înregistrată cu un barometru cu mercur
(de aici provenind termenul de presiune
barometrică), ce indică înălţimea
coloanei de mercur care este egală cu
greutatea atmosferei din coloana de
deasu¬ pra. Poate fi măsurată şi cu un
barometru aneroid, în care deformarea
suprafeţei metalice de către presiunea
atmosferică acţionează un ac indicator.
presiune barometrică Vezi presiune
atmosferică presiune de radiaţie
Presiune generată de radiaţia
electromag¬ netică asupra unei
suprafeţe. Este rezultatul impulsului
purtat de radiaţii. Atunci când radiaţia
este reflectată şi nu absorbită, pre¬
siunea radiaţiilor se dublează; uneori
poate fi destul de puternică pentru a
produce o forţă ce poate fi folosită în
diverse scopuri. presiune ridicată a
sângelui Vezi hipertensiune Presley,
Elvis Aaron sau Aron (08.01.1935,
Tupelo, Mississippi, SUA - 16.08.1977,
Memphis, Tennesse) Cântăreţ american
renumit, cunoscut în lumea întreagă ca
„rege al rock-and-roll" şi unul dintre
artiştii dominanţi ai muzicii rock de la
mijlocul anilor 1950 până la moartea sa.
Presley a crescut într-o familie foarte
săracă în Tupelo, s-a mutat în Memphis
pe când era adolescent, iar familia sa
ajunsese aproape la sapă de lemn când
produc㬠torul Sam Phillips de la Sun
Records, o casă de producţie blues
locală, l-a sunat pentru caseta
demonstrativă. După câteva săptămâni
de sesiuni de înregistrări, re¬ zultatul a
fost o trupă formată din Presley,
chitaristul Scotty Moore şi basistul Bill
Black. Repertoriul lor consta în acel gen
de muzică pentru care Presley avea să
devină faimos: cântece blues şi country.
balade Tin Pan Alley şi imnuri
evanghelice. Presley cunoştea această
muzică în parte de la radio, în parte de
la biserica penti¬ costală la care
mergeau părinţii săi şi de la grupurile
muzicale la care participa, care se
reuneau la biserica afro-americanilor
din Memphis a reverendului H.W.
Brewster, şi în parte de la cluburile de
blues de pe Beale Street pe care a
început să le frecventeze în adolescenţă.
Presley era deja o personalitate
explozi¬ vă, avea părul destul de lung,
dat pe spate cu gel, şi purta haine în
culori ciudate, dar personalitatea sa
muzicală nu s-a manifes¬ tat până când
trupa nu a cântat melodia That's AU
Right Mama a cântăreţului de blues
Arthur („Big Boy") Crudup, în iulie
1954. Au realizat o sinteză
surprinzătoare, gen ulterior numit
rockabilly, păstrând multe dintre
inflexiunile blues originale, dar vocea
de tenor a lui Presley i-a dat o tuşă mai
uşoară, iar ritmul de bază i-a conferit o
linie mai suplă. Sunetul acesta a devenit
marca a cinci cântece single lan¬ sate de
Presley împreună cu Sun în anul următor.
Deşi nici unul nu a devenit hit la nivel
naţional, în august 1955, când a fost
lansat cel de-al cincilea, Mystery Train,
despre care s-a spus că ar putea fi cel
mai bun cântec al său, a atras un interes
substanţial în sudul Statelor Unite pentru
înregistrările sale, pentru apariţiile live
în săli de spectacole şi cluburi locale şi
pen¬ tru difuzările radio pe postul cu
acoperire naţională Louisiana Hayride.
(Schimbarea muzicală fundamentală s-a
produs când li s-a alăturat toboşarul D.J.
Fontana, mai întâi pentru spectacolele de
la Hayride, iar apoi şi la înregistrări,
începând cu Mystery Train.) Apoi
manager al lui Presley a devenit
colonelul Tom Parker, nume important în
muzica country, care îi transformase în
vedete pe Eddy Arnold şi Hank Snow.
Parker a aranjat ca repertoriul de
cântece şi contractul de înregistrări al
lui Presley să fie vândute unor companii
importante din New York City, Hill and
Range, respectiv RCA Victor. Sun a
câştigat în total 35 000 de dolari; Elvis a
primit 5 000. A început să înregistreze în
studiourile RCA din Nashville,
Tennessee, cu un grup ceva mai mare de
muzicieni, dar din care încă făceau parte
Moore, Black şi Fontana, şi a început să
facă senzaţie în întreaga ţară cu seria de
hituri Heartbreak Hotel, Don't Be Cruel,
Love Me Tender (toate lansate în 1956),
AU Shook Up (1957) şi multe altele.
260

Din 1956 până în 1958 a dominat to¬

purile de vânzări, deschizând calea
epocii rock-and-roll şi uşi atât pentru
artiştii albi, cât şi pentru cei de culoare.
Apariţiile sale televizate, în special cele
de la emisiunea de varietăţi de duminică
seara a lui Ed Sullivan, au stabilit
recorduri de audienţă. Chiar şi filmele
sale, câteva prestaţii uşure¬ le, au avut
un imens succes de box-office. Presley a
devenit idolul adolescenţilor acelui
deceniu, întâmpinat peste tot de hoarde
de femei care ţipau şi, când s-a anunţat
la începutul anului 1958 că fusese
recrutat şi avea să se înroleze în armata |
americană, a existat un moment de
durere adevărată, un eveniment extrem
de rar în cultura pop. Fapt şi mai
important, Presley a fost un mare
catalizator cultural al perioadei sale.
Afişa un aer amestecat de umilinţă şi de
încredere în sine, de anga¬ jament intens
şi de neîncredere comică în capacitatea
sa de a stârni frenezie. A inspi- J rat, la
propriu, mii de muzicieni - iniţial pe cei
din sud, care gândeau mai mult sau mai
puţin la fel ca el, pornind de la Jerry Lee
Lewis şi Cari Perkin, prima generaţie de
rockabillies, şi, ulterior, oameni care
afişau o combinaţie foarte diferită de
influenţe şi ambiţii culturale. De la John
Lennon la Bruce Springsteen, de la Bob
Dylan la Prince, este imposibil să
numeşti o vedetă rock, de orice mărime,
care să nu îi datoreze explicit ceva lui
Presley. Mai mult, Presley şi-a inspirat
publicul. „E ca şi cum el ne-ar fi şoptit
tuturor visul său la ureche, iar noi l-am
visat apoi", a spus Springsteen după
moartea lui Presley. Nu trebuia să îţi
doreşti să fii vedetă rock-and-roll, nici
chiar muzician, pentru a-ţi dori să fii ca
Elvis - ceea ce însemna, de fapt, să fii
liber şi lipsit de inhibiţii şi, totuşi, j să
rămâi ancorat în cotidian. Milioane de |
oameni - o generaţie întreagă, dacă nu
chiar două - şi-au definit stilul propriu şi
ambiţiile în termenii personificaţi pentru
prima dată de Elvis. Drept rezultat, nu se
poate spune că a fost adorat la nivel
universal. Cei care nu îl venerau îl
considerau vrednic de dispreţ J (nimeni
nu îl putea ignora însă). Preoţii | şi
criticii l-au descris ca pe o anatemă, | iar
stilul său de dans derivat din religia
penticostală şi vocea lipsită de
rezonanţă au fost socotite obscene.
Rasiştii l-au acuzat că amesteca muzica
negrilor cu a albilor (iar Presley îşi
numea întotdeauna conştiincios sursele
de culoare, unul dintre lucrurile care l-
au diferenţiat de scriitorii şi cântăreţii
Elvis Presley şi Joan Blackman în Blue
Hawaii (1961) © 1961 SY HAI. 8.
WAIUS AND JOSEPH H. HAZEN,
PARAMOUNT PICTURES
CORPORATION; rotOGRAFIE DINTR-
0 COLECflE PRIVATĂ Tin Pan Alley,
care împrumutaseră ani de-a rândul din
stilul celor de culoare, fără a
recunoaşte). A fost declarat responsabil
de toate faptele de huliganism în rândul
tine¬ rilor şi de delincvenţa juvenilă. Şi
totuşi, la fiecare apariţie televizată, 'era
amabil, politicos, vorbea blând, aproape
timid. Doar atunci când avea formaţia în
spatele său şi ritmul îi răsuna în ureche
devenea „Elvis the Pelvis". în 1960,
Presley s-a întors din armată, după ce
fusese soldat în Germania în loc să se
alăture diviziei de spectacole din
Serviciile Speciale. Cei care îl
considerau doar un truc comercial lipsit
de talent se aşteptau să dispară. în
schimb, el a continuat să scoată hituri
din înregistrările adunate înainte de a
intra în armată. La întoarcerea în Statele
Unite, a continuat din punctul în care
rămăsese, lansând o serie de peste 30 de
filme (de la Blue Hawaii la Change
qfHabit) în următorii opt ani, nici unul
neîncadrându-se într-un gen anume,
decât genul „film cu Elvis", ceea ce
însemna comedii romantice cu interludii
muzicale. Majoritatea au fost însoţite de
coloane sonore, iar filmele şi albumele
mu¬ zicale l-au transformat într-un om
bogat, deşi aproape l-au ruinat ca artist.
Presley a lucrat cel mai bine în anii
1960, la cântece fie lipsite de legătură
cu filmele, fie având tangenţă marginală
cu acestea, precum It’s Now or Never
(O Sole Mio) (1960), Are You
Lonesome Tonight?, Little Sister
(ambele lansate în 1961), Can’t Help
Falling in Love, Retum to Sender
(ambele lansate în 1962) şi Viva Las
Vegas (1964). Presley nu mai era un
personaj controversat; devenise un nou
artist al maselor previzibil, personaj
care nu mai prezenta nici un interes real
pentru 261 PRESLEY

PRESOCRATICI m CICLOPEDIA
UNjffiRSALA BRITANNI publicul rock
care se diversificase foarte mult odată
cu apariţia noilor artişti precum Beatles,
Rolling Stones şi Bob Dylan. în 1968,
schimbările din lumea muzicii îl
depăşiseră pe Presley - câştigurile din
filme şi vânzările de albume scăzuseră.
în decembrie a fost difuzată emisiunea
sa de Crăciun; un tur de forţă axat pe
rock-and-roll şi rhythm-and-blues, care
i-a restabilit în mare parte credibilitatea
pierdută. în 1969 a lansat un single fără
nici o legătură cu vreun film, Suspicious
Minds; a ajuns pe locul întâi în
clasamente. A început să ţină din nou
concerte şi şi-a recâştigat rapid un
public de proporţii, deşi acesta nu mai
era la fel de universal ca în 1950 - era
un public majoritar feminin, constituit în
principal din reprezentante nesofisticate
ale clasei muncitoare din Sud şi din
Vestul Mijlociu. în următorii zece ani a
continuat să fie una dintre cele mai mari
atracţii din Statele Unite. (Din mai multe
motive, nu a avut niciodată concerte în
afara Americii de Nord.) Presley era
acum unul dintre artiştii americani
principali, un simbol, dar nu tocmai un
idol. în 1967 s-a căsătorit, iară a face
prea mari furori, în 1968 s-a născut fiica
sa, Lisa Mărie, iar în 1973 a divorţat.
Nu a mai jucat în nici un film, dar a fost
lansat un film bun pe marginea
concertelor, intitulat Elvis on Tour.
Albumele sale nu aveau o calitate con¬
stantă, dar pe fiecare dintre ele existau
un cântec, două care dădeau dovadă de
con¬ centrare şi energie. Nici hiturile nu
au mai fost la fel de frecvente -
Suspicious Minds a fost ultimul cântec
clasat pe locul întâi, iar Buming Love
(1972) ultimul care a intrat în Top 10.
Dar graţie concertelor, descrise cel mai
bine de criticul Jon Landau ca o
apoteoză a comediei muzicale
americane, a continuat să câştige mulţi
bani. îi lipseau ambiţia şi puterea de la
început, dar poate că era un lucru bun -
nu a părut niciodată o relicvă a anilor
1950 care încearcă să ţină pasul cu
tendinţele, ci a fost doar un artist, fără
încetare el însuşi. Cu toate acestea,
Presley avea un stil de viaţă complet
nesănătos. Petrecându-şi aproape tot
timpul, cât nu era în turneu, la
Graceland, proprietatea sa din Memphis
(o casă sudistă imensă în stil colonial,
de¬ corată într-un stil la limita dintre
moder¬ nitate banală şi opulenţă
ţipătoare în stil Vegas), ducea o viaţă de
noapte, înconjurat de paraziţi şi
îmbuibându-se cu mânc㬠ruri grase şi
tot felul de medicamente. Spectacolele
sale s-au deteriorat în ultimii doi ani de
viaţă, iar cariera în studio a în¬ cetat.
Presley nu a părut niciodată sigur pe
statutul său, niciodată pe deplin convins
că nu avea să cadă din nou într-o sărăcie
lucie şi, drept rezultat, părea să fi ajuns
imobilizat; cel care riscase totul,
inclusiv căderea într-un potenţial
ridicol, pentru a se transforma într-un
succes, trăia acum ca un dependent de
medicamente singuratic, în cele din
urmă, în vara anului 1977, cu o seară
înainte de a începe un nou turneu de
concerte, a murit de infarct, cauzat în i
mare parte de abuzul de medicamente. |
Avea 42 de ani. Aproape imediat după
ce au primit vestea morţii, fanii
îndureraţi din întreaga lume s-au adunat
la Graceland pentru a-şi lua rămas-bun
de la băiatul sărac I care a reuşit să
trăiască visul american, într-un fel,
doliul nu a încetat niciodată: Graceland
rămâne una dintre principalele atracţii
turistice din Statele Unite la mai bine de
30 de ani de la moartea lui Presley, iar
albumele şi alte articole conexe continuă
să se vândă foarte bine. în fiecare an, în
luna august, mulţimea se adună la
Graceland pentru a-1 omagia, nu la
aniversarea naşterii, ci la comemorarea
morţii. Din când în când au mai apărut
zvonuri cum că nu ar fi murit, că moartea
sa ar fi fost înscenată pentru a putea
scăpa de faimă. Există o legiune de
imitatori ai lui Elvis. Cei mai mari fani -
femei albe din clasa muncitoare,
aproape în exclusivita¬ te - şi-au lăsat
moştenire pasiunea copiilor, sau cel
puţin unui număr surprinzător de fiice.
„Elvis a părăsit clădirea", dar cei care
se mai află încă în ea au decis să
continue, încă o dată, Elvis Presley iese
triumfător, deşi triumful este umbrit de
ceva mai puţin decât fericirea.
presocratici Cei mai vechi filozofi greci
(cei care l-au precedat pe Socrate)
numiţi cosmologi sau naturalişti datorită
interesului lor faţă de originea şi natura
lumii fizice. Printre cei mai importanţi
s-au numărat Thales din Milet,
Anaximandru şiAnaximene, Xenofan din
Colophon, Parmenide, Heraclit,
Empedocle, Anaxagoras, Democrit,
Zenon din Elea şi Pitagora.
presopunctură sau shiatsu Practică a
medicinei alternative în care se aplică
presiune asupra unor puncte de pe corp
aliniate de-a lungul a 12 meridiane
principale (căi), de obicei pentru o
perioadă scurtă de timp, pentru a
îmbunătăţi fluxul 262

forţei vitale (qi). Deşi adesea se

foloseşte numele său japonez, shiatsu,
presopunctura a fost creată în China cu
mii de ani în urmă. Poate fi presat un
singur punct pentru a ameliora un
simptom sau o stare anume ori se poate
lucra cu mai multe puncte pentru a
obţine o stare generală bună. Unele
studii arată că presopunctura poate fi
eficientă în anumite probleme de
sănătate, cum ar fi greaţa, durerea sau
slăbiciunile provocate de un atac
cerebral. Riscurile sunt minime, dacă
este folosită cu prudenţă. Vezi şi
acupunctura. Prespa Lac situat pe graniţa
dintre Macedonia, Albania şi Grecia.
Are o lungime de 23 km şi o lăţime de
13 km; se află la o altitudine de 8S3 m
deasupra nivelului mării şi se varsă la
NE în lacul Ohrid printr-un canal
subteran. în partea de S a acestuia se
află lacul Micul Prespa care include
insula Sf. Ahile; insula a fost capitala
ţarului bulgar Samuil în sec. X d.Hr. A
devenit centru turistic şi pescăresc în
anii 1970. Pressburg Vezi Bratislava
Pressburg, Tratatul de la - (26
decembrie 1805) înţelegere semnată de
Austria şi Franţa la Pressburg (în
prezent Bratislava, Slovacia) după
victoriile lui Napoleon în bătăliile de la
Ulm şi Austerlitz. Prin acesta, Austria
ceda Veneţia lui Napoleon, iar Tirolul şi
Vorarlbergul, Bavariei. Austria a fost de
acord ca principii electori ai Bavariei şi
Wurttembergului, aliaţi cu Napoleon, să
fie înălţaţi la rangul de regi, fapt ce a
redus influenţa Austriei în Germania;
Austria şi-a pierdut treptat autoritatea şi
în Italia. Prin acest tratat, Napoleon a
reuşit să creeze în jurul Franţei un cerc
de state vasale acesteia. Prestes, Luls
Carlos (03.01.1898, Porto Alegre, Rio
Grande do Sul, Brazilia - 07.03.1990,
Rio de Janeiro) Revoluţionar brazilian.
în 1924 a încercat să stârnească o
revoltă la ţară, călătorind în acest scop
timp de trei ani prin Brazilia. Deşi
efortul său a eşuat, a devenit un erou
romantic. Ulterior, a condus Partidul
Comunist Brazilian care a militat pentru
lichidarea plăţilor pentru datoria naţio¬
nală, naţionalizarea companiilor
deţinute de străini şi reforma
pământului. A fost închis după o revoltă
violentă din 1935 şi eliberat după Al
Doilea Război Mondial. Mai târziu a
fost senator pentru o perioadă scurtă de
timp. Preston Oraş, 129 642 loc. (2001),
reşedinţă de comitat în Lancashire,
Anglia, pe râul Ribble. S-a dezvoltat în
apropierea unui fort roman şi a fost
atestat oficial în 1179. Important centr,u
comercial, a devenit cunoscut pentru
producţia de ţesături de lână, precum şi
pentru filaturile de bum¬ bac. A fost
centrul cartierului general al re-
galiştilor Lancashire din timpul
războaielor civile engleze, care au fost
înfrânţi de către Oliver Cromwell, în
1648. în ciuda decli¬ nului industriei de
textile specializată în prelucrarea
bumbacului, economia a rămas puternică
datorită diversificării; în prezent se
produc aparate de zbor şi automobile.
presură Denumire populară pentru cele
cca 37 de specii de păsări ale Lumii
Vechi, genul Emberiza, dar şi pentru
anumite specii asem㬠nătoare din
Lumea Nouă. Toate aparţin familiei
Fringillidae şi multe se recunosc prin
desenul de pe cap şi culorile vii.
Speciile genului Emberiza sunt
granivore care trăiesc Presură-colorată
(Passerina c/r/s) de obicei în Eurasia !
■>«»»/»><; temperată şi din N Africii
până în India. Pasărea-omătului
(Plectrophenax nivalis, din subfamilia
Emberizinae) trăieşte în N îndepărtat,
iar presura-ciocârlie (Calamospiza
melanocorys, Emberizinae) trăieşte în
Marile Câmpii din SUA. Speciile din
SUA sunt reprezenta¬ te de presura-
indigo (Passerina tyanea) şi presura-
colorată (P. ciris). Masculul presu- rii-
colorate, cu un penaj în nuanţe de roşu,
verde şi albastru, este pasărea cea mai
viu colorată din SUA. presură-
americană-cu-gât-negru Specie
americană de 1 / _ TKASE DANIEL
pasenforme (Spiza _ r . . presura-
americana-cu-gat-negru americana,
familia Fnn- (sP¡za americana) gillidae)
care se hr㬠neşte cu seminţe şi se
înmulţeşte pe câmpiile din centrul SUA.
Cele mai multe iernează în N Americii
de Sud, dar unele ajung pe coasta
Atlanticului. Mascu¬ lul este o pasăre
maro

PRESURA dungată, de 16 cm, cu o pată

neagră pe pieptul galben şi care seamănă
cu o Stur- nella (Icteridae) în miniatură.
presură-galbenă Specie de pasăre
cântătoare (Emberiza dtrinella, familia
Emberizidae) care poate fi întâlnită din
Marea Britanie până în Asia Centrală.
Are o lungime de 16 cm şi corp maroniu
dungat, capul şi pieptul sunt galbene şi
are un cântec rapid. In S SUA,
ciocănitoarea-galbenă se numeşte
presură-galbenă. preşedinte în
guvernare, persoană care este şeful
statu¬ lui şi uneori şi şeful executiv al
naţiunii. în unele ţări, preşedintele este
şeful statului, dar nu şi al guvernului; în
acest caz, rolul său este formal, având
putere politică limi¬ tată sau chiar
inexistentă. Preşedinţii pot fi aleşi în
mod direct sau indirect, pentru un număr
limitat sau nelimitat de mandate, în SUA,
datoria principală a preşedintelui este
de a se asigura că legile sunt aplicate în
mod corect, prin intermediul unor
diverse organe executive şi cu ajutorul
cabinetului. Este, de asemenea,
comandant suprem al forţelor armate,
numeşte judecători pentru Curtea
Supremă şi semnează tratate cu
guvernele străine (posibil cu aprobarea
Senatului). Funcţia prezidenţială există
în guvernele din America Centrală şi de
Sud, Africa şi în alte ţări ale lumii. în
Europa de V puterea executivă îi
aparţine în general prim-ministrului şi
cabinetului său, iar preşedintele, când
această funcţie există, are puţine
responsabilităţi (Franţa este o excepţie
în acest sens). preşedinte de tribunal
Magistrat care prezidează oricare din
mul¬ tiplele curţi de pe lângă tribunal.
în oricare din statele SUA este titlul
judecătoresc cel mai înalt şi
conducătorul Curţii Supreme de Justiţie.
Preşedintele de tribunal din SUA,
asemenea vicepreşedintelui de tri¬
bunal, este numit de preşedintele ţării şi
promulgat de Senat pentru un mandat pe
viaţă. în unele state, preşedintele de
tribunal al Curţii Supreme este ales prin
alegeri populare, fiind pensionat la
limită de vârstă. Preşedinţii de tribunal
răspund, în mod normal, de
administrarea propriului tribunal şi de
pregătirea bugetului judiciar. pretor în
Roma antică, magistrat ce avea
autoritatea de a judeca, era responsabil
de organizarea jocurilor publice şi, în
absenţa consulului, avea autoritate
extinsă în guvernare. După un mandat de
un an, de obicei, pretorul devenea
guvernatorul unei provincii. Deşi iniţial
accesibil numai magistraţilor patrici¬
eni, începând cu 337 î.Hr., postul a putut
fi ocupat şi de plebei. Numărul
pretorilor a crescut la opt în sec. I î.Hr.
Doi dintre ei se ocupau de chestiunile
civile, în timp ce ceilalţi şase lucrau
pentru anumite instanţe judecătoreşti. în
timp, postul a cunoscut o serie de
variaţii, în funcţie de diverşii
conducători guvernamentali şi împăraţi;
în perioada imperiului târziu nu mai
rămăsese decât pretorul oraşului care se
ocupa de organizarea jocurilor publice.
Pretoria Oraş, 1 282 000 loc. (2005) în
zona metropolitană, capitala
administrativă a Republicii Africa de
Sud. întemeiat în 1855, a devenit
capitala Transvaalului în 1860, capitala
administrativă a Africii de Sud în 1910
şi oraş în 1931. în timpul Războiului cu
burii din 1899, Winston Churchill a fost
închis aici, reuşind ulte¬ rior să
evadeze. în Pretoria se află sediul
guvernului; majoritatea populaţiei
lucrează în sectorul serviciilor. Este şi
un important centru feroviar, cu o
economie bazată pe industrie, în special
pe cea a fierului şi a oţelului. Printre
instituţiile de învăţământ se numără
Universitatea Africii de Sud (1873) şi
Universitatea din Pretoria (1908). în
2000, Pretoria a devenit o componentă a
municipalităţii metropolitane Tshwane.
Vezi Bloemfontein, Cape Town.
Pretorius, Andries (Wilhelmus Jacobus)
(27.11.1798, lângă Graaff-Relnet, Cape
Colony - 23.07.1853, Magaliesberg,
Transvaal) Conducător african în timpul
Marii Migraţii a burilor din Colonia
Capului, care era dominată de englezi.
Forţele lui Pretorius le-au înfrânt pe
cele zulu la râul Blood, în 1838, şi la
Magono, în 1840. în 1842 a condus o
bătălie fără succes contra englezilor,
care au anexat teritoriul Natal. După
anexarea Transvaalului de către
britanici, în 1848, trupele sale au reluat
atacurile, dar au fost din nou în¬ frânte.
în 1852 a participat la Convenţia Sand
River unde s-a declarat independenţa
regiunii Transvaal. A dus negocieri
pentru independenţa Monarhiei Fluviului
Orange, aceasta fiind în cele din urmă
garantată de Convenţia Bloemfontein din
1854. Fiul lui, Marthinus Wessel
Pretorius (1819-1901), a fost primul
preşedinte al Republicii Africa de Sud
(1857, 1864, 1869) şi preşedinte 264

| al Statului Liber Orange (1859-1863). |

După anexarea britanică a
Transvaalului, Marthinus s-a alăturat
conducătorilor buri insurgenţi şi i-a
ajutat să obţină j independenţa. A fost
membru al trumvira- tului conducător
până la alegerea lui Paul j Kruger ca
preşedinte, în 1883. preţ Sumă de bani
care trebuie plătită pentru a obţine un
anumit bun, serviciu sau resursă.
Operând ca o măsură a valorii, preţurile
au un rol economic foarte important,
distri¬ buind oferta de bunuri, servicii şi
resurse celor care le doresc cel mai
mult, prin balanţa dintre cerere şi ofertă.
Preţurile pentru resurse se numesc
salarii, dobânzi sau chirie. Acest sistem,
cunoscut drept mecanismul preţurilor, se
bazează pe prin¬ cipiul conform căruia
oferta unui anumit bun va corespunde cu
cererea acestuia doar dacă preţurile
variază liber. Dacă ofer¬ ta este
excesivă, preţurile vor fi mici, iar
producţia se va reduce. Scăderea
producţiei | generează o nouă creştere a
preţurilor, până la stabilirea unui
echilibru între cerere şi ofertă. Dacă
oferta este insuficientă, preţurile vor fi
mari, determinând o creş¬ tere a
producţiei care, în timp, va genera o
scădere a preţurilor până la restabilirea
echilibrului între ofertă şi cerere. în
practi¬ că nu există nici un mecanism al
preţurilor perfect independent; chiar şi
în economiile de piaţă, monopolurile
sau reglementările ! guvernamentale pot
limita eficienţa pre¬ ţului ca determinant
al cererii şi ofertei, în economiile
centralizate, mecanismul preţurilor
poate fi înlocuit de controlul gu¬
vernului. Tentativele de a crea o
economie fără un mecanism al preţurilor
provoacă, de obicei, un surplus de
bunuri nedorite şi un deficit de bunuri
dorite, apariţia pieţei negre şi blocarea
creşterii economice. Prévert, Jacques (-
Henri-Marie) (04.02.1900, Neuilly-sur-
Seine, Franţa - 11.04.1977, Omonville-
la-Petite) Poet şi scenarist francez.
Angajat într-un magazin, a început să
scrie după ce s-a demobilizat din
armată. Influenţat de j mişcarea
simbolistă, a reînnoit tradiţia I străveche
a poeziei orale, creând „poeme cântec"
despre viaţa de stradă din Paris, reunite
în antologia Cuvinte (Paroles, 1945).
Multe dintre acestea au fost transpuse pe
muzică şi au devenit cântece foarte
popu¬ lare. Printre cele mai bune
scenarii ale sale pentru filmele lui
Marcel Carné se numără Copiii
Paradisului (Les Enfants du Paradis,
1945), Spectacol (Spectacle, 1951) şi
Lucruri şi alte lucruri (Choses et autres,
1972). A lucrat de asemenea pentru
televiziunea franceză, precum şi la filme
de animaţie pentru copii. Previn, André
(George) născut Andréas (Ludwig)
Priwin (n. 6.04.1929, Berlin, Germania)
Pianist, compozitor şi dirijor american
de origine germană. A fugit de
persecuţia na¬ zistă, stabilindu-se la Los
Angeles în 1939. A prelucrat şi
orchestrat muzică pentru MGM în anii
1940 şi 1950 şi, ulterior a înregistrat
muzică de filme pentru câteva studiouri.
între timp a devenit un cunoscut pianist
de jazz şi de muzică clasică şi a început
activitatea de dirijor. A fost dirijor
principal la Simfonia din Houston, la
Simfonia din Londra, la Simfonia din
Pittsburgh, la Filarmonica din Los
Angeles şi la orchestrele Filarmonicii
Regale. A compus, de asemenea, o
simfonie, concerte, opera Un tramvai
numit dorinţă (A Streetcar Named
Deşire, 1998), precum şi cântece
populare. A primit titlul de Cavaler
Britanic (KBE) în 1996 şi un Premiu al
Centrului Kennedy în 1998. Prévost
d’Exiles, Antoine-Francois cunoscut ca
abatele Prévost (01.04.1697, Hesdin,
Franţa - 25.11.1763, Chantilly)
Romancier francez. încă din copilărie a
şovăit între a se înrola în armată şi a
intra în lumea religioasă; la ultima a
renunţat în 1728. Anii următori ai vieţii
sale au fost marcaţi de numeroase
aventuri amo¬ roase şi de datorii. Faima
lui se datorează în totalitate lucrării
Manon Lescaut (1731), un roman
sentimental despre un tânăr din familie
bună care îşi ruinează viaţa şi averea
pentru o curtezană. Acest roman a
devenit punctul de plecare pentru două
opere faimoase, Manon de Jules
Massenet şi Manon Lescaut de Gia-
como Puccini. Prezan, Constantin
(27.01.1861, Sterianul de Mijloc,
Butimanu, Ilfov, România - 27.08.1943)
Mareşal român, mem¬ bru de onoare al
Academiei Române. Specialist în arma
ge¬ niului, a îndeplinit înalte funcţii în
arma¬ ta română în timpul 265

PREZENTARE ICICLOPEDIA
UNI^'RSALĂ BRITANNI© Primului
Război Mondial: comandant al Armatei
IV de Nord (1916), şef al Marelui
Cartier General (1916-1918) şi şef al
Ma¬ relui Stat-Major (1918-1920). A
coordonat planul campaniei de apărare
din Carpaţii Orientali (luptele de la
Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, 1917).
prezentare a faptelor în ştiinţele
juridice, serie de proceduri de dinaintea
procesului, în vederea schim¬ bului de
informaţii între părţile implicate.
Examinarea faptelor poate fi făcută prin
interogatorii, întrebări scrise, trimise de
la o parte la cealaltă, în încercarea de a
verifica fapte importante. Ele pot fi
făcute şi prin depoziţii ale unui martor,
care este supus întrebărilor sub jură¬
mânt, în prezenţa avocaţilor ambelor
părţi, (înregistrarea scrisă a acestora se
numeşte tot depoziţie). Alte forme de
descoperire includ ordinele de aducere
şi de inspec¬ ţie, care obligă partea
opusă să aducă documente sau alte
probe relevante, ca şi cererile de
examinare medicală în cazurile în care
este discutată condiţia fizică sau mentală
a uneia dintre părţi. PRI Vezi Partidul
Revoluţionar Instituţional Priam în
mitologia greacă, ultimul rege al Troiei.
I-a urmat tatălui său, Laomedon, ca rege
şi a extins treptat controlul Troiei peste
Hellespont. Soţia lui, Hecuba, i-a dăruit
mulţi copii, printre care Hector şi Paris.
A domnit în timpul războiului troian; în
ultimul an a pierdut 13 fii, dintre care
trei au fost ucişi de Ahile într-o singură
zi. Moartea lui Hector l-a afectat atât de
mult, încât a acceptat să se umilească în
faţa lui Ahile, cerându-i corpul
neînsufleţit al fiului său. După căderea
Troiei a fost ucis de către Neoptolem,
fiul lui Ahile. Priap Zeu grec al
fertilităţii animale şi vegeta¬ le. Era
reprezentat sub o formă umană
caricaturală, deformată în mod grotesc,
cu un falus enorm. în onoarea lui erau
sacrificaţi măgari, probabil din cauză că
simbolizau desfrâul şi erau asociaţi cu
potenţa sexuală a zeului. Tatăl lui era
Dionysos, iar mama sa ori o nimfă
locală, ori Afrodita. în Antichitate,
cultul lui Priap s-a răspândit în întreaga
lume, fiind adoptat ca zeu al grădinilor.
Pribilof Grup de insule la SE de Marea
Bering şi Alaska. Include insulele St.
Paul, St. George şi două insule mai mici,
situa¬ te cam la 500 km de V
continentului. Controlul insulelor a fost
preluat de către Statele Unite de la
Rusia, odată cu Achiziţia Alaska (1867).
Insulele prezintă un relief deluros şi nu
au porturi; sunt un loc de împerechere
pentru majoritatea speciilor de foci cu
blană, din aprilie până în noiembrie.
Vânarea în scop comercial a focilor a
fost întreruptă în 1986. Insulele
găzduiesc şi numeroase specii de păsări,
vulpi-albastre şi albe. Populaţia
indigenă este alcătuită din aleuţi. Price,
(Mary Violet) Leontyne (n. 10.02.1927,
Laurel, Mississippi, SUA) Soprană
americană. A studiat la Şcoala Juilliard.
După debutul în spectacolul reluat al
operei Patru sfinţi în trei acte (Four
Saints in Three Acts, 1952), a devenit
celebră în urma turneului internaţional
cu opera Porgy şi Bess (Porgy and Bess,
1953-1955). A interpretat Aida la teatrul
La Scala în 1960, iar în 1961 a debutat
la Metropolitan Opera. Timp de mai
bine de două decenii a fost una dintre
vedetele acestui teatru de operă. A
cântat pentru ultima dată Aida la
Metropolitan în 1985. A fost prima
cântăreată afro-americană de operă care
a devenit celebră în întreaga lume.
Price, Vincent (27.05.1911, St. Louis,
Missouri, SUA - 25.10.1993, Los
Angeles, California) Actor american. A
debutat pe scena lon¬ doneză în piesa
Chicago, apoi cu rolul prinţului Albert
din Regina Victoria (1935), personaj pe
care l-a interpretat şi pe Broadway. în
1938 a plecat la Hollywood, unde s-a
remarcat datorită stilului său elegant şi
vocii catifelate. A jucat roluri istorice în
Elisabeta şi Essex (The Private Lives of
Elizabeth and Essex, 1939), Coiful lui
Hudson (Hudons's Bay, 1941) şi Cei trei
muşchetari (The Three Musketeers,
1948). A interpretat rolul ticălosului
ameninţător în filme de groază cum ar fi
Casa de ceară (House of Wax, 1953) şi
Jurnalul unui nebun (A Diary of a
Madman, 1963), precum şi într-o serie
de filme ale lui Roger Corman adaptate
după povestirile lui Edgar Allan Poe,
inclusiv Masca Morţii Roşii (The
Masque of the Red Death, 1964).
Ocazional a jucat în filme şi în seriale
TV şi spre sfârşitul carierei. Au 266

NCICLOPEDIA UN1OTRŞALA
BRITANNIC 7* fost remarcate mai ales
rolurile sale din Balene în august (The
Whales of August, 1987) şi Edward
Mâini-de-Foarfece (Edward
Scissorhands, 1990). Pride, Thomas
ulterior Sir Thomas (Sommerset?,
Anglia - 23.10.1658, Worcester House,
Surrey) Soldat englez. înrolându-se în
armata Parlamentului în războaiele
civile engleze, a comandat un regiment
în Bătălia de la Naseby (1645), apoi a
luptat cu Oliver Cromwell şi a contribuit
la înfrângerea scoţienilor invadatori la
Preston (1648). După ocuparea Londrei
în acelaşi an de către armata dominată
de independenţi, Pride a arestat sau a
expulzat cca 140 de membri presbiteri
din Casa Comunelor (eveniment
cunoscut ca „Purificarea lui Pride"). A
fost membru al comisiei care l-a judecat
pe Carol I. Pridi Phanomyong sau Luang
Pradist Manudharm (11.05.1900,
Ayutthaya, Siam, azi Thailanda -
02.05.1983, Paris, Franţa) Conducător
politic şi prim-ministru thailandez. Şi-a
luat doctoratul în drept în Franţa; fiind
influenţat de socia¬ lism, a complotat
împreună cu Luang Phibunsongkhram şi
cu alţii pentru a răsturna monarhia
absolutistă din Siam. Pridi a luat parte la
Revoluţia Promotorilor şi a participat la
redactarea Constituţiei din decembrie
1932. A or¬ ganizat căderea guvernului
projaponez al lui Phibunsongkhram
(1944), iar în 1946 a devenit întâiul
prim-ministru thailandez ales de popor.
Considerat pe nedrept vi¬ novat pentru
asasinarea regelui Ananda, a fost forţat
să demisioneze şi să fugă din ţară, în
1947. A trăit în China până în 1970,
când a revenit în Franţa. Priene Oraş
antic din Ionia, la N de râul Menderes,
în SV Anatoliei. Conform lui Strabon,
oraşul a fost fondat de către ionieni şi de
către tebani. Devastat în sec. VTI Î.Hr.,
şi-a recâştigat poziţia în sec. VI î.Hr. A
prospe¬ rat sub romani şi bizantini, dar
a decăzut treptat. După ce a trecut în
dominaţia turcilor în sec. XIII d.Hr., a
fost abandonat. Săpăturile arheologice
au scos la lumină un oraş grecesc
construit pe terase; în vârful unui deal se
afla templul Atenei Polias, construit în
334 d.Hr., dedicat lui Alexandru cel
Mare. Priestley, Joseph (13.03.1733,
Birstall Fieldhead, Yorkshire, Anglia -
06.02.1804, Northumberland,
Pensylvania, SUA) Teolog, teoretician
politic şi fizician englez. A fost profesor
şi lector în diferite domenii, înainte de a
se călugări în 1767. Studiile sale
ştiinţifice timpurii rezultă din lucrarea
Istoria şi starea prezentă a electricităţii
(History and Present State of Electricity,
1767), care a devenit un text de referinţă
în domeniu. Studiul Eseu despre
guvernământ (Essay on Government,
1768) a influenţat utilitarismul de mai
târziu. A avut o con¬ tribuţie importantă
în domeniul reacţiilor şi al schimburilor
chimice. Se crede că a descoperit azotul,
monoxidul de carbon, amoniacul şi alte
câteva gaze, iar în 1774 a fost primul
cercetător care a identificat oxigenul;
studiul său l-a determinat pe Antoine
Lavoisier să repete experimentul, prin
care a dedus natura şi rolul oxigenului şi
i-a atribuit această denumire. Printre
lucrările lui teologice se numără Istoria
descompunerilor Bisericii creştine
(History of the Corruptions of the
Christian Church 1782), arsă în 1785
deoarece a fost con¬ siderată un
sacrilegiu, şi O istorie generală a
Bisericii creştine (A General Histoty of
the Christian Church, 6 voi, 1790-1802).
Din cauza opiniilor sale religioase
nonconfor- miste şi a activităţilor
politice, în special pentru sprijinirea
Revoluţiei Franceze, a devenit din ce în
ce mai contestat în Anglia, iar în 1794 a
emigrat în SUA. prigorie Denumire
comună pentru cele cca 25 de specii viu
colorate (familia Meropidea) care se
hrănesc cu albine, viespi şi alte insecte.
Sunt răspândite în toa¬ tă Eurasia
tropicală şi subtropicală, în Africa şi S
Asiei (o specie ajunge ocazional şi în
Insulele Britanice). Prigoriile ating o
lun¬ gime de 15-35 cm. Ciocul lor este
potrivit de lung, uşor îndoit în jos şi
ascuţit. Penajul lor strălucitor este, de
obicei, predominant verde, dar multe
specii sunt parţial colorate cu roşu,
galben, albastru sau purpuriu. Prima
Internaţională Vezi Internaţionala I
prigorie sau albinărel (Merops apiaster)
S.C. PORTER-BRUCE COLEMAN
LTD. 267

PRIMA prima viteză cosmică Viteză de

care are nevoie un corp pentru a ieşi din
sfera de gravitaţie a Pământului, fără a
accelera. Aceasta scade odată cu
altitudinea şi este egală cu radical din 2
(cca 1,414) înmulţit cu viteza necesară
pentru a se menţine pe o orbită circulară
la aceeaşi altitudine în jurul globului te¬
restru. La suprafaţa Pământului,
neglijând rezistenţa atmosferei, viteza
necesară ieşirii din sfera de gravitaţie a
Pământului este de cca 11,20 km/s.
Viteza necesară ieşirii din sfera de
gravitaţie a Lunii reprezintă o treime din
aceasta. primar Conducător politic al
unei corporaţii mu¬ nicipale. Primarii
sunt numiţi sau aleşi timp de un mandat.
Până la mijlocul sec. XIX, majoritatea
primarilor din Europa erau numiţi de
guvern; în Franţa, ei sunt şi acum agenţi
ai guvernului. în SUA, primarii sunt
aleşi de populaţie sau de un consiliu
ales. Unii îndeplinesc funcţii strict
ceremoniale, puterea executivă
aparţinând unui director specialist,
numit de parlament. Un primar poate
face numiri în unele posturi, are dreptul
de veto, administrează bugetele şi
deţinerea de funcţii administrative.
primat Denumire generică pentru cele
300 de specii din ordinul primatelor,
care includ maimuţele cu coadă,
maimuţele iară coadă din suprafamilia
Htminoidea, omul şi altele. Primatele se
deosebesc de alte mamifere prin
următoarele trăsături: structură ne¬
specializată, comportament specializat,
bot scurt, simţ al mirosului slab
dezvoltat, mâini prehensile cu cinci
degete, unghii plate în loc de gheare,
vedere ascuţită cu posibilitatea
perceperii adâncimii spaţiului, datorită
plasării frontale a ochilor, cre¬ ier mare
şi dezvoltare pre- şi postnatală
prelungită. Majoritatea speciilor nasc un
singur pui şi trăiesc în grupuri conduse
de un mascul. Primatele sunt unul din
ordinele cele mai variate de mamifere
de pe Pământ. Includ lemurienii (şase
familii cu peste 70 de specii), lorişii
(trei sau mai multe specii grupate într-o
subfamilie), tarsidele (o familie cu şase
sau mai multe specii), maimuţele din
Eurasia şi Africa (peste o sută de specii
dintr-o familie), maimuţele din cele
două Americi (aproape o sută de specii
grupate în cinci familii) şi maimuţele
hominide şi specia umană (cca 20 de
specii împărţite în două familii). Cea
mai veche fosilă cunoscută are o
vechime de cca 60 milioane de ani.
Primaticcio, Francesco (30.04.1504,
Bologna, Emilia - 1570, Paris, Franţa)
Pictor, sculptor şi arhitect francez de
origi¬ ne italiană. în 1532, Francisc I l-a
invitat să redecoreze palatul
Fontainebleau şi astfel a devenit unul
dintre principalii artişti din Franţa; s-a
stabilit aici definitiv, făcând doar scurte
călătorii în Italia. Prin stilul său
decorativ în pictură şi prin sculptura în
stuc accentua figura umană;
reprezentarea exagerată a musculaturii,
precum şi tehnica alungirii figurilor au
influenţat puternic arta franceză din sec.
XVI. A fost unul dintre primii artişti din
Franţa care au înlo¬ cuit temele
religioase cu cele ale mitologiei clasice
şi au adăugat manierismului italian
eleganţa subtilă specifică artei
franţuzeşti. primă-doamnă Soţie a
preşedintelui Statelor Unite ale
Americii. Deşi atribuţiile primei-
doamne nu au fost niciodată prevăzute
prin lege sau desemnate oficial, ea are
un rol important în viaţa socială şi
politică a ţării. îşi repre¬ zintă soţul la
diverse întâlniri oficiale sau ceremonii,
atât în ţară, cât şi în străinătate, iar
activitatea ei publică este atent urmărită
pentru că oferă indicii despre gândirea
politică a preşedintelui şi a acţiunilor
sale viitoare. Soţia preşedintelui SUA a
avut un rol important în viaţa publică
încă de la fondarea republicii, dar
denumirea de primă-doamnă a început să
fie folosită abia spre sfârşitul sec. XIX.
La sfârşitul sec. XX, titulatura a fost
preluată şi în alte limbi, adesea fără a fi
tradusă, pentru a o desemna pe soţia
conducătorului statului respectiv, chiar
şi în ţările unde soţiei şefului statului i
se acordă mult mai puţină atenţie şi al
cărei rol în viaţa publică este mult mai
puţin important decât cel al soţiei
preşedintelui SUA. Deşi prima-doamnă
nu este aleasă prin vot general, iar
activitatea sa nu este remunerată, ea
deţine o poziţie care-i permite să
influenţeze opinia publică şi
comportamentul social, iar unele dintre
primele-doamne şi-au folosit puterea
pen¬ tru a impune anumite măsuri
legislative în probleme importante, cum
ar fi consumul de alcool, reforma în
domeniul construcţiei de locuinţe şi
drepturile femeilor. prim-ministru sau
premier Şef al guvernului în statele cu un
sis¬ tem parlamentar (vezi democraţie
268

mmm r m parlamentară). Prim-ministrul

este con- | ducătorul partidului politic
sau al coaliţiei | care are majoritate
guvernamentală şi este numit formal de
şeful statului. Funcţia a fost creată în
Anglia, de către Robert Walpole, iar
împuternicirile sale au fost | consolidate
de William Pitt cel Tânăr. Prim-
ministrul britanic a fost luat ca mo¬ del
pentru şefii de guvern în multe ţări din
Commonwealth, Europa şi Japonia.
Prim-ministrul are putere de învestire şi
este responsabil de programul legislativ
al guvernului, de buget şi de alte
politici. Mandatul său durează până la
următoa¬ rele alegeri programate sau
până când îşi pierde susţinerea
legislativă. în Franţa, care | are atât
preşedinte, cât şi prim-ministru, |
preşedintele deţine o putere mai mare, |
dar prim-ministrul controlează agenda
legislativă internă. Vezi şi cancelar.
Primo de Rivera, José Antonio
(24.04.1903, Madrid, Spania -
20.11.1936, Alicante) Om politic
spaniol. Fiu al dictatorului Miguel
Primo de Riviera, şi-a început ca¬ riera
în drept în 1925. în 1933 a fondat
partidul fascist spaniol Falanga şi a fost
ales în Cortes (parlament). Şi-a expus
opiniile în periodicele F.E. (1934) şi
Arriba (1935) şi a ţinut discursuri în
toată Spania. După | preluarea puterii de
către Frontul Popular | de stânga (1936)
a fost arestat, judecat şi | executat la
vârsta de 33 de ani. A fost con- 1 siderat
martir de către mişcarea naţionalistă a
lui Franceso Franco. Primo de Rivera,
Miguel (08.01.1870, Câdiz, Spania -
16.03.1930, Paris, Franţa) General
spaniol şi dictator al Spaniei | (1923-
1930). în calitate de ofiţer, începând din
1888, a activat ca guvernator militar al
Cadizului (1915-1919), al Valenciei
(1919-1922) şi al Barcelonei (1922-
1923), perioadă în care a suprimat cu
fermitate dezordinea. Având credinţa că
sistemul parlamentar este corupt, a
preluat puterea printr-o lovitură de stat
în 1923, a dizolvat Cortesul şi a
suspendat garanţiile consti¬ tuţionale. A
încheiat cu succes Războiul Marocan
(1927), a soluţionat disputele
muncitoreşti şi a preluat lucrările
publice, dar a eşuat în aplicarea
reformelor agra¬ re. Din cauza
nemulţumirii crescânde la adresa
guvernului său represiv şi a lipsei de
sprijin din partea forţelor armate, a fost
forţat să demisioneze în 1930. José
Antonio Primo de Riviera a fost fiul lui.
primul motor în filozofie, cauză necreată
care stă, în cele din urmă, la baza
oricărui şir cauzal. Folosit de vechii
greci, acest concept a fost adoptat şi de
tradiţia creştină, devenind baza unui
argument cosmologic cu privire la
existenţa lui Dumnezeu. Potrivit acestui
argument, fiecare eveniment observat
este rezultatul unei serii de cauze ce ar
trebui să conducă la prima cauză, care
este Dumnezeu. Argumentul şi-a primit
forma clasică la Sfântul Toma d'Aquino
dar a fost ulterior respins de mulţi alţi
gânditori, printre care se numără David
Hume şi Immanuel Kant. Primul Război
din Golf sau Războiul din Golful Persic
(1990-1991) Conflict internaţional,
declanşat de inva¬ zia irakiană asupra
Kuwaitului, din august 1990. Deşi
Saddam Hussein, liderul ira¬ kian, şi-a
justificat decizia susţinând că ţara
rivală, Kuwaitul, făcea parte, istoric
vorbind, din Irak, se presupune că
invazia a fost motivată de dorinţa
irakienilor de a acapara pământurile
bogate în ţiţei ale Kuwaitului. Statele
Unite, temându-se de intenţiile strategice
ale Irakului şi acţi¬ onând cu sprijinul
Naţiunilor Unite, au format o coaliţie
largă, ce includea şi un număr de ţări
arabe, şi au început să co- ! maseze
trupe în N Arabiei Saudite. Când
ultimatumul Consiliului de Securitate al
ONU pentru retragerea Irakului a fost
ignorat, americanii au demarat o
ofensivă aeriană de mari proporţii (16-
17 ianuarie | 1991). Saddam Hussein,
conducătorul j irakian, a ripostat lansând
rachete balis- | tice împotriva statelor
vecine membre ale j coaliţiei şi
împotriva Israelului. O puter¬ nică
ofensivă terestră a coaliţiei (24-28 fe¬
bruarie) a dus la o victorie aproape
imediată. Se estimează că pierderile de
vieţi omeneşti în rândul soldaţilor
irakieni au fost de 100 000. Aliaţii au
pierdut cca 300 de soldaţi. Războiul a
provocat şi daune importante ale
mediului. Ulterior, regimul din Irak s-a
confruntat cu revolte populare de
amploare, pe care le-a repri¬ mat brutal.
Un embargo impus de ONU a rămas în
vigoare în decursul deceniului, în
aşteptarea distrugerii laboratoarelor de
experimentare a armelor nucleare şi
chi¬ mice ale Irakului. Embargoul a
continuat până la începutul sec. XXI şi
s-a încheiat numai după cel de-al doilea
război din Golful Persic. 269 PRIMUL

PRIMUL m CICLOPEDIA
UNIffiRSALA BRITANNI Primul
Război Nordic (1655-1660) Etapă finală
a luptei pentru succesiunea la tronul
Poloniei. în 1655, regele su¬ edez Carol
X Gustav a declarat război Poloniei, sub
pretextul că aceasta ar fi refuzat să-l
recunoască rege. în alianţă cu
Brandenburg, suedezii au invadat
Polonia, având succes la începutul
campaniei lor, dar când Rusia,
Danemarca şi Austria au declarat război
Suediei, Brandenburg s-a retras din
coaliţie. Suedezii au fost alungaţi din
Polonia, dar apoi au invadat de două ori
Danemarca. Războiul s-a încheiat cu
renunţarea suveranilor polonezi la orice
pretenţie legată de tronul suedez şi cu
achi¬ ziţionarea provinciei Skâne din
Danemarca de către suedezi. primulă-
de-seară Varietate a unor specii de
plante erbacee din genul Oenothera
(familia Onagraceae). Se remarcă prin
florile frumoase, în special la plantele
bienale cu flori galbene ale speciei O.
biennalis, foarte răspândită în America
de Nord şi aclimatizată în Europa. Au
fost fo¬ losite ca plante experimentale în
cercetările de genetică, pentru
determinarea anumitor principii ale
eredităţii. Adevărata primulă aparţine
familiei Primulaceae. Primus, Pearl
(29.11.1919, Port of Spain, Trinidad -
29.10.1994, New Rochelle, New York,
SUA) Dansatoare, coreografă şi
antropolog ame¬ rican. S-a mutat cu
familia în oraşul New York la vârsta de
doi ani. A debutat în dans în 1943, fiind
prima dansatoare de culoare a Grupului
de Dans Nou, iar în anul următor şi-a
format propria companie. Experienţa
afro-americană şi propriile cercetări
antro¬ pologice din Africa şi din
Caraibe au inspi¬ rat-o în opere precum
Ceremonia africană (African
Ceremonial, 1944) şi Nunta (The
Wedding, 1961). A obţinut titlul de
doctor la Universitatea Columbia.
Prince născut Prince (Rogers) Nelson (n.
7.06.1958, Minneapolis, Minnesotta,
SUA) Cântăreţ şi compozitor american.
Fiu al unui pianist de jazz, a învăţat
singur să cânte la câteva instrumente şi
în ado¬ lescenţă şi-a întemeiat propriile
formaţii. La 19 ani a scos primul lui
album, în care cânta la toate
instrumentele. Al doilea album al său,
Prince (1979), a fost urmat de multe
altele, printre care şi 1999, care a fost şi
cel mai bine vândut (1982), coloana
sonoră a filmului Ploaie purpurie
(Purple Rain, 1983), în care a şi jucat, şi
Diamante şi perle (Diamonds and
Pearls, 1991). în 1993 şi-a schimbat
numele într-un simbol nepronunţabil şi a
devenit cunoscut drept „Artistul
cunoscut anterior drept Prince", însă în
2000 a revenit la numele iniţial. în 2004
a fost inclus în Muzeul Celebrităţilor
Rock and Roll. Prince Albert, Parcul
Naţional - Parc, în centrul regiunii
Saskatchewan, Canada, a cărui intrare
principală se afla la NV de oraşul
Prince Albert. A fost creat în 1927 şi are
o suprafaţă de 3 875 kmp; cu¬ prinde în
special păduri şi lacuri, brăzdate de
pârâuri şi cărări naturale. Reprezintă un
sanctuar pentru păsări, elani, reni şi urşi.
Prince Edward Insulă şi provincie, 138
900 loc. (2000), din Canada. Este una
dintre cele mai mici insule în S golfului
Saint Lawrence, fiind separată de Nova
Scoţia şi New Brunswick prin
strâmtoarea Northumberland. Centrul
administrativ se află la Charlottetown.
Descoperită de Jacques Cartier în 1534,
a fost exploatată de indienii micmac
pentru pescuit şi vânătoare. A fost
colonizată de către francezi în 1720, iar
în 1763 a fost cedată Angliei. Cunoscută
sub denumirea de Leagănul
Confederaţiei, a fost gazda Conferinţei
de la Charlottetown din 1864, în urma
căreia s-a constituit Federaţia Canadei.
A devenit provincie în 1873. Are porturi
naturale pe ţărmurile de E şi S; din punct
de vedere industrial s-a dezvoltat foarte
puţin, agricultura predominând în mai
mult de jumătate din insulă. Pescuitul şi
turismul reprezintă, de asemenea, o
importantă ramură economică. în 1997
s-a deschis un pod rutier care leagă
insula de continent. Prince, Hal născut
Harold Smith (n. 30.01.1928, New York,
New York, SUA) Regizor şi producător
de teatru american. A lucrat pentru
producătorul George Abbott, înainte de
a colabora la musicalul de succes Jocul
în pijamale (The Pajama Game, 1954).
A continuat să producă singur sau în
colaborare peste 30 de musicaluri,
printre care Nenorociţii de yankei
(Damn Yankees, 1955), Poveste din
Cartierul de Vest (West Side Story,
1957), Un lucru ciudat s-a întâmplat pe
drumul spre Forum (A Funny Thing
Happened on the Way to the Forum,
1962) şi Cântăreţ pe acoperiş (Fiddler
on the Roof, 1964). A lucrat frecvent cu
Stephen Sondheim; a câştigat premiile
Tony pentru regia 270

spectacolelor muzicale Cabaret (1996),

Compania (Company, 1970), Nebunii
(Follies, 1971), Candid (Candide,
1974), Sweeney Todd (1979), Evita
(1979), Fantoma de la Operă (The
Phantom of the Opera, 1986), şi Barca
de paradă (ShowBoat, 1995). Prince of
Wales, Strâmtoarea - Canal strâmt între
insulele Banks şi insula Victoria, în SV
Arhipelagului Arctic al Teritoriilor de
Nord-Vest, Canada. Are o lungime de
cca 274 km şi formează o parte din
Pasajul de Nord-Vest între oceanele
Atlantic şi Pacific. A fost des¬ coperită
în 1850 de către exploratorul irlandez
Robert McClure. princeps (in latină,
primul, conducător) Titlu neoficial
folosit de împăraţii romani în¬ cepând
cu Augustus (între 27 î.Hr.-14 d.Hr.)
până la Diocleţian (284-305 d.Hr.), în
pe¬ rioada numită principat. Titlul a
apărut în timpul republicii romane, când
îl desemna pe conducătorul Senatului.
Augustus a folosit acest titlu pentru a
pretinde că era restauratorul instituţiilor
republicane şi al virtuţilor, deşi atât el,
cât şi succesorii săi erau de fapt
autocraţi. Vezi prinţ. Princeton,
Universitatea ~ Universitate particulară
din Princeton, New Jersey, membră
tradiţională a Ivy League. Iniţial colegiu
în New Jersey în 1746, este cea de-a
patra universitate din SUA ca vechime şi
una dintre cele mai prestigioase.
Woodrow Wilson a fost pre¬ şedintele
universităţii între 1902 şi 1910. Pe lângă
colegiul studenţesc şi o şcoală su¬
perioară, universitatea include o şcoală
de inginerie şi de ştiinţe aplicate,
precum şi o şcoală de arhitectură şi
planificare urbană. Şcoala Publică şi de
Relaţii Internaţionale Woodrow Wilson
continuă lunga tradiţie a universităţii de
a pregăti cadre pentru gu¬ vernare. Din
1969, universitatea a acceptat înscrierea
şi pentru femei. Prince William, fâşia -
Crevasă a golfului Alaska, în S Alaskăi.
Se întinde la E de peninsula Kenai şi are
o lungime de 145-160 km. A fost
denumi¬ tă astfel de căpitanul George
Vancouver, în 1778, în onoarea unui fiu
al regelui George HI. în 1989, aici s-a
produs cea mai mare scurgere de petrol
din istorie, din cauza eşuării
petrolierului Exxon Valdez pe reciful
Bligh, în urma căruia s-au vărsat în golf
cca 47 000 de tone de petrol, cu efecte
dezastruoase asupra ecologiei zonei.
Princip, Gavrilo (25.07.1894, Obljaj,
Bosnia - 28.04.1918, Theresienstadt,
Austria) Naţionalist sârb, asasin al
arhiducelui Franz ! Ferdinand. Era un
sârb bosniac care voia I să unească
popoarele slave de S şi să j distrugă
regimul austro-ungar din Balcani; j a fost
pregătit pentru terorism de societatea j
Mâna Neagră. în iunie 1914 i-a împuşcat
! pe arhiducele austro-ungar şi pe soţia
lui, Sophie, care se aflau în vizită
oficială la Sarajevo. Aceste asasinate au
grăbit declan¬ şarea Primului Război
Mondial. Princip a fost condamnat la 20
de închisoare şi a murit în urma
amputării unui braţ. Principe Vezi Sao
Tomé şi Principe principe elector in
germană Kurfürst Principe al Sfântului
Imperiu Roman, care avea dreptul să
participe la alegerile pentru împăratul
german. începând din 1273 şi i după
confirmarea Bulei de Aur din 1356 j
existau şapte principi electori:
arhiepiscopii i de Trier, Mainz şi Köln,
ducele Saxoniei, ! contele palatin al
Rinului, margraful de Brandenburg şi
regele Boemiei. Alte elec- I torate au
fost create mult mai târziu pen- i tru
Bavaria (1623-1778), Hanovra (1708)
şi Hesse-Kasel (1803), însă în sec. XVII
| funcţia de elector îşi pierduse
importanţa, deoarece dinastia
Habsburgilor a produs I împăraţi de
facto. Funcţia a dispărut odată i cu
desfiinţarea imperiului, în 1806.
principiile gândirii Prin tradiţie, cele
trei legi fundamentale ! ale logicii: (1)
principiul contradicţiei, (2) ! principiul
terţului exclus şi (3) principiul
identităţii. Adică: (1) pentru orice
propo¬ ziţie p, este imposibil ca şi p şi
non-p să fie adevărate în acelaşi timp
(reprezentare simbolică, t(pa ->p)); (2)
fie p, fie non-p este adevărat, a treia
variantă fiind exclusă (reprezentare
simbolică, p v -^p); (3) dacă o funcţie
propoziţională F este adevărată pentru o
variabilă individuală x, atunci F este
adevărată, oricare ar fi x (reprezentare I
simbolică, (Vx) [F(x) n F(x)]). O altă
for¬ mulare a principiului identităţii
spune că | un lucru este identic cu sine
însuşi, sau (V||x) (x = x). principiul
continuităţii sau ecuaţia de continuitate
Principiu din mecanica fluidelor care
afirmă că ceea ce curge într-un volum
definit, într-un interval de timp definit,
minus ceea ce curge afară din acel
volum 271 PRINCIPIU

PRINCIPIU în acelaşi interval de timp,

trebuie să se regăsească în volumul
definit. Dacă semnul care arată
cantitatea acumulată este negativ, atunci
acea incintă se goleşte. Principiul este o
consecinţă a legii conser¬ vării masei.
Comportamentul fluidelor în mişcare
este descris integral prin această
ecuaţie, plus printr-o altă ecuaţie,
derivată din cea de-a doua lege a
mişcării a lui Newton şi printr-o a treia
ecuaţie, bazată pe conservarea energiei.
principiul echivalenţei / Principiu
fundamental în fizică. Prevedea, în
forma lui de început, că masa gravi¬
taţională (vezi gravitaţie) este identică
cu masa inerţială (vezi inerţie). în
versiunea mai bună a lui Albert Einstein,
gravitaţia şi acceleraţia nu pot fi
separate. în consecinţă, efectul
gravitaţiei poate fi anulat într-un sistem
de referinţă accelerat corespunzător, ca
în cazul unei persoane aflate într-un
ascensor care ar fi în cădere liberă din
cauza cablului tăiat. principiul
echilibrului instituţional /checks and
balances/ (î/i engleză, control şi
echilibru) Mecanism de guvernare în
care puterea este împărţită între diferite
structuri, în ideea menţinerii unui control
reciproc al acţiunilor şi a păstrării
echilibrului. Principiul se aplică mai
ales în cazul gu¬ vernărilor
constituţionale şi este de impor¬ tanţă
fundamentală în cele de tip tripartit, cum
este sistemul SUA, în care puterea este
împărţită între legislativ, executiv şi
juridic. In cazul sistemelor
parlamentare, mecanismul, care poate
modifica separaţia puterilor, poate
acţiona prin intermediul prerogativei
parlamentului de a da guver¬ nului un
vot de ne-încredere; guvernul, la rândul
lui, poate, în mod normal, di¬ zolva
parlamentul. în sistemele politice
monopartidice, mecanismul de tip
„checks and balances" poate fi aplicat
atunci când structurile unui regim
autoritarist sau totalitar luptă pentru
putere. Vezi şi The Federalist, separarea
puterilor, analiza con¬ stituţionalităţii.
principiul fondatorului în genetică,
principiu care afirmă că o populaţie
descendentă sau migratoare poate să
difere, din punctul de vedere al
compoziţiei genetice, de populaţia din
care provine, deoarece fondatorii popu¬
laţiei descendente nu au constituit un
eşantion reprezentativ al populaţiei-
mamă. De exemplu, dacă doar locuitorii
cu ochi albaştri ai unui oraş, printre ai
cărui rezi¬ denţi se numără şi oameni cu
ochii căprui, s-ar hotărî să fondeze un
nou oraş, toţi descendenţii lor ar avea
ochii albaştri. Acest principiu, denumit
şi efectul fondatorului, ar putea fi
explicaţia faptului că amerindie¬ nii,
spre deosebire de rasa mongoloidă, din
care se presupune că provin, nu au grupa
de sânge B (vezi grupe de sânge).
principiul incertitudinii sau principiul de
incertitudine al lui Heisenberg sau
principiul nedeterminării Principiu care
afirmă că poziţia şi viteza unui obiect nu
pot fi măsurate simultan cu precizie şi că
noţiunile de poziţie exactă şi de viteză
exactă nu au aplicaţii în natură. Enunţat
de Wemer Heisenberg în 1927, se aplică
numai la un număr mic de atomi şi la
particule subatomice şi nu este im¬
portant pentru obiectele macrocosmice,
ca vehiculele aflate în mişcare. Orice
încercare de a măsura precis viteza unei
particule subatomice face ca acea
particulă să se deplaseze într-un fel care
nu poate fi pre¬ văzut, invalidând astfel
orice măsurătoare simultană a poziţiei
sale. Deplasarea este rezultatul naturii
de undă a particulei (vezi dualitatea
undă-particulă). Acest principiu se
aplică şi altor perechi de variabile, de
ex. energia şi timpul. principiul
verificabilităţii Criteriu semantic
asociat cu pozitivismul logic şi cu
Cercul de la Viena. Afirmaţia lui Moritz
Schlick potrivit căreia, „înţelesul unei
propoziţii afirmative reprezintă chiar
metoda ei de verificare", se apropia de
punctul de vedere pragmatic, reluat mai
târziu în operaţionalism, conform căruia
o aserţiune are sens practic doar dacă
există o diferenţă de ordin principial, ce
poate fi probată prin observaţie, între
afirmaţia şi negaţia acestei aserţiuni.
Astfel, afirmaţiile din etică, metafizică,
religie şi estetică sunt considerate a fi
lipsite de sens. Criteriul de
verificabilitate a semnificaţiei a fost
inspirat, în parte, de abandonarea
ipotezei eterului şi a noţiunii de
simultaneitate absolută de către Albert
Einstein. prindere cu şurub Sistem de
prindere mecanic, folosit, de regulă,
împreună cu o piuliţă, pentru a uni două
sau mai multe părţi. Cele două părţi
înşurubate (şurubul şi piuliţa) se pot
prinde şi dezasambla foarte repede, cu
ajutorul unei şurubelniţe sau cu un
patent, din 272

ICICLOPEDIA UNItfgRSALĂ
BRITANNI această cauză fiind utilizate
cel mai des ca sisteme de prindere. Un
şurub este alcătuit dintr-un cap şi un
corp cilindric cu filet pentru înşurubare,
pe o porţiune a lungimii sale. Piuliţele
au filet interior (mamă) pen¬ tru a se
potrivi cu şuruburile. Şaibele sunt
adesea folosite pentru a preveni slăbirea
sau ruperea şuruburilor. Pringle, Sir
John (10.04.1707, Stitchel, Roxburgh,
Scoţia - 18.01.1782, Londra, Anglia)
Medic englez. în calitate de medic
generalist al forţelor armate britanice
(1740-1748), şi-a aplicat cunoştinţele în
spitale şi în tabere militare. în
Observaţii despre bolile ar¬ matei
(Observations on the Diseases of the
Army, 1752) a evidenţiat procedurile
ne¬ cesare pentru aerisirea spitalelor şi
pentru | igiena taberelor. A dedus că
diversele forme ale dizenteriei aveau
legătură cu febra din spitale şi din
închisori; a introdus termenul de gripă.
Crucea Roşie a fost înfiinţată la sugestia
sa, propunând ca ambele părţi dintr-un
conflict să respecte şi să nu atace
spitalele militare. prinţ Titlu de rang
european, desemnând în general o
persoană care exercită o suve¬ ranitate
completă sau aproape completă, sau un
membru al unei familii regale. Soţia unui
prinţ este denumită prinţesă, în Anglia,
titlul nu a fost folosit până în 1301, când
Eduard I l-a învestit pe fiul j său,
viitorul Eduard II, şi ca prinţ de Wales. !
Cel mai mare fiu al regelui (sau al
reginei), [ moştenitorul său, primea de
obicei acest ! titlu încă din epoca lui
Eduard III. prion Agent care provoacă
diverse boli, cum ar fi boli fatale neuro-
degenerative, denumite | encefalopatii
spongiforme contagioase, i A fost
descoperit de Stanley Prusiner.
Reprezintă o formă anormală a unei
prote¬ ine cerebrale inofensive, cu rol
încă necu¬ noscut, întâlnită la păsări, la
mamifere şi la om; prionul apare în
creier printr-o infecţie sau printr-o
mutaţie în gena care codifică j această
proteină. Odată ajuns în ţesutul j
cerebral, cauzează transformări
anormale în structura restului proteinelor
norma¬ le. Multiplicându-se, proteinele
prion se acumulează în celulele
nervoase, distrugân- du-le şi ducând la
apariţia în creier a unor spaţii goale,
anterior ocupate de neuroni. Printre
afecţiunile provocate de prioni se
numără maladia Creutzfeldt-Jakob,
boala vacii nebune, şi scrapia
(encefalopatia spongiformă ovină). Prin
faptul că par să nu aibă acid nucleic
(ADN sau ARN), j prionii nu se
aseamănă cu nici un alt agent patogen
cunoscut. Pripiat, mlaştinile ~ Vezi
Polesie Pripiat sau Pripet Râu situat în
NV Ucrainei şi în S Republicii Belarus.
Izvorăşte din NV Ucrainei, de lângă
graniţa cu Polonia, curge spre E prin j
mlaştinile Pripet (Polesie) spre Mazir,
apoi se varsă, ca şi Niprul, în lacul de
acumulare Kiev, după ce parcurge 775
km. Este navi¬ gabil pe o lungime de
483 km şi comunică prin canale cu
râurile Bug şi Neman. Priscian în latină
Priscianus Caesariensls (cca anii 500
Î.Hr., Caesarea, Mauritania)
Gramatician latin. A folosit scrierile lui
Apollonius Discolus despre gramatica
grecească drept model pentru lucrările
sale clasice despre gramatica latină.
Opera sa, Bazele gramaticii
(Institutiones grammati- cae), ce conţine
citate din autori latini, a devenit lucrarea
de referinţă pentru pre¬ darea gramaticii
în Evul Mediu. Celelalte scrieri ale sale
includ tratate despre greutăţi şi măsuri şi
despre sistemului de versificaţie | a lui
Terenţiu. Prislop Pas de înălţime din
România, în N Carpaţilor j Orientali,
între Munţii Maramureşului şi Munţii
Rodnei, la 1 416 m altitudine. ! Asigură
legătura rutieră între Depresiunea
Domelor şi Depresiunea Maramureş,
re¬ spectiv între Moldova şi
Maramureş. prismă Bucată de sticlă sau
alt material trans¬ parent, tăiată la
unghiuri precise şi cu I feţe plane.
Prismele sunt utile pentru analiza şi
pentru descompunerea luminii (vezi
refracţie). O prismă triunghiulară poate
descompune lumina albă în culo¬ rile ei
componente, prin refracţia fiecărei
lungimi de undă a luminii în proporţii
diferite. Astfel, lungimile de undă mai
mari (cele de la capătul roşu al
spectrului) sunt curbate mai puţin, pe
când cele scurte (cele de la capătul
violet) sunt curbate mai mult. Astfel se
formează spectrul luminii vizibile sau
curcubeul. Prismele sunt fo¬ losite în
anumite tipuri de spectroscopie şi în
diferite sisteme optice. 273 PRISMA

PRISPA ■r-i CICLOPEDIA U prispa

Structură acoperită, de obicei deschisă
în lateral şi în faţă, proiectându-se în
exterior din faţa unei clădiri, construită
cu scopul de a proteja intrarea. Prispa
prevăzută cu coloane se numeşte portic.
Veranda este o prispă lungă, înconjurată
de un grilaj, care deseori se extinde de-a
lungul a mai multor ! părţi ale unei
clădiri. Prispele simple erau specifice
arhitecturii domestice britanice şi
americane la sfârşitului sec. XVIII. în
cate¬ dralele gotice, prispa era deseori
o structură mică, cu fronton proiectat în
exterior, care pornea din zidurile
nordice sau sudice ale I navei. Vezi şi
loggia, nartex. Pristina Oraş, 165 844
loc. (2003), în Kosovo. A fost capitala
statului sârb înainte ca turcii să în¬
frângă armatele creştine balcanice în
1389, în Bătălia de la Kosovopolje.
Deşi a fost centru cultural pentru
albanezii kosovari, mulţi dintre
locuitorii de etnie albaneză au fost
izgoniţi de campania sârbă de purificare
etnică în 1999 (vezi conflictul din
Kosovo). Mulţi dintre aceştia s-au
reîntors după tratatul de pace semnat în
iunie 1999. Pritchett, V(ictor) S(awdon)
ulterior Sir Victor (16.12.1900, Ipswich,
Suffolk, Anglia - 20.03.1997, Londra)
Romancier, nuvelist şi critic englez.
Jurnalist cu normă întreagă începând din
1922 şi critic literar pentru New
Statesman (1928-1965), Pritchett a
devenit cunoscut pentru eseurile şi
articolele sale de critică foarte
pătrunzătoare, precum şi pentru nuvelele
profunde, scrise cu măiestrie. Printre
volumele sale, care oferă portrete vii,
satirizate, ale vieţii clasei de mijloc, se
numără Tu îţi faci viaţa (You Make Your
Own Life, 1938), Dragoste oarbă (Blind
Love, 1969) şi O văduvi neglijentă (A
Careless Widow, 1989). A mai scris
romane, jurnale de călătorie şi
admiratele memorii Un taxi la uşă (A
Cab at the Door, 1968) şi Ulei la miezul
nopţii (Midnight Oii, 1971). Prithvi
Narayan Shah (1723,/?/ - 1775,/?/)
Membru al familiei guvernante Shah din
principatul Gurkha (Gorkha), Nepal; a
cucerit cele trei regate Malla (perioada
Malla) şi le-a consolidat pentru a fonda
statul modern Nepal. După unificarea
Nepalului, a continuat să anexeze teri¬
torii în N Indiei, precum şi vaste por¬
ţiuni din podişul Tibet şi din văile din
IBEBEEEiS^ Transhimalaya. Ulterior a
închis graniţele Nepalului şi a menţinut
relaţii de pace, dar distante, cu Marea
Britanie. Pritzker, Premiul ~ Cel mai
prestigios premiu din lume în domeniul
arhitecturii. A apărut în urma eforturilor
filantropice ale familiei Pritzker,
cunoscuţi oameni de afaceri din
Chicago, fiind acordat pentru prima oară
în 1979; oferă un premiu anual de o sută
de mii de dolari arhitectului cu cea mai
mare con¬ tribuţie în domeniu. Juriul
internaţional este format din arhitecţi,
artişti, istorici, academicieni, critici şi
oameni de afaceri. privare de drepturi în
sistemul juridic englez, lipsire de drep¬
turi civile şi politice ca urmare a
condam¬ nării la moarte sau a scoaterii
în afara legii, pedepse date pentru
trădare. Actul legislativ prin care unei
persoane i se retrăgeau drepturile civile
fără proces purta numele de dispoziţie
de privare de drepturi. Cele mai
importante consecinţe ale acesteia erau
confiscarea proprietăţii şi „denaturarea
sângelui" care însemna că persoana acu¬
zată îşi pierdea dreptul de moştenire sau
de înstrăinare a oricărei proprietăţi,
astfel descendenţii săi fiind
dezmoşteniţi. Toate formele de privare
de drepturi, cu excepţia confiscării
cauzate de condamnarea pentru trădare,
au fost abolite în sec. XIX. Având ca
exemplu experienţa engleză, Constituţia
Statelor Unite stipulează faptul că
privarea de drepturi - sub formă de
denaturare a sângelui şi de confiscare -
cauzată de trăda¬ re va acţiona doar pe
parcursul vieţii acu¬ zatului. Curtea
Supremă de Justiţie a SUA a considerat
drept dispoziţii de privare de drepturi
jurămintele-test de după Războiul Civil
American care aveau ca scop anularea
drepturilor simpatizanţilor
Confederaţilor de a exercita anumite
profesii. privatizare Transfer al
serviciilor sau bunurilor de stat în sector
privat. Anumite bunuri deţinute de stat
pot fi vândute unor proprietari privaţi,
sau se pot ridica restricţiile statu¬ tare
privind competiţia dintre întreprinderi
publice sau private. Persoanele private
pot lua prin contract servicii oferite
anterior de stat. Obiectivul urmărit este,
în general, creşterea eficienţei statului;
implemen¬ tarea acestui sistem poate
avea ca efect creşterea sau scăderea
bugetului naţional. Privatizarea este
opusă naţionalizării, o politică urmată
de state care vor să păstreze 274

, <■ NCICLOPEDIA UN l^tR SALĂ

BRITANNICA. 1 _ „ jflj n veniturile din
marile industrii, mai ales ace¬ lea care
pot fi controlate de forţe externe.
privighetoare Denumire comună pentru
speciile de păsări mici din Europa
(familia Turdidae) faimoase pentru cân¬
tecul lor. Numele se referă, în special, la
pri- vighetoarea-eurasiatică (Erithacus
megarhyn- chos), o pasăre cafenie, de 16
cm lungime, cu coadă de culoare brună-
roşcată. Cântă zi şi noapte stând
cocoţată în arbuşti. Cântecul său
puternic şi variat, cu puterni¬ ce efecte
de crescendo, este considerat de secole
în Europa şi în Asia cel mai frumos
dintre toate cântecele păsărilor.
Privighetoarea-de-zăvoi (E. luscinia)
este o specie nordică înrudită, cu
penajul puţin mai închis la culoare.
Termenul se foloseşte şi pentru alte
păsări cu cântec melodios (de ex.
sturzul-de-pădure). probă în sistemul
juridic, dovadă (de ex. mărturie,
documente sau obiecte fizice) prezentată
la audierile juridice sau administrative,
cu scopul de a stabili adevărul sau
falsitatea unor presupuse fapte. Pentru a
menţine procesul de drept şi a preveni
inducerea în eroare a juriului, există mai
multe legi ce includ procedura de
administrare a probe¬ lor. în SUA, toate
curţile de justiţie federale şi statale au
aderat la regulile federale ale
probatoriului, care explică tipurile de
pro¬ be, modalitatea de admitere a
probelor, relevanţa lor, cum se stabileşte
competenţa martorilor şi cum se
realizează audierea lor, în ce condiţii se
desfăşoară mărturia ex¬ perţilor şi în ce
mod se face autentificarea probelor.
Majoritatea probelor acceptate în timpul
unui proces sunt formate din declaraţii
verbale ale martorilor, care sunt
chestionaţi atât de către procuror, cât şi
de către avocatul apărării. Cele două
categorii importante de probe sunt cele
directe, oferite de un martor ale cărui
relatări des¬ pre eveniment reprezintă
dovezi la prima mână (cum este
prezentarea faptelor pe care le-a văzut
sau le-a auzit), şi probele
circumstanţiale. Vezi şi reguli exclusive.
probă de ştafetă întrecere între echipe în
care toţi mem¬ brii parcurg succesiv o
anumită lungime de pistă. în probele de
atletism, cum ar fi ştafetele de 400 m (4
x 100 m) şi de 1 600 m (4 x 400 m),
alergătorul care a parcurs distanţa
prevăzută predă ştafeta (un băţ scurt)
coechipierului următor, con¬ tinuând să
alerge amândoi pe secţiunea de schimb
marcată. în concursurile de înot există
cursele de stil liber de 4 x 100 m si 4 x
200 m şi de stil mixt de 4 x 100 m.
înotătorul care termină distanţa ce-i
revine atinge peretele bazinului pentru a
da startul următorului. probă de talere
împuşcare cu o armă de vânătoare (de
obi¬ cei cu 12 cartuşe) a unor discuri de
lut (numite porumbei) lansate în aer de
către un dispozitiv situat la distanţă
mare de cel care ţinteşte. O variantă
ulterioară este arma skeet. Originile
acestui sport datea¬ ză din sec. XVIII,
când oamenii de vază împuşcau
porumbeii vii eliberaţi din cuşti sau din
cutii-capcană. în 1900, varianta modernă
cu porumbei din lut a fost inclusă în
Jocurile Olimpice. Un singur dispozitiv
lansează 25 de ţinte în unghiuri diferite;
concurentul ţinteşte de câte 25 de ori în
fiecare din cele patru runde
regulamentare ale concursului. probă de
teren Concurs pentru câinii de
vânătoare, în condiţii ce le imită pe
acelea de pe tere¬ nul de vânătoare.
Câinii, grupaţi pe rase individuale sau
pe grupe de rase (de ex. prepelicari,
spanieli), sunt apreciaţi în funcţie de
viteză, rază de acţiune, fineţea
mirosului, modul în care reacţionează la
comenzi, abilităţile de vânători,
atitudinea faţă de vânat şi de puşcă.
probabilitate sau şansă în matematică,
estimare subiectivă a po¬ sibilităţii,
care atunci când îi este atribuită o
valoare numerică între imposibilitate (0)
şi certitudine absolută (1), devine
proba¬ bilitate (vezi teoria
probabilităţii). Astfel, atribuirea
numerică a unei probabilităţi depinde de
noţiunea posibilităţii. De ex., dacă un
experiment (precum aruncarea unui zar)
poate avea şase rezultate egal posibile,
probabilitatea fiecăruia este 1/6.
problema inducţiei Problemă a
justficării inferenţei inductive de la ceea
ce a fost observat la ceea ce nu poate fi
observat. Formularea clasică a
problemei îi aparţine lui David Hume,
care a remarcat faptul că astfel de
inferenţe i'ilviulmloare-roşcată-
eurasiatică ii tllhncus megarhynchos) •
mi iNHUWD-enucE coieman inc. 275
PROBLEMĂ
PROBLEMA CICLOPEDIA
UNIVERSALA BRITANN w se sprijină
de obicei pe presupunerea că viitorul va
semăna cu trecutul sau pe pre¬
supunerea că evenimente de un anumit
tip sunt în mod necesar legate de
evenimente de un alt tip printr-o relaţie
de cauzalitate. (1) Dacă am fi întrebţi de
ce credem că soarele va răsări mâine,
am spune că, în trecut, Pământul a făcut
o rotaţie completă în jurul axei sale la
fiecare 24 de ore şi că există o anumită
uniformitate în natură care garantează că
asemenea evenimente se petrec
întotdeauna la fel. Dar cum ştim noi că
natura este uniformă în acest sens? Am
putea răspunde că, în trecut, natura a
etalat întotdeauna acest tip de uniformi¬
tate, aşa că va continua să fie uniformă
în viitor. Dar această inferenţă este
întemeiată numai dacă prezumăm că
viitorul este la fel cu trecutul. Şi cum
justificăm această prezumţie? Putem
spune că, în trecut, viitorul s-a dovedit
similar cu trecutul, aşa încât, în viitor,
viitorul se va dovedi din nou similar
trecutului. Raţionamentul acesta
inferential este evident circular: el îşi
sprijină validitatea pe acceptarea tacită
a adevărului propoziţiei pe care vrea să
o demonstreze, anume că viitorul va
semăna cu trecutul. (2) Dacă suntem
întrebaţi de ce credem că vom simţi
căldură atunci când ne apropiem de un
foc, vom spune că focul produce
căldură, adică există o „co¬ nexiune
necesară“ între foc şi căldură, aşa încât,
atunci când apare primul, trebuie să
urmeze şi a doua. Dar, întreabă Hume,
ce este această „conexiune necesară"? O
ob¬ servăm atunci când vedem focul sau
când simţim căldura? Dacă nu, ce
dovadă avem că ea există? Tot ce avem
la dispoziţie este observarea, în trecut, a
unei „alăturări con¬ stante" a apariţiilor
consecutive ale focului şi căldurii.
Această oservaţie nu dovedeşte că, în
viitor, apariţiile focului vor continua să
fie urmate de apariţii ale căldurii; pentru
a afirma aceasta trebuie să presupunem
că viitorul va fi la fel cu trecutul. Dar,
dacă observaţia noastră lasă loc
posibilităţii ca focul să nu fie urmat în
viitor de căldură, atunci ea nu poate
demonstra că între cele două există o
conexiune necesară care face ca focul să
fie urmat de căldură ori de câte ori
apare. în concluzie, nu suntem îndrep¬
tăţiţi să credem că (1) soarele va răsări
mâine sau că (2) vom simţi căldură
atunci când ne vom apropia de foc. Este
important să reţinem că Hume nu a negat
faptul că el sau oricine altcineva îşi
bazează diverse convingeri despre
evenimente din viitor pe inducţii; el a
negat numai că putem şti cu certitudine
că asemenea convingeri sunt adevărate.
Filozofii au dat problemei inducţiei
răspunsuri foarte variate, dar nici unul
nu a fost larg acceptat. problema
liberului-arbitru Problemă generată de
incompatibilitatea aparentă dintre
determinismul cauzal din natură şi
puterea sau capacitatea umană de a alege
între diferite alternative, sau de a
acţiona în anumite situaţii independent
de constrângerile naturale, sociale sau
re¬ ligioase. Importanţa ei derivă din
faptul că liberul-arbitru este în general
conceput ca o presupoziţie necesară a
responsabilităţii morale, în vreme ce
determinismul a fost considerat (cel
puţin până la dezvoltarea mecanicii
cuantice) o presupoziţie necesară a
ştiinţelor naturii. Argumentele în
favoarea liberului-arbitru sunt bazate pe
experienţa subiectivă a libertăţii, pe
sentimentele de vinovăţie, pe revelaţia
religioasă sau pe pre¬ supoziţia
răspunderii faţă de propriile fapte, care
stă la baza noţiunilor de lege, răsplată,
pedeapsă şi stimulent. Din perspectivă
te¬ ologică, existenţa liberului-arbitru
trebuie împăcată cu omniscienţa lui
Dumnezeu, cu bunătatea divină (care le
îngăduie oa¬ menilor să aleagă greşit) şi
cu harul divin, despre care se spune că
ar fi necesar pentru orice faptă bună.
problema minţii celuilalt în
epistemologie, teorie prin care se
explică felul în care o anumită persoană
poate să aibă acces la trăirile interioare
ale altcuiva sau felul în care ea poate
conştientiza faptul că şi ceilalţi oameni
au astfel de trăiri. De exemplu, întrucât
senzaţia de durere este resimţită de
fiecare în parte în mod diferit, un individ
nu ştie dacă ceea ce o altă persoană
descrie ca fiind durere este exact acelaşi
lucru cu durerea pe care el însuşi o
resimte. Deşi manifestările fizice ale
celei¬ lalte persoane pot fi observate cu
uşurinţă, se pare că doar acea persoană
îşi cunoaşte cu adevărat propria minte.
Argumentul tradiţional care susţine
credinţa în mintea celuilalt a fost
formulat de John Stewart Mill: deoarece
corpul meu şi comporta¬ mentul meu
exterior sunt văzute ca fiind similare cu
corpurile şi comportamentele altor
oameni, prin analogie, sunt îndreptăţit să
cred că şi ceilalţi au sentimente asemă¬
nătoare alor mele şi nu sunt doar simpli
roboţi. La jumătatea sec. XX,
argumentul analogiei a fost aspru criticat
de adepţii filozofiei târzii a lui Ludwig
Wittgenstein. O abordare a problemei
minţii celuilalt din 276

perspectivă existenţialistă apare în

lucrarea Fiinţa şi neantul (L'Etre et le
néant, 1943) a lui Jean-Paul Sartre.
problema neutrinilor solari Număr redus
de neutrini produşi de Soare care sunt
detectaţi pe Pământ. Experimentele
începute în anii 1960 de¬ tectează doar
de la o treime la două-treimi din
numărul neutrinilor care ar trebui
teoretic să ajungă de la Soare, de unde
sunt emişi ca rezultat al fuziunii nucleare
din nucleul Soarelui. Această
discrepanţă implica fie că este greşită
teoria asupra producţiei de energie
solară, fie că neutrinii se transformă în
drumul spre Pământ, unii dintre ei
dispărând. La începutul anilor 2000
existau destule dovezi în favoarea celei
de-a doua explicaţii: neutrinii par să
„oscileze" în zbor între diferitele lor
tipuri, nu toate dintre acestea putând fi
detectate în cursul experimentelor. Acest
lucru este posibil doar dacă neutrinii au
o masă cât de mică, deşi rămâne ca
valorile acesteia să fie determinate în
viitor. problema soritelor Paradox
prezentat prin următorul raţio¬ nament:
un fir de nisip nu constituie o grămadă;
dacă n fire de nisip nu constituie o
grămadă, atunci nici n+1 fire de nisip nu
constituie o grămadă; prin urmare,
indiferent câte fire de nisip sunt adunate
împreună, ele nu constituie niciodată o
grămadă. Problema este valabilă în
cazul oricărei noţiuni vagi. problema
spirit-corp Problemă metafizică a
relaţiei dintre spirit şi corp. în perioada
modernă, ea îşi are rădăcinile în
gândirea lui René Descartes, care a
oferit formularea clasică a dualismu¬
lui. Interacţionismul lui Descartes a avut
numeroşi opozanţi, chiar în timpul vieţii
sale. Thomas Hobbes a afirmat că nu
există nimic altceva în afară de materie
în mişcare, că nu există o substanţă
spirituală, ci numai una materială.
Acelaşi tip de materialism fusese mai
înainte susţinut de Pierre Gassendi
(1592-1655), care a întreţinut o
corespondenţă cu Descartes. Benedict
de Spinoza atribuia spiritul şi materia
unei singure substanţe; teoria lui este
cunoscută drept paralelism psihofizic.
Alte abordări modeme sunt teoria
identităţii şi teoria aspectului dual,
materialismul eliminatoriu (care neagă
realitatea aşa-ziselor stări psi¬ hice
postulate de psihologia populară) şi
teoriile supervenienţei. Proca,
Alexandru (16.10.1897, Bucureşti,
România - 1955, Paris, Franţa) Fizician
român, membru al Academiei Române.
Stabilit în Franţa din 1926, a fost
colaborator apropiat al lui Marie Curie
la Institutul Radiumului din Paris (1926-
1930) şi la Institutul H. Poincaré (din
1930); începând cu 1932, a fost di¬
rector al acestui institut. A avut
contribuţii majore în domeniile fizicii
matematice şi ale fizicii cuantice şi
atomice. Prin proce¬ dura cunoscută sub
nume „ecuaţiile Proca" a reuşit să
demonstreze, independent de fizicianul
japonez H. Yukava, existenţa mezonilor,
confirmată experimental de C.D.
Anderson. Lucrări: Cercetări asupra
teoriei cuantelor fotonice (Sur la théorie
des quantes de lumière, 1928); Soluţia
ecuaţiilor lui Maxwell în condiţii de vid
(Solution des équations de Maxwell
pour le vide, 1933); Teoria pozitronului
(Théorie de positron, 1936); Ecuaţii
fundamentale ale particulelor elementare
(Equations fondamentales des particules
élémentaires, 1936) Integrale prime în
mişcarea mezonului, Particule de foarte
mare viteză în mecanica spinorială.
procariote Organisme unicelulare care
nu deţin un nucleu distinct. Bacteriile
(inclusiv algele verzi-albăstrui sau
cianobacteria) şi arhe- obacteriile sunt
procariote; toate celelalte organisme
sunt eucariote. Celulele proca¬ riote nu
au membrană nucleară şi nu deţin
majoritatea componentelor din celulele
eucariotelor. Citoplasma conţine
ribozomi, care realizează sinteza
proteinelor, şi un cromozom ADN
bicatenar, care este, de obicei, circular.
Majoritatea procariotelor posedă
structuri genetice auxiliare care se
autoreproduc, numite plasmide. Flagelii
acestor organisme diferă de cei ai
eucario¬ telor prin aspect şi mod de
mişcare. proces blum Proces de topire a
fierului. în timpurile vechi, topirea
implica crearea într-un cup¬ tor a unei
pături groase de cărbune încins, în care
se adăuga minereu de fier, împreună cu o
altă cantitate consistentă de cărbune
încins. Minereul era redus chimic (vezi
oxi- doreducere) dar, deoarece furnalele
primiti¬ ve nu puteau atinge temperatura
de topire a fierului, produsul obţinut era
o masă spongioasă de bule metalice
amestecate cu o zgură semilichidă. Acest
compus care cu greu putea fi folosit,
numit blum, putea cântări până la 5 kg.
încălzirile repetate şi 277 PROCES

PROCEDURA ICICLOPEDIA
UNIVfRSALĂ BRITANNIC; baterea
fierului la cald au eliminat mult din
cantitatea de zgură, ducând la fabricarea
fierului forjat, un produs mult mai bun.
Prin sec. XV, multe fierării utilizau
furnale proiectate pe baza forţei apei,
pentru a apăsa foalele, iar blumul, care
putea cântări până la 100 kg, era extras
prin partea de sus a cuvei furnalului.
Această formă de furnal a supravieţuit
până în sec. XIX, în Spania. O altă
formă de furnal, furnalul înalt, avea o
cuvă mai înaltă şi a fost Scut la
Stiickofen, producând blumuri atât de
mari, încât trebuiau scoase printr-o
deschidere de la baza furnalului.
procedura adversarilor în dreptul anglo-
american, principala me¬ todă de a oferi
dovezi în sala de tribunal. Este necesar
ca părţile opozante să prezinte
informaţii pertinente, să introducă
martorii | şi să-i supună unui
interogatoriu încrucişat j înaintea unui
judecător şi/sau a unui juriu, î Fiecare
parte trebuie să îşi conducă propria
investigaţie. în procedurile penale,
acuzarea reprezintă guvernul şi are la
dispoziţie departamentul de poliţie cu
investigatorii şi laboratoarele sale;
apărarea trebuie să j aranjeze si să
plătească pentru propriile | investigaţii.
(Săracii dispun de asistenţă legală.) în
procedurile civile (nonpenale), sistemul
adversarilor funcţionează în mod |
similar, cu excepţia faptului că ambele î
părţi angajează un avocat pentru a le
pre¬ găti cazul. Chestionări abile produc
adesea mărturii care pot fi interpretate în
moduri variate; prin interogatoriul în
contradic¬ toriu, avocaţii caută să
schimbe percepţia i iniţială a juriului
asupra mărturiei. procedură
parlamentară Practici general acceptate,
folosite în con- j ducerea corpurilor
legislative consultative. Au rolul de a
menţine buna-cuviinţă, de a garanta
voinţa majorităţii, de a menţine
drepturile minorităţii şi de a facilita
bunul mers al activităţilor. Regulile
procedurilor parlamentare au apărut în
Anglia sec. XVI j şi XVII şi au fost
ulterior adoptate de legislaturi din
întreaga lume. Regulile lui | Robert
(Robert's Rules of Order), emise în |
1876 de către generalul american Henry
M. Robert (1837-1923), au fost adaptate
şi extinse regulat în anii următori,
rămânând standard în America. proces
în drept, examinare judiciară a unei pro-
j bleme de fapt sau de drept în scopul
stabi- i lirii drepturilor părţilor
implicate. Avocaţii reclamantului şi ai
pârâtului ţin discursuri în faţa unui
judecător sau a unui juriu, apoi avocatul
reclamantului îşi susţine cazul prin
chemarea de martori pe care acuzatul
apărării îi poate examina. Când cazul nu
este amânat din lipsă de probe
suficiente, avocatul apărării, la rândul
lui, cheamă martorii pe care avocatul
acuzării îi examinează. Ambele părţi îşi
susţin apoi pledoariile finale. într-un
proces în faţa ! unui juriu, judecătorul
instruieşte juraţii în privinţa legilor
aplicabile, iar aceştia se retrag pentru a
ajunge la un verdict. Dacă pârâtul este
găsit vinovat, atunci judecăto¬ rul dă o
sentinţă. proces corect Totalitate a
acţiunilor legale desfăşurate conform
regulilor şi principiilor stabili¬ te
(numit şi proces corect procedural).
Expresia proces corect se referă la
nece¬ sitatea de a interpreta legile şi
reglemen¬ tările legale în interese
guvernamentale legitime (de ex. lupta
împotriva crimei) şi nu să conţină clauze
care ar putea duce la un comportament
nedrept sau arbitrar faţă de un anumit
individ. în al cincilea Amendament al
Constituţiei SUA se spe¬ cifică faptul că
„nici unei persoane... nu i se va refuza
dreptul la viaţă, la libertate sau la
proprietate fără a avea parte de un
proces corect". Acest drept a fost extins
în fiecare stat prin al 14-lea
Amendament (1868). Limitele
procesului corect nu sunt j clare şi
reprezintă un pretext continuu I pentru
diferite interpretări juridice şi, im¬
plicit, pentru decizii diferite.
Fundamentale în cazul „procesului
corect" procedural sunt preavizul
corespunzător, dat înainte ca guvernul să
poată dispune încetarea drepturilor
individului la viaţă, libertate sau la
proprietate, precum şi posibilitatea de a
j se face ascultat şi de a-şi apăra
drepturile. | Vezi şi drepturile acuzatului.
proces cu oxigen bazic Metodă de
producere a oţelului în care oxigenul pur
este suflat printr-o ţeavă j lungă,
detaşabilă, într-o baie de fier topit şi
deşeuri, aflată într-un furnal cu
căptuşeală din material refractar numit
convertizor. Oxigenul iniţiază o serie de
reacţii exoter- me, printre care şi
oxidarea unor impurităţi precum siliciul,
carbonul, fosforul şi man- ganul; este
emanat dioxid de carbon, iar produsele
de oxidare ale altor impurităţi formează
zgura topită care pluteşte pe oţelul topit.
Avantajul folosirii oxigenului pur în loc
de aer pentru transformarea 278

NCICLOPEDIA UNItffRSALĂ
BRITANNICA fierului în oţel a fost
cunoscut încă din anii 1850 (vezi
procesul Bessemer), dar procesul nu a
putut fi comercializat până la sfârşitul
anilor 1940, când a devenit disponibil
oxigenul pur, ieftin. în 40 de ani, această
metodă a înlocuit procedeul Siemens-
Martin, producându-se astfel mai mult
de jumătate din cantitatea de oţel din
întreaga lume. Avantajele comerciale
includ producţii sporite, efort mai mic şi
oţel cu un conţinut mic de azot. proces
de afinare în trecut, metodă de
transformare a fontei în fier foijabil,
care a înlocuit procedeul blum, după ce
furnalele au devenit foarte răspândite.
Bucăţile de fontă (vezi fontă brută) erau
puse într-un furnal unde era ars
cărbunele cu suficiente cantităţi de aer,
pentru a permite carbonului din fier să
fie îndepărtat prin oxidare, lăsând în
urmă fierul maleabil, în stare
semisolidă. începând cu sec. XV, acest
proces în două etape a înlocuit
producerea directă a fie¬ rului maleabil.
Metoda a fost la rândul ei înlocuită de
procesul de pudlaj. proces de pudlaj
Metodă de transformare a fierului brut în
fier forjat prin supunerea lui la căldură I
şi agitarea frecventă într-un cuptor, în
prezenţa unor substanţe de oxidare (vezi
oxidoreducere). Inventată de Henry Cort
în 1784 (înlocuind procesul de afinare),
a fost prima metodă de producţie în
masă a fierului forjat. proces de sinteză
a amoniacului Vezi procesul Haber-
Bosch proces kraft Metodă chimică de a
produce fibre de lemn, folosind soda
caustică şi sulfatul de sodiu ca lichid în
care este fiert lemnul, cu scopul de a-i
desprinde fibrele. Procesul (în I
germană, kraft, forţă) produce hârtie
deosebit I de rezistentă; un alt avantaj
este capacitatea de a dizolva
fragmentele de pin; răşinile se dizolvă în
soluţia alcalină şi sunt recuperate ca
reziduu sub formă de ulei, un important
produs secundar. Recuperarea
compuşilor de sodiu joacă un rol
important în econo¬ mia procesului. în
complexele modeme de celuloză, toate
operaţiile sunt controlate: deşeurile sunt
reciclate şi refolosite, elimi- nându-se
poluarea apei. j proces patio sau proces
mexican Metodă de separare a argintului
de mine¬ reu, care se pare că datează
din timpuri precolumbiene. Minereul era
zdrobit şi măcinat cu ajutorul catârilor în
arrastra, transformându-1 într-un praf
fin. Acesta era împrăştiat într-o curte
deschisă, numită patio, presărat cu
mercur, sare şi sulfat de cupru şi
amestecat cu ajutorul catârilor. Reacţiile
chimice cauzau dizolvarea ar¬ gintului
în mercur. Când amestecul era complet,
se adăuga apă şi se agita în tuburi mari,
şi astfel impurităţile erau eliminate.
Amestecul depus era colectat şi încăl¬
zit pentru a elimina mercurul. Folosit la
producerea mondială a argintului timp
de peste 350 de ani, procesul a fost
înlocuit de procesul de cianurare la
începutul sec. XX. proces stocastic în
teoria probabilităţii, familie de
variabile aleatorii indexate într-o altă
mulţime, având proprietatea ca, pentru
fiecare submulţime finită din mulţimea
indecşilor, ansamblul de variabile
aleatoare indexate în această submulţime
să aibă o distribuţie comună de
probabilitate. Este unul dintre cele mai
studiate subiecte în probabilitate. Un
exemplu sunt procesele lui Markov (în
care valoarea prezentă a variabilei
depinde numai de trecutul imediat şi nu
de întreaga secvenţă a evenimentelor
trecute), precum fluctuaţiile pe piaţa de
acţiuni şi seriile tem¬ porale (în care
temperatura sau măsurarea
precipitaţiilor este luată la aceeaşi oră
zilnic sau la interval de câteva zile).
procesare a informaţiei Obţinere,
înregistrare, organizare, accesare,
prezentare şi răspândire a informaţiilor,
în prezent, termenul se referă de obicei
la operaţiuni computerizate. Procesarea
informaţiei constă în localizarea şi
recupe¬ rarea acesteia, folosirea unor
programe de software pentru a o
prelucra în forma do¬ rită şi prezentarea
rezultatelor. Instrumente de procesare a
informaţiei sunt, de pildă, motoarele de
căutare pe internet, ca şi sis¬ temele
sofisticate de accesare a informaţiei.
Vezi şi procesare de date. procesare de
date Manipulare a datelor de către un
com¬ puter. Aceasta include conversia
datelor neprelucrate într-o formă care
poate fi citită mecanic, fluxul de date
prin CPU şi prin memorie către punctele
de ieşire a informaţiei şi formatarea sau
transformarea acestei informaţii. Orice
operaţie cu date pe computer poate fi
numită procesare de date. în comerţ,
procesarea de date se referă la
procesarea informaţiilor necesare pentru
conducerea organizaţiilor şi a afacerilor.
279 PROCESARE

PROCESARE i MCICLOPEPIA UN I #
R SALA BRITANNICl procesare de
imagini Set de tehnici computerizate
pentru analiza, mărirea, comprimarea şi
reconstrucţia de imagini. Etapele sale
principale sunt: im¬ portarea, prin care
o imagine este obţinută prin scanare sau
fotografie digitală, analiza şi, in cele din
urmă, prelucrarea imaginii. Aceasta se
realizează prin utilizarea unor aplicaţii
software specializate şi a unui mediu de
vizualizare (de ex. imprimarea sau
afişarea pe monitor). Procesarea de
imagini are numeroase aplicaţii în multe
domenii, printre care şi astronomia,
medicina, robo¬ tica industrială,
observarea prin satelit. Vezi şi
recunoaşterea formelor. procese de
epurare Procese sovietice intentate
criticilor lui Iosif Stalin. După
asasinarea lui Serghei Kirov, bolşevici
de seamă au fost acuzaţi de conspiraţie
pentru înlăturarea lui Stalin de la putere.
în trei procese larg mediatizate (1936-
1938), care prezentau confesiuni ob¬
ţinute sub tortură sau inventate de poliţia
secretă, cei acuzaţi au fost găsiţi
vinovaţi şi executaţi sau închişi. De
asemenea, au avut loc numeroase
procese nemediatizate ale
conducătorilor sovietici militari, care au
avut ca rezultat o purificare masivă în
rândurile forţelor armate. Procesele au
eliminat potenţiali rivali şi critici ai lui
Stalin, printre care Nicolai I. Buharin,
Lev Kamenev, Alexei Rîkov, Mihail
Tuhacevski, Ghenrih Iagoda şi Grigori
E. Zinoviev, însă au fost condamnate de
întreaga lume. Proclamaţia de
emancipare (1863) Document emis de
preşedintele Abraham Lincoln prin care
erau eliberaţi sclavii din teritoriile
aflate sub puterea Confederaţiei. La
începutul mandatului său, Lincoln era
preocupat doar de păstrarea Uniunii şi
dorea să împiedice extinderea sclaviei
în regiunile vestice; după secesiunea
sudiş¬ tilor, nu mai exista nici un motiv
politic pentru a tolera sclavia. în
septembrie 1862 le-a cerut statelor
secesioniste să revină în Uniune ori să-i
elibereze pe sclavi. Nici unul dintre
statele sudice nu a revenit, aşa că pe 1
ianuarie 1863 a fost emisă proclamaţia.
Edictul nu avea nici o putere juridică în
statele confederate, dar le-a ridicat
moralul unioniştilor, iar ţările euro¬
pene nu au mai sprijinit cu tot aplombul
cauza sudiştilor. De asemenea, prin
acest document li s-a permis afro-
americanilor să se înroleze în armata
Uniunii; în 1865 se înrolaseră deja peste
180 000 de bărbaţi de culoare. Cel de-al
13-lea Amendament al Constituţiei,
ratificat în 1865, a abolit sclavia în mod
oficial. Proclamaţia din 1763
Proclamaţie a Angliei de la sfârşitul
Războiului francez şi indian care a
interzis stabilirea albilor pe teritorii
indiene. Prin acest act a fost creată o
rezervaţie admi¬ nistrată de englezi,
care se întindea de la V Munţilor
Apalaşi din S golfului Hudson până în
Florida, şi li s-a impus coloniştilor albi
să se retragă din această zonă. A for¬
malizat titlurile de pământ indiene şi a
interzis deţinerea de teren fără
documente de cumpărare sau fără
existenţa unui con¬ tract cu tribul
deţinător de titlu. Din cauza obiecţiilor
din partea coloniştilor americani şi a
pionierilor, proclamaţia a fost înlocuită
cu Tratatele de la Fort Stanwix.
proconsul în republica romană, consul a
cărui funcţie a fost extinsă la o perioadă
de timp mai mare decât un an. Astfel de
prelungiri erau impuse de evenimente
importante, pre¬ cum perioade lungi de
război. Prelungirea mandatului unui
magistrat era la început votată de popor,
însă curând a fost preluată de Senat.
Guvernatorii de provincii erau de obicei
magistraţii ale căror mandate au fost
extinse. în perioada Imperiului (după 27
î.Hr.) guvernatorii provinciilor
senatoriale erau numiţi proconsuli.
Procopiu, Ştefan (19.01.1890, Bârlad,
România - 22.08.1972, laşi) Fizician
român. Profesor universitar la Iaşi,
membru al Academiei Române. A adus
contribuţii în domeniile magnetismului
şi al fenomenelor de dublă refracţie
electrică şi de depolarizare a luminii. A
scris lucrări consacrate propietăţilor
substanţelor fero- magnetice (efectul
Procopiu), electricităţii, opticii şi
termodinamicii (Introducere în elec¬
tricitate şi magnetism (1942),
Termodinamica, Perpetuum mobile şi
principiile energiei). Procopius din
Cezareea (n. 490/507 d.Hr., Cezareea,
Palestina) Istoric bizantin. A fost
consilierul lui Belizarie în prima
campanie persană (527-531 d.Hr.), apoi
a luptat împotriva vandalilor în Africa
până în 536 d.Hr. L-a însoţit pe
Belizarie în Sicilia, a luptat împotriva
goţilor în Italia până în 540 d.Hr. şi a
descris ciuma din Constantinopol din
542 d.Hr. Cărţile sale. Războiul
(Polemon), Despre edificii (Peri
Krismaton) şi Istoria 280

[iiaaarj secretă (Anecdota), reprezintă

surse preţioa¬ se pentru studiul istoriei
din acea perioadă. Procopovici, Alexe
(14.03.1884, Cernăuţi, azi Ucraina -
22.06.1946, Cluj-Napoca, România)
Filolog român. Profesor universitar la
Cernăuţi şi Cluj, membru corespondent
al Academiei Române. Specialist în
limba şi literatura română veche; a editat
vechi monumente de limbă românească
(din dia¬ conul Coresi, Ion Neculce) şi
s-a preocupat de probleme filologice
legate de începu¬ turile scrisului în
limba română. Scrieri: Introducere în
studiul literaturii vechi (1922),
Arhetipul husit al catehismelor noastre
luterane (1927), Mic tratat de lingvistică
generală (1930) Procter & Gamble Co.
Important producător american de săpu¬
nuri, detergenţi şi alte produse de
gospod㬠rie. A fost înfiinţată în 1837 în
Cincinnati în urma asocierii dintre
Wîlliam C. Procter, un fabricant de
lumânări englez, şi James Gamble, un
producător de săpun irlandez. Compania
a furnizat săpun şi lumânări ar¬ matei
unioniste în Războiul Civil American şi
a contiuat să prospere după termina¬ rea
războiului. Printre produsele sale se
numărau săpunul Ivory (1879), grăsimile
hidrogenate Crisco (1911), Tide, primul
detergent sintetic de rufe (1946), şi Joy,
primul detergent lichid sintetic (1949).
în 1932, Procter & Gamble a
sponsorizat prima telenovelă radio.
Compania a început ulterior să producă
obiecte de igienă per¬ sonală cum ar fi
paste de dinţi, şampoane şi deodorante,
produse alimentare, precum compoziţii
pentru prăjituri şi cafea, pastă de
celuloză şi produse chimice. Procter,
Wiliam (Cooper) (25.08.1862,
Glandale, lângă Cincinnati, Ohio, SUA -
02.05.1934, Cincinnati) Fabricant
american. Era unul dintre nepoţii
fondatorului companiei Procter &
Gamble Co. şi a început lucrul în cadrul
acesteia în 1883. A fost preşedinte din
1907 până în 1930, timp în care
vânzările s-au ridicat de la 20 de
milioane la peste 200 de milioane de
dolari. Sub conducerea lui, compania s-
a remarcat în relaţiile muncitoreşti: a
introdus un plan de împărţire a profitului
pentru angajaţi (1887), le-a garantat
apoi 48 de săptămâni de muncă pe an
(1920) şi a introdus un plan de pensie
pentru per¬ soane cu handicap, un plan
de asigurare pe viaţă şi unul de
reprezentare a angajaţilor în consiliul de
administraţie. proctoscop Tub luminat
folosit pentru a cerceta rectul şi partea
de jos a colonului. Are o lungime de 25
cm, permiţând examinarea întregii
suprafeţe a rectului pentru a recolta
probe. Se introduce în anus şi se
împinge la limita păstrării confortului
pacientului. Proctoscoapele modeme cu
fibră optică permit o observare mai
atentă, cu mai puţin disconfort.
Proctoscopia este un procedeu standard
în examinarea fizică a persoanelor mai
în vârstă. Vezi şi endoscopie. procuror
Avocat care reprezintă statul împotriva
acuzatului într-un proces. în unele ţări
(Franţa, Japonia) acuzaţia publică este
susţinută de un singur birou. în SUA,
statele şi districtele au propriii
procurori. Sistemul este unitar numai la
nivel federal; biroul general de avocaţi
al SUA numeşte un avocat pentru fiecare
district federal. în majoritatea
jurisdicţiilor locale şi statale, procurorii
sunt aleşi. Fie că sunt aleşi sau numiţi,
procurorii sunt de multe ori supuşi
presiunilor politice. Un procuror are în
sarcină investigarea unei infracţiuni din
momentul în care a fost săvârşită,
prezintă dovezi la audienţa din faţa
completului de judecată şi pune întrebări
martorilor în timpul procesului. Vezi şi
Consiliu Suveran. Prodan, David
(13.03.1902, Cioara, Alba, Imperiul
Austro-Ungar, azi România -
11.06.1992, Cluj) Istoric român.
Profesor universitar la Cluj, membru al
Academiei Române. A pu¬ blicat mari
sinteze istorice şi lucrări cu caracter
monografic privitoare la structura
socială în Transilvania medievală,
migra- ţiile din Moldova şi Ţara
Românească în Transilvania. A scris
despre răscoalele ţărăneşti din 1784-
1785 din Transilvania (Iobăgia [3 voi.]),
Transilvania în sec. al XVI-lea, Teoria
imigraţiei românilor din Principatele
Române în Transilvania în veacul al
XVIII-lea, Răscoala lui Horea (2 voi.),
Supplex Libellus Valachorum, Din
istoria formării naţi¬ unii române etc.
Prodi, Romano (n. 09.08.1939,
Scandiano, Italia) Prim-ministru italian
între 1996 şi 1998 şi preşedintele
Comisiei Europene (1999-2004), una
dintre instituţiile de con¬ ducere ale
Uniunii Europene. A absolvit
Universitatea Catolică din Milano în
1961 şi a realizat studii postdoctorale la
Şcoala de Economie din Londra. A
activat ca 281 PRODI
PRODUCTIVITATE profesor de
economie la Universitatea din Bologna,
iar în 1978 a intrat în guvern | ca
ministru al industriei. în 1996, după |
două perioade prospere în care a fost
preşedintele Institutului pentru
Refacerea Industriei (1982-1989, 1993-
1994), a fost ales prim-ministru şi şef al
coaliţiei de centru-stânga al cărui
simbol este măslinul. | în cursul celor 28
de luni de mandat, Prodi a privatizat
telecomunicaţiile şi a schimbat sistemul
de ocupare a funcţiilor în guvern şi cel
al politicii de pensionare. în octom¬
brie 1998 a demisionat ca urmare a unor
controverse cu colegii săi de partid în
pri¬ vinţa bugetului. în mai 1999,
Parlamentul | European a aprobat
numirea lui în funcţia ! de preşedinte al
Comisiei Europene. în timpul mandatului
său de cinci ani, UE s-a extins, incluzând
Malta, Ciprul şi opt ţări j din Europa
Centrală şi de E. producţie de masă
Aplicare a principiilor de specializare,
divi¬ ziune a muncii şi standardizare a
părţilor la producerea bunurilor pe
scară largă. Metodele moderne de
producţie în masă au condus la
asemenea îmbunătăţiri ale costu- j lui,
calităţii, cantităţii şi varietăţii de bunuri
j disponibile, încât cea mai mare
populaţie S din istorie este în prezent
menţinută la j cel mai înalt standard de
viaţă înregistrat vreodată. Cerinţele
pentru producerea în masă a unui anumit
produs presupun existenţa unei pieţe
destul de mari pentru a justifica o
investiţie de proporţii, conce- I perea
produsului astfel încât el poate folosi
componente (vezi părţi interşanjabile) şi
j procese standardizate, o elaborare
fizică ce j minimalizează manipularea
materialelor, j împărţirea muncii în
procese scurte, re- | petitive (vezi studiul
timp-şi-mişcare), un j flux continuu de
muncă, şi instrumente j proiectate
special pentru sarcinile în curs. Vezi
linie de asamblare. producţie In timp
real (PTR) Sistem de control al
producţiei lansat de compania Toyota
Motor Corp. şi importat în Occident,
care a revoluţionat metodele de
fabricaţie din anumite domenii indus- j
triale. Având la bază livrarea zilnică a
ma¬ teriilor prime, sistemul elimină
pierderile provocate de supraproducţie
şi de scăderea preţurilor de depozitare.
Materialele sunt \ gestionate cu atenţie şi
cantităţile sunt mo¬ dificate pentru a
corespunde noilor cerin¬ ţe, iar livrările
de materii prime în cantităţi mici şi
suficiente trebuie făcute în funcţie de
necesităţi. întrucât nu există rezerve,
componentele nu trebuie să prezinte de¬
fecte. Uzinele în care se foloseşte
sistemul j PTR au nevoie de un personal
logistic care j să programeze producţia,
prin echilibrarea j cererii de produse cu
capacitatea uzinei şi i a resurselor
existente. Sistemul PTR este ! folosit cu
succes de marii fabricanţi de automobile
care pot avea câteva mii de furnizori
pentru o sută de fabrici în care se
asamblează componentele pe 20 de linii
de asamblare. produs intern brut (PIB)
Valoare totală de piaţă a bunurilor şi
ser¬ viciilor produse de economia unei
ţări j într-o anumită perioadă de timp.
PIB este j stabilit de obicei anual.
Scopul său este j de a include toate
bunurile şi serviciile j finale, respectiv
cele produse prin resur- j sele
economice de care dispune acel stat,
productivitate în economie, modalitate
de apreciere a efi¬ cienţei producţiei,
calculată ca raport între ceea ce este
produs şi ceea ce este necesar pentru
obţinerea produsului. Oricare dintre
factorii tradiţionali de producţie -
resurse naturale, muncă sau capital -
poate consti¬ tui numitorul acestui
raport, deşi calculele de productivitate
sunt de fapt rareori făcute pentru aceştia,
deoarece capacitatea lor este dificil de
măsurat. Munca poate fi în cele mai
multe cazuri cuantificată - de ex., prin
numărarea muncitorilor care desfăşoară
o activitate pentru obţinerea unui
produs, în cazul statelor industrializate,
efectele creşterii productivităţii se
observă cel mai clar în folosirea muncii.
Productivitatea poate fi văzută atât ca o
măsură a eficienţei, cât şi ca un
indicator de dezvoltare econo¬ mică.
Productivitatea creşte pe măsură ce
economia primitivă se dezvoltă într-una
mai tehnologizată. Modelul creşterii in¬
dică în mod tipic o stabilitate de lungă
durată, întreruptă de salturi bruşte care
reprezintă dezvoltările tehnologice
majore. Productivitatea în Europa şi în
Statele Unite a crescut considerabil după
dez¬ voltarea unor de tehnologii cum ar
fi puterea aburului, calea ferată şi
motorul cu benzină. Mai târziu, în sec.
XX, progresul în productivitate a fost
rezultatul unui nu¬ măr de inovaţii,
printre care s-au numărat liniile de
asamblare şi automatizare, fabri¬ care
computerizată, sistemele de gestiune a
bazelor de date, producţia în timp real şi
managementul inventarului în timp real.
Creşterile în productivitate tind să
genereze creşteri pe termen lung ale
salariilor reale. 282
indiferent de proprietarul lor. Acestea nu
sunt revândute în nici un mod. P1B
diferă de produsul naţional brut, care
include toate bunurile şi serviciile finale
produse prin intermediul resurselor
deţinute de rezidenţii acelei ţări,
indiferent dacă sunt din ţară sau din
străinătate. proenzimă Vezi zimogen
profesorat Meserie, funcţie sau carieră a
celor care oferă educaţie, mai ales în
şcoala generală, la liceu sau
universitate. Profesia este una relativ
nouă. în mod tradiţional, părinţii, cei
mai în vârstă, conducătorii religioşi şi
înţelepţii erau cei care îi învăţau pe
copii cum să se comporte şi în ce să
creadă. Primele criterii formale pentru
educaţia profesorilor au fost introduse
de germani în sec. XVIII. în sec. XIX, pe
măsură ce societatea a devenit tot mai
industrializată, conceptul de şcolarizare
a devenit mai general. în cazul ţărilor
industrializate de astăzi, cei mai mulţi
profesori au preg㬠tire universitară.
Programul de pregătire a profesorilor
include, de obicei, cursuri academice
generale sau specializate, cursuri
culturale sau vocaţionale, studiul
principiilor pedagogice şi o serie de
cur¬ suri profesionale îmbinate cu
experienţa practică în condiţii care le
imită pe cele dintr-o şcoală reală. în
cele mai multe ţări este nevoie, de
asemenea, de un certificat profesional
după pregătirea formală. profet Persoană
care vorbeşte prin inspiraţie divină,
revelând sau interpretând voinţa unui
zeu. Profeţii au apărut în multe religii,
de-a lungul istoriei. Cei mai cunoscuţi
din Occident apar în Vechiul Testament;
printre ei se numără Moise, Isaia şi
Daniel. Alt profet important este
Mahomed. Spre deosebire de ghicitori
sau de interpreţii de semne, care
răspund unor întrebări personale,
profeţii se referă, de obicei, la destinul
sau viaţa spirituală a unui întreg popor.
Unii profeţi caută să creeze o societate
nouă care să pună în aplicare mesajul şi
să creeze astfel religii noi. Alţii vor
doar să reformeze sau să purifice o reli¬
gie şi o societate deja existente. Tonul
unei profeţii poate varia de la extaz,
declaraţie oficială şi înflăcărare etică
până la critică socială aprigă, la
prezicerea viitorului şi la perspectiva
apocalipsei. Profetul născut
Tenskwatawa (03.1768, Old Chillicothe,
Ohio - 1834, Argentine, Kansas, SUA)
Conducător indian din America de Nord,
fratele lui Tecumseh. A devenit un
renas¬ centist religios şi a menţinut o
credinţă puternică printre indienii
shawnee, bazân- du-se pe declaraţia sa
din 1805 conform căreia a primit un
mesaj de la Stăpânul Vieţii şi avea
contacte cu supranaturalul.
Propovăduind o întoarcere la modul de
via¬ ţă tradiţional, a respins utilizarea
alcoolului, a veşmintelor din textile şi a
formei de pro¬ prietate privată,
elemente pe care populaţia albă încerca
să le introducă în sânul socie¬ tăţii
indiene. A luptat alături de Tecumseh
pentru organizarea unei confederaţii
indie¬ ne şi pentru a rezista în faţa
constrângerilor SUA. în lipsa lui
Tecumseh a permis ca tribul shawnee să
fie atras în Bătălia de lâ Tippecanoe
(1811) şi a fost învins. profil
aerodinamic Suprafaţă de o formă
anume, cum ar fi aripa sau coada unui
avion sau lama unei elice, care produce
forţă ascensională (vezi portantă) sau
rezistenţă la înaintare când este mişcată
prin aer. Un profil aerodi¬ namic
produce o forţă ascensională ce
acţionează în unghi drept faţă de
curentul de aer şi o forţă rezistentă ce
acţionează în direcţia curentului de aer.
Avioanele de viteză mare folosesc de
obicei profile aerodinamice subţiri, de
rezistenţă joasă şi portanţă mică;
avioanele de viteză mică ce transportă
încărcături grele folosesc profile
aerodinamice mai groase, cu rezistenţă
şi portanţă mari. profit în limbajul de
afaceri, diferenţă dintre venitul total şi
costul total pe o anumită perioadă de
timp. în economie, profitul reprezintă
surplusul din capital, teren şi muncă.
Datorită faptului că aceste resurse sunt
evaluate prin costuri de oportunitate,
profitul economic poate fi negativ.
Sursele de profit sunt variate, de ex. un
inventator care introduce o nouă tehnică
de producţie poate să câştige profituri
de antreprenor; schimbările în gustul
consumatorului pot aduce profituri mari
unor firme; o firmă poate reduce
producţia pentru a preveni scăderea
preţurilor la nivelul costurilor (profit
monopol). progeria Afecţiune
caracterizată prin îmbătrânire prematură.
Persoanele afectate au piele 283
PROGERIA

PROGESTERON ICICLOPEDIA UNI1

subţire, chelesc sau albesc devreme şi
con¬ tractează boli ale bătrâneţii mai
devreme decât indivizii normali. Nu sunt
afectate toate funcţiile; nu presupune
senilitate sau îmbătrânire la nivelul
sistemului ner¬ vos central. Pot exista
două mari tipuri de afecţiuni. în
sindromul extrem de rar Hutchinson-
Gilford, copiii arată de 60 de ani la
vârsta de zece ani şi mor la o vârstă
medie de 13 ani. Sindromul lui Werner
este o boală ereditară degenerativă care
începe în prima tinereţe şi face ca
pacienţii să arate cu 30 de ani mai în
vârstă decât sunt; ciclul de viaţă al
acestora este în medie de 47 de ani.
progesteron Hormon steroid secretat de
aparatul de reproducere feminin, care
funcţionează în special pentru a regla
starea endometrului (vezi uter),
pregătindu-1 pentru primirea unui ovul
fecundat. Dacă ovulul nu este fecundat,
nivelul progesteronului scade, mucoasa
uterină se rupe şi se declanşează
menstruaţia. Dacă ovulul este fecundat
(vezi graviditate), placenta produce
pro¬ gesteron, care, printre altele,
pregăteşte glandele mamare pentru
lactaţie. Multe forme de contracepţie pe
cale orală folosesc progesteron sintetic.
prognoză meteo Prognozare a timpului
prin aplicarea prin¬ cipiilor fizicii şi a
meteorologiei. Prognoza meteo prezice
fenomenele atmosferice şi schimbările
de pe suprafaţa Pământului cauzate de
condiţiile atmosferice (zăpadă şi gheaţă,
maree, inundaţii etc.). Prognoza meteo
ştiinţifică se bazează pe tehnici empirice
şi statistice, precum măsurarea
temperaturii, a umidităţii, a presiunii at¬
mosferice, a vitezei şi a direcţiei
vântului şi a cantităţii de precipitaţii,
folosind modele matematice
computerizate. program de computer Set
de instrucţiuni comandate cu aju¬ torul
cărora computerul îndeplineşte o
anumită sarcină. Programele se
realizează prin formularea sarcinii şi
prin exprimarea ei într-un limbaj de
programare adecvat. Programatorii pot
lucra cu un limbaj de aparat sau cu un
limbaj de asamblare. Cu toate acestea,
în majoritatea aplica¬ ţiilor,
programatorii folosesc unul dintre
limbajele complexe (cum ar fi BASIC
sau C++) sau un limbaj din generaţia a
patra care se aseamănă din ce în ce mai
mult cu comunicarea umană. Alte
programe traduc instrucţiunile în lim¬
bajul computerelor pentru ca acestea să
le poată utiliza. Programele sunt stocate
în mijloace permanente (cum ar fi hard
diskul), apoi încărcate în RAM pentru a
fi executate de către procesorul
computeru¬ lui, care îndeplineşte
fiecare instrucţiune din program.
Programele sunt, în general, împărţite în
aplicaţii şi în programe de sistem.
Aplicaţiile execută sarcini cum ar fi
procesarea cuvintelor, funcţiile bazei de
date sau accesarea intemetului.
Programele sistemului controlează
funcţionarea com¬ puterului însuşi; un
sistem de operare este un program foarte
mare care controlează operaţiile
computerului, transferul fişiere¬ lor şi
procesarea altor programe. program de
recalificare profesională Program de
formare ocupaţională al cărui obiectiv
este acordarea de sprijin mun¬ citorilor
pentru a obţine alte locuri de muncă.
Primele programe de recalificare
profesională au fost organizate în mod
oficial în Europa după terminarea celui
de-Al Doilea Război Mondial, cu sco¬
pul de a ajuta personalul militar să se
reintegreze în viaţa civilă şi de a reduce
şomajul. Un alt factor care poate
determi¬ na implementarea unor astfel
de programe este nevoia stringentă de
mână de lucru într-un anumit domeniu
sau într-o pro¬ fesie. Aceste programe
au fost propuse ca o soluţie cel puţin
parţială la problema şomajului structural
în industriile aflate în declin sau în
industriile puternic afectate de
concurenţa importurilor. Sunt întâlnite
mai des în Europa de Vest şi pot oferi
participanţilor ajutoare băneşti atât timp
cât aceştia urmează cursuri de
recalificare, acoperirea cheltuielilor
legate de mutare şi alocaţii familiale. în
unele ţări, dacă o persoană refuză să ia
parte la un program de reconversie
profesională, nu mai este considerată
aptă să beneficieze de ajutor
compensatoriu de şomaj. programare
concurentă Sistem de programare pe
calculator des¬ tinat pentru a fi executat
pe mai multe procesoare, în cazurile în
care pentru exe¬ cutarea unui program
sau a unui complex de programe care se
derulează simultan se foloseşte mai mult
de un procesor. Este utilizat în
programarea concepută pentru domenii
de lucru cu sarcini diferite, unde două
sau mai multe programe folosesc aceeaşi
memorie comună în timp ce lu¬ crează
simultan. 284

ENCICLOPEDIA UNH^RSALĂ
BRITANNIC/ programare liniară
Tehnică matematică de modelare,
folosită la implementarea deciziilor
cantitative în afa¬ ceri, inginerie
industrială şi, la un nivel mai mic, în
ştiinţele sociale şi fizice. Rezolvarea
unei probleme de programare liniară
poate fi redusă la stabilirea unei valori
optime (vezi optimizare) a unei ecuaţii
liniare (numită ftincţie obiectivă),
supusă unui număr de limitări exprimate
ca inegalităţi. Numărul j de inegalităţi şi
de variabile depinde de ! complexitatea
problemei, a cărei soluţie este găsită
prin rezolvarea sistemului de inegalităţi,
întocmai unui sistem de ecuaţii.
Folosirea extinsă a programării liniare
în Al Doilea Război Mondial, pentru
organizarea ■ transportului, pentru
programarea şi aloca- | rea de resurse,
sub constrângeri de cost şi prioritate, a
acordat acestui subiect o forţă care l-a
impus în epoca postbelică. Numărul de
ecuaţii şi de variabile necesare pentru a
modela corect situaţii reale este mare,
iar procesul de soluţionare poate fi de
lungă durată chiar dacă se apelează la
ajutorul j computerelor. Vezi şi metoda
simplex. programare matematică
Folosire a tehnicilor de programare ma¬
tematică şi computerizată în construirea
modelelor deterministe, mai ales în
afaceri şi economie. Dacă principalele
categorii implicate iau forma ecuaţiilor
agebrice lini- | are, tehnica este numită
programare liniară. | Dacă sunt necesare
forme mai complexe, termenul folosit
este programare nonli- niară. în ambele
cazuri, modelele implică adesea sute de
mii de ecuaţii. Disciplina s-a dezvoltat
în Al Doilea Război Mondial, pentru a
rezolva probleme de logistică [ militară
la scară mare. Programarea mate- |
matică este folosită în planificarea
orarelor J de producţie, în transport şi în
calculul creşterii economice.
programarea sistemelor Dezvoltare de
software, care este o parte a sistemului
de operare al unui computer | sau al altui
program de control, cum ar fi, în special,
cel utilizat în reţea. Programarea
sistemelor acoperă administrarea
datelor şi a programului, inclusiv a
sistemelor de operare, a programelor de
control, a software-ului de reţea şi a
sistemelor de gestiune a bazelor de date.
Programul ONU pentru Alimentaţie şi
Agricultură /Food and Agriculture
Organisation of the UN (FAO)/ ;
Organizaţie a ONU, fondată în 1961,
care I se ocupă cu combaterea foametei
la nivel mondial. Cea mai mare
organizaţie de asi- I gurare a
alimentelor, oferă hrană pentru cca 15%
din populaţia înfometată a planetei.
Programul său Hrană pentru viaţă ajută
vic¬ timele dezastrelor naturale sau
provocate de om, prin colectarea şi
transportarea alimen¬ telor în zonele de
criză. Contribuţiile sub forma bunurilor,
a banilor şi a serviciilor | (în primul
rând transportarea ajutoarelor) j
urmăresc menţinerea unei alimentaţii
echi- ! librate a beneficiarilor.
Programele Hrană I pentru dezvoltare se
adresează grupurilor j vulnerabile -
copii, femei însărcinate şi [ care
alăptează, vârstnici -, iar programul :
Hrană pentru muncă încurajază indepen¬
denţa, oferind hrană în schimbul muncii.
Organizaţia are sediul la Roma.
prohibiţie Interzicere legală a
producţiei, a vânzării sau a transportului
de băuturi alcoolice. în SUA, mişcarea
prohibiţionistă a apărut din j renaşterea
religioasă din anii 1820. Mâine I a fost
primul stat care a emis legea prohibi¬
ţiei, în 1846, determinând şi alte state
să-i urmeze exemplul. Tendinţa spre
prohibiţie la nivel naţional a fost
susţinută de Liga Anti-Saloon, fondată în
1893. în 1920, când prohibiţia fusese
deja adoptată în 33 de state, a intrat în
vigoare Amendamentul al 18-lea al
Constituţiei SUA. Prohibiţia a generat
atitudini diverse în diferite părţi ale
ţării. în zonele urbane, contrabanda a
cauzat dezvoltarea crimei organizate şi
apariţia unor gangsteri precum Al
Capone. Din cauza creşterii numărului
de infracţi- | uni, adepţii acestei legi au
rămas treptat j dezamăgiţi. în 1933,
Amendamentul al 18-lea a fost abrogat
de Amendamentul al 21-lea; până în
1966, toate statele au renunţat la
prohibiţie. proiectil Armă propulsată de
rachetă, ce poartă un focos exploziv cu
viteză foarte mare | şi ţintă precisă.
Există o gamă largă de j proiectile în
funcţie de raza de acţiune, de la câţiva
kilometri (arme tactice mici) până la mai
multe mii de kilometri (arme strategice
mari). Nu au fost fabricate astfel de
arme sofisticate până după Al Doilea
Război Mondial. Aproape toate
proiectilele au un mecanism de control
şi ghidare, de unde şi denumirea lor
frecventă de rachete teleghidate.
Proiectilul militar neghidat, ca şi oricare
alt vehicul lansat în straturile superioare
ale atmosferei sau în spaţiu (pentru a
plasa un satelit pe orbită), este numit
rachetă. Un proiectil marin cu elice 285
PROIECTIL

Componente ale unei rachete teleghidate

aer-aer (cu detectoare de căldură), cu
senzori cu raze infraroşii © MERRIAM-
WEBSTER INC. este numit torpilă, iar
un proiectil ghidat, lăsat să cadă în
ploaie pe un traiect uni¬ form de la o
înălţime mică se numeşte rachetă de
croazieră. Odată cu dezvoltarea ICBM-
urilor, proiectilele au completat partea
strategică din Războiul Rece. Vezi şi
rachetă antibalistică, rachetă Minuteman.
proiectil Corp metalic de formă
cilindro-agivală de artilerie, tub de
cartuş sau cartuş de puşcă, îşi are
originea în sec. XV, într-un rezervor
pentru alice de metal sau piatră, care se
împrăştiau atunci când rezervorul
exploda după ieşirea din arma de foc.
Proiectilele explozive, utilizate până în
sec. XVI, erau nişte mingi goale din
fontă, umplute cu praf de puşcă şi
aprinse de o detonare. Până în sec. XVII,
asemenea proiectile erau folo¬ site doar
la tragerile cu unghi înalt (inclusiv la
mortiere). în sec. XIX au fost utilizate
pentru artileria de foc deschis, în mod
deosebit sub forma şrapnelului.
Proiectilele din artileria modernă
constau dintr-o car¬ casă (de obicei din
oţel), o încărcătură de propulsare şi o
încărcătură de explozie; încărcătura de
propulsare este aprinsă de un focos aflat
la baza proiectilului, iar cea de
explozie, de un focos din vârful
proiectilului. La muniţia de puşcă, pistol
şi mitralieră, termenul desemnează de
obicei teaca de aramă care conţine
încărcătura de propulsare. La muniţia
pentru armele de foc, proiectilul este
practic întregul cartuş, inclusiv alice,
praf de puşcă, focos şi carcasa
cartuşului. Proiectul Federal pentru Artă
WPA Proiect extins legat de artele
vizuale; face parte din Departamentul
pentru Dezvoltarea Muncii (WPA,
Works Progress Administration),
înfiinţat de Franklin D. Roosevelt în
timpul Marii Depresiuni. Angaja artiştii
cu probleme financiare, dar care aveau
experienţă vastă şi abordau stiluri
variate; proiectul a avut o influenţă
nemaipomenită asupra mişcărilor
viitoare din SUA. La apogeul său, în
1936, oferise de lucru la mai mult de 5
000 de artişti, în cei peste opt ani de
existenţă, artiştii au realizat 2 566 de
picturi murale, mai mult de o sută de mii
de picturi de şevalet, în jur de 17 700 de
sculpturi şi aproape 300 000 de gravuri.
Proiectul a dezvoltat, de asemenea, o
mare audienţă prin înfiinţa¬ rea a mai
mult de o sută de centre de artă şi galerii
în regiunile în care arta era aproape
necunoscută. Investiţia totală federală a
fost de aproape 35 de milioane de
dolari. A fost prima încercare majoră a
guvernului SUA de a patrona artele
vizuale. Proiectul Genomului Uman
Program de cercetare iniţiat în 1990 de
Departamentul American de Energie şi
Institutul Naţional de Sănătate pentru a
analiza structura ADN-ului uman.
Proiectul urma să se desfăşoare pe o
peri¬ oadă de 15 ani şi îşi propunea să
identifice localizarea fiecărei gene în
cromozomi, să determine structura
chimică a acesto¬ ra pentru a evidenţia
funcţia fiecăreia în menţinerea sănătăţii
şi pentru a descrie cu precizie secvenţa
de nucleotide a întregului set de gene
(genomul). Un alt proiect avea ca scop
implicaţiile de ordin etic, legal şi social
ale informaţiilor obţinute. Rezultatele
urmează să constituie referinţe¬ le de
bază ale cercetării în biologia umană şi
vor furniza date fundamentale despre
originea genetică a unor maladii. Noile
tehnologii dezvoltate în cursul
proiectului vor avea aplicaţii în
numeroase domenii biomedicale. în
2000, guvernul şi compa¬ nia privată
Cerela Genomics au anunţat încheierea
proiectului, cu cinci ani înainte de
termenul stabilit. 286

îl ICICLOPEDIA U'.:^iiSALA
BRITANNh Proiectul Lucrărilor Publice
de Artă Primul dintre programele
federale de artă ale SUA, conceput ca
parte a politicii New | Deal în timpul
Marii Crize. Organizat în j 1933, a oferit
locuri de muncă pentru mii de artişti
şomeri. Printre lucrările sale (dintre
care multe au rămas netermi¬ nate) se
numărau cca 7 000 de tablouri pe
şevalet şi acuarelă, 1 400 de picturi
murale şi sculpturi, 2 500 de lucrări de
artă grafică şi numeroase alte lucrări de
decorare a unor clădiri şi parcuri
publice. | Printre lucrările semnificative
se numără ! picturile murale din Turnul
Memorial | Coit din San Francisco, cele
de la Colegiul de Stat din Iowa realizate
de Grant Wood şi schiţele murale ale lui
Ben Shahn pe tema prohibiţiei. Multe
proiecte rămase neterminate la sfârşitul
proiectului, în 1934, au fost definitivate
prin Proiectul Federal pentru Artă WPA.
Prokofiev, Serghei (Sergheievlci)
(23.04.1891, Sonţovka, Ucraina,
Imperiul Rus - 05.03.1953, Moscova,
URSS) Compozitor şi pianist rus. Fiu al
unui pianist, a început să compună piese
pentru pian la vârsta de cinci ani, iar la
vârsta de nouă ani a compus prima
operă. A studiat la Conservatorul Sankt
Petersburg (1904- 1914) cu Nikolai
Rimski-Korsakov şi alţi profesori. Fire
prolifică şi arogantă, din 1910 şi-a
câştigat existenţa din interpretări ca
artist virtuoz. A susţinut primul concert
la recitalul de absolvire. în timpul
Primului Război Mondial a compus
Suita scită (1915) şi Prima (Clasică)
Simfonie (1917). Opera sa Iubire pentru
trei portocale a avut premiera în 1921 la
Chicago. Din 1922 şi-a stabilit reşedinţa
la Paris, iar în anii 1920 a compus trei
simfonii noi şi a definitivat operele
îngerul aprig (1927) şi Cartoforul
(1928). | în anii 1930 a revenit în Rusia,
unde a compus partituri pentru baletul
Romeo şi Julieta (1936), Petrică şi lupul
(1936) şi pen¬ tru filmul lui Sergei
Eisenstein Aleksandr Nevski (1938). Al
Doilea Război Mondial i-a inspirat
partiturile pentru filmul lui Eisenstein
Ivan cel Groaznic (1942-1945) şi ;
opera Război şi pace (1943).
Condamnarea operei sale de către
guvern în 1948 l-a afectat puternic;
sănătatea lui s-a şubrezit şi a murit în
aceeaşi zi cu Iosif Stalin. prolaps
Deplasare a unui organ intern din locul
lui normal, de obicei a rectului sau a
uterului, | în afara corpului, dacă muşchii
susţinători slăbesc. Mucoasa care
înveleşte interiorul rectului poate să iasă
prin anus, în spe¬ cial la persoanele
vârstnice care suferă de constipaţie,
deoarece se încordează în timpul
defecaţiei. Prolapsul permanent al
rectului necesită intervenţie chirurgi¬
cală. Uterul poate cădea în vagin dacă
organismul slăbeşte în urma leziunilor
provocate de naştere. întăritorii
temporari şi exerciţiile pentru pelvis pot
remedia prolapsurile uşoare de uter, dar
prolapsul sever necesită histerectomie.
proletariat Clase situate la cel mai jos
nivel din punct de vedere
socioeconomic. în Roma antică erau
reprezentate de cetăţenii liberi săraci şi
fără pământ care erau excluşi de pe
piaţa forţei de muncă din cauza
extinderii ! sclaviei, devenind astfel
paraziţi ai eco¬ nomiei. Karl Marx a
folosit acest termen pentru a se referi la
clasa salariaţilor doar din producţia
industrială (termenul mai larg clasa
muncitoare îi includea pe toţi cei care
erau siliţi să muncească pentru
supravieţuire). O altă categorie stabilită
de Marx, lumpenproletariatul (în
germană, lumpen, zdreanţă), includea
muncitorii de la marginea societăţii,
şomerii, săracii, cerşetorii şi infractorii.
Teoria marxistă a prefigurat etapa de
tranziţie dintre abolirea capitalismului şi
instituirea comunismului, sub puterea
căruia dictatura proletaria¬ tului ar
suprima rezistenţa burgheziei, ar
distruge relaţiile sociale de producţie
care accentuează sistemul claselor şi ar
crea o societate nouă, fără clase. prolină
Aminoacid neesenţial care se găseşte în
multe proteine, mai ales în colagen. j
Deoarece atomul de azot din gruparea
amino face parte dintr-o structură
circulară (formând un compus
heterociclic), propri¬ etăţile sale
chimice diferă de cele ale altor
aminoacizi prezenţi în proteine. Este
utili- j zat în cercetarea biochimică,
nutriţională ! şi microbiologică, precum
şi ca supliment alimentar. promenadă
Loc public unde oamenii se plimbă (sau
călăreau, în trecut) relaxaţi, de plăcere,
pentru exerciţiu fizic sau pentru a fi
remar¬ caţi. Promenadele sunt drumuri
pentru pietoni înconjurate de privelişti
plăcute privirii sau de locuri de
belvedere, situate în special de-a lungul
căderilor de apă sau în parcuri. Traficul
vehiculelor poate fi restricţionat sau nu.
287 PROMENADA

PROMETEU Prometeu CH3CH2CH3).

Se separă în cantităţi mari în religia
greacă, unul dintre titani şi mânuitor al
focului. Era un maestru al meşteşugului
şi un scamator desăvârşit, fiind uneori
asociat cu crearea oamenilor. Potrivit
legendei, Prometeu a furat focul de la zei
şi l-a dat oamenilor. Pentru a se răzbuna,
Zeus a creat-o pe Pandora, care s-a
căsătorit cu fratele lui Prometeu şi a
eliberat toate relele lumii. O altă
legendă spune că Zeus l-a legat în lanţuri
pe Prometeu de un munte şi a pus un
vultur să-i devoreze ficatul, care se
regenera în fie- ! care noapte, astfel
încât era supus aceluiaşi chin în ziua
următoare. Prony, (Gaspard-Ciair-
Franşois-Marie) Riche, Baron de ~
(1755-1839) Matematician şi inginer
francez. A inventat frâna Prony (1821),
un mecanism pentru măsurarea puterii
dezvoltate de un motor. Forţa de frecare
produsă pe marginea unei roţi de
transmisie prin acţiunea unor saboţi de
frână fixaţi pe roată cu ajutorul unor
şuruburi, aplică o torsiune pe o pârghie;
forţa necesară pentru a ţine pârghia în
loc se măsoară cu ajutorul unui aparat.
prooccidentali Vezi slavofili şi
prooccidentali propagandă Manipulare a
informaţiilor pentru a influenţa opinia
publică. Termenul vine j de la
Congregatio de propaganda fide
(Congregaţia pentru propagarea
credinţei), o organizaţie misionară
constituită de papă în 1622.
Propagandiştii evidenţiază ele¬ mentele
de informare care susţin poziţia lor şi
exclud sau nu insistă asupra celorlalte.
Pot fi folosite afirmaţii greşite sau chiar
minciuni pentru a crea efectul dorit
asupra I audienţei publice. Lobby-ul,
publicitatea | şi activitatea misionară
sunt considerate forme de propagandă,
dar termenul este cel mai des folosit în
politică. Până în sec. XX, ilustratele şi
presa scrisă erau principalele
instrumente de propagandă, mai târziu
in- cluzându-se radioul, televiziunea şi
filmul. | Regimurile autoritare şi
totalitare folosesc propaganda pentru a
menţine susţinerea populaţiei; în timp de
război, propaganda întăreşte moralul
civililor şi al soldaţilor, în timp ce
propaganda care vizează inamicul este
un element al războiului psihologic.
propan j Hidrocarbură sub formă de gaz
incolor, ! uşor de lichefiat (C3Hg, sau
desfăşurat din gazul natural, din petrol
uşor şi din gaze de rafinărie; este
disponibil sub formă lichefiată sau ca
principal constituent al gazului lichefiat
(GPL). Este o materie pri¬ mă
importantă pentru producerea etilenei şi
pentru industria petrochimică. Este, de
asemenea, folosit ca agent refrigerator şi
de extracţie, solvent şi carburant aerosol
şi combustibil pentru maşinile de gătit
portabile, pentru lanterne şi brichete.
Propertius, Sextus (55/43 Î.Hr., Assisi,
Umbria - după 16 d.Hr., Roma) Poet
roman. Sunt cunoscute foarte puţine date
despre viaţa lui. Prima şi cea mai
cunoscută dintre cele patru cărţi ale sale
de elegii, Cynthia, a fost publicată în 29
Î.Hr., an în care a cunoscut-o pe eroină
(amanta sa, al cărei nume adevărat era,
probabil, Hostia). Aceasta apare în
poemele sale ca fiind frumoasă, lipsită
de inhibiţii, geloa¬ să şi irezistibilă. în
Cartea a doua, tema principală este tot
dragostea, însă autorul manifestă interes
şi pentru scrierea unui opere epice, este
preocupat de gândul morţii şi atacă
materialismul timpului său. Cărţile a
treia şi a patra demonstrează o mânuire
îndrăzneaţă a limbajului şi a diferitelor
forme literare; printre teme se numără
mitologia romană şi istoria. propilee în
arhitectura Greciei antice, structură
reprezentând o intrare sau o poartă spre
o încăpere sacră, care, de obicei, constă
din cel puţin o terasă sprijinită pe co¬
loane, atât în afară cât şi în interiorul
porţii propriu-zise. Termenul este
deseori folosit la plural (propilee). Cel
mai cunos¬ cut exemplu este cel al
Marilor Propilee, proiectate de
Mnesicles pentru Acropola din Atena.
Termenul a fost de asemenea folosit
pentru a denumi porţi (intrări)
monumentale în stil romantic şi
neoclasic din sec. XVIII-XIX.
proporţie/proporţionalitate în algebră,
egalitate între două rapoarte, în formula
a/b = c/d, a se află în acelaşi raport cu b
ca şi c cu d. Proporţionalitatea se
foloseşte în general la rezolvarea unei
probleme cu patru elemente, dintre care
unul este o necunoscută. Se rezolvă prin
înmulţirea unui numărător cu numitorul
celuilalt raport. Rezultatul trebuie să fie
egal cu celălalt produs dintre numărător
şi numitor. Termenul proporţional
descrie 288

orice relaţie care este întotdeauna într-

un raport asemănător. Numărul merelor
dintr-o recoltă, de ex., este proporţional
cu numărul copacilor din livadă,
raportul proporţionalităţii fiind numărul
mediu de mere pe copac. propoziţie
categorică în silogistică, propoziţie al
cărei predicat este afirmat sau negat cu
privire la subiect, considerat doar în
parte sau în întregul său. Astfel,
propoziţiile categorice au patru forme
fundamentale: „Fiecare S este P", „Nici
un S nu este P“, „Unii S sunt P", „Unii S
nu sunt P". Acestea sunt desem¬ nate
prin literele A, E, I şi O; de ex., „Orice
om este muritor" este o propoziţie de tip
A. Propoziţiile categorice trebuie
distinse de propoziţiile complexe şi
compuse, în cadrul cărora ele pot intra
ca termeni integrali. De asemenea, ele se
opun îndeosebi propozi¬ ţiilor ipotetice,
cum ar fi „Dacă fiecare om este muritor,
atunci Socrate este muritor". proprietate
în legislaţie, ceva ce este posedat sau
st㬠pânit. Conceptele de proprietate
variază semnificativ de la o cultură la
alta. în soci¬ etatea occidentală este
clasificată în general în două tipuri:
tangibilă (de ex. pământ sau bunuri) şi
intangibilă (de ex. acţiuni, obligaţiuni
sau patent). Proprietatea sau posesia
individuală este foarte respectată în
Occident, în timp ce în multe societăţi
neoccidentale proprietatea privată are
un rol mai puţin important sau este
conce¬ pută mai mult pe bază comună
strictă. în Occident, folosirea
proprietăţii este regle¬ mentată legal. în
ţările anglo-americane, proprietarii de
teren lezaţi de felul în care este folosit
terenul alăturat pot pretinde despăgubiri;
acţiuni similare există şi în ţările de
drept civil. în ţările occidentale,
proprietarii de teren pot accepta să le
permită altor persoane să le folosească
terenul în moduri care în alte situaţii ar
fi considerate ilegale, astfel de convenţii
putând fi făcute pentru a-i constrânge pe
cei cărora le este încredinţat terenul.
Legea anglo-americană tinde să împartă
aceste drepturi de folosire a terenului în
categorii ce reflectă originea lor în
drep¬ tul civil: servituti (ca dreptul de
trecere), profituri (ca dreptul de a
extrage minerale sau masă lemnoasă),
angajamente reale (ca promisiunea de a
plăti o taxă a asociaţiei proprietarilor)
şi servituti echitabile (ca promisiunea de
a folosi proprietatea doar în scopuri de
rezidenţă). Dreptul civil are mai puţine
categorii, categoria generată de servituţi
incluzându-le pe toate celelalte, şi este
puţin mai restrictiv. O modalitate
obişnuită de a dobândi o proprietate este
transferul de la proprietarul sau
proprie¬ tarii anteriori. Astfel de
transferuri includ vânzarea, donarea şi
moştenirea. Vezi şi posesiune adversă,
proprietate reală şi per¬ sonală,
proprietate intelectuală, prescripţie.
proprietate funciară absolută în
legislaţia anglo-americană, deţinere a
controlului asupra unei mari proprietăţi
imobiliare (vezi proprietate reală şi
per¬ sonală) pentru o perioadă
nedeterminată de timp. La origine, în
Magna Charta, termenul îl desemna pe
proprietarul unui domeniu, care avea
drept de stăpânire ne¬ limitată. în
prezent, o proprietate funciară absolută
se deosebeşte de o proprietate
închiriată, ce se bazează pe un contract
pentru deţinerea unei proprietăţi imobi¬
liare pentru o anumită perioadă. Vezi şi
arendă; feudă. proprietate funciară
ereditară în domeniul juridic,
proprietate funciară absolută ce poate fi
moştenită, în special o proprietate reală
(vezi proprietate reală şi personală).
Conceptul datează din perioada feudală,
când se referea la fief, cu sensul pe
care-1 avea în legea feudală. Legile
moderne din domeniul proprietăţii
includ mai multe tipuri de proprietate
funciară ereditară: simplă (care poate fi
înstrăinată şi are o durată nedefinită), cu
drept de succesiune limitat (lăsată unei
persoane şi urmaşilor acesteia, dar care
poate fi luată înapoi dacă respectivul
moare fără a avea urmaşi) şi pe viaţă
(care se menţine doar pe durata vieţii
celui care o primeşte). proprietate
intelectuală Proprietate asupra unui
produs rezultat în urma activităţii
mentale sau intelectuale. Primele legi
ale copyrightului (vezi drep¬ turi de
autor) încercau să protejeze mai ales
interesele economice ale editorilor de
carte şi mai puţin drepturile intelectuale
ale autorilor. Actuala legislaţie de
Copyri¬ ght protejează efortul de
elaborare a unei idei, nu ideea în sine.
Termenul „descope¬ rire" joacă un rol
important în drepturile de proprietate
intelectuală: patentele se acordă
exclusiv persoanelor care pot do¬ vedi
că au inventat ceva necunoscut an¬
terior. Organizaţia Mondială a
Comerţului le cere membrilor săi să
stabilească şi să impună în cadrul
jurisdicţiei lor niveluri 289
PROPRIETATE

PROPRIETATE de protecţie pentru

copyright, patent şi marcă înregistrată.
Organizaţia Mondială privind
Proprietatea Intelectuală, înfiin¬ ţată în
1970, promovează în întreaga lume
protejarea proprietăţii industriale ]
(invenţii, mărci înregistrate şi proiecte |
de design) şi a materialelor de copyright
j (opere literare, muzicale, fotografice şi
alte | tipuri de opere de artă), j !
proprietate personală | Vezi proprietate
reală şi personală proprietate reală şi
personală Forme fundamentale de
proprietate în dreptul cutumiar englez,
care corespund în genere diviziunii între
proprietatea imobiliară şi cea mobiliară
din Codul ci¬ vil. Proprietatea reală
constă în terenuri, clădiri, recolte,
precum şi alte resurse, amenajări şi
dependinţe care sunt legate de terenurile
în proprietate. Constituie proprietate
personală, în special, orice altă formă
de proprietate decât proprietatea reală,
cum ar fi bunuri mobile, animale, | bani
şi autovehicule. propriocepţie Percepţie
a stimulilor legaţi de poziţie, postură,
echilibru sau condiţii inter¬ ne.
Receptorii (terminaţii nervoase) din j
muşchii scheletului şi din tendoane j
oferă informaţii constante despre poziţia
j membrelor şi despre acţiunile
muşchilor | pentru a coordona mişcările
membrelor. Conştientizarea schimbărilor
în echilibru implică, de obicei,
percepţia gravitaţiei. La oameni,
gravitaţia, poziţia şi orientarea în spaţiu
sunt înregistrate de nişte mici ] granule
numite otolite, care se mişcă în J
interiorul a doi saci cu fluid din urechea
j internă, ca răspuns la orice schimbare
a j poziţiei sau a orientării în spaţiu.
Mişcarea este detectată de nişte peri
sensibili. Rotaţia este înregistrată de
fluidul care pătrunde din canalele
inerţiale în canalele semicir- | culare şi
care acţionează asupra perilor |
sensibili. Sistemul nervos central adună
I semnalele provenite din canale pentru
a percepe rotaţia tridimensional. Vezi
simţ. Proserpina Vezi Persefona
prospectare de date i Tip de analiză a
bazelor de date care încear- j că să
găsească tipare sau relaţii folositoare |
din punct de vedere comercial într-un !
grup de date. Această analiză foloseşte
metode statistice avansate, cum ar fi
analiza cluster, uneori apelând şi la
tehnici ce ţin de inteligenţa artificială
sau de reţeaua neuronală. Un scop major
al prospectării datelor este acela de a
descoperi între date relaţii încă
necunoscute, în special când datele
provin din baze de date diferite. Firmele
pot folosi aceste noi relaţii pentru a
iniţia campanii publicitare sau pentru a j
face estimări cu privire la vânzarea unui
produs. Guvernele folosesc aceste
tehnici pentru a descoperi activităţile
ilegale sau interzise ale persoanelor
individuale, ale asociaţiilor sau ale altor
guverne. Prosser, Gabriel Vezi Gabriel
prostaglandină Clasă de compuşi
organici prezenţi în multe ţesuturi
animale, care produc dife¬ rite efecte
asemănătoare hormonilor (vezi
hormoni). în mod normal, structura lor
chimică derivă dintr-un acid gras cu 20
de atomi de carbon. Au efecte impor¬
tante asupra tensiunii arteriale,
coagulării j sângelui, senzaţiei de durere
şi asupra j mecanismelor reproducerii; o
anume pros- j taglandină poate avea
efecte opuse asupra activităţii diferitelor
ţesuturi. Se speră că vor fi folositoare în
tratarea afecţiunilor cardiace, a bolilor
virale şi în contracep- | ţie. Unele
substanţe care inhibă sinteza
prostaglandinei (vezi aspirină) sunt utile
în controlarea durerii, a crizelor de
astm, a şocului anafilactic sau ca
anticoagulanţi. prostată Organ masculin
de forma unei castane, aflat sub vezică;
adaugă secreţii spermei în timpul
ejaculării lichidului seminal, înconjoară
uretra (vezi aparat urinar) şi este rotunjit
la capăt, subţiindu-se într-un vârf bont.
Prostata este formată din 30-50 de
glande, susţinute de un ţesut conjunctiv,
care eliberează fluide în uretră şi în cele
două canale ejaculatoare. Aceste canale
J care poartă spermă şi fluidul eliberat
de { veziculele seminale se unesc cu
uretra i în prostată. Prostata secretă 15-
30% din lichidul seminal. Ajunge la
maturitate la pubertate. în jurul vârstei
de 50 de ani, în mod normal începe să se
micşoreze, iar cantitatea de secreţii
scade; o creştere în mărime la o vârstă
înaintată poate fi cauzată de o inflamaţie
sau de apariţia unei tumori maligne. Vezi
şi afecţiuni ale prostatei. prostituţie
Practică socială ce presupune
implicarea într-o activitate sexuală, de
obicei cu alţi 290

mp indivizi decât soţ sau iubit, în schim-

j bul plăţii imediate în bani sau alte
valori. | Persoanele care se prostituează
pot fi de | ambele sexe şi se pot angaja
atât în acti¬ vitate heterosexuală, cât şi
homosexuală, dar în general
prostituatele sunt femei, iar clienţii
bărbaţi. Prostituţia este un fe¬ nomen
foarte vechi şi universal; la fel sunt şi
condamnarea prostituatei şi relativa j
indiferenţă faţă de client. Prostituatele
sunt | deseori marginalizate. în Roma
antică li se cerea să poarte îmbrăcăminte
specifică; sub legea evreiască, numai
femeile străine puteau fi prostituate; în
Japonia dinainte | de Al Doilea Război
Mondial li se cerea să trăiască doar în
anumite zone ale oraşe¬ lor. în Evul
Mediu, în Europa, prostituţia era
autorizată şi reglementată de lege; o
epidemie de boli venerice în sec. XVI şi
moralitatea impusă de Reformă au dus la
închiderea bordelurilor. Cooperarea !
internaţională pentru stoparea traficului
de femei în scopul prostituţiei a început
în 1899. în 1921, Liga Naţiunilor a înfi¬
inţat Comitetul pentru Traficul de Femei
■ şi Copii, iar în 1949, Adunarea
Generală | a ONU a adoptat convenţia
asupra su- ţ primării prostituţiei. în SUA
prostituţia a fost mai întâi limitată de
Actul Mann (1910), iar până în 1915,
majoritatea sta¬ telor au interzis
bordelurile (Nevada fiind o excepţie
notabilă). Prostituţia este totuşi tolerată
în majoritatea oraşelor din SUA şi din
Europa. în Olanda, multe prostitu- j ate
au devenit membre ale unui sindicat, iar
în Scandinavia, legi guvernamentale
reglementează igiena, impunând vizite
medicale regulate şi spitalizarea gratuită
obligatorie a celor infectaţi cu boli
venerice. , Prostituatele sunt în general
sărace şi nu au calificări care să Ie ajute
să se întreţină sin¬ gure; în multe
societăţi cu tradiţie, femeile fără
susţinere din partea familiei au puţine
posibilităţi de a-şi găsi un loc de muncă
: pentru a câştiga bani. în ţările în curs
de dezvoltare din Africa şi Asia,
prostituţia este principala cauză a
răspândirii SIDA şi a creşterii numărului
de copii orfani. i Protagoras (485 Î.Hr.,
Abdera, Grecia - 410 Î.Hr.) Filozof
grec, primul şi cel mai cunoscut dintre
sofişti. Şi-a petrecut cea mai mare parte
a vieţii la Atena, unde a influenţat
gândirea contemporanilor săi în privinţa
| unor probleme de ordin politic şi
moral, j Platon a dat numele său unuia
dintre dialogurile pe care le-a scris.
Protagoras susţinea că îi învaţă pe
oameni virtutea în comportamentul lor
de zi cu zi. Unul dintre cele mai
cunoscute dictoane ale sale este „Omul
este măsura tuturor lu¬ crurilor" (vezi
relativism, relativism etic), j Şi-a
exprimat agnosticismul în lucrarea
Despre zei, deşi a adoptat idei morale j
convenţionale. A fost acuzat de
impietate, I cărţile lui au fost arse în
public şi a fost j exilat din Atena în 415
Î.Hr. protectorat Relaţie în care o ţară
exercită un control decisiv asupra altei
ţări sau regiuni. Gradul de control poate
varia de la garantarea siguranţei unui
stat de către alt stat protec¬ tor, până la
o formă camuflată de anexare. Deşi
acest tip de relaţie este foarte vechi,
folosirea termenului datează din sec.
XIX. în epoca modernă, majoritatea
protectora¬ telor au fost stabilite prin
tratate care cer statului mai slab să
încredinţeze politica relaţiilor sale
internaţionale statului mai puternic,
pierzându-şi astfel suveranitatea.
protecţie egală Prevedere a celui de-al
14-lea Amendament al Constituţiei SUA,
potrivit căreia statul trebuie să acorde
acelaşi tratament persoa¬ nelor sau
grupurilor de persoane aflate la un
moment dat în situaţii asemănătoare.
Până spre mijlocul sec. XX, prevederea
a fost aplicată sporadic, exceptând
câteva cazuri de discriminare rasială, ca
folosirea testelor de scriere şi citire şi a
clauzei bunicului pentru a limita dreptul
la vot al cetăţenilor de culoare. în cazul
Plessy vs. Perguson (1896), Curtea
Supremă a SUA a susţinut avantaje
„separate, dar egale" pentru rase,
sancţionând astfel segregarea rasială.
începând cu 1960, Curtea, prezida¬ tă
de Eari Warren, a schimbat fundamental
maniera de interpretare a
amendamentului, aplicându-1 în cazul
acordării de ajutoare sociale, a zonării
exclusive, a serviciilor mu¬ nicipale şi
a finanţării şcolilor. în perioada în care
preşedinţii Curţii Supreme au fost
Warren E. Burger şi William H.
Rehnquist, prevederea a fost extinsă şi
asupra cazurilor de discriminare sexuală
şi a celor ce priveau statutul şi
drepturile străinilor, dreptul la avort şi
accesul în instanţă. protecţie socială
Program guvernamental care oferă
protec¬ ţie oamenilor nevoiaşi. Aceste
programe includ pensii, asigurări în caz
de boală sau infirmitate şi de şomaj,
alocaţii pentru familii, pensii de urmaşi
şi asigurări de s㬠nătate. Primele legi
de protecţie socială au 291
PROTECŢIE

PROTECTIONISM ClCLOPEDiA
UVISALĂ BRITANNIC/) fost votate în
Germania în anii 1880 (vezi asigurare
socială), iar în anii 1920 şi 1930,
majoritatea ţărilor occidentale au
adoptat programe similare. Majoritatea
ţărilor in¬ dustrializate cer firmelor să-
şi asigure an¬ gajaţii în caz de accidente
(vezi despăgubi¬ rea angajaţilor), astfel
încât aceştia primesc despăgubiri dacă
suferă accidente. Pentru handicapuri
survenite în urma unor boli care nu au
legătură cu serviciul, majoritatea ţărilor
plătesc o sumă de bani pe o perioadă
scurtă de timp, urmată de o pensie pe
viaţă. Multe state plătesc alocaţie de
familie pentru a ridica nivelul de trai al
familiilor numeroase sau pentru a creşte
natalitatea. Pensiile de urmaş, oferite
văduvelor care nu au ajuns la vârsta de
pensionare şi care au un copil în
întreţinere, variază considerabil de la
stat la stat şi încetează să fie acordate
dacă văduva se recăsătoreşte. Dintre
statele dezvoltate, numai SUA nu acordă
asigurare naţională de sănătate, aceasta
fiind oferită numai vârstnicilor şi
săracilor. Vezi ajutor de şomaj; asistenţă
socială; despăgubirea angajaţilor.
protecţionism Politică de protejare a
industriei autohtone împotriva
concurenţei străine, prin mijloa¬ ce cum
ar fi tarife, subvenţii, cote de import sau
alte dezavantaje asupra importurilor.
Principalele măsuri protecţioniste,
tarifele guvernamentale, ridică preţul
articolelor de import, făcându-le mai
puţin atractive pen¬ tru consumator în
comparaţie cu produsele autohtone. Un
alt mecanism protecţionist îl reprezintă
cotele de import, care limitează
cantităţile de bunuri ce pot fi importate.
Războaiele şi recesiunile economice au
avut ca rezultat din punct de vedere
istoric creşterea protecţionismului, în
timp ce pacea şi prosperitatea au tins să
încura¬ jeze comerţul liber. în sec.
XVII-XVIII, în timpul mercantilismului,
protecţionismul a devenit o politică
obişnuită în Europa, în sec. XIX, Anglia
a renunţat la multe din legile sale
protecţioniste, iar în preaj¬ ma Primul
Război Mondial, tarifele au scăzut în
toate ţările vestice. Dezechilibrul
economic şi politic a dus la înăsprirea
barierelor vamale în Europa în anii
1920, iar Marea Depresiune a necesitat
o serie de măsuri protecţioniste; din
aceste mo¬ tive, comerţul din întreaga
lume a scăzut dramatic. SUA au avut o
lungă perioadă de protecţionism, cu
tarife care ajungeau la cote foarte înalte
în anii 1820 şi în perioada Marii
Depresiuni, dar în 1947 au devenit unul
dintre cele 23 de state care au semnat
Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
(GATT) în urma căruia tarifele vamale
s-au redus substanţial, în timp ce cotele
s-au redus sau au fost eliminate, în ciuda
acordurilor comerciale precum GATT şi
NAFTA, încă există tendinţe de
protecţionism în multe ţări atunci când
industriile suferă din cauza concurenţei
străine. Vezi şi acord comercial.
Organizaţia Mondială a Comerţului.
proteină Compus organic, polimer
complex al aminoacizilor, implicat în
majoritatea as¬ pectelor legate de
fiziologia şi biochimia organismelor vii.
Proteinele pot conţine douăzeci de
aminoacizi, în lanţuri de la sute până la
mii de unităţi. O proteină activă are trei
mari niveluri de structură; primar (un şir
de aminoacizi), determi¬ nat de gene;
secundar (formă geometrică, deseori
spiralată), determinat de unghiurile
legăturilor covalente dintre ele (legături
de peptide) şi dintre aminoacizi; terţiar
(formă buclată şi pliată), determinat de
legăturile de hidrogen dintre lanţurile
laterale de aminoacizi. Structura
terţiară, care poate fi globulară sau
plată, cu margini, crevase sau buzunare,
reprezintă esenţa activităţii biologice a
proteinei. Proteinele pot servi drept
materiale structurale (ca în ţesutul
conjunctiv şi păr; vezi colagen;
cheratină), ca enzime şi hormoni, ca
transportori esen¬ ţiali precum oxigenul
(vezi hemoglobină), ca anticorpi sau ca
reglementatori de for¬ mulă genetică.
Unele proteine sunt simple (numai
aminoacizi), altele sunt conjugate (vezi
conjugare) cu alte grupuri, deseori
vitamine sau metale necesare în cantităţi
mici în dietă (vezi coenzimă; cofactor).
Rodopsina şi hemoglobina sunt proteine
conjugate. Proteinele pot fi legate prin
legături covalente de zaharuri (proteine
glucoze), de fosfor (proteine fosforice)
sau de sulf (proteine sulfurice).
Proteinele sunt un nutrient esenţial
pentru om, obţinut atât din alimente
vegetale, cât şi din cele animale. Sunt
folosite mai ales în produsele
alimentare; sunt utilizate, de asemenea,
în adezivi, plastice şi fibre. proteoliză
Proces prin care o proteină este
descom¬ pusă parţial, în peptide, sau
complet, în aminoacizi, sub acţiunea
enzimelor pro- teolitice, prezente în
bacterii şi plante, dar în special la
animale. Asupra proteinelor din
alimente acţionează pepsina în stomac,
tripsina şi chimotripsina din pancreas în
292

| intestinul subţire. Enzimele proteolitice

sunt secretate ca zimogene, care sunt la
rândul lor transformate prin conversie în
: forme active. Prin acest proces, multe
alte zimogene sau forme precursoare se
trans¬ formă în enzime active sau în
proteine (de ex. din fibrinogen în
fibrină). în celule, de¬ gradarea
proteolitică a proteinelor bătrâne este un
proces specific întreţinerii celulare.
Proterozoic sau Algonkian Cea mai
recentă dintre cele două diviziuni ale
Precambrianului, de la 2,5 miliarde de
ani până acum 543 de milioane de ani.
Au j fost identificate roci proterozoice
pe toate continentele; acestea constituie
de multe ori surse importante de
minereuri metalice, în special de fier,
aur, cupru, uraniu şi nichel. Numeroase
mici protocontinente care s-au format în
timpul Precambrianului timpuriu s-au
alipit, spre mijlocul Proterozoicului, |
într-o masă continentală denumită j
Columbia. Ulterior, Columbia s-a frag- j
mentat, iar segmentele continentale s-au
reunit la sfârşitul Proterozoicului într-un
supercontinent denumit Rodinia. Rocile
din Proterozoic conţin multe urme de j
forme de viaţă primitivă, cum ar fi
rămăşiţe fosile de bacterii, alge verzi-
albastre (vezi cianobacterie) şi
organisme multicelulare cu corpul
moale. protestantism Una din cele trei
ramuri majore ale creş¬ tinismului, care
s-a dezvoltat din Reforma sec. XVI.
Termenul se aplică credinţelor
creştinilor care nu aderă la romano-ca-
tolicism sau la ortodoxismul răsăritean.
Din Reformă s-au dezvoltat o varietate j
de culte protestante. Adepţii lui Martin |
Luther au întemeiat Bisericile
evanghelice din Germania şi din
Scandinavia; cei ai lui Jean Calvin şi ai
mai multor reformatori radicali cum ar fi
Huldrych Zwingli au j fondat Bisericile
reformate în alte ţări, cum ! ar fi Elveţia
şi Scoţia (presbiterianism). | O altă
ramură importantă a protestantis¬ mului,
reprezentată de Biserica Anglicană şi de
Biserica Episcopală, îşi are originile în
Anglia sec. XVI şi este, în prezent,
credinţa protestantă cea mai apropiată
de romano-catolicism, nu doar ca
ideologie, | ci şi ca ritual. Doctrinele
diferitelor cre- \ dinţe protestante
variază considerabil, însă toate
accentuează importanţa Bibliei în ceea
ce priveşte credinţa şi organizarea,
mântuirea prin credinţă, şi nu prin fapte,
şi preoţia tuturor credincioşilor. La
începutul 1 sec. XXI, în lume erau cca
350 de milioane de protestanţi. Vezi şi
adventist, baptist, Societatea Prietenilor,
menoniţi, metodism. Proteu în mitologia
greacă, bătrân profet al mării şi păstor al
vitelor mării, focile. Se supunea lui
Poseidon. Cunoştea toate lucrurile -
trecut, prezent şi viitor -, dar nu-i plăcea
să spună ce ştia. Cei care doreau să
obţină informaţii de la el trebuiau să-l
surprindă dormind şi să-l lege. încerca
să scape schimbându-şi forma, dar, dacă
cineva reuşea să-l ţină strâns, îi dădea
răspunsul dorit şi apoi se arunca în
mare. proteză Substitut artificial pentru o
parte a corpu¬ lui care lipseşte, de
obicei un braţ sau un picior. Protezele au
evoluat de la picioare de lemn şi cârlige
la mecanisme sofisticate din plastic,
fibră de sticlă şi metal, proiectate pentru
a înlocui membrele amputate. Pot avea
încheieturi funcţionale şi pot permite
mişcarea fie prin amplificarea unui
curent electric generat de o contracţie
musculară, fie prin ataşare propriu-zisă
pe muşchiul pacientului. De obicei,
protezele de braţ permit într-o oarecare
măsură apucarea şi manevrarea
obiectelor. Protezele interne sau
implanturile de sân sunt folosite după
extirparea sânului. protist Denumire
generică pentru un organism care
aparţine regnului Protista, alcătuit din
diverse eucariote, din care fac parte
algele, protozoarele şi ciupercile
inferioare (vezi ciuperci, fungi).
Majoritatea sunt orga¬ nisme
unicelulare, deşi algele tind să fie
multicelulare. Multe se pot mişca, mai
ales folosind flageli (vezi flagel), cili
(vezi cili) sau nişte excrescenţe cu
aspect de picioruşe (pseudopode). Acest
regn a fost introdus în taxonomie pentru
a putea fi clasificate organisme
intermediare, care, deşi aveau unele
caracteristici de plan¬ te sau animale, nu
prezentau trăsăturile specializate,
definitorii pentru grupurile respective.
Unele protiste sunt conside¬ rate
strămoşii plantelor multicelulare, ai
animalelor şi ai ciupercilor. Termenul a
fost sugerat mai întâi în 1866, de Ernst
Haeckel. Odată cu dezvoltarea tehnicilor
avansate de biochimie, genetică şi
imagis¬ tică, relaţiile filogenetice
stabilite anterior au fost examinate mai
amănunţit, iar în prezent se consideră că
o parte din aceste grupuri sunt mai puţin
înrudite unele cu altele decât s-a crezut
cândva. Prin urmare, 293 PROTIST

PROTOCERATOPS msísmfj
clasificarea protistelor, deşi pare destul
de clară, nu mai este pe deplin
satisfăcătoare. Protoceratops Animal din
genul dinozaurilor patru¬ pezi ale căror
fosile au fost descoperite în depozitele
Gobi din Cretacic (acum 144-65 m.a.u.).
Membrele din spate erau mai bine
dezvoltate decât cele din faţă, iar
spatele era arcuit. Adulţii aveau în jur
de doi metri lungime şi, probabil, o
greutate de 180 kg. Capul reprezenta
aproape o cincime din lungimea
corpului. Oasele craniului creşteau
înspre partea posteri- oară, formând o
creastă perforată. Fălcile aveau formă
de cioc şi prezentau dinţi. Este posibil
ca vârful botului să fi avut o structură în
formă de corn. Ţepii lungi de pe coada
bine dezvoltată indică faptul că
Protoceratops era un animal
semiacvatic. protocol în informatică, set
de reguli sau proceduri folosite pentru
transmiterea de date între aparatele
electronice, cum ar fi compute¬ rele.
Schimbul de informaţii între compu¬
tere este posibil prin existenţa unui
acord referitor la modul în care
informaţiile sunt structurate şi trimise de
către fiecare dintre părţi. în lipsa unui
protocol, un computer transmiţător, de
ex., ar putea să transmită date în pachete
de opt biţi, în timp ce computerul
receptor ar putea să aştepte datele în
pachete de 16 biţi. Protocoalele sunt
stabilite de organizaţii internaţionale sau
industriale. Probabil cel mai important
protocol de computer este OSI (Open
System Interconnection - sistem de in¬
terconectare deschis), un set de reguli
pentru implementarea comunicaţiilor de
reţea între computere. Cele mai
importante seturi de protocoale de
internet sunt TCP/ IP, HTTP şi FTP.
protocol de transfer al fişierelor Vezi
FTP proton Particulă subatomică stabilă
(unul dintre barioni) cu o unitate de
sarcină electrică pozitivă şi o masă de 1
836 de ori mai mare decât cea a
electronului. Protonii se găsesc în
nucleul atomic împreună cu neutronii.
Fiecare element are un număr specific
de protoni, care reprezintă numărul
atomic. Un singur proton reprezintă
nucleul unui atom obişnuit de hidrogen;
prin urmare, este identic cu ionul de
hidrogen (H'). Protonii au corespondenţi
în antimate- rie (antiprotoni) cu aceeaşi
masă, dar cu sarcină negativă. Protonii
se folosesc ca proiectile în
acceleratoarele de particule, pentru a
produce şi studia reacţiile nucle¬ are.
Sunt constituenţii principali ai razelor
cosmice primare şi fac parte din
produsele dezintegrării radioactive (vezi
radioactivita¬ te) şi ale reacţiilor
nucleare. protoplasma Citoplasmă şi
nucleu al unei celule. Termenul a fost
definit pentru prima dată în 1835 şi se
referea la substanţa de bază a materiei
vii, responsabilă pentru toate procesele
vieţii. Celulele erau considerate fie nişte
fragmente, fie purtătoare de pro-
toplasmă, însă originea structurilor
formate în interiorul celulei, mai ales
nucleul, era ignorată. Astăzi, termenul
este folosit doar pentru a desemna
citoplasma şi nucleul. protoxid de azot
sau gaz ilariant Compus anorganic, unul
dintre oxizii de azot. Gaz incolor cu
aromă şi gust dulceag, are efect
analgezic când este inhalat şi este folosit
ca anestezic (fiind adesea numit doar
gaz) în stomatologie şi chirurgie. Acest
efect este precedat de o isterie uşoară,
adesea însoţită de râs, de aici trăgându-
i-se denumirea de gaz ilariant. Este, de
ase¬ menea, folosit ca agent de
diseminare în aerosoli şi ca detector de
scurgeri. protozoar Grup de organisme
unicelulare (de obicei, microscopice),
din grupul protistelor. Sunt răspândite în
toate mediile, în cele mai multe soluri,
în apă dulce şi în oceane. Deşi
majoritatea speciilor sunt solitare, există
şi variate specii coloniale. Relaţiile
taxonomice între protozoare, precum şi
cu alte protiste se află în continuă
revizuire. Cele mai mici protozoare sunt
paraziţi care trăiesc în sânge, cu
dimensiuni sub doi microni; cele mai
mari pot atinge 16 mm lungime, fiind
vizibile cu ochiul liber. Protozoarele pot
avea forme variate, însă toate au
caracteristici de eucariote, de ex.:
membrane lipoproteice, vacuole
înconjurate de membrană şi organite ce¬
lulare (vezi eucariote). Au modalităţile
de locomoţie, nutriţie şi reproducere
dintre cele mai diferite. Există diverse
sisteme de clasificare a protozoarelor.
Printre încren¬ găturile majore se află
Sarcomastigofora (or¬ ganisme flagelate
şi cele care prezintă ex¬ tensii
citoplasmatice numite pseudopode),
Ciliofora (organisme cu cili) şi
Apicomplexa, Microspora şi Myxozoa
(organisme care produc spori).
Apicomplexa şi Microspora sunt uneori
incluse în încrengătura (filum) 294

m CICLOPEDIA U hulo/oare
reprezentative. Dintre protozoarele
flagelate, Trypanosoma hiucttl generează
boala somnului, transmisă la om de
musca ţeţe, Imaotfl din Africa
ecuatorială. Fitoflagelatele Gonyaulax
sunt unele dintre ilinoflngelatele care
răspund de apariţia mareelor roşii.
Toxinele produse • lo dinoflagelate pot
genera distrugerea masivă a peştilor, a
crustaceelor •ji «iilor animale marine.
Amibele reprezintă cele mai obişnuite
sarcodine. • »Haiţi membri ai
încrengăturii Sarcodina, cum ar fi
radiolari, heliozoare «i fornminifere,
posedă, în general, un înveliş (test)
protector chitinos mi cnlcaros.
Heliozoarul Pinaciophora este prezentat
aici ca fiind .«i uporit cu solzi.
încrengătura Ciliophora, care include
protozoarele . ilinto Tetrahymena şi
Vorticella, conţine cel mai mare număr
de specii >ii> inotozoare, fiind însă şi
grupa cea mai omogenă. Malaria, boală
imivocată de protozoare Plasmodium,
este transmisă prin înţepătura l'iiilarului
anofel, prin care sporozoiţii pătrund în
sânge. în ficat, aceştia se imnnformă în
merozoiţi, invadează hematia, hrănindu-
se cu hemoglobină; In maturitate, se
transformă în schistozoiţi, rup hematia şi
pătrund din unii In sânge. Sporozoa.
Printre protozoarele cele mai cu¬
noscute se numără dinoflagelatele,
amiba şi parameciul (vezi parameci).
protrombină Compus proteic din plasmă,
esenţial pen¬ tru coagulare. Ca răspuns
la sângerare, are loc o serie complexă
de interacţiuni ale factorilor de
coagulare, în urma cărora, sub acţiunea
tromboplastinei, acesta se transformă în
trombină, care transformă fibrinogenul
din plasmă în fibrină. Fibrina şi
plachetele sangvine se combină şi for¬
mează un cheag. Hemofilia este cauzată
de o lipsă ereditară a unuia dintre
factorii de coagulare. Vitamina K este
necesară pentru a sintetiza protrombină;
în situaţiile în care procesul de
asimilare al vitaminei este încetinit, apar
carenţa de protrombină şi o tendinţă de
sângerare prelungită. protuberanţă
solară Flux arcuit de gaz incandescent,
proiectat din suprafaţa Soarelui în
cromosferă şi coroană. Protuberanţele
pot avea sute de mii de kilometri
lungime şi pot fi vizibile cu ochiul liber
în timpul unei eclipse totale. Ele par a fi
aşezate una lângă cealaltă, sunt susţinute
de câmpul magnetic al Soarelui şi pot
rezista zile întregi. Proudhon, Pierre-
Joseph (15.01.1809, Besançon, Franţa -
19.01.1865, Paris) Jurnalist şi socialist
francez. A lucrat ca tipograf, iar în 1838
s-a mutat la Paris şi s-a alăturat mişcării
socialiste. Opera sa Ce este
proprietatea? (Qu’est-ce que la pro¬
priété?, 1840) a avut un impact puternic
datorită expresiilor folosite, precum
„pro¬ prietatea este furt“. în timp ce
lucra în Lyon (1843-1848) s-a întâlnit cu
Mutualiştii, o societate anarhistă a
ţesătorilor, al cărei nume l-a preluat
ulterior pentru forma sa de anarhism.
Opera Sistemul contradicţi¬ ilor
economice (Système des contradictiones
économiques, 1846) a fost atacată de
Karl Marx şi a iniţiat ruptura dintre
anarhişti şi marxişti. în 1848, Proudhon
a publicat ziare radicale în Paris; a fost
închis între 1849 şi 1852. După
eliberare a fost hărţuit de poliţie şi a
fugit în Belgia, în 1858. în 1862 a
revenit şi şi-a recâştigat influenţa în
rândul muncitorilor, inclusiv în rândul
celor care au fondat Internaţionala I.
Proulx, (Edna) Annie (n. 22.08.1935,
Norwich, Connecticut, SUA) Scriitoare
americană. A studiat la Univer¬ sitatea
din Vermont. Iniţial a scris cărţi de
încrengătura Sarcomastigophora
chinetoplast nucleu membrană
unduitoare Gonyaulax Trypanosoma
brucei subîncrengătura Mastigophora
vacuolă contractilă ■( (oplasmă v.icuolă
i u hrană 'S medula nucleu cortex
undoplasmă axopode pseudopod
Amoeba proteus Pinaciophora
subîncrengătura Sarcodina încrengătura
Ciliophora încrengătura Apicomplexa
cavitate bucală membrană unduitoare
Tetrahymena membrană ciliară
sporozoiţi - mionema (filament
contráctil) Plasmodium falciparum din
clasa Sporozoa Vorticella 295 PROULX

bucate, despre grădinărit şi despre viaţa

la ţară. A fondat şi a editat (1984-1986)
Behind the Time, un ziar rural din
Vermont, şi a publicat povestiri despre
natură în reviste pentru bărbaţi. Primul
ei roman, Vederi (Postcards, 1992), ce
prezenta declinul unei mici ferme, a
primit Premiul PEN/ Faulkner. A urmat
Noutăţi de navigaţie (The Shipping
News, 1993, Premiul Pulitzer, Premiul
Naţional al Cărţii) şi Accordion Crimes
(1996). Colecţiile sale de povestiri
Cântece pentru inimă (Heart Songs,
1988) şi Distanţă mică (Close Range,
1999) au câştigat, de asemenea,
aprecierea cititorilor. Proust, Marcel
(10.07.1871, Auteuil, lângă Paris,
Franţa - 18.11.1922, Paris) Romancier
francez. Născut într-o fami¬ lie bogată, a
făcut studii de drept şi de literatură.
Datorită le¬ găturilor sale sociale a
devenit un observator obişnuit al celor
mai exclusiviste saloane ale nobilimii şi
a scris cronici sociale pentru ziarele
pariziene. A pu¬ blicat eseuri şi poves¬
tiri, inclusiv colecţia de povestiri
Plăceri şi zile (Les plaisirs et Ies jo~
urs, 1896). A suferit de astm încă din
copilărie şi, din 1897, a început să se
retragă din viaţa socială, pe măsură ce
sănătatea i se deteriora. Fiind pe
jumătate evreu, a devenit un susţinător
înflăcărat al lui Alfred Dreyfus în
afacerea care a transformat antisemitis¬
mul francez într-o mare şi controversată
problemă naţională. Afectat profund de
moartea mamei sale, în 1905 s-a retras
şi mai mult din viaţa socială. Un
incident de renaştere involuntară a
memoriei în 1909 l-a făcut să se retragă
aproape complet, într-o recluziune
excentrică în dormitorul său izolat cu
plută pentru a scrie In căutarea timpului
pierdut (A la recherche du temps perdu,
1913-1927). Romanul voluminos în
şapte părţi este, la prima vedere, un fel
de autobiografie, o vastă frescă socială
a Franţei în anii dinaintea şi din timpul
Primului Război Mondial şi o meditaţie
intensă asupra iubirii şi geloziei şi
asupra artei şi a legăturilor sale cu
realitatea. Romanul a fost una dintre cele
mai mari realizări literare a tuturor
timpurilor, i-a Marcel Proust, pictură în
ulei de Jacques-Emile Blanche; colecţie
privată CU PERMISIUNEA
S.P.A.D.E.M. 3971/FRENCH
REPROOUCTION fflGHTS, INC.!
FOR) J.E. 6UU.02 h- co o o: a. adus
faimă mondială şi a influenţat întregul
climat al romanului sec. XX. Provence
Regiune culturală, istorică şi
administra¬ tivă din SE coastei
franceze. A făcut parte din Gallia
Transalpină romană. Odată cu
prăbuşirea Imperiului Roman Ia sfârşitul
sec. V d.Hr. a fost invadată succesiv de
vi¬ zigoţi, de burgunzi şi de ostrogoţi. A
ajuns sub conducerea francilor în 536
d.Hr. în sec. XII a fost implicată în
cruciada albi- genză. S-a unit cu regatul
francez în 1481. Limba provensală a
avut un rol important în literatura
medievală, iar arhitectura sa romană a
constituit o realizare culturală
extraordinară a Evului Mediu. în sec.
XVI a fost afectată de războaiele
religioase, în 1790, în timpul Revoluţiei
Franceze, şi-a pierdut instituţiile
politice şi a fost împărţită în mai multe
departamente. provensală, limba ~ Vezi
limba occitană proverb Expresie
succintă care este folosită în vorbirea
curentă şi care exprimă idei şi credinţe
general valabile. Fiecare limbă şi
fiecare literatură populară îşi are
propriile proverbe, care s-au păstrat
prin tradiţia orală. Deseori, acelaşi
proverb este des¬ coperit în multe
variante în diferite părţi ale lumii.
Societăţi literare datând din Egiptul
antic culegeau asemenea proverbe. Una
dintre cele mai vechi culegeri de
proverbe englezeşti, Proverbele lui
Alfred (The Proverbs of Alfred),
datează din cca 1150-1180. în America
de Nord, cea mai cunoscută culegere
este probabil cea a Almanahului
sărmanului Richard (Poor Richard’s
Almanac) publicat în 1732-1757 de
Benjamin Franklin. Providence Oraş,
173 618 loc. (2000), centru admi¬
nistrativ al statului Rhode Island, SUA.
Se află la capătul golfului Narragansett,
pe râul Providence. Fondat în 1636 de
către Roger Williams pentru a servi
drept refugiu pentru sectanţii religioşi, a
fost dis¬ trus parţial în timpul
Războiului Regelui Philip, în 1676. A
jucat un rol semnificativ în Revoluţia
Americană şi a fost un port important în
comerţul cu Indiile de Vest, în sec.
XVIII. A devenit oraş în 1831, iar în
1900 a devenit singura capitală a
statului, titlu pe care îl împărţise cu
Newport din 1854. Port la ocean şi
centru comerci¬ al şi industrial, este
nucleul unei zone 296

: MtéiKuaanMiuiff metropolitane care

include Pawtucket şi Provence de Est.
Printre principalele sale instituţii de
învăţământ se numără Universitatea
Brown şi Şcoala de Design Rhode
Island. Provincetown Oraş, 3 431 loc.
(2000), situat în E statu¬ lui
Massachusetts, SUA, în extremitatea
nordică a Cape Cod. A fost primul loc
de debarcare a pelerinilor în 1620;
Acordul Mayflower s-a semnat în portul
său. Devenit oraş în 1727, în sec. XIX a
fost un port de baleniere şi de pescuit.
înconjurat de Coasta Naţională Cape
Cod, este o staţiune de vară cunoscută şi
o renumită colonie de artişti. Bazele
grupului de teatru Provincetown Players
au fost puse aici. Provincetown Players
Companie de teatru din SUA (1915-
1929), fondată de un grup de scriitori şi
artişti din Provincetown, Massachusetts,
cu scopul de a încuraja operele noi şi
experimentale. Una dintre primele lor
producţii, care erau de multe ori
prezentate în casele membrilor, a fost
prima piesă a lui Eugene O'Neill,
membru fondator a cărui ca¬ rieră a fost
lansată de Players. în 1916, membrii
grupului s-au mutat în cartierul
Greenwich Village, New York. Aici au
pus în scenă alte câteva din piesele lui
O'Neill, precum şi piese ale lui Edna St.
Vincent Millay, Susan Glaspell, Paul
Green şi ale altor câtorva dramaturgi.
Compania s-a desfiinţat după prăbuşirea
bursei de valori în 1929, deşi compania
Provincetown Playhouse a continuat să
funcţioneze în mod intermitent ca teatru,
în sec. XXI. Provinciile Maritime
Provinciile canadiene New Brunswick,
Nova Scoţia şi insula Prince Edward.
Sunt aşezate pe coasta Atlanticului, în
preajma golfului St. Lawrence. Alături
de Newfoundland şi Labrador formează
Provinciile Atlantice. Numele de Acadia
a fost dat unei mari părţi din regiune în
timpul domniei coloniale franceze, până
la cedarea ei Angliei, în 1713.
Provinciile Unite Vezi Uttar Pradesh
Provizorilor, Statutul ~ (1351) Lege
promulgată de Parlamentul britanic în
timpul regimului lui Eduard III. Stabilea
procedee de creştere a controlului
regelui asupra practicii papale de a
acorda facilităţi bisericii în Anglia.
Această lege a condus la deteriorarea
relaţiilor cu biserica. Provo Oraş, 105
166 loc. (2000), în zona cen- tral-
nordică a statului Utah, SUA. Situat pe
râul Provo, între lacul Utah şi Munţii
Wasatch, a fost fondat în 1849 de către
coloniştii mormoni. Construcţia de căi
ferate din anii 1870 a stimulat dezvol¬
tarea oraşului ca centru de minerit de
argint, plumb, cupru şi aur. întemeierea
în 1875 a Academiei Bringham Young
(acum Universitatea Brigham Young) a
contribuit, de asemenea, la dezvoltarea
oraşului Provo. Printre industriile
acestuia se numără oţe¬ lul, conservele,
produsele electronice şi textilele. în
apropiere se află Monumentul Naţional
Peştera Timpanogos. Proxima Centauri
Vezi Alpha Centauri Prozac Primul
medicament din clasa antidepre- sivelor
numite inhibitori selectivi ai sero-
toninei (SSRI), nume generic pentru hi-
droclorura fluoxetină. Introdus în 1986
ca tratament pentru depresia clinică,
Prozac este, de asemenea, folosit pentru
tratarea altor afecţiuni psihiatrice,
inclusiv tulbura¬ re obsesiv-compulsivă
şi bulimia nervoasă. Medicamentul,
produs sub formă de pas¬ tile,
acţionează prin blocarea reabsorbţiei
neurotransmiţătorului serotonină în
creier. proză Mijloc literar diferit de
poezie mai ales prin neregularităţile şi
prin varietatea ritmului, precum şi
printr-o apropiere mai puternică de
limbajul uzual. Deşi se deosebeşte uşor
de poezie prin faptul că nu utilizează
versul ca unitate de formă, tonul, ritmul
şi uneori conţinutul subiectului
constituie diferenţe¬ le semnificative
dintre proză şi poezie. prozodie Studiu
al elementelor de limbă, mai ales al
metrului, care contribuie la efectele
ritmice şi acustice în poezie. Baza
prozodiei tradiţi¬ onale este clasificarea
versului în funcţie de accentul silabelor
versurilor. Efecte precum schema rimei,
aliteraţia şi asonanţa influen¬ ţează şi
mai mult „înţelesul sunetului" unui
poem. Studiul prozodic nemetric se
aplică uneori şi poeziei moderne, iar
prozodia vi¬ zuală este folosită dacă
versul este modelat prin aranjamentul
său tipografic. Prozodia implică, de
asemenea, studiul subtilităţilor ritmului
unui poem, curgerea lui, perioada 297
PROZODIE

PRUD’HON i >ir.TJ3îifir istorică

căreia îi aparţine, genul poetic şi stilul
individual al poetului. Prud’hon, Pierre-
Paul (04.04.1758, Cluny, Franţa -
16.02.1823, Paris) Pictor francez. în
perioada petrecută la Roma (1784—
1788), fiind inspirat de lu¬ crările lui
Correggio, a decis să introducă un efect
mai delicat în pictura franceză, dominată
în acel timp de stilul auster al lui
Jacques-Louis David. înainte de a fi
cunoscut de Napoleon, a făcut desene
pen¬ tru gravori. Portretul împărătesei
Josefina (1805) are aerul misterios şi
seducător în care şi-a învăluit portretele
de femei. A devenit celebru şi a primit
Legiunea de Onoare pentru alegoria
Crima urmărită de Răzbunarea Divină şi
Dreptate (La Justice et la Vengeance
Divine poursuivant le Crime, 1808).
Stilul său elegant a servit drept punct de
legătură între neoclasicismul sfâr¬
şitului sec. XVIII şi romantismul sec.
XIX. Prudhoe Golf mic în Marea
Beaufort, în N Alaskăi. După
descoperirea zăcămintelor de petrol de
pe versantul nordic al Alaskăi, în 1968,
a devenit un important centru de
extragere a petrolului. Conducta Trans-
Alaska leagă zona de Valdez, situat pe
fâşia Prince William. Prudhomme, Sully
Vezi Sully Prudhomme prună Fruct
comestibil al prunului, pom fructifer din
genul Prunus, familia Rosaceae. în SUA
şi Europa, prunii sunt cei mai întâlniţi
pomi cu fructe drupe. Ei variază în
funcţie de regiune şi sunt foarte
adaptabili la diferite condiţii
climaterice şi de sol. Fructele sunt de
diferite mărimi, gusturi, culori şi texturi.
De cele mai multe ori, sunt consumate
proaspete, dar şi în deserturi precum
dul- ceţurile, gemurile sau compoturile.
Când înfloresc, prunii sunt plini de
mănunchiuri dese de flori albe foarte
frumoase şi plăcut parfumate. Fructul
acoperit cu o pieliţă fină, subţire, moale,
are un miez suculent şi cărnos şi un
sâmbure tare. Varietăţile de prune care
pot fi sau au fost deja uscate fără să
fermenteze sunt numite prune uscate.
pruncie Perioadă din viaţa oamenilor, de
la naştere şi până ce aceştia încep să
vorbească, după un an sau doi. în medie,
un nou-născut cântăreşte 3,4 kg şi
măsoară 51 cm lungi¬ me. Copiii se
nasc cu o serie de reflexe cum SALA
BRITANNI * Sm ar fi suptul, clipitul şi
apucatul obiectelor cu mâinile. Ei sunt
sensibili la contrastele vizuale întuneric-
lumină şi la mişcări, pre¬ feră să-şi
fixeze privirea asupra chipurilor umane
şi dobândesc de timpuriu capacita¬ tea
de a recunoaşte vocea umană. La patru
luni, majoritatea copiilor pot să se
ridice, iar cei mai mulţi încep să meargă
de-a buşilea la vârsta de 7-10 luni. Pe la
12 luni, aproape toţi încep să meargă.
Teoretic, toţi copiii încep să înţeleagă
semnificaţia câtorva cuvinte cu câteva
luni înainte de a le rosti ei înşişi. Prusia
în germană Preussen în istoria Europei,
denumire a trei zone estice şi centrale
ale Europei. Prima a fost teritoriul
prusacilor de pe coasta de SE a Mării
Baltice, care a ajuns sub domina¬ ţie
germană şi- poloneză în Evul Mediu. A
doua a fost regatul condus din 1701 de
dinastia germană Hohenzollern, care
cuprindea Prusia şi Brandenburg şi avea
capitala la Berlin. în sec. XVIII-XIX se
întindea în cea mai mare parte din N
Germaniei şi V Poloniei, iar în 1871 a
unit Germania sub conducerea ei. A treia
era statul creat după căderea
Hohenzollemilor în 1918, care includea
cea mai mare parte a fostului lor regat şi
care a fost abolit de Aliaţi în 1947, în
urma reorganizării politice a Germaniei
după înfrângerea din Al Doilea Război
Mondial. Prusia Orientală în germană
Ostpreussen Regiune istorică şi fostă
provincie prusacă, la E de Pomerania.
Din 1815 a fost cunos¬ cută ca Prusia
Orientală, parte a regatului Prusiei, iar
în sec. XIX a fost fortăreaţă pentru
iuncherii prusaci, o formă de aris¬
tocraţie militară. A fost scena rezistenţei
încununate de succes împotriva ruşilor,
în Primul Război Mondial. După război
a fost separată de restul Germaniei prin
Coridorul polonez (1919); a fost reunită
cu Reichul prin cucerirea Poloniei de
către Germania, în 1939. între cele două
răz¬ boaie mondiale se învecina la N cu
Marea Baltică, la E cu Lituania, şi la S
şi V cu Polonia şi oraşul liber Danzig
(în prezent Gdansk, Polonia). Invadată
de către arma¬ tele sovietice la sfârşitul
celui de Al Doilea Război Mondial, în
1945 a fost împărţită între Uniunea
Sovietică şi Polonia. Prusiner, Stanley
(Ben) (n. 28.05.1942, Des Moines,
lowa, SUA) Neurolog american. Şi-a
luat doctoratul în medicină la
Universitatea din Pennsylvania 298

CICLOPEDIA U şi de atunci a predat la

San Francisco (1974— 1984) şi la
Colegiul Universitar Berkeley (din
1984). După ce unul dintre pacienţii săi
a murit de boala Creutzfeldt-Jakob
(CJD), pe când lucra ca medic rezident,
a devenit tot mai interesat de
encefalopatiile spongiforme; mai târziu a
studiat o afecţiu¬ ne asemănătoare la oi
şi, în 1982 a anunţat izolarea agentului
care o cauzează. Iniţial criticată, teoria
lui a fost ulterior unanim acceptată, iar
studiile sale au captat atenţia întregii
lumi odată cu apariţia bolii vacii ne¬
bune în Anglia. Teoria poate explica
într-o oarecare măsură şi alte afecţiuni,
precum maladia Alzheimer şi boala
Parkinson, care au aceleaşi
caracteristici ca şi bolile cauzate de
prioni. Realizările sale au fost răsplătite
cu Premiul Nobel, în 1997. Prut in
Antichitate Pyretus Râu, afluent al
Dunării, cu lungimea de 989 km, dintre
care 742 km pe terito¬ riul României.
Marchează hotarul dintre Ucraina,
Republica Moldova şi România.
Izvorăşte din munţii Carpaţi, în Ucraina,
şi se varsă în Dunăre lângă satul
Giurgiuleşti, judeţul Cahul. în lunca
Prutului se află lacul de acumulare
Costeşti-Stâncă. Prynne, William (1600,
Swainswick, Somerset, Anglia -
24.10.1669, Londra) Pamfletar puritan
englez. A urmat studii de drept; a
publicat tratatele puritane din 1627 şi a
atacat ceremonialismul anglican. A
criticat amuzamentele populare, mai ales
piesele de teatru, în cartea Histiio
Masttx: Năpăstuirea interpreţilor
(Histrio Mastix: The Players Scourge,
1633). A fost închis din ordinul
arhiepiscopului William Laud; după ce a
scris mai multe pamflete în care îi ataca
pe Laud şi pe alţi anglicani, i-au fost
tăiate urechile. Eliberat în 1640, Prynne
a provocat condamnarea şi executarea
lui Laud (1645). A fost ales în Parlament
în 1648, dar a fost exclus pentru atacuri
împotriva puritanilor radicali şi, mai
târziu, închis pentru refuzul de a plăti
impozite (1650-1653). Eliberat odată cu
întemeierea Republicii lui Oliver
Cromwell, a devenit un susţinător al lui
Carol II. psalm Cântec sau poem sacru.
Termenul este cel mai bine cunoscut din
Cartea Psalmilor din Vechiul Testament.
Cei 150 de psalmi, cu subiecte variind
de la cântece de manifes¬ tare a bucuriei
credinţei şi de mulţumire, până la
cântece de protest amar şi triste, wmm
se situează în cadrul poeziei nemuritoare
din toate timpurile. Au influenţat profund
liturghiile iudaismului şi creştinismului.
Datarea şi stabilirea autorului nu sunt
certe, iar ipoteza conform căreia au fost
create de regele David nu mai este
accep¬ tată. în textul original evreiesc,
cartea nu avea nici un nume. Când Biblia
evreiască a fost tradusă în greceşte
(Septuaginta) a fost numită Psalterion,
după un instrument cu coarde care
acompania astfel de cântece. Pseudo-
Demetrius Vezi Falsul Dimitri Pseudo-
Dionisie Areopagitul (a trăit pe la 500
d.Hr.) Probabil călugăr sirian. Sub
pseudoni¬ mul Dionisie Areopagitul a
scris o serie de tratate care au îmbinat
filozofia ne¬ oplatonică (vezi
neoplatonism), teologia creştină şi
experienţa mistică. Conţinutul lor
doctrinar cuprinde idei legate de trini¬
tate, de lumea îngerilor, de reîncarnare
şi purificare, oferind o explicaţie pentru
tot ceea ce există. în tratatul său Despre
numele divine (Peri theion onomaton)
dezbătea natura şi efectele rugăciunii
contempla¬ tive. Culegerea lui a fost
asimilată în teologiile greceşti şi
creştine orientale, şi a influenţat mistica
Bisericii occidentale. Toma d'Aquino a
fost printre cei care au scris comentarii
despre aceste opere. pseudomonadă
Grup mare şi divers de bacterii cu
aspect de bastonaş, adesea de formă
curbată. Multe se pot mişca propulsate
de unul sau de mai mulţi flageli. Unele
specii acvatice sunt prinse de suprafaţă
prin fire lungi sau tulpini. Majoritatea se
dezvoltă în sol sau în apă; unele
provoacă boli plantelor; câteva
provoacă boli grave oamenilor şi
mamiferelor. O specie foarte des
întâlnită, Pseudomonas aeruginosa, este
o cauză seri¬ oasă de îmbolnăvire la
om, provocând in¬ fecţii rezistente la
antibiotice indivizilor cu imunitate
scăzută. Pseudomonadele sunt
responsabile de infecţiile
intraspitaliceşti ca urmare a
intervenţiilor chirurgicale sau a
arsurilor severe şi de infecţii mortale
ale unor pacienţi bolnavi de cancer,
trataţi cu medicamente imunodepresive.
psihanaliză Metodă de tratare a
tulburărilor mintale care pune accentul
pe sondarea pipceselor mintale
inconştiente. Se bazează pe teoria
psihanalitică dezvoltată de Sigmund
Freud în Viena, la sfârşitul sec. XIX şi
începutul 299 PSIHANALIZA

PSIHIATRIE sec. XX. Aceasta cere ca

pacienţii să se angajeze în asociaţii
libere de idei, vor- bindu-i terapeutului
despre orice le vine în minte. Visele şi
actele ratate de vorbire sunt considerate
chei ale mecanismului inconştientului,
iar sarcina terapiei este să descopere
tensiunile existente între tendinţa
instinctivă a se-ului, percepţiile şi
acţiunile eului şi cenzura impusă de
moralitatea supraeului. O atenţie
deosebită este acordată experienţelor
din copilăria timpurie (mai ales celor de
natură sexuală), a căror amintire se
poate să fi fost repri¬ mată din cauza
sentimentului de vinovăţie sau a unei
traume; se crede că relevarea şi
analizarea acestor experienţe ajută la
eliberarea pacienţilor de anxietate şi de
nevrozele cauzate de refulare, precum şi
de boli mai grave, cunoscute drept
psihoze (vezi nevroză, psihoză). Unii
dintre primii asociaţi ai lui Freud, Cari
Gustav Jung şi Alfred Adler, au respins
teoriile lui din multe puncte de vedere şi
au elaborat me¬ tode alternative de
analiză. Alte figuri im¬ portante ale
psihanalizei, printre care Erik Erikson,
Karen Horney şi Erich Fromm, au
acceptat cadrul de bază al lui Freud, la
care au adăugat propriile modificări.
psihiatrie Ramură a medicinei care
tratează afecţiuni¬ le mintale. Până în
sec. XVIII, problemele de sănătate
mintală erau considerate forme de
posedare demonică; treptat, ele au ajuns
să fie considerate boli care necesită
trata¬ ment. în sec. XIX, cercetarea,
clasificarea şi tratarea bolilor mintale au
avansat. Teoria psihanalitică a lui
Sigmund Freud a consti¬ tuit mulţi ani
principalul reper în domeniu, până la
apariţia terapiei comportamentale şi
cognitive şi a psihologiei umaniste, la
mij¬ locul sec. XX. Psihiatrii deţin
cunoştinţe aprofundate de medicină, pot
prescrie me¬ dicamente şi alte
tratamente medicale, pe lângă şedinţele
de psihoterapie. Psihiatrul lucrează
frecvent ca membru într-un grup de
sănătate din care fac parte psihologi
clinicieni şi asistenţi sociali. psihiatrie
pediatrică Ramură a medicinei care
studiază tulbur㬠rile mintale,
emoţionale şi comportamen¬ tale ale
copiilor. S-a format ca domeniu separat
în anii 1920, datorită, în special,
activităţii de pionierat a psihanalistei
Anna Freud. Terapia implică, de obicei,
şi familia, deoarece comportamentul
acesteia influen¬ ţează extrem de mult
sănătatea mintală a copilului. Moartea
unuia dintre părinţi sau divorţul poate
afecta dezvoltarea emoţio¬ nală a
copilului. S-a mai stabilit că abuzul
asupra minorilor şi neglijarea acestuia
pot induce, de asemenea, tulburări
semnifi¬ cative. Incapacitatea de a
învăţa trebuie disociată de problemele
emoţionale. psihochirurgie Tratament al
psihozei sau al altor tulburări psihice
prin mijloacele chirurgiei pe creier.
Prima tehnică de acest gen a fost
lobotomia prefrontală. Destul de
obişnuită începând cu anii 1930 până în
1950, lobotomia redu¬ cea simptomele
nevrotice cum ar fi agitaţia şi
agresivitatea, dar lăsa pacienţii apatici
şi cu o capacitate emoţională redusă; de
atunci a fost înlocuită pe scară largă cu
folosirea tranchilizantelor şi a
antipsihoti- celor (vezi
psihofarmacologie). O nouă for¬ mă de
psihochirurgie s-a dezvoltat recent;
aceasta implică realizarea unor mici
leziuni în anumite zone ale creierului şi
are efecte minore asupra funcţiei
intelectuale sau a calităţii vieţii; s-a
folosit pentru a trata tul¬ burarea
obsesiv-compulsivă şi, ocazional, cazuri
grave de anxietate. psihofarmacologie
Studiu al efectelor medicamentelor
asupra minţii şi asupra
comportamentului, mai ales în contextul
dezvoltării unor trata¬ mente pentru
afecţiuni mintale. Printre progresele
majore în farmacologia sec. XX se
numără dezvoltarea tranchilizantelor, a
antidepresivelor, a carbonatului de litiu
(pentru tulburarea bipolară), a anumitor
stimulente (inclusiv amfetamine) şi a
agenţilor antipsihotici, cum ar fi
clorpro- mazină (Torazină), flufenazină
(Prolixin) şi haloperidol (Haldol).
psihofizică Ramură a psihologiei care
studiază efectul stimulilor fizici (cum ar
fi undele sonore) asupra proceselor
mintale. Psihofizică a fost fondată de
Gustav Theodor Fechner la mijlocul sec.
XIX; de atunci, principala sa problemă a
rămas relaţia cantitativă dintre stimul şi
senzaţie. O teză-cheie a fost legea lui
Weber, care a reprezentat o lucrare
esenţială pentru acest domeniu.
Metodele psihofizicii sunt folosite astăzi
în cercetarea vederii şi a auzului, pentru
testarea psihofizică şi pentru
compararea produselor comerciale (de
ex. tutun, par¬ fum şi băuturi).
psiholingvistică Studiu al proceselor
mintale implica¬ te în percepţia,
elaborarea şi însuşirea 300

limbajului. Cea mai mare parte a

studiului | psiholingvistic s-a concentrat
pe procesul învăţării limbii de către
copii şi pe acela al prelucrării şi
aprofundării vorbirii de | către copii şi
adulţi. Domeniile tradiţionale | de
cercetare sunt producerea limbajului, j
înţelegerea limbajului, achiziţia
limbajului, 1 tulburări de limbaj, de
limbă şi de gândire şi neurologice. Vezi
lingvistică. psihologia copilului Studiu
al proceselor psihologice la copii.
Domeniul este, uneori, inclus în psiho¬
logia dezvoltării. Datele sunt adunate
prin observare, interviuri, teste şi
metode experimentale. Principalele
subiecte in- | clud dobândirea şi
dezvoltarea limbajului, | deprinderile
motrice, dezvoltarea persona- | lităţii şi
maturizarea socială, emoţională şi
intelectuală. Domeniul şi-a făcut apariţia
la sfârşitul sec. XIX prin opera lui G.
Stanley Hali şi a altora. In sec. XX,
psihanaliştii Anna Freud şi Melanie
Klein şi-au dedi¬ cat activitatea
psihologiei copilului, dar personalitatea
ce a influenţat cel mai mult | domeniul a
fost Jean Piaget, care a descris | diferite
etape de învăţare şi a caracterizat
percepţia copilului de sine şi a lumii în¬
conjurătoare în diferite etape de
dezvoltare. Vezi şi psihologie şcolară.
psihologia dezvoltării Ramură a
psihologiei care se ocupă cu schimbările
în funcţionarea cognitivă, motivaţională,
psihofiziologică şi socială care au loc
de-a lungul vieţii unui om. La sfârşitul
sec. XIX şi începutul sec. XX, I
psihologii se ocupau în special de
psiho¬ logia copilului. în anii 1950, ei
au început să se intereseze de relaţia
dintre evoluţia copilului şi
personalitatea unui adult, ca şi de
analizarea adolescenţei. Spre sfârşitul
sec. XX, interesul lor privea toate
aspectele dezvoltării şi schimbărilor
psihologice de-a | lungul întregii vieţi.
psihologie | Disciplină ce studiază
procesele mintale şi comportamentul
oamenilor şi al unor ani¬ male. Sensul
literal al acestui termen este „studierea
minţii"; psihologia se concen¬ trează
atât pe comportamentul individului, cât
şi pe cel al grupului. Psihologia clinică
se ocupă de diagnosticarea şi tratarea
afec¬ ţiunilor mintale. Alte domenii
specializate includ psihologia copilului,
psihologia edu¬ caţiei, psihologia
sportivă, psihologia soci¬ ală şi
psihologia comparativă. Subiectele
cercetate de psihologi acoperă un
spectru larg, incluzând învăţarea,
cunoaşterea, in¬ teligenţa, motivaţia,
afectivitatea, percepţia, personalitatea şi
gradul în care diferenţele dintre indivizi
sunt modelate genetic sau de mediu.
Metodele folosite în cercetarea
psihologică includ observaţia, interviul,
testarea psihologică, experimentul de
labo¬ rator şi analiza statistică.
psihologie analitică Metodă
psihanalitică dezvoltată de Cari Gustav
Jung, distinctă de cea a lui Sigmund
Freud. Jung a acordat o importanţă mai
mică decât Freud rolului pe care îl au
conflictele sexuale din copilărie în
apariţia nevrozei. A definit
subconştientul ca pe o entitate care
include atât subconştientul individual,
cât şi pe cel moştenit, sub forma
arhetipurilor, de la strămoşi
(subconştientul colectiv). A stabilit două
profiluri psihologi¬ ce generale -
introvertitul şi extravertitul -, nuanţându-
le pe baza predominanţei uneia dintre
cele patru funcţii primare ale minţii:
gândirea, senzaţiile, sentimentele şi
intuiţia. psihologie aplicată Ramură a
psihologiei care se ocupă cu rezolvarea
problemelor practice care ţin de
comportamentul uman, folosind
descope¬ ririle şi metodele psihologiei
clasice. Testele de inteligenţă,
problemele juridice, eficienţa muncii,
motivaţia şi delincvenţa au fost pri¬
mele domenii de aplicaţie ale acestei
ştiinţe, la începutul sec. XX. Cele două
războaie mondiale au stimulat
cercetările privind testarea vocaţională,
evaluarea atitudinilor şi moralului,
influenţa stresului asupra performanţelor
individului, propaganda şi războiul
psihologic, precum şi reabilitarea
socială. Industria aviatică şi
aerospaţială a jucat un rol important în
dezvoltarea psihologiei tehnice şi în
studiul relaţiilor om-maşină. Alte
domenii de cercetare ale psihologiei
aplicate includ psihologia
consumatorului, psihologia şcolară şi i
psihologie anormală sau psihopatologie
Ramură a psihologiei care se ocupă cu
tulburările mentale şi emoţionale (de ex.
nevroze, psihoze, deficienţă mentală) şi
cu anumite fenomene normale incomplet
înţelese (cum ar fi vise şi hipnoză).
Instru¬ mentul principal folosit în SUA
în clasifi¬ carea dereglărilor
psihologice este Manualul de
diagnosticare şi statistică a dereglărilor
min¬ tale (Diagnostic and Statistical
Manual of Mental Disorders) al
Asociaţiei Americane de Psihiatrie,
ediţia a patra (DSM-IV). 301
PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIE psihologia comunităţilor.

Vezi psihologie industrial-
organizaţională, psihometrie. psihologie
clinică Ramură a psihologiei care se
ocupă cu diagnosticarea şi tratamentul
tulburărilor mintale. Psihologii
clinicieni îşi evaluează pacienţii prin
interviuri, observaţie şi tes¬ te
psihologice. Aceştia aplică rezultatele j
cercetărilor în metodologiile standard j
de diagnosticare şi tratament. De obicei,
majoritatea psihologilor clinicieni au o
di- | plomă universitară (doctor în
filozofie sau în psihologie), şi nu una
medicală. Ei au voie să ţină şedinţe de
psihoterapie, dar nu pot să prescrie
medicamente. Majoritatea practicienilor
lucrează în spitale sau clinici : ori au
cabinete particulare. Adesea colabo- j
rează cu psihiatrii şi asistenţii sociali
pentru j a trata pacienţii cu deficienţe
psihice sau j fizice, deţinuţii,
dependenţii de alcool şi de droguri şi
pacienţii în vârstă. Vezi şi psihiatrie,
asistenţă socială. psihologie cognitivă I
Ramură a psihologiei care se ocupă cu |
studiul cunoaşterii umane, analizând în j
special modul în care aceasta
influenţează | învăţarea sau
comportamentul. Domeniul | a evoluat
foarte mult datorită progreselor
psihologiei Gestalt, ale psihologiei
dezvol¬ tării şi psihologiei comparative,
dar şi în ceea ce priveşte computerele,
mai ales în cercetările privind
procesarea de informaţii. | Are multe
arii de cercetare comune cu ştiinţele
cognitive, iar unii experţi consi¬ deră că
este o ramură a acestora. Teoria j
cognitivă contemporană a urmat una din |
cele două abordări generale: abordarea
din punct de vedere al dezvoltării,
derivată din cercetările lui Jean Piaget
şi care se ocupă cu „gândirea
reprezentaţională" şi constru¬ irea de
modele mentale (scheme) despre lume,
respectiv abordarea din punctul de j
vedere al procesării de informaţii, prin
care j se consideră că mintea umană este
analogă unui sistem computerizat
sofisticat. psihologie comparată Studiu
al asemănărilor şi deosebirilor în ce
priveşte comportamentul fiinţelor vii.
Disciplina pune accentul pe natura
psihologică a oamenilor, în comparaţie j
cu cea a altor animale. A început să se |
dezvolte la sfârşitul sec. XIX, luând am¬
ploare în sec. XX. Specialiştii
realizează studii experimentale,
analizând funcţiile creierului uman şi
animal, ca şi procesele învăţării şi
motivaţiei. Cele mai cunoscute
experimente sunt cele ale lui Ivan
Pavlov asupra reflexelor condiţionate
făcute pe câini de laborator şi cele ale
lui Harry Harlow (1905-1981) asupra
efectelor resimţite de maimuţe în cazul
în care sunt private de viaţă socială. De
asemenea, notabile sunt şi experimentele
diferiţilor cercetători în ceea ce priveşte
capacităţile lingvistice ale maimuţelor.
psihologie educaţională Ramură a
psihologiei care se ocupă cu procesele
de învăţare, cu aspectele psiho¬ logice
asociate cu predarea şi cu pregătirea
celor care învaţă. Psihologul şcolar
studiază dezvoltarea cognitivă a celor
care învaţă şi diverşii factori implicaţi
în învăţare, printre care se numără
măsurarea aptitudinilor şi j a învăţării,
procesul de creaţie şi forţele j
motivaţionale care influenţează
dinamica student-profesor. G. Stanley
Hali şi Edward L. Thorndike au fost doi
dintre primii lideri în domeniu. Vezi şi
psihologie şcolară. psihologie
experimentală Ramură a psihologiei sau
tip de psihologie ce se ocupă cu
aplicarea principiilor şi a | procedurilor
empirice în studiul fenome¬ nelor
psihologice. Psihologii experimen-
talişti încearcă să facă teste, în condiţii
controlate, pentru a descoperi un efect
sau o lege necunoscută, pentru a testa
sau for¬ mula o ipoteză sau pentru a
ilustra o lege cunoscută. Printre
domeniile de cercetare care se bazează
cel mai mult pe metoda experimentală se
numără cele ale senzaţiei j şi percepţiei,
învăţării şi memoriei, moti- ) vaţiei şi
psihologiei fiziologice. Abordările j
experimentale mai sunt utilizate în
psiholo- | gia copilului, psihologia
clinică, psihologia educaţională şi
psihologia socială. psihologie
fiziologică Ramură a psihologiei care se
ocupă cu : bazele psihologice ale
comportamentului, j Ariile tradiţionale
de studiu din domeniu [ includ
percepţia, motivaţia, emoţia, învăţa¬
rea, memorarea, cunoaşterea şi
tulburările mintale. Sunt luaţi în
consideraţie alţi fac¬ tori fizici, care
afectează sistemul nervos, printre
aceştia numărându-se ereditatea,
metabolismul, hormonii, bolile,
consumul de droguri şi regimul
alimentar. Ştiinţă experimentală,
psihologia biologică se bazează în mare
măsură pe cercetarea de laborator şi pe
datele cantitative. psihologie Gestalt sau
Gestalt-terapie Şcoală a psihologiei sec.
XX care a pus bazele studiului modern
al percepţiei. ! 302

- iCICLOPEDIA UN i#£r SALĂ

BRITANNICA, Termenul german
Gestalt, care se referă la modul în care
un lucru a fost asamblat (în germană,
Gestellt), este adesea tradus în
psihologie ca tipar sau configuraţie.
Preceptele sale, formulate ca o reacţie
îm¬ potriva orientării atomiste a
teoriilor an¬ terioare, subliniau faptul că
întregul este diferit de suma părţilor
sale: organismele tind să perceapă
modele sau configuraţii j întregi, mai
degrabă decât părţi şi frag- | mente.
Şcoala a fost înfiinţată în Austria [ şi
Germania, la sfârşitul sec. XIX şi a luat
j amploare odată cu apariţia lucrărilor
lui | Max Wertheimer, Wolfgang Köhler
şi Kurt Koffka (1886-1941). Principiile
sale au fost apoi dezvoltate de către Kurt
Lewin. în anii 1940, Frederick S. (Fritz)
Perls (1893-1970) a iniţiat o formă de
psihoterapie care, deşi se înrudea cu
principiile Gestalt, se afla mai mult sub
influenţa existenţialismului şi a
fenomenologiei. Gestalt-terapia
îndeamnă ! pacientul să aprecieze forma,
sensul şi valoarea propriilor sale
percepţii şi acţiuni. psihologie
industrial-organizaţională Aplicare a
conceptelor şi metodelor psi¬ hologiei
experimentale, clinice şi sociale la locul
de muncă. Psihologii din acest domeniu
se ocupă cu evaluarea şi pla¬ sarea
personalului, cu analiza profilului |
postului, cu managementul resurselor !
umane (inclusiv problema moralităţii şi
a satisfacţiei la locul de muncă), cu
pregătirea şi dezvoltarea forţei de
muncă (inclusiv pregătirea personalului
de conducere) şi cu îmbunătăţirea
productivităţii. Aceştia pot lucra în
colaborare cu managerii, cu inginerii
industriali şi cu alţi specialişti în
resurse umane. psihologie judiciară |
Aplicaţie a psihologiei în probleme de {
ordin juridic, adesea în scopul de a oferi
mărturii valabile într-un proces. în pro¬
cesele de drept civil şi de drept penal,
psihologii judiciari pot examina
persoanele pentru a stabili dacă acestea
ar face faţă unui proces, pentru a
identifica legăturile dintre dezechilibrul
psihic şi un accident sau o crimă,
precum şi un potenţial com- | portament
periculos. Pe lângă discuţii şi j teste
psihologice, aceşti psihologi alcătuiesc [
şi o istorie din punct de vedere legal a I
cazului, ce cuprinde fişe de spitalizare,
raporturi ale poliţiei şi declaraţii ale
marto¬ rilor. De asemenea, ei trebuie să
cunoască întrebările relevante din punct
de vedere juridic. în procesele legate de
stabilirea custodiei asupra unui copil, un
psiholog poate evalua mediile familiale,
părinţii şi ; caracterul copilului, pentru a
recomanda o I decizie benefică pentru
copil. psihologie morală în psihologie,
studiu al dezvoltării psi¬ hologice a
simţului moral, a capacităţii j de
formare a ideilor despre ceea ce este :
moral corect sau greşit, bine sau rău.
Psihologul american Lawrence Kohlberg
(1927-1987) a lansat ipoteza că dezvol-
| tarea standardelor morale ale
oamenilor i trece prin câteva faze. în
prima fază, cea j a raţionamentului
moral preconvenţional, j copilul
foloseşte evenimente exterioare şi !
fizice (cum ar fi plăcerea şi durerea)
drept j sursă pentru decizii morale.
Standardele sale se bazează strict pe
ceea ce aduce j plăcere sau duce la
evitarea pedepsei. La j faza
intermediară, cea a raţionamentului
moral convenţional, copilul sau adoles¬
centul vede standardele morale ca pe un
mod de a menţine aprobarea persoanelor
cu autoritate, îndeosebi cea a părinţilor,
şi se comportă conform preceptelor
acestora, în a treia fază, a
raţionamentului moral postconvenţional,
adultul îşi formulează j standardele
morale pe baza unor principii j pe care
el însuşi le consideră valide in- |
diferent de opinia societăţii. începând cu
I anii 1970, activitatea lui Kohlberg a
fost criticată de psihologii şi filozofii
influenţaţi ; de feminism. Potrivit lui
Carol Gilliam, i studiile lui Kohlberg
sunt sexiste, deoarece j pun semnul egal
între maturitatea morală şi o orientare
spre problemele morale care le este
insuflată bărbaţilor, dar nu şi femeilor.
în timp ce etica drepturilor şi a dreptăţii,
o caracteristică a bărbaţilor, j tratează
moralitatea ca pe un principiu | abstract
şi consideră că agenţii morali sunt
autonomi, acţionând independent de
situaţia lor socială conform regulilor
generale, etica grijii, caracteristică
femeilor, j tratează moralitatea din
punctul de vedere ! al legăturilor
concrete cu anumiţi indivizi, pe baza
sentimentelor de grijă şi respon¬
sabilitate, şi consideră că agenţii morali
sunt legaţi şi interdependenţi prin aceste
sentimente pe care le au unii pentru alţii.
psihologie organizaţionaiă Vezi
psihologie industrial-organizaţională
psihologie populară Modalitate de
înţelegere a minţii umane şi a
mentalităţilor implicate în atribuirile
obişnuite ale stărilor psihice, atât ale
pro¬ priei persoane, cât şi ale celorlalţi.
Filozofii ! 303 PSIHOLOGIE

PSIHOLOGIE au păreri diferite despre

modul în care interpretările şi
generalizările psihologi¬ ei populare
(de ex. explicarea acţiunilor umane ca
fiind generate de intenţie) sunt validate
de descoperirile psihologiei şti¬
inţifice. Unii o consideră indispensabilă
pentru cunoaşterea comportamentului
uman. Alţii (materialiştii exclusivişti)
cred că psihologia populară poate fi
înlocuită de psihologia ştiinţifică.
psihologie raţională Disciplină
metafizică prin care s-a încercat să se
definească natura sufletului omului
printr-o argumentare a priori. în
împărţirea metafizicii realizată de
Christian Wolff, psihologia raţională
face parte din rândul „metafizicilor
speciale“ (alături de alte două
discipline, cosmologia raţională şi
teologia raţională). în Critica raţiunii
pure, Immanuel Kant a criticat ideile
propuse de psihologia raţională.
psihologie socială Ramură a psihologiei
care investighează personalitatea,
atitudinile, motivaţiile şi
comportamentul individului sau ale unui
grup în contextul interacţiunii sociale.
Domeniul a apărut în SUA în anii 1920.
Subiectele tratate includ atribuirea
statu¬ tului social bazat pe sugestii
perceptive, influenţa factorilor sociali
(precum cei de cuplu, din diverse relaţii
sociale) asupra ati¬ tudinilor şi
credinţelor unui individ, func¬ ţionarea
grupurilor mici şi a organizaţiilor mari
sau dinamica interacţiunilor directe.
psihologie şcolară Ramură a psihologiei
aplicate care tratează probleme
educaţionale, testări psihologice şi
consultarea elevilor în şcolile primare şi
gimnaziale. Psihologii şcolari se
pregătesc în psihologia educaţională şi a
dezvoltării, ca şi în psihologia generală,
consiliere şi alte domenii. Psihologul
şcolar trebuie, de obicei, să fie acreditat
pentru a practica într-o anumită unitate
şcolară. psihologie umanistă Curent din
psihologia sec. XX apărut ca reacţie la
behaviorism şi psihanaliză, care
evidenţiază importanţa valorilor, a
obiecti¬ velor şi a sensurilor ce
înconjoară individul. Conceptul de eu
este punctul central al psihologilor
umanişti. Printre fondatorii psihologiei
umaniste se numără Abraham Maslow,
Cari R. Rogers şi Rollo May (1909-
1994). Printre formele de terapie
umanistă se numără atenţia senzorială,
şe¬ dinţele în grup, analiza existenţială,
terapia gestaltistă, logoterapia şi diverse
şcoli de terapie colectivă, de potenţial
uman, ho- listice sau de recuperare a
toxicomanilor. psihometrie Ştiinţă a
măsurării psihologice. Psihome-
tricienii concep şi utilizează teste psiho¬
logice atât pentru a afla date empirice
despre procesele mintale, cât şi pentru a
aprofunda tehnicile de măsurare şi
analiză statistică a rezultatelor. Printre
problemele majore se numără gradul de
încredere al testului şi valabilitatea şi
standardizarea rezultatelor.
psihonevroză Vezi nevroză
psihopatologie Vezi psihologie anormală
psihoterapie Tratament al perturbărilor
mintale sau afective prin comunicare
între persoana care suferă şi un consilier
pregătit sau un terapeut. Scopul multor
terapii de grup şi individuale este de a
stabili o relaţie bazată pe încredere, în
care clientul sau pacientul să poată fi
liber să-şi exprime gândurile şi
sentimentele şi, astfel, să-şi descopere
singur problemele şi în general să se
bu¬ cure de puterea vindecătoare a
cuvintelor. Astfel de terapii includ
psihanaliza şi di¬ feritele sale forme
(vezi Alfred Adler, Cari Gustav Jung),
psihoterapia nondirectivă sau
concentrată pe client, terapia Gestalt
(vezi psihologie Gestalt), terapia prin
joc şi artă şi consilierea generală. La
polul opus, terapia comportamentală se
concentrează pe modificarea
comportamentului mai ales prin tehnici
de întărire, fără să se preocupe de
stările interne. psihoterapie nondirectivă
sau terapie centrată pe client Tip de
psihoterapie în care terapeutul se abţine
de la interpretare sau explicaţii, dar
încurajează o relaţie ca de la persoană
la persoană cu el/ea şi să vorbească
liber. Cari R. Rogers a creat acest tip de
terapie care, apoi, a influenţat terapiile
de grup şi individuale. Scopul este de a
permite clientului să se vadă pe sine
însuşi mai clar şi să stabilească relaţii
mai deschise cu terapeutul şi cu ceilalţi.
Clientul stabileşte cursul, frecvenţa şi
durata tratamentului. psihoză Dereglare
mintală gravă caracterizată printr-o
pierdere mai mică sau mai mare 304

a contactului cu realitatea. Psihozele

prin¬ cipale sunt schizofrenia şi
dereglările ma¬ niacale (de ex.
megalomania), dar cazurile extreme de
depresie şi dereglare bipolară, delirul
cauzat de diferite substanţe şi anu¬ mite
tipuri de demenţă au caracteristici co¬
mune cu psihozele. Principalele
simptome, pe lângă manii şi halucinaţii,
sunt vorbirea şi comportamentul
dezorganizat şi deseori dereglări de
dispoziţie. Tratamentul constă, de
obicei, din medicaţie şi consiliere într-o
instituţie specializată. Vezi şi nevroză.
psilomelan Hidroxid de bariu şi mangan,
BaMnMn80„,(0H)4, un important
minereu de mangan. Ceea ce era numit
cândva psilomelan este acum cunoscut
ca un amestec de câţiva oxizi de
mangan, unul dintre constituenţii
importanţi ai acestuia fiind
romanechitul. Astfel de amestecuri de
oxid de mangan pot forma depozite mari
şi pot apărea în depozite stratificate în
lacuri sau mlaştini şi argile; a fost găsit
în Germania, Franţa, Scoţia, Suedia,
India şi SUA. Numele psilomelan (de la
cuvintele greceşti pentru fin şi negru) se
referă la forma lui tipic neagră, cu
suprafaţa fină, în formă de buchet sau de
stalactite. Psittacinae Subfamilie a
familiei Psittaddae, care are 115 specii
din 30 de genuri de papagali mici, supli,
cu coadă lungă şi ascuţită, care se
hrănesc cu seminţe. Aceşti papagali pot
fi întâlniţi peste tot în regiunile calde. în
general, formează stoluri mari. Cele mai
multe specii depun 4-8 ouă în scorburi.
Cel mai cunoscut re¬ prezentant este
peruşul (Melopsittacus undula- tus),
numit, în mod eronat, pasărea dra¬
gostei. Acesta măsoară cca 19 cm
lungime şi poate avea orice culoare, dar,
de obicei, are pete pe obraji şi dungi
apropiate pe părţile superioare.
psoriazis Afecţiune cronică recurentă a
pielii care se manifestă prin apariţia
unor pete roşi¬ atice, uşor umflate, sau a
unor umflături acoperite cu coji albe-
argintii. Punctele se pot uni, formând
pete mari în jurul unei zone normale.
Dacă sunt afectate şi unghiile, acestea se
pot perfora, îngroşa şi separa de loja
unghială. Poate fi declanşat de rănirea
pielii, infectare, tensionare şi de anumite
medicamente. Celulele pielii se mişcă
într-un ritm accelerat din dermă în
epidermă, unde se aglomerează,
provocând inflamarea. în unele cazuri,
pacienţii suferă şi de artrită. Psoriazisul
se ameliorează deseori în timpul verii şi
în timpul gra¬ vidităţii. Nu se poate
vindeca total, dar poate fi ameliorat prin
tratamentul cu medicamente şi raze
ultraviolete. Psyche în mitologia greacă
şi romană, prinţe¬ să frumoasă care a
cucerit dragostea lui Cupidon. Psyche
era atât de frumoasă, încât adoratorii ei
au început să o ignore pe Venus; din
invidie, Venus i-a ordonat fiului ei,
Cupidon, s-o facă pe Psyche să se
îndrăgos¬ tească de bărbatul cel mai
respingător. Dar însuşi Cupidon s-a în¬
drăgostit şi a ascuns-o pe Psyche într-un
loc izolat, unde putea să o viziteze în
secret, la adăpostul întunericu¬ lui. într-
o noapte, ea a aprins o lampă şi a
descoperit identitatea iubitului ei. El a
plecat furios, iar Psyche a cutreierat
Pământul în căutarea lui. Venus a prins-
o, dar Cupidon a salvat-o, apoi Iupiter a
făcut-o nemuritoare şi i l-a dat pe
Cupidon drept soţ. Psychidae sau molii-
cu-sac Molie din familia Psychidae,
răspândită în toată lumea, numită astfel
datorită apen- dicelor în formă de sac pe
care le poartă larvele (vezi larvă).
Sacul, care măsoară între 6 mm şi 150
mm, este confecţionat din mătase şi
bucăţele de frunze, ramuri sau alte
resturi. Masculul are corp îndesat şi
puternic, iar aripile îi sunt mari şi fran-
jurate, cu o anvergură de 25 mm.
Femela, cu aparenţă vermiformă, este
lipsită de aripi. Larvele acestor molii
distrug adesea copacii, mai ales pe cei
veşnic verzi. Ptah în religia egipteană,
zeu creator. Patron al meşteşugarilor,
mai ales al sculptorilor, Ptah a fost
identificat de greci cu Hefaistos, ¡S
Psyche înaripată, sculptură clasică;
Muzeul Luvru, Paris ALINARI-ART
RcSOURCE/EE) INC. 305

| T îik ENCICLOPEDIA UN SALĂ

BRITANNK MM 39 Ptah, purtând
simbolurile vieţii şi ale puterii, statuetă
din bronz, Memphis, cea 600-100 Î.Hr.,
British Museum fierarul divin. Era re¬
prezentat ca un bărbat în formă de
mumie, purtând scufie şi o barbă falsă,
scurtă şi dreaptă. Iniţial a fost zeitatea
locală a ora¬ şului Memfis, capitala
Egiptului, începând cu prima dinastie;
importanţa politică a Memfisului a dus
la răspândirea cultului lui Ptah pe tot
cuprinsul Egiptului. împreună cu
Sekhmet şi Nefertem forma triada
zeităţilor din Memfis. Pteranodon
Specie de reptilă zbu¬ rătoare dispărută,
des¬ cendentă din pterodac- til. S-au
găsit fosile ale acesteia din Cretacicul
târziu (99-65 m.a.u.) în depozite din
Europa, Asia şi America de Nord.
Pteranodon avea o anvergură a aripilor
de 7 m sau mai mult. Cel mai mare
specimen avea o anvergură de 15,5 m.
Corpul era cam de mărimea unui curcan
din ziua de azi. Pteranodon avea o
creastă în spatele craniului şi fălci lungi,
fără dinţi, asemănătoare cu cele ale
pelicanului. Se pare că îşi făceau cuiburi
şi petreceau mult timp planând deasupra
oceanului în căutare de peşti. Probabil
că, pentru a decola, depindeau mai
degrabă de curenţii de aer decât de
bătaia din aripi. pterodactil Denumire
generică pentru membrii sub¬ ordinului
Pterodactiloide al pterozaurilor,
cunoscut din fosilele din Jurasicul târziu
şi Cretacic (159-65 m.a.u.) din Africa
de E şi din Europa. Membrii genului
reprezentativ, Pterodactylus, aveau
mărimi ce variază de la cea a unei vrăbii
la a unui albatros. Pterodactilii aveau
dinţi subţiri, delicaţi, care erau orientaţi
înainte (erau probabil folosiţi drept
mecanisme de strângere), oase
metacarpiene lungi şi coadă scurtă.
Planau probabil foarte bine, dar nu erau
destul de eficienţi ca zburătoare active;
se pare că nu aveau pene. Spre
deosebire de archaeopte- rix, nu este un
strămoş al păsărilor. Pterosaurus Reptilă
zburătoare dispărută (ordinul
Pterosauria) care a atins apogeul
dezvoltării în timpul perioadelor Jurasic
şi Cretacic (206-65 m.a.u.). Pterozaurii
atârnau de membrele posterioare lungi şi
subţiri, pen¬ tru a se odihni. Se ridicau
în aer şi planau cu ajutorul unor aripi
fragile, cu membrane care erau legate de
al patrulea deget lung al fiecărui membru
din faţă, şi care se întin¬ deau de-a
lungul întregului spate. Primele trei
degete erau subţiri şi aveau formă de
gheare strânse. Pterozaurii aveau cioc
lung şi subţire şi creier mare.
Ramforincus avea dinţi lungi şi ascuţiţi,
coadă lungă şi o an¬ vergură a aripilor
de cca un metru. Probabil găseau hrana
scufundându-se după peşti. Vezi şi
pterodactil. Ptolemais Oraş de coastă
antic, în Cyrenaica. Aflat în Libia
contemporană, are acest nume din sec.
III î.Hr. de la Ptolemeu III, care a unit
Cyrenaica cu Egiptul. Economia acestuia
se baza pe comerţul cu zona din
interiorul continentului şi a înflorit în
perioada elenistică, în perioada de
început a Imperiului Roman şi, din nou,
începând cu sfârşitul sec. III d.Hr., când
Diocleţian l-a făcut metropolă a
provinciei romane Libia Superior.
Ptolemeu în latină Claudius Ptolemaeus
(cca 100,/?/ - cca 170 d.Hr.,/?/)
Astronom şi matematician grec. A lucrat
mai ales în Alexandria. Se poate
determi¬ na cu dificultate care dintre
descoperirile din marea sa carte
Almageste sunt ale lui Ptolemeu şi care
ale lui Hiparh. Credea că Soarele, Luna,
planetele şi stelele erau li¬ pite de sfere
de cristal, centrate pe Pământ, care se
roteau pentru a crea ciclurile de zi şi
noapte, ciclul lunar şi aşa mai departe.
Pentru a explica mişcarea retrogradă a
planetelor, a elaborat un model
geometric complex de cicluri, care a
avut un mare succes în prezicerea
poziţiei planetelor pe cer. Sistemul lui
Ptolemeu conform căruia Pământul este
centrul universului a fost preluat de
dogmele creştine occidentale; ulterior, a
fost înlocuit de sistemul lui Copernic,
conform căruia Soarele era situat în
centru. Geografia sa conţinea o estimare
a mărimii Pământului, o descriere a
suprafeţei lui şi o listă de locuri pentru
care erau menţionate latitudinea şi
longi¬ tudinea. Ptolemeu a studiat şi
mecanica, optica şi teoria muzicii.
Ptolemeu I Soter (367/366 Î.Hr.,
Macedonia - 283/282 Î.Hr., Egipt)
Conducător al Egiptului (323-285 Î.Hr.)
şi fondator al dinastiei Ptolemaice.
General 306

*1 CICLOPEDIA IVtffRSALĂ
BRITANNi w i macedonian al lui
Alexandru cel Mare, | după moartea
acestuia a împărţit imperiul j cu ceilalţi
generali, Ptolemeu devenind di- j adoh
al Egiptului. Succesorii lui Alexandru |
au ajuns la război curând după aceea şi
Ptolemeu a fost înfrânt în 306 î.Hr. de j
către Antigonos I Monophthalmos, deşi a
| ripostat împotriva atacului acestuia
asupra | Egiptului. Şi-a câştigat numele
de Soter | (Salvatorul) după ce l-a
înfrânt pe Antigonos la Rodos (304
î.Hr.), dar Antigonos a fost definitiv
învins abia în 301 î.Hr., în Bătălia de la
Ipsus. Ptolemeu şi-a întărit şi extins
imperiul prin alianţe şi căsătorii.
împreună cu regii aliaţi a câştigat cel din
urmă război (288-286 î.Hr.) împotriva
lui Demetrios j al Macedoniei, eliberând
atenienii de sub j ocupaţia
macedoneană. A obţinut contro- j Iul
asupra Ligii Insularilor (care cuprindea i
majoritatea insulelor din Marea Egee), j
punând astfel bazele supremaţiei
maritime I a Egiptului. în calitate de rege
a respectat cultura egipteană, a îmbinat
civilizaţiile şi religiile greceşti şi
egiptene şi a fondat Biblioteca şi Muzeul
din Alexandria. După i moartea sa,
egiptenii l-au ridicat la rangul de zeu. A
fost urmat de fiul său, Ptolemeu j II
Philadelphos. Ptolemeu II Philadelphos
(308 î.Hr., Cos - 264 î.Hr.) Rege al
Egiptului (285-246 Î.Hr.), al doilea rege
al dinastiei Ptolemeilor. A cârmuit
alături de tatăl său, Ptolemeu I Soter,
apoi i-a eliminat pe rivalii familiei sale,
inclusiv prima sa soţie, şi s-a căsătorit
cu sora lui, Arsinoe II. Războaiele cu
regii dinastiilor seleucizilor şi
antigonizilor i-au slăbit in¬ fluenţa în
zona Mării Egee şi i-au dus în pragul
dezastrului pe aliaţii săi din Atena şi
Sparta. A încheiat aceste războaie prin j
alianţe diplomatice şi prin căsătorii,
reuşind ! să redobândească influenţă în
spaţiul Mării j Egee. A creat o zonă
tampon de posesiuni j pentru a proteja
Egiptul de atacuri şi a ! soluţionat
situaţiile conflictuale prin diplo¬ maţie.
A fost un conducător prudent şi ilu¬
minat, promovând dezvoltarea
economică şi transformând Alexandria
într-un centru al poeţilor şi al
cărturarilor. Ptolemeilor, dinastia ~ Regi
macedoneni care au întemeiat dinastia ce
a domnit în Egipt. Ptolemeu III
Evergetes (Binefăcătorul) (246-221
î.Hr.) l-a înfrânt | pe conducătorul
dinastiei Seleucizilor în j al treilea
război sirian (245-241 î.Hr.). | Ptolemeu
IV Philopator (în greacă, tată i iubitor) a
favorizat decăderea Egiptului sub
conducerea sa desfrânată (conducător
între 221-205 Î.Hr.). Ptolemeu IX Soter
II a con¬ dus împreună cu mama sa
(116-110 Î.Hr., 109-107 î.Hr.), până
când aceasta l-a alun¬ gat şi l-a instalat
la conducere pe fratele său, Ptolemeu X
Alexandru (conducător între 107-88
Î.Hr.). Din cauza lipsei de popularitate,
Alexandru a fost expulzat şi a murit pe
mare în 88 î.Hr. Soter IÎ a preluat singur
conducerea (88-81 î.Hr.), instau¬ rând-o
alături de el pe văduva fratelui său,
propria sa fiică. Ptolemeu XI Alexandru
II (80 î.Hr.) a fost ultimul rege ptolemaic
pe deplin legitim al Egiptului. S-a
căsătorit cu văduva lui Ptolemeu IX
Soter II şi a condus Egiptul împreună cu
aceasta, la ordinul lui Sylla, al cărui
ostatic fusese, apoi a omo¬ rât-o şi a
preluat conducerea singur; drept
consecinţă, poporul din Alexandria l-a
ucis, domnia lui durând 19 zile.
Ptolemeu XIV Theos Philopator II a
împărţit puterea (47-44 î.Hr.) cu sora sa,
Cleopatra; aceasta a ordonat, probabil,
asasinarea lui pentru a face loc fiului
avut cu Iulius Caesar. Ptolemeu XV
Caesar, sau Caesarion, a împărţit
puterea cu mama sa, din 44 î.Hr.; a fost
ucis de Octavian (mai târziu Augustus),
după sinuciderea Cleopatrei în 30 î.Hr.
Moartea sa a marcat cucerirea Egiptului
de către romani şi sfârşitul dinastiei. pub
Local în care se servesc băuturi
alcoolice, mai ales în Anglia. Conform
dreptului civil englez, hanurile şi
tavernele au fost declarate case publice
(prescurtat: pub) având ca
responsabilitate cazarea călăto¬ rilor.
Acestea trebuiau să primească toţi
călătorii în condiţii decente, în schimbul
plăţii pentru mâncare, băutură şi cazare.
În Anglia Tudorilor, anumiţi hangii erau
obligaţi, prin act regal, să deţină
grajduri; alţii serveau drept poştaşi
neoficiali. Primele case publice erau
marcate cu simboluri simple care
reprezentau figuri de lei, delfini sau
lebede. în sec. XVIII, cuvântul „arms"
(arme, stemă) a fost adăugat mai multor
nume de localuri pentru a indica faptul
că aşezământul respectiv se afla sub
protecţia unei familii de nobili. Deşi
casele publice britanice erau în mod
tradiţional deţinute şi operate de
proprietari independenţi, începând cu
sec. XX multe dintre ele func¬ ţionează
în asociaţie cu companii de bere.
pubertate în fiziologia umană, perioadă
când indi¬ vidul devine apt de
reproducere/sexuală. Apare spre vârsta
de 12 ani la fete şi la 307 PUBERTATE

PUBLICARE ' «v ^ENCICLOPEDIA U\

:SALA BRITANN1C4I jmi \ 14 ani la
băieţi; se caracterizează printr-o
maturizare a organelor genitale, prin
dez¬ voltarea caracteristicilor sexuale
secundare şi, la fete, prin începerea
menstruaţiei. La ambele sexe au loc o
creştere bruscă a di¬ mensiunilor
corpului, precum şi schimbări în forma
şi compoziţia corpului. Pubertatea
anunţă începutul adolescenţei. publicare
în mod obişnuit, selectare, pregătire şi
distri¬ buire a materialelor tipărite -
inclusiv cărţi, ziare, reviste şi broşuri.
Publicarea, în sens modem, include
producerea materialelor j în format
digital, de ex. CD-ROM-urile, precum şi
a materialelor create sau adaptate pentru
a fi distribuite în reţea, electronic. Fiind
la origini constrânsă de legi sau religii,
publicarea a evoluat la o industrie vastă,
care răspândeşte orice fel de infor¬
maţii. în sensul modem al unei industrii
a | copierii care aprovizionează o masă
extinsă | de cititori, publicarea a început
în Grecia J elenistică, în Roma şi în
China. După ce ! în sec. XI hârtia a fost
adusă în Occident din China, următoarea
inovaţie majoră în domeniul
publicisticii a fost invenţia tipa¬ rului
mobil de către Johannes Gutenberg. în
sec. XIX şi XX, dezvoltarea tehnologiei,
creşterea gradului de alfabetizare, mai
mult timp liber, precum şi necesitatea de
in- | formare au contribuit la o extindere
fără j precedent a publicării. Dintre
aspectele cu | care se confruntă
publicarea modernă fac | parte
tentativele de cenzură, legile drep¬ tului
de autor, plagiatul, indemnizaţia de
autor, comisioanele pentru agenţii
literari, tehnicile noi de marketing,
presiunile din partea agenţilor de
publicitate care afectează independenţa
editorială, achiziţionarea pu¬ blicaţiilor
independente de unele organizaţii I şi
firme şi pierderea cititorilor în favoarea
! unor noi mijloace de comunicare, cum
ar | fi televiziunea şi intemetul. [
publicaţie periodică Publicaţie ale cărei
numere apar la date fixe sau intervale
regulate. în general se consideră că
publicaţiile periodice sunt j ziarele cu
pagini mari şi nelegate, care ; abundă în
informaţii de ultimă oră, revis- ! tele sau
jurnalele, care au pagini mai mici, j sunt
legate sau copertate şi, deseori, au | un
conţinut de informaţii specializate pe un
anumit domeniu, a căror valabilitate în i
timp este mai mare. publicitate ] Tehnici
şi practici folosite pentru a aduce
produse, servicii, opinii sau cauze în
atenţia publicului, cu scopul de a-1
convinge să j răspundă într-un anumit
fel. Ziarele săp¬ tămânale din Londra au
publicat pentru prima dată anunţuri de
publicitate în sec. XVII; în sec. XVIII,
acest fel de pu¬ blicitate era deja
înfloritor. Primele agenţii de publicitate
au fost înfiinţate în sec. XIX pentru a
intermedia obţinerea de spaţiu în ziare,
iar la începutul sec. XX agenţiile
produceau mesajul de publicitate ca
atare, incluzând textul şi partea artistică.
Cea mai mare parte a publicităţii
promovează bunuri pentru vânzare, dar
metode similare sunt folosite în mesaje
referitoare la servicii publice, pentru a
promova cauze, acte de caritate,
candidaţi politici. în multe ţări, pu¬
blicitatea este cea mai importantă sursă
de venit pentru mijloacele de
comunicare prin care este transmisă. Pe
lângă ziare, reviste şi radiodifuziune,
mediile de publicitate cuprind şi poşta
directă (vezi marketing di¬ rect),
panouri şi afişe, publicitate de tranzit,
internetul şi obiecte promoţionale, cum
ar fi cutiile de chibrituri sau
calendarele, j Agenţii de publicitate
încearcă să aleagă j mediile care sunt
preferate de către publi- | cui căruia i se
adresează. Vezi şi marketing,
merchandising. Pucci, Emilio, Marchiz
de Barsento (20.11.1914, Napoli, Italia -
29.11.1992, Florenţa) Creator de modă
şi politician italian. A de¬ venit
designer după ce un fotograf de modă
pentru revista Vogue a remarcat costumul
lui de schi original şi i-a cerut să creeze
haine de schi pentru femei. A devenit
cu¬ noscut datorită creaţiilor sale,
printre care pantalonii Pucci strâmţi, din
şantung, şi rochiile şi bluzele din mătase
viu colo¬ rate. Uniformele sale colorate,
mai puţin formale, concepute pentru
stewardesele Braniff, au fost primele de
acest gen. Mai târziu s-a ocupat şi de
moda masculină, de j parfumuri şi de
ceramică. A fost membru i al
Parlamentului italian între 1963-1972.
Puccini, Giacomo (Antonio Domenico
Michele Secondo Maria) (22.12.1858,
Lucca, Toscana - 29.11.1924, Bruxelles,
Belgia) Compozitor italian. Născut într-
o familie j de organişti şi capelmaiştri,
s-a hotărât să j compună opere după ce a
ascultat Aida J lui Giuseppe Verdi. A
lucrat cu Amilcare ; Ponchielli (1834—
1886) la Conservatorul din Milano.
Prima lui operă, Le vilii (1883), a fost
înscrisă într-un concurs; deşi 308

nepremiată, a fost produsă de un grup de

prieteni ai muzicianului şi premiera a
avut un mare succes. A doua sa operă,
Edgar (1889), a fost un eşec, pe când
Manon Lescaut (1893) i-a adus faima
internaţională. Printre operele de
maturitate se numără Boema (La
Boheme, 1896), Tosca (1900), Madame
Butterfly (1904) şi Fata din Vest (La
Fanciulla del Vest, 1910). Toate patru
sunt tragice poveşti de dragoste;
orchestra este folosită cu rafinament,
prin crearea unei structuri dramatice în
care acţiunea şi conflictul sunt
echilibrate de momente de relaxare,
contemplare şi lirism. Toate aceste
opere au continuat să fie popula¬ re în
sec. XXI. în momentul morţii, era cel
mai popular compozitor de operă din
lume; opera sa neterminată Turandot a
fost completată de Franco Alfano (1875-
1954). Pucelle, Jean (1300?,/?/ -
1355?,/?/) Decorator de manuscrise
francez. Se cu¬ nosc puţine informaţii
despre originile sale, însă atelierul său a
dominat pictura parizia¬ nă de la
începutul sec. XIV, perioadă în care s-a
bucurat de patronajul curţii, iar opera sa
era foarte bine plătită. Cea mai cunos¬
cută lucrare, Orele lui Jeanne d’Evreux
(Les Heures de Jeanne d'Evreux, 1325-
1328), o micuţă carte personală de
rugăciuni comandată de regină, conţinea
numeroase artificii umoristice (desene
pe marginea foii), un stil pe care el îl
populariza, şi arată talentul său în
folosirea surselor din arta italiană şi
franceză pentru a da un ton ludic unei
opere religioase. Puciul de la berărie
sau Puciul de la München (8-9
noiembrie 1923) încercare nereuşită a
lui Adolf Hitler de a pomi o insurecţie
în Germania împotriva Republicii de la
Weimar. Pe 8 noiembrie, Hitler şi
oamenii săi şi-au forţat participarea la o
întâlnire politică a dreptei într-o berărie
din München şi au obţinut promisiunea
că liderii de acolo li se vor alătura şi
vor muta revoluţia la Berlin. în ziua
următoare, cca 3 000 de nazişti au
mărşăluit spre Marienplatz, dar au fost
întâmpinaţi cu fo¬ curi de armă de
poliţie. Hitler a fost imediat condamnat
la cinci ani de închisoare pentru trădare;
a făcut însă numai opt luni, timp în care
a scris Män Kampf. Puebla (de
Zaragoza) Oraş, 1 271 673 loc. (2000),
centrul administrativ al statului Puebla,
din SE Mexicului. Fondat în 1532, este
aşezat pe o câmpie la 2 162 m deasupra
nivelului mării, la poalele Sierra Madre
Oriental. Aşezat între Ciudad de México
şi Veracruz, a fost ocupat de armatele
SUA în timpul Războiului Mexican.
Arhitectura spaniolă colonială a acestuia
este asemănătoare cu cea din oraşul
Toledo din Spania. Fiind centrul unei
importante regiuni agricole şi
industriale, este de asemenea cunoscut
pentru fabricarea plăcilor din ceramică
smălţuită, a sticlei şi a ceramicii. în
1973 a fost afectat serios de un cutremur
puternic. Puebla Stat în partea de SE a
Mexicului. Suprafaţa: 33 902 kmp; 5
076 686 loc. (2000). Centrul
administrativ: Puebla. Ocupă o parte din
podişul Anahuac şi variază în înălţime
de la 1 500 la 2 400 m, cu văi fertile
formate în Sierra Madre Oriental.
Regiunea este dens populată. Populaţiile
precolumbiene aveau o civilizaţie foarte
dezvoltată în zonă, siturile arheologice
fiind o mărturie în acest sens. Spaniolii
au transformat Puebla într-un centru
economic şi religios, iar din sec. XIX a
devenit un important centru agricol şi
industrial. pueblo (în spaniolă, oraş)
Comunitate a indienilor pueblo din SV
SUA, ce consta în case supraetajate,
construite din blocuri mari de chirpici,
începând din 1000 d.Hr. în jurul unei
curţi centrale erau construite structuri
indepen¬ dente înalte de cel mult cinci
etaje. Fiecare etaj este susţinut de etajul
de dedesubt; întreaga structură seamănă
cu o piramidă în zigzag, cu terase
formate de acoperişurile nivelului de
dedesubt. Deşi camerele au holuri de
legătură, circulaţia între niveluri se face
prin scări care trec prin nişte găuri în
tavane. Camerele de la parter, folosite
pentru depozitare, nu au uşi spre
exterior. Fiecare pueblo are cel puţin
două kiva. Multe dintre pueblo sunt încă
locuite; se crede că pueblo Acoma este
cea mai veche aşezare din SUA locuită
în permanenţă până în prezent. Unele
dinte cele mai mari aşezări de acest tip
se afla la Taos, Isleta, Laguna şi Zuni.
Vezi locuinţă în stâncă. pueblo, ceramica
- Unul dintre cele mai dezvoltate
meşteşu¬ guri ale indienilor nord-
americani. Vasele pueblo, realizate doar
de femeile tribului, sunt făcute din suluri
lungi de lut care sunt 309 PUEBLO

' & C1CL0PEDIA UN uîib SALĂ

BRITANNK Vas pentru apă din Acoma
(stânga), 1890, vas din Santa Clara
(centru), cca 1880, vas pentru apă din
San lldefonso (dreapta), 1906, lucrate
de indienii pueblo; Muzeul de Artă din
Denver, Colorado încolăcite în sus şi
apoi finisate. Desenele includ figuri
geometrice, florale şi forme animaliere.
Metoda a fost dezvoltată în timpul
perioadei clasice pueblo (cca 1050-
1300), fiind folosită şi în prezent.
Pueblo, incidentul - (1968) Capturare a
vasului de spionaj american Pueblo de
către Coreea de Nord în apro¬ piere de
coastele sale, în 23 ianuarie 1968. SUA
a negociat cu Coreea de Nord elibe¬
rarea echipajului format din 83 de
membri, înţelegerea a permis Statelor
Unite să dez¬ mintă public declaraţia
semnată de echipaj prin care se susţinea
că nava intrase în apele teritoriale,
totodată promiţând să nu mai organizeze
acţiuni de spionaj de acest tip.
Cercetarea declaraţiilor şi a comporta¬
mentului comandantului navei nu a dus la
nici o sancţiune disciplinară. pueblo,
indieni ~ Descendenţi istorici ai culturii
preistorice anasazi, care au trăit timp de
secole în aşezările pueblo în NE
Arizonei şi în NV statului New Mexico
de astăzi, în SUA. Actualii indieni
pueblo sunt împărţiţi în două grupări:
cea estică şi cea vestică. Grupul estic
include aşezări de-a lungul fluviului Rio
Grande în New Mexico (cea mai
cunoscută aşezare fiind Taos), în timp ce
grupul vestic include satele hopi din NE
Arizonei, cele zuni şi satele Acoma si
Laguna din NV statului New Mexico. In
trecut, indienii pueblo se ocupau atât cu
agricultura, cât şi cu vânătoarea căpri¬
oarelor şi antilopelor. Astăzi predomină
agricultura. Viaţa socială modernă a co¬
munităţilor pueblo are în centrul ei satul.
Indienii pueblo şi-au păstrat într-o mare
măsură tipul de existenţă dinaintea inva¬
ziei spaniole. Deşi şi-au diversificat
baza materială, şi-au menţinut sistemul
social de bază, modul de organizare a
comunităţii şi religia băştinaşă, toate
acestea suferind doar modificări
nesemnificative. Puente, Tito născut
Ernesto Antonio Puente, Jr. (20.04.1923,
New York, SUA - 31.05.2000, New
York) Conducător de formaţie american,
percu- ţionist şi compozitor. Născut din
părinţi portoricani, Puente a făcut
serviciul mili¬ tar în Marină în Al
Doilea Război Mondial şi apoi a studiat
la Academia Juilliard. La sfârşitul anilor
1940 şi-a întemeiat propria formaţie şi
s-a remarcat prin ritmurile de salsa,
mambo, merengue şi cha-cha-cha din
anii 1950. Experimentând mereu, a
devenit un pionier al fuziunii între jazz şi
muzica latino. Printre compoziţiile sale
se numără Pare Cochero şi Oye Como
Va. A cântat cu mulţi artişti, mai ales cu
Celia Cruz, şi a înregistrat mai mult de o
sută de albume. A jucat, de asemenea, în
câteva filme, printre care Zilele
radioului (Radio Days, 1987) şi Regii
mamboului (The Mambo Kings, 1992).
Puerto Rico până in 1932 Porto Rico
Comunitate insulară independentă,
situată în America Centrală insulară, în
NE Mării Caraibilor, asociată cu SUA.
Suprafaţa: 9 104 kmp; 3 912 000 loc.
(2005). Centrul administrativ: San Juan.
Populaţia este un amestec de diverse
grupuri etnice, mai ales de origine
spaniolă şi africană. Limbi: spaniolă şi
engleză (ambele oficiale). Religie:
predominant romano-catolică, dar şi
protestantă. Monedă: dolar american.
Puerto Rico este o insulă muntoasă ce
poate fi împărţită în trei zone
geografice: interiorul muntos, zona de
podiş la N şi câmpiile de coastă. Are o
economie de piaţă în dezvoltare, iar
industria manufacturieră, serviciile
financiare şi comerţul (mai ales cu
SUA) sunt principalele componente ale
acesteia. Turismul este, de asemenea, o
sursă importantă de venit. Conducătorul
statului este preşedintele SUA, iar şeful
guvernului este guvernatorul comunităţii.
Insula a fost locuită de indienii arawak
până când a fost cucerită de spanioli, la
începutul sec. XVI. A rămas în mare
parte nedezvoltată din punct de vedere
economic până la sfârşitul sec. XVIII.
După 1830 a dezvoltat treptat o
economie de plantaţii bazată pe exportul
recoltelor de sfeclă de zahăr, cafea şi
tutun. Mişcarea pentru independenţă a
început la sfârşitul sec. XIX, iar în 1898,
în urma Războiului hispano-american,
Spania a cedat insulele Statelor Unite. în
1917 portoricanii au primit cetăţenia
americană, iar în 1952 310

insula a devenit o comunitate autonomă

în ceea ce priveşte politica internă.
Problema statului Puerto Rico a devenit
o problemă politică odată cu acceptarea
statutului de comunitate de către votanţi
în 1967, în 1993 şi (în mod tacit) în
1998. Puerto Vallarta Oraş, 151 432 loc.
(2000), situat în partea central-vestică a
Mexicului. Este amplasat în golful
Banderas, pe terenurile joase de pe
coasta Pacificului, la S de gura râu¬ lui
Ameca. Este un mare port al statului
Jalisco, a cărui economie se bazează pe
exportul de banane, ulei de nucă de
cocos, | de piei de animale şi de esenţe
de lemn fin. Este de asemenea o staţiune
turistică internaţională, renumită pentru
sporturile acvatice, pentru pescuit (mai
ales de re¬ chini) şi pentru vânătoare.
Pufendorf, Samuel ulterior Baron von
Pufendorf (08.01.1623, Dorfchemnitz,
lângă Thalhelm, Saxonia - 13.10.1694,
Berlin) Jurist şi istoric german. Fiu de
pastor, a renunţat la studiile teologice în
favoa¬ rea celor juridice, filozofice şi
istorice. Influenţat de Hugo Grotius şi
Thomas Hobbes, operele sale cele mai
importante sunt Elemente de
jurisprudenţă universală (Elementorum
jurisprudentiae universalis, 1660) şi
Despre legile şi natura naţiunilor (De
jure naturae et gentium, 1672), în care a
plecat de la concepţia tradiţionalistă a
teologilor medievali despre legea
naturală, contrazicând ideea existenţei
noţiunii de sclav natural; ideile sale au
fost atacate de teologii protestanţi
conservatori din Suedia şi Germania, iar
Gottfried Wilhelm Leibniz a spus despre
el că era un om care „nu era avocat şi cu
greu putea fi numit filozof", considerând
că toţi oamenii au dreptul la egalitate şi
la libertate. A predat la universităţile
din Heidelberg (1661- 1668) şi Lund
(1670-1677) înainte de a deveni
istoriograful oficial al lui Carol XI al
Suediei (1677-1688) şi al electorului de
Brandenburg (1688-1694). pufin sau
papagal-de-mare Denumire comună
pentru cele trei specii (familia Alcidae)
de păsări scufundătoare cu cioc mare,
viu colorat şi triunghiular. Pufinii îşi
construiesc cuibul în colonii mari, pe
ţărmurile şi pe stâncile insulelor. Ambii
părinţi pot căra în cioc cca zece peşti
până la cuib (care e adânc şi strâmt),
pentru a-şi hrăni singurul pui timp de
pufin (Fratercula arctica) BEN
GOlDSIElN-aOOT RESOURCES cca
şase săptămâni. După această perioadă
îl părăsesc, iar puiul aşteaptă să-i
crească penele, hrănindu-se cu grăsimea
acumula¬ tă, apoi zboară singur spre
mare. Pufinul-co- mun sau de Atlantic
(Fratercula arctica) are o lungime de cca
30 cm. Speciile din Pacific sunt pufinul-
cu-corn (F. comiculata) şi pufi- nul-
moţat (Lunda cir- rhata). Pugaciov,
Emelian (Ivanovici) (1742,
Zimoveiskaya-na-Donu, Rusia -
21.01.1775, Moscova) Cazac de pe
Don, de origine rusă. A slu¬ jit în armata
rusă (1763-1770), apoi a rătăcit prin
aşezările vechilor credincioşi disidenţi.
Nemulţumirea cazacilor după răscoala
fără succes a acestora din 1772 l-a
determinat să se autointituleze Ţarul
Petru III decretând abolirea iobăgiei.
Jurând s-o detroneze pe Ecaterina II, a
adunat o armată de ţărani şi cazaci
susţinători, în regiunea Munţilor Ural.
După victoriile iniţiale împotriva
armatei ruse a fost în¬ frânt, capturat şi
executat. Puget, strâmtoarea - Braţ al
Oceanului Pacific care se extinde la NV
de statul Washington, SUA; a fost
explorată de navigatorul englez George
Vancouver în 1792, care a numit-o astfel
după Peter Puget, locotenent-secund în
expediţia condusă de el, care a explorat
canalul principal. Are multe porturi cu
apă adâncă, printre care Seattle,
Tacoma, Everett şi Portul Townsend,
porturi co¬ merciale pentru fermele
bogate situate de-a lungul estuarelor
râului. Oferă o zonă ad㬠postită pentru
ambarcaţiunile de agrement şi pentru
pescuitul de somon. Puget, Pierre
(16.10.1620, la sau lângă Marsilia,
Franţa - 02.12.1694, Marsilia) Sculptor,
pictor şi arhitect francez. în ti¬ nereţe a
fost angajat de Pietro da Cortona pentru
a realiza decoraţiile de pe tavanul
palatului Pitti din Florenţa. Apoi a lucrat
în Franţa, ca pictor şi sculptor. Deşi
opera lui se încadrează în tradiţia
barocului roman, sculpturile precum
Milo din Crotona (cca 1671-1682), în
care atletul este atacat de h— LU CD cl
311

PUGLIA un leu în timp ce mâna îi este

prinsă într-un ciot de copac, arată o
tensiune şi o nelinişte care amintesc de
operele lui Michelangelo. Puglia sau
Apulia Regiune autonomă din SE Italiei.
Suprafaţa: 19 348 kmp. Se află între
Marea Adriatică, Munţii Apenini şi
golful Taranto. A fost condusă la
începutul Evului Mediu de goţi,
longobarzi şi bizantini şi a atins apo¬
geul sub împăraţii dinastiei
Hohenstaufen, în special în sec. XIII, în
timpul lui Frederic II, împărat al
Sfântului Imperiu Roman. în 1861 a
devenit parte a rega¬ tului italian.
Regiunea este predominant agricolă. în
zonele de câmpie şi în cele fertile ale
podişurilor se cultivă cereale, iar înspre
S se cultivă măsline, struguri, mig¬ dale,
smochine şi legume; în câmpia Lecce se
cultivă în special tutun. Vinurile din
această regiune sunt cele mai tari din
Italia, folosite pentru a fortifica alte
variante mai uşoare. In Bari, 3 983 487
loc. (2001), cen¬ trul administrativ al
regiunii, s-au dezvoltat industria chimică
şi petrochimică, iar în Taranto, fabrici
de fier şi oţel. Pugwash, conferinţele -
Serii de întâlniri internaţionale ale unor
oameni de ştiinţă eminenţi, în care prin¬
cipalele subiecte sunt armele nucleare şi
securitatea mondială. Prima întâlnire a
avut loc în 1957 la reşedinţa lui Cyrus
Eaton din Pugwash, Nova Scoţia.
Organizaţia Pugwash a fost înfiinţată
pentru a convoca alte conferinţe
ulterioare, în care să se discute despre
controlul armelor şi despre dezarmare;
acestea aveau loc în Uniunea Sovietică,
în Anglia, în India şi în SUA, precum şi
în alte ţări. Atât organizaţia, cât şi
preşedintele şi membrul său fondator,
joseph Rotblat (n. 1908), au primit în
1995 Premiul Nobel pentru Pace. puja în
hinduism, formă de ritual. Poate varia de
la practici scurte până la ritualuri
complexe desfăşurate în templu. Printr-o
puja tipi¬ că, credincioşii oferă imaginii
unei zeităţi onorurile acordate unui
oaspete regal. Zeul este trezit din somn
blând, apoi îmbăiat după un ritual şi
îmbrăcat, i se servesc trei mese pe zi şi
apoi este adormit conform unui anumit
ceremonial. Ritualurile pot, de
asemenea, să includă un sacrificiu şi
venerarea focului sacru. Unele puja sunt
realizate numai de un credincios, singur;
altele trebuie realizate de o persoană
pură din punct de vedere al ritualului.
Puja poate fi făcută pentru un scop
precis sau doar ca simplu act de
devoţiune. Pukaskwa, Parcul Naţional ~
Parc naţional din centrul statului
Ontario, Canada, pe malul de NE al
Lacului Superior. înfiinţat în 1971, este
cel mai mare parc naţional din Ontario,
acoperind o suprafaţă de 1 878 kmp.
Include zone sălbatice din Scutul
Canadian, precum şi 80 km din ţărmul
Lacului Superior, cu insuliţe stâncoase,
golfuri mici şi stânci impresionante.
Săpăturile din zonă au scos la iveală
rămăşiţe indiene preistorice. Din fauna
parcului fac parte lupul cenuşiu, ursul
negru, nurca, linxul, căprioara cu coadă
albă, renul şi caribuul de pădure. Parcul
are păduri întinse de molid-alb şi negru,
pin, plop şi mesteacăn. Pulcher, Publius
Clodius Vezi Publius Clodius Pulcher
Pulitzer, Joseph (10.04.1847, Mako,
Ungaria - 29.10.1911, Charleston,
Carolina de Sud, SUA) Redactor de ziar
şi publicist american. A emigrat în SUA
în 1864, pentru a lupta în Războiul Civil
American. După război a devenit
reporter şi apoi proprietar al ziarelor de
limbă germană din St. Louis şi a intrat în
politică în statul Missouri. în 1878 a unit
St. Louis Dispatch (fondat în 1864) şi
Post (fondat în 1875), formând Post-
Dispatch, care a devenit curând ziarul de
seară al ora¬ şului. îndreptându-şi
interesul către New York, a cumpărat
World (1883) şi a fondat Evening World
(1887). A influenţat forma ziarului
modem prin combinarea expune¬ rilor
de corupţie politică şi a reportajului de
investigaţie cu secvenţe publicitare, cu
publicitatea independentă şi cu
senzaţiona¬ lul. Prin testament, a donat
bani Şcolii de Jurnalistică de la
Universitatea Columbia şi a fondat
Premiul Pulitzer. Pulitzer, Premiul ~
Fiecare dintre seriile de premii anuale
acor¬ date de Universitatea Columbia
pentru servicii în folosul public şi pentru
realizări deosebite în jurnalistica
americană, litere şi în muzică. Se acordă
de asemenea burse de studii. Premiile,
care iniţial au constat într-o sumă de 500
000 dolari de la Joseph Pulitzer, sunt
foarte apreciate şi se acordă în fiecare
lună mai, începând cu 1917, la reco¬
mandarea Comitetului Premiului
Pulitzer, reprezentat de un juriu numit de
univer¬ sitate. Numărul şi categoriile
premiilor au 312

exerciţiu fizic solicitant). Indicele mediu

al pulsului unui adult este de 70-80 de
bătăi pe minut; pulsul descreşte odată cu
vârsta şi este, în general, mai mare la
femei. pulsar denumire completă radio
stea puisatorie Clase de obiecte cosmice
care par să emită pulsaţii regulate ale
undelor radio. Unele emit, de asemenea,
impulsuri scurte de lu¬ mină, raze X şi
radiaţii gamma. Considerate stele
neutronice care se învârt repede, au fost
descoperite de Antony Hewish şi de
Jocelyn Bell Burnell în 1967, cu ajutorul
unui radiotelescop special. De atunci au
fost detectate mai mult de 500 de astfel
de corpuri. Toate se comportă
asemănător, însă intervalele dintre
pulsaţii variază, de la o miime de
secundă la patru secunde. Particule
încărcate electric de la suprafaţă pătrund
în câmpul magnetic al stelei, care le
accelerează, astfel încât eliberează
radiaţii sub forma unor raze intense care
ies din polii magnetici. Aceştia nu
coincid cu axa de rotaţie propriu-zisă a
pulsarului, astfel încât, în timp ce steaua
se roteşte, razele de radiaţie se rotesc la
fel ca ale unui far, fiind percepute ca
nişte pulsaţii. De obicei, radiostelele îşi
încetinesc ritmul cu o mi¬ lionime de
secundă pe an. S-a calculat că pulsarii
se sting după cca zece milioane de ani,
după ce câmpurile lor magnetice devin
suficient de slabe. © MEKRIAM-
WEBSTER INC. variat de-a lungul
anilor. Astăzi, ele includ paisprezece
premii pentru jurnalistică, şase pentru
literatură, unul pentru muzică şi patru
burse de studiu. Pullman, George
M(ortimer) (03.03.1831, Brocton, New
York, SUA - 19.10.1897, Chicago,
Illinois) Industriaş american. S-a stabilit
la Chicago în tinereţe şi a muncit ca
ebenist pentru fratele său. în 1858 a
remodelat două vagoane de tren pentru o
companie fero¬ viară, transformându-le
în compartimente de dormit; mai târziu
şi-a deschis pro¬ pria firmă şi astfel, în
1865, a apărut primul compartiment de
dormit Pullman. îmbogăţit în urma
invenţiei sale, în 1867 a fondat
compania Pullman Palace Car Co.; în
anul următor a creat primul vagon
restaurant. în 1880 a construit oraşul lui
Pullman (acum inclus în Chicago) pentru
muncitorii companiei sale, un
experiment social mult discutat. Oraşul a
fost scena | faimoasei greve Pullman din
1894. Pullman, greva ~ J Grevă de lungă
durată a lucrătorilor fero- J viari, din 11
mai-20 iulie 1894. După ce j pierderile
financiare au determinat firma Pullman
Palace Car Co. să reducă salariile cu
25%, membrii uniunii locale au declan¬
şat greva. Preşedintele companiei,
George Pullman, a refuzat arbitrajul, iar
preşedin¬ tele consiliului de
administraţie, Eugene V. Debs, a cerut
boicotarea naţională a vagoanelor
Pullman. Au urmat greve de j susţinere
în 27 de state. în Chicago aces¬ tea au
devenit violente, însă guvernatorul John
Peter Altgeld a refuzat să intervină.
Procurorul general al SUA, Richard
Olney, a obţinut un ordin împotriva
greviştilor, care împiedicau activitatea
serviciilor poş¬ tale, şi au fost chemate
în ajutor trupele federale. Condamnarea
lui Deb pentru conspiraţie împotriva
comerţului intersta¬ tal a dovedit că
Legea antitrust Sherman putea fi folosită
împotriva activităţilor uniunii
muncitorilor. puls Undă de presiune din
artere produsă prin contracţia inimii.
Poate fi simţită acolo unde arterele sunt
aproape de suprafaţa pielii; pulsul se ia,
de obicei, la artera j carotidă de la gât
sau la încheietura mâinii. | Măsura,
puterea, ritmul şi nivelul undei oferă
informaţii importante, dar care trebu¬ ie
analizate în context (de ex. pulsul rapid
apare în cazul unor boli grave de inimă,
dar şi după o simplă febră sau după un
Un pulsar (stea neutronică) emite
energie sub forma unui flux de particule
electromagnetice concentrat la polii
magnetici ai stelei. Ţinând cont că axa
magnetică a stelei nu coincide cu axa sa
de rotaţie, radiaţia privită dintr-un punct
din spaţiu este văzută aşa cum ar fi
observată lumina unui far. Pulsarul poate
fi detectat (cu ajutorul unui
radiotelescop) doar când fluxul e
îndreptat spre Pământ. 313

PULSIUNE sasmp pulsiune | în

psihologie, necesitate urgentă care se
cere satisfăcută; îşi are de obicei
originea într-o deficienţă sau într-un
dezechilibru fiziologic (de ex. foamea
sau setea) care de¬ termină organismul
să acţioneze. Psihologii disting pulsiuni
înnăscute, legate direct de necesităţi
fiziologice de bază (de ex. de | hrană, de
aer, de apă), şi pulsiuni învăţate (de ex.
dependenţa de droguri). Printre celelalte
pulsiuni identificate de psihologi se mai
numără realizarea, afecţiunea, afilie¬
rea, explorarea, manipularea,
maternitatea, j evitarea durerii,
activitatea sexuală, somnul. Pulverizarea
şi stropirea aeriană permit j o acoperire
optimă a unor arii întinse, unde folosirea
vehiculelor cu roţi ar putea j strica
recoltele. Tehnica a fost îmbunătăţită
considerabil în anii 1960, odată cu
dezvol- | tarea dispozitivelor de
pulverizare cu volum ultrajos, în care
pesticidele concentrate sunt distribuite
în cantităţi extrem de mici. Vezi
pulverizare şi prăfuire. pumă sau leu-de-
munte Specie de felină (vezi pisică)
(Puma con- colar), mare, elegantă, care
trăieşte într-o varietate largă de habitate
în America, din S Alaskăi până în
Patagonia. în multe regiuni, specia se
întâlneşte doar în zo¬ nele sălbatice, iar
unele subspecii sunt j considerate pe
cale de dispariţie. Culoarea j pumei
variază de la maro-deschis la ma- [ ro-
roşcat, cu urechile şi vârful cozii închise
| la culoare, iar partea ventrală albă.
Adultul cântăreşte de la 35 până la peste
o sută de kilograme. Un mascul poate
avea trei metri lungime, o treime
reprezentând-o coada, şi o înălţime de
60-75 cm. Deoarece ] uneori puma ucide
vite, a fost vânată j intensiv de fermieri,
mai ales în America j de Nord, şi
practic exterminată din E SUA. j Este
importantă pentru prevenirea supra- |
populării cu animale de pradă (mai ales
cu cerbi în America de Nord). Anual se
înregistrează puţine atacuri asupra
omului, unele fiind însă fatale. Pumnul,
Aron (27.11.1818, Cuciulata, Braşov -
12/24.01.1866, Cernăuţi) Filolog şi
istoric literar român. Format ; în spiritul
tradiţiei Blajului (unde a fost j profesor
de filozofie începând cu 1843), a
profesat convingeri iluministe. A
colaborat cu Timotei Cipariu la editarea
publicaţiilor Organul luminărei şi
învăţătorul poporului, j După
participarea la Revoluţia de la j 1848-
1849 şi un scurt refugiu la Bucureşti, j a
obţinut, prin concurs, postul de profe- j
sor de limba română la Liceul German i
din Cernăuţi (1849), unde l-a avut elev I
pe Mihai Eminescu; acesta a publicat la
moartea magistrului său poemul La
moartea \ lui Aron Pumnul. Ca filolog s-
a distanţat deopotrivă de etimologismul
ardelenilor, dar şi de tendinţele de
modernizare a lim¬ bii române literare,
propunând un model | propriu (pumnism)
bazat în ortografie pe j absolutizarea
principiului fonetic, iar în } lexic pe
crearea de termeni abstracţi prin I
procedeul analogiei, cu material lexical
[ românesc (vorbămănt, limbămânţ
crezământ, \ pulverizare şi prăfuire !
Metode standard de aplicare a
substanţelor chimice pesticide şi a altor
compuşi asupra plantelor, a animalelor,
a solurilor sau a produselor agricole.
Pentru pulverizare, substanţele chimice
se dizolvă sau sunt | transformate în
suspensii în apă ori, mai | rar, într-un
produs petrolier. Amestecul | este aplicat
apoi sub forma unei ceţe | fine. Pentru
prăfuire, substanţele chimice uscate, fin
mărunţite, pot fi amestecate cu o
substanţă de condiţionare şi aplica¬ te
printr-o suflantă. în fumigaţii, gazele sau
vaporii compuşilor volatili se ţin în |
contact cu materialele care trebuie
tratate. | Metodele sunt folosite pentru a
combate | insectele, căpuşele, ciupercile
şi bacteriile I care atacă plantele,
insectele care transmit boli la animale,
cum sunt păduchii şi puricii, şi
buruienile. Aceste procedee sunt folosite
şi la împrăştierea îngrăşămintelor
minerale, pentru a amâna căderea
fructelor j care se apropie de coacere şi
pentru a I defolia plantele în vederea
uşurării recol- | tării (de ex. a
bumbacului; vezi desfoliant). I
Substanţele pulverizate aderă pe
suprafaţa tratată mai bine decât
prafurile. Fumigaţia | poate fi folosită şi
pentru a combate insec¬ tele, precum şi
unele boli în depozitele de j mărfuri sau
pentru a combate insectele şi, j uneori,
ciupercile şi buruienile de pe sol.
Folosirea substanţelor chimice sub
formă | de pulberi sau de praf a trezit
preocuparea pentru impactul pe care îl
pot avea asupra mediului, a lanţului
alimentar, a surselor de apă şi a sănătăţii
publice. Apariţia unor noi chimicale şi a
unor noi măsuri de pre- I cauţie a potolit
doar parţial aceste temeri. I Vezi şi
fungicid, erbicid, insecticid.
pulverizator pentru recolte De obicei,
avion folosit pentru stropirea sau
pulverizarea cu pesticide a câmpiilor,
deşi I sunt folosite şi alte tipuri de
pulverizatoare. 314

ÎNCfCLOPEDIA UNIíÍÉrsALÁ
BRITANNICj tâmplământ) (Convorbiri
între tată şi fiul lui asupra limbei şi
literelor româneşti). Propunerile lui
Pumnul au fost de¬ montate şi respinse
de Titu Maiorescu. Prin cele şase
volume ale Lepturariului românesc cules
den scriptori rumâni (1862-1865), o
antolo¬ gie comentată de texte literare
româneşti, Pumnul se înscrie în seria
primilor istorici literari români. A mai
publicat o Gramatică a limbii române
pentru şcoala medie (Gram¬ matik der
rumänis¬ chen Sprache für
Mittelschulen, 1864). Punch Periodic
ilustrat englez publicat între 1841 şi
1992 şi reapărut în 1996, într-un format
revizuit. Iniţial un ziar radical
săptămânal, a devenit celebru datorită
umorului critic, caricaturilor şi
desenelor. Printre membrii faimoşi ai
echipei de la început se num㬠rau
William Thackeray şi John Tenniel.
Coperta desenată de Richard Doyle a
fost folosită continuu din 1849 până în
1956, când a început să se realizeze câte
o co¬ pertă pentru fiecare număr, pe
care însă erau prezente şi figurile
tradiţionale ale lui Punch şi câinelui său,
Toby. Punch Personaj cocoşat cu nasul
cârn din spectacolele de marionete (vezi
teatru de păpuşi). Adaptat după un
personaj din commedia dell'arte, păpuşa
a fost intro¬ dusă în Franţa şi Anglia de
către păpuşarii italieni, în anii 1660. în
1700, Punch (de la Punchinello) şi
nevasta lui, Judy, se re¬ găseau deja în
fiecare spectacol de păpuşi englez.
Deoarece marionetele şi-au pier¬ dut
din popularitate în anii 1790, în piesa
Punch şi Judy erau folosite păpuşi-
mănuşi de dimensiuni mai mici. Nasul
cârn şi comportamentul deşucheat şi
răzbunător ale trădătorului englez Punch
erau deja bine-cunoscute în sec. XIX. în
Franţa, popularitatea sa a scăzut în sec.
XIX şi XX. In Anglia, păpuşarii au
continuat tradiţia spectacolelor cu Punch
şi Judy. punct critic In ştiinţă, condiţii în
care un lichid şi vaporii lui devin
identici. Condiţiile sunt temperatură
critică, presiune critică şi densitate
critică. Dacă un vas închis este umplut
cu o substanţă pură, o parte lichid şi o
parte vapori, iar densitatea medie este
egală cu densitatea critică, condiţiile
critice pot fi îndeplinite. Pe măsură ce
temperatura creşte, creşte şi presiunea
vaporilor, iar faza gazoasă devine mai
densă, în timp ce lichidul se extinde şi
devine mai puţin dens. La punctul critic,
densitatea lichidului şi cea a vaporilor
devin egale, fiind eliminată graniţa
dintre cele două stări. punct de fierbere
Temperatură la care un lichid este trans¬
format în vapori. La punctul de fierbere,
căldura suplimentară conduce la
transfor¬ marea lichidului în vapori,
fără a se produ¬ ce o creştere
suplimentară a temperaturii. Punctul de
fierbere a unui lichid variază în funcţie
de caracteristicile lichidului şi de
presiunea exercitată. Apa, la presiunea
atmosferică normală sau la nivelul
mării, fierbe la 100°C, în timp ce
etanolul fierbe Ia 78°C. La mari
altitudini, punctele de fier¬ bere sunt
mai scăzute şi alimentele necesită un
timp mai îndelungat de fierbere; oalele
sub presiune se folosesc pentru a atinge
mai repede presiunea din interiorul
vasului şi pentru a creşte punctul de
fierbere. punct de solidificare
Temperatură la care un lichid devine
solid. Când creşte presiunea în jurul
lichidului, punctul de solidificare este
mai ridicat. Adăugarea unor solide poate
face să scadă punctul de îngheţ al unui
lichid, acest principiu fiind aplicat la
topirea gheţii, prin împrăştierea sării pe
suprafeţele îngheţate, în cazul
substanţelor pure, punctul de so¬
lidificare este identic cu punctul de
topire, în cazul amestecurilor şi al unor
compuşi organici, formaţiunea solidă
iniţială schim¬ bă compoziţia restului
de lichid, coborând uşor punctul de
îngheţare al apei pure care, la o presiune
atmosferică standard, este 0°C. Pentru a
transforma un lichid la punctul de
solidificare într-un solid la aceeaşi
temperatură, trebuie eliminată căldura
de fuziune. punct de topire Temperatură
la care stările solidă şi lichidă ale unei
substanţe pure coexistă în echi¬ libru.
La încălzirea unui corp solid, tem¬
peratura acestuia creşte până când atinge
punctul de topire. La această
temperatură, căldura suplimentară
transformă solidul în lichid fără altă
variaţie de temperatură. 315 PUNCT
PUNCT Punctul de topire al apei solide
(gheaţa) este de 0°C. Deşi, în general,
punctul de topire al unui solid se
consideră a fi acelaşi cu punctul de
solidificare al lichidului corespondent,
ele pot fi diferite uneori, deoarece un
lichid poate îngheţa în diferite sisteme
cristaline, iar impurităţile pot cobo¬ rî
temperatura de îngheţare. punct fierbinte
Porţiune din mantaua Pământului, care
se ridică spre suprafaţă şi se topeşte
parţial, iar magma rezultată dă naştere
unei structuri vulcanice la suprafaţa
crustei. Cei mai mulţi vulcani a căror
formare nu poate fi explicată prin
existenţa unei zone de subducţie sau prin
expansiunea fundului oceanic în zona
dorsalelor medio-oceanice sunt atribuiţi
activităţii unor asemenea puncte
fierbinţi. Aproximativ 5% din vul¬ canii
de pe Pământ, care nu sunt plasaţi la
limitele plăcilor tectonice, sunt
consideraţi vulcani formaţi în puncte
fierbinţi. Un bun exemplu îl reprezintă
vulcanii din Hawaii, care sunt situaţi
lângă centrul zonei de N a Plăcii
Pacificului. Un lanţ de vulcani stinşi sau
de insule vulcanice (şi munţi marini),
precum lanţul din Hawaii, se poate
forma pe parcursul a milioane de ani,
atunci când o placă litosferică se
deplasează deasupra unui punct
fierbinte. Vulcanii activi sunt situaţi la
un capăt al lanţului, iar verstele
insulelor sau ale crestei muntoase cresc
di¬ rect proporţional cu distanţa care le
separă de locul vulcanilor activi.
punctuaţie Sistem de semne grafice
standard folosite în texte scrise de mână
sau tipărite pentru a clarifica înţelesul şi
pentru a separa propo¬ ziţiile, cuvintele
sau părţile de propoziţie. De asemenea,
marchează intonaţia şi pauzele. Poate
transmite informaţii despre un cuvânt
(de ex. cratimele din cuvintele compuse)
care nu au legătură cu caracteristicile
vor¬ birii. Punctul (.) marchează
sfârşitul unei propoziţii sau o abreviere.
Virgula (,) separă de obicei propoziţiile,
expresiile sau cuvin¬ tele dintr-o serie.
Două puncte (:) introduce deseori o
explicaţie sau serii de exemple. Punctul
şi virgula (;) separă de obicei pro¬
poziţii independente. Pauza (-)
marchează o trecere bruscă. Semnul
exclamării (!) indică uimirea. Semnul
întrebării (?) semnalează o întrebare.
Apostroful (') marchează cazul genitiv
sau absenţa unor litere. Ghilimelele („ ")
anunţă fie cuvinte citate, fie cuvinte
folosite cu un anumit sens. Intervenţiile
în text sunt marcate cu paranteze drepte [
] sau rotunde (). Pune anterior Poona
Oraş, 3 755 525 loc. (2001) în zona
metropolitană, situat în V Indiei. Numit
regina Deccanului, este capitala
culturală a populaţiilor maratha (vezi
Confederaţia Maratha). S-a dezvoltat
iniţial drept capitală a regiunii Bhonsle
Marathas, în sec. XVII. Cucerit temporar
de moguli, a devenit din nou capitala
regiunii Maratha din 1714 până în 1817,
când a fost cucerit de englezi. A servit
drept capitală sezonieră a preşedin¬ ţiei
din Bombay; datorită climei blânde a
devenit o staţiune turistică populară.
Este un important centru educaţional şi
centrul comandamentului armatei de sud
a Indiei; este înconjurat de un vast
complex de suburbii industriale. punere
sub acuzare Procedură juridică iniţiată
de un for legislativ împotriva unui
demnitar. în SUA, preşedintele,
vicepreşedintele şi alţi reprezentanţi
federali, inclusiv judecăto¬ rii, pot fi
puşi sub acuzare de Camera
Reprezentanţilor a SUA. Camera redac¬
tează un act de incriminare în care se
enumeră acuzaţiile aduse, susţinute de
fapte. După ce este aprobat de
majoritatea membrilor Camerei, actul de
incriminare este trimis Senatului, care îl
judecă. La final, fiecare membru votează
pentru sau împotriva condamnării.
Condamnarea trebuie să întrunească
voturile a două treimi din majoritate.
înaltul funcţionar găsit vinovat poate fi
demis din funcţia pe care o deţine. în
Constituţia SUA se afirmă că un
demnitar poate fi incrimi¬ nat pentru
„infracţiuni şi fapte grave“. Experţii
susţin însă că incriminarea este permisă
numai pentru fapte ce nu intră sub
incidenţa legii penale (de ex. violarea
prevederilor Constituţiei). Doi
preşedinţi ai SUA, Andrew Johnson şi
Bill Clinton, au fost puşi sub acuzare,
dar achitaţi. Câteva capete de acuzare au
fost formulate şi împotriva preşedintelui
Richard Nixon în 1974, dar acesta a
demisionat înainte de începerea
procedurilor legale. în Marea Britanie,
unde Camera Comunelor pune sub
acuzare, iar Camera Lorzilor judecă
incriminările, astfel de proceduri erau
folosite de Parlament pentru a-i
îndepărta din funcţii pe miniştrii lipsiţi
de populari¬ tate, de obicei favoriţi ai
curţii protejaţi de monarhi. La începutul
sec. XIX, procedura a devenit desuetă,
întrucât miniştrii gu¬ vernului sunt
răspunzători în primul rând în faţa
Parlamentului, răspunzând numai formal
în faţa suveranului. 316

punice, războaiele ~ sau războaiele

cartagineze Trei războaie (264-241
î.Hr., 218-201 î.Hr., 149-146 î.Hr.) între
Roma şi Cartagina. Primul s-a desfăşurat
pentru a obţine ! controlul asupra
Siciliei şi asupra fâşiilor marine din
Mediterana de V; s-a încheiat cu victoria
Romei, dar cu mari pierderi de vase şi
oameni de ambele părţi. în 218 î.Hr.,
Hannibal a atacat teritoriile j romane,
plecând din Spania şi mărşăluind J pe
uscat în Italia, cu trupe şi cu elefanţi. !
Deşi cartaginezii au obţinut prima
victorie, Fabius Maximus Cunctator l-a
hărţuit pe Hannibal, fără să ofere prilej
de luptă deschisă. Abandonarea acestei
tactici le-a provocat romanilor pierderi
mari în Bătălia de la Cannae (216 î.Hr.);
această înfrângere i-a unit pe romani
care, deşi epuizaţi, au reuşit să-l
înfrângă pe Hannibal şi să-l izgonească
din Italia (203 î.Hr.). Al j treilea război
punic a constat în asediul [ Cartaginei; a
avut drept rezultat distrugerea î acesteia,
înrobirea poporului şi instaurarea
hegemoniei romane în Mediterana de V
Teritoriul cartaginez a devenit provincia
romană a Africii. Punjab Stat, situat în
NV Indiei. Se înveci¬ nează cu Pakistan,
cu statele Jammu şi Kashmir, cu
Himachal Pradesh, Haryana şi cu
Rajasthan. Suprafaţa: 50 362 kmp; 24
289 296 loc. (2001). Oraşul Chandigarh
este centrul administrativ comun al
statelor Punjab şi Haryana. în sec.
XVIII, sikhii (vezi sikhism) au ridicat un
imperiu puternic în Punjab, care a ajuns
sub conducere engleză | în 1849. în
1947, zona a fost împărţită ! între noile
state ale Indiei şi Pakistanului, partea
mai mică din E revenind Indiei. Este
singurul stat indian cu populaţie
majoritară reprezentată de sikhi.
Hinduşii reprezintă cca o treime din
populaţie; există şi comunităţi mai mici
de creştini, jainişti şi musulmani.
Economia se bazează pe agricultură şi
pe industria mică şi mijlocie. j punjabi,
limba ~ sau limba panjabi Limbă indo-
ariană a populaţiei punjab din India şi
Pakistan. Punjabi are cca 26 de milioane
de vorbitori în India şi pro¬ babil peste
60 de milioane de vorbitori în Pakistan -
aproape jumătate din populaţia ţării -,
dar lingviştii consideră că dialectele din
SV şi cele din N provinciei Punjab din
Pakistan sunt limbi diferite. Locuitorii
din S provinciei Punjab consideră că
dialectul vorbit de ei este o limbă
distinctă, siraiki (cu mai mult de 12
milioane de vorbitori), deşi vorbitorii
celor două varietăţi se înţeleg reciproc.
punk rock Formă agresivă de muzică
rock ce s-a dezvoltat într-o mişcare
internaţională în anii 1975-1980
(predominantă mai ales j în Anglia şi
SUA). Originar din contra- cultura rock
a unor artişti precum Velvet
Underground, Iggy (Pop) şi The Stooges,
punk rockul s-a dezvoltat în New York
la mijlocul anilor 1970, cu artişti
precum Patti Smith şi Ramones. Curând
s-a impus şi în Londra - unde moda
punk, caracte- j rizată prin coafarea
părului în creastă sau cu ţepi şi prin
purtarea hainelor rupte, era
reprezentativă pentru formaţii precum
Sex Pistols şi The Clash. Ulterior, acest
curent s-a dezvoltat şi în California, cu
X, Black Flag şi Dead Kennedys. Se
caracterizează în general printr-un ritm
rapid, agresiv, chitară puternică cu
schimbări bruşte de acorduri şi versuri
nihiliste. Variantele includ new wave
(orientat mai mult spre muzica pop şi
mai accesibil) şi hardcore (caracterizat
prin cântece scurte, aspre, cântate foarte
rapid); cele din urmă au continuat să
persiste în anii 1990. Punnett, Reginald
Crundall (20.06.1875, Tonbridge, Kent,
Anglia - 03.01.1967, Bilbrook,
Somerset) Genetician englez. în urma
colaborării cu William Bateson a ajuns
să susţină teoriile | lui Gregor Mendel
şi, în 1905, a publicat prima culegere de
texte despre genetica | mendeliană.
Folosind păsări de curte şi j sângele-
voinicului, Punnett şi Bateson au
descoperit unele dintre procesele funda¬
mentale ale geneticii lui Mendel, printre
care sistemul de legături, determinarea j
sexului şi primul exemplu de
reproducere asexuată. Punnett a
demonstrat că factorii care determină
culoarea penajului la p㬠sările de curte
sunt legaţi de sex. Această descoperire
are o importanţă deosebită în distingerea
păsărilor femele de masculi şi permite
identificarea timpurie a masculilor mai
puţin valoroşi, un proces cunoscut astăzi
ca autosexualitate. Punt în geografia
veche egipteană şi grecească, coasta de
S a Mării Roşii şi coastele adi¬ acente
din golful Aden, care corespund zonei
de coastă din Ethiopia şi Djibouti de
astăzi. Vizitată de expediţii egiptene
încă din 2200 î.Hr., a reprezentat un loc
317 PUNT

PUPA CICLOPEDIA UNH&iSALÁ

BRITANNIC; legendar şi fabulos,
precum şi sursa de tămâie, fildeş şi pene
de struţ a Egiptului. Regina Hatshepsut a
întreprins o călătorie la Punt şi a cerut
ca amănuntele acelei c㬠lătorii să fie
înregistrate pe pereţii templului de la
Deir el-Bahri, de lângă Teba. Abia la
sfârşitul sec. IV Î.Hr. au fost deschise
drumuri comerciale spre Punt pentru
greci. pupă Stadiu inactiv, din viaţa
insectelor care suferă o metamorfoză
completă. Larva aflată sub un strat
protector (cocon sau crisalidă) se
transformă în adult. Pe parcursul
stadiului de pupă, sub control hormonal,
structurile larvare se distrug şi se
formează structurile adultului; apar,
pentru prima dată, aripile. Adultul iese
fie prin despicarea membranei pupei şi
prin roaderea crisalidei, fie prin
secretarea unui fluid care înmoaie
coconul. Purace, Parcul Naţional - Parc
naţional în SE Columbiei. Fondat în
1961, principalul său punct de atractie,
este vulcanul activ Purace, situat spre
SE, în imediata apropiere a vulcanului
Popaya, care se ridică la o înălţime de 4
756 m. Se întinde pe o suprafaţă de 830
kmp şi este habitatul ursului-cu-ochelari
şi al căprioarei-pudu, o specie scundă
care are o înălţime de cca 30 cm. Purana
în hinduism, colecţie enciclopedică de
mituri, legende şi genealogii. în mod
tradi¬ ţional, o Purana tratează cinci
teme: creaţia primară a universului, a
doua creaţie după anihilarea periodică,
genealogia zeilor şi a sfinţilor, marile
epoci şi istoriile dinastiilor regeşti.
Scrisă în cuplete narative, Purana
datează din cca 400 d.Hr. până către
1000. Principalele 18 Purana care au
fost păstrate sunt grupate în funcţie de
personajul slăvit, Vishnu, Shiva sau
Brahma. Cea mai po¬ pulară este
Bhagavata Purana, care prezintă
începutul vieţii lui Krishna. Purari
Fluviu din partea de E a Noii Guinee.
Izvorând din înălţimile centrale din
Papua-Noua Guinee, curge cca 470 km
spre golful Papua din Marea Coralilor.
Cursul lui inferior se împarte în cinci
braţe principale, care şerpuiesc printr-o
deltă mlăştinoasă bine definită. Este
navigabil pe cca 190 km. Deşi a fost
descoperit şi cartografiat parţial încă
din 1887, sistemul fluviului nu a fost
complet cunoscut până în 1930. Purceii,
Henry (cca 1659, Londra, Anglia -
21.11.1695, Londra) Compozitor
britanic. Se cunosc puţine lucruri despre
originile lui, dar se ştie că în copilărie a
făcut parte din corul Capelei Regale şi
că, probabil, a studiat cu Pelham
Humfrey (1647-1674) şi cu John Blow
(1649-1708). Prima sa compoziţie
cunoscută a fost scrisă la vârsta de opt
ani. După ce i s-a schimbat vocea, s-a
ocupat de repararea instrumentelor
regale şi a acordat orga de la
Westminster Abbey. A devenit organistul
acesteia în 1679 şi al Capelei Regale în
1682. A compus nume¬ roase genuri de
muzică. Una din cele mai importante
opere ale sale, Dido şi Aeneas (1689), a
fost urmată de semioperele Regele
Arthur (King Arthur, 1691), Regina
zânelor (The Faery Queen, 1692) şi
Regina indiană (The Indian Queen,
1695). A mai compus muzică de ocazie,
cca 250 de cântece, 12 fantezii pentru
grup de viole, imnuri şi piese pentru
slujbe. După William Byrd este
considerat cel mai mare compozitor din
muzica britanică anterioară sec. XX.
purda Izolare a femeilor de privirile
publice prin haine care ascund corpul
(de ex. voalul), încăperi înconjurate de
ziduri, precum şi perdele şi pereţi din
interiorul casei. Obiceiul se pare că este
originar din Persia şi a fost adoptat de
musulmani în timpul cuceririi arabe a
Irakului, în sec. VII d.Hr. Dominaţia
musulmană în N Indiei a dus la
adoptarea obiceiului de către clasele
superioare hinduse, dar a fost abandonat
la sfârşitul dominaţiei engleze din India.
Obiceiul continuă să existe în multe ţări
islamice. Purdue, Universitatea - Sistem
universitar de stat având un campus
principal în West Lafayette, Indiana,
SUA, şi sucursale în alte două locaţii. A
fost fondat ca universitate publică în
1869, prin Legea Morrill, fiind numită
după John Purdue, un donator fondator.
Din sistem fac parte şi două campusuri
care funcţionează împreună cu
Universitatea Indiana, şi încă nouă
locuri în care se pre¬ dau ştiinţe
aplicate, răspândite în întregul stat.
Campusul principal este o universitate
de cercetare aprofundată; cuprinde şcoli
de management, medicină, farmaceutică
şi medicină veterinară şi specializări în
alte opt domenii. Facilităţile de
cercetare includ o staţie de experimente
în inginerie şi un laborator de măsurare
a izotopilor rari. 318

VVll MAM t. FERGUSON Capacitatea

campusului principal este de cea 35 000
de locuri. purgatoriu în doctrina romano-
catolică, situaţie a celor care au murit
într-o stare de graţie, dar nu au fost
curăţaţi de păcat. Aceste păcate rămase
includ păcate scuzabile ne¬ iertate sau
păcate mortale iertate. Sufletele
împovărate cu asemenea păcate trebuie
să fie purificate înainte de a intra în rai.
Biserica susţine, de asemenea, că
sufletele din. purgatoriu pot fi ajutate
prin eforturile credincioşilor vii, prin
rugăciuni, pomeni, milă şi alte fapte.
Existenţa purgatoriului a fost negată de
Bisericile protestante şi de majoritatea
Bisericilor ortodoxe răsăritene, sub
pretextul că nu apare în Biblie.
purgatoriu în romano-catolicism, regiune
aflată între rai şi iad, locul sufletelor
care nu sunt condamnate, însă sunt
lipsite de fericirea existenţei alături de
Dumnezeu, în rai. Conceptul s-a
dezvoltat probabil în Evul Mediu. Au
fost populare două tipuri de purgatorii:
limbus patrum (purgatoriul p㬠rinţilor),
unde erau captivi sfinţii Vechiului
Testament, până la eliberarea lor de
către Iisus, prin „coborârea sa în iad"; şi
limbus infantus sau limbus puerorum
(purgatoriul copiilor), locul celor care
au murit fără păcate efective, însă cărora
nu le-a fost spălat păcatul originar prin
botez, sau al celor care nu dispuneau de
liber-arbitru, în urma deficienţelor
mintale. în prezent, Biserica Romano-
Catolică acordă puţină importanţă
acestui termen, care nu este o parte
oficială a doctrinei bisericeşti. purice
Denumire generică pentru cele 2 000 de
specii şi subspecii de insecte (ordinul
Siphonaptera) parazite (hematofage),
mici şi fără aripi, răspândite în toată
lumea, de la Cercul Polar Arctic până în
deserturile Arabiei. Puricii au o serie de
structuri anatomice specializate care le
permit să se prindă de pielea ma¬
miferelor sau a păsărilor şi să le
consume sângele. Deşi printre cele mai
favorite gazde se numără pisicile şi
câinii, rozătoarele sunt mamiferele cele
mai infestate cu purici. Puricele adult
poate atinge o lungime de purice
(Ctenocephalides) purice-de-apă, genul
Daphnia (mărit de cca 30 de ori) ERIC
V. <j RAVE-PHOTO RESEARCHERS
1-10 mm, iar durata vieţii variază de la
câteva săptămâni la peste un an. Muşchii
puternici ai picioarelor îi permit să sară
pe o distanţă de 200 de ori mai mare
decât lungimea corpului său. Infestarea
cu purici a avut consecinţe grave; puricii
au fost principalii agenţi de transmitere
ai ciumei bubonice din Evul Mediu.
purice-de-apă Denumire comună pentru
cele cca 450 de specii de crustacee
microscopice (ordinul Anomopoda),
majorita¬ tea de apă dulce, răs¬ pândite
în toată lumea. Unele specii din genul
Daphnia sunt răspândi¬ te peste tot în
Europa şi America de Nord. Puricii-de-
apă au cap minuscul, prevăzut cu antene.
Carapacea le acoperă corpul în în¬
tregime sau aproape în întregime, cu
excepţia gigantului prădător Leptodora
(până la 18 mm lungime), a cărui
carapace este doar un mic sac incubator.
Majoritatea speciilor înoată prin
mişcările puternice ale antenelor,
câteodată prin salturi şi scufundări.
Aproape toate speci¬ ile de prădători
folosesc apendice toracice specializate
pentru a filtra materia organică din apă.
Vezi şi copepode. purice-de-nisip sau
purice-de-plajă Crustaceu terestru care
se deplasează prin salturi (familia
Talitridae). Puricele european de nisip
(Talitrus saltator) are o lungime de cca
1,5 cm. Corpul alb, ca de ceară, al
puricelului-de-nisip cu coarne lungi (T.
longicomis), care trăieşte pe coasta
americană a Atlanticului de N, are
aceeaşi lungime cu antenele, atingând
până la 2,5 cm. în timpul zilei, puricii-
de-nisip stau îngropaţi lângă urma lăsată
pe mal de valuri în timpul fluxului;
noaptea, ei caută resturi organice.
Puricele-de-nisip comun (Orchestia
agitis sau platensis) trăieşte de-a lungul
coastelor europene şi americane ale
Antlanticului. purificare etnică Creare a
unei arii geografice pure din punct de
vedere etnic, grupurile entice
indezirabile fiind eliminate prin
deportare, atribuire de domicilii forţate
sau genocid. Purificarea etnică a
presupus uneori şi încercarea de a
elimina vestigiile fizice ale grupului
avut în vedere, prin distrugerea
monumentelor, a cimitirelor şi a
locurilor UJ QC <■ O ll £ cl 319

PURIM iä# ICICLOPEDIA UNItÜ-

RSALA BRITANNIC, j de rugăciune ale
acestuia. Deşi unii critici ai termenului
au susţinut că purificarea etnică este pur
şi simplu o formă de ge¬ nocid,
apărătorii săi au făcut observaţia că,
dacă uciderea unui grup etnic, rasial sau
religios este intenţia de bază a politicii
de genocide, scopul principal al
purificării etnice este crearea unor
teritorii omogene, fapt ce poate fi atins
cu ajutorul mai multor metode, inclusiv
genocidul. Termenul a j fost folosit pe
scară largă în anii 1990, ! pentru a
descrie tratamentul brutal aplicat j
bosniacilor (musulmani) şi etnicilor
sârbi | în regiunea Kraina din Croaţia,
precum şi j atnicilor albanezi în
privincia sârbă Kosovo, | în timpul
conflictelor care s-au dezlănţuit după
dezintegrarea Iugoslaviei. Purim
Sărbătoare evreiască în care se
celebrează j supravieţuirea evreilor care
urmau să fie j omorâţi în Persia, în sec.
V î.Hr. Conform Cărţii lui Ester, Haman,
prim-ministrul regelui Ahasvérus, a pus
la cale un ma¬ sacru general al evreilor
şi a stabilit data j prin tragere la sorţi.
Soţia lui Ahasvérus, | Ester, a intervenit
în favoarea evreilor şi, astfel, aceştia au
reuşit să atace inamicii. Ceremonia
începe cu o zi de post, în cea de-a 13-a
zi a lunii Adar (în februarie sau martie),
ziua dinainte de sărbătoarea | propriu-
zisă. Cartea lui Ester este citită în i
sinagogi, iar evreii se întâlnesc pentru a
face schimb de daruri şi pentru a face
donaţii celor săraci. Purim este o zi de
bucurie şi de petrecere. purină I Compus
heterociclic cu structură bina¬ ră,
formată din atomi de carbon şi azot.
Elementul cel mai simplu, purina însăşi
(C5H4N4), se întâlneşte destul de rar,
spre deosebire de derivatele ei frecvent
folosite. Exemple de purină: acidul uric;
cafeina | şi două dintre nucleotidele din
acidul I nucleic; guanina şi adenina.
puritanism Mişcare din sec. XVI şi XVII
care a avut drept scop purificarea
Bisericii Angliei şi care a dus la
declanşarea războiului civil în Anglia şi
la înfiinţarea coloniilor în America de
Nord. Mulţi puritani s-au alăturat
Partidului Parlamentar în timpul j
Războiului Civil Englez şi au câştigat o
[ putere considerabilă, însă după
Restauraţie au devenit din nou o
minoritate din opo- | ziţie.
Considerându-se aleşi de Dumnezeu i
pentru a revoluţiona istoria, unii puritani
w au fondat aşezări în America (vezi
pe¬ lerini), printre care colonia din
golful Massachusetts. Puritanii din
Massachusetts au accentuat experienţa
schimbării, prin care cei aleşi se
bucurau de coborârea graţiei divine. în
teocraţia lor, doar cei aleşi aveau voie
să voteze şi să conducă, deşi de
privilegiile calităţii de membru al
Bisericii beneficiau toate persoanele
botezate şi drept-credincioase. Purkinje,
Jan Evangelista (17.12.1787,
Llbochovice, Boemia - 28.07.1869,
Praga, Cehia) Fiziolog experimental ceh.
A descoperit efectul Purkinje (cu cât
lumina scade, obiectele roşii par să
dispară mai repede decât cele albastre),
celulele Purkinje (ne¬ uroni mari şi
ramificaţi din cerebel) şi fibrele
Purkinje (conduc im¬ pulsuri de la
nodurile sinuzale prin inimă). A creat la
Breslau prima secţie indepen¬ dentă de
fiziologie din lume şi primul labora¬ tor
de fiziologie oficial. A introdus termenul
protoplasmă, a inven¬ tat noi metode
pentru a pregăti mostrele pentru
microscop, a descoperit glandele
sudoripare din piele şi nucleul unic al
ovulului, a stabilit unicitatea
amprentelor digitale şi a observat că
extrasele pancrea- tice digeră proteine.
purpură Prezenţă a hemoragiilor în
piele, din cauza eşecului hemostazei
(încetare a sângerării). Cauzele
principale sunt dete¬ riorarea pereţilor
arterelor mici (în cazul carenţelor de
vitamine sau al reacţiilor alergice) şi
deficienţa de plachete sangvine (în
asociere cu afecţiuni precum lupus
eritematos sau complicaţie a leucemiei
sau a chimioterapiei). purpuriu Vezi
rodopsină pursânge Rasă de cal uşor,
folosit pentru curse şi sărituri, care
descinde din cei trei armăsari aduşi în
Anglia din deşert între 1689 şi 1724.
Aceşti cai au cap delicat, corp zvelt,
piept larg şi spinare scurtă. Cei mai
mulţi sunt murgi, castanii, maro, negri
Jan Purkinje AGENŢIA CTK-
CZECIIOSLOVAK NEWS 320

CICLOPEDIA UNItffRSALĂ
BRITANNIC A sau gri. Au în jur de 163
cm înălţime şi cântăresc cca 450 kg.
Sunt sensibili şi temperamentali şi
utilizaţi adesea pentru a îmbunătăţi
celelalte rase. pursânge arab Cea mai
veche rasă selecţionată de cai, apreciată
pentru viteză, rezistenţă, fru¬ museţe,
inteligenţă şi blândeţe. Lunga sa istorie
este presărată cu legende, dar se ştie că
a apărut în Arabia, în sec. VII d.Hr.
Calităţile sale genetice se regăsesc la
multe dintre rasele contemporane de cai
uşori. Are o constituţie robustă şi
dimensiuni relativ mici, cap mic şi ochi
proeminenţi, nări largi, greabăn bine
definit, spinare scurtă. înălţimea medie
este de 152 cm, iar greutatea medie este
de 360-450 kg. Poate să aibă mai multe
culori, dar griul este cel mai frecvent.
Purus Râu din NV zonei centrale a
Americii de Sud. Este unul dintre râurile
cu cele mai | multe meandre din lume;
izvorăşte din Perú j şi curge spre NE,
prin pădurile tropicale din Perú şi
Brazilia. în Brazilia îşi schimbă | cursul
pentru a se uni cu fluviul Amazon, I în
amonte de Manaus, unde este cunoscut I
ca râul Solimoes. La vărsare se împarte
în numeroase braţe. Cea mai mare parte
a cursului său de 3 211 km este
navigabilă, la fel ca şi numeroasele
lacuri formate aproape de albiile sale.
Din pădurile ce se întind de-a j lungul
cursului său se extrage cauciuc. purusha
I Vezi prakriti şi purusha Pusan sau
Busan Oraş, 3 749 369 loc. (2003) şi
port din i Coreea de Sud, în extremitatea
de SE a pe- | ninsulei Coreea. A fost
deschis comerţului | cu Japonia în 1876
şi comerţului general | extern, în 1883. A
devenit un port impor- j tant sub
conducerea japoneză, între 1910 I şi
1945. A servit drept capitală temporară
a ; ţării în timpul Războiului din Coreea.
Este cel mai mare port al ţării şi al
doilea oraş ca j mărime. Din punct de
vedere administrativ j are statutul de
metropolă, egal cu acela de j provincie.
Ramurile industriale reprezenta- | tive
includ construcţia de nave şi industria
manufacturieră. în suburbiile din NE se
găsesc izvoare fierbinţi. Puşcariu, Sextil
I (04.01.1877, Braşov, România - |
05.05.1948, Bran) Filolog român.
Profesor universitar la Cer- Í năuţi şi
Cluj, primul rector al universităţii Sextil
Puşcariu clujene, membru al Academiei
Române. Personalitate de pri¬ mă
mărime a culturii româneşti, creator cu
vocaţia întemeierii, a creat Muzeul
Limbii Române (1919), primul Institut
de Lingvistică din România şi So¬
cietatea Etnografică Română (1923) şi a
editat revista Daco- romania (1920-
1940, 1941-1948). A co¬ ordonat
lucrările la Dicţionarul limbii române,
din care a publicat primele trei volume,
şi la Atlasul lingvistic român (conceput
în zece volume, din care le-a publicat pe
primele trei). A abordat cu mijloace ale
lingvisticii moderne pro¬ blemele
complexe ale istoriei limbii rom⬠ne,
dialectologiei româneşti, lexicologiei şi
fonologiei limbii române. Principalele
scrieri: Dicţionarul etimologic al limbii
române I (Etymologisches Wörterbuch
der rumäni¬ schen Sprache. I),
Elementul latin (Lateinis¬ ches Element,
1905), Asupra reconstrucţiei românei
primitive (Zur Rekonstruktion des
Urrumănischen, 1910), Studii
istroromâne (3 vol., 1906-1929), Limba
română (vol. 1, 1940; voi. 2,1959,
postum), Istoria literaturii române.
Epoca veche (1921). puşcă Armă de foc
al cărei tambur este canelat (are canale
spiralate în interior pentru a imprima
efect proiectilului). Deşi este aplicat
unei arme cu care se trage de pe umăr,
termenul se poate folosi şi pentru
tunurile canelate. Armele canelate
datează cel puţin din sec. XV, când s-a
desco¬ perit că prin imprimarea unui
efect de rotire a glonţului se
îmbunătăţesc raza de acoperire şi
precizia. Cele mai vechi puşti se
încărcau pe gura ţevii, mai greu decât
muschetele perforate, dar inven¬ ţia
cartuşelor metalice a dus la apariţia
mecanismelor de încărcare pe la culasă.
Puştile cu percutor, care au un cilindru
operat manual pentru a împinge cartuşul
în interiorul armei, sunt cele mai des
folosite la vânătoare. Vezi şi puşcă de
asalt. puşcă de asalt Armă de foc
militară ce are compartimente de
mărime redusă pentru muniţie şi poate fi
folosită atât cu foc semiautomat, cât şi
automat. Datorită faptului că sunt uşoare
321 PUŞCA

PUŞCA m CICLOPEDIA U şi portabile,

dar putând trage multe focuri, cu o
precizie destul de bună, care la armele
modeme ajunge la o bătaie de până la
300-500 m, puştile de asalt au devenit
armele standard ale infanteriei în
armatele actuale. Faptul că sunt uşor de
mânuit le face ideale pentru trupele
mobile de asalt ce sunt transportate în
camioane sau elicoptere aglomerate, ca
şi pentru gherilele care luptă în junglă
sau în zone urbane. Cele mai folosite
puşti de asalt sunt M 16, fabricate în
SUA, Kalaşnikov, de producţie
sovietică (AK-47 şi versiunile
modernizate), FAL, de origine belgiană,
şi G3, care sunt germane. puşcă de
vânătoare Armă de umăr cu ţeavă lisă,
creată pentru a trage un anumit număr de
alice care se dispersează după ce
părăsesc ţeava. Este folosită în special
pentru ţinte mici, aflate în mişcare, mai
ales pentru păsări. Primele asemenea
arme erau puştile uşoare de vânătoare
care au apărut la sfârşitul sec. XVI, în
Europa. Armele cu repetiţie, la care
puteau fi încărcate mai multe cartuşe
odată, au apărut la sfârşitul anilor 1880.
Bătaia unei puşti de vânătoare modeme
este de cca 45 m. puşcă-mitralieră Armă
automată uşoară, de dimensiuni reduse,
folosită pentru cartuşe de mică putere,
acţionată de la nivelul coapsei sau al
umărului. Mitralierele au, de regulă,
dispo¬ zitive de încărcare pentru cca
10-50 cartu¬ şe sau, ocazional, pentru
mai multe focuri de armă. Arme cu rază
scurtă de acţiune, sunt rareori eficiente
pe o rază mai mare de 180 m. Pot trage
650 sau mai multe focuri pe minut şi
cântăresc 2,5-4,5 kg. Ca tipuri
reprezentative sunt mitralierele
Thompson sau puşca mitralieră
(patentată în 1920), mitraliera
englezească de tip Sten, utilizată în Al
Doilea Război Mondial, şi mitraliera
israeliană Uzi. Puşkin, Aleksandr
(Sergheevici) (06.06.1799, Moscova,
Rusia - 10.02.1837, Sankt Petersburg)
Scriitor rus. Născut într-o familie de
aristocraţi, Puşkin şi-a început carie¬ ra
literară pe când era elev la Liceul
Imperial din Ţarskoie Selo (mai târziu
redenumit Puşkin). Prima lui operă de
seamă a fost poemul romantic Ruslan şi
Ludmila (Ruslan i Liudmila, 1820). Prin
versurile sale politice şi prin epigrame,
s-a asociat unei mişcări revoluţionare
care 33EEEI3!5P>’1 a culminat cu
răscoala decembristă din 1825.
Marginalizat şi obligat să se mute în
provincie, a scris un ciclu de poeme
narative romantice, devenind astfel cel
mai de seamă poet rus al timpului său şi
conducătorul generaţiei romantice a
anilor 1820. A lucrat la importanta sa
tragedie istorică Boris Godunov (1831)
şi la capodopera sa, romanul în versuri
Evgheni Oneghin (1833). După ce
Nicolae I i-a permis să se întoarcă la
Moscova în 1826, Puşkin a abandonat
sentimentele revo¬ luţionare,
orientându-se spre figura lui Petru cel
Mare, evocat în poeme precum Călăreţul
de aramă (Mednîi Vsadnik, 1837).
Printre alte opere din această perioadă
se numără povestirea scurtă Dama de
pică (Pikovaia dama, 1834) şi drama
Oaspetele de piatră (1839). în operele
sale târzii domină motivul răscoalei
ţărăneşti. Fiind obiectul unor suspiciuni
în cercurile de la curte, a murit la vârsta
de 37 de ani, după ce a fost forţat să
participe la un duel. Este deseori
considerat cel mai mare poet al ţării
sale şi fondatorul literaturii ruse
modeme. putere în ştiinţă şi inginerie,
unitate de măsură a producerii de
energie. Puterea (P) poate fi exprimată
ca lucrul mecanic (L) efectuat în unitatea
de timp (f): P = L/t. Un lucru mecanic
poate fi realizat de un motor de
capacitate mică într-un interval de timp
mai mare sau de un motor de capacitate
mare într-un timp mai scurt. Unităţile de
măsură ale puterii sunt cele ale lucrului
mecanic (sau energiei) pe unităţi de
timp, precum pound pe minut, joule pe
secundă (numit watt) sau erg pe secundă.
Puterea poate fi exprimată şi ca produs
al forţei (fi aplicate pentru a mişca un
obiect cu o viteză (v): P = fu. Vezi şi
cal-putere. putere maritală a soţului în
jurisprudenţă, includere a unei femei în
persoana legală a soţului ei, după
căsătorie. Din cauza matrimoniului,
femeile nu aveau capacitatea legală de a
deţine proprietăţi private sau să încheie
contracte pe cont propriu (vezi contract);
de asemenea, plata taxelor unui soţ sau
datoria judecătorească o „includea" şi
pe soţie. Aspecte ale matri¬ moniului au
supravieţuit până în sec. XX; termenul
este încă folosit în drept, în cazul
partajului, în procedurile de divorţ.
putere maritimă Mijloc prin care un stat
îşi extinde pu¬ terea militară peste mări.
Măsurată în 322

j capacitatea unui stat de a folosi mările

pentru înfrângerea rivalilor, constă în
vase de luptă şi arme, meşteşuguri
auxiliare, navigaţie comercială, baze şi
personal antrenat. Include vehicule
aeriene folosite pentru transport sau
pentru susţinerea | navigaţiei.
Principalul scop este de a pro- j teja
navigaţia de atacul inamicilor şi de a
distruge sau periclita navigaţia
inamicilor. Poate fi folosită pentru
impunerea unei blocade. în cele din
urmă, forţele navale au fost folosite
pentru a bombarda ţintele terestre de pe
mare. Portavionul a dat o nouă
dimensiune acestei capacităţi, la fel ca
şi submarinul lansator de rachete nu- j
cleare. Expunerea clasică a rolului
puterii maritime este Influenţa puterii
maritime în i istorie (The Influence of
Sea Power upon History, 1980) a lui
Alfred Thayer Mahan. putere
poliţienească Putere sau autoritate a unui
guvern, exer¬ citată în vederea deţinerii
unui control rezonabil asupra populaţiei
şi proprietăţilor ; din jurisdicţia sa, în
interesul securităţii, j sănătăţii,
siguranţei, moralei şi bunăstării
generale. Este considerată, de obicei,
una dintre autorităţile rezervate statelor
care se află sub incidenţa Constituţiei
SUA. în cazurile care implică
exercitarea forţei poliţieneşti, curţile au
aplicat o formalitate I numită „echilibrul
de interese“, pentru a stabili când anume
dreptul public la săn㬠tate şi bunăstare
depăşeşte în importanţă interesele
private sau personale. De aseme¬ nea,
puterea poliţienească veghează ca legea
să fie aplicată cu respectarea procedurii.
puterea vântului Folosire a energiei
vântului pentru a pro- | duce energie.
Deşi vântul este neregulat | şi împrăştiat,
conţine cantităţi uriaşe de I energie. Au
fost instalate turbine de vânt sofisticate
pentru a transforma energia vântului în
energie electrică. Folosirea sistemelor
de energie eoliană a crescut
considerabil în anii 1980 şi 1990.
Germania produce astăzi mai multă
energie eoliană decât oricare altă ţară.
Aproape 15 000 j de turbine eoliene sunt
în funcţiune în California. Vezi moară de
vânt. Puterile Aliate sau Aliaţii State
aliate în opoziţie faţă de Puterile
Centrale în Primul Război Mondial sau
faţă de Puterile Axei în Al Doilea
Război Mondial. Primilor Aliaţi -
Imperiul Britanic, Franţa şi Imperiul Rus
- li s-au alăturat mai i multe ţări, printre
care Portugalia, Japonia şi Italia. Ţările
care s-au alăturat Aliaţior după 1917,
printre care şi SUA, au fost nu¬ mite
Puterile Asociate, un termen subliniat de
preşedintele Woodrow Wilson pentru a
păstra libertatea de acţiune a Statelor
Unite în război. în Al Doilea Război
Mondial, marile Puteri Aliate erau
Marea Britanie, Franţa, Uniunea
Sovietică, SUA şi China. Altfel spus,
Aliaţii cuprindeau toţi membrii
Organizaţiei Naţiunilor Unite din timpul
războiului, semnatarii Declaraţiei
Naţiunilor Unite din 1942. Puterile Axei
Coaliţie între Germania, Italia şi
Japonia, care se opunea Puterilor Aliate
în Al Doilea Război Mondial. Alianţa s-
a bazat pe o serie de acorduri între
Germania şi Italia, urmate, în 1936, de
declaraţia numită Axa Roma-Berlin şi
de Pactul Anti-Comintern germano-
japonez. Legătura a fost întărită formal
prin Pactul de Oţel (1939), dintre
Germania şi Italia, şi de Pactul Tripartit,
semnat de toate cele trei puteri în 1940.
Mai târziu, şi alte ţări, printre care
Ungaria, România, Bulgaria, Croaţia şi
Slovacia, s-au aliat Puterilor Axei.
Puterile Centrale Coaliţie din timpul
Primului Război Mondial care a fost
învinsă de Puterile Aliate. Membrii
fondatori ai coaliţiei erau Imperiul
German şi Austro-Ungaria, sta¬ te
europene „centrale", care din august
1914 se aflau în război împotriva
Franţei, Marii Britanii şi Rusiei.
Imperiul Otoman a intrat în război de
partea Puterilor Centrale, în octombrie
1914, fiind urmat de Bulgaria în 1915.
Puţin, Vladimir (Vladimirovici) (n.
07.10.1952, Leningrad, URSS)
Preşedinte rus (2000-2008). Puţin a
lucrat 15 ani pentru KGB, din care şase
ani la Dresda, în Germania de Est. în
1990 s-a retras din serviciul activ al
KGB şi s-a întors în Rusia, devenind
prorectorul Universităţii de Stat din
Leningrad. în 1994 a devenit viceprimar
al oraşului. S-a stabilit la Moscova în
1996, intrând în echipa prezidenţială, ca
asistent al lui Pavel Borodin,
administratorul şef al Kremlinului. în
1998, preşedintele Boris Elţin l-a numit
director al Serviciilor Federale de
Securitate (urmaşul intern al KGB). în
1999, Elţin l-a numit pe Puţin prim-
ministru, iar pe 31 decembrie al ace¬
luiaşi an a renunţat la funcţia de
preşedinte în favoarea sa. Trei luni mai
târziu, Puţin 323 PUTIN

CICLOPEDIA UNIVERSALA
BRITANNICA h- CL a înregistrat o
victorie electorală răsun㬠toare, parţial
ca rezultat al succesului său în lupta
contra retragerii din federaţie a
Ceceniei. în timpul primului său mandat
a întărit controlul central asupra celor
89 de regiuni şi republici ale Rusiei şi a
redus puterea nepopularilor oameni de
afaceri şi magnaţi media din Rusia. A
recâştigat foarte uşor alegerile din 2004.
Din 2009 este prim-ministru. Putna,
mănăstirea - Locaş monahal situat în
comuna Putna din judeţul Suceava,
România, prima ctitorie a lui Ştefan cel
Mare, necropolă a familiei (în afară de
ctitor, îşi au aici mormântul fiii săi şi
două din soţiile sale, Voichiţa şi Maria
de Mangop). Biserica principală a fost
zidită în etape şi sfinţită în 1470,
înconjurată cu ziduri de incintă şi un
turn-clopotniţă (în 1481) şi refăcută
succesiv în 1498, 1654 şi între 1756-
1760. Centru major al culturii
ecleziastice medievale româneşti,
mănăstirea a adăpostit (în sec. XV-XVI)
o şcoală de caligrafi şi miniaturişti care
au produs numeroase manuscrise miniate
de mare rafinamant (între acestea,
Letopiseţul de la Putna, în limba
slavonă), un seminar teologic - la care
predau dascăli precum Lucaci,
traducător al unei frumoase Pravile
(sfârşitul sec. XVI) - şi o academie
teologică organizată şi condusă între
1757 şi 1779 de egumenul Vartolomeu
Măzăreanu, unde, pe lângă discipline
bisericeşti, se studiau şi gramatica,
retorica şi geografia. Mănăstirea Putna
Putnam, Hilary (n. 31.07.1926, Chicago,
Illinois, SUA) Filozof american. A
predat la universi¬ tăţile Northwestern,
Princeton, MIT şi Harvard (din 1965). A
devenit celebru pentru susţinerea
realismului ştiinţific. în 1960 şi-a extins
teoria referenţială ca¬ uzală la genuri
naturale şi alţi termeni ştiinţifici. Este
cunoscut drept iniţiato¬ rul
funcţionalismului în filozofia minţii,
deşi ulterior a respins această abordare
(vezi filozofia limbajului). începând cu
anii 1970 a abandonat treptat realismul
ştiinţific din prima perioadă de
activitate, în favoarea unui mai
pragmatic „realism intern". Potrivit
concepţiilor sale, teoriile ştiinţifice nu
sunt adevărate în mod abso¬ lut, ci doar
în relaţie cu scheme concep¬ tuale
generale. Printre multele sale lucrări se
numără Studii filozofice (Philosophical
Papers, 3 voi., 1975-1983), Raţiune,
adevăr şi istorie (Reason, Truth and
History, 1984) şi Pragmatismul
(Pragmatism, 1995). Putnam, Israel
(07.01.1718, Salem Village,
Massachusetts, SUA - 29.05.1790,
Pomfret, Connectlcut) Ofiţer din armata
revoluţionară americană. A lucrat ca
fermier în Connecticut din 1740. A luptat
în Războiul francez şi indi¬ an,
devenind locotenent-colonel în 1759.
Numit general-maior în armata
continen¬ tală (1775), s-a evidenţiat în
luptele de la Bunker Hill, dar trupele
sale au fost învinse în Bătălia din Long
Island. A fost însărcinat cu apărarea
zonelor montane din Hudson, dar a
abandonat fortul Montgomery şi fortul
Clinton în favoarea englezilor. A avut
apoi funcţii mărunte până în 1779, cand
a suferit un atac de apoplexie. Putnam,
Rufus (09.04.1738, Sutton,
Massachusetts - 04.05.1824, Marletta,
Ohio, SUA) Ofiţer în armata
revoluţionară americană. Văr al lui
Israel Putnam, a în luptat în Războiul
francez şi indian. înrolându-se în armata
continentală (1775), a orga¬ nizat
fortificaţii în Boston, în New York
(1776-1777) şi la West Point (1778) şi a
luptat în Bătălia de la Saratoga. în 1783
a fost promovat în gradul de general de
brigadă. După război a contribuit la
crearea Companiei Asociaţiilor din
Ohio, prin care veteranii de război
puteau obţine teren; a condus grupul care
a pus bazele oraşului Marietta, Ohio
(1788). A avut funcţia de topograf
general al SUA în perioada 1796-1803.
324

1V ENCICLOPEDIA Uf* JlVfR SALĂ

BRITANNIC/y * ’ jm putregai Simptom
de îmbolnăvire cu ciuperci, la plante
(vezi ciupercă), ce se caracterizează
prin degradarea până la o stare
spongioasă mai puţin dură, dură sau
foarte dură a tulpinii (ramurii), a
trunchiului, a rizomu- lui, a cormului, a
bulbului sau a fructului. Ciuperca
respectivă consumă celuloza din lemn,
lăsând un schelet moale care se reduce
rapid la stadiul de praf. Putumayo Râu
din NV Americii de Sud. Izvorăşte din
SV Columbiei, are o lungime de cca 1
575 km şi curge spre SV prin pădurile
tropicale, formând graniţa dintre Perú şi
Columbia pe o distanţă destul de mare.
Pătrunde în Brazilia unde este cunoscut
sub numele de Ică, şi se varsă în fluviul
Amazon. Este navigabil pe aproape toată
lungimea şi este o importantă rută de
transport, mai ales pentru cauciucul pro¬
dus în regiune. Puvis de Chavannes,
Pierre (-Cécile) (14.12.1824, Lyon,
Franţa - 24.10.1898, Paris) Pictor
francez. A studiat o perioadă scurtă cu
Eugène Delacroix la Paris şi a ex¬ pus
constant în saloanele pariziene. Este
renumit prin picturile sale mari de pe
pereţii clădirilor publice din Paris,
inclusiv pe Panteon (1874-1878, 1893-
1898), în Sorbona (1889-1891) şi în
Hôtel de Viile (1891-1894), precum şi
în muzeul din Amiens (1880-1882). Á
decorat, de ase¬ menea, scările din
Biblioteca Publică din Boston (1895-
1896). Operele sale sunt, de obicei,
expresii idealizate ale Antichităţii sau
reprezentări alegorice ale unor teme
abs¬ tracte, în forme simplificate şi
culori pale, uniforme, asemănătoare
frescelor. A fost cel mai important pictor
mural francez de la sfârşitul sec. XIX,
exercitând o influenţă puternică asupra
postimpresioniştilor. Puzo, Mario (1920,
New York, SUA - 1999) Romancier
american. Născut din părinţi imigranţi
italieni, a studiat la Noua Şcoală pentru
Cercetare Socială şi la Universitatea
Columbia. Romanul său Naşul (The
Godfather, 1969), saga unei familii de
ma¬ fioţi, a rămas un roman de imens
succes timp de peste patru ani şi a
constituit baza filmelor răsunătoare ale
lui Francis Ford Copplola. Printre
romanele sale ulterioare se numără
Sicilianul (The Sicilian, 1984), Ultimul
Don (The Last Don, 1996) şi Omerta
(2000). Deseori întrebat despre Mafia,
Puzo a mărturisit că nu a întâlnit
niciodată un gangster înainte de a
publica Naşul. PVC (clorură de
polivinil) Răşină sintetică, de tip
polimer, obţinută prin tratarea
monomerilor de clorură de vinii cu
peroxid. Poate fi amestecată cu mai
mulţi polimeri de cauciuc sau copo-
limerizată cu alte viniluri pentru a obţine
produse conform proprietăţilor dorite.
Răşina PVC, amestecată cu plastifianţi
(vezi Waldo Semon), stabilizatori şi
pigmenţi, j este transformată în articole
flexibile (de ex. haine de ploaie, jucării,
recipiente). Răşina neplastifiată este
folosită pentru produse rigide (de ex.
ţevi de apă, ajustări pentru in¬ stalaţii,
plăci pentru fonografe). S-au impus
restricţii de folosire a PVC pentru
fabricarea de recipiente pentru alimente,
din cauza temerilor ca aceasta să nu
pătrundă în ali¬ mente; asemenea temeri
au fost provocate şi de descompunerea
acesteia în clorură de hidrogen atunci
când este arsă. Astăzi, este produsă mai
mult decât oricare altă masă plastică, cu
excepţia polietilenei. Pydna, Bătălia de
la - (22 iunie 168 Î.Hr.) Confruntare
decisivă soldată cu vic¬ toria romanilor
asupra lui Perseu şi asupra Macedoniei
în al treilea Război Macedonean. A avut
loc pe câmpul din apropiere de Pydna
(astăzi Kitros, Grecia). Generalul roman
Lucius Paullus (2297-160 î.Hr.) i-a
manipulat cu multă iscusinţă pe
macedoneni; falanga lor a fost străpunsă
de legiunile romane ale căror săbii
scurte erau mai eficiente decât suliţele
macedonenilor. Când înfrângerea a
devenit iminentă, Perseu a fugit.
Romanii au pus capăt monarhiei
macedonene şi au împărţit ţara în patru
provincii. Pygmalion în mitologia
greacă, rege al Ciprului care s-a
îndrăgostit de o statuie a Afroditei.
Zeiţei i s-a făcut milă de el şi a dat viaţă
statuii, iar el s-a căsătorit cu ea. în unele
versiuni ale mitului, Pygmalion era un
sculptor care a sculptat statuia deoarece
era dezgustat de lipsurile femeilor
obişnuite, iar atunci când a fost adusă la
viaţă, i-a dat numele Galateea. Pyle,
Ernie născut Ernest Taylor (03.08.1900,
lângă Dana, Indiana, SUA - 18.04.1945,
le Shima, insulele Ryukyu) Jurnalist
american. A abandonat Univer¬ sitatea
Indiana pentru a deveni reporter la 325
PYLE

un ziar. Mai târziu a primit o sarcină de

te- —. ren pentru lanţul de ziare
Scripps-Howard; experienţele sale au
oferit material pentru Pi o cronică
apărută în cca 200 de ziare îna¬ inte de
Al Doilea Război Mondial. Pentru
articolele sale despre campania din
Africa de Nord, din Sicilia, din Italia şi
din Franţa i s-a acordat un Premiu
Pulitzer în 1944. A fost ucis la 44 de ani
de un foc de mitralieră japoneză, în
timpul campaniei din Okinawa.
Culegerile ce conţin articolele sale
includ Emie Pyle în Anglia (Emie Pyle
in England, 1941), Oameni curajoşi
(Brave Men, 1944) şi Ultimul capitol
(Last Chapter, 1946). Pym, John
(1583/1584, Brymore, Somerset, Anglia
- 08.12.1643, Londra) Politician englez.
în calitate de membru al Parlamentului
(1621-1643), a devenit cu¬ rând expert
în finanţe şi în afaceri coloniale. A fost
unul dintre cei care au planificat victoria
Parlamentului asupra lui Carol I în
prima fază a Războiului Civil Englez. A
contribuit la elaborarea sistemului de
impozitare care s-a menţinut în Anglia
până în sec. XIX. Prin talentul său de
parlamentar tactician a păstrat unitatea
Parlamentului şi a format relaţii strânse
între guvern şi oraşul Londra. Pynchon,
Thomas (n. 08.05.1937, Glen Cove,
Long Island, New York, SUA) Scriitor
american. A studiat fizica la
Universitatea Corneli şi a lucrat pentru
scurtă vreme ca secretar tehnic, înainte
de a se dedica ficţiunii. încă de la
primul său roman, V (1963), o povestire
absurdă complexă şi cinică în care scene
din viaţa boemă a anilor 1950 sunt
suprapuse peste imagini simbolice ale
întregului secol, operele sale combină
umorul negru şi fantezia pentru a descrie
pierderea omului în haosul societăţii
moderne. în The Crying of Lot 49 (1966)
şi în capodopera Curcubeul lui Gravity
(Gravity's Rainbow, 1973), ideea
centrală abordată este cea a
conspiraţiei; cel de-al doilea este un
roman extraordinar despre sfârşitul celui
de-Al Doilea Război Mondial, plin de
imaginaţie paranoică, de imagini
groteşti, de materiale de ezote¬ rism
ştiinţific şi de antropologie. Printre
operele ulterioare se numără romanele
Via (Vineland, 1990) şi Mason & Dixon
(1997), precum şi colecţia de povestiri
Cel ce învaţă greu (Slow Learner,
1984). A trăit o lungă perioadă de timp
ascuns sau incognito, refuzând să dea
interviuri sau să fie fotografiat. Pyram şi
Thisbe Personaje principale dintr-o
poveste de dra¬ goste babiloniană
relatată în Metamorfozele lui Ovidiu.
Deoarece părinţii le-au interzis să se
întâlnească, cei doi comunicau prin- tr-o
gaură din peretele dintre cele două case,
până când au hotărât într-un final să fugă
împreună. Au decis să se întâlnească
lângă un dud; ajunsă prima, Thisbe s-a
speriat de un leu care i-a sfâşiat vălul pe
care îl scăpase în timp ce fugea. Pyram,
găsind vălul, a crezut că ea a murit şi s-a
înjunghiat; când ea s-a întors, l-a găsit
pe Pyram aproape mort şi s-a sinucis.
Fructele dudului, albe până atunci, s-au
pătat cu sângele roşu-închis al celor doi
îndrăgostiţi.

qadariya în islam, adepţi ai doctrinei

liberului-ar- bitru. Termenul îi
desemnează şi pe mu- taziliţi.
Chestiunea liberului-arbitru a fost un
subiect foarte controversat în teologia
islamică, qadariya fiind susţinătorii cei
mai înfocaţi ai doctrinei. Argumentele
lor erau bazate pe ideea necesităţii
dreptăţii divine, ei susţinând ca în
absenţa responsabilităţii şi a libertăţii
nimeni nu poate fi tras la răspundere
pentru propriile acţiuni. Vezi problema
liberului-arbitru. Qadisia, Bătălia de la
~ (636? d.Hr.) Bătălie purtată între
forţele sassanide (vezi dinastia
Sassanizilor) şi o armată arabă
invadatoare. Victoria arabă asupra lui
Yazdegerd (d. 632-651 d.Hr.) a marcat
sfârşitul dinastiei acestuia şi începutul
st㬠pânirii arabe şi islamice în Persia.
Qaeda, al- sau al Qaida (în arabă, baza)
Organizaţie militantă islamică, cu baze
extinse, fondată în Afghanistan de
Osama bin Laden. Membrii săi i-au
susţinut pe luptătorii musulmani în
timpul Războiului din Afghanistan din
1979-1989; ulterior, organizaţia s-a
divizat, dar a continuat să se opună
regimurilor musulmane secularizate şi
prezenţei străine (în special americane)
în ţinuturile islamice. A iniţiat
numeroase ata¬ curi teroriste, inclusiv
bombardarea World Trade Center în
1993, distrugerea a două ambasade
americane din Africa în 1998 şi un atac
sinucigaş cu bombă împotriva navei
americane de război Cole în 2000. în
această perioadă a fuzionat cu alte
organizaţii isla¬ mice extremiste,
restabilindu-şi sediul în Afghanistanul
controlat de talibani, unde a antrenat mii
de militanţi musulmani. în 2001,19
dintre aceştia au plănuit atacurile din 11
septembrie. SUA şi forţele aliate au
reacţionat, atacând talibanii şi forţele
al-Qaeda din Afghanistan, omorând şi
cap¬ turând mii de persoane şi
determinându-i pe cei rămaşi în viaţă să
se ascundă. Qajar, dinastia - Dinastie
care a condus Iranul între 1794 şi 1925.
A fost întemeiată de Agha Mohammad
Han, care a reunificat în mod brutal
Iranul şi a reinstaurat conducerea
iraniană în unele teritorii din Georgia şi
Caucaz, prin înfrângerea rivalilor săi,
prin¬ tre care se remarcă şi ultimul
conducător din dinastia Zand.
Succesorul său, Fath Aii Shah (d. 1797-
1834), a pierdut o parte din teritorii în
favoarea Rusiei şi a sporit contactele cu
Occidentul. Şahul Nasir al-Din a
manipulat cu succes Rusia şi Marea
Britanie, dar succesorii acestuia nu au
putut face faţă amestecului european
care a urmat, dinastia fiind răsturnată în
1925 de şahul Reza Pahlavi. Qantas
Airways United Companie aeriană
australiană, cea mai veche din ţările
anglo-saxone, fondată în 1920 sub
denumirea de Liniile Aeriene ale
Queensland şi ale Teritoriului de Nord -
Ltd. (ulterior abreviat Qantas). Până în
2002 realiza zboruri cu peste 140 de
desti¬ naţii, în peste 30 de ţări.
Qaraghandy Vezi Karaganda qaraism
Vezi karaism 327 QARAISM

QARA - wr iik iCICLOPEDIA UN

SALĂ BRITANNK ■L MM j» Qara
Qoyunlu Vezi Kara Koiunlu Qarqar Vezi
Karkar Qasimi, Şeic Sultan bin
Mohamed al¬ in. 01.07.1939)
Conducător, începând din 1972, al
emiratului Sharjah din cadrul Emiratelor
Arabe Unite. I-a succedat la tron fratelui
său, care a fost asa¬ sinat. în virtutea
vederilor sale politice moderate, a
susţinut întărirea guver¬ nului federal al
Emiratelor Arabe Unite. Ca urmare a
unei lovituri de stat eşuate, plănuită de
un alt frate al său, a fost de acord să
implementeze reforme financiare şi
administrati¬ ve şi să-l numească prinţ
moştenitor pe fratele său, conferindu-i
dreptul de a-i urma la conducere;
ulterior, în 1990, s-a răzgândit şi l-a
exilat. Qatar sau Katar denumire oficială
Statul Qatar (Dawlat al-Qatar) Stat de
pe coasta estică a Peninsulei Arabia.
Suprafaţa: 11 427 kmp; 773 000 loc.
(2005). Capitala: Doha. Majoritatea
populaţiei este de etnie arabă, dar există
şi minorităţi din Asia de Sud şi din Iran,
care sunt în general muncitori migranţi.
Limbi: arabă (oficială), engleză. Religii:
islam (ofi¬ cială, în cea mai mare parte
sunnit), de asemenea creştinism,
hinduism. Moneda: rialul din Qatar.
Teritoriul este în cea mai mare parte
pietros, nisipos şi lipsit de vegetaţie,
fiind format din dealuri de sare, din dune
deşertice şi din câmpii aride. Produsul
naţional brut pe cap de locuitor este unul
dintre cele mai ridicate din lume, în
special datorită exportului de petrol şi
gaze naturale. Guvernul este proprieta¬
rul tuturor terenurilor cultivabile, gene¬
rând majoritatea activităţilor economice.
Sectorul privat ia parte la comerţ şi,
într-o mică măsură, la contractele
economice. Qatar este un emirat
independent constitu¬ ţional, baza
legislativă fiind legea islamică.
Conducătorul statului şi al guvernului
este emirul, asistat de prim-mi- nistru.
Statul a fost parţial controlat de Bahrain
de la mijlocul sec. XVIII şi a fost parte
integrantă a Imperiului Otoman până la
Primul Război Mondial. în 1916 a
devenit protectorat britanic. După
descoperirea petrolului în 1939, ţara s-a
modernizat într-un ritm rapid. Şi-a
declarat independenţa în 1971, când a
luat sfârşit protectoratul britanic. în
1991 a servit ca bază pentru atacurile
aeriene împotriva Irakului, în primul
Război din Golf. Qazvin sau Kazvin
Oraş, 291 117 loc. (1996), din NV
Iranului. Fondat în 250 d.Hr. cu numele
de Şad Şapur, s-a dezvoltat sub
stăpânirea mu¬ sulmană din sec. VII
d.Hr. A fost devastat de Genghis-Han,
dar ulterior a reînflorit şi a devenit
capitala Persiei (1548-1598), sub
dinastia Safavizilor. în ultima parte a
sec. XVIII a devenit bază pentru co¬
merţul exterior cu teritoriile din zonele
Mării Caspice, ale Golfului Persic şi din
Anatolia. în 1921, în Qazvin s-a
organizat o lovitură de stat care a dus
apoi la con¬ solidarea Iranului sub
conducerea şahului Reza Pahlavi. în
momentul actual este un centru regional
de comunicaţii, dispunând şi de
industrie manufacturieră. 328

qedesha Membri ai unor clase de

practicanţi ai prostituţiei sacre, care
trăiau pe întregul teritoriu al Orientului
Mijlociu antic şi care erau asociaţi în
special cu venerarea zeiţei fertilităţii,
Astarte. Aveau adesea un rol important
în ritualurile oficiale de adorare din
temple şi puteau fi atât bărbaţi, cât şi
femei. Ritualurile canaaneene de
prostituţie sacră au fost iniţial adoptate
de evreii antici, şi, în pofida interzicerii
lor de către profeţi, aceste practici au
supravieţuit până j la reformele lui Iosua
din sec. VII Î.Hr. j qi sau ch’i | în
filozofia chineză, substanţă eterică aflată
la baza tuturor lucrurilor existente pe
lume. Vechii filozofi şi alchimişti taoişti
o considerau o forţă vitală asociată cu
respi¬ raţia şi cu fluidele corporale şi
urmăreau j să-i controleze activitatea în
corp pentru J a obţine longevitate şi
puteri spirituale. J Controlul energiei qi
este esenţial în me- | ditaţie, în medicină
şi în artele marţiale j chineze. în sec. X-
XIII, neoconfucianismul considera că qi
provine din Supremul Absolut şi se
transmite prin intermediul lui li,
principiul ordonator al universului,
transformându-se în elemente prin ener¬
giile yin şi yang (vezi yin-yang). Qi sau
Ch’i Unul dintre cele mai mari şi mai
puternice state din China timpurie
(7717-221 î.Hr.). în timpul dinastiei
Zhou de Răsărit, Qi a fost primul stat
care a instituit pe deplin un sistem
uniform de taxe, o armată centrală şi un
sistem birocratic centralizat bazat nu pe
provenienţa ereditară, ci pe abilităţi. în
651 î.Hr. a format o ligă de state pentru
a se opune invaziilor din N şi S, însă
această he¬ gemonie a fost de scurtă
durată. în 221 Î.Hr. a fost inclus în
teritoriile dinastiei Qin. Qianlong,
împăratul ~ sau împăratul Gaozong
născut Hongli (25.09.1711, China -
07.02.1799, Beijing) Al patrulea
împărat din dinastia Qing. Domnia lui
(1735-1796) a fost una dintre cele mai
îndelungate din istoria chineză, în
această perioadă teritoriul Chinei a
ajuns la cea mai mare întindere din
istorie, cuprinzând Mongolia, Tibetul,
Nepalul, Taiwanul şi unele părţi din
Asia Centrală. Qianlong a sponsorizat
realizarea unei com¬ pilaţii a clasicilor
confucianişti; catalogul de prezentare al
enciclopediei este utilizat şi în zilele
noastre. în acelaşi timp, este cel care a
ordonat interzicerea şi distrugerea
tuturor lucrărilor în care era exprimată
opoziţia faţă de dinastia Manchu,
distrugându-se din ordinele lui cca 2
600 de titluri. Se bucura de relaţii
personale excelente cu misionarii iezuiţi
din Beijing, deşi propovăduirea reli¬
giei romano-catolice a rămas în
continuare interzisă oficial. în prima
jumătate a dom¬ niei sale, agricultura a
înregistrat progrese importante,
devenind superioară unei bune părţi a
agriculturii europene din acea peri¬
oadă. Taxele erau reduse, iar
învăţământul era răspândit în masă,
chiar şi printre ţărani. Mai târziu,
expediţiile militare şi amplificarea
corupţiei guvernamentale au cauzat
declinul dinastiei în sec. XIX. Vezi
Heshen; împăratul Kangxi. qilin sau
ch’i-lin în mitologia chineză, un fel de
unicorn a cărui apariţie rară este adesea
considerată a prevesti naşterea sau
moartea unui înţelept sau a unui
conducător ilustru. Apariţiile acestuia
mai puteau simboliza şi bun㬠voinţa
împăraţilor aflaţi în viaţă. Are un singur
corn în frunte, abdomenul galben,
spatele multicolor, copite de cal, trunchi
de căprioară şi coadă de bivol. Legenda
spune că un qilin i s-a arătat mamei lui
Confucius atunci când aceasta era
însărcinată. Qin sau Ch’in, dinastia ~
(221-206 Î.Hr.) Dinastie care a înfiinţat
primul mare im¬ periu chinezesc.
Dinastia Qin (de la care derivă numele
China) a stabilit graniţele aproximative
şi sistemul administrativ de bază care au
fost păstrate de toate dinastiile
următoare. Printre realizările dinastiei
Qin se numără standardizarea scrierii
chineze şi construirea Marelui Zid
Chinezesc; dinas¬ tia este cunoscută şi
pentru „bibliocaustul Qin", prin care s-a
ordonat arderea tuturor cărţilor
considerate nefolositoare. Din pri¬ cina
asprimii sale, dinastia a mai rezistat
doar trei ani după părăsirea tronului de
către primul său împărat, Shihuangdi; a
fost răsturnată prin rebeliune şi i-a urmat
dinastia Han. Qin, mormintele ~ sau
mormintele Ch’in Important sit
arheologic chinezesc, situat în
apropierea vechiului oraş-capitală
Changan O 329

ICICLOPEDIA UNItfI-RSALĂ
BRITANNI* (în prezent Xian); este un
complex funerar cu o suprafaţă de 50
kmp, construit de pri¬ mul împărat
suveran, Shihuangdi. în 1974, muncitorii
care săpau un puţ au descoperit 0
cameră subterană în care se afla o
armată de cca 6 000 soldaţi din teracotă
în mărime naturală, având chipurile
individualizate în detaliu, cu cai, arme şi
alte obiecte. Au fost de asemenea scoase
la lumină alte trei camere alăturate care
conţineau peste 1 400 de statui;
mormântul propriu-zis nu a fost
descoperit încă. Arheologii an¬
ticipează că va mai dura mulţi ani până
se va reuşi dezgroparea restului
complexului. Mausoleul se află în grija
UNESCO şi face parte din Patrimoniul
Cultural al omenirii. Qin Hui sau Ch’in
Kuei (1090, Jiangning, provincia
Jiangsu, China - 1155, Hangzhou,
provincia Zhejiang) Consilier principal
al împăratului Kaozong din dinastia
Song de Sud. A menţinut se¬ curitatea
externă prin semnarea unui tratat de pace
cu populaţia juchen din N, şi cea internă
prin subminarea puterii generalilor aflaţi
la conducere, în special a lui Yue Fei,
care pledase pentru războiul cu juchenii
şi pe care l-a executat. întrucât a
renunţat la lupta pentru teritoriile din N
Chinei în favoarea juchenilor, Qin Hui
este amintit în istorie ca un trădător.
Qing, dinastia ~ sau dinastia Ch’ing sau
dinastia Manciuriană (1644-1911/1912)
Ultima dinastie imperială din China.
Denumirea Qing a fost folosită mai întâi
pentru a desemna dinastia întemeiată de
manciurieni în 1636 în Manciuria şi apoi
prin extensie pentru a desemna stăpâni¬
rea acestora în China. în timpul dinastiei
Qing, teritoriile şi populaţia Chinei au
crescut foarte mult. Atitudinile culturale
erau puternic conservatoare, iar filozofia
dominantă era neoconfucianismul. A
avut loc o înflorire a artelor: pictura s-a
răs¬ pândit foarte mult, a crescut
considerabil numărul romanelor scrise
în dialectul local şi s-a dezvoltat teatrul
tradiţional din Beijing. Porţelanurile,
textilele, ceaiul, hârtia, zahărul şi oţelul
erau exportate în toată lumea.
Campaniile militare de la sfârşitul sec.
XVIII au secătuit finanţele gu¬
vernamentale, iar corupţia a crescut.
Aceste condiţii, la care s-au adăugat
presiunile populaţiei şi calamităţile
naturale, au dus la Războaiele Opiului şi
la revoltele Taiping şi Nian; ca urmare a
acestora, dinastia a slăbit atât de mult,
încât a devenit incapa¬ bilă să respingă
puterile străine din a doua jumătate a
sec. XIX. Dinastia a luat sfârşit odată cu
Revoluţia din 1911 şi cu abdicarea
ultimului împărat, în 1912. Qinghai sau
Ch’ing-hai sau Kukunor Lac din
provincia Qinghai, China. Este cel mai
mare lac montan din Asia Centrală,
având o lungime de 105 km şi o lăţime
de 64 km; mărimea suprafeţei variază în
func¬ ţie de anotimp, între 4 200 şi 6
000 kmp. S-a format prin topirea
gheţarilor în ultima parte a
Pleistocenului şi este situat în Munţii
Nan, la înălţimea de 3 205 m. în el se
varsă cca 20 de râuri şi pâraie. Qinghai
sau Tsinghai sau Ch’ing-hai Provincie în
partea central-vestică a Chinei. Se
învecinează cu provinciile Gansu şi
Sichuan şi cu regiunile autonome Tibet
şi Xinjiang. Suprafaţa: 721 000 kmp,
este cea mai mare provincie chineză; 5
180 000 loc. (2000). Centrul
administrativ: Xining. Este situată într-o
zonă izolată a Chinei, spre partea de V a
provinciilor istorice ale Chinei propriu-
zise şi formează partea de NE a
podişului Tibet, aflându-se în cea mai
mare parte la peste 3 048 m altitudi¬ ne.
Huang He (Fluviul Galben) izvorăşte din
unul dintre munţii acestei provincii. O
parte din regiune a ajuns în stăpânirea
Chinei în sec. III î.Hr. Timp de secole a
fost populată sporadic de păstori
nomazi, în special tibetani şi mongoli, şi
de câţiva fer¬ mieri chinezi. Populaţia
chineză a crescut în număr odată cu
trecerea anilor; regiunea a fost declarată
provincie chineză în 1928. Printre
activităţile economice se numără
agricultura, creşterea animalelor,
mineritul, industria de cherestea şi
industria manu¬ facturieră. Aici se află
unele dintre cele mai bogate păşuni ale
Chinei; provincia este cunoscută pentru
hergheliile de cai. Qishon sau Kishon
Râu din N Israelului. Izvorăşte de lângă
muntele Gilboa şi curge către NV spre
Marea Mediterană, prin câmpia
Esdraelon, pe la N de Haifa. Are o
lungime de cca 40 km. A fost scena unor
evenimente biblice, printre care şi
victoria israelită a lui Debora asupra
generalului canaaneean Sisera, precum
şi uciderea profeţilor lui 330

M:l :1b JJW Fii 12: ICICLOPEDIA UN

(Ai. campechiensis) se găseşte în zona
litorală, între golful Chesapeake şi
Indiile de Vest, are o lungime de cca 8-
15 cm şi o cochilie albă, grea şi solidă.
Quaker Oats Co. Producător
internaţional de produse ali¬ mentare.
Compania a fost înfiinţată în 1901, prin
fuziunea a trei companii de morărit din
Ohio şi Iowa, printre care şi cea mai
mare moară de cereale din SUA. Iniţial
producea cereale din ovăz şi grâu, făină
de porumb şi hrană pentru bebeluşi.
Până la sfârşitul sec. XX, acestora li s-
au adăugat alte câteva sute de produse.
în anii 1960 şi 1970, compania şi-a
diversi¬ ficat domeniile de activitate,
ocupându-se de produse chimice, de
restaurante şi de jucării. în 1983, Quaker
a achiziţionat compania Gatorade şi a
vândut majoritatea unităţilor de produse
nealimentare. în 2001 a fusionat cu
PepsiCo, Inc. Baal de către Ilie. în
timpurile modeme, gura râului a devenit
parte a complexului portuar din Haifa.
Este principala bază navală pentru flota
de pescuit a Israelului. Qiu Chuji sau
Ch’iu Ch’u-chi născut Changchun (1148,
Qixia, Dengzhou, China - 1227, Beijing)
Călugăr taoist şi alchimist. Discipolul |
acestuia, Li Zhichang, a fost cronicarul |
călătoriei lui Qiu la Genghis-Han (care
voia să înveţe de la Qiu). Detaliile
acestui drum au fost descrise în lucrarea
Călătoriile unui alchimist (Hsi Yu Ki),
în care sunt descrise ţinuturile şi
popoarele aflate între Marele Zid
Chinezesc şi Kabul, precum şi între
Marea Galbenă şi Marea Arai. Qiu
Chuji a fost membrul unei secte
recunoscute pentru ascetismul ei extrem
şi pentru doctrina xingming, care
susţinea că starea naturală pierdută a
fiinţei umane poate fi regăsită printr-o
serie de practici prescrise de această
doctrină. Quadros, Jânio da Silva
(25.01.1917, Campo Grande, Mato
Grosso, Brazilia - 16.02.1992, Sâo
Paulo) Preşedinte al Braziliei (1961).
Populist excentric şi charismatic, s-a
folosit de o mătură în timpul campaniei
sale electorale pentru a-şi susţine
lozinca de a „curăţa corupţia". în timpul
celor şapte luni de preşedinţie a interzis
purtarea costumelor de baie de tip bikini
şi luptele cu cocoşi, a restabilit relaţiile
cu Uniunea Sovietică, j l-a decorat pe
Che Guevara şi a refuzat i să sprijine
Statele Unite în campania de invazie a
Cubei. A pus demisia sa subită pe seama
unor „forţe teribile" care conspirau
împotriva lui. Deposedat de drepturi
politi¬ ce şi exilat în 1968, a fost
amnistiat în 1980 şi s-a reîntors în ţară
ca primar al oraşului Săo Paulo, timp de
două mandate. quahog } Moluscă
bivalvă comestibilă, cu co- j chilia
groasă, întâlnită în Statele Unite. |
Quahogul-din-Nord (Mercenaria
merceria- ria), numit şi moluscă-
bivalvă-cu-cochi- lia-tare, are o lungime
de 8-13 cm. Cochilia sa este albă,
groasă şi rotundă şi are linii concentrice
proeminente. Se găseşte în zona litorală,
de la golful St. Lawrence | până la golful
Mexic. Este cea mai im- j portantă
specie de scoici comestibile de pe
coasta Atlanticului. Quahogul-din-Sud
quakerl Vezi Societatea Prietenilor
Quant, Mary (n. 11.02.1934, Londra,
Anglia) Designer englez de modă.
Specialistă în | modă pentru tineret, a
introdus în Anglia \ anilor 1960 curentul
Chelsea şi a Scut ca fusta mini şi
pantalonii mulaţi să devină extrem de
căutaţi. în 1957 a deschis un magazin de
succes, numit Bazaar, apoi a continuat
să-şi dezvolte afacerea pro¬ ducând
propriile creaţii pe scară largă şi având
un profit anual de mai multe \ milioane
de dolari. Quantrill, William C(larke)
(13.07.1837, Canal Dover, Ohio, SUA -
06.06.1865, Louisville, Kentucky)
Proscris american şi luptător în gherilele
Confederaţiei. A lucrat în diferite locuri
ca profesor de şcoală, apoi s-a stabilit j
în Kansas, unde a practicat agricultura, |
însă fără prea mare succes. Până în 1860
| devenise hoţ de cai şi ucigaş. în timpul
Războiului Civil American s-a înrolat în
armata Confederaţiei, dar ulterior a
format o bandă de luptători de gherilă
împreună cu care ataca şi jefuia oraşele
şi fermele Uniunii. în 1862, apărătorii
Confederaţiei au conferit un statut
oficial invadatorilor lui Quantrill. în
1863, gruparea sa de cca 450 de oameni
a jefuit oraşul Lawrence din statul liber
Kansas, omorând 150 de 331
QUANTRILL

QU’APPELLE ICICLOPEDIA UN 1 \/l-

RSALĂ BRITANNIC; oameni. Ulterior
au învins un detaşament unionist şi au
ucis 90 de soldaţi. Quantrill a fost rănit
mortal într-un raid al grupării sale în
statul Kentucky. Qu’Appelle Râu în S
Saskatchewan, din Canada. Are o
lungime de cca 435 km, curge spre E
prin mai multe lacuri şi rezervaţii indi¬
ene şi traversează graniţa cu Manitoba,
vărsându-se în râul Assiniboine. Numele
franţuzesc, care înseamnă „cine strigă",
se trage din numele iniţial dat de
indienii cree, kah-tep-was (Râul care
strigă), care se referea la strigătele unui
spirit legendar ce îi bântuia apele. în
trecut bazinul râului era o zonă de
vânătoare a animalelor pentru blănuri, în
prezent este o suprafaţă agricolă folosită
pentru cultivarea grâului. quarc Particulă
subatomică despre care se presu¬ pune
că ar fi printre constituenţii funda¬
mentali ai materiei, mai exact ai
protonilor şi ai neutronilor. Conceptul
de quarc a fost mai întâi propus de
Murray Gell-Mann şi de George Zweig
(n. 1937); numele a fost luat din romanul
lui James Joyce, Veghea lui Finnegan
(Finnegans Wake). Includ toate
particulele care interacţionează prin
intermediul forţei tari. Au masă şi spin
şi se supun principiului de excluziune al
lui Pauli. Nu au fost niciodată
descompuşi în componente mai mici şi
nu apar ca unităţi individuale.
Comportamentul lor este ex¬ plicat prin
teoria cromodinamicii cuantice, care
furnizează un mijloc de calculare a
proprietăţilor lor de bază. Există şase
tipuri de quarcuri, numite sus, jos,
ciudat, ferme¬ cat, fund şi vârf. Cei de
tipul sus şi jos sunt suficienţi pentru a da
naştere protonilor şi neutronilor; ceilalţi
apar în particule mai grele, instabile.
Quarles, Francis (08.05.1592, Romford,
Essex, Anglia - 08.09.1644, Londra)
Poet religios englez. Celebru datorită
lu¬ crării intitulate Embleme
(Emblemes, 1635), cea mai
semnificativă carte de simboluri în
limba engleză (colecţii de imagini
simboli¬ ce, de obicei însoţite de
versuri şi proză). Succesul primei cărţi
l-a impulsionat să mai scrie una,
Hieroglife ale vieţii omu¬ lui
(Hieroglyphikes of the Life of Man,
1638). Au fost tipărite împreună în
1639, alcătuind probabil cel mai
popular volum de versuri din sec. XVII.
A mai scris şi Enquiridion (1640), o
carte de aforisme de mare succes.
quarter horse Rasă de cai uşori, creată
în Statele Unite din Thoroughbred,
Morgan, cal de călărie american, şi din
alte rase de cai, folosiţi la cursele de
400 m. Deşi cotaţi sub nivelul rasei
Thoroughbred pursânge, au avut succes
în V şi în SV Statelor Unite drept cai de
muncă, folosiţi în special pentru a mâna
cirezile de vite. în momentul actual, caii
din această rasă sunt scunzi şi îndesaţi,
au o constituţie musculoasă şi piept larg.
Sunt renumiţi pentru startul rapid, pentru
abilitatea de a face întoarceri şi opriri
bruşte, pentru viteza pe distanţe scurte şi
pentru inteligenţă. Au o înălţime de 145-
163 cm, cântăresc 431-544 kg şi au un
temperament calm, cooperant. quasar
sau sursă radio cvasistelară Obiecte
cosmice rare cu luminozitate mare şi
emisie radio puternică, observate la
dis¬ tanţe extrem de mari. Termenul
desemnea¬ ză şi obiecte foarte
asemănătoare care au aceeaşi apariţie
optică, dar nu emit unde radio, aşa-
numitele obiecte cvasistelare.
Majoritatea quasarilor au mari deplasări
ale liniilor spectrului, ceea ce sugerează
că se îndepărtează de Pământ cu viteze
enorme (apropiate de viteza luminii),
fiind unele dintre cele mai îndepărtate
obiecte cu¬ noscute din univers. Au un
diametru de până la unul sau doi ani-
lumină, dar sunt de cca 1 000 de ori mai
luminoşi decât o galaxie uriaşă cu un
diametru de 100 000 ani-lumină, putând
fi observaţi la distan¬ ţe mai mari de 10
miliarde ani-lumină. Mulţi cercetători
atribuie această energie gazului care se
învârte cu viteză mare într-o gaură
neagră supradimensionată (având o masă
de milioane sau de miliar¬ de de ori mai
mare decât cea a Soarelui) din centrul
unei galaxii îndepărtate. Vezi şi nucleu
galactic activ. Quasimodo, Salvatore
(20.08.1901, Modica, Italia -
14.06.1968, Napoli) Poet, critic şi
traducător italian. A lucrat zece ani ca
inginer în guvernul italian, scriind poezii
în timpul liber. Treptat a devenit un lider
al ermetismului. Primul 332

ENCICLOPEDIA UHI#PjALÀ
BRITANNICA său volum de poezii, Ape
şi pământuri (Acque e terre) a fost
publicat în 1930. După Al Doilea
Război Mondial creaţia sa a fost tot mai
influenţată de convingerile sale sociale,
începând cu Zi după zi (Giorno dopo
giorno, 1947). A publicat o serie
uluitoare de traduceri, a editat antologii
şi a scris eseuri, precum cele din
volumul Poetul şi politicianul (Il poeta e
il politico, 1960). A primit Premiul
Nobel pentru literatură în 1959. Quayle,
(James) Dan(forth) (n. 04.02.1947,
Indianapolis, Indiana, SUA) Politician
american. A fost editor asociat la
Huntington Herald-Press (1974-1976),
care aparţinea familiei sale. A servit
două man¬ date în Camera
Reprezentanţilor din Statele Unite
(1977-1981) şi două mandate în Senat
(1981-1989). în calitate de candidat
republican pentru funcţia de
vicepreşedinte a fost ales împreună cu
George H.W. Bush, în 1988. în timpul
mandatului, Quayle a călătorit mult în
misiuni oficiale, dar a fost criticat pentru
diverse gafe verbale. în 1992, atât el, cât
şi Bush au fost înfrânţi în alegeri. A avut
o scurtă campanie pentru a fi nominalizat
de către republicani candidat la
preşedinţie, în 2000. Québec Provincie,
7 410 500 loc. (2001), situată în E
Canadei. Se învecinează la N cu
strâmtoarea Hudson şi cu golful Ungava,
la E cu Newfoundland, la SE cu golful
Saint Lawrence şi cu New Brunswick, la
S cu Statele Unite (Maine, New
Hampshire, Vermont şi New York), la V
cu Ontario şi cu golful Hudson. Centrul
administra¬ tiv este oraşul Québec.
Locuitorii iniţiali erau inuiţii (vezi
eschimoşi) şi membrii triburilor
algonkin, cree şi ai altor triburi indiene.
A fost colonizată de francezi la începutul
sec. XVII, apoi a fost pierdută în
favoarea britanicilor în Războiul francez
şi indian; lupta pentru autoritate între
grupurile franceze şi britanice a condus
la o revoltă a canadienilor francezi în
1837. Revolta a fost înăbuşită, iar în
1867 Québecul (anterior Canada de Est)
s-a unit cu New Brunswick şi cu Nova
Scoţia, formând astfel Dominionul
Canada. Cea mai mare parte a populaţiei
este de origine franceză. De-a lungul
sec. XX, mişcările de independenţă au
continuat; Partidul din Québéc a câştigat
alegerile provinciale în 1976, dar
referendumul pentru inde¬ pendenţă a
fost respins în 1980. Un al doilea
referendum pentru independenţă a fost
respins în 1995, la o diferenţă mică.
Ramurile industriale principale cuprind
mineritul, hidroenergia şi silvicultura.
Québec Oraş-port, 682 757 loc. în zona
metro¬ politană (2001), centru
administrativ al provinciei Québec. Este
situat la confluenţa fluviului St.
Lawrence cu râul St. Charles, la cca 240
km NE de Montréal, pe un promontoriu
stâncos, deasupra celor două ape. Este
cel mai vechi oraş din Canada, fiind
întemeiat de francezi în 1608 ca fort
comercial. A fost capitala Noii Franţe
între 1663 şi 1763, când Franţa l-a
pierdut în favoarea britanicilor. A fost
capitala Canadei Inferioare între 1791-
1841 şi a Canadei de Est între 1841 şi
1867. A deve¬ nit capitala provinciei în
1867. Majoritatea populaţiei este
vorbitoare de limba franceză şi de
religie romano-catolică. Găzduieşte
Universitatea Laval şi alte colegii şi in¬
stituţii culturale. Industriile
prelucrătoare cuprind hârtia de ziar,
morăritul, ţigările şi confecţiile. Alte
ramuri industriale impor¬ tante sunt
construcţiile navale şi turismul. Québec,
Bătălia de la ~ (13 septembrie 1759)
Bătălie decisivă din Războiul francez şi
indian. în iunie, James Wolfe a condus
armata britanică formată din 250 de
nave, cu 8 500 de soldaţi, care au ocupat
poziţii pe fluviul St. Lawrence, în jurul
Québecului. Armata franceză, condusă
de marchizul de Montcalm, a rezistat la
un asediu de două luni al oraşului, în
septembrie, britanicii au debarcat în
secret 4 000 de oameni lângă oraş şi au
declanşat o confruntare cu trupele fran¬
ceze în câmpiile lui Abraham. Francezii
au fost înfrânţi în bătălie, iar Wolfe şi
Montcalm au fost amândoi răniţi mortal.
Québecului, Actul ~ (1774) Statut
britanic care stabilea guvernarea din
Québec şi prin care se extindeau
graniţele acestei provincii. Printre
prevederile sale se numărau numirea
unui guvernator şi a \ unui consiliu,
libertatea religioasă pentru romano-
catolici şi utilizarea codului civil
francez. Legea voia să rezolve problema
333 QUEBEC

QUECHUA ICICLOPEDIA UN 1
V&RSALĂ BRITANNICv ;
transformării coloniei într-o provincie a
| Americii de Nord britanice şi să
consoli¬ deze loialitatea franco-
canadiană faţă de britanici. De
asemenea, extindea graniţele
Quebecului, care cuprindea acum şi re¬
giunea dintre apele Ohio şi Mississippi,
i regiune revendicată de coloniştii
americani. | A fost considerată una dintre
legile intole- ; rabile, care au dus la
Revoluţia Americană. insulele Queen
Charlotte, iar la S cu insu- I lele
Vancouver; braţul este alimentat de o |
serie de strâmtori, care erau iniţial căi
de acces pentru gheţarii continentali ce
se deplasau spre mare. Graniţa de E este
un complex de insule, golfuleţe şi
fiorduri. Queen Charlotte Grup de cca
ISO de insule, la V de Columbia
Britanică. Suprafaţa: 9 596 kmp; 4 935
loc. (2001). Teritoriul celor mai mari
insule, Graham şi Moresby, are forme
neregulate cu înălţimi de cca 1 200 m. j
Locuitorii, inclusiv indienii haida, sunt
pescari şi fermieri. Queen Ellsabeth
Grup de insule în Canada de Nord. Parte
a arhipelagului canadian arctic, cuprinde
toate insulele situate la 74°30' latitudine
nordică, inclusiv grupurile de insule
Parry şi Sverdrup. Insulele, dintre care
cele mai mari sunt Ellesmere, Melville,
Devon şi Axei Heiberg, au o suprafaţă
totală de peste 390 000 kmp. Vizitate,
iniţial, probabil de vikingi, pe la anul
1000 d.Hr., au fost par¬ ţial explorate
(1615-1616) de către naviga¬ torii
englezi William Baffin şi Robert Bylot.
Insulele sunt divizate din punct de
vedere administrativ între Teritoriile de
Nord-Vest şi Nunavut; au fost numite
astfel în 1953, în onoarea reginei
Elisabeta II. Queen Elisabeth, Parcul
Naţional - sau Parcul Naţional
Ruwenzori Parc naţional, în Uganda de
Sud-Vest. j înfiinţat în 1952, are o
suprafaţă de | 1 978 kmp şi se află la E
de lacul Edward. Este unul dintre cele
mai mari parcuri din Uganda; cuprinde
zone de pădure tropicală şi de savană.
Este situat în partea de V a Văii Marelui
Rift şi este presărat cu cratere vulcanice
din Pleistocen. Fauna include cimpanzei,
leoparzi, lei şi elefanţi. Queen, Ellery
pseudonim al lui Frederic Dannay născut
Daniel Nathan şi Manfred Bennington
Lee născut Manford Lepofsky
(20.10.1905, Brooklyn, New York, SUA
- 03.09.1982, Whiteplane, New York;
11.01.1905, Brooklin, New York, SUA -
03.04.1971, lângă Waterbury,
Connecticut) Scriitori americani. Cei
doi, care erau şi veri, au colaborat la
mai mult de 35 de bestselleruri, romane
poliţiste, al căror per¬ sonaj era
detectivul Ellery Queen. Au scris
quechua Populaţie de indieni sud-
americani din Anzi, din Ecuador până în
Bolivia. La începutul sec. XV au fost
cuceriţi de chanca, iar aceştia, la rândul
lor, de către incaşi. Mare parte din stilul
tradiţional de viaţă al indienilor
quechua s-a conservat sub dominaţia
incaşilor, dar s-a modificat drastic în
sec. XVI, în urma cuceririi spa¬ niole.
Astăzi populaţia quechua tradiţională
trăieşte izolat, ocupându-se sporadic cu
agricultura, în înălţimile Anzilor.
Religia lor combină romano-
catolicismul cu credinţe¬ le populare.
Vezi limbi quechua. quechua, limbi ~
Familie de limbi indiene sud-americane
înrudite, care sunt încă vorbite de cca 12
milioane de oameni din Columbia de
Sud şi din Ecuador, din Bolivia şi din
Argentina de Nord. Limba quechua care
se vorbeşte în S statului Perú, una dintre
limbile din această familie, a fost limbă
koine şi limba administraţiei în perioada
Imperiului Inca şi s-a răspândit odată cu
colonizarea incaşă. Queen Ann, stilul ~
Stil în artele decorative engleze, care a
ajuns la apogeu în timpul domniei regi¬
nei Ana (1702-1714). Cea mai evidentă
caracteristică a mobilei Queen Ann este
piciorul cabriolă, de forma unei curbe
duble (partea superioară convexă, iar
cea inferioară concavă) şi care se
termină fie în gheară-şi-bilă, fie în formă
de labă. Scaunul Queen Ann se
caracterizează printr-un spătar care ia
forma spatelui. Lemnul utilizat era
aproape exclusiv cel de nuc, adesea
înfrumuseţat cu incrus¬ taţii, decoraţii,
furnituri şi lac. Motivele ornamentale
cuprind cochilii de scoici, pergamente,
figuri orientale şi animale. Queen
Charlotte Golf mic şi adânc, în Oceanul
Pacific, ce dantelează ţărmul de V al
Columbiei Britanice. Se învecinează la
N cu 334

pe rând povestiri despre Queen,

câştigând un concurs de romane poliţiste
cu romanul Misterul pălăriei romane
(The Roman Hat Mystery, 1929). Cei
doi au folosit pseudo¬ nimul Bamaby
Ross pentru a scrie despre un al doilea
detectiv, Drury Lane. Au fost fondatorii
revistei Ellery Queen’s Mystery (1941);
au editat numeroase antologii şi au
întemeiat împreună Uniunea Scriitorilor
de Romane Poliţiste din America.
Queens Suburbie, 2 229 379 loc. (2000),
a oraşului New York. Coexistă cu
districtul Queens, la SE de New York.
Este cea mai mare dintre cele cinci
suburbii, se află în Long Island (în
partea sa vestică) şi se întinde de-a
lungul insulei, de la vărsarea lui East
River în golful Long Island, până la
Oceanul Atlantic. Primele colonii,
întemeiate de olandezi în perioada
1636-1656, au ajuns sub dominaţie
engleză în 1664. A devenit district în
1683 şi suburbie în 1898. în sec. XIX,
districtul Queens avea încă un caracter
rural, dar o parte dintre comuni¬ tăţile
sale de pe coastă au început să atragă
turişti. Dezvoltarea a fost stimulată de
con¬ struirea podului Queensboro şi a
tunelului feroviar Long Island. Este în
special o zonă rezidenţială, deşi are
numeroase companii prelucrătoare în
jurul oraşului Long Island, precum şi
unităţi de depozitare şi transport pe East
River. Aici se găsesc cele mai mari
aeroporturi ale oraşului New York,
Kennedy şi La Guardia. Queensberry,
regulile ~ Cod de reguli ale boxului,
scris de John Graham Chambers (1843-
1883) şi publi¬ cat în 1867, graţie
sponsorizării lui John Sholto Douglas,
marchiz de Queensbeny (1844-1900),
cunoscut pentru faptul că a grăbit
prăbuşirea lui Oscar Wilde. Regulile
recomandau purtarea mănuşilor,
interziceau figuri din luptele greco-
romane, stipulau număratul până la zece
pentru cel căzut, stabileau rundele de
trei minute şi un minut de pauză între ele,
nu permiteau accesul nimănui în ring în
timpul rundei. Queensland Stat, situat în
Australia de NE. Se în¬ vecinează la N
cu Oceanul Pacific şi cu Marea Barieră
de Corali. Suprafaţa: 1 727 530 kmp; 3
635 121 loc. (2001). Centrul
administrativ: Brisbane. Regiunea r de
coastă, partea cea mai caldă a
Australiei, atrage mulţi turişti. în partea
continentală se află Munţii Marii
Cumpene de Ape, care se întind de-a
lungul întregului stat; s-au dezvoltat
mineritul şi creşterea vitelor. Căpitanul
James Cook a făcut planul coas¬ tei în
1770. în sec. XIX, statul adăpostea mai
multe colonii de deţinuţi şi atrăgea
colonizatorii graţie minelor de aur. A
de¬ venit stat constitutiv în 1901, când a
fost proclamat Commonwealthul
Australiei. Queen’s University at
Kingston Universitate privată din
Kingston, Ontario, Canada. A fost
fondată în 1841, după modelul
Universităţii din Edinburgh. Este o vastă
instituţie de cercetare, cuprinzând
colegii şi facultăţi în majoritatea
domeniilor. Facilităţile de cercetare
includ centre pentru studiul relaţiilor
internaţionale, al relaţiilor in¬ dustriale
şi al resurselor naturale. Queneau,
Raymond (21.02.1903, Le Havre, Franţa
- 25.10.1976, Paris) Scriitor francez. A
lucrat iniţial ca reporter, apoi lector
pentru prestigioasa Enciclopedia
Pleiade (Encyclopédie de la Pléiade), o
edi¬ ţie savantă de autori clasici din
trecut şi din prezent; în 1955, devenise
directorul acesteia. Caracterul verbal,
umorul negru, pesimismul şi atitudinea
ironică la adresa autorităţilor apar
adesea în cele peste 30 de scrieri ale
sale de proză şi poezie, care cuprind
romanele Zazie în metrou (Zazie dans le
métro, 1959), probabil cea mai
cunoscută lucrare a sa, precum şi Florile
albastre (Les Fleurs bleues, 1965).
Quezon Oraş, 2 173 831 loc. (2000),
situat pe insu¬ la Luzon, Filipine, la NE
de Manila. Numit astfel după
preşedintele Manuel Quezon, care a ales
locul în 1939, a devenit capitală în locul
Manilei, în 1948. Considerat parte a
Manilei metropolitane, a început să se
dezvolte după Al Doilea Război
Mondial prin construirea mai multor
clădiri guver¬ namentale. Sediul
guvernului s-a mutat înapoi la Manila în
1976. Oraşul este un centru universitar,
găzduind două instituţii de învăţământ
superior. Quercia, Jacopo della Vezi
Jacopo della Quercia 335 QUERCIA

QUERCY ENCICLOPEDIA UN I V^R

SALÄ BRITANNIC/ Quercy Regiune
istorică şi culturală din SV Franţei. A
fost organizată în perioada galo-romană
[ şi a fost ocupată de franci în sec. VI
d.Hr. A- fost disputată de Anglia şi
Franţa de-a lungul Evului Mediu.
Anexată de coroana franceză în 1472, a
suferit mult în timpul războaielor
religioase din sec. XVI. Abundă în
stejari din specia Quercus, care dau nu-
J mele regiunii. Se cultivă viţă-de-vie
din care se produc vinuri roşii.
économique, 1758) a descris relaţia
dintre diversele clase economice ale
societăţii şi fluxul de plăţi dintre ele şi a
dezvoltat con¬ ceptul de echilibru
economic, utilizat ulte¬ rior de mulţi
analişti economici. Susţinător al
politicii economice laissez-faire, a
deve¬ nit şeful intelectual al
fîziocraţilor, prima şcoală sistematică
de economie politică. Quételet
(Lambert) Adolphe (Jacques)
(22.02.1796, Gand, Belgia - 17.02.1874,
Bruxelles) Statistician, sociolog şi
astronom belgian, cunoscut pentru
aplicarea statisticii şi a teoriei
probabilităţii în cazul fenomene¬ lor
sociale. A adunat şi analizat statistici
guvernamentale privind infracţiunile,
mortalitatea, precum şi alte subiecte, şi a
adus îmbunătăţiri în realizarea
recensămin- telor. în Despre am (Sur
l'homme, 1835) şi Antropametria
(L'Anthropométrie, 1871) a dezvoltat
din punct de vedere statistic con¬ ceptul
de „homme moyen" (omul obişnuit) la
care fac referire statisticile. Fondator al
ştiinţei sociale cantitative, a fost totuşi
criticat pe scară largă pentru caracterul
brutal al metodologiei sale. quetzal
Denumire comună pentru numeroasele
specii de păsări tropicale arboricole cu
ciocul scurt care se hrănesc cu fructe
(ge¬ nul Pharomachrus), din familia
Trogonidae, ale căror picioare fragile au
al doilea deget orientat posterior, spre
deosebire de cele¬ lalte păsări. Era
pasărea sacră a mayaşilor şi a aztecilor.
Astăzi, quetzalul, care trăieşte în
îndepărtatele păduri întunecate din S
Mexicului până în Bolivia, este
emblema naţională a Guatemalei (a
cărei monedă este quetzalul). Quetzalul
din Guatemala are o lungime de cca 125
cm. Coada este acoperită cu pene lungi,
albastre-verzi; pieptul şi capul, cu o
creastă rotundă care seamănă cu părul,
sunt aurii-verzi; spatele albastru prezintă
o mantie ondu¬ lată, cu tentă aurie, iar
abdomenul este roşu. Quetzalul se află,
în prezent, pe lista animalelor
ameninţate. Quetzalcôatl Şarpele-cu-
pene, zeitate importantă a ve¬ chiului
Mexic. Quetzalcôatl a fost iniţial un zeu
al vegetaţiei în civilizaţia Teotihuacân.
La tolteci, acesta era zeul luceafărului
de dimineaţă şi de seară. Aztecii îl
considerau Querétaro Stat, situat în
centrul Mexicului. Suprafaţa: I 11 449
kmp; 1 404 306 loc. (2000). Centrul i
administrativ: Querétaro. Situat în
podişul central, este divizat aproape
egal între zo¬ nele muntoase din N şi
câmpiile şi văile i din S şi fac parte din
regiunea Bajío din Mexic. în 1531,
regiunea a fost cucerită de Spania, care
a început colonizarea în j anii 1550. A
fost administrată împreună cu I
Guanajuato, până a devenit un stat, în
1824. Principalele minereuri exploatate
sunt opa¬ lul şi mercurul. Se cultivă în
special plante j medicinale, cartofi
dulci, fructe şi cereale. Querétaro Oraş,
536 463 loc. (2000), centrul admi¬
nistrativ al statului Querétaro din Mexic.
Situat în podişul mexican, la 1 865 m I
altitudine, este considerat un exemplu I
excelent de oraş colonial spaniol. A fost
fondat de către indienii otomi şi s-a unit
cu Imperiul Aztec în 1446. Ajuns sub j
control spaniol în 1531, a devenit un
important centru furnizor pentru bogatele
districte miniere Guanajuato şi
Zacatecas. Aici a fost executat împăratul
Maximilian, în 1867, după ce a fost
învins de armata lui Benito Juárez. Este
oraşul unde s-a scris Constituţia
mexicană în 1917. Aici se afla una
dintre cele mai vechi şi mai mari fabrici
de bumbac din Mexic; tot aici se fac şi
produse textile şi de olărit. Quesada,
Gonzalo Jiménez de j Vezi Gonzalo
Jiménez de Quesada i Quesnay, François
(04.06.1694, lângă Paris, Franţa -
16.12.1774, Versailles) Medic şi
economist francez. A fost medic I
consultant al lui Ludovic XV la
Versailles, unde a devenit interesat de
economie. I în lucrarea Tabloul
economic (Tableau 336

A & k . ENCICLOPEDIA UNI ÎSALĂ

BRITANNICA ./; V protectorul
preoţilor, inventatorul calenda¬ rului şi
al cărţilor, şi protectorul bijutierilor şi
al altor meşteri. A fost identificat şi cu
planeta Venus; era, de asemenea,
simbolul morţii şi al învierii. Un mit
spunea că era un preot-rege alb, care
naviga pe o plută alcătuită din şerpi.
Credinţa că acesta se va întoarce într-o
bună zi din est l-a determinat pe
Montezuma II să-l privească pe Hernán
Cortés ca pe o îndepli¬ nire a acestei
profeţii. Quevedo, Leonardo Torres Vezi
Leonardo Torres Quevedo Quezon (y
Molina), Manuel (Luis) (19.08.1878,
Baler, Filipine - 01.08.1944, Saranac
Lake, New York, SUA) Om politic
filipinez. A luptat în Războiul filipinezo-
american, dar s-a convins după
înfrângerea filipinezilor că drumul spre
independenţă era condiţionat de coo¬
perarea cu Statele Unite. A făcut parte
din Adunarea Filipineză (1907-1909). In
calitate de reprezentant al Filipinelor în
Camera Reprezentanţilor din Statele
Unite (1909-1916), a jucat un rol major
în obţinerea promisiunii de a acorda
indepen¬ denţa Filipinelor (1916) şi a
luptat pentru adoptarea legii Tydings-
McDuffie (1934), care stabilea o fişă de
parcurs pentru acordarea independenţei.
A devenit preşe¬ dintele
Commonwealthului (un precursor al
republicii independente) în 1935 şi a
fost reales în 1941; când Japonia a
ocupat Filipinele în 1942, a format un
guvern în exil, în Statele Unite. Nu a
apucat să vadă independenţa deplină a
ţării sale. Oraşul Quezon a fost numit
astfel în onoarea sa. quiché sau k’iche
sau kiche Populaţie indiană din
podişurile Guate- malei, cel mai mare
dintre grupurile etnice care vorbesc
limba maya. Maya quiché au avut o
civilizaţie avansată în perioada
precolumbiană. Izvoarele istoriei şi
mitolo¬ giei lor sunt păstrate în Popol
Vuh. Quiché tradiţionali sunt agricultori
şi mai au ca ocupaţie ţesutul şi olăritul.
Deşi nominal sunt romano-catolici,
practică şi ritualuri tradiţionale. Mulţi
dintre ei au fost ucişi sau mutaţi în
timpul campaniei militare
contrarevoluţionare guatemaleze de la
în¬ ceputul anilor 1980. Quiller-Couch,
Arthur (Thomas) ulterior Sir Arthur
(21.11.1863, Bodmin, Cornwall, Anglia
- 12.05.1944, Fowey, Cornwall) Poet,
romancier şi antologist englez.
Absolvent al Universităţii Oxford, a
lucrat ca jurnalist şi ca editor la Londra
înainte de a se stabili în oraşul său natal,
Cornwall. A predat la Cambridge din
1912. Este cunoscut pentru Antologia
Oxford a Limbii Engleze (The Oxford
Book of English Verse 1250-1900,1900;
revizuită 1939) şi pentru Antologia
Oxford de Balade (Oxford Book of
Ballads). Lucrările sale, scrise într-un
stil clar şi aparent fără efort, cuprind
multe romane şi povestiri scurte, versuri
şi critică, incluzând romane Despre arta
scrisului (On the Art of Writing, 1916) şi
Despre arta lecturii (On the Art of
Reading, 1920). quilombo sau mocambo
în Brazilia colonială, comunitate
organizată de sclavi fugari. Quilombo
locuiau în zone inaccesibile şi de obicei
constau din cca 100 de persoane, care
supravieţuiau din agricultură şi jafuri.
Cea mai mare şi mai faimoasă
comunitate a fost Palmares, care a
devenit o republică autonomă; în anii
1690 avea 20 000 de locuitori.
Prosperitatea acesteia s-a datorat
irigării pământului şi răpirii de sclavi de
pe plantaţiile portu¬ gheze. Sclavii
răpiţi îi serveau pe sclavii fugiţi. Mai
multe expediţii portugheze şi olandeze
au încercat să distrugă Palmares; o
bandeiră a reuşit acest lucru în 1694.
Quincey, Thomas de Vezi Thomas de
Quincey Quine, W(illard) V(an)
O(rman) (25.06.1908, Akron, Ohio,
SUA - 25.12.2000, Boston,
Massachusetts) Logician şi filozof
american. Şi-a susţinut doctoratul la
Universitatea Harvard în 1932 şi s-a
alăturat corpului profesoral de acolo în
1936. în perioada 1942-1945 a fost
ofiţer de spionaj al marinei americane în
Washington DC. Titularizat la Harvard
în 1948, a rămas acolo până în 1978,
când s-a pensionat. A întreprins
cercetări Quetzalcoatl, statuetă din
calcar, aparţinând culturii huastece,
Mexic, 900-1250 d.Hr.; Muzeul
Brooklyn, New York MU/M.
BROOKLYN, NEW YORK.
FONDURILE ■ II.NHY L.
8ATIERMAN Ş! FRANK S. BEN’SON
337 QUINE
QUINN extrem de originale şi de
importante în mai multe domenii ale
filozofiei, inclusiv în epistemologie,
logică, ontologie şi filozofia ]
limbajului. Este cunoscut pentru respin- |
gerea fundaţionalismului epistemologic
în favoarea a ceea ce el numea
„epistemologie j naturalizată", a cărei
modestă sarcină este, j mai degrabă,
aceea de a oferi o descriere i
psihologică a felului în care se obţine
cu- ! noaşterea ştiinţifică. Deşi a fost
influenţat j de pozitivismul logic al lui
Rudolf Carnap şi | al altor membri ai
Cercului de la Viena, este j celebru
pentru respingerea uneia dintre
doctrinele fundamentale ale
pozitiviştilor: distincţia analitic-sintetic.
în ontologie, el a refuzat să accepte
orice fel de proprietăţi, propoziţii sau
sensuri, întrucât acestea nu | pot fi decât
prost definite sau inutile din punct de
vedere ştiinţific. De asemenea, | este
cunoscut pentru interpretarea sa be-
havioristă a modului de deprindere a
limbii j şi pentru teza sa privind
indeterminarea traducerii, conform
căreia nu poate exista | nici un temei de
ordin factual capabil să decidă care
dintre indefinit de multele traduceri
posibile dintr-o limbă în alta este cea
corectă. Printre cărţile sale se numără:
Cuvânt şi obiect (Word and Object,
1960), Originile referinţei (The Roots of
Reference, 1974) şi o autobiografie,
Timpul vieţii mele | (The Time of My
Life, 1985). | Quinn, Anthony |
(21.04.1915, Chihuahua, Mexic - |
03.06.2001, Boston, Massachusetts,
SUA) | Actor de film american, de
origine mexi- | cană. A început să apară
în filme în 1936, mai întâi în roluri mici
de amerindieni sau de personaje străine.
După ce a apărut pe Broadway în Un
tramvai numit dorinţă (A Streetcar
Named Deşire), s-a întors la Hollywood
unde a câştigat Premiul Academiei
pentru rolurile sale din Viva Zapata!
(1952) şi Van Gogh (Lust for Life, J
1956). Remarcabil pentru masculinitatea
| brută, a jucat în peste o sută de alte
filme, j cele mai cunoscute fiind La
Strada a lui j Federico Fellini (1954),
Requiem pentru un boxer (Requiem for
al Heavy-Weight, 1962) şi Zorba grecul
(Zorba The Greek, 1964). Quinn a fost,
de asemenea, un artist plastic şi un
sculptor de succes. Quintana Roo Stat,
situat în E peninsulei Yucatan, în ] partea
de SE a Mexicului. Suprafaţa: 50 212
kmp; 874 963 loc. (2000). Centrul
administrativ: Chetumal. Regiunea a fost
folosită mulţi ani pentru exilarea
prizoni¬ erilor politici. întemeiat din
teritorii care aparţineau statelor Yucatán
şi Campeche, a devenit stat în 1974. Pe
teritoriul acestuia se găsesc multe ruine
maya. Principalele sale produse sunt
chicle şi o cantitate re¬ dusă de copra
(pentru producerea uleiului de cocos),
cultivată pe coastă lângă insula
Cozumel, unde a debarcat Hernán Cortés
în 1519, insulă care acum este o
populară destinaţie turistică. Quinte Braţ
al lacului Ontario, în partea de SE a
regiunii Ontario, din Canada. Se întinde
pe 121 km de la intrarea de lângă insula
Amherst, până la canalul Murray, la
capătul vestic. Este o zonă cu staţiuni, cu
un peisaj frumos; prezintă multe crevase
mici. Printre localităţile principale din
jurul său se numără Trenton, Belleville,
Deseronto şi Pieton. Numele lui derivă
de la Kenté, un sat indian de pe malul
său vestic. Quintero, José (Benjamin)
(15.10.1924, Panama City, Panama -
26.02.1999, New York, SUA) Director
de teatru american născut în Panamá. A
studiat teatrul la University of Southern
California şi a regizat prima sa piesă în
1949. A fost fondatorul teatrului Circle
din Square, unde a regizat piese cu
regularitate începând din 1950, aducând
instituţiei reputaţia de centru principal
pentru teatrul de bună calitate. Regia
piesei lui Tennessee Williams Vară şi
fum (Summer and Smoke, 1952) i-a
confirmat succesul şi a lansat-o pe
Geraldine Page. A devenit celebru cu
producţii după piese din sec. XX, în
special ale lui T. Williams şi Eugene
O’Neill, inclusiv Venirea omului de
gheaţă (The Iceman Cometh, 1956),
Lungul drum al zilei către noapte (Long
Day's Journey Into Night, 1956) şi Luna
dezmoşte¬ niţilor (A Moon for the
Misbegotten, 1973, Premiul Tony).
Quintilian în latină Marcus Fabius
Quintilianus (35 d.Hr., Calagurris
Nassica, Hispania Tarraconensis - după
96 d.Hr., Roma) Profesor şi scriitor
latin. A studiat şi a fost instruit în arta
oratoriei probabil la Roma. Din 68 d.Hr.
până în 88 d.Hr. a predat 338

mmw I ¡^ENCICLOPEDIA UN SALĂ

BRITANNjCA 'J JB | retorica, devenind
principalul profesor din Roma antică; a
fost un eminent avocat pledant. Lucrarea
sa Arta oratoriei (Institutio oratoria) este
o analiză practică a retoricii în 12
volume şi o contribuţie majoră la teoria
educaţională şi la critica literară.
Accentul dual pus pe instruirea
intelectuală şi pe cea morală a atras
umaniştii din sec. XV-XVI; prin
intermediul acestora a influenţat
perspectiva modernă asupra educaţiei,
ca instruire cu caracter total, având rolul
de a pregăti discipolul pentru viaţă.
Quirino, Elpidio (16.11.1890, Vigan,
Filipine - 28.02.1956, Novaliches) Al
doilea preşedinte al Republicii Inde¬
pendente a Filipinelor. A fost ales şi
numit în numeroase posturi în Filipine
înainte de independenţă. în 1934 l-a
însoţit pe Manuel Quezon în Statele
Unite pentru a asigura adoptarea legii
Tydings-McDuffie, care stabilea data
independenţei Filipinelor. A devenit
vicepreşedinte al lui Manuel Roxas după
independenţă, succedându-i la
preşedinţie, în urma morţii acestuia, în
1948. în timpul preşedinţiei sale (1948-
1953), statul filipinez a fost reconstruit
remarcabil după război, dar problemele
sociale au rămas nerezolvate (ducând la
răscoala Hukbalahap), iar corupţia
guver¬ nului era foarte răspândită.
Quirinus Zeitate romană foarte
importantă, în ierar¬ hia zeilor situându-
se imediat după Iupiter şi Marte.
Flaminii (vezi flamin) acestor trei zei
erau cei trei preoţi principali ai Romei,
în ciuda importanţei sale, se ştie puţin
despre Quirinus, care a fost la origine un
zeu al sabinilor. Este posibil să fi fost o
altă formă a zeului Marte. în epoca de
declin a republicii era identificat cu
Romulus. Sărbătoarea acestuia,
Quirinalia, era cele¬ brată pe 17
februarie, iar templul său era unul dintre
cele mai vechi ale Romei. Quisling,
Vidkun (Abraham Lauritz Jonsson)
(18.07.1887, Fyresdal, Norvegia -
24.10.1945, fortăreaţa Akershus, Oslo)
Om politic norvegian şi colaboraţionist
în Al Doilea Război Mondial. După ce a
lucrat ca ataşat militar la Petrograd şi
Helsinki, a devenit ministrul apărării al
Norvegiei în 1931. Şi-a dat demisia în
1933 pentru a forma Partidul Fascist al
Uniunii Naţionale. A colaborat activ la
ocuparea Norvegiei de către germani
(1940) şi a lucrat în guvernul de
ocupaţie. încercările sale de a-i converti
pe norvegieni la nazism au stârnit o
opozi¬ ţie puternică. După eliberarea
Norvegiei a fost judecat pentru trădare,
găsit vinovat şi ! executat. Numele său a
devenit un sinonim pentru cuvântul
„trădător“. Quito Oraş, 1 399 814 loc.
(2001), capitala Ecuadorului. Situat pe
pantele inferioare ale muntelui
Pinchincha, un vulcan activ, este aşezat
într-o vale îngustă din Anzi, la o
altitudine de 2 850 m. Este un orâş
precolumbian, care a fost capturat de
incaşi în 1487 şi ocupat de spanioli în
1534. Este cea mai veche capitală din
America de Sud şi păstrează mult din
atmosfera colonială. în 1552,
franciscanii au înfiinţat aici o şcoală de
artă, prima de acest tip din America de
Sud. Reprezintă unul dintre cele două
centre industriale majore ale
Ecuadorului; produce textile şi bunuri de
mic consum. Găzduieşte câteva instituţii
de învăţământ superior. Oraşul vechi a
intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO
în 1978. Qumran Loc pe coasta de NV a
Mării Moarte unde au fost descoperite
aşa-numitele Manuscrise de la Marea
Moartă, în 1947. Săpăturile arheologice
au scos la iveală rui¬ ne de clădiri la
mai puţin de o milă de mare, considerate
de unii savanţi ca fiind ocupate de
esenieni, probabil autorii manuscriselor.
Clădirile includ un scriptoriu, un atelier
pentru olărit şi o moară pentru făină.
Apa era furnizată printr-un apeduct. Se
crede că esenienii au fondat o
comunitate mo¬ nastică la Qumran, la
mijlocul sec. II Î.Hr.; au abandonat
temporar aşezarea după un cutremur şi
după incendiul din 31 î.Hr., dar ulterior
s-au întors şi au locuit acolo până când
legiunile romane au distrus comunitatea,
în 68 d.Hr. Qutb, Said nume complet
Ibrahim Husayn Kadhili Said Qutb
(09.10.1906, lângă Asyut, Egipt -
29.08.1966, Cairo) Scriitor egiptean,
una dintre cele mai importante figuri ale
reînvierii islamului 339 QUTB

QU YUAN sunnit modern. Se trăgea

dintr-o familie rurală de vază care
sărăcise. în prima parte a vieţii a lucrat
ca profesor. Iniţial un adept înflăcărat al
secularismului, a adoptat trep¬ tat
majoritatea viziunilor islamice. După o
scurtă perioadă în care a studiat în SUA
(1948-1950), s-a convins de corupţia
secu¬ larismului occidental, iar la
întoarcerea în Egipt a intrat în Frăţia
Musulmană. Iniţial avea o relaţie bună
cu regimul revoluţionar al lui Gamal
Abdel Nasser, însă a fost arestat (1954-
1964), împreună cu alţi şefi ai Frăţiei,
fiind acuzaţi de sediţiune. Din cauza
brutalităţii cu care a fost tratat în
închisoare, a devenit convins că şi
Egiptul, ca şi Occidentul, este corupt, şi,
pornind de la lucrări ale primilor
învăţaţi musulmani, printre care Ibn
Taymiya, a susţinut că o bună parte din
societatea musulmană modernă a decăzut
în apostazie, devenind, prin urmare, o
ţintă legitimă a jihadului. A elaborat
aceste idei în mai multe cărţi, prin¬ tre
care Semne pe drum (Ma’alim fil-
Tariq), care a devenit un model pentru
militanţii sunniţi moderni. Eliberat din
închisoare în 1964, a fost arestat din nou
în curând, acuzat de trădare şi executat.
Qu Yuan sau Ch’u Yuan (cca 339, Quyi,
China - 278 Î.Hr., Hunan) Poet chinez.
Născut în dinastia condu^ cătoare a
regiunii Chu, în tinereţe a fost favoritul
conducătorului regiunii. Ulterior însă a
fost alungat şi a călătorit foarte mult,
observând şi înregistrând obiceiu¬ rile
populare care aveau să-i influenţeze
creaţia. în cele din urmă s-a sinucis prin
înecare. Cel mai cunoscut poem al său
este cel intitulat întristare (Lisao). A fost
unul dintre cei mai mari poeţi ai Chinei
antice şi a exercitat o influenţă enormă
asupra poeţilor de mai târziu prin
versurile sale extrem de originale.
Qwaqwa Fostă enclavă a populaţiei de
culoare, în Africa de Sud. Se învecina
cu Lesotho şi cu provincia Natal. Are o
suprafaţă de 655 kmp, fiind cel mai mic
dintre statele de culoare din Africa de
Sud. A fost întemeiat în 1974;
principalele industrii includeau fa¬ brici
de cărămidă, cariere de piatră şi fabrici
de mobilier. A fost încorporat în
provincia Statul Liber Orange în 1994,
care a fost denumită provincia Statul
Liber după 1995.

Ra sau Re Zeu al creaţiei şi al Soarelui

în religia egip¬ teană. Conform
legendei, Ra parcurge cerul în barca lui
solară, iar noaptea călătoreşte în altă
barcă, străbătând lumea de dincolo, unde
trebuie să doboare un şarpe pentru a
putea renaşte. Considerat zeu creator, Ra
a apărut din oceanul haosului,
zămislindu-se pe sine însuşi şi apoi dând
naştere altor opt zei. începând cu
Dinastia IV, faraonii preiau denumirea
de „fiu al lui Ra", Ra devenind ulterior
parte din titulatura regală. Aceeaşi
denumire este adăugată numelor unor zei
precum Amon şi Sebek. Rabanus Maurus
sau Hrabanus Maurus (cca 780 d.Hr.,
Mainz, Franconia - 04.02.856 d.Hr.,
Winkel) Stareţ, arhiepiscop şi teolog
franc care a primit titlul de Praeceptor
Germaniae (pro¬ fesor al Germaniei)
datorită cunoştinţelor sale enciclopedice
şi numeroaselor scri¬ eri. A fost călugăr
benedictin; a devenit directorul şcolii de
la mănăstirea Fulda, lângă Frankfurt am
Main, în 803 d.Hr., şi a transformat
Fulda în principalul centru de
învăţământ european. A fost ales stareţ
în 822 d.Hr. şi a folosit mănăstirea ca
bază pentru misiunile creştine din
întreaga Europă. A fost numit
arhiepiscop de Mainz în 847 d.Hr.
Printre multele sale scrieri se numără
•Despre natura lucrurilor (De rerum
naturae, 842-847 d.Hr.), o enciclopedie
ce reunea toate cunoştinţele acumulate
până în sec. IX. A scris, de asemenea,
tratate de educaţie şi de gramatică şi
comentarii pe marginea Bibliei. Ca
stareţ şi arhiepiscop a fost implicat în
controversele canonice şi teologice
asociate cu Gottschalk din Orbais. rabat
Rambursare sau credit acordate unui
cumpărător care a plătit preţul integral
de listă pentru un anumit produs sau
serviciu. Discounturile care se
încadrează într-o limită rezonabilă şi
echitabilă sunt menite să impulsioneze
clienţii. Marii distribuitori de produse
de larg consum sau de produse de
folosinţă îndelungată practică aşa-nu-
mitele rabaturi „cu efect întârziat" sau de
fidelizare. Pentru a putea beneficia de un
astfel de discount, cumpărătorul trebuie
să fie de acord să achiziţioneze anumite
bunuri sau servicii în exclusivitate de Ia
un anumit distribuitor, pe o perioadă de
timp determinată. Acordarea de rabaturi
constituia o tactică obişnuită de ofertare
în sec. XIX, la care recurgeau adesea
marii industriaşi pentru a elimina
concurenţa firmelor mici, practicând
preţuri sub cele oferite de concurenţă.
Industria feroviară din Statele Unite
practica discriminarea în ofertele de
preţuri, acordând în secret rabat
clienţilor importanţi. Compania
Standard Oii a beneficiat de asemenea
avantaje care au ajutat-o să câştige
monopolul în indus¬ tria petrolieră.
Uneori guvernele practică rabaturi la
impozitele plătite în avans (de ex.
impozitul de proprietate, pe venit sau
datorat statului în urma unei vânzări).
Rabaturile la taxe şi impozite servesc la
stimularea economiei, la înapoierea unor
sume de bani către contribuabil (sume
provenite din câştigurile suplimentare la
buget) sau pot încuraja măsuri specifice.
Rabat în arabă Ribat Oraş, 1 700 000
loc. (2007), inclusiv zona metropolitană,
capitala Marocului. Este situat pe coasta
Atlanticului, la gura râului Bou Regreg,
pe malul opus faţă de oraşul Salé şi este
unul dintre cele patru oraşe imperiale
ale Marocului; a fost fondat în sec. XII
de Abd al-Mumin, un conducător din
dinastia Almohazilor, ca ribat (tabără de
341 RABAT

RABBAN TEEMMÊ& încartiruire) al

trupelor angrenate în răz¬ boiul sfânt
împotriva Spaniei. După 1609,
comunitatea unificată Rabat-Salé a
devenit loc de refugiu pentru numeroşi
mauri andaluzi care fuseseră izgoniţi din
Spania, iar mai târziu pentru corsarii
Sallee, cei mai temuţi dintre piraţii de
pe Coasta Berberă. După 1912, sub
dominaţie franceză, a fost transformat în
capitala administrativă a protectoratului
francez. în prezent, este centru al
industriei textile, fiind cunoscut pentru
covoare, pături şi produse de ma¬
nufactură din piele. Rabban Gămăliei
Vezi Gămăliei I Rabelais, François
(1494, Poitou, Franţa - 09.04.1553,
Paris) Scriitor şi preot francez. Se pare
că iniţial a studiat dreptul, după care a
intrat în ordinul franciscan, dar mai
târziu, din cauza unei dispute, a devenit
benedictin, în 1530 a părăsit ordinul
benedictin pentru a studia medicina,
profesie pe care o va practica tot restul
vieţii. A devenit un scolastic umanist
important, publicând traduceri din
Hipocrat şi Galenus. Faima lui se
datorează celor cinci romane comice
reunite sub titlul Gargantua şi
Pantagruel, incluzând capodoperele
Pantagruel (1532), Gargantua (1534) şi
A treia carte (Le tiers livre, 1546), cea
mai profundă operă a sa. Scrierile lui
Rabelais, de o mare frumuseţe, denotă o
inegalabilă măiestrie artistică, fiind
totodată un summum al învăţăturilor
umaniste, prezentate sub forma unui
mozaic parodic de scolastică, literatură
şi ştiinţă ce nu are asemănare cu altă
operă precedentă în limba france¬ ză. în
ciuda faptului că au fost interzise de
autorităţile civile şi bisericeşti din
cauza conţinutului lor satiric şi a umo¬
rului grosier, lucrările lui au fost citite în
întreaga Europă. De-a lungul carierei
sale, Rabelais s-a bucurat de libertate
datorită unor protectori influenţi. Rabi,
l(sidor) l(saac) (29.07.1898, Rymanôw,
Austro-Ungaria - 11.01.1988, New
York, New York, SUA) Fizician
american de origine poloneză. Şi-a
obţinut diploma de doctor la
Universitatea Columbia, unde a predat
mai târziu fizica (din 1929). între 1940-
1945, la MIT, a condus un grup de
oameni de ştiinţă care au contribuit la
perfecţionarea radarului şi i-a urmat lui
J. Robert Oppenheimer în funcţia de
preşedinte al Comitetului de Consiliere
Generală a Comisiei de Energie
Atomică (1952-1956). A propus
fuziunea cu laboratorul european CERN
şi a con¬ tribuit la fondarea
Laboratorului Naţional Brookhaven, din
New York. Metoda lui de măsurare a
proprietăţilor magnetice ale atomului,
ale nucleelor atomice şi ale moleculelor
(1937) a dus la crearea cea¬ sului
atomic, a maserului, a laserului, a
imagisticii cu rezonanţă magnetică şi a
tehnicii centrale pentru experimentarea
ra¬ zei atomice şi moleculare; a primit
Premiul Nobel în 1944. rabie Boală
infecţioasă acută, care atacă siste¬ mul
nervos central. Este de obicei fatală şi
apare la animalele cu sânge cald. Se
transmite prin saliva animalelor
infectate, cel mai des prin muşcătură.
Virusul rabiei se răspândeşte prin ţesutul
nervos, de la rană la creier. Simptomele
apar, de obicei, după o perioadă de
patru-şase săpt㬠mâni de la infectare,
deseori debutând cu stări de
irascibilitate şi de agresivitate.
Animalele sălbatice îşi pierd teama de
oameni şi dezvoltă foarte uşor tendinţa
de a muşca; acelaşi lucru se întâmplă şi
cu animalele de companie. Apoi apar
colapsul şi paralizia. Moartea survine,
de obicei, la un interval de trei-cinci
zile de la apariţia simptomelor. La
oameni, moartea poate surveni în urma
unei crize în faza incipientă, chiar
înainte de apari¬ ţia simptomelor de
colaps al sistemului nervos central. O
altă denumire a rabiei, hidrofobia (în
greacă, teamă de apă), vine de la
contracţia dureroasă a gâtului la
înghiţire. Dacă nu se tratează la timp (în-
tr-o zi sau două), cu un ser care conţine
anticorpi şi apoi cu o serie se vaccinuri,
rabia este aproape întotdeauna fatală la
om. Dezinfectarea imediată cu săpun şi
apă a muşcăturilor de animale poate
înl㬠tura o mare parte dintre virusuri.
rabin în iudaism, persoană calificată
prin studiul scripturilor ebraice şi a
Talmudului, pentru a deveni îndrumător
spiritual al comunităţii sau al
congregaţiei evreieşti. Hirotonisirea
poate fi conferită de orice rabin, dar
depinde, de obicei, de o declaraţie
scrisă, eliberată de învăţătorul
candidatului. Deşi rabinii sunt
consideraţi mai degrabă învăţători decât
preoţi, ei conduc servicii religioase,
asistă la bar mitzvah, oficiază căsătorii
şi sunt prezenţi la funeralii. în probleme
de divorţ, rolul unui rabin depinde de o
numire pe 342

lângă o curte specială de lege iudaică.

De asemenea, consiliază şi consolează
membrii congregaţiei şi supraveghează
educaţia reli¬ gioasă a tinerilor. Rabin,
Yitzhak (01.03.1922, Ierusalim, Israel -
04.11.1995, Tel-Aviv) întâiul prim-
ministru israelian născut în Israel. A
luptat în războiul pentru inde¬ pendenţa
Israelului şi a devenit şef al cabi¬
netului în 1964. Strategiile sale l-au
ajutat să câştige Războiul de Şase Zile,
din 1967. După ce s-a retras din armată
(1968), a fost ambasador în SUA (1968-
1973). în calitate de şef al Partidului
Muncitoresc din Israel, a fost de două
ori prim-ministru (1974-1977,1992-
1995). în timpul primu¬ lui mandat, a
încheiat un acord de încetare a focului
cu Siria, pe înălţimile Golan, şi a
ordonat raidul de la Entebbe, din
Uganda (vezi raidul de la Entebbe). Ca
ministru al apărării (1984-1990), a
răspuns cu forţa la intifada palestiniană.
în 1993, negocierile secrete cu
palestinienii au dus în final la o
înţelegere politică ce permitea un sistem
de autoconducere limitat al
palestinienilor în Fâşia Gaza şi în
Cisiordania; pentru aceasta, a primit
Premiul Nobel pentru pace, în 1994,
împreună cu Shimon Peres şi Yasser
Arafat. A fost asasinat de un extremist de
dreapta evreu. ra boteză Maşină-unealtă
pentru tăierea metalului, în care piesa de
lucru este fixată pe o suprafaţă plană,
care se deplasează înainte şi înapoi, sub
un instrument de tăiat cu un singur vârf.
Dispozitivul ce ţine unealta este ridicat
pe o şenilă, astfel încât unealta poate fi
deplasată pe suprafaţa mesei prin
mişcări scurte, în lateral. Deoarece
raboteza poate fi mişcată la aproape
orice unghi, pot fi lucrate o mare
varietate de suprafeţe. Rabotezele
mecanice sunt folosite şi pentru
prelucrarea lemnului. Raboteza face
aceeaşi operaţie ca şepingurile. De
asemenea, poate lucra şi cu piese de
până la 15 m. Rac în astronomie,
constelaţia dintre Leu şi Gemeni; al
patrulea semn zodiacal în astro¬ logie,
acoperind perioada 22 iunie-22 iulie.
Este reprezentat sub forma unui crab
(sau rac-de-râu), în mitologia greacă
fiind cra¬ bul care l-a ciupit pe
Herakles în timp ce se lupta cu hidra din
Lerna. Hercule a zdrobit crabul, dar
Hera, care-i era vrăjmaşă, a aşezat racul
pe cer între constelaţii. rac-de-râu
Denumire comună pentru cele peste 500
de specii de decapode înrudite cu
homarii. Aproape toate speciile trăiesc
în apă dulce şi mai bine de jumătate pot
fi întâlnite în America de Nord. Au
capul fuzionat cu toracele (secţiunea
mijlocie) şi corp segmentat, de culoare
galbenă, verde, roşie sau brună-închis.
Capul are bot ascuţit, iar ochii se află pe
pedunculi mobili. Exoscheletul este
subţire, dar dur, iar perechea anterioară
de picioare are pense mari. Racii-de-râu
au, de obicei, o lungime de 7,5 cm, însă
lungimea lor poate varia de la 2,5 cm la
40 cm. racemic Amestec de cantităţi
egale a doi izomeri optici, substanţe ale
căror structuri mo¬ leculare sunt imagini
în oglindă (vezi izo- mer). Cei doi
izomeri optici rotesc lumina polarizată
cu unghiuri opuse, anulându-se reciproc,
astfel încât amestecul racemic nu are
activitate optică. Racemizarea este
conversia unei forme optic active a unui
compus în amestec racemic; inversarea
acestui proces se numeşte rezoluţie.
rachetă Tip de dispozitiv cu reacţie care
foloseşte ca propulsori substanţe solide
sau lichide, ce asigură combustibilul şi
oxidanţii ne¬ cesari combustiei.
Termenul este folosit, în general, pentru
a desemna orice tip de vehicul, inclusiv
artificii, proiectile tele¬ ghidate şi
vehicule de lansare a navetelor spaţiale,
care sunt acţionate de un astfel de sistem
de propulsie. Mişcarea înainte apare ca
rezultat al reacţiei de evacuare cu o
viteză foarte mare a gazelor fierbinţi
prin partea din spate a vehiculului (vezi
legile mişcării ale lui Newton). rachetă
antibalistică Armă proiectată cu scopul
interceptării şi distrugerii rachetelor
balistice. Sistemele antibalistice s-au
dezvoltat încă din pe¬ rioada Războiului
Rece, când cursa înar¬ mărilor nucleare
a făcut să apară spectrul distrugerii
complete cu ajutorul rachetelor
balistice. La sfârşitul anilor 1960, atât )
Statele Unite, cât şi Uniunea Sovietică
au dezvoltat sisteme antibalistice
nucleare, care combinau rachetele de
intercepta¬ re de mare altitudine
(Spartan - Statele Unite şi Galosh -
Uniunea Sovietică) cu rachete de
interceptare în cea de-a doua fază a
traiectoriei (Sprint - Statele Unite şi
Gazelle - Uniunea Sovietică). Tratatul
343 RACHETA

RACHETA ICICLOPEDIA UNl^RSALÀ

BRITANNICj privind sistemele de
rachete antibalistice, din 1972, a limitat
sistemul de rachete antibalistice la un
singur amplasament pentru fiecare dintre
părţi. în anii 1980, SUA a lansat
cercetările în ambiţiosul pro¬ gram al
Iniţiativei de Apărare Strategică,
împotriva unui atac de nivel maxim din
partea Uniunii Sovietice. Efortul s-a do¬
vedit dificil din punct de vedere tehnic
şi i foarte costisitor şi a pierdut din
relevanţă odată cu desfiinţarea Uniunii
Sovietice. Atenţia a fost concentrată
asupra sisteme¬ lor pentru „teatrul de
război“, cum sunt rachetele Patriot, care
au fost folosite, cu | efecte limitate,
împotriva rachetelor Scud cu încărcătură
convenţională, în timpul Războiului din
Golful Persic (1990-1991). j în 2002,
Statele Unite s-au retras oficial j din
tratat, pentru a pune la punct dezvol- j
tarea unui program de apărare
antirachetă, împotriva unor puteri mai
mici sau a unor j state „criminale“.
rachetă balistică intercontinentală
Rachetă balistică nucleară, cu lansare de
la sol, cu o rază mai mare de 5 600 km.
Numai SUA, Rusia şi China deţin
rachete cu lansare de la sol de acest tip.
Prima a fost construită în Uniunea
Sovietică j în 1958, Statele Unite
construind-o pe j următoarea numai un
an mai târziu, iar j China după 20 de ani.
Principala rachetă J balistică
intercontinentală americană este j
racheta Minuteman. Rachetele balistice !
lansate de pe submarine, cu raza compa¬
rabilă cu aceea a celor de sol, includ ra-
I cheta Trident, construită de SUA şi
Marea Britanie, şi câteva sisteme
construite de Rusia, China şi Franţa.
rachetă de croazieră i Tip de rachetă
strategică teleghidată, ce i zboară la
joasă înălţime, perfecţionată de j SUA şi
de Uniunea Sovietică în anii 1960 | şi
1970. Racheta V-l este precursoarea | -
ei. Propulsate de un motor cu reacţie, I
rachetele de croazieră pot să aibă un
focos nuclear sau unul convenţional. Ele
sunt proiectate să stea aproape de sol,
fiind astfel greu detectate de radar. Sunt
lansate de pe nave, din submarine,
avioane şi de la sol. ! rachetă în trepte |
Vehicul de lansare condus de câteva sis-
| teme de rachete montate una deasupra
celeilalte. Cea mai de jos, sau prima
treaptă, I se aprinde şi ridică vehiculul
cu viteză ! din ce în ce mai mare (uneori
cu ajutorul unor rachete de propulsie
ataşate), până când îşi consumă tot
combustibilul. în acel moment, prima
treaptă se desprinde, uşurând greutatea
vehiculului, iar a doua treaptă este
aprinsă şi accelerează în con¬ tinuare
vehiculul. Treptele adiţionale sunt în
general folosite în acelaşi mod, până
când naveta spaţială a atins viteza
necesară pentru a intra pe orbită sau
pentru a se îndepărta de Pământ.
Numărul de trepte necesare depinde de
detaliile misiunii, de caracteristicile
vehiculului de lansare şi de alţi factori.
Primele vehicule aveau nevoie de cinci
trepte pentru a ajunge pe orbită;
majoritatea navetelor folosite în prezent
au nevoie doar de două trepte. rachetă
teleghidată Proiectil dotat cu mijloace
de schimbare a direcţiei după ce
părăseşte rampa de lansa¬ re. Aproape
toate rachetele modeme sunt propulsate
cu ajutorai altor rachete sau al unor
motoare cu reacţie şi au mecanisme de
ghidare, care funcţionează de obicei pe
bază de senzori şi care ajută racheta să-
şi atingă ţinta. De exemplu, rachetele cu
de¬ tectoare de căldură au senzori cu
infraroşu, care le permit să localizeze
emisiile de gaze ale motoarelor cu
reacţie. Racine, Jean (-Baptiste)
(22.12.1639, La Ferté-Milon, Franţa -
21.04.1699, Paris) Dramaturg francez şi
maestru al tragediei clasice franceze.
Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost
educat într-o mănăstire jansenistă şi a
ales teatrul ca o sfidare la adresa
educaţiei sale. Prima lui piesă a fost
pusă în scenă de Molière, în 1664.
Prietenia lor a luat sfârşit când Racine
şi-a oferit următoarea lui piesă,
Alexandru cel Mare (Alexandre le
Grand, 1665), unui teatru concurent şi a
sedus-o pe amanta şi actriţa principală a
lui Molière, Thérèse du Parc. Aceasta a
jucat în piesa lui Racine Andromaca
(Andromaque, 1667), a cărei temă o
constituie nebunia tragică a iubirii
pasionale. Singura lui comedie,
împricinaţii (Les Plaideurs, 1668), a
fost urmată de marile sale tragedii,
Britannicus (1669), Bérénice (1670),
Baiazid (Bajazet, 1672). După scrierea
capodoperei Fedra (Phèdre, 1677), o
tragedie cu subiect împrumutat din
mitologia greacă, s-a retras, pentru a
deveni istoric oficial al lui Ludovic
XTV Piesele sale ultime, Esther (1689)
şi Athalie (1691), au fost comandate de
soţia secretă a regelui, marchiza de
Maintenon. 344

Rackham, Arthur (19.09.1867, Londra,

Anglia - 06.09.1939, Limpsfield,
Surrey) Artist şi ilustrator englez. în
timp ce lucra J ca desenator la un ziar
londonez, a început | să ilustreze cărţi.
S-a perfecţionat folosind | autotipia,
desenele sale dezvăluind o ima¬ ginaţie
unică. A devenit cunoscut cu ediţia din
1900 a Basmelor fraţilor Grimm, iar
ilustraţiile sale pentru Rip Van Winkle
(1905) | i-au adus celebritatea şi în
America. în total, j a ilustrat mai mult de
60 de cărţi, inclusiv j clasici ai
literaturii pentru copii, precum şi I opere
ale lui William Shakespeare, Charles
Dickens, John Milton, Richard Wagner
şi Edgar Allan Poe. Racoviţă, Emil
(15.11.1868, laşi, România -
17.11.1947, Cluj) Biolog român.
Profesor universitar la Cluj, i membru al
Academiei Române. La bor¬ dul navei
Belgica, a fost primul explorator român
în Antarctica (1897-1899). Este
considerat unul dintre întemeietorii bio-
speologiei şi fondator al primului institut
| de speologie din lume (Cluj, 1920,
împre- j ună cu R Jeannel). Contribuţii
în zoologie şi biologie teoretică: Eseu
asupra probleme¬ lor biospeologice
(Essai sur les problèmes
biospéologiques, 1907), Speologia
(1927), Evoluţia şi problemele ei
(1929)). Racoviţă, familia - Familie
boierească originară din Moldova, care
a dat numeroşi demnitari în cele două
Ţări Româneşti, între care şi trei domni:
- Mihai Racoviţă, domn al Moldovei j
(1703-1705, 1707-1709, 1715-1726) şi
al Ţării Româneşti (1730-1731, 1741-
1744); impus iniţial pe tronul Moldovei
de către Constantin Brâncoveanu în
locul Cantemireştilor, a luat în repetate
rânduri tronul în cele două ţări, în
funcţie de j capriciile politicii otomane;
a fost foarte nepopular din cauza
fiscalităţii excesive pe care a practicat-
o; - Constantin Racoviţă, domn al
Moldovei (1749-1753, 1756- 1757) şi
al Ţării Româneşti (1753-1756, 1763-
1764); ca şi tatăl său, Mihai Racoviţă, a
practicat o politică fiscală
împovărătoare şi s-a sprijinit pe boieri
greci, creându-şi | mari duşmănii printre
boierii pământeni; - Ştefan Racoviţă,
domn al Ţării Româneşti (1764-1765),
fiu al lui Constantin Racoviţă; politica
sa fiscală excesivă a declanşat „răs¬
coala rufeturilor“ din Bucureşti (1765).
racquetball Joc asemănător cu
handbalul, jucat pe un teren încadrat de
pereţi, cu o rachetă cu mâner scurt şi cu
o minge mai mare decât cea folosită în
handbal. Jocul a fost inventat în 1950 de
Joseph G. Sobek (1918-1998), care era
nemulţumit de sporturile de sală, cu
racheta, din acea vreme. Până la
sfârşitul anilor 1990 existau deja 8,5
milioane de jucători de racquetball, în
91 de ţări. radar Sistem care foloseşte
ecourile undelor elec¬ tromagnetice
pentru a detecta şi a localiza obiecte în
spaţiu. De asemenea, măsoară cu
precizie distanţa până la un obiect şi
viteza cu care obiectul se mişcă înainte
sau înapoi faţă de locul observaţiei.
Radarul, al cărui nume este un acronim
pentru radiodetecţie şi radiolocaţie (în
engleză, radio detection and ranging)
este rezultatul cercetărilor experi¬
mentale ale lui Heinrich Hertz, la
sfârşitul anilor 1880. în Al Doilea
Război Mondial, cercetătorii din Anglia
şi SUA au creat un sistem radar cu
microunde de înaltă putere, pentru uz
militar. Radarul este folosit astăzi pentru
identificarea şi monitorizarea sateli¬
ţilor artificiali de pe orbita Pământului,
ca ajutor în pilotarea avioanelor şi a
navelor marine, în controlul traficului
aerian din jurul marilor aeroporturi, în
meteorologie şi în identificarea
„vitezomanilor" de pe drumurile
publice. radar invizibil /stealth/
Tehnologii militare prin care se
urmăreşte ca unele vehicule sau rachete
să fie nedec- tabile de radarele inamice
sau de alte mij¬ loace de detecţie
electronică. Cercetările în domeniul
mijloacelor antidetecţie au început la
scurt timp după inventarea radarului. în
Al Doilea Război Mondial, germanii îşi
acopereau tuburile de ali¬ mentare cu
aer ale submarinelor U-boat cu
materiale care absorbeau radiaţia radar.
La sfârşitul sec. XX, SUA dezvoltase
deja modele de radare invizibile, printre
care bombardierul F-117 Nighthawk şi
bom¬ bardierul strategic B-2 Spirit.
Materialele de suprafaţă şi de acoperire
ale avionului pot absorbi emisiile radar,
iar contururile rotunjite sau faţetele sale
reduc ecourile radar. De asemenea,
eşapamentul camu¬ flat reduce radiaţiile
infraroşii. Tehnologia invizibilă a fost
folosită şi la proiectarea submarinelor şi
a vaselor militare. Radcliffe, Ann
născută Ann Ward (09.07.1764, Londra,
Anglia - 07.02.1823, Londra) Autoare
engleză de romane gotice. A pri¬ mit o
educaţie aleasă, iar în 1787 s-a 345
RADCLIFFE

RADCLIFFE căsătorit cu un jurnalist

care a încurajat-o în încercările sale
literare. Primele sale două romane au
fost publicate anonîm. A devenit
cunoscută cu al treilea ro¬ man,
Romanul pădurii (The Românce of the
Forest, 1791). Cu al patrulea roman.
Misterele din Udolpho (The Mysteries
of Udolpho, 1794), a devenit cea mai
popu¬ lară romancieră din Anglia. Cu
romanul Italianul (The Italian, 1797),
care dezvăluie o abordare psihologică
deosebită, şi-a de¬ monstrat adevăratul
talent, tn povestirile sale, scenele de
teroare şi suspans sunt impregnate de
sensibilitate romantică. Vezi şi roman
gotic. Radcliffe-Brown, A(lfred)
R(eginald) (17.01.1881, Birmingham,
Warwick, Anglia - 24.10.1955, Londra)
Antropolog englez. A predat la universi¬
tăţile din Cape Town, Sydney, Chicago
şi Oxford. în versiunea sa asupra
funcţiona- lismului, părţile componente
ale societăţii (de ex. sistemul de
rudenie, sistemul legal) au o funcţie
indispensabilă, existenţa unei
componente fiind dependentă de cea¬
laltă; a dezvoltat un cadru sistematic de
concepte referitoare la structurile
sociale ale societăţilor mici. A avut un
impact profund asupra antropologiei
sociale en¬ gleze şi americane. Printre
lucrările sale majore se numără
Locuitorii de pe insulele Andaman (The
Andaman Islanders, 1922) şi Structură şi
funcţie în societatea primitivă (Structure
and Function in Primitive Society,
1952). Radek, Carol (Bernardovici)
născut Karl Sobelsohn (1885, Lemberg,
Galiţia, Austro-Ungaria - 1939,
Verhneuralsk, URSS) Politician
comunist rus. A participat la Revoluţia
Rusă din 1905, apoi a scris pentru
ziarele de stânga din Polonia şi din
Germania (1906-1914). în 1915 s-a
întâlnit cu Vladimir Ilici Lenin, iar în
1918 a contribuit la reorganizarea
Partidului Comunist German. S-a întors
în Rusia în 1919 şi a fost numit la
conducerea Cominternului, dar a fost
înlăturat în 1924 din cauza sprijinului pe
care i l-a acordat lui Lev Troţki. După
reabilitarea sa, în 1929, a devenit un
stalinist înflăcărat şi membru în comisia
editorială a ziarului Izvestia (1931-
1936). în ciuda devotamentului său, a
fost arestat şi judecat în procesele de
epurare şi condamnat să petreacă zece
ani în închisoare, unde a şi murit.
Radetzky, losif, Conte ~ (02.11.1766,
Trebnice, Boemia - 05.01.1858, Milano,
Lombardla) Ofiţer austriac. A luptat
împotriva france¬ zilor în războaiele
napoleoniene. Ca şef al statului-major, a
încercat să modernizeze armata
austriacă. în calitate de coman- dant-şef
al armatei austriece din Italia de N
(1831-1857), în 1848 a înăbuşit revolta
în provinciile Lombardia şi Veneţia,
care erau conduse de austrieci. A fost şi
guvernator general al acestor provincii,
între 1849 şi 1857. Statutul său de erou
naţional printre conservatori l-a inspirat
pe Johann Strauss să compună Marşul
Radetzky. Radha în mitologia hindusă,
iubită a zeului Krishna când acesta trăia
printre văcarii din Vmdavana. Deşi
căsătorită cu un văcar, Radha era
perechea constantă a lui Krishna care o
iubea mai mult decât pe celelal¬ te
amante ale sale. în mişcarea bhakti a
vishnuismului, Radha simbolizează
sufletul uman, iar Krishna pe cel divin.
Dragostea alegorică dintre Radha şi
Krishna a fost preamărită în poeziile
multor limbi indiene, iar Radha este
deseori venerată împreună cu Krishna,
mai ales în India de N şi de E. radiaţie
Proces prin care energia este emisă de
la o sursă şi propagată prin mediul
încon¬ jurător sau prin energia implicată
în acest proces. Radiaţia constă dintr-un
flux de particule atomice, subatomice
sau de unde. Exemple obişnuite sunt
lumina (o formă de radiaţie
electromagnetică) şi sunetul (o formă de
radiaţie acustică). Atât radiaţia
electromagnetică, cât şi cea acustică pot
fi descrise ca unde cu frecvenţe şi
intensităţi variate. Radiaţia
electromagnetică este, de asemenea,
tratată ca unităţi distincte de energie,
numite fotoni. Toată mate¬ ria este în
mod constant bombardată cu radiaţie din
surse cosmice şi terestre, iar elementele
radioactive emit câteva tipuri de
radiaţie (vezi radioactivitate). Vezi
radi¬ aţie Cerenkov, radiaţie Hawking,
radiaţie infraroşie, radiaţie
sincrotronică, radiaţie termică, radiaţii
ultraviolet. radiaţie cosmică
fundamentală Radiaţii electromagnetice,
mai ales din gama microundelor, despre
care se crede că sunt efectul rezidual
foarte deplasat al li¬ niilor spectrului
(vezi deplasarea spre roşu) aparţinând
exploziei care a avut loc cu miliarde de
ani în urmă, din care, conform 346
¡ENCICLOPEDIA UNi i^p tSALĂ
BRITANNiCA-jşl ¡gMMHjjj^k jmm |
modelului big-bang, a rezultat universul,
j Descoperite întâmplător în 1964 de
Robert W! Wilson şi Arno Penzias, sunt
suportul presupunerilor cosmologiei
big-bang. radiaţie de frânare (în
germană, Bremsstrahlung) Radiaţie
electromagnetică produsă de o încetinire
sau o deviere bruscă a par¬ ticulelor
încărcate electric, în special a
electronilor, care trec prin materie, în |
vecinătatea puternicelor câmpuri
electrice \ ale nucleelor atomice. Acest
fenomen se | produce când razele
cosmice traversează atmosfera
Pământului, explicând astfel | spectrul
continuu de radiaţii ultraviolet. radiaţie
electromagnetică Energie propagată în
spaţiu deschis sau | printr-un mediu
material, sub formă de unde
electromagnetice. Printre acestea se
numără undele radio, radiaţiile
infraroşii, j lumina vizibilă, radiaţiile
ultraviolet, raze- | le X, razele gamma.
Radiaţiile electromag- j netice prezintă
proprietăţi asemănătoare cu | cele ale
undelor, cum ar fi reflexia, refracţia, !
difracţia şi interferenţa, dar şi
proprietăţi | asemănătoare cu cele ale
particulelor, prin | faptul că energia lor
se eliberează în pa¬ chete eterogene sau
în cuante. Deşi toate tipurile de radiaţii
electromagnetice circulă cu aceeaşi
viteză, ele variază din punctul de vedere
al frecvenţei şi al lungimii de undă şi
interacţionează diferit cu materia. Vidul
este singurul mediu perfect transparent;
toate celelalte absorb anumite frecvenţe
ale i radiaţiilor electromagnetice.
radiaţie infraroşie ; Porţiune a spectrului
electromagnetic, | care se întinde de la
microunde până la capătul roşu al
spectrului vizibil al lu¬ minii. Lungimea
sa de undă variază de la cca 0,7 până la
1 000 de micrometri. Majoritatea
radiaţiilor emise de o suprafaţă uşor
încălzită sunt infraroşii şi formează un
spectru continuu. Agitaţia moleculară
produce radiaţie infraroşie extensivă,
dar i într-un spectru discret, de linii sau
benzi. Lungimile de undă infraroşie sunt
folosite, între altele, de echipamentele
pentru vedere pe timp de noapte, de
rachetele cu detector de căldură, în
spectroscopia moleculară | şi în
astronomia în infraroşu. Efectul de seră
este provocat de absorbirea radiaţiei
infraroşii de către gazele din atmosferă.
radiaţie sincrotronică Radiaţie
electromagnetică emisă de par¬ ticule
purtătoare de sarcină electrică ce se
mişcă cu viteze apropiate de cea a |
luminii, atunci când traiectoriile lor sunt
J modificate. Se numeşte astfel deoare¬
ce este produsă de particule cu viteză
mare într-un sincrotron. Această radiaţie
este puternic polarizată (vezi polarizare)
şi continuă. Intensitatea şi frecvenţa sa
depind atât de forţa câmpului magnetic
ce modifică traiectoria particulelor, cât
şi de energia acestor particule. Radiaţia
sin¬ crotronică pe frecvenţele radio este
emisă de electroni cu nivel ridicat de
energie, care urmează o traiectorie în
spirală prin câmpurile magnetice din
spaţiu, cum sunt cele din jurul lui
Jupiter. Radiaţia sincrotronică este
emisă de către corpuri din spaţiu, de la
planete până la resturile supernovelor
sau quasari. radiaţie termică Proces prin
care este emisă energie de c㬠tre o
suprafaţă caldă. Energia se numeşte
radiaţie electromagnetică şi se
deplasează cu viteza luminii sub această
formă fără a necesita un mediu de
transport. Energia termică variază în
frecvenţă, de la razele | infraroşii cu
frecvenţă scăzută la razele J ultraviolet
cu frecvenţă mare. Distribuţia j
intensităţii şi a frecvenţei razelor emise
{ este determinată de natura şi de
tempe¬ ratura suprafeţei emitente; în
general, cu cât obiectul este mai
fierbinte, cu atât lungimea de undă este
mai scurtă. Un obiect mai cald este un
emiţător mai bun decât unul mai rece, iar
o suprafaţă de culoare închisă este un
emiţător mai bun decât una argintie. Un
exemplu de radiaţie termică este
încălzirea suprafeţei terestre de către
Soare. radiaţii ultraviolet Porţiune a
spectrului electromagnetic, care se
întinde de la capătul violet al zonei de
lumină vizibilă, până în zona razelor X.
Radiaţiile ultraviolet (UV) se află între ¡
lungimile de undă de cca 400 nanometri
şi j zece nanometri şi corespund
frecvenţelor de 7,5 x IO14 Hz - 3 x 1016
Hz. Majoritatea razelor UV emise de
Soare sunt absorbite de stratul de ozon
al Pământului. UV au j putere mică de
penetrare, astfel încât în cazul oamenilor
efectele nu trec de piele. Aceste efecte
includ stimularea producţiei de vitamina
D, arsurile solare, bronzarea, semnele
de îmbătrânire şi schimbările car-
cinogene. Radiaţiile UV mai sunt
folosite în tratarea icterului la nou-
născuţi, la ste¬ rilizarea echipamentului
şi la producerea luminii artificiale. 347
RADIAŢIE

RADICAL CICLOPEDIA
UNIVERSALĂ BRITANNIC radical în
politică, persoană care doreşte schim¬
bări extreme ale unei părţi a societăţii
sau a întregii ordini sociale (derivă de
la cuvântul latin ce însemna „rădăcină",
sugerând o schimbare din rădăcină a
sis¬ temului). Această semnificaţie i-a
fost atri¬ buită de Charles James Fox în
1797, când acesta a cerut o „reformă
radicală", adică sufragiu universal. în
Franţa dinainte de 1848, republicanii şi
susţinătorii sufragiu¬ lui universal
pentru bărbaţi erau numiţi radicali.
Termenul a fost mai târziu aplicat
marxiştilor (vezi marxism) care chemau
la o schimbare socială fundamentală
pentru a înlătura diferenţele dintre
clasele sociale. Folosit în sens popular,
termenul se aplică extremismului politic,
nu neapărat violent, atât al formaţiunilor
de dreapta, cât şi al celor de stânga.
radical Termen folosit în chimie, cu un
sens do¬ minant şi două secundare. De
cele mai multe ori se referă la radicalii
liberi. Poate să însemne şi ion sau
grupare funcţională. radical liber sau
radical Moleculă care are cel puţin un
electron nepereche. Majoritatea
moleculelor au un număr par de
electroni, iar legăturile cova- lente sunt
formate de perechile de electroni
comuni. Prin scindarea acestor legături
apar doi radicali liberi separaţi, fiecare
cu câte un electron nepereche (pe lângă
cei care sunt în număr par). Aceştia pot
avea sarcină electrică sau pot fi neutri,
au o mare reactivitate şi sunt foarte
instabili. Se combină între ei sau cu
atomi care au număr impar de electroni.
în reacţie cu moleculele nemodificate, ei
preiau o parte din sarcină, pentru a-şi
completa propria structură electronică,
generând noi radicali care, la rândul lor,
vor reacţiona cu alte molecule. Astfel de
reacţii în lanţ sunt foarte importante
pentru descom¬ punerea substanţelor la
temperaturi mari şi în cazul
polimerizării. în corpul uman, radicalii
liberi oxidaţi (vezi oxidoreducere) pot
afecta ţesuturile. Substanţele nutritive
antioxidante (de ex. vitamina C şi
vitamina E, seleniu) pot reduce efectele
acestora. Căldura, radiaţiile ultraviolet
şi radiaţiile de ionizare (vezi leziune
provocată de radi¬ aţii) pot genera
radicali liberi. Aceştia sunt magnetici,
aşa că proprietăţile lor pot fi studiate cu
ajutorul unor tehnici precum
susceptibilitatea magnetică şi măsurarea
rezonanţei paramagnetice a electronilor.
radiestezie Practică ocultă folosi¬ tă
pentru a găsi apa, mineralele sau alte
substanţe ascunse. Cel care practică
această căutare foloseşte o nuia de alun,
de sco¬ ruş sau de salcie, în formă de Y
(vergea magică). Căutătorul apucă
nuiaua de cele două capete ale furcii şi o
plimbă paralel cu terenul pe care caută,
părând să primească semnale de sub pă¬
mânt. Dacă nuiaua tremură intens sau se
arcuieşte spre pământ, înseamnă că a
fost localizată o substanţă îngropată.
Practicată pentru prima dată în Europa,
în Evul Mediu, radiestezia este folosită
mai ales pentru a găsi surse de apă, dar
poate folosi şi pentru localizarea
metalelor preţioase, a comorilor
îngropate, a vestigiilor arheologice sau
chiar a cadavrelor. radio Radiaţie
electromag¬ netică de frecvenţă mai
mică (dar cu o lungime de undă mai
mare) decât lumina vizibilă sau decât
radiaţia infraroşie, care constă într-o
gamă de frec¬ venţe folosite pentru
semnalele de navigaţie, difuzarea AM şi
FM, transmisii de televi¬ ziune,
comunicaţii prin telefonie mobilă şi
diferite forme de radar. Pentru transmi¬
siile radio, informaţiile sunt transmise
unei unde purtătoare prin variaţii de
amplitudi¬ ne, de frecvenţă sau de
durată. Tehnologia radioului a apărut ca
© MERR1AM-WEBSTER INC. Undele
radio se află la capătul de jos al
frecvenţei spectrului magnetic. Ele sunt
utilizate mai ales în diferite tipuri de
semnale de comunicaţie. Detectarea
surselor radio naturale în
radioastronomie şi astronomie radar are
o importanţă deosebită. Sunt prezentate
câteva aplicaţii în poziţia lor
aproximativă în spectru (pe o scară
algoritmică). Microundele reprezintă un
subansamblu al spectrului de unde radio,
situându-fic într-un interval variind în
lungimi de undă de la cca 1 la 1000 mm,
sau cu o frecvenţă cuprinsă între ccn 1 şi
100 GHz. Domeniul microundeloi este
utilizat în diferitele forme de radar, în
comunicaţii, la nivel de navete spaţiale
şi sateliţi (ca în Sistemul Global de
Poziţionare), precum şi în cuptoarele cu
microundn Comunicaţiile la nivel de
amatori, cum ar fi radiofrecvenţa CB
(bandii de frecvenţă radioamatori) sau
undnlr radio scurte, se situează în jurul a
10 MHz. Navigaţia marină şi sistemtll
de comunicaţie operează, în special, în
banda situată sub 1 MHz. Detectoarele
de metal, sistemul Lorar (abreviere din
engleză pentru Long Range Navigation),
sistem hiperbolic de radionavigaţie, şi
imagistica prin rezonanţă magnetică
(IRM) sau rezonanţa magnetică nucleară
(RMN) folosesc, şi ele, unde radio.
sateliţi şi microunde telefoane mobile
TV radiofrecvenţe FM TV
radiofrecvenţe CB radiofrecvenţe AM
348

ICICLOPEDIA UM&ffcSALĂ
BRITANNIC, ✓ rezultat al studiilor
efectuate de Michael Faraday, James
Clerk Maxwell, Heinrich Hertz,
Guglielmo Marconi şi alţii, iar după
apariţia oscilatorului cu tub electronic, a
circuitului acordat şi a altor
componente, a urmat o îmbunătăţire a
acesteia. Inovaţiile de mai târziu au
inclus înlocuirea tuburilor electronice cu
tranzistoare şi a firelor cu circuite
imprimate. Vezi astronomie în unde
radio şi radar. radioactivitate
Proprietate a anumitor tipuri de mate¬
rie de a emite radiaţie în mod spontan.
Fenomenul a fost descoperit în 1896 de
Henri Becquerel, la sarea de uraniu, şi
s-a văzut curând că toţi compuşii
uraniului sunt radioactivi din cauza
radioactivităţii acestui element. în 1898,
Marie Curie şi soţul ei au descoperit
alte două elemen¬ te puternic
radioactive care apar în mod natural,
radiu şi poloniu. Radiaţia este emisă de
nuclee atomice instabile (vezi nucleu),
care încearcă să devină mai stabile.
Principalele procese ale radioactivităţii
sunt dezintegrarea alfa, dezintegrarea
beta şi dezintegrarea gamma. In 1934 s-a
desco¬ perit că radioactivitatea putea fi
provocată în mod controlat în materie
obişnuită, prin transformare artificială.
radiologie Ramură a medicinei care
foloseşte radiaţia pentru diagnosticarea
(diagnosticare ima¬ gistică) şi
tratamentul (radioterapie) unor boli. La
început erau utilizate raze X pentru
diagnosticare, raze gamma şi alte
radiaţii ionizante pentru tratament. In
prezent, me¬ todele de diagnosticare
includ scanarea cu izotopi (vezi
medicină nucleară), folosirea radiaţiilor
neionizante, cum ar fi radiografia cu
ultrasunete şi prin rezonanţă magnetică,
precum şi testarea radioimunităţii (în
care izotopii radioactivi din anticorpi
detectea¬ ză cantităţi minime de
hormoni pentru diagnosticarea
afecţiunilor endocrine). în zilele noastre,
radioterapia include, în tra¬ tamentul
cancerului, hormoni radioactivi şi
medicamente chimioterapeutice.
radiologie terapeutică Vezi radioterapie
radiotelescop Combinaţie de receptor
radio şi antenă, folosită pentru
observaţie în radioastro¬ nomie (vezi
astronomie în unde radio şi radar).
Radiotelescoapele variază mult, dar
toate au două componente de bază, o
antenă radio mare şi un radiometru sau
Telescopul Lovell, radiotelescop mobil,
Observatorul Jodrell Bank,
Macclesfield, Cheshire, Anglia
CENTRUL ŞTIINŢIFIC JODRELL
BANK un receptor radio. Deoarece
unele surse radioastronomice sunt
extrem de slabe pe Pământ, de obicei
radiotelescoapele sunt foarte mari şi se
folosesc cele mai sensibile dintre ele.
Primul mare radiote¬ lescop manevrabil
a fost realizat în 1957, la Jodrell Bank,
Anglia. Cel mai mare radi¬ otelescop
manevrabil din lume este cel al
Observatorului Radioastronomic
Naţional din Green Bank, Virginia de
Vest, SUA, a cărui antenă are
dimensiunile 110x100 m. Cel mai mare
radiotelescop simplu din lume este
reflectorul sferic fix, de 305 m, de la
Observatorul Arecibo din Puerto Rico.
Cel mai puternic radiotelescop din lume
este Very Large Array din New Mexico,
SUA, ce include 27 de antene parabolice
mobile separate care realizează
împreună rezoluţia unei singure antene
cu diametrul de 35 km. radioterapie sau
terapie cu radiaţii sau radiologie
terapeutică Folosire a surselor de
radiaţii pentru tratarea sau pentru
diagnosticarea unor boli, de obicei
cancer (inclusiv leucemia). Radiaţia
ionizantă, folosită în primul rând pentru
a distruge celulele bolnave, acţio¬ nează
cel mai bine la cancerele cu evoluţie
rapidă. în unele cazuri însă, radiaţia
poate cauza cancer (vezi leziune
provocată de radiaţii), prin urmare nu
mai este folosită pentru evoluţiile
benigne. Alte complicaţii includ greaţă,
pierdere a părului, pierde¬ re în greutate
şi slăbiciune. Substanţele radioactive
pot fi implantate în tumori (vezi
medicină nucleară). Radiaţia externă
implică 10-20 de şedinţe într-un interval
de câteva luni, fie după înlăturarea chi-
ruigicală a excrescenţei, fie atunci când
operaţia chirurgicală este imposibilă; se
poate administra în doze mai mari la 349
RADIOTERAPIE

RADIOU BZHBEESH! J Iii :Wl M >•

fflff: Î tumori mai adânci. Radiaţiile
infraroşii şi cele ultraviolet se aplică
prin intermediul lămpilor pentru a calma
inflamaţiile. Radioul Public Naţional
/National Public Radio/ Reţea publică
de radio din SUA. A fost înfiinţată de
Corporaţia pentru Programe Publice, în
1970, pentru a autoriza transmi¬ sia de
programe de către posturile de radio
necomerciale şi educative din SUA.
Dacă la început autoriza programe în
domeniul artelor, după 1983 reţeaua s-a
orientat spre programele de ştiri.
Prezintă progra¬ mele zilnice Moming
Edition şi AII Things Considered,
precum şi emisiunile cu invitaţi Fresh
Air şi Talk ofthe Nation. Radişcev,
Aleksandr (Nikolaevici) (31.08.1749,
Moscova, Rusia - 24.09.1802, Sankt
Petersburg) Scriitor rus. Deşi era de viţă
nobilă, a urmat o carieră de funcţionar,
în care a cunoscut oameni din toate
clasele sociale. Influenţat de scriitori
precum Jean-Jacques Rousseau, a scris
Călătorie de la Petersburg la Moscova
(Puteşestvie iz Petersburga v Moskvu,
1790), în care a descris exemple de
nedreptate socială, sperând că observa¬
ţiile sale asupra iobăgiei, asupra
autocraţiei şi asupra cenzurii ar lumina-
o pe Ecaterina II, însă a fost arestat şi
exilat în Siberia. A fost iertat de
Aleksandru I în 1801, dar s-a sinucis un
an mai târziu. I-a inspirat pe
revoluţionarii de mai târziu, de ex. pe
cei care au declanşat răscoala
decembristă. radiu Element chimic, cel
mai greu metal alca- lino-pământos,
simbol chimic Ra, număr atomic 88. A
fost descoperit de Mărie Curie şi de
soţul ei, Pierre Curie, în 1898 şi izolat
înainte de 1910. Toţi izotopii lui sunt
radioactivi (vezi radioactivitate). Radiul
nu apare liber în natură, dar se găseşte în
minereurile naturale cum ar fi
pehblenda, ca produs de dezintegrare
radioactivă a unor elemente mai grele,
inclusiv uraniul. Este foarte reactiv din
punct de vedere chimic şi toţi compuşii
săi au valenţa 2. Folosirea lui în
medicină (vezi radioterapie, radiologie)
e din ce în ce mai rară, din cauza
costurilor, iar utilizarea sa la bunu¬ rile
de consum (pentru a lumina cifrele şi
limbile ceasurilor, precum şi ecranele
instrumentelor) a fost oprită, din cauză
că radiaţiile pot provoca leziuni. Se mai
foloseşte încă la realizarea unor
radiografii sau ca sursă de neutroni.
radon Element chimic, simbol chimic
Rn, număr atomic 86. Cel mai greu gaz
inert, este incolor, insipid, inodor,
radioactiv (vezi radioactivitate) şi
aproape complet nere- I activ (formează
compuşi doar cu fluorul). Se găseşte rar
în natură, deoarece izotopii lui au viaţă
scurtă şi din cauză că radiul, care este
sursa lor, se întâlneşte rar. Se infiltrează
în atmosferă din anumite soluri şi roci
(cum ar fi granitul) şi se poate acu¬
mula în spaţii slab aerisite, situate
aproape de nivelul solului, inclusiv în
subsolurile j caselor; se ştie că folosirea
unor astfel de spaţii măreşte riscul
cancerului pulmonar mai mult decât
oricare alt factor obişnuit, exceptând
fumatul. Radonul se foloseşte în
radioterapie, în diagnosticare imagistică
şi în cercetare. Radu I Domn al Ţării
Româneşti (d. cca 1377 - cca 1383).
Vechii cronicari munteni l-au confundat
cu legendarul Negru-Vodă, plasându-i
domnia în jurul anului 1200. Se pare că
a stopat expansiunea maghia¬ ră,
respingând armata regelui Ludovic de
Anjou şi recucerind cetatea Severinului.
Campania maghiară a avut loc, după
toate informaţiile (vagi şi nu din sursele
cele mai sigure), în vara anului 1377.
Este neclar cine a fost înfrânt în
ciocnirile dintre trupele regatului ungar
şi domnul valah. Cert este că, după
presupusele lupte, nu s-a înregistrat
domnia vreunui ban ungur în Ţara
Severinului. Radu I este cel care i-a dat
sprijinul cuviosului Nicodim din Prilep
(canonizat în 1955), începând, pare-se
pe locul unei biserici de lemn,
construcţia mănăstirii de la Tismana
(sfin¬ ţită în 1377-1378) şi sprijinind-o
cu danii în pământ şi bani. A ctitorit şi
mănăstirile de la Cozia şi Cotmeana şi a
adus moaştele sfintei Filofteia de la
Târnovo la mănăstirea Curtea de Argeş.
Momentul morţii şi locul de
îngropăciune nu sunt cunoscute, dar la j
1385 hrisoavele domneşti erau semnate
de fiul său, Dan I. Mircea cel Bătrân a
fost, şi el, fiul lui Radu I. în necropola
bisericii domneşti de la Curtea de Argeş
a fost des- \ coperit, în timpul
săpăturilor arheologice din 1920, un
mormânt care ar putea fi de la sfârşitul
sec. XIV, după inventarul bogat în piese
vestimentare şi ornamente, şi ar putea
aparţine lui Radu I. Radu cel Frumos sau
Radu III Domn al Ţării Româneşti
(1462-1473, j 1473-1474, ’ 1474, 1474-
1475), fiu al lui ! 350

Vlad II Dracul şi frate vitreg mai mic al

lui Vlad Ţepeş. Au fost amândoi, în
primii ani de viaţă, ostateci ai sultanului
Murat II în cetatea Adrianopole (Edirne
de astăzi). Vlad Ţepeş a fost eliberat
(1448) pentru a prelua tronul Valahiei,
însă Radu cel Frumos a rămas în
Adrianopole şi s-a convertit la islam.
După ce Vlad Ţepeş a fost alungat de pe
tron, de turci şi de boierii revoltaţi de
cruzimea voievodului, Radu cel Frumos
a fost preferatul sultanului Mahomed II
pentru domnia Ţării Româneşti. Pentru
că era unul dintre aliaţii pe care îşi
bazau turcii supremaţia est-europeană,
Radu cel Frumos a devenit inamicul lui
Ştefan cel Mare care l-a înfrânt în
luptele de la Soci (1471) şi Vodna
(1473). Hărţuit de fratele său, Vlad
Ţepeş, şi de domnul moldovean, în
ultimii doi ani de viaţă Radu cel Frumos
a domnit doar trei foarte scurte
perioade, fiind înlocuit de Basarab III
Laiotă cel Bătrân, adus pe tron de Ştefan
cel Mare sau de turci. După înfrângerea
de la Soci a fugit din ţară, iar soţia şi
fiica lui, Maria Voichiţa, au căzut în
mâinile lui Ştefan cel Mare. Radu cel
Frumos a murit pare-se de sifilis în
1475. Succesor la tron i-a fost Basarab
Laiotă cel Bătrân. Fiica lui a devenit, în
1480, ultima soţie (a treia) a lui Ştefan
cel Mare. Radu ce! Mare sau Radu IV
(1467, /?/ - 1508, /?/) Domn al Ţării
Româneşti între 1495 şi 1508, fiu al lui
Vlad IV Călugărul. A dom¬ nit alături de
tatăl său din 1492 până în septembrie
1495, apoi a stat singur pe tron până la
moarte. A avut mai mulţi copii legitimi,
dintre care trei (Vlad VII Vintilă, Mircea
Ciobanul, Radu VII Paisie) au fost
domni ai Ţării Româneşti. De asemenea,
doi dintre copiii nelegitimi, Radu VI
Bădica şi Radu de la Afumaţi, au ajuns
la rândul lor pe tron. Pentru a
recompensa sprijinul primit de la
puternicii boieri Craioveşti, a înfiinţat
pentru ei funcţia de ban al Craiovei. S-a
împotrivit influenţei otomane semnând în
1501 un tratat cu Ungaria, prin care
domnul valah se recunoştea vasal al
regelui Vladislav II. Radu cel Mare a
ridicat biserica Sfântul Nicolae a
Episcopiei Râmnicului şi a reconstruit,
lângă ceta¬ tea sa de scaun, Târgovişte,
mănăstirea Dealu (1499-1501) în locul
unei biserici de lemn care fiinţa de la
1431, după cum afirmă istoricul Nicolae
Iorga. Acolo (sau la mănăstirea Snagov,
unde mama lui Radu cel Mare era
călugăriţă) s-au tipărit mai multe cărţi în
limba slavonă, între care Liturghierul lui
Macarie (1508). în 1503, pentru a
reorganiza viaţa bisericească din Ţara
Românească, l-a adus în ţară, ca
mitropolit, pe fostul patriarh Nifon, aflat
în surghiun la Adrianopole. însă Nifon a
fost nemulţumit de modul în care era
tratat la curte şi de faptul că domnul
încerca să-i influenţeze deciziile. După
ce s-a opus căsătoriei uneia dintre
surorile domnului cu o rudă apropiată,
patriarhul s-a retras la muntele Athos
(1505) unde a şi murit în 1508.
Osemintele lui Nifon au fost aduse în
ţară de Neagoe Basarab şi aşezate,
câteva zile, în incinta mănăstirii Dealu,
pe cripta lui Radu cel Mare, pentru a-i
reconcilia simbolic pe cei doi. Radu de
la Afumaţi Domn al Ţării Româneşti
(1522-1523, 1524, 1524-1525, 1525-
1529). Fiu nele¬ gitim al lui Radu cel
Mare, căsătorit cu Voica, fiica
vornicului Vlad din Bucşani, şi apoi cu
Ruxandra, fiica voievodului Neagoe
Basarab. După prima etapă de domnie a
fost înlăturat de Vladislav III şi aruncat
în temniţă la Constantinopol. A plătit un
tribut consistent pentru a se întoarce pe
tron, iar domnia sa a fost, practic, o
con¬ tinuă bătălie pentru a se menţine pe
tron. A finalizat mănăstirea Curtea de
Argeş, a cărei construcţie fusese
începută de so¬ crul său, aducându-1 pe
meşterul zugrav Dobromir pentru a picta
frescele interioare (1526). A purtat 20
de bătălii, încercând să rămână pe tron
şi să se opună turcilor, care sprijineau
diferiţi pretendenţi (pe propriul său
frate, Radu Bădică, sau pe Vladislav
III). A acceptat, pentru o vreme, un
compromis cu turcii, la îndemnul
influenţilor boieri Craioveşti, însă
tentativa sa de a relua politica
antiotomană l-a costat viaţa. A fost ucis
de boieri chiar în biserica Cetăţuia din
Râmnicu-Vâlcea, împreună cu fiul său
Vlad. Este înmormântat la Curtea de
Argeş, alături de regii României, iar
piatra sa tom¬ bală, o veritabilă operă
de artă, cuprinde una dintre cele mai
complexe inscripţii din acea perioadă.
Radu, fiul din căsătoria cu Ruxandra, a
domnit sub numele de Radu Iliaş
Haidăul (noiembrie 1552-mai 1553).
Radu Zugravul (1740-1802) Pictor de
biserici, miniaturist şi iconar român,
unul dintre ultimii reprezentanţi de
marcă ai tradiţiei medievale în Ţara
Românească. A pictat bisericile din
Gura Văii, Brădet şi Cometu. A întocmit
un Caiet de modele pentru zugravii de
biserici. 351 RADU

RAEBURN Raeburn, Sir Henry

(04.03.1756, Stockbridge, Scoţia -
08.07.1823, Edinburgh) Pictor portretist
scoţian. A fost ucenicul unui bijutier şi
nu a avut pregătirea teo¬ retică a unui
pictor. A lucrat mai ales ca miniaturist şi
a creat un stil distinct de portrete în ulei,
pictând direct pe pânză, | fără a desena
mai întâi. Portretele sale se
caracterizează printr-o valorificare in¬
tensă a vopselei şi prin efecte de lumină
experimentale. în tablourile sale lumina
vine, de obicei, din spatele personajelor
reprezentate. A fost ales preşedinte al
Societăţii Artiştilor din Edinburgh
(1812) j şi academician regal (1815), a
fost numit | cavaler în 1822 şi desenator
al Maiestăţii j Sale pentru Scoţia
(1822). Raeder, Erich j (24.04.1876,
Wandsbek, Germania - | 06.11.1960,
Kiel, Germania de Vest) Ofiţer de
marină german. După ce a fost şeful de
stat-major al unui amiral, în Primul
Război Mondial, a avansat la \ gradul de
amiral. Din 1928, în calitate de
comandant-şef de marină, a impulsionat
construcţia submarinelor (interzise prin |
Tratatul de la Versailles) şi a
crucişătoarelor rapide. Numit mare
amiral în 1939, a co- j ordonat invazia
Danemarcei şi a Norvegiei, j în 1940.
Diferenţele de opinii dintre el | şi Adolf
Hitler au dus la demiterea lui | de la
comanda supremă, în 1943. A fost |
condamnat pe viaţă în procesele de la
Nürnberg, dar a fost eliberat din motive
de sănătate, în 1955. Raetia sau Rhaetia
Provincie antică romană, la S de fluviul
Dunărea. Cuprindea părţi din Austria,
din Elveţia şi din Germania de azi.
Locuitorii săi erau, probabil, un amestec
de descen- I denţi iliri şi celţi. Cucerită
de Roma în I 15 î.Hr., a devenit o parte
importantă a | imperiului, datorită
poziţiei sale, drumurile | care legau
Italia de Dunăre şi Gallia de i Balcani
intersectându-se în Raetia. Fiind o
provincie de frontieră, graniţele sale s-
au mutat în urma invaziei triburilor
germani¬ ce; în sec. I d.Hr., graniţa de N
s-a extins până la râul Neckar, dar în
sec. III graniţele de V şi de N au revenit
la poziţia iniţială. | în 450 d.Hr., Roma
mai stăpânea doar j regiunile alpine ale
provinciei. | Rafael I în Biblie şi Coran,
unul dintre arhangheli, în Cartea apocrifi
a lui Tobit, apare sub înfăţişare umană şi
îl învinge pe demonul Asmodeu. Numele
său în ebraică înseam¬ nă „Dumnezeu a
vindecat", iar în Tobit sarcina acestuia
este să vindece pământul. Rafael este
considerat sfânt atât în bisericile
răsăritene, cât şi în cele apusene, fiind
săr¬ bătorit pe 24 octombrie. Rafael
născut Raffaello Sanzio (06.04.1483,
Urbino, ducatul Urbino, Italia -
06.04.1520, Roma, Statele Papale)
Pictor desăvârşit şi arhitect al Renaşterii
italiene, celebru pentru Madonele sale şi
pentru decorarea aşa-numitelor
„camere" ale lui Rafael de la Vatican.
Operele sale sunt admirate pentru
armonia formelor şi naturaleţea
compoziţiei, precum şi pentru împlinirea
idealului neoplatonic al imaginii
măreţiei umane. Primii ani la Urbino
Rafael era fiul lui Giovanni Santi şi al
Măriei di Battista Ciarla. Mama lui s-a
stins din viaţă în 1491. Potrivit artistului
şi biografului Giorgio Vasari, tatăl său
era un pictor mediocru. Era însă un om
cultivat, în permanent contact cu ideile
artistice vehiculate la curtea din Urbino.
înainte de moartea lui, pe când Rafael
avea numai 11 ani, şi-a iniţiat fiul în
pictură şi în filozofia umanistă specifică
mediului aristocratic. Urbino a devenit
un adevărat centru cul¬ tural în timpul
domniei ducelui Federico da
Montefeltro, care a sprijinit arta şi a
atras la curtea sa oameni înzestraţi,
precum Donato Bramante, Piero della
Francesca sau Leon Battista Alberti.
Chiar dacă mai târziu avea să fie
influenţat de marii artişti ai Romei şi
Florenţei, Rafael a făcut primii paşi în
pictură la Urbino. Probabil că vigoarea
culturală a oraşului i-a stimulat firea
precoce, întrucât la doar 17 ani, la
cumpăna dintre veacuri, a dat primele
dovezi ale talentului său ieşit din comun.
Ucenicia la Perugia Nu se cunoaşte data
sosirii la Perugia, deşi unii istorici
vorbesc de 1495. Primele dovezi ale
activităţii artistice întreprinse aici le
găsim într-un document din 10 de¬
cembrie 1500, o comandă primită de tâ¬
nărul artist, numit deja „maestru", pentru
finalizarea unei picturi pe altar până la
data de 13 septembrie 1502. E limpede
că făcuse deja dovada măiestriei sale,
între 1501 şi 1503 fiind însărcinat să
picteze încoronarea Fecioarei, pentru
capela Oddi din biserica San Francesco
din Perugia (pictură aflată actualmente
în Muzeul Vaticanului, la Roma). 352

Marele maestru umbrian Pietro Perugino

lucra în această perioadă la picturile
murale pentru Collegio del Cambio din
Perugia, astfel că, devenind ucenicul
său, Rafael a avut ocazia să-şi
desăvârşească meşteşugul. Pe lângă
învăţăturile practice, Rafael a preluat şi
ceva din stilul graţios al ma¬ estrului.
Predarea cheilor Sfântului Petru, pictată
de Perugino între 1481 şi 1482 pentru
Capela Sixtină din Roma, e sursă de
inspiraţie pentru prima operă de seamă,
Logodna Sfintei Fecioare (1504,
Pinacoteca Brera din Milano). Influenţa
lui Perugino se regăseşte în accentul pus
pe perspectivă, în legăturile dintre
personaje şi arhitecto¬ nică, precum şi
în lirismul figurilor. Insă chiar şi în
această compoziţie timpurie iese la
iveală sensibilitatea aparte a artistului.
Personajele şi-au pierdut din rigiditate,
atât în dispunerea faţă de arhitectură, cât
şi unele faţă de altele, fiind mai puţin
formale şi mai animate. Tandreţea
figurilor şi legăturile calde dintre ele
întrec orice realizare a lui Perugino.
Urmează trei compoziţii mai mici, Visul
cavalerului, Cele Trei Graţii şi Sfântul
Mihail, deopotrivă exemple de măiestrie
în pictura narativă, probând prospeţime,
dar şi iscu¬ sinţă în stăpânirea
elementelor de stil pro¬ priu. Deşi
asimilase mult de la Perugino, la finele
lui 1504 Rafael simţea nevoia unor
modele noi. Setea de cunoaştere îl
îndemna să ţintească mai sus. Perioada
florentină Vasari aminteşte că Rafael l-a
însoţit pe artistul Bernardino
Pinturicchio până la Siena, îndreptându-
se apoi spre Florenţa, atras fără îndoială
de operele lui Leonardo da Vinci şi
Michelangelo. în toamna lui 15 04 se
afla în Florenţa. Nu se ştie dacă aceasta
a fost prima vizită, dar, luând ca punct
de reper lucrările sale, cam în această
perioadă a intrat în contact cu lumea
artistică, prilej să-şi sedimenteze
cunoştinţele acumulate, dar şi să-şi
lărgească orizonturile. Conform lui
Vasari, studiază atât lucrările maeştrilor
Renaşterii târzii - Leonardo,
Michelangelo sau Fra Bartolomeo -, cât
şi „vechile lucrări ale lui Masaccio",
iniţiator al curentului naturalist ce
marchează ruperea Renaşterii timpurii
de gotic. însă maeştrii săi la Florenţa
rămân Leonardo şi Michelangelo. O
bună parte dintre lucrările executate de
Rafael între 1505 şi 1507, mai cu seamă
faimoasele Madone, printre care
Madona cu sticle- tele (cca 1505,
Muzeul Uffizi, Florenţa), Madonna del
Prato (cca 1505, Muzeul de Istorie a
Artei, Viena), Madona Esterhăzy (cca
1506-1507, Muzeul de Arte Frumoase,
Budapesta) şi La Belle Jardiniere (cca
1507, Luvru), poartă am¬ prenta lui
Leonardo, care introduce noi
perspective în pictură începând cu 1480.
Un rol important a jucat imaginea
Madonei cu Pruncul şi Sf. Ana, ope¬ ră
de o tandreţe şi o simplitate a decorului
nemaiîntâlnite până atunci. Rafael îşi
însu¬ şeşte modelul florentin al
compoziţiei în adâncime, în formă pi¬
ramidală. Figurile sunt grupate ca un tot
unitar, dar fiecare îşi păstrează forma şi
individualitatea. Operele pictate în
Florenţa se deosebesc de celelalte prin
unitatea compoziţiei şi renunţarea la
neesenţial. Lui Leonardo îi datorează şi
tehnicile de lumină: a folosit cu
moderaţie clarobscu¬ rul (contrastul
puternic dintre umbră şi lumină), dar mai
cu seamă tehnica sfumato (înlocuirea
liniilor clare cu umbre delicate pentru a
mărgini forme sau trăsături). Rafael a
creat însă noi tipuri de personaje cu chip
împlinit şi blând, ce scoate la iveală
sentimente simple, profund umane, duse
însă la desăvârşire şi arborând o
seninătate perfectă. în 1507, Rafael a
primit comanda pentru Punerea în
mormânt, aflată în prezent la Muzeul
Borgia din Roma. Lucrarea în¬ făţişează
dorinţa artistului de a asimila
expresivitatea anatomiei umane întâlnită
la Michelangelo. însă dacă Leonardo şi
Michelangelo lucrau cu precădere în nu¬
anţe întunecate şi cu emoţii puternice,
Rafel abordează un stil mai calm, mai
extravertit, devenit formă de comunicare
vizuală populară, la îndemâna oricui.
Ultimii ani la Roma La finele lui 1508,
papa Iuliu II l-a che¬ mat pe Rafael la
Roma, la recomandarea arhitectului
Donato Bramante. Nu foarte cunoscut la
venire, tânărul artist a lăsat o impresie
puternică asupra nestatornicului papă şi
a suitei sale şi zi de zi devine tot mai
cunoscut. E înzestrat, dar totodată chipeş
şi plin de farmec, astfel că ajunge să se
bucure de un prestigiu nemaipomenit,
fiind supranumit „prinţul pictorilor".
Madona cu Pruncul, cretă neagră şi
peniţă, desen de Rafael; Muzeul
Albertina, Viena MBERTINA, VIENA
353 RAFAEL

m CICLOPEDIA UNIVERSALA
BRITANNI UJ 2 o: Rafael şi-a petrecut
ultimii 12 ani ai scurtei sale existenţe la
Roma, ani de mun¬ că înfrigurată şi
realizări măreţe. întâi a fost însărcinat să
execute o serie de picturi mu¬ rale în
câteva încăperi de mărime mijlocie din
reşedinţa papală. Iuliu însuşi locuia şi
lucra în aceste încăperi (în italiană,
stanze). Stanza della Segnatura (1508-
1511) şi Stanza d'Eliodoro (1512-1514)
le-a decorat aproape în întregime
Rafael. Deşi a întocmit schiţe şi pentru
Stanza dell’Incendio (1514-1517),
frescele au fost executate în mare măsură
de numeroşii săi studenţi şi ucenici.
Picturile realizate pentru Stanza della
Segnatura sunt, probabil, cea mai
însem¬ nată realizare a lui Rafael. Om
instruit, Iuliu II se înconjurase de cele
mai str㬠lucite figuri ale Renaşterii. îi
încredinţase lui Bramante zidirea noii
bazilici Sf. Petru care avea s-o
înlocuiască pe cea ridicată în sec. IV
d.Hr. A apelat la serviciile lui
Michelangelo pentru a-i sculpta
mormân¬ tul, apoi l-a făcut să picteze
tavanul Capelei Sixtine. în cele din
urmă, intuindu-i ge¬ niul, i-a încredinţat
lui Rafael realizarea temei filozofice în
frescele din Stanza della Segnatura. E
vorba de legitimarea istorică a puterii
Bisericii Romano-Catolice prin filozofia
neoplatonică. Pe cei patru pereţi din
Stanza della Segnatura se regăsesc
frescele Triumful religiei şi Şcoala din
Atena (pe pereţii mari), Pamasul şi
Virtuţile cardinale (pe cei mici). Cele
mai importante sunt considerate a fi
Triumful religiei şi Şcoala din Atena.
Triumful religiei înfăţişează spectacolul
ceresc al di¬ vinităţii înconjurate de
profeţi şi apostoli, deasupra unor figuri
marcante din trecutul şi prezentul
Bisericii Catolice, simbolizând în egală
măsură triumful Bisericii şi trium¬ ful
adevărului. Şcoala din Atena e alegoria
cunoaşterii laice, a filozofiei adică,
având în centru pe Platon şi Aristotel
înconjuraţi EPICI! LESSING/ART
RESOURCE, NEW YORK Detaliu din
Şcoala din Atena, frescă de Rafael,
1508-1511; Stanza della Segnatura la
Vatican. Figura în maroniu care stă în
dreapta este Euclid de filozofi din toate
timpurile, într-un splendid cadru
arhitectural. Simbolizează continuitatea
istorică a gândirii platonice. Poate cea
mai cunoscută dintre realizările lui
Rafael, Şcoala din Atena e una dintre
operele de căpătâi ale Renaşterii târzii,
într-un cadru ordonat, dominat de calm,
Rafael introduce figuri într-o gamă largă
de ipostaze, astfel că un grup de figuri se
întrepătrunde cu următorul după un tipar
fix, purtând ochiul spre punctul de con¬
vergenţă perspectivală, ocupat de Platon
şi Aristotel. Spaţiul în care discută
filozofii e constituit din coloanele şi
arcadele unei măreţe bazilici, inspirată
din schiţele lui Bramante pentru noua
biserică Sf. Petru din Roma. Atmosfera
generală e una de calm sublim, de
limpezime şi de armonie. Cam tot pe-
atunci, Rafael a transpus o temă laică în
Triumful Galateei, în Villa Farnesina din
Roma. E poate cea mai fericită
întruchipare din perioada Renaşterii a
spiritului Antichităţii clasice. Rafael a
continuat împodobirea reşedinţei papale
şi după moartea lui Iuliu în 1513, sub
pontificatul lui Leon X, până în 1517. în
opoziţie cu alegoriile din Stanza della
Segnatura, decoraţiunile din cea de-a
doua încăpere, Stanza d'Eliodoro,
înfăţişează în¬ tâmplări miraculoase din
istoria Bisericii creştine. Cele patru
subiecte tratate sunt Izgonirea lui
Heliodor din templu, Liturghia din
Bolsena, Eliberarea Sf Petru şi Papa
Leon cel Mare îl întâlneşte pe Attila.
Aici culoarea e mai bogată şi mai
profundă, dezvăluind, prin subiectul ales
şi prin valorile neobiş¬ nuite de lumină,
îndrăzneala artistului. De pildă, scena
nocturnă din Eliberarea Sf. Petru are trei
surse distincte de lumină: razele lunii,
torţa din mâna soldatului şi lumina
cerească emanată de înger. împodobirea
încăperii numite Stanza dell’Incendio
re¬ venea asistenţilor lui Rafael, cu
excepţia Incendiului mahalalei Borgo, în
care interesul artistului pentru subiecte
mai dramatice, precum şi studiul
neîntrerupt al nudului masculin ne apar
evidente. în Madonele pictate la Roma,
Rafael re¬ nunţă la seninătatea şi
nobleţea lucrărilor de până atunci, în
favoarea dinamismului şi a măreţiei.
Madonna Alba (1508, Galeria
Naţională, Washington DC) păstrează
tan¬ dreţea senină a Madonelor
florentine, dar trădează maturitate în
expresia emoţiona¬ lă, precum şi
rafinament tehnic desăvârşit în atitudinea
figurilor. Urmează Madona din Foligno
(1510, Muzeul Vaticanului) şi Madona
Sixtină (1513, Gemäldegalerie, 354

CICLOPEDIA U Dresda), deopotrivă

bogate în culoare şi pătrunse de
îndrăzneala compoziţională ce defineşte
perioada romană a pictorului. Madonele
mai târzii, cum ar fi Madona lui Francisc
I (Luvru), se remarcă printr-o eleganţă
minuţios lucrată. Printre altele, Rafael
devine cel mai de seamă portretist din
Roma în primele două decenii ale sec.
XVI. Modelele sunt înfăţişate origi¬ nal,
redate în noi situaţii sufleteşti, cum
vedem, de altfel, în portretul lui Leon X
cu doi cardinali (1517-1519, Palatul
Pitti, Florenţa). Probabil cea mai
frumoasă lu¬ crare de acest gen e
Portretul lui Baldassare Castiglione
(1516, Luvru), splendid şi cap¬ tivant
studiu de personaj. Rafael primeşte o
comandă de la Leon X pentru zece
tapiserii ce urmau să împodobească
pereţii Capelei Sixtine. In 1516 sunt gata
şapte dintre cele zece desene (schiţe
preliminare în mărime na¬ turală), iar în
1519 tapiseriile sunt arborate în capelă.
Tapiseriile se află încă la Vatican, însă
cele şapte desene originale fac par¬ te
din colecţia regală britanică şi sunt
expuse la Muzeul Victoria şi Albert din
Londra. Desenele reprezintă Cuvântul
lui Iisus către Petru, înmulţirea peştilor,
Moartea lui Anania, Vindecarea
ologului, Orbirea lui Elimas, Sacrificiul
din Lystra şi Sf. Pavel propovăduind în
Atena. Prototipurile închi¬ puite aici de
Rafael vor influenţa timp de secole
tradiţia europeană a picturii istorice
narative. Desenele redau bine tendinţele
sale dramatice, măiestria cu care
foloseşte gestul şi mimica feţei pentru a
zugrăvi sentimente şi credibilitatea
cadrelor cre¬ ate, atât naturale, cât şi
înfăţişând vechea arhitectură romană. în
timp ce lucra la Stanza della Segnatura,
Rafael a executat prima operă de
arhitectu¬ ră, şi anume planurile la
biserica Sf. Eligio degli Orefici. în
1513, bancherul Augustino Chigi l-a
angajat să-i picteze capela mor¬ tuară
din biserica Santa Maria del Popolo,
după ce artistul îi decorase în prealabil
Villa Famesina. în 1514, papa Leon X l-
a ales să lucreze alături de Bramante la
bazilica Sf. Petru. Bramante a murit în
decursul aceluiaşi an, iar Rafael, care a
preluat con¬ ducerea lucrărilor, a
renunţat la dispunerea în stil grec (în
formă de stea), trecând la cea în stil latin
(sau longitudinal). Rafael s-a arătat
interesat de arheologie şi de sculptura
din Grecia sau Roma anti¬ că, fapt
vizibil la figurile umane pictate în
perioada romană. în 1515, papa l-a
numit conducător al unei echipe care
veghea la 3SH93P buna păstrare a unor
plăci de marmură cu inscripţii latine de
mare importanţă. Doi ani mai târziu a
fost însărcinat cu administrarea
antichităţilor şi a întocmit o hartă
arheologică a Romei. La această dată,
Rafael era în fruntea tuturor proiectelor
artistice papale din Roma, de la
arhitectură şi pictură până la decoraţiuni
şi buna păs¬ trare a antichităţilor.
Ultima capodoperă e considerată Trans¬
figurarea (comandată de cardinalul
Giulio de Medici în 1517), o uriaşă
pictură de altar neterminată la moartea
artistului şi finalizată de asistentul său,
Giulio Romano, în prezent e expusă în
Muzeul Vaticanului. Transfigurarea e o
lucrare de mare com¬ plexitate, în care
rafinamentul formelor şi eleganţa
execuţiei se întrepătrund cu atmosfera
tensionată şi violenţa transmisă de
gesturile agitate ale figurilor strânse
laolaltă. Ne prezintă o nouă sensibilitate
ce prefigurează parcă o nouă lume,
tumul¬ toasă şi dinamică. Atmosfera şi
compoziţia stau la baza mişcării
manieriste şi tind spre o expresie ce ar
putea fi numită barocă. Rafael s-a stins
din viaţă în ziua când împlinea 37 de
ani. Slujba de înmormân¬ tare s-a ţinut
la Vatican, iar Transfigurarea a fost
aşezată la căpătâiul artistului. A fost
înmomântat în Panteonul din Roma.
Raffles, (Thomas) Stamford ulterior Şir
Stamford (06.07.1781, Port Morant,
Jamaica - 05.07.1826, Londra, Anglia)
Administrator al Companiei Britanice a
Indiilor de Est şi fondator al oraşului
Singapore. A intrat în companie la 14
ani, iar datorită muncii sale asidue a fost
nu¬ mit secretar-asistent al guvernului
Penang (astăzi Malaysia). A efectuat un
studiu intensiv asupra malaezienilor,
cunoştinţele sale permiţându-i să joace
un rol-cheie în apărarea englezilor
împotriva forţelor franco-olandeze din
Java, unde a devenit guvernator-
locotenent, în 1811. A inau¬ gurat o
serie de reforme ce aveau ca ţintă
transformarea sistemului colonial
olandez şi îmbunătăţirea modului de
viaţă al popu¬ laţiei. A fost rechemat de
companie, care a considerat reformele
lui prea costisitoare; deşi era popular în
Londra (a fost numit cavaler în 1816),
autoritatea sa a fost re¬ stricţionată în
mod sever, când şi-a reluat serviciul în
E. încrezător, el a continuat fondarea
oraşului-port Singapore în 1819, pentru
a asigura accesul englezilor în mări¬ le
Chinei; în 1824, olandezii au renunţat la
355 RAFFLES

RAGA ŞNCJCLOPEDIA UNI: toate

pretenţiile asupra oraşului Singapore. !
Raffles este considerat creatorul
Imperiului Britanic din Extremul Orient.
raga j în muzica clasică indiană şi
pakistaneză, cadru melodic pentru
improvizaţie ba- | zat pe un număr dat de
note (de obicei [ între cinci şi şapte) şi
pe tipare ritmice | caracteristice. O raga
poate fi considerată | o colecţie de linii
melodice care tind să amplifice anumite
trepte ale unei scări mu- j zicale,
conferindu-i un caracter emoţional )
specific. Această amplificare împarte
scara | în tonuri primare şi secundare;
tonurile j secundare sunt folosite ca
ornamente | pentru tonurile principale,
amplificân- ! du-le. Fiecare scară poate
avea câteva raga diferite, în funcţie de
tonurile primare ale scării. La
potenţialul artistic al unei raga
contribuie doi factori adiţionali:
împărţirea tonurilor în primare şi
secundare nu este | întotdeauna strictă;
mai mult, interpretul j introduce deseori
un al treilea nivel (or- ! namente ale
ornamentelor). Conceptul de : raga,
introdus înainte de sec. IX, a devenit
influent în întreaga Asie de S şi de E.
Vezi şi arte din Asia de Sud. din nou,
Balder cel inocent se va întoarce printre
cei vii, iar mulţimea celor drepţi va ]
domni, într-o sală acoperită cu aur.
Titlul operei lui Richard Wagner,
Amurgul zeilor (Götterdämmerung) este
un echivalent german al Ragnarökului.
ragtime Muzică populară americană de
la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec.
XX, carac¬ terizată printr-un ritm foarte
sincopat. Ragtime şi-a găsit expresia
caracteristică în compoziţiile simple
pentru pian; în timp ce mâna stângă bate
ritmul, melodia rapidă, dinamică este
cântată cu mâna dreaptă. Termenul
provine probabil de la ragged time (în
engleză, dans sincopat), fiind o
descriere a efectului ritmic nu¬ mit
sincopă. Compoziţiile de rag-time j
reprezentau în mod tipic trei sau patru
secvenţe de 16 măsuri interpretate într-
un tempo moderat. Un compozitor
celebru de ragtime a fost Scott Joplin.
Ritmul şi structura ragtime au
reprezentat influenţe importante asupra
dezvoltării jazzului. Rahila în Cartea
Genezei, una dintre cele două soţii ale
lui Iacov. Iacov a fost nevoit să
muncească pentru tatăl ei, Laban, timp
de | şapte ani, pentru a o cuceri, dar la
capătul j perioadei a fost păcălit,
căsătorindu-se cu sora ei, Lia. I-a fost
apoi permis să se căsătorească şi cu
Rahila, în schimbul a încă şapte ani de
muncă. Rahila este mama lui Iosif şi
moare născându-1 pe Veniamin. rahitism
sau carenţă de vitamina D Boală la
sugari şi copii caracterizată prin
creşterea defectuoasă a oaselor, cauzată
j de lipsa vitaminei D. Fosfatul de calciu
j nu se depune corect în oase, care devin
moi şi curbate. Simptomele incipiente
sunt agitaţie, transpiraţie abundentă,
lipsa tonusului din muşchii membrelor şi
din I cei abdominali, craniu moale şi
întârzieri în creştere. Muşchii pot avea
crampe şi contracţii. Fără un tratament
la timp, efectele pot fi picioare curbate,
genunchi ce se lovesc la mers şi erupţie
la joncţiunea dintre coaste şi stern.
Pieptul şi pelvisul îngust pot creşte
ulterior riscul unei boli pulmonare şi la
femei pot împiedica naş¬ terea.
Tratamentul constă în supradoze de
vitamina D, băi solare şi o dietă
echilibrată, în zonele înalte, unde pielea
nu poate produce destulă vitamina D,
aceasta a fost adăugată în lapte, pentru a
reduce j numărul cazurilor de rahitism.
Raglan (de Raglan), Baron - 1 născut
FitzRoy James Henry Somerset
(30.09.1788, Badminton,
Gloucestershire, J Anglia - 28.06.1855,
lângă Sevastopol, I Crlmeea, Rusia) |
Ofiţer englez. A lucrat ca ajutor şi, mai j
târziu, ca secretar militar al ducelui de
Wellington. Numit comandant-şef al for¬
ţelor britanice în Războiul Crimeii
(1854), | a dat un ordin ambiguu în
Bătălia de la ] Balaklava, ce a dus la
atacul dezastruos al Brigăzii de
cavalerie uşoară, sub conduce- j rea
contelui de Cardigan. Raglan a fost găsit
j vinovat de lipsa de progres a
campaniei şi | de proasta aprovizionare
a trupelor în iama ( 1854-1855. Numele
său a fost dat unui S nou model de
mânecă, probabil conceput i ca să-şi
adapteze haina la braţul amputat după
Bătălia de la Waterloo. Ragnarök | în
mitologia scandinavă, sfârşitul lumii j
zeilor şi a oamenilor. După cum se
spune în poemul islandez Voluspa din
sec. X şi în j alte surse, Ragnarök va fi
precedat de ierni ! aspre şi de haos
moral. Uriaşi şi demoni îi | vor ataca pe
zei, care vor înfrunta moartea | în mod
eroic. Soarele se va stinge, stelele vor
dispărea, iar pământul se va scufunda în
mare. După aceea, pământul se va ridica
356

ICICLOPEDIA UNIVERSALĂ
BRITANNiCJ Rahmaninov, Serghei
(Vasilievici) (01.04.1873, Oneg, lângă
Semyonovo, Rusia - 28.03.1943,
Beverly Hills, California, SUA)
Compozitor şi pianist american de
origi¬ ne rusă. A urmat conservatorul la
Sankt Petersburg şi Moscova. A susţinut
primul lui concert ca student la
terminarea con¬ servatorului, la pian
(1891), apoi, pentru a obţine diploma de
compozitor, a scris pri¬ ma lui operă,
Aleko (1892). Prima simfonie (1897) a
înregistrat la premieră un aseme¬ nea
dezastru, încât autorul nu a mai putut
compune timp de trei ani. Recunoscut ca
mare pianist, a făcut numeroase turnee,
perioadă în care a reînceput să compună
prolific. S-a stabilit în SUA după
Revoluţia bolşevică din 1917. Operele
sale, majorita¬ tea într-un stil luxuriant
romantic târziu, includ trei simfonii,
patru concerte pentru pian, poemul
simfonic Din Insula Morţilor (1909) şi
Dansuri simfonice (1940). rai Loc unde
se află Dumnezeu sau zeii şi unde ajung,
după moarte, sufletele celor
binecuvântaţi. Termenul se referă şi la
bolta cerească, unde se află Soarele,
Luna, planetele şi stelele, sursă de
lumină care simbolizează binele. în
iudaism şi creştinism, raiul este locul
unde ajunge un credincios după învierea
din morţi, în opoziţie cu iadul, locul de
osândă al păcătoşilor. Islamul are o
reprezentare ase¬ mănătoare. în religia
chineză, echivalentul raiului este voinţa
divină, ca sursă a tu¬ turor legilor fizice
şi morale, m unele culte budiste
mahayana, raiul este un paradis al celor
binecuvântaţi de Amitabha. Raimond IV
sau Raymond cunoscut ca Raimond de
St. Gilles (1041/1042, Toulouse,
comitatul Toulouse - 28.02.1105, lângă
Tripoli) Conte de Toulouse (1093-1105)
şi marchiz de Provence (1066-1105). A
fost primul prinţ din Europa Occidentală
care a parti¬ cipat la prima cruciadă; a
participat la cu¬ cerirea Antiohiei
(1098) şi a Ierusalimului (1099), dar a
refuzat coroana Ierusalimului oferită de
cruciaţi. Ulterior a cucerit şi a condus
oraşul Tripoli (1102-1105). îngerul îi
arată Sf. loan Ierusalimul divin; din
Apocalipsa Sf. loan, cca 1020;
Biblioteca de Stat din Bamberg,
Germania (MS. 140) 01)11 tOTECA DE
STAT OIN SAMBER6, GERMANIA
Raimond VI sau Raymond
(27.10.1156,/?/ - 08.1222, Toulouse,
Franţa) Conte de Toulouse (1194-1222).
Iniţial ! a dat dovadă de toleranţă faţă de
ereticii j catari, dar apoi a luat parte la
cruciada al- ! bigensă; ulterior a luptat
împotriva crucia¬ ţilor pentru a-şi apăra
domeniile. Deşi şi-a pierdut titlul
nobiliar în urma unui decret pronunţat de
cel de-al patrulea Conciliu Lateran
(1215) şi în ciuda eforturilor papei j
Inocenţiu III de a ajunge la un
compromis, Raimond a reuşit să
recucerească prin î luptă cea mai mare
parte a pământurilor | ce-i aparţineau. A
fost excomunicat de ; două ori şi i-a fost
refuzată înmormânta¬ rea creştinească.
Raimond VII sau Raymond (07.1197,
Beaucaire, Franţa - 27.09.1249, Millau)
Conte de Toulouse (1222-1249). Şi-a j
ajutat tatăl, pe Raimond VI, să reintre | în
posesia pământurilor care îi fuseseră j
confiscate şi a negociat un armistiţiu i
(1223) cu cruciaţii avizi de pământ din
N Franţei. Deoarece nu a reuşit să
suprime erezia catară, a fost
excomunicat (1226). I A fost nevoit să
cedeze o parte din teri- I toriile sale
Franţei, în baza unui tratat, şi a fost de
acord cu continuarea cruciadei albigense
în Languedoc (1229). Aliindu-se ] cu
Henric III al Angliei, s-a răzvrătit îm- j
potriva lui Ludovic VIII, regele Franţei
(1242), dar fără succes. Drept urmare, a
! fost nevoit să accepte autoritatea
Franţei ! asupra oraşului Toulouse.
Raimond de Penafort, Sfântul - în
spaniolă Raimundo (cca 1185, Penafort,
lângă Barcelona - 06.01.1275, lângă
Barcelona, canonizat în 1601; sărbătorit
pe 7 ianuarie) Călugăr dominican
catalan. A avut o con- ! tribuţie majoră
la elaborarea legii biseri- ; ceşti. A
predat dreptul canonic la Bologna, apoi
s-a întors la Barcelona, unde a intrat Îiî
ordinul călugărilor dominicani şi a scris
un manual destinat duhovnicilor, foarte
popular în Evul Mediu târziu. Numit
capelan papal de către papa Grigore IX
(1230), a fost însărcinat cu introducerea
j regulamentelor şi a deciziilor papale în
canonul bisericesc; astfel, Decretele
care j au rezultat (1234) au rămas
incluse în legea bisericească până în
1917. Ulterior, ■ a înfiinţat şcoli de
studii arabice şi ebraice j în Tunis şi
Murcia. 357 RAIMOND

RAIMONDI CICLOPEDIA
UNIVERSALA BRITANNIC I
Raimondi, Marcantonlo (cca 1480, lângă
Bologna - cca 1534, Bologna) Gravor
italian. S-a pregătit în Bologna cu
Francia, însă stilul său, caracterizat prin
linii accentuate şi folosirea haşurării
oblice în modelare, a fost influenţat de
Albrecht Dürer. După ce s-a mutat la
Roma, în cca 1510, s-a specializat în
reproducerea lucrărilor altor artişti, mai
ales cele ale lui Rafael. A reţinut
figurile idealizate ale lui Rafael, dar a
introdus propriul fundal şi peisaj.
Gravurile sale au fost vândute cu succes
şi au contribuit semnificativ la
răspândirea stilului Renaşterii în Europa
încă din timpul vieţii artistului. Rainer,
Luise (n. 12.01.1910, Viena, Austria)
Actriţă austriacă de film, de origine
ger¬ mană. A crescut în München, în
Elveţia şi la Viena şi a devenit o actriţă
renumită în compania lui Max Reinhardt
(din 1927), înainte de a face filme în
Europa. După ce s-a stabilit la
Hollywood, a jucat în Marele Ziegfeld
(The Great Ziegfeld, 1936) şi în Bunul
Pământ (The Good Earth, 1936),
câştigând Premiul Oscar pentru ambele
filme. După o scurtă carieră şi o
căsnicie agitată cu Clifford Odets, s-a
retras în Europa, revenind pe ecran doar
mulţi ani mai târziu, în Dansatoarea (The
Dancer, 1988) şi Jucătorul (The
Gambier, 1997). Rainey, Ma născută
Gertrude Malissa Nix Pridgett
(26.04.1886, Columbus, Georgia, SUA -
22.12.1939, Roma, Georgia) Cântăreaţă
americană. A început să facă turnee în
Sud, la vârsta de 17 ani, cu o trupă de
cântăreţi şi dansatori, din care făcea
parte şi soţul ei, comicul William („Pa")
Rainey. Spectacolele aveau loc în
corturi, în taberele de pe malul râurilor
şi în cabarete. începând din anii 1920, a
avut propria trupă, din care făceau
uneori parte Bessie Smith şi Thomas A.
Dorsey. A fost o prezenţă scenică
remarcabilă prin rochiile sale
sclipitoare şi prin vocea sonoră de
contralto; a înregistrat mai mult de 90 de
cântece (inclusiv See-See Rider şi Ma
Rainey 's Black Bottorn) din 1923 până
în 1928, cu muzicieni de country blues şi
cu cântăreţi de jazz de culoare. S-a
retras în 1933. A fost prima mare
vocalistă de blues profesionistă,
câştigându-şi porecla de „mamă a
bluesului". Rainier Munte în V statului
Washington, SUA. Are o înălţime de 4
392 m, fiind cel mai înalt vârf al lanţului
muntos Cascade şi din stat. Este, de fapt,
un vulcan adormit care a erupt ultima
dată în urmă cu 150-175 de ani.
Suprafaţa sa este de 260 kmp şi este
înconjurat de cel mai mare lanţ de
gheţari montani din SUA, după Alaska,
având 41 de gheţari situaţi pe culme.
Constituie zona centrală a Parcului
Naţional Muntele Rainier, înfiinţat în
1899, care are o supra¬ faţă de 953
kmp. Este o destinaţie turistică şi de
recreere foarte cunoscută. Rainier Iii
născut Rainier-Louis-Henry- Maxence-
Bertrand de Grimaldi (31.05.1923,
Monaco - 06.04.2005, Monaco) Prinţ de
Monaco (din 1949), al 31-lea dintr-o
linie ereditară de conducători. A
intensificat, a extins şi a diversificat
activităţile economice, inclusiv
industriale, ale principatului. Prin
recuperarea terenu¬ lui din mare, a
extins teritoriul naţional cu o cincime.
Cea mai importantă reformă politică a sa
a fost promulgarea unei noi Constituţii,
bazată pe principii moderne, fără însă a
repudia tradiţia. Căsătoria sa cu Grace
Kelly, în 1956, a atras atenţia lumii
întregi. Rainy Lac îngust, situat pe
graniţa dintre Canada şi SUA, între
Minnesota şi SV regiunii Ontario. Are o
lungime de cca 80 km şi o suprafaţă de
932 kmp. Malurile lacu¬ lui sunt
neregulate şi foarte dantelate; conţine
peste 500 de insule. în regiune se află
câteva rezervaţii indiene; este un loc
cunoscut pentru vânătoare, pescuit şi
plimbările în canoe. Rajang sau Rejang
Fluviu principal din centrul
Sarawakului, de pe insula Bomeo,
Malaysia. Curge spre S V şi spre V în
Marea Chinei de Sud şi are o lungime de
cca 565 km. Este navigabil pe o distanţă
de cca 130 km, până la Sibu, pentru
vasele oceanice; are o deltă largă,
mlăştinoasă. De-a lungul malurilor sale
se află câteva oraşe comerciale.
Rajasthan Stat situat în NV Indiei. Se
învecinează cu Pakistan şi cu statele
Punjab, Haryana, Uttar Pradesh, Madhya
Pradesh şi Gujarat. Suprafaţa: 342 239
kmp; 56 473 122 loc. (2001). Centrul
administrativ: Jaipur. Descoperirile
arheologice au scos la iveală
continuitatea aşezărilor umane timp de
100 000 de ani. în sec. VII-XI d.Hr., s-
au ridicat câteva dinastii rajput, atingând
358

CICLOPEDIA U^l punctul culminant al

dezvoltării lor în sec. XVI. Şahul Akbar
a inclus statele Rajput în Imperiul
Mogul. în sec. XIX, englezii au obţinut
controlul asupra regi¬ unii. După
declararea independenţei Indiei (1947),
zona a fost organizată ca Uniunea
Rajasthan, iar în 1956 a fost
reorganizată. Este dominată de lanţul
muntos Aravalli şi de deşertul Thar.
Fiind un stat predo¬ minant agrar şi
pastoral, este cel mai mare producător
de lână din India. Rajneesh, Bhagwan
Shree născut Chandra Mohan Jain
(11.12.1931, India Centrală -
19.01.1990, Pune) Conducător spiritual
indian. A fost profesor de filozofie; a
ţinut prelegeri în toată India şi a stabilit
un askram în Pune (Poona). A predicat o
doctrină eclectică a misticis¬ mului
oriental, devoţiunea individuală şi
libertatea sexuală, acumulând în acest
timp o mare avere personală. La
începutul anilor 1970, atrăsese deja 200
000 de adepţi, mulţi din Europa şi din
SUA. A trăit cu o comunitate de adepţi
în Oregon, între 1981 şi 1985, când a
fost deportat din SUA pen¬ tru fraudă de
imigrare. Şi-a petrecut ultimii ani în
Pune, unde şi-a restabilit ashramul.
rajput Castă de proprietari de pământ
organi¬ zaţi în clanuri patriarhale,
întâlnite mai ales în centrul şi N Indiei,
numărând cca 12 milioane de persoane.
Rajputanii se consideră membri ai castei
Kshatriya (casta războinicilor), deşi, de
fapt, sunt foarte diferiţi în ceea ce
priveşte starea socială. După căderea
dinastiei Gupta, invadatorii şi
populaţiile indigene din NV Indiei s-au
contopit, se pare, conducătorii din
ambele grupuri devenind kshatriya. în
sec. IX-X, rajputanii au dobândit
importanţă politică; timp de secole au
împiedicat dominaţia musulmană asupra
Indiei hinduse. Au ac¬ ceptat într-un
final regimul mogul şi, mai târziu,
suzeranitatea britanică (1818).
Rajputana Regiune din NV Indiei care
cuprinde statul Rajasthan şi mici
secţiuni din Madhya Pradesh şi Gujarat.
Lanţul Aravalli traver¬ sează partea de
S a regiunii de la NE la SV Partea de
NV este aridă, aici aflându-se deşertul
Thar, spre deosebire de cea de SE, care
este foarte fertilă. Statele Rajput au
trecut sub protecţie britanică prin
tratatele din 1818; cea mai mare parte a
zonei a devenit parte a statului
Rajasthan, în 1948. Rakaia Râu din
South Island, Noua Zeelandă. Izvorăşte
din gheţarii Alpilor Sudici şi curge spre
E şi SE 145 km înainte de a intra în
laguna Caterbury din Oceanul Pacific,
printr-o deltă la V de peninsula Banks.
Râkoczi, familia ~ Importantă familie de
nobili maghiari, din Ungaria sec. XVII.
Printre membrii săi se numără Gheorghe
I (1593-1648), principe al Transilvaniei
(1630-1648), care s-a aliat cu Suedia
împotriva Habsburgilor şi a câştigat
libertatea religioasă pentru pro¬
testanţii din Ungaria. Fiul lui, Gheorghe
II (1621-1660), principe al
Transilvaniei (1648-1660), s-a alăturat
Suediei în atacul împotriva Poloniei
(1656), dar a fost forţat să se retragă; a
fost ucis în bătălie de către turcii
invadatori, care au restaurat controlul
otoman asupra Transilvaniei. Fiul lui
Gheorghe, Francisc I (1645-1676), a
devenit catolic şi s-a alăturat Croaţiei,
într-o revoltă fără succes împotriva re¬
gimului habsburgic din Ungaria. Fiul
acestuia, Francisc II (1676-1735),
principe al Transilvaniei (1704—1711),
a condus revolta maghiară pentru
independenţă faţă de Imperiul
Habsburgic (1703), care iniţial a avut
succes, dar a fost înăbuşită de austrieci
în 1711. Ralea, Mlhail (01.05.1896,
Huşi, Vaslui, România - 17.08.1964,
Berlin, Germania) Psiholog, sociolog şi
eseist român. Doctor în drept (1922) şi
în filozofie (1923) la Paris. Revenit în
ţară, a făcut carieră universitară la Iaşi
şi Bucureşti. Director al revistei Viaţa
Românească, colaborator apropiat al lui
Garabet Ibrăileanu;şi George Călinescu.
între 1938 şi 1946 a fost de mai multe
ori ministru şi ambasador al României în
SUA. Autor al unor studii de psihologie,
cea mai importantă lucra¬ re a sa în
acest domeniu este Explicarea omului
(1944), o încercare de antropologie
filozofică, liberă de orice poncife şi idei
preconcepute. Strălucit eseist, de o mare
flexibilitate intelectuală, în critica
literară a reuşit să contureze chiar o
direcţie, adău¬ gând cu eleganţă în
textele sale informaţii sociologice,
psihologice şi antropologice, în
recursuri avizate la idei şi teme de
interes cultural. A lăsat şi câteva volume
de însemnări de călătorie în Spania,
Egipt, Olanda, Marea Britanie (1945),
insulele Antile, California, Canada
(1955). A fost membru al Academiei
Române (1948). 359 RALEA
feMWIKl ENCICLOPEDIA
UNIVERSALĂ BRITANNICA Un nou
instrument de lucru, amplu şi bine
documentat, conceput în 16 volume Mii
de articole relevante, în aproape 6 000
de pagini Peste 1 000 de articole care
vizează realităţi româneşti Portrete de
personalităţi, reproduceri de artă alb-
negru şi color, hărţi detaliate, planşe cu
ilustraţii, grafice şi desene sugestive ce
dau viaţă vizual informaţiei 0 lucrare de
referinţă pentru întreaga familie, care
răspunde rapid şi precis nevoii de
informare Cumpărătorii volumului 16
vor avea acces gratuit la Encyclopædia
Britannica on-line până la sfârşitul
anului 2010 Pentru detalii despre
Enciclopedia Universală Britannica
vizitaţi www.enciclopediabritannica.ro
Turnaiul J NATIONAL! www.Iitera.ro
ISBN 978-973-675-780-8 9 789736
757808 Tipărit la G. Canale, Bucureşti