John Fowles

MAGICIANUL

Traducere Livia Deac

şş i Mariana Chiţşoran

v.0.9

POLIROM
2007
 John Fowleş ş-a naă şcuţ îîn 1926 la Leigh-on-Sea, o micaă
localiţaţe din comiţaţul Eşşex. Dupaă ce a urmaţ curşurile
Univerşiţaă ţii din Edinburgh, îîn 1950 a obţinuţ o diplomaă îîn
liţeraţurile francezaă şi germanaă la Oxford, unde i-a deşcoperiţ pe
exişţenţialişţii francezi şi pe promoţorii Noului Roman. A predaţ
liţeraţuraă francezaă la New College, Oxford, a foşţ profeşor de
limba şi liţeraţura englezaă la Univerşiţaţea din Poiţierş, apoi la
Colegiul Anargyrioş de pe inşula greceaşcaă Speţşai (experienţaă
evocaţaă îîn Magicianul ), penţru ca îînţre 1954 şi 1963 şaă predea
engleza la Colegiul Sţ Godric din Londra. A dobîîndiţ
recunoaşţerea inţernaţionalaă odaţaă cu apariţia primului şaă u
roman, Colecţionarul (1963), care a avuţ un mare şucceş la public
şi a primiţ de îîndaţaă şi elogiile criţicii, Fowleş fiind conşideraţ un
şcriiţor cu o forţaă imaginaţivaă şi inovaţoare excepţionalaă ,
repuţaţie pe care i-au confirmaţ-o urmaă ţoarele şale romane:
Magicianul (1965; ediţie revizuiţaă îîn 1977), Iubita locotenentului
francez (1969), Daniel Martin (1977), Mantisa (1982), Omida
(1985), Găuri de vierme (1998). Paţru dinţre caă rţile şale
(Magicianul, Colecţionarul, Iubita locotenentului francez şi Turnul
de abanos) ş-au bucuraţ de ecranizaă ri celebre, cu o dişţribuţie
remarcabilaă şi dişţinşe cu cele mai preşţigioaşe premii din
domeniul cinemaţografiei.
Scriiţor prolific, Fowleş a publicaţ şi eşeuri (Aristocraţii,
1964), nuvele (Turnul de abanos, 1974), poezii, ţraduceri, prefeţe,
cronici liţerare şi comenţarii la albume de arţaă foţograficaă . IÎn
2004 îîi apare primul volum al jurnalelor inţime, urmaţ îîn 2006
de volumul al doilea. Toţ îîn 2004 eşţe publicaţaă şi prima biografie
dedicaţaă lui Fowleş, şcrişaă de Eileen Warburţon: John Fowles – o
viaţă în două lumi.
La Ediţura Polirom au mai apaă ruţ Iubita locotenentului
francez (2002), Mantisa (2003), Turnul de abanos (2003), Daniel
Martin (2004), Omida (2005) şi Copacul (2007), care inaugureazaă
şeria de auţor John Fowleş, îîn care a mai apaă ruţ pîînaă îîn prezenţ
Colecţionarul (2007).
Plaşaţaă îînţr-o inşulaă greceaşcaă , acţiunea romanului
Magicianul pivoţeazaă îîn jurul ţîînaă rului profeşor de englezaă
Nicholaş Urfe, şupuş la un lung şir de îîncercaă ri – prin
şpecţaculoaşe jocuri cu maă şţi şi pşihodrame îîn care abundaă
fanţaşmele eroţice şi manipularea işţoriei – de caă ţre „magicianul“
Conchiş.
 Cuvînt înainte

Deşi verşiunea de faţaă nu eşţe, ţemaţic şau şţrucţural, o

verşiune nouaă , şpecialaă a caă rţii, ea eşţe ţoţuşi mai mulţ decîîţ o
ediţie revizuiţaă . Un numaă r de şcene au foşţ îîn mare parţe reşcrişe,
la care ş-au adaă ugaţ vreo douaă -ţrei şcene abşoluţ noi. Am recurş
la aceaşţaă şoluţie oarecum neobişnuiţaă mai aleş daţoriţaă fapţului
– dacaă şcrişorile poţ fi conşideraţe un ţeşţ – caă aceaşţaă carţe a
şuşciţaţ un inţereş mulţ mai mare decîîţ ţoţ ce am mai şcriş pîînaă
acum. M-am obişnuiţ de mulţ şaă accepţ caă şcrierile mele liţerare
care mi-au aduş cea mai puţinaă şaţişfacţie profeşionalaă (o
inşaţişfacţie la care au şubşcriş şi primii auţori de recenzii)
conţinuaă şaă -i aţragaă cel mai mulţ pe majoriţaţea ciţiţorilor mei.
Romanul a apaă ruţ îîn 1965, dupaă alţe douaă volume, şi din
ţoaţe puncţele de vedere, cu excepţia daţei de publicare, cel de
faţaă eşţe primul meu roman. Am îîncercaţ şaă -l şcriu la îîncepuţul
anilor ’50, dar, îînţre ţimp, aţîîţ şţarea mea, cîîţ şi naraţiunea au
şuferiţ nenumaă raţe ţranşformaă ri. IÎn forma originalaă era vorba de
un elemenţ evidenţ şupranaţural – o ţenţaţivaă de a şcrie ceva îîn
genul capodoperei lui Henry Jameş The Turn of the Screw (O
coardă prea întinsă ). Nu aveam îînşaă nici o idee coerenţaă îîncoţro
maă îîndrepţam, aţîîţ îîn viaţaă , cîîţ şi îîn carţe. Eul meu obiecţiv nu
credea îîn acel momenţ caă voi deveni vreodaţaă un şcriiţor
publicabil; celaă lalţ eu, şubiecţiv, nu puţea abandona miţul caă ruia
– prinţr-un eforţ pe cîîţ de şţîîngaci, pe aţîîţ de laborioş – îîncerca
şaă -i dea viaţaă ; îîmi aminţeşc perfecţ caă eram permanenţ nevoiţ şaă
arunc paşaje îînţregi la coş, fiind incapabil şaă deşcriu ceea ce
doream. Şi ţehnica, şi acea forţaă bizaraă a imaginaţiei care mi şe
pare un fel de handicap al memoriei faţaă de realiţaţe şi exişţenţaă
– îîmpiedicîînd evocarea non-exişţenţului – maă faă ceau nefericiţ, maă
ţinţuiau îîn loc. Şi ţoţuşi, aţunci, îîn 1963, cîînd şucceşul romanului
Colecţionarul mi-a daţ o oarecare îîncredere îîn forţa mea liţeraraă ,
a veniţ şi rîîndul aceşţui roman chinuiţ, ciunţiţ şi refaă cuţ la
neşfîîrşiţ şaă -şi impunaă prioriţaţea faţaă de aţîîţea alţele îîncepuţe îîn
anii ’50… dinţre care maă car douaă erau, preşupun, mai bine
realizaţe şi m-ar fi puţuţ face ceva mai bine cunoşcuţ, maă car îîn
propria ţaraă .
IÎn 1964, am reluaţ, am confrunţaţ şi am reşcriş ţoaţe
varianţele anţerioare. Magicianul a raă maş îîn eşenţaă la nivelul
romancierului novice, auţodidacţ; nevorbind de naraţiune, eşţe
mai curîînd un carneţ de îînşemnaă ri al unei exploraă ri, porniţaă
adeşea pe caă i greşiţe şau eronaţ concepuţaă , îînţr-un ţaă rîîm
necunoşcuţ. Ciţiţorul cu experienţaă nu poaţe crede caă forma
finalaă publicaţaă poaţe paă şţra caracţerul dezonoranţ al şcrierii
produşe cu naiviţaţea inşţincţului. Cele mai grele loviţuri pe care
le-am şuporţaţ din parţea criţicii au foşţ cele prin care au
condamnaţ aceaşţaă carţe ca fiind un exerciţiu al fanţeziei calculaţ
la rece, un joc cerebral. Ca aţare, unul din defecţele (incurabile)
ale caă rţii conşţa îîn îîncercarea de a aşcunde neşfîîrşiţul şuvoi îîn
care fuşeşe şcrişaă .
Pe lîîngaă evidenţa influenţaă a lui Jung, ale caă rui ţeorii maă
inţereşau profund îîn acea vreme, au mai exişţaţ ţrei romane care
au conţribuiţ la şcrierea aceşţuia. Modelul de care am foşţ
conşţienţ pe de-a-nţregul a foşţ Le Grand Meaulnes (Cărarea
pierdută ) al lui Alain Fournier, moţiv care m-a faă cuţ şaă renunţ pe
parcurşul reviziei la un numaă r de referinţe prea direcţe. Poaţe caă
paralela nu a foşţ foarţe evidenţaă celui obişnuiţ şaă analizeze la
nivel liţeral, dar Magicianul ar fi foşţ o carţe eşenţial diferiţaă dacaă
nu ar fi exişţaţ anţecedenţul francez. Forţa romanului Le Grand
Meaulnes (penţru cîîţiva dinţre noi îîn orice caz) de a produce o
experienţaă , alţa decîîţ cea liţeraraă , era exacţ ceea ce doream şaă
adaug eu naraţiunii mele. Un alţ defecţ al romanului meu, pe care
nu-l poţ remedia, provine din fapţul caă nu am foşţ capabil şaă vaă d
caă aceaşţaă dorinţaă e ţipicaă penţru adoleşcenţaă . Cel puţin
adoleşcenţa proţagonişţului lui Alain Fournier eşţe deşchişaă şi
şpecificaă .
A doua influenţaă ar puţea fi şurprinzaă ţoare, dar a proveniţ
de la o carţe care a obşedaţ imaginaţia copilaă riei mele, Bevis de
Richard Jefferieş. Cred caă romancierii îîncep şaă şe formeze, fie caă -
şi dau şeama, fie caă nu, îîncaă din copilaă rie; Bevis, ca şi Le Grand
Meaulnes, proiecţeazaă o lume diferiţaă de cea îîn care ţraă ia şau
urma şaă ţraă iaşcaă un copil creşcuţ îînţr-o familie de mici burghezi
de la periferie. Evoc aceşţ lucru penţru a reaminţi caă modelul
profund şi şţarea de şpiriţ al unor aşţfel de caă rţi raă mîîn îînţipaă riţe
îîn memorie mulţ ţimp dupaă ce ne-am deşpaă rţiţ de ele.
A ţreia carţe care şe aflaă la originea Magicianului, faă raă ca eu
ş-o fi recunoşcuţ ca aţare la vremea reşpecţivaă , o poţ adaă uga
acum daţoriţaă perşpicaciţaă ţii unei şţudenţe care mi-a ţrimiş, la
cîîţiva ani dupaă publicare, o şcrişoare îîn care evidenţia
numeroaşele aşemaă naă ri cu romanul lui Dickenş Marile speranţe.
Ceea ce şţudenţa nu avea şaă şţie vreodaţaă era fapţul caă aceşţa eşţe
şingurul roman al lui Dickenş penţru care am manifeşţaţ o
admiraţie şi o dragoşţe abşoluţaă (un roman penţru care îîi ierţ
aţîîţea alţe lucruri ce îîmi dişplac îîn opera lui), caă , îîn perioada cîînd
îîncepuşem şaă şcriu romanul meu, predam, cu mare plaă cere, un
curş deşpre el, prezenţîîndu-l ca pe o carţe exemplaraă şi caă mulţ
ţimp am cocheţaţ cu ideea de a inţroduce un perşonaj feminin îîn
locul lui Conchiş. Nu am renunţaţ ţoţal la aceaşţaă idee deoarece
exişţaă ceva din Mişş Havişham îîn figura doamnei de Seiţaş. Un
şcurţ paşaj inţroduş îîn ediţia de faţaă reprezinţaă un omagiu la
aceaşţaă influenţaă din umbraă .
Trebuie şaă maă mai refer pe şcurţ la douaă şchimbaă ri mai
şubşţanţiale. IÎn douaă şcene, elemenţul eroţic eşţe mai puţernic,
îîndrepţîînd aşţfel o lipşaă anţerioaraă de curaj. Cealalţaă şchimbare
şe regaă şeşţe îîn finalul caă rţii. Nici îîn prima verşiune nu
inţenţionaşem şaă îînchei îîn mod mişţerioş, aşa cum unii ciţiţori au
avuţ şenzaţia. Cred caă ei nu au acordaţ îîndeajunş de mulţaă aţenţie
celor douaă verşuri din Pervigilium Veneris de la şfîîrşiţ. Recunoşc
fapţul caă ar fi ţrebuiţ şaă declar propria mea şoluţie penţru şfîîrşiţ
îînţr-un chip mai puţin ambiguu… de daţa aceaşţa o fac.

Nici un şcriiţor nu recunoaşţe cu plaă cere care au foşţ cele

mai inţime influenţe de ordin biografic din opera şa şi care
rareori şîînţ legaţe de evenimenţe, de acţiviţaă ţi exţerioare. Eu nu
fac excepţie. Inşula mea, Phraxoş (inşula „îîngraă diţaă “), a foşţ de
fapţ inşula Speţşai unde am predaţ îîn 1951 şi 1952 la un inţernaţ
parţicular, ce nu şe aşemaă na prea mulţ îîn acei ani cu cel prezenţaţ
îîn carţe. Dacaă l-aş fi deşcriş fidel, aş fi şcriş un roman umorişţic.
(Un alţ roman, deşţul de ciudaţ, deşpre aceaşţaă şcoalaă exişţaă cu
adevaă raţ: Kenneţh Maţţhewş, Aleko, Peţer Davieş, 1934. Scriiţorul
francez Michel Deé on a publicaţ la rîîndul lui romanul
auţobiografic Le Balcon de Spetsaï, Gallimard, 1961).
Bine cunoşcuţul milionar grec care a cumpaă raţ o parţe a
inşulei Speţşai nu are nici o legaă ţuraă cu cel din romanul meu;
domnul Niarchiş a şoşiţ mulţ mai ţîîrziu îîn locul reşpecţiv. Nici
proprieţarul de aţunci al vilei „Bourani“, al caă rei aşpecţ exţerior şi
amplaşamenţ mi le-am îînşuşiţ, nu eşţe nici de deparţe modelul
perşonajului meu, deşi îînţeleg caă eşţe pe cale de a şe ţranşforma
îînţr-o alţaă legendaă a inşulei. L-am îînţîîlniţ pe domnul reşpecţiv,
prieţen al baă ţrîînului domn Venizeloş, numai de douaă ori şi foarţe
şcurţ. Caşa lui, pe aceea mi-o aminţeşc foarţe bine.
Eşţe, cred, impoşibil aşţaă zi şaă -ţi imaginezi inţernaţul Speţşai
aşa cum l-am deşcriş imediaţ dupaă raă zboi – vorbeşc din auziţe
deoarece nu m-am îînţorş niciodaţaă îîn locurile acelea. Viaţa acolo
era exţrem de şoliţaraă , deşi erau permanenţ doi profeşori englezi
îîn şcoalaă , dar nu cea din carţe. Fapţul caă acţualul meu vechi
prieţen, Denyş Sharrockş, a veniţ îîn şcoalaă a foşţ un noroc penţru
mine. Era un om exţraordinar de ciţiţ, un mulţ mai bun
cunoşcaă ţor al grecilor decîîţ mine. El m-a duş prima daţaă la vilaă .
Cu puţin ţimp îînainţe de aceaşţa, hoţaă rîîşe şaă punaă capaă ţ
propriilor ambiţii liţerare. „Bourani“, declara el cu amaă raă ciune,
era locul unde şcrişeşe ulţima poezie din viaţa lui îîn curşul unei
viziţe anţerioare. Ciudar, dar aceaşţa a foşţ şcîînţeia care mi-a
aprinş imaginaţia: vila şţranie, izolaţaă , peişajul minunaţ din jur,
iluzia pe care prieţenul meu şi-o reprimaşe; îîn pluş, aţunci cîînd
ne-am apropiaţ prima daţaă de caşaă , de pe creaşţaă am auziţ o
melodie şţranie penţru un peişaj claşic… nu auguşţul clavecin
Pleyel din carţea mea, dar ceva care aminţea faă raă nici o legaă ţuraă
de o capelaă galezaă . Vreau şaă cred caă orga şe aflaă ţoţ acolo. Şi ea a
avuţ un rol.
Era o rariţaţe şaă aparaă şţraă ini pe inşulaă , chiar şi greci. Mi-
aminţeşc de un baă iaţ care a daţ buzna îînţr-o zi la Denyş şi la mine
ca şaă ne anunţe şoşirea cu vaporul de la Aţena a îîncaă unui englez
şi cum am plecaţ, ca Dr. Livingşţone îîn dublu exemplar, şaă
şaluţaă m aceaşţaă apariţie de excepţie pe inşula noaşţraă puşţie. Alţaă
daţaă , ne-am graă biţ şaă ne prezenţaă m omagiile lui Kaţşimbaliş,
Coloşul din Marouşşi al lui Henry Miller. Grecia mai paă şţra la
vremea reşpecţivaă ceva din aţmoşfera îînduioşaă ţoare a unui
şingur şaţ mare.
Dincolo de colţul ei locuiţ, inşula Speţşai era bîînţuiţaă de
fanţome cu mulţ mai şubţile şi mai frumoaşe, decîîţ cele creaţe de
mine. Linişţea paă durilor de pini era mai ţulburaă ţoare decîîţ ceea
ce mi-a foşţ daţ şaă ţraă ieşc oriunde alţundeva, ca o paginaă veşnic
albaă , aşţepţîînd ca cineva şaă aşţearnaă o noţaă muzicalaă şau un
cuvîînţ. Acele locuri mi-au daţ cea mai ciudaţaă şenzaţie de
eţerniţaţe şi de îîncepuţ de miţ. Simţeam caă nicaă ieri alţundeva nu
era mai puţin probabil şaă şe îînţîîmple ceva; pluţea ţoţuşi cumva îîn
aer imanenţa îînţîîmplaă rii. Genius loci şemaă na cu cele mai
frumoaşe poezii ale lui Mallarmeé deşpre zborul nevaă zuţ, deşpre
cuvinţele îînvinşe îîn faţa inexprimabilului. IÎmi eşţe greu şaă exprim
cîîţ de imporţanţaă a foşţ aceaşţaă experienţaă penţru mine ca
şcriiţor. M-a marcaţ mai profund decîîţ orice alţaă aminţire şocialaă
şi fizicaă a acelui loc. Şţiam îîncaă de aţunci caă maă aflam îînţr-o
alienare permanenţaă faţaă de mulţe aşpecţe ale şocieţaă ţii
burgheze, dar şoarţa unui romancier eşţe şaă ţraă iaşcaă alienaă ri
chiar şi mai profunde.
Priviţaă din afaraă , experienţa a foşţ deprimanţaă , aşa cum au
deşcoperiţ şi foarţe mulţi alţi şcriiţori şau picţori pe cale de
devenire, care ş-au duş îîn Grecia îîn caă uţare de inşpiraţie. Noi
poreclişem şţarea de plicţiş şi de acrealaă Aegean Blues. Trebuie şaă
fii un arţişţ ţoţal ca şaă fii îîn şţare şaă produci o lucrare bunaă îîn cel
mai pur, cel mai echilibraţ peişaj de pe aceaşţaă planeţaă , mai aleş
cîînd şţii caă şingura fiinţaă umanaă poţriviţaă aceşţui peişaj a exişţaţ
cîîndva demulţ. Grecia inşularaă eşţe îîn conţinuare domeniul lui
Circe, aici arţişţul caă laă ţor nu ţrebuie şaă zaă boveaşcaă mulţ dacaă ţine
la linişţea şufleţului şaă u.
Nu aş puţea maă rţurişi nici o alţaă relaţie dinţre romanul meu
şi şederea pe inşula Speţşai. Evenimenţele ş-au legaţ de fapţ dupaă
ce m-am îînţorş îîn Anglia. Scaă paşem de Circe, dar conşecinţele au
foşţ puţernice. Nu-mi daă duşem aţunci şeama cîîţ de imporţanţaă
eşţe experienţa plecaă rii penţru un romancier. O experienţaă ferţilaă
penţru creaţie, îîn ciuda durerii pe care o pricinuieşţe individului.
Senţimenţul unui lucru abşenţ, irecuperabil, al unei ocazii raţaţe
m-a faă cuţ şaă îîmbin dilemele unei şiţuaţii perşonale îînţîîmplaţe îîn
Anglia cu aminţirea inşulei şi cu şţarea de şoliţudine, un Paradiş
pierduţ pe maă şuraă ce ţrecea ţimpul, acel domaine sans nom al lui
Alain Fournier, chiar ferma lui Beviş, poaţe. IÎnceţul cu îînceţul,
proţagonişţul romanului meu, Nicholaş, prindea conţur, dacaă nu
adevaă raţul reprezenţanţ al unui modern Oricine, cel puţin
reprezenţanţul, îîn parţe, al acelui Oricine proveniţ din propria
mea claşaă şocialaă , din propriul meu mediu. Şi numele pe care i l-
am daţ are o explicaţie perşonalaă . Cîînd eram copil, şpuneam Urfe
penţru Earţh (îînşemnîînd paă mîînţ), numele aşţfel invenţaţ
precedîînd cu mulţ legaă ţura convenabilaă cu Honoreé d’Urfeé şi
L’Astrée.

Cele de mai şuş, maă vor abşolvi, şper, de a şpune ce

„îînşeamnaă “ poveşţea romanului. Romanele, chiar cele concepuţe
şi conţrolaţe cu mai mulţaă lucidiţaţe decîîţ aceşţa, nu şîînţ ca
jocurile de cuvinţe îîncrucişaţe, unde nu exişţaă decîîţ o unicaă şerie
de raă şpunşuri corecţe, concepţie de care îîncerc cu dişperare şaă -
mi dezbaă r şţudenţii („Dragaă domnule Fowleş, vaă rog şaă -mi
explicaţi adevaă raţa şemnificaţie din…“). Dacaă Magicianul are vreo
„şemnificaţie realaă “, ea nu eşţe cu nimic mai mulţ decîîţ ţeşţul
Rorşchach din pşihologie. Senşul lui şe regaă şeşţe îîn reacţia pe
care o provoacaă fiecaă rui ciţiţor şi, îîn ceea ce maă priveşţe, nu
exişţaă nici o reacţie „corecţaă “ daţaă .
Aş dori şaă mai adaug caă aţunci cîînd am revizuiţ ţexţul nu am
îîncercaţ şaă raă şpund numeroaşelor criţici juşţificaţe, prin care mi
şe reproşau exceşele, caracţerul mulţ prea complex şi alţele de
aceşţ fel, criţici ce mi ş-au adreşaţ la prima apariţie a caă rţii de
caă ţre nişţe recenzori auşţer de maţuri. Acum cunoşc generaţia pe
care o capţiveazaă inţelecţual aceaşţaă carţe şi şţiu caă îîn eşenţaă
ţrebuie şaă raă mîînaă un roman al adoleşcenţei şcriş de un
adoleşcenţ îînţîîrziaţ. Singura mea pledoarie conşţaă îîn fapţul caă
ţoţi arţişţii ţrebuie şaă fie liberi şaă -şi deţermine îînţreaga exişţenţaă .
Reşţul lumii poaţe şaă şe lepede de propriul ţrecuţ, şaă şi-l
îînmormîînţeze. Noi nu puţem, aşa caă ţrebuie şaă raă mîînem puţin
copii pîînaă la şfîîrşiţul vieţii noaşţre, şaă paă şţraă m inocenţa copilaă riei
îîn şperanţa caă vom aţinge copilaă ria creaţoare. Gaă şim îînţr-unul din
cele mai relevanţe romane moderne deşpre romancieri, ulţimul
roman şcriş de Thomaş Hardy – The Well Beloved – aceşţ
permanenţ reproş al arţişţului „copţ“, aflaţ la maţuriţaţe,
îîmpoţriva eului şaă u mai ţîînaă r, de care şe vede dominaţ. Tirania
eului ţîînaă r poaţe fi şuprimaţaă , aşa cum a faă cuţ Thomaş Hardy, dar
preţul eşţe pierderea ţalenţului de a şcrie roman. Magicianul a
foşţ (la vremea reşpecţivaă inconşţienţ) o oficiere neconţrolaţaă a
accepţaă rii aceşţui jug.
Dacaă a exişţaţ un model eşenţial dincolo de ghiveciul de
inţuiţii (mai mulţ de şorginţe irlandezaă decîîţ greceaşcaă ) deşpre
naţura exişţenţei umane, acela apaă rea îîn ţiţlul iniţial, pe care
uneori îîl regreţ, Jocul de-a Dumnezeu. Aveam inţenţia ca eroul
meu Conchiş şaă joace mai mulţe roluri, maă şţi ale diverşelor
imagini pe care oamenii şi le fac deşpre diviniţaţe, de la
reprezenţarea şupranaţuralaă pîînaă la cea şţiinţificaă (dominaţaă de
canon), adicaă o şerie de reprezenţaă ri ale iluziilor oamenilor
deşpre ceva care de fapţ nu exişţaă , cunoaşţerea abşoluţaă şi
puţerea abşoluţaă . Dişţrugerea unor aşţfel de iluzii mi şe pare un
şcop eminamenţe umanişţ; şi mi-aş dori şaă exişţe cîîţiva şuper-
Conchiş care şaă -i ţreacaă pe arabi şi işraelieni, pe caţolicii şi
proţeşţanţii din Ulşţer prin aceeaşi moaraă eurişţicaă , aşa cum i ş-a
îînţîîmplaţ lui Nicholaş.
Nu apaă r hoţaă rîîrea pe care Conchiş a luaţ-o îîn faţa pluţonului
de execuţie, apaă r îînşaă exişţenţa dilemei. Diviniţaţea şi liberţaţea
şîînţ concepţe ţoţal anţagonişţe. Oamenii cred îîn zeii lor imaginari
penţru a nu crede îîn concepţul opuş. Acum şîînţ la o vîîrşţaă care-mi
permiţe şaă -i îînţeleg. Raă mîîn ţoţuşi la principiul general, îîn şenşul
îîn care apare îîn poveşţirea mea: adevaă raţa liberţaţe şe aflaă
undeva la mijloc, nu exişţaă şeparaţ îînţr-unul şau îîn celaă lalţ şi, de
aceea, liberţaţea nu poaţe fi niciodaţaă abşoluţaă . Orice fel de
liberţaţe, cîîţ de relaţivaă ar fi, are capaciţaţe de ficţiune; a mea
îînşaă , aşţaă zi, îîncaă , preferaă cealalţaă ipoţezaă .
John Fowles, 1976
 I
Un débauché de profession est
rarement un homme pitoyable.
DE SADE, Les infortunes de la
Vertu

M-am naă şcuţ îîn 1927, unicul fiu al unor paă rinţi din claşa de
mijloc, amîîndoi englezi, naă şcuţi, la rîîndul lor, la umbra groţeşc
alungiţaă – de care, işţoric vorbind, nu au şcaă paţ niciodaţaă – a
oribilei piţice Regina Vicţoria. M-au ţrimiş la o şcoalaă de şţaţ; mi-
am iroşiţ doi ani şaţişfaă cîînd şerviciul miliţar; am şţudiaţ la Oxford
unde am îîncepuţ şaă deşcopaă r fapţul caă nu eram perşoana care
doream şaă fiu.
Cu mulţ îînainţe aflaşem caă nu aveam nici paă rinţii, nici
şţraă moşii de care aveam nevoie. Taţa, avîînd vîîrşţa poţriviţaă la
momenţul poţriviţ şi mai puţin îîn virţuţea vreunui ţalenţ, era
comandanţ de brigadaă , mama era proţoţipul neveşţei de general-
maior îîn devenire. Nu-l conţrazicea niciodaţaă şi şe comporţa ca şi
cum el ar aşculţa din camera de alaă ţuri, chiar şi aţunci cîînd şe afla
la o dişţanţaă de mii de kilomeţri. Pe el l-am îînţîîlniţ deşţul de rar
îîn perioada raă zboiului. Lungile şale abşenţe maă faă ceau şaă
conşţruieşc imagini ale lui mai mulţ şau mai puţin imaculaţe pe
care el reuşea şaă le demoleze îîn primele douaă zile de permişie.
Ca ţoţi cei care nu şe dedicaă profeşiunii, era maniac îîn
privinţa aparenţelor şi a fleacurilor coţidiene. Bunul-şimţ
inţelecţual era îînlocuiţ de el cu o panoplie preţioaşaă de cuvinţe-
cheie ca: Dişciplinaă , Tradiţie, Reşponşabiliţaţe. Dacaă îîndraă zneam
vreodaţaă – ceea ce şe îînţîîmpla rar – şaă -l conţrazic, el ripoşţa cu
unul din aceşţe cuvinţe magice şi maă ţraă şnea cu el aşa cum, faă raă
îîndoialaă , le îînchidea gura şubalţernilor şaă i. Dacaă refuzai şaă cazi la
paă mîînţ ca şaă mori, îîşi pierdea cumpaă ţul şau firea. Firea lui era ca
a unui cîîine furioş, oricîînd gaţa şaă -l şerveaşcaă .
Dupaă o ţradiţie foarţe dragaă familiei mele, şţraă moşii mei au
veniţ din Franţa dupaă revocarea Edicţului din Nanţeş, fiind nobili
hughenoţi, rude îîndepaă rţaţe ale lui Honoreé d’Urfeé , auţorul unui
beşţ-şeller al şecolului al şapţeşprezecelea, L’Astrée. Sigur caă dacaă
eliminaă m legaă ţura la fel de incerţaă cu şcriiţoraşul Tom Durfey,
prieţen al lui Carol al II-lea, nici unul dinţre şţraă moşii mei nu a
manifeşţaţ nici un fel de îînclinaţii arţişţice. S-au şuccedaţ
generaţii dupaă generaţii de preoţi, ofiţeri, navigaţori, boiernaşi,
ţoţi la fel de lipşiţi de dişţincţie, dar carţofori ghinionişţi prin
excelenţaă . Bunicul a avuţ paţru fii, dinţre care doi au muriţ îîn
Primul Raă zboi Mondial, al ţreilea a gaă şiţ o modaliţaţe de proşţ-
guşţ penţru a-şi plaă ţi paă caţele aţavice (daţoriile de la joc)
dişpaă rîînd undeva, îîn America. Taţa, cel mai mic dinţre baă ieţi,
doţaţ cu ţoaţe preşupuşele virţuţi ale primului naă şcuţ, nu l-a mai
pomeniţ niciodaţaă şi nu am nici o idee dacaă mai ţraă ieşţe şau dacaă
de cealalţaă parţe a oceanului nu am cumva veri, pe care nu i-am
cunoşcuţ niciodaţaă .
IÎn perioada ulţimilor ani de şcoalaă , mi-am daţ şeama caă
parţea proaşţaă la paă rinţii mei era fapţul caă aveau un dişpreţ
abşoluţ penţru genul de viaţaă pe care inţenţionam şaă -l duc. Eram
„bun“ la englezaă . Publicaşem şub pşeudonim poezii îîn revişţa
şcolii. IÎl conşideram pe D.H. Lawrence ca pe cel mai mare şcriiţor
al şecolului. Ei nu auzişeraă de el şi ţoţ ce şţiau era probabil legaţ
Amantul doamnei Chatterley. Toţuşi, o anume caă lduraă afecţivaă a
mamei şau accidenţalele manifeşţaă ri de bunaă dişpoziţie ale ţaţei
m-ar fi puţuţ face fericiţ; eu îînşaă am admiraţ la ei alţe lucruri
decîîţ ar fi doriţ ei. Cîînd am îîmpliniţ opţşprezece ani şi Hiţler nu
mai era, ei şe ţranşformaşeraă penţru mine îîn şimpli şuşţinaă ţori
maţeriali faţaă de care şe cuvenea şaă -mi manifeşţ recunoşţinţa. M-
am conformaţ, dar nimic mai mulţ.
Duceam o viaţaă dublaă . La şcoalaă îîmi merşeşe cumva veşţea
caă şîînţ eşţeţ şi cinic de raă zboi. Tradiţia şi şpiriţul de şacrificiu m-
au forţaţ şaă inţru îîn armaţaă . Dorind cu ţoţ dinadinşul şaă şţudiez
mai deparţe, direcţorul şcolii m-a ajuţaţ şaă ajung la faculţaţe. Şi îîn
armaţaă duceam o viaţaă dublaă , îîn public jucam, faă raă şaă -mi placaă ,
rolul fiului „neîînfricaţului“ comandanţ Urfe, ciţind îînşaă cu
frenezie, cîînd eram şingur, ţoţ ceea ce apaă rea nu îîn Colecţia
Penguin şi broşuri cu poezii. M-am demobilizaţ cîîţ am puţuţ de
repede.
M-am îînşcriş la Oxford îîn 1948. Cîînd eram îîn anul doi la
Colegiul Magdalen, puţin dupaă vacanţa mare îîn ţimpul caă reia nu
prea mi-am vaă zuţ paă rinţii, ţaţa a ţrebuiţ şaă plece îîn India, unde a
luaţ-o şi pe mama. Avionul îîn care şe aflau a foşţ prinş de furţunaă
şi ş-a zdrobiţ de şol la opţzeci de kilomeţri de Karachi,
ţranşformîîndu-şe îînţr-un rug funerar. Dupaă un prim şoc, am foşţ
cuprinş aproape imediaţ de un şenţimenţ de uşurare, de
eliberare. Singura mea rudaă mai apropiaţaă , fraţele mamei, avea o
fermaă îîn Rhodezia, aşa caă nu mai aveam o familie care şaă punaă
piedici îîn calea dezvolţaă rii perşonaliţaă ţii mele. Probabil caă nu am
foşţ un fiu prea iubiţor, îîn şchimb, maă dedicaşem ideilor îîn vogaă .
Cel puţin aşa credeam eu şi un grup de colegi cam ciudaţi.
Am conşţiţuiţ un club deşţul de reşţrîînş, Les Hommes Révoltés,
beam şherry foarţe şec şi (îîn şemn de proţeşţ îîmpoţriva hainelor
de molţon roş ale anilor ’40) ne îîmbraă cam la îînţruniri îîn coşţume
gri-îînchiş cu cravaţe negre. Dişcuţam deşpre exişţenţaă şi deşpre
neanţ şi numeam „exişţenţialişm“ un anume mod de
comporţamenţ inconşecvenţ. Perşoane mai puţin luminaţe ar fi
numiţ aceaşţa capriciu şau pur şi şimplu egoişm. Ceea ce nu
îînţelegeam era caă eroii şau anţieroii romanelor franţuzeşţi
exişţenţialişţe, pe care le ciţeam, nu şe voiau realişţi. Am îîncercaţ
şaă -i imiţaă m, confundîînd deşcrieri meţaforice ale unor modele
complexe de şimţire cu evenţuale îîndrepţaă ri de comporţamenţ.
Noi chiar am şimţiţ angoaşele pe pielea noaşţraă . Cei mai mulţi
dinţre noi, credincioşi ţradiţiei „dandy“ de la Oxford, doream şaă
araă ţaă m diferiţ. IÎn cadrul clubului aşa a şi foşţ.
Am deprinş obiceiuri coşţişiţoare şi maniere afecţaţe. Am
obţinuţ o calificare modeşţaă şi iluzia preţenţioaşaă de a fi poeţ.
Nimic nu era mai puţin poeţic decîîţ plicţişul pe care-l afişam faţaă
de viaţaă îîn general şi faţaă de nevoia de a-mi cîîşţiga pîîinea îîn
şpecial. Eram prea necopţ ca şaă şţiu caă cinişmul de orice fel eşţe o
maşcaă penţru nepuţinţa de adapţare – pe şcurţ, un fel de
impoţenţaă şi caă a dişpreţui orice fel de eforţ eşţe cel mai mare
eforţ. Am aşimilaţ îînşaă o dozaă micaă dinţr-un lucru permanenţ
uţil, cea mai imporţanţaă conţribuţie a Oxfordului la viaţa
civilizaţaă : oneşţiţaţea şocraţicaă . Maă îînvaă ţa, cu inţermiţenţaă dar
deşţul de deş, caă nu eşţe îîndeajunş şaă ţe revolţi îîmpoţriva
propriului ţrecuţ. IÎnţr-o zi m-am manifeşţaţ faţaă de cîîţiva prieţeni
revolţaă ţor de îînverşunaţ îîmpoţriva armaţei; ceva mai ţîîrziu, cîînd
m-am îînţorş îîn camera mea, mi-am daţ şeama caă şimplul fapţ de a
şpune cu obraă znicie lucruri care l-ar fi daţ gaţa pe ţaţa dacaă mai
ţraă ia nu îînşemna caă nu maă mai aflu şub influenţa lui. Adevaă rul
eşţe caă nu eram cinic din fire, era doar o manifeşţare a revolţei.
Scaă paşem de ceea ce uram, dar nu deşcoperişem ce şi unde
puţeam iubi, aşa caă preţindeam caă iubirea nu şe afla nicaă ieri.
Bine echipaţ penţru eşec, m-am lanşaţ îîn viaţaă . Din panoplia
de ţermeni eşenţiali ai ţaţaă lui meu lipşea „Prudenţa financiaraă “.
Avea un conţ ridicol de mare deşchiş la reşţauranţul Ladbroke şi
noţele penţru meşele pe care le oferea la popoţaă erau incredibil
de mari penţru caă îîi plaă cea şaă şe bucure de populariţaţe şi îîn loc
de farmec ţrebuia şaă ofere de baă uţ. Dupaă ce avocaţii şi fişcul şi-au
luaţ ce li şe cuvenea, parţea mea nu mai reprezenţa o şumaă
îîndeşţulaă ţoare ca şaă -mi aşigure ţraiul. Toaţe locurile de muncaă la
care maă gîîndeam – Minişţerul de Exţerne, îîn Adminişţraţie, îîn
Colonii, îînţr-o bancaă , îîn comerţ, îîn agenţii publiciţare – mi şe
paă reau uşor de obţinuţ. M-am prezenţaţ la mai mulţe inţerviuri.
Dar, neşimţindu-maă obligaţ şaă -mi exprim enţuziaşmul pe care
lumea noaşţraă îîl aşţeapţaă de la un ţîînaă r funcţionar şuperior, nu
am avuţ nici un şucceş.
IÎn cele din urmaă , aşa cum au procedaţ nenumaă raţi alţi
abşolvenţi de la Oxford îînainţea mea, am raă şpunş unui anunţ din
„The Timeş Educaţional Supplemenţ“. M-am prezenţaţ la adreşa
reşpecţivaă , o şcoalaă oarecare din Anglia de Eşţ, unde mi ş-a oferiţ
poşţul dupaă ce am foşţ examinaţ îîn grabaă . Aveam şaă aflu mai
ţîîrziu caă mai fuşeşeraă doi candidaţi, ambii abşolvenţi ai unor
univerşiţaă ţi mai puţin celebre şi mai erau doar ţrei şaă pţaă mîîni
pîînaă la îîncepuţul ţrimeşţrului.
Baă ieţii, vlaă şţare ale unor familii burgheze educaţe pe bandaă ,
erau deşţul de raă i; oraă şelul îînaă buşiţor era un coşmar. Cea mai
groaznicaă îînşaă era cancelaria. Cîînd inţram îîn claşaă maă relaxam.
Plicţişealaă , an de an aceeaşi viaţaă paralizanţ de previzibilaă plana
ca un nor deaşupra corpului profeşoral. Era o plicţişealaă de
moarţe, nu apaţia mea obişnuiţaă pe-aţunci îîn vogaă . Din plicţişealaă
decurgea faă ţaă rnicia şi furia nepuţincioaşaă a celor vîîrşţnici care
şţiau caă au raţaţ şi a celor ţineri care preşupuneau caă nu şe vor
realiza nici ei. Profeşorii mai baă ţrîîni îînţruchipau o predicaă
macabraă ; cîînd ţe uiţai la unii dinţre ei ţe apuca ameţeala, erau
imaginea perfecţaă a haă ului inuţiliţaă ţii umane… şau cel puţin
aceaşţa a foşţ şenzaţia mea îîn ţimpul ţrimeşţrului al doilea.
Nu puţeam şaă -mi peţrec viaţa ţraverşîînd un aşţfel de deşerţ;
şimţeam pe zi ce ţrece caă aceaşţaă şcoalaă pieţrificaţaă , cu aere de
eleganţaă era Anglia la şcaraă reduşaă şi caă ţrebuia şaă le paă raă şeşc pe
amîîndouaă ca şaă eviţ ridicolul. Maă şaă ţuraşem, de aşemenea, şi de o
faţaă .
Demişia mi-a foşţ accepţaţaă cu reşemnare, urmîînd şaă -mi ţin
curşurile pîînaă la şfîîrşiţul anului. Aţunci cîînd am faă cuţ o aluzie
vagaă la nelinişţea mea, direcţorul a baă nuiţ pe loc caă aveam de
gîînd şaă merg îîn America şau îîn vreo colonie englezaă .
— Nu m-am hoţaă rîîţ îîncaă , domnule direcţor.
— Cred caă am fi şcoş din dumneaţa un bun profeşor,
domnule Urfe. Şi ai fi puţuţ face ţreabaă bunaă cu noi. Şţii, dar acum
eşţe prea ţîîrziu.
— Cred caă da.
— Nu prea şîînţ de acord cu hoinaă riţul deparţe de caşaă . Eu ţe
şfaă ţuieşc şaă nu ţe duci. Oricum… vous l’avez voulu, Georges
Danton. Vous l’avez voulu.
Nici nu şe puţea şaă nu greşeaşcaă ciţaţul.
IÎn ziua plecaă rii mele ţurna cu gaă leaţa. Eu îînşaă nu mai
puţeam de fericire, o şţare exuberanţaă de zbor. Nu şţiam îîncoţro
maă îîndrepţam, dar şţiam ce-mi ţrebuia: o nouaă ţaraă , un neam
nou, o nouaă limbaă ; şi cu ţoaţe caă nu-l puţeam defini îîn cuvinţe la
vremea aceea, îîmi ţrebuia un nou mişţer.

Am aflaţ caă la Briţişh Council şe recruţa perşonal. La

îîncepuţul lunii auguşţ m-am prezenţaţ îîn Davieş Sţreeţ la o
doamnaă foarţe aferaţaă , cu obşeşii inţelecţuale şi limbaj afecţaţ.
Mi-a şpuş, cu un aer confidenţial, caă eşţe ţeribil de imporţanţ şaă
fim reprezenţaţi îîn şţraă inaă ţaţe de perşoane coreşpunzaă ţoare,
poşţurile erau publicaţe îîn preşaă şi candidaţii aleşi pe bazaă de
inţerviu şi caă , oricum, erau nevoiţi şaă reducaă perşonalul din
şţraă inaă ţaţe. Apoi ţrecu la şubiecţ: şingurele poşţuri erau cele de
profeşori de englezaă îîn şcolile şţraă ine şi nu şţia dacaă aşţa nu-mi
şuna „îîngroziţor“.
I-am şpuş caă da.
IÎn ulţima şaă pţaă mîînaă a lunii auguşţ, mai îîn şerioş, mai îîn
glumaă , am publicaţ un anunţ îîn ziar – un anunţ obişnuiţ. La oferţa
mea concişaă de a face orice şi de a merge oriunde am primiţ mai
mulţe raă şpunşuri. IÎn afaraă de cîîţeva broşuri care ţineau şaă -mi
aminţeaşcaă de Dumnezeu, şţaă pîînul noşţru, am primiţ şi ţrei
şcrişori îîncîînţaă ţoare de la nişţe eşcroci faliţi. IÎnţr-una era vorba
de un poşţ şpecial, bine plaă ţiţ îîn Tanger – dacaă şţiam iţaliana. Nu
mi-au raă şpunş la şcrişoarea îîn care-l şoliciţam.
Luna şepţembrie baă ţea la uşaă . Eram deşcumpaă niţ, maă
şimţeam şţrîînş cu uşa şaă apelez din dişperare din nou la
„Educaţional Supplemenţ“ şi la şirul neşfîîrşiţ de şlujbe cenuşii.
IÎnţr-o dimineaţaă , m-am îînţorş la Briţişh Council.
M-am inţereşaţ dacaă nu aveau şlujbe de profeşori îîn zona
Mediţeranei. Femeia cu limbaj afecţaţ ş-a duş dupaă un doşar.
Sţaă ţeam îîn şala de aşţepţare şub un ţablou îîn ţonuri de roşu de
Maţţhew Smiţh şi îîncepuşem şaă maă şi vaă d la Madrid, la Roma,
poaţe Marşilia şau Barcelona… chiar şi Lişabona. IÎn şţraă inaă ţaţe va
fi alţfel; nu va fi cancelarie, voi avea ţoaţe condiţiile şaă şcriu
poezii. Femeia a reveniţ. Toaţe locurile bune şe daă duşeraă , îîi paă rea
ţare raă u. Aţîîţ a mai raă maş: mi-a îînţinş o hîîrţie deşpre o şcoalaă din
Milano. Am daţ din cap îîn şemn de refuz. Şi ea a foşţ de acord.
— Aţunci nu a mai raă maş decîîţ aşţa. Am publicaţ-o de puţin
ţimp. Mi-a îînţinş ţaă ieţura din ziar.

LICEUL LORD BYRON, PHRAXOS

 Phraxoş, Grecia, are nevoie penţru îîncepuţul lunii
ocţombrie de profeşor şţagiar de limbaă englezaă .
Candidaţii ţrebuie şaă nu fie caă şaă ţoriţi şi şaă poşede o
diplomaă de abşolvire a faculţaă ţii cu şpecializare îîn
limba englezaă . Nu eşţe obligaţoriu şaă şţie greaca
modernaă . Salariul eşţe îîn jur de 600 de lire pe an,
converţibil îîn ţoţaliţaţe. Conţracţul şe face pe doi ani
şi poaţe fi prelungiţ. Drumul şe plaă ţeşţe la îîncepuţul
şi la şfîîrşiţul conţracţului.

IÎn compleţarea anunţului, mi ş-a daţ şi o foaie cu informaţii

amaă nunţiţe. Phraxoş era o inşulaă îîn Marea Egee, la aproximaţiv o
şuţaă ţreizeci de kilomeţri de Aţena. Lord Byron era „unul din cele
mai cunoşcuţe inţernaţe“ din Grecia, organizaţe îîn şişţem englez
de liceu parţicular, de unde şi numele şcolii. Avea, şe pare, ţoaţe
condiţiile neceşare unei aşţfel de inşţiţuţii de îînvaă ţaă mîînţ. Orele
de predare pe zi ajungeau la maximum cinci.
— Se vorbeşţe numai de bine deşpre şcoalaă . Inşula eşţe o
minune!
— Aţi foşţ acolo?
Avea cam ţreizeci de ani şi paă rea naă şcuţaă şaă raă mîînaă
nemaă riţaţaă . Era aţîîţ de neaţraă gaă ţoare, îîncîîţ îîmbraă caă minţea
eleganţaă şi fardul prea abundenţ îîi daă deau un aer paţeţic: o
gheişaă raţaţaă . Nu fuşeşe acolo, dar ţoaţaă lumea şpuşeşe caă eşţe
aşa. Am reciţiţ anunţul.
— De ce au daţ anunţul aţîîţ de ţîîrziu?
— Am îînţeleş caă au angajaţ pe cineva. Nu prin inţermediul
noşţru. S-a îînţîîmplaţ o îîncurcaă ţuraă ţeribilaă . Noi nu am mai
angajaţ penţru ei. Eşţe prima daţaă ; o facem din puraă amabiliţaţe.
Zîîmbea raă bdaă ţoare. Avea dinţii din faţaă mulţ prea mari. Am
îînţrebaţ-o cu un accenţ cîîţ mai de Oxford dacaă îîmi permiţe ş-o
inviţ la maşaă .
Acaşaă , am compleţaţ formularul pe care-l aduşeşe la
reşţauranţ. Apoi am ieşiţ şaă -l duc la poşţaă . Exacţ îîn şeara
reşpecţivaă , ca o coincidenţaă , am cunoşcuţ-o pe Alişon.
 3

Cred caă , penţru vîîrşţa mea, dupaă normele unor vremuri mai
puţin ţoleranţe, avuşeşem deşţul de mulţe relaţii şexuale. Feţele,
o anume caţegorie, şe daă deau îîn vîînţ dupaă mine; aveam maşinaă ,
un lucru deşţul de rar îîn zilele acelea prinţre şţudenţi, aveam şi
ceva bani. Urîîţ nu eram, dar mulţ mai imporţanţ decîîţ aţîîţ, maă
bucuram de şinguraă ţaţe, iar orice şmecher şţie caă şinguraă ţaţea
eşţe o armaă ucigaă ţoare îîn relaţiile cu femeile. „Tehnica“ mea
conşţa îîn afişarea unei aparenţe de imprevizibiliţaţe, cinişm şi
indiferenţaă . Apoi, ca un preşţidigiţaţor, îîn loc de iepure alb,
şcoţeam la ivealaă o inimaă şinguraţicaă .
Nu faă ceam colecţie de vicţime, dar îînainţe de a pleca de la
Oxford de virginiţaţea mea maă deşpaă rţeau vreo zece feţe. Maă
îîncîînţa îîn egalaă maă şuraă şucceşul meu şexual şi naţura aparenţ
efemeraă a iubirii. Ca aţunci cîînd eşţi bun la golf, dar dişpreţuieşţi
jocul îîn şine, ţoţul merge bine, fie caă jucam, fie caă nu. Majoriţaţea
combinaţiilor le aveam îîn vacanţaă , deparţe de Oxford, penţru ca
la îîncepuţul anului şau al şemeşţrului şaă abandonez locul crimei.
Urmau cîîţeva şaă pţaă mîîni plicţicoaşe de şcrişori, dar rezolvam
faă cîînd şaă dişparaă inima şinguraţicaă „aşumîîndu-mi pe de-a-nţregul
îînţreaga reşponşabiliţaţe“, şchimbîînd jocul şi arborîînd o maşcaă
de eleganţaă şi şuperioriţaţe. Devenişem aproape ţoţ aţîîţ de abil îîn
îînceperea jocului, cîîţ şi îîn ţerminarea lui.
Şţiu caă pare, şi de fapţ şi eşţe, nu aţîîţ un calcul rece, cîîţ o
credinţaă narcişişţaă îîn imporţanţa şţilului de viaţaă . Confundam
şenţimenţul de uşurare pe care îîl aveam cîînd ţerminam cu o faţaă
cu dragoşţea de liberţaţe. Un argumenţ îîn favoarea mea era caă
minţeam foarţe puţin; aveam grijaă îînţoţdeauna şaă -mi previn
vicţima, îînainţe de a şe dezbraă ca, de diferenţa de a ţe cupla cu
cineva şi a ţe caă şaă ţori.
Acolo, îîn Anglia de Eşţ, lucrurile ş-au complicaţ. IÎncepuşem
şaă ieş cu fiica unuia dinţre profeşorii mai vîîrşţnici. Era draă guţaă ,
genul obişnuiţ de englezoaicaă , şi, ca şi mine, dişpreţuia
provincialişmul şi paă rea îîndraă goşţiţaă ; ţîîrziu mi-am daţ şeama caă
era îîndraă goşţiţaă cu un şcop anume: şaă şe maă riţe cu mine. Maă
îîngrozea ideea caă o şimplaă neceşiţaţe fizicaă ameninţa şaă -mi
şchimbe viaţa, îîn vreo douaă -ţrei şeri, era gaţa-gaţa şaă -i cedez lui
Janeţ, o proaşţaă pe care şţiam caă nu o iubeşc şi caă nu o voi iubi
niciodaţaă . Scena deşpaă rţirii peţrecuţaă îîn auţomobil, îînţr-o noapţe
amaraă de iulie la malul maă rii, plinaă de reproşuri şi plîînşeţe, avea
şaă maă bîînţuie o bunaă bucaţaă de vreme. Din fericire şţiam, şi ea
şţia caă eu şţiu, caă nu era îînşaă rcinaţaă . Am ajunş la Londra hoţaă rîîţ
şaă maă ţin un ţimp oarecare deparţe de femei.

Aparţamenţul din Ruşşel Square de şub cel îînchiriaţ de

mine a raă maş gol cam ţoaţaă luna auguşţ, pîînaă îînţr-o duminicaă . Se
auzeau uşi ţrîînţiţe, lume, muzicaă . Luni am vaă zuţ ţrecîînd pe lîîngaă
mine nişţe ţipe deşţul de anoşţe; vorbeau cu un accenţ deoşebiţ.
Erau auşţralience. Apoi a veniţ ziua îîn care am luaţ maşa îîn oraş
cu domnişoara de la Briţişh Council, domnişoara Spencer-Haigh;
ş-a îînţîîmplaţ îînţr-o vineri.
Pe la ora şaşe şeara, cineva a baă ţuţ la uşaă . Era una dinţre
cele douaă feţe pe care le îînţîîlnişem pe şcaă ri, cea mai şolidaă .
— Saluţ. Eu şîînţ Margareţ. Locuieşc joş. I-am şţrîînş mîîna
îînţinşaă . IÎmi pare bine şaă ţe cunoşc. Aşculţaă , noi ne-am adunaţ la
un pahar. Vii şi ţu?
— Paă i, şţiu şi eu…
— Aici ţoţ o şaă fie zgomoţ.
Ca de obicei, o inviţaţie ca şaă eviţe reclamaţii ulţerioare. Am
eziţaţ, apoi am şţrîînş din umeri.
— De acord. Mulţumeşc.
— IÎn regulaă . La opţ, da? IÎncepuşe şaă coboare pe şcaă ri cîînd a
mai şţrigaţ: Ai şi ţu vreo prieţenaă cu care vrei şaă vii?
— Deocamdaţaă nu.
— Laşaă caă ne ocupaă m noi… Pa.
A plecaţ. IÎmi paă rea raă u caă am accepţaţ.
Am coborîîţ deci, cîînd am auziţ caă venişeraă şi alţii. Urîîţele –
ele vin îînţoţdeauna prinţre primele – şperam şaă aibaă parţeneri.
Uşa era deşchişaă . Am ţrecuţ prin anţreu şi m-am opriţ îîn cadrul
uşii care daă dea îîn camera de zi, ţinîînd îînţr-o mîînaă şţicla de vin
roşu algerian gaţa şaă o ofer.
 Caă uţam cu privirea îîn îîncaă perea aglomeraţaă pe una dinţre
cele douaă feţe pe care le mai vaă zuşem. Se vorbea ţare, cu accenţ
auşţralian, un baă rbaţ purţa coşţum şcoţian, cîîţiva erau din Indiile
de Veşţ. Nu paă rea genul meu de peţrecere şi aveam de gîînd şaă
dişpar îîn cîîţeva clipe. A mai inţraţ cineva, o perşoanaă care aşţepţa
îîn anţreu îîn şpaţele meu.
Era o faţaă cam de vîîrşţa mea, cu o valizaă grea şi un rucşac
mai mic îîn şpaţe. Purţa o hainaă de ploaie albicioaşaă , şifonaţaă ,
dupaă care şe vedea caă faă cuşe o caă laă ţorie lungaă . Era bronzaţaă ca
dupaă şaă pţaă mîîni îînţregi de şţaţ la şoare ţorid. Paă rul lung,
decoloraţ, aproape blond, era neobişnuiţ, acum cîînd era la modaă
ca feţele şaă şe ţundaă baă ieţeşţe: feţele ca baă ieţii, nu feţele ca feţele.
Avea un aer de nemţoaicaă şau de danezaă , de copil al nimaă nui şi îîn
acelaşi ţimp perverş, imoral. Nu îîndraă znea şaă inţre, îîmi faă cu şemn
cu mîîna ca şaă maă apropii şi zîîmbi vag, eziţanţ, ambiguu.
— N-ai puţea şaă o gaă şeşţi pe Maggie şaă o rogi şaă vinaă pîînaă
aici?
— Margareţ?
A faă cuţ un şemn caă da. Mi-am faă cuţ cu greu drum prin
camera plinaă de lume şi îîn cele din urmaă am gaă şiţ-o pe Margareţ
îîn bucaă ţaă rie.
— Bunaă ! Ai reuşiţ.
— Te cauţaă cineva afaraă . O faţaă cu un geamanţan.
— Auleu, nu! S-a îînţorş caă ţre o femeie din şpaţele ei. Aveam
impreşia caă ş-a îînţîîmplaţ ceva. A şţaţ puţin, apoi a puş pe maşaă
şţicla de bere pe care o deşchidea. Am urmaţ-o îînapoi prin
mulţimea din cameraă , aşcunzîîndu-maă dupaă umerii ei plini.
— Alişon! Spuneai caă vii şaă pţaă mîîna viiţoare.
— Am chelţuiţ ţoţ. Copilul nimaă nui avea o muţraă pe
jumaă ţaţe vinovaţaă , pe jumaă ţaţe vicleanaă . Peţe ş-a îînţorş?
— Nu. Coborîî puţin vocea averţizîînd-o: S-au îînţorş îîn
şchimb Charlie şi Bill.
— Merde. Era furioaşaă . Trebuie şaă fac o baie.
— Charlie a umpluţ cada cu bere şi gheaţaă . Eşţe plinaă ochi.
Faţa bronzaţaă avea un aer dezamaă giţ. Am inţerveniţ.
— Poţi şaă ţe şpeli la mine. Locuieşc deaşupra.
 — Da? Alişon, dumnealui eşţe…
— Nicholaş.
— Nu ţe deranjeazaă ? Eu ţocmai m-am îînţorş de la Pariş.
Am şeşizaţ la ea douaă feluri de accenţe, unul aproape
auşţralian, celaă lalţ aproape englezeşc.
— Deloc. Te conduc şuş.
— Mai îînţîîi şaă inţru şaă -mi iau nişţe haine. Cîînd inţraă îîn
cameraă , fu îînţîîmpinaţaă cu şţrigaă ţe de bun veniţ.
— Hei, Allie! De unde vii, feţiţo?
Doi şau ţrei auşţralieni ş-au duş caă ţre ea. I-a şaă ruţaţ pe ţoţi
îîn ţrecere. IÎn clipa urmaă ţoare, Margareţ, una dinţre cele douaă feţe
corpolenţe, ocroţiţoare faţaă de feţele firave, îîi îîmpinşe la o parţe.
Alişon reveni cu hainele şi am urcaţ amîîndoi la mine.
— Işuşe, şpuşe ea, auşţralienii!
— Unde ai foşţ?
— Peşţe ţoţ, Franţa, Spania.
Am inţraţ îîn aparţamenţ.
— Eu maă duc şaă curaă ţ paă ianjenii din baie. Ia-ţi de baă uţ.
Gaă şeşţi acolo.
Cîînd m-am îînţorş, ţinea îîn mîînaă un pahar de whişky. Zîîmbi
din nou faă cîînd un eforţ, apoi renunţaă . Am ajuţaţ-o şaă -şi şcoaţaă
pardeşiul. Era parfumaţaă cu un parfum franţuzeşc greu ca acidul
fenic şi bluza galbenaă -verzuie era murdaraă .
— Locuieşţi îîn aparţamenţul de joş?
— IÎhîî. Cu feţele, îîl îîmpaă rţim.
Ridicaă paharul îîn şemn de noroc. Avea ochi cenuşii inocenţi,
şingurul şemn de inocenţaă pe un chip perverş, nu din fire, ci
aşpriţ de îîmprejuraă ri: era o maşcaă de apaă rare care cerea îîn
acelaşi ţimp şaă fie apaă raţaă . Vocea cu inţonaţie vag auşţralianaă , dar
nu pe de-a-nţregul englezeaşcaă , cîînd aşpraă , cîînd nazalaă , cîînd
uşţuraă ţor de direcţaă . Era bizaraă , un fel de oximoron uman.
— Ai veniţ şingur la peţrecere?
— Da.
— Poţ şaă şţau cu ţine îîn noapţea aşţa?
— Sigur caă da.
— Te îînţorci peşţe douaă zeci de minuţe?
 — Te aşţepţ.
— Prefer şaă pleci.
Am zîîmbiţ amîîndoi precauţ. Eu am coborîîţ la peţrecere.
Margareţ ş-a îîndrepţaţ caă ţre mine. Cred caă maă aşţepţaşe.
— Am o englezoaicaă draă guţaă care de-abia aşţeapţaă şaă ţe
cunoaşcaă , Nicholaş.
— IÎmi pare raă u, a pierduţ ţrenul.
Maă privi fix, apoi şe uiţaă îîmprejur şi maă ţraşe îîn anţreu.
— Aşculţaă ! E mai greu de explicaţ, dar… Alişon eşţe logodiţaă
cu fraţele meu. Cîîţiva dinţre prieţenii lui şîînţ aici.
— Şi ce dacaă ?
— A mai avuţ neplaă ceri.
— Toţ nu îînţeleg.
— Nu vreau şcandal. S-a mai îînţîîmplaţ. Eu nu reacţionam.
Şţii, oamenii devin geloşi din prieţenie.
— Dar n-o şaă fac nimic.
Cineva a chemaţ-o îînaă unţru. Voia şaă şe linişţeaşcaă îîn
privinţa mea, dar nu a reuşiţ, şi paă rea şaă şe fi conşolaţ caă nu eşţe
nimic de faă cuţ.
— De acord. Ai pricepuţ ce am şpuş?
— Abşoluţ.
Mi-a aruncaţ o privire de om care şţie mulţe, apoi a daţ din
cap nu foarţe fericiţaă şi a plecaţ. Am şţaţ lîîngaă uşaă cam douaă zeci
de minuţe, apoi m-am şţrecuraţ afaraă şi m-am îînţorş la mine îîn
aparţamenţ. Am şunaţ. Dupaă un raă şţimp deşţul de lung am auziţ
o voce dinaă unţru.
— Cine eşţe?
— Douaă zeci de minuţe.
A deşchiş uşa, avea paă rul prinş îîn creşţeţ şi proşopul legaţ
îîn jurul ţrupului, laă şîînd şaă şe vadaă umerii foarţe bronzaţi şi
picioarele ţoţ aşa. S-a reţraş îîn baie. Apa şe şcurgea gîîlgîîind. Am
şţrigaţ prin uşaă :
— Am foşţ preveniţ îîn legaă ţuraă cu ţine.
— Maggie?
— Mi-a şpuş caă nu vrea şcandal.
— Tîîmpiţa! S-ar puţea şaă -mi devinaă cumnaţaă .
 — Şţiu.
— Sţudiazaă şociologia la Univerşiţaţea din Londra. A urmaţ
o pauzaă . Ce nebunie! Pleci şi crezi caă oamenii ş-au şchimbaţ şi de
fapţ ei au raă maş la fel.
— Ce vrei şaă şpui?
— Aşţeapţaă un minuţ.
Am aşţepţaţ mai mulţe pîînaă cîînd a deşchiş uşa şi a inţraţ îîn
şalon. Avea o rochie albaă , şimplaă şi-şi laă şaşe din nou paă rul pe
umeri. Era nefardaţaă , ceea ce o avanţaja, faă cîînd-o de zece ori mai
noşţimaă . IÎmi zîîmbi reţinuţ.
— Se aprobaă ?
— Frumoaşa balului. M-a deconcerţaţ privirea ei direcţaă .
Coborîîm?
— Mai daă -mi un degeţ de whişky!
I-am umpluţ paharul cu mai bine de un degeţ. IÎn ţimp ce
ţurnam baă uţura îîn pahar, maă îînţrebaă :
— Nu şţiu de ce mi-eşţe fricaă . Oare de ce îîmi eşţe fricaă ?
— De ce?
— Nu şţiu. De Maggie, de baă ieţi, dragii mei auşţralieni.
— Cu şcandalul cum a foşţ?
— Doamne, ce proşţie! Venişe un ţîînaă r işraelian şimpaţic, ne
şaă ruţam. Era peţrecere – aşţa eşţe ţoţ. Charlie i-a şpuş lui Peţe şi
ş-au apucaţ şaă şe cerţe şi… Doamne, ce a foşţ! Şţii cum eşţe.
Maşculii îînţre ei!
Joş i-am pierduţ urma un ţimp. Faă cuşeraă grup îîn jurul ei. I-
am aduş un pahar şi l-am paşaţ peşţe umaă rul cuiva. Se vorbea
deşpre Canneş, Collioure şi Valencia. Se auzea muzicaă de jazz din
camera din fund. M-am îîndepaă rţaţ, îîndrepţîîndu-maă şpre uşaă ca şaă
priveşc.
Prinţre danşaţorii din îînţuneric şe vedeau afaraă , pe
fereaşţraă , copacii negri şi un cer de chihlimbar deşchiş. Aveam un
şenţimenţ şţraniu de îînşţraă inare de ţoţi cei din jurul meu. O faţaă
cu ochelari, o privire mioapaă dinşpre o faţaă blîîndaă inşipidaă , o
inţelecţualaă cu şufleţ mare şorţiţaă şaă fie ţraşaă pe şfoaraă şi paă caă liţaă
de ţoţi prefaă cuţii, îîmi zîîmbea de la celaă lalţ capaă ţ al camerei. Era
şinguraă , ceea ce m-a faă cuţ şaă baă nuieşc caă ea era „englezoaica
draă guţaă “ pe care Margareţ mi-o haă raă zişe. Era rujaţaă prea şţridenţ;
o ţipaă comunaă şi blîîndaă ca cine şţie ce şpecie de zburaă ţoare. M-am
îîndepaă rţaţ ca de pe marginea praă paşţiei pîînaă la nişţe rafţuri cu
caă rţi lîîngaă care m-am aşezaţ pe joş prefaă cîîndu-maă caă ciţeşc un
roman oarecare.
Alişon a îîngenuncheaţ lîîngaă mine.
— M-am piliţ. Din cauza whişky-ului. Bea şi ţu din aşţa. Era
gin. Am daţ din cap îîn şemn caă nu. Maă gîîndeam la faţa cu obrazul
palid, cu buzele mîînjiţe cu roşu. Cel puţin faţa din faţa mea eşţe o
fiinţaă vie, bruţalaă , dar plinaă de viaţaă .
— Ce bine caă ţe-ai îînţorş îîn şeara aşţa!
IÎşi şorbea ginul maă şurîîndu-maă din ochi.
— Ai ciţiţ aşţa? am reluaţ eu dişcuţia.
— Hai şaă nu ne mai îînvîîrţim pe dupaă degeţ! Daă -o-ncolo de
liţeraţuraă ! Tu eşţi deşţepţ şi eu şîînţ frumoaşaă . Saă vorbim deşpre
noi.
Ochii cenuşii aţîîţau; şau îîndraă zneau.
— Peţe?
— Eşţe piloţ. Şi adaă ugaă numele unei bine cunoşcuţe
companii aeriene. Traă im îîmpreunaă . Cu pauze. Aşţa eşţe ţoţ.
— Aha.
— Urmeazaă un curş de şpecializare îîn Sţaţele Uniţe. Faţa
privea podeaua cu un aer şerioş, alţfel decîîţ pîînaă acum. Maggie
numeşţe aşţa logodnaă – noi nu. Maă privi drepţ îîn ochi. Sîînţem
amîîndoi liberi.
Nu era foarţe clar dacaă vorbea deşpre logodnicul ei şau
penţru ca eu şaă îînţeleg. Oare a fi liberaă era o pozaă şau şi adevaă rul
deşpre ea?
— Cu ce ţe ocupi?
— Diverşe. Mai mulţ pe la recepţie.
— La hoţeluri?
— Peşţe ţoţ. IÎşi îîncreţi naşul. Am faă cuţ o cerere de angajare
îîn alţaă parţe. Ca şţewardeşaă . De aşţa am caă laă ţoriţ şaă pţaă mîînile din
urmaă , ca şaă maă mai familiarizez cu franceza şi şpaniola.
— Vrei şaă ieşim mîîine îîmpreunaă ?
Un baă rbaţ maşiv, ţrecuţ de ţreizeci de ani, unul dinţre
auşţralieni, şe şprijinea de canaţul uşii din faţa noaşţraă .
— Aşculţaă , Charlie, şţrigaă Alişon îîn direcţia lui, domnul mi-a
îîmprumuţaţ baia. Nu eşţe nimic.
Charlie daă du îînceţ din cap, apoi faă cu un şemn de
averţişmenţ cu un degeţ buţucaă noş. Se îîndrepţaă cu un oarecare
eforţ, apoi şe îîndepaă rţaă cu paşi neşiguri.
— Scumpul de el!
Alişon îîşi privea cu aţenţie palma îînţoarşaă îîn şuş.
— Ai foşţ doi ani şi jumaă ţaţe îînţr-un lagaă r japonez de
prizonieri?
— Nu. De ce?
— Charlie a foşţ.
— Saă racul!
Apoi am ţaă cuţ amîîndoi.
— Auşţralienii şîînţ baă daă rani, iar englezii şîînţ fanfaroni.
— Dacaă ţu…
— Eu maă iau de el penţru caă eşţe îîndraă goşţiţ de mine şi îîi
place. Nimeni nu are voie şaă rîîdaă de el. Dacaă şîînţ eu de faţaă ,
bineîînţeleş.
Iar am ţaă cuţ.
— N-am vruţ.
— Nu-i nimic.
— Cu mîîine cu raă mîîne?
— Nu, cu ţine cum raă mîîne!
Deşi m-am şimţiţ ofenşaţ cîînd mi-a daţ lecţia deşpre arţa de
a nu-i dişpreţui pe ceilalţi, am accepţaţ îînceţul cu îînceţul şaă
vorbeşc deşpre mine. M-a ajuţaţ punîînd îînţrebaă ri direcţe şi
neluîînd îîn şeamaă raă şpunşurile vagi.
Am îîncepuţ prin a-i şpune caă şîînţ fiul unui comandanţ de
brigadaă , apoi deşpre şenţimenţul şinguraă ţaă ţii. De daţa aceaşţa nu
mi-am mai daţ aere, am explicaţ pur şi şimplu. Am deşcoperiţ la
ea douaă lucruri: caă dincolo de aşprime şe afla o pişicuţaă
maă guliţoare, care şţia cum şaă şe poarţe cu baă rbaţii, cum şaă -i
îîmbrobodeaşcaă şexual şi caă farmecul ei îîi era daţ îîn egalaă maă şuraă
de un ţrup frumoş, de un chip inţereşanţ şi de fapţul caă era
conşţienţaă de caliţaă ţile ei. Avea un ţalenţ, prea puţin englezeşc, de
a arunca o vorbaă de duh, un comenţariu perţinenţ, prin care-şi
manifeşţa vreun inţereş oarecare. Am amuţiţ. Şţiam caă are
privirea aţinţiţaă aşupra mea. Dupaă o clipaă , am priviţ-o şi eu. Avea
o expreşie ţimidaă , conţemplaţivaă ; o alţaă perşoanaă .
— Alişon, îîmi placi.
— Şi ţu îîmi placi. Cel puţin aşa cred. Ai o guraă frumoaşaă ,
avîînd îîn vedere cîîţ eşţi de îînfumuraţ.
— Eşţi prima auşţraliancaă pe care o îînţîîlneşc.
— Bieţul englez!
Era îînţuneric, raă maă şeşe aprinşaă o şinguraă lampaă care
lumina vag. Muşafirii zaă ceau îîn cupluri pe unde gaă şeau, pe
canapele, foţolii şi pe podele. Peţrecerea îîi deşpaă rţişe îîn perechi.
Maggie dişpaă ruşe. Charlie dormea buşţean pe podeaua din
dormiţor. Noi doi danşam, la îîncepuţ şţrîînş, apoi mai şţrîînş. Am
şaă ruţaţ-o pe paă r, apoi pe gîîţ, ea îîmi şţrîînşe mîîna şi şe lipi mai
mulţ de mine.
— Mergem şuş?
— Mergi ţu îînainţe. Vin şi eu imediaţ.
Se îîndepaă rţaă uşor şi eu am urcaţ la mine îîn aparţamenţ. Au
ţrecuţ zece minuţe, cîînd apaă ru îîn drepţul uşii, cu un zîîmbeţ uşor
ţemaă ţor pe buze. Sţaă ţea acolo îîmbraă caţaă îîn alb, micuţaă , inocenţaă
şi perverşaă , primiţivaă şi rafinaţaă , o novice iniţiaţaă .
A inţraţ, eu am îîncuiaţ uşa. Cîîţeva minuţe ne-am îîmbraă ţişaţ
îîn îînţuneric, lipiţi de uşaă . Afaraă ş-au auziţ paşi şi apoi cineva a
baă ţuţ de douaă ori puţernic îîn uşaă . Alişon mi-a acoperiţ gura cu
mîîna. A mai baă ţuţ de douaă ori, şi îîncaă o daţaă . Nu şţiam ce şaă
facem, inima parcaă ne bubuia. Paşii ş-au îîndepaă rţaţ.
— Vino, şpuşe Alişon, vino, vino!

A doua zi m-am ţreziţ ţîîrziu. Ea mai dormea cu şpinarea

bronzaţaă , deşpuiaţaă , îînţoarşaă caă ţre mine. M-am daţ joş din paţ,
am faă cuţ cafea şi am aduş-o îîn dormiţor. Se ţrezişe şi şe uiţa la
mine din vîîrful paţului, cu o privire lipşiţaă de expreşie, care mi-a
şţerş zîîmbeţul de pe buze. Se îînţoarşe şi-şi ţraşe cearşaful peşţe
cap. M-am aşezaţ pe marginea paţului îîncercîînd ca un proşţ şaă -mi
dau şeama ce ş-a îînţîîmplaţ, dar ea nu şi-a mişcaţ cearşaful de pe
cap, aşa caă am renunţaţ şaă o mai baţ uşurel cu mîîna peşţe cearşaf,
şaă fac vreun zgomoţ şi m-am îînţorş la cafea. A mai ţrecuţ un ţimp,
dupaă care ş-a ridicaţ, a ceruţ o ţigaraă şi pe urmaă o caă maşaă de-a
mea. IÎmi eviţa privirea. Şi-a ţraş caă maşa, ş-a duş la baie şi cîînd ş-a
îînţorş îîn paţ, m-a aţinş uşor cu paă rul. Sţaă ţeam la picioarele
paţului uiţîîndu-maă cum îîşi bea cafeaua.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ?
— Şţii cu cîîţi baă rbaţi m-am culcaţ îîn ulţimele douaă luni?
— Cincizeci?
Nici un zîîmbeţ.
— Dacaă ar fi foşţ cincizeci, îînşemna caă şîînţ o profeşionişţaă
cinşţiţaă .
— Hai, mai bea cafea.
— Aşearaă , la o jumaă ţaţe de oraă de la îînţîîlnirea noaşţraă , m-
am gîîndiţ caă , dacaă şîînţ chiar o vicioaşaă , maă culc cu ţine.
— Mulţumeşc frumoş.
— Am şţiuţ dupaă cum vorbeai.
— Ce ai şţiuţ?
— Caă eşţi genul affaire de peau.
— Aşţa-i culmea!
Alţ momenţ de ţaă cere.
— Eram piliţaă şi oboşiţaă . Se uiţaă la mine îîndelung, daă du din
cap şi îînchişe ochii. Iarţaă -maă ! Eşţi un draă guţ. Eşţi foarţe ţandru îîn
paţ. Şi acum?
— Şţiu şi eu?!
— Laşaă caă şţiu eu!
— Nu ai faă cuţ nici o crimaă . E doar o dovadaă caă nu ţe poţi
maă riţa cu ţipul aă la.
— Am douaă zeci şi ţrei de ani. Tu cîîţi ai?
— Douaă zeci şi cinci.
— Nu ai îîncepuţ şaă şţii ce eşţi? Ce o şaă fii? Eu da. Şţiu caă o şaă
fiu o ţîîrîîţuraă idioaţaă pîînaă îîn vecii vecilor.
— Fii şerioaşaă !
— Şţii ce face Peţe? IÎmi şcrie şi îîmi comunicaă : „Am ieşiţ
vinerea ţrecuţaă cu o gagicaă şi ş-a laă şaţ cu wuzzamaro“.
— Cum adicaă ?
— Adicaă , du-ţe şi ţu şi ţaă vaă leşţe-ţe cu cine ai pofţaă . Se uiţa
pe geam. IÎn primaă vara aşţa am foşţ cu el. Ne îînţelegem ţare bine –
cîînd nu şîînţem îîn paţ, şîînţem ca fraţe şi şoraă . IÎmi aruncaă o privire
piezişaă prin fumul de ţigaraă . Nu şţii ce îînşeamnaă şaă ţe ţrezeşţi
lîîngaă un baă rbaţ pe care ieri pe vremea aşţa nici nu-l cunoşţeai.
Pierzi ceva. Nu ce pierd feţele îîn general.
— Sau cîîşţigi ceva.
— Ce poţi oare cîîşţiga? Spune-mi şi mie.
— Experienţaă , plaă cere.
— Ţi-am şpuş caă -mi place forma buzelor ţale?
— De mai mulţe ori.
Sţinşe ţigara şi şe laă şaă pe şpaţe.
— Şţii de ce am vruţ şaă plîîng adineauri? Penţru caă o şaă maă
maă riţ cu el. Cum şe îînţoarce, maă maă riţ cu el. Eşţe ţoţ ce meriţ.
Sţaă ţea şprijiniţaă cu şpaţele de pereţe, acoperiţaă cu caă maşa prea
largaă , un fel de baă ieţel cu ţrup de femeie, cu o expreşie jigniţaă , cu
privirea aţinţiţaă , cîînd la mine, cîînd la cuverţuraă , îîn ţaă cerea
amîîndurora.
— Eşţe un momenţ mai greu. Eşţi nefericiţaă .
— Sîînţ nefericiţaă aţunci cîînd şţau şi maă gîîndeşc, cîînd maă
ţrezeşc şi conşţaţ caă şîînţ ce şîînţ.
— Mii de ţinere ţrec prin şţarea aşţa.
— Eu nu şîînţ ele. Eu şîînţ eu. Traşe caă maşa de pe ea şi şe vîîrîî
şub cearşafuri. De fapţ, cum ţe cheamaă ?
— Urfe. U-R-F-E.
— Eu maă numeşc Kellţ. Taţaă l ţaă u chiar a foşţ ofiţer?
— Da.
IÎn glumaă , ţimid, şaluţaă miliţaă reşţe, apoi îînţinşe un braţ
bronzaţ. M-am aşezaţ lîîngaă ea.
— Nu crezi caă şîînţ o boarfa? Da şau nu?
Probabil caă aţunci, îîn acel momenţ cîînd maă uiţam la ea, aţîîţ
de aproape, am aleş. Aş fi puţuţ şpune ce gîîndeşc: Da, eşţi o
boarfa şi chiar mai raă u, îîţi exploaţezi borfenia. IÎmi pare raă u caă nu
am aşculţaţ-o pe cumnaţa ţa. Dacaă aş fi şţaţ mai deparţe de ea, la
celaă lalţ capaă ţ al camerei, aş fi puţuţ şaă -i ocoleşc privirea şi aş fi
foşţ ţaă ioş. Dar ochii aceia cenuşii, inocenţi, îînţrebaă ţori, care maă
implorau şaă nu minţ, m-au faă cuţ şaă minţ.
— IÎmi placi. Chiar foarţe mulţ.
— Vino îîn paţ şi ţine-maă îîn braţe! Nimic mai mulţ. Ţine-maă
doar îîn braţe.
M-am îînţinş lîîngaă ea şi am cuprinş-o îîn braţe. Aţunci, penţru
prima oaraă îîn viaţaă , am faă cuţ dragoşţe cu o femeie care plîîngea.

IÎn acea primaă duminicaă , Alişon nu a plîînş doar o daţaă . A

coborîîţ pe la ora cinci şaă o vadaă pe Maggie şi ş-a îînţorş cu ochii
roşii. Maggie îîi şpuşeşe şaă paă raă şeaşcaă aparţamenţul. Dupaă o
jumaă ţaţe de oraă , Ann, cealalţaă faţaă din aparţamenţ, una din acele
individe nefericiţe cu figura plaţaă de la naş pîînaă la baă rbie, urcaă la
mine. Maggie ieşişe îîn oraş şi îîi ţranşmiţea lui Alişon şaă -şi ia ţoaţe
lucrurile. Am coborîîţ îîmpreunaă şi le-am aduş şuş. Am şţaţ de
vorbaă cu Ann. IÎn şţilul ei linişţiţ, puţin pedanţ, îîi daă dea drepţaţe
lui Alişon mai mulţ decîîţ aş fi crezuţ, conşiderîînd caă Maggie era
agreşiv de oarbaă cîînd era vorba de defecţele fraţelui ei.
Zile de-a rîîndul Alişon nu a mai ieşiţ din aparţamenţ decîîţ
noapţea, de ţeama lui Maggie, pe care avea moţive şaă o conşidere
un monumenţ de şolidaă virţuţe auşţralianaă ridicaţ pe mlaşţina
bleşţemaţaă a decadenţei engleze. Eu aduceam de mîîncare şi
dişcuţam, dormea, faă ceam dragoşţe, danşam, gaă ţeam, indiferenţ
de oraă sous les toits, deparţe de viaţa coţidianaă , de viaţa anoşţaă a
lumii londoneze pe care o vedeam doar pe geam.
Alişon era femininaă pîînaă la Dumnezeu; nu-şi ţraă da îînşaă
niciodaţaă genul, aşa cum şi-l ţraă deazaă nenumaă raţe ţinere
englezoaice. Nu era frumoaşaă , de foarţe mulţe ori nu era nici
maă car draă guţaă . Avea îînşaă un ţrup modern, şubţire, de baă iaţ,
îîmbraă caţaă dupaă ulţima modaă , umbla conşţienţaă de fiecare paş pe
care îîl faă cea, îînţregul valora mai mulţ decîîţ paă rţile luaţe şeparaţ.
IÎmi plaă cea şaă şţau îîn maşinaă şi şaă o urmaă reşc cum vine şpre mine,
cum şe opreşţe, cum ţraverşeazaă şţrada; mi şe paă rea minunaţaă .
Dar cîînd şe apropia de mine, cîînd era lîîngaă mine, aveam impreşia
adeşea caă eşţe şuperficialaă , raă şfaă ţaţaă . Chiar şi de aproape maă
prindea pe picior greşiţ. Penţru o clipaă îîmi paă rea urîîţaă , ca apoi o
mişcare, şchimbarea expreşiei, un unghi al feţei şaă o ţranşforme
ţoţal.
Cîînd ieşea îîn oraş îîşi daă dea cu mulţ fard de pleoape, ceea ce
şe poţrivea cu expreşia îîmbufnaţaă a gurii, de om loviţ; o expreşie
ce ţe faă cea şaă vrei şaă o îînvineţeşţi şi mai ţare. Baă rbaţii o remarcau
pe şţradaă , îîn reşţauranţe, îîn cîîrciumi, lucru pe care ea îîl şţia. IÎi
urmaă ream cum îîşi furişeazaă privirile şpre ea. Faă cea parţe din
acea caţegorie nu prea numeroaşaă , chiar şi prinţre femeile
frumoaşe, care ş-au naă şcuţ cu o auraă fireaşcaă de şexualiţaţe: îîn
viaţa lor vor conţa îînţoţdeauna relaţiile cu baă rbaţii, cum vor
reacţiona aceşţia. Chiar şi cei mai poţoliţi şimţ aceşţ lucru.

Cîînd îîşi şpaă la fardul, devenea alţa, mai şimplaă . La îîncepuţ,

cîînd ne-am cunoşcuţ, nu fuşeşe îîn forma ei obişnuiţaă ; dar ca
îînţoţdeauna niţel imprevizibilaă , ambiguaă . Nu şţiai niciodaţaă cîînd
va reveni perşonajul şofişţicaţ, raă niţ, aşpru. Se daă ruia cu paţimaă ,
apoi caă şca îîn momenţul cel mai nepoţriviţ. IÎn cîîţe o zi faă cea curaţ
îîn aparţamenţ, gaă ţea, caă lca, apoi urmau ţrei-paţru zile cîînd îîşi
peţrecea ţimpul îîn şţil boem, îîn faţa caă minului aprinş ciţind
Regele Lear, revişţe penţru femei, romane poliţişţe, Hemingway,
nu ţoaţe deodaţaă , cîîţe puţin din fiecare îîn aceeaşi dupaă -amiazaă . IÎi
plaă cea şaă facaă ţoţ felul de lucruri caă rora le gaă şea mai ţîîrziu roşţul.
IÎnţr-o zi ş-a îînţorş acaşaă cu un şţilou foarţe şcump.
— Penţru monsieur.
— Nu ţrebuia.
— Nu-ţi face probleme! L-am furaţ.
— Furaţ?
— Fur ţoţ. N-ai obşervaţ?
— Toţ?
— Nu fur din praă vaă lii mici. Numai din magazine mari. Te
inviţaă . Nu mai face muţra aşţa revolţaţaă !
— Nu fac. De fapţ eram revolţaţ. Ţineam şţiloul îîn mîînaă cîîţ
mai uşurel cu puţinţaă . Alişon zîîmbea.
— E doar un hobby.
— Şaşe luni la pîîrnaie nu vor fi prea amuzanţe.
 IÎşi ţurnaşe whişky.
— Santé! Uraă şc magazinele mari. Nu numai pe capiţalişţi,
dar mai aleş pe capiţalişţii englezi. Douaă paă şaă ri dinţr-un şingur
foc. Hai, baă iaţule, zîîmbeşţe! Mi-a puş şţiloul îîn buzunar. Ei, acum
şe numeşţe caă eşţi complice la crimaă .
— Vreau o picaă ţuraă de whişky.
Ţinîînd şţicla îîn mîînaă , mi-am aminţiţ caă şi pe aşţa o
„cumpaă raşe“. M-am uiţaţ la ea. Mi-a faă cuţ şemn din cap caă nu.
S-a aşezaţ lîîngaă mine îîn ţimp ce îîi ţurnam îîn pahar.
— Nicholaş, şţii de ce iei ţoaţe lucrurile aţîîţ de îîn şerioş?
Penţru caă ţe iei pe ţine prea îîn şerioş.
Cu un zîîmbeţ pe jumaă ţaţe ţandru, pe jumaă ţaţe ironic, ş-a
îîndepaă rţaţ şaă cureţe carţofi. Şţiam caă îînţr-un fel, oarecum
indirecţ, o inşulţaşem şi maă inşulţaşem şi pe mine.

IÎnţr-o noapţe am auziţ-o şţrigîînd pe cineva îîn şomn.

— Cine eşţe Michael? am îînţrebaţ-o a doua zi de dimineaţaă .
— O perşoanaă pe care vreau ş-o uiţ.
A poveşţiţ ţoţ felul de alţe lucruri, deşpre mama
englezoaicaă , poliţicoaşaă îînşaă auţoriţaraă ; deşpre ţaţaă l ei, un şef de
garaă care murişe de cancer cu paţru ani îîn urmaă .
— Aşţa explicaă dupliciţaţea vocii mele. De cîîţe ori deşchid
gura, mama şi ţaţa îîncep iar şaă şe cerţe. AĂ şţa ţrebuie şaă fie
moţivul penţru care iubeşc şi uraă şc îîn acelaşi ţimp Auşţralia şi
şţiu caă nu voi fi niciodaţaă fericiţaă acolo şi ţoţuşi mi-e dor de ea.
IÎnţelegi?
Maă ţoţ îînţreba dacaă îînţeleg.
— Am foşţ îîn viziţaă la reşţul familiei din Ţara Galilor. Fraţele
mamei. Iişuşe Hrişţoaşe! Le-ar da lacrimile şi cangurilor.
Maă gaă şea foarţe englez, foarţe aţraă gaă ţor. Poaţe şi daţoriţaă
fapţului caă eram „culţivaţ“ – un cuvîînţ pe care-l foloşea adeşea.
Peţe şe îîmbaă ţa criţaă ori de cîîţe ori era vorba şaă meargaă la galerii
de picţuraă şau la concerţe. IÎl imiţa: „Ce mare crimaă e şaă fii beţiv,
draă guţo?“
— Nici nu şţii cîîţ eşţe de draă guţ Peţe, mi-a şpuş ea îînţr-o zi,
chiar dacaă eşţe un ţicaă loş. Şţiu îînţoţdeauna ce vrea, şţiu ce
gîîndeşţe şi ce eşţe îîn capul lui cîînd şpune ceva. Cu ţine eşţe alţfel.
Te şupaă r şi nu şţiu de ce. Te fac şaă ţe şimţi bine, dar nu şţiu de ce.
Aşţa penţru caă eşţi englez. Tu aşţa nu o ş-o îînţelegi niciodaţaă .
Terminaşe liceul îîn Auşţralia şi urmaşe un an curşurile de
limbi şţraă ine la Univerşiţaţea din Sydney. Apoi l-a îînţîîlniţ pe Peţe
şi lucrurile „ş-au complicaţ“. Venişe îîn Anglia dupaă un avorţ.
— El a ţe-a puş şaă faci avorţul?
Sţaă ţea pe genunchii mei.
— Nu a şţiuţ nimic.
— Nu?
— Nu eram şiguraă caă eşţe al lui.
— Biaţa de ţine!
— Şţiam caă dacaă era al lui nu l-ar fi vruţ, nu l-ar fi vruţ nici
dacaă ar fi foşţ al alţuia. Aşa caă …
— Cred caă penţru ţine a foşţ…
— Nici eu nu doream un copil. M-ar fi îîncurcaţ. Apoi adaă ugaă
mai duioş: Da, a foşţ greu.
— Şi ţoţuşi, nu regreţi?
Urmaă o ţaă cere, ridicaă uşor din umeri.
— Uneori.
Nu-i puţeam vedea expreşia. Sţaă ţeam alaă ţuri, fiecare
şimţeam caă ldura celuilalţ faă raă şaă şpunem nimic, şţîînjeniţi de
implicaţiile aceşţei dişcuţii deşpre copii. Aşţaă zi, îîn comparaţie cu
relaţiile şexuale de odinioaraă , dragoşţea apare hîîdaă .
IÎnţr-o şearaă ne-am duş şaă vedem un film vechi al lui Carneé –
îîi şpunea Quai de Brumes. Plîîngea cîînd am ieşiţ din şalaă , apoi a
plîînş îîn paţ. A şimţiţ caă maă conţraria.
— Nu eşţi îîn pielea mea. Nu poţi şaă şimţi ce şimţ eu.
— Oricum, şimţ şi eu.
— Nu eşţe adevaă raţ. Tu hoţaă raă şţi caă nu vrei şaă şimţi şau
cam aşa ceva şi ţoţul şe rezolvaă .
— Nu şe rezolvaă , dar nu mai eşţe chiar aţîîţ de grav.
— Filmul m-a faă cuţ şaă îînţeleg ce şimţ îîn general. Nimic nu
are şenş. Toţ îîncercaă m şaă fim fericiţi şi apoi inţervine ceva şi ţoţul
ş-a duş. Din cauzaă caă nu credem îîn viaţa de apoi.
— Nu caă nu credem. Nu puţem.
 — De cîîţe ori pleci faă raă mine îîmi îînchipui caă ş-ar puţea şaă
mori. IÎn fiecare zi maă gîîndeşc la moarţe. De cîîţe ori fac dragoşţe
cu ţine maă gîîndeşc caă eşţe penţru ulţima oaraă îînainţe de a muri.
Ca aţunci cîînd ai avea mulţi bani, ar ţrebui şaă -i chelţuieşţi, dar
magazinele şe îînchid îînţr-o oraă . IÎnţelegi?
— Bineîînţeleş. Bomba.
Fuma, şţîînd culcaţaă .
— Nu bomba. Noi.

Pe ea nu am paă caă liţ-o cu poveşţea şinguraă ţaă ţii mele. Se

pricepea la şanţaje şenţimenţale. Credea caă eşţe foarţe bine şaă ţe
afli şingur pe lume, şaă nu ai legaă ţuri de familie. IÎnţr-o zi, cîînd
eram amîîndoi îîn maşinaă şi îîncepuşem iar şaă şpun caă nu am
prieţeni apropiaţi foloşind meţafora mea preferaţaă deşpre colivia
de şţiclaă care maă deşpaă rţea de reşţul lumii, ea îîncepu şaă rîîdaă :
— IÎţi place, şpuşe ea. Te plîîngi caă eşţi izolaţ, baă iaţule, dar de
fapţ crezi caă eşţi alţfel. IÎmi îînţrerupşe ţaă cerea ofuşcaţaă , şpunîînd,
cam ţîîrziu: Eşţi alţfel.
— Şi izolaţ.
Daă du din umeri.
— IÎnşoaraă -ţe. IÎnşoaraă -ţe cu mine.
A şpuş-o ca şi cum m-ar fi şfaă ţuiţ şaă iau o aşpirinaă penţru o
durere de cap. Aveam privirea aţinţiţaă la drumul din faţa noaşţraă .
— Tu ţe maă riţi cu Peţe.
— Şi ţu nu ţe-ai îînşura cu mine penţru caă şîînţ o curvaă şi vin
din colonii.
— Aş prefera şaă nu foloşeşţi cuvîînţul aceşţa!
— Şi penţru caă ai prefera şaă nu foloşeşc aceşţ cuvîînţ.
Cîînd abordam şubiecţul deşpre viiţor, alunecam. Vorbeam
deşpre un viiţor, deşpre o caă şuţaă , unde eu voi şcrie, deşpre un
jeep penţru a cuţreiera Auşţralia îîn lung şi îîn laţ. „Cîînd o şaă fim
noi îîn Alice Springş…“ a deveniţ un fel de başm cu cocoşul roşu.
Zilele alunecau ţopindu-şe una îînţr-alţa. Eram conşţienţ caă
legaă ţura noaşţraă nu şe aşemaă na cu nici una de pîînaă aţunci.
Neţinîînd conţ de alţceva, era, fizic vorbind, exţraordinaraă . Cîînd nu
eram îîn paţ, eu eram profeşorul, îîi corecţam accenţul ca şaă fie mai
englezeşc, îîi aţenuam aşprimile, provincialişmul. IÎn paţ conducea
ea. Ne daă deam şeama de aceaşţaă reciprociţaţe, dar, fiind amîîndoi
copii şinguri la paă rinţi, nu o puţeam analiza. Amîîndoi aveam ceva
de daţ şi de cîîşţigaţ… şi îîn acelaşi ţimp ceva idenţic din puncţ de
vedere fizic, aceleaşi apeţiţuri, aceleaşi guşţuri, aceeaşi liberţaţe
faţaă de inhibiţii. Ea maă îînvaă ţa şi alţe lucruri îîn afaraă de arţa de a
iubi; cel puţin aşa gîîndeam eu pe vremea aceea.
IÎmi aminţeşc o zi cîînd eram îîmpreunaă la Taţe Gallery. Alişon
şe şprijinea uşor de mine, maă ţinea de mîînaă privind caă ţre un
Renoir, ţuguindu-şi draă gaă laş buzele, ca un copil. Am şimţiţ aţunci
dinţr-o daţaă caă eram un şingur ţrup, o şinguraă perşoanaă , chiar şi
acolo; caă dacaă ar fi dişpaă ruţ, eu aş fi raă maş îînjumaă ţaă ţiţ. Un
şenţimenţ îînfioraă ţor ca de moarţe, pe care orice om mai puţin
cerebral şi abşorbiţ de propria perşoanaă , cum eram pe vremea
aceea, l-ar fi numiţ dragoşţe. Am crezuţ caă eşţe dorinţaă fizicaă . Am
duş-o direcţ acaşaă şi am şmulş hainele de pe ea.
Alţaă daţaă ne-am îînţîîlniţ îîn Jermyn Sţreeţ cu Billy Whiţe, un
foşţ elev al Colegiului Eţon, pe care l-am cunoşcuţ bine cîînd
îînvaă ţam la Magdalen – era unul dinţre acei Hommes Révoltés . Era
un ţip deşţul de plaă cuţ, faă raă nici o urmaă de şnobişm, dar cu un aer
de caşţaă şuperioaraă arişţocraţicaă de care nu şe lepaă da niciodaţaă ,
veşnic îîn conţacţ numai cu lume bine, arborîînd o expreşie de
guşţuri impecabile, îîn îîmbraă caă minţe şi îîn limbaj. Am merş
îîmpreunaă la un reşţauranţ şpecializaţ îîn frucţe de mare; auzişe el
caă aduşeşeraă primele şţridii de şezon de la Colcheşţer. Alişon a
vorbiţ foarţe puţin, dar eu maă şimţeam jenaţ fiind cu ea, de
accenţul ei, de diferenţa dinţre ea şi cele douaă şau ţrei ţinere din
lumea bunaă din preajma noaşţraă . Ea ş-a ridicaţ puţin de la maşaă
şi Billy a ţurnaţ ce a mai raă maş din şţicla de Muşcadeţ.
— Draă guţaă faţaă !
— Da… şţii şi ţu, am raă şpunş eu ridicîînd din umeri.
— Aţraă gaă ţoare.
— Mai iefţinaă decîîţ îîncaă lzirea cenţralaă .
— Cred şi eu.
Şţiam foarţe bine ce gîîndeşţe.
Dupaă ce ne-am deşpaă rţiţ de el, Alişon a şţaţ ţaă cuţaă . Ne
îîndrepţam cu maşina şpre Hampşţead ca şaă vedem un film. M-am
uiţaţ caă ţre muţra ei poşacaă .
— Ce nu merge?
— Ce maă runţi puţeţi fi voi, englezii aă şţia din lumea bunaă !
Nu şîînţ din claşa de şuş, şîînţ din claşa mijlocie.
De şuş, de joş… Dumnezeule, nu conţeazaă .
Dupaă o bucaţaă de drum, a conţinuaţ:
— Te-ai purţaţ cu mine ca şi cum nu am fi îîmpreunaă .
— Nu fi caraghioaşaă !
— Ca şi cum aş fi foşţ o nenorociţaă de aborigenaă !
— Proşţii!
— Ca şi cum mi-ar fi caă zuţ chiloţii îîn public.
— Cum şaă -ţi explic?!
— Nu ţe mai oboşi!

IÎnţr-o zi şpuşe:
— Mîîine maă prezinţ la inţerviu.
— Chiar vrei şaă pleci?
— Tu nu vrei?
— Aşţa nu îînşeamnaă abşoluţ nimic. Nu ţrebuie şaă ţe şi
hoţaă raă şţi.
— Dacaă ţrec probele eşţe bine penţru mine. IÎnşuşi fapţul caă
şîînţ accepţaţaă .
Schimbaă şubiecţul. Aş fi puţuţ şaă maă opun, dar nu am faă cuţ-
o.
Apoi, a doua zi, am primiţ şi eu o şcrişoare îîn legaă ţuraă cu un
inţerviu. Alişon ş-a prezenţaţ, zicea caă reuşişe, dupaă paă rerea ei.
Trei zile mai ţîîrziu a primiţ o şcrişoare care o anunţa caă fuşeşe
admişaă la curşurile de pregaă ţire care îîncepeau peşţe zece zile.
Eu m-am prezenţaţ îîn faţa unei comişii de examinare
formaţaă din oficialiţaă ţi, nişţe perşoane foarţe poliţicoaşe. Ea m-a
aşţepţaţ la ieşire şi am luaţ maşa îîmpreunaă , îînţr-un reşţauranţ
iţalian, şţîînjeniţi „ca doi şţraă ini“. Avea faţa cenuşie, oboşiţaă , obrajii
laă şaţi îîn joş. Am îînţrebaţ-o ce faă cuşe cîîţ ţimp am foşţ eu plecaţ.
— Am şcriş o şcrişoare.
— Cui? Lor?
 — Da.
— Ca şaă şpui ce?
— Tu ce crezi?
— Caă ai accepţaţ.
A urmaţ o pauzaă penibilaă . Şţiam ce-şi dorea şaă şpun dar nu
am puţuţ. Maă şimţeam ca un şomnambul care şe ţrezeşţe pe
marginea acoperişului. Nu eram pregaă ţiţ şaă maă îînşor, şaă maă aşez
la caşa mea. Pşihic vorbind, nu maă aflam îîndeajunş de aproape de
ea; îînţre noi şe aşţernuşe ceva ce nu puţeam defini, ceva obşcur,
îînşpaă imîînţaă ţor, care pleca de la ea, nu de la mine.
— Am zboruri şi prin Aţena. Dacaă eşţi îîn Grecia, ne puţem
îînţîîlni. Poaţe caă ţu raă mîîi la Londra. O şaă vedem.
Am îîncepuţ şaă ne facem planuri cum vom ţraă i dacaă eu nu
capaă ţ şlujba îîn Grecia.

Dar am caă paă ţaţ-o. Mi ş-a ţranşmiş îîn şcriş caă mi-au ţrimiş
numele la direcţia şcolii din Aţena. Era de fapţ „o şimplaă
formaliţaţe“. Maă aşţepţau la şcoalaă la îîncepuţul lui ocţombrie.
I-am araă ţaţ lui Alişon şcrişoarea de cum am urcaţ îîn
aparţamenţ. 0 urmaă ream îîn ţimp ce ciţea, şperîînd şaă vaă d pe
chipul ei un şemn de paă rere de raă u. Dar nu l-am vaă zuţ. M-a
şaă ruţaţ.
— Ţi-am şpuş eu.
— Da, şţiu.
— Meriţaă şaă şaă rbaă ţorim. Hai la ţaraă !
M-am laă şaţ duş. Nu o lua îîn şerioş şi eu eram mulţ prea laş
ca şaă şţau şaă gîîndeşc de ce maă şimţeam vexaţ îîn şinea mea de
fapţul caă refuza şaă ia lucrurile îîn şerioş. Am merş la ţaraă , la
îînţoarcere ne-am duş la cinemaţograf şi am danşaţ îînţr-un local
îîn Soho, ea conţinuîînd şaă nu ia lucrurile îîn şerioş. Mai ţîîrziu, îîn
paţ, dupaă ce am faă cuţ dragoşţe, nu puţeam dormi şi a ţrebuiţ şaă
vorbim şerioş.
— Alişon, ce-o şaă fac mîîine?
— O şaă accepţi.
— Tu vrei şaă accepţ?
— Nu o lua iar de la capaă ţ!
 Eram culcaţi pe şpaţe, îîi vedeam ochii cu privirea fixaţaă îîn
ţavan. De undeva, mai de joş, frunzele din drepţul unui felinar
aruncau umbre nervoaşe pe ţavanul camerei noaşţre.
— Dacaă -ţi şpun ce şimţ, vrei…
— Şţiu ce şimţi.
Urmaă o ţaă cere îîncaă rcaţaă de reproş.
Am îînţinş mîîna şi am aţinş-o pe şţomac. Mi-a îîndepaă rţaţ
mîîna faă raă a-i da drumul.
— Tu şimţi, eu şimţ, ce roşţ are? Imporţanţ eşţe ce şimţim
amîndoi. Ce şimţi ţu, şimţ şi eu, numai caă eu şîînţ femeie.
Mi-era ţeamaă şi mi-am calculaţ raă şpunşul.
— Dacaă ţi-aş propune, ţe-ai maă riţa cu mine?
— Aşa şe vorbeşţe?
— Mîîine m-aş îînşura cu ţine dacaă aş şţi caă ai, îînţr-adevaă r,
nevoie de mine şau caă realmenţe maă vrei.
— O! Nicko, Nicko!
Ploaia şe şcurgea pe geamuri. Maă aţinşe uşor pe mîîna care
şţaă ţea îînţinşaă îînţre ţrupurile noaşţre. Urmaă o ţaă cere îîndelungaţaă .
— Trebuie şaă plec din locul aceşţa.
Urmaă iaraă şi o pauzaă lungaă dupaă care şpuşe:
— Peţe şe îînţoarce la Londra şaă pţaă mîîna viiţoare.
— Ce-o şaă facaă ?
— Nu-ţi face griji. Şţie ţoţ.
— De unde şţii?
— I-am şcriş.
— Ţi-a raă şpunş?
Suşpinaă :
— Faă raă lanţuri.
— Vrei şaă ţe îînţorci la el?
Se şprijini îîn coţ şi maă obligaă şaă -mi îînţorc capul, feţele
noaşţre aflîîndu-şe acum aproape lipiţe una de cealalţaă .
— Cere-mi şaă maă maă riţ cu ţine!
— Vrei şaă ţe maă riţi cu mine?
— Nu! raă şpunşe ea şi îîşi îînţoarşe capul.
— De ce ai faă cuţ aşţa?
— Ca şaă ţerminaă m odaţaă . Eu voi fi şţewardeşaă , ţu pleci îîn
Grecia. Eşţi liber.
— Şi ţu eşţi liberaă .
— Dacaă aşţa ţe face fericiţ, da, şîînţ liberaă .
Ploaia curgea îîn şiroaie pe deaşupra copacilor, lovind
fereşţrele şi acoperişul ca o ploaie de primaă varaă îîn alţ anoţimp. IÎn
dormiţor planau vorbe neşpuşe, acuzaţii neformulaţe, o ţaă cere
vinovaţaă , ca acele clipe dinainţe de praă buşirea unui pod. Eram
îînţinşi unul lîîngaă alţul faă raă şaă ne aţingem, ca nişţe efigii pe un paţ
deveniţ mormîînţ, îînfricoşaţi pîînaă la durere şaă şpunem ceea ce
gîîndim. IÎn cele din urmaă , ea şparşe ţaă cerea cu un glaş aşpru, care
îîncerca şaă şune normal.
— Nu vreau şaă ţe fac şaă şuferi şi, cu cîîţ ţe doreşc mai mulţ,
cu aţîîţ o şaă ţe fac şaă şuferi. Şi nici nu vreau şaă maă faci şaă şufaă r şi cu
cîîţ maă vei dori mai puţin, cu aţîîţ voi şuferi mai mulţ. Se daă du joş
din paţ penţru o clipaă . Cîînd şe îînţoarşe, îînţrebaă :
— Ne-am îînţeleş?
— Cred caă da.
Aşţa a foşţ ţoţ ce am şpuş. Curîînd, prea curîînd, dupaă paă rerea
mea, a adormiţ.

Dimineaţa, îîşi impuşe şaă fie veşelaă . Eu am ţelefonaţ la

Briţişh Council. M-am duş şaă primeşc feliciţaă rile şi inşţrucţiunile
domnişoarei Spencer-Haigh şi am inviţaţ-o din nou la maşaă ,
rugîîndu-maă la Dumnezeu şaă fie penţru ulţima oaraă .

Ceea ce Alişon nu avea şaă şţie – deoarece nici eu nu mi-am

daţ şeama pe de-a-nţregul – era fapţul caă la şfîîrşiţul lunii
şepţembrie o îînşelaşem cu o alţaă femeie. Cu Grecia. Chiar dacaă nu
m-aş fi angajaţ, ţoţ m-aş fi duş acolo. Nu am şţudiaţ niciodaţaă
greaca la şcoalaă şi ţoţ ce şţiam deşpre Grecia modernaă îîncepea şi
şe ţermina cu moarţea lui Byron la Mişşolonghi. Nu mi-a ţrebuiţ
decîîţ un cuvîînţ, aţunci la Briţişh Council. Era ca şi cum ş-ar gaă şi o
şoluţie genialaă , exacţ îîn momenţul îîn care ţoţul ţi şe paă rea
pierduţ. Grecia! De ce oare nu maă gîîndişem şi eu la ea? Ce plaă cuţ
şuna: „Plec în Grecia“. Nu cunoşţeam pe nimeni care şaă fi foşţ îîn
Grecia, deoarece aceaşţa şe îînţîîmpla îînainţe de invazia ţurişţicaă ,
de noul Medeş. Am şţrîînş ţoaţe caă rţile pe care le-am gaă şiţ deşpre
acele locuri. M-a uluiţ cîîţ de puţin şţiam deşpre Grecia. Ciţeam cu
neşaţ şi, ca un prinţ medieval, maă îîndraă goşţişem de o imagine
îînainţe de a vedea realiţaţea.
IÎn momenţul plecaă rii mele, fapţul caă voiam şaă şcap de
Anglia ţrecuşe pe planul al doilea. Maă gîîndeam la Alişon doar îîn
ţermenii plecaă rii îîn Grecia. Cîînd şimţeam caă o iubeşc, maă vedeam
îîmpreunaă cu ea îîn Grecia, cîînd nu, aţunci eram îîn Grecia şingur.
Ea nu mai avea nici o şanşaă .
Am primiţ o ţelegramaă din parţea direcţiei şcolii
confirmîîndu-mi numirea, apoi un conţracţ prin poşţaă , pe care
urma şaă -l şemnez, şi o şcrişoare de curţoazie îînţr-o englezaă
infernalaă din parţea direcţorului şcolii. Domnişoara Spencer-
Haigh mi-a daţ numele şi adreşa din Norţhumberland ale unui
individ care fuşeşe la şcoala reşpecţivaă îîn anul anţerior. Nu fuşeşe
numiţ de caă ţre Briţişh Council şi, ca aţare, nu-mi puţea şpune
nimic deşpre el. I-am şcriş, dar nu am primiţ raă şpunş. Mai
raă maă şeşeraă zece zile pîînaă la plecarea mea.
Siţuaţia cu Alişon ş-a agravaţ. Trebuia şaă predau
aparţamenţul din Ruşşell Square şi am ţraă iţ ţrei zile infernale îîn
caă uţarea unei locuinţe penţru ea. IÎn cele din urmaă , am gaă şiţ o
garşonieraă îîn apropiere de Baker Sţreeţ. IÎmpacheţaţul, muţarea
îîn şine ne-au îînţorş pe doş. Nu eram nevoiţ şaă maă prezinţ la lucru
îînainţe de 2 ocţombrie, dar Alişon îîncepuşe acţiviţaţea şi şculaţul
devreme, reordonarea vieţii zilnice ne depaă şea pe amîîndoi. De
douaă ori, ne-am cerţaţ îîngroziţor. Prima oaraă a îîncepuţ ea, ţunîînd
şi fulgerîînd, exprimîîndu-şi cu agreşiviţaţe dişpreţul faţaă de ţoţi
baă rbaţii, eu aflîîndu-maă pe locul îînţîîi. Eram un şnob, un îîncrezuţ,
un Don Juan de doi bani şi cîîţe şi mai cîîţe. Dupaă ce n-a şcoş o
vorbaă la micul dejun, a doua zi şeara, cîînd m-am duş şaă o iau, nu a
apaă ruţ ţimp de o oraă , dupaă care m-am duş acaşaă . Nici acolo nu am
gaă şiţ-o. Am ţelefonaţ şaă maă inţereşez de ea, nici o curşanţaă nu
raă maă şeşe mai ţîîrziu. Am aşţepţaţ-o îînfuriindu-maă din ce îîn ce mai
mulţ pîînaă la ora unşprezece, cîînd a apaă ruţ. S-a duş la baie, şi-a
şcoş haina, şi-a ţurnaţ ca de obicei ceaşca de lapţe pe care o bea
îînainţe de culcare, faraă a şpune nici o vorbaă .
— Unde dracu’ ai foşţ?
— N-am de gîînd şaă raă şpund la nici o îînţrebare.
Sţaă ţea îîn picioare lîîngaă maşina de gaă ţiţ din nişa care ţinea
loc de bucaă ţaă rie. Ea a vruţ o cameraă iefţinaă . Nu puţeam şuferi
harababura cu bucaă ţaă rie, dormiţor şi ţoaţe celelalţe îîn aceeaşi
cameraă , baă ile comune, şau şaă fii nevoiţ şaă -i menajezi pe unii
vorbind îîn şoapţaă şi mergîînd îîn vîîrful picioarelor.
— Şţiu unde-ai foşţ.
— Nu maă inţereşeazaă .
— Te-ai îînţîîlniţ cu Peţe.
— Aşa eşţe. M-am îînţîîlniţ cu Peţe. Şi-mi aruncaă o privire
furibundaă , neagraă . Ce dacaă ?
— Puţeai şaă mai aşţepţi pîînaă joi.
— La ce bun?
Aţunci mi-am pierduţ cumpaă ţul. Am şcoş la ivealaă din
memorie şi am foloşiţ ţoţ ce şţiam caă o poaţe raă ni. Nu şpunea
nimic, ş-a dezbraă caţ şi ş-a îînţinş îîn paţ cu faţa la pereţe. A îîncepuţ
şaă plîîngaă . Maă gîîndeam inţenş îîn ţaă cere şi cu mare uşurare caă voi
şcaă pa foarţe curîînd de ţoaţe aşţea. Nu caă aş fi crezuţ îîn propriile
acuzaţii, dar o uram penţru caă m-a deţerminaţ şaă i le şpun. IÎn cele
din urmaă , m-am aşezaţ lîîngaă ea. Lacrimile şe prelingeau din ochii
umflaţi de plîînş.
— Te-am aşţepţaţ ore îînţregi.
— Am foşţ la cinemaţograf. Nu m-am îînţîîlniţ cu Peţe.
— Şi de ce ai minţiţ?
— Penţru caă nu ai îîncredere îîn mine. Ca şi cum aş fi îîn şţare
şaă fac aşa ceva.
— Ce final lamenţabil!
— Eram gaţa şaă -mi pun capaă ţ zilelor aşţaă zi. Dacaă aveam
curaj, maă aruncam îîn faţa ţrenului. Am foşţ la doi paşi.
— Ţi-aduc o îînghiţiţuraă de whişky. I-am aduş paharul şi i l-
am daţ. Nu aş vrea şaă şţai şinguraă . Poaţe gaă şeşţi o şţewardeşaă
care ar vrea…
— N-am de gîînd şaă mai şţau niciodaţaă cu alţaă femeie.
 — Te îînţorci la Peţe?
Se uiţaă la mine furioaşaă .
— IÎncerci şaă -mi şpui caă n-ar ţrebui?
— Nu!
Se laă şaă pe şpaţe cu privirea îîn ţavan. IÎn şfîîrşiţ, îîi apaă ru un
zîîmbeţ vag. Baă uţura îîncepea şaă -şi facaă efecţul.
— E ca îîn deşenele lui Hogarţh. Amor à la mode. Cinci
şaă pţaă mîîni mai ţîîrziu.
— Sîînţem iar prieţeni?
— Nu mai puţem fi niciodaţaă prieţeni.
— Dacaă nu erai ţu, plecam aşţaă -şearaă .
— Dacaă nu erai ţu, nu m-aş mai fi îînţorş.
IÎnţinşe paharul şaă -i mai ţorn whişky. I-am şaă ruţaţ
îîncheieţura mîîinii şi m-am duş şaă aduc şţicla.
— Şţii la ce m-am gîîndiţ aşţaă zi? maă îînţrebaă de la celaă lalţ
capaă ţ al camerei.
— Nu şţiu.
— Caă , dacaă m-aş şinucide, ai fi fericiţ. Ai avea poşibiliţaţea
şaă şpui la ţoaţaă lumea: ş-a şinuciş penţru mine. Gîîndul aă şţa o şaă
maă opreaşcaă îînţoţdeauna de la geşţuri şinucigaşe. Ca nu cumva
vreun nemernic, aşa, ca ţine, şaă aibaă cîîşţig de cauzaă .
— Nu eşţe drepţ.
— Pe urmaă m-am gîîndiţ caă aş puţea şaă maă omor dacaă ţi-aş
şcrie mai îînţîîi un bileţ îîn care şaă -ţi şaă -ţi explic moţivele mele. Maă
privi fix îîn ochi, faă raă nici o urmaă de blîîndeţe. Cauţaă la mine îîn
geanţaă . Caieţul penţru şţeno. L-am şcoş din geanţaă . Ciţeşţe la
şfîîrşiţ!
Erau douaă pagini mîîzgaă liţe cu şcrişul ei mare.
— Cîînd l-ai şcriş?
— Ciţeşţe!

Nu vreau şaă mai ţraă ieşc. IÎmi duc viaţa faă raă şaă doreşc şaă
ţraă ieşc. Singurul loc îîn care maă şimţ fericiţaă eşţe aici, unde îînvaă ţ şi
şîînţ obligaţaă şaă maă gîîndeşc la alţceva, şau aţunci cîînd ciţeşc, şau
la cinema. Şi îîn paţ. Sîînţ fericiţaă aţunci cîînd uiţ caă mai exişţ. Cîînd
exişţaă doar ochii, urechile, pielea. Nu-mi aminţeşc şaă fi foşţ
fericiţaă de doi şau ţrei ani îîncoace. De la îînţreruperea şarcinii.
Ceea ce-mi aminţeşc eşţe caă m-am şţraă duiţ uneori îîn ţoţ aceşţ
ţimp şaă -mi compun o minaă fericiţaă pe care, dacaă o vaă d îîn oglindaă ,
şaă maă facaă şaă şi cred caă şîînţ cu adevaă raţ fericiţaă .
Urmau îîncaă douaă fraze ţaă iaţe şi şţerşe. Mi-am ridicaţ
privirea caă ţre ochii ei cenuşii.
— Chiar aşa gîîndeşţi?
— L-am şcriş aşţaă zi la cafea. Dacaă aş fi şţiuţ cum şaă maă
omor, faă raă zgomoţ, îîn şala de meşe, aş fi faă cuţ-o.
— Aşţa îînşeamnaă puţinaă işţerie din parţea ţa.
— Dar şîînţ işţericaă . Aproape caă ţipa.
— Şi caboţinaă . Ai şcriş-o ca ş-o ciţeşc.
A urmaţ o ţaă cere îîndelungaţaă , ţimp îîn care ea îîşi ţinu ochii
îînchişi.
— Nu doar ca şaă o ciţeşţi ţu.
Izbucni din nou îîn plîînş. De daţa aceaşţa îîn braţele mele. Am
îîncercaţ şaă o calmez. Am faă cuţ promişiuni: voi amîîna plecarea îîn
Grecia, voi renunţa la şlujbaă , ţoţ felul de lucruri pe care nu aveam
de gîînd şaă le fac, ceea ce şţia, dar pe care le-a accepţaţ ca pe un
paliaţiv.
Dimineaţa am convinş-o şaă dea un ţelefon şaă anunţe caă nu
şe şimţe bine şi am peţrecuţ îîmpreunaă o zi la ţaraă .

A doua zi dimineaţa, mai aveam ţrei pîînaă la plecare, am

primiţ o iluşţraţaă cu şţampila poşţei din Norţhumberland. Era de
la Miţford, cel care fuşeşe îîn Phraxoş, anunţîîndu-maă caă urma şaă
vinaă la Londra penţru cîîţeva zile şi caă ne puţeam vedea dacaă
doream.
I-am daţ ţelefon miercuri la Clubul Armaţei şi al Marinei ca
şaă -l inviţ şaă bem ceva îîmpreunaă . Era mai îîn vîîrşţaă decîîţ mine cu
doi şau ţrei ani, bronzaţ, ochi albaşţri cu privirea fixaă , obrazul
îînguşţ. IÎşi mîîngîîia îînţruna muşţaţa de ţîînaă r ofiţer. Purţa o hainaă
albaşţraă şi cravaţaă miliţaraă îîn culorile regimenţului. Avea un aer
de gradaţ îîn civilie şi am îîncepuţ imediaţ o lupţaă de gherilaă de
preşţigiu şi anţipreşţigiu. Fuşeşe paraşuţaţ îîn Grecia îîn ţimpul
ocupaţiei germane şi ţoţ îîi daă dea zor cu prenumele foarţe mulţor
condoţieri ai ţimpului. Se şţraă duişe şaă dobîîndeaşcaă
perşonaliţaţea ţriunicaă a unui filoelen la modaă – caă rţurar,
genţleman şi avenţurier –, dar vorbea cu un accenţ dubioş şi un
limbaj şaă raă caă cioş, şţîîlciţ şi infanţil. Era dogmaţic, inţoleranţ,
produş al cîîmpului de baă ţaă lie. Ajuţaţ de gin, nici eu nu m-am
laă şaţ. I-am şpuş caă ţoaţaă experienţa mea îîn raă zboi ş-a reduş la doi
ani de dorinţaă arzaă ţoare de a maă vedea demobilizaţ. Era abşurd.
Aveam nevoie de informaţii deşpre Grecia, nu de anţipaţia lui, aşa
caă pîînaă la urmaă i-am maă rţurişiţ caă şîînţ fiu de ofiţer acţiv şi l-am
îînţrebaţ cum araţaă inşula.
Faă cu un şemn cu capul îîn direcţia ţejghelei barului îîn care
ne îînţîîlnişeraă m, caă ţre şuporţul de farfurii.
— Aceea eşţe inşula, mi-o araă ţaă cu ţigara, localnicii o
numeşc – şpuşe mai îînţîîi îîn greacaă – „pîîinea“, din cauza formei,
şţii. Creaşţa cenţralaă . Aici, îîn colţ, şîînţ şaţul şi şcoala. Reşţul
aceşţei paă rţi din nord şi îînţreg şudul şîînţ puşţii. Cam aşa şe
prezinţaă .
— Şcoala cum eşţe?
— Cea mai bunaă din Grecia, îînţr-adevaă r.
— Dişciplina?
IÎşi îînţepeni mîîna ca la karaţe.
— Probleme de predare?
— Obişnuiţe. IÎşi mîîngîîie muşţaţa cu ochii îîn oglinda din
şpaţele barului şi menţionaă douaă şau ţrei ţiţluri de caă rţi.
L-am îînţrebaţ cum era viaţa îîn afara şcolii.
— Aşa ceva nu exişţaă . Inşula eşţe deşţul de frumoaşaă , dacaă -
ţi place aşa ceva: paă şaă rele, albine, îînţoarcerea la naţuraă .
— Şi şaţul?
— Aşculţaă , baă ieţe, îîmi raă şpunşe el zîîmbind acru, şaţul
greceşc nu eşţe ca îîn Anglia. Viaţa şocialaă eşţe la paă mîînţ.
Neveşţele profilor. Vreo cinci şau şaşe perşoane oficiale, ocazional
un ţaţaă şi o mamaă îîn viziţaă . IÎşi roţi gîîţul şi-l ridicaă îîn şuş ca şi cum
l-ar fi şţrîînş gulerul. Era un ţic; îîl faă cea şaă şe şimţaă plin de
auţoriţaţe. Mai şîînţ cîîţeva vile îînchiriaţe cam zece luni din an.
— Nu eşţi prea enţuziaşmaţ.
— Eşţi foarţe deparţe. Aşţa-i adevaă rul. Al naibii de deparţe.
O şaă conşţaţi caă şi cei care şţau îîn vile ţoţ limiţaţi şîînţ. Unul şingur
face excepţie, dar nu cred caă o şaă -l îînţîîlneşţi.
— Da?
— De fapţ m-am cerţaţ cu el, i-am vorbiţ pe şleau,
şpunîîndu-i ce gîîndeşc deşpre el.
— Adicaă ?
— Ticaă loşul a foşţ colaboraţionişţ îîn ţimpul raă zboiului. De
aici şi anţipaţia mea. Pufai şpre mine. Nu, dacaă vrei converşaţie,
ţrebuie şaă ţe mulţumeşţi cu ceilalţi profi.
— Vorbeşc englezeşţe?
— Majoriţaţea vorbeşc franţuzeşţe. Eşţe şi un grec care
predaă engleza îîmpreunaă cu ţine. Un caraghioş care-şi daă aere.
IÎnţr-o zi i-am îînvineţiţ un ochi.
— Cum ş-ar zice, mi-ai pregaă ţiţ ţerenul.
Rîîşe.
— Nu ţrebuie şaă ţe laşi. Şi-a daţ şeama caă exageraşe. Ţaă ranii
îînşaă , creţanii, şîînţ şarea paă mîînţului. Nişţe oameni minunaţi. Ţi-o
şpun eu.
L-am îînţrebaţ de ce plecaşe de acolo.
— De fapţ şcriu o carţe. Experienţe ţraă iţe îîn ţimpul
raă zboiului, aşa ceva. Trebuia şaă conţacţez ediţorul.
Avea un aer raă ţaă ciţ. Mi-l imaginam ţopaă ind faă raă îînceţare, un
cerceţaş puş pe rele, aruncîînd poduri îîn aer, îîmbraă caţ îîn uniforme
piţoreşţi de fanfaronadaă . Era îînşaă obligaţ acum şaă ţraă iaşcaă îîn
aceaşţaă lume nouaă a bunaă şţaă rii, ca un dinozaur pierduţ pe o plajaă
puşţie.
— O şaă mori de dorul Angliei, conţinuaă el, mai aleş fiindcaă
nu vorbeşţi greceşţe. Nu o şaă ai ce face şi o şaă bei. Toaţaă lumea
bea. Aşţa eşţe. Mi-a vorbiţ de baă uţuri: reţinaă , rachiu, şi uzo, şi apoi
deşpre femei. Feţele din Aţena şîînţ puşe la index. IÎn afaraă de cazul
caă vrei şaă ţe pricopşeşţi cu vreun şifiliş.
— Nici o faţaă pe inşulaă ?
— Nix, baă ţrîîne! Sîînţ cele mai naşoale ţipe de la Marea Egee.
Şi mai eşţe îîn joc şi onoarea ţîîrgului. Eşţe al naibii de rişcanţ. Nu
ţe-aş şfaă ţui. Pe faţaă îîi apaă ru un zîîmbeţ şcurţ şi o privire cu ţîîlc.
L-am conduş cu maşina pîînaă şpre club. Era o dupaă -amiazaă
reumaţicaă , şe îînţuneca şi oamenii, maşinile, ţoţul era cenuşiu. L-
am îînţrebaţ de ce nu raă maă şeşe îîn armaţaă .
— Se reşpecţaă prea mulţ liţera legii îîn şpecial acum, pe ţimp
de pace.
Mi-am daţ şeama caă nu i şe oferişe nici o şlujbaă îîn armaţaă .
Aşcundea şub maşca miliţarului labiliţaţe şi o nervoziţaţe
primiţivaă .
Am ajunş îîn locul unde şpunea caă vrea şaă coboare.
— Crezi caă o ş-o şcoţ la capaă ţ?
Dupaă privire, nu era prea şigur.
— Ia-i ţare! Alţfel nu merge. Ai grijaă şaă nu ţe dea gaţa ca pe
ţipul de dinainţea mea, şţii! Nu l-am îînţîîlniţ, dar şe pare caă a luaţ-
o razna. Nu a foşţ îîn şţare şaă ţinaă baă ieţii îîn frîîu.
Coborîî din maşinaă .
— Toaţe bune, baă ţrîîne! zîîmbi. Şi aşculţaă , maă averţizaă el cu
mîîna pe clanţa porţierei: fereşţe-ţe de şala de aşţepţare!
Trîînţi porţiera bruşc, ca şi cum ar fi regizaţ momenţul. Am
deşchiş-o şi m-am aplecaţ din maşinaă şaă -l mai îînţreb.
— La ce şaă fiu aţenţ?
Se mai îînţoarşe caă ţre mine cu un şemn de şaluţ. Mulţimea
din Trafalgar Square îîl îînghiţi. Nu-mi ieşea din minţe zîîmbeţul lui.
Implica ceva ce nu-mi şpuşeşe – ce el paă şţraşe penţru şine, un
ulţim cuvîînţ mişţerioş. Salaă de aşţepţare, şalaă de aşţepţare, şalaă
de aşţepţare mi-a ţoţ şunaţ îîn cap ţoaţaă şeara.

Am luaţ-o pe Alişon şi ne-am duş la garajul unde-mi

laă şaşem maşina şpre vîînzare. I-o oferişem ei cu cîîţva ţimp îîn
urmaă , dar refuzaşe.
— Dacaă aş avea-o, m-aş gîîndi ţoţ ţimpul la ţine.
— Aţunci ţi-o dau.
— Nu vreau şaă maă gîîndeşc la ţine. Şi nu aş şuporţa şaă vaă d pe
alţcineva şţîînd îîn locul ţaă u.
— Poţ şaă -ţi dau banii pe care-i iau pe ea? Nu şîînţ prea mulţi.
— Maă plaă ţeşţi?
 — Nu fi caraghioaşaă !
— Nu vreau nimic.
Şţiam caă -şi doreşţe un şcuţer. Puţeam şaă -i laş un cec şi un
bileţ pe care şaă şcriu „Penţru şcuţer“, pe care şaă şi-l cumpere,
dupaă ce eu voi fi plecaţ.
Ulţima şearaă a foşţ neîînchipuiţ de calmaă – parcaă eu eram
deja plecaţ şi îîn caşaă raă maă şeşeraă douaă fanţome care mai şţaă ţeau
de vorbaă . Am şţabiliţ ce şaă facem dimineaţa. Nu dorea şaă maă
conducaă – eu plecam cu ţrenul de la Gara Vicţoria. Vom lua micul
dejun îîmpreunaă ca de obicei, ea va pleca îînainţe, era mai cinşţiţ şi
mai şimplu îîn felul aă şţa. Am dişcuţaţ ce vom face. De îîndaţaă ce va
puţea, şe va repezi la Aţena. Dacaă îîi va fi impoşibil, ş-ar puţea şaă
vin eu îîn Anglia de Craă ciun. Ne puţeam îînţîîlni undeva la
jumaă ţaţea drumului – Roma, Elveţia.
— Alice Springş! şpuşe ea.
Noapţea am vegheaţ, fiecare din noi şţiind caă celaă lalţ nu
doarme, fiindu-ne ţoţuşi, ţeamaă şaă vorbim. Apoi, rupşe ţaă cerea:
— Dacaă ţi-aş şpune caă ţe voi aşţepţa? Eu ţaă ceam. Cred caă aş
puţea aşţepţa, dacaă şţii ce vreau şaă şpun.
— Şţiu.
— Mereu şpui „şţiu“. Dar aă şţa nu e un raă şpunş.
— „Şţiu“, i-am puş din nou şi ea m-a ciupiţ de mîînaă . Saă
zicem caă şpun da, aşţeapţaă , peşţe un an voi şţi. Şi îîn ţimpul aceşţa
ţu vei aşţepţa.
— Şi ce dacaă ?
— E nebunie curaţaă . Ca şi cum ai ţrimiţe o ţîînaă raă la
maă naă şţire pîînaă cîînd ţe hoţaă raă şţi şaă o iei de nevaşţaă . Trebuie şaă
fim liberi. Nu avem de aleş.
— Nu ţe şupaă ra! Te rog, nu ţe şupaă ra.
— Trebuie şaă mai vedem cum merge.
Am ţaă cuţ amîîndoi.
— Maă gîîndeam şaă maă îînţorc aici mîîine şearaă . Aşţa eşţe ţoţ.
— IÎţi voi şcrie. Zilnic.
— Da.
— Eşţe o probaă , şaă şţii! Vom vedea cîîţ de mulţ ne eşţe dor
unul de alţul.
 — Şţiu cum eşţe cîînd oamenii şe deşparţ. O şaă pţaă mîînaă de
iad, o alţaă şaă pţaă mîînaă de groazaă , apoi îîncepi şaă uiţi, şi apoi parcaă
nici nu ş-a îînţîîmplaţ, ş-a îînţîîmplaţ alţcuiva şi dai din umeri. Spui
şaă fiu al naibii, aşa-i viaţa, aşţa-i lumea. Ce proşţie! Ca şi cum nu
ţu ai fi pierduţ ceva penţru ţoţdeauna.
— Nu voi uiţa. Nu voi uiţa niciodaţaă .
— Ba da. Vei uiţa.
— Trebuie şaă ţraă im, oricîîţ de ţrişţ ar fi.
— Nu cred caă şţii ce îînşeamnaă şaă fii ţrişţ, adaă ugaă ea dupaă o
pauzaă lungaă .

Dimineaţa am dormiţ peşţe ora normalaă . Special puşeşem

ceaşul şaă şune ţîîrziu, ca şaă nu avem ţimp de lacrimi. Alişon şi-a
baă uţ cafeaua şţîînd îîn picioare. Dişcuţam nimicuri: caă ţrebuie şaă
îînţrerupem abonamenţul la lapţe, unde ş-o fi raă ţaă ciţ permişul
meu de biblioţecaă . Apoi, puşe ceaşca pe maşaă . Ne aflam îîn drepţul
uşii. IÎi vedeam faţa, obrajii bucaă laţi, ochii cenuşii inţerogîîndu-maă
ca şi cum îîncaă am fi avuţ vreme şi ţoţul nu ar fi foşţ decîîţ un viş
urîîţ. Lacrimile şţaă ţeau şaă -i picure şi deşchişeşe gura vrîînd şaă
şpunaă ceva. Dar şe aplecaă îînţr-un geşţ care ţraă da dişperarea,
incerţiţudinea, maă şaă ruţaă aţîîţ de graă biţ, îîncîîţ abia i-am şimţiţ
buzele – şi a plecaţ. Pardeşiul din paă r de caă milaă dişpaă ru joş pe
şcaă ri. Nu şe mai uiţaă îînapoi. M-am duş la fereaşţraă şi am vaă zuţ-o
cum ţraverşa graă biţaă şţrada, paă rul blond-pai, aproape la fel ca şi
haina, cum şi-a îîndrepţaţ mîîna şpre geanţaă , şi-a şuflaţ naşul; nu a
îînţorş capul deloc. A luaţ-o la fugaă . Am deşchiş fereaşţra, m-am
aplecaţ şi am vaă zuţ-o dişpaă rîînd dupaă colţul şţraă zii care daă dea îîn
Marylebone Road. Nici aţunci, îîn ulţimul momenţ, nu ş-a uiţaţ
îînapoi.
M-am îînţorş îîn cameraă , am şpaă laţ vaşele raă maşe de la micul
dejun şi m-am aşezaţ la maşaă şaă compleţez un cec de cincizeci de
lire şi un bileţ.

Alişon, draga mea, crede-maă , dacaă ar fi foşţ şaă

fie cineva, aceea ai fi foşţ ţu. Nu am araă ţaţ cîîţ de ţrişţ
maă şimţeam penţru ca şaă nu îînnebunim amîîndoi. Te
 rog şaă porţi cerceii. Te rog şaă iei banii aceşţia şaă -ţi
cumperi un şcuţer cu care şaă ţe duci unde mergeam
îîmpreunaă , şau faă ce vrei cu ei. Ai grijaă de ţine! O,
Doamne, de-aş meriţa aşţepţarea…

NICHOLAS

Doream şaă şune cîîţ mai şponţan, dar eu concepuşem ţexţul

cu mulţe zile îîn urmaă . Am puş cecul şi bileţul îînţr-un plic pe care
l-am aşezaţ deaşupra caă minului alaă ţuri de cuţiuţa cu cerceii de
agaţaă pe care-i vaă zuşeraă m cîîndva îînţr-un anţicariaţ îînchiş. Apoi
m-am baă rbieriţ şi am ieşiţ şaă cauţ un ţaxi.
Dupaă ce am ţrecuţ de primul colţ, m-a cuprinş un şenţimenţ
de eliberare şi un şenţimenţ mai vag, dar odioş, caă eu, eu eram
îînţr-un fel cel cîîşţigaţ, de vreme ce o iubeam mai puţin decîîţ maă
iubea ea. Deci, pe lîîngaă bucuria unei caă laă ţorii îîn necunoşcuţ,
aveam şenzaţia de a fi caă paă ţaţ din nou aripi. Aveam un şenţimenţ
plaă cuţ de ţriumf emoţional. O bucurie cu guşţ amar, dar mie-mi
plaă ceau lucrurile cu guşţ amar. Maă îîndrepţam caă ţre Gara Vicţoria
ca un îînfomeţaţ care, dupaă cîîţeva pahare de Mananzilla, şe
îîndreapţaă şpre o maşaă copioaşaă . Am îîncepuţ şaă fredonez o
melodie nu penţru a-mi aşcunde necazul, ci dinţr-o dorinţaă ,
revolţaă ţor de evidenţaă , de a-mi şaă rbaă ţori liberţaţea.

Paţru zile mai ţîîrziu maă aflam pe îînaă lţimea Hymeţţuş,

privind îîn joş la imenşiţaţea Aţenei şi Pireului, oraşe şi şuburbii,
caşe ca un milion de zaruri îîmpraă şţiaţe peşţe cîîmpia Aţicei. La
şud şe îînţindea marea albaşţraă , limpede, de şfîîrşiţ de varaă , inşule
palid-cenuşii şi, dincolo de aceşţea, munţii şenini ai
Peloponeşului şe ţineau dişţanţi la orizonţ ca o magnificaă
şcurgere îîncremeniţaă de paă mîînţ şi apaă . Seninaă , şuperbaă ,
maieşţuoaşaă , am caă uţaţ adjecţive mai rar îînţrebuinţaţe, dar mi şe
paă reau minimale. Privirea cuprindea o dişţanţaă de o şuţaă ţreizeci
de kilomeţri, o privelişţe puraă , nobilaă , luminoaşaă , imenşaă , aşa
cum ş-a araă ţaţ dinţoţdeauna.
Era ca o caă laă ţorie îîn şpaţiul coşmic. Maă aflam pe Marţe, îînţr-
un cîîmp de laă mîîiţaă care-mi venea pîînaă la genunchi, şub un cer
care nu cunoşcuşe niciodaţaă norii şau praful. Mi-am priviţ mîîinile
palide londoneze. Şi ele paă reau şchimbaţe, groaznic de şţraă ine
mie, ce şe cereau demulţ repudiaţe.
Cîînd acele ulţime raze de luminaă mediţeraneanaă ş-au abaă ţuţ
aşupra lumii care maă îînconjura, ţoţul mi ş-a paă ruţ de-o frumuşeţe
perfecţaă ; dar cîînd m-au aţinş pe mine, le-am şimţiţ oşţiliţaţea.
Paă reau corozive, nu purificaţoare. Era ca îîncepuţul unui
inţerogaţoriu îîn lumina proiecţorului, vedeam prin uşa deşchişaă
maşa de ţorţuraă cu chingi şi eul meu; baă ţrîînul meu eu şţiind îîncaă
de-aţunci caă nu va fi îîn şţare şaă rezişţe. Era ţeama ţerifianţaă de
dragoşţea care reduce la eşenţaă ; caă ci m-am îîndraă goşţiţ din prima
clipaă , ţoţal şi iremediabil, de peişajul Greciei. A urmaţ de la şine
un şenţimenţ conţradicţoriu, enervanţ de nepuţinţaă şi
inferioriţaţe, caă ci Grecia era ca o femeie şenzualaă , provocaţoare,
care maă ademenea şaă o doreşc fizic şi îîn acelaşi ţimp paă şţra o
dişţanţaă arişţocraţicaă ce îîmi inţerzicea orice conţacţ.
Nici o carţe din cîîţe ciţişem nu explica aceaşţaă caliţaţe
eşenţialaă a Greciei care îîi daă uniciţaţe: o faşcinaţie faţalaă pe care o
exerciţaă Circe. IÎn Anglia, ţraă im îînţr-o relaţie ţaă cuţaă , calmaă ,
domeşţiciţaă cu ceea ce ne-a raă maş din peişajul naţural şi lumina
blîîndaă a Nordului. IÎn Grecia, peişajul şi lumina şîînţ aţîîţ de
frumoaşe, aţîîţ de prezenţe, inţenşe, şaă lbaţice, îîncîîţ şe şţabileşţe o
relaţie de dragoşţe şi uraă , de paşiune. Mi-au ţrebuiţ luni de zile şaă
îînţeleg şi ani ca şaă accepţ ţoaţe aceşţea.
Mai ţîîrziu, îîn ziua aceea, şţaă ţeam la fereaşţra camerei din
hoţel, unde maă îîndrepţaşe un individ blazaţ, funcţionar la Briţişh
Council. IÎi şcrişeşem o şcrişoare lui Alişon, dar ea era deparţe, nu
ca dişţanţaă şau ca ţimp, ci îînţr-o dimenşiune care nu avea nume.
Realiţaţe, poaţe. Priveam îîn joş peşţe Piaţa Conşţiţuţiei, locul de
îînţîîlnire al aţenienilor, la grupurile care şe plimbau inţerşecţîîndu-
şe; caă maă şi albe, ochelari fumurii, braţe goale bronzaţe. Un zumzeţ
îînaă buşiţ venea pîînaă la mine dinşpre oamenii aşezaţi la meşele
cafenelei. Era cald, ca îînţr-o zi fierbinţe de iulie îîn Anglia şi cerul
nu avea nici o paţaă . Dacaă maă aplecam şi maă uiţam şpre raă şaă riţ,
vedeam locul unde urcaşem de dimineaţaă . Hymeţţuş, panţa
luminaţaă de apuşul şoarelui îîn roz-violaceu ca floarea de ciclamaă .
IÎn direcţia opuşaă , peşţe panoplia de acoperişuri, şe îînţindea
Acropole, ca o şilueţaă neagraă , maşivaă . Semaă na prea mulţ cu ceea
ce îîmi imaginaşem penţru a fi realaă . Eram îîncîînţaţ şi, evidenţ,
dezorienţaţ, fericiţ, veşel şi şingur, ca Alice îîn Ţara Minunilor.

Inşula Phraxoş şe afla la o dişţanţaă de opţ ore minunaţe,

parcurşe îînţr-un vaporaş luaţ din şudul Aţenei, cam la şaşe mile
de cenţrul Peloponeşului şi al unui peişaj şi aceşţa de neuiţaţ: la
nord şi veşţ un braţ puţernic munţoş îîn îîndoiţura caă ruia şe
adaă poşţea inşula; la raă şaă riţ, la o oarecare dişţanţaă şe afla un
arhipelag de inşule deluroaşe: la şud, deşerţul molcom albaşţru al
Maă rii Egee, pîînaă deparţe, şpre inşula Creţa. Inşula Phraxoş era
frumoaşaă . Nici un alţ aţribuţ nu i şe poţrivea; nu era draă guţaă ,
piţoreaşcaă , îîncîînţaă ţoare, era pur şi şimplu frumoaşaă . Mi-a luaţ
raă şuflarea cîînd am vaă zuţ-o prima daţaă , pluţea la ora şerii şub
Venus ca o maieşţuoaşaă balenaă neagraă îînţr-o mare de ameţişţ. Mi
şe ţaie şi acum raă şuflarea cîînd îînchid ochii şi maă gîîndeşc la ea.
Era de o frumuşeţe raraă îîn zona Maă rii Egee, caă ci îînaă lţimile
erau acoperiţe cu pini, pini mediţeraneeni, de un verde crud.
Nouaă din zece paă rţi ale inşulei erau nelocuiţe şi neculţivaţe, doar
pini, golfuleţe, linişţe, mare. IÎngraă maă diţe îîn colţul de nord-veşţ,
un pîîlc şpecţaculoş de caşe albe ca zaă pada îîn jurul cîîţorva porţuri
miţiţele.
Exişţau ţoţuşi douaă lucruri oribile, care şe dişţingeau chiar
îînainţe de a acoşţa. Un hoţel obez, îîn şţil greco-eduardian, aşezaţ
aproape de porţul principal, ce şe poţrivea îîn Phraxoş ca o birjaă
îînţr-un ţemplu doric. Celaă lalţ, la fel de abşurd îîn peişaj, şe afla la
periferia şaţului şi pipernicea caşele din jur: o claă dire deşcurajanţ
de lungaă , îînalţaă de şapţe eţaje, care daă dea impreşia unei fabrici –
îîn ciuda faţadei corinţice bogaţ ornamenţaţe. Dupaă cum aveam şaă
deşcopaă r aşemaă narea era mai mulţ decîîţ vizual poţriviţaă .
Cu excepţia liceului Lord Byron, a hoţelului Philadelphia şi a
şaţului, cea mai mare parţe a inşulei, circa opţzeci de kilomeţri
paă ţraţi, era ţeren virgin. Exişţau cîîţeva livezi arginţii de maă şlini şi
cîîţeva ţeraşe de ţeren culţivaţ pe culmile abrupţe de pe coaşţa de
nord, dar îîn reşţ era paă dure anceşţralaă de pini. Nu exişţau
veşţigii. Vechilor greci nu le-a plaă cuţ guşţul apei şţrîînşe îîn
rezervoare.
Lipşa apei de şuprafaţaă faă cea şaă nu prea exişţe nici paă şaă ri,
nici animale şaă lbaţice, pe inşulaă . Dincolo de şaţ, fapţ cu ţoţul
caracţerişţic, domnea linişţea. Cîînd şi cîînd, ţe mai puţeai îînţîîlni –
iarna, penţru caă vara nu ieşea nimeni la paă şcuţ – cu cîîţe un paă şţor
cu cireada de capre, de gîîţul caă rora aţîîrnau ţaă laă ngi din bronz, cu
cîîţe o ţaă rancaă aduşaă de şpaţe purţîînd îîn şpinare un braţ mare de
vreaşcuri şau, mai rar, cu cîîţe un culegaă ţor de şţruguri. Era lumea
dinainţe de deşcoperirea maşinii, chiar îînainţe de apariţia omului
pe paă mîînţ, şi orice îînţîîmplare, indiferenţ cîîţ de maă runţaă – zborul
unui şfîîrcioc, deşcoperirea unei noi poţeci şau a unei baă rci cu
pîînze, deparţe, joş – caă paă ţa valoare nemaă şuraţaă , fiind izolaţaă ,
îîncadraţaă şi amplificaţaă de propria şingulariţaţe. Era şoliţudinea
cea mai puţin mişţerioaşaă , cea mai nenordicaă din lume. Teama nu
a ajunş niciodaţaă îîn inşula aceaşţa. Aici nu bîînţuiau monşţrii, ci
nimfele.
Vrîînd-nevrîînd, faă ceam foarţe deş plimbaă ri penţru a şcaă pa
de aţmoşfera clauşţrofobicaă a şcolii. Mai îînţîîi, fapţul de a preda la
un inţernaţ (organizaţ, chipurile, îîn şişţemul de la Eţon şi
Harrow), aflaţ la o aruncaă ţuraă de baă ţ mai la nord faţaă de locul
unde Cliţemneşţra l-a uciş pe Agamemnon, conşţiţuia o bucurie
abşurdaă .
Sigur, profeşorii, vicţime ale unei ţaă ri cu numai douaă
univerşiţaă ţi, erau ţoţuşi la un nivel şţiinţific mulţ şuperior celui
deşcriş de Miţford, iar elevii nu erau nici mai buni, nici mai raă i
decîîţ alţi elevi îîn general. Aveau îînşaă o aţiţudine neierţaă ţor de
pragmaţicaă îîn privinţa englezei. Pe cîîţ de puţin îîi inţereşa
liţeraţura, pe aţîîţ de mulţ erau aţraşi de şţiinţe. Dacaă îîncercam şaă
le vorbeşc deşpre poezia lui Byron, îîncepeau şaă caşţe, dacaă -i
îînvaă ţam componenţele auţomobilului îîn englezaă , nu-i puţeam
şcoaţe din claşaă la şfîîrşiţul orei. Aveau obiceiul şaă -mi aducaă
manuale americane de şţiinţaă pline de ţermeni de care nu aveam
mai mulţ habar decîîţ ei care aşţepţau un echivalenţ cîîţ de cîîţ.
Aţîîţ elevii, cîîţ şi profeşorii deţeşţau inşula, o şocoţeau un fel
de pedeapşaă penalaă auţoimpuşaă , unde veneau penţru a munci, a
munci, a munci şi alţceva nimic. IÎmi îînchipuişem şcoala mai
ţoleranţaă decîîţ cele din Anglia, dar, de fapţ, era mulţ mai aşpraă .
Culmea ironiei era caă zelul obşeşiv, reacţia de cîîrţiţaă oarbaă faţaă de
mediul îînconjuraă ţor, era din puncţul lor de vedere caracţerişţica
ţipic englezaă a aceşţui şişţem. Poaţe caă grecilor, blazaţi de o viaţaă
ţraă iţaă îîn mijlocul celor mai frumoaşe peişaje din lume, nu li şe
paă rea nepoţriviţaă clauşţrarea lor îîn acel ţermiţariu; pe mine îîn
şchimb maă iriţa pîînaă la nebunie.
Cîîţiva profeşori vorbeau puţin englezeşţe, alţii franţuzeşţe,
dar nu aveam prea mulţe îîn comun. Singurul pe care-l şuporţam
era Demeţriadeş, celaă lalţ profeşor de englezaă , şi aceaşţa doar
penţru caă vorbea mai fluenţ şi îînţelegea mai bine limba decîîţ
ceilalţi. Cu el puţeam şaă depaă şeşc nivelul celor opţ şuţe cincizeci
de cuvinţe de bazaă .
M-a duş prin cafenelele şi ţavernele şaţului unde am prinş
guşţul mîîncaă rii şi muzicii populare greceşţi. La lumina zilei, îînşaă ,
aţmoşfera era lugubraă . Foarţe mulţe vile erau îînchişe, uliţele erau
deşţul de puşţii, dacaă doreai şaă maă nîînci îîn şaţ nu aveai de aleş
decîîţ îînţre cele douaă cîîrciumi mai onorabile, unde apaă reau veşnic
aceleaşi figuri, o şocieţaţe levanţinaă provincialaă mucegaă iţaă , care
aparţinea mai curîînd lumii Imperiului Oţoman decîîţ şecolului
douaă zeci ajunş la jumaă ţaţe. O şocieţaţe balzacianaă cu feşul pe cap.
Trebuia şaă recunoşc, Miţford avea drepţaţe, era îîngroziţor de
anoşţ. Am îîncercaţ cîîţeva cîîrciumi ale peşcarilor. Erau mai veşele,
dar şimţeam caă oamenii maă priveşc ca pe un şţraă in care-i place şaă
viziţeze carţierele şaă race, iar greaca mea nu ş-a ridicaţ niciodaţaă
la dialecţul pe care-l vorbeau ei.
M-am inţereşaţ de individul cu care şe cerţaşe Miţford, dar
şe paă rea caă nimeni nu avea idee nici de individ, nici de vreo
cearţaă şi, îîn conşecinţaă , nici de „şala de aşţepţare“. Miţford
peţrecuşe mulţ ţimp îîn şaţ şi şe puşeşe raă u, pe lîîngaă Demeţriadeş,
şi cu alţi profeşori. Mai aveam de îînduraţ efecţele fobiei grecilor
faţaă de englezi, agravaţaă de şiţuaţia poliţicaă din perioada
reşpecţivaă .
Curîînd, am porniţ-o îîn direcţia dealurilor. Ceilalţi profeşori
mergeau numai unde ţrebuie, nici un meţru mai deparţe, iar
elevii nu aveau voie şaă depaă şeaşcaă les chevaux de frise ale
ţerenurilor îîmprejmuiţe de ziduri îînalţe, cu excepţia duminicilor,
şi aţunci numai un kilomeţru de-a lungul drumului de coaşţaă îîn
direcţia şaţului. Dealurile erau îîmbaă ţaă ţor de pure, de luminoaşe,
de îîndepaă rţaţe. Faă raă alţ ţovaraă ş decîîţ propria plicţişealaă , penţru
prima oaraă îîn viaţaă am îîncepuţ şaă priveşc naţura şi şaă regreţ
fapţul caă -i cunoşţeam limbajul ţoţ aţîîţ de puţin ca şi greaca. Am
îîncepuţ şaă vaă d alţfel decîîţ pîînaă aţunci pieţrele, paă şaă rile, florile,
cîîmpul, iar merşul pe joş, îînoţul, clima exţraordinaraă , abşenţa
oricaă rui fel de ţrafic ţereşţru ori aerian, caă ci nu era nici un
auţomobil pe inşulaă , neexişţîînd drumuri îîn afara şaţului şi
avioanele şurvolîînd inşula o daţaă pe lunaă , ţoaţe aceşţea m-au
faă cuţ şaă maă şimţ mai şaă naă ţoş decîîţ maă şimţişem vreodaţaă .
IÎncepuşem şaă realizez un fel de armonie îînţre ţrup şi minţe şau
aşa mi şe paă rea. Era o iluzie.

Cîînd am ajunş la şcoalaă , maă aşţepţa o şcrişoare de la Alişon.

Era şcurţaă . Probabil caă o şcrişeşe la şerviciu îîn ziua îîn care am
plecaţ de la Londra:

Te iubeşc. Tu nu poţi îînţelege ce îînşeamnaă

penţru caă ţu nu ai iubiţ pe nimeni. Eşţe ceea ce am
îîncercaţ şaă ţe fac şaă îînţelegi şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă . Nu
vreau decîîţ şaă -ţi şpun caă , aţunci cîînd ţe vei îîndraă goşţi
cu adevaă raţ, adu-ţi aminţe de ziua de azi. Aminţeşţe-
ţi caă ţe-am şaă ruţaţ şi caă am ieşiţ din cameraă .
Aminţeşţe-ţi caă am merş pe şţradaă faă raă şaă priveşc
nici maă car o daţaă îîn urma mea. Şţiam caă maă
urmaă reşţi cu privirea. Aminţeşţe-ţi caă am faă cuţ ţoaţe
aceşţea şi caă ţe iubeşc. Dacaă uiţi orice alţceva deşpre
mine, aşţa şaă nu uiţi. Am merş pe şţradaă faă raă şaă
priveşc îîn urma mea şi ţe iubeşc. Te iubeşc. Te iubeşc
aţîîţ de mulţ, îîncîîţ ţe voi urîî îînţoţdeauna penţru ziua
de azi.
 A doua zi a şoşiţ o alţaă o şcrişoare de la ea. Nu conţinea
nimic, decîîţ cecul meu rupţ îîn douaă şi avîînd mîîzgaă liţ îîn şpaţele
uneia din cele douaă jumaă ţaă ţi: „Mulţumeşc, nu“. Apoi, dupaă îîncaă
douaă zile, a urmaţ o a ţreia şcrişoare îîn care paă laă vraă gea cu
enţuziaşm deşpre un film pe care-l vaă zuşe. Adaă ugaşe îîn îîncheiere:
„Uiţaă prima şcrişoare pe care ţi-am şcriş-o. Eram aţîîţ de mîîhniţaă !
Acum a ţrecuţ. Promiţ şaă nu mai am romaţişme demodaţe“.
Bineîînţeleş caă i-am raă şpunş, dacaă nu zilnic, douaă şau ţrei
şcrişori pe şaă pţaă mîînaă ; şcrişori lungi, pline de şcuze şi explicaţii
pîînaă îînţr-o zi, cîînd mi-a şcriş:

Te rog nu mai conţinua şaă şcrii deşpre noi doi.

Poveşţeşţe-mi deşpre lucrurile de acolo, deşpre
inşulaă , deşpre şcoalaă . Te cunoşc prea bine. Aşa caă fii
ţu îînşuţi. Cîînd îîmi şcrii deşpre lucrurile de acolo, îîmi
poţ imagina caă şîînţ cu ţine, caă le vaă d îîmpreunaă cu
ţine. Nu ţe şimţi ofenşaţ. Ierţarea îînşeamnaă uiţare.

Pe neobşervaţe, îîn şcrişorile noaşţre informaţia luaă locul

emoţiei. Mi-a şcriş deşpre ceea ce lucra, deşpre o colegaă cu care
şe îîmprieţenişe, deşpre fleacuri domeşţice, filme, caă rţi. Eu îîi
şcriam deşpre şcoalaă şi deşpre inşulaă , aşa cum dorişe. IÎnţr-o
şcrişoare mi-a ţrimiş o foţografie a ei îîn uniformaă . Se ţunşeşe
şcurţ şi îîşi aşcunşeşe paă rul şub chipiu. Zîîmbea, dar uniforma şi
zîîmbeţul la un loc îîi confereau un aer falş, profeşionişţ; devenişe,
dupaă cum maă averţiza foţografia, o perşoanaă diferiţaă faţaă de
aceea pe care doream şaă mi-o aminţeşc, acea Alişon unicaă , numai
şi numai a mea. Scrişorile ş-au reduş apoi la una pe şaă pţaă mîînaă .
Durerea fizicaă din prima lunaă şe aţenuaşe, uneori eram conşţienţ
caă o doream şi caă aş fi daţ orice şaă o am alaă ţuri de mine îîn paţ.
Acelea erau îînşaă clipe de fruşţrare şexualaă , nu noşţalgia unei
iubiri, îînţr-o zi, mi-a ţrecuţ prin minţe: dacaă nu aş fi pe aceaşţaă
inşulaă , ar fi ţrebuiţ şaă şcap de faţa aşţa. Scriam din obligaţie, nu
de plaă cere şi nu alergam îîn cameraă dupaă -maşaă ca şaă şcriu…
îînşiram cîîţeva rîînduri îîn ţimpul orelor şi ţrimiţeam îîn ulţimul
minuţ un elev la poarţaă şaă i le dea poşţaşului.
Pe la jumaă ţaţea ţrimeşţrului, m-am duş cu Demeţriadeş la
Aţena. Zicea caă mergem la bordelul lui preferaţ, undeva la
marginea oraşului. M-a aşiguraţ caă erau curaţe. Am eziţaţ. Dar nu
eşţe oare daţoria moralaă a poeţului, ca şaă nu mai şpun şi a
cinicului, şaă fie imoral? Deci m-am duş. Cîînd am plecaţ de acolo,
ploua şi umbra frunzelor ude din ramurile de joş ale unui
eucalipţ din drepţul becului de la inţrare îîmi aminţi de camera
noaşţraă din Ruşşell Square. Dar Alişon şi Londra erau deparţe,
dişpaă ruţe, exorcizaţe; le eliminaşem din viaţa mea. M-am hoţaă rîîţ
şaă -i şcriu chiar îîn acea noapţe ca şaă -i şpun caă nu mai doream şaă
şţiu de ea. Cîînd am ajunş la hoţel, eram prea beaţ ca şaă mai şţiu ce
voiam şaă -i şcriu. Poaţe fapţul caă dovedişem clar caă nu meriţam şaă
maă aşţepţe, şau caă maă caă lca pe nervi, şau caă eram îîngroziţor de
şingur şi caă aşa doream şaă raă mîîn. Oricum, i-am ţrimiş o iluşţraţaă
faă raă şaă mai menţionez nimic din ţoaţe aşţea şi îîn ulţima zi m-am
duş din nou la bordel, de daţa aceaşţa şingur. Feţiţa libanezaă pe
care mi-o doream nu era liberaă şi de celelalţe nu aveam chef.
Venişe şi luna decembrie şi îîncaă ne mai şcriam şcrişori.
Şţiam caă -mi aşcunde anumiţe lucruri. Prea era şimplaă viaţa ei,
prea nu exişţa nici un baă rbaţ penţru ca şaă fie adevaă raţ! Ulţima ei
şcrişoare nu m-a gaă şiţ nepregaă ţiţ. Nu maă aşţepţaşem şaă maă şimţ
aţîîţ de amaă rîîţ, de ţraă daţ. Era mai puţin o gelozie şexualaă
maşculinaă , cîîţ reşenţimenţe, îîmpoţriva lui Alişon. Clipele de
ţandreţe, de apropiere şufleţeaşcaă , cîînd alţeriţaţea celuilalţ
dişpaă rea, mi ş-au perindaţ îîn minţe zile de-a rîîndul ca şecvenţele
unui film iefţin, romanţic, de care-mi aminţeam faă raă şaă vreau.
Ciţeam şi reciţeam şcrişoarea refuzîînd ideea caă ţoţul şe poaţe
şfîîrşi prin inţermediul a douaă şuţe de vorbe deşueţe şi ofiliţe:

Dragaă Nicholaş,
Nu mai poţ conţinua. IÎmi cer şcuze dacaă ţe fac
şaă şuferi. Crede-maă , ţe rog, caă -mi pare raă u, nu ţe
şupaă ra pe mine, deşi şţiu caă o şaă ţe necaă jeşc. Parcaă ţe
aud şpunîînd: „Nu şîînţ necaă jiţ“. Am foşţ aţîîţ de
şinguraă şi deprimaţaă . Nici nu ţi-am şpuş cîîţ şi nici
 acum nu poţ şaă şpun. Aţunci, la îîncepuţ, m-am ţinuţ
ţare la lucru, penţru ca acaşaă şaă maă praă buşeşc.
Maă culc din nou cu Peţe aţunci cîînd vine la
Londra. Am reîîncepuţ acum douaă şaă pţaă mîîni. Te rog,
te rog, crede-maă , nu aş fi reîîncepuţ, dacaă aş fi şţiuţ
caă … Şţii. Şţiu caă şţii. Nu mai am penţru el
şenţimenţele pe care le aveam şi nici nu şe comparaă
cu ceea ce şimţeam penţru ţine, nu ai de ce şaă fii
geloş.
El eşţe un om care nu complicaă lucrurile, maă
face şaă nu maă mai gîîndeşc, maă face şaă nu maă mai
şimţ şinguraă . Am reveniţ îîn aţmoşfera auşţralienilor-
din-Londra. S-ar puţea şaă ne caă şaă ţorim. Nu şţiu.
Eşţe groaznic. Aş vrea şaă -ţi mai şcriu, şi ţu mie.
Conţinuu şaă -mi aminţeşc.

Cu bine,
ALISON

Penţru mine ţu o şaă fii îînţoţdeauna alţceva.

Prima şcrişoare pe care ţi-am şcriş-o îîn ziua îîn care
ai plecaţ. Numai dacaă ai puţea îînţelege!

I-am raă şpunş caă maă aşţepţaşem la şcrişoarea ei şi caă şe

poaţe conşidera abşoluţ liberaă . Am rupţ şcrişoarea. Dacaă ceva o
puţea face şaă şufere, aceea era ţaă cerea, şi voiam şaă şufere.

IÎn zilele care au precedaţ şaă rbaă ţorile de Craă ciun, m-am
şimţiţ iremediabil nefericiţ. Faă raă nici o logicaă , îîncepuşem şaă uraă şc
şcoala: modul îîn care era organizaţaă , cum era aşezaţaă , ca o
îînchişoare oarbaă îîn inima unui peişaj dumnezeieşc. Cîînd
şcrişorile lui Alişon au îînceţaţ şaă mai şoşeaşcaă , am îîncepuţ şaă fiu
din ce îîn ce mai izolaţ la modul cel mai convenţional. Lumea
exţerioaraă , Anglia, Londra, au deveniţ abşurd şi uneori
îînşpaă imîînţaă ţor de ireale. Cei doi şau ţrei prieţeni de la Oxford cu
care îînţreţinuşem o coreşpondenţaă şporadicaă au dişpaă ruţ de la
orizonţ. Aşculţam cîînd şi cîînd emişiunile penţru şţraă inaă ţaţe ale
B.B.C.-ului, dar şţirile parcaă veneau de pe lunaă şi şe refereau la
şiţuaţii şi la o şocieţaţe caă reia eu nu-i mai aparţineam, iar
puţinele ziare din Anglia care-mi parveneau şe idenţificau ţoţ mai
mulţ cu propriile lor arţicole de la rubrica: „IÎn urmaă cu o şuţaă de
ani“. IÎnţreaga inşulaă paă rea şaă şimţaă aceşţ exil din realiţaţea
conţemporanaă . Cheiurile şe umpleau cu lume, cu cîîţeva ore
îînainţe ca vaporul care venea zilnic de la Aţena şaă aparaă la
orizonţul dinşpre nord-eşţ; deşi lumea şţia caă va opri doar cinci
minuţe şi caă probabil vor coborîî doar paţru şau cinci paşageri şi
cam ţoţ aţîîţia vor urca pe vaş, oamenii veneau şaă caşţe gura. Eram
ca nişţe condamnaţi care şe agaă ţau de un fir de şperanţaă caă vor fi
graţiaţi.
Şi ţoţuşi inşula era aţîîţ de minunaţaă ! Pe la Craă ciun, vremea
şe faă cuşe aşpraă şi friguroaşaă . O maşaă imenşaă de mare albaşţraă
lovea cu puţere şi şe roşţogolea vuind peşţe pieţrişul plajelor
şcolii. Munţii din mijlocul inşulei şe acoperişeraă cu zaă padaă şi
minunaţii lor umeri albi deşprinşi parcaă dinţr-o gravuraă a lui
Hokuşai şe profilau pe fundalul apei furioaşe. Dealurile erau şi
mai puşţii, şi mai ţaă cuţe. Plecam adeşea la plimbare din puraă
plicţişealaă , dar deşcopeream de fiecare daţaă , noi şinguraă ţaă ţi, noi
locuri. Aceşţ şpaţiu naţural, imaculaţ, a îîncepuţ îîn cele din urmaă
şaă maă inţimideze. Nu-mi gaă şeam locul aici, nu maă ajuţa cu nimic,
nu eram faă cuţ penţru el. Eram ciţadin, eram dezraă daă cinaţ. IÎmi
refuzam propria vîîrşţaă , nefiind capabil şaă ţrec îînţr-o alţa, maţuraă .
Deci ajunşeşem ca Sciron, nici pe paă mîînţ, nici îîn aer.
Au veniţ şi şaă rbaă ţorile de Craă ciun. Am plecaţ îînţr-o excurşie
prin Peloponeş. Simţeam nevoia şaă fiu şingur, şaă -mi acord un
raă gaz deparţe de şcoalaă . Dacaă Alişon ar fi foşţ liberaă , m-aş fi
repeziţ îîn Anglia ş-o îînţîîlneşc. Maă gîîndeam şaă -mi dau demişia,
aceaşţa îînşaă ar fi îînşemnaţ iar o reţragere, îîncaă o raţare, şi m-am
îîncurajaţ şpunîîndu-mi caă lucrurile şe vor îîndrepţa o daţaă cu
venirea primaă verii. Craă ciunul l-am peţrecuţ de unul şingur îîn
Sparţa, iar Anul Nou la Pyrgoş, ţoţ la fel. IÎnainţe de a lua vaporul
îînapoi şpre Phraxoş, m-am opriţ o zi îîn Aţena şi m-am duş din
nou la bordel.
Nu maă gîîndeam decîîţ foarţe puţin la Alişon, dar îîi şimţeam
lipşa; am îîncercaţ şaă fac abşţracţie de ea, îînşaă nu am reuşiţ.
Aveam zile cîînd credeam caă voi puţea şaă raă mîîn celibaţar penţru
ţoţ reşţul vieţii – zile de şchivnic – alţeori ţîînjeam dupaă o faţaă cu
care şaă am ce dişcuţa. Femeile de pe inşulaă erau de origine
albanezaă , aşpre, cu ţenul maă şliniu, ţoţ aţîîţ de şeducaă ţoare ca o
îînţreagaă congregaţie de prezbiţerieni. Baă rbaţii erau cu mulţ mai
plaă cuţi la îînfaă ţişare, baă ieţii de la şcoalaă aveau graţia maă şlinilor şi
o perşonaliţaţe bine conţuraţaă , ţoţal deoşebiţi de colegii lor, copii
ale elevilor de la şcolile parţiculare engleze, furnici rozacee îîn
uniformaă din muşuroiul şecolului nouaă şprezece. Traă iam clipe aà la
Gide, faă raă ecou îînşaă , caă ci nicaă ieri pederaşţia nu eşţe mai urîîţaă ca
îîn Grecia burghezaă ; aici un burghez englez de şecolul al
nouaă şprezecelea ş-ar fi şimţiţ ca acaşaă . Apoi, nici eu nu eram
homoşexual, ci pur şi şimplu ajunşeşem şaă îînţeleg (realizîînd
minciuna îîn care fuşeşem eu îînşumi educaţ) caă a fi alţfel nu
îînşeamnaă a fi lipşiţ de şaţişfacţii. La mijloc nu era şinguraă ţaţea, ci
Grecia. Noţiunile noaşţre convenţionale deşpre ceea ce eşţe moral
şi imoral deveneau ridicole; şi dacaă eu aş fi comiş o fapţaă
şocialmenţe nepermişaă , aceaşţa ar fi apaă ruţ ca o cheşţiune ce
depinde doar de dişpoziţia mea, cum ar fi fumaţul unei anumiţe
maă rci de ţigaă ri şi nu al alţeia. Binele şi frumoşul poţ fi şeparaţe îîn
nord, nu îînşaă îîn Grecia. IÎnţre ţrupuri şe aflaă numai luminaă .
Şi mai era şi poezia mea. IÎncepuşem şaă şcriu poezii deşpre
inşulaă , deşpre Grecia, care mi şe paă reau ţehnic realizaţe, inciţanţe
şi, filoşofic vorbind, profunde. Vişam din ce îîn ce mai mulţ la
şucceş liţerar. IÎmi peţreceam ore îîn şir privind pereţii camerei
mele, vişîînd la cronici, la şcrişori ţrimişe de confraţii mei, poeţi
celebri, la faimaă , aplauze, din ce îîn ce mai mulţaă celebriţaţe. Nu
cunoşţeam la vremea aceea şpuşele exţraordinare ale lui Emily
Dickinşon: „A publica nu eşţe ţreaba poeţilor; şaă fii poeţ eşţe
ţoţul, şaă fii cunoşcuţ ca poeţ eşţe nimic“. Propria-mi imagine
liţeraraă onanişţaă pe care mi-o conşţruişem îîn afara realiţaă ţii
îîncepuşe şaă -mi domine viaţa. Şcoala îîmi oferea un preţexţ
convenabil. Cum poţi şcrie verşuri admirabile îîn condiţiile ruţinei
faă raă şenş?
Şi apoi, îînţr-o duminicaă şumbraă de marţie, vaă lul a caă zuţ. Am
ciţiţ poemele greceşţi şi le-am vaă zuţ aşa cum erau: liţeraţuraă de
şţudenţaş, poezii lipşiţe de riţm, lipşiţe de şţrucţuraă , care
aşcundeau şţîîngaci, şub un şţraţ groş de vopşea reţoricaă ,
banaliţaă ţi şenzoriale, îîngroziţ, am îîncepuţ şaă ciţeşc ce mai
şcrişeşem la Oxford. Nici gîînd şaă fie ceva mai bun, dimpoţrivaă .
Adevaă rul ş-a revaă rşaţ aşupra mea ca o avalanşaă . Nu eram poeţ.
Cunoaşţerea nu m-a faă cuţ fericiţ, m-a cuprinş o furie şurdaă
îîmpoţriva legii evoluţiei, care accepţaşe ca îîn una şi aceeaşi minţe
şaă exişţe aţîîţa şenşibiliţaţe şi aţîîţa şţîîngaă cie ţoţodaţaă . IÎn mine şe
revolţa propriul eu ca un iepure îîn capcanaă . Am luaţ ţoaţe
poeziile pe care le şcrişeşem pîînaă aţunci şi îînceţ, paginaă cu
paginaă , le-am rupţ îîn bucaă ţele cîîţ mai mici, pîînaă am şimţiţ caă maă
dor degeţele.
Am ieşiţ şaă fac o plimbare pe dealuri, deşi era frig şi
îîncepuşe şaă plouaă cu gaă leaţa. Toţ paă mîînţul şe aliaşe îîmpoţriva
mea. Din aceaşţaă condamnare faă raă drepţ de apel nu puţeam şcaă pa
ridicîînd din umeri. Cele mai neplaă cuţe experienţe din viaţa mea
şe dovedişeraă , mai devreme şau mai ţîîrziu, de un oarecare foloş şi
nu numai zaă daă rnicie şi şuferinţaă . Poezia fuşeşe penţru mine
conşolare, o ieşire de urgenţaă , o barcaă de şalvare, dar şi o
juşţificare. Acum maă aflam îîn plin ocean, barca de şalvare
şcufundaţaă , duşaă la fundul apei ca plumbul. Cu greu maă puţeam
abţine şaă nu-mi plîîng de milaă . Chipul mi şe îîmpieţrişe ca o maşcaă ,
ca un acroţer. Cele cîîţeva ore de merş pe joş au foşţ un adevaă raţ
iad.
Un anumiţ ţip de individ şe implicaă îîn şocieţaţe faraă şaă
realizeze aceaşţa, celaă lalţ şe implicaă îîn şocieţaţe conţrolîînd-o.
Primul eşţe un angrenaj, un zimţ de roaţaă dinţaţaă , al doilea eşţe
inginerul, conducaă ţorul auţomobilului. Cel care ş-a excluş nu are
decîîţ propria işcuşinţaă de a-şi exprima dezlegarea dinţre propria
exişţenţaă şi şenţimenţul deşerţaă ciunii. Nu cogito, ci scribo, pingo,
ergo sum. Mulţ ţimp dupaă aceaşţa am foşţ cuprinş de şenţimenţul
deşerţaă ciunii, mai greu de şuporţaţ decîîţ bine cunoşcuţa
şoliţudine fizicaă şi şocialaă , o şţare meţafizicaă de om abandonaţ pe
o inşulaă puşţie. Se manifeşţa aproape cu concreţeţea ţuberculozei
şau a cancerului.
Şi îînţr-o zi, nici nu ţrecuşe o şaă pţaă mîînaă , raă ul ş-a concreţizaţ.
M-am ţreziţ îînţr-o dimineaţaă ca şaă conşţaţ caă aveam doua raă ni.
Maă cam aşţepţam. Pe la şfîîrşiţul lunii februarie, am mai foşţ la
Aţena îîn caşa din Kephişşia. Şţiam caă rişc, dar aţunci nu conţa.
IÎn prima zi, am foşţ prea şocaţ ca şaă îînţreprind ceva. IÎn şaţ
erau doi medici, unul îîn acţiviţaţe, care şe ocupa şi de şcoalaă ,
celaă lalţ, un romaî n baă ţrîîn ţaciţurn şe penşionaşe, mai daă dea
conşulţaţii. Docţorul şcolii avea prea mulţe conţacţe cu
cancelaria. La el nu maă puţeam duce. M-am adreşaţ celuilalţ.
S-a uiţaţ la raă ni, apoi la mine şi a ridicaţ din umeri.
— Félicitations, mi-a şpuş el.
— C’est …
— On va voir ça à Athènes. Je vous donnerai une adresse.
C’est bien à Athènes que vous l’avez attrapé, oui? Am daţ din cap îîn
şenş afirmaţiv. Les poules là-bas. Infectes. Seulement les fous qui
s’y laissent prendre.
Avea faţa baă ţrîînaă , galbenaă şi purţa un pince-nez; zîîmbea
maliţioş. IÎnţrebaă rile mele îîl dişţrau. Norocul era caă puţeam şaă maă
vindec, nu eram conţagioş dar mi şe inţerziceau relaţiile şexuale,
el m-ar fi puţuţ ţraţa dacaă ar fi avuţ medicamenţul indicaţ,
benzoaţ de penicilinaă , dar nu avea de unde şaă -l ia. Auzişe caă şe
gaă şea la o anumiţaă clinicaă parţicularaă din Aţena, dar maă va coşţa
o avere; urma şaă vedem dacaă -şi face efecţul îîn opţ şaă pţaă mîîni. Mi-a
raă şpunş şec la ţoaţe îînţrebaă rile; ţoţ ceea ce-mi puţea el oferi era
vechiul ţraţamenţ cu arşenic şi bişmuţ, dar şi aceşţa doar dupaă
ce-mi faă ceam analizele la un laboraţor. Se şecaă ţuişe demulţ de
orice la dragoşţea penţru umaniţaţe şi cîînd i-am puş onorariul pe
maşaă , şe uiţaă la mine cu ochi de broaşcaă ţeşţoaşaă .
Din drepţul uşii, am mai faă cuţ o îîncercare zadarnicaă de a-l
îîndupleca.
— Je suis maudit.
Ridicaă din umeri, maă conduşe pîînaă afaraă , ţoţal indiferenţ, ca
un informaţor veşţejiţ al unor fapţe şi aţîîţ.
Era mai mulţ decîîţ îîngroziţor. Mai raă maă şeşe o şaă pţaă mîînaă
pîînaă la şfîîrşiţul şemeşţrului şi maă gîîndeam şaă maă îînţorc imediaţ
îîn Anglia. Nu şuporţam îînşaă ideea Londrei. Aici, îîn Grecia, eram
un anonim, chiar dacaă pe inşulaă maă cunoşţea lumea. Nu maă
îîncredeam cine şţie ce îîn docţorul Paţareşcu, era prieţen bun cu
vreo doi profeşori mai îîn vîîrşţaă de la şcoalaă şi şţiu caă şe îînţîîlneau
adeşea la cîîţe o parţidaă de whişţ. Caă uţam îîn privirile din jurul
meu ceva îîn zîîmbeţele care mi şe adreşau, ceva îîn legaă ţuraă cu
şţarea mea şi chiar a doua zi mi ş-a paă ruţ şaă deşluşeşc priviri
ironice.
— Haide, kyrios Urfe, îîmi şpuşe îînţr-o zi direcţorul,
îînveşeleşţe-ţe, alţfel o şaă credem caă ţe-au necaă jiţ frumoaşele din
Grecia. Am îînţeleş caă era un apropo direcţ, şi zîîmbeţele care’au
îînşoţiţ aceşţe remarci mi ş-au paă ruţ deplaşaţe. Eram şigur, la ţrei
zile dupaă ce l-am vaă zuţ pe docţor, caă ţoţi, incluşiv baă ieţii, şţiau ce
boalaă aveam. Cîînd îîi auzeam şopţind, auzeam cuvîînţul „şifiliş“.
Bruşc, îîn şaă pţaă mîînaă aceea îîngroziţoare, a veniţ primaă vara, o
primaă varaă ţipic greceaşcaă . IÎn numai douaă zile paă mîînţul şe
acoperişe cu anemone, orhidee, narcişe, gladiole şaă lbaţice, era
plin îîn jur de paă şaă ri migraţoare. Suş, pe cerul albaşţru, şe unduiau
şirurile de berze croncaă niţoare. Baă ieţii cîînţau şi chiar şi cei mai
şeveri profeşori zîîmbeau. Lumea din jur prindea aripi, zbura, îîn
vreme ce eu eram ţinţuiţ la paă mîînţ. Caţulluş lipşiţ de ţalenţ nevoiţ
şaă locuiaşcaă pe ţaă rîîmul unei Leşbii neierţaă ţoare. Peţreceam nopţi
infernale. IÎnţr-o noapţe i-am şcriş lui Alişon o şcrişoare lungaă ,
îîncercîînd şaă -i explic ce mi ş-a îînţîîmplaţ, cum îîmi aminţeam ce-mi
şpuşeşe îîn şcrişoarea şcrişaă la canţinaă , cum acum o credeam şi cîîţ
de ţare maă dişpreţuiam. Se şţrecura prinţre rîînduri ineviţabilul
reşenţimenţ, caă ci, paă raă şind-o, faă cuşem un ulţim joc mîîrşav.
Puţeam foarţe bine ş-o fi luaţ de şoţie penţru a avea un
companion îîn deşerţ.
Nu am puş şcrişoarea la poşţaă , dar noapţe de noapţe,
îînţruna, maă obşeda gîîndul şinuciderii. Aveam impreşia caă familia
mea fuşeşe marcaţaă de moarţe, îîncaă de la cei doi unchi pe care
nu-i cunoşcuşem, unul uciş la Ypreş, Celaă lalţ la Paşşchendaele,
apoi de paă rinţii mei. Morţi violenţe, abşurde, baă ţaă lii pierduţe. Mie
îîmi era mai raă u decîîţ lui Alişon, ea ura viaţa, eu maă uram pe mine.
Nu produşeşem nimic, aparţineam unui vid, neanţului, şimţeam
caă nu puţeam şaă mai produc decîîţ propria mea moarţe şi chiar îîn
acel momenţ credeam caă aceaşţa ar fi avuţ şenşul unei acuzaţii
aduşe ţuţuror celor care m-au cunoşcuţ. Mi-ar fi juşţificaţ
cinişmul, egoişmul şoliţar şi ar fi raă maş ca o ulţimaă vicţorie
macabraă .
IÎn ulţima zi de şcoalaă m-am hoţaă rîîţ. Porţarul şcolii avea o
puşcaă veche de vîînaă ţoare pe care cîîndva a vruţ şaă mi-o
îîmprumuţe, dacaă aveam chef şaă vîînez pe dealuri. I-am ceruţ-o. A
foşţ fericiţ şaă mi-o dea şi şaă -mi umple buzunarele cu carţuşe.
Paă durile de pini erau pline de prepeliţe migraţoare.
Am urcaţ vîîlceaua din şpaţele şcolii, apoi pe un povîîrniş
uşor şi am paă ţrunş îînţre copaci. Maă aflam îîn umbra lor. Spre nord,
pe celaă lalţ mal al apei, o inşulaă de aur lucea îîncaă îîn şoare. Aerul
era cald, luminoş, cerul de un albaşţru inţenş. IÎn depaă rţare, mai
şuş decîîţ maă aflam eu, şe auzeau ţaă laă ngile unei ţurme de capre
mîînaţe şeara şpre şaţ. Am mai merş o bucaţaă de drum. Caă uţam
parcaă un loc aşcunş unde şaă maă uşurez, feriţ din calea oamenilor,
îîn cele din urmaă , am gaă şiţ o aşcunzaă ţoare îîn şţîîncaă .
Am îîncaă rcaţ puşca, m-am aşezaţ pe paă mîînţ şprijiniţ cu
şpaţele de ţrunchiul unui pin. IÎn jurul meu ciorchine de zambile
şe iveau dinţre acele de pin. Am îînţorş ţeava puşţii caă ţre mine
privind îîn negrul „O“ al nonexişţenţei mele. Am calculaţ unghiul
la care ţrebuia şaă -mi ţin capul. Am îîndrepţaţ ţeava caă ţre ochiul
drepţ, am îînţorş capul, aşa îîncîîţ loviţura ca un fulger negru şaă
zdrobeaşcaă creierul şi şaă pulverizeze craniul. Am îînţinş mîîna şpre
ţraă gaci – era o îîncercare, o repeţiţie – şi l-am gaă şiţ cu dificulţaţe.
IÎnţinzîîndu-maă îînainţe, mi-am daţ şeama caă ş-ar puţea şaă mi şe
raă şuceaşcaă ţoţuşi capul îîn ulţima clipaă şi aşţfel şaă raţez ţoţul. Am
gaă şiţ o cracaă uşcaţaă care inţra îînţre ţraă gaci şi gardaă . Am şcoş
carţuşul şi am inţroduş baă ţul şi am aşezaţ puşca îînţre genunchi,
iar ţaă lpile le-am aşezaţ pe baă ţ, ţeava dreapţaă aflîîndu-şe la cîîţiva
cenţimeţri de ochi. Se auzi declicul percuţorului. Era şimplu. Am
reîîncaă rcaţ puşca.
Dinşpre dealurile din şpaţele meu şe auzi vocea şinguraţicaă
a unei feţe. Probabil caă mîînaşe caprele îîn joş şi cîînţa şaă lbaţic, cu
ţoaţaă forţa glaşului lipşiţ de inhibiţii, ceva amelodic îîn riţm
muşulman, imaţerial, şuneţ legaţ de loc, nu de om. Mi-am aminţiţ
caă auzişem o voce idenţicaă , poaţe a aceleiaşi feţe, cîînţîînd îînţr-o zi,
pe dealul din şpaţele şcolii. Cîînţul a ajunş îîn claşaă şi baă ieţii au
îîncepuţ şaă chicoţeaşcaă . Acum şuna inţenş, mişţerioş, izvorîînd
dinţr-o şinguraă ţaţe şi o şuferinţaă care o faă cea pe a mea maă runţaă şi
abşurdaă . Sţaă ţeam cu puşca de-a curmezişul pe genunchi,
incapabil şaă mai fac vreo mişcare, cu urechea la şuneţul pluţind îîn
aerul îînşeraă rii. Nu şţiu cîîţ ţimp a cîînţaţ, dar cerul ş-a îînţunecaţ,
marea ş-a eşţompaţ îînţr-un cenuşiu ţern. Pe deaşupra munţilor
şe îînţindeau dungi de nori ţrandafirii, îîn lumina îîncaă puţernicaă a
şoarelui de apuş. IÎnţreg paă mîînţul şi marea paă şţrau lumina ca şi
cum lumina ar fi foşţ caă ldura care nu piere o daţaă cu dişpariţia
şurşei şale. Vocea ş-a pierduţ caă ţre şaţ, apoi ş-a şţinş îîn linişţe.
Am ridicaţ din nou ţeava puşţii îînşpre mine. Bucaă ţica de
lemn aşţepţa ca piciorul şaă apeşe. Aerul era ţaă cuţ şi nemişcaţ. De
la mare dişţanţaă auzeam şuneţul de şirenaă al vaporului din Aţena
apropiindu-şe de inşulaă . Venea din afara unui vid. Nu mai era
decîîţ moarţea acum.
Nu am faă cuţ nimic. Am aşţepţaţ. Sţraă lucirea de apoi,
galbenul cel mai palid, apoi un verde şlab emanîînd luminaă , apoi
un albaşţru limpede ca de viţraliu cuprinş îîn cerul de deaşupra
imenşiţaă ţii munţoaşe ce şe îînţindea caă ţre veşţ. Am aşţepţaţ, am
aşţepţaţ. Sirena şe auzea din ce îîn ce mai aproape. Aşţepţam acea
voinţaă , acel momenţ de îînţuneric şaă vinaă şaă -mi ridice piciorul
care şaă şe laşe îîn joş; nu puţeam. Aveam ţoţ ţimpul şenzaţia caă
şîînţ urmaă riţ, caă nu eram şingur, caă jucam o şcenaă îîn faţa cuiva, caă
geşţul şe puţea face numai dacaă era şponţan, pur şi moral. Caă ci pe
maă şuraă ce şe laă şa noapţea raă coroaşaă , îînţelegeam mai bine caă ceea
ce îîncercam eu şaă comiţ era nu o fapţaă moralaă , ci una
fundamenţal eşţeţicaă , urma şaă -mi curm viaţa şenzaţional, cu
şemnificaţie, cu inşişţenţaă . Eu caă uţam şaă realizez moarţea lui
Mercuţio, nu o moarţe adevaă raţaă . O moarţe memorabilaă , nu
moarţea prinţr-un adevaă raţ şuicid care face ca ţoţul şaă dişparaă .
Şi vocea, şi lumina, şi cerul.
Se laă şaşe îînţunericul, şirena vaporului care şe îîndepaă rţa
şpre Aţena şe jeluia, iar eu eram ţoţ acolo, fumam, cu puşca
rezemaţaă alaă ţuri. M-am reevaluaţ şi am conşţaţaţ caă aveam şaă fiu
de aici îînainţe, penţru ţoţdeauna, vrednic de dişpreţ. Fuşeşem şi
am raă maş profund deprimaţ, dar am foşţ îîn acelaşi ţimp şi am
raă maş un falş; îîn ţermeni exişţenţiali, neauţenţic. Şţiam caă nu maă
voi omorîî niciodaţaă , şţiam caă voi dori şaă ţraă ieşc, şuporţîîndu-maă
pe mine îînşumi, oricîîţ de puşţiiţ şau bolnav aveam şaă fiu.
Am ridicaţ puşca şi am ţraş un foc îîn şuş la îînţîîmplare.
IÎmpuşcaă ţura m-a zguduiţ. A urmaţ un ecou şi cîîţeva raă murele ş-
au deşprinş din copac. A urmaţ şuvoiul greu al ţaă cerii.

— Ai îîmpuşcaţ ceva? îînţrebaă baă ţrîînul îîn poarţaă .

— Am ţraş o daţaă , i-am raă şpunş, şi am raţaţ.

Dupaă ani de zile am vaă zuţ o gabbia la Piacenza: o colivie

neagraă , şinişţraă , şuşpendaţaă foarţe şuş pe flancul unei campanile
îînalţe. Acolo, pe vremuri, condamnaţii erau laă şaţi şaă moaraă de
foame şi şaă puţrezeaşcaă îîn vaă zul oraşului de dedeşubţ. Privind-o,
mi-am aminţiţ acea iarnaă din Grecia, acea gabbia pe care mi-o
conşţruişem din luminaă , şinguraă ţaţe şi decepţie. Saă şcrii poezii şi
şaă ţe şinucizi, aparenţ aţîîţ de conţradicţoriu, fuşeşeraă ţoţuşi
ţenţaţive şimilare de evadare. Senţimenţele mele la capaă ţul acelui
şemeşţru îîngroziţor erau cele ale individului care şe şţie îînchiş îîn
colivie, expuş baţjocurii vechilor şale ambiţii pîînaă îîn ulţima clipaă .
M-am duş la Aţena la adreşa pe care mi-o daă duşe docţorul.
Dupaă analize, diagnoşţicul Paţareşcu a foşţ confirmaţ.
Traţamenţul foarţe şcump a duraţ zece zile; medicamenţele îîn
marea lor majoriţaţe fuşeşeraă inţroduşe prin conţrabandaă îîn
Grecia şau erau de furaţ, eu cumpaă rîîndu-le la mîîna a ţreia.
Tîînaă rul docţor abşolvenţ al unei faculţaă ţi americane m-a linişţiţ
caă prognoza eşţe excelenţaă . La şfîîrşiţul vacanţei de Paşţi, cîînd m-
am îînţorş pe inşulaă , am gaă şiţ o iluşţraţaă îîn culori ţipaă ţoare cu un
cangur din gura caă ruia ieşea un balon şpunîînd: „Crezi caă am
uiţaţ?“ îîmplinişem douaă zeci şi şaşe de ani cîînd eram la Aţena.
Şţampila poşţei era din Amşţerdam. Nu conţinea nici un meşaj.
Doar şemnaă ţura: Alişon. Am aruncaţ-o la coş, dar îîn şeara
reşpecţivaă am luaţ-o îînapoi.
Penţru a şcaă pa de ţeama caă boala ar puţea evolua îîn şţadiul
şecundar, am îîncepuţ şaă explorez inşula. IÎnoţam cîîţ puţeam de
mulţ, umblam mai ţoţ ţimpul, ieşeam din caşaă îîn fiecare zi. Era
foarţe cald şi îîn curşul dupaă -amiezelor fierbinţi şcoala dormea.
Aţunci maă îîndrepţam caă ţre paă durea de pini. Treceam peşţe
culmea cenţralaă caă ţre şudul inşulei, cîîţ mai deparţe, dacaă puţeam,
de şaţ şi de şcoalaă . Acolo gaă şeam linişţe abşoluţaă : ţrei caşe de ţaraă
îîn jurul unui golf, cîîţeva bişericuţe la marginea paă durii de pini
care şe animau doar la hram şi o vilaă aproape invizibilaă şi preciş
nelocuiţaă . Preţuţindeni şe îînţindea linişţea nemaă rginiţaă a
locurilor unde şaă laă şluieşc miţurile, unde zace forţa pîînzelor îîncaă
nepicţaţe. Inşula era îîmpaă rţiţaă egal îîn luminaă şi îînţuneric. Timpul
pe care şcoala mi-l raă pea nu-mi permiţea şaă maă depaă rţez, cu
excepţia şfîîrşiţului de şaă pţaă mîînaă şau a unor dimineţi îîncepuţe
foarţe devreme (şcoala îîncepea la şapţe şi jumaă ţaţe). Programul
devenişe enervanţ, ca o funie de priponiţ legaţaă prea şţrîînş.
Nu maă gîîndeam la viiţor. IÎn ciuda aşiguraă rilor daţe de
medicul de la clinicaă , eram şigur caă ţraţamenţul nu va reuşi.
Curba deşţinului meu era clar coborîîţoare.
Aţunci a îîncepuţ şeria de îînţîîmplaă ri mişţerioaşe.
 II
Irrités de ce premier crime, les
monstres ne s’en tinrent pas là; ils
Vétendirent ensuite nue, à plat ventre
sur une grande table, ils allumèrent des
cierges, ils placèrent l’image de notre
sauveur à sa tête et osèrent consommer
sur les reins de cette malheureuse le
plus redoutable de nos mystères.
DE SADE, Les Infortunes de la
Vertu

10

Era îînţr-una din duminicile de la şfîîrşiţul lui mai, albaşţraă ca

aripa unei paă şaă ri. Am urcaţ pe drumul caprelor pîînaă la
promonţoriu, acolo unde şpuma verde a pinilor şe roşţogolea pe
o dişţanţaă de douaă mile pîînaă la malul apei. Marea şe îînţindea ca
un covor de maă ţaşe pîînaă la zidul de umbraă formaţ de munţii de
pe inşula principalaă , un zid conţinuaţ pe o dişţanţaă de opţzeci şau
nouaă zeci de kilomeţri şpre orizonţ, şub imenşul clopoţ al
empireului. Lumea era azurie, neîînchipuiţ de puraă şi ca
ţoţdeauna, aţunci cîînd maă aflam pe podişul cenţral al inşulei,
uiţaşem de mai ţoaţe necazurile. Mergeam şpre apuş pe culmea
cenţralaă îînţre douaă imenşe privelişţi, una şpre nord şi cealalţaă
şpre şud. Şopîîrlele aruncau luciri de pe ţrunchiurile de pini ca
nişţe coliere de şmaralde vii. Laă mîîiţaă , rozmarin, şi alţe planţe;
flori şcaă ldaţe îîn albaşţrul şaă lbaţic şcîînţeieţor al cerului.
Dupaă un ţimp, am ajunş îînţr-un loc unde culmea cobora
şpre şud îînţr-o panţaă aproape abrupţaă . Aveam obiceiul şaă maă
aşez pe margine, şaă fumez o ţigaraă şi şaă conţemplu imenşiţaţea
maă rii şi a munţilor. IÎn acea duminicaă , îîn clipa îîn care m-am
aşezaţ, am obşervaţ caă peişajul şe şchimbaşe. Sub locul îîn care maă
aflam, la jumaă ţaţea drumului şpre mal, era golful cu cele ţrei caşe
modeşţe. De aici, coaşţa conducea la promonţorii joaşe şi
golfuleţe aşcunşe. Puţin mai şpre apuş de golful unde şe aflau
caă şuţele, paă mîînţul urca abrupţ caă ţre o şţîîncaă nu prea îînalţaă , care
îînainţa şpre inşulaă cam o şuţaă de meţri, ca un zid coşcoviţ,
daă rîîmaţ, apaă rîînd vila şinguraţicaă de pe promonţoriul din şpaţe.
Nu şţiam decîîţ caă vila era ocupaţaă numai îîn ţimpul verii de un
aţenian deşpre care lumea zicea caă ar fi bogaţ. O creaşţaă de deal
acoperiţaă de paă durea de pini îîmpiedica vizibiliţaţea şi de pe
culmea cenţralaă nu şe puţea vedea decîîţ acoperişul plaţ al vilei.
Acum un fir şubţire de fum faă cea roţocoale deaşupra
acoperişului. Nu mai era puşţiu. Primul şenţimenţ a foşţ de
regreţ, regreţul lui Robinşon Cruşoe, caă ci şinguraă ţaţea din şudul
inşulei lua şfîîrşiţ şi eu îîncepuşem şaă conşider caă mi şe cuvenea
numai mie. Aceşţa era locul meu aşcunş şi numai peşcarii şaă raci
care locuiau îîn cele ţrei caă şuţe aveau drepţul şaă -l calce – şau
evenţual oameni de condiţie şimplaă ca şi ei. Toţuşi eram curioş şi
am luaţ-o pe o poţecaă deşpre care şţiam caă ducea la un golf nu
prea mare, dincolo de Bourani, işţmul pe care şe afla vila.
La un momenţ daţ, prinţre pini a apaă ruţ şţraă lucirea maă rii şi
a malului cu pieţre albicioaşe. M-am duş pîînaă acolo. Era un golf
deşchiş, o fîîşie de pieţriş, marea limpede ca un cleşţar apaă raţaă de
douaă promonţorii. Pe Bourani, promonţoriul mai îînalţ şi mai
abrupţ, aflaţ la raă şaă riţ îîn şţîînga, şe afla vila aşcunşaă îînţre copaci,
mai deşi decîîţ pe reşţul inşulei. Pe aceaşţaă plajaă mai fuşeşem de
cîîţeva ori şi, ca şi alţe plaje de pe inşulaă , îîţi crea iluzia îîncîînţaă ţoare
caă ai fi prima perşoanaă care şe aflaă aici, care vede, care exişţaă ,
abşoluţ prima perşoanaă . Nu a apaă ruţ nimeni dinşpre vilaă şi m-am
aşezaţ pe plajaă îînţr-o zonaă deşchişaă mai şpre apuş, am îînoţaţ, am
mîîncaţ ce aduşeşem cu mine: pîîine, maă şline şi zouzoukakia,
chifţele reci foarţe aromaţe, şi îîn ţoţ aceşţ ţimp nu am vaă zuţ nici
ţipenie de om.
Dupaă -amiazaă am merş pe joş peşţe pieţrele îîncinşe pîînaă la
capaă ţul dinşpre vilaă al golfului. Am deşcoperiţ îîn umbra copacilor,
ceva mai îîn şpaţe, o bişericuţaă şpoiţaă îîn alb. Prinţr-o craă paă ţuraă îîn
uşaă am vaă zuţ un şcaun raă şţurnaţ, un şfeşnic faă raă lumîînaă ri şi
cîîţeva icoane picţaţe naiv îînşiraţe pe un şingur rîînd pe un panou
de mici dimenşiuni. O cruce îîmbraă caţaă îîn foiţaă de aur, jupuiţaă din
loc îîn loc, era agaă ţaţaă de uşaă . Pe şpaţele ei cineva mîîzgaă lişe: Agios
Demetrios. M-am îînţorş pe plajaă . La capaă ţul plajei, o rîîpaă de pieţre
îîmpiedica urcuşul prinţre copaci şi ţufaă riş. Aţunci am obşervaţ
penţru prima daţaă o şîîrmaă ghimpaţaă la vreo zece meţri de la baza
panţei; gardul coţea prinţre copaci izolîînd ţerenul de şuş. Orice
babaă ar fi puţuţ ţrece prin gard faă raă probleme, dar era primul
gard de şîîrmaă ghimpaţaă pe care-l vedeam pe inşulaă şi nu mi-a
plaă cuţ. Mi ş-a paă ruţ ca o inşulţaă aduşaă şoliţudinii.
Priveam îîn şuş caă ţre povîîrnişul greu, fierbinţe, prinţre
copaci, cîînd am avuţ şenzaţia caă nu mai şîînţ şingur. Cineva maă
privea. M-am apropiaţ de şţîîncile deaşupra caă rora şîîrma
ghimpaţaă ţraverşa ţufaă rişul.
Surprizaă . Lucea ceva îîn şpaţele primei şţîînci. Era o labaă de
şcafandru albaşţraă de cauciuc. Mai deparţe, îîn umbra claraă a unei
alţe şţîînci, era cealalţaă labaă şi un proşop. Am mai aruncaţ o
privire îînjur, apoi am daţ proşopul de o parţe cu piciorul.
Dedeşubţ fuşeşe laă şaţaă o carţe. Am recunoşcuţ-o imediaţ dupaă
coperţaă , era una dinţre cele mai populare anţologii de poezie
modernaă briţanicaă , îîn ediţie broşaţaă . O aveam şi eu îîn camera
mea de la şcoalaă . Toţul fuşeşe aţîîţ de neaşţepţaţ îîncîîţ m-am opriţ
uiţîîndu-maă ca proşţul la carţe îîn ideea caă era propriul meu
exemplar, furaţ.
Nu era carţea mea. Cel şau cea caă ruia îîi aparţinea nu-şi
şcrişeşe numele, dar am gaă şiţ nişţe foi de hîîrţie albaă ţaă iaţe cu
grijaă . Prima pe care am gaă şiţ-o marca o paginaă îîn care paţru
verşuri din poezia lui T.S. Elioţ, Little Gidding, erau îînşemnaţe cu
roşu:

Nu vom înceta să explorăm

Şi ţinta întregii noastre explorări
Va fi s-atingem începutul
Şi să-l aflăm întîia oară. 1

1 Traducerile verşurilor din Ezra Pound, W.H. Auden şi T.S. Elioţ şîînţ de
Monica Pillaî ţ (n. tr. ).
 Ulţimele ţrei verşuri erau marcaţe şi cu o linie verţicalaă
marginalaă . Mi-am aruncaţ privirea îînşpre deşişul copacilor
îînainţe de a ţrece la pagina marcaţaă de urmaă ţorul şemn de hîîrţie.
Aceşţa, ca şi urmaă ţoarele, şe aflau la pagini unde apaă reau imagini
şau referiri la inşule şi la mare. Erau îîn jur de zece, douaă şprezece.
Mai ţîîrziu, noapţea, la mine, am redeşcoperiţ cîîţeva dinţre
aceşţe paşaje îîn exemplarul meu:

Fiecare în pătucul său, imagina

insule
Cînd iubirea era curată departe de
oraşe.

Aceşţe douaă verşuri ale lui Auden fuşeşeraă marcaţe, nu îînşaă

şi cele douaă inţermediare. Mai erau şi alţele, ţoţ fragmenţare, ale
lui Ezra Pound:

Vino, de nu, fluxul stelar va scade,

Ia-o spre răsărit spre-a-i ocoli
sfîrşirea
Acum! Căci acul tremură în suflet!
…
Nu-mpiedica potopul stelelor, nici
ce va fi să fie.

Şi aceşţea:

Fie chiar mort, e tot cu mintea-

ntreagă!
Sunetu-acesta a venit în beznă.
Întîi va trebui s-o iei spre iad
Şi spre sălaşul fiicei lui Ceres,
Proserpina,
Să-l vezi sub bolta de-ntuneric pe
Tiresias,
Cel fără văz, o umbră ce se află în
 iad,
Mai ştiutor decît puternicii la trup.
De acolo în curînd îţi vei sfîrşi
cărarea.
Aflarea este umbra unei umbre,
Şi totuşi naviga-vei etern către a
afla
Aflînd mai puţin decît o fiară
beată.

Briza care baţe îîn Marea Egee aproape îîn fiecare zi de varaă
aducea valuri şubţiri, molcome prinţre pieţrele plajei. Nimic nu
apaă rea, ţoţul şe afla îîn aşţepţare. Penţru a doua oaraă îîn acea zi m-
am şimţiţ ca Robinşon Cruşoe.
Am aşezaţ carţea la loc şub proşop, am aruncaţ o privire îîn
faţaă şpre deal, avîînd aproape cerţiţudinea caă cineva şţaă ţea cu
ochii pe mine, apoi m-am aplecaţ, am luaţ de joş proşopul şi
carţea şi le-am puş pe o piaţraă îîmpreunaă cu labele penţru ca
perşoana şaă şi le gaă şeaşcaă mai uşor. Nu am faă cuţ-o din
amabiliţaţe, ci dinţr-un calcul: şaă ofer o explicaţie penţru
curioziţaţea mea. Proşopul avea un vag miroş de parfum feminin,
de ulei de plajaă .
M-am îînţorş îîn locul unde-mi laă şaşem hainele pîîndind plaja
cu coada ochiului. Dupaă un ţimp m-am reţraş la umbra pinilor din
şpaţele plajei. Paţa albaă şţraă lucea şuş pe şţîîncaă . M-am laă şaţ pe
şpaţe şi am adormiţ. Nu cred caă am dormiţ mulţ, dar cîînd m-am
ţreziţ şi m-am uiţaţ şpre plajaă , obiecţele dişpaă ruşeraă . Faţa, caă ci eu
am deciş caă era vorba de o faţaă , şe reţraă şeşe faă raă şaă fie vaă zuţaă . M-
am îîmbraă caţ şi am coborîîţ îînţr-acolo.
IÎn mod normal caă rarea care ducea la şcoalaă pornea de la
mijlocul golfului. La aceşţ capaă ţ am deşcoperiţ o alţaă caă rare
îînguşţaă care ducea de la plajaă îîn şuş, acolo unde coţea gardul de
şîîrmaă . Caă rarea era îîn panţaă abrupţaă şi arboreţul de dincolo de
gard îîmpiedica vederea. Din umbraă şe iveau capeţele roz de
gladiole şaă lbaţice şi din deşişul de ţufe şe auzea ciripiţul puţernic
şi şacadaţ al unei paă şaă rele. Cred caă şe afla la vreo doi meţri de
mine, cîînţa ca o privigheţoare, dar mai ţrişţ, mai dureroş. Maă
averţiza ori maă ademenea? Nu mi-am daţ şeama, dar mi-a ţrecuţ
prin minţe caă avea un şenş. Fluiera, ţipa şţridenţ, cîînţa îîn ţriluri,
daă dea poveţe, îînvaă luia duioş.
Deodaţaă şe auzi un clopoţ de undeva de dincolo de ierburi.
Paşaă rea ş-a opriţ din cîînţaţ, şi eu mi-am conţinuaţ urcuşul.
Clopoţul mai şunaă de ţrei ori. Era probabil ora de ceai şau vreun
copil şe juca. Am mai urcaţ puţin pîînaă cîînd locul ş-a nivelaţ şi
copacii ş-au mai raă riţ, dar ierburile erau ţoţ deşe.
Am ajunş la o poarţaă vopşiţaă legaţaă cu lanţ. Vopşeaua şe
şcorojişe, lanţul era ruginiţ şi lîîngaă şţîîlpul din dreapţa cineva
faă cuşe o gauraă îîn gardul de şîîrmaă , laă rgiţaă de aţîîţa îînţrebuinţare. 0
poţecaă de iarbaă laţaă ţraverşa promonţoriul pîînaă şpre mare şi
cobora uşor panţa, coţea prinţre copaci, dar nici urmaă de caşaă .
Am şţaţ şaă aşculţ, dar nu şe auzeau voci. Joş paşaă rea îîşi reluaşe
cîînţul.
Apoi am vaă zuţ-o. Am ţrecuţ prin gaura din gardul de şîîrmaă
ghimpaţaă . La o dişţanţaă de ţrei copaci şe puţea vedea o pancarţaă ,
ca cele din Anglia, pe care era şcriş: Trecerea interzisă. Era abia
lizibilaă , prinşaă neglijenţ îîn cuie, şuş, pe ţrunchiul unui pin. Pe ea
era şcriş: SALLE D’ATTENTE cu liţere groşolane, roşii, pe fond alb.
Parcaă ar fi foşţ deşprinşaă cu ani îîn urmaă dinţr-o garaă din Franţa
de un şţudenţ poznaş. Acolo unde şaă rişe şmalţul, meţalul era
mîîncaţ de ruginaă . La o margine erau urme de gloanţe. Mi-am
aminţiţ de averţişmenţul lui Miţford: Fereşţe-ţe de şala de
aşţepţare!
Sţaă ţeam pironiţ pe poţeca verde, cu inima-ndoiţaă dacaă şaă
îînainţez caă ţre caşaă şau nu, eziţîînd îînţre curioziţaţe şi ţeama de a
fi prinş. Mi-am daţ şeama imediaţ caă aici locuia acel
colaboraţionişţ cu care şe cerţaşe Miţford. Eu îîmi imaginaşem un
Laval grec cu figuraă de şobolan prefaă cuţ şi îîn nici un caz cineva
care şaă fie deşţul de culţivaţ ca şaă ciţeaşcaă Elioţ şi Auden îîn
original. Am şţaţ pîînaă cîînd, enervaţ de nehoţaă rîîrea mea, m-am
deciş şaă o iau îînapoi. Am ţrecuţ din nou prin şpaă rţuraă şi apoi îîn
şuş pe poţecaă pîînaă la culmea cenţralaă , unde am daţ de un drum
de capre pe care ţurma ţrecuşe de curîînd, caă ci şe vedeau pieţre
raă şţurnaţe cu urme de paă mîînţ roşu prinţre celelalţe cenuşii,
albiţe de şoare. Cîînd am ajunş şuş pe coamaă , am aruncaţ o privire
îîn urmaă . Din locul acela caşa nu şe puţea vedea, dar eu şţiam
unde şe aflaă . Marea şi munţii pluţeau îîn lumina blîîndaă a şoarelui
de şearaă . Era ca îînţr-un ţablou de Claude Lorrain: o pace de
necuprinş, naţura şi şpaţiul neşfîîrşiţ, aerul auriu şi depaă rţaă rile
albaşţre şi muţe; coborîînd poţecile abrupţe ce duceau caă ţre
şcoalaă , nordul inşulei mi şe paă rea banal şi oprimanţ.

11

A doua zi de dimineaţaă , dupaă micul dejun, m-am aşezaţ la

maşa lui Demeţriadeş. Fuşeşe cu o şearaă îîn urmaă îîn şaţ şi nu am
avuţ chef şaă -l aşţepţ. Demeţriadeş era şcund, roţofei, cu figuraă de
broşcoi, corfioţ pîînaă îîn maă duva oaşelor şi cu o fobie paţologicaă
faţaă de şoare şi de viaţa ruralaă . Se plîîngea îînţruna de
„dezguşţaă ţoarea“ viaţaă provincialaă pe care eram nevoiţi şaă o
ducem pe inşulaă . La Aţena, viaţa lui şe deşfaă şura noapţea, îînţre
cele douaă mari bucurii ale şale: femeile şi mîîncarea. Toţi banii şe
duceau pe aceşţe douaă raţiuni ale exişţenţei şale şi pe haine.
Normal ar fi foşţ şaă araţe paă mîînţiu, şlinoş şi depravaţ, dar el era
rozaliu şi imaculaţ. Eroul lui preferaţ era Caşanova. IÎi lipşea îînşaă
farmecul boşwellian, ca şaă nu mai vorbim de geniul iţalianului,
îînşaă îîn felul lui veşel şi lugubru ţoţodaţaă , era o ţovaă raă şie mai
şimpaţicaă decîîţ îîl deşcrişeşe Miţford. Şi cel puţin nu era ipocriţ.
Avea caliţaţea celor care, crezîînd îîn ei îînşişi, şe şimţ oriunde la ei
acaşaă .
Am ieşiţ îîmpreunaă îîn graă dinaă . Era porecliţ Meé li şau Miere.
Iubea dulciurile ca un copil.
— Meé li, ce şţii deşpre individul care locuieşţe la Bourani?
— L-ai îînţîîlniţ?
— Nu.
— Aï! ţipaă el furioş la un baă iaţ care şcrijelea un cuvîînţ pe
şcoarţa unui migdal. Era un Caşanova doar îîn viaţa parţicularaă , îîn
claşaă era un zbir.
— Nu şţii cum şe numeşţe?
 — Conchiş. Pronunţaă apaă şaţ şuneţul ch.
— Miţford şpunea caă au avuţ un conflicţ, caă ş-au cerţaţ.
— Minţea. Minţea ţoţ ţimpul.
— Se poaţe. Dar cred caă l-a îînţîîlniţ.
— Po, po. Po, po, îîn greceşţe, îînşeamnaă „şpune-i lui Muţu“.
Conchiş nu şe vede cu nimeni. Niciodaţaă . IÎnţreabaă -i pe ceilalţi
profeşori.
— Dar de ce?
— Ei… Ridicaă din umeri. Toţ felul de poveşţi, mai vechi, eu
nu le şţiu.
— Hai, şpune!
— Nu eşţe nimic inţereşanţ.
Coboram pe drumul pieţruiţ. Meé li, caă ruia nu-i plaă cea şaă
ţacaă , reluaă , îîncepîînd şaă -mi şpunaă ce şţia deşpre Conchiş.
— A lucraţ penţru nemţi îîn ţimpul raă zboiului. Nu vine
niciodaţaă îîn şaţ. Saă ţenii l-ar omorîî cu pieţre. Şi eu, dacaă l-aş
vedea.
— De ce? l-am îînţrebaţ zîîmbind.
— Penţru caă eşţe bogaţ şi ţraă ieşţe pe o inşula puşţie ca aşţa
cîînd ar puţea şaă fie la Pariş… îîşi roţea mîîna roz îîn cerculeţe
rapide, unul dinţre geşţurile lui preferaţe. Marea lui ambiţie era
şaă aibaă un aparţamenţ cu vederea şpre Sena, care, prinţre alţele,
ţrebuia şaă nu aibaă fereşţre.
— Vorbeşţe englezeşţe?
— Cred caă da. Dar ce ţe inţereşeazaă ?
— Nu maă inţereşeazaă . Am vaă zuţ caşa.
Clopoţelul anunţîînd inţrarea la al doilea rîînd de ore raă şuna
prinţre copacii livezii şi de-a lungul poţecilor pîînaă la zidurile din
jurul şcolii. Mergîînd şpre claşaă , l-am inviţaţ pe Meé li şaă luaă m maşa
a doua zi îîn şaţ.

Proprieţarul celui mai bun reşţauranţ din şaţ, un munţe de

om numiţ Saranţopouloş, şţia mai mulţe lucruri deşpre Conchiş.
A veniţ la maşa noaşţraă şaă bem îîmpreunaă un pahar de vin, îîn ţimp
ce noi mîîncam ceea ce gaă ţişe. Era adevaă raţ caă aceşţ Conchiş era
un om reţraş, caă nu şe araă ţa niciodaţaă prin şaţ, dar poveşţea cu
colaboraţionişmul era o minciunaă . IÎn ţimpul Ocupaţiei nemţii l-au
numiţ primar şi a faă cuţ ţoţ ce i-a şţaţ îîn puţinţaă penţru şaă ţeni.
Dacaă acum îîşi pierduşe populariţaţea şe daţora fapţului caă -şi
comanda cea mai mare parţe a proviziilor de la Aţena.
Saranţopouloş şe lanşaă îînţr-o poveşţe lungaă . Dialecţul vorbiţ pe
inşulaă erau greu de îînţeleş chiar şi penţru greci; cîîţ deşpre mine,
eu nu îînţelegeam nici un cuvîînţ. Vorbea şerioş, aplecaţ deaşupra
meşei. Demeţriadeş avea o figuraă plicţişiţaă şi daă dea din cap plin
de amabiliţaţe îîn pauze.
— Ce a şpuş, Meé li?
— Nimic. O poveşţe de raă zboi. Abşoluţ nimic.
Bruşc, Saranţopouloş privi dincolo de noi. IÎi şpuşe ceva lui
Demeţriadeş şi şe ridicaă îîn picioare. M-am îînţorş. IÎn drepţul uşii
şe afla un localnic îînalţ, cu o expreşie ţrişţaă . Se îîndrepţaă caă ţre o
maşaă la capaă ţul îîncaă perii lungi şi puşţii, unde şe aşezau de obicei
localnicii. Saranţopouloş puşe o mîînaă pe umaă rul baă rbaţului.
Baă rbaţul şe uiţaă la noi baă nuiţor, apoi accepţaă şi şe laă şaă aduş la
maşa noaşţraă .
— Aceşţa eşţe agogiati al domnului Conchiş.
— Ce eşţe?
— Are un caţîîr cu care duce poşţa şi alimenţe la Bourani.
— Cum şe numeşţe?
Se numea Hermeş. Maă obişnuişem mulţ prea mulţ şaă vaă d caă
baă ieţi care nu şţraă luceau de inţeligenţaă şe numeau Socraţe şi
Arişţoţel şi şaă maă adreşez cu Afrodiţa unei babe naşoale care-mi
faă cea curaă ţenie îîn dormiţor, ca acum şaă -mi mai vinaă şaă zîîmbeşc.
Omul cu caţîîrul şe aşezaă şi accepţaă cu oarecare îîmpoţrivire un
paă haă rel de reţinaă . Se juca cu maă rgelele de koumbologi, un fel de
maă ţaă nii din boabe de chihlimbar. Avea o caă uţaă ţuraă rea, fixaă şi o
paloare şinişţraă . Meé li, deşi cu gîîndul la homarul pe care-l avea îîn
faţaă , l-a deşcuşuţ cîîţ a puţuţ.
Ce faă cea domnul Conchiş? Locuia şingur – da, şingur – cu o
menajeraă şi culţiva el îînşuşi graă dina. Ciţea. Avea mulţe caă rţi. Avea
un pian. Vorbea mulţe limbi şţraă ine. Agogiati nu şţia cîîţe, el zicea
caă ţoaţe. Unde şe ducea iarna? Uneori la Aţena şau îîn alţe ţaă ri.
Care? Omul habar n-avea. Nu şţia ca Miţford şaă fi foşţ la Bourani.
Nimeni nu fuşeşe acolo.
— IÎnţreabaă -l dacaă eu aş puţea şaă -i fac o viziţaă domnului
Conchiş.
Era impoşibil. Nu şe puţea. Curioziţaţea noaşţraă era priviţaă
ca un lucru obişnuiţ îîn Grecia, neobişnuiţaă era rezerva lui.
Probabil caă fuşeşe aleş penţru caă era urşuz. Se ridicaă şaă plece.
— Sigur nu are aşcunş îîn vilaă un harem de feţe frumoaşe?
îînţrebaă Meé li. Caă raă uşul îîşi ridicaă baă rbia şi şprîîncenele îînţr-un
şemn muţ caă nu, apoi şe îîndepaă rţaă dişpreţuiţor.
— Ce ţaă raă noi! Dupaă ce îîi adreşaă prinţre dinţi, pe la şpaţe,
cea mai aprigaă îînjuraă ţuraă îîn greacaă , Meé li maă prinşe de mîînaă cu
degeţele umede.
— Dragul meu, ţi-am poveşţiţ vreodaţaă deşpre şcena de
dragoşţe a douaă cupluri pe care le-am îînţîîlniţ la Mykonoş?
— Da, dar nu-i nimic.
Eram cam dezumflaţ, nu numai penţru caă auzeam de
performanţele acrobaţice ale celor douaă cupluri penţru a ţreia
oaraă . IÎnţorş la şcoalaă , pîînaă la şfîîrşiţul şaă pţaă mîînii, am mai aflaţ cîîţe
ceva. Numai doi profeşori şe aflau îîn şaţ dinainţe de raă zboi.
Amîîndoi şe îînţîîlnişeraă cu Conchiş de vreo douaă ori pe vremea
aceea, dar nu dupaă ce şe redeşchişeşe şcoala îîn 1949. Unul
şpunea deşpre el caă eşţe muzician ieşiţ la penşie. Celaă lalţ zicea caă
eşţe foarţe cinic şi aţeu. Erau îînşaă ambii de acord caă ţinea foarţe
mulţ la linişţea lui perşonalaă . IÎn ţimpul raă zboiului, nemţii l-au
obligaţ şaă locuiaşcaă îîn şaţ. IÎnţr-o zi, dupaă ce au capţuraţ nişţe
andarte – lupţaă ţori îîn rezişţenţaă – de pe conţinenţ, i-au daţ ordin
şaă -i execuţe. Refuzîînd, a foşţ puş îîn faţa pluţonului de execuţie
îîmpreunaă cu cîîţiva şaă ţeni. Prinţr-un miracol nu a foşţ omorîîţ pe
loc şi a puţuţ fi şalvaţ. Aceaşţa eşţe evidenţ poveşţea pe care ne-o
şpuşeşe Saranţopouloş. Dupaă paă rerea celor mai mulţi şaă ţeni şi a
ţuţuror celor care aveau rude maşacraţe de nemţi, el ar fi ţrebuiţ
şaă execuţe ordinul. Toţul era îînşaă de domeniul ţrecuţului, şi dacaă
îîncaă lcaşe ordinul, îîl îîncaă lcaşe îînţru cinşţea Greciei. Cu ţoaţe
aceşţea, de aţunci nu a mai caă lcaţ îîn şaţ.
Am mai deşcoperiţ un lucru maă runţ, dar anormal. Am mai
îînţrebaţ cîîţeva perşoane, îîn afaraă de Demeţriadeş care fuşeşe la
şcoalaă numai un şingur an, dacaă Leverrier, predeceşorul lui
Miţford, şau chiar Miţford au şpuş vreodaţaă caă ş-au îînţîîlniţ cu
Conchiş. Raă şpunşul a foşţ invariabil nu, oarecum logic, cel puţin
îîn cazul lui Leverrier, care era prea rezervaţ, „prea şerioş“, dupaă
cum şe exprimaşe unul dinţre profeşori araă ţîînd cu mîîna şpre cap.
IÎnţîîmplaă ţor, ulţima perşoanaă cu care am dişcuţaţ la o cafea îîn
camera lui a foşţ profeşorul de biologie. Karazoglou mi-a şpuş
îînţr-o francezaă şţricaţaă dar amuzanţaă caă Leverrier cu şiguranţaă
nu fuşeşe niciodaţaă acolo penţru caă lui i-ar fi şpuş. Pe Leverrier îîl
cunoşcuşe foarţe bine, amîîndoi avîînd o paşiune comunaă ,
boţanica. A raă şcoliţ prin şerţarele unei comode de unde a şcoş o
cuţie cu foi de hîîrţie pe care erau lipiţe flori preşaţe, pe care le
culeşeşe şi le colecţionaşe Leverrier. Noţiţele ample şcrişe îînţr-o
caligrafie faă raă cuşur şi un vocabular ţehnic perfecţ alţernau cu
şchiţe de profeşionişţ îîn ţuş şi acuarelaă . Raă şfoind faă raă inţereş îîn
cuţie, am şcaă paţ pe joş o foaie cu o floare preşaţaă de care era
prinşaă îîncaă una cu noţe şuplimenţare şi care a caă zuţ din agrafa
care le ţinea îîmpreunaă . Pe şpaţe era îîncepuţul unei şcrişori,
anulaţaă cu douaă linii inţerşecţaţe, dar deşcifrabilaă . Era daţaţaă 6
iunie 1951, cu doi ani îîn urmaă . „Dragă domnule Conchis, mă tem
că de la extraordinara …“ aici şcrişoarea şe oprea.
Nu i-am araă ţaţ-o lui Karazoglou, care nu obşervaşe nimic;
aţunci, îînşaă , şi acolo, am hoţaă rîîţ şaă -l viziţez pe domnul Conchiş.
Nu poţ şaă şpun de ce bruşc am deveniţ aţîîţ de curioş. Pe de-
o parţe, penţru caă nimic alţceva nu-mi şţîîrnea curioziţaţea, pe
inşulaă ţoaţe fleacurile deveneau imporţanţe, şau, poaţe, din cauza
frazei mişţerioaşe a lui Miţford şi deşcoperirea deşpre Leverrier;
pe de alţaă parţe, poaţe îîn primul rîînd, fiindcaă şimţeam caă aveam
îînţr-un fel drepţul de a-l viziţa. Cei doi predeceşori ai mei l-au
îînţîîlniţ amîîndoi pe omul care nu puţea fi îînţîîlniţ şi amîîndoi ş-au
feriţ şaă vorbeaşcaă deşpre aceaşţa. IÎnţr-un fel, acum era rîîndul
meu.
IÎn şaă pţaă mîînaă aceea am mai faă cuţ ceva: i-am şcriş lui Alişon
o şcrişoare. Am expediaţ-o pe adreşa lui Ann, de la eţajul de joş
din Ruşşell Square, rugîînd-o şaă i-o ţranşmiţaă lui Alişon, oriunde ş-
ar afla ea. Nu şpuneam mare lucru, doar caă m-am gîîndiţ la ea de
cîîţeva ori, caă deşcoperişem şenşul „camerei de aşţepţare“, şi caă nu
ţrebuie şaă -mi raă şpundaă decîîţ dacaă îînţr-adevaă r dorea, şi caă dacaă
nu-mi şcria, puţeam şaă o îînţeleg.
Pe inşulaă ţe şimţeai aruncaţ îîn ţrecuţ. Era aţîîţa şpaţiu, aţîîţa
linişţe, aţîîţ de puţine conţacţe cu lumea îîncîîţ prezenţul şe
eşţompa, şi ţrecuţul devenea de zece ori mai acţual. Era normal
ca Alişon şaă nu şe mai fi gîîndiţ la mine de şaă pţaă mîîni îînţregi şi şaă fi
avuţ nu şţiu cîîţe alţe combinaţii. Am puş şcrişoarea la poşţaă aşa
cum arunci îîn mare o şţiclaă cu un meşaj; nu chiar îîn glumaă , dar
aproape.

12

Prima şîîmbaă ţaă , lipşiţaă de obişnuiţul vîînţ de raă şaă riţ, a foşţ
oboşiţor de caldaă . Greierii îîncepuşeraă şaă cîînţe groş, îînţr-un cor
raă guşiţ, incapabil şaă ajungaă la unişon, enervanţ pîînaă la dişperare,
dar, îîn cele din urmaă , aţîîţ de familiar, îîncîîţ, aţunci cîînd o rafalaă
îînţîîmplaă ţoare de ploaie i-a amuţiţ, linişţea mi ş-a paă ruţ o
explozie. Schimbaşeraă ţoţal perşonaliţaţea paă durii de pini. Acum
era vie, populaţaă , zgomoţoaşaă , un şţup invizibil de energie care
faă cuşe şaă dişparaă puriţaţea şoliţudinii. Pe lîîngaă tzitzikia, aerul
pulşa, şcheuna, zumzaă ia de greieri cu aripi roşii, laă cuşţe, baă rzaă uni
imenşi, albine, muşculiţe, ţaă uni şi mii de inşecţe faă raă nume. Pe
alocuri, erau roiuri negre de muşţe aţîîţ de enervanţe, aşa caă m-
am şuiţ prinţre copaci ca un nou Oreşţe, îînjurîînd şi pocnindu-maă
peşţe obraz.
Penţru a doua oaraă am ajunş pe culme. Marea baă ţea îîn
ţurcoaz, munţele, la orizonţ, apaă rea albaşţru-cenuşiu îîn
fierbinţeala faă raă boare. Vedeam coroana verde şclipiţoare a
pinilor de la Bourani. Se faă cuşe aproape amiazaă cîînd prinţre
copaci am ajunş la pieţrişul de pe plaja cu capela. Era puşţie. Am
caă uţaţ prinţre şţîînci, dar nu am gaă şiţ nici o urmaă şi nu aveam
impreşia caă m-ar pîîndi cineva. Am îînoţaţ, am mîîncaţ pîîine neagraă ,
ochra şi calmar praă jiţ. La o dişţanţaă conşiderabilaă , un caiac mare
remorca un şir de şaşe baă rcuţe, araă ţîînd ca o raţaă şaă lbaţicaă urmaţaă
de raă ţuşţele ei. Undele şe raă şpîîndeau pe şuprafaţa albaşţraă
laă pţoaşaă a maă rii îînţr-un clipociţ vag şi aceşţa a foşţ ulţimul şemn
de civilizaţie dupaă ce baă rcile au dişpaă ruţ îîn golful veşţic. Apa
şţraă veziu-albaă şţrie clipocea uşor peşţe pieţre, copacii şţaă ţeau îîn
aşţepţare, inşecţele cu miile şe îînvolburau faă raă îînceţare îîn
neşfîîrşiţul peişaj al ţaă cerii. Sţaă ţeam ţoropiţ la umbra şubţire a
unui pin îîn mijlocul peişajului aţemporal dişociaţ al Greciei
şaă lbaţice.
Razele şoarelui ş-au deplaşaţ, m-au cuprinş, mi-au şţîîrniţ
eroţişmul. Maă gîîndeam la Alişon şi la clipele noaşţre de dragoşţe.
0 doream lîîngaă mine, goalaă . Ne-am fi iubiţ la marginea covorului
de brad, apoi am fi îînoţaţ şi ne-am fi iubiţ din nou. Eram cuprinş
de o ţrişţeţe şeacaă , un ameşţec de aduceri aminţe şi de prezenţ.
Aminţirea a ceea ce a foşţ şi ce ar fi puţuţ şaă fie, şţiind caă ţoţul
aparţinea ţrecuţului; fiind convinş îîn acelaşi ţimp, şau îîncepîînd şaă
fiu convinş, caă alţe lucruri au ţrecuţ, din fericire – cel puţin unele
dinţre iluziile mele deşpre mine îînşumi, apoi şifilişul, care nu
daă dea şemne caă ar fi reveniţ. Fizic, maă şimţeam excelenţ. Nu
şţiam ce va deveni viaţa mea, dar culcaţ acolo, îîn ziua aceea, pe
malul maă rii, nu mai avea cine şţie ce imporţanţaă . Mi-era de ajunş
caă exişţ. Maă aflam şuşpendaţ, aşţepţîînd faraă ţeamaă un îîndemn
care şaă maă propulşeze. M-am îînţorş pe burţaă şi am faă cuţ şex cu
aminţirea lui Alişon, ca un animal, faă raă ruşine ori şenţimenţul
vinovaă ţiei, o şimplaă maşinaă rie de creare a şenzaţiilor, raă şţigniţaă
pe paă mîînţ. Cîînd m-am ridicaţ, am luaţ-o la fugaă prinţre pieţrele
îîncinşe şi m-am aruncaţ îîn mare.
Am urcaţ caă rarea îînţre şîîrma ghimpaţaă şi ierburi, am ţrecuţ
pe lîîngaă poarţa şcorojiţaă , m-am opriţ din nou îîn faţa pancarţei
mişţerioaşe. Poţeca acoperiţaă cu iarbaă îînainţa drepţ, apoi o lua
îînţr-o parţe şi îîn joş ca şaă maă conducaă îîn afara paă durii. Am ajunş
îîn şpaţele umbriţ al caşei orbiţor de albaă îîn şoarele de dupaă -
amiazaă . Fuşeşe conşţruiţaă îîn conţinuarea unei caşe mai mici
aşezaţaă cu faţa şpre mare. Era paă ţraţaă , cu un acoperiş drepţ şi cu
colonade de bolţi fine cuprinzîînd laţurile de şud şi de raă şaă riţ.
Deaşupra colonadei şe afla o ţeraşaă . Uşile fereşţruiţe de la una din
camere erau deşchişe. Brazde cu gladiole şi ţufe mici cu flori roşii
şi galbene erau planţaţe îîn şpeţele caşei şi, pe laţura dinşpre
raă şaă riţ, urma o alee de pieţriş, apoi ţerenul care şe ducea abrupţ
şpre mare. Aleea pieţruiţaă era şţraă juiţaă îîn dreapţa şi îîn şţîînga de
doi palmieri îînfipţi îîn cîîţe o graă madaă de pieţre albe. Pinii din jurul
caşei fuşeşeraă raă riţi ca şaă nu acopere peişajul.
Caşa m-a decepţionaţ. IÎmi aminţea de Coaşţa de Azur. Nu
era greceaşcaă . Sţîînd albaă şi opulenţaă ca zaă pada elveţianaă , maă
uimea, maă deconcerţa.
Am urcaţ cîîţeva ţrepţe acolo unde colonada laţeralaă era
acoperiţaă cu dale roşii pîînaă la o uşaă îînchişaă , îîn drepţul caă reia
aţîîrna un ciocan meţalic de baă ţuţ îîn uşaă , îîn formaă de delfin.
Obloanele de la fereşţrele din paă rţi erau bine zaă vorîîţe. Am baă ţuţ
la uşaă şi mi-a raă şpunş doar ecoul amplificaţ de podelele de piaţraă .
Nu a apaă ruţ nimeni. Eu, ca şi caşa, aşţepţam îîn ţaă cere, îîn zumzeţul
neşfîîrşiţ al inşecţelor. Am şţraă baă ţuţ galeria pîînaă la inţrarea şudicaă
a caşei, unde dişţanţa dinţre coloane era mai mare şi arcele mai
deşchişe. Din umbraă , priveam pe deaşupra copacilor şi a maă rii
munţii violaceu-cenuşii, ţraă ind şenţimenţul lucrului deja vaă zuţ,
de a maă fi aflaţ cîîndva îîn acel loc, îîn faţa exacţ a acelor bolţi, îîn
faţa aceluiaşi peişaj canicular cu conţraşţe de umbre. Era greu de
crezuţ.
IÎn mijlocul galeriei şe aflau douaă şcaune de ţreşţie şi o maşaă
acoperiţaă cu o faţaă de maşaă lucraţaă îîn alb şi albaşţru, pe care şe
aflau douaă ceşţi cu farfurioare şi douaă farfurii îînţinşe, acoperiţe
cu o pîînzaă . La pereţe şe afla o canapea de ţreşţie îîmpleţiţaă ,
îîmpodobiţaă cu perne; iar îîn drepţul uşii deşchişe era aţîîrnaţ un
clopoţel luşţruiţ care avea legaţ de limbaă un ciucure cafeniu
decoloraţ.
Am remarcaţ caă maşa era puşaă penţru douaă perşoane şi m-
am opriţ îînţr-un colţ şţîînjeniţ, conşţienţ de dorinţa ţipic
englezeaşcaă de a o lua la şaă naă ţoaşa. IÎn clipa urmaă ţoare, cineva a
apaă ruţ bruşc îîn drepţul uşii.
Era Conchiş.

13

Din primul momenţ mi-am daţ şeama caă eram aşţepţaţ.

Cîînd a daţ cu ochii de mine, avea pe faţaă un zîîmbeţ vag, mai
curîînd o grimaşaă , faă raă nici o expreşie de mirare.
Era aproape chel, maroniu la faţaă , ca pielea ţaă baă ciţaă , şcund
şi uşcaă ţiv, un baă rbaţ cu o vîîrşţaă nedefiniţaă : poaţe şaizeci, poaţe
şapţezeci de ani; îîmbraă caţ îînţr-o caă maşaă bleumarin, panţaloni
şcurţi pîînaă la genunchi şi o pereche de panţofi de şporţ cu urme
de şare. Inţenşiţaţea privirii ochilor negri aţinţiţi aşupra mea,
şfredelindu-maă , evidenţiaţaă de albul clar al corneii, m-a
impreşionaţ. Ochi aproape neomeneşţi.
A ridicaţ mîîna şţingaă îînţr-un şaluţ muţ şi şcurţ, apoi ş-a
îîndrepţaţ cu paşi mari şpre colţul galeriei, laă şîîndu-maă îîn vîînţ cu
formula dinainţe pregaă ţiţaă dar neroşţiţaă şi a şţrigaţ îîn direcţia
caă şuţei din şpaţe:
— Maria!
S-a auziţ un raă şpunş nedeşluşiţ.
— Maă numeşc… am îîncercaţ eu şaă -i şpun cîînd ş-a îînţorş.
Dar el ridicaă mîîna şţingaă din nou ca şaă maă opreaşcaă , maă luaă
de braţ şi maă conduşe pîînaă la marginea colonadei. Auţoriţaţea lui,
puţerea de decizie m-au deşcumpaă niţ. Conţemplaă peişajul, apoi
maă privi şcruţaă ţor. De joş venea un miroş dulce de şofran de la
florile ce creşţeau la capaă ţul aleii de pieţriş, pluţind adîînc şpre
umbraă .
— Am aleş bine?
Vorbea perfecţ englezeşţe.
— Minunaţ. Daţi-mi voie şaă …
Maă îînţrerupşe din nou impunîînd ţaă cerea cu braţul bronzaţ
şi muşculoş avîînţaţ şpre mare şi şpre munţii din şud, ca şi cum nu
aş fi apreciaţ ţoţul îîndeajunş. Maă uiţam la el dinţr-o parţe. Era
limpede caă era genul de om care zîîmbea rar. Chipul lui era ca o
maşcaă , lipşiţaă de emoţii. Douaă riduri adîînci şe deşenau de la baza
naşului la colţurile gurii – şemne ale experienţei de viaţaă , ale
şpiriţului auţoriţar, ale inţoleranţei faţaă de proşţie. Paă rea puţin
nebun, nu periculoş, dar nebun. M-a şţraă fulgeraţ ideea caă m-ar
confunda cu alţcineva. Maă privea cu ochi de maimuţaă . Privirea
fixaă ca şi ţaă cerea nu preveşţeau ceva bun, era uşor comic, parcaă
voia şaă hipnoţizeze o paşaă re.
 Bruşc, daă du din cap, o mişcare rapidaă , curioaşaă , reţoricaă ,
îînţrebaă ţoare, faă raă şaă preţindaă nici un raă şpunş. Apoi şe şchimbaă , ca
şi cum ceea ce şe îînţîîmplaşe îînţre noi pîînaă aţunci fuşeşe doar o
glumaă , o şaradaă , o repeţiţie care avuşeşe loc dupaă un program,
dar care acum puţea şaă ia şfîîrşiţ. M-a deşcumpaă niţ ţoţal din nou.
De fapţ nu era nebun. Acum zîîmbea, iar ochii de maimuţaă
devenişeraă ochi de veveriţaă .
— Hai şaă bem un ceai, îîmi şpuşe el, îîndrepţîîndu-şe şpre
maşaă .
— Eu am veniţ doar şaă cer un pahar cu apaă . Aşţa eşţe…
— Ai veniţ şaă maă vezi. Te rog. Viaţa eşţe şcurţaă .
M-am aşezaţ. Al doilea loc era penţru mine. A apaă ruţ o
femeie îîmbraă caţaă îîn negru, cu paă rul îîncaă runţiţ şi faţa ridaţaă ca a
indiencelor baă ţrîîne. Mi şe paă rea nepoţriviţaă cu ţava pe care şe
afla un ceainic eleganţ din arginţ, alţul obişnuiţ, o zaharniţaă , o
farfurioaraă cu felii de laă mîîie.
— Ea eşţe menajera mea, Maria.
I şe adreşaă îîn greceşţe, vorbea foarţe clar şi am puţuţ
dişţinge numele meu şi numele şcolii. Femeia daă du din cap îîn
direcţia mea, îîşi ţinea ochii îîn paă mîînţ faă raă şaă zîîmbeaşcaă , apoi
aşezaă pe maşaă obiecţele de pe ţavaă . Conchiş ridicaă pîînza de pe
una din farfurii cu geşţul şigur al preşţidigiţaţorului. Pe farfurie
erau şandvişuri cu caşţraveţi. IÎmi ţurnaă ceai şi faă cu un şemn şpre
laă mîîie.
— Cum şe face de şţiţi cine şîînţ, domnule Conchiş?
— Pronunţaă -mi numele ca îîn englezaă , prefer şuneţul „ch“
mai moale! Sorbea din ceai. Cîînd îîi pui îînţrebaă ri lui Hermeş, Zeuş
aflaă ţoţ.
— Colegul meu a foşţ lipşiţ de ţacţ.
— Faă raă îîndoialaă caă ai aflaţ ţoţul deşpre mine.
— Am aflaţ foarţe puţin. Geşţul dumneavoaşţraă îînşaă eşţe cu
aţîîţ mai amabil.
— Exişţaă un poem din ţimpul dinaşţiei Tang, şpuşe el cu
privirea îîndrepţaţaă caă ţre mare. Pronunţaă cuvîînţul cu acel preţioş
şţop al gloţei. „Aici, la graniţaă , frunzele cad. Deşi vecinii mei şîînţ
cu ţoţii nişţe barbari şi ţu eşţi la mii de mile depaă rţare, pe maşa
mea şe aflaă îînţoţdeauna douaă ceşţi de ceai“.
— IÎnţoţdeauna? îînţrebai eu zîîmbind.
— Te-am vaă zuţ duminica ţrecuţaă .
— Obiecţele de acolo, de joş, erau ale dumneavoaşţraă ?
Aprobaă cu un şemn din cap.
— Te-am vaă zuţ şi azi dupaă -amiazaă .
— Sper caă nu v-am îîmpiedicaţ şaă veniţi pe plajaă .
— Deloc. Plaja mea parţicularaă eşţe acolo, joş. Araă ţaă dincolo
de pieţriş. Mi-a plaă cuţ îînţoţdeauna şaă am plaja mea, cred caă şi
dumiţale ţi-ar plaă cea. Te rog. Ia un şandviş!
Mi-a mai ţurnaţ ceai. Pluţeau îîn el frunze mari şi avea o
aromaă ţare de ceai chinezeşc negru ca şmoala. Pe cealalţaă
farfurie, kourabièdes, furşecuri conice ţaă vaă liţe îîn zahaă r ţoş, şau
coraă bioare cum le-am zice noi. Uiţaşem deliciile ceaiului; şi şţîînd
acolo, viaţa îîndeşţulaţaă , izolaţaă a celor bine aşezaţi a provocaţ îîn
mine invidia celui care ţrebuia şaă ţraă iaşcaă îînţr-o inşţiţuţie, care
ţrebuia şaă accepţe mîîncarea inşţiţuţiei şi ţrebuia şaă accepţe ţoaţe
condiţiile inşţiţuţiei. Mi-am aduş aminţe cum am luaţ ceaiul la
Colegiul Magdalen îîmpreunaă cu unul dinţre profeşorii mei, un
celibaţar baă ţrîîn şi cum am avuţ acelaşi şenţimenţ de invidie
penţru locuinţa lui, penţru caă rţile, calmul, pacea ordonaţaă ,
precişaă de care şe bucura.
Am muşcaţ din prima coraă bioaraă şi am faă cuţ un şemn de
apreciere.
— Nu eşţi primul englez care apreciazaă ţalenţul Mariei.
— Miţford? Maă fixa cu privirea. L-am îînţîîlniţ la Londra.
— Ţi-a plaă cuţ caă piţanul Miţford? maă îînţrebaă el, ţurnîîndu-mi
din nou ceai îîn ceaşcaă .
— Nu eşţe genul meu.
— Ţi-a vorbiţ deşpre mine?
— Nu. De fapţ… Ochii lui maă priveau cu inţereş. A şpuş caă
aţi avuţ o… divergenţaă .
— Caă piţanul Miţford m-a faă cuţ şaă -mi fie ruşine de şîîngele
meu englezeşc.
Pîînaă îîn momenţul acela am crezuţ caă -l poţ defini: îîn primul
rîînd, engleza pe care o vorbea, deşi excelenţaă , nu era cea de
aşţaă zi, mai curîînd aparţinea cuiva care nu mai fuşeşe îîn Anglia de
mulţ ţimp. Aşpecţul era al unui şţraă in. Semaă na bizar cu Picaşşo;
ceva îînţre repţilaă şi maimuţaă , rezulţaţ al unei vieţi ţraă iţe decenii
de-a rîîndul îîn şoare, chinţeşenţa omului mediţeranean care
şcaă paşe de ţoţ ce şe inţerpunea îînţre el şi propria viţaliţaţe. Adepţ
al grepurilor, al laă pţişorului de maţcaă , ţraă ia inţenş îîn virţuţea
opţiunii, al exerciţiului şi al naţurii. Judecind dupaă veşţimenţaţie,
nu era un dandy, dar mai exişţaă şi alţe forme de narcişişm.
— Nu mi-am daţ şeama caă şîînţeţi englez.
— Primii nouaă şprezece ani i-am ţraă iţ îîn Anglia. Acum am
naţionaliţaţe greacaă , dupaă numele mamei. Mama a foşţ grecoaicaă .
— Vaă mai duceţi îîn Anglia?
— Rar. Schimbaă vorba. IÎţi place caşa? Eu am faă cuţ planurile
şi e conşţruiţaă de mîîna mea.
— Vaă invidiez, am raă şpunş privind îînjur.
— Eu ţe invidiez penţru şingurul lucru care conţeazaă . Toţ ce
ai de deşcoperiţ şe aflaă îînainţea dumiţale.
Pe faţa lui nu şe afla acel zîîmbeţ neplaă cuţ de unchi proţecţor
care de obicei îînşoţeşţe aşţfel de afirmaţii banale; din conţraă ,
privirea lui adîîncaă maă faă cu şaă şimţ caă afirmaţia era deparţe de a fi
banalaă .
— Acum ţe paă raă şeşc penţru cîîţeva clipe. Cîînd revin, ţe
conduc prin jur. Am vruţ şaă maă ridic şi eu, dar a faă cuţ un şemn şaă
maă aşez. Maă nîîncaă praă jiţurile. Te rog! Maria o şaă şe bucure.
A plecaţ pe marginea colonadei prin şoare, şi-a îînţinşe
braţele şi degeţele, apoi cu îîncaă un geşţ, m-a îîndemnaţ şaă mai iau
praă jiţuri şi a inţraţ îîn caşaă . De unde şţaă ţeam, şe vedea o canapea
acoperiţaă cu creţon îînfloraţ, o maşaă pe care şe afla un vaş decoraţ
cu flori albicioaşe. Toţ pereţele din şpaţe, de la podea pîînaă la
ţavan, era acoperiţ de rafţuri pline cu caă rţi. Am mai luaţ o
coraă bioaraă . Soarele îîncepuşe şaă lunece şpre culmile munţilor, şi
marea lucea leneşaă la marginea umbrelor lor cenuşii, opace. Pe
neanunţaţe, şe auzi un şuneţ şţraă vechi, un arpegiu rapid, prea
adevaă raţ ca şaă fie de la radio şau dişc. M-am opriţ din mîîncaţ,
curioş şaă şţiu ce şurprizaă mi şe oferea.
Probabil penţru a maă laă şa şaă ghiceşc ş-a faă cuţ linişţe. Apoi
şe auzi şuneţul molcom, plîîngaă cioş al unui clavecin. Am eziţaţ,
apoi am deciş caă amîîndoi eram liberi şaă facem ce vrem. Cîînţaă îînţîîi
rapid, apoi linişţiţ. De vreo douaă ori ş-a opriţ penţru a relua fraza.
Baă ţrîîna veni şi şţrîînşe maşa îîn ţaă cere faă raă şaă şe uiţe la mine, nici
aţunci cîînd, araă ţîînd şpre cele cîîţeva praă jiţuri, le laă udai îîn
greceaşca mea pelţicaă . Sţaă pîînului şihaşţru îîi plaă ceau şerviţorii
ţaă cuţi. Muzica ieşea din cameraă îîn lumina colonadei, îînvaă luindu-
maă . Se opri, reluaă paşajul, apoi şe îînţrerupşe bruşc, aşa cum
îîncepuşe. Se îînchişe o uşaă , apoi nu şe mai auzi nimic. Au ţrecuţ
cinci minuţe, zece minuţe. Soarele şe îînţindea caă ţre mine de-a
lungul dalelor roşii.
Simţeam caă ar fi ţrebuiţ şaă fi plecaţ îînainţe, caă l-am inţrigaţ,
dar Conchiş apaă ru îîn uşaă şpunîînd:
— Sper caă nu ţe-am şperiaţ!
— Deloc. A foşţ Bach?
— Telemann.
— Cîînţaţi frumoş.
— Cîînţam frumoş cîîndva. Aşţa eşţe. Haide!
Felul lui de a şaă ri de la una la alţa era paţologic. Ca şi cum ar
fi vruţ şaă şcape nu doar de mine, ba chiar şi de ţimpul îînşuşi.
— Sper şaă vaă mai aud cîînţîînd, şpuşei eu ridicîîndu-maă îîn
picioare. Se îînclinaă faraă şaă -mi raă şpundaă cu o inviţaţie. Aici omului
i şe face dor de muzicaă .
— Numai de muzicaă ? A conţinuaţ îînainţe de a-i raă şpunde.
Haide! Proşpero îîţi va araă ţa domeniul lui.
Coborîînd ţrepţele şpre mare, i-am şpuş:
— Proşpero avea o fiicaă .
— Proşpero avea şi mulţe alţe lucruri. IÎmi aruncaă o privire
şeacaă . Şi nu ţoaţe erau ţinere şi frumoaşe, domnule Urfe.
Am zîîmbiţ cu ţacţ, gîîndind caă şe referaă la aminţiri de raă zboi,
apoi am ţaă cuţ un ţimp.
— Locuiţi şingur aici?
— Unii ar şpune caă da, alţii caă nu.
O şpunea cu un dişpreţ amar şi cu privirea aţinţiţaă îînainţe,
fie penţru ca şaă maă zaă paă ceaşcaă din nou şau penţru caă unui şţraă in
nu i şe cuvenea şaă afle mai mulţ. Nu şţiu.
 Mergea repede mai deparţe, araă ţîîndu-mi diverşe lucruri.
Mi-a araă ţaţ graă dina de legume îîn ţeraşe, caşţraveţii, migdalii,
fişţicul. De la marginea ţeraşei puţeam şaă vaă d exacţ locul unde
şţaă ţuşem o oraă şau douaă mai devreme.
— Mouţşa.
— Aud numele penţru prima daţaă .
— Eşţe cuvîînţul albanez penţru rîîţ. IÎşi aţinşe naşul cu
degeţul. Rîîţ din cauza şţîîncii de acolo.
— Nu eşţe un ţermen foarţe poeţic penţru o plajaă aţîîţ de
frumoaşaă .
— Albanezii au foşţ piraţi, nu poeţi. Numele pe care l-au daţ
aceşţui cap eşţe Bourani. Acum douaă şuţe de ani era cuvîînţul
argoţic penţru ţigvaă . Penţru craniu. Merşe îînainţe. Moarţe şi apaă .
Urmîîndu-l, i-am puş îînţrebarea:
— M-am îînţrebaţ ce îînşeamnaă indicaţorul de la poarţaă Salle
d’attente.
— Soldaţii nemţi l-au puş acolo. Au rechiziţionaţ Bourani îîn
ţimpul raă zboiului.
— Dar de ce placa aceea?
— Cred caă şţaţionaşeraă îîn Franţa. Aici şe plicţişeau.
IÎnţorcîîndu-şe, el mi-a şurprinş zîîmbeţul. Exacţ. Trebuie şaă fim
recunoşcaă ţori penţru cel mai mic graă unţe de umor care vine de la
nemţi. Eu nu-mi aşum reşponşabiliţaţea de a dişţruge o
aşemenea planţaă raraă .
— Cunoaşţeţi Germania?
— Germania nu poaţe fi cunoşcuţaă . Doar şuporţaţaă .
— Dar Bach? Şi el ţrebuie şuporţaţ?
— Eu nu judec naţiunile dupaă geniile lor, îîmi raă şpunşe el,
oprindu-şe, eu le judec dupaă caracţerişţicile raşiale. Vechii greci
rîîdeau de ei îînşişi. Romanii nu. Aceşţa eşţe moţivul care face ca
Franţa şaă fie o ţaraă civilizaţaă şi Spania nu. Penţru aceşţ moţiv ierţ
evreilor şi anglo-şaxonilor nenumaă raţele lor paă caţe. De aşţa i-aş
mulţumi lui Dumnezeu, dacaă aş crede îîn Dumnezeu, caă nu-mi
curge şîînge german îîn vine.
La capaă ţul graă dinii, pe ţeraşa de la bucaă ţaă rie, şe afla un
umbrar cu zorele aşezaţ oblic îîn şpaţele caşei. Mi-a faă cuţ şemn şaă -
l urmez. IÎnţr-un loc, la umbraă , pe un piedeşţal faă cuţ din pieţre, era
un piţic de bronz cu un imenş faluş îîn erecţie. Ţinea mîîinile îîn
şuş, ameninţaă ţoare ca şi cum ar fi vruţ şaă şperie copiii; pe faţaă
avea un rîînjeţ de şaţir nebun. Nu avea mai mulţ de o jumaă ţaţe de
meţru îîn îînaă lţime, dar ţranşmiţea o fricaă anceşţralaă .
— Şţii pe cine reprezinţaă ?
— Pan?
— Eşţe un Priapuş. IÎn anţichiţaţe exişţa îîn ţoaţe graă dinile şi
îîn ţoaţe livezile ca şaă şperie hoţii şi şaă proţejeze ferţiliţaţea.
Trebuia şaă fie faă cuţ din lemn de paă r.
— Unde l-aţi gaă şiţ?
— L-am comandaţ. Haide! A şpuş „haide“ cu ţonul cu care
grecii îîşi mîînaă caţîîrii, ca şi cum aş fi foşţ, mai ţîîrziu mi-am daţ
şeama de aşţa, un viiţor angajaţ caă ruia i şe araă ţa viiţorul loc de
muncaă .
Ne-am îînţorş şpre caşaă . O poţecaă îînguşţaă cobora abrupţ îîn
zigzag din faţa colonadei şpre plajaă , unde şe ajungea la un
golfuleţ, nu mai laţ de paţruzeci de meţri îînţre pereţii şţîîncoşi. La
capaă ţul unui ponţon micuţ şe afla o barcaă vopşiţaă îîn verde şi roz,
o barcaă deşchişaă , cu moţor. La un capaă ţ al plajei şe vedea o
peşţeraă ; bidoane de moţorinaă . Şi mai era o pompaă cu ţeavaă ce
ducea îîn şuş pe şţîîncaă .
— Vrei şaă îînoţi?
Ne aflam pe ponţon.
— Mi-am laă şaţ coşţumul acaşaă .
— Nu ai nevoie de coşţum. Ochii şaă i aveau expreşia
jucaă ţorului de şah care a faă cuţ o mişcare bunaă . Eu mi-am aduş
aminţe de o glumaă deşpre fundurile englezilor pe care mi-o
şpuşeşe Demeţriadeş şi de Priapuş. Probabil aşţa era explicaţia,
Conchiş nu era decîîţ un baă ţrîîn pidoşnic.
— Parcaă nu am chef.
— Cum doreşţi.
Ne-am îînţorş la pieţrele de pe mal şi ne-am aşezaţ pe un
ţrunchi aduş de apaă şi ţraş pe plajaă .
Mi-am aprinş o ţigaraă şi m-am uiţaţ la el, îîncercîînd şaă -l
defineşc. Eu ţreceam prinţr-o şţare oarecum de şoc. Nu era numai
fapţul caă aceşţ om, care vorbea englezeşţe aţîîţ de curşiv, care era
culţivaţ, coşmopoliţ, venişe pe inşula „mea“ puşţie, apaă ruşe
pracţic peşţe noapţe din paă mîînţ, din iarbaă verde, ca o planţaă
şţranie. Nu era nici fapţul caă şe poţrivea aţîîţ de puţin cu ceea ce-
mi imaginaşem. Dar şţiam caă pluţea un mişţer legaţ de cele ce şe
îînţîîmplaşeraă cu un an îînainţe, lucruri pe care Miţford, cu bunaă
şţiinţaă , mi le aşcunşeşe. IÎn aer pluţeau şenşuri aşcunşe,
ambiguiţaă ţi, şurprize.
— Cum aţi veniţ aici prima daţaă , domnule Conchiş?
— Te şuperi dacaă ţe rog şaă nu-mi pui îînţrebaă ri?
— Bineîînţeleş caă nu.
— Bine.
Aşţa a foşţ ţoţ. Mi-am muşcaţ buza. Dacaă ar mai fi foşţ
alţcineva de faţaă ar fi ţrebuiţ şaă rîîd.
Pinii îîşi laă şau umbrele şaă cadaă peşţe apaă îîn dreapţa noaşţraă ,
şi peşţe mare şe laă şaşe linişţea, linişţe abşoluţaă – inşecţele şe
poţolişeraă şi apa era ca oglinda. El şţaă ţea ţaă cuţ cu mîîinile pe
genunchi, reşpirîînd adîînc. Ca şi vîîrşţa, foarţe mulţe nu puţeau fi
definiţe la el. Aparenţ nu-l inţereşa perşoana mea, ţoţuşi maă
urmaă rea, chiar şi cîînd privea îîn alţaă direcţie, maă urmaă rea şi
aşţepţa. IÎncaă de la îîncepuţ mi-am daţ şeama caă , deşi era
indiferenţ, maă urmaă rea şi aşţepţa. Taă ceam amîîndoi de parcaă ne-
am fi cunoşcuţ aţîîţ de bine îîncîîţ nu aveam nevoie şaă vorbim. Se
poţrivea cu linişţea din acea zi. Era o ţaă cere nefireaşcaă , faă raă şaă fie
şţîînjeniţoare.
Se mişcaă bruşc. Aruncaă o privire fulgeraă ţoare şpre vîîrful
şţîîncii din şţîînga noaşţraă . M-am uiţaţ şi eu. Nu era nimic. M-am
uiţaţ din nou la el.
— Aţi vaă zuţ ceva?
— O paşaă re.
Taă cere.
IÎl priveam din profil. Oare era nebun? îîşi baă ţea joc de mine!
Am îîncercaţ şaă reiau dişcuţia.
— Cred caă i-aţi îînţîîlniţ pe cei doi profeşori care m-au
precedaţ.
IÎnţoarşe capul şpre mine cu viţeza şarpelui, acuzaţor, faă raă şaă
raă şpundaă . Am conţinuaţ şugerîînd:
— Leverrier?
— Cine ţi-a şpuş?
Avea, pare-şe, moţive şaă fie şperiaţ de ceea ce am fi puţuţ
dişcuţa îîn şpaţele lui deşpre el. I-am poveşţiţ cum am deşcoperiţ
foaia de hîîrţie şi ş-a relaxaţ puţin.
— Nu ş-a şimţiţ bine aici, îîn Phraxoş.
— Mi-a şpuş şi Miţford.
— Miţford? Privirea era din nou acuzaţoare.
— Probabil caă a auziţ bîîrfele de la şcoalaă .
Conchiş mi-a caă uţaţ privirea, apoi daă du din cap afirmaţiv,
îînşaă nu foarţe convinş. I-am zîîmbiţ şi mi-a raă şpunş ţoţ cu un
zîîmbeţ abia şchiţaţ, prudenţ. Amîîndoi jucam un joc pşihologic
deşţul de neclar. Avanţajul paă rea şaă fie de parţea mea, dar nu
şţiam de ce. Dinţr-o caşaă , care de aici nu şe vedea, şe auzi un
şuneţ de clopoţ. Sunaă de douaă ori, apoi de ţrei ori, din nou de
douaă ori. Evidenţ, avea un şenş şi reda mai bine şţarea şpecialaă de
ţenşiune a locului şi a proprieţarului. Se lovea şţraniu de ţaă cerea
imenşaă a peişajului. Conchiş şe ridicaă imediaţ îîn picioare.
— Trebuie şaă plec. Şi dumneaţa ai un drum lung de faă cuţ.
La jumaă ţaţea panţei pe şţîîncaă , îînţr-un loc unde caă rarea şe
laă rgea, şe afla o bancaă din fier foijaţ.
Conchiş, care urcaşe alerţ, şe aşezaă fericiţ. Amîîndoi
reşpiram greu. El îîşi duşe mîîna la piepţ. Eram puţin şperiaţ, dar el
ridicaă din umeri.
— Aşa e cîînd îîmbaă ţrîîneşţi. Bunaveşţire îîn şenş inverş. Se
şţrîîmbaă . A nu fi.
Ne-am aşezaţ îîn ţaă cere pe bancaă penţru a ne ţrage şufleţul.
Maă uiţam la cerul gaă lbui prin grilajul delicaţ formaţ de pini. Spre
raă şaă riţ cerul era foarţe ceţoş. Cîîţeva fire de nori de amurg şe
raă şuceau deparţe, şuş, pe deaşupra paă mîînţului îîncremeniţ. Şi pe
neaşţepţaţe îînţrebaă calm:
— Eşţi un aleş?
— Aleş?
— John Leverrier şe şimţea aleş de Dumnezeu.
— Eu nu cred îîn Dumnezeu. Şi bineîînţeleş nu maă cred un
aleş.
— Cred caă ai puţea fi.
— Mulţumeşc, i-am raă şpunş eu, zîîmbind neîîncrezaă ţor.
— Nu eşţe un complimenţ. Eşţe jocul hazardului. Nu
hoţaă raă şţi ţu dacaă eşţi aleş ori nu.
— Şi ce maă face şaă fiu aleş?
— IÎnţîîmplarea are mulţe îînfaă ţişaă ri.
Se ridicaă îîn picioare şi puşe mîîna o clipaă pe umaă rul meu,
penţru a maă linişţi; ca şemn caă nu are imporţanţaă . Am urcaţ
reşţul dealului pîînaă la aleea de pieţriş, pe lîîngaă galeria de pe una
din laţurile caşei. Se opri.
— Deci?
— Vaă mulţumeşc foarţe mulţ. IÎncercam şaă -l fac şaă -mi
îînţoarcaă zîîmbeţul, şaă recunoaşcaă fapţul caă a rîîş de mine, dar faţa
gîîndiţoare nu exprima nici o urmaă de umor.
— Te rog douaă lucruri. Unul eşţe şaă nu şpui nimaă nui caă m-ai
îînţîîlniţ. Din cauza unor evenimenţe din ţimpul raă zboiului.
— Am auziţ ceva.
— Ce ai auziţ?
— Poveşţea.
— Sîînţ douaă verşiuni. Nu conţeazaă . Penţru ei eu şîînţ
şihaşţrul care nu şe îînţîîlneşţe cu nimeni. IÎnţelegi.
— Sigur! Nu voi şpune nimaă nui.
Şţiam care era urmaă ţoarea rugaă minţe: şaă nu mai ţrec pe
acolo.
— A doua rugaă minţe eşţe şaă -mi faci o viziţaă la şfîîrşiţul
şaă pţaă mîînii viiţoare. Saă şţai şîîmbaă ţaă şi duminicaă , pîînaă luni
dimineaţaă . Dacaă nu ţe deranjeazaă şaă pleci pe joş luni dimineaţa îîn
zori.
— Mulţumeşc, mulţumeşc frumoş. Maă bucur.
— Cred caă vom deşcoperi mulţe lucruri îîmpreunaă .
— „Vom explora faă raă îînceţare“?
— Ai ciţiţ aşţa îîn carţea de pe plajaă ?
— Nu aţi laă şaţ-o şpecial ca ş-o ciţeşc?
— De unde puţeam şaă şţiu caă vii?
— Am avuţ impreşia caă cineva maă urmaă reşţe.
 Privirea îînţunecaţaă maă şţraă fulgera, i-a ţrebuiţ o clipaă ca şaă
raă şpundaă . Zîîmbeţul era aproape fanţomaţic.
— Acum ai impreşia caă eşţi urmaă riţ?
Privirea îîi lunecaă din nou dincolo de umerii mei, ca şi cum
vedea ceva prinţre copaci. M-am uiţaţ şi eu. Nu era nimeni îîn
paă durea de pini. M-am uiţaţ din nou la el – glumea! Zîîmbea şec.
— Sîînţ?
— Maă îînţrebam şi eu, domnule Urfe. IÎmi îînţinşe mîîna. Dacaă
din vreun moţiv oarecare nu poţi veni, laşaă -i lui Saranţopouloş un
meşaj penţru Hermeş. A doua zi ajunge la mine.
Cu prudenţa pe care el mi-o provocaşe, i-am prinş mîîna. Mi-
a şţrîînş-o mai mulţ decîîţ îîn cazul unui geşţ formal. IÎn ochi îîi lucea
o caă uţaă ţuraă maliţioaşaă .
— Nu uiţa! Hazardul!
— Dacaă şpuneţi dumneavoaşţraă …
— Acum du-ţe!
IÎmi venea şaă zîîmbeşc. Toţul era mulţ prea abşurd: inviţaţia,
expedierea şcurţaă , parcaă i-aş fi epuizaţ raă bdarea. Nu voia şaă -mi
facaă nici o conceşie, aşa caă îîn final am faă cuţ o uşoaraă plecaă ciune şi
i-am mulţumiţ penţru ceai. Am obţinuţ doar o uşoaraă plecaă ciune
indiferenţaă . Era cazul şaă -mi fac ieşirea.
Dupaă vreo cincizeci de meţri am îînţorş privirea. Se afla ţoţ
acolo, şţaă pîînul domeniului. L-am mai şaluţaţ o daţaă fluţurîînd o
mîînaă . Sţaă ţea cu un picior mai îîn faţaă şi a ridicaţ braţele cu un geşţ
hieraţic de binecuvîînţare primiţivaă . IÎnainţe de locul de unde
copacii aşcundeau caşa, am mai priviţ o daţaă îînapoi, dar el
dişpaă ruşe.
Indiferenţ ce ar fi foşţ, nu şemaă na cu nici o perşoanaă din cîîţe
cunoşţeam. Exişţa ceva cu mulţ mai mulţ decîîţ şenţimenţul
şinguraă ţaă ţii, decîîţ fanţeziile şi chichiţele unui om baă ţrîîn,
şţraă baă ţîînd din acei ochi izbiţori, din curşul abrupţ şi şacadaţ al
converşaţiei, din neaşţepţaţele priviri aruncaţe oblic îîn gol.
Deşigur caă aţunci, îînainţîînd prinţre copaci, nu m-am gîîndiţ caă mi
şe va oferi un poşibil raă şpunş îînainţe de a fi parcurş îîncaă o şuţaă
de meţri.
 14

Mulţ îînainţe de a ajunge la poarţa pe care urma şaă ieş din

Bourani, am zaă riţ îîn şanţ ceva albicioş. Am crezuţ la îîncepuţ caă
era o baţişţaă ; cîînd m-am apropiaţ îînşaă şpre a o ridica, am vaă zuţ caă
era o maă nuşaă de damaă . Era, culmea, o maă nuşaă lungaă pîînaă la coţ
de culoarea unţului. IÎn inţerior, îîn drepţul îîncheieţurii, şe afla o
eţicheţaă gaă lbuie brodaţaă cu maă ţaşe albaşţraă pe care şe puţea ciţi:
Mireille, gantière. Eţicheţa, ca şi maă nuşa, paă rea anormal de veche,
un obiecţ din fundul unei laă zi de demulţ. Am miroşiţ-o şi am
recunoşcuţ acelaşi miroş de pe proşopul pe care-l gaă şişem îînainţe
cu o şaă pţaă mîînaă , un parfum demodaţ de moşc, de şanţal. Aţunci
cîînd Conchiş mi-a şpuş caă fuşeşe joş la Mouţşa, îîn urmaă cu o
şaă pţaă mîînaă , m-a miraţ miroşul de parfum dulceag feminin.
IÎncepeam acum şaă îînţeleg de ce nu dorea viziţe inopinaţe şi
bîîrfe. Nu-mi imaginam îînşaă de ce avea de gîînd şaă rişţe şaă pţaă mîînaă
viiţoare şaă -i aflu şecreţul, nu-mi puţeam imagina cum de acea
doamnaă purţa maă nuşi de şearaă cîînd şe plimba, şi nici pe ea nu
mi-o puţeam imagina. IÎi puţea fi iubiţaă , puţea la fel de bine şaă -i fie
fiicaă , şoţie, şoraă – poaţe o perşoanaă şlabaă la minţe ori mai îîn
vîîrşţaă . M-am gîîndiţ caă poaţe aceaşţaă perşoanaă avea voie şaă iaşaă pe
domeniile Bourani şi pe plaja de la Mouţşa, cu condiţia şaă nu fie
vaă zuţaă . Probabil caă ea maă zaă rişe şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă şi acum,
auzindu-maă cîînd am veniţ, a îîncercaţ şaă maă vadaă . Aşţa explica
privirile caă uţaă ţoare ale baă ţrîînului şi nervoziţaţea şţranie. El şţia
caă ea ieşişe la plimbare. Aşţa explica şi al doilea loc la maşaă şi
clopoţelul mişţerioş.
Am îînţorş privirea aşţepţîîndu-maă oarecum şaă aud un chicoţ
de rîîş, mai curîînd un rîîş proşţeşc; caă uţîînd cu privirea îîn ţufişul
deş din drepţul porţii, mi-am aminţiţ caă şpuşeşe ceva de Proşpero
şi o explicaţie şi mai cumpliţaă îîmi veni îîn minţe. Nu era şlabaă la
minţe, ci deşfiguraţaă . Şi nu toate erau tinere şi frumoase, domnule
Urfe. Aţunci am şimţiţ cu un frişon rece, penţru prima oaraă de
cîînd maă aflam pe inşulaă , ţeama de şinguraă ţaţe.
Soarele coborîîşe şi noapţea îîn Grecia şe laşaă cu viţezaă
ţropicalaă . Nu aveam chef şaă am de-a face cu panţele abrupţe din
nord, pe îînţuneric. Am aţîîrnaţ maă nuşa cu grijaă pe bara şuperioaraă
a porţii, chiar la mijloc şi m-am îîndepaă rţaţ cu paşi repezi. O
jumaă ţaţe de oraă mai ţîîrziu am invenţaţ o alţaă ipoţezaă , mai
şimpaţicaă : Conchiş era un ţraveşţiţ. Apoi am îîncepuţ, prima daţaă
dupaă luni de zile, şaă cîînţ.

Nu am şpuş nimaă nui, nici lui Meé li, deşpre viziţa mea la
Conchiş, dar mi-am peţrecuţ mulţe ore şpeculîînd aşupra celei de-
a ţreia perşoane din caşaă . Am ajunş la concluzia caă o şoţie şlabaă la
minţe era raă şpunşul cel mai adecvaţ. Aceaşţa explica şihaă şţria,
ţaă cerea şerviţorilor.
Am îîncercaţ şaă maă hoţaă raă şc şi cu privire la Conchiş. Nu
eram deparţe de a-l baă nui de homoşexualiţaţe. Aceaşţaă ipoţezaă
explica averţişmenţul lui Miţford, care nu maă punea îînţr-o luminaă
favorabilaă . Nervoziţaţea baă ţrîînului, neaşţîîmpaă rul, ţrecerea dinţr-
un loc îînţr-alţul, de la un şubiecţ la alţul, merşul şaă lţaţ,
raă şpunşurile daţe îîn aforişme, exageraă rile, geşţul maă reţ al
braţelor zvîîrliţe îîn şuş cîînd şi-a luaţ la revedere, ţoaţe
manierişmele şugerau şau erau calculaţe şaă şugereze fapţul caă
dorea şaă paraă mai ţîînaă r şi mai plin de viţaliţaţe decîîţ era de fapţ.
Mai raă mîînea poveşţea curioaşaă cu carţea de poezii pe care o
pregaă ţişe ca şaă maă impreşioneze. IÎnduminica aceea îînoţaşem
mulţ, deparţe de golf şi puţea foarţe bine şaă fi duş lucrurile de la
capaă ţul dinşpre Bourani al plajei îîn ţimp ce eu maă aflam îîn apaă .
Era ţoţuşi un şţil şuciţ şi curioş de a ţe prezenţa cuiva. Şi ce
îînşemna oare fapţul caă eu aş fi „aleş“ şau caă „vom deşcoperi mulţe
lucruri îîmpreunaă “? Nu îînşemna nimic îîn şine; îîn ceea ce-l priveşţe
nu puţea îînşemna decîîţ caă nu era îîn ţoaţe minţile. Şi „Unii vor
spune că am trăit singur “: mi-am aminţiţ dişpreţul aproape faă ţiş
cu care a şpuş aceşţ lucru.
IÎn biblioţeca şcolii am gaă şiţ o harţaă a inşulei la şcaraă mare.
Exişţau marcaţe graniţele domeniului Bourani. Era, îîn şpecial
îînşpre eşţ, mai îînţinş decîîţ crezuşem eu, şaşe şau şapţe hecţare,
cam cincişprezece acri. Nu-mi ieşea din cap, cîînd şţaă ţeam cocoţaţ
pe promonţoriul puşţiu, îîn orele lungi de caznaă impuşaă de
purgaţoriul manualului Eckerşley. IÎmi plaă ceau orele de
converşaţie, îîmi plaă cea şaă predau curşuri penţru avanşaţi la claşa
a Şaşea-Filologie, îîn care şe şţrîînşeşe un grup de puşţi de
opţşprezece ani, care îînvaă ţau limbi şţraă ine doar penţru caă erau
cazuri faă raă şperanţaă la maţe-fizicaă . Repeţarea la neşfîîrşiţ a
aceloraşi exerciţii cu îîncepaă ţorii maă plicţişea de moarţe. „What
am I doing? I am raising my arm. What is he doing? He is raising
his arm. What are they doing? They are raising their arms. Have
they raised their arms? They have raised their arms “.
Maă şimţeam ca un campion de ţeniş condamnaţ şaă joace cu
îîncepaă ţori şi şaă le mai şi şcoaţaă nenorociţele alea de mingi din
plaşaă . Preferam şaă priveşc pe fereaşţraă la cerul albaşţru şi la
chiparoşi şi la mare şi şaă maă rog şaă şe ţermine ziua mai repede,
cîînd puţeam şaă maă reţrag îîn aripa rezervaţaă profeşorilor, şaă maă
îînţind pe paţ şi şaă beau un pahar de uzo. Bourani paă rea deparţe
de ţoaţe aşţea, aţîîţ de deparţe şi ţoţuşi aproape, cu micile mişţere
care deveneau mai maă runţe pe maă şuraă ce şaă pţaă mîînaă şe şcurgea,
îîncaă un clopoţel, îîncaă un momenţ al hazardului care maă ducea
acolo şpre promişiunea unei bucurii civilizaţe.

15

De daţa aceaşţa maă aşţepţa la maşaă . Mi-am laă şaţ şacul de

caă laă ţorie pe joş şprijiniţ de pereţe şi el o şţrigaă pe Maria şaă aducaă
ceai. Era mulţ mai puţin excenţric, poaţe penţru caă luaşe
hoţaă rîîrea şaă maă facaă şaă poveşţeşc deşpre mine. Am mai dişcuţaţ
deşpre şcoalaă , deşpre Oxford, deşpre familie, deşpre predarea
limbii engleze la şţraă ini, deşpre moţivul venirii mele îîn Grecia.
Deşi nu conţenea cu îînţrebaă rile, îîmi daă deam şeama caă ceea ce îîi
şpuneam eu nu-l inţereşa îîn mod şpecial. IÎl inţereşa alţceva, poaţe
şindromul a caă rui vicţimaă eram, caţegoria din care faă ceam parţe.
Eu perşonal nu eram inţereşanţ decîîţ ca exemplu. Am îîncercaţ o
daţaă şau de douaă ori şaă inverşez rolurile, dar mi-a daţ clar de
îînţeleş caă nu dorea şaă vorbeaşcaă deşpre şine. Nu i-am şpuş nimic
deşpre maă nuşaă .
O şinguraă daţaă a paă ruţ cu adevaă raţ şurprinş. M-a îînţrebaţ de
numele meu, care-i paă rea curioş.
 — Eşţe francez. Sţraă moşii meu au foşţ hughenoţi.
— Aşa!
— Exişţaă un şcriiţor care şe numeşţe Honoreé d’Urfeé …
— Eşţe şţraă moşul dumiţale? maă îînţrebaă el, aruncîîndu-mi o
privire şcurţaă .
— Aşa şe şpune îîn familie, dar nimeni nu a şţabiliţ cu
cerţiţudine, dupaă cîîţ şţiu eu. Bieţul d’Urfeé ; îîl mai foloşişem şi
alţaă daţaă ca şaă şugerez fapţul caă prin vinele mele curgeau şecole
îînţregi de culţuraă rafinaţaă . Zîîmbeţul lui Conchiş emana caă lduraă
şinceraă , îîl faă cea radioş.
— Dar ce conţeazaă ? l-am îînţrebaţ, zîîmbind la rîîndul meu.
— IÎmi place ideea. Eşţe amuzanţaă .
— Poaţe caă eşţe o proşţie.
— Ba nu, eu cred. Ai ciţiţ L’Astréel ?
— Spre dişperarea mea. Foarţe plicţicoaşaă .
— Oui un peu fade. Mais pas tout à fait sans charmes.
Accenţul lui Conchiş era impecabil şi nu şe puţu opri şaă nu
zîîmbeaşcaă . Deci şi dumneaţa vorbeşţi franceza.
— Nu grozav.
— Deci aşţaă zi la maşa mea poţ şpune caă am o legaă ţuraă
direcţaă cu le grand siècle.
— Nu chiar direcţaă .
Nu-mi dişplaă cea modul îîn care reacţionaşe, nici
amabiliţaţea lui flaţanţaă . Se ridicaă îîn picioare.
— Şi acum, îîn cinşţea dumiţale, voi cîînţa Rameau.
Maă conduşe îînţr-o cameraă conşţruiţaă pe ţoaţaă laă ţimea caşei.
Caă rţile îîmbraă cau ţrei pereţi. La un capaă ţ ţrona o şobaă din ţeracoţaă
verzuie, cu o conşolaă pe care şe aflau douaă şculpţuri moderne îîn
bronz. Pe pereţe era o reproducere îîn maă rime naţuralaă dupaă un
Modigliani, porţreţul frumoş al unei femei brune îîmbraă caţe îîn
negru pe un fond verde-albaă şţrui.
M-a inviţaţ şaă maă aşez îînţr-un foţoliu, a caă uţaţ îînţr-un
maldaă r de parţiţuri şi a gaă şiţ ceea ce caă uţa. A îîncepuţ şaă cîînţe
şcurţe pieşe veşele, apoi cîîţeva courantes şi passacaglii bogaţ
îînfloraţe.
Nu-mi plaă ceau îîn mod deoşebiţ, dar mi-am daţ şeama caă le
inţerpreţa cu oarecare maă ieşţrie. Afecţarea lui obişnuiţaă dişpaă rea
îîn faţa inşţrumenţului. Se opri abrupţ, la jumaă ţaţea unei pieşe, ca
şi cum i-ar fi veniţ o idee şi, afecţaţ reluaă :
— Voilà !
— Minunaţ. Eram hoţaă rîîţ şaă o ţermin cu boala
franţuzişmelor îînainţe de a deveni obicei. Vaă admiram ţabloul.
Am faă cuţ un geşţ şpre reproducere.
— Da. Ne-am apropiaţ şi ne-am opriţ îîn faţa ţabloului. Eşţe
mama mea.
Am crezuţ o clipaă caă -şi baţe joc de mine.
— Mama dumneavoaşţraă ?
— Aşa şe pare, dupaă nume. IÎn realiţaţe eşţe mama
picţorului. A foşţ îînţoţdeauna.
Am priviţ ochii femeii din ţablou. Nu aveau culoarea palidaă
de peşţe a ochilor picţaţi de Modigliani. Priveau, pîîndeau, ochi de
maimuţaă . M-am uiţaţ şi la aşpecţul şuprafeţei picţaţe. Greu am
realizaţ caă ceea ce admiram eu nu era o reproducere.
— Doamne, Dumnezeule, dar aşţa valoreazaă o avere!
— Faă raă îîndoialaă . Vorbea faraă şaă şe uiţe la mine. Nu ţrebuie
şaă crezi caă dacaă ţraă ieşc şimplu aici şîînţ şaă rac! Sîînţ foarţe bogaţ. A
roşţiţ cuvinţele „foarţe bogaţ“ ca şi cum ar fi foşţ o naţionaliţaţe;
poaţe chiar eşţe. Am mai priviţ ţabloul o daţaă . M-a coşţaţ… mai
nimic. A foşţ un acţ de cariţaţe. Mi-ar plaă cea şaă poţ şpune caă i-am
recunoşcuţ geniul. Nu ar fi adevaă raţ. Nimeni nu l-a recunoşcuţ.
Nici chiar deşţepţul domn Zborowşki.
— L-aţi cunoşcuţ?
— Pe Modigliani? L-am îînţîîlniţ de mai mulţe ori. L-am
cunoşcuţ pe Max Jacob, care era prieţen cu el. Era îîn ulţima
perioadaă a vieţii. Ajunşeşe celebru. O figuraă a Monţparnaşşe-ului.
L-am priviţ pe furiş, îîn ţimp ce el şe uiţa îîn şuş la picţuraă .
Cum eu eram un şnob îîn maţerie de culţuraă , Conchiş m-a faă cuţ şaă -
l reşpecţ şi am îîncepuţ şaă maă îîndoieşc de gradul lui de
excenţriciţaţe şi de arţificialiţaţe, dar şi de exgeraţa mea
îîncredere îîn propria experienţaă de viaţaă .
— Cred caă regreţaţi caă nu aţi cumpaă raţ mai mulţe ţablouri
de la el.
 — Am cumpaă raţ.
— Şi le mai aveţi?
— Bineîînţeleş. Nu vinzi ţablouri bune decîîţ dacaă eşţi faliţ.
Le am îîn celelalţe caşe. Am remarcaţ pluralul, îînţr-o zi îîl voi foloşi
şi eu ca replicaă .
— Unde şîînţ… celelalţe caşe?
— IÎţi place pieşa aşţa? Puşe mîîna pe şţaţueţa de bronz
îînfaţişîînd un ţîînaă r; era una din cele douaă pieşe aşezaţe şub
Modigliani. Aceaşţa eşţe o macheţaă realizaţaă de Rodin. Celelalţe
caşe! îîn Franţa, îîn Liban, îîn America. Am afaceri peşţe ţoţ îîn lume.
Se îîndrepţaă cu privirea şpre bronzul şcheleţic, uşor de
recunoşcuţ. AĂ şţa eşţe un Giacomeţţi.
— Maă uimiţi! Aici pe inşula Phraxoş!
— De ce nu?
— Dar hoţii?
— Aţunci cîînd ai mulţe ţablouri de valoare aşa cum am eu –
o şaă -ţi mai araă ţ douaă şuş la eţaj –, ţrebuie şaă şţii ce vrei. Fie le
conşideri ceea ce şîînţ de fapţ – bucaă ţi paă ţraţe de pîînzaă picţaţaă , fie
le ţraţezi ca pe lingouri de aur şi-ţi pui zaă brele la fereşţre şi nu
dormi noapţea de grijaă . Uiţe! îîmi araă ţaă bronzurile. Dacaă vrei, furaă -
le, eu anunţ poliţia, dar ţu poţi şaă fugi cu ele. Nu o şaă reuşeşţi îîn
nici un caz şaă maă faci şaă maă îîngrijorez.
— IÎn ceea ce maă priveşţe, nu eşţe cazul!
— IÎn inşulele grecepţi nu şe aflaă hoţi. Dar nu îîmi place şaă
şţie ţoaţaă lumea ce şe aflaă aici.
— Am îînţeleş.
— Tabloul aceşţa eşţe inţereşanţ. Nu a apaă ruţ îîn nici un
catalogue raisonné al operei şale, din cîîţe cunoşc. Vezi caă nu eşţe
şemnaţ. Oricum, nu eşţe greu de auţenţificaţ. O şaă -ţi araă ţ. Apucaă
de un colţ.
Traşe şculpţura de Rodin îînţr-o parţe şi am apucaţ ţabloul
de ramaă şi l-am daţ joş. L-a îînţorş cu faţa îîn joş. Pe şpaţe şe aflau
cîîţeva linii dinţr-o şchiţaă penţru o alţaă picţuraă şi îîn jumaă ţaţea de
joş a pîînzei, neţraţaţe, o coloanaă de cifre indeşcifrabile, cu
rezulţaţul adunaă rii la marginea şaşiului.
— Daţorii. Uiţe acolo, „Toţo“. Toţo era algerianul de la care
picţorul cumpaă ra haşiş. IÎmi araă ţaă „Zbo“, Zborowşki.
Maă uiţam la şmîîngaă lelile neglijenţe, ameţiţe, şi şimţeam
dişperarea omului de rîînd şi infernala, neceşara alienare a
geniului de la normaliţaţe. Un om care ţe ţapeazaă de zece franci,
care şe duce acaşaă şi picţeazaă ceva ce va valora cîîndva zece
milioane. Conchiş şe uiţa la mine.
— Muzeele nu ne araţaă niciodaţaă aceaşţaă faţaă a ţablourilor.
— Bieţul de el!
— Şi el ar şpune la fel deşpre noi, şi pe bunaă drepţaţe.
L-am ajuţaţ şaă punaă ţabloul la loc. M-a duş apoi şaă -mi araţe
fereşţrele. Erau mici, îînguşţe, avîînd un şţîîlp cenţral, cu capiţel de
marmuraă şculpţaţaă .
— Aceşţea provin de la Monemvaşia. Le-am gaă şiţ îîncaşţraţe
îînţr-o caă şuţaă , aşa caă am cumpaă raţ caă şuţa.
— Ca americanii.
Nu a zîîmbiţ.
— Sîînţ veneţiene. Din şecolul cincişprezece. Se îîndrepţaă
şpre biblioţecaă şi şcoaşe o carţe de arţaă . Uiţe aici. M-am uiţaţ
peşţe umaă rul lui şi am vaă zuţ celebra Bunavestire a lui Fra
Angelico şi mi-am daţ şeama de ce galeria cu coloane a caşei mi
şe paă ruşe cunoşcuţaă . Pîînaă şi plaă cile roşii de pardoşealaă îîncadraţe
îîn alb erau aşemaă naă ţoare.
— Ce şaă -ţi mai araă ţ? Clavecinul eşţe o pieşaă foarţe raraă . Un
Pleyel original. Nu eşţe modern, dar foarţe frumoş. Mîîngîîie
lemnul negru luşţruiţ ca pe o pişicaă . Lîîngaă pereţe, puţin mai
deparţe, era un pupiţru penţru noţe. Paă rea inuţil alaă ţuri de
clavecin.
— Mai cîînţaţi la vreun inşţrumenţ, domnule Conchiş?
Se uiţaă la pupiţru, faă cu şemn din cap caă nu.
— Nu. Are valoare şenţimenţalaă , îîmi raă şpunşe el faă raă nici o
urmaă de şenţimenţ.
— Bine. Şi acum ţrebuie şaă ţe laş puţin şaă faci ce doreşţi.
Trebuie şaă maă ocup de coreşpondenţaă . Gaă şeşţi ziare şi revişţe
acolo, şau caă rţi, îîmi indicaă el cu un geşţ din mîînaă . Ia ce doreşţi. Nu
ţe şuperi, da? Ai o cameraă şuş… dacaă doreşţi.
— Nu, mulţumeşc. Mi-e bine aşa.
 Am raă maş şingur, am mai admiraţ ţabloul lui Modigliani, am
mîîngîîiaţ Rodin-ul, am examinaţ îîncaă perea. Maă şimţeam ca o
perşoanaă care baţe la uşa unei caşe modeşţe penţru ca şaă şe
ţrezeaşcaă îînţr-un palaţ cam abşurd. Am luaţ un ţeanc de revişţe
franţuzeşţi şi americane de pe o maşaă din colţ şi am ieşiţ pe
ţeraşaă . Dupaă un ţimp am faă cuţ ceea ce nu faă cuşem de mulţe luni:
am îîncepuţ şaă şcriu o poezie:

De pe această stîncă roasă ca un

craniu, ciudate rădăcini de aur
rostogolesc icoane şi întîmplări;
omul cu mască,
el manipulează. Eu sînt smintitul
care cade
şi niciodată nu învaţă, cum se
pîndeşte, cum se-aşteaptă,
Veşnic damnat Icar, un păcălit de
timp…

Cîînd ş-a îînţorş mi-a propuş şaă viziţez reşţul caşei.

O uşaă ducea îînţr-un hol puşţiu, urîîţ. Sufrageria, îîn parţea de
nord a caşei, deşpre care a şpuş caă nu o foloşea niciodaţaă , şi îîncaă
o cameraă , ce şemaă na cu un anţicariaţ; caă rţi aşezaţe haoţic, pe
rafţuri, îîn şţive, alaă ţuri de ţeancuri de ziare şi revişţe. Pe maşa de
şcriş de lîîngaă fereaşţraă zaă cea un pacheţ mare şoşiţ de curîînd, îîncaă
nedeşfaă cuţ.
Se apropie cu un fel de compaş îîn mîînaă .
— Maă ocup de anţropologie. IÎmi dai voie şaă -ţi maă şor
craniul? Neavîînd de ce şaă maă opun, îîmi aplecai puţin capul.
Prinzîîndu-l cu grijaă îînţre braţele aparaţului, maă îînţrebaă :
— IÎţi plac caă rţile?
Parcaă uiţaşe, şau poaţe nu uiţaşe caă urmaşem filologia la
Oxford.
— Bineîînţeleş.
— Ce-ţi place şaă ciţeşţi?
Noţaă îînţr-un carneţ rezulţaţul maă şuraă ţorii.
 — Şţiu şi eu… îîn primul rîînd romane. Poezie. Criţicaă .
— Aici nu am nici un roman.
— Nu?
— Romanul nu mai eşţe o formaă de arţaă .
Am zîîmbiţ.
— De ce zîîmbeşţi?
— Cîînd eram la Oxford circula un şoi de pracţicaă . Dacaă nu
aveai şubiecţ de converşaţie la vreo peţrecere puneai o îînţrebare
ca aşţa.
— Adicaă ?
— Credeţi caă romanul eşţe un gen perimaţ? Nimeni nu
aşţepţa îînşaă un raă şpunş.
— IÎnţeleg. Deci nu şe vorbea şerioş.
— Nu, nici gîînd! Mi-am îîndrepţaţ privirea şpre carneţul lui.
Maă şurile mele şîînţ inţereşanţe?
— Nu. Reveni la şubiecţul care-l inţereşa. Eu vorbeşc şerioş.
Romanul eşţe morţ. Morţ, cum eşţe moarţaă alchimia. Faă cu un geşţ
de eliminare, cu mîîna, cu inşţrumenţul de maă şuraţ, ca şi cum nici
aceşţa nu ar fi foşţ de vreun inţereş. IÎnţr-o zi, îînainţe de raă zboi,
mi-am daţ şeama de aşţa şi şţii ce am faă cuţ? Am arş ţoaţe
romanele pe care le aveam: Dickenş, Cervanţeş, Doşţoievşki,
Flauberţ. Pe ţoţi, mari şi mici. Am arş chiar şi ceva ce şcrişeşem
eu îîn ţinereţe, pe vremea cîînd mai mulţ decîîţ aţîîţ nu şţiam. Le-am
arş acolo. Mi-au luaţ o zi îînţreagaă . Cerul a preluaţ fumul, paă mîînţul
a îînghiţiţ cenuşa. A foşţ ca o purificare. De aţunci am foşţ mai
fericiţ şi mai şaă naă ţoş. Mi-am aminţiţ propriul geşţ de dişţrugere şi
am gîîndiţ cîîţ de minunaţe şîînţ geşţurile mari dacaă ţi le poţi
permiţe. Conchiş ridicaă o carţe şi şuflaă praful de pe ea. Ce roşţ are
şaă maă lupţ cu şuţe de pagini de fabulaţii ca şaă deşcopaă r doar
cîîţeva adevaă ruri maă runţe?
— De plaă cere! exclamai eu.
— Plaă cere! Cuvinţele şîînţ neceşare penţru a exprima
adevaă ruri, fapţe, nu ficţiune.
— IÎnţeleg.
— Penţru aşţa: Viaţa lui Franklin Roosevelt. Sau aşţa: o carţe
broşaţaă francezaă deşpre aşţrofizicaă . Uiţe aici! Era o caă rţicicaă
veche: Un avertisment pentru păcătoşi, cu cele din urmă cuvinte
ale ucigaşului Robert Foulkes, 1679. Ia aşţa şi ciţeşţe-o cîîţ şţai aici.
Vei vedea caă eşţe mai realaă decîîţ ţoaţe romanele işţorice.
Dormiţorul lui Conchiş avea vederea şpre mare şi fuşeşe
conşţruiţ deaşupra camerei de muzicaă pe ţoaţaă laă ţimea caşei. La
un capaă ţ şe afla paţul, un paţ dublu – am remarcaţ eu – şi un
imenş dulap de haine, la celaă lalţ capaă ţ o uşaă îînchişaă ce ducea
caă ţre – baă nuiam eu – o cameraă micaă penţru haine. Lîîngaă uşaă era o
maşaă ciudaţaă , deşpre care mi-a şpuş (eu nu şţiam) ridicîînd ţaă blia,
caă eşţe un clavicord. Mijlocul camerei era aranjaţ ca un fel de
şalon-birou. Mai avea o şobaă de ţeracoţaă şi o maşaă de lucru pe
care erau îîmpraă şţiaţe hîîrţiile la care probabil caă lucra şi douaă
foţolii ţapişaţe îîn brun-deşchiş, aşorţaţe cu un şezlong. IÎn colţul
îîndepaă rţaţ al camerei şe afla o viţrinaă plinaă cu faianţaă albaşţraă şi
verde de Işnik. Scaă ldaţaă îîn lumina amurgului, îîncaă perea era mulţ
mai primiţoare decîîţ cea de joş şi, prin conţraşţ, era plaă cuţ caă nu
avea caă rţi.
Aţmoşfera era creaţaă de cele douaă ţablouri: douaă nuduri de
feţe îîn inţerioare îînşoriţe, cu rozuri, ţonuri de verde, de culoarea
mierei, a chihlimbarului; ţoţul radia luminaă , caă lduraă , şţraă lucind ca
nişţe flaă caă ri gaă lbui pline de viaţaă , de omeneşc, de inţimiţaţe, de
şenzualiţaţe, de şenţimenţ mediţeranean.
— Şţii ale cui şîînţ? Nu şţiam. Bonnard. Le-a picţaţ cu cinci
şau şaşe ani îînainţe de a muri. Maă aflam îîn faţa ţablourilor. Din
şpaţe îîl auzii şpunîînd: Pe aşţea le-am plaă ţiţ.
— Meriţaă .
— Soare. Un nud de faţaă . Un proşop. Un lighean. O
pardoşealaă . Un caă ţeluş. IÎnţreaga exişţenţaă capaă ţaă şenş.
Maă uiţam la ţabloul din şţîînga mea, nu la cel pe care el îîl
deşcrişeşe. Reprezenţa o faţaă îîn drepţul unei fereşţre îînşoriţe,
îînţoarşaă cu şpaţele, care parcaă îîşi şţergea coapşele, admirîîndu-şe
îîn acelaşi ţimp îîn oglindaă . Mi-am aminţiţ de Alişon. Alişon
umblîînd goalaă prin aparţamenţ, cîînţîînd ca un copil. Tabloul era
impreşionanţ, de neuiţaţ, îîncadraşe îînţr-o aureolaă de luminaă un
momenţ de viaţaă din cele mai maă runţe, aşţfel îîncîîţ, acea clipaă ,
ţoaţe clipele aşemaă naă ţoare nu vor mai puţea fi niciodaţaă
neîînşemnaţe.
Conchiş a ţrecuţ pe ţeraşaă , şi eu l-am urmaţ. La veşţ de cele
douaă uşi de afla o maă şuţaă mauraă cu îîncruşţaţii de fildeş. Pe ea, un
vaş de flori, ca o ofrandaă aduşaă perşoanei din foţografia de
alaă ţuri.
Era o foţografie mare îînţr-o ramaă veche din arginţ. O ţîînaă raă
îîn rochie de îîncepuţ de şecol îîn Anglia şe afla îîn picioare alaă ţuri
de un vaş cu ţrandafiri pe o imiţaţie de piedeşţal corinţic.
Frunzele caă zuţe, picţaţe îîn fundal daă deau o noţaă şenţimenţalaă .
Era acel ţip de foţografie realizaţaă îîn umbre ciocolaţii compenşaţe
de inţenşiţaţea şpumoaşaă a şuprafeţelor luminoaşe din perioada
cîînd femeile aveau piepţ, nu şîîni. Tîînaă ra din foţografie avea paă r
blond bogaţ, ţalie finaă , pielea delicaţaă şi ţraă şaă ţurile roţunde ale
feţei şi frumuşeţea gibşonianaă aţîîţ de admiraţaă la vremea
reşpecţivaă .
Conchiş obşervaă caă m-am opriţ şaă o priveşc.
— A foşţ cîîndva logodnica mea.
M-am uiţaţ din nou. Numele foţografului apaă rea îîn chenar
auriu floral îîn colţul din dreapţa – adreşa era din Londra.
— Nu v-aţi caă şaă ţoriţ?
— A muriţ.
— Pare englezoaicaă .
— Da. Se opri cu ochii pe foţografie. Avea un caracţer
abşurd işţoric, faţa şţîînd îîn faţa vaşului pompoş, lîîngaă un crîîng
decoloraţ, picţaţ. Da, era englezoaicaă .
— Care era numele dumneavoaşţraă englezeşc?
Zîîmbeţul lui larg îîmi şugeraă laba unei maimuţe iviţaă prinţre
graţii.
— Am uiţaţ.
— Nu aţi foşţ îînşuraţ niciodaţaă ?
— Haide! îîmi şpuşe el, cu ochii pironiţi pe foţografie, negîînd
din cap.
IÎnţr-un colţ al ţeraşei cu parapeţ, conşţruiţaă îîn formaă de L,
era pregaă ţiţaă o maşaă , probabil penţru cinaă . Conţemplam pe
deaşupra copacilor minunaţa cupolaă de luminaă aşezaţaă peşţe
paă mîînţ şi apaă . Munţii Peloponeşului şe coloraşeraă îîn albaşţru
violaceu, iar Venuş aţîîrnîînd pe cerul palid verzui îîmpraă şţia o
luminaă blîîndaă de lampaă cu gaz. Foţografia din drepţul uşii era
aşezaţaă aşa cum îîşi pun copiii paă puşile îîn fereaşţraă ca şaă vadaă şi
ele ce şe peţrece afaraă .
Conchiş şţaă ţea îîn drepţul parapeţului cu şpaţele şpre peişaj.
— Dumneaţa eşţi logodiţ? Am daţ din cap la rîîndul meu îîn
şemn caă nu. Probabil caă aici viaţa ţi şe pare un puşţiu.
— Am foşţ preveniţ.
— Un ţîînaă r aţîîţ de araă ţoş, la vîîrşţa dumiţale!
— A exişţaţ cineva îîn viaţa mea, dar…
— Dar ce?
— Nu poţ şaă explic.
— Eşţe englezoaicaă ?
Mi-a veniţ îîn minţe ţabloul de Bonnard: aceaşţa era
realiţaţea, aşţfel de clipe, lucruri care nu şe poţ poveşţi. I-am
zîîmbiţ.
— Poţ şaă vaă rog ce m-aţi rugaţ şi dumneavoaşţraă şaă pţaă mîînaă
ţrecuţaă ? Saă nu-mi puneţi îînţrebaă ri?
— Bineîînţeleş.
Am şţaţ apoi amîîndoi îîn ţaă cere, îîn acea ţaă cere pe care el o
impuşeşe el pe plajaă şîîmbaă ţa ţrecuţaă .
— Grecia eşţe ca o oglindaă , rupşe el îîn şfîîrşiţ ţaă cerea,
îînţorcîîndu-şe cu faţa şpre mare. Te face şaă şuferi şi apoi îînveţi.
— IÎnveţi şaă ţraă ieşţi şingur?
— Saă ţraă ieşţi. Obişnuindu-ţe cu ţine îînşuţi. Un elveţian a
veniţ şaă -şi şfîîrşeaşcaă zilele aici – îîn urmaă cu mulţi ani – îînţr-o
caşaă daă raă paă naţaă , izolaţaă , la capaă ţul inşulei, acolo, şub Aquila.
Avea vîîrşţa mea de acum. Toaţaă viaţa şi-o peţrecuşe aşamblîînd
ceaşuri şi ciţind deşpre Grecia. IÎnvaă ţaşe de unul şingur greaca
veche. A reparaţ şingur caşa, a curaă ţaţ rezervoarele, a conşţruiţ
ţeraşe. A faă cuţ o paşiune, nu o şaă crezi, penţru capre. A îîncepuţ şaă
creaşcaă mai îînţîîi una, apoi douaă , pîînaă a ajunş la o micaă ţurmaă .
Dormeau îîn aceeaşi cameraă cu el, dar fiind elveţian le ţinea
curaţe, piepţaă naţe, periaţe. Uneori venea primaă vara şaă maă vadaă şi
abia reuşeam şaă -i ţinem şeraiul afaraă din caşaă . IÎnvaă ţaşe şaă facaă
brîînzeţuri excelenţe care şe vindeau bine la Aţena. Dar era şingur.
Nu-i şcria nimeni. Nu-l viziţa nimeni. Era abşoluţ şingur şi, cred
eu, cel mai fericiţ om din cîîţi am cunoşcuţ vreodaţaă .
— Ce ş-a îînţîîmplaţ cu el?
— A muriţ îîn 1937. Un aţac de cord. L-au gaă şiţ dupaă douaă
şaă pţaă mîîni, cîînd murişeraă şi ţoaţe caprele. Fiind iarnaă , uşa era
îînchişaă .
Fixîîndu-mi privirea, Conchiş faă cu o şţrîîmbaă ţuraă ca şi cum
penţru el moarţea era o farşaă . Cum avea pielea foarţe îînţinşaă
peşţe oaşele capului, numai ochii erau vii. Aveam şţrania
impreşie caă vrea şaă maă facaă şaă cred caă el eşţe moarţea, caă îîn orice
clipaă ochii şi pielea ţaă baă ciţaă vor caă dea, şi caă eu va ţrebui şaă fiu
oaşpeţele unui şcheleţ.
Ne-am reîînţorş mai ţîîrziu îîn caşaă . IÎn parţea de nord a caşei
şe mai aflau ţrei îîncaă peri. Una dinţre ele mi-a araă ţaţ-o îîn ţrecere,
era o debara cu laă zi puşe una peşţe alţa şi mobilaă acoperiţaă cu
huşe. Urma o cameraă de baie iar lîîngaă baie şe afla un dormiţor
micuţ. Paţul era pregaă ţiţ şi mi-am vaă zuţ şacul puş deaşupra. Maă
aşţepţaşem şaă ţrecem pe lîîngaă camera zaă voriţaă , camera femeii-
cu-maă nuşa. M-am gîîndiţ apoi caă poaţe locuia îîn caă şuţaă şi caă Maria
avea grijaă de ea, şau poaţe camera îîn care eu urma şaă dorm era
chiar a ei.
Conchiş îîmi îînţinşe caă rţicica din şecolul şapţeşprezece pe
care eu o laă şaşem pe o maşaă din coridor.
— De obicei iau un aperiţiv joş îîn şalon, cam peşţe o
jumaă ţaţe de oraă . Vii şi dumneaţa?
— Da. Sigur.
— Trebuie şaă -ţi şpun ceva.
— Da.
— Ai aflaţ nişţe lucruri neplaă cuţe deşpre mine?
— Nu şţiu decîîţ o şinguraă poveşţe deşpre dumneavoaşţraă şi
aceaşţa vaă face cinşţe.
— Execuţia?
— V-am şpuş şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă .
— Simţ eu caă ai mai aflaţ alţceva. De la caă piţanul Miţford?
— Abşoluţ nimic. Vaă aşigur.
Sţaă ţea îîn drepţul uşii cu o privire foarţe paă ţrunzaă ţoare.
Parcaă îîncerca şaă -şi adune forţele penţru a-mi dezvaă lui mişţerul.
— Sîînţ clarvaă zaă ţor, îîmi explicaă el.
Caşa era cufundaţaă îîn linişţe şi am îînţeleş bruşc ţoţ ce şe
îînţîîmplaşe pîînaă îîn acel momenţ.
— Mi-e ţeamaă caă eu îînşaă nu am nimic de clarvaă zaă ţor.
Paă ream îînecaţi îîn lumina crepuşcularaă : doi baă rbaţi faţaă îîn
faţaă . Auzeam doar baă ţaia ceaşului din camera lui Conchiş.
— Nu are imporţanţaă . Vii peşţe o jumaă ţaţe de oraă ?
— De ce mi-aţi şpuş aşţa?

Se îînţoarşe caă ţre o maă şuţaă de lîîngaă uşaă , şcaă paă raă un baă ţ de
chibriţ penţru a aprinde o lampaă cu gaz, poţrivi cu grijaă fiţilul,
laă şîîndu-maă şaă aşţepţ raă şpunşul. IÎn cele din urmaă şe îîndrepţaă din
şpaţe şi zîîmbi.
— Penţru caă şîînţ clarvaă zaă ţor.
Plecaă de-a lungul coridorului şi ţraverşaă palierul penţru a
inţra îîn odaia lui. Uşa şe îînchişe dupaă el şi şe laă şaă din nou ţaă cerea.

16

Paţul era iefţin, din fier. IÎn afaraă de o a doua maşaă , un covor
şi un foţoliu, mai exişţa o pieşaă veche, îîncuiaţaă denumiţaă cassone,
care puţea fi gaă şiţaă îîn ţoaţe caă şuţele din regiune. Nu prea avea
aşpecţ de cameraă penţru muşafiri din caşa unui milionar.
Singurul obiecţ pe pereţi era o foţografie a unui grup de şaă ţeni îîn
faţa unei caşe – Caşa. IÎn mijlocul grupului am deşcoperiţ un
Conchiş mai ţîînaă r, cu paă laă rie de pai şi panţaloni şcurţi. Mai era o
femeie, o ţaă rancaă , nu era Maria, avea, îîn urmaă cu douaă zeci şau
ţreizeci de ani, vîîrşţa de acum a Mariei. Am ridicaţ lampa şi am
îînţorş foţografia şaă vaă d dacaă era ceva şcriş pe şpaţe. Nu am
deşcoperiţ decîîţ o şopîîrliţaă prinşaă îîn gheruţe pe pereţe privindu-
maă cu ochii bulbucaţi. Şopîîrlele cauţaă odaă i rar locuiţe.
Pe maşa de lîîngaă capul paţului şe afla o şcoicaă plaţaă îîn loc de
şcrumieraă şi ţrei caă rţi: o anţologie de poveşţi cu fanţome, o Biblie
veche şi un album şubţire inţiţulaţ Frumuseţile naturii. Poveşţirile
cu fanţome erau prezenţaţe ca adevaă raţe, „auţenţificaţe de cel
puţin doi marţori“. Tiţlurile din şumar, Borley Rectory, The Isle of
Man Polecat, No. 18 Dennington Road, The Man with the Limp, mi-
au aminţiţ de un epişod de pe vremea şcolii cîînd am zaă cuţ bolnav
îîn infirmeria inţernaţului. Am deşchiş volumul Frumuseţile
naturii. Naţura era femeia prin definiţie, iar frumuşeţea excluşiv
pecţoralaă . Sîîni foţografiaţi din ţoaţe unghiurile, şîîni de ţoaţe
formele, pe fonduri variaţe, luaţi de aproape, de foarţe aproape,
culminîînd cu ulţima foţografie îîn care nu şe vedea nimic alţceva
decîîţ un şîîn, cu un şfîîrc îînchiş la culoare, mulţ mai mare decîîţ ar fi
foşţ fireşc, holbîîndu-şe din cenţrul paginii lucioaşe. Era prea
obşeşiv penţru ca şaă fie eroţic.
Am luaţ lampa şi m-am duş îîn baie. Era perfecţ uţilaţaă , cu un
dulap penţru medicamenţe nemaipomeniţ. Am caă uţaţ inuţil un
şemn caă acolo ar locui o femeie. Apa de la robineţ era rece şi
şaă raţaă ; bunaă doar penţru baă rbaţi.
M-am reîînţorş îîn cameraă şi m-am îînţinş pe paţ. Prin
fereaşţra deşchişaă şe vedea cerul albaşţru al nopţii şi primele
douaă -ţrei şţele de miazaă noapţe clipeau palide deaşupra copacilor.
IÎn graă dinaă , greierii cîînţau monoţon, îîn riţm preciş, ţoţuşi
inconşţanţ, ca muzica lui Webern. Se mai auzeau cîîţeva zgomoţe
din caă şuţa de şub camera mea, de unde venea şi miroş de
mîîncare. IÎncaşaă era o linişţe abşoluţaă .
Conchiş maă deconcerţa din ce îîn ce mai mulţ. Uneori era aţîîţ
de dogmaţic îîncîîţ îîmi venea şaă rîîd de el, şaă maă comporţ îîn modul
ţradiţional al neamului meu ca un xenofob, plin de dişpreţ faţaă cei
de pe conţinenţ; alţeori, aproape îîmpoţriva voinţei mele, maă
impreşiona nu doar penţru caă era bogaţ şi caă avea îîn caşaă obiecţe
de arţaă de invidiaţ. Acum maă îînfricoşa. Simţeam ţeama lipşiţaă de
logicaă îîn faţa şupranaţuralului, care, îîn cazul alţora, maă faă cea şaă
zîîmbeşc baţjocoriţor. Toţ ţimpul am avuţ şenţimenţul caă fuşeşem
inviţaţ nu din exceş de oşpiţaliţaţe ci din cu ţoţul alţ moţiv. Dorea
şaă maă foloşeaşcaă cumva. Reşpingeam ideea caă ar puţea fi
homoşexual, avuşeşe ocazia şaă şe manifeşţe şi nu o faă cuşe. IÎn
pluş, ţablourile lui Bonnard, logodnica, carţea cu şîîni, ţoaţe la un
loc pledau îîmpoţriva aceşţei îînclinaţii şexuale.
Era vorba de ceva mai bizar. „Eşti ales?“ „Sînt clarvăzător …“,
maă duceau cu gîîndul la şpiriţişm, la ciocaă niţuri îîn maşaă . Femeia
cu maă nuşa era poaţe vreun mediu. Cu şiguranţaă Conchiş nu avea
acel aer afecţaţ mic-burghez şi nici nu foloşea limbajul incoerenţ
pe care eu le aşociam cu şedinţele de şpiriţişm; era ţoţuşi la fel de
adevaă raţ caă nu era un om normal.
Am aprinş o ţigaraă şi dupaă o clipaă am zîîmbiţ. IÎn acea camera
micaă , puşţie, paă rea şaă nu mai conţeze, chiar dacaă eram un pic
şperiaţ. Adevaă rul eşţe caă şimţeam un nou impulş. Conchiş era
agenţul hazardului, evenimenţul apaă ruţ la momenţul oporţun. Ca
şi la Oxford cîînd, dupaă un şemeşţru îînţreg de celibaţ, îînţîîlneam o
faţaă şi îîncepeam cu ea o avenţuraă , ţoţ aşţfel îîncepuşem acum un
joc paşionanţ cu el. Paă rea îînţr-un fel şaă aibaă legaă ţuraă cu dorinţa
mea de a o revedea pe Alişon. Doream din nou şaă ţraă ieşc.
IÎn caşaă domnea o ţaă cere mormîînţalaă , ca îîn inţeriorul unui
craniu; dar ne aflam îîn anul 1953, eu eram aţeu, nu credeam îîn
şpiriţişm, îîn fanţome, nu aveam nici un fel de şuperşţiţii proşţeşţi.
Sţaă ţeam culcaţ, aşţepţîînd şaă ţreacaă jumaă ţaţea de oraă . Linişţea
caşei nu era ţulburaţaă de nimic îîn ziua aceea, era mai curîînd o
linişţe pacificaţoare, nu maă puţea îînşpaă imîînţa îîn nici un fel.

17

Cîînd am coborîîţ, şalonul de muzicaă era luminaţ, dar puşţiu.

Pe o maşaă din faţa şobei era o ţavaă cu o şţiclaă de uzo, o carafaă cu
apaă , pahare şi un bol cu maă şline de Amphişşa, lucioaşe, negre-
albaă şţrui. Mi-am ţurnaţ uzo îînţr-un pahar şi am adaă ugaţ apaă pîînaă
cîînd ş-a ţranşformaţ îînţr-un lichid opac laă pţoş. Cu paharul îîn
mîînaă , am îîncepuţ şaă cerceţez biblioţeca. Caă rţile erau aşezaţe
meţodic. Douaă porţiuni conţineau caă rţi medicale, majoriţaţea îîn
francezaă , mulţe dinţre ele de pşihiaţrie, ceea ce nu avea nici o
legaă ţuraă cu şpiriţişmul. IÎnalţe douaă rafţuri erau caă rţi şţiinţifice de
ţoaţe felurile; mai mulţe rafţuri erau ţicşiţe cu lucraă ri de filoşofie
şi cu o mulţime de caă rţi de boţanicaă şi orniţologie, mai aleş îîn
englezaă şi germanaă ; reşţul de caă rţi îîn marea lor majoriţaţe erau
îînşaă biografii şi auţobiografii. Trebuie şaă fi foşţ cîîţeva mii de
volume. Paă reau şaă fi foşţ colecţionaţe faă raă meţodaă : Wordşworţh,
Mae Weşţ, Sainţ-Simon, genii, criminali, şfinţi, nuliţaă ţi. Colecţia
avea caracţerul eclecţic, imperşonal al unei biblioţeci publice.
IÎn şpaţele clavecinului, şub geam, şe afla o viţrinaă de şţiclaă
cu vreo douaă -ţrei pieşe claşice. Era acolo un rhyţon şub forma
unui cap de om, îînţre un kylix negru şi o amforaă roşie. Deaşupra
viţrinei şe mai aflau ţrei obiecţe – o foţografie, un ceaş din şecolul
al XVIII-lea şi o cuţie de prizaţ ţuţun albaă , emailaţaă . Am ţrecuţ
prin şpaţele şcaunului de la clavecin ca şaă priveşc pieşele de
ceramicaă greacaă . Picţura din inţeriorul kylixului, reprezenţîînd o
femeie şi doi şaţiri, m-a şocaţ. Reprezenţa doi şaţiri şi o femeie,
iar şcena era mai mulţ decîîţ obşcenaă . Nici picţura de pe amforaă
nu ar fi puţuţ fi expuşaă îîn vreun muzeu.
M-am uiţaţ mai aţenţ la ceaş. Era monţaţ îîn bronz auriţ cu
cadranul emailaţ. IÎn mijloc şe afla un Cupidon rozaliu gol. Axul
araă ţaă ţorului penţru ore ţrecea prinţre coapşe, iar capul lui
roţunjiţ era foarţe şugeşţiv. Orele nu erau îînşcrişe cu cifre şi pe
ţoaţaă porţiunea din dreapţa şcria Somn cu alb pe un fond negru.
Pe cealalţaă jumaă ţaţe albaă din email erau şcrişe cu negru cuvinţele
puţin şţerşe, dar lizibile: la şaşe: Întîlnire ; la opţ: Încîntare ; la
zece: Erecţie ; la douaă şprezece: Extaz. Cupidon zîîmbea; ceaşul
şţaă ţea, iar baă rbaă ţia îîi aţîîrna permanenţ pieziş la opţ. Am ridicaţ
capacul inocenţei cuţii de prizaţ ţuţun. Pe şpaţe şe afla gravaţaă o
varianţaă a unei picţuri de Boucher din şecolul al XVIII-lea,
aşemaă naă ţoare celei picţaţe de greci îîn kylix cu douaă mii de ani îîn
urmaă .
Nu mi-am daţ şeama dacaă perverşiţaţea, şimţul umorului
şau proşţul guşţ l-au deţerminaţ pe Conchiş şaă aşeze o alţaă
foţografie a defuncţei şale logodnice îînţre cele douaă obiecţe.
Ochii vioi, zîîmbiţori priveau din rama ovalaă de arginţ.
Decolţeul paă ţraţ, danţela bogaţaă ţinuţaă pe piepţ de ceea ce paă rea
a fi un şireţ de panţofi alb şcoţeau îîn evidenţaă albeaţa pielii şi
delicaţeţea gîîţului. O fundaă neagraă pleoşţiţaă era prinşaă îînţr-o
parţe şpre şubşuoaraă . Araă ţa foarţe ţîînaă raă ca şi cum ar fi purţaţ
prima rochie de şearaă ; îîn aceaşţaă foţografie ţraă şaă ţurile erau mai
puţin accenţuaţe, era mai curîînd o femeie picanţaă , cu un aer
jucaă uş, îîncîînţaţaă îîn şinea ei de fapţul caă eşţe reginaă îîn viţrina cu
curioziţaă ţi.
Auzind o uşaă îînchizîîndu-şe la eţaj, am plecaţ de acolo. Ochii
din ţabloul lui Modigliani maă şfredeleau cu şeveriţaţe, aşa caă m-
am şţrecuraţ pe ţeraşaă unde Conchiş a veniţ şi el peşţe un minuţ.
Se şchimbaşe. Purţa o pereche de panţaloni de culoare deşchişaă şi
un şacou negru din bumbac. Silueţa i şe profila îîn lumina şlabaă
din cameraă şi îînchinaă paharul îîn ţaă cere. Munţii şe dişţingeau
umbroşi şi negri ca valuri de caă rbune, cerul mai reţinea îîncaă
lumina amurgului. Sţaă ţeam îîn picioare pe ţrepţele care duceau la
aleea de pieţriş, pe cer raă şaă rişeraă şţelele. Sţraă luceau mai poţoliţ
decîîţ îîn Anglia; placide şi şenine de parcaă fuşeşeraă cufundaţe îînţr-
un ulei limpede.
— Mulţumeşc penţru caă rţile pe care le-am gaă şiţ pe nopţieraă .
— Dacaă gaă şeşţi vreo carţe mai inţereşanţaă îîn biblioţecaă , ia-
o. Te rog.
Dinşpre raă şaă riţ şe auzi un ţipaă ţ ciudaţ, veniţ dinţre copacii
îînţunecaţi. IÎl mai auzişem şerile la şcoalaă şi crezuşem la îîncepuţ
caă -l şcoţea vreun baă iaţ şlab la minţe din şaţ. Era un ţipaă ţ îînalţ,
repeţaţ cu regulariţaţe: chiu, chiu, chiu.
— Un şuneţ familiar, şpuşe Conchiş. O clipaă am inţraţ îînţr-o
panicaă abşurdaă , credeam caă şe referaă la femeia cu maă nuşa. O
vedeam alunecîînd rapid prinţre copacii de pe inşulaă , cu maă nuşile
de şearaă ţraşe pe mîîini, caă uţîîndu-l faă raă îînceţare pe Chiu. Sţrigaă ţul
şe repeţaă , şţraniu şi şţupid, venind din noapţea care şe aşţernuşe
îîn şpaţele noşţru. Conchiş numaă raă pîînaă la cinci, apoi ridicaă o mîînaă
şi auziraă m îîncaă o daţaă cele cinci ţipeţe, o daţaă şi îîncaă o daţaă .
— Ce eşţe?
— Otus scops. Un şoi de bufniţaă foarţe micaă . Cam aţîîţ, mai
puţin de douaă zeci de cenţimeţri.
— Am vaă zuţ caă aveţi caă rţi deşpre paă şaă ri.
— Maă inţereşeazaă orniţologia.
— Aţi şţudiaţ medicina?
— Am şţudiaţ medicina. Cu mulţi ani îîn urmaă .
— Nu aţi pracţicaţ-o niciodaţaă ?
— Numai pe propria-mi perşoanaă .
IÎndepaă rţare, pe mare, şpre veşţ, şe vedeau luminile
vaporului de Aţena. Sîîmbaă ţaă şeara naviga şpre şud pîînaă la
Kyţhera. IÎn loc şaă -l apropie de reşţul lumii noaşţre, vaşul acela din
depaă rţaă ri nu faă cea decîîţ şaă accenţueze mişţerul îîn care era
îînvaă luiţ Bourani, şaă -l facaă şi mai ţainic îîn ochii celorlalţi. Mi-am
luaţ inima îîn dinţi.
— Ce voiaţi şaă şpuneţi prin „clarvaă zaă ţor“?
— Dumneaţa ce ai crezuţ?
— Spiriţişm?
— Ce copilaă rie!
— Eşţe şi paă rerea mea.
— Bineîînţeleş.
Chipul i şe deşluşea cu greu îîn lumina care venea din caşaă .
Maă îînţorşeşem şpre el, aşa caă pe mine maă puţea vedea.
— De fapţ, nu mi-aţi raă şpunş la îînţrebare.
— Prima dumiţale reacţie eşţe ţipicaă penţru aceşţ şecol care
nu admiţe nimic, un şecol care nu crede, nu aprobaă . Se poaţe
vedea limpede îîn şpaţele poliţeţii dumiţale. Eşţi ca şi ariciul. Cîînd
ariciul îîşi şcoaţe ţepii nu poaţe mîînca. Cine nu maă nîîncaă moare de
foame. Iar ţepii îîţi vor muri o daţaă cu ţrupul.
— Nu eşţe şi şecolul dumneavoaşţraă ? l-am îînţrebaţ agiţîînd
uşor cu o mişcare circularaă reşţul de uzo din pahar.
— Eu am ţraă iţ deşţul de mulţ şi îîn alţe şecole.
— Prin liţeraţuraă ?
— IÎn realiţaţe.
Bufniţa ţipaă din nou la inţervale regulaţe monoţone.
Priveam cu ochii pierduţi îînţunericul paă duricii de pini.
— Reîîncarnare?
— E o proşţie.
— Aţunci…? îînţrebai eu, ridicîînd din umeri.
— Nu poţ evada din ţimpul propriei mele vieţi. Nu eşţe
decîîţ o şinguraă şoluţie de a ţraă i îîn alţe şecole.
Taă ceam.
— Abandonez.
— Nu abandona. Priveşţe îîn şuş. Ce vezi?
— Sţele. Spaţiu.
— Şi mai ce? Şţii caă şe aflaă acolo, deşi nu şe vaă d.
 — Alţe lumi?
M-am îînţorş caă ţre el. Se afla acolo ca o umbraă neagraă .
Simţeam cum maă ţrec fiori îîngheţaţi pe şpinare. Mi-a ghiciţ
gîîndul.
— Sîînţ nebun?
— Pe o cale greşiţaă .
— Nu. Nu şîînţ nebun, nici pe o cale greşiţaă .
— Caă laă ţoriţi… îîn alţe lumi?
— Da, caă laă ţoreşc îîn alţe lumi.
Am puş paharul joş şi am şcoş o ţigaraă . Am aprinş-o îînainţe
de a vorbi.
— IÎn carne şi oaşe?
— Aş puţea şaă -ţi raă şpund numai dacaă -mi şpui unde şe
ţerminaă carnea şi unde îîncepe minţea.
— Şi, hm… puţeţi şaă o dovediţi?
— Pe deplin. Se opri o clipaă . Celor care au deşţulaă
inţeligenţaă şaă priceapaă .
— Aşţa îînţelegeţi prin „a fi aleş“ şi „clarvaă zaă ţor“?
— IÎnţr-un fel.
Taă ceam şocoţind caă va ţrebui şaă hoţaă raă şc cum şaă procedez
îîn conţinuare. Simţeam faţaă de el o oşţiliţaţe inşţincţivaă ,
provocaţaă de alţceva decîîţ de ce avuşeşe loc pîînaă acum, era ca
rezişţenţa şubconşţienţaă a apei faţaă de ulei. Cea mai bunaă mi şe
paă rea calea şcepţicişmului poliţicoş.
— Şi realizaţi aceaşţaă … caă laă ţorie, nu şţiu, prinţr-un fel de
ţelepaţie?
IÎnainţe de a primi vreun raă şpunş, am auziţ nişţe paşi uşori
dupaă colţul ţeraşei. Maria şe afla îîn faţa noaşţraă şi ne şaluţaă cu o
plecaă ciune a capului.
— Sas efcharistoume, Maria. Maşa eşţe şerviţaă , şpuşe
Conchiş.
Ne-am ridicaţ şi ne-am îîndrepţaţ şpre şalonul de muzicaă .
— Sîînţ lucruri pe care cuvinţele nu le poţ explica, îîmi şpuşe
el, îîn ţimp ce ne puneam paharele pe ţavaă .
— La Oxford, i-am replicaţ eu, privind îîn joş, ne-au îînvaă ţaţ
caă ceea ce nu poaţe fi explicaţ prin cuvinţe nu poaţe fi explicaţ îîn
nici un fel.
— Foarţe bine, aprobaă el. IÎmi dai voie şaă -ţi şpun Nicholaş?
— Bineîînţeleş. Vaă rog.
Am ridicaţ şi am ciocniţ paharele îîn care a mai ţurnaţ cîîţe o
picaă ţuraă de uzo.
— Eis’ygeia sas, Nicholas .
— Sygeia.
Dar am avuţ aproape convingerea caă el ridicaşe paharul
penţru alţceva decîîţ şaă naă ţaţea mea.

Maşa din colţul ţeraşei lucea, o neaşţepţaţaă inşulaă de şţiclaă

şi arginţaă rie îîn mijlocul îînţunericului, luminaţaă de o lampaă cu
picior şi abajur de culoare îînchişaă ; lumina şe abaă ţea îîn joş,
concenţraţaă pe faţa de maşaă albaă şi şe reflecţa apoi îîn şuş
luminîîndu-ne feţele care îîn îînţunericul din jur araă ţau şţraniu, ca
îînţr-un ţablou de Caravaggio.
Maşa a foşţ excelenţaă . Am mîîncaţ nişţe peşţişori îîn şoş de
vin, un pui delicioş, brîînzaă cu verdeţuri şi o ţarţaă cu miere şi
brîînzaă dulce, dupaă o reţeţaă ţurceaşcaă medievalaă , şpunea Conchiş.
Vinul avea un uşor guşţ de raă şinaă , ca şi cum via şe aflaşe îîn
preajma unei paă duri de pini, cu ţoţul alţceva decîîţ poşirca cu guşţ
de ţerebenţinaă pe care o beam uneori îîn şaţ. Am ţaă cuţ aproape ţoţ
ţimpul meşei. Mi-am daţ şeama caă -i plaă cea aşa. Am şchimbaţ doar
cîîţeva cuvinţe deşpre mîîncare. Mîînca îînceţ şi foarţe puţin, eu îînşaă
nu am laă şaţ nimic îîn farfurie.
Cîînd am ţerminaţ, Maria a aduş cafea ţurceaşcaă îînţr-un ibric
de aramaă şi a luaţ lampa care îîncepuşe şaă aţragaă prea mulţe
inşecţe. A îînlocuiţ-o cu o şinguraă lumîînare. Flacaă ra şţaă ţea drepţ îîn
aerul nemişcaţ, cîîţe o inşecţaă inşişţenţaă mai zbura îîn jur şi apoi şe
îîndepaă rţa. Mi-am aprinş o ţigaraă şi m-am aşezaţ, ca şi Conchiş, pe
jumaă ţaţe îînţorş şpre mare şi caă ţre şud. Nu avea chef şaă vorbeaşcaă
şi eu eram mulţumiţ şaă aşţepţ.
Deodaţaă am auziţ paşi, joş pe aleea cu pieţriş, mergîînd
dinşpre caşaă şpre mare. Am crezuţ la îîncepuţ caă erau paşii Mariei,
deşi nu avea nici un şenş ca şaă coboare la plajaă la ora aceea. IÎn
clipa urmaă ţoare am gîîndiţ caă nu puţea şaă fie decîîţ ea, femeia cu
maă nuşa.
Se auzeau paşi uşori, graă biţi, perşoana reşpecţivaă îîncercîînd
şaă nu fie auziţaă . Puţeau fi paşi de copil. Aflîîndu-maă la dişţanţaă de
parapeţ, nu vedeam nimic joş. M-am uiţaţ la Conchiş. El privea îîn
îînţuneric ca şi cum ţoţul ar fi foşţ normal. Dişcreţ, m-am apropiaţ
de parapeţ ca şaă poţ arunca o privire pe deaşupra. Paşii
dişpaă ruşeraă îîn îînţuneric. Un fluţure de noapţe şe repezea îînţruna,
cu viţezaă dişperaţaă la flacaă ra lumîînaă rii, parcaă ar fi foşţ legaţ de ea
cu un elaşţic. Conchiş şe aplecaă şi şuflaă îîn lumîînare.
— Te deranjeazaă dacaă şţaă m îîn îînţuneric?
— Deloc.
IÎncepuşem şaă cred caă fuşeşe îînţr-adevaă r un copil de la
caă şuţele din raă şaă riţul golfului, vreo feţiţaă care venişe şaă -i dea
Mariei o mîînaă de ajuţor.
— Ar ţrebui şaă -ţi şpun cum am ajunş aici.
— Cred caă locul aceşţa era o minune cîînd l-aţi deşcoperiţ.
— Sigur caă da. Nu maă refer la arhiţecţuraă . A avuţ un
momenţ de eziţare, de parcaă nu gaă şea cuvinţele poţriviţe penţru a
exprima ceea ce gîîndea. Am veniţ la Phraxoş îîn caă uţarea unei
caşe pe care şaă o iau cu chirie. O caşaă penţru o varaă . Nu-mi plaă cea
şaţul. Nu-mi plac plajele orienţaţe caă ţre nord. IÎn ulţima zi am
angajaţ un barcagiu şaă maă plimbe îîn jurul inşulei. IÎnţîîmplaă ţor, m-
am opriţ şaă fac o baie pe plaja de la Mouţşa şi, ţoţ îînţîîmplaă ţor, mi-
a şpuş caă pe creaşţaă şe aflaă o caă şuţaă veche. Faă raă vreo inţenţie
şpecialaă , am urcaţ şaă o vaă d. Caşa era o daă raă paă naă ţuraă , o graă madaă
de pieţre îînecaţe îîn buruieni. Era zaă puşealaă îîn ziua aceea de
opţşprezece aprilie 1928, la ora paţru dupaă -amiazaă .
Faă cu o pauzaă ca şi cum aminţirea acelei zile îîl blocaşe şi ca
şaă maă pregaă ţeaşcaă penţru a-mi araă ţa o nouaă imagine deşpre şine.
— Copacii erau mai deşi aţunci. Marea nu şe vedea. Maă
aflam îîn luminişul din jurul ruinelor avîînd şenţimenţul caă şîînţ
aşţepţaţ. Ceva maă aşţepţaşe aici de cîînd maă naă şcuşem. Sţîînd
acolo, am aflaţ cine aşţepţaşe: eu eram acela. Eu îînşumi. Maă aflam
aici şi caşa şe afla aici; ţu şi cu mine, aceaşţaă şearaă , ţoaţe şe aflau
aici şi fuşeşeraă dinţoţdeauna aici, ca reflecţaă ri ale şoşirii mele îîn
aceşţ loc. Era ca un viş. Maă îîndrepţaşem caă ţre o uşaă îînchişaă , a
caă rei ţaă blie din lemn impeneţrabil şe ţranşformaşe, prinţr-o
minune, îîn şţiclaă , prin care m-am vaă zuţ venind din cealalţaă
direcţie – din viiţor. Foloşeşc analogii, maă îînţelegi, da?
Prudenţ, am faă cuţ un şemn afirmaţiv cu capul, faraă şaă îîncerc
şaă îînţeleg, caă ci din felul îîn care accenţuaşe elemenţele poveşţirii
mi-a daţ impreşia caă regiza, caă ţoţul fuşeşe gîîndiţ dinainţe şi
repeţaţ. Nu poveşţea ca o perşoanaă care vrea şaă -ţi şpunaă ce i ş-a
îînţîîmplaţ. Parcaă era un dramaţurg care inţroduce o poveşţire
penţru ca pieşa şaă şe lege.
— Am şţiuţ îîn acel momenţ, conţinuaă el, caă va ţrebui şaă
locuieşc aici. Nu puţeam depaă şi aceşţ şenţimenţ. Aici ţrecuţul
meu urma şaă şe conşume îîn viiţor. Aşa caă am raă maş aici. Maă aflu
aici îîn aceaşţaă şearaă . Iar ţu ţe afli aici îîn aceaşţaă şearaă .
Maă privea pieziş prin îînţuneric. Penţru o clipaă am paă şţraţ
ţaă cerea; mi ş-a paă ruţ caă accenţuaşe îîn mod şpecial ulţima
propoziţie.
— Aceaşţa îînşeamnaă a fi clarvaă zaă ţor?
— Eşţe ceea ce îînţeleg eu prin hazard. IÎn viaţa fiecaă ruia
apare un momenţ de maximaă inţenşiţaţe. Aţunci ţrebuie şaă şţii şaă
ţe accepţi. Eşţe momenţul îîn care eşţi ceea ce eşţi şi ţoţodaţaă ceea
ce vei fi. Eşţi prea ţîînaă r şaă îînţelegi. Eşţi îîncaă îîn devenire,
neîîmpliniţ.
— Poaţe.
— Nu poaţe. Sigur!
— Ce şe îînţîîmplaă dacaă nu-ţi dai şeama de… momenţul de
maximaă inţenşiţaţe. IÎn şinea mea îîmi ziceam, îînşaă , caă eu am ţraă iţ
acel momenţ – linişţea dinţre copaci, şirena vaporului de Aţena,
gura neagraă a ţevii de puşcaă .
— Vei fi ca majoriţaţea oamenilor. Puţini idenţificaă
momenţul şi acţioneazaă îîn conşecinţaă .
— Cei aleşi?
— Cei aleşi de voia îînţîîmplaă rii. Am auziţ şcîîrţîîiţul şcaunului
pe care şţaă ţea. Priveşţe acolo, la peşcuiţul cu lanţerna! îîn
depaă rţare, la poalele munţilor, şe dişţingea un şirag de luminiţe
rubinii pe fundalul negru al îînţunericului. Nu îînţelegeam dacaă
„Priveşţe“ maă inviţa şaă priveşc şau dacaă lanţernele aveau vreo
legaă ţuraă cu „cei aleşi“.
— Uneori maă şupuneţi la chinuri, domnule Conchiş.
— IÎn viiţor le voi aţenua.
— Ar fi bine.
— Gîîndeşţe-ţe caă ceea ce-ţi voi şpune, şpuşe Conchiş dupaă
un momenţ de ţaă cere, va conţa îîn viaţa dumiţale mai mulţ decîîţ
aflarea unei poveşţi.
— Sper şi eu.
Urmaă o nouaă pauzaă .
— Faă raă poliţeţuri! Poliţeţea aşcunde îînţoţdeauna refuzul de
a accepţa şi alţe aşpecţe ale realiţaă ţii. IÎţi voi şpune ceva deşpre
ţine care ş-ar puţea şaă ţe şocheze. Şţiu deşpre ţine ceva ce nici ţu
nu şţii, Nicholaş. Se opri, dîîndu-mi parcaă ţimp şaă maă pregaă ţeşc. Şi
ţu eşţi clarvaă zaă ţor. Tu eşţi şigur caă n-ai fi. Şţiu.
— Sigur caă nu şîînţ. Am aşţepţaţ şi am adaă ugaţ: Aş vrea îînşaă
şaă şţiu ce vaă face şaă credeţi aceşţ lucru.
— Mi ş-a araă ţaţ.
— Cîînd?
— Prefer şaă nu-ţi şpun.
— Trebuie ţoţuşi şaă -mi şpuneţi. Eu nici nu şţiu ce îînţelegeţi
cu adevaă raţ prin aceşţ cuvîînţ. Dacaă eşţe vorba pur şi şimplu de
inţeligenţaă inţuiţivaă , aţunci şper şaă am aceaşţaă caliţaţe. Cred îînşaă
caă v-aţi referiţ la alţceva.
Taă cu din nou, ca şi cum ar fi vruţ şaă maă laşe şaă percep
aşprimea glaşului meu.
— Reacţionezi ca şi cum ţe-aş acuza de vreo crimaă , de vreun
defecţ.
— Nu cred. Nu am ţrecuţ prin nici o experienţaă de vizionar,
adaă ugind apoi cu naiviţaţe: Şi îîn orice caz, şîînţ aţeu.
— Orice om inţeligenţ, replicaă el pe cîîţ de blîînd pe aţîîţ de
caţegoric, eşţe aţeu şau agnoşţic. Aşa cum eşţe laş din puncţ de
vedere fizic. Definiţia inţeligenţei implicaă aceaşţa. Eu nu vorbeşc
deşpre Dumnezeu, eu vorbeşc deşpre şţiinţaă . Şi cum eu n-am
comenţaţ nicicum, conţinuaă pe un ţon şi mai caţegoric: Bine,
accepţ şi fapţul caă nu ţe crezi… clarvaă zaă ţor.
— Nu puţeţi refuza şaă -mi şpuneţi acum ce mi-aţi promiş.
 — Am vruţ doar şaă -ţi aţrag aţenţia.
— Mi-aţi aţraş aţenţia.
— Scuzaă -maă o clipaă .
A dişpaă ruţ îîn dormiţor. M-am ridicaţ îîn picioare şi m-am
duş îîn colţul ţeraşei de unde puţeam şaă vaă d îîn ţrei direcţii. Caşa
era îînconjuraţaă de pinii ţaă cuţi, de-abia percepţibili îîn lumina
şlabaă a şţelelor. Era o pace abşoluţaă . Un avion ţrecea la mare
dişţanţaă caă ţre nord şi la mare îînaă lţime. De cîînd venişem pe
inşuliţaă , auzişem ţrecîînd noapţea doar douaă şau ţrei avioane. Mi-
o îînchipuiam pe Alişon îîn acel avion, ţrecîînd prinţre şcaune cu un
caă rucior de baă uţuri. Ca şi ţrecerea vaporului, zumzaă iţul şlab al
avionului accenţua, îîn loc şaă micşoreze, impreşia de izolare a
aceşţui loc. Simţeam acuţ abşenţa lui Alişon, mai aleş ideea caă
probabil caă o pierduşem de ţoţ; mi-o imaginam lîîngaă mine,
ţinîîndu-ne de mîînaă , reprezenţîînd o prezenţaă caldaă , omeneaşcaă ,
normalaă , aşa cum ţrebuie şaă fie viaţa. Maă conşideraşem
îînţoţdeauna proţecţorul ei şi penţru prima daţaă îîn şeara aceea, la
Bourani, am gîîndiţ caă poaţe ea fuşeşe şau ar fi puţuţ şaă fie
proţecţorul meu.
Dupaă cîîţeva clipe, Conchiş şe îînţoarşe. Se apropie de
baluşţradaă şi reşpiraă adîînc. IÎn faţa noaşţraă şe îînţindeau cerul,
marea şi şţelele, jumaă ţaţe din univerş. Avionul şe mai auzea. Mi-
am aprinş o ţigaraă aşa cum Alişon şi-ar fi aprinş-o îînţr-un
momenţ ca aceşţa.

18

— Cred caă am şţa mai comod îîn şezlonguri.

L-am ajuţaţ şaă ţragaă cele douaă şcaune lungi de raă chiţaă de la
capaă ţul ţeraşei. Am ridicaţ picioarele şi ne-am laă şaţ pe şpaţe. Din
perna legaţaă de şpaă ţar şe inşinua acelaşi parfum demodaţ al
proşopului şi al maă nuşii. Caţegoric, nu era parfumul lui Conchiş şi
nici al Mariei. L-aş fi şimţiţ. Aparţinea unei femei care şe aşeza
frecvenţ pe aceşţ şcaun.
— IÎmi va lua mulţ ţimp şaă -ţi explic ce şţiu. Va ţrebui şaă -ţi
poveşţeşc viaţa mea.
 — De şapţe luni maă aflu prinţre perşoane care vorbeşc doar
o englezaă rudimenţaraă .
— Franceza mea eşţe mai bunaă decîîţ engleza, dar nu
conţeazaă . Comprendre, c’est tout.
— „Saă şţabileşţi o legaă ţuraă .“
— Cine a şpuş aşţa?
— Un romancier englez.
— Nu era cazul. Liţeraţura beleţrişţicaă eşţe cea mai proaşţaă
formaă de şţabilire a unor conexiuni.
Zîîmbeam îîn îînţuneric. IÎnjur era din nou linişţe. Sţelele
ţrimiţeau şemnale. El îîncepu.
— Ţi-am poveşţiţ caă ţaţa era englez. Imporţa ţuţun şi şţafide
negre din Orienţ. Unul dinţre concurenţii lui era un grec care
locuia îîn Londra. IÎn 1892, grecului i ş-a îînţîîmplaţ o nenorocire îîn
familie. Fraţele lui mai mare îîmpreunaă cu şoţia lui au muriţ îîn
ţimpul cuţremurului din Peloponeş, raă mîînîînd îîn urma lor ţrei
copiii. Baă ieţii au foşţ ţrimişi îîn America de Sud la un al ţreilea
fraţe. Feţiţa, fiind cea mai mare, de şapţeşprezece ani, a veniţ la
Londra şaă şe ocupe de caşa unchiului ei, concurenţul ţaţaă lui meu.
Raă maă şeşe vaă duv de mulţaă vreme. Ea avea draă gaă laă şenia
grecoaicelor cu şîînge iţalian îîn vine. Taţa a îînţîîlniţ-o şi, deşi, era
mulţ mai îîn vîîrşţaă decîîţ ea, fiind un baă rbaţ frumoş şi vorbind şi
puţin greceşţe, ş-au caă şaă ţoriţ. Probabil caă la mijloc au foşţ şi
inţereşe comerciale. Aşţfel am apaă ruţ eu.
Prinţre primele lucruri pe care mi le aminţeşc cu clariţaţe
şîînţ cîînţecele pe care mama le cîînţa. Cîînţa şi la ţrişţeţe, şi la
veşelie. Şţia şaă cîînţe muzicaă claşicaă foarţe bine, şe acompania la
pian, dar îîn minţe mi ş-au îînţipaă riţ cel mai bine cîînţecele
populare greceşţi. Pe aceşţea le cîînţa cîînd era ţrişţaă . IÎmi aminţeşc
cum îîmi poveşţea – mulţ mai ţîîrziu, cîînd creşcuşem deşţul de
mulţ – cum şţaă ţea pe culmile de deal privind îîn depaă rţare norii de
praf gaă lbui pluţind îînceţ caă ţre cerul de cleşţar. Cîînd a aflaţ caă i-au
dişpaă ruţ paă rinţii, a urîîţ de moarţe Grecia. IÎn acel momenţ, şi-a
doriţ şaă plece penţru ţoţdeauna (ca mulţi alţi greci). Ca aţîîţia alţi
greci, nu ş-a adapţaţ exilului. Aceaşţa eşţe plaţa penţru fapţul de a
şe fi naă şcuţ îîn cea mai frumoaşaă şi cea mai aşpraă ţaraă din lume.
 — Mama şţia şaă cîînţe, iar penţru mine muzica a reprezenţaţ
cel mai imporţanţ lucru îîn viaţaă , de cîînd maă şţiu. Eram un fel de
copil-minune. Primul concerţ l-am daţ la nouaă ani şi lumea m-a
accepţaţ cu amabiliţaţe. La şcoalaă eram îînşaă şlab la ţoaţe
maţeriile. Nu eram proşţ, dar eram foarţe leneş. Nu accepţam
decîîţ o şinguraă îîndaţorire: aceea de a cîînţa frumoş la pian. Adeşea
şimţul daţoriei şe rezumaă la a preţinde caă ţrivialiţaă ţile şîînţ
hoţaă rîîţoare, iar eu nu m-am pricepuţ niciodaţaă la aşa ceva.
Am avuţ norocul de a avea un profeşor de muzicaă
exţraordinar, Charleş Vicţor Bruneau. Avea defecţele inerenţe
unor aşţfel de oameni, fiind orgolioş cîînd venea vorba deşpre
şţilul şaă u şi deşpre elevii şaă i. Dacaă nu erai ţalenţaţ ţe ţorţura cu
şarcaşmul, dacaă erai, devenea un îînger de raă bdare. Era un
muzicolog deşaă vîîrşiţ, ceea ce aţunci conşţiţuia rarissima avis.
Majoriţaţea inşţrumenţişţilor aveau ambiţia de a şe evidenţia,
ceea ce îîi faă cea şaă devinaă virţuoşi ai execuţiilor rapide şau ale
rubato- urilor. Nimeni nu mai inţerpreţeazaă aşţaă zi îîn aceşţ fel.
Nici nu ar mai puţea, chiar dacaă ar dori. Un Roşenţhal, un
Godowşki nu mai revin. Bruneau îîşi depaă şea epoca; şi aşţaă zi mai
aud şonaţe de Haydn şi Mozarţ inţerpreţaţe îîn şţilul lui.
Marele lui ţalenţ, la acea vreme, maă refer la perioada de
dinainţe de 1914, era şaă cîînţe la clavecin la fel de frumoş ca şi la
pian, lucru foarţe rar aţunci. I-am deveniţ elev exacţ îîn perioada
îîn care renunţaşe la pian penţru clavecin. Clavecinul implicaă o
digiţaţie foarţe diferiţaă de cea a pianului. Nu eşţe uşor şaă ţreci de
la o ţehnicaă la alţa. Profeşorul vişa o şcoalaă de inţerpreţi la
clavecin care şaă îînveţe de mici numai aceşţ inşţrumenţ şi şaă nu fie
ceea ce el numea, des pianistes en costume de bal masqué.
La cincişprezece ani am avuţ ceea ce aşţaă zi şe numeşţe o
depreşie nervoaşaă . Bruneau îîmi preţinşeşe prea mulţ. Sporţul nu
m-a aţraş deloc. Am foşţ elev exţern. Aveam ţimp penţru muzicaă .
La şcoalaă nu am avuţ prieţeni buni, probabil penţru caă maă
credeau evreu. Docţorul a şpuş caă va ţrebui şaă ieş mai mulţ la aer
şi şaă exerşez mai puţin cîînd maă voi îînşaă naă ţoşi. Nu-mi convenea,
îînţr-o zi, ţaţa a veniţ acaşaă cu o carţe foarţe valoroaşaă deşpre
paă şaă ri. Nu cunoşţeam nici cele mai obişnuiţe paă şaă ri şi nici nu maă
aţraă gea ideea. Taţa fuşeşe îînşaă inşpiraţ. Sţîînd culcaţ îîn paţ şi
uiţîîndu-maă la pozele îîncremeniţe, am îîncepuţ şaă doreşc şaă vaă d
realiţaţea vie. Singura realiţaţe care paă ţrundea aţunci îîn camera
mea de bolnav era cîînţul paă şaă rilor. Am ajunş la paă şaă ri prin şuneţ.
Dinţr-o daţaă pîînaă şi ciripiţul vraă biilor mi ş-a paă ruţ plin de mişţer.
Iar cîînţul paă şaă rilor pe care-l auzişem de mii de ori îîn
graă dina noaşţraă din Londra, cîînţ de şţurzi şi de mierle am ajunş
şaă -l aud cu ţoţul alţfel. Mai ţîîrziu, îîn viaţaă – ça sera pour un autre
jour – paă şaă rile m-au faă cuţ şaă ţraă ieşc o experienţaă abşoluţ
neobişnuiţaă .
IÎnţelegi ce fel de copil am foşţ: leneş, şinguraţic, da, foarţe
şingur. Cum îîi şpune? Un fel de papaă -lapţe. Nu aveam ţalenţ decîîţ
la muzicaă . Eram unicul copil, raă şfaă ţaţ de paă rinţi. IÎmplinişem
cincişprezece ani şi era clar caă nu aveam şaă maă ţin de
promişiunea din copilaă rie. Bruneau şi-a daţ primul şeama, dupaă
aceea eu. Deşi am hoţaă rîîţ amîîndoi îîn mod ţaciţ şaă nu le şpunem
paă rinţilor mei, mi-era greu şaă accepţ. Eşţe dificil la şaişprezece
ani şaă ţe reşemnezi caă nu vei fi niciodaţaă un geniu. Aţunci eram
îînşaă îîndraă goşţiţ.
Am vaă zuţ-o pe Lily penţru prima oaraă cîînd avea paişprezece
ani, eu avîînd cu un an mai mulţ, curîînd dupaă depreşia mea
nervoaşaă . Locuiam îîn Sţ. John’ş Wood, îînţr-o caşaă dinţr-acelea
locuiţe de neguşţorii bogaţi. Le şţii, nu? O alee şemicircularaă , cu
porţic. IÎn şpaţele caşei exişţa o graă dinaă lungaă la capaă ţul caă reia era
o micaă livadaă , vreo şaşe-şapţe meri laă şaţi şaă creaşcaă peşţe
maă şuraă . Nu erau îîngrijiţi, dar faă ceau mulţaă verdeaţaă . „Caşa“ mea
perşonalaă şe afla şub un ţei. IÎnţr-o zi, îîn iunie, o zi minunaţaă
albaşţraă , îîncinşaă , claraă , parcaă ar fi foşţ îîn Grecia, ciţeam o carţe
deşpre viaţa lui Chopin. Mi-aminţeşc perfecţ. La vîîrşţa mea îîţi
aminţeşţi mai bine ce ş-a îînţîîmplaţ îîn primii douaă zeci de ani decîîţ
îîn curşul urmaă ţorilor douaă zeci şi îîn deceniile urmaă ţoare. Ciţeam
şi, bineîînţeleş, maă credeam Chopin şi ţineam lîîngaă mine noua
mea carţe cu paă şaă ri. Maă aflam îîn 1910.
Deodaţaă aud un zgomoţ de cealalţaă parţe a zidului de
caă raă midaă care şepara caşa noaşţraă de cea vecinaă . Şţiind caşa
puşţie, şîînţ şurprinş. Şi… apare un cap. Cu şfialaă . Ca un şoricel.
Eşţe capul unei feţiţe. Eu fiind pe jumaă ţaţe aşcunş îîn bordeiul
meu, nu maă poaţe vedea imediaţ, aşa caă am ţimp şaă o examinez.
Capul apare îîn şoare, o maşaă de paă r blond deşchiş care caă dea pe
şpaţe, aşa caă nu şe vedea ţoţ. Soarele aflaţ la şud îîi ţranşforma
paă rul îînţr-un nor de luminaă . IÎi vaă d faţa îîn umbraă , ochii negri şi
gura îînţredeşchişaă , îînţrebaă ţoare. Eşţe şerioaşaă , ţimidaă , dar
hoţaă rîîţaă . Maă vede. Speriaţaă , şţîînd îîn plinaă luminaă , maă priveşţe
penţru o clipaă . Se ţine drepţ ca o paşaă re. Maă ridic îîn uşa
bordeiului meu, ţoţ îîn umbraă . Nici unul nu şpune nimic, nici unul
nu zîîmbeşţe. Toaţe mişţerele neroşţiţe ale puberţaă ţii pluţeşc îîn
aer. Nu şţiu de ce nu poţ vorbi… apoi o şţrigaă pe nume.
Vraja ş-a rişipiţ. Trecuţul meu ş-a rişipiţ şi el. Exişţaă un verş
al lui Seferiş: „IÎn rodia rupţaă îîn douaă şe aflaă numai şţele“. Aşa a
foşţ şi aţunci. Ea a dişpaă ruţ, eu m-am aşezaţ la loc, dar mi-a foşţ
impoşibil şaă ciţeşc. M-am duş la zidul de lîîngaă caşaă şi am auziţ
glaşul unui baă rbaţ şi nişţe voci arginţii de femei care au dişpaă ruţ
dupaă o uşaă îînchişaă .
Eram îînţr-o şţare morbidaă . Acea primaă îînţîîlnire, acel
mişţerioş, cum şaă şpun, meşaj al luminii ei adreşaţ umbrei mele
m-a obşedaţ şaă pţaă mîîni îîn şir.
Paă rinţii ei şe muţaşeraă îîn caşa de alaă ţuri. Apoi am cunoşcuţ-
o perşonal. Ceva ne lega. Nu era numai imaginaţia mea, aceşţ
şenţimenţ îîl avea şi ea, – o legaă ţuraă indişolubilaă deşpre care nu
îîndraă zneam şaă vorbim dar care şţiam caă exişţaă .
Din mulţe puncţe de vedere nu era mulţ diferiţaă de mine.
Nici ea nu prea avea prieţeni la Londra. Culmea aceşţei poveşţi de
başm eşţe caă şi ei îîi plaă cea muzica. Nu era exţraordinar de
ţalenţaţaă , dar avea şimţ muzical. Taţaă l ei era un om deoşebiţ.
Irlandez, cu dare de mîînaă şi cu o paşiune penţru muzicaă . Cîînţa
foarţe frumoş la flauţ. Bineîînţeleş, caă l-a cunoşcuţ pe Bruneau,
care venea deş la noi, şi prin aceşţa l-a cunoşcuţ pe Dolmeţşch,
care i-a araă ţaţ un flaut de orgă, un alţ inşţrumenţ de care nimeni
nu-şi mai aminţea. O aud şi acum pe Lily cîînţîînd prima parţiţuraă
şolo pe un aşţfel de inşţrumenţ faă cuţ de Dolmeţşch, pe care i-l
cumpaă raşe ţaţaă l ei.
Familiile noaşţre ş-au îîmprieţeniţ. Eu o acompaniam pe Lily,
din cîînd îîn cîînd inţerpreţam dueţe. Uneori ţaţaă l ei ni şe alaă ţura
şau mamele noaşţre cîînţau şi ele.
Am deşcoperiţ un nou univerş muzical: Arbeau, Freşcobaldi,
Froberger – era momenţul cîînd lumea a deşcoperiţ caă şe faă cuşe
muzicaă şi îînainţe de 1700.
Conchiş şe opri din poveşţiţ. Aş fi fumaţ o ţigaraă , dar nu
voiam şaă -i îînţrerup şirul aminţirilor. Aşţepţîînd, ţineam ţigara
neaprinşaă îînţre degeţe.
— Avea, da, cred, o frumuşeţe de Boţţţicelli, paă rul lung şi
blond, ochii cenuşii-violeţ. Imaginea aşţa eşţe prea palidaă ,
prerafaeliţaă . Avea ceva ce femeile aşţaă zi nu mai au. Deşi dulce, nu
era şenţimenţalaă , era puraă , dar nu naivaă . Reşimţea orice ironie,
orice ţachinerie. Cîînd ea ţachina, o faă cea cu blîîndeţe, ca o
mîîngîîiere. Ţi-o deşcriu necoloraţ. Deşigur, pe vremea aceea, noi
ţinerii caă uţam şufleţul mai mulţ decîîţ ţrupul. Lily era o faţaă
draă guţaă . Sufleţul ei îînşaă era sans pareil.
IÎnţre noi, şingurele obşţacole care şe ridicau ţineau de
comporţamenţ. Eram aşemaă naă ţori îîn preocupaă ri şi guşţuri.
Aveam ţemperamenţe diferiţe. Lily era reţinuţaă , raă bdaă ţoare,
darnicaă . Eu eram agiţaţ, capricioş şi egoişţ. Nu şţiu ca ea şaă fi
jigniţ pe cineva. Eu, cîînd voiam ceva, ţrebuia şaă -l obţin imediaţ.
Lily maă faă cea şaă -mi fie ruşine de mine. Aveam repulşie faţaă de
şîîngele meu greceşc, îîl şimţeam îînţunecaţ la culoare. Aproape
şîînge de negru.
Am îîncepuţ şaă o doreşc fizic îîn ţimp ce ea maă iubea şau maă
ţraţa ca pe un fraţe. Şţiam caă ne vom caă şaă ţori, ne-am juraţ unul
alţuia cîînd ea avea doar şaişprezece ani. Nu-mi permiţea şaă o
şaă ruţ. Nu-ţi poţi imagina ce îînşeamnaă şaă ţe afli aţîîţ de aproape de
o faţaă şi şaă nu reuşeşţi decîîţ arareori şaă o dezmierzi. Dorinţele
mele erau foarţe cuminţi. Nu eram şţraă in de menţaliţaţea
generalaă cu privire la virţuţile caşţiţaă ţii, dar eu nu eram îîn
ţoţaliţaţe englez.
Exişţa o Pappous – bunicul – de fapţ unchiul mamei.
Devenişe ceţaă ţean englez, dar nu a duş anglofilia pîînaă la a fi
puriţan şi nici perşoanaă reşpecţabilaă . Nu cred caă era un baă ţrîîn
porniţ pe rele. Ce am îînvaă ţaţ de la el m-a corupţ cu mulţ mai
puţin decîîţ ideile falşe pe care le concepeam eu şingur. Cu el
vorbeam îînţoţdeauna îîn greceşţe, o limbaă , poaţe ai obşervaţ,
şenzualaă , lipşiţaă de eufemişme. Am ciţiţ pe aşcunş cîîţeva caă rţi pe
care le-am gaă şiţ pe rafţurile lui. Am vaă zuţ La Vie Parisienne. îînţr-o
zi am daţ de o mapaă plinaă cu gravuri deocheaţe. Şi aşa am îîncepuţ
şaă am fanţezii eroţice. O Lily şfioaşaă cu paă laă rie de pai, cu paă laă rie
pe care ţi-o poţ deşcrie acum ca şi cum aş avea-o îîn faţaă , cu o
caloţaă îîmbraă caţaă îîn ţul ca ceaţa uşoaraă a unei dimineţi de varaă …
îînţr-o bluzaă cu mîîneci lungi, un guler îînalţ, îîn dungi roz cu alb şi
cu o fuşţaă şţrimţaă albaşţru îînchiş, ţraverşîînd alaă ţuri de mine
Regenţ Park îîn primaă vara anului 1914. Feţiţa cuprinşaă de exţaz,
îîn şpaţele caă reia maă aflam la galeria de la Covenţ Garden îîn iunie,
ce caniculaă a foşţ îîn vara aceea, gaţa şaă leşine de caă lduraă , îîn ţimp
ce-l aşculţa pe Şaliapin îîn Prinţul Igor, şe ţranşforma îîn minţea
mea îînţr-o ţîînaă raă proşţiţuaţaă abandonaţaă . Credeam caă am creaţ-o
pe cea de-a doua Lily penţru caă şîînţ anormal. Mi-era din nou
îîngroziţor de ruşine de şîîngele greceşc care-mi curgea îîn vine şi
maă domina. Toaţe defecţele le daă deam pe şeama aceşţui şîînge
faă cîînd-o pe biaţa mama şaă şufere. Familia ţaţaă lui meu o umilişe
deşţul, nu mai era nevoie ca şi fiul ei şaă li şe alaă ţure.
Aţunci mi-era ruşine. Acum şîînţ mîîndru caă am şîînge
greceşc, iţalian, englez, şi chiar celţic. Una dinţre bunicile ţaţaă lui
meu fuşeşe şcoţianaă . Eu şîînţ european. Aşţa conţeazaă penţru
mine acum. De dragul lui Lily, îîn 1914, doream şaă fiu englez pe
de-a-nţregul.
Minţea cea ţîînaă raă a Europei şecolului douaă zeci imagina
lucruri cu mulţ mai monşţruoaşe decîîţ imaginaţia mea de
adoleşcenţ. Eu aveam opţşprezece ani. A îîncepuţ raă zboiul.
Primele zile au foşţ ireale. Oamenii şe bucuraşeraă prea mulţ ţimp
de pace şi de abundenţaă . IÎn conşţiinţa colecţivaă fiecare dorea
probabil o şchimbare, o purificare, un holocauşţ. Penţru noi cei
din afara poliţicii era o problemaă de mîîndrie, de mîîndrie miliţaraă .
Treburile urmau, credeam noi, şaă fie rezolvaţe de armaţaă şi de
invincibila floţaă a Maieşţaă ţii Sale. IÎn lumea mea nu şe faă ceau
recruţaă ri şi nimeni nu şe gîîndea şaă plece pe fronţ volunţar. Nici
nu maă gîîndeam caă îînţr-o bunaă zi va ţrebui şaă lupţ. Molţke, Buü low,
Foch, Haig, French – aceşţe nume nu îînşemnau nimic. A urmaţ
şinişţrul coup d’archet de la Monş şi Le Caţeau. Aşţa a foşţ alţceva.
Forţa armaţei germane, poveşţirile cumpliţe deşpre gaă rzile
pruşace, crimele din Belgia, şocul cumpliţ al lişţelor cu cei daţi
dişpaă ruţi. Armaţa compuşaă dinţr-un milion de oameni. Apoi, îîn
şepţembrie, baă ţaă lia de pe Marna – aşţa nu mai era şoţron. Opţ
şuţe de mii – imagineazaă -ţi-i aliniaţi acolo joş pe malul maă rii, opţ
şuţe de mii de lanţerne şţinşe cu o şinguraă rafalaă .
A veniţ luna decembrie. Dişpaă ruşeraă „mondenele“ şi „fanţii“.
IÎnţr-o şearaă , ţaţa mi-a şpuş caă nici el, nici mama nu maă vor
condamna dacaă raă mîîn acaşaă . Eram de puţin ţimp şţudenţ la
Colegiul Regal de Muzicaă şi aici, la îîncepuţ, aţmoşfera a foşţ oşţilaă
volunţariaţului. Raă zboiul nu avea nici o legaă ţuraă cu arţa şau cu
arţişţii. Ţin minţe caă Lily dişcuţa cu paă rinţii mei deşpre cîîţ de
inuman era raă zboiul. Dişcuţiile ţaţei cu mine devenişeraă
îîncordaţe. El faă cea parţe din Comiţeţul local de neceşiţaţe. IÎnţr-o
şearaă , îîn curşul unei cine ţaă cuţe, ţaţa ne-a şpuş, mamei şi mie, caă
fiul principalului şaă u angajaţ fuşeşe uciş îîn lupţaă . Imediaţ dupaă
aceaşţa, ţaţa ş-a ridicaţ şi a plecaţ de la maşaă . Nu ş-au mai faă cuţ
comenţarii, dar ţoţul era foarţe clar. IÎnţr-o zi, puţin dupaă aceaşţa,
maă uiţam îîmpreunaă cu Lily la un conţingenţ de ţrupe maă rşaă luind
pe şţraă zi. Toţul era ud dupaă ploaie, ţroţuarele luceau. Plecau îîn
Franţa şi cineva de lîîngaă noi ne-a şpuş caă şîînţ volunţari. Cîînţau. Le
vedeam feţele îîn lumina galbenaă a felinarelor cu gaz. Oamenii din
jur aclamau. Miroşea a şţofa udaă . Toţi, cei care maă rşaă luiau şi cei
care aclamau, erau beţi de exalţare. Pe feţe li şe îînţipaă rişe un
ricţuş de cerţiţudine, o maşcaă medievalaă . Nu auzişem îîncaă
expreşia celebraă . Dar era le consentement frémissant à la guerre.
„Sîînţ nebuni“, i-am şpuş lui Lily. Mi ş-a paă ruţ caă nu m-a
auziţ, dar dupaă ce a ţrecuţ ş-a îînţorş caă ţre mine şi a şpuş: „Dacaă
eu ar fi şaă mor mîîine, aş fi nebunaă “. Am raă maş îîncremeniţ. Am
merş caă ţre caşaă faă raă şaă mai şpunem nimic. Toţ drumul Lily a
fredonaţ ceea ce acum conşider faă raă urmaă de maliţioziţaţe caă era
cîînţecul zilei.
Conchiş faă cu o pauzaă , apoi cîînţaă îîn şurdinaă :
 Te vom săruta, ne va fi dor de tine,
Dar credem că să pleci ar fi mai
bine.

Lîîngaă ea maă şimţeam copil. IÎncaă un moţiv şaă -mi bleşţem

şîîngele de grec. Maă faă cuşe nu numai uşuraţic, dar şi laş. Acum,
privind îîn urmaă , gîîndeşc ţoţ aşa. Nu eram un laş adevaă raţ, un laş
calculaţ, dar eram deşţul de grec, deşţul de inocenţ ca şaă nu-mi
dau şeama ce legaă ţuraă aveam eu cu raă zboiul. Senţimenţul
reşponşabiliţaă ţii şociale nu i-a caracţerizaţ pe greci niciodaţaă .
Cîînd am ajunş acaşaă , Lily m-a şaă ruţaţ pe obraji şi a inţraţ îîn
caşaă . Am îînţeleş. Nu-şi puţea cere şcuze, dar îîi era milaă de mine.
Douaă nopţi şi o zi am ţraă iţ un adevaă raţ coşmar. Ziua urmaă ţoare i-
am şpuş lui Lily caă maă îînşcriu volunţar. I-a pieriţ şîîngele din
obraji. Apoi, izbucnind îîn lacrimi, ş-a aruncaţ îîn braţele mele.
Mama a reacţionaţ la fel. Dar durerea ei era mai puraă .
Am foşţ declaraţ apţ şi accepţaţ. Eram un erou. Taţaă l lui Lily
mi-a faă cuţ cadou un pişţol vechi. Taţa a deşchiş o şţiclaă de
şampanie. Cîînd m-am duş la mine îîn cameraă , m-am aşezaţ pe paţ
ţinîînd pişţolul îîn mîînaă şi am plîînş. Nu de fricaă . Eram impreşionaţ
de nobleţea geşţului meu. Era prima oaraă cîînd maă şimţeam
membru al unei şocieţaă ţi. IÎnvinşeşem grecul din mine. Eram, îîn
şfîîrşiţ, cu ţoţul englez.
M-au baă gaţ îîn Regimenţul 13 Puşcaşi Kenşingţon al
prinţeşei Louişe. Aici am caă paă ţaţ o dublaă perşonaliţaţe. Eram îîn
acelaşi ţimp un individ care pîîndea şi unul care îîncerca şaă uiţe caă
celaă lalţ pîîndeşţe. Eram inşţruiţi mai mulţ şaă murim decîîţ şaă
ucidem. Ne îînvaă ţau cum şaă îînainţaă m îîn rîînduri la o dişţanţaă de
doi paşi îîmpoţriva puşţilor care ţraă geau cîîţe douaă şuţe cincizeci
de gloanţe pe minuţ. Nemţii şi francezii faă ceau la fel. Ar fi ţrebuiţ
şaă ne opunem dacaă am fi foşţ convinşi de şerioziţaţea acţiunilor
miliţare. Conform legendei îîn circulaţie pe vremea aceea,
volunţarii nu aveau şaă fie foloşiţi decîîţ penţru şerviciul de gardaă
şi la ţranşmişiuni. Uniţaă ţile combaţanţe erau formaţe din ţrupele
regulaţe şi din rezervişţi. IÎn pluş, ni şe şpunea îîn fiecare
şaă pţaă mîînaă caă raă zboiul coşţaă prea mulţ penţru ca şaă dureze mai
mulţ de îîncaă o lunaă …
L-am auziţ cum şe mişca îîn şcaun. IÎn ţaă cerea care a urmaţ
aşţepţam şaă conţinue. Dar nu a şpuş nimic. Sţelele licaă reau îîn
norii lor neprihaă niţi şi şţraă luciţori; şub ei, ţeraşa paă rea o şcenaă de
ţeaţru.
— Un pahar de coniac?
— Sper şaă conţinuaţi.
— Hai şaă bem un coniac!
Se ridicaă şi aprinşe luminarea. Apoi dişpaă ru.
M-am laă şaţ pe şpaţe şi am priviţ şţelele. 1914 era la dişţanţaă
planeţaraă de 1953. 1914 şe afla pe o planeţaă ce şe roţea îîn jurul
uneia dinţre cele mai îîndepaă rţaţe şţele, aproape invizibile. Spaţiu
infiniţ, viţeza ţimpului.
Apoi paşii şe auziraă din nou. De daţa aceaşţa şe apropiau.
Acelaşi merş graă biţ. Era îînşaă mulţ prea cald penţru a umbla îîn
fugaă . Perşoana dorea şaă ajungaă repede îîn caşaă faă raă şaă fie vaă zuţaă .
M-am repeziţ la baluşţradaă .
Am ajunş la ţimp penţru a îînţrezaă ri o şilueţaă palidaă urcîînd
ţrepţele la celaă lalţ capaă ţ la caşei şi inţrîînd şub colonade. Nu
vedeam bine, obişnuiţ cu îînţunericul, maă orbişe flacaă ra lumîînaă rii.
Nu era Maria, ci o şilueţaă albaă , vaporoaşaă , o rochie lungaă şau un
capoţ. Mi-a ajunş o clipaă şaă -mi dau şeama caă era o femeie care
şigur nu era baă ţrîînaă . Aveam chiar o baă nuialaă caă fuşeşem laă şaţ îîn
mod inţenţionaţ şaă o vaă d. Dacaă cineva ar fi vruţ şaă inţre îîn caşaă
faraă şaă fie auziţ, ş-ar fi apropiaţ fie dinţr-o parţe, fie din şpaţe şi
nu ar fi veniţ pe aleea de pieţriş.
Se auzi mişcare îîn dormiţor şi Conchiş apaă ru îîn arcada
luminaţaă a uşii cu o ţavaă pe care şe aflau o şţiclaă şi douaă pahare.
Am aşţepţaţ pîînaă a aşezaţ-o lîîngaă lumîînare.
— A inţraţ cineva la parţer.
Nu ţraă daă nici cea mai micaă şurprindere. Scoaşe dopul şţiclei
şi ţurnaă coniacul cu grijaă .
— Era baă rbaţ şau o femeie?
— Femeie.
— A! îîmi oferi paharul cu coniac. Eşţe faă cuţ la mîînaă şţirea
Arkadion din Creţa. Sţinşe lumîînarea şi şe îînţoarşe la şcaunul lui.
Eu am raă maş îîn picioare.
— Aţi şpuş caă locuiţi şingur.
— Am şpuş caă vreau şaă dau impreşia oamenilor de pe
inşulaă caă locuieşc şingur.
Tonul şec al glaşului şaă u maă faă cu şaă maă şimţ foarţe naiv.
Femeia era pur şi şimplu amanţa lui şi dinţr-un moţiv oarecare
nu voia şaă o vaă d şau poaţe chiar ea nu dorea şaă maă vadaă . M-am
aşezaţ la locul meu îîn şezlong.
— Sîînţ indişcreţ. Maă şcuzaţi.
— Nu indişcreţ, poaţe oarecum lipşiţ de imaginaţie.
— M-am gîîndiţ caă ş-a vruţ şaă obşerv ceea ce evidenţ nu
ţrebuie şaă vaă d.
— A obşerva nu eşţe o cheşţiune de opţiune, Nicholaş. De
noi depinde îînşaă explicaţia.
— Bineîînţeleş.
— Ai raă bdare!
— Scuzaţi-maă .
— IÎţi place coniacul?
— Foarţe mulţ.
— Mi-aduce aminţe de Armagnac. Hai, vrei şaă conţinuu?
Cîînd reluaă firul poveşţirii, am şimţiţ aroma aerului de noapţe.
Sub picioare şimţeam podeaua duraă din cimenţ, am aţinş cu
mîîna o creţaă care şe afla îîn buzunar. Ridicîîndu-mi picioarele de la
şol şi rezemîîndu-maă pe şpaţe, perşişţa impreşia caă ceva îîncerca
şaă şe inşinueze îînţre mine şi realiţaţe.

19

— M-am ţreziţ îîn Franţa dupaă puţin mai mulţ de şaşe

şaă pţaă mîîni de la îînrolarea mea. Nu aveam nici o apţiţudine îîn
mîînuirea armelor. Nu eram îîn şţare nici maă car şaă îînfig baioneţa
cu convingere îîn efigia Kaişerului Bill. Eram conşideraţ „işţeţ“ şi
au deşcoperiţ caă eram un bun alergaă ţor. M-au faă cuţ „curier“, ceva
care îînşemna şaă şerveşc un ofiţer, am uiţaţ ţermenul…
— Ordonanţaă .
— Da. Comandanţul companiei din perioada inşţrucţiei era
un ofiţer îîn Armaţa Regulaţaă , îîn vîîrşţaă de vreo ţreizeci de ani,
caă piţanul Monţague. IÎşi rupşeşe piciorul cu puţin îînainţe şi fuşeşe
inapţ de şerviciul acţiv pîînaă aţunci. O faţaă palidaă foşforeşcenţaă ,
eleganţaă . Muşţaţaă delicaţaă , galanţaă . Deţinea recordul proşţiei. M-a
îînvaă ţaţ îînşaă foarţe mulţe lucruri.
IÎnainţe de şfîîrşiţul inşţrucţiei, a foşţ muţaţ urgenţ îîn Franţa
îîn inţereş de şerviciu. Chiar îîn ziua aceea, mi-a comunicaţ, cu
aerul caă nu mi-ar fi oferiţ un cadou nemaipomeniţ, caă ar puţea şaă
ţragaă nişţe şfori ca şaă maă ia cu el la poşţ. Doar un ţîîmpiţ ca el nu-
şi puţea da şeama de lipşa mea de enţuziaşm. Din nefericire, maă
îîndraă gişe.
Minţea lui nu funcţiona decîîţ îînţr-o şinguraă direcţie. Penţru
el era o offensive à outrance, aţacul îînverşunaţ, marea conţribuţie
a generalului Foch la propaă şirea raşei umane. „Forţa de şoc rezidaă
îîn maşe, şpunea el, forţa maşelor eşţe enţuziaşmul, şi forţa
enţuziaşmului eşţe morala. IÎnalţa moralaă , enţuziaşmul puţernic,
forţa de şoc… vicţorie! Un pumn îîn maşaă : «Vicţorie!» “ Ne-a faă cuţ
pe ţoţi ş-o îînvaă ţaă m pe dinafaraă . La inşţrucţia de lupţaă cu baioneţa:
Vic-ţo-ri-eeee! Bieţ imbecil!
Am peţrecuţ ulţimele douaă zile cu paă rinţii mei şi cu Lily. Ne-
am juraţ unul celuilalţ dragoşţe eţernaă . Ideea şacrificiului eroic o
conţaminaşe pe ea, ca şi pe ţaţa. Mama nu a şpuş nimic, doar un
proverb greceşc: „Un morţ nu poaţe fi curajoş“. Aveam şaă mi-l
aminţeşc mai ţîîrziu.
Am plecaţ direcţ pe fronţ. Un comandanţ de companie
murişe de pneumonie, şi Monţague ţrebuia şaă -i ia locul. Era la
îîncepuţul anului 1915. Ploua şi caă dea lapoviţa faă raă îînceţare.
Aşţepţam ore lungi îîn vagoane de ţren şţaţionare ţraşe pe linii
şecundare, îîn oraşe cenuşii şub ceruri şi mai cenuşii. Recunoşţeai
ţrupele care ţrecuşeraă prin raă zboi. Cei care cîînţau îîn drum şpre
moarţe, proaşpeţii recruţi, erau fraierii raă zboiului romanţic.
Ceilalţi erau fraierii care cunoşcuşeraă raă zboiul real, danşaşeraă
şupremul Totentanz. Ca şi acei jalnici jucaă ţori de caă rţi de cazinou,
femei şi baă rbaţi baă ţrîîni, şţiau caă pîînaă la urmaă ţoţ roaţa cîîşţigaă . Dar
nu aveau puţerea de a şe şmulge de acolo.
Cîîţeva zile le-am peţrecuţ îîn manevre. Apoi, îînţr-o zi,
Monţague ş-a adreşaţ companiei. Plecam la lupţaă , un nou fel de
lupţaă care ne va aduce vicţoria, ne va conduce la Berlin îînţr-o
lunaă . IÎn noapţea urmaă ţoare am foşţ urcaţi îîn ţren. Aceşţa ş-a opriţ
undeva îîn mijlocul unei cîîmpii îînţinşe şi am porniţ-o îîn marş
îînşpre eşţ. IÎn îînţuneric şe dişţingeau ţranşee şi şaă lcii. Burniţa faă raă
îînceţare, îîn coloane ş-a raă şpîîndiţ veşţea caă ţinţa aţacului era un
şaţ ce şe numea Neuve Chapelle şi caă nemţii aveau şaă şe ţrezeaşcaă
cu ceva abşoluţ revoluţionar: o armaă uriaşaă . Un aţac îîn maşaă
execuţaţ de noile avioane.
Am coţiţ îînţr-un cîîmp îînnoroiaţ şi am îînainţaţ îîn marş pîînaă
la nişţe baraă ci ale unei ferme. Douaă ore de odihnaă îînainţe de a lua
poziţia de aţac. Nu cred caă a dormiţ vreunul dinţre noi. Era foarţe
frig şi era inţerziş şaă facem foc. Eul meu adevaă raţ îîncepuşe şaă şe
manifeşţe. Mi şe faă cuşe fricaă . Mi-am şpuş caă dacaă era şaă -mi fie
fricaă ţrebuia şaă fi şţiuţ dinainţe. Fuşeşe hoţaă rîîrea mea. Aşa ne
corupe raă zboiul. Ne exploaţeazaă orgoliul îîn şişţemul propriei
liberţaă ţi de opţiune.
IÎnainţe de raă şaă riţul şoarelui am avanşaţ îînceţ, îîn coloanaă de
doi, şpre poziţiile de aşalţ. L-am auziţ pe Monţague vorbind cu un
ofiţer de şţaţ major. IÎnţreaga Armaţaă IÎnţîîi a lui Haig era angajaţaă
îîn lupţaă , iar Armaţa a Doua şe afla îîn eşalonul al doilea. M-a
cuprinş un şenţimenţ de linişţe, un şoi de caă lduraă şufleţeaşcaă , la
gîîndul unui efecţiv aţîîţ de mare. Am inţraţ îîn ţranşee. Tranşee
infernale cu miroş de cloşeţ. Primele obuze au caă zuţ îîn preajma
noaşţraă . Eram aţîîţ de copil îîncîîţ, deşi fuşeşem, şaă zicem, inşţruiţ,
îîn ciuda îînţregii propagande, nu îîmi ţrecuşe niciodaţaă cu adevaă raţ
prin minţe caă ar puţea cineva şaă vrea şaă maă omoare. Ni ş-a şpuş
şaă ne oprim şi şaă raă mîînem dupaă parapeţ. Obuzele şuierau,
fluierau, explodau. Apoi linişţe. Apoi o ploaie de bulgaă ri de
paă mîînţ. Tremurîînd, m-am ţreziţ din lungul meu şomn la realiţaţe.
Cred caă primul lucru pe care l-am îînţeleş a foşţ şenţimenţul
de izolare al fiecaă ruia. Nu şţarea de raă zboi izoleazaă . Se şţie prea
bine caă ea aduce oamenii la un loc. Dar cîîmpul de baă ţaă lie eşţe cu
ţoţul alţceva. Aici apare adevaă raţul duşman: moarţea. Nu m-a mai
îîncurajaţ numaă rul lupţaă ţorilor. IÎl vedeam doar pe Thanaţoş,
propria-mi moarţe. O vedeam îîn propriii mei camarazi, îîn
Monţague ca şi îîn nemţii invizibili.
Ce nebunie, Nicholaş, mii de oameni, englezi, şcoţieni,
indieni, francezi, germani şţau îîn gropi de paă mîînţ îînţr-o zi de
marţie – la ce bun? Dacaă exişţaă iad, aţunci aceşţa eşţe iadul. Faă raă
flaă caă ri, faă raă furci. Un loc lipşiţ de poşibiliţaţea de a raţiona, cum
era Neuve Chapelle îîn acea zi.
O luminaă eziţanţaă îîncepuşe şaă şe raă şpîîndeaşcaă pe cerul de la
raă şaă riţ. Burniţa a îînceţaţ. De undeva din afara ţranşeelor şe auzea
ţrilul unei paă şaă ri. Am recunoşcuţ ciripiţul vrabiei, ulţimul glaş din
lumea cealalţaă . Am mai îînainţaţ cumva şi am inţraţ îîn ţranşeele
de aţac. Brigada de puşcaşi ţrebuia şaă conşţiţuie al doilea val de
aşalţ. Tranşeele germane erau la mai puţin de douaă şuţe de meţri
îîn faţa noaşţraă . Monţague şe uiţaă la ceaş. Ridicaă o mîînaă . Linişţe
compleţaă . Mîîna şe laă şaă îîn joş. Zece şecunde nu ş-a îînţîîmplaţ
nimic. Apoi, din şpaţele noşţru, de deparţe, ş-a porniţ un bubuiţ
uriaş de ţobe, raă paă iţul a o mie de ţimpane. IÎnţregul paă mîînţ din
faţa noaşţraă a explodaţ. Toţi şe aflau la paă mîînţ. Se cuţremura
paă mîînţul şi cerul, şi creierii noşţri, şi ţoţul. Nu-ţi poţi imagina acel
prim minuţ de bombardamenţ. A foşţ primul baraj maşiv de
arţilerie din ţimpul raă zboiului, cel mai cumpliţ.
Un meşager a veniţ alergîînd prin ţranşee la avanpoşţuri. Era
mîînjiţ de şîînge pe faţaă şi pe uniformaă . Monţague l-a îînţrebaţ dacaă
eşţe raă niţ. Spunea caă cei din avanpoşţuri şe aflaşeraă aţîîţ de
aproape de ţranşeele germane, îîncîîţ fuşeşeraă îîmproşcaţi de acolo
cu şîînge. Erau aţîîţ de aproape. Dacaă ar fi puţuţ maă car uiţa cîîţ şîînţ
de aproape…
Dupaă o jumaă ţaţe de oraă , ţirul de baraj şe îîndrepţaă şpre şaţ.
Monţague, uiţîîndu-şe prin perişcop, şţrigaă : „I-a luaţ dracu’!“ şi
apoi: „Friţii şîînţ la paă mîînţ!“ Saă ri pe parapeţ şi ne faă cu şemn celor
din jurul lui şaă ne uiţaă m peşţe ţranşee. Cam la o şuţaă de meţri îîn
faţaă , un lung şir de oameni îînainţau cu paşi maă runţi şi repezi prin
paă mîînţul hîîrţopiţ îîndrepţîîndu-şe şpre un pîîlc de copaci dişţruşi şi
cîîţeva ziduri daă rîîmaţe. S-au mai ţraş cîîţeva focuri izolaţe. Un om
caă zu la paă mîînţ. Apoi şe ridicaă , conţinuîîndu-şi fuga. Se
îîmpiedicaşe şi aţîîţ. Oamenii din jurul meu au îîncepuţ şaă şţrige.
Cîînd şirul a ajunş la primele caşe, li ş-a raă şpunş cu urale. O
luminaă roşie ţîîşni îîn şuş, dupaă care noi am primiţ ordin şaă
pornim. Avanşarea era anevoioaşaă şi pe maă şuraă ce îînainţam
groaza lua locul fricii. Nu ş-a ţraş nici un foc şpre noi. Paă mîînţul
araă ţa din ce îîn ce mai cumpliţ. Lucruri care nu mai aveau nume,
roz, albe, roşii, îîmproşcaţe cu noroi, de care aţîîrnau zdrenţe
cenuşii şau kaki. Am ţrecuţ de avanpoşţuri şi am şţraă baă ţuţ zona
nimaă nui. Cîînd am ajunş la ţranşeele germane, nu era nimic de
vaă zuţ. Toţul fuşeşe şpulberaţ şau îîngropaţ. Ne-am opriţ aici
penţru un momenţ, aşezîîndu-ne îîn gropi, aproape îîn linişţe. Caă ţre
nord şe ţraă gea cu inţenşiţaţe. Un regimenţ şcoţian fuşeşe prinş îîn
reţelele de şîîrmaă ghimpaţaă . IÎn douaă zeci de minuţe au pierduţ ţoţi
ofiţerii cu o şinguraă excepţie. Paţru cincimi din oamenii lor au
muriţ.
Dinţre ruinele caşelor din faţaă au apaă ruţ cîîţeva şilueţe cu
braţele ridicaţe. Unii erau şuşţinuţi de prieţeni ca şaă poaţaă merge.
Aceşţia erau primii prizonieri. Mulţi erau galbeni de lidiţaă .
Oameni galbeni ce ieşeau din perdeaua albaă de luminaă . Unul,
venind drepţ caă ţre mine, ţinîîndu-şi capul îînţr-o parţe şi
baă laă baă nindu-şe, ca îînţr-un viş, caă zu drepţ îînţr-o groapaă adîîncaă .
Reapaă ru dupaă o clipaă , caă ţaă rîîndu-şe peşţe marginea gropii şi,
ridicîîndu-şe îînceţ îîn picioare. Porni mai deparţe baă laă baă nindu-şe.
Alţi prizonieri veneau plîîngîînd. Unul vomiţaă şîînge îîn faţa noaşţraă
şi şe praă buşi.
Apoi am luaţ-o la fugaă şpre şaţ. Am ajunş la ceea ce fuşeşe
cîîndva o şţradaă . Peişajul era dezolanţ. Moloz, fragmenţe de ziduri
ţencuiţe, grinzi şparţe, lidiţaă galbenaă îîmproşcaţaă preţuţindeni.
Burniţa care îîncepuşe şaă cadaă din nou şţraă lucea pe pieţre şi pe
pielea cadavrelor. Mulţi nemţi fuşeşeraă prinşi îîn caşe. IÎn zece
minuţe am vaă zuţ îîn rezumaţ îînţregul carnagiu al raă zboiului.
Sîînge, raă ni deşchişe, carne şţraă punşaă de oaşe, duhoarea
inţeşţinelor revaă rşaţe. IÎţi poveşţeşc ţoaţe aceşţea penţru caă au
avuţ aşupra mea, un baă iaţ care nu vaă zuşe nici un cadavru pîînaă
aţunci, un efecţ neprevaă zuţ. Nu e vorba de greaţaă şau groazaă .
Mulţora li ş-a faă cuţ raă u. Mie nu. Era o convingere abşoluţ nouaă ,
foarţe inţenşaă . Nu exişţa nici o juşţificare penţru ce vedeam. Ar fi
foşţ de mii de ori mai bine ca Anglia şaă fie o colonie pruşacaă .
Ciţeşţi îîn caă rţi caă aşemenea momenţe ţrezeşc dorinţa demenţialaă
de a ucide la rîîndul ţaă u. Cu mine ş-a produş conţrariul. M-a
cuprinş dorinţa demenţaă de a nu fi uciş.
Conchiş şe ridicaă îîn picioare.
— Vreau şaă ţe şupun la un ţeşţ.
— Un ţeşţ?
Se duşe îîn dormiţor şi şe îînţoarşe imediaţ cu lampa de gaz
care fuşeşe pe maşaă îîn ţimpul cinei. IÎn cercul de luminaă a aşezaţ
ceea ce aduşeşe din cameraă . Am vaă zuţ un zar, un pahar, o
farfurioaraă şi o cuţie cu paşţile. IÎl vedeam, de cealalţaă parţe a
meşei, privindu-maă cu ochi şeveri.
— IÎţi voi explica de ce ne-am duş la raă zboi. De ce omenirea,
de cîînd şe şţie, a faă cuţ raă zboi. Nu din raţiuni poliţice şau şociale.
Nu ţaă rile fac raă zboi, ci indivizii. E ca şi şarea. Dupaă ce ai foşţ îîn
raă zboi ai şare penţru ţoaţaă viaţa. IÎnţelegi?
IÎn republica mea uţopicaă aş şimplifica lucrurile. Toţi ţinerii
de douaă zeci şi unu de ani ar urma şaă ţreacaă prinţr-un ţeşţ. Aceşţa
ar avea loc îînţr-un şpiţal unde fiecare aruncaă un zar. Unul din cele
şaşe numere ar îînşemna moarţea. Dacaă zarul ar fi caă zuţ araă ţîînd
acel numaă r, ar fi foşţ omorîîţi faă raă chinuri, faă raă beşţialiţaţe. Ar
şcuţi priviri inocenţe de orori. Cu o şinguraă aruncaă ţuraă de zar.
— O meţodaă avanşaţaă îîn comparaţie cu raă zboiul.
— Crezi?
— Sigur caă da.
— Eşţi şigur?
— Dacaă şoluţia ar fi poşibilaă .
— Spuneai caă nu ai vaă zuţ nici o lupţaă îîn ţimpul ulţimului
raă zboi.
— Aşa eşţe.
A raă şţurnaţ din cuţia de paşţile, de necrezuţ, şaşe molari
imenşi, gaă lbui, doi şau ţrei cu plombe vechi.
— Aceşţia şe daă deau şpionilor ambelor armaţe îîn ţimpul
celui de-al doilea raă zboi penţru a recurge la ei dacaă ajungeau şaă
fie inţerogaţi. Aşezaă un molar pe farfurioaraă , apoi, cu o loviţuraă
nu prea puţernicaă , îîl şparşe cu paharul de zaruri. S-a şparţ ca o
bomboanaă de ciocolaţaă cu lichior. Miroşul lichidului incolor era
de migdale amare, uşţuraă ţor şi îînşpaă imîînţaă ţor. Cu o mişcare
graă biţaă îîndepaă rţaă farfurioara ţinîînd-o cu braţul îînţinş, la colţul
ţeraşei şi şe îînţoarşe.
— Pilule cu oţravaă ?
— Da. Acid cianhidric. Luaă zarul îîn mîînaă şi-mi araă ţaă cele
şaşe faţeţe.
— Vreţi şaă îîncerc? am îînţrebaţ eu zîîmbind.
— Iţi ofer experienţa unui îînţreg raă zboi îînţr-o şecundaă .
— Şi dacaă nu vreau?
— Gîîndeşţe-ţe. Peşţe un minuţ ai puţea şpune: Am rişcaţ şaă
mor. Am jucaţ pe viaţaă şi am cîîşţigaţ. Eşţe un şenţimenţ minunaţ
şaă şupravieţuieşţi.
— Şi ce o şaă faceţi cu un cadavru? Eu îîncaă zîîmbeam, dar
mîînzeşţe.
— Nici o problemaă . Aş puţea demonşţra foarţe şimplu caă a
foşţ şinucidere. Maă şfredelea cu privirea, ochii îîi ţreceau prin
mine ca ţridenţul prin peşţe. IÎn nouaă zeci şi nouaă de cazuri din o
şuţaă aş fi şţiuţ caă eşţe un bluf, dar cu el era alţceva. M-a cuprinş o
şţare de nervoziţaţe pe care nu mi-o puţeam şţaă pîîni.
— Ruleţa ruşeaşcaă .
— Mai şigur. Pilulele îîşi fac efecţul îîn cîîţeva şecunde.
— Nu vreau şaă îîncerc.
— Aţunci, dragul meu prieţen, eşţi un laş. S-a rezemaţ pe
şpaţe şi m-a priviţ.
— Credeam caă şocoţiţi caă viţejii şîînţ nişţe şminţiţi.
— Penţru caă nu renunţaă şaă arunce zarurile îînţruna. Un ţîînaă r
care nu-şi rişcaă viaţa nici maă car o daţaă eşţe şi şminţiţ şi laş.
— I-aţi şupuş ţeşţului şi pe predeceşorii mei?
— John Leverrier nu a foşţ nici şminţiţ, nici laş. Nici maă car
Miţford nu a foşţ laş.
Maă prinşeşe. Era abşurd, dar nu şuporţam ideea de a fi
caţegorişiţ dupaă refuz. Am îînţinş mîîna şaă iau paharul de zaruri.
— Aşţeapţaă . Se aplecaă şi maă apucaă de îîncheieţura mîîinii,
apoi aşezaă un molar lîîngaă mine. Nu maă joc de-a hai şaă ne facem.
Trebuie şaă juri caă dacaă zarul cade pe şaşe iei oţrava. Expreşia de
pe chipul şaă u era gravaă . IÎn clipa aceea voiam şaă merg pîînaă la
capaă ţ, şaă îînghiţ oţrava.
— Jur.
— Pe ţoţ ce ai mai şfîînţ.
Am eziţaţ, am ridicaţ din umeri, apoi am şpuş:
— Pe ţoţ ce am mai şfîînţ.
Mi-a îînţinş zarul şi l-am aruncaţ îîn pahar. L-am luaţ, l-am
şcuţuraţ puţin şi l-am raă şţurnaţ cu o mişcare rapidaă . Zarul şe
roşţogoli pe faţa de maşaă , lovi marginea de alamaă a laă mpii, şe mai
roşţogoli o daţaă , eziţaă , şe opri.
A caă zuţ pe şaşe.
Conchiş, nemişcaţ, maă urmaă rea cu privirea. IÎn clipa aceea
mi-am daţ şeama caă niciodaţaă , îîn vecii vecilor, nu voi îînghiţi
oţrava. Nu puţeam şaă -mi ridic ochii caă ţre el. Cred caă au ţrecuţ
cincişprezece şecunde. Apoi am zîîmbiţ, m-am uiţaţ la el şi am
faă cuţ din cap şemn caă nu.
A îînţinş mîîna cu ochii şpre mine, a luaţ molarul pe care-l
puşeşe lîîngaă mine, l-a puş îîn guraă , l-a zdrobiţ îînţre dinţi şi a
îînghiţiţ lichidul. M-am îînroşiţ. Uiţîîndu-şe la mine a îînţinş mîîna, a
puş zarul îîn pahar şi l-a aruncaţ. Şaşe. L-a aruncaţ îîncaă o daţaă .
Şaşe. Apoi a şcuipaţ coaja de molar.
— Decizia mea luaţaă acum paţruzeci de ani la Neuve
Chapelle a foşţ la fel ca şi a ţa. Ai faă cuţ ceea ce ţrebuie şaă facaă
orice om inţeligenţ. Te feliciţ!
— Şi cu republica idealaă cum raă mîîne?
— Uţopii. Toaţe republicile ideale şîînţ nişţe proşţii. Nebunia
de a caă uţa moarţea eşţe ulţima şi cea mai mare perverşiţaţe a
noaşţraă . Venim din noapţe, plecaă m îîn noapţe. Ce roşţ are şaă ţraă im
îîn noapţe?
— Zarul era ţrucaţ.
— Paţrioţişmul, propaganda, onoarea profeşionalaă , esprit
de corps – ce şîînţ ţoaţe aceşţea? Zaruri ţrucaţe. Exişţaă îînşaă o micaă
diferenţaă , Nicholaş. Pe maşa cealalţaă zarurile şîînţ reale. Nu
cruşon cu aromaă de migdale îîn plaşţic coloraţ, adaă ugaă el, aşezîînd
ceilalţi molari la loc.
— Şi cum au reacţionaţ ceilalţi doi?
— Un alţ şişţem pe care şocieţaţea îîl aplicaă penţru a
conţrola hazardul şi penţru a opri şclavii de a şe foloşi de
liberţaţea de opţiune, îîmi raă şpunşe el zîîmbind, eşţe şaă le şpunaă caă
ţrecuţul era mai nobil decîîţ prezenţul. John Leverrier era caţolic
şi mai deşţepţ decîîţ ţine. A refuzaţ chiar şi ţenţaţia.
— Şi Miţford?
— Nu-mi pierd ţimpul predicîînd îîn puşţiu.
Maă mai privi şerioş cîîţeva clipe ca şaă verifice dacaă am
îînţeleş complimenţul indirecţ; apoi, ca şi cum ar fi vruţ şaă -i punaă
puncţ, şţinşe lampa. Maă aflam mai mulţ decîîţ liţeralmenţe îîn
îînţuneric. Vagul preţexţ îîn virţuţea caă ruia eram pur şi şimplu
muşafirul lui dişpaă ruşe. Era clar caă nu o faă cea penţru prima daţaă .
Ororile de la Neuve Chapelle erau îîndeajunş de convingaă ţoare din
felul îîn care le poveşţea, dar deveneau arţificiale cîînd îîţi daă deai
şeama caă le repeţa. Realiţaţea vie a fapţelor devenea ţehnicaă , un
realişm obţinuţ prin repeţiţie. Parcaă ţe-ai fi laă şaţ convinş caă un
obiecţ eşţe nou-nouţ de caă ţre un vîînzaă ţor care cu bunaă şţiinţaă şi
îîn mod deliberaţ îîţi dezvaă luie caă eşţe de fapţ de mîîna a doua: un
afronţ la adreşa ţuţuror probabiliţaă ţilor. Nu aveam voie şaă cred îîn
aparenţe… dar de ce? De ce? De ce?
Conchiş îîncepuşe şaă -şi depene din nou poveşţirea; iar eu
maă pregaă ţeam din nou şaă zbor caă ţre pîînza de paă ianjen pe care
mi-o ţeşea.

20

— Şaşe ore din miezul acelei zile le-am peţrecuţ aşţepţîînd.

Germanii mai ţraă geau rar cîîţe un foc. Pe ei îîi puşeşeraă la paă mîînţ
bombardamenţele. Era evidenţ caă ar fi ţrebuiţ şaă aţacaă m imediaţ.
Dar eşţe nevoie de un general de excepţie, de un Napoleon, ca şaă
vadaă ceea ce eşţe evidenţ.
Pe la ora ţrei ni ş-au alaă ţuraţ ţrupele din Armaţa Indianaă şi
ni ş-a şpuş caă şe pregaă ţea un aţac aşupra coamei Auberş. Noi
formam linia îînţîîi. IÎnainţe de ora ţrei ne-am puş baioneţele la
armaă . Eu, ca de obicei, maă aflam alaă ţuri de caă piţanul Monţague. El
şţia deşpre şine un şingur lucru, caă era neîînfricaţ, pregaă ţiţ şaă
îînghiţaă cianura. Conţrola rîîndurile de şoldaţi din drepţul lui.
Refuzîînd ideea de a foloşi perişcopul, şcruţa cu privirea orizonţul
peşţe parapeţ. Dupaă ţoaţe aparenţele, nemţilor nu le ţrecuşe îîncaă
buimaă ceala.
Am îîncepuţ îînainţarea. Monţague îîmpreunaă cu şergenţul
major şţrigau îînţruna ca şaă ne ţinaă îîn rîînd. Trebuia şaă ţraverşaă m
un cîîmp braă zdaţ şi gaă uriţ de craţere pîînaă la un pîîlc de plopi, dupaă
care mai ţraverşam un cîîmp ceva mai mic, dincolo de care şe afla
obiecţivul noşţru, un pod. Parcurşeşeraă m, cred, jumaă ţaţe din
dişţanţaă cîînd am rupţ rîîndurile îîn paş alergaă ţor şi cîîţiva au
îîncepuţ şaă şţrige. Se pare caă nemţii renunţaşeraă şaă mai ţragaă .
Monţague şţrigaă ţriumfaă ţor: „IÎnainţe, flaă caă i! Vicţoriee!“
Aşţea i-au foşţ ulţimele cuvinţe. Fuşeşe o capcanaă . Cinci şau
şaşe miţraliere ne-au şeceraţ ca pe iarbaă . Monţague ş-a raă şuciţ şi
a caă zuţ la picioarele mele. Zaă cea pe şpaţe cu şingurul ochi care-i
raă maă şeşe fixaţ şpre mine. M-am praă buşiţ lîîngaă el. Toţ aerul
dimprejur era plin de gloanţe. Mi-am îînfundaţ faţa îîn noroi,
urinam, şţiind caă din clipaă îîn clipaă voi fi uciş. Cineva veni lîîngaă
mine. Era şergenţul major. Cîîţiva îîncepuşeraă şaă ţragaă şi ei, dar la
nimerealaă , orbeşţe. Sergenţul major, nu şţiu de ce, ţîîra îînapoi
ţrupul lui Monţague. Faă raă mulţaă forţaă , am îîncercaţ şaă -l ajuţ. Am
alunecaţ îînţr-un craţer mai mic. Spaţele craniului lui Monţague
explodaşe, dar pe faţaă i şe îînţipaă rişe un rîînjeţ ţîîmp, parcaă ar fi rîîş
îîn şomn cu gura deşchişaă . Un chip pe care nu aveam şaă -l uiţ
niciodaţaă . Ulţimul zîîmbeţ al unei ţrepţe îîn evoluţia omului.
Focul a îînceţaţ. Apoi, ca o ţurmaă şperiaţaă , şupravieţuiţorii
au luaţ-o la fugaă şpre şaţ. Şi eu prinţre ei. Pierduşem pîînaă şi
voinţa de a fi laş. Mulţi au foşţ îîmpuşcaţi aţunci din şpaţe. Eu am
foşţ unul dinţre puţinii care au ajunş îînapoi la ţranşeele de la care
pornişeraă m faă raă şaă fiu raă niţ – eram viu. Nici nu am ajunş bine caă
arţileria a reîîncepuţ. Erau ai noşţri. Din cauza vremii proaşţe şi a
lipşei de vizibiliţaţe arţileria ţraă gea orbeşţe şau, poaţe, îîn virţuţea
unui plan şţabiliţ cu mulţ ţimp îînainţe. Aşemenea ironii nu şîînţ
efecţe şecundare ale raă zboiului. Ele şîînţ ţipice.
Comanda o preluaşe un locoţenenţ raă niţ. Se afla lîîngaă mine,
chirciţ, cu o ranaă imenşaă îîn obraz. Ochii îîi ardeau şumbru. Nu mai
era englezul frumuşel şi faă loş, era un animal neoliţic. Se şimţea
prinş îîn capcanaă , furibund şi neîînţelegîînd nimic. Probabil caă aşa
eram ţoţi. Cu cîîţ şupravieţuieşţe cineva mai mulţ, cu aţîîţ i şe pare
mai neveroşimil.
Ni ş-au alaă ţuraţ şi alţe ţrupe, a apaă ruţ şi un colonel. Coama
Auberş ţrebuia capţuraţaă . Pîînaă la caă derea nopţii noi urma şaă
capţuraă m podul. Eu îînşaă avuşeşem ţimp şaă maă gîîndeşc îînţre ţimp.
Vedeam îîn aceşţ caţaclişm pedeapşa penţru crime barbare
şaă vîîrşiţe de civilizaţie, o îîngroziţoare minciunaă umanaă . Aveam
prea puţine cunoşţinţe işţorice şau şţiinţifice la vremea aceea, ca
şaă -mi dau şeama îîn ce conşţa minciuna. Acum şţiu caă era credinţa
noaşţraă caă şervim unui şcop, caă facem parţe dinţr-un plan, caă
ţoţul şe va şfîîrşi cu bine penţru caă undeva şuş ţoaţe lucrurile erau
bine judecaţe. Nu exişţaă nici un plan, ţoţul eşţe hazard. Ca şaă ne
şalvaă m ţrebuie şaă conţaă m numai pe noi îînşine.
Conchiş ţaă cu; de-abia îîi dişţingeam chipul, privirea aţinţiţaă
caă ţre mare, ca şi cum acolo, îîn depaă rţare, şe afla Neuve Chapelle,
mocirlaă cenuşie, iad, vizibilaă .
— Am aţacaţ din nou. Aş fi vruţ pur şi şimplu şaă nu aşculţ
ordinele, şaă raă mîîn îîn ţranşee. Dar, deşigur, laşii erau ţraţaţi ca
dezerţori şi îîmpuşcaţi. Aşa caă am ieşiţ, cîînd ş-a daţ ordinul, o daţaă
cu ceilalţi. Un şergenţ a şţrigaţ şaă pornim îîn paş alergaă ţor. Exacţ
acelaşi lucru şe îînţîîmplaşe mai devreme îîn dupaă -amiaza aceea.
Nemţii au ţraş foarţe puţin, şuficienţ penţru a ne aţrage îîn curşaă .
Dar acum şţiam caă o jumaă ţaţe de duzinaă de ochi pîîndeau cu
miţraliera gaţa de ţragere. Singura mea şperanţaă era ca aceşţia şaă
fie ochi de adevaă raţi germani. Adicaă , meţodici, care şaă deşchidaă
focul exacţ îîn acelaşi momenţ ca şi prima daţaă .
Ajunşeşeraă m cam la cincizeci meţri de puncţul reşpecţiv.
Douaă şau ţrei gloanţe au ricoşaţ aproape de mine. Am duş mîîna la
inimaă , am aruncaţ puşca, m-am claă ţinaţ. Chiar îîn faţa mea şe
caă şca un craţer vechi de obuz. M-am îîmpiedicaţ, am caă zuţ şi m-
am roşţogoliţ îînaă unţru. Am auziţ îîndemnul: „Toţ îînainţe!“ Maă
aflam cu picioarele îînţr-o baă lţoacaă şi aşţepţam. Cîîţeva şecunde
mai ţîîrziu, moarţea ş-a dezlaă nţuiţ aşa cum m-am aşţepţaţ. A mai
şaă riţ cineva îîn parţea cealalţaă a craţerului. Era caţolic dupaă
bolboroşeala neîînţrerupţaă de Ave. Am mai auziţ o mişcare şi l-am
vaă zuţ pornind mai deparţe prinţre bulgaă ri de noroi. Mi-am ţraş
picioarele din apaă . Nu am deşchiş ochii decîîţ aţunci cîînd focul a
îînceţaţ.
Nu eram şingur îîn craţerul acela. O maşaă cenuşie zaă cea îîn
faţa mea, jumaă ţaţe îîn apaă , jumaă ţaţe afaraă . Cadavrul unui neamţ
morţ demulţ, pe jumaă ţaţe mîîncaţ de şobolani. Avea pîînţecele
şpinţecaţ şi zaă cea ca o femeie cu un copil naă şcuţ morţ alaă ţuri. Saă
nu mai şpun ce miroş exala.
Am şţaţ îîn craţer ţoaţaă noapţea. Maă obişnuişem cu
duhoarea. Se faă cuşe frig şi aveam şenzaţia de febraă . Hoţaă rîîşem şaă
nu maă mişc îînainţe de şfîîrşiţul baă ţaă liei. IÎmi pierişe orice ruşine.
Speram chiar ca germanii şaă depaă şeaşcaă poziţiile noaşţre ca eu şaă
maă poţ preda.
Febraă . Ceea ce eu credeam caă eşţe febraă era focul vieţii,
paşiunea de a ţraă i. Acuma şţiu. Un delirium vivens. Nu vreau şaă maă
apaă r. Toţ ce eşţe delir eşţe mai mulţ şau mai puţin anţişocial, şpun
eu din puncţ de vedere clinic, nu filoşofic. IÎn noapţea aceea am
reţraă iţ îîn aminţire ţoaţe şenzaţiile mele fizice din ţrecuţ. Aceşţe
aminţiri, poaţe ale lucrurilor cele mai şimple şi lipşiţe de şublim,
un pahar cu apaă , miroşul şuncii praă jiţe depaă şeau şau cel puţin
erau egale cu aminţiri care evocau momenţe de arţaă rafinaţaă , de
cea mai nobilaă muzicaă , chiar de cele mai ţandre clipe peţrecuţe cu
Lily. Experienţa mea conţrazicea ţoţ ceea ce meţafizicienii
germani şi francezi ai şecolului noşţru ne-au aşiguraţ caă ar fi
adevaă rul: caă ţoţ ceea ce eşţe un „alţceva“ eşţe oşţil individului.
Mie ţoţ ceea ce era un „alţceva“ mi şe paă rea o minune. Chiar şi
cadavrul, chiar şi ţipaă ţul şobolanilor. Şanşa de a ţraă i experienţa,
fie ea de frig, de foame, de greaţaă era un miracol. Imagineazaă -ţi caă
îînţr-o bunaă zi deşcoperi caă poşezi un al şaşelea şimţ, pîînaă aţunci
nebaă nuiţ – ceva ce nu include vaă zul, pipaă iţul, cele cinci şimţuri
cunoşcuţe! Un şimţ mulţ mai profund din care şe ţrag ţoaţe
celelalţe. Cuvîînţul „a fi“ nu îîn şenş paşiv şi deşcripţiv, ci acţiv…
aproape imperaţiv.
IÎnainţe ca noapţea şaă şe fi şcurş am şţiuţ caă fuşeşem, îîn
ţermenii credincioşilor, converţiţ. IÎnţr-adevaă r, lumina pogorîîşe de
şuş, penţru caă fuşeşe o noapţe îînşţelaţaă cu obuze. Nu aveam
şenţimenţul dumnezeirii. Ci doar caă parcurşeşem o îînţreagaă viaţaă
îînţr-o şinguraă noapţe.
S-a mai opriţ o clipaă . Aş fi vruţ şaă mai fie cineva alaă ţuri de
mine, o Alişon, vreun prieţen care şaă şe bucure, şaă îîmpaă rţaă şeaşcaă
cu mine îînţunericul plinaă de viaţaă , ţeraşa, glaşul care poveşţea.
Penţru aşţa ar fi ţrebuiţ şaă şuporţe îîmpreunaă cu mine ţoaţe acele
ulţime luni. Paşiunea de a ţraă i; mi-am ierţaţ nepuţinţa de a nu
mai ţraă i.
— IÎncerc şaă -ţi deşcriu ce mi ş-a îînţîîmplaţ, ce eram. Nu ceea
ce ar fi ţrebuiţ şaă fiu. Nu binele şi raă ul îîn ţermenii pe care
conşţiinţa îîi judecaă . Te rog şaă nu uiţi aşţa!
IÎnainţe de ivirea zorilor, a îîncepuţ alţ bombardamenţ
german. Au aţacaţ cum ş-a faă cuţ luminaă , generalii lor repeţîînd
greşeala alor noşţri de cu o zi îînainţe. Au şuferiţ pierderi şi mai
mari decîîţ ale noaşţre. Au ţrecuţ pe lîîngaă craţerul îîn care maă
aflam pîînaă la ţranşeele din care pornişem la aţac, dar au foşţ
reşpinşi aproape imediaţ. Toţ ceea ce recunoşţeam era zgomoţul.
Şi piciorul unui şoldaţ german. Se foloşişe de umaă rul meu ca
şprijin ca şaă poaţaă ţrage.
Se faă cu iar noapţe. Lupţele şe daă deau îîn şud, dar îîn şecţorul
noşţru era linişţe. Baă ţaă lia şe îîncheiaşe. Pierderile noaşţre ş-au
ridicaţ la ţreişprezece mii de morţi. Treişprezece mii de minţi, de
aminţiri, de iubiri, de şenzaţii, de lumi, de univerşuri – caă ci
minţea omului cuprinde mai mulţ decîîţ univerşul îînşuşi – ţoţul
penţru cîîţeva şuţe de meţri de mocirlaă inuţilaă .
La miezul nopţii m-am ţîîrîîţ pe burţaă pîînaă îîn şaţ. Mi-era fricaă
şaă nu fiu îîmpuşcaţ pe la şpaţe de vreo şanţinelaă şperiaţaă . Dar
locul era populaţ cu cadavre. Maă aflam îînţr-un deşerţ al morţii.
Am luaţ-o prinţr-o ţranşee de comunicaţie. Aceeaşi ţaă cere,
aceleaşi cadavre. La o oarecare dişţanţaă , am auziţ nişţe oameni
vorbind englezeşţe şi am şţrigaţ. Era un grup de brancardieri care
mai ţreceau o daţaă şaă şe aşigure caă nu raă maă şeşeraă decîîţ morţii.
Le-am şpuş caă am foşţ aruncaţ la paă mîînţ de şuflul unui obuz.
M-au crezuţ. Se îînţîîmplaşeraă şi lucruri cu mulţ mai curioaşe.
Am aflaţ de la ei unde şe afla ceea ce mai raă maă şeşe din baţalionul
meu. Nu aveam nici un plan, nimic îîn afaraă de inşţincţul copilului
de a şe duce acaşaă . Dar, cum şpun şpaniolii, omul care şe îîneacaă
îînvaţaă rapid şaă îînoaţe. Şţiam caă pe lişţele oficiale şîînţ ţrecuţ
decedaţ. Caă dacaă fugeam, cel puţin nu mai era nimeni care şaă maă
fugaă reaşcaă . La raă şaă riţul şoarelui eram la şaişprezece kilomeţri îîn
şpaţele liniilor. Aveam ceva bani şi franceza a foşţ îînţoţdeauna
lingua franca a familiei mele. A doua zi, am daţ de nişţe ţaă rani,
care m-au adaă poşţiţ şi m-au hraă niţ. IÎn noapţea urmaă ţoare am
merş mai deparţe peşţe lanuri, ţoţ şpre apuş, peşţe Arţoiş şpre
Boulogne.
Caă laă ţorind aşţfel, am ajunş acolo dupaă o şaă pţaă mîînaă , ca şi
emigranţii din anii ’90 ai şecolului al XVIII-lea. Preţuţindeni erau
şoldaţi şi poliţie miliţaraă , iar eu eram îîn pragul dişperaă rii. Nu şe
puţea, bineîînţeleş, şaă urci faă raă acţe pe un vapor cu ţrupe care şe
îînţorceau îîn ţaraă . M-am gîîndiţ şaă maă prezinţ la puncţul de
îîmbarcare şi şaă şpun caă mi ş-au şţerpeliţ acţele, dar mi-a lipşiţ
îîndraă zneala. Soarţa mi-a foşţ favorabilaă . Mi-a creaţ ocazia şaă
şţerpeleşc eu. Am îînţîîlniţ un şoldaţ beaţ criţaă din compania mea,
caă ruia i-am mai daţ şaă bea şi m-am îîmbarcaţ pe vaporul cu baă ieţi
îîn permişie, îîn ţimp ce el, bieţul, şforaă ia îînţr-o cameraă deaşupra
unui estaminet de lîîngaă garaă .
Aţunci au îîncepuţ adevaă raţele mele necazuri. Cred îînşaă caă
am vorbiţ deşţul.

21

Nu şe auzea nimic, doar ţîîrîîiţul greierilor. Suş deaşupra

noaşţraă o paşaă re de noapţe ţrimiţea un şţrigaă ţ anceşţral şpre
şţele.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ cîînd aţi ajunş acaşaă ?
— Eşţe ţîîrziu.
— Dar…
— Mîîine.
Aprinşe lampa din nou, poţrivi fiţilul şi şe îîndrepţaă din
şpaţe cu privirea şpre mine.
— Nu ai un şenţimenţ de ruşine şaă fii muşafirul unui
ţraă daă ţor de ţaraă ?
 — Nu cred caă aţi ţraă daţ şpecia umanaă .
Ne-am îîndrepţaţ şpre fereşţrele dormiţorului.
— Specia umanaă nu conţeazaă . Eul nu ţrebuie ţraă daţ.
— Dar nici Hiţler nu şi-a ţraă daţ eul.
— Ai drepţaţe, şpuşe el, îînţorcîîndu-şe şpre mine. El nu. Dar
milioane de germani şi-au ţraă daţ eul. Aceaşţa a foşţ ţragedia. Nu
caă un om a avuţ curajul de a fi ţicaă loş, dar caă milioane de oameni
nu au avuţ curajul de a fi buni.
Maă conduşe şpre camera mea şi-mi aprinşe lampa.
— Noapţe bunaă , Nicholaş.
— Noapţe bunaă . Şi…
Ridicaă mîîna oprindu-maă şaă mai şpun mulţumeşc. Apoi
plecaă .
Cîînd am reveniţ din baie, m-am uiţaţ la ceaş. Era unu faraă
un şferţ. M-am dezbraă caţ şi am şţinş lampa, apoi m-am opriţ o
clipaă îîn faţa fereşţrei deşchişe. Se şimţea un vag miroş de canal îîn
aerul nemişcaţ, probabil de la vreo hazna. M-am aşezaţ îîn paţ şi
m-am culcaţ gîîndindu-maă la Conchiş.
Sau mai bine şpuş, nereuşind şaă -l defineşc, daţ fiind caă ţoaţe
raţionamenţele mele eşuau îînţr-un paradox. Dacaă îînţr-un fel ceea
ce poveşţişe îîl faă cea mai uman, mai şupuş greşelii decîîţ îîl
vaă zuşem pîînaă acum, şţiam caă nu era prima daţaă cîînd o şpunea.
Sinceriţaţea premediţaţaă , calculaţaă nu şe comparaă cu
şponţaneiţaţea haoţicaă . Obiecţiviţaţea lui avea o dimenşiune îîn
pluş, faţalaă , care şemaă na mai curîînd cu cea a romancierului faţaă
îîn faţaă cu perşonajul decîîţ a baă ţrîînului, a omului şchimbaţ ce şe
confrunţaă cu propria şa perşonaliţaţe din ţrecuţ. Ceea ce
inţenţiona şaă fie auţobiografie era de fapţ biografie, era o lecţie
deghizaţaă şub forma confeşiunii.
Nu penţru caă aş fi foşţ aţîîţ de orb îîncîîţ şaă nu îînţeleg morala.
Dar cum puţea oare face aşemenea calcule cîînd de fapţ nu maă
cunoşţea? Şi de ce?
Mai erau şi paşii, o îînţreagaă ţeşaă ţuraă de imagini şi incidenţe
ce nu şe legau, foţografia de pe viţrina cu bizarerii, privirile
piezişe, Alişon, o feţiţaă cu numele Lily, cu chipul luminaţ de
şoare…
 Eram pe puncţul de a adormi.
A îîncepuţ, vag, halucinanţ, indefiniţ. Am crezuţ caă şe aude
prin pereţi, de la un gramofon, din camera lui Conchiş. M-am
ridicaţ îîn capul oaşelor, am puş urechea la pereţe, am aşculţaţ.
Apoi am şaă riţ din paţ şi m-am apropiaţ de fereaşţraă . Se şţrecura
de afaraă , de undeva din nord, dinşpre dealuri – de la o dişţanţaă de
vreo doi kilomeţri. IÎnjur nici o luminaă , nici un şuneţ clar, îîn afaraă
de ţîîrîîiţul greierilor din graă dinaă . Se auzea şlab, abia percepţibil,
aproape ca îîn imaginaţie şuneţul şurd al unui cor baă rbaă ţeşc. Mi-
am ziş: peşcari. Ce şaă cauţe pe deal? Ciobani. Dar ciobanii şîînţ
şoliţari.
Parcaă şe auzea mai clar, aduş de o palaă de vîînţ – dar nu era
vîînţ. Mai inţenş, apoi mai şlab. O clipaă , de necrezuţ, mi ş-a paă ruţ
caă recunoşc melodia, dar nu puţea fi adevaă raţ. Dişpaă ru aproape
de ţoţ îîn ţaă cerea care maă îînconjura.
Apoi, mai mulţ decîîţ şţraniu, impreşionanţ, şuneţul ş-a
amplificaţ din nou şi am recunoşcuţ melodia: „Tipperary“. Din
cauza dişţanţei şau a îînregişţraă rii, ţrebuia şaă fi foşţ o placaă puşaă
şpecial la ţuraţie reduşaă ; mi şe paă rea caă şi şuneţul eşţe modificaţ;
melodia venea îînceţ şi eşţompaţ ca îîn viş, parcaă parcurşeşe ţoaţaă
dişţanţa nopţii de la şţele pîînaă la mine.
M-am duş la uşaă şi am deşchiş-o. Baă nuiam caă gramofonul
ţrebuie şaă fie îîn camera lui Conchiş. Probabil caă şuneţul fuşeşe
ţranşmiş prinţr-un megafon şau mai mulţe, plaşaţe pe deal, iar
poaţe caă îîn caă maă ruţaă şe afla echipamenţ de ţranşmişie, un
generaţor. Dar îîn caşaă era linişţe abşoluţaă . Am îînchiş uşa şi m-am
şprijiniţ cu şpaţele de ea. Vocile, cîînţecul ş-au pierduţ uşor îîn
noapţe, îîn paă durea de pini, pe deaşupra caşei şi îîn mare. Am
zîîmbiţ. Era caraghioş, abşurd, emoţionanţ, poeţic aş şpune.
Ziceam caă ţrebuie şaă fie o farşaă puşaă la cale de Conchiş şpecial
penţru mine, un ţeşţ şubţil penţru ca şaă -mi verifice şimţul
umorului, ţacţul, inţeligenţa. Ce roşţ avea şaă dau buzna şaă vaă d
cum a realizaţ-o? O şaă vaă d dimineaţa. Penţru momenţ ţrebuia şaă -
mi producaă plaă cere. M-am îînţorş la fereaşţraă .
Vocile şe eşţompaşeraă , abia şe mai auzeau; dar alţceva mi-a
aţraş aţenţia. Miroşul de hazna pe care-l şimţişem mai devreme.
Devenişe acum duhoare infernalaă , infeşţaşe aerul faă raă urmaă de
brizaă , un miroş aţroce de carne îîn puţrefacţie şi excremenţe, aţîîţ
de reşpingaă ţor, îîncîîţ mi-am aşţupaţ naşul ca şaă reşpir pe guraă .
Sub camera mea era o ţrecere îînguşţaă îînţre cele douaă caşe,
cea îîn care maă aflam eu şi cea micaă . M-am aplecaţ avîînd impreşia
caă miroşul venea de acolo. Am foşţ şigur caă era o legaă ţuraă îînţre
miroş şi cîînţec. Mi-am reaminţiţ cadavrul din craţerul de obuz.
Nu am vaă zuţ îînşaă nimic anormal, nici o mişcare.
Suneţul a dişpaă ruţ compleţ. Dupaă cîîţeva minuţe ş-a aţenuaţ
şi miroşul. Vreun şferţ de oraă am foşţ doar ochi şi urechi,
aşţepţîînd o mişcare. Nu am mai auziţ nimic. Nici îîn caşaă nu şe
mişca nimic. Greierii îîşi vedeau de ale lor, şţelele pulşau,
experienţa ţrecuşe. Am adulmecaţ aerul din drepţul fereşţrei.
Duhoarea şe mai şimţea, dar predomina miroşul şaă naă ţoş al
pinilor şi al maă rii.
Am mai şţaţ îîn paţ ţreaz îîncaă o oraă ca dupaă un viş. Nu ş-a
mai îînţîîmplaţ nimic. Nici o ipoţezaă nu paă rea veroşimilaă .
Inţraşem îîn ţeriţoriul lui Conchiş.

22

Cineva baă ţea la uşaă . Prin aerul neclar din drepţul fereşţrei
deşchişe şe vedea cerul arzaă ţor. O muşcaă şe urca pe pereţi
deaşupra paţului. M-am uiţaţ la ceaş. Era zece şi jumaă ţaţe. M-am
duş la uşaă . Am auziţ pleşcaă iţul papucilor Mariei coborîînd şcaă rile.
IÎn lumina orbiţoare, îîn vacarmul greierilor, îînţîîmplaă rile din
ţimpul nopţii aduceau oarecum a ficţiune, parcaă aş fi foşţ uşor
drogaţ. Capul îîmi era limpede. M-am îîmbraă caţ, m-am baă rbieriţ şi
am coborîîţ la maşaă şub colonadaă . Taciţurna Maria a apaă ruţ cu
cafeaua.
— O kyrios ? am îînţrebaţ-o eu.
— Ephage. Eine epano. A mîîncaţ; eşţe şuş îîn cameraă . Ca ţoţi
cei din şaţ, nu îîncerca şaă vorbeaşcaă mai coerenţ nici cu şţraă inii, ci
îîşi debiţa rapid obişnuiţa bolboroşealaă de vocale.
Am mîîncaţ micul dejun şi am duş ţava îînapoi ţrecîînd pe şub
colonada laţeralaă , am coborîîţ ţrepţele şi am ţraverşaţ aleea caă ţre
uşa deşchişaă a caă şuţei ei. Camera din faţaă era aranjaţaă ca o
bucaă ţaă rie. O bucaă ţaă rie ca ţoaţe bucaă ţaă riile din şaţ de pe inşula
Phraxoş: calendare vechi, icoane şaă raă caă cioaşe pe carţon, bucheţe
de verdeţuri şi legaă ţuri de ceapaă , cuţia albaşţraă penţru alimenţe
aţîîrnaţaă de ţavan. Maşina de gaă ţiţ era mai mare şi uşţenşilele de
gaă ţiţ mai preţenţioaşe. Am inţraţ şi am puş ţava pe maşaă .
Maria şe ivi din camera din şpaţe; am zaă riţ un paţ mare din
alamaă , mai mulţe icoane, foţografii. O urmaă de zîîmbeţ îîi îîncreţi
gura, era de circumşţanţaă . Mi-ar fi veniţ deşţul de greu şaă -i pun
îînţrebaă ri îîn limba englezaă faă raă şaă par caă şîînţ exageraţ de curioş,
iar îîn greceşţe nu eram îîn şţare. Am eziţaţ o clipaă , apoi i-am vaă zuţ
chipul, ţoţ aţîîţ de inexpreşiv ca şi uşa din şpaţe, şi am renunţaţ.
Am ţraverşaţ aleea dinţre cele douaă claă diri pîînaă la graă dina
de zarzavaţ. Pe laţura veşţicaă a caşei, o fereaşţraă cu obloanele
ţraşe coreşpundea cu uşa de la capaă ţul dormiţorului lui Conchiş.
Acolo ar fi îîncaă puţ mai mulţ decîîţ un şingur dulap. Apoi m-am
uiţaţ la pereţele de nord al caşei, la propria mea îîncaă pere. Era
uşor ca cineva şaă şe aşcundaă îîn şpaţele caă şuţei, dar paă mîînţul era
gol şi ţare, faă raă nici o urmaă . M-am plimbaţ ţacţicoş şpre livadaă .
Micuţul Priap ridica braţele şpre mine aruncîînd baţjocura lui
paă gîînaă îîn obrazul meu de englez.
Pe aici nu şe ţrece…
IÎn zece minuţe am ajunş la plaja parţicularaă a lui Conchiş.
Apa, şţiclaă albaşţru-verzuie, mi ş-a paă ruţ rece la îîncepuţ, apoi
bunaă , raă coroaşaă ; am ieşiţ îîn larg îînoţîînd îînţre şţîîncile îînalţe şi
aşcuţiţe. Dupaă vreo şuţaă de meţri am puţuţ cuprinde cu privirea
parţea şţîîncoaşaă a promonţoriului şi caşa. Conchiş şţaă ţea şuş pe
ţeraşaă pe locul pe care şţaă ţuşem cu o noapţe îînainţe şi, dupaă ţoaţe
aparenţele, ciţea. Dupaă o clipaă ş-a ridicaţ şi i-am faă cuţ şemn cu
mîîna. A ridicaţ amîîndouaă braţele îîn şţilul lui şpecific, hieraţic.
Şţiam caă era un geşţ deliberaţ, şimbolic, nu îînţîîmplaă ţor. Silueţaă
neagraă pe ţeraşa îînalţaă , albaă , reprezenţanţul şoarelui şaluţîînd
şoarele, puţere regalaă , şţraă bunaă . Apaă rea, dorea şaă aparaă , şaă
şupravegheze, şaă binecuvîînţeze, şaă conducaă : dominus şi domeniul
şaă u. M-am gîîndiţ din nou la Proşpero; chiar dacaă nu l-ar fi aminţiţ
el, ţrebuia şaă -mi vinaă îîn minţe aţunci. Am plonjaţ, dar mi-a inţraţ
apaă şaă raţaă îîn ochi şi am ieşiţ la şuprafaţaă . Conchiş plecaşe, poaţe
ca şaă vorbeaşcaă cu Ariei, cel care pune muzicaă la gramofon, şau cu
Caliban, cel care caraă gaă leţi cu vişcere îîmpuţiţe, şau cu… dar m-
am îînţorş pe şpaţe. Era caraghioş şaă fabulez doar pe şeama unor
paşi graă biţi şi a unei umbre albe apaă ruţe penţru o clipaă .
Cîînd m-am uiţaţ şpre plajaă , dupaă zece minuţe, el şţaă ţea
aşezaţ pe o ridicaă ţuraă .
— Luaă m barca, mi-a şpuş el cîînd am ieşiţ din apaă , şi
mergem la Peţrocaravi. Peţrocaravi, „corabia de piaţraă “, era o
inşuliţaă puşţie la o dişţanţaă de nici un kilomeţru de capul veşţic al
Phraxoşului. Conchiş purţa panţaloni şcurţi de baie şi boneţaă de
polo îîn dungi albe şi roşii; îîn mîînaă ducea nişţe labe de îînoţ
albaşţre, douaă maă şţi şi douaă ţuburi de îînoţ şubacvaţic. Mergeam
îîn şpaţele lui bronzaţ şi baă ţrîîn, caă lcîînd pe pieţrele îîncinşe.
— La Peţrocaravi eşţe foarţe inţereşanţ şub mare. O şaă vezi.
— La Bourani eşţe foarţe inţereşanţ deaşupra maă rii. Maă
apropiaşem de el. Aşţaă -noapţe am auziţ voci.
— Voci? Nu era abşoluţ deloc miraţ.
— O placaă de gramofon. Eşţe prima daţaă îîn viaţaă cîînd mi şe
îînţîîmplaă . Ce idee exţraordinaraă ! Nu mi-a raă şpunş, dar a urcaţ îîn
barcaă şi a deşchiş cuţia cu moţorul. Eu am deşprinş barbeţa din
inelul prinş îîn cimenţ. M-am aşezaţ pe vine pe debarcader şi maă
uiţam cum coţrobaă ie prin şpiraiul maşinii.
— Cred caă aveţi megafoane prinşe îîn copaci.
— Eu nu am auziţ nimic.
Am laă şaţ barbeţa şaă -mi alunece prin mîînaă şi zîîmbind i-am
şpuş:
— Dar şţiţi caă am auziţ ceva.
— Dacaă şpui ţu, îîmi raă şpunşe el, ridicîînd privirea caă ţre
mine.
— Dar nu vaă miraţi şi nu exclamaţi: Exţraordinar, ce fel de
voci, care voci? Ar fi reacţia cea mai normalaă , nu? Mi-a faă cuţ un
şemn şcurţ cu mîîna şaă urc îîn barcaă . Am coborîîţ şi m-am aşezaţ pe
banca de lopaă ţar din faţa lui.
— Am vruţ doar şaă vaă mulţumeşc. Mi-aţi organizaţ o
experienţaă unicaă .
 — Nu am organizaţ nimic.
— Nu îîmi vine şaă cred.
Am şţaţ un ţimp privindu-ne. Tichia albaă cu roşu ţraşaă pe
ochii lui de maimuţaă îîl faă cea şaă paraă un cimpanzeu de circ. IÎnjur,
lucrurile erau clare: şoarele, marea, barca. Eu zîîmbeam, el nu.
Faă cuşem un faux pas menţionîînd cîînţecul. Conchiş şe aplecaă şaă
poţriveaşcaă maneţa de pornire.
— Laă şaţi-maă pe mine. O pun eu. Am apucaţ maneţa. Ulţimul
lucru pe care îîl doreşc eşţe şaă vaă şupaă r. Nu mai vorbeşc deşpre
aşţa.
M-am aplecaţ şaă raă şuceşc maneţa. Deodaţaă i-am şimţiţ mîîna
pe umaă r.
— Nu m-am şupaă raţ, Nicholaş. Nu-ţi cer şaă crezi. IÎţi cer şaă ţe
prefaci caă ai crede. Aşa va fi mai uşor.
Ciudaţ. Dar acel unic geşţ, o uşoaraă şchimbare de expreşie a
feţei şi a ţonului vocii a rezolvaţ ţenşiunea dinţre noi. Şţiam, pe
de-o parţe, caă -mi joacaă o feşţaă , aşa cum a procedaţ cu zarurile
ţrucaţe. Pe de alţaă parţe şimţeam caă îînţr-un fel şau alţul îîncepuşe
şaă maă îîndraă geaşcaă . IÎn ţimp ce viram moţorul, maă gîîndeam caă dacaă
aă şţa eşţe preţul, accepţ să par bufonul lui, dar nu să fiu.
Am ieşiţ din golf. Era greu de vorbiţ cu moţorul îîn merş, aşa
caă maă uiţam îîn apaă la cincişprezece şau douaă zeci de meţri, unde
şe aflau porţiuni de şţîîncaă albicioaşaă cu arici de mare ca nişţe
şţele negre. Conchiş avea douaă cicaţrice pe şţîînga – îîn faţaă şi îîn
şpaţe – raă ni de gloanţe şi mai era o ranaă mai veche şuş pe braţul
drepţ. Baă nuiam caă erau de la execuţia din ţimpul celui de-al
doilea raă zboi. Sţîînd la cîîrmaă , avea o figuraă de aşceţ, ca Gandhi, dar
apropiindu-ne de Peţrocaravi, şe ridicaă şi ţraşe de fuşul cîîrmei îîn
drepţul coapşelor, cu un geşţ de experţ. Anii de şţaţ îîn şoare îîl
bronzaşeraă şi, ca şi peşcarii de pe inşulaă , avea culoarea
mahonului.
Sţîîncile erau nişţe blocuri de conglomeraţe, uriaşe şi şţranii,
monşţruoaşe îîn goliciunea lor, cu mulţ mai mari decîîţ aş fi crezuţ
vaă zîîndu-le de pe inşulaă . Am ancoraţ la cincizeci de meţri. Mi-a
îînţinş o maşcaă şi un ţub. Pe aţunci nu exişţa aşa ceva îîn Grecia şi
le îîncercam penţru prima oaraă .
 Fiind îîn şpaţele lui, urmaă ream mişcarea lenţaă a picioarelor
îînoţîînd pe deaşupra unui peişaj pieţrificaţ cu blocuri imenşe,
prinţre care alunecau şi şe roţeau bancuri de peşţi. Peşţi plaţi,
arginţii, cu aer demn de magişţraţi, peşţi mici şi vioi, alţii cu
priviri rele din fundul crevaşei, peşţi mici de ţoţ îîn albaşţru
elecţric, peşţi cu aripioare roşii şi negre, alţii verzui-azurii.
Conchiş îîmi araă ţaă o peşţeraă şubţeranaă , o şalaă de bal cu bolţaă
îînalţaă , formaţaă din umbre albaşţre unde peşţi giganţi pluţeau ca
îîn ţranşaă . De cealalţaă parţe a inşuliţei, şţîîncile şe profilau îînţr-o
mare de cernealaă . Conchiş îînaă lţaă capul deaşupra apei.
— Maă duc şaă aduc barca. Aşţeapţaă -maă aici.
M-am îîndepaă rţaţ îînoţîînd. Un banc de cîîţeva şuţe de peşţi de
culoarea aurului cenuşiu venea dupaă mine. Cîînd am coţiţ, au coţiţ
şi ei. Am îînoţaţ mai deparţe, ei au veniţ dupaă mine cu o
curioziţaţe ţipic greceaşcaă . M-am opriţ pe o dalaă mare de piaţraă
care îîncaă lzea apa ca îîn baie. Umbra baă rcii şe opri îîn drepţul ei.
Conchiş m-a duş puţin mai deparţe, la o fişuraă adîîncaă îînţre
douaă şţîînci, unde a aruncaţ o undiţaă de care legaşe o cîîrpaă albaă .
Priveam îîn apaă , ca o paşaă re, urmaă rind caracaţiţa pe care îîncerca
ş-o aţragaă . Un ţenţacul şinuoş şe îînţinşe şi apucaă momeala, dupaă
care şe repeziraă şi celelalţe ţenţacule. Cu abiliţaţe şcoaşe
caracaţiţa din apaă . IÎncercaşem şi eu cîîndva şi şţiam caă nu eşţe
chiar aşa de şimplu cum ţi şe pare cîînd îîi vezi pe puşţii din şaţ.
Caracaţiţa şe laă şaă aduşaă îîmpoţriva voinţei ei, ineviţabil. Se
raă şucea lenţ, carne de navigaţori îînecaţi; cu ţenţacule lacome,
apucaă ţoare, caă uţaă ţoare. Conchiş o aruncaă bruşc îîn barcaă , îîi ţaă ie
punga de cernealaă cu un cuţiţ, o îînţoarşe ca pe o maă nuşaă . M-am
urcaţ îîn barcaă .
— Am prinş mii de caracaţiţe îîn locul aă şţa. La noapţe, o alţa
îîi va lua culcuşul şi cîîndva şe va laă şa prinşaă ţoţ aşa.
— Biaţa de ea!
— Vezi caă realiţaţea nu eşţe neceşaraă . Chiar şi o caracaţiţaă
doreşţe idealul. O bucaţaă de pîînzaă veche rupţaă din momealaă
raă maă şeşe alaă ţuri de caracaţiţaă . Mi-am aduş aminţe caă eşţe
duminicaă dimineaţa, momenţul predicilor şi al parabolelor.
Conchiş ridicaă privirea din baă lţoaca de şepie.
 — Cum ţi şe pare lumea de şub apaă ?
— Fanţaşţicaă . Ca un viş.
— Aşa a foşţ omenirea cu milioane de ani îîn urmaă . Aruncaă
prada şub bancaă . Crezi caă ea are parţe de viaţaă dupaă moarţe?
Maă uiţam la maşa vîîşcoaşaă şi ridicîîndu-mi privirea am
îînţîîlniţ zîîmbeţul lui rece. Tichia roşu cu alb alunecaşe pe o parţe.
Acum araă ţa ca Picaşşo imiţîîndu-l pe Gandhi, la rîîndul lui imiţîînd
un corşar. A porniţ moţorul şi am plecaţ. Eu maă gîîndeam la
Marna, la Neuve Chapelle şi am daţ din cap îîn şemn caă nu. Toţ cu
un geşţ al capului, a şpuş acelaşi lucru şi a şţrîînş pîînza albaă din
barcaă . Danţura perfecţaă lucea falş îîn şoarele puţernic. Proşţia,
voia el şaă şpunaă , are parţe de moarţe; dar, iaţaă , eu am
şupravieţuiţ.

23

Am luaţ maşa şub colonade. O maşaă greceaşcaă şimplaă :

brîînzaă din lapţe de capraă şi şalaţaă de ardei cu ouaă . Greierii cîînţau
îîn paă durea de pini. Sub arcade era raă coare, îînşaă îîn jur caă ldura
lovea peşţe ţoţ. Cîînd ne-am îînţorş, vrîînd şaă îînţeleg şiţuaţia, am
îîncercaţ, ca din îînţîîmplare, şaă -l fac şaă vorbeaşcaă deşpre Leverrier.
A eziţaţ, apoi m-a priviţ şerioş, dar zîîmbind îîn şinea lui.
— Aşa vaă îînvaţaă acum la Oxford? Saă ciţiţi mai îînţîîi ulţimele
capiţole?
A ţrebuiţ şaă zîîmbeşc şi şaă -mi laş privirea îîn paă mîînţ. Dacaă
raă şpunşul lui nu mi-a şaţişfaă cuţ îîn nici un fel curioziţaţea, cel
puţin ne-a faă cuţ şaă depaă şim îîncaă un obşţacol. Cumva, îînţr-un mod
mişţerioş cu care aveam şaă maă obişnuieşc de acum îîncolo, maă
flaţa: eram prea inţeligenţ ca şaă nu îînţeleg regulile jocului. Nu era
bine şaă şţiu caă de cîînd lumea cei vîîrşţnici i-au paă caă liţ îîn felul
aceşţa pe cei ţineri. Chiar şi aşa îîmi plaă cea, aşa cum ne plac chiar
şi cele mai perimaţe figuri de şţil aţunci cîînd şîînţ bine mîînuiţe îîn
ţexţe bine poţriviţe.
IÎn ţimpul prîînzului am dişcuţaţ deşpre univerşul din fundul
apei. Penţru el era un imenş acroşţih, laboraţorul unui alchimişţ
unde fiecare obiecţ avea o valoare mişţerioaşaă , o işţorie a şa care
ţrebuia deduşaă , decodaţaă , ghiciţaă . Conchiş faă cea îîn aşa fel îîncîîţ
işţoria naţuralaă şaă paraă eşenţialaă , poeţicaă ; nu o vedea ca pe o
acţiviţaţe penţru cerceţaşi şi o ţinţaă penţru glumele din „Punch“.
Dupaă maşaă Conchiş şe ridicaă . Avea de gîînd şaă urce îîn
camera lui şaă -şi facaă şieşţa. Urma şaă ne îînţîîlnim la ora ceaiului.
— Ce-ai de gîînd şaă faci?
Am deşchiş un numaă r vechi al revişţei „Time“ pe care îîl
aveam lîîngaă mine. IÎnţre pagini era piţiţaă cu grijaă şcrierea din
şecolul şapţeşprezece.
— Nu ai ciţiţ-o îîncaă ? Paă rea şurprinş.
— Acum am de gîînd.
— Bine. Eşţe ceva deoşebiţ.
A ridicaţ o mîînaă şi a plecaţ. Am ţraverşaţ aleea de pieţriş şi
am luaţ-o alene prinţre copaci, şpre eşţ. Paă mîînţul forma o
ridicaă ţuraă , apoi cobora. Dupaă vreo şuţaă de meţri, un aflorimenţ
şuperficial de rocaă aşcundea caşa. IÎn faţa mea şe îînţindea pîînaă la
plaja lui Conchiş o panţaă abrupţaă acoperiţaă din abundenţaă cu
oleandri şi maă raă ciniş. M-am aşezaţ, cu şpaţele rezemaţ de un pin,
şi m-am cufundaţ îîn lecţura ţexţului. Conţinea maă rţurişirile,
şcrişorile şi rugaă ciunile poşţume ale lui Roberţ Foulkeş, preoţ îîn
Sţanţon Lacy – Shropşhire. Deşi era un om cu carţe, caă şaă ţoriţ şi
avea doi fii, îîn 1677 a laă şaţ gravidaă o feţiţaă şi a omorîîţ apoi
pruncul, fapţaă penţru care a foşţ condamnaţ la moarţe.
Foloşea un limbaj viguroş, caracţerişţic jumaă ţaă ţii şecolului
şapţeşprezece de dinainţe de Dryden. El „urcaşe culmile
impieţaă ţii“, conşţienţ fiind caă „preoţul eşţe Oglinda celor din jur“.
„Sţriviţi şarpele!“ şe vaă iţa el din celula şa de condamnaţ. „Dupaă
lege şîînţ morţ.“ Deşpre feţiţaă şpunea caă nu el „a îîncercaţ şaă o
pîîngaă reaşcaă la nouaă ani“, caă ci „pe cuvîînţul unui om caă ruia îîi eşţe
daţ şaă moaraă , ochii ei au vaă zuţ şi mîîinile ei au faă cuţ ţoţ ce ş-a
îînţîîmplaţ“.
Am ciţiţ cele paţruzeci de pagini îînţr-o jumaă ţaţe de oraă . Am
şaă riţ peşţe rugaă ciuni, dar, dupaă cum şpuşeşe Conchiş, era mai
aproape de realiţaţe decîîţ orice roman işţoric, mai emoţionanţ,
mai evocaţor, mai uman. M-am culcaţ pe şpaţe privind cerul
prinţre îîncrengaă ţura de ramuri. Ce curioş! Sţaă ţeam aici cu o carţe
veche, o parţe minuşculaă a exişţenţei Angliei de demulţ, care a
ajunş cumva pe aceaşţaă inşulaă , prinţre pini, pe paă mîînţul aceşţa
paă gîîn. Am îînchiş ochii urmaă rind paă ţurile de culoare blîîndaă ce şe
apropiau de mine, îîn ţimp ce îîmi deşţindeam şau îîmi îîncordam
muşchii pleoapelor. Apoi am adormiţ.
Cîînd m-am ţreziţ, m-am uiţaţ la ceaş faă raă şaă -mi ridic capul.
Trecuşe o jumaă ţaţe de oraă . Am mai moţaă iţ cîîţeva minuţe şi apoi
m-am ridicaţ.
Se afla acolo, îîn picioare, îîn umbra deaşaă verzuie, şub un
roşcov deş, la aproximaţiv şapţezeci de meţri de cealalţaă parţe a
vaă ii, cam la acelaşi nivel cu mine. M-am ridicaţ îîn picioare şi nu
şţiam ce şaă fac, şaă ţip, şaă aplaud, şaă maă şperii, şaă rîîd, prea uimiţ ca
şaă fac alţceva decîîţ şaă şţau şi şaă priveşc. Baă rbaţul era îîn coşţum,
îîmbraă caţ îîn negru de şuş pîînaă joş. Pe cap avea o paă laă rie cu caloţa
îînalţaă , manţa, un fel de hainaă mai lungaă , ciorapi negri. Avea paă rul
lung, un guler paă ţraţ din danţelaă albaă şi douaă banderole albe,
panţofi negri cu caţarame arginţii. Poza, ca îînţr-un ţablou de
Rembrandţ, îîn jocul de umbre, impreşionanţ de auţenţic şi ţoţuşi
nemaipomeniţ de deplaşaţ. Un baă rbaţ voinic, şerioş, cu faţa roşie.
Roberţ Foulkeş.
Mi-am roţiţ privirea şperîînd şaă -l vaă d pe Conchiş îîn şpaţele
meu. Nu era nimeni. M-am uiţaţ din nou la şilueţa care nu şe
mişcaşe, care conţinua şaă maă priveaşcaă din umbraă peşţe lumina
şoarelui din golf. Din şpaţele copacului şe apropie apoi o alţaă
şilueţaă , a unei feţiţe cu pielea foarţe albaă . Era îîmbraă caţaă îînţr-o
rochie maronie şi paă rea şaă aibaă paişprezece ani. De unde maă
aflam, mi ş-a paă ruţ caă poarţaă pe cap un şoi de boneţaă purpurie
aşezaţaă pe şpaţe. Avea paă rul lung. Se apropie de el cu ochii şpre
mine. Era cu mulţ mai şcundaă decîîţ el. IÎi venea pîînaă la piepţ. Am
şţaţ probabil aşa ţoţi ţrei privindu-ne cam o jumaă ţaţe de minuţ.
Am ridicaţ o mîînaă zîîmbind. Nu mi-au raă şpunş. Am mai îînainţaţ
zece meţri îîn şoare cîîţ am puţuţ de mulţ pe marginea ravinei.
— Bunaă ziua – am şţrigaţ îîn greceşţe. Ce faceţi acolo? apoi
din nou: Tikanete ?
Nu au raă şpunş nici maă car cu un şemn. Sţaă ţeau acolo cu
privirea aţinţiţaă aşupra mea, baă rbaţul cu un oarecare aer de
mîînie, faţa faă raă nici o expreşie. O palaă de vîînţ mişcaă fuşţa
maronie, umflîînd-o puţin.
M-am gîîndiţ caă eşţe Henry Jameş. Baă ţrîînul a deşcoperiţ caă
mecanişmul poaţe porni şi inverş. Ce lipşaă de pudoare. Mi-am
aminţiţ dişcuţia deşpre roman: „Cuvintele trebuie să descrie fapte,
nu ficţiune “.
Am priviţ din nou îînjur şi îînşpre caşaă . Conchiş ar fi ţrebuiţ
şaă aparaă . Nici un şemn. Zîîmbeam proşţeşţe caă ţre douaă perşoane
din umbra verde. Faţa a faă cuţ o mişcare ca şaă şe apropie de
baă rbaţ. El, cu un geşţ de paţriarh, şi-a aşezaţ pe umaă rul ei mîîna
grea. Parcaă maă aşţepţau şaă fac ceva. Cuvinţele nu aveau roşţ.
Trebuia şaă maă apropii de ei. M-am uiţaţ îîn şuş pe marginea vaă ii.
Pe o dişţanţaă de o şuţaă de meţri nu puţea fi ţraverşaţaă , dupaă aceea
îînşaă puţeam şaă ţrec îîn joş. Faă cîînd un geşţ explicaţiv, am urcaţ
malul. Din cîînd îîn cîînd îîi mai caă uţam cu privirea îînapoi. Perechea
şţaă ţea ţaă cuţaă . S-au îînţorş şi m-au urmaă riţ cu privirea. La un
momenţ daţ, o ieşiţuraă din mal i-a aşcunş vederii. Am acceleraţ
paşul.
IÎn şfîîrşiţ, valea ş-a laă şaţ ţraverşaţaă , deşi urcuşul era greu pe
malul celaă lalţ prinţre ciulinii cu ţepi groşi. Dupaă ce am ţrecuţ, am
îîncepuţ din nou şaă alerg. Roşcovul şe vedea mai joş. Nimic
alţceva. Nu ţrecuşe mai mulţ de un minuţ de cîînd îîi pierduşem
din vedere. Sţaă ţeam şub copac pe un covor de roşcove uşcaţe de
la care nu aflam nimic. Am priviţ locul îîn care dormişem. Foile
paă ţraţe, cu margini roşii şi revişţa „Time“ zaă ceau pe paţul de ace
de pin. Am depaă şiţ mulţ roşcovul şi am ajunş la şîîrmele îînţinşe
prinţre copaci la marginea falezei, care demarcau fronţiera
ţerenurilor Bourani. Cele ţrei caă şuţe şţaă ţeau cuminţi joş, îîn
mijlocul micii lor livezi de maă şlini. Cuprinş de un şoi de panicaă ,
m-am îînţorş la roşcov şi am porniţ de-a lungul malului de eşţ al
vaă ii, caă ţre vîîrful şţîîncii de unde şe vedea plaja lui Conchiş. Nimeni
nu şe puţea aşcunde îîn ţufaă riş, decîîţ culcaţ cu burţa la paă mîînţ.
Nu-l credeam îîn şţare pe individul cu muţraă de coleric şaă şe laşe
la paă mîînţ ca şaă şe aşcundaă .
Din caşaă , am auziţ clopoţul şunîînd de ţrei ori. M-am uiţaţ la
ceaş. Era ora ceaiului. Clopoţul şunaă din nou: şcurţ, şcurţ, îînceţ, şi
mi-am daţ şeama caă reproducea şilabele numelui meu.
Cred caă ar fi ţrebuiţ şaă -mi fie fricaă . Dar nu-mi era. IÎnafaraă de
orice alţceva, eram prea inţrigaţ şi prea naă uciţ. Şi baă rbaţul, şi
micuţa cu faţa palidaă aveau îînfaă ţişare de englezi şi, de orice
naţionaliţaţe ar fi foşţ, şigur nu faă ceau parţe din locuiţorii aceşţei
inşule. Nu-mi raă mîînea decîîţ şaă preşupun caă fuşeşeraă aduşi
şpecial, caă aşţepţaşeraă şaă ciţeşc caă rţicica lui Foulkeş, aşcunşi cine
şţie unde. Adormind, le-am uşuraţ apariţia, mai aleş caă maă
aşezaşem la marginea vii. IÎnşaă o faă cuşem abşoluţ îînţîîmplaă ţor.
Cum puţea Conchiş şaă aibaă la dişpoziţie aşemenea perşoane, pe
care şaă le ţinaă îîn aşţepţare? Şi unde oare şaă fi dişpaă ruţ?
Cîîţeva clipe mi-am laă şaţ minţea şaă şe şcufunde îîn îînţuneric,
îînţr-o zonaă îîn care îînţreaga mea experienţaă de viaţaă şe anula şi
fanţomele îîi luau locul. Ceea ce ţraă işem fuşeşe ţoţuşi prea
maţerial, mai cu şeamaă caă fanţomele nu şîînţ prea convingaă ţoare
la lumina zilei. Parcaă ţrebuia şaă vaă d caă nu era vorba de ceva
şupranaţural. Mai era şi şaă mîînţa de îîndoialaă pe care Conchiş o
aruncaşe cu şfaţul lui mişţerioş, şpunîîndu-mi caă -mi va fi mai uşor
dacaă maă voi preface caă cred. De ce mai uşor? Mai complicaţ poaţe,
mai poliţicoş poaţe, „mai uşor“ îînşemna caă va ţrebui şaă maă şupun
unei îîncercaă ri.
Maă şimţeam pierduţ îîn mijlocul copacilor. Apoi am zîîmbiţ.
Aţerizaşem cumva îîn cenţrul celor mai exţraordinare
fanţaşmagorii ale unui baă ţrîîn original. Era clar. De ce şaă le fi creaţ,
de ce şaă le fi realizaţ îîn aceşţ fel, şi îîn şpecial de ce şaă maă fi aleş pe
mine ca şingur şpecţaţor? Era un mişţer. Şţiam caă inţraşem îîn
ceva prea unic, prea bizar penţru ca şaă mai renunţ şau şaă şţric
ţoţul din lipşaă de raă bdare şau de şimţ al umorului.
Am ţrecuţ peşţe vale îînapoi ca şaă iau caă rţicica şi revişţa. M-
am uiţaţ îîncaă o daţaă la roşcovul îînţunecaţ, de nepaă ţrunş cu
privirea. Şi mi ş-a faă cuţ puţin ţeamaă . Era ţeama de necunoşcuţ, de
inexplicabil, nu de şupranaţural.
Conchiş şe aşezaşe la maşaă îîn galerie, cu şpaţele şpre mine.
IÎnainţîînd pe alee m-am hoţaă rîîţ cum şaă acţionez, ori mai curîînd şaă
reacţionez.
— Te-ai odihniţ? maă îînţrebaă el, îînţorcîîndu-şe caă ţre mine.
 — Da, mulţumeşc.
— Ai ciţiţ caă rţicica?
— Aţi avuţ drepţaţe. Eşţe mai faşcinanţaă decîîţ orice roman
işţoric. Ironia şubîînţeleaşaă l-a laă şaţ impaşibil. Vaă mulţumeşc. Am
puş caă rţicica pe maşaă .
Calm, reşpecţîîndu-mi ţaă cerea, mi-a ţurnaţ ceai.

El îîşi baă uşe deja ceaiul, aşa caă a inţraţ şaă cîînţe douaă zeci de
minuţe la clavecin. Aşculţîîndu-l, gîîndeam. IÎnţîîmplaă rile erau
meniţe şaă inducaă îîn eroare ţoaţe şimţurile. Aşţaă -noapţe au foşţ
auzul şi miroşul. IÎn dupaă -amiaza aceaşţa, prin figurile de pe deal
şi şilueţa fugaraă de aşearaă , vaă zul. Guşţul nu paă rea imporţanţ, dar
pipaă iţul – oare cum îîşi îînchipuia caă maă poţ preface şaă cred caă ce
aş puţea aţinge eşţe numai „viziune“. Şi apoi, ce legaă ţuraă era îînţre
ţoaţe aceşţe iluzii şi „caă laă ţoriile caă ţre alţe lumi“? Un şingur lucru
era explicabil: ţeama lui caă aş fi puţuţ afla ceva de la Miţford şau
de la Leverrier. Fuşeşeraă şi ei marţorii şţraniilor şale numere de
iluzionişm şi îîi puşeşe şaă jure caă vor paă şţra şecreţul.
Cîînd a ţerminaţ de cîînţaţ, m-a luaţ şaă udaă m legumele.
Scoţeam apa dinţr-una din cişţernele îînalţe îînşiraţe îîn şpaţele
caă şuţei şi, dupaă ce am ţerminaţ de udaţ planţele, ne-am aşezaţ pe
o bancaă , lîîngaă şţaţuia lui Priap, îîn miroşul de paă mîînţ reavaă n, aţîîţ
de rar îîn Grecia. El faă cu gimnaşţicaă reşpiraţorie aşa cum faă cea
ţoaţe lucrurile, ca pe un riţual. IÎmi zîîmbi şi maă duşe îîn urmaă cu
douaă zeci şi paţru de ore.
— Poveşţeşţe-mi deşpre faţa aceea. Era un ordin, nu o
îînţrebare. Nici nu concepea şaă -l refuz din nou.
— Nu prea eşţe mare lucru de poveşţiţ.
— Te-a paă raă şiţ?
— Nu. Sau cel puţin la îîncepuţ, eu am foşţ cel care a paă raă şiţ-
o.
— Şi acum ai vrea…?
— S-a ţerminaţ. Eşţe prea ţîîrziu.
— Parcaă ai fi Adoniş. Ai paă ţiţ-o şi ţu?
Pauzaă . M-am hoţaă rîîţ şaă vorbeşc, îîmi şţaă ţuşe pe limbaă de
cîînd am aflaţ caă şţudiaşe medicina. Voiam cu aşţa şaă -i
argumenţez faţalişmul meu de care el îîşi baă ţea joc.
— De fapţ, am paă ţiţ-o. Se uiţa fix îîn ochii mei. Am avuţ şifiliş.
M-am caă paă ţuiţ cu el la îîncepuţul anului la Aţena. Conţinua şaă maă
priveaşcaă . Acum şîînţ bine. Cred caă m-am vindecaţ.
— Cine ţi-a puş diagnoşţicul?
— Medicul din şaţ, Paţareşcu.
— Spune-mi şimpţomele.
— Clinica din Aţena i-a confirmaţ diagnoşţicul.
— Faă raă îîndoialaă , replicaă el pe un ţon şec. Aţîîţ de şec, îîncîîţ
maă îînţrebam la ce faă cea aluzie. Spune-mi şimpţomele!
Pîînaă la urmaă le-a obţinuţ îîn deţaliu.
— Ce am crezuţ eu. Ai avuţ ulcus molie. O boalaă foarţe
frecvenţaă îîn zona mediţeraneanaă . Neplaă cuţaă , dar neimporţanţaă .
Cel mai eficace ţraţamenţ eşţe apa şi şaă punul.
— Aţunci de ce dracu’…?
IÎşi frecaă degeţul mare de araă ţaă ţor, geşţul raă şpîîndiţ îîn ţoaţaă
Grecia care îînşeamnaă bani, bani şi corupţie.
— Ai plaă ţiţ?
— Da, penţru penicilinaă şpecialaă .
— Aşţa eşţe, ce şaă -i faci.
— Poţ foarţe bine şaă dau clinica îîn judecaţaă .
— Nu ai nici o dovadaă caă nu ai avuţ şifiliş.
— Adicaă Paţareşcu…?!
— N-am şpuş nimic. Ca medic a procedaţ corecţ. O analizaă
eşţe îînţoţdeauna recomandabilaă . Parcaă eşţe de parţea lor. Ridicaă
uşor din umeri. Aşa e lumea.
— Puţea şaă maă previnaă .
— Poaţe caă a conşideraţ mai imporţanţ şaă ţe previnaă mai
curîînd îîmpoţriva pericolelor venerice decîîţ a venaliţaă ţii.
— Iişuşe Hrişţoaşe!
Eram îîmpaă rţiţ îînţre şenţimenţul de uşurare şi cel de furie caă
am foşţ duş de naş.
— Şi dacaă ar fi foşţ şifiliş, reluaă Conchiş dupaă o clipaă , de ce
nu ţe-ai puţea îînţoarce la faţa pe care o iubeşţi?
— Credeţi-maă … eşţe prea complicaţ.
— Aţunci eşţe un lucru obişnuiţ, nu neobişnuiţ.
 IÎnceţ, cu eziţaă ri, cu reluaă ri, ajuţaţ de Conchiş, i-am poveşţiţ
cîîţe ceva deşpre Alişon. Ca replicaă la şinceriţaţea lui din noapţea
ţrecuţaă , am foşţ şi eu şincer. N-am şimţiţ nici un fel de şimpaţie
din parţea lui. Avea o curioziţaţe obşeşivaă şi inexplicabilaă . I-am
şpuş caă îîi şcrişeşem o şcrişoare.
— Şi dacaă nu raă şpunde?
Am ridicaţ din umeri.
— Nu raă şpunde.
— Te gîîndeşţi la ea, vrei şaă o vezi, aţunci mai şcrie-i. Energia
lui m-a faă cuţ şaă zîîmbeşc. Laşi ţoţul la voia îînţîîmplaă rii. Nu avem
voie şaă laă şaă m ţoţul la voia îînţîîmplaă rii, aşa cum nu avem voie şaă ne
îînecaă m îîn mare. Maă şcuţuraă de umeri. IÎnoaţaă !
— Nu eşţe vorba de a îînoţa. Eşţe vorba şaă şţii îîn ce direcţie.
— IÎn direcţia feţei. Ea vede prin ţine, aşa şpui, ţe îînţelege.
Aşţa eşţe bine.
Nu am şpuş nimic. Un fluţure roz cu negru, coadaă de
rîîndunicaă , plana peşţe florile din jurul şţaţuii lui Priap: nu a gaă şiţ
miere şi a planaţ îînapoi prinţre copaci. Raă şcoleam pieţrişul cu
picioarele.
— Cred caă nu şţiu ce eşţe dragoşţea, credeţi-maă . Decîîţ ca
legaă ţuraă fizicaă . Şi, de fapţ, nici nu-mi paşaă nici cîîţ negru şub
unghie.
— Tinere, eşţi un dezaşţru. Te laşi îînvinş! Aţîîţ de peşimişţ!
— Am foşţ deşţul de ambiţioş cîîndva. Trebuia şaă fi foşţ orb.
Poaţe caă nu voiam şaă maă şimţ îînvinş. L-am priviţ. Nu şîînţ
numai eu aşa. Aşa eşţe ţoaţaă epoca. Toaţaă generaţia mea. Toţi
şimţim la fel.
— IÎn cel mai mare şecol al luminilor din işţoria aceşţui
paă mîînţ? Cîînd am îînvinş mai mulţ îînţuneric, îîn cincizeci de ani,
decîîţ îîn ulţimele cinci milioane de ani!
— Ca la Neuve Chapelle? Ca la Hiroşima?
— Dar ţu şi cu mine? Traă im, şîînţem aceaşţaă eraă minunaţaă .
Noi nu am foşţ dişţruşi. Noi nici maă car nu am dişţruş.
— Omul nu eşţe o inşulaă .
— Proşţii, aiurea! Fiecare dinţre noi eşţe o inşulaă . Dacaă nu
am fi, am îînnebuni pe loc. IÎnţre aceşţe inşule şîînţ vapoare,
avioane, ţelefoane, ţelegrafie – ce vrei. Oamenii raă mîîn inşule.
Inşule care şe poţ şcufunda şi poţ dişpaă rea penţru vecie. Tu eşţi o
inşulaă care nu ş-a şcufundaţ. Nu poţi fi aţîîţ de peşimişţ! Nu eşţe
poşibil.
— Pare poşibil.
— Vino cu mine. Se ridicaă , de parcaă ţimpul ar fi foşţ un
elemenţ viţal. Hai şaă -ţi araă ţ cel mai profund şecreţ al vieţii. Hai!
îînconjura graă biţ caşa, îîndrepţîîndu-şe caă ţre galerie; l-am urmaţ
şuş, unde m-a îîmpinş şpre ţeraşaă . Aşeazaă -ţe la maşaă cu şpaţele la
şoare.
Apaă ru dupaă o clipaă din cameraă ducîînd un obiecţ greu îînveliţ
îînţr-un proşop alb. L-a depuş cu grijaă îîn mijlocul meşei. A şţaţ
puţin, vrîînd şaă şe aşigure caă eram aţenţ şi a ridicaţ cu şerioziţaţe
proşopul. Era un cap din piaţraă , greu de şpuş dacaă de baă rbaţ şau
de femeie. Naşul şe şpaă rşeşe şi raă maă şeşe doar o bucaţaă din el.
Paă rul era prinş îînţr-un fileu cu douaă agrafe îîn dreapţa şi îîn şţîînga.
Forţa buşţului şe afla îîn expreşia feţei. Era cuprinşaă îînţr-un
zîîmbeţ ţriumfaă ţor, un zîîmbeţ îîncrezuţ, dacaă nu ar fi degajaţ cea
mai puraă bunaă dişpoziţie meţafizicaă . Ochii uşor alungiţi, orienţali
zîîmbeau şi aţunci cîînd Conchiş a puş mîîna pe gura şţaţuii. O
expreşie de inţeligenţaă şi umor aţemporal şe îînţipaă rişe pe gura
frumoş modelaţaă .
— Aceşţa eşţe adevaă rul. Nu crucea. Nu şoarele. Nuyin şi
yang. Zîîmbeţul.
— Eşţe din inşulele Ciclade?
— Ce conţeazaă ! Priveşţe-o! Priveşţe-o îîn ochi!
Avea drepţaţe. Obiecţul luminaţ de şoare avea ceva şpecial,
divin, nu era o diviniţaţe, paă rea şaă fi cunoşcuţ diviniţaţea, avea o
cerţiţudine abşoluţaă . Privind-o, am îîncepuţ şaă -mi dau şeama de
alţceva.
— Zîîmbeţul are ceva implacabil.
— Implacabil? Se apropie de mine din şpaţele şcaunului şi
maă privi. Eşţe adevaă rul. Adevaă rul eşţe implacabil, nu îînşaă şi
naţura şi şenşul aceşţui adevaă r.
— Spuneţi-mi de unde provine?
— Din Didynia, îîn Aşia Micaă .
 — Cîîţ eşţe de veche?
— Din şecolul al şaşelea şau al şapţelea îînainţe de Hrişţoş.
— Oare ar mai fi avuţ aceşţ zîîmbeţ şi dupaă Belşen?
— Deoarece ei au muriţ, noi şţim caă ţraă im. Cîînd o şţea
explodeazaă şi o mie de lumi ca lumea noaşţraă pier, aţunci şţim caă
a noaşţraă exişţaă . Aceşţa eşţe şenşul aceşţui zîîmbeţ: ceea ce puţea
şaă nu mai fie eşţe. Apoi şpuşe: cîînd voi fi pe paţul de moarţe, o voi
ţine alaă ţuri. Vreau şaă o vaă d îînainţe de a îînchide ochii: ulţimul chip
omeneşc.
Capul mic de piaţraă , cald, şţaă pîîniţ, maliţioş, indeşcifrabil ne
urmaă rea cum îîl examinaă m. Am obşervaţ caă avea zîîmbeţul lui
Conchiş, parcaă ar fi foşţ rezulţaţul unor repeţiţii îîndelungaţe şi
repeţaţe faţaă îîn faţaă cu şţaţuia. Toţ aţunci am şţiuţ ce îîmi
dişplaă cea la ea. Era îîn primul rîînd zîîmbeţul ironiei dramaţice, a
celor care au privilegiul de a şţi mai mulţ. M-am uiţaţ îîn şpaţele
meu caă ţre Conchiş şi am şţiuţ caă aveam drepţaţe.

24

Beznaă îînşţelaţaă deaşupra caşei, paă durii, maă rii; reşţurile de

la maşa de şearaă şţrîînşe, lampa şţinşaă . Sţaă ţeam lungiţ pe şpaţe îîn
şezlong. Conchiş a laă şaţ noapţea şaă ne îînvaă luie, ţimpul şaă şe
dizolve, ca şaă maă ducaă îîn urmaă cu cîîţeva zeci de ani.
— Aprilie 1915. M-am îînţorş îîn Anglia faă raă dificulţaă ţi. Nu
şţiam ce voi face, doar caă va ţrebui şaă maă juşţific. La nouaă şprezece
ani nu-ţi ajung fapţele pe care le şaă vîîrşeşţi, şimţi nevoia şaă le şi
explici. Mama a leşinaţ cîînd m-a vaă zuţ. Penţru prima şi ulţima
oaraă îîn viaţaă l-am vaă zuţ pe ţaţa cu lacrimi îîn ochi. Pîînaă îîn clipa
aceea de confrunţare fuşeşem hoţaă rîîţ şaă şpun adevaă rul.
Conşideraşem caă nu-i poţ îînşela. Dar cîînd m-am aflaţ îîn faţa lor…
probabil caă a foşţ puraă laşiţaţe, nu poţ şaă şţiu. Sîînţ adevaă ruri prea
crude penţru a fi şpuşe celor din faţa noaşţraă . Am şpuş deci caă
avuşeşem şanşa de a caă paă ţa permişie şi caă , daţ fiind caă Monţague
murişe, aveam şaă maă reîînţorc la primul meu baţalion. Maă
cuprinşeşe delirul de a minţi, cu lux de amaă nunţe, faă raă nici o
economie. Am invenţaţ îîncaă o baă ţaă lie la Neuve Chapelle, ca şi cum
baă ţaă lia adevaă raţaă nu ar fi foşţ deşţul de grea. Le-am şpuş şi caă
fuşeşem recomandaţ penţru avanşare la gradul de ofiţer.
La îîncepuţ, norocul a foşţ de parţea mea. La douaă zile dupaă
şoşirea mea, a veniţ un anunţ oficial caă eram daţ dişpaă ruţ,
probabil morţ la daţorie. Ei nu au baă nuiţ nimic. Aşemenea greşeli
erau frecvenţe. Fericiţi, au rupţ hîîrţia.
Şi Lily. Probabil caă evenimenţele care şe şuccedaşeraă au
faă cuţ-o şaă -şi dea şeama de adevaă raţele ei şenţimenţe faţaă de
mine. IÎn nici un caz nu maă mai puţeam plîînge caă şe mai purţa cu
mine mai mulţ ca un fraţe şi nu ca un iubiţ. Şţii, Nicholaş, cu ţoaţe
mizeriile pe care le-a provocaţ Marele Raă zboi, un lucru a foşţ bun,
a eliminaţ ceea ce era neşaă naă ţoş îîn relaţiile dinţre şexe. Dupaă un
şecol de caşţiţaţe mîînaă şţireaşcaă , de idealişm bien pensant, femeia
deşcoperea caă baă rbaţul dorea alţceva cu mulţ mai omeneşc. Lily
nu renunţaşe ţoţal la rezerva ei şi nici nu mi ş-a daă ruiţ. Mi-a daţ
aţîîţ cîîţ puţea ea. IÎn ţimpul pe care-l peţreceam îîmpreunaă cu ea…
îîn acele ore, prindeam puţeri şaă perşişţ îîn minciunaă . IÎn acelaşi
ţimp maă şimţeam ţoţ mai groaznic. Maă obşeda nevoia de a-i
şpune adevaă rul îînainţe de a fi deferiţ juşţiţiei. Ori de cîîţe ori maă
îînţorceam acaşaă , maă aşţepţam şaă gaă şeşc poliţia aşţepţîîndu-maă . IÎl
vedeam pe ţaţa furioş şi pe Lily privindu-maă drepţ îîn ochi. Cîînd
eram îînşaă îîmpreunaă cu ea, refuzam şaă vorbeşc deşpre raă zboi. Lily
credea caă nervoziţaţea mea eşţe provocaţaă de cu ţoţul alţceva. Era
impreşionaţaă şi şe şţraă duia şaă fie cîîţ mai caldaă cu mine. Maă
hraă neam din dragoşţea ei ca o lipiţoare. O lipiţoare foarţe
şenzualaă . Se faă cuşe o ţîînaă raă deoşebiţ de frumoaşaă .
IÎnţr-o zi am merş la plimbare îînţr-o paă dure din nordul
Londrei, lîîngaă Barneţ, cred, nu-mi aminţeşc numele paă durii, doar
caă îîn zilele acelea era o paă dure frumoaşaă şi deşţul de puşţie îîn
ciuda apropierii de Londra.
Sţaă ţeam pe iarbaă şi ne şaă ruţam. Probabil caă zîîmbeşţi. Saă
şţaă m pe iarbaă şi şaă ne şaă ruţaă m, aţîîţ. Voi ţinerii de aşţaă zi vaă jucaţi
cu ţrupurile cîîţ vreţi, vi le daţi, vi le oferiţi cîîţ vreţi. Noi aţunci nu
aveam voie. Dar voi, ţine minţe, aţi plaă ţiţ preţul voşţru: aţi pierduţ
o lume bogaţaă îîn mişţer şi emoţii şubţile. Nu numai şpecii de
animale dişpar, dar şi şpecii de şimţaă minţe. Dacaă eşţi deşţul de
deşţepţ, nu vei deplîînge ţrecuţul penţru ceea ce aceşţa nu a
cunoşcuţ, ci ţe vei compaă ţimi pe ţine penţru ceea ce ţrecuţul a
cunoşcuţ.
IÎn dupaă -amiaza aceea, Lily a şpuş caă vrea şaă şe caă şaă ţoreaşcaă
cu mine. Ne caă şaă ţoream cu dişpenşaă , chiar şi faă raă permişiunea
paă rinţilor, ca îînainţe de plecare şaă devenim un şingur ţrup aşa
cum eram un şingur – şaă am curajul şaă şpun, şpiriţ? — îîn orice
caz, o şinguraă şimţire. Doream şaă o am, doream şaă fiu îîmpreunaă
cu ea. Secreţul meu îîngroziţor şe afla îînţre noi ca şabia dinţre
Trişţan şi Işolda. Acolo, îîn mijlocul florilor şi al paă şaă rilor, al
copacilor ţrebuia şaă preţind caă aş avea o nobleţe şi mai falşaă . Nu o
puţeam refuza decîîţ şpunîîndu-i caă moarţea mea era aţîîţ de
probabilaă îîncîîţ nu puţeam accepţa din parţea ei aşemenea
şacrificiu. A plîînş. Aţribuia refuzul meu eziţanţ, chinuiţ unor
cauze chiar mai nobile decîîţ îîncercam eu şaă invenţez. Spre şearaă ,
cîînd plecam din paă dure cu şinceriţaţe şi graviţaţe, cu o abnegaţie
pe care nu ţi-o poţ deşcrie, caă ci face parţe din aceleaşi şenţimenţe
mişţerioaşe aşţaă zi dişpaă ruţe, mi-a şpuş: „Orice ş-ar îînţîîmpla, eu
nu maă caă şaă ţoreşc decîîţ cu ţine“.
Se opri din poveşţiţ ca un om care, mergîînd, şe opreşţe la
margine de praă paşţie. Efecţul pauzei era probabil calculaţ. Aveam
şenzaţia caă şţelele, noapţea aşţepţau îîmpreunaă cu mine.
Poveşţirea, naraţiunea, işţoria şe aflau cuprinşe îîn naţura
lucrurilor, coşmoşul exişţa penţru poveşţire, nu poveşţirea penţru
coşmoş.
— Preşupuşa permişie de douaă şaă pţaă mîîni şe apropia de
şfîîrşiţ. Nu aveam nici un plan. Ba aş puţea şpune caă aveam o şuţaă
de planuri, ceea ce era chiar mai raă u decîîţ a nu avea nici unul.
Uneori maă gîîndeam şaă maă îînţorc îîn Franţa. Dar vedeam acele
figuri galbene, şinişţre baă laă baă nindu-şe ca beţe prin zidul de fum…
Vedeam raă zboiul, vedeam omenirea, maă vedeam pe mine.
IÎncercam şaă fiu orb, dar nu puţeam.
Mi-am puş uniforma şi i-am laă şaţ pe ai mei şi pe Lily şaă maă
conducaă la Gara Vicţoria. Credeau caă maă prezinţ la un cenţru
lîîngaă Dover. Trenul era plin de şoldaţi. Eram luaţ de imenşul şuvoi
al raă zboiului, şimţeam dorul de moarţe care cuprinşeşe Europa.
M-am daţ joş din ţren îînţr-un oraş din Kenţ. Am şţaţ acolo vreo
ţrei zile la un hoţel penţru comiş-voiaj ori. Eram dişperaţ şi nu
şţiam îîncoţro ş-o apuc. Era greu şaă şcapi de raă zboi. Se afla
oriunde ţe uiţai, îîn orice auzeai. IÎn şfîîrşiţ, m-am îînţorş la Londra,
la şingurul om din Anglia unde ziceam caă maă poţ refugia; la
bunicul, de fapţ fraţele bunicului. Şţiam caă eşţe grec, caă maă iubea
fiind fiul mamei mele şi şţiam caă penţru greci familia eşţe mai
preşuş de orice. M-a aşculţaţ. S-a ridicaţ îîn picioare şi ş-a
îîndrepţaţ şpre mine. Şţiam ce o şaă urmeze. Mi-a daţ o palmaă
zdravaă naă , puţernicaă , şi acum o mai şimţ. Apoi mi-a şpuş: „Aşţa
eşţe paă rerea mea“.
Şţiam foarţe bine caă îîn gîînd a compleţaţ cu „deşi o şaă ţe
ajuţ“. Era furioş pe mine, mi-a aruncaţ cele mai grave inşulţe şi
vorbe îîn greceşţe, dar m-a aşcunş. Probabil şi penţru caă îîi
şpuşeşem caă dacaă maă îînţorc pe fronţ voi fi îîmpuşcaţ ca dezerţor.
A doua zi ş-a duş la mama. Cred caă i-a şpuş şaă hoţaă raşcaă dacaă şaă -
şi facaă daţoria de ceţaă ţean şau de mamaă . Ea a veniţ şaă maă vadaă ,
faă raă şaă roşţeaşcaă nici un cuvîînţ de reproş, pedepşindu-maă aşţfel
mai grav decîîţ o Pappous îîn furia lui. Şţiam caă va avea de şuferiţ
cîînd ţaţa va afla adevaă rul. Mama şi o Pappous au luaţ o hoţaă rîîre.
Urmau şaă maă şcoaţaă pe aşcunş din Anglia şi şaă maă ţrimiţaă la o
familie din Argenţina. Din fericire, o Pappous avea şi bani şi
prieţeni îîn lumea ţranşporţurilor mariţime. Lucrurile ş-au aranjaţ
şi daţa a foşţ fixaţaă .
Eram îîn caşa lui de ţrei şaă pţaă mîîni şi nu puţeam ieşi. Mi-era
şi ţeamaă şi şilaă de mine. IÎmi venea şaă maă predau. Mai preşuş de
orice, maă chinuiau gîîndurile îîn legaă ţuraă cu Lily. Promişeşem şaă -i
şcriu zilnic. Bineîînţeleş caă nu puţeam. Nu-mi paă şa ceea ce
gîîndeau alţii deşpre mine. Doream cu dişperare şaă o conving caă
eu şîînţ şaă naă ţoş la minţe şi caă lumea eşţe nebunaă . S-ar puţea şaă fi
ţinuţ de inţeligenţaă , dar şîînţ şigur caă nu avea nimic de a face cu
cunoaşţerea, adicaă , vreau şaă şpun caă unii oameni şîînţ doţaţi cu o
judecaţaă inşţincţivaă şi ţoţuşi perfecţ moralaă , care şîînţ capabili şaă
dişcuţe cele mai alambicaţe probleme de eţicaă cu aceeaşi
virţuoziţaţe cu care unii ţaă rani indieni rezolvaă incredibile şocoţeli
ariţmeţice îîn cîîţeva şecunde. Lily era o aşţfel de perşoanaă .
Doream cu îînfocare ca ea şaă maă aprobe.
IÎnţr-o şearaă nu am mai rezişţaţ. M-am şţrecuraţ din
aşcunzaă ţoare şi m-am duş îîn paă durea Sţ. John. Era una dinţre
acele şeri cîînd şţiam caă parţicipaă la un cerc paţrioţic de lucru de
mîînaă îînţr-o caşaă parohialaă din apropiere. Am aşţepţaţ-o îîn şţradaă .
Am avuţ noroc. A veniţ şinguraă . Am faă cuţ un paş îîn calea ei din
poarţa unde o aşţepţam. Din cauza şocului, ş-a albiţ ţoaţaă . Şi-a daţ
şeama dupaă figura mea, dupaă hainele civile caă şe îînţîîmplaşe ceva
îîngroziţor. De cum am vaă zuţ-o, dragoşţea penţru ea m-a copleşiţ
şi am uiţaţ ţoţ ce am vruţ şaă şpun. Dragoşţea maă zaă paă cişe. Nu mai
şţiu ce am şpuş. Ţin minţe caă mergeam unul alaă ţuri de celaă lalţ
şpre Regenţ’ş Park, penţru caă amîîndoi doream şaă fim şinguri şi îîn
îînţuneric. Mulţ ţimp nu a şpuş nimic, nu a raă şpunş nimic, nu ş-a
uiţaţ la mine. Ne-am pomeniţ pe malul canalului lugubru, care
curge îîn parţea de nord a parcului, pe o bancaă . A îîncepuţ şaă
plîîngaă . Nu m-a laă şaţ şaă o mîîngîîi. O decepţionaşem. Era de
neierţaţ. Nu penţru caă dezerţaşem. Ci penţru caă o îînşelaşem. Un
ţimp a şţaţ cu ochii ţinţaă şpre apa neagraă a canalului, refuzîînd şaă
maă vadaă . Apoi a puş mîîna pe a mea, ca şaă nu mai vorbeşc. IÎn cele
din urmaă , ţoţ faă raă cuvinţe, m-a cuprinş cu braţele. Am şimţiţ
aţunci ţoţ raă ul din Europa cuprinş îîn binele braţelor ei.
IÎnţre noi doi şe ridicaşeraă îînşaă aţîîţea neîînţelegeri. Eşţe
poşibil, şi chiar normal, şaă ţe şimţi îîndrepţaă ţiţ îîn faţa işţoriei, şi
vinovaţ îîn faţa celor dragi. Dupaă un ţimp, Lily îîncepu şaă vorbeaşcaă
şi mi-am daţ şeama caă nu îînţeleşeşe nimic din ceea ce şpuşeşem
deşpre raă zboi. Ea şe vedea îîngerul meu şalvaţor, cîînd eu doream
şaă fie îîngerul ierţaă rii mele. M-a imploraţ şaă maă duc îînapoi.
Conşidera caă dacaă nu o voi face, voi fi, şpiriţual, ca şi morţ.
Foloşea îînţruna cuvîînţul „reîînviaţ“. Eu, pe de alţaă parţe, inşişţam
şaă şţiu ce şe va îînţîîmpla cu noi doi. IÎn cele din urmaă , îîmi şpuşe caă
ea conşidera caă preţul dragoşţei ei va fi ca eu şaă maă îînţorc pe
fronţ – nu penţru ea, ci penţru mine, ca şaă -mi regaă şeşc adevaă raţul
eu. Dragoşţea ei, şpunea, era cea din paă dure şi ea nu şe va maă riţa
cu un alţul, fie ce-o fi.
IÎn cele din urmaă , am ţaă cuţ amîîndoi. Vei fi îînţeleş ce vreau şaă
şpun. Dragoşţea eşţe mişţerul îînţre doi oameni, nu aşemaă narea
dinţre ei. Ne aflam la cei doi poli ai umaniţaă ţii. Lily reprezenţa
umaniţaţea legaţaă de daţorie, incapabilaă de opţiune, îîn şuferinţaă ,
la cheremul idealurilor şociale. Umaniţaţea crucificaţaă şi îîn
acelaşi ţimp şţraă baă ţîînd drumul crucii. Eu eram dinţre cei liberi,
gaţa, ca Peţru, şaă maă lepaă d de ţrei ori, hoţaă rîîţ şaă şupravieţuieşc cu
orice preţ. IÎi mai vaă d şi acum chipul. Privea îînainţe îîn îînţuneric,
caă uţîîndu-şe parcaă îîn alţaă lume. Ca şi cum am fi foşţ îîncuiaţi îînţr-o
cameraă de ţorţuraă . Ne iubeam, dar eram îînlaă nţuiţi de pereţi
opuşi, ne aflam faţaă îîn faţaă penţru eţerniţaţe, faă raă a ne puţea
aţinge vreodaţaă .
Deşigur, ca orice baă rbaţ, am îîncercaţ şaă o îînduplec şaă -mi
dea şperanţaă caă maă va aşţepţa, caă nu maă va judeca prea pripiţ.
Dar m-a opriţ cu o privire. Nu o ş-o uiţ niciodaţaă . Aproape caă maă
ura. Ura pe faţa ei era ca dişpreţul Sfinţei Fecioare, şchimba ţoţal
ordinea naţuralaă a lucrurilor.
Ea mergea îînainţe, eu dupaă ea, faă raă şaă mai şpunem nimic.
Ne-am luaţ raă maş bun pe şţradaă , îîn lumina unui felinar, lîîngaă o
graă dinaă cu liliac îînfloriţ. Nu ne-am aţinş. Nu am şpuş nimic. Douaă
chipuri ţinere, bruşc îîmbaă ţrîîniţe, şţîînd faţaă îîn faţaă . Exişţaă
momenţe care raă mîîn dupaă ce ţoaţe celelalţe, zgomoţe, obiecţe,
ţoaţaă acea şţradaă urîîţaă au dişpaă ruţ îîn colb şi uiţare. Douaă feţe
albe. Miroşul de liliac. IÎnţunericul abişal.
Se opri. Glaşul nu ţraă da emoţie, dar eu maă gîîndeam la Alişon
şi la ulţima privire pe care mi-a aruncaţ-o.
— Cu aşţa ş-a ţerminaţ. Dupaă paţru zile, am peţrecuţ
douaă şprezece ore groaznice îîn cala unui cargoboţ greceşc îîn
docurile din Liverpool.
— Şi aţi mai vaă zuţ-o? îîl îînţrebai eu dupaă un momenţ de
ţaă cere.
Un liliac de noapţe chiţaă ia şi zbura deaşupra noaşţraă .
— A muriţ.
A ţrebuiţ şaă -l ajuţ.
— Mulţ ţimp dupaă aceea?
— La îîncepuţul zilei de 19 februarie 1916. Am îîncercaţ şaă -i
vaă d expreşia îînţipaă riţaă pe faţaă , dar era prea îînţuneric. A foşţ
epidemie de febraă ţifoidaă şi ea lucra îînţr-un şpiţal.
 — Biaţa faţaă .
— Toţul a ţrecuţ.
— Parcaă ar fi îîn prezenţ. El laă şaă capul îînţr-o parţe. Miroşul
de liliac.
— Senţimenţalişm de om baă ţrîîn. Iarţaă -maă !
— Din cauza aceaşţa nu v-aţi caă şaă ţoriţ niciodaţaă ?
— Morţii ţraă ieşc.
IÎnjur, bezna copacilor. Aşţepţam şaă aud paşi dar nu şe auzea
nimic. Lumea şţaă ţea şuşpendaţaă .
— Cum adicaă ţraă ieşc?
A laă şaţ din nou ţaă cerea şaă -mi raă şpundaă poaţe mai bine decîîţ
el şi cîînd am crezuţ caă nu mai şpune nimic, a raă şpunş:
— Prin dragoşţe.
Aveam impreşia caă nu mi-o şpune mie, caă şe adreşeazaă
îînţregului şpaţiu din jurul noşţru, ca penţru ea, dacaă ar aşculţa,
aflaţaă îîn umbra îînţunecaţaă de lîîngaă uşaă . Poveşţirea din ţrecuţ îîi
aminţişe, şe pare, de idei şi principii reîînviaţe îîn minţea lui. Maă
impreşionaşe şi nu am mai îînţrerupţ ţaă cerea.

Dupaă un minuţ, ş-a îînţorş caă ţre mine.

— Mi-ar face plaă cere şaă vii şi şaă pţaă mîînaă viiţoare, dacaă
daţoria îîţi permiţe.
— Dacaă maă inviţaţi, nu vaă d ce m-ar îîmpiedica.
— Bine. Maă bucur. Dar bucuria lui paă rea doar şimplaă
poliţeţe. Reluaă ţonul caţegoric. Se ridicaă îîn picioare. La culcare!
Eşţe ţîîrziu.
Am merş dupaă el pîînaă îîn camera mea, unde ş-a aplecaţ şaă -
mi aprindaă lampa.
— Nu aş vrea şaă şe vorbeaşcaă deşpre mine acolo, îîn şaţ.
— Bineîînţeleş caă nu.
Se îîndrepţaă de şpaţe şi maă privi.
— Deci ne vedem şîîmbaă ţaă .
Am zîîmbiţ.
— Şţiţi şi dumneavoaşţraă caă vin. Nu voi uiţa aceşţe douaă
zile. Chiar dacaă nu şţiu ce maă face şaă fiu „un aleş“. Sau aleş.
— Poaţe caă din cauza ignoranţei ţale.
 — Dacaă dumneavoaşţraă şţiţi, aţunci maă şimţ un privilegiaţ,
îîmi caă uţaă privirea şi faă cu un lucru curioş. A îînţinş mîîna şi, la fel ca
îîn barcaă , mi-a puş-o paă rinţeşţe pe umaă r. Mai ţrecuşem o probaă .
— Bine. IÎţi pregaă ţeşţe Maria micul dejun. Pe şaă pţaă mîînaă
viiţoare. A plecaţ. M-am duş la baie, am îînchiş uşa, am şţinş
lumina. Nu m-am dezbraă caţ. Am şţaţ la geam şi am aşţepţaţ.

25

Cel puţin douaă zeci de minuţe nu ş-a auziţ nici un zgomoţ.

Conchiş ş-a duş la baie şi îînapoi îîn camera lui. Apoi ş-a faă cuţ
linişţe. De aţîîţa linişţe, m-am hoţaă rîîţ şaă maă dezbrac şi şaă maă culc.
Mi şe faă cuşe şomn. Dar linişţea a foşţ ţulburaţaă . Uşa lui Conchiş ş-
a deşchiş şi apoi ş-a îînchiş cu grijaă , dar nu îîn ţainaă .
L-am auziţ coborîînd pe şcaă ri. Au ţrecuţ un minuţ, douaă , m-
am ridicaţ îîn capul oaşelor şi m-am daţ joş din paţ.
Din camera de joş şe auzea muzicaă de clavecin. Caşa de
piaţraă îîi daă dea un ecou percuţanţ, dar reţinuţ. Eram dezamaă giţ.
Probabil caă nu puţea dormi şau era ţrişţ şi şimţea nevoia de
muzicaă . Un alţ şuneţ m-a faă cuţ şaă maă apropii de uşaă . Am deşchiş-o
cu grijaă . Cred caă uşa de joş era şi ea deşchişaă , penţru caă şe auzea
mecanişmul clavecinului. Am şimţiţ caă maă ia cu fiori pe şpaţe
auzind şi şuneţul şubţire, halucinanţ al unui flauţ. Nu era un dişc,
cineva cîînţa din flauţ. Muzica ş-a opriţ, apoi a conţinuaţ mai alerţ,
îîn riţm de şaşe opţimi. Flauţul şe auzea şolemn, a greşiţ o noţaă , a
mai greşiţ una, deşi perşoana care cîînţa era maeşţraă şi execuţa
ţriluri de profeşionişţ.
Gol cum eram, am ieşiţ pe palier şi m-am uiţaţ îîn joşul
baluşţradei. IÎn drepţul uşii camerei de muzicaă era puţinaă luminaă .
Eu ţrebuia şaă aşculţ, nu şaă cobor, dar îîncercarea maă depaă şea. Am
ţraş pe mine o bluzaă de bumbac şi panţalonii şi m-am şţrecuraţ
joş, îîn picioarele goale. Flauţul ş-a opriţ şi am puţuţ auzi fîîşîîiţul
paginii îînţoarşe pe pupiţru. Clavecinul cîînţa un paşaj ca de laă uţaă ,
o mişcare nouaă , uşoaraă ca ploaia. Suneţele şe raă şpîîndeau îîn ţoaţaă
caşa îîn armonii îîndepaă rţaţe, mişţerioaşe. Flauţul îîncepu un
adaggio îînceţ şi grav, pierdu puţin riţmul, apoi îîşi reveni. IÎn vîîrful
picioarelor, m-am apropiaţ de cameraă , dar acolo ceva m-a ţinuţ îîn
loc. Eram ca un copil care face proşţii dupaă ora de culcare. Uşa
era larg deşchişaă îîn direcţia clavecinului şi marginea unei
biblioţeci maă îîmpiedica şaă vaă d reşţul camerei.
Muzica şe opri. Am auziţ un şcaun îîmpinş, inima a îîncepuţ
şaă -mi baţaă nebuneşţe. Conchiş a roşţiţ un şingur cuvîînţ pe care
nu l-am puţuţ dişţinge, cu voce joaşaă . M-am lipiţ de pereţe. Se
auzi un foşneţ. Cineva şe afla îîn drepţul uşii camerei de muzicaă .
Era o faţaă şubţiricaă , de vreo douaă zeci de ani, cam de
îînaă lţimea mea. IÎnţr-o mîînaă ţinea flauţul, îîn cealalţaă o periuţaă de
curaă ţaţ inşţrumenţe de şuflaţ. Purţa o rochie îîn dungi albaşţre şi
albe, decolţaţaă şi faă raă mîîneci. Pe un braţ, deaşupra coţului, avea o
braă ţaraă , iar jupa cobora conic pîînaă aproape de glezne. Avea o faţaă
micuţaă îîncîînţaă ţoare, nebronzaţaă , nefardaţaă . Paă rul, linia generalaă ,
felul îîn care şe ţinea, ţoţul ţe ducea cu minţea îîn urmaă cu
paţruzeci de ani.
Şţiam caă ţrebuie şaă o recunoşc pe Lily. Era aceeaşi faţaă ,
inconfundabilaă , aceeaşi din foţografii, îîn şpecial cea de pe viţrina
cu bizarerii. Figura boţicellianaă , ochii violeţ-cenuşii. Ochii, îîn
şpecial, erau frumoşi, mari, cu ovalul puţin ridicaţ la colţuri, ochi
migdalaţi de caă prioaraă care imprimau un şenş mişţerioş unor
ţraă şaă ţuri aţîîţ de regulaţe îîncîîţ rişcau perfecţiunea.
M-a vaă zuţ imediaţ. Eram îîmplîînţaţ îîn podeaua de piaţraă .
Timp de o clipaă a raă maş la fel de şurprinşaă ca şi mine. Aruncaă o
privire fugaraă , şecreţaă îîn direcţia locului unde şe afla Conchiş la
clavecin, apoi îînţoarşe privirea din nou caă ţre mine. Ridicaă la buze
periuţa şi îîmi faă cu şemn şaă nu maă mişc, şaă nu şpun nimic şi zîîmbi.
Eram ca îînţr-o picţuraă de gen inţiţulaţaă : Secretul. Prevenirea.
Zîîmbeţul şţraniu şpunea caă dacaă îîmpaă rţaă şeam noi doi un şecreţ,
aceşţa era iluzia noaşţraă , nu a baă ţrîînului Conchiş. Expreşia gurii,
calmaă şi amuzaţaă , era enigmaţicaă şi dezvaă luiţoare, propunîînd şi
recunoşcîînd prefaă caă ţoria. Mai aruncaă o privire furişaă îîn direcţia
lui Conchiş, apoi şe aplecaă îîn faţaă şi-mi îîmpinşe uşor braţul cu
capaă ţul periuţei îîn şemn de „pleacaă de aici“.
Toţul nu a duraţ mai mulţ de cinci şecunde. Uşa era acum
îînchişaă şi eu şţaă ţeam îîn îînţuneric şi îîn miroş de lemn de şanţal.
Cred caă dacaă ar fi foşţ o fanţomaă , dacaă faţa ar fi foşţ ţranşparenţaă
şi decapiţaţaă , nu aş fi foşţ mai uimiţ. Era clar caă faţa mi-a daţ de
îînţeleş caă ţoţul era o îînşcenare, dar caă nici Conchiş nu ţrebuia şaă
şţie. Ea era deghizaţaă penţru el, nu penţru mine.
Am ţraverşaţ holul pîînaă la uşa principalaă , am deşchiş
zaă voarele şi am ieşiţ pe galerie. De acolo, am priviţ îîn caşaă prinţr-
una din fereşţruicile arcuiţe şi l-am vaă zuţ pe Conchiş. Reîîncepuşe
şaă cîînţe. M-am mişcaţ aşa îîncîîţ şaă o poţ vedea pe faţaă . Eram şigur
caă nimeni nu ar fi avuţ ţimp şaă ţraverşeze aleea. Faţa nu era îîn
cameraă . Am ţrecuţ la alţaă fereaşţraă , îîn şpaţele lui, ca şaă poţ vedea
ţoaţaă îîncaă perea. Nu era. Am şocoţiţ caă mai puţea fi îîn parţea din
faţaă a galeriei. M-am apropiaţ îînceţ de colţul caşei şi m-am uiţaţ.
Nu era nimeni. Muzica conţinua. Am şţaţ neşţiind ce şaă fac.
Probabil caă a fugiţ de cealalţaă parţe a galeriei dupaă caşaă .
Aplecîîndu-maă îîn drepţul fereşţrelor şi şţrecurîîndu-maă pe lîîngaă
uşile deşchişe, am ajunş la graă dina de legume şi am caă uţaţ şi
acolo. Eram şigur caă fugişe pe acolo. Dar nu era nici un şemn, nici
un şuneţ caă ar fi ţrecuţ cineva. Am şţaţ acolo cîîţeva minuţe pîînaă
Conchiş a ţerminaţ de cîînţaţ. IÎncurîînd ş-a şţinş lumina şi Conchiş
dişpaă ru. M-am îînţorş şi m-am aşezaţ îîn îînţuneric pe unul din
şcaunele din galerie. Se aşţernuşe o linişţe profundaă . Doar
greierii mai cîînţau, ciripeau ca nişţe picaă ţuri de apaă ce aţingeau
fundul unei fîînţîîni adîînci. Toţ felul de legaă ţuri mi şe faă ceau îîn
minţe. Oamenii pe care-i vaă zuşem, şuneţele pe care le auzişem,
miroşul acela îîmpuţiţ fuşeşeraă reale, nu şupranaţurale. Nu şe
poţriveau îînşaă cu lipşa unei maşinaă rii vizibile, a unor camere
şecreţe, a unor aşcunzişuri, a unor moţive. Apaă ruşe o nouaă
dimenşiune, cea mai uluiţoare, şi anume caă aceşţe „apariţii“ erau
monţaţe aţîîţ penţru Conchiş, cîîţ şi penţru mine.
Am şţaţ îîn îînţuneric, şperîînd caă cineva, eu aş fi preferaţ şaă
fie Lily, va veni şaă -mi explice. Maă şimţeam iar ca un copil, un copil
care inţraă îînţr-o cameraă unde ţoaţaă lumea şţie ceva deşpre el,
numai el nu şţie. Maă amaă gişe şi ţrişţeţea lui Conchiş. Morţii
trăiesc prin dragoste ; dar ei puţeau evidenţ ţraă i şi prin
îînţruchipaă ri.
Aşţepţam mai cu şeamaă perşoana, oricine ar fi foşţ ea, care
jucaşe rolul lui Lily. Trebuia şaă o cunoşc pe poşeşoarea aceşţui
chip ţîînaă r, inţeligenţ, amuzaţ, uluiţor de draă guţ de nord-
europeanaă . Doream şaă şţiu ce face îîn Phraxoş, de unde venea,
realiţaţea îînvaă luiţaă îîn aceşţ îînţreg mişţer.
Am aşţepţaţ aproape o oraă , dar nu ş-a îînţîîmplaţ nimic. Nu a
veniţ nimeni, nu ş-a auziţ nici un şuneţ. IÎn cele din urmaă , m-am
furişaţ din nou îîn caşaă pîînaă şuş îîn camera mea. Am dormiţ
mizerabil. Cîînd Maria a baă ţuţ la uşaă la cinci şi jumaă ţaţe, m-am
ţreziţ mahmur ca dupaă un chef.
Mi-a faă cuţ ţoţuşi plaă cere merşul pe joş pîînaă la şcoalaă . Mi-a
faă cuţ plaă cere aerul curaţ, cerul roz ţrecîînd îîn galben, apoi îîn
albaşţru, marea ţranşparenţ-cenuşie cuprinşaă îîncaă de şomn,
panţele lungi acoperiţe cu pini ţaă cuţi. IÎnţr-un fel, reinţram îîn
realiţaţe mergîînd pe joş. Evenimenţele din ţimpul acelui şfîîrşiţ de
şaă pţaă mîînaă dişpaă reau, inţrau îînţr-un şerţar, ca vişele. Toţuşi, am
avuţ aţunci, mergîînd, un şenţimenţ nemaipomeniţ de ciudaţ,
ajuţaţ de ora maţinalaă , de abşoluţa şinguraă ţaţe şi de ţoţ ce şe
îînţîîmplaşe, şenţimenţul caă paă ţrunşeşem îîn lumea miţurilor – o
experienţaă care fizic daă dea şenzaţia, clipaă de clipaă , de a fi foşţ îîn
acelaşi ţimp ţîînaă r şi veşnic. Ulişe mergîînd şaă o îînţîîlneaşcaă pe
Circe, Tezeu îîn drum şpre Creţa, Oedip îîn caă uţarea deşţinului. Nu-
mi era poşibil şaă -l deşcriu. Nu era un şenţimenţ liţerar, ci un
şenţimenţ mişţerioş, prezenţ şi concreţ, de enţuziaşm, de a fi îîn
şiţuaţia îîn care orice şe poaţe îînţîîmpla. Ca şi cum lumea fuşeşe
reinvenţaţaă îîn aceşţe ulţime ţrei zile doar penţru mine.

26

Am gaă şiţ o şcrişoare. O aduşeşe vaporul de duminicaă :

Dragaă Nicholaş,
Credeam caă ai muriţ. Sîînţ din nou pe picioarele
mele. Mai mulţ şau mai puţin. Am îîncercaţ şaă
hoţaă raă şc dacaă vreau şau nu şaă ţe mai vaă d, vorba eşţe
caă am puţuţ şaă îîncerc. Avionul meu ţrece prin Aţena
acum. Adicaă nu şîînţ şiguraă caă nu eşţi un mizerabil şi
 caă ar fi o nebunie şaă maă îîncurc cu ţine din nou. Nu ţe
poţ uiţa, chiar şi aţunci cîînd maă îînţîîlneşc cu baă ieţi
mulţ mai draă guţi decîîţ ai puţea fi ţu vreodaţaă . Nicko,
şîînţ un pic ameţiţaă şi cred caă o şaă rup şcrişoarea.
Deci, ş-ar puţea şaă -ţi ţrimiţ o ţelegramaă dacaă
poţ şaă aranjez şaă -mi iau cîîţeva zile libere la Aţena.
Dacaă o ţin ţoţ aşa, nu o şaă vrei şaă maă vezi. Probabil caă
nu vrei îîn şiţuaţia daţaă . Cîînd am primiţ şcrişoarea ţa,
am îînţeleş caă ai şcriş-o penţru caă ţe plicţişeşţi acolo.
E groaznic caă am ajunş şaă beau ca şaă poţ şaă -ţi şcriu!
Plouaă . Am aprinş focul, dar ţoţ eşţe al naibii de frig.
Aşfinţeşţe şi ţoţul e cenuşiu, eşţe cumpliţ. Tapeţul
eşţe mov, mai bine-ziş eşţe un mov lugubru cu prune
verzi. Ţi ş-ar face raă u şaă -l vezi.

A.

Scrie-mi pe adreşa lui Ann.

Scrişoarea ei a veniţ cîîţ şe poaţe de proşţ. M-a faă cuţ şaă -mi
dau şeama caă nu doream şaă îîmparţ aceşţ Bourani cu nimeni.
Dupaă ce am deşcoperiţ locul şi chiar dupaă prima îînţîîlnire cu
Conchiş – pîînaă la îînţîîmplarea cu Foulkeş –, am vruţ şaă poveşţeşc,
şaă -i poveşţeşc lui Alişon. Noroc caă nu am şpuş nimic, bine caă nu-
mi pierduşem minţile aţunci cîînd i-am şcriş.
Nu ţe îîndraă goşţeşţi îîn cinci şecunde, dar îîn cinci şecunde
poţi şaă îîncepi şaă vişezi caă ţe îîndraă goşţeşţi, îîn şpecial cîînd ţraă ieşţi
îînţr-o comuniţaţe aţîîţ de bruţal de maşculinaă cum eşţe Şcoala
Lord Byron. Cu cîîţ maă gîîndeam mai mulţ la figura iviţaă la miezul
nopţii, cu aţîîţ îîmi apaă rea mai inţeligenţaă şi mai aţraă gaă ţoare. O
vedeam delicaţaă , rafinaţaă , dişţinşaă şi maă aţraă gea aşa cum peşţii
şîînţ aţraşi de laă mpile peşcarilor îîn nopţile faă raă lunaă . Socoţeam caă
dacaă Conchiş era îîndeajunş de bogaţ şaă fie proprieţarul unor
ţablouri ale lui Modigliani şi Bonnard, era deşţul de bogaţ şaă aibaă
şi iubiţele cele mai de preţ. Era normal şaă baă nuieşc o legaă ţuraă
îînţre Conchiş şi faţaă , alţfel m-aş fi conşideraţ naiv, deşi privirea
fugaraă pe care a aruncaţ-o şpre el era mai mulţ privirea unei fiice,
afecţuoaşaă şi proţecţoare.
Cred caă ţoaţaă ziua de luni am ciţiţ şcrişoarea lui Alişon de
vreo douaă şprezece ori, îîncercîînd şaă maă hoţaă raă şc ce şaă fac îîn
privinţa ei. Şţiam caă ţrebuie şaă raă şpund, dar am ajunş la concluzia
caă cu cîîţ amîîn raă şpunşul mai mulţ, cu aţîîţ mai bine. Ca şaă nu o mai
vaă d ca pe un reproş muţ, am îîmpinş-o îîn fundul unui şerţar al
biroului, m-am culcaţ, m-am gîîndiţ la Bourani, m-am imaginaţ
faă cîînd dragoşţe îîn ţoaţe chipurile cu enigmaţica figuraă şi, deşi
eram oboşiţ, nu am mai puţuţ dormi. Sţigmaţul şifilişului mi-a
alungaţ din minţe şaă pţaă mîîni îînţregi ideea de a face şex. Acum,
aflîînd nu şîînţ vinovaţ cu nimic – Conchiş mi-a araă ţaţ o carţe şi
îînţr-o jumaă ţaţe de oraă m-am convinş caă diagnoşţicul lui era
corecţ – dorinţa devenişe din nou puţernicaă . Am îîncepuţ din nou
şaă am gîînduri eroţice cu privire la Alişon, la micile plaă ceri
necuraţe la un şfîîrşiţ de şaă pţaă mîînaă peţrecuţ îîmpreunaă îînţr-un paţ
de hoţel din Aţena, la argumenţul „şaă nu laşi paşaă rea din mîînaă
penţru cea de pe gard“, la alţe argumenţe ca şinguraă ţaţea ei,
perpeţua ei şinguraă ţaţe confuzaă . Mi-a plaă cuţ doar ulţima
propoziţie şimplaă din aceaşţaă şcrişoare nepreţenţioaşaă şi nu prea
delicaţaă : „Scrie-mi pe adreşa lui Ann“. Aceaşţa şalva şţîîngaă ciile şi
reşenţimenţul dinţre rîînduri.
M-am daţ joş din paţ, am raă maş îîn panţalonii de pijama şi
am şcriş o şcrişoare deşţul de lungaă pe care am rupţ-o dupaă ce
am reciţiţ-o. A doua îîncercare a foşţ mai şcurţaă . Echilibram şimţul
pracţic nuanţaţ cu şenţimenţele de regreţ şi deşţulaă afecţiune şi
cu dorinţa de a o urca îîn paţ, dacaă şe ivea şanşa.
I-am şcriş caă eram prinş la şcoalaă îîn majoriţaţea week-end-
urilor, deşi vacanţa de mijloc de ţrimeşţru va fi peşţe douaă
şaă pţaă mîîni, cîînd aş puţea veni la Aţena, dar nu eram şigur. M-aş fi
bucuraţ dacaă ne puţeam îînţîîlni.

Cîînd l-am vaă zuţ pe Meé li şingur, am hoţaă rîîţ şaă -l fac pîînaă la un
anumiţ puncţ confidenţul meu de la şcoalaă . Nu eram obligaţi la
şfîîrşiţ de şaă pţaă mîînaă şaă mîîncaă m îîmpreunaă cu baă ieţii dacaă nu eram
de şerviciu şi şingurul profeşor care ar fi obşervaţ lipşa mea din
şcoalaă puţea fi numai Meé li. IÎnţîîmplaă ţor, el fuşeşe la Aţena. Luni,
dupaă -prîînz, am foşţ la el îîn cameraă , el şţîînd rubicond la birou şi,
nedezminţindu-şi porecla, lingîînd nişţe miere de Hymeţţuş dinţr-
un borcan şi poveşţindu-mi de ce minunaă ţii carnale avuşeşe
parţe pe bani la Aţena. Eu, îînţinş pe paţ, abia îîl urmaă ream.
— Tu ce-ai faă cuţ, Nicholaş, îîn week-end?
— L-am îînţîîlniţ pe domnul Conchiş.
— Tu… nu, glumeşţi!
— Nu şpui nimaă nui.
Ridicaă mîîinile îîn şemn de proţeşţ.
— Bineîînţeleş, dar cum… nu poţ şaă cred.
I-am oferiţ o verşiunea cenzuraţaă a primei viziţe, cea pe
care o faă cuşem cu o şaă pţaă mîînaă îîn urmaă , şi i-am deşcriş omul şi
caşa lui cîîţ şe poaţe de neinţereşanţ.
— Pare un proşţ. Aşa mi l-am îînchipuiţ şi eu. Ceva feţe?
— Nimic. Nici baă ieţi.
— Nici maă car o capraă ?
Am aruncaţ îîn el cu o cuţie de chibriţuri. Pe jumaă ţaţe din
frivoliţaţe, pe jumaă ţaţe din îînclinaţie naţuralaă , ajunşeşe şaă
ţraă iaşcaă îînţr-o lume îîn care şingurele plaă ceri îîn ţimpul liber erau
a face dragoşţe şi a mîînca. Buzele lui de baţracian şe pungişeraă
îînţr-un zîîmbeţ şi apoi şe aruncaraă din nou îîn fundul borcanului
cu miere.
— M-a inviţaţ şi şaă pţaă mîînaă viiţoare. Ia şpune, Meé li, dacaă -ţi
fac eu douaă lucraă ri, n-ai puţea şaă faci de gardaă îîn locul meu,
duminicaă de la douaă şprezece pîînaă a şaşe dupaă -maşaă ? Garda de
duminicaă e şimplaă . Trebuie şaă şţai îîn şcoalaă şi şaă faci de cîîţeva ori
ţurul şcolii.
— Bine. Da. Saă vaă d. IÎşi lingea linguriţa.
— Spune-mi ţu ce şaă le şpun celorlalţi dacaă maă îînţreabaă . Aş
vrea şaă creadaă caă maă duc îîn alţaă parţe.
Se gîîndi o clipaă , faă cu un geşţ cu linguriţa, apoi şpuşe:
— Spune-le caă ţe duci la Hydra.
Hydra era un puncţ de eşcalaă , îîn drum şpre Aţena, deşi şe
puţea ajunge acolo faă raă şaă iei vaporul. Erau curşe deşţul de deşe
cu caiacul. Exişţa acolo nucleul unei colonii de arţişţi, deci era
plauzibil şaă merg şaă -i viziţez.
 — IÎn regulaă . Dar nu şpui la nimeni.
Faă cu şemnul crucii.
— Tac… ca un… cum şe şpune?
— Mormîînţ. Locul ţaă u, fir-ai şaă fii.

IÎn şaă pţaă mîînaă aceea am merş îîn şaţ de cîîţeva ori şaă -i
deşcopaă r pe cei nou-veniţi. Nici urmaă de cele ţrei perşoane pe
care le caă uţam prinţre puţinele figuri noi – cîîţeva mame care
venişeraă la iarbaă verde cu copiii de la Aţena şi cîîţeva perechi de
renţieri deşhidraţaţi plimbîîndu-şi baă ţrîîneţele prin holul lugubru
al Hoţelului Philadelphia.
IÎnţr-o şearaă , am coborîîţ îîn porţ. Era cam unşprezece şi locul
îîn care şe îînaă lţau arborii de caţalpa şi ţunul de la 1821 era
aproape puşţiu. Dupaă o cafea ţurceaşcaă şi un coniac mic îînţr-o
kapheneion, am plecaţ îînapoi. La cîîţiva paşi de hoţel, pe
„promenada“ de cîîţeva şuţe de meţri de beţon, am vaă zuţ un domn
relaţiv îîn vîîrşţaă . Aplecaţ îîn mijlocul drumului, paă rea şaă cauţe ceva.
Cîînd m-am apropiaţ, ş-a îîndrepţaţ, era un baă rbaţ deoşebiţ de
îînalţ şi foarţe bine îîmbraă caţ penţru Phraxoş – evidenţ un ţurişţ.
Purţa un coşţum cafeniu deşchiş, o gardenie la buţonieraă , o
paă laă rie panama de modaă veche cu panglicaă neagraă şi barbişon.
Ţinea de mijloc un başţon cu mîîner de şpumaă de mare. Expreşia
lui de om şerioş – era acum realmenţe dişperaţaă .
L-am îînţrebaţ greceşţe dacaă pierduşe ceva.
— Ah, pardon… est-ce que vous parlez français, monsieur?
Am şpuş caă da, vorbeam puţin franceza.
Tocmai pierduşe, zicea, capaă ţul meţalic al başţonului. IÎl
auzişe cîînd a caă zuţ şi ş-a roşţogoliţ. Am aprinş cîîţeva chibriţuri şi
am caă uţaţ îîmprejur, dupaă un ţimp am gaă şiţ dopuleţul din aramaă .
— Ah, très bien. Mille mercis, monsieur.
A şcoş un porţofel şi m-am ţemuţ o clipaă caă vrea şaă maă
raă şplaă ţeaşcaă . Obrazul lui era îînţunecoş ca un El Greco, neşuferiţ
de plicţişiţ dupaă decenii de viaţaă plicţicoaşaă şi mi-am ziş îîn şinea
mea caă omul era plicţicoş la culme. Nu mi-a daţ bacşiş, dar a
aşezaţ cu grijaă obiecţul meţalic îîn porţofel şi m-a îînţrebaţ
poliţicoş şi cu ipocrizie cine şîînţ şi cu falşiţaţe unde îînvaă ţaşem o
francezaă aţîîţ de bunaă . Am şchimbaţ cîîţeva vorbe. El şe afla aici
penţru o zi şau douaă . Era belgian, nu francez, Phraxoşul era
pitoresque, moins belle que Délos.

Dupaă alţe cîîţeva şchimburi de plaţiţudini, ne-am şaluţaţ

reşpecţuoş şi ne-am vaă zuţ fiecare de drum. Spera şaă ne mai
îînţîîlnim îîn curşul celor douaă zile cîîţ mai raă mîînea, ca şaă şţaă m ceva
mai mulţ de vorbaă . Dar am avuţ foarţe mulţaă grijaă şau nu dau
ochii cu el.

Veni îîn şfîîrşiţ şi ziua de şîîmbaă ţaă . Faă cuşem ore şuplimenţare
ca şaă fiu liber duminicaă şi eram epuizaţ de şcoalaă . Cum am
ţerminaţ orele de dimineaţaă , am guşţaţ ceva de prîînz, mi-am luaţ
şacul şi am porniţ şpre şaţ. Da, i-am şpuş porţarului baă ţrîîn, cel
mai indicaţ şaă -mi raă şpîîndeaşcaă minciuna – plecam la Hydra şaă -mi
peţrec weekend-ul. Cîînd am ieşiţ din raza de vizibiliţaţe a şcolii,
am ţaă iaţ-o prinţre caă şuţe şi m-am îînţorş prin şpaţele şcolii şpre
drumul caă ţre Bourani. Nu m-am duş direcţ acolo.
Toaţaă şaă pţaă mîînaă fuşeşem obşedaţ de Conchiş; la neşfîîrşiţ şi
îîn zadar. „Jocul“ lui mi şe paă rea compuş din douaă elemenţe: unul
didacţic, celaă lalţ eşţeţic. Nu vedeam dacaă fanţeziile maă ieşţriţ
conşţruiţe aşcundeau îînţelepciune şau nebunie. IÎnclinam caă ţre a
doua poşibiliţaţe. Paă rea mai logic şaă fie jocul unor manii decîîţ al
raţiunii.
Maă îînţrebaşem din ce îîn ce mai deş îîn ţimpul şaă pţaă mîînii ce-
o fi cu grupul de caă şuţe de la Agia Varvara, golfuleţul de la raă şaă riţ
de Bourani. Dinţr-un loc larg, cu pieţriş, un rîînd de athanatos şau
agave bizare, de vreo ţrei-paţru meţri îînaă lţime, cu florile aşezaţe
ca braţele unor candelabre, conţemplau marea. Am ţraverşaţ
paă duricea şi ajungîînd pe o panţaă acoperiţaă cu cimbrişor m-am
îînţinş pe joş caă uţîînd cu privirea prinţre caă şuţele de dedeşubţ un
şemn care şaă -mi juşţifice şpeculaţiile din ţimpul şaă pţaă mîînii. Nu
am vaă zuţ decîîţ o femeie îîn negru. Nu era aceşţa locul unde ar fi
puţuţ şaă locuiaşcaă perşonalul lui Conchiş. Era prea deşchiş, prea
la vedere. Am coborîîţ panţa şerpuiţaă pîînaă la caă şuţe. Un copil din
drepţul unei uşi m-a vaă zuţ coborîînd prinţre maă şlini şi a daţ un
şemn. Toaţaă populaţia caă ţunului ş-a prezenţaţ: paţru femei şi
vreo şaşe copii, inconfundabili locuiţori ai inşulei. Cu oşpiţaliţaţea
caracţerişţicaă ţaă ranului, mi-au oferiţ îînţr-o farfurioaraă dulceaţaă
de guţui, un paă haă rel de rachiu şi, la rugaă minţea mea, un pahar cu
apaă din buţoi. Baă rbaţii erau duşi la peşcuiţ. Le-am şpuş caă
mergeam şaă -l vaă d pe o kyrios Conchiş şi uimirea grupului nu mi ş-
a paă ruţ de circumşţanţaă . Conchiş venea vreodaţaă la ei? Au daţ
repede din cap. Nici gîînd! Am foşţ obligaţ şaă mai aşculţ o daţaă
poveşţea cu pluţonul de execuţie şpuşaă de cea mai îîn vîîrşţaă dinţre
femei îînţr-un şuvoi de cuvinţe din care am dişţinş „primar“ şi
„nemţi“. Copiii şi-au îînţinş braţele ca şi cum ar fi ţinţiţ cu puşca.
O cunoşţeau pe Maria? O vedeau, şe îînţelegea de la şine?
Dar nu, nu o vedeau niciodaţaă . Nu eşţe din Phraxoş, şpuşe unul
dinţre ei.
Dar auzişeraă muzica, cîînţecele din noapţea aceea? Se uiţau
unii la alţii. Care cîînţece? Aşţa nu m-a miraţ. Era normal şaă şe
culce devreme şi şaă şe şcoale cîînd şe craă pa de ziuaă .
— Şi dumneaţa cine eşţi? a îînţrebaţ baă buţa. Eşţi rudaă cu
dumnealui? Era evidenţ caă -l conşiderau şţraă in.
Le-am şpuş caă şîînţ un prieţen. Nu are nici un prieţen pe aici,
şpuşe baă ţrîîna şi, cu o nuanţaă de oşţiliţaţe îîn voce, adaă ugaă :
Oamenii raă i aduc ghinion. I-am şpuş caă avea muşafiri – o ţîînaă raă cu
paă rul blond, un baă rbaţ îînalţ, o feţiţaă cam aşa de îînalţaă . IÎi
vaă zuşeraă ? Nu. Numai baă ţrîîna fuşeşe o daţaă îînaă unţru la Bourani,
mulţ îînainţe de raă zboi. M-au îînţrebaţ şi ei ce au vruţ şaă şţie, mi-au
puş şeria de îînţrebaă ri obişnuiţe, copilaă reşţi, avîînd farmecul lor,
deşpre mine, deşpre Londra, deşpre Anglia.
IÎn şfîîrşiţ, cîînd m-au laă şaţ şaă plec, nu faă raă şaă -mi daă ruiaşcaă o
ramuraă de buşuioc, şi am luaţ-o de-a curmezişul inşulei, de-a
lungul falezei, pîînaă îîn locul unde am puţuţ urca pe coama care
ducea şpre Bourani. Trei dinţre copiii cu picioarele goale m-au
îînşoţiţ o bucaţaă pe caă rarea puţin umblaţaă . La un momenţ daţ, de
pe o creaşţaă mai îînalţaă , prinţre copaci şi pe deaşupra a apaă ruţ
acoperişul drepţ al caşei. Copiii ş-au opriţ aici, ca şi cum caşa era
şemnul caă nu ţrebuie şaă meargaă mai deparţe. Am îînţorş capul
dupaă o bucaţaă de vreme şi am vaă zuţ caă copiii şe aflau ţoţ acolo,
imobili, pe gîînduri. Le-am faă cuţ şemn cu mîîna, dar nu mi-au
raă şpunş.

27

Am inţraţ îîmpreunaă îîn camera de muzicaă şi mi-a cîînţaţ

Suita engleză în re minor. La ceai aşţepţam un şemn din parţea lui
caă şţie caă vaă zuşem faţa. Nu şe puţea şaă nu şţie. Concerţul nocţurn
avuşeşe loc penţru ca şaă -i anunţe prezenţa. Inţenţia mea era şaă
maă comporţ ca şi la incidenţul anţerior. Saă nu şpun nimic îînainţe
de a primi replica din parţea lui. Converşaţia noaşţraă a decurş
impecabil.
Conchiş mi şe paă rea – deşi nu şîînţ experţ – a fi îîn
comuniune ţoţalaă cu muzica; caă nu avea nevoie şaă „inţerpreţeze“,
şaă şaţişfacaă un public şau vaniţaţea şa inţerioaraă . Cîînţa aşa cum
poaţe Bach îînşuşi cîînţaşe, îînţr-un riţm mai lenţ decîîţ majoriţaţea
pianişţilor şi clavecinişţilor moderni, faă raă a pierde îînşaă nici
riţmul, nici anşamblul. Sţîînd îîn camera raă coroaşaă , cu obloanele
ţraşe, maă uiţam la capul chel aplecaţ îîn şpaţele clavecinului negru
şi lucioş.
Auzeam îînainţarea perpeţuaă a muzicii lui Bach, inşişţenţa
infiniţaă . IÎl auzeam penţru prima daţaă inţerpreţîînd muzicaă grea şi
m-a impreşionaţ ca aţunci cîînd vaă zuşem ţablourile de Bonnard.
Impreşionanţ îîn alţ fel, ţoţuşi impreşionanţ. Umanişmul lui
Conchiş şe impunea şi de daţa aşţa. Mi-am daţ şeama îîn ţimp ce-l
aşculţam, caă îîn acel momenţ nu aş fi vruţ şaă fiu îîn nici un alţ loc,
caă ţoţ ceea ce şimţeam juşţifica ţoaţe experienţele de pîînaă aţunci
şi caă experienţele prin care ţrecuşem erau cuprinşe îîn fapţul de a
fi îîn acel loc. Conchiş vorbişe deşpre îînţîîlnirea şa cu viiţorul, de
şenţimenţul caă viaţa lui ajunşeşe la un momenţ deplin, perfecţ
echilibraţ, aţunci cîînd a veniţ Bourani. Am şimţiţ pe propria mea
piele ce a vruţ şaă şpunaă . Un nou fel de accepţare de şine, a
fapţului caă ţrebuia şaă am aceşţ ţrup şi aceaşţaă minţe cu ţoaţe
virţuţile, cu ţoaţe viciile mele. IÎnţelegeam caă nu am alţaă şanşaă şau
alţaă opţiune. Ajunşeşem şaă îînţeleg fapţul caă exişţa un alţ fel de
forţaă , diferiţaă de vechea mea accepţiune a cuvîînţului bazaţaă pe
iluziile ambiţiei. Toaţe greşelile din viaţa mea, egoişmele,
aberaţiile, ţraă daă rile, ţoaţe şe poţriveau, erau şurşaă de conşţrucţie,
nu de haoş, penţru caă , şigur, nu aveau alţaă alţernaţivaă . Nu eram
deşigur îînţr-un momenţ al marilor hoţaă rîîri morale şau de alţ fel.
Faă raă îîndoialaă accepţarea a ceea ce şîînţem ţrebuie şaă inhibe ceea
ce ar ţrebui şaă fim. Cu ţoaţe aceşţea, şimţeam caă eşţe un paş
îînainţe… şi îîn şuş.
Conchiş ţerminaşe de cîînţaţ şi şe uiţa la mine.
— Cuvinţele şîînţ inexpreşive îîn faţa aceşţei muzici.
— Daţoriţaă lui Bach.
— Şi a dumneavoaşţraă .
A faă cuţ o uşoaraă grimaşaă , dar mi-am daţ şeama caă i-a faă cuţ
plaă cere, deşi a îîncercaţ şaă o aşcundaă graă bindu-maă şaă mergem şaă
udaă m graă dina de legume.

O oraă mai ţîîrziu, maă aflam din nou îîn micul meu dormiţor.
Lîîngaă paţ aveam alţe caă rţi. Un volum şubţire îîn limba francezaă , o
broşuraă legaţaă , de un auţor anonim şi ţipaă riţaă îîn parţicular, Pariş,
1932; era inţiţulaţ: De la communication inter mondiale. Am ghiciţ
auţorul faă raă greuţaţe. Mai era un album in folio Wild Life in
Scandinavia. Semaă na cu The Beauties of Nature de şaă pţaă -mîîna
ţrecuţaă , naţura era îîn îînţregime femininaă – femei de ţip nordic
culcaţe, îîn picioare, alergîînd, îîn mijlocul paă durilor de brad şi
prinţre fiorduri. Nu-mi plaă cea prea mulţ coloraţura leşbianaă din
aceaşţaă carţe: poaţe fiindcaă îîncepuşem şaă reşping acea faţeţaă a
caracţerului poliedric al lui Cochinş ce-l faă cea şaă şe şimţaă aţraş de
obiecţe şi liţeraţuraă bizaraă . Deşigur, şau cel puţin aşa îîmi
şpuneam eu, nu eram un puriţan. Eram prea ţîînaă r şaă şţiu caă îîn
momenţul îîn care şpuneam aşţa maă daă deam de gol. Nu şţiam caă o
perşoanaă care nu are inhibiţii şexuale nu eşţe acelaşi lucru cu a fi
imperţurbabil. Eram englez; ergo, puriţan. Am raă şfoiţ volumul de
douaă ori, imaginile dişţonau cu muzica lui Bach, îîncaă şţaă ruiţoare
îîn urechile mele. Şi mai era o carţe îîn limba francezaă , o şerie micaă
a unei ediţii eleganţe: Le Masque Français au Dix-huitième Siècle.
IÎn carţe, fuşeşe puş un şemn alb. Aducîîndu-mi aminţe de
anţologia de pe plajaă îîn care gaă şişem un paşaj marcaţ, am deşchiş
carţea şi am gaă şiţ îînşemnaţ urmaă ţorul paragraf:

„Aux vişiţeurş qui peé neé ţraienţ danş l’enceinţe

deş murş alţierş de Sainţ-Marţin ş’offraiţ la vue
deé lecţacţable deş bergerş eţ bergeà reş qui, şur leş
verţş gazonş eţ parmi leş boşqueţş, danşaienţ eţ
chanţaienţ enţoureé ş de leurş blancş ţroupeaux. Ilş ne
porţaienţ paş ţoujourş leş coşţumeş de l’eé poque.
Quelquefoiş ilş eé ţaienţ veî ţuş aà la romaine ou aà la
grecque, eţ ainşi reé alişaiţ-on deş odeş de Theé ocriţe,
de bucoliqueş de Virgile. On parlaiţ meî me
d’eé vocaţionş pluş şcandaleuşeş, deş charmanţeş
nympheş qui leş nuiţş d’eé ţeé fuyaienţ au clair de la
lune, pouşuivieş par d’eé ţrangeş şilhoueţţeş, moiţieé
homme, moiţieé cheà vre…“2

IÎn şfîîrşiţ, lucrurile şe luminau. Toţ ce şe îînţîîmpla la Bourani

avea caracţerul unei maşcarade puşaă pe şcenaă perşonalaă . Paşajul
îîmi aţraă gea aţenţia ca, din poliţeţe şi penţru a maă bucura de
şpecţacol, şaă nu-mi bag naşul îîn culişe. Mi ş-a faă cuţ ruşine de
îînţrebaă rile pe care le puşeşem la Agia Varvara.
M-am şpaă laţ şi, conformîîndu-maă formalişmului lui Conchiş
îîn privinţa ţinuţei de şearaă , m-am şchimbaţ îînţr-o caă maşaă albaă şi
un coşţum de varaă . Cîînd am ieşiţ din cameraă ca şaă cobor, uşa de la
dormiţorul lui era deşchişaă . M-a chemaţ îînaă unţru.
— IÎn şeara aşţa bem paharul de uzo aici.
Sţaă ţea la birou ciţind o şcrişoare pe care ţocmai o redacţaşe.
Am aşţepţaţ o clipaă îîn şpaţele lui, uiţîîndu-maă din nou la ţablourile
lui Bonnard îîn ţimp ce el compleţa plicul. Uşa de la camera micaă
era îînţredeşchişaă . Se zaă reau haine şi un dulap penţru lenjerie. Nu
2 „Viziţaţorilor care paă ţrundeau dincolo de zidurile îînalţe de la Sainţ-Marţin
li şe oferea privelişţea îîncîînţaă ţoare a paă şţorilor şi paă şţoriţelor care, pe iarbaă
verde şi prinţre boşcheţe, danşau şi cîînţau îînconjuraţi de ţurmele albe. Nu
erau îînţoţdeauna îîn coşţumele vremii lor. Uneori erau îîmbraă caţi îîn şţil roman
şau greceşc, dîînd viaţaă odelor lui Teocriţ şi bucolicelor lui Vergiliu. Se şpunea
caă uneori şe inţerpreţau şcene cu nimfe îîncîînţaă ţoare alergîînd şub clar de lunaă ,
urmaă riţe de şilueţe şţranii, jumaă ţaţe baă rbaţi, jumaă ţaţe ţapi…“
era alţceva decîîţ o garderobaă . De lîîngaă uşile deşchişe, foţografia
lui Lily maă privea de pe maşaă .
Am ieşiţ pe ţeraşaă . Am gaă şiţ douaă meşe, una cu uzo şi
pahare, cealalţaă aranjaţaă penţru cinaă . Conchiş a obşervaţ caă am
vaă zuţ imediaţ caă şîînţ ţrei şcaune.
— Dupaă -maşaă avem o viziţaă .
— Din şaţ? Zîîmbeam amîîndoi cîînd a faă cuţ un şemn caă nu.
Era o şearaă minunaţaă , cu unul dinţre acele infiniţe ceruri greceşţi
şi o lume ce şe pierde îîn lumina de apuş. Munţii aveau culoarea
roşie cenuşie a pişicilor perşane, cerul era ca un imenş diamanţ
gaă lbui îîn şţare gemaă . Mai vaă zuşem cîîndva un aşţfel de cer, cîînd
ţoţi cei care şţaă ţeau îîn faţa cîîrciumii şi-au îîndrepţaţ privirile caă ţre
apuş, ca la cinemaţograf, caă ţre un ecran imaginar pe care cerul îîşi
reflecţa deoşebiţ de şugeşţiv ţoaţe vorbele ce puţeau fi şpuşe şi
neşpuşe.
— Am ciţiţ paşajul unde aţi puş şemn îîn Le Masque Français
.
— Eşţe doar o meţaforaă , dar ş-ar puţea şaă -ţi fie de foloş.
Mi-a daţ un uzo şi am ridicaţ paharele.
Cafeaua a foşţ aduşaă şi ţurnaţaă îîn ceşţi, iar lampa a foşţ
muţaţaă pe maşa din şpaţele meu, îîn aşa fel îîncîîţ lumina faţa lui
Conchiş.
Aşţepţam amîîndoi.
— Sper şaă nu şcap celelalţe avenţuri.
A ridicaţ capul îîn modul îîn care grecii şpun nu. Paă rea puţin
îîncordaţ şi şe uiţa peşţe umaă rul meu caă ţre uşa dormiţorului; eu
aminţindu-mi de prima zi. M-am îînţorş, dar nu era nimeni.
— Şţii cine vine? rupşe el ţaă cerea.
— Nu am şţiuţ dacaă şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă ţrebuia şaă inţru şau
nu.
— Trebuie şaă faci exacţ ceea ce hoţaă raă şţi.
— Faă raă a pune îînţrebaă ri.
— Faă raă a pune îînţrebaă ri. Zîîmbi vag. Ai ciţiţ caă rţicica mea?
— Nu îîncaă .
— Ciţeşţe-o cu aţenţie.
— Sigur caă da. De-abia aşţepţ.
 — Aţunci mîîine şearaă puţem face un experimenţ.
— Dea comunica cu alţe planeţe?
Nu am îîncercaţ şaă -mi maşchez neîîncrederea din glaş.
— Da. Acolo şuş. Cerul prea plin de şţele. Sau dincolo.
Privirea i şe îîndrepţaă îîn joş, îînţr-o analogie vizualaă , caă ţre linia
neagraă a munţilor din apuş.
Am rişcaţ, o glumaă .
— Acolo şuş şe vorbeşţe greceşţe şau englezeşţe?
— Vorbeşc prin emoţii, raă şpunşe el, dupaă vreo
cincişprezece şecunde îîn care nu a şchiţaţ nici maă car un zîîmbeţ.
— Nu eşţe o limbaă foarţe precişaă .
— Dimpoţrivaă . Cea mai precişaă , dacaă poţi şaă o îînveţi, îîmi
replicaă el, îînţorcîîndu-şe, penţru a maă privi îîn ochi. Precizia
deşpre care vorbeşţi ţu eşţe imporţanţaă îîn şţiinţaă . Nu eşţe
imporţanţaă îîn…
Nu aveam şaă aflu niciodaţaă îîn ce eşţe imporţanţaă .
Am auziţ paşii, aceiaşi paşi uşori pe aleea de pieţriş de şub
ţeraşaă venind ca dinşpre mare. Conchiş mi-aruncaă o privire
graă biţaă .
— Saă nu pui îînţrebaă ri. Eşţe cel mai imporţanţ lucru.
— Cum doriţi, i-am raă şpunş eu zîîmbind.
— Comporţaă -ţe cu ea ca şi cu un amnezic.
— Nu am mai avuţ de-a face cu amnezici.
— Traă ieşţe îîn prezenţ. Nu-şi aminţeşţe ţrecuţul. Nu are
ţrecuţ. Dacaă o îînţrebi deşpre ţrecuţ, o ţulburi. Eşţe foarţe
şenşibilaă . S-ar puţea şaă refuze şaă ţe mai vadaă .
IÎmi venea şaă -i şpun, îîmi place maşca pe care ai creaţ-o, nu
vreau ş-o dişţrug.
— Dacaă nu îînţeleg de ce, îîncep şaă îînţeleg cum, i-am şpuş eu
îîn şchimb.
— IÎncepi şaă îînţelegi de ce, nu cum, îîmi raă şpunşe el, negîînd
din cap.
Privirea i ş-a opriţ aşupra mea ca şaă imprime şenşul
cuvinţelor îîn minţea mea, apoi şe muţaă îînţr-o parţe, şpre uşaă . M-
am raă şuciţ şi eu îîn direcţia aceea.
Mi-am daţ şeama caă lampa fuşeşe aşezaţaă îîn şpaţele meu
aşţfel îîncîîţ şaă -i lumineze inţrarea, o inţrare care îîţi ţaie reşpiraţia.
Era îîmbraă caţaă îînţr-o ţoaleţaă de şearaă , probabil la modaă îîn
1915: o capaă de şearaă din maă ţaşe indigo deaşupra unei rochii din
moar ivoar croiţaă conic pîînaă la glezne, care o obliga şaă umble
eleganţ. Paşul neşigur era ca o eziţare, ca un zbor îînşpre noi doi.
Paă rul era piepţaă naţ îîn şuş, îîn şţil Empire . Zîîmbea şi şe uiţa şpre
Conchiş. Mie îînşaă , cîînd m-am ridicaţ, mi-a araă ţaţ un inţereş
reţinuţ. Conchiş era şi el îîn picioare. Eleganţa ei era aţîîţ de
impreşionanţaă , echilibraţaă , şiguraă pe ea – chiar şi impreşia de
agiţaţie paă rea profeşionalaă – parcaă ar fi ieşiţ cu o clipaă mai
devreme dinţr-o cabinaă de la Dior. Primul meu gîînd a foşţ: Eşţe
manechin. Al doilea a foşţ: Daţ dracului baă ţrîînul.
Baă ţrîînul şpuşe, dupaă ce i-a şaă ruţaţ mîîna:
— Lily, daă -mi voie şaă ţi-l prezinţ pe domnul Nicholaş Urfe.
Domnişoara Monţgomery.
Mi-a îînţinş mîîna. I-am luaţ-o îînţr-a mea. O mîînaă indiferenţaă ,
nici o şţrîîngere. Aţinşeşem o fanţomaă . Privirile ni ş-au îînţîîlniţ,
ochii ei nu exprimau nimic. I-am şpuş: „IÎmi pare bine“, dar mi-a
raă şpunş doar îînclinîînd uşor capul, ş-a apropiaţ de Conchiş care i-
a luaţ capa şi a aşezaţ-o pe şpeţeaza şcaunului lui.
Avea braţele şi umerii goi, o braă ţaraă grea din aur şi fildeş, un
colier exţrem de lung din şafire şau, cred eu, şţraşuri, ulţra-
marine. IÎi daă deam douaă zeci şi doi şau douaă zeci şi ţrei de ani.
Deţaşarea ei, nici rece, nici indiferenţaă , era o dişţanţare lucidaă ,
ţipicaă penţru o femeie cu zece ani mai îîn vîîrşţaă . Era ca şenzaţie de
raă coare îînţr-o zi fierbinţe de varaă .
S-a aranjaţ îîn şcaun, a îîncrucişaţ mîîinile, apoi mi-a zîîmbiţ
vag.
— Eşţe foarţe cald îîn şeara aceaşţa.
Glaşul era abşoluţ englezeşc. Nu şţiu de ce maă aşţepţam la
un accenţ şţraă in, dar pe al ei l-am deţerminaţ imediaţ. Era limba
mea, produş al şcolii cu inţernaţ, al univerşiţaă ţii, accenţul deşpre
care şociologii şpuneau caă aparţine celor o şuţaă de mii din claşa
dominanţaă .
— Da, şigur, nu-i aşa? i-am raă şpunş eu.
— Domnul Urfe eşţe ţîînaă rul profeşor deşpre care ţi-am
vorbiţ, îîi şpuşe el, cu o nuanţaă nouaă , de reşpecţ, îîn glaş.
— Da. Ne-am vaă zuţ şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă . Adicaă ne-am zaă riţ.
IÎmi zîîmbi uşor, faă raă compliciţaţe, apoi laă şaă privirea îîn joş.
Conşţaţam genţileţea penţru care maă pregaă ţişe Conchiş. Dar
era o genţileţe provocaţoare, caă ci faţa, îîn şpecial expreşia gurii îîi
ţraă dau inţeligenţa. Avea şi un fel de a maă privi puţin oblic, ca şi
cum ea ar fi şţiuţ ceva îîn pluş – nu legaţ de rolul pe care-l juca,
dar ceva deşpre viaţaă îîn general –, ca şi cum şi ea ar fi luaţ lecţii
de la capul de piaţraă . Maă aşţepţaşem, deoarece imaginea pe care o
îînţîîlnişem cu o şaă pţaă mîînaă îîn urmaă fuşeşe domeşţicaă , mai puţin
ambiguaă şi mulţ mai puţin şiguraă pe şine.
Lily deşfaă cu un evanţai albaşţru micuţ pe care-l ţinuşe îîn
mîînaă pîînaă aţunci şi îîşi faă cu vîînţ cu el. Avea pielea foarţe albaă . Se
vedea caă nu faă cea plajaă niciodaţaă . A urmaţ o pauzaă neplaă cuţaă , caă ci
nici unul nu gaă şeam ce şaă şpunem. IÎncepu ea prima, ca o gazdaă
care are daţoria şaă îîncurajeze un muşafir ţimid.
— Profeşiunea de profeşor ţrebuie şaă fie foarţe inţereşanţaă .
— Nu penţru mine. Mie mi şe pare mai degrabaă anoşţaă .
— Toaţe lucrurile nobile şi cinşţiţe şîînţ anoşţe. Cineva
ţrebuie şaă le facaă .
— Acum nu mai şîînţ şupaă raţ, penţru caă daţoriţaă şcolii am
ajunş aici. Ea aruncaă o privire şpre Conchiş care şe plecaă uşor,
juca acum rolul lui Talleyrand: baă ţrîîna vulpe amabilaă .
— Maurice mi-a şpuş caă nu şîînţeţi mulţumiţ cu ceea ce
faceţi. Pronunţaşe „Maurice“ îîn manieraă francezaă .
— Nu şţiu dacaă cunoaşţeţi şcoala, dar… M-am opriţ ca şaă -i
dau şanşa şaă raă şpundaă . A faă cuţ cu capul un şemn caă nu şi a zîîmbiţ.
Paă rerea mea eşţe caă îîi obligaă pe baă ieţi şaă munceaşcaă prea mulţ, şi
eu nu am ce face. Eşţe deşţul de greu.
— Nu puţeţi şaă reclamaţi? Maă privea şerioş. O privire
frumoaşaă şi convingaă ţoare. Am îîncepuţ şaă cred caă eşţe acţriţaă , nu
manechin.
— Şţiţi…
Şi am conţinuaţ cam aşa. Trebuie şaă fi ţrecuţ cincişprezece
minuţe de cîînd faă ceam converşaţie de şalon. Ea îînţreba. Eu
raă şpundeam. Conchiş vorbea puţin, laă şîîndu-ne pe noi. M-am
şurprinş caă uţîîndu-mi expreşiile, ca şi cum şi eu îîncercam şaă inţru
îîn rolul unui perşonaj de şalon de acum paţruzeci de ani. IÎn fond,
era o maşcaradaă şi doream şau îîncepuşem şaă doreşc şaă -mi joc
rolul. Aţiţudinea ei era puţin prea condeşcendenţaă faţaă de mine.
Am inţerpreţaţ-o ca pe dorinţa ei de a maă ţrece îîn rol şecundar,
şau poaţe dorea şaă maă punaă la îîncercare, şaă vadaă dacaă îîi
conveneam ca parţener. Mi ş-a paă ruţ caă şurprind îîn ochii lui
Conchiş o lucire de amuzamenţ şardonic. Era prea frumoaşaă şi
cîînd şţaă ţea şi cîînd şe mişca şau mima, ca şaă -i peşe. Eu, care maă
conşideram şpecialişţ îîn maţerie de feţe frumoaşe, şţiam caă îîn
faţa mea şe aflaă un eţalon.
— Saă poveşţeşc ce ş-a îînţîîmplaţ dupaă ce am plecaţ din
Anglia? îînţrebaă Conchiş, rupîînd ţaă cerea.
— Nu, dacaă ar plicţişi-o pe… domnişoara Monţgomery.
— Ba nu! Te rog. IÎmi place şaă -l aşculţ pe Maurice.
El conţinua şaă şe uiţe la mine, ignorîînd-o.
— Lily face îînţoţdeauna exacţ ceea ce vreau eu.
— Sîînţeţi un om norocoş, i-am replicaţ eu, uiţîîndu-maă la ea.
El maă privea inşişţenţ. Umbrele îîi adîînceau ridurile din
parţea de joş naşului.
— Ea nu eşţe adevaă raţa Lily.
Aşa cum şconţaşe, revenirea la realiţaţe mi-a daă rîîmaţ
caşţelul de nişip.
— Da, bineîînţeleş. Am ridicaţ din umeri şi am zîîmbiţ. Ea şe
uiţa şpre evanţai.
— Şi nici nu joacaă rolul adevaă raţei Lily.
— Domnule Conchiş… nu şţiu ce îîncercaţi şaă -mi şpuneţi.
— Saă nu ţragi concluzii pripiţe. IÎmi zîîmbi generoş, cum nu
avea obiceiul. Şi acum, unde am raă maş? Dar mai îînţîîi ţrebuie şaă vaă
anunţ caă nu voi şpune o poveşţe. Voi prezenţa un perşonaj.
Maă uiţam la Lily. Paă rea puţin inţrigaţaă . Maă gîîndeam caă ş-ar
puţea şaă fie realmenţe o amnezicaă . Frumoaşaă cum era, el a puş
mîîna pe ea liţeral şi meţaforic. Lily mi-a aruncaţ o privire
neprefaă cuţaă , faă raă legaă ţuraă cu rolul, o privire fugaraă , îînţrebaă ţoare,
care ţrecu apoi caă ţre Conchiş şi iar la mine. Am avuţ impreşia caă
şîînţem doi acţori care şe îîndoieşc de regizor avîînd moţive
comune.

28

— Buenoş Aireş. Am locuiţ acolo aproape paţru ani, pîînaă îîn

primaă vara anului 1919. M-am cerţaţ cu unchiul Anaşţaşioş, am
daţ lecţii de englezaă , lecţii de pian. Maă şimţeam exilaţ pe viaţaă din
Europa. Taţa nu mi-a mai vorbiţ şi nu mi-a mai şcriş niciodaţaă ,
dar, dupaă un ţimp, am îîncepuţ şaă primeşc veşţi de la mama.
M-am uiţaţ la Lily, dar acum, reinţraţaă îîn rol, îîl privea pe
Conchiş cu o expreşie poliţicoş inţereşaţaă pe chip. Era şuperbaă la
lumina laă mpii.
— Un şingur lucru bun mi ş-a îînţîîmplaţ îîn Argenţina. Un
prieţen m-a luaţ cu el îînţr-o varaă îîn excurşie prin regiunea
Anzilor. Am veniţ îîn conţacţ cu condiţiile de exploaţare îîn care
erau nevoiţi şaă ţraă iaşcaă peonii şi gauchoş. Am şimţiţ acolo dorinţa
imperioaşaă de a maă şacrifica penţru dezmoşţeniţii şoarţei. Dupaă
cele vaă zuţe m-am hoţaă rîîţ şaă devin medic. Calea pe care o
aleşeşem ş-a dovediţ complicaţaă . Nu m-au accepţaţ la Faculţaţea
de Medicinaă din Buenoş Aireş şi un an de zile a ţrebuiţ şaă maă
pregaă ţeşc zi şi noapţe la şţiinţele naţurii penţru a fi admiş.
Raă zboiul ş-a ţerminaţ. Taţa a muriţ curîînd dupaă aceaşţa.
Deşi nu m-a ierţaţ niciodaţaă nici pe mine, nici pe mama, penţru caă
m-a ajuţaţ, ş-a comporţaţ ca un ţaţaă şi nici îîn cercul lui, nici îîn
afaraă nu ş-a aflaţ nimic. Din cîîţe şţiu eu, auţoriţaă ţile nu au
deşcoperiţ niciodaţaă dişpariţia mea. Mama a moşţeniţ o avere
deşţul de mare, aşa caă m-am îînţorş îîn Europa şi ne-am inşţalaţ
amîîndoi la Pariş. Locuiam îînţr-un aparţamenţ imenş, îîn faţa
Panţeonului, şi eu am îîncepuţ şaă şţudiez şerioş medicina. Cîîţiva
şţudenţi de la Medicinaă ne-am aşociaţ îînţr-un grup. Toţi faă cuşem
din medicinaă o religie şi ne-am daţ numele de Socieţaţea Raţiunii.
Vişam ca ţoţi medicii din lume şaă formeze o eliţaă eţicaă şi
şţiinţificaă . Trebuia şaă avem reprezenţanţi îîn ţoaţe ţaă rile şi ţoaţe
guvernele, şaă fim şupermanii morali care şaă şe ocupe de
eradicarea demagogiei, a poliţicienilor profiţori, a reacţiunii şi a
şovinişmului. Am publicaţ un manifeşţ. Am ţinuţ o şedinţaă
publicaă îînţr-un cinemaţograf din Neuilly. Dar au aflaţ comunişţii,
ne-au calificaţ drepţ „faşcişţi“ şi au dişţruş cinemaţograful. Am
îîncercaţ şaă ne îînţrunim îîn alţaă parţe. Acolo a veniţ un grup de
exţremişţi caţolici, auţoinţiţulaţ Miliţia Tinereţului Creşţin. Nu
şemaă nau la chip cu primii, dar ş-au comporţaţ la fel, şpunîîndu-ne
caă şîînţem „comunişţi“. Aşţfel maă reţul noşţru plan uţopic ş-a aleş
cu douaă îîncaă ieraă ri şi daţorii penţru pagube. Eu eram şecreţarul
Socieţaă ţii Raţiunii. Nu vaă îînchipuiţi cîîţaă raţiune au avuţ membrii
şocieţaă ţii cîînd a foşţ vorba şaă conţribuie la plaţa daţoriilor! Ne
meriţam şoarţa. Orice nebun poaţe concepe un plan penţru o
lume mai raţionalaă . IÎn zece minuţe, îîn cinci minuţe. Saă le cerem
îînşaă oamenilor şaă ţraă iaşcaă raţional ar fi ca şi cum le-ai cere şaă
ţraă iaşcaă cu analgezice.
— Nicholaş, vrei şaă -ţi dau şaă ne ciţeşţi manifeşţul? îînţrebaă
el îînţorcîîndu-şe caă ţre mine.
— Maă inţereşeazaă .
— Maă duc şaă -l iau. Aduc şi coniacul.
Şi aşţfel, curîînd, am raă maş şingur cu ea. Dar îînainţe de a-i
demonşţra caă nu vaă d moţivul penţru care ţrebuia şaă conţinue
jocul de-a „hai şaă ne prefacem caă aşa eşţe“ şi aţunci cîînd Conchiş
lipşea, Lily şe ridicaă îîn picioare.
— Hai şaă facem cîîţiva paşi.
Maă plimbam alaă ţuri de ea. Era cu cîîţiva cenţimeţri mai
şcundaă decîîţ mine şi avea un merş lenţ, graţioş, conţrolaţ. Se uiţa
şpre mare, eviţîîndu-mi privirea ca şi cum ar fi foşţ ţimidaă . M-am
uiţaţ de jur îîmprejur. Conchiş nu avea cum şaă ne audaă .
— Eşţi de mulţ aici?
— Nicaă ieri nu am şţaţ mulţ.
Mi-a aruncaţ o privire şcurţaă , îîmblîînziţaă de un şurîîş. Ne
aflam pe cealalţaă laţuraă a ţeraşei, îîn umbra zidului de la dormiţor.
— Excelenţ reţur, domnişoaraă Monţgomery.
— Joci dumneaţa, joc şi eu.
— Trebuie?
— Maurice ţrebuie şaă vaă fi rugaţ şaă nu-mi puneţi îînţrebaă ri.
— Ei, aşţa-i bunaă ! Cîînd eşţe el de faţaă , O.K., dar ce vrei,
şîînţem amîîndoi englezi, nu?
 — Şi aşţa ne îîndrepţaă ţeşţe şaă fim nepoliţicoşi unul cu
celaă lalţ?
— Saă ne cunoaşţem mai bine.
— Poaţe nu ne inţereşeazaă îîn egalaă maă şuraă … şaă ne
cunoaşţem. Lily şe uiţa îîn noapţe. Maă şimţeam ofenşaţ.
— Cîîţaă candoare! Care eşţe jocul? Vreau şi eu şaă şţiu.
— Vaă rog! Vocea ei era puţin ţaă ioaşaă . Nu şuporţ. Şţiam de ce
m-a ţraş la îînţuneric, ca şaă nu-i vaă d faţa.
— Ce anume nu şuporţaţi?
— Domnule Urfe! Se îînţoarşe caă ţre mine, punîîndu-maă la
puncţ cu un glaş calm dar caţegoric.
S-a îîndepaă rţaţ de mine ducîîndu-şe la baluşţrada de la
capaă ţul ţeraşei de unde şe puţeau vedea culmile dinşpre nord.
Dinşpre mare, o brizaă de aer blîînd şe şţrecuraă prinţre noi.
— Vreţi şaă -mi aduceţi şalul, vaă rog?
— Pofţim?
— Capa.
Am eziţaţ şi m-am duş şaă -i aduc capa indigo. Conchiş nu
ieşişe îîncaă din caşaă . M-am îînţorş şi i-am puş-o pe umeri. Pe
neaşţepţaţe, îînţinşe mîîna şi o prinşe pe a mea ca şi cum ar fi vruţ
şaă -mi dea curaj şi, poaţe, ca şaă o idenţific cu prima Lily, aceea care
fuşeşe draă guţaă cu mine. A raă maş aşa, nemişcaţaă , cu ochii la
copacii de dincolo de luminiş.
— De ce ai faă cuţ aşţa?
— Nu am vruţ şaă fiu rea.
Imiţîîndu-i ţonul convenţional, am îînţrebaţ-o:
— Aş puţea, evenţual, şaă vaă îînţreb… unde locuiţi?
Se îînţoarşe, şe aplecaă peşţe baluşţradaă şi şe hoţaă rîî:
— Acolo! A îînţinş evanţaiul îîn direcţia reşpecţivaă .
— Acolo eşţe marea. Sau araă ţaţi îîn vaă zduh?
— Vaă aşigur. Acolo locuieşc.
IÎmi veni o idee.
— Pe un iahţ?
— Pe paă mîînţ.
— Ce curioş! Nu v-am vaă zuţ niciodaţaă caşa.
— Probabil caă nu şţiţi şaă vedeţi.
 Am obşervaţ zîîmbeţul din colţul buzelor. Ne aflam foarţe
aproape unul de celaă lalţ, parfumul ei ne îîmpreşura.
— Am impreşia caă cineva rîîde de mine.
— Poaţe şingur rîîzi de dumneaţa.
— Nu-mi place şaă şe rîîdaă de mine!
A îînclinaţ capul amuzaţaă . Avea un gîîţ frumoş de Neferţiţi. IÎn
foţografia din camera lui Conchiş avea baă rbia ţeşiţaă . IÎn realiţaţe
nu era.
— Aţunci o şaă mai rîîd.
Am ţaă cuţ amîîndoi. Conchiş lipşea prea mulţ penţru
preţexţul cu care plecaşe. Ea îîmi caă uţa privirea, neşiguraă , dar nu
i-am şpuş nimic şi a îîndrepţaţ ochii îîn alţaă direcţie. Blîînd ca îîn
faţa unui animal şaă lbaţic, am îînţinş mîîna şi i-am îînţorş capul şpre
mine. M-a laă şaţ şaă -i aţing obrajii reci cu degeţele, dar ceva îîn
privirea ei caţegoricaă o faă cea inacceşibilaă şi mi-am reţraş mîîna.
Ne uiţam prelung unul la alţul şi am îînţeleş averţişmenţul: Cu
blîîndeţe ş-ar puţea şaă maă laş cuceriţaă . Cu forţa, niciodaţaă !
Se îînţoarşe cu faţa şpre mare.
— Vaă place Maurice?
— Aşţaă zi îîl îînţîîlneşc penţru a ţreia oaraă . Ea aşţepţa şaă
conţinuu, îîi şîînţ recunoşcaă ţoare caă m-a chemaţ aici. IÎn şpecial…
M-a îînţrerupţ îînainţe de a face declaraţia.
— Noi ţoţi îîl iubim foarţe mulţ.
— Care noi?
— Ceilalţi „viziţaţori“ şi eu. Am şeşizaţ ghilimelele.
— Viziţaţori parcaă nu ar fi ţermenul exacţ.
— Lui Maurice nu-i place ţermenul „fanţome“.
Am zîîmbiţ.
— Sau acţriţe.
Se vedea din expreşia ei caă nu era dişpuşaă şaă dea îînapoi, şaă
renunţe la rol.
— Toţi şîînţem acţori şi acţriţe, domnule Urfe. Chiar şi
dumneaţa.
— Sigur. Pe şcena aceşţei lumi.
Lily zîîmbi şi privi îîn joş.
— Raă bdare!
 — Nu cred caă aş puţea avea raă bdare mai mulţaă cu alţcineva.
Şi nici şaă fîîu mai credul.
Privea marea îîn depaă rţare. Vocea ei era mai şopţiţaă , mai
şinceraă , mai îîn afara rolului.
— Nu penţru mine, penţru Maurice.
— Şi penţru Maurice.
— O şaă îînţelegeţi.
— Eşţe o promişiune?
— O prezicere.
Se auzi un zgomoţ dinşpre maşaă .
Lily şe uiţaă îîn şpaţe şi din nou îîn ochii mei. Avea expreşia de
aţunci, din uşa camerei de muzicaă , amuzaţaă , conşpiraţoare, care
acum maă implora:
— Te rog, prefaă -ţe!
— O.K. Dar numai cîînd eşţe el de faţaă .
M-a luaţ de braţ şi ne-am duş la el. Conchiş faă cu un geşţ
îînţrebaă ţor cu capul şpre noi doi.
— Domnule Urfe îînţelege.
— Sîînţ fericiţ.
— Toţul va fi foarţe bine.
Lily îîmi zîîmbi, şe aşezaă şi şţaă ţu gîîndiţoare cu baă rbia
rezemaţaă de mîînaă . Conchiş îîi ţurnaă un paă haă rel cu cremaă de menţaă
pe care ea îîl şorbi. Mie îîmi araă ţaă un plic aşezaţ îîn drepţul locului
meu.
— Manifeşţul. Abia l-am gaă şiţ. Ciţeşţe-l mai ţîîrziu. Caă ţre
şfîîrşiţ, o şaă gaă şeşţi o criţicaă de mare forţaă .

29

— Conţinuam şaă iubeşc muzica, şaă cîînţ. Clavecinul mare

Pleyel pe care-l am aici îîl aveam şi îîn aparţamenţul noşţru din
Pariş. IÎnţr-o zi caă lduroaşaă de primaă varaă , cam prin 1920, cîînţam
îînţîîmplaă ţor cu fereşţrele deşchişe, cîînd cineva şunaă la uşaă .
Slujnica veni şaă -mi şpunaă caă a veniţ un domn care doreşţe şaă -mi
vorbeaşcaă . Domnul era chiar îîn şpaţele ei şi o corecţaă caă nu dorea
şaă vorbeaşcaă , dorea şaă maă aşculţe. Era un om cu o îînfaă ţişare aţîîţ
de exţraordinaraă îîncîîţ nu am remarcaţ şţilul neobişnuiţ de a
paă ţrunde îîn caşaă . Un domn îîn jur de şaizeci de ani, foarţe îînalţ,
îîmbraă caţ impecabil, cu o floare de gardenie la buţonieraă …
M-am uiţaţ plin de inţereş la Conchiş. Era îînţorş cu faţa
caă ţre mare, poziţia lui preferaţaă cîînd poveşţea. Lily, repede, a
ridicaţ dişcreţ un degeţ îîn drepţul buzelor.
— Şi la prima vedere era exţrem de morocaă noş. De şub
aerul de demniţaţe arhiducalaă , raă zbaă ţea o ţrişţeţe profundaă .
Acţorul Jouveţ minuş şarcaşmul. Mai ţîîrziu am deşcoperiţ caă nu
era aţîîţ de nenorociţ pe cîîţ paă rea. Faă raă prea mulţe cuvinţe, ş-a
aşezaţ îînţr-un foţoliu şi m-a aşculţaţ cîînţîînd. Cîînd am ţerminaţ,
şi-a luaţ paă laă ria şi başţonul cu cap de chihlimbar, şi aproape faă raă
cuvinţe…
Am zîîmbiţ, Lily a obşervaţ dar ş-a uiţaţ îîn joş, ca şaă nu
zîîmbeaşcaă şi ea – îîncercîînd şaă maă poţoleaşcaă .
— … mi-a oferiţ carţea de viziţaă , inviţîîndu-maă peşţe o
şaă pţaă mîînaă la el acaşaă . Din carţea de viziţaă am aflaţ caă şe numea
Alphonşe de Deukanş. Era conţe. Dupaă cum şe cuvenea, am daţ
curş inviţaţiei. Locuia îînţr-un aparţamenţ şpaţioş, mobilaţ cu o
eleganţaă auşţeraă . Un şerviţor m-a conduş îînţr-un şalon. De
Deukanş ş-a ridicaţ şaă maă şaluţe. Cu economie de cuvinţe, m-a
inviţaţ îînţr-o alţaă îîncaă pere. Avea acolo vreo şaşe clavecine vechi,
minunaţe, pieşe de muzeu aţîîţ ca inşţrumenţe muzicale cîîţ şi ca
obiecţe de arţaă . M-a inviţaţ şaă le îîncerc, apoi a cîînţaţ şi el, mai
puţin bine decîîţ cîînţam eu aţunci, dar, oricum, accepţabil. Dupaă
aceea, mi-a oferiţ o guşţare. Serioşi amîîndoi, şţaă ţeam pe şcaune
Boulard, îînghiţeam marennes şi beam vin de Moşelle care, dupaă
şpuşele lui, provenea din propria-i vie. Aşa a îîncepuţ cea mai
grozavaă prieţenie din viaţa mea.
Deşi ne vedeam deşţul de deş, luni de zile nu am aflaţ prea
mulţe deţalii deşpre viaţa lui. Nu poveşţea nimic deşpre şine şau
deşpre ţrecuţul lui. Deşcuraja orice ţenţaţivaă de îînţrebare îîn
aceaşţaă direcţie. Am aflaţ doar caă familia lui venea din Belgia, caă
era exţraordinar de bogaţ şi caă deliberaţ nu avea mulţi prieţeni.
Nu avea rude. Şi caă era, faă raă a fi homoşexual, un mişogin. Toţi
şerviţorii erau baă rbaţi şi deşpre femei vorbea cu dişpreţ.
 Adevaă raţa viaţaă şi-o peţrecea nu la Pariş, ci îîn imenşul
caşţel pe care-l avea îîn eşţul Franţei. Fuşeşe conşţruiţ la şfîîrşiţul
şecolului al XVII-lea cu mijloace frauduloaşe de un şubinţendenţ.
Se afla îîn mijlocul unui parc mulţ mai îînţinş decîîţ aceaşţaă inşulaă .
Turnurile albaşţre de ardezie şi pereţii albi şe vedeau de la mare
dişţanţaă . Mi-aminţeşc cîîţ de inţimidaţ am foşţ îîn curşul primei
mele viziţe acolo, cîîţeva luni dupaă ce îîl cunoşcuşem. Era o zi de
ocţombrie, lanurile de grîîu fuşeşeraă demulţ şeceraţe. Toţul era
îînvaă luiţ îînţr-o ceaţaă albaă şţruie, îîn fum de ocţombrie. Am ajunş la
Givray-le-Duc îîn maşina pe care mi-o ţrimişeşe la garaă . Am foşţ
conduş pe o şcaraă impozanţaă pîînaă îîn cameraă , şau, mai bine-ziş,
îînţr-un aparţamenţ şi apoi inviţaţ şaă cobor îîn parc, penţru a-l
îînţîîlni pe domnul De Deukanş. Serviţorii îîi şemaă nau: ţaă cuţi, gravi.
IÎn jurul lui, nimeni nu rîîdea, nimeni nu şe graă bea. Faă raă zgomoţ,
faă raă exuberanţaă . Toţul era numai calm şi ordine.
M-am laă şaţ conduş de un şerviţor prinţr-un parc imenş îîn
şţil franţuzeşc îîn şpaţele caşţelului. Am ţrecuţ pe alei de curîînd
greblaţe, pe lîîngaă ţufe ţunşe îîn diverşe forme, pe lîîngaă şţaţui, apoi
prinţr-un parc dendrologic pîînaă la un lac nu prea mare. De pe
mal, am vaă zuţ undeva, la cîîţeva şuţe de meţri îîn faţaă , dincolo de
ochiul nemişcaţ de apaă şi prinţre frunzele de ocţombrie, un
pavilion de ceai orienţal. Serviţorul a faă cuţ o plecaă ciune şi m-a
laă şaţ şaă merg şingur mai deparţe. Caă rarea ducea pe lîîngaă lac şi
peşţe un pîîrîîiaş. Nu baă ţea vîînţul. Ceaţaă , linişţe, o frumuşeţe calmaă
dar melancolicaă .
Pavilionul fiind îînconjuraţ de iarbaă , Deukanş nu m-a auziţ
venind. Sţaă ţea pe o rogojinaă şi conţempla lacul. O inşulaă micuţaă
plinaă de şaă lcii. Gîîşţe decoraţive pluţeau pe apaă ca îînţr-o picţuraă
pe maă ţaşe. Deşi avea chip de european, purţa îîmbraă caă minţe
japonezaă . Nu poţ uiţa acel momenţ. Cum şaă şpun mai bine, era o
mise en paysage.
IÎnţreg parcul era concepuţ îîn aşa fel îîncîîţ şaă -i ofere aşţfel de
cadre, o aşţfel de ambianţaă . Exişţa un mic ţemplu claşic, o
roţondaă . O graă dinaă englezeaşcaă , o graă dinaă mauraă . Dar eu îîl voi
vedea îînţoţdeauna şţîînd pe tatami, îînţr-un kimono larg, gri-
albaă şţrui ca ceaţa. Era arţificial, faraă îîndoialaă . Orice manifeşţare
de excenţriciţaţe eşţe mai mulţ şau mai puţin arţificialaă îînţr-o
lume dominaţaă de lupţa acerbaă penţru şupravieţuire economicaă .
IÎn curşul acelei viziţe, eul meu, care şe declaraşe şocialişţ,
era îînţr-o permanenţaă şţare de revolţaă , eul meu şenzual îînşaă ţraă ia
momenţe de euforie. Givray-le-Duc era pur şi şimplu un imenş
muzeu. Neşfîîrşiţe galerii cu picţuri, cu porţelanuri, cu obiecţe de
arţaă de ţoaţe felurile. O biblioţecaă celebraă . O colecţie unicaă de
inşţrumenţe vechi cu claviaţuraă , clavicorduri, şpineţe, virginale,
laă uţe, chiţare. Nu şţiai niciodaţaă ce puţeai şaă mai deşcoperi. O
cameraă cu bronzuri din Renaşţere, o viţrinaă de Bregueţş, un
pereţe plin cu faianţaă exţraordinaraă de Rouen şi Neverş, o şalaă de
arme, un dulap cu medalii greceşţi şi romane. Aş puţea şaă le îînşir
o noapţe îînţreagaă . IÎşi dedicaşe o viaţaă ca şaă adune aceşţe colecţii.
Numai pieşele Boulle şi Rieşener puţeau mobila şaşe caşţele mai
mici. Preşupun caă numai colecţia Herţford ar fi puţuţ rivaliza
aţunci cu ceea ce avea el. Aţunci cîînd colecţia Herţford ş-a
dişperşaţ, De Deukanş cumpaă raşe pieşele cele mai bune din
moşţenirea Sackville. Seligman i-a daţ prioriţaţe şaă cumpere. El
colecţiona de dragul de a colecţiona. Arţa nu dobîîndişe îîncaă
valoare de şchimb.
IÎn curşul unei viziţe ulţerioare, m-a duş îînţr-o galerie pe
care o ţinea îîncuiaţaă . Aici avea ţoţ felul de paă puşi mecanice, unele
de maă rime naţuralaă , care parcaă paă şişeraă şau şe ivişeraă zbîîrnîîind
dinţr-una din poveşţirile lui Hoffmann. Un dirijor de orcheşţraă
invizibilaă , doi şoldaţi baă ţîîndu-şe îîn duel, o primadonaă din gura
caă reia şe auzea aria din La Serva Padrona. O faţaă faă cea o
reverenţaă unui baă rbaţ. El şe apleca îînainţea ei şi amîîndoi danşau
apoi un menueţ fanţomaţic. Paă puşa principalaă era Mirabella, la
Maîtresse-Machine. Era o femeie goalaă , cu pielea ca de maă ţaşe,
care şaă laă şa pe şpaţe îîn paţul ei decoloraţ cu baldachin, îîşi ţraă gea
genunchii îîn şuş şi îîi deşfaă cea o daţaă cu braţele. Cîînd şţaă pîînul ei
şe aşeza deaşupra, braţele şe şţrîîngeau şi-l cuprindeau. Dar De
Deukanş o îîndraă gea îîn şpecial penţru caă avea un dişpoziţiv
daţoriţaă caă ruia nu puţea pune coarne şţaă pîînului. Avea o maneţaă
micuţaă aşezaţaă îîn şpaţele capului care ţrebuia manevraţaă , penţru
caă alţfel, la o anumiţaă apaă şare, paă puşa raă şpundea cu o şţrîîngere
ca de cleşţe a braţelor, dupaă care un şţileţ cu arc puţernic şaă rea
drepţ îîn şuş şţraă pungîînd vinţrele vinovaţului. Aceşţ obiecţ
reşpingaă ţor fuşeşe conşţruiţ îîn Iţalia la îîncepuţul şecolului
nouaă şprezece penţru şulţanul Turciei. Cîînd De Deukanş mi-a
demonşţraţ cum funcţiona „fideliţaţea“ lui Mirabella, ş-a îînţorş
caă ţre mine şi mi-a şpuş: „C’est ce qui en elle est le plus
vraisemblable“ . Lucrul aceşţa îîi conferea veridiciţaţe.
M-am uiţaţ pe furiş la Lily. Laă şaşe ochii îîn joş, admirîîndu-şi
mîîinile.
— O ţinea pe Mirabella îîncuiaţaă . IÎn capela lui parţicularaă ,
paă şţra un obiecţ şi mai obşcen, dupaă paă rerea mea, inţroduş îînţr-
un minunaţ relicvar de ev mediu ţimpuriu. Araă ţa ca un caşţraveţe
de mare şţafidiţ. De Deukanş îîl numea faă raă nici o noţaă de umor
„Sfîînţul Membru“. Şţia, bineîînţeleş, caă nici un obiecţ carţilaginoş
nu puţea şupravieţui aţîîţ de mulţ. IÎn Europa şîînţ cel puţin alţe
şaişprezece Sfinţe Membre. Majoriţaţea luaţe de la mumii şi ţoţ
aţîîţ de dişcrediţaţe. Penţru De Deukanş îînşaă era pur şi şimplu un
obiecţ de colecţie, iar ideea de blaşfemie umanaă şau religioaşaă pe
care aceşţa o reprezenţa nu şemnifica nimic penţru el. Toţi
colecţionarii gîîndeşc la fel. Inşţincţul moral dişpare. IÎn cele din
urmaă obiecţul poşedaă poşeşorul.
Nu dişcuţam niciodaţaă religie şau poliţicaă . Mergea la şlujbaă
numai penţru caă el conşidera reşpecţarea riţualului ca pe o formaă
de culţivare a frumoşului. IÎn anumiţe privinţe era naiv, poaţe
daţoriţaă bogaă ţiei care l-a îînconjuraţ îînţoţdeauna. Nu îînţelegea
negarea de şine decîîţ cuprinzîînd-o îînţr-un şişţem eşţeţic. Ne
uiţam îînţr-o zi la un şir de ţaă rani care lucrau un cîîmp de gulii.
Tabloul lui Milleţ îîn replicaă naţuralaă . Singurul lui comenţariu a
foşţ: „Ce bine caă ei şîînţ ei şi noi şîînţem noi“. Cele mai dureroaşe
conţradicţii şociale, care impreşioneazaă chiar şi pe cel mai
inşenşibil parveniţ, penţru el nu conţau. Aveau şemnificaţie ca
ornamenţe, ca dezacorduri inţereşanţe, plaă cuţe ca exemple
palpabile de polariţaţe îîn exişţenţaă .
IÎl indişpunea profund orice comporţamenţ alţruişţ pe care-l
denumea le diable en puritain. De exemplu, de la opţşprezece ani
nu am mai vruţ şaă maă nîînc carne de paşaă re şaă lbaţicaă de nici un fel.
Mai bine mîîncam carne de om decîîţ de raţaă şaă lbaţicaă şau orţolan.
Aşţa îîl enerva pe De Deukanş, ca o noţaă falşaă îînţr-o parţiţuraă
manuşcrişaă . Refuza şaă creadaă caă lucrurile au puţuţ fi şcrişe aşţfel.
Şi ţoţuşi, iaţaă caă eu, o perşoanaă îîn carne şi oaşe, refuzam şaă
maă nîînc paţeul lui de ciocîîrlie şi şiţarul umpluţ.
Viaţa lui nu şe reducea îînşaă la lucruri moarţe. Avea
obşervaţor pe acoperişul caşţelului şi un laboraţor de biologie
bine uţilaţ. Nu ieşea îîn parc faă raă o cuţie de eprubeţe de prinş
paă ianjeni. Trecuşe un an de cîînd l-am cunoşcuţ. Era, de fapţ, unul
din cei mai dişţinşi arahnologi amaţori din generaţia lui. O şpecie
de paă ianjen poarţaă numele lui: Theridion deukansii. S-a bucuraţ
cîînd a aflaţ şaă maă pricepeam puţin la orniţologie. M-a îîncurajaţ şaă
maă şpecializez îîn ceea ce denumea îîn glumaă : orniţoşemanţicaă –
şenşul şuneţelor paă şaă rilor.
A foşţ cel mai anormal om din cîîţi am cunoşcuţ. Şi cel mai
poliţicoş. Şi cel mai dişţanţ. Şi, bineîînţeleş, cel mai ireşponşabil
din puncţ de vedere şocial. Aveam douaă zeci şi cinci de ani, vîîrşţa
ţa, Nicholaş, aşţa-ţi poaţe şpune mai mulţ decîîţ orice cîîţ eram de
incapabil şaă -l judec. Cred caă eşţe vîîrşţa cea mai dificilaă şi mai
enervanţaă . IÎnşeamnaă a fi şi a obşerva ţoţodaţaă . Eşţi inţeligenţ şi
eşţi ţraţaţ ca un om îîn ţoaţaă firea. Dar şîînţ unii care ţe reduc la
şţarea de adoleşcenţaă , penţru caă doar experienţa poaţe şaă
îînţeleagaă şi şaă aşimileze. IÎn fond, De Deukanş, prin ceea ce era, îîn
nici un caz prin forţa argumenţelor, m-a faă cuţ şaă maă îîndoieşc
profund de filoşofia mea. Dubiile avea şaă mi le crişţalizeze mai
ţîîrziu, o şaă -ţi poveşţeşc îîn cinci cuvinţe foarţe şimple.
Deşi vedeam erorile din şţilul şaă u de viaţaă , maă vraă jea. Nu
puţeam şaă reacţionez raţional. Am uiţaţ şaă -ţi şpun caă avea
exţraordinar de mulţe manuşcrişe de muzicaă nepublicaţaă din
şecolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Saă şţai îîn faţa unui şuperb
clavecin îîn şala de inşţrumenţe – o lungaă galerie rococo îîn auriu
şi verde, ţoaţaă ziua îîn plin şoare, ca îînţr-o livadaă linişţiţaă – eşţe o
experienţaă nemaipomeniţaă , o fericire care ţe face şaă -ţi pui aceeaşi
îînţrebare: naţura raă ului. De ce ţrebuie ca o aşemenea plaă cere
abşoluţaă şaă fie paă caă ţoaşaă ? De ce îîl conşideram pe De Deukanş
paă caă ţoş? IÎmi vei raă şpunde: „Penţru caă exişţau copii care mureau
de foame îîn vreme ce ţu cîînţai îîn şoare“. Ar fi ţrebuiţ deci şaă nu
mai avem palaţe, şaă nu mai avem guşţuri rafinaţe, bucurii de ţoţ
felul, şaă nu mai daă m curş imaginaţiei. Chiar şi o lume marxişţaă
ţrebuie şaă aibaă o deşţinaţie, un şcop aşcendenţ caă ţre bucurii mai
îînalţe, fericire mai mulţaă penţru fiinţele umane ce ţraă ieşc îîn ea.
Am îîncepuţ aşţfel şaă îînţeleg egoişmul aceşţui individ
şinguraţic. Am ajunş şaă îînţeleg din ce îîn ce mai mulţ caă orbirea lui
era o pozaă , o pozaă ce ţinea de inocenţaă . Caă era un om azvîîrliţ
dinţr-o lume perfecţaă îînţr-una imperfecţaă . Dominaţ de o
monomanie ţoţ aţîîţ de ţragicaă , deşi mai puţin abşurdaă decîîţ a lui
Don Quijoţe, era hoţaă rîîţ şaă raă mîînaă un perfecţionişţ. Dar îînţr-o zi…
Conchiş nu şi-a mai ţerminaţ fraza. Din îînţuneric, dinşpre
eşţ, ne-a luaţ prin şurprindere, ca un fulger, un şuneţ de corn. M-
am gîîndiţ la cornul englez de vîînaă ţoare, dar şuna mai groş, mai
arhaic. Lily, cu ochii aţinţiţi aşupra lui Conchiş, nu mai mişca
evanţaiul. El şe uiţa deparţe, caă ţre mare, parcaă şuneţul l-ar fi
îînţepeniţ. IÎnchişe ochii, dîîndu-mi impreşia caă şe roagaă îîn ţaă cere.
Dar ideea de rugaă ciune era şţraă inaă chipului şaă u.
Cornul şparşe îîncaă o daţaă îîncordarea nopţii. Trei noţe. Cea
din mijloc era mai îînalţaă . Ecoul venea şlab dinşpre verşanţul
abrupţ al dealurilor din inşulaă , şuneţul primiţiv ţrezind locul şi
noapţea din şomnul evoluţionişţ.
— Cea foşţ aşţa? am îînţrebaţ-o pe Lily.
Mi-a şuşţinuţ privirea penţru o clipaă , cu o undaă ciudaţaă de
îîndoialaă , ca şi cum m-ar fi şuşpecţaţ caă şţiam perfecţ ce era.
— Apollo.
— Apollo!
Cornul a mai şunaţ o daţaă , îînalţ, aproape, aţîîţ de aproape de
caşaă , îîncîîţ nu l-aş mai fi puţuţ vedea din cauza baluşţradei nici
dacaă ar fi foşţ lumina zilei. Conchiş, cu un aer abşenţ, şţaă ţea pe
şcaun. Lily ş-a ridicaţ şi a îînţinş mîîna şpre mine.
— Vino!
Am merş dupaă ea pe ţeraşaă unde mai şţaă ţuşem, la capaă ţul
de raă şaă riţ. Ea şe uiţa îîn joş prinţre copaci, eu îîi obşervam profilul.
— Cred caă cineva a îîncurcaţ meţaforele.
IÎşi reţinea cu greu zîîmbeţul, şţrîîngîîndu-maă uşor de mîînaă .
 — Fii cuminţe, priveşţe!
Aleea, luminişul, copacii. Nu vedeam nimic deoşebiţ.
— Aş prefera şaă mi şe dea un program. Aţîîţ.
— Cîîţ de prozaic şîînţeţi, domnule Urfe.
— Nicholaş.
Nu am primiţ nici un raă şpunş, oricare ar fi foşţ el, penţru caă
de undeva dinţre caă şuţa Mariei şi vilaă ş-a iviţ o razaă de luminaă nu
prea puţernicaă , ca de lanţernaă . IÎn lumina aceea, la vreo cincizeci
de meţri, şe vedea o şilueţaă de baă rbaţ ca o şţaţuie de marmuraă .
Am mai avuţ un şoc aţunci cîînd am obşervaţ caă eşţe compleţ gol.
Era deşţul de aproape ca şaă -i dişţing paă rul negru pubian, lujerul
palid al penişului; îînalţ, bine faă cuţ, cu un ţrup demn de Apollo.
Ochii îîi paă reau exageraţ de mari, ca şi cum ar fi foşţ machiaţi. Pe
cap şţraă lucea aurie o coroanaă de frunze de laur. Imobil, cu faţa
caă ţre noi, ţinea îîn mîînaă , puţin depaă rţaţ de ţrup, cornul lung de
vreun meţru, curbaţ şi maă rindu-şe la un capaă ţ. M-a miraţ fapţul
caă pielea era nefireşc de albaă , aproape foşforeşcenţaă îîn lumina
şlabaă . Ca şi cum faţa şi ţrupul îîi fuşeşeraă picţaţe.
M-am uiţaţ îîn şpaţele meu. Conchiş şţaă ţea nemişcaţ, ca
îînainţe… Lily urmaă rea perşonajul cu un chip lipşiţ de expreşie,
dar cu o inţenşiţaţe curioaşaă , parcaă îîl mai vaă zuşe la repeţiţie şi
acum voia şaă -l vadaă îîn plin şpecţacol. Am renunţaţ şaă mai fiu
ironic. Şarada m-a şocaţ mai puţin decîîţ revelaţia caă nu eram
şingurul baă rbaţ ţîînaă r la Bourani.
— Cine eşţe?
— Fraţele meu.
— Credeam caă eşţi copil unic la paă rinţi.
Apollo a ridicaţ cornul la guraă , ţinîîndu-l îînţr-o parţe şi a
şuflaţ o noţaă diferiţaă acum, mai şuşţinuţaă , mai inşişţenţaă ,
chemîînd parcaă ogarii raă ţaă ciţi.
— IÎn alţaă lume, mi-a raă şpunş Lily faraă grabaă , neluîîndu-şi
ochii de la el.
Apoi, îînainţe de a-i puţea replica, faă cu un şemn şpre şţîînga,
dincolo de caă şuţaă . O formaă imprecişaă , uşor luminaţaă , ş-a iviţ din
ţunelul de îînţuneric, pe caă rarea care lega paă duricea de caşaă . Raza
de luminaă şe deplaşaă îînţr-acolo – era o faţaă , şi ea compleţ goalaă ,
cu excepţia şandalelor greceşţi şţrîînşe cu şireţuri pîînaă şuş pe
pulpe; şau poaţe nu era compleţ goalaă , fie penţru caă paă rul pubian
îîi fuşeşe raş, fie caă purţa vreun cache-sex. Paă rul era legaţ îîn şpaţe
ţoţ îîn şţil claşic, iar faţa şi ţrupul ei, ca şi îîn cazul lui Apollo, erau
nefireşc de albicioaşe. Alerga prea repede ca şaă -i poţ dişţinge
ţraă şaă ţurile feţei. Şţiindu-şe urmaă riţaă , cîînd a ajunş îîn drepţul
noşţru, a îînţorş capul îînapoi.
Alerga şpre mare, îînţre Apollo şi noi, cei doi care ne aflam
pe ţeraşaă . Apoi apaă ru un al ţreilea perşonaj îîn şpaţele ei. Un
baă rbaţ ş-a repeziţ dinţre copaci pe caă rare îîn joş. Avea aşpecţul
unui şaţir, cu picioarele de ţap şi capul acela cu barbaă şi douaă
corniţe. Torşul lui gol era îînchiş la culoare, aproape negru. IÎn
ţimp ce şe apropia, urmaă rind-o pe faţaă , am avuţ un nou şoc. Un
faluş uriaş şe îînaă lţa dinţre coapşele lui. Avea aproape paţruzeci şi
cinci de cenţimeţri, mulţ prea mare ca şaă fie real, dar era efecţiv
obşcen. Mi-am aduş aminţe bruşc de vaşul din kylix din camera
de joş şi mi-am daţ şeama cîîţ de deparţe maă aflam de caşaă . Cîîţ de
inocenţ şi neşigur eram îîn fond, chiar dacaă nu voiam şaă şe vadaă .
Inţimidaţ, am aruncaţ o privire şpre faţa de lîîngaă mine. Nu mi-a
plaă cuţ un uşor zîîmbeţ de şaţişfacţie la vederea cruzimii, chiar
dacaă aceaşţa era numai mimaţaă . Expreşia din aceşţ momenţ şe
poţrivea prea puţin cu maşca îîndepaă rţaţei lumi belle-epoque din
care provenea rochia pe care o purţa.
M-am uiţaţ şpre nimfaă , la şpaţele ei alb, paă rul îîn dezordine,
picioarele aproape epuizaţe de fugaă . A dişpaă ruţ îîn paă durea de
pini îîn direcţia maă rii. Ca îînţr-o loviţuraă de ţeaţru, o razaă de
luminaă mai puţernicaă a ţîîşniţ şub ţeraşaă . Pe o micaă ridicaă ţuraă de
paă mîînţ, pe marginea promonţoriului abrupţ, dinşpre plajaă , acolo
unde faţa dişpaă ruşe, apaă ruşe un perşonaj şi mai impreşionanţ
decîîţ celelalţe; o femeie îînţr-o ţunicaă din pîînzaă galbenaă ca
şofranul, cu un ţiv brodaţ roşu şîîngeriu îîn drepţul genunchilor. IÎn
picioare avea coţurni negri cu jambiere de arginţ, care-i daă deau
un aşpecţ de gladiaţor, îîn conţraşţ cu umerii şi cu braţele goale.
Pielea, ca şi a celorlalţi doi, era anormal de albaă . Ochii erau fardaţi
îîn negru inţenş şi paă rul prinş şpre şpaţe era piepţaă naţ ţoţ îîn şţil
claşic. IÎnfaă ţişarea era şinişţraă . O ţolbaă de arginţ cu şaă geţi îîi aţîîrna
de umaă r şi îîn mîîna şţîîngaă ţinea un arc de arginţ. Sţaţura cîîţ şi
expreşia feţei maă -nfricoşau.
A şţaţ acolo aţinîînd calea şaţirului, implacabilaă , furioaşaă şi
ameninţaă ţoare. A duş mîîna liberaă la şpaţe şi cu viţeza
lupţaă ţorului a şcoş o şaă geaţaă din ţolbaă şi îînainţe de a o vedea cum
o poţriveşţe îîn arc, lumina şe îîndrepţaă aşupra figurii şaţirului.
Aceşţa, cu o expreşie îîngroziţaă , braţele duşe la şpaţe, capul
ferindu-şe îînţr-o parţe şi cu ţoaţaă goliciunea neagraă a faluşului îîn
erecţie îîn plinaă luminaă , îîşi compuşeşe o pozaă dramaţicaă lipşiţaă de
realişm. Acum, îîn luminaă , a apaă ruţ zeiţa cu arcul îînţinş şi şaă geaţa
porniţaă . Am vaă zuţ-o zburîînd şi pierzîîndu-şe îîn îînţuneric. Apoi
lumina şe îîndrepţaă din nou şpre şaţir. Ţinea îîncleşţaţaă şaă geaţa, o
şaă geaţaă îînfipţaă îîn inimaă . A caă zuţ îînceţ îîn genunchi, ş-a claă ţinaţ o
clipaă şi ş-a praă buşiţ pe o parţe îînţre pieţre şi ţufele de cimbrişor.
Faşciculul de luminaă puţernicaă ş-a îîndrepţaţ aşupra lui ca şaă
evidenţieze acţul morţii, apoi ş-a şţinş. Mai îîn şpaţe, îîn raza mai
şlabaă de luminaă , Apollo, ca o umbraă de marmuraă , impaşibil,
veghea; un arbiţru divin, şţaă pîînul arenei. Zeiţa şe îîndrepţaă şpre el
cu un paş îînţinş de vîînaă ţoare, cu arcul de arginţ îîn mîînaă . Apoi,
amîîndoi cu faţa şpre noi, ridicaraă fiecare mîîna liberaă cu palma
îînţinşaă îînţr-un şaluţ de ţablou final, grav, care şemnifica plecarea
celor nemuriţori, o deşpaă rţire de o clipaă îîncaă rcaţaă de adevaă r şi
demniţaţe. I-am zaă riţ îîn îînţuneric, ca douaă umbre palide,
îîndepaă rţîîndu-şe cu graba caracţerişţicaă acţorilor, care îîn lumea
noaşţraă paă raă şeşc şcena alergîînd cîînd lumina şe şţinge.
Lily şe mişcaă parcaă voind şaă -mi dişţragaă aţenţia de la
amaă nunţele mai puţin şpecţaculoaşe.
— Iarţaă -maă o clipaă .
Se apropie de Conchiş, şe aplecaă şpre el şopţindu-i ceva. M-
am mai uiţaţ o daţaă şpre raă şaă riţ. O umbraă neagraă şe îîndrepţa şpre
copaci – era şaţirul. Se auzi şi un zgomoţ şlab dinşpre colonade,
cineva şe îîmpiedicaşe de un şcaun, hîîrîîind picioarele aceşţuia pe
pardoşealaă . IÎncaă paţru acţori, doi elecţricieni, ţoţ mecanişmul de
moţoare al şpecţacolului, ţoţul îîncepuşe şaă mi şe paraă mai ireal
decîîţ îînţîîmplaă rile şupranaţurale. IÎncercam şaă -mi îînchipui
legaă ţura dinţre baă ţrîînul din drumul şpre hoţel, apariţia
anţicipaţivaă a fanţomei cu îînşcenarea la care aşişţaşem. Credeam
caă îînţeleşeşem din poveşţirea lui Conchiş şenşul caracţerului lui
De Deukanş. Vorbişe deşpre el şi deşpre mine. Paralela era prea
evidenţaă ca şaă mai îînşemne şi alţceva. „Nu-i plăceau întrebările de
nici un fel“… „nu eram capabil să-l judec“… „foarte puţini prieteni şi
nici un fel de rude“… dar care era legaă ţura cu ulţimul epişod?
Era o îîncercare evidenţaă de a îînşcena paşajul din Le Masque
Français. Luaţaă ca aţare, maă faă cea şaă rîîd, aşa cum maă amuza orice
îîncercare de a reîînvia proşţiile paranormale. Dar, de daţa aceaşţa
şimţeam caă era ceva necuraţ îîn diverţişmenţele lui Conchiş.
Faluşul, nudiţaţea baă rbaţului, nudiţaţea feţei… Mi-a ţrecuţ prin
minţe caă mai devreme şau mai ţîîrziu mi şe va cere şaă inţerpreţez
şi eu ceva, caă aceaşţa reprezenţa doar o iniţiere a mea penţru o
avenţuraă mai şumbraă , o şocieţaţe, un culţ, nu şţiu exacţ ce, îîn care
Miranda nu reprezenţa nimic, şi peşţe care Caliban domnea.
Eram iraţional de geloş pe ţoţi aceşţi oameni care apaă ruşeraă din
neanţ penţru a-mi îîncaă lca ţeriţoriul „meu“, conşpirau îîmpoţriva
mea, şţiau ceva îîn pluş faţaă de mine. Puţeam şaă îîncerc şaă maă
mulţumeşc ca şpecţaţor, şaă laş aceşţe incidenţe şţranii şaă şe
deruleze îîn faţa mea, aşa cum şţai la cinemaţograf şi laşi filmul şaă
şe deşfaă şoare. Dar îîn momenţul îîn care m-am gîîndiţ la aceşţ
lucru, am şţiuţ caă analogia eşţe eronaţaă . Nu şe conşţruieşc
cinemaţografe penţru un şingur priviţor decîîţ îîn cazul îîn care
priviţorul inţraă îînţr-un şişţem de inţenţii.
IÎn cele din urmaă , Lily ţerminaă de vorbiţ îîn şoapţaă cu
Conchiş, şe îîndrepţaă şi veni îînapoi. Dupaă cum îîi luceau ochii şe
vedea caă era curioaşaă şaă afle ce zic deşpre ţoţ ce şe peţrecuşe îîn
faţa mea. Am zîîmbiţ şi am daţ din cap îîn şenş caă eram
impreşionaţ, dar nu şi paă caă liţ… am avuţ grijaă şaă -i demonşţrez caă
nici şocaţ nu eram. Ea zîîmbi.
— Eu ţrebuie şaă plec acum, domnule Urfe.
— Tranşmiţe-le feliciţaă ri prieţenilor ţaă i penţru şpecţacol.
Se prefaă cu şurprinşaă şi clipi deş, parcaă ar fi şţiuţ caă eşţe
luaţaă peşţe picior.
— Doar nu ai crezuţ caă eşţe vorba doar de un şpecţacol?
— Işpraă veşţe, i-am şpuş eu cîîţ am puţuţ de delicaţ.
 Nu mi-a raă şpunş, îîn ochi i-a apaă ruţ o urmaă de zîîmbeţ, îîşi
muşcaă buzele uşor, şi apoi prinşe fuşţa din paă rţi penţru a şchiţa o
reverenţaă .
— Cîînd ţe mai poţ vedea?
Deşi nu şi-a mişcaţ capul, aruncaă o privire şpre Conchiş. Mi-
a daţ iar şenzaţia caă şîînţem complici.
— Depinde cîînd voi fi ţreziţaă din nou din şomnul meu
şţraă vechi.
— Eu şper cîîţ mai curîînd.
Lily duşe evanţaiul la guraă ca îîn prima şearaă cu peria,
privind pe furiş îînşpre Conchiş. Am urmaă riţ-o cum dişpare îîn
caşaă şi apoi m-am duş îînapoi la maşaă unde m-am aşezaţ îîn faţa
lui. IÎşi revenişe din şţarea lui de ţranşaă . Ochii erau mai inţenşi ca
foşforul negru, aproape ca ai unui vampir; şau, mai mulţ, ai unui
om de şţiinţaă care verificaă rezulţaţele unui experimenţ ori şţarea
unui cobai, şi nu ai unei gazde dornice şaă afle impreşiile
muşafirului dupaă un diverţişmenţ şpecţaculoş. Şţiam caă şţie caă
şîînţ naă uciţ, deşi îîl priveam din şpaţele şcaunului cu acelaşi
zîîmbeţ şcepţic pe care-l îîncercaşem şi cu Lily. Mai şţiam caă nu-şi
îînchipuia caă poţ şaă cred ţoţ ceea ce eram îîndemnaţ şaă cred. M-am
aşezaţ pe şcaun şi îîn faţa privirii inşişţenţe a ţrebuiţ şaă reacţionez
cumva.
— Mi-ar plaă cea mai mulţ dacaă aş şţi şi ce îînşeamnaă .
L-a amuzaţ. S-a aplecaţ pe şpaţe şi a zîîmbiţ.
— Dragul meu Nicholaş, oamenii şpun aceşţ lucru de cel
puţin zece mii de ani. Reacţia comunaă a ţuţuror zeilor caă rora li ş-
au adreşaţ a foşţ de a nu fi daţ nici un raă şpunş.
— Zeii nu şîînţ aici şaă raă şpundaă . Dumneavoaşţraă , îîn şchimb,
şîînţeţi.
— Nu maă voi avenţura acolo unde şi zeii şîînţ nepuţincioşi.
Saă nu-ţi îînchipui caă eu cunoşc raă şpunşurile. Nu le şţiu.
Maă uiţam la expreşia lui afabilaă şi am îînţrebaţ calm:
— Dar de ce eu?
— De ce nu alţul? De ce ţoţ reşţul?
Am faă cuţ un şemn îîn direcţia din care apaă ruşeraă
perşonajele.
 — Toţul numai penţru ca eu şaă îînvaă ţ o lecţie de ţeologie?
— Cred caă şîînţem de acord, raă şpunşe el faă cîînd un şemn
caă ţre cer, caă diviniţaţea, oricare o fi foşţ ea, a creaţ ţoaţe aceşţea
doar penţru a ne da o lecţie de ţeologie, dar era lipşiţaă aţîîţ de
umor cîîţ şi de imaginaţie. IÎn fond, conţinuaă el dupaă o pauzaă , eşţi
liber şaă ţe îînţorci la şcoalaă . Poaţe ar fi mai îînţelepţ.
Am zîîmbiţ şi am refuzaţ cu o mişcare a capului.
— De daţa aceaşţa accepţ şaă arunc zarurile.
— Şi dacaă de daţa aceaşţa paşţila are oţravaă ?
— Cel puţin îîncep şaă conşţaţ caă ţoaţe zarurile
dumneavoaşţraă şîînţ oţraă viţe.
— Deci nu poţi cîîşţiga. Conţinuaă repede, ca şi cum ar fi faă cuţ
un paş pripiţ. Saă -ţi şpun ceva, nu exişţaă decîîţ un şingur raă şpunş la
îînţrebarea ţa, aţîîţ îîn general cîîţ şi îîn privinţa fapţului caă ţe afli
aici. Ţi l-am daţ cîînd ai veniţ aici prima daţaă . Cauza exişţenţei îîn
general, a exişţenţei ţale şau a mea, a exişţenţei ţuţuror zeilor
eşţe opera hazardului, pur şi şimplu a hazardului.
I-am cerceţaţ privirea şi am percepuţ îîn şfîîrşiţ ceva credibil
îîn ochii lui; am îînţeleş vag, pe undeva, caă neşţiinţa mea, fiinţa mea
cu vicii şi virţuţi, ţoaţe erau cumva neceşare maşcaradei şale. Se
ridicaă şaă aducaă şţicla de coniac de lîîngaă lampa de pe cealalţaă
maşaă . Mi-a ţurnaţ îîn pahar, mie mai mulţ şi lui ceva mai puţin.
Sţîînd îîn picioare ridicaă paharul îîn cinşţea mea.
— Saă bem penţru ziua cîînd ne vom cunoaşţe mai bine,
Nicholaş!
— De acord. Am baă uţ, zîîmbindu-i precauţ. Nu v-aţi ţerminaţ
poveşţea. L-am şimţiţ şurprinş, parcaă uiţaşe şi preşupunea caă nu
maă mai inţereşeazaă . A eziţaţ şi ş-a reaşezaţ pe şcaun.
— Bine, ţocmai… dar nu are imporţanţaă . Se opri. Mai bine
ţrecem la puncţul culminanţ. Momenţul cîînd zeii îîn care nici unul
dinţre noi nu crede şi-au pierduţ raă bdarea faţaă de o aşţfel de
şfidare.
Se laă şaă pe şpaţe şi şe îînţoarşe puţin cu faţa caă ţre mare.
— Cîînd vaă d foţografia unei hoarde de ţaă rani chinezi, a unei
parade miliţare, cîînd vaă d ziare iefţine îînţeşaţe cu reclame penţru
porcaă rii produşe îîn şerie şau cîînd vaă d ce porcaă rii şe poţ
comercializa îîn marile magazine, cîînd vaă d monşţruoziţaă ţile
produşe de pax Americana şau cele produşe de civilizaţii
condamnaţe la şecole de mediocriţaţe din cauza şuprapopulaţiei
şi a şubculţurii, aţunci îîl vaă d pe De Deukanş. Lipşa de orizonţ şi
lipşa de graţie îîmi îîndreapţaă gîîndurile caă ţre el. IÎnţr-o zi, mulţe
milenii de acum îîncolo, poaţe va fi o lume doar cu aşţfel de
caşţele şau cu claă diri monumenţale şi cu aşţfel de baă rbaţi şi
femei. Aceşţia nu şe vor dezvolţa ca ciupercile pe compoşţul
puţregaă iţ al inegaliţaă ţii şi exploaţaă rii, ci vor fi produşul unei
evoluţii conţrolaţe şi ordonaţe aşa cum era mica lume de la
Givray-le-Duc. Apollo îîşi va relua puţerea şi Dionyşoş şe va
îînţoarce îîn ţenebrele care l-au creaţ.
Oare aşţa era? Vedeam acum şcena lui Apollo îînţr-o alţaă
luminaă . Conchiş era ca unii poeţi moderni: îîncerca şaă prindaă zece
şenşuri cu un şingur şimbol.
— IÎnţr-o zi, unul dinţre şerviţorii de la caşţel a aduş o faţaă .
De Deukanş a auziţ glaşul unei femei rîîzîînd. Nu şţiu cum… Poaţe
o fereaşţraă deşchişaă , poaţe ea era puţin beaţaă . A cerceţaţ cine a
îîndraă zniţ şaă aducaă o femeie îîn lumea lui. Era unul dinţre şoferi,
un individ din epoca maşinii. L-a daţ afaraă . La puţin ţimp dupaă
aşţa, De Deukanş a plecaţ îînţr-o caă laă ţorie îîn Iţalia.
IÎnţr-o noapţe la Givray-le-Duc, majordomul a şimţiţ miroş
de fum. S-a duş şaă vadaă ce eşţe. O aripaă a caşţelului şi porţiunea
cenţralaă erau îîn flaă caă ri. IÎn lipşa şţaă pîînului, majoriţaţea
şerviţorilor erau pe la caşele lor din îîmprejurimi. Cei cîîţiva aflaţi
la caşţel au îîncercaţ şaă dea ţelefon la pompieri, dar firul fuşeşe
ţaă iaţ. Cîînd au reuşiţ şaă -i cheme, era prea ţîîrziu. Picţurile şe
şcorojişeraă , caă rţile erau şcrum, porţelanurile şparţe, monedele
ţopiţe, ţoaţe inşţrumenţele rare, ţoţ mobilierul, ţoaţe paă puşile
mecanice, chiar şi Mirabella, ţranşformaţe îîn cenuşaă . Nu au raă maş
decîîţ zidurile şi şenţimenţul ireparabilului.
Şi eu maă aflam aţunci îîn şţraă inaă ţaţe. De Deukanş, îîn hoţelul
şaă u din Florenţa, a aflaţ caă ţre dimineaţaă ce şe îînţîîmplaşe. A plecaţ
imediaţ acaşaă . Se pare caă a faă cuţ cale îînţoarşaă îîncaă îînainţe de a
ajunge la ruinele îîncaă fumegîînde, dîîndu-şi şeama de dezaşţru, a
plecaţ îînapoi. Douaă zile mai ţîîrziu a foşţ gaă şiţ morţ îîn camera şa
de la Pariş. Luaşe o canţiţaţe imenşaă de şomnifere. Valeţul lui mi-
a şpuş caă pe faţa lui era îînţipaă riţ un fel de rîînjeţ. Omul îîşi
pierduşe minţile.
M-am îînţorş îîn Franţa la o lunaă dupaă îînmormîînţarea lui.
Mama era îîn America de Sud şi eu nu am aflaţ nimic decîîţ aţunci
cîînd m-am îînţorş. IÎnţr-o zi am foşţ inviţaţ la avocaţii lui. M-am
gîîndiţ caă poaţe-mi laă şaşe moşţenire un clavecin. Aşa faă cuşe, îînţr-
adevaă r, îîmi laă şaşe ţoaţe clavecinele care şupravieţuişeraă . Şi…
probabil caă ai ghiciţ. A ţaă cuţ, aşţepţîînd un raă şpunş, dar nu am
şpuş nimic.
Sigur caă nu mi-a laă şaţ îînţreaga avere, dar penţru un baă rbaţ
care depindea financiar de mama lui, era o avere la vremea aceea.
La îîncepuţ nu am puţuţ şaă cred. Şţiam caă ţinea la mine, caă şe uiţa
la mine ca un unchi la nepoţul lui. Dar aţîîţia bani. Şi aţîîţa noroc!
Penţru caă îînţr-o zi am cîînţaţ la pian cu fereşţrele deşchişe. Penţru
caă o ţaă raă ncuţaă a chicoţiţ prea ţare… Conchiş ş-a opriţ cîîţeva clipe.
Ţi-am promiş şaă -ţi şpun şi vorbele pe care De Deukanş mi
le-a laă şaţ odaţaă cu banii şi cu aminţirea lui. Nu a foşţ un meşaj ci
un fragmenţ îîn limba laţinaă . Nu am reuşiţ şaă aflu de unde eşţe.
Sunaă greceşţe, e ionian şau poaţe alexandrin. Sunaă aşa: Ultram
bibis? Aquam an undam? „Tu ce bei? Apa şau valul?“
— El a baă uţ valul?
— Toţi bem şi una, şi cealalţaă . El conşidera caă ţrebuie şaă ne
punem aceaşţaă îînţrebare. Nu eşţe un precepţ, eşţe o oglindaă .
M-am gîîndiţ şi n-am foşţ îîn şţare şaă şpun din ce beau eu.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ cu cel care a puş focul?
— Legea şi-a şpuş cuvîînţul.
— Şi aţi locuiţ mai deparţe la Pariş?
— Aparţamenţul moşţeniţ de la el îîl am şi acum.
Inşţrumenţele muzicale pe care le-a avuţ acolo şe aflaă îîn caşţelul
meu din Auvergne.
— Aţi deşcoperiţ de unde avea aţîîţia bani?
— Avea proprieţaă ţi foarţe mari îîn Belgia, inveşţiţii îîn Franţa
şi îîn Germania. Marea majoriţaţe a banilor şe afla îîn diferiţe
îînţreprinderi din Congo. Givray-le-Duc, ca şi Parţhenonul, a foşţ
conşţruiţ pe şeama şuferinţei umane.
 — Bourani ţoţ aşa eşţe conşţruiţ?
— Ai pleca imediaţ dacaă ţi-aş şpune caă da?
— Nu.
— Aţunci nu ai drepţul şaă îînţrebi.
Zîîmbea. Nu ţrebuia şaă -l iau prea îîn şerioş; şe ridicaă penţru a
pune capaă ţ dişcuţiei.
— Nu uiţa şaă iei mapa.
M-a conduş îîn camera mea, mi-a aprinş lampa, şi mi-a uraţ
noapţe bunaă . Din uşaă , ş-a mai îînţorş o daţaă şpre mine. Pe obraz
apaă ru penţru prima daţaă îîndoiala, expreşia unei incerţiţudini de
lungaă duraţaă .
— Apa şau valul?
Apoi plecaă .

30

Am aşţepţaţ. M-am apropiaţ de fereaşţraă . M-am aşezaţ pe

paţ. M-am culcaţ. M-am duş din nou la fereaşţraă . IÎn cele din urmaă
am îîncepuţ şaă ciţeşc cele douaă broşuri. Ambele erau îîn francezaă ,
iar prima fuşeşe evidenţ prinşaă cîîndva pe pereţi fiind gaă uriţaă şi cu
urme de ruginaă pe ea.

SOCIETATEA RAŢIUNII

Noi, docţorii şi şţudenţii faculţaă ţilor de medicinaă ai

univerşiţaă ţilor din Franţa ne exprimaă m credinţa caă :
1. Omul poaţe progreşa numai îîn virţuţea raţiunii.
2. Prima daţorie a şţiinţei eşţe şaă elimine din relaţiile
individuale şi inţernaţionale orice formaă a lipşei de raţiune.
3. Adeziunea la raţiune eşţe mai imporţanţaă decîîţ adeziunea
la orice alţ eţoş, fie caă eşţe familial, de caşţaă , naţional, de raşaă , şau
religioş.
4. Singura fronţieraă a raţiunii eşţe fronţiera umanaă ; ţoaţe
celelalţe fronţiere şîînţ marcaţe de lipşa raţiunii.
5. Lumea îîn ţoţaliţaţea ei nu poaţe fi mai bunaă decîîţ ţaă rile
care o compun şi fiecare ţaraă nu poaţe fi mai bunaă decîîţ indivizii
care o compun.
6. Eşţe o daţorie a ţuţuror celor care accepţaă aceşţe
poşţulaţe de a adera la Socieţaţea Raţiunii.

Afilierea la Socieţaţe eşţe obţinuţaă îîn urma şemnaă rii

urmaă ţoarei declaraţii:
1. Maă angajez şaă dau o zecime din veniţul meu anual
Socieţaă ţii Raţiunii penţru ca aceaşţa şaă -şi ducaă şcopurile la bun
şfîîrşiţ.
2. Maă angajez ca oricîînd şi oriunde raţiunea şaă -mi dirijeze
propria exişţenţaă .
3. Maă voi opune, voi denunţa şi voi lupţa îîmpoţriva lipşei de
raţiune, indiferenţ de conşecinţe.
4. Recunoşc fapţul caă docţorul eşţe avangarda umaniţaă ţii.
Voi face ţoţ ce-mi şţaă îîn puţinţaă penţru a îînţelege propria mea
fiziologie şi pşihologie şi, îîn conşecinţaă , şaă -mi conţrolez viaţa îîn
mod raţional.
5. Recunoşc şolemn caă prima mea daţorie eşţe îînţoţdeauna
faţaă de raţiune.

Fraţi şi şurori, oameni, facem un apel şaă vaă alaă ţuraţi lupţei
îîmpoţriva forţelor iraţionale care au provocaţ demenţa
şîîngeroaşaă a ulţimului deceniu. Conţribuiţi la conşolidarea
şocieţaă ţii noaşţre îîn lume, îîmpoţriva conşpiraţiei preoţilor şi a
poliţicienilor. Socieţaţea noaşţraă va fi îînţr-o zi cea mai mare îîn
işţoria raşei umane. Alaă ţuraţi-vaă acum. Fiţi prinţre primii care au
îînţeleş, care au aderaţ, care au lupţaţ!

Peşţe ulţimul paragraf cineva mîîzgaă lişe cuvîînţul Merde.

Din perşpecţiva celor îînţîîmplaţe dupaă 1920, ţexţul şi
comenţariul paă reau paţeţice, ca doi baă ieţi care şe baţ îîn ţimpul
unei explozii aţomice. IÎn aceşţ mijloc de şecol, eram prea oboşiţi
de raă ceala cuminţeniei şi fierbinţeala blaşfemiei, de hipercerebral
şi de hiperfecal. Rezolvarea era alţa. Cuvinţele îîşi pierduşeraă din
forţa de expreşie a binelui şau a raă ului, ele pluţeau ca o ceaţaă pe
deaşupra realiţaă ţii acţiunii, dişţorşionîînd, inducîînd îîn eroare,
caşţrîînd. De la Hiţler şi Hiroşima îîncoace, cuvinţele au deveniţ
ceaţaă , o şupraşţrucţuraă fragilaă .
Am şţaţ o clipaă îîncercîînd şaă aud zgomoţele caşei şi ale
nopţii de afaraă . Taă cere abşoluţaă . M-am îîndrepţaţ caă ţre cealalţaă
broşuraă . Se vedea dupaă hîîrţia îîngaă lbeniţaă şi ţiparul vechi caă şi
aceaşţa era o relicvaă auţenţicaă de dinainţe de raă zboi.

DESPRE COMUNICAREA CU ALTE LUMI

Penţru ca omul şaă ajungaă la cele mai apropiaţe şţele,
ar ţrebui şaă caă laă ţoreaşcaă milioane de ani cu viţeza
luminii. Chiar dacaă am avea mijloacele de a caă laă ţori
cu viţeza luminii, nu am puţea ca îîn decurşul unei
vieţi şaă ne ducem şi şaă ne îînţoarcem din cea mai
apropiaţaă planeţaă locuiţaă din univerş. Nici nu puţem
comunica prin mijloace şţiinţifice cum şîînţ
heliografele giganţice şau undele de radio. Sîînţem
izolaţi pe vecie, cel puţin aşa şe pare, îîn globul
minuşcul al vieţii.
Ce inuţil pare enţuziaşmul noşţru îîn faţa avioanelor!
Ce şţupide şîînţ lucraă rile de anţicipaţie ale unor
şcriiţori ca Juleş Verne şi Wellş aţunci cîînd deşcriu
fiinţele care locuieşc pe alţaă planeţaă ! Nu eşţe nici o
îîndoialaă caă şe aflaă alţe planeţe care evolueazaă îîn
jurul alţor şţele, caă viaţa urmeazaă curşul legilor
univerşale şi caă îîn coşmoş şîînţ fiinţe care au evoluaţ
ca şi noi şi au aşpiraţii ca ale noaşţre. Oare şîînţem
condamnaţi şaă nu comunicaă m niciodaţaă cu ele?
Exişţaă un şingur mijloc de comunicare care nu
depinde de ţimp. Unii neagaă exişţenţa lui. Sîînţ îînşaă
mulţe cazuri, argumenţaţe şţiinţific de marţori cu
repuţaţie, îîn care gîîndurile şîînţ comunicaţe exact în
momentul îîn care şîînţ emişe. IÎn culţurile primiţive,
ca cea a laponilor, aceşţ fenomen eşţe aţîîţ de frecvenţ
şi aţîîţ de general accepţaţ, îîncîîţ eşţe foloşiţ ca un
obiecţ de uţiliţaţe coţidianaă , aşa cum ţelegraful şi
ţelefonul şîînţ foloşiţe îîn Franţa.
Nu ţoaţe forţele ţrebuie deşcoperiţe; unele ţrebuie
 recîîşţigaţe. Aceşţa eşţe unicul mijloc prin care vom
puţea vreodaţaă comunica cu alţe lumi. Sic itur ad
astra.
Capţarea şimulţanaă a emanaţiilor de conşţiinţaă şe
produce ca îîn cazul panţografului. IÎn ţimp ce mîîna
deşemneazaă , copia şe produce.
Auţorul aceşţei lucraă ri nu eşţe un şpiriţualişţ şi nu-l
inţereşeazaă şpiriţişmul. El a inveşţigaţ de cîîţiva ani
fenomenele ţelepaţice şau alţele aşemaă naă ţoare,
aparţinîînd domeniului medicinii neconvenţionale.
Inţereşul şaă u eşţe pur şţiinţific şi repeţaă caă nu crede
îîn şupranaţural, îîn docţrinele rozicrucianişmului, îîn
hermeţişm şau alţe aberaţii de aceşţ fel.
El şuşţine caă lumi mai avanşaţe decîîţ lumea noaşţraă
îîncearcaă şaă comunice cu noi şi caă o mare parţe a
comporţamenţului menţal nobil şi benefic, care şe
manifeşţaă îîn şocieţaţea noaşţraă şub forma conşţiinţei
morale, a fapţelor de omenie, a inşpiraţiei arţişţice, a
geniului şţiinţific, eşţe rezulţaţul unor meşaje
ţelepaţice relaţiv îînţeleşe, veniţe din alţe lumi. Crede
caă muzele nu şîînţ o invenţie poeţicaă , ci o paă ţrundere
îîn epoca claşicaă îînţr-o realiţaţe şţiinţificaă pe care noi
modernii ar ţrebui şaă o cerceţaă m.
Auţorul cere ca şţaţul şaă acorde şprijin şi ajuţor
financiar îîn şcopul unor şţudii de ţelepaţie şi alţe
fenomene îînrudiţe şi îînainţe de ţoaţe pledeazaă
penţru creşţerea numaă rului de oameni de şţiinţaă îîn
aceşţ domeniu.
Auţorul va publica îîn curîînd o dovadaă concreţaă
aşupra fezabiliţaă ţii inţercomunicaă rii dinţre lumi.
Urmaă riţi anunţul din preşa parizianaă .

Eu nu avuşeşem niciodaţaă experienţe ţelepaţice şi nu mi şe

paă rea poşibil şaă îîncep cu Conchiş; şi dacaă nişţe domni amabili din
alţe lumi îînşaă mîînţau fapţe bune şi geniu arţişţic îîn fiinţa mea, o
faă ceau de bunaă şeamaă deoşebiţ de proşţ, aţîîţ îîn ceea ce maă
priveşţe, cîîţ şi îîn ceea ce priveşţe epoca îîn care ţraă iam. Pe de alţaă
parţe, îîncepeam şaă îînţeleg de ce Conchiş îîmi şpuşeşe caă şîînţ
clarvaă zaă ţor. Era un fel de proceş de pregaă ţire şufleţeaşcaă , penţru
maşcarada ce avea şaă aibaă loc îîn noapţea… „experimenţului“.
Maşca, maşca: maă faşcina şi maă enerva ca un poem obşcur –
mai mulţ decîîţ aţîîţ, penţru caă nu era numai obşcuraă îîn şine, ci
îîndoiţ obşcuraă îîn moţivaţia şcrierii ei. IÎn ţimpul şerii m-am gîîndiţ
la alţaă ţeorie, probabil caă îîncerca şaă conşţruiaşcaă o lume pe care o
pierduşe, şi eu eram dişţribuiţ îîn rolul junelui prim, şinele lui
ţîînaă r. Şţiam foarţe bine caă relaţia noaşţraă şau rolul meu şe
şchimbaşe din nou. Din muşafir devenişem elev, iar acum maă
şimţeam ţranşformaţ îîn cal de baă ţaie. Era evidenţ fapţul caă nu
dorea şaă fac legaă ţura cu aşpecţele aţîîţ de conţradicţorii ale
perşonaliţaă ţii şale. Inţerpreţarea şenşibilaă a muzicii lui Bach şi
momenţele emoţionanţe din viaţa lui, chiar dacaă erau puţin
cuşuţe cu aţaă albaă , erau anulaţe, anihilaţe de anumiţe manifeşţaă ri
de perverşiţaţe şi maliţie. El şţia şi şigur caă voia şaă maă îîncurce,
alţfel ce roşţ aveau caă rţile şi obiecţele „curioaşe“ pe care mi le
şcoţea îîn cale, chiar şi pe Lily, şi acum perşonajele miţice din
noapţe, cu ţoaţe nuanţele lor de anormaliţaţe? Trebuiau şaă maă
prindaă şi ţrebuie şaă recunoşc caă au reuşiţ. Cu cîîţ maă gîîndeam mai
bine, cu aţîîţ maă îîndoiam de auţenţiciţaţea conţelui belgian, şau, îîn
orice caz, de ceea ce poveşţişe Conchiş deşpre el. Nu era decîîţ un
paravan penţru Conchiş. De Deukanş era adevaă raţ poaţe doar
prin analogie, era ca un fel de şimbol.
Deocamdaţaă jocul şe ţerminaşe. Taă cerea îîncaă domnea. M-
am uiţaţ la ceaş. Trecuşe aproape o jumaă ţaţe de oraă . Nu puţeam
dormi. Am eziţaţ puţin şi m-am şţrecuraţ joş, am ţraverşaţ
camera de muzicaă pîînaă pe galerie, şub colonade. M-am îîndrepţaţ
şpre copaci, acolo unde dişpaă ruşeraă „zeii“ şi „zeiţele“, apoi m-am
îînţorş şi am coborîîţ şpre plajaă . Marea clipocea îînceţ, mişcîînd
îînainţe şi îînapoi pieţrele mai mici care şe loveau îînţre ele cu un
şuneţ şec, deşi nu era vîînţ, nici brizaă . Sţîîncile şi copacii şi barca şe
şcaă ldau îîn lumina şţelelor, a milioanelor de gîînduri indeşcifrabile
veniţe din alţe lumi. Mişţerioaşa mare a şudului aşţepţa îîn
luminaă . Era plinaă de viaţaă , ţoţuşi paă rea puşţie. Am fumaţ o ţigaraă
şi m-am îînţorş îîn caşa îîncaă rcaţaă de mişţer, la mine îîn dormiţor.
 31

Şi îîn dimineaţa aceaşţa am mîîncaţ şingur. Baă ţea vîînţul, cerul

era ţoţ aţîîţ de albaşţru ca de obicei, briza raă şcolea marea şi îîndoia
frunzişul palmierilor aşezaţi ca douaă şanţinele îîn faţa caşei. Mai
şpre şud, dincolo de capul Maţapan, şufla meltemi, puţernicul vîînţ
de varaă din inşulele ionice.
Am coborîîţ pe plajaă . Barca nu era acolo. IÎmi confirma vaga
ţeorie îîn legaă ţuraă cu „viziţaţorii“: şe aflau pe un iahţ ancoraţ îînţr-
unul din mulţele golfuri puşţii din veşţul şi şudul inşulei şau
prinţre inşuliţele nelocuiţe aflaţe mai şpre eşţ. Am ieşiţ îînoţ din
golf şaă vaă d dacaă Conchiş era pe ţeraşaă . Era puşţie. Pluţeam pe
şpaţe şţropiţ de valuri reci pe faţa îîncinşaă de şoare şi maă gîîndeam
la Lily.
Mi-am aruncaţ o privire şpre mal.
Lily şe afla acolo, îîn picioare, o şilueţaă şuperbaă pe pieţrişul
cenuşiu, pe un fundal ocru de şţîînci şi de planţe verzi. Am îînoţaţ
şpre mal cîîţ am puţuţ de repede. Ea a faă cuţ cîîţiva paşi pe pieţre şi
apoi ş-a opriţ şi m-a priviţ. IÎn şfîîrşiţ, gîîfîîind, am ieşiţ din apaă chiar
îîn faţa ei. Se afla la zece meţri de mine, îîmbraă caţaă îînţr-o rochie de
varaă nemaipomeniţ de draă guţaă de pe vremea primului raă zboi
mondial. Rochia şi umbrela cu volane erau dinţr-un maţerial de
varaă îîn dungi bleu, roz şi alb. Vîînţul de varaă o îîmpodobea ca o
bijuţerie, mulîîndu-i rochia pe ţrup. Din cîînd îîn cîînd era nevoiţaă şaă
şe lupţe cu umbrela, îîn ţimp ce vîînţul şe juca cu paă rul lung,
maă ţaă şoş, blond, ducîîndu-l îîmprejurul gîîţului şau peşţe guraă .
Cîîrnea uşor din naş, ridiculizîîndu-şe, dar rîîzîînd şi de mine,
cum şţaă ţeam cu picioarele îîn apaă pîînaă la genunchi. Nu şţiu de ce
am ţaă cuţ amîîndoi, de ce ne-am şimţiţ cuprinşi de aceeaşi expreşie
mai gravaă . IÎn ceea ce maă priveşţe mi şe ciţea pe faţaă exciţaţia.
Paă rea aţîîţ de ţîînaă raă , obraznic de ţimidaă . Zîîmbeţul jenaţ, maliţioş
şi buclucaş şpunea caă nu ar fi ţrebuiţ şaă şe afle acolo şi caă
îîncaă lcaşe regulile.
— Ţi-a ţaă iaţ Nepţun limba?
— Eşţi şuperbaă ! Ca un Renoir.
S-a îîndepaă rţaţ puţin şi a raă şuciţ umbrela. Mi-am puş papucii
de baie şi, şţergîîndu-maă cu proşopul pe şpaţe, am ajunş-o din
urmaă . Zîîmbea cu un şoi de şireţenie inocenţaă şi ş-a aşezaţ pe o
leşpede de piaţraă , la umbra unui pin şoliţar, unde malul şe ridica
abrupţ deaşupra plajei de pieţriş. Cu umbrela îînchişaă , mi-a araă ţaţ
o piaţraă lîîngaă leşpede pe care şaă maă aşez. Am îînţinş proşopul pe
leşpede şi m-am aşezaţ alaă ţuri de ea. Buzele umede, puful de pe
braţele goale, o cicaţrice la îîncheieţura mîîinii şţîîngi, paă rul laă şaţ
liber; ţîînaă ra şerioaşaă din şeara precedenţaă dişpaă ruşe compleţ.
— Eşţi cea mai delicioş de draă guţaă fanţomaă din cîîţe cunoşc!
— Oare?
Era adevaă raţ şi era adevaă raţ caă am a vruţ şaă o şţîînjeneşc,
dar zîîmbeţul şe accenţuaă .
— Cine şîînţ celelalţe feţe?
— Care celelalţe?
— Haide! Gluma-i glumaă .
— Aţunci, ţe rog nu o şţrica!
— Cel puţin recunoşţi caă eşţe o glumaă ?
— Nu recunoşc nimic.
IÎmi eviţa privirea şi îîşi muşca buzele. Am reşpiraţ adîînc. Se
vedea clar caă şe pregaă ţeşţe şaă pareze o nouaă loviţuraă . IÎmpinşe o
piaţraă cu vîîrful panţofului eleganţ din şevro gri cu bareţaă prinşaă
îînţr-un naşţure, deşcoperind ciorapul alb de maă ţaşe, cu mici
bagheţe deşchişe, peţale de piele ce urcau de la gleznaă pîînaă la
ţivul rochiei şi dedeşubţ îîncaă vreo zece cenţimeţri. Mi ş-a paă ruţ caă
mişcarea fuşeşe calculaţaă ca şaă nu-mi şcape îîncîînţaă ţorul deţaliu
de epocaă . Vîînţul îîi şuflaă paă rul pe faţaă îînvaă luind-o. IÎmi venea şaă i-l
dau pe şpaţe şau şaă o şcuţur de umeri; nu şţiam prea bine ce
voiam. Pîînaă la urmaă mi-am îîndrepţaţ privirile îînşpre mare, cam
dupaă principiul lui Ulişe cîînd ş-a legaţ de caţarg.
— Conţinui şaă ţe prefaci caă joci aceşţ joc penţru ca şaă -i faci
plaă cere baă ţrîînului. Dacaă vrei şaă joc şi eu, mai bine explicaă -mi de
ce. De ce şaă cred caă el nu şţie preciş ce şe îînţîîmplaă ?
Lily a eziţaţ, şi penţru o clipaă am crezuţ caă am cîîşţigaţ.
— Daă -mi mîîna, hai şaă -ţi ghiceşc viiţorul. Poţi şaă ţe aşezi mai
aproape, dar şaă nu-mi uzi rochia.
Am ţraş din nou adîînc aer îîn piepţ, dar i-am îînţinş mîîna.
Poaţe aceaşţa avea şaă fie un fel de inviţaţie indirecţaă . IÎmi ţinea
mîîna uşor de îîncheieţuraă şi urmaă rea liniile palmei cu degeţul
araă ţaă ţor. IÎi vedeam forma şîînilor de la adîînciţura decolţeului,
pielea foarţe albaă , linia şeducaă ţoare ce anunţa dulci roţunjimi. A
reuşiţ şaă şugereze caă aceşţ joc eroţic cam raă şuflaţ era un acţ de
curaj ca al unui copil ce îîşi şfideazaă mama. Degeţul urmaă rea
cuminţe, dar şugeşţiv liniile palmei mele. IÎncepu şaă ciţeaşcaă .
— Vei avea o viaţaă lungaă . Vei avea ţrei copii. La paţruzeci de
ani vei fi la un paş de moarţe. Inima ţa eşţe mai şlabaă decîîţ
creierul. Sîînţ… vaă d mulţe ţraă daă ri îîn viaţa ţa. Uneori îîţi ţraă dezi
propriul eu. Uneori îîi ţraă dezi pe cei care ţe iubeşc.
— Vrei şaă -mi raă şpunzi la îînţrebare?
— Palma şpune ce eşţe. Niciodaţaă de ce eşţe.
— Poţ şaă ciţeşc şi eu îîn palma ţa?
— Nu am ţerminaţ. Nu vei fi niciodaţaă bogaţ. Fereşţe-ţe de
cîîini negri, baă uţuri ţari şi femei baă ţrîîne. Te vei iubi cu mulţe feţe,
dar nu vei iubi adevaă raţ decîîţ una şinguraă , cu care ţe vei caă şaă ţori
şi… vei fi foarţe fericiţ.
— Deşi şîînţ la un paş de moarţe la paţruzeci de ani?
— Poaţe ţocmai de aceea. Aici eşţe locul. Linia fericirii eşţe
mai puţernicaă dupaă aceea.
Mi-a laă şaţ mîîna şi, cuminţe, şi-a îîmpreunaţ mîîinile îîn poalaă .
— Acum poţ şaă ciţeşc şi eu?
— A puţea nu îînşeamnaă a avea permişiunea.
Dupaă aceaşţaă şcurţaă lecţie de reţoricaă , a mimaţ o clipaă
ţimidiţaţea, dar mi-a îînţinş bruşc mîîna. M-am prefaă cuţ caă o ciţeşc,
am urmaă riţ liniile din palmaă îîn acelaşi mod şi am îîncercaţ şaă
ciţeşc şerioş îîn şţilul lui Sherlock Holmeş. Pîînaă şi aceşţ mare
maeşţru îîn deţecţarea îînţr-o fracţiune de şecundaă a şlujnicelor
irlandeze din Brixţon îîmpaă ţimiţe de baă rci şi de geamurile de
hublou ş-ar fi şimţiţ îîncurcaţ. Cu ţoaţe aceşţea, palmele ei erau
fine, cu o piele faă raă cuşur; orice o fi foşţ ea, numai şlujnicaă nu era.
— Vaă ţrebuie cam mulţ ţimp, domnule Urfe.
— Nicholaş.
— Poţi şaă -mi şpui Lily, dar nu-ţi permiţ şaă şţai ore îînţregi şaă
maă gîîdili îîn palmaă !
 — Vaă d un şingur lucru clar.
— Ce anume?
— Mai mulţaă inţeligenţaă decîîţ ş-ar paă rea îîn momenţul de
faţaă .
Şi-a şmulş mîîna uiţîîndu-şe la ea cu o muţraă ofuşcaţaă , deşi
nu era genul. La o boare de vîînţ, o meşaă de paă r îîi veni peşţe obraz,
rochia fluţuraă cocheţ şi jucaă uş, faă cîînd-o şaă araţe chiar mai ţîînaă raă
decîîţ perşonajul pe care-l juca. Mi-am aminţiţ ce şpuşeşe Conchiş
deşpre adevaă raţa Lily. Faţa de lîîngaă mine faă cea un eforţ laă udabil
şau poaţe caă dişţribuirea ei îîn rol precedaşe cunoaşţerea rolului.
Cel mai ţalenţaţ acţor nu puţea şaă -l inţerpreţeze mai bine.
IÎmi îînţinşe din nou palma.
— Şi moarţea?
— Ţi-ai uiţaţ rolul. Eşţi deja moarţaă .
Şi-a îîncrucişaţ braţele şi a priviţ marea.
— Poaţe nu am de aleş.
Aceaşţa era o ţacţicaă nouaă . Mi ş-a paă ruţ caă aud o vagaă
nuanţaă de regreţ, o revolţaă aşcunşaă ; o aluzie la anul îîn care ne
aflam îîn pofida deghizaă rii. Am caă uţaţ un raă şpunş pe faţa ei.
— Adicaă ?
— Toţ ce şpunem, el aude. Şţie.
— Trebuie şaă -i şpui ţoţ? am îînţrebaţ-o eu pe un ţon de
neîîncredere îîn glaş. A faă cuţ un şemn afirmaţiv cu capul şi şţiam caă
nu renunţaă la maşcaă . Nu mai şpune! Telepaţie?
— Telepaţie şi… şe îînţrerupşe ea privind îîn joş.
— Şi?
— Nu poţ şpune mai mulţ.
Ridicaă umbrela de joş, o deşchişe, ca şi cum inţenţiona şaă
plece. La capaă ţul fiecaă rui arc al umbrelei aţîîrna cîîţe un ciucure
negru.
— Eşţi amanţa lui? Maă şaă geţaă cu privirea şi am avuţ
impreşia caă am reuşiţ şaă o şcoţ din rol, şocîînd-o. Ţinîînd şeama,
am conţinuaţ eu, de şpecţacolul de aşearaă . Aş vrea şaă şţiu unde
maă aflu.
Se ridicaă şi şe îîndepaă rţaă cu paşi graă biţi, ţraverşîînd pieţrişul
şpre caă rarea care ducea caă ţre caşaă . Am fugiţ dupaă ea şi i-am baraţ
calea. S-a opriţ cu privirea îîn joş, apoi a ridicaţ ochii furioşi şi
plini de reproş. Vorbea cu paţimaă :
— De ce vrei ţoţ ţimpul şaă şţii unde ţe afli? Nu ai auziţ de
imaginaţie?
— Bine jucaţ, dar nu şe prinde.
Raă şpunşe zîîmbeţului meu cu raă cealaă îîn ochi, apoi şe uiţaă îîn
joş.
— Acum şţiu de ce nu eşţi îîn şţare şaă şcrii poezii bune.
Era rîîndul meu şaă maă şimţ şocaţ. IÎi vorbişem lui Conchiş
deşpre eşecul îîncercaă rilor mele liţerare îîn curşul primului
weekend.
— Paă caţ caă nu mi-am pierduţ un braţ. Ai mai fi avuţ un
moţiv îîn pluş şaă rîîzi.
Cu aşţa am provocaţ reacţia eului ei adevaă raţ. A foşţ şcurţaă ,
foarţe direcţaă , penţru o şecundaă … ş-a îînţorş îînţr-o parţe.
— Nu ţrebuia şaă fi şpuş aşţa, iarţaă -maă !
— Mulţumeşc.
— Nu şîînţ amanţa lui.
— Şi şper caă nici a alţuia.
Se îînţoarşe cu şpaţele la mine şi cu faţa caă ţre mare.
— Remarca eşţe deoşebiţ de imperţinenţaă .
— Nu şe aşeamaă naă nici pe jumaă ţaţe cu imperţinenţa de care
dai dovadaă cîînd ţe aşţepţi şaă îînghiţ ţoaţe gogoşile.
Ţinea umbrela îîn aşa fel îîncîîţ şaă -i acopere faţa. Am îînţinş
gîîţul penţru a vedea pe dupaă umbrelaă şi am conşţaţaţ caă din nou
expreşia era alţa decîîţ şenşul cuvinţelor. Nu am gaă şiţ o guraă
afecţaţaă şi îînţepaţaă , mai degrabaă un eforţ faă raă mare şucceş de a
maşca buna dişpoziţie. Mi-a aruncaţ o privire şi mi-a faă cuţ şemn
cu capul îîn direcţia ponţonului.
— Facem o plimbare pîînaă acolo?
— Dacaă eşţe incluşaă îîn şcenariu.
S-a îînţorş cu faţa caă ţre mine şi a ridicaţ un degeţ îîn şenş de
dojanaă .
— Dacaă eşţe clar caă nu puţem vorbi aceeaşi limbaă , hai şaă ne
plimbaă m.
Am zîîmbiţ şi am ridicaţ din umeri: armişţiţiu, dacaă aşa
ţrebuie.
Pe ponţon, din cauza vîînţului mai inţenş, Lily şe lupţa cu
paă rul. Aşişţam la un şpecţacol minunaţ, aripi de maă ţaşe fluţurau
îîn vîînţ, vîîrfurile şe ameşţecau cu razele de şoare. IÎi ţineam
umbrela ca şaă poţoleaşcaă dezordinea din paă rul rebel. Avea
compleţ alţaă dişpoziţie. Rîîdea îînţruna, cu dinţii şţraă lucind albi îîn
şoare, şe roţea, şaă rea din faţa valului îînşpumaţ care arunca şţropi
pe ponţon. M-a prinş de braţ o daţaă şau de douaă ori, abşorbiţaă de
jocul cu vîînţul şi cu marea… ca o şcolaă riţaă draă gaă laşaă , puţin
zburdalnicaă îîn rochia veşelaă îîn dungi.
M-am uiţaţ de cîîţeva ori pe furiş la umbrela de şoare. Era
nouaă . Maă gîîndeam caă o fanţomaă din 1915 ţrebuie şaă aibaă o
umbrelaă , dar ar fi foşţ mai auţenţic, deşi mai puţin logic, dacaă
aceaşţa ar fi foşţ veche şi decoloraţaă .
Apoi, dinşpre caşaă , veni şuneţul clopoţului. Era şuneţul pe
care-l auzişem cu o şaă pţaă mîînaă îînainţe îîn riţmul numelui meu.
Lily, nemişcaţaă , aşculţa. Luaţ de vîînţ, clopoţul mai şunaă o daţaă .
— Nich-o-laş. Maă privea jumaă ţaţe îîn glumaă , jumaă ţaţe şerioş.
Baţe penţru ţine! Am priviţ îîn şuş prinţre copaci.
— Nu-mi dau şeama de ce.
— Trebuie şaă ţe duci.
— Vii cu mine? faă cu un şemn cu capul caă nu. De ce nu?
— Penţru caă nu a baă ţuţ penţru mine.
— S-ar cuveni şaă ne dovedim cumva caă şîînţem iar prieţeni.
Se afla aproape de mine ţinîîndu-şi paă rul şaă nu-i vinaă peşţe
obraz. Mi-a aruncaţ o privire aşpraă .
— Domnule Urfe! Mi-a şpuş numele cu aceeaşi precizie şi
raă cealaă ca şi cu o noapţe îînainţe. IÎmi cereţi şaă maă laş şaă ruţaţaă ?
Raă şpunş perfecţ, o şţrengaă riţaă din anul 1915 îîşi baă ţea joc de
şţilul deşueţ vicţorian; dublu ţranşfer şimpaţic; iar ea era pe cîîţ
de caraghioaşaă , pe aţîîţ de draă guţaă . Am îînchiş ochii şi a îînţinş
obrazul. De-abia l-am aţinş cu buzele şi ş-a ţraş îînapoi.
Raă maă şeşem cu ochii la capul aplecaţ din faţa mea.
— Maă -nţorc imediaţ.
I-am daţ îînapoi umbreluţa. Din privirea mea şperam şaă
îînţeleagaă caă maă aţraă gea faă raă drepţ de apel, dar caă proşţ nu eram.
Am plecaţ. Am urcaţ caă rarea mai mulţ privind îînapoi. De pe
ponţon, mi-a faă cuţ şemn cu mîîna de douaă ori. Trecuşem de panţa
abrupţaă şi ţraverşam zona de copaci mai rari. Maria şţaă ţea îîn uşa
camerei de muzicaă îîn drepţul clopoţelului. Nici nu am faă cuţ doi
paşi pe aleea pieţruiţaă caă cerul ş-a deşpicaţ îîn douaă . Sau cel puţin
aşa mi ş-a paă ruţ.
Suş pe ţeraşaă , la o dişţanţaă de vreo cincişprezece meţri de
mine, apaă ruşe o şilueţaă . Era Lily. Nu puţea şaă fie ea, dar era.
Acelaşi paă r fluţuraţ de vîînţ, rochia, umbrela, şilueţa, obrazul,
ţoaţe erau aceleaşi. Conţempla marea de şuş, de deaşupra capului
meu, ignorîîndu-maă .
Loviţura era violenţaă , nerealişţaă , naă uciţoare. Am şţiuţ din
primele şecunde caă , deşi ţrebuia şaă cred caă aceaşţa era aceeaşi
faţaă de care maă deşpaă rţişem joş pe plajaă , nu era aşa. Semaă na aţîîţ
de mulţ cu ea îîncîîţ nu puţea fi decîîţ o şinguraă explicaţie, era şora
ei geamaă naă . Pe cîîmpul de baă ţaie apaă ruşeraă douaă Lily. Nu am avuţ
ţimp de gîîndire. Pe ţeraşaă , lîîngaă Lily, a apaă ruţ îîncaă o şilueţaă .
Era un baă rbaţ, mulţ prea îînalţ ca şaă fie Conchiş. De fapţ,
preşupuneam caă eşţe un baă rbaţ; poaţe caă era „Apollo“ şau
„Roberţ Foulkeş“ şau chiar „De Deukanş“. Nu dişţingeam bine
penţru caă perşonajul era îîmbraă caţ îîn negru de şuş pîînaă joş,
îînvaă luiţ îîn şoare şi purţa maşca cea mai şinişţraă ce mi-a foşţ daţ
şaă vaă d vreodaţaă : capul unui imenş şacal negru cu boţul lung şi
urechi lungi şi aşcuţiţe. Se aflau acolo poşeşorul şi poşedaţa,
ameninţarea morţii şi fecioara plaă pîîndaă . Aproape imediaţ dupaă
şocul vizual, am avuţ şenţimenţul groţeşcului, al macabrului
exageraţ din revişţele de groazaă . Avea o oarecare relaţie cu un
arheţip îînfricoşaă ţor, dar conţravenea bunului-şimţ şi friza
inconşţienţul.
Nici de daţa aceaşţa nu am avuţ impreşia de şupranaţural,
nu era nimic mai mulţ decîîţ o îînţorşaă ţuraă neplaă cuţaă a jocului, o
replicaă neagraă a şcenei de pe plajaă . Nu îînşeamnaă caă nu mi-a foşţ
fricaă , eram de-a drepţul îîngroziţ; dar ţemerile mele şe bazau pe
fapţul caă şţiam caă şe puţea îînţîîmpla orice, caă aceaşţaă maşcaradaă
nu avea limiţe îîn legile şociale normale şau îîn convenţii.
Am raă maş îînţepeniţ vreo zece şecunde. Maria veni caă ţre
mine şi cele douaă şilueţe ş-au reţraş, ca şi cum nu ar fi vruţ şaă
rişţe şaă fie vaă zuţe de ea. Dublura lui Lily a foşţ ţraşaă cu auţoriţaţe
de mîîna neagraă aşezaţaă pe umaă rul ei. IÎn ulţima clipaă ea şe uiţaă
şpre mine cu un obraz lipşiţ de expreşie.
Fereşte-te de cîinii negri.
Am luaţ-o îînapoi la fugaă şpre caă rare. Am aruncaţ o privire
peşţe umaă r. Figurile de pe ţeraşaă dişpaă ruşeraă . Am ajunş la
coţiţura de unde puţeam şaă vaă d joş, de unde cu un minuţ mai
devreme o vaă zuşem pe Lily şţîînd pe plajaă . Ponţonul era gol, golful
era puşţiu. Am alergaţ mai deparţe pîînaă la locul plaţ unde şe afla
banca de unde puţeam vedea ţoaţaă plaja şi caă rarea care ducea îîn
şuş. Degeaba am aşţepţaţ şaă aparaă de joş rochia veşelaă de varaă .
Am crezuţ caă şe aşcunde îîn peşţeraă şau pe dupaă şţîînci. Nu ţrebuie
şaă reacţionez cum ar vrea ei. Aşa caă m-am îînţorş şi am îîncepuţ şaă
urc îînapoi şpre caşaă .
Maria maă aşţepţa îîn conţinuare la marginea galeriei. I şe
alaă ţuraşe un baă rbaţ. Era Hermeş – ţaă cuţul caă ruţaş cu aşini. El ar fi
puţuţ şaă joace rolul celui îîn negru, avea îînaă lţimea poţriviţaă , dar
era prea calm şi prea araă ţa a şimplu şpecţaţor. Am şpuş repede, îîn
greceşţe: Mia stigmi. O şecundaă , şi am inţraţ pe lîîngaă ei îîn caşaă .
Maria mi-a îînţinş un plic, dar nu i-am daţ nici o aţenţie. Odaţaă
ajunş îîn caşaă , m-am naă puşţiţ pe şcaă ri îînşpre camera lui Conchiş.
Am baă ţuţ la uşaă . Nici o mişcare. Am baă ţuţ din nou. Am îîncercaţ
clanţa. Uşa era îîncuiaţaă .
Am coborîîţ, m-am opriţ îîn camera de muzicaă şaă mai aprind
o ţigaraă şi şaă -mi revin.
— Unde eşţe domnul Conchiş?
— Then eine mesa. Nu eşţe acaşaă . Maria ridicaă iar plicul, dar
ţoţ nu am luaţ-o îîn şeamaă .
— Unde a plecaţ?
— Ephyge me ti varca. A plecaţ cu barca.
— Unde?
Nu şţia. Am luaţ plicul. Pe el şcria: Nicholas. Douaă foi
îîndoiţe. Una era de la Conchiş.

Dragaă Nicholaş,
 Maă şimţ obligaţ şaă ţe rog şaă şţai şingur pîînaă
dişearaă . Treburi urgenţe reclamaă prezenţa mea la
Nauplia.

Cealalţaă era o radiogramaă . Inşula nu avea linie ţelefonicaă

şau ţelegraficaă . Serviciul greceşc de coaşţaă primea meşaje radio.
Fuşeşe ţrimişaă şeara precedenţaă de la Aţena. Credeam caă -mi
va oferi o explicaţie penţru moţivul plecaă rii lui Conchiş. Am ţraă iţ
al ţreilea şoc îîn ţimp de ţrei minuţe, cîînd am vaă zuţ şemnaă ţura de
la şfîîrşiţul urmaă ţoarele rîînduri:

MAĂ IÎNTORC VINEREA VIITOARE STOP. TREI

ZILE LIBERE.
STOP. AEROPORT ORA ŞASE. STOP. TE ROG
VINO. ALISON.

Era ţrimişaă de şîîmbaă ţaă dupaă -amiaza.

Am ridicaţ privirea caă ţre Maria şi Hermeş. Ochii lor erau
inexpreşivi, nu faă ceau decîîţ şaă priveaşcaă .
— Cîînd ai aduş-o?
— Proi proi. Azi-dimineaţaă , devreme, mi-a raă şpunş el.
— Cine ţi-a daţ-o şaă o aduci?
— Un profeşor. La Saranţopouloş, aşearaă .
— De ce nu mi-ai daţ-o mai repede?
El daă du din umeri a neşţiinţaă şi şe uiţaă la Maria; daă du din
umeri şi ea. Se îînţelegea caă i-au daţ-o lui Conchiş. Era vina lui. Am
mai ciţiţ-o o daţaă .
Hermeş m-a îînţrebaţ dacaă vreau şaă ţrimiţ un raă şpunş, caă ci
şe îînţorcea îîn şaţ. I-am şpuş caă nu am nici un raă şpunş.
Maă uiţam la Hermeş, privirea lui ca un zid nu-mi daă dea nici
o şperanţaă . L-am îînţrebaţ ţoţuşi:
— Le-ai vaă zuţ pe cele douaă ţinere azi-dimineaţaă ?
El şe uiţaă la Maria.
— Care ţinere? îînţrebaă ea.
M-am uiţaţ din nou la el:
— Dar dumneaţa?
 — Ochi, mi-a şpuş el îînţorcîînd capul.
M-am îînţorş pe plajaă . Am şţaţ ţoţ ţimpul şaă paă zeşc locul
unde şe forma caă rarea îînşpre caşaă . M-am duş direcţ la groţaă . Nici
urmaă de Lily. Dupaă cîîţeva minuţe eram şigur caă nu şe aşcunde
nicaă ieri pe plajaă . M-am uiţaţ îîn şuşul panţei. Puţea şaă şe fi caă ţaă raţ
pe acolo şi şaă o ia şpre eşţ. Dar nu-mi venea a crede. Am urcaţ o
bucaţaă şaă o cauţ dupaă şţîîncaă , dar nu era nimeni.

32

Sţaă ţeam la umbra pinului, priveam deparţe îîn larg şi

îîncercam şaă -mi adun minţile naă uciţe. Una dinţre cele douaă
gemene şe apropia de mine, îîmi vorbea. Avea o cicaţrice la
îîncheieţura mîîinii drepţe. Cealalţaă juca rolul de dubluraă . Nu maă
puţeam apropia de ea. O vedeam pe ţeraşaă la lumina şţelelor, dar
îînţoţdeauna la dişţanţaă . Gemene… era formidabil, îîncepuşem şaă -l
cunoşc îîndeajunş de bine pe Conchiş ca şaă poţ anţicipa reşţul.
Dacaă eşţi bogaţ de ce şaă nu-ţi acorzi drepţul de a avea cele mai
grozave lucruri? De ce şaă nu profiţi de cele mai excepţionale
bunaă ţaă ţi?
Maă gîîndeam la Lily, cea pe care o cunoşţeam, cea cu
cicaţricea. Aşţaă zi de dimineaţaă , chiar şi aşearaă , îîşi puşeşe îîn minţe
şaă maă cucereaşcaă . Dacaă era îînţr-adevaă r iubiţa lui Conchiş, nu
îînţelegeam ce-l faă cea şaă ne permiţaă şaă raă mîînem şinguri, îîn doi,
doar dacaă nu cumva era chiar mai perverş decîîţ crezuşem. Ea îîmi
daă dea impreşia caă şe joacaă cu mine, ceea ce-i faă cea ţoţ aţîîţa
plaă cere cîîţ inţerpreţarea rolului impuş de Conchiş. Trebuie şaă
recunoaşţem caă ţoaţe jocurile dinţre un baă rbaţ şi o femeie, chiar
şi cele luaţe îîn şenş liţeral, şîînţ impliciţ şexuale. Iar aici pe plajaă
îîncercaşe şaă maă cucereaşcaă foloşind ţoaţaă recuziţa inocenţei.
Poaţe caă ţoţul fuşeşe la ordinele baă ţrîînului, dar, dincolo de
cocheţaă rie şi parşivenie, percepuşem un alţ şoi de amuzamenţ,
incompaţibil cu plaă cerea unei acţriţei care-şi face rolul pe bani. IÎn
pluş, „şpecţacolul“ şe apropia mai curîînd de amaţorişm inşpiraţ
decîîţ de profeşionalişm. Toţ ceea ce şe afla dincolo de şuprafaţaă
şugera caă faţa venea dinţr-o lume şi o şocieţaţe foarţe
aşemaă naă ţoare propriei mele lumi. O faţaă naă şcuţaă cu bun-şimţ şi
cu o ironie ţipic englezeaşcaă . IÎn ţermeni ţeaţrali, efecţul, îîn ciuda
eforţului de monţare, şemaă na mai mulţ cu o şaradaă jucaţaă îîn şîînul
familiei decîîţ cu mulţ rîîvniţa iluzie ţeaţralaă pe care dorea şaă o
realizeze. Fiecare privire a ei, fiecare expreşie şugera fapţul caă
eram ţraş pe şfoaraă . Mi-a foşţ daţ şaă fug dupaă ea din momenţul îîn
care i-am vaă zuţ zîîmbeţul ambiguu şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă . Pe şcurţ,
dacaă rolul ei îîn şaradaă era şaă maă cucereaşcaă , va ţrebui şaă maă
şupun şorţii. Nu maă puţeam opune. Eram şi un şenzual şi un
avenţurier, un poeţ raţaţ care caă uţa şalvarea îîn avenţuri dacaă nu
poaţe îîn verşuri. Trebuia şaă beau valul care mi şe oferea.
Aceaşţa m-a faă cuţ şaă maă gîîndeşc la Alişon. Radiograma ei şe
ivişe ca un fir de praf îîn ochi aţunci cîînd vrei cu ţoţ dinadinşul şaă
vezi clar. Ghiceam ce şe îînţîîmplaşe. Scrişoarea mea de lunea
ţrecuţaă a ajunş la Londra vineri şau şîîmbaă ţaă cîînd probabil caă era
îîn avion, plicţişiţaă , şi la prima eşcalaă de o jumaă ţaţe de oraă la
Ellenikon, neavîînd alţceva mai bun de faă cuţ, a şimţiţ nevoia şaă -mi
ţelegrafieze. Mie mi-a veniţ ca o realiţaţe nedoriţaă , cîînd maă
gîîndeam la alţceva, o daţorie arţificialaă impuşaă inşţincţului care-
mi dicţa alţfel. Era excluş, nu puţeam paă raă şi inşula, nu puţeam
iroşi ţrei zile la Aţena. Am mai ciţiţ o daţaă nenorociţele alea de
rîînduri. Probabil caă le ciţişe şi Conchiş, ţelegrama mi şe îînmîînaşe
faă raă plic. Probabil fuşeşe deşchiş de Demeţriadeş aţunci cîînd
fuşeşe aduş la şcoalaă .
Conchiş şţia deci caă am foşţ inviţaţ la Aţena şi cred caă
baă nuia caă aceaşţa era faţa deşpre care îîi vorbişem, şpre care
ţrebuia „şaă îînoţ“. Probabil caă aceşţa era moţivul penţru care
plecaşe. S-ar fi puţuţ şaă amîîne anumiţe angajamenţe penţru
weekend-ul viiţor. Preşupuşeşem caă maă va inviţa din nou, îîmi va
acoperi ţoaţe cele paţru zile libere de la jumaă ţaţea ţrimeşţrului şi
şperam caă Alişon nu va lua îîn şerioş oferţa mea lipşiţaă de
enţuziaşm.
M-am hoţaă rîîţ. O confrunţare fizicaă , chiar şi apropierea pe
care ar puţea-o reprezenţa venirea lui Alişon pe inşulaă , era de
neîînchipuiţ. Oricum ar fi, dacaă maă îînţîîlneam cu ea, aceaşţaă
îînţîîlnire ţrebuia şaă aibaă loc la Aţena. Dacaă el avea de gîînd şaă maă
inviţe, gaă şeam uşor un preţexţ ca şaă nu maă duc la Aţena. Dacaă nu
maă inviţa, aveam oricum program cu Alişon. Nu aveam nimic de
pierduţ.
Clopoţelul şunaă din nou ca şaă maă cheme. Era ora prîînzului.
Mi-am şţrîînş lucrurile şi beaţ de şoare am urcaţ greoi panţa,
îîncercam, faă raă şaă fiu vaă zuţ, şaă ţin şub obşervaţie ţoaţe direcţiile,
fiind îînţr-o şţare de alerţaă inexplicabilaă , îîn aşţepţarea unor
evenimenţe de maşcaradaă . Traverşîînd paă duricea baă ţuţaă de vîînţ
maă aşţepţam şaă aparaă ceva şţraniu, şaă le vaă d pe cele douaă
gemene, nu şţiu nici eu de ce. Maă îînşelaşem, nu era nimic. Maşa
era puşaă doar penţru mine. Maria nu a apaă ruţ. Am gaă şiţ şub
pîînzaă , taramasalta, ouaă fierţe şi o farfurie cu prune japoneze.
Pe galerie baă ţea vîînţul. IÎnainţe de a ţermina de mîîncaţ,
uiţaşem de Alişon şi eram gaţa şaă maă şupun lui Conchiş,
indiferenţ ce mi-ar fi oferiţ. Ca şaă -mi fie mai uşor, am ţraverşaţ
paă duricea de pini pîînaă la locul unde ciţişem duminica ţrecuţaă
poveşţea lui Roberţ Foulkeş. Nu am luaţ nici o carţe cu mine, m-
am laă şaţ pe şpaţe şi am îînchiş ochii.

33

N-am foşţ laă şaţ şaă adorm. Nu ţrecuşeraă nici cinci minuţe,
cîînd am auziţ un foşneţ şi îîn acelaşi ţimp am şimţiţ miroşul
parfumului de şanţal. M-am prefaă cuţ caă dorm. Foşneţul ş-a
apropiaţ. Auzeam şcîîrţîîiţul maă runţ al acelor de pin. Paşii ei ş-au
opriţ lîîngaă capul meu. Apoi foşneţul ş-a auziţ mai ţare; şe aşezaşe
foarţe aproape de mine. Credeam caă o şaă laşe şaă cadaă un con, şaă -
mi gîîdile naşul. A îîncepuţ îînşaă îîncepuţ şaă reciţe abia şopţiţ din
Shakeşpeare:

Să nu te temi; ostrovu-i plin de

zvonuri,
De sunete şi cînturi dulci ce-mbată,
Dar rău nu fac. Îmi zumzăie-n
ureche
Cînd leneşe-alăute, mii, cînd
 glasuri
Cari, dacă m-aş trezi din somn
prelung,
M-ar adormi din nou; şi-n vişu-mi,
norii
Îi par că se desfac ca să-mi arate
Comori ce stau să cadă; ’ncît mă
scol
Plîngînd de dorul de-a visa-nc-o
dată .3

IÎn ţoţ aceşţ ţimp am şţaţ cu ochii îînchişi, ţaă cîînd mîîlc. Se juca
cu inţonaţia şi cuvinţele caă paă ţau dublu şenş. Vocea dulce-amaraă ,
vîînţul îîn coame de pini. Cîînd ş-a opriţ, nu am deşchiş ochii.
— Conţinuaă ! i-am şpuş îîn şoapţaă .
— „Spiriţul şaă u veni şaă ţe ţurmenţeze.“
Am deşchiş ochii. O figuraă diavoleaşcaă , verde-neagraă maă fixa
cu ochi şîîngerii, ieşiţi din orbiţe. M-am raă şuciţ îîn şuş. Lily ţinea îîn
mîîna şţîîngaă o maşcaă de carnaval chinezeaşcaă prinşaă îîn vîîrful unui
baă ţ. Am vaă zuţ cicaţricea. Acum purţa o bluzaă albaă cu mîîneci lungi,
o fuşţaă lungaă , gri şi paă rul era prinş la şpaţe îînţr-o fundaă neagraă de
caţifea. Am daţ maşca la o parţe.
— Joci un Caliban mizerabil!
— Aţunci joacaă -l ţu!
— Eu şperam rolul lui Ferdinand.
Ridicaă maşca pîînaă la jumaă ţaţea feţei uiţîîndu-şe pe deaşupra
cu o privire deliberaţ ironicaă . Conţinuam amîîndoi jocul, dar cu
mai mulţaă dezinvolţuraă .
— Eşţi şigur caă eşţi la îînaă lţimea rolului?
— Voi compenşa lipşa de maă ieşţrie cu şimţaă mîînţ.
IÎn privire perşişţa o oarecare neîîncredere.
— Eşţe inţerziş.
— De Proşpero?
— Poaţe.
3 Shakeşpeare, Furţuna, III, 2, 144–152, ţraducere de Dan Duţeşcu (n. tr. ).
 — Aşa a îîncepuţ şi pieşa lui Skakeşpeare, cu o inţerdicţie.
Lily privea îîn joş. Deşi Miranda era cu mulţ mai inocenţaă .
— Ca şi Ferdinand, îîn pieşaă .
— Diferenţa eşţe caă eu îîţi şpun adevaă rul şi ţu numai
minciuni.
Privirea era ţoţ îîndrepţaţaă şpre paă mîînţ, dar îîşi muşcaă
buzele.
— Ţi-am mai şpuş şi adevaă rul din cîînd îîn cîînd.
— Ca acela deşpre cîîinele negru de care ai avuţ amabiliţaţea
şaă maă previi? Şi am adaă ugaţ repede: Şi, penţru numele lui
Dumnezeu, nu maă îînţreba care cîîine negru!
Lily şi-a cuprinş îîn braţe genunchii acoperiţi cu fuşţa, ş-a
laă şaţ pe şpaţe privind copacii din şpaţele meu. Era îîncaă lţaţaă cu
nişţe gheţe negre caraghioaşe cu şireţuri. Aminţeau de o
cancelarie veche dinţr-o şcoalaă de ţaraă şau chiar de domnişoara
Pankhurşţ, din perioada ţenţaţivelor ţimide de emancipare a
femeii.
— Care cîîine negru? îînţrebaă ea dupaă o pauzaă lungaă .
— Cel cu care şora ţa geamaă naă a ieşiţ aşţaă zi dimineaţaă la
plimbare.
— N-am nici un fel de şoraă .
— Aiurea, i-am raă şpunş eu zîîmbind şi rezemîîndu-maă îînţr-
un coţ. Unde ţe-ai aşcunş?
— M-am duş acaşaă .
Era inuţil, refuza şaă renunţe la cealalţaă maşcaă . Maă uiţam la
faţa ei ermeţicaă şi am îînţinş mîîna dupaă ţigaă ri. Lily maă urmaă ri cum
aprind ţigara şi cum ţrag fumul de cîîţeva ori, apoi, dinţr-o daţaă ,
îînţinşe mîîna. I-am daţ ţigara. IÎşi ţuguia buzele ca fumaă ţorii
îîncepaă ţori; a ţraş un fum şcurţ, apoi unul mai lung care o faă cu şaă
ţuşeaşcaă . IÎşi îîngropaă capul îînţre genunchi, îînţinzîîndu-mi ţigara
îînapoi. A mai ţuşiţ puţin. Maă uiţam la ceafa ei, la umerii micuţi şi
mi-am aminţiţ de nimfa din şeara de dinainţe, la fel de îînalţaă şi ţoţ
aşa de şubţire şi cu şîîni mici. Am îînţrebaţ-o:
— Unde ai îînvaă ţaţ?
— Ce şaă îînvaă ţ?
— Arţa dramaţicaă ! La Academia Regalaă ? Raă mîînîînd faă raă
raă şpunş, am şchimbaţ direcţia de aţac. IÎncerci şaă maă cucereşţi şi-
ţi merge. De ce?
N-a îîncercaţ şaă paraă ofenşaţaă . Progreşam mai mulţ prin
omişiune, eviţîînd prefaă caă ţoriile. IÎşi îînaă lţaă capul şi şe laă şaă pe şpaţe
şprijiniţaă îînţr-un coţ, uşor ţrîînţiţaă pe-o parţe. Ridicaă din nou
maşca îîn drepţul feţei ca un iaşmac.
— Eu şîînţ Aşţarţe, mama mişţerului.
Ochii frumoşi cenuşii-violeţ şe dilaţaşeraă , iar eu am arboraţ
un zîîmbeţ de-abia şchiţaţ. Voiam şaă şimţaă caă ajunşeşe la fundul
şacului. Nu mai era cazul şaă improvizeze.
— Regreţ, eu şîînţ aţeu.
Laă şaă maşca joş.
— Va ţrebui şaă ţe converţeşc.
— La arţa mişţificaă rii?
— Prinţre alţele.
Am auziţ zgomoţul unei baă rci cu moţor îîn larg. Cred caă şi ea
a auziţ, dar privirea nu o ţraă da îîn nici un fel.
— Paă caţ caă nu ne puţem îînţîîlni undeva, deparţe de aici.
Ridicaă privirea de la paă mîînţ, prinţre copacii dinşpre şud.
Vocea era ceva mai prezenţaă .
— Poaţe la şfîîrşiţul şaă pţaă mîînii viiţoare.
Mi-am daţ şeama caă cineva i-a şpuş de Alişon; amîîndoi ne
prefaă ceam caă nu şţim nimic.
— De ce nu?
— Maurice nu ar fi niciodaţaă de acord.
— Ai depaă şiţ vîîrşţa cîînd şe cere voie.
— Am îînţeleş caă ţu ţrebuie şaă fii la Aţena.
— Maşcarada aşţa mi şe pare mai puţin amuzanţaă decîîţ
celelalţe, şpuşei eu dupaă o pauzaă .
Acum şi ea şţaă ţea îînţr-un coţ cu faţa caă ţre mine. IÎn şfîîrşiţ
şpuşe ceva, dar cu glaş mai şcaă zuţ.
— Senţimenţele ţale nu şîînţ îînţru ţoţul neîîmpaă rţaă şiţe.
Afirmaţia ei m-a inciţaţ, şimţeam un real progreş. M-am
ridicaţ îîn capul oaşelor şaă -i vaă d cel puţin profilul feţei. Paă rea
ermeţicaă , şovaă iţoare, dar nu falşaă .
— Deci eşţi de acord caă eşţe un joc?
 — Aproape.
— Dacaă îînţr-adevaă r şimţi acelaşi lucru, remediul eşţe
şimplu, şpune-mi ce şe îînţîîmplaă ! De ce viaţa mea perşonalaă eşţe
şpionaţaă îîn felul aceşţa?
— Nu eşţe şpionaţaă , îîmi raă şpunşe ea, negîînd din cap. A
veniţ doar vorba, aşţa eşţe ţoţ.
— Nu maă duc la Aţena. S-a ţerminaţ ţoţul îînţre noi. Lily nu
comenţaă . Aceşţa eşţe unul dinţre moţivele venirii mele. IÎn Grecia.
Saă şcap de un şfîîrşiţ lamenţabil. Eşţe auşţraliancaă , şţewardeşaă ,
am adaă ugaţ.
— Şi ţu nu mai…?
— Nu mai ce?
— Nu mai ţii la ea?
— Era un alţ şoi de relaţie.
Lily ţaă cu din nou. Luaşe îîn mîînaă un con de brad şi şe juca cu
el, dîîndu-mi şaă îînţeleg caă ţoaţe aceşţea o şţîînjeneşc. Acum era
chiar ţimidaă , faă raă nici o legaă ţuraă cu rolul ei; şi baă nuiţoare, nu şţia
dacaă şaă maă creadaă şau nu.
— Nu şţiu ce ţi-a şpuş baă ţrîînul, i-am şpuş eu.
— Caă ea vrea şaă ţe îînţîîlneaşcaă din nou. Aţîîţ.
— Acum şîînţem doar prieţeni. Şţiam amîîndoi caă nu va dura.
Din cîînd îîn cîînd ne mai şcriem. Şţii cum şîînţ auşţralienii, am
adaă ugaţ eu. Daă du din cap îîn şemn caă nu. Nivelul lor culţural eşţe
la paă mîînţ. IÎn fond, ei nu şţiu ce şîînţ, cui aparţin. Era pe jumaă ţaţe
de şţîînga, conţra briţanicilor, pe jumaă ţaţe… îîn fond, mi-a foşţ milaă
de ea.
— Şi aţi… locuiţ îîmpreunaă ca şoţ şi şoţie?
— Dacaă eşţe şaă -ţi raă şpund la îînţrebarea aşţa abşurdaă , da,
ţimp de cîîţeva şaă pţaă mîîni. IÎnclinaă capul grav, ca şi cum ar fi
mulţumiţ penţru aceşţ amaă nunţ inţim. Şi aş vrea şaă şţiu de ce ţe
inţereşeazaă ?
A mişcaţ capul îînţr-o parţe, faă cîînd geşţul celor care
recunoşc fapţul caă nu şţiu de ce. Geşţul şimplu era mai graă iţor
decîîţ cuvinţele, nu şţia de ce o inţereşeazaă . Deci am conţinuaţ:
— Nu am foşţ fericiţ pe inşula Phraxoş îînainţe de a veni aici.
Maă şimţeam foarţe şingur. Şţiam caă nu o iubeşc pe faţa aceea. Dar
eram şingur. Aşţa eşţe ţoţ.
— Poaţe caă penţru ea tu eşţi şingurul om.
Am zîîmbiţ amuzaţ.
— IÎn viaţa ei exişţaă mulţi baă rbaţi. Te aşigur. Cel puţin ţrei de
cîînd am plecaţ din Anglia. O furnicaă alerga îînnebuniţaă , îîn zigzag,
pe şpaţele bluzei albe. Cred caă a şimţiţ cum am şcuţuraţ-o cu
mîîna, dar nu ş-a îînţorş. Mi-ar plaă cea şaă nu mai joci ţeaţru.
Probabil caă şi ţu ai avuţ avenţuri îîn viaţa realaă .
— Nu. IÎnţaă ri negaţia cu un şemn din cap.
— Recunoşţi îînşaă caă ai o viaţaă realaă . Eşţe abşurd şaă ţe
prefaci şocaţaă .
— Nu vreau şaă fiu indişcreţaă .
— Şţii bine caă ţi-am prinş jocul! Mi şe pare caă devine o
proşţie.
A ţaă cuţ un ţimp, apoi ş-a aşezaţ îîn faţa mea. A priviţ îîn
dreapţa şi îîn şţîînga, apoi drepţ îîn ochii mei, cu o privire
îînţrebaă ţoare, neşiguraă , accepţîînd cel puţin parţial ceea ce ţocmai
şpuşeşem. Barca invizibilaă şe apropiaşe şi şe vedea îîndrepţîîndu-
şe caă ţre golf.
— Sţaă cineva cu ochii pe noi? o îînţrebai eu.
— Toţul eşţe urmaă riţ aici, îîmi raă şpunşe ea, ridicîînd uşor din
umeri.
Am aruncaţ o privire îîmprejur, dar nu am vaă zuţ nimic. M-
am uiţaţ din nou la ea.
— Poaţe, dar nu o şaă maă faci şaă cred caă ţoţul şe aude.
Şi-a aşezaţ coaţele pe genunchi, şi-a şprijiniţ capul îîn mîîini
şi şi-a aţinţiţ privirea dincolo de mine.
— Nicholaş, eşţe ca un joc de v-aţi aşcunşelea. Trebuie şaă fii
şigur caă cel care cauţaă vrea şaă şe joace şi ţu ţrebuie şaă şţai aşcunş.
Alţfel jocul nu eşţe joc.
— Nu eşţe joc nici aţunci cîînd refuzi şaă accepţi caă ai foşţ
gaă şiţ. Dacaă ai foşţ gaă şiţ. Şi am adaă ugaţ: Tu nu eşţi Lily
Monţgomery, dacaă ea a exişţaţ vreodaţaă !
M-a priviţ şcurţ.
— A exişţaţ.
— Dar şi baă ţrîînul recunoaşţe caă nu ai foşţ ţu. Cum poţi fi aţîîţ
de şiguraă ?
— Penţru caă exişţ.
— Acum eşţi fiica ei?
— Da.
— Tu şi şora ţa geamaă naă .
— Eu am foşţ copil unic.
Era prea de ţoţ. IÎnainţe ca ea şaă aibaă ţimp şaă facaă un geşţ, m-
am aşezaţ îîn genunchi, am apucaţ-o de umeri şi am ţrîînţiţ-o pe
şpaţe, obligîînd-o şaă şe uiţe îîn ochii mei. Avea o licaă rire claraă de
ţeamaă şi am profiţaţ.
— Aşculţaă ! Toaţe aşţea şîînţ foarţe amuzanţe, dar şţii prea
bine caă ai o şoraă geamaă naă . Apari şi dişpari ca prin minune, joci rol
de epocaă şi de miţologie şi mai şţiu şi eu ce! Cîîţeva lucruri nu le
poţi aşcunde! Eşţi inţeligenţaă . Eşţi o realiţaţe îîn carne şi oaşe ca şi
mine. Cîînd am şţrîînş-o mai ţare de umeri prin bluza de maă ţaşe ş-
a şţrîîmbaţ de durere. Maă îînţreb dacaă faci aşţa de dragul
baă ţrîînului şau penţru caă ţe plaă ţeşţe şau penţru caă ţe dişţreazaă ?
Nu îînţeleg combinaţia dinţre ţine şi şora ţa şi prieţenii voşţri. De
fapţ, nu-mi paşaă , cred caă ţoaţaă ideea eşţe o nebunie. Te plac, îîmi
place Maurice şi de faţaă cu el şîînţ gaţa şaă joc cum vrei ţu, dar şaă
nu o mai luaă m chiar aţîîţ de îîn şerioş! Tu joacaă -ţi propria şaradaă ,
dar, penţru Dumnezeu, nu aplica frecţii la picior de lemn! Ne-am
îînţeleş?
M-am opriţ. Din privire am îînţeleş caă vicţoria era de parţea
mea. Supunerea luaşe locul fricii.
— Fii bun, maă doare şpaţele. Sţau pe o piaţraă şau pe nu şţiu
ce.
Vicţoria a foşţ confirmaţaă de „fii bun“.
— Aşa da.
M-am îîndepaă rţaţ îîn genunchi, m-am ridicaţ apoi îîn picioare
şi mi-am aprinş o ţigaraă . Ea ş-a ridicaţ pe jumaă ţaţe, ş-a îîndrepţaţ
şi a duş mîîna la şpaţe pipaă indu-l. Era un con de pin îîn locul de
unde şe ridicaşe. IÎşi ţraşe genunchii la piepţ şi-şi afundaă faţa îîn ei.
Maă uiţam la ea gîîndind caă ţrebuia şaă fi şţiuţ mai de mulţ caă aveam
o şanşaă de reuşiţaă foloşind forţa. IÎşi afundaă capul mai mulţ îînţre
genunchii cuprinşi îînţre braţe. Sţaă ţea de prea mulţ ţimp aşa, faraă
nici un cuvîînţ. Tîîrziu mi-am daţ şeama caă şe prefaă cea caă plîînge.
— Nu mai ţine!
Mai îînţîîi nu a daţ aţenţie, dar cîînd a ridicaţ capul cu o
expreşie amaă rîîţaă , am vaă zuţ prinţre gene lacrimi adevaă raţe. IÎmi
eviţaă privirea, jenaţaă , apoi îîşi şţerşe ochii cu doşul palmei.
M-am aşezaţ lîîngaă ea şi luaă ţigara pe care i-am îînţinş-o.
— Mulţumeşc.
— Nu am avuţ inţenţia şaă ţe şupaă r.
Traă gea din ţigaraă normal, nu ca o novice.
— Am îîncercaţ.
— Eşţi minunaţaă … nu ai idee ce şţranie a foşţ aceaşţaă
experienţaă ! Minunaţaă şi şţranie! Numai caă , şţii, eşţe vorba de
şimţul realiţaă ţii. Poţi şaă i ţe opui pîînaă la un momenţ daţ, ca şi
graviţaă ţii.
— Dacaă ai şţi ce bine îînţeleg ce vrei şaă şpui! îîmi raă şpunşe
ea, şţrîîmbîîndu-şe uşor, ţrişţ şi ţimid.
Mi şe deşchidea o nouaă perşpecţivaă : era poşibil ca ea şaă -şi fi
jucaţ rolul şub vreo ameninţare oarecare.
— Sîînţ numai ochi şi urechi.
Privea din nou prin mine.
— Aşa cum şpuneai azi-dimineaţaă – exişţaă un fel de
şcenariu. Rolul meu eşţe şaă -ţi araă ţ ceva… O şţaţuie.
— Excelenţ! Condu-maă acolo!
M-am ridicaţ. Ea ş-a îînţorş, a şţinş ţigara cu grijaă , şţrivind-o
îîn paă mîînţ şi m-a priviţ şupuşaă .
— Fii bun, daă -mi voie şaă -mi revin. Nu maă ţorţura cel puţin
cinci minuţe.
— IÎţi acord chiar şaşe minuţe, i-am raă şpunş eu, uiţîîndu-maă
la ceaş. Dar nici o şecundaă îîn pluş. A îînţinş o mîînaă şi am ajuţaţ-o
şaă şe ridice îîn picioare reţinîîndu-i mîîna. Eu nu cred caă şe numeşţe
„o ţorţuraă “ dorinţa mea de a cunoaşţe mai bine o perşoanaă pe
care o gaă şeşc nemaipomeniţ de aţraă gaă ţoare. IÎşi laă şaă privirile îîn
joş.
— Ea nu are nevoie şaă joace ţeaţru… fiind mai puţin
experimenţaţaă decîîţ ţine.
— Aşţa nu o face mai puţin aţraă gaă ţoare.
 — Nu eşţe deparţe. Suş pe deal.
Mîînaă îîn mîînaă am porniţ îîn şuşul coaşţei. Dupaă un ţimp, am
şţrîînş-o de mîînaă şi mi-a raă şpunş mai mulţ ca un fel de promişiune
de prieţenie decîîţ de aţracţie fizicaă şi am crezuţ ce-mi şpuşeşe
deşpre şine. Conţa şi expreşia figurii cu ţraă şaă ţuri delicaţe care
aducea cu şine ţimidiţaţe. Inţuiam dincolo de aparenţa de
îîndraă znealaă , îîn afara jocului dublu pracţicaţ îînainţe, un aer
minunaţ de inocenţaă , de virginiţaţe chiar, un aer capabil, dacaă ş-
ar fi iviţ ocazia, de a şe laă şa exorcizaţ… Eram cum nu şe poaţe mai
privilegiaţ, aflîîndu-maă – acum şimţeam din nou – îînţr-un labirinţ
de legendaă , fabuloş, acum cîînd o gaă şişem pe Ariadna mea şi o
ţineam de mîînaă . Nu aş fi şchimbaţ locul cu nimeni pe lume. Şţiam
caă ţoaţe foşţele mele legaă ţuri, egoişmul meu, mojicia, chiar şi
fapţul caă pe Alişon o ţraă daşem aruncîînd-o îîn ţrecuţ îîşi gaă şeau
acum o juşţificare. Am şţiuţ-o îîn şinea mea dinţoţdeauna.

34

M-a conduş prinţre pini undeva mai şuş decîîţ locul îîn care
ţraverşaşem valea şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă . Am urcaţ cîîţeva ţrepţe
groşolane ce duceau îîn parţea cealalţaă , unde, dupaă ce am depaă şiţ
o micaă ridicaă ţuraă de paă mîînţ, am ajunş la o vale, nu prea adîîncaă ,
şemaă nîînd cu un mic amfiţeaţru cu faţa şpre mare. Joş îîn cenţru şe
afla şţaţuia aşezaţaă pe un piedeşţal de rocaă bruţaă . Am recunoşcuţ-
o dinţr-o privire. Era o copie a celebrului Poşeidon recuperaţ din
mare lîîngaă Eubeea la îîncepuţul şecolului. Aveam îîn cameraă o
carţe poşţalaă care-l reprezenţa. Baă rbaţul, şuperb, şţaă ţea cu
picioarele depaă rţaţe, araă ţîînd cu mîîna îînţinşaă şudul îîn direcţia
maă rii, cu un geşţ imperaţiv, regal, abşoluţ dumnezeieşc, un
produş al arţificiului îîn işţoria umaniţaă ţii, modern ca şi un Henry
Moore şi ţoţodaţaă şţraă vechi ca şi şţîînca pe care şe afla. Eram
uimiţ, Conchiş nu mi-l araă ţaşe pîînaă acum. Şţiam caă o aşemenea
replicaă valora o micaă avere şi fapţul caă o ţinea aşa, nepaă şaă ţor, îînţr-
un colţ necunoşcuţ… mi-a reaminţiţ de Deukanş şi de maă ieşţria
ţeaţralaă cu care pregaă ţea şurprizele.
O conţemplam îîmpreunaă cu Lily. Ea zîîmbi vaă zîîndu-mi
uimirea, apoi şe îîndepaă rţaă caă ţre o baă ncuţaă de lemn, la umbra
unui migdal din şpaţele şţaţuii. Marea şe vedea pe deaşupra
copacilor, dar şţaţuia nu puţea fi vaă zuţaă de pe mal. S-a aşezaţ cu
naţuraleţe, faă raă eleganţaă , parcaă ceea ce purţa era coşţum de
ţeaţru. Era un geşţ de ieşire din rol. Maă aflam la cîîţiva paşi şi
probabil caă şţia caă o priveşc. Timpul pe care i-l acordaşem ţrecuşe
dar ea îîmi eviţa privirea şi nu şpunea nimic.
— Spune-mi numele ţaă u adevaă raţ!
— Nu-ţi place Lily?
— La nebunie, dacaă ai fi barmaniţaă îînţr-o cîîrciumaă
vicţorianaă .
Zîîmbi dişcreţ.
— Nici numele meu adevaă raţ nu-mi place. Adaă ugaă apoi: am
foşţ boţezaţaă Julia, dar mi ş-a şpuş îînţoţdeauna Julie.
— Julie şi mai cum?
— Holmeş, murmuraă ea, dar nu am locuiţ niciodaţaă îîn Baker
Sţreeţ.
— Şi şora ţa?
— Am impreşia caă eşţi foarţe convinş caă exişţaă , şpuşe ea
dupaă o eziţare.
— N-ar ţrebui şaă fiu?
Mai eziţaă puţin şi şe hoţaă rîî:
— Ne-am naă şcuţ vara. Paă rinţii mei nu au avuţ prea mulţaă
imaginaţie. Ridicaă din umeri, de parcaă ar fi şpuş o proşţie. Pe ea o
cheamaă June.
— June şi Julie.
— Saă nu cumva şaă -i şpui lui Maurice!
— IÎl cunoşţi de mulţ ţimp?
Daă du din cap îîn şemn caă nu.
— Dar pare de mulţ.
— Cîîţ de mulţ?
— Maă şimţ ca o ţraă daă ţoare, îîmi şpuşe ea, cu ochii îîn paă mîînţ.
— Şţii caă nu ţe-aş pîîrîî penţru nimic îîn lume.
Maă privi cu acea privire caă uţaă ţoare, neşiguraă , reproşîîndu-mi
aproape caă şîînţ aţîîţ de inşişţenţ, dar şi-a daţ probabil şeama caă nu
dau îînapoi. S-a aplecaţ puţin privind îîn paă mîînţ.
 — Am foşţ aduşe aici şub un preţexţ compleţ falş. Acum
cîîţeva şaă pţaă mîîni. Eşţe abşurd, îînţr-un fel, caă am raă maş.
Am eziţaţ, caă ci îîn minţea mea au apaă ruţ Leverrier şi
Miţford. M-am deciş şaă ţin îîn rezervaă aceaşţaă carţe.
— Eşţe prima daţaă cîînd ţe afli aici?
Aerul ei şponţan, uimiţ, paă rea auţenţic.
— De ce…? bîîigui ea, uimirea din ochii ei paă rîînd auţenţicaă .
— Maă îînţrebam şi eu aşa.
— Dar de ce îînţrebi?
— Am crezuţ caă ş-a îînţîîmplaţ anul ţrecuţ.
— Ai auziţ caă …? maă îînţrebaă ea, şcruţîîndu-mi baă nuiţoare
privirea.
— Nu, nu, am zîîmbiţ. Ghiceam, faă ceam şpeculaţii. Dar care a
foşţ falşul preţexţ?
Parcaă mîînam un caţîîr recalciţranţ – îîncîînţaă ţor caţîîr, dar mai
îînşpaă imîînţaţ cu fiecare paş îînainţe. Cu privirea îîn paă mîînţ îîşi caă uţa
cuvinţele:
— IÎncerc şaă şpun caă , de fapţ, şîînţem aici de bunaă voie. Chiar
dacaă nu şţim ce şe aflaă îîn şpaţe, ce şe îînţîîmplaă de fapţ, ne şimţim
recunoşcaă ţoare, avem chiar îîncredere. Se opri şi cîînd am deşchiş
gura şaă şpun ceva, mi-a aruncaţ o privire rugaă ţoare: Te rog, laşaă -
maă şaă ţermin. Şi-a puş o clipaă palmele pe obraji. Eşţe aţîîţ de greu
de explicaţ! Amîîndouaă avem şenţimenţul caă -i daţoraă m foarţe
mulţ. Fapţ eşţe caă dacaă -ţi raă şpund la ţoaţe îînţrebaă rile pe care vrei
şaă mi le pui, şţiu eu, ar fi şaă -ţi poveşţeşc un film cu mişţere,
îînainţea de a ţe duce şaă -l vezi.
— Dacaă poţi, bineîînţeleş, şaă -mi şpui cum ai inţraţ îîn film.
— Nu cred caă poţ, aşţa face parţe ţoţ din inţrigaă .
O pierdeam din nou. Un imenş caă raă buş araă miu zumzaă ia,
dîînd ocol crengilor de şuş ale migdalului. Sţaţuia, îîn plin şoare,
joş, domina de-a pururi vîînţul şi marea. IÎi obşervaşem chipul îîn
umbraă , uşor plecaţ, îînţr-un geşţ ţimid.
— Şi eşţi, cum şaă şpun, plaă ţiţaă penţru aşţa?
— Da, dar… eziţaă ea şaă -mi dea un raă şpunş clar.
— Dar ce?
— Nu eşţe aşţa, nu eşţe vorba de bani.
 — Adineauri, cîînd şţaă ţeam joş, nu paă reai prea şiguraă caă -ţi
place ce faci.
— Din cauzaă caă niciodaţaă nu şţim cîîţ şaă credem, din ce ne
şpune. Saă nu ţe gîîndeşţi caă noi şţim ţoţ ce ţu nu şţii! Ni ş-au şpuş
mai mulţe deşpre ce îîncearcaă şaă facaă . Dar ş-ar puţea şaă fie doar
minciuni. Daă du din umeri. Dacaă vrei şaă o iei aşa, noi şîînţem cu
cîîţiva paşi îînainţe îîn labirinţ. Nu îînşeamnaă îînşaă caă ne aflaă m mai
aproape de cenţru decîîţ ţine.
— Acaşaă ai jucaţ ţeaţru?
— Da, dar nu ca profeşionişţaă .
— La faculţaţe?
— Mai eşţe ceva, zîîmbi ea mîînzeşţe. IÎnţr-un fel, el aude ţoţ
ce vorbim. Nu şţiu cum, dar cred caă o şaă îînţelegi îînainţe de
şfîîrşiţul zilei de azi. Se graă bi şaă -mi conţracareze şcepţicişmul. Nu
are nici o legaă ţuraă cu ţelepaţia. Eşţe doar un şubţerfugiu, o
meţaforaă .
— Cum adicaă ?
— Dacaă -ţi şpun… şţric ţoţul. Nu-ţi şpun decîîţ caă eşţe o
experienţaă unicaă , incomparabilaă , caă , de fapţ, nu şe comparaă cu
nimic pe lume.
— Ai ţraă iţ aceaşţaă experienţaă ?
— Da. Eşţe moţivul penţru care June şi cu mine ne-am
hoţaă rîîţ şaă avem îîncredere. Un lucru aţîîţ de frumoş nu poaţe fi
decîîţ opera unui om minunaţ.
— Toţ nu îînţeleg cum poaţe el auzi ce vorbim.
Privea îîn imenşiţaţea maă rii.
— Dacaă nu-ţi explic eşţe penţru caă nu şîînţ şiguraă caă nu o şaă
afle de la ţine.
— Penţru Dumnezeu, am şpuş, nici îîn viş nu ţe-aş ţraă da!
S-a uiţaţ la mine puţin şi apoi din nou caă ţre mare.
— Nu şîînţem şigure caă eşţi ce şpui caă eşţi, şpuşe ea cu glaş
şcaă zuţ, ce şpune Maurice caă eşţi.
— Eşţi nebunaă !
— IÎncerc şaă -ţi explic fapţul caă nu eşţi unica perşoanaă care
nu şţie ce şaă creadaă . Poaţe, îîn ciuda aparenţelor, ţe aşcunzi de noi.
— Nu ai decîîţ şaă ţraverşezi inşula. Şcoala şe aflaă acolo.
IÎnţreabaă pe oricine! Şi ce e cu ţoţi ceilalţi de aici?
— Nu şîînţ englezi. Sîînţ la cheremul lui Maurice. Noi abia
dacaă -i îînţîîlnim. Oricum, ei şe aflaă de puţin ţimp aici.
— Vrei şaă şpui caă el m-a angajaţ şaă vaă induc pe voi îîn
eroare?
— De ce nu?
— Doamne Sfinţe!
Privirea mea îîncercaă şaă o îînduplece, şaă şpunaă caă eşţe ridicol,
dar refuza cu îîncaă paă ţîînare.
— Hai, fii şerioaşaă , nimeni nu poaţe şaă joace chiar ţeaţru îîn
halul aceşţa!
I-am şmulş un zîîmbeţ.
— Aşa mi şe pare şi mie.
— Hai şaă -ţi araă ţ şcoala! Poţi pleca de aici, da?
— Mi-a şpuş foarţe clar caă nu am voie.
— I-ai plaă ţi cu aceeaşi monedaă .
— Culmea ironiei eşţe caă eu… daă du din cap.
— Julie, poţi avea îîncredere îîn mine.
Reşpiraă adîînc.
— Culmea ironiei eşţe caă nici nu şîînţ şiguraă dacaă nu cumva
ţrebuie şaă calc regulile. Eşţe perşoana cea mai formidabilaă . Un joc
de-a v-aţi aşcunşelea… şau mai mulţ, de-a baba oarbaă . Te
raă şuceşţi pîînaă -ţi pierzi direcţia. Ce şpune capaă ţaă dublu şenş şi
chiar ţriplu.
— Aţunci îîncalcaă regula şi vezi ce şe îînţîîmplaă .
Eziţaă din nou şi îîmi zîîmbi mai şincer. Parcaă îîmi şpunea caă ar
vrea şaă aibaă îîncredere îîn mine, dar caă şi eu ţrebuie şaă am
îîncredere îîn ea.
— Ai vrea ca ţoţul şaă şe opreaşcaă ? Saă şe ţermine mîîine?
— Nu!
— Cred caă noi avem aici şţaţuţul de ţoleraţi. Am îîncercaţ o
daţaă şau de douaă ori şaă ţe fac şaă îînţelegi.
— Am pricepuţ.
— Toţul eşţe aţîîţ de fragil! Ca pîînza de paă iajen. Din puncţ de
vedere inţelecţual. Teaţral dacaă vrei. Dacaă ne-am purţa îînţr-un
anumiţ fel, am puţea şaă dişţrugem ţoţul.
 S-a mai uiţaţ o daţaă la mine.
— Vorbeşc şerioş. Acum nu joc ţeaţru.
— A ameninţaţ el caă opreşţe şpecţacolul?
— Nici nu ţrebuie. Dacaă nu am avea şenzaţia caă ţraă im cea
mai grozavaă experienţaă din viaţa noaşţraă … Şţii caă el îîţi poaţe
paă rea abşurd. IÎnnebuniţor. Un ramoliţ baă ţrîîn. Cred îînşaă caă a
deşcoperiţ cum şe ajunge la… dar şe opri îînainţe de a ţermina
fraza.
— La ceva inţerziş cunoaşţerii mele?
— Un lucru pe care l-am puţea regreţa amarnic dacaă -l
raţaă m şi – conţinuaă – îîncep şaă -mi imaginez ce eşţe. Nu aş puţea
şaă -ţi explic coerenţ, chiar dacaă …
Am ţaă cuţ penţru o clipaă amîîndoi.
— Are el deşigur mijloace de convingere. Aşearaă era şora ţa,
nu?
— Te-a şocaţ.
— Doar acum şţiu cine era.
— Chiar şi şurorile gemene poţ avea concepţii de viaţaă
diferiţe, şpuşe ea îînceţişor, adaă ugind dupaă o şcurţaă pauzaă : Poţ şaă
ghiceşc ce gîîndeşţi. Dar nu a foşţ nici cel mai mic indiciu caă … dacaă
ar fi foşţ, noi nu ne-am afla aici. Şi apoi a adaă ugaţ: June, îîn
cheşţiuni dinţr-aşţea, a foşţ îînţoţdeauna mai puţin pudicaă decîîţ
mine. De fapţ, au şi vruţ ş-o elimine…
S-a opriţ bruşc, dar era prea ţîîrziu. Maă uiţam la ea cum
şchiţeazaă un geşţ de rugaă penţru a fi ierţaţaă caă a şpuş prea mulţ.
Rîîdeam de muţra ei necaă jiţaă .
— Aş fi auziţ de voi la Oxford. Spune-mi deci penţru ce
voiau ş-o elimine de la Cambridge?
— Vai, ce proaşţaă şîînţ! Şi maă imploraă din ochi: Nu-i şpune
lui Maurice.
— Promiţ.
— Nu a foşţ mare lucru. A pozaţ o daţaă nud. A foşţ un fel de
glumaă , dar ş-a aflaţ.
— Ce ai şţudiaţ?
— IÎţi voi şpune îînţr-o bunaă zi. Deocamdaţaă nu.
— Dar ai şţudiaţ la Cambridge?
 Neavîînd de aleş, a faă cuţ un şemn caă da.
— Ce noroc pe ei!
Dupaă puţin ţimp, ea reluaă pe un ţon şi mai şcaă zuţ:
— Eşţe aţîîţ de viclean, şaă şţii, Nicholaş! Dacaă îîţi şpun mai
mulţ decîîţ ai drepţul şaă afli, prinde de veşţe imediaţ.
— Oare Maurice îîşi îînchipuie caă acum o şaă îînghiţ ţoaţaă
poveşţea cu Lily?
— Nu! Nu îîşi îînchipuie. Nu ţrebuie şaă ţe prefaci.
— Deci ţoaţe aceşţea ar puţea face parţe din poveşţe?
— Da, îînţr-un fel, reşpiraă adîînc. Buna ţa credinţaă va fi puşaă
curîînd şi mai ţare la îîncercare.
— Cîîţ de curîînd?
— Dacaă -l cunoşc bine, peşţe o oraă nu vei mai puţea şţi dacaă
şaă crezi un şingur cuvîînţ din ţoţ ce am şpuş.
— El era îîn barcaă ?
Faă cu un şemn caă da.
— Probabil caă eşţe acum cu ochii pe noi, aşţepţîîndu-şi
replica.
Prudenţ, m-am uiţaţ îîn şpaţele ei prinţre copacii din direcţia
vilei, apoi mi-a veniţ şaă maă raă şuceşc şaă vaă d şi îîn şpaţele meu. Nu
vedeam nimic.
— Mai puţem şaă şţaă m?
— Mai puţem. Depinde oarecum şi de mine.
Se aplecaă şaă rupaă dinţr-un ţufiş de lîîngaă bancaă o raă muricaă
de oregan şi o miroşi. Eu maă ţoţ uiţam îîn adîîncul paă durii
dimprejur îîncercîînd şaă prind un peţic de culoare, o mişcare…
erau numai copaci şi o paă dure foarţe îînşelaă ţoare. Aveam mii de
îînţrebaă ri pe care doream şaă i le pun, dar ea avuşeşe grijaă şaă le
previnaă . Aveam ţoţuşi raă şpunşuri cu privire la ea, dacaă nu
concreţe, cel puţin imaginam caă eşţe preţioaşaă , îîn ciuda
aparenţelor; avea, deşigur, o capaciţaţe inţelecţualaă şuperioaraă
unui animal, dar era îîn ea ceva şîîcîîiţor de laţenţ, ce aşţepţa şaă fie
deşţepţaţ. Probabil caă şe elibera cumva jucîînd ţeaţru la faculţaţe.
De fapţ, şi acum juca un rol îîn defenşivaă , ca penţru a-şi aşcunde
şenţimenţele faţaă de mine.
— Mi şe pare caă şcenariul îîn anumiţe paă rţi ţrebuie realizaţ
îîn colaborare, am adaă ugaţ eu, un fel de dişcuţii îîn curşul
repeţiţiilor.
— La care ţe referi?
— Cele care ne priveşc pe noi doi.
IÎşi îîndrepţaă fuşţa peşţe genunchi.
— Nu numai ţu ai avuţ aşţaă zi o şurprizaă . Acum douaă ore am
aflaţ deşpre prieţena ţa din Auşţralia.
— Ţi-am şpuş adevaă rul. Eşţe exacţ aşa cum ţi-am şpuş.
— Nu aş fi vruţ şaă fiu indişcreţaă . Dar a foşţ…
— Ce a foşţ?
— Curioş. Parcaă ai fi vruţ şaă maă zaă paă ceşţi.
— Dacaă şîînţ inviţaţ aici, nimic nu maă va deţermina şaă merg
la Aţena. Neraă şpunzîînd nimic, am conţinuaţ: Nu eşţe aceşţa
planul?
— Din cîîţe şţiu eu, da. Ridicaă din umeri. Dar depinde de
Maurice, îîmi cauţaă privirea. Noi şîînţem pur şi şimplu nişţe
muşculiţe caă zuţe îîn plaşa lui. Zîîmbi. Saă fiu şincer, el şe pregaă ţea şaă
ţe inviţe, dar ne-a anunţaţ la prîînz caă ş-ar puţea şaă şchimbe
planul.
— Credeam caă ş-a duş la Nauplia.
— Nu. A foşţ ţoaţaă ziua pe inşulaă .
Privea mişcîînd îînţre degeţe raă murica de oregan, iar eu nu o
şcaă paă m din ochi.
— IÎncepuşem şaă -ţi şpun. Se pare caă rolul ţaă u îîn acţul îînţîîi a
foşţ şaă maă cucereşţi. Oricum, aceşţa a foşţ efecţul. Chiar dacaă eşţi
muşca din plaşaă , eşţi şi cea prinşaă la capaă ţul undiţei.
— O muşcaă arţificialaă .
— Uneori aceşţea şîînţ mai uţile. IÎşi laă şaă privirea îîn joş, faă raă
nici un comenţariu. Faci o figuraă de parcaă nu ar fi ţrebuiţ şaă aduc
vorba.
— Nu, eu… ai drepţaţe.
— Dacaă ai jucaţ conţra voinţei, cred caă ar ţrebui şaă -mi şpui.
— Dacaă aş şpune da şau nu, ţoţ nu ar fi pe de-a-nţregul
adevaă raţ, îîn ambele şiţuaţii.
— Deci îîncoţro?
— IÎn alţaă parţe, ca şi cum ne-am fi îînţîîlniţ îîn cel mai naţural
mod.
— Adicaă ?
Eziţaă mîîngîîind cu neobişnuiţaă concenţrare frunzele de pe
ţulpinaă .
— Cred caă aş vrea şaă ţe cunoşc mai bine.
Maă gîîndeam la jocul ei de pe plajaă din acea dimineaţaă . Şţiam
ce vrea, dar nu era femeia care şaă fie luaţaă repede. Şţiam caă
ţrebuie şaă -i araă ţ caă am îînţeleş. M-am aplecaţ îîn faţaă cu coaţele pe
genunchi.
— Aţîîţ am vruţ şaă şţiu.
— Foarţe bine, îîmi raă şpunşe ea faă raă grabaă . Eu ţrebuie şaă fiu
unul din moţivele care şaă ţe aducaă aici.
— Funcţioneazaă .
Raă şpunşe eziţîînd:
— Pe mine alţceva m-a îîngrijoraţ şi ş-a îînţîîmplaţ. De fapţ,
nu vreau şaă ţe minţ.
A ţaă cuţ şi eu m-am repeziţ şaă ţrag o concluzie greşiţaă :
— E vorba de alţcineva?
— Exacţ, aşţa i-am explicaţ lui Maurice, caă voi juca, penţru
el, diverşe şcene, ca azi-dimineaţaă , dar nu mai mulţ de aţîîţ.
— Eşţi propriul ţaă u şţaă pîîn.
— Da.
— Ţi-a şpuş ceva…?
— Abşoluţ nimic. Ne-a şpuş ţoţ ţimpul caă dacaă nu vrem şaă
facem ceva, nu ţrebuie.
— Te rog, daă -mi un fir şaă îînţeleg ce şe aflaă îîn şpaţele aceşţor
manevre.
— Cred caă ai îînţeleş ceva.
— Am impreşia caă şîînţ un fel de cobai. Numai Dumnezeu
şţie de ce. E o nebunie. Am veniţ aici din puraă îînţîîmplare, cu ţrei
şaă pţaă mîîni îîn urmaă , şaă cer un pahar cu apaă .
— Nu cred caă a foşţ puraă îînţîîmplare. S-ar puţea şaă fi veniţ
aşa cum şpui. Dar, dacaă nu ai fi veniţ, ar fi gaă şiţ o cale şaă ţe aducaă .
Am foşţ anunţaţi dinainţe caă vei veni. Aţunci primul moţiv, penţru
care şpunea el caă ne-a aduş la Bourani, nu mai era valabil.
— Cred caă a invocaţ un preţexţ mai bun decîîţ un şimplu joc.
 — Da. Ţinîîndu-şi un braţ pe şpeţeaza baă ncii, îînţoarşe faţa
şpre mine şi şpuşe, parcaă cerîîndu-şi şcuze: Nicholaş, mai mulţ de
aţîîţ nu-ţi poţ şpune, îîn afaraă de aşţa, ţrebuie şaă plec. Sigur caă a
gaă şiţ ceva mai bun. Cobai… nici chiar aşa. A foşţ un preţexţ mai
bun, de aceea ne mai aflaă m aici. Privea îîn joş caă ţre mare. Şi mai
eşţe ceva, acum maă şimţ cu mulţ mai uşuraţaă , ai faă cuţ bine caă ai
provocaţ dişcuţia. Conţinuaă îîn şoapţaă : Poaţe caă nu l-am îînţeleş pe
Maurice, iar îîn cazul aceşţa vom avea nevoie de un cavaler
raă ţaă ciţor.
— IÎmi voi aşcuţi lancea.
Se uiţaă lung la mine, cu o dozaă de îîndoialaă , raă şfrîînţaă îînţr-un
zîîmbeţ uşor. Apoi şe ridicaă .
— Mergem la şţaţuie, ne luaă m la revedere şi ţu ţe îînţorci
acaşaă .
Eu şţaă ţeam nemişcaţ.
— Te vaă d mai ţîîrziu?
— Mi-a şpuş şaă maă ţin prin preajmaă . Nu şţiu ce vrea.
— Maă şimţ ca un şifon gaţa şaă explodeze. Plin de îînţrebaă ri!
— Ai raă bdare. A îînţinş o mîînaă şpre mine ca şaă maă ajuţe şaă
maă ridic îîn picioare.
— Din cauza ţa îîmi vin ţoaţe îînţrebaă rile, i-am şpuş eu
coborîînd panţa. Ai invenţaţ fapţul caă Lily Monţgomery ţi-a foşţ
mamaă . Zîîmbi. Oare a exişţaţ?
— Şţii exacţ cîîţ şţiu şi eu: laă şaă o privire şaă alunece îînşpre
mine. Poaţe chiar mai mulţ.
— Maă bucur.
— Cred caă ai conşţaţaţ caă eşţi îîn mîîinile unui om abil îîn
reordonarea realiţaă ţii.
— Ce şe îînţîîmplaă dişearaă ? o îînţrebai eu, cîînd am ajunş lîîngaă
şţaţuie.
— Nu ţe ţeme. Eşţe… eşţe îîn afara jocului şau poaţe chiar
jocul îîn şine. Dupaă o clipaă , ş-a îînţorş caă ţre mine. Trebuie şaă pleci
acum!
Am prinş-o de mîîini.
— Vreau şaă ţe îîmbraă ţişez.
Privea îîn joş. Perşonajul Lily parcaă reapaă ruşe.
 — Mai bine nu.
— Penţru caă nu vrei?
— Penţru caă şîînţem urmaă riţi.
— Alţceva am îînţrebaţ eu.
Nu a şpuş nimic, dar nici nu şi-a reţraş mîîinile. Am cuprinş-
o cu braţele şi am ţraş-o şpre mine. O clipaă şi-a ţinuţ obrazul
îînţorş, dupaă care m-a laă şaţ şaă -i aţing buzele. Gura i-a raă maş
îînchişaă , reţinuţaă îîn drepţul gurii mele pîînaă îîn ulţimul momenţ,
cîînd, îînainţe de a maă îîmpinge de lîîngaă ea, am şimţiţ-o
raă şpunzîîndu-mi cu un uşor fior. Comparîînd cu experienţele mele
anţerioare, nu era o îîmbraă ţişare, dar privirea era îîn mod şţraniu
şocaţaă , uimiţaă , ceea ce paă rea caă penţru ea îînşemnaşe cu mulţ mai
mulţ decîîţ penţru mine, ca şi cum aproape caă şe îînţîîmplaşe ceva
ce ea îîşi inţerzişeşe. I-am zîîmbiţ ca şaă o conving caă nu era nici o
crimaă îînţr-un aşţfel de şaă ruţ, caă puţea şaă aibaă îîncredere îîn mine.
Maă privi, apoi laă şaă ochii îîn joş. Eram deşcumpaă niţ, logica fapţelor
din ulţima jumaă ţaţe de oraă şe praă buşişe. Credeam caă joacaă , poaţe,
iar o şcenaă din ţexţul lui Conchiş şau penţru cel care ne urmaă rea.
Şi-a ridicaţ privirea care, acum şţiam, mi-era adreşaţaă numai mie.
— Dacaă aflu vreodaţaă caă m-ai minţiţ, ş-a ţerminaţ.
A îînţorş şpaţele îînainţe de a apuca şaă -i raă şpund şi ş-a
îîndepaă rţaţ repede, aproape îîn goanaă . Am urmaă riţ-o cu privirea
cîîţeva clipe, apoi m-am îînţorş şaă maă mai uiţ o daţaă pe deaşupra
vaă ii. Nu eram hoţaă rîîţ dacaă şaă maă ţin dupaă ea prinţre pini caă ţre
mare. IÎn cele din urmaă am aprinş o ţigaraă , am aruncaţ o ulţimaă
privire şpre Poşeidon şi am plecaţ şpre caşaă . M-am uiţaţ îînapoi
îînainţe de a ajunge îîn vale. Prin frunziş, am mai zaă riţ o razaă albaă ,
care a dişpaă ruţ. Eu îînşaă nu am raă maş şingur. Nici nu am urcaţ
bine ţrepţele de cealalţaă parţe a vaă ii, cîînd am daţ cu ochii de
Conchiş. Sţaă ţea îîn picioare cu şpaţele caă ţre mine, la vreo ţreizeci
de meţri, parcaă urmaă rea prin binoclu cine şţie ce paşaă re deaşupra
paă durii din faţaă . Cîînd m-am apropiaţ, a laă şaţ binoclul joş
îînţorcîîndu-şe caă ţre mine, prefaă cîîndu-şe şurprinş caă maă vede.
Jocul lui nu era cine şţie ce, dar apoi mi-am daţ şeama caă îîşi
menaja ţalenţul penţru mai ţîîrziu.
 35

Era îîmbraă caţ mai îîngrijiţ decîîţ alţeori îîn curşul zilei: îîn
panţaloni albaşţru-îînchiş şi cu un pulover de un albaşţru şi mai
îînchiş, cu guler îînţorş. Traverşam covorul din ace de pin îîn
direcţia lui şi maă gîîndeam şaă fiu mai prudenţ, îîncurajaţ fiind şi de
privirea lui ironicaă . Eram şigur caă acţriţa numaă rul unu nu maă
minţişe, cel puţin cu privire la admiraţia ei faţaă de el, îîn credinţa
caă nu era un om raă u. Am inţuiţ îînşaă şi un şubşţraţ de îîndoialaă ,
chiar de ţeamaă , pe lîîngaă ceea ce îîmi maă rţurişişe. Simţea nevoia şaă
şe convingaă pe şine cîîţ şi pe mine. Nu ţrebuia decîîţ şaă -l priveşc pe
baă ţrîîn ca şaă -mi dau şeama caă ţoţ eu aveam cele mai mulţe moţive
de îîndoialaă .
— Bunaă ziua!
— Bunaă ziua, Nicholaş. Iarţaă -maă caă ţe-am paă raă şiţ. A foşţ un
fel de panicaă îîn Wall Sţreeţ. Wall Sţreeţ-ul mi şe paă rea la celaă lalţ
capaă ţ al univerşului, nu doar al lumii. M-am prefaă cuţ îîngrijoraţ.
— Da?
— Acum doi ani am faă cuţ proşţia şaă inţru îînţr-un conşorţiu
financiar. Poţi şaă -ţi imaginezi Verşailleş-ul avîînd nu doar un
şingur Rege-Soare, ci cinci?
— Şi ce finanţaţi?
— Toţ felul de lucruri. Conţinuaă imediaţ. A ţrebuiţ şaă merg
la Nauplia ca şaă ţelefonez la Geneva.
— Sper caă nu aţi daţ falimenţ.
— Numai proşţii dau falimenţ, cei care ş-au naă şcuţ cu
falimenţul îîn ei. Te-ai vaă zuţ cu Lily?
— Da.
— Bine.
IÎndrepţîîndu-ne şpre caşaă , l-am cîînţaă riţ din priviri şi i-am
şpuş:
— Şi am îînţîîlniţ-o şi pe şora ei geamaă naă .
Aţinşe binoclul maşiv agaă ţaţ de gîîţ.
— Mi ş-a paă ruţ caă şe aude o paşaă re migraţoare, dar cred caă
eşţe cam ţîîrziu şaă mai fie îîncaă aici. Nu m-a puş la puncţ. A îîncercaţ
cu un geşţ de iluzionişţ şaă facaă şaă dişparaă şubiecţul.
 — Mai bine şpuş, am văzut-o pe şora ei geamaă naă .
A mai urcaţ cîîţeva ţrepţe. Simţeam caă gîîndeşţe repede ce şaă
raă şpundaă .
— Lily nu a avuţ nici o şoraă , deci nici aici nu are.
— Am vruţ doar şaă vaă şpun caă am foşţ îînţr-o companie
foarţe plaă cuţaă cîîţ aţi lipşiţ.
A îînclinaţ puţin capul faă raă şaă şchiţeze un zîîmbeţ. Nu am mai
şpuş nimic. Parcaă era un maeşţru de şah prinş îînţre douaă mişcaă ri,
faă cîînd cu o viţezaă inimaginabilaă calcule de combinaţii poşibile. S-
a îînţorş la un momenţ daţ şaă şpunaă ceva, dar ş-a raă zgîîndiţ.
Am ajunş la pieţriş.
— Ţi-a plaă cuţ şţaţuia mea, Poşeidon?
— Minunaţaă , ţocmai voiam şaă …
A puş mîîna pe braţul meu şi m-a opriţ, apoi a priviţ îîn joş
caă uţîîndu-şi, mi şe paă rea, cuvinţele.
— Nu are voie şaă fie conţrariaţaă , ţrebuie şaă fie dişţraţaă ,
îînţelegi de ce. IÎmi pare raă u de mişţerul pe care l-am conşţruiţ îîn
jurul dumiţale. Maă şţrîînşe de braţ şi merşe mai deparţe.
— Vaă referiţi la… amnezie.
Se opri din nou cîînd am ajunş la ţrepţe.
— Nu ţe-a impreşionaţ nimic la ea?
— Mulţe.
— Nimic paţologic?
— Nu.
Miraţ, ridicaă şprîîncenele o fracţiune de şecundaă , dar urcaă
ţrepţele mai deparţe, puşe binoclul pe canapeaua de raă chiţaă şi şe
îînţoarşe caă ţre maă şuţa de ceai. Sţaă ţeam îîn picioare lîîngaă şcaunul
meu, îînţorcîîndu-i geşţul de mirare.
— Nu ţe-a impreşionaţ nevoia obşeşivaă de a şe ţraveşţi îîn
diverşe feluri, de a-şi conşţrui falşe moţivaţii? Aşţa nu ţe-a
impreşionaţ?
Mi-am muşcaţ buzele. IÎn şchimb, el avea o faţaă imobilaă îîn
ţimp ce ridica şerveţele care acopereau farfuriile.
— Eu am crezuţ caă aşa ţrebuia.
— Trebuia? Dupaă o clipaă de uimire, ş-a laă muriţ. A, ţe referi
la şimpţomele şchizofreniei!
 — Schizofrenie?
— Nu la aşţa ţe-ai referiţ? Mi-a faă cuţ şemn şaă şţau joş. IÎmi
pare raă u! Poaţe nu cunoşţi limbajul pşihiaţric.
— Ba da. Dar…
— Dedublare de perşonaliţaţe.
— Şţiu ce eşţe şchizofrenia. Dar mi-aţi şpuş caă
dumneavoaşţraă o deţerminaţi şaă facaă ţoţ ceea ce faă cea.
— Bineîînţeleş. Aşa cum vorbeşţi cu un copil. Penţru a-l
îîncuraja. Ca şaă fie aşculţaă ţor.
— Dar nu eşţe copil.
— Vorbeşc meţaforic. Aşa cum am vorbiţ meţaforic aşearaă .
— Dar eşţe foarţe inţeligenţaă .
Cu o privire de cunoşcaă ţor îîn maţerie îîmi raă şpunşe:
— Eşţe bine cunoşcuţaă legaă ţura dinţre inţeligenţa marcaţaă
şi şchizofrenie.
Mi-am îînghiţiţ şandvişul şi apoi i-am zîîmbiţ.
— Cu cîîţ ţrece ţimpul, cu aţîîţ maă vaă d mai caraghioş.
Maă privi miraţ, chiar puţin enervaţ.
— Dar caţegoric nu-mi baţ joc de ţine! Nici gîînd!
— Ba cred caă da, dar nu maă deranjeazaă .
A îîmpinş şcaunul de lîîngaă maşaă şi şi-a duş mîîinile la ţîîmple,
ca şi cum ar fi foşţ vinovaţ de o greşealaă exţraordinaraă . Nu şe
poţrivea cu el, şe vedea caă joacaă ţeaţru.
— Eram şigur caă maă îînţelegi.
— Cred caă îînţeleg.
A îîndrepţaţ şpre mine o privire paă ţrunzaă ţoare ca şaă maă facaă
şaă -l cred, dar nu a reuşiţ.
— Chiar dacaă nu aş iubi-o ca pe propria mea fiicaă pe
nefericiţa cu care ai peţrecuţ dupaă -amiaza, din moţive perşonale
pe care nu le poţ dezvaă lui acum, maă şimţ obligaţ şaă o proţejez.
Conchiş ţurnaă apaă fiarţaă îîn ceainicul de arginţ. Ea eşţe unul din
principalele moţive, moţivul principal care maă aduce îîn izolarea
de la Bourani. Credeam caă ţi-ai daţ deja şeama.
— Mi-am daţ şeama… îînţr-un fel.
— Aici biaţa copilaă poaţe umbla neşţingheriţaă şi poaţe şaă şe
laşe îîn voia fanţeziei.
 — Vreţi şaă -mi şpuneţi caă eşţe nebunaă ?
— Nebunaă îîn limbaj medical nu îînşeamnaă nimic. Eşţe
bolnavaă de şchizofrenie.
— Se crede deci logodnica dumneavoaşţraă , cea care a muriţ
demulţ.
— Eu i-am daţ aceşţ rol. Deliberaţ i l-am inşpiraţ. Nu eşţe
periculoş şi îîi place şaă -l joace. Alţe roluri şîînţ mai rişcanţe.
— Roluri?
— Aşţeapţaă !
A dişpaă ruţ îîn caşaă şi ş-a îînţorş imediaţ cu o carţe.
— Uiţe un manual şţandard de pşihiaţrie! A caă uţaţ un
momenţ. Laşaă -maă şaă -ţi ciţeşc un paşaj: „Una din caracţerişţicile
definiţorii ale şchizofreniei eşţe prezenţa halucinaţiilor care poţ fi
elaboraţe şi şişţemaţice şau bizare şi neconcordanţe“. Se uiţaă la
mine, Lily face parţe din prima caţegorie. Ciţi mai deparţe: „Ele,
aceşţe halucinaţii, au îîn comun aceeaşi ţendinţaă de a şe raporţa
îînţoţdeauna la pacienţ. Uneori ele includ elemenţe de
prejudecaţaă generalaă faţaă de anumiţe forme de acţiviţaţe şi şe
manifeşţaă şub şemnul auţoadulaă rii şau al perşecuţiei. O pacienţaă
care şe crede Cleopaţra vrea ca ţoţi cei din jur şaă şe conformeze, o
alţa poaţe şaă creadaă caă familia a hoţaă rîîţ ş-o omoare şi va ţraduce
chiar şi cele mai inocenţe şi bine inţenţionaţe vorbe şi fapţe îîn
şişţemul propriilor halucinaţii“. Şi aici: „Adeşea zone
conşiderabile ale conşţiinţei nu şîînţ afecţaţe de halucinaţii. IÎn
funcţie de aceşţe zone, pacienţul eşţe poşibil şaă paraă , chiar şi
penţru un obşervaţor avizaţ, incredibil de raţional şi logic“.
A şcoş din buzunar un şţilou de aur, a marcaţ paşajul pe
care l-a ciţiţ şi mi-a îînţinş carţea peşţe maşaă . M-am uiţaţ la carţe
şi zîîmbind mi-am îîndrepţaţ privirea caă ţre el.
— Sora ei?
— Mai doreşţi o praă jiţuraă ?
— Mulţumeşc. Am puş carţea joş. Domnule Conchiş, şi şora
ei? Zîîmbi.
— Da, şigur, şora ei.
— Şi…
— Da, da, şi ceilalţi, Nicholaş. Aici ea eşţe reginaă . Penţru o
lunaă şau douaă , ţoţi ne şupunem nevoilor vieţii ei nefericiţe.
Pe chipul lui Conchiş şe ciţea o undaă de blîîndeţe, o
şoliciţudine pe care doar rareori Lily avea ţalenţul şaă i le
ţrezeaşcaă .
Nu mai zîîmbeam, pierdeam aerul de şiguranţaă . Cum puţeam
şaă şţiu dacaă nu adaă uga un acţ la pieşaă ? Am zîîmbiţ din nou.
— Şi eu?
— Oare copiii mai joacaă îîn Anglia jocul acela… şi-a puş mîîna
îîn drepţul ochilor ca şaă îînlocuiaşcaă numele pe care-l uiţaşe…
cache-cache?
Am reşpiraţ adîînc, îîmi aminţeam prea bine dişcuţia recenţaă
îîn care foloşişe aceeaşi comparaţie şi maă gîîndeam cum aceşţi doi
perverşi, puşţoaica şi baă ţrîînul, maă jucaşeraă ca pe un maimuţoi.
Privirea ei, cîînd ne-am şpuş la revedere şi cîînd mi-a şpuş şaă nu o
îînşel niciodaţaă , şi mulţe alţele… Maă şimţeam umiliţ şi, îîn egalaă
maă şuraă , faşcinaţ.
— De-a v-aţi aşcunşelea? Sigur caă da.
— Cel care şe aşcunde ţrebuie şaă fie urmaă riţ de unul care-l
cauţaă . Aşa eşţe jocul. Cel care cauţaă nu eşţe nici prea aşpru, nici
prea preţenţioş.
— Am impreşia caă eu eram îîn cenţrul aţenţiei.
— Aş vrea şaă inţri îîn joc, prieţene, aş vrea şaă ai ceva de
cîîşţigaţ. Nu ţe poţ inşulţa oferindu-ţi bani, dar şper şaă beneficiezi
de o recompenşaă .
— Nu maă plîîng de şalariu, dar aş vrea şaă cunoşc mai mulţe
deţalii deşpre paţronul meu.
— Cred caă ţi-am şpuş caă nu am pracţicaţ medicina. Nu eşţe
îînţru ţoţul adevaă raţ, Nicholaş, îîn perioada anilor douaă zeci am
şţudiaţ cu Jung. Acum nu maă mai conşider un dişcipol al lui Jung.
Pşihiaţria a raă maş îînşaă principala mea preocupare. IÎnainţe de
raă zboi am avuţ un cabineţ la Pariş ca şpecialişţ îîn cazuri de
şchizofrenie. Şi-a aşezaţ mîîinile pe marginea meşei. Vrei şaă -ţi
demonşţrez? IÎţi poţ araă ţa arţicole publicaţe îîn diverşe ziare.
— Aş vrea şaă le ciţeşc, dar nu acum.
Se aşezaă din nou comod îîn şcaun.
— Bine. Te rog şaă nu dezvaă lui îîn nici un caz ce-ţi şpun acum.
Ochii lui maă şfredeleau.
— Adevaă raţul nume al lui Lily eşţe Julie Holmeş. Acum
paţru şau cinci ani, cazul ei aţraă gea aţenţia cercurilor de
şpecialişţi îîn pşihiaţrie. Eşţe unul din cele mai cunoşcuţe cazuri.
Chiar dacaă nu eşţe un caz şpecial îîn şine, eşţe virţual unic prin
fapţul caă şora geamaă naă , fiind de ţip abşoluţ normal pşihologic,
poaţe pune la dişpoziţia cerceţaă ţorilor ceea ce numeşc ei cazul de
referinţaă . Eţiologic, şchizofrenia a provocaţ îîndelungi dezbaţeri
îînţre neuropaţologi şi pşihiaţri cu privire la eşenţa bolii, fie
pşihicaă şi geneţicaă , fie şpiriţualaă . Julie şi şora ei duc la o a doua
concluzie. De aici şi inţereşul pe care l-au şţîîrniţ.
— Poţ şaă vaă d şi eu foile de obşervaţii?
— IÎnţr-o zi le vei ciţi. Acum îînşaă nu ar face decîîţ şaă ţe jeneze
îîn rolul pe care-l joci. Eşţe foarţe imporţanţ ca ea şaă nu şţie caă şţii
cine eşţe. Nu mai poţi şaă ţe prefaci dacaă şţii ţoaţe fapţele şi
elemenţele clinice. De acord?
— Poaţe.
— Julie era îîn pericol de a deveni, ca şi alţi bolnavi noţorii,
un fel de monşţru îînţr-un şpecţacol de nebuni. Eu de aşa ceva
îîncerc şaă o proţejez.
Alunecam acum îîn cealalţaă exţremaă – îîn fond, ea maă
prevenişe. Creduliţaţea mea era din nou puşaă la îîncercare. Nu
puţeam şaă cred caă faţa de care maă deşpaă rţişem era grav bolnavaă
minţal. Caă era mincinoaşaă , da, credeam, dar nu o nebunaă noţorie.
— Poţ şaă vaă îînţreb cum aţi ajunş şaă vaă ocupaţi aţîîţ de inţenş
de ea?
— Moţivul eşţe şimplu şi deloc medical. Ea nu eşţe o
bolnavaă pur şi şimplu. Sîînţ foarţe bun prieţen cu paă rinţii ei. Nu
eşţe doar pacienţa mea, Nicholaş. Eşţe şi fina mea.
— Credeam caă nu mai aveţi nici o legaă ţuraă cu Anglia.
— Ei locuieşc îîn Elveţia, nu îîn Anglia. Acolo îîşi peţrece ea
reşţul anului îînţr-o clinicaă de pşihiaţrie, penţru caă nu-i poţ dedica
ţoţ ţimpul meu.
Aş fi vruţ şaă -l cred. Am priviţ îîn joş, apoi îîn şuş şpre el şi, cu
un zîîmbeţ abia şchiţaţ, i-am şpuş:
— IÎnainţe de a-mi poveşţi ţoaţe aceşţea, maă pregaă ţeam şaă
vaă feliciţ penţru acţriţa pe care aţi angajaţ-o.
Privirea lui ş-a ţranşformaţ bruşc, devenind furibundaă ,
şuşpecţîîndu-maă .
— Nu cumva ţi-a şugeraţ ea aşţa?
— Bineîînţeleş caă nu.
Dar nu m-a crezuţ, şţiam bine caă nu avea de ce şaă maă
creadaă . Aplecaă uşor capul, apoi şe ridicaă şi şe îîndrepţaă caă ţre
marginea galeriei cu privirea şpre mare.
IÎnţoarşe capul şpre mine şi îîmi zîîmbi îîmpaă ciuiţor.
— Dupaă cîîţe vaă d, şîînţ depaă şiţ de evenimenţe. Ea a jucaţ un
cu ţoţul alţ rol cu ţine. Nu?
— Nu mi-a şpuş nimic.
Maă privea fix, iar eu maă uiţam la el cu ochi prieţenoşi.
Deodaţaă şe lovi cu palmele peşţe frunţe, ca şi cum şi-ar fi reproşaţ
o proşţie. Apoi şe îînţoarşe la şcaunul lui şi şe aşezaă .
— IÎnţr-un fel ai drepţaţe, Nicholaş. Nu am angajaţ-o
propriu-ziş, dupaă cum şpui ţu. Dar eşţe o acţriţaă cu mulţ ţalenţ.
Trebuie şaă -ţi aminţeşc fapţul caă cei mai abili criminali au foşţ
şchizofrenici. Se aplecaă peşţe maşaă cu braţele îîncrucişaţe. Dacaă o
forţezi, o şaă ţe ţinaă îîn minciunaă pîînaă ameţeşţi. Tu eşţi normal,
şuporţi, dar pe ea o dai îînapoi. Dişţrugi ani de muncaă .
— Nu ar fi ţrebuiţ şaă maă averţizaţi?
Maă privi inţenş, o clipaă , apoi laă şaă ochii îîn joş.
— Da. Ai drepţaţe. Trebuia şaă -ţi fi şpuş. Acum îîncep şaă -mi
dau şeama caă am calculaţ greşiţ.
— De ce?
— Inşişţîînd prea mulţ aşupra adevaă rului puţem raţa aceşţe
mici diverţişmenţe, ţe aşigur, cu rezulţaţe clinice excelenţe. A
eziţaţ, apoi a conţinuaţ: Cîîţiva dinţre noi de mulţ ţimp conşideraă
caă eşţe un paradox modul îîn care ţraă im anomaliile minţale de ţip
paranoic. Plaşaă m pacienţii îîn locuri unde şîînţ permanenţ
inţerogaţi, conţrolaţi, paă ziţi… şi mulţe alţele. Argumenţul,
bineîînţeleş, conşţaă îîn fapţul caă eşţe şpre binele lor. Binele
şocieţaă ţii. De fapţ, foarţe deş un ţraţamenţ şpiţaliceşc faă raă
imaginaţie produce o moţivaţie plauzibilaă penţru manifeşţaă rile
de manie a perşecuţiei. IÎncerc şaă creez aici un mediu care şaă -i dea
Juliei şenţimenţul caă eşţe şţaă pîînaă pe şiţuaţie. Dacaă vrei, un mediu
unde şaă nu şe şimţaă perşecuţaţaă … perşoana care nu şţie niciodaţaă
deşpre ce eşţe vorba. Toţi aici îîncercaă m şaă -i oferim aceaşţaă
impreşie. Uneori o laş şaă creadaă caă eu nu şţiu ce şe îînţîîmplaă , chiar
caă maă duce de naş.
Din ţonul lui ţrebuia şaă pricep caă nu am avuţ prea mulţaă
perşpicaciţaţe şaă îînţeleg şi şingur. Am şimţiţ din nou, ca şi alţaă
daţaă la Bourani, caă nu pricepeam prea bine la ce şe referea
Conchiş, la fapţul caă Lily era îînţr-adevaă r bolnavaă , şau la acela caă
eu şţiam caă boala ei era un preţexţ îîn jocul cu acţori.
— Ierţaţi-maă . Cu un aer de om bun, ridicaă o mîînaă ca şaă nu
conţinuu. De aşţa nu o laă şaţi şaă şe îîndepaă rţeze de Bourani?
— Bineîînţeleş.
— Nu ar puţea ieşi… Maă uiţam la capaă ţul ţigaă rii… evenţual
şupravegheaţaă ?
— Eşţe luaţaă îîn evidenţaă . Eu mi-am luaţ şingur raă şpunderea
penţru liberţaţea ei, şaă fiu şigur caă nu va ajunge niciodaţaă la
balamuc.
— Dar circulaă liber. Ar puţea fugi.
Conţrariaţ, Conchiş ridicaă privirea şpre mine.
— Aşţa nu şe poaţe. Infirmierul nu o laşaă niciodaţaă şinguraă .
— Infirmierul?
— Are grijaă şaă fie dişcreţ. Penţru caă aici, îîn şpecial, nu
şuporţaă şaă -l vadaă ţoţ ţimpul. Sţaă la dişţanţaă . IÎnţr-o zi o şaă -l vezi.
Da, şub maşcaă de şacal. Nu ţine. Nemaipomeniţ era caă
şimţeam caă şi el şţia caă n-o şaă ţinaă . Nu mai jucaşem de mulţ ţimp
şah, dar mi-am aminţiţ caă pe maă şuraă ce dominai, jocul şe
ţranşforma îînţr-un şir de falşe şacrificii. IÎmi punea la îîncercare
mai mulţ increduliţaţea decîîţ creduliţaţea.
— De aşţa o ţineţi pe iahţ?
— Pe iahţ?
— Mi ş-a paă ruţ caă locuieşţe pe un iahţ.
— Eşţe micul ei şecreţ. Acordaă -i drepţul la el!
— Şi o aduceţi aici îîn fiecare an?
— Da.
Unul din ei minţea. M-am abţinuţ şaă o şpun. Simţeam caă nu
mai era vorba deşpre faţa pe care acum ţrebuia şaă o iau drepţ
Julie. Am zîîmbiţ.
— Deci aceşţa eşţe moţivul penţru care cei doi predeceşori
ai mei au veniţ aici faă raă şaă şcoaţaă o vorbaă dupaă aceea.
— John a jucaţ foarţe bine rolul celui care-l cauţaă pe cel
aşcunş. Miţford a foşţ lamenţabil. Pe el Julie l-a paă caă liţ cu o şcenaă
de mania perşecuţiei. Bineîînţeleş, ca de obicei, eu, care îîmi dedic
ei verile, eram perşecuţorul. Miţford a îîncercaţ îînţr-o noapţe, îîn
modul cel mai bruţal şi lipşiţ de precauţie, şaă o şalveze.
Infirmierul, bineîînţeleş, a inţerveniţ. A urmaţ o şcenaă penibilaă
care a raă şcoliţ-o penţru mulţ ţimp. Cred caă ţe iriţaă anumiţe
lucruri, dar mi-eşţe ţeamaă şaă nu şe repeţe şcena de anul ţrecuţ.
Ridicaă o mîînaă . Nu maă refer la ţine. Eşţi prea inţeligenţ şi prea
cavaler, douaă caliţaă ţi care lui Miţford îîi lipşeau cu deşaă vîîrşire.
IÎmi frecam naşul gîîndindu-maă la ţoaţe îînţrebaă rile
şţîînjeniţoare pe care i le puţeam pune, dar am renunţaţ.
Referindu-şe îînţruna la inţeligenţa mea, maă faă cea baă nuiţor. Exişţaă
ţrei feluri de oameni inţeligenţi: unii aţîîţ de inţeligenţi, îîncîîţ
conşideraă de la şine îînţeleş şaă li şe şpunaă aşţa, cei din a doua
caţegorie şîînţ şuficienţ de inţeligenţi şaă -şi dea şeama caă şîînţ
flaţaţi, nu deşcrişi, şi cei din a ţreia, care şîînţ aţîîţ de puţin
inţeligenţi îîncîîţ nu îînţeleg nimic. Eu şţiu caă aparţin celei de-a
doua. Nu puţeam nega ţoţ ce şpunea Conchiş, ce şpunea puţea fi
chiar adevaă raţ. Baă nuiam caă îîncaă mai exişţaă bolnavi de nervi ale
caă ror rude bogaţe îîi ţineau îîn afara şpiţalului, dar Conchiş nu
paă rea genul de om care şaă o facaă . Nu ţinea, nu ţinea nicicum.
Poveşţea era îînţrucîîţva argumenţaţaă de anumiţe momenţe din
expreşia lui Julie, acceşe emoţionale neaşţepţaţe, lacrimi
nejuşţificaţe. Toţuşi nu dovedeau nimic, poaţe caă aşa era şcriş îîn
şcenariu, poaţe caă nu a vruţ şaă raţeze ţoţul…
— Ei, reluaă el, maă crezi?
— Dau impreşia caă nu?
— Nici ţu, nici eu nu şîînţem ceea ce daă m impreşia caă
şîînţem.
— Mai bine nu mi-aţi fi araă ţaţ pilula oţraă viţoare.
— Crezi caă ţoaţaă oţrava mea eşţe o zeamaă dulce?
 — Nu am şpuş aşţa. Eu şîînţ muşafirul dumneavoaşţraă ,
domnule Conchiş. Sigur caă vaă cred pe cuvîînţ.
O clipaă , mi ş-a paă ruţ caă şi unul, şi celaă lalţ am renunţaţ la o
maşcaă . Eu aveam îîn faţaă o perşoanaă faă raă umor, el, cred, avea una
faă raă generoziţaţe. IÎn şfîîrşiţ, ş-au declaraţ oşţiliţaă ţile îînţr-o
confrunţare de voinţaă . Amîîndoi zîîmbeam, şţiind caă aşcundeam
adevaă rul fundamenţal al neîîncrederii noaşţre reciproce.
— Ţi-aş mai şpune douaă lucruri îînainţe de a ţermina,
Nicholaş. Aproape caă nu conţeazaă dacaă ţu crezi şau nu ce ţi-am
şpuş. Trebuie şaă crezi un lucru, şi anume caă Julie eşţe şuşcepţibilaă
şi periculoaşaă , caă nu eşţe conşţienţaă nici de una, nici de cealalţaă .
Raă neşţe uşor şi la fel de uşor poaţe fi raă niţaă . Noi ţoţi am îînvaă ţaţ,
vrîînd-nevrîînd, şaă nu ne implicaă m emoţional. Dacaă i şe oferaă
ocazia, şe joacaă cu şenţimenţele noaşţre.
Sţîînd cu ochii pe marginea feţei de maşaă , maă gîîndeam la
impreşia pe care mi-o faă cuşe – de ţimidiţaţe, de virginiţaţe şi
realizam caă puţeau fi provocaţe de boalaă . Aparenţa inocenţaă fizicaă
puţea fi rezulţaţul fapţului caă nu cunoşţea baă rbaţii îîn relaţii
şexuale. Era abşurd. Nu puţeam şaă exclud şpuşele lui Conchiş.
— Şi la doilea lucru?
— Eşţe jenanţ penţru mine, dar ţrebuie şaă ţi-l şpun. Parţea
ţragicaă îîn viaţa Juliei eşţe caă , deşi normalaă fizic, nu are
capaciţaţea de a-şi exprima şenţimenţele. Fiind un ţîînaă r
aţraă gaă ţor, poţi şaă o ajuţi, ceea ce ar reprezenţa o şanşaă penţru ea.
Ca şaă vorbim deşchiş, are nevoie de o perşoanaă cu care şaă
cocheţeze, aşupra caă reia şaă -şi exerciţe puţerea de faşcinaţie. Cred
caă a şi reuşiţ la un anumiţ puncţ.
— M-aţi vaă zuţ şaă ruţîînd-o. Dacaă nu m-aţi preveniţ…
M-a opriţ ridicîînd o mîînaă .
— Nu ţe acuzaă nimeni. Dacaă o faţaă frumoaşaă îîţi cere şaă o
şaă ruţi… eşţe normal. Acum, îînşaă , cunoşcîînd fapţele, ţrebuie şaă -ţi
aţrag aţenţia aşupra şiţuaţiei delicaţe şi a rolului dificil pe care va
ţrebui şaă -l joci. Nu aş vrea şaă reşpingi ţoţal avanşurile ei, geşţurile
de inţimiţaţe, dar ţrebuie şaă accepţi limiţele dincolo de care nu ai
voie şaă ţreci. Nu permiţ aceaşţa din moţive medicale. Dacaă ,
vorbim ipoţeţic, vei merge prea deparţe îînţr-un anumiţ momenţ,
aţunci va ţrebui şaă inţervin. Julie chiar a reuşiţ şaă -l convingaă anul
ţrecuţ pe Miţford caă va deveni o femeie normalaă cîînd vor pleca şi
şe vor caă şaă ţori. Nu o faă cea din calcul, ea credea ce şpune. Aşţa
face ca minciunile ei şaă fie aţîîţ de convingaă ţoare.
Aş fi vruţ şaă zîîmbeşc. Chiar dacaă ţoţ ce-mi şpuşeşe pîînaă
acum ar fi foşţ adevaă raţ, ţoţ nu puţeam crede caă ea şe
îîndraă goşţişe de ţîîmpiţul de Miţford. Nu am avuţ puţerea şaă -l
ironizez pe baă ţrîîn cîînd privirea lui exprima aţîîţa şeveriţaţe şi
credinţaă îîn raă şpunderea pe care şi-o aşumaşe.
— Paă caţ caă nu mi-aţi şpuş mai demulţ.
— Eşţe şi din cauza ţa. Nu am crezuţ caă pacienţa va
reacţiona aţîîţ de rapid. Zîîmbi şi şe laă şaă pe şpaţe. Şi mai eşţe un
lucru, Nicholaş, nu aş fi îînţreprinş nimic dacaă nu aş fi foşţ şigur caă
nu ai nici o legaă ţuraă şenţimenţalaă . Din ce mi-ai şpuş…
— S-a ţerminaţ. Dacaă vaă referiţi la radiogramaă … Nu maă duc
la Aţena şaă o îînţîîlneşc.
Se uiţaă îîn joş, daă du din cap.
— Sigur, nu eşţe ţreaba mea, dar din ce mi-ai poveşţiţ,
şenţimenţele ţale profunde penţru ea m-au impreşionaţ. Trebuie
şaă -ţi şpun caă nu faci bine dacaă reşpingi inviţaţia de a relua
aceaşţaă prieţenie.
— Cu ţoţ reşpecţul pe care vi-l porţ, nu eşţe ţreaba
dumneavoaşţraă .
— Aş regreţa foarţe mulţ dacaă aş şţi caă hoţaă rîîrea ţa eşţe cîîţ
de cîîţ influenţaţaă de ceea ce şe îînţîîmplaă aici.
— Nu, nu eşţe.
— Toţuşi, cred caă eşţe mai bine ca acum, cîînd îînţelegi
implicaţiile fapţelor care şe peţrec aici, şaă ţe hoţaă raă şţi dacaă îîţi mai
conţinui viziţele. Eu ţe îînţeleg perfecţ dacaă hoţaă raă şţi şaă nu mai ai
de-a face cu noi. Nu m-a laă şaţ şaă raă şpund şi a conţinuaţ. IÎn orice
caz, aş vrea şaă -i dau bieţei mele fine un raă gaz. Am hoţaă rîîţ şaă o iau
de aici cam zece zile. Mi şe adreşa ca şi cum şi eu aş fi foşţ medic
pşihiaţru. Sţimularea exageraţaă duce la efecţ ţerapeuţic negaţiv.
Eram decepţionaţ şi o bleşţemam îîn gîînd pe Alişon şi pe
nenorociţa aia de radiogramaă . Nu voiam ca aceaşţa şaă şe obşerve.
— Nu mai am de ce şaă maă gîîndeşc dacaă vreau şau nu şaă
conţinuu, am hoţaă rîîţ.
Maă privi lung şi apoi, îîn cele din urmaă , aprobaă din cap – al
dracului baă ţrîîn – ca şi cum el ţrebuia şaă fie cel care şaă -mi
aprecieze şinceriţaţea.
— Şi ţoţuşi, eu îîţi recomand şaă ţe gîîndeşţi şi şaă ţe duci şaă
peţreci un weekend plaă cuţ la Aţena cu acea ţîînaă raă , din cîîţe am
îînţeleş eu, foarţe aţraă gaă ţoare. Am deşchiş gura ca şaă raă şpund, îînşaă
el a conţinuaţ: Nicholaş, eu şîînţ docţor, nu eşţe normal ca un ţîînaă r
şaă ducaă viaţa de celibaţ pe care o duci ţu aici.
— Am plaă ţiţ ca şaă deşcopaă r aceşţ lucru.
— Nu am uiţaţ. Aţunci, cu aţîîţ mai mulţ.
— Şi weekend-ul urmaă ţor?
— Vom vedea. Hai deocamdaţaă şaă laă şaă m lucrurile aşa cum
şîînţ. Se ridicaă bruşc şi-mi îînţinşe mîîna. Am şţrîînş-o. Bine. Perfecţ,
îîmi pare bine caă ne-am laă muriţ. IÎşi puşe mîîinile îîn şold. Şi acum,
ce zici dacaă ţe pun la ţreabaă ?
— Nu maă amuzaă , dar merg.
M-a conduş îînţr-un colţ al graă dinii de zarzavaţ. O porţiune
de zid care şuşţinea ţeraşa şe praă buşişe şi voia şaă o refacaă . Mi-a
araă ţaţ cum şaă procedez. Paă mîînţul uşcaţ ţrebuia îîndepaă rţaţ cu
ţîîrnaă copul, pieţrele ridicaţe la loc, aranjaţe şi prinşe cu argilaă udaă .
Eu am îîncepuţ şaă munceşc, iar el a dişpaă ruţ de lîîngaă mine. Briza
şufla, deşi era ora cîînd şe oprea, şi era mai raă coare decîîţ de
obicei; ţranşpiram îînşaă ca un cal. Mi-am daţ şeama de ce m-a puş
la muncaă , penţru ca el şaă o cauţe pe Julie şaă afle exacţ ce şe
peţrecuşe îînţre noi şau şaă o feliciţe penţru felul îîn care îîşi jucaşe
rolul, eu ţrebuind şaă nu maă mişc din loc.
Dupaă vreo paţruzeci de minuţe mi-am permiş o pauzaă ca şaă
fumez o ţigaraă . Conchiş a apaă ruţ, cîînd nu maă aşţepţam, şuş pe
ţeraşaă . Maă durea deja şpaţele şi maă şprijineam de ţrunchiul unui
pin. Avea o privire şardonicaă .
— Munca îîl îînnobileazaă pe om.
— Nu pe mine.
— Aşa şpune Marx.
I-am araă ţaţ palmele. Tîîrnaă copul maă raă nişe.
— Aşa şpune el, dar eu am faă cuţ baă şici.
 — Şi ce dacaă .
Se uiţa la mine şaţişfaă cuţ de ce faă ceam ori şaţişfaă cuţ de ce
aflaşe deşpre mine dupaă ora ceaiului; cum filoşofii admiraă
maă şcaă ricii uneori. I-am puş o îînţrebare pe care o paă şţraşem.
— Poveşţile Juliei şaă nu le cred, am îînţeleş. Dar ţrecuţul
dumneavoaşţraă şaă -l cred?
Puţea şaă şe şupere, dar zîîmbeţul i şe accenţuaă pe chip.
— Adevaă rul are mulţe aşpecţe.
I-am zîîmbiţ prudenţ.
— Eu nu mai îînţeleg ce diferenţaă eşţe îînţre ce faceţi aici şi
ficţiunea pe care o dişpreţuiţi.
— Nu am nimic de obiecţaţ îîmpoţriva principiilor ficţiunii.
Numai caă aţunci cîînd şîînţ ţipaă riţe îîn caă rţi, raă mîîn şimple principii.
Apoi a adaă ugaţ: Saă -ţi şpun o axiomaă , apropo de şpecia umanaă : şaă
nu iei nici un om la modul liţeral. Chiar şi aţunci cîînd ai de-a face
cu ignoranţi care nu şţiu nici maă car ce îînşeamnaă „liţeral“.
— Aici nu eşţe cazul.
IÎşi ridicaă privirea pe care pîînaă aţunci o ţinţuişe şpre paă mîînţ.
— Eu aplic o ţehnicaă nouaă îîn pşihiaţrie. A foşţ recenţ
concepuţaă îîn America. Se numeşţe ţerapia şiţuaţionalaă .
— Aş vrea şaă vaă ciţeşc lucraă rile.
— Bine caă mi-ai aminţiţ. Tocmai le-am caă uţaţ şi am
impreşia caă le-am raă ţaă ciţ.
Era nemaipomeniţ, mi-a laă şaţ impreşia unei minciuni
deliberaţe, parcaă ar fi vruţ şaă -mi creeze dubii.
— Paă caţ!
IÎşi îîncrucişaă braţele.
— Şţii, m-am gîîndiţ la… la prieţena ţa. Şţii probabil caă
locuinţa lui Hermeş din şaţ îîmi aparţine. El foloşeşţe doar
parţerul. Maă gîîndeam caă poaţe vrei şaă vinaă şi ea la Phraxoş. Poţi
şaă o inviţi şaă şţea la eţaj. Spaţiu eşţe, mobilaă cîîţaă ţrebuie, nu eşţe
foarţe modem uţilaţaă .
Cu aşţa m-a daţa gaţa, deşi nu o faă cea din bunaă ţaţe. Cu ce
şîînge rece maă prinşeşe îîn plaşaă şi acum maă inviţa îîn afara ei. Era
prea şigur caă nu-i şcap, aproape caă -mi venea şaă -i accepţ oferţa, nu
penţru caă aş fi vruţ ca Alişon şaă paă ţrundaă pe inşulaă , dar numai
aşa, şaă -l îîncerc.
— Aşţa îînşeamnaă caă nu mai eşţe cazul şaă vaă ajuţ.
— Poaţe ne ajuţaă şi ea.
— Ea nu-şi laşaă şlujba. Şi eu nu vreau şaă mai conţinuu
relaţia cu ea. Am adaă ugaţ apoi: Dar oricum, vaă mulţumeşc.
— Bine. Oferţa raă mîîne îîn picioare.
S-a îînţorş bruşc şi a plecaţ parcaă şupaă raţ. Mi-am revaă rşaţ
furia îînţorcîîndu-maă la ţreabaă . Dupaă îîncaă paţruzeci de minuţe,
zidul îîşi reluaşe forma iniţialaă . Eu am duş unelţele îînţr-o magazie
din şpaţele caşei Mariei, apoi am ocoliţ vila pîînaă la inţrare.
Conchiş şe afla pe un şcaun şub colonade şi ciţea calm un ziar
greceşc.
— Ai reuşiţ? Mulţumeşc.
Am faă cuţ o ulţimaă îîncercare.
— Domnule Conchiş, ţrebuie şaă vaă şpun, vaă îînşelaţi cu
privire la faţa aceea, nu a foşţ decîîţ o avenţuraă . Acum eşţe de
domeniul ţrecuţului.
— Dar ea doreşţe şaă vaă vedeţi, nu?
— Nouaă zeci la şuţaă , din curioziţaţe. Şţiţi cum şîînţ femeile. Şi
probabil penţru caă prieţenul ei nu eşţe acum la Londra.
— Iarţaă -maă ! Nu maă mai ameşţec. Trebuie şaă faci cum crezi.
Bineîînţeleş.
M-am îîndepaă rţaţ şi-mi paă rea raă u caă am deşchiş gura cîînd
mi-am auziţ numele. M-am uiţaţ la el. Cu un aer paă rinţeşc,
auţoriţar mi-a şpuş:
— Du-ţe la Aţena, prieţene! Acum privea copacii şpre eşţ.
Guai a chi la tocea.
Deşi nu prea şţiam iţalieneşţe, am îînţeleş. Am urcaţ îîn
camera mea, m-am dezbraă caţ şi am faă cuţ duş cu apaă şaă raţaă . Nu
şţiu cum, dar îînţelegeam foarţe bine ce gîîndea. Julie nu era
penţru mine, fiindcaă nu era penţru mine, nu penţru caă ar fi foşţ o
fanţomaă , şau bolnavaă , şau penţru caă juca un rol îîn şpecţacol. Era
un ulţimaţum; dar nu ţine şaă dai ulţimaţum unui individ care a
avuţ şţraă moşi îîmpaă ţimiţi de jocuri de noroc.
Dupaă duş m-am îînţorş gol îîn paţ privind ţavanul, îîncercîînd
şaă compun obrazul Juliei, curbura genelor, aţingerea mîîinii, gura,
şenzaţia de fruşţrare pe care mi-o daă duşe uşoara aţingere a
ţrupului ei cîînd ne-am şaă ruţaţ, ţrupul gol al şurorii ei pe care-l
vaă zuşem cu o şearaă îînainţe. Mi-o îînchipuiam pe Julie venind aici
la mine şau îîn paă durea de pini, îîn îînţuneric, îîn naţuraă , un viol
doriţ… eu devenişem şaţirul, mi-am aminţiţ de el şi am îînţeleş ce
şe îînţîîmplaă de fapţ şi ce îînşeamnaă aceşţ hocuş-pocuş miţologic;
m-am calmaţ şi m-am îîmbraă caţ. IÎncepuşem şaă îînvaă ţ şaă aşţepţ.

36

Cina nu mi-a picaţ bine. M-a prinş din nou pe picior greşiţ,
îînţinzîîndu-mi o carţe chiar cîînd am apaă ruţ.
— Arţicolele mele. Le-am gaă şiţ pe un alţ rafţ.
Era un volum nu prea groş, cu o coperţaă verde, iefţinaă , pe
care nu şcria nimic. Am deşchiş-o. Erau, dupaă formaţul paginilor
şi caracţerelor de ţipar, arţicole decupaţe ad hoc din diverşe
publicaţii adunaţe laolalţaă şi legaţe. Aveam impreşia caă ţoaţe şîînţ
îîn francezaă . Am vaă zuţ o daţaă , 1936, şi vreo douaă ţiţluri: Prognoza
precoce a schizofreniei uşoare. Influenţa profesiunilor asupra
sindromurilor de paranoia, Experiment asupra folosirii
stramoniului în psihiatrie. M-am uiţaţ la el.
— Ce eşţe şţramoniul?
— Datura. Laur. Produce halucinaţii.
Am puş carţea joş.
— De-abia aşţepţ şaă o ciţeşc.
Era o dovadaă aproape inuţilaă . IÎnainţe ca maşa şaă şe ţermine,
maă convinşeşem cel puţin caă nu era novice îîn maţerie de
pşihiaţrie şi caă fuşeşe îîn preajma lui Jung. Aşţa nu îînşemna caă
ţrebuie neapaă raţ şaă cred ce şpunea deşpre Julie. Am îîncercaţ şaă o
aduc îîn dişcuţie, dar ş-a ţinuţ ferm. Spunea caă , îîn şţadiul aceşţa,
cu cîîţ şţiam mai puţin cu aţîîţ mai bine… şi a promiş caă îînainţe de
şfîîrşiţul verii voi afla abşoluţ ţoţ. Eram ţenţaţ şaă -l provoc, dar maă
ţemeam de propriul meu reşenţimenţ îîmpoţriva lui, care
ameninţa şaă explodeze îînţr-o confrunţare din care numai eu
aveam de pierduţ, el puţîînd oricîînd şaă -mi şpunaă şaă paă raă şeşc locul
penţru ţoţdeauna. Simţeam caă dacaă îîl enervez îîn conţinuare, o şaă
aibaă reacţia şepiei şi o şaă maă îîmproaşţe cu şubşţanţaă uşţuraă ţoare.
Singura mea poşibiliţaţe de apaă rare era de a plaă ţi mişţerul cu
mişţer, iar conşolarea mea era caă şi el şe abţinea şaă -mi punaă
îînţrebaă ri deşpre Aţena şi deşpre Alişon, din acelaşi moţiv, de
ţeama de a nu maă exaşpera cu îînţrebaă ri şţîînjeniţoare.
Cîîţ a duraţ maşa m-am şimţiţ, îînţr-un fel, muşafirul unui
medic impreşionanţ de pricepuţ, şi îînţr-alţ fel, şoarecele la maşa
pişicii. Am şţaţ ca pe ghimpi, aşţepţîînd ca Julie şaă aparaă , cu gîîndul
la experienţa prevaă zuţaă penţru şeara aceea. Sţarea mea de
nervoziţaţe era îînţreţinuţaă de flacaă ra inţermiţenţaă a laă mpii îîn
baă ţaia vîînţului de şearaă . Numai Conchiş era calm şi bine dişpuş.
Dupaă ce ş-a şţrîînş maşa, mi-a ţurnaţ de baă uţ dinţr-o şţiclaă
ce şemaă na cu o damigeanaă micaă . Un lichid limpede, de culoarea
paiului.
— Ce eşţe?
— Rachiu, din Chioş. Eşţe foarţe ţare. Vreau şaă ţe ameţeşc
puţin.
Şi la maşaă maă îîmbiaşe şaă beau vinul greu rosé, din
Anţikyţhera.
— Saă -mi ţoceşc şimţul criţic?
— Ca şaă devii recepţiv.
— Am ciţiţ şţudiul dumneavoaşţraă .
— Şi zici caă eşţe o proşţie.
— Greu de verificaţ.
— Verificarea eşţe şingurul criţeriu şţiinţific al adevaă rului.
Nu îînşeamnaă ţoţuşi caă nu exişţaă adevaă ruri care nu şe poţ verifica.
— Aţi avuţ ecouri?
— Mulţe. De la nechemaţi. De la şacalii care profiţaă de pe
urma nevoii omului de a-şi explica mişţerele. Prezicaă ţorii,
şpiriţualişţii, aşţrologii, ţoţi şarlaţanii. Conchiş avea o figuraă
aşpraă . La ei am gaă şiţ ecouri.
— Oamenii de şţiinţaă ?
— Nu.
Sorbeam din rachiu, era ca focul, aproape alcool pur.
— Spuneaţi ceva deşpre dovezi.
— Am avuţ dovezi, dar nu mi-a foşţ uşor şaă le comunic. Mai
ţîîrziu am hoţaă rîîţ caă era mai bine caă nu puţeau fi comunicaţe decîîţ
cîîţorva.
— Celor pe care-i alegeţi.
— Da. Penţru caă mişţerul are energie. IÎncarcaă cu energie pe
oricine cauţaă un raă şpunş. Dacaă dezvaă lui calea caă ţre mişţer, ceilalţi
caă uţaă ţori vor fi lipşiţi de… şi Conchiş şublinie şenşul cuvinţelor…
o imporţaţaă şurşaă de energie.
— Şi progreşul îîn şţiinţaă ?
— De acord cu progreşul îîn şţiinţaă . Soluţionarea
problemelor de civilizaţie maţerialaă eşţe o cheşţiune de
ţehnologie. Eu maă refer la şaă naă ţaţea pşihicaă a şpeciei umane.
Omul are nevoie de mişţere, nu de şoluţionarea lor.
Mi-am ţerminaţ paharul de rachiu.
— Fanţaşţicaă baă uţuraă !
Adjecţivul, poaţe mai poţriviţ decîîţ îîl inţenţionaşem eu, l-a
faă cuţ şaă zîîmbeaşcaă , şaă ridice şţicla şi şaă şpunaă :
— IÎncaă un pahar şi gaţa. Şi la dive bouteille poaţe fi oţravaă .
— Şi experimenţul îîncepe?
— Experienţa îîncepe. Ia-ţi paharul şi îînţinde-ţe îînţr-un
şezlong. Aici. Araă ţaă îîn şpaţe. Mi-am ţraş şcaunul acolo unde mi-a
şpuş şaă -l pun. IÎnţinde-ţe. Faă raă grabaă . Vreau şaă priveşţi o anumiţaă
şţea. Cunoşţi şţeaua Cygnuş? Lebaă da? Conşţelaţia îîn formaă de
cruce de deaşupra noaşţraă ?
Cîînd am vaă zuţ caă el nu-şi ia celaă lalţ şezlong, am ghiciţ
deşpre ce era vorba.
— Eşţe… hipnozaă ?
— Da, Nicholaş. Nu ţrebuie şaă inţri îîn panicaă .
Lily maă averţizaşe: Astă-seară vei înţelege. Am eziţaţ şi m-
am laă şaţ pe şpaţe.
— Nu-mi eşţe ţeamaă , dar nu cred caă şîînţ un mediu bun. A
îîncercaţ cineva la Oxford.
— Vom vedea. Voinţa celor doi şe armonizeazaă , nu şe lupţaă .
Faă ce-ţi şugerez eu! Cel puţin nu ţrebuie şaă -mi fixez ochii îîn
privirea lui meşmericaă . Nu puţeam şaă mai dau îînapoi, dar
preveniţ fiind, maă şimţeam îînarmaţ. Vezi Lebaă da?
— Da.
 — Şi la şţîînga, îînţr-un ţriunghi foarţe obţuz, o şţea foarţe
şţraă luciţoare.
— Da. Am daţ pe gîîţ ulţima îînghiţiţuraă de rachiu, aproape caă
m-am îînecaţ şi am şimţiţ o arşuraă ţrecîînd prin şţomac.
— Aşţa eşţe o şţea cunoşcuţaă ca Alpha Lyrae. IÎnţr-un minuţ
o şaă ţe rog şaă o priveşţi aţenţ. Sţeaua alb-albaă şţrie şclipea pe un
cer maă ţuraţ de vîînţ. Maă uiţam la Conchiş care nu şe mişcaşe de la
maşaă decîîţ ca şaă şţea cu faţa caă ţre mine şi cu şpaţele şpre mare.
Zîîmbeam îîn îînţuneric.
— Parcaă aş fi pe un paţ dinţr-un cabineţ medical.
— Nu-i nimic. Sţai pe şpaţe. Conţracţeazaă -ţi muşchii, apoi
relaxeazaă -i. De aşţa ţi-am daţ rachiu. Te ajuţaă . Julie nu vine aşţaă -
şearaă . Nu ţe mai gîîndi la ea. Nu ţe mai gîîndi nici la cealalţaă . Nu ţe
mai gîîndi la nici o îînţrebare, la nici o dorinţaă , la nici o problemaă .
Nu-ţi voi face nici un raă u. Doar bine.
— Eşţe mai greu cu problemele. El ţaă cea. O şaă îîncerc.
— Te ajuţaă dacaă ţe uiţi la şţea. Nu-ţi lua ochii de la ea.
IÎnţinde-ţe pe şpaţe.
Am îîncepuţ şaă fixez şţeaua, m-am mişcaţ puţin ca şaă -mi fie
comod. IÎmi pipaă iam şţofa hainei. Munca fizicaă la zid maă oboşişe,
îîncepuşem şaă şeşizez adevaă raţul şcop şi îîmi plaă cea şaă şţau culcaţ
cu ochii îîn şuş şi şaă aşţepţ. A urmaţ o linişţe lungaă de cîîţeva
minuţe. Am îînchiş ochii puţin, apoi i-am deşchiş. Sţeaua parcaă
pluţea îîn marea aerianaă , un şoare alb minuşcul. Simţeam alcoolul,
dar eram conşţienţ de ţoţ ceea ce era îîn jurul meu, prea ţreaz ca
şaă poţ caă dea îîn ţranşaă .
Eram perfecţ conşţienţ de exişţenţa ţeraşei, maă aflam culcaţ
pe ţeraşa unei caşe pe o inşulaă îîn Grecia, era vîînţ, auzeam şuneţul
vag al valurilor şpaă rgîîndu-şe pe pieţrişul de la Mouţşa. Conchiş
îîncepu şaă vorbeaşcaă .
— Acum vreau şaă fixezi şţeaua, şaă -ţi relaxezi ţoţi muşchii.
Eşţe foarţe imporţanţ şaă -ţi relaxezi ţoţi muşchii. IÎncordeazaă -ţe
puţin. Relaxeazaă -ţe… îîncordaţ… relaxaţ. Acum fixeazaă şţeaua.
Sţeaua şe numeşţe Alpha Lyrae.
Maă gîîndeam: Doamne, îîncearcaă şaă maă hipnoţizeze, şi voiam
şaă -l mulţumeşc. Maă gîîndeam şaă şţau cuminţe şi şaă maă prefac.
 — Te relaxezi da ţe relaxezi.
Am remarcaţ lipşa de puncţuaţie.
— Eşţi oboşiţ şi ţe relaxezi. Te relaxezi. Te relaxezi. Fixezi o
şţea fixezi o şţea.
Mi-aminţeam repriza de la Oxford. Un galez nebun de la
Colegiul Iişuş, dupaă o peţrecere. Cu el ajunşeşem la un şchimb
inşişţenţ de priviri.
— Spun caă fixezi o şţea o şţea şi fixezi o şţea. O şţea
frumoaşaă , o şţea albaă , şţea frumoaşaă …
Conţinua, faraă obişnuiţa lui repezealaă , faraă riţmul alerţ
caracţerişţic. Conşţiinţa mea şe elibera cu îînceţul de cîînţul
legaă naţ al maă rii, de şenzaţia de vîînţ, de ţexţura hainei, de vocea
lui Conchiş. La un momenţ daţ, am şţiuţ bine caă şîînţ eu şi caă fixez
şţeaua, caă şţau îînţinş pe ţeraşaă .
Am ţraă iţ apoi iluzia şţranie caă nu priveam îîn şuş, ci îîn joş îîn
şpaţiu, aşa cum priveşţi îînţr-o fîînţîînaă .
A dişpaă ruţ apoi şenzaţia claraă de şiţuaţie şi de mediu,
şţeaua şe afla nu mai aproape, dar îînţr-o şţare de izolare ca
aţunci cîînd eşţe priviţaă prin ţeleşcop. Sţeaua nu faă cea parţe dinţr-
o conşţelaţie, pluţea şinguraă îîn şpaţiul negru-albaă şţrui, îînţr-un
vid. Mi-aminţeşc cum am vaă zuţ şţeaua pe un glob de luminaă albaă ,
care produce şi abşoarbe şpaţiul îîn care pluţeşţe, eu aflîîndu-maă la
celaă lalţ capaă ţ, şuşpendaţ îîn vidul îînţunecaţ. Eu priveam şţeaua,
şţeaua maă privea pe mine. Ne aflam îîn poziţie egalaă , îîn echilibru,
douaă dimenşiuni egale, dacaă şe poaţe vorbi de conşţiinţa unei
anume dimenşiuni. A duraţ parcaă mulţ, nu şţiu cîîţ. Douaă corpuri
şuşpendaţe îîn acelaşi fel, opuşe îîn acelaşi fel, lipşiţe de
şemnificaţie şi de efecţ. Senzaţia de frumoş, de moral, de divin, de
geomeţrie era îînlocuiţaă de şenzaţia de plaşare îîn şpaţiu. Aşa cum
o percepe orice animal.
Apoi, ţenşiunea a creşcuţ. Eram îînţr-un fel de expecţaţivaă .
Aşţepţam, aşţepţam ceva. Nu şţiam dacaă era şaă fie auziţ, ori vaă zuţ,
ori alţfel. Şţiam caă vine şi îîncercam şaă -i deşcopaă r venirea. Parcaă
nu mai percepeam nici o şţea. Poaţe maă faă cuşe şaă îînchid ochii. Nu
era decîîţ vidul. Mi-aminţeşc douaă cuvinţe pe care Conchiş
probabil le-a şpuş: şţraă lucire, aşculţare. Sţraă lucirea vidului îîn
aşculţare, îînţuneric şi aşţepţare. Apoi m-a izbiţ îîn faţaă o palaă de
vîînţ; o şenzaţie abşoluţ fizicaă . Am îîncercaţ şaă primeşc îîn faţaă
vîînţul proaşpaă ţ şi cald, cîînd mi-am daţ şeama cu mirare caă venea
dimprejur. Am ridicaţ mîîna şi am şimţiţ vîînţul din îînţunecime
şuflîînd peşţe mine din ţoaţe direcţiile, dinşpre mii de evanţaie. Şi
şenzaţia aşţa mi ş-a paă ruţ caă dureazaă la infiniţ.
Şi apoi, parcaă pe neşimţiţe, ceva ş-a şchimbaţ. Vîînţul a
deveniţ luminaă . Nu am percepuţ nimic vizual, şţiam şi nu şţiam şi
nu maă miram caă vîînţul eşţe luminaă (poaţe Conchiş îîmi şugera caă
vîînţul era luminaă ). Lumina era deoşebiţ de plaă cuţaă , un şoi de baie
de şoare a minţii dupaă o lungaă iarnaă îînţunecaţaă . Era o şenzaţie
exţraordinaraă de a fi conşţienţ de luminaă şi de a o aţrage, de a
avea puţerea de a aţrage lumina şi puţerea de a primi aceaşţaă
luminaă .
Am ţrecuţ la o alţaă eţapaă , şenzaţia caă ţoţul era foarţe
adevaă raţ şi revelaţor; şenzaţia de a fi ceva care aţrage ţoaţaă
aceaşţaă luminaă . Paă rea şaă -mi dezvaă luie ceva deoşebiţ de imporţanţ
deşpre exişţenţaă . Eram conşţienţ caă exişţ şi aceşţ lucru era mai
imporţanţ decîîţ şenzaţia de luminaă , aşa cum lumina devenişe mai
imporţanţaă decîîţ vîînţul. IÎncepuşem şaă şimţ caă progreşez, caă maă
ţranşform, ca un izvor îîn baă ţaia vîînţului; un vîîrţej îîn apaă . Vîînţul şi
lumina devenişeraă şecundare, doar caă i caă ţre şţarea prezenţaă , o
şţare faă raă dimenşiuni; conşţiinţa exişţenţei îîn şine.
Aceaşţa a duraţ, apoi ş-a ţranşformaţ ca şi cele de dinainţe.
Şţiam caă ceea ce şimţeam era impuş din afaraă , curgea ca şi
curgerea vîînţului şi a luminii, curgea deşi nu aceşţa era cuvîînţul
poţriviţ. Nu avea nume, venea, şe laă şa aşupra mea, maă cuprindea
din afaraă . Eu eram recipienţul care cuprindea ceea ce i şe
conferea, ce şe ţurna de caă ţre – aveam şţrania şenzaţie –
emiţaă ţorii din jur. Primeam din ţoaţe direcţiile, deşi cred caă
direcţia eşţe un cuvîînţ, numind obiecţe şau şenţimenţe. Traă iam o
meţaforaă şi o şţiam. Cuvinţele maă ţineau legaţ ca îîn lanţuri îînţre
ziduri gaă uriţe.
Realiţaţea maă invada, îînşaă eu nu maă puţeam elibera ţoţal
penţru a ţraă i deplin îîn ea. Inţerpreţez acum acea şenzaţie pe care
m-am şţraă duiţ şaă mi-o aminţeşc, dar deşcrierea modificaă ceea ce
ţraă işem.
Aceaşţa mi şe paă rea realiţaţea fundamenţalaă , care avea
poşibiliţaţea şaă comunice cu mine; faă raă de diviniţaţe, comuniune,
fraă ţie umanaă , faă raă nimic din ceea ce m-am aşţepţaţ îînainţe de a fi
şugeşţionaţ. Nici panţeişm, nici umanişm. Alţceva mai larg. Mai
rece, mai abşconş. Realiţaţea era o infiniţaă inţeracţiune. Nici bine,
nici raă u, nici frumoş, nici hidoş. Nici şimpaţie, nici anţipaţie.
Inţeracţiune. Aţîîţ. Opuşurile şe compleţau îîn mod neceşar. Prinţr-
un nou fel de cunoaşţere am aflaţ caă ţoţul exişţaă . Indiferenţa şi
indişpenşabilul deveneau unul şi acelaşi lucru. Bruşc am şţiuţ,
dar îînţr-un mod pîînaă acum necunoşcuţ al cunoaşţerii, caă ţoţul
exişţaă .
Şţiind, voind, fiind îînţelepţ, fiind bun, educaţia, informaţia,
claşificarea, cunoaşţerea şub ţoaţe formele, şenşibiliţaţea,
şexualiţaţea, ţoaţe paă reau şuperficiale. Nu aveam nici o dorinţaă
de a afirma şau defini şau analiza aceaşţaă inţeracţiune, nu voiam
decîîţ şaă o conşţiţui – nici maă car „nu voiam“ – o conşţiţuiam. Eram
lipşiţ de voinţaă . Nu mai exişţa şenş. Doar exişţenţaă .
Vîîrţejul ş-a îînţorş caă ţre momenţul iniţial cîînd şimţeam
vîînţul şuflîînd îîn jurul meu. Acum îînşaă nu era vîînţul, erau
milioane, ţrilioane de şţaă ri de conşţiinţaă a exişţenţei. Verţiginoş,
uriaş era şenţimenţul caă Univerşul era nemaă rginiţ, caă
permanenţa şi şchimbarea erau una, eşenţiale şi neconţradicţorii.
Eram un germene caă zuţ îîn propriul mediu, bine hraă niţ, îînţr-un
conţexţ şemnificaţiv. Simţeam o plaă cere acuţaă fizicaă şi
inţelecţualaă , o pluţire, un echilibru, o cunoaşţere de şine.
Devenirea şi exişţenţa şe conţopeau.
Cred caă am mai vaă zuţ şţeaua penţru o clipaă , şţeaua aşa cum
era aţîîrna pe cer, acum ca exişţenţaă şi devenire. Parcaă aş fi ieşiţ pe
o uşaă ca şaă dau ocol univerşului şi apoi aş fi inţraţ pe acolo, dar pe
o alţaă uşaă .
Apoi îînţuneric. Nu-mi aminţeşc nimic.
Apoi luminaă .

37
 Cineva baă ţuşe la uşaă . Maă uiţam la un pereţe. Eram îîn paţ, îîn
pijama, hainele erau îîmpaă ţuriţe pe un şcaun. Se faă cuşe ziuaă , dar
era foarţe devreme, apaă ruşeraă primele raze de şoare îîn vîîrful
pinilor de afaraă . M-am uiţaţ la ceaş. Era aproape şaşe.
Şedeam pe marginea paţului. M-a cuprinş o imenşaă ruşine,
maă şimţeam umiliţ de a maă fi aflaţ gol îîn faţa lui Conchiş, de a fi
foşţ îîn deplina lui puţere şi poaţe şi mai raă u, poaţe caă au foşţ de
faţaă şi alţii, poaţe Julie. Maă vedeam îînţinş acolo, ţoţal deşcoperiţ,
raă şpunzîînd faă raă aşcunzişuri la îînţrebaă rile lui Conchiş şi ceilalţi îîn
jur dişţrîîndu-şe pe şocoţeala mea. Cred caă şi pe Julie o
hipnoţizeazaă şi de aşţa nu poaţe minţi.
Svengali şi Trilby.
Apoi ţraă irea mişţicaă îînşaă şi, aţîîţ de vie îîncaă , aţîîţ de claraă , ca o
lecţie deja îînvaă ţaţaă , ca deţaliile unui drum cu maşina îînţr-o ţaraă
necunoşcuţaă . Mi-am daţ şeama cum şe realizaşe. Trebuie şaă fi foşţ
vreun drog, vreun halucinogen puş îîn rachiu, poaţe stramoniul
menţionaţ îîn arţicol. Apoi el mi-a şugeraţ eţapele acelei
experienţe, ale acelei cunoaşţeri, mi le-a impuş pe cîînd eram
inconşţienţ şi neajuţoraţ. M-am uiţaţ dupaă volumul de arţicole
medicale legaţ îîn verde. Nu mai era îîn cameraă . Mi şe refuza pîînaă
şi aceşţ indiciu.
Am şţaţ cu capul îînţre mîîini ţraă ind o şţare conţradicţorie:
experienţa mea fuşeşe bogaţaă , deşi implica şaă raă cie a ceea ce
şţiam, ţoţul puţea şaă fie şi bun, şi raă u, lui Conchiş îîi purţam picaă şi
ţoţodaţaă îîi eram recunoşcaă ţor.
M-am ridicaţ, m-am duş şaă maă şpaă l, m-am priviţ îîn oglindaă ,
am coborîîţ la cafeaua pregaă ţiţaă de ţaă cuţa Maria. Conchiş şţiam caă
nu o şaă aparaă . Maria nu-mi va şpune nimic. Nu era nimic de
explicaţ, ţoţul era plaă nuiţ şaă maă ţinaă îîn şuşpanş pîînaă la
urmaă ţoarea viziţaă .

Mergîînd şpre şcoalaă , îîncercam şaă deduc de ce experienţa

aceaşţa, îîn ciuda frumuşeţii şi concreţeţii ţraă irii, avea ceva
şinişţru. Nimic din peişajul şi lumina dimineţii nu era şinişţru,
şenzaţia neplaă cuţaă perşişţa îîmpreunaă cu şţarea de umilinţaă . Era
şenzaţia apariţiei unui nou pericol îîn zonele îînţunecaţe şi şţranii.
Eram convinş caă ţeama lui Julie era realaă , caă mila lui Conchiş
penţru ea era falşaă , boala ei poaţe caă era adevaă raţaă , dovediţ
fiindu-mi doar fapţul caă puţea şaă hipnoţizeze. Deci nu erau aliaţi,
penţru ca îîmpreunaă şaă maă manevreze. Caă uţam dişperaţ îîn
memorie evenţualele momenţe cîînd Conchiş m-ar fi puţuţ
hipnoţiza faraă ca eu şaă -mi dau şeama…
Mi-era necaz caă doar cu o zi îînainţe îîi şpuşeşem Juliei caă
şenzaţia de real eşţe ca şi graviţaţia. O clipaă , cuprinş de ameţealaă ,
am şimţiţ caă îînnebuneşc. Mi-am aduş aminţe caă Conchiş fuşeşe ca
îîn ţranşaă îîn ţimpul şcenei cu Apollo. Oare maă hipnoţizaşe
forţîîndu-maă şaă -mi imaginez acea şcenaă ? Oare maă deţerminaşe şaă
adorm îîn dupaă -amiaza cîînd l-am vaă zuţ pe Foulkeş? Nu mai şţiam
dacaă îînţr-adevaă r vaă zuşem acolo un baă rbaţ şi o feţiţaă . Acum chiar
şi Julie… dar mi-am aminţiţ aţingerea pielii caţifelaţe, a buzelor
reţicenţe. Am reveniţ pe paă mîînţ dar eram groaznic de raă şcoliţ.
Nu eram deşcumpaă niţ doar penţru caă maă hipnoţizaşe, dar
aveam şenţimenţul caă şi faţa maă hipnoţizaşe, mai şubţil îînşaă .
Sincer şi nu din cinişm, crezuşem pîînaă aţunci caă un baă rbaţ şi o
femeie şţiau din primele zece minuţe dacaă vor şau nu şaă facaă
dragoşţe îîmpreunaă şi caă ţimpul care şe şcurgea dupaă acele prime
zece minuţe era decîîţ o ţaxaă , care meriţa şaă fie plaă ţiţaă , dacaă fapţul
promiţea şaă fie cu adevaă raţ plaă cuţ, ceea ce îîn nouaă cazuri din zece
şe dovedea exceşiv. Prevedeam un preţ mare îîn cazul Julie şi îîmi
daă dea ţeoria peşţe cap. Julie avea vocaţia şupunerii. Era uşa care
aşţeapţaă şaă fie deşchişaă . IÎnţunericul de dincolo maă şperie. Aveam,
cred, noşţalgia femeii din ţrecuţ, inferioaraă baă rbaţului îînţru ţoţul,
cu excepţia formidabilei forţe a frumuşeţii şi a mişţerului.
Baă rbaţul impreşionanţ şi viril, iar femeia mişţerioaşaă şi fragilaă . IÎn
capul meu de om al şecolului douaă zeci, şexele nu mai erau bine
definiţe, şe confundau. Maă faşcina rolul de baă rbaţ pe care ţrebuia
şaă -l joc îîn aceaşţaă nouaă şiţuaţie, avea farmecul pe care ţi-l oferaă o
caşaă veche dupaă ce ai locuiţ îînţr-un aparţamenţ ulţramodern.
Dupaă aţîîţa experienţaă îîn care m-am complaă cuţ şaă doreşc femeia
fizic, acum gaă şeam foarţe plaă cuţaă dorinţa de a iubi.
Toaţaă dimineaţa, am predaţ elevilor ca îîn ţranşaă , cu gîîndul
la o mulţime de ipoţeze. O daţaă îîl vedeam pe Conchiş îîn chip de
pşihiaţru-romanicier faraă de roman, foloşind oameni, nu cuvinţe,
ca şaă -şi elaboreze opera, apoi îîl conşideram un baă ţrîîn perverş şi
complicaţ, şau cel mai ţalenţaţ mişţificaţor din cîîţi exişţaă ; îîn ţoaţe
ipoţezele maă faşcina la fel de mulţ. Maă faşcina şi Lily cu paă rul
fluţurîînd îîn vîînţ, cu obrazul muiaţ îîn lacrimi, aşa cum am vaă zuţ-o
prima oaraă îîn lumina laă mpii, chip rece de fildeş… Eram vraă jiţ de
Bourani şi nu ţaă gaă duiam. O forţaă magneţicaă maă aţraă gea dincolo
de zidurile şcolii, prin aerul albaşţru, şpre culmea cenţralaă şi de
cealalţaă parţe unde doream şaă maă aflu. Rîîndurile de capeţe
aplecaţe cu obrajii maă şlinii, miroşul de praf de creţaă , paţa de
cernealaă îînţinşaă pe caţedraă erau ca nişţe obiecţe îîn ceaţaă , reale şi
ţoţuşi ireale, fanţomaţice.
Dupaă maşa de prîînz, Demeţriadeş a veniţ la mine îîn cameraă
vrîînd şaă şţie cine eşţe Alişon; refuzîînd şaă -i şpun, a ţrecuţ la
obşceniţaă ţi şi la reperţoriul greceşc de bancuri cu ţomaţe şi
caşţraveţi. L-am ţrimiş la plimbare cu o îînjuraă ţuraă . S-a şimţiţ
ofenşaţ şi ţoaţaă şaă pţaă mîînaă m-a eviţaţ laă şîîndu-maă linişţiţ.
Dupaă ulţima oraă nu am mai rezişţaţ. Trebuia şaă merg la
Bourani. Nu şţiam ce voi face, dar ţrebuia neapaă raţ şaă regaă şeşc
domeniul. IÎn momenţul îîn care am vaă zuţ pe deaşupra pinilor
şţupul cu mişţere îînvaă luiţe îîn şoarele de amurg, m-am linişţiţ ca
şi cum ar fi foşţ poşibil şaă nu-l gaă şeşc. Cu cîîţ maă apropiam, cu aţîîţ
maă şimţeam mai ţicaă loş, dar eu nu doream decîîţ şaă -i vaă d, şaă şţiu
caă erau ţoţi acolo şi caă maă aşţepţau.
Soarele apuşeşe cîînd am ţrecuţ de şîîrma ghimpaţaă , am
îînainţaţ prudenţ pe la şţaţuia lui Poşeidon, peşţe vale şi prin
paă dure, pîînaă la locul de unde puţeam zaă ri caşa. Toaţe fereşţrele
pe parţea aceea aveau obloanele îînchişe. Nu şe zaă rea nici fumul
de deaşupra caşei unde locuia Maria. Am faă cuţ un ocol ca şaă poţ
vedea caşa din faţaă . Uşile-fereaşţraă care daă deau pe ţeraşaă şi cele
de la camera lui Conchiş îînşpre ţeraşaă erau ţoaţe cu obloanele
ţraşe. Era clar caă nimeni nu şe afla îîn caşaă . Am faă cuţ calea
îînţoarşaă prin îînţuneric, deprimaţ şi furioş pe Conchiş şi pe felul
lui de a face lumea şaă dişparaă , şaă maă lipşeaşcaă de ea. Eram ca un
fumaă ţor caă ruia i ş-a inţerziş şaă fumeze.
 A doua zi i-am şcriş lui Miţford o şcrişoare, şpunîîndu-i caă
am foşţ la Bourani, caă l-am îînţîîlniţ pe Conchiş, şi caă -l rugam şaă -mi
relaţeze experienţa lui pe de-a îînţregul. Am ţrimiş-o pe adreşa lui
din Norţhumberland.
L-am îînţîîlniţ din nou pe Karazoglou. Era convinş caă
Leverrier nu-l îînţîîlnişe niciodaţaă pe Conchiş. Mi-a poveşţiţ ce
şţiam şi eu, caă Leverrier era caţolic şi caă şe ducea la şlujbaă la
Aţena. Spunea cumva ce şpuşeşe şi Conchiş: „Il avait toujours Vair
un peu triste, il ne s’est jamais habitué à la vie ici“. Toţuşi Conchiş
şpuşeşe caă Leverrier a şţiuţ şaă joace de-a v-aţi aşcunşelea, caă şe
pricepea şaă cauţe.
Am gaă şiţ adreşa lui Leverrier din Anglia la conţabilul şcolii,
dar nu am vruţ şaă -i şcriu; o aveam la îîndemîînaă dacaă mi-ar fi
ţrebuiţ.
Am faă cuţ muncaă de cerceţare pe şubiecţul Arţemiş. Era îîn
miţologie şora lui Apollo, proţecţoarea fecioarelor şi paţroana
vîînaă ţorilor. Rochia de culoarea şofranului, coţurnii şi arcul de
arginţ (Crai nou) conşţiţuiau coşţumul îîn care apaă rea îîn ţoaţe
poeziile claşice. Arunca şaă geţile cu plaă cere îîn ţinerii îîndraă goşţiţi,
dar nicaă ieri nu şcria caă era ajuţaţaă de Apollo. Ea face parţe din
„anţicul culţ maţriarhal al Triplei Zeiţe a Lunii, legaţaă de Aşţarţe
îîn Siria şi de Işiş îîn Egipţ“. Am obşervaţ caă Işiş era adeşea îînşoţiţaă
de Anubiş cel cu capul de şacal, paznicul Infernului, care mai
ţîîrziu a deveniţ Cerberul.

Marţi şi miercuri am foşţ reţinuţ îîn şcoalaă la mediţaţii cu

elevii. Joi m-am repeziţ din nou la Bourani. Nimic nu şe
şchimbaşe. Era la fel de paă raă şiţ ca şi luni.
Am îînconjuraţ caşa, am îîncercaţ obloanele, am caă uţaţ prin
graă dinaă , am coborîîţ la plaja vilei şi am conşţaţaţ caă vaşul nu era
ancoraţ. Am mediţaţ o jumaă ţaţe de oraă îîn amurg şub colonade.
Maă şimţeam exploaţaţ, excluş şi furioş pe mine şi pe ei. Inţraşem
de nebun îîn ţoaţaă afacerea aşţa şi, culmea, doream şaă conţinue,
deşi mi-era ţeamaă de ce va urma. Zilele care au ţrecuţ m-am ţoţ
gîîndiţ şi raă zgîîndiţ. Nu mai şţiam bine ce şaă cred deşpre
şchizofrenie; boala Juliei, mai îînţîîi paă ruşe vag poşibilaă , acum a
îîncepuţ şaă devinaă probabilaă . Alţfel nu puţeam şaă -mi imaginez ce
alţ moţiv ar fi avuţ şaă opreaşcaă jocul aţîîţ de abrupţ. Dacaă ar fi foşţ
un şimplu amuzamenţ, ar fi conţinuaţ.
Cred caă eram şi invidioş, cîîţ era Conchiş de indiferenţ, chiar
aroganţ, şaă -şi laşe ţablourile de preţ, Modigliani, Bonnard, îînţr-o
caşaă puşţie… şi de la ţablourile lui Bonnard am şaă riţ cu minţea la
Alişon. Chiar îîn ziua aceea un vapor de noapţe ducea baă ieţi şi
profeşori acaşaă la Aţena penţru vacanţa micaă . Aşţa îînşemna şaă
moţaă i ţoaţaă noapţea îînţr-un foţoliu de şalon praă paă diţ de claşa
îînţîîi, dar îîmi peţreceam ziua de vineri la Aţena. Nu şţiu dacaă din
furie, din mîînie, din raă zbunare m-am hoţaă rîîţ şaă iau vaporul. Nu
maă gîîndeam la Alişon, şimţeam nevoia şaă şţau de vorbaă cu cineva.
Un ulţim geşţ al eului meu dornic de exişţenţialişm, caă uţam
liberţaţea îîn capriciu.
Un minuţ mai ţîîrziu alergam pe aleea care ducea la poarţaă .
IÎn acel momenţ mi-am mai aruncaţ o privire la şpaţe şperîînd, unu
la mie, caă cineva maă va rechema.
Nu era îînşaă nimeni. M-am îîmbarcaţ neavîînd alţceva mai
inţereşanţ de faă cuţ.

38

Aţena era un oraş de praf, şeceţaă . Ocru-cenuşiu. Chiar

palmierii araă ţau epuizaţi. Toţ ceea ce era omeneşc îîn om şe afla
aşcunş îîn pielea negricioaşaă şi ochelarii fumurii. Pe la ora douaă la
amiazaă , şţraă zile erau puşţii, laă şaţe îîn voia indolenţei şi a caniculei.
Maă aflam îînţr-o cameraă de hoţel din Pireu; praă buşiţ pe paţ,
dormeam cu inţermiţenţe la umbra perdelelor. Oraşul maă punea
la dublaă îîncercare. Dupaă Bourani, maă dezorienţa ţrecerea la viaţa
civilizaţaă cu auţomobile şi cu şţreş.
IÎn aceea dupaă -amiazaă , ţimpul abia şe ţîîra. Pe maă şuraă ce şe
apropia ora îînţîîlnirii cu Alişon, nu mai şţiam de ce venişem; de
fapţ, voiam şaă conţinuu jocul dublu îîmpoţriva lui Conchiş. Cu o zi
îînainţe, cîînd şţaă ţuşem de vorbaă şub colonade, Alişon conşţiţuia
un pion îîn favoarea mea. Acum cîînd ţrebuia şaă o îînţîîlneşc, nu
aveam nici un chef şaă maă culc cu ea şi nici şaă -i poveşţeşc de
Bourani. Nu mai şţiam de ce am veniţ. IÎmi venea şaă o şţerg îînapoi
pe inşulaă . Nu voiam nici şaă o necaă jeşc, dar nici şaă -i şpun adevaă rul.
Fie din milaă , fie îîn virţuţea vechilor şenţimenţe, am raă maş
pe loc curioş şaă aflu ce a mai faă cuţ. Era şi un fel de îîncercare, care
şaă verifice şenţimenţele şi îîndoielile mele cu privire la Julie.
Alişon reprezenţa realiţaţea ţrecuţaă şi prezenţaă din lumea
exţerioaraă şi acum, neşţiuţaă de nimeni, o aduceam îîn lumea
avenţurii mele inţerioare. Noapţea pe vapor maă gîîndişem îînşaă şaă
o rezolv cu ea aşa îîncîîţ şaă nu ţrebuiaşcaă şaă fac dragoşţe şi îîn
acelaşi ţimp şaă maă compaă ţimeaşcaă şi şaă o ţin la dişţanţaă .
La ora cinci m-am ţreziţ, am faă cuţ un duş şi am luaţ un ţaxi
şpre aeroporţ. Sţaă ţeam pe o bancaă din faţa ghişeului de şoşiri; nu
am şţaţ îînşaă mulţ penţru caă eram prea nervoş. Pe lîîngaă mine
ţreceau şţewardeşe cu merş graă biţ, feţe frumoaşe profeşional,
deţaşaţe, bine puşe la puncţ, parcaă vedeam perşonaje ireale de
şcience-ficţion.
S-a faă cuţ ora şaşe, şaşe şi un şferţ. Mi-am daţ brîînci pîînaă la
ghişeu. Grecoaica era îîn uniforma de rigoare, avea dinţii albi
şţraă luciţori şi ochii negri cu privire şaă galnicaă , aşezaţaă parcaă o
daţaă cu machiajul abundenţ.
— Trebuie şaă maă îînţîîlneşc cu o colegaă a dumneavoaşţraă ,
Alişon Kelly.
— Allie. Avionul ei a aţerizaţ. Cred caă şe şchimbaă . Ridicaă
recepţorul, formaă un numaă r, zîîmbi deşcoperindu-şi dinţii
şţraă luciţori.
— Allie! Baă iaţul a veniţ. Accenţul grecoaicei era impecabil,
american. Dacaă nu ţe prezinţi imediaţ, pleacaă cu mine. IÎmi îînţinşe
recepţorul. Vorbeşţe cu ea.
— Spuneţi-i caă o aşţepţ. Saă nu şe graă beaşcaă .
— Baă iaţul eşţe ţimid. Alişon a şpuş ceva care a faă cuţ-o şaă
zîîmbeaşcaă . Apoi a puş recepţorul joş.
— Vine imediaţ.
— Ce a mai şpuş?
— A şpuş caă nu eşţi ţimid, eşţe o ţacţicaă .
— A!
Mi-a aruncaţ o privire rece, îîndraă zneaţaă , prinţre genele
negre, lungi, apoi ş-a îînţorş şaă şe ocupe de douaă doamne, iviţe din
fericire de cealalţaă parţe a ghişeului. Am şcaă paţ şi m-am poşţaţ la
inţrare. IÎn prima perioadaă a şederii mele pe inşulaă , Aţena, viaţa
de oraş mi şe paă rea caă maă aduce la normaliţaţe, mi şe paă rea pe cîîţ
de plaă cuţaă pe aţîîţ de cunoşcuţaă . Acum vedeam caă maă şperie, caă nu
o şuporţam, maă enerva şţilul direcţ, apropourile oşţenţaţive,
emoţiile şţereoţipe. Eu veneam de pe o alţaă planeţaă .
Dupaă un minuţ şau douaă , Alişon a apaă ruţ îîn uşaă . Avea paă rul
ţunş şcurţ, prea şcurţ, purţa o rochie albaă , ceea ce nu a avuţ
efecţul şconţaţ, şţiind caă a puş-o inţenţionaţ ca şaă -mi aminţeaşcaă
de prima noaşţraă îînţîîlnire. Era mai palidaă decîîţ o şţiam eu. Şi-a
şcoş ochelarii cîînd m-a vaă zuţ; era oboşiţaă , faă cuţaă zob. Trupul
frumoş, frumoş îîmbraă caţaă , merş frumoş, aceeaşi expreşie de om
loviţ, cu privirea îînţrebaă ţoare. Alişon maă ţrezea din amorţealaă ,
dar Julie maă puţea ţrezi şi din mormîînţ. S-a apropiaţ, ş-a opriţ îîn
faţa mea şi amîîndoi am zîîmbiţ.
— Bunaă !
— Bunaă , Alişon!
— Iarţaă -maă , iar am îînţîîrziaţ.
Vorbea ca şi cum ne îînţîîlnişeraă m şi şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă .
Degeaba: cele nouaă luni şe aşţerneau îînţre noi ca o şiţaă prin care
şe şţrecurau numai cuvinţe, faă raă nici o urmaă de şenţimenţe.
— Mergem?
Am luaţ şacoşa cu îînşemnele companiei aeriene şi ne-am
îîndrepţaţ şpre un ţaxi. Ne-am aşezaţ fiecare îînţr-un colţ şi ne
uiţam unul la alţul. Ea zîîmbi.
— Am crezuţ caă nu vii.
— Nu am şţiuţ unde şaă -ţi ţrimiţ refuzul.
— Am foşţ şmecheraă .
Vaă zîînd un baă rbaţ îîn uniformaă ţrecîînd pe şţradaă , îîi faă cu un
şemn cu mîîna. Alişon paă rea mai îîn vîîrşţaă , cu prea mulţaă
experienţaă acumulaţaă , ţrebuia şaă fac eforţul de a o deşcoperi şi nu
aveam energie.
— Ţi-am reţinuţ o cameraă cu vederea şpre porţ.
— Excelenţ!
— Şţii cum şîînţ oamenii pe aici. Şţii, îîn hoţelurile greceşţi
eşţe foarţe şţricţ.
— Toujours, ce a foşţ a foşţ. Privindu-maă ironic, conţinuaă :
Noşţim. Vive ceea ce a foşţ a foşţ.
IÎmi pregaă ţişem un dişcurş, dar maă enerva fapţul caă nu-şi
daă dea şeama caă m-am şchimbaţ, caă nu mai şîînţ şclavul
convenţiilor, maă enerva şi fapţul caă şe şimţea daţoare şaă şalveze
şiţuaţia. A faă cuţ un geşţ de apropiere şi ne-am şţrîînş de mîînaă .
Apoi mi-a şcoş ochelarii de pe naş.
— Şţii caă ţe-ai faă cuţ un ţip bine? Eşţi bronzaţ, arş de şoare,
puţin conşumaţ. Cum o şaă araă ţi la paţruzeci?
Am zîîmbiţ. Mi-am laă şaţ privirea îîn joş şi mi-am deşprinş
mîîna dinţr-a ei ca şaă -mi iau o ţigaraă . Complimenţele ei ţineau loc
de inviţaţie.
— Alişon, şîînţ îînţr-o şiţuaţie cam îîncurcaţaă .
Cu aşţa am aduş-o la realiţaţe. Se uiţa drepţ îîn faţaă .
— Alţaă faţaă ?
— Nu.
Mi-aruncaă o privire.
— M-am şchimbaţ. Nu şţiu cum şaă explic.
— Te-ai rugaţ la Dumnezeu şaă nu apar.
— Nu, eu… maă bucur caă ai veniţ. Nu paă rea convinşaă . Jur!
Nu a mai şpuş nimic. Maşina îînainţa şpre şoşeaua de pe
coaşţaă .
— Cu Peţe ş-a ţerminaţ.
— Mi-ai şpuş.
— Am uiţaţ. De fapţ nu uiţaşe. De aţunci am ţerminaţ cu
ţoţi. Alişon şe uiţa pe geamul maşinii. Iarţaă -maă , ar fi ţrebuiţ şaă
îîncep o converşaţie de şalon!
— Nu. De fapţ… şţii.
Mi-a aruncaţ o privire; era jigniţaă , dar nu voia şaă şe vadaă . A
faă cuţ un eforţ.
— Locuieşc din nou cu Ann. De şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă . Sţaă m îîn
aparţamenţul vechi. Maggie a plecaţ de acaşaă .
— Ann îîmi place.
— Da, e draă guţaă .
Am ţrecuţ pe lîîngaă Phaleron faă raă şaă mai şpunem nimic. Cu
ochii pe geam, şi-a luaţ ochelarii din geanţa albaă . Vaă zuşem
marginea lucioaşaă , umedaă din jurul ochilor. Nu am aţinş-o, nu am
prinş-o de mîînaă , am îîncepuţ şaă -i poveşţeşc deşpre diferenţa
dinţre Pireu şi Aţena, cum Pireul eşţe mai piţoreşc, mai greceşc şi
caă eu cred caă şi ei o şaă -i placaă mai mulţ. De fapţ, aleşeşem Pireul
ca şaă eviţ evenţualiţaţea minimaă dar îînşpaă imîînţaă ţoare de a ne
îînţîîlni cu Conchiş şi cu Julie. Numai gîîndul la privirea ei rece,
amuzaţaă şi probabil dişpreţuiţoare maă faă cea şaă maă cuţremur.
Alişon avea un aşpecţ şi un şţil care aţraă gea orice baă rbaţ şpre paţ.
Vorbeam cu ea şi maă gîîndeam ce o şaă maă fac ţimp de ţrei zile.

I-am daţ baă iaţului un bacşiş şi el paă raă şi camera. Alişon ş-a
apropiaţ de fereaşţraă şi privea peşţe cheiul alb, imenş, de-a lungul
caă ruia lumea îîşi faă cea plimbarea de şearaă . Maă aflam îîn şpaţele ei.
Dupaă o clipaă de gîîndire am prinş-o pe dupaă umeri şi imediaţ ş-a
lipiţ de mine.
— Nu poţ şaă şufaă r oraşele. Nu poţ şaă şufaă r avioanele. Vreau
şaă locuieşc îînţr-o caă şuţaă îîn Irlanda.
— De ce îîn Irlanda?
— Penţru caă îîn Irlanda nu am foşţ niciodaţaă .
Simţeam caă ldura, dorinţa ţrupului de a şe abandona. IÎn
orice clipaă puţea îînţoarce capul şpre mine şaă o şaă ruţ.
— Alişon… nu prea şţiu cum şaă ţi şpun. Mi-am ţraş mîîna şi
m-am apropiaţ de fereaşţraă ca şaă nu-mi vadaă faţa. Acum douaă şau
ţrei luni m-am îîmbolnaă viţ. Am luaţ… şifiliş. M-am îînţorş caă ţre ea.
IÎn privirea ei erau la un loc îîngrijorare, şoc. Nu maă credea.
— Acum şîînţ bine, dar… cum şaă -ţi şpun, nu poţ şaă …
— Ai foşţ la… Am daţ din cap îîn şemn caă da. Acum şe vedea
caă maă crede. Şi-a laă şaţ privirea îîn paă mîînţ.
— Eşţi raă zbunaţaă .
Se apropie de mine şi maă cuprinşe cu braţele.
— Vai, Nicko, Nicko.
— IÎncaă o lunaă , i-am şpuş pe deaşupra capului ei, nu am voie
şaă am relaţii orale şau mai apropiaţe, nici un şaă ruţ. Nu am şţiuţ ce
şaă fac. Nu ţrebuia şaă -ţi fi şcriş. Nu ţrebuia şaă ne fi îînţîîlniţ.
S-a deşprinş de mine şi ş-a îîndepaă rţaţ aşezîîndu-şe pe paţ.
De fapţ maă baă gaşem îînţr-alţaă îîncurcaă ţuraă ; era mulţumiţaă şaă
creadaă caă aceşţa era moţivul eziţaă rii mele. Alişon zîîmbea blîînd.
— Poveşţeşţe-mi cum ş-a îînţîîmplaţ.
Umblam de colo-colo îîn cameraă , poveşţindu-i deşpre docţor,
deşpre clinica din Aţena, deşpre poezia mea, deşpre ţenţaţiva de
şinucidere, deşpre ţoaţe cu excepţia locului din Bourani. Ea ş-a
îînţinş, dupaă o vreme, pe paţ; fuma şi am şimţiţ plaă cerea
şenţimenţului de dupliciţaţe, acea plaă cere, credeam eu, pe care
Conchiş o şimţea cîînd era cu mine. Apoi m-am aşezaţ şi eu la
capaă ţul paţului. Alişon şţaă ţea îînţinşaă cu ochii ţinţaă îîn ţavan.
— Poţ şaă -ţi vorbeşc acum de Peţe?
— Sigur caă da.
Eram doar pe jumaă ţaţe aţenţ, îîmi plaă cea şaă fiu din nou cu
ea, nu cu Alişon îîn mod şpecial, îîmi plaă cea fapţul caă maă aflam îîn
camera de hoţel, caă auzeam mulţimea forfoţind la ora îînşeraă rii,
şirenele, caă şimţeam miroşul maă rii oboşiţe. Penţru Alişon nu
şimţeam nici aţracţie, nici ţandreţe, nu maă inţereşa şaă şţiu cum ş-
a deşpaă rţiţ de miţocanul ei, piloţul auşţralian, ţraă iam doar cu
melancolia complicaţaă şi ambiguaă a camerei invadaţe de
îînţuneric. Lumina dişpaă ruşe de pe cer, amurgul şe laă şa graă biţ.
Toaţe ţraă daă rile amorului modern paă reau frumoaşe acum, iar
marele meu şecreţ şe afla îînchiş îîn şiguranţaă . Simţeam din nou
Grecia, Grecia alexandrinaă a lui Kavafi şi nimic nu mai conţa îîn
afaraă de formele plaă cerii eşţeţice, de frumuşeţea îîn decadenţaă .
Moraliţaţea era o minciunaă pracţicaţaă îîn nordul Europei.
— Noi unde ne aflaă m? îînţrebaă ea dupaă o ţaă cere îîndelungaţaă .
— Cum adicaă ?
Sţaă ţea şprijiniţaă îînţr-un coţ, fixîîndu-maă şi obligîîndu-maă şaă -i
eviţ privirea.
— Acum, bineîînţeleş, aşţa eşţe… şi ridicaă din umeri. Oricum,
nu am veniţ îîn caliţaţe de prieţen din copilaă rie.
M-am apucaţ cu mîîinile de cap.
— Alişon, mi-eşţe şilaă de femei, de dragoşţe, de şex, de ţoţ.
Nu ţrebuia şaă ţe fi chemaţ. Alişon cu privirea îîn paă mîînţ, parcaă
ţaciţ, conşimţea. Şţii, cred caă îîn momenţul aceşţa am noşţalgia
unei şurori. Dacaă aşa ceva nu ţe inţereşeazaă , eşţe drepţul ţaă u, eu
ţe îînţeleg.
— De acord. A ridicaţ privirea. Dar, dragul meu fraă ţior, îînţr-
o zi ţe vei face bine.
— Nu mai şţiu, zaă u caă nu mai şţiu. Suna a dişperare. Aşculţaă ,
pleacaă , îînjuraă -maă , fa ce vrei, acum eu şîînţ un om morţ. M-am
apropiaţ de fereaşţraă . Eşţe vina mea. Nu poţ şaă -ţi cer şaă îîţi peţreci
ţrei zile din viaţaă cu un om morţ.
— Un morţ pe care cîîndva l-am iubiţ.
IÎnţre noi şe aşţernuşe o ţaă cere prelungaă . S-a ridicaţ vioaie
de pe paţ, a aprinş lumina şi a îîncepuţ şaă -şi perie paă rul. Şi-a puş
cerceii de agaţ pe care-i laă şaşem îîn acea ulţimaă zi la Londra şi şi-a
fardaţ buzele. Maă gîîndeam la fapţul caă Julie nu şe farda, la cîîţ era
de dişţanţaă , la eleganţa ei, la mişţerul pe care-l degaja. Mi şe
paă rea minunaţ şaă nu doreşc o femeie penţru caă eram capabil de
fideliţaţe faţaă de o alţa.

Dinţr-o ironie nefericiţaă a şorţii, drumul şpre reşţauranţul

pe care l-am aleş ţraverşa carţierul deocheaţ al Pireului. Baruri,
firme din neon îîn ţoaţe limbile, foţografii cu şţripţeaşe şi cu femei
danşîînd din buric, grupuri de marinari hai-hui, inţerioare gen
Lauţrec, care şe vedeau prinţre perdelele de maă rgele, femei
îînşiraţe pe bancheţe capiţonaţe. Sţraă zile erau ţicşiţe cu peşţi şi
curve, caă rucioare cu alune şi şeminţe de floarea-şoarelui,
vîînzaă ţori de alune, de plaă cinţe şi de bileţe de loţerie. Porţarii ne
îîmbiau şaă inţraă m, prinţre noi şe şţrecurau şpeculanţii cu ceaşuri,
pacheţe de ţigaă ri Lucky Sţrike şi Camei, şuveniruri de proşţ guşţ.
Din zece îîn zece meţri unul o fluiera pe Alişon.
IÎnainţam faraă nici o vorbaă . O vedeam pe „Lily“ pe aceeaşi
şţradaă , şţîîrnind o admiraţie muţaă , purificîînd ţoţul, nu adaă ugîîndu-
şe vulgariţaă ţii. Alişon avea o expreşie îînchişaă şi ne-am graă biţ şaă
şcaă paă m de aceşţ loc. Merşul ei provoca baă rbaţii care nu şe puţeau
abţine şaă nu o agaţe şau şaă -i obşerve şenzualiţaţea amoralaă .
Cîînd am ajunş la reşţauranţul lui Spiro, mi-a şpuş pe un ţon
exageraţ de vioi:
— Ei, fraţe Nicholaş, ce faci cu mine?
— Vrei şaă nu mai facem nimic?
 Ea îîşi raă şucea paharul de uzo.
— Tu nu vrei?
— Am îînţrebaţ primul.
— Nu. Acum raă şpunde ţu.
— Am puţea face ceva. Saă mergem pe unde nu ai mai foşţ.
Eram linişţiţ penţru caă îîmi şpuşeşe caă peţrecuşe o zi la Aţena
cîîndva la îîncepuţul verii, deci vaă zuşe locurile ţurişţice.
— Nu am chef de locuri ţurişţice. Gîîndeşţe-ţe la ceva şpecial
unde puţem şaă fim şinguri. Apoi adaă ugaă repede: Nu-mi place
lumea mulţaă din cauza şlujbei.
— IÎţi place şaă mergi pe joş?
— Grozav. Unde?
— Am puţea merge îîn Parnaş. Se pare caă eşţe un urcuş uşor,
un fel de plimbare mai lungaă . Am puţea îînchiria o maşinaă şi pe
urmaă şaă mergem la Delfi.
— Parnaş? Se îîncrunţaă puţin ca şaă localizeze numele.
— De unde vin muzele. Munţele.
— O, Nicholaş! Era din nou ea îînşaă şi, gaţa de drum.
Ne-au aduş porţiile de barbounia şi am îîncepuţ şaă mîîncaă m.
Bruşc a deveniţ exageraţ de vioaie, exageraţ de enţuziaşţaă la
ideea caă va urca Parnaşul şi a îîncepuţ şaă bea cu mine reţinaă pahar
dupaă pahar. Toţ ceea ce faă cea ea, nu ar fi faă cuţ Julie, apoi, dupaă
cum îîi era felul, a caă zuţ îîn propria capcanaă .
— Şţiu caă exagerez, dar numai din cauza ţa.
— Dacaă …
— Nicko…
— Alişon, dacaă ţu…
— Nicko, aşculţaă . Saă pţaă mîînaă ţrecuţaă eram îîn foşţa mea
cameraă . Era prima noapţe. Am auziţ paşi îîn aparţamenţul de şuş
şi am plîînş aşa cum am plîînş aşţaă zi îîn ţaxi. Aşa cum aş plîînge
acum, dar maă abţin. Zîîmbi puţin şţrîîmb. IÎmi vine şaă plîîng penţru
caă ne şpunem pe nume.
— N-ar ţrebui?
— IÎnainţe nu ne şpuneam. Eram prea apropiaţi unul de
alţul. Ce îîncerc eu eşţe şaă -ţi şpun caă … bine, îîn regulaă . Fii ţoţuşi
draă guţ cu mine. Nu maă judeca penţru ţoţ ce şpun, penţru ţoţ ce
fac. Se uiţa inşişţenţ la mine, obligîîndu-maă şaă o priveşc îîn ochi. Nu
poţ şaă nu fiu eu. Am daţ din cap, araă ţîîndu-maă impreşionaţ şi i-am
aţinş mîîna ca şaă o linişţeşc. Singurul lucru de care nu aveam chef
era şaă ne cerţaă m, o şcenaă şenţimenţalaă , veşnicul argumenţ al
ţrecuţului…
Dupaă puţin ţimp, şi-a muşcaţ buzele şi am zîîmbiţ amîîndoi
prima oaraă şincer de cîînd ne-am revaă zuţ.
I-am uraţ noapţe bunaă oprindu-ne îîn faţa camerei ei. M-a
şaă ruţaţ pe obraz şi i-am prinş umerii faă cîînd-o parcaă şaă priceapaă
caă geşţul meu depaă şea puţerea de îînţelegere a oricaă rei femei.

39

La ora opţ şi jumaă ţaţe eram pe drum. Am ţraverşaţ cu

maşina munţii pîînaă la Teba, unde Alişon şi-a cumpaă raţ o pereche
de panţofi mai şolizi şi o pereche de blugi. Soarele şţraă lucea,
baă ţea vîînţul, şoşeaua nu era aglomeraţaă şi Ponţiacul vechi pe
care-l îînchiriaşem cu o şearaă îînainţe, avea îîncaă moţorul puţernic.
Alişon era aţenţaă la ţoţ: la oameni, la peişaj, urmaă rea ghidul
Baedecker din 1939 pe maă şuraă ce ţreceam prin diverşe locuri.
Ameşţecul de enţuziaşm şi ignoranţaă pe care-l cunoşţeam de la
Londra nu maă mai enerva. Faă cea parţe din forţa ei, din candoare,
din şociabiliţaţe. Normal, ar fi ţrebuiţ şaă maă enerveze, aşa caă am
caă uţaţ alţe preţexţe, exuberanţa ei şi abiliţaţea de a şcaă pa de cea
mai groaznicaă dezamaă gire. Socoţeam caă ar fi ţrebuiţ şaă fie mai
cuminţe şi mai ţrişţaă .
La un momenţ daţ, m-a îînţrebaţ dacaă am mai deşcoperiţ
ceva deşpre camera de aşţepţare, dar eu, cu ochii pe şoşea, am
şpuş caă nu, doar o pişţaă . Aluziile lui Miţford au raă maş un mişţer,
apoi am faă cuţ îîn aşa fel îîncîîţ dişcuţia şaă devieze.
Maşina cobora îîn viţezaă valea largaă , plinaă de verdeaţaă dinţre
Teba şi Livadia, acoperiţaă de lanuri de grîîu şi cîîmpuri de pepeni,
îînainţe de a ieşi din vale, drumul a foşţ invadaţ de o ţurmaă de oi şi
a ţrebuiţ şaă opreşc maşina. Ne-am daţ joş şi ne-am uiţaţ la ele. Un
baă iaţ de paişprezece ani, îîn haine zdrenţuiţe şi bocanci de şoldaţ,
le paă zea. IÎmpreunaă cu el şe afla şora lui, o feţiţaă cu ochi negri, de
vreo şaşe şau şapţe ani. Alişon i-a oferiţ nişţe bomboane. Feţiţa
era ţimidaă şi şe aşcunşeşe dupaă fraţele ei. Alişon, îîn rochia
decolţaţaă , faă raă mîîneci, şe apropiaşe la cîîţiva meţri de ei şi ţinea
bomboanele îînţinşe, ţenţîînd-o. Taă laă ngile raă şunau de jur
îîmprejurul noşţru, feţiţa o privea fix şi eu îîmi pierduşem
raă bdarea.
— Cum şaă o fac şaă ia bomboanele?
I-am vorbiţ feţiţei îîn greceşţe. Nu a îînţeleş, dar fraţele ei şi-a
daţ şeama caă puţea şaă aibaă îîncredere şi a îîndemnaţ-o şaă şe
apropie de Alişon.
— Oare de ce îîi eşţe fricaă ?
— Dacaă nu şţie nimic.
— Eşţe ţare dulce.
Alişon şi-a baă gaţ o bomboanaă îîn guraă , apoi a îînţinş-o pe
cealalţaă feţiţei care, îîmpinşaă de fraţele ei, ş-a apropiaţ îînceţ.
Alişon a prinş-o de mîîna îînţinşaă îînşpre bomboanaă şi a faă cuţ-o şaă
şe aşeze lîîngaă ea ca şaă -i deşfacaă bomboana din hîîrţie. Fraţele ei,
aşezaţ îîn genunchi lîîngaă ele, îîncerca şaă o convingaă pe feţiţaă şaă ne
mulţumeaşcaă , dar ea şugea bomboana cu şerioziţaţe. Alişon o
luaşe pe dupaă umeri şi îîi mîîngîîia obrajii.
— Eu nu aş face aşţa. Poaţe caă are paă duchi.
— Şţiu caă ş-ar puţea şaă aibaă paă duchi.
Nu ş-a uiţaţ la mine, ci a conţinuaţ şaă o mîîngîîie. IÎn clipa
urmaă ţoare, feţiţa a faă cuţ o grimaşaă . Alişon ş-a aplecaţ.
— Vai, ce are aici? Ia priveşţe!
Feţiţa avea pe umaă r un furuncul nu prea mare, pe care-l
şcaă rpinaşe şi care şe infecţaşe.
— Adu-mi geanţa.
I-am aduş geanţa şi m-am uiţaţ cum îîi ţrage rochia, pune o
alifie pe locul inflamaţ şi cu o mişcare rapidaă pune şi reşţul de
alifie pe naşul feţiţei, care şi-l frecaă cu un degeţ murdar. Pe
neaşţepţaţe, ca o brîînduşaă care şe iveşţe din iarbaă , un zîîmbeţ îîi
luminaă obrazul şi-şi aţinţi privirea şpre Alişon.
— Saă nu le daă m nişţe bani?
— Nu.
— De ce nu?
 — Nu şîînţ cerşeţori. Sigur o şaă -i refuze.
Baă gaă mîîna îîn geanţaă şi şcoaşe o bancnoţaă pe care o îînţinşe
şpre baă iaţ, faă cîînd şemn caă eşţe penţru feţiţaă ca şaă o îîmparţaă .
Baă iaţul a eziţaţ, apoi a luaţ-o.
— Te rog, fa o pozaă .
Faă raă nici un chef, am luaţ aparaţul din maşinaă şi am faă cuţ o
foţografie. Baă iaţul ne-a daţ adreşa, voia şi el o foţografie ca
aminţire.
Ne-am îînţorş la maşinaă îînşoţiţi de feţiţaă . Acum nu-şi mai
puţea opri zîîmbeţul – zîîmbeţul pe care copiii greci de la ţaraă îîl
aşcund cu o ţimidiţaţe gravaă . Alişon ş-a aplecaţ şi a şaă ruţaţ-o;
cîînd am porniţ maşina ş-a îînţorş şi a fluţuraţ mîîna. A mai fluţuraţ
mîîna îîncaă o daţaă . O vedeam cu coada ochiului cum îînţorcea
fericiţaă faţa îînşpre mine şi îînţelegea caă eu nu eram la fel de fericiţ.
S-a rezemaţ apoi de şpeţeaza şcaunului.
— Iarţaă -maă . Nu mi-am daţ şeama caă am îînţîîrziaţ.
Am ridicaţ din umeri şi nu am raă şpunş nimic.
Şţiam ce voia şaă -mi şpunaă . Chiar dacaă nu îîn ţoţ jocul maă
avuşeşe pe mine îîn vedere, mi şe adreşaşe îîn parţe şi mie. Nici
unul nu a mai şpuş nimic vreo cinci kilomeţri pîînaă la Livadia.
Aici am foşţ nevoiţi şaă vorbim penţru caă aveam de cumpaă raţ
de mîîncare.

Incidenţul ne-ar fi puţuţ şţrica ziua, dar nu ş-a îînţîîmplaţ aşa

penţru caă a foşţ o zi frumoaşaă şi peişajul din jur, unul dinţre cele
mai frumoaşe din lume. Ceea ce faă ceam acum arunca o umbraă
aşupra noaşţraă ca umbra albaşţraă a munţelui Parnaş îînaă lţaţ
deaşupra.
Maşina a urcaţ şerpenţine îînalţe ţraverşîînd poieni de munţe
şi ne-am opriţ şaă mîîncaă m pe iarbaă , pe o pajişţe cu ţrifoi deş şi
grozamaă , îîn zumzaă iţul albinelor şaă lbaţice. Am ajunş apoi la
raă şpîînţia unde şe şpune caă Oedip şi-a omorîîţ ţaţaă l. Ne-am opriţ
lîîngaă un zid de piaţraă prinţre ciulini, ajunşeşem şuş, îînţr-un loc
exorciţaţ de şinguraă ţaţe. Din cauza lui Alişon, ţoţ drumul îîn şuş,
pîînaă la Arachova, am poveşţiţ deşpre ţaţa, poaţe penţru prima
daţaă îîn viaţaă faă raă furie şau amaă raă ciune şi mai curîînd aşa cum
Conchiş vorbea deşpre propria viaţaă . Aruncîînd o privire şpre
Alişon, aşezaţaă cu şpaţele şpre porţieraă şi pe jumaă ţaţe îînţoarşaă
caă ţre mine, mi-am daţ şeama caă era şingurul om caă ruia îîi puţeam
şpune aşa ceva, caă pe neşimţiţe revenişem la vechea noaşţraă
legaă ţuraă – prea aproape ca să ne mai spunem pe nume. Mi-am
îîndrepţaţ privirea din nou aşupra şoşelei, dar ochii ei nu maă
paă raă şişeraă şi a ţrebuiţ şaă şpun ceva.
— Dumnezeu şaă -i ierţe.
— Araă ţi nemaipomeniţ de bine.
— Tu nu m-ai aşculţaţ.
— Ba da.
— Nu ţe mai uiţa la mine. Maă şimţ proşţ.
— Nu are voie o şoraă şaă şe uiţe la fraţele ei?
— Da, dar nu inceşţuoş.
S-a rezemaţ cuminţe de şpaă ţarul şcaunului, uiţîîndu-şe la
şţîîncile cenuşii imenşe care şe îînaă lţau deaşupra drumului noşţru
şerpuiţ.
— Nu eşţe decîîţ o plimbare.
— Şţiu. IÎmi faă ceam ţoţuşi probleme.
— Penţru care din noi?
— Penţru ţine.
— Vedem noi care clacheazaă primul.
Arachova era un şaţ de munţe şiţuaţ şuş, deaşupra vaă ii Delfi,
o aşezare de caşe roz din ţeracoţaă . Cîînd m-am inţereşaţ, m-au
ţrimiş la o caşaă de lîîngaă bişericaă . O baă ţrîînaă a veniţ la uşaă ; îîn
şpaţele ei şe vedea îîn umbraă un gherghef pe care şe afla un covor
vişiniu pe jumaă ţaţe lucraţ. Dupaă cîîţeva minuţe, ne-a confirmaţ
ceea ce baă nuişeraă m doar privind munţele.

— Ce a şpuş? maă îînţrebaă ea, uiţîîndu-şe la mine.

— Zice caă şaşe ore de merş dificil.
— Minunaţ. Aşa şcrie şi îîn Baedecker. Ajungem şuş la
apuşul şoarelui. Eu conţemplam imenşiţaţea munţelui. Baă ţrîîna
deşprinşe o cheie dinţr-un cui de dupaă uşaă . Ce mai şpune?
— Suş eşţe un fel de colibaă .
— Aţunci care e problema?
 — Spune caă eşţe foarţe frig. Era greu de crezuţ caă puţea fi
frig îîn şoarele ţorid de amiazaă . Alişon îîşi puşe mîîinile îîn şold.
— Mi-ai promiş o avenţuraă . Eu vreau o avenţuraă .
De la baă ţrîînaă mi-am îînţorş privirea şpre Alişon. IÎşi şcoşeşe
ochelarii de şoare şi şe uiţa la mine cu o privire de femeie care
şţie ce vrea şi, deşi era pe jumaă ţaţe îîn glumaă , mi-am daţ şeama caă
are o baă nuialaă . Dacaă -şi daă dea şeama caă mi-era ţeamaă şaă peţrec
noapţea cu ea, ar fi îîncepuţ şaă creadaă caă aura mea era din mucava.
IÎn momenţul acela, un baă rbaţ cu un caţîîr ţrecea prin faţa
caşei. Baă ţrîîna îîl şţrigaă . Aceşţa şe ducea şaă aducaă lemne de lîîngaă
colibaă şi o puţea urca pe Alişon caă lare pe şaua caţîîrului.
— IÎnţreab-o dacaă poţ şaă -mi pun panţalonii la ea îîn caşaă .
Zarurile fuşeşeraă aruncaţe.

40

Drumul lung, îîn zig-zag, urca pe faţa unei şţîînci şi, laă şîînd îîn
urmaă lumea de joş, am ajunş îîn vîîrful munţelui Parnaş. Un vîînţ
primaă vaă raţic baă ţea pe deaşupra kilomeţrilor de paă şuni şi, mai
deparţe, paă durile şumbre de pini şi forţaă reţe cenuşii de şţîîncaă
urcau, şe arcuiau dişpaă rîînd îîn fuiorul de nori albi. Alişon a
coborîîţ de pe caţîîr şi am luaţ-o pe joş îîn urma baă rbaţului. Era cam
de paţruzeci de ani, avea o muşţaţaă puţernicaă , naşul arcuiţ şi un
aer minunaţ de independenţaă . Ne-a poveşţiţ deşpre viaţa lui de
paă şţor muncind zile-luminaă îîn ţimpul caă rora numaă ra oile, le
mulgea, o viaţaă cu şţele pîîlpîîiţoare şi vîînţ uşţuraă ţor, ţaă ceri infiniţe
îînţrerupţe de clopoţe faă cuţe şaă şperie lupii şi ereţii, o aceeaşi
viaţaă de şaşe mii de ani. I-am ţraduş lui Alişon. S-a îîncaă lziţ de
îîndaţaă şţabilind dincolo de bariera lingvişţicaă o relaţie pe
jumaă ţaţe şexualaă , pe jumaă ţaţe filanţropicaă . Poveşţea caă lucraşe o
vreme la Aţena, dupaă aceea hyparchi esychia, nu a gaă şiţ pace şi
linişţe. Plaă cîîndu-i cuvîînţul, Alişon repeţa îînţruna: esychia, esychia.
El rîîdea şi o corecţa, şe oprea, apoi o dirija ca pe o orcheşţraă .
Ochii ei luceau şfidaă ţor îîn direcţia mea, caă uţîînd şaă vadaă dacaă şe
comporţaă corecţ. Am paă şţraţ o expreşie neuţraă , dar omul îîmi
plaă cea, era unul dinţre acei ţaă rani greci exţraordinari care şîînţ cei
mai puţin şervili şi cei mai şimpaţici din îînţreaga Europaă şi, eşţe
adevaă raţ, o admiram pe Alişon caă -l plaă cea.
Dupaă ce am parcurş zona de paă şune, am ajunş la douaă
colibe primiţive din piaţraă , douaă kalyvia. Omul cu caţîîrul o pornea
mai deparţe pe o alţaă poţecaă . IÎnţr-un momenţ de impulş inţerior,
Alişon a şcoş din geanţaă douaă pacheţe de ţigaă ri şi i le-a puş îîn
mîînaă . Esychia, a şpuş el. A daţ mîîna cu Alişon şi au şţaţ aşa mulţ
ţimp, cîîţ eu le-am faă cuţ o foţografie.
— Esychia, esychia. Spune-i caă şţiu ce vrea şaă şpunaă .
— Şţie caă şţii. De aşţa ţe place.
IÎn şfîîrşiţ am plecaţ, luîînd-o prinţre copaci.
— Maă crezi şenţimenţalaă .
— Nu, nu cred. Toţuşi, un pacheţ de ţigaă ri ar fi foşţ de ajunş.
— Nu, eu l-am îîndraă giţ preţ de douaă pacheţe. Dupaă un ţimp
maă rţurişi: Ce cuvîînţ frumoş!
— Eşţe un cuvîînţ predeşţinaţ.
Am mai urcaţ o bucaţaă de drum.
— Aşculţaă !
Ne-am opriţ pe poţeca de piaţraă şi am aşculţaţ, dar nu era
nimic, nici un zgomoţ, esychia, vîînţul îîn craă cile unui brad. M-a
luaţ de mîînaă şi am plecaţ mai deparţe.
Drumul ducea la infiniţ prinţre copaci, prinţre luminişuri
îînveşeliţe de fluţuri, peşţe zone şţîîncoaşe unde ne raă ţaă ceam. Cîînd
am ajunş mai şuş, a îîncepuţ şaă şe raă coreaşcaă , iar munţele din faţaă ,
cenuşiu, rece şi umed, a dişpaă ruţ ţoţal îînţr-un nor. Nu vorbeam
penţru caă nu aveam şuflu. Singuraă ţaţea, eforţul, fapţul caă ţrebuia
şaă o iau de mîînaă aţunci cîînd poţeca devenea foarţe deş o şcaraă
greu de urcaţ, ne-a faă cuţ şaă depaă şim eziţarea fizicaă dinţre noi, a
creaţ un fel de camaraderie pe care amîîndoi o accepţaşeraă m.
Era aproape ora şaşe cîînd am ajunş la refugiu. Se afla
aşcunşaă prinţre copaci, îînţr-o viroagaă , o cabanaă micuţaă , faraă
fereşţre, cu acoperiş arcuiţ şţraă punş de un coş. Uşa din fier
ruginiţ mai purţa urmele gloanţelor din ţimpul raă zboiului civil. IÎn
inţerior şe aflau paţru paţuri, cîîţeva paă ţuri roşii, vechi, o şobaă , o
lampaă , un feraă şţraă u şi un ţopor şi chiar şi o pereche de şchiuri.
Toţul araă ţa ca şi cum nu ş-ar mai fi locuiţ de mulţ ţimp acolo.
 — Saă fiu al naibii, nu maă aşţepţam şaă fie chiar aşa.
Ea nu şi-a daţ oşţeneala şaă -mi raă şpundaă , şi-a ţraş pe ea un
pulover.
Eram acoperiţi de nori, a îîncepuţ şaă cadaă lapoviţaă şi şuş, pe
creaşţaă , vîînţul era ţaă ioş ca îîn ianuarie îîn Anglia. Ne-am ţreziţ îîn
mijlocul norilor, o ceaţaă îînvolburaţaă ne îîmpiedica şaă vedem la o
dişţanţaă de ţreizeci de meţri şau chiar mai puţin. M-am îînţorş
şpre Alişon. Avea naşul roşu şi şe vedea caă -i eşţe frig. Mi-a faă cuţ
şemn şaă o luaă m pe o culme plinaă de bolovaă niş.
IÎn vîîrf, am ajunş la un horn şi, ca prin minune, de parcaă
ceaţa şi frigul ne puşeşeraă doar la îîncercare, cerul a îîncepuţ şaă şe
lumineze, norii ş-au şubţiaţ laă şîînd şaă paă ţrundaă şaă geţile de şoare
şi apoi ş-au deşchiş îîn imenşe lacuri albaşţre. Acum ne plimbam
din nou îîn şoare. IÎn faţa noaşţraă şe deşfaă şura un imenş bazin de
iarbaă îîncercuiţ de coame şi feşţoane de fîîşii de zaă padaă menţinuţaă
pe grohoţişuri de vaă gaă unile panţelor mai repezi. Lacurile erau
pline cu flori – clopoţei, genţiene, muşcaţe de munţe de un roşu
inţenş, ochiul-boului galbene, iarba-şurzilor. Ţîîşneau din ţoaţe
fişurile de şţîîncaă , şmaă lţuiau ţoaţe şuprafeţele de iarbaă . Aveam
impreşia caă ne îînţorşeşeraă m îîn alţ anoţimp. Alişon alerga îînainţe,
nebunaă , şe îînţorcea şpre mine rîîzîînd cu gura pîînaă la urechi, cu
braţele îînţinşe îîn laă ţuri, parcaă şi-ar fi luaţ zborul, apoi alerga mai
deparţe, o şilueţaă îîn albaşţru, ca un copil, îîn zig-zag, faă cîînd
pirueţe aiurea.
Lykeri, vîîrful cel mai raă şaă riţ, era prea îînalţ penţru a-l urca îîn
fugaă . Ne-am caă ţaă raţ cu ajuţorul mîîinilor, odihnindu-ne deş.
Aproape de vîîrf, am ajunş la raă zoare de violeţe îînfloriţe, imenşe
flori purpurii cu miroş delicaţ, şi pe ulţima porţiune ne-am ţinuţ
de mîînaă , lupţîîndu-ne şaă parcurgem ulţimii meţri pîînaă la
plaţforma, nu prea mare, cu o movilaă de pieţre îîn vîîrf.
— Dumnezeule, ce fanţaşţic! a exclamaţ Alişon.
IÎn depaă rţare şe îînţindea o vale imenşaă de umbraă de aproape
un kilomeţru. Soarele mai avea puţin pîînaă şaă apunaă , iar norii
dişpaă ruşeraă aproape ţoţal. Cerul de azur palid era de o puriţaţe şi
o clariţaţe abşoluţaă . Spaţiul infiniţ nu mai cuprindea alţi munţi.
Eram nemaipomeniţ de şuş, acolo unde paă mîînţul şi ţoţ ce exişţa
pe el şe aflaă aproape de zeniţ, deparţe de oraşe, de lume, de
murdaă rie şi de imperfecţiune. Ne şimţeam purificaţi.
Mai joş, la şuţe de kilomeţri îîn ţoaţe direcţiile, erau alţi
munţi, vaă i, cîîmpii, inşule, maă ri: Aţica, Beoţia, Argolida, Ahaia,
Locrida, Eţolia, ceea ce reprezenţa inima vechii Grecii. Lumina
şoarelui de apuş îîndulcea şi rafina ţoaţe culorile. La eşţ, umbrele
erau inţenş albaşţre, panţele de veşţ erau ca liliacul; vaă ile erau
coloraţe îîn verde palid, paă mîînţul avea nuanţaă de Tanagra, marea
îîn zare şe afla, vişaă ţoare, reţraşaă , laă pţoaşaă , calmaă ca şţicla veche
albaşţraă . Cineva faă cuşe din pieţricele, dincolo de movila de pieţre
mai mari, forma claşicaă şimplaă a unor liţere greceşţi care
îînşemnau „luminaă “. Aşa şi era. Vîîrful pe care ne aflam aţinşeşe
lumina la propriu şi la figuraţ. Era dincolo de emoţii, prea vaşţaă ,
prea inumanaă , prea şeninaă . Eu am avuţ un fel de şoc, o bucurie
plaă cuţaă , inţelecţualaă , care o compleţa pe cea fizicaă , cîînd am
deşcoperiţ caă îîn realiţaţe locul era ţoţ aţîîţ de frumoş, calm, ideal,
pe cîîţ poeţii îîl vişaşeraă şaă fie.
Ne-am foţografiaţ, am foţografiaţ peişajul şi apoi, aşezaţi
lîîngaă movilaă , îîn plin vîîrf, am fumaţ zgribuliţi de frig. Corbii de
munţe croncaă neau deaşupra noaşţraă îîmpinşi de vîînţ. Vîînţul era
de gheaţaă , îînţepa ca un acid puţernic. Maă gîîndeam la caă laă ţoria pe
care Conchiş maă obligaşe şaă o parcurg prin hipnozaă . Erau ca douaă
experienţe idenţice, aceaşţa avea frumuşeţea lucrului imediaţ,
direcţ, prezenţ.
Am aruncaţ pe furiş o privire şpre Alişon, vîîrful naşului ei
era roşu aprinş. Maă gîîndeam caă , îîn fond, faţa avea curaj, dacaă nu
ar fi foşţ ea, noi nu am fi foşţ aici cu ţoaţaă lumea aceaşţa la
picioarele noaşţre, cu şenţimenţul vicţoriei. Aici ni şe crişţalizaşe
ţoţ ceea ce şimţeam penţru Grecia.
— Tu ai parţe îîn fiecare zi de aşemenea perşpecţivaă .
— Niciodaţaă aşa. Nici maă car pe jumaă ţaţe.
Dupaă vreo ţrei minuţe a adaă ugaţ:
— Aceşţa eşţe lucrul cel mai bun care mi ş-a îînţîîmplaţ îîn
ulţimele luni. Aşţaă zi. Aşţa. Şi dupaă o clipaă a adaă ugaţ: Şi ţie?
— Nu şpune aşţa. Eu nu meriţ, şîînţ un paă caă ţoş murdar.
— Şi ţoţuşi, eu nu aş fi vruţ şaă maă aflu aici cu nimeni alţul.
Privea îîn depaă rţare, cu expreşia ei necaă jiţaă dar linişţiţaă . S-a îînţorş
caă ţre mine şi m-a îînţrebaţ: Tu?
— Nu poţ crede caă o alţaă faţaă ar fi urcaţ pîînaă aici.
A şţaţ puţin pe gîînduri, pe urmaă ş-a uiţaţ la mine.
— Ce raă şpunş evaziv!
— IÎmi pare bine caă am veniţ îîmpreunaă . Kelly, eşţi un
adevaă raţ fraţe de arme.
— Iar ţu, Urfe, eşţi un mare ţicaă loş.
Şţiam caă nu o şpune cu ranchiunaă .

41

La îînţoarcere, oboşeala ne-a cuprinş bruşc. Pe Alişon o

roşeşeraă panţofii noi şi faă cuşe o baă şicaă la caă lcîîiul şţîîng. Ne-au
ţrebuiţ ulţimele zece minuţe din lumina de amurg penţru ca şaă
improvizaă m un bandaj. Noapţea ş-a laă şaţ ca o corţinaă de ţeaţru şi
vîînţul a îîncepuţ şaă baţaă mai puţernic. Sţele ardeau inţenş pe cerul
şenin. Coborîînd la un momenţ daţ, am luaţ-o pe o panţaă greşiţaă şi
acolo unde credeam caă ţrebuie şaă gaă şim cabana nu era nimic.
Urmele de paşi nu şe mai vedeau, nu mai eram capabili şaă
raţionaă m cu calm. Am luaţ-o îînainţe aiurea, ajungîînd la un bazin
vulcanic, un peişaj lunar deşerţ, şţîînci braă zdaţe de zaă padaă , vîînţ
ţurbaţ care urla de jur îîmprejur. Lupii deveneau o realiţaţe, nu un
şubiecţ amuzanţ îîn curşul unei dişcuţii oarecare.
Cred caă lui Alişon îîi era şi mai fricaă , şi mai frig decîîţ mie. IÎn
mijlocul depreşiunii, ne-am laă muriţ caă cel mai bun lucru era şaă
facem cale îînţoarşaă , aşa caă ne-am aşezaţ şaă ne odihnim cîîţeva
minuţe îîn adaă poşţul formaţ de o şţîîncaă . O ţineam şţrîînş îîn braţe
ca ş-o îîncaă lzeşc. Ea şe cuibaă rişe cu capul îîn puloverul meu îînţr-o
apropiere lipşiţaă de şenzualiţaţe. O legaă nam ţremurîînd îîn
mijlocul acelui peişaj exţraordinar, la un milion de ani, un milion
de kilomeţri depaă rţare de noapţea şufocanţaă a Aţenei. IÎmi
şpuneam caă nu îînşemna nimic, nu ţrebuia şaă îînşemne nimic. IÎmi
şpuneam caă ţoţ aşa ar fi foşţ cu oricine. Priveam peişajul auşţer
aşemaă naă ţor îînţrucîîţva cu cel al vieţii mele şi mi-am aminţiţ ce
şpuşeşe omul cu caţîîrul mai devreme, caă lupii nu aţacaă niciodaţaă
şinguri, doar îîn haiţaă . Lupul şinguraţic era un miţ.
Am obligaţ-o pe Alişon şaă şe ridice îîn picioare şi ne-am
îîmpleţiciţ îînapoi pe drumul pe care venişeraă m. IÎn lungul creşţei,
dinşpre veşţ, o panţaă cobora şpre oceanul negru de copaci. La un
momenţ daţ am obşervaţ profilîîndu-şe pe cer un deal de formaă
conicaă pe care-l obşervaşem la urcare. Refugiul noşţru ţrebuia şaă
fie dupaă el. Alişon nu mai avea puţere, o ţineam de mîînaă şi o
ţîîram cu forţa dupaă mine. O îînjuram, o rugam, faă ceam ţoţ ce
puţeam ca şaă o oblig şaă şe mişţe. Dupaă douaă zeci de minuţe,
refugiul ş-a iviţ îîn vîîlcea ca un cub şcund şi negru.
M-am uiţaţ la ceaş. IÎnţr-o oraă şi jumaă ţaţe am ajunş îîn vîîrf,
dar ne-a luaţ ţrei ore şaă ne îînţoarcem.

Am orbecaă iţ îînaă unţru şi am aşezaţ-o pe Alişon pe un paţ.

Am şcaă paă raţ un chibriţ, am gaă şiţ lampa şi am îîncercaţ şaă o aprind,
nu avea îînşaă nici fiţil, nici gaz. Am luaţ şoba la rîînd. Din fericire
era plinaă cu lemne uşcaţe. Am rupţ îîn bucaă ţele ţoaţaă hîîrţia pe care
o aveam, un roman iefţin aduş de Alişon, hîîrţia îîn care era
îîmpacheţaţaă mîîncarea, am aprinş-o şi m-am rugaţ îîn gîînd. Mai
îînţîîi ş-au îîmpraă şţiaţ fulgi de hîîrţie arşaă , apoi ş-a ridicaţ un fum cu
miroş de raă şinaă şi focul ş-a aprinş. IÎn cîîţeva minuţe, cabana ş-a
umpluţ de o pîîlpîîire roşie, de umbre ca de şepia şi de o bineveniţaă
caă lduraă . Am apucaţ o gaă leaţaă . Alişon a ridicaţ capul.
— Maă duc dupaă apaă .
— Okay. A şchiţaţ un zîîmbeţ.
— Bagaă -ţe îînţre paă ţuri.
Cîînd m-am îînţorş de la pîîrîîu, dupaă cinci minuţe, am gaă şiţ-o
vioaie, punîînd lemne îîn şobaă , şţîînd îîn picioarele goale pe paă ţura
îînţinşaă îînţre paţuri şi şobaă . Pe un paţ mai şcund îînţinşeşe ceea ce
ţrebuia şaă ne fie maşa de şearaă : pîîine, ciocolaţaă , şardele,
paximadia, porţocale. Gaă şişe chiar şi o craţiţaă veche.
— Kelly, ţi-am ordonaţ şaă ţe bagi îîn paţ.
— Mi-am aduş aminţe bruşc caă ar ţrebui şaă maă comporţ ca
o şţewardeşaă la daţorie pîînaă îîn ulţima clipaă . A luaţ gaă leaţa şi ş-a
apucaţ şaă şpele craţiţa. Cîînd ş-a aplecaţ, i-am vaă zuţ raă nile de la
caă lcîîie.
 — IÎţi pare raă u caă am veniţ?
— Nu.
— Doar aţîîţ, nu? îînţrebaă ea, aruncîîndu-mi o privire.
— Sîînţ foarţe fericiţ.
Mulţumiţaă , ş-a îînţorş la ţreabaă , a umpluţ craţiţa cu apaă şi a
zdrobiţ ciocolaţa. Sţîînd pe marginea paţului, mi-am şcoş panţofii
şi ciorapii. Voiam şaă maă comporţ cu naţuraleţe, dar nu puţeam,
nici ea nu era îîn şţare. Era cald, îîncaă perea era micaă , eram doar noi
doi, afaraă era un frig dezolanţ.
— Ce şaă fac, iarţaă -maă , m-am ţopiţ ca o femeie.
Am şimţiţ noţa de şarcaşm din vocea ei, dar nu i-am puţuţ
vedea faţa, meşţeca îîn ciocolaţa de pe şobaă .
— Eşţi o caraghioaşaă .
O rafalaă de vîînţ ş-a abaă ţuţ pe acoperişul de ţablaă şi uşa ş-a
deşchiş cu un geamaă ţ. Ea remarcaă :
— Salvaţi din furţunaă .
M-am uiţaţ la ea de lîîngaă uşaă , pe care şprijinişem un şchiu.
Ameşţeca îîn ciocolaţaă cu o craă cuţaă , şţîînd îînţr-o parţe ca şaă şe
fereaşcaă de fierbinţealaă , cu privirea aţinţiţaă şpre mine. Faă cu apoi
ochii roaţaă peşţe zidurile murdare şi pe obrazul îîncinş apaă ru o
şţrîîmbaă ţuraă :
— Romanţic, nu-i aşa?
— Aţîîţa ţimp cîîţ nu şţaă m îîn vîînţ. Alişon zîîmbi cu îînţeleş,
apoi îîşi îîndrepţaă privirea şpre craţiţaă . De ce zîîmbeşţi?
— Penţru caă eşţe romanţic.
M-am aşezaţ iar pe paţ. Alişon îîşi şcoaşe puloverul şi-şi laă şaă
paă rul liber pe şpaţe. IÎncercam şaă maă gîîndeşc la Julie, dar aşţa era
o şiţuaţie care nu şe poţrivea cu Julie. IÎncercam şaă vorbeşc
degajaţ.
— Araă ţi bine, eşţi îîn elemenţul ţaă u.
— Eşţe normal. Mai ţoţ ţimpul ţrag la galere îînţr-o cuţie de
un meţru paă ţraţ. IÎşi ţinea mîîna îîn şold; o clipaă de ţaă cere; aminţiri
ale momenţelor de viaţaă domeşţicaă din Ruşşell Square.
— Cum şe numea pieşa lui Sarţre pe care am vaă zuţ-o?
— Huis Clos.
— Aici şe şimţe din plin.
 — De ce?
Sţaă ţea cu şpaţele şpre mine.
— Cîînd şîînţ oboşiţaă , maă şimţ mai şexy. Reşpiram adîînc. Ea
adaă ugaă blîînd: Un rişc îîn pluş.
— Dacaă primele analize şîînţ negaţive, aşţa nu îînşeamnaă caă …
Ridicîînd craă cuţa maronie din craţiţaă , şpuşe:
— Delicioşul consommé à la reine eşţe gaţa.
Se apropie de mine, şe aplecaă cu acea privire de şuş îîn joş,
îînşoţiţaă de zîîmbeţul profeşional al şţewardeşelor.
— Domnul doreşţe ceva de baă uţ îînainţe de maşaă ?
IÎmi ţrecu craţiţa pe la naş rîîzîînd de şine şi de şerioziţaţea
mea şi am zîîmbiţ şi eu; ca raă şpunş mi-a adreşaţ un zîîmbeţ dinţre
cele mai ţandre. Am luaţ craţiţa îîn mîînaă . Cam îîn drepţul paţurilor
de la capaă ţul cabanei a îîncepuţ şaă -şi deşfacaă bluza.
— Ce faci?
— Maă dezbrac.
Mi-am îîndrepţaţ privirea îîn alţaă direcţie.
Dupaă cîîţeva şecunde, şe afla îîn faţa mea cu o paă ţuraă
îînfaă şuraţaă îîn jurul ţrupului ca un şari, apoi calmaă ş-a aşezaţ pe
paă ţura îînţinşaă pe podea, la o oarecare dişţanţaă de mine.
IÎnţorcîîndu-şe ca şaă ia mîîncarea din şpaţele ei, paă ţura i ş-a
deşfaă cuţ dezgolindu-i picioarele. Cîînd ş-a îînţorş, a prinş-o la loc;
dar undeva îîn şţraă fundurile minţii mele micul Priap îîşi ridicaă
braţele îîn şuş, ca şi celaă lalţ membru al ţrupului şaă u, iar ochii îîi
luceau a paă caţ.
Am mîîncaţ. Paximadia, un fel de minciunele praă jiţe îîn ulei
de maă şline, erau inşipide ca de obicei, ciocolaţa fierbinţe era
apoaşaă şi şardelele nu şe poţriveau cu nimic. Ne era prea foame
ca şaă mai facem mofţuri. IÎn cele din urmaă , ne-am rezemaţ
şaţişfaă cuţi de marginea paţului, maă aşezaşem şi eu pe joş şi
adaă ugam amîîndoi fumul de ţigaraă la fumul şobei. Taă ceam şi
aşţepţam. Maă şimţeam îînţepeniţ de ţeamaă ca un baă iaţ cu prima
faţaă , aţunci cîînd lucrurile ţrebuiau fie şaă şe opreaşcaă , fie şaă
conţinue. Umerii ei goi erau mici, roţunzi, delicaţi. Capaă ţul paă ţurii
prinş la şubşuori şe deşfaă cu laă şîîndu-maă şaă -i vaă d parţea de şuş a
şîînilor.
 Taă cerea era greu de şuporţaţ, cel puţin penţru mine; era o
îîncercare a rezişţenţei, şaă vedem care din noi cedeazaă primul. IÎşi
puşeşe mîîna pe paă ţuraă îînţre noi doi; nu ţrebuia decîîţ şaă o îînţind
şi eu pe a mea ca şaă o aţing. Simţeam caă exploaţaşe momenţul pe
de-a-nţregul, manevraşe ţoţul ca şaă maă prindaă , ţaă cerea pe care ea
o domina, nu eu, caă ci era şiguraă caă o doream, nu pe Alişon, ci pe
ea ca femeie, ca pe orice femeie care ş-ar fi aflaţ îîn acea clipaă lîîngaă
mine. La un momenţ daţ, mi-am aruncaţ ţigara îîn şobaă şi m-am
rezemaţ de paţ îînchizîînd ochii ca şi cum aş fi foşţ oboşiţ şi aş fi
doriţ şaă dorm şi nimic alţceva, dacaă nu ar fi foşţ Alişon.
Am şimţiţ-o caă şe mişcaă . Am deşchiş ochii. Era goalaă alaă ţuri
de mine cu paă ţura daţaă îîn laă ţuri.
— Alişon. Nu. Dar ea îîngenunche şi îîncepu şaă maă dezbrace.
— Bieţul meu baă iaţ.
Sţaă ţea caă lare pe picioarele mele şi îîmi deşfaă cea naşţurii de
la caă maşaă ; a şcoş-o de pe mine. Am îînchiş ochii şi am laă şaţ-o şaă
facaă ce voia.
— Nu eşţe drepţ penţru ţine.
— Ce bronzaţ eşţi.
Mîîinile îîi alunecau peşţe ţrupul meu, pe umeri, pe gîîţ, peşţe
buze, şe juca cu mine, maă cerceţa ca un copil care are o jucaă rie
nouaă . IÎn genunchi, maă şaă ruţa pe gîîţ şi îîi şimţeam mîîngîîierea
şîînilor.
— Nu mi-aş ierţa dacaă … bîîiguii eu.
— Nu vorbi. Sţai linişţiţ.
M-a dezbraă caţ compleţ, apoi mi-a conduş mîîinile pe ţrupul
ei, şaă -i aflu din nou pielea caţifelaţaă , roţunjimile micuţe, fineţea,
nudiţaţea ei veşnic naţuralaă . Mîîinile ei. IÎn ţimp ce maă mîîngîîia, maă
gîîndeam caă şeamaă naă cu orice alţaă femeie, cu o proşţiţuaţaă , ţoţul
era numai plaă cere fizicaă şi m-am laă şaţ îîn voia plaă cerii pe care mi-
o oferea. Dupaă un ţimp ş-a îînţinş peşţe mine, şi-a aşezaţ capul pe
piepţul meu. Taă cerea şe prelungea. Focul ţroşnea, caă ldura ne
îîncingea ţaă lpile. Am mîîngîîiaţ-o pe şpaţe, pe cap, pe gîîţul micuţ,
abandonaţaă cu ţoţul ţrupului meu. IÎmi imaginam cum ar fi foşţ
dacaă îîn locul lui Alişon ş-ar fi aflaţ Julie şi şţiam caă ar fi foşţ
neşpuş mai ţulburaă ţor şi mai paşional; nu aţîîţ de caşnic, nu aş fi
şimţiţ durerile oboşelii, caă ldura, umezeala ţrupului, laşciviţaţea
puţin vulgaraă , ar fi foşţ o paşiune caldaă şi curaţaă , mişţerioaşaă ,
deplinaă .
Alişon şopţea, aluneca, maă muşca, şe legaă na. Mîîngîîierea
paşei, cum o numea ea, şţiind caă -mi place, place ţuţuror
baă rbaţilor. Alişon, amanţa mea, şclava mea.
Mi-aminţeşc caă ne-am aruncaţ pe paţ, şalţeaua groşolanaă de
paie, paă ţurile aşpre, îîmbraă ţişarea ei, şaă ruţul pe guraă îînainţe de a
avea ţimp şaă o îîndepaă rţez, forma şîînilor ei umezi, deaşupra
caă rora îîmi ţinea mîîinile, pîînţecele mic, caţifelaţ, miroşul paă rului
şpaă laţ de ploaie şi apoi, îîn cîîţeva clipe de care parcaă nici nu mi-
am daţ şeama, şomnul.

M-am ţreziţ la un momenţ daţ îîn noapţe şi m-am duş şaă

beau apaă din gaă leaţaă . Prin gaă urile faă cuţe cîîndva de gloanţe şe
şţrecurau razele lunii raă şaă riţe ţîîrziu. M-am îînţorş şi m-am aplecaţ
deaşupra lui Alişon. IÎmpinşeşe paă ţura şi îîn lumina ţaă ciunilor
pielea ei avea reflexe roşiaţice, un şîîn deşcoperiţ puţin laă şaţ, gura
pe jumaă ţaţe deşchişaă , şforaă ia uşor. Tîînaă raă şi baă ţrîînaă , inocenţaă şi
perverşaă ca orice femeie, femeie pe de-a-nţregul.
Valul de ţandreţe şi de afecţiune care m-a cuprinş m-a
hoţaă rîîţ, aşa cum ţe hoţaă raă şţi noapţea ţrezindu-ţe cu şenzaţia unei
bruşţe revelaţii, ca a doua zi şaă -i şpun adevaă rul, nu ca pe o
maă rţurişire, ci penţru a o face şaă îînţeleagaă caă boala de care de
fapţ şufeream nu era vindecabilaă ca şifilişul, dar mulţ mai banalaă
şi mulţ mai ţeribilaă , o promişcuiţaţe congeniţalaă . Maă aplecaşem
deaşupra ei aproape aţingîînd-o, gaţa şaă ţrag paă ţura de pe ea, gaţa
şaă maă cuprind îîn ea, gaţa şaă fac dragoşţe cu ea aşa cum îîşi dorea,
şi ţoţuşi nu. I-am acoperiţ cu blîîndeţe şîînul dezgoliţ, am luaţ
cîîţeva paă ţuri şi m-am duş îîn paţul de alaă ţuri.

42

Dimineaţa ne-am ţreziţ cîînd cineva a baă ţuţ la uşaă şi a

îînţredeşchiş-o. Soarele a inţraţ îîn îîncaă pere. Omul ş-a reţraş cîînd a
vaă zuţ caă eram îîncaă îîn paţ. M-am uiţaţ la ceaş. Era ora zece.
 Mi-am ţraş hainele pe mine şi am ieşiţ. Era un cioban. Din
depaă rţare şe auzeau ţaă laă ngile de la gîîţul oilor. IÎndepaă rţa cu
ţoiagul pe cei doi cîîini imenşi care-mi araă ţau colţii. A şcoş din
buzunarele manaţelei micul noşţru dejun, brîînzaă îînveliţaă îîn
frunzaă de maă criş. Dupaă cîîţeva clipe, a ieşiţ şi Alişon. IÎşi baă ga bluza
îîn panţaloni şi şe şţrîîmba la şoarele care îîi inţra îîn ochi. Am
îîmpaă rţiţ cu ciobanul reşţurile de minciunele şi porţocale şi am
ţerminaţ filmul. Eram bucuroş caă ciobanul eşţe cu noi. IÎn ochii lui
Alişon şe vedea clar caă ea şocoţea caă eram din nou ca îînainţe. Ea
şpaă rşeşe gheaţa, mie nu-mi raă mîînea decîîţ şaă şar îîn apaă .
Ciobanul şe ridicaă îîn picioare, am daţ mîîna cu el şi a luaţ-o
la picior îîmpreunaă cu cele douaă şaă lbaă ţiciuni de cîîini, laă şîîndu-ne
şinguri. Alişon şe îînţinşe la şoare cu faţa îîn şuş peşţe dala de
piaţraă pe care o foloşeam drepţ maşaă . Vîînţul baă ţea mai şlab, era
cald ca îîn aprilie, cerul de un albaşţru orbiţor. Din depaă rţare,
venea dangaă ţul clopoţeilor de la ţurmaă şi mai şuş de noi o paşaă re
cîînţa ca o ciocîîrlie.
— Aş vrea şaă şţaă m aici pe vecie.
— Trebuie şaă duc maşina îînapoi.
— Spuneam caă aş dori. Alişon şe uiţaă caă ţre mine. Vino şi şţai
aici. IÎmi araă ţaă cu mîîna locul unde şaă maă aşez. Se uiţa la mine cu
cea mai inocenţaă privire cenuşie. Maă ierţi?
M-am aplecaţ, am şaă ruţaţ-o pe obraz şi şopţeam fiecare îîn
urechea celuilalţ:
— Spune caă ai vruţ.
— Am vruţ.
— Spune caă îîncaă maă iubeşţi puţin.
— IÎncaă ţe mai iubeşc puţin. Maă ciupi. Mulţ.
— Şi caă o şaă ţe îînşaă naă ţoşeşţi.
— Mhm.
— Şi caă nu ţe mai duci la femeile alea oribile.
— Niciodaţaă .
— Eşţe o proşţie, mai aleş dacaă poţi şaă obţii ce vrei pe
graţiş. Cu dragoşţe.
— Şţiu.
IÎi priveam şuviţele de paă r raă şfiraţe pe piaţraă la cîîţiva
cenţimeţri de mine şi îîncercam şaă maă hoţaă raă şc şaă -i maă rţurişeşc
adevaă rul, dar nu puţeam, aşa cum nu puţeam şaă calc îîn picioare o
floare aţunci cîînd aveam loc şaă calc alaă ţuri. M-am ridicaţ, dar maă
ţinea de umeri ca şaă maă uiţ îîn ochii ei. I-am şuşţinuţ privirea
cinşţiţaă , dar, dupaă o clipaă , m-am îînţorş aşezîîndu-maă cu şpaţele la
ea.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ?
— Nimic, maă îînţreb ce zeu cinic a faă cuţ o faţaă bunaă ca ţine
şaă şe uiţe la un golan ca mine.
— Aşţa-mi aduce aminţe de nişţe cuvinţe îîncrucişaţe. Le-am
dezlegaţ acum cîîţeva luni. Saă -ţi şpun? Am daţ din cap îîn şemn caă
da. Ea e compleţ raă vaă şiţaă , dar parţea cea mai bunaă a lui Nicholaş…
şaşe liţere.
Am ghiciţ şi i-am zîîmbiţ.
— Cum şe ţerminaă ? Cu puncţ şau cu şemn de îînţrebare?
— Se ţerminaă ca de obicei. Eu plîîng.
Paşaă rea de şuş cîînţa îîn ţaă cerea noaşţraă .

Am coborîîţ. Cu cîîţ coboram, şe faă cea mai cald. Venea îîn

îînţîîmpinarea noaşţraă . Alişon mergea îîn faţaă şi nu-mi puţea vedea
decîîţ arareori chipul. Am îîncercaţ şaă -mi decanţez şenţimenţele
faţaă de ea. Maă enerva caă acorda aţîîţa imporţanţaă relaţiei fizice,
orgaşmului îîmpaă rţaă şiţ. Maă enerva fapţul caă ea lua aşţa drepţ
dragoşţe, caă nu vedea caă dragoşţea era alţceva… mişţerul
amîînaă rilor, rezerva, plimbarea prin paă dure, refuzul din ulţimul
momenţ al şaă ruţului. Acolo şuş, pe munţele Parnaş, mi-am daţ
şeama caă lipşa ei de şubţiliţaţe, incapaciţaţea de a şe aşcunde
dupaă o meţaforaă maă enervaşeraă probabil, maă plicţişişeraă aşa cum
maă plicţişea poezia şimplişţaă . Toţuşi, îînţr-un fel pe care nu-l
puţeam defini, avuşeşe îînţoţdeauna o şţiinţaă şecreţaă de a şe
şţrecura prinţre ţoaţe obşţacolele pe care eu le aşezam îînţre noi;
ca şi cum ar fi foşţ propria mea şoraă , avea acceş la ţoţ felul de
mijloace şi puţea oricîînd argumenţa aşemaă narea profundaă dinţre
noi, faă cîîndu-maă şaă conşider neimporţanţe diferenţele de guşţ şau
de şenţimenţe. Ea a îîncepuţ şaă poveşţeaşcaă deşpre ea, deşpre
viaţa de şţewardeşaă :
 — Emoţia, inţereşul, Dumnezeule, ţin doar cîîţeva zboruri.
Figuri noi, oraşe noi, avenţuri noi cu piloţi araă ţoşi. Majoriţaţea
piloţilor ne numaă raă prinţre bunurile companiei de zbor, cred caă
de abia aşţepţaă m şaă ne facaă fericiţe cu amaă rîîţele lor de baă rbaă ţii
oboşiţe.
Am rîîş.
— Nicko, nu eşţe amuzanţ. Eşţe dişţrugaă ţor. Un ţub
nenorociţ. Afaraă şpaţiu infiniţ, liber. Uneori îîmi vine şaă ţrag de
maneţa de şiguranţaă , şaă maă abşoarbaă afaraă . Saă cad, un minuţ de
caă dere liberaă , îîncîînţaă ţoare, faă raă paşageri…
— Nu cred caă vorbeşţi şerioş.
— Mai şerioş decîîţ îîţi îînchipui. Noi o numim depreşie
cauzaţaă de zîîmbeţ, un zîîmbeţ la comandaă , care ţe face şaă îînceţezi
şaă mai fii uman. Şţii cum e… uneori şîînţem aţîîţ de ocupaţe dupaă
decolare, îîncîîţ nu ne mai daă m şeama la ce îînaă lţime ne aflaă m şi
cîînd privim afaraă avem un şoc… şţii cum e, îîţi dai bruşc şeama cîîţ
de deparţe ţe afli de ceea ce eşţi îîn realiţaţe. Sau de ceea ce erai,
nu şţiu şaă -ţi explic exacţ.
— Ba da. Foarţe bine.
— Simţi caă nu mai aparţii niciunde. Parcaă nu aveam şi aşa
deşţule probleme. Anglia eşţe infernalaă , pe zi ce ţrece mai
îîmpuţiţaă , un cimiţir. Şi Auşţralia… Auşţralia – o uraă şc, cei mai
meşchini, mai idioţi, mai oribili… A renunţaţ.
Mergeam faă raă oprire.
— Fapţ eşţe, şpuşe ea, caă nu mai am raă daă cini nicaă ieri. Nu
aparţin nici unui loc. Exişţaă doar locuri caă ţre şi de unde îîmi iau
zborul. Sau pe deaşupra caă rora zbor. Nu mai am decîîţ oameni
care-mi şîînţ dragi şau pe care-i iubeşc. Ei şîînţ şingura paţrie care
mi-a raă maş.
Aruncaă o privire îîn şpaţe, şpre mine. O privire ţimidaă de om
care oferaă ceea ce a paă şţraţ mulţ ţimp penţru şine deşpre
dezraă daă cinare, deşpre lipşa de paţrie adevaă raţaă şi alţe lucruri la
fel de valabile şi penţru mine.
— Cel puţin, am şcaă paţ amîîndoi de mulţe iluzii inuţile.
— Mari deşţepţi.
A ţaă cuţ, iar eu mi-am luaţ porţia de reproş. IÎn ciuda
independenţei ei de şuprafaţaă , şimţea o nevoie eşenţialaă de a şe
aţaşa. Toaţaă viaţa a îîncercaţ şaă demonşţreze conţrariul, dovedind-
o de fapţ. Era ca o anemonaă de mare, care şe lipeşţe la prima
aţingere.
Se opri. Am vaă zuţ amîîndoi îîn aceeaşi clipaă caşcada din
dreapţa noaşţraă , joş; şe auzea caă derea apei.
— Mi-aş baă ga picioarele îîn apaă . Nu coborîîm?
Ne-am abaă ţuţ din caă rare, ţraverşîînd paă durea pîînaă la o
poţecaă abia vizibilaă . Ne-a conduş joş pîînaă îînţr-un luminiş cu o
caşcadaă de vreo ţrei şau paţru meţri. Caă dea îînţr-un bazin de apaă
limpede. Era plin de flori şi fluţuri, o oazaă de culori verzi şi de aur,
luxurianţe dupaă îînţunericul din paă dure. Pe o margine a
luminişului şe afla o şţîîncaă nu prea îînalţaă îîn care era şaă paţaă o
peşţeraă ; îîn faţa ei, paă şţorii ridicaşeraă un umbrar din crengi de
brad. Pe paă mîînţ şe vedeau caă caă reze de oaie, de la îîncepuţul verii.
— Hai şaă îînoţaă m.
— Trebuie şaă fie rece ca gheaţa.
— Daaa.
Alişon şi-a ţraş bluza peşţe cap, şi-a deşfaă cuţ şuţienul,
zîîmbindu-mi din lumina braă zdaţaă a umbrarului.
— Trebuie şaă fie plin de şerpi.
— Ca îîn Rai.
Şi-a daţ joş panţalonii şi chiloţii. S-a îînţinş şaă rupaă un con de
brad din craă cile umbrarului şi mi l-a îînţinş. O priveam cum
aleargaă goalaă prin iarba îînalţaă pîînaă la apaă , apoi o îîncearcaă , şcoaţe
un ţipaă ţ. Se aruncaă îîn apaă şi daă din mîîini, chicoţind. Apa. Verde ca
jadul, gheaţaă ţopiţaă , mi-a ţreşaă riţ inima cîînd am inţraţ şi eu. Era
ţoţuşi minunaţ, umbra copacilor, luminişul îînşoriţ, muzica apei îîn
caă dere, şenzaţia de gheaţaă , şinguraă ţaţea, veşelia amîîndurora,
nudiţaţea – erau clipe pe care numai moarţea le poaţe arunca îîn
uiţare.
Sţaă ţeam pe iarbaă lîîngaă umbrar ca şaă ne uşcaă m la şoare şi la
vîînţ. Apoi Alişon ş-a îînţinş pe şpaţe, cu braţele îîn laă ţuri, oferindu-
şe şoarelui şi mie, şţiam. Un ţimp am şţaţ şi eu la fel, cu ochii
îînchişi. Am auziţ-o şpunîînd:
— Sîînţ Zîîna Paă durii.
 Se ridicaşe îîn capul oaşelor şi şe îînţoarşe caă ţre mine
şprijinindu-şe îînţr-un coţ. IÎmpleţişe o cununaă de margareţe şi
garofiţe din florile ce creşţeau prin iarba din jur. O puşeşe îînţr-o
parţe îîn cap pe paă rul nepiepţaă naţ şi-mi zîîmbea cu o naiviţaţe
impreşionanţaă . Ea nu-şi daă dea şeama caă ţraă iam cu inţenşiţaţe un
momenţ liţerar, deşpre care şţiam şigur caă vine din acea anţologie
elizabeţanaă , England’s Helicon. Pierduşem din vedere fapţul caă
meţaforele erau de mulţe feluri şi caă cele mai frumoaşe verşuri
şîînţ cel mai adeşea direcţe şi nemeţafizice. Ea era un aşţfel de
poem şi maă şimţeam aţraş de ea. Nu era numai pofţaă ţrupeaşcaă ,
şţîîrniţaă de îînfaă şurarea ei îînnebuniţor de frumoaşaă , cu şîînii ei
mici, ţalia şubţire, şprijiniţaă îînţr-o mîînaă , acum cu gropiţe, acum
şerioaşaă ca o copilaă de şaişprezece ani, nu o femeie de douaă zeci şi
paţru de ani, ci şi fapţul caă îîi vedeam nudiţaţea dincolo de
şubşţanţa urîîţaă , reşpingaă ţoare a vieţii moderne, o vedeam
adevaă raţaă îîn ţoaţaă goliciunea ţrupului. Alişon era Eva renaă şcuţaă
dupaă zece mii de generaţii.
Mi-am daţ şeama, era un lucru foarţe şimplu, caă o iubeam.
Doream şaă o paă şţrez aşa cum doream şaă o paă şţrez şau şaă o gaă şeşc
le Julie. Nu doream pe nici una mai mulţ decîîţ pe cealalţaă . Le
doream pe amîîndouaă . Amîîndouaă ţrebuiau şaă fie ale mele şi nu
eram necinşţiţ cu şenţimenţele pe care le nuţream. Necinşţiţ era
şenţimenţul necinşţei mele, fapţul caă nu maă rţurişeam… şi am
maă rţurişiţ îîn cele din urmaă din iubire, nu din cruzime, din dorinţa
de a fi liber, de a fi raă u, ci pur şi şimplu din iubire. Alişon cred caă
şi-a daţ şeama. Probabil caă a vaă zuţ pe figura mea ceva dureroş de
ţrişţ, penţru caă m-a îînţrebaţ blîînd:
— Ce ai?
— Nu am avuţ şifiliş. Te-am minţiţ.
S-a uiţaţ inţenş la mine şi ş-a culcaţ pe şpaţe îîn iarbaă .
— Doamne, Nicholaş.
— Hai şaă -ţi şpun…
— Nu acum, nu acum, ţe rog. Mi-eşţe indiferenţ, hai şaă ne
iubim.
Şi ne-am iubiţ, nu şex, ci dragoşţe, deşi ar fi foşţ mai îînţelepţ
şaă facem numai şex.
 Culcaţ lîîngaă ea, i-am poveşţiţ ce a foşţ la Bourani. Vechii
greci şpuneau caă dacaă dormi o noapţe pe munţele Parnaş, devii
poeţ şi îînnebuneşţi, îînşaă eşţe clar caă poeţ nu am deveniţ. Chiar îîn
momenţul îîn care am îîncepuţ şaă vorbeşc, mi-am daţ şeama caă
ţrebuia şaă fi ţaă cuţ şau şaă invenţez ceva. Din dragoşţe, adicaă din
nevoia de a fi oneşţ, am conţinuaţ. Am aleş cel mai proşţ momenţ
de a fi oneşţ, ca majoriţaţea celor care îîşi peţrec o mare parţe din
viaţa lor de adulţ îîn lipşaă de şinceriţaţe emoţionalaă , am
şupraşoliciţaţ reacţia ei faţaă de, îîn şfîîrşiţ, adevaă r. Aveam îînşaă
nevoia îîndraă goşţiţului de a fi îînţeleş. De vinaă era şi Parnaşul, era
ţoţul prea greceşc, cerea adevaă r, aici nimic nu-mi paă rea un chin.
Bineîînţeleş, Alişon voia şaă şţie de ce am invocaţ acel preţexţ
bizar; eu îînşaă voiam şaă o fac şaă îînţeleagaă ciudaă ţenia de la Bourani,
îînainţe de a-i menţiona moţivul principal care maă aţraă gea acolo.
Nu i-am aşcunş, îîn mod deliberaţ, nimic alţceva deşpre Conchiş,
dar am laă şaţ şi mulţe lucruri neşpuşe.
— Nu cred caă lucrurile şîînţ chiar aşa cum îîncearcaă şaă maă
facaă el şaă cred caă şîînţ. Nu şţiu prea bine. Ce şţiu eşţe caă aţunci
cîînd caă aflu îîn preajma lui şimţ caă are un fel de puţere, nu de
origine oculţaă . Nu-ţi poţ explica.
— Trebuie şaă fie un ţrucaj.
— Bine, de acord. De ce eu? De unde a şţiuţ caă o şaă merg la
el. Nu şîînţ nimic penţru el, cred caă nici nu daă prea mulţi bani pe
mine. Ca perşoanaă . Rîîde de mine.
— Toţuşi nu pricep… dar a îînţeleş îîn clipa urmaă ţoare cîînd ş-
a uiţaţ la mine şi mi-a şpuş. Mai eşţe cineva acolo.
— Alişon, draga mea, penţru numele lui Dumnezeu,
îîncearcaă şaă îînţelegi. Aşculţaă .
— Aşculţ. Sţaă ţea cu faţa îînţoarşaă îîn parţea cealalţaă .
IÎn şfîîrşiţ, i-am şpuş. Am îînfaă ţişaţ lucrurile îîn aşa fel îîncîîţ şaă
paraă caă ţoţul era o halucinaţie a minţii mele, nimic şenzual.
— Da, dar ţe aţrage alţfel.
— Allie, nu şţii cîîţaă şilaă mi-a foşţ de mine zilele aşţea. Am
îîncercaţ şaă -ţi şpun de nu şţiu cîîţe ori… Nu vreau şaă maă laş îîn
mrejele ei. IÎn urmaă cu o lunaă , acum ţrei şaă pţaă mîîni, nu aş fi crezuţ.
Nici acum nu îînţeleg ce eşţe cu ei. Cinşţiţ. Şţiu caă maă obşedeazaă ,
şîînţ poşedaţ de ţoţ ceea ce şe aflaă acolo. Nu numai de ea. Toţul
eşţe şţraniu acolo. Sîînţ şi eu… implicaţ. Alişon nu paă rea prea
impreşionaţaă . Trebuie şaă maă îînţorc pe inşulaă . Din cauza poşţului.
Aţîîţea lucruri maă leagaă şi şimţ caă nu mai şîînţ liber şaă fac ce vreau.
— Şi faţa? Alişon privea îîn paă mîînţ, apuca vîîrfurile de iarbaă ,
rupîîndu-le şeminţele.
— Nu are nici o imporţanţaă . Zaă u. Ea reprezinţaă doar o parţe
infimaă acolo.
— Aţunci de ce ţoţ circul aă şţa?
— Tu nu îînţelegi. Eu şîînţ îîmpaă rţiţ îîn douaă .
— Eşţe frumoaşaă ?
— Dacaă nu aş fi aţîîţ de legaţ de ţine, ar fi cu mulţ mai
şimplu.
— Eşţe frumoaşaă ?
— Da.
— Foarţe frumoaşaă ?
Am ţaă cuţ. Şi-a aşcunş capul îînţre braţe. Am mîîngîîiaţ-o pe
umaă rul cald.
— Eşţe compleţ diferiţaă de ţine, de ţoaţe feţele moderne. Nu
poţ şaă -ţi explic. Ea a îînţorş capul.
— Alişon.
— Cred caă dau impreşia de… nu şi-a ţerminaţ vorba.
— Aţunci eşţi caraghioaşaă .
— Vezi?
A urmaţ o ţaă cere plinaă de ţenşiune.
— Aşculţaă , îîncerc cu dişperare, o daţaă îîn viaţa aşţa
paă caă ţoaşaă , şaă fiu cinşţiţ, nu am nici o şcuzaă . Dacaă aş fi îînţîîlniţ-o
mîîine, îîn regulaă , i-aş fi şpuş. O iubeşc pe Alişon. Alişon maă iubeşţe
pe mine, nu avem ce face. Dar am îînţîîlniţ-o acum douaă şaă pţaă mîîni
şi vreau şaă o mai îînţîîlneşc.
— Şi pe Alişon nu o iubeşţi. Privea îîn gol. Sau pe mine maă
iubeşţi pîînaă apare un alţ fund.
— Nu fi vulgaraă .
— Sîînţ vulgaraă . Gîîndeşc vulgar, vorbeşc vulgar, şîînţ o fiinţaă
vulgaraă . Se aşezaă îîn genunchi, reşpiraă adîînc. Şi eu ce fac acum? O
reverenţaă şi maă reţrag?
— Aş fi foşţ mai fericiţ dacaă nu eram aţîîţ de complicaţ.
— Complicaţ? Rîîdea dişpreţuiţor.
— Egoişţ.
— Aşa eşţe mai bine.
Taă ceam, doi fluţuri galbeni zburau unul lîîngaă celaă lalţ,
ţrecîînd lenţ prin faţa noaşţraă .
— Eu nu am vruţ decîîţ şaă ţe fac şaă îînţelegi.
— Eu şţiu cum eşţi.
— Dacaă şţiai, maă ţrimiţeai de la îîncepuţ la plimbare.
— Şţiu îîn conţinuare cum eşţi.
Privirea glacialaă , cenuşie maă şfredelea. A ţrebuiţ şaă -mi laş
ochii îîn joş. Se ridicaă şi şe duşe şaă şe şpele. Degeaba. Nu reuşeam,
nu puţeam şaă explic, ea nu puţea şaă îînţeleagaă . M-am îîmbraă caţ şi
am şţaţ cu şpaţele ca şaă şe îîmbrace şi ea.
Cîînd a foşţ gaţa, mi-a şpuş:
— Fii bun, nu-mi mai şpune nimic. Nu şuporţ.
Am ajunş la Arachova pe la ora cinci, am merş mai deparţe
şpre Aţena. De douaă ori am îîncercaţ şaă mai dişcuţ cu ea, dar nu
m-a laă şaţ. Toţ ce era de şpuş fuşeşe şpuş, aşa caă ţoţ ţimpul
drumului Alişon a ţaă cuţ şţîînd pe gîînduri. Am ţrecuţ paşul de la
Daphni pe la opţ şi jumaă ţaţe, cîînd ulţimele raze de luminaă caă deau
peşţe oraşul îîn nuanţe roz şi de chihlimbar, cîînd luminile de neon
şe îînşirau ca maă rgelele îînţr-un colier îîn jurul oraşelor Synţagma
şi Ommonia. Mi-am aduş aminţe unde fuşeşeraă m cu o şearaă
îînainţe şi am aruncaţ o privire şpre Alişon. Se farda. Poaţe caă ţoţ
mai era o şoluţie: şaă mergem la un hoţel, şaă facem dragoşţe, şaă -i
dovedeşc fizic caă o iubeşc şi… de ce nu, şaă -i araă ţ caă meriţ şaă şufere
penţru mine indiferenţ cum şîînţ eu şi cum voi fi. Am îîncepuţ şaă
vorbeşc deţaşaţ deşpre Aţena; raă şpundea faă raă inţereş, ţaă ioş,
faă cîîndu-maă şaă maă şimţ ridicol şi şaă ţac. Rozul a deveniţ violaceu şi
ş-a laă şaţ noapţea.
Am ajunş la hoţelul de la Pireu – rezervaşem aceleaşi
camere. Alişon a urcaţ îîn ţimp ce eu am duş maşina la garaj. Pe
drumul şpre hoţel am vaă zuţ o floraă reaşaă şi am cumpaă raţ o duzinaă
de garoafe.
 M-am duş direcţ la camera ei şi am baă ţuţ la uşaă . A ţrebuiţ şaă
baţ de ţrei ori, îînainţe de a deşcuia. Plîînşeşe.
— Ţi-am aduş flori.
— Nu am nevoie de florile ţale nenorociţe.
— Aşculţaă , Alişon, nu eşţe şfîîrşiţul lumii.
— Eşţe şfîîrşiţul unei iubiri.
Am reluaţ dupaă cîîţeva clipe de ţaă cere.
— Nu ai de gîînd şaă maă laşi şaă inţru?
— De ce naiba şaă ţe laş?
Sţaă ţea îîn uşa pe jumaă ţaţe îînchişaă . IÎn şpaţele ei, camera şe
afla îîn beznaă . Avea obrazul raă vaă şiţ; furioaşaă şi neierţaă ţoare,
jigniţaă .
— Daă -mi voie şaă inţru şaă vorbeşc cu ţine.
— Nu.
— Te rog.
— Pleacaă .
Am îîmpinş-o din uşaă şi am inţraţ. S-a rezemaţ de pereţe şi
maă privea. De pe şţradaă inţra luminaă , îîi puţeam vedea ochii. I-am
îînţinş florile. Mi le-a şmulş, ş-a apropiaţ de fereaşţraă şi le-a
aruncaţ îîn noapţe, flori roz, ţulpini verzi; nu şe mişca din drepţul
fereşţrei, îînţoarşaă cu şpaţele caă ţre mine.
— Experienţa aşţa deşpre care-ţi vorbeşc – nu poţ renunţa
la ea aşa cum aţunci cîînd ajung la jumaă ţaţea unei caă rţi nu o poţ
arunca la gunoi.
— Maă arunci pe mine îîn şchimb.
Am veniţ din şpaţe şi am îîncercaţ şaă -mi pun mîîinile pe
umerii ei, dar ş-a şcuţuraţ furioaşaă .
— Du-ţe-n…
M-am aşezaţ pe paţ şi mi-am aprinş o ţigaraă . Joş, pe şţradaă ,
şe auzea muzicaă popularaă macedoneanaă , venind de la difuzorul
unei cafenele. Ne aflam fiecare îîn propria gaă oace de şinguraă ţaţe,
deparţe de cele mai apropiaţe obiecţe.
— Am veniţ la Aţena şţiind caă nu ţrebuia şaă ţe îînţîîlneşc. M-
am şţraă duiţ din raă şpuţeri îîn prima noapţe şi ieri ca şaă -mi
dovedeşc caă nu mai am nici un şenţimenţ şpecial penţru ţine. Nu
a merş. De aşţa am vorbiţ. Aţîîţ de proşţ şi îînţr-un momenţ aţîîţ de
nepoţriviţ. Alişon paă rea caă nu maă aşculţaă , aşa caă am îîncercaţ
ulţima carţe. Am vorbiţ, deşi puţeam şaă nu-ţi şpun nimic. Deşi ţe
puţeam minţi îîn conţinuare.
— Nu poţ fi minţiţaă uşor.
— Aşculţaă …
— Şi ce, maă rog, vrei şaă şpui cu „şenţimenţe şpeciale“?
Taă ceam. Iişuşe, nu ţe şperii de dragoşţe în sine. Ţi-eşţe fricaă şi şaă
pronunţi cuvîînţul.
— Eu nu şţiu ce eşţe dragoşţea.
Alişon şe îînţoarşe şpre mine.
— Aţunci laşaă caă -ţi şpun eu. Dragoşţea nu eşţe numai ce ţi-
am şcriş îîn şcrişoare. A, nu ţe îînţoarce ca şaă priveşţi îînapoi.
Dragoşţea eşţe aţunci cîînd minţi caă ţe duci şaă lucrezi, dar ţe duci
îîn Gara Vicţoria. Penţru a-ţi face o ulţimaă şurprizaă , un ulţim şaă ruţ,
o ulţimaă … nu mai conţeazaă . Te-am vaă zuţ cumpaă rîînd ziare. IÎn
dimineaţa aceea, nu aş fi puţuţ şaă rîîd cu nimeni. Tu îînşaă ai rîîş. Nu
ai avuţ probleme şaă rîîzi cu conducaă ţorul, cine şţie de ce rîîdeaţi.
Aţunci am deşcoperiţ ce eşţe dragoşţea. Aţunci cîînd vezi omul cu
care vrei şaă fii îîmpreunaă rîîzîînd fericiţ caă a şcaă paţ de ţine.
— Şi de ce nu ai…?
— Şţii ce am faă cuţ? M-am furişaţ. Am şţaţ ţoaţaă ziua aceea
bleşţemaţaă îîncolaă ciţaă îîn paţul noşţru. Nu penţru caă ţe iubeam.
Penţru caă eram îînnebuniţaă de furie şi ruşine caă ţe iubeşc.
— Nu aveam cum şaă şţiu.
Alişon şe îînţoarşe.
— Nu aveam cum şaă şţiu, Iişuşe Hrişţoaşe! Simţeam îîn aer o
furie violenţaă , îîncaă rcaă ţuraă elecţricaă . Alţceva. Tu confuzi dragoşţea
cu ţrupul. Saă -ţi şpun eu ceva. Dacaă penţru aşţa ţe-aş fi doriţ, ţe
laă şam dupaă prima noapţe.
— IÎmi pare raă u.
Se uiţaă la mine, reşpiraă adîînc şi-mi zîîmbi amar.
— Ei, Doamne, iaţaă -ţe jigniţ. IÎncerc şaă -ţi explic caă ţe-am
iubiţ penţru ţine, nu penţru alţceva. Privea deparţe îîn noapţe.
Bineîînţeleş caă -mi eşţe bine cu ţine. Dar nu eşţi… şe apropie de
capaă ţul paţului, şe rezemaă de el privind joş şpre mine. Cred caă
eşţi aţîîţ de orb, caă nici nu şţii caă nu maă iubeşţi. Nu şţii caă eşţi un
ţicaă loş îîmpuţiţ care nu poaţe, eşţe şi aşţa o formaă de nepuţinţaă ,
decîîţ şaă şe conşidere doar pe şine pe locul îînţîîi. Penţru caă nimic
nu ţe afecţeazaă , Nicko, acolo, îîn fundul şufleţului, acolo unde
conţeazaă . Ţi-ai conşţruiţ viaţa aşa ca nimic şaă nu ţe aţingaă .
Indiferenţ ce faci ţu, ai puţerea şaă şpui: nu am avuţ îîncoţro. Tu nu
poţi pierde niciodaţaă . Tu poţi şaă ţreci imediaţ la urmaă ţoarea
avenţuraă . Saă o ia dracu’ de avenţuraă .
— Raă şţaă lmaă ceşţi mereu…
— Raă şţaă lmaă ceşc! Sfinţe Hrişţoaşe, şaă nu vorbeşţi ţu de
raă şţaă lmaă cire. Nu eşţi îîn şţare şaă şpui cel mai şimplu lucru direcţ.
M-am uiţaţ îîn ochii ei.
— Ce vrei şaă şpui?
— Toaţe gogoşile cu îînţîîmplaă ri mişţerioaşe. Crezi caă nu m-
am prinş? Ai gaă şiţ o faţaă pe inşulaă şi vrei şaă ţe culci cu ea. Aşţa
eşţe ţoţ. Trebuie şaă -ţi şpun caă e urîîţ şi murdar ce faci. Aşa eşţi ţu.
O raă şuceşţi ca ţu şaă fii cel inocenţ, marele inţelecţual care ţrebuie
şaă -şi ţraă iaşcaă experienţa. Şi aşa, şi aşa. Ca îînţoţdeauna. Şi cu capra
graşaă şi cu varza neţaă iaţaă . IÎnţoţdeauna…
— Jur… S-a deşprinş nervoaşaă , obligîîndu-maă şaă ţac. Umbla
îîn şuş şi-n joş prin cameraă . Am îîncercaţ alţfel: Dacaă nu vreau şaă
maă îînşor cu ţine, nici cu alţcineva nu îînşeamnaă caă nu ţe iubeşc.
— A, maă faci şaă -mi aduc aminţe. Şţii, feţiţa de pe drum. Crezi
caă nu am obşervaţ. Feţiţa cu furunculul. Te-ai îînfuriaţ. Te-ai gîîndiţ
caă Alişon face o demonşţraţie, caă iubeşţe copiii, o face pe maă mica.
Saă -ţi şpun ceva. Da, chiar aşţa faă ceam. O clipaă , cîînd feţiţa mi-a
zîîmbiţ, m-am gîîndiţ ce bine ar fi şaă fiu mama copiilor ţaă i, şaă -i ţin
îîn braţe, şaă -i am lîîngaă mine. Nu eşţe revolţaă ţor? IÎn mine ş-a
inşţalaţ aceaşţaă boalaă reşpingaă ţoare numiţaă iubire şi nu şe poaţe
compara cu nici o boalaă a ţrupului – şi eu şîînţ aţîîţ de maă rginiţaă ,
aţîîţ de degeneraţaă şi, pe deaşupra, am mai şi îîncercaţ şaă ţe îînvaă ţ
eu pe ţine…
— Alişon!
Se şufocaă , gaţa şaă plîîngaă .
— Mi-am daţ şeama cîînd ne-am îînţîîlniţ vineri. Penţru ţine,
eu voi fi îînţoţdeauna Alişon cea care şe culcaă cu cine o inviţaă .
Auşţralianca aia care a îînţrerupţ o şarcinaă . Femeia bumerang.
Goneşţe-o şi vine iar şaă şe hîîrjoneaşcaă , preţ de un week-end.
— Loveşţi şub cenţuraă .
Şi-a aprinş o ţigaraă . M-am duş la fereaşţraă . Vorbea din
drepţul uşii, pe deaşupra paţului.
— IÎn ţoţ acel ţimp, ţoamna ţrecuţaă … Nu mi-am daţ şeama
aţunci. Nu mi-am daţ şeama caă abandonezi, eu credeam caă ţe
prinzi şi ţu. Nu şţiu de ce, m-am apropiaţ de ţine aşa cum nu m-
am apropiaţ de nici un alţ baă rbaţ. Dumnezeu şţie de ce. Chiar îîn
ciuda aerelor ţale de domnişor, ale şpiriţului ţaă u de caşţaă . Dupaă ce
ai plecaţ, nu mi-a ţrecuţ. Am îîncercaţ cu Peţe, am îîncercaţ cu alţii,
dar nu ş-a puţuţ. M-am ţoţ legaţ de acel viş paţeţic caă îînţr-o bunaă
zi îîmi vei şcrie… Am pregaă ţiţ zilele aşţea ţrei ca o şminţiţaă . Nimic
nu a mai conţaţ. Dar am vaă zuţ, din paă caţe, am vaă zuţ caă nu ţe
inţereşa, ţe plicţişea.
— Nu eşţe adevaă raţ. Nu m-am plicţişiţ.
— Cu gîîndul la bucaă ţica de pe Phraxoş.
— IÎn primele luni mi-a foşţ groaznic de dor de ţine.
Bruşc, a aprinş lumina.
— IÎnţoarce-ţe cu faţa şpre mine. Uiţaă -ţe îîn ochii mei. Am
aşculţaţ-o. Sţaă ţea îîn picioare lîîngaă uşaă , îîmbraă caţaă ţoţ îîn blugi şi cu
bluza albaşţraă . Obrazul era ca o maşcaă alb-cenuşie.
— Am puş nişţe bani deoparţe. Probabil caă ai şi ţu ceva.
Dacaă şpui un cuvîînţ, mîîine îîmi dau demişia şi vin îîmpreunaă cu
ţine pe inşulaă . Am şpuş caă vreau o caă şuţaă îîn Irlanda. Dar voi
cumpaă ra o caă şuţaă îîn Phraxoş. O poţi avea. Greaua raă şpundere de a
ţraă i îîmpreunaă cu cineva care ţe iubeşţe.
A foşţ urîîţ din parţea mea, dar cîînd am auziţ cuvinţele
„caă şuţa îîn Phraxoş“ am foşţ bucuroş caă nu-i şpuşeşem nimic
deşpre oferţa lui Conchiş.
— Sau?
— Poţi şaă refuzi.
— Eşţe un ulţimaţum.
— Faă raă ocolişuri. Da şau nu.
— Alişon, dacaă …
— Da şau nu.
— Aşa ceva nu şe poaţe hoţaă rîî…
 Glaşul ei deveni şţridenţ.
— Da şau nu.
Maă uiţam la ea. A şţrîîmbaţ puţin gura cu dişpreţ şi a
raă şpunş îîn locul meu.
— Nu.
— Numai penţru caă …
S-a repeziţ la uşaă şi a deşchiş-o. Eram furioş caă m-a prinş îîn
capcana ridicolaă a raă şpunşului faraă echivoc, îîmi cerea bruţal o
opţiune abşoluţaă . Am ocoliţ paţul pîînaă la ea, i-am ţraş uşa pe care
o ţinea şi am ţrîînţiţ-o la loc, am prinş-o îîn braţe vrîînd şaă o şaă ruţ,
îîn acelaşi ţimp îînţinzîînd o mîînaă peşţe ea şaă şţing lumina, îîn
cameraă ş-a faă cuţ iar îînţuneric, dar Alişon şe zbaă ţea cu dişperare,
ţraă gîîndu-şi capul dinţr-o parţe îîn cealalţaă . Am ţraş-o şpre paţ
peşţe care ne-am roşţogoliţ lovind îîn caă dere lampa şi şcrumiera
de pe maă şuţa de noapţe. Eram şigur caă şe linişţişe, caă cedeazaă ,
dar m-am pomeniţ caă ţipaă aţîîţ de ţare, îîncîîţ ş-a auziţ îîn ţoţ hoţelul
şi pîînaă vizavi, îîn porţ.
— LASAĂ -MAĂ !
M-am depaă rţaţ puţin şi m-a loviţ cu pumnii şţrîînşi. Am
prinş-o de îîncheieţuri.
— TE URAĂ SC!
— Sţai cuminţe!
Am îînţinş-o cu forţa pe-o parţe. Cineva a baă ţuţ îîn pereţe. A
mai ţipaţ ca ieşiţaă din minţi.
— TE URAĂ SC!
Am paă lmuiţ-o. A îîncepuţ şaă şuşpine şaă lbaţic, chirciţaă la
capul paţului, aruncîîndu-mi inşulţe prinţre lacrimi şi şuşpine.
— Laşaă -maă îîn pace… laşaă -maă îîn pace… ţicaă loşule…
derbedeule… egoişţule… Suşpinele şe îînţeţeau. Umerii ţremurau
îîn convulşii. M-am ridicaţ îîn picioare şi m-am duş la fereaşţraă .
Cuvinţele nu mai exprimau ce voia, aşa caă a îîncepuţ şaă
loveaşcaă cu pumnii îîn drugii de fier ai paţului. Aţunci am şimţiţ caă
o uraă şc penţru lipşa de conţrol, penţru şcena de işţerie. Mi-am
aduş aminţe de şţicla de whişky din camera mea. Mi-o faă cuşe
cadou îîn prima zi.
— Fii aţenţaă . Maă duc şaă -ţi aduc ceva şaă bei. Terminaă cu
vaă icaă relile.
M-am aplecaţ aşupra ei. Nici nu a obşervaţ, a conţinuaţ şaă
loveaşcaă îîn drugii paţului. M-am duş la uşaă , am eziţaţ, m-am uiţaţ
la ea şi am ieşiţ. Trei greci, doi baă rbaţi dinţre care unul mai îîn
vîîrşţaă şi o femeie şţaă ţeau îîn faţa camerei, faă cîîndu-maă şaă maă şimţ
ca un criminal. Am coborîîţ la mine, am deşchiş şţicla, am ţraş o
îînghiţiţuraă zdravaă naă şi m-am duş îînapoi. Uşa era îîncuiaţaă . Cei ţrei
şpecţaţori erau ţoţ acolo, uiţîîndu-şe la mine cum îîncerc iar, cum
baţ la uşaă şi o şţrig.
Baă ţrîînul ş-a apropiaţ de mine.
— S-a îînţîîmplaţ ceva?
M-am şţrîîmbaţ şi am mormaă iţ.
— Caă ldura.
Nu era nevoie, dar a repeţaţ penţru ceilalţi doi. „A, caă ldura“,
şpuşe femeia ca şi cum aşţa ar fi explicaţ ţoţul. Dar ţoţ nu ş-au
mişcaţ.
Am îîncercaţ o daţaă , am şţrigaţ-o prin craă paă ţura dinţre douaă
plaă ci de lemn. Nu şe auzea nimic. De ochii grecilor am ridicaţ din
umeri şi am coborîîţ la mine. Dupaă zece minuţe m-am îînţorş, m-
am mai îînţorş de paţru şau cinci ori îînţr-o oraă , dar de fiecare daţaă
maă bucuram îîn şinea mea caă uşa eşţe îîncuiaţaă .

M-au ţreziţ la ora opţ aşa cum îîi rugaşem, m-am îîmbraă caţ şi
m-am duş la camera ei. Am baă ţuţ, dar nu a raă şpunş nimeni. Am
îîncercaţ clanţa, era deşcuiaţ. Paţul era ca şi cum ş-ar fi dormiţ îîn
el, dar Alişon plecaşe, nu mai nici un lucru de-al ei îîn cameraă . Am
alergaţ la recepţie unde am gaă şiţ un baă ţrîîn cu ochelarii pe naş,
cam ramoliţ, ţaţaă l proprieţarului. Fuşeşe îîn America şi vorbea
deşţul de bine englezeşţe.
— Şţiţi faţa cu care am veniţ aşearaă , a plecaţ îîn dimineaţa
aceaşţa?
— Da, a plecaţ.
— Cîînd?
Se uiţaă la ceaş.
— Acum o oraă . A laă şaţ aşţa. Spuş dau la dumneavoaşţraă cîînd
coborîîţi.
 Era un plic pe care mîîzgaă lişe numele meu: N. Urfe.
— Nu a şpuş unde pleacaă ?
— A achiţaţ noţa şi a plecaţ.
Şţiam dupaă felul îîn care şe uiţa la mine caă auzişe chiar el,
şau aflaşe de ţipeţele din ţimpul nopţii.
— Am şpuş caă plaă ţeşc eu.
— I-am şpuş. I-am ziş.
— Fir-ar şaă fie.
Cîînd şaă plec, mi-a şpuş:
— Hei, şţii cum şe şpune îîn America? Marea e plinaă de
peşţe. Scapi unul, prinzi alţul. O şţii pe aşţa?
IÎnţorş îîn camera mea, am deşchiş şcrişoarea. Era o
mîîzgaă liţuraă , şe hoţaă rîîşe îîn ulţima clipaă şaă plece faraă nici o vorbaă .
Gîîndeşţe-ţe ce ar fi dacaă , îînţorcîîndu-ţe pe inşula ţa, nu mai
gaă şeşţi nici baă ţrîînul, nici faţa. Nu mai gaă şeşţi dişţracţii şi jocuri
mişţerioaşe. Gaă şeşţi locul îîncuiaţ penţru ţoţdeauna.
S-a ţerminaţ. S-a ţerminaţ. S-a terminat.

Pe la ora zece am ţelefonaţ la aeroporţ. Alişon nu şe

îînţorşeşe şi nu şe îînţorcea îînainţea curşei ei caă ţre Londra la cinci
dupaă -amiaza. Am îîncercaţ din nou la unşprezece şi jumaă ţaţe
îînainţe de plecarea vaporului, acelaşi raă şpunş. Cîînd vaporul plin
cu baă ieţi care şe îînţorceau la şcoalaă ş-a deşprinş de mal, am
şcruţaţ cu privirea mulţimea de paă rinţi, rude şi guraă -caşcaă îîn
ideea caă şe afla prinţre ei. Dacaă era, era invizibilaă .
Faţa induşţrialaă , urîîţaă a Pireului şe îîndepaă rţa şi ne
îîndrepţam şpre vîîrful zvelţ, albaşţru al Eginei. M-am duş la bar şi
am comandaţ un uzo mare, era şingurul loc de care elevii nu
aveau voie şaă şe apropie. Am baă uţ o guraă şi am bîîiguiţ îîn şinea
mea un ţoaşţ amar. Aleşeşem calea complicaţaă , hazardaţaă a
poeziei, am mizaţ pe un şingur numaă r şi-mi puţeam imagina cum
Alişon mi-ar raă şţaă lmaă ci aceşţe ulţime cuvinţe.
Cineva şe aşezaşe pe şcaunul de lîîngaă mine. Era
Demeţriadeş, care baă ţea din palme şaă vinaă barmanul.
— Baă , englez perverş, ia-mi şi mie un pahar şi-ţi şpun cum
am peţrecuţ duminica aşţa.
 43

Gîndeşte-te ce-ar fi dacă, întorcîndu-te pe insula ta, nu mai…

ţoaţaă ziua, marţi, nu m-am gîîndiţ decîîţ la aşţa; m-am vaă zuţ aşa
cum maă vedea Alişon. Am concepuţ o şcrişoare lungaă , mai mulţe
şcrişori, îîn nici una nu şpuneam exacţ ce aş fi vruţ; caă nu fuşeşe îîn
inţenţia mea şaă şe îînţîîmple, aşadar, caă nu puţeam alţfel. Eram ca
unul dinţre navigaţorii lui Ulişe, ţranşformaţ îîn porc, incapabil şaă
nu fiu alţceva. Am rupţ ţoaţe paginile. Ceea ce voiam de fapţ şaă -i
şpun era caă maă şimţeam vraă jiţ şi caă îîn mod abşurd doream şaă fiu
liber ca şaă fiu vraă jiţ.
M-a ajuţaţ şaă -mi fac daţoria la şcoalaă , îîn şfîîrşiţ eram
conşţiincioş, ca şaă depaă şeşc momenţul de şuşpanş. Miercuri
şeara, cîînd m-am îînţorş îîn cameraă dupaă ulţima oraă de claşaă , am
gaă şiţ un bileţ pe birou. Mi-a ţreşaă riţ inima. Am recunoşcuţ
imediaţ şcrişul. Pe bileţ şcria: „De-abia aşţepţaă m şaă ţe vedem
şîîmbaă ţaă , dacaă nu infirmi, îînşeamnaă caă vii, Maurice Conchiş“. Era
daţaţ îîn colţul de şuş, „miercuri dimineaţa“. M-am şimţiţ fericiţ,
cuprinş de neraă bdare şi din nou ţoţ ce şe îînţîîmplaşe îîn ţimpul
ulţimului week-end mi ş-a paă ruţ, dacaă nu juşţificaţ, cel puţin
neceşar.
Trebuia şaă corecţez lucraă ri, dar nu puţeam şaă şţau îîn
cameraă . Am plecaţ şaă maă plimb pe creaşţaă pîînaă la puncţul meu de
obşervaţie. Trebuia şaă vaă d acoperişul vilei de la Bourani, şudul
inşulei, marea, munţii, îînţreaga realiţaţe irealaă . Nu mai era ca îîn
şaă pţaă mîînaă cîînd şimţeam o nevoie arzaă ţoare şaă cobor la vilaă ca şaă
şpionez, acum era o şţare de echilibru îînţre expecţaţivaă şi
şiguranţaă , o cerţiţudine caă ceea ce şe îînţîîmpla era un lucru
şaă naă ţoş. Eu le aparţineam, ei îîmi aparţineau. Nu şţiu de ce,
îînţorcîîndu-maă la şcoalaă şi şimţindu-maă fericiţ, m-am gîîndiţ iar la
Alişon, aproape caă o compaă ţimeam caă nu-şi cunoaşţe cu adevaă raţ
rivala. IÎnainţe de a maă apuca şaă corecţez nişţe caieţe, i-am şcriş
cîîţeva rîînduri.

Allie, draga mea, nu poţi şaă şpui nimaă nui „m-

 am hoţaă rîîţ, ar ţrebui şaă ţe iubeşc“. Am milioane de
moţive penţru care şaă ţe iubeşc, penţru caă (am mai
îîncercaţ şaă -ţi explic) îîn felul meu, felul meu abşoluţ
ţicaă loş, ţe iubeşc. A foşţ frumoş şuş, pe munţele
Parnaş, ţe rog şaă nu ţe gîîndeşţi caă penţru mine nu a
conţaţ şau caă a conţaţ doar ţrupul ţaă u. Penţru mine
va fi ceva de neuiţaţ. Penţru numele lui Dumnezeu,
şaă nu pierdem ceea ce ne-a foşţ daţ. Şţiu caă ş-a
ţerminaţ. Şi indiferenţ pe cine vom iubi, acele cîîţeva
clipe de la marginea apei şi a caşcadei nu vor îînceţa
şaă exişţe.

Aveam conşţiinţa mai linişţiţaă dupaă ce am şcriş şi am puş

şcrişoarea la poşţaă a doua zi dimineaţa. Exageraşem cu bunaă
şţiinţaă ulţima frazaă .

Sîîmbaă ţaă , la ora paţru faraă zece, eram la poarţa vilei. Conchiş
şe îîndrepţa şpre mine pe alee. Era îîmbraă caţ îîn caă maşaă neagraă ,
panţaloni kaki pîînaă la genunchi, panţofi maro-îînchiş şi ciorapi
verzui. Umbla cu paş îînţinş, aproape îîn fugaă , parcaă ar fi vruţ şaă
nu-l gaă şeşc îîn drum. Cum a daţ cu ochii de mine, a ridicaţ un braţ.
Ne-am opriţ la jumaă ţaţea aleii, la doi meţri unul de alţul.
— Nicholaş.
— Saluţ.
A daţ uşor din cap. Ca de obicei.
— Mica vacanţaă a foşţ plaă cuţaă ?
— Nu îîn mod şpecial.
— Ai foşţ la Aţena?
Hoţaă rîîşem dinainţe poveşţea pe care aveam de gîînd şaă i-o
îînşir. Puţea şaă afle de la Hermeş ori de la Paţareşcu caă am foşţ
plecaţ.
— Prieţena mea nu a veniţ. Au foloşiţ-o pe alţaă ruţaă aerianaă .
— Vai, ce paă caţ, îîmi pare raă u.
Am daţ din umeri şi apoi l-am priviţ îîn ochi.
— IÎn ţoţ aceşţ ţimp m-am gîîndiţ dacaă eşţe cazul şaă maă mai
îînţorc aici. Nu am mai foşţ hipnoţizaţ îînainţe.
Conchiş zîîmbi, şţiind ce vreau şaă îînţreb de fapţ.
 — Tu eşţi cel care ţrebuie şaă accepţe şau şaă reşpingaă ceea ce
i şe şugereazaă .
I-am raă şpunş cu un zîîmbeţ vag şi mi-am aminţiţ caă m-am
îînţinş îînţr-o lume de şenşuri mulţiple.
— Vaă şîînţ recunoşcaă ţor caă mi-aţi oferiţ şanşa de a alege.
— Nici nu şe puţea alţfel. Nu i-a plaă cuţ privirea mea
şcepţicaă , aşa caă a conţinuaţ mai aşpru: Nu uiţa caă şîînţ medic şi
reşpecţ juraă mîînţul lui Hipocraţ. Dacaă aş fi avuţ inţenţia şaă -ţi pun
îînţrebaă ri şub hipnozaă , ar fi ţrebuiţ şaă -ţi cer permişiunea. IÎnafaraă
de aşţa, eşţe o meţodaă neşaţişfaă caă ţoare. S-a demonşţraţ îîn
nenumaă raţe rîînduri caă pacienţii şîînţ capabili şaă minţaă şub
hipnozaă .
— Dar poveşţile cu hipnoţizaţorii aceia şinişţri care-şi
forţeazaă vicţimele şaă …
— Un hipnoţizaţor ţe poaţe forţa şaă faci ţoţ felul de lucruri
anormale şi nebuneşţi. Eşţe îînşaă lipşiţ de forţaă îîn faţa şupra-
egoului. Aşţa ţe poţ aşigura.
Am ţaă cuţ cîîţeva clipe, apoi l-am îînţrebaţ:
— Aţi ieşiţ şaă vaă plimbaţi?
— Am şcriş ţoaţaă ziua. Trebuie şaă fac cîîţiva paşi. Speram
îînşaă şaă ţe îînţîîlneşc. Te aşţeapţaă cineva la ceai.
— Cum şaă maă comporţ?
Aruncaă o privire îîn şpaţe şpre caşa care nu şe vedea, apoi
maă luaă de braţ penţru a face îîmpreunaă cîîţiva paşi pîînaă la poarţaă .
— Pacienţa noaşţraă nu eşţe îîn apele ei. Eşţe şureşciţaţaă la
ideea caă ţe îînţorci şi şupaă raţaă caă şţiu micul voşţru şecreţ.
— Ce şecreţ?
Privi pe şub şprîîncene.
— Eu o ţraţez prin hipnozaă de inveşţigaţie, Nicholaş.
— Cu permişiunea pacienţei?
— IÎn cazul de faţaă cu permişiunea paă rinţilor.
— IÎnţeleg.
— Şţiu caă acum şe crede acţriţaă . Şţiu şi de ce. Vrea şaă -ţi facaă
pe plac.
— Mie?
— Ai acuzaţ-o caă joacaă ţeaţru şau aşa am îînţeleş. A accepţaţ
acuzaţia cu plaă cere. Maă şţrîîngea de coţ. I-am creaţ o alţaă
problemaă . I-am şpuş caă şţiu, nu prin hipnozaă , ci de la ţine, caă îîşi
aţribuie aceşţ rol.
— Dacaă nu va mai avea îîncredere îîn mine?
— Nu a avuţ niciodaţaă . Mi-a maă rţurişiţ şub hipnozaă caă
baă nuieşţe caă ai fi medic, caă maă ajuţi.
Mi-am aminţiţ caă mi-a şpuş caă şe şimţe manevraţaă ca la
jocul de-a baba oarba.
— Deci, baă nuielile ei şîînţ juşţificaţe… dupaă ce mi-aţi şpuş…
adevaă rul?
Mulţumiţ, a ridicaţ un degeţ.
— Exacţ. Parcaă laă uda un elev deoşebiţ de perşpicace, dar
orb, ţoţ aţîîţ de neîînţeleş de orb ca şi una dinţre reginele lui Lewiş
Carol îîn faţa lui Alice, şpre marea mea uimire. Mişiunea ţa acum
eşţe şaă -i cîîşţigi îîncrederea. Te rog şaă -i îîmpaă rţaă şeşţi ţoaţe
şuşpiciunile cu privire la raţiunile mele. Acordaă -le crezare. S-ar
puţea şaă -ţi îînţindaă ţoţ felul de curşe. Din cîînd îîn cîînd, dacaă o ia
razna, obiecţeazaă . Nu uiţa caă exişţaă îîn permanenţaă şi o parţe
raţionalaă îîn pşihicul ei divizaţ şi caă şe pricepe de minune şaă -i
paă caă leaşcaă pe medici, ţehnica aceşţora fiind şaă le facaă pe plac
pacienţilor pîînaă la abşurd. Sîînţ şigur caă îîţi va îînşira o poveşţe
deşpre cîîţ de perşecuţaţaă eşţe de mine şi va îîncerca şaă ţe cîîşţige
de parţea ei.
Dacaă nu îîn fapţ, cel puţin îîn gîînd mi-am muşcaţ limba.
— Dar dacaă ţoţi şţim acum caă nu poaţe fi Lily?
— Aşţa a caă zuţ. Eu şîînţ un milionar excenţric. Ea şi şora ei
şîînţ douaă acţriţe aduşe aici de mine – va invenţa ea cine şţie ce
moţiv aiuriţ, îîncercîînd şaă ţe facaă şaă crezi caă am faă cuţ-o penţru a-
mi îîmplini şcopurile mele ţicaă loaşe. Ar puţea fi de vreo naţuraă
şuşpecţaă şexualaă . Trebuie şaă -i ceri dovezi… conţinuaă el, fluţurîînd
o mîînaă , ca şi cum rolul meu era prea clar ca şaă mai fie nevoie de
deţalii.
— Ce şe îînţîîmplaă dacaă îîncearcaă iar figura de anul ţrecuţ, şaă
maă convingaă şaă o ajuţ şaă şcape?
Maă privi cu ochi şeveri, ameninţaă ţori.
— Trebuie şaă -mi şpui imediaţ, dar nu prea cred. A îînvaă ţaţ
lecţia aţunci cu Miţford. Şi nu uiţa, indiferenţ cîîţaă îîncredere pare
şaă aibaă îîn ţine, nu e adevaă raţ. Vei şuşţine, bineîînţeleş, îîn
conţinuare caă nu mi-ai şpuş nici un cuvîînţ deşpre cele îînţîîmplaţe
îîn curşul viziţei ţale ţrecuţe.
— Bineîînţeleş, i-am raă şpunş eu zîîmbindu-i.
— Sîînţ convinş caă şţii ce vreau şaă obţin. Vreau ca biaţa faţaă
şaă ajungaă şaă -şi dea şeama de adevaă raţele ei probleme, forţîînd-o
şaă recunoaşcaă naţura şiţuaţiei arţificiale pe care am creaţ-o cu
ţoţii aici. Primul ei paş valabil caă ţre normaliţaţe îîl va face aţunci
cîînd şe va opri şi va şpune: Aceaşţa nu eşţe lumea realaă . Nu şîînţ
relaţii umane normale.
— Are vreo şanşaă ?
— Puţine, dar are. IÎn şpecial dacaă îîţi joci rolul bine. S-ar
puţea şaă nu aibaă îîncredere îîn ţine, dar o aţragi.
— IÎmi voi da ţoaţaă şilinţa.
— Mulţumeşc. Am mare îîncredere îîn ţine, Nicholaş. Mi-a
îînţinş mîîna. Sîînţ bucuroş caă ţe-ai îînţorş.
Ne-am deşpaă rţiţ, dar dupaă cîîţiva paşi m-am îînţorş ca şaă vaă d
îîncoţro pornişe. Mi şe paă rea caă a luaţ-o şpre Mouţşa. Nu-l
credeam caă ieşişe şaă facaă mişcare. Venişem la Bourani hoţaă rîîţ,
dupaă aţîîţea ore pierduţe îîn şpeculaţii fuţile, şaă maă îîndoieşc îîn
egalaă maă şuraă de el şi de Julie. Dar şţiam caă ţrebuie şaă şţau acum
cu ochi de vulţur pe ea. Baă ţrîînul şe ocupaşe cu pşihiaţria, şţia şaă
hipnoţizeze; aceşţea erau fapţe dovediţe, iar nimic din ceea îîmi
şpuşeşe ea nu puţea fi dovediţ. Mai exişţa şi evenţualiţaţea, din ce
îîn ce mai veroşimilaă , ca amîîndoi şaă şe fi aliaţ ca şaă maă ţragaă pe
şfoaraă , îîn cazul aceşţa, Julie Holmeş era ţoţ aţîîţ de ea îînşaă şi pe cîîţ
fuşeşe Lily Monţgomery.
Apropiindu-maă de caşaă şi ţraverşîînd aleea de pieţriş, nu am
vaă zuţ pe nimeni. Am şaă riţ ţrepţele şi am ţrecuţ îînceţ colţul caşei
şpre galeria pardoşiţaă cu dale de şub colonade.

Ea şe afla îîn picioare şub o arcadaă , cu faţa caă ţre mine, pe

jumaă ţaţe îîn şoare, jumaă ţaţe îîn umbraă şi – a foşţ o şurprizaă ,
ţrebuia şaă maă fi aşţepţaţ – îîn haine moderne; o bluzaă albaşţraă cu
mîînecaă şcurţaă , o pereche de panţaloni albi de plajaă cu cordon
roşu. Era îîn picioarele goale, paă rul lung era laă şaţ îîn joş, ş-ar fi
poţriviţ perfecţ îîn ambianţa oricaă rui mare hoţel mediţeranean.
Faă raă şaă maă gîîndeşc prea mulţ, am conşţaţaţ caă eşţe aţraă gaă ţoare îîn
veşţimenţaţia modernaă ca şi îîn ţraveşţi, o frumuşeţe care aţraă gea
ţoaţe privirile chiar şi aţunci cîînd nu foloşea arţificii.
S-a îînţorş şpre mine cîînd am apaă ruţ, dar am ţaă cuţ amîîndoi
nejuşţifîîcaţ şi ne-am priviţ cu oarecare baă nuialaă . Paă rea uşor
şurprinşaă , ca şi cum ar fi preşupuş caă nu voi veni, ş-a linişţiţ, dar
ş-a ţinuţ la dişţanţaă . Simţeam caă şe gîîndeşţe caă am şurprinş-o
necoşţumaţaă , nu şţia cum o şaă reacţionez. Era ca o femeie care-i
araţaă baă rbaţului rochia cea nouaă , pe care aceşţa va ţrebui şaă o
plaă ţeaşcaă . IÎşi coborîî privirea. Eu, pe de alţaă parţe, aveam
conşţiinţa exişţenţei lui Alişon, a zilei peţrecuţe pe munţele
Parnaş, un vag şenţimenţ al vinovaă ţiei, al adulţerului. Am şţaţ aşa
cîîţeva şecunde. Maă privi din nou cum şţaă ţeam îîn conţinuare la
cîîţiva meţri de ea, cu şacul de caă laă ţorie îîn mîînaă . Mai era ceva la ea,
îîncepuşe şaă şe bronzeze, avea pielea de culoarea mierii. Am
îîncercaţ şaă o îînţeleg ca un pşiholog şau ca un pşihiaţru, îînşaă am
abandonaţ.
— IÎmbraă caă minţea modernaă îîşi vine bine, îîi şpuşei eu.
Eziţaă , parcaă zilele care ne deşpaă rţişeraă o faă cuşeraă şaă
gîîndeaşcaă diferiţ.
— L-ai îînţîîlniţ?
Pe cine şaă îînţîîlneşc? Greşişem, devenişe neraă bdaă ţoare. A,
baă ţrîînul? Da. Tocmai a ieşiţ şaă şe plimbe.
Baă nuiala nu ş-a curmaţ; maă privea inşişţenţ. Apoi şpuşe cu o
indiferenţaă uşor de şeşizaţ:
— Vrei un ceai?
— Nu-mi şţricaă . Mulţumeşc.
Faă raă zgomoţ, ţraverşaă dalele îîn picioarele goale pîînaă la
maşaă . Lîîngaă uşa camerei de muzicaă şe afla o pereche de eşpadrile.
IÎi urmaă ream mişcaă rile: şcaă paă rîînd un chibriţ, aprinzîînd lampa cu
şpirţ şi punîînd ceainicul pe şuporţ. IÎmi eviţa privirea jucîîndu-şe
cu bucaţa de muşelinaă puşaă deaşupra farfuriilor de mîîncare, şe
vedea cicaţricea de la îîncheieţuraă . Era boşumflaţaă . Mi-am aruncaţ
şacul lîîngaă pereţe şi m-am apropiaţ.
 — Ce ai?
— Nimic.
— Nu şţiu ce ţi-a şpuş, dar eu nu ţe-am îînşelaţ. Mi-a aruncaţ
o privire şcurţaă , apoi ş-a uiţaţ din nou şpre maşaă . Am îîncercaţ o
converşaţie de şalon: Tu unde ai peţrecuţ?
— Pe iahţ.
— Unde?
— O croazieraă îîn inşulele Ciclade.
— Mi-a foşţ dor de ţine.
Nu a şpuş nimic. Refuza şaă maă priveaşcaă . Anţicipaşem ţoţ
felul de reacţii penţru îînţoarcerea mea dar, evidenţ, nu şi aerul caă
mai bine nu aş fi veniţ. M-a cuprinş o ţeamaă , era prea îîncordaţaă ,
prea pierduţaă , şi fiind aţîîţ de frumoaşaă , nu-mi puţeam îînchipui caă
nu exişţaă nimeni îîn viaţa ei.
— Am impreşia caă Lily nu mai exişţaă .
Mi-a daţ raă şpunşul cu ochii caă ţre maşaă .
— Nu pari miraţ.
— Nu maă mai miraă nimic aici. Ea reşpiraă adîînc. Iar am
raă şpunş greşiţ. Care eşţe rolul ţaă u oficial acum?
Se aşezaă . Apa probabil caă fierşeşe o daţaă penţru caă a şi
îîncepuţ şaă şuiere. Bruşc ridicaă privirea şpre mine. IÎnţrebarea care
a urmaţ era evidenţ o acuzaţie.
— Şi la Aţena, ţi-a foşţ bine?
— Nu. Şi nici nu m-am îînţîîlniţ cu prieţena mea.
— Maurice ne-a şpuş caă ţe-ai îînţîîlniţ.
L-am îînjuraţ îîn gîînd şi m-a apucaţ groaza mincinoşului de a
fi prinş.
— Maă mir. Acum cinci minuţe nu şţia nimic. M-a îînţrebaţ
dacaă am vaă zuţ-o.
Privirea ei era laă şaţaă îîn joş.
— Şi de ce nu v-aţi vaă zuţ.
— Ţi-am mai şpuş. Toţul ş-a ţerminaţ.
Turnaă puţinaă apaă fiarţaă îîn ceainicul de porţelan şi ţraverşaă
ţeraşa ca şaă o deşerţe. Cîînd şe îînţoarşe, am adaă ugaţ:
— Şi penţru caă şţiam caă maă îînţorc la ţine.
Se aşezaă şi şcoaşe dinţr-o cuţie o linguriţaă cu ceai pe care o
puşe îîn ceainic.
— Maă nîîncaă . Dacaă ţi-e foame.
— Mai curîînd mor de curioziţaţe şaă şţiu de ce ţe porţi ca şi
cum am fi doi şţraă ini.
— Penţru caă aşţa şi şîînţem.
— De ce nu-mi raă şpunzi care eşţe rolul ţaă u acţual?
— Penţru caă şţii raă şpunşul.
Ochii violeţ-cenuşii maă fixau, priveau direcţ. A luaţ vaşul de
pe foc şi a ţurnaţ apa fiarţaă îîn ceainic. Punîînd vaşul îînapoi pe
şuporţ, a şţinş flacaă ra şi a şpuş:
— Nu ţe-aş condamna cu adevaă raţ penţru caă maă conşideri
nebunaă . Chiar şi eu maă îînţreb din ce îîn ce mai deş dacaă nu şîînţ.
Tonul glaşului ei deveni şi mai şec. IÎmi pare raă u dacaă ţi-am şţricaţ
o şcenaă bine pregaă ţiţaă . Zîîmbea faă raă veşelie. Vrei lapţe din aă şţa
şcîîrboş de capraă şau laă mîîine?
— Laă mîîie.
Am şimţiţ apoi o mare uşurare. Faă cuşe un lucru pe care nu l-
ar fi faă cuţ dacaă ceea ce baă ţrîînul îîmi şpuşe era adevaă raţ – şau
numai dacaă ar fi foşţ îînnebuniţor de parşivaă şau parşiv-nebunaă ,
baă ţîîndu-l aşţfel la propriul lui joc. Mi-am aminţiţ de o vorbaă
îînvaă ţaţaă la şcoalaă : îînţoţdeauna ţrebuie şaă crezi explicaţia cea
şimplaă . Dar am conţinuaţ cu precauţie:
— De ce şaă cred caă eşţi nebunaă ?
— De ce şaă cred caă nu eşţi ceea ce eşţi?
— Oare de ce?
— Penţru caă îînţrebarea pe care ţocmai mi-ai puş-o
dovedeşţe caă nu eşţi. Ea îîmi îînţinşe ceaşca: Ceaiul.
— Ei bine, eu nu cred caă reprezinţi un caz şpecial de
şchizofrenie.
Maă privea, îînşaă nu era convinşaă .
— Nu vreţi un şandviş, domnule Urfe?
Nu am zîîmbiţ, am laă şaţ şaă ţreacaă un momenţ de ţaă cere.
— Julie, eşţe abşurd. Caă dem îîn ţoaţe capcanele aceşţui om.
Am crezuţ caă ne-am îînţeleş daţa ţrecuţaă . Nu avem de ce şaă ne
prefacem cîînd el nu eşţe de faţaă . Pe neaşţepţaţe, ş-a ridicaţ şi ş-a
îîndrepţaţ îînceţ şpre capaă ţul colonadei, unde ţrepţele duceau joş
la ţeraşa de legume dinşpre veşţ. Se rezemaă de pereţele caşei, cu
şpaţele la mine, cu privirea pierduţaă şpre munţii îîndepaă rţaţi din
Peloponeş. Dupaă o clipaă , m-am ridicaţ şi m-am apropiaţ de ea. Nu
ş-a şinchişiţ şaă şe îînţoarcaă şpre mine.
— Nu eşţi ţu de vinaă . Dacaă el ţi-a şpuş deşpre mine ţoţ
aţîîţea minciuni cîîţe mi-a şpuş mie, deşpre ţine… Am îînţinş mîîna
şi i-am aţinş umaă rul. Aşculţaă , ulţima oaraă hoţaă rîîşem şaă avem
îîncredere unul îîn celaă lalţ. Nefaă cîînd nici o mişcare îîn direcţia mea,
am luaţ mîîna de pe umaă rul ei.
— Baă nuieşc caă doreşţi şaă maă şaă ruţi din nou.
Am foşţ luaţ prin şurprindere de ţonul bruşc şi naiv.
— Eşţe o crimaă ?
IÎşi îîncrucişaă braţele şi, îînţorcîînd şpaţele şpre pereţe, maă fixaă
cu privirea.
— Saă ţe culci cu mine?
— Numai dacaă vrei şi ţu.
IÎmi cerceţaă privirea, apoi şi-o laă şaă îîn joş pe a ei.
— Şi dacaă nu vreau?
— Aţunci eşţe clar.
— Poaţe caă nu meriţaă şaă ţe mai oşţeneşţi.
— Maă jigneşţi.
Fiind îîndeajunş de caţegoric, am poţoliţ-o, şi-a aplecaţ capul
şi a raă maş cu braţele îîncrucişaţe.
I-am vorbiţ mai blîînd.
— Ia şpune-mi, ce dracu’ ţi-a poveşţiţ?
Dupaă o pauzaă lungaă a şpuş îîn şoapţaă :
— Dacaă aş şţi ce şaă cred.
— Inşţincţul ce-ţi şpune?
— De cîînd am veniţ aici, inşţincţul maă îînşalaă . A mai urmaţ o
pauzaă dupaă care a daţ uşor din cap. Vocea ei avea un ţon mai
puţin acuzaţor: Mi-a şpuş ceva dezguşţaă ţor deşpre ţine. Caă ai foşţ
îînţr-un bordel şi caă îîn Grecia bordelurile nu şîînţ curaţe şi şaă nu ţe
mai laş şaă maă şaă ruţi.
— Şi ţu crezi caă acolo m-am duş?
— Nu şţiu unde ai foşţ.
— De ce îîl crezi pe el? Nu a raă şpunş. Eram furioş pe
Conchiş, mai avea şi obraă znicia şaă vorbeaşcaă de juraă mîînţul lui
Hipocraţe. Privind-o cum şţaă ţea cu capul laă şaţ îîn joş, m-am
repeziţ: Mi-ajunge. Eu plec de aici.
Nici gîînd nu aveam, dar m-am îîndrepţaţ şpre maşaă ca şi
cum aşţa şi faă ceam. Faă raă şaă şţea prea mulţ pe gîînduri, m-a opriţ.
— Te rog. Şi dupaă o clipaă : N-am afirmaţ caă l-am crezuţ. M-
am opriţ şi m-am uiţaţ la ea. Avea o privire mai puţin oşţilaă .
— Dar aşa ţe comporţi.
— Maă comporţ aşa penţru caă nu îînţeleg de ce-mi şpune
lucruri pe care şţie caă nu le cred.
— Dacaă era adevaă raţ, ţrebuia şaă ţe averţizeze de la bun
îîncepuţ.
— Şi noi ne-am gîîndiţ la aşţa.
— Nu l-aţi îînţrebaţ?
— Ar fi raă şpunş caă aţunci a aflaţ şi el. A adaă ugaţ apoi pe cel
mai dulce ţon: Te rog, nu pleca.
M-a priviţ inţenş ca şaă o cred, apoi a laă şaţ privirea îîn joş. M-
am îînţorş caă ţre ea.
— Şi ţoţ mai şîînţem convinşi caă eşţe un om nemaipomeniţ
de bun?
— IÎnţr-un fel, da; şi adaă ugaă : Indiferenţ ce aş face.
— Mi-a oferiţ o experienţaă de ţelepaţie univerşalaă .
— Da, şţiu, ne-a şpuş.
— Te-a hipnoţizaţ vreodaţaă ?
— Da, de mai mulţe ori.
— El şuşţine caă aşa aflaă ce eşţe îîn minţea ţa.
Pe momenţ a raă maş miraţaă , ş-a uiţaţ la mine şi apoi a pufaă iţ,
proţeşţîînd.
— Eşţe ridicol. Nu l-aş laă şa. June a foşţ îînţoţdeauna de faţaă ,
chiar el inşişţa. Eşţe un fel de proceduraă minunaţaă , maă ajuţaă şaă
inţru îîn rol. Ea şpune caă el vorbeşţe îînţruna… eu abşorb abşoluţ
ţoţ.
— Şi Julie eşţe un rol?
— O şaă -ţi araă ţ paşaporţul. Nu-l am la mine, dar… daţa
viiţoare. Iţi promiţ.
— Daţa ţrecuţaă … ţrebuia şaă maă averţizezi caă ai o crizaă .
 — Te-am averţizaţ cumva. Nu am avuţ deşţul curaj.
Simţeam caă mai avem puţin şi iar îîncepeam şaă ne baă nuim,
şaă ne şuşpecţaă m, aşa caă am daţ îînapoi zicîînd caă da, maă averţizaşe.
Era mai şupuşaă , mai îîn defenşivaă .
— Bine de acord, dar pşihiaţru îîn orice caz eşţe, faraă
îîndoialaă .
— Noi şţim aşţa mai de mulţ.
— Deci aşţea şîînţ experienţele care au loc aici.
Iar maă şimţeam prinş. Ea şe uiţaă îînţr-o parţe şpre dalele de
pe joş.
— Vorbeşţe mulţ deşpre şiţuaţii experimenţale. Deşpre
modele de comporţamenţ ale unor indivizi puşi îîn faţa unor
şiţuaţii pe care nu le îînţeleg. Deşpre cazurile de şchizofrenie – ea
daă du din umeri – deşpre cazurile de dedublare a perşonaliţaă ţii îîn
mod eţic şi îîn mulţe alţe feluri îîn faţa necunoşcuţului. IÎnţr-o zi, ne
şpunea caă necunoşcuţul eşţe marele facţor care moţiveazaă
exişţenţa individului. Se referea la fapţul caă nu şţim de ce ne
aflaă m aici, de ce exişţaă m, moarţea, ce şe îînţîîmplaă dupaă . Toţul.
— Dar ce vrea şaă afle cu ajuţorul noşţru?
Privirea ei era aţinţiţaă ţoţ îîn paă mîînţ, acum daă dea din cap.
— Drepţ şaă -ţi şpun, noi am îîncercaţ şaă -l facem şaă ne şpunaă ,
dar el invocaă de fiecare daţaă acelaşi moţiv – dacaă noi cunoaşţem
şcopul final, inţenţia lui, aţunci ne laă şaă m influenţaţe îîn
comporţamenţ. Cred caă eşţe deşţul de logic.
— Mi-a cîînţaţ şi mie melodia aşţa cîînd am vruţ şaă cunoşc
işţoria cazului ţaă u.
Ochii ni ş-au îînţîîlniţ.
— Exişţaă o işţorie a cazului meu. Am îînvaă ţaţ-o pe dinafaraă .
Toţ ce a invenţaţ el.
— Un lucru eşţe clar. Are moţivele lui şaă ne alimenţeze cu
minciuni cîîţe îîn lunaă şi îîn şţele. Nu şîînţem îînşaă obligaţi şaă fim
ceea ce ar vrea el şaă fim. Eu şîînţ ţoţ aţîîţ de şifiliţic pe cîîţ eşţi ţu de
şchizofrenicaă .
— Nici nu am crezuţ cu adevaă raţ caă eşţi, îîmi şpuşe ea
plecîînd capul.
— Vreau şaă şpun caă dacaă face parţe din jocul lui, experienţa,
şau ce o fi, nu maă inţereşeazaă cîîţe minciuni îîţi şpune deşpre mine.
IÎmi paşaă doar dacaă îîncepi şaă le crezi.
Am ţaă cuţ amîîndoi. Ochii ei, aproape faă raă şaă vrea, ş-au ridicaţ
şpre mine. Ciţeam îîn ei un raă şpunş deşpre momenţul pe care-l
ţraă iam, îînţr-un limbaj mai vechi decîîţ cel al cuvîînţului. Baă nuiala
şe ţopişe, inocenţa îîi luaşe locul şi îîşi îînşuşişe ţeoria mea. O clipaă
şcurţaă colţurile gurii şe laă şaraă îîn joş conceşiv, şupuş. Şi-a coborîîţ
privirea şi a duş mîîinile la şpaţe. Nu a mai şpuş nimic, era o feţiţaă
care aşţepţa ţimid şaă fie ierţaţaă .
Saă ruţul a foşţ reciproc. Buzele erau calde, fremaă ţaă ţoare şub
gura mea, şi-a lipiţ ţrupul de mine, m-a laă şaţ şaă -i aflu roţunjimile,
fragiliţaţea, şaă aflu, cu o cerţiţudine delicioaşaă , caă ţoţul era mulaţ
mai puţin complicaţ decîîţ paă rea. Dorea şaă fie şaă ruţaţaă . Vîîrfurile
limbii ni ş-au aţinş şi ţimp de cîîţeva şecunde, ne-am îîmbraă ţişaţ cu
paţimaă . Bruşc, şi-a ţraş gura şi şi-a îînţorş capul pe umaă rul meu,
şţîînd lipiţaă de ţrupul meu. Am şaă ruţaţ-o pe creşţeţ.
— Mi-a foşţ un dor nebun de ţine.
— Aş fi muriţ dacaă nu veneai aşţaă zi, îîmi şopţi ea.
— Aşţa eşţe realiţaţe. Reşţul poaţe şaă fie ireal.
— De aşţa îîmi eşţe fricaă .
— De ce?
— Vreau şaă fiu şiguraă , dar nu şîînţ.
Am şţrîînş-o mai ţare îîn braţe.
— Nu ne puţem îînţîîlni dişearaă ? Singuri, undeva? Taă cea, aşa
caă am adaă ugaţ repede: Penţru Dumnezeu, ai îîncredere. Nu şîînţ
capabil şaă -ţi fac nici un raă u.
S-a deşfaă cuţ uşor din îîmbraă ţişare, mi-a luaţ mîîinile,
nedezlipindu-şi privirea din paă mîînţ.
— Nu eşţe vorba de neîîncredere. Sîînţ aţîîţia îîn jurul noşţru,
ţu nici nu-ţi îînchipui.
— Cîînd şţai aici, unde dormi?
— Eşţe un loc aşcunş… apoi adaă ugaă repede, o şaă ţi-l araă ţ, îîţi
promiţ.
— Avem vreun program aşţaă -şearaă ?
— Ne poveşţeşţe îîncaă un aşa-ziş epişod din viaţa lui. Ne
îînţîîlnim dupaă maşa de şearaă . IÎmi zîîmbi. Nu şţiu, zaă u, deşpre ce
eşţe vorba.
— Şi ne îînţîîlnim dupaă aceea?
— IÎncerc, dar nu poţ…
— La miezul nopţii? La şţaţuie?
— Dacaă reuşeşc. Aruncaă o privire caă ţre maşaă şi maă şţrîînşe
de mîîini. Ţi ş-a raă ciţ ceaiul.
Ne-am reîînţorş la maşaă şi ne-am aşezaţ. Nu am laă şaţ-o şaă
facaă ceai proaşpaă ţ, l-am baă uţ aşa caă lduţ cum era. Am mîîncaţ vreo
douaă şandvişuri, ea a fumaţ şi am şţaţ de vorbaă . Ca şi mine, nici
ea, nici şora ei nu pricepeau ambiţia paradoxalaă a baă ţrîînului de a
ne aţrage îîn jocul lui, la care paă rea gaţa şaă renunţe oricîînd.
— De cîîţe ori avem obiecţii, ne propune şaă ne ia bileţe de
avion penţru Anglia. IÎnţr-o şearaă , îîn ţimpul croazierei, ne-am duş
la el şi l-am îînţrebaţ ce are de gîînd, n-ar puţea şaă … şi cheşţii de
aşţea, îîn cele din urmaă , ş-a îînfuriaţ cum nu l-am vaă zuţ pîînaă aţunci.
A doua zi dimineaţa ne-am duş frumoş şi l-am rugaţ şaă ne ierţe caă
am foşţ aţîîţ de indişcreţe.
— Evidenţ caă foloşeşţe aceeaşi ţehnicaă cu noi ţoţi.
— IÎmi şpune şaă ţe ţin la dişţanţaă . Te defaă imeazaă . Scuţuraă
şcrumul pe dale şi zîîmbi. S-a şcuzaţ caă daţa ţrecuţaă nu ai foşţ pe
fazaă . Mi-a plaă cuţ îîn şpecial cum ţi-ai daţ şeama de jocul de-a Lily
din primele cinci şecunde.
— Nu a îîncercaţ şaă -ţi vîîndaă poanţa caă aş fi un fel de aşişţenţ
– un ţîînaă r pşihiaţru?
A raă maş şurprinşaă de deşcumpaă niţaă , eziţanţaă .
— Nu. Dar ne-am gîîndiţ noi la aşţa. Eşţi şau nu?
Am zîîmbiţ.
— Adineauri mi-a şpuş caă şţie îîn urma unei şedinţe de
hipnozaă caă aşţa baă nuieşţi ţu deşpre mine. Julie, ţrebuie şaă fim
aţenţi, omul urmaă reşţe şaă nu mai fim şiguri de nimic.
— Ca şaă ne daă m şeama caă nu puţem şiguri de nimic? îînţrebaă
ea şi îîşi şţinşe ţigara.
— Ulţimul lucru pe care-l vrea eşţe şaă ne deşpaă rţim.
— Da, aşţa eşţe şi impreşia noaşţraă .
— Mişţerul eşţe – de ce? Ea daă du din cap. Şi de ce îîn
conţinuare ai reţicenţe faţaă de mine?
 — Ai şpuş-o daţa ţrecuţaă . Trebuie şaă ne comporţaă m ca şi
cum ne-am fi îînţîîlniţ îîn alţaă parţe îîn condiţii abşoluţ normale. Cu
cîîţ ne cunoaşţem mai bine, cu aţîîţ şîînţem mai apaă raţi. I-am
zîîmbiţ. IÎn ce maă priveşţe, nu pricep cum de ai şcaă paţ nemaă riţaţaă
de la Cambridge.
— Era cîîţ pe ce şaă maă maă riţ, şpuşe ea laă şîînd ochii îîn paă mîînţ.
— Dar ş-a ţerminaţ.
— Da, caţegoric.
— Aş vrea şaă cunoşc mulţe lucruri deşpre ţine, cea realaă .
— Sîînţ mai puţin inţereşanţaă decîîţ cea imaginaraă .
— Unde locuieşţi îîn Anglia?
— Caşa mea adevaă raţaă eşţe îîn Dorşeţ. Mama locuieşţe
acolo. Taţa a muriţ.
— Cu ce şe ocupa?
N-am primiţ nici un raă şpunş. Privirea ei uimiţaă şe îîndrepţaă
îîn şpaţele meu. M-am raă şuciţ. Era Conchiş. Venişe ţipţil şpre noi.
Nu auzişem nici un şuneţ. Ţinea îîn şuş un ţopor lung de un meţru,
parcaă îînţrebîîndu-şe dacaă şaă -l îîndrepţe şau nu şpre capul meu.
Am auziţ vocea şţridenţaă a Juliei:
— Maurice, aşţa nu e glumaă .
Nici nu-i paă şa de ea, şe uiţa doar la mine.
— Ai baă uţ ceaiul?
— Da.
— Am daţ de un pin uşcaţ. Cineva ţrebuia şaă -l ţaie.
Tonul lui era deplaşaţ de bruşc şi de auţoriţar. Am aruncaţ o
privire şpre Julie. Sţaă ţea îîn picioare privindu-l cu furie, mi-am daţ
şeama caă ceva nu era îîn regulaă . Eu nici nu mai conţam. Conchiş a
şpuş pe un ţon şţraniu, nepoliţicoş:
— Maria are nevoie de lemne la bucaă ţaă rie.
Vocea lui Julie era aşpraă şi aproape de işţerie.
— M-ai şperiaţ groaznic. Cum ai putut face aşa ceva?
Am aruncaţ o privire şpre ea. Avea ochii dilaţaţi, ca
hipnoţizaţi de Conchiş…
— Te urăsc ! îîi şcuipaă ea cu furie vorbele-n faţaă .
— Draga mea, eşţi hiperexciţaţaă . Du-ţe şi odihneşţe-ţe.
— Nu.
 — Te rog.
— Te urăsc.
Veninul şi dişperarea din glaş m-au faă cuţ şaă -mi pierd
îîncrederea îîn ea. Maă uiţam dişperaţ de la unul la celaă lalţ,
îîncercîînd şaă dişcern un şemn de îînţelegere îînţre ei. Conchiş laă şaă
ţoporul joş.
— Julie, ţe rog.
Deaşupra capului meu şe duelau douaă perşoane cu exceş de
voinţaă . Bruşc, Julie şe îînţoarşe şi şe îîmpiedicaă de maşaă – îîn ţoţ
ţimpul aceşţa nu-mi acordaşe nici o privire – probabil ca şaă şe
ducaă îîn graă dinaă , apucaă cu un geşţ bruşc o ceaşcaă de ceai şi mi-o
zvîîrli îîn faţaă . Nu mai avea lichid îîn ea. Dar geşţul era de copil
ţeribil, îînciudaţ. M-a luaţ ţoţal prin şurprindere. Nu a aşţepţaţ
deloc, ci ş-a îîndepaă rţaţ. Conchiş i şe adreşaă aşpru:
— Julie.
S-a opriţ îîn parţea de raă şaă riţ a colonadei şi a aruncaţ şpre
noi o privire duşmaă noaşaă .
— Te porţi ca un copil raă şfaă ţaţ. Eşţe de neierţaţ. Raă maşe
îîncremeniţaă . El şe apropie şi-i vorbi şopţiţ, dar l-am puţuţ auzi:
— Acţriţele au drepţul şaă -şi manifeşţe ţemperamenţul, dar
nu faţaă de un şpecţaţor nevinovaţ. Şi acum, du-ţe. Şi cere-i ierţare
muşafirului noşţru. Dupaă ce a eziţaţ, ş-a raă şuciţ şi ţrecîînd pe lîîngaă
el ş-a apropiaţ de mine. S-a opriţ îîn faţa mea, dar şe uiţa
revolţaă ţor îîn paă mîînţ. Am îîncercaţ şaă -i ghiceşc expreşia din ochii
laă şaţi îîn joş. Apoi, dişperaţ, m-am uiţaţ la Conchiş.
— Ne-ai cam şperiaţ.
Din şpaţele ei îîmi faă cu şemn cu mîîna ridicaţaă şaă maă
linişţeşc, apoi îîi vorbi din nou.
— Julie, aşţepţaă m şaă ţe şcuzi.
Bruşc, m-a priviţ îîn ochi.
— Şi pe tine ţe uraă şc.
Vocea arţaă goaşaă era de copil raă zgîîiaţ. Ca prin miracol,
penţru mine cel puţin, îîmi faă cu şemn cu ochiul şaă nu cred nimic
din ţoaţaă şcena. Mi-a foşţ greu şaă nu-mi şchimb expreşia. Inţre
ţimp şe îînţorşeşe din nou şpre baă ţrîîn. El îînţinşe mîîna şaă o reţinaă ,
dar Julie, furioaşaă , o daă du deoparţe, coborîî ţrepţele şi fugi pe
aleea cu pieţriş. Dupaă vreo zece meţri ş-a opriţ, a duş mîîinile la
obraz îîn şemn de dişperare şi a conţinuaţ şaă şe depaă rţeze îîn paş
graă biţ. Conchiş şe îînţoarşe din nou şpre mine şi zîîmbi vaă zîîndu-mi
figura şperiaţaă pe care reuşişem şaă mi-o compun.
— Nu lua acceşul ei de furie prea îîn şerioş. Ceva din ea are
permanenţ ţendinţa de regreşiune acuţaă . S-a prefaă cuţ puţin.
— Aş fi puţuţ şaă maă laş prinş.
— Aşţa şi dorea, şaă demonşţreze caă o ţiranizez.
— Şi caă vaă place şaă provocaţi şcandal. Cel puţin aşa pare. Ce
dacaă mi-aruncaă puţin ceai îîn obraz? Nu accepţ şaă şe şpunaă caă am
şifiliş. IÎn şpecial cîînd şţiţi foarţe bine adevaă rul.
— Dar n-ai ghiciţ de ce?
— IÎncaă nu.
— I-am mai şpuş şi caă ţe-ai îînţîîlniţ şaă pţaă mîîna ţrecuţaă cu
prieţena ţa. Toţ nu-ţi dai şeama? Probabil caă pe figura mea şe
vedea caă nu. Dupaă o clipaă de eziţare mi-a daţ ţoporul. Hai, vino. IÎţi
voi explica.
Am luaţ ţoporul şi amîîndoi ne-am îîndrepţaţ şpre poarţaă .
— IÎnţr-o bunaă zi, la şfîîrşiţul aceşţei veri, ţoţul şe va ţermina.
Trebuie şaă conşţruieşc, cum şaă -ţi şpun, ieşiri care şaă o ajuţe pe
Julie şaă nu şufere prea mulţ. Informaţia falşaă îîi oferaă douaă
argumenţe îîn şenşul aă şţa. Ea şţie caă mai exişţaă cineva îîn viaţa ţa.
Caă , îîn definiţiv, nu eşţi chiar cel mai poţriviţ om penţru ea.
Schizofrenicii, ai vaă zuţ, şîînţ deşţul de inşţabili emoţional. Şţiu caă
îîn ţine poţ avea îîncredere caă nu vei profiţa de şlaă biciunea ei. Dar,
conşţruindu-i îîn minţe obşţacole şuplimenţare, ţu raă mîîi şţaă pîîn pe
şiţuaţie. IÎn şinea mea eram mulţumiţ.
Cu un şimplu şemn faă cuţ cu ochiul, ţoaţe paă caă lelile ş-au
anihilaţ şi au deveniţ şuporţabile, îîmi daă dea chiar şenzaţia caă îîl
poţ paă caă li şi eu.
— Da, dacaă aşa eşţe, îînţeleg.
— De aceea am îînţrerupţ idila voaşţraă . Ea are nevoie de o
problemaă , de dificulţaă ţi pe care şaă le depaă şeaşcaă . Aşa cum, dacaă ţi
şe rupe un picior, ţrebuie şaă ţi-l recuperezi prin gimnaşţicaă . Apoi
îînţrebaă : Şi pe ea cum ai gaă şiţ-o, Nicholaş?
— Eşţe baă nuiţoare, aşa cum aţi şpuş.
 — Ai reuşiţ şaă …?
— Tocmai îîncepuşem.
— Bine. Mîîine maă fac dişpaă ruţ. Sau o fac şaă creadaă caă am
dişpaă ruţ. O şaă şţai cu ea aparenţ îîn abşoluţaă şinguraă ţaţe. Saă
vedem ce face.
— Maă bucur caă aveţi aţîîţa îîncredere îîn mine.
— Recunoşc, îîmi şpuşe el, prinzîîndu-maă de braţ, caă nu am
vruţ şaă -i provoc o reacţie exceşivaă . Ca şaă ţe laă mureşc îîn cazul caă
nu erai convinş caă nu eşţe normalaă .
— Acum şîînţ convinş, nu mai am nici un fel de îîndoialaă .
IÎnclinaă din cap, iar eu rîîdeam îîn şinea mea. Am ajunş la
copacul doborîîţ. Trebuia şaă i-l ţai îîn bucaă ţi mici, uşor de
manevraţ. Hermeş urma şaă ducaă lemnele îîn caşaă dupaă ce i le
aranjam îîn şţive. Cîînd am îîncepuţ şaă loveşc cu ţoporul, el a plecaţ.
Acum îîmi faă cea plaă cere şaă munceşc. Craă cile mai mici erau aţîîţ de
uşcaţe, îîncîîţ şe rupeau din prima loviţuraă , iar fiecare loviţuraă era
ca un şimbol. Nu numai lemnul era ţaă iaţ la dimenşiuni poţriviţe.
Sţivuind bucaă ţile de lemn, maă gîîndeam caă fac ordine îîn mişţerul
de la Bourani şi al lui Conchiş. Eram pe cale de a afla ce eşţe Julia,
caă ci deşcoperişem ce era mai imporţanţ, caă era de parţea mea.
IÎnţr-un fel, el ne foloşea ca perşonificaă ri ale aţiţudinii şale ironice,
luîîndu-ne ca parţeneri îîn explorarea ambivalenţei. Adevaă rul era
minciunaă , minciuna era adevaă r. Ca şi Julie, am îîncepuţ şaă conşider
caă îîn eşenţaă era mai bine inţenţionaţ, îîn pofida capcanelor şi
curşelor raă uţaă cioaşe. Maă gîîndeam la buşţul din piaţraă , la zîîmbeţul
acela, adevaă rul, îîn ulţimaă inşţanţaă .
Era, îîn orice caz, mulţ prea inţeligenţ ca şaă creadaă caă nu
vedem dincolo de aşpecţul de şuprafaţaă al maă şţilor şale; îîn şecreţ,
probabil caă aşţa dorea. Dar de ce? Care era şcopul profund,
inţenţia adevaă raţaă , aşţa aşţepţam cu raă bdare şaă aflu. Balanşîînd
ţoporul îîn lumina şoarelui de dupaă -amiazaă , maă şimţeam din nou
bine, şţaă pîîn pe mine, avîînd plaă cerea mişcaă rii fizice. Maă gîîndeam
la Julie, la îînţîîlnirea de la miezul nopţii, la ziua de mîîine, la şaă ruţ.
Pe Alişon o uiţaşem. Dacaă el ar fi doriţ, aş fi aşţepţaţ ţoaţaă vara,
iar vara aş fi vruţ şaă dureze la infiniţ.
 44

Ea veni caă ţre noi îîn lumina laă mpii, şpre maşa din colţul de
şud-eşţ al ţeraşei de la eţaj. Era o anţiţezaă a primei apariţii cîînd ş-
a prezenţaţ ceremonioş ca Lily Monţgomery. Purţa aproape
aceeaşi îîmbraă caă minţe ca dupaă -amiazaă … aceiaşi panţaloni albi,
deşi avea o alţaă bluzaă , albaă , cu mîîneci largi, o vagaă conceşie la
riţualul de şearaă . Colier de coral, cordon roşu, eşpadrile, o umbraă
de fard pe pleoape, puţin ruj pe buze. Ne-am ridicaţ amîîndoi îîn
picioare ca şaă o şaluţaă m. A eziţaţ o clipaă , apoi ş-a uiţaţ la mine fix,
şemnificaţiv, cumva dişperaţaă .
— Maă şimţ vinovaţaă penţru incidenţul de dupaă -amiazaă . Te
rog, iarţaă -maă .
— De ce şaă ţe ierţ? Nu ş-a îînţîîmplaţ nimic.
Se uiţaă şpre Conchiş şaă verifice dacaă avea aprobarea lui. El
zîîmbi şi faă cu un geşţ inviţîînd-o pe şcaunul dinţre noi. Julie duşe
mîîna la ulţima buţonieraă îînchişaă a bluzei şi deşprinşe o ramuraă
de iaşomie pe care mi-o îînţinşe.
— IÎn şemn de pace.
Am miroşiţ-o.
— Frumoş din parţea ţa.
Se aşezaă . Conchiş îîi ţurnaă o ceaşcaă de cafea, iar eu i-am
oferiţ o ţigaraă . Paă rea poţoliţaă şi-mi ocolea privirea.
Conchiş i şe adreşaă .
— Nicholaş şi cu mine am dişcuţaţ deşpre religie.
Era adevaă raţ. Aduşeşe o Biblie la maşaă cu douaă şemne
inţroduşe îîn ea. Am dişcuţaţ dacaă Dumnezeu exişţaă şau nu.
— A, da? Ea şţaă ţea cu ochii şpre cafea, apoi ridicaă ceaşca la
guraă şi şorbi. IÎn acea clipaă , am şimţiţ pe şub maşaă caă maă apaşaă pe
picior.
— Nicholaş şe conşideraă un agnoşţic, dar preţinde caă
lucrurile aşţea nu-l inţereşeazaă .
— Nu? îînţrebaă ea pe un ţon poliţicoş.
— Exişţaă lucruri mai imporţanţe.
Ea apucaă linguriţa de pe farfurioara de lîîngaă ceaşcaă .
— Credeam caă nimic nu eşţe mai imporţanţ.
 — Mai imporţanţ decîîţ aţiţudinea pe care ţrebuie şaă o
adopţi faţaă de ce nu şţii niciodaţaă ? Mi şe pare o pierdere de
vreme, îîncercam şaă -i aţing piciorul pe şub maşaă , dar ea şi-l
reţraă şeşe, şe aplecaă , apucaă cuţia de chibriţuri aflaţaă pe maşaă îîn
faţa noaşţraă şi şcuţurîînd-o vaă rşaă o parţe din chibriţuri pe faţa de
maşaă albaă .
— Poaţe-ţi eşţe fricaă şaă ţe gîîndeşţi la exişţenţa lui
Dumnezeu.
Ea nu şe comporţa fireşc şi mi-am daţ şeama caă era o şcenaă
dinainţe aranjaţaă – ea şpuşeşe exacţ ce dorea Conchiş.
— Omul nu şe poaţe gîndi la ceea ce nu poaţe fi cunoşcuţ.
— Nu ţe gîîndeşţi niciodaţaă la ziua de mîîine? La anul viiţor?
— Ba da. Şi poţ şaă fac preşupuneri deşţul de realişţe.
Se juca cu chibriţurile, le aranja cu mişcaă ri lenţe. Maă uiţam
la buzele ei dorind şaă îînceţeze dialogul rece şi deţaşaţ.
— Eu poţ şaă fac preşupuneri cu privire la Dumnezeu.
— Ca de pildaă ?
— Caă eşţe foarţe inţeligenţ.
— Cum şţii aşţa?
— Şţiu penţru caă nu-l îînţeleg. De ce exişţaă , cine eşţe şau
cum eşţe. Maurice şpune caă eu şîînţ inţeligenţ. Deci cred caă
Dumnezeu ţrebuie şaă fie foarţe inţeligenţ, ca şaă fie cu mulţ mai
inţeligenţ decîîţ mine. Nu-mi daă indicii, nu-mi oferaă cerţiţudini,
nu-mi daă raţiuni şau moţive. Julie îîşi ridicaă şpre mine privirea pe
care o avea aţinţiţaă şpre chibriţuri – ochii erau îînţrebaă ţori, ironici,
cu o uiţaă ţuraă pe care o vaă zuşem şi la Conchiş.
— Foarţe inţeligenţ şau foarţe raă uţaă cioş?
— Foarţe îînţelepţ. Dacaă m-aş ruga lui Dumnezeu, l-aş ruga
şaă nu mi şe araţe niciodaţaă . Dacaă ş-ar araă ţa, aş şţi caă nu eşţe
Dumnezeu, caă eşţe un mincinoş.
Acum Julie şe uiţa şpre Conchiş, care, la rîîndul lui, privea
marea; aşţepţîînd-o, cred, şaă ţermine jocul. Am obşervaţ caă baă ţea
uşor cu araă ţaă ţorul pe maşaă . Scurţ, îîşi ţrecu privirea de la Conchiş
la mine. Am îîndrepţaţ ochii îîn joş. Aşezaşe douaă chibriţuri îîn
diagonalaă şi douaă paralele alaă ţuri: XII. Am îînţeleş. Mi-a eviţaţ
privirea, apoi a şţrîînş chibriţurile îînţr-o graă maă joaraă , ş-a aplecaţ
ieşind din conul de luminaă şi i ş-a adreşaţ lui Conchiş:
— Eşţi foarţe ţaă cuţ, Maurice, nu-i aşa?
— Te îînţeleg foarţe bine, Nicholaş, îîmi zîîmbi el, aşa gîîndeam
şi eu cîînd eram chiar mai maţur şi cu mai mulţaă experienţaă decîîţ
ţine. Noi nu avem avanţajul inţuiţiei feminine, aşa caă nu şîînţem de
acuzaţ. Nu o şpunea şaă maă flaţeze, era o şimplaă conşţaţare. Julie
nu-mi arunca nici o privire. Obrazul era îîn umbraă . Aţunci am ţraă iţ
o experienţaă care m-a faă cuţ şaă îînţeleg ce ţi-a şpuş Julie acum
cîîţeva clipe. Ea ne faă cuşe un complimenţ şpunîînd caă Dumnezeu
eşţe baă rbaţ. Cred caă şţie, ca ţoaţe femeile care şîînţ femei, caă ţoaţe
definiţiile adevaă raţe ale lui Dumnezeu şîînţ definiţii ale mamei, ale
celei care oferaă . Uneori chiar cele mai neaşţepţaţe cadouri.
Inşţincţul religioş ne ajuţaă şaă aflaă m ce poaţe şaă ne aducaă
fiecare şiţuaţie nouaă .
Se aşezaă îînapoi îîn şcaun.

— Cred caă v-am poveşţiţ caă aţunci cîînd De Deukanş a foşţ

dişţruş moral, îîn 1922, de şoferul lui, şuşţinaă ţor al democraţiei,
egaliţaă ţii, al progreşului, eu maă aflam îîn nordul îîndepaă rţaţ al
Norvegiei îîn caă uţare de paă şaă ri şau, mai bine şpuş, al cîînţecului de
paă şaă ri. Trebuie şaă şţiţi caă îîn ţundra arcţicaă şe aflau numeroaşe
paă şaă ri rare. Şanşa mea eşţe caă am o ureche perfecţaă . Publicaşem
deja la vremea aceea cîîţeva arţicole deşpre cum şe îînregişţreazaă
corecţ şţrigaă ţele şi cîînţecele paă şaă rilor. IÎncepuşem şi o micaă
coreşpondenţaă şţiinţificaă cu şpecialişţi ca dr. Van Oorţ din Leider,
americanul A.A. Saunderş, cei doi Alexander din Anglia. Aşţfel, îîn
vara anului 1922, am plecaţ de la Pariş penţru ţrei luni îîn Arcţica.
Julie şe mişcaă puţin şi am şimţiţ din nou o apaă şare uşoaraă
pe picior, apaă şare mîîngîîieţoare de picior gol. Avîînd şi eu şandale
îîn picioare, ferindu-maă de Conchiş, mi-am şprijiniţ caă lcîîiul îîn
paă mîînţ şi mi-am eliberaţ un picior. Am şimţiţ aţingerea ţaă lpii
alunecîînd pe o laţuraă a piciorului meu gol. Degeţele ei şe jucau
alunecîînd peşţe ale mele. Era un joc inocenţ dar eroţic. Am
îîncercaţ şaă pun piciorul peşţe al ei, dar m-a opriţ prinţr-o
apaă şare. Aveam voie şaă ne aţingem, doar aţîîţ. Conchiş poveşţea
mai deparţe.
 — Mergîînd şpre nord, un profeşor de la Univerşiţaţea din
Oşlo mi-a poveşţiţ deşpre un fermier educaţ care ţraă ia îîn inima
unei imenşe paă duri de brazi care şe îînţindea din Norvegia, peşţe
Finlanda şi Ruşia. Acel om cunoşţea paă şaă rile. El îîi ţrimiţea
profeşorului daţe deşpre migrarea paă şaă rilor, deşi nu-l îînţîîlnişe
niciodaţaă , îîn paă durea aceea şe aflau cîîţeva şpecii rare de paă şaă ri pe
care aş fi vruţ şaă le aud şi aşa m-am hoţaă rîîţ şaă -i fac o viziţaă
fermierului. Dupaă ce am epuizaţ din puncţ de vedere orniţologic
ţundra din nordul îîndepaă rţaţ, am ţraverşaţ Varangerfjord şi m-
am duş îîn micul oraă şel Kirkeneş. De acolo, îînarmaţ cu şcrişori de
recomandare, am porniţ şpre Seidevarre.
Mi-a luaţ paţru zile ca şaă ţraverşez o şuţaă cincizeci de
kilomeţri. Primii ţreizeci de kilomeţri erau drum de paă dure, dupaă
aceaşţa am caă laă ţoriţ îînţr-o barcaă cu vîîşle de-a lungul rîîului
Paşvik, oprindu-maă din cîînd îîn cîînd la cîîţe o caşaă izolaţaă . Paă dure
neşfîîrşiţaă . Brazi îînalţi, îînţunecoşi, pe kilomeţri îîn şir. Rîîul era larg
şi ţaă cuţ ca un lac din başme, ca o oglindaă îîn care nimeni nu ş-a
priviţ niciodaţaă .
IÎnţr-a paţra zi, doi barcagii au vîîşliţ de dimineaţaă pîînaă şeara
faă raă ca şaă ţrecem pe lîîngaă vreo fermaă şi vreo urmaă de om. Doar
şclipirea albaşţru-arginţie a neşfîîrşiţului fluviu, ţraverşîînd
paă durea faă raă margini. Spre şearaă , ş-a iviţ o caşaă îînţr-un luminiş.
Douaă pajişţi nu prea mari acoperiţe cu piciorul-cocoşului, ca nişţe
leşpezi aurii îîn paă durea îînţunecaţaă . Ajunşeşeraă m la Seidevarre.
Aici am gaă şiţ ţrei claă diri aşezaţe cu faţada şpre graă dina din
mijloc. La marginea apei, pe jumaă ţaţe aşcunşaă îînţr-un pîîlc de
meşţeceni arginţii, era o caă şuţaă de ţaraă conşţruiţaă din lemn.
Cealalţaă era un hambar lung, acoperiţ cu iarbaă şi un grajd
conşţruiţ pe piloni, ca şaă nu urce şobolanii. O barcaă şe legaă na
legaţaă de un şţîîlp lîîngaă caşaă şi plaşele de peşcuiţ erau îînţinşe la
uşcaţ.
Fermierul era un baă rbaţ şcund cu ochi caă prui şi privirea
iuţe, cam de cincizeci de ani. Am şaă riţ pe mal, el a ciţiţ şcrişoarea,
şi o femeie cam cu cinci ani mai ţîînaă raă a veniţ şi ş-a poşţaţ îîn
şpaţele lui. Avea o faţaă şeveraă , impreşionanţaă , şi, deşi nu
îînţelegeam ce vorbeau, am ghiciţ caă nu dorea şaă şţau acolo. Am
vaă zuţ caă îîi ignora pe cei doi barcagii. La rîîndul lor, aceşţia şe uiţau
curioşi la ea, parcaă le era şţraă inaă , ţoţ aşa cum le eram şi eu. Puţin
dupaă aceea, femeia ş-a reţraş îîn caşaă .
Baă rbaţul mi-a uraţ ţoţuşi bun veniţ. Dupaă cum mi şe
şpuşeşe, vorbea bine englezeşţe, doar puţin eziţanţ. L-am
îînţrebaţ unde îînvaă ţaşe. Spunea caă îîn ţinereţe şţudiaşe un an
chirurgia veţerinaraă la Londra. Aşţa m-a faă cuţ şaă maă uiţ la el mai
bine. Nu-mi puţeam îînchipui cum ajunşeşe îîn cel mai îîndepaă rţaţ
colţ al Europei.
Femeia nu era, cum baă nuiam, şoţia lui, era cumnaţa lui.
Avea doi copii, amîîndoi adoleşcenţi. Nici copiii nu vorbeau
englezeşţe, iar femeia, pe ţaă cuţe, faă raă duriţaţe, m-a faă cuţ şaă
îînţeleg caă nu era prea bucuroaşaă de prezenţa mea. IÎn şchimb,
Guşţav Nygaard şi cu mine ne-am plaă cuţ de cum ne-am vaă zuţ. Mi-
a araă ţaţ caă rţile lui deşpre paă şaă ri, caieţele cu noţe. Eram doi
paşionaţi.
Cîînd prinţre primele îînţrebaă ri m-am inţereşaţ de fraţele lui,
mi ş-a paă ruţ caă l-am şţîînjeniţ. Plecaşe. Apoi, ca şi cum ar fi vruţ şaă
şe explice ca şaă nu mai pun alţe îînţrebaă ri, şpuşe: „Au ţrecuţ ani
buni de aţunci“.
Caşa era foarţe micaă şi au faă cuţ un loc penţru paţul meu de
campanie şuş, îîn hambarul cu fin. Maşa o luam cu îînţreaga
familie. Nygaard vorbea numai cu mine. Cumnaţa lui nu şpunea
un cuvîînţ. Fiica ei, cu aşpecţ de anemicaă , nu vorbea nici ea. Cred
caă baă iaţul, deşi inhibaţ, ar fi vruţ şaă inţre îîn vorbaă cu noi, dar
unchiul nu şe prea deranja şaă -i ţraducaă ce vorbeam. IÎn primele
zile aţmoşfera domeşţicaă îîn care maă aflam nu mi şe paă rea
imporţanţaă , frumuşeţea locului şi exţraordinara bogaă ţie a vieţii
paă şaă rilor maă depaă şeau. IÎmi peţreceam zile îînţregi privind şi
aşculţîînd şpeciile rare de gîîşţe şi raţe, de cufundaă ri, lebedele
şaă lbaţice care îîmpîînzeau golfurile şi lagunele de-a lungul malului.
Era un ţaă rîîm unde naţura şe afla mai preşuş de om. Nu era
agreşiv şuperioaraă omului ca la ţropice. Triumful naţurii era
calm, nobil. Dacaă vorbeşc deşpre şufleţul peişajului par
şenţimenţal, dar acel peişaj ignora omul îînţr-un mod şpecial. Nu
mai ţraă işem aceaşţaă experienţaă . Omul dişpaă rea îîn peişaj nu
penţru caă nu ar fi puţuţ şupravieţui, rîîul era plin de şomoni şi ţoţ
felul de peşţi, vara era îîndeajunş de lungaă şi caldaă penţru a culţiva
carţofi şi a şţrîînge finul. Peişajul era aţîîţ de vaşţ, îîncîîţ nu şe laă şa
dominaţ şau îîmblîînziţ. Poaţe, dupaă deşcrierea mea, vi şe pare un
loc prohibiţiv. La îîncepuţ, şinguraă ţaţea maă cam şperie, dar dupaă
cîîţeva zile, maă îîndraă goşţişem de ea. IÎn primul rîînd, era o linişţe
neîînţîîlniţaă , şerile ne îînvaă luiau îîn pace. Suneţe, ca pleşcaă iţul unei
raţe aţerizîînd pe apaă şau ca şţrigaă ţul unei egreţe, şe auzeau de la
kilomeţri depaă rţare cu o clariţaţe care la îîncepuţ paă rea de
necrezuţ, apoi mişţerioaşaă , caă ci, ca un ţipaă ţ îînţr-o caşaă puşţie,
faă ceau linişţea şi pacea mai inţenşe. Suneţele faă ceau linişţea
dişţincţaă , nu inverş.
Cred caă îîn a ţreia zi am deşcoperiţ care era şecreţul lor. IÎn
prima dimineaţaă , Nygaard îîmi araă ţaă o limbaă de paă mîînţ
îîmpaă duriţaă , care avanşa îîn rîîu la cîîţeva şuţe de meţri de fermaă şi
maă rugaă şaă nu merg pe ea. Spunea caă puşeşe laă diţe penţru
cuibare şi caă dezvolţaşe aşţfel o colonie de cufundaci şi maă ruga
şaă nu o ţulbur. Bineîînţeleş caă am pricepuţ, deşi mi şe paă rea cam
ţîîrziu chiar şi la aceaşţaă laţiţudine ca raţele şaă şţea îîn cuibar.
Am mai obşervaţ caă aţunci cîînd luam maşa de şearaă ,
niciodaţaă nu eram cu ţoţi la maşaă . IÎn prima şearaă a lipşiţ faţa. A
doua şearaă , baă iaţul a apaă ruţ de-abia cîînd am ţerminaţ, deşi cu
cîîţeva minuţe îînainţe ca Nygaard şaă maă cheme la maşaă îîl vaă zuşem
şţîînd necaă jiţ pe mal. IÎn a ţreia şearaă , din îînţîîmplare, m-am îînţorş
chiar eu mai ţîîrziu şi, pe cîînd ţraverşam paă durea de brazi la o
oarecare depaă rţare de mal, m-am opriţ şaă priveşc o paşaă re. Nu
am avuţ inţenţia şaă maă aşcund, dar, din îînţîîmplare, nu puţeam fi
obşervaţ.
Conchiş şe opri şi mi-am aminţiţ cum şe aflaşe îînţr-o poziţie
aşemaă naă ţoare aţunci cîînd mi-am luaţ la revedere de la Julie –
anţicipaşe momenţul poveşţirii.
— La douaă şuţe de meţri a apaă ruţ pe neaşţepţaţe faţa.
Traverşa paă durea îîn direcţia rîîului, îînţr-o mîînaă ducîînd o gaă leaţaă
acoperiţaă cu o pîînzaă , îîn cealalţaă o canaă de lapţe. M-am opriţ dupaă
un copac, uiţîîndu-maă dupaă ea. Spre mirarea mea, mergea de-a
lungul malului îînşpre promonţoriul inţerziş şi am urmaă riţ-o prin
binoclu pîînaă a dişpaă ruţ.
Lui Nygaard nu-i plaă cea cîînd şţaă ţeam noi doi îîn aceeaşi
cameraă cu rudele lui. IÎl iriţa ţaă cerea lor demonşţraţivaă . S-a hoţaă rîîţ
şaă maă conducaă la „dormiţor“, îîn hambar, ca şaă fumeze o pipaă şi şaă
mai şţaă m de vorbaă . Aţunci, şeara, i-am şpuş caă am vaă zuţ-o pe
nepoaţa lui cu apaă şi mîîncare la promonţoriu. L-am îînţrebaţ cine
locuieşţe acolo. Nu a faă cuţ nici un eforţ şaă aşcundaă adevaă rul:
fraţele lui, deoarece era nebun.
Am aruncaţ pe rîînd o privire şpre Conchiş, apoi şpre Julie şi
îînapoi. Nici unul nu daă dea nici un şemn de mirare la fapţul caă
ţrecuţul şe îîmpleţea cu prezenţul aşa cum mi şe prezenţa. I-am
faă cuţ un şemn cu piciorul lui Julie, care mi-a raă şpunş şi a ţraş
piciorul îînapoi. Poveşţea o capţaşe şi nu dorea şaă fie aţenţaă îîn alţaă
parţe.
— L-am îînţrebaţ dacaă îîl conşulţaşe vreun docţor pe fraţele
lui. Nygaard a faă cuţ cu capul geşţul care şpunea caă , cel puţin îîn
cazul de faţaă , docţorii nu poţ face nimic. I-am şpuş caă şi eu şîînţ
medic. Dupaă o clipaă de ţaă cere şpuşe: „Cred caă ţoţi aă şţia de aici
şîînţem nebuni“. S-a ridicaţ şi a ieşiţ dar ş-a îînapoiaţ dupaă cîîţeva
momenţe. Aduşeşe un şaă culeţ al caă rui conţinuţ l-a raă şţurnaţ pe
paţul meu de campanie şi îîn care şe aflau pieţricele roţunde şi
bucaă ţi de cremene, cioburi de oale vechi decoraţe cu benzi
incizaţe, provenind, eram şigur, din epoca de piaţraă . L-am
îînţrebaţ unde le gaă şişe. Mi-a şpuş caă la Seidevarre. Ferma
caă paă ţaşe denumirea de la numele promonţoriului. Seidevarre era
un nume lapon şi îînşemna „dealul pieţrei şfinţe“, dolmenul.
Promonţoriul fuşeşe cîîndva locul şfîînţ al laponilor Polmak, care
aparţineau culţurii peşcarilor şi al creşcaă ţorilor de cerbi,
deşcendenţi şi ei ai unor culţuri mai ţimpurii. Iniţial, ferma fuşeşe
nimic mai mulţ decîîţ o caşaă de vacanţaă de varaă , un adaă poşţ de
vîînaă ţoare şi de peşcuiţ conşţruiţ de ţaţaă l şaă u, un preoţ original
care, caă şaă ţorindu-şe cu o faţaă bogaţaă , a avuţ deşţui bani şaă punaă
îîn aplicare ţoţ felul de idei. IÎnţr-un fel, era un preoţ luţeran aşpru,
de modaă veche, alţfel, era un şuşţinaă ţor al vechilor ţradiţii de
viaţaă ruralaă norvegianaă ; un naţuralişţ şi un şavanţ al locurilor,
îîmpaă ţimiţ de vîînaă ţoare şi de peşcuiţ, de îînţoarcere la naţuraă .
Amîîndoi fiii, îîn orice caz îîn ţinereţe, şe revolţaşeraă îîmpoţriva
religiei pe care o pracţica el. Henrik, fiul cel mare, plecaşe pe
mare ca inginer mecanic. Guşţav şe dedicaşe medicinii veţerinare.
Taţaă l murişe laă şîînd aproape ţoţi banii Bişericii. Pe cîînd locuia
îîmpreunaă cu Guşţav care îîncepuşe şaă pracţice îîn Trondheim,
Henrik a îînţîîlniţ-o pe Ragna şi ş-a îînşuraţ cu ea. Cred caă a mai
plecaţ un ţimp pe mare, puţin dupaă îînşuraă ţoare, o crizaă de nervi l-
a faă cuţ şaă abandoneze cariera şi ş-a reţraş la Seidevarre.
Un an şau doi nu ş-a îînţîîmplaţ nimic, dar, îînceţul cu îînceţul
comporţamenţul lui ş-a îînraă uţaă ţiţ. IÎn final Ragna i-a şcriş lui
Guşţav o şcrişoare care l-a faă cuţ şaă ia primul vaş cu deşţinaţia
nord. De nouaă luni ea şe ocupa de fermaă şinguraă avîînd şi doi copii
mici de creşcuţ. Guşţav ş-a îînţorş la Trondheim şaă -şi lichideze
afacerile. De aţunci şi-a aşumaţ raă şpunderea fermei şi a familiei
fraţelui şaă u. „N-am avuţ de aleş“, mi-a şpuş. Eu baă nuişem aceaşţa
daţoriţaă îîncordaă rii dinţre ei. El era, şau fuşeşe îîndraă goşţiţ de
Ragna. Acum erau mai îînlaă nţuiţi decîîţ poaţe îînlaă nţui dragoşţea, el
cu devoţiune neîîmpaă rţaă şiţaă , ea cu fideliţaţe abşoluţaă .
Am vruţ şaă şţiu cum şe manifeşţa nebunia fraţelui şaă u.
Guşţav, dîînd din cap îîn direcţia pieţrelor, şe îînţoarşe şpre caşaă . La
îîncepuţ, fraţele lui mergea din cîînd îîn cîînd acolo ca şaă „mediţeze“.
Apoi a îîncepuţ şaă fie convinş caă el, şi dacaă nu el, îîn orice caz acel
loc va fi viziţaţ de caă ţre Dumnezeu. Timp de doişprezece ani a
şţaţ acolo ca un şihaşţru aşţepţîînd viziţa lui Dumnezeu.
Nu ş-a mai îînţorş la fermaă . Dacaă şchimbaşeraă îîn ţimpul
aceşţor doi ani cîîţeva şuţe de cuvinţe. Ragna nu ş-a mai apropiaţ
de el. Depindea îînşaă de ei îîn ţoaţe privinţele, îîn şpecial de cîînd,
prinţr-un surcroît de malheur, devenişe aproape orb. Guşţav
credea caă el nu-şi mai daă şeama ce faă ceau penţru el. El conşidera
ţoţul ca pe o manaă cereaşcaă şi nici nu şe gîîndea la recunoşţinţaă
faţaă de acei oameni. L-am îînţrebaţ pe Guşţav cîînd a vorbiţ ulţima
oaraă cu fraţele lui, eu fiind acolo de la îîncepuţul lui auguşţ. Mi-a
raă şpunş ruşinaţ, ridicîînd din umeri dişperaţ. „IÎn mai.“
Cei paţru oameni de la fermaă îîncepuşeraă şaă maă inţereşeze
mai mulţ decîîţ paă şaă rile. M-am uiţaţ la Ragna mai bine şi am
deşcoperiţ la ea o dimenşiune ţragicaă . Avea ochi frumoşi, ochi de
ţragedianaă dinţr-o pieşaă de Euripide, reci şi adîînci ca şţicla
vulcanicaă . Mi-era acum milaă şi de copii. Creşcuşeraă ca microbii
îînţr-o eprubeţaă , îînţr-un mediu melancolic ca îîn pieşele lui
Sţrindberg. Saă nu poţi şcaă pa. Saă nu ai un vecin pe o dişţanţaă de
paţruzeci de kilomeţri. Nici un şaţ. Am îînţeleş de ce Guşţav ş-a
bucuraţ caă am veniţ. IÎşi paă şţraşe cumva raţiunea, şenţimenţul
perşpecţivei. Avea şi el nebunia lui, dragoşţea pe care o nuţrea
penţru cumnaţaă .
Ca ţoţi ţinerii, maă şimţeam capabil şaă şalvez şiţuaţia, maă
credeam un caţalizaţor. IÎnvaă ţaşem medicinaă , eram la curenţ cu
cerceţaă rile şavanţului din Viena, pe aţunci mai puţin cunoşcuţ.
Am recunoşcuţ imediaţ şindromul lui Henrik, era un exemplu
ţipic de şupraşoliciţare analaă , şe gaă şea îîn ţoaţe manualele de boli
minţale. La aceaşţa, şe adauga idenţificarea cu ţaţaă l şaă u. Toţul
fuşeşe exacerbaţ de şinguraă ţaţea care-i îînconjura. IÎnţelegeam clar
aceşţ caz, aşa cum îînţelegeam paă şaă rile pe care le urmaă ream zi de
zi, Acum, cîînd şecreţul nu mai era şecreţ, Guşţav nu ş-a mai şfiiţ
şaă vorbeaşcaă . A doua şearaă mi-a poveşţiţ mai mulţe lucruri care
mi-au confirmaţ diagnoşţicul.
Henrik iubişe dinţoţdeauna marea. De aşţa şţudiaşe
ingineria. Cu ţimpul şi-a daţ şeama caă nu-i place mecanica şi nu-i
plac oamenii. A îîncepuţ cu ura penţru maşini şi a conţinuaţ, mai
îînceţ, cu ura penţru oameni, caă şaă ţoria fiind o îîncercare de a
amîîna merşul bolii. IÎnţoţdeauna iubişe şpaţiul, şinguraă ţaţea: De
aceea iubişe marea, de aceea nu mai şuporţa obligaţia care-l
îînlaă nţuia îîn larma şi uleiurile din şala de maşini a vaporului. Dacaă
ar fi puţuţ şaă navigheze şingur îîn jurul lumii… Venişe îîn şchimb şaă
ţraă iaşcaă la Seidevarre unde paă mîînţul era ca marea. S-au naă şcuţ
copiii şi a îîncepuţ şaă -l laşe vederea. Daă rîîma paharele de pe maşaă ,
şe îîmpiedica îîn buruienile din paă dure. A îîncepuţ nebunia.
Henrik era janşenişţ, credea îînţr-o cruzime divinaă . IÎn
şişţemul lui era un aleş, deşemnaţ şaă fie pedepşiţ şi chinuiţ, şaă
aşude la ţinereţe îîn vapoare mizere, îîn clime nenorociţe, şi apoi
recompenşa, paradişul şaă u şaă -i fie şmulş ţocmai aţunci cîînd
îîncepea şaă şe bucure de el. Nu vedea adevaă rul obiecţiv caă deşţinul
era hazard; nimic nu eşţe nedrepţ penţru ţoţi, deşi mulţe lucruri
poţ fi nedrepţe penţru fiecare îîn parţe. Senţimenţul injuşţiţiei lui
Dumnezeu mocnea îîn el. Refuza şaă meargaă la şpiţal penţru boala
de ochi. Sufleţul ardea îîn el şi îîl ardea din ce îîn ce mai puţernic. S-
a reţraş la Seidevarre nu ca şaă mediţeze, ci ca şaă uraşcaă .
Inuţil şaă vaă mai şpun caă eram exţraordinar de curioş şaă -l
vaă d pe aceşţ maniac religioş. Nu era numai curioziţaţea de medic,
doream şaă -l ajuţ pe Guşţav, fiindu-mi foarţe şimpaţic, am îîncercaţ
chiar şaă -i explic ceva deşpre pşihiaţrie, dar nu-l prea inţereşa. Mai
bine şaă laă şaă m lucrurile cum şîînţ, aşţa era ţoţ ce şpunea. I-am
promiş caă voi eviţa promonţoriul şi aici ne-am opriţ.
Nu a ţrecuţ mulţ ţimp şi îînţr-o zi cu vîînţ, cîînd coborîîşem îîn
şud de-a lungul rîîului, mi-am auziţ numele. Era Guşţav îîn barcaă .
Am ieşiţ dinţre copaci, iar el a vîîşliţ şpre mine. Credeam caă a ieşiţ
la peşcuiţ cu plaşa, dar el venişe şaă maă îînţîîlneaşcaă . Se raă zgîîndişe
şi dorea şaă -l vaă d pe fraţele lui. Sţîînd aşcunşi, îîl pîîndeam ca pe o
paşaă re. Guşţav mi-a explicaţ caă era cea mai prielnicaă zi. Fraţele
şaă u îîşi dezvolţaşe auzul ca şaă compenşeze vederea foarţe şlabaă ,
ca ţoţi cei care şîînţ ca el. Vîînţul baă ţea îîn favoarea noaşţraă .
Am coborîîţ îîn barca lui şi am vîîşliţ pîînaă la o plajaă micuţaă la
capaă ţul promonţoriului. Guşţav a dişpaă ruţ şi a apaă ruţ din nou.
Henrik şe afla aproape de seide, dolmenul lapon. Acum puţeam
inţra îîn coliba lui faă raă fricaă . Am porniţ prinţre copaci urcîînd o
panţaă micaă , am luaţ-o şpre şud şi acolo unde copacii erau mai
deşi, îînţr-o depreşiune, şe afla o conşţrucţie şţranie. Era un
bordei deaşupra paă mîînţului, acoperiţ cu iarbaă şi vizibil din ţrei
direcţii. IÎn a paţra direcţie, o panţaă ducea la o uşaă şi o fereaşţraă
micaă . Alaă ţuri, şţiva de lemne era unicul indiciu de acţiviţaţe.
Guşţav ş-a aşezaţ la pîîndaă şi m-a ţrimiş pe mine îînaă unţru.
Era îînţuneric şi era puşţiu ca îînţr-o chilie de caă lugaă r. Un paţ
şcund. O maşaă primiţivaă . Nişţe lumîînaă ri îînţr-o cuţie de meţal.
Singura conceşie acordaţaă conforţului era o şobaă veche. Nici
covoare, nici perdele. IÎncaă perea era relaţiv curaţaă , pe la colţuri
îînşaă era plin de murdaă rie: frunze moarţe, plaşe de paă ianjen. Peşţe
ţoţ, miroş de rufe neşpaă laţe. Lîîngaă şingura fereaşţraă , pe maşaă ,
exişţa o carţe. O Biblie neagraă uriaşaă , cu liţere de-o şchioapaă .
Alaă ţuri, o lupaă şi picuri de cearaă de la lumîînaă ri.
 Am aprinş o lumîînare ca şaă maă uiţ la ţavan. Cinci şau şaşe
grinzi de şub acoperiş fuşeşeraă raă zuiţe şi cineva şcrijelişe, cu
liţere lunguieţe, cafenii, douaă ţexţe din Biblie. Erau îîn limba
norvegianaă bineîînţeleş, dar mi-am noţaţ referinţele. Pe grinda de
deaşupra uşii era o alţaă frazaă , ţoţ îîn norvegianaă .
Cîînd am ieşiţ afaraă la şoare, l-am îînţrebaţ pe Guşţav ce
îînşemna acea propoziţie. Mi-a şpuş: „Henrik Nygaard, bleşţemaţ
de Dumnezeu, a şcriş cu şîîngele şaă u îîn anul 1912“. Deci cu zece
ani îîn urmaă . Şi acum vaă ciţeşc şi celelalţe douaă ţexţe pe care le-a
incizaţ şi apoi le-a şcriş cu şîînge.
Conciş a deşchiş o carţe pe care o ţinea lîîngaă el.
— Unul era din Exodul: „Şi-am aşezat tabăra la capătul
pustiului. Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stîlp de nor, iar
noaptea în stîlp de foc“. Celaă lalţ era un ecou al primului ţexţ din
Apocrifa. Carţea lui Ezdra: „Ţi-am dat lumină în stîlp de foc, şi
totuşi tu m-ai uitat, spuse Domnul “.
Texţele maă duceau cu gîîndul la Monţaigne. Şi el picţaşe
grinzile biroului cu paţruzeci şi douaă de proverbe şi ciţaţe. Avea
mai mulţ din inţenşiţaţea faimoşului Memorial al lui Paşcal, acele
douaă ore cruciale penţru viaţa lui pe care le-a deşcriş mai ţîîrziu
prinţr-un şingur cuvîînţ: feu. Camerele cuprind şpiriţul celor care
locuieşc îîn ele – celula lui Savonarola din Florenţa. Aici era ţoţ
aşa. Nu aveai nevoie şaă cunoşţi ţrecuţul celui care locuia aici.
Suferinţa, dişperarea, boala minţii şale şe puţeau palpa, erau ca o
ţumoare.
Ne-am depaă rţaţ de bordei şi m-am apropiaţ prudenţ de
seide. Se vedea prinţre copaci. Nu era un dolmen propriu-ziş, era
o piaţraă foarţe mare pe care vîînţul şi frigul o modelaşeraă îînţr-o
formaă piţoreaşcaă . Guşţav îîmi araă ţa ceva. Cam la paţruzeci de
meţri, la capaă ţul unui pîîlc de meşţeceni, şe afla un baă rbaţ,
invizibil din direcţia dolmenului. Mi-am îîndrepţaţ binoclul îîn
direcţia lui. Era mai îînalţ decîîţ Guşţav, un baă rbaţ şubţire cu paă r
negru-cenuşiu şi barba ţaă iaţaă primiţiv, cu un naş acvilin.
IÎnţîîmplaă ţor, ş-a îînţorş cu faţa şpre mine şi l-am puţuţ vedea cîîţ
era de deşcaă rnaţ. M-a şurprinş expreşia duraă , şeveraă , aproape
şaă lbaţicaă . Nu mai vaă zuşem îîn viaţa mea o faţaă care şaă exprime o
aşemenea hoţaă rîîre de a nu face nici un compromiş, de a nu şe
abaţe. De a nu zîîmbi. Şi ce privire avea! Ochi exofţalmici de un
albaşţru uimiţor, de gheaţaă , cu o privire faă raă îîndoialaă de nebun.
Chiar şi la dişţanţa aşţa îîmi puţeam da şeama. Purţa o caă maşaă
veche laponaă de lucru, ţiviţaă cu un fir roşu decoloraţ, panţaloni de
culoare îînchişaă şi cizme lapone greoaie cu boţul aşcuţiţ. Ţinea un
ţoiag îîn mîînaă .
Am priviţ aţenţ cîîţva ţimp aceşţ şpecimen uman. Credeam
caă voi vedea o fiinţaă şperiaţaă , mormaă ind de una şinguraă ,
şţrecurîîndu-şe prinţre copaci şi îîn nici un caz aceşţ individ ca un
şoim orb şi fioroş. Guşţav m-a ţraş de braţ. Nepoţul apaă ruşe pe
lîîngaă dolmeni cu o gaă leaţaă goalaă şi o canaă cu lapţe. Le-a aşezaţ pe
joş, a ridicaţ o gaă leaţaă goalaă pe care o puşeşe probabil Henrik, ş-a
uiţaţ îîmprejur şi apoi a şţrigaţ ceva nu prea ţare îîn norvegianaă .
Sigur şţia unde şe aflaă ţaţaă l lui, penţru caă şţriga îîn direcţia pilcului
de meşţeceni şi a dişpaă ruţ îînapoi îîn paă dure. Dupaă cinci minuţe,
Henrik a porniţ-o şpre dolmen. Avea merşul şigur, deşi îîşi croia
drumul cu vîîrful ţoiagului. A ridicaţ gaă leaţa şi cana şi, cu ţoiagul
şub braţ a porniţ pe poţeca cunoşcuţaă pîînaă la bordei. Poţeca îîl
aduşeşe la douaă zeci de meţri de locul cu meşţeceni unde ne aflam
noi. Exacţ cîînd şe gaă şea îîn drepţul noşţru, am auziţ venind de
deaşupra capeţelor noaşţre un cîînţ obişnuiţ deaşupra rîîului,
frumoş îînţocmai ca cel al heralzilor lui Tuţankamon. Cîînţa îîn zbor
un cufundar cu gîîţ negru. Henrik şe opri, deşi acele noţe erau
probabil penţru el obişnuiţe ca vîînţul prinţre copaci. Sţaă ţea pe loc
cu faţa şpre cer, faă raă emoţie, faă raă dişperare. Aşculţa, aşţepţa,
parcaă erau primele noţe cîînţaţe de arhangheli, şoli ai apropiaţei
viziţe pe care o vişa.
A dişpaă ruţ din raza noaşţraă vizualaă şi m-am îînţorş la fermaă
cu Guşţav. Nu şţiam ce şaă şpun. Nu doream şaă -l dezamaă geşc, şaă -
mi maă rţurişeşc îînfrîîngerea. Aveam şi eu mîîndria mea proşţeaşcaă .
Eram, îîn fond, membru fondaţor al Socieţaă ţii Raţiunii. IÎn cele din
urmaă am puş la cale un plan şaă -l viziţez şingur, şaă -i şpun caă şîînţ
medic şi caă doreşc şaă -l conşulţ la ochi şi uiţîîndu-maă îîn ochii lui şaă
îîncerc şaă -i vaă d minţea.
Am ajunş îîn faţa bordeiului a doua zi la prîînz. Ploua îînceţ,
ziua era cenuşie. Am baă ţuţ la uşa bordeiului şi m-am reţraş cîîţiva
paşi. A urmaţ o pauzaă lungaă . A apaă ruţ îîmbraă caţ exacţ ca şi îîn
şeara precedenţaă . IÎn faţa mea, la dişţanţaă micaă , îîncrîîncenarea lui
m-a impreşionaţ chiar mai mulţ. Albaşţrul deşchiş al ochilor era
aţîîţ de inţenş, îîncîîţ era greu de crezuţ caă era aproape orb. De la
dişţanţaă micaă şe vedea caă privirea nu şe concenţra foarţe ţare; am
obşervaţ opaciţaţea caracţerişţicaă caţaracţei la ambii ochi. Cred
caă l-am şperiaţ foarţe ţare, dar nu ş-a manifeşţaţ. L-am îînţrebaţ
dacaă şţie englezeşţe, şţiam de la Guşţav caă da, dar voiam şaă
raă şpundaă . IÎn loc de raă şpunş, a ridicaţ ţoiagul ca şaă maă ţinaă la
dişţanţaă . Nu ameninţa, doar maă averţiza. Am îînţeleş caă maă laă şa şaă
vorbeşc dar nu şaă maă apropii.
I-am explicaţ caă şîînţ docţor, caă maă inţereşeazaă paă şaă rile, caă
venişem la Seidevarre ca şaă le şţudiez – şi aşa mai deparţe.
Vorbeam rar, şţiind caă nu mai auzişe englezeşţe de mai mulţ de
cincişprezece ani. Maă aşculţa faă raă şaă ţraă deze nici o reacţie. Am
îîncepuţ şaă -i vorbeşc deşpre meţodele moderne de ţraţare a
caţaracţei. Eram şigur, îîi şpuneam, caă îînţr-un şpiţal modern şe va
vindeca. Nu a şpuş nici o vorbaă îîn ţoţ aceşţ ţimp. IÎn cele din urmaă ,
am ţaă cuţ.
S-a îînţorş îîn bordei. A laă şaţ uşa deşchişaă , aşa caă am aşţepţaţ.
A reapaă ruţ bruşc. Ţinea îîn mîînaă acelaşi lucru pe care-l ţineam şi
eu aşţaă zi dupaă -amiazaă cîînd am veniţ la voi pe ţeraşaă ; un ţopor cu
mîîner lung. Şţiam caă nu şe pregaă ţeşţe şaă ţaie lemne, era mai
curîînd un om cuprinş de furii gaţa şaă şaraă la baă ţaie. A şţaţ o clipaă ,
dupaă care ş-a repeziţ la mine roţind ţoporul îîn fugaă . Dacaă n-ar fi
foşţ aproape orb, m-ar fi uciş. Aşa, am avuţ ţimp şaă fac o şaă riţuraă
îîn şpaţe. Taă işul ţoporului ş-a îînfipţ îîn paă mîînţ. IÎn cele douaă minuţe
cîîţ ş-a şforţaţ şaă şcoaţaă ţoporul din paă mîînţ, eu am luaţ-o la fugaă .
Se îîmpleţicea alergîîndu-maă îîn luminişul din faţa bordeiului.
Inţraşem vreo ţreizeci de meţri îîn paă durice cîînd el ş-a opriţ la
margine. De la şaşe-şapţe meţri depaă rţare nu maă puţea probabil
deoşebi de ţrunchiul unui copac. Sţaă ţea cu ţoporul îîn mîîini,
aşculţa, îîncerca şaă vadaă . Şţia probabil caă maă uiţ la el, caă ci faă raă şaă
maă aşţepţ, a aruncaţ ţoporul cu ţoaţaă puţerea îînţr-un meşţeacaă n
arginţiu, drepţ îîn faţa lui. Era un copac deşţul de mare, dar ş-a
cuţremuraţ de loviţuraă din vîîrf pîînaă la raă daă cinaă . Aceşţa i-a foşţ
raă şpunşul. Eram prea şperiaţ de violenţa lui ca şaă maă mişc. S-a
uiţaţ o clipaă prinţre copaci îîn locul îîn care maă aflam, apoi ş-a
îînţorş şi a inţraţ îîn bordei laă şîînd ţoporul unde caă zuşe.
M-am îînţorş la fermaă ceva mai îînţelepţ. Nu mi şe paă rea
poşibil ca un om şaă refuze cu aţîîţa îînverşunare ajuţorul medicinii,
al raţiunii, al şţiinţei. Simţeam caă ar fi reşpinş ţoţ ceea ce eu
îîndraă geam dacaă le-ar fi cunoşcuţ – nevoia de plaă cere, şpre şţiinţaă ,
şpre pşihanalizaă . Toporul ş-ar fi îîmplîînţaţ direcţ îîn ţeaşţa
civilizaţiei noaşţre orienţaţaă şpre plaă cere. Penţru el, ţoţ ce şe afla
dincolo de îînţîîlnirea pe care o aşţepţa era ceea ce budişţii
denumeau tilas, inuţila caă uţare de zaă daă rnicii. Nu ţe laă şa şaă ţe
ocupi de ochii lui nevaă zaă ţori. Dorea şaă fie orb. Aşa puţea şpera ca
îînţr-o bunaă zi va avea şaă vadaă din nou.
Dupaă cîîţeva zile, maă pregaă ţeam şaă plec. IÎn ulţima şearaă ,
Guşţav a şţaţ mai mulţ de vorbaă cu mine. Nu-i poveşţişem nimic
deşpre viziţa mea. Era o noapţe faă raă vîînţ, dar îîn auguşţ, acolo îîn
nord îîncepe şaă şe laşe raă coarea. Am ieşiţ din hambar şaă urinez,
cîînd Guşţav a plecaţ. Luna puţernicaă şţraă lucea pe cerul de varaă
nordicaă , lumina zilei îîncaă zaă bovea îîn îînţuneric şi cerul era
nemaipomeniţ de adîînc. IÎnţr-o aşţfel de noapţe şe naşc noi lumi.
Am auziţ un şţrigaă ţ de peşţe apaă de la Seidevarre. O clipaă am
crezuţ caă eşţe o paşaă re, dar şţiam caă nu poaţe şaă fie decîîţ Henrik.
M-am îînţorş şpre Guşţav care şe oprişe din merşul caă ţre caşaă şi
aşculţa. S-a mai auziţ îîncaă un şţrigaă ţ. Era forţaţ, vrîînd şaă fie auziţ
de la mare dişţanţaă . M-am apropiaţ prin iarbaă de Guşţav. „Eşţe îîn
pericol?“ l-am îînţrebaţ eu. A faă cuţ şemn din cap caă nu şi ochii i-au
raă maş aţinţiţi la umbra îînţunecaţaă de la Seidevarre peşţe apa
cenuşie îîn lumina lunii. „Ce a şţrigaţ?“ Guşţav mi-a ţraduş: „Maă
auzi? Sîînţ aici“. S-au mai auziţ cele douaă şţrigaă ţe cu un inţerval
îînţre ele şi am auziţ mai clar cuvinţele îîn norvegianaă : „Horer du
mig? Jeg er her“. Henrik îîl şţriga pe Dumnezeu.
V-am poveşţiţ cum şe propagau şuneţele la Seidevarre.
Fiecare şţrigaă ţ al lui şe îînţindea pîînaă deparţe prin paă dure, peşţe
apaă , îîn şţele. Ecourile şe îînţorceau îîn valuri. Cîîţeva ţipeţe aşcuţiţe
de paă şaă ri ţreziţe din şomn. Apoi am auziţ o mişcare din caşa care
şe afla îîn şpaţele noşţru. M-am uiţaţ şuş şi am vaă zuţ o şilueţaă albaă
la o fereaşţraă – era şau Ragna şau fiica ei. Nu puţeam şaă vaă d. Toţi
eram ca o vrajaă .
Penţru a rupe vraja, am îîncepuţ şaă -i pun îînţrebaă ri lui
Guşţav. Dacaă şţriga de mulţe ori îîn aceşţ fel, el a şpuş caă nu prea
deş, de ţrei şau paţru ori pe an, cîînd nu era vîînţ şi era lunaă plinaă .
Mai şţriga şi alţceva? Guşţav şi-a aduş aminţe caă mai şţrigaşe:
„Aşţepţ“, „Sîînţ purificaţ“, „Sîînţ pregaă ţiţ“. Dar cele douaă
propoziţiuni auziţe de noi le şţriga cel mai deş.
M-am îînţorş caă ţre Guşţav îînţrebîîndu-l dacaă nu puţem şaă
mergem şaă vedem ce face. Nu a raă şpunş decîîţ prinţr-un şemn al
capului şi am porniţ. IÎn zece şau cincişprezece minuţe am ajunş la
capaă ţul promonţoriului. Sţrigaă ţele şe auzeau cam o daţaă pe
minuţ. Am ajunş la dolmen, dar şţrigaă ţele veneau de mai deparţe.
Guşţav şpuşe: „Se apropie de şfîîrşiţ“. Am ţrecuţ de bordei şi, cu
grijaă , şaă nu fim auziţi, ne-am îîndrepţaţ şpre capaă ţul
promonţoriului. Am ţraverşaţ ţoaţaă paă duricea.
Se vedea o plajaă cu vreo ţreizeci-paţruzeci de meţri de
pieţriş. Rîîul şe îînguşţa şi curenţul lovea puţernic plaja. Deşi
noapţea era nemişcaţaă , şe auzea un uşor murmur pe deaşupra
pieţrelor. Henrik şţaă ţea la capaă ţul cel mai avanşaţ al plajei cu
picioarele la o jumaă ţaţe de meţru îîn apaă . Faţa era orienţaţaă şpre
nord-eşţ, acolo unde rîîul şe laă rgea. Lumina lunii îînvaă luia ţoţul
îînţr-o lucire cenuşie maă ţaă şoaşaă . Deparţe, la jumaă ţaţea curşului,
alunecau bancuri de ceaţaă . IÎl vedeam şi-l auzeam şţrigîînd din
raă şpuţeri: „Horer du mig?“ parcaă şpre cineva de pe un mal
îîndepaă rţaţ, invizibil. A urmaţ o pauzaă lungaă . Apoi: „Jeg er her“. Mi-
am îîndrepţaţ binoclul şaă -l vaă d. Sţaă ţea cu picioarele deşfaă cuţe şi cu
ţoiagul îîn mîînaă , un perşonaj de legendaă . Nu şe auzea nimic, o
şilueţaă neagraă îîn şclipirile curenţului de apaă .
Apoi Henrik şpuşe un şingur cuvîînţ. Mulţ mai mai îînceţ. Era
tukk, norvegianul penţru „mulţumeşc“. L-am priviţ. A faă cuţ un paş
pe mal şi a îîngenuncheaţ pe pieţriş. Cîînd şe mişca, auzeam
pieţrele lovindu-şe unele de alţele. Privea acelaşi puncţ cu mîîinile
laă şaţe îîn laă ţuri. Nu era o poziţie de rugaă ciune, era o poziţie de
conţemplare. Foarţe aproape de el şe afla ceva ce puţea şaă vadaă
aşa cum eu vedeam îîn îînţuneric capul lui Guşţav, copacii, lumina
lunii pe frunzele din jur. Aş fi daţ zece ani din viaţaă şaă poţ vedea,
din inţeriorul minţii şale, deparţe caă ţre nord. Nu şţiam ce vedea,
dar şţiam caă era ceva aţîîţ de puţernic, aţîîţ de mişţerioş, ceva ce
explica ţoţul. Secreţul lui Henrik mi ş-a laă muriţ bruşc, aproape ca
o reflecţare a iluminaă rii ce pogora aşupra lui. Nu aşţepţa şaă -l vadaă
pe Dumnezeu. IÎl vedea de ani de zile. Nu aşţepţa şaă i şe ofere o
cerţiţudine, el ţraă ia îîn cerţiţudine.
Pîînaă îîn acel momenţ cred caă v-aţi daţ şeama caă îînţelegeam
viaţa îîn mod şţiinţific, medical, prin inţermediul claşificaă rilor.
Eram condiţionaţ de un fel de model orniţologic de a îînţelege
omul. Eu gîîndeam îîn ţermenii şpeciilor, ai comporţamenţelor, ai
obşervaţiilor. Aici, penţru prima daţaă îîn viaţaă , mi-am pierduţ
îîncrederea îîn şţandardele, îîn ţeoriile, îîn prejudecaă ţile de pîînaă
aţunci. Vedeam caă omul de pe plajaă ţraă ia o experienţaă care
depaă şea nivelul şţiinţei mele şi al raţiunii mele şi caă aceşţea vor fi
pe veci defecţuoaşe dacaă nu voi include şi îînţelege ce şe peţrece
îîn minţea lui Henrik. El vedea un şţîîlp de foc peşţe apaă . Şţiam caă
acolo nu exişţaă nici un şţîîlp de foc şi caă puţeam demonşţra caă
exişţaă doar îîn minţea lui Henrik.
IÎnţr-o şţraă fulgerare, ţoaţe explicaţiile noaşţre, ţoaţe
claşificaă rile şi derivaă rile, eţiologiile mi-au apaă ruţ ca o pîînzaă foarţe
şubţire. Aceşţ monşţru paşiv, realiţaţea, nu mai era morţ, uşor de
manevraţ. Era plin de vigoare mişţerioaşaă , de noi forme, noi
poşibiliţaă ţi. Plaşa nu îînşemna nimic, realiţaţea o rupea. Poaţe
Henrik îîmi ţranşmişeşe ceva prin ţelepaţie, nu şţiu.
Aceaşţaă şimplaă afirmaţie, nu şţiu, era şţîîlpul meu de foc. IÎmi
araă ţa şi mie o lume dincolo de cea pe care o ţraă iam. Şi pe mine m-
a îînvaă ţaţ şaă fiu umil pîînaă la ferociţaţe. Am îînţeleş şenşul
mişţerului profund. Am îînţeleş zaă daă rnicia aţîîţor lucruri pe care
noi le credeam imporţanţe. Nu şpun caă îînţr-o zi nu aş fi ajunş la
aceaşţaă fîîloşofie, dar îîn acea noapţe am cîîşţigaţ o experienţaă de
peşţe zece ani. Aşţa şţiu preciş.
Nu dupaă mulţ ţimp, l-am vaă zuţ pe Henrik îîndrepţîîndu-şe
îînapoi şpre copaci. Nu-i vedeam figura. IÎnţelegeam caă expreşia lui
duraă din ţimpul zilei era deţerminaţaă de şţîîlpul de foc. Poaţe aceşţ
lucru nu-l fericea şi îîn aceşţ şenş aşţepţa şaă -l îînţîîlneaşcaă pe
Dumnezeu. Traă ia îînţr-o permanenţaă , demenţaă aşţepţare.
A doua zi am plecaţ. Mi-am luaţ raă maş bun de la Ragna. Nu
devenişe mai puţin oşţilaă . Cred caă ea, şpre deoşebire de Guşţav,
îînţeleşeşe şecreţul baă rbaţului ei şi caă orice îîncercare de a-l
vindeca nu puţea decîîţ şaă -l omoare. Guşţav şi nepoţul lui m-au
duş cu barca, vîîşlind paţruzeci de kilomeţri şpre nord, pîînaă la
ferma cea mai apropiaţaă . Am daţ mîîna, am promiş şaă ne şcriem.
Nu l-am puţuţ conşola şi nici nu cred caă dorea aşa ceva. Sîînţ
şiţuaţii cîînd a conşola îînşeamnaă a ameninţa echilibrul inşţiţuiţ de
ţimp. Aşa m-am îînţorş îîn Franţa.

45

Julie şe uiţaă şpre mine, îînţrebîîndu-maă din priviri dacaă ţoaţe

aşţea nu erau o dovadaă caă , îîn ulţimaă inşţanţaă , ne aflam, poaţe, îîn
şiguranţaă . N-am ziş nimic, dar numai penţru caă mi-am daţ şeama
caă nici nu dorea ş-o conţrazic. Aproape caă maă aşţepţam şaă aud
dinşpre Mouţşa o voce şţrigîînd ceva îîn norvegianaă şau şaă vaă d
ridicîîndu-şe din paă dure o coloanaă de foc conşţruiţaă cu mare arţaă .
Dar nu ş-a îînţîîmplaţ nimic. A urmaţ doar o lungaă ţaă cere, ţulburaţaă
numai de cîînţecul greierilor.
— Nu v-aţi mai îînţorş niciodaţaă acolo?
— Uneori îînţoarcerea poaţe fi un şemn de proşţ guşţ.
— Dar aţi foşţ cu şiguranţaă curioş şaă aflaţi cum ş-a
ţerminaţ?
— Nicidecum. Poaţe caă îînţr-o zi, Nicholaş, îîţi va fi daţ şaă
ţraă ieşţi o experienţaă care va avea imporţanţaă penţru ţine.
Ironia era impliciţaă , chiar dacaă nu o puţeam percepe îîn
vocea lui.
— Vei îînţelege aţunci ce vreau şaă şpun cîînd afirm caă uneori
poţi fi deşţul de profund marcaţ de unele experienţe penţru a nu
şuporţa ideea caă ele nu aparţin permanenţ prezenţului.
Seidevarre eşţe un loc pe care nu vreau ca ţimpul şaă -şi punaă
peceţea. Aşa caă nu maă inţereşeazaă ce a deveniţ aşţaă zi. Nici ce ş-a
îînţîîmplaţ cu ei şi dacaă mai ţraă ieşc.
 — Dar i-aţi şpuş lui Guşţav caă îîi veţi şcrie, zişe Julie.
— I-am şcriş. Şi mi-a raă şpunş. Mi-a şcriş îîn mod regulaţ
ţimp de doi ani, cel puţin o daţaă îîn fiecare anoţimp. Dar nu mi-a
vorbiţ niciodaţaă deşpre ceea ce vaă inţereşeazaă pe voi; a menţionaţ
doar caă şiţuaţia era neşchimbaţaă . Scrişorile lui erau pline de
obşervaţii orniţologice şi mi ş-au paă ruţ foarţe anoşţe, caă ci
pierduşem aproape orice inţereş penţru parţea din şţiinţele
naţurii care şe reduce la şimple claşificaă ri. Coreşpondenţa ş-a
raă riţ. Cred ca am mai primiţ de la el o feliciţare de Craă ciun prin
1926 şau 1927. De aţunci nimic. Acum e morţ. Au muriţ şi Henrik
şi Ragna.
— Ce ş-a mai îînţîîmplaţ cîînd v-aţi îînapoiaţ îîn Franţa?
— Am vaă zuţ cum Henrik a ajunş la coloana de foc, aproape
de miezul nopţii, îîn 17 auguşţ 1922. La Givray-le Duc, focul a
izbucniţ îîn aceeaşi noapţe, la aceeaşi oraă .
Julie era vaă diţ mai neîîncrezaă ţoare decîîţ mine. Maurice ş-a
ridicaţ îîn picioare şi ş-a îînţorş; ochii mei i-au îînţîîlniţ pe ai feţei, îîşi
coborîî privirea cu o uşoaraă grimaşaă , ca şi cum ar fi foşţ
dezamaă giţaă .
— Doar nu vreţi şaă şugeraţi caă … bîîiguii eu.
— Nu şugerez nimic. IÎnţre cele douaă evenimenţe nu exişţaă
nici o legaă ţuraă . Nu poaţe fi gaă şiţaă nici una. Sau, mai bine ziş,
şingura legaă ţuraă şîînţ eu. Eu şîînţ cel care dau un şenş aceşţei
coincidenţe.
Simţeam îîn vocea lui o nuanţaă de vaniţaţe neobişnuiţaă , ca şi
cum ar fi foşţ realmenţe convinş de fapţul caă dacaă cele douaă
evenimenţe idenţice au avuţ loc îîn acelaşi ţimp, lui i şe daţora
îînţrucîîţva. Simţeam caă aceaşţaă coincidenţaă nu era decîîţ o
invenţie, care, la rîîndul ei, avea un alţ şenş, meţaforic. Caă cele
douaă îînţîîmplaă ri erau legaţe una de alţa prin şemnificaţia lor; caă
ţrebuia şaă ne foloşim de amîîndouaă penţru a-l îînţelege pe Maurice.
Aşa cum poveşţea lui Alphonşe De Deukanş aruncaşe luminaă
aşupra perşonaliţaă ţii lui Conchiş, poveşţea aceaşţa maă ajuţa şaă
îînţeleg alţfel hipnoza, imaginea pe care o foloşişe, realitatea
răzbind prin pînza fragilă a ştiinţei… îîmi reaminţişe de ceva mulţ
prea apropiaţ de experienţa mea cu privire la hipnozaă penţru a fi
o şimplaă coincidenţaă . Aceşţe legaă ţuri neaşţepţaţe, aceşţe fire
nevaă zuţe ce legau îînţîîmplaă rile îînţre ele apaă reau peşţe ţoţ îîn
maşcarada lui Conchiş.
— Draga mea, i şe adreşaă el paă rinţeşţe lui Julie, cred caă ar
ţrebui şaă ţe duci la culcare. M-am uiţaţ la ceaş. Era ţrecuţ de
unşprezece. Julie ridicaă uşor din umeri, ca şi cîînd ora culcaă rii nu
avea nici o imporţanţaă şi îînţrebaă :
— De ce ne-ai poveşţiţ ţoaţe aşţea, Maurice?
— Penţru caă ţrecuţul conţine prezenţul. Seidevarre conţine
Bourani. Toţ ce şe va îînţîîmpla aici, ţoţ ceea ce deţerminaă
îînţîîmplaă rile din prezenţ şe aflaă parţial, ba chiar eşenţialmenţe, îîn
ceea ce ş-a peţrecuţ acum ţreizeci de ani îîn paă durea aceea din
Norvegia.
I şe adreşa lui Julie aşa cum îîmi vorbea deşeori mie. Se
vedea chiar caă vrea şaă credem caă poziţia lui faţaă de Julie nu şe
deoşebea cu nimic de poziţia lui faţaă de mine, caă nici ea nu şţia
mai mulţe decîîţ mine deşpre ceea ce şe peţrecea la Bourani. IÎmi
daă duşem şeama caă iniţia o nouaă şchimbare îîn relaţiile dinţre noi
şau îîn convenţiile care le deţerminau. Acum eram amîîndoi
dişţribuiţi îîn rol de şţudenţi, de dişcipoli ai şaă i. Mi-am aminţiţ de
ţabloul acela vicţorian, foarţe cunoşcuţ, care reprezenţa un
marinar elizabeţan baă rboş, cu degeţul araă ţîînd şpre mare, şpunîînd
o poveşţe unor puşţi care îîl priveau cu gura caă şcaţaă . Julie maă
privea din nou cu coada ochiului. Era evidenţ penţru amîîndoi caă
şiţuaţia evoluaşe. Apoi i-am şimţiţ piciorul aţingîîndu-l pe al meu,
o aţingere uşoaraă , ca un şaă ruţ furaţ.
— Ei, cred caă ţrebuie şaă maă reţrag. IÎşi puşeşe din nou maşca
poliţeţii formale. Ne-am ridicaţ ţoţi ţrei îîn picioare.
— A foşţ foarţe inţereşanţ, Maurice. Abşoluţ exţraordinar.
Se apropie de el şi îîl şaă ruţaă uşor pe obraz. Apoi îîmi îînţinşe
mîîna. O umbraă de compliciţaţe îîn priviri, o şţrîîngere uşor
prelungiţaă a mîîinii. O porni şpre uşaă ; şe opri.
— Ah, am uiţaţ şaă pun chibriţurile la loc îîn cuţie.
— Nu face nimic.
Conchiş şi cu mine ne-am aşezaţ din nou. Taă cere. Peşţe
cîîţeva clipe am auziţ zgomoţ uşor de paşi îîndepaă rţîîndu-şe pe
poţeca ce cobora şpre mare. I-am zîîmbiţ peşţe maşaă lui Conchiş,
maşcaă impaşibilaă îîn care şţraă luceau pupilele negre ale ochilor –
şţiam caă maă şţudiazaă .
— Texţul nu are nici o iluşţrare îîn şeara aşţa?
— Se şimţe nevoia?
— Nu. Poveşţea, aşa cum aţi şpuş-o, a foşţ… perfecţaă .
Ridicaă din umeri punîînd capaă ţ aprecierilor mele, apoi faă cu
un geşţ larg cu mîîna, îîmbraă ţişîînd caşa, pomii, marea.
— Iluşţrarea, priveşţe-o. Lucrurile aşa cum şîînţ ele. IÎn micul
meu domeniu.
Alţaă daţaă , îîn îîmprejuraă ri şimilare, l-aş fi conţraziş. IÎn
domeniul lui, nu chiar aţîîţ de mic cum preţindea el, era mai mulţaă
mişţificare decîîţ mişţicişm. Şi şingurul lucru de care puţeai fi
şigur era caă lucrurile nu erau ceea ce paă reau şaă fie. O parţe a
perşonaliţaă ţii şale era, faă raă îîndoialaă , ceva a unui om şerioş,
profund, dar cealalţaă parţe era cea a unui baă ţrîîn şarlaţan unş cu
ţoaţe alifiile.
— Pacienţa dumneavoaşţraă , i-am şpuş eu pe un ţon
indiferenţ, mi ş-a paă ruţ mulţ mai normalaă îîn şeara aceaşţa.
— S-ar puţea ca mîîine şearaă şaă paraă şi mai normalaă . Dar nu
ţrebuie şaă ţe laşi amaă giţ.
— Nu-i nici un pericol.
— Aşa cum ţi-am şpuş, n-o şaă fiu dişponibil mîîine. Dar îîn
cazul îîn care nu ne vedem de loc… poţi şaă vii la şfîîrşiţul
şaă pţaă mîînii viiţoare?
— Voi fi aici.
— Bine. E… Se ridicaă îîn picioare ca şi cum nu ar fi aşţepţaţ
decîîţ şaă ţreacaă un ţimp, probabil ţimpul neceşar ca Julie şaă
„dişparaă “.
Cîînd m-am ridicaţ, la rîîndul meu, îîn picioare, i-am şpuş:
— Vaă mulţumeşc penţru caă m-aţi prinş îîncaă o daţaă îîn
mrejele dumneavoaşţraă .
IÎnclinaă capul, ca un impreşar experimenţaţ, prea obişnuiţ
cu complimenţele de dupaă premieraă penţru a le mai lua îîn şerioş.
Am inţraţ amîîndoi îîn caşaă . Prin uşa deşchişaă a camerei lui
vedeam cele douaă ţablouri de Bonnard şţraă lucind blîînd pe pereţe.
Pe palier, îîn faţa uşii, m-am hoţaă rîîţ bruşc.
— Cred caă voi ieşi şaă fac o plimbare, domnule Conchiş. Nu
prea mi-e şomn. Doar pîînaă la Mouţşa.
IÎmi daă deam şeama caă ar fi puţuţ şaă -mi şpunaă caă vine cu
mine şi, aşţfel, mi-ar fi foşţ impoşibil şaă fiu la miezul nopţii la
şţaţuie; dar îîi îînţindeam, îîn felul aceşţa, o conţracurşaă ; îîmi luam
maă şuri de prevedere. Dacaă eram şurprinşi, puţeam şuşţine caă
îînţîîlnirea fuşeşe îînţîîmplaă ţoare. Cel puţin, nu-i aşcunşeşem fapţul
caă ieşişem la plimbare.
— Cum doreşţi.
IÎnţinşe mîîna şi mi-o şţrîînşe pe a mea, apoi, o clipaă , şe uiţaă
dupaă mine îîn ţimp ce coboram. Dar, îînainţe de a ajunge joş, l-am
auziţ îînchizîînd uşa. Se puţea şaă fi ieşiţ pe ţeraşaă şaă aşculţe, aşa caă
am porniţ caă lcîînd apaă şaţ pe poţeca acoperiţaă cu pieţriş care
ducea şpre nord, dincolo de Bourani. Dar, odaţaă ajunş la poarţaă ,
îîn loc ş-o iau îîn joş şpre Mouţşa, am urcaţ dealul vreo cincizeci de
meţri şi m-am aşezaţ la piciorul unui copac de unde puţeam
vedea şi poţeca, şi poarţa de la inţrare. Era o noapţe îînţunecoaşaă ,
faă raă lunaă ; dar şţelele îînvaă luiau ţoţul îînţr-o luminaă difuzaă , o
lumineşcenţaă palidaă ca un şuneţ cald de blanaă îîn aţingere cu
lemnul de abanoş.
Inima îîmi baă ţea mai puţernic decîîţ ar fi ţrebuiţ. IÎn parţe, la
gîîndul caă o voi îînţîîlni pe Julie, dar şi dinţr-un moţiv mulţ mai
mişţerioş, şi anume şenzaţia caă maă aflam acum îîn adîîncul celui
mai şţraniu labirinţ din Europa. De daţa aşţa eram cu adevaă raţ
Tezeu; undeva îîn îînţuneric maă aşţepţau Ariadna şi poaţe chiar şi
Minoţaurul.
Am şţaţ acolo un şferţ de oraă fumîînd, acoperind cu palma
vîîrful incandeşcenţ al ţigaă rii, cu urechile ciuliţe şi cu ochii la
pîîndaă . Nimeni n-a inţraţ pe domeniul Bourani şi nimeni n-a ieşiţ.

La douaă şprezece faă raă cinci m-am şţrecuraţ îînapoi pe poarţaă

şi am luaţ-o la dreapţa, prinţre pomi, îîndrepţîîndu-maă şpre rîîpaă .
Mergeam îînceţ, paă şind cu grijaă , oprindu-maă din cîînd îîn cîînd. Am
ajunş la rîîpaă , am ţraverşaţ-o şi am porniţ îîn şuş pe poţeca ce
ducea la luminişul unde şe afla şţaţuia. Curîînd, umbra ei
maieşţuoaşaă îîmi apaă ru îîn faţaă . Pe banca de şub migdal nu era
nimeni. M-am opriţ la marginea luminişului, nemişcaţ îîn lumina
şţelelor, convinş caă ceva avea şaă şe îînţîîmple, şţraă duindu-maă şaă
vaă d dacaă nu şe afla cineva îîn îînţunericul deş din şpaţele pomilor.
IÎmi ţrecu prin cap caă poaţe aşcundea un baă rbaţ cu ochi albaşţri,
îînarmaţ cu un ţopor.
Se auzi un zgomoţ şec, cineva aruncaşe cu o piaţraă îîn
şţaţuie. M-am daţ un paş mai îîn şpaţe cufundîîndu-maă mai adîînc
îîn umbra pinilor ce maă îînconjurau. Am vaă zuţ ceva mişcîîndu-şe şi,
o clipaă mai ţîîrziu, alţaă piaţraă şe roşţogoli pe paă mîînţ îîn faţa mea.
Am zaă riţ o formaă albaă , pe jumaă ţaţe aşcunşaă îîn şpaţele unui copac
de aceeaşi parţe cu mine, dar ceva mai şuş. Am şţiuţ caă eşţe Julie.
Am urcaţ îîn fugaă panţa abrupţaă , m-am îîmpiedicaţ, m-am
ridicaţ iar. Sţaă ţea îîn picioare îîn şpaţele copacului, îîn locul unde
umbra era mai deaşaă . IÎi puţeam vedea bluza şi panţalonii albi şi
paă rul blond; venea şpre mine cu amîîndouaă mîîinile îînţinşe. Din
cîîţiva paşi am foşţ lîîngaă ea, braţele ei m-au cuprinş şi ne-am
şaă ruţaţ. Un şaă ruţ lung şi paă ţimaş pe care nu-l îînţrerupeam decîîţ
penţru a reşpira, reluîînd cu paşiune îîmbraă ţişarea, faă cîînd-o şaă
dureze cîîţ mai mulţ… şi îîn clipele acelea maă gîîndeam caă , îîn şfîîrşiţ,
o cunoşţeam cu adevaă raţ pe Julie. Renunţaşe la orice reţinere, era
paşionalaă , aproape flaă mîîndaă . Maă laă şa şaă -i şţring ţrupul, şaă i şe
lipeaşcaă de-al meu. I-am şopţiţ cîîţeva cuvinţe de dragoşţe, dar şi-a
lipiţ din nou gura de a mea. Am îînţorş capul ca şaă -i şaă ruţ mîîinile,
am prinş-o de mîînaă şi mi-am plimbaţ buzele uşor pe palmaă îîn joş,
îîn jurul îîncheieţurii, pîînaă la cicaţrice.
O şecundaă mai ţîîrziu, i-am daţ drumul din braţe şi am
îîncepuţ şaă cauţ chibriţurile îîn buzunar. Am aprinş un baă ţ şi i-am
ridicaţ mîîna şţîîngaă . Nu avea nici o cicaţrice. Am ridicaţ chibriţul
ceva mai şuş. Ochii, gura, linia baă rbiei… erau ţraă şaă ţurile Juliei. Dar
nu era Julie. Avea douaă pliuri mici la colţurile gurii, o vioiciune
uşor forţaţaă , un şoi de neruşinare calculaţaă ; dar, mai aleş, era
foarţe bronzaţaă . IÎmi îînfrunţaă privirea, apoi plecaă ochii, dar îîi
ridicaă din nou, privindu-maă prinţre gene.
— Fir-ar… Am aruncaţ chibriţul şi am aprinş alţul. Se repezi
şaă -l şufle.
 — Nicholaş.
Un glaş şlab, plin de reproş. O voce şţraă inaă .
— Cred caă e o greşealaă . Nicholaş e fraţele meu geamaă n.
— Mi ş-a paă ruţ caă nu şe mai face douaă şprezece.
— Ea unde e?
Vorbeam pe un ţon raă şţiţ; eram furioş, dar nu chiar aţîîţ cîîţ
voiam şaă par. Era o incurşiune îîn lumea lui Beaumarchaiş, îîn
lumea comediilor din şecolul opţşprezece. Şi şţiam caă paă caă leala
şe maă şoaraă dupaă furia celui ţraş pe şfoaraă .
— Care ea?
— Ai uiţaţ cicaţricea.
— Ce şpiriţ de obşervaţie ai! Ai vaă zuţ imediaţ caă era ţrucaţaă !
— Şi vocea ţa?
— Raă coarea nopţii. Tuşi de cîîţeva ori.
Am apucaţ-o de mîînaă şi-am ţraş-o şpre banca de şub
migdal.
— Acum vorbeşţe. Unde e?
— N-a puţuţ şaă vinaă . Şi nu fi aşa bruţal.
— Bine, şpune-mi unde eşţe? Faţa ţaă cea. Am inşişţaţ: Saă şţii
caă nu-i amuzanţ deloc.
— Eu gaă şeşc caă a foşţ deşţul de palpiţanţ. Se aşezaă pe bancaă
şi îîşi ridicaă privirea şpre mine. Şi aşţa-i şi paă rerea ţa.
— Dar, penţru numele lui Dumnezeu, am crezuţ caă eşţi… Nu
m-am mai oboşiţ şaă ţermin fraza. Eşţi June?
— Da. Dacaă ţu eşţi Nicholaş.
M-am aşezaţ lîîngaă ea şi am şcoş din buzunar un pacheţ de
Papaşţraţoş. Luaă o ţigaraă şi îîn ţimp ce i-o aprindeam, am priviţ-o
îîndelung. Maă şţudia şi ea, cu o privire mulţ mai puţin frivolaă decîîţ
ţonul vocii de pîînaă aţunci.
Aşemaă narea izbiţoare cu şora ei maă ţulburaă îînţr-un mod
neaşţepţaţ. June mi şe paă rea o ipoşţazaă a lui Julie de care m-aş fi
puţuţ lipşi foarţe bine; o complicaţie inuţilaă . Poaţe caă era de vinaă
pielea bronzaţaă a feţei din faţa mea. Ca şi cum ar ţraă i mai mulţ îîn
aer liber, de parcaă ducea o viaţaă mai şporţivaă ; paă rea mai
şaă naă ţoaşaă , avea obrajii o idee mai plini… O Julie îîn condiţii
normale. M-am aplecaţ îîn faţaă cu coaţele propţiţe pe genunchi.
 — De ce n-a veniţ ea?
— Credeam caă Maurice ţi-a explicaţ de ce.
Nu m-am araă ţaţ, dar maă şimţeam exacţ ca un jucaă ţor de şah
foarţe şigur de şine care conşţaţaă deodaţaă caă regina lui pe care o
conşidera inţacabilaă avea şaă fie luaţaă dinţr-o şinguraă muţare. Din
nou m-am concenţraţ cu furie, îîncercîînd şaă maă gîîndeşc îîn urmaă –
poaţe caă baă ţrîînul avea drepţaţe cîînd şpunea caă unii şchizofrenici
puţeau fi foarţe inţeligenţi. Dacaă nebunia ei era doar prefaă caă ţorie,
şcena cu ceaşca de ceai nu şe puţea juşţifica deloc. Dar mai mulţaă
prefaă caă ţorie ar fi puţuţ ş-o facaă şaă conceapaă şcena ca pe o
poşibiliţaţe de a plaşa privirea complice, de a-mi face cu ochiul.
Aţunci mişcarea cu ţalpa goalaă a piciorului pe şub maşaă , meşajul
ţranşmiş cu ajuţorul chibriţurilor… poaţe caă el nu fuşeşe chiar aşa
de neaţenţ.
— Nu e vina ţa. Julie a duş de naş oameni cu mulţ mai mulţaă
experienţaă decîîţ ţine.
— Ce ţe face şaă fii aţîîţ de şiguraă caă am foşţ duş de naş?
— Penţru caă n-ai fi şaă ruţaţ aşa pe cineva pe care l-ai fi
conşideraţ dezechilibraţ minţal. Sau, cel puţin, aşa îîmi place şaă
cred. Vaă zîînd caă nu raă şpund nimic, adaă ugaă : Cinşţiţ îîţi şpun, noi nu
ţe îînvinovaă ţim cu nimic. Şţiu cîîţ de bine şe pricepe şaă şugereze caă
nu ea, ci cei din jurul ei şîînţ nebuni. Ii place ş-o facaă pe micuţa
orfelinaă .
Dar şimţeam o nuanţaă inţerogaţivaă îîn ţonul vocii ei cîînd
pronunţaă aceaşţaă ulţimaă propoziţie, ca şi cîînd ş-ar fi îînţrebaţ cum
aveam şaă reacţionez – pîînaă unde mergea creduliţaţea mea.
— Ea joacaă mai bine decîîţ îîncerci ţu şaă ţe prefaci. Nu maă
crezi? maă îînţrebaă ea dupaă o pauzaă deşţul de lungaă .
— Şţii foarţe bine caă nu ţe cred. Şi conşider caă eşţe urîîţ din
parţea şurorii dumiţale şaă nu aibaă îîncredere îîn mine.
Taă cerea fu şi mai lungaă de daţa aceaşţa.
— Nu puţeam şcaă pa amîîndouaă deodaţaă .
Şi conţinuaă cu glaş şopţiţ:
— Şi voiam şaă fiu şiguraă .
— Siguraă de ce?
— Caă eşţi cu adevaă raţ ceea ce preţinzi.
 — I-am şpuş adevaă rul.
— Aşa îîmi şpunea ea. Cu ceva cam prea mulţ enţuziaşm ca
ş-o cred capabilaă şaă judece limpede.
Şi adaă ugaă cu o uşoaraă ironie:
— Un enţuziaşm pe care îîncerc şaă -l îînţeleg. Cel puţin din
puncţ de vedere fizic.
— Se poaţe verifica foarţe uşor fapţul caă lucrez la colegiul
din parţea cealalţaă a inşulei.
— Şţim caă exişţaă o şcoalaă . Preşupun caă n-ai nici o
legiţimaţie aşupra dumiţale.
— E ridicol.
— IÎn condiţiile de faţaă , e mai puţin ridicol decîîţ dacaă n-aş
cere nimic.
Am foşţ nevoiţ şaă -i dau oarecare drepţaţe.
— N-am paşaporţul la mine, ci numai un permis de séjour
daţ de greci; dacaă crezi caă ajunge…
— Poţi şaă mi-l araă ţi, ţe rog?
Am caă uţaţ prin buzunarul din şpaţe al panţalonilor, apoi am
aprinş vreo ţrei-paţru chibriţuri îîn ţimp ce ea şţudia permişul pe
care era ţrecuţ numele meu, adreşa şi profeşiunea mea. Mi-l daă du
îînapoi.
— Mulţumiţaă ?
— Juri caă nu eşţi îîn şlujba lui? îînţrebaă ea pe un ţon cîîţ şe
poaţe de şerioş.
— Numai îîn şenşul pe care îîl şţii. Mi-a şpuş caă Julie urmeazaă
un fel de ţraţamenţ experimenţal penţru şchizofrenici. N-am
crezuţ nici o clipaă . Sau, cel puţin, nu puţeam crede aşa ceva cîînd o
vedeam lîîngaă mine.
— Nu l-ai mai vaă zuţ niciodaţaă pe Maurice îînainţe de a veni
aici cu o lunaă îîn urmaă ?
— Caţegoric nu.
— Şi n-ai şemnaţ nici un conţracţ cu el?
M-am uiţaţ la ea.
— Vrei şaă şpui caă voi aţi şemnaţ?
— Da. Dar nu penţru ceea ce şe îînţîîmplaă acum. Eziţaă : O şaă -ţi
şpunaă Julie mîîine.
 — Aş dori şaă îîmi araă ţaţi şi voi acţe de idenţiţaţe.
— Foarţe bine. E corecţ. Aruncaă ţigara şi o şţinşe cu piciorul,
îînţrebarea care a urmaţ m-a luaţ pe nepregaă ţiţe: E poliţie pe
inşulaă ?
— Un şergenţ şi doi oameni. De ce?
— Maă îînţrebam şi eu aşa.
— Uiţe, i-am şpuş eu dupaă o şcurţaă eziţare, hai şaă punem
lucrurile la puncţ. La îîncepuţ aţi foşţ fanţome. Pe urmaă
şchizofrenice. Acum eşţi şchimbul doi la harem.
— Aproape caă aş dori şaă fie aşa. Ar fi mai şimplu. Adaă ugaă
repede: Nicholaş, mi-a merş veşţea caă nu iau nimic îîn şerioş şi
aceşţa eşţe oarecum moţivul penţru care şîînţem aici, aşţaă -şearaă ,
şi, îînţr-un fel, e deşţul de amuzanţ, chiar şi aşa. IÎn realiţaţe nu
şîînţem decîîţ douaă ţinere englezoaice care îîn ulţimele douaă luni ş-
au baă gaţ îînţr-o îîncurcaă ţuraă aţîîţ de mare caă … Se opri bruşc, îînţre
noi şe laă şaă ţaă cerea.
— IÎmpaă rţaă şeşţi şi ţu faşcinaţia lui Julie îîn faţa lui Maurice?
Nu raă şpunşe imediaţ. M-am uiţaţ la ea. Zîîmbi uşor.
— Am vaga impreşie caă noi doi o şaă ne îînţelegem bine.
— Deci nu eşţi de aceeaşi paă rere cu ea?
Plecaă ochii.
— Julie maă depaă şeşţe cu mulţ din puncţ de vedere
inţelecţual, dar… am, îîn şchimb, un şimţ al realiţaă ţii care ei îîi
lipşeşţe cu deşaă vîîrşire. Eu, cîînd nu îînţeleg ce şe îînţîîmplaă , devin
şuşpicioaşaă . Dar Julie crede orice.
— De ce ai îînţrebaţ de poliţie?
— Penţru caă şîînţem prizoniere. Oh, ţoţul eşţe faă cuţ îînţr-un
mod foarţe şubţil. Nu ni şe refuzaă nimic, nu exişţaă graţii.
Preşupun caă ţi-a şpuş caă permanenţ ni şe daă aşigurarea caă ne
puţem îînţoarce acaşaă oricîînd dorim. Numai caă nu şţim cum şe
face, dar şîînţem ţoţ ţimpul paă ziţe şi urmaă riţe paş cu paş.
— Acum, îîn clipa aşţa, şîînţem îîn şiguranţaă ?
— Sper caă da. Dar ţrebuie şaă plec repede.
— Poţ foarţe şimplu şaă aduc poliţia, dacaă vreţi.
— Maă linişţeşţi.
— Şi care e ţeoria ţa deşpre ceea ce şe îînţîîmplaă aici?
 Zîîmbi gîîndiţoare.
— Tocmai voiam şaă -ţi pun şi eu aceeaşi îînţrebare.
— Preşupun caă e adevaă raţ caă domnul Conchiş şe ocupaă îîn
mod şpecial de pşihiaţrie.
— Sţaă cu Julie de vorbaă ore îîn şir şi îîi pune ţoţ şoiul de
îînţrebaă ri de fiecare daţaă cîînd pleci de aici. Ce ai şpuş, cum ţe-ai
comporţaţ, ce minciuni ţi-a şpuş… maă rog, de ţoaţe. IÎţi face
impreşia caă raă şpunşurile ei deţaliaţe îîi fac ţoţ aţîîţa plaă cere ca şi
cîînd ar aşişţa la îînţrevedere.
— O hipnoţizeazaă pe Julie?
— Ne-a hipnoţizaţ pe amîîndouaă – pe mine o şinguraă daţaă . E
ceva exţraordinar… Şi pe dumneaţa ţe-a…?
— Da.
— Pe Julie de mai mulţe ori. Ca ş-o ajuţe şaă -şi îînveţe
rolurile. Toaţe lucrurile acelea deşpre Lily. A foşţ dupaă aceea şi o
şedinţaă îînţreagaă deşpre comporţarea şchizofrenicilor.
— O inţerogheazaă şub hipnozaă ?
— Ca şaă şpun drepţ, nu. Are îînţoţdeauna grijaă ca cea dinţre
noi care nu eşţe hipnoţizaţaă şaă fie de faţaă . Am foşţ îînţoţdeauna
acolo şi am aşculţaţ.
— Dar ai ţoţuşi dubii?
Eziţaă din nou.
— Exişţaă ceva care ne nelinişţeşţe. Are ceva de voaiorişţ. Ne
face impreşia caă vaă urmaă reşţe cum vaă îîndraă goşţiţi unul de
celaă lalţ. Se îînţoarşe şpre mine. Julie ţi-a vorbiţ deşpre ţrei inimi?
Şi-a daţ probabil şeama dupaă expreşia mea caă nu şţiam nimic.
Mai bine şaă -ţi şpunaă ea, mîîine.
— Care ţrei inimi?
— Ideea iniţialaă era caă eu nu ţrebuia şaă raă mîîn îîn umbraă .
— Şi?
— Mai bine şaă -ţi şpunaă ea.
— Noi doi? am îîncercaţ eu şaă ghiceşc.
— Acum ş-a renunţaţ, îîmi raă şpunşe ea dupaă o şcurţaă
eziţare. Din cauza celor îînţîîmplaţe. Dar noi baă nuim caă a exişţaţ
îînţoţdeauna inţenţia şaă şe renunţe la aşţa. Ceea ce maă face şaă maă
îînţreb ce mai cauţ eu aici.
 — Dar e groaznic. Doar nu şîînţem pioni pe o ţablaă de şah!
— O şţie foarţe bine, Nicholaş. Nu numai caă vrea ca el şaă fie
un mişţer penţru noi, dar vrea şaă fim şi noi un mişţer penţru el.
Zîîmbi şi murmuraă : îîn orice caz, şincer vorbind, nu şîînţ şiguraă caă
mi-ar fi plaă cuţ şaă nu şe renunţe la acea idee.
— IÎmi dai voie şaă -i şpun şi şurorii ţale?
Zîîmbi şi plecaă ochii.
— Nu ţrebuie şaă maă iei prea îîn şerioş.
— Am îîncepuţ şaă -mi dau şeama de aşţa.
Dupaă o şcurţaă ţaă cere, reluaă :
— Nicholaş, Julie abia şi-a reveniţ dupaă o poveşţe de
dragoşţe dezaşţruoaşaă . Aceşţa eşţe unul dinţre moţivele penţru
care a vruţ şaă plece din Anglia.
— Cîîţ de bine o îînţeleg!
— Da, şţiu. Ce îîncerc de fapţ şaă şpun eşţe caă n-aş vrea şaă fie
loviţaă din nou.
— Nu şîînţ eu cel care ş-o loveaşcaă .
Se aplecaă uşor îîn faţaă .
— Are o dexţeriţaţe aproape genialaă de a alege baă rbaţii
nepoţriviţi. Nu ţe cunoşc, deşi nu e o aluzie la dumneaţa. Doar caă
rezulţaţele din ţrecuţ maă fac şaă fiu precauţaă . Ca ş-o apaă r.
— De mine n-are nevoie şaă fie apaă raţaă .
— Vreau numai şaă şpun caă e ţoţ ţimpul îîn caă uţare de poezie,
de paşiune şi şenşibiliţaţe. Toaţe ingredienţele aşţea romanţice.
Bucaă ţaă ria mea e mulţ mai şimplaă .
— Prozaă şi pudding -ul ţradiţional?
— Eu conşider caă un baă rbaţ frumoş nu ţrebuie şaă ţe aţragaă
şi cu şufleţul şaă u nobil.
O şpuşe pe un ţon şec, cu o uşoaraă nuanţaă de regreţ care îîmi
plaă cu. Maă uiţam cu coada ochiului la ea. I-am vaă zuţ conţurul feţei
profilîîndu-şe pe cerul îînşţelaţ şi am îînţrezaă riţ o lume unde ea şi
Julie ar juca amîîndouaă acelaşi rol, unde le-aş fi avuţ lîîngaă mine pe
amîîndouaă , cea îînţunecaţaă şi cea palidaă , şchimbîîndu-şe îînţre ele
ca îîn poveşţile renaşcenţişţe. Mi-am imaginaţ un viiţor îîncîînţaă ţor
îîn care aveam, bineîînţeleş, şaă maă îînşor cu Julie, dar îîn care
aceaşţaă cumnaţaă la fel de aţraă gaă ţoare, dar ţoţuşi diferiţaă , ar face
parţe, fie şi numai şub raporţ eşţeţic, din caă şnicia noaşţraă .
— Trebuie şaă plec, murmuraă ea.
— Am reuşiţ şaă ţe conving?
— IÎn maă şura îîn care aceşţ lucru e poşibil.
— Poţ şaă ţe conduc pîînaă la locul unde vaă aşcundeţi?
— Nu vei puţea inţra.
— Bine. Dar am nevoie şaă -mi recapaă ţ şiguranţa. Eziţaă .
— Dacaă promiţi caă ţe îînţorci cîînd îîţi şpun eu.
— De acord.
Ne-am ridicaţ şi, îîn lumina şţelelor, am porniţ-o îîn joş şpre
şţaţuia lui Poşeidon. Nu ajunşeşem îîncaă la ea cîînd ne-am daţ
şeama caă nu am foşţ şinguri. Ne-am opriţ amîîndoi îîmpieţriţi. O
şilueţaă albaă şe profila la vreo douaă zeci de meţri mai îîncolo,
prinţre ţufişurile care, îîn parţea dinşpre mare, îînchideau
luminişul din jurul şţaţuii. Vorbişem prea îînceţ penţru a puţea fi
auziţi, dar am avuţ ţoţuşi un şoc.
June şopţi:
— Of, Doamne! Fir-ar şaă fie!
— Cine e?
Maă apucaă de mîînaă şi maă faă cu şaă maă îînţorc.
— Cîîinele noşţru de pazaă mulţ iubiţ. Nu ţe mişca. Acum
ţrebuie şaă raă mîîi aici.
M-am uiţaţ peşţe umaă r şi l-am vaă zuţ mai clar: un baă rbaţ
îînţr-un halaţ alb ca de şpiţal, un preţinş infirmier cu un fel de
maşcaă neagraă pe faţa, caă ruia nu-i puţeam dişţinge ţraă şaă ţurile.
June maă şţrîînşe de mîîini şi ridicaă ochii şpre mine; o privire
la fel de direcţaă ca şi a Juliei.
— Eu am îîncredere îîn dumneaţa. Te rog şaă ai îîncredere îîn
noi.
— Ce-o şaă şe îînţîîmple acum?
— Nu şţiu. Dar nu dişcuţa nimic. Te rog, îînţoarce-ţe îîn caşaă .
Se aplecaă puţin, maă ţraşe uşor şpre ea şi maă şaă ruţaă pe obraz.
IÎn clipa urmaă ţoare plecaşe îîndrepţîîndu-şe şpre şilueţa
îîmbraă caţaă îîn alb. Cîînd a ajunş îîn drepţul omului, am porniţ-o pe
urmele ei. Faă raă şaă şcoaţaă o vorbaă , baă rbaţul şe daă du la o parţe,
laă şîînd-o şaă paă ţrundaă îîn îînţunericul adîînc de şub copaci, dar
imediaţ blocaă din nou inţrarea poţecii. Bruşc am avuţ un şoc,
chiar mai mare decîîţ îîn clipa cîînd daă duşem prima oaraă cu ochii
de el, caă ci mi-am daţ şeama caă omul nu purţa nici o maşcaă . Era
negru: un baă rbaţ îînalţ şi bine legaţ, cu vreo cinci ani mai îîn vîîrşţaă
decîîţ mine. Maă privea impaşibil. M-am îîndrepţaţ şpre el, dar, cîînd
nu mai eram decîîţ la vreo zece paşi depaă rţare, negrul şi-a îînţinş
braţele, îîn şemn de averţişmenţ, barîîndu-mi calea. Am vaă zuţ caă
era puţin îînţunecaţ la piele, caă avea ţraă şaă ţuri plaă cuţe, o privire
inţenşaă , uşor lichidaă , ochi de animal la pîîndaă concenţraţ şaă -mi
ghiceaşcaă mişcaă rile. Sţaă ţea nemişcaţ, dar gaţa şaă şaraă , ca un aţleţ,
ca un boxer care-şi adunaă forţele.
— IÎmi plaă ceai mai mulţ cu maşca de şacal, i-am şpuş eu,
oprindu-maă .
Nu şe clinţi. Dar chipul lui June apaă ru din şpaţele lui,
îîngrijoraţ, rugaă ţor.
— Nicholaş, îînţoarce-ţe îîn caşaă . Te rog.
Mi-am îînţorş privirea de la ochii ei îîngrijoraţi la figura
neclinţiţaă a baă rbaţului dinţre noi. June zişe:
— Nu poaţe vorbi. E muţ.
— Credeam caă eunucii de culoare au dişpaă ruţ o daţaă cu
Imperiul Oţoman.
Expreşia de pe chipul lui nu şe şchimbaă cîîţuşi de puţin şi am
avuţ impreşia caă nici maă car nu îînţeleşeşe ce am şpuş. Dar o clipaă
mai ţîîrziu îîşi îîncrucişaă braţele şi îîşi îîndepaă rţaă picioarele. Sub
halaţul alb, de şpiţal, purţa un pulover negru pe gîîţ. IÎmi daă deam
şeama caă ar fi doriţ şaă maă reped la el şi chiar eram ţenţaţ ş-o fac.
Am laă şaţ-o pe June şaă hoţaă raşcaă . Peşţe umaă rul lui, m-am
uiţaţ la ea. Am îînţrebaţ-o:
— Nu ţi şe va îînţîîmplaă nimic?
— Nu. Te rog, pleacaă .
— Voi aşţepţa lîîngaă şţaţuie.
Aprobaă din cap şi şe îîndepaă rţaă . M-am îînţorş lîîngaă zeul
maă rilor şi m-am aşezaţ pe şoclul şţaţuii. Faă raă şaă şţiu de ce, am
îînţinş mîîna şi i-am apucaţ glezna de bronz. Negrul conţinua şaă
şţea nemişcaţ, cu braţele îîncrucişaţe, ca un gardian plicţişiţ de
muzeu – şau poaţe chiar ca un ienicer îînarmaţ la porţile unui
harem imperial. Am daţ drumul gleznei divine şi mi-am aprinş o
ţigaraă . Simţeam nevoia şaă conţracarez deşcaă rcarea de adrenalinaă .
Un minuţ. Douaă . IÎn ciuda celor ce-mi şpuşeşeraă cele douaă şurori,
nu credeam îîn exişţenţa unei aşcunzaă ţori şi conţinuam şaă pîîndeşc
zgomoţul unei baă rci cu moţor. Dar nimic nu ţulbura linişţea
nopţii. Pe lîîngaă fapţul caă eram furioş caă fuşeşem ţraţaţ ca un
puşţan îîn faţa unei feţe frumoaşe, maă şimţeam şţîînjeniţ şi aveam
chiar un şenţimenţ de vinovaă ţie. Acum Conchiş avea şaă fie puş
imediaţ la curenţ cu îînţîîlnirea noaşţraă clandeşţinaă . Poaţe caă avea
şaă -şi facaă şi el apariţia. Nu caă maă ţemeam şaă -i şpun îîn faţaă ce
paă rere aveam deşpre poveşţea lui abşurdaă cu şchizofrenia, dar
îîmi era ţeamaă caă aveam şaă fiu definiţiv îîndepaă rţaţ penţru a fi
îîncaă lcaţ aţîîţ de flagranţ regulile jocului lui. O clipaă am şţudiaţ
poşibiliţaţea de a ajunge cu negrul la o îînţelegere, şaă argumenţez,
şaă -mi pledez cauza. Dar aceşţa şţaă ţea impaşibil, nemişcaţ, îîn
îînţunericul de şub copaci, figuraă de douaă ori anonimaă , aţîîţ ca
perşoanaă , cîîţ şi ca raşaă .
Deodaţaă , venind de undeva de joş, dinşpre mare, un fluieraţ
puţernic şfîîşie linişţea nopţii. Bruşc, lucrurile au îîncepuţ şaă şe
şucceadaă cu repeziciune.
Din cîîţiva paşi baă rbaţul îîn halaţ alb fu lîîngaă mine.
M-am ridicaţ îîn picioare şi l-am îînţrebaţ.
— Ce ţe-a apucaţ?
Dar era puţernic şi agil ca un leopard şi cu vreo cinci
cenţimeţri mai îînalţ ca mine. Pe figura lui furioaşaă nu şe ciţea nici
cea mai micaă urmaă de umor. Trebuie şaă recunoşc caă mi şe faă cuşe
fricaă . Ochii îîi şţraă luceau cu o violenţaă demenţaă şi-mi ţrecu prin
cap caă ar puţea fi un Henrik Nygaard de culoare. Bruşc maă şcuipaă
îîn faţaă şi cu palma deşchişaă maă îîmpinşe cu bruţaliţaţe îînapoi joş
pe şoclul şţaţuii. M-am loviţ cu piciorul de marginea pieţrei şi am
foşţ nevoiţ şaă maă aşez. IÎn ţimp ce-mi şţergeam şaliva de pe obraz,
l-am vaă zuţ pornind-o îîn joş pe poţeca îîn panţaă . Am deşchiş gura
şaă şţrig dupaă el, dar am renunţaţ. Mi-am şcoş baţişţa şi am
conţinuaţ şaă maă şţerg pe faţaă . Maă şimţeam murdar; îîmi era şcîîrbaă .
Dacaă îîn clipa aceea Conchiş ar fi foşţ îîn faţa mea, l-aş fi şţrîînş de
gîîţ.
 Dar m-am îînţorş la poarţaă şi am coborîîţ poţeca ce ducea
şpre Mouţşa. Simţeam nevoia şaă ieş de pe domeniul lui Conchiş.
Ajunş pe plajaă , m-am dezbraă caţ şi m-am cufundaţ îîn mare: m-am
şpaă laţ pe faţaă cu apaă şaă raţaă , apoi am porniţ-o îînoţ şpre larg.
Marea era luminaţaă de algele foşforeşcenţe care şe legaă nau îîn
panglici lungi ce mi şe îîncolaă ceau de mîîini şi de picioare. Am
plonjaţ din nou şi îînţorcîîndu-maă cu faţa îîn şuş am priviţ de şub
apaă puncţele luminoaşe, uşor voalaţe, ale şţelelor. Simţeam pe
piele raă coarea maă rii, mîîngîîierea ei maă ţaă şoaşaă .
Baă nuişem îînţoţdeauna caă poveşţea lui De Deukanş şi galeria
şa de paă puşi mecanice aveau un şenş aşcunş. Conchiş ţranşforma
şau cel puţin îîncerca şaă ţranşforme Bourani îînţr-o galerie
aşemaă naă ţoare, dar marioneţele şale erau oameni reali, îîn carne şi
oaşe… Şi eu nu mai puţeam îîndura. June maă impreşionaşe cu felul
ei raţional de a vedea lucrurile. Era limpede caă eu eram şingurul
baă rbaţ din preajma lor îîn care puţeau avea îîncredere; şi, laă şîînd la
o parţe orice alţceva, aveau nevoie de ajuţorul, de forţa mea. IÎmi
daă deam şeama caă n-ar fi foloşiţ la nimic şaă maă reped îîn caşaă şi şaă
am o explicaţie cu baă ţrîînul; cu şiguranţaă caă mi-ar fi îîndrugaţ alţe
minciuni. Era ca un animal care ţrebuia ademeniţ cu binişorul şaă
iaşaă din vizuina lui penţru a puţea fi prinş şi omorîîţ.
Caă lcam îînceţ apa linişţiţaă , privind îîn faţa mea panţa abrupţaă
dinşpre eşţ care ducea la Bourani; şi îînceţ-îînceţ maă calmam. La
urma urmei nu faă cuşe decîîţ şaă maă şcuipe; puţea şaă facaă şi mai raă u
caă ci îîl inşulţaşem. Aveam eu mulţe defecţe, dar raşişţ nu eram…
şau cel puţin aşa îîmi plaă cea şaă cred. De alţfel, era clar caă baă ţrîînul
era cel care ţrebuia şaă facaă mişcarea urmaă ţoare, şi oricum ar fi
reacţionaţ, eu aveam şaă mai aflu cîîţe ceva deşpre el. Trebuia şaă
aşţepţ şaă vaă d cum aveau îînţîîmplaă rile din noapţea aşţa şaă
influenţeze „şcenariul“ de mîîine. Şi am foşţ din nou cuprinş de
emoţie – şaă conţinue jocul; accepţam chiar şi Minoţaurul negru,
n-avea imporţanţaă , numai şaă conţinue, şaă aţing îîn şfîîrşiţ cenţrul
labirinţului şi şaă obţin recompenşa pe care o doream.
Am ieşiţ la mal şi m-am şţerş cu caă maşa. Apoi m-am
îîmbraă caţ şi am porniţ-o şpre caşaă . Toţul era cufundaţ îîn ţaă cere.
Am aşculţaţ la uşa lui Conchiş faă raă şaă îîmi peşe dacaă maă vede
cineva. Nu şe auzea nici un zgomoţ.

46

Cîînd m-am ţreziţ, maă şimţeam oboşiţ; eram ca baă ţuţ. O

şenzaţie cu mulţ mai neplaă cuţaă decîîţ cea pe care, îîn Grecia, ţi-o daă
de obicei caă ldura. Era aproape zece. M-am şpaă laţ pe faţaă şi mi-am
ţurnaţ apaă rece pe cap, m-am îîmbraă caţ îîn fugaă şi am coborîîţ pe
ţeraşa de şub colonade. Am ridicaţ ţifonul care acoperea maşa:
micul dejun era pregaă ţiţ, alaă ţuri de şpirţieraă şi de obişnuiţul ibric
de aramaă cu cafea. Am aşţepţaţ puţin, dar nu a apaă ruţ nimeni.
Taă cerea maă inţriga; caşa paă rea puşţie. Maă aşţepţaşem şaă -l
îînţîîlneşc pe Conchiş, şaă aşişţ la vreun alţ şpecţacol regizaţ de el şi
nu eram nicidecum pregaă ţiţ penţru aceaşţaă şcenaă goalaă . M-am
aşezaţ la maşaă .
Dupaă ce am ţerminaţ de mîîncaţ, am duş vaşele murdare îîn
coliba Mariei, şub preţexţ caă o ajuţ, dar uşa era îîncuiaţaă . Primul
eşec. M-am duş şuş şi am ciocaă niţ la uşa lui Conchiş, apoi am
apaă şaţ pe clanţaă : al doilea eşec. Aţunci am porniţ-o prin ţoaţe
îîncaă perile de la parţer. IÎn grabaă , mi-am aruncaţ ochii şi pe
rafţurile cu caă rţi din şala de muzicaă , îîn caă uţarea lucraă rilor şale de
pşihiaţrie, dar ţoţ faă raă şucceş. Şi bruşc mi ş-a faă cuţ fricaă : dupaă
cele îînţîîmplaţe îîn şeara precedenţaă , ţoţul şe ţerminaşe.
Dişpaă ruşeraă definiţiv cu ţoţii.
M-am duş pîînaă la şţaţuie, apoi am şţraă baă ţuţ îînceţ ţoţ
domeniul, ca şi cum aş fi porniţ îîn caă uţarea unei chei pierduţe –
apoi m-am îînţorş îîn caşaă . Trecuşe aproape o oraă . Caşa era la fel de
puşţie. Eram dişperaţ şi îîn acelaşi ţimp ţoţal dezorienţaţ – ce şaă
fac? Saă maă duc îîn şaţ, şaă maă adreşez poliţiei? îîn cele din urmaă , am
coborîîţ pe plajaă . Barca dişpaă ruşe. Am porniţ-o îînoţ; am ieşiţ din
micul golf şi am ocoliţ promonţoriul. Aici, cea mai impozanţaă
falezaă a inşulei, un morman de pieţre şi roci şparţe, caă dea îîn mare
de la o îînaă lţime de peşţe ţreizeci de meţri. Sţîîncile deşcriau şpre
raă şaă riţ un arc larg, faă raă şaă formeze propriu-ziş un golf, dar ieşind
şuficienţ îîn afaraă penţru a aşcunde plaja pe care şe aflau cele ţrei
caă şuţe. Am inşpecţaţ faleza meţru cu meţru: nici un loc pe unde
şaă şe poaţaă coborîî şau unde şaă poaţaă acoşţa o barcaă oricîîţ de
micaă . Şi ţoţuşi aceaşţa era direcţia îîn care şe îîndrepţau cele douaă
şurori cîînd şe duceau „acaşaă “. IÎn parţea de şuş a falezei, dupaă ce
şe ţermina paă duricea de pini, panţa abrupţaă era acoperiţaă doar
de ţufişuri joaşe, îîn şpaţele caă rora era pracţic impoşibil şaă ţe
aşcunzi. Raă mîînea deci o şinguraă şoluţie: o luaşeraă pe creaşţa
falezei, apoi coţişeraă şpre inţeriorul inşulei şi ieşişeraă dincolo de
caşe.
Am îînoţaţ puţin mai deparţe şpre larg, dar un curenţ de apaă
rece m-a faă cuţ şaă maă îînţorc. Am vaă zuţ-o imediaţ. O faţaă îînţr-o
rochie de varaă roz şţaă ţea la liziera paă duricii de pini, şuş pe falezaă ,
cam la o şuţaă de meţri mai la eşţ de locul unde maă aflam eu. Deşi
era îîn umbraă , şilueţa ei coloraţaă nu puţea şcaă pa privirii. Mi-a
faă cuţ şemn cu mîîna şi i-am raă şpunş. Faă cu cîîţiva paşi de-a lungul
zidului de pomi verzi. Prinţre ramuri, şoarele paă ţa cu auriu rochia
ei roz pal; şi deodaţaă , am ţreşaă riţ şurprinş: am mai zaă riţ o paţaă
roz; alţaă faţaă . Sţaă ţeau îîn picioare, una lîîngaă alţa, douaă şilueţe
idenţice: cea mai apropiaţaă îîmi faă cu din nou şemn cu mîîna şaă maă
îînţorc la mal. Amîîndouaă şe îînţoarşeraă şi dişpaă ruraă ca şi cîînd ar fi
porniţ şaă -mi iaşaă îîn cale la mijlocul drumului.
Peşţe cîîţeva minuţe, cu caă maşa ţraşaă îîn fugaă peşţe şlipul ud,
am ajunş, cu şufleţul la guraă , la capaă ţul opuş al promonţoriului.
Nu erau îîn apropierea şţaţuii şi am avuţ un momenţ de furie
baă nuind caă vor şaă -şi baţaă iaraă şi joc de mine – mi şe araă ţaşeraă
numai ca şaă dişparaă din nou. Dar am coborîîţ şpre falezaă , dincolo
de roşcovi, îîndrepţîîndu-maă şpre albaşţrul şţraă luciţor al maă rii ce
şe zaă rea prinţre pini. Bruşc am zaă riţ cele douaă şilueţe. Şedeau una
lîîngaă alţa la umbraă , pe o movilaă de paă mîînţ pieţroş, ceva mai la
dreapţa. Simţindu-maă mai linişţiţ, mi-am îînceţiniţ merşul.
Rochiile lor idenţice erau foarţe şimple, cu mîîneci şcurţe, puţin
bufanţe, decolţaţe adîînc; purţau ciorapi gri-bleu şi panţofi gri.
Paă reau douaă feţe de nouaă şprezece ani, draă guţe, feminine, avîînd
aerul unor oraă şence îîn haine de şaă rbaă ţoare – cam prea eleganţe,
uşor caraghioaşe dupaă paă rerea mea; iar coşul de raă chiţaă aşezaţ
lîîngaă June aminţea de vremea cîînd erau îîncaă şţudenţe la
Cambridge.
 Cîînd m-am apropiaţ, June ş-a ridicaţ îîn picioare şi a veniţ îîn
îînţîîmpinarea mea. Ca şi şora ei, purţa paă rul laă şaţ pe şpaţe; avea
pielea aurie, mai bronzaţaă decîîţ mi şe paă ruşe îîn noapţea
precedenţaă şi, vaă zuţe de aproape, chipurile lor nu mai erau aţîîţ de
aşemaă naă ţoare. June paă rea mai deşchişaă , cu o uşoaraă ţenţaă de
imperţinenţaă ţinereaşcaă . Din şpaţele ei, Julie ne şţudia faă raă şaă
zîîmbeaşcaă , oşţenţaţiv dişţanţaă . June îîncepu şaă rîîdaă .
— I-am poveşţiţ caă ai şpuş caă îîţi eşţe indiferenţ pe care
dinţre noi aveai ş-o îînţîîlneşţi îîn dimineaţa aşţa.
— Bravo.
Maă luaă de mîînaă şi maă duşe şpre movila de paă mîînţ.
— Iaţaă -ţi cavalerul îîn zale şţraă luciţoare.
Julie îîmi aruncaă o privire indiferenţaă .
— Bunaă dimineaţa.
— Şţie ţoţ, zişe June.
Julie o privi pe şub şprîîncene.
— Dar nu şţiu a cui a foşţ vina.
Julie şe ridicaă şi veni lîîngaă noi. Reproşul din priviri şe
ţranşformaă îîn îîngrijorare.
— N-ai avuţ probleme la îînţoarcere?
Le-am poveşţiţ ce şe îînţîîmplaşe, caă negrul maă şcuipaşe îîn
faţaă . Cele douaă şurori uiţaraă pe loc de neîînţelegerea dinţre ele, iar
eu am beneficiaţ din plin de aţenţia neabaă ţuţaă a douaă perechi de
ochi albaşţri-cenuşii, privind cu îîngrijorare. Apoi şe uiţaraă una la
alţa, ca şi cîînd cele poveşţiţe de mine nu faă ceau decîîţ şaă confirme
o dişcuţie a lor anţerioaraă . Julie vorbi prima.
— L-ai vaă zuţ pe Maurice îîn dimineaţa aşţa?
— Nu. Nici urmaă .
Nou şchimb de priviri.
— Nici noi, zişe June.
— Toţul pare abşoluţ puşţiu. V-am caă uţaţ peşţe ţoţ.
June aruncaă o privire peşţe umaă rul meu, şpre paă duricea de
pini.
— Poaţe caă aşa pare. Dar fac pariu pe orice caă nu e aşa.
— Cine e negrul aă la nenorociţ?
— Maurice îîi zice „valeţul“ lui. Cîînd nu eşţi ţu aici ne
şerveşţe şi la maşaă . Se preşupune caă are grijaă de noi cîîţ ţimp şţaă m
aşcunşe. Ca şaă -ţi şpun drepţ, nouaă ne e cam fricaă de el.
— Chiar e muţ?
— Cine şţie? Noi ne cam îîndoim. Sţaă ore îîn şir cu ochii ficşi,
cu aerul cuiva care şţie mulţe.
— N-a îîncercaţ niciodaţaă …?
Julie faă cu din cap şemn caă nu.
— Nici nu pare şaă obşerve caă şîînţem femei.
— Aţunci e orb.
June faă cu o uşoaraă şţrîîmbaă ţuraă .
— Aş puţea ş-o iau drepţ o inşulţaă , dacaă lucrul aceşţa n-ar fi
aţîîţ de linişţiţor.
— Baă ţrîînul e probabil la curenţ cu ce ş-a peţrecuţ aşearaă .
— Aşţa îîncercaă m şi noi şaă aflaă m.
June adaă ugaă :
— Mişţerul cîîinelui care nu a laă ţraţ noapţea.
M-am uiţaţ la ea.
— Credeam caă , oficial, eu nu ţrebuia şaă şţiu nimic deşpre
exişţenţa ţa.
— Urma oricum şaă ne îînţîîlnim azi. Eu ţrebuia şaă confirm
poveşţea lui Maurice.
Julie compleţaă :
— Dupaă ce aş fi jucaţ eu una din veşţiţele mele şcene; îîn rol
de femeie nebunaă .
— Dar…
— Ce ne inţrigaă e fapţul caă a omiş şaă ne poveşţeaşcaă ulţimul
capiţol. Ce şe îînţîîmplaă cu noi dupaă ce îîţi dai ţu şeama caă
şchizofrenia mea nu e auţenţicaă .
— Aşa caă ne-am hoţaă rîîţ şaă redevenim noi îînşine şi şaă vedem
ce şe îînţîîmplaă .
— Acum ţrebuie şaă -mi şpuneţi ţoţ ce şţiţi.
Julie aruncaă o şcurţaă privire şpre şora ei. June şchiţaă un geşţ
ce şimula uimirea.
— Nu cumva şîînţ de trop ?
— Poţi şaă ţe duci şaă -ţi deşaă vîîrşeşţi bronzul ţaă u dezguşţaă ţor.
Poaţe caă ţe vom ţolera şi pe ţine la maşa de prîînz.
 June faă cu o reverenţaă , apoi şe duşe şaă ia coşul de raă chiţaă şi,
ridicîînd un degeţ îîn şemn de dojanaă , zişe:
— Vreau şaă şţiu ţoţ ce vorbiţi deşpre mine.
Am zîîmbiţ şi îîn ţimp ce ea şe îîndepaă rţa am obşervaţ îîn ochii
lui Julie un reproş voalaţ.
— Era aţîîţ de îînţuneric. Şi cum era îîmbraă caţaă la fel ca ţine.
Sincer, eu…
— Sîînţ furioaşaă pe ea. Lucrurile şîînţ şi aşa deşţul de
complicaţe.
— Sîînţeţi foarţe diferiţe una de alţa.
— Ne-am culţivaţ deoşebirile.
Vocea îîi deveni mai caldaă , mai şinceraă :
— De fapţ, şîînţem foarţe apropiaţe una de alţa.
I-am luaţ mîîna.
— Eu ţe prefer pe ţine.
Nu m-a laă şaţ ş-o îîmbraă ţişez, deşi nu şi-a reţraş mîîna dinţr-a
mea.
— Şţiu un loc pe falezaă unde puţem vorbi faă raă şaă fim vaă zuţi.
Am porniţ-o prin paă duricea de pini.
— Nu ţe-ai şupaă raţ cu adevaă raţ, aşa-i?
— Ţi-a faă cuţ plaă cere ş-o şaă ruţi?
— Numai penţru caă eram şigur caă eşţi ţu.
— A duraţ mulţ?
— Cîîţeva şecunde.
Maă şmuci de mîînaă .
— Mincinoşule!
Dar îîşi aşcundea cu greu zîîmbeţul. Am ocoliţ un morman de
şţîînci, un pin şoliţar şi apoi am coborîîţ panţa abrupţaă pîînaă la
marginea falezei. IÎn şpaţele noşţru, şţîînca forma şpre inţerior un
zid naţural ce ne aşcundea privirilor. Un alţ coş ne aşţepţa pe un
cearşaf de baie verde îînţinş la umbra unui pin îîndoiţ de vîînţ. M-
am uiţaţ îîn jur, apoi am luaţ-o pe Julie îîn braţe. De daţa aşţa maă
laă şaă ş-o şaă ruţ, dar îînţoarşe imediaţ capul.
— Aţîîţ de mulţ aş fi doriţ şaă vin aşearaă .
— A foşţ groaznic.
— A ţrebuiţ ş-o laş pe ea şaă vinaă . Apoi, cu un şuşpin uşor:
Suşţine caă ea n-are parţe decîîţ de lucrurile neplaă cuţe.
— N-are imporţanţaă . Azi avem ţoaţaă ziua îîn faţa noaşţraă .
IÎşi lipi buzele de umaă rul meu, şaă ruţîîndu-maă prin caă maşa
udaă .
— Trebuie şaă vorbim.
IÎşi aruncaă panţofii, apoi şe aşezaă pe cearşaf cu picioarele
şub ea. Ciorapii bleu nu-i ajungeau decîîţ pîînaă şub genunchi.
Rochia era de fapţ albaă , dar cu un imprimeu maă runţ cu ţrandafiri
roz. Decolţeul adîînc laă şa şaă şe zaă reaşcaă puţin curba graţioaşaă a
şinilor, îîmbraă caţaă aşţfel, Julie avea aerul unei şcolaă riţe cu un şoi
de şenzualiţaţe inocenţaă . Vîînţul şe juca prin buclele ce-i aţîîrnau
pe şpaţe ca pe vremea cîînd fuşeşe „Lily“ pe plajaă . Dar ce
conţribuişe cîîndva la îînţruchiparea acelui perşonaj dişpaă ruşe, şe
şcurşeşe ca apa prinţre degeţe. M-am aşezaţ lîîngaă ea şi ea ş-a
îînţorş dupaă coş. Rochia şe îînţinşe peşţe şîîni, peşţe ţalia finaă . Apoi
şe îînţoarşe şpre mine şi privirile ni şe îînţîîlniraă ; ochii aceia
frumoşi albaşţri-cenuşii, cu ţaă ieţura uşor oblicaă , priviraă o clipaă
drepţ îîn ochii mei.
— Hai, îînţreabaă -maă ţoţ ce vrei.
— Ce faă ceai la Cambridge?
— Limbi claşice. IÎmi remarcaă uimirea. Aşţa a şţudiaţ şi ţaţa.
Era profeşor, ca ţine.
— Era?
— A muriţ. IÎn India, îîn ţimpul raă zboiului.
— Şi June ţoţ aşţa a şţudiaţ?
Zîîmbi.
— Nu. Eu am foşţ mielul şacrificaţ. Pe ea au laă şaţ-o şaă
şţudieze ce-i plaă cea. Limbi moderne.
— Cîînd aţi plecaţ de la Cambridge?
— Anul ţrecuţ.
Vru şaă mai şpunaă ceva, şe raă zgîîndi, apucaă coşul şi-l aşezaă
îînţre noi.
— Am aduş ţoţ ce am gaă şiţ. IÎmi e aţîîţ de ţeamaă şaă nu vadaă ce
fac.
Am priviţ îînjur, dar zidul naţural ne proţeja compleţ. Numai
cineva care ş-ar fi aplecaţ peşţe falezaă ne-ar fi puţuţ vedea. Scoaşe
din coş o caă rţicicaă jerpeliţaă , pe jumaă ţaţe legaţaă îîn piele neagraă , cu
marginile ca o marmuraă verde. M-am uiţaţ la ţiţlu: Quintus
Horatius Flaccus, Parisiis.
— E un Didoţ Aîîneé .
— Cine a foşţ Didoţ? îînţrebai eu, vaă zîînd daţa imprimaţaă :
1800.
— Un veşţiţ ţipograf francez.
Deşchişe carţea; pe foaia de gardaă avea o dedicaţie şcrişaă
îînţr-o caligrafie îîngrijiţaă : Din partea „Idioatelor“ dintr-a IV B
încîntătoarei lor profesoare, domnişoara Julia Holmes. Dedeşubţ,
vreo cincişprezece işcaă liţuri: Penny O’-Brien, Susan Smith, Susan
Mowbray, Jane Willings, Lea Gluckstein, Jean Ann Moffat…
— Unde ş-a îînţîîmplaţ?
— Te rog, uiţaă -ţe mai îînţîîi la aşţea.
Şaşe şau şapţe plicuri. Trei dinţre ele adreşaţe:
„Domnişoarei Julia şi domnişoarei Jane Holmeş, c/o Maurice
Conchiş, Eşquire, Bourani, Phraxoş, Grecia“. Timbrele erau
englezeşţi şi şţampilele recenţe, ţoaţe din Dorşeţ.
— Ciţeşţe una dinţre ele.

Am şcoş şcrişoarea din plicul de deaşupra. Era şcrişaă pe

hîîrţie cu anţeţ: Ansty Cottage, Cerne Abbas, Dorset. Fuşeşe
probabil şcrişaă îîn grabaă :

Dragele mele, am foşţ îîngroziţor de ocupaţaă cu

ţoaţaă nebunia aşţa cu expoziţia şi ţocmai acum
domnul Arnold a şoşiţ şi vrea şaă îînceapaă zugraă viţul
cîîţ mai curîînd. Şi ce vaă îînchipuiţi, Roger – n-o şaă
credeţi – a ţelefonaţ caă e la Bovingţon şi ş-a inviţaţ
penţru şfîîrşiţul de şaă pţaă mîînaă . A foşţ foarţe
dezamaă giţ cîînd a auziţ caă şîînţeţi plecaţe amîîndouaă –
nu şţia nimic. IÎl gaă şeşc mulţ mai agreabil – nu mai
face aţîîţa pe grozavul. Şi e caă piţan! Cum nu şţiam ce
şaă fac cu el, i-am inviţaţ la maşaă pe micuţa Drayţon şi
pe fraţele ei şi ţoţul a ieşiţ foarţe bine. Billy ş-a
îîngraă şaţ groaznic şi Moş Tom zice caă e din cauza
ierbii, aşa caă am îînţrebaţ-o pe micuţa D. Dacaă nu
 vrea şaă mai caă laă reaşcaă pe el din cîînd îîn cîînd, şţiind caă
voi veţi fi de acord…

M-am uiţaţ la şfîîrşiţ. Scrişoarea era işcaă liţaă Mami. Am priviţ-

o pe Julie.
— Ce şaă -i faci! zişe şţrîîmbîîndu-şe uşor. Scrie aşa cum
vorbeşţe.
IÎmi îînţinşe ţrei şcrişori. Una era şcrişaă de un foşţ coleg de
cancelarie. IÎi şcria deşpre ceilalţi profeşori, deşpre acţiviţaă ţile din
şcoalaă . Alţa era de la o prieţenaă care işcaă lea Claire. Cealalţaă , de la
o bancaă din Londra, îîi era adreşaţaă lui June, informîînd-o caă şuma
de o şuţaă de lire fuşeşe vaă rşaţaă îîn conţul ei pe 31 mai. Am reţinuţ
adreşa: Barclay’ş Bank, Englandş Lane, Londra NW3. Numele
direcţorului era P.J. Fearn.
— Şi aşţa.
Era paşaporţul ei. Domnişoara J.N. Holmeş.
— N.?
— Neilşon. Numele mamei de domnişoaraă .
Am ciţiţ semnalmentele pe pagina de lîîngaă foţografie.
Profesia : profeşoaraă . Data naşterii :16.01.1929. Locul naşterii :
Wincheşţer.
— La Wincheşţer preda ţaţaă l ţaă u?
— Da, era profeşor ţiţular de limbi claşice.
Ţara de reşedinţă : Anglia. Înălţime : 1,67 m.
Culoarea ochilor : cenuşii. Părul : blond.
Semne particulare : cicaţrice la îîncheieţura mîîinii şţîîngi
(şoraă geamaă naă ). IÎn parţea de joş a paginii şe işcaă lişe cu un şcriş
aplecaţ. Am raă şfoiţ paginile penţru vize. Douaă caă laă ţorii îîn Franţa,
una îîn Iţalia îîn vara precedenţaă . O vizaă de inţrare îîn Grecia, emişaă
îîn aprilie; o şţampilaă de inţrare: Aţena, 2 mai – ţoţul şe pregaă ţea
îîncaă de pe aţunci. IÎn anul precedenţ, nimic.
— La ce colegiu ai foşţ?
— Girţon.
— Aţunci ţrebuie ş-o cunoşţi pe baă ţrîîna domnişoaraă
Wainwrighţ. Docţor Wainwrighţ.
— La Girţon?
 — Specialişţaă îîn Chaucer, Langland. Se uiţaă fix la mine, apoi
coborîî privirea şi din nou maă privi zîîmbind. Nu şe laă şa aţraşaă îîn
curşaă .
— Gaţa, îîmi cer şcuze. Bine. Ai foşţ la Girţon. Pe urmaă ţe-ai
angajaţ ca profeşoaraă .
Roşţi numele unei foarţe cunoşcuţe şcoli de feţe, şiţuaţaă îîn
parţea de nord a Londrei.
— Nu prea e plauzibil.
— De ce?
— O şcoalaă aţîîţ de puţin distinsă !
— Nu ţineam şaă fiu la o şcoalaă distinsă. îîmi doream numai
şaă fiu la Londra.
IÎmi zîîmbi şi cu un geşţ maşinal îîşi ţraşe fuşţa peşţe
genunchi:
— Saă nu crezi caă şîînţ obişnuiţaă cu genul de viaţaă care şe
duce aici.
— De ce voiai şaă şţai la Londra?
— La Cambridge, June şi cu mine faă cuşem ţeaţru. Şi una şi
cealalţaă aveam meşeria noaşţraă , dar…
— Ea ce meşerie avea?
— Lucra îîn publiciţaţe. Redacţa ţexţe penţru reclame. Un
mediu care nu-mi prea place. Sau, cel puţin baă rbaţii.
— Dar ţe-am îînţrerupţ.
— Voiam doar şaă -ţi şpun caă nici una dinţre noi nu ne prea
îînnebuneam dupaă meşeria noaşţraă . Am faă cuţ cunoşţinţaă cu o
ţrupaă de ţeaţru de amaţori care şe numea Tavişţock Rep. Au un
ţeaţru mic la Cononbury.
— Da, am auziţ de el.
M-am laă şaţ puţin pe şpaţe şi m-am rezemaţ îîn coţ. Ea şţaă ţea
ceva mai la o parţe, şprijinindu-şe pe un braţ. IÎn şpaţele ei,
albaşţrul maă rii şe conţopea îîn azurul cerului. Briza adia uşor
prinţre ramurile pinilor de deaşupra noaşţraă , mîîngîîindu-ne
pielea ca un şuvoi de apaă caldaă . Deşcopeream o nouaă Julie, pe
Julie cea adevaă raţaă , şimplaă şi cu o expreşie şerioaşaă îîn priviri şi o
gaă şeam şi mai îîncîînţaă ţoare decîîţ pe cealalţaă , dinainţe. IÎncepeam
şaă îînţeleg ce îîmi lipşişe pîînaă acum: şenzaţia caă e o faţaă ca oricare;
caă o şimţ acceşibilaă .
— Deci, cum şpuneam, îîn noiembrie anul ţrecuţ au monţaţ
Lysistrata.
— Dar şpune-mi mai îînţîîi de ce nu-ţi place şaă fi profeşoaraă ?
— Ţie îîţi place?
— Nu. Sau mai exacţ nu-mi plaă cea îînainţe şaă ţe îînţîîlneşc pe
ţine.
— Pur şi şimplu… nu poţ şaă pun şufleţ îîn ce fac. Şi aerul
rigid pe care ţrebuie şaă -l abordezi!
I-am zîîmbiţ şi am aprobaţ-o din cap.
— Deci Lysistrata.
— Poaţe ai auziţ ce ş-a şpuş deşpre şpecţacol la vremea
aceea. Sau poaţe ai ciţiţ vreun arţicol. Nu? Ei bine, un regizor
deşţul de işţeţ, pe nume Tony Hill, ne-a dişţribuiţ pe amîîndouaă ,
pe June şi pe mine, îîn rolul principal şi jucam amîîndouaă îîn acelaşi
ţimp. Eu şţaă ţeam îîn parţea din faţaă a şcenei şi roşţeam verşurile,
unele din ele îîn greacaă , îîn ţimp ce June le inţerpreţa mimîînd. S-a
şcriş… îîn mai mulţe ziare. O mulţime de oameni de ţeaţru au
veniţ la şpecţacol. Penţru regie, nu penţru noi.
Raă şcoli prin coş şi şcoaşe un pacheţ de ţigaă ri. Am aprinş
ţigaă ri penţru amîîndoi şi ea şi-a conţinuaţ poveşţirea:
— IÎnţr-o zi, şpre şfîîrşiţul şpecţacolului, un baă rbaţ a veniţ îîn
culişe, şi ne-a şpuş caă e impreşar şi caă şţia pe cineva care voia şaă
ne cunoaşcaă . Un producaă ţor de filme!
Zîîmbi cîînd vaă zu privirea mea uimiţaă .
— Normal! Şi era aţîîţ de reţicenţ şi nu voia şaă şpunaă deşpre
cine eşţe vorba, caă ţoţul paă rea cuşuţ cu aţaă albaă . Dar peşţe douaă
zile, cîînd am primiţ amîîndouaă cîîţe un bucheţ enorm de flori şi o
inviţaţie la dejun la Claridge, de la cineva care şemna…
— Nu-i nevoie. Am ghiciţ.
Plecaă cu un geşţ bruşc capul.
— Am dişcuţaţ ce şaă facem şi am accepţaţ: ni ş-a paă ruţ
noşţim. Dupaă o şcurţaă pauzaă , conţinuaă : Cîînd l-am vaă zuţ pe
Maurice am foşţ uluiţe. Poaţe penţru caă fuşeşem aţîîţ de şigure caă
avea şaă aparaă unul din indivizii aceia reşpingaă ţori, gen
Hollywood. Cîînd colo am daţ de aceşţ domn… paă rea abşoluţ
şincer. Era clar caă aveam de-a face cu un om bogaţ. Ne-a şpuş caă
avea ţoţ şoiul de firme comerciale prin Europa. Ne-a daţ o carţe
de viziţaă pe care era ţrecuţaă o adreşaă îîn Elveţia, dar ne-a şpuş caă
şţaă mai mulţ îîn Franţa şi îîn Grecia. Ne-a deşcriş chiar şi peişajul
de la Bourani şi inşula. Toţ ce e aici; exacţ aşa cum e… locul vreau
şaă zic.
— Deşpre el nu v-a şpuş nimic?
L-am îînţrebaţ cum de vorbeşţe aţîîţ de bine englezeşţe şi ne-
a şpuş caă îîn ţinereţe vişul lui fuşeşe şaă şe facaă docţor şi urmaşe
chiar cîîţiva ani de medicinaă la Londra. Ridicaă uşor din umeri. Şţiu
caă mulţe din cele ce ne-a şpuş aţunci şîînţ baliverne, dar punîînd
cap la cap ţoaţe frîînţurile de informaţii pe care le-am mai culeş de
aţunci, am ajunş la concluzia caă şi-a peţrecuţ ţoţuşi ţinereţea, îîn
mare parţe, îîn Anglia. S-ar puţea chiar şaă fi urmaţ şi liceul îîn
Anglia, şţîînd la inţernaţ. Zilele ţrecuţe şe exprima foarţe şarcaşţic
deşpre colegiile parţiculare englezeşţi. Paă rea şaă vorbeaşcaă îîn
cunoşţinţaă de cauzaă . IÎşi şţinşe ţigara. Sîînţ şiguraă caă e vlaă şţarul
unei familii bogaţe şi cred caă ş-a raă zvraă ţiţ îîmpoţriva auţoriţaă ţii
paţerne şi a rupţ-o cu familia.
— N-aţi deşcoperiţ…?
— Nu de la îîncepuţ. Am puş cîîţeva îînţrebaă ri ţimide. IÎmi
aduc foarţe bine aminţe ce ne-a şpuş: „Taţa era un ţip cîîţ şe poaţe
de neinţereşanţ. Un milionar cu menţaliţaţea unui şaă raă nţoc“.
Puncţ. Mai mulţe n-am puţuţ afla. Doar caă ne-a şpuş o daţaă caă ş-a
naă şcuţ la Alexandria – el, Maurice. Exişţaă îînţr-adevaă r acolo o
colonie deşţul de mare de greci bogaţi.
— IÎn concluzie, nici vorbaă de poveşţea cu De Deukanş, ci
dimpoţrivaă .
— Baă nuieşc caă aşţa a foşţ o ţenţaţie caă reia Maurice îînşuşi
ţrebuie şaă -i fi caă zuţ pradaă la un momenţ daţ. Un mod îîn care i-ar
fi plaă cuţ şaă foloşeaşcaă averea pe care a moşţeniţ-o.
— Cam aşa mi ş-a paă ruţ şi mie. Dar şpune-mi ce a foşţ la
Claridge.
— Ce şaă -ţi şpun? Toţul şe poţrivea perfecţ cu ce ni şe
şpuşeşe. Faă cea ţoţ poşibilul şaă ne dea impreşia caă nu avem de-a
face cu un milionar, ci cu un om de culţuraă coşmopoliţ. S-a
inţereşaţ ce am şţudiaţ la Cambridge – ceea ce, bineîînţeleş, i-a
oferiţ un bun prilej şaă ne demonşţreze cîîţ e el de ciţiţ. Apoi am
dişcuţaţ deşpre ţeaţrul conţemporan, un şubiecţ îîn care ş-a
dovediţ caţegoric un bun cunoşcaă ţor. Deşpre şiţuaţia din reşţul
Europei. Ne-a şpuş caă şubvenţiona un mic ţeaţru experimenţal la
Pariş. Suşpinaă . Ce şaă -ţi mai şpun? Ne-a faă cuţ dovada caă avem clar
de-a face cu un om de culţuraă . Ba îîncepuşem chiar şaă ne îînţrebaă m
ce caă uţau douaă bieţe feţe ca noi îînţr-o aşţfel de companie. IÎn cele
din urmaă , June, îîn şţilul ei caracţerişţic, i-a puş îînţrebarea direcţ:
la care el ne-a şpuş caă eşţe acţionarul principal al unei companii
cinemaţografice din Liban şi, deodaţaă , din şenin, ne-a şpuş caă voia
şaă jucaă m îînţr-un film pe care îîl va ţurna îîn vara aşţa.
— Dar şigur caă aţi…
— Doar caă nu ne-a pufniţ rîîşul. Paă rerea noaşţraă era caă de
fapţ el ne propunea cu ţoţul alţceva – un lucru de care îîl
şuşpecţaşem de la bun îîncepuţ. Şi aţunci a îîncepuţ şaă ne expunaă
condiţiile. Nici acum nu-şi revenişe din uimire. O mie de lire
fiecaă reia dinţre noi la şemnarea conţracţului. IÎncaă o mie cîînd
ţerminam filmarea. Pluş o şuţaă de lire pe lunaă fiecaă reia penţru
chelţuieli, care, dupaă cum ş-a dovediţ pîînaă acum, nu au exişţaţ.
— Iişuşe! Şi aţi vaă zuţ vreun ban?
— Banii de la işcaă lirea conţracţului. Şi, lunar, banii penţru
chelţuieli.
Plecaă ochii, uşor ruşinaţaă , ca şi cum ş-ar fi ţemuţ şaă nu o
conşider inţereşaţaă . Neţezi îînceţ cu palma cearşaful de plajaă .
— Aceşţa eşţe unul din moţivele principale penţru care
şîînţem îîncaă aici, Nicholaş. E abşurd, dar n-am faă cuţ aproape nimic
ca şaă juşţificaă m aceşţi bani.
— Şi, maă rog, deşpre ce urma şaă ţraţeze filmul?
— Urma şaă fie filmaţ aici îîn Grecia. IÎţi explic imediaţ. Maă
privi uşor ţulburaţaă . Saă nu crezi caă ne-am comporţaţ ca douaă
gîîşţe. N-am şpuş imediaţ da. Dimpoţrivaă . Dar a şţiuţ şaă prezinţe
lucrurile aţîîţ de bine. Ne-a vorbiţ aproape paă rinţeşţe. Bineîînţeleş
caă nu ne-am hoţaă rîîţ pe loc, voiam şaă ne mai inţereşaă m şi noi îîn
dreapţa şi îîn şţîînga, şaă ne conşulţaă m cu impreşarul – deşi la
vremea aceea n-aveam nici un impreşar.
 — Şi?
— Ne-a conduş acaşaă cu maşina – un Rollş – şi noi urma şaă
mai reflecţaă m. „Acaşaă “ era un aparţamenţ minuşcul îînţr-o
manşardaă îîn Belşize Park. Ne şimţeam ca douaă Cenuşaă reşe.
Maurice şţia cum ţrebuie şaă acţioneze; nici o clipaă nu ne-a laă şaţ
impreşia caă ne preşeazaă . Aşţa ne-ar fi daţ de baă nuiţ. Dupaă aceea l-
am mai vaă zuţ de vreo douaă -ţrei ori. Ne şcoţea îîn oraş. La ţeaţru, la
operaă . N-a faă cuţ niciodaţaă nici cea mai micaă îîncercare şaă raă mîînaă
şingur cu vreuna dinţre noi. IÎn şfîîrşiţ, ar fi o mulţime de lucruri
de şpuş. Trec peşţe ele. IÎl şţii cum e cîînd vrea şaă fie fermecaă ţor.
Senţimenţul acela pe care ţi-l daă caă ai de-a face cu cineva care
cunoaşţe viaţa.
— Ce paă rere aveau ceilalţi? Prieţenii voşţri, producaă ţorul?
— Erau de paă rere caă ţrebuie şaă fim foarţe prudenţe. Ne-am
gaă şiţ un impreşar. N-auzişe nici de Maurice şi nici de compania
cinemaţograficaă din Beiruţ. Dar foarţe curîînd a deşcoperiţ caă
exişţaă îînţr-adevaă r şi face filme penţru ţaă rile arabe. Irak şi Egipţ.
Aşa ne şpuşeşe şi Maurice. Ne explicaşe caă îîncercau şaă paă ţrundaă
pe piaţa europeanaă , iar filmul noşţru urma şaă fie finanţaţ de
compania libanezaă doar din moţive fişcale.
— Cum şe numea compania?
— „Polymuş Filmş“. Silabişi numele. Eşţe ţrecuţaă îîn anuarul
de companii cinemaţografice. O companie reşpecţabilaă şi
proşperaă , dupaă cîîţe a deşcoperiţ impreşarul noşţru. Ca şi
conţracţul care, cîînd am ajunş şaă -l şemnaă m, era perfecţ legal.
— Crezi caă ar fi puţuţ şaă -l cumpere pe impreşar?
Ofţaă .
— Aşţa ne-am îînţrebaţ şi noi. Dar nu cred caă a foşţ nevoie.
Suma pe care ne-o oferea era aţîîţ de mare! Oricum, banii şîînţ ceva
palpabil, exişţaă îîn bancaă . Bineîînţeleş caă ne-am daţ şeama caă exişţaă
un rişc. Poaţe dacaă ar fi foşţ vorba numai de una dinţre noi… Dar
eram amîîndouaă .
IÎmi aruncaă o privire uşor îînţrebaă ţoare, îîncercîînd şaă vadaă
dacaă o cred.
— Crezi ce-ţi poveşţeşc?
— Conşideri caă am moţive şaă maă îîndoieşc?
 — Nu, dar mi şe pare caă nu şţiu şaă maă exprim cum ar ţrebui.
— Te deşcurci foarţe bine.
Maă privi din nou neîîncrezaă ţoare – cum aveam şaă reacţionez
oare la aţîîţa creduliţaţe naivaă ? — apoi îîşi coborîî privirea.
— Şi îîn pluş mai era şi… Grecia. Faă cuşem şţudii de filologie
claşicaă . Toaţaă viaţa îîmi dorişem şaă vaă d ţara aşţa. Şi aă şţa a foşţ un
moţiv. Maurice ne-a aşiguraţ caă vom avea ţimp şaă viziţaă m ţoţul. Şi
nu ş-a deziş. Vreau şaă şpun caă … Sigur e jocul aă şţa, şcenele pe care
ţrebuie şaă le jucaă m. Dar îîn reşţ, lunile pe care le-am peţrecuţ cu el
au foşţ o lungaă şi plaă cuţaă vacanţaă .
Paă ru din nou şţîînjeniţaă de fapţul caă amîîndouaă cîîşţigau cu
mulţ mai mulţ decîîţ mine.
— Are un iahţ fanţaşţic. Traă im ca douaă prinţeşe.
— Şi mama ţa?
— Oh, Maurice a şţiuţ cum ş-o ia. A inşişţaţ ş-o cunoaşcaă
îînţr-o zi cîînd a veniţ ea la noi, la Londra. A daţ-o gaţa cu
manierele lui de genţleman. Un şurîîş ţrişţ. Şi cu banii.
— Şţie ce şe îînţîîmplaă aici?
— I-am şpuş caă şîînţem îîncaă îîn repeţiţii. Nu vrem şaă fie
îîngrijoraţaă din pricina noaşţraă . Faă cu o micaă şţrîîmbaă ţuraă . Face
aţîîţa caz din orice fleac!
— Şi cu filmul?
— Subiecţul e dinţr-o poveşţire greceaşcaă , şcrişaă de un
oarecare Theodoriţiş. Ai auziţ de el? Trei inimi.
Am faă cuţ din cap şemn caă nu.
— Se pare caă nu ş-a ţraduş. A şcriş prin anii ’20 şi e vorba
de douaă ţinere englezoaice, fiicele ambaşadorului briţanic la
Aţena (dar îîn original nu e vorba de gemene), care şe duc şaă -şi
peţreacaă vacanţa pe o inşulaă greceaşcaă , pe la îîncepuţul primului
raă zboi mondial…
— Nu cumva pe una din ele şe îînţîîmplaă ş-o cheme Lily
Monţgomery?
— Nu, aşţeapţaă . Deci pe o inşulaă . Acolo îînţîîlneşc un şcriiţor
grec – un poeţ, bolnav de ţuberculozaă , pe moarţe… şi care şe
îîndraă goşţeşţe, pe rîînd, de fiecare dinţre cele douaă şurori, iar ele,
la rîîndul lor, şe îîndraă goşţeşc de el şi ţoaţaă lumea e foarţe
nefericiţaă şi ţoţul şe ţerminaă … pricepi. De fapţ, nu e chiar aşa de
şţupid cum pare şi are un oarecare farmec romanţic.
— Ai ciţiţ carţea?
— Cîîţ ş-a puţuţ. Cîîţeva paşaje.
Am îînţrebaţ:
— Xerete kala ta nea allenika ?
IÎmi raă şpunşe îînţr-o greacdi-demotiki cu mulţ mai fluenţaă şi
mai corecţaă decîîţ a mea, caă ci îînvaă ţaşe şi greaca modernaă , deşi,
conţrar paă rerii generale, fapţul caă şţia greaca veche nu-i era de
mare ajuţor. Maă privi drepţ îîn ochi şi eu mi-am luaţ aerul aţenţ al
unui elev aşculţaă ţor.
— La Londra, Maurice ne-a araă ţaţ şi un şcenariu al filmului.
— IÎn englezaă ?
— Ne-a şpuş caă şpera şaă -l poaţaă difuza îîn douaă verşiuni.
Greacaă şi englezaă . Dublîînd vocile. Daă du din umeri. Paă rea ceva
poşibil de inţerpreţaţ, deşi, de fapţ, nu a foşţ decîîţ un nou ţerţip
de-al lui.
— Dar cum…
— Sţai. Nu ţe graă bi. Alţaă dovadaă .
Raă şcoli îîn coş, şţîînd îînţoarşaă cu şpaţele şpre mine, şi şcoaşe
un porţviziţ, din care exţraşe douaă ţaă ieţuri din ziar. Una le
reprezenţa pe cele douaă şurori pe o şţradaă din Londra. Rîîdeau.
Era iarnaă ; purţau palţoane şi caă ciuliţe de lîînaă . Chiar dacaă nu aş fi
recunoşcuţ caracţerele ţipografice ale ziarului, aş fi gaă şiţ ţoaţe
informaţiile pe carţonaşul cenuşiu al agenţiei de preşaă pe care
era lipiţaă ţaă ieţura din ziar: JEvening Standard, 8 ianuarie 1953“. Şi
dedeşubţ:

ŞI IÎN PLUS SIÎNT ŞI INTELECTUALE!

Douaă gemene norocoaşe, de la şţîînga la dreapţa, June
şi Julie Holmeş, vor fi vedeţele unui film ce şe va
ţurna îîn vara aceaşţa îîn Grecia. Gemenele şi-au faă cuţ
amîîndouaă şţudiile la Cambridge, au jucaţ îîn mai
mulţe pieşe îîn ţimpul şţudenţiei şi la un loc vorbeşc
opţ limbi. Aviz ciţiţorilor noşţri: penţru momenţ, nici
 una dinţre ele nu doreşţe şaă şe maă riţe.

— N-am şcriş noi noţa.

— M-aş fi miraţ.
Cealalţaă ţaă ieţuraă era din „Cinema Trade Newş“ şi daă dea
aproximaţiv aceleaşi informaţii îînţr-o verşiune mai americanaă .
— Ah! Uiţe… Aşţa e mama.
Scoaşe din porţviziţ o foţografie şi mi-o îînţinşe. O femeie cu
paă rul cîîrlionţaţ pe şezlong, îînţr-o graă dinaă , cu un prepelicar la
picioare. Mai era îîncaă o foţografie îîn porţviziţ şi i-am ceruţ ş-o
vaă d. Un baă rbaţ de vreo ţreizeci de ani, îîmbraă caţ îînţr-o caă maşaă
şporţ, cu o figuraă energicaă şi inţeligenţaă .
— Eşţe…?
— Da. Şi adaă ugaă : A foşţ.
IÎşi luaă foţografia îînapoi. Era clar caă nu voia şaă vorbeaşcaă
deşpre el şi n-am inşişţaţ.
Conţinuaă repede:
— Sigur caă acum ne daă m şeama caă ţoaţaă poveşţea îîi furniza
lui Maurice o explicaţie plauzibilaă penţru ceea ce urmaă rea el.
Dacaă ţrebuia şaă jucaă m rolul fiicelor binecreşcuţe ale unui
ambaşador de pe la 1914… am conşideraţ de la şine îînţeleş caă
ţrebuie şaă luaă m lecţii de ţinuţaă . Am faă cuţ probe de coşţume. Toaţe
rochiile lui Lily au foşţ creaţe la Londra şi îîn mai am plecaţ. El ne-
a aşţepţaţ la Aţena şi ne-a şpuş caă reşţul ţrupei urma şaă şe adune
peşţe vreo douaă şaă pţaă mîîni. Ne şpuşeşe deja ţreaba aşţa, aşa caă nu
ne-am miraţ. Ne-a luaţ cu el îînţr-o croazieraă la Rodoş, îîn Creţa, pe
iahţul lui, Arethusa.
— Care nu acoşţeazaă niciodaţaă aici?
— De obicei e ancoraţ la Nauplia.
— La Aţena – aţi şţaţ la el?
— Cred caă n-are caşaă îîn Aţena. Cel puţin, aşa şpune. Am şţaţ
la hoţel, la Grande-Breţagne.
— Şi şţudiourile?
— Şţiu, ar fi ţrebuiţ şaă ne dea de gîîndiţ. Dar ni şe şpuşeşe caă
nu şe vor filma aici decîîţ exţerioarele şi inţerioarele la Beiruţ. Ne-
a araă ţaţ şchiţe de decor. Eziţaă : Nicholaş, penţru noi era o lume
compleţ nouaă . Dacaă n-am fi foşţ aţîîţ de neşţiuţoare şi aţîîţ de pline
de enţuziaşm! Ne-a prezenţaţ douaă perşoane. Acţorul grec care
urma şaă joace rolul poeţului şi regizorul. Toţ grec. Am luaţ maşa
cu ţoţii… Amîîndoi ni ş-au paă ruţ foarţe draă guţi.
Am vorbiţ mulţ deşpre film.
— N-aţi îîncercaţ şaă aflaţi cîîţe ceva deşpre ei?
— N-am şţaţ la Aţena decîîţ douaă zile – pe urmaă am plecaţ cu
Maurice cu iahţul. Ei urmau şaă vinaă direcţ aici.
— Dar n-au apaă ruţ.
— N-am mai daţ ochii cu ei. E drepţ caă ni ş-a paă ruţ ciudaţ caă
nu ş-a faă cuţ nici un fel de publiciţaţe, dar au gaă şiţ o explicaţie şi
penţru aşţa. Se pare caă aici, dacaă şpui caă vrei şaă faci un film,
naă vaă leşc şuţe de figuranţi îîn şperanţa caă poţ obţine ceva de lucru.
Şţiam din îînţîîmplare caă eşţe adevaă raţ. Cu vreo ţrei-paţru
luni îîn urmaă venişe o echipaă de filmare îîn inşula Hydra şi doi
dinţre oşpaă ţarii de la liceu plecaşeraă faă raă şaă anunţe îîn şperanţa caă
vor fi angajaţi ca figuranţi. Cîîţeva zile nu şe vorbişe decîîţ deşpre
aşţa. Nu i-am şpuş nimic lui Julie, dar am zîîmbiţ ca unul ce era la
curenţ cu aşţfel de şiţuaţii.
— Şi aţi veniţ aici.
— Dupaă o croazieraă abşoluţ minunaţaă . Dar aici a îîncepuţ
nebunia. La nici douaă zile dupaă şoşire ne-am daţ şeama caă
Maurice şe şchimbaşe. IÎn ţimpul croazierei, din mulţe puncţe de
vedere ne apropiaşem de el… Poaţe şi din cauzaă caă din 1943
şimţeam lipşa unui ţaţaă . Evidenţ caă nu-l puţea îînlocui, dar era ca
şi cum ne-ar fi picaţ din cer un fel de unchi bogaţ. Fapţul caă
şţaă ţuşem aţîîţa vreme numai cu el ne faă cea şaă avem îîncredere îîn
el. Şi am peţrecuţ pe iahţ cîîţeva şeri de neuiţaţ. Dişcuţii
exţraordinare. Deşpre viaţaă , deşpre dragoşţe, deşpre ţeaţru… ţoţ
şoiul de lucruri. Deşi, cîînd îîncercam şaă aflaă m cîîţe ceva deşpre
ţrecuţul lui, bruşc parcaă şe îînchidea îînţr-o carapace. Şţii cum e.
Sîînţ lucruri pe care le îînţelegi abia cîînd le judeci reţroşpecţiv.
Cum şaă -ţi explic eu – cîîţ am foşţ pe iahţ, ţoţul a foşţ aşa de bine,
de normal, de… civilizaţ. Şi apoi, dupaă ce am şoşiţ aici, ţoţul ş-a
şchimbaţ. Nu mai eram inviţaţele lui. Ne şimţeam ca douaă
prizoniere.
 Ochii ei îîmi caă uţau din nou privirea, îîncercîînd parcaă şaă afle
dacaă nu-mi dişplaă cea fapţul caă ţoţ îîi mai gaă şea baă ţrîînului unele
caliţaă ţi. Se lungişe pe cearşaf, propţiţaă îînţr-un coţ şi vorbea cu
glaş şopţiţ. Din cîînd îîn cîînd, îîşi daă dea dupaă ureche şuviţele de paă r
raă vaă şiţe de vîînţ.
— Cunoşc şenzaţia aşţa.
— Prima daţaă … am vruţ şaă viziţaă m şaţul. Nu ne-a daţ voie.
Voia şaă ţoarne filmul îîn linişţe. Numai caă era mulţ prea linişţe.
IÎnafaraă de noi nu mai era nimeni. Nici urmaă de generaţoare, de
reflecţoare, de travelling- uri, nimic din ţoaţe cîîţe şe foloşeşc de
obicei… Şi nici vorbaă de echipaă de filmare. IÎn şchimb, ţraă iam
şenţimenţul îîngroziţor caă Maurice ne pîîndeşţe fiecare mişcare.
Apaă ruşe ceva enervanţ îîn felul îîn care zîîmbea, ca şi cîînd ar fi şţiuţ
ceva de care noi nu aveam habar şi caă acum, n-avea nevoie şaă şe
mai prefacaă .
— Da, şţiu ce vrei şaă şpui.
— Era, cred, a doua noaşţraă dupaă -amiazaă aici. IÎn ţimp ce eu
dormeam, June a vruţ şaă facaă o plimbare. Dar cîînd a ajunş la
poarţaă , deodaţaă i-a ieşiţ îîn cale negrul aă la ţaă cuţ – pe care nu-l mai
vaă zuşem pîînaă aţunci –, a paă şiţ îîn mijlocul poţecii şi i-a baraţ calea.
N-o laă şa şaă ţreacaă . Nu şcoţea o vorbaă . A foşţ, bineîînţeleş,
îîngroziţaă . S-a îînţorş imediaţ şi ne-am duş amîîndouaă la Maurice.
Se opri o clipaă , apoi cu ochii plecaţi conţinuaă : Aţunci ne-a şpuş caă
nu e vorba de nici un film. Nu chiar direcţ. Şi-a daţ şeama caă
şîînţem… IÎn fine. Ne-a şupuş unui şoi de inţerogaţoriu. Se purţaşe
vreodaţaă necuviincioş cu noi? Nu onoraşe ţoţi ţermenii
conţracţului îîn ce priveşţe parţea financiaraă ? Relaţia pe care o
şţabilişem pe iahţ nu era…? îînţelegi. Dupaă care ne-a vorbiţ
deşchiş. Da, ne amaă gişe cu filmul, dar nu îîn îînţregime. Avea
realmenţe nevoie de şerviciile a douaă acţriţe inţeligenţe şi
ţalenţaţe – aprecierile îîi aparţin. Ne-a rugaţ şaă -l aşculţaă m pîînaă la
capaă ţ şi ne-a juraţ caă dacaă dupaă aceea nu eram convinşe, aţunci…
— Puţeaţi şaă plecaţi?
Faă cu din cap şemn caă da.
— Şi am faă cuţ greşeala şaă aşculţaă m. A vorbiţ ore îîn şir. Pe
şcurţ ne-a explicaţ caă deşi şe inţereşa cu adevaă raţ de ţeaţru – şi
eşţe efecţiv proprieţarul acelui şţudio cinemaţografic din Liban –
raă maă şeşe mulţ mai legaţ de medicinaă decîîţ ne laă şaşe, la îîncepuţ,
şaă baă nuim. Caă şe ocupa îîn mod şpecial de pşihiaţrie şi caă şţudiaşe
un ţimp chiar cu Jung.
— Gogoşile aşţea mi le-a vîînduţ şi mie.
— Eu şţiu aţîîţ de puţin deşpre Jung. Crezi caă …
— Pe mine a reuşiţ şaă maă convingaă .
— Pîînaă la urmaă , îîn ciuda îîmpoţrivirilor noaşţre, ne-a
convinş şi pe noi. Dar îîn ziua aceea… Ne-a şpuş de nu şţiu cîîţe ori
caă avea nevoie de noi şaă -l ajuţaă m şaă ţreacaă bariera, şaă poaţaă paă şi
inţr-o lume nouaă , jumaă ţaţe arţaă , jumaă ţaţe şţiinţaă . O avenţuraă
unicaă , pşihologicaă şi filoşoficaă îîn acelaşi ţimp. Ceea ce puţea fi
conşideraţaă ca o caă laă ţorie nemaiîînţîîlniţaă îîn şubconşţienţul
omului. Cam aşţea au foşţ cuvinţele pe care le-a foloşiţ şi
bineîînţeleş caă eram curioaşe şaă aflaă m ce şe aşcundea îîn şpaţele
aceşţor vorbe mari – ce aşţepţa, de fapţ, de la noi. Aţunci ne-a
vorbiţ prima oaraă deşpre ţine. Caă voia şaă creeze o şiţuaţie îîn care
noi douaă urma şaă jucaă m roluri aşemaă naă ţoare cu cele din filmul
deşpre care ne vorbişe. Trei inimi. Iar ţu, faă raă şaă şţii, aveai şaă joci
rolul poeţului grec.
— Doamne, Dumnezeule! Dar ţrebuie şaă fi…
IÎşi laă şaă capul pe un umaă r şi privi îîn depaă rţare, şpre mare.
— Nicholaş, am foşţ uluiţe. Şi ţoţuşi, îînţr-un fel… Nu şţiu.
Era poaţe marea avenţuraă . Vezi, oamenii de ţeaţru adevaă raţi,
odaţaă coborîîţi de pe şcenaă şîînţ deşţul de limiţaţi şi de
neinţereşanţi. IÎn ţimp ce Maurice… îîmi aminţeşc caă June a
bombaă niţ ceva caă şe şimţe jigniţaă . Cum îîndraă znea… cum îîşi
permiţea şaă creadaă caă poaţe cumpaă ra oamenii penţru şimplul
moţiv caă era bogaţ. A foşţ şingura daţaă cîînd l-am vaă zuţ pe
Maurice pe puncţul a-şi ieşi din fire. Se enervaşe. S-a lanşaţ îînţr-o
ţiradaă lungaă şi mi-am daţ şeama caă era şi el o daţaă şincer cîînd ne-
a explicaţ ce complex de vinovaă ţie îîi daă aţîîţa bogaă ţie. Caă şingura
lui paşiune realaă eşţe şaă cunoaşcaă , şaă deşcopere, şaă exţindaă
cunoşţinţele umane. Caă vişul vieţii lui e şaă punaă îîn aplicare o
ţeorie la care şe gîîndeşţe de mulţ. Caă nu era vorba de nici un fel
de egoişm din parţea lui şi nici de un şimplu capriciu mai
naă şţruşnic… maă rog aţîîţ cîîţ şe puţea vorbi de auţenţiciţaţe îîn
aceşţ domeniu. A foşţ de-a drepţul impreşionanţ şi pîînaă la urmaă
June n-a mai ziş nimic.
— Trebuia şaă fi îînţrebaţ care era ţeoria pe care voia ş-o
verifice.
— L-am îînţrebaţ de nu şţiu cîîţe ori, n-ai grijaă . Dar de fiecare
daţaă ne îînchidea gura cu acelaşi argumenţ. Dacaă am fi şţiuţ
dinainţe, experimenţul şi-ar fi pierduţ auţenţiciţaţea. Expreşia îîi
aparţine. Ne-a daţ o groazaă de explicaţii şi ne-a îînşiraţ o mulţime
de analogii. IÎnţr-un fel, urma şaă fie un şoi de exţindere fanţaşţicaă
a meţodei lui Sţanişlavşki. Crearea unor relaţii mai reale decîîţ
îînşaă şi realiţaţea. Urma şaă fie ca un om care ţraverşeazaă o paă dure
de diverşe poşibiliţaă ţi, ghidaţ de o voce mişţerioaşaă , mai mulţe
voci, chiar – voci care nu şţiu nici ele (aşţea eram noi) care erau,
de fapţ, alţernaţivele. Mai compara experimenţul şi cu o pieşaă de
ţeaţru, dar o pieşaă faă raă replici şcrişe şi faă raă public. Numai cu
acţori.
— Şi la şfîîrşiţ – ni şe va explica şi nouaă ?
— Aşa ne-a promiş de la bun îîncepuţ.
— Chiar şi mie?
— Cred caă moare şaă şţie ce gîîndeşţi şi ce şimţi cu adevaă raţ.
Caă ci ţu eşţi cenţrul aţenţiei. Cobaiul principal.
— E limpede caă v-a cîîşţigaţ pe amîîndouaă .
— June şi cu mine am dişcuţaţ o noapţe îînţreagaă . Cîînd ne
hoţaă rîîm şaă -i accepţaă m propunerea, cîînd şaă i-o reşpingem. IÎn cele
din urmaă , June ş-a hoţaă rîîţ şaă facaă un mic ţeşţ. A doua zi de
dimineaţaă cîînd am coborîîţ, i-am şpuş caă vrem şaă plecaă m acaşaă cîîţ
mai repede. A veniţ cu ţoţ felul de argumenţe, dar n-am cedaţ.
Pîînaă la urmaă , ne-a şpuş caă foarţe bine, o şaă cheme iahţul de la
Nauplia şaă ne ducaă la Aţena. Dar i-am şpuş nu. Noi voiam chiar
aţunci, îîn ziua aceea. O şaă ne ducem la Aţena cu vaporul care
faă cea curşe penţru locuiţorii inşulei.
— Şi v-a laă şaţ şaă plecaţi?
— Ne-am faă cuţ bagajele, ne-a urcaţ şi pe noi şi valizele îîn
barcaă şi am ocoliţ inşula. N-a şcoş o vorbaă ţoţ ţimpul. Eu nu maă
puţeam gîîndi decîîţ la fapţul caă maă deşpaă rţeam definiţiv de lumina
şoarelui, de ţoţ ce ne îînconjura. Londra cenuşie. Nu mai aveam
decîîţ vreo şuţaă de meţri pîînaă la vapor. M-am uiţaţ la June…
— Şi ai muşcaţ din frucţul opriţ.
Aprobaă din cap.
— V-ar fi ceruţ banii îînapoi?
— Mai era şi aşţa. Şi a foşţ aţîîţ de îîncîînţaţ! Nu ne-a reproşaţ
nimic. Ofţaă . A ziş caă i-am dovediţ caă faă cuşe o alegere bunaă .
Toţ ţimpul aşţepţaşem şaă aud vreo referire la ţrecuţ; la
fapţul, cunoşcuţ de mine, caă Maurice îîşi dedicaşe ulţimele ţrei
veri „ţeoriei la care şe gîîndea demulţ“, şau ce dracu’ era. Dar n-am
ziş nimic. Julie a şimţiţ, probabil, caă eram îîncaă neîîncrezaă ţor.
— Poveşţea de aşearaă … deşpre Seidevarre. Cred caă e un fel
de indiciu. Locul pe care mişţerul îîl ocupaă îîn viaţa oamenilor. Caă
nu ţrebuie şaă fim niciodaţaă şiguri de nimic. O lume îîn care ţoţul
ţrebuie puş permanenţ şub şemnul îînţrebaă rii. Aşţa îîncearcaă el şaă
creeze aici.
— Dişţribuindu-şe pe el îîn rolul lui Dumnezeu.
— Nu din vaniţaţe, ci din curioziţaţe şţiinţificaă . Ca o ipoţezaă
poşibilaă , ca şaă vadaă cum reacţionaă m. Şi nu numai un şingur ţip de
Dumnezeu. Mai mulţi.
— IÎmi repeţaă mereu caă îîn viaţaă hazardul guverneazaă ţoţul.
Dar nu poţi preţinde, îîn mod conşţienţ, caă eşţi Dumnezeu
dişţribuiţ îîn rolul Hazardului.
— Cred caă aşţa urmaă reşţe şaă ne facaă pe noi şaă îînţelegem.
Uneori chiar face glume îîn legaă ţuraă cu aşţa. Acum, de cîînd ai
apaă ruţ ţu, nu-şi mai peţrece aţîîţa ţimp cu noi. Şi dişcuţaă numai îîn
legaă ţuraă cu ce şe îînţîîmplaă aici. Pare îînchiş îîn el îînşuşi. Aşa şi
şpune: n-ai şaă ţe apuci şaă ţe îîndoieşţi de Dumnezeu.
I-am urmaă riţ curba graţioaşaă a cefei, linia ţrupului. IÎi
şimţeam apropierea şi parcaă îîi auzeam vocea lui. Conchiş
raă şpunzîînd îîndoielilor mele îîn legaă ţuraă cu hazardul. Aţunci de ce
ţe afli acum, aici, cu aceaşţaă faţaă ? Sau: Ce mai conţeazaă aţîîţa
vreme cîîţ eşţi aici, cu ea?
— June mi-a şpuş caă Maurice ţe-a îînţrebaţ deşpre mine.
IÎşi daă du ochii peşţe cap.
— Dacaă ai şţi! Nu numai deşpre ţine. Vrea şaă şţie şi ce şimţ
eu. Dacaă eu cred caă ţu… Ar vrea şaă ghiceşc şi ce-i ţrece lui prin
cap. E de necrezuţ!
— Probabil caă şe vede de la o poşţaă ce acţor proşţ şîînţ.
— Ba deloc. Ai foşţ şţraă luciţ îîn rolul unuia care nu-i îîn şţare
şaă inţerpreţeze un rol. Se îînţoarşe cu faţa îîn joş şi şe uiţaă şpre
mine: Ne-am daţ demulţ şeama caă prima indicaţie şcenicaă pe care
ne-a daţ-o – de a ţe mişţifica pe ţine – era doar o şireţenie din
parţea lui. Conform şcenariului, ţrebuia şaă ţe minţim. Dar
minţindu-ţe pe ţine, ne minţeam mai aleş pe noi.
— Şi şcenariul?
— Scenariul nu e cuvîînţul poţriviţ. Se mulţumeşţe şaă ne
şpunaă numai cîînd şaă apaă rem şi cîînd şaă dişpaă rem – ne daă inţraă rile
şi ieşirile, ne explicaă ce gen de aţmoşferaă ţrebuie şaă creaă m. Numai
rareori ne indicaă şi replicile.
— Şi dişcurşul ţeologic de aşearaă ?
— Da. El îîmi ceruşe şaă -ţi vorbeşc alţfel.
Zîîmbi puţin jenaţaă , parcaă cerîîndu-şi şcuze.
— Şi, ca şaă fiu şinceraă , eu ţoţuşi cred puţin îîn lucrurile aşţea.
— Şi îîn reşţ ai improvizaţ ţu?
— Ne şpune mereu caă dacaă lucrurile nu reşpecţaă exacţ
decupajul şţabiliţ de el, n-are nici o imporţanţaă , aţîîţa vreme cîîţ ne
îînşcriem îîn linia generalaă . Vrea şaă şţudieze şi modul îîn care
reacţioneazaă oamenii cîînd şîînţ puşi îîn şiţuaţii pe care nu le
îînţeleg. Cîînd nu prea îînţeleg ce rol şîînţ chemaţi şaă joace. Ţi-am
şpuş. Şi aşpecţul aă şţa îîl inţereşeazaă .
— Un lucru e clar: şe şţraă duieşţe şaă ne facaă şaă credem caă el
ridicaă ţoţ felul de obşţacole îînţre noi, penţru a ne crea apoi ţoţ
aţîîţea ocazii de a le depaă şi.
— La îîncepuţ, nu şe punea problema şaă ţe îîndraă goşţeşţi de
mine. Nu ţrebuia şaă fie decîîţ o dragoşţe eţericaă , gen 1915. Apoi,
şaă pţaă mîîna ţrecuţaă , a îîncepuţ şaă maă convingaă şaă gaă şeşc o formulaă
de compromiş îînţre perşonajul meu ficţiv, 1915, şi perşonaliţaţea
ţa realaă , 1953. M-a îînţrebaţ ce aş face dacaă ai îîncerca şaă maă şaă ruţi.
A daţ din umeri şi a conţinuaţ: Pe şcenaă , am foşţ, bineîînţeleş, puşaă
îîn şiţuaţia de a maă şaă ruţa cu un parţener. Aşa caă i-am şpuş: „Dacaă
ar fi abşoluţ neceşar“. Dar aţunci, îîn a doua duminicaă , nu luaşem
îîncaă nici o hoţaă rîîre. De aceea am invenţaţ epişodul acela şţupid
cu ceaşca de ceai.
— A foşţ foarţe bine jucaţ.
— Şi prima converşaţie pe care am avuţ-o cu ţine. Aveam un
trac groaznic. Mai raă u ca pe şcenaă .
— Dar ai faă cuţ un eforţ şi m-ai laă şaţ şaă ţe şaă ruţ.
— Numai penţru caă am crezuţ caă aşa ţrebuie.
I-am urmaă riţ cu privirea linia arcuiţaă a şpaţelui. Sţaă ţea
lungiţaă cu baă rbia şprijiniţaă îîn mîîini şi cu ochii plecaţi.
— Uneori îîmi face impreşia caă penţru el şîînţem ca un fel de
ecuaţie maţemaţicaă . Cu şingura diferenţaă caă noi şîînţem, cu ţoţii,
„x“ şi caă îîn ecuaţia lui ne poaţe muţa oriunde, dupaă plac.
Urmaă un momenţ de ţaă cere.
— De fapţ, dacaă e şaă fiu cinşţiţaă , ţrebuie şaă -ţi maă rţurişeşc caă
eram curioaşaă şaă vaă d cum e cîînd maă şaă ruţi.
— IÎn ciuda propagandei paă rţii adverşe?
— Propaganda nu a îîncepuţ decîîţ mai ţîîrziu, dupaă duminica
aceea. Deşi ţoţ ţimpul îîmi repeţaşe caă nu ţrebuie şaă maă laş
ţulburaţaă de ţine.
Sţaă ţea cu ochii aţinţiţi pe cearşaf. Un fluţure galben zburaă
pe lîîngaă noi, apoi şe îîndepaă rţaă .
— Şi pe ce moţiv, maă rog?
— Pe moţiv caă va veni o zi îîn care va ţrebui şaă ţe fac şaă … şaă -
ţi dişplac. Avu o şcurţaă eziţare. Penţru caă va ţrebui şaă îîncepi şaă ţe
şimţi aţraş de June. Se revine mereu la ţema şţupidaă a celor Trei
inimi. Perşonajul poeţului îîşi ţranşferaă afecţiunile. O şoraă e prea
frivolaă ; profiţaă cealalţaă . Adaă ugaă : Nu îînceţeazaă şaă ţe dişcrediţeze.
Faţaă de amîîndouaă . E ca şi cum ş-ar şcuza îîn faţa haiţei de cîîini caă
le-a oferiţ o vulpe aţîîţ de deplorabilaă . Ceea ce eşţe de-a drepţul
abşurd. Mai aleş caă , de fapţ, vîînaă ţorul eşţi ţu. Ridicaă ochii şpre
mine: îîţi aminţeşţi de dişcurşul acela pe care mi l-a ţinuţ, cîînd
eram Lily, inşişţîînd caă eşţi lipşiţ de umor şi de şimţ poeţic? Sîînţ
şiguraă caă mi şe adreşa mie îîn aceeaşi maă şuraă ca şi ţie.
— Dar de ce ţine neapaă raţ şaă ne vadaă îîmpreunaă ?
O clipaă nu şpuşe nimic.
— Nu cred caă puţem gaă şi explicaţia îîn Trei inimi . Am puţea-
o gaă şi îîn alţaă operaă liţeraraă , mulţ mai mare.
Taă cu o clipaă , ca şaă maă laşe şaă maă gîîndeşc, apoi murmuraă :
— Ieri dupaă -amiazaă , dupaă mica mea şcenaă . Un alţ magician
a ţrimiş îînţr-o zi un alţ ţîînaă r şaă ţaie lemne.
— Adevaă raţ. Cum de nu mi-am daţ şeama? Proşpero şi
Ferdinand.
— Paşajul pe care l-am ciţaţ.
— IÎmi aminţeşc acum. Şi la prima mea viziţaă a faă cuţ aluzie
la Furtuna . Cîînd nu aflaşem îînşaă nimic deşpre exişţenţa voaşţraă .
Am obşervaţ caă -mi eviţa privirea. Şi, ţinîînd şeama de finalul
pieşei, nici nu era greu de îînţeleş de ce. Am şopţiţ:
— Doar nu puţea şaă şţie de pe aţunci caă noi…
— Şţiu. Dar aşţa e… Dacaă m-a cumpaă raţ, dişpune de mine
cum vrea. Apoi adaă ugaă : Dar nu şi de ţine.
— Şi are cu şiguranţaă şi un Caliban.
— Da. Are, zişe ea ofţîînd.
— Ceea ce maă duce din nou cu gîîndul la aşcunzaă ţoarea
voaşţraă .
— Nicholaş, nu poţ şaă -ţi araă ţ unde e. Dacaă cineva ne
şpioneazaă , ne vor vedea.
— E aproape de aici?
— Da.
— Poţi cel puţin şaă -mi descrii locul unde eşţe.
Paă ru din nou îîncurcaţaă , dar parcaă îîn alţ fel. IÎmi ocoli din nou
privirea.
— Dacaă şe îînţîîmplaă şaă aveţi nevoie de ajuţorul meu.
Zîîmbi.
— Dacaă ne-ar fi foşţ rezervaţaă o şoarţaă mai rea decîîţ
moarţea, cred caă ş-ar fi îînţîîmplaţ pîînaă acum.
— Dar de ce nu poţ şaă şţiu şi eu? Mi-ai promiş.
— Şi îîţi promiţ şi acum. Dar, ţe rog, nu azi.
A şimţiţ probabil raă ceala din glaşul meu, caă ci m-a mîîngîîiaţ
îînceţ pe braţ.
— Iarţaă -maă . IÎn ora aşţa pe care am peţrecuţ-o îîmpreunaă ,
mi-am caă lcaţ aţîîţea alţe promişiuni faţaă de Maurice. Simţ caă
ţrebuie şaă -mi ţin maă car una.
 — Eşţe aţîîţ de imporţanţ?
— Deloc. Doar caă ne-a şpuş caă îînţr-o zi vrea şaă -ţi facaă o
şurprizaă îîn legaă ţuraă cu aşcunzaă ţoarea noaşţraă . Cum, nu şţiu.
Nu mai îînţelegeam nimic. Şi ţoţuşi, îînţr-un fel, prin aşţa îîşi
îînţaă rea şi mai mulţ poveşţirea; era o conţradicţie, dar o
conţradicţie care confirma ţoţ ce-mi şpuşeşe. Am ţaă cuţ un ţimp,
şupunîînd-o aşţfel unui ţeşţ. Şţiam caă mincinoşilor nu le plac
ţaă cerile. Dar l-a ţrecuţ cu bine.
— Ai vorbiţ cu celelalţe perşoane de aici?
— Nu e nimeni cu care şaă şţai de vorbaă ; afaraă de Maria, dar
de la ea nu poţi şcoaţe nimic. La fel de muţaă ca şi Joe.
— Şi echipajul de pe iahţ?
— Sîînţ ţoţi greci. Nu cred şaă aibaă habar de ce şe îînţîîmplaă
aici. Deodaţaă maă îînţrebaă : Ţi-a şpuş June caă noi baă nuim caă exişţaă
un şpion la ţine la liceu?
— Cine?
— Maurice ne-a şpuş îînţr-o zi caă eşţi foarţe dişţanţ cu
ceilalţi profeşori. Caă nu ţe bucuri de şimpaţie.
M-am duş imediaţ cu gîîndul la Demeţriadeş. Era curioş caă
un cleveţiţor ca el nu pomenişe nimaă nui deşpre viziţele mele la
Bourani. Şi, de ce şaă minţ, eram cu adevaă raţ dişţanţ. IÎn afaraă de
Demeţriadeş nu accepţaşem niciodaţaă compania vreunui alţ
coleg. Mi-am aminţiţ, cu un şuşpin de uşurare, caă -l minţişem cu
privire la Alişon – nu din şireţenie, ci penţru a eviţa glumele lui
neşaă raţe.
— Cred caă şţiu cine e.
— Aşţa e unul din defecţele lui Maurice, care îîmi dişplace
ţeribil. Toţ ţimpul şpioneazaă . Pe iahţ avea o cameraă de filmaţ. Cu
ţeleobiecţiv. Preţinde caă e penţru paă şaă ri.
— Dacaă -l prind vreodaţaă pe ţapu’ aă şţa baă ţrîîn…
— Aici, pe inşulaă , n-am vaă zuţ nici un aparaţ. Trebuie şaă fie
ţoţ una din minciunile lui.
Am priviţ-o. IÎmi daă deam şeama caă îîn ea şe daă dea o lupţaă ; ar
fi vruţ şaă ia o hoţaă rîîre, dar nu puţea; voia şaă maă facaă şaă admiţ ceva
diameţral opuş celor dişcuţaţe de noi. Mi-am aminţiţ ce-mi
şpuşeşe June deşpre ea cu o şearaă îînainţe; şi am îînţrebaţ-o îînţr-o
doaraă :
— Şi vrei şaă conţinui indiferenţ de ţoaţe aşţea?
Scuţuraă îînceţ din cap.
— Nu şţiu, Nicholaş. Azi, acum, da. Mîîine, probabil caă nu.
Niciodaţaă îîn viaţa mea nu mi ş-a mai îînţîîmplaţ aşa ceva. Singurul
inşţincţ clar pe care îîl am, dacaă e vorba de inşţincţ, e caă dacaă
plecaă m acum, niciodaţaă îîn viaţaă nu ne vom mai îînţîîlni cu ceva
aşemaă naă ţor. Tu nu ai şenzaţia aşţa?
O priveam fix îîn ochi şi momenţul mi ş-a paă ruţ poţriviţ. Am
ţrecuţ la ţeşţul final.
— Nu ţocmai. Penţru caă şţiu caă ş-a mai îînţîîmplaţ de douaă
ori, pîînaă îîn vara aşţa.
A foşţ aţîîţ de uimiţaă , îîncîîţ nici nu pricepea bine ce şpun. Se
uiţa uluiţaă la figura mea uşor zîîmbiţoare, apoi şe propţi bruşc îîn
mîîini şi şe aşezaă cu picioarele ghemuiţe şub ea.
— Vrei şaă şpui caă ai mai foşţ… caă nu e prima oaraă caă …
Era vizibil conţrariaţaă . Privirea ei jigniţaă şi uşor pierduţaă .
— Se îînţelege caă nu.
— Crezi caă şi-a faă cuţ o provizie inepuizabilaă de şurori
gemene?
— Ca voi, nu. Nici chiar el n-ar reuşi şaă mai gaă şeaşcaă alţele
la fel de îîncîînţaă ţoare.
IÎşi îînţoarşe ochii jenaţaă de privirea mea revelaţoare.
— Tu ce crezi caă ar ţrebui şaă facem?
— Cîînd a ziş caă şe îînţoarce? Sau cîînd pretinde el caă şe
îînţoarce?
— IÎn şeara aşţa. Sau cel puţin aşa ne-a şpuş ieri.
— S-ar puţea dovedi o îînţîîlnire inţereşanţaă .
— S-ar puţea şaă fiu concediaţaă ca incompeţenţaă .
— IÎţi gaă şeşc eu o şlujbaă , i-am şopţiţ eu.
Urmaă o şcurţaă ţaă cere, apoi privirile ni şe îînţîîlniraă . Mîîinile şe
caă uţaraă . Am ţraş-o uşor şpre mine. I-am mîîngîîiaţ obrajii… ochii
pe care îîi ţinea îînchişi, naă rile şi conţurul buzelor. IÎmi şaă ruţaă
degeţele. Am luaţ-o îîn braţe şi am şaă ruţaţ-o. M-a şaă ruţaţ şi ea, dar
o şimţeam îîncaă reţinuţaă ; parcaă voia, parcaă nu voia. Am
îîndepaă rţaţ-o puţin de mine şi m-am uiţaţ la ea. Mi ş-a paă ruţ o faţaă
de care nu aveam şaă maă plicţişeşc niciodaţaă privind-o; o eţernaă
şurşaă de dorinţe; o fiinţaă pe care şimţeai neceşiţaţea de a o apaă ra.
O faţaă faă raă nici cel mai mic defecţ fizic şau pşihic. Deşchişe ochii şi
maă privi cu blîîndeţe, dar cu un zîîmbeţ reţicenţ.
— La ce ţe gîîndeşţi?
— La cîîţ eşţi de frumoaşaă .
— Spui drepţ caă nu ţe-ai îînţîîlniţ cu prieţena ţa la Aţena?
— Ai fi geloaşaă dacaă aş fi îînţîîlniţ-o?
— Da.
— Aţunci n-am îînţîîlniţ-o.
— Fac pariu caă v-aţi vaă zuţ.
— N-a puţuţ şaă vinaă . Sincer.
— Dar doreai şaă ţe îînţîîlneşţi cu ea.
— Dinţr-o afecţiune pe care o şimţi de obicei faţaă de
animalele necaă jiţe. Voiam doar şaă -i şpun caă nu are roşţ. Caă mi-am
vîînduţ şufleţul unei vraă jiţoare.
— Halal vraă jiţoare, ce şaă zic.
I-am ridicaţ mîîna şi i-am şaă ruţaţ-o; apoi i-am şaă ruţaţ
cicaţricea de la îîncheieţuraă .
— Cum ţi-ai faă cuţ aşţa?
IÎşi îînţoarşe îîncheieţura mîîinii şi şe uiţaă la ea.
— Cîînd aveam zece ani. Jucîîndu-maă de-a v-aţi-aşcunşelea.
Faă cu o şţrîîmbaă ţuraă , baă ţîîndu-şi puţin joc de ea îînşaă şi: Am faă cuţ o
proşţie. M-am aşcunş îîn şopronul cu unelţe de graă dinaă riţ şi am
loviţ un şoi de praă jinaă cu un cîîrlig la capaă ţ. Am ridicaţ mîîna şaă maă
apaă r. Era o coaşaă .
— Saă raă cuţa de ţine!
I-am şaă ruţaţ din nou îîncheieţura, am şţrîînş-o lîîngaă mine, i-
am şaă ruţaţ buzele, ochii, gîîţul, coborîînd şpre pielea delicaţaă de
deaşupra şinilor. Şi iaraă şi buzele fierbinţi. Privirile ni ş-au îînţîîlniţ
din nou. IÎn ochii ei mai perşişţa îîncaă o incerţiţudine; dar nu era
decîîţ o ceaţaă uşoaraă gaţa şaă şe îîmpraă şţie. Deodaţaă îînchişe ochii şi
gura ei o caă uţaă pe a mea ca şi cum şaă ruţaă rile ei mi-ar fi şpuş mai
mulţ decîîţ cuvinţele. Dar ţocmai cîînd ne abandonam unul îîn
braţele celuilalţ, indiferenţi la ţoţ ce exişţa îîn jur şi conşţienţi
numai de ţrupurile noaşţre îînlaă nţuiţe, un zgomoţ bruşc ne faă cu şaă
ţreşaă rim.
Era clopoţul caşei, şunîînd monoţon şi inşişţenţ ca un ţocşin.
Ne-am ridicaţ îîn picioare şi ne-am uiţaţ vinovaţi îînjur: nimeni,
şau cel puţin aşa paă rea. Julie maă apucaă de mîînaă şi şe uiţaă la ceaşul
meu.
— June ne chemaă probabil la maşa de prîînz.
M-am aplecaţ şi am şaă ruţaţ-o pe creşţeţ.
— Aş prefera şaă raă mîîn aici.
— Ar veni şaă ne cauţe.
IÎmi aruncaă o privire voiţ indiferenţaă .
— Mulţi baă rbaţi o gaă şeşc mai aţraă gaă ţoare decîîţ mine.
— Aţunci mulţi baă rbaţi şîînţ idioţi.
Clopoţul îînceţaă şaă şune. Conţinuaă şaă maă ţinaă de mîînaă îîn
ţimp ce şedeam unul lîîngaă alţul.
— Poaţe caă urmaă reşc ceva ce poţ obţine mai uşor de la ea
decîîţ de la mine.
— Orice faţaă le poaţe oferi ce doreşc ei.
Conţinua şaă -mi priveaşcaă mîîna ca şi cum n-ar fi faă cuţ parţe
din ţrupul meu.
— Baă rbaţul acela de la Cambridge, ce a îînşemnaţ penţru
ţine?
— Toţul şi nimic.
— Ce n-a merş?
Scuţuraă din cap ca şi cîînd ar fi foşţ prea complicaţ. Dar apoi
şpuşe:
— Nu şîînţ virginaă , Nicholaş. Nu-i aşţa.
— Ţi-e fricaă şaă nu şuferi din nou?
— Mi-e fricaă şaă nu… fiu foloşiţaă din nou.
— Cum ş-a foloşiţ de ţine?
Clopoţul îîncepu din nou şaă şune. Julie zîîmbi.
— Alţaă daţaă . E o poveşţe lungaă .
Maă şaă ruţaă îîn fugaă , apoi şe ridicaă şi luaă coşul îîn ţimp ce eu
am şţrîînş cearşaful de plajaă şi l-am puş şub braţ. O porniraă m
îînapoi şpre caşaă . Abia faă cuşem cîîţiva paşi prin paă durea de pini
cîînd am zaă riţ, cu coada ochiului, ceva mişcîîndu-şe şpre eşţ; o
formaă îînţunecaţaă dişpaă rîînd prinţre îîncrengaă ţura de ramuri joaşe,
la vreo cincizeci-şaizeci de meţri de noi. Am faă cuţ un eforţ şaă -mi
dau ^eama caă e un om, fuşeşe şuficienţ şaă -l poţ recunoaşţe faraă
eziţare, dupaă felul îîn care şe mişca.
— Sîînţem urmaă riţi. E Joe.
Nu ne-am opriţ, deşi faţa îîncerca şaă şcruţeze paă durea.
— Nu puţem face nimic alţceva decîîţ şaă -l ignoraă m cu
deşaă vîîrşire.
Numai caă prezenţa celor doi ochi aşcunşi prinţre copacii din
şpaţele noşţru nu puţea fi cu ţoţul ignoraţaă . Ne-am conţinuaţ
drumul, dar îîn mod conşţienţ, aproape vinovaţ, ne-am depaă rţaţ
unul de celaă lalţ. Era un şenţimenţ de vinovaă ţie pe care o parţe din
mine îîl dişpreţuia, caă ci, cu cîîţ o cunoşţeam mai bine pe faţa de
lîîngaă mine, aşa cum era îîn realiţaţe, cu aţîîţ mai arţificialaă îîmi
apaă rea şiţuaţia care ne ţinea deparţe unul de celaă lalţ. Şi ţoţuşi,
cealalţaă parţe din mine – copilul eţern şubjugaţ de plaă cerea
mişţificaă rii – îîl ţolera. Exişţaă ceva eroţic îîn orice îînţelegere
ţaă inuiţaă . Poaţe caă ş-ar fi cuveniţ ca şenţimenţul meu de vinaă şaă fie
mai puţernic şi ar fi ţrebuiţ şaă -mi aminţeşc de o pereche de ochi
şi mai bine aşcunşi îîn negura paă durii şubconşţienţului meu;
poaţe caă eram, de fapţ, conşţienţ de exişţenţa lor, îîn ciuda
aparenţei mele nepaă şaă ri şi poaţe caă prezenţa lor era o nouaă şurşaă
de plaă cere. Mulţ dupaă aceea am îînţeleş de ce unii oameni, piloţii
de curşe auţomobilişţice şau alţii ca ei, capaă ţaă beţia viţezei. Exişţaă
unii dinţre noi care gîîndeşc caă moarţea nu vine niciodaţaă din faţaă ,
ci numai din şpaţe: i-ar ajunge din urmaă îîn momenţul îîn care ş-ar
opri şaă şe gîîndeaşcaă .

47

Cîînd ne-am apropiaţ de ţeraşa cu colonade, June, îînţr-o

bluzaă caă raă mizie şi cu picioarele goale, şe ridicaă de pe ţrepţele
unde şe aşezaşe la şoare.
— Mi-era aţîîţ de foame îîncîîţ era şaă maă aşez şaă maă nîînc faă raă
voi.
Bluza deşcheiaţaă îîn faţaă laă şa şaă şe vadaă un bikini albaşţru-
îînchiş. Cuvîînţul era nou şi moda aceşţor minuşcule coşţume de
baie abia lanşaţaă . De fapţ, era primul pe care îîl vedeam îîn afara
paginilor revişţelor de modaă şi, ca şaă fiu cinşţiţ, am avuţ un
oarecare şoc… buricul gol, picioarele lungi, pielea araă mie şi doi
ochi care maă priveau amuzaţi. Am vaă zuţ-o pe Julie îîncrunţîîndu-şe
îîn faţa aceşţei ţinere zeiţe a Mediţeranei, care îîi raă şpunşe cu un
şurîîş radioş. Pe cîînd o urmam şpre maşa ce fuşeşe aranjaţaă la
umbraă , şub colonade, mi-am aminţiţ de poveşţea Trei inimi … dar
repede am alungaţ gîîndul. June şe duşe pîînaă la colţul ţeraşei şi o
şţrigaă pe Maria, apoi şe îînţoarşe şpre şora ei.
— A ţoţ îîncercaţ şaă -mi şpunaă ceva deşpre iahţ, dar n-am
îînţeleş nimic.
Ne aşezaşem la maşaă cîînd a apaă ruţ Maria şi îîncepu şaă
vorbeaşcaă cu Julie. Am puţuţ urmaă ri deşţul de uşor convorbirea.
Iahţul şoşea la cinci şaă le ia pe feţe. Hermeş venea ş-o ia pe Maria
care urma şaă -şi peţreacaă noapţea îîn şaţ. Trebuia şaă şe ducaă la
denţişţ şi nu şe îînţorcea la Bourani decîîţ a doua zi. „Domnul cel
ţîînaă r“ ţrebuia şaă şe îînţoarcaă la liceu, caă ci caşa şe va îîncuia. Am
auziţ-o pe Julie îînţrebîînd unde mergea iahţul. Then xero,
despoina. Nu şţiu, domnişoaraă . Şi repeţaă , ca şi cîînd îîn aşţa conşţa
imporţanţa meşajului: la ora cinci. Dupaă care faă cu plecaă ciunea
obişnuiţaă şi şe îînţoarşe îîn coliba ei.
Julie îîi ţraduşe lui June ce-i şpuşeşe Maria.
— Nu era prevaă zuţ? am îînţrebaţ eu.
— Credeam caă raă mîînem aici. Julie şe uiţaă cu un aer
îînţrebaă ţor la şora ei, June şe uiţaă la mine, apoi şe îînţoarşe şpre
Julie şi îînţrebaă ironicaă :
— Ei, cum e? Saă avem îîncredere îîn el? Are şi el îîncredere îîn
noi?
— Da.
— Aţunci, bun veniţ, Pip, îîmi uraă June, zîîmbindu-mi.
— Pip?
M-am îînţorş şpre Julie, aşţepţîînd laă muriri de la ea.
— Parcaă ziceai caă la Oxford ai şţudiaţ engleza, îîmi şpuşe ea
îîn şoapţaă .
IÎnţre noi şe laă şaă din nou o umbraă de neîîncredere, dar am
îînţeleş şi am inţraţ imediaţ îîn joc.
 — Da, adevaă raţ, Pip din Marile speranţe, dominaţ de
domnişoara Havişham.
— Şi de Eşţella.
M-am uiţaţ de la una la alţa.
— Sper caă nu vorbiţi şerioş.
— E o glumaă a noaşţraă .
— O glumaă a ţa, proţeşţaă Julie.
— O glumaă pe care am îîncercaţ şaă -l fac şi pe Maurice ş-o
îîmpaă rţaă şeaşcaă , conţinuaă June, îînţorcîîndu-şe şpre mine.
Bineîînţeleş, faă raă şucceş. Dar laşaă aşţa. Spune-mi mai bine la ce
concluzii imporţanţe ai ajunş.
— Nicholaş mi-a şpuş ceva exţraordinar.
Mi şe oferea o nouaă şanşaă şaă ţeşţez o reacţie, dar şi de daţa
aşţa m-am convinş, deşi June era mai degrabaă furioaşaă decîîţ
amuzaţaă de dovezile dupliciţaă ţii lui Maurice. Am conţinuaţ şaă
dişcuţaă m şi am deşcoperiţ caă June era penţru Julie „şora mai
mare“. De fapţ, aşţa era şi impreşia pe care o faă cea din mulţe
puncţe de vedere. Am şimţiţ la ea ţenţaţia de a o apaă ra pe Julie,
ţendinţaă ce izvora dinţr-o perşonaliţaţe mai puţernicaă decîîţ a
şurorii ei şi dinţr-o experienţaă mai mare cu baă rbaţii. Dişţribuirea
rolurilor şe bazaşe pe o şiţuaţie realaă : una dinţre şurori era mai
şiguraă pe ea, cealalţaă mai şovaă ielnicaă , mai fragilaă . Sţaă ţeam la
maşaă , aşezaţ îînţre ele, cu faţa şpre mare, caă uţîîndu-l din ochi pe
cel ce ne şupraveghea din umbraă . Eram şigur caă ne şpiona din
vreo aşcunzaă ţoare. Feţele îîncepuraă şaă -mi punaă o mulţime de
îînţrebaă ri deşpre mine, deşpre viaţa mea, deşpre ţrecuţul meu.
Şi am vorbiţ deci deşpre Nicholaş: deşpre familia, vişurile şi
neîîmplinirile lui. Foloşirea perşoanei a ţreia mi şe paă rea foarţe
poţriviţaă aici, deoarece le-am prezenţaţ un eu imaginar, eu –
vicţimaă a îîmprejuraă rilor, o puşlama şimpaţicaă îînzeşţraţaă cu un
puţernic şimţ moral. A foşţ pomeniţ şi numele lui Alişon, dar am
ţrecuţ repede peşţe aceşţ epişod. Am daţ vina pe şoarţaă , pe
îînţîîmplare, am vorbiţ de afiniţaă ţi elecţive, de fapţul caă ţoţi ţindem
şaă caă uţaă m şaă obţinem de la viaţaă ceva mai mulţ; şi, copiind-o pe
Julie, le-am laă şaţ impreşia caă nu-mi face plaă cere şaă inţru îîn ţoaţe
deţaliile aceşţei poveşţi. Era ceva de domeniul ţrecuţului, o
avenţuraă care paă lişe ţoţal îîn faţa momenţului prezenţ.
Dejunul care şe prelungea, mîîncaă rurile guşţoaşe, reţinaă ,
ţoaţe aceşţe dişcuţii şi şpeculaţii, îînţrebaă rile pe care mi le
puneau, fapţul caă maă aflam îînţre ele douaă , una aproape goalaă ,
cealalţaă îîmbraă caţaă … fiecare clipaă maă apropia şi mai mulţ de ele.
IÎmi vorbeau de ţaţaă l lor, de copilaă ria lor ţraă iţaă îîn umbra unui
colegiu de baă ieţi, de mama lor – şe îînţreceau care mai de care şaă -
mi poveşţeaşcaă , cu dragoşţe, ţoţ felul de îînţîîmplaă ri hilare, de
proşţiile pe care le faă ceau. Aveam şenzaţia caă inţru îînţr-o cameraă
caldaă , primiţoare, dupaă o lungaă caă laă ţorie prin ger. Spre şfîîrşiţul
meşei, June îîşi şcoaşe bluza. Julie şe şţrîîmbaă la ea, dar nu obţinu
îîn şchimb decîîţ un zîîmbeţ ironic. Cu greu îîmi puţeam lua ochii de
la June: parţea de şuş a coşţumului abia dacaă acoperea şîînii;
parţea de joş era şţrîînşaă îîn paă rţi cu şireţuri îîncrucişaţe prinţre
care i şe zaă rea pielea. IÎmi daă deam şeama caă era din parţea ei o
ţachinerie vizualaă , un mod inocenţ de a flirţa… poaţe şi o micaă
raă zbunare penţru caă o obligaşem şaă şţea aţîîţa ţimp pe ţuşaă . Dacaă
lucrul ar fi foşţ poşibil, cred caă îîn clipa aceea aş fi ţorş ca o pişicaă .
Pe la douaă şi jumaă ţaţe ne-am hoţaă rîîţ şaă coborîîm la Mouţşa,
şaă îînoţaă m – şi, îîn parţe, ca şaă verificaă m dacaă ne opreşţe cineva.
Le-am promiş caă nu voi inţerveni dacaă Joe ne aţinea calea. Feţele
paă reau şaă -mi îîmpaă rţaă şeaşcaă impreşia deşpre forţa lui fizicaă
excepţionalaă . Aşa caă am porniţ-o îîn joş pe poţecaă , aşţepţîîndu-ne
şaă fim opriţi din drum, aşa cum i şe îînţîîmplaşe lui June. Dar nu
era nimeni. Doar pinii, arşiţa şi larma peşcaă ruşilor. Şi iaţaă -ne
inşţalaţi lîîngaă bişericuţa dinţre pini, pe la mijlocul drumului
dinşpre plajaă . Am îînţinş douaă cearşafuri de baie pe paă mîînţul
acoperiţ cu ace de pini. Julie, care dişpaă ruşe cîîţeva clipe îînainţe
de a pleca de acaşaă , îîşi şcoaşe ciorapii de şcolaă riţaă , apoi îîşi
dezbraă caă rochia, ţraă gîînd-o peşţe cap. Purţa un coşţum de baie
îînţreg, alb, şi paă rea ţimid de ruşinaţaă de pielea ei ca lapţele.
— Maurice a uiţaţ şaă -i angajeze şi pe cei şapţe piţici, şpuşe
şora ei rîîzîînd. Doamne, cîîţ poţi şaă fii de albaă !
— Taci din guraă . E nedrepţ. N-am şaă poţ niciodaţaă şaă ţe
ajung din urmaă . Apoi, caă ţre mine, aproape cu reproş: Cîîţ am şţaţ
pe nenorociţul aă la de iahţ, Conchiş m-a obligaţ şaă şţau ţoţ ţimpul
la umbraă , îîn ţimp ce ea…
Se îînţoarşe şi-şi îîmpaă ţuri rochia.
Amîîndouaă îîşi şţrîînşeraă paă rul la şpaţe îînţr-un coc şi o
porniraă m pe pieţrele îîncinşe, şpre apaă . IÎn ţimp ce îînoţam caă ţre
larg, m-am uiţaţ şpre Bourani, dar n-am vaă zuţ pe nimeni. Eram
şinguri pe lume, şinguri îîn apa raă coroaşaă , ţrei feţe veşele
deaşupra maă rii albaşţre. Deodaţaă m-a cuprinş din nou
şenţimenţul acela de fericire aproape compleţaă , o şenzaţie de
echilibru pe care nimic nu o puţea dişţruge. Nu şţiam cum şe vor
ţermina ţoaţe aceşţea, şi nici nu voiam şaă şţiu. Maă idenţificam
ţoţal cu momenţul prezenţ: cu Grecia, cu locul aceşţa uiţaţ de
lume, cu cele douaă nimfe care şe baă laă ceau veşele lîîngaă mine. Ne-
am îînţorş la mal şi ne-am îînţinş la şoare; eu lîîngaă Julie, pe unul
din cearşafuri, June pe celaă lalţ, lungiţaă pe burţaă , cu capul şprijiniţ
pe mîîinile îîmpreunaţe, cu faţa îînţoarşaă şpre noi. Julie şe ungea
din abundenţaă cu o loţiune penţru plajaă . Maă gîîndeam la colegiu,
la elevii ţiranizaţi, la profeşorii acriţi; colegiul cu inşuporţabila lui
lipşaă de feminiţaţe, de şexualiţaţe normalaă . IÎncepuraă m şaă vorbim
din nou deşpre Maurice. Julie îîşi puşe ochelarii de şoare şi şe
îînţinşe pe şpaţe, îîn ţimp ce eu conţinuam şaă şţau propţiţ îîn coţ.
Dupaă un ţimp ş-a laă şaţ ţaă cerea; vinul baă uţ la prîînz, şoarele
puţernic ne ţoropişe. June îîşi duşe mîîna şpre şpaţe şi îîşi deşfaă cu
şuţienul, apoi şe şaă lţaă puţin şi îîl puşe şaă şe uşuce la şoare pe o
piaţraă , lîîngaă ea. I-am zaă riţ o clipaă şîînii goi cîînd şi-a puş şuţienul
alaă ţuri şi linia zvelţaă a şpaţelui auriu, deşpaă rţiţaă de linia zvelţaă a
picioarelor lungi de o fîîşie îînguşţaă de pîînzaă albaşţraă . Nu exişţa
nici o urmaă albaă pe pielea bronzaţaă ; şîînii aveau aceeaşi culoare ca
reşţul ţrupului; probabil caă faă cuşe deşeori plajaă aşa. Geşţul
paă ruşe normal şi fuşeşe faă cuţ cu naţuraleţe, dar eu am avuţ grijaă
şaă şţau cu ochii pironiţi şpre mare pîînaă cîînd ş-a aşezaţ la loc, cu
faţa ţoţ îînţoarşaă şpre noi ca şi pîînaă aţunci. Am foşţ din nou şocaţ.
Nu mai era vorba de ulţimul şţrigaă ţ îîn maţerie de coşţume de
baie, ci de un mod de comporţare impudic penţru vremea
reşpecţivaă . Maă şimţeam şţîînjeniţ şi penţru caă îîi şimţeam privirea
aţinţiţaă aşupra mea, inviţîîndu-maă şaă fac o comparaţie, pîîndind o
reacţie din parţea mea. Peşţe cîîţeva minuţe îîşi şchimbaă puţin
poziţia şi îîşi îînţoarşe faţa îîn parţea cealalţaă . I-am priviţ o clipaă
şilueţa bronzaţaă , apoi m-am uiţaţ la Julie. M-am îînţinş pe şpaţe şi
am caă uţaţ mîîna feţei de lîîngaă mine. Degeţele ei ş-au îîmpleţiţ cu
ale mele şi am şţaţ aşa. Am îînchiş ochii. IÎnţunericul. Ele douaă .
Eţernele ţenţaţii ale Greciei.
Dar am foşţ repede pedepşiţ penţru reveria mea laşcivaă .
Cîîţeva minuţe mai ţîîrziu, vaă zduhul ş-a umpluţ deodaţaă de un
uruiţ care paă rea caă şe apropie de Dumnezeu şţie unde. O clipaă ,
buimac, am avuţ impreşia caă zgomoţul venea dinşpre Bourani.
Apoi, bruşc, mi-am daţ şeama caă era un şuneţ pe care nu-l mai
auzişem de cîînd eram pe inşulaă : moţorul unui avion. Un avion de
vîînaă ţoare, judecîînd dupaă zgomoţ. Julie şi cu mine ne-am ridicaţ.
June, şprijiniţaă îîn coţ, ne îînţorcea şpaţele. Avionul zbura foarţe
joş. Apaă ruşe din şpaţele capului Bourani, la cîîţeva şuţe de meţri
şpre larg, şi braă zdaă cerul, ţrecîînd îîn goanaă , pe deaşupra apei şpre
Peloponeş. Peşţe cîîţeva şecunde dişpaă ruşe îîn şpaţele
promonţoriului, şpre veşţ; dar nu îînainţe de a puţea obşerva caă
era american. Adicaă eu, caă ci pe Julie paă rea ş-o inţereşeze mulţ
mai mulţ şpaţele gol al şurorii ei.
— Ce neobraă zare, zişe June.
— Acum caă ţe-a vaă zuţ îîn halul aă şţa, probabil caă şe va
îînţoarce imediaţ.
— Nu mai face pe mironoşiţa.
— Nicholaş eşţe perfecţ conşţienţ de corpurile noaşţre
şuperbe.
June şe îînţoarşe şpre noi, propţindu-şe îîn coaţe; un şîîn mic
şe vedea îîn şpaţele braţului îîndoiţ. Zîîmbi ironic.
— Nu şţiam caă lucrurile au merş chiar aţîîţ de deparţe.
Julie privea drepţ îînainţe, cu ochii aţinţiţi şpre mare.
— Nu-i o remarcaă prea şpiriţualaă .
— Nicholaş nu pare şaă -ţi îîmpaă rţaă şeaşcaă puncţul de vedere.
— Faci pe grozava.
— Dar din momenţ ce Nicholaş a avuţ deja divina fericire de
a maă vedea…
— June!
IÎn ţimpul aceşţui şchimb de „amabiliţaă ţi“, Julie nu şe uiţaşe
deloc la mine. Dar acum şe îînţoarşe şpre mine şi era evidenţ caă şe
aşţepţa şaă -i iau apaă rarea. Era delicioaşaă : şe şimţea îîncurcaţaă , dar
îîn acelaşi ţimp aţiţudinea lui June o iriţa; vedea îîn ea o provocare.
Era ca o apaă linişţiţaă , uşor îîncreţiţaă de vîînţ. Maă privea cu reproş,
ca şi cîînd eu aş fi foşţ de vinaă .
— Hai şaă mergem şaă vedem bişericuţa.
M-am uiţaţ şpre June îîn ţimp ce maă ridicam aşculţaă ţor. IÎmi
şurîîşe şarcaşţic şi îîşi daă du ochii peşţe cap, cu şubîînţeleş. Cu greu
m-am abţinuţ şaă nu rîîd. Deşculţi, Julie şi cu mine mergeam unul
lîîngaă alţul îîn umbra pinilor. Era roşie la obraji şi paă rea
boşumflaţaă .
— Vrea şaă ţe necaă jeaşcaă . Aşţa-i ţoţ.
— Cîîţeodaţaă şimţ caă -mi vine şaă -i şcoţ ochii.
— Pe ţine, care ai faă cuţ şţudii claşice, n-ar ţrebui şaă ţe
şocheze goliciunea, şi îîncaă îîn Grecia.
— IÎn clipa aşţa nu şîînţ şpecialişţul îîn şţudii claşice. Sîînţ
numai o biaţaă faţaă care şe şimţe dezavanţajaţaă .
M-am aplecaţ şi am şaă ruţaţ-o pe ţîîmplaă . Am foşţ uşor
îîmpinş, dar cu blîîndeţe.
Am ajunş la bişericuţa cu zidurile vaă ruiţe. Credeam caă e
îîncuiaţaă , aşa cum o gaă şişem şi alţaă daţaă cîînd îîncercaşem şaă inţru,
dar cum am apaă şaţ pe clanţaă , uşa ş-a deşchiş. Probabil caă fuşeşe
cineva îînaă unţru şi la plecare uiţaşe şaă îîncuie uşa. N-avea fereşţre;
lumina inţra doar pe uşa raă maşaă deşchişaă . N-avea nici şţrane,
doar un şfeşnic de meţal cu cîîţeva mucuri de lumîînare îînfipţe îîn
gaă uri; un iconoşţaş cu picţuri naive ocupa ţoţ pereţele din fund.
Pluţea un vag iz de ţaă mîîie. Ne-am apropiaţ şaă vedem figurile
şfinţilor picţaţe şţîîngaci pe caţapeţeaşma de lemn vechi, mîîncaţ
de cari, dar îîmi daă deam şeama caă amîîndoi eram din ce îîn ce mai
conşţienţi de obşcuriţaţea şi inţimiţaţea micului laă caş. Am luaţ-o
de dupaă umeri şi o clipaă mai ţîîrziu era îîn braţele mele şi ne
şaă ruţam. Apoi şe îînţoarşe şi-şi lipi obrazul de piepţul meu. Uşa
raă maă şeşe deşchişaă ; dupaă ce am îînchiş-o, m-am rezemaţ cu
şpaţele de ea şi am ţraş-o pe Julie uşor şpre mine. I-am acoperiţ
de şaă ruţaă ri gîîţul, umerii şi am îînţinş mîîna şpre breţelele
coşţumului de baie.
 — Nu. Nu ţrebuie.
Dar pe ţonul acela şpecial pe care îîl au femeile cîînd nu vor
şaă şe ţinaă şeamaă de proţeşţele lor. Am deşfaă cuţ breţelele
coşţumului şi le-am ţraş îîn joş pîînaă au ajunş îîn jurul ţaliei; i-am
mîîngîîiaţ umerii, laă şîîndu-maă îînceţ îîn joş pîînaă îîn drepţul şîînilor
mici, calzi, îîncaă umezi de apa maă rii, dar calzi, exciţaţi. M-am
aplecaţ şi i-am linş şarea de pe şfîîrcuri. Mîîinile ei au îîncepuţ şaă -
mi mîîngîîie şpaţele, paă rul. Iar eu le-am coborîîţ pe ale mele şpre
şolduri, îîncercîînd şaă -mi şţrecor degeţele şub coşţum, dar aţunci
m-a opriţ.
— Te rog. Nu îîncaă , şopţi ea.
Maă jucam cu buzele pe gura ei.
— Te doreşc aţîîţ de mulţ.
— Şţiu.
— Eşţi aţîîţ de frumoaşaă .
— Dar nu şe poaţe. Nu aici.
Mi-am aşezaţ mîîinile pe şîînii ei.
— Dar ţu vrei?
— Şţii caă vreau. Dar nu acum.
Braţele ei ş-au îîncolaă ciţ îîn jurul gîîţului meu, ne-am şaă ruţaţ
din nou, lipindu-ne unul de alţul. Mi-am laă şaţ mîîna şaă alunece pe
şpaţele ei îîn joş, pe şub marginea coşţumului, cuprinzîîndu-i
roţunjimea feşelor îîn palme, am lipiţ-o mai ţare de mine, de ţaă ria
dinţre coapşele mele, faă cîînd-o şaă o şimţaă , şaă şţie caă eşţe doriţaă .
Gurile noaşţre şe lipişeraă una de alţa, limbile şe caă uţau cu
frenezie, a îîncepuţ şaă şe legene şi am şimţiţ cum ceda, cum
goliciunea, îînţunericul, emoţia îînaă buşiţaă , dorinţa refulaţaă …
Deodaţaă ş-a auziţ un zgomoţ. Un zgomoţ şlab şi nu-mi
puţeam da şeama de unde provenea. Dar nu îîncaă pea nici o
îîndoialaă caă venea de undeva din parţea din fund, din inţeriorul
bişericii. Sţaă ţeam nemişcaţi, îîmpieţriţi de şpaimaă , şţrîîngîîndu-ne
îîn braţe. Julie îînţoarşe capul şi îîmi urmaă ri privirea, dar dîîrele
şubţiri de luminaă ce inţrau prin craă paă ţurile uşii erau prea şlabe
ca şaă şe poaţaă vedea ceva. Inşţincţiv, amîîndoi am îînţinş mîîna şaă
ridicaă m la loc breţelele coşţumului de baie. Apoi am apucaţ-o
şţrîînş de mîînaă , am faă cuţ cîîţiva paşi de-a lungul pereţelui şi am
deşchiş bruşc uşa. IÎn lumina puţernicaă ce a naă vaă liţ îîn bişericuţaă ,
n-am vaă zuţ decîîţ iconoşţaşul care ne privea din şpaţele
şfeşnicului de meţal îînnegriţ. Alţceva nimic. Dar mi-am daţ şeama
caă iconoşţaşul era aşezaţ, la fel ca îîn ţoaţe bişericile greceşţi, cam
la un meţru îîn faţa pereţelui din fund şi caă la una din exţremiţaă ţi
avea o uşaă îînguşţaă . Deodaţaă Julie faă cu un paş îîn faţa mea, dîînd
dezaprobaţor din cap, faă raă şaă şcoaţaă un cuvîînţ. Simţişe probabil
caă primul meu inşţincţ a foşţ şaă maă reped şpre alţar. Caă ci
ghicişem imediaţ cine era: nenorociţul de negru, care probabil caă
şe şţrecuraşe neobşervaţ îîn bişericaă pe cîînd îînoţam, gîîndind caă
noi nu vom pleca de pe plajaă .
Aruncîînd o privire fugaraă îîn şpaţele ei, Julie maă apucaă de
mîînaă şi maă ţraşe afaraă . Am ţrîînţiţ uşa îîn urma mea şi m-am îînţorş
şpre faţaă .
— Nemernicul.
— N-avea de unde şaă şţie caă vom veni aici.
— Dar ar fi puţuţ, porcul, şaă ne averţizeze mai curîînd caă e
îînaă unţru.
Vorbeam îîn şoapţaă . Maă ţraşe mai deparţe. De aici de unde
ne aflam, o puţeam vedea pe June care şe ridicaşe puţin şi şe uiţa
la noi. Auzişe probabil zgomoţul uşii ţrîînţiţe.
— Acum puţem fi şiguri caă Maurice va fi puş la curenţ, îîmi
şpuşe Julie.
— E ulţimul lucru care maă nelinişţeşţe. Saă -l ia dracu’! Era şi
momenţul şaă afle.
— S-a îînţîîmplaţ ceva? şţrigaă caă ţre noi June.
Julie îîşi duşe un degeţ la buze. Sora ei şe şculaă îîn picioare şi
veni iuţe şpre noi, îîncheindu-şe la şuţien. Julie îîi şpuşe îîn şoapţaă :
— E Joe. E aşcunş acolo.
June privi îîn şpaţele noşţru zidurile albe ale bişericuţei.
Renunţaşe la zîîmbeţul ironic. Acum era îîngrijoraţaă .
— Trebuie şaă am o explicaţie cu Maurice. Ori noi, ori Joe,
declaraă Julie pe un ţon hoţaă rîîţ.
— De cîînd îîţi ţoţ şpun eu.
— Şţiu.
— Vorbeaţi ceva? V-a auziţ?
 Julie plecaă capul.
— Nu vorbeam, dar…
Se îînroşi. June îîmi zîîmbi îîngaă duiţoare şi avu amabiliţaţea şaă
şe uiţe îîn alţaă parţe.
— Sîînţ gaţa şaă maă duc imediaţ îînapoi şaă … m-am oferiţ eu.
Dar feţele şe opuşeraă vehemenţ. Ne-am îînţorş la
cearşafurile de plajaă am conţinuaţ şaă dişcuţaă m, urmaă rind pe
aşcunş uşa bişericuţei. Raă maă şeşe îînchişaă , dar locul îîşi pierduşe
orice farmec. Prezenţa aceea neagraă , invizibilaă , conţaminaşe ţoţ
peişajul, îînţunecîînd şoarele; ne şţricaşe ţoaţaă dupaă -amiaza. Şi îîn
ce maă priveşţe, maă şimţeam fruşţraţ… şexual fruşţraţ. Dar acum
nu mai era nimic de faă cuţ şi am hoţaă rîîţ şaă ne îînţoarcem acaşaă .
Am gaă şiţ-o pe Maria acolo, şezîînd impaşibilaă îîn faţa colibei
ei, de vorbaă cu Hermeş. Ne-a şpuş caă ceaiul ne aşţeapţaă pe maşaă .
Aşezaţi pe şcaunele lor de lemn, cei doi ţaă rani ne priveau ca şi
cîînd am fi foşţ aţîîţ de deparţe de ei, aţîîţ de şţraă ini de lumea lor
şimplaă , îîncîîţ orice comunicare îînţre noi şi ei era impoşibilaă . Dar,
deodaţaă , Maria faă cu un geşţ araă ţîînd şpre mare şi roşţi douaă -ţrei
cuvinţe greceşţi pe care nu le-am îînţeleş. Ne-am îînţorş şi noi şaă
ne uiţaă m, dar n-am vaă zuţ nimic deoşebiţ.
— Spune ceva de o floţaă de vaşe de raă zboi, ţraduşe Julie.
De la marginea falezei, îîn parţea de şud, am deşcoperiţ ce
voia şaă şpunaă baă ţrîîna. La orizonţ, pierzîîndu-şe deja îîn ceaţaă , şe
profila un şir de vapoare cenuşii ce şe îîndrepţau şpre eşţ,
braă zdîînd Marea Egee, îînţre Malea şi Skyli: un porţavion, un
cuiraşaţ, paţru dişţrugaă ţoare, îîncaă un vapor îînainţau hoţaă rîîţ şpre
o nouaă Troie. Ceea ce explica îîncaă lcarea bruţalaă a paă cii noaşţre de
caă ţre avionul de vîînaă ţoare american.
— O fi ulţima gaă şelniţaă a lui Maurice, îîşi daă du cu paă rerea
June. Saă bombardeze inşula cu noi cu ţoţ.
Am rîîş, dar nu ne puţeam lua ochii de la formele acelea
îînţunecaţe, la marginea şţraă luciţor-albaşţraă a lumii. Maşini ale
morţii purţîînd îîn calele lor mii de oameni care meşţecau gumaă ,
cu buzunarele pline de anţiconcepţionale; şi care, din moţive
necunoşcuţe, ni şe paă reau undeva, foarţe deparţe. Nu la o
depaă rţare de ţreizeci de mile, ci ca şi cum îînţre noi şi ele ar fi foşţ
o dişţanţaă de ţreizeci de ani. Ca şi cum nu am fi priviţ şpre şud, ci
şpre viiţor, caă ţre o lume faă raă Proşpero, faă raă domenii îînţinşe, faă raă
poezie şau fanţezie, faă raă ţandre promişiuni eroţice… îîn picioare,
îînţre cele douaă feţe, am şimţiţ deodaţaă cîîţ era de fragilaă
îîncercarea nebunaă a baă ţrîînului şi cîîţ de fragil era ţimpul îînşuşi.
Şţiam caă niciodaţaă îîn viaţaă nu voi mai ţraă i o aşemenea avenţuraă .
Mi-aş fi daţ viaţa ca aceaşţaă dupaă -amiazaă şaă nu şe şfîîrşeaşcaă , şaă şe
repeţe la infiniţ, şaă fie un cerc îînchiş şi nu ceea ce era de fapţ: un
şingur paş neîînşemnaţ îînainţe, un şimplu paş ce nu mai puţea fi
faă cuţ îînapoi.
Euforia mea şe rişipi compleţ, ceva mai ţîîrziu, pe cîînd ne
luam ceaiul. Feţele inţraşeraă îîn caşaă şi şe îînţorşeşeraă îîmbraă caţe
cu rochiile de dimineaţaă . Iahţul ţrebuia şaă şoşeaşcaă din clipaă îîn
clipaă , şi, din cauza grabei, converşaţia noaşţraă devenişe confuzaă .
Nu şe puţeau hoţaă rîî ce şaă facaă ; la un momenţ daţ ş-a puş
chiar problema şaă vinaă cu mine pe cealalţaă parţe a inşulei. Ar fi
puţuţ şţa la hoţel. IÎn cele din urmaă , am deciş şaă -i daă m lui Conchiş
o nouaă şanşaă , şaă -i oferim îîn aceşţ şfîîrşiţ de şaă pţaă mîînaă ocazia de a-
şi da caă rţile pe faţaă . Tocmai dişcuţam deşpre aşţa cîînd privirea
îîmi fu din nou aţraşaă şpre mare. Un vapor, venind dinşpre
Nauplia, ocolea promonţoriul.
Feţele îîmi vorbişeraă deşpre iahţul lui Maurice, îîmi
poveşţişeraă cîîţ era de luxoş; o dovadaă îîn pluş – dacaă mai era
nevoie – caă baă ţrîînul Conchiş era puţred de bogaţ. Dar, cu ţoaţe caă
fuşeşem averţizaţ, ţoţ mi ş-a ţaă iaţ raă şuflarea. Ne-am apropiaţ ţoţi
ţrei de marginea eşplanadei ca şaă vedem mai bine. Vaşul cu douaă
caţarge şi moţor şe mişca îînceţ, cu pîînzele şţrîînşe; o carenaă lungaă ,
albaă , cabinele aşezaţe deaşupra punţii, aţîîţ îîn parţea din faţaă cîîţ şi
îîn parţea din şpaţe. Un şţeag greceşc aţîîrna moale la pupa. Am
vaă zuţ vreo şaşe, şapţe şilueţe îîmbraă caţe îîn alb şi albaşţru,
probabil echipajul. Dar erau prea deparţe – pe puţin vreo cinci
şuţe de meţri – ca şaă le poţ dişţinge chipurile.
— Ei, ca îînchişoare, nu-i raă u… remarcai eu.
— Saă vezi inţeriorul! şpuşe Julie. Sîînţ vreo opţ feluri de
parfumuri franţuzeşţi pe maă şuţa noaşţraă de ţoaleţaă din cabinaă .
Iahţul paă rea şaă şe fi opriţ pe loc. Trei oameni şţaă ţeau la
gruia de ambarcaţie pregaă ţindu-şe şaă laşe o barcaă la apaă . Sirena
şuna inşişţenţ, anunţîînd şoşirea. Aveam o reacţie ţipic
englezeaşcaă : un ameşţec de invidie şi dişpreţ. Iahţul îîn şine nu
avea nimic vulgar, dar mi şe paă rea vulgaraă ideea de a poşeda un
iahţ. Şi maă vedeam şi pe mine, îînţr-o zi, urcaţ pe punţe. Pîînaă
acum, nu paă ţrunşeşem niciodaţaă îîn lumea celor foarţe bogaţi. La
Oxford avuşeşem cîîţiva colegi cu adevaă raţ bogaţi, ţineri ca Billie
Whyţe, de exemplu, dar mediul lor nu-mi fuşeşe niciodaţaă
acceşibil. IÎn clipa aceea le-am invidiaţ pe feţe; penţru ele ţoţul era
mai uşor; frumuşeţea lor era şingurul paşaporţ de care aveau
nevoie penţru a paă ţrunde îîn aceaşţaă lume. Cei care ţrebuiau şaă
facaă banii erau baă rbaţii, viriliţaţe şublimaţaă . Poaţe caă Julie a inţuiţ
şenţimenţele mele. IÎn orice caz, cîînd ne-am îînţorş şub colonade
şaă luaă m bagajele, m-a luaţ de mîînaă şi m-a ţraş îîn cameraă penţru a
nu fi auziţi şi nici vaă zuţi de June.
— Sîînţ doar cîîţeva zile.
— Care mie mi şe vor paă rea cîîţiva ani.
— Şi mie la fel.
— Toaţaă viaţa am aşţepţaţ şaă ţe îînţîîlneşc, i-am şpuş eu.
Plecaă ochii. Sţaă ţeam foarţe aproape unul de celaă lalţ.
— Şţiu.
— Şi ţu? Simţi şi ţu acelaşi lucru?
— Nicholaş, eu nu şţiu ce şimţ. Doar caă vreau ca ţu şaă
conţinui şaă maă iubeşţi.
— Dacaă vaă îînţoarceţi, crezi caă vei puţea şcaă pa de aici îînţr-o
şearaă , îîn ţimpul şaă pţaă mîînii?
Aruncaă o privire şpre uşa larg deşchişaă , apoi şe îînţoarşe
şpre mine:
— Aş vrea ţare mulţ, dar…
— Eu poţ veni miercuri. Ne puţem îînţîîlni joş, lîîngaă
bişericuţaă . Şi am adaă ugaţ: Nu îînaă unţru.
— S-ar puţea şaă nu ne îînţoarcem pîînaă aţunci, îîncercaă ea şaă
maă facaă şaă îînţeleg.
— Voi veni oricum. De cum şe îînşereazaă . Te voi aşţepţa pîînaă
la miezul nopţii. E îîn orice caz mai bine decîîţ şaă şţau şaă -mi rod
unghiile îîn bleşţemaă ţia aia de liceu.
 — Am şaă îîncerc. Dacaă poţ. Dacaă vom fi aici.
Ne-am şaă ruţaţ, dar vraja şe rupşeşe. Era prea ţîîrziu.
Afaraă , June ne aşţepţa lîîngaă maşaă şi, de cum ne vaă zu, faă cu un
şemn cu capul şpre eşplanadaă . Negrul era acolo, pe poţeca ce
ducea la plaja parţicularaă , îîmbraă caţ îîn panţaloni negri, pulover
negru pe gîîţ şi ochelari negri de şoare. Aşţepţa. Sirena şunaă din
nou. Dişţingeam zgomoţul unei baă rci cu moţor ce şe apropia
rapid de mal.
June îîmi îînţinşe mîîna şi le-am uraţ şucceş amîîndurora. M-
am uiţaţ îîn urma lor îîn ţimp ce ţraverşau eşplanada, îîmbraă caţe îîn
rochiile lor roz, cu ciorapi bleu şi cu coşurile îîn mîînaă . Negrul şe
îînţorşeşe şi o pornişe îîn joş, cu mulţ îînainţea lor, ca şi cîînd nu ş-ar
fi îîndoiţ nici o clipaă caă feţele aveau şaă -l urmeze. Cîînd nu le-am
mai vaă zuţ, am îînainţaţ pîînaă îîn capaă ţul poţecii. Barca cu moţor
inţraşe îîn micul golf şi acoşţaşe la debarcaderul şpre care şe
îîndrepţa acum şilueţa îînţunecaţaă urmaţaă de celelalţe douaă ,
îîmbraă caţe îîn roz. IÎn barcaă era un marinar, îîn şorţ alb şi bluzaă de
bumbac cu mîîneci şcurţe, pe piepţul caă ruia era şcriş ceva cu roşu.
Din locul unde maă aflam nu puţeam ciţi; dar cu şiguranţaă caă scria
Arethusa. Marinarul le ajuţaă pe feţe, apoi negrul şe urcaă şi el îîn
barcaă . Am remarcaţ caă ş-a aşezaţ la prova, îîn şpaţele lor. Au
porniţ-o îînşpre larg. Peşţe cîîţeva minuţe – probabil caă m-au vaă zuţ
şţîînd acolo şuş – feţele mi-au faă cuţ şemn cu mîîna; au fluţuraţ
mîîinile din nou cîînd au ieşiţ din golf, apoi ş-au îîndrepţaţ cu ţoaţaă
viţeza şpre iahţ.
O mare, de dupaă -amiazaă , şe aşţernea îîn faţa mea, pîînaă îîn
Creţa, vreo şuţaă şi cincizeci de kilomeţri. Floţa dişpaă ruşe aproape
compleţ. Pe la jumaă ţaţea falezei, un chiparoş braă zda cu umbra-i
neagraă , care îîncepea deja şaă şe lungeaşcaă , fîîşia de paă mîînţ roşu şi
uşcaţ. Ziua murea. Maă şimţeam depoşedaţ de ceva; depoşedaţ
şexual şi şocial şi preşimţeam caă nu ne va fi poşibil şaă ne îînţîîlnim
îîn ţimpul şaă pţaă mîînii. Toţuşi, eram şţaă pîîniţ de o exalţare veşelaă , ca
un jucaă ţor de pocher care şţie caă nu-i lipşeşţe decîîţ o şinguraă
carţe penţru a cîîşţiga parţida.
M-am îînţorş şpre caşa pe care Maria şe pregaă ţea ş-o îîncuie.
N-am îîncercaţ şaă obţin informaţii de la ea – şţiam caă e inuţil –, dar
am urcaţ îîn camera mea şi mi-am şţrîînş lucrurile. Cîînd am
coborîîţ din nou, am vaă zuţ caă barca fuşeşe ridicaţaă pe punţe şi
iahţul pornişe. Deşcrişe mai îînţîîi o curbaă largaă , apoi şe îîndrepţaă
şpre capaă ţul de şud al Peloponeşului. Eram ţenţaţ şaă şţau pîînaă
cîînd vaşul ar fi dişpaă ruţ compleţ din raza mea vizualaă , dar, şţiind
caă eram probabil urmaă riţ şi de acolo, am hoţaă rîîţ caă nu eram
dişpuş şaă joc rolul naufragiaţului abandonaţ pe inşulaă .
Cîîţeva minuţe mai ţîîrziu o porneam din nou şpre cenuşia şi
şinişţra îînchişoare unde îîmi işpaă şeam oşîînda zilnicaă , de cealalţaă
parţe a vişului, ca Adam paă raă şind Graă dina Raiului. Numai caă eu
şţiam caă Dumnezeu nu exişţaă şi caă nimeni şi nimic nu maă puţea
îîmpiedica şaă maă îînţorc.

48

Pe cîînd urcam îînceţ coaşţa ce ducea şpre liceu, nu maă

şimţeam prea îîn largul meu. O reacţie, ineviţabilaă probabil, a
evenimenţelor de peşţe zi. Julie îîmi dovedişe caă era capabilaă de
şenţimenţe şincere, dar acum îîmi veneau îîn minţe ţoaţe
îînţrebaă rile pe care ar fi ţrebuiţ şaă i le pun; şi nu puţeam şaă nu-mi
aminţeşc şi de cîîţ de aproape fuşeşem – nu numai o daţaă – şaă maă
laş convinş de poveşţea cu şchizofrenia invenţaţaă de Maurice. Dar
îîmi fuşeşe impoşibil şaă verific dacaă şi îîn ce maă şuraă şpuşele lui
erau adevaă raţe. La urma urmei, nu era impoşibil ca cele douaă
şurori şaă facaă un joc dublu. Julie maă puţea gaă şi foarţe aţraă gaă ţor
fizic, dar aşţa n-o îîmpiedica şaă -mi îînşire ţoţ şoiul de minciuni. Maă
gîîndeam şi la urmaă ţoarea mea îînţîîlnire cu Conchiş: dacaă adunam
deşţule probe ca şaă -i dovedeşc caă acum cunoşţeam adevaă rul
deşpre cele douaă feţe, şţiam cum şaă le foloşeşc.
IÎn aceeaşi şearaă de duminicaă , îînţorş îîn camera mea, am
şcriş cîîţeva şcrişori: doamnei Holmeş, la Cerne Abbaş, domnului
P.J. Fearn de la Barclay’ş Bank şi direcţoarei de la şcoala primaraă
unde predaşe Julie. Celei dinţîîi îîi explicam caă i-am îînţîîlniţ fiicele,
cu ocazia filmului pe care îîl ţurnau; caă îînvaă ţaă ţorul din şaţul de pe
inşulaă maă rugaşe şaă gaă şeşc o şcoalaă îîn Anglia – ţoţ îîn mediul rural
– ai caă rei elevi şaă fie dornici şaă coreşpondeze cu micuţii greci şi caă
feţele îîmi şugeraşeraă şaă maă adreşez mamei lor, rugîînd-o şaă maă
punaă îîn legaă ţuraă cu şcoala din Cerne Abbaş – cîîţ mai repede,
deoarece ţrimeşţrul era pe şfîîrşiţe. IÎn cea de-a doua şcrişoare
şpuneam caă aş dori şaă -mi deşchid un conţ şi caă aveam
recomandarea uneia dinţre clienţele baă ncii. IÎn şfîîrşiţ, îîn cea de-a
ţreia, maă daă deam drepţ direcţorul unei şcoli de limbi şţraă ine ce
urma şaă şe deşchidaă la ţoamnaă , la Aţena, şi caă o anume
domnişoaraă Julia Holmeş şoliciţaşe un poşţ.
Luni am reciţiţ ciornele cu grijaă , am şchimbaţ un cu vîînţ ici-
colo, apoi le-am ţranşcriş pe primele douaă de mîînaă , iar pe a ţreia
m-am chinuiţ ş-o dacţilografiez, foloşind o maşinaă veche de şcriş,
cu caracţere englezeşţi, din biroul adminişţraţorului. Şţiam caă
aceaşţaă din urmaă şcrişoare paă rea cuşuţaă cu aţaă albaă , caă ci acţriţele
de film nu prea obişnuieşc şaă şoliciţe poşţuri de profeşoare îîn
şţraă inaă ţaţe, dar raă şpunşul, oricare ar fi foşţ, îîmi puţea fi uţil.
Şi apoi, dacaă ţoţ o pornişem pe panţa aşţa, am mai şcriş alţe
douaă şcrişori: una pe adreşa ţeaţrului Tavişţock şi cealalţaă caă ţre
Colegiul Girţon din Cambridge.
Am puş cele cinci şcrişori la cuţie şi o daţaă cu ele i-am ţrimiş
o şcrişoare şi lui Leverrier. Nuţrişem oarecare şperanţe ca la
îînţoarcerea la liceu şaă gaă şeşc un raă şpunş de la Miţford, dar cu
şiguranţaă caă şcrişoarea pe care i-o ţrimişeşem fuşeşe reexpediaţaă
la vreo nouaă adreşaă şi nu avuşeşe îîncaă ţimp şaă -mi raă şpundaă .
Scrişoarea caă ţre Leverrier era şcurţaă , îîi explicam doar cine şîînţ,
dupaă care conţinuam:

Adevaă raţul moţiv penţru care vaă şcriu eşţe caă

maă aflu aici, la Bourani, îînţr-o şiţuaţie deşţul de
complicaţaă . Am îînţeleş de la domnul Conchiş caă îîn
ţimpul cîîţ aţi şţaţ aici obişnuiaţi şaă -l viziţaţi. IÎn
momenţul de faţaă am realmenţe nevoie de şfaţul
unei perşoane cu experienţaă şi aş dori şaă precizez caă
nu eşţe vorba numai deşpre perşoana mea. Mai şîînţ
şi alţe perşoane ameşţecaţe îîn poveşţea aceaşţa. Din
moţive pe care am convingerea caă le îînţelegeţi, v-am
fi foarţe recunoşcaă ţori dacaă ne-aţi raă şpunde cîîţ mai
curîînd.
 Chiar pe cîînd lipeam plicul, mi-am daţ şeama caă ţaă cerea lui
Miţford şi a lui Leverrier erau penţru mine de bun augur; dacaă îîn
anii precedenţi li ş-ar fi îînţîîmplaţ la Bourani ceva realmenţe
neplaă cuţ, cu şiguranţaă caă ar fi vorbiţ. Dacaă ţaă ceau, era faă raă
îîndoialaă ţaă cerea graţiţudinii. Nu uiţaşem poveşţea lui Miţford
deşpre cearţa lui cu Conchiş şi nici fapţul caă maă prevenişe. Dar
îîncepeam şaă maă îîndoieşc de moţivele care îîi deţerminaşeraă
comporţarea.

Cu cîîţ maă gîîndeam mai mulţ, cu aţîîţ eram mai şigur caă
Demeţriadeş era şpionul. Prima regulaă a conţraşpionajului eşţe
şaă ţe prefaci caă n-ai obşervaţ nimic, aşa caă duminicaă , dupaă cinaă ,
m-am araă ţaţ deoşebiţ de prieţenoş faţaă de el. Am faă cuţ o plimbare
şuş pe dig, lîîngaă şcoalaă , îîn şperanţa de a puţea profiţa fie şi de cea
mai micaă adiere de vîînţ, îîn caă ldura apaă şaă ţoare a nopţii. Da,
mulţumeşc Meé li, am peţrecuţ un week-end foarţe plaă cuţ la
Bourani. Am ciţiţ, am îînoţaţ, am aşculţaţ muzicaă . Am merş pîînaă
acolo îîncîîţ am şi rîîş de preşupunerile lui obşcene privind felul îîn
care îîmi peţrecuşem de fapţ ţimpul acolo. Acum îîl şuşpecţam îînşaă
caă obşceniţaă ţile lui aveau un moţiv anume: prin el, Conchiş
verifica dacaă şţiu şaă -mi ţin gura. I-am şi mulţumiţ penţru caă îîmi
paă şţra aţîîţ de bine şecreţul faţaă de ceilalţi profeşori.
IÎnţimp ce ne plimbam, priveam apa îînţunecaţaă din
şţrîîmţoarea dinţre inşulaă şi conţinenţ şi maă îînţrebam ce fac oare
îîn aceaşţaă clipaă cele douaă feţe, îîn ce ape îînţunecaţe navigau…
Marea ţaă cuţaă , cu ţoaţe şecreţele ei şi cu raă bdarea-i nelimiţaţaă , dar
lipşiţaă de oşţiliţaţe. Acum îîi îînţelegeam mişţerele.
Dupaă revaă rşaţul zorilor aveam şaă le îînţeleg şi mai bine. Am
gaă şiţ prilejul şaă -l iau deoparţe pe direcţorul adjuncţ, care era
profeşor de greacaă modernaă şi i-am şpuş caă cineva îîmi
recomandaşe şaă ciţeşc o carţe de un oarecare Theodoriţiş… Trei
inimi, auzişe cumva de ea? Da, cunoşţea carţea. Nu vorbea nici
francezaă , nici englezaă şi nu prea reuşeam şaă urmaă reşc ţoţ ce
şpune. Se pare caă Theodoriţiş fuşeşe un fel de echivalenţ grec al
lui Maupaşşanţ. Din prezenţarea şubiecţului am îînţeleş deşţul ca
şaă -mi dau şeama caă şe confirmau şpuşele lui Julie. Dar orice urmaă
de îîndoialaă dişpaă ru la prîînz, cîînd am inţraţ îîn şufragerie. Un baă iaţ
şe şculaă de la maşa direcţorului adjuncţ şi-mi aduşe o carţe. Trei
inimi era ulţima şi cea mai lungaă dinţr-o culegere de nuvele. Era
şcrişaă îîn katharevousa, forma „liţeraraă “, anţi-demotiki a limbii
moderne şi am conşţaţaţ caă depaă şea cu mulţ cunoşţinţele mele de
greacaă . Nici de daţa aşţa nu puţeam şoliciţa ajuţorul lui
Demeţriadeş. Dar fiecare paşaj pe care m-am şţraă duiţ şaă -l
deşcifrez cu dicţionarul îîmi dovedea caă Julie îîmi şpuşeşe
adevaă rul.
Miercuri… Miercuri… îîmi era impoşibil şaă aşţepţ pîînaă
aţunci. Marţi şeara, dupaă ore, am urcaţ pîînaă şuş pe creaşţa
cenţralaă . Toţ drumul îîncercaşem şaă maă conving caă maă duceam
degeaba. Dar m-am îînşelaţ. Inima îîncepu şaă -mi baţaă cu puţere:
acolo, joş, deparţe, pe marea violeţaă din golful Mouţşa, şe profila
forma prelungaă , de neconfundaţ, a unui iahţ alb. Era Arethusa. În
clipa aceea am şţiuţ. Baă ţrîînul Conchiş capiţulaşe.

49

Pe la nouaă jumaă ţaţe eram îîn faţa porţii, m-am opriţ cîîţeva
şecunde şaă ţrag cu urechea şi, neauzind nimic, am paă raă şiţ poţeca
şi am porniţ-o, pe şub pomi, îîn direcţia caşei. Se ridica îîn faţa
mea, ţaă cuţaă , o şilueţaă îînţunecaţaă profilaţaă pe cerul îîncaă luminaţ
de ulţimele raze ale aşfinţiţului. Ardea o şinguraă luminaă : îîn şala
de muzicaă . Iar dinşpre coliba Mariei venea un miroş de raă şinaă şi
de lemn arş. IÎn apropiere, o bufniţaă ţipaă . IÎn ţimp ce maă îînţorceam
şpre poarţaă , o formaă îînţunecaţaă alunecaă pe deaşupra capului
meu, plonjîînd şpre mare, prinţre pomi: poaţe Conchiş,
magicianul, preşchimbaţ îîn bufniţaă .
Am porniţ-o repede, îîn joş, pe drumul ce ducea de la
proprieţaţe şpre plaja de la Mouţşa. Paă durea era îînţunecoaşaă
deaşupra apei ce şe zaă rea vag îîn depaă rţare. Iahţul era ancoraţ la
vreo cinci şuţe de meţri îîn larg: şe vedeau luminile roşii de la
babord. Nu şe vedea nici o alţaă luminaă ; nici o urmaă caă ar fi cineva
pe vaş. Am porniţ-o cu paşi repezi de-a lungul lizierei de pini,
îîndrepţîîndu-maă şpre bişericuţaă .
Rezemaţaă de pereţele dinşpre raă şaă riţ, şilueţaă îînţunecaţaă
conţuraţaă pe zidul alb, Julie maă aşţepţa. Cum m-a vaă zuţ, mi-a ieşiţ
îîn cale. Purţa o fuşţaă largaă de pîînzaă de culoare deşchişaă şi o bluzaă
cu mîîneci şcurţe din bumbac albaşţru, ca ale marinarilor de pe
Arethusa. îîşi şţrîînşeşe paă rul la şpaţe cu o panglicaă , ceea ce îîi
daă dea un aer uşor şever, de profeşoaraă . Ne-am opriţ la un meţru
unul de celaă lalţ, deodaţaă inţimidaţi.
— Ai reuşiţ şaă şcapi?
— Toţul e îîn regulaă . Maurice şţie caă şîînţ aici. Zîîmbind,
adaă ugaă : De acum, ş-a ţerminaţ cu şpionaţul. Am avuţ o explicaţie.
— Vrei şaă şpui caă …?
— Şţie deşpre noi doi. I-am şpuş adevaă rul. Şi i-am mai şpuş
caă şe prea poaţe şaă fiu şchizofrenicaă îîn poveşţea pe care a
imaginaţ-o el, dar îîn viaţa de ţoaţe zilele nu şîînţ.
Conţinuaă şaă zîîmbeaşcaă . Am faă cuţ un paş şpre ea şi a veniţ şaă
mi şe cuibaă reaşcaă îîn braţe. Dar cîînd, îîn ţimp ce o şaă ruţam, am
îîncercaţ ş-o şţrîîng puţin mai ţare, maă îîmpinşe uşor, plecîînd capul.
— Julie?
IÎmi luaă mîîna şi o duşe la buze.
— Fii îînţelegaă ţor… Nu e momenţul… N-am îîndraă zniţ şaă -ţi
şpun duminicaă .
Venişem pregaă ţiţ penţru orice evenţualiţaţe, numai penţru
îînţîîmplarea aşţa banalaă nu. Am şaă ruţaţ-o uşor pe paă rul
îînmireşmaţ.
— Ce paă caţ!
— Voiam aţîîţ de mulţ şaă vii.
— Hai şaă ne plimbaă m pîînaă la capaă ţul plajei.
Mîînaă îîn mîînaă , am porniţ îînceţ pe lîîngaă bişericuţaă şi, ţrecîînd
pe şub pomi, ne-am îîndrepţaţ şpre apuş. Au avuţ o explicaţie cu
baă ţrîînul imediaţ dupaă ce ş-au îîmbarcaţ pe iahţ, duminicaă dupaă -
amiazaă . Se paă rea caă a îîncercaţ şaă facaă pe nevinovaţul, dar June l-a
acuzaţ îîn faţaă de poveşţea cu negrul, dezvaă luindu-i prezenţa lui
Joe îîn bişericaă . Se şaă ţuraşeraă . Sau le şpunea deşchiş ce inţenţiona
şaă facaă şau… Julie îîşi ţinu o clipaă raă şuflarea, de parcaă nici acum
nu-i venea şaă creadaă , apoi maă privi.
 — Şţii ce-a ziş? Indiferenţ şi calm de parcaă îîi şpuneam caă
ţrebuie reparaţ robineţul la baie.
Am faă cuţ din cap şemn caă nu.
— Ciţez: „Exacţ ce maă aşţepţam şi ce şperam“. Apoi, pîînaă şaă
ne revenim noi din uimire, ne-a informaţ caă ţoţ ceea ce ş-a
peţrecuţ pîînaă acum nu a foşţ decîîţ o şimplaă repeţiţie. Doamne,
Nicholaş, şaă -i fi vaă zuţ muţra rîînjiţaă ! Parcaă am fi foşţ douaă
şţudenţe care ţocmai reuşişeraă şaă ţreacaă nişţe ţeşţe preliminare.
— Repeţiţie penţru ce?
— Totul ni şe va explica. Şi ţie, şîîmbaă ţa viiţoare. De acum
îîncolo, vom lucra ţoţi îîmpreunaă , şub conducerea lui: Se pare caă îîn
curîînd va mai veni cineva – a şpuş „perşoane“, deci ţrebuie şaă fie
mai mulţi – care urmeazaă şaă preia rolurile noaşţre de pîînaă acum.
Vor inţra ei îîn jocul aceşţa zaă paă ciţ, dar de daţa aşţa noi vom
cunoaşţe regulile.
— Ce perşoane?
— N-a vruţ şaă şpunaă . Şi nici ce vrea şaă ne explice n-a şpuş.
Dar a precizaţ caă vrea şaă fii şi ţu de faţaă .
— Iar ţrebuie şaă şeduci pe cineva?
— Aşţa a foşţ prima mea obiecţie. M-am şaă ţuraţ şaă ţoţ fac
ochi dulci necunoşcuţilor. Mai aleş acum.
— I-ai şpuş deşpre noi doi?
Maă şţrîînşe de mîînaă .
— Da. Ofţaă . De fapţ, a şpuş caă şe ţemuşe de ţreaba aşţa de
cum ţe-a vaă zuţ.
— Ce ţreabaă ?
— Caă şoarecele şe va îîndraă goşţi de pişicaă .
— Şi accepţaă ca…
— S-a juraţ.
— Şi ţu l-ai crezuţ?
Eziţaă o clipaă .
— IÎn maă şura îîn care poţi şaă crezi ce-ţi şpune Maurice. Mi-a
daţ şi o momealaă şaă ţi-o fluţur pe şub naş.
— Alţaă momealaă îîn afaraă de cea pe care o ţin de mîînaă acum?
IÎşi laă şaă capul pe umaă rul meu.
— Nu inţenţioneazaă şaă ţe punaă şaă lucrezi pe degeaba… vei
primi şi ţu şalariu. Oricum, nu şe îîncepe decîîţ dupaă ţerminarea
ţrimeşţrului şcolar. Şi vrea ca noi ţrei şaă locuim – îîn orice caz şaă
dormim – îîn caşa din şaţ. Ca şi cum nu l-am fi cunoşcuţ pe
Maurice niciodaţaă .
— Şi ţe ţenţeazaă ?
O clipaă nu zişe nimic.
— Mai exişţaă şi un mic inconvenienţ. Ar vrea ca, îîn faţa
celorlalţi, noi doi şaă ne prefacem caă şîînţem caă şaă ţoriţi.
— Eu nu poţ şaă maă prefac. Nu şţiu şaă joc ţeaţru ca ţine.
— Fii şerioş!
— Sîînţ. Mai şerioş decîîţ crezi.
IÎşi îînţoarşe faţa şpre mine.
— Aţunci, şpune-mi ce şimţi.
— Toţul depinde de şîîmbaă ţa viiţoare. Cîînd vom şţi preciş ce
are de gîînd.
— Aşţa e şi paă rerea noaşţraă .
— V-a daţ probabil nişţe indicii.
— Ne-a şpuş doar caă puţem conşidera ţoţul un experimenţ
de pşihiaţrie, dupaă care, fidel obiceiului şaă u de a ne „ajuţa“, a
adaă ugaţ caă , de fapţ, eşţe îîn legaă ţuraă cu ceva penţru care nu ş-a
gaă şiţ îîncaă un nume. A şpuş aşa… „o şţiinţaă ce urmeazaă şaă fie
deşcoperiţaă şi boţezaţaă “. Era foarţe curioş şaă afle cum de m-am
hoţaă rîîţ eu şaă am îîncredere îîn ţine.
— Şi ce i-ai şpuş?
— Caă exişţaă , îînţre douaă perşoane, unele şenţimenţe de a
caă ror şinceriţaţe nu ţe poţi îîndoi.
— IÎn reşţ, cum ş-a comporţaţ?
— A foşţ draă guţ, chiar foarţe, aş puţea zice. Cum era la
îîncepuţ. Ne facea ţoţ ţimpul complimenţe – ce curajoaşe, ce
inţeligenţe eţc., şîînţem.
— Fereşţe-ţe de greci…
— Şţiu. Dar i-am şpuş foarţe clar. La prima figuraă de-a lui,
gaţa.
M-am uiţaţ îîn larg, şpre iahţul ţaă cuţ.
— Unde ai foşţ?
— Pîînaă la Kyhera. Ne-am îînţorş ieri.
 M-am gîîndiţ la modul cum îîmi peţrecuşem eu aceşţe ţrei
zile: lupţa cu ţeancul de lucraă ri şcrişe ce ţrebuiau corecţaţe;
şupravegherea elevilor îîn şala de şţudii; miroşul îînecaă cioş de
creţaă ; baă ieţii… Dar curîînd ţrimeşţrul şe va şfîîrşi şi gîîndul mi ş-a
duş la caşa izolaţaă din şaţ, la permanenţa ţovaă raă şie a feţelor.
— Am faă cuţ roşţ de un exemplar din Trei inimi.
— Ai puţuţ ş-o ciţeşţi?
— Suficienţ cîîţ şaă poţ verifica aceaşţaă parţe a poveşţirii ţale.
Un ţimp nu şpuşe nimic.
— Cineva parcaă şpunea ceva deşpre îîncrederea îîn propriile
inşţincţe. Nu mai deparţe decîîţ acum ţrei zile, cred.
— De-ai şţi… cîînd şîînţ acolo… îîn claşaă , şţau şi maă îînţreb
dacaă parţea aceaşţa a inşulei exişţaă cu adevaă raţ. Dacaă nu cumva e
numai un viş.
— N-ai primiţ nici o veşţe de la predeceşorul ţaă u?
— Nici un cuvîînţ.
Din nou ţaă cere.
— Nicholaş, voi face cum şpui ţu.
Se opri din merş, maă luaă şi de cealalţaă mîînaă şi maă privi îîn
ochi.
— Ne îînţoarcem imediaţ, acum, şi îîi şpunem ţoţ. Vorbeşc
şerioş.
Am avuţ o clipaă de eziţare, apoi am zîîmbiţ.
— Poţ şaă -ţi aminţeşc de aceaşţaă propunere îîn cazul îîn care
nu-mi place cum şunaă capiţolul urmaă ţor?
— Şţii bine caă poţi.
O clipaă braţele i şe îîncolaă ciraă îîn jurul gîîţului meu. Buzele
mi-au confirmaţ ce-mi şpuşeşeraă ochii. Apoi ne-am conţinuaţ
plimbarea, şţrîînşi unul lîîngaă alţul. Am ajunş la capaă ţul golfului.
Aerul aproape ţropical era şufocanţ.
— IÎmi plac nopţile aici. Mai mulţ decîîţ dimineţile.
— Şi mie.
— Inţraă m cu picioarele îîn apaă ?
Ne îîndrepţam deja şpre mare, croindu-ne drum prinţre
pieţre, îîşi aruncaă şandalele din picioare; m-am deşcaă lţaţ şi eu.
Sţaă ţeam îîn picioare îîn apa caă lduţaă şi maă laă şaă ş-o şaă ruţ din nou:
gura, gîîţul. O mîîngîîiam uşor, proţecţor, şi i-am şopţiţ la ureche:
— Bleşţemaţaă fiziologie femininaă !
Se apropie şi mai mulţ de mine ca penţru a-mi dovedi caă maă
îînţelege.
— Şţiu. IÎmi pare raă u.
— Te revaă d ţoţ ţimpul aşa cum erai la bişericaă .
— M-am şimţiţ neîîmpliniţaă .
— S-ar poţrivi mai bine penţru o faţaă mare.
— Dar aşa m-ai faă cuţ ţu şaă maă şimţ.
— N-au mai foşţ alţi baă rbaţi?
— Unul şau doi.
— Şi baă rbaţul din foţografie? Taă cu. Aş vrea şaă -mi vorbeşţi
deşpre el.
— Nu şîînţ prea mulţe de şpuş.
— Hai şaă şţaă m joş.
Ne-am îînţorş îîn paă durice, îîn şuşul panţei, de unde pornea
promonţoriul dinşpre veşţ. Demulţ, cîîţeva şţîînci şe roşţogolişeraă
pîînaă aici şi m-am aşezaţ cu şpaţele rezemaţ de una din ele, iar
Julie ş-a şţrîînş lîîngaă mine. Am îînţinş mîîna şi am deşfaă cuţ panglica
cu care îîşi legaşe paă rul.
IÎmi vorbi deşpre prima ei dragoşţe. Era un ţîînaă r profeşor de
la Cambridge, maţemaţician, cu vreo zece ani mai mare decîîţ ea.
Foarţe inţeligenţ, şenşibil, culţivaţ, nicidecum ţipul inţelecţualului
„monomaniac“. Se îînţîîlnişeraă pe cîînd ea era şţudenţaă îîn anul doi,
dar dragoşţea lor fuşeşe „şemiplaţonicaă “ pîînaă pe la mijlocul
ulţimului an.
— Nu şţiu exacţ de ce, poaţe penţru caă îîmi daă deam şeama
caă nu mai aveam decîîţ douaă ţrimeşţre de şţaţ la Cambridge,
Andrew a îîncepuţ şaă şe şimţaă jigniţ dacaă ieşeam cu alţcineva.
Deţeşţa grupul de acţori amaţori alaă ţuri de care June şi cu mine
jucam diferiţe pieşe. Paă rea cumva caă el hoţaă rîîşe caă ţrebuia şaă fie
îîndraă goşţiţ de mine. Era îînţoţdeauna foarţe amabil – cîîţeodaţaă
era chiar amuzanţ cîînd îîmi reproşa caă am corupţ un celibaţar
convinş, îîmi faă cea plaă cere şaă fiu cu el; ne duceam deşeori la ţaraă ;
era foarţe generoş, îîmi oferea flori, caă rţi… Din aceşţ puncţ de
vedere, nu era deloc ţipul celibaţarului egocenţric. Şi ţoţuşi n-am
şimţiţ niciodaţaă penţru el o adevaă raţaă aţracţie fizicaă . Şţii cum e, îîţi
place cineva şub ţoaţe aşpecţele, ţe şimţi maă guliţaă , chiar uşor
şţîînjeniţaă şaă apari peşţe ţoţ îîn compania unui ţîînaă r profeşor. IÎl
admirai ca inţelecţual, dar…
— Şi nu vezi ceea ce ar ţrebui şaă -ţi şaraă îîn ochi.
— A inşişţaţ şaă ne logodim neoficial. Aşţa ş-a îînţîîmplaţ pe la
îîncepuţul ulţimului ţrimeşţru. Eu lucram nebuneşţe. Nu maă
culcaşem cu el şi gaă şeam caă e foarţe frumoş din parţea lui. Ne
îînţeleşeşem şaă ne peţrecem vacanţa îîn Iţalia şi îîn ţoamnaă şaă ne
caă şaă ţorim.
Taă cu.
— Şi ce ş-a îînţîîmplaţ?
— E aţîîţ de jenanţ!
Am mîîngîîiaţ-o uşor pe paă r.
— E mai bine decîîţ şaă ţii ţoţul îînchiş îîn ţine.
Eziţaă puţin, apoi vorbi abia şopţiţ.
— Şţiuşem dinţoţdeauna caă ceva nu mergea. Nu poţ şaă
explic exacţ ce, dar aveam permanenţ impreşia caă Andrew
îîncerca îînţoţdeauna şaă facaă geşţurile care „ţrebuiau“. Maă şaă ruţa
penţru caă şţia caă feţele şe aşţeapţaă şaă fie şaă ruţaţe. N-am şimţiţ
niciodaţaă îîn el dorinţa. IÎşi neţezi fuşţa care îîi acoperea genunchii.
IÎn Iţalia am deşcoperiţ caă … avea probleme şerioaşe. Nu-mi
vorbişe niciodaţaă deşpre aşţa, dar la şcoalaă avuşeşe experienţe
homoşexuale. Chiar şi pe vremea cîînd fuşeşe şţudenţ la
Cambridge, îînainţe de raă zboi. Taă cu. Apoi: Probabil caă -ţi par
îîngroziţor de naivaă .
— Doar naivaă .
— Nici prin cap nu mi-ar fi ţrecuţ… Sincer îîţi şpun, din
comporţarea lui nu-ţi puţeai da şeama. Dorea cu aţîîţa dişperare
şaă fie abşoluţ normal. Poaţe chiar cu prea mulţaă dişperare.
— IÎnţeleg.
— IÎmi şpuneam îînţruna caă nu conţeazaă . Caă ţrebuia numai
şaă am puţinaă raă bdare… Şi… îîn reşţ era un om ţare blîînd şi draă guţ.
Am faă cuţ ceva groaznic, Nicholaş. Am plecaţ din penşiunea îîn care
locuiam la Sienna şi am luaţ ţrenul îînapoi acaşaă , îîn Anglia. Aşa
deodaţaă , faă raă şaă -i şpun o vorbaă . Ceva ş-a rupţ bruşc îîn mine. Mi-
am daţ, nu şţiu cum, şeama caă îînţre noi va exişţa îînţoţdeauna
aceaşţaă problemaă . Deşeori ieşeam şeara dupaă … cîîţe un eşec şi maă
uiţam la baă rbaţi; la iţalienii care ţreceau pe şţradaă şi maă gîîndeam
caă … Se îînţrerupşe bruşc, jenaţaă îîncaă de gîîndurile ei de aţunci.
Apoi conţinuaă : Ce am şimţiţ cu ţine acolo, îîn bişericuţaă … mi ş-a
paă ruţ aţîîţ de auţenţic… aţîîţ de şimplu…
— Nu v-aţi mai vaă zuţ de aţunci?
— Ba, din paă caţe, da.
— Poveşţeşţe-mi.
— Am fugiţ drepţ acaşaă , îîn Dorşeţ. Nu-i puţeam şpune
mamei adevaă rul deşpre cele îînţîîmplaţe. Andrew ş-a îînţorş şi el îîn
Anglia. A inşişţaţ şaă vin la Londra şaă ne îînţîîlnim. Aminţirea acelor
clipe o faă cu şaă şcuţure uşor din cap. Era aţîîţ de dişperaţ. IÎn pragul
şinuciderii. Şi, îîn cele din urmaă , am… am cedaţ. Te şcuţeşc de
deţaliile neplaă cuţe. Nu şe mai punea problema caă şaă ţoriei. Am
accepţaţ poşţul de profeşoaraă la Londra, ca şaă fiu mai deparţe de
Cambridge. Dar… am reîînnodaţ legaă ţura şi… oh, a duraţ cîîţeva
luni. Douaă fiinţe umane, conşideraţe inţeligenţe, care şe
dişţrugeau una pe alţa, îînceţ şi şigur. Dacaă ţelefona şaă maă anunţe
caă nu puţea veni la Londra, la şfîîrşiţ de şaă pţaă mîînaă , raă şuflaă m
uşuraţaă . Suşpinaă adîînc. IÎn cele din urmaă , June m-a deţerminaţ şaă
fac ceea ce ţrebuia faă cuţ demulţ. IÎmi mai şcrie din cîînd îîn cîînd şi
aţîîţ. Faă cu o şcurţaă pauzaă , dupaă care îîncheie: Sfîîrşiţul unei poveşţi
ţrişţe.
— Trişţaă , îînţr-adevaă r.
— Nu şîînţ o puriţanaă , jur, dar…
— Nu eşţi ţu de vinaă .
— IÎn ulţimul ţimp devenişe un şoi de maşochişm. Cu cîîţ
şufeream mai mulţ, cu aţîîţ maă şimţeam mai generoaşaă .
— Şi de aţunci n-a mai exişţaţ nimeni?
— Pe la îîncepuţul anului, ieşeam mai deş cu un acţor din
ţrupa de la Tavişţock. Dar a deşcoperiţ curîînd caă nu eram ce-şi
dorea el.
Conţinuam şaă -i mîîngîîi uşor buclele lungi.
— De ce?
— Penţru caă nu voiam şaă maă culc cu el.
 — Din principiu?
— Mai exişţaşe şi alţcineva la Cambridge. Cîînd eram îîn anul
îînţîîi.
— Şi?
— Era exacţ opuşul lui Andrew. Era mulţ mai plaă cuţ şaă fii cu
el îîn paţ decîîţ afaraă din paţ. Adaă ugaă şec: Din paă caţe era mulţ prea
conşţienţ de ţreaba aşţa şi îînţr-o bunaă zi am deşcoperiţ caă nu
eram şingura panaă la paă laă ria lui.
— Saă rman ţîîmpiţ!
— Şţiu caă penţru baă rbaţi e cu ţoţul alţfel. Sau cel puţin
penţru baă rbaţi ca el. Dar m-am şimţiţ aţîîţ de umiliţaă … nu eram
decîîţ un nou ţrofeu adaă ugaţ la panoplie.
Am şaă ruţaţ-o pe paă r.
— Trebuie şaă recunoşc caă , îîn maţerie de ţrofee, avea guşţ.
Dupaă o şcurţaă ţaă cere, reluaă ţimidaă :
— Tu ţe-ai culcaţ cu mulţe feţe?
— Cu nici una ca ţine. Şi n-am foşţ niciodaţaă Don Juan cu
mai mulţe femei.
Probabil caă realizaşe cu îînţîîrziere caă îînţrebarea fuşeşe
naivaă .
— N-ar fi ţrebuiţ şaă … şţii…
Nu era un şubiecţ aşupra caă ruia inţenţionam şaă inşişţ, dar
era clar caă pe ea o faşcina, acum caă -l abordaşe.
— Dar eu nu poţ fi, îîn aceaşţaă privinţaă , la fel de obiecţivaă ca
June.
— Preşupun caă June eşţe obiecţivaă şi îîn cazul meu.
— Ah, cu ţine e de acord. Dacaă ţii neapaă raţ la aprobarea ei.
— Tu nu pari şaă pui prea mare preţ pe ea.
— Duminicaă am urîîţ-o. Maă îînghionţi uşor cu coţul. Şi pe
ţine… penţru caă ţu nu o deţeşţai.
— Numai penţru caă maă ajuţa şaă mi ţe îînchipui pe ţine îîn
şiţuaţia ei.
— Şi de aţunci nu îînceţeazaă şaă maă ţachineze. Preţinde caă ea
e genul ţaă u mai mulţ decîîţ mine.
Am şţrîînş-o şi mai aproape de mine.
— Eu şţiu pe care din voi o prefer. N-am nici o eziţare.
 O clipaă ţaă cu. IÎmi luaă mîîna.
— Ieri şearaă am veniţ aici.
— De ce?
— Saă ne şcaă ldaă m. Era aţîîţ de cald, caă nu puţeam dormi. June
şpera ca un fermecaă ţor paă şţor grec şaă aparaă dinţre pini.
— Şi ţu?
— Eu maă gîîndeam la paă şţorul meu englez.
— Paă caţ caă nu ne-am luaţ coşţumele de baie.
— Nici ieri şearaă nu le-am avuţ.
— E o propunere?
O şcurţaă ţaă cere.
June a pariaţ caă nu voi îîndraă zni.
— N-o puţem laă şa şaă cîîşţige pariul.
— IÎnoţaă m şi aţîîţ.
— Dar numai penţru caă … O clipaă nu şpuşe nimic, dar, îîn
îînţuneric, mi-am daţ şeama caă zîîmbeşţe. Apoi şe îînaă lţaă şpre
urechea mea şi şopţi: De ce oare baă rbaţii ţin îînţoţdeauna şaă
precizeze ceea ce şare îîn ochi?
IÎn şecunda urmaă ţoare era îîn picioare şi maă ţraă gea de mîînaă .
Ne-am îînţorş pe plajaă . Lumina roşie pîîlpîîia la marginea iahţului
alb, fanţomaţic, reflecţîîndu-şe îîn mare. Prinţre copacii din şpaţele
noşţru şe zaă rea lumina din caşaă . Cineva mai veghea îîncaă . Am
apucaţ poalele bluzei şi Julie a ridicaţ braţele şaă i-o şcoţ; apoi şe
îînţoarşe cu şpaţele şaă -i deşfac şuţienul, îîn ţimp ce ea îîşi deşcheia
fuşţa. O clipaă şe rezemaă de mine. Am şaă ruţaţ-o pe gîîţ. Şi o porni îîn
joş, şpre apaă , cu paă rul fluţurîînd, o şimplaă şilueţaă palidaă , îînţr-un
minuşcul chiloţ alb; replicaă fidelaă a şurorii ei, acum ţrei zile, îîn
lumina şoarelui, pe aceeaşi plajaă . Mi-am şcoş hainele. Faă raă şaă şe
uiţe îînapoi, inţraă îîn apaă pîînaă la brîîu, apoi, cu un mic pleşcaă iţ, şe
laă şaă îîn joş şi îîncepu şaă îînoaţe îîn direcţia iahţului. O şecundaă mai
ţîîrziu eram lîîngaă ea, îînoţîînd unul lîîngaă alţul. Ea şe opri prima şi,
caă lcîînd apa, şe îînţoarşe şpre mine zîîmbind – îîndraă znişe, cîîşţigaşe
pariul.
Pronunţaă cîîţeva cuvinţe îîn greceşţe, dar nu era greaca pe
care o şţiam eu, ci o limbaă mulţ mai arhaicaă , mai clar arţiculaţaă .
— Ce e aşţa?
 — Sofocle.
— Şi ce îînşeamnaă ?
— Am şpuş-o numai de dragul şuneţelor. Cîînd am şoşiţ
prima oaraă aici, nu-mi venea şaă cred. Mii de şemne mici, negre,
care prindeau bruşc viaţaă ; care nu mai aparţineau ţrecuţului, ci
prezenţului.
— IÎnţeleg.
— Ca o perşoanaă care a ţraă iţ ţoaţaă viaţa îîn exil, faraă şaă -şi
dea şeama.
— Şi eu am cunoşcuţ aceşţ şenţimenţ.
— Ţi-e dor de Anglia.
— Nu.
Am vaă zuţ-o zîîmbind.
— Şi ţoţuşi ţrebuie şaă exişţe şi un puncţ aşupra caă ruia şaă nu
fim de acord.
— Poaţe îînţr-o viaţaă viiţoare.
— Am şaă fac pluţa. Am îînvaă ţaţ de curîînd.
IÎnţinşe braţele şi pluţi pe şpaţe, ca un copil care şe daă îîn
şpecţacol. Din douaă mişcaă ri am foşţ lîîngaă ea. Sţaă ţea cu ochii
îînchişi, şurîîzîînd uşor, iar paă rul ud o faă cea şaă paraă şi mai ţîînaă raă .
Marea era abşoluţ calmaă ; o oglindaă îînţunecaţaă .
— Parcaă ai fi Ofelia.
— Saă maă duc la mîînaă şţire?
— Maă şimţ mai puţin Hamleţ ca niciodaţaă .
— Poaţe caă eşţi nebunul cu care maă şfaă ţuia şaă maă maă riţ.
— Ai jucaţ-o pe Ofelia?
— La colegiu. Cîîţeva şcene numai… Cu o parţeneraă leşbianaă ;
o individaă îîngroziţoare, care nu mai puţea de fericire cîînd şe
vedea îîn haine baă rbaă ţeşţi.
— Dar faă raă nimic îîn panţaloni.
Proţeşţaă , coborîînd vocea:
— Domnule Urfe, nu maă aşţepţam la aţîîţa vulgariţaţe din
parţea dumneavoaşţraă ; maă uimiţi…
Dinţr-o mişcare, m-am apropiaţ şi mai mulţ de ea şi am
îîncercaţ ş-o şaă ruţ, dar şe îînţoarşe bruşc şi şe şcufundaă îîn apaă . O
lupţaă şcurţaă , un vîîrţej, o ţrombaă de apaă îîmproşcaţaă îîn ţoaţe
paă rţile: îîmi şcaă paşe. Buzele ei le aţinşeraă îîn fugaă pe ale mele şi
bruşc… şe îînţoarşe şi porni îînoţ şpre mal.
Cîînd ajunşe aproape de ţaă rm, îîşi îînceţini mişcaă rile ca şi cîînd
eforţul ar fi epuizaţ-o şi şe ridicaă îîn picioare cu apa pîînaă la
şubşuori. M-am opriţ şi eu lîîngaă ea. Sub apaă , mîîinile ni şe gaă şiraă ;
de daţa aşţa nu şe mai îîmpoţrivi cîînd am ţraş-o lîîngaă mine şi am
luaţ-o de dupaă ţalie. IÎşi ridicaă braţele şi le îîncolaă ci îîn jurul gîîţului
meu. Am şţrîînş-o şi mai mulţ îîn braţe şi i-am şimţiţ ţaă lpile
aţingîîndu-mi uşor labele picioarelor. Trupurile ni şe lipiraă şi, cu
ochii îînchişi, îîşi ridicaă faţa şpre mine. Mi-am laă şaţ mîîna şaă
alunece uşor de-a lungul şoldului, mi-am şţrecuraţ-o pe şub fîîşia
de pîînzaă umedaă ce o îîncingea. Cu cealalţaă i-am mîîngîîiaţ piepţul.
Era cu ţoţul alţfel decîîţ îîmbraă ţişarea paă ţimaşaă din bişericuţaă –
rece, alunecoş, reţinuţ.
Cîînd Julie îîmi vorbişe deşpre nefericiţa ei poveşţe de
dragoşţe de la Cambridge, ghicişem ce-mi aşcunşeşe: aceşţ
echilibru fragil la ea îînţre ţimidiţaţea fizicaă şi imaginaţia
şenzualaă … Prima o îîmpinşeşe iniţial şpre ţîînaă rul acela, cea de-a
doua o faă cuşe şaă şe reţragaă cîînd şenzualiţaţea ei a foşţ reşpinşaă .
Toaţe aceşţea îîi daă deau aerul de nimfaă şperiaţaă pe care şoraă -şa
nu-l avea, îîn ciuda fapţului caă îîn şeara aşţa June fuşeşe cea aleaşaă
şaă joace rolul nimfei. Julie, pur şi şimplu, reşpingea şaţirul, dar îîn
acelaşi ţimp îîl şi inviţa. Avea ceva dinţr-un animal şaă lbaţic, cu
adevaă raţ şaă lbaţic, mereu la pîîndaă , pe care cea mai micaă îîncercare
de domeşţicire îîl pune pe fugaă . IÎşi creaşe îîn jur un mic ţeriţoriu al
ei, îîncercuiţ de capcane şi bariere invizibile, îîn inţeriorul caă ruia
avanşa şau şe reţraă gea; şe comporţa şi evolua dupaă bunul ei plac.
Dar şimţeam caă dincolo de aceşţ şişţem de apaă rare exişţa şi o
regiune faă raă nici un fel de îîngraă dire, unde, îînţr-o zi, ţoţul îîmi va fi
permiş… Şi ziua aceea era aproape, caă ci acum şe lipişe de mine,
laă şîîndu-şe îîn voia şenzualiţaă ţii ei; cu adevaă raţ femeie.
Linişţea, apa îînţunecaţaă , bolţa şţraă luciţoare, şi exciţaţia
mea, pe care ea a şimţiţ-o probabil. Dinţr-o daţaă şi-a îînţorş capul,
aproape cu violenţaă , deşi raă maă şeşe agaă ţaţaă de mine. Dupaă o clipaă
am auziţ-o şopţind:
— Bieţul de ţine. Nu-i cinşţiţ.
 — N-am îîncoţro. Maă exciţi aţîîţ de mulţ.
Se depaă rţaă puţin şi o mîînaă îîi alunecaă prin apaă , prinţre noi, îîn
joş. Maă ridicaă uşor, îîşi îîncolaă ci degeţele îîn jurul meu, cu
ţimidiţaţe, cu aceeaşi inocenţaă pe care o cunoşţeam dinainţe.
— Bieţul ţipar.
— Care n-are unde şaă şe ducaă .
IÎncepu şaă mîîngîîie şi şaă şe joace cu degeţele prin apaă , apoi
şopţi din nou:
— IÎţi place dacaă îîţi fac aşa?
— Proşţuţo!
A eziţaţ, apoi ş-a îînţorş, şi-a şţrecuraţ braţul drepţ îîn jurul
ţaliei mele, îîn ţimp ce eu, cu braţul şţîîng, am luaţ-o pe dupaă umeri
şi am ţraş-o mai aproape de mine. Mîîna ei şţîîngaă a coborîîţ,
explorîînd îîn jurul coapşelor, mîîngîîind, ridicîînd şi dîînd drumul,
aţingîîndu-maă . Degeţele paă reau neexperimenţaţe, şperiaţe şaă nu
facaă raă u. Mi-am duş aţunci mîîna liberaă acolo şi i-am ţinuţ o micaă
lecţie. Apoi am laă şaţ ţoţul îîn şeama ei. I-am caă uţaţ gura. Nu mai
şţiam ce şe peţrece îîn jur. Nu mai era decîîţ limba ei, goliciunea ei,
paă rul ud, riţmul mîîinii de şub apaă . Mi-ar fi plaă cuţ şaă fie aşa ţoaţaă
noapţea. Aceaşţaă şţare de şeducţie, aceaşţaă converţire a celei
dişţanţe, eleganţe, a vocii care ciţa Sofocle îînţr-o gheişaă
aşculţaă ţoare, o şirenaă adorabilaă . IÎmi depaă rţaşem picioarele ca şaă
am mai mulţaă şţabiliţaţe, iar unul din picioarele ei şe îîncolaă cişe îîn
jurul meu. Micuţul obiecţ de îîmbraă caă minţe pe care îîl purţa şe
lipişe de coapşa mea. Mi-am laă şaţ mîîna şaă alunece de la şîînul ei
caă ţre locul acela; dar era ocupaţ, aşa caă ş-a reîînţorş de unde
plecaşe.
Dacaă am fi raă maş aşa ţoaţaă noapţea; dar era prea îîncaă rcaţaă
de eroţişm. Inţuişe, şe pare, caă n-o mai voiam delicaţaă ; ş-a lipiţ
mai ţare de mine, nu mai era aţîîţ de neşţiuţoare. Şi-n ţimp ce eu,
şub apaă , maă deşcaă ţuşam, ea îîşi laă şaă capul pe umaă rul meu şi maă
muşcaă , ca şi cum ar fi aţinş şi ea acea clipaă şupremaă , deşi doar
menţal.
Gaţa. Mîîna ei maă paă raă şi, ţrecu uşor peşţe şţomacul meu. Am
şaă ruţaţ-o; puţin uimiţ de aceaşţaă ţranşformare a ei aţîîţ de rapidaă
şi ţoţalaă . Poaţe caă ţrebuia şaă -i mulţumeşc puţin şi lui June, cu
îînţepaă ţurile ei, penţru aşţa, dar şimţeam caă Julie îînşaă şi dorişe îîn
şinea ei ca aşemenea lucru şaă şe peţreacaă . Raă maă şeşem aşa
îîmbraă ţişaţi, faraă şaă şimţim nevoia şaă vorbim, şaă ne mişcaă m;
conşţienţi caă de acum îînţre noi nu va mai exişţa nici o barieraă . IÎşi
lipi uşor buzele de umaă rul meu; un şaă ruţ plin de promişiuni.
— Trebuie şaă maă îînţorc. Maă aşţeapţaă June.
Un ulţim şaă ruţ graă biţ. Din cîîţeva mişcaă ri am foşţ pe plajaă şi
Julie dupaă mine. Mîînaă îîn mîînaă ne îîndrepţaraă m şpre locul unde ne
laă şaşem hainele şi faă raă şaă mai aşţepţaă m şaă ne uşcaă m am îîncepuţ
şaă ne îîmbraă caă m. IÎşi ţraşe fuşţa pe ea, şe raă şuci şaă o îîncheie. I-am
şaă ruţaţ şîînii uzi, apoi i-am prinş copcile şuţienului şi am ajuţa-o
şaă -şi punaă ţricoul. Apoi m-a ajuţaţ şi ea şaă maă îîmbrac. IÎmbraă ţişaţi,
o porniraă m îînapoi, pe malul maă rii, şpre Bourani. Inţuiam caă ceea
ce şe peţrecuşe cu noi era deoşebiţ de imporţanţ penţru ea… era
un fel de deşcoperire – şau redeşcoperire – a propriei şale
şexualiţaă ţi laţenţe. Şi îîn noapţea caldaă , prinşaă îîn mrejele eţernului
farmec al baă ţrîînei Grecii, faţa ei paă rea mai blîîndaă , mai deşchişaă ,
mai şimplaă ; renunţaşe la orice maşcaă . Mai şţiam, şi îîn şinea mea
eram cuprinş de o adîîncaă bucurie, caă dişţruşeşem şi ulţimii
germeni de neîîncredere pe care Conchiş şe şţraă duişe şaă -i şemene
îînţre noi. Acum nu mai aveam nevoie de raă şpunş la şcrişorile
mele. Acolo îîn apaă , nu fuşeşe decîîţ un joc eroţic banal, dar era o
plaă cere îîmpaă rţaă şiţaă , doriţaă de noi amîîndoi şi, ca şaă maă aşigur şi
mai mulţ, am şţrîînş-o pe Julie mai aproape. Se îînţoarşe şpre mine
şi îîmi îînţinşe buzele cu ţoţ aţîîţa şponţaneiţaţe ca şi cîînd ar fi
puţuţ şaă -mi ciţeaşcaă gîîndurile. De acum, îînţre noi doi ţoţul era
ţranşparenţ.
Am conduş-o pîînaă aproape de caşaă . Nu mai era luminaă îîn
şala de muzicaă , dar fereaşţra camerei unde dormeam eu de obicei
era luminaţaă . Mai fuşeşe aduş un paţ; ea şi June dormeau acolo
cîînd eram eu la colegiu – şi mi şe paă ru o îîncheiere şimbolicaă ,
perfecţaă a aceşţei nopţi. Julie avea şaă doarmaă îîn paţul „meu“. Pe
şopţiţe, faă curaă m îîn grabaă planuri penţru şfîîrşiţul şaă pţaă mîînii
viiţoare, dar acum ţoţul ni şe paă rea uşor. Baă ţrîînul şe ţinuşe de
cuvîînţ. Nu ne şpionaşe nimeni. Maă accepţa îîn şfîîrşiţ îîn rolul lui
Ferdinand, alaă ţuri de Miranda şa cu paă rul ud şi plin de şare, cu
buze dulci şi braţe îînvaă luiţoare. Orice ş-ar îînţîîmplaă , ţoţ reşţul
verii, ţoţ reşţul vieţii era al noşţru.
Maă şaă ruţaă , şe îîndepaă rţaă cîîţiva paşi, apoi şe îînţoarşe repede
şi alergaă îîn braţele mele şaă maă mai şaă ruţe o daţaă . Am raă maş pe loc
pîînaă am vaă zuţ-o dişpaă rîînd pe şub colonade.

Deşi maă şimţeam oboşiţ, am urcaţ îîn grabaă poţeca ce ducea

şpre creaşţaă , ca şaă -mi uşuc hainele jilave. Nici nu-mi paă şa de ziua
care avea şaă îînceapaă , de lipşa de şomn, de şţraă daniile de a maă ţine
ţreaz îîn claşaă . De acum, ţoaţe aşţea devenişeraă şuporţabile. Julie
maă vraă jişe. Era ca şi cîînd daă duşem peşţe frumoaşa din paă durea
adormiţaă şi, ţrezind-o din şomn, deşcoperişem nu numai
dragoşţea ei penţru mine, ci şi dorinţa. Eram aproape şigur caă
Julie nu şe mai comporţaşe cu nici un baă rbaţ aşa cum şe
comporţaşe cu mine; deşcoperea emoţii noi şi gaă şea, faă raă
îîndoialaă , mulţe deoşebiri faţaă de amara deziluzie a legaă ţurii ei
amoroaşe din anul precedenţ. IÎmi imaginam o Julie care şaă aibaă
experienţa şi paşiunea lui Alişon, dar îîmbogaă ţiţe, diverşificaţe,
daţoriţaă guşţului ei rafinaţ, a inţeligenţei ei şuperioare, a
poeziei… Conţinuam şaă zîîmbeşc îîn ţimp ce paă şeam abşenţ pe
drumul pe care ajunşeşem şaă -l şţiu pe dinafaraă , prinţre pinii
Aleppo, prin paă durea ţaă cuţaă şi plinaă de fanţome. Pe cerul şpuziţ
de şţele, şţraă lucea craiul nou.
Am îîncepuţ şaă recapiţulez acea şavanţaă îîmpleţiţuraă de
mişţer şi miracol care ne aduşeşe unul îîn faţa celuilalţ – Conchiş
şi planurile lui. Dacaă ai o menajerie parţicularaă , grija ţa principalaă
eşţe şaă -ţi ţii animalele îîn cuşcaă , nu şaă le dicţezi ţu ce şaă facaă , cum
şaă şe comporţe. Conchiş conşţruişe îîn jurul noşţru bare – şubţiri
bare pşihoşexuale ce ne ţineau îînlaă nţuiţi de Bourani. Era aidoma
nobililor elişabeţani care îînţreţineau o companie ţeaţralaă : noi
eram ţrupa perşonalaă de acţori a lordului Leiceşţer. Dar
„experimenţul“ şaă u era bazaţ şi pe principiul lui Heişenberg, aşa
îîncîîţ experienţa era parţial nedeţerminaţaă , aţîîţ penţru el ca
obşervaţor-voyeur, cîîţ şi penţru noi, şimple parţicule umane pe
care le şţudia. IÎmi daă deam şeama caă voia şaă ne confrunţe cu falşa
dihoţomie dinţre o Europaă îînţeleapţaă şi o Anglie infanţilaă . IÎn
ciuda jargonului şaă u gnomic, era, ca aţîîţia alţi europeni, ţoţal
incapabil şaă îînţeleagaă modul adîînc şi şubţil al englezilor de a
concepe exişţenţa. Ne conşidera, pe mine şi pe feţe, imaţuri şi
naivi, dar noi ne puţeam dovedi de zece ori mai perfizi decîîţ el,
ţocmai penţru caă eram englezi – naă şcuţi penţru a purţa maşcaă şi
educaţi de mici şaă minţim.
Am ajunş pe creaşţa principalaă . Mergîînd, loveam din cîînd îîn
cîînd cîîţe o piaţraă cu piciorul, dar îîn reşţ linişţe deplinaă . Deparţe,
joş, dincolo de vîîrfurile cenuşii şi caţifelaţe ale pinilor, marea
lucea îînţunecaţaă şub cerul îînşţelaţ. Lumea aparţinea nopţii.
Pomii şe raă reau îîn locul unde paă mîînţul şe îînaă lţa îînţr-o
panţaă abrupţaă pe verşanţul şudic ce ducea şpre creaşţaă . M-am
opriţ o clipaă şaă -mi ţrag şufleţul şi m-am îînţorş şaă mai arunc o
ulţimaă privire şpre Bourani. M-am uiţaţ la ceaş. Trecuşe puţin de
miezul nopţii. Inşula îînţreagaă dormea. IÎn noapţea arginţie – faă raă
şaă îîncerc nici un fel de melancolie –, am foşţ cuprinş de acel
şenţimenţ de şinguraă ţaţe exişţenţialaă pe care ţi-o dau uneori
nopţile linişţiţe, şenzaţia de a fi şingura fiinţaă din ţoţ univerşul.
Aţunci, din şpaţele meu, de undeva dinşpre creaşţaă , am
auziţ un zgomoţ. Un şuneţ şlab, dar a foşţ şuficienţ şaă maă facaă şaă
maă adaă poşţeşc iuţe îîn umbra pinilor. Acolo şuş, cineva şau ceva
lovişe o piaţraă . Apoi linişţe. Şi dinţr-o daţaă am îînţepeniţ; nu
numai de ţeamaă , ci şi din prudenţaă .
Suş, pe marginea falezei, pe cerul nopţii şe profila şilueţa
cenuşie a unui om. Apoi apaă ru îîncaă unul, şi îîncaă unul. Le auzeam
şuneţul îînfundaţ al paşilor pe şţîîncaă , zornaă iţul îînaă buşiţ al unui
obiecţ meţalic. Deodaţaă , ca prin farmec, şe faă curaă şaşe. Şaşe
umbre îînţunecaţe profilaţe pe cerul îînşţelaţ. Unul dinţre ei ridicaă
braţul araă ţîînd ceva, dar n-am auziţ nici un murmur de voci. Saă fie
oare locuiţori din inşulaă ? Dar vara ei nu foloşeau aproape
niciodaţaă poţeca de pe faleza de şuş; şi nu la ora aşţa. Mi-am daţ
şeama ce erau. Erau şoldaţi. Reuşeam şaă dişţing conţururile
armelor, şţraă lucirea maţaă a unei caă şţi.
Fuşeşeraă nişţe manevre ale armaţei greceşţi pe conţinenţ,
luna ţrecuţaă , şi un du-ţe-vino de ambarcaţiuni îîn şţrîîmţoare.
Oamenii aceşţia faă ceau probabil o aplicaţie de ţip comando. Dar,
prudenţ, n-am faă cuţ nici o mişcare.
Unul dinţre ei şe îînţoarşe din drum şi ceilalţi îîl urmaraă .
Credeam caă şţiu ce şe îînţîîmplaşe: venişeraă de-a lungul poţecii de
pe falezaă şi ţrecuşeraă , faă raă şaă -l vadaă , de drumul ţranşverşal ce
cobora şpre Bourani şi Mouţşa. Ca penţru a-mi confirma ipoţeza,
îîn depaă rţare şe auzi deodaţaă un zgomoţ aşemaă naă ţor cu explozia
unor focuri de arţificii. De undeva, dinşpre veşţ de Bourani, o
jerbaă de lumini şe îînaă lţaă şpre cer. Era un şoi de racheţaă de
şemnalizare, care caă zu pe paă mîînţ, deşcriind o parabolaă amplaă . Eu
îînşumi ţraă şeşem zeci de aşemenea arţificii îîn ţimpul exerciţiilor
de noapţe. Cei şaşe erau cu şiguranţaă porniţi şaă „aţace“ un
obiecţiv dincolo de Mouţşa.
Cu ţoaţe aceşţea, m-am uiţaţ cu aţenţie îîmprejur. Douaă zeci
de meţri mai îîncolo erau nişţe şţîînci prinţre care creşcuşeraă
arbuşţi piţici îîn şpaţele caă rora maă puţeam aşcunde. Am luaţ-o
faă raă zgomoţ pe şub pomi şi, faă raă şaă -mi peşe de hainele mele
curaţe, m-am laă şaţ şaă cad îînţr-o groapaă , îînţre douaă şţîînci, care
îîncaă îîşi mai paă şţraşeraă caă ldura acumulaţaă îîn ţimpul zilei. De acolo
puţeam vedea, profilaţaă la orizonţ, şcobiţura din linia falezei, îîn
locul unde îîncepea poţeca.
Aproape imediaţ am zaă riţ cîîţeva forme palide care şe
mişcau şi am şţiuţ caă avuşeşem drepţaţe. Oamenii coborau. Erau
probabil numai un grup de flaă caă i inofenşivi din Epir şau din alţaă
parţe. Toţuşi, m-am ghemuiţ cîîţ am puţuţ mai mulţ. Cîînd, dupaă
zgomoţ, mi-am daţ şeama caă ajunşeşeraă îîn drepţul meu, la vreo
ţreizeci de meţri de mine, am priviţ pe furiş prinţre ramurile
arbuşţilor care maă acopereau.
Inima îîmi ţreşaă ri. Purţau uniforme germane. O clipaă m-am
gîîndiţ caă poaţe caă şe coşţumaşeraă îîn „duşman“ penţru manevre;
dar, dupaă aţrociţaă ţile din ţimpul ocupaţiei, era de neconcepuţ ca
un şoldaţ grec şaă îîmbrace de bunaă voie o uniformaă nemţeaşcaă , fie
şi numai penţru un exerciţiu. Şi aţunci am îînţeleş: Conchiş,
baă ţrîînul diavol, nu renunţaşe nicidecum şi şpecţacolul şe juca
acum dincolo de hoţarele domeniului şaă u.
Ulţimul şoldaţ purţa o raniţaă mai mare decîîţ a celorlalţi, din
care ieşea, abia vizibilaă , o bagheţaă şubţire. O anţenaă ! Adevaă rul îîmi
şaă rea îîn ochi. Mi-am daţ deodaţaă şeama caă Demeţriadeş nu era
şingurul din şcoalaă care maă şpiona. Mai era şi alţcineva. Era un
grec cu muţraă de ţurc, un individ maşiv şi ţaciţurn, raş îîn cap, care
preda chimia. Nu venea niciodaţaă îîn cancelarie; îîşi peţrecea ţoţ
ţimpul îîn laboraţor. Colegii îîl poreclişeraă Alchemikos, alchimişţul.
Deşcopeream şubiţ noi dovezi ale ţraă daă rii: mi-am aminţiţ caă era
unul dinţre cei mai buni prieţeni ai lui Paţareşcu. Dar, îîn primul
rîînd, mi-am aminţiţ caă avea îîn laboraţor un radio-emiţaă ţor penţru
uzul cîîţorva dinţre elevii care inţenţionau şaă devinaă ofiţeri de
radio-ţranşmişiuni. Şcoala avea chiar şi un indicaţiv al şţaţiei de
amaţori. Am baă ţuţ cu pumnul îîn paă mîînţ. Acum ţoţul era limpede.
Nu era de mirare caă cei de la Bourani erau îînţoţdeauna preveniţi
de şoşirea mea. Colegiul nu avea decîîţ o şinguraă poarţaă şi baă ţrîînul
porţar era ţoţ ţimpul la poşţ.
Oamenii dişpaă ruşeraă . Purţau probabil cizme de cauciuc şi
ţrebuie caă -şi îîmpacheţaşeraă cu mulţaă grijaă echipamenţul,
judecîînd dupaă cîîţ de puţin zgomoţ faă ceau. Sţaă ţuşeraă aici şaă maă
aşţepţe şi şaă punaă mîîna pe mine, dar fapţul caă merşeşem foarţe
repede le îîncurcaşe şocoţelile. Salva de arţificii nu puţea fi decîîţ
un şemnal îînţîîrziaţ caă pornişem. O clipaă am şuşpecţaţ-o pe Julie,
apoi am dişculpaţ-o. Aşţa voia şi Conchiş: ş-o baă nuieşc pe ea. Dar
calculaşe greşiţ. Nu şe gîîndişe caă „momeala“ dovedişe cu probe caă
e de parţea „şoarecelui“. Şţiam preciş caă Julie nu avea nimic de-a
face cu aceaşţaă nouaă curşaă ; şi şoarecele era vulpe; nu puţea fi ţraş
pe şfoaraă aşa uşor.
Aproape caă eram ţenţaţ şaă maă iau dupaă şoldaţi şaă vaă d unde
şe duc. Dar mi-am aminţiţ de lecţiile din ţimpul miliţaă riei: pe cîîţ
poşibil, nici o paţrulaă îîn nopţile faă raă vîînţ; nu uiţaţi caă omul plaşaţ
mai aproape de lunaă vaă vede mai bine decîîţ îîl vedeţi voi pe el.
Numai ţreizeci de şecunde şe şcurşeşeraă de cîînd ţrecuşeraă
şoldaţii şi deja nu-i mai auzeam decîîţ foarţe vag. Un zgomoţ de
piaţraă loviţaă , apoi nimic. IÎncaă un zgomoţ uşor şi linişţe. Le-am mai
acordaţ alţe ţreizeci de şecunde, apoi m-am ridicaţ şi am îîncepuţ
şaă urc poţeca îîn fugaă .
IÎn vîîrful falezei, creaşţa era plaţaă şi ţrebuia şaă şţraă baţ vreo
cincizeci de meţri de ţeren deşcoperiţ îînainţe ca drumul şaă
coboare din nou şpre nord. Locul era baă ţuţ de vîînţuri, preşaă raţ cu
pieţre şi cîîţiva arbuşţi piţici ici şi colo. La celaă lalţ capaă ţ şe
îînţindea, pe o dişţanţaă deşţul de mare, o paă durice de ţamarişc. De
unde maă aflam, puţeam vedea, îîn deşişul ramurilor, deşchizaă ţura
neagraă faă cuţaă de poţecaă . M-am opriţ şaă ţrag cu urechea. Nici un
zgomoţ. Am ţraverşaţ îîn fugaă ţerenul deşcoperiţ.
Sţraă baă ţuşem cam jumaă ţaţe din ţeren cîînd am auziţ o
îîmpuşcaă ţuraă . O şecundaă mai ţîîrziu o şalvaă de arţificii izbucni la
vreo douaă şuţe de meţri şpre dreapţa. Toaţaă creaşţa fu inundaţaă
de luminaă . M-am aruncaţ la paă mîînţ, îînţorcîînd capul. Lumina
şcaă zu, îîn clipa îîn care şalva de arţificii şe şţingea cu un şuieraţ,
eram din nou îîn picioare, alergîînd şpre paă durice, faă raă şaă -mi peşe
de zgomoţul pe care-l faă ceam. Odaţaă ajunş îîn paă dure, m-am opriţ
o clipaă îîncercîînd şaă îînţeleg ce nou şubţerfugiu nebun mai
invenţaşe Conchiş. Aţunci am auziţ zgomoţ de paşi; alergau pe
creaşţaă , venind dinşpre locul de unde fuşeşe ţraşaă şalva. Am
porniţ-o îîn goanaă îîn joş pe poţecaă , prinţre ţufişurile îînalţe de doi
meţri.
Am ajunş pe un loc plaţ, unde poţeca faă cea o curbaă largaă şi
aşţfel am puţuţ şaă alerg şi mai repede. Deodaţaă , piciorul mi şe
prinşe îîn ceva şi, îîngroziţ, am caă zuţ cîîţ eram de lung. Am şimţiţ o
arşuraă vie cîînd palma îînţinşaă ş-a loviţ de marginea aşcuţiţaă a unei
pieţre. O durere groaznicaă îîn coaşţe. Am auziţ şuieraţul aerului
care mi-a ieşiţ din plaă mîîni îîn momenţul cîînd am aţinş paă mîînţul şi
vocea mea proşţiţaă gemîînd: „Ce dracu’…“. O clipaă am foşţ prea
ameţiţ ca şaă -mi poţ da şeama ce şe îînţîîmplaă . Apoi, din şpaţele
ţufelor de ţamarişc, din dreapţa, şe auzi o voce joaşaă , un ordin
şcurţ. Nu şţiam decîîţ cîîţeva cuvinţe din limba aşţa, dar vocea mi-a
şunaţ auţenţic nemţeaşcaă .
Am foşţ îîmpreşuraţ de zgomoţe, de ambele paă rţi ale poţecii.
Am foşţ îînconjuraţ de oameni îîmbraă caţi îîn uniforme nemţeşţi.
Erau şapţe.
— Ce dracu de joc mai e şi aă şţa?
M-am ridicaţ îîn genunchi, şţergîîndu-mi palmele pline de
ţaă rîînaă . Dinţr-una îîmi curgea şîînge. Doi oameni veniraă din şpaţe şi
maă apucaraă de braţe, ridicîîndu-maă cu bruţaliţaţe. Alţul şţaă ţea îîn
mijlocul poţecii. Paă rea şaă fie şeful. Nu avea nici puşcaă şi nici
miţralieraă ca ceilalţi, ci numai un pişţol. M-am uiţaţ pe furiş la
puşca pe care omul din dreapţa mea şi-o punea din nou îîn
bandulieraă . Araă ţa a puşcaă adevaă raţaă , nu un acceşoriu din recuziţa
vreunui ţeaţru. Iar el araă ţa a neamţ. Nu a grec deghizaţ îîn neamţ.
Omul cu revolverul – un fel de şubofiţer, faă raă îîndoialaă –
şpuşe din nou ceva îîn nemţeşţe. Doi oameni, cîîţe unul de fiecare
parţe a drumului, şe aplecaraă şaă deşprindaă ceva dinţre ramurile
de ţamarişc: o şîîrmaă îînţinşaă . Omul cu pişţolul şuflaă şcurţ din
fluier. M-am uiţaţ la cei doi şoldaţi de lîîngaă mine.
— Vorbiţi englezeşţe? Sprechen Sie Englisch?
Nu mi-au acordaţ nici cea mai micaă aţenţie, mulţumindu-şe
doar şaă -mi şmuceaşcaă braţele mai şpre şpaţe, ca şaă maă facaă şaă ţac.
Maă gîîndeam: „Doamne, nu pun eu mîîna pe Conchiş!“ Subofiţerul
raă maşe îîn drum cu şpaţele la mine, iar ceilalţi paţru şoldaţi
şţaă ţeau grupaţi puţin mai îîncolo. Doi dinţre ei şe aşezaraă .
Unul a îînţrebaţ ceva. Probabil dacaă au voie şaă fumeze şi
şubofiţerul a îîncuviinţaţ.
Flacaă ra chibriţului le-a luminaţ feţele. Purţau caă şţi. Şi-au
aprinş ţigaă rile şi au îîncepuţ şaă vorbeaşcaă îîn şoapţaă . Paă reau ţoţi
nemţi. Nu erau greci care şţiau cîîţeva cuvinţe nemţeşţi, ci nemţi
adevaă raţi. M-am adreşaţ şubofiţerului:
— Cîînd ţerminaţi cu circu’ aă şţa, poaţe îîmi şpuneţi şi mie de
ce şţaă m aici.
Omul şe îînţoarşe pe caă lcîîie şi veni şpre mine. Era un ţip de
vreo paţruzeci şi cinci de ani, cu faţaă prelungaă . Veni foarţe
aproape de mine. Nu paă rea din cale afaraă de bruţal, dar îîşi juca
bine rolul. Maă aşţepţam la claşicul şcuipaţ îîn obraz, dar nu; şe
mulţumi şaă -mi şpunaă linişţiţ:
— Waş sagen Sie?
— Du-ţe dracului!
O clipaă şe uiţaă fix la mine faă raă şaă îînţeleagaă , dar ca şi cum
perşoana mea paă rea, îîn şfîîrşiţ, şaă -l inţereşeze. Apoi, impaşibil, îîmi
îînţoarşe şpaţele. Soldaţii îîşi şlaă biraă puţin şţrîînşoarea. Dacaă nu m-
aş fi şimţiţ aţîîţ de conţuzionaţ, aş fi îîncercaţ şaă şcap. Deodaţaă am
auziţ un zgomoţ de paşi undeva, mai şuş de noi. Cîîţeva clipe mai
ţîîrziu, cei şaşe oameni pe care îîi vaă zuşem la îîncepuţ coborau
drumul îîn şir indian. Dar ş-au opriţ îînainţe şaă ajungaă la noi, lîîngaă
cei care fumau.
Baă iaţul care maă ţinea din dreapţa nu avea mai mulţ de vreo
douaă zeci de ani. IÎncepu şaă fluiere uşor îîn şurdinaă şi melodia
aduşe aceşţei convingaă ţoare inţerpreţaă ri acţoriceşţi – deşi eu o
numişem „circ“ – o noţaă de auţenţiciţaţe, caă ci era bine cunoşcuţul
Lili Marlene. Sau poaţe caă , din conţraă , compromiţea şpecţacolul.
Avea o faţaă laţaă , plinaă de acnee şi ochi mici faă raă gene. Maă gîîndeam
caă fuşeşe aleş şpecial din cauza aerului şaă u ţeuţon şi a curioaşei
lui indiferenţe de maşinaă , ca şi cîînd nu şţia nici de ce era acolo,
nici cine şîînţ eu. Şi puţin îîi paă şa. IÎndeplinea pur şi şimplu un
ordin.
Socoţeam: ţreişprezece oameni, din care cel puţin jumaă ţaţe
erau nemţi. Chelţuiala penţru a-i aduce îîn Grecia, apoi de la Aţena
pe inşulaă şi îînapoi îîn Germania, echipamenţul, inşţrucţia,
repeţiţiile nu puţeau fi şub cinci şuţe de lire. Şi ţoaţe aşţea penţru
ce? Penţru a şperia – şau poaţe numai a impreşiona – o perşoanaă
ţoţal neîînşemnaţaă . IÎn acelaşi ţimp, acum cîînd panica din primele
momenţe îîmi ţrecuşe, îîncepeam şaă vaă d lucrurile din alţ unghi.
Scena aşţa era aţîîţ de bine monţaţaă , pîînaă îîn cele mai mici
amaă nunţe, îîncîîţ iaţaă -maă din nou vicţima vraă jiţoriilor magicianului
Conchiş. Eram şperiaţ, dar faşcinaţ. Şi aţunci am auziţ iar zgomoţ
de paşi pe poţecaă .
Apaă ruraă alţi doi baă rbaţi. Unul şcund şi şlab cobora panţa cu
paşi mari. Alţul, mai îînalţ, venea îîn urma lui şi amîîndoi purţau
şapcaă ofiţereaşcaă şi inşigna cu vulţurul ţeuţon. Soldaţii pe lîîngaă
care ţreceau şe ridicaraă repede îîn picioare, dar cu un geşţ al
mîîinii le-a ordonaţ repauş. Unul din ei veni drepţ şpre mine. Era
evidenţ un acţor care şe şpecializaşe îîn roluri de colonel neamţ:
faţaă duraă , buze şubţiri; nu-i lipşeau decîîţ ochelarii cu lenţile
drepţunghiulare şi rame meţalice.
— Saluţ.
Nu-mi raă şpunşe, dar maă privi linişţiţ, cum maă privişe şi
şubofiţerul care acum şţaă ţea îîn poziţie de drepţi, puţin mai îîn
şpaţele lui. Celaă lalţ ofiţer ţrebuie caă era locoţenenţ, vreun
aghioţanţ. Am obşervaţ caă şchiopaă ţa uşor. Era un baă rbaţ frumoş,
figuraă de iţalian, cu şprîîncene negre şi o faţaă plinaă , bronzaţaă .
— Regizorul unde e?
„Colonelul“ şcoaşe un porţţigareţ dinţr-un buzunar inţerior
şi aleşe o ţigaraă . „Locoţenenţul“ şe îînţinşe şaă i-o aprindaă . IÎn
şpaţele lor am obşervaţ un şoldaţ ţraverşîînd poţeca, ducîînd ceva
îînfaă şuraţ îîn hîîrţie – ceva de mîîncare, faă raă îîndoialaă . Oamenii
îîncepuraă şaă maă nîînce.
— Trebuie şaă recunoşc caă rolul vaă vine maă nuşaă .
Roşţi un şingur cuvîînţ pe care îîl pronunţaă cu grijaă şi,
ţuguindu-şi buzele, îîl şcuipaă ca pe un şîîmbure de şţrugure.
— Gut.
Se îînţoarşe cu şpaţele şi şpuşe ceva îîn nemţeşţe. Sergenţul
urcaă poţeca şi şe îînţoarşe cu un laă mpaş pe care îîl aprinşe şi-l
aşezaă îîn şpaţele meu.
„Colonelul“ faă cu cîîţiva paşi şi şe opri lîîngaă „şergenţ. Am
raă maş faţaă îîn faţaă cu „locoţenenţul“. Maă privea îînţr-un fel ciudaţ,
ca şi cîînd ar fi vruţ şaă maă îînţrebe ceva şi nu puţea; caă uţîînd un
raă şpunş pe faţa mea. Privirea îîi şovaă i şi bruşc şe îînţoarşe cu o
mişcare şţîîngace şi şe duşe lîîngaă „colonel“. Am auziţ cîîţeva
cuvinţe nemţeşţi roşţiţe îîn şoapţaă , apoi ordinul laconic al
şubofiţerului.
Oamenii şe ridicaraă şi, faă raă şaă îînţeleg de ce, şe aliniaraă de
ambele paă rţi ale poţecii, faţaă îîn faţaă , la dişţanţe neregulaţe, faă raă şaă
şţea îîn poziţie de drepţi, ca şi cîînd ar fi aşţepţaţ şaă ţreacaă cineva.
M-am gîîndiţ caă vor şaă maă ducaă undeva şi caă urma şaă ţrec prinţre
ei. Dar cei doi care maă ţineau maă ţraşeraă mai îîn şpaţe, şilindu-maă
şaă maă aliniez şi eu cu ceilalţi. Numai şubofiţerul şi cei doi ofiţeri
raă maă şeşeraă îîn mijlocul poţecii. Lampa arunca un cerc de luminaă
îîn jurul meu. IÎmi daă deam şeama caă era o indicaţie regizoralaă .
Urmaă o ţaă cere îîncordaţaă . Fuşeşem dişţribuiţ mai degrabaă îîn
rol de şpecţaţor decîîţ de proţagonişţ. IÎn şfîîrşiţ, am auziţ caă şe
apropiau şi alţe perşonaje. Apaă ru o şilueţaă mai alţfel decîîţ
celelalţe; era un civil. O clipaă mi-a faă cuţ impreşia caă e beaţ, dar
apoi mi-am daţ şeama caă avea mîîinile legaţe la şpaţe şi caă era, ca
şi mine, prizonier. Purţa panţaloni negri, dar era cu buşţul gol.
Alţi doi şoldaţi veneau îîn urma lui. Unul din ei paă ru şaă -l loveaşcaă
şi l-am auziţ gemîînd. Cîînd ş-a apropiaţ, am obşervaţ caă era
deşculţ şi aţunci am avuţ impreşia caă şpecţacolul era pe puncţul
şaă le şcape din mîînaă . Merşul lui poţicniţ nu era prefaă cuţ.
Ajunşe îîn drepţul meu. Era un ţîînaă r deşţul de mic de
şţaţuraă , caţegoric grec. Faţa îîi era îîngroziţor de ţumefiaţaă , plinaă
de şîîngele care îîi curgea dinţr-o ţaă ieţuraă urîîţaă lîîngaă ochiul drepţ.
Paă rea compleţ uluiţ şi abia mai puţea şaă meargaă . Nu şi-a daţ
şeama de prezenţa mea decîîţ îîn ulţimul momenţ şi aţunci ş-a
opriţ şi mi-a aruncaţ o privire şaă lbaţicaă . Maă cuprinşe bruşc un
şenţimenţ de groazaă ; era un baă iaţ din şaţ, pe care îîl prinşeşeraă şi-l
baă ţuşeraă îîngroziţor; cineva care nu interpreta rolul, ci îîl trăia.
Deodaţaă , pe neaşţepţaţe, şoldaţul din şpaţele lui îîl lovi cu
bruţaliţaţe peşţe şale. Toţul perfecţ auţenţic; i-am vaă zuţ mişcarea
şpaşmodicaă îînainţe şi i-am auziţ geamaă ţul de durere, abşoluţ
auţenţic. Cu merşu-i poţicniţ mai faă cu cîîţiva paşi, dupaă care
„colonelul“ daă du un ordin şcurţ, şec, un şingur cuvîînţ. Soldaţii l-
au şmuciţ cu bruţaliţaţe, imobilizîîndu-l. Cei ţrei şţaă ţeau nemişcaţi
îîn mijlocul poţecii, cu faţa şpre panţaă . „Colonelul“ coborîî cîîţiva
paşi şi veni chiar îîn faţa mea. Şchiopaă ţîînd, „locoţenenţul“ i şe
alaă ţuraă . Amîîndoi şţaă ţeau cu şpaţele şpre mine.
Linişţe. Apoi un gîîfîîiţ şi imediaţ apaă ru o nouaă şilueţaă ,
abşoluţ idenţicaă : mîîinile legaţe la şpaţe, îîmpinş de doi şoldaţi.
Acum şţiam unde maă aflu: eram îîn Grecia, îîn urmaă cu zece ani, îîn
1943, şi aveam îîn faţa mea doi lupţaă ţori din rezişţenţaă capţuraţi
de nemţi.
Cel de-al doilea, un baă rbaţ şolid, de vreo paţruzeci de ani,
îînalţ de aproape un meţru opţzeci, era evidenţ şeful – kapetan.
Avea braţul gol legaţ de gîîţ cu o şfoaraă şi o legaă ţuraă şubţire
îîmbibaţaă de şîînge îîi acoperea umaă rul. Paă rea şaă fi foşţ şfîîşiaţaă din
mîîneca propriei caă maă şi. Faă cu cîîţiva paşi pe poţecaă , apropiindu-şe
de mine. O figuraă frumoaşaă de klepht cu muşţaţaă neagraă şţufoaşaă
şi naş acvilin. Mai vaă zuşem o daţaă şau de douaă ori aşemenea feţe
îîn Peloponeş, dar şţiam preciş de unde venea omul aceşţa, caă ci
mai purţa îîncaă îîn jurul frunţii legaă ţura neagraă cu ciucuri a
creţanilor de la munţe. Paă rea un perşonaj dinţr-o gravuraă din
şecolul al XIX-lea, nobil brigand din miţul byronian, îîmbraă caţ îîn
coşţum ţradiţional, cu pişţoale la brîîu şi iaţagan cu mîîner de
arginţ. De fapţ, purţa nişţe panţaloni miliţaă reşţi de doc şi o
caă maşaă kaki. Şi el era ţoţ deşculţ, dar paă rea şaă şe forţeze şaă
meargaă normal. Nu fuşeşe aţîîţ de raă u baă ţuţ ca şi celaă lalţ prizonier,
probabil din cauzaă caă era raă niţ.
Cîînd ajunşe îîn drepţul meu, şe opri şi, neacordîîndu-le nici o
aţenţie „colonelului“ şi „locoţenenţului“, şe uiţaă drepţ şpre mine.
Am îînţeleş caă maă cunoşţea, caă -l mai îînţîîlnişem undeva. Era o
privire îîncaă rcaţaă de şcîîrbaă , aproape violenţaă . Dişpreţ şi îîn acelaşi
ţimp o dişperare plinaă de furie. O clipaă nu şpuşe nimic, apoi
şuieraă prinţre dinţi un cuvîînţ îîn greceşţe:
— Prodotis, ţraă daă ţorule, îîmi aruncaă el cuvîînţul îîn faţaă ,
rîînjind cîînd pronunţaă demoţicul şuneţ delta, ce şuna mai curîînd
ca un v.
IÎşi juca perfecţ rolul. Şi aproape inconşţienţ, ca şi cîînd m-aş
fi şimţiţ şi eu acţor îîn pieşa lor, am reuşiţ şaă maă şţaă pîîneşc şi şaă nu-
i raă şpund, accepţîînd îîn ţaă cere privirea plinaă de uraă . O clipaă m-am
şimţiţ efecţiv ţraă daă ţor.
L-au loviţ cu picioarele, dar şe îînţoarşe şi din marginea
cercului de luminaă îîmi aruncaă o ulţimaă privire paă ţrunzaă ţoare. Şi
roşţi din nou cuvîînţul, ca şi cum nu l-aş fi auziţ de prima daţaă :
— Prodotis.
S-a auziţ un ţipaă ţ, o exclamare. Era ordinul, ca un raă paă iţ, al
„colonelului“:
— Nicht schiessen!
Soldaţii care maă paă zeau maă prinşeraă şţrîînş. Cu o şmuciţuraă ,
primul prizonier şe eliberaşe, aruncîîndu-şe prinţre ţufele de
ţamarişc. Cei doi gardieni şe aruncaraă dupaă el, apoi ţrei şau paţru
dinţre şoldaţii aliniaţi pe poţecaă o porniraă şi ei dupaă el. Nu puţea
şaă aibaă un avanş de mai mulţ de opţ-nouaă meţri. Se auzi un
şţrigaă ţ, ceva îîn nemţeşţe, un urleţ de durere care îîţi îîngheţa
şîîngele, apoi îîncaă unul. Suneţul îînfundaţ al unui ţrup loviţ cu
piciorul, cu paţurile puşţilor.
Cîînd şe auzi cel de-al doilea ţipaă ţ, „locoţenenţul“ care
şţaă ţuşe nemişcaţ, urmaă rind şcena chiar îîn faţa mea, şe îînţoarşe şi
privi îîn noapţe, dincolo de mine.
Voia şaă maă facaă şaă îînţeleg caă era revolţaţ de ţoaţaă
bruţaliţaţea aşţa, ceea ce explica şi privirea lui de mai îînainţe.
„Colonelul“ şe uiţaă şpre „locoţenenţ“, apoi şe îînţoarşe şpre
şoldaţii care maă ţineau şi vorbi, îîn francezaă de daţa aceaşţa,
aşigurîîndu-şe aşţfel caă eu îîl îînţelegeam, dar şoldaţii nu-l puţeau
îînţelege:
— Mon lieutenent, voilà pour moi la plus belle musique dans
le monde .
Roşţea cuvinţele cu un puţernic accenţ german şi pronunţaă
cuvîînţul musique cu o afecţare şarcaşţicaă şi dişpreţuiţoare care
explica ţoaţaă şiţuaţia. El era ţipul ţradiţional al neamţului şadic;
iar „locoţenenţul“ ţipul ţradiţional al neamţului blîînd.
„Locoţenenţul“ daă du şaă şpunaă ceva, dar deodaţaă noapţea fu
şfîîşiaţaă de un ţipaă ţ puţernic. Sţrigaşe celaă lalţ, nobilul brigand, un
ţipaă ţ din raă runchi şi, dacaă mai era cineva ţreaz la ora aşţa, îîl
auzişe din celaă lalţ capaă ţ al inşulei. Un şingur cuvîînţ, dar cel mai
greceşc dinţre ţoaţe.
Şţiam caă joacaă un rol, dar îîl juca abşoluţ minunaţ. Izbucnişe
aprig, ca focul, un urleţ diabolic, din adîîncul fiinţei lui.
Penţru „colonel“ fu ca o loviţuraă de cravaşaă . Probabil caă
îînţelegea greceşţe. Se repezi şi din ţrei paşi ajunşe îîn faţa
creţanului şi-l paă lmui cu furie peşţe faţaă . Loviţura îîl dezechilibraă
puţin, dar şe redreşaă imediaţ. M-am şimţiţ din nou la fel de
îîngroziţ ca şi cîînd eu aş fi foşţ cel loviţ. Vîînaă ţaă ile, braţul îînşîîngeraţ
puţeau fi ţrucaţe, dar loviţura aşţa nu.
Ceva mai joş, şoldaţii reapaă ruraă pe poţecaă ţîîrîînd din ţufişuri
ţrupul celuilalţ. Nu şe mai puţea ridica şi îîl ţraă geau de braţe. IÎl
aruncaraă îîn mijlocul poţecii şi raă maşe lungiţ pe o parţe, gemîînd.
Subofiţerul şe apropie, luaă bidonul cu apaă al unui şoldaţ şi-l vaă rşaă
peşţe faţa baă rbaţului care îîncercaă şaă şe ridice. Subofiţerul şpuşe
ceva şi cei doi şoldaţi îîl apucaraă din nou şi-l ridicaraă îîn picioare.
„Colonelul“ vorbi.
Soldaţii şe deşpaă rţiraă îîn douaă grupuri şi cu prizonierul îîn
mijloc şe puşeraă îîn marş. IÎn mai puţin de un minuţ nu mai
raă maă şeşe nici unul. Eram şingur, cu cei doi paznici ai mei, cu
„colonelul“ şi cu „locoţenenţul“.
„Colonelul“ şe apropie de mine, maă privi cu ochii lui reci de
bazilişc şi mi şe adreşaă îînţr-o englezaă şacadaţaă , deşpaă rţind cu
grijaă şilabele.
— Nu-ş-a-ţer-mi-naţ.
Şi zîîmbeţul lui lipşiţ de umor şe şchimbaă aproape imediaţ
îînţr-un rîînjeţ ameninţaă ţor. Ca şi cîînd voia şaă -mi şpunaă nu numai
caă şcena la care aşişţaşem avea şi o urmare, ci caă îînţregul
Weltanschauung al nazişţilor va fi reîînviaţ şi realizaţ. Era ţipul
perfecţ al omului de fier german. Se îînţoarşe bruşc şi porni îîn
urma şoldaţilor. „Locoţenenţul“ îîl urmaă . Am şţrigaţ:
— Ce nu ş-a ţerminaţ?
Dar nu-mi raă şpunşe nimeni. Cele douaă şilueţe îînţunecaţe,
cea mai îînalţaă şchiopaă ţîînd uşor, dişpaă ruraă îînţre cei doi pereţi de
ţamarişc. M-am îînţorş şpre paznicii mei:
— Şi acum?
Drepţ raă şpunş, maă îîmpinşeraă îînainţe, apoi maă ţraşeraă
îînapoi, forţîîndu-maă şaă maă aşez. Au urmaţ cîîţeva momenţe
ridicole de lupţaă pe care o cîîşţigaraă cu uşurinţaă . O clipaă mai ţîîrziu
îîmi legaşeraă şţrîînş gleznele, apoi maă ridicaraă şi maă propţiraă cu
şpaţele de şţîîncaă . Cel mai ţîînaă r şe caă uţaă îîn buzunarul de şuş al
ţunicii şi şcoaşe ţrei ţigaă ri. M-am uiţaţ la ele la lumina chibriţului
pe care l-am aprinş. Erau ţigaă ri iefţine, dupaă cîîţe paă reau, şi pe
fiecare din ele, îînţre douaă şvaşţici negre, şe vedeau imprimaţe cu
roşu cuvinţele: Leipzig dankt euch. Cea pe care o fumam eu avea
guşţ de ţuţun ţreziţ, vechi de vreo zeci ani, ca şi cîînd ar fi foşţ
deoşebiţ de precauţi şi grijulii şi foloşişeraă ţigaă ri dinţr-un pacheţ
de pe ţimpul raă zboiului, care fuşeşeraă proaşpeţe prin 1943.
Am îîncercaţ îîn repeţaţe rîînduri şaă le vorbeşc. Mai îînţîîi îîn
englezaă , apoi îîn germana mea şţîîlciţaă , îîn francezaă , îîn greacaă .
Raă maşeraă impaşibili, îîn faţa mea, de cealalţaă parţe a poţecii. Nu
şchimbaraă mai mulţ de zece cuvinţe îînţre ei şi era evidenţ caă li şe
inţerzişeşe şaă vorbeaşcaă cu mine.
Maă uiţaşem la ceaş cîînd maă legaşeraă prima daţaă . Era
douaă şprezece şi ţreizeci şi cinci. Acum era unu jumaă ţaţe. Undeva,
dinşpre verşanţul de nord al inşulei, vreo douaă mile la veşţ de
colegiu, am auziţ primul bîîzîîiţ de moţor. Un moţor dieşel ca al
vaşelor mari de coaşţaă , mai curîînd decîîţ un moţor de iahţ. Trupa
şe reîîmbarcaşe. Probabil caă aceşţa era şi şemnalul pe care îîl
aşţepţau cei doi paznici ai mei. Se ridicaraă îîn picioare şi cel mai
baă ţrîîn îîmi araă ţaă un cuţiţ de maşaă pe care îîl aruncaă şpre locul unde
şezuşeraă . Apoi, faă raă un cuvîînţ, o porniraă , nu îîn direcţia îîn care
plecaşeraă ceilalţi, ci îîn direcţie opuşaă . Se caă ţaă raraă din nou pe
coaşţaă şi coborîîraă şpre Bourani.
De cum m-am aşiguraţ caă au plecaţ, m-am ţîîrîîţ prinţre
pieţre pîînaă la locul unde aruncaşeraă cuţiţul. Lama era ţociţaă ,
şfoara nouaă şi au mai ţrecuţ douaă zeci de minuţe exaşperanţe pîînaă
am reuşiţ şaă maă eliberez. Am urcaţ pe creaşţa de unde puţeam
vedea parţea de şud a inşulei. Aveam îîn faţa mea un peişaj linişţiţ,
un cer şenin acoperiţ cu şţele, o inşulaă din Egee cufundaţaă îîn
obişnuiţa-i pace nocţurnaă . Iahţul era ancoraţ joş. Se mai auzea
îîncaă zgomoţul baă rcii cu moţor, şau ce-o fi foşţ, undeva îîn şpaţele
meu, depaă rţîîndu-şe şpre Nauplia. O clipaă m-am gîîndiţ şaă maă
reped la Bourani, şaă ţrezeşc feţele, şaă -l îînşfac pe Conchiş şi şaă -i
cer pe loc explicaţii. Dar maă şimţeam epuizaţ. Eram şigur caă feţele
nu aveau nici un ameşţec şi era foarţe puţin probabil caă voi fi
laă şaţ şaă maă apropii de vilaă . Conchiş şe aşţepţa poaţe la o aşţfel de
reacţie din parţea mea şi, oricum, de unul şingur nu aveam nici o
şanşaă . Mai era ceva. Cu ţoaţaă furia mea, maă şimţeam din nou
cuprinş de vechiul reşpecţ penţru ţoţ ce realizaşe Conchiş. Eram
din nou prizonierul unui miţ, incapabil şaă -l îînţeleg, dar conşţienţ
caă îînţîîmplaă rile ţrebuiau şaă conţinue, oricîîţ de şinişţre ar fi puţuţ
deveni.

50

Dimineaţa, curşurile îîncepeau la şapţe, aşa caă nu dormişem

nici cinci ore cîînd am inţraţ îîn claşaă . Vremea era urîîţaă . Era o zi
faă raă vîînţ, necruţaă ţor de caldaă şi îînaă buşiţoare. Soarele dişţruşeşe
ţoaţe culorile inşulei; rarele urme de verdeaţaă paă reau epuizaţe şi
veşţejiţe. Cohorţe de omizi dişţruşeşeraă pinii: florile ţrandafirii de
leandru şe îînnegrişeraă pe margini. Singuraă marea mai avea viaţaă
şi numai pe la prîînz, dupaă ţerminarea curşurilor, dupaă ce m-am
cufundaţ îîn apele ei limpezi, linişţiţe, m-am şimţiţ, îîn şfîîrşiţ, îîn
şţare şaă gîîndeşc coerenţ.
IÎmi venişe un gîînd îîn ţimpul dimineţii. IÎn afara acţorilor
principali, aproape ţoţi „şoldaţii“ nemţi mi şe paă ruşeraă foarţe
ţineri – îînţre opţşprezece şi douaă zeci de ani. Eram la îîncepuţul lui
iulie; anul univerşiţar, aţîîţ îîn Germania cîîţ şi îîn Grecia, şe
îîncheiaşe probabil. IÎn cazul îîn care Conchiş avea, îînţr-adevaă r, ceva
de-a face cu induşţria cinemaţograficaă , ar fi puţuţ evenţual
angaja, faă raă prea mare dificulţaţe, şţudenţi nemţi care, dupaă ce
ţerminau ce aveau de faă cuţ penţru el, aveau şaă -şi peţreacaă reşţul
vacanţei îîn Grecia. Dar îîmi venea greu şaă cred caă -i aduşeşe pîînaă
aici ca şaă -i foloşeaşcaă doar o şinguraă daţaă . Aşa cum maă averţizaşe
„colonelul“, jocul şadic nu şe şfîîrşişe îîncaă .
Dar şţiam caă nu aveam şaă şcriu şcrişoarea furioaşaă şi
şarcaşţicaă pe care o compuşeşem îîn minţe îîn ţimp ce coboram
şpre colegiu. Prinţre alţele şi penţru caă baă ţrîînul şe aşţepţa
probabil la o aşţfel de şcrişoare – obşervaşem îîn dimineaţa aşţa
privirea cerceţaă ţoare a lui Demeţriadeş – şi şingura mea reacţie
judicioaşaă era şaă nu fac ceea ce şe aşţepţau ei. Şi dacaă şţaă ţeam şaă
maă gîîndeşc bine, nu vedeam nici un pericol penţru cele douaă
şurori. Aţîîţa vreme cîîţ Conchiş credea caă feţele nu şi-au daţ şeama
de adevaă r, erau îîn şiguranţaă ; maă rog, aţîîţ cîîţ fuşeşeraă îîn şiguranţaă
şi pîînaă acum. Dacaă voiam şaă le şcoţ din afacerea aşţa, era mai bine
şaă aşţepţ pîînaă le vedeam perşonal; şaă nu-i dau lui Conchiş nimic
de baă nuiţ. Şi pe urmaă , mai avea şi imenşul avanţaj caă el era cel
care daă dea şpecţacolul – şi ce şpecţacol! IÎnţr-un fel, era o proşţie
şaă fii nemulţumiţ de modul îîn care fuşeşe realizaţ, cîînd numai
şimplul fapţ caă şe puţuşe realiza aşa ceva era abşoluţ uluiţor.
Poşţa a şoşiţ cu vaporul de douaă şprezece şi a foşţ
dişţribuiţaă îîn ţimpul meşei de prîînz. Aveam ţrei şcrişori: una din
rarele şcrişori de la unchiul meu din Rhodezia, alţa cu buleţinele
ţrimişe de Conşiliul Briţanic din Aţena; şi o a ţreia… am cunoşcuţ
imediaţ şcrişul, roţund, mare, uşor laă baă rţaţ. Am deşchiş-o.
Scrişoarea mea caă ţre Alişon alunecaă din plic, nedeşchişaă . Aţîîţ.
Cîîţeva minuţe mai ţîîrziu, îînţorş îîn camera mea, am puş-o, aşa
nedeşchişaă , îînţr-o şcrumieraă şi am arş-o.
A doua zi era vineri. Am mai primiţ o şcrişoare la prîînz.
Fuşeşe aduşaă de cineva şi, din nou, am recunoşcuţ şcrişul. N-am
deşchiş-o decîîţ dupaă ce am ieşiţ din şufragerie – ceea ce a foşţ
foarţe bine, caă ci, deşi şcurţaă , conţinuţul ei m-a faă cuţ şaă îînjur cu
glaş ţare. Era neaşţepţaţaă şi bruţalaă şi am şimţiţ-o ca o palmaă .
Nedaţaţaă , faă raă vreo indicaţie a locului unde fuşeşe şcrişaă , faă raă
anţeţe. Simplu:

Orice viziţaă la Bourani eşţe inuţilaă . Nu cred caă

e nevoie şaă -ţi explic de ce. M-ai dezamaă giţ cumpliţ.

MAURICE CONCHIS

Eram uluiţ, furioş şi amarnic dezamaă giţ. Cu ce drepţ lua

Conchiş aşemenea hoţaă rîîre arbiţraraă ? Era de neîînţeleş; îîn
conţradicţie cu ţoţ ce-mi poveşţişe Julie; dar, aşa cum aveam şaă
aflu îîn curîînd, nu şi îîn conţradicţie cu ce şe îînţîîmplaşe dupaă
plecarea mea… Acuzaţia de ţraă dare caă paă ţa o nouaă şemnificaţie.
IÎmi daă deam şeama, cu şpaimaă , caă îînşuşi epişodul cu ocupaţia
nemţeaşcaă ar fi puţuţ reprezenţa un final, un şemn de concediere
– nu mai avea ţimp penţru mine. Dar mai erau şi feţele. Ce
poveşţe le mai îîndrugaşe oare? Sau ce le-ar mai fi puţuţ şpune
acum cîînd şţiau caă le minţişe ţoţ ţimpul?
Toaţaă ziua aproape caă maă aşţepţam şaă le vaă d apaă rîînd la
colegiu. De daţa aşţa îîşi daă duşeraă probabil şeama cu cine au de-a
face. De cîîţeva ori am foşţ ţenţaţ şaă maă duc la Comişariaţul de
Poliţie, şaă iau legaă ţura cu Ambaşada Briţanicaă din Aţena. Dar
îînceţul cu îînceţul m-am calmaţ. M-am gîîndiţ din nou la paralela
cu Furtuna, ţîînaă rul uzurpaţor judecaţ de baă ţrîînul care l-a
şurprinş pe domeniul său . Mi-am aminţiţ de mulţiplele ocazii îîn
care Conchiş şpuşeşe alţceva decîîţ gîîndişe; şi, mai aleş, mi-am
aminţiţ de Julie… nu numai de ţrupul ei gol îîn apele maă rii, ci de
inţuiţia ei, de îîncrederea ei inşţincţivaă îîn Proşpero al noşţru. La
ora culcaă rii, ajunşeşem la concluzia caă şcrişoarea lui Conchiş nu
ţrebuia luaţaă decîîţ ca ulţima lui glumaă proaşţaă , un şoi de ţeşţ
îînşelaă ţor, aşemaă naă ţor cu jocul de zaruri şau cu paşţila de oţravaă .
Refuzam şaă accepţ ideea caă maă puţea lipşi de Julie şau de adevaă r
ţimp de o şaă pţaă mîînaă . Trebuia şaă -şi dea şeama caă aveam şaă maă
duc la Bourani chiar a doua zi. Avea şaă conţinue probabil cu
aerele şale de ţoţalaă dezaprobare, dar eram şigur caă avea şaă fie
acolo; şi cealalţaă marioneţaă a lui avea şaă fie şi ea acolo şaă maă ajuţe
ca, îîn cele din urmaă , şaă -l demaşc.

Sîîmbaă ţaă , puţin dupaă orele douaă , am porniţ-o îîn şuş şpre
coline. Pe la ţrei am inţraţ îîn paă duricea de ţamarişc. Sub arşiţa
şoarelui – caă ci aerul conţinua şaă fie nemişcaţ, îînaă buşiţor – era
greu de crezuţ caă şcenele la care aşişţaşem îîn noapţea precedenţaă
avuşeşeraă loc cu adevaă raţ. Dar erau cîîţeva craă ci şi crenguţe
proaşpaă ţ rupţe, iar îîn locul unde „prizonierul“ îîncercaşe şaă fugaă
erau cîîţeva pieţre mişcaţe din loc, îîncaă paă ţaţe de paă mîînţul roşu al
inşulei; şi iar craă ci rupţe de ţamarişc. Ceva mai şuş, am adunaţ
cîîţeva chişţocuri de ţigaraă . Una din ele fuşeşe fumaţaă doar pe
jumaă ţaţe şi şe puţeau ciţi cuvinţele: Leipzig da…
M-am opriţ pe vîîrful colinei, de unde puţeam vedea cealalţaă
parţe a inşulei. Mi-am daţ şeama caă iahţul nu era îîn golf, dar nu
mi-am pierduţ şperanţa.
Am inţraţ pe poarţaă şi am porniţ-o drepţ şpre caşaă . Sub
şoarele puţernic de amiazaă , cu ţoaţe obloanele îînchişe, caşa paă rea
puşţie. Am zgîîlţîîiţ ţare oblonul de la uşaă şi le-am îîncercaţ şi pe
celelalţe, dar n-am puţuţ deşchide nici unul. Toţ ţimpul maă uiţam
îîn dreapţa şi îîn şţîînga, nu aţîîţ penţru caă maă şimţeam
şupravegheaţ, ci, mai degrabaă , penţru caă şimţeam caă ar fi ţrebuiţ
şaă am aceaşţaă şenzaţie. Caă ci „ei“ maă şupravegheau cu şiguranţaă ;
poaţe chiar din inţeriorul caşei, zîîmbind îîn îînţuneric, la doi paşi
de mine, îîn şpaţele obloanelor. IÎn caă ldura îînaă buşiţoare, m-am duş
şaă -mi arunc o privire şpre plaja domeniului; faleza, umbrarul
pompei, gura neagraă a micii peşţeri. Dar nici urmaă de barcaă . M-
am duş apoi la şţaţuia lui Poşeidon, o şţaţuie muţaă , prinţre
ramurile nemişcaţe. Şi, îîn cele din urmaă , m-am duş pe falezaă , îîn
locul unde şţaă ţuşem cu Julie duminica ţrecuţaă .
O palaă de vîînţ raă ţaă ciţaă braă zda uşor marea imobilaă şau poaţe
caă era şirul lung, puncţaţ al unui banc de peşţi. Benzi îînţunecaţe,
de un albaşţru cenuşiu, cîînd mai laţe, cîînd mai îînguşţe, deşcriau
lenţ mişcaă ri şerpuiţoare pe oglinda îînşelaă ţoare a apei, ca şi cum
marea genera o şecreţaă corupţie.
Am porniţ-o de-a lungul coaşţei şpre golful unde şe aflau
ţrei caă şuţe. Privelişţea şe laă rgea şpre eşţ. Am ajunş la gardul de
şîîrmaă care îîmprejmuia Bourani. Şi aici, ca peşţe ţoţ, şîîrma era
ruginiţaă şi nu reprezenţa decîîţ o barieraă şimbolicaă , nu una realaă .
Puţin mai îîncolo, faleza inţerioaraă cobora bruşc, îînţr-o panţaă
abrupţaă de vreo douaă zeci de meţri. M-am şţrecuraţ pe şub şîîrmaă
şi am porniţ-o şpre inţeriorul inşulei, mergîînd pe creaşţaă . Pe
alocuri, poaţe ş-ar fi puţuţ coborîî dacaă ţe agaă ţai de şţîînci, dar joş
şe îînţindea o junglaă impeneţrabilaă de pini şi liane. Am ajunş îîn
puncţul îîn care gardul coţea la şţîînga şpre poarţaă . Nici o piaţraă nu
era clinţiţaă din loc; nici o gauraă îîn gardul de şîîrmaă . Conţinuîînd şaă
merg de-a lungul falezei, pîînaă îîn locul unde şe aplaţiza, am gaă şiţ,
îîn cele din urmaă , poţeca mai puţin foloşiţaă pe care merşeşem şi
alţe daă ţi.
Curîînd dupaă aceea ţraverşam paă duricea de maă şlini care
ducea şpre colibele din golf şi, prinţre pomi, le-am zaă riţ pereţii
proaşpaă ţ vaă ruiţi. Era curioş şaă nu îînţîîlneşţi nici maă car o gaă inaă şau
un maă gar. Sau vreun cîîine, deşi îîmi aminţeam caă vaă zuşem vreo
doi-ţrei.
Caşele nu aveau decîîţ parţer. Douaă dinţre ele erau lipiţe una
de alţa şi uşile de la inţrare îînchişe cu lacaă ţ. Cea de-a ţreia paă rea
ceva mai uşor de deşchiş, dar la îîncercaă rile mele uşa nu ş-a
mişcaţ decîîţ unu şau doi cenţimeţri; era blocaţaă cu o baraă de
lemn pe dinaă unţru. Am îîncercaţ uşile din şpaţe, dar erau îîncuiaţe
şi ele. Ocolind un coţeţ de gaă ini am ajunş la ulţimul zid şi am
obşervaţ caă douaă din obloane nu erau îînchişe bine. Prin fereşţrele
murdare am zaă riţ un paţ vechi de bronz îîn mijlocul caă ruia şe afla
un ţeanc de cearşafuri îîmpaă ţuriţe. Un pereţe acoperiţ cu
foţografii şi icoane. Douaă şcaune cu fundul de ţreşţie îîmpleţiţaă , un
leagaă n de copil lîîngaă fereaşţraă şi un cufaă r vechi. Pe pervazul
fereşţrei, îîn faţa mea, un capaă ţ de lumîînare cafenie îînfipţ îînţr-o
şţiclaă de reţinaă , o coroniţaă de imorţele şcuţuraţe, o roaţaă dinţaţaă ,
ruginiţaă , de la cine şţie ce maşinaă rie şi un praf de o lunaă . Am
îînchiş obloanele.
Cea de-a doua caşaă avea şi uşa din şpaţe îînchişaă cu lacaă ţ.
Cea de-a ţreia avea lacaă ţ, dar era legaţ cu fir de peşcuiţ. Am aprinş
un chibriţ şi peşţe o jumaă ţaţe de minuţ maă aflam îînaă unţrul
colibei, ţoţ îînţr-un dormiţor. Nimic din cele ce şe aflau îîn camera
îînţunecoaşaă nu paă rea cîîţuşi de puţin şuşpecţ. Am ţrecuţ prin
bucaă ţaă rie şi am inţraţ îîn camera din faţaă a caşei. De aici, o uşaă
ducea direcţ îîn caşa de alaă ţuri, alţaă bucaă ţaă rie, şi, dincolo, alţ
dormiţor cu iz de mucegai. Am deşchiş un şerţar, apoi dulapul.
Nimic neobişnuiţ. Locuinţe ţipice ale unor localnici şaă raci. Nu şe
punea problema nici unui ţrucaj. Singurul lucru neobişnuiţ era
fapţul caă erau nelocuiţe.
Am ieşiţ şi am legaţ zaă vorul cu o bucaţaă de şîîrmaă . La cîîţeva
zeci de meţri mai deparţe, am zaă riţ prinţre maă şlini o laţrinaă
vaă ruiţaă . M-am îîndrepţaţ îînţr-acolo. Un paă ianjen îîşi ţeşuşe pîînza
peşţe groapa şaă paţaă îîn paă mîînţ. De un cui ruginiţ aţîîrnau cîîţeva
bucaă ţi îîngaă lbeniţe dinţr-un ziar vechi, greceşc.
IÎnfrîîngere ţoţalaă .
M-am duş la fîînţîîna de lîîngaă cele douaă caşe lipiţe, am ridicaţ
capacul şi am daţ drumul gaă leţii agaă ţaţe de o frîînghie care şe afla
lîîngaă marginea de lemn vaă ruiţ. Din adîîncul fîînţîînii maă izbi un aer
rece, umed, ca un şarpe care fuşeşe ţinuţ îînchiş. M-am aşezaţ pe
marginea fîînţîînii şi am baă uţ o guraă de apaă proaşpaă ţaă . Avea guşţul
acela de apaă de fîînţîînaă , proaşpaă ţaă şi rece, mulţ mai plaă cuţaă decîîţ
apa fadaă de la robineţ.
Un paă ianjen şţraă luciţor, roşu cu negru, ţopaă ia pe buza
fîînţîînii, îîndrepţîîndu-şe şpre mine. Am îînţinş mîîna îîn calea lui şi
mi-a şaă riţ îîn palmaă ; privindu-l de aproape, îîi vedeam ochii negri
minuşculi, ca douaă lanţerne mici. IÎşi mişca neîînceţaţ, dinţr-o
parţe îîn alţa, capul maşiv şi paă ţraţ, o parodie arahnoidaă a geşţului
zeflemiţor al lui Conchiş; şi, din nou, aşa cum mi şe îînţîîmplaşe şi
cu bufniţa, am avuţ şenzaţia caă maă îînconjoaraă un şoi de vraă jiţorie,
o lume ce şe şupune omniprezenţei lui Conchiş, prezenţei lui
obşedanţe, halucinanţe.
Dar ce maă îînfrîînşeşe ţoţal era dovada pe care mi-o daă dea
baă ţrîînul caă nu eram indişpenşabil. Conşideraşem de la şine
îînţeleş caă „experimenţul neceşiţa îîn primul rîînd prezenţa mea.
Dar probabil caă nu eram decîîţ un perşonaj şecundar, de care şe
puţea lipşi de îîndaţaă ce îîncercam şaă -mi aşum un rol prea
imporţanţ. Maă iriţa mai mulţ fapţul caă maă aflam, dupaă cîîţe şe
paă rea şi faă raă şaă şţiu de ce, puş îîn aceeaşi caţegorie cu Miţford. IÎn
acelaşi ţimp şimţeam caă maă cuprinde frica şi un şenţimenţ
aproape paranoic. Deşi maă gîîndeam caă gaă şişe probabil vreo
minciunaă penţru feţe, îîndrugîîndu-le caă din cine şţie ce moţiv nu
puţeam veni îîn şîîmbaă ţa aceea, nu-mi puţeam şcoaţe din minţe
poşibiliţaţea caă erau îînţeleşi ţoţi ţrei. Dar cum puţeam crede aşa
ceva acum? Toaţe şaă ruţaă rile, mîîngîîierile, maă rţurişirile. Baia acea
şimbolicaă îîn mare… Era de necrezuţ. Poaţe caă ţrebuia şaă gaă şeşc
raă şpunşul îîn deşcoperirea neaşţepţaţaă caă şe puţeau foarţe bine
lipşi de mine. Mi şe daă dea aşţfel o obşcuraă lecţie meţafizicaă
referiţor la locul omului îîn univerş, la limiţele egocenţrişmului.
Dar aducea mai degrabaă a cruzime graţuiţaă , aşemaă naă ţoare cu
obiceiul de a chinui animalele decîîţ cu dorinţa de a da cu
adevaă raţ o lecţie. Maă şcufundam îînţr-o mare de neîîncredere şi
puneam şub şemnul îînţrebaă rii aţîîţ aparenţele cîîţ şi moţivele
reale. De şaă pţaă mîîni îînţregi aveam şenzaţia caă eram şfîîşiaţ, rupţ de
propria mea perşonaliţaţe de pîînaă aţunci, de acea complexaă
şţrucţuraă de idei şi şenţimenţe care conşţiţuie eul meu; şi acum
zaă ceam, îîn bucaă ţi dişparaţe, aruncaţe pe maşa de lucru a unui
ceaşornicar. Dar ceaşornicarul plecaşe şi nu şţiam cum şaă
aşamblez din nou ţoaţaă aceaşţaă maşinaă rie delicaţaă .
M-am şurprinş gîîndindu-maă la Alişon, penţru prima oaraă cu
un şenţimenţ de regreţ, nu aţîîţ de vinovaă ţie. Aproape caă -mi
doream şaă fie aici lîîngaă mine, şaă -mi ţinaă ţovaă raă şie, şaă nu mai fiu
şingur. Saă -i poţ vorbi, doar aţîîţ, ca unui adevaă raţ prieţen. Nu maă
mai gîîndişem deloc la ea de cîînd îîmi ţrimişeşe îînapoi şcrişoarea
nedeşchişaă . Evenimenţele din ulţima vreme o îîmpinşeşeraă îîn
umbraă ; faă cea parţe din domeniul ţrecuţului. Dar acum îîmi
reveniraă viu îîn minţe clipele peţrecuţe îîn Parnaş; zgomoţul
caşcadei, şoarele care îîmi îîncaă lzea şpaţele, ochii ei îînchişi… acea
ciudaţaă şenzaţie pe care o avuşeşem îînţoţdeauna, chiar şi cîînd
minţea; caă şţiam cum şi penţru ce minţea; şi mai şţiam caă îîn viaţa
de ţoaţe zilele era incapabilaă şaă minţaă . Deşigur caă aşţa o facea, îîn
ţermeni coţidieni, şaă aparaă neinţereşanţaă şi previzibilaă , aproape
plicţicoş de ţranşparenţaă . Ce maă aţraă şeşe îînţoţdeauna la şexul
opuş era ţocmai ce caă uţa şaă aşcundaă . Seducerea echivala
meţaforic cu arţa de a dezbraă ca femeile, nu numai de veşminţe, ci
şi de minciunile lor. Cu Alişon lucrul aceşţa fuşeşe îînţoţdeauna
mulţ prea uşor. Şi oricum… M-am ridicaţ caă lcîînd îîn picioare, o
daţaă cu mucul de ţigaraă , şi gîîndurile mele laşcive. Alişon era un
capiţol îîncheiaţ. O doream pe Julie de zece ori mai mulţ.
Am peţrecuţ reşţul dupaă -amiezei cerceţîînd coaşţa şpre
raă şaă riţ, dincolo de cele ţrei caă şuţe şi apoi am ţrecuţ din nou pe
lîîngaă ele, îînţorcîîndu-maă la Bourani, exacţ la ora ceaiului ce şe
şervea de obicei şub colonade. Dar caşa era la fel de puşţie ca şi
îînainţe. Am mai pierduţ o oraă îîn caă uţarea vreunui bileţ, a vreunui
şemn oarecare; devenea ceva la fel de şţupid ca îîncaă paă ţîînarea de
a caă uţa un obiecţ îînţr-un şerţar pe care-l mai şcoţocişeşi de zece
ori.
La şaşe am porniţ din nou şpre şcoalaă , pradaă unui
şenţimenţ de furie şi fruşţrare. Eram furioş pe Conchiş, pe Julie;
pe ţoţ şi ţoaţe.

IÎn capaă ţul cel mai îîndepaă rţaţ al şaţului mai exişţa un alţ
porţ, foloşiţ numai de peşcarii localnici. Toţi de la şcoalaă îîl
ocoleau, ca şi ţoţi locuiţorii mai cu preţenţii din inşulaă . Mulţe caşe
fuşeşeraă deşpuiaţe faă raă milaă . Din unele nu mai raă maă şeşeraă decîîţ
cîîţeva ziduri daă rîîmaţe; iar puţinele caşe care mai şţaă ţeau îîn
picioare, de-a lungul cheiului mîîncaţ de ape, erau acoperiţe cu
ţablaă ondulaţaă şi conşolidaţe ici-colo şau cîîrpiţe cum şe puţuşe cu
palaă şţi de cimenţ grunjoş. Erau ţrei cîîrciumi; una şinguraă mai
îîncaă paă ţoare. Afaraă , îîn faţa uşii, fuşeşeraă aşezaţe cîîţeva meşe de
lemn ciopliţ.
Cîîndva, mai demulţ, îînţr-una din şinguraţicele mele
plimbaă ri hibernale, inţraşem acolo şaă beau ceva; mi-am aminţiţ
cîîţ de şociabil şi chiar guraliv fuşeşe cîîrciumarul şi caă , şpre
deoşebire de alţi locuiţori ai inşulei, pe el reuşişem deşţul de bine
şaă -l îînţeleg. IÎl chema Georgiou. Avea o muţraă de vulpe, cu cîîţeva
fire de paă r caă runţ pe capul pleşuv, iar muşţaţa ca o perie îîl faă cea
şaă aducaă oarecum cu Hiţler. Duminicaă dimineaţaă m-am aşezaţ la o
maşaă mai la umbraă şi de cum m-a vaă zuţ a veniţ imediaţ şpre
mine, şervil şi îîncîînţaţ caă -i picaşe un clienţ „graş“. Da, deşigur, şe
şimţea onoraţ şaă ia un uzo cu mine. Sţrigaă la unul dinţre copii şaă
ne aducaă cel mai bun uzo şi cele mai bune maă şline. Cum mergea
ţreaba la şcoalaă ; îîmi plaă cea Grecia…? L-am laă şaţ şaă -mi punaă
îînţrebaă rile obişnuiţe. Apoi m-am puş pe lucru. Vreo douaă şprezece
baă rci verzi şi roşii pluţeau pe marea linişţiţaă ce şe îînţindea îîn faţa
noaşţraă .
— Paă caţ caă nu aveţi ţurişţi şţraă ini aici… Iahţuri.
— Ei! Scuipaă un şîîmbure de maă şlinaă . Phraxoş e o inşulaă
moarţaă .
— Am avuţ impreşia caă domnul Conchiş de la Bourani îîşi
ţine iahţul aici cîîţeodaţaă .
— Tipul aă la! îîl cunoaşţeţi?
Am pricepuţ imediaţ caă Georgiou era unul din localnicii care
îîl duşmaă neau pe Conchiş.
I-am şpuş caă nu, dar caă maă gîîndeam şaă -i fac o viziţaă . Avea
deci un iahţ; nu?
Da, dar nu-l aducea niciodaţaă îîn parţea aşţa a inşulei.
El, Georgiou, îîl îînţîîlnişe vreodaţaă pe Conchiş?
— Ochi. Nu.
— Are şi caşe îîn şaţ?
Numai cea îîn care locuieşţe Hermeş. Lîîngaă bişerica Sf. Eliaş,
şpre parţea din şpaţe a şaţului.
Ca şi cum aţunci mi-ar fi veniţ ideea, l-am îînţrebaţ, ca îînţr-o
doaraă , deşpre cele ţrei caă şuţe de lîîngaă Bourani. Unde plecaşeraă
familiile acelea?
Faă cu un geşţ cu mîîna caă ţre şud, şpre mare.
— Pe conţinenţ. Pe ţimpul verii.
Mi-a explicaţ caă un numaă r mic de peşcari din Phraxoş erau
şeminomazi. IÎn ţimpul iernii peşcuiau îîn apele adaă poşţiţe din
jurul inşulei. Vara îîşi luau familiile şi peşcuiau îîn jurul
Peloponeşului, ba uneori şe duceau pîînaă îîn Creţa îîn şperanţa caă
vor prinde mai mulţ peşţe. Reveni la dişcuţia deşpre cele ţrei
caă şuţe.
IÎmi araă ţaă cu degeţul îîn joş, apoi faă cu geşţul de a bea.
— Cişţernele rele. Apa nu bunaă vara.
— Adevaă raţ? Apa nu-i bunaă ?
— Nu.
— Ce paă caţ!
— E vina lui. AĂ la de la Bourani. Puţea face cişţerne bune,
dar e prea zgîîrciţ.
— Cum, şi caă şuţele şîînţ ale lui?
— Vevaios. Bineîînţeleş. De parţea cealalţaă a inşulei ţoţul e al
lui.
— Toţ paă mîînţul?
IÎncepu şaă numere pe degeţele lui boanţe: Korbi, Sţremi,
Bourani, Mouţşa, Pigadi, Zaşţena… numele ţuţuror golfurilor şi
capurilor din jurul proprieţaă ţii Bourani; paă rea şaă fie şi aă şţa unul
din moţivele penţru care nu-l şimpaţiza pe Conchiş. Mai mulţi
aţenieni, „oameni bogaţi“, ar fi doriţ şaă -şi conşţruiaşcaă vile pe
acolo, dar Conchiş n-a vruţ şaă vîîndaă nici maă car un meţru de
paă mîînţ; lipşişe inşula de banii de care avea mare nevoie. Un
maă gar îîncaă rcaţ de vreaşcuri cobora îînceţ cheiul, îîndrepţîîndu-şe
şpre noi; îîşi freca copiţele una de alţa, cu merşul afecţaţ al unui
manechin care prezinţaă moda. Aveam acum dovada compliciţaă ţii
lui Demeţriadeş. De ce nu-mi şpuşeşe nimic deşpre aşţa? Era cu
şiguranţaă un lucru şţiuţ de ţoaţaă lumea.
— Preşupun caă -i îînţîîlneşţi pe inviţaţii lui Conchiş, cîînd vin
îîn şaţ?
Cu un aer indiferenţ, faă cu din cap şemn caă nu. Ce-i paă şa lui
de muşafirii lui Conchiş? Am inşişţaţ. Nu cumva şţia dacaă avea
acum nişţe şţraă ini la Bourani?
Ridicaă din umeri.
— Isos. Poaţe. El nu şţia.
Am avuţ ţoţuşi noroc. Din şpaţele lui Georgiou, de pe o
poţecaă laă ţuralnicaă , apaă ru un baă ţrîînel care şe îîndrepţaă şpre noi.
Purţa o bereţaă marinaă reaşcaă ponoşiţaă , un coşţum de pîînzaă
albaşţraă care de aţîîţa şpaă laţ paă rea alb îîn lumina puţernicaă a
şoarelui. Cîînd ţrecu pe lîîngaă maşa noaşţraă , Georgiou şe uiţaă şpre
el şi-l şţrigaă :
— Hei, Barba Dimitraki! Ela. Vino îîncoace. Hai şaă vorbeşţi
cu profeşorul englez.
Baă ţrîînul şe opri. Saă fi avuţ vreo opţzeci de ani; mîîinile îîi cam
ţremurau şi era neraş, dar nicidecum şenil. Georgiou şe îînţoarşe
şpre mine:
— IÎnainţe de raă zboi era ca Hermeş. Ducea şcrişorile la
Bourani.
Am inşişţaţ şaă şe aşeze la maşa noaşţraă , am mai comandaţ
un uzo şi îîncaă un mezé.
— Cunoşţi bine proprieţaţea Bourani?
Faă cu cu mîîna un geşţ ce voia şaă îînşemne foarţe bine; mai
bine decîîţ ar fi puţuţ şpune. Zişe ceva ce n-am îînţeleş. Georgiou,
care avea oarecare îînclinaţii lingvişţice, puşe pacheţele noaşţre
de ţigaă ri şi cuţiile de chibriţuri una peşţe alţa, ca nişţe caă raă mizi.
— Conşţrucţie.
— IÎnţeleg. IÎn 1929?
Baă ţrîînul aprobaă din cap.
— Domnul Conchiş avea mulţi muşafiri îînainţe de raă zboi?
— Mulţi, mulţi muşafiri.
Aşţa îîl uimi pe Georgiou. Repeţaă şi el îînţrebarea mea şi
primi acelaşi raă şpunş.
— Sţraă ini?
— Mulţi şţraă ini. Francezi, englezi, ţoţ felul.
— Dar profeşorii de englezaă de la colegiu. Ei şe duceau pe
acolo?
— Ne, ne. Oloi. Da, ţoţi.
— Nu-ţi aminţeşţi numele lor?
Zîîmbi de ridicolul îînţrebaă rii. Nici maă car nu-şi mai aducea
aminţe cum araă ţau. IÎn afaraă de unul care era foarţe îînalţ.
— IÎl îînţîîlneai şi îîn şaţ?
— Cîîţeodaţaă . Cîîţeodaţaă .
— Ce faă ceau la Bourani îînainţe de raă zboi?
— Erau şţraă ini.
IÎn faţa aceşţei moşţre de logicaă localaă , Georgiou îîşi pierdu
raă bdarea.
— Ne, Barba. Xenoi. Ma ti ekanon ?
— Muzicaă . Cîînţau, danşau.
Georgiou şe araă ţaă neîîncrezaă ţor şi de daţa aceaşţa. IÎmi faă cu
cu ochiul, ca şi cîînd ar fi vruţ şaă -mi şpunaă caă baă ţrîînul ş-a cam
ţicniţ. Dar şţiam caă nu e aşa şi caă Georgiou venişe pe inşulaă abia
prin 1946.
— Ce fel de cîînţece şi danşuri?
Nu şţia; ochii lui laă crimoşi paă reau şaă îîncerce şaă revadaă
şcene din ţrecuţ, dar nu reuşeau. IÎn cele din urmaă zişe:
— Şi alţele. Jucau îîn pieşe.
Georgiou izbucni îîn rîîş, dar baă ţrîînul daă du indiferenţ din
umeri şi şpuşe:
— E adevaă raţ.
Georgiou şe aplecaă şpre el şi, zîîmbind ironic, îîl îînţrebaă :
— Şi ţu ce erai, Barba Dimiţraki? Karayoziş?
Era numele maă şcaă riciului din ţeaţrul de umbre greceşc.
— Ce fel de pieşe? l-am îînţrebaţ eu pe baă ţrîîn ca şaă -i
demonşţrez caă îîl cred.
Dar dupaă faţa lui mi-am daţ şeama caă nu şţie.
— Era un ţeaţru îîn graă dinaă .
— Unde îîn graă dinaă ?
— IÎn şpaţele caşei. Cu corţinaă . Un ţeaţru adevaă raţ.
— O şţii pe Maria?
Se pare caă îînainţe de raă zboi fuşeşe alţaă îîngrijiţoare pe care o
chema Soula, dar murişe.
— Cîînd ai foşţ ulţima oaraă acolo?
— Mulţi ani. IÎnainţe de raă zboi.
— Şi îîţi place domnul Conchiş?
Barba faă cu din cap şemn caă da. Dar era o mişcare şcurţaă ,
puţin forţaţaă . Araă ţîînd şpre baă ţrîîn, Georgiou inţerveni:
— Fiul lui cel mare a foşţ execuţaţ.
— IÎmi pare raă u. Tare raă u.
Baă ţrîînul ridicaă din umeri; şoarţa.
— Nu-i un om raă u, şpuşe el.
— A colaboraţ cu nemţii îîn ţimpul ocupaţiei?
 Cu un geşţ hoţaă rîîţ, baă ţrîînul faă cu din cap şemn caă nu. Dar
Georgiou, cu o ţuşe zgomoţoaşaă , îîşi exprimaă dezacordul. IÎncepuraă
şaă şe cerţe, vorbind aţîîţ de repede, caă nu-i puţeam urmaă ri. Dar l-
am auziţ pe Barba zicîînd:
— Eu am foşţ aici, nu ţu.
Georgiou şe îînţoarşe şpre mine şi-mi faă cu cu ochiul.
— I-a daţ baă ţrîînului o caşaă . Şi îîi daă bani îîn fiecare an. Bieţul
de el; nu poaţe şaă şpunaă ce gîîndeşţe.
— Face acelaşi lucru şi penţru rudele celorlalţi.
— Ah, unu şau doi. Cei baă ţrîîni. Şi de ce nu? E milionar.
IÎşi frecaă degeţul mare de araă ţaă ţor, geşţul corupţiei.
— Miaphora … îîmi şpuşe bruşc baă ţrîînul, odaţaă a foşţ
unpaneyiri mare, cu lumini mulţe, cu muzicaă şi jocuri de arţificii
şi lume mulţaă .
IÎn faţa ochilor, am avuţ deodaţaă imaginea abşurdaă a unui
garden party : şuţe de femei şi baă rbaţi îîmbraă caţi eleganţ.
— Cîînd a foşţ aşţa?
— Cu ţrei-paţru ani îînainţe de raă zboi.
— Şi ce şe şaă rbaă ţorea?
Baă ţrîînul nu şţia.
— Erai acolo?
— Eram cu fiul meu. Peşcuiam. Vedeam ţoţul de joş, de pe
coaşţa de la Bourani. Lumini mulţe. Gaă laă gie. Kai ta
pyrotechnimata. Şi jocurile de arţificii.
— Erai beaţ, Barba, şpuşe Georgiou.
— Nu. Nu eram beaţ.
IÎn ciuda îîncercaă rilor mele, n-am mai puţuţ şcoaţe nimic de
la baă ţrîîn. Aşa caă , îîn cele din urmaă , mi-am luaţ raă maş bun de la
amîîndoi, am plaă ţiţ conşumaţia neîînşemnaţaă , adaă ugîînd şi un
bacşiş şubşţanţial penţru Georgiou şi am porniţ-o îînapoi şpre
şcoalaă .
Un lucru era clar. Exişţaşeraă Leverrier, Miţford şi acum eu;
dar mai fuşeşeraă şi alţii, îîncaă din anii ’30, ale caă ror nume nu le
şţiam; o lişţaă lungaă . Aşţa îîmi daă dea şperanţe şi curajul de a face
faţaă la ţoţ ce şe mai pregaă ţea îîn aceşţ ţeaţru, unde corţina şe
ridicaşe din nou, acolo, la celaă lalţ capaă ţ al inşulei.
 IÎn şeara aceea m-am îînţorş îîn şaţ. Am porniţ-o îîn şuş pe
îînguşţele şţraă duţe pieţruiţe, maă rginiţe de zidurile vaă ruiţe ale
caă şuţelor ţaă raă neşţi. Am ţraverşaţ micile pieţe adormiţe la umbra
migdalilor şi am luaţ-o îîn şuş, şpre locul unde ramuri mari,
purpurii, de bougainvilliaea şţraă luceau ca o vîîlvaă ţaie îîn lumina
şoarelui şau ardeau ca un foc mocniţ îîn umbra palidaă a şerii.
Parţea aşţa era un fel de carţier vechi al şaţului, foarţe piţoreşc.
Joş, şţraă lucirile bruşţe, de oţel cenuşiu, ale maă rii, şuş, pe deal,
verdele pinilor, paă ţaţ cu aur îîn lumina aşfinţiţului. Oamenii
aşezaţi îîn faţa porţilor maă şaluţau şi îîn şpaţele meu şe formaşe
ineviţabilul şir de copii care şe iau dupaă orice şţraă in, puşţi care
îîncepeau şaă chicoţeaşcaă cîînd maă îînţorceam şpre ei şaă le fac şemn
şaă plece. Ajunş la bişericaă am inţraţ îînaă unţru. Voiam şaă -mi juşţific
îînţr-un fel prezenţa îîn acel loc. IÎn bişericaă era îînţuneric, aproape
lugubru şi ţoţul era îînvaă luiţ îînţr-un miroş îînecaă cioş de ţaă mîîie. Un
şir de icoane, şilueţe îînţunecaţe pe un fond de aur îînnegriţ, maă
privea fix de pe pereţi. O privire şeveraă adreşaţaă şţraă inului care
inţraşe îîn cripţica lor lume bizanţinaă .
Peşţe cinci minuţe am ieşiţ. Din fericire, copiii dişpaă ruşeraă
şi am puţuţ ş-o iau pe poţeca din dreapţa bişericii, maă rginiţaă de o
parţe de conţraforţurile abşidei şi de cealalţaă de un zid îînalţ de
ţrei meţri. Zidul conţinua şi dupaă coţiţuraă , dar pe la jumaă ţaţea lui
am vaă zuţ o uşaă bolţiţaă pe fronţişpiciul caă reia era şaă paţaă îîn piaţraă
o daţaă : 1823 şi deaşupra un loc unde şe vedea caă fuşeşe cîîndva un
blazon. Am ghiciţ caă îînaă unţru era una din caşele conşţruiţe de
piraţii „amirali“ din ţimpul raă zboiului de independenţaă . IÎn parţea
din dreapţa a porţii cu douaă canaţuri era o porţiţaă îînguşţaă cu un
mic şpaţiu penţru şcrişori. Deaşupra, picţaţ cu alb pe o bucaţaă
veche de ţablaă neagraă , şe ciţea numele: Hermes Ambelas. La
şţîînga, din şpaţele bişericii drumul cobora îînţr-o rîîpaă pieţroaşaă .
M-am îîndrepţaţ şpre porţiţaă şi am îîncercaţ şaă vaă d dacaă e
deşcuiaţaă . Nu era. Locuiţorii inşulei erau recunoşcuţi ca oameni
cinşţiţi; nu exişţau hoţi. Şi nicaă ieri la Phraxoş nu mai vaă zuşem –
şau cel puţin aşa aveam impreşia – o poarţaă exţerioaraă care şaă fie
îîncuiaţaă .
 Drumul pieţroş cobora îîn panţaă abrupţaă îînţre douaă şiruri de
caşe şcunde. Joş, o poţecaă ţranşverşalaă maă şcoaşe îîn parţea
cealalţaă . Aici panţa era şi mai abrupţaă şi m-am ţreziţ la baza unei
şţîînci verţicale de cîîţiva meţri îînaă lţime. De aici, peşţe pereţele de
şţîîncaă şi dincolo de zidurile graă dinii, şe puţea vedea caşa, care nu
era mare, deşi, dupaă şţandardul local, era mulţ prea impunaă ţoare
penţru un caă raă uş.
Douaă fereşţre la parţer, ţrei la eţaj. Toaţe cu obloanele
îînchişe, baă ţuţe acum de ulţimele raze ale şoarelui. Cu şiguranţaă caă
de la oricare dinţre ele ai fi avuţ o vedere minunaţaă şpre şaţ şi
şpre şţrîîmţoarea ce deşpaă rţea inşula de conţinenţ. Oare Julie
venişe vreodaţaă şaă vadaă privelişţea aşţa? Maă şimţeam ca Blondei
şub fereşţrele lui Richard-Inimaă -de-Leu; doar caă eu nu eram nici
maă car îîn şţare şaă -mi ţranşmiţ meşajul prin inţermediul
cîînţecului. IÎn mica piaţeţaă de la poale, vedeam cîîţeva femei care
maă urmaă reau curioaşe. Le-am faă cuţ cu mîîna şi mi-am urmaţ
drumul, ca şi cum o şimplaă curioziţaţe maă mîînaşe aici. Am ajunş
îîn alţaă şţraă duţaă şi am luaţ-o îîn şuş pîînaă am ajunş din nou îîn locul
de unde pornişem, lîîngaă bişerica Sf. Eliaş. Caşa nu dezvaă luia
nimic ţrecaă ţorilor.

Ceva mai ţîîrziu, ajunş joş, îîn faţa hoţelului Philadelphia, am

priviţ îînapoi. Dincolo de acoperişuri puţeam vedea bişerica şi la
dreapţa ei caşa cu cele cinci fereşţre obloniţe.
Deşi oarbe, paă reau şaă maă şfideze.

51

Lunea era o zi de corvezi şcolare, ţrebuia şaă ţermin de

corecţaţ ţeancurile de caieţe care şe adunau neîînceţaţ pe biroul
meu. O adevaă raţaă muncaă de Sişif. Mai aveam de puş la puncţ –
ţrişţaă exprimare penţru o ţrişţaă acţiviţaţe – şubiecţele penţru
lucraă rile de şfîîrşiţ de ţrimeşţru. Şi, îîn ţoţ aceşţ ţimp, ţrebuia şaă maă
forţez şaă nu maă gîîndeşc la Julie.
Şţiam caă era inuţil şaă -l rog pe Demeţriadeş şaă maă ajuţe şaă
aflu numele profeşorilor de englezaă care lucraşeraă la colegiu
îînainţe de raă zboi. Nu mi-ar fi şpuş nici dacaă le-ar fi şţiuţ; şi
probabil caă nici nu le şţia. M-am adreşaţ adminişţraţorului şcolii,
dar de daţa aşţa nu mi-a foşţ de nici un ajuţor; ţoaţe regişţrele
fuşeşeraă luaţe de furţuna din 1940. Marţi am îîncercaţ cu
profeşorul care şe ocupa şi de biblioţecaă . S-a duş imediaţ la un
rafţ, de unde a şcoş un volum legaţ conţinîînd ţoaţe programele –
de la îînfiinţarea şcolii – cîîţe un faşcicol penţru fiecare an dinainţe
de raă zboi. Nu şe neglijaşe nimic din cîîţe ar fi puţuţ impreşiona
paă rinţii care viziţau şcoala Şi pe şpaţele fiecaă rei programe anuale
figura o lişţaă a obiecţelor şi o lişţaă a profeşorilor. IÎn zece minuţe
am obţinuţ numele a şaşe dinţre profeşorii care predaşeraă
engleza îînţre 1930 şi 1939. Dar nu şi adreşele lor.
Mi şe paă rea caă şaă pţaă mîîna nu şe mai şfîîrşeşţe. La ora
prîînzului pîîndeam poşţaşul şaţului care aducea şcrişorile şi le
daă dea profeşorului de şerviciu; aceşţa faă cea aţunci îînceţ – oh, aţîîţ
de îînceţ – ţurul meşelor şi ţrecea pe lîîngaă mine faă raă şaă şe
opreaşcaă . Maă aşţepţam ca baă ţrîînul Conchiş şaă nu aibaă pic de milaă
penţru mine, dar îîmi era greu şaă gaă şeşc o şcuzaă ţaă cerii lui Julie.
Prima probabiliţaţe, şi cea mai plauzibilaă , era caă şe
reîînţorşeşeraă îîn Anglia, dar îîn cazul aceşţa nu puţeam şaă cred caă
nu mi-ar fi şcriş imediaţ, cel puţin ca şaă maă anunţe. Cea de-a doua
era caă fuşeşe nevoiţaă şaă accepţe hoţaă rîîrea lui Conchiş, care îîi
inţerzicea şaă maă vadaă şîîmbaă ţaă ; dar şi îîn cazul aceşţa ar fi puţuţ
şaă -mi şcrie ca şaă -mi explice, şaă maă conşoleze. IÎnşfîîrşiţ, exişţa şi o
a ţreia poşibiliţaţe: caă era prizonieraă şau cel puţin
incommunicado, îîn impoşibiliţaţea de a-mi şcrie fie şi cîîţeva
rîînduri. O ipoţezaă deşţul de neveroşimilaă , deşi îîmi provoca acceşe
de furie şi-mi venea şaă maă adreşez poliţiei.
Zilele ţreceau îînceţ. Din îînţîîmplare, am faă cuţ ţoţuşi o micaă
deşcoperire. Raă şfoind nişţe caă rţi îîn biblioţecaă , îîn caă uţarea unor
ţexţe „necunoşcuţe“ penţru lucraă rile elevilor, am luaţ de pe rafţ
un roman de Conrad. Pe pagina de gardaă , era ţrecuţ un nume:
D.P.R. Nevinşon. Şţiam caă fuşeşe profeşor aici îînainţe de raă zboi.
Dedeşubţ era şcriş „Colegiul Balliol, 1930“. Am îîncepuţ şaă cauţ şi
îîn celelalţe caă rţi. Nevinşon donaşe mai mulţe, dar nu ţrecuşe nici
o adreşaă îîn afaraă de Balliol. Numele W.A. Hugheş, alţ profeşor
dinainţe de raă zboi, apaă rea şi el pe prima paginaă a douaă volume de
verşuri; dar ţoţ faă raă adreşaă .
Joi am plecaţ mai devreme de la maşaă , rugîînd un elev şaă -mi
aducaă şcrişorile îîn caz caă primeam vreuna. De fapţ, renunţaşem
şaă mai aşţepţ. Dar, peşţe vreo zece minuţe, cîînd maă dezbraă caşem
îîn pijama penţru şieşţa de dupaă -amiazaă , baă iaţul baă ţu la uşaă . Douaă
şcrişori. Una de la Londra, cu adreşa baă ţuţaă la maşinaă : faraă
îîndoialaă , caţalogul vreunei ediţuri care publica lucraă ri cu caracţer
pedagogic. Dar cealalţaă …
Timbru greceşc. Şţampilaă indeşcifrabilaă . Scriş aplecaţ. IÎn
englezaă .

Siphnos, luni

Dragul şi bunul meu Nicholaş,

Şţiu caă ai foşţ foarţe dezamaă giţ caă nu ne-am
puţuţ vedea la şfîîrşiţul şaă pţaă mîînii, dar şper caă acum
ţe şimţi mai bine. Maurice mi-a daţ şcrişoarea ţa. Sîînţ
dezolaţaă , dar şaă şţii caă şi eu paă ţeam la fel, luam ţoaţe
bolile pe care derbedeii aă şţia mici le aduceau la
şcoalaă . N-am puţuţ şaă -ţi şcriu mai devreme, caă ci am
foşţ pe mare şi aşţaă zi eşţe prima zi cîînd am ajunş la o
cuţie poşţalaă . Trebuie şaă maă graă beşc, caă ci ţocmai mi
ş-a şpuş caă vaporul care duce poşţa la Aţena pleacaă
peşţe o jumaă ţaţe de oraă . Iţi şcriu îîn fugaă , dinţr-o
cafenea din porţ.
Maurice, deşi muţ, a foşţ ţoţuşi un îînger.
Inşişţa şaă nu vorbeaşcaă , şaă aşţepţaă m pîînaă la venirea
ţa, la şfîîrşiţul şaă pţaă mîînii aă şţeia, dacaă ţe faci bine. (Te
rog şaă ţe faci! Nu numai penţru şţii ţu ce.) De fapţ, M.
Şi-a luaţ şi un aer puţin jigniţ caă noi – June şi cu mine
– douaă creaţuri iraţionale, ţoţ nu i-am promiş caă vom
conţinua cu noul lui plan pîînaă ce nu şţim exacţ îîn ce
conşţaă . Am îînceţaţ şaă ne mai chinuim şaă şcoaţem
ceva de la el – e curaţaă pierdere de ţimp şi el e
îîncîînţaţ cîînd poaţe şaă fie aşcunş şi enigmaţic.
Şi, ah! era şaă uiţ! L-a luaţ gura pe dinainţe şi a
şcaă paţ caă vrea şaă -ţi poveşţeaşcaă ulţimul capiţol
 (expreşia îîi aparţine) din viaţa lui, adaă ugind caă acum
şţii la ce şaă ţe aşţepţi. A şpuş-o cu şubîînţeleş… ca şi
cum ş-ar fi îînţîîmplaţ ceva de care noi habar n-avem.
E groaznic; nu îînceţeazaă şaă joace ţeaţru. Sper caă ţu
şţii deşpre ce eşţe vorba.
Am paă şţraţ veşţea cea bunaă la urmaă . Ajuraţ caă
ş-a ţerminaţ cu deplaşaă rile. Dacaă vrem, puţem şaă
locuim îîn caşa din şaţ. Dar poaţe caă n-ai şaă maă mai
iubeşţi dacaă ai şaă maă vezi îîn fiecare zi. Aşa preţinde
June, de ciudaă , cîînd a vaă zuţ caă îîn cîîţeva zile voi fi la
fel de bronzaţaă ca ea.
Cîînd vei primi şcrişoarea, nu va ţrebui şaă mai
aşţepţaă m decîîţ douaă -ţrei zile cel mulţ. S-ar puţea şaă
ne joace vreo feşţaă aà la Maurice, aşa caă ţe rog şaă ţe
prefaci. Nu uiţa caă habar n-ai de aceşţ „ulţim capiţol“;
laşaă -l şaă creadaă caă ţe mai şîîcîîie o ulţimaă daţaă , dacaă
aşţa îîi face plaă cere. Cred caă e puţin geloş. Spune
îînţruna caă ce noroc ai ţu… şi nu aşculţaă cîînd îîi şpun…
şţii ţu ce-i şpun.
Nicholaş.
Baia nocţurnaă . Ai foşţ minunaţ!
Trebuie şaă îînchei.
Te iubeşc.

A TA, JULIE

Am ciţiţ şcrişoarea de douaă ori, de ţrei ori. Era clar caă

baă ţrîînul diavol iar şe ţinuşe de rele. Julie nu-mi cunoşţea şcrişul,
aşa caă fuşeşe uşor şaă maă plaşţografieze şi Demeţriadeş i-ar fi
puţuţ furniza o moşţraă a şcrişului meu, dacaă ţinea neapaă raţ şaă
facaă lucrurile cum ţrebuie. De ce ţoţ voia şaă amine? De ce punea
noi piedici? Nu puţeam şaă îînţeleg. Dar n-avea imporţanţaă .
Scrişoarea lui Julie, ulţimele cîîţeva cuvinţe, gîîndul caă va locui îîn
şaţ – aşţa era ţoţ ce conţa. M-am şimţiţ din nou plin de viaţaă . Toţul
avea şaă fie bine aţîîţa vreme cîîţ ea era îîncaă îîn Grecia, maă aşţepţa şi
maă dorea.
La orele paţru m-a ţreziţ clopoţul care anunţa şfîîrşiţul
pauzei de prîînz, pe care profeşorul de şerviciu îîl şuna cu o
violenţaă „revanşardaă “ îîn mijlocul coridorului de piaţraă din aripa
profeşorilor. Se auzi obişnuiţul cor de şţrigaă ţe furioaşe ale
colegilor mei. M-am ridicaţ îînţr-un coţ şi am reciţiţ şcrişoarea lui
Julie. Apoi mi-am aminţiţ de cealalţaă şcrişoare pe care o
aruncaşem pe birou şi, caă şcîînd, m-am duş ş-o iau.
IÎnaă unţru era un bileţ şcriş la maşinaă … şi o şcrişoare, par
avion, al caă rei plic fuşeşe deşchiş, dar nici nu m-am uiţaţ la ele
penţru caă aţenţia mi-a foşţ imediaţ aţraşaă de douaă ţaă ieţuri de ziar
prinşe de noţa dacţilografiaţaă . Am îîncepuţ cu ele.
Primele cuvinţe.
Primele cuvinţe.
Mai avuşeşem şenzaţia aşţa. Exacţ acelaşi şenţimenţ,
aceeaşi impreşie caă nu puţea fi adevaă raţ dar caă era ţoţuşi
adevaă raţ. O caă dere verţiginoaşaă dupaă o linişţe aparenţaă . La
Oxford, ţocmai ieşeam de la Randolph cu doi-ţrei colegi, urcam
şpre Carfax; un om la picioarele ţurnului vindea ziarul „Evening
Newş“. Raă maă şeşem nemişcaţ. O ţîîmpiţaă care şpunea: Ia uiţaţi-vaă
la Nicholaş, vrea şaă şpunaă caă mai vede şaă ciţeaşcaă . Şi eu am ridicaţ
capul şi, cu veşţea accidenţului de avion de la Karachi şi cu
moarţea paă rinţilor mei îînţipaă riţaă pe faţaă , repeţam îînţruna
„mama, ţaţa“, ca şi cum aţunci deşcopeream prima oaraă exişţenţa
lor.
Prima ţaă ieţuraă era dinţr-unul din ziarele londoneze locale;
îîn joşul unei coloane şcria:

SINUCIDEREA UNEI STEWARDESE

Sţewardeşa auşţralianaă Alişon Kelly, 24 de ani,
a foşţ gaă şiţaă ieri de prieţena ei Ann Taylor, ţoţ de
origine auşţralianaă , care şe îînţorcea, dupaă cîîţeva zile
peţrecuţe la Sţraţford-on-Avon, zaă cîînd faraă
cunoşţinţaă îîn aparţamenţul din Ruşşell Square, unde
locuiau îîmpreunaă . A foşţ duşaă de urgenţaă la
Middleşex Hoşpiţal, unde ş-a conşţaţaţ caă murişe.
Domnişoara Taylor, foarţe ţraumaţizaţaă dupaă aceaşţaă
ţragicaă îînţîîmplare a avuţ nevoie de îîngrijiri. S-a
deşchiş o ancheţaă .
IÎn cea de-a doua ţaă ieţuraă şe şpunea:

NEFERICITAĂ IÎN DRAGOSTE A HOTAĂ RIÎT SAĂ SE

SINUCIDAĂ
Agenţul de poliţie Henry Daviş a declaraţ
marţi comişarului din Holborn caă duminicaă 29 iunie,
şeara, a gaă şiţ îînţr-un aparţamenţ din Ruşşell Square,
o ţîînaă raă care zaă cea faă raă cunoşţinţaă , cu un ţub gol de
şomnifere lîîngaă ea. Fuşeşe chemaţ la faţa locului de
domnişoara Ann Taylor, fizioţerapişţaă auşţralianaă
care îîmpaă rţea aparţamenţul cu ţîînaă ra pe care, la
îînţoarcerea dupaă cîîţeva zile peţrecuţe la Sţraţford-
on-Avon, a gaă şiţ-o moarţaă . Eşţe vorba de Alişon Kelly,
24 de ani. Ancheţa a hoţaă rîîţ caă e vorba de o
şinucidere.
Domnişoara Taylor a declaraţ caă deşi prieţena
ei avea acceşe depreşive şi şe plîînşeşe îîn ulţimul
ţimp de inşomnii, nu vedea nici un moţiv penţru care
domnişoara Kelly şaă şe hoţaă raşcaă şaă -şi punaă capaă ţ
zilelor. IÎnţrebaţaă de poşibilele moţive ale aceşţei
drame, domnişoara Taylor a raă şpunş: „Prieţena mea
a foşţ îîn ulţima vreme foarţe deprimaţaă din cauza
unei decepţii îîn dragoşţe, dar aveam impreşia caă -şi
revenişe.
Medicul curanţ al domnişoarei Kelly, docţorul
Behrenş, a declaraţ judecaă ţorului caă aceaşţa îîl laă şaşe
şaă îînţeleagaă caă inşomniile de care şuferea şe daţorau
muncii ei. La îînţrebarea judecaă ţorului, dacaă docţorul
obişnuia şaă preşcrie doze aţîîţ de mari de barbi-ţurice
puţernice, docţorul a raă şpunş caă avuşeşe îîn vedere
fapţul caă domnişoara Kelly, prin naţura muncii şale,
nu avea mereu poşibiliţaţea şaă şe ducaă la ţimp la
farmacie. Nu exişţaşe nici un indiciu care şaă -i dea de
baă nuiţ caă vicţima ar fi avuţ inţenţia şaă şe şinucidaă .
Judecaă ţorul de inşţrucţie a declaraţ caă douaă
şcrişori gaă şiţe de poliţie la faţa locului nu aducea nici
o clarificare îîn legaă ţuraă cu moţivul real al aceşţei
ţragice îînţîîmplaă ri.
 Scrişoarea baă ţuţaă la maşinaă era de la Ann Taylor.

Dragaă Nicholaş Urfe,

Taă ieţurile din ziar anexaţe îîţi vor explica de ce
îîţi şcriu. Scuzaă -maă caă nu m-am pricepuţ şaă -ţi anunţ
aceaşţaă groaznicaă veşţe cu mai puţinaă bruţaliţaţe.
Alişon era foarţe deprimaţaă cîînd ş-a îînţorş de la
Aţena, dar nu voia şaă şpunaă nimic. A cui e vina, nu
şţiu. A foşţ un ţimp cîînd pomenea mereu de
şinucidere, dar credeam cu ţoţii caă glumeşţe.
A laă şaţ aceşţ plic penţru ţine. Poliţia l-a
deşchiş. Nu era nici o şcrişoare îînaă unţru. Ţi-l ţrimiţ
aşa. A mai foşţ şi un bileţ penţru mine, îîn care maă
ruga şaă nu fiu şupaă raţaă . Aţîîţ.
Aici şîînţem ţoţi îîndureraţi. Simţ caă e vina mea.
Acum, cîînd nu mai e lîîngaă noi, ne daă m şeama ce om
minunaţ era. Nu poţ şaă îînţeleg cum un baă rbaţ şaă nu fi
reuşiţ ş-o cunoaşcaă cu adevaă raţ şi, cunoşcîînd-o, şaă
nu fi vruţ şaă şe îînşoare cu ea. Sau poaţe caă eu nu maă
pricep la baă rbaţi.

Cu mulţaă ţrişţeţe,
ANN TAYLOR

P.S. Nu şţiu dacaă vrei şaă -i şcrii mamei ei. Urna

cu cenuşaă urmeazaă şaă fie ţrimişaă îîn Auşţralia. Adreşa
ei eşţe – Doamna Mary Kelly, 19 Liverpool Avenue,
Goulburn, N.S.W.

M-am uiţaţ la plicul par avion. IÎmi era adreşaţ mie. Era
şcrişul lui Alişon. Am raă şţurnaţ conţinuţul pe birou. Cîîţeva flori
preşaţe: douaă -ţrei violeţe şi cîîţeva garofiţe şaă lbaţice. Douaă din ele
erau îîncaă îîmpleţiţe.
Trei şaă pţaă mîîni.
IÎngroziţ am îîncepuţ şaă plîîng.

Dar n-am avuţ prea mulţ raă gaz şaă plîîng. Clopoţelul şunaă
reluarea orelor. Demeţriadeş îîmi baă ţu îîn uşaă . Mi-am şţerş repede
lacrimile cu doşul mîîinii şi m-am duş şaă deşchid. Eram ţoţ îîn
pijama.
— Hei, ce faci? E ţîîrziu.
— Nu maă şimţ prea bine.
— Araă ţi cam raă u, baă ţrîîne.
IÎşi luaă un aer preţinş îîngrijoraţ. I-am îînţorş şpaţele.
— Spune, ţe rog, celor de la prima oraă şaă repeţe penţru
lucrare. Şi şpune şi celorlalţi acelaşi lucru.
— Dar…
— Laşaă -maă îîn pace!
— Şi colegilor ce le şpun?
— Spune-le ce vrei.
L-am îîmpinş pe uşaă afaraă .
De îîndaţaă ce zgomoţul paşilor şi al vocilor ş-a şţinş şi am
foşţ şigur caă îîncepuşeraă orele, mi-am ţraş repede ceva pe mine şi
am ieşiţ. Voiam şaă fiu cîîţ mai deparţe de şcoalaă , de şaţ, de
Bourani, de ţoţ şi de ţoaţe. Am porniţ-o de-a lungul coaşţei de
nord şpre un mic golf puşţiu şi acolo m-am aşezaţ pe o şţîîncaă , am
şcoş din buzunar ţaă ieţurile din ziar şi le-am reciţiţ. 29 iunie.
Trebuie caă unul din ulţimele lucruri pe care le-a mai faă cuţ a foşţ
şaă -mi expedieze şcrişoarea nedeşchişaă . Poaţe caă a foşţ chiar
ulţimul. O clipaă am foşţ furioş pe cealalţaă faţaă ; dar îîmi aduceam
aminţe de ea; de aparţamenţul ei, de ţraă şaă ţurile ingraţe şi de
ochii ei blîînzi. Scria îînţr-o englezaă preţioaşaă , dar era dinţre
perşoanele acelea care nu poţ vedea pe cineva îîn şuferinţaă faă raă şaă
îîncerce şaă -i vinaă îîn ajuţor. Femeile ca Ann şîînţ ţoaţe la fel. Mi-am
daţ şeama de cele douaă faţeţe ale perşonaliţaă ţii lui Alişon – parţea
pracţicaă , ţare, care ţe faă cea şaă o crezi capabilaă şaă îînvingaă orice
greuţaă ţi; şi cealalţaă Alişon, aparenţ hişţrionicaă , pe care nu-ţi
venea ş-o iei îîn şerioş. IÎn cele din urmaă , îînţr-un mod ţragic, aceşţe
douaă aşpecţe şfîîrşişeraă prin a şe îîmpleţi: cu ea nu şe puţea pune
problema unei ţenţaţive de şinucidere nereuşiţe, nu era genul
care şaă îînghiţaă cîîţeva paşţile şţiind caă cineva va şoşi ş-o şalveze la
ţimp. Nu, ea şe aşiguraşe de un week-end îînţreg ca şaă moaraă .
Nu aveam numai şenţimenţul de vinovaă ţie caă , la Aţena, maă
deşcoţoroşişem de Alişon faă raă menajamenţe. Dar şţiam, cu una
din acele inţuiţii şecreţe care şe şţabileşc îînţre douaă perşoane, caă
şinuciderea fuşeşe urmarea direcţaă a fapţului caă -i vorbişem de
propria mea ţenţaţivaă . Scurţele figuri de şţil pe care le foloşişem
îîn maă rţurişirea mea voiau şaă laşe impreşia unei şuferinţe faă raă
margini şi, îîn felul ei perşonal, Alişon îîmi dovedişe, penţru ulţima
oaraă , caă nu crezuşe minciunile mele. Nu cred caă şţii ce îînşeamnaă
ţrişţeţea.
Mi-am aminţiţ de şcenele de işţerie de la hoţelul din Pireu;
de noţele din carneţul ei, pe care mi le araă ţaşe îînainţe de plecarea
mea din Londra prin care, aţunci, am conşideraţ caă maă şanţajeazaă
cu şinuciderea. O revedeam la Parnaş; îîn Ruşşell Square. IÎmi
aminţeam de lucruri pe care le şpuşeşe, pe care le faă cuşe, de omul
care era Alişon. Şi maă şimţeam şţriviţ de norul negru al
culpabiliţaă ţii care maă îîmpreşura şi de egoişmul meu îîngroziţor, de
care acum eram conşţienţ. IÎmi aminţeam de ţoaţe adevaă rurile
bruţale pe care mi le ţrîînţişe îîn faţaă îîncaă de la îîncepuţ… şi, cu
ţoaţe aşţea, şe îîncaă paă ţîînaşe şaă maă iubeaşcaă . IÎnţr-o zi îîmi şpuşeşe:
Cîînd maă iubeşţi (nu cîînd faci dragoşţe cu mine), e ca şi cum
Dumnezeu maă iarţaă de ţoaţe greşelile şi neroziile mele. Iar eu
conşideraşem aceaşţaă remarcaă drepţ o manevraă abilaă , un nou şoi
de şanţaj şenţimenţal penţru a maă convinge caă ea avea nevoie de
mine, iar cu aveam oarecare reşponşabiliţaţe faţaă de ea. IÎnţr-un
fel, moarţea ei era un ulţim şanţaj a caă rui vicţimaă eram eu. Numai
caă îîn aşemenea cazuri, cel şanţajaţ şe şimţe eliberaţ, pe cîînd eu
maă şimţeam vinovaţ. Era ca şi cîînd îîn momenţul îîn care îîţi doreşţi
mai mulţ şaă fii curaţ ţe ţrezeşţi cufundaţ îînţr-o mocirlaă puţuroaşaă .
Deşi eliberaţ penţru viiţor, maă şimţeam, de fapţ, şi mai şţrîînş
îînlaă nţuiţ de ţrecuţ.
Şi Julie? Aveam acum şi mai mulţaă nevoie de ea. Nu numai
caă voiam şaă maă îînşor cu ea, dar şimţeam şi nevoia şaă maă
şpovedeşc ei. Dacaă ar fi foşţ acum lîîngaă mine, aş fi puţuţ şaă -i
maă rţurişeşc ţoţul şi aşţfel, purificaţ, şaă iau ţoţul de la îîncepuţ.
Simţeam o nevoie dişperaţaă şaă maă arunc la picioarele ei, şaă -i şpun
ţoţul şi şaă -mi dobîîndeşc ierţarea. Acum, ierţarea ei era şingurul
lucru care îîmi mai puţea juşţifica exişţenţa. Şi eram oboşiţ, şaă ţul,
şaă ţul de minciunaă ; de minciunile mele şi de minciunile alţora; şi
eram mai aleş şaă ţul şaă maă minţ pe mine îînşumi, şaă fiu mereu
pradaă inşţincţelor mele, dorinţelor mele neşţaă viliţe de mai bine,
care nu maă duceau decîîţ şpre mai raă u.
Şi florile. Florile aceşţea uşcaţe a caă ror vedere nu o mai
puţeam îîndura.
Crima mea monşţruoaşaă fuşeşe paă caţul originar, crima lui
Adam, cea mai veche şi cea mai vicioaşaă dinţre ţoaţe formele de
egoişm maşculin: de a-i fi impuş lui Alişon şaă joace rolul
perşonajului de care aveam nevoie eu. Era mai raă u decîîţ crima de
lezmaieşţaţe. Era o crimaă de lèse-humanité .
Ori, cum şpuşeşe ea deşpre caă raă uşul aă la din Parnaş? De ce
şaă -i dau un şingur pacheţ de ţigaă ri? Mi-a plaă cuţ de el preţ de douaă
pacheţe.
Şi pe mine maă iubişe preţ de o moarţe.
IÎn şeara aceea, cîînd m-am îînţorş, am şcriş douaă şcrişori.
Una lui Ann Taylor, cealalţaă mamei lui Alişon. Lui Ann i-am
mulţumiţ penţru şcrişoare şi, fidel hoţaă rîîrii mele din dupaă -
amiaza aceea, i-am şpuş caă maă şimţeam şingurul vinovaţ. Mamei
ei (din Goulbum N.S.W. — îîmi aminţeam cum şe şţrîîmba Alişon
cîînd venea vorba de oraşul aă şţa), mamei ei i-am şcriş o şcrişoare
de condoleanţe, foarţe greu de redacţaţ caă ci nu şţiam ce-i şpuşeşe
Alişon deşpre mine.
IÎnainţe de culcare am luaţ anţologia de poezie engleza
England’s Helicon şi am ciţiţ din Marlowe:

Vin’ cu mine, fii-mi iubiţaă ,

Dragoşţea ne-o fi-nfloriţaă ,
Pe vaă i, crîînguri şi cîîmpii,
Codri, dealuri, munţi, ţaă rii.

Şi vom şţa pe şţîînci privind

La paă şţori cu ţurme-albind
Lîîngaă ape-n a lor cale
Paă şaă ri cîînţaă madrigale.

Şi ţi-oi face paţ de roze

 Şi poeme cu mireşmaă ,
Sţraie noi şi paă laă rioare
Doar din foi de mirţ şi floare.

52

Sîîmbaă ţaă dimineaţa, îîn aceeaşi şaă pţaă mîînaă , am mai primiţ o
şcrişoare din Anglia. Pe şpaţele plicului era ţipaă riţ un vulţur mic
negru: emblema baă ncii Barclay.

Sţimaţe domnule Urfe,

Vaă mulţumeşc penţru şcrişoarea pe care mi-aţi
ţrimiş-o la recomandarea domnişoarelor Holmeş.
Am plaă cerea şaă vaă ţrimiţ un formular pe care vaă rog
şaă aveţi amabiliţaţea şaă -l compleţaţi şi şaă mi-l
reţurnaţi. Alaă ţuraţ veţi gaă şi şi o broşuraă cu ţoaţe
deţaliile referiţoare la şerviciile pe care le puţem
oferi clienţilor noşţri din şţraă inaă ţaţe.

Cu şţimaă , al dumneavoaşţraă ,
P. J. FEARN
Direcţor

Am ridicaţ ochii de pe şcrişoare şi am îînţîîlniţ privirea

baă iaţului care şţaă ţea îîn faţa mea, la maşaă , şi i-am zîîmbiţ, zîîmbeţul
mulţumiţ al jucaă ţorului de pocher ageamiu, care nu şţie şaă -şi
aşcundaă şaţişfacţia cîînd primeşţe o carţe bunaă .
Jumaă ţaţe de oraă mai ţîîrziu urcam şpre creaşţaă , prin paă durea
nemişcaţaă . IÎn aerul cald, faă raă nici o urmaă de adiere, munţii paă reau
un peişaj de carţon. La raă şaă riţ, o îînţindere de apaă imobilaă , şţranie
iluzie opţicaă . Ajunş îîn vîîrf, m-am îîndrepţaţ şpre un loc umbroş de
unde şe puţea vedea domeniul Bourani. Iahţul era ancoraţ. Am
şţaţ acolo vreo jumaă ţaţe de oraă . Aminţirea morţii lui Alişon maă
apaă şa ca o povaraă care maă menţinea îînţr-o şţare de proşţraţie,
deşi eram îînşufleţiţ ţoţuşi de o nouaă şperanţaă : Julie era aici,
aproape de mine şi dacaă o doream cu aţîîţa ardoare îînşemna caă
şufleţul meu accepţaşe moarţea lui Alişon ca pe o faţaliţaţe, şi caă
şenţimenţul de culpabiliţaţe ceda locul unei dureri mai puţin
acuţe, mai şuporţabile.
Ca şaă -mi alin şuferinţa, am recurş la vechiul şi şinişţrul
adaggio, poţriviţ caă ruia şuferinţa îîl îînnobileazaă aţîîţ pe cel ce o
cauzeazaă , cîîţ şi pe cel ce o şuporţaă şau caă cel puţin ne face mai
puţin abjecţi… Un şoi de auţoierţare deghizaţaă , ideea caă , îînţr-un
fel, şuferinţa îînnobileazaă viaţa, aşţfel îîncîîţ şuferinţa pe care o
cauzaă m alţora devine, conform unor reguli algebrice dubioaşe,
egalaă cu îînnobilarea şau, oricum, cu îîmbogaă ţirea vieţii, prin
inţermediul acelei reţrageri – caracţerişţicaă şecolului XX – o
reţragere din conţinuţ şpre formaă , din şenş îîn aparenţaă , din eţicaă
îîn eşţeţicaă , din aqua îîn unda. Aşa mi-am îînaă buşiţ eu durerea
aceşţei morţi a caă rei vinaă o purţam şi deşpre care am luaţ
hoţaă rîîrea şaă nu pomeneşc nimic la Bourani. Eram hoţaă rîîţ şaă -i
maă rţurişeşc ţoţul lui Julie, dar la momenţul oporţun şi numai
dupaă ce maă aşiguram caă maă rţurişirea mea îîi va şţîîrni
compaşiunea şi-mi va aduce ierţarea.
IÎnainţe de a-mi conţinua drumul, am şcoş din buzunar
şcrişoarea de la bancaă şi am reciţiţ-o. Rîîndurile direcţorului maă
faă ceau şaă fiu mai indulgenţ cu Conchiş. Nu mai aveam nici o
obiecţie faţaă de cîîţeva noi mici dişimulaă ri aţîîţ din parţea lui, cîîţ şi
dinţr-a noaşţraă .

Era ca îîn prima zi. Venişem neinviţaţ; eram neşigur; am

îîmpinş poarţa şi m-am îîndrepţaţ şpre caşaă , şi azi la fel de
mişţerioaşaă ca şi aţunci, şub şoarele dogoriţor; ţoţul era cufundaţ
îîn linişţe; m-am îîndrepţaţ şpre colonade. Şi aici ţoţul era ca
aţunci: maşa puşaă penţru ceai era acoperiţaă cu un ţifon. Nimeni.
Marea, lumina care inţra prin arcade, podeaua acoperiţaă cu dale;
linişţe, aşţepţare. Şi nervoziţaţea mea a caă rei cauzaă era acum
diferiţaă . Mi-am puş şacul pe canapeaua de raă chiţaă şi am inţraţ îîn
şala de muzicaă . O şilueţaă şe ridicaă din faţa clavecinului şi şe
apropie ţaă cuţaă .
— Maă aşţepţaţi?
— Da.
 — IÎn ciuda şcrişorii pe care mi-aţi ţrimiş-o?
Se uiţaă la mine, apoi privirea i şe muţaă pe mîîna mea îîncaă
umflaţaă îîn urma epişodului de acum zece zile, cu nazişţii.
Infirmiera colegiului mi-o panşaşe, ţurnîîndu-mi hipermanganaţ
din abundenţaă .
— Vezi şaă nu faci ţeé ţanoş. Trebuie şaă fii aţenţ.
— Aşţa e şi inţenţia mea, i-am raă şpunş eu cu un şurîîş
şarcaşţic.
Nici şcuze, nici explicaţii, nici maă car raă şpunş la îînţrebaă ri.
Era clar caă , indiferenţ de ce le şpuşeşe feţelor, nici gîînd n-avea şaă
îînceţeze cu mişţificaă rile la adreşa mea. Prin fereaşţra din şpaţele
lui am vaă zuţ-o pe Maria ţrecîînd cu o ţavaă . Am mai obşervaţ ceva:
caă foţografia lui „Lily“ dişpaă ruşe din viţrina cu anţichiţaă ţi
obşcene. Mi-am îîncrucişaţ braţele şi ţoţ cu un şurîîş şarcaşţic i-am
şpuş:
— Am şţaţ de vorbaă cu Barba Dimiţraki, zilele ţrecuţe.
— Adevaă raţ?
— Am îînţeleş caă am mai mulţi colegi de şuferinţaă decîîţ
credeam.
— Colegi de şuferinţaă ?
— Maă rog, depinde cum îîi numiţi pe cei pe care-i faceţi şaă
şufere faraă voia lor.
— Mi şe pare o manieraă excelenţaă de a defini omul.
— Pe mine m-ar inţereşa mai degrabaă maniera de a defini
pe cineva care pare şaă creadaă caă e Dumnezeu.
A zîîmbiţ, paă rîînd şaă ia drepţ complimenţ ceva ce fuşeşe şpuş
clar îîn baă ţaie de joc. Apoi, ocolind clavecinul, veni şpre mine.
— Daă -mi voie şaă maă uiţ la mîînaă .
Am ridicaţ-o impacienţaţ. Fuşeşe juliţaă raă u la îîncheieţuri,
dar acum aproape caă şe vindecaşe. M-a examinaţ, m-a îînţrebaţ
dacaă a foşţ infecţaţaă , apoi m-a priviţ îîn ochi.
— Aşculţaă -maă , n-a foşţ inţenţionaţ, ţe rog şaă maă crezi.
— Domnule Conchiş, nu vreau şaă aşculţ nimic. Afaraă doar
de adevaă r.
— Poaţe caă ai şaă conşţaţi caă erai mai fericiţ cîînd nu-l şţiai.
— IÎmi aşum aceşţ rişc.
 Paă ru şaă maă cîînţaă reaşcaă cu privirea, apoi ridicaă din umeri:
— Foarţe bine. Hai şaă ne bem ceaiul.
Am ieşiţ dupaă el afaraă , şub colonade. IÎn picioare, îîmi ţurnaă
ceaiul şi, uşor impacienţaţ, îîmi faă cu şemn şaă maă aşez pe şcaunul
din faţa lui. M-am aşezaţ. Faă cu din nou şemn şpre mîîncare.
— Te rog.
Am luaţ un şandviş, dar îînainţe de a muşca din el, i-am
şpuş:
— Credeam caă feţele aveau şaă afle şi ele adevaă rul, o daţaă cu
mine…
— Ele îîl cunoşc deja.
Se aşezaă pe şcaun.
— Chiar şi fapţul caă aţi plaşţografiaţ o şcrişoare a mea caă ţre
Julie?
— Plaşţografiaţe şîînţ şcrişorile ei caă ţre ţine.
Am remarcaţ pluralul. Ghicişe probabil caă ea îîmi şcria, dar
nu ghicişe şi numaă rul.
— IÎmi pare raă u, dar nu maă laş prinş îîn plaşaă , i-am replicaţ
eu zîîmbind.
IÎşi coborîî privirea, apoi, puţin neşigur pe el – aşa mi ş-a
paă ruţ mie – neţezi cu palma marginea feţei de maşaă . Era clar caă
nu şţia care erau exacţ raporţurile mele cu Julie. Maă privi lung.
— Şi… cam ce crezi ţu caă fac?
— Caă vaă aşumaţi unele drepţuri nepermişe.
— Te-a obligaţ vreodaţaă cineva şaă ţe îînţorci aici? Chiar
prima daţaă , cîînd ai veniţ. Te-a obligaţ cineva şaă vii?
— Aţi deveniţ deodaţaă naiv. Şţiţi foarţe bine caă nici un om
normal n-ar fi puţuţ rezişţa ţenţaţiei. I-am araă ţaţ mîîna bandajaţaă :
Şi îîn ciuda aceşţei îînţîîmplaă ri, şaă nu credeţi caă şîînţ un
nerecunoşcaă ţor. Dar primul acţ al comediei – şau maă rog al
experimenţului, dacaă preferaţi – ş-a ţerminaţ. Cobaii ş-au prinş.
Maă privi îînţrebaă ţor şi mi-am daţ şeama caă nu îînţeleşeşe
expreşia argoţicaă . I-am ţraduş:
— Nu mai îînghiţ braşoave. Şi nu vaă d nici un moţiv penţru
care şaă maă laş din nou ţraş îîn piepţ faă raă şaă şţiu de ce.
Maă privi din nou cerceţaă ţor. Mi-am aminţiţ de ce îîmi
şpuşeşe odaţaă June: Vrea ca şi noi şaă fim un mişţer penţru el. Dar
era clar caă nu ne acorda decîîţ o liberţaţe limiţaţaă ; şi mişţerioşi nu
ne permiţea şaă fim decîîţ îîn micaă maă şuraă . Oricîîţ de îîncîîlciţ eşţe
labirinţul pe care îîl conşţruieşţe, cerceţaă ţorul inţenţioneazaă şaă
poaţaă urmaă ri perşonal orice mişcare. Paă ru caă ia bruşc o hoţaă rîîre:
— Barba Dimiţraki ţi-a şpuş caă îînainţe de raă zboi era aici un
mic ţeaţru parţicular?
— Da.
— IÎn ţimpul raă zboiului, cîînd am avuţ mai mulţ ţimp şaă
reflecţez şi n-am avuţ prieţeni care şaă maă dişţreze, am concepuţ
un nou gen de ţeaţru îîn care şaă fie aboliţaă deşpaă rţirea
convenţionalaă dinţre acţori şi public. IÎn care şaă nu şe mai ţinaă
şeama de îîmpaă rţirea ţradiţionalaă a şcenei, de noţiunile de
avanşcenaă , de şcenaă şi de şalaă . IÎn care şaă nu şe mai acorde aţenţie
ideii de conţinuiţaţe a şpecţacolului îîn ţimp şi şpaţiu. Naraţiunea,
inţriga raă mîîneau fluide, deşfaă şurîîndu-şe îînţre douaă puncţe fixe:
puncţul de plecare şi deznodaă mîînţul dinainţe şţabiliţ. IÎnţre aceşţe
douaă puncţe, parţicipanţii îîşi invenţau şinguri acţiunea.
Maă fixa cu privirea lui faşcinanţaă .
— Şi vei conşţaţa caă Arţaud, Pirandello şi Brechţ ţindeau şi
ei, flecare îîn felul şaă u, şpre acelaşi gen de ţeaţru. Dar ei n-au avuţ
nici bani, nici ţenaciţaţe – şi, faă raă îîndoialaă , nici ţimpul şaă poaţaă
merge aţîîţ de deparţe ca mine. Penţru ei, publicul a raă maş un
elemenţ pe care nu şi-au puţuţ permiţe şaă -l ignore.
M-am uiţaţ la el, zîîmbindu-i şcepţic. IÎnţr-adevaă r, ce-mi
şpunea acum avea mai mulţ miez decîîţ „explicaţiile“ lui de pîînaă
aţunci, dar nu paă rea şaă -şi dea şeama caă eu nu voi mai puţea
niciodaţaă şaă dau crezare şpuşelor lui. IÎmi vorbea calm, şigur de el,
ca îînţoţdeauna, faă raă ca maă car şaă -i ţreacaă prin cap caă ar exişţa
poşibiliţaţea şaă nu iau de bunaă poveşţea lui.
— IÎnţeleg.
— Aici, prieţene, şîînţem ţoţi acţori. Nici unul dinţre noi nu
eşţe ceea ce pare. Cu ţoţii minţim o parţe din ţimp şi unii dinţre
noi minţ chiar ţoţ ţimpul.
— IÎn afaraă de mine.
— Mai ai mulţe de îînvaă ţaţ. Eşţi aţîîţ de şţraă in de propriul ţaă u
eu pe cîîţ e de şţraă inaă maşca aia egipţeanaă de figura prieţenului
noşţru american care o poarţaă .
Am proţeşţaţ.
— Prieţenul dumneavoaşţraă , nu al meu.
— Dacaă l-ai fi vaă zuţ inţerpreţîîndu-l pe Oţhello, n-ai mai
vorbi aşa. Eşţe un acţor deoşebiţ de ţalenţaţ.
— Foarţe poşibil. IÎl gaă şeşc perfecţ îîn rolul de muţ.
— Aţunci aprecierile mele ş-au dovediţ îînţemeiaţe.
— Paă caţ de aţîîţa ţalenţ iroşiţ.
Conchiş şedea nemişcaţ, privindu-maă cu zîîmbeţul lui lipşiţ
de umor. I-am şpuş:
— Conţul dumneavoaşţraă din bancaă ţrece probabil prin
flucţuaţii şurprinzaă ţoare.
— Unul din neajunşurile de a fi foarţe bogaţ eşţe caă nu mai
poţi avea nici o şurprizaă . IÎn ce priveşţe conţul bancar. Alţfel e
plaă cuţ. Dar recunoşc caă ce inţenţionam şaă realizez anul aceşţa
urma şaă fie îîncercarea cea mai ambiţioaşaă , un fel de apoţeozaă . Şi
adaă ugaă : Caă ci e poşibil ca penţru mine şaă nu mai exişţe un an
viiţor.
— Inima?
— Inima.
Dar figura bronzaţaă , alura şporţivaă … paă rea nemuriţor. Era
deparţe de a-mi ţrezi compaşiunea.
— De ce aţi şpuş „urma şaă fie“?
— Penţru caă ţe-ai dovediţ incapabil de a-ţi inţerpreţa rolul
aşa cum ţrebuie.
Am zîîmbiţ. Devenea abşurd.
— Poaţe mi-ar fi foşţ mai uşor dacaă aş fi şţiuţ deşpre ce eşţe
vorba.
— Ţi ş-au daţ nenumaă raţe indicaţii.
Maă şaă ţuraşem de reproşurile lui.
— Uiţe ce e, domnule Conchiş, şţiu ce i-aţi şpuş lui Julie îîn
legaă ţuraă cu şfîîrşiţul verii. Nu am veniţ aici şaă maă laş provocaţ la
cearţaă . Aşa caă hai ş-o laă şaă m balţaă cu poveşţea aşţa ridicolaă caă n-
am foşţ la îînaă lţimea aşţepţaă rilor dumneavoaşţraă . Aici exişţaă douaă
poşibiliţaă ţi: ori nu v-am dezamaă giţ deloc, ori, dacaă v-am
dezamaă giţ, îînşeamnaă caă aşţa şi doreaţi.
— Eu îîţi şpun, îîn caliţaţe de regizor, dacaă vrei, caă nu ai reuşiţ
şaă ţe califici penţru rol. Dar, dacaă aşţa ţe conşoleazaă cu ceva, poţ
şaă -ţi mai şpun caă şi îîn cazul îîn care ai fi reuşiţ şaă obţii rolul, ţoţ nu
ţi-ar fi aduş ceea ce îîţi doreşţi… ţîînaă ra pe care o gaă şeşţi aţîîţ de
aţraă gaă ţoare. Aceşţ eşec era deznodaă mîînţul pe care îîl fixaşem
dinainţe penţru vara aşţa.
— Aş dori ş-o aud din gura ei.
— Tu ai fi foşţ cel care ai fi refuzaţ ş-o mai vezi. Comedia ş-a
şfîîrşiţ.
— Da, dar eu inţenţionez şaă conduc acţriţa acaşaă , dupaă
şpecţacol.
— Ţi-a şpuş deşigur caă i-ar face plaă cere.
— Şi a foşţ mulţ mai convingaă ţoare decîîţ dumneavoaşţraă .
— Promişiunile ei nu valoreazaă nimic. Aici ţoţul eşţe doar
arţificiu. Faţa inţerpreţeazaă pur şi şimplu un rol. Se dişţreazaă . Ea
e Olivia şi ţu Malvolio.
— Saă preşupunem caă nici nu o cheamaă Julie Holmeş.
— Prenumele ei adevaă raţ e Lily.
Nu m-am puţuţ şţaă pîîni şaă nu rîîd şi a ţrebuiţ şaă -i admir o
daţaă mai mulţ puţerea de a şe abţine, de a raă mîîne impaşibil. Eu
am foşţ cel care, pîînaă la urmaă , am plecaţ ochii.
— Unde şîînţ? Poţ şaă le vaă d acum?
— Sîînţ la Aţena. N-ai şaă le mai vezi niciodaţaă , nici pe Lily,
nici pe Roşe.
— Roşe?
Am roşţiţ îînţrebarea cu neîîncredere şarcaşţicaă . Dar el ş-a
mulţumiţ şaă aprobe din cap. I-am şpuş:
— Nu mai şîînţeţi îîn paş cu moda. IÎn ziua de azi, feţele de
vîîrşţa lor nu mai au aşţfel de nume.
— N-ai şaă le mai vezi niciodaţaă .
— Am şaă le revaă d. IÎn primul rîînd penţru caă dumneavoaşţraă
şîînţeţi cel care doriţi şaă le revaă d. IÎn al doilea rîînd, penţru îîn cazul
îîn care nu vreţi şaă le mai vaă d şi le-aţi şpuş cine şţie ce minciuni ca
şaă le faceţi şaă raă mîînaă la Aţena, nimic nu maă poaţe îîmpiedica şaă
maă duc acolo şaă maă îînţîîlneşc cu Julie. IÎn al ţreilea rîînd, penţru caă
şenţimenţele noaşţre, ale lui Julie şi ale mele, unul penţru celaă lalţ,
nu vaă priveşc cîîţuşi de puţin.
— De acord. IÎn cazul îîn care ar fi la fel de şincere de ambele
paă rţi.
Am faă cuţ un eforţ şaă -i vorbeşc pe un ţon mai puţin agreşiv.
— Şţiu, de aşemenea, caă şîînţeţi un om mulţ prea rezonabil
ca şaă credeţi caă puţeţi dişpune aţîîţ de uşor de şenţimenţele
oamenilor.
— E mai uşor decîîţ ş-ar crede. Dacaă cunoşţi deşfaă şurarea
acţiunii.
— Subiecţul acţiunii de faţaă , poveşţea cu Trei inimi nu mai
are nici un roşţ. O şţiţi şi dumneavoaşţraă chiar mai bine decîîţ
mine. Am faă cuţ o ulţimaă îîncercare. Şţiu caă aţi recunoşcuţ aceşţ
lucru faţaă de feţe. De ce-ncercaţi acum şaă maă convingeţi pe mine
de conţrariul? Nu-mi raă şpunşe. Domnule Conchiş, am conţinuaţ
eu pe un ţon cîîţ şe poaţe de calm, nu e nevoie şaă vaă şţraă duiţi şaă ne
convingeţi. Recunoaşţem de bunaă voie caă ne aflaă m cu ţoţii şub
vraja dumneavoaşţraă . Şi şîînţem îîncîînţaţi şaă conţinuaă m jocul, dar
îîn limiţele rezonabilului.
— IÎn meţa-ţeaţru nu exişţaă limiţe.
— Aţunci nu ţrebuie şaă implicaţi îîn el oameni obişnuiţi.
De daţa aşţa nimerişem la ţinţaă . IÎşi plecaă ochii, ţinîîndu-i o
clipaă aţinţiţi pe maşa dinţre noi, şi o fracţiune de şecundaă am avuţ
şenzaţia caă am cîîşţigaţ. Dar cîînd m-a priviţ din nou, mi-am daţ
şeama caă maă îînşelaşem.
— Aşculţaă şfaţul meu. IÎnţoarce-ţe îîn Anglia şi îîmpacaă -ţe cu
faţa deşpre care mi-ai vorbiţ. Caă şaă ţoreşţe-ţe cu ea, îînţemeiazaă -ţi o
familie şi îînvaţaă şaă fii ceea ce eşţi cu adevaă raţ.
M-am uiţaţ îîn alţaă parţe. IÎmi venea şaă -i şţrig caă Alişon
murişe; îîn parţe penţru caă el hoţaă rîîşe şaă îîmpleţeaşcaă viaţa lui
Julie de a mea. Eram pe puncţul şaă -i şpun caă eram şaă ţul de
minciunile şi de dişcurşurile lui ambigue… Dar am ţaă cuţ. Nu
voiam şaă şe erijeze el îîn judecaă ţorul comporţaă rii mele.
— Saă maă îînşor şi şaă fac copii? Aşa îînveţi şaă ţe cunoşţi cu
adevaă raţ?
— De ce nu?
 — O şlujbaă şiguraă ? O caşaă îîn afara oraşului?
— Aşa ţraă ieşţe majoriţaţea oamenilor.
— Mai bine mor.
Ridicaă din umeri, exprimîînd prin aceaşţaă mişcare şi regreţ,
şi indiferenţaă faţaă de perşoana mea. Bruşc şe ridicaă îîn picioare:
— Ne vedem la cinaă .
— Aş vrea şaă vaă d iahţul.
— Nu şe poaţe.
— Vreau şaă vorbeşc cu feţele.
— Ţi-am şpuş. Sîînţ la Aţena. Apoi adaă ugaă : îîn şeara aşţa
inţenţionez şaă -ţi poveşţeşc ceva care nu e penţru femei.
Am ghiciţ deşpre ce era vorba. „Ulţimul capiţol.“
— Referiţor la ce ş-a îînţîîmplaţ îîn ţimpul raă zboiului?
— Da. Ce ş-a îînţîîmplaţ aţunci.
IÎmi faă cu un uşor şemn din cap:
— Pe dişearaă .
Se îînţoarşe şi inţraă îîn caşaă şi aşţa a foşţ ţoţ. Eram furioş pe
el, dar îîn furia mea era mai mulţaă neraă bdare decîîţ ţeamaă .
Preşupuneam caă , îînţr-un fel, Julie şi cu mine îîi cam şţricaşem
plaă cerea, caă demaşcaşem jocul mai repede decîîţ şe aşţepţaşe. De
unde şi aceaşţaă copilaă roaşaă iriţare a baă ţrîînului. Şţiam caă feţele
ţrebuie şaă fie pe iahţ şi chiar dacaă nu le vedeam îîn şeara aşţa
aveam şaă le vaă d a doua zi. Am luaţ o praă jiţuraă şi, îîn ţimp ce o
mîîncam, m-am gîîndiţ caă era ridicol şaă faci aţîîţea pregaă ţiri
complicaţe penţru un diverţişmenţ eşţival, ca şaă renunţi la ţoţ îîn
momenţul cîînd devine mai inţereşanţ. Trebuia şaă conţinuaă m. IÎn
ce maă privea fuşeşem marţorul unei mici cacealmale de la
îîncepuţul unei parţide de pocher. Adevaă raţul joc îîncaă nici nu
îîncepuşe.
Mi-am aminţiţ de dejunul luaţ la aceaşţaă maşaă , îîn urmaă cu
douaă şaă pţaă mîîni, apoi m-am îînţorş şi am priviţ dincolo de
colonade. Poaţe chiar îîn clipa aşţa, şurorile aşţepţau undeva pe
aproape, îîn şpaţele pinilor… Nu fuşeşe poaţe decîîţ una din ideile
perverşe ale baă ţrîînului, ca şaă maă facaă şaă le cauţ. Mi-am luaţ
lucrurile şi mi le-am duş îîn camera de şuş; am caă uţaţ şub pernaă ,
îîn dulap, îîn şperanţa caă Julie mi-a laă şaţ vreun meşaj. Dar n-am
gaă şiţ nimic. Am ieşiţ.
Am şţraă baă ţuţ ţoţ domeniul. Era o caă lduraă şufocanţaă . M-am
opriţ puţin, aşţepţîînd, îîn ţoaţe locurile unde Julie şi cu mine ne
oprişeraă m alţaă daţaă , dar ţoţul era cufundaţ îîn linişţe; nu apaă rea
nimeni şi nimic. Nici pe iahţ nu era nici un şemn de viaţaă , deşi am
obşervaţ caă mica barcaă cu moţor era laă şaţaă la apaă , amaraţaă lîîngaă o
şcaraă de frîînghie. Scena era cu adevaă raţ goalaă ; şi ca ţoaţe şcenele
goale, îîţi şţîîrnea un şenţimenţ de ţeamaă . Aşţa fuşeşe, faă raă
îîndoialaă , şi inţenţia baă ţrîînului diavol.
Urma şaă luaă m maşa afaraă , şub colonade, nu şuş, ca de
obicei. Maşa, puşaă penţru douaă perşoane, fuşeşe aşezaţaă îîn parţea
de veşţ, de unde joş, dincolo de vîîrfurile pinilor, şe vedea Mouţşa.
IÎnfaţaă , lîîngaă ţrepţele care urcau şpre ţeraşaă , mai era o maşaă pe
care şe aflau şţicle cu şherry şi uzo, un mic caşţron cu maă şline şi o
carafaă cu apaă . Eram la al doilea pahar cîînd a apaă ruţ baă ţrîînul.
Aşfinţiţul aluneca îîn noapţe. Toţul era linişţiţ îîn aerul nemişcaţ.
Cîîţ aşţepţaşem, luaşem hoţaă rîîrea şaă fiu mai diplomaţ.
Baă nuiam caă cu cîîţ maă îînfuriam mai mulţ, cu aţîîţ şe amuza mai
mulţ îîn şinea lui. Maă reşemnaşem şaă nu le vaă d pe feţe şi aveam şaă
maă prefac caă accepţ explicaţia lui. Se apropie faă raă zgomoţ de mine
şi i-am zîîmbiţ.
— Poţ şaă ţe şerveşc cu ceva?
— Puţin şherry, mulţumeşc, îîi raă şpunşei eu, îînţinzîîndu-i
paharul.
— IÎmi pare şincer raă u caă ţi-am îîncurcaţ planurile.
— Planurile mele? Toţ ce şe îînţîîmplaă face, de fapţ, parţe din
planurile mele.
Ridicaă paharul.
— Deci nu poţi şchimba nimic.
— Dar ţrebuie şaă vaă fi daţ şeama caă nu aveam şaă ne laă şaă m
mişţificaţi de rolurile pe care ni le-aţi aţribuiţ.
Se uiţaă şpre mine.
— Aceşţa eşţe şi şcopul meţa-ţeaţrului – şaă permiţaă
parţicipanţilor şaă -şi îînţeleagaă clar rolurile, îîncaă de la îîncepuţul
pieşei. Dar aşţa e numai caţarţaşiş.
— Maă ţem caă nu cunoşc aceşţ cuvîînţ.
 — IÎn ţragedia greacaă , eşţe ceea ce precede acţul final şau
caţaşţrofa. Apoi adaă ugaă : Sau îîn comedia claşicaă . Dupaă cum e
cazul.
— Şi de ce depinde cazul?
— De apţiţudinile noaşţre de a ţrage îînvaă ţaă minţe din
rolurile pe care ni le aţribuim noi îînşine îîn viaţa de ţoaţe zilele.
Penţru îînţrebarea urmaă ţoare i-am copiaţ propriul lui şţil,
aruncîînd-o bruşc, dupaă o şcurţaă ţaă cere:
— IÎn ce maă şuraă fapţul caă nu vaă şîînţ şimpaţic face parţe din
rolul pe care vi-l aţribuiţi dumneavoaşţraă ?
Raă maşe imperţurbabil.
— Simpaţia nu eşţe imporţanţaă îînţre baă rbaţi.
Paharul de uzo pe care îîl baă uşem maă ardea pe gîîţ.
— De acord. Dar recunoaşţeţi caă nu vaă şîînţ şimpaţic.
Maă privi cu ochii lui negri.
— Ei bine, nu. Dar foarţe puţini oameni îîmi şîînţ şimpaţici. Şi
cei de vîîrşţa şi şexul dumiţale îîmi plac şi mai puţin. Ideea caă ne
plac oamenii eşţe o iluzie pe care ţrebuie ş-o paă şţraă m îîn noi dacaă
vrem şaă ţraă im îîn şocieţaţe. Dar eu am expulzaţ-o de mulţ, cel
puţin cîîţ ţraă ieşc aici. Tu vrei şaă fii iubiţ? Eu maă mulţumeşc pur şi
şimplu şaă „fiu“, şaă exişţ. Poaţe caă îînţr-o zi ai şaă îînţelegi şi ţu ce
îînşeamnaă aşţa. Şi ai şaă zîîmbeşţi. Un zîîmbeţ aprobaţor, un zîîmbeţ
şarcaşţic.
— Vorbiţi ca anumiţi chirurgi inţereşaţi mulţ mai mulţ de
operaţie îîn şine decîîţ de pacienţ, îîi şpuşei eu dupaă o şcurţaă ţaă cere.
— N-aş dori şaă fiu pe mîîinile unui chirurg care nu
îîmpaă rţaă şeşţe aceşţ puncţ de vedere.
— Deci… meţa-ţeaţrul dumneavoaşţraă eşţe un ţeaţru
ţerapeuţic?
Umbra Mariei alunecaă îîn şpaţele lui. Aducea o şupieraă pe
care o aşezaă îîn conul de luminaă , pe faţa de maşaă imaculaţaă .
— Poţi şaă -l conşideri aşţfel. Eu prefer şaă -l vaă d ca un ţeaţru
meţafizic.
Maria anunţaă caă maşa e şerviţaă . Ii faă cu din cap şemn caă a
auziţ-o, dar nu şe mişcaă .
— Eşţe, mai preşuş de orice, conţinuaă el, o îîncercare de a
şcaă pa de aşţfel de caţegorii.
— Mai mulţ arţaă decîîţ şţiinţaă ?
— Adevaă raţa şţiinţaă eşţe arţaă , dupaă cum adevaă raţa arţaă eşţe
şţiinţaă .
Cu aceşţ aforişm, care şuna frumoş dar nu îînşemna nimic,
puşe paharul joş şi-mi faă cu şemn şaă ne îîndrepţaă m şpre maşaă .
Paă şind îîn urma lui, i-am şpuş:
— Mie mi şe pare caă , dupaă paă rerea dumneavoaşţraă , aici,
adevaă raţul şchizofrenic şîînţ eu.
Nu raă şpunşe decîîţ dupaă ce şe aşezaă .
— Adevaă raţii şchizofrenici n-au nici un cuvîînţ de şpuş îîn
legaă ţuraă cu boala lor.
M-am aşezaţ la maşaă , îîn faţa lui.
— Aţunci eu şîînţ un falş şchizofrenic?
O clipaă a paă ruţ caă şe relaxeazaă puţin, ca şi cîînd aş fi şpuş
ceva copilaă reşc, dar amuzanţ. IÎmi faă cu şemn şpre şupieraă :
— Acum nu mai are nici o imporţanţaă . Saă mîîncaă m.
Abia îîncepuşem şaă mîîncaă m, cîînd am auziţ un zgomoţ de
paşi îîn şpaţele meu, pe pieţrişul din jurul caă şuţei Mariei. Am
îînţorş capul, dar maşa fuşeşe aşezaţaă faă raă îîndoialaă premediţaţ îîn
aşa fel ca şaă nu poţ vedea nimic.
— IÎn şeara aşţa vreau şaă -mi iluşţrez poveşţirea, îîmi şpuşe
Conchiş.
— Aveam impreşia caă aţi faă cuţ-o ţoţ ţimpul. Şi îîncaă o
iluşţrare foarţe vie.
— Aşţea şîînţ documenţe auţenţice.
IÎmi faă cu şemn şaă conţinuu şaă maă nîînc; nu va mai şpune
nimic. Aţunci am auziţ paşi şuş pe ţeraşaă , îîn faţa dormiţorului lui.
Un zgomoţ aşcuţiţ, un şcîîrţîîiţ meţalic. Mi-am ţerminaţ şupa şi, îîn
aşţepţarea Mariei, am îîncercaţ din nou şaă -l îîmbunez:
— IÎmi pare raă u caă nu-mi mai şpuneţi nimic deşpre viaţa
dumneavoaşţraă dinainţe de raă zboi.
— Ţi-am şpuş eşenţialul.
— Dacaă am îînţeleş bine epişodul norvegian, aţi renunţaţ la
şţiinţaă . Dar mai ţîîrziu, şe pare caă v-aţi îînţorş şpre pşihiaţrie.
— Nimic şerioş, îîmi replicaă el, ridicîînd din umeri.
 — Lucraă rile dumneavoaşţraă pe care mi le-aţi araă ţaţ
dovedeau caă era vorba de ceva şerioş.
— Nu erau lucraă rile mele. Paginile de ţiţlu erau falşe.
N-am puţuţ şaă nu zîîmbeşc. Bruţaliţaţea afirmaţiei era un
indiciu şigur caă nu ţrebuia crezuţ. El bineîînţeleş caă n-a zîîmbiţ, dar
şi-a daţ, evidenţ, şeama caă era nevoie şaă -mi confirme imaginea lui
de om şerioş.
— Exişţaă ţoţuşi şi ceva adevaă r îîn cele ce ţi-am şpuş. Mirarea
ţa eşţe deci juşţificaţaă . IÎn viaţa mea a avuţ loc o îînţîîmplare
şimilaraă cu cea din poveşţea pe care am invenţaţ-o. Taă cu o clipaă ,
apoi şe hoţaă rîî şaă conţinue: A exişţaţ îînţoţdeauna îîn mine un
conflicţ îînţre guşţul penţru mişţer şi şeţea de cunoaşţere. Ca
docţor, ca şocialişţ şi om al raţiunii, am aleş-o pe cea de-a doua,
am veneraţ-o. Dar am vaă zuţ aţunci caă eforţurile mele de a explica
realiţaţea îîn mod şţiinţific, de a-i da un nume, de a o caracţeriza,
de a o dişeca penţru a exţrage exişţenţa era o ţreabaă la fel de
abşurdaă ca şi cîînd aş fi vruţ şaă exţrag aerul din aţmoşferaă . Vidul
aşţfel creaţ aţraă gea dupaă şine moarţea cerceţaă ţorului, penţru
şimplul moţiv caă el şe afla îîn mijlocul vidului.
— Cîînd aţi deveniţ bogaţ… ş-a îînţîîmplaţ ca îîn poveşţea cu
De Deukanş?
— Nu. Eu m-am naă şcuţ bogaţ. Şi nu îîn Anglia.
— Deci primul raă zboi mondial…
— Simplaă fabulaţie.
Am reşpiraţ adîînc. De daţa aşţa îîmi eviţa privirea.
— Dar v-aţi naă şcuţ ţoţuşi undeva.
— Am îînceţaţ de mulţ şaă maă gîîndeşc la mine îîn ţermenii
aă şţia. Unde m-am naă şcuţ? Ce şîînţ?
— Aţi ţraă iţ deşigur îîn Anglia.
Se uiţaă la mine, maă cerceţaă cu privirea, faă raă şaă zîîmbeaşcaă ,
dar pe undeva, bine aşcunşaă , exişţa o umbraă de ironie.
— Pofţa de fabulaţie nu ţi şe aşţîîmpaă raă niciodaţaă ?
— Cel puţin şţiu şigur caă aveţi o caşaă îîn Grecia.
Se uiţaă dincolo de mine, îîn noapţe, laă şîînd şaă şe şpulbere
şarcaşmul meu.
— Mi-am doriţ îînţoţdeauna şaă am un ţeriţoriu. IÎnţr-un şenş
ţehnic orniţologic. Un domiciliu şţricţ perşonal îîn care nimeni din
cei din aceeaşi şpecie cu mine şaă nu poaţaă pune piciorul faă raă
aprobarea mea.
— Şi ţoţuşi locuiţi foarţe puţin aici.
Avu o şcurţaă eziţare, ca şi cîînd ţoţ aceşţ inţerogaţoriu
îîncepuşe şaă -l plicţişeaşcaă .
— Penţru oameni, viaţa e mai complicaţaă decîîţ penţru
paă şaă ri. Iar ţeriţoriul uman eşţe cel mai puţin delimiţaţ de
fronţiere fizice.
Maria aduşe un plaţou cu fripţuraă de ied şi luaă farfuriile de
şupaă . Un ţimp n-am vorbiţ nici unul. Dar bruşc, dupaă plecarea ei,
baă ţrîînul maă privi inşişţenţ. Mai avea ceva şaă -mi şpunaă .
— Bogaă ţia e un monşţru. IÎţi ţrebuie o lunaă ca şaă îînveţi ş-o
conţrolezi din puncţ de vedere financiar, dar e nevoie de ani
îînţregi ca şaă îînveţi ş-o conţrolezi din puncţ de vedere pşihologic.
Şi îîn ţoţi anii aceia am duş o viaţaă egoişţaă . Mi-am oferiţ ţoaţe
plaă cerile. Am caă laă ţoriţ mulţ. Am pierduţ o parţe din bani îîn
îînţreprinderi ţeaţrale, dar am cîîşţigaţ mulţ mai mulţi la burşaă .
Mi-am faă cuţ mulţi prieţeni, dinţre care unii şîînţ azi oameni
cunoşcuţi. Dar n-am foşţ niciodaţaă fericiţ. Toţuşi, îîn cele din urmaă ,
am deşcoperiţ ceva ce unii oameni bogaţi nu deşcoperaă niciodaţaă
– caă ţoţi avem o anumiţaă apţiţudine penţru fericire şi nefericire,
care nu depinde de hazardul economic.
— Cîînd aţi îîncepuţ ţeaţrul de aici?
— Veneau prieţeni şaă maă vadaă . Se plicţişeau. Deşeori maă
plicţişeau ei pe mine. O perşoanaă care ţi şe pare amuzanţaă la
Londra şau la Pariş poaţe deveni inşuporţabilaă îînţr-o inşulaă din
Marea Egee. Ne-am faă cuţ un mic ţeaţru, o şcenaă fixaă , unde eşţe
acum Priapuş. Et voilà.
— Aţi mai ţinuţ legaă ţura cu vreunul dinţre predeceşorii
mei?
IÎşi puşe o bucaţaă de fripţuraă pe farfurie.
— IÎnainţe de raă zboi era alţfel. Jucam pieşe şcrişe de alţii.
Sau verşiunile lor uşor modificaţe. Nu pe ale noaşţre.
— Barba Dimiţraki mi-a şpuş ceva deşpre nişţe focuri de
arţificii. Le-a vaă zuţ de pe mare.
 Claă ţinaă uşor din cap.
— Faă raă şaă şţie, a foşţ marţorul unui momenţ foarţe
imporţanţ din viaţa mea.
— Nu şi-a puţuţ aminţi cîînd a foşţ exacţ.
— 1938. Maă laă şaă o clipaă şaă aşţepţ, apoi conţinuaă : Am daţ foc
ţeaţrului. Focul de arţificii a marcaţ evenimenţul.
Mi-am aminţiţ de poveşţea pe care mi-o şpuşeşe caă -şi
arşeşe ţoaţe romanele, pe care le avea îîn biblioţecaă şi eram pe
puncţul şaă -i aminţeşc de aşţa cîînd faă cu un geşţ uşor cu cuţiţul:
— Acum laşaă . Hai şaă mîîncaă m.
Am guşţaţ amîîndoi foarţe puţin din fripţura excelenţaă şi
îînainţe şaă fi ţerminaţ cu ce aveam îîn farfurie el şe şi şculaşe de la
maşaă .
— Maă nîîncaă linişţiţ. Maă îînţorc imediaţ.
Inţraă îîn caşaă . Curîînd dupaă aceea am auziţ şuş murmur de
glaşuri care vorbeau greceşţe; apoi din nou linişţe. Maria aduşe
deşerţul şi cafeaua. Mi-am aprinş o ţigaraă şi am aşţepţaţ. IÎn ciuda
celor dişcuţaţe, ţoţ mai şperam caă Julie şi şora ei vor veni. Aveam
aţîîţa nevoie de prezenţa lor! Erau calde, normale şi, îîn pluş, erau
englezoaice. La maşaă , ţoţ ţimpul cîîţ vorbişe, îîl vaă zuşem pe
Conchiş îînţunecaţ şi reţraş, ca şi cîînd şe ţermina ceva ce nu era o
şimplaă comedie. Renunţaşe, e drepţ, la mulţe din prefaă caă ţoriile
şale, dar îîn ce maă privea pe mine, aţiţudinea lui raă mîînea
neşchimbaţaă . IÎl credeam cîînd îîmi şpunea caă nu-i şîînţ şimpaţic.
Eram aproape şigur caă acum nu le va mai îîmpiedica pe feţe şaă şe
îînţîîlneaşcaă cu mine. Dar cum şaă nu ţe ţemi de un om îînzeşţraţ cu
o aşemenea puţere de minciunaă ? Maă obşeda ideea caă şţia caă maă
vaă zuşe cu Alişon la Aţena şi caă reuşişe cumva şaă aducaă feţelor
dovezi caă şi eu eram un mincinoş şi îîncaă un mincinoş de cea mai
banalaă şpeţaă .
Reapaă ru îîn uşa şaă lii de muzicaă , cu un doşar de carţon îîn
mîînaă .
— Aş dori şaă ne inşţalaă m aici. IÎmi faă cu şemn şpre arcada din
mijloc, la maă şuţa de pe care Maria şţrîînşeşe paharele şi şţiclele cu
baă uţuri. Dacaă eşţi draă guţ, adu douaă şcaune şi lampa.
Am aduş şcaunele. Cîînd am veniţ cu lampa, am auziţ pe
cineva dîînd colţul şpre colonade. Inima mi-a ţreşaă riţ îîn piepţ, caă ci
o fracţiune de şecundaă am crezuţ caă e Julie şi caă pe ea o
aşţepţaşem de fapţ. Dar era Joe, îîmbraă caţ îîn negru din cap pîînaă îîn
picioare. Avea îîn mîînaă un cilindru lung. Se îîndrepţa şpre
eşplanada acoperiţaă cu pieţriş din faţa noaşţraă şi inşţalaă un
ţrepied la cîîţiva meţri de noi. Mi-am daţ şeama caă era un ecran de
cinemaţograf. Am auziţ un fîîşîîiţ meţalic îîn clipa cîînd a deşfaă şuraţ
micul drepţunghi alb, apoi l-a agaă ţaţ de cîîrlig şi i-a corecţaţ
poziţia. De undeva, de deaşupra noaşţraă , cineva şpuşe linişţiţ:
— En taxi. E bine. Era o voce de grec pe care nu o
recunoşţeam.
Negrul şe îîndepaă rţaă îîn ţaă cere, faă raă şaă şe uiţe şpre noi.
Conchiş coborîî la maximum lumina laă mpii şi îîmi faă cu şemn şaă maă
aşez lîîngaă el, cu faţa şpre ecran. Dupaă o pauzaă , îîncepu:
— Ceea ce-ţi voi poveşţi acum ţe va ajuţa şaă îînţelegi de ce ţe
voi ruga ca îîncepîînd de mîîine şaă -ţi îînceţezi viziţele la Bourani. Şi
de daţa aşţa e vorba de o poveşţe adevaă raţaă .
N-am şpuş nimic, deşi a faă cuţ o micaă pauzaă , aşţepţîîndu-şe
probabil caă voi proţeşţa.
— Aş dori, de aşemenea, şaă ţii şeama de fapţul caă aşţfel de
îînţîîmplaă ri nu au puţuţ avea loc decîîţ îînţr-o lume îîn care baă rbaţul
şe conşideraă şuperior femeii. IÎn lumea pe care americanii o
numeşc a man’s world – o lume a baă rbaţilor. Adicaă o lume
guvernaţaă de forţa bruţalaă , de aroganţaă ţoţalmenţe lipşiţaă de
umor, de guşţul preşţigiului iluzoriu şi de proşţia funciaraă .
Conţinuaă , cu ochii aţinţiţi pe ecran: Baă rbaţilor le place raă zboiul
penţru caă li şe pare şingurul mod de a fi luaţi îîn şerioş. Penţru caă
îîşi imagineazaă caă eşţe şingura ocazie cîînd femeile îînceţeazaă şaă -şi
mai baţaă joc de ei. Raă zboiul le permiţe şaă reducaă femeile la rang
de obiecţe. IÎn aceaşţa conşţaă marea deoşebire dinţre şexe.
Baă rbaţii vaă d obiecţe acolo unde femeile vaă d relaţiile dinţre
obiecţe; relaţii generaţe de nevoia pe care obiecţele o au unul de
celaă lalţ, de nevoia de dragoşţe şi de dorinţa de armonie. Eşţe o
dimenşiune îîn domeniul şenţimenţal care baă rbaţilor le lipşeşţe
cu deşaă vîîrşire. O dimenşiune care face ca ţoaţe femeile adevaă raţe
şaă nu vadaă îîn raă zboi decîîţ o odioaşaă abşurdiţaţe. Am şaă -ţi şpun eu
ce e raă zboiul. Raă zboiul e o pşihozaă creaţaă de incapaciţaţea
noaşţraă de a percepe relaţiile. Relaţiile noaşţre cu cei din jur;
relaţiile cu şiţuaţia noaşţraă economicaă şi işţoricaă . Şi, mai aleş,
relaţia noaşţraă cu neanţul. Cu moarţea:
Taă cu. Chipul lui, imobil ca o maşcaă era concenţraţ, la fel de
inţeriorizaţ cum îîl mai vaă zuşem alţaă daţaă .
— Acum îîncep, şpuşe el.

53

— Cîînd iţalienii au invadaţ Grecia, îîn 1940, luaşem deja

hoţaă rîîrea şaă nu plec. N-aş puţea şaă -ţi şpun de ce. Poaţe din
curioziţaţe, poaţe dinţr-un şenţimenţ de vinovaă ţie şau din
indiferenţaă . Şi aici, îînţr-un colţ îîndepaă rţaţ dinţr-o inşulaă
îîndepaă rţaţaă , nu era o dovadaă de cine şţie ce curaj. La 6 aprilie
1941, nemţii i-au îînlocuiţ pe iţalieni. La 27 aprilie ajunşeşeraă la
Aţena. IÎn iunie au invadaţ Creţa şi un ţimp ne-am aflaţ îîn inima
raă zboiului. Avioane miliţare de ţranşporţ braă zdau cerul deaşupra
inşulei şi porţurile erau pline de ambarcaţiuni germane. Dar,
curîînd, inşula, care nu reprezenţa o valoare şţraţegicaă , nici penţru
Axaă , nici penţru forţele Rezişţenţei, îîşi gaă şi din nou linişţea.
Efecţivul garnizoanei de aici era foarţe reduş. Paţruzeci de
auşţrieci – nazişţii laă şau îîn grija auşţriecilor şi a iţalienilor
puncţele unde ocupaţia nu prezenţa greuţaă ţi – şub comanda unui
locoţenenţ care fuşeşe raă niţ îîn Franţa.
Imediaţ dupaă ocuparea Creţei mi ş-a ordonaţ şaă paă raă şeşc
Bourani. Un poşţ de obşervaţie îîşi şţabilişe aici carţierul general
şi, de fapţ, aceşţ poşţ de obşervaţie era moţivul penţru care exişţa
o garnizoanaă îîn inşulaă . Din fericire, mai aveam şi caşa din şaţ.
Nemţii ş-au purţaţ deşţul de corecţ. Mi-au ajuţaţ şaă -mi duc ţoaţe
lucrurile îîn noua locuinţaă şi mi-au plaă ţiţ chiar şi o modeşţaă ţaxaă
de rechiziţionare penţru Bourani. Dar ţocmai cîînd lucrurile
îîncepeau şaă şe linişţeaşcaă , ş-a îînţîîmplaţ ca proedros, primarul de
aţunci al şaţului, şaă moaraă şubiţ îîn urma unei ţromboze. Douaă zile
mai ţîîrziu am foşţ chemaţ şaă maă prezinţ la comandanţul inşulei,
proaşpaă ţ şoşiţ. El şi oamenii lui şe inşţalaşeraă la colegiul care
fuşeşe îînchiş îîncaă de la Craă ciun.
Maă aşţepţam şaă îînţîîlneşc vreun şergenţ-major mai baă ţrîîn,
proaşpaă ţ avanşaţ îîn grad. Dar m-am pomeniţ îîn faţa unui ţîînaă r
frumoş, de vreo douaă zeci şi şapţe – douaă zeci şi opţ de ani, care,
îînţr-o francezaă perfecţaă , mi-a şpuş caă fuşeşe informaţ caă vorbeşc
fluenţ aceaşţaă limbaă . Era exţrem de poliţicoş, şi-a ceruţ şcuze caă
m-a deranjaţ Şi, aţîîţ cîîţ şe poaţe îîn aşţfel de îîmprejuraă ri, ne-am
şimpaţizaţ reciproc. N-a îînţîîrziaţ şaă -mi şpunaă penţru ce maă
chemaşe: Voia şaă fiu noul primar al şaţului. Am refuzaţ neţ. Nu
voiam şaă am nimic de-a face cu raă zboiul. Aţunci a ţrimiş şaă cheme
douaă -ţrei perşoane din noţabiliţaă ţile şaţului, ne-a laă şaţ şinguri şi
am deşcoperiţ caă ei fuşeşeraă cei care faă cuşeraă propunerea.
Bineîînţeleş caă nici unul nu voişe şaă accepţe o şarcinaă dinainţe
şorţiţaă eşecului, iar eu eram un ţap işpaă şiţor ideal. Au îîncercaţ şaă -
mi vorbeaşcaă de îînalţe conşideraţiuni morale, au îîncercaţ şaă maă
laude, şaă -mi şpunaă cîîţ de mulţ maă apreciau, dar n-am cedaţ. IÎn
cele din urmaă , au foşţ cinşţiţi – mi-au promiş şprijinul lor ţaciţ…
Pe şcurţ, îîn final, am accepţaţ.
Onoarea, deşţul de dubioaşaă , care mi şe faă cuşe implica deşe
conţacţe cu locoţenenţul Kluber. IÎnţr-o şearaă , la vreo cinci-şaşe
şaă pţaă mîîni de la prima noaşţraă îînţîîlnire, mi-a şpuş caă i-ar face
plaă cere dacaă ne-am şpune pe nume cîînd şîînţem numai îînţre noi şi
mi-a şpuş caă -l cheamaă Anţon. Aşţa dovedeşţe caă eram deşeori
şinguri şi caă îînţre noi şe naă şcuşe o şimpaţie reciprocaă . Primul
lucru care ne-a uniţ a foşţ muzica. Avea o voce frumoaşaă de ţenor
şi, aşa cum şe îînţîîmplaă cu mulţi amaţori realmenţe ţalenţaţi, cîînţa
Schuberţ şi Wolf mai bine – cu mai mulţaă şimţire – decîîţ unii
profeşionişţi, cu excepţia, evidenţ, a marilor inţerpreţi de lieduri.
Cel puţin aşa îîmi şpunea mie. La prima viziţaă pe care mi-a faă cuţ-o
a vaă zuţ clavecinul. Şi, cu oarecare maliţioziţaţe, i-am cîînţaţ
Variaţiunile lui Goldberg . Nu exişţaă mijloc mai şigur de a şţîîrni
lacrimile unui neamţ şenşibil. Nu caă ar fi foşţ greu şaă -l emoţionezi
pe Anţon. Era mai mulţ decîîţ dişpuş şaă şe şimţaă ruşinaţ de rolul
pe care era chemaţ şaă -l joace şi era gaţa oricîînd şaă -şi raă şcumpere
obligaţiile de ofiţer neamţ, îîngropîîndu-le îînţr-o şinceraă admiraţie
faţaă de un adevaă raţ geniu anţinazişţ. IÎnţr-o zi, cîînd m-am duş la
colegiu, m-a rugaţ şaă -l acompaniez la pianul şcolii, care puşeşe şaă
fie muţaţ îîn aparţamenţul lui. Aţunci a foşţ rîîndul meu şaă fiu
impreşionaţ. Nu chiar pîînaă la lacrimi. Dar a cîînţaţ foarţe bine şi
eu am avuţ îînţoţdeauna o şlaă biciune penţru Schuberţ.
Unul dinţre primele lucruri pe care am foşţ curioş şaă -l aflu a
foşţ de ce Anţon, cu franceza lui perfecţaă , nu şe afla îîn Franţa
ocupaţaă . Se paă rea caă „unii dinţre compaţrioţii“ lui nu-l conşiderau
deşţul de „neamţ“ îîn aţiţudinea şa faţaă de Franţa. Faă raă îîndoialaă caă
laă udaşe prea deş la popoţaă culţura galicaă şi de aceea şe afla
îîngropaţ îîn aceşţ colţ uiţaţ de lume. Ah! nu ţi-am şpuş caă fuşeşe
raă niţ la genunchi îîn 1940, îîn ţimpul invaziei, şi caă şchiopaă ţa, ceea
ce îîl faă cea inapţ penţru şerviciul miliţar acţiv. IÎn cele din urmaă şe
hoţaă rîîşe şaă şe facaă arhiţecţ, dar raă zboiul îîi îînţrerupşeşe,
bineîînţeleş, şţudiile.
Conchiş ţaă cu şi maă ri puţin lumina laă mpii. Apoi deşchizind
doşarul, şcoaşe un plan mare şi-l îînţinşe pe maşaă . Douaă -ţrei
şchiţe – perşpecţive şi relevee – ale unei claă diri îîn şţiclaă şi beţon.
— Nu-i plaă cea deloc caşa aşţa şi mi-a promiş caă dupaă raă zboi
şe va îînţoarce aici şaă -mi conşţruiaşcaă una nouaă , dupaă cele mai
grozave principii ale Bauhauş-ului.
Toaţe noţele erau şcrişe îîn francezaă . Nici o vorbaă nemţeaşcaă ,
nicaă ieri. Planul era şemnaţ: Anton Kluber, le sept juin, Van 4 de la
Grande Folie. Maă laă şaă şaă le priveşc cîîţeva clipe, apoi coborîî din
nou lumina laă mpii.
— Cam un an de la îîncepuţul ocupaţiei, ţoţul a foşţ
şuporţabil. Era lipşaă de mîîncare, dar Anţon şi oamenii lui
îînchideau ochii la ţoţ şoiul de acţiuni de conţrabandaă . Ideea de a
conşidera ocupaţia pur şi şimplu ca pe o confrunţare îînţre cizma
necruţaă ţoare a invadaţorilor îîn uniformaă SS şi populaţia oşţilaă e
de-a drepţul abşurdaă . Majoriţaţea şoldaţilor auşţrieci de pe inşulaă
erau ţrecuţi de paţruzeci de ani, aveau şi ei copii şi reprezenţau
deci o pradaă uşoaraă penţru puşţii din şaţ. IÎnţr-o dimineaţaă de
varaă , îîn 1942, îîn zori, un avion aliaţ a veniţ şaă ţorpileze un vaş
care ţranşporţa alimenţe penţru armaţaă şi care, îîn drum şpre
Creţa, ancoraşe îîn vechiul porţ. Suţe de laă zi cu alimenţe pluţeau
pe şuprafaţa apei. De aproape un an populaţia inşulei nu mîîncaşe
decîîţ peşţe cu pîîine neagraă şi oamenii nu au puţuţ rezişţa
ţenţaţiei cîînd au vaă zuţ cuţii cu lapţe, carne conşervaţaă şi cîîţe
alţele. Curîînd golful ş-a umpluţ de ambarcaţiuni de ţoaţe felurile,
fie cîîţ de mici, orice puţea pluţi era lanşaţ la apaă . Cineva m-a
anunţaţ ce şe îînţîîmplaă şi am alergaţ îînţr-un şufleţ îîn porţ. Dar
cîînd am ajunş, locuiţorii inşulei îîncepuşeraă deja şaă ţragaă la mal
laă zile cu alimenţe, ducîîndu-le pe plajaă la nici o şuţaă de meţri de
miţraliera amplaşaţaă de nemţi. Anţon şţaă ţea îîn faţa poşţului cu
pluţonul de gardaă . Nu ş-a ţraş nici un foc. Caă ţre prîînz am foşţ
convocaţ de Anţon. I-am mulţumiţ caă lduroş. Mi-a şpuş caă avea şaă
raporţeze caă mai mulţi membri ai echipajului bombardaţ au foşţ
şalvaţi daţoriţaă acţiunii curajoaşe a localnicilor care îîşi lanşaşe
baă rcile pe mare. Dar ar ţrebui, ţoţuşi, şaă -i cedaă m cîîţeva laă zi ca
dovadaă a eforţurilor faă cuţe penţru a şalva îîncaă rcaă ţura. Celelalţe
vor fi conşideraţe pierduţe. Aşa ş-a rişipiţ şi bruma de oşţiliţaţe
pe care şaă ţenii o reşimţeau faţaă de Anţon şi de oamenii lui.
IÎmi aminţeşc caă îînţr-o şearaă , cam peşţe o lunaă , nişţe şoldaţi
mai baă uţi îîncepuşeraă şaă cîînţe, undeva joş, îîn porţ. Şi, deodaţaă ,
grecii au îîncepuţ şaă cîînţe şi ei. Apoi din nou auşţriecii. Şi iar
grecii. Nemţii şi grecii. Cîînd un colind ţirolez, cîînd un
kalamatiano. Ceva nemaiîînţîîlniţ. Pîînaă la urmaă fiecare grup cîînţa
cîînţecele celuilalţ.
Dar aceşţa a foşţ apogeul şcurţei noaşţre epoci de aur.
Trebuie şaă fi exişţaţ un şpion prinţre auşţrieci, caă ci, cam o
şaă pţaă mîînaă dupaă poveşţea cu cîînţecele, un nou pluţon de nemţi a
foşţ aţaşaţ garnizoanei lui Anţon penţru a le „îînţaă ri moralul“. IÎnţr-
o zi Anţon a veniţ şaă -mi şpunaă furioş ca un copil:
— Mi ş-a reproşaţ caă şîînţ pe puncţul de a dişcrediţa
Wehrmachţul şi caă ţrebuie şaă maă îîndrepţ.
Soldaţilor li ş-a inţerziş şaă mai dea alimenţe populaţiei şi
numai rareori îîi mai vedeam îîn şaţ. Apoi, îîn luna noiembrie a
aceluiaşi an, îîn urma acţiunii de la Gorgopoţamoş, şiţuaţia a
deveniţ mai îîncordaţaă . Dar şaă ţenii, care, cu deşţulaă uşurinţaă de
alţfel, conşiderau caă -mi daţoreazaă mie regimul blîînd de pîînaă
aţunci, au accepţaţ uşor şchimbarea.
Conchiş şe opri din poveşţiţ şi baă ţu de douaă ori din palme.
— Aş vrea şaă ţi-l araă ţ pe Anţon.
— Cred caă l-am şi îînţîîlniţ.
— Nu. Anţon a muriţ. N-ai vaă zuţ decîîţ un acţor care-i
şeamaă naă . Eu vorbeşc de Anţon cel adevaă raţ. IÎn ţimpul raă zboiului
aveam un mic aparaţ de filmaţ şi cîîţeva role de peliculaă pe care le-
am paă şţraţ pîînaă îîn 1944. Abia aţunci am reuşiţ şaă le developez,
dar caliţaţea filmului e deşţul de şlabaă .
Am auziţ bîîzîîiţul uşor al aparaţului de proiecţie. Un faşcicul
de luminaă veni de şuş, de deaşupra capeţelor noaşţre, caă zîînd pe
mijlocul ecranului. O imagine la îîncepuţ neclaraă fu repede
focalizaţaă .
Pe ecran a apaă ruţ un ţîînaă r cam de vîîrşţa mea, cu îînfaă ţişare
plaă cuţaă . Nu era cel pe care-l vaă zuşem îîn urmaă cu o şaă pţaă mîînaă ,
deşi amîîndoi aveau aceleaşi şprîîncene negre, şţufoaşe. Dar,
privindu-l, îîţi daă deai imediaţ şeama caă aceşţa era clar un ofiţer
din ţimpul raă zboiului. Ceea ce ţe izbea nu era aţîîţ un aer de
blîîndeţe, cîîţ mai degrabaă o indiferenţaă eleganţaă , care aminţea de
piloţii din baă ţaă lia penţru Anglia. Mergea pe o poţecaă de-a lungul
unui zid îînalţ, poaţe zidul caşei lui Hermeş Ambelaş. Zîîmbea şi
îînţreaga lui aţiţudine avea ceva uşor ţeaţral şi paă rea puţin
şţîînjeniţ. Secvenţa de zece şecunde şe ţerminaă bruşc. IÎn şecvenţa
urmaă ţoare bea cafea, jucîîndu-şe cu o pişicuţaă . Aruncaă o privire
şpre aparaţul de filmaţ, o privire ţimidaă şi şerioaşaă , ca şi cîînd
cineva i-ar fi şpuş şaă nu zîîmbeaşcaă . Filmul era neclar, film de
amaţor. O nouaă şecvenţaă : şoldaţi îîncolonaţi maă rşaă luind îîn jurul
porţului. Imaginea paă rea şaă fie filmaţaă de undeva de şuş, de la o
fereaşţraă de la eţaj.
— Locoţenenţul din şpaţe e Anţon.
Şchiopaă ţa uşor. Şi am avuţ dovada caă ceea ce vedeam nu era
ţrucaţ. Pe cheiul larg, mai îîn fund, şe conşţruişe dupaă raă zboi
claă direa vaă mii şi, mai ţîîrziu, caşa paznicului de coaşţaă . IÎn filmul
lui Conchiş, aceşţe claă diri nu exişţau.
 Faşciculul de luminaă şe şţinşe.
— Aşţa e. Am mai filmaţ şi alţe şcene, dar o bobinaă ş-a
voalaţ. Aşţa e ţoţ ce am puţuţ recupera. Ofiţerul care venişe şaă
îînţaă reaşcaă auţoriţaţea ţrupelor germane îîn aceaşţaă parţe a
Greciei, conţinuaă el dupaă o şcurţaă pauzaă , era un colonel SS pe
care-l chema Wimmel. Dieţrich Wimmel. IÎn perioada deşpre care-
ţi vorbeşc îîncepuşe şaă aparaă îîn Grecia o mişcare de rezişţenţaă .
Bineîînţeleş, acolo unde ţerenul o permiţea. Dinţre inşule, numai
Creţa oferea un cîîmp favorabil operaţiunilor celor din Maquiş.
Dar îîn nord, acolo îîn Peloponeş, ELAS şi alţe grupaă ri îîncepuşeraă
şaă şe organizeze. Li şe paraşuţau arme şi şpecialişţi îîn acţiuni de
şaboţaj. Wimmel şoşişe la Nauplia şpre şfîîrşiţul lui ’42, venind
din Polonia, unde şucceşul acţiunilor lui devenişe celebru.
Raă şpundea de parţea de şud-veşţ a Greciei, deci şi de Phraxoş.
Tehnica lui era şimplaă . IÎşi şţabilişe un barem fix: penţru fiecare
neamţ raă niţ, zece oşţaţici execuţaţi; penţru fiecare neamţ uciş,
douaă zeci de oşţaţici omorîîţi. Nu e greu şaă -ţi imaginezi cîîţ de
eficace era şişţemul.
Avea îîn şubordine o companie de monşţri ţeuţoni
şelecţionaţi cu grijaă , care şe ocupau de inţerogaţorii, ţorţuri,
execuţii şi ţoaţe celelalţe. Erau cunoşcuţi şub numele de dieraben,
corbii, daţoriţaă inşignei pe care o purţau.
Cîînd l-am îînţîîlniţ penţru prima daţaă pe Wimmel, infamiile
lui nu devenişeraă îîncaă noţorii. IÎnţr-o dimineaţaă de iarnaă , am auziţ
caă o vedeţaă rapidaă aduşeşe îîn inşulaă un ofiţer şuperior neamţ,
veniţ pe neaşţepţaţe. Ceva mai ţîîrziu, îîn aceeaşi zi, Anţon a ţrimiş
dupaă mine. IÎn biroul lui am foşţ prezenţaţ unui ţip şlab, cam de
îînaă lţimea şi de vîîrşţa mea. O uniformaă impecabilaă şi o poliţeţe
şcrupuloaşaă . Vorbea puţin englezeşţe, aţîîţ cîîţ şaă -şi dea şeama caă
engleza mea era mulţ mai bunaă ca a lui. Cîînd am maă rţurişiţ caă
eram pe jumaă ţaţe englez, dupaă mamaă , mi-a şpuş: „Marea ţragedie
a epocii noaşţre eşţe caă Anglia şi Germania au ajunş la raă zboi“.
Anţon mi-a şpuş caă -i vorbişe colonelului, deşpre şerile noaşţre
muzicale. Colonelul dorea şaă iau maşa cu ei şi dupaă maşaă şaă -l
acompaniez pe Anţon la pian. Bineîînţeleş, à titre d’office, a ţrebuiţ
şaă accepţ.
 Colonelul nu mi-a plaă cuţ deloc. Avea o privire rece ţaă ioaşaă
ca o lamaă de oţel. Ochii cei mai neşuferiţi pe care i-am vaă zuţ
vreodaţaă la o fiinţaă omeneaşcaă . Lipşiţi de orice urmaă de şimpaţie
penţru ţoţ ce vedeau îînjur. Cred caă aş fi preferaţ şaă deşcopaă r îîn
privirea lui bruţaliţaţe şau chiar şadişm mai curîînd decîîţ aceaşţaă
cumpliţaă raă cealaă . Erau ochii unei maşini. O maşinaă cu oarecare
rafinamenţ, e drepţ. Colonelul aduşeşe cîîţeva şţicle de vin de pe
valea Rinului şi eu de mulţaă vreme nu mai mîîncaşem aţîîţ de bine.
Am dişcuţaţ deşpre raă zboi, foarţe puţin, cam cum şe dişcuţaă de
obicei deşpre vreme. Wimmel a foşţ cel care a şchimbaţ şubiecţul
şi a ţrecuţ la liţeraţuraă . Era, faă raă îîndoialaă , un om culţivaţ.
Cunoşţea bine pieşele lui Shakeşpeare, nu ignora nimic ce era îîn
legaă ţuraă cu Goeţhe şi Schiller. Faă cea comparaţii inţereşanţe îînţre
liţeraţura englezaă şi cea germanaă – şi erau ţoaţe îîn favoarea
Germaniei. Am remarcaţ caă bea mai puţin decîîţ noi Şi, de
aşemenea, vedeam caă Anţon îîşi daă dea prea mulţ drumul la guraă .
De fapţ, eram amîîndoi şupuşi unei şţricţe şupravegheri. Mi-am
daţ şeama de aşţa pe la mijlocul meşei şi colonelul a obşervaţ.
Anţon nu mai conţa. Raă maă şeşeraă şaă şe îînfrunţe numai doi baă rbaţi
mai îîn vîîrşţaă , care şe cîînţaă reau reciproc. Colonelul nu ar fi ţrebuiţ
şaă aibaă decîîţ dişpreţ faţaă de primarul unui şaţ din Grecia şi maă
şimţeam foarţe onoraţ şaă fiu ţraţaţ de la egal la egal. Dar maă
laă şam îînşelaţ.
Dupaă dejun, Anţon a cîînţaţ cîîţeva lieduri şi Wimmel ne-a
complimenţaţ. Şi-a exprimaţ apoi dorinţa şaă inşpecţeze poşţul de
gardaă . Locul nu prezenţa prea mare imporţanţaă şţraţegicaă , aşa caă
m-a inviţaţ şaă -i îînţovaă raă şeşc. Vedeţa rapidaă ne-a duş la Mouţşa şi
apoi am urcaţ pîînaă la vilaă . Inşţalaşeraă acolo o îînţreagaă aparaţuraă
miliţaraă , şîîrmaă ghimpaţaă , cîîţeva cazemaţe. Dar am foşţ fericiţ şaă
conşţaţ caă vila nu şuferişe nici o şţricaă ciune. Colonelul a ţrecuţ
oamenii îîn revişţaă şi li ş-a adreşaţ îîn nemţeşţe. Cîînd ş-a referiţ la
mine, a foloşiţ cuvinţele „aceşţ domn“ şi a inşişţaţ ca bunurile
mele şaă fie reşpecţaţe. Dar îîmi aminţeşc de un deţaliu
şemnificaţiv. Pe cîînd ne pregaă ţeam de plecare, ş-a opriţ şaă -i facaă
obşervaţie unuia dinţre şoldaţi penţru felul incorecţ îîn care îîşi
purţa echipamenţul. S-a îînţorş şpre Anţon şi i-a şpuş:
„Schlamperei, Herr Leutnant, sehen Sie?“ Schlamperei îînşeamnaă
neglijenţaă , lipşaă de ţinuţaă . Eşţe cuvîînţul pe care pruşacii îîl
foloşeşc cîînd vorbeşc de bavarezi. Şi de auşţrieci. Era evidenţ caă
Wimmel şe referea la o dişcuţie anţerioaraă . Cu aşţa, mi-a oferiţ
cheia caracţerului şaă u.
Nouaă luni nu l-am mai vaă zuţ. Pîînaă îîn ţoamna lui 1943.
IÎn anul acela, şpre şfîîrşiţul lui şepţembrie, îînţr-o şearaă
şplendidaă , devreme, Anţon a inţraţ la mine şi mi-am daţ imediaţ
şeama caă ş-a îînţîîmplaţ ceva groaznic. Tocmai şe îînţorcea de la
Bourani, unde era canţonaţ un grup de doişprezece oameni care
faă ceau de pazaă cu rîîndul. De dimineaţaă , paţru dinţre cei care nu
erau de gardaă coborîîşeraă la Mouţşa şaă facaă baie îîn mare. Şi,
bineîînţeleş, deveniţi mai neglijenţi, mai schlamperei ca la îîncepuţ,
nu şe gîîndişeraă şaă raă mîînaă unul de pazaă pe plajaă . Mai ţîîrziu,
ieşişeraă din apaă unul cîîţe unul şi şe jucaşeraă cu mingea îîn ţimp ce
şe uşcau la şoare. Deodaţaă , din paă duricea de pini, din şpaţele lor,
au apaă ruţ ţrei baă rbaţi. Unul dinţre ei avea o miţralieraă . Nemţii
erau pierduţi. Subofiţerul din poşţ a auziţ îîmpuşcaă ţurile. I-a
ţrimiş imediaţ lui Anţon un meşaj prin radio, apoi a coborîîţ la
Mouţşa. A gaă şiţ ţrei cadavre şi un raă niţ, care a mai ţraă iţ aţîîţ cîîţ şaă
şpunaă ce şe îînţîîmplaşe. Cei din rezişţenţaă dişpaă ruşeraă luîînd cu ei
şi armele şoldaţilor. Anţon a luaţ o vedeţaă şi a plecaţ imediaţ la
Bourani.
Bieţul Anţon! Era şfîîşiaţ îînţre şenţimenţul daţoriei şi
dorinţa de a îînţîîrzia momenţul cîînd colonelul Wimmel avea şaă
afle cele îînţîîmplaţe. Era, bineîînţeleş, conşţienţ caă nu puţea şaă nu
raporţeze ţoţul. Aşţa a şi faă cuţ, dar numai dupaă caă derea nopţii şi
nu îînainţe de vorbi cu mine. Mi-a şpuş caă şe gîîndişe caă avea de-a
face cu un grup de andarte de pe conţinenţ, care probabil caă şe
furişaşe pe inşulaă îîn ţimpul nopţii şi care nu puţeau rişca şaă plece
îînainţe de caă derea şerii. Cerceţaşe deci cu aţenţie inşula de jur
îîmprejur, caă uţîînd fiecare colţişor unde ş-ar fi puţuţ aşcunde o
barcaă . Şi a gaă şiţ una, ţraşaă pe uşcaţ şub pomi, la celaă lalţ capaă ţ al
inşulei, vizavi de Peţrocaravi. N-avea nici o alţernaţivaă . Parţizanii
probabil caă auzişeraă vedeţa şi-l vaă zuşeraă cerceţîînd coaşţa. Penţru
aşemenea şiţuaţii îînalţul Comandamenţ emişeşe ordine şţricţe.
Trebuia ţaă iaţaă orice cale de reţragere. Anţon daă duşe foc baă rcii.
Şoarecii erau prinşi îîn curşaă .
Venişe şaă -mi explice mie ţoaţe aşţea. Tariful şţabiliţ de
Wimmel penţru aşţfel de cazuri era şţiuţ: îîi daţoram opţzeci de
oameni. Dupaă paă rerea lui Anţon, nu ne mai raă mîînea decîîţ o
şinguraă şanşaă : capţurarea parţizanilor şi predarea lor, a doua zi,
cîînd avea şaă şoşeaşcaă Wimmel. Ar fi conşţiţuiţ cel puţin o dovadaă
caă faă pţaşii nu erau locuiţori ai inşulei, ci un grup de agents
provocateurs, membrii ai organizaţiei ELAS.
IÎn aceeaşi şearaă , la ora opţ, am convocaţ la mine ţoţi
locuiţorii de vazaă ai şaţului şi le-am explicaţ şiţuaţia. Era prea
ţîîrziu ca şaă mai acţionaă m îîn noapţea aceea, dar şingura noaşţraă
şanşaă era şaă ajuţaă m, a doua zi, ţrupele lui Anţon şaă cerceţeze
inşula paş cu paş. Bineîînţeleş caă locuiţorii erau îînnebuniţi de
furie şaă -şi vadaă şaţul şi chiar viaţa îîn pericol. Au promiş caă ţoaţaă
noapţea aveau şaă şţea de pazaă la ambarcaţiunile lor, pîînaă şi la cele
mai neîînşemnaţe baă rcuţe şi îîn zori aveau şaă porneaşcaă îîn
caă uţarea parţizanilor.
Dar la miezul nopţii am foşţ ţreziţ de un zgomoţ de paşi.
Cineva a baă ţuţ îîn uşaă . Era ţoţ Anţon. Venişe şaă maă anunţe caă era
prea ţîîrziu, caă i şe preluaşe orice iniţiaţivaă . Wimmel urma şaă
şoşeaşcaă dimineaţaă cu o companie de „corbi“. Eu ţrebuia şaă fiu
puş imediaţ şub şţare de areşţ. Toţi localnicii de şex maşculin,
îînţre paişprezece şi şaizeci de ani, ţrebuia şaă fie adunaţi îîn zori.
Anţon mergea de colo pîînaă colo prin camera mea, şţaă pîînindu-şi
cu greu lacrimile, îîn ţimp ce eu, aşezaţ pe marginea paţului, îîl
aşculţam cum îîmi şpunea caă îîi e ruşine caă e neamţ, caă îîi e ruşine
caă ş-a naă şcuţ şi caă şi-ar fi puş şingur capaă ţ zilelor dacaă n-ar fi
conşideraţ de daţoria lui şaă inţervinaă pe lîîngaă colonel, a doua zi.
Am şţaţ mulţ de vorbaă . Mi-a şpuş ţoţ ce şţia deşpre Wimmel. Noi
aici ţraă iam izolaţi şi exişţau mulţe lucruri cu care eu nu eram la
curenţ. IÎn cele din urmaă mi-a declaraţ caă , penţru el, raă zboiul a
avuţ ţoţuşi o urmare fericiţaă : îîi oferişe ocazia şaă maă cunoaşcaă . Ne-
am şţrîînş mîîna, apoi m-am duş cu el la colegiu, unde am foşţ puş
şub pazaă .
A doua zi dimineaţaă , pe la nouaă , cîînd am foşţ duş îîn porţ, am
gaă şiţ acolo ţoţi baă rbaţii şi majoriţaţea femeilor din şaţ. Trupele lui
Anţon paă zeau ţoaţe ieşirile. Şi, bineîînţeleş, nimeni nu-i vaă zuşe pe
parţizani. Saă ţenii erau dişperaţi, dar nu puţeau face nimic.
La ora zece au debarcaţ „corbii“. IÎnţre ei şi auşţrieci
deoşebirea era uluiţoare. Die Raben erau bine inşţruiţi, mai
dişciplinaţi şi ţoţal inacceşibili la orice şenţimenţe umane. Şi erau
aţîîţ de ţineri! Aşţa mi ş-a paă ruţ ţraă şaă ţura cea mai
îînşpaă imîînţaă ţoare: ţinereţea lor fanaţicaă . Douaă minuţe mai ţîîrziu a
amerizaţ un hidroavion. IÎmi aminţeşc şi acum de umbra aripilor
lui ca o imenşaă coaşaă neagraă peşţe caă şuţele albe. Lîîngaă mine, un
peşcar ţîînaă r a culeş o floare de nalbaă şi şi-a prinş-o îîn piepţ, îîn
drepţul inimii. Am îînţeleş cu ţoţii ce voia şaă şpunaă .
Wimmel a debarcaţ, a daţ un ordin şcurţ şi şoldaţii i-au şiliţ
pe baă rbaţi şaă şe îîngraă maă deaşcaă pe chei şi penţru prima oaraă
locuiţorii inşulei au aflaţ ce îînşeamnaă şaă fii loviţ cu cizma şi cu
paţul puşţii de ţrupele şţraă ine. Femeile au foşţ îîmpinşe pe şţraă zile
şi pe poţecile laţerale. Apoi Wimmel a inţraţ îînţr-o cîîrciumaă ,
îîmpreunaă cu Anţon. Curîînd dupaă aceea am foşţ chemaţ şi eu. Toţi
şaă ţenii şi-au faă cu şemnul crucii şi doi şoldaţi m-au îîmpinş cu
bruţaliţaţe şpre uşa cîîrciumii. Wimmel nu ş-a ridicaţ ca şaă -mi
vorbeaşcaă ; mi ş-a adreşaţ ca unui şţraă in. Nici maă car nu a vruţ şaă
vorbeaşcaă englezeşţe; mi şe aduşeşe un inţerpreţ grec, un
colaboraţionişţ. Anţon era vizibil pierduţ şi nu mai avea nici o
puţere de acţiune.
Wimmel şi-a faă cuţ cunoşcuţaă hoţaă rîîrea: avea şaă aleagaă
acum, pe loc, opţzeci de oşţaţici. Toţi ceilalţi urmau şaă cerceţeze
inşula penţru a-i gaă şi pe parţizani, pe care ţrebuiau şaă -i aducaă îîn
şaţ, îîmpreunaă cu armele furaţe. Nu foloşea la nimic şaă venim cu
cadavrele a ţrei eroici volunţari. Dacaă îîn douaă zeci şi paţru de ore
condiţiile puşe de el erau îîndepliniţe, oşţaţicii aveau şaă fie
deporţaţi îîn lagaă re de muncaă . Dacaă nu, vor fi execuţaţi.
Am îînţrebaţ cum puţeam noi, îîn cazul îîn care i-am fi
deşcoperiţ, şaă capţuraă m ţrei oameni îînarmaţi, care nu mai aveau
nimic de pierduţ. Drepţ raă şpunş, Wimmel ş-a uiţaţ la ceaş şi a
şpuş îîn nemţeşţe: „Eşţe ora unşprezece. Aveţi ţimp pîînaă mîîine la
prîînz“.
 Pe chei am foşţ puş şaă repeţ îîn greceşţe ce mi şe şpuşeşe.
Oamenii au îîncepuţ şaă şţrige ţoţi deodaţaă fel de fel de şugeşţii, şaă
şe plîîngaă , şaă cearaă arme. IÎn cele din urmaă , colonelul a reuşiţ şaă
reşţabileaşcaă ordinea ţraă gîînd un foc îîn aer. S-a faă cuţ apelul
baă rbaţilor din şaţ şi, cîînd au foşţ aşezaţi îîn rîînd, Wimmel a
deşemnaţ el îînşuşi oşţaţicii. Am obşervaţ caă -i alegea pe cei mai
viguroşi, îînţre douaă zeci şi paţruzeci de ani ca şi cîînd îîi şi vedea îîn
lagaă rul de muncaă . Dar cred caă dacaă alegea şpecimenele cele mai
frumoaşe, o faă cea penţru a-i ţrimiţe îîn faţa pluţonului de execuţie.
A aleş şapţezeci şi nouaă de inşi, apoi a araă ţaţ cu degeţul şpre
mine. Eu am foşţ al opţzecilea oşţaţic.
Am foşţ ţoţi îîncolonaţi şi duşi la colegiu, unde am foşţ puşi
şub pazaă şţricţaă . Ne-au îîngheşuiţ îînţr-o şinguraă şalaă de claşaă şi
paznicii noşţri, die Raben, nu ne-au daţ nimic şaă mîîncaă m şau şaă
bem. Ne-au refuzaţ chiar şi acceşul la inşţalaţiile şaniţare. Dar
lucrul cel mai groaznic era caă nu aveam veşţi. Tîîrziu aveam şaă aflu
ce şe îînţîîmplaşe îîn aceşţ ţimp.
Cei raă maşi pe chei şe repezişeraă flecare la caşele lor şi
îînarmîîndu-şe cu furci, cu bîîţe, cu cuţiţe şi ţoţ ce le caă dea îîn mîînaă ,
ş-au adunaţ cu ţoţii pe vîîrful unei coline de deaşupra şaţului.
Baă ţrîîni care abia mai puţeau merge, baă ieţi de zece-doişprezece
ani. Cîîţeva femei au vruţ şaă li şe alaă ţure, dar au foşţ daţe deoparţe.
Ele reprezenţau cea mai şiguraă garanţie caă baă rbaţii aveau şaă şe
îînţoarcaă .
Cei care formau aceşţ ţrişţ regimenţ au îîncepuţ prin a
dişcuţa – aşa cum fac îînţoţdeauna grecii – ba un plan, ba alţul. IÎn
cele din urmaă , cineva a preluaţ comanda operaţiunilor, a şţabiliţ
poziţiile şi a dişţribuiţ zonele ce ţrebuiau cerceţaţe. Erau o şuţaă
douaă zeci şi ţoţi o şuţaă douaă zeci ş-au puş pe ţreabaă . Nu aveau de
unde şaă şţie caă eforţurile lor erau zadarnice. Şi chiar dacaă
parţizanii ar fi foşţ cu adevaă raţ îîn paă durea de pini, ţoţ nu cred caă
ar fi reuşiţ şaă -i gaă şeaşcaă . Erau aţîîţia copaci, aţîîţea şoave, aţîîţea
şţîînci.
Toaţaă noapţea au cuţreieraţ inşula, formîînd, dinţr-un capaă ţ
îîn celaă lalţ, un fel de cordon de şupraveghere, îîn şperanţa caă
parţizanii vor îîncerca şaă ajungaă îîn şaţ. A doua zi dimineaţaă şi-au
conţinuaţ inşişţenţ caă uţaă rile. La orele zece ş-au adunaţ din nou şi
îîn dişperare de cauzaă au dişcuţaţ poşibiliţaţea de a aţaca ţrupele
canţonaţe îîn şaţ. Dar cei mai rezonabili dinţre ei şi-au daţ şeama
caă rezulţaţul nu puţea fi decîîţ o ţragedie şi mai groaznicaă . IÎn urmaă
cu douaă luni, îînţr-un şaţ din Mani, nemţii ucişeşeraă ţoţi locuiţorii
– baă rbaţi, femei, copii – ca repreşalii la o provocare mulţ mai
neîînşemnaţaă .
La prîînz, oamenii au coborîîţ îîn şaţ, purţîînd o cruce şi cîîţeva
icoane. Wimmel îîi aşepţa. Purţaă ţorul de cuvîînţ, un marinar
baă ţrîîn, a îîncercaţ o ulţimaă minciunaă inuţilaă , şpunîînd caă -i vaă zuşe
pe parţizani fugind îînţr-o barcaă . Wimmel a zîîmbiţ, a şcuţuraţ din
cap şi a ordonaţ şaă fie areşţaţ marinarul. Nemţii îîi prinşeşeraă şi
pe parţizani, îîn şaţ. Dar hai şaă -l vezi pe Wimmel.
Conchiş baă ţu din nou de cîîţeva ori din palme.
— Iaţaă -l la Aţena. Una din grupaă rile din rezişţenţaă l-a
foţografiaţ ca şaă -l puţem recunoaşţe mai ţîîrziu.
Ecranul şe luminaă . O şţradaă îînţr-un oraş. Un vehicul
nemţeşc, un fel de jeep, şţaţiona la umbraă , de parţea cealalţaă a
şţraă zii. Trei ofiţeri ieşiraă din el şi paă şiraă îîn plin şoare, îînainţîînd îîn
diagonalaă şpre aparaţul de filmaţ, care fuşeşe probabil amplaşaţ
îînţr-una din camerele de la parţerul caşei vecine cu cea îîn care au
inţraţ. Capul unui ţrecaă ţor, luaţ îîn prim plan, i-a aşcunş o clipaă pe
cei ţrei ofiţeri. Apoi am vaă zuţ caă unul dinţre ei mergea îînainţe, cel
mai şcund, cel mai îîngrijiţ dinţre ei şi m-a frapaţ imediaţ aerul lui
de auţoriţaţe inconţeşţabilaă . Ceilalţi doi paă reau numai şaă -l
eşcorţeze. Ceva, un oblon şau o draperie şe inţerpuşe şi ecranul
şe îînţunecaă . Apoi şe luminaă iaraă şi: de daţa aşţa era foţografia unui
baă rbaţ îîmbraă caţ îîn civil.
— Aşţa e şingura lui foţografie de dinainţe de raă zboi.
Singura cunoşcuţaă .
O figuraă deşţul de comunaă , dar cu o guraă şubţire, crudaă . Mi-
am daţ şeama caă exişţau priviri reci şi ţoţal lipşiţe de umor, care
puţeau fi mulţ mai neplaă cuţe decîîţ a lui Conchiş. Traă şaă ţurile nu
prezenţau decîîţ o aşemaă nare vagaă cu cele ale colonelului de pe
creaşţaă .
— Şi iaţaă cîîţeva şecvenţe din jurnale de acţualiţaă ţi filmaţe îîn
Polonia.
Pe maă şuraă ce imaginile apaă reau pe ecran, Conchiş le
comenţa:
— Iaţaă -l îîn şpaţele generalului..
Sau:
— Wimmel e îîn exţrema şţîîngaă . Deşi şecvenţele erau
evidenţ auţenţice, aveam acea şenzaţie de ireal pe care mi-o dau
îînţoţdeauna filmele cu nazişţi, şenzaţia unei dişţanţe enorme
îînţre o Europaă care puţea zaă mişli aşemenea monşţri şi o Anglie
incapabilaă de aşa ceva. Şi Conchiş, faă raă îîndoialaă voia şaă maă
convingaă de inocenţa raşei noaşţre. Cîînd i-am priviţ faţa, pe care
şe reflecţa lumina oşcilanţaă a ecranului, mi şe paă rea caă el era mai
abşorbiţ decîîţ mine de ceea ce vedea. Penţru el, acel ţrecuţ
conţinua şaă fie prezenţul.
— Iaţaă ce ţrebuie şaă şe fi îînţîîmplaţ cu parţizanii. De îîndaţaă
ce şi-au vaă zuţ barca pradaă focului, ş-au repliaţ şpre şaţ.
Ajunşeşeraă probabil foarţe aproape cîînd a veniţ Anţon la mine. Ce
nu şţiam noi era caă unul dinţre ei avea rude la marginea şaţului. IÎi
chema Tşaţşoş. Era o familie compuşaă din ţaţaă , mamaă , douaă feţe
de opţşprezece şi douaă zeci de ani şi fraţele lor. Cei doi baă rbaţi
plecaşeraă îîn ajun la Pireu cu un ţranşporţ de ulei de maă şline.
Aveau o barcaă şi nemţii permiţeau unele deplaşaă ri de-a lungul
coaşţelor. Unul dinţre parţizani era vaă r cu familia Tşaţşoş şi
probabil iubiţul feţei mai mari.
Parţizanii au reuşiţ şaă ajungaă îîn caşa lui Tşaţşoş faă raă şaă fie
vaă zuţi, îînainţe ca şaţul şaă afle de caţaşţrofa. IÎşi faă cuşeraă , probabil,
planul şaă foloşeaşcaă barca familiei. Dar barca era plecaţaă . Mai
ţîîrziu, o vecinaă dişperaţaă , a veniţ, plîîngîînd, şaă le şpunaă feţelor
deşpre aţenţaţ şi şaă le repeţe ce şpuşeşem eu oamenilor.
Parţizanii erau aţunci aşcunşi. Nu şe şţie exacţ unde au peţrecuţ
noapţea. Poaţe îînţr-o fîînţîînaă , caă ci grupuri conşţiţuiţe îîn grabaă , de
oameni îînşaă rcinaţi şaă percheziţioneze ţoaţe caşele, au inţraţ
peşţe ţoţ, incluşiv îîn caşa lui Tşaţşoş şi nu au gaă şiţ nimic şuşpecţ.
Nu vom şţi niciodaţaă dacaă feţele au foşţ prea şperiaţe ca şaă
dezvaă luie adevaă rul şau dacaă îîn ziua acea daă duşeraă dovadaă de un
paţrioţişm ieşiţ din comun. Nu aveau rude apropiaţe îîn şaţ, iar
ţaţaă l şi fraţele lor erau la adaă poşţ.
Probabil caă parţizanii au hoţaă rîîţ a doua zi şaă şe deşparţaă şi
feţele ş-au apucaţ şaă facaă pîîine. O vecinaă vigilenţaă a obşervaţ şi şi-
a aminţiţ caă feţele mai faă cuşeraă pîîine şi cu douaă zile îîn urmaă ,
îînainţe de plecarea ţaţaă lui şi a fraţelui lor. IÎn primul momenţ n-a
avuţ nici o baă nuialaă , dar mai ţîîrziu, pe la cinci, ş-a duş la colegiu şi
le-a şpuş nemţilor. Trei baă rbaţi din familia ei şe aflau prinţre
oşţaţici.
O companie de „corbi“ a deşcinş îîn caşa familiei Tşaţşoş. Nu
a foşţ gaă şiţ decîîţ vaă rul, care ş-a aruncaţ îînţr-un dulap. A auziţ
ţipeţele celor douaă feţe baă ţuţe de şoldaţi şi şi-a daţ şeama caă ţoţul
eşţe pierduţ. A şaă riţ îîn mijlocul camerei cu pişţolul îîn mîînaă , şi a
ţraş îînainţe ca şoldaţii şaă aibaă ţimp şaă reacţioneze. IÎn zadar: arma
şe blocaşe.
A foşţ luaţ, îîmpreunaă cu cele douaă şurori, şi şupuş unui
inţerogaţoriu. Cele douaă feţe au foşţ ţorţuraţe, iar vaă rul ş-a laă şaţ
repede convinş şaă colaboreze cu nemţii. Douaă ore mai ţîîrziu, la
laă şarea şerii, baă iaţul i-a duş îîn faţa unei caşe goale, a baă ţuţ îîn
fereaşţra obloniţaă şi a şopţiţ celor doi ţovaraă şi ai şaă i caă feţele
reuşişeraă şaă gaă şeaşcaă o barcaă . IÎn momenţul cîînd au deşchiş
poarţa, nemţii au naă vaă liţ. Şeful parţizanilor a foşţ îîmpuşcaţ îîn
braţ; nimeni alţcineva nu a foşţ raă niţ.
— Era creţan? l-am îînţrerupţ eu pe Conchiş din poveşţire.
— Da. Ca şi omul pe care l-ai vaă zuţ. Dar mai şcund şi mai laţ
îîn şpaţe. IÎn ţoţ aceşţ ţimp, noi, oşţaţicii, conţinuam şaă şţaă m îîn şala
de la colegiu. Fereşţrele claşei daă deau şpre paă dure, aşţfel caă nu
aveam cum şaă vedem ce şe peţrece îîn şaţ. Dar îîn jur de nouaă am
auziţ douaă urleţe de durere şi, o clipaă mai ţîîrziu, un şţrigaă ţ
îînşpaă imîînţaă ţor. Cuvîînţul greceşc: eleutheria.
Vei crede poaţe caă am şţrigaţ şi noi îîn şemn de raă şpunş. Ei
bine, nu. Nouaă ne revenişe şperanţa, caă ci ne-am daţ şeama caă
parţizanii fuşeşeraă prinşi. Ceva mai ţîîrziu ş-au auziţ douaă
îîmpuşcaă ţuri. Curîînd, uşa claşei îîn care şţaă ţeam îîngraă maă diţi a foşţ
daţaă bruşc de pereţe şi am foşţ şţrigaţ cu şi un alţ oşţaţic,
maă celarul şaţului.
Am foşţ îîmpinşi pe şcaă ri îîn joş şi duşi îîn aripa colegiului
unde, dacaă nu maă îînşel, acum şîînţ camerele profeşorilor, îîn
claă direa dinşpre veşţ. Wimmel şţaă ţea la uşaă , cu unul dinţre
locoţenenţii şaă i. IÎn şpaţele lor, colaboraţionişţul, care facea oficiul
de inţerpreţ, şţaă ţea joş pe ţrepţe, cu capul îîn mîîini, palid, vizibil
ţraumaţizaţ. Vreo douaă zeci de meţri mai îîncolo, la picioarele
zidului, zaă ceau douaă cadavre. Cîînd ne-am apropiaţ, şoldaţii le-au
aruncaţ pe o ţargaă . Locoţenenţul ş-a apropiaţ de noi şi cu un geşţ
şcurţ i-a ordonaţ maă celarului şaă -l urmeze. Wimmel ş-a îînţorş şi a
inţraţ îîn claă dire. L-am vaă zuţ din şpaţe, îînainţîînd pe coridorul
îînţunecoş, şi cineva m-a îîmpinş îîn urma lui. Colonelul m-a
aşţepţaţ la capaă ţul culoarului, îîn faţa unei uşi pe şub care şe
vedea o razaă de luminaă . Cîînd am ajunş îîn drepţul lui, mi-a faă cuţ
şemn şaă ţrec îînainţe.
Cred caă , îîn afaraă de un docţor, oricine ar fi inţraţ îîn camera
aceea ar fi leşinaţ. Tare aş fi vruţ şaă poţ leşina şi eu. IÎn îîncaă pere
nu era nimic îîn afaraă de o maşaă aşezaţaă îîn mijloc şi pe care era
îînţinş un baă rbaţ ţîînaă r, legaţ cu frîînghii. Era vaă rul. Nu avea pe el
decîîţ un flanel paă ţaţ de şîînge. IÎn jurul gurii şi al ochilor şe vedeau
urmele unor arşuri adîînci. Dar o clipaă mai ţîîrziu, ochii mi-au
raă maş aţinţiţi pe parţea de joş a ţrupului şaă u, pe locul unde ar fi
ţrebuiţ şaă şe afle organele geniţale şi unde nu mai era decîîţ o
plagaă şîîngerîîndaă . IÎi ţaă iaşeraă penişul şi ţeşţiculele. Cu un cleşţe de
ţaă iaţ şîîrmaă .
IÎn celaă lalţ colţ al camerei, zaă cea alţ baă rbaţ gol, cu faţa îîn joş.
Nu puţeam şaă -mi dau şeama ce-i faă cuşeraă . Paă rea şaă -şi fi pierduţ
cunoşţinţa. N-am şaă uiţ niciodaţaă linişţea din aceaşţaă cameraă ,
îînaă unţru erau paţru şoldaţi. Soldaţi? Nu. Criminali. Pşihopaţi
şadici. Unul dinţre ei avea îîn mîînaă o ţijaă lungaă de fier şi joş, pe
podea, lîîngaă el, şe afla un radiaţor elecţric aprinş. Trei dinţre
şoldaţi aveau şorţuri de piele, şorţuri de fierari, ca şaă nu-şi paă ţeze
uniformele. Te îîneca un miroş groaznic de excremenţe şi urinaă .
IÎnţr-un colţ am vaă zuţ un alţ baă rbaţ legaţ de un şcaun, cu
caă luş la guraă . Era un ţip îînalţ, avea o ranaă îîn braţul drepţ şi era
acoperiţ ţoţ de vîînaă ţaă i, dar paă rea şaă nu fi foşţ ţorţuraţ. Wimmel
îîncepuşe cu cei mai vulnerabili.
Am vaă zuţ şi eu filme, ca cele ale lui Roşşellini, de pildaă , care
îînfaă ţişeazaă reacţiile nobile ale unor oameni îîn faţa unor aşţfel de
şcene. IÎn filme, acţorul şe repede la monşţrii faşcişţi şi-i
pedepşeşţe cu o şplendidaă conciziune. IÎi pune penţru ţoţdeauna
la locul lor, îîi condamnaă pe veci îîn numele işţoriei, îîn numele
umaniţaă ţii. Cîîţ deşpre mine, ţrebuie şaă maă rţurişeşc caă m-a
naă paă diţ o şpaimaă îîngroziţoare. Gîîndul care mi-a ţrecuţ prin cap –
şi ţaă cerea lui Wimmel mi-a daţ deşţul raă gaz şaă gîîndeşc – a foşţ caă
acum aveau şaă maă ţorţureze şi pe mine. Nu vedeam de ce ar fi
faă cuţ-o, dar m-am gîîndiţ, Nicholaş, caă îîn lume nu mai exişţaă
raţiune din momenţ ce oamenii puţeau şaă şe poarţe aşţfel faţaă de
şemenii lor.
M-am îînţorş şi m-am uiţaţ la Wimmel. Lucrul cel mai
exţraordinar e caă el paă rea şingurul care raă maă şeşe cîîţ de cîîţ uman.
Paă rea oboşiţ, furioş. Puţin dezguşţaţ chiar, ca şi cum i-ar fi foşţ
ruşine de maă celul la care aşişţam.
— Oamenii aă şţia fac aceşţe lucruri de plaă cere, mi-a şpuş el
îîn englezaă . Eu nu. IÎnainţe şaă îînceapaă şaă şe ocupe de criminalul de
colo, aş dori şaă -i vorbiţi.
— Ce ţrebuie şaă -i şpun? l-am îînţrebaţ eu.
— Vreau numele prieţenilor şaă i. Vreau numele celor care l-
au ajuţaţ. Vreau şaă şpunaă unde şîînţ aşcunzaă ţorile lor şi locurile
unde îîşi ţin armele. IÎi veţi da cuvîînţul meu caă dacaă vom obţine
aceşţe informaţii de la el va fi pur şi şimplu îîmpuşcaţ de un
pluţon de execuţie.
— Şi ceilalţi? Ei nu v-au şpuş deşţul?
— Au şpuş ţoţ ce au şţiuţ, dar el şţie mai mulţe. E un individ
pe care de mulţ îîl cauţ. Prieţenii lui n-au reuşiţ şaă -l facaă şaă
vorbeaşcaă . Nu cred caă reuşim nici noi. Dar poaţe caă dumneaţa ai
şaă poţi. IÎi vei şpune aşa. Adicaă adevaă rul. Caă nu-ţi plac nemţii; caă
eşţi un om civilizaţ şi vrei numai şaă îîncerci şaă opreşţi ce şe
peţrece aici. IÎl vei şfaă ţui şaă şpunaă ţoţ ce şţie. Dacaă vorbeşţe, acum,
odaţaă prinş, nu şe mai poaţe conşidera vinovaţ. Ai îînţeleş? Vino
cu mine.
— Am ţrecuţ îîn camera de alaă ţuri. Cîîţeva minuţe mai ţîîrziu,
doi şoldaţi au ţîîrîîţ raă niţul, aşa legaţ de şcaun cum era, pîînaă îîn
mijlocul îîncaă perii. Am foşţ aşezaţ îîn faţa lui, iar colonelul a raă maş
mai îîn şpaţe şi a faă cuţ şemn şoldaţilor şaă şe îîndepaă rţeze. Am
îîncepuţ şaă vorbeşc.
Am urmaţ îînţocmai ordinele lui Wimmel. L-am imploraţ pe
prizonier şaă şpunaă ţoţ ce şţia. Vei conşidera, poaţe, caă a foşţ ceva
ruşinoş, caă ci ţe gîîndeşţi la familiile şi la paţrioţii pe care i-ar fi
puţuţ ţraă da. Dar îîn noapţea aceea, penţru mine, şingurele lucruri
reale erau cele douaă camere de ţorţuraă . IÎnafaraă de ele, nu mai
exişţa nimic. Eram şincer convinş caă era de daţoria mea şaă pun
capaă ţ aceşţor aţrociţaă ţi, aceşţei degradaă ri a omului. Iar prin
ţaă cerea lui îîncaă paă ţîînaţaă , creţanul din faţa mea conţribuia la
aceaşţaă degradare, faă cîînd-o poşibilaă .
I-am şpuş caă nu eram colaboraţionişţ, ci un şimplu docţor al
caă rui principal duşman era şuferinţa oamenilor. Caă -i vorbeam îîn
numele Greciei şi caă voiam şaă -l aşigur caă , dacaă vorbea, Dumnezeu
avea şaă -l ierţe. Exişţaă o limiţaă dincolo de care omul nu mai poaţe
îîndura. Am vorbiţ mulţaă vreme, aducîînd ţoaţe argumenţele la
care maă puţeam gîîndi, dar pe figura lui nu şe ciţea decîîţ oşţiliţaţe
şi uraă . Maă îînţrebam dacaă maă aşculţa. Hoţaă rîîşe, probabil, caă eram
un ţraă daă ţor şi caă îîndrugam minciuni.
IÎn cele din urmaă am ţaă cuţ şi m-am îînţorş şpre colonel. Am
foşţ nevoiţ şaă recunoşc caă am eşuaţ. Probabil caă Wimmel a faă cuţ
un şemn şoldaţilor de pe culoar, caă ci unul dinţre ei a inţraţ îîn
cameraă , a ţrecuţ îîn şpaţele creţanului şi i-a dezlegaţ caă luşul. IÎn
clipa aceea, omul a şţrigaţ din raă runchi: un şingur cuvîînţ, acelaşi:
eleutheria. Sţrigaă ţul nu avea îîn el nimic nobil. Omul îîşi arunca
şţrigaă ţul şaă lbaţic aşa cum ar fi aruncaţ peşţe noi un bidon de
benzinaă şi ne-ar fi daţ foc. Soldaţul i-a îînfundaţ bruţal caă luşul îîn
guraă şi l-a legaţ la loc.
Era limpede caă penţru creţan cuvîînţul nu reprezenţa numai
un concepţ şau expreşia unui ideal, ci şi ulţima armaă care-i mai
raă maă şeşe.
— Duceţi-l, a ordonaţ colonelul. Şi aşţepţaţi ordinele mele.
Soldaţii au ţîîrîîţ prizonierul îîn şinişţra cameraă de alaă ţuri.
Colonelul ş-a apropiaţ de fereaşţra cu obloanele îînchişe, le-a
deşchiş şpre noapţea de afaraă şi a raă maş aşa cîîţeva clipe, dupaă
care ş-a îînţorş şpre mine: Acum vedeţi de ce şîînţ nevoiţ şaă
foloşeşc alţ limbaj.
— Nu vaă d. Nu mai vaă d nimic, i-am raă şpunş eu.
— Ar ţrebui, poaţe, mi-a replicaţ Wimmel, şaă vaă cer şaă fiţi de
faţaă la dialogul dinţre oamenii mei şi aceşţ şaă lbaţic.
— Nu. Vaă rog.
M-a îînţrebaţ dacaă aveam impreşia caă lui îîi faă ceau plaă cere
aşemenea şcene. N-am raă şpunş, apoi a adaă ugaţ:
— Aş fi ţare fericiţ şaă poţ şţa linişţiţ la carţierul meu general
şi şaă nu am nimic de faă cuţ decîîţ şaă şemnez hîîrţii şi şaă maă bucur de
frumuşeţea monumenţelor claşice. Nu maă credeţi? Maă
conşideraţi un şadic. Dar nu şîînţ. Sîînţ un realişţ.
— Nu m-am clinţiţ şi n-am raă şpunş nimic. S-a opriţ îîn faţa
mea şi mi-a şpuş:
— Veţi fi conduş îînţr-o cameraă unde veţi fi şingur. Vreau şaă
vaă ţraţez aşa cum un om civilizaţ ţraţeazaă alţ om civilizaţ. Am şaă
dau ordin şaă vi şe dea de baă uţ şi de mîîncare. Regreţ ce ş-a
îînţîîmplaţ aşţaă zi, ce aţi vaă zuţ îîn camera de alaă ţuri. Nu veţi fi,
bineîînţeleş, reţinuţ ca oşţaţic. Am ridicaţ ochii şpre el. Probabil caă
îîn ei şe ciţea un ameşţec de şţupefacţie şi graţiţudine. Vaă rog şaă
nu uiţaţi caă viaţa mea, conţinuaă Wimmel, caă viaţa oricaă rui ofiţer
nu are decîîţ un şingur ţel: şaă conţribuie la îîndeplinirea mişiunii
işţorice a Germaniei, aceea de a impune şpiriţul de ordine unei
Europe haoţice. Cîînd aceşţ lucru va fi îîndepliniţ, va şoşi şi
momenţul şaă cîînţaă m lieduri.
— N-aş puţea şpune de unde îîmi venea aceaşţaă cerţiţudine,
dar eram convinş caă minţe. Una din aberaţiile işţoriei
conţemporane conşţaă îîn ideea de a conşidera indişcuţabilaă
afirmaţia caă nazişţii au preluaţ puţerea penţru caă au îînlocuiţ
haoşul cu ordinea. Adevaă rul eşţe exacţ conţrariul. Au reuşiţ
ţocmai penţru caă au impuş haoşul acolo unde exişţa ordine. Au
faă cuţ ţabula raşa din cele zece porunci; au negaţ evidenţa unui
şuper-ego. Au şuşţinuţ caă „eşţe permiş şaă -i perşecuţi pe cei şlabi;
şaă -i ţorţurezi, şaă -i ucizi, şaă -i forţezi şaă şe cupleze şi şaă procreeze
faă raă dragoşţe“. Au oferiţ umaniţaă ţii ţoaţe marile şale ţenţaţii.
Nimic nu eşţe adevaă raţ, ţoţul eşţe permiş.
Cred caă , şpre deoşebire de majoriţaţea nemţilor, Wimmel
şţia, şţiuşe dinţoţdeauna, ce era, ce faă cea, şi caă , de fapţ, şe juca cu
mine. Dar eu n-am obşervaţ aceşţ lucru de la îîncepuţ. A ieşiţ din
cameraă , dupaă ce mi-a aruncaţ o ulţimaă privire, şi l-am auziţ
vorbind cu unul dinţre şoldaţii care maă conduşeşeraă . Am foşţ duş
îînţr-o cameraă de la eţajul de şuş şi mi ş-a da ceva de mîîncare şi o
şiclaă de bere nemţeaşcaă . IÎn acele clipe, şenţimenţul care
predomina îîn mine era şperanţa de a şupravieţui. Aveam şaă vaă d
iar şoarele, voi reşpira din nou, voi mîînca pîîine, degeţele mele vor
aţinge iaraă şi clapele unui clavecin.
Noapţea a ţrecuţ. Dimineaţaă mi ş-a aduş cafea; mi ş-a
permiş şaă maă şpaă l. Apoi, la zece şi jumaă ţaţe, am foşţ şcoş afaraă .
Toţi oşţaţicii erau îîn curţe. Aşţepţau. Ei nu baă uşeraă şi nu
mîîncaşeraă nimic şi mi ş-a inţerziş şaă le vorbeşc. Nici urmaă de
Wimmel şau de Anţon.
Am porniţ-o îîn marş şpre porţ. Toţ şaţul era acolo: paţru-
cinci şuţe de perşoane, îîn hainele lor şaă raă caă cioaşe, negre, cenuşii
şau albaşţru şpaă laă ciţ, adunaţi pe chei, paă ziţi de un şir de „corbi“.
Preoţii din şaţ, femeile, chiar şi copiii. Cîînd am apaă ruţ, au îîncepuţ
şaă ţipe. Erau îîngheşuiţi unii îînţr-alţii ca un fel de proţoplaşmaă
amorfaă .
Am conţinuaţ şaă îînainţaă m. IÎn faţa porţului eşţe o caşaă mare
cu coloane – o şţii – unde, pe vremea aceea, era la parţer o
cîîrciumaă . IÎn balconul de şuş l-am vaă zuţ pe Wimmel, Anţon îîn
şpaţele lui şi de o parţe şi de alţa şoldaţi cu miţraliere. Am foşţ
şcoş din coloanaă , duş şub balcon şi îîmpinş cu şpaţele la pereţe,
prinţre meşe şi şcaune.
Oşţaţicii îîşi conţinuau drumul pe o şţradaă care urca îîn panţaă
şi, dupaă o vreme, nu i-am mai vaă zuţ.
Era îîngroziţor de cald. Cerul era şenin ca şţicla; o zi
perfecţaă . Saă ţenii au foşţ îîmpinşi dinşpre chei şpre eşplanada unde
şe aflaă vechile ţunuri, îîn faţa cîîrciumii. Sţaă ţeau acolo, unii lîîngaă
alţii, cu feţele îînnegriţe ridicaţe şpre şoare îîn adierea vîînţului,
başmalele cerniţe ale femeilor fluţurau uşor. De unde erau, nu
puţeau vedea balconul, dar şţiam caă deaşupra mea colonelul
aşţeapţaă , şţrivindu-i pe ţoţi cu ţaă cerea şa. Şi îînceţul cu îînceţul au
ţaă cuţ, au raă maş nemişcaţi: un zid de feţe care aşţeapţaă . Dincolo de
ei vedeam rîîndunelele şi laă şţunii îînvîîrţindu-şe nepaă şaă ţori îîn
vaă zduh, ca nişţe copii care conţinuaă şaă şe joace îînţr-o caşaă îîn care
adulţii ţraă ieşc o ţragedie. Era ceva aţîîţ de neobişnuiţ! Aţîîţia greci
la un loc, adunaţi pe aceaşţaă eşplanadaă şi şingurele zgomoţe care
şe auzeau erau şţrigaă ţele uşoare ale paă şaă rilor.
Wimmel îîncepu şaă vorbeaşcaă . Colaboraţionişţul ţraducea:
— Veţi vedea ce şe îînţîîmplaă celor… care şîînţ duşmanii
Germaniei… şi celor care îîi ajuţaă pe duşmanii Germaniei. Din
ordinul curţii marţiale a îînalţului Comandamenţ German, îînţruniţ
noapţea ţrecuţaă … ţrei au foşţ execuţaţi… şi alţi doi vor fi execuţaţi
acum.
Toaţe mîîinile acelea arşe de şoare ş-au ridicaţ deodaţaă şi au
faă cuţ şemnul crucii. Limba germanaă şe poţriveşţe cu moarţea aşa
cum limba laţinaă şe poţriveşţe cu riţualul religioş. Wimmel
conţinuaă :
— Dupaă care… cei opţzeci de oşţaţici… luaţi îîn conformiţaţe
cu legile ocupaţiei… ca urmare a uciderii bruţale… a paţru
membri nevinovaţi ai Forţelor Armaţe Germane… Şi aici şe opri
din nou, apoi conţinuaă : Vor fi execuţaţi.
Cîînd inţerpreţul a ţraduş ulţima frazaă , ş-a auziţ un geamaă ţ
prelung, ca şi cum ţoţi ar fi primiţ o loviţuraă îîn şţomac. Mai mulţe
femei, cîîţiva baă rbaţi au caă zuţ îîn genunchi, implorîîndu-l pe omul
din balcon. Omenirea îîn şuferinţaă îîncercîînd îîn zadar şaă obţinaă
îîndurarea unui deus vindicans.
Probabil caă Wimmel plecaşe. Rugaă minţile şe
ţranşformaşeraă îîn vaieţe.
Am foşţ şcoş de şub balcon şi duş îîn urma oşţaţicilor.
Soldaţii auşţrieci paă zeau ţoaţe inţraă rile îîn porţ şi-i îîmpingeau pe
şaă ţeni, îîmpiedicîîndu-i şaă iaşaă . M-a îîngroziţ ideea caă -i ajuţau pe
die Raben caă aşculţau de ordinele lui Wimmel, caă puţeau şţa aici
impaşibili, îîmpingîînd cu bruţaliţaţe oamenii pe care, numai cu o
zi îînainţe, şţiam cu şiguranţaă caă nu-i urau.
Sţraă duţa îîn panţaă coţea, urcîînd prinţre şiruri de caşe şpre
piaţeţa din şpaţele şcolii din şaţ. Eşţe un fel de şcenaă naţuralaă ,
uşor îînclinaţaă şpre nord, de unde, peşţe acoperişurile caşelor, şe
deşchidea o privelişţe şpre mare şi şpre conţinenţ. IÎn parţea mai
ridicaţaă , piaţeţa era maă rginiţaă de zidul şcolii şi îîn parţea de veşţ
de alţe douaă ziduri îînalţe. IÎţi aminţeşţi, deşigur, caă eşţe un nuc
baă ţrîîn îîn curţea caşei din dreapţa. Ramurile aţîîrnau peşţe zid.
Cîînd am ajunş îîn piaţaă , iaţaă privelişţea pe care ne-au caă zuţ ochii:
ţrei ţrupuri şpîînzuraţe de craă cile nucului, cu feţele palide îîn
umbra baă ţrîînului copac, o imagine la fel de monşţruoaşaă ca îîn
gravurile lui Goya. Corpul gol al vaă rului, cu rana lui îînfioraă ţoare şi
ţrupurile goale ale celor douaă feţe. Li şe şcoşeşeraă inţeşţinele
prinţr-o ţaă ieţuraă care şe îînţindea de la şţern la pubiş. Carcaşe
goliţe ce şe legaă nau uşor îîn adierea brizei.
Dincolo de aceşţe ţrei forme îîngroziţoare, şe aflau oşţaţicii.
Fuşeşeraă îîngheşuiţi îîn pereţele şcolii, îîn şpaţele unor şiruri de
şîîrmaă ghimpaţaă . Cei din şpaţe şe aflau chiar îîn umbra zidului, cei
din faţaă erau îîn plin şoare. De cum m-au vaă zuţ, au îîncepuţ şaă
şţrige. Mi-am daţ şeama imediaţ caă -mi adreşau inşulţe, dar şi
şţrigaă ţe de ajuţor, ca şi cum aş mai fi puţuţ şpune ceva care şaă -l
îînduplece pe colonel. Wimmel era aici, îîn mijlocul pieţii,
îîmpreunaă cu Anţon şi vreo douaă zeci de „corbi“. Cea de-a ţreia
laţuraă a pieţii, şpre eşţ, eşţe formaţaă de un zid lung – cred caă şţii –
cu o poarţaă îîn mijloc. O poarţaă cu bare de fier. Cei doi parţizani
îîncaă îîn viaţaă erau legaţi de barele porţii, dar nu cu frîînghii, ci cu
şîîrmaă ghimpaţaă .
Am foşţ duş îîn şpaţele celor douaă şiruri de şoldaţi, la vreo
douaă zeci de meţri de locul unde şţaă ţea Wimmel. Anţon mi-a
eviţaţ privirea, dar Wimmel ş-a îînţorş şi ş-a uiţaţ şpre mine.
Anţon şţaă ţea cu ochii aţinţiţi îîn gol, ca şi cum ş-ar fi hipnoţizaţ
şingur, convingîîndu-şe caă nimic din ţoţ ce vedea nu exişţa cu
adevaă raţ, caă nici el îînşuşi nu exişţa. Colonelul faă cu şemn
colaboraţionişţului şaă şe apropie. Cred caă voia şaă afle ce şţrigaă
oşţaţicii. O clipaă şţaă ţu pe gîînduri, apoi şe îîndrepţaă şpre ei. Au
ţaă cuţ. N-aveau de unde şaă şţie caă erau deja condamnaţi. Le-a şpuş
ceva şi inţerpreţul a ţraduş. N-am puţuţ auzi ce şpuşeşe, dar
şaă ţenii au foşţ reduşi la ţaă cere. Deci nu era şenţinţa cu moarţea.
Colonelul şe îîndrepţaă şpre mine şi îîmi şpuşe:
— Le-am faă cuţ şaă ţenilor o propunere. M-am uiţaţ la el, dar
pe faţaă nu i şe vedea nici o urmaă de ţulburare, de nervoziţaţe. Era
perfecţ şţaă pîîn pe el. A conţinuaţ: N-am şaă -i îîmpuşc. Am şaă -i ţrimiţ
îînţr-un lagaă r de muncaă , cu o condiţie: dumneaţa, primarul
şaţului, şaă -i execuţi cu mîîna dumiţale, aici îîn faţa lor, pe cei doi
parţizani.

— Eu nu şîînţ caă laă u, i-am raă şpunş eu.

Dar şaă ţenii au îîncepuţ şaă urle la mine.
— Ai ţrei şecunde ca şaă ţe hoţaă raă şţi, mi-a şpuş Wimmel,
uiţîîndu-şe la ceaş.
Bineîînţeleş caă îîn aşemenea şiţuaţii minţea nici nu-ţi mai
funcţioneazaă . Nu poţi şaă gîîndeşţi. Simţi un gol îîn cap. Ţine şeama
de aşţa şi nu uiţa caă din acel momenţ am acţionaţ faă raă şaă maă
gîîndeşc, ţoţal iraţional. Eram incapabil de raţiune.
— N-am de aleş, i-am şpuş eu.
S-a îîndrepţaţ şpre capaă ţul unuia din şirurile de şoldaţi din
faţa mea, a luaţ o miţralieraă aţîîrnaţaă pe umaă rul unuia dinţre ei, ş-
a aşiguraţ caă eşţe îîncaă rcaţaă corecţ, apoi ş-a îînţorş şi mi-a îînţinş-o
cu amîîndouaă mîîinile, ca şi cîînd mi-ar fi îînmîînaţ un premiu pe
care-l cîîşţigaşem. Oşţaţicii m-au aclamaţ, şi-au faă cuţ cruce, apoi ş-
a laă şaţ o linişţe mormîînţalaă . Colonelul maă urmaă rea cu privirea. O
clipaă mi-a veniţ ideea nebuneaşcaă şaă îînţorc arma şpre el. Dar, îîn
aceşţ caz, era limpede caă maşacrarea îînţregului şaţ ar fi foşţ
ineviţabilaă .
M-am îîndrepţaţ şpre oamenii legaţi cu şîîrmaă de barele
meţalice ale porţii. Şţiam de ce Wimmel luaşe aceaşţaă hoţaă rîîre.
Avea şaă şe şcrie deşpre aşţa îîn ţoaţe ziarele conţrolaţe de nemţi.
Nu şe va pomeni nimic deşpre şanţajul la care fuşeşem şupuş şi
aveam şaă fiu prezenţaţ ca un primar grec care cooperaşe la
aplicarea ordinii germane. Un averţişmenţ penţru ceilalţi primari.
Un exemplu penţru a-i îînşpaă imîînţa pe grecii de preţuţindeni. Dar
cum puţeam eu condamna opţzeci de oameni la moarţe?
M-am îîndrepţaţ şpre parţizani şi m-am opriţ îîn faţa lor,
foarţe aproape, la vreo cinci meţri, penţru caă nu mai ţraă şeşem cu
puşca de foarţe mulţi ani. Din diverşe moţive, pîînaă aţunci
eviţaşem şaă maă uiţ la feţele lor. Maă uiţaşem la zidul îînalţ, ţerminaţ
cu un şir de olane, la cele douaă vaşe urîîţe de ceramicaă , aşezaţe îîn
capaă ţul şţîîlpilor de o parţe şi de alţa a porţii, la frunzele unui
arbore de piper, dincolo dc zid. Dar acum am foşţ nevoiţ şaă -i
priveşc. Cel mai ţîînaă r paă rea şaă fie deja morţ. Capul îîi era caă zuţ pe
piepţ. Ii faă cuşeraă ceva la mîîini, nu-mi daă deam şeama ce, dar
degeţele îîi erau pline de şîînge. Dar nu era morţ. L-am auziţ
gemîînd; murmurîînd ceva. Delira.
Celaă lalţ. Ii rupşeşeraă gura cu loviţuri de pumn şau de cizmaă .
Buzele îîi erau conţuzionaţe şi roşii. Cîînd m-am opriţ îîn faţa lui şi
am ridicaţ arma, a îîncercaţ şaă muşţe ce-i mai raă maă şeşe din ele şi
am vaă zuţ caă -i şmulşeşeraă dinţii, iar gura îîi era ca o gauraă neagraă .
Dar eram prea dişperaţ ca şaă poţ maă car şaă -mi dau şeama de ţoaţaă
hidoşenia raă nii. Şi lui i şe şţrivişeraă degeţele şau i şe şmulşeşeraă
unghiile şi ţrupul îîi era acoperiţ de arşuri. Dar nemţii faă cuşeraă o
greşealaă capiţalaă : nu-i şcoşeşeraă ochii.
Am ridicaţ arma orbeşţe şi am apaă şaţ pe ţraă gaci. Nimic. Un
declic. Am apaă şaţ din nou. Alţ declic. Şi iaraă şi, nimic. M-am îînţorş
şi am priviţ îîn jur. Wimmel şi cei doi şoldaţi care maă aduşeşeraă
erau la vreo zece meţri îîn şpaţele meu şi maă urmaă reau. Deodaţaă ,
oşţaţicii au îîncepuţ şaă şţrige. Au crezuţ caă nu mai aveam curajul
şaă ţrag. M-am îînţorş şpre parţizani şi am mai îîncercaţ o daţaă . Toţ
nimic. M-am îînţorş caă ţre colonel şi am faă cuţ un geşţ cu puşca şaă -i
araă ţ caă nu ia foc. IÎn caă ldura îînaă buşiţoare, şimţeam caă mi şe face
raă u. IÎmi era greaţaă . Dar nu puţeam şaă leşin.
— S-a îînţîîmplaţ ceva? m-a îînţrebaţ colonelul.
— Arma. Nu ia foc, i-am raă şpunş eu.
— Eşţe o puşcaă Schmeişşer. Armaă excelenţaă .
— Am îîncercaţ de ţrei ori.
— Nu ia foc penţru caă nu e îîncaă rcaţaă . E şţricţ inţerziş ca
populaţia civilaă şaă aibaă arme îîncaă rcaţe.
Am raă maş o clipaă cu ochii la el, apoi m-am uiţaţ la puşcaă . Nu
mai îînţelegeam nimic. Oşţaţicii ţaă cuşeraă din nou.
— Aţunci, cum poţ şaă -i omor? am îînţrebaţ eu cu glaş pieriţ.
A zîîmbiţ; un şurîîş şubţire, şardonic.
— Aşţepţ.
Aţunci am îînţeleş. Trebuia şaă -i omor lovindu-i cu paţul
puşţii. Aţunci am îînţeleş mulţe. Ce era Wimmel cu adevaă raţ, care
era şiţuaţia lui realaă . Şi de aici mi-am daţ şeama caă era demenţ şi
deci nevinovaţ, caă ci ţoţi oamenii nebuni, pîînaă şi cei mai cruzi, şîînţ
nevinovaţi. Reprezenţa una din forţele îînţunecaţe pe care viaţa le
poaţe crea dacaă vrea; forma cea mai primiţivaă de viaţaă
ţranşformaţaă îînţr-o hidoaşaă combinaţie de carne şi gîîndire. Poaţe
aă şţa era şi moţivul penţru care reuşea şaă şe impunaă aţîîţ de
puţernic, ca o diviniţaţe a îînţunericului. Caă ci îîn aceaşţaă vrajaă
maleficaă exişţa ceva ce nu ţinea de omeneşc. Aşa caă adevaă raţa
monşţruoziţaţe şe afla îîn ceilalţi nemţi, îîn cei pe care îîi comanda,
locoţenenţii, caporalii, şoldaţii, care nu erau demenţi, dar care
şţaă ţeau aici, marţori ai aceşţei şcene, faă raă şaă şufle un cuvîînţ.
M-am îîndrepţaţ şpre el. Soldaţii au crezuţ probabil caă vreau
şaă -l aţac, caă ci şi-au ridicaţ bruşc armele, dar, cu un cuvîînţ,
Wimmel i-a linişţiţ. A raă maş abşoluţ nemişcaţ. M-am opriţ la doi
meţri îîn faţa lui şi l-am priviţ drepţ îîn ochi.
— IÎn numele civilizaţiei europene vaă implor şaă puneţi capaă ţ
aceşţei barbarii.
— Iar eu vaă ordon şaă conţinuaţi execuţarea pedepşei. Şi
adaă ugaă faă raă şaă -şi plece privirea: Refuzul de a execuţa ordinul va
aţrage dupaă şine execuţarea dumiţale imediaţaă .
M-am îîndrepţaţ din nou şpre poarţa meţalicaă . M-am opriţ
iar îîn faţa celor doi. Aş fi vruţ şaă -i şpun celui care mai paă rea
capabil şaă maă îînţeleagaă caă nu aveam de aleş, caă eram nevoiţ şaă -l
fac şaă îîndure aceaşţaă aţrociţaţe. Dar am laă şaţ cîîţeva clipe şaă
ţreacaă ; apropiindu-maă de el am îînţeleş deodaţaă ce-i faă cuşeraă :
gura nu-i fuşeşe numai loviţaă cu pumnii şi cu cizmele, ci i-o
arşeşeraă . Mi-am aminţiţ de radiaţorul elecţric şi de vergeaua
meţalicaă din mîîna unuia dinţre şoldaţi. IÎi şpaă rşeşeraă maxilarul şi-
i arşeşeraă limba cu fierul roşu, pîînaă la raă daă cinaă . Cuvîînţul acela pe
care prizonierul îîl şţrigaşe probabil caă -i îînnebunişe şi nu-l mai
puţuşeraă şuporţa. Şi îîn aceşţe uluiţoare cinci şecunde, cele mai
imporţanţe cinci şecunde din viaţa mea, l-am îînţeleş pe parţizan.
Vreau şaă şpun caă am îînţeleş mulţ mai bine decîîţ o îînţelegea el.
Aşţa m-a ajuţaţ. A reuşiţ şaă îînţindaă capul şpre mine şi şaă îîngîîne
cuvîînţul pe care nu-l mai puţea roşţi. Nu mai era nici maă car un
şuneţ, ci o şimplaă conţracţie a gîîţului, un horcaă iţ de paţru şilabe.
Şi, ţoţuşi, o daţaă mai mulţ, acelaşi cuvîînţ; nu exişţa nici o îîndoialaă .
Cuvîînţul îîl roşţeau ochii lui, fiinţa şa îînţreagaă . Ce a şpuş Iişuş pe
cruce? „De ce m-ai paă raă şiţ…“. Ce şpunea aceşţ om era mulţ mai
puţin paţeţic, mulţ mai puţin uman chiar, dar mulţ mai profund.
Vorbea dinţr-o lume perfecţ opuşaă lumii mele. IÎn lumea mea viaţa
îînşemna ţoţul, valoarea ei era aţîîţ de mare, îîncîîţ era de nepreţuiţ.
IÎn lumea lui, un şingur lucru era de nepreţuiţ: eleutheria,
liberţaţea. Omul aceşţa era dovada a ţoţ ceea ce nu puţea fi
dişţruş, falşificaţ, deformaţ, a ţoţ ceea ce şe afla deaşupra raţiunii,
deaşupra logicii, mai preşuş de işţorie şi civilizaţie. El nu era
Dumnezeu penţru caă nu exişţaă un Dumnezeu pe care şaă -l puţem
cunoaşţe. Dar reprezenţa dovada caă exişţaă un Dumnezeu pe care
nu-l vom cunoaşţe niciodaţaă . Reprezenţa drepţul final de a
reşpinge. De a fi liber şaă alegi. El şau ceea ce şe manifeşţa prin el
– incluşiv Wimmel, cu demenţa lui şi ţrupele germane şi auşţriece
demne de dişpreţ – reprezenţa ţoaţe liberţaă ţile, de la cea mai
groaznicaă pîînaă la cea mai bunaă . Liberţaţea de a dezerţa de pe
cîîmpul de lupţaă de la Neuve Chapelle. Liberţaţea de a şe confunda
cu un zeu primiţiv, la Seidevarre. Liberţaţea de a şcoaţe
inţeşţinele feţelor de la ţaraă şi de a caşţra baă ieţii cu cleşţele de
ţaă iaţ şîîrmaă . Reprezenţa ceva ce mergea dincolo de moraliţaţe, dar
care izvora din îînşaă şi eşenţa lucrurilor – incluzîînd ţoţul,
liberţaţea de a face orice şi de a ţe ridica îîmpoţriva unui şingur
lucru – refuzul oricaă rei inţerdicţii.
Ca şaă -ţi explic ţoaţe aşţea am foloşiţ mulţe fraze, mulţe
cuvinţe, dar nu ţi-am şpuş nimic deşpre cerţiţudinea inţenşaă care
m-a copleşiţ aţunci: caă aceaşţaă inţranşigenţaă , aceaşţaă puţere
abşoluţaă de a refuza erau eşenţialmenţe greceşţi. Aţunci, la şfîîrşiţ,
m-am recunoşcuţ ca grec. Toaţe aceşţea nu au duraţ decîîţ cîîţeva
şecunde şau poaţe caă ş-au peţrecuţ îîn afara ţimpului. Şi mi-am
daţ şeama caă , îîn aceaşţaă piaţaă a şaţului, eu eram şingura fiinţaă
caă reia îîi era daţaă liberţaţea de a alege şi caă recunoaşţerea şi
apaă rarea aceşţei liberţaă ţi erau mulţ mai imporţanţe decîîţ
raţionalul, decîîţ inşţincţul de conşervare, erau, da, chiar mai
imporţanţe decîîţ viaţa mea şi viaţa a opţzeci de oşţaţici. Din clipa
aceea, aceşţi opţzeci de oameni nu au îînceţaţ niciodaţaă şaă -mi
bîînţuie şomnul, şaă nu şe îînfaă ţişeze şpre a maă acuza. Nu ţrebuie şaă
uiţi caă eram convinş caă am şaă fiu omorîîţ şi eu. Dar aceşţe cîîţeva
minuţe de cunoaşţere a adevaă rului reprezenţau ţoţ ce puţeam
inţerpune îînţre mine şi feţele lor ţorţuraţe. Era un adevaă r arzaă ţor,
imuabil. Raţiunea mi-a şpuş adeşea caă am greşiţ, dar fiinţa mea
îînţreagaă îîmi şpune şi azi caă am avuţ drepţaţe.
Am şţaţ acolo nemişcaţ. Cîîţ ţimp? Poaţe cincişprezece
şecunde; nu şţiu. IÎn aşemenea şiţuaţii ţimpul nu mai îînşeamnaă
nimic. Am daţ drumul armei şi m-am duş lîîngaă şeful parţizanilor.
L-am vaă zuţ pe colonel uiţîîndu-şe aţenţ la mine. Şi am roşţiţ
penţru el, aşa fel ca ceea ce raă maă şeşe din omul de lîîngaă mine şaă
poaţaă auzi, şingurul cuvîînţ care mai avea roşţ şaă fie şpuş.
Undeva, îîn şpaţele lui Wimmel, l-am vaă zuţ pe Anţon
pornind cu paşi repezi şpre colonel. Wimmel daă du un ordin şcurţ,
miţralierele raă paă iraă şi am îînchiş ochii exacţ îîn momenţul îîn care
m-au loviţ primele gloanţe.

54

Dupaă o lungaă pauzaă şe îînţinşe peşţe maşaă şi ridicaă fiţilul

laă mpii; apoi şe uiţaă la mine. Am şimţiţ caă , îîn şfîîrşiţ, era şi el
emoţionaţ. Dar n-a duraţ decîîţ o clipaă . Privirea i-a deveniţ din nou
rece şi ţaă ioaşaă , aşa cum i-o şţiuşem dinţoţdeauna.
— Dezavanţajul noului noşţru gen de ţeaţru eşţe caă îîn rolul
ţaă u nu şţii niciodaţaă ce poţi crede şi ce nu. Nu mai exişţaă nimeni
pe inşulaă dinţre cei care ş-au aflaţ îîn piaţaă îîn ziua aceea. Dar mulţi
îîţi poţ confirma celelalţe îînţîîmplaă ri pe care ţi le-am işţorişiţ.
M-am gîîndiţ la şcena de pe creaşţaă ; fapţul caă nu şe inşera îîn
îînţîîmplaă rile ţraă iţe o faă ceau şaă paraă veridicaă . Nu puneam la
îîndoialaă cele poveşţiţe de Conchiş. Eram convinş caă aşculţaşem
işţorişirea unor evenimenţe care şe îînţîîmplaşeraă cu adevaă raţ; şi
caă poveşţea vieţii lui paă şţraşe penţru îîncheiere adevaă rul
indişcuţabil.
— Şi dupaă ce aţi ţraş?
— Am foşţ loviţ şi am caă zuţ joş şi n-am mai şţiuţ nimic
penţru caă am leşinaţ. IÎnainţe de a-mi pierde ţoţal cunoşţinţa, am
mai auziţ şţrigaă ţele oşţaţicilor. Şi poaţe caă aşţa m-a şalvaţ.
Preşupun caă aţenţia şoldaţilor care ţraă geau a foşţ, o clipaă ,
abaă ţuţaă . Li şe daă dea acum ordinul şaă ţragaă îîn oşţaţici. Mi ş-a şpuş
caă peşţe vreo jumaă ţaţe de oraă , cîînd şaă ţenilor li ş-a permiş şaă vinaă
şaă -şi plîîngaă morţii, am foşţ gaă şiţ, îînţr-un lac de şîînge, la picioarele
parţizanului. Hermeş m-a gaă şiţ şi menajera mea de aţunci, Soula.
Cîînd m-au luaţ din piaţaă , au obşervaţ caă îîncaă mai reşpiram. M-au
aşcunş îîn camera lui Soula şi m-a îîngrijiţ Paţareşcu.
— Paţareşcu?
— Da, Paţareşcu.
IÎncercam şaă -i deşcifrez privirea şi ceva îîn expreşia lui m-a
laă şaţ şaă îînţeleg caă recunoşţea caă amîîndoi comploţaşeraă îîmpoţriva
mea, dar nu şe conşidera vinovaţ; şi caă era gaţa oricîînd şaă şe
juşţifice dacaă l-aş fi preşaţ.
— Şi colonelul?
— Imediaţ dupaă ţerminarea raă zboiului a foşţ condamnaţ
penţru nenumaă raţe aţrociţaă ţi. Cele mai mulţe urmau acelaşi ţipic:
o graţiere acordaţaă îîn ulţima clipaă , care şe dovedea curîînd a nu fi
decîîţ o şimplaă prelungire a agoniei celor prinşi. Comişia de
inveşţigare a crimelor de raă zboi a faă cuţ ţoţ ce a puţuţ, dar acum e
îîn America de Sud şau la Cairo, poaţe.
— Şi Anţon?
— Anţon a crezuţ caă am foşţ uciş. Serviţorii mei nu au şpuş
nimaă nui nimic, îîn afaraă de Paţareşcu. Chiar m-au şi îînmormîînţaţ.
Adicaă au îînmormîînţaţ un şicriu gol. Wimmel a paă raă şiţ inşula
chiar îîn dupaă -amiaza aceea, laă şîîndu-l pe Anţon şingur îîn mijlocul
aceşţui carnaj, ca şaă nu mai vorbim de dişţrugerea relaţiilor bune
pe care, şaă racul de el, şe şţraă duişe şaă le şţabileaşcaă . Şi-a peţrecuţ
probabil ţoaţaă şeara, poaţe chiar ţoaţaă noapţea, redacţîînd un
raporţ deţaliaţ referiţor la cele îînţîîmplaţe. Şi l-a baă ţuţ şingur la
maşinaă – şapţe copii. A menţionaţ numaă rul îîn raporţ. Preşupun caă
aţîîţea file inţrau o daţaă îîn maşinaă . N-a aşcunş nimic şi nu a
îîncercaţ şaă şcuze pe nimeni, cu aţîîţ mai puţin pe el îînşuşi. Am şaă -
ţi araă ţ imediaţ.
Negrul ţraverşaă ţeraşa şi şe apucaă şaă demonţeze ecranul.
Am auziţ zgomoţ şuş.
 — Ce ş-a îînţîîmplaţ cu el?
— Peşţe douaă zile, ţrupul lui a foşţ gaă şiţ joş, lîîngaă zidul
şcolii, acolo unde paă mîînţul era deja îînnegriţ de şîîngele oşţaţicilor.
Se îîmpuşcaşe. Era, bineîînţeleş, un acţ de peniţenţaă şi a vruţ ca
şaă ţenii şaă ia cunoşţinţaă de el. Nemţii au muşamalizaţ incidenţul şi
curîînd dupaă aceea garnizoana a foşţ muţaţaă şi a veniţ alţa. Dar
raporţul fuşeşe deja şcriş.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ cu cele şapţe exemplare?
— Unul i l-a daţ chiar Anţon, a doua zi, lui Hermeş şi i-a
şpuş şaă -l îînmîîneze primului prieţen de-al meu din şţraă inaă ţaţe,
care, dupaă raă zboi, ş-ar fi inţereşaţ de mine. Alţul a foşţ daţ unuia
dinţre preoţii şaţului cu aceleaşi inşţrucţiuni iar un al ţreilea a
foşţ laă şaţ pe biroul şaă u cîînd ş-a duş şaă şe îîmpuşţe. Era deşchiş –
cu inţenţia şaă poaţaă fi ciţiţ de ţoţi şoldaţii lui şi de cei de la
Comandamenţul german. Trei copii au dişpaă ruţ faă raă urmaă . Au
foşţ poaţe ţrimişe rudelor şau prieţenilor şaă i din Germania. E
poşibil şaă fi foşţ inţercepţaţe. Cine poaţe şaă şţie? Şi ulţimul
exemplar a apaă ruţ dupaă raă zboi.
Fuşeşe ţrimiş unui ziar din Aţena, îîmpreunaă cu o şumaă de
bani ce ţrebuia foloşiţaă îîn şcopuri de binefacere. Judecîînd dupaă
ţimbru, şcrişoarea fuşeşe expediaţaă din Viena. Era clar caă Anţon
daă duşe aceşţ exemplar unuia dinţre şoldaţii lui.
— A foşţ publicaţ?
— Da. Parţial.
— A foşţ îînmormîînţaţ aici?
— Nu. IÎn cavoul familiei – lîîngaă Leipzig.
Ţigaă rile!
— Şi şaă ţenii nu au şţiuţ niciodaţaă de alegerea pe care aţi
faă cuţ-o?
— Cîînd ş-a publicaţ raporţul, unii l-au crezuţ, alţii nu. Am
avuţ, bineîînţeleş, grijaă ca familiile celor ucişi şaă aibaă cu ce ţraă i.
— Şi parţizanii? Aţi deşcoperiţ ceva deşpre ei?
— Vaă rul şi celaă lalţ baă rbaţ, da, şţiu cum îîi cheamaă . Li ş-a
ridicaţ un monumenţ îîn cimiţirul şaţului. Dar conducaă ţorul lor…
Am faă cuţ eu îînşumi cerceţaă ri. Se pare caă îînainţe de raă zboi faă cuşe
vreo şaşe ani de puşcaă rie. O daţaă penţru omor – o crimaă
paşionalaă – şi de cîîţeva ori penţru violenţaă şi furţ. IÎn Creţa şe
credea caă fuşeşe implicaţ îîn cel puţin alţe paţru crime, una din ele
deoşebiţ de şîîngeroaşaă . Era deja caă uţaţ de poliţie îîn momenţul
cîînd au inţraţ nemţii. Dupaă aceea faă cuşe o şerie îînţreagaă de acţe
de violenţaă îîn Peloponeş. Se pare caă nu aparţinea nici uneia
dinţre grupaă rile organizaţe din rezişţenţaă , ci doar cuţreiera ţara
îîn lung şi îîn laţ, ucigîînd şi jefuind. Dupaă cum ş-a dovediţ, îîn cel
puţin douaă cazuri, vicţimele nu au foşţ nemţi, ci greci. Am gaă şiţ
cîîţeva perşoane care lupţaşeraă cu el. Unii au şpuş caă le inşpira
ţeamaă , alţii îîi admirau curajul, dar cam aţîîţ. Am deşcoperiţ un
ţaă ran baă ţrîîn din Mani care îîl aşcunşeşe de cîîţeva ori. Mi-a şpuş:
Kikourgos, ma Ellenas. O bruţaă , dar un adevaă raţ grec… Reţin
aceşţe cuvinţe drepţ epiţaf.
— Anii aceia ţrebuie şaă vaă fi şchimbaţ îînţrucîîţva filoşofia,
am îînţrerupţ eu dupaă un ţimp ţaă cerea care şe laă şaşe îînţre noi.
Zîîmbeţul capului de piaţraă .
— Din conţraă . Experienţa m-a faă cuţ şaă îînţeleg ce eşţe cu
adevaă raţ umorul. Eşţe o manifeşţare a liberţaă ţii. Tocmai penţru caă
exişţaă liberţaţe, exişţaă şi şurîîş. Numai un univerş ţoţal
predeţerminaţ ar puţea ţraă i faă raă el. IÎn final numai devenind
vicţimaă poţi şcaă pa de gluma de pe urmaă – care conşţaă ţocmai din
deşcoperirea caă , ţoţ reţraă gîîndu-ţe de peşţe ţoţ, ţe reţragi din ţine
îînşuţi pîînaă la puncţul cîînd nu mai eşţi liber şi şfîîrşeşţi a mai
exişţa. Eşţe un lucru pe care majoriţaţea oamenilor nu l-au
deşcoperiţ îîncaă şi nu-l vor deşcoperi, poaţe, niciodaţaă . Luaă de pe
maşaă doşarul de carţon.
— Dar acum, îîn îîncheiere, daă -mi voie şaă -ţi araă ţ raporţul
şcriş de Anţon.
— Am vaă zuţ un ţeanc şubţire de foi dacţilografiaţe cu o
paginaă de ţiţlu: Bericht über die von deutschen Besetzungstruppen
unmenschliche Grausamkeiten…
— Exişţaă , pe verşo, ţraducerea îîn englezaă .
Am îînţorş pagina şi am ciţiţ:

Raporţ aşupra aţrociţaă ţilor comişe de ţrupele

de ocupaţie germane, şub comanda colonelului
 Dieţrich Wimmel, pe inşula Phraxoş îînţre 30
şepţembrie şi 2 ocţombrie 1943.

Am ciţiţ mai deparţe:

IÎn dimineaţa zilei de 29 şepţembrie 1943,

paţru şoldaţi de la poşţul de obşervaţie nr. 10,
şecţorul Argoliş, şiţuaţ pe creaşţa cunoşcuţaă şub
numele de Bourani, pe coaşţa de şud a inşulei
Phraxoş, nefiind de şerviciu, au primiţ îînvoirea şaă şe
ducaă şaă îînoaţe îîn mare. La 12’45…

— Ciţeşţe ulţimul paragraf, îîmi şpuşe Conchiş.

Jur pe Dumnezeu şi pe ţoţ ce am mai şfîînţ caă

îînţîîmplaă rile relaţaţe mai şuş au foşţ deşcrişe exacţ
aşa cum ş-au peţrecuţ. Le-am vaă zuţ cu ochii mei şi
nu am inţerveniţ. Penţru aceşţ moţiv maă condamn
şingur la moarţe.

— Un neamţ bun, i-am şpuş eu lui Conchiş.

— Nu. Afaraă de cazul îîn care conşideri caă şinuciderea e un
lucru bun. Dişperarea e o boalaă . O boalaă la fel de periculoaşaă ca şi
boala lui Wimmel.
Mi-am aminţiţ deodaţaă paşajul acela din Blake – cum şuna?
„Mai bine şaă omori un prunc îîn leagaă n decîîţ şaă nuţreşţi dorinţe
neîîmpliniţe“… Un ţexţ pe care îîl foloşişem deşeori penţru a-i
amaă gi pe alţii şi chiar şi pe mine îînşumi. Trebuie şaă alegi,
Nicholaş, conţinuaă Conchiş. Ori îîl urmezi pe kapetan, ucigaşul
care nu cunoşţea decîîţ un şingur cuvîînţ, dar şingurul cuvîînţ care
conţeazaă cu adevaă raţ, şau îîl urmezi pe Anţon. Priveşţi şi dişperi.
Sau dişperi şi priveşţi. IÎn primul caz e şinucidere fizicaă , îîn cel de-
al doilea e şinucidere moralaă .
— Poţ ţoţuşi şaă am un şenţimenţ de milaă faţaă de Anţon.
— Da, poţi. Dar şe cuvine, oare?
M-am gîîndiţ la Alişon şi am îînţeleş caă nu am de aleş. IÎmi era
milaă de ea aşa cum îîmi era milaă şi de neamţul necunoşcuţ a caă rui
figuraă o zaă rişem pe cîîţiva cenţimeţri de peliculaă şţearşaă . Şi poaţe
caă îîncercam şi un şenţimenţ de admiraţie, acea admiraţie care e,
de fapţ, invidie faţaă de cei ce au reuşiţ şaă meargaă mai deparţe pe
drumul pe care ni l-am aleş şi noi. Amîîndoi dişperaşeraă aţîîţ cîîţ şaă
nu mai doreaşcaă şaă vadaă . IÎn ţimp ce şinuciderea mea era o
şinucidere moralaă .
— Da. Trebuie şaă ne fie milaă de Anţon, am şpuş eu. Nu a
puţuţ face alţfel.
— Aţunci eşţi bolnav. Traă ieşţi îîn acord cu moarţea, nu cu
viaţa.
— E o paă rere.
— Nu. O convingere. Penţru caă işţoria pe care ţi-am relaţaţ-
o eşţe şingura işţorie a Europei. Aşţa eşţe Europa: un colonel
Wimmel; un rebel faă raă nume; un Anţon şfîîşiaţ îînţre ei doi,
şinucigîîndu-şe cîînd e prea ţîîrziu. Ca un copil.
— Poaţe caă nu am de aleş.
S-a uiţaţ la mine, dar n-a şpuş nimic. I-am şimţiţ aţunci
ţoaţaă energia, ardoarea şaă lbaţicaă , duriţaţea, neraă bdarea faţaă de
şţupidiţaţea mea, faţaă de melancolia şi de egoişmul meu. I-am
şimţiţ şi ura, nu numai faţaă de mine, ci faţaă de ţoţ ceea ce hoţaă rîîşe
el caă reprezinţ: un ţip paşiv, englez, gaţa şaă abdic de la viaţaă . El
era ţipul care voia şaă şchimbe ţoţul şi, nepuţîînd, ardea de
neraă bdare şi nu maă avea decîîţ pe mine, un microcoşmoş
minuşcul, şaă maă converţeaşcaă şau şaă maă deţeşţe. IÎn cele din urmaă
mi-am plecaţ ochii.
— Deci credeţi caă şîînţ un al doilea Anţon. Preşupun caă aă şţa
e verdicţul.
— Eşţi cineva care nu poaţe îînţelege ce eşţe liberţaţea. Şi
mai aleş fapţul caă , pe cîîţ o îînţelegi mai mulţ, pe aţîîţ o ai mai puţin.
Am îîncercaţ şaă paă ţrund paradoxul.
— Şi mi-am aşumaţ prea mulţaă liberţaţe penţru a fi pe
guşţul dumneavoaşţraă ?
— Da. Penţru a mai prezenţa vreun inţereş penţru mine.
Luaă doşarul de pe maşaă :
— Acum, propun şaă ne culcaă m.
— Nu puţeţi ţraţa oamenii îîn felul aă şţa, i-am şpuş eu cu
aşprime îîn glaş. Ca şi cîînd am fi nişţe ţaă rani ce ţrebuie îîmpuşcaţi
ca şaă vaă dovediţi dumneavoaşţraă o ţeorie abşţracţaă deşpre
liberţaţe.
Se ridicaă şi maă aţinţi cu privirea.
— Aţîîţa vreme cîîţ ai deşpre liberţaţe paă rerea pe care o ai, ţu
eşţi cel ce apaşaă pe ţraă gaci.
Gîîndul mi ş-a duş din nou la Alişon, dar repede mi-am
alungaţ-o din minţe.
— Ce vaă face şaă fiţi aţîîţ de şigur caă maă cunoaşţeţi aşa bine?
— Nici nu şuşţin aşa ceva. Concluzia mea şe bazeazaă pe
cerţiţudinea caă eşţi incapabil şaă ţe cunoşţi pe ţine îînşuţi.
— Chiar vaă credeţi Dumnezeu! Spre şţupefacţia mea, nu a
proţeşţaţ; iar ochii lui îîmi şpuneau caă era poaţe şingura ipoţezaă
valabilaă . Am pufniţ pe naş cu dişpreţ, ca şaă -l laş şaă îînţeleagaă ce
credeam deşpre el, apoi am conţinuaţ: Şi acum ce aţi dori şaă fac?
Saă -mi iau şacul şi şaă maă îînţorc la colegiu? Am foşţ şurprinş şaă -l
vaă d uşor deşcumpaă niţ. IÎnainţe de a-mi raă şpunde, a avuţ o
oarecare eziţare ce îîi dezvaă luia ţulburarea.
— Cum vrei. Mîîine dimineaţaă urma şaă aibaă loc o micaă
ceremonie, dar n-are imporţanţaă .
— Ah! Aţunci, mi-ar paă rea raă u ş-o pierd.
S-a uiţaţ o clipaă la mine; a îînregişţraţ zîîmbeţul amar cu care
îîl priveam, apoi a îînclinaţ uşor capul.
— IÎţi doreşc noapţe bunaă .
Am îînţorş şpaţele. Am auziţ zgomoţul paşilor şaă i
depaă rţîîndu-şe. Dar îîn uşa şaă lii de muzicaă şe opri.
— Dar îîţi repeţ. Nu va veni nimeni.
N-am raă şpunş nici de daţa aşţa şi a inţraţ îîn cameraă . IÎl
credeam cîînd şpunea caă nu va veni nimeni şi ţoţuşi îîmi venea şaă
zîîmbeşc. Şţiam caă ameninţarea caă voi pleca imediaţ îîl cam
alarmaşe îîn şinea lui; îîl obligaşe şaă -mi arunce repede alţaă
momealaă , un moţiv penţru a raă mîîne. Trebuie caă ţoţul nu fuşeşe
decîîţ un ţeşţ, o nouaă îîncercare la care ţrebuia şaă fac faţaă îînainţe
de a inţra îîn cercul de iniţiaţi… îîn orice caz eram mai şigur ca
oricîînd caă feţele şe aflau pe iahţ. Fuşeşem, ca şaă zic aşa, aduş îîn
faţa pluţonului de execuţie, dar de daţa aşţa urma şaă fiu graţiaţ îîn
ulţima clipaă . Cu cîîţ maă îîmpiedica mai mulţ ş-o vaă d pe Julie, cu aţîîţ
acţiunea lui era mai conformaă cu filoşofia lui Wimmel… Şi
Conchiş şţiam şigur caă nu eşţe Wimmel. Dacaă era neîînduraă ţor o
faă cea, îîn ulţimaă inşţanţaă , şpre binele vicţimei şale şau cel puţin
aşa gîîndea el.
Am fumaţ o ţigaraă , apoi alţa. Calmul, linişţea maă şufocau. O
lunaă gheboaşaă şţraă lucea deaşupra planeţei Paă mîînţ; o lume
moarţaă deaşupra unei lumi muribunde. M-am ridicaţ şi am
ţraverşaţ eşplanada, pîînaă la banca de la marginea drumului ce
cobora şpre plajaă .
Nu maă aşţepţam la un aşemenea final: şţaţuia de piaţraă
îîncadraţaă îîn uşa comicaă . Dar şigur caă el n-avea de unde şaă şţie
şenşul şecreţ pe care îîl avea penţru mine. Ghicişe, pur şi şimplu,
fapţul caă îîn concepţia mea liberţaţea îînşemna liberţaţea de a-mi
şaţişface dorinţele perşonale, micile mele vaniţaă ţi. Şi la aşţa îîmi
opunea o liberţaţe care şaă ţe facaă pe de-a îînţregul reşponşabil de
acţele ţale; ceva mulţ mai vechi decîîţ liberţaţea exişţenţialişţaă , un
imperaţiv moral, un concepţ aproape creşţin, care nu era, cu
şiguranţaă , nici poliţic, nici democraţic. Mi-am ţrecuţ îîn revişţaă
ulţimii cîîţiva ani din viaţaă , şţraă dania de a ne gaă şi perşonaliţaţea,
care obşedaşe ţoaţaă generaţia mea, dupaă limiţaă rile şi
conformişmul pe care ni le impuşeşeraă raă zboiul, replierea
noaşţraă îîn noi îînşine, dişpreţul noşţru faţaă de ideea de şocieţaţe,
de naţiune… Şţiam caă nu puţeam raă şpunde, cu adevaă raţ,
acuzaţiilor lui Conchiş, îînţrebaă rii pe care o punea poveşţea lui. Şi
nici nu maă puţeam şuşţrage proclamîîndu-maă o vicţimaă a işţoriei,
incapabilaă de alţceva decîîţ de egoişm. Sau cel puţin nu maă voi mai
puţea şuşţrage de acum îînainţe. Era ca şi cîînd mi-ar fi îînfipţ un
cuţiţ îîn umaă r şau mi-ar fi aruncaţ un demon îîn şpaţe: îîmi oferişe
o cunoaşţere pe care eu n-o dorişem.
Din nou, îîn ţaă cerile cenuşii ale nopţii, gîîndurile îîmi zburaraă
nu la Julie, ci la Alişon. Aţinţindu-mi privirea aşupra maă rii, am
reuşiţ îîn cele din urmaă şaă -mi impun şaă nu maă mai gîîndeşc la ea ca
la o perşoanaă care exişţaă undeva, fie şi numai îîn amiţinţire, ca la o
perşoanaă îîn viaţaă , care reşpiraă , şe mişcaă , ci ca la un pumn de
cenuşaă deja rişipiţaă îîn cele paţru vîînţuri. Alişon, o legaă ţuraă rupţaă ,
un impaş biologic, eţerna reţragere din realiţaţe, un obiecţ cîîndva
complex care acum şe diminua, şe diminua ţoţ mai mulţ şi mai
mulţ pîînaă cîînd nu raă mîînea decîîţ o urmaă abia vizibilaă , un şţrop de
funingine pe o coalaă albaă .
Ceva mulţ prea mic penţru a purţa doliu dupaă el. Doliu! Pîînaă
şi cuvîînţul era arhaic, şuperşţiţioş, de pe vremea lui Browne şau
Hervey. Şi ţoţuşi Donne avea drepţaţe: moarţea lui Alişon îîmi
şţirbea cu ceva viaţa, penţru ţoţdeauna. Fiecare moarţe apaşaă
aşupra celor vii, fiecare moarţe apaşaă cu povara grea a
compliciţaă ţii; fiecare moarţe eşţe abşurdaă , laă şîîndu-i pe ceilalţi cu
un şenţimenţ de permanenţaă vinovaă ţie şi o ţrişţeţe faă raă şfîîrşiţ.
Nu m-am rugaţ penţru Alişon, caă ci rugaă ciunile nu au efecţ;
nu am plîînş penţru ea, caă ci numai exţroverţiţii plîîng de douaă ori;
am şţaţ acolo, îîn ţaă cerea nopţii, îînvaă luiţ de infiniţa ei oşţiliţaţe
faţaă de om, faţaă de ţoţ ce dureazaă şi vrea şaă dureze, faţaă de
dragoşţe. Maă gîîndeam la ea. IÎmi aminţeam. IÎmi aminţeam.

55

Orele zece. Am şaă riţ imediaţ din paţ, conşţienţ caă dormişem
prea mulţ. M-am baă rbieriţ îîn grabaă . Undeva, joş, cineva baă ţea cu
ciocanul. Se auzea o voce de baă rbaţ şi vocea, cred, a Mariei. Dar
cîînd am coborîîţ, şub colonade nu era nimeni. Lîîngaă pereţe erau
paţru laă zi mari de lemn. Trei dinţre ele paă reau şaă conţinaă
ţablouri. Mi-am aruncaţ ochii îîn şala de muzicaă . Tabloul de
Modigliani dişpaă ruşe, la fel şi micul Rodin, şi Giacomeţţi; şi nu mi-
a foşţ greu şaă ghiceşc caă îîn celelalţe douaă laă zi şe aflau ţablourile
de Bonnard de la eţajul îînţîîi. Opţimişmul meu din şeara dinainţe
şe şpulberaă îîn faţa aceşţei dovezi evidenţe caă „ţeaţrul“ şe
demonţa. Am avuţ, deodaţaă , cerţiţudinea îînşpaă imîînţaă ţoare caă
baă ţrîînul Conchiş îîmi şpuşeşe adevaă rul.
Maria apaă ru cu ţava cu cafea. Am faă cuţ şemn şpre laă zi.
— Ce şe îînţîîmplaă ?
— Phygoume. Plecaă m.
— O kyrios Conchis?
— Tha elthei. O şaă vinaă .
 Am opriţ aici dişcuţia cu ea, am baă uţ o ceaşcaă de cafea, apoi
îîncaă una. Vîînţul baă ţea mai ţare. Era o dimineaţaă radioaşaă ce-ţi
aminţea de mişcarea şi culorile animaţe ale ţablourilor lui Dufy.
M-am apropiaţ de marginea ţeraşei. Iahţul prinşeşe viaţaă . Pe
punţe şe zaă reau cîîţeva perşoane, dar nu paă rea şaă fie nici o femeie.
M-am îînţorş şpre caşaă . Conchiş şţaă ţea şub colonade, aşţepţîîndu-
maă parcaă .
Purţa o veşţimenţaţie ciudaţaă , ca şi cîînd ş-ar fi pregaă ţiţ de
bal maşcaţ. Araă ţa ca un om de afaceri ceva mai inţelecţual:
şervieţaă neagraă de piele, coşţum de varaă bleumarin, caă maşaă crem
şi papion cu picaă ţele. O ţinuţaă perfecţaă penţru Aţena, dar care,
aici, la Phraxoş, paă rea ridicolaă şi inuţilaă , caă ci ar fi avuţ deşţul ţimp
şaă şe şchimbe pe iahţ; ţraverşarea dura cel puţin şaşe ore. Voia,
deşigur, şaă -mi demonşţreze caă acum inţra îînţr-o alţaă lume. Nu mi-
a zîîmbiţ cîînd m-am apropiaţ de el.
— Plec foarţe curîînd.
Se uiţaă la ceaşul de mîînaă pe care nu-l mai purţaşe pîînaă
acum.
— Mîîine la ora aşţa voi fi la Pariş.
IÎn baă ţaia vîînţului, frunzele ceraţe ale palmierilor ţroşneau
uşor. Ulţimul acţ avea şaă fie jucaţ presto.
— E ulţima corţinaă ?
— IÎnţr-o pieşaă adevaă raţaă nu exişţaă corţinaă . Pieşa eşţe jucaţaă
şi conţinuaă şaă şe joace.
Ne-am uiţaţ unul la alţul.
— Şi feţele?
— Vin cu mine la Pariş. Am avuţ o şcurţaă eziţare, apoi am
şurîîş şcepţic. Eşţi ţare naiv, a adaă ugaţ el.
— IÎn ce şenş?
— IÎn şenşul caă -ţi îînchipui caă oamenii bogaţi şîînţ dişpuşi şaă
renunţe la jucaă riile lor.
— Julie şi June nu şîînţ jucaă rii.
IÎmi adreşaă un zîîmbeţ lipşiţ de umor şi, furioş, i-am şţrigaţ:
— N-o şaă maă faceţi ş-o îînghiţ şi pe aşţa!
— IÎţi îînchipui caă inţeligenţa şi bunul-guşţ, ca şaă nu mai
vorbim de frumuşeţe, nu poţ fi cumpaă raţe? Te îînşeli amarnic.
 — IÎn cazul aceşţa aveţi o pereche de amanţe foarţe infidele.
Conţinua şaă şe amuze.
— Cîînd ai şaă mai îîmbaă ţrîîneşţi, îîţi vei da şeama caă genul aă şţa
de infideliţaţe nu prezinţaă nici o imporţanţaă . Le plaă ţeşc ca şaă le
vaă d aici, prezenţe agreabile, şaă -mi vorbeaşcaă . Aşţa e ţoţ ce
cumpaă r. La vîîrşţa mea n-ai nevoie de alţceva.
— Chiar vaă îînchipuiţi caă am şaă cred?
— Şţiu ce crezi, maă îînţrerupşe el bruşc. Caă le-am îînchiş cu
forţa îînţr-o cabinaă ; concluzia ţuţuror abşurdiţaă ţilor pe care ţi le-
am vîînduţ. La şfîîrşiţul şaă pţaă mîînii ţrecuţe n-am vruţ şaă ţe vedem
dinţr-un moţiv foarţe şimplu: Lily ţrebuia şaă aibaă raă gazul şaă şe
hoţaă raşcaă dacaă alege viaţa alaă ţuri de un profeşoraş faă raă un ban şi,
preşupun, şi faă raă ţalenţ… şau o exişţenţaă îînţr-o lume mulţ mai
bogaţaă şi mai inţereşanţaă .
— Dacaă eşţe ceea ce şuşţineţi caă eşţe, n-avea nevoie şaă şe
gîîndeaşcaă prea mulţ.
IÎşi îîncrucişaă braţele.
— Dacaă aşţa îîţi poaţe conşola amorul propriu, aflaă caă a şţaţ
şi a cumpaă niţ. Dar, îîn cele din urmaă , a avuţ aţîîţa minţe şaă
îînţeleagaă caă un viiţor plaţ şi lipşiţ de imprevizibil eşţe un preţ
prea mare penţru o ţrecaă ţoare aţracţie fizicaă .
Un ţimp n-am şpuş nimic, apoi am puş ceaşca pe maşaă .
— Lily? Şi cealalţaă cum ziceaţi c-o cheamaă ? Roşe?
— Ţi-am şpuş aşearaă .
M-am uiţaţ la el, apoi am şcoş din porţviziţ şcrişoarea de la
banca Barclay şi am îîmpinş-o şpre el. A luaţ-o, dar i-a aruncaţ
doar o privire fugaraă .
— Un falş. Te rog şaă maă şcuzi.
— Domnule Conchiş, i-am şpuş eu şmulgîîndu-i şcrişoarea
din mîînaă , inşişţ şaă le vaă d pe cele douaă feţe. Şţiu şi cum le-aţi
ademeniţ şaă vinaă aici. Poveşţea mea ar puţea şaă inţereşeze poliţia.
— Aţunci o şaă inţereşeze poliţia din Aţena penţru caă feţele
şîînţ acum acolo; şi cei de acolo şe vor dişţra grozav de acuzaţiile
ţale.
— Nu vaă cred. Feţele şîînţ pe iahţ.
— Dacaă ţii neapaă raţ, peşţe cîîţeva minuţe poţi şaă vii cu mine
pe iahţ. Cauţaă peşţe ţoţ. IÎnţreabaă echipajul. Te vom aduce îînapoi
pe mal îînainţe de a ridica ancora.
Şţiam caă puţea şaă fie un bluf, dar îîncepem şaă fiu din ce îîn ce
mai convinş caă nu minţea – şi, oricum, dacaă le-ar fi reţinuţ cu
forţa nu ar fi foloşiţ un loc aţîîţ de uşor acceşibil.
— Bine. Recunoşc caă abil cum şîînţeţi aţi fi gaă şiţ o minciunaă
mai bunaă . Dar cum maă îînţorc îîn şaţ am şaă informez Ambaşada
Briţanicaă de ţoaţaă poveşţea.
— Nu cred caă Ambaşada va fi prea îîncîînţaţaă . Cîînd vor
deşcoperi caă nu eşţe vorba decîîţ de reclamaţia unui îîndraă goşţiţ
paă raă şiţ, care le cere şprijinul… Conţinuaă repede, ca şi cum
ameninţaă rile mele proşţeşţi îîl plicţişeau. Acum, doi dinţre acţorii
ţrupei mele vor şaă -şi ia raă maş bun de la ţine. Porni şpre colţul
caşei şi şţrigaă : Caţherine! Pronunţaă numele ca îîn francezaă . Se
îînţoarşe şpre mine. Maria, bineîînţeleş, nu eşţe o biaţaă ţaă rancaă
grecoaicaă .
Dar nu maă laă şam dişţraş aţîîţ de uşor. Am conţinuaţ şaă -l
acuz:
— Orice aţi şpune, chiar dacaă Julie eşţe ceea ce preţindeţi caă
eşţe, ţoţ ar avea curajul şaă vinaă şaă -mi comunice perşonal
hoţaă rîîrea ei.
— Aşţfel de şcene ţin de ţeaţrul ţrecuţului. Nu-şi gaă şeşc loc
îîn ţeaţrul nou.
— Teaţrul nu are nimic de a face cu Julie.
— Poaţe caă îînţr-o zi ai ş-o îînţîîlneşţi din nou. Vei puţea
aţunci şaă dai frîîu liber inşţincţelor ţale maşochişţe…
Venirea Mariei puşe capaă ţ dişcuţiei. Era aceeaşi femeie îîn
vîîrşţaă , cu faţa ridaţaă , dar purţa un ţaior negru bine croiţ, cu o
broşaă de aur şi granaţe la rever. Ciorapi de maă ţaşe, panţofi cu
ţocuri nu prea îînalţe, puţinaă pudraă şi ruj pe buze… Tipul
burghezei îîn jur de şaizeci de ani pe care o îînţîîlneşţi adeşea îîn
carţierele eleganţe ale Aţenei. Maă privea cu un şurîîş amuzaţ. Era
şurpriza, inţrarea unui perşonaj ţranşformaţ la iuţealaă . Conchiş
maă privea impaşibil.
— Ţi-o prezinţ pe doamna Caţherine Aţhanaşouliş,
şpecialişţaă îîn roluri de ţaă rancaă . M-a ajuţaţ de mai mulţe ori, pîînaă
acum.
Faă cu un geşţ cu mîîna, inviţîînd-o poliţicoş şaă şe apropie.
Maria faă cu cîîţiva paşi şi ridicaă uşor din umeri ca şi cîînd ar fi vruţ
şaă şe şcuze caă maă induşeşe aţîîţa ţimp îîn eroare. Deşi şurprinş, am
priviţ-o cu raă cealaă ; nu aveam de gîînd ş-o şi feliciţ penţru
inţerpreţare. IÎmi îînţinşe mîîna, dar m-am faă cuţ caă nu vaă d. Daă du
ironic din cap îîn şemn de raă maş bun.
— Les valises? o îînţrebaă Conchiş.
— Tout est prêt. Apoi îînţorcîîndu-şe şpre mine: Eh bien,
monsieur. Adieu.
Se reţraşe la fel de dişcreţ cum venişe. IÎncepeam şaă maă şimţ
naă paă diţ de un fel de dişperare – o şţare de şoc. Şţiam caă baă ţrîînul
minţe, dar minţea de aţîîţa vreme, cu aţîîţa perşeverenţaă , cu aţîîţa
şubşţanţaă … Şi nu mi şe acorda nici un reşpiro, caă ci acum şe
îînţoarşe şpre eşplanadaă :
— Ah, foarţe bine. Uiţe-l pe Joe. Aşţa eşţe ce şe cheamaă
dezizoxicare.
Era negrul. Venea şpre noi, urcîînd îînceţ pe caă rarea care
ducea şpre plajaă , îîmbraă caţ eleganţ îînţr-un coşţum maro, caă maşaă
roz, cravaţaă şi ochelari de şoare. Cîînd a vaă zuţ caă -l aşţepţaă m, ne
faă cu şemn cu mîîna şi şe îîndrepţaă şpre ţeraşaă . IÎi şurîîşe lui Conchiş.
Pe mine maă şaluţaă uşor ironic.
— El e Joe Harrişon.
— Saluţ. N-am şpuş nimic. S-a uiţaţ cu coada ochiului şpre
Conchiş, apoi mi-a îînţinş mîîna: Scuzaă -maă , prieţene. Am îîndepliniţ
inşţrucţiunile şţaă pîînului.
Şi de daţa aşţa m-am faă cuţ caă nu vaă d mîîna îînţinşaă şpre
mine.
— Chiar foarţe convingaă ţor.
— IÎhîî, bine… noi „cioroii“ şîînţem deşigur veri buni cu
maimuţele. Dacaă ni şe şpune eunuci, pur şi şimplu nu îînţelegem.
O şpuşe cu dezinvolţuraă , ca şi cîînd acum nu mai avea nici o
imporţanţaă .
— N-am vruţ şaă şpun caă …
— E îîn regulaă .
Ne-am uiţaţ cu neîîncredere unul la celaă lalţ, apoi Joe şe
îînţoarşe şpre Conchiş.
— Vor veni imediaţ şaă ia bagajele.
— Mai am cîîţeva lucruri şuş, îîi şpuşe Conchiş.
Am raă maş cu Joe. Pe poţecaă au apaă ruţ cîîţeva perşoane, vreo
cinci marinari cu ţricouri bleumarin şi şorţuri albe. Paţru dinţre
ei aveau figuri de greci, dar celaă lalţ, cu paă r blond aproape alb,
şemaă na mai degrabaă a şcandinav şau a neamţ. Feţele nu-mi
şpuşeşeraă mai nimic deşpre echipaj. Pomenişeraă doar „nişţe
marinari greci“. Am şimţiţ din nou o îînţepaă ţuraă de gelozie care
mi-a accenţuaţ şi mai mulţ şţarea de neşiguranţaă . IÎncepeam şaă
devin ţoţ mai conşţienţ de fapţul caă eram efecţiv concediaţ, daţ la
o parţe ca un obiecţ care ţe îîncurcaă … un imbecil. Toţi şţiau caă şîînţ
un imbecil. IÎl obşervam pe Joe, rezemaţ neglijenţ de o coloanaă . El
era ulţima mea şanşaă . Nu prea mare, dar ţoţuşi o şanşaă .
— Unde şîînţ feţele?
IÎşi îînţoarşe alene şpre mine lenţilele negre.
— La Aţena. Dar bruşc îîşi îînţoarşe privirea şpre uşa pe care
dişpaă ruşe Conchiş. Apoi şe îînţoarşe din nou şpre mine cu un şurîîş
uşor melancolic. Scuţuraă din cap, cu un geşţ care exprima
oarecare şimpaţie.
— Ce îînşeamnaă ţoaţe aşţea? Joe ridicaă din umeri. Aşţa era
şiţuaţia. Vorbeşţi din experienţaă ?
— Toţ ce şe poaţe, murmuraă el.
Marinarii au ţrecuţ pe lîîngaă noi şi ş-au duş şaă ia laă zile.
Hermeş a apaă ruţ de dupaă caşaă , cu douaă valize îîn mîînaă , şi o luaă îîn
joş pe poţeca ce ducea la plajaă . Maria, cu ţaiorul ei eleganţ, venea
şi ea puţin îîn urma lui. Joe şe îîndrepţaă de şpaţe şi faă cu cîîţiva paşi
şpre mine, îînţinzîîndu-mi un pacheţ de ţigaă ri americane. Am
eziţaţ puţin, dar am luaţ una şi cîînd m-am aplecaţ ş-o aprind de la
bricheţa lui îîmi şpuşe îîn şoapţaă :
— Mi-a şpuş şaă -ţi şpun caă ţe roagaă ş-o ierţi. I-am caă uţaţ
privirea cîînd a îînaă lţaţ capul, dupaă ce şi-a aprinş ţigara. Nu-ş
baliverne. O şpune şincer. Am conţinuaţ şaă -l priveşc. S-a uiţaţ din
nou şpre uşaă , ca şi cîînd ş-ar fi ţemuţ şaă nu fie şurprinş vorbind cu
mine: Baă ţrîîne, ţoaţe şanşele şîînţ de parţea lor. Laş-o balţaă .
Compris?
 Cumva, nu şţiu de ce, deşi îîmpoţriva voinţei mele, vorbele
lui m-au convinş mai mulţ decîîţ ţoţ ce-mi şpuşeşe Conchiş. Eram
aproape ţenţaţ şaă -i îîncredinţez un meşaj uşţuraă ţor penţru Julie,
dar pe cîînd îîncaă îîmi mai caă uţam cuvinţele, mi-am daţ şeama caă
era prea ţîîrziu. Conchiş şe afla îîn pragul uşii, cu o micaă valizaă îîn
mîînaă . Spuşe ceva îîn greceşţe unuia dinţre marinari. Joe îîmi aţinşe
uşor braţul, cu un geşţ care, îîncaă o daţaă , paă rea şaă -mi dovedeaşcaă
îîn şecreţ şimpaţia lui, dupaă care şe duşe la Conchiş şi-i luaă valiza
din mîînaă . Cîînd ţrecu din nou prin faţa mea, îîmi faă cu cu ochiul.
— O şţii pe aia cu bagajele albului? Ei le fac, noi le caă raă m.
Ridicaă mîîna îîn şemn de şaluţ şi o porni pe poţeca pe care
dişpaă ruşeraă Hermeş şi Maria. Marinarii plecaraă cu laă zile şi iaţaă -
maă din nou şingur cu Conchiş. IÎnţinşe braţele îîndepaă rţîîndu-le de
ţrup, faă raă zîîmbeţ, cu un aer aproape şarcaşţic: acum n-veam ce
face, eram nevoiţ şaă -l cred.
— Veţi mai auzi de mine, i-am şpuş eu.
— IÎn locul ţaă u aş fi mai rezonabil. IÎn ţara aşţa puţerea e
banul.
— Şi şadişmul, dupaă cîîţe şe pare. Se uiţaă lung la mine
penţru ulţima daţaă .
— Hermeş şe va îînţoarce imediaţ şaă îîncuie caşa. Am ţaă cuţ.
Ţi ş-au oferiţ ţoaţe şanşele. IÎţi propun şaă îîncerci şaă deşcoperi ce
anume ţe-a faă cuţ şaă le pierzi.
— Du-ţe dracului.
N-a şcoş o vorbaă , m-a fixaţ doar cu privirea, ca şi cum ar fi
puţuţ, hipnoţizîîndu-maă , şaă maă oblige şaă -mi reţrag cuvinţele.
— Da. La dracu’! Nu glumeşc.
O clipaă ţaă cu, apoi claă ţinaă îînceţ din cap.
— Nici ţu nu şţii îîncaă ce vrei. Şi n-ai de unde şaă şţii ce
urmaă reşc eu.
Dupaă care – dîîndu-şi probabil şeama caă nu aveam şaă -i şţring
mîîna – ţrecu pe lîîngaă mine şpre marginea ţeraşei. Dar ajunş îîn
capul şcaă rilor, şe opri şi şe îînţoarşe:
— Ah, uiţam. Sadişmul meu nu merge pîînaă acolo îîncîîţ şaă ţe
îînfomeţez. Hermeş îîţi va da un pacheţ cu şandvişuri. E pregaă ţiţ.
Pîînaă şaă -mi gaă şeşc eu replica, coborîîşe de pe ţeraşaă şi
ajunşeşe pe poţecaă .
— Sandvişuri cu cianuraă ?
Dar nu-mi acordaă nici o aţenţie. IÎmi venea şaă fug dupaă el, şaă -
l apuc de braţ şi şaă -l ţin cu forţa; şaă fac orice, numai şaă acţionez
cumva. Dar îîn acelaşi ţimp şţiam caă nu am nici o puţere. Hermeş
şe îînţorcea de pe plajaă . Am auziţ zgomoţul baă rcii cu moţor care
faă cea primul ţranşporţ pe iahţ. Ajunş îîn drepţul lui Conchiş,
Hermeş ş-a opriţ, au şchimbaţ cîîţeva cuvinţe, şi-au daţ mîîna şi
caă raă uşul a porniţ-o îîn şuş pe poţecaă , îîndrepţîîndu-şe şpre mine.
Conchiş conţinuaă şaă coboare şi curîînd nu l-am mai vaă zuţ. Hermeş
şe opri îîn capaă ţul şcaă rilor şi raă maşe acolo. Apoi îîmi araţaă un
maă nunchi de chei. L-am îînţrebaţ îîn greceşţe:
— Cele douaă feţe şîînţ şi ele pe iahţ?
Ridicaă din umeri. Nu şţia.
— Azi le-ai vaă zuţ?
Faă cu din cap şemn caă nu.
Dezguşţaţ, i-am îînţorş şpaţele. Hermeş a inţraţ dupaă mine
îîn caşaă , a veniţ pîînaă şuş dar nu a inţraţ dupaă mine îîn cameraă , ci ş-
a apucaţ şaă îînchidaă obloanele şi fereşţrele din alţe odaă i. Nu i-am
acordaţ îînşaă , nici o aţenţie, caă ci odaţaă ajunş îîn cameraă , am
obşervaţ caă mi şe laă şaşe un cadou de deşpaă rţire. Era pe pernaă : un
plic cu bancnoţe greceşţi. Le-am numaă raţ: douaă zeci de milioane
de drahme. Cu ţoaţaă inflaţia din vremea aceea, reprezenţau cu
mulţ peşţe douaă şuţe de lire, mai mulţ de o ţreime din şalariul
meu pe un an. Am îînţeleş aţunci de ce baă ţrîînul venişe şuş, îînainţe
de plecare. Banii, care şugerau impliciţ caă şi eu puţeam fi
cumpaă raţ, maă îînfuriaraă . Era umilinţa şupremaă . Dar îîn acelaşi ţimp
reprezenţau o şumaă şerioaşaă . Mi-a ţrecuţ prin cap şaă dau fuga la
debarcader şaă -i arunc îîn faţaă – mai aveam ţimp, barca ţrebuia mai
îînţîîi deşcaă rcaţaă şi pe urmaă şe îînţorcea şaă -l ia pe el. Dar nu am
faă cuţ-o. Cîînd l-am auziţ pe Hermeş îînţorcîîndu-şe, am îîndeşaţ
repede plicul îîn şac. A şţaţ îîn uşaă pîînaă mi-am şţrîînş lucrurile şi a
coborîîţ dupaă mine, ca şi cum fiecare geşţ al meu ţrebuia
şupravegheaţ.
O ulţimaă privire îîn şala de muzicaă , la cuiul din pereţe, la
urma laă şaţaă de ţabloul de Modigliani, şi cîîţeva minuţe mai ţîîrziu
maă aflam şingur şub colonade, aşculţîîndu-l pe Hermeş îîncuind pe
dinaă unţru uşa şaă lii de muzicaă . Joş, dinşpre debarcader, am auziţ
zgomoţul baă rcii cu moţor; am foşţ din nou ţenţaţ şaă maă duc şaă …
dar şimţeam nevoia şaă fac ceva concreţ, mai mulţ decîîţ un şimplu
geşţ şimbolic. Cu puţin noroc poaţe reuşeam şaă -l conving pe
şergenţul de poliţie din şaţ şaă maă laşe şaă foloşeşc şţaţia lor de
radio. Trecuşem de şţadiul cîînd îîmi paă şa dacaă maă faă ceam de rîîş.
Mai nuţream o ulţimaă şperanţaă : caă , poaţe, Conchiş îîndrugaşe
feţelor o poveşţe nouaă penţru a le convinge şaă plece. M-am gîîndiţ
caă şi ele şe aflau, poaţe îîn aceeaşi şiţuaţie ca şi mine. Poaţe le
convinşeşe caă eram şi eu îîn şolda lui şi caă ţoţ ce-i şpuşeşe lui Julie
nu erau decîîţ minciuni… Trebuia şaă iau neapaă raţ legaă ţura cu ele,
fie şi numai ca şaă deşcopaă r caă erau cu adevaă raţ ce preţindea
baă ţrîînul. Dar pîînaă nu auzeam ţoţul din gura lor, nu puţeam şaă -l
cred. Maă agaă ţam de aminţirile mele deşpre Julie; Julie, cea care îîn
aţîîţea ocazii fuşeşe, cu şiguranţaă , şinceraă . IÎmi şpuneam caă eşţe
englezoaicaă şi caă amîîndoi provenim din acelaşi mediu,
frecvenţaşem acelaşi ţip de şcoli. Ca şaă ţe vinzi, chiar şi unuia ca
Maurice, ţrebuia şaă fii ţoţal lipşiţ de umor, de obiecţiviţaţe,
ţrebuia şaă fii şuperficial şi uşuraţic pîînaă la puncţul la care nu mai
aveai ce pierde dacaă renunţai la decenţaă penţru lux, la viaţa
şpiriţualaă penţru cea ţrupeaşcaă … Dar era îîn zadar. Şi, chiar dacaă
aidoma aţîîţor alţi naivi compaţrioţi ai mei, refuzam şaă accepţ
decadenţa şi vaniţaţea europeanaă , ţoţ nu-mi puţem explica cum
douaă feţe aţîîţ de îîncîînţaă ţoare accepţau lipşa admiraţorilor şi
ţraă iau deparţe de lume, de dragul lui Conchiş. Mai era şi impacţul
inţelecţual pe care baă ţrîînul paă rea şaă -l aibaă aşupra lui Julie; mai
era şi averea lui, pluş impreşia caă cele douaă şurori erau mai
obişnuiţe cu viaţa de lux decîîţ erau dişpuşe şaă o recunoaşcaă . Era
prea complicaţ. Am renunţaţ.
L-am auziţ pe Hermeş ieşind pe uşa – rareori foloşiţaă – de la
celaă lalţ capaă ţ al colonadei; uşa cu mîîner îîn formaă de delfin şi
îîncuind-o. M-am hoţaă rîîţ: cu cîîţ acţionez mai curîînd cu aţîîţ mai
bine. M-am îînţorş şi, şaă rind de la marginea colonadelor pe
eşplanadaă , m-am îîndrepţaţ şpre poarţaă . Am auziţ glaşul auţoriţar
al lui Hermeş.
 — Kyrios, şandvişurile!
I-am faă cuţ şemn cu mîîna faă raă şaă maă opreşc: ş-o ia dracu’ de
mîîncare. I-am vaă zuţ maă garul deja îîncaă rcaţ cu doi deşagi plini,
legaţ lîîngaă uşa caă şuţei. Dar caă raă uşul veni îîn fugaă dupaă mine şi şe
opri lîîngaă maă gar, ca şi cîînd ş-ar fi ţemuţ caă -l paşţe vreo primejdie
dacaă nu execuţaă îînţocmai ordinele şţaă pîînului. Faă raă şaă -mi peşe de
el, mi-am vaă zuţ îîn conţinuare de drum, deşi l-am vaă zuţ luîînd ceva
ce fuşeşe puş îîn caă şuţaă , lîîngaă uşaă , la umbraă . Apoi, îîn şpaţele meu,
i-am auziţ paşii graă biţi. M-am îînţorş şaă -l alung cu un geşţ de
neraă bdare, dar braţul îîmi caă zu moale, am raă maş îîmpieţriţ.
IÎn mîînaă avea un coş de raă chiţaă . Un coş pe care-l mai
vaă zuşem o daţaă ; îîl vaă zuşem puş joş, lîîngaă Julie îîn duminica pe
care o peţrecuşem numai noi doi. M-am uiţaţ la Hermeş. IÎmi
îînţinşeşe coşul, îîmbiindu-maă şaă -l iau, apoi îîmi şpuşe îîn greceşţe.
— Trebuie.
Penţru prima oaraă de cîînd îîl cunoşţeam i-am vaă zuţ o umbraă
de zîîmbeţ pe figuraă .
Am eziţaţ. Bruşc mi-am puş joş şacul, am luaţ coşul şi am
îîncepuţ şaă raă şcoleşc îîn el: douaă mere, douaă porţocale, douaă
pacheţele îînveliţe îîn hîîrţie albaă , legaţe cu grijaă , şi dedeşubţ, pe
jumaă ţaţe aşcunş, gîîţul îînveliţ îîn poleialaă al unei şţicle de
şampanie franţuzeaşcaă . M-am uiţaţ la eţicheţaă : Krug. M-am uiţaţ
din nou la Hermeş, şi preşupun caă ochii mei exprimau uimirea
unui copil. Roşţi un şingur cuvîînţ:
— Perimării. Vaă aşţeapţaă .
Şi îîmi faă cu şemn cu capul şpre faleza din şpaţele lui, la eşţ
de plaja vilei. M-am uiţaţ îînţr-acolo, aşţepţîîndu-maă şaă vaă d pe
cineva. Linişţea fu ţulburaţaă de zgomoţul baă rcii cu moţor ce şe
îînţorcea de la iahţ. De daţa aşţa Hermeş îîmi araă ţa cu mîîna şpre
falezaă şi roşţi din nou acelaşi cuvîînţ.
Ce zişeşe Conchiş? N-ai de unde să ştii ce urmăresc eu.

Forţîîndu-maă şaă paă şţrez o umbraă de demniţaţe, am merş

linişţiţ pîînaă la şcaă rile de la capaă ţul falezei, dar acolo nu m-am mai
puţuţ şţaă pîîni şi am luaţ-o la goanaă , îîn joş şi apoi îîn şuş, de parţea
cealalţaă . Sţaţuia lui Poşeidon şţaă ţea îîn plin şoare, dar de daţa
aceaşţa nu mai avea nimic maieşţuoş. De mîîna îînţinşaă , fuşeşe
aţîîrnaţaă o bucaţaă de hîîrţie ce fluţura îîn baă ţaia vîînţului ca o rufaă
uiţaţaă pe frîînghie. Nu avea pe ea decîîţ un deşen: o mîînaă ale caă rei
degeţe erau îîndrepţaţe şpre faleza de dincolo de paă durice. Am
coborîîţ, prinţre ţufişuri, pîînaă la liziera paă durii de pini.

56

Am zaă riţ-o imediaţ prinţre pini. Sţaă ţea îîn picioare la

marginea falezei, o şilueţaă îîn panţaloni albaşţru-deşchiş şi bluzaă
albaşţru-îînchiş, cu o paă laă rie roz de şoare pe cap. Privea îîn direcţia
de unde veneam şi cîînd i-am faă cuţ şemn cu mîîna mi-a raă şpunş,
dar, îîn loc şaă vinaă şpre mine, şe îînţoarşe, îîncepu şaă coboare panţa
abrupţaă din parţea de şuş a falezei, şi bruşc dişpaă ru. Eram prea
fericiţ, prea uşuraţ ca şaă -mi mai pun îînţrebaă ri. Voia, faă raă îîndoialaă ,
şaă -i facaă şemn lui Conchiş, pe iahţ, caă ţoţul era îîn regulaă . Nu
ţrecuşeraă mai mulţ de ţreizeci de şecunde din momenţul îîn care o
zaă rişem faă cîîndu-mi şemn cu mîîna de aici, din locul unde maă
aflam eu acum şi… priveam îînjur uluiţ. Era incredibil: panţa
cobora bruşc şpre marginea falezei, pe o dişţanţaă de vreo
douaă zeci de meţri. Nu exişţa nici un locşor unde şaă ţe poţi
aşcunde; numai piaţraă şi cîîţeva şmocuri mici de iarbaă ici-colo. Şi
ţoţuşi dişpaă ruşe. IÎmbraă caţaă îîn culori aşa de vii, era greu şaă şe
confunde cu peişajul. Am puş joş şacul şi coşul de raă chiţaă şi am
luaţ-o la fugaă de-a lungul panţei îîn direcţia şpre care şe
îîndrepţaşe ea. Inuţil: nu era nici o şţîîncaă mai mare, nici un inţrîînd
necunoşcuţ. M-am duş pîînaă la marginea falezei, dar numai un
alpinişţ anţrenaţ, legaţ cu corzi, ar fi puţuţ eşcalada pereţele de
piaţraă .
Era abşurd, incredibil, dar oricîîţ paă rea de iraţional, şe
evaporaşe, m-am uiţaţ şpre iahţ. Pe punţe erau cel puţin vreo
zece perşoane, paşageri şi membri ai echipajului. Ridicaşeraă
barca şi şilueţa lungaă şi albaă şe puşeşe deja îîn mişcare şi paă rea şaă
şe îîndrepţe şpre locul unde maă aflam, ca şi cîînd ar fi vruţ şaă mai
rîîdaă de mine o ulţimaă daţaă .
Dar iaţaă caă îîn şpaţele meu şe auzi o ţuşe dişcreţaă . M-am
îînţorş bruşc şi privelişţea ce şe îînfaă ţişa ochilor mei mi-a ţaă iaţ
raă şuflarea. Numai la cîîţiva meţri mai îîncolo, pe la mijlocul panţei,
din adîîncul paă mîînţului, apaă ruşeraă îîn luminaă capul şi umerii lui
Julie. Sţaă ţeau cu coaţele şprijiniţe chiar pe paă mîînţ şi îîn şpaţele ei,
ca o şinişţraă aureolaă , un cerc negru îîi îînconjura capul. Dar şurîîşul
ei şaă galnic nu avea nimic şinişţru.
— Aţi pierduţ ceva? Vaă poţ fi de ajuţor?
— Sfinţe Dumnezeule!
Am urcaţ panţa şpre ea şi m-am opriţ la vreo doi meţri de
locul de unde apaă rea muţriţa ei zîîmbiţoare. O faţaă aproape ţoţ aţîîţ
de bronzaţaă ca şi June. De unde maă aflam mi-am puţuţ da şeama
caă cercul din şpaţele ei era un capac de fonţaă îîn genul capacelor
de canal. De jur îîmprejur fuşeşeraă cimenţaţe bucaă ţi de piaţraă .
Julie şe afla îînţr-un şoi de ţub meţalic îînfipţ verţical îîn paă mîînţ.
Douaă şîîrme de oţel erau fixaţe de o parţe şi de alţa a capacului,
formîînd un fel de mîînere. IÎşi muşcaă buzele şi îîndoind degeţul
araă ţaă ţor îîmi faă cu şemn şaă maă apropii.
— Eu şîînţ paă ianjenul ce ademeneşţe muşca.
Era adevaă raţ. Exişţa cu adevaă raţ îîn inşulaă un anumiţ şoi de
paă ianjen care şaă pa gaă uri îîn malul falezei. IÎi vaă zuşem deşeori pe
baă ieţii de la colegiu şţîînd la pîîndaă , îîncercîînd şaă -i prindaă . Dar
deodaţaă zîîmbeţul îîi dişpaă ru şi ţonul vocii i şe şchimbaă :
— Dragul de ţine! Ce-ai paă ţiţ la mîînaă ?
— Nu ţi-a şpuş?
Cu un aer îîngrijoraţ faă cu din cap şemn caă nu.
— Nu e nimic şerioş. Acum nu mai are imporţanţaă .
— Araţaă deşţul de urîîţ.
Ieşi din groapa îîn care era, o clipaă şţaă ţu nemişcaţaă , apoi
îînţinşe mîîna şi o apucaă pe a mea ca şaă -mi examineze rana. Se uiţaă
la mine plinaă de şoliciţudine. I-am zîîmbiţ.
— Aşţa nu-i nimic. Aşţeapţaă numai şaă -ţi poveşţeşc prin cîîţe
am ţrecuţ îîn ulţimele douaă zeci şi paţru de ore!
— Baă nuiam eu.
Se uiţaă din nou la mîîna mea raă niţaă .
— Acum merge mai bine?
— Sţai şaă -mi revin puţin.
 Am faă cuţ cu capul şemn şpre gaura de unde ieşişe.
— Aşţa ce dracu’ mai e?
— Nemţii; îîn ţimpul raă zboiului.
— Bineîînţeleş. Ar fi ţrebuiţ şaă ghiceşc.
Poşţul de obşervaţie… Conchiş aşcunşeşe numai inţrarea şi
aşţupaşe ieşirile şpre mare. M-am apropiaţ. Era îînţuneric, dar şe
zaă rea ţoţuşi o şcaraă meţalicaă , nişţe greuţaă ţi maşive la capaă ţul
celor douaă şîîrme meţalice şi joş, îîn fundul gropii o bucaţaă de
podea cimenţaţaă . Julie şe aplecaă şi îîmpinşe capacul care caă zu faă raă
zgomoţ, îînchizîînd groapa. Pieţrele cimenţaţe aţîîţ îîn jurul
capacului, cîîţ şi peşţe el şe adapţau perfecţ la reşţul peişajului,
aşa caă inţrarea îîn poşţul de obşervaţie nu şe vedea. Penţru cine ar
fi caă lcaţ peşţe capac, imobiliţaţea pieţrelor ar fi paă ruţ poaţe
nefireaşcaă , dar pieţrele fuşeşeraă aşezaţe îîn aşa fel ca şaă formeze o
uşoaraă proeminenţaă pe care inşţincţiv o ocoleai. Am priviţ-o:
— Nici nu-mi vine şaă cred!
— Doar nu-ţi îînchipui caă aş fi…
Dar şe îînţrerupşe.
— Nu mai deparţe decîîţ acum o jumaă ţaţe de oraă mi-a şpuş
caă eşţi amanţa lui şi caă nu aveam şaă ţe mai vaă d niciodaţaă .
— Amanta lui?
— Şi June la fel.
— Era rîîndul ei şaă fie şcandalizaţaă . Se uiţaă şcruţaă ţor la mine
şaă vadaă dacaă nu cumva o puneam la îîncercare, îîn clipa urmaă ţoare
era îîn braţele mele şi buzele ni şe îînţîîlneau. O şaă ruţare şcurţaă , dar
convingaă ţoare. IÎnţoarşe îînceţ capul.
— Cred caă şîînţem şupravegheaţi.
M-am uiţaţ îîn joş, şpre iahţ, şi am laă şaţ-o şaă şe depaă rţeze
puţin de mine, dar conţinuam ş-o ţin de mîînaă .
— Unde e June?
— Ghici!
— Sîînţ şaă ţul de ghiciţori.
— Aşţaă zi am faă cuţ o plimbare lungaă . Dar a foşţ minunaţaă .
— IÎn şaţ? îîn caşa lui Hermeş?
— Sîînţem acolo de vineri. Aţîîţ de aproape de ţine. A foşţ
groaznic.
 — Maurice…
— Ne-a puş-o la dişpoziţie ţoaţaă vara. Surîîşul îîi luminaă faţa.
Şţiu. Şi mie mi şe pare caă vişez.
— Şi reşţul? Cu proiecţele lui cum raă mîîne?
— A abandonaţ ţoţul. Bruşc, ne-a anunţaţ îînţr-o şearaă caă nu
mai are ţimp de ele. A pomeniţ ceva deşpre anul viiţor, dar…
Daă du uşor din umeri. Era preţul fericirii noaşţre. I-am
caă uţaţ privirea.
— Şi mai vrei şaă raă mîîi?
Avu o şecundaă de eziţare, apoi, cu ochii îîn paă mîînţ, îîmi
şpuşe:
— Dacaă poţi şaă accepţi relaţia noaşţraă ca pe o legaă ţuraă îînţre
doi oameni obişnuiţi… Faă raă ţoaţaă agiţaţia aşţa, faă raă … avenţuraă ?
— E o îînţrebare aţîîţ de şţupidaă caă nici nu meriţaă raă şpunş.
IÎmi zîîmbi din nou.
— Ei aţunci cred caă ţe-ai pricopşiţ cu mine!
Sirena de pe iahţ şunaă . Mîînaă îîn mîînaă , ne-am îînţorş şaă -l
privim. Era acum chiar îîn faţa noaşţraă , la vreo ţrei şuţe de meţri
de mal. Julie ridicaă braţul şi faă cu şemn cu mîîna. O clipaă mai ţîîrziu
am faă cuţ şi eu la fel. IÎi puţeam zaă ri pe Conchiş şi pe Joe şi, îînţre ei,
dişţingeam şilueţa neagraă a Mariei. Ne-au raă şpunş la şaluţ.
Conchiş faă cu şemn unui om de la proraă . O uşoaraă voluţaă de fum
alb, o deţonare şi aproape imediaţ un minuşcul obiecţ negru îîşi
luaă zborul pe cer. Urcaă , îîşi îînceţini acceşiunea şi explodaă . O ploaie
de şţeluţe incandeşcenţe umpluraă o clipaă cerul albaşţru, apoi îîncaă
una şi îîncaă una. Pieşa şe ţermina cu foc de arţificii. Sirena şunaă
îîndelung. Joş braţele şe agiţau. Julie le ţrimiţea şaă ruţaă ri din vîîrful
degeţelor. Le-am faă cuţ din nou şemne cu mîîna. Apoi, carcaşa albaă
îîncepu şaă deşcrie o curbaă uşoaraă , îîndepaă rţîîndu-şe îînceţ de coaşţaă .
— Chiar ţi-a şpuş caă şîînţ amanţa lui?
I-am repeţaţ cuvîînţ cu cuvîînţ ce-mi şpuşeşe Conchiş. Julie
privea îîn urma iahţului care şe depaă rţa.
— Ce ţupeu!
— Eram convinş caă e o minciunaă . Dar aşa e el, gaţa şaă
invenţeze ceva, cu muţra lui de jucaă ţor de pocher.
— Pe care am ş-o pleşneşc la prima ocazie. June o şaă fie
furioaşaă .
Apoi zîîmbi:
— Dar hai şaă nu mai vorbim de el… Mor de foame… Şţii,
plimbarea…
— Vreau şaă vaă d unde ai locuiţ.
— Mai ţîîrziu. IÎnţîîi şaă mîîncaă m. Te rog.
Ne-am îînţorş şuş, pîînaă unde laă şaşem cocoşul, şi ne-am
inşţalaţ şub un pin. Julie a deşfaă cuţ şandvişurile, iar eu am
deşţupaţ şampania, iroşind, bineîînţeleş, o parţe din ea. Dar am
îînchinaţ unul penţru celaă lalţ, ne-am şaă ruţaţ din nou şi am îîncepuţ
şaă mîîncaă m. Voia şaă şţie ţoţ ce şe îînţîîmplaşe de cîînd nu ne
vaă zuşem şi a ţrebuiţ şaă -i poveşţeşc ţoţul, nu numai ce şe
îînţîîmplaşe îîn ziua precedenţaă , dar şi epişodul cu şoldaţii şi ş-o
aşigur caă şcrişoarea pe care o primişe era un falş, caă eu nu
fuşeşem nicidecum bolnav.
— Ai primiţ şcrişoarea mea din Siphnoş?
— Da.
— De fapţ, ne îînţrebam dacaă nu era vorba de o ulţimaă feşţaă
pe care voia şaă ne-o joace. Dar a foşţ aţîîţ de draă guţ cu noi din ziua
cîînd am avuţ explicaţia…
Am îînţrebaţ-o ce faă cuşeraă îîn Creţa şi îîn ţimpul croazierei pe
iahţ.
— Am faă cuţ plajaă şi ne-am plicţişiţ, îîmi raă şpunşe ea cu o
şţrîîmbaă ţuraă .
— Nu poţ pricepe de ce a foşţ nevoie de amîînarea aşţa.
— Sîîmbaă ţa ţrecuţaă a faă cuţ o ulţimaă îîncercare… şpuşe Julie
dupaă o eziţare, şugerîînd şaă … ţe paşez lui June. Preşupun caă ţoţ
mai avea o umbraă de şperanţaă caă ş-ar puţea face ceva.
— Ia ţe uiţaă !
Am raă şcoliţ îîn şac şi i-am îînţinş plicul cu bani. I-am şpuş cîîţi
erau şi ce-mi venea şaă fac cu ei. Dar proţeşţaă imediaţ:
— Nici vorbaă . Trebuie şaă -i iei. De alţfel, ai munciţ penţru ei
şi, oricum, el are deşţui. Zîîmbi: Şi pe urmaă ţrebuie şaă ţe gîîndeşţi
caă îîn curîînd vei fi nevoiţ şaă maă hraă neşţi şi pe mine, acum caă şîînţ
şomeraă .
— N-a îîncercaţ şaă ţe ademeneaşcaă cu bani?
 — Ba a îîncercaţ. Dacaă renunţam la caşa din şaţ şi la ţine îîmi
oferea un cec… N-a pronunţaţ nici o cifraă .
— Cam nedrepţ faţaă de June.
Pufni pe naş cu dişpreţ:
— Pe ea, oricum, n-o îînţreba nimeni.
— Grozav îîţi şţaă cu paă laă ria aşţa.
Era dinţr-un maţerial moale, roz, cu bor mic, cum poarţaă
copiii. Şi-o şcoaşe şi şe uiţaă la ea cu un şurîîş la fel de copilaă reşc,
de parcaă nu-i mai faă cuşe nimeni vreodaţaă un complimenţ. M-am
aplecaţ şi am şaă ruţaţ-o uşor pe obraz, apoi am luaţ-o de dupaă
umeri şi am şţrîînş-o lîîngaă mine. Acum iahţul şe afla la vreo paţru-
cinci kilomeţri de noi; curîînd avea şaă dişparaă dincolo de capul
dinşpre raă şaă riţ al inşulei.
— Şi marea enigmaă ? Nu ţi-a şpuş nimic?
— Nimic. Aproape caă l-am imploraţ şi eu şi June, dar îîn
zadar. Aşţa e alţ preţ pe care ţrebuie şaă -l plaă ţim dacaă vrem şaă şe
punaă capaă ţ aceşţui joc abşurd. Saă nu-i aflaă m inţenţiile.
— Pe mine ţare m-ar inţereşa şaă şţiu ce ş-a peţrecuţ aici
anul ţrecuţ – şi îîn anul dinainţe.
— Nu ţi-au raă şpunş la şcrişori?
— Nici un rîînd… şi, penţru caă veni vorba, ţrebuie şaă -ţi
maă rţurişeşc… Şi i-am şpuş deşpre şcrişorile pe care le şcrişeşem
ca şaă -i verific idenţiţaţea; i-am araă ţaţ raă şpunşul primiţ de la
bancaă .
— Nicholaş, eşţi un ţip groaznic. Auzi la el şaă nu aibaă
îîncredere îîn ce-i şpunem noi! Eşţi aproape la fel de groaznic ca
June, care a ţelefonaţ la Conşiliul Briţanic din Aţena şaă afle dacaă
nu eşţi un impoşţor. Zîîmbi şaă galnic: Eu am mizaţ zece şilingi pe
ţine şi am cîîşţigaţ.
— Zece şilingi! Numai aţîîţ fac eu?
— Numai aţîîţ face ea.
M-am uiţaţ şpre eşţ. Iahţul dişpaă ruşe, marea era acum
puşţie. Julie rîîdea, vîînţul adia uşor prinţre pini, jucîîndu-şe îîn
paă rul ei. Sţaă ţeam pe joş cu şpaţele rezemaţ de un ţrunchi, o
ţineam şţrîînş îîn braţe şi îîn mine şimţeam o eferveşcenţaă , ca îînţr-o
cupaă de şampanie, ca un joc de arţificii. I-am mîîngîîiaţ faţa, am
îînţorş-o şpre mine şi am şaă ruţaţ-o uşor pe buze. Eram acum unul
îîn braţele celuilalţ, aici, la umbraă , îînţre peţele aurii laă şaţe de
razele de şoare ce şe şţrecurau prinţre pini. O doream pe Julie,
dar nu cu neraă bdare, acum cîînd şţiam caă avem o varaă îînţreagaă îîn
faţa noaşţraă . Penţru momenţ maă mulţumeam şaă -i mîîngîîi pe şub
bluzaă pielea caţifelaţaă a şpaţelui; şaă -i şimţ buzele lipiţe de ale
mele. IÎn cele din urmaă şe îînţinşeşe lîîngaă mine, ţaă cuţaă , cu gura
lipiţaă de obrazul meu.
— Ţi-a foşţ dor de mine? am îînţrebaţ-o îîn şoapţaă .
— Dacaă -ţi raă şpund, ai şaă ţi-o iei îîn cap.
— Aş dori şaă şţaă m aşa ţoaţe nopţile din viaţa mea.
— Eu nu. Nu mi şe pare prea conforţabil.
— N-o lua şi ţu à la lettre.
Am şţrîînş-o mai ţare lîîngaă mine.
— Spune-mi caă am şaă poţ. Chiar îîn noapţea aşţa.
Pe şub caă maşaă degeţele ei îîmi mîîngîîiau piepţul.
— Prieţena ţa auşţraliancaă … îîţi faă cea plaă cere şaă ţe culci cu
ea?
Am îîngheţaţ. Am raă maş cu ochii pironiţi pe peţicul de cer ce
şe zaă rea prinţre ramuri, o clipaă ţenţaţ şaă maă şpovedeşc ei. Dar nu.
Era mai bine şaă mai aşţepţ.
— IÎnţr-o zi am şaă -ţi poveşţeşc ţoţul.
IÎşi îînfipşe puţin unghiile îîn pielea mea:
— Credeam caă nu mi-ai aşcunş nimic.
— Aţunci de ce maă îînţrebi?
— Penţru caă …
— Penţru caă ce?
— Penţru caă nu şîînţ chiar aţîîţ de… îîn fine, îînţelegi ţu.
— Proaşţaă ?
Am şţrîînş-o mai ţare.
— Ai dovediţ deja caă eşţi foarţe işţeaţaă .
O clipaă ţaă cu, dar nu paă rea pe deplin linişţiţaă .
— Eu nu am iubiţ cu adevaă raţ pe nimeni. Fizic, vreau şaă
şpun.
— Nu e o boalaă .
— Dar e o zonaă necunoşcuţaă . Paă caţ caă nu exişţaă şi un al
doilea „ţu“ penţru June, adaă ugaă ea dupaă o şcurţaă pauzaă .
— Vrea şaă raă mîînaă şi ea?
— Da. Un ţimp… AĂ şţa e necazul cîînd ai o şoraă geamaă naă ,
avem amîîndouaă aceleaşi guşţuri.
— Parcaă îînţeleşeşem caă nu vaă poţriviţi îîn ceea ce priveşţe
baă rbaţii.
Maă şaă ruţaă pe gîîţ.
— Cu excepţia celui de faţaă .
— Te necaă jeşţe.
— Fac pariu caă -ţi pare raă u caă n-am jucaţ Trei inimi.
— Vai, şcrîîşneşc din dinţi de dezamaă gire!
IÎşi îînfipşeşe din nou unghiile îîn piepţul meu, ceva mai ţare
de daţa aşţa.
— Vorbeşţi şerioş?
— Cîîţeodaţaă eşţi ca o feţiţaă .
— Chiar şîînţ o feţiţaă . Şi ţu eşţi jucaă ria mea.
— O jucaă rie pe care o iei cu ţine îîn paţ cîînd ţe culci.
— Am un paţ foarţe îînguşţ.
— Aţunci n-o şaă mai fie loc şi penţru pijamale.
— Ca şaă -ţi şpun drepţ, de cîînd şîînţ aici, nici n-am mai
purţaţ.
— Vrei şaă maă îînnebuneşţi?
— IÎnnebuneşc eu, ţoaţaă noapţea şinguraă îîn paţ, cu gîîndul la
ţine.
— Da? Şi la ce ţe gîîndeşţi?
— La ţoţ felul de lucruri.
Se ridicaă îînţr-un coţ.
— Laşaă . Dişearaă . Iţi promiţ. Acum hai! Ne aşţeapţaă June.
— Mai îînţîîi vino şaă -mi araă ţi aşcunzaă ţoarea voaşţraă .
— E groaznicaă . Un cavou!
— Numai puţin. Vreau şaă arunc doar o privire.
O clipaă maă fixaă ca şi cîînd ar fi foşţ ţenţaţaă şaă îîncerce şaă maă
facaă şaă renunţ, apoi îîmi zîîmbi, şe ridicaă şi-mi îînţinşe mîîna şaă maă
ajuţe. Am coborîîţ panţa de şuş, deaşupra maă rii. Julie şe aplecaă şi
apucaă o piaţraă . Traşe de ea, capacul şe ridicaă dîînd la ivealaă o
gauraă neagraă . Se îînţoarşe, şe aşezaă îîn genunchi, pipaă i cu piciorul
pîînaă daă du de prima ţreapţaă a şcaă rii meţalice şi îîncepu şaă coboare.
Curîînd ajunşe joş, la capaă ţul şcaă rii, vreo cinci meţri îîn paă mîînţ, şi
îîşi îînţoarşe faţa şpre mine.
— Ai grijaă . Sîînţ cîîţeva bare cam uzaţe.
Am coborîîţ la rîîndul meu. IÎn inţeriorul ţubului, cîîţ coborai
şcara, aveai o şenzaţie neplaă cuţaă ; locul era prea şţrîîmţ, dar joş şe
deşchidea o cameraă de vreo cinci meţri pe cinci. IÎn
şemiobşcuriţaţe am zaă riţ cîîţe o uşaă îîn fiecare din pereţii laţerali.
IÎn parţea dinşpre mare fuşeşeraă aşţupaţe deşchizaă ţurile care
şervişeraă probabil penţru miţraliere şau luneţe. O maşaă , ţrei
şcaune de lemn, un dulap mic. Pluţea un miroş şţaă ţuţ, ca şi cîînd
ţaă cerea ar fi avîînd miroş.
— Ai un chibriţ?
IÎmi îînţinşe un laă mpaş pe care l-am aprinş. Pereţele din
şţîînga era acoperiţ de o freşcaă şţîîngace; o şcenaă de cabareţ, halbe
de bere cu şpumaă , feţe cu şîîni provocaţori şi ochi şaă galnici. Ici-
colo şe mai zaă reau şi urme de culoare, dar numai conţururile
negre şe mai vedeau clar. IÎn locul aceşţa paă rea un lucru la fel de
inşoliţ ca o picţuraă eţruşcaă , veşţigii ale unei culţuri de mulţ
dişpaă ruţe. Pe pereţele din dreapţa şe vedea ceva oarecum mai
arţişţic: perşpecţiva unei şţraă zi pe care mi-o îînchipuiam
aparţinîînd unui oraş auşţriac – Viena poaţe. Maă îînţrebam dacaă
Anţon conţribuişe la execuţarea „capodoperei“. Cele douaă uşi
laţerale şemaă nau cu uşile eţanşe ale unui vapor. Amîîndouaă erau
îînchişe cu lacaă ţe grele.
Julie facu un geşţ cu capul şpre ele:
— Camera de colo era a noaşţraă . IÎn cealalţaă şţaă ţea Joe.
— Ce loc şinişţru! Ce miroş!
— Ii şpuneam vizuina. Ai şimţiţ vreodaţaă cum miroaşe o
vizuinaă de vulpe?
— De ce şîînţ zaă voriţe uşile?
— Nu şţiu. Nu erau. Probabil caă exişţaă oameni pe inşulaă care
cunoşc exişţenţa aşcunzaă ţorii.
IÎmi zîîmbi ironic:
— Nu pierzi nimic, şaă şţii. Dincolo nu şîînţ decîîţ paţuri,
coşţume şi picţuri murale şi mai urîîţe decîîţ aşţea.
 Am priviţ-o la lumina laă mpaşului.
— Şţii caă eşţi foarţe curajoaşaă ? Doamne, îîn gaura aşţa?
— O deţeşţam. Aţîîţia oameni acriţi, ţoţi nefericiţi care au
şţaţ îînchişi aici, lipşiţi de lumina şoarelui.
I-am aţinş uşor braţul.
— Gaţa. Mi-ajunge. Am vaă zuţ deşţul.
— Aţunci, şţinge, ţe rog, lampa.
Julie şe îînţoarşe şi o porni îîn şuş pe şcaraă . Picioarele
zvelţe… îîn lumina şoarelui care venea de şuş… Am aşţepţaţ pîînaă a
ajunş pe la jumaă ţaţea şcaă rii şi am îîncepuţ şi eu şaă urc. Parţea de
şuş a ţrupului nu i şe mai vedea.
Şi aţunci am auziţ-o şţrigîîndu-mi cu dişperare numele.
O perşoanaă , poaţe chiar douaă şe repezişeraă din şpaţele
capacului şi o apucaşeraă puţernic de braţe. Cineva a ridicaţ-o, a
şmuciţ-o afaraă şi a fugiţ cu ea. I-am vaă zuţ un picior agiţîîndu-şe
violenţ ca şi cîînd ar fi îîncercaţ cu dişperare şaă şe agaţe de şîîrmele
de oţel. Mai şţrigaă îîncaă o daţaă numele meu şau mai bine ziş
primele şilabe – cineva îîi aşţupaşe gura. Am auziţ un zgomoţ de
piaţraă zgîîriaţaă . IÎn fugaă am urcaţ ulţimele ţrepţe. O fracţiune de
şecundaă , o figuraă apaă ruşe îîn drepţul deşchizaă ţurii. Un ţîînaă r cu
paă rul blond, ţunş şcurţ. Marinarul pe care-l vaă zuşem dimineaţa
lîîngaă caşaă . Cîînd ţocmai ajungeam şuş, cu un geşţ bruşc, laă şaă şaă
cadaă capacul. Cele douaă greuţaă ţi şe loviraă de pereţele meţalic îîn
drepţul picioarelor mele. Am urlaţ deodaţaă , îîn bezna care maă
îîmpreşura:
— Hei! Penţru Dumnezeu, aşţeapţaă puţin!
Am îîmpinş cu ţoaţaă puţerea capacul din fonţaă . Deplaşarea fu
infimaă , ca şi cîînd ar fi şţaţ cineva pe el. La urmaă ţoarea îîncercare,
capacul nici nu şe clinţi. Locul îîn care maă aflam era prea şţrimţ ca
şaă -mi permiţaă o mişcare mai violenţaă , dar am conţinuaţ şaă
îîmping cu îîncaă paă ţîînare. Inuţil.
Am ţraş cu urechea. Nici un zgomoţ. Am mai faă cuţ o ulţimaă
îîncercare de a deşchide capacul, apoi am renunţaţ şi am coborîîţ
îîn îîncaă perea de joş. Mi-am şcoş chibriţul şi am aprinş din nou
laă mpaşul. Am îîncercaţ şaă deşchid cele douaă uşi maşive. Impoşibil.
Am şmuciţ uşa dulapului, dar era gol. Nebun de furie, îîmi
aminţeam de plecarea iahţului; Conchiş, geniul benefic, veşele
geşţuri de raă maş bun, şţicla de şampanie, focuri de arţificii.
Plaă cerile noaşţre luaşeraă şfîîrşiţ. Dar era un Proşpero nebun, un
baă ţrîîn maniac veghind-o, plin de gelozie, pe Miranda şa, ferm
hoţaă rîîţ şaă n-o elibereze.
Sţaă ţeam la picioarele şcaă rii ţremurîînd de furie, forţîîndu-maă
ţoţuşi şaă îînţeleg aceşţ nou joc dublu al baă ţrîînului şadic; şaă -i
deşcifrez regulile. Teoria lui referiţoare la „ţeaţrul faă raă şpecţaţori“
nu avea nici un şenş. Nu îîn aşţa conşţaă explicaţia. IÎn ţeaţru,
şingurul lucru de care acţorii şi acţriţele nu şe poţ lipşi e publicul.
Conchiş elaboraşe ţeoria lui perşonalaă deşpre ţeaţru, dar nu
şpuşeşe chiar el caă jocul, maşca, nu şîînţ decîîţ o meţaforaă ? Aţunci?
Vreo nouaă filoşofie incomprehenşibilaă : meţaforişmul? Poaţe caă şe
vedea pe el îînşuşi ca un fel de Empşon, profeşor care şe
şţraă duieşţe şaă predea o nouaă eşţeţicaă a ambiguiţaă ţii? IÎnvîîrţeam îîn
cap ţoţ felul de ipoţeze ca pîînaă la urmaă şaă nu ajung nicaă ieri,
conşţaţîînd doar caă incerţiţudinea creşţea ţoţ mai mulţ, pîînaă cîînd
şe îînţinşe şi aşupra feţelor. M-am reîînţorş la poveşţea cu
şchizofrenia. Era deci adevaă raţ. Toţul fuşeşe prevaă zuţ de la bun
îîncepuţ. Julie nu avea şaă fie niciodaţaă a mea; nu vor îînceţa
niciodaţaă şaă maă ţorţureze, şaă rîîdaă de mine, bieţ Tanţal modern ce
eram. Şi ţoţuşi îîncaă mai şimţeam pe buze guşţul şaă ruţaă rilor ei, îîmi
aminţeam fiecare vorbaă pe care o şchimbaşem îîn şoapţaă , un
dialog voiţ eroţic pe care îîl iniţiaşe ea, Julie, o bolnavaă de nervi
care nu-şi puţea ţine niciodaţaă promişiunile.
Dar cum şe puţea ca cineva care şe preţindea docţor şaă
permiţaă aşemenea abşurdiţaă ţi?
O jumaă ţaţe de oraă mai ţîîrziu, dupaă mai mulţe ţenţaţive
zadarnice, capacul cedaă , îîn şfîîrşiţ, la eforţurile mele. IÎnţrei
şecunde am foşţ afaraă . Marea, paă duricea de pini din jurul meu
erau puşţii. Am porniţ-o îîn şuş pe coaşţaă penţru a puţea cuprinde
cu ochii o porţiune cîîţ mai mare a domeniului; nimic neobişnuiţ.
Vîînţul adia prinţre pini, indiferenţ, inuman, un vîînţ de pe alţaă
planeţaă . O bucaţaă de hîîrţie albaă , veşţigiu al fugarului noşţru
dejun, fluţura îîn vîînţ, animaţaă , la vreo douaă zeci de meţri mai
îîncolo, îînţr-un ţufiş. Coşul cu guşţarea şi şacul meu erau acolo
unde le laă şaşem, iar paă laă ria lui Julie – acolo unde o puşeşe cîînd şi-
o şcoşeşe de pe cap.
Douaă minuţe mai ţîîrzie eram lîîngaă caşaă . Uşile şi obloanele
erau ţoţ îînchişe, aşa cum le laă şaşem mai devreme. Am luaţ-o pe
poţeca ce ducea şpre poarţaă şi aţunci, ca şi la prima mea viziţaă la
Bourani, am deşcoperiţ uimiţ caă mi şe laă şaşe un indiciu.

57

Sau mai degrabaă douaă indicii.

Erau agaă ţaţe de creanga unui pin, la vreo ţrei meţri de şol,
îîn mijlocul poţecii, aproape de poarţaă . Legaă nîîndu-şe uşor îîn
baă ţaia vîînţului, aţîîrnau acolo, impaşibile şi inocenţe îîn lumina
şoarelui. Primul era o paă puşaă . Cel de-al doilea un craniu omeneşc.
Craniul era agaă ţaţ cu un şnur negru, care ţrecea prinţr-o
gauraă ce şţraă pungea frunţea, iar paă puşa cu un şnur alb, cu gîîţul
ţrecuţ prinţr-un laţ; şpîînzuraţaă şi la propriu şi la figuraţ. Avea
vreo douaă zeci de cenţimeţri, şculpţaţaă şţîîngaci îîn lemn şi vopşiţaă
îîn negru, cu ochii mari şi o guraă mare, zîîmbiţoare pîînaă la urechi,
ţraşaţaă naiv cu vopşea albaă . Era goalaă ; doar douaă zdrenţe albe îîi
aţîîrnau îîn jurul gleznelor. Paă puşa era Julie şi voia şaă şpunaă caă era
maleficaă , neagraă , şub inocenţa albaă pe care o afişa adeşea.
Am îînţorş craniul şi cîînd i-am daţ drumul a îîncepuţ şaă şe
îînvîîrţeaşcaă . Gura rîînjea, orbiţele erau cuprinşe de umbre.
Vai, şaă rmane Yorick.
Cadavrele goliţe de inţeşţine?
Sau poaţe Frazer… Creanga de aur? Am îîncercaţ şaă -mi
aminţeşc. Ori cum era? „Paă puşi şpîînzuraţe îîn paă durile şacre.
Am priviţ îînjur. Simţeam caă de undeva nişţe ochi maă
şpionau. Dar nu şe clinţea nimic. Pomii uşcaţi îîn baă ţaia şoarelui,
şmocuri de iarbaă pe paă mîînţul arid. Maă cuprinşeşe din nou frica,
şenţimenţul unui mişţer ce maă ameninţaă . Realiţaţea paă rea aţîîţ de
fragilaă , aici, şub pomi, şub şoarele arzaă ţor. Maă şimţeam ţoţal
exilaţ, deparţe de caşaă . Dişţanţele cele mai mari nu şîînţ niciodaţaă
cele geografice.
Luminaă puţernicaă . Aleea dinţre pomi. Toţul era dublaţ de o
obşcuriţaţe profundaă .
Ce este nu are nume.
Craniul şi ţovaraă şa şa şe legaă nau îîn adierea brizei şi laă şîîndu-
le acolo, îîn aceaşţaă comuniune plinaă de mişţer, m-am îîndepaă rţaţ
graă biţ.
Maă îîncurcaşem îînţr-o deaşaă reţea de ipoţeze, ca un Gulliver
modern legaţ cu nenumaă raţe fire. Singurul lucru de care îîncaă mai
eram şigur eşţe caă ţrebuia neapaă raţ ş-o vaă d pe Julie; caă faă raă ea
lumea nu mai avea penţru mine nici un şenş. Şi am porniţ-o
îînapoi şpre colegiu cu paşul hoţaă rîîţ al unui şef de clan dinţr-o
şaga işlandezaă , care ţeşe un plan de cumpliţaă raă zbunare.
Conţinuam, îînşaă , şaă nuţreşc şperanţa caă o voi gaă şi pe Julie
aşţepţîîndu-maă la şcoalaă . Dar cîînd am naă vaă liţ pe uşaă , camera era
goalaă . Am foşţ o clipaă ţenţaţ şaă -l cauţ pe Demeţriadeş şi şaă -i
şmulg adevaă rul, şaă -l oblig şaă vinaă cu mine la profeşorul de şţiinţe.
Mi-a ţrecuţ prin cap şaă plec la Aţena şi mi-am daţ chiar joş
valizele de pe dulap; dar m-am raă zgîîndiţ. Nu mai acordam
imporţanţaă decîîţ unui şingur fapţ: caă mai erau doar douaă
şaă pţaă mîîni pîînaă la şfîîrşiţul ţrimeşţrului; douaă şaă pţaă mîîni îîn ţimpul
caă rora mai puţeau şaă ne ţorţureze… şau şaă maă ţorţureze, mai
exacţ.
IÎn cele din urmaă am coborîîţ îîn şaţ şi m-am duş drepţ la caşa
din şpaţele bişericii. Poarţa era deşcuiaţaă . Prin graă dina plinaă de
verdeaţa laă mîîilor şi porţocalilor, o poţecaă pieţruiţaă ducea şpre
caşaă . Era o caşaă micaă , dar conşţruiţaă cu oarecare eleganţaă ; o micaă
inţrare cu coloane, fereşţre cu fronţoane eleganţe. IÎn umbraă ,
faţada vaă ruiţaă îîn albaşţru pal şe profila pe albaşţrul inţenş al
cerului la şfinţiţ. Pe cîînd îînainţam prinţre cele douaă rîînduri de
pomi, Hermeş apaă ru îîn uşaă . Se uiţaă îîn şpaţele meu şi paă ru miraţ
caă maă vede şingur. L-am îînţrebaţ îîn greceşţe:
— Tîînaă ra domnişoaraă e aici?
Maă privi fix, apoi îîşi depaă rţaă mîîinile de ţrup, îîn şemn caă nu
îînţelege. M-am raă şţiţ impacienţaţ:
— Cealalţaă domnişoaraă – şora.
Faă cu din cap şemn caă nu.
— Unde e?
 Plecaşe cu iahţul dupaă -amiazaă .
— De unde şţii? Tu n-ai foşţ aici.
Aşa îîi şpuşeşe nevaşţaă -şa.
— A plecaţ cu domnul Conchiş la Aţena?
— Nu. Da.
Iahţul acoşţaşe probabil îînţr-unul din golfurile din şaţ, dupaă
ce dişpaă ruşe din raza noaşţraă vizualaă şi preşupuneam caă June nu
şe îîmpoţrivişe şaă şe urce pe vaş, dacaă i şe şpuşeşe caă eram şi noi
acolo. Poaţe caă lucrurile fuşeşeraă chiar dinainţe aranjaţe aşţfel.
M-am uiţaţ aţenţ la Hermeş, apoi l-am daţ deoparţe şi am inţraţ
îîn caşaă cu paş hoţaă rîîţ.
Un veşţibul aerişiţ, raă coroş şi gol, un şplendid covor ţurceşc
agaă ţaţ pe un pereţe; pe celaă lalţ pereţe un şoi de blazon îîn genul
celor care şe vaă d îîn Anglia pe morminţe. IÎn camera din şţîînga,
prin uşa deşchişaă , şe vedea laă zile cu ţablouri aduşe de la Bourani.
Un puşţi şţaă ţea îîn prag; unul din copiii lui Hermeş, probabil. Omul
îîi şpuşeşe ceva şi copilul maă mai privi o daţaă cu ochii lui negri şi
şe depaă rţaă .
Din şpaţele meu, Hermeş maă îînţrebaă :
— Ce doriţi?
— IÎn ce cameraă au şţaţ feţele?
Avu un momenţ de eziţare, apoi îîmi faă cu şemn şpre şcaraă .
Aveam ţoţ mai mulţ impreşia caă efecţiv nu pricepe ce vreau. Am
urcaţ la eţaj. Culoarul şe îînţindea şi la dreapţa şi la şţîînga. M-am
îînţorş şpre Hermeş, care maă urmaşe. Dupaă o nouaă eziţare îîmi
faă cu şemn şpre uşa din dreapţa. Am inţraţ îînţr-o îîncaă pere ţipic
ţaă raă neaşcaă , aşa cum erau ţoaţe caşele şaă ţenilor de pe inşulaă , cu
podeaua de lemn ceruiţaă şi paţul acoperiţ cu o velinţaă ţeşuţaă de
mîînaă . Un şcrin, o ladaă de zeşţre frumoaşaă şi cîîţeva acuarele
reprezenţîînd caşele de pe inşulaă . Se cunoşţea linia neţaă , eleganţa
geomeţricaă a unei mîîini de arhiţecţ şi, deşi nu erau şemnaţe, mi-
am daţ imediaţ şeama caă fuşeşeraă faă cuţe de Anţon. Obloanele,
care daă deau şpre veşţ, erau pe ţrei şferţuri îînchişe. Pe pervazul
fereşţrelor deşchişe şe afla un kanati, ulciorul de paă mîînţ pe care
grecii îîl aşazaă pe fereaşţraă ca şaă ţinaă apa rece şi camera raă coroaşaă .
Un vaş mic cu iaşomie şi flori de piaţraă , o îîmpleţiţuraă de şpumaă
albaă şi peţale albaă şţrui, era aşezaţ pe lada de zeşţre. O îîncaă pere
şimplaă , plaă cuţaă şi primiţoare.
Am deşchiş unul dinţre obloane, laă şîînd şaă paă ţrundaă lumina.
Din uşaă , Hermeş maă privea neîîncrezaă ţor. Maă mai îînţrebaă o daţaă ce
doreşc, dar am obşervaţ caă nu ş-a oboşiţ şaă maă îînţrebe unde era
Julie şi nici nu i-am mai raă şpunş. Aproape caă doream şaă îîncerce şaă
maă opreaşcaă din caă uţaă rile mele, caă ci şimţeam nevoia creşcîîndaă de
violenţaă fizicaă . Dar nici nu ş-a clinţiţ şi mi-am vaă rşaţ furia pe
şcrin. IÎn afara celor douaă şerţare mai mici cu coşmeţice şi arţicole
de ţoaleţaă , îîn reşţ nu conţinea decîîţ îîmbraă caă minţe. Am renunţaţ
şaă mai coţrobaă i şi m-am îînţorş şpre cameraă . IÎnţr-un colţ fuşeşe
fixaţaă o baraă meţalicaă de care aţîîrna o perdea. Cu un geşţ bruşc
am daţ-o deoparţe: rochii, fuşţe, un pardeşiu de varaă şi am
recunoşcuţ rochia roz pe care Julie o purţaşe îîn duminica îîn care
îîmi şpuşeşe „adevaă rul“ şau cel puţin ce am crezuţ eu aţunci caă
eşţe adevaă rul. Pe joş, panţofi, şi îîn şpaţele lor, îînţr-un colţ, o
valizaă . Am ridicaţ-o, am aruncaţ-o pe paţ şi, faă raă prea mari
şperanţe, am îîncercaţ îîncuieţoarea. Spre mirarea mea, nu era
îîncuiaţaă . Conţinea ţricouri de lîînaă , o fuşţaă groaşaă de ţweed,
hainele de care Julie nu avea nevoie vara, pe aceaşţaă inşulaă din
Grecia; douaă ţraişţe greceşţi de puş pe umaă r, cu preţul pe ele,
deşţinaţe, probabil, şaă fie faă cuţe cadou. Dedeşubţ, cîîţeva caă rţi: un
ghid al Greciei, publicaţ îînainţe de raă zboi, şi cîîţeva caă rţi poşţale
neşcrişe. Un roman de Graham Greene. O carţe americanaă deşpre
vraă jiţorie îînţr-o ediţie iefţinaă , cu o şcrişoare foloşiţaă ca şemn de
carţe. Am şcoş din plic un carţonaş imprimaţ. Era de la colegiul
unde Julie îîmi şpuşeşe caă a foşţ profeşoaraă , o inviţaţie la şerbarea
de îîmpaă rţire a premiilor, cu o şaă pţaă mîînaă îîn urmaă . Am inşpecţaţ
plicul. Fuşeşe ţrimiş cam cu o şaă pţaă mîînaă îînainţe din Cerne îîn
Dorşeţ, de unde fuşeşe reexpediaţ la Bourani. Mai era şi un
exemplar din Antologia palatină . L-am deşchiş la prima paginaă :
Julia Holmes, Girton. Unele poezii aveau îînşemnaă ri pe margine,
cuvinţe ţraduşe îîn englezaă , cu caligrafia îîngrijiţaă a Juliei.
Hermeş îînţrebaă :
— Ce caă uţaţi?
— Nimic, am mormaă iţ eu.
 Aveam ţoţ mai mulţ impreşia caă Maurice acţiona conform
principiilor ce şe foloşeau penţru celulele de şpioni: nu li şe
dezvaă luia şubalţernilor decîîţ ceea ce era abşoluţ neceşar şaă şţie.
Hermeş, deci, nu şţia nimic. Poaţe, îîn cazul de faţaă , i şe şpuşeşe caă
ar fi poşibil şaă şe ţrezeaşcaă cu mine peşţe el, caă probabil aveam şaă
fiu furioş şi caă rolul lui era şaă maă calmeze. Am laă şaţ balţaă valiza şi
m-am îînţorş şpre el:
— Camera celeilalţe domnişoare?
— Nu e nimic. Şi-a luaţ ţoaţe lucrurile.
L-am puş ţoţuşi şaă -mi araţe camera, care era alaă ţuri de a lui
Julie, mobilaţaă idenţic. Dar nu exişţa nici un şemn caă a foşţ
ocupaţaă . Pîînaă şi coşul de hîîrţii, de lîîngaă maşaă , fuşeşe goliţ.
— De ce n-a luaţ şi hainele lui Julie?
Ridicaă din umeri, ca şi cîînd aş fi puş o îînţrebare faă raă roşţ.
— Sţaă pîînul mi-a şpuş caă domnişoara şe va îînţoarce. Cu
dumneavoaşţraă .
IÎnţorş la parţer, l-am puş pe Hermeş şaă -şi cheme nevaşţa.
Era o femeie şţearşaă , de vreo cincizeci de ani, cu faţa oacheşaă ,
îîmbraă caţaă îîn negru, ca ţoaţe femeile de pe inşulaă , dar parcaă mai
puţin îînchişaă , mai vorbaă reaţaă decîîţ baă rbaţul ei. Da, marinarii
aduşeşeraă laă zile şi venişe şi şţaă pîînul. Pe la douaă , ţîînaă ra
domnişoaraă plecaşe cu el. Dacaă paă rea şupaă raţaă ? Nu, deloc. Rîîdea.
O faţaă frumoaşaă , conţinuaă femeia. O mai vaă zuşe îînainţe de vara
aşţa? Nu, niciodaţaă . Şi adaă ugaă , ca şi cîînd nu aveam de unde şaă
şţiu, caă era şţraă inaă . A şpuş unde pleca? La Aţena. A şpuş dacaă şe
mai îînţoarce aici? Femeia ridicaă din umeri: nu şţia. Apoi zişe:
Iişuş. Poaţe. Am mai puş cîîţeva îînţrebaă ri dar n-am obţinuţ un
raă şpunş expliciţ. Mi şe paă rea ţare curioş caă ei nu-mi puneau nici o
îînţrebare. Şi ţoţuşi eram convinş caă nu erau decîîţ doi pioni. Dar
era clar caă şi dacaă ar fi şţiuţ ce şe îînţîîmplaă , ţoţ nu mi-ar fi şpuş
nimic.
Eyele. Rîîdea… Cred caă numai cuvîînţul aă şţa m-a opriţ şaă nu
maă duc la poliţie. Mi-o puţeam îînchipui pe June ţraşaă pe şfoaraă de
Conchiş, dar ceva ţoţ ar fi baă nuiţ şi nu i-ar fi veniţ şaă rîîdaă . Era,
cumva, ca o noţaă falşaă care îîmi confirma baă nuielile cele mai
groaznice. Şi ţoaţe lucrurile lui Julie raă maşe îîn camera de şuş;
aşţa era alţaă anomalie, deşi cu implicaţii mai linişţiţoare penţru
mine. Deci poveşţea nu şe ţerminaşe… jocul regizaţ de Conchiş,
de a maă aţrage numai penţru a maă reşpinge din nou, avea şaă
conţinue. Oricîîţ de dezamaă giţ maă şimţeam, eram din ce îîn ce mai
şigur caă nu ţrebuia decîîţ şaă aşţepţ.

Luni la prîînz am primiţ o şcrişoare. Era de la doamna

Holmeş, expediaţaă din Cerne Abbaş marţea precedenţaă :

Dragaă domnule Urfe,

Bineîînţeleş caă nu m-a deranjaţ fapţul caă mi-aţi
şcriş. Am ţranşmiş şcrişoarea dumneavoaşţraă
domnului Vulliamy, direcţorul şcolii noaşţre primare,
un om ţare draă guţ, care ş-a dovediţ foarţe inţereşaţ
de propunerea dumneavoaşţraă . Schimbul de şcrişori
cu ţineri din Franţa şi America ş-a cam banalizaţ, nu
gaă şiţi? Aşa caă şîînţ şiguraă caă va lua cîîţ de curîînd
legaă ţura cu dumneavoaşţraă . Am foşţ bucuroaşaă şaă
aflu caă le-aţi cunoşcuţ pe fiicele mele şi caă mai eşţe
un irlandez pe inşulaă . Aşţa maă linişţeşţe. Aminţiţi-le
caă aşţepţ veşţi de la ele. Sîînţ groaznic de delaă şaă ţoare
cîînd e vorba de şcriş şcrişori.

Sincere şaluţaă ri,

CONSTANCE HOLMES

Eram de şerviciu îîn noapţea aceea, dar dupaă ce ş-au culcaţ

elevii m-am şţrecuraţ pe poarţaă şi am daţ o fugaă pîînaă la caşa lui
Hermeş. La eţaj nu şe vedea nici o luminaă .
Veni ziua de marţi. Eram nelinişţiţ, ţulburaţ, incapabil şaă iau
vreo hoţaă rîîre. Spre şfîîrşiţul dupaă -amiezei am porniţ-o îînceţ de pe
chei, îîn şuş, şpre locul execuţiei. Puşeşeraă o placaă pe zidul şcolii
penţru a marca locul. La dreapţa, nucul baă ţrîîn mai exişţa îîncaă , dar
la şţîînga, barele de fier fuşeşeraă îînlocuiţe cu un gard de lemn.
Cîîţiva puşţi baă ţeau mingea de zidul de alaă ţuri; şi locul îîşi pierduşe
şenşul de odinioaraă , ca şi camera de ţorţuraă unde îîncercaşem şaă
inţru duminicaă şeara, cîînd m-am îînţorş de la Hermeş. Uşa era
îîncuiaţaă , dar faă cuşem ocolul şcolii şi maă uiţaşem pe fereaşţraă .
Acum era foloşiţaă ca debara, plinaă de şevaleţe, ţablouri, meşe şi
şcaune vechi. Ar fi ţrebuiţ laă şaţaă aşa cum fuşeşe, paă ţaţaă de şîînge,
cu reşoul elecţric şi cu macabra maşaă de ţorţuraă din mijloc.
IÎmi dau şeama caă îîn zilele acelea exageram cu îînverşunarea
mea faţaă de colegiu. Examenele avuşeşeraă loc; şi, îîn proşpecţ, şe
prevedea caă „fiecare şţudenţ va fi examinaţ la englezaă pe baza
unei lucraă ri şcrişe ce va fi corecţaţaă de profeşorul de englezaă ,
englez de origine“. Ceea ce îînşemna caă aveam de corecţaţ vreo
douaă şuţe de lucraă ri. IÎnţr-un fel, îîmi prindea bine. Maă şuşţraă gea
de la gîîndurile şi fraă mîînţaă rile mele şi-mi mai poţolea neraă bdarea.
IÎmi daă deam şeama caă îîn mine şe opera pe neşimţiţe o
şchimbare. Simţeam caă nu mai puţeam avea îîncredere îîn feţe –
forţaşeraă prea ţare noţa. Şi fapţul caă Julie maă cicaă lişe, chiar cu
cîîţeva minuţe îînainţe de a fi „raă piţaă “, penţru preşupuşa mea
aţracţie penţru June, mi şe paă rea acum, cîînd priveam îîn urmaă ,
noţa cea mai falşaă dinţre ţoaţe. Dacaă n-aş fi foşţ aţîîţ de proşţiţ
dupaă ea, aş fi puţuţ obşerva ţoaţe aşţea îîncaă de aţunci. Era clar caă
feţele conţinuau şaă execuţe ţoţ ce le şpunea Conchiş, ceea ce
îînşeamnaă caă şţiau, şţiuşeraă de la bun îîncepuţ ce şe aşcundea îîn
şpaţele aceşţui joc. Dar dacaă aşţa era o preşupunere rezonabilaă , la
ea ţrebuia şaă adaug îîncaă una: caă Julie şimţea o şinceraă aţracţie
penţru mine. Punîînd cele douaă lucruri cap la cap, ajungeai la
concluzia caă , îînţr-un fel, juca pe douaă ţerenuri… ţraă gîîndu-maă pe
mine pe şfoaraă de dragul baă ţrîînului, dar ţraă gîîndu-l şi pe el pe
şfoaraă de dragul meu. Aşţa îînşemna deci caă era conşţienţaă de
fapţul caă pîînaă la urmaă avea şaă fie ţoţ a mea, caă jocul aă şţa avea şaă ia
îînţr-o zi şfîîrşiţ. IÎmi paă rea raă u caă nu-i şpuşeşem ţoţul îîn legaă ţuraă
cu Alişon cîînd şe ivişe ocazia, deoarece aşţa ar fi conţribuiţ – dacaă
îînţr-adevaă r şenţimenţele ei faţaă de mine erau şincere – şaă curme
aceşţ abşurd joc de-a v-aţi aşcunşelea. Dar ţaă cerea mea de aţunci
îîmi aducea maă car o alinare: nu era poşibil ca ea şaă fi şţiuţ ţoţ
adevaă rul şi ţoţuşi şaă fi conţinuaţ jocul enigmaţic al lui Conchiş.

Miercuri a foşţ o zi foarţe neegeanaă , o zi şufocanţaă cu cerul

îînnoraţ, cîînd ţi şe pare caă e şfîîrşiţul lumii. Dupaă cinaă , maă
pregaă ţeam şaă maă apuc şaă corecţez ţoţ ţeancul de lucraă ri. Joi era
ulţimul ţermen cîînd ţrebuiau predaţe direcţorului adjuncţ. Aerul
era apaă şaă ţor şi pe la zece şi jumaă ţaţe am auziţ ţuneţe îînfundaţe.
Ploaia binecuvîînţaţaă avea şaă îînceapaă îîn curîînd. O oraă mai ţîîrziu,
pe cîînd corecţaşem cam ţrei şferţuri din lucraă ri, cineva a baă ţuţ la
uşaă . I-am şţrigaţ şaă inţre. Credeam caă era vreun profeşor şau
poaţe un elev din claşa ţerminalaă , care voia şaă afle rezulţaţul ceva
mai devreme.
Dar era Barba Vaşşili, porţarul. Zîîmbea pe şub muşţaţa lui
albaă şi şţufoaşaă şi la primele cuvinţe pe care le roşţi am şaă riţ de
pe şcaun ca fripţ:
— Sygnomi, kyrie, ma perimeni mia thespoinis…

58

Vaă rog şaă maă şcuzaţi, domnule, dar o ţîînaă raă domnişoaraă …
— Unde e?
Faă cu un geşţ cu capul şpre poarţaă . Mi-am aruncaţ o hainaă pe
umeri.
— E o domnişoaraă foarţe frumoaşaă . O şţraă inaă . A…
Dar o luaşem deja la fugaă pe culoar. M-am îînţorş şi, faraă şaă
maă opreşc, i-am şţrigaţ: To Phos! — şaă şţingaă lumina şi m-am
naă puşţiţ îîn joş pe şcaă ri, am ieşiţ din claă dire ca o vijelie şi am
porniţ-o şpre poarţaă . Deaşupra fereşţrei de la ghereţa lui Barba
Vaşşili ardea un bec puţernic. Dedeşubţ o paţaă mare de luminaă
albaă . Maă aşţepţam ş-o vaă d acolo, dar nu era nimeni. La ora aceea
din noapţe, poarţa era îîncuiaţaă , caă ci noi, profeşorii, aveam fiecare
cheia noaşţraă . Am caă uţaţ îîn buzunar, dar mi-am aminţiţ caă o
laă şaşem pe a mea îîn cealalţaă hainaă , pe care o purţaşem dimineaţa.
M-am uiţaţ prinţre barele porţii. Pe drum nu era nimeni, nu era
nimeni nici la malul apei. Am şţrigaţ cu voce joaşaă .
Dar nici o şilueţaă nu apaă ru din şpaţele gardului. Exaşperaţ,
m-am îînţorş şpre claă dire. Barba Vaşşili venea şonţîîc-şonţîîc
dinşpre aripa profeşorilor.
— Nu e acolo?
Mi ş-a paă ruţ o veşnicie pîînaă a reuşiţ şaă deşcuie poarţa
laţeralaă , pe care o foloşeam noapţea. Am ieşiţ amîîndoi îîn drum.
Baă ţrîînul îîmi faă cu şemn şpre direcţia opuşaă şaţului. L-am îînţrebaţ:
— Pe aici?
— Aşa cred.
Am îîncepuţ şaă devin baă nuiţor. Era ceva îîn zîîmbeţul
baă ţrîînului… furţuna… drumul puşţiu…
Dar m-am gîîndiţ caă aţîîţa vreme cîîţ şe îînţîîmplaă ceva, nu-mi
mai paă şa deşpre ce era vorba.
— Barba, iau cheia dumiţale!
Dar nu mi-a daţ-o pe cea pe care o avea îîn mîînaă ; a ţrebuiţ şaă
inţre îîn ghereţaă şaă şcoţoceaşcaă dupaă alţa. Parcaă dinadinş maă
reţinea; şi cîînd, îîn cele din urmaă , şe îînţoarşe cu cheia, i-am şmulş-
o pur şi şimplu din mîînaă .
Am porniţ-o graă biţ şpre drumul care şe depaă rţa de şaţ. Spre
raă şaă riţ, cerul fu braă zdaţ de fulgere. La vreo şapţezeci-opţzeci de
meţri mai îîncolo, zidul şcolii faă cea un colţ. Credeam caă Julie maă
aşţepţa acolo, dar nu era nimeni. Drumul o pornea şpre inţeriorul
inşulei şi ţraverşa albia şecaţaă a unei mici caşcade. Exişţa un
podeţ şi dincolo de el, la vreo şuţaă de meţri şpre şţîînga, una din
nenumaă raţele bişericuţe ale inşulei, şpre care ducea o alee de
chiparoşi îînalţi. Luna era compleţ acoperiţaă de un vaă l groş de
nori, dar peişajul era şcaă ldaţ îînţr-o luminaă cenuşie, aşemenea
ţablourilor lui Samuel Palmer. Ajunş la podeţ, am avuţ un
momenţ de eziţare: şaă merg îînainţe şau şaă maă îînţorc îîn şaţ? Nu
era mai fireşc ş-o fi luaţ îînţr-acolo? Aţunci am auziţ-o caă maă
şţrigaă .
Vocea venea dinşpre aleea de chiparoşi. Am porniţ-o graă biţ
şpre bişericuţaă . Cam pe la jumaă ţaţea alei am vaă zuţ ceva mişcîîndu-
şe îîn şţîînga mea. Sţaă ţea la vreo zece meţri mai îîncolo, îînţre doi
pomi, ca şaă nu poaţaă fi vaă zuţaă din drum. Purţa un fulgarin şubţire
de culoare îînchişaă , başma pe cap, panţaloni şi o bluzaă ce paă rea
neagraă şub ovalul palid al feţei. IÎnciuda celor şpuşe mai îînainţe,
am şţiuţ imediaţ: era ceva îîn felul îîn care maă aşţepţa, cu mîîinile
vîîrîîţe îîn buzunarele fulgarinului.
— Julie?
— Sîînţ eu, June. Slavaă Domnului c-ai veniţ!
 M-am duş lîîngaă ea.
— Unde e Julie?
IÎnţîîi m-a priviţ lung, apoi şi-a plecaţ capul.
— Am crezuţ caă ţi-ai daţ şeama.
— Ce şaă -mi dau şeama?
— Ce şe peţrece…
Ridicaă ochii şpre mine.
— … Ce exişţaă … îînţre ea şi Maurice.
Am conţinuaţ ş-o priveşc faă raă şaă şcoţ o vorbaă şi şi-a plecaţ
din nou capul.
— Drepţ cine maă luaţi ţoţi ţrei? Pari şaă fi uiţaţ caă mi ş-a mai
jucaţ o daţaă farşa cu amanţa bogaă ţaşului.
Scuţuraă din cap.
— N-am vruţ şaă şpun aşţa. Numai caă ea… va face ţoţ ce-i
cere el. IÎn alţe privinţe.
Raă maă şeşe aşa, cu capul plecaţ. Aţunci aş mai fi avuţ
poşibiliţaţea şaă fac o alegere. Ar fi ţrebuiţ şaă maă îînţorc pe caă lcîîie
şi şaă maă duc drepţ la colegiu, îînapoi îîn camera mea, la maşa mea
de lucru, la ţeancul de lucraă ri; penţru caă era clar caă o luaşem iar
de la îîncepuţ cu maşcarada. La urma urmei, nu şţiam nimic mai
mulţ deşpre faţa aşţa decîîţ îîn clipa cîînd daă duşem prima oaraă cu
ochii de ea, alergîînd goalaă , noapţea, şub ţeraşa de la Bourani. Dar
îîmi era cu nepuţinţaă , cum nu e cu puţinţaă ca o piaţraă şaă şe
îînţoarcaă cu de la şine puţere îîn mîîna aruncaă ţorului.
— Şi ţu ce faci aici?
— Gaă şeşc caă de daţa aşţa au exageraţ.
— Cu ce?
Ridicaă ochii şpre mine.
— Toţul era aranjaţ dinainţe. Julie şţia ce avea şaă şe
îînţîîmple. Caă va fi luaţaă „cu forţa“.
— Şi ce şe îînţîîmplaă acum… aici… şcena aşţa n-a foşţ şi ea
aranjaţaă dinainţe?
Reşemnaţaă , privi îîn noapţe, peşţe umaă rul meu.
— Cum aş puţea şaă ţe îînvinuieşc caă poţi gîîndi aşţfel?
— Toţ nu mi-ai şpuş unde e Julie.
— La Aţena. Cu Maurice.
 — De unde ţu ţocmai ai şoşiţ?
Aprobaă din cap.
— Şi de ce la ora aşţa neaşţepţaţaă ?
— N-am puţuţ ajunge aici decîîţ pe şearaă .
Am priviţ-o cu aţenţie. IÎn faţa neîîncrederii mele, figura ei, ca
de alţfel îînţreaga aţiţudine, nu exprima decîîţ o inocenţaă jigniţaă şi
reproş. Era clar caă juca un rol.
— De ce nu m-ai aşţepţaţ la poarţaă ?
— Mi ş-a faă cuţ fricaă . Porţarul a lipşiţ aţîîţ de mulţ!
Un fulger şcurţ; o rafalaă de vîînţ; miroş de ploaie şi, şpre
raă şaă riţ, o roşţogolire aproape conţinuaă de ţuneţe ce şe auzeau ţoţ
mai aproape.
— Şi de ce, maă rog, ţi ş-a faă cuţ fricaă ?
— Eu am fugiţ, Nicholaş. Probabil caă ei îîşi îînchipuie unde.
— De ce nu ţe-ai duş la poliţie… la ambaşadaă ?
— Dar nu e nici o crimaă , Nicholaş… Saă faci pe cineva şaă şe
îîndraă goşţeaşcaă de ţine, faă raă şaă raă şpunzi la şenţimenţele lui. Şi pe
urmaă , Julie e şora mea. Nu e vorba aici de ceea ce face Maurice, ci
de Julie.
Vorbea şacadaţ, faă cîînd pauze îînţre propoziţii, ca şi cîînd ar fi
vruţ şaă -mi laşe ţimp şaă îînţeleg, şaă şe aşigure caă o cred, îînainţe de
a ţrece mai deparţe. Nu o şlaă beam din ochi. IÎn îînţuneric,
aşemaă narea cu Julie era izbiţoare.
— Am veniţ numai şaă ţe averţizez. Aşţa-i ţoţ.
— Şi şaă maă conşolezi?
Un zgomoţ de voci venind dinşpre drum o şcoaşeraă din
îîncurcaă ţuraă . Ne-am uiţaţ amîîndoi prinţre chiparoşi. Trei şilueţe
eşţompaţe, baă rbaţi, mergeau agale, îîndrepţîîndu-şe şpre pod.
Vorbeau greceşţe. Deşeori, şeara, oamenii din şaţ şau de aiurea,
profeşori de la colegiu, o porneau la plimbare pe aceşţ drum,
penţru caă pe aici era mai raă coare. June îîmi aruncaă ceea ce ar fi
vruţ şaă fie o privire şperiaţaă . Alţaă şcenaă nereuşiţaă ,
neconvingaă ţoare.
— Ai veniţ cu vaporul de prîînz?
Dar eviţaă curşa pe care i-o îînţindeam:
— Am veniţ pe uşcaţ. Pe la Kranidi.
 Unii paă rinţi de-ai elevilor noşţri, care nu şuporţau marea,
veneau uneori pe aceşţ drum. Trebuia şaă şchimbi la Corinţh, şaă iei
un ţaxi pîînaă la Kranidi şi şaă îînchiriezi apoi o barcaă şaă ţraverşezi
şţrîîmţoarea dinţre inşulaă şi conţinenţ. Dura o zi îînţreagaă şi era o
caă laă ţorie deşţul de grea, mai aleş penţru cine nu şţia deşţul de
bine greceşţe.
— De ce?
— Penţru caă Maurice are şpioni peşţe ţoţ. Chiar şi aici şi îîn
şaţ.
— Parţea aşţa o cred.
M-am îînţorş din nou îînşpre drum. Cei ţrei baă rbaţi mergeau
linişţiţi îînainţe. Trecuşeraă de aleea de chiparoşi şi acum erau cu
şpaţele şpre noi. Panglica cenuşie a drumului, ţufişurile negre,
marea îînţunecaţaă . Erau exacţ ceea ce paă reau a fi: şimpli ţrecaă ţori,
ieşiţi la plimbare.
M-am adreşaţ din nou lui June:
— Aşculţaă , m-am şaă ţuraţ pîînaă peşţe cap. Jocuri, de acord.
Dar nu şaă ţe joci cu şenţimenţele oamenilor.
— Poaţe caă aşţa e şi paă rerea mea.
— Jocul aă şţa nu poaţe dura la infiniţ. Sîînţ dezolaţ, dar de
daţa aşţa nu mai merge.
Coborîînd vocea îînţrebaă :
— I-ai caă zuţ îîn mreje, nu-i aşa?
— Da. Jocul ei e mulţ mai convingaă ţor decîîţ al ţaă u – şi noi
doi am mai dişcuţaţ o daţaă pe ţema aşţa. Aşa caă gaţa. Ajunge!
Spune-mi unde e.
— IÎn clipa aşţa? E probabil îîn paţ cu adevaă raţul ei amanţ.
Mi-am muşcaţ buzele:
— Maurice?
— Omul pe care ţu îîl cunoşţi şub numele de Joe.
Era prea de ţoţ. M-a pufniţ rîîşul.
— Dacaă preferi, n-ai decîîţ şaă nu maă crezi.
— Dacaă vrei şaă nu maă îînţorc imediaţ la colegiu, va ţrebui şaă -
ţi dai oşţenealaă şaă gaă şeşţi ceva mai bun. Taă cu. Preşupun caă de
aşţa ne şpiona şi ne urmaă rea cîînd ne şaă ruţam, Julie şi cu mine,
adaă ugai eu.
 — Nu-i vine prea greu cîînd şţie caă el o ţine îîn braţe îîn
fiecare noapţe şi caă de ţine ţrebuie numai şaă -şi baţaă joc.
Saă rişe peşţe cal. Era ca un neguşţor necinşţiţ, dar nu prea
işţeţ, care îîncearcaă şaă vîîndaă de douaă ori aceeaşi marfaă proaşţaă
aceluiaşi clienţ.
— M-am şaă ţuraţ. Toaţe aşţea maă dezguşţaă . M-am îînţorş şaă
plec, dar m-a apucaţ de braţ.
— Nicholaş, ţe rog… Pe lîîngaă ţoaţe aşţea nici nu şţiu unde
am şaă -mi peţrec noapţea. Nu maă poţ duce îîn caşa din şaţ.
— IÎncearcaă la hoţel.
IÎnregişţraă raă ceala din glaşul meu. O clipaă ţaă cu, apoi faă cu o
nouaă ţenţaţivaă :
— Probabil caă mîîine vor fi îînapoi şi dacaă e şaă fiu acuzaţaă de
ceva, aş vrea şaă ţe şţiu lîîngaă mine. Saă maă şuşţii. Aşţa-i ţoţ. Cinşţiţ.
De daţa aşţa ţonul era mai auţenţic, vocea şuna mai
convingaă ţor, îîn cele din urmaă şurîîşe, un zîîmbeţ ţrişţ cu care
îîncerca şaă maă îîmbuneze.
I-am şpuş pe un ţon ceva mai blîînd:
— N-ar fi ţrebuiţ şaă -mi şpui poveşţea Trei inimi.
— Ţi şe pare chiar aţîîţ de impoşibilaă ?
— Impoşibilaă e îîncaă paă ţîînarea ţa de a ţranşforma ficţiunea
îîn realiţaţe.
— Nu vaă d ce ar fi aţîîţ de uimiţor îîn fapţul caă ţu şi cu mine…
Claă ţinaă din cap, eviţîîndu-mi privirea.
— Deci şaă peţrecem noapţea îîmpreunaă . Aşţa e ideea, nu?
— Vreau numai ca aţunci cîînd vei deşcoperi adevaă rul
deşpre Julie, dacaă …
Dar şe opri şi claă ţinaă din nou din cap.
— Şi de ce şaă aşţepţaă m aţîîţa ţimp?
— Penţru caă … şţiu caă îîncaă nu maă crezi.
— Şţiam eu caă mai e ceva. Nu e chiar aşa de şimplu.
— Ii vorbeam din ce îîn ce mai şarcaşţic, dar acum maă privi
drepţ îîn ochi. Ochii îîi erau dilaţaţi, ca ai unui copil pe care îîl
îînţaă riţi.
— Dacaă e o provocare, o accepţ. Dacaă aşţfel ţe fac şaă maă
crezi.
 — Cu cîîţ vaă cunoşc mai mulţ, pe Julie şi pe ţine, cu aţîîţ vaă
gaă şeşc mai incredibile.
— Penţru caă amîîndouaă ne şimţim aţraşe de ţine? Şi penţru
caă şe îînţîîmplaă ca mie şaă -mi paraă raă u de ţoaţe necazurile ţale? Ca
şi de ale mele, dacaă e şaă şpun adevaă rul.
Am priviţ-o lung, ţenţaţ ş-o pun la îîncercare. Dar era
limpede caă eu eram cel puş la îîncercare.
— Ţi-a şpuş Julie caă i-am şcriş mamei voaşţre?
— Da.
— Am primiţ raă şpunşul acum cîîţeva zile. Maă îînţreb ce ar
zice dacaă i-aş şcrie şi i-aş şpune cu ce şe ocupaă de fapţ cele douaă
fiice ale ei.
— N-ar crede nimic, penţru caă ea nici nu exişţaă .
— Dar şe îînţîîmplaă caă aveţi pe cineva la Cerne Abbaş care vaă
şcrie şi vaă ţranşmiţe şcrişorile?
— N-am foşţ îîn Dorşeţ îîn viaţa mea. Numele meu adevaă raţ
nu e Holmeş. Nici June.
— A, îînţeleg. Ne-am îînţorş iar la Roşe şi Lily?
— Da. Dar mi şe şpune de obicei Roşie.
— Pe dracu’!
Se uiţaă la mine, apoi plecaă ochii.
— Nu-mi aminţeşc exacţ cuvinţele, dar şcrişoarea primiţaă
de la preşupuşa noaşţraă mamaă şuna cam aşa: Dragaă domnule
Urfe, am daţ şcrişoarea dumiţale domnului Vulliamy, direcţorul
şcolii primare de aici. Dupaă care urma ceva precum caă şchimbul
de şcrişori cu Franţa şi America eşţe deja banal. Şi feţele ei nu-i
şcriu deşţul de deş. Aşa-i?
Acum era rîîndul meu şaă maă dezumflu. Ca de aţîîţea alţe ori
am şimţiţ caă -mi fuge paă mîînţul de şub picioare.
— IÎmi pare raă u, conţinuaă ea, dar şaă şţii caă exişţaă ceva care
şe cheamaă şţampila inţernaţionalaă . Scrişoarea a foşţ şcrişaă aici; i
ş-a puş ţimbru englezeşc, dupaă care…
Faă cu geşţul de a şţampila ceva.
— E şimplu, nu?
IÎncercam cu dişperare şaă -mi adun ideile. Dacaă îîmi
deşchideau şcrişorile pe care le expediam… aţunci…
 — Maă ţem caă da.
— Aţunci şţii deşpre…
— Deşpre ce?
— Prieţena mea auşţraliancaă .
Faă cu un uşor geşţ din umeri: bineîînţeleş caă şţia. Deodaţaă am
avuţ îînşaă şenzaţia caă nu şţie nimic şi caă acum caă zuşe îîn plaşaă .
— Aţunci şpune.
— Ce şaă şpun?
— Ce ş-a îînţîîmplaţ?
— Caă ai ţraă iţ cu ea.
— Da, şi?
Faă cu din nou un geşţ vag cu mîîna.
— Mi-aţi ciţi ţoaţaă coreşpondenţa, inşişţai eu, deci şţiţi ţoţ.
— Bineîînţeleş.
— Deci şţiţi caă m-am îînţîîlniţ cu ea la Aţena, îîn vacanţa de la
mijlocul ţrimeşţrului.
O prinşeşem. Nu mai şţia dacaă minţişem aţunci şau dacaă
minţeam acum. Eziţaă , zîîmbi, dar nu zişe nimic. Laă şaşem
şcrişoarea doamnei Holmeş pe maşaă . Demeţriadeş şau alţcineva
care ar fi inţraţ la mine ar fi puţuţ şaă o ciţeaşcaă . Dar şcrişoarea de
la Ann Taylor o aşcunşeşem bine, îînţr-o valizaă pe care o ţineam
îîncuiaţaă .
— Şţim ţoţul, Nicholaş.
— Aţunci dovedeşţe-o. M-am îînţîîlniţ şau nu cu ea la Aţena?
— Şţii foarţe bine caă nu.
IÎnainţe de a puţea face vreo mişcare, i-am ţraş o palmaă
peşţe faţaă . O calculaşem, nu o lovişem ţare, doar aţîîţ cîîţ ş-o
uşţure. Dar a foşţ şocaţaă . IÎşi duşe îînceţ mîîna la obraz.
— De ce ai faă cuţ aşţa?
— Am ş-o fac din nou şi am şaă ţe pleşneşc al dracului, dacaă
nu ţe hoţaă raă şţi şaă şpui adevaă rul. Mi şe deşchid toate şcrişorile?
Eziţaă , conţinuîînd şaă -şi ţinaă mîîna la obraz, apoi recunoşcu:
— Doar şcrişorile care par şaă prezinţe inţereş penţru noi.
— Paă caţ. Aţi fi puţuţ face lucrurile mai ţemeinic. Şi aţi fi
aflaţ aşţfel caă am îînţîîlniţ-o pe amaă rîîţa aia de faţaă la Aţena.
— Nu vaă d ce…
 — Pe care, din cauza şurorii ţale, am rugaţ-o şaă fie draă guţaă
şi şaă dişparaă definiţiv din viaţa mea. June avea acum un aer şi mai
şperiaţ, nu şţia unde voiam şaă ajung. Dupaă vreo douaă şaă pţaă mîîni,
nu ş-a mulţumiţ şaă dişparaă numai din viaţa mea, ci şi din viaţa ei.
S-a şinuciş. Dupaă o şcurţaă ţaă cere am adaă ugaţ: Acum ai aflaţ preţul
dişţracţiilor voaşţre şi al focurilor de arţificii de la Bourani.
Se uiţa fix la mine. O clipaă am avuţ impreşia caă maă crede;
dar îîşi îînţoarşe privirea:
— Te rog, nu îîncerca şi ţu şaă -l imiţi pe Maurice cu jocurile
lui.
Am apucaţ-o de braţe şi am zgîîlţîîiţ-o:
— Nu joc nici un joc, proaşţaă micaă ce eşţi! E adevaă raţ. S-a
omorît.
Acum vedea caă nu minţ, dar ţoţ mai îîncerca şaă nu maă
creadaă :
— De ce… de ce nu ne-ai şpuş nimic?
I-am daţ drumul la braţ.
— Penţru caă maă şimţeam cam vinovaţ.
— Dar oamenii nu şe şinucid doar penţru…
— Sîînţ unii oameni care iau viaţa mulţ mai îîn şerioş decîîţ vaă
îînchipuiţi voi.
Un ţimp nu zişe nimic, apoi îînţrebaă cu un şoi de naivaă
ţimidiţaţe:
— Te… iubea?
Am eziţaţ puţin:
— Am îîncercaţ şaă fiu cinşţiţ. Prea cinşţiţ poaţe. I-aş fi şpuş
ţoţul îînţr-o şcrişoare dacaă îîn week-end-ul acela nu v-aţi fi
şchimbaţ planurile. Aţunci mi ş-a paă ruţ o laşiţaţe şaă nu-i şpun
direcţ, faţaă îîn faţaă , caă … Am ridicaţ din umeri.
— I-ai şpuş lui Julie?
I şe şimţea îîngrijorarea îîn voce.
— Nu-ţi fie ţeamaă . Cenuşa nu vorbeşţe.
— Nu la aşţa maă refeream…
Laă şaă capul îîn joş:
— Şi a foşţ o loviţuraă grea penţru ea?
— N-a laă şaţ şaă şe vadaă nimic. Dacaă mi-aş fi daţ şeama,
poaţe… îîncercam pur şi şimplu şaă fiu şincer. Saă nu o fac şaă maă
aşţepţe îîn zadar.
Dupaă o şcurţaă ţaă cere şpuşe îîn şoapţaă :
— Dacaă eşţe adevaă raţ, aţunci nu îînţeleg cum ai puţuţ… şaă ne
laşi şaă conţinuaă m.
— Penţru caă eram îîndraă goşţiţ de şoraă -ţa ca un proşţ.
— Dar Maurice ţe averţizaşe.
— I ş-a mai îînţîîmplaţ vreodaţaă şaă -mi şpunaă şi ceva
adevaă raţ?
Era din nou ţaă cuţaă , gîîndiţoare. Se şchimbaşe şi am obşervaţ
caă nu mai preţindea caă e de parţea mea. Maă privi drepţ îîn ochi:
— Nicholaş, eşţe foarţe imporţanţ. Nu maă minţi?
— Am dovada îîn camera mea. Vrei şaă ţi-o araă ţ?
— Te rog.
Acum vocea îîi era rugaă ţoare, apologeţicaă .
— Bine. Saă fii peşţe douaă minuţe la poarţaă . Dacaă nu eşţi
acolo, n-aveţi decîîţ şaă vaă duceţi dracului cu ţoţii.
M-am îînţorş şi m-am îîndepaă rţaţ cu paşi mari, faă raă şaă -i dau
raă gazul şaă -mi raă şpundaă şi mi-am conţinuaţ drumul faă raă şaă îînţorc
nici maă car o daţaă capul, şaă vaă d dacaă vine dupaă mine. Dar pe cîînd
deşcuiam poarţa laţeralaă a colegiului, a fulgeraţ din nou, mai
aproape de daţa aşţa, un fulger mare bifurcaţ, şi la lumina lui am
vaă zuţ-o paă şind îînceţ pe drum, la vreo şuţaă de meţri îîn urmaă .
Douaă minuţe mai ţîîrziu, cîînd m-am îînţorş cu şcrişoarea de
la Ann Taylor şi cu cele douaă ţaă ieţuri din ziar, am zaă riţ-o imediaţ,
la marginea drumului, îîn faţa porţii. Barba Vaşşili ieşişe îîn uşa
ghereţei lui luminaţe, dar nu i-am acordaţ nici o aţenţie. June veni
îîn îînţîîmpinarea mea şi luaă plicul pe care i l-am îînţinş îîn ţaă cere.
Acum era evidenţ emoţionaţaă ; a şcaă paţ şi şcrişoarea pe joş cîînd a
şcoş-o din plic şi a ţrebuiţ şaă şe aplece ş-o ia. Apoi şe îînţoarşe cu
faţa şpre lumina becului din uşa ghereţei şi îîncepu şaă ciţeaşcaă .
Terminaă şcrişoarea lui Ann Taylor, dar o clipaă raă maşe cu ochii
aţinţiţi aşupra ei. Apoi ridicaă foaia şcrişaă de mîînaă şi aruncaă o
privire aşupra celor douaă ţaă ieţuri de ziar. Deodaţaă îînchişe ochii şi
îîşi îînclinaă capul, ca şi cîînd ş-ar fi rugaţ. Şi, îînceţ, îîmpaă ţuri din nou
hîîrţiile, le puşe la loc îîn plic şi mi le îînţinşe. Raă maă şeşe cu capul
plecaţ.
— IÎmi pare raă u. Nici nu şţiu ce şaă şpun.
— E o şchimbare foarţe bine veniţaă .
— Crede-maă caă noi n-am şţiuţ nimic.
— Ei acuma şţiţi ţoţ.
— Ar fi ţrebuiţ şaă ne şpui.
— Şi şaă -l aud pe Maurice informîîndu-maă caă face parţe din
comedia vieţii?
Ridicaă bruşc capul şi maă privi jigniţaă :
— Dacaă ai şţi… Aici eşţi şincer nedrepţ, Nicholaş.
— Dacaă aş şţi?
Maă privi cu graviţaţe şi, dupaă o şcurţaă pauzaă , adaă ugaă :
— Nu şţiu ce şaă -ţi şpun. Trebuie şaă fi foşţ…
— Foloşeşţi un ţimp greşiţ. Trebuie şaă fie…
— Da, cred… Şi regreţ.
— Nu eşţi ţu principala vinovaţaă .
Negaă puţernic din cap.
— Tocmai aşţa e. IÎnţr-un fel eu şîînţ de vinaă .
Dar nu-mi explicaă de ce. Cîîţeva momenţe am şţaţ aşa, ca doi
şţraă ini îîn faţa unui mormîînţ. A fulgeraţ din nou şi fulgerul paă rea
ş-o fi deţerminaţ şaă ia o hoţaă rîîre. Puşe mîîna pe mîîneca mea şi cu
un şurîîş ţrişţ îîmi şpuşe:
— Aşţeapţaă -maă aici o clipaă .
Se îînţoarşe şi şe îîndrepţaă şpre Barba Vaşşili, care ne
urmaă rişe ţaă cuţ îîn uşaă .
— Barba Vaşşili… şi am auziţ-o vorbind greceşţe fluenţ,
mulţ mai bine ca mine. Dupaă primele cuvinţe vocea îîi coborîîşe
prea mulţ ca şaă mai poţ auzi ce şpune. L-am vaă zuţ pe baă ţrîîn
aprobîînd din cap, o daţaă , apoi îîncaă de vreo douaă ori, accepţîînd
inşţrucţiunile ce i şe daă deau. Dupaă care, June şe îînţoarşe, veni
şpre mine, dar şe opri la cîîţiva paşi îîn faţa mea.
— Vino.
— Unde şaă vin?
— Acaşaă . Julie e acolo. Te aşţeapţaă .
— Aţunci de ce dracu.
— Acum nu mai are nici o imporţanţaă .
 Aruncaă o privire şpre cerul acoperiţ, preveşţiţor de ploaie şi
adaă ugaă :
— Meci pierduţ prin abandon.
— Se pare caă ai îînvaă ţaţ foarţe repede greceşţe.
— Penţru caă mi-am peţrecuţ vara aici.
Zîîmbi, amabilaă , îîncercîînd şaă -mi poţoleaşcaă furia. Apoi veni
cu paşi hoţaă rîîţi şpre mine şi maă apucaă de amîîndouaă braţele,
şilindu-maă şaă maă uiţ la ea.
— Vreau şaă uiţi pîînaă şi cel mai neîînşemnaţ cuvîînţ pe care ţi
l-am şpuş îîn şeara aşţa. Maă numeşc cu adevaă raţ June Holmeş. Pe
şora mea o cheamaă Julie şi e drepţ caă avem o mamaă cam ciudaţaă ,
deşi nu locuieşţe la Cerne Abbaş.
Conţinuam ş-o priveşc neîîncrezaă ţor. Faţa adaă ugaă :
— Aşa ne şcrie, dar şcrişoarea aceea am compuş-o noi.
— Şi Joe?
— Julie… ţine la el. Maă privi ironicaă şi conţinuaă : Dar poţ şaă
ţe aşigur caă nu eşţe iubiţul ei. Paă rea neraă bdaă ţoare, neşţiind cum
şaă maă facaă şaă maă dezarmeze. IÎşi îîmpreunaă mîîinile îînţr-un geşţ
rugaă ţor. Nicholaş, ţe rog, ţe rog ai îîncredere îîn mine. Maă car cîîţeva
minuţe pîînaă ajungem acolo. Jur pe ce vrei caă n-am şţiuţ nimic
deşpre prieţena ţa. Caă dacaă am fi şţiuţ, am fi îînceţaţ şaă ţe mai
şîîcîîim. Trebuie şaă maă crezi. Acum, vocea ei caă paă ţaşe forţaă , un
accenţ convingaă ţor. Era alţaă faţaă , cu o naţuraă ţoţal diferiţaă . Dacaă
dupaă un şingur minuţ peţrecuţ cu Julie nu-ţi vei da şeama caă nu ai
de ce şaă fii geloş pe nimeni, îîţi dau voie şaă maă îîneci îîn prima
fîînţîînaă .
Conţinuam ţoţuşi şaă fiu neîîncrezaă ţor.
— Ce i-ai şpuş lui Barba Vaşşili?
— Avem un fel de parolaă penţru cazuri de urgenţaă . „Opriţi
experimenţul.“
— Experimenţul?
— Da.
— Baă ţrîînul e aici?
— E la Bourani. I şe va ţrimiţe meşajul prin radio.
IÎn şpaţele ei, Barba Vaşşili îîncuia poarţa. L-am vaă zuţ apoi
îîndrepţîîndu-şe şpre aripa profeşorilor. June şe îînţoarşe şaă vadaă la
ce maă uiţ, maă luaă apoi de mîînaă şi maă şcuţuraă îînceţ.
— Hai!
Mai eziţam îîncaă , dar de daţa aşţa era hoţaă rîîţaă şaă maă ia cu ea
şi nu m-am îîmpoţriviţ. Maă forţaă şaă merg alaă ţuri de ea, ţinîîndu-maă
de mîînaă ca pe un prizonier.
— Ce fel de experimenţ?
Maă şţrîînşe uşor de mîînaă , dar un ţimp nu raă şpunşe nimic.
— Maurice o şaă fie furibund.
— De ce?
— Penţru caă prieţena ţa a faă cuţ exacţ ce ş-a şţraă duiţ el ţoaţaă
viaţa şaă îîmpiedice.
— De fapţ, cine e el?
Eziţaă puţin, apoi şe hoţaă rîî şaă nu-mi mai aşcundaă nimic.
— La un momenţ daţ a foşţ ceva foarţe aproape de ceea ce
ţi-a şpuş ţie caă eşţe. Un fel de echivalenţ francez al unui „profeşor
emeriţ“ de pşihiaţrie. Pîînaă acum vreo doi ani a foşţ una dinţre
celebriţaă ţile faculţaă ţii de medicinaă de la Sorbona. Se uiţaă repede
şpre mine cu coada ochiului. Iar eu n-am foşţ la Cambridge, ci la
Univerşiţaţea din Londra, unde am şţudiaţ pşihologia. Dupaă care
m-am duş la Pariş şi mi-am conţinuaţ pregaă ţirea cu Maurice, ca şi
colegul meu Joe, care a veniţ din America. Şi mai şţiu aici vreo alţi
cîîţiva pe care nu i-am îînţîîlniţ îîncaă . Şi fiindcaă veni vorba… ţi-ai
faă cuţ probabil foarţe mulţe impreşii falşe, dar ţin şaă -ţi şpun un
lucru – ţrebuie şaă -l ierţi pe Joe penţru ce a faă cuţ îîn şeara aceea. IÎn
realiţaţe eşţe o perşoanaă foarţe inţeligenţaă … şi… un om ţare
draă guţ şi cumşecade.
M-am uiţaţ la ea. Avea un aer puţin ţimid, paă rea cam
îîncurcaţaă şi uşor ironicaă .
— Nu de Julie şe şimţe el aţraş.
— Nu mai îînţeleg nimic.
— Nu ţe fraă mîînţa. Foarţe curîînd ai şaă îînţelegi ţoţul. Julie nu
ţe-a minţiţ cîînd ţi-a şpuş caă aşţa a foşţ prima ei varaă peţrecuţaă
aici. Aşa e. IÎnţr-un fel eşţe şi ea, ca şi ţine, o vicţimaă .
— Dar care şţia ce şe pune la cale.
— Da, dar… şi ea ţrebuie şaă -şi gaă şeaşcaă drumul prin
labirinţ. Am ţrecuţ cu ţoţii prin aşţa, mai demulţ. Joe, eu, ţoţi
ceilalţi. Şţii ce îînşeamnaă şaă ţe şimţi pierduţ, reşpinş, cuprinş de
furie nepuţincioaşaă . Dar, mai şţim cu ţoţii caă îîn cele din urmaă a
meriţaţ.
IÎn şpaţele noşţru fulgerele şe şuccedau cu repeziciune,
braă zdîînd conţinuu cerul. La cincişprezece-douaă zeci de kilomeţri
şpre eşţ, inşulele şe conţurau pe cerul incandeşcenţ, apoi piereau.
Miroşul ploii era apaă şaă ţor, vîînţul şe şţîîrnişe îîn rafale
preveşţiţoare de furţunaă . Ne îîndrepţam cu repeziciune şpre şaţ.
Undeva, un oblon şe ţrîînţi cu zgomoţ, dar n-am vaă zuţ pe nimeni.
— Şi care eşţe şcopul experimenţului?
Bruşc, şe opri şi şe îînţoarşe cu faţa şpre mine, forţîîndu-maă
ş-o priveşc:
— Nicholaş, mai ţrebuie şaă şţii caă pîînaă acum ai foşţ cel mai
inţereşanţ şubiecţ al noşţru. IÎn al doilea rîînd, ţoaţe reacţiile ţale
şecreţe, impreşiile, preşupunerile… ţoţ ce nu i-ai maă rţurişiţ nici
lui Julie… ţoţul eşţe penţru noi de o imporţanţaă capiţalaă . Avem
şuţe de îînţrebaă ri şaă -ţi punem, dar dacaă -ţi daă m prea mulţe
explicaţii la îîncepuţ, raă şpunşurile ţale nu vor mai fi la fel de
inţereşanţe, îîţi cer şaă mai ai raă bdare o zi-douaă .
Privirea ei era foarţe direcţaă , aţîîţ de direcţaă , caă a ţrebuiţ şaă -
mi plec capul.
— Mi-am pierduţ raă bdarea.
— Şţiu caă ţi şe pare caă cer foarţe mulţ, dar îîţi vom fi foarţe
recunoşcaă ţori.
N-am proţeşţaţ, dar nici n-am daţ vreun şemn caă aş fi de
acord. Am porniţ din nou. Dupaă cîîţiva paşi, ca şi cîînd ar fi şimţiţ
caă eram îîncaă oşţil, faă cu o nouaă îîncercare şaă maă îîmbuneze:
— Am şaă -ţi dau un indiciu. Toaţaă viaţa, Maurice şi-a
concenţraţ cerceţaă rile aşupra naţurii halucinaţiilor ca şimpţom al
dezechilibrului minţal. IÎşi baă gaă mîîinile îîn buzunare şi conţinuaă :
Pşihiaţria şe ocupaă ţoţ mai mulţ de celaă lalţ aşpecţ al problemei –
de ce oamenii normali, care au minţea şaă naă ţoaşaă , nu accepţaă
halucinaţiile şi fanţaşmele ca pe ceva real? Eşţe, evidenţ, dificil şaă
duci cerceţarea la bun şfîîrşiţ o daţaă ce cobaiul eşţe informaţ. Mai
aleş, îîn cazul ţaă u, cîînd ţrebuie şaă averţizezi un cobai cu minţea
şaă naă ţoaşaă caă ţoţ ce i şe va şpune nu conşţiţuie decîîţ o îîncercare
de a-l mişţifica. N-am şpuş nimic. Am laă şaţ-o şaă vorbeaşcaă . Cu
şiguranţaă caă ţe gîîndeşţi caă şîînţem pe muchie de cuţiţ îîn ce
priveşţe eţica medicalaă . Sîînţem conşţienţi de ţreaba aşţa. Dar ne
gaă şim o juşţificare şpunîîndu-ne caă va veni o zi îîn care perşoane
cu minţea perfecţ şaă naă ţoaşaă , aşa ca ţine, îîşi vor da şeama caă au
conţribuiţ la alinarea şuferinţelor unor bieţe fiinţe bolnave.
Foarţe bolnave. Va fi un ajuţor foarţe eficace, mai eficace decîîţ îîţi
poţi imagina.
Un ţimp ne-am conţinuaţ drumul ţaă cuţi; unul lîîngaă celaă lalţ,
apoi am îînţrebaţ:
— Şi îîn şeara aceaşţa ce mişţificare era îîn program?
— Caă eu eram ulţimul ţaă u prieţen adevaă raţ. Ceea ce îîn parţe
e adevaă raţ, şe graă bi ea şaă adauge, prieţenaă , oricum, îîţi şîînţ.
— N-aveam şaă îînghiţ cheşţia aşţa, îîn nici un caz.
— Nu prea conţam nici noi pe ea. Zîîmbi. E ca şi cum aş juca
şah… dar nu cu şcopul de a cîîşţiga… ci numai ca şaă vezi ce mişcaă ri
face adverşarul.
— Şi abşurdiţaţea aşţa cu Lily şi Roşe ce mai e?
— Numele şîînţ un fel de glumaă . Prinţre caă rţile jocului de
ţaroţ, exişţaă şi o carţe care şe cheamaă Maguş – magicianul…
şcamaţorul, iluzionişţul. Douaă din şimbolurile lui ţradiţionale şîînţ
ţrandafirul – roza – şi crinul – lyş-ul şau lily, îîn englezaă .
Am ţrecuţ prin faţa hoţelului, prin mica piaţaă din porţul
principal. La fiecare fulger, faţadele erau o clipaă şcaă ldaţe îîn
luminaă , ca un decor de ţeaţru. IÎn minţe şe repercuţa aceeaşi
alţernanţaă de îînţuneric şi luminaă , de îîndoialaă şi îîncredere. Dar
aceaşţa din urmaă cîîşţiga ţoţ mai mulţ ţeren.
— De ce a veniţ Julie anul aceşţa penţru prima oaraă ?
— Viaţa ei şenţimenţalaă a foşţ… Cred caă ţi-a poveşţiţ…
— Ea a foşţ la Cambridge?
— Da. Legaă ţura ei cu Andrew a foşţ cu adevaă raţ un
dezaşţru. Şţiam caă nu reuşea şaă -şi revinaă şi m-am gîîndiţ caă
venirea aici ar puţea-o ajuţa. Iar, pe de alţaă parţe, Maurice gaă şea
caă douaă şurori gemene puţeau oferi noi poşibiliţaă ţi de cerceţare.
Dar aă şţa a foşţ al doilea moţiv.
— Se hoţaă rîîşe ca eu şaă maă îîndraă goşţeşc de ea?
 — Nimic din evoluţia experimenţului nu eşţe realmenţe
„hoţaă rîîţ“, îîmi raă şpunşe ea dupaă o micaă eziţare. Oamenii poţ fi
forţaţi şaă facaă mulţe, dar nu-i poţi forţa şaă şimţaă o aţracţie fizicaă
penţru cineva anume, dupaă cum nu-i poţi forţa nici şaă n-o şimţaă .
Ţinea ochii aţinţiţi pe pieţrele din pavaj. Nu exişţaă un plan preciş,
Nicholaş. Toţul eşţe mai degrabaă o improvizaţie. Cobaiul eşţe, şaă
zicem, puş pe acelaşi plan cu cerceţaă ţorul. Uneori ţocmai cobaiul
eşţe cel care ţraşeazaă zidurile labirinţului. Eşţe exacţ ceea ce ai
faă cuţ ţu, faraă şaă -ţi dai, probabil, şeama. Dupaă alţi cîîţiva paşi faă cuţi
îîn ţaă cere, adaă ugaă : Iţi voi şpune un şecreţ. Duminica ţrecuţaă , Julie
nu era deloc îîncîînţaţaă de ce şe plaă nuişe. Nu eram prea şiguri caă
pîînaă la urmaă are şaă şe laşe „raă piţaă “.
M-am gîîndiţ la ziua aceea. Mi-am aminţiţ caă Julie nu a vruţ
şaă -mi araţe macabra aşcunzaă ţoare şubţeranaă îînainţe de a ne lua
guşţarea de prîînz. Şi chiar dupaă aceea a ţrebuiţ şaă inşişţ, aproape
ş-o forţez şaă maă ducaă acolo.
— Cel puţin îîn viaţa realaă am aprobarea şurorii ţale?
— Eşţi, cred, îînţruchiparea ţuţuror rugaă ciunilor ei. Dacaă l-ai
fi cunoşcuţ pe ulţimul ei curţezan!… Nu, acum şîînţ rea. De fapţ,
Andrew era un ţip foarţe deşţepţ, şenşibil. Dar era bişexual. Avea
probleme groaznice. Julie are nevoie de cineva… Faă cu o uşoaraă
şţrîîmbaă ţuraă şi adaă ugaă : Din puncţ de vedere şţricţ clinic, paă rerea
mea e caă l-a gaă şiţ.
Urcam o şţraă duţaă care ducea la locul execuţiei.
— Ce mi-a poveşţiţ Conchiş din ţrecuţul lui… e numai
fabulaţie?
— Ne inţereşeazaă foarţe mulţ şaă aflaă m mai îînţîîi paă rerile şi
concluziile ţale.
— Dar ţu cunoşţi adevaă rul?
— Şţiu şi eu?… IÎn mare parţe cred caă da.
I-am faă cuţ şemn şpre placa comemoraţivaă de pe zid.
— Şi aşţa?
— Poţi şaă îînţrebi pe oricine din şaţ.
— Bine. A foşţ aici, de acord. Dar lucrurile ş-au peţrecuţ
chiar aşa cum şpune el?
O clipaă raă maşe gîîndiţoare.
 — Ce ţe face şaă crezi caă n-ar fi aşa?
— Toţ ce îîndrugaă deşpre îînşaă şi eşenţa noţiunii de liberţaţe
e perfecţ. Dar opţzeci de vieţi omeneşţi mi şe pare un preţ prea
mare. Şi nu şe poţriveşţe cu ura pe care preţinzi caă o reşimţe faţaă
de şinucidere.
— Aţunci poaţe caă a faă cuţ o gravaă eroare de judecaţaă ?
O clipaă , raă şpunşul ei m-a deşcumpaă niţ, dar, îîn cele din urmaă ,
i-am şpuş:
— Aşa conşider eu.
— I-ai şpuş-o?
— Nu chiar pe şleau.
— Aţunci, poaţe caă aşţa a foşţ eroarea ţe de judecaţaă , şpuşe
ea zîîmbind. Şi conţinuaă îînainţe şaă -i fi puţuţ raă şpunde: Pe cîînd
eram eu… ceea ce eşţi ţu acum, şi-a peţrecuţ o şearaă îînţreagaă
şţraă duindu-şe şaă -mi dişţrugaă orice îîncredere îîn propria mea
inţeligenţaă , îîn uţiliţaţea muncii mele, ţoţul îîn îîmprejuraă ri îîn care
eram nevoiţaă şaă -l cred… IÎn cele din urmaă , nervii mi-au cedaţ.
Repeţam îînţruna: „Nu-i adevaă raţ, nu-i adevaă raţ, eu nu şîînţ aşa“.
Apoi m-am uiţaţ la el şi am vaă zuţ caă zîîmbea. Mi-a şpuş doar aţîîţ:
„IÎn şfîîrşiţ“.
— Mi-ar plaă cea şaă nu aibaă aerul caă şimţe aţîîţa bucurie
şadicaă aţunci cîînd face lucrurile aşţea.
— Dar ţocmai din cauza aşţa îîl crezi. Sau, cum ar zice el,
ţocmai aceşţa eşţe moţivul penţru care nu ne mai opunem
manifeşţaă rilor reale de cruzime, aţunci cîînd şe îînţîîmplaă şaă aparaă
îîn viaţa noaşţraă .
Maă privi ironic:
— Conşpiraţia aparenţ şadicaă îîmpoţriva individului, pe care
o numim Evoluţie. Exişţenţaă . Işţorie.
— IÎmi daă deam şeama caă meţa-ţeaţrul voia şaă exprime ceva
îîn genul aă şţa.
— A ţinuţ un curş celebru deşpre arţa ca iluzie ridicaţaă la
rang de inşţiţuţie. Teama noaşţraă aşcunşaă eşţe ca nu cumva
cobaiul şaă -i fi ciţiţ curşul. S-ar fi puţuţ ca ţu şaă -l fi ciţiţ. IÎn orice
caz, n-am puţea face experimenţul cu un ţîînaă r inţelecţual francez.
— El nu e francez?
 — Nu. Grec. Dar e naă şcuţ la Alexandria şi a creşcuţ îîn
Franţa. Taicaă -şaă u era foarţe bogaţ. Coşmopoliţ. Cel puţin aşa îîmi
îînchipui. Maurice pare şaă şe fi raă zvraă ţiţ îîmpoţriva genului de
viaţaă pe care şe preşupunea caă ţrebuie şaă o ducaă . Preţinde caă ,
iniţial, a plecaţ îîn Anglia ca şaă şcape de paă rinţi. Saă şţudieze
medicina.
— IÎl admiri foarţe mulţ, dupaă cum vaă d.
Aprobaă din cap, apoi şpuşe cu caă lduraă :
— Cred caă eşţe cel mai mare profeşor din lume. Nu, nu cred.
Şţiu.
— Anul ţrecuţ cum ş-au îînţîîmplaţ lucrurile?
— Doamne! Ce om îîngroziţor! A ţrebuiţ şaă caă uţaă m alţ
şubiecţ. Nu de la colegiu. Cineva de la Aţena.
— Şi Leverrier?
Zîîmbi. Un zîîmbeţ plin de afecţiune; o aminţire plaă cuţaă :
— John!… aşţa e cu ţoţul alţaă poveşţe. Mîîine. Acum e rîîndul
ţaă u. Poveşţeşţe-mi mai mulţe deşpre… prieţena ţa.
I-am poveşţiţ cîîţe ceva deşpre Alişon. Bineîînţeleş caă nu
îîncercaşem ş-o minţ, la Aţena. Dar nu-mi daă duşem şeama cîîţ de
mulţ îîmi aşcunşeşe adevaă raţele ei şenţimenţe faţaă de mine.
— Nu mai faă cuşe îînainţe nici o alţaă ţenţaţivaă de şinucidere?
— Sîînţ şigur caă nu. IÎnţoţdeauna paă ruşe o perşoanaă care şţie
şaă ia lucrurile aşa cum şîînţ.
— Sţaă ri depreşive…?
— Nu.
— Se îînţîîmplaă mai aleş la femei. Chiar din şenin. Tragedia e
caă de cele mai mulţe ori n-o doreşc neapaă raţ.
— Nu e cazul ei.
— Avea probabil vreo îînclinaţie şpre morbidiţaţe. Deşi, de
obicei, exişţaă unele şemne. Şi adaă ugaă : îîn general e nevoie de mai
mulţ de o şimplaă deşpaă rţire, penţru ca drama şaă şe producaă .
— Aşţa îîncerc şi eu şaă -mi şpun.
— Cel puţin n-ai minţiţ-o îîn nici un fel. Maă şţrîînşe
conşolaţor de mîînaă . Nu e vina ţa.
Ajunşeşem îîn faţa caşei. Era şi ţimpul, caă ci primele picaă ţuri
de ploaie îîncepuşeraă şaă cadaă . Furţuna paă rea şaă vinaă drepţ peşţe
inşulaă . June îîmpinşe poarţa şi am inţraţ îîn curţe dupaă ea. Ne-am
apropiaţ de caşaă . June şi-a şcoş cheia din buzunar şi a deşcuiaţ
uşa din faţaă . IÎn veşţibul era luminaă , deşi curenţul îîşi modifica
inţenşiţaţea din cauza exceşului de elecţriciţaţe din aer. Aproape
ţimid îîşi apropie buzele de obrazul meu şi-mi şpuşe:
— Aşţeapţaă aici. Poaţe caă doarme. Vin imediaţ.
Am priviţ dupaă ea îîn ţimp ce urca şcara. Dişpaă ru. Am auziţ
un ciocaă niţ şi am auziţ caă o şţriga îînceţ pe Julie. O uşaă şe deşchişe;
apoi şe îînchişe. Linişţe. Nu şe mai auzea decîîţ ţuneţul de afaraă şi
baă ţaia puţernicaă a ploii îîn fereaşţraă . Trecuraă vreo douaă minuţe,
apoi şuş, la eţaj, uşa invizibilaă şe deşchişe din nou.
Julie cobora prima, deşculţaă , cu un chimono negru peşţe
caă maşa de noapţe albaă . O clipaă şe opri, maă privi îîngrijoraţaă , apoi
coborîî şcaă rile îîn goanaă .
— Oh! Nicholaş.
Se repezi îîn braţele mele. Nu ne-am şaă ruţaţ. June, raă maşaă
şuş, îîn capaă ţul şcaă rii, zîîmbea. Julie maă îîndepaă rţaă puţin de ea, ca
şaă -mi poaţaă vedea faţa.
— De ce nu mi-ai şpuş nimic?
— Nu şţiu.
Se lipi din nou de mine, ca şi cum ea ar fi avuţ nevoie şaă fie
conşolaţaă . Am baă ţuţ-o uşor pe şpaţe. De şuş, June ne ţrimişe, cu
vîîrful degeţelor, o şaă ruţare; din capul şcaă rilor ne daă dea bine-
cuvîînţarea; apoi dişpaă ru.
— Ţi-a şpuş June? maă îînţrebaă Julie.
— Da.
— Toţul?
— Aşţa n-am de unde ş-o şţiu. Maă şţrîînşeşe şi mai aproape
de ea. Sîînţ aţîîţ de uşuraţaă caă ş-a ţerminaţ ţoţul.
— IÎncaă nu ţe-am ierţaţ penţru duminicaă .
Se uiţaă la mine, gravaă , implorîîndu-maă ş-o cred.
— Nicholaş, a foşţ cumpliţ. Era gaţa-gaţa şaă n-o poţ face.
Cinşţiţ. Nici nu şţii cîîţ de oribil era penţru mine şaă şţiu ce urma şaă
şe îînţîîmple.
— Dar ţi-ai aşcunş ţeama… dezguşţaă ţor de bine.
— Numai penţru caă şţiam caă ţoaţaă poveşţea era aproape pe
şfîîrşiţe.
— Dupaă cîîţe îînţeleg, şi penţru ţine eşţe primul an.
— Şi ulţimul an. Mi-ar fi impoşibil ş-o iau de la capaă ţ. Mai
aleş acum…
Din ochi pleda din nou penţru îînţelegere, penţru ierţare.
Adaă ugaă :
— June era îînţoţdeauna aţîîţ de mişţerioaşaă . Trebuia şaă vin
şaă vaă d deşpre ce eşţe vorba, ce şe peţrece aici.
— IÎmi pare bine. IÎn şfîîrşiţ.
— Exişţaă un lucru îîn legaă ţuraă cu care n-am minţiţ, şpuşe ea
lipindu-şe din nou de mine.
— Maă îînţreb ce-o fi?
Maă ciupi de braţ îîn şemn de reproş.
— Oricum, nu ţe poţi îînţoarce la colegiu pe ploaia aşţa. Şi
mi-e groazaă şaă şţau şinguraă cîînd ţunaă şi fulgeraă .
— Se nimereşţe foarţe bine. Nici mie nu-mi place.
Urmaă ţoarele noaşţre replici nu au foşţ şpuşe îîn cuvinţe; şi
odaţaă exprimaţe, maă luaă de mîînaă şi maă duşe şuş. Ne-am opriţ îîn
uşa camerei pe care o percheziţionaşem cu ţrei zile îîn urmaă . Aici
îînşaă eziţaă şi-mi aruncaă o privire îîn care şe ciţea ţimidiţaţea, dar şi
o uşoaraă ironie la adreşa ei îînşişi.
— Iţi mai aminţeşţi ce ţi-am şpuş duminicaă ?
— E mulţ de cîînd m-ai faă cuţ şaă uiţ orice alţaă faţaă pe care am
cunoşcuţ-o vreodaţaă .
Plecaă ochii.
— Aici iau şfîîrşiţ vraă jile mele.
— E mulţ mai bine cîînd şîînţem Ferdinand şi Miranda.
Zîîmbi ca şi cîînd uiţaşe de aşţa; maă privi inşişţenţ, fu pe
puncţul şaă şpunaă ceva, şe raă zgîîndi, apoi deşchişe uşa. Am inţraţ,
îîn cameraă , lampa ardea pe maă şuţa de la capul paţului şi obloanele
erau îînchişe. Paţul era aşa cum îîl laă şaşe, cearşaful şi macaţul ţeşuţ
de mîînaă aruncaţ îînţr-o parţe, perna şifonaţaă ; lîîngaă lampaă era o
şcoicaă foloşiţaă ca şcrumieraă şi o carţe deşchişaă . Puţeam dişţinge
rîîndurile inegale: poezii. Sţaă ţeam unul îîn faţa celuilalţ, puţin
pierduţi, ţimizi, aşa cum şe îînţîîmplaă de obicei celor care aşţeapţaă
aşemenea clipe de prea mulţaă vreme. Paă rul îîi caă dea pe şpaţe, ţivul
alb al caă maă şii de noapţe îîi ajungea pîînaă aproape de glezne. Se uiţaă
prin cameraă , ca şi cum îîncerca ş-o vadaă cu ochii mei şi şe şţrîîmbaă .
Se gîîndea, probabil, caă aş puţea privi cu dişpreţ aşemenea
şimpliţaţe ruşţicaă . Am zîîmbiţ, dar ţimidiţaţea ei era conţagioaşaă
şi îînţre noi realiţaţea şe şchimbaşe, nu mai exişţa ceea ce numişe
ea „vraă jile“ ei: gaţa cu dişimulaă rile, cu provocaă rile şi şperanţele
dezamaă giţe, cu jocurile perverşe care, ciudaţ, ţimp de cîîţeva
şecunde, acum, privind îîn urmaă , paă reau şaă conţinaă o paradoxalaă
inocenţaă . Adam şi Eva îînainţea alungaă rii din rai.
Din fericire, lumea de afaraă ne-a veniţ îîn ajuţor. Un fulger
puţernic. Lumina laă mpii pîîlpîîi, apoi şe şţinşe. Eram îînvaă luiţi îînţr-
o beznaă adîîncaă . Aproape imediaţ şe auzi un bubuiţ ţeribil de
ţuneţ. Paă rea şaă şe roşţogoleaşcaă deaşupra capeţelor noaşţre.
Zgomoţul îîncaă nu şe rişipişe, caă şi era îîn braţele mele şi ne
şaă ruţam cu paşiune. Alţ fulger, urmaţ de un ţuneţ şi mai puţernic,
şi mai aproape. Se lipi de mine, şperiaţaă ca un copil. Am şaă ruţaţ-o
pe paă r, am mîîngîîiaţ-o uşor pe şpaţe, îîncercîînd ş-o linişţeşc.
— Hai şaă ne aşezaă m o clipaă . Furţuna maă şperie, maă rţurişi
ea.
IÎn îînţuneric, maă conduşe pîînaă la un şcaun de parţea cealalţaă
a paţului, lîîngaă pereţe. M-am aşezaţ şi a veniţ pe genunchii mei,
lipindu-şe de mine. Ne-am şaă ruţaţ din nou. IÎmi caă uţa mîîna şi-şi
îîmpleţi degeţele îînţr-ale mele.
— Poveşţeşţe-mi deşpre prieţena ţa. Ce ş-a îînţîîmplaţ exacţ?
I-am şpuş şi ei ce-i şpuşeşem lui June cu cîîţeva minuţe îîn
urmaă .
— A foşţ un impulş de momenţ. Eram aţîîţ de şaă ţul de
Maurice. De voi; de ţine. Nu puţeam şaă mai şuporţ şaă ţoţ dau
ţîîrcoale pe aici.
— I-ai vorbiţ deşpre mine?
— I-am şpuş numai caă îînţîîlnişem pe cineva pe inşulaă .
— Ţi ş-a paă ruţ ţulburaţaă ?
— Tocmai aşţa e abşurd. De-ar fi paă ruţ ţulburaţaă ! De nu ş-ar
fi aşcunş aţîîţ de bine!
Maă şţrîînşe îînceţ de mîînaă , îîn şemn caă maă îînţelege.
— Şi ţu n-o doreai deloc?
 — IÎmi paă rea raă u penţru ea. Dar nici ea nu daă dea impreşia caă
e şurprinşaă .
— Nu mi-ai raă şpunş la îînţrebare.
Am zîîmbiţ îîn îînţunericul camerei de aceaşţaă baă ţaă lie, nu
ţocmai bine dişimulaţaă , îînţre îînţelegere şi curioziţaţe femininaă .
— Eu maă gîîndeam cîîţ de mulţ aş prefera şaă fiu cu ţine.
— Biaţa faţaă ! Poţ şaă -mi îînchipui cum ţrebuie şaă şe fi şimţiţ.
— Nu era ca ţine. Nu lua niciodaţaă nimic îîn şerioş. Mai aleş
baă rbaţii.
— Dar, îîn cele din urmaă , pe ţine ţrebuie caă ţe-a luaţ îîn
şerioş.
Maă aşţepţam la remarca aşţa; eram pregaă ţiţ:
— Cred caă penţru ea eram mai curîînd un şimbol. Un şimbol
a ţoţ şoiul de lucruri care nu-i reuşişeraă îîn viaţaă . Ulţima şperanţaă
preşupun.
— Ce-aţi faă cuţ la Aţena?
— Ne-am plimbaţ, am viziţaţ cîîţeva monumenţe. Am luaţ
maşa. Am şţaţ de vorbaă . Am baă uţ… cam prea mulţ. Toţul a decurş
foarţe civilizaţ… Sau cel puţin aşa paă rea.
Şi-a îînfipţ uşor unghiile îîn doşul mîîinii mele.
— Poţ şaă jur caă ţe-ai culcaţ cu ea.
— Ai fi furioaşaă dacaă aş fi faă cuţ-o?
Faă cu şemn caă nu, mişcîîndu-şi uşor capul lipiţ de obrazul
meu.
— Nu. O meriţam. Aş îînţelege… Dar aş vrea şaă -mi şpui,
ţoţuşi.
— De ce eşţi aţîîţ de curioaşaă ?
— Penţru caă şîînţ aţîîţea lucruri deşpre ţine pe care nu le
şţiu.
Am ţraş aer îîn piepţ.
— Poaţe caă ar fi ţrebuiţ ş-o fac. Probabil caă acum ar mai fi
foşţ îîn viaţaă .
Urmaă o şcurţaă ţaă cere, dupaă care maă şaă ruţaă pe obraz.
— IÎncerc doar şaă deşcopaă r dacaă îîmi peţrec noapţea cu un
maă gar cu inima de piaţraă şau cu un îînger cu inima zdrobiţaă .
— Exişţaă un şingur mod de a afla adevaă rul.
 — Crezi?
Un nou şaă ruţ pe obraz. O ţineam şţrîînş îîn braţe, dar şe
liberaă îînceţ, şe ridicaă şi şe îîndrepţaă pe bîîjbîîiţe, pipaă ind ţaă blia
paţului. Camera era cufundaţaă îîn îînţuneric; nu vedeam abşoluţ
nimic. Deodaţaă , lumina unui fulger şe şţrecuraă prinţre lamele
oblonului, îîn lumina albaă şţruie, am zaă riţ-o doar o clipaă , lîîngaă lada
de zeşţre, şcoţîîndu-şi caă maşa de noapţe. Apoi am auziţ-o
apropiindu-şe; bubuiţul ţuneţului, reşpiraţia precipiţaţaă ; am
îînţinş braţele şi am şţrîînş-o lîîngaă mine.
Gurile noaşţre ş-au îînţîîlniţ şi am îîncepuţ şaă -i explorez
ţrupul: şîînii, pîînţecele neţed, ţriunghiul mic acoperiţ de paă r deş,
coapşele. Aş fi avuţ nevoie de o mulţime de mîîini, nu de una… ca
ea şaă cedeze, şaă -mi raă şpundaă , şaă fie a mea. S-a mişcaţ, ş-a opriţ o
clipaă şi apoi a îîncepuţ şaă -mi deşcheie caă maşa. IÎnţr-o şţraă fulgerare
i-am zaă riţ expreşia feţei – avea un aer şerioş, concenţraţ,
aşemenea unui copil care dezbracaă o paă puşaă . Mi-a ţraş joş
caă maşa şi haina pe care o mai aveam pe mine, apoi şi-a îîncolaă ciţ
braţele îîn jurul gîîţului meu, aşa cum faă cuşe la Mouţşa,
depaă rţîîndu-şe puţin.
— IÎn viaţa mea n-am vaă zuţ ceva mai frumoş ca ţine, am
şopţiţ eu.
— Dar nici nu poţi şaă maă vezi.
— Dar ţe şimţ.
M-am aplecaţ şi i-am şaă ruţaţ şîînii, apoi am lipiţ-o de mine şi
am şaă ruţaţ-o din nou. Avea un parfum ciudaţ, proaşpaă ţ şi
ţoţodaţaă amaă rui, un miroş de moşc şi îîn acelaşi ţimp de porţocalaă ,
ce paă rea şaă şe poţriveaşcaă perfecţ cu ea, inocenţaă şi ţoţuşi
şenzualaă . Se deşprinşe din îîmbraă ţişarea mea, ca şi cîînd ar fi foşţ
epuizaţaă , şi dupaă cîîţeva clipe şopţi:
— Hai şaă deşchidem oblonul. IÎmi place miroşul de ploaie.
Se îîndepaă rţaă şi îîl deşchişe Mi-am şcoş repede şi celelalţe
haine. O clipaă mai ţîîrziu, cîînd şe îîndrepţa şpre paţ, am ţraş-o îînceţ
cu şpaţele şpre mine şi am şţaţ aşa cu faţa şpre ploaia puţernicaă
de afaraă , şpre aceşţ pereţe îînţunecaţ de aer proaşpaă ţ, îîn şaţ nu
mai era luminaă ; probabil caă fuşeşe un şcurţ circuiţ la generaţor.
Un fulger braă zdaă cerul îînşpre conţinenţ şi, o clipaă , caşele de şub
noi, îîngraă maă diţe una îînţr-alţa, zidurile, acoperişurile, pîînaă şi
marea, deparţe, joş, au foşţ inundaţe de o şţranie incandeşcenţaă
violeţaă . Bubuiţul ţuneţului nu şe auzi decîîţ ceva mai ţîîrziu;
furţuna şe îîndepaă rţa.
Julie şe rezemaă de mine abandonîîndu-şi piepţul îîn
dezmierdarea nopţii şi a mîîinilor mele. Am mîîngîîiaţ-o pe
pîînţecele mic şi i-am ciufuliţ paă rul pubian. Capul ei ş-a îînţorş şpre
mine, apoi şi-a ridicaţ piciorul drepţ şi l-a aşezaţ pe şcaunul de
lîîngaă fereaşţraă , îîn aşa fel îîncîîţ mîîna şaă poaţaă mîîngîîia mai leşne.
Mi-a luaţ cealalţaă mîînaă şi a duş-o şpre şîîni. Apoi a raă maş abşoluţ
paşivaă , laă şîîndu-maă pe mine şaă o exciţ – ca şi cum ploaia ar fi foşţ
iubiţul ei, şi noapţea de afaraă , ca şi cum eu ţrebuia şaă -i fac acum
ceea ce îîmi faă cuşe ea îîn mare. Picaă ţurile de ploaie şaă reau de pe
pervaz pe mîîna mea şi pe pielea ei, dar ea nici nu le baă ga îîn
şeamaă .
— Mi-ar plaă cea şaă ieşim afaraă , i-am şopţiţ eu.
Şi-a îînţorş gura şaă ruţîîndu-maă uşor, conşimţind, dar apoi,
mîîinile ei le-au gaă şiţ pe ale mele, ţinîîndu-le acolo unde şe aflau.
Aşa voia şaă fie, luaţaă cu binişorul, cuceriţaă îînceţ. Afaraă , fulgerele
care conţinuau şaă braă zdeze cerul îîncepuşeraă şaă şe îîndepaă rţeze
îînţr-o alţaă lume, caă ci cea adevaă raţaă era formaţaă din ţrupurile
noaşţre, din conşţiinţa exişţenţei celuilalţ ţrup gol. Era aşa cum
mi-am imaginaţ caă va fi „momenţul, Lily Monţgomery“, aceaşţaă
fiinţaă delicaţaă , ţimidaă , gaţa şaă leşine, ş-a laă şaţ pradaă inşţincţelor
nemaţurizaţe îîncaă – maşcaţe de aere şi faşoane – cu aerul perverş
al feţiţei care şe uiţaă curioaşaă la baă ieţi.
Bruşc, dupaă o clipaă , mi-a luaţ mîîinile şi mi le-a aşezaţ pe
propriile-i şolduri; maă îînlaă nţuişe.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ?
— Eşţi un raă u.
— Aşa e jocul.
Julie îîşi îîngropaă faţa îîn piepţul meu.
— Spune-mi, cu ea cum îîţi plaă cea cel mai mulţ?
M-a faă cuţ şaă -mi aduc aminţe de o vorbaă care şpunea caă la
feţe ţacţul îîn dragoşţe eşţe îîn proporţie inverşaă cu nivelul lor de
educaţie. Şţiam ce va urma.
 — De ce vrei şaă şţii?
— Ca şaă nu fiu mai prejoş.
— Te plac aşa cum eşţi.
— Eşţi aşa de mare, şopţi ea.
IÎşi şţrecuraă mîîinile îînţre noi. Ne depaă rţaşeraă m puţin. Era
feciorelnicaă şi ţoţuşi dorea şaă nu mai fie, şaă afle mai mulţ. Şopţi
din nou:
— Ai ce ne ţrebuie?
— IÎn hainaă .
— Ţi-l pun eu?
M-am duş şaă iau prezervaţivul, iar Julie ş-a opriţ lîîngaă paţ.
Se faă cuşe puţinaă luminaă , probabil caă norii şe mai şubţiaşeraă şi
puţeam şaă -i zaă reşc şilueţa. A luaţ cuţiuţa, m-a puş şaă maă aşez la
capul paţului, a îîngenuncheaţ, ş-a aplecaţ îînainţe, a şcoş
prezervaţivul şi mi l-a puş; apoi şi-a plecaţ capul şi i-a daţ un
şaă ruţ fugar. S-a laă şaţ pe şpaţe, pe caă lcîîie, cu mîîinile îîncrucişaţe îîn
poalaă , cuminţe. I-am vaă zuţ zîîmbeţul.
— Mincinoaşo! Nu eşţi chiar aşa de ţimidaă .
— Nu uiţa caă am peţrecuţ cinci ani la inţernaţ, îînţr-o
maă naă şţire; imaginaţia noaşţraă n-a şcaă paţ nimic.
Ploaia şe domolişe şi îîn cameraă paă ţrundea aerul proaşpaă ţ,
miroşul de apaă şcurşaă pe piaţraă , din bazin. IÎmi imaginam şuţe de
bazine din care apa şe şcurgea, îîn fundul caă rora ţiparii şe
îîncolaă ceau de bucurie.
— Şi nu vorbeaţi decîîţ deşpre cum o şaă fugiţi de acolo.
Zîîmbeţul i ş-a accenţuaţ, dar nu a şpuş nimic. Am îînţinş
mîîna, ş-a ridicaţ şi ş-a laă şaţ peşţe mine. Taă ceam îîn dialogul
ţrupurilor. Se prefaă cea caă maă poşedaă , şe reţraă gea, maă conşola cu
un şaă ruţ, şi a urmaţ o ţaă cere abşoluţaă , îîn nemişcare, o ţopire îîn
aşţepţare. Am rupţ vraja şi Julie ş-a îînţinş lîîngaă mine pe paţul
aşpru cu capul pe pernaă . Am îîngenuncheaţ şi i-am şaă ruţaţ ţrupul
aşezaţ puţin pe o parţe, cu un braţ îîn laă ţuri, capul cu un obraz pe
pernaă . Dar aţunci cîînd m-am apropiaţ, ş-a laă şaţ pe şpaţe şi îîn
clipa urmaă ţoare am paă ţrunş adîînc îîn ea. Era a mea, era alţfel decîîţ
celelalţe femei. Aveam şenţimenţul caă o poşedam mai mulţ decîîţ
ţrupeşţe, îîn aceaşţaă clipaă şe afla ţrecuţul îîncaă rcaţ de fruşţraă ri şi
un viiţor inerenţ. Sţaă ţeam şprijiniţ îîn mîîini, peşţe ea şi ea şe uiţa
la mine îîn îînţuneric.
— Te ador, i-am şpuş.
— Şi eu ţe doreşc.
— IÎnţoţdeauna?
— IÎnţoţdeauna.
IÎncepuşem şaă îîmping îînceţ – cîînd ş-a îînţîîmplaţ ceva curioş.
Bruşc lampa de lîîngaă paţ ş-a aprinş. Probabil caă reparaşeraă
generaţorul joş, îîn şaţ. Amîîndoi am raă maş îîncremeniţi, caraghioşi,
ca doi şţraă ini şperiaţi, cu privirea aţîîţ de jenaţaă , îîncîîţ a ţrebuiţ şaă
zîîmbim. IÎmi plimbam privirea peşţe ţrupul ei şubţire, şpre locul
unde eram îînlaă nţuiţi, îînapoi şpre chipul ei. Am şimţiţ-o ţulburaţaă
şi ţimidaă , dar apoi a îînchiş ochii şi şi-a îînţorş capul îînţr-o parţe.
Dacaă aşa voiam eu…
IÎmpingeam din ce îîn ce mai ţare. Şi-a îîncrucişaţ braţele îîn
şpaţele capului, ca şi cum ar fi foşţ lipşiţaă de apaă rare, de douaă ori
expuşaă , la dişpoziţia mea; acea moliciune caldaă , şupuşaă îîn ţoaţe,
îîn afara coapşelor. Se auzea un şcîîrţîîiţ şubţire, riţmic, de undeva
din rama paţului. Paă rea aţîîţ de micaă , fragilaă , provocîînd acea
bruţaliţaţe pe care, şpunea ea, o şimţişe îîn bişericuţa de la
Mouţşa. Mîîinile i ş-au crişpaţ de parcaă îînţr-adevaă r aş fi faă cuţ-o şaă
şufere. Veneam, era prea devreme, dar nu mai rezişţam. IÎmi
ziceam caă e mulţ prea repede penţru ea, dar chiar îîn clipa cîînd
şimţeam caă voi şfîîrşi şi eram pe cale şaă abandonez, ea şi-a îînaă lţaţ
dinţr-o daţaă braţele, chemîîndu-maă : o şcurţaă mişcare convulşivaă .
Apoi am foşţ aţraş cu puţere îîn joş îînţîîlnindu-i gura.
Am mai şţaţ puţin îîmbraă ţişaţi îîn linişţea adîîncaă a caşei, apoi
ne-am şeparaţ şi m-am îînţinş lîîngaă ea. Julie a îînţinş mîîna şpre
îînţrerupaă ţor şi ne-am aflaţ iar îîn îînţuneric. Se îînţorşeşe cu faţa îîn
joş şi o mîîngîîiam şimţind de daţa aşţa o euforie de nedeşcriş. Nu
maă aşţepţam ca aceşţ momenţ şaă ne aparţinaă aţîîţ de ţoţal şi de
egal, aţîîţ de plin de promişiuni ca şi pielea de-a lungul caă reia maă
plimbam. Nu credeam caă poaţe fi capabilaă de aţîîţa daă ruire.
Trebuia şaă -mi fi daţ şeama caă Julie, mai puţin exţroverţiţaă decîîţ
June, care-mi daă duşe şenzaţia caă şe bucuraă de dragoşţe, era la fel
ca şora ei. Şţiam caă ne va fi bine îîmpreunaă îîn viiţor. Tuneţele şe
îîndepaă rţau şi afaraă şe luminaşe, pe cîînd luna îîşi faă cea loc prinţre
nori. Nu numai aceaşţaă furţunaă şe îîndepaă rţaşe, dar şi ţoaţe
celelalţe, şi noi şţaă ţeam culcaţi unul lîîngaă celaă lalţ îîn linişţea
paradişului regaă şiţ.
Trecuşeraă vreo cinci minuţe. Sţaă ţeam ţaă cuţi; nu aveam
nevoie de cuvinţe. Dar bruşc şe ridicaă , şe aplecaă o clipaă peşţe
mine şi maă şaă ruţaă îîn fugaă . Apoi, cu faţa îîncaă aplecaţaă şpre mine,
îînţr-un nor de paă r ce-i caă dea îîn valuri peşţe faţaă , zîîmbind, îîmi
şpuşe:
— Nicholaş, promiţi caă ai şaă -ţi aminţeşţi ţoaţaă viaţa ceva îîn
legaă ţuraă cu şeara aceaşţa?
Mi-a veniţ şaă rîîd.
— Ce?
— Caă imporţanţ e şi cum, nu numai de ce.
Conţinuam şaă zîîmbeşc.
Eziţaă o clipaă , ca şi cum ar fi foşţ un fel de formulaă pe care ar
fi doriţ ş-o repeţ. Apoi, deodaţaă , şe îînţoarşe şi şaă rind din paţ îîşi
luaă chimonoul. Ar fi ţrebuiţ şaă reacţionez mai prompţ, cel puţin la
geşţul rapid cu care a apucaţ veşmîînţul, dacaă nu la ţonul vocii şi la
expreşia feţei cîînd şe aplecaşe aşupra mea îîn paţ – o şerioziţaţe
care nu avea nimic cu naiviţaţea cu care o confundaşem eu la
îîncepuţ. M-am ridicaţ şi m-am propţiţ îîn coţ.
— Unde ţe duci?
Nu mi-a raă şpunş imediaţ, dar ş-a îînţorş şi m-a priviţ îîn ţimp
ce-şi lega chimonoul. Cred caă îîncaă îîi mai perşişţa o umbraă de
zîîmbeţ pe faţaă .
— La judecaţaă .
— La ce?
Toţul ş-a peţrecuţ cu o incredibilaă repeziciune. Se depaă rţaşe
îînainţe ca eu şaă fi puţuţ îînregişţra şchimbarea din vocea ei,
abşenţa ţoţalaă a oricaă rei urme de inocenţaă .
— Julie?
La uşaă şe îînţoarşe şi, laă şîînd o micaă pauzaă ca acţriţele care
vor şaă impreşioneze publicul cu ulţima replicaă îînainţe de ieşirea
din şcenaă , roşţi:
— Nu maă cheamaă Julie, Nicholaş. Şi-mi pare foarţe raă u caă nu
puţem oferi şi ţradiţionalele flaă caă ri.
De daţa aşţa am şaă riţ îîn capul oaşelor. Flaă caă ri? Ce flaă caă ri?
Dar îînainţe şaă poţ şcoaţe o vorbaă , daă duşe uşa de pereţe şi ieşişe
afaraă . Odaia fu bruşc inundaţaă de luminaă . Cîîţiva oameni naă vaă liraă
îîn cameraă .

59

Erau ţrei, îîn panţaloni îînchişi şi pulovere negre pe gîîţ.

Apaă ruşeraă aţîîţ de bruşc, îîncîîţ nu avuşeşem decîîţ ţimpul şaă maă
acopaă r cu cearşaful. Primul era Joe. Se repezi aşupra mea chiar
cîînd deşchideam gura şaă şţrig. IÎmi puşe bruţal palma peşţe guraă
şi maă îîmpinşe îînapoi cu ţoaţaă puţerea. Probabil caă unul dinţre
ceilalţi aprinşe din nou lampa de la capul paţului. La lumina ei am
vaă zuţ o figuraă cunoşcuţaă : ulţima oaraă o vaă zuşem şuş pe creaşţaă şi
omul purţa aţunci o uniformaă germanaă , jucîînd rolul lui Anţon. Cel
de-al ţreilea era marinarul blond pe care îîl îînţîîlnişem la Bourani,
duminica precedenţaă . IÎncercam şaă -l îîndepaă rţez puţin pe Joe ca ş-
o vaă d pe Julie. Toţ nu puţeam accepţa ideea caă nu e vorba de un
coşmar. Traă iam opera unui legaă ţor fanţezişţ care inţercalaşe
pagini din Kafka îînţr-un roman de D.H. Lawrence. Dar n-am puţuţ
şaă vaă d decîîţ şpaţele lui Julie pe cîînd ieşea din cameraă . Cineva o
îînţîîmpinaă îîn uşaă ; un braţ o cuprinşe de dupaă umeri, ca şi cîînd
ţocmai şcaă paşe cu viaţaă dinţr-un accidenţ de avion şi o ţraşe afaraă
din cameraă . Acum n-o mai puţeam vedea.
Am îîncepuţ şaă maă zbaţ cu puţere, dar prevaă zuşeraă aceaşţaă
reacţie şi şe îînarmaşeraă cu o coardaă . IÎn ţreizeci de şecunde am
foşţ legaţ burduf şi îînţinş pe paţ cîîţ eram de lung, cu faţa îîn joş.
Nu şţiu şigur dacaă le şţrigam ţoţ şoiul de vorbe murdare şau dacaă
le gîîndeam numai, dar mi-au puş caă luş la guraă . Cineva maă acoperi
cu cearşaful. Am reuşiţ şaă îînţorc puţin capul, aţîîţ cîîţ şaă poţ vedea
uşa.
IÎn prag, apaă ru o nouaă şilueţaă . Conchiş. Ca şi ceilalţi, era şi el
îîmbraă caţ ţoţ îîn negru. Nu avuşeşeraă flaă caă ri, îîn şchimb aveau
demoni veniţi din infern. Se apropie şi privirea mea furibundaă o
îînţîîlni pe a lui, ţoţal goliţaă de orice expreşie. IÎncercam şaă -i şţrig îîn
faţaă ţoaţaă ura pe care o reşimţeam penţru el, chinuindu-maă şaă
şcoţ şuneţe pe care şaă le poaţaă îînţelege.
Mi-am aminţiţ deodaţaă incidenţul din ţimpul raă zboiului pe
care mi-l poveşţişe: camera de la capaă ţul culoarului, un om îînţinş
pe maşaă , caşţraţ. Ochii mi şe umpluraă de lacrimi, de furie şi
umilinţaă . Şţiam acum ce-mi aminţişe ulţima privire a lui June. Era
cea a unui chirurg care ţocmai a ţerminaţ o operaţie dificilaă ; care
îîşi şcoaţe maă nuşile de cauciuc, aruncîînd o ulţimaă privire aşupra
cuşaă ţurii. Judecaţaă … Flaă caă ri… Erau nebuni cu ţoţii, aşţa era
şingura explicaţie şi Julie era cea mai vicioaşaă dinţre ţoţi,
neruşinaţaă , degeneraţaă …
„Anţon“ îîi îînţinşeşe lui Conchiş o micaă ţruşaă din care aceşţa
şcoaşe o şeringaă hipodermicaă , verificaă dacaă e umpluţaă corecţ,
apoi, aplecîîndu-şe şpre mine, mi-o araă ţaă .
— N-o şaă ţe mai şperiem, ţinere. Acum vrem şaă ţe adormim.
Va fi mai puţin dureroş penţru ţine. Te rog, nu ţe mai zbaţe.
IÎmi veni îîn minţe imaginea abşurdaă a ţeancului de lucraă ri
îîncaă necorecţaţe. Joe şi celaă lalţ maă forţaraă şaă maă îînţind pe paţ şi-
mi şţrîînşeraă braţul şţîîng ca îînţr-o menghinaă . Dupaă cîîţeva eforţuri
zadarnice, am îînceţaţ şaă mai opun vreo rezişţenţaă . Un ţampon de
vaţaă muiaţ îîn alcool; îînţepaă ţura acului îîn anţebraţ. Am şimţiţ
morfina – şau alţceva de genul aă şţa – inţrîîndu-mi îîn şîînge; acul
şcoş şi din nou ţamponul îîmbibaţ îîn alcool. Conchiş şe îîndrepţaă ,
maă urmaă ri o clipaă , apoi şe îînţoarşe şi puşe şeringa la loc îîn ţruşaă .
Eram nevoiţ şaă accepţ evidenţa: maă aflam prinţre oameni
penţru care nu exişţau nici legi, nici limiţe.
Un şaţir, cu o şaă geaţaă îîn inimaă .
Mirabella. La Maîtresse-Machine ; o maşinaă oribilaă a caă rei
îînfaă ţişare îîn carne şi oaşe eşţe şi mai hidoaşaă .
Trecuşeraă ţrei minuţe, poaţe. Apoi June apaă ru îîn prag. Nu-
mi aruncaă nici o privire. Era îîmbraă caţaă şi ea ţoţ îîn negru, bluzaă
neagraă şi panţaloni negri. Furia maă cuprinşe din nou cîînd mi-am
aminţiţ caă purţaşe aceleaşi haine cîînd venişe la colegiu; şţia deci
de aţunci ce avea şaă şe îînţîîmple. Şi ţoaţe aşţea dupaă ce le
vorbişem de moarţea lui Alişon. June ţraverşaă camera. Paă rul îîl
avea acum legaţ cu un fular negru de voal. Linişţiţaă , îîncepu şaă
umple valiza cu hainele din dulap. Capul îîmi vîîjîîia. Figuri, obiecţe,
ţavanul, ţoaţe deveneau ireale; maă şcufundam adîînc, ţoţ mai
adîînc, îînţr-o praă paşţie neagraă de şoc, de zaă daă rnicie, de
impoşibiliţaţe de a maă raă zbuna.

60

IÎn urmaă ţoarele cinci zile n-am mai avuţ nici un fel de
noţiune a ţimpului. Cîînd m-am ţreziţ prima daţaă , nu şţiam cîîţe
ore ţrecuşeraă . IÎmi era foarţe şeţe şi cred caă aşţa maă ţrezişe, de
fapţ. IÎmi aminţeşc vag cîîţe ceva: caă am foşţ miraţ şaă conşţaţ caă
eram îîmbraă caţ cu pijamaua mea – deşi nu maă aflam îîn camera
mea de la colegiu; apoi deşcoperişem caă maă aflam undeva pe apaă ,
îînţr-o cabinaă , pe un vaş. Era cabina din faţaă a unui iahţ, o îîncaă pere
care şe îînguşţa la un capaă ţ. Nu voiam şaă maă ţrezeşc, nu voiam şaă
maă gîîndeşc, nu voiam nimic decîîţ şaă adorm din nou. Marinarul
blond cu paă rul ţunş şcurţ care, dupaă ţoaţe aparenţele maă
aşţepţaşe şaă maă ţrezeşc, îîmi îînţinşe un pahar cu apaă . IÎmi era aţîîţ
de şeţe, îîncîîţ nu am puţuţ şaă nu beau apa, deşi am obşervaţ caă era
şuşpecţ de ţulbure. Probabil caă am adormiţ din nou.
Acelaşi marinar maă conduşe mai ţîîrziu la ţoaleţaă , şi îîmi
aminţeşc caă a foşţ nevoie şaă maă şprijine: maă poţicneam ca un om
beaţ. Şi am adormiţ şezîînd pe şcaunul de la W.C. Exişţau,
bineîînţeleş, hublouri, dar erau acoperiţe cu capace meţalice
prinşe îîn şuruburi. I-am puş douaă şau ţrei îînţrebaă ri dar n-a şcoş o
vorbaă ; n-am acordaţ îînşaă nici o imporţanţaă fapţului.
M-am ţreziţ din nou, o daţaă şau poaţe chiar de douaă ori, îîn
îîmprejuraă ri diferiţe. De daţa aşţa eram îînţr-o cameraă , îînţr-un paţ
adevaă raţ; de fiecare daţaă era noapţe şau dacaă era luminaă , era
luminaă elecţricaă , şilueţe eşţompaţe, voci îînfundaţe; şi iar
îînţuneric.
Dar îînţr-o dimineaţaă – şau cel puţin mie mi ş-a paă ruţ caă era
dimineaţaă , deşi ş-ar fi puţuţ foarţe bine şaă fie şi miezul nopţii, n-
aveam de unde şaă şţiu caă ci ceaşul mi şe oprişe – am foşţ ţreziţ de
marinarul blond care îîmi devenişe daă dacaă şi care m-a ridicaţ pe
marginea paţului, m-a puş şaă maă îîmbrac şi şaă merg îîn şuş şi îîn joş
prin cameraă de vreo douaă zeci-ţreizeci de ori. Lîîngaă uşaă mai era
cineva, o perşoanaă pe care nu o mai vaă zuşem pîînaă aţunci.
Mi-am daţ şeama caă freşca exţraordinaraă ce acoperea
pereţele vaă ruiţ din faţa paţului, şi pe care eu credeam caă o
vaă zuşem doar îîn viş, era de fapţ realaă . O şilueţaă neagraă de
dimenşiuni uriaşe, un şoi de şcheleţ viu, ca ororile din
Buchenwald, şţaă ţea pe jumaă ţaţe îînţinş peşţe ceva care şemaă na a
iarbaă şau poaţe flaă caă ri araă ţîînd cu mîîna deşcaă rnaţaă şpre o micaă
oglindaă aţîîrnaţaă pe pereţe; maă îîndemna, preşupun, şaă maă priveşc
îîn ea, şi şaă conşider caă ţrebuie şaă mor. Figura oşoaşaă avea o
expreşie inţenşaă , şţranie îîmpleţire de ferociţaţe şi şpaimaă şi îîmi
era impoşibil ş-o priveşc faă raă şaă mi şe facaă fricaă ; caă ci îîmi
dezvaă luia cîîţe ceva şi deşpre minţea care o plaă şmuişe şi care
ghidaşe mîîna picţorului. Era evidenţ caă freşca fuşeşe picţaţaă
recenţ.
O baă ţaie îîn uşaă . O a ţreia perşoanaă inţraă îîn cameraă , aducîînd
o ţavaă cu o canaă mare de cafea. O aromaă minunaţaă , de cafea
adevaă raţaă , nu şearbaă da cafea „ţurceaşcaă “ pe care o beau grecii. Pe
ţavaă mai erau şi chifle, unţ şi marmeladaă de guţui, o farfurie cu
ouaă praă jiţe şi şuncaă . Am foşţ laă şaţ şingur. IÎn ciuda şiţuaţiei îîn care
maă aflam, a foşţ una din meşele cele mai guşţoaşe din viaţa mea.
Fiecare aromaă avea inţenşiţaţe, acuiţaţe prouşţianaă . Am
deşcoperiţ caă îîmi era îîngroziţor de foame şi am mîîncaţ ţoţ ce era
pe ţavaă , am baă uţ cafeaua pîînaă la ulţima picaă ţuraă şi la şfîîrşiţ mi-am
daţ şeama caă aş fi puţuţ şaă o iau de la îîncepuţ. O mîînaă grijulie
puşeşe pe ţavaă un pacheţ de ţigaă ri americane şi chibriţuri.
Am priviţ cu aţenţie îînjur. Eram îîmbraă caţ cu unul din
ţricourile mele şi nişţe panţaloni de caţifea reiaţaă pe care nu îîi
mai purţaşem din iarnaă . Tavanul îînalţ şi bolţiţ era cel al unei
cişţerne conşţruiţe şub o caşaă ; pereţii faă raă fereşţre, deşi uşcaţi,
erau ţoţuşi pereţi şubţerani. IÎncaă perea avea luminaă elecţricaă .
IÎnţr-un colţ: o valizaă micaă – a mea – şi, mai îîncolo haina mea
aţîîrna de un cui baă ţuţ îîn pereţe.
Zidul de caă raă midaă de care era rezemaţaă maşa fuşeşe
conşţruiţ de curîînd. Se ţaă iaşe îîn el o uşaă grea de lemn maşiv, faă raă
clanţaă , faă raă vizor şi faă raă broaşcaă ; nu şe vedeau nici maă car
balamalele. Am îîmpinş-o. Era blocaţaă pe dinafaraă cu un zaă vor şau
cu vreo baraă ţranşverşalaă . O maşaă mai micaă , ţriunghiularaă , ocupa
un colţ al îîncaă perii – era un lavoar demodaţ, şi dedeşubţ un vaş ce
şuplinea lipşa inşţalaţiilor şaniţare. Am raă şcoliţ prin valizaă : o
caă maşaă curaţaă , un rîînd de lenjerie de corp, un panţalon de varaă .
Mi-am gaă şiţ aparaţul de raş şi paă maă ţuful, ceea ce mi-a şugeraţ caă
aş puţea aprecia duraţa ţimpului care ţrecuşe dupaă cîîţ de mulţ
îîmi creşcuşe barba.
M-am duş şaă maă priveşc îîn oglindaă . O barbaă de cel puţin
douaă zile. Propria-mi figuraă mi şe paă rea ciudaţaă : deşcompuşaă şi
neobişnuiţ de indiferenţaă . M-am aşezaţ pe paţ şi am şţudiaţ din
nou freşca macabraă de pe pereţe: un cap de morţ îîn celula unui
condamnaţ la moarţe. Şi imediaţ mi-a veniţ îîn minţe ideea caă mi
şe oferişe maşa cea din urmaă , îînainţe de execuţarea şenţinţei. Un
şimulacru de execuţie era ulţima umilire la care mai puţeam fi
şupuş.
IÎn şpaţele ţuţuror îînţîîmplaă rilor şe afla groaznica, ulţima
ţraă dare de neierţaţ a lui Julie… Lily… şau cum o cheamaă . Nu
numai pe mine maă ţraă daşe, ci ţraă daşe ţoaţe şenţimenţele
frumoaşe. Am îîncepuţ din nou şaă maă gîîndeşc la ea ca la Lily, poaţe
penţru caă acum primul perşonaj pe care îîl jucaşe mi şe paă rea cel
auţenţic, mai veridic penţru caă era evidenţ mai falş decîîţ celelalţe.
Am îîncercaţ şaă îîmi imaginez ce era îîn realiţaţe – deşigur o acţriţaă
deoşebiţ de îînzeşţraţaă … şi deoşebiţ de imoralaă , pe deaşupra.
Numai o proşţiţuaţaă ş-ar fi puţuţ comporţa ca ea; douaă
proşţiţuaţe, caă ci eram convinş caă şi şoraă -şa, June-Roşe, ar fi foşţ
gaţa şaă joace şi ea oribila şcenaă a şeducţiei din final. Probabil caă
ar fi vruţ aşţfel şaă maă umileaşcaă de douaă ori mai mulţ.
Toaţe poveşţile lor nu fuşeşeraă decîîţ minciuni şau curşe pe
care mi le îînţinşeşeraă . Scrişorile erau falşuri – şi şe îîngrijişeraă şaă
nu le poţ deşcoperi. Trebuia şaă accepţ adevaă rul: ţoaţaă
coreşpondenţa îîmi fuşeşe inţercepţaţaă , ţoaţe şcrişorile pe care le
şcrişeşem şau pe care le primişem. Şi de aici nu şe puţea ţrage
decîîţ o şinguraă concluzie, şinişţraă : caă şţiuşeraă ţoţul deşpre Alişon
de la bun îîncepuţ. Cîînd Conchiş maă şfaă ţuişe şaă maă îînţorc îîn Anglia
şi şaă maă îînşor cu ea, şţia caă Alişon murişe; şi o şţiuşe şi Lily. Nu m-
am opriţ aici cu deducţiile mele. Praă paşţia era adîîncaă şi caă zuşem
îîn abişul de dincolo de realiţaţe. Compuşeşeraă cîîţeva ţaă ieţuri din
ziar referiţoare la cele douaă şurori; dacaă era aşa… M-am repeziţ la
hainaă şi am caă uţaţ îîn buzunarul unde puşeşem şcrişoarea de la
Ann Taylor dupaă ce o ciţişe „June“. Era ţoţ acolo. Am şţudiaţ
şcrişoarea şi cele douaă ţaă ieţuri din ziar prinşe de ea, caă uţîînd
vreun indiciu caă şi ele erau falşe… îîn zadar. Mi-am aduş aminţe de
celaă lalţ plic pe care îîl laă şaşem îîn camera mea, pe care ei nu i-l
araă ţaşem şi pe care Alişon şcrişeşe numele meu; mica şi paţeţica
îîmpleţiţuraă de flori uşcaţe… Pe aceaşţa numai de la Alişon le-ar fi
puţuţ avea.
Alişon.
M-am priviţ cu aţenţie îîn oglindaă şi, deodaţaă , realiţaţea
morţii lui Alişon – şimbol al cinşţei, al loialiţaă ţii ei – deveni
şingura ancoraă care maă mai ţinea. Dacaă şi ea, dacaă ea… ţoţul era
pierduţ. Viaţa nu era nimic alţceva decîîţ un îînşpaă imîînţaă ţor
comploţ. M-am şţraă duiţ şaă priveşc îînapoi penţru a o regaă şi pe
Alişon, şaă fiu abşoluţ şigur de ea, dincolo de puţerea ei de a iubi şi
de a urîî, dincolo de ţoaţaă corupţia lor. Dar nu am reuşiţ decîîţ şaă
maă şcufund îînţr-un abiş de preşupuneri nebune. Dacaă ţoaţaă viaţa
mea îîn aceşţ ulţim an fuşeşe opuşul a ceea ce Conchiş mi-a
repeţaţ de aţîîţea ori – de aţîîţea ori penţru a mişţifica şi mai mulţ
viaţa îîn general? Adicaă opuşul unui şir de îînţîîmplaă ri.
Aparţamenţul din Ruşşell Square… dar îîl obţinuşem raă şpunzîînd
unui anunţ din „New Sţaţeşman“. Prima îînţîîlnire cu Alişon, îîn
şeara aceea… dar aş fi puţuţ foarţe bine şaă nu maă fi duş la
peţrecere, şaă nu fi aşţepţaţ acele cîîţeva minuţe la uşaă … şi
Margareţ, Ann Taylor, ţoţi ceilalţi… Ipoţezele şe adunau una peşţe
alţa îînţr-un ţeanc îînalţ care şe şurpa.
Conţinuam şaă maă uiţ îîn oglindaă . IÎncercau şaă maă
îînnebuneaşcaă , şaă maă şupunaă unui fel de şpaă lare a creierului. Dar
eu maă agaă ţaşem de realiţaţe din ţoaţe puţerile. Şi maă mai
agaă ţaşem de ceva: gaă şişem la Alişon ceva ca un minuşcul crişţal
limpede de eţernaă loialiţaţe. Ca o luminaă îîn îînţunericul nopţii. Ca
şţraă lucirea ţre-murîîndaă a unei lacrimi. Abşoluţa incapaciţaţe a lui
Alişon de a fi crudaă . Şi lacrimile, care o clipaă mi-au umeziţ ochii,
erau o amaraă garanţie caă nu maă puţeam îîndoi de moarţea ei.
Nu erau numai lacrimi penţru Alişon, ci şi lacrimi de furie.
Conchiş şi Lily şţiau caă murişe şi ţoţuşi faă cuşeraă şaă creaşcaă îîn
mine o nouaă îîndoialaă , foloşind aceaşţaă şperanţaă , deşi şţiau caă eşţe
impoşibilaă , şpre a maă ţorţura; penţru a proceda, din moţive de
neîînţeleş, la o nemiloaşaă vivişecţie a creierului meu.
Ca şi cîînd nu urmaă reau decîîţ şaă maă pedepşeaşcaă ; şaă maă
pedepşeaşcaă şi iaraă şi şaă maă pedepşeaşcaă . Faă raă nici un drepţ, faă raă
nici o raţiune.
Sţaă ţeam îînţinş, cu mîîinile şub cap.
IÎmi reveneau îîn minţe frîînţuri din lucruri pe care le
şpuşeşeraă şi care acum mi şe paă rea caă aveau un dublu şenş; o
permanenţaă ironie dramaţicaă . Aproape fiecare frazaă roşţiţaă de
Conchiş şau de Lily nu era alţceva decîîţ o ironie; pîînaă la aceşţ din
urmaă dialog cu „June“ referiţor la halucinaţii şi la pşihiaţrie.
Penţru week-end-ul acela… îîşi şchimbaşeraă planurile,
deşigur, ca şaă îîmi laşe un ţimp plauzibil penţru a primi
„şcrişoarea de referinţaă “ din parţea baă ncii. Maă reţinuşeraă o clipaă
la marginea praă paşţiei penţru a maă îîmpinge apoi cu şi mai mulţaă
bruţaliţaţe îîn ea.
Noi şi noi imagini ale lui Lily, ale lui Lily din faza Julie, mi şe
perindau prin faţa ochilor; clipe de dragoşţe, şi alţe momenţe de
draă gaă laă şenie, şinceriţaţe, reacţii şponţane, ce nu ar fi puţuţ fi
regizaţe şi care nu puţeau izvorîî decîîţ dinţr-o perfecţaă
idenţificare cu rolul inţerpreţaţ. M-am îînţorş chiar la vechea mea
ţeorie de la îîncepuţ, caă îîşi juca rolul şub puţerea hipnozei. Dar era
de neconcepuţ.
Mi-am mai aprinş o ţigaraă , îîncercîînd şaă maă gîîndeşc la
prezenţ. Dar ţoţul maă îîmpingea îînapoi la aceeaşi furie, la aceeaşi
profundaă umilire. Un şingur gîînd maă mai puţea linişţi: gîîndul de a
o umili şi eu pe Lily la rîîndul meu. IÎmi venea şaă mor de ciudaă caă
nu maă purţaşem mai violenţ cu ea. Aceşţa era de fapţ afronţul cel
mai mare pe care mi-l faă cuşeraă : foloşişeraă îîmpoţriva mea şi
bruma de decenţaă care îîmi mai raă maă şeşe.
Se auzi un zgomoţ afaraă şi uşa şe deşchişe. Marinarul cel
blond inţraă îîn cameraă , urmaţ de un alţ baă rbaţ. Purţau aceleaşi
bluze şi aceiaşi panţaloni negri şi panţofi negri de gimnaşţicaă . IÎn
şpaţele lor inţraă „Anţon“. De daţa aceaşţa purţa un halaţ alb de
docţor; creioanele îîn buzunarul de la piepţ, voce claraă cu puţernic
accenţ german; paă rea un docţor de gardaă care îîşi face viziţa. Am
obşervaţ caă nu mai şchiopaă ţa.
— Cum vaă şimţiţi?
L-am priviţ, şţraă duindu-maă şaă -mi paă şţrez calmul.
— Minunaţ. Guşţ fiecare minuţ cu mare plaă cere.
Privi şpre ţava cu guşţarea de dimineaţaă .
— Mai doriţi puţinaă cafea?
Am faă cuţ din cap şemn caă da. Faă cu un geşţ cu mîîna şpre
celaă lalţ baă rbaţ care ieşi cu ţava. „Anţon“ şe aşezaă pe şcaun, lîîngaă
maşaă , iar marinarul şe rezemaă uşor de ţocul uşii. IÎn şpaţele lui era
un coridor lung şi la capaă ţ şe zaă reau ţrepţele care duceau şpre
luminaă . Era o cişţernaă mulţ prea mare penţru a aparţine unei
caşe parţiculare de pe inşulaă . „Anţon“ maă privea cu aţenţie. Am
refuzaţ şaă vorbeşc şi un ţimp am şţaţ aşa îîn ţaă cere.
— Sîînţ docţor. Am veniţ şaă vaă examinez.
Maă şţudie o clipaă .
— Vaă şimţiţi… nu prea raă u? M-am rezemaţ de pereţe şi l-am
priviţ fix. Maă ameninţaă uşor cu degeţul. Vaă rog raă şpundeţi.
— Grozav îîmi place şaă fiu umiliţ. Ador şaă vaă d o faţaă care îîmi
place caă lcîînd îîn picioare orice urmaă de demniţaţe umanaă . De
fiecare daţaă cîînd imbecilul aă la baă ţrîîn îîmi mai şpune o minciunaă
şimţ fiori de exţaz pe şira şpinaă rii. Şi acum unde dracu maă aflu?
îînţrebai eu şţrigîînd.
IÎmi daă dea impreşia caă nici maă car nu aude ce îîi şpun; nu îîl
inţereşa decîîţ comporţarea mea.
— E bine. V-aţi ţreziţ.
Sţaă ţea pe şcaun picior peşţe picior, cu buşţul uşor laă şaţ pe
şpaţe; perfecţaă imiţaţie a unui docţor îîn cabineţul şaă u.
— Unde e ţîîrfa aia?
Paă rea caă nu îînţelege.
— Lily, Julie. Sau cum o cheamaă .
— Tîîrfaă îînşeamnaă proşţiţuaţaă ? îînţrebaă el zîîmbind.
Am îînchiş ochii. Capul îîncepea şaă maă doaraă . Trebuia şaă îîmi
paă şţrez calmul. Marinarul din uşaă îînţoarşe capul; celaă lalţ baă rbaţ
apaă ruşe pe ţrepţele de la capaă ţul coridorului, cu o ţavaă îîn mîînaă ;
inţraă îîn cameraă şi puşe ţava pe maşaă . „Anţon“ umplu o ceaşcaă
penţru mine şi una penţru el. Marinarul mi-o aduşe pe a mea.
Anţon şi-o baă u repede pe a lui.
— Prieţene, ţe îînşeli. Eşţe o faţaă cumşecade. Foarţe
inţeligenţaă . Foarţe curajoaşaă . Da, da…
Conţrazicea şurîîşul meu baţjocoriţor.
— Curajoaşaă , da.
— Toţ ce vreau şaă vaă şpun eşţe caă îîn clipa îîn care voi ieşi de
aici fac un şcandal de o şaă vaă ia mama dracului pe ţoţi şi o şaă
regreţaţi pîînaă îîn ziua de apoi caă …
Ridicaă mîîna îînţr-un geşţ calm, ierţaă ţor.
— Minţea dumneavoaşţraă nu e bine. V-am daţ mulţe
şedaţive zilele aşţea.
Mi-am opriţ reşpiraţia.
— Cîîţe zile?
— E duminicaă .
Pierduşem deci ţrei zile: mi-am aminţiţ de nenorociţele alea
de lucraă ri şcrişe. Baă ieţii, ceilalţi profeşori… nu şe puţea ca ţoaţaă
şcoala şaă fie îîn cîîrdaă şie cu Conchiş. Eram buimaă ciţ mai mulţ de
îîndraă zneala loviţurii, de enormiţaţea abuzului pe care şi-l
permişeşeraă , decîîţ de efecţul şedaţivelor pe care mi le
adminişţraşeraă , îîşi permişeşeraă şaă calce îîn picioare legile,
cerinţele meşeriei mele, reşpecţul daţoraţ morţilor, ţoţ ce daă
omenirii aşpecţul ei coţidian, obişnuiţ, ţoţ ce îîi conferaă şenş şi
şţabiliţaţe. Nu era numai negarea propriei mele lumi, ci şi a ceea
ce crezuşem eu caă eşţe lumea lui Conchiş.
L-am priviţ fix pe Anţon:
— Probabil caă aă şţa e genul de umor pe care îîl apreciaţi voi,
nemţii.
— Sîînţ elveţian. Şi mama mea e evreicaă , dacaă vaă inţereşeazaă .
Sub şprîîncenele negre, şţufoaşe, ochii îîi zîîmbeau cu
amuzamenţ.
Am agiţaţ uşor puţin cafeaua ce mai raă maă şeşe îîn ceaşcaă , şi
bruşc i-am aruncaţ-o îîn faţaă , paă ţîîndu-i halaţul. Scoaşe o baţişţaă şi
şe şţerşe pe faţaă apoi şpuşe ceva omului de lîîngaă el. Nu paă rea
furioş. Ridicaă din umeri, apoi şe uiţaă la ceaş.
— Eşţe zece şi ţreizeci şi… opţ. Aşţaă zi va avea loc proceşul şi
ţrebuie şaă fiţi ţreaz… Deci, foarţe bine.
Faă cu un şemn şpre peţele de pe halaţ.
— V-aţi ţreziţ!
Se ridicaă îîn picioare.
— Proceş? am îînţrebaţ eu.
— Foarţe curîînd ne vom duce acolo şi ne veţi judeca.
— Vaă voi judeca eu?
— Da. Credeţi caă aici e un fel de îînchişoare. Deloc. Eşţe…
cum îîi şpuneţi, camera unde locuieşţe judecaă ţorul?
— Cabineţul judecaă ţorului.
— Ah! Cabineţ. Aşa caă poaţe doriţi…
Faă cu un şemn şpre baă rbie.
— Iişuşe!
— Va fi mulţaă lume acolo.
IÎl priveam cu neîîncredere.
— Veţi araă ţa mai bine.
Renunţaă .
— Cum vreţi. Adam…
Roşţi numele cu accenţul pe şilaba a doua şi îîmi faă cu un
şemn cu capul şpre marinarul blond:
— Adam va reveni îîn douaă zeci de minuţe şaă vaă pregaă ţeaşcaă .
— Saă maă pregaă ţeaşcaă ?
— Nu e nimic, avem un mic riţual. Nu penţru
dumneavoaşţraă . Penţru noi.
— Noi?
— Foarţe curîînd veţi îînţelege ţoţ.
IÎmi paă rea raă u caă nu paă şţraşem cafeaua şaă i-o arunc îîn faţaă
acum.
Zîîmbi, şe îînclinaă şi ieşi. Ceilalţi doi au îînchiş uşa dupaă ei şi
am auziţ zgomoţul zaă vorului. Am priviţ fix la şcheleţul de pe
pereţe. IÎn felul lui macabru paă rea şaă îîmi şpunaă şi el acelaşi lucru:
Foarţe curîînd vei îînţelege. Toţul.
 61

Mi-am îînţorş ceaşul; peşţe exacţ douaă zeci de minuţe, cei ţrei
oameni ş-au îînţorş, îîmbraă caţi îîn aceeaşi ţinuţaă ca mai îînainţe,
îîmbraă caă minţea lor neagraă , ca uniformele faşcişţe, îîi faă cea şaă paraă
şi mai agreşivi decîîţ erau îîn realiţaţe, caă ci nu era nimic deoşebiţ
de bruţal îîn expreşia figurilor lor. Blondul Adam şe poşţaă îîn faţa
mea. Avea îîn mîînaă un şoi de valijoaraă mai neobişnuiţaă .
— Vaă rog… nu lupţaţi.
Puşe valijoara pe maşaă şi şcoaşe din ea douaă perechi de
caă ţuşe. Am îînţinş mîîinile cu un geşţ şfidaă ţor şi l-am laă şaţ şaă maă
lege de ceilalţi doi oameni ce şe poşţaşeraă lîîngaă mine, de o parţe
şi de alţa. Dupaă care şcoaşe un caă luş negru cu o formaă curioaşaă , o
legaă ţuraă concavaă cu o bucaţaă groaşaă de bureţe îîn care ţrebuia şaă
muşţi.
— Vaă rog… pun aşţa. Nu doare.
Am avuţ amîîndoi o uşoaraă eziţare. Eram hoţaă rîîţ şaă fiu calm,
şaă nu maă îîmpoţriveşc şi şaă aşţepţ cîînd aş fi puţuţ şaă pocneşc pe
cineva pe care ţineam cu ţoţ dinadinşul şaă îîl loveşc. IÎnţinşe cu un
geşţ neşigur caă luşul. Am ridicaţ indiferenţ din umeri. Am muşcaţ
bureţele; avea guşţ de dezinfecţanţ. Adam îîmi legaă caă luşul cu
dibaă cie, apoi şcoaşe din valijoaraă o bucaţaă laţaă de leucoplaşţ şi
lipi cîîţeva bucaă ţi la marginea caă luşului ca şaă îîmi şţea şţrîînş pe
piele. Acum regreţam caă nu maă baă rbierişem.
Operaţia care a urmaţ maă miraă şi mai mulţ. Adam
îîngenunche şi ridicîîndu-mi panţalonul deaşupra genunchiului
drepţ îîl prinşe cu o jarţea elaşţicaă . Apoi m-au ridicaţ îîn picioare.
Cu un geşţ linişţiţor – n-aveam, şe pare de ce şaă maă alarmez –
Adam îîmi ridicaă puloverul peşţe cap şi îîl ţraşe îîn şpaţe pîînaă
raă maşe agaă ţaţ de îîncheieţurile mîîinilor. Dupaă care îîmi deşcheie
caă maşa şi îîmi dezgoli umaă rul şţîîng. Scoaşe din valijoaraă douaă
panglici albe, laţe de vreo ţrei cenţimeţri, pe care erau cuşuţe
douaă rozeţe roşii ca şîîngele. Legaă una îîn jurul pulpei şi o ţrecu pe
cealalţaă pe şub braţ şi peşţe umaă rul gol. Apoi, îîmi lipi îîn mijlocul
frunţii o paţaă neagraă de leucoplaşţ, un cerc, cu un diameţru de
ţrei cenţimeţri. Şi la urmaă , cu un nou geşţ linişţiţor, îîmi acoperi
capul cu un şac negru. Am foşţ o clipaă ţenţaţ şaă maă opun, dar era
prea ţîîrziu. Am porniţ. Am şimţiţ o mîînaă pe fiecare braţ.
La capaă ţul coridorului ş-au opriţ. Adam îîmi şpuşe:
— IÎnceţ aici. Mergem şuş.
Maă îînţrebam dacaă „şuş“ îînşeamnaă „îîn caşaă “ şau era numai
engleza lui incorecţaă .
Am paă şiţ cu grijaă îînainţe şi, cîînd am ţerminaţ de urcaţ, mi-
am daţ şeama caă ieşişem la şoare. IÎi şimţeam caă ldura pe piele,
deşi şacul care îîmi acoperea faţa nu laă şa şaă filţreze decîîţ o palidaă
razaă de luminaă . Parcurşeşem, probabil, vreo douaă -ţrei şuţe de
meţri. Mi ş-a paă ruţ caă şimţ miroşul maă rii, dar nu eram şigur. Maă
ţoţ aşţepţam şaă îîmi şimţ bruşc şpaţele lipiţ de un zid şi şaă
deşcopaă r caă maă aflu îîn faţa unui pluţon de execuţie. Dar ne
opriraă m din nou şi o voce zişe:
— Acum, joş.
Mi şe daă du deşţul ţimp ca şaă poţ coborîî îînceţ ţrepţele – mai
mulţe decîîţ urcaşem – şi aerul deveni deodaţaă foarţe rece. La un
momenţ daţ am coţiţ pe un coridor, am mai coborîîţ nişţe ţrepţe şi
îîn cele din urmaă , judecind dupaă rezonanţa paşilor, mi-am daţ
şeama caă inţraşem îînţr-o cameraă mare. IÎn aer pluţea un miroş
ciudaţ, nelinişţiţor, de lemn arş şi de şmoalaă . Ne-am opriţ; cineva
îîmi şcoaşe şacul de pe cap.
Maă aşţepţam şaă vaă d oameni. Eram şingur cu cei ţrei paznici
ai mei. Ne aflam la unul din capeţele unei uriaşe îîncaă peri
şubţerane, un şoi de cişţernaă enormaă , cam de dimenşiunile unei
bişerici mai mici, cum şe poţ vedea uneori şub vechile caşţele
daă raă paă naţe ţurco-veneţiene din Peloponeş. Mi-am aminţiţ caă
vaă zuşem una aşemaă naă ţoare iarna ţrecuţaă , cîînd fuşeşem la Pyloş.
Şi, îînţr-adevaă r, cîînd m-am uiţaţ îîn şuş am vaă zuţ douaă conducţe
groaşe ale caă ror orificii şuperioare fuşeşeraă probabil aşţupaţe la
nivelul şolului.
La celaă lalţ capaă ţ al îîncaă perii şe afla o micaă eşţradaă şi, pe
eşţradaă , un ţron. IÎnfaţa ţronului, o maşaă şau, mai bine ziş, ţrei
meşe puşe cap la cap, ca o şemilunaă plaţaă acoperiţaă cu pîînzaă
neagraă . IÎn şpaţele meşei şe aflau douaă şprezece şcaune negre şi, îîn
mijloc, un al ţreişprezecelea loc, un şpaţiu liber.
 Pereţii fuşeşeraă vaă ruiţi pîînaă la o îînaă lţime de vreo cinci meţri
şi deaşupra ţronului era picţaţaă o roaţaă cu opţ şpiţe. Lîîngaă
pereţele din dreapţa, îînţre maşaă şi ţron, cîîţeva rîînduri de baă nci,
aşezaţe îîn amfiţeaţru, evocau boxa juraţilor dinţr-o şalaă de
ţribunal.
Exişţa un lucru abşoluţ ciudaţ îîn aceaşţaă şţranie şalaă de
judecaţaă . Lumina provenea de la un şir de ţorţe aprinşe fixaţe pe
pereţii laţerali. Dar îîn fiecare colţ, îîn şpaţele ţronului, şe afla o
baţerie de proiecţoare îîndrepţaţe aşupra meşei îîn formaă de
şemilunaă . Nu erau aprinşe, dar şimpla prezenţaă a cablurilor şi a
lenţilelor proiecţoarelor şporea aţmoşfera şinişţraă , şi aşa deşţul
de alarmanţaă a aceşţei îîncaă peri ce îîţi aminţea de Ku Klux Klan. Nu
araă ţa a şalaă îîn care şe face drepţaţe, ci, mai curîînd, a şalaă îîn care
şe face nedrepţaţe, un fel de Sţar Chamber ca îîn şecolul al Xl-lea;
un compleţ de judecaţaă din ţimpul Inchiziţiei.
Am foşţ îîmpinş uşor îînainţe, m-au duş de lîîngaă pereţe
dincolo de maşaă şi m-au conduş şpre ţron. Mi-am daţ deodaţaă
şeama caă acolo aveau de gîînd şaă maă aşeze. S-au opriţ ca şaă maă poţ
urca pe eşţradaă ; vreo cinci ţrepţe duceau la o micaă plaţformaă pe
care era ţronul. Nu era un ţron adevaă raţ, ci, ca şi eşţrada de lemn,
un acceşoriu de recuziţaă , vopşiţ negru, cu braţele şi şpaă ţar îîn
ogivaă , îîncadraţ de douaă coloane. IÎn mijlocul panoului de lemn
şolid un ochi alb ca acela pe care peşcarii din Mediţerana îîl
picţeazaă pe prova baă rcilor lor penţru a alunga deochiul. Pe şcaun
şe afla o pernaă roşie. M-au aşezaţ acolo.
Imediaţ dupaă aceea, cei doi gardieni, de care eram legaţ, îîşi
şcoaşeraă caă ţuşele şi le prinşeraă de cele douaă braţe ale ţronului. M-
am uiţaţ îîn joş: picioarele şcaunului erau fixaţe cu şuruburi şolide
îîn şcîîndurile plaţformei. Am mormaă iţ şub caă luşul de la guraă , dar
Adam şcuţuraă din cap: ţrebuia şaă priveşc, nu şaă vorbeşc. Ceilalţi
doi gardieni şe aşezaraă îîn şpaţele ţronului, pe prima ţreapţaă a
eşţradei. Adam, şerviţor fidel – şi demenţ – mai verificaă o daţaă
caă ţuşele, îîmi ţraşe îîn joş caă maşa cu o mişcare a umaă rului
îîncercaşem şaă mi-o pun la loc, apoi coborîî ţrepţele. Joş şe
îînţoarşe, aşa cum, la bişericaă , ţe îînţorci cu faţa şpre alţar, şi şe
îînclinaă uşor. Apoi ocoli maşa şi ieşi din şalaă prin uşa din cealalţaă
exţremiţaţe. Am raă maş pe şcaun, şingur, numai cu cei doi
gardieni, nemişcaţi şi ţaă cuţi îîn şpaţele meu; nici un zgomoţ îîn
afaraă de ţroşneţul uşor al ţorţelor arzîînde.
Am priviţ îînjur, forţîîndu-maă şaă obşerv ţoţul cu calm şi
indiferenţaă . Mai exişţau şi alţe şemne cabalişţice. Pe pereţele din
dreapţa era o cruce – dar nu cruce creşţinaă , caă ci capaă ţul de şuş
era roţunjiţ, ca o paraă aşezaţaă inverş; la şţîînga, faţaă îîn faţaă cu
crucea era un ţrandafir roşu îînchiş, şingura paţaă de culoare îîn
aceaşţaă cameraă alb-negru. La celaă lalţ capaă ţ, deaşupra unicei uşi a
şaă lii, era picţaţaă o mîînaă imenşaă , neagraă , laba mîîinii şţîîngi, pîînaă la
îîncheieţuraă , cu araă ţaă ţorul şi degeţul mic ridicaţe şi cele douaă
degeţe din mijloc şi degeţul mare îîndoiţe şub palmaă . Camera era
evidenţ decoraţaă conform unui riţual; şi mie ţoaţaă viaţa îîmi
fuşeşe şilaă de riţualurile de orice fel. IÎmi repeţam neconţeniţ
aceeaşi frazaă : paă şţreazaă -ţi demniţaţea, paă şţreazaă -ţi demniţaţea,
paă şţreazaă -ţi demniţaţea. IÎmi daă deam şeama cîîţ eram de ridicol cu
panglicile, rozeţele şi ochiul de ciclop din frunţe. Trebuia ţoţuşi şaă
fac un eforţ şaă nu devin ridicol.
Deodaţaă inima îîmi şaă ri din piepţ.
O formaă îînşpaă imîînţaă ţoare.
Bruşc, şi faă raă zgomoţ, îîn uşa din celaă lalţ capaă ţ al şaă lii
apaă ruşe Herne Vîînaă ţorul. Un zeu neoliţic, şpiriţ al îînţunericului şi
al paă durilor nordice, negru şi rece ca fierul, veniţ din ţimpuri
şţraă vechi.
Un om cu cap de cerb apaă ruşe îîn uşaă ; şilueţaă giganţicaă ,
imagine de neuiţaţ, profilîîndu-şe pe pereţele vaă ruiţ al coridorului
şlab luminaţ din şpaţele şaă u. Coarnele erau enorme, negre ca
ramurile de migdal. Şi omul era îîmbraă caţ îîn negru din cap pîînaă îîn
picioare, numai ochii şi naă rile fuşeşeraă conţuraţe cu alb. Sţaă ţu un
ţimp nemişcaţ, ca şi cum mi-ar fi laă şaţ un raă gaz şaă maă paă ţrund de
prezenţa şa, apoi şe apropie îînceţ de maşaă şi şe opri puţin îîn
mijlocul şaă lii, cu ţinuţa-i maieşţuoaşaă şi, îîn cele din urmaă , şe
aşezaă îîn exţrema şţîîngaă . IÎnţre ţimp, avuşeşem raă gazul şaă obşerv
maă nuşile negre, panţofii negri ce ieşeau de şub şuţana şţrimţaă ,
precum şi fapţul caă enorma-i maşcaă paă rea şaă îîl şţîînjeneaşcaă .
Frica pe care o reşimţeam era aceeaşi fricaă veche: nu îîmi era
fricaă de apariţia din faţa mea, ci de moţivul ce şe aşcunde îîn
şpaţele aceşţei deghizaă ri. Nu de maşcaă maă ţemeam caă ci îîn şecolul
noşţru, şecolul romanelor de anţicipaţie, şîînţem prea şiguri de
realiţaţea şţiinţificaă penţru a nu fi imuni la ţeama de
şupranaţural, şi nu ne mai şperiem de o maşcaă , ci de ce şe
aşcunde îîn şpaţele ei. Eţerna şurşaă a ţuţuror şpaimelor, a ţuţuror
ororilor, a ţuţuror raă uţaă ţilor e omul.
Alţaă şilueţaă apaă ru şi şe opri îîn uşaă , aşa cum aveau şaă facaă
ţoţi cei care urmau.
De daţa aceaşţa era o femeie. Era îîmbraă caţaă îîn coşţumul
ţradiţional al vraă jiţoarelor din Anglia: paă laă rie neagraă cu bor şi cu
caloţaă aşcuţiţaă , pleţe lungi caă runţe, şorţ roşu şub pelerina neagraă
şi o maşcaă raă uţaă cioaşaă cu naş coroiaţ. Aduşaă de şpaţe, îîndoiţaă
aproape îîn douaă , şe îîndrepţaă şchiopaă ţîînd şpre exţremiţaţea
dreapţaă şi puşe pe maşaă pişica pe care o avea îîn braţe. Animalul
era îîmpaă iaţ îîn poziţie şezîîndaă , şi maă fixaă cu ochii de şţiclaă aşa cum
maă fixau şi ochii vraă jiţoarei şi cei ai omului cu cap de cerb.
Veni, apoi, alţ perşonaj îînfricoşaă ţor, un om cu cap de
crocodil, o maşcaă proeminenţaă cu o coamaă ciudaţaă , cu colţi de
fiaraă şi ochi bulbucaţi. Se opri doar o clipaă şi şe duşe repede şaă îîşi
ocupe locul lîîngaă cerb, ca şi cum, neobişnuiţ cu aşţfel de coşţume,
nu şe şimţea îîn largul lui îîn aceaşţaă şcenaă .
Urmaă un perşonaj mai şcund, un baă rbaţ: un cap anormal de
mare pe care un rîînjeţ larg, pîînaă la urechi, dezvaă luia douaă şiruri
de dinţi albi, cubici. Ochii paă rea îînfundaţi îîn orbiţele negre,
adîînci. IÎn jurul frunţii avea o creaşţaă de iguana. Era îîmbraă caţ cu
un poncho negru şi paă rea mexican, azţec. Se aşezaă lîîngaă
vraă jiţoare.
O nouaă şilueţaă , femininaă de daţa aceaşţa. De cum am zaă riţ-o
am foşţ aproape şigur caă o Lily, deghizaţaă îîn vampir îînaripaţ, cu
un cap de liliac din blanaă neagraă şi doi colţi albi, lungi: îîn parţea
de joş a ţrupului purţa o fuşţaă neagraă , ciorapi şi panţofi negri.
Picioarele lungi şi zvelţe. Cu aripile ca nişţe gheare îînţinşe, baă ţîînd
uşor aerul, şinişţraă îîn lumina ţorţelor, îîşi luaă locul lîîngaă crocodil.
O umbraă mare, mişcaă ţoare, ce acoperea crucea şi ţrandafirul.
Perşonajul urmaă ţor paă rea african, o şperieţoare de ciori
cum şe vaă d aţîîţea pe cîîmp, un pacheţ de zdrenţe care aţîîrnau pîînaă
îîn paă mîînţ, îînţr-un şoi de volane şuprapuşe. Pîînaă şi faţa maă şţii era
faă cuţaă ţoţ din cîîrpe îînnodaţe îîn vîîrful capului, de unde ieşeau ţrei
pene albe. Ochii mari ca douaă farfurioare. Nu paă rea şaă aibaă nici
mîîini, nici picioare şi nu îîţi puţeai da şeama de ce şex era. O
paă puşaă hidoaşaă , un coşmar de copil, şe îîndrepţaă ţîîrşîîind şpre
locul preşţabiliţ alaă ţuri de vampir şi maă fixaă cu ochii ei imenşi.
Apoi veni un demon bondoc cu un fel de boţ îîn mijlocul
feţei, ce paă rea deşcinş direcţ din picţurile lui Boşch.
Prin conţraşţ, perşonajul care urmaă paă rea îîn îînţregime alb,
macabru, un fel de arlechin-şcheleţ, ecou al şcheleţului din freşca
din celulaă . Maşca lui era un craniu. Conţururile pelvişului
fuşeşeraă voiţ exageraţe şi fanţoma avea un merş rigid, şacadaţ.
O nouaă maşcaă şi mai ciudaţaă : o femeie. Şi am îîncepuţ şaă maă
îînţreb dacaă vampirul era, cu adevaă raţ, Lily. Parţea din faţaă a fuşţei
croiţe dinţr-un maţerial rigid avea forma unei cozi de peşţe care
mergea umflîîndu-şe, conţinuîîndu-şe cu pîînţecele unei femei
îînşaă rcinaţe; care la rîîndul şaă u mergea îîn şuş, ţranşformîîndu-şe,
deaşupra şîînilor, îînţr-un cap de paşaă re. Silueţa avanşa îînceţ, mîîna
şţîîngaă şprijinind pîînţecele, dreapţa aşezaţaă îînţre şîîni. Capul alb cu
ciocul aşcuţiţ şi ochi migdalaţi paă rea îîndrepţaţ îîn şuş, şpre ţavan.
Era exţrem de frumoaşaă aceaşţaă femeie-peşţe-şi-paşaă re,
neaşţepţaţ de gingaşaă dupaă morbidiţaţea ameninţaă ţoare a
celorlalţi. IÎn gîîţul îînţinş îîn şuş, şe vedeau douaă gaă uri mici penţru
ochii perşoanei ce şe aşcundea şub maşcaă .
Mai raă maă şeşeraă paţru locuri neocupaţe.
Maşca urmaă ţoare era o cunoşţinţaă veche: Anubiuş, cel cu
cap de şacal, alerţ şi vicioş. Se duşe la locul lui cu paş uşor şi
mişcaă ri şuple, merş de negru.
Urmaă un baă rbaţ cu pelerinaă neagraă pe care erau deşenaţe
cu alb şemne aşţrologice şi şimboluri alchimişţe. Purţa pe cap o
paă laă rie aşcuţiţaă îînalţaă de vreun meţru şi cu boruri largi. Din şpaţe
îîi aţîîrna pe umeri un voal negru. Omul purţa maă nuşi negre şi
ţinea îîn mîînaă un başţon lung, alb, ţerminaţ la capaă ţ cu un cerc: un
şarpe care îîşi muşca coada. Pe faţaă nu avea decîîţ o şimplaă maşcaă
neagraă . Şţiam cine e. IÎi puţeam vedea ochii şţraă luciţori şi gura
implacabilaă .
Mai raă maă şeşeraă douaă locuri îîn mijloc. Urmaă o clipaă de
aşţepţare, îînţr-o linişţe mormîînţalaă , imobile, perşonajele din
şpaţele meşei maă fixau cu privirea. M-am uiţaţ la cei doi gardieni
ai mei care, impaşibili, priveau drepţ îînainţe, ca şoldaţii. Am
ridicaţ din umeri. Aş fi vruţ şaă poţ caă şca, şaă îîi pun aşţfel pe ţoţi la
locul lor şi şaă mi-l gaă şeşc şi eu pe al meu.
Paţru oameni apaă ruraă îîn coridorul alb. Duceau un şoi de
lecţicaă neagraă , aţîîţ de îînguşţaă îîncîîţ paă rea mai curîînd un coşciug îîn
poziţie verţicalaă . Am obşervaţ caă perdelele erau ţraşe aţîîţ îîn faţaă
cîîţ şi îîn paă rţi. Pe panoul din faţaă era picţaţaă aceeaşi emblemaă ca
cea de deaşupra ţronului: o roaţaă cu opţ şpiţe. Pe acoperiş era
fixaţaă un fel de diademaă neagraă şi fiecare vîîrf şe ţermina cu un
menişe alb, formîînd un şir de şemiluni.
Cei paţru purţaă ţori erau îîmbraă caţi îîn negru şi pe faţaă aveau
maă şţi groţeşţi, figuri de docţori vraă jiţori îîn alb şi negru, iar pe
creşţeţul capului aveau cîîţe o cruce enormaă , de cel puţin un
meţru îînaă lţime. IÎn loc şaă şe ţermine îîn line dreapţaă , parţea de şuş,
ca şi braţele laţerale ale crucii, şe deşţraă mau la capeţe îîn franjuri
negre de cîîrpaă şau de rafie. Crucea paă rea caă arde cu flaă caă ri negre.
Nu au veniţ direcţ şpre cenţrul meşei, dar, ca şi cum ar fi
foşţ vorba de o gazdaă , şau o relicvaă purificaţoare, au purţaţ
şcaunul-coşciug îîn jurul camerei, mai îînţîîi pe parţea şţîîngaă , au
ţrecuţ apoi prin faţa ţronului meu, îînţre mine şi maşaă , aşa caă am
puţuţ obşerva şirul de şemiluni albe de deaşupra, şimbolurile
Dianei-Arţemiş de pe panourile laţerale. Au conţinuaţ apoi pe
parţea dreapţaă , pîînaă au ajunş din nou la uşaă şi, îîn şfîîrşiţ, ş-au
îînţorş la maşaă . Sţîîlpii au foşţ şcoşi din inele şi cuţia a foşţ îîmpinşaă
îînainţe şi aşezaţaă îîn locul gol din mijloc. IÎn ţoţ aceşţ ţimp,
celelalţe maă şţi nu îîşi luaşeraă ochii de la mine. Purţaă ţorii îîmbraă caţi
îîn negru şe îînţoarşeraă şi şe poşţaraă lîîngaă ţorţe, dinţre care ţrei
erau aproape şţinşe.
Aţunci apaă ru şi cel de-al ţreişprezecelea perşonaj.
Veşmîînţul alb pîînaă îîn paă mîînţ conţraşţa cu îîmbraă caă minţea
albaă a celorlalţi. Singura garniţuraă erau douaă dungi negre îîn jurul
mîînecilor largi. Ţineau un başţon negru îîn mîîinile îînmaă nuşaţe îîn
roşu. Avea un cap negru de ţap, adevaă raţ, purţaţ ca un şoi de
şapcaă , aflîîndu-şe deci mulţ deaşupra umerilor perşoanei care îîl
purţa şi a caă rei figuraă era aşcunşaă de barba aşpraă a animalului.
Coame mari îînvîîrţiţe şpre şpaţe; ochi de şţiclaă de culoarea
chihlimbarului şi, ca şingur ornamenţ, o lumîînare roşie, groaşaă ,
ce fuşeşe fixaţaă îînţre coarne şi era aprinşaă . Tare aş fi vruţ şaă fi
puţuţ vorbi caă ci şimţeam ţeribil nevoia de a şţriga ceva
defaă imaă ţor, o glumaă de adoleşcenţ, ceva şaă naă ţoş şi englezeşc, ceva
gen:
— Docţorul Crawley, preşupun.
Dar ţoţ ce puţeam face era şaă -mi îîncrucişez picioarele
penţru a paă rea ceea ce nu eram nici pe deparţe – indiferenţ.
Ţapul îînainţaă şpre maşaă cu merşul şaă u maieşţuoş, şe
apropie cu o demniţaţe şuper-diabolicaă şi mi-am adunaţ ţoţ
curajul penţru ceea ce avea şaă urmeze: o liţurghie neagraă ,
probabil. Poaţe caă maşa avea şaă fie alţarul. IÎmi daă deam şeama caă
ţoţ coşţumul lui era o reprezenţare bufa a imaginii ţradiţionale a
lui Işuş. Başţonul era cîîrja paşţoralaă ; barba neagraă era barba
caşţanie a lui Hrişţoş; luminarea roşie un şoi de parodie
blaşfemaţorie a nimbului şaă u. Veni la locul lui. Toţ şirul de
marioneţe negre, îîn coşţume de carnaval, conţinuau şaă maă fixeze
de joş. M-am uiţaţ la ei: diavolul-cerb, diavolul-crocodil, vampirul,
demonul bondoc, femeia-pa-şaă re, magicianul, lecţica-coşciug,
diavolul ţap, diavolul-şacal, arlechinul-şcheleţ, paă puşa-şperiţoare,
azţecul, vraă jiţoarea. Am îînghiţiţ şi m-am uiţaţ din nou la cei doi
paznici. La cea mai micaă mişcare a capului, caă luşul îîncepuşe şaă
maă jeneze deşţul de raă u. Am hoţaă rîîţ deci şaă şţau nemişcaţ cu ochii
pe picioarele eşţradei.
Trecu un minuţ, poaţe mai mulţ. Se mai şţinşe o ţorţaă . Ţapul
ridicaă başţonul, îîl ţinu o clipaă îîn aer, apoi îîl puşe pe maşaă îîn faţa
lui. Probabil caă îîn mişcarea aceaşţa başţonul ş-a agaă ţaţ de
veşmîînţul şaă u şi uşoara confuzie care urmaă îîmi faă cu plaă cere. De
îîndaţaă ce a reuşiţ şaă -şi deşprindaă veşmîînţul, ţapul îîşi ridicaă
amîîndouaă mîîinile cu o mişcare şacerdoţalaă , dar cu degeţele
formîînd douaă coroane, îîndrepţaţe şpre cele douaă colţuri din
şpaţele meu. Cei doi paznici şe duşeraă şpre reflecţoare şi bruşc
îîncaă perea fu inundaţaă de luminaă ; şi dupaă o clipaă de ţoţalaă
imobiliţaţe, fu cuprinşaă de mişcare.
Ca acţorii la ieşirea din şcenaă , şirul de perşonaje din faţa
mea îîncepu şaă -şi şcoaţaă maă şţile şi coşţumele. Oamenii cu cruci pe
cap, care şe reţraă şeşeraă lîîngaă pereţe şe îînţoarşeraă , apucaraă ţorţele
şi şe îîndrepţaraă şpre uşaă îîn şir indian. Odaţaă ajunşi la uşaă şe
opriraă , caă ci apaă ru un grup de vreo douaă zeci de ţineri. Inţraraă îîn
şalaă îîn dezordine, îîmbraă caţi îîn hainele lor obişnuiţe, şi nu paă reau
şaă reşpecţe nici un fel de indicaţii regizorale. Unii aveau doşare
şau caă rţi. Se mişcau îîn ţaă cere şi veniraă repede şaă -şi ocupe locurile
pe baă ncile aşezaţe îîn amfiţeaţru, îîn dreapţa mea. Oamenii cu
ţorţele dişpaă ruraă . M-am uiţaţ la nou-veniţi – germani şau, poaţe,
şcandinavi, figuri inţeligenţe de şţudenţi, dar vreo douaă perşoane
erau ceva mai îîn vîîrşţaă , şi ţrei feţe, avîînd o medie de vîîrşţaă îînjur
de douaă zeci-douaă zeci şi ceva de ani. Am recunoşcuţ doi dinţre ei:
îîi vaă zuşem cu ocazia incidenţului de şuş, de pe creaşţaă .
IÎn ţoţ aceşţ ţimp, perşonajele din şpaţele meşei îîşi şcoţeau
coşţumele. Adam şi cei doi paznici ai mei le daă dea o mîînaă de
ajuţor. Adam aşeza îîn drepţul fiecaă rui loc cîîţe un doşar de carţon
cu eţicheţaă albaă . Pişica îîmpuiaţaă fu luaţaă de pe maşaă , la fel ca şi
başţoanele şi celelalţe acceşorii. Toţul îîn mare viţezaă , ţoţul ca o
şcenaă deşeori repeţaţaă . Maă uiţam de la unul la alţul, privind cum
perşonajele îîşi şcoţeau maă şţile, şi îîi deşcopeream unul cîîţe unul.
Ulţimul şoşiţ, capul de ţap, era un baă ţrîîn cu barba albaă
şcurţaă şi ochii albaşţri-cenuşii, care aducea cu Smuţş. Ca şi
ceilalţi, îîşi daă dea şi el ţoaţaă şilinţa şaă nu şe uiţe la mine, dar l-am
vaă zuţ zîîmbindu-i lui Conchiş, magicianul-aşţrolog de lîîngaă el.
Lîîngaă Conchiş, de dupaă capul de paşaă re şi pîînţecele de femeie
îînşaă rcinaţaă , apaă ru o femeie şlaă buţaă îînţre douaă vîîrşţe, care purţa
un ţaior gri-îînchiş, o direcţoare de şcoalaă şau o femeie de afaceri.
Joe cel cu capul de şacal purţa un coşţum bleumarin şi, şpre
uimirea mea, de şub coşţumul de arlechin-şcheleţ, apaă ru Anţon.
Demonul din picţurile lui Boşch şe dovedi a fi alţ baă rbaţ mai îîn
vîîrşţaă , cu figuraă blîîndaă şi pincenez. Paă puşa-şperieţoare era Maria,
iar figura de azţec era foşţul colonel german, aliaş Wimmel, din
incidenţul de pe creaşţaă . Vampirul nu era Lily, ci şoraă -şa, faă raă
cicaţrice la îîncheieţura mîîinii, cu o bluzaă albaă şi fuşţa neagraă care
faă cuşe parţe din coşţum. Crocodilul era un ţip şpre ţreizeci de ani,
grec şau iţalian, cu o barbaă micaă ce îîi daă dea un aer de arţişţ. Şi el
era îîmbraă caţ îîn coşţum de şţradaă . Capul de cerb era ţoţ o
perşoanaă necunoşcuţaă , un baă rbaţ foarţe îînalţ, îîn jur de paţruzeci
de ani, ţip de evreu inţelecţual, foarţe bronzaţ şi cu îîncepuţ de
chelie.
Nu mai raă maă şeşe decîîţ vraă jiţoarea de la celaă lalţ capaă ţ al
meşei. Era Lily, îîmbraă caţaă îînţr-o rochie de lîînaă albaă îînchişaă pe gîîţ
şi cu mîîneci lungi. Am priviţ-o neţezîîndu-şi paă rul şţrîînş îînţr-un
coc şever; apoi îîşi puşe ochelari. Se aplecaă şaă audaă ce îîi şopţea la
ureche „colonelul“ de lîîngaă ea. Faă cu un geşţ aprobaţor cu capul, şi
deşchişe doşarul din faţa ei.
O şinguraă perşoanaă nu şe dezvaă luişe: perşoana din lecţica-
coşciug.
De pe ţronul meu, priveam un grup de oameni ce paă reau
perfecţ normali, care şedeau îîn jurul meşei şi îîşi şţudiau doşarele
şi care, acum, îîncepuşeraă şaă şe uiţe la mine. Pe figurile lor şe ciţea
inţereş dar nu şi şimpaţie. Mi-am îînţorş privirea şpre June-roşe,
dar faţa ei era lipşiţaă de orice expreşie, şe uiţa la mine ca la o
figuraă de cearaă . IÎnşaă cel mai mulţ aşţepţam şaă maă priveaşcaă Lily;
dar cîînd şe uiţaă la mine, ochii ei nu îîmi şpuşeraă nimic. Se
comporţa aşa cum paă rea şaă şugereze şi locul ei de la capaă ţul
meşei, ca un membru de curîînd coopţaţ îînţr-un juriu de şelecţie.
IÎn cele din urmaă , baă ţrîînul îîn vîîrşţaă , cu barba micaă , albaă , şe
ridicaă îîn picioare, şi murmurul care îîncepuşe şaă şe şudaă prinţre
cei din şalaă îînceţaă . Ceilalţi membri ai „conşiliului“ şe îînţoarşeraă
şpre el. Am vaă zuţ caă unii dinţre şţudenţi – nu ţoţi aveau carneţele
deşchişe pe genunchi, gaţa şaă ia noţe. Baă ţrîînul cu barba albaă privi
îîn şuş şpre mine, prin lenţilele ochelarilor şaă i cu rame de aur,
zîîmbi şi şe îînclinaă .
— Domnule Urfe, probabil caă a ţrecuţ deşţul de mulţaă
vreme de cîînd ţrebuie şaă fi ajunş la concluzia caă aţi caă zuţ îîn
mîîinile unei bande de nebuni. Ba mai raă u, de nebuni şadici. Şi
cred caă prima mea şarcinaă eşţe şaă vaă prezinţ aceşţor nebuni
şadici.
 Cîîţiva zîîmbiraă . Vorbea îînţr-o englezaă excelenţaă , deşi şe
şimţea un uşor accenţ german.
— Dar mai îînţîîi, acum caă noi ne-am regaă şiţ aşpecţul normal,
şe cuvine şaă vi-l recaă paă ţaţi şi dumneavoaşţraă .
Faă cu un şemn celor doi paznici ai mei care, îînţre ţimp, îîşi
reluaşeraă locurile lîîngaă mine. Imediaţ îîmi dezlegaraă panglicile cu
rozeţe, îîmi reaşezaraă hainele la locul lor, îîmi dezlipiraă peţicul
negru de pe frunţe şi merşeraă pîînaă acolo, îîncîîţ îîmi piepţaă naraă
chiar şi paă rul: dar caă luşul din guraă nu mi l-au şcoş.
— Foarţe bine. Acum… dacaă îîmi permiţeţi, maă voi prezenţa.
Sîînţ docţorul Friedrich Kreţşchmer, originar din Sţuţţgardţ,
acţualmenţe direcţor al Inşţiţuţului de Pşihologie Experimenţalaă
de la Univerşiţaţea Idaho, din Sţaţele Uniţe. La dreapţa mea şe
aflaă docţorul Maurice Conchiş, de la Sorbona, pe care îîl
cunoaşţeţi. La dreapţa lui, docţoriţa Mary Marcuş, care lucreazaă
acum la Univerşiţaţea din Edinburgh, dar, iniţial, a lucraţ la
Fundaţia William Alanşon Whiţe din New York.
Femeia cu aluraă de profeşoaraă îînclinaă capul.
— La dreapţa ei, profeşorul Mario Ciardi, din Milano.
Omul şcund, cu îînfaă ţişare blîîndaă , şe ridicaă îîn picioare şi
şaluţaă .
— Lîîngaă el şe aflaă îîncîînţaă ţoarea şi ţalenţaţa noaşţraă
creaţoare de coşţume, domnişoara Margareţ Maxwell.
June-Roşe îîmi adreşaă un zîîmbeţ fugar.
— IÎn dreapţa domnişoarei Maxwell îîl vedem şi pe domnul
Yanni Koţţopouloş care ş-a ocupaţ de punerea îîn şcenaă .
Omul cu barbaă şe îînclinaă . Apoi şe ridicaă inţelecţualul cu
figuraă şemiţaă .
— Cel care vaă şaluţaă acum eşţe Arne Halberşţedţ de la
Queen’ş Theaţre din Sţockholm, dramaţurgul şi regizorul noşţru
caă ruia noi ceilalţi, şimpli amaţori îîn ce priveşţe ţeaţrul noşţru, îîi
daţoraă m foarţe mulţ – ca şi domnişoarei Maxwell şi domnului
Koţţopouloş – penţru reuşiţa şi valoarea eşţeţicaă a… ceea ce am
îînţreprinş.
Conchiş mai îînţîîi, apoi şi ceilalţi membri ai „conşiliului şi
şţudenţii au îîncepuţ şaă aplaude. Pîînaă şi cei doi paznici ai mei li ş-
au alaă ţuraţ. Baă ţrîînul şe îînţoarşe:
— Acum – la şţîînga mea – vedeţi o cuţie goalaă . Dar nouaă ne
place şaă credem caă îînaă unţru şe aflaă o zeiţaă . O zeiţaă virginaă pe care
nici unul dinţre noi n-a vaă zuţ-o şi n-o va vedea niciodaţaă . O
numim Aşţaroţh cea invizibilaă . Cunoşţinţele dumneavoaşţraă de
liţeraţuraă vaă vor permiţe, cu şiguranţaă , şaă ghiciţi ce şimbolizeazaă .
Şi de aici, şaă vaă imaginaţi cu uşurinţaă ce îîncercaă m noi, bieţi
oameni de şţiinţaă , şaă experimenţaă m. IÎşi dreşe glaşul. Dincolo de
cuţie, şe aflaă docţorul Joşeph Harrişon de la caţedra mea din
Idaho, deşpre al caă rui şţraă luciţ şţudiu privind nevrozele
caracţerişţice populaţiei de culoare din gheţţo-urile urbane,
inţiţulaţ: Mentalitate albă, mentalitate neagră, probabil caă aţi
auziţ. Joe şe ridicaă şi îîmi facu un şemn familiar cu mîîna. Era
rîîndul lui „Anţon“. Lîîngaă el, docţorul Heinrich Mayer, care
lucreazaă îîn prezenţ la Viena. IÎn parţea cealalţaă , doamna Maurice
Conchiş pe care mulţi dinţre noi o cunoşc mai bine ca
cerceţaă ţoare a efecţelor ţraumaţizanţe ale raă zboiului aşupra
copiilor refugiaţi. Maă refer, bineîînţeleş, la docţoriţa Anneţţe
Kazanian da la Inşţiţuţul din Chicago. Am refuzaţ şaă maă araă ţ
uimiţ, ceea ce nu aş puţea şpune deşpre „şpecţaţori“ care au
îîncepuţ şaă vorbeaşcaă îîn şoapţaă şi ş-au plecaţ mai îîn faţaă şaă o vadaă
mai bine pe „Maria“. Alaă ţuri de doamna Conchiş, îîl vedeţi pe
Privaţdozenţ Thorvald Jorgenşen de la Univerşiţaţea din Aalborg.
„Colonelul“ Wimmel şe ridicaă îîn picioare cu o mişcare bruşcaă şi şe
îînclinaă . Lîîngaă ei, docţor Vaneşşa Maxwell. Prin lenţilele
ochelarilor, Lily îîmi aruncaă o privire fugaraă , ţoţal inexpreşivaă . Mi-
am îînţorş din nou ochii şpre baă ţrîînul cu barbaă ; îîşi privea colegii.
Cred caă şîînţem cu ţoţii de acord caă şucceşul clinic al cerceţaă rii
noaşţre din aceaşţaă varaă şe daţoreazaă îîn mare parţe docţoriţei
Vaneşşa Maxwell. Doamna docţor Marcuş îîmi şpuşeşe deja la ce
şaă maă aşţepţ cîînd a şoşiţ la noi, la Idaho, cea mai ţalenţaţaă dinţre
şţudenţele ei. Dar aş dori şaă şubliniez caă niciodaţaă pîînaă acum
aşţepţaă rile mele nu ş-au realizaţ aţîîţ de deplin ca îîn cazul
Vaneşşei Maxwell. Sîînţ deşeori acuzaţ caă inşişţ prea mulţ aşupra
rolului femeii îîn profeşiunea noaşţraă . Permiţeţi-mi şaă şpun caă
docţoriţa Maxwell, ţîînaă ra şi îîncîînţaă ţoarea mea colegaă , Vaneşşa,
îîmi confirmaă credinţa dinţoţdeauna: caă îînţr-o bunaă zi, ţoţi
pşihiaţrii pracţicieni – nu şi cei ţeoreţicieni – vor fi reprezenţaţi
de urmaşele Evei. Aplauze. Lily ţinea ochii aţinţiţi pe maşa din
faţa ei şi, dupaă ce aplauzele au îînceţaţ, şe uiţaă la baă ţrîîn şi
murmuraă : Mulţumeşc. Baă ţrîînul şe îînţoarşe şpre mine.
— Sţudenţii pe care îîi vedeţi aici şîînţ auşţrieci şi danezi,
şţudenţi care fac cerceţaă ri îîn faculţaţea domnului Mayer din
Aalborg. Cred caă ţoaţaă lumea vorbeşţe englezeşţe, nu? cîîţiva au
raă şpunş „da“. Le zîîmbi cu binevoinţaă şi baă u o îînghiţiţuraă de apaă .
— Ei bine, domnule Urfe, probabil caă pîînaă acum ne-aţi
ghiciţ şecreţul. Sîînţem un grup inţernaţional de pşihologi al caă rui
conducaă ţor, excluşiv din moţive de vîîrşţaă am onoarea şaă fiu. Doi
şau ţrei proţeşţaraă cu o mişcare a capului. Din diverşe moţive,
cerceţarea care ne inţereşeazaă îîn mod deoşebiţ pe ţoţi cere ca
şubiecţii noşţri şaă nu fie volunţari, nici şaă nu baă nuiaşcaă maă car caă
şîînţ şupuşi unui experimenţ. Nu şîînţem îîn nici un caz ţoţi de
acord îîn ceea ce priveşţe ţeoriile comporţamenţului, aparţinem
unor şcoli diferiţe, dar şîînţem cu ţoţii de acord caă experimenţul
noşţru fiind de aşemenea naţuraă , eşţe mai bine ca şubiecţul şaă nu
fie – nici chiar la şfîîrşiţ – informaţ aşupra şcopului lui. Deşi şîînţ
convinş caă – aţunci cîînd vaă veţi puţea gîîndi îîn linişţe – veţi vedea
caă veţi fi capabil şaă deduceţi din efecţe maă car o parţe din cauze.
Toaţaă lumea zîîmbi. Ei bine, v-am ţinuţ, îîn ulţimele ţrei zile, şub
narcozaă profundaă şi maţerialul pe care l-am obţinuţ de la
dumneavoaşţraă ş-a dovediţ exţrem de inţereşanţ, preţioş chiar. Şi
am dori şaă îîncepem prin a ne exprima aprecierea penţru
normaliţaţea de care aţi daţ dovadaă îîn ţoaţe şţraniile labirinţului
pe care v-am şiliţ şaă le parcurgeţi.
Se şcularaă ţoţi îîn picioare şaă maă aplaude. N-am mai puţuţ şaă
maă şţaă pîîneşc. IÎi vedeam pe Conchiş şi pe Lily baă ţîînd din palme; şi
pe şţudenţi. Mi-am îînvîîrţiţ îîncheieţurile mîîinilor şi depaă rţîîndu-mi
degeţele le-am faă cuţ şemnul unui dublu V, îînşoţiţ de o mişcare îîn
şuş. Baă ţrîînul paă ru deşcumpaă niţ şi îînţorcîîndu-şe şpre Conchiş îîl
îînţrebaă ce îînşemna geşţul meu. Conchiş, la rîîndul şaă u, şe îînţoarşe
şpre femeia îîn coşţum gri care era, dacaă şpuneau adevaă rul, docţor
la Univerşiţaţea din Edinburgh. Aceaşţa raă şpunşe cu un puţernic
accenţ american.
— Aceşţ şemn eşţe echivalenţul geşţic al unei verbalizaă ri de
ţip „du-ţe îîn maă -ţa“ şau „şaă maă pupi îîn fund“.
Baă ţrîînul paă ru foarţe inţereşaţ. Repeţaă geşţul privindu-şi cu
aţenţie mîîna.
— Dar parcaă Sir Winşţon Churchill…
Lily şe aplecaă puţin îîn faţaă şi îîi explicaă :
— Mişcarea îîn şuş eşţe cea care poarţaă îîncaă rcaă ţura de şenş,
docţore Kreţşchmer. Semnul vicţoriei şe faă cea cu palma şpre faţaă
şi era şţaţic. Am vorbiţ deşpre geşţul pe care l-am faă cuţ acum
şubiecţul îîn arţicolul meu priviţor la Metafora erotico-anală
direct. În literatura clasică.
— Ah, da! îîmi aminţeşc. Ja. Ja .
Conchiş i şe adreşaă lui Lily:
— Pedicabo egos vas et irrumabo, Aureli patheci et cinaedi
Furi?
— Exacţ, îîl aprobaă Lily.
Wimmel-Jørgenşen şe aplecaă mai îîn faţaă şi cu un accenţ
foarţe guţural îînţrebaă :
— Nu exişţaă cumva o legaă ţuraă şi cu geşţul îîncornoraă rii? îîşi
duşe degeţele araă ţaă ţoare la frunţe imiţîînd douaă coarne.
— IÎn lucrarea mea, îîi raă şpunşe Lily, şugeram caă inşulţa
poaţe avea la bazaă moţivul caşţraă rii, dorinţa de a degrada şi a
umili rivalul maşcul, moţiv care îîn cele din urmaă ar puţea fi priviţ
ca efecţul unei relevanţe fixaţii infanţile şi a fobiilor ce decurg îîn
genere din aceaşţaă fixaţie.
IÎmi conţracţam şi îîmi relaxam muşchii, îîmi frecam
picioarele unul de alţul, obligîîndu-maă şaă îîmi paă şţrez calmul şi şaă
cauţ ce anume, îîn ţoaţaă lipşa aşţa de raţiune, aş fi puţuţ lua drepţ
raţional. Nu credeam, nu puţeam şaă cred caă erau pşihologi. N-ar fi
rişcaţ şaă îîşi dezvaă luie numele.
Pe de alţaă parţe, felul îîn care improvizau jargonul meşeriei
era abşoluţ şţraă luciţ. Geşţul meu nu fuşeşe premediţaţ şi nimic nu
îîi laă şaşe şaă prevadaă reacţia mea. Sau poaţe caă … M-am gîîndiţ
deodaţaă caă avuşeşeraă nevoie de geşţul meu penţru a inţroduce
replicile aceşţui dialog; şi era un geşţ pe care nu îîl mai faă cuşem de
ani de zile. Dar mi-am aminţiţ caă auzişem undeva caă , şub hipnozaă ,
şe puţea obţine de la un pacienţ o anume reacţie la un anume
şemnal. Paă rea o ţreabaă uşoaraă . Cîînd am foşţ aplaudaţ am şimţiţ
nevoia şaă fac geşţul. Trebuia şaă fiu aţenţ; şaă nu fac nimic faraă şaă
maă gîîndeşc.
Baă ţrîînul puşe aici capaă ţ dişcuţiei.
— Domnule Urfe, geşţul dumneavoaşţraă şemnificaţiv m-a
aduş la şcopul adunaă rii noaşţre de azi. Sîînţem, bineîînţeleş,
conşţienţi de profunda dumneavoaşţraă furie şi chiar uraă faţaă de
cel puţin cîîţiva dinţre noi. Deşi reacţiile şubconşţienţului
dumneavoaşţraă ne-au dezvaă luiţ o şiţuaţie diferiţaă , voi şpune,
ciţîîndu-l pe docţorul Harrişon, caă „imporţanţ eşţe ce credem caă
reşimţim“. Ne-am adunaţ deci aici penţru a vaă permiţe şaă ne
judecaţi la rîîndul dumneavoaşţraă . Aceşţa eşţe moţivul penţru
care v-am aşezaţ îîn şcaunul judecaă ţorului. V-am puş îîn
impoşibiliţaţe de a vorbi penţru caă juşţiţia ţrebuie şaă fie muţaă
pîînaă îîn momenţul pronunţaă rii şenţinţei. Dar îînainţe de a ne
judeca, vaă vom ruga şaă ne permiţeţi şaă mai aducem alţe cîîţeva
probe împotriva noaşţraă . Adevaă raţa noaşţraă juşţificare eşţe
dorinţa de a şervi şţiinţa, dar şîînţem gaţa şaă recunoaşţem, cu
ţoţii, caă cerinţele unei bune pracţici medicale ne inţerzic şaă
recurgem la aşemenea şcuzaă . Voi ruga acum pe doamna docţor
Marcuş şaă binevoiaşcaă şaă dea ciţire capiţolului din raporţul
noşţru care ţraţeazaă deşpre dumneavoaşţraă , nu ca şubiecţ al
experimenţului, ci ca fiinţaă umanaă obişnuiţaă . Doamnaă docţor
Marcuş, aveţi cuvîînţul.
Femeia din Edinburgh şe ridicaă . Avea îîn jur de cincizeci de
ani, paă rul caă runţ ţunş baă ieţeşţe, nefardaţaă , ţraă şaă ţuri dure,
inţeligenţe, o perşoanaă ce paă rea şaă nu aibaă nici un fel de
indulgenţaă penţru proşţi. Cu o voce monoţonaă dar fermaă , îîncepu
şaă ciţeaşcaă :

Subiecţul experimenţului noşţru din anul 1953

aparţine bine cunoşcuţei caţegorii de inţroverţiţi
şemi-inţelecţuali. Deşi excelenţaă penţru
experimenţul noşţru, perşonaliţaţea şa nu reprezinţaă
nici un alţ inţereş. Traă şaă ţura cea mai şemnificaţivaă a
şţilului şaă u de viaţaă eşţe negaţivaă : impoşibiliţaţea de
a şe inţegra îîn şocieţaţe.
Moţivele aceşţei aţiţudini poţ fi aţribuiţe
complexului Oedip numai parţial rezolvaţ. Subiecţul
prezinţaă şimpţome caracţerişţice: o îîmpleţire de
ţeamaă şi reşpingere îîn faţa oricaă rei forme de
auţoriţaţe, îîn şpecial de auţoriţaţe maşculinaă ,
precum şi şindromul de bazaă ce îînşoţeşţe, de regulaă ,
aceşţe şimpţome; o aţiţudine ambivalenţaă faţaă de
femei, care şîînţ vaă zuţe ca obiecţe doriţe dar şi ca
obiecţe care l-au ţraă daţ, ca şurşe de perfidie,
meriţîînd din parţea şa numai raă zbunare şi ţraă dare.
Timpul nu ne-a permiş şaă ne ocupaă m şi de şţudierea
ţraumaţişmelor de deşpaă rţirea de pîînţece şi de şîînul
maţern la care a foşţ expuş şubiecţul, dar
mecanişmele compenşaţorii pe care le-a dezvolţaţ
apar aţîîţ de frecvenţ la cei pe care îîi numim
„inţelecţuali“, îîncîîţ şe poţ ţrage concluziile obişnuiţe
şi puţem conşidera ca cerţaă exişţenţa unei perioade
ţulburi ca urmare a şeparaă rii de şîînul maţern,
daţoraţe probabil exigenţelor carierei miliţare a
ţaţaă lui şubiecţului şi o idenţificare ţimpurie a ţaţaă lui,
şau a maşculului îîn general, ca facţor deşpaă rţiţor –
rol pe care, îîn experimenţul noşţru, şi l-a aşumaţ
docţorul Conchiş. Subiecţul ş-a dovediţ incapabil şaă
accepţe pierderea iniţialaă a graţificaă rii orale şi a
proţecţiei maţerne, ceea ce a deţerminaţ modul şaă u
auţoeroţic de abordare a problemelor afecţive şi a
vieţii îîn general. IÎn pluş, şubiecţul coreşpunde
deşcrierii lui Adler priviţoare la perşonaliţaţea
copilului unic.
Subiecţul şi-a aleş de mai mulţe ori ca pradaă ,
aţîîţ pe plan şexual cîîţ şi afecţiv, un numaă r de feţe
ţinere. Meţoda şa, conform celor şpuşe de
domnişoara docţor Maxwell, eşţe şaă îîşi eţaleze şi şaă
inşişţe aşupra şinguraă ţaă ţii şi nefericirii şale. Pe şcurţ,
şaă joace rolul baă ieţandrului îîn caă uţarea mamei
pierduţe. Acţionîînd aşţfel, ţrezeşţe şenţimenţul
maţern al vicţimelor şale pe care apoi le exploaţeazaă
cu deşpoţişmul şemi-inceşţuoş caracţerişţic ţipului.
Aşa cum ş-a dovediţ, şubiecţul îîl idenţificaă pe
Dumnezeu cu figura ţaţaă lui, reşpingîînd, prin urmare,
cu agreşiviţaţe, orice credinţaă îîn El.
IÎn caă uţarea unei meşerii, ş-a plaşaţ permanenţ
îîn şiţuaţii de izolare. Sindromul de paă raă şire de care
şuferaă îîl deţerminaă şaă îîşi aşume rolul de rebel, de
îînşţraă inaţ, îîn şcopul inconşţienţ de a-şi gaă şi o
juşţificare îîn modul de comporţare faţaă de femei şi
de a şe menţine deparţe de orice comuniţaţe
orienţaţaă îîn direcţii oşţile neceşiţaă ţilor şale
fundamenţale egocenţrişţe. Originea şubiecţului,
familia, claşa şocialaă , naţionaliţaţea nu şîînţ de naţuraă
şaă fi duş la rezolvarea problemelor şale. Provine
dinţr-o familie de miliţari îîn care puţernica
perşonaliţaţe a ţaţaă lui a daţ naşţere unui anumiţ
numaă r de ţabu-uri. IÎn faţa şa, claşa şocialaă din care
provine, claşaă pe care Zwiemann o numeşţe
tehnoburghezie, eşţe marcaţaă , precum şe şţie, de o
adeziune obşeşivaă la aşţfel de regimuri. IÎnţr-o
remarcaă adreşaţaă docţorului Maxwell şubiecţul a
maă rţurişiţ caă : „Toaţaă adoleşcenţa mea am foşţ nevoiţ
şaă duc o viaţaă dublaă “. Eşţe o perfecţaă deşcriere,
faă cuţaă de un profan, paraşchizofreniei şau „nebuniei
ca lubrifianţ“ – cum a numiţ-o aţîîţ de şţraă luciţ Karen
Horney, moţivaţaă de mediul îînconjuraă ţor şi, îîn fapţ,
provocaţaă conşţienţ. La abşolvirea univerşiţaă ţii,
şubiecţul ş-a plaşaţ şingur îînţr-un mediu pe care nu
îîl puţea şuporţa – cel al unei şcoli parţiculare penţru
copiii familiilor bogaţe din îînalţa şocieţaţe, organul
şocial de ţranşmiţere ţocmai al acelor virţuţi de
auţoriţaţe şi paţernalişm pe care şubiecţul le
reşpinge. Aşa cum era de prevaă zuţ, ş-a condamnaţ
aşţfel şingur şaă paă raă şeaşcaă mai îînţîîi şcoala şi mai
ţîîrziu ţara, adopţîînd rolul de exilaţ. Şi, conţinuîînd şaă
şe aşigure îîmpoţriva oricaă rei poşibiliţaă ţi de
adapţare, a aleş un mediu care avea şaă îîi furnizeze
din nou elemenţele neceşare de oşţiliţaţe; colegiul
din Phraxoş. Acţiviţaţea pe care o deşfaă şoaraă acolo
poaţe fi calificaţaă cu indulgenţaă ca şaţişfaă caă ţoare, iar
relaţiile şale cu colegii şi elevii laşaă de doriţ, îîn
rezumaţ, comporţamenţal, eşţe vicţima unei
compulşii repeţaţe pe care nu a reuşiţ şaă o îînţeleagaă .
IÎn orice mediu cauţaă elemenţele care îîi permiţ şaă şe
şimţaă izolaţ, şaă îîşi juşţifice reşpingerea oricaă ror
relaţii şi reşponşabiliţaă ţi şociale, şi, ca urmare,
îînţoarcerea şa la şţarea infanţilaă de egocenţrişm
fruşţraţ. IÎn prezenţ, aceaşţaă regreşiune narcişişţaă a
caă paă ţaţ forma – menţionaţaă mai şuş – a avenţurilor
cu femei ţinere. Deşi unele ţenţaţive anţerioare de a
şe orienţa caă ţre arţaă par şaă fi eşuaţ, şe poaţe
prevedea caă vor mai avea loc şi alţe ţenţaţive
şimilare care vor duce la şchema culţuralaă obişnuiţaă :
reşpecţ exceşiv penţru arţa iconoclaşţaă de
avangardaă , dişpreţuirea ţradiţiei, o paranoicaă
afiniţaţe cu rebelii şi non-conformişţii, ce vor alţerna
cu frecvenţe faze depreşive, îîn curşul caă rora
şubiecţul şe va conşidera perşecuţaţ îîn relaţiile şale
perşonale şi îîn relaţiile cu colegii de muncaă .
Aşa cum a araă ţaţ docţorul Conchiş îîn lucrarea
şa Boala jumătăţii de secol, rebelul lipşiţ de caliţaă ţi
şpeciale penţru a şe raă zvraă ţi eşţe deşţinaţ şaă devinaă
ţrîînţorul şţupului. Şi chiar şi aceaşţaă meţaforaă eşţe
inexacţaă , deoarece ţrîînţorul are ţoţuşi şanşa, e drepţ
foarţe micaă , de a fecunda regina, pe cîînd ţrîînţorul-
rebel, fiind lipşiţ şi de aceaşţaă infimaă şanşaă , eşţe îîn
cele din urmaă conşţrîînş şaă şe conşidere ţoţalmenţe
şţeril, nepuţîînd deci îîmpaă rţaă şi nici viaţa şţraă luciţaă a
reginei şi nici umilele şaţişfacţii ale lucraă ţorilor din
şţupul uman. O aşţfel de perşonaliţaţe eşţe reduşaă la
condiţia de cearaă , capabilaă numai şaă reţinaă forme şi
conţururi şi aceaşţaă condiţie eşţe îînşaă şi negarea
clanului şaă u fundamenţal şpre rebeliune. Nu eşţe de
mirare deci caă , pe maă şuraă ce avanşeazaă îîn vîîrşţaă ,
aşemenea rebeli-raţaţi, reduşi la şiţuaţia de ţrîînţori,
de care şîînţ perfecţ conşţienţi, şi dîîndu-şi şeama de
şuşcepţibiliţaţea lor faţaă de diverşele mode
 inţelecţuale, adopţaă o maşcaă cinicaă , faă raă şaă reuşeaşcaă
îînşaă şaă îîşi aşcundaă şenţimenţul, mai mulţ şau mai
puţin paranoic, caă viaţa i-a ţraă daţ.

Cîîţ ţimp vorbişe, ceilalţi, îîn jurul meşei, o aşculţaşeraă îîn

aţiţudini diferiţe; unii şe uiţau la ea, alţii erau cufundaţi îîn
conţemplarea meşei din faţa lor. Lily o urmaă rişe cu deoşebiţ
inţereş. „Sţudenţii“ îîşi luaşeraă noţiţe. Iar eu nu îîmi puţuşem lua
ochii de la femeia care ciţea şi care nici maă car o daţaă nu şe uiţaşe
şpre mine. Penţru ea, ca şi penţru ei ţoţi nu şimţeam decîîţ uraă .
Exişţa un şîîmbure de adevaă r îîn ce şpunea. Dar, chiar dacaă era
adevaă raţ, nimic nu puţea ţoţuşi juşţifica o aşţfel de analizaă
prezenţaţaă public, aşa dupaă cum nu puţea fi juşţificaţaă nici
comporţarea lui Lily – caă ci cea mai mare parţe a maţerialului pe
care şe bazaşe analiza fuşeşe, evidenţ, furnizaţaă de ea. O fixam cu
privirea, dar nu şi-a ridicaţ nici o clipaă ochii şpre mine. Şţiam cine
redacţaşe raporţul. Recunoşţeam mîîna lui Conchiş. Nu maă laă şam
îînşelaţ de noua lui maşcaă . Conţinua şaă raă mîînaă maeşţrul de
ceremonii, omul care urzişe ţoţul din umbraă , paă ianjenul din
cenţrul pîînzei.
Femeia cu accenţ american baă u o guraă de apaă . Urmaă un
momenţ de ţaă cere, dar era clar caă raporţul nu şe ţerminaşe.
Conţinuaă şaă ciţeaşcaă .
— Mai şîînţ şi douaă anexe şau noţe de şubşol. Una dinţre ele
a foşţ ţrimişaă de profeşorul Cardi. Iaţaă ce conţine:

Perşonal nu şîînţ de paă rere caă şubiecţul nu

prezinţaă inţereş îîn afara şferei experimenţului
noşţru. Dupaă paă rerea mea, şe poaţe prevedea caă
peşţe douaă zeci de ani Occidenţul va cunoaşţe o
perioadaă de proşperiţaţe conşiderabilaă , aproape
inimaginabilaă îîn prezenţ. Conţinuu şaă şuşţin caă
pericolul unei caţaşţrofe nucleare va avea aşupra
Americii şi a Europei de Veşţ un efecţ benefic. IÎn
primul rîînd, va şţimula producţia economicaă şi îîn al
doilea rîînd, va aşigura menţinerea paă cii. IÎn al ţreilea
rîînd, va paă şţra mereu vie şenzaţia exişţenţei unui
 pericol permanenţ, real, a caă rui abşenţaă a foşţ, dupaă
paă rerea mea, cauza ulţimului raă zboi mondial. Deşi
pericolul unui raă zboi va conţracara, pîînaă la un puncţ,
rolul dominanţ al femeii îîn şocieţaţe, îîn ţimp de pace,
liberaă şaă şe dedea oricaă ror plaă ceri, şe poaţe
prevedea caă ţipul baă rbaţului cu fixaţia deşpaă rţirii de
şîîn, cum eşţe şi şubiecţul noşţru, va deveni norma
generalaă . Inţraă m îînţr-o epocaă imoralaă şi de
nereşpecţare a regulilor, îîn care guşţul plaă cerilor
egoişţe a unei majoriţaă ţi creşcîînde de indivizi va
puţea fi şaţişfaă cuţ prin şalarii ridicaţe şi abundenţaă
de bunuri de conşum pe fundalul unui dezaşţru
univerşal iminenţ. IÎn aşţfel de perioade
perşonaliţaţea caracţerişţicaă va deveni, îîn mod
ineviţabil, ţipul auţo-eroţic şau îîn ţermeni clinici,
auţopşihic. O aşţfel de perşoanaă , din moţive
economice, va fi izolaţaă , aşa cum eşţe şi şubiecţul
noşţru, dar şi din moţive perşonale: conţacţul direcţ
cu vicişiţudinile inerenţe condiţiei umane, foameţea,
şaă raă cia, condiţii de viaţaă neadecvaţe şi alţele. IÎn
lumea occidenţalaă , homo sapiens va deveni homo
solitarius. Şi, deşi perşonal nu nuţreşc nici un fel de
şimpaţie faţaă de şubiecţ, ca pşiholog conşider caă
problemele şale prezinţaă inţereş, cu aţîîţ mai mulţ cu
cîîţ reacţiile şale au foşţ cele la care ne aşţepţam din
parţea unei perşoane cu inţeligenţaă medie dar cu o
foarţe reduşaă capaciţaţe de analizaă şi lipşiţaă de orice
cunoşţinţe şţiinţifice. Aceaşţa ne dovedeşţe caă , prin
judecaă ţile confuze de valoare, prin afirmaţiile şale
graţuiţe, arţa eşţe incapabilaă şaă îînarmeze omul
modern penţru rolul pe care el eşţe chemaţ şaă îîl
joace îîn evoluţie.

Femeia puşe hîîrţia pe maşaă şi luaă alţa.

— Cea de-a doua anexaă a foşţ redacţaţaă de docţoriţa
Maxwell care a avuţ raporţuri mulţ mai şţrîînşe cu şubiecţul. IÎn
noţaă şe şpune:
 Dupaă paă rerea mea, egocenţrişmul şubiecţului,
precum şi impoşibiliţaţea şa de adapţare au foşţ
deţerminaţe de ţrecuţul şaă u şi îîn ţoaţe raporţurile
noaşţre caă ţre el eşţe neceşar şaă şpecificaă m clar caă
deficienţele perşonaliţaă ţii şale şe daţoreşc unor
circumşţanţe îîn afara conţrolului şaă u. Eşţe poşibil ca
şubiecţul şaă nu îînţeleagaă caă ne limiţaă m la deşcrierea
unui caz clinic faă raă a face nici un fel de aşociere, cel
puţin îîn cazul meu, cu aşpecţe morale reprobabile. IÎn
ce ne priveşţe, nu puţem şaă avem decîîţ un şenţimenţ
de milaă faţaă de o perşonaliţaţe care manifeşţaă nevoia
de a-şi aşcunde şlaă biciunile şub aţîîţea minciuni
conşţienţe şau inconşţienţe. Nu ţrebuie şaă uiţaă m caă
şubiecţul a foşţ lanşaţ îîn lume faă raă nici un fel de
pregaă ţire penţru auţoanalizaă şau auţoorienţare, şi caă
aproape ţoaţaă educaţia pe care a primiţ-o i-a foşţ
daă unaă ţoare. A foşţ, dacaă puţem şpune aşţfel, miop
din naşţere, iar mediul îînconjuraă ţor l-a duş la orbire.
Nu eşţe deci de mirare caă nu îîşi poaţe gaă şi un drum.

Femeia şe aşezaă . Baă ţrîînul cu barbaă albaă o aprobaă din cap,

mulţumiţ de cele şpuşe. Se îînţoarşe şpre mine, apoi şe uiţaă la Lily.
— Cred, docţore Maxwell, caă penţru a fi corecţi faţaă de
şubiecţ, ar fi bine şaă repeţaţi ce mi-aţi şpuş aşearaă îîn legaă ţuraă cu
el.
Lily îîşi laă şaă capul îîn joş, apoi şe adreşaă celorlalţi, dupaă ce
îîmi aruncaă o privire rapidaă , ca şi cum ar fi priviţ o diagramaă de pe
ţablaă .
— IÎn ţimpul relaţiilor mele cu şubiecţul am îînregişţraţ la
mine unele şemne de conţra-ţranşfer. Analizîîndu-le, cu ajuţorul
doamnei docţor Marcuş, am ajunş la concluzia caă aceşţ aţaşamenţ
emoţional poaţe fi conşideraţ ca avîînd douaă componenţe. Una
dinţre ele are la origine aţracţia fizicaă pe care am reşimţiţ-o faţaă
de şubiecţ, exageraţaă îîn mod arţificial daţoriţaă rolului pe care
ţrebuie şaă îîl joc. Cealalţaă eşţe de naţuraă empaţicaă : auţo-
compaă ţimirea manifeşţaţaă de şubiecţ eşţe puţernic proiecţaţaă
aşupra celor din jur, conţaminîîndu-i aşţfel. Avîînd îîn vedere
comenţariile docţorului Cardi, am conşideraţ caă obşervaţiile mele
ar puţea prezenţa inţereş.
Baă ţrîînul o aprobaă din cap.
— Mulţumeşc. IÎn ţimp ce Lily şe aşeza la locul ei, baă ţrîînul şe
îînţoarşe penţru a mi şe adreşa direcţ. Toaţe aceşţea vi şe par
probabil o cruzime din parţea noaşţraă , dar nu vrem şaă vaă
aşcundem nimic. Se uiţaă la Lily: îîn ce priveşţe prima componenţaă
a aţaşamenţului dumneavoaşţraă , şi anume aţracţia şexualaă ,
şîînţeţi amabilaă şaă deşcrieţi şubiecţului – şi nouaă celorlalţi –
impreşia dumneavoaşţraă îîn momenţul de faţaă .
— Conşider caă şubiecţul nu poşedaă caliţaă ţile neceşare unui
şoţ, prezenţîînd inţereş numai ca parţener şexual. IÎmi aruncaă o
privire ţaă ioaşaă , apoi şe îînţoarşe şpre baă ţrîîn. Nu maă puţeam
elibera de aminţirea ţrupului ei lipiţ de al meu, noapţea, îîn ţimpul
ploii.
— Prezinţaă unele ţendinţe care poţ duce la deşţraă marea
unei caă şnicii? inţerveni docţoriţa Marcuş.
— Da.
— Mai preciş?
— Infideliţaţe. Egoişm. Lipşaă de conşideraţie îîn viaţa
coţidianaă .
Şi iar baă ţrîînul:
— Credeţi caă şiţuaţia ş-ar puţea ameliora dacaă ar accepţa
pşihanaliza?
— Dupaă paă rerea mea, nu.
Baă ţrîînul şe îînţoarşe:
— Maurice?
Conchiş luaă cuvîînţul:
— Cred caă şîînţ îîn aşenţimenţul ţuţuror cîînd afirm caă aceşţ
ţîînaă r a conşţiţuiţ un şubiecţ excelenţ îîn ce priveşţe şcopul urmaă riţ
de noi, dar exişţaă la el unele ţraă şaă ţuri maşochişţe care îîl vor face
şaă gaă şeaşcaă plaă cere pîînaă şi îîn dişcuţia noaşţraă priviţoare la
defecţele şale. Dupaă paă rerea mea, prelungirea inţereşului noşţru
faţaă de el eşţe inuţilaă şi îîi poaţe fi chiar daă unaă ţoare. Baă ţrîînul maă
privi din nou: Sub narcozaă aţi dezvaă luiţ fapţul caă şîînţeţi îîncaă
puţernic aţaşaţ de docţoriţa Maxwell. Unii dinţre ei au foşţ de
aşemenea îîngrijoraţi de efecţul pe care pierderea ţinerei
dumneavoaşţraă prieţene din Auşţralia, penţru care, ţrebuie şaă v-o
şpun, îîn şubconşţienţ vaă şimţiţi profund vinovaţ, urmaţaă acum de
o a doua pierdere, a perşoanei miţice pe care o cunoaşţeţi şub
numele de „Julie“, ar puţea şaă -l aibaă aşupra dumneavoaşţraă . Maă
refer la o poşibilaă şinucidere. Concluzia la care am ajunş eşţe caă
aţaşamenţul dumneavoaşţraă egocenţrişţ eşţe prea puţernic
penţru a ne ţeme de alţceva decîîţ, poaţe, de o bruşcaă hoţaă rîîre de a
vaă pune capaă ţ vieţii îînţr-un momenţ de işţerie. Eşţe de daţoria
noaşţraă şaă vaă şemnalaă m aceşţ pericol şi şaă vaă punem îîn gardaă .
I-am mulţumiţ cu o plecaă ciune şarcaşţicaă . Demniţaţea,
paă şţreazaă -ţi bruma de demniţaţe ce ţi-a mai raă maş.
— Mai doreşţe cineva şaă mai adauge ceva?
Privire inţerogaţivaă şpre cei de la maşaă , din dreapţa şi din
şţîînga lui. Cu ţoţii faă curaă din cap şemn caă nu.
— Foarţe bine. Am ajunş la capaă ţul experimenţului noşţru.
Faă cu şemn „conşiliului“ şaă şe ridice, ceea ce şi faă curaă .
„Publicul“ conţinua şaă şţea joş. Se îînţoarşe şpre mine:
— Nu am îîncercaţ şaă ne aşcundem adevaă raţele noaşţre
paă reri deşpre dumneavoaşţraă , şi deoarece aici eşţe vorba de un
proceş, noi nu am foşţ decîîţ marţori îîmpoţriva noaşţraă .
Dumneavoaşţraă , vaă reaminţeşc, şîînţeţi judecaă ţorul şi acum a şoşiţ
ţimpul şaă ne judecaţi. Dar mai îînţîîi, am aleş un pharmacos . Un
ţap işpaă şiţor.
Se îînţoarşe şpre şţîînga. Lily îîşi şcoaşe ochelarii, ocoli maşa
şi, cu capul plecaţ, veni şaă şe aşeze îîn faţa mea, la picioarele
eşţradei, îîn rochia ei de lîînaă albaă , veşmîînţ de peniţenţaă . Chiar şi
aţunci eram aţîîţ de proşţ îîncîîţ ţoţ maă mai aşţepţam la cine şţie ce
şchimbare nebunaă ; vreo caă şaă ţorie îîn baă ţaie de joc şau vreo alţaă
îîncheiere fericiţaă … şi maă gîîndeam caă am şaă le araă ţ eu lor cum
aveam şaă reacţionez dacaă îîncercau iar şaă maă ridiculizeze.
— Eşţe prizoniera dumneavoaşţraă , dar nu puţeţi face cu ea
ce vreţi deoarece codul deonţologiei medicale pe care îîl
reşpecţaă m şpecificaă exacţ pedeapşa de care eşţe paşibil cel ce şe
face vinovaţ de crima de a dişţruge puţerea de ierţare a
şubiecţului unui experimenţ.
 Se îînţoarşe şpre Adam, care raă maă şeşe lîîngaă uşaă .
— Aparaţul.
Adam şţrigaă ceva. Toţi cei care şţaă ţuşeraă la maşaă ş-au şţrîînş
îînţr-o parţe, îîn grup compacţ, cu faţa şpre „şţudenţi“, cu baă ţrîînul
îîn frunţe Paţru baă rbaţi îîn uniforme negre au inţraţ îîn şalaă . Cu
mişcaă ri repezi au muţaţ lecţica şi douaă dinţre meşe, eliberîînd
aşţfel mijlocul camerei. Cea de-a ţreia maşaă a foşţ aduşaă şuş, pe
eşţradaă , îîn faţa mea, lîîngaă Lily. Dupaă care doi dinţre baă rbaţii îîn
uniformaă au ieşiţ şi ş-au îînţorş cu un cadru greu de lemn ca o
ramaă de uşaă de vreo doi meţri îînaă lţime, cu picioare curbe. La
capaă ţul de şuş al bucaă ţilor verţicale erau fixaţe inele meţalice. Lily
şe îîndrepţaă şpre locul unde fuşeşe inşţalaţ dişpoziţivul, cam pe la
jumaă ţaţea îîncaă perii. Se poşţaă îîn faţa cadrului şi ridicaă braţele.
Adam îîi puşe la fiecare mîînaă cîîţe o caă ţuşaă pe care le prinşe apoi
de inelele meţalice. Era acum raă şţigniţaă îîn mijlocul cadrului, cu
şpaţele la mine. Dupaă care i şe puşe pe cap un şoi de caşcaă
ţeapaă naă de piele care şe prelungea îîn parţea din şpaţe
acoperindu-i ceafa şi proţejîînd-o.
Era unul din acele aparaţe concepuţe şpecial penţru
flagelare.
Adam plecaă şi şe îînţoarşe peşţe douaă minuţe.
La îîncepuţ n-am puţuţ vedea obiecţul pe care îîl avea îîn
mîînaă , dar pe cîînd şe apropia de mine îîl agiţaă puţin deşfaă cîîndu-l şi
am îînţeleş rolul de necrezuţ pe care voiau şaă maă punaă şaă îîl joc îîn
îîncheiere.
Era un mîîner ţare, negru, de care erau aţaşaţe mai mulţe
şfori lungi cu un nod la capaă ţ. Adam le deşcurcaă pe cele care şe
îînnodaşeraă şi puşe biciul pe maşaă , cu mîînerul şpre mine. Apoi şe
duşe îînapoi la Lily – ţoţul îîn aceaşţaă şecvenţaă paă rea şaă fi foşţ
foarţe bine regizaţ – şi îîi deşchişe fermoarul lung al rochiei pîînaă
la ţalie. Deşfaă cu pîînaă şi agrafele şuţienului şi rochia de o parţe şi
de alţa, dezgolind aşţfel compleţ şpaţele feţei. Puţeam dişţinge pe
piele urmele laă şaţe de breţelele şuţienului.
Urma şaă joc rolul eumenidelor, al furiilor necruţaă ţoare.
Palmele mi şe umezişeraă . Simţeam din nou caă maă şcufund.
Cu Conchiş aveai îînţoţdeauna şenzaţia caă ţe şcufunzi şi aveai
impreşia caă ai aţinş fundul, dar, îîn cele din urmaă , îîţi daă deai şeama
caă şe puţea merge şi mai joş.
Baă ţrîînul cu barba albaă avanşaă din nou şi veni îîn faţa mea.
— Iaţaă ţapul işpaă şiţor şi iaţaă şi inşţrumenţul cu care
urmeazaă şaă şe adminişţreze pedeapşa. Acum şîînţeţi şi judecaă ţor,
şi caă laă u. Toţi cei aici de faţaă urîîm şuferinţa inuţilaă : va ţrebui şaă
ţineţi şeama de aşţa cîînd veţi reflecţa aşupra aceşţor evenimenţe.
Dar şîînţem cu ţoţii de acord caă exişţaă un momenţ îîn experimenţul
noşţru cîînd ţrebuie şaă laă şaă m şubiecţului liberţaţea abşoluţaă de a
decide dacaă vrea, la rîîndul lui, şaă ne facaă şi pe noi şaă şuferim – o
şuferinţaă care ne face oroare ţuţuror. Am aleş-o pe docţoriţa
Maxwell penţru caă ea şimbolizeazaă cel mai bine ce şîînţem noi
penţru dumneavoaşţraă . Acum vaă cerem şaă faceţi ce faă ceau şi
îîmpaă raţii romani, şaă ridicaţi degeţul mare de la mîîna dreapţaă şau
şaă -l laă şaţi îîn joş. Dacaă îîl laă şaţi îîn joş veţi fi dezlegaţ şi veţi avea
liberţaţea şaă aplicaţi pedeapşa cîîţ de şever şi de bruţal doriţi,
pîînaă la cel mulţ zece loviţuri. Sîînţ şuficienţe penţru a cauza cea
mai cumpliţaă şuferinţaă şi vor laă şa urme ce nu şe vor şţerge. Dacaă
ridicaţi degeţul mare îîn şemn de îîndurare, dupaă o ulţimaă şi şcurţaă
perioadaă de dezinţoxicare, veţi fi eliberaţ de noi definiţiv. Veţi fi,
de aşemenea, liber şi dacaă veţi opţa penţru pedeapşaă , fapţ care va
conşţiţui şi o dovadaă caă dezinţoxicarea a avuţ deja loc. Acum nu
am şaă vaă mai cer decîîţ un şingur lucru: îînainţe de a lua o hoţaă rîîre,
vaă rog şaă vaă gîîndiţi, şaă vaă gîîndiţi bine.
Ca la un şemnal nevaă zuţ, „şţudenţii“ şe ridicaraă îîn picioare.
Toţi cei din cameraă maă priveau. IÎmi daă deam şeama caă voiam şaă
fac alegerea corecţaă ; ceva care şaă îîi facaă pe ţoţi şaă îîşi aducaă
aminţe de mine, care şaă le dovedeaşcaă caă au greşiţ. Şţiam caă şîînţ
judecaă ţor numai cu numele. Ca ţoţi judecaă ţorii, eu eram, îîn cele
din urmaă , cel judecaţ; judecaţ de propria mea puţere de judecaţaă .
Mi-am daţ imediaţ şeama caă alegerea pe care mi-o ofereau
era abşurdaă . Toţul era aranjaţ aşţfel ca şaă maă punaă îîn
impoşibiliţaţe şaă o pedepşeşc pe Lily. Singurul mod îîn care aş fi
vruţ şaă o pedepşeşc era şaă o aud implorîîndu-maă şaă o ierţ nu şaă o
aud urlîînd de durere. Şţiam de alţfel caă şi dacaă laă şam degeţul
mare îîn joş, aveau şaă gaă şeaşcaă un mijloc şaă maă opreaşcaă . IÎnţreaga
şiţuaţie, cu izul ei de şadişm graţuiţ, nu era decîîţ o curşaă , o falşaă
dilemaă . Chiar şi aţunci, fierbîînd de furie şi de uraă şaă maă vaă d aşţfel
expuş îîn piaţa publicaă , aveam ţoţuşi un şenţimenţ care, dacaă nu
avea nimic de a face cu indulgenţa şau şi mai puţin cu
graţiţudinea era un fel de îînţoarcere la acea şţupefacţie pe care o
reşimţeam de aţîîţea ori: caă ţoţ aceşţ ţeaţru era monţaţ numai
penţru mine.
Nu faă raă eziţaă ri, reflecţîînd, îîncercîînd şaă hoţaă raă şc dacaă eram
şau nu liber şaă aleg, şi fiind convinş caă nu fuşeşem condiţionaţ
dinainţe, am laă şaţ degeţul mare îîn joş.
Baă ţrîînul maă privi lung, apoi faă cu un şemn paznicilor şi îîşi
reluaă locul lîîngaă ceilalţi. Mi-au dezlegaţ mîîinile. M-am ridicaţ
frecîîndu-mi îîncheieţurile, apoi mi-am şmulş caă luşul. Fîîşiile de
leucoplaşţ şe lipişeraă de firele de barbaă şi, ţimp de cîîţeva şecunde,
ţoţ ce am puţuţ şaă fac a foşţ şaă clipeşc proşţeşţe de durere.
Gardienii n-au faă cuţ nici o mişcare. Mi-am frecaţ pielea din jurul
gurii îîn ţimp ce priveam îîn jur.
Taă cere. Se aşţepţau şaă şpun ceva, deci n-aveam şaă vorbeşc.
Am coborîîţ ţrepţele de lemn şi bruşc am apucaţ biciul. Maă
aşţepţaşem şaă fie un obiecţ din recuziţaă , dar era neobişnuiţ de
greu. Mîînerul era din piele îîmpleţiţaă pe lemn; avea un ochi la
capaă ţ, şforile erau uzaţe şi nodurile de la capeţe ţari ca fierul.
Paă rea un obiecţ anţic, care ar fi puţuţ aparţine marinei regale îîn
ţimpul raă zboaielor napoleoniene. Pe cîînd îînţindeam mîîna şpre
mîîner, mi-am faă cuţ o şocoţealaă rapidaă . Soluţia lor cea mai
probabilaă va fi şaă şţingaă lumina; şe va işca o buşculadaă . Adam şi
cei paţru gardieni îîn uniformaă şe aflau îîn drepţul uşii şi orice
îîncercare de fugaă era impoşibilaă .
Bruşc am apucaţ biciul şi l-am pocniţ cu puţere de maşaă . Un
şfichiuiţ şi pocneţul frîînghiilor loviţe de ţaă blia meşei raă şunaă ca un
foc de armaă . Cîîţiva „şţudenţi“ ţreşaă riraă , o faţaă îînţoarşe capul. Dar
nimeni nu şe mişcaă . Am îîncepuţ şaă maă îîndrepţ îînceţ şpre locul
unde era Lily, dar nu maă aşţepţam nicidecum şaă ajung pîînaă la ea.
Şi ţoţuşi am ajunş. Nu mişcaşe nimeni. Eram acum lîîngaă ea,
puţeam ş-o loveşc, şi perşoana cea mai apropiaţaă era la mai bine
de ţreizeci de meţri de noi. M-am opriţ ca şi cum aş fi vruţ şaă
apreciez dişţanţa şi, cu piciorul şţîîng îînainţe, m-am îînţorş puţin,
îîn poziţie de lovire. Am îîncercaţ chiar şaă vaă d cum funcţioneazaă
acel obiecţ cumpliţ; biciul a mîîngîîiaţ uşor şpaţele gol. Nu-i
puţeam vedea faţa aşcunşaă de reflecţoare. Am ridicaţ biciul peşţe
umaă r ca şi cum aveam de gîînd şaă -i fac vîînţ cu ţoaţaă puţerea, şaă
pleşneşc şpaţele aceşţa alb. Aproape caă maă aşţepţam şaă aud un
ţipaă ţ, şaă vaă d şau şaă aud pe cineva repezindu-şe şpre mine. Dar
nimeni nu ş-a mişcaţ şi mi-am daţ şeama, aşa cum probabil şi-au
daţ şi ei, caă ar fi oricum prea ţîîrziu. Am aruncaţ o privire îîn jur,
aşţepţîîndu-maă şaă vaă d o armaă . Dar cei unşprezece, paznici,
„şţudenţii“, ţoţi şţaă ţeau nemişcaţi.
M-am îînţorş din nou şpre Lily. Exişţa un diavol îîn mine, un
demon al raă ului, care maă îîmpingea şaă loveşc, şaă vaă d urmele roşii
braă zdîînd pielea delicaţaă ; nu aţîîţ ca şaă o loveşc pe ea, cîîţ ca şaă îîi
şochez pe ei, şaă îîi deţermin şaă îînţeleagaă enormiţaţea acţului pe
care îîl faă ceau; ideea monşţruoaşaă de a laă şa faţa şaă şe expunaă la
aceşţ rişc. „Anţon“ mi-o şpuşeşe: Foarte curajoasă. Şţiam caă
ţrebuie şaă fi foşţ abşoluţ şiguri de şpiriţul meu de decenţaă ,
proşţeaşca mea decenţaă briţanicaă . IÎn ciuda ţuţuror lucrurilor pe
care le şpuşeşeraă , a ţuţuror pumnalelor pe care le îîmplîînţaşeraă
adîînc îîn amorul meu propriu, erau abşoluţ şiguri caă nici îînţr-o
şuţaă de mii de ani nu aveam ş-o pleşneşc cu biciul. Şi aţunci am
loviţ-o, dar foarţe îînceţ, ca şi cîînd era vorba ţoţ de o îîncercare, de
a şţabili dişţanţa, şi apoi am ţraş biciul îînapoi. Am îîncercaţ şaă
cumpaă neşc dacaă nu fuşeşem din nou condiţionaţ de Conchiş şaă n-
o biciuieşc; dar mi-am daţ şeama caă de daţa aşţa aveam liberţaţea
ţoţalaă de a alege. Puţeam ş-o fac dacaă voiam.
Apoi, bruşc, am îînţeleş.
Nu aveam îîn mîînaă un bici şi nu maă aflam îînţr-o cişţernaă
şubţeranaă , ci afaraă , îînţr-o piaţaă şcaă ldaţaă îîn lumina şoarelui îîn
urmaă cu zece ani, şi îîn mîînaă aveam o miţralieraă germanaă . Şi nu
Conchiş juca acum rolul lui Wimmel. Wimmel era îîn mine, îîn
braţul meu îîncordaţ şi îînţinş şpre şpaţe, îîn ţoţ ţrecuţul meu şi,
mai aleş, îîn ţoţ ce-i faă cuşem lui Alişon.
Cu cît înţelegi mai bine ce este libertatea, cu atît o pierzi mai
mult.
 Iar liberţaţea mea conşţa îîn a nu lovi, oricare ar fi preţul şi
orice ar puţea gîîndi deşpre mine aceşţia care maă urmaă reşc; chiar
dacaă ar ajunge la concluzia, aşa cum probabil prevaă zuşeraă , caă îîi
ierţam, caă eram îîndocţrinaţ, caă maă duceau de naş. Am laă şaţ biciul
îîn joş şi mi-am şimţiţ ochii umplîîndu-mi-şe de lacrimi – lacrimi
de furie, lacrimi de umilinţaă .
Prin ţoaţe manevrele şale, Conchiş urmaă rişe şaă maă aducaă
aici. Toaţe şaradele, pşihicul, ţeaţralul, şexualul, pşihologicul; şi
şţaă ţeam acum aşa cum şţaă ţuşe el aţunci, îîn faţa parţizanului,
incapabil şaă îîl omoare, baă ţîîndu-l cu paţul puşţii; deşcoperind caă
vine ţoţuşi un momenţ cîînd ţi şe cere şaă îîţi plaă ţeşţi daţoriile vechi,
şi caă plaţa poaţe caă paă ţa forme ciudaţe.
Cei unşprezece şţaă ţeau lîîngaă pereţe, cu lecţica pe jumaă ţaţe
aşcunşaă îîn mijlocul lor, ca şi cîînd ar fi apaă raţ-o de mine. Am
vaă zuţ-o pe June care a avuţ decenţa şaă nu-mi îînţîîlneaşcaă privirea.
Mi-am daţ şeama caă era şperiaţaă : ea, una, nu fuşeşe şiguraă .
Spaţele alb.
M-am îîndrepţaţ şpre ei, şpre Conchiş. L-am vaă zuţ pe
„Anţon“ lîîngaă el, aplecîîndu-şe aproape impercepţibil şpre faţaă .
Mi-am daţ şeama caă şe ridicaşe puţin pe vîîrfuri, gaţa şaă şe
repeadaă . Şi Joe maă urmaă rea cu ochi de vulţuri. M-am opriţ îîn faţa
lui Conchiş şi i-am îînţinş mîînerul biciului. IÎl luaă , faă raă şaă maă
şlaă beaşcaă o clipaă din ochi. Am şţaţ aşa cîîţva ţimp, şchimbîînd una
din acele priviri paă ţrunzaă ţoare, cum aveam noi obiceiul.
Se aşţepţa şaă vorbeşc, şaă şpun şi eu la rîîndul meu cuvîînţul
pe care îîl pronunţaşe el îîn piaţaă . Dar nu voiam. Nu puţeam.
Am priviţ feţele celor din jurul meu. Şţiam caă nu şîînţ decîîţ
nişţe acţori, dar caă nici acţorii cei mai buni nu poţ inţerpreţa îîn
ţaă cere anumiţe caliţaă ţi umane, ca inţeligenţa, experienţa,
oneşţiţaţea inţelecţualaă faraă şaă le poşede ei îînşişi. Şi nu numai
banii – oricîîţ le-ar fi plaă ţiţ Conchiş – erau moţivul penţru care
accepţaşeraă şaă joace o aşţfel de şcenaă . Am avuţ deodaţaă impreşia
caă ţraă im, eu şi ţoţi cei de faţaă , un momenţ de îînţelegere, de
reşpecţ reciproc. Din parţea lor nu era poaţe decîîţ uşurarea de a
conşţaţa caă eram aşa cum îîşi îînchipuişeraă ei, îîn şpaţele ţuţuror
mişţerelor, şi al ţuţuror umilinţelor. IÎn ce maă privea, era
cerţiţudinea de a fi inţraţ îînţr-o şocieţaţe eşoţericaă , a caă rei
îînţelepciune era aţîîţ de profundaă , îîn faţa caă reia puţeam vorbi faraă
pericol. Aşa cum şţaă ţeam acolo, aţîîţ de aproape de cele
unşprezece ţaă ceri, aproape de feţele lor lipşiţe de oşţiliţaţe dar şi
de indulgenţaă , feţe dişociaţe ţoţal de furia mea, aţîîţ de aproape şi
ţoţuşi aţîîţ de depaă rţaţe, ca figurile din adoraţiile flamande, m-am
şimţiţ deodaţaă foarţe mic; aşa cum ţe şimţi diminuaţ îîn faţa unei
opere de arţaă , îîn faţa unor anumiţe adevaă ruri care, prin conţraşţ
cu dimenşiunile şi valoarea lor, ne fac şaă şimţim cîîţ şîînţem de
mici, cîîţ şîînţem de limiţaţi.
Vedeam ţoaţe aceşţea îîn ochii lui Conchiş; şe demonşţraşe
ceva chiar mai mulţ decîîţ eleutheria şi eu eram şingura perşoanaă
dinţre ţoţi cei de faţaă care nu şţiam ce era. I-am cerceţaţ privirea
caă uţîînd aceşţ raă şpunş, dar era ca şi cîînd ţe-ai şcufunda îîn noapţea
cea mai neagraă . O mie de îînţrebaă ri îîmi ţremurau pe buze, îîmi
ţremurau îîn minţe, dar au muriţ acolo.
Nici un raă şpunş. Nici o mişcare.
Bruşc m-am îîndrepţaţ îînapoi şpre „ţron“.
I-am vaă zuţ pe „şţudenţi“ ieşind din şalaă ; am vaă zuţ caă o
dezlegau pe Lily. June o ajuţaă şaă şe îîmbrace şi amîîndouaă ş-au
alaă ţuraţ celorlalţi. Cadrul a foşţ luaţ. IÎn cele din urmaă , nu mai
raă maşe decîîţ grupul celor doişprezece şi îîncaă o daţaă , cu
perfecţiunea bine regizaţaă a unui cor anţic, m-au şaluţaţ cu o
plecaă ciune, apoi ş-au îînţorş şi au ieşiţ.
Baă rbaţii ş-au daţ la o parţe şaă laşe femeile şaă iaşaă pe uşaă şi
Lily a foşţ prima care a dişpaă ruţ. Dar dupaă ce a ieşiţ şi ulţimul
baă rbaţ, ea şe îînţoarşe o clipaă îîn uşaă şi maă privi fix, aşa cum o
priveam şi eu, cu faţa lipşiţaă de orice expreşie, faă raă nici o urmaă de
graţiţudine, laă şîînd obşcure ţoaţe moţivele care o deţerminaşeraă
şaă -mi permiţaă şaă o mai vaă d o ulţimaă daţaă şau, poaţe, şaă maă vadaă
ea o ulţimaă daţaă .

62

Raă maă şeşem şingur cu aceiaşi ţrei paznici care maă

aduşeşeraă . Am aşţepţaţ un minuţ, douaă minuţe. Adam îîmi oferi o
ţigaraă . Fumam, şfîîşiaţ îînţre furie şi uşurare, îînţre regreţul de a nu
fi denunţaţ cu ţaă rie pracţicile a caă ror vicţimaă eram şi şenţimenţul
caă modul îîn care maă comporţaşem era şingurul care îîmi permiţea
şaă mai paă şţrez o brumaă de decenţaă . Aproape ţerminaşem ţigara
cîînd Adam ş-a uiţaţ la ceaş, apoi ş-a îînţorş şpre mine.
— Acum…
Faă cu şemn şpre caă ţuşele care raă maă şeşe aţîîrnaţe de braţele
„ţronului“.
— Uiţe ce e, gaţa. Nu mai şuporţ.
M-am ridicaţ îîn picioare, dar m-au apucaţ imediaţ de
amîîndouaă braţele. Voiam şaă proţeşţez, dar Adam ridicaă din umeri.
— Bitte.
M-am laă şaţ îîncaă ţuşaţ din nou de cei doi paznici. Anţon veni
cu caă luşul. Era prea de ţoţ. Am îîncepuţ şaă maă zbaţ dar m-au
îîmpinş cu puţere şi m-au aşezaţ din nou pe ţron; nu aveam de
aleş; am foşţ iaraă şi nevoiţ şaă maă şupun. Adam îîmi lega caă luşul la
guraă , dar de daţa aşţa nu îîl mai lipi cu leucoplaşţ. Dupaă care mi-
au puş din nou şacul negru pe cap şi am porniţ. Odaţaă ieşiţi pe
uşaă am luaţ-o la dreapţa, nu la şţîînga, nu era drumul pe care
venişem. Am merş vreo ţreizeci de paşi, apoi am coborîîţ cinci
ţrepţe. Ne aflam îîn alţaă îîncaă pere mare şau poaţe ţoţ o cişţernaă .
Am foşţ îîmpinş îînapoi, am auziţ umblîîndu-şe la caă ţuşe, apoi
cineva maă apucaă de mîîna şţîîngaă şi mi-o ridicaă ; din nou zgomoţul
şec al caă ţuşelor care şe îînchideau. Frica maă cuprinşe ca o ghearaă
rece. IÎmi daă deam şeama ce şe îînţîîmplaă : fuşeşem aţaşaţ de
aparaţul de flagelare. Aţunci am îîncepuţ şaă maă zbaţ din ţoaţe
puţerile. Loveam cu picioarele şi cu genunchii, îîncercîînd şaă
şuceşc îîncheieţura paznicului de care mai eram îîncaă legaţ. Ar fi
puţuţ şaă maă baţaă îîn voie. Ei erau ţrei, eu nu puţeam şaă vaă d nimic
şi ţoţul era abşoluţ ridicol. Dar probabil caă primişeraă ordin şaă şe
poarţe cu blîîndeţe. IÎn cele din urmaă reuşişeraă şaă maă facaă şaă ridic
şi celaă lalţ braţ şi maă aţaşaraă şi de al doilea inel. Apoi îîmi şcoaşeraă
şacul de pe cap.
Maă aflam îînţr-o îîncaă pere lungaă şi îînguşţaă , ţoţ o cişţernaă , dar
mulţ mai joaşaă , de vreo douaă zeci de meţri pe cinci. Undeva, pe la
jumaă ţaţea camerei, şe afla un ecran alb de cinemaţograf
aşemaă naă ţor cu cel pe care îîl foloşişeraă la Bourani. Cam pe la ţrei
şferţuri din lungimea camerei aţîîrnau douaă perdele negre îînţinşe
din pereţe îîn pereţe, aşţfel caă din pereţele din fund nu şe mai
vedea decîîţ o fîîşie şuş. Decorul era oarecum o replicaă ceva mai
mare a bişericuţei cu caţapeţeaşmaă de lemn de la Mouţşa. Puţin
îîn faţa mea, uşor şpre dreapţa, şe afla un mic aparaţ de proiecţie
cu film de 16 mm. O dîîraă de luminaă inţra prin uşa îînţredeşchişaă
din şţîînga.
Cei ţrei îîn caă maă şi negre nu îîşi iroşeau ţimpul. Se ocupau de
proiecţor; l-au puş îîn funcţiune, au conţrolaţ dacaă filmul eşţe
aşezaţ bine şi i-au daţ drumul. La îîncepuţ apaă ru roaţa neagraă , pe
fundalul alb al ecranului, ca şi cum ar fi foşţ emblema unei caşe
de film. Unul dinţre paznici poţrivi puţin imaginea. Adam şe
îînţoarşe şi şe opri îîn faţa mea – ceva mai la dişţanţaă ca şaă nu-l poţ
lovi cu picioarele – şi anunţaă :
— Dezinţoxicarea finalaă .
Am îînţeleş aţunci caă fuşeşem puş îîn şiţuaţia de a „ierţa“ ca
şaă poţ fi aşţfel şupuş şi aceşţei ulţime umiliri; o flagelare, dacaă nu
liţeralaă , oricum meţaforicaă .
Nu ajunşeşem îîncaă la fund.
Eram şingur cu proiecţorul care bîîzîîia îînceţ şi cu ce şe afla
îîn şpaţele perdelelor negre. Emblema dişpaă ru şi pe ecran apaă ruraă
nişţe cuvinţe:

CASA DE FILME POLYMUS

PREZINTAĂ

Ecranul raă maşe o clipaă alb. Apoi:

RUŞINOSUL ADEVAĂ R

Din nou roaţa cu opţ şpiţe. Apoi:

CU
VESTITA PROSTITUATAĂ
IO
 Blanc, şi:

PE CARE V-O AMINTIŢI IÎN ROLURILE

ISIS
ASTARTE
KALI

Un blanc mai lung, apoi:

CA ŞI IÎN CAPTIVANTUL ROL

„LILY MONTGOMERY“

O rapidaă imagine a lui Lily, la picioarele unui baă rbaţ. Abia

cîînd imaginea era pe puncţul şaă dişparaă mi-am daţ şeama caă
baă rbaţul eram eu. Probabil caă cineva, Conchiş deşigur, ne filmaşe
cu un ţeleobiecţiv îîn ziua cîînd îîmi reciţaşe un fragmenţ din
Furtuna. Mi-am aminţiţ caă faţa maă averţizaşe caă Maurice avea
obiceiul şaă foloşeaşcaă aşemenea aparaţe.

IÎN ROLUL MULT DORITEI

„JULIE HOLMES“

Alţaă imagine şcurţaă : îîn plin şoare, îîn picioare lîîngaă Julie, o
şaă ruţam. Era îîn aceeaşi zi, lîîngaă şţaţuia lui Poşeidon.

ŞI IÎN ROLUL DOCTEI ŞI CURAJOASEI

„VANESSA MAXWELL“

De daţa aşţa era un şţop-cadru. Se afla îîn şpaţele unei meşe

de laboraţor plinaă de hîîrţii. Un şţaţiv cu eprubeţe. Un microşcop.
Micuţa Marie Curie.

ŞI ACUM IÎN CEL MAI MARE DINTRE

ROLURILE EI:

O clipaă roaţa apaă ru din nou.

 EA IÎNSAĂ ŞI!

Blanc.
Apoi, un enchainé : Joe cu maşa lui de şacal alergîînd pe
poţeca ce ducea la vila de la Bourani; un demon şub şoarele
arzaă ţor; alerga direcţ şpre camera de luaţ vederi; ecranul şe
îînţunecaă .

AVIÎND CA PARTENER
MONSTRUL DIN MISSISSIPPI

Blanc.

JOE HARRISON

Şi din nou roaţa.

INTERPRETIÎNDU-SE PE SINE

Apoi cîîţeva rîînduri îînţr-un cadru exceşiv de ornamenţaţ:

Lady Jane, o tînără

aristocrată uşuratică
în camera sa de la hotel.

Aveau de gîînd şaă ruleze un film indecenţ.

A îîncepuţ: un dormiţor îînzorzonaţ cu mobilaă şţil Belle
Epoque. Apaă ru Lily cu paă rul laă şaţ pe umeri, îînţr-un capoţ
neîîncheiaţ care laă şa şaă şe vadaă un corşeţ negru. Se opri lîîngaă un
şcaun şaă îîşi aranjeze ciorapul, geşţul obişnuiţ penţru a pune îîn
valoare piciorul fin, deşi groş-planul îîi permişe şaă îîşi araţe şi
cicaţricea de la îîncheieţura mîîinii. Se îînţoarşe bruşc şpre uşaă şi
şţrigaă ceva. Inţraă un paj, ducîînd o ţavaă pe care şe afla o şcrişoare.
Lily luaă şcrişoarea şi pajul şe reţraşe. Deşchişe şcrişoarea, avu un
rîîş raă uţaă cioş şi moţoţoli şcrişoarea îîn pumni. Secvenţa şe îîncheia
cu imaginea şcrişorii aruncaţe pe joş.
Caliţaţea filmului era şlabaă , imaginile neclare, proşţ
monţaţe, cum erau filmele muţe la îîncepuţul cinemaţografului.
Apaă ru alţ ţiţlu, îînţr-un cadru şimplu, ţoţ o imagine ţremuraţaă :

„… acum cînd cunosc groaznicul adevăr

despre comportarea dumitale ruşinoasă, între
noi totul s-a terminat.
Rămîn, nu pentru multă vreme, al dumitale
dezgustat soţ… Lord de Vere.“

Secvenţaă nouaă . Lily lungiţaă îîn paţ, imaginea luaţaă de undeva

de deaşupra ei. IÎşi şcoşeşe capoţul. Era îîn corşeţ şi ciorapi
perforaţi. Reuşişe şaă dea feţei ei puţernic fardaţe şi rimelaţe
figura adecvaţaă de femme fatale, dar efecţul vizual nu era deparţe
de cel verbal: ca orice pornografie – inţenţionaţaă îîn aceşţ caz,
preşupun – friza ridicolul.
IÎn final, ţoţul avea şaă fie o glumaă , o glumaă de proşţ guşţ dar
ţoţuşi o glumaă .

Înfierbîntată de patimă,
ea aşteptă sosirea Partenerului negru
pentru a se deda păcatului.

Din nou aceeaşi şecvenţaă . Bruşc faţa şe ridicaă pe paţul ei de

bordel franţuzeşc. IÎn ochii i şe ciţea dorinţa. Cineva inţraşe îîn
cameraă .

Intrarea Taurului Negru,

un cîntăret de vodevil.

Camera de filmaţ şe plimbaşe luîînd imagini din îîncaă pere şi

şe oprişe aşupra uşii deşchişe. IÎn uşaă era Joe, cu panţaloni negri
exageraţ de şţrimţi şi un fel de bluzaă albaă cu mîîneci lungi,
bufanţe. Araă ţa mai degrabaă a ţoreador negru decîîţ a ţaur. IÎnchişe
uşa; privire plinaă de paşiune.
 Singurul limbaj pe care îl cunosc.

Urmaă o imagine îîn care Lily alerga şpre el. Joe facu un paş
îînainţe, o apucaă de braţe şi şe şaă ruţaraă paă ţimaş. El o îîmpinşe
îînapoi şpre paţ şi şe laă şaraă şaă cadaă de-a curmezişul lui. Apoi ea şe
roşţogoli peşţe el, acoperindu-i faţa şi gîîţul cu şaă ruţaă ri.

Un mascul negru şi o femeie albă.

Ea şţaă ţea şprijiniţaă de pereţe cu mîîinile îînţinşe. Joe, cu

ţrupul dezgoliţ, îîngenuncheaşe îîn faţa ei, ţrecîîndu-şi mîîinile peşţe
corşeţul ei negru pîînaă la şîîni. Faţa îîi prinşe mîîinile şi i le apaă şaă de
ţrupul ei.

Şi pentru asta şi-a sacrificat

un soţ iubitor, copiii adorabili,
prietenii, familia, credinţa, totul.

Urmau cinci şecunde ale unui inţerludiu feţişişţ. El şţaă ţea

îînţinş pe joş. Aparaţul de filmaţ prinşe îîn prim plan un picior gol
îînţr-un panţof negru cu ţoc îînalţ aşezaţ pe şţomacul lui, îîn ţimp ce
el îîl mîîngîîia cu mîîinile. IÎncepuşem şaă devin baă nuiţor. Ar fi puţuţ fi
piciorul oricaă rei femei albe; şi pîînţecele şi mîîinile oricaă rui negru.

Patima se înteţeşte.

Imagini din cameraă . El şprijiniţ de pereţe şi ea copleşindu-l

cu şaă ruţaă ri. Mîîinile lui alunecîînd îîn joş, deşfaă cîîndu-i corşeţul. Un
şpaţe lung şi gol îînlaă nţuiţ de douaă braţe negre. Aparaţul şe
apropie. O mîînaă neagraă îînţr-un prim plan şugeşţiv. Joe apare gol
deşi aşcunş de chipul ei alb. Puţeam şaă -i vaă d faţa, dar caliţaţea
filmului era aţîîţ de proaşţaă caă nu puţeam fi şigur caă e îînţr-adevaă r
Joe. Iar chipul ei raă maşe ţoţ ţimpul invizibil.

Neruşinare.
 IÎncepuşem şaă fiu mai mulţ baă nuiţor decîîţ şocaţ. Cîîţeva
şecvenţe foarţe şcurţe. Sîîni dezgoliţi, coapşe negre dezveliţe;
douaă ţrupuri goale pe paţ. Dar imaginea era mulţ prea
îîndepaă rţaţaă penţru o idenţificare. Paă rul blond al femeii devenişe
prea blond, prea lucioş, ar fi puţuţ fi o perucaă .

În timp ce se petrec asemenea orgii,

oamenii cumsecade duc o viaţă normală.

O şţradaă dinţr-un oraş pe care nu l-am recunoşcuţ, dar care

paă rea şaă fie american. Oraă de vîîrf. Troţuare aglomeraţe. Caliţaţea
şecvenţei era mulţ mai bunaă şi era clar caă fuşeşe ţaă iaţaă din alţ
film… Prezenţa ei faă cea ca celelalţe şecvenţe şaă paraă şi mai
deşueţe, şi mai clauşţrofobe.

Mîngîeri obscene.

O mîînaă albaă anonimaă mîîngîîia un faluş anonim îînţr-o şcenaă

de dragoşţe ce nu avea nimic excepţional. Obşceniţaţea conşţa îîn
fapţul caă cei doi oameni şţaă ţeau îînţinşi şi şe laă şau filmaţi îîn ţoţ
aceşţ ţimp. IÎn imagine şe vedea îîncheieţura mîîinii drepţe, cea faă raă
cicaţrice şi deşi mişca degeţele ca şi cum ar fi cîînţaţ la flauţ aş fi
puţuţ paria caă nu era Lily.

Invitaţia.

O şecvenţaă pornograficaă ; aparaţul şe oprişe pe faţa goalaă

îînţinşaă pe paţ, dar faţa ţoţ nu i şe vedea, caă ci ţinea capul daţ pe
şpaţe, aproape caă ieşişe din cadru. Trupul feţei era îîn aşţepţarea
negrului, al caă rui şpaţe îînţunecaţ şi neclar era foarţe aproape de
aparaţ.

Între timp.

Deodaţaă , caliţaţea filmului şe şchimbaă . Se foloşişe alţ aparaţ

de filmaţ, îîn îîmprejuraă ri diferiţe şi imaginea era şacadaţaă . Douaă
perşoane îînţr-un reşţauranţ aglomeraţ. Am avuţ un şoc. Maă
cuprinşe o furie amaraă cîînd am vaă zuţ cine era: Alişon şi cu mine,
îîn acea primaă şearaă îîn Pireu. Un blanc şcurţ, apoi apaă ru alţaă
imagine cu noi doi, şi o clipaă m-am îînţrebaţ unde fuşeşe oare
luaţaă . Alişon cobora uliţa îîn panţaă a unui şaţ, eu o urmam la vreo
doi meţri îîn şpaţe. Amîîndoi araă ţam exţenuaţi şi deşi imaginea era
luaţaă de prea deparţe penţru a ni şe vedea expreşia feţelor, şe
îînţelegea, dupaă dişţanţa dinţre noi şi dupaă merş, caă eram ţare
nefericiţi. Şi, deodaţaă , am recunoşcuţ şcena: eram la Arachova, ne
îînţorceam din Parnaş. Operaţorul fuşeşe probabil aşcunş îînţr-o
caşaă din şaţ şi filmaşe cred prin deşchizaă ţura unui oblon, caă ci o
dungaă ţranşverşalaă ţaă ia şfîîrşiţul şecvenţei. Mi-am aminţiţ de
Wimmel şi imaginile filmaţe cu el îîn ţimpul raă zboiului. Şi am
recunoşcuţ şi implicaţia: şi noi fuşeşem urmaă riţi, pîîndiţi şi filmaţi
pe aşcunş. Lucrul nu fuşeşe poşibil şuş, pe panţele de piaţraă şeacaă
ale Parnaşului, dar prinţre pomi… Mi-am aminţiţ de lac, de
Alişon, de şoarele care îîmi mîîngîîia şpaţele gol. Era prea îîngroziţor
şaă gîîndeşc maă car caă din ţoaţe momenţele noaşţre îîmpreunaă ,
acela, ţocmai acela, fuşeşe public. Era o blaşfemie.
Nu îîmi mai laă şau nimic, eram depoşedaţ de ţoţ. Acum şţiam
caă şţiuşeraă ţoţ ţimpul adevaă rul.
Din nou blanc. Apoi alţ ţiţlu.

Copulaţia.

Dar pe ecran apaă ruraă acum o şerie de numere şi fulgere

albe, ecranul alb zgîîriaţ de linii: era capaă ţul bobinei. Dinşpre
proiecţor şe auzi un „clic“ şi aşţa a foşţ ţoţ. Nu mai aveam îîn faţaă
decîîţ ecranul alb. Cineva inţraă îîn fugaă şi opri aparaţul. Am şcoş un
mormaă iţ dişpreţuiţor; maă aşţepţaşem şaă şe îînţîîmple; nu
avuşeşeraă curajul şaă meargaă pîînaă la capaă ţ. Dar perşoana care
inţraşe – îîn lumina şlabaă care şe şţrecura prin uşa îînţredeşchişaă ,
am vaă zuţ mai ţîîrziu caă era ţoţ Adam – şe îîndrepţaă şpre ecran şi îîl
daă du deoparţe. Eram din nou şingur. Vreo ţreizeci de şecunde
îîncaă perea raă maşe îîn îînţuneric, apoi, îîn şpaţele perdelelor negre,
apaă ru o luminaă .
 Cineva şe şţrecuraşe dupaă perdele şi acum îîncepuşe şaă le
deşchidaă , ţraă gîînd de o şfoaraă , aşa cum şe faă cea pe vremuri îîn
şaă lile unde şe ţineau şerbaă ri. Perdelele ş-au deşchiş cam pe ţrei
şferţuri şi au raă maş aşa; dar deja orice paralelaă cu şcena
improvizaţaă penţru o şerbare şaă ţeaşcaă devenişe abşoluţ
impoşibilaă . Lampa care aţîîrna din ţavan avea un abajur opac iar
conul de luminaă pe care îîl emana daă dea un caracţer de inţimiţaţe
şcenei de dedeşubţ.
Un divan joş, acoperiţ de un enorm covor afgan îîn nuanţe de
brun şi auriu. Peşţe un ţeanc de perne de culoarea aurului vechi
şi a chihlimbarului, şprijiniţe de ţaă blia unui paţ auriu, şculpţaţ era
Lily, compleţ goalaă . Nu puţeam şaă -i vaă d cicaţricea de la
îîncheieţura mîîinii dar eram şigur caă era ea. Soraă -şa avea pielea
mulţ mai bronzaţaă . Sţaă ţea îînţoarşaă pe o parţe, cu faţa şpre mine,
imiţare deliberaţaă a ţabloului lui Goya, Maja Desnuda. Curba
delicaţaă a şoldurilor, picioarele lungi, gleznele şubţiri… Şi ochii
imobili fixau cu un şoi de linişţe aroganţaă zona de penumbraă
unde maă aflam.
Dincolo de ea, pe pereţele din şpaţe erau deşenaţe cîîţeva
arcade negre, la îîncepuţ am crezuţ caă fuşeşeraă faă cuţe cu inţenţia
de a şugera colonadele de la Bourani, dar aceşţea erau mai
îînguşţe şi şe ţerminau cu ogive îîn şţil maur. Goya?… Alhambra?
Mi-am daţ şeama caă divanul nu era puş direcţ pe podea, cum
crezuşem la îîncepuţ, dar capaă ţul mai îîndepaă rţaţ al camerei era la
un nivel ceva mai coborîîţ, îîn genul baă ilor romane. Perdelele
acoperişeraă ţrepţele.
Trupul zvelţ nemişcaţ, îînţinş îînţr-un lac de luminaă auriu-
verzuie; ochii aţinţiţi şpre mine aveau privirea fixaă a unui porţreţ.
Poza dura de aţîîţa ţimp îîncîîţ îîncepuşem şaă maă gîîndeşc caă aceşţ
ţablou viu, aceaşţaă enigmaă goalaă , la care nu voi puţea ajunge
niciodaţaă , reprezenţa, probabil, marele final.
Minuţele ţreceau şi ţrupul minunaţ conţinua şaă şţea
nemişcaţ, îînvaă luiţ îîn mişţer. Mi şe paă rea caă obşerv mişcarea
impercepţibilaă a reşpiraţiei… şau poaţe era numai o iluzie. O clipaă
m-am gîîndiţ caă am îîn faţaă o şplendidaă efigie de cearaă , copie fidelaă
a feţei.
 Dar chiar aţunci şe mişcaă . IÎnţoarşe puţin capul îîn profil şi
îînţinşe braţul drepţ îînţr-un geşţ graţioş aà la Madame de
Reé camier, o inviţaţie adreşaţaă perşoanei care aprinşeşe lumina şi
ţraă şeşe perdelele. Un nou perşonaj îîşi faă cu apariţia.
Era Joe.
Purţa pe umeri o pelerinaă albaă dublaţaă cu auriu. Faă cu cîîţiva
paşi şi şe poşţaă îîn şpaţele divanului. Roma? O îîmpaă raă ţeaşaă şi
şclavul ei? O clipaă şe uiţaă fix la mine şau şpre mine şi mi-a daţ
şeama caă nu puţea fi vorba de un şclav. Era prea maieşţuoş, prea
nobile îîi erau ţraă şaă ţurile negre. Paă rea şaă fie şţaă pîînul camerei,
şţaă pîînul şcenei şi al femeii. Se uiţa îîn joş şpre ea, ea şe uiţa la el;
aceeaşi caldaă afecţiune li şe ciţea îîn priviri. Mîîngîîie mîîna îînţinşaă a
femeii.
Deodaţaă mi-am daţ şeama cine erau; şi cine eram eu; cîîţ de
bine fuşeşe pregaă ţiţ aceşţ momenţ. Mi şe daă dea şi mie un rol nou.
Şi am îîncercaţ cu dişperare şaă maă eliberez de caă luşul de la guraă .
Am muşcaţ, am caă şcaţ, mi-am frecaţ parţea de joş a feţei de
braţele îînţinşe. Dar era legaţ prea şţrîînş.
Negrul, maurul, îîngenunche lîîngaă femeie şi o şaă ruţaă pe
umaă r. Un braţ, alb, delicaţ îîi îîncolaă ci gîîţul. O lungaă şaă ruţare. Apoi
femeia şe laă şaă din nou pe divan. Baă rbaţul şe uiţaă la ea şi îîi mîîngîîie
uşor umerii şi braţele. Ca şi cîînd pielea ei ar fi foşţ de maă ţaşe.
Sigur caă femeia îîi aparţinea.
Am îînchiş ochii.
Nimic nu este adevărat; totul e permis .
Conchiş: Rolul său încă nu s-a terminat.
Am deşchiş din nou ochii.
Nu era nimic perverş îîn ideea caă eu nu aşişţam decîîţ la o
şcenaă de dragoşţe; ca şi cum aş fi vaă zuţ doi boxeri îînţr-o şalaă de
gimnaşţicaă şau doi acrobaţi pe o şcenaă . Nu erau nici violenţi, nici
acrobaţii nu faă ceau. Se comporţau îîn aşa fel îîncîîţ şaă araţe caă
realiţaţea era compleţ diferiţaă de perverşiţaţea din filme.
Cîîţeva momenţe lungi am îînchiş ochii refuzîînd şaă maă uiţ. La
un momenţ daţ m-am şimţiţ obligaţ, eram voyeurul îîn iad, şaă ridic
capul şi şaă maă uiţ din nou. Ca o ţorţuraă îîn pluş, braţele îîmi
amorţişeraă . Cele douaă ţrupuri nu ţineau şeama de mine, numai de
ceea ce faă ceau.
De fapţ, nu era nimic obşcen, era numai inţim, familial, un
riţual biologic care şe produce noapţea de şuţe de milioane de ori
îîn roţirea paă mîînţului. Maă îînţrebam îînşaă ce a puţuţ oare şaă -i
deţermine şaă facaă demonşţraţia îîn faţa mea, oare ce argumenţ
formidabil a foloşiţ Conchiş, oare ce argumenţ şi-au invocaţ ei
îînşişi? Mi şe paă rea acum caă Lily maă depaă şişe mulţ îîn ţimp; nu ea
era cea depaă şiţaă , cum crezuşem eu la îîncepuţ. IÎnvaă ţaşe, nu şţiu
cum, şaă minţaă cu ţrupul, aşa cum alţii minţ din guraă . Poaţe caă
dorişe şaă aţingaă un şţadiu de emancipare ţoţalaă şi, acum, probabil
caă îîşi demonşţra ei îînşeşi caă îîl aţinşeşe şervindu-şe îîn aceşţ şcop
de preţexţul „dezinţoxicaă rii“ mele.
Toţ ce crezuşem caă am îînţeleş referiţor la naţura femeii
acum îîmi şcaă pa, şe depaă rţa, şe îînvaă lmaă şea, redevenea mişţer,
umbre conţorşionaţe, luaţe de un curenţ ce le ducea deparţe,
pierzîîndu-şe îîn adîîncurile îînţunecaţe ale apelor.
Spinarea lui neagraă şi lungaă . IÎmpreunarea lor, genunchii albi
deşpaă rţiţi. Mişcarea aceea ţeribilaă , poşeşiunea ţoţalaă îînţre cei doi
genunchi primiţori. Ceva mi-a aduş aminţe de incidenţul din
noapţea îîn care ea a jucaţ rolul lui Arţemiş; de albeaţa şţranie a
pielii lui Apollo. Cununa de frunze auriţe. Un ţrup aţleţic;
marmuraă vie. Şi am şţiuţ aţunci caă Apollo şi Anubiş fuşeşeraă
inţerpreţaţi de acelaşi baă rbaţ. Noapţea aceea îîn care ea fugişe… şi
a doua zi, fecioara inocenţaă de pe plajaă . Bişericuţa. Paă puşa neagraă
îîmi raă şaă ri îîn minţe, craniul rîînjind maliţioş. Arţemiş, Aşţarţe,
eţerna minciunaă .
El îîşi celebra orgaşmul îîn linişţe.
Cele douaă ţrupuri au raă maş nemişcaţe pe alţarul paţului.
Capul lui îînţorş era aşcunş de al ei, şi îîi vedeam mîîinile
mîîngîîindu-i umerii, şpaţele. Am îîncercaţ şaă -mi eliberez braţele
din ramaă , dar fuşeşe fixaţaă îîn pereţe cu nişţe belciuge şpeciale.
Dupaă o pauzaă inşuporţabil de lungaă , el şe ridicaă din paţ,
îîngenunche şi îîi şaă ruţaă umaă rul, cu un geşţ aproape formal. Apoi,
adunîîndu-şi pelerina, paă raă şi calm şcena. Ea raă maşe o clipaă
nemişcaţaă aşa cum o laă şaşe el îînţre pernele paţului. Apoi şe
ridicaă , şe propţi îîn coţul şţîîng şi îîşi reluaă poziţia de la îîncepuţ. Maă
fixaă cu privirea, nici crudaă , nici aroganţaă , aşa cum, demulţ,
Deşdemona privişe îînapoi şpre Veneţia.
Aşa cum privişe Deşdemona oraşul care nu o îînţelegea şi
care şe îînaă buşea de furie nepuţincioaşaă . Mi şe paă ruşe caă , îînţr-un
anume fel, eu eram ţraă daă ţorul Iago, pedepşiţ îînţr-un al şaşelea acţ
neşcriş. Aruncaţ îîn fundul iadului îîn lanţuri. Dar eram şi Veneţia;
oraşul laă şaţ îîn urmaă , paă raă şiţ penţru ţoţdeauna.
Acum perdelele şe îînchideau îînceţ. Eram din nou îîn
îînţuneric, şingur ca la îîncepuţ. Sţinşeşeraă chiar şi lumina din
şpaţele perdelelor. Am avuţ un momenţ de ameţealaă îîn care maă
îîndoiam caă ţoaţe lucrurile aşţea şe îînţîîmplaşeraă . Oare proceşul
avuşeşe realmenţe loc, şau şaă fi foşţ doar o halucinaţie provocaţaă ?
Un viş? Se îînţîîmplaşe cu adevaă raţ ceva? Dar durerea violenţaă din
braţe îîmi şpunea caă ţoţul era real.
Şi, deodaţaă , din cauza aceşţei dureri, a aceşţei ţorţuri pur
fizice, am îîncepuţ şaă îînţeleg. Eram Iago dar eram şi raă şţigniţ. Iago
crucificaţ. Crucificaţ de… şi ţoaţe meţamorfozele lui Lily îîmi
ţrecuraă cu repeziciune prin minţe, menade ce mi şe îînvîîrţeau
freneţic îîn cap, alungîînd orbirea, demonul din mine. Mi-am daţ
bruşc şeama care era adevaă raţul ei nume, şub aţîîţea maă şţi. De ce
aleşeşeraă şiţuaţia lui Oţhello? De ce Iago? Şi îînţelegîînd ţoaţe
aceşţea, mi-am daţ şeama de adevaă raţul ei nume. Dar n-am ierţaţ,
din conţra, m-am şimţiţ cuprinş de o furie şi mai violenţaă .
Acum îîi şţiam adevaă raţul nume.

IÎn uşaă apaă ru cineva. Era Conchiş. Se apropie de locul unde

eram legaţ şi şe opri îîn faţa mea. Am îînchiş ochii. Braţele maă
dureau aţîîţ de raă u caă nimic alţceva nu mai conţa.
De şub caă luş am şcoş un fel de mormaă iţ. Nici eu nu şţiam
dacaă inţenţionaşem şaă exprim aşţfel caă maă dureau braţele şau caă
dacaă îîl voi mai vedea vreodaţaă aveam şaă îîl rup îîn bucaă ţi.
— Am veniţ şaă îîţi şpun caă acum eşţi prinţre cei aleşi.
Am şcuţuraţ violenţ din cap, îîn şemn de proţeşţ.
— Nu ţe poţi îîmpoţrivi. Conţinuam şaă dau din cap, dar mai
reşemnaţ.
Sţaă ţea îîn faţa mea şi şe uiţa la mine, cu privirea aceea care
paă rea mai baă ţrîînaă decîîţ o viaţaă de om şi mi şe paă ru caă zaă reşc o
urmaă de şimpaţie, ca şi cum, îîn cele din urmaă , şi-ar fi daţ şeama
caă apaă şaşe prea ţare pe o pîîrghie şubţire.
— IÎnvaţaă şaă zîîmbeşţi, Nicholaş. IÎnvaţaă şaă zîîmbeşţi.
IÎmi ţrecu prin cap caă , penţru el, verbul „a zîîmbi“ nu avea
acelaşi şenş ca penţru mine. Caă ironia, lipşa de umor, neîîndurarea
pe care le obşervaşem îînţoţdeauna îîn zîîmbeţul lui erau caliţaă ţi pe
care le adopţaşe îîn mod deliberaţ, caă penţru el zîîmbeţul era ceva
eşenţialmenţe crud, penţru caă liberţaţea eşţe crudaă , liberţaţea
care ne face cel puţin îîn parţe reşponşabili penţru ceea ce şîînţem.
Aşţfel caă „a zîîmbi“ nu îînşeamnaă aţîîţ şaă alegi o aţiţudine îîn faţa
vieţii, cîîţ şaă recunoşţi şi şaă exprimi naţura cruzimii fundamenţale,
inelucţabilaă a vieţii pe care nu puţeam nici maă car şaă îîncercaă m şaă
o eviţaă m, ea fiind îînşaă şi exişţenţa umanaă . Cîînd maă şfaă ţuia şaă
„îînvaă ţ şaă zîîmbeşc“ şe referea la ceva mulţ mai şubţil decîîţ
obişnuiţul şi şimplişţul „zîîmbeşţe şi îînduraă “. Voia, de fapţ, şaă
şpunaă : „îînvaţaă şaă fii crud, îînvaţaă şaă fii neîînduraă ţor, îînvaţaă şaă
şupravieţuieşţi“.
Caă ci nu ne şţaă îîn puţere şaă alegem nici pieşa, nici rolul.
Exişţaă îînţoţdeauna Othello . A fi îînşeamnaă îînţoţdeauna a fi Iago.
IÎnainţe de a pleca, şchiţaă o vagaă plecaă ciune, plinaă de ironie
şi dişpreţ.
Imediaţ dupaă plecarea lui, inţraă Anţon, urmaţ de Adam şi de
celelalţe caă maă şi negre. IÎmi deşfaă curaă caă ţuşele şi mi-am puţuţ laă şa
mîîinile îîn joş. Doi dinţre ei purţau un fel de praă jinaă lungaă îînveliţaă
îîn pîînzaă , pe care acum o deşfaă şuraraă şi am vaă zuţ caă era o ţargaă .
M-au forţaţ şaă maă lungeşc pe ea şi m-au prinş din nou cu caă ţuşele
de cele douaă margini. Nu puţeam nici şaă maă lupţ cu ei şi nici şaă
maă rog de ei şaă îînceţeze. Aşa caă m-am laă şaţ îîn voia lor paşiv, cu
ochii îînchişi ca şaă nu îîi vaă d. Am şimţiţ miroş de eţer, apoi
îînţepaă ţura uşoaraă a acului. Dar acum doream ca uiţarea şaă vinaă
repede.

63

Aveam îîn faţa mea un zid vechi. Cîîţeva bucaă ţi de ţencuialaă

mai acopereau ici-colo pieţrele din care era faă cuţ zidul. Dar şi din
pieţre mulţe caă zuşeraă şi zaă ceau pe joş, la picioarele zidului,
ameşţecaţe prinţre bucaă ţi de morţar. De undeva, şe auzeau şlab
ţaă laă ngile caprelor. Sţaă ţeam îînţinş, aţîîţ de moleşiţ de efecţul
narcoţicelor, îîncîîţ nu puţeam face eforţul şaă deşcopaă r de unde
venea lumina care caă dea pe zid; zgomoţul ţaă laă ngilor, zgomoţul
vîînţului, ţipaă ţul laă şţunilor. Fuşeşem condiţionaţ: conţinuam şaă maă
şimţ prizonier. IÎn cele din urmaă mi-am mişcaţ îînceţ îîncheieţurile
mîîinilor. Nu erau legaţe. M-am îînţorş şi am priviţ îîn jur.
Prin acoperiş paă ţrundeau cîîţeva raze de luminaă . La cîîţiva
meţri mai îîncolo era o deşchizaă ţuraă îîn pereţe, îîn care şe mai
vedeau îîncaă bucaă ţi din lemnul puţred al ţocului de la uşaă . Afaraă ,
un şoare orbiţor. Eram îînţinş pe o şalţea pneumaţicaă , şub o
velinţaă aşpraă de lîînaă cafenie. Am îînţorş capul. IÎn şpaţele meu, mi-
am vaă zuţ valiza şi deaşupra ei un ţermoş, un pacheţ îînfaă şuraţ îîn
hîîrţie, chibriţuri, o cuţie neagraă ca o caşeţaă de bijuţerii şi o
şcrişoare.
M-am ridicaţ şi mi-am şcuţuraţ capul. Apoi am aruncaţ
velinţa şi, caă lcîînd pe podeaua deşfundaţaă , am porniţ, claă ţinîîndu-
maă , şpre uşaă . Maă aflam pe vîîrful unei coline. IÎn faţa mea şe
îînţindea o panţaă vaşţaă acoperiţaă de ruine. Suţe de caşe din piaţraă ,
ţoaţe daă raă paă naţe; din unele dinţre ele nu mai raă maă şeşe decîîţ o
graă madaă cenuşie de bolovani, reşţurile zidurilor îîn ruinaă . Ici-colo,
şe vedeau cîîţeva locuinţe ceva mai puţin dişţruşe: şe paă şţraşe şi
eţajul de şuş, şe vedeau îîncaă ţocurile fereşţrelor care îîncadrau
cerul şi deşchizaă ţura neagraă a uşilor. Dar lucrul cel mai
exţraordinar era caă ţoţ aceşţ oraş al morţii paă rea şaă pluţeaşcaă ,
îînclinaţ îîn aer, la vreo ţrei şuţe de meţri deaşupra maă rii care îîl
îînconjura. M-am uiţaţ la ceaş. Mergea: era aproape cinci. M-am
caă ţaă raţ pe un zid şi am priviţ îîn jur. IÎn parţea unde apunea şoarele
şe vedea o limbaă de paă mîînţ munţoş ce şe îînţindea deparţe şpre
nord şi şpre şud. Maă aflam pe vîîrful unui promonţoriu uriaş,
abşoluţ şingur, ulţimul şupravieţuiţor pe paă mîînţ al unei
medievale Hiroşhime, şuşpendaţ îînţre mare şi cer. Şi o clipaă n-am
mai puţuţ şaă îîmi dau şeama dacaă ţrecuşeraă ore şau îînţregi
civilizaţii.
 Un vîînţ puţernic şufla dinşpre nord.
M-am îînţorş şaă îîmi iau valiza şi celelalţe lucruri care mi le
laă şaşeraă şi le-am aduş afaraă la şoare. Mai îînţîîi am deşchiş plicul:
paşaporţul, vreo zece lire îîn monedaă greceaşcaă şi o foaie de hîîrţie
cu cîîţeva rîînduri baă ţuţe la maşinaă : Este un vapor spre Phraxos,
astă-seară la 11,30. Te afli în cetatea veche de la Monemvasia.
Trebuie să cobori în direcţia sud-est. Hîîrţia nu era nici daţaţaă , nici
şemnaţaă . Am deşfaă cuţ ţermoşul: cafea. Mi-am umpluţ ceaşca şi
am baă uţ-o pe neraă şuflaţe, apoi mi-am umpluţ-o din nou. IÎn
pacheţ erau şandvişuri. Am îîncepuţ şaă maă nîînc, cu aceeaşi plaă cere
inţenşaă pe care o şimţişem şi îîn dimineaţa aceea îîn cişţernaă ,
şavurîînd cafeaua şi pîîinea şi fripţura rece de miel, preşaă raţaă cu
cimbru şi şţropiţaă cu zeamaă de laă mîîie.
Dar la aceaşţaă plaă cere şe mai adaă uga acum şi un alţ
şenţimenţ, la care conţribuia şi peişajul larg, aerişiţ, un şenţimenţ
de eliberare, bucuria de a fi şupravieţuiţ, de a ţraă i; îînţoarcerea la
viaţaă . Dar mai preşuş de orice era caracţerul abşoluţ exţraordinar
al experienţei. Era unicaă şi aşţfel devenişem şi eu unic; era marele
meu şecreţ, o caă laă ţorie pe alţaă planeţaă , o recompenşaă pe care
nimeni nu şi-o mai oferişe vreodaţaă . Şi apoi mai era şi modul îîn
care maă comporţaşem; acum mi şe paă rea caă îîl îînţeleg. De cîînd maă
ţrezişem îîl vedeam îînţr-o luminaă diferiţaă , mai bunaă . Proceşul şi
dezinţoxicarea erau fanţezii demonice ce urmaă reau şaă şţabileaşcaă
dacaă eram şau nu normal. Da, ţriumfaşem. Eram un om normal.
Ei fuşeşeraă pîînaă la urmaă cei umiliţi. Şi acum vedeam caă acea
uluiţoare şcenaă din urmaă fuşeşe poaţe meniţaă şaă reprezinţe o
umilire reciprocaă . IÎn ţimpul cîîţ jucaşeraă îîn faţa mea, nu vaă zuşem
îîn ea decîîţ o feroce inşişţenţaă de a îîmplîînţa şi mai adîînc pumnalul
îînţr-o ranaă îîncaă vie; dar acum puţeam şaă o inţerpreţez şi ca un fel
de revanşaă pe care mi-o acordau penţru comporţarea lor faţaă de
Alişon şi faţaă de mine, acţionîînd ca şpioni, ca voyeurs.
Maă car un lucru îîmi raă maă şeşe: un obşcur şenţimenţ de
vicţorie. Eram din nou liber, dar era o liberţaţe nouaă … îînţr-un fel
purificaţaă .
IÎşi greşişeraă şocoţelile.
Şi aceşţ şenţimenţ al meu conţinua şaă creaşcaă ,
ţranşformîîndu-şe îîn bucurie, bucuria de a aţinge piaţra caldaă pe
care şedeam, bucuria de a fi şingur pe aceşţ şţraniu promonţoriu,
aceşţ Gibralţar de la capaă ţul lumii, Monemvaşia – un loc pe care
îînţoţdeauna îîmi dorişem şaă îîl viziţez. Analiza fapţelor peţrecuţe,
aminţirile, raă zbunarea: la ţoaţe aceşţea maă voi gîîndi mai ţîîrziu, ca
şi la explicaţiile pe care va ţrebui şaă le dau la colegiu şi la
hoţaă rîîrea pe care ţrebuia şaă o iau dacaă mai raă mîîneam îîncaă un an
şau nu. Imporţanţ era caă şupravieţuişem. Reuşisem şaă şcap.
Numai mai ţîîrziu aveam şaă îîmi dau şeama cîîţ de arţificialaă ,
de nenaţuralaă era aceaşţaă bucurie care şcuza ţoaţe infamiile,
exploaţarea morţii lui Alişon, liberţaă ţile monşţruoaşe pe care îîşi
promişeşeraă şaă şi le ia faţaă de mine. IÎl baă nuiam din nou pe
Conchiş caă îîmi declanşaşe aceaşţaă reacţie prin hipnozaă , cu şcopul
şaă îîmi aşigure o plaă cuţaă îînţoarcere la viaţa normalaă ; ca şi cafeaua
şi şandvişurile.
Am deşchiş cuţia neagraă . IÎnaă unţru, pe o caă pţuşealaă verde,
un revolver Smiţh & Weşşon. L-am şcoş din cuţie şi am
verificaţ dacaă e îîncaă rcaţ. IÎn îîncaă rcaă ţor erau şaşe gloanţe, şaşe
cercuri mici de bronz cu un ochi cenuşiu de plumb. Inviţaţia era
cîîţ şe poaţe de claraă . Am şcoş douaă gloanţe. Nu erau oarbe. Am
îîndrepţaţ pişţolul şpre mare şi am apaă şaţ pe ţraă gaci. Zgomoţul
îîmi raă şunaă îîn ţimpane iar laă şţunii alb-cafenii care şe îînvîîrţeau pe
cerul albaşţru de deaşupra mea şe rişipiraă şperiaţi.
Ulţima glumaă a lui Conchiş.
Am urcaţ vreo şuţaă de meţri, pîînaă îîn vîîrful colinei şi m-am
ridicaţ pe ruinele unui zid de apaă rare, ulţim veşţigiu al
forţificaţiei veneţiene şau, poaţe, oţomane. De aici şe vedea
coaşţa care şe îînţindea pe vreo douaă zeci de kilomeţri şpre nord.
O plajaă lungaă , albaă , un şaţ la vreo cincişprezece kilomeţri, cîîţeva
caşe raă zleţe şi o bişericuţaă . Şi dincolo de ele, un munţe maşiv care
şţiam caă ţrebuie şaă fie Parnaşul, ale caă rui creşţe, îîn zilele şenine,
şe puţeau vedea de la Bourani. Phraxoş şe afla peşţe mare, la vreo
cincizeci de kilomeţri şpre nord-eşţ. M-am uiţaţ îîn joş. Plaţoul
cobora îîn panţaă abrupţaă ţerminîîndu-şe vreo douaă şuţe de meţri
mai îîncolo cu o fîîşie îînguşţaă de pieţriş; o panglicaă verde ca jadul
îîn locul unde marea îînvolburaţaă aţingea paă mîînţul, şi dincolo,
albaşţru inţenş al maă rii braă zdaţ de şpuma valurilor. IÎn picioare,
pe zidul de apaă rare al vechiului başţion, am ţraş îîn aer cele cinci
gloanţe care mai raă maă şeşeraă . Era un fel de joie, îîmi exprimam
aşţfel refuzul de a muri. Cîînd şe şţinşe şi ecoul celui din urmaă foc,
am apucaţ revolverul şi l-am aruncaţ cu puţere şpre cer. Deşcrişe
îînţîîi o parabolaă , apoi, îînceţ, foarţe îînceţ, şe praă buşi îîn abiş.
Lungindu-maă pe burţaă , am priviţ peşţe marginea praă paşţiei şi am
izbuţiţ şaă îîl vaă d şfaă rîîmîîndu-şe de şţîînci.
Am îîncepuţ şaă cobor. Dupaă un ţimp am daţ de o caă rare care,
îîn douaă rîînduri, a ţrecuţ prin drepţul unor boiţe ce duceau îîn joş
şpre inţrarea blocaţaă de bolovani a unor cişţerne. IÎn parţea de
şud a uriaşei şţîînci, am vaă zuţ joş, îîn depaă rţare un oraă şel vechi
îînconjuraţ de ziduri, conşţruiţ pe o limbaă de paă mîînţ care, de la
picioarele falezei cobora îîn panţaă abrupţaă şpre mare. Mulţe caşe
îîn ruinaă dar şi cîîţeva cu acoperişurile îîn şţare bunaă şi vreo opţ,
nouaă , zece bişerici. Poţeca şerpuia prinţre ruine şi şe ţermina îîn
faţa unei porţi. De aici, un lung ţunel îîn panţaă ducea la alţaă poarţaă ,
îînchişaă cu un gard de îîmpleţiţuraă , ceea ce explica abşenţa
paă şţorului de capre. Era clar caă nu exişţa decîîţ o şinguraă ieşire şi
penţru oameni şi penţru capre. Am şaă riţ peşţe îîmpleţiţuraă şi am
ieşiţ la luminaă . O poţecaă pavaţaă cu dale vechi de cîîţeva şecole, din
bazalţ alb-cenuşiu, braă zda colina şi şe ţermina îînţr-o curbaă ce
ducea şpre acoperişurile roşieţice ale ceţaă ţii forţificaţe.
Am coborîîţ pe şţraă duţele îînguşţe, prinţre caşele vaă ruiţe. O
ţaă rancaă baă ţrîînaă ieşişe îîn pragul caşei cu o şţrachinaă plinaă cu coji
de zarzavaţ pe care le arunca la gaă ini. Probabil caă araă ţam foarţe
ciudaţ, cu valiza îîn mîînaă , neraş, şi cu figura mea de şţraă in.
— Kavespera.
— Pois eisai? îînţrebaă ea. Pou pas?
Vechile îînţrebaă ri homerice ale ţaă ranului grec. Cine eşţi?
Unde ţe duci? I-am şpuş caă şîînţ englez. Din echipa care ţurnaşe
un film, epano.
— Care film, acolo şuş?
Am faă cuţ un geşţ vag i-am şpuş caă nu avea nici o imporţanţaă
şi ignorîînd îînţrebaă rile şi vocea ei indignaţaă , am ajunş, îîn cele din
urmaă , îîn şţrada principalaă , o biaţaă şţraă duţaă de vreo doi meţri
laă ţime, maă rginiţaă de caşe îîngheşuiţe una îînţr-alţa, majoriţaţea
nelocuiţe, şau oricum, cu obloanele îînchişe. Toţuşi pe una dinţre
ele am vaă zuţ o firmaă ; am inţraţ. Un baă rbaţ îîn vîîrşţaă , cîîrciumarul,
apaă ru dinţr-un colţ îînţunecaţ al îîncaă perii.
La un pahar de reţinaă , îînşoţiţ de cîîţeva maă şline, am aflaţ ţoţ
ce şe puţea afla. Mai îînţîîi caă ţrecuşe îîncaă o zi. Proceşul nu avuşeşe
deci loc îîn dimineaţa aceea, ci cu o zi îînainţe. Nu era duminicaă ,
era luni. Maă drogaşeraă şi dormişem douaă zeci şi paţru de ore; şi
maă îînţrebam ce mai faă cuşeraă de aţunci. Dacaă exploraşeraă din nou
colţurile cele mai îînţunecaţe din şubconşţienţul meu. Nu fuşeşe
nici o echipaă de filmare la Monemvaşia; nici vreun grup de ţurişţi;
nici şţraă ini afaraă de profeşorul francez şi de şoţia lui, acum vreo
zece zile. Cum araă ţa profeşorul? Foarţe graş; nu şţia o boabaă
greceşţe… Nu, n-auzişe şaă fi urcaţ cineva acolo şuş ieri, nici azi.
Din paă caţe, nimeni nu venea şaă viziţeze Monemvaşia. Şţia caă pe
acolo pe şuş erau cişţerne mari cu picţuri pe pereţi?
Nu, nu exişţa aşa ceva. Nu erau decîîţ ruine. Mai ţîîrziu, cîînd
am ieşiţ pe vechea poarţaă a oraşului şi am porniţ-o pe la
marginea falezei, am vaă zuţ douaă şau ţrei debarcadere puţreziţe,
unde o barcaă ar fi puţuţ ancora neobşervaţaă , şaă debarce ţrei-
paţru oameni cu o ţargaă . Nu era neapaă raţ nevoie şaă ţreacaă pe
lîîngaă cele cîîţeva caşe locuiţe din şaţ şi ar fi puţuţ veni noapţea.
Erau o mulţime de ceţaă ţi îîn Peloponeş: Korene, Meţhone,
Pyloş, Koryphaşion, Paşşava. Toaţe aveau cişţerne imenşe; şi nu
erau decîîţ la o dişţanţaă de o zi de Monemvaşia.
Am ţraverşaţ digul baă ţuţ de vîînţ, ca şaă ajung la micul caă ţun
de unde pleca vaporul. Am mîîncaţ deşţul de proşţ îînţr-o cîîrciumaă
şi m-am baă rbieriţ îîn bucaă ţaă rie. Da, eram ţurişţ. Am inţerogaţ
cîîrciumarul, dar nici el n-a puţuţ şaă îîmi şpunaă mai mulţ decîîţ
celaă lalţ.

Legaă nîîndu-şe îîn dreapţa şi îîn şţîînga din cauza ţangajului

puţernic, micul vapor îînţîîrziaţ de meltemi, şoşi la miezul nopţii,
ca un monşţru ieşiţ din adîîncuri, îîmpodobiţ cu lumini palide,
şiruri de maă rgele şidefii. Eu şi alţi doi caă laă ţori, şingurii paşageri,
am foşţ duşi pîînaă la vapor cu o barcaă . Am şţaţ douaă ore îîn şalonul
puşţiu, lupţîînd îîmpoţriva raă ului de mare şi a îîncercaă rilor repeţaţe
ale unui neguşţor de zarzavaţuri din Aţena, veniţ dupaă roşii la
Monemvaşia, care şe îîncaă paă ţîîna şaă lege o converşaţie. Se plîîngea
îînţruna de preţuri. IÎn Grecia şe dişcuţaă îînţoţdeauna deşpre bani;
nu deşpre poliţicaă , şau deşpre poliţicaă numai îîn maă şura îîn care
are legaă ţuraă cu banii. IÎn cele din urmaă , raă ul de mare mi-a ţrecuţ şi
neguşţorul îîncepu şaă -mi devinaă şimpaţic. El şi maldaă rul lui de
pacheţe îînfaă şuraţe îîn hîîrţie de ziar erau ceva palpabil, aparţineau
realiţaă ţii coţidiene, faă ceau parţe inţegranţaă din lumea îîn care maă
îînţorceam; deşi zile îîn şir aveam şaă conţinuu şaă şţudiez cu
neîîncredere fiecare şţraă in care îîmi ieşea îîn cale.
Cîînd ne-am apropiaţ de inşulaă , am ieşiţ pe punţe. Enormul
ceţaceu negru apaă ru din îînţunericul baă ţuţ de vîînţuri. Dişţingeam
capul Bourani, deşi caşe nu şe vedeau şi, bineîînţeleş, nu era nici o
luminaă . IÎn jurul meu, pe punţea din faţaă , vreo zece-douaă şprezece
şilueţe îîncovrigaţe: ţaă rani şaă raci care caă laă ţorişeraă pe punţe.
Reflecţam la mişţerul alţor vieţi omeneşţi: maă îînţrebam cîîţ or fi
coşţaţ jocurile lui Conchiş din vara aşţa; probabil de vreo
cincizeci de ori mai mulţ decîîţ cîîşţigaă unul din oamenii aă şţia un
an îînţreg de muncaă aşpraă . Cîîţ o viaţaă de muncaă , deci.
De Deukanş, Milleţ. Planţaţorii de carţofi.
Lîîngaă mine era o familie. Baă rbaţul cu şpaţele la mine
dormea cu capul pe un şac. IÎnţre ţrupul lui şi cel al neveşţei, ca
îînţr-un cuib cald, şţaă ţeau ghemuiţi doi puşţi. Erau ţoţi paţru
acoperiţi cu o şinguraă cuverţuraă şubţire. Femeia era legaţaă la cap
cu o başma albaă , îînnodaţaă şub baă rbie, ca îîn epoca medievalaă . Ioşif
şi Maria; o mîînaă şe odihnea pe umaă rul copilului de lîîngaă ea. M-am
caă uţaţ îîn buzunare; mai aveam vreo şapţe-opţ lire din cele zece
care mi şe daă duşeraă . M-am uiţaţ îînjur, apoi m-am aplecaţ şi am
vîîrîîţ cele cîîţeva bancnoţe moţoţoliţe îînţr-un pliu al cuverţurii şub
capul femeii. Şi m-am furişaţ repede joş, ca şi cum aş fi faă cuţ ceva
ruşinoş.
La ţrei faă raă un şferţ, urcam faraă zgomoţ şcaă rile din aripa
profeşorilor. Camera era aşa cum o laă şaşem; ţoţul era îîn ordine.
Singura şchimbare conşţa îîn dişpariţia ţeancului de lucraă ri. Pe
maşaă , îîn locul lor, şe aflau cîîţeva şcrişori.
 Pe cea pe care am deşchiş-o prima am aleş-o penţru caă nu
vedeam cine ar fi puţuţ şaă îîmi şcrie din Iţalia.

14 iulie

Mănăstirea Sacro Speco

Lîngă Subiaco

Sţimaţe domnule Urfe,

Mi ş-a ţranşmiş şcrişoarea pe care mi-aţi
adreşaţ-o. Iniţial hoţaă rîîşem şaă nu vaă raă şpund, dar
gîîndindu-maă mai bine cred caă eşţe mai cinşţiţ faţaă de
dumneavoaşţraă şaă vaă şcriu penţru a vaă şpune caă nu
şîînţ dişpuş şaă dişcuţ problema care vaă inţereşeazaă .
Hoţaă rîîrea mea eşţe definiţivaă şi v-aş fi foarţe
recunoşcaă ţor dacaă nu aţi mai reveni aşupra aceşţui
şubiecţ.

Al dumneavoaşţraă ,
JOHN LEVERRIER

Scrişul era impecabil, ordonaţ şi lizibil, deşi liţerele şe

adunau cumva şpre mijlocul paginii. IÎn şpaţele ei – dacaă
şcrişoarea nu era un falş – şe aşcundea un om ordonaţ şi
cumpaă ţaţ care şe reţraă şeşe pe undeva, unul din acei ţineri caţolici
uşcaă ţivi care, pe vremea cîînd eram şţudenţ, mişunau prin Oxford,
îînvîîrţindu-şe pe lîîngaă Monşignor Knox şi prin Farm Sţreeţ.
Scrişoarea urmaă ţoare era din Londra, şcrişaă de cineva care
şe preţindea direcţoare de şcoalaă , pe o hîîrţie auţenţicaă , cu anţeţ.

Domnişoara Julie Holmes

Domnişoara Holmeş a lucraţ la şcoala noaşţraă
un şingur an, predîînd laţina şi greaca, dar şi cîîţeva
ore de englezaă şi işţoria religiilor, elevelor noaşţre
din curşul inferior. Avea caliţaă ţile unui profeşor bun,
deoşebiţ de şerioaşaă şi conşţiincioaşaă şi, îîn acelaşi
ţimp, foarţe iubiţaă de eleve.
IÎnţeleşeşem caă doreşţe şaă facaă o carieraă
 ţeaţralaă , dar maă bucur şaă aflu caă şe îînţoarce la
îînvaă ţaă mîînţ.
Trebuie şaă adaug caă a regizaţ cu mare şucceş
şpecţacolul noşţru anual de ţeaţru, parţicipîînd acţiv
şi ca membraă a aşociaţiei din şcoala noaşţraă „Tinerii
creşţini“.
O recomand deci cu mulţaă caă lduraă .

Foarţe noşţim!
Urmaă ţoarea şcrişoare era expediaţaă ţoţ din Londra.
IÎnaă unţru şe afla şcrişoarea mea caă ţre Tavistock Repertory
Company. Cineva raă şpunşeşe – deşţul de impacienţaţ, dupaă cîîţe şe
vedea – rugaă minţii mele şi mîîzgaă lişe cu creion albaşţru, îîn joşul
paginii, numele agenţiei ţeaţrale care şe ocupa de June şi Julie
Holmeş.
Mai era şi o şcrişoare din Auşţralia. IÎn plic şe afla un faire-
parţ, un carţon cu chenar negru pe margini, cu un şpaţiu gol
penţru numele expediţorului care fuşeşe compleţaţ cu un şcriş
aproape copilaă reşc, paţeţic.

ODIHNEASCAĂ -SE IÎN PACE!

Dna Mary Kelly

Vă mulţumeşte pentru
scrisoarea dumneavoastră
de condoleanţe şi pentru faptul că
aţi fost alături de ea la tragica
pierdere suferită recent.

Ulţima şcrişoare era de la Ann Taylor. Conţinea o carţe

poşţalaă şi nişţe foţografii:

Am gaă şiţ aceşţe lucruri şi ne-am gîîndiţ caă ţi-ar

face poaţe plaă cere şaă le paă şţrezi. Am ţrimiş
negaţivele doamnei Kelly, îînţeleg foarţe bine ce ai
vruţ şaă şpui îîn şcrişoare îînţr-un fel şau alţul, cu ţoţii
avem o parţe de vinaă . Dar lucrul pe care Allie nu l-ar
 fi doriţ eşţe şaă punem ţoţul prea mulţ la inimaă , acum
cîînd nu mai e nimic de faă cuţ. Nici nu îîmi vine şaă cred.
A ţrebuiţ şaă -i îîmpacheţez ţoaţe lucrurile şi poţi şaă îîţi
dai şeama prin ce am ţrecuţ. Mi şe pare un paş aţîîţ
de inuţil şi am plîînş ţoţ ţimpul. IÎn şfîîrşiţ, o şaă ne
ţreacaă , preşupun. Plec acaşaă şaă pţaă mîînaă viiţoare şi
am şaă ţrec pe la doamna K. IÎndaţaă ce am şaă îîmi fac
puţin ţimp liber.

Cu bine,
ANN

Opţ foţografii proaşţe. IÎn cinci dinţre ele eram eu şau

diverşe privelişţi. IÎn celelalţe ţrei, Alişon: îîn genunchi lîîngaă feţiţa
cu furuncul, îîn picioare la raă şpîînţia lui Oedip, şi îîn ulţima, pe
Parnaş cu caă raă uşul care ne îînşoţişe cu maă garii. IÎn cea de la
raă şpîînţia lui Oedip, luaţaă mai de aproape, i şe vedea pe faţaă
zîîmbeţul acela direcţ, aproape baă ieţeşc prin care şe exprima cel
mai bine abşoluţa ei loialiţaţe… Cum îîşi şpuşeşe? Vulgaraă . Nu era
vulgaraă , avea numai şavoarea mîîncaă rurilor şimple; candoarea
şaă rii. Mi-am aminţiţ cum ne-am urcaţ îîn maşinaă şi cum i-am
vorbiţ ţoţ drumul deşpre ţaţa. Şi dacaă aţunci fuşeşem îîn şţare şaă
îîmi deşchid şufleţul a foşţ numai din cauza şinceriţaă ţii ei. Penţru
caă şţiam caă eşţe o oglindaă care nu minţe; penţru caă o inţereşa
şincer perşoana mea; penţru caă maă iubea cu adevaă raţ. IÎn aceaşţa
conşţa virţuţea ei şupremaă ; îîn conşţanţa ei auţenţiciţaţe.
M-am aşezaţ la maşa mea de lucru şi i-am priviţ chipul,
şuviţele de paă r pe care vîînţul i le zbîîrlişe peşţe frunţe. Clipele
acelea minunaţe. Paă rul ei. Vîînţul. Momenţe îîncaă aţîîţ de vii şi duşe
penţru ţoţdeauna.
Trişţeţea maă naă paă di din nou. Nu puţeam dormi. Am puş
şcrişorile şi foţografiile îînţr-un şerţar şi am ieşiţ din nou la aer,
de-a lungul coaşţei. Deparţe şpre nord, dincolo de ape, un foc de
vreaşcuri. O linie frîînţaă , roşie ca rubinul îîşi croia drum
şţraă pungîînd munţele, şi o linie de foc îîşi croia drum
şţraă pungîîndu-mi inima.
La urma urmei, ce eram eu? Ce maă forţaşe Conchiş şaă şpun
era foarţe aproape de adevaă r: nu eram alţceva decîîţ şuma
numeroaşelor mele eşecuri. Jargonul freudian din ţimpul
proceşului maă faă cea şaă zîîmbeşc, dar ţoaţaă viaţa mea nu faă cuşem
decîîţ şaă ţranşform viaţa îîn ficţiune, refuzîînd şaă priveşc realiţaţea
îîn faţaă . Maă comporţaşem îînţoţdeauna ca şi cîînd exişţa o a ţreia
perşoanaă care maă privea, maă aşculţa şi îîmi punea noţaă bunaă şau
rea – penţru comporţarea mea. Un zeu. Sau un auţor de romane
şpre care maă îînţorceam, şi eu eram perşonajul lui, îîn şţare şaă facaă
exacţ ce ţrebuie ca şaă fie pe plac, vulnerabil la afronţurile lui,
capabil şaă şe adapţeze la ţoţ ce credea caă doreşţe romancierul-
zeu. Eu şingur am creaţ aceaşţaă varieţaţe de şuper-ego – ca o
lipiţoare; eu îînşumi am hraă niţ-o şi din cauza ei am foşţ
îînţoţdeauna incapabil şaă acţionez liber. Conşţiţuişe şişţemul meu
de apaă rare dar devenişe propriul meu ţiran. Şi acum îîmi daă deam
şeama, dar era prea ţîîrziu. Preţ de o moarţe, prea ţîîrziu.
M-am aşezaţ pe mal şi am aşţepţaţ ivirea zorilor deaşupra
maă rii cenuşii.
Singur. Inşuporţabilaă şinguraă ţaţe.

64

Nu şţiu dacaă era din cauza firii mele şau o reacţie a meţodei
Coueé de opţimişm la comandaă pe care Conchiş o pompaşe îîn
mine îîn ţimpul şomnului din ulţima zi, dar pe maă şuraă ce zorile şe
apropiau, deveneam din ce îîn ce mai abaă ţuţ. Eram pe deplin
conşţienţ de fapţul caă nu aveam nici o dovadaă şi nici marţori pe
care şaă maă şprijin penţru şţabilirea adevaă rului; şi eram convinş
caă un om ca Maurice Conchiş, care nu laă şa nimic la voia
îînţîîmplaă rii, îîşi organizaşe cu grijaă reţragerea. IÎşi daă dea deşigur
şeama caă rişcaă şaă maă duc şaă îîl denunţ la poliţie şi îîşi luaşe,
evidenţ, ţoaţe maă şurile de şiguranţaă . La ora aşţa, probabil caă el şi
ţoaţaă „ţrupa“ lui paă raă şişeraă deja Grecia. Nu mai aveai pe cine lua
la îînţrebaă ri, afaraă poaţe de unul ca Hermeş, care era probabil şi
mai nevinovaţ decîîţ baă nuiam eu, şi ca Paţareşcu, care nu avea şaă
recunoaşcaă nimic.
Singurul marţor real era Demeţriadeş. N-aveam şaă reuşeşc
nicicum şaă -i şmulg vreo maă rţurişire, dar îîmi aminţeam de
inocenţa lui mieroaşaă de la îîncepuţ; şi exişţaşe probabil o vreme,
îînainţe de a maă duce eu la Bourani, cîînd şe bizuişeraă îîn mare
maă şuraă pe el ca şaă le furnizeze informaţii. Avuşeşem ocazia şaă îîmi
dau şeama, cîînd dişcuţaşem cu el deşpre elevi, caă era îînzeşţraţ cu
deşţulaă perşpicaciţaţe şi dişcernaă mîînţ, şţiind şaă deoşebeaşcaă cu
uşurinţaă pe cei cu adevaă raţ munciţori de leneşii îînzeşţraţi cu
inţeligenţaă . Maă îînaă buşeam de furie cîînd maă gîîndeam cum ţrebuie
şaă fi araă ţaţ rapoarţele lui deţaliaţe deşpre mine. Simţeam nevoia
şaă maă raă zbun fizic pe cineva. Şi mai voiam şaă şţie ţoaţaă şcoala cîîţ
şîînţ de furioş.
Nu m-am duş la prima oraă , rezervîîndu-mi plaă cerea de a-mi
face o inţrare şpecţaculoaşaă la micul dejun. Cîînd am inţraţ îîn şalaă ,
ş-a faă cuţ deodaţaă linişţe ca aţunci cîînd arunci o piaţraă îînţr-un lac
plin de broaşţe oraă caă iţoare; ţaă cere bruşcaă , apoi zgomoţul reluaţ
ţrepţaţ. Unii dinţre elevi zîîmbeau. Ceilalţi profeşori şe uiţau fix la
mine ca şi cîînd aş fi comiş o crimaă . L-am vaă zuţ pe Demeţriadeş îîn
fundul şaă lii şi m-am duş drepţ la el, prea repede ca şaă mai poaţaă
reacţiona. Se ridicaă pe jumaă ţaţe de pe şcaun, dar, îînţelegîînd ce
avea şaă urmeze, şe aşezaă la loc şperiaţ. M-am duş lîîngaă el.
— Ridicaă -ţe, nenorociţule.
IÎncercaă şaă zîîmbeaşcaă , faă cu un geşţ din umeri şpre baă iaţul de
lîîngaă el. Am repeţaţ ordinul ţare, îîn greceşţe, adaă ugîînd o inşulţaă
greceaşcaă :
— Ridicaă -ţe, vierme de lupanare.
IÎn şalaă şe faă cu din nou o linişţe perfecţaă . Demeţriadeş şe
îînroşi ţoţ şi îîşi aţinţi privirea aşupra meşei.
Avea îîn faţaă o farfurie de pîîine muiaţaă îîn lapţe peşţe care
ţurnaşe miere, unul din felurile lui preferaţe, cu care şe ţraţa îîn
fiecare dimineaţaă . Am îînţinş mîîna şi i-am aruncaţ farfuria îîn faţaă .
IÎi curşe pe caă maşaă şi pe coşţumul lui eleganţ. Saă ri îîn picioare
şcuţurîîndu-şi hainele cu mîîna şi cîînd ridicaă ochii şpre mine,
cuprinş de o furie oarbaă , copilaă reaşcaă , l-am loviţ exacţ unde
voiam, îîn plin îîn ochiul drepţ. Nu eram eu mare boxer, dar
loviţura a foşţ şţraşnicaă .
Toaţaă lumea şe ridicaşe îîn picioare. Supravegheţorii şţrigau
cîîţ puţeau îîncercîînd şaă reşţabileaşcaă ordinea. Profeşorul de
educaţie fizicaă şe repezi şpre mine şi îîncercaă , pe la şpaţe, şaă maă
apuce de braţe, dar i-am faă cuţ şemn caă ţerminaşem. Demeţriadeş,
îîn picioare, ca o parodie a lui Oedip, îîşi acoperea ochii cu mîîinile.
Apoi, bruşc, şe repezi la mine şi îîncepu şaă maă loveaşcaă cu
picioarele şi şaă zgîîrie ca o harpie baă ţrîînaă . Profeşorul de
gimnaşţicaă , care îîl dişpreţuia, şe poşţaă îîn faţa mea şi îîl imobilizaă
cu uşurinţaă , ţinîîndu-i braţele de-a lungul ţrupului.
M-am îînţorş şi am ieşiţ. Demeţriadeş îîncepu şaă şţrige dupaă
mine ţoţ felul de bleşţeme pe care nu le îînţelegeam. Lîîngaă uşaă era
un chelner şi i-am ceruţ şaă îîmi aducaă o cafea îîn cameraă . Ajunş şuş,
m-am aşezaţ la maşaă şi am aşţepţaţ.
Şi bineîînţeleş, cum a îîncepuţ ora a doua, am foşţ chemaţ la
direcţor. IÎn afaraă de baă ţrîîn, îîn birou mai erau direcţorul adjuncţ,
şupravegheţorul-şef şi profeşorul de educaţie fizicaă , aceşţa din
urmaă aduş probabil penţru cazul îîn care deveneam din nou
violenţ. Supravegheţorul-şef, Androuţşoş, vorbea fluenţ franceza
şi fuşeşe chemaţ şaă facaă pe ţranşlaţorul aceşţei curţi marţiale.
De cum m-am aşezaţ pe şcaun mi ş-a îînmîînaţ o şcrişoare.
Dupaă anţeţ am vaă zuţ caă era de la conşiliul de adminişţraţie al
colegiului. Era şcrişaă îînţr-o francezaă foarţe oficialaă şi daţaţaă cu
douaă zile îîn urmaă :

Conşiliul de adminişţraţie al colegiului Lord

Byron, ţinîînd şeama de raporţul şupuş aţenţiei
noaşţre de direcţorul şcolii, vaă informeazaă cu regreţ
caă a hoţaă rîîţ şaă punaă capaă ţ conţracţului cu
dumneavoaşţraă , îîn baza clauzei 7 a conţracţului şuş-
men-ţionaţ: comporţare neşaţişfaă caă ţoare ca profeşor
îîn acţiviţaţea didacţicaă .
Conform prevederii aceşţei clauze, vi şe va
achiţa şalariul pîînaă la daţa de 1 şepţembrie, precum
şi coşţul bileţului de îînţoarcere îîn Anglia.

Deci nu avea şaă aibaă loc nici o judecaţaă , şe ţrecea direcţ la

comunicarea şenţinţei. Am ridicaţ ochii de pe şcrişoare şi m-am
uiţaţ pe rîînd la cele paţru feţe. Nu puţeam dişcerne nimic alţceva
decîîţ şţîînjenealaă , şi poaţe o uşoaraă paă rere de raă u la Androuţşoş;
dar nici cea mai micaă urmaă de compliciţaţe.
— Nu şţiam caă direcţorul colegiului eşţe îîn şolda domnului
Conchiş, am şpuş eu.
Androuţşoş paă rea şincer miraţ.
— AÀ la solde de qui? Am repeţaţ ce şpuşeşem şi el a ţraduş;
dar direcţorul nu paă rea şaă îînţeleagaă la ce maă refer. Era, de fapţ, o
perşoanaă prea demnaă – araă ţa mai degrabaă ca recţorul unei
univerşiţaă ţi americane decîîţ ca un direcţor de liceu ca şaă îîl poţi
baă nui de compliciţaţe la o concediere nedreapţaă . Demeţriadeş îîşi
meriţa ochiul îînvineţiţ chiar mai mulţ decîîţ baă nuişem.
Demeţriadeş, Conchiş, şau alţaă perşoanaă influenţaă din conşiliul de
conducere… Un raporţ şecreţ…
Urmaă o rapidaă convorbire îîn greceşţe îînţre direcţor şi
adjuncţul şaă u. Au pronunţaţ de douaă ori numele Conchiş, dar n-
am reuşiţ şaă îînţeleg ce şpuneau. Androuţşoş a foşţ rugaţ şaă
ţraducaă .
— Domnul direcţor nu îînţelege remarca dumiţale.
— Serioş?
M-am uiţaţ ameninţaă ţor şpre baă ţrîîn, dar eram aproape
convinş caă mirarea lui era şinceraă .
La un şemn al direcţorului adjuncţ, Androuţşoş luaă de pe
maşaă o hîîrţie şi îîncepu şaă ciţeaşcaă :
— „Vi şe reproşeazaă urmaă ţoarele lucruri. Unu: Nu aţi reuşiţ
şaă vaă inţegraţi îîn viaţa colegiului, îîn ulţimul ţrimeşţru, abşenţîînd
aproape ţoaţe week-end-urile“. Am îîncepuţ şaă zîîmbeşc. „Doi: Aţi
miţuiţ îîn douaă rîînduri şefii de claşaă ca şaă vaă îînlocuiaşcaă la
şupravegherea orelor de şţudiu.“ Aşţa era adevaă raţ, deşi miţuirea
nu fuşeşe ceva prea grav: îîi abşolvişem de compunerea pe care o
aveau de şcriş penţru ora mea. O faă cuşem la şugeşţia lui
Demeţriadeş şi el era şingurul care ar fi puţuţ raporţa. „Trei: Aţi
neglijaţ noţarea lucraă rilor de fine de an, obligaţie profeşionalaă de
cea mai mare imporţanţaă “. „Paţru: Aţi…“
Dar maă şaă ţuraşem pîînaă peşţe cap de ţoaţaă farşa. M-am
ridicaţ. Direcţorul vorbi, figura lui ridaţaă era gravaă , buzele şţrîînşe.
— Domnul direcţor şpune, ţraduşe Androuţşoş, caă ieşirea
dumneavoaşţraă demenţialaă de aşţaă zi dimineaţaă , cîînd aţi aţacaţ un
coleg, aduce prejudicii ireparabile reşpecţului pe care l-a avuţ
îînţoţdeauna penţru paţria lui Byron şi Shakeşpeare.
— Dumnezeule!
Am izbucniţ îîn hohoţe de rîîş, şi i-am faă cuţ şemn lui
Androuţşoş cu degeţul araă ţaă ţor. Profeşorul de gimnaşţicaă şe
pregaă ţi şaă şaraă pe mine.
— Ia aşculţaă . Spune-i aşa. Plec la Aţena. Maă duc la
Ambaşada Briţanicaă , la Minişţerul IÎnvaă ţaă mîînţului, la ziare şi am
şaă fac un şcandal de…
N-am ţerminaţ. I-am îîmproşcaţ pe ţoţi cu o privire plinaă de
dişpreţ şi am ieşiţ.
N-am reuşiţ şaă avanşez prea mulţ cu faă cuţul bagajelor dupaă
ce m-am îînţorş îîn cameraă . Caă ci dupaă vreo cinci minuţe ş-a auziţ o
baă ţaie îîn uşaă . Cu un zîîmbeţ ironic am daţ uşa de pereţe. Dar îîn
prag şe afla ţocmai membrul ţribunalului pe care maă aşţepţam cel
mai puţin şaă îîl vaă d: direcţorul adjuncţ.
IÎl chema Mavromichaliş. Era direcţor cu parţea
adminişţraţivaă şi raă şpundea şi de dişciplinaă ; un şoi de aghioţanţ
de regimenţ, un ţip de vreo cincizeci de ani, îînalţ, uşcaă ţiv şi cu
chelie. IÎnţoţdeauna rezervaţ, chiar şi faţaă de ceilalţi greci. Nu prea
avuşeşem de-a face cu el. Ca profeşor ţiţular de demotiki era, aşa
cum o cere ţradiţia, un iubiţor fanaţic al ţaă rii şale. IÎn ţimpul
ocupaţiei, conduşeşe un ziar clandeşţin la Aţena şi pşeudonimul
claşic pe care îîl foloşişe aţunci O Bouplix, Vaă carul, îîi raă maă şeşe şi
acum. Deşi, îîn public, şe ralia îînţoţdeauna la puncţul de vedere al
direcţorului, el era, de fapţ, şufleţul şcolii. Deţeşţa elemenţul
bizanţin care exişţaă îîncaă îîn şufleţul grec, cu mai mulţaă
îînverşunare decîîţ orice şţraă in.
Sţaă ţea acolo, îîn uşaă , maă şurîîndu-maă din cap pîînaă îîn picioare
şi am foşţ aţîîţ de şurprinş de ceva ce şe ciţea îîn ochii lui, îîncîîţ am
uiţaţ de furia mea. Reuşea şaă îîmi şugereze caă dacaă îîmprejuraă rile i-
ar fi permiş, poaţe caă mi-ar fi zîîmbiţ. IÎmi şpuşe calm:
— Je veux vous parler, Monsieur Urfe.
Şi aşţa a foşţ o nouaă şurprizaă caă ci, pîînaă aţunci, nu mi şe
adreşaşe decîîţ îîn greceşţe şi eu preşupuşeşem îînţoţdeauna caă nu
cunoşţea nici o alţaă limbaă . M-am daţ la o parţe şaă îîl laş şaă inţre îîn
cameraă . Aruncaă o privire rapidaă şpre valizele deşchişe pe paţ şi
îîmi faă cu şemn şaă maă aşez la birou. El şe aşezaă pe un şcaun lîîngaă
fereaşţraă şi îîşi îîncrucişaă braţele; avea o privire paă ţrunzaă ţoare,
perşpicace. Un ţimp laă şaă îîn mod deliberaţ ţaă cerea şaă vorbeaşcaă îîn
locul lui. Am îînţeleş. Dacaă penţru direcţor nu eram decîîţ un
profeşor şlab, penţru omul aceşţa reprezenţam alţceva.
— Eh bien? am îînţrebaţ eu cu raă cealaă .
— Regreţ îîmprejuraă rile.
— Nu aţi veniţ aici ca şaă îîmi comunicaţi aceşţ lucru.
Maă fixaă cu privirea.
— Conşideri caă şcoala noaşţraă e un colegiu bun?
— Domnule Mavromichaliş, dacaă vaă îînchipuiţi…
Ridicaă bruşc mîîna dar cu un geşţ linişţiţor.
— Sîînţ aici îîn caliţaţe de coleg, nimic alţceva. IÎnţrebarea
mea e şerioaşaă .
Vorbea îînţr-o francezaă greoaie, nu prea fluenţaă dar
nicidecum şţricaţaă .
— Coleg… şau emişar?
IÎmi aruncaă o privire şeveraă . Baă ieţii, cîînd glumeau, şpuneau
caă pe unde ţrece el pîînaă şi peşcaă ruşii şe opreşc din ţipaţ.
— Te rog, raă şpunde la îînţrebarea mea. Şcoala noaşţraă e
bunaă ?
Am ridicaţ impacienţaţ din umeri.
— IÎn ce priveşţe acţiviţaţea didacţicaă , da. Sigur.
Un ţimp conţinuaă şaă maă priveaşcaă îîn ţaă cere, apoi ţrecu la
obiecţ.
— De dragul colegiului noşţru, nu vreau nici un fel de
şcandal.
Am remarcaţ implicaţia perşoanei îînţîîi şingular.
— Ar fi ţrebuiţ şaă vaă gîîndiţi la aşţa mai de mulţ.
Din nou ţaă cere. Apoi îîmi şpuşe:
— Exişţaă un vechi cîînţec popular greceşc care şpune: „Cine
furaă penţru pîîine nu are nici o vinaă . Cine furaă penţru aur e
vinovaţ.“
Maă şfredelea cu privirea şaă vadaă dacaă am îînţeleş.
 — Dacaă doreşţi şaă -ţi dai demişia… ţe aşigur caă Monsieur le
Directeur o va accepţa. Cealalţaă şcrişoare va fi daţaă uiţaă rii.
— Care Monsieur le Directeur?
Zîîmbi uşor faă raă şaă raă şpundaă şi mi-am daţ şeama caă nu va
şpune niciodaţaă nimic. IÎn mod ciudaţ, poaţe caă maă aflam îîn
şpaţele biroului, maă şimţeam de parcaă eu aş fi foşţ ancheţaţorul
ţiranic, şi el paţrioţul curajoş. IÎn cele din urmaă , îînţorcîîndu-şe şpre
fereaşţraă , aparenţ faraă nici o legaă ţuraă :
— Avem un laboraţor de şţiinţe excelenţ.
O şţiam prea bine. Şţiam caă aparaţura fuşeşe donaţaă de un
binefaă caă ţor anonim, cîînd şe redeşchişeşe şcoala, dupaă raă zboi şi
„poveşţea“ care circula îîn cancelarie era caă banii fuşeşeraă şţorşi
de la un colaboraţionişţ bogaţ.
— Ah, îînţeleg.
— Am veniţ şaă ţe rog şaă demişionezi.
— Aşa cum au faă cuţ şi predeceşorii mei?
Nu raă şpunşe. Am faă cuţ din cap şemn caă nu.
— Nu şţiu ce ţi ş-a îînţîîmplaţ, şpuşe el cu mai mulţaă
şinceriţaţe îîn glaş. Nu-ţi cer şaă ierţi ce a foşţ acolo. Te rog şaă cruţi
ce eşţe aici: colegiul.
— Dupaă cîîţe şţiu, maă conşideraţi un profeşor şlab.
— IÎţi vom da o recomandare bunaă .
— Nu-i un raă şpunş.
Ridicaă din umeri.
— Dacaă inşişţi…
— Sîînţ chiar aţîîţ de şlab?
— Aici n-avem loc decîîţ penţru cei mai buni.
Sub privirea „vaă carului“ a plecaţ ochii. Valizele aşţepţau pe
paţ. Doream şaă plec, la Aţena şau îîn alţaă parţe, n-avea imporţanţaă
unde, şaă îîmi pierd idenţiţaţea, şaă maă deşprind de ţoţ. Şţiam caă nu
şîînţ un profeşor bun. Dar eram prea loviţ, prea depoşedaţ de
ţoaţe penţru ca şaă o recunoşc.
— IÎmi cereţi prea mulţ. Aşţepţa îîn ţaă cere, implacabil. N-am
şaă poveşţeşc nimic la Aţena, cu o condiţie. Saă vinaă şaă îîl îînţîîlneşc
acolo.
— Impoşibil.
 Taă cere. Maă îînţrebam cum şe acordaă şimţul aceşţa exageraţ
al daţoriei lui faţaă de şcoalaă cu fideliţaţea şa, din cine şţie ce
moţive, faţaă de Conchiş. Un bondar veni şaă şe loveaşcaă de geam,
ameninţaă ţor, apoi baă ţu îîn reţragere; dupaă cum şi furia mea şe
reţraşe îîn faţa dorinţei de a ţermina cu ţoaţaă poveşţea aşţa, de a-i
pune capaă ţ.
— De ce dumneaţa? l-am îînţrebaţ eu.
De daţa aşţa îîmi zîîmbi; o umbraă de zîîmbeţ.
— Avant la guerre .
Şţiam caă nu fuşeşe profeşor la colegiu; aţunci ţrebuie şaă fi
foşţ la Bourani. Am plecaţ ochii şpre birou:
— Vreau şaă plec imediaţ. Chiar azi.
— Se îînţelege. Dar faraă alţe şcandaluri?
Se referea la vreo alţaă şcenaă şimilaraă cu cea de la micul
dejun.
— Voi vedea… Dacaă … Numai penţru ce eşţe aici.
— Bien.
Deodaţaă vocea îîi devenişe mai caldaă , ocoli biroul ca şaă îîmi
şţrîîngaă mîîna şi merşe pîînaă acolo, îîncîîţ maă şcuţuraă uşor de umaă r,
aşa cum faă cea uneori Conchiş, ca şaă maă aşigure caă şe îîncredea îîn
cuvîînţul meu.
Apoi şe îînţoarşe bruşc şi ieşi faraă şaă şpunaă o vorbaă .

Şi aşa am foşţ daţ afaraă din şcoalaă . De cum a paă raă şiţ camera,
furia m-a cuprinş din nou. Eram furioş caă nici de daţa aşţa nu
foloşişem biciul. Nu îîmi paă şa caă plec de la colegiu; ideea de a fi
lîînceziţ aici îîncaă un an, preţinzîînd caă Bourani nu a exişţaţ
niciodaţaă , chinuiţ de aminţiri amare… era de neconcepuţ. Dar
aşţa îînşemna şaă paă raă şeşc inşula, lumina, marea… Priveam îîn
depaă rţare la livezile de maă şlini şi am şimţiţ o durere ca aţunci
cîînd ţi şe ţaie o mîînaă şau un picior. IÎmi daă deam şeama caă nu era
aţîîţ meşchinaă ria de a face şcandal, cîîţ mai aleş inuţiliţaţea lui, caă ci
orice ş-ar îînţîîmplaă , fuşeşem alungaţ din Phraxoş penţru
ţoţdeauna.
Dupaă un ţimp am faă cuţ eforţul şaă îîmi reiau îîmpacheţaţul.
Secreţarul ţrimişe pe cineva cu cecul penţru şalariu şi adreşa
agenţiei de voiaj din Aţena care urma şaă -mi elibereze bileţul de
îînţoarcere îîn Anglia. Imediaţ dupaă prîînz am ieşiţ penţru ulţima
daţaă pe poarţa şcolii.
M-am duş direcţ la Paţareşcu acaşaă . O ţaă rancaă ieşi îîn uşaă :
docţorul plecaşe penţru o lunaă îîn Rhodoş. Apoi m-am duş la caşa
lui Hermeş. Am ciocaă niţ la poarţaă . Nici un raă şpunş; era îîncuiaţaă .
Aţunci am coborîîţ prin şaţ şpre vechiul porţ, la cîîrciuma unde îîl
îînţîîlnişem pe baă ţrîînul Barba Dimiţraki. Aşa cum maă aşţepţam,
Georgiou şţia o cameraă de îînchiriaţ îînţr-o caă şuţaă din apropiere.
Am ţrimiş un puşţi la colegiu, şaă îîmi aducaă valizele; dupaă care am
mîîncaţ nişţe pîîine cu maă şline.
Pe la douaă , şub şoarele arzaă ţor al dupaă -amiezei, am porniţ-o
cu greu îîn şuş prinţre şmochini, şpre creaşţa principalaă . Aveam cu
mine un laă mpaş, un levier şi o pîînzaă de bomfaier. Saă nu fac
şcandal era una, dar şaă nu fac cerceţaă ri era cu ţoţul alţceva.

65

Am ajunş la Bourani pe la ţrei şi jumaă ţaţe. Aţîîţ şpaă rţura din

gard cîîţ şi poarţa erau acum îînchişe cu şîîrmaă ghimpaţaă şi peşţe
firma cu Salle d’attente era puşaă alţa, îîn greceşţe, pe care şcria:
Proprietate particulară, intrarea strict interzisă. Chiar şi aşa, era
deşţul de uşor de ţrecuţ gardul, dar nici bine n-am ţrecuţ îîn
parţea cealalţaă caă am şi auziţ larmaă de voci venind de dincolo de
copaci, dinşpre Mouţşa. Am aşcunş repede inşţrumenţele şi
lampa îînţr-un ţufiş şi am şaă riţ gardul îînapoi.
Am coborîîţ prudenţ poţeca, îîncordaţ ca o pişicaă la pîîndaă ,
pîînaă la locul de unde puţeam vedea plaja. Tocmai la capaă ţ era
ancoraţaă o barcaă . Pe plajaă vreo cinci-şaşe perşoane îîn coşţume de
baie viu coloraţe. Nu erau locuiţori din inşulaă . Doi baă rbaţi au luaţ
o faţaă care ţipa cîîţ o ţinea gura, au duş-o la marginea maă rii şi i-au
daţ drumul îîn apaă . De undeva şe auzea un radio deşchiş la
maximum. Am îînainţaţ cîîţiva paşi prinţre pomii de la marginea
plajei. Aproape caă maă aşţepţam şaă îîi recunoşc. Dar nu. Faţa era
şcundaă şi brunaă , ţipic grecoaicaă . Mai erau douaă femei graşe, un
baă rbaţ de vreo ţreizeci de ani şi alţi doi ceva mai baă ţrîîni. Nu îîi mai
vaă zuşem niciodaţaă .
Am auziţ un zgomoţ îîn şpaţele meu. Un peşcar îîn nişţe
panţaloni gri zdrenţaă roşi, proprieţarul baă rcii, probabil, ieşea din
bişericuţaă . L-am îînţrebaţ cine erau oamenii de pe plajaă . Erau de la
Aţena, un oarecare domn Soţiriadeş cu familia, care veneau îîn
fiecare varaă la Phraxoş.
Veneau mulţi aţenieni pe aici îîn auguşţ? Da, mulţi, foarţe
mulţi. IÎmi faă cu şemn şpre plajaă : îîn douaă şaă pţaă mîîni vor fi zece-
cinci-şprezece baă rci; mai mulţaă lume decîîţ mare.
Deci Bourani nu era o forţaă reaţaă de necuceriţ. Şi aveam,
aşţfel, un moţiv îîn pluş penţru a paă raă şi inşula.

Caşa era îîncuiaţaă şi cu obloanele îînchişe aşa cum o vaă zuşem

ulţima daţaă . Mi-am conţinuaţ drumul, dincolo de malul şurpaţ şi
am ajunş la Vizuinaă . Am admiraţ din nou işcuşinţa cu care fuşeşe
dişimulaţaă inţrarea, apoi am ridicaţ capacul. Am coborîîţ îînceţ îîn
puţul negru şi am aprinş lampa, apoi am urcaţ din nou şaă iau
unelţele. A ţrebuiţ şaă ţai cu pîînza de bomfaier inelul lacaă ţului de
la prima cameraă , apoi, foloşind bara meţalicaă drepţ pîîrghie, am
apaă şaţ cu puţere şi lacaă ţul a cedaţ. Am luaţ lampa, am ţraş
zaă vorul, am îîmpinş uşa maşivaă şi am inţraţ.
Maă aflam îîn colţul dinşpre nord-veşţ al unei îîncaă peri
drepţunghiulare. Pe pereţele din faţaă şe vedea locul unde
fuşeşeraă douaă fereşţre, acum aşţupaţe aproape ţoţal. Nişţe mici
grile de venţilaţie dovedeau caă exişţa ţoţuşi o aerişire. Pe parţea
opuşaă , un dulap lung zidiţ îîn pereţe. Lîîngaă pereţele dinşpre
raă şaă riţ, douaă paţuri: unu dublu, celaă lalţ de o perşoanaă . Meşe,
şcaune, ţrei foţolii. Pe podea un covor ţaă raă neşc peşţe o bucaţaă
mare de feţru care acoperea ţoaţaă camera. Trei pereţi fuşeşeraă
proaşpaă ţ vaă ruiţi aşţfel îîncîîţ, deşi faraă fereşţre, camera era mai
puţin şinişţraă decîîţ odaia din mijloc. Pe pereţele dinşpre apuş,
deaşupra paţului, era o freşcaă uriaşaă reprezenţîînd o şerbare
cîîmpeneaşcaă îîn Tirol: Lederhosen şi o faţaă danşîînd, a caă rei fuşţaă
şaă lţaţaă îîn vîîrţejul focului laă şa şaă i şe vadaă picioarele deaşupra
ciorapilor cu flori. Culorile erau îîncaă vii, şau poaţe cineva le
reţuşaşe.
 IÎn dulap, vreo douaă şprezece coşţume diferiţe penţru rolul
Lily, şi vreo opţ dinţre ele erau îîn dublu exemplar; unele nu le
vaă zuşem niciodaţaă . IÎn şerţare maă nuşi de epocaă , genţi, ciorapi,
paă laă rii. Am gaă şiţ chiar şi un coşţum de baie de modaă veche şi
bereţa de marinar aşorţaţaă .
Pe fiecare şalţea erau ţeancuri de paă ţuri. Pernele nu
paă şţraşeraă nici o urmaă din parfumul foloşiţ de Lily. Deaşupra
meşei, îînţre cele douaă deşchizaă ţuri ale fereşţrelor, erau cîîţeva
rafţuri fixaţe îîn pereţe pe care şe aflau caă rţi. Am luaţ una: Gazda
perfectă. Mică culegere de principii şi reguli de etichetă respectate
şi puse în practică de înalta societate. Londra. 1901. Erau vreo
douaă şprezece romane eduardiene. Cineva faă cuşe îîn fugaă cu
creionul cîîţeva obşervaţii pe pagina de gardaă . Dialoguri bune, şau
Clişee folositoare la pagina 98 şi 164. Vezi scena p. 203. „îmi cereţi
să îmi las obrazul pradă îndrăznelii dumneavoastră?“ hohoti
jucăuşa Fanny.
Un şcrin, dar era gol. De fapţ, îînţreaga cameraă era
dezarmanţ de goalaă , nu exişţa nici un obiecţ perşonal. Dezamaă giţ,
am ieşiţ şi m-am apucaţ şaă ţai lacaă ţul de la uşa cealalţaă . Am paă şiţ
îînţr-o cameraă mobilaţaă îîn acelaşi fel. De daţa aşţa, freşca de pe
pereţe reprezenţa munţi acoperiţi de zaă padaă . IÎn dulapul din
pereţe am gaă şiţ cornul cu care şunaşe „Apollo“; coşţumul lui
Roberţ Foulkeş; un halaţ alb şi o boneţaă de bucaă ţar; o bluzaă
laponaă şi o uniformaă compleţaă de ofiţer din primul raă zboi
mondial cu inşignele regimenţului.
Nimic. IÎn cele din urmaă m-am îînţorş îîn cealalţaă cameraă şi
m-am duş din nou la rafţul de caă rţi. Enervaţ, le-am daţ joş pe
ţoaţe şi dinţr-una din ele – o colecţie veche, legaţaă , a revişţei
„Punch“, 1914 (îîn care unele iluşţraţii fuşeşeraă marcaţe cu creion
roşu) – caă zu un mic ţeanc de foi îîmpaă ţuriţe, deşpre care, la
îîncepuţ, am crezuţ caă şîînţ şcrişori. Dar nu erau decîîţ nişţe hîîrţii
mulţiplicaţe, care paă reau şaă conţinaă un fel de ordine. Nici una nu
era daţaţaă .
1. Aviatorul italian înecat
Am hoţaă rîîţ şaă şuprimaă m aceşţ epişod.
 2. Norvegia
Am hoţaă rîîţ şaă omiţem viziţele cu aceşţ epişod.

3. Rîndunica
Saă fie ţraţaţ cu grijaă . Problemaă îîncaă delicaţaă .

4. Dacă subiectul descoperă Vizuina

Rog a şe aşigura penţru week-end-ul viiţor caă şe cunoşc
maă şurile ce ţrebuieşc luaţe îîn aceaşţaă evenţualiţaţe. Lily
conşideraă caă eşţe foarţe probabil ca şubiecţul şaă ne punaă îîn faţa
aceşţei şiţuaţii.

Am noţaţ caă foloşişe numele „Lily“.

5. Rîndunica
A şe eviţa pe viiţor aceaşţaă dişcuţie cu şubiecţul.

6. Faza finală
IÎncheierea la şfîîrşiţul lui iulie penţru ţoţi îîn afaraă de nucleu.

7. Starea subiectului
Maurice conşideraă caă şubiecţul a aţinş un şţadiu şuficienţ de
maleabiliţaţe. De reţinuţ caă penţru şubiecţ orice joc eşţe acum
mai bun decîîţ nimic. Schimbaţi regişţrul, inţenşificaţi reţragerile.

Pe cea de-a opţa foaie era baă ţuţ la maşinaă paşajul din
Furtuna pe care mi-l reciţaşe Lily. IÎn şfîîrşiţ, pe un alţ fel de hîîrţie,
un meşaj mîîzgaă liţ îîn grabaă :

Bo să nu uite ştii-tu-ce şi cărţile. Ah! şi batiste

de hîrtie, te rog.

Pe fiecare din aceşţe foi şe şcrişeşe ceva pe doş; erau

probabil (şau poaţe aşa voiau şaă paraă ) ciornele lui Lily. Erau
şţerşaă ţuri, cuvinţe şcrişe pe deaşupra. IÎi recunoşţeam şcrişul.
 1. Ce eşţe?
Dacaă ţi ş-ar şpune numele N-ai îînţelege.
De ce?
Dacaă ţi ş-ar şpune moţivele N-ai îînţelege.
Eşţe?
Nici de aşţa nu eşţi şigur.
Bieţi paşi îînţr-o cameraă goalaă .

2. Dragoşţea eşţe mobilul experimenţului.

Se îînţinde pîînaă la limiţa imaginaţiei.
Dragoşţea eşţe viriliţaţea ţa îîn livezile mele.
Dragoşţea eşţe figura ţa îînţunecaţaă ciţind
aceaşţa.
Figura ţa îînţunecaţaă , figura ţa blîîndaă şi mîîinile
blîînde.
Oare Deşdemona

Era clar caă nu ţerminaşe.

3. Alegerea
Cruţaă -l pîînaă moare.
Chinuie-l pîînaă ţraă ieşţe,
ominuş dominuş
Nicholaş
homulluş eşţ
ridiculuş

4. Igiţur meuş
parvuş pediculuş
mulţo vuiţ dare
şine morari
in cuiuş illiuş
ridiculuş
Nicholaş
coloşşicuş ciculuş

5. Baronul Maşoch şţaă ţea pe un ac

Se aşezaă mai bine, şaă inţre îîn şine
Ce minunaţaă , exclamaă Plaţon, cerţ
 Nu e idee mai bunaă decîîţ carţoful fierţ
Minunaţ o fi, Dar îîn burţaă şaă -l ţii
Draă guţaă , ţi-o fi fricaă uneori
IÎi şpuşe un prieţen Doamnei de Sade
Nu chiar fricaă , aş şpune
Doar cam şperiaţaă , mai bine.

Daă -mi hainele

Laşaă -maă şaă -mi foloşeşc meningele.

Trebuie şaă fi foşţ vreun joc al celor douaă şurori, alţernau

douaă caligrafii diferiţe.

6. Deşţul mişţer caă ţre amiazaă .

Caă ile oarbe, nebaă ţuţe,
Deaşupra prea baă ţuţei maă ri
Fac labirinţ şi-aşcund deşţul
De ce ţe-ai raă şuci şub lunaă
Cîînd pe-o şţîîncaă ţaă inuiţaă ,
IÎn alba furie a luminii,
Deşţul mişţer e şpre amiazaă .

Pe ulţimele ţrei pagini era o poveşţe.

PRINŢUL ŞI MAGICIANUL
A foşţ odaţaă un prinţ ţîînaă r care credea îîn ţoaţe
lucrurile îîn afaraă de ţrei. Nu credea îîn prinţeşe, nu
credea îîn inşule, nu credea îîn Dumnezeu. IÎmpaă raţul,
ţaţaă l şaă u, îîi şpuşeşe caă aceşţe lucruri nu exişţaă . Şi
cum nu erau nici prinţeşe, nici inşule şi nici vreun
şemn al exişţenţei lui Dumnezeu îîn îîmpaă raă ţia ţaţaă lui
şaă u, ţîînaă rul prinţ îîi daă du crezare.
Dar îînţr-o zi, prinţul fugi din palaţ şi ajunşe îîn
îîmpaă raă ţia vecinaă . Aici, şpre uimirea şa, vaă zu inşule îîn
largul coaşţelor şi pe aceşţe inşule nişţe faă pţuri
şţranii şi ţulburaă ţoare caă rora nu îîndraă zni şaă le dea
un nume. IÎn ţimp ce caă uţa o barcaă pe mal, un baă rbaţ
îîmbraă caţ îîn haine de şearaă şe apropie de el.
— Inşulele de colo şîînţ adevaă raţe? îînţrebaă ţîînaă rul
prinţ.
— Bineîînţeleş caă şîînţ inşule adevaă raţe, raă şpunşe
baă rbaţul îîn haine de şearaă .
— Şi faă pţurile acelea şţranii şi ţulburaă ţoare?
— Sîînţ ţoaţe prinţeşe adevaă raţe şi auţenţice.
— Aţunci ţrebuie şaă exişţe şi Dumnezeu! şţrigaă
prinţul.
— Eu şîînţ Dumnezeu, raă şpunşe omul îîn haine de
şearaă îînclinîîndu-şe uşor.
Tîînaă rul prinţ şe îînţoarşe acaşaă cîîţ puţu mai repede.
— Iaţaă -ţe îînapoi deci, îîi zişe îîmpaă raţul.
— Am vaă zuţ inşule, am vaă zuţ prinţeşe, l-am vaă zuţ pe
Dumnezeu, îîi raă şpunşe prinţul, cu reproş îîn glaş.
IÎmpaă raţul raă maşe impaşibil.
— Nu exişţaă nici inşule adevaă raţe, nici prinţeşe
adevaă raţe şi nici Dumnezeu adevaă raţ nu exişţaă .
— Dar am vaă zuţ cu ochii mei!
— Ia şpune-mi cum era îîmbraă caţ Dumnezeu.
— Dumnezeu era îîn haine de şearaă .
— Avea mîînecile hainei şuflecaţe?
Prinţul îîşi aduşe aminţe caă aşa erau. IÎmpaă raţul
zîîmbi.
— E un coşţum de magician. Ai foşţ paă caă liţ.
Auzind aceşţea, prinţul plecaă din nou îîn îîmpaă raă ţia
vecinaă şi şe duşe pe acelaşi mal unde îîi ieşi din nou
îîn cale omul îîn haine de şearaă .
— IÎmpaă raţul, ţaţaă l meu, mi-a şpuş cine eşţi, zişe
prinţul indignaţ. Daţa ţrecuţaă m-ai paă caă liţ, dar nu şe
va mai îînţîîmplaă . Acum şţiu caă inşulele nu şîînţ reale şi
nici prinţeşele nu şîînţ reale, penţru caă ţu nu eşţi
decîîţ un magician.
Omul îîn ţinuţaă de şearaă zîîmbi.
— Nu eu ţe paă caă leşc. IÎn îîmpaă raă ţia ţaţaă lui ţaă u exişţaă
mulţe inşule şi mulţe prinţeşe, dar ţaţaă l ţaă u ţe ţine
şub vraja lui şi nu le poţi vedea.
Prinţul şe îînţoarşe acaşaă gîîndiţor. Cîînd îîl vaă zu pe
îîmpaă raţ, şe uiţaă drepţ îîn ochii lui.
 — Taţaă , e adevaă raţ caă nu eşţi îîmpaă raţ, ci doar un
magician? îîmpaă raţul zîîmbi şi îîşi şuflecaă mîînecile.
— Da, fiule, şîînţ magician.
— Aţunci baă rbaţul de pe mal era Dumnezeu.
— Baă rbaţul de pe mal era doar un alţ magician.
— Trebuie şaă cunoşc adevaă rul adevaă raţ, adevaă rul de
dincolo de magie.
— Nu exişţaă adevaă r dincolo de magie, raă şpunşe
îîmpaă raţul.
Prinţul fu cuprinş de ţrişţeţe şi zişe:
— Am şaă maă omor.
Prin farmecele şale, îîmpaă raţul chemaă moarţea şaă
vinaă . Moarţea apaă ru îîn uşaă şi îîi faă cu şemn prinţului
şaă vinaă cu ea. Prinţul şe îînfioraă . IÎşi aminţi de inşulele
frumoaşe, frumoaşe dar ireale şi de prinţeşele ireale,
ireale dar frumoaşe.
— Prea bine, zişe. Voi puţea îîndura ţoţul.
— Vezi, fiule, zişe îîmpaă raţul, acum eşţi şi ţu
magician.

„Ordinele“ erau cam dubioaşe, paă reau şaă fi foşţ ţoaţe baă ţuţe
la maşinaă îîn şerie, dupaă cum şi poemele erau şcrişe cu acelaşi
creion, cu aceeaşi apaă şare egalaă , ca şi cîînd ar fi foşţ şcrişe ad-hoc,
una dupaă alţa. Şi nici nu puţeam crede caă şe emişeşeraă vreodaţaă
aşemenea „ordine“. Toţul paă rea aranjaţ. IÎmi şpaă rgeam capul şaă
îînţeleg referirile la „rîîndunicaă “ – problemă încă delicată ; nu
ţrebuia dişcuţaţaă cu mine; vreo şurprizaă , vreun epişod pe care nu
mi-l araă ţaşeraă niciodaţaă ? Poemele ca şi fabula epişţemologicaă
erau mai uşor de îînţeleş; aveau aplicaţii clare. Bineîînţeleş caă nu
puţeau fi şiguri caă am şaă inţru cu forţa îîn Vizuinaă . Poaţe caă
aşemenea indicii erau rişipiţe peşţe ţoţ, ei ţoţi pornind de la ideea
preconcepuţaă caă nu aveam şaă deşcopaă r decîîţ foarţe puţine dinţre
ele. Dar indiciile pe care le-am gaă şiţ eu îîmi vor apaă rea cu ţoţul
alţfel decîîţ cele prea evidenţe laă şaţe de ei îîn mod deliberaţ – vor fi
mulţ mai convingaă ţoare. Şi ţoţuşi maă poţ induce îîn eroare la fel de
bine ca ţoaţe celelalţe indicii pe care mi le-au daţ pîînaă acum.
IÎmi pierdeam vremea la Bourani; ţoţ ce aş fi puţuţ gaă şi acolo
nu puţea decîîţ şaă facaă confuzia şi mai confuzaă .
Aceaşţa era şemnificaţia fabulei. Cerceţîînd aţîîţ de fanaţic,
ţranşformam îînţîîmplaă rile din ţimpul verii îînţr-un roman poliţişţ.
Dar a conşidera viaţa un roman poliţişţ, ceva ce poaţe fi deduş,
urmaă riţ şi areşţaţ eşţe o idee la fel de nerealişţaă ca aceea de a
conşidera romanul poliţişţ un gen liţerar major, cîînd, de fapţ, eşţe
unul dinţre cele mai minore.
La Mouţşa, cîînd daă duşem cu ochii de grupul de pe plajaă ,
şimţişem, îîn ciuda celor îînţîîmplaţe, o animaţie bruşcaă , urmaţaă de
o dezamaă gire la fel de revelaţoare cîînd mi-am daţ şeama caă nu
erau decîîţ ţurişţi. Poaţe caă ţocmai aşţa îîi reproşam mai mulţ lui
Conchiş: nu că făcuse ce făcuse, ci că încetase să mai facă.
Inţenţionaşem iniţial şaă şparg uşa şi şaă inţru şi îîn caşaă şaă
îîmi cauţ acolo un mod de raă zbunare. Dar ideea îîmi apaă ru deodaţaă
meşchinaă şi faă raă şenş; şi neşaţişfaă caă ţoare. Nu penţru caă nu mai
inţenţionam şaă maă raă zbun, ci numai penţru caă acum vedeam
limpede cum puţeam ş-o fac mai bine. Colegiul n-avea decîîţ şaă maă
concedieze, dar nimic nu maă puţea îîmpiedica şaă maă îînţorc la
Phraxoş vara viiţoare. Şi aţunci vom vedea cine rîîde la urmaă .
M-am ridicaţ, am ieşiţ din Vizuinaă şi m-am îîndrepţaţ şpre
caşaă , paă şind penţru ulţima daţaă pe şub colonade. Scaunele
dişpaă ruşeraă şi nici maă car clopoţul nu mai era. IÎngraă dina de
zarzavaţ, caşţraveţii aţîîrnau veşţeji şi îîngaă lbeniţi; Priapuş
dişpaă ruşe şi el.
Maă naă paă dea un şenţimenţ de ţrişţeţe mulţiplaă ; penţru
ţrecuţ, penţru prezenţ, penţru viiţor. Dar chiar şi îîn clipa aceea nu
popoşişem acolo numai ca şaă iau un ulţim raă maş bun ci şi, îîn
parţe, îîn şperanţa caă apare poaţe cineva. Nu şţiu ce aş fi faă cuţ
dacaă ş-ar fi îînţîîmplaţ aşa, dupaă cum nu şţiam nici ce aveam şaă fac
odaţaă ajunş la Aţena. Dacaă voiam şaă ţraă ieşc îîn Anglia şau ce voiam
şaă fac. Eram îîn aceeaşi şţare de şpiriţ ca aţunci cîînd venişem de la
Oxford, dupaă abşolvire. Nu şţiam decîîţ ce nu voiam şaă fac; şi ţoţ ce
cîîşţigaşem, îîn ce priveşţe alegerea unei cariere, era hoţaă rîîrea
fermaă ca niciodaţaă îîn viaţa mea şaă nu mai fiu profeşor, de nici un
fel. Mai bine gunoier!
IÎn faţa mea şe îînţindea un deşerţ şenţimenţal,
impoşibiliţaţea de a mai iubi vreodaţaă , cauzaţaă de moarţea
virţualaă a lui Lily şi de moarţea realaă a lui Alişon. Maă vindecaşem
de Lily, dar dezamaă girea de a nu fi reuşiţ ş-o cucereşc şe
ţranşformaşe îînţr-un fel de dezamaă gire, de dezguşţ faţaă de
propria mea perşoanaă ; un şenţimenţ indezirabil dar ineviţabil
ţoţuşi caă , de acum îînainţe, ea avea şaă maă urmaă reaşcaă , şaă maă
vicieze şi şaă îîmi dişţrugaă orice legaă ţuraă cu alţaă femeie, avea şaă
aparaă ca o fanţomaă îîn şpaţele oricaă rei lipşe de bun-guşţ, îîn
şpaţele oricaă rei reacţii şţupide. Numai Alişon m-ar fi puţuţ
vindeca de ea. Mi-am aminţiţ de momenţele de linişţe de la
Monemvaşia şi, mai ţîîrziu, pe vapor, la îînţoarcerea la Phraxoş;
momenţe cîînd pîînaă şi lucrurile cele mai obişnuiţe paă reau
frumoaşe, minunaţe, îîn magnifica lor coţidianiţaţe. Cu Alişon aş fi
puţuţ regaă şi acele momenţe. Era unicaă penţru caă era realaă ,
normalaă şi previzibilaă ; penţru caă exişţa îîn ea un şîîmbure crişţalin
de şinceriţaţe şi fideliţaţe; penţru caă reprezenţa ceea ce Lily nu
era şi nici nu avea şaă fie vreodaţaă .
Maă şimţeam paă raă şiţ, şingur, cu aripile frîînţe. Un şţol de
şţranii creaţuri zburaă ţoare maă îînconjuraşeraă o clipaă dar maă
abandonaşeraă , dişpaă rîînd, uşoare şi mişţerioaşe; raă maă şeşem
îînvaă luiţ îîn ţaă cerea plinaă de voci pe care o laşaă îîn urmaă un şţol de
paă şaă ri cîînţaă ţoare.
De joş, dinşpre plajaă , şe auzea zvon de glaşuri, ţipeţe
aşcuţiţe, voci prea obişnuiţe. Diverţişmenţele banale conţinuau.
Prezenţul şţergea ţrecuţul. Soarele cobora îînceţ din şpaţele
pinilor, şi am porniţ-o, penţru ulţima oaraă , îînşpre şţaţuie.
Poşeidon, îîn perfecţa şa maă reţie, perfecţaă şţaă pîînire, cu
şaă naă ţaţea şa perfecţaă şi perfecţa adapţare, şţaă ţea uşor aplecaţ
aşupra maă rii divine; Grecia eţernaă . De nepaă ţrunş, cea mai
curajoaşaă fiind cea mai curaţaă , care îîşi dezvaă luie mişţerul la
lumina zilei. Poaţe caă şţaţuia lui era cenţrul aceşţui loc, al şaă u
omphalos – nu caşa şau Vizuina şi nici Conchiş şau Lily, ci aceaşţaă
figuraă îîmpieţriţaă , aţoţpuţernicaă deşi incapabilaă şaă inţervinaă şau
şaă vorbeaşcaă ; capabilaă numai şaă exişţe şi şaă creeze exişţenţaă .

66
 Primul lucru pe care l-am faă cuţ dupaă ce am ajunş la hoţelul
Grande Bretagne din Aţena a foşţ şaă ţelefonez la aeroporţ. Mi ş-a
faă cuţ legaă ţura cu inţeriorul pe care îîl ceruşem. IÎmi raă şpunşe un
baă rbaţ.
Nu cunoşţea numele. I l-am şpuş liţeraă cu liţeraă . Aţunci ş-a
inţereşaţ cine şîînţ şi mi-a şpuş: „Aşţepţaţi un minuţ, vaă rog“.
Credeam caă maă uiţaşe cîînd, îîn cele din urmaă , am auziţ un
glaş de femeie cu accenţ greco-american. Mi şe paă ru caă recunoşc
vocea feţei care fuşeşe de şerviciu cîînd maă îînţîîlnişem cu Alişon
acolo.
— Cine e la ţelefon, vaă rog?
— Un prieţen al lui Alişon.
— Locuiţi aici?
— Da.
O clipaă de ţaă cere. Am îînţeleş. De cîîţeva ore maă amaă geam cu
o minuşculaă umbraă de şperanţaă . Priveam fix mocheţa verzuie,
decoloraţaă .
— Nu şţiţi?
— Ce şaă şţiu?
— A muriţ.
— A muriţ?
Probabil caă era ciudaţ caă vocea mea exprima aţîîţ de puţinaă
uimire.
— Acum o lunaă . La Londra. Credeam caă a aflaţ ţoaţaă lumea.
A luaţ o dozaă prea…
Am puş recepţorul îîn furcaă . M-am lungiţ îîn paţ cu ochii
pironiţi îîn ţavan. Mi-a ţrebuiţ cîîţaă va vreme ca şaă gaă şeşc puţerea şi
şaă îîmi impun voinţa de a coborîî la bar şaă îîncep şaă beau.

A doua zi m-am duş la Briţişh Council. L-am informaţ pe

individul care şe ocupa de mine caă demişionaşem „din moţive
perşonale“, dar am reuşiţ şaă -i şugerez, faraă şaă -mi calc
promişiunea faă cuţaă lui Mavromichaleş, caă n-ar ţrebui şaă îîşi
ţrimiţaă oamenii la poşţuri aţîîţ de izolaţe. Traşe imediaţ concluzii
eronaţe. M-am graă biţ şaă îîl laă mureşc.
 — N-am faă cuţ avanşuri baă ieţilor, dacaă la aşţa vaă gîîndiţi.
— Prieţene dragaă , dar nici prin cap nu mi-a ţrecuţ.
IÎmi oferi jenaţ o ţigaraă .
Am vorbiţ îîn general deşpre izolare, deşpre Egee, şi deşpre
corvoada de a convinge Ambaşada şaă nu conşidere oficiul lor o
anexaă a şecreţariaţului ei. La şfîîrşiţ, l-am îînţrebaţ îînţr-o doaraă
dacaă auzişe de cineva cu numele de Conchiş. Nu, nu auzişe.
— Cine e?
— Oh, o perşoanaă pe care am îînţîîlniţ-o pe inşulaă . Care nu-i
prea îînghiţe pe englezi.
— IÎn ulţima vreme aşţa pare şaă devinaă un „hobby“ naţional
pe aici. Ne ţoţ comparaă cu americanii şi comparaţia nu e îîn
favoarea noaşţraă . IÎnchişe doşarul, adaă ugind diplomaţic: Ei,
mulţumeşc foarţe mulţ, Urfe. O converşaţie foarţe uţilaă . IÎmi pare
raă u caă ş-a ţerminaţ aşa, dar nu îîţi face griji. Vom ţine şeama de ţoţ
ce ne-ai şpuş.
Pe cîînd maă conducea şpre uşaă , i ş-a faă cuţ probabil şi mai
milaă de mine şi m-a inviţaţ şaă luaă m maşa îîmpreunaă îîn şeara
aceea.
Dar nici n-o pornişem bine prin piaţa Kolonaki, ieşind de la
Briţişh Council, caă îîncepuşem şaă regreţ caă accepţaşem inviţaţia.
Aţmoşfera aşţa englezeaşcaă îînaă buşiţoare nu mi şe paă ruşe
niciodaţaă aţîîţ de şţraă inaă ; şi ţoţuşi, îîngroziţ, m-am şurprinş
îîncercîînd şaă maă adapţez, şaă maă conformez, şaă maă comporţ îîn aşa
fel ca şaă obţin aprobarea lor. Ce şpuşeşeraă ceilalţi, la proceş?
Caută situaţii care ştie că îl vor împinge să se răzvrătească.
Refuzam şaă fiu vicţima unor conşţrîîngeri repeţaţe; dar dacaă
refuzam aşţa, ţrebuia şaă gaă şeşc îîn mine puţerea de a îîmi refuza
ţoţ ţrecuţul, ţoţ anţurajul, ţoţ comporţamenţul meu şocial. Nu era
şuficienţ şaă accepţ şaă fiu gunoier mai degrabaă decîîţ şaă fiu
profeşor, ci ţrebuia şaă fiu gaţa şaă accepţ şaă goleşc laă zile de gunoi
mai degrabaă decîîţ şaă ţraă ieşc şi şaă munceşc laolalţaă cu burghezia
mijlocie a ţaă rii mele.
Cei de la Briţişh Council erau de acum îîncolo şţraă inii, grecii
anonimi care ţreceau pe lîîngaă mine pe şţradaă devenişeraă
adevaă raţii mei compaţrioţi.
 Cîînd venişem şaă îîmi iau cameraă la hoţelul Grande Bretagne,
maă inţereşaşem dacaă nu locuişeraă aici, de curîînd, douaă gemene
englezoaice, blonde, îîn jur de douaă zeci de ani. Dar funcţionarul
de la recepţie era şigur caă nu. De fapţ, nici nu maă prea aşţepţam
şaă primeşc un raă şpunş afirmaţiv, aşa caă n-am mai inşişţaţ.
Cîînd am ieşiţ de la Briţişh Council, m-am duş la Minişţerul
de Inţerne. Sub preţexţ caă şcriu o carţe de caă laă ţorii, am reuşiţ şaă
ajung la deparţamenţul unde şe ţine arhiva referiţoare la crimele
de raă zboi; şi îîn cincişprezece minuţe aveam îîn mîînaă copia – îîn
verşiune englezaă – a raporţului redacţaţ de Anţon. M-am aşezaţ şi
l-am ciţiţ cu aţenţie; ţoţul, cu excepţia cîîţorva deţalii minore, era
aşa cum îîmi şpuşeşe Conchiş.
L-am îînţrebaţ pe funcţionarul care şe ocupaşe de mine dacaă
Maurice Conchiş mai era îîncaă îîn viaţaă . Raă şfoi doşarul din care
exţraă şeşe raporţul. La doşar nu şe afla decîîţ adreşa din Phraxoş.
Nu şţia. Nu auzişe niciodaţaă de Conchiş; era el nou îîn
deparţamenţ.
Aţunci am mai faă cuţ o viziţaă , de daţa aceaşţa la ambaşada
Franţei. Faţa caă reia m-am adreşaţ a reuşiţ cu mare greuţaţe şaă îîl
ademeneaşcaă pe aţaşaţul culţural şaă coboare din biroul lui. I-am
explicaţ cine şîînţ, caă ţineam mulţ şaă ciţeşc lucraă rile aceşţui dişţinş
pşiholog francez deşpre arţa ca iluzie ridicaţaă la rang de
inşţiţuţie… Ideea paă ru şaă îîl amuze, dar de cum am menţionaţ
faculţaţea de medicinaă de la Sorbona lucrurile ş-au îîncurcaţ. Mi-a
raă şpunş caă regreţaă , dar ţrebuie şaă fie o greşealaă : la Sorbona nu
exişţa faculţaţe de medicinaă . Maă duşe ţoţuşi la biblioţeca
ambaşadei şi îîmi araă ţaă un rafţ cu caţaloage şi alţe lucraă ri de
referinţaă pe care puţeam şaă le conşulţ. S-au elucidaţ imediaţ
cîîţeva lucruri: Conchiş nu fuşeşe niciodaţaă la Sorbona, nici ca
profeşor, nici ca alţceva (şi nici la vreo alţaă univerşiţaţe din
Franţa), nu pracţicaşe niciodaţaă medicina îîn Franţa şi nici nu
publicaşe vreo lucrare îîn limba francezaă . Exişţa un profeşor
Maurice Henri de Concheş-Vironvay, din Toulouşe, care şcrişeşe o
şerie de ţraţaţe deşpre bolile viţei-de-vie, dar nu mi ş-a paă ruţ şaă
aibaă vreo legaă ţuraă cu ce caă uţam eu. IÎn cele din urmaă am plecaţ,
convinş caă puşeşem şi eu o piaţraă la ţemelia prieţeniei franco-
engleze, îînţaă rind o daţaă mai mulţ convingerea galicaă caă
majoriţaţea englezilor şîînţ ignoranţi şi şcrîînţiţi.
Am ieşiţ din nou îîn arşiţa amiezii şi m-am îîndrepţaţ şpre
hoţel. Cîînd mi-a daţ cheia, funcţionarul de la recepţie mi-a îînţinş
şi o şcrişoare. Pe plic nu era ţrecuţ decîîţ numele meu, cu
menţiunea Urgent. Am rupţ neraă bdaă ţor plicul. IÎnaă unţru era o
foaie de hîîrţie cu un numaă r şi un nume: 184 Syngrou.
— Cine a aduş şcrişoarea?
— Un baă iaţ. Un comişionar.
— De unde era?
Ridicaă din umeri. Nu şţia.
Şţiam unde eşţe Syngrou: un bulevard larg ce duce de la
Aţena la Pireu. Am ieşiţ imediaţ şi am şaă riţ îînţr-un ţaxi. Am coţiţ
pe lîîngaă cele ţrei coloane ale ţemplului lui Zeuş Olimpianul şi am
porniţ-o şpre Pireu. O clipaă mai ţîîrziu, ţaxiul şe oprea îîn drepţul
unei caşe reţraşe de la şţradaă , cu o graă dinaă deşţul de mare îîn faţaă .
Pe plaă cuţa de email, mîîncaţaă de ruginaă , şe puţeau ciţi cifrele 184.
Graă dina era de mulţaă vreme neglijaţaă , iar caşa avea şcîînduri
baă ţuţe îîn fereşţre. Un vîînzaă ţor de bileţe de loţerie, aşezaţ pe un
şcaun şub un copac de piper, îîn apropiere, m-a îînţrebaţ ce cauţ,
dar nu i-am acordaţ nici o aţenţie. Am ţrecuţ prin graă dinaă şi m-
am duş pîînaă la uşa din faţaă , apoi am ocoliţ caşa şi m-am duş îîn
şpaţe. Caşa era o şcoicaă goalaă . Avuşeşe loc un incendiu, cu cîîţiva
ani îîn urmaă probabil, şi urmele erau îîncaă vizibile; acoperişul era
rupţ. Am cerceţaţ graă dina din şpaţele caşei. Era la fel de uşcaţaă şi
neîîngrijiţaă ca cea din faţaă . Uşa din şpaţe raă maă şeşe daţaă de pereţe.
Pe pereţii afumaţi, prinţre grinzile caă zuţe, şe puţeau vedea
urmele laă şaţe de ţiganii şi vagabonzii care şţaă ţuşeraă acolo; îîn
caă min, cenuşa unui foc mai recenţ. Am aşţepţaţ puţin, dar şţiam
deja caă era o pişţaă falşaă şi caă nu aveam şaă gaă şeşc nimic.
M-am îînţorş la ţaxiul care maă aşţepţa. Praful ridicaţ de vîînţ
de pe paă mîînţul uşcaţ şe aşezaşe ca o pudraă pe frunzele alburii ale
oleandrilor şubţiri. Maşinile ţreceau îîn şuş şi îîn joş pe bulevard,
frunzele palmierilor de la poarţaă ţroşneau uşor. Vîînzaă ţorul de
bileţe de loţerie şţaă ţea de vorbaă cu şoferul meu. Cîînd m-a vaă zuţ
ieşind pe poarţaă , a veniţ şpre mine.
— Zitas kanegan ? Caă uţaţi pe cineva?
— A cui e caşa aşţa?
Era neraş, îîmbraă caţ îînţr-un coşţum cenuşiu, ponoşiţ, cu o
caă maşaă albaă , murdaraă şi faă raă cravaţaă şi îîn mîînaă cu nelipşiţele
maă ţaă nii de chihlimbar.
Le ridicaă îîn şuş îîn şemn caă nu şţie.
— Acum? Nu şţiu. A nimaă nui.
L-am priviţ din şpaţele ochelarilor mei de şoare. Am roşţiţ
un şingur cuvîînţ.
— Conchiş?
Figura i ş-a luminaţ deodaţaă , ca şi cîînd ţoţul era clar. IÎl
caă uţaţi pe o kyrios Conchiş?
— Da.
Deşchişe mîîinile îînţr-un geşţ de nepuţinţaă :
— A muriţ.
— Cîînd?
— De paţru, cinci ani.
Ridicaă paţru degeţe; apoi faă cu un şemn ca şi cum şi-ar fi
ţaă iaţ gîîţul şi şpuşe: Kaput. M-am uiţaţ peşţe umaă rul lui la locul
unde şiragul de bileţe de loţerie, aţîîrnaţe de şpaă ţarul şcaunului,
fluţurau uşor îîn baă ţaia vîînţului.
I-am zîîmbiţ acru şi i-am şpuş îîn englezaă :
— De unde eşţi? De la National Theatre ?
Dar a şcuţuraţ din cap ca şi cîînd nu îînţelegea ce şpun.
— Un om foarţe bogaţ.
Se îînţoarşe şpre şofer. El, cel puţin, avea şaă îîl îînţeleagaă , dacaă
eu nu puţeam:
— E îînmormîînţaţ la cimiţirul Sf. Gheorghe. Un cimiţir
frumoş.
Şi era ceva aţîîţ de perfecţ îîn figura lui zîîmbiţoare, ţipicaă , a
grecului faraă caă paă ţîîi, îîn modul lui de a-ţi oferi informaţii uţile,
îîncîîţ aproape caă am îîncepuţ şaă cred caă era ceea ce paă rea. L-am
îînţrebaţ:
— Aşţa-i ţoţ?
— Ne, ne. Mergeţi şaă vedeţi mormîînţul. E foarţe frumoş.
 M-am urcaţ îîn ţaxi. Se repezi la şirul cu bileţe de loţerie şi
mi-l îînţinşe prin fereaşţra maşinii.
— O şaă fiţi norocoş. Englezii şîînţ îînţoţdeauna norocoşi.
Apucaă un bileţ şi mi-l îînţinşe. Şi bruşc, adaă ugaă îîn englezeşţe:
— Ei, doar un bileţel.
Am daţ şoferului un ordin şcurţ. IÎnţoarşe maşina şi o porni
îîn goanaă pe bulevard, dar dupaă vreo cincizeci de meţri am opriţ
îîn faţa unei cafenele şi am faă cuţ şemn chelnerului.
— Caşa de colo, şţii a cui e?
— Da. A vaă duvei Ralli, care ţraă ia îîn Corfu.
M-am uiţaţ prin fereaşţra din şpaţe. Vîînzaă ţorul de bileţe
mergea repede, mulţ prea repede, îîn direcţia opuşaă : şi cum maă
uiţam îîn urma lui, l-am vaă zuţ coţind pe o alee laţeralaă şi
dişpaă rîînd.
Dupaă -amiazaă pe la paţru, cîînd ş-a mai raă coriţ, m-am urcaţ îîn
auţobuz şi m-am duş la cimiţir. Era şiţuaţ la cîîţiva kilomeţri de
Aţena, pe o panţaă îîmpaă duriţaă a munţelui Aegaleoş. Cîînd am puş
îînţrebarea omului de la poarţaă , nu prea maă aşţepţam şaă îîmi poaţaă
da vreo laă murire. Dar şe ridicaă cu greu şi inţraă îîn ghereţa şa;
raă şfoi un regişţru mare şi îîmi şpuşe caă ţrebuie şaă merg pe aleea
principalaă şi ş-o iau pe a cincea alee din dreapţa. Am ţrecuţ
prinţre şiruri de ţemple ionice şi buşţuri aşezaţe pe coloane şi
pieţre funerare ornamenţaţe, o deşfaă şurare de proşţ guşţ elen;
dar locul raă coroş şi plin de verdeaţaă era agreabil.
A cincea alee la dreapţa. Şi aici, îînţre doi chiparoşi, la umbra
unui şoi de laă craă mioare aşiaţice, şe afla o şimplaă placaă de
marmuraă de Penţelikon pe care era gravaţ şub o cruce:

Morţ de paţru ani.

La caă paă ţîîiul plaă cii de marmuraă şe afla un mic vaş de flori
verde, din care, dinţre nişţe floricele albe, dişcreţe, raă şaă rea un
crin alb şi un ţrandafir roz. Am îîngenuncheaţ şi le-am şcoş. Tijele
fuşeşeraă proaşpaă ţ ţaă iaţe, chiar azi-dimineaţaă , apa era limpede şi
proaşpaă ţaă . Am îînţeleş: era modul lui de a îîmi şpune ceea ce
ghicişem şi eu, caă cerceţaă rile mele de deţecţiv nu aveau şaă maă
ducaă nicaă ieri – ci doar îîn faţa unui mormîînţ gol, la o alţaă glumaă ,
un zîîmbeţ ce şe ţopea îîn vîînţ.
Am puş florile la loc. O craă cuţaă din dişcreţele floricele albe
caă zu din vaş, am luaţ-o şi am miroşiţ-o; un parfum dulce, de
miere. Mi-am puş-o la buţonieraă şi nu m-am mai gîîndiţ la ea.
La poarţaă , l-am îînţrebaţ pe paznic dacaă nu şţia cumva de
vreo rudaă a decedaţului Maurice Conchiş. Caă uţaă din nou îîn
regişţru, dar nu figura nimic. Nu şţia cine aduşeşe florile? Nu,
mulţaă lume venea cu flori. Briza îîi zbîîrlişe şuviţele de paă r cîînepiu
peşţe frunţea ridaţaă . Un om baă ţrîîn şi oboşiţ.
Cerul era perfecţ albaşţru. Un avion bîîzîîia coborîînd lin şpre
aeroporţul şiţuaţ de cealalţaă parţe a cîîmpiei aţice. Soşiraă alţi
viziţaţori şi paznicul şe îîndepaă rţaă şchiopaă ţîînd.

Cina din şeara aceea a foşţ groaznicaă , apogeul lipşei de

imaginaţie a burghezului englez. IÎnainţe şaă ajung acolo, maă
gîîndişem şaă poveşţeşc gazdelor mele cîîţe ceva deşpre Bourani;
îîmi şi îînchipuiam o adunare vraă jiţaă de poveşţirea mea. Dar dupaă
primele cinci minuţe de converşaţie am renunţaţ la aceaşţaă idee.
Eram opţ, cinci de la Briţişh Council, un şecreţar de la ambaşadaă
şi un ţip maă runţel îînţre douaă vîîrşţe, criţic liţerar, care venişe şaă
ţinaă cîîţeva conferinţe. S-a vorbiţ deşpre ulţimele apariţii liţerare.
Maă runţelul pîîndea ca un vulţur şaă vadaă ce nume roşţim.
— A ciţiţ careva ulţima carţe a lui Henry Green? şe inţereşaă
ţipul de la Ambaşadaă .
— N-am puţuţ ş-o ţermin.
— Oh, mie mi-a plaă cuţ.
Maă runţelul îîşi aranjaă nodul cravaţei:
— Şţiţi, deşigur, ce a şpuş dragul de Henry cîînd…
Dupaă ce şe dedaşe la aceşţ joc penţru a noua şau a zecea
oaraă , m-am uiţaţ îînjur, şţudiind feţele celorlalţi, îîn şperanţa şaă
deşcopaă r o licaă rire de compliciţaţe, şaă recunoşc prinţre ei unul
care ar fi vruţ ca şi mine şaă îîi şţrige îîn faţaă caă liţeraţura conşţa din
caă rţi şi nu din deţalii meşchine privind viaţa perşonalaă a auţorilor
lor. Dar erau ţoţi deopoţrivaă , fiecare minţe îînchişaă îîn aceeaşi
armuraă fanţomaţicaă , ca un guler la gîîţul unui dinozaur, ca nişţe
franjuri de gheaţaă . Toaţaă şeara nu am auziţ decîîţ clincheţul
ţurţurilor de gheaţaă şpaă rgîîndu-şe, pe maă şuraă ce oamenii faă ceau
îîncercaă ri ţimide şi zadarnice de a ţrece dincolo de plaţa barieraă a
cuvinţelor, un clincheţ, şi îîncaă unul, şi gaţa, deşcurajaţi, şe
reţraă geau.
Nimeni nu şpunea ce voia de fapţ şaă şpunaă , ce gîîndea cu
adevaă raţ. Nici un şpiriţ şţraă luciţ, nici o comporţare caldaă ,
naţuralaă . IÎn cele din urmaă , mi ş-au paă ruţ paţeţici. IÎmi daă deam
şeama caă gazda şi şoţia lui admirau şincer Grecia, dar nu puţeau
şaă -şi exprime admiraţia, cuvinţele li şe opreau îîn gîîţ. Criţicul ne
faă cu o expunere, nu lipşiţaă de fineţe, deşpre Leaviş, dar şţricaă
ţoţul cu o remarcaă de o maliţioziţaţe graţuiţaă . Eram la fel cu ţoţii.
N-am vorbiţ aproape deloc, dar aşţa nu maă faă cea nici mai puţin
vinovaţ decîîţ ceilalţi şi nici mai puţin paă rţaş. Prezenţele şolemne
ale baă ţrîînei Engliţere; Regina, Şcolile de eliţaă , Oxford şi
Cambridge, Accenţul corecţ, Oamenii-Ca-Noi şe aflau şi ei aici, îîn
jurul meşei, şupraveghindu-ne ca membrii poliţiei şecreţe, gaţa şaă
zdrobeaşcaă îînţr-o clipaă orice îîncercare a unuia dinţre noi de a şe
comporţa ca un european inţeligenţ.
Era şimpţomaţic fapţul caă forma verbalaă cea mai deş
foloşiţaă era imperşonalul „şe“ – şe crede, şe conşideraă preferabil,
şe leagaă prieţenii, şe ciţeşţe cuţare şcriiţor, şe caă laă ţoreşţe îîn
Grecia – pîînaă cîînd cumpliţul Zeu Raă zbunaă ţor al Burghezului
Briţanic, imperşonalul „Se“, şe îînaă lţa ca un obelişc îînnegriţ de
funingine, dominîînd îînţreaga adunare.
M-am îînţorş la hoţel îîmpreunaă cu criţicul, gîîndindu-maă , cu
un şoi de panicaă agonizanţaă , la şinguraă ţaă ţile pline de luminaă de la
Phraxoş, la pierderile pe care le şuferişem.
— Mari pişaă logi ţipii aă şţia de la Conşiliu, zişe criţicul. Dar ce
şaă faci! Omul ţrebuie şaă ţraă iaşcaă .
El n-a inţraţ îîn hoţel, mi-a şpuş caă face o plimbare pîînaă la
Acropole. Dar o luaă şpre Zappeion, un parc unde la Aţena şe
adunaă cei mai dişperaţi şi mai flaă mîînzi ţineri, gaţa şaă -şi vîîndaă
ţrupurile lor şubţiri penţru o maşaă .
M-am duş la Zonar, îîn Panepişţemiou, m-am aşezaţ la bar şi
am baă uţ un coniac mare. Eram amaă rîîţ, incapabil şaă fac faţaă
îînţoarcerii îîn Anglia. Fie caă maă îînţorc şau nu, voi raă mîîne ţoaţaă
viaţa un exilaţ. Puţeam şuporţa exilul, dar şinguraă ţaţea exilaţului
era inţolerabilaă .
Trecuşe de miezul nopţii cîînd m-am îînţorş la hoţel.
Simţeam o uşoaraă şufocare din cauza caă ldurii îînaă buşiţoare a
nopţilor de varaă aţeniene. Tocmai maă dezbraă caşem şi inţraşem
şub duş cîînd şunaă ţelefonul. M-am duş şaă raă şpund aşa ud cum
eram. O clipaă m-am ţemuţ şaă nu fie criţicul care nu gaă şişe la
Zappeion ce caă uţa.
— Alo.
— Domnu’ Ouf. Era porţarul. Telefon penţru
dumneavoaşţraă .
Se auzi un declic.
— Alo.
— Domnule Urfe? o voce necunoşcuţaă de baă rbaţ. Era grec,
dar vorbea cu accenţ corecţ.
— La ţelefon. Cine-i acolo?
— Vreţi şaă vaă uiţaţi pe fereaşţraă , vaă rog?
Clic. Linişţe. Am baă ţuţ îîn furcaă , dar nimic. Omul îînchişeşe
ţelefonul. Mi-am şmulş halaţul de pe paţ, am şţinş lumina şi m-am
repeziţ la fereaşţraă .
Camera mea, şiţuaţaă la eţajul al ţreilea, daă dea şpre o şţradaă
laă ţuralnicaă .
De parţea cealalţaă a şţraă zii era parcaţ un ţaxi galben, cu
şpaţele şpre mine, opriţ îîn panţaă . Nimic anormal. Taxiurile care
deşerveau hoţelul parcau de obicei acolo. Apaă ru un baă rbaţ îîn
caă maşaă albaă care merşe graă biţ pe ţroţuarul opuş, ţrecîînd pe lîîngaă
ţaxi. Ajunş îîn drepţul meu, ţraverşaă şţrada. Nu mi ş-a paă ruţ nimic
neobişnuiţ. Troţuare puşţii, felinare, praă vaă lii îînchişe, birouri cu
fereşţre îînţunecaţe şi acel şingur ţaxi. Baă rbaţul îîn caă maşaă albaă
dişpaă ru. Abia aţunci am obşervaţ o mişcare.
Exacţ îîn faţaă , pe ţroţuarul celaă lalţ, şub fereaşţra mea, era un
felinar fixaţ pe pereţe deaşupra inţraă rii unui paşaj cu magazine.
Din cauza unghiului unde maă aflam nu puţeam vedea şi parţea
din fund a paşajului.
Din paşaj apaă ru o faţaă .
Moţorul ţaxiului prinşe viaţaă .
Faţa şţia exacţ unde şîînţ. Veni pîînaă la marginea ţroţuarului,
micaă , neşchimbaţaă şi ţoţuşi şchimbaţaă , şi ridicîînd capul şe uiţaă
drepţ şpre fereaşţra mea. Lumina caă dea din plin pe braţele
bronzaţe, dar faţa îîi era îîn umbraă . Rochie neagraă , panţofi negri, o
micaă poşeţaă de şearaă neagraă îîn mîîna şţîîngaă . Apaă ru din umbraă
cum ar fi apaă ruţ o femeie de şţradaă ; aşa cum apaă ruşe Roberţ
Foulkeş. Nici un fel de expreşie, doar privirea fixaă îîndrepţaţaă îîn
şuş, de pe parţea cealalţaă a şţraă zii, îînşpre mine. N-a duraţ decîîţ o
clipaă . Toţul şe ţerminaă îîn cincişprezece şecunde. Bruşc, ţaxiul
daă du îînapoi pîînaă îîn drepţul ei. Cineva deşchişe porţiera şi faţa
inţraă repede îîn maşinaă . O şmuciţuraă bruşcaă şi ţaxiul porni îîn
goanaă . Cauciucurile şcîîrţîîiraă cîînd şoferul luaă curba, la capaă ţul
şţraă zii.
Un crişţal zaă cea şfaă rîîmaţ.
Traă daţ de ţoţi.

67

IÎn ulţima clipaă îîi şţrigaşem numele. IÎl şţrigaşem cu furie. La

îîncepuţ am crezuţ caă îîi gaă şişeraă o şoşie, dar nimeni nu i-ar fi
puţuţ imiţa merşul, ţinuţa.
Dinţr-un şalţ, am foşţ la ţelefon. IÎmi raă şpunşe porţarul de
noapţe.
— Apelul acela ţelefonic – îîl poţi localiza?
N-a îînţeleş „localiza“.
— Poţi şaă afli de unde provenea?
— Nu, nu şţiu.
Vaă zuşe vreo perşoanaă mai neobişnuiţaă prin holul hoţelului
îîn ulţima oraă , o oraă şi jumaă ţaţe? Cineva care paă rea şaă aşţepţe?
— Nu, domnu’ Ouf, nimeni.
Am opriţ apa la duş, mi-am aruncaţ hainele pe mine şi am
ieşiţ îîn Piaţa Conşţiţuţiei. Am faă cuţ ţurul cafenelelor, m-am uiţaţ
prin ţoaţe ţaxiurile, m-am duş îînapoi la Zonar, la Zaporiţi, îîn ţoaţe
localurile eleganţe din cenţru, incapabil şaă gîîndeşc, incapabil şaă
fac alţceva decîîţ şaă -i roşţeşc numele, şaă i-l şţriveşc cu şaă lbaă ţicie
îînţre dinţi.
Alişon. Alişon. Alişon.

IÎnţelegeam. Oh, cîîţ de bine îînţelegeam, o daţaă ce am

accepţaţ incredibilul – şi am foşţ nevoiţ şaă o fac: accepţaşe şaă şe
uneaşcaă cu ei. Dar cum a puţuţ? Şi de ce? îîmi repeţam aceeaşi şi
aceeaşi îînţrebare: de ce?
M-am îînţorş la hoţel.
Conchiş şţiuşe de cearţa noaşţraă , poaţe caă o şi aşculţaşe
chiar; dacaă foloşişe aparaţul de filmaţ, de ce n-ar fi foloşiţ şi
microfoane şi îînregişţraă ri pe bandaă ? Poaţe caă îîn ţimpul nopţii şau
îîn dimineaţa urmaă ţoare luaşe legaă ţura cu ea… Meşajele acelea
din Vizuinaă : Rîndunica. Locaţarii de la hoţelul din Pireu care maă
vaă zuşeraă îîncercîînd ş-o conving şaă maă laşe şaă inţru îînapoi îîn
cameraă . De cum îîi menţionaşem numele, Conchiş ţrebuie şaă îîşi fi
ciuliţ urechile. De îîndaţaă ce a aflaţ caă va veni la Aţena, şi-a daţ
şeama caă ş-ar puţea ivi complicaţii penţru planurile lui. A puş şaă
fim urmaă riţi din primul momenţ cîînd ne-am îînţîîlniţ. Şi apoi a
reuşiţ ş-o convingaă , foloşindu-şe de ţoţ farmecul lui, poaţe chiar
minţind-o la îîncepuţ… Am avuţ o clipaă un şenţimenţ ciudaţ de
gelozie, viziunea momenţului cîînd Conchiş îîi şpuşeşe, poaţe,
adevaă rul: vreau şaă -i dau o lecţie ţîînaă rului aă şţa a dumiţale, o lecţie
pe care şaă n-o uiţe ţoaţaă viaţa. IÎmi aminţeam de vechile dişcuţii
aprinşe pe care le avuşeşem cu Alişon referiţor la lucruri nu
ţocmai lipşiţe de legaă ţuraă : diverşi şcriiţori şau picţori
conţemporani. IÎmi plaă cuşe îînţoţdeauna mai mulţ şaă le şcoţ îîn
evidenţaă defecţele decîîţ ş-o aud laă udîîndu-le meriţele; chiar şi îîn
aşţfel de dişcuţii obişnuiam şaă maă şimţ minimalizaţ… aşa cum
avea ea grijaă şaă mi-o ţoţ repeţe cu viclenie.
Sau poaţe caă lucraşe penţru el de la bun îîncepuţ! Nu el maă
forţaşe ş-o îînţîîlneşc reţraă gîîndu-şi inviţaţia penţru week-end-ul de
la mijlocul şemeşţrului? îîmi oferişe chiar şi caşa din şaţ penţru
cazul caă voiam şaă o aduc la Phraxoş. Dar mi-am aminţiţ de ceva ce
şpuşeşe „June“ îîn acea ulţimaă şearaă – caă improvizau, caă i şe oferea
„cobaiului“ poşibiliţaţea şaă conţribuie şi el la conşţruirea
labirinţului. Da, îîmi venea uşor ş-o cred. Şi dupaă ţipeţele ei de la
hoţelul din Pireu, cu logica lor abşurdaă , cu nebunia, minciunile şi
banii lor, gaă şişeraă probabil o modaliţaţe ş-o cumpere pe Alişon…
Poaţe caă merşeşeraă pîînaă acolo îîncîîţ îîi maă rţurişişeraă ei marele
şecreţ pe care eu nu aveam drepţul şaă îîl cunoşc: de ce maă
aleşeşeraă ţocmai pe mine. IÎmi aminţeam ţoaţe minciunile pe care
le şpuşeşem deşpre Alişon şau îîn legaă ţuraă cu lucruri deşpre care
ei cunoşţeau perfecţ adevaă rul şi aminţirea lor îîmi şmulşe un
geamaă ţ.
Şi apoi, dacaă maă gîîndeam mai bine, mi şe paă ruşe
îînţoţdeauna foarţe ciudaţ caă „June“ avuşeşe un rol aţîîţ de
neîînşemnaţ. Toaţe coşţumele acelea îîn douaă exemplare pe care le
vaă zuşem îîn Vizuinaă . Trebuie caă i şe pregaă ţişe un rol mulţ mai
amplu îînainţe ca Alişon şaă îîşi facaă neaşţepţaţa ei „inţrare îîn
şcenaă “. Prima noaşţraă îînţîîlnire faţaă îîn faţaă , buzele ei mîîngîîindu-le
pe ale mele, îîncaă de pe aţunci plinaă de aluzii ironice deşpre
neşţaţornicia mea, şi proşţiile pe care le ţoţ repeţa deşpre
şubiecţul pieşei Trei Inimi – dovedeau cum ş-ar fi puţuţ deşfaă şura
lucrurile. Urmaşe apoi duminica noaşţraă de pe plajaă , baia îîn mare
şub clar de lunaă … probabil caă Maurice nu era îîncaă prea şigur de
Alişon, era prea curîînd dupaă ce o conţacţaşeraă prima oaraă ,
ţrebuiau ţinuţe îîn rezervaă şi alţe poşibiliţaă ţi. Dar, îîn final, o
cîîşţigaşeraă pe Alişon de parţea lor şi „June“ şe reţraă şeşe din joc.
Aceşţa fuşeşe probabil şi moţivul penţru care ş-a şchimbaţ
perşonajul lui Lily, care ţrebuişe, deodaţaă , şaă joace rolul lui Circe.
Lecţica-coşciug. Nu fuşeşe goalaă ; dorişeraă şaă fie şi ea de faţaă ,
marţoraă a şucceşului meţodei lor. Maă durea gîîndul caă fuşeşem
expuş faraă ruşine obşervaţiei lor necruţaă ţoare. Proceşul: Alişon le
şpuşeşe caă obişnuiam şaă conşider femeile ca pe o „pradaă “. Le
vorbişe probabil şi de propriile ei idei şinucigaşe, idei care îîi
ţrecuşeraă prin cap îîncaă îînainţe de plecarea mea din Londra. Cu
şiguranţaă caă de la ea aflaşeraă ţoaţe cîîţe le şţiu deşpre ţrecuţul
meu.
Eram nebun de furie. M-am gîîndiţ la valul de auţenţicaă
ţrişţeţe care maă naă paă dişe la veşţea morţii ei. Şi ţoţ ţimpul aă şţa,
Alişon fuşeşe la Aţena; şau poaţe îîn caă şuţa lui Hermeş şau chiar la
Bourani. Obşervîîndu-maă , invizibilaă , jucîînd rolul Mariei din A
douăsprezecea noapte, îîn ţimp ce Lily juca rolul Oliviei, iar eu pe
al lui Malvolio – aceşţe permanenţe ecouri ale şiţuaţiilor din
pieşele lui Shakeşpeare.
Umblam prin cameraă de colo pîînaă colo, imaginîîndu-mi
şcene îîn care Alişon era îîn ghearele mele. O îînvineţeam îîn baă ţaă i îîn
ţimp ce ea plîîngea de durere şi de remuşcare.
Dar, din nou, ţoaţaă furia mea şe revaă rşa aşupra lui Conchiş.
Maă gîîndeam ţoţ ţimpul la mişţerul puţerii lui, darul de a şe
impune, de a modela cum voia feţe aţîîţ de inţeligenţe ca Lily şau
aţîîţ de independenţe ca Alişon. Ca şi cîînd ar fi deţinuţ cine şţie ce
şecreţ care, odaţaă dezvaă luiţ, le faă cea şaă şe şupunaă ordinelor lui. Şi,
din nou, maă şimţeam omul laă şaţ îîn beznaă , excluş, permanenţa
ţinţaă a derîîderii lor.
Nu Hamleţ plîîngîînd-o pe Ofelia, ci Malvolio.

Nu puţeam dormi şi îîmi venea şaă maă reped la aeroporţul

Ellenikon şaă îîi şuceşc gîîţul feţei care îîmi raă şpunşeşe la ţelefon.
Acum îîmi daă deam şeama caă aţîîţ baă rbaţul care îîmi raă şpunşeşe, cîîţ
şi faţa cu care vorbişem inşişţaşeraă prea mulţ şaă afle cine şîînţ.
Fuşeşeraă probabil convinşi şaă coopereze. Poaţe chiar Alişon îîi
convinşeşe. Dar eram şigur caă de la ei nu aveam şaă aflu mare
lucru. Aveau şaă îîmi vîîre şub naş aceleaşi falşe ţaă ieţuri din ziar.
Şi ţoţuşi şimţeam nevoia şaă fac ceva. Am coborîîţ îîn holul
hoţelului şi m-am adreşaţ porţarului de noapţe.
— Faă -mi, ţe rog, legaă ţura cu Londra. Iaţaă numaă rul.
I l-am şcriş pe o bucaţaă de hîîrţie. Cîîţeva minuţe mai ţîîrziu
îîmi facu şemn şpre o cabinaă .
Sţaă ţeam nemişcaţ aşculţîînd ţîîrîîiţul ţelefonului, îîn vechiul
meu aparţamenţ din Ruşşell Square. Sunaă mulţ. IÎn şfîîrşiţ, cineva
ridicaă recepţorul.
— Alo! Cine e… la ora aşţa?
Am auziţ vocea cenţralişţei:
— Sîînţeţi chemaţaă de Aţena.
 — De unde?
Am inţraţ pe fir.
— Alo?
— Cine e la ţelefon?
Vocea era plaă cuţaă , dar faţa era probabil pe jumaă ţaţe
adormiţaă . Convorbirea m-a coşţaţ paţru lire, dar a meriţaţ. Am
aflaţ caă Ann Taylor plecaşe îînţr-adevaă r îîn Auşţralia, dar acum
şaşe şaă pţaă mîîni. Nu şe şinucişeşe nimeni. O alţaă faţaă , faţa de la
ţelefon nu o cunoşţea, o prieţenaă de a lui Ann, preluaşe
aparţamenţul. Dar nu mai ţrecuşe pe acolo de cîîţeva şaă pţaă mîîni.
Da, era blondaă . N-o vaă zuşe decîîţ de vreo douaă ori. Da, credea caă e
auşţraliancaă . Dar cine naiba era la ţelefon?
IÎnţorş îîn cameraă mi-am aminţiţ de craă cuţa cu flori albe de la
buţoniera hainei pe care o purţaşem îîn dupaă -amiaza aceea. Erau
foarţe veşţejiţe, dar le-am şcoş şi le-am puş îînţr-un pahar cu apaă .
M-am ţreziţ ţîîrziu, şurprinş şaă conşţaţ caă reuşişem, îîn şfîîrşiţ,
şaă adorm adîînc. Am mai şţaţ un ţimp îîn paţ, aşculţîînd zgomoţele
şţraă zii, gîîndindu-maă la Alişon. IÎncercam şaă îîmi aminţeşc expreşia
exacţaă a feţei ei, aşa cum şţaă ţuşe acolo joş, şub felinar; dacaă pe
figura ei exişţaşe vreo urmaă de umor, de şimpaţie, vreun indiciu
oarecare, bun şau raă u. Puţeam şaă îînţeleg de ce aleşeşeraă ţocmai
aceşţ momenţ penţru a o reîînvia. Odaţaă ajunş la Londra, aş fi
deşcoperiţ imediaţ adevaă rul, aşa caă dezvaă luirea ţrebuia şaă aibaă
loc la Aţena.
Şi acum? Maă aşţepţau probabil şaă o porneşc îîn caă uţarea lui
Alişon.
Voiam ş-o vaă d, voiam ş-o vaă d cu dişperare, ş-o fac şaă
maă rţurişeaşcaă adevaă rul, fie şi cu forţa; ş-o fac şaă îînţeleagaă cîîţ de
infamaă a foşţ ţraă darea ei şi şaă şţie caă n-aveam ş-o ierţ niciodaţaă ,
chiar dacaă ar face ţurul ecuaţorului îîn genunchi. Caă ţerminaşem
cu ea penţru ţoţdeauna. Eram dezguşţaţ şi vindecaţ şi de ea, aşa
cum maă vindecaşem şi de Lily. Doamne, maă gîîndeam, de-aş pune
mîîna pe ea… Dar şingurul lucru pe care nu aveam de gîînd şaă îîl fac
era şaă plec îîn caă uţarea ei.
Trebuia şaă am raă bdare, şaă aşţepţ. IÎn cele din urmaă mi-o vor
aduce chiar ei. Şi de daţa aşţa aveam şaă foloşeşc biciul.
 Am coborîîţ la reşţauranţ şaă maă nîînc ceva, şi primul lucru pe
care l-am deşcoperiţ a foşţ caă nu maă laă şaşeraă şaă aşţepţ prea mulţ.
La recepţie şe afla o alţaă şcrişoare, aduşaă ţoţ de un comişionar. De
daţa nu conţinea decîîţ un şingur cuvîînţ: Londra. Mi-am aminţiţ de
unul din ordinele gaă şiţe îîn Vizuinaă : încheierea în iulie pentru toţi
în afară de nucleu. Nucleul, Aşhţaroţh cea Nevaă zuţaă , era Alişon.
M-am duş la agenţia de voiaj şi mi-am luaţ bileţ penţru
avionul de şearaă ; şi vaă zîînd pe pereţe o harţaă a Iţaliei, îîn ţimp ce
aşţepţam şaă mi şe şcrie bileţul, am deşcoperiţ unde era Subiaco;
şi am hoţaă rîîţ şaă îîmi îîncerc norocul. De daţa aşţa, ca şaă mai variem,
marioneţa era cea care avea şaă îîl facaă pe paă puşar şaă mai aşţepţe o
zi.
Cîînd am ieşiţ de la agenţie, m-am duş la cea mai mare
libraă rie din Aţena, la colţul şţraă zii Sţadion, şi am ceruţ un caţalog
cu numele florilor. IÎncercarea mea prea ţîîrzie de a reîînvia
crenguţa cu flori nu avuşeşe şucceş şi îîn cele din urmaă o
aruncaşem. Vîînzaă ţoarea îîmi şpuşe caă nu avea nimic îîn limba
englezaă , dar avea o carţe foarţe bunaă deşpre floraă îîn francezaă , îîn
care numele florilor erau daţe îîn mai mulţe limbi. M-am prefaă cuţ
impreşionaţ de iluşţraţii, apoi, repede, am îînţorş carţea la indice:
Alyssum, p. 69.
Era aici, izbindu-maă îîn faţaă , la pagina 69: frunze şubţiri, flori
mici albe, Alysson maritime… parfum de miere… din greceşcul a
(faă raă ) şi lyssa (nebunie). Numiţaă îîn iţalianaă … îîn germanaă …
IÎn englezaă : Sweet Alison – Dulce Alison.
 III
La triomphe de la philosophie
serait de jeter du jour sur l’obscurité des
voies dont le providence se sert pour
parvenir aux fins qu’elle se propose sur
l’homme, et de tracer d’après cela
quelque plan de conduite qui pût faire
connaître à ce malheureux individu
bipède, perpétuellement balloté par les
caprices de cet être qui dit-on le dirige
aussi despotiquement, la manière dont
il faut qu’il interprète les décrets de
cette providence sur lui.
DE SADE, Les Infortunes de la
Vertu

68

Roma.
Mi şe paă rea caă paă raă şişem Grecia, nu de cîîţeva ceaşuri, ci de
cîîţeva şaă pţaă mîîni. Soarele ardea cu aceeaşi inţenşiţaţe, oamenii
erau mulţ mai eleganţ îîmbraă caţi, arhiţecţura şi arţa cu mulţ mai
bogaţe, dar era ca şi cîînd iţalienii, aidoma şţraă bunilor lor romani,
purţau o maşcaă de lux, inţerpunîînd un ecran de şenzualiţaţe
groşolanaă îînţre luminaă , adevaă r şi perşonaliţaţea lor realaă . IÎmi
lipşea frumoaşa goliciune a Greciei, aţmoşfera ei plinaă de
umanişm şi, îîn conşecinţaă , nu puţeam şuferi animalica opulenţaă a
romanilor, aşa cum uneori nu îîţi poţi şuporţa propria imagine
vaă zuţaă îîn oglindaă .
Dimineaţa, devreme, cum am şoşiţ, am luaţ un ţren local
şpre Tivoli şi munţele Alban. Mi-am conţinuaţ drumul cu
auţobuzul, am mîîncaţ de prîînz la Subiaco şi apoi am porniţ pe joş
pe un drum îîn panţaă ce ocolea o praă paşţie plinaă de verdeaţaă . Un
drumeag ducea şpre o vale puşţie. Auzeam ciripiţul paă şaă rilor şi
de undeva, de joş, zgomoţul unei ape curgaă ţoare. Drumul
conţinua cu o poţecaă ce urca prinţre pîîlcuri de şţejari-de-piaţraă ,
pîînaă la o şcaraă îînguşţaă îînvîîrţiţaă îîn jurul unui pereţe şţîîncoş.
Maă naă şţirea apaă ru, cuib de laă şţuni, agaă ţaţaă de şţîînci ca vechile
maă naă şţiri orţodoxe din Grecia. O logie goţicaă daă dea şpre panţa
îîmpaă duriţaă ce cobora o micaă fîîşie de paă mîînţ culţivaţ îîn ţeraşe,
care şe îînţindea pîînaă joş. Freşce frumoaşe decorau zidurile
inţerioare: raă coare, linişţe.
Un caă lugaă r baă ţrîîn îîn şuţanaă neagraă şedea îîn şpaţele uşii ce
ducea şpre o galerie inţerioaraă . L-am îînţrebaţ dacaă puţeam şaă
vorbeşc cu John Leverrier. Am adaă ugaţ: un englez care ş-a reţraş
aici. Din fericire, aveam la mine şcrişoarea primiţaă de la el şi i-am
îînţinş-o. Baă ţrîînul şilabişi îînceţ işcaă liţura, dupaă care – şpre
şurprinderea mea – faă cu un geşţ afirmaţiv din cap şi dişpaă ru îîn
ţaă cere îîn inţeriorul maă naă şţirii. Am inţraţ îînţr-un veşţibul. Pe
pereţi, freşce macabre: moarţea şţraă pungîînd cu coaşa un ţîînaă r
vîînaă ţor de şoimi; un şoi de benzi deşenaţe, medievale, una
reprezenţîînd o faţaă ţîînaă raă care şe îîmpodobea îîn faţa oglinzii,
urma aceeaşi faţaă îînţinşaă îîn coşciug, apoi oaşele şţraă pungîîndu-i
pielea şi, îîn şfîîrşiţ, şcheleţul deşcaă rnaţ. Am auziţ pe cineva rîîzîînd:
un caă lugaă r baă ţrîîn ţraverşa, cu un aer amuzaţ, veşţibulul din
şpaţele meu, îînşoţiţ de un caă lugaă r mai ţîînaă r, pe care îîl dojenea îîn
franţuzeşţe.
— Oh, si tu penses que le football est un digne sujet de
méditation …
Apoi apaă ru alţ caă lugaă r; şi am avuţ un şoc cîînd mi-am daţ
şeama caă era Leverrier.
IÎnalţ, cu paă rul ţunş foarţe şcurţ, cu o faţaă îînguşţaă oacheşaă şi
ochelari cu rame iefţine. De la prima vedere îîţi daă deai şeama caă e
englez. Faă cu un geşţ uşor şi maă îînţrebaă dacaă eu eram perşoana
care îîl caă uţa.
— Sîînţ Nicholaş Urfe. De la Phraxoş.
Reuşi şaă araţe îîn acelaşi ţimp uluiţ, ţimid şi nemulţumiţ.
Dupaă un momenţ deşţul de lung de eziţare, îîmi îînţinşe mîîna. Era
rece şi uşcaţaă ; a mea era umedaă şi fierbinţe din cauza merşului pe
joş. Era cu vreo paţru-cinci cenţimeţri mai îînalţ ca mine şi cam ţoţ
cu aţîîţia ani mai mare. Am recunoşcuţ îîn vocea şa ceva din ţonul
incişiv pe care îîl au uneori ţinerii profeşori din univerşiţaă ţi.
 — Aţi veniţ ţocmai pîînaă aici?
— Mi-a foşţ uşor şaă maă opreşc la Roma.
— Credeam caă v-am şpuş deşţul de clar caă …
— Da, dar…
Am zîîmbiţ amîîndoi de frazele aşţea pe care nu ne puţeam
hoţaă rîî şaă le roşţim pîînaă la capaă ţ. Apoi privirea îîi redeveni fermaă .
— Maă ţem caă viziţa dumneavoaşţraă şe va dovedi inuţilaă .
— N-aveam nici cea mai micaă idee caă şîînţeţi…
Am faă cuţ un geşţ vag şpre şuţanaă şi am conţinuaţ.
— Credeam caă îîn şcrişori caă lugaă rii işcaă leşc…
— Al dumneavoaşţraă îînţru Hrişţoş? Zîîmbi. Maă ţem caă aici
îîncercaă m şaă fim mai şimpli.
IÎşi plecaă ochii. Sţaă ţeam unul lîîngaă celaă lalţ şţîînjeniţi. Şi bruşc,
conşţienţ de ridicolul şiţuaţiei, ajunşe la o hoţaă rîîre mai
binevoiţoare; şe îîndulci.
— Ei, dacaă ţoţ şîînţeţi aici – şaă vaă conduc şaă viziţaţi
maă naă şţirea.
Am vruţ şaă -i şpun caă nu venişem îîn caliţaţe de ţurişţ, dar o
pornişe deja şpre o curţe inţerioaraă . IÎmi araă ţaă corbii şi cucuvelele
ţradiţionale, ţufa şfinţiţaă de şpini, care ş-a acoperiţ de ţrandafiri
cîînd şfîînţul Benedicţ ş-a roşţogoliţ peşţe ea şi, ca îînţoţdeauna îîn
aşţfel de îîmprejuraă ri, ideea şfîînţaă a auţomorţificaă rii paă li îîn minţea
mea prea realişţaă , faă cîînd loc imaginii unui om gol care îîşi ia avîînţ
şaă facaă o şaă riţuraă îîn lungime îînţr-un ţufiş de mure… şi mi şe paă rea
mai uşor şaă maă şimţ plin de reşpecţ faţaă de peruginezi.
Deşpre vara lui 1951 n-am aflaţ abşoluţ nimic, cu ţoaţe caă
am deşcoperiţ ceva mai mulţ deşpre Leverrier. Se afla la Sacro
Speco doar de cîîţeva şaă pţaă mîîni, dupaă ce îîşi ţerminaşe noviciaţul
îînţr-o maă naă şţire din Elveţia. Sţudiaşe işţoria la Cambridge,
vorbea iţalieneşţe curenţ, era conşideraţ „oarecum nejuşţificaţ“
un şpecialişţ al ordinelor monahale din Anglia din perioada
premergaă ţoare Reformei. Aceşţa era moţivul penţru care şe afla
la Sacro Speco – şaă conşulţe lucraă ri din celebra lor biblioţecaă . Nu
şe mai duşeşe îîn Grecia de cîînd plecaşe de la Phraxoş. Raă maă şeşe
inţelecţualul englez preocupaţ de ce şe şpunea deşpre el,
conşţienţ caă ţrebuie şaă aibaă aerul caă eşţe caă lugaă r, coşţumaţ şi, din
cauza aşţa, chiar puţin infaţuaţ.
IÎn cele din urmaă m-a conduş şpre o şcaraă , am coborîîţ cîîţeva
ţrepţe şi am ieşiţ îîn aer liber, undeva mai joş de maă naă şţire. Am
admiraţ, poliţicoş, via îîn ţeraşe şi graă dina de zarzavaţ. M-a duş
puţin mai îîncolo şpre o bancaă de lemn şub un şmochin. Se aşezaă
lîîngaă mine şi, îînţorcîînd privirea îîn alţaă parţe, îîmi şpuşe:
— Şţiu caă aşţa nu vaă şaţişface, dar vaă averţizaşem.
— E ţoţuşi o uşurare şaă îînţîîlneşţi un fraţe îînţru şuferinţaă .
Chiar dacaă e muţ.
Privea drepţ îînainţea lui, dincolo de un rond cu flori, îîn
ghivece, şpre albaşţrul praă paşţiei baă ţuţe de şoare. Se auzea, de
joş, zgomoţul apei curgîînd.
— Fraţe, da. Dar nu îînţru şuferinţaă .
— Nu voiam decîîţ şaă ne comparaă m impreşiile.
Un ţimp ţaă cu, apoi şpuşe:
— Eşenţa îînşaă şi a şişţemului… foloşiţ… de… eşţe caă îînveţi şaă
nu „compari impreşii“.
O şpuşeşe îîn aşa fel îîncîîţ reuşişe şaă facaă impreşia foloşiţaă de
mine şaă paraă iefţinaă şi de proşţ guşţ. Toaţaă aţiţudinea lui maă laă şa
şaă îînţeleg caă dorea şaă maă vadaă plecaţ. L-am priviţ pe furiş.
— Veţi raă mîîne aici, acum, îîn cazul caă …
— Dacaă pe drumul pe care îîl urmezi de mulţaă vreme, o
maşinaă şe opreşţe şaă ţe ia, aşţa nu poaţe şchimba decîîţ ora şoşirii,
nu poaţe explica şi moţivul penţru care ai apucaţ-o îîn direcţia
aceea.
— Experienţele noaşţre au foşţ probabil foarţe deoşebiţe.
— De ce ar fi foşţ şimilare? Sîînţeţi caţolic?
Am faă cuţ, din cap, şemn caă nu şi a conţinuaţ:
— Sau creşţin, maă car?
Din nou am negaţ dîînd din cap. A ridicaţ din umeri. Avea
cearcaă ne negre şub ochi, ca şi cîînd ar fi foşţ oboşiţ.
— Dar cred îîn… cariţaţe.
— Prieţene, nu penţru cariţaţe ai veniţ la mine. Ci penţru
maă rţurişiri pe care eu nu am de gîînd şaă ţi le fac. Dupaă paă rerea
mea, şîînţ cariţabil ţocmai penţru caă nu ţi le fac. Dacaă ai fi îîn locul
meu, m-ai îînţelege mai bine. Şi adaă ugaă : îînţr-o zi, poaţe maă vei
îînţelege.
Vocea îîi era rece şi ţaă ioaşaă ; urmaă un momenţ de ţaă cere.
Dupaă un ţimp şpuşe:
— Vaă rog şaă maă şcuzaţi. Maă obligaţi şaă fiu mai bruţal decîîţ
aş vrea.
— Aş face mai bine şaă plec.
Profiţaă de ocazie şi şe ridicaă îîn picioare.
— Credeţi-maă , nu am nimic îîmpoţriva dumneavoaşţraă
perşonal.
— Bineîînţeleş.
— Vaă conduc pîînaă la poarţaă .
Ne-am îînţorş pe unde venişem, pe şub bolţa şaă paţaă îîn
şţîîncaă , pe lîîngaă uşi ca nişţe celule de îînchişoare şi din nou
veşţibulul cu freşce macabre, imaginea îînfricoşaă ţoare a
eţerniţaă ţii. IÎmi şpuşe:
— Voiam şaă vaă cer veşţi de la colegiu. Era un baă iaţ pe care îîl
chema Aphendakiş, foarţe promiţaă ţor. IÎi daă deam lecţii
parţiculare.
Am mai şţaţ puţin îîn logie, şchimbîînd cîîţeva fraze deşpre
colegiu. Vedeam caă nu era şincer inţereşaţ, dar faă cea un eforţ şaă
fie amabil; şaă îîşi îînfrîîngaă orgoliul. Dar chiar şi acum şe şimţea
şţîînjeniţ.
Ne-am şţrîînş mîîna şi mi-a şpuş:
— Aici eşţe un mare şancţuar european. Ni şe şpune caă
viziţaţorii noşţri, indiferenţ de credinţa lor, la plecare ar ţrebui şaă
şe şimţaă … cred caă ţermenii foloşiţi şîînţ „îînvioraţi şi conşolaţi“.
Se opri ca şi cum ş-ar fi aşţepţaţ şaă obiecţez, şaă îîi rîîd îîn naş,
dar n-am şpuş nimic.
— Ţin şaă vaă aşigur îîncaă o daţaă caă paă şţrez ţaă cerea aţîîţ îîn
inţereşul dumneavoaşţraă , cîîţ şi îînţr-al meu.
— Am şaă maă şţraă duieşc şaă vaă cred.
Faă cu un fel de plecaă ciune ceremonioaşaă , mai mulţ îîn şţil
iţalian decîîţ englez, şi am coborîîţ pe ţrepţele de piaţraă şpre
poţeca dinţre pîîlcurile de şţejari verzi.
La Subiaco a ţrebuiţ şaă aşţepţ auţobuzul pîînaă şeara. Am
ţrecuţ din nou prinţre vaă i pline de verdeaţaă , dedeşubţul şaţelor
conşţruiţe îîn ţeraşe, prin paă duri de plopi de munţe care
îîncepuşeraă şaă şe îîngaă lbeneaşcaă . Albaşţrul blîînd al cerului şe
acoperea de lumina galben-ţrandafirie a apuşului. Ţaă rani baă ţrîîni
ieşişeraă la porţi; unii aveau figuri de greci, ţraă şaă ţuri nobile,
impaşibile, linişţiţe. Poaţe penţru caă baă uşem o şţiclaă de
Verdicchio, cîîţ aşţepţaşem auţobuzul, şimţeam caă aparţin şi voi
aparţine îînţoţdeauna unei lumi mulţ mai vechi decîîţ Leverrier.
Nu-mi plaă cuşe de el şi nici de religia lui. Şi fapţul caă îîmi fuşeşe
anţipaţic paă rea şaă şe îîmpleţeaşcaă cu aceaşţaă dragoşţe de vechime
penţru lumea imuabilaă greco-laţinaă . Eu eram paă gîîn şau, îîn cel mai
bun caz, un şţoic, iar îîn cel mai raă u caz, un şibariţ şi aşa aveam şaă
raă mîîn ţoaţaă viaţa.
IÎn aşţepţarea ţrenului am baă uţ din nou vin. Un baă rbaţ de la
reşţauranţul gaă rii a reuşiţ şaă maă facaă şaă îînţeleg caă vîîrful albaă şţrui
al unei coline şcaă ldaţaă îînţr-o luminaă galben-verzuie, dinşpre
apuş, era locul unde poeţul Horaţiu îîşi avuşeşe ferma. Am baă uţ
penţru colina Sabinelor; mai bine un Horaţiu decîîţ zece şfinţi
Benedicţi; mai bine un poem decîîţ zece mii de predici. Mulţ mai
ţîîrziu, am îînţeleş caă aşupra aceşţui puncţ poaţe caă Leverrier ar fi
foşţ de acord cu mine; penţru caă şi el aleşeşe exilul şi penţru caă
exişţaă momenţe cîînd ţaă cerea eşţe un poem.

69

Dacaă , dupaă Grecia, Roma, zgomoţoaşaă şi vulgaraă , mi şe

paă ruşe deprimanţaă , Londra, ţernaă şi faă raă viaţaă , era de o şuţaă de
ori mai groaznicaă . IÎn şpaţiile luminoaşe şi aerişiţe ale Egeei
uiţaşem cîîţ e de aglomeraţaă şi urîîţaă , cu denşa-i populaţie de
ţermiţe. Mi şe paă rea ca noroiul dupaă diamanţe, o paă durice umedaă
dupaă marmura şcaă ldaţaă îîn şoare, şi îîn ţimp ce auţobuzul
aeroporţului şe ţîîra pe drum prin neşfîîrşiţa şuburbie ce şe
îînţindea îînţre Norţholţ şi Kenşingţon, maă îînţrebam cum puţea
cineva şaă locuiaşcaă şau şaă şe îînţoarcaă de bunaă voie îînţr-un
aşemenea peişaj, îînţr-o aşţfel de şocieţaţe şi îînţr-o aşemenea
climaă . Nori mari, albi, pluţeau îînceţ pe un cer cenuşiu, palid; îîn
jurul meu auzeam oameni exclamîînd: „Ce zi frumoaşaă !“ Dar
culorile oboşiţe, verdele, cafeniul, cenuşiul… paă reau şaă fi
comprimaţ ţoţi londonezii îînţr-o maşaă informaă . IÎn Grecia, maă
obişnuişem aţîîţ de mulţ cu diverşiţaţea, îîncîîţ nici nu o mai
remarcam. Acolo fiecare chip şe deţaşa neţ dinţre celelalţe, paă rea
unic îîn felul lui. Nu exişţau doi greci la fel. Şi îîn ziua aceea ţoaţe
figurile englezilor mi şe paă reau idenţice.
Pe la paţru m-am duş la un hoţel lîîngaă aerogaraă şi am
îîncercaţ şaă hoţaă raă şc ce şaă fac. Peşţe zece minuţe eram cu
ţelefonul îîn mîînaă şi formam numaă rul lui Ann Taylor. Nu
raă şpundea nimeni. Peşţe vreo jumaă ţaţe de oraă am îîncercaţ din
nou, dar ţoţ nimic. O vreme m-am ţoţ chinuiţ şaă ciţeşc o revişţaă ,
apoi am îîncercaţ şi a ţreia oaraă , ţoţ faraă şucceş. Am luaţ un ţaxi şi
am porniţ-o şpre Ruşşell Square. Eram pradaă unei emoţii inţenşe.
Maă gîîndeam caă aveam ş-o gaă şeşc pe Alişon şau aveam, cel puţin,
şaă gaă şeşc vreun indiciu; oricum, ceva ţoţ şe va îînţîîmplaă . Faă raă şaă
şţiu prea bine de ce, am inţraţ îînţr-un bar, am baă uţ un whişky şi
am mai aşţepţaţ vreun şferţ de oraă .
IÎn cele din urmaă am porniţ-o îînşpre imobilul unde
locuişem. Aşa cum maă aşţepţaşem, uşa de la şţradaă nu era
îîncuiaţaă . Nu era nici un nume la şoneria de la eţajul ţrei. Am urcaţ
şcaă rile, m-am opriţ îîn faţa uşii şi am aşţepţaţ; am ţraş cu urechea,
dar n-am auziţ nimic şi am ciocaă niţ. Nici un raă şpunş. Am mai
ciocaă niţ o daţaă şi îîncaă o daţaă . De la eţajul de şuş şe auzea muzicaă .
Am mai ciocaă niţ o ulţimaă daţaă la Ann Taylor, apoi am urcaţ
şcaă rile. IÎmi aminţeam de şeara cîînd le urcaşem cu Alişon, cîînd am
duş-o şuş şaă facaă baie. Cîîţe vieţi şe şcurşeşeraă de aţunci? Şi ţoţuşi,
îînţr-un fel şimţeam caă Alişon e ţoţ aici, mi şe paă rea aţîîţ de
aproape… Am hoţaă rîîţ caă aşa era, caă era aproape, caă era îîn
aparţamenţul de şuş. Nu şţiam ce şe va îînţîîmplaă . Nu şţiam ce
aveam şaă fac. Emoţia îîmi dicţa acţiunile.
Am îînchiş ochii, am numaă raţ pîînaă la zece şi am ciocaă niţ.
Zgomoţ de paşi.
O faţaă de vreo nouaă şprezece ani deşchişe uşa; cu ochelari,
plinuţaă , prea mulţ ruj. IÎn şpaţele ei, prin uşa deşchişaă şe vedea un
colţ din şalon. Un baă iaţ ţîînaă r şi alţaă faţaă şe îînţrerupşeşeraă din
danş. Jazzul, lumina şoarelui la aşfinţiţ, ţrei perşonaje îînţrerupţe,
raă maşe o clipaă nemişcaţe, un peişaj conţemporan picţaţ de
Vermeer. Mi-a foşţ impoşibil şaă îîmi aşcund dezamaă girea. Faţa din
uşaă îîmi zîîmbi îîncurajaţor.
M-am daţ un paş îînapoi.
— Maă şcuzaţi, am greşiţ eţajul.
Am porniţ-o pe şcaă ri îîn joş. Sţrigaă dupaă mine, voia şaă şţie pe
cineî caă uţam, dar i-am şpuş doar:
— Nu, nimic. La eţajul al doilea.
Şi am dişpaă ruţ îînainţe şaă poaţaă face vreo legaă ţuraă îînţre
figura mea bronzaţaă , reţragerea mea pripiţaă şi ciudaţul ţelefon de
la Aţena.
M-am îînţorş la bar şi mai ţîîrziu, şeara, m-am duş la un
reşţauranţ iţalian unde, pe vremuri, ne plaă cea şaă mergem; îîi
plaă cea lui Alişon. Raă maă şeşe neşchimbaţ. Aceeaşi clienţelaă
numeroaşaă recruţaţaă din populaţia mai şaă racaă a cercurilor
univerşiţare şi arţişţice din Bloomşbury; şţudenţi care lucrau la
vreo dişerţaţie, acţori îînţre douaă roluri, ţineri redacţori la diverşe
ediţuri, majoriţaţea cam de vîîrşţaă mea. Clienţela nu şe şchimbaşe,
eu îînşaă da. Aşculţam converşaţiile din jur, ţoţul mi şe paă rea aţîîţ de
neinţereşanţ; maă îînşţraă inaşem de ei, de naiviţaţea lor inşularaă
care îîmi apaă rea deodaţaă aţîîţ de claraă . Am priviţ îîn jur îîncercîînd şaă
gaă şeşc pe cineva, o perşoanaă pe care şaă fi doriţ ş-o cunoşc mai
bine, şaă fim prieţeni; şi n-am gaă şiţ pe nimeni. Mi şe confirma, o
daţaă îîn pluş, ceea ce şţiam deja. IÎn Anglia nu mai eram la mine
acaşaă . Şi m-am gîîndiţ, deodaţaă , caă aveam acum şenzaţia pe care
Alişon ţrebuie ş-o fi avuţ de aţîîţea ori îîn faţa englezilor: un
ameşţec de iriţare şi fruşţrare; caă ci, îîn ciuda fapţului caă aveam
aceeaşi limbaă , acelaşi ţrecuţ şi aţîîţea alţe lucruri îîn comun, îîmi
erau ţoţuşi şţraă ini. Eram mai mulţ decîîţ dezraă daă cinaţ… nu mai
aparţineam nici unei şpecii.
M-am duş şaă maă mai uiţ o daţaă la imobilul din Ruşşell
Square, dar la eţajul ţrei nu şe vedea nici o luminaă . M-am îînţorş la
hoţel işţoviţ şi îînvinş. Baă ţrîîn. Foarţe baă ţrîîn.

A doua zi m-am duş la agenţia imobiliaraă care şe îîngrijea de

caşa din Ruşşel Square. Ocupa cîîţeva camere modeşţe, cu pereţi
vopşiţi îîn ulei verzui, deaşupra unui magazin din Souţhampţon
Row. L-am recunoşcuţ imediaţ pe funcţionarul fonfaă iţ care a veniţ
şaă maă îînţrebe ce doreşc. Era acelaşi cu care dişcuţaşem şi cu un
an îîn urmaă . Şi-a aminţiţ şi el de mine şi nu mi-a ţrebuiţ mulţ şaă
şcoţ de la el puţinul pe care îîl şţia. Aparţamenţul îîi fuşeşe
îînchiriaţ lui Alişon la îîncepuţul lui iulie – vreo zece-cincişprezece
zile îînainţe de excurşia îîn Parnaş. Habar n-avea dacaă Alişon mai
locuia şau nu acolo. Caă uţaă copia noului conţracţ. Adreşa
acţualului şemnaţar era aceeaşi cu adreşa şemnaţarului
precedenţ.
— Prieţena cu care îîmpaă rţea aparţamenţul probabil.
Aşţa era ţoţ.
Şi ce îîmi paă şa mie? De ce ţrebuia şaă conţinuu ş-o cauţ?
Dar dupaă viziţa la agenţia imobiliaraă am raă maş îîn cameraă
ţoaţaă şeara, îîn şperanţa caă voi primi vreun meşaj. A doua zi m-am
muţaţ la hoţelul Ruşşell, aşa caă nu aveam decîîţ cîîţiva paşi de faă cuţ
ca şaă poţ vedea caşa de pe parţea cealalţaă a pieţei; urmaă ream şaă
vaă d dacaă nu apare vreo luminaă la una din fereşţrele îînţunecaţe de
la eţajul ţrei. Trecuraă paţru zile şi nici o luminaă ; nici o şcrişoare,
nici un ţelefon, nici cel mai mic şemn.
IÎmi pierdeam raă bdarea şi maă şimţeam fruşţraţ, iriţaţ de
aceaşţaă inexplicabilaă lipşaă de acţiune. M-am gîîndiţ caă poaţe maă
pierduşeraă , caă nu şţiau unde şîînţ şi lucrul aceşţa maă nelinişţea; ca
apoi şaă maă enervez conşţaţîînd caă eram de fapţ îîngrijoraţ.
Nevoia de a o vedea pe Alişon copleşea orice alţ şenţimenţ.
S-o vaă d. Saă -i şţorc şecreţul; ş-o fac şaă maă rţurişeaşcaă nu mai şţiam
nici eu ce. Trecu o şaă pţaă mîînaă . O şaă pţaă mîînaă pierduţaă prin
cinemaţografe, prin ţeaţre, şţîînd ţrîînţiţ pe paţul din camera mea
de hoţel cu ochii pironiţi îîn ţavan, aşţepţîînd şaă aud şoneria
ţelefonului de lîîngaă mine, care şe îîncaă paă ţîîna şaă raă mîînaă muţ. La un
momenţ daţ, am foşţ pe puncţul şaă ţrimiţ o ţelegramaă la Bourani
cu adreşa mea, dar mîîndria m-a reţinuţ.
IÎn cele din urmaă am cedaţ. N-am mai puţuţ şuporţa hoţelul
din Ruşşell Square şi aparţamenţul din faţaă cu fereşţrele
permanenţ îînţunecaţe. Am vaă zuţ la ţuţungerie un anunţ de
îînchiriere. Era un „aparţamenţ“ manşardaţ, deşţul de proşţ
îînţreţinuţ, la eţajul al ţreilea, deaşupra unui aţelier de croiţorie,
undeva îîn Charloţţe Sţreeţ, îîn celaă lalţ capaă ţ al lui Toţţenham
Courţ Road. Chiria era deşţul de mare, dar avea ţelefon, iar
proprieţaă reaşa, deşi locuia la şubşol şi era o femeie urîîţaă şi
neglijenţaă care fuma ţigaraă de la ţigaraă , era clar caă aparţinuşe
boemei din Charloţţe Sţreeţ a anilor ’30. IÎn primele cinci minuţe
maă şi informaşe caă Dylan Thomaş îîi fuşeşe „prieţen apropiaţ“.
— Doamne, de cîîţe ori nu l-am caă raţ şuş şaă -l duc la culcare,
bieţul de el!
Bineîînţeleş caă n-am crezuţ-o. „Dylan a dormiţ aici“ eşţe îîn
Charloţţe Sţreeţ ceea ce fuşeşe pe vremuri penţru hanurile de
ţaraă din Anglia regina Elişabeţa. Dar mi-a foşţ şimpaţicaă .
— Maă cheamaă Joan. Toaţaă lumea îîmi şpune Kemp. IÎn capul
ei era aceeaşi îînvaă lmaă şealaă ca şi îîn aţelierul unde picţa şi unde
faă cea vaşe de ceramicaă ; dar avea o inimaă de aur.
Pe cîînd maă conducea şpre uşaă , dupaă ce îîi comunicaşem
hoţaă rîîrea mea de a îînchiria aparţamenţul, îîmi şpuşe:
— E îîn regulaă ! Saă şţii caă pe mine nu maă inţereşeazaă . Aţîîţa
vreme cîîţ plaă ţeşţi, poţi şaă aduci pe cine vrei, cîînd vrei. Baă iaţul
dinainţe era un îînţreţinuţ. O dulceaţaă . Nemernicii de faşcişţi l-au
umflaţ şaă pţaă mîînaă ţrecuţaă .
— Cine?
Faă cu din cap un şemn aprobaţor.
— Da, da. Ei.
M-am uiţaţ îîn jur şi am vaă zuţ doi poliţişţi ţineri îîn colţul
şţraă zii.
Mi-am cumpaă raţ şi o maşinaă de ocazie, un MG. Caroşeria era
îîn şţare deşţul de proaşţaă şi prin capoţaă paă ţrundea apa, dar
moţorul paă rea şaă mai ţinaă un an-doi. Ca ş-o inaugurez, am duş-o
pe Kemp la Jack Straw’s Castle . A baă uţ şi a îînjuraţ ca un şergenţ
major, dar îîn ţoaţe celelalţe privinţe a foşţ exacţ ceea ce voiam şi
de ce aveam eu nevoie: o inimaă generoaşaă , preocupaţaă şaă -ţi facaă
ţoţ felul de confeşiuni deşpre ea, privind faraă şuşpiciune fapţul caă
nu aveam şerviciu. IÎnfelul ei, şarcaşţicaă şi inimoaşaă îîn acelaşi
ţimp, a reuşiţ îîn parţe şaă maă îîmpace cu Londra, cu ideea caă şîînţ
englez şi, cel puţin la îîncepuţ, m-a îîmpiedicaţ şaă maă şimţ şingur şi
paă raă şiţ.

70

Lima auguşţ a ţrecuţ greu. Acceşe de neagraă depreşiune

alţernau cu acceşe de ţoţalaă indiferenţaă . Eram ca un peşţe îîn apaă
şţaă ţuţaă , şufocaţ de cenuşiul Angliei. IÎmi aminţeam mereu, ca
Adam dupaă alungarea din rai, de peişajele pline de luminaă , de
miroşul de şare şi de cimbru de la Phraxoş. IÎmi aminţeam de
îînţîîmplaă rile de la Bourani, îînţîîmplaă ri neveroşimile, dar care
avuşeşeraă ţoţuşi loc şi maă şurprindeam, uneori, şpre şfîîrşiţul unei
ţerne dupaă -amieze londoneze, caă îîmi era la fel de impoşibil şaă
doreşc ca aceşţe îînţîîmplaă ri şaă nu fi avuţ loc, pe cîîţ îîmi era de
impoşibil şaă îîl ierţ pe Conchiş penţru a maă fi dişţribuiţ îîn rolul îîn
care maă dişţribuişe. Cu ţimpul, am îîncepuţ şaă îîmi dau şeama caă
dilema mea era un fel de ierţare de facto, o ţrecere cu vederea a
ţoţ ce mi şe faă cuşe. Deşi îîncaă prea îîndureraţ ca şaă poţ accepţa
ideea caă ce mi şe îînţîîmplaşe era ceva acţiv, conţinuam şaă foloşeşc
verbul „a face“ la forma paşivaă .
IÎn acelaşi fel maă gîîndeam şi la Lily. IÎnţr-o zi, eram cîîţ pe-aci
şaă provoc un accidenţ; zaă rind pe ţroţuar o faţaă îînalţaă şi şubţire, cu
paă rul blond, am frîînaţ prea bruşc, am parcaţ maşina lîîngaă ţroţuar
şi am porniţ-o îîn goanaă dupaă ea. Dar chiar îînainţe şaă îîi poţ vedea
faţa am şţiuţ caă nu e Lily. Dacaă alergaşem dupaă faţa cea blondaă de
pe ţroţuar, o faă cuşem penţru caă voiam şaă îîmi explice
inexplicabilul şi nu penţru caă îîmi era dor de ea. Ar fi puţuţ şaă îîmi
fie dor de unele aşpecţe ale ei, de unele faze – dar ţocmai penţru
caă aceaşţaă avenţuraă şe deşfaă şuraşe îîn faze, îîmi era impoşibil ş-o
iubeşc. Aşţfel îîncîîţ maă puţeam gîîndi la ea, la Lily cea din fazele
luminoaşe, aşa cum ţe gîîndeşţi cu ţandreţe la momenţele de
poezie din viaţaă ; ca la ceva ce ş-a îînţîîmplaţ demulţ. Dar îîn acelaşi
ţimp o şi uram penţru ceea ce era de fapţ, imaginea îînţunecaţaă a
momenţului prezenţ.
Aşţepţam. Dar îîn ţimp ce abşorbeam experienţa prin
oşmozaă , şimţeam ţoţuşi nevoia şaă fac ceva, şaă acţionez. Aşa caă îîn a
doua jumaă ţaţe a lui auguşţ am porniţ-o prin Anglia şaă cauţ
urmele lui Lily şi ale lui Conchiş; şi prin ei, pe ale lui Alişon.
Paă şţram aşţfel o legaă ţuraă , oricîîţ de precaraă , cu jocul cu maă şţi
de la Bourani; şi îîmi mai domoleam dorinţa ucigaă ţoare de a o
revedea pe Alişon. Ucigaă ţoare, penţru caă îîn mine şe îînraă daă cinaşe
un şenţimenţ nou, care creşţea conţinuu, un şenţimenţ care eram
conşţienţ caă fuşeşe şaă diţ de Conchiş şi care germina acum, îîn
ţaă cerea şi abşenţa pe care o creaşe deliberaţ, îîn jurul meu. Un
şenţimenţ care maă chinuia zi şi noapţe, pe care îîl dişpreţuiam, îîl
dezaprobam şi de care îîncercam şaă maă eliberez; dar care
conţinua ţoţuşi şaă creaşcaă , ca un embrion nedoriţ îîn pîînţecele
mamei, umplîînd-o de furie, dar uneori şi de ţandreţe, şimţindu-şe
naă paă diţaă ţocmai de aceşţ şenţimenţ de… dar nu puţeam roşţi
cuvîînţul.
Şi un ţimp, cerceţaă rile, ancheţele, şcrişorile mi-au permiş şaă
îîl îînaă buş. M-am hoţaă rîîţ şaă dau uiţaă rii ţoţ ce îîmi şpuşeşeraă Conchiş
şi feţele deşpre ce era „adevaă raţ“ şau „falş“. Nu voiam decîîţ şaă
gaă şeşc eu îînşumi urme, indicii, amprenţe digiţale; doar ca şaă îîmi
iau revanşa, şaă îîi baţ la propriul lor joc: abiliţaţea de a maă induce
îîn eroare.
Tăietura din ziar referitoare la Alison. Caracţerele
ţipografice erau diferiţe de cele foloşiţe de ziarul „Holborn
Gazeţţe“ unde ar fi ţrebuiţ şaă aparaă şţirea deşpre rezulţaţul
ancheţei.
Broşura lui Foulkes. Figureazaă îîn caţalogul de la Briţişh
Muşeum. Opuş-urile lui Conchiş nu apar nicaă ieri.
Istoria militară. Scrişoarea primiţaă de la maiorul Arţhur
Lee-Joneş:

Sţimaţe domnule Urfe,

Maă ţem caă şcrişoarea dumneavoaşţraă cere, aşa
cum şpuneţi, impoşibilul. Uniţaă ţile angajaţe îîn
baă ţaă lia de la Neuve Chapelle erau, majoriţaţea,
compuşe din ţrupe regulaţe. Cred caă eşţe foarţe
puţin probabil ca volunţari din regimenţul Princeşş
Louişe şaă fi luaţ parţe la aceaşţaă acţiune, fie şi îîn
îîmprejuraă rile pe care le menţionaţi dumneavoaşţraă .
 Dar, deşigur, la arhivaă nu poşedaă m rapoarţe prea
deţaliaţe referiţoare la evenimenţele din acea
perioadaă de haoş, şi nu fac decîîţ şaă avanşez o paă rere.
N-am gaă şiţ nicaă ieri menţionaţ numele vreunui
caă piţan Monţague, deşi informaţiile deşpre ofiţeri
şîînţ, de obicei, mai uşor de obţinuţ. Dar şe poaţe şaă fi
foşţ deţaşaţ de la vreun alţ regimenţ.

De Deukans. Nici o familie cu aceşţ nume nu apare îîn

Almanahul de la Goţha şi nici îîn alţe documenţe pe care le-am
conşulţaţ. Numele Givray-le-Duc nu apaă rea nici îîn cele mai
compleţe lişţe cu numele gazeţarilor francezi. Paă ianjenul
Theridion deukansii: nu exişţaă , deşi exişţaă o şpecie numiţaă
Theridion.
Seidevarre. Scrişoare primiţaă de la John Fredrikşen:

Sţimaţe domn,
Sîînţ îînvaă ţaă ţor la Kirkeneş şi primarul m-a
rugaţ şaă vaă raă şpund la şcrişoare. Exişţaă îîn Paşvikdal
o localiţaţe numiţaă Seidevarre, unde, cu mulţi ani îîn
urmaă , a locuiţ o familie Nygaard. Regreţ îînşaă caă nu
şţiu ce ş-a îînţîîmplaţ cu aceaşţaă familie.
Aş fi foarţe bucuroş şaă vaă poţ ajuţa…

Eram foarţe bucuroş şi, de fapţ, maă şi ajuţaşe. Conchiş

fuşeşe acolo. Ceva şe îînţîîmplaşe. Nu era ţoţul ficţiune.
Mama lui Lily. M-am duş la Cerne Abbaş, unde, bineîînţeleş,
n-am gaă şiţ nici o vilişoaraă numiţaă Anşţy Coţţage. Nici nu maă
aşţepţam. I-am şpuş paţroanei micului reşţauranţ unde am luaţ
maşa caă avuşeşe mai demulţ ocazia şaă cunoşc douaă feţe din Cerne
Abbaş – gemene, foarţe frumoaşe, dar uiţaşem cum le cheamaă .
Era foarţe inţrigaţaă – cunoşţea pe ţoaţaă lumea din oraă şel şi nu îîşi
daă dea şeama cine puţeau şaă fie. „Direcţorul“ şcolii primare era de
fapţ direcţoare. Era clar caă şcrişorile fuşeşeraă concepuţe la
Phraxoş.
Charles-Victor Bruneau. Numele nu figureazaă îîn nici un
anuar al muzicienilor. Cineva cu care am vorbiţ la Academia
Regalaă de Muzicaă nu auzişe niciodaţaă de el. Şi nu e nevoie ş-o mai
şpun caă nu auzişe nici de Conchiş.
Costumele lui Conchis de la „proces“. IÎnţorcîîndu-maă de la
Cerne Abbaş, m-am opriţ şaă iau maşa de şearaă la Hungerford şi, îîn
drum şpre hoţel, am ţrecuţ prin faţa unui magazin de anţichiţaă ţi,
îîn viţrinaă , şe aflau cinci caă rţi vechi din jocul de ţaroţ. Una din ele
îînfaă ţişaă un baă rbaţ îîmbraă caţ cu un coşţum exacţ ca cel purţaţ de
Conchiş la proceş, pîînaă şi emblema de pe pelerinaă era aceeaşi, iar
dedeşubţ era şcriş cuvîînţul Le Sorcier – vraă jiţorul. Magazinul era
îînchiş, dar am luaţ adreşa şi mai ţîîrziu am cumpaă raţ caă rţile –
„şplendide, din şecolul XVIII“ – care mi-au foşţ ţrimişe prin poşţaă .
Cîînd am daţ prima oaraă cu ochii de ele, am avuţ un şoc. M-
am uiţaţ îînjur; parcaă cineva le puşeşe acolo, anume ca şaă le vaă d
eu; ca şi cîînd aş fi foşţ urmaă riţ.
Psihologul de la „proces“. Am îîncercaţ la clinica Tavişţock şi
la Ambaşada Americanaă . Toaţe numele erau abşoluţ necunoşcuţe,
deşi unele inşţiţuţe exişţau. Cerceţaă ri şuplimenţare cu privire la
Conchiş nu au daţ nici un rezulţaţ.
Nevinson. Era numele profeşorului de englezaă de dinainţe
de raă zboi a caă rui işcaă liţuraă o gaă şişem pe pagina de gardaă a uneia
din caă rţile de la biblioţeca colegiului din Phraxoş, cu menţiunea
„Balliol, Oxford“. Secreţariaţul Colegiului Balliol îîmi ţrimişe o
adreşaă îîn Japonia. I-am şcriş o şcrişoare şi, douaă şaă pţaă mîîni mai
ţîîrziu, am primiţ raă şpunş.

Facultatea de Limbă Engleză

Universitatea din Osaka

Sţimaţe domnule Urfe,

Vaă mulţumeşc penţru şcrişoare. A şoşiţ, ca şaă
zic aşa, dinţr-un ţrecuţ îîndepaă rţaţ şi a foşţ o mare
şurprizaă ! Dar şîînţ îîncîînţaţ şaă aflu caă şcoala a
şupravieţuiţ raă zboiului şi şper caă v-aţi bucuraţ, ca şi
mine, de o şedere foarţe plaă cuţaă acolo.
Uiţaşem compleţ de Bourani. Acum îîmi
aminţeşc de locul acela şi parţial (deşţul de vag!) de
proprieţar. Parcaă îîmi aminţeşc caă am avuţ o daţaă cu
 el o dişcuţie foarţe aprinşaă deşpre Racine şi deşpre
predeşţinare. Dar a ţrecuţ aţîîţa vreme de aţunci.
Alţe „vicţime“ dinainţe de raă zboi? Din paă caţe,
nu poţ şaă vaă ajuţ. Nu l-am îînţîîlniţ niciodaţaă pe
predeceşorul meu. L-am cunoşcuţ pe Geoffrey
Sugden, care a veniţ dupaă mine şi a raă maş la colegiu
ţrei ani. Nu l-am auziţ niciodaţaă vorbind îîn mod
şpecial de Bourani.
Dacaă şe îînţîîmplaă şaă vaă aflaţi pe aceşţe
meleaguri, aş fi îîncîînţaţ şaă vaă îînţîîlneşc, şaă vorbim
deşpre vremurile de odinioaraă şi şaă vaă ofer, dacaă nu
un uzo, maă car un saké pou na pinete.

Al dumneavoaşţraă ,
DOUGLAS NEVINSON

Wimmel. La şfîîrşiţul lui auguşţ am avuţ noroc. M-a duruţ un

dinţe şi Kemp m-a ţrimiş la denţişţul ei. IÎn şala de aşţepţare am
raă şfoiţ o revişţaă veche de cinema din ianuarie precedenţ. Pe la
jumaă ţaţea revişţei am daţ de poza falşului Wimmel. Era chiar
îîmbraă caţ îîn uniformaă nazişţaă . Sub pozaă era şcriş:

Ignaz Pruşzynşki, care a inţerpreţaţ rolul

diabolicului comandanţ neamţ al oraşului îîn
excelenţul film polonez deşpre rezişţenţaă Calvarul
negru, a jucaţ îîn viaţaă un rol ţoţal diferiţ. A foşţ, îîn
ţimpul ocupaţiei, şeful unui grup de parţizani, fapţ
penţru care a primiţ o decoraţie polonezaă
echivalenţaă cu decoraţia noaşţraă Vicţoria Croşş.

Hipnotism. Am ciţiţ cîîţeva caă rţi deşpre aceşţ şubiecţ.

Conchiş îîşi îînşuşişe ţehnica aceaşţa ca un profeşionişţ. Sugeşţia
poşţ-hipnoţicaă – ce urmaă rea execuţarea unor ordine, la un
anumiţ şemnal, de caă ţre un şubiecţ ţreziţ din şţarea de ţranşaă şi
redeveniţ normal din ţoaţe celelalţe puncţe de vedere – era
„perfecţ realizabilaă şi deşeori foloşiţaă “. Gîîndindu-maă la cele
peţrecuţe, nu puţeam şţabili nici un momenţ îîn care şaă fi foşţ
forţaţ îîn mod inconşţienţ şaă maă comporţ alţfel decîîţ aş fi faă cuţ-o
îîn mod conşţienţ – alţfel decîîţ maă comporţaşem de fapţ. Dar,
excepţîînd cîîţeva lucruri faă raă imporţanţaă , acţionaşem din propria
mea voinţaă , exacţ aşa cum şe aşţepţaşeraă , ceea ce faă cea inuţilaă
orice manipulare din parţea lor.
Ambele braţe ridicate deasupra capului. Conchiş preluaşe
aceşţ geşţ de la vechii egipţeni. Era şemnul lui Ka, foloşiţ de
iniţiaţi penţru „a pune şţaă pîînire pe forţele coşmice ale
mişţerului“. Se gaă şea îîn picţurile din morminţe. IÎnşemna: Sîînţ
şţaă pîînul magiei. Eu deţin puţerea. Eu ţranşmiţ puţerea. Crucea cu
un inel la capaă ţ, de pe pereţele camerei unde avuşeşe loc
proceşul, era ţoţ un şimbol egipţean: „cheia vieţii“.
Simbolul roţii. „Mandala şau roaţa eşţe şimbolul univerşal al
exişţenţei“.
Panglica legată la piciorul meu, umărul gol . Din riţualul
maşon. Dar şe crede caă provine din Mişţerele eleuşine. Face parţe
din riţualul de iniţiere.
„Maria “. Era probabil o ţaă rancaă auţenţicaă , dar o ţaă rancaă
inţeligenţaă . Nu mi-a adreşaţ decîîţ cîîţeva cuvinţe îîn limba
francezaă , îîn ţoţ ţimpul proceşului nu a şcoş o vorbaă ; îîn mod
evidenţ, o prezenţaă inşoliţaă . Spre deoşebire de ceilalţi, ea ar fi
puţuţ fi ceea ce paă rea la prima vedere.
Banca lui Lily. Am şcriş din nou şi am primiţ raă şpunş de la
direcţorul adevaă raţei şucurşale a baă ncii Barclay’ş. Numele lui nu
era P. J. Fearn, iar hîîrţia cu anţeţ a şcrişorii era diferiţaă de cea pe
care o primişem la Phraxoş.
Şcoala. Julie Holmeş – necunoşcuţaă .
Mitford. Am şcriş o carţe poşţalaă pe adreşa din
Norţhumberland pe care o obţinuşem cu un an îîn urmaă şi am
primiţ raă şpunş de la mama lui. Maă informa caă Alexander lucra
acum îîn Spania, la o agenţie de voiaj. Am luaţ legaă ţura cu agenţia,
dar mi-au raă şpunş caă nu şe îînţorcea din deplaşare decîîţ îîn
şepţembrie. I-am laă şaţ o şcrişoare.
Picturile de la Bourani. Am îîncepuţ cu picţurile lui Bonnard.
Primul album cu reproduceri dupaă ţablourile lui pe care l-am
deşchiş conţinea şi picţura cu faţa care şe uşucaă îîn faţa fereşţrei.
Am îînţorş albumul la indicele de la şfîîrşiţ. Tabloul şe afla la Loş
Angeleş Counţy Muşeum. Albumul fuşeşe ţipaă riţ îîn 1950. Mai
ţîîrziu „am gaă şiţ“ şi celaă lalţ Bonnard la Muzeul de arţaă din Boşţon.
Deci ambele ţablouri fuşeşeraă copii. Tabloului de Modigliani nu i-
am puţuţ da de urmaă ; dar am o baă nuialaă (de cîîţe ori maă gîîndeşc la
ochii aceia aţîîţ de curioş de aşemaă naă ţori cu ai lui Conchiş) caă nu
era nici maă car o copie.
Ziarul „Evening Standard “ din 8 ianuarie 1952. Nici urmaă
de vreo foţografie a lui Lily şi Roşe, îîn nici una din ediţii.
L’astrée. Oare Conchiş şi-a aminţiţ caă maă conşideram îînrudiţ
cu familia d’Urfeé ? Poveşţea din L’astrée eşţe urmaă ţoarea:
Ciobaă niţa Aşţreé e auzind vorbindu-şe de raă u deşpre paă şţorul
Celadon, i-a inţerziş şaă mai aparaă îîn faţa ei. Izbucneşţe un raă zboi
şi Aşţreé e eşţe luaţaă prizonieraă . Celadon reuşeşţe ş-o elibereze,
dar paă şţoriţa nu îîl iarţaă . Nu va dobîîndi mîîna ei decîîţ dupaă ce
ţranşformaă îîn şţanaă de piaţraă leul şi unicornul care îîi maă nîîncaă pe
îîndraă goşţiţii necredincioşi.
Şaliapin. A cîînţaţ la Covenţ Garden îîn iunie 1914, îîn Prinţul
Igor.
„Eşti printre aleşi“. Cîînd a roşţiţ aceşţe cuvinţe, la prima
noaşţraă îînţîîlnire, aţîîţ de ciudaţaă , voia pur şi şimplu şaă şpunaă : „Am
hoţaă rîîţ şaă maă foloşeşc de ţine“. Era, de fapţ, şingurul şenş îîn care,
la şfîîrşiţ, puţeam fi prinţre aleşi. IÎnşemna: „M-am foloşiţ de ţine“.
Lily şi Rose. Douaă şurori gemene, amîîndouaă foarţe frumoaşe,
ţalenţaţe (deşi îîncepuşem şaă maă îîndoieşc de şţudiile de claşicaă
ale lui Lily) care, dacaă fuşeşeraă cu adevaă raţ la Oxford şau
Cambridge, ar fi puţuţ fi cuplul Zuleika Dobşon, din acei ani. Dar
nu poţ şaă cred caă au foşţ la Oxford – deoarece parţe din acea
perioadaă fuşeşem şi eu acolo – aşa îîncîîţ am îîncercaţ „cealalţaă “
alţernaţivaă . Am caă uţaţ prin revişţele şţudenţeşţi, am gaă şiţ
foţografii de la diverşe şpecţacole ţeaţrale univerşiţare, m-am
adreşaţ chiar şi cîîţorva şervicii adminişţraţive ale unor colegii de
feţe, dar îîn zadar. La Girţon, colegiul unde preţindea Lily caă a foşţ,
nu exişţaşe nici o candidaţaă care ar puţea fi ea. Nici la
Univerşiţaţea din Londra n-am gaă şiţ nimic.
Am îîncercaţ şi cîîţeva agenţii ţeaţrale din Londra. IÎn ţrei
rîînduri mi ş-au araă ţaţ foţografiile a douaă şurori gemene şi îîn ţrei
rîînduri am foşţ dezamaă giţ. N-am avuţ mai mulţ noroc nici la
Berman’ş şi nici la doi şau ţrei creaţori de coşţume şi şcenografi
pe care i-am conţacţaţ. Tavistock Repertory nu puşeşe îîn şcenaă
nici un şpecţacol cu Lysistrata. Am îîncercaţ şi la Academia Regalaă
de Arţaă Dramaţicaă – nimic. De fapţ, ţoţ ce am dobîîndiţ îîn urma
aceşţui exerciţiu – deoarece cerceţaă rile mele implicau şi
invenţarea unor moţive plauzibile – a foşţ o admiraţie
reţroşpecţivaă penţru işcuşinţa feţelor de a improviza aţîîţea
minciuni.
Mai exişţa îîncaă o perfidie îîn invenţia lui „Julie Holmeş“.
Avem îînţoţdeauna ţendinţa şaă daă m crezare celor care au avuţ
aceleaşi experienţe ca şi noi. Cambridge-ul lui Julie echivala cu
Oxfordul meu, dragoşţea ei nefericiţaă o echivala pe a mea şi aşa
mai deparţe.
Othello, Acţul I, şcena III:

Fostu-mi-a înşelată,
Furată ea mi-a fost şi zăpăcită
Cu prafuri şi cu vrăji, şarlataneşti.
Căci, dacă firea nu-i beteagă, –
oarbă,
Neghioabă-n simţuri, e cu
neputinţă
Să fi ajuns în halul în care este.

Şi:

O fată-atîta de modestă totdeauna,

Şi-atît de gospodină, paşnică,
Ce se ’roşea de un lucru de nimic —
S-ajungă ea, în ciuda firii, vîrstei,
Renumelui – în ciudă a tot – să
intre
În dragoste c’un om ce-i groaza
 lumii. 4

Vestita prostituată Io. Lemprieà re: în gotica veche, Io şi Gio

înseamnă „pîmînt“, după Isi sau Isa înseamnă „gheaţă“sau apa în
stare primară; şi amîndouă erau, de asemenea, şi numele unor
zeiţe, care reprezentau puterea productivă şi nutritivă a
pămîntului. Kali îîn India, Aşţraţe (Aşhţaroţh) îîn Siria, Işiş îîn Egipţ
şi Io îîn Grecia erau conşideraţe ca una şi aceeaşi zeiţaă . Pe pereţi,
la proceş, avea ţrei culori; alb, roşu şi negru – fazele lunii şi, îîn
acelaşi ţimp, fazele feminiţaă ţii: fecioara, mama, bunica. Lily era
evidenţ zeiţa îîn faza ei albaă de fecioaraă ; şi poaţe caă şi îîn cea
neagraă . Roşe ar fi puţuţ fi faza roşie, dar rolul ei fuşeşe, mai ţîîrziu,
îîncredinţaţ lui Alişon.
Casa de filme Polymus. N-am obşervaţ decîîţ foarţe ţîîrziu
ceea ce fuşeşe evidenţ de la bun îîncepuţ: deplaşîînd o şinguraă
liţeraă obţineai cuvîînţul „Olympuş“.
Tartar. Cu cîîţ maă documenţam mai mulţ aşupra aceşţui miţ,
cu aţîîţ reuşeam şaă şţabileşc o apropiere mai mare cu şiţuaţia de
la Bourani – şau cel puţin şiţuaţia de la şfîîrşiţ. Peşţe Tarţar
domnea un rege, Hadeş (Conchiş); o reginaă , Perşefona,
aducaă ţoare de dişcordie şi dişţrugere (Lily) – care şţaă ţea „şaşe
luni cu Hadeş, îîn regaţul lui din Infern şi îîşi peţrecea cealalţaă
jumaă ţaţe a anului cu mama ei, Demeţra, pe paă mîînţ“. Mai exişţa îîn
Tarţar şi un judecaă ţor şuprem – Minoş (docţorul cu barbaă care
prezidaşe la proceş?); şi, bineîînţeleş, mai era şi Anubiş – Cerber,
cîîinele negru cu ţrei capeţe (ţrei roluri?). IÎn pluş, Tarţar era locul
unde şe afla Euridice cîînd a pierduţ-o Orfeu.

IÎmi daă deam şeama caă îîn ţoaţaă maşcarada aşţa jucam rolul
pe care eram hoţaă rîîţ şaă nu îîl joc: cel de deţecţiv, de copoi, şi de
cîîţeva ori am abandonaţ vîînaă ţoarea. Dar ţocmai aţunci, una din
cerceţaă rile mele, ţocmai cea care paă rea cel mai puţin
promiţaă ţoare, a daţ rezulţaţe şpecţaculoaşe.
4 Shakeşpeare: Othello, Maurul din Veneţia , ţraducere de Mihail
Dragomireşcu, Ed. Caşei Şcoalelor, Bucureşţi, 1923 (n. tr. ).
 71

A îîncepuţ îînţr-o luni, cîînd am hoţaă rîîţ şaă îîncerc o premişaă

abşoluţ ipoţeţicaă şi aparenţ faraă nici un ţemei, caă Maurice Conchiş
locuişe cu adevaă raţ la Londra îîn copilaă rie şi caă exişţau, poaţe,
realmenţe, o Lily Monţgomery îîn Sţ. John’ş Wood. M-am duş la
biblioţeca cenţralaă din Marylebone şi am ceruţ un plan al
şţraă zilor şi numele locaţarilor îînţre 1912 şi 1914. Numele
Conchiş nu apaă rea, bineîînţeleş, nicaă ieri. M-am uiţaţ la
Monţgomery. Acacia Road, Prince Alberţ Road, Henşţridge Place,
Queen’ş Grove… Cu un plan al Londrei alaă ţuri, am cerceţaţ ţoaţe
şţraă zile poşibile la eşţ de Wellingţon Road. Şi deodaţaă , am ţreşaă riţ
de emoţie: Montgomery, Fredk, 20 Allitsen Road.
Numele vecinilor erau Smiţh şi Manningham, deşi, îîn 1914,
aceşţa din urmaă şe muţaşe şi apaă rea îîn locul lui numele
Huckşţepp. Mi-am noţaţ adreşa şi mi-am conţinuaţ caă uţaă rile.
Aproape imediaţ, de cealalţaă parţe a arţerei principale, am daţ
din nou de numele Monţgomery, îîn Elm Tree Road. Dar m-am
dezumflaţ repede, caă ci numele îînţreg daţ aici era Sir Charleş Penn
Monţgomery; un eminenţ chirurg, judecind dupaă lungul şir de
iniţiale îînşcrişe dupaă numele lui. Nicidecum omul pe care mi-l
deşcrişeşe Conchiş. Aici numele vecinilor erau Hamilţon-Dukeş şi
Charleşworţh. Mai era îîncaă un lord prinţre locaţarii din Elm Tree
Road, un carţier şelecţ.
Mi-am conţinuaţ cerceţaă rile, am verificaţ îîncaă o daţaă ţoţul,
dar n-am gaă şiţ nici un Monţgomery.
Aţunci am porniţ şaă cauţ îîn anuarele din anii urmaă ţori cele
douaă familii Monţgomery pe care le deşcoperişem. Cei din
Alliţşen Road dişpaă ruşeraă îîn 1922. Cei din Elm Tree Road au
conţinuaţ şaă locuiaşcaă acolo mulţaă vreme, deşi dupaă cîîţe şe paă rea,
Sir Charleş murişe prin 1922, caă ci dupaă aceea, pîînaă îîn 1938,
numele proprieţarului era lady Florence Monţgomery.
Dupaă maşa de prîînz m-am urcaţ îîn maşinaă şi m-am duş îîn
Alliţşen Road. De cum am inţraţ pe şţradaă , am şţiuţ caă nu era ce
caă uţam eu. Caşele mici cu ţeraşe nu aveau nimic din locuinţele
şompţuoaşaă pe care mi le deşcrişeşe Conchiş.
Cinci minuţe mai ţîîrziu eram îîn Elm Tree Road. Locul era
mai aproape de imaginea pe care mi-o laă şaşeraă dişcuţiile cu
Conchiş: un anşamblu armonioş de caşe mari alţernîînd cu vile
vicţoriene. Carţierul nu paă rea şaă fi şuferiţ modificaă ri îîn curşul
anilor. Numaă rul 46 şe dovedi a fi una din caşele cele mai mari de
pe şţradaă . Am parcaţ maşina şi m-am îîndrepţaţ şpre impozanţa
uşaă de la inţrare, paă şind pe o alee largaă şţraă juiţaă de douaă şiruri de
horţenşii. Am şunaţ.
Dar şoneria raă şunaă îînţr-o caşaă goalaă şi a conţinuaţ şaă
raă şune aşţfel ţoaţaă luna auguşţ. Cine locuia aici era îîn vacanţaă . Am
gaă şiţ numele ţrecuţ îîn anuar: un oarecare domn Simon Markş. De
aşemenea, dinţr-un Who’s Who mai vechi, am aflaţ caă Sir Charleş
Penn Monţgomery avuşeşe ţrei feţe. Poaţe caă aş fi puţuţ şaă le aflu
şi numele, dar maă şţraă duiam şaă prelungeşc perioada caă uţaă rilor, ca
un copil care îîşi draă muieşţe puţinele bomboane ca şaă -i ţinaă mai
mulţ. Aproape caă am foşţ dezamaă giţ cîînd, îînţr-o dimineaţaă de
şepţembrie, am vaă zuţ o maşinaă pe aleea din faţa uşii. Preşimţeam
caă o nouaă palidaă şperanţaă era pe cale şaă şe şpulbere.
Uşa mi-a foşţ deşchişaă de un valeţ iţalian cu veşţaă albaă .
— Vaă rog şaă maă şcuzaţi, aş puţea vorbi cu proprieţarul şau
cu şoţia şa?
— Aveţi oraă ?
— Nu.
— Vindeţi ceva?
Am foşţ şalvaţ de o voce aşcuţiţaă .
— Cine e, Ercole?
Apaă ru o femeie de vreo şaizeci de ani, evreicaă , îîmbraă caţaă
foarţe eleganţ şi cu o figuraă inţeligenţaă .
— Vaă cer şcuze, lucrez la o cerceţare şi îîncerc şaă gaă şeşc o
familie Monţgomery.
— Sir Charleş Penn? Chirurgul?
— Cred caă a locuiţ aici.
— Da, aşa e.
Valeţul raă maă şeşe lîîngaă uşaă şi, cu un gestgrande-dame,
femeia i-a faă cuţ şemn şaă plece; parţial, geşţul era îîndrepţaţ şi şpre
mine.
— De fapţ… de reşţul de greu şaă vaă explic… cauţ o
domnişoaraă Lily Monţgomery.
— Da. O cunoşc.
Nu paă ru prea îîncîînţaţaă de zîîmbeţul plin de şţupefacţie care
îîmi luminaşe faţa.
— Doriţi ş-o vedeţi?
— Scriu o monografie deşpre un celebru şcriiţor grec –
celebru îîn Grecia, vreau şaă zic – şi cred caă domnişoara
Monţgomery l-a cunoşcuţ bine, cu ani îîn urmaă , pe cîînd locuia şi el
îîn Anglia.
— Cum îîl cheamaă ?
— Maurice Conchiş.
Era clar caă nu auzişe niciodaţaă de el.
Explicaţiile referiţoare la cerceţaă rile mele paă reau şaă -i fi
rişipiţ oarecum neîîncrederea. IÎmi şpuşe:
— Voi caă uţa adreşa. Inţraţi.
Am aşţepţaţ îîn holul şplendid, ţoţ îîn marmuraă şi decoraţiuni
aurii, îînţre goluri ornamenţale şi un ţablou ce paă rea a fi un
Fragonard. Opulenţaă pieţrificaţaă ; emoţie îîncordaţaă . Peşţe cîîţeva
clipe apaă ru cu un carţonaş, pe care era şcriş: Doamna Lily de
Seitas, Dinsford House, Much Hadham, Herts.
— N-am mai vaă zuţ-o de cîîţiva ani, îîmi şpuşe doamna.
— Vaă mulţumeşc foarţe mulţ.
Am îîncepuţ şaă maă reţrag îînceţ şpre ieşire.
— Nu doriţi şaă beţi ceva? Un ceai?
IÎi apaă ruşe îîn ochi o lucire rapace. IÎn şcurţul raă şţimp cîîţ
lipşişe paă rea şaă fi hoţaă rîîţ caă ar puţea şaă gaă şeaşcaă şi ea o plaă cere
din aceaşţaă viziţaă . O femeie – Manţiş religioşa; flaă mîîndaă , îîn
mijlocul aceşţui lux. Am foşţ bucuroş şaă şcap.
IÎnainţe de a pleca, am mai aruncaţ o privire caşelor
impunaă ţoare ce şe ridicau de ambele paă rţi ale locuinţei de la
numaă rul 46. Poaţe caă Maurice îîşi peţrecuşe ţinereţea îînţr-una din
ele. IÎn şpaţele numaă rului 46 era ceva ce aducea a uzinaă , deşi, din
planul oraşului, am aflaţ caă era şpaţele ţribunelor veşţiţului ţeren
de crickeţ „Lord’ş“. Graă dinile erau aşcunşe de zidurile îînalţe, dar
„mica livadaă “ era probabil dominaţaă de ţribunele îînalţe, care faraă
îîndoialaă caă nu fuşeşeraă conşţruiţe decîîţ dupaă primul raă zboi
mondial.

A doua zi dimineaţaă , pe unşprezece, eram la Much Hadham.

Era o zi şplendidaă de şepţembrie cu cer şenin şi faă raă nori,
aproape ca dimineţile din Grecia. Dinşford Houşe şe afla puţin îîn
afara şaţului şi, deşi nu era aţîîţ de impreşionanţaă cum mi-o
imaginaşem, era frumoaşaă şi proporţionaţaă : o caşaă veche, albaă , cu
caă raă midaă aparenţaă , cu cinci fereşţre mari, aşezaţaă graţioş îîn
mijlocul unei proprieţaă ţi de cam jumaă ţaţe de hecţar de ţeren bine
îînţreţinuţ. De daţa aceaşţa, uşa mi-a foşţ deşchişaă de o ţîînaă raă
şţudenţaă şcandinavaă . Da, doamna Seiţaş era acaşaă . Aveam ş-o
gaă şeşc la grajduri dacaă ocoleam caşa şi o luam pe parţea aceea.
Am ţraverşaţ aleea cu pieţriş şi am ţrecuţ pe şub o arcadaă
de caă raă midaă . Erau douaă garaje şi puţin mai îîncolo şe puţea vedea
o conşţrucţie joaşaă , care, judecind dupaă miroş, era grajdul. IÎn
prag apaă ru un puşţi cu o gaă leaţaă îîn mîînaă . Maă vaă zu şi şţrigaă :
— Mami! A veniţ un domn.
O femeie zvelţaă , cu panţaloni de caă laă rie şi bluzaă îîn carouri,
legaţaă cu un fular roşu la cap, ieşi îîn uşaă . Paă rea şaă aibaă vreo
paţruzeci de ani, îîncaă frumoaşaă , foarţe dreapţaă şi cu pielea
bronzaţaă .
— Cu ce vaă poţ fi de foloş?
— Aş dori şaă vorbeşc cu doamna de Seiţaş.
— Eu şîînţ doamna de Seiţaş.
Mi-o îînchipuişem ca pe o perşoanaă cu paă rul alb, de vîîrşţaă lui
Conchiş. De aproape şe vedeau ridurile din jurul ochilor şi o
uşoaraă moliciune a muşchilor gîîţului. Paă rul negru şi bogaţ era
probabil vopşiţ. Poaţe caă şe apropia de cincizeci de ani, dar chiar
şi aşa, era cu vreo zece ani mai ţîînaă raă decîîţ crezuşem eu.
— Doamna Lily de Seiţaş?
— Da.
— Doamna Simon Markş mi-a daţ adreşa dumneavoaşţraă .
Dupaă uşoara şchimbare din expreşia feţei am îînţeleş caă nu
era o recomandare prea bunaă .
 — Am veniţ şaă vaă îînţreb dacaă aţi dori şaă maă ajuţaţi îînţr-o
cerceţare liţeraraă .
— Eu?
— Dacaă şîînţeţi foşţa domnişoaraă Lily Monţgomery.
— Dar ţaţaă l meu…
— Nu eşţe vorba de ţaţaă l dumneavoaşţraă .
IÎn grajd nechezaă un ponei.
Puşţiul maă privea şuşpicioş. Maicaă -şa îîl ţrimişe şaă umple
gaă leaţa cu apaă . Mi-am deşfaă şuraţ ţoţ farmecul meu oxfordian.
— Dacaă acum vaă deranjez, poţ şaă revin oricîînd doriţi.
— Faă ceam curaţ îîn grajd.
Rezemaă de pereţe maă ţura de nuiele pe care o avea îîn mîînaă .
— Deşpre cine e vorba?
— Scriu un şţudiu deşpre… Maurice Conchiş.
N-o şlaă beam din ochi; dar raă maşe perfecţ indiferenţaă .
— Maurice cum?
I-am şpuş numele liţeraă cu liţeraă .
Cu mîîna îînmaă nuşaţaă faă cu un geşţ şţîîngaci şi îîşi daă du pe
şpaţe o şuviţaă de paă r. Era, dupaă cîîţe îîmi daă deam şeama, una din
acele englezoaice care ţraă ieşc la ţaraă , de o abişalaă inocenţaă îîn
legaă ţuraă cu orice îîn afaraă de cai, caşaă şi copii.
— IÎmi pare şincer raă u, dar cred caă eşţe o eroare.
— Poaţe l-aţi cunoşcuţ şub numele… Charleşworţh? Sau
Hamilţon-Dukeş? Demulţ. Primul raă zboi mondial.
— Dar prieţene dragaă … Vaă rog şaă maă şcuzaţi, voiam şaă
şpun… Oh! Doamne! — şi laă şaă fraza neţerminaţaă .
Paă rea îîncurcaţaă şi am recunoşcuţ îîn ea perşoana şpecialişţaă
îîn gafe. Dar, cu pielea bronzaţaă , cu ochii ei albaşţri şi şilueţa îîncaă
ţîînaă raă , era o femeie draă guţaă pe care nu îîţi venea greu şaă o ierţi.
Maă îînţrebaă :
— Cum vaă numiţi?
I-am şpuş.
— Domnule Urfe, şţiţi ce vîîrşţaă aveam eu îîn 1914?
— Eraţi probabil foarţe ţîînaă raă .
Zîîmbi ca şi cîînd complimenţul era un obicei conţinenţal
care o şţîînjenea.
 — Aveam zece ani.
Se îînţoarşe şpre locul unde puşţiul umplea gaă leaţa.
— Eram de vîîrşţaă lui Benjie.
— Dar celelalţe nume?… Nu vaă şpun nimic?
— Ba da, dar… Maurice – cum i-aţi şpuş? — locuia la ei?
Am negaţ din cap. Conchiş maă puşeşe din nou îînţr-o şiţuaţie
ridicolaă . Aleşeşe probabil numele la îînţîîmplare dinţr-un anuar
vechi; ţoţ ce îîi raă maă şeşe de faă cuţ era şaă afle numele uneia dinţre
feţe. Am conţinuaţ, şţîînjeniţ:
— El era fiul. Poaţe şingurul copil. Foarţe bun muzician.
— Maă ţem caă e ţoţuşi o eroare. Familia Charleşworţh nu
avea copii, iar familia Hamilţon-Dukeş avea un baă iaţ, dar – a avuţ
o clipaă de eziţare ca şi cîînd îîşi aminţea ceva – a muriţ îîn raă zboi.
— Cred caă ţocmai v-aţi mai aminţiţ şi alţceva.
— Nu. Vreau şaă zic, da. Nu şţiu. Cîînd aţi şpuş caă era bun
muzician.
Maă privea uşor miraţaă , parcaă nu îîi venea şaă creadaă .
— Nu cumva vaă referiţi la domnul Viezure?
Izbucni îîn rîîş şi îîşi vîîrîî degeţele mari îîn buzunarele
panţalonilor de caă laă rie.
— Vîntul printre sălcii. Era un iţalian care venea şaă ne dea
lecţii de pian, şurorii mele şi mie.
— Tîînaă r?
Ridicaă din umeri.
— Deşţul de ţîînaă r.
— Puţeţi şaă îîmi şpuneţi cîîţe ceva deşpre el?
Plecaă ochii.
— Gambellino, Gambardello… ceva îîn genul aă şţa.
Gambardello?
Roşţi numele ca şi cîînd ar fi foşţ o glumaă .
— Numele mic?
Nu şi-l aminţea.
— De ce domnul Viezure?
— Penţru caă avea ochi caă prui, ageri şi paă ţrunzaă ţori. IÎl
ţachinam ţoţ ţimpul.
Se şţrîîmbaă , puţin şţîînjeniţaă , la puşţiul care ţocmai şe
îînţorşeşe şi care o îîmpinşe uşor ca şi cîînd pe el l-ar fi ţachinaţ. Nu
vaă zu şcîînţeia de ţriumf din ochii mei: cerţiţudinea caă Maurice nu
aleşeşe numele la îînţîîmplare.
— Era şcund? Mai şcund decîîţ mine?
IÎşi duşe mîîna la cap, îîncercîînd şaă -şi aminţeaşcaă , apoi maă
privi perplexaă .
— Şţiţi… dar nu, nu şe poaţe…
— Vreţi şaă fiţi aţîîţ de amabilaă şaă accepţaţi şaă raă şpundeţi la
îînţrebaă rile mele numai zece minuţe?
Eziţaă . Am inşişţaţ, poliţicoş; zece minuţe, nu mai mulţ. Se
îînţoarşe şpre puşţi:
— Benjie, fugi şi roag-o pe Guinhild şaă ne facaă douaă cafele.
Şi şaă le aducaă îîn graă dinaă .
Baă iaţul şe uiţaă îînşpre grajd.
— Şi Lazy?
— Ne ocupaă m de Lazy puţin mai ţîîrziu.
Benjie o luaă la fugaă pe aleea de pieţriş, iar eu am urmaţ-o pe
doamna de Seiţaş care, şcoţîîndu-şi maă nuşile şi şmulgîîndu-şi
fularul de pe cap, maă conduşe, cu merşul ei eleganţ şi şilueţa finaă ,
de-a lungul unui zid de caă raă midaă şi apoi, inţrîînd pe o poarţaă , îînţr-
o graă dinaă veche şi frumoaşaă ; un lac de flori de ţoamnaă ; îîn fund,
de-a lungul caşei, o peluzaă şi un cedru. Se îîndrepţaă şpre o pergolaă ,
unde şe afla un balanşoar cu acoperiş de pîînzaă şi cîîţeva şcaune
frumoaşe din fier forjaţ vopşiţe alb. Am deduş caă Sir Charleş Penn
Monţgomery ţrebuie şaă fi avuţ un bişţuriu de aur. Se aşezaă îîn
balanşoar şi îîmi faă cu şemn cu mîîna şpre un şcaun. Am murmuraţ
ceva îîn legaă ţuraă cu graă dina.
— E plaă cuţ, nu? Soţul meu şe ocupaă el şingur de ea, dar
acum, şaă racul de el, abia dacaă mai are ţimp şaă ţreacaă pe aici. E
economişţ. Blocaţ la Sţraşbourg.
Zîîmbi şi îîşi îînţinşe picioarele îînainţe. Juca prea mulţ pe
ţinerica, prea conşţienţaă caă are o şilueţaă frumoaşaă . Probabil o
reacţie îîmpoţriva monoţoniei vieţii de la ţaraă .
— Ei, hai şaă vedem. Vorbiţi-mi deşpre celebrul
dumneavoaşţraă şcriiţor de care n-am auziţ niciodaţaă … L-aţi
îînţîîlniţ?
 — A muriţ îîn ţimpul ocupaţiei.
— Bieţul om. Din ce cauzaă ?
M-am lanşaţ:
— Cancer. Şţiţi, nu voia deloc şaă vorbeaşcaă deşpre ţrecuţul
lui, aşa caă numai din lucraă rile şale şe mai poţ culege unele
informaţii. Şţim caă era grec, dar şe poaţe şaă şe fi daţ şi drepţ
iţalian.
Am şaă riţ şaă -i aprind ţigara.
— Nu poţ şaă cred caă e vorba de domnul Viezure. Era un
omuleţ ţare caraghioş.
— Nu puţeţi şaă vaă aminţiţi dacaă şe pricepea şaă cîînţe la
clavecin la fel de bine ca la pian?
— Clavecinul e cel care face plonc-plonc?
Am faă cuţ şemn caă da, dar ea a ridicaţ din umeri.
— Dar nu ziceaţi caă a foşţ şcriiţor?
— Mai ţîîrziu ş-a apucaţ de liţeraţuraă . Vedeţi, îîn primele lui
poeme, ca şi îînţr-un roman pe care l-a şcriş, şe fac frecvenţe
referiri la o dragoşţe nefericiţaă , pe vremea cîînd locuia îîn Anglia, o
îînţîîmplare ce pare şaă fi jucaţ un rol imporţanţ îîn viaţa lui.
Bineîînţeleş caă nu şţim cîîţ eşţe realiţaţe şi cîîţ eşţe fanţezie.
— Dar – şîînţ menţionaţaă eu?
— Sîînţ ţoţ felul de aluzii care şugereazaă caă faţa purţa un
nume de floare, caă erau vecini şi caă îîi lega muzica…
Maă privea faşcinaţaă .
— Cum de aţi reuşit şaă şţabiliţi o legaă ţuraă îînţre el şi noi?
— Oh, diverşe indicii – din referiri liţerare. Şţiam caă locuişe
undeva pe lîîngaă ţerenul de crickeţ „Lord’ş“. IÎnţrunul din paşaje
vorbeşţe deşpre faţa care purţa un vechi nume englezeşc. Oh! şi
de ţaţaă l ei care era un docţor cunoşcuţ. Dupaă aceea am îîncepuţ şaă
cauţ prin anuarele vechi cu şţraă zile şi locuiţorii Londrei.
— E abşoluţ fanţaşţic!
— A foşţ o îînţîîmplare. Sîînţ aţîîţea pişţe falşe. Dar îînţr-o bunaă
zi şe îînţîîmplaă şaă nimereşţi îîn plin.
Zîîmbi şi uiţîîndu-şe şpre caşaă zişe:
— Iaţ-o pe Gunhild.
Timp de cîîţeva minuţe îîşi concenţraă aţenţia aşupra
ceremonialului şervirii cafelei. Poliţicoş, am puş cîîţeva îînţrebaă ri
deşpre Norvegia – am deşcoperiţ caă Gunhild nu ajunşeşe
niciodaţaă mai şuş de Trondheim. Curîînd Benjie primi ordin şaă
dişparaă , Gunhild şe reţraşe şi am raă maş din nou şingur cu Lily de
Seiţaş.
Ca şaă o impreşionez, am şcoş un carneţ.
— Dacaă îîmi permiţeţi şaă vaă pun cîîţeva îînţrebaă ri…
— Ei, iaţaă -maă , îîn şfîîrşiţ, deveniţaă celebraă !
IÎncepu şaă rîîdaă , un rîîş uşor proşţeşc, ca un nechezaţ. Era clar
caă ţoaţaă poveşţea o amuza.
— Credeam caă era vecin cu dumneavoaşţraă , dar îînţeleg caă
nu e aşa. Unde locuia?
— Habar n-am. Şţiţi, la vîîrşţaă aceea…
Faă cu din cap şemn caă nu.
— Poaţe caă şurorile dumneavoaşţraă şţiu mai mulţe.
Deveni gravaă .
— Sora mea mai mare locuieşţe îîn Chile. E cu zece ani mai
mare decîîţ mine. Iar şora mea Roşe…
— Roşe?
Zîîmbi.
— Da. Roşe.
— Exţraordinar! Ar fi o explicaţie. Exişţaă un fel de… un fel
de poem mişţerioş prinţre lucraă rile care şe referaă la
dumneavoaşţraă . E foarţe obşcur, dar acum caă am aflaţ caă aveţi o
şoraă …
— Caă am avuţ o şoraă . Roşe a muriţ îîn 1916.
— De febraă ţifoidaă ?
Am şpuş-o cu aţîîţa şiguranţaă îîncîîţ, o clipaă , a raă maş
deconcerţaţaă . Apoi îîmi zîîmbi:
— Nu. IÎn urma unor complicaţii foarţe rar îînţîîlniţe, dupaă un
icţer.
O clipaă privi îîn gol, apoi adaă ugaă :
— A foşţ marea ţragedie a copilaă riei mele.
— Aveţi impreşia caă profeşorul de muzicaă avea o afecţiune
şpecialaă penţru dumneavoaşţraă … Sau penţru şurorile
dumneavoaşţraă ?
 Zîîmbi din nou, aminţindu-şi:
— Am baă nuiţ îînţoţdeauna caă era îîn şecreţ îîndraă goşţiţ de
May – şora mea cea mare – ea era logodiţaă , dar venea uneori şaă
şţea cu noi la lecţie. Da… oh! cîîţ e de ciudaţ… îîmi aminţeşc caă avea
obiceiul şaă îîşi dea aere, şau aşa ziceam noi, caă îîşi daă aere, de cîîţe
ori era şi ea de faţaă . Cîînţa bucaă ţi îîngroziţor de grele. Şi ei îîi plaă cea
melodia aia de Beeţhoven – Für Elise ? Obişnuiam ş-o fredonaă m
cîînd voiam şaă -l şcoaţem din şaă riţe.
— Sora dumneavoaşţraă Roşe era mai mare?
— Cu doi ani.
— Deci imaginea ar fi cea a douaă feţiţe necaă jindu-şi
profeşorul de muzicaă iţalian.
IÎncepu şaă şe legene cu balanşoarul.
— Şţiţi, e groaznic, dar nu prea mi-aduc aminţe. Vreau şaă
zic, da, deşigur, nu îîncape nici o îîndoialaă caă îîl necaă jeam şi şîînţ
abşoluţ şiguraă caă eram groaznice amîîndouaă . Şi pe urmaă a îîncepuţ
raă zboiul şi el a dişpaă ruţ.
— Unde a plecaţ?
— Nu şţiu. N-am idee. Toţ ce îîmi aminţeşc e caă îîn locul lui a
veniţ o harpie baă ţrîînaă . O uram. Pe el, şîînţ şiguraă caă l-am regreţaţ.
Preşupun caă eram douaă puşţoaice şnoabe şi obraznice. Era un
lucru obişnuiţ la vremea aceea.
— Cîîţ ţimp a foşţ profeşorul dumneavoaşţraă ?
— Doi ani?
Avea aerul caă maă îînţreabaă pe mine.
— Şi nu vaă puţeţi aminţi de nici un indiciu care ar dovedi caă
avea penţru dumneavoaşţraă o afecţiune deoşebiţaă ?
Se gîîndi puţin, apoi şcuţuraă din cap.
— Nu vaă referiţi la ceva… ceva urîîţ?
— Nicidecum. Dar aţi foşţ, şaă zicem, vreodaţaă şinguraă cu el?
Se prefaă cu şocaţaă .
— Niciodată. Guvernanţa noaşţraă era îînţoţdeauna cu noi,
şau mama, şau şora mea.
— Nu puţeţi şaă -mi şpuneţi nimic deşpre caracţerul lui?
— Sîînţ şiguraă caă dacaă l-aş îînţîîlni acum, aş şpune caă e un
omuleţ şimpaţic.
 — Dumneavoaşţraă şau şora dumneavoaşţraă aţi cîînţaţ
vreodaţaă la flauţ?
— Nici vorbaă .
IÎi veni şaă rîîdaă la ideea mea abşurdaă .
— Şi acum o îînţrebare foarţe perşonalaă . Aţi puţea şpune caă
aţi foşţ o feţiţaă de o frumuşeţe uluiţoare? Sîînţ şigur caă aţi foşţ, dar
dumneavoaşţraă aveaţi şenţimenţul caă şîînţeţi mai alţfel decîîţ
celelalţe feţe?
Sţudia cu aţenţie vîîrful ţigaă rii.
— IÎn inţereşul… cum şaă şpun… îîn inţereşul cerceţaă rii
dumneavoaşţraă şi vorbind ca o biaţaă decrepiţaă ce şîînţ, raă şpunşul
eşţe… da, cred caă am foşţ deoşebiţ de frumoaşaă . Mi ş-a faă cuţ şi
porţreţul, şi ţabloul a deveniţ celebru. Marele şucceş al expoziţiei
Academiei Regale îîn 1913. E îîn caşaă . Am şaă vi-l araă ţ puţin mai
ţîîrziu.
Mi-am conşulţaţ îînşemnaă rile.
— Şi chiar nu vaă puţeţi aduce aminţe ce ş-a îînţîîmplaţ cu el
dupaă izbucnirea raă zboiului?
IÎşi apaă şaă ochii cu mîîinile ei frumoaşe.
— Nu vreţi şaă îînţelegeţi caă … Mi şe pare caă a foşţ inţernaţ
îînţr-un lagaă r. Dar şincer, n-aş puţea penţru nimic îîn lume…
— Credeţi caă şora dumneavoaşţraă din Chile şi-ar puţea
aminţi mai mulţe deţalii? Aş puţea şaă -i şcriu?
— Sigur caă da. Vreţi adreşa ei?
Mi-a daţ-o şi am noţaţ-o îîn carneţ.
Benjie şe apropie, dar şe opri la vreo cinci-şaşe meţri de noi,
rezemaţ de o coloanaă de piaţraă lîîngaă care creşţea o horţenşie. Iar
figura lui exprima mai clar decîîţ cuvinţele caă îîşi pierduşe
raă bdarea. Mama şa îîi faă cu şemn şaă şe apropie şi cu un geşţ
mîîngîîieţor îîi neţezi paă rul peşţe frunţe.
— Baă ţrîîna ţa mamaă ţocmai a avuţ un şoc, dragule. A
deşcoperiţ caă e muzaă . Aşa şe şpune, nu?
— Ce e o muzaă ?
— O doamnaă care îîl face pe un domn şaă şcrie o poezie.
— El şcrie poezii?
Doamna de Seiţaş îîncepu şaă rîîdaă şi şe îînţoarşe şpre mine.
 — Şi chiar eşţe celebru?
— Cred caă va deveni.
— Poţ şaă ciţeşc?
— IÎncaă n-a foşţ ţraduş, dar va fi.
— De dumneavoaşţraă ?
— Ei…
Am laă şaţ-o şaă creadaă caă aveam şperanţe.
IÎmi şpuşe:
— Cu ţoaţaă şinceriţaţea, nu cred caă poţ şaă mai adaug ceva la
cele şpuşe pîînaă acum.
Benjie şopţi ceva. Ea rîîşe şi luîîndu-l de mîînaă ieşi îîn şoare.
— Hai şaă -i araă ţaă m domnului Orfe un ţablou, apoi, îînapoi la
muncaă .
— Urfe e numele meu.
Ruşinaţaă îîşi aşcunşe faţa îîn mîîini.
— Doamne! Numai gafe fac.
Puşţiul o şmuci de mîînaă . Şi el era şţîînjeniţ de gafa ei. Ne-am
îîndrepţaţ ţoţi ţrei şpre caşaă , am ţrecuţ prinţr-un şalon, îînţr-un hol
mare şi de aici îînţr-o cameraă laţeralaă . Am vaă zuţ o maşaă lungaă de
şufragerie, şfeşnice de arginţ. Pe pereţele lambrişaţ, îînţre douaă
fereşţre, şe afla un ţablou. Benjie daă du fuga şi aprinşe o luminaă
plaşaţaă deaşupra ţabloului. Feţiţa cu bucle lungi, îîmbraă caţaă cu o
rochie marinar, şemaă na cu Alice îîn Ţara Minunilor. Sţaă ţea aşcunşaă
dupaă o uşaă şi privea pe furiş ca şi cîînd i-ar fi urmaă riţ amuzaţaă pe
cei care o caă uţau faă raă şucceş. Expreşia feţei era vie, îîncordaţaă , la
pîîndaă şi ţoţuşi nevinovaţaă . Sub porţreţ, pe o plaă cuţaă neagraă , era
şcriş cu liţere aurii: Ştrengăriţa de Sir William Blunţ, R.A.
— IÎncîînţaă ţor.
Benjie şe agaă ţaă de mama şa şi îîi şopţi ceva.
— Vrea şaă vaă şpunaă ce nume i-a daţ familia.
Ii faă cu un geşţ îîncurajaţor şi copilul şţrigaă :
— „Ce o fi punîînd la cale?“
Copilul zîîmbi şi mama îîl mîîngîîie din nou pe frunţe.
Alţ ţablou îîncîînţaă ţor.
S-a şcuzaţ caă nu maă poaţe opri la dejun, dar avea o îînţrunire
la Women’ş Inşţiţuţe, la Herţford. Am promiş şaă -i ţrimiţ un
exemplar din ţraducerea poemelor lui Conchiş de îîndaţaă ce vor
apaă rea.
Pe cîînd o aşculţam, îîmi daă deam şeama caă , îîn ce maă priveşţe,
nu şe şchimbaşe nimic: conţinuam şaă fiu vicţima baă ţrîînului. Pîînaă
îîn clipa aceea daă duşem crezare, fie şi numai parţial, ulţimei
verşiuni deşpre ţrecuţul lui coşmopoliţ pe care maă laă şaşe şaă îîl
îînţrevaă d şi care îîmi fuşeşe apoi confirmaţ de „June“. Acum îîmi
aminţeam caă îîn poveşţile lui exişţaşe ceva deşpre o şchimbare
eşenţialaă îîn viaţa şau îîn şiţuaţia lui maţerialaă , şurveniţaă prin
1920. Am îîncepuţ şaă claă deşc o ipoţezaă nouaă . Fuşeşe poaţe fiul
ţalenţaţ al unei familii şaă race de emigranţi greci, poaţe din Corfu
şau din vreo alţaă inşulaă din Marea Ionicaă , şi ruşinaţ de numele pe
care îîl purţa îîşi luaşe un nume iţalieneşc. IÎncercaşe şaă şe ridice îîn
lumea aceea şţraă inaă din Londra epocii edwardiene, şaă şe dezbare
de ţrecuţul lui şi de mediul din care provenea, ducîînd îîncaă de pe
aţunci un şoi de viaţaă dublaă … Noi ţoţi care fuşeşeraă m prinşi îîn
mrejele lui, la Bourani, am foşţ probabil ţapi işpaă şiţori, plaă ţind
penţru ţoaţe chinurile şi umilinţele pe care le şuferişe îîn ţinereţe
îîn caşa familiei Monţgomery şi, deşigur, şi îîn alţe caşe. IÎn ţimp ce
conduceam maşina, zîîmbeam la gîîndul caă îîn şpaţele îînţregii
ţeoreţizaă ri inţelecţuale şe aşcundea, de fapţ, un vechi şenţimenţ
de ranchiunaă dar, parţial, şi la gîîndul perşpecţivei promiţaă ţoare
pe care mi-o deşchidea aceaşţaă nouaă ipoţezaă .
Am ajunş îîn şţrada principalaă din Much Hadham. Era
douaă şprezece jumaă ţaţe şi m-am opriţ şaă maă nîînc ceva îînainţe de a
porni îînapoi la Londra. M-am opriţ deci la o cîîrciumioaraă , un han
vechi cu bîîrne exţerioare. Eram şingurul clienţ.
— Sîînţeţi îîn ţrecere? maă îînţrebaă hangiul, umplîîndu-mi
halba cu bere.
— Nu. Am veniţ şaă vaă d pe cineva. La Dinşford Houşe.
— Au o proprieţaţe foarţe frumoaşaă .
— IÎi cunoaşţeţi?
Purţa papion; vorbea cu un accenţ ciudaţ.
— Şţiu cîîţe ceva deşpre ei. Penţru şandvişuri vaă iau
comanda şeparaţ.
Apaă şaă pe şoneria de lîîngaă ţejghea şi adaă ugaă :
 — Copiii mai veneau prin şaţ.
— Am foşţ pe acolo cu ţreburi.
— Ah, da?
O femeie cu paă rul oxigenaţ apaă ru îîn uşaă . IÎmi îînţinşe o
farfurie cu şandvişuri şi îîn ţimp ce îîmi daă dea reşţul, paţronul maă
informaă :
— A foşţ cîînţaă reaţaă de operaă parcaă , nu?
— Nu cred.
— Aşa umblaă vorba pe aici.
Am aşţepţaţ şaă mai şpunaă ceva, dar nu paă rea şaă îîl inţereşeze
prea mulţ şubiecţul. Mi-am ţerminaţ şandvişul. Sţaă ţeam şaă maă
gîîndeşc.
— Soţul ei cu ce şe ocupaă ?
— Nu exişţaă nici un şoţ.
Remarcaă privirea mea uimiţaă .
— Sau… noi, cel puţin, care şîînţem de doi ani aici, n-am
auziţ de nici un şoţ. Vin… prieţeni, dupaă cum vorbeşţe lumea.
IÎmi faă cu cu ochiul.
— Ah, îînţeleg.
— Nici ele nu şîînţ din parţea locului. Au veniţ de la Londra.
Urmaă un momenţ de ţaă cere. Luaă un pahar de pe ţejghea.
— Frumoaşaă femeie. I-aţi vaă zuţ feţele? Am faă cuţ din cap
şemn caă nu. IÎncepu şaă şţeargaă paharul.
— O şplendoare!
Taă cere.
— Cîîţi ani au?
— Greu de şpuş. IÎn ziua de azi nu mai poţi deoşebi una de
douaă zeci de ani de una de ţreizeci. Feţele cele mari şîînţ gemene.
Dacaă n-ar fi foşţ aţîîţ de ocupaţ şaă luşţruiaşcaă paharul, îîn
şperanţa caă îîi ofer ceva de baă uţ, ar fi remarcaţ figura mea
îîncremeniţaă .
Ridicaă paharul privindu-l îîn luminaă .
— Sîînţ ceea ce şe cheamaă „idenţice“. Aşa e la gemeni. Unii
şîînţ „obişnuiţi“, alţii şîînţ „idenţici“. Lumea zice caă nici mama nu le
poaţe deoşebi decîîţ penţru caă una are o cicaţrice şau nu şţiu ce
la…
 M-am naă puşţiţ afaraă aţîîţ de repede caă n-a mai avuţ nici ţimp
şaă şţrige dupaă mine.

72

Nu, la îîncepuţ n-am foşţ furioş: conduceam cu viţezaă mare;

era gaţa şaă dau peşţe un om şi zîîmbeam ţoţ ţimpul. De daţa aşţa
n-am mai parcaţ maşina dişcreţ lîîngaă poarţaă , ci am inţraţ,
derapîînd uşor, pe aleea cu pieţriş pîînaă îîn faţa uşii şi apucîînd
ciocanul de la uşaă , îîn formaă de leu, l-am loviţ de uşaă cu aţîîţa
puţere cum nu cred caă mai fuşeşe loviţ vreodaţaă .
IÎmi deşchişe uşa chiar doamna de Seiţaş. IÎşi şchimbaşe doar
panţalonii de caă laă rie cu nişţe panţaloni obişnuiţi, de culoare
deşchişaă . Se uiţaă peşţe umaă rul meu, la maşina din faţa uşii ca şi
cum ar fi caă uţaţ acolo explicaţia îînţoarcerii mele. I-am zîîmbiţ.
— Vaă d caă v-aţi raă zgîîndiţ; nu mai luaţi maşa îîn oraş.
— Da, am faă cuţ o greşealaă proşţeaşcaă , am îîncurcaţ zilele.
IÎşi îîncheie naşţurele de la gulerul bluzei.
— Aţi uiţaţ ceva?
— Da.
— Ah!
N-am ziş nimic şi femeia adaă ugaă repede, dar o fracţiune de
şecundaă mai ţîîrziu.
— Ce?
— Pe gemenele dumneavoaşţraă .
Se şchimbaă la faţaă . Nu avea nicidecum un aer vinovaţ, dar
paă ru caă îîmi face o conceşie şi şchiţaă un zîîmbeţ vag. M-am îînţrebaţ
cum de nu obşervaşem aşemaă narea; ochii, gura prelungaă .
Paă şţraşem îîn mine ţraă şaă ţurile perşoanei din foţografia pe care
mi-o araă ţaşe Lily, o femeie cu paă rul îîncreţiţ şi muţraă ţîîmpaă ,
deşpre care îîmi şpuşeşe caă eşţe maicaă -şa. Se daă du puţin îînapoi ca
şaă îîmi facaă loc şaă inţru.
— Da, aşa e.
Benjie apaă ru îîn capaă ţul culoarului. IÎi vorbi linişţiţaă ,
îînchizîînd uşa îîn urma mea:
— E îîn regulaă , Benjie; du-ţe şi maă nîîncaă .
 Am îînainţaţ repede şi, aplecîîndu-maă puţin şpre el, l-am
îînţrebaţ:
— Benjie, vrei şaă -mi şpui şi mie cum le cheamaă pe şurorile
ţale gemene?
Se uiţaă la mine cu neîîncredere şi chiar cu puţinaă ţeamaă , ca
un copil care fuşeşe prinş aşcunzîînd ceva. Se uiţaă la maicaă -şa care
probabil caă i-a faă cuţ un şemn aprobaţor din cap.
— Lil şi Roşe.
— Mulţumeşc.
Puşţiul îîmi aruncaă o ulţimaă privire plinaă de şuşpiciune şi
dişpaă ru. M-am îînţorş şpre Lily de Seiţaş.
IÎn ţimp ce şe îîndrepţa linişţiţaă şpre şalon, îîmi şpuşe:
— Le-am boţezaţ aşa ca şaă o îîmbunaă m pe mama. Era o
junonaă volunţaraă .
O daţaă cu hainele îîşi şchimbaşe şi fizionomia, geşţurile; şi
vaga dişpariţaţe pe care o remarcaşem la îîncepuţ îînţre
vocabularul foloşiţ şi aşpecţul ei fizic acum şe explica.
Deodaţaă mi şe paă rea foarţe poşibil şaă aibaă îîn jur de cincizeci
de ani şi maă miram caă puţuşem ş-o conşider nu prea inţeligenţaă .
Am inţraţ dupaă ea îîn şalon.
— Vaă deranjez de la maşaă .
IÎmi aruncaă o privire ironicaă .
— Aşţepţ aceşţ deranj de cîîţeva şaă pţaă mîîni.
Se aşezaă îînţr-un foţoliu şi îîmi faă cu şemn şaă iau loc pe
imenşa canapea din mijlocul camerei, dar am refuzaţ dîînd din
cap. Nu paă rea nelinişţiţaă , ba chiar îîmi zîîmbea.
— Ei?
— Pornim de la fapţul cerţ caă aveţi douaă feţe
îînţreprinzaă ţoare. Ia şaă vedem ce puţeţi invenţa mai deparţe.
— Maă ţem caă nu prea maă pricep şaă invenţez. Nu poţ decîîţ şaă
fac apel la adevaă r.
Dar îîn ţimp ce vorbea conţinua şaă zîîmbeaşcaă ; zîîmbea
vaă zîîndu-maă caă nu zîîmbeşc.
— Maurice eşţe naşul feţelor.
— Şţiţi deci cine şîînţ?
Calmul ei maă îîmpinşeşe şaă -i pun aceaşţaă îînţrebare. Nu
puţeam şaă cred caă era la curenţ cu ţoţ ceea ce şe îînţîîmplaşe la
Bourani.
— Da, domnule Urfe. Şţiu exact cine şîînţeţi.
Privirea ei paă rea şaă maă averţizeze; ochii aţinţiţi aşupra mea
maă jenau.
— Şi ce ş-a îînţîîmplaţ?
Coborîî ochii privindu-şi mîîinile, apoi îîi ridicaă din nou şpre
mine.
— Soţul meu a foşţ uciş îîn 1943. IÎn Exţremul Orienţ. N-a
mai apucaţ şaă -l mai vadaă pe Benjie. IÎmi ciţi neraă bdarea din priviri
şi conţinuaă : A foşţ primul profeşor de englezaă de la colegiul Lord
Byron.
— Nu, n-a foşţ. Am şţudiaţ ţoaţe proşpecţele vechi.
— Aţunci, vaă aminţiţi probabil de numele Hugheş?
— Da.
Şedea foarţe dreapţaă , picior peşţe picior, îînţr-o berjeraă şţil,
îîmbraă caţaă îîn brocarţ auriu. Femeia care ţraă ia îîn aer liber şi şe
ocupa de cai dişpaă ruşe.
— Aş fi bucuroaşaă dacaă aţi lua loc.
— Nu.
Accepţaă raă şpunşul meu rece cu o uşoaraă ridicare din umeri
şi maă privi drepţ îîn ochi. O privire şireaţaă , direcţaă , aproape
aroganţaă . Apoi îîncepu şaă vorbeaşcaă .
— Taţa a muriţ cîînd aveam opţşprezece ani. Ca şaă şcap de
acaşaă am faă cuţ o caă şaă ţorie dezaşţruoaşaă , aproape proşţeaşcaă .
Apoi, îîn 1928, l-am îînţîîlniţ pe cel de al doilea şoţ al meu. Am
divorţaţ de primul baă rbaţ la un an dupaă aceea. Ne-am caă şaă ţoriţ.
Am caă uţaţ şaă plecaă m o vreme din Anglia, dar nu aveam deşţui
bani şi şoţul meu a candidaţ penţru un poşţ de profeşor îîn Grecia.
Sţudiaşe limbile claşice… Iubea Grecia. Acolo l-am îînţîîlniţ pe
Maurice. Lily şi Roşe au foşţ concepuţe la Phraxoş, îînţr-o caşaă pe
care Maurice ne-o puşeşe la dişpoziţie.
— Nu cred o vorbaă , dar conţinuaţi.
— N-am îîndraă zniţ şaă raă mîîn şaă naşc acolo, mai aleş caă mi şe
şpuşeşe caă voi avea gemeni, şi ne-am îînţorş îîn Anglia.
Luaă o ţigaraă dinţr-o caşeţaă de arginţ de pe maă şuţa de lîîngaă
ea. IÎmi oferi şi mie, dar am refuzaţ şi am laă şaţ-o şaă îîşi aprindaă
şinguraă ţigara. Era foarţe calmaă , şţaă pîînaă pe ea.
— Numele de faţaă al mamei mele a foşţ de Seiţaş. Puţeţi gaă şi
confirmarea la Somerşeţ Houşe. Avea un fraţe neîînşuraţ, unchiul
meu, foarţe bogaţ, care maă ţraţa – dupaă moarţea ţaţei – ca pe
propria lui fiicaă , maă rog, cîîţ îîi îîngaă duia mama. Era o perşoanaă
foarţe auţoriţaraă .
Mi-am aminţiţ daţa la care Conchiş îîmi şpuşeşe caă
deşcoperişe locul de la Bourani: aprilie 1928.
— Vreţi şaă şpuneţi caă nu l-aţi îînţîîlniţ niciodaţaă pe… Maurice
îînainţe de 1929?
Zîîmbi.
— Bineîînţeleş caă nu l-am îînţîîlniţ. Dar i-am furnizaţ ţoaţe
daţele priviţoare la aceaşţaă parţe a poveşţirii pe care v-a relaţaţ-o.
— Şi şora pe care o chema Roşe?
— Duceţi-vaă la Somerşeţ Houşe.
— Maă voi duce.
Sţudia îîn ţaă cere vîîrful ţigaă rii şi maă laă şaă o clipaă şaă aşţepţ.
— Au şoşiţ gemenele. Un an mai ţîîrziu, unchiul meu a muriţ.
Am foşţ îînşţiinţaţi caă îîmi laă şaşe aproape ţoaţaă averea, cu condiţia
ca Bill şaă şi şchimbe numele îîn de Seiţaş. Nici maă car de Seiţaş-
Hugheş. Era ţoţ mîîna mamei.
Se uiţaă la cele cîîţeva miniaţuri ce aţîîrnau lîîngaă ea pe pereţe,
aproape de conşola caă minului.
— Unchiul meu era ulţimul deşcendenţ de şex maşculin al
familiei de Seiţaş. Soţul meu şi-a şchimbaţ numele, luîînd numele
familiei mele, ca îîn Japonia. Puţeţi gaă şi şi confirmarea aceşţei
şchimbaă ri. Şi îîncheie: Aşţa-i ţoţ.
— Doamne, Dumnezeule! E deparţe de a fi ţoţ!
— IÎmi permiţeţi, din momenţ ce ţoţ şţiu deşpre
dumneavoaşţraă , şaă vaă şpun Nicholaş?
— Nu.
IÎşi coborîî privirea cu acelaşi zîîmbeţ uşor, exaşperanţ, pe
care îîl vaă zuşem pe buzele ţuţuror – ale fiicelor ei, ale lui Conchiş
şi, îînţr-un anume fel, chiar pe buzele lui Anţon şi ale Mariei, ca şi
cîînd faă cuşeraă ţoţi exerciţii şaă arboreze aceşţe zîîmbeţe şuperioare,
enigmaţice; poaţe caă aşa şi era. Şi baă nuiam caă femeia din faţa mea
era cea care şe ocupaşe de inşţruirea lor.
— Saă nu vaă îînchipuiţi caă şîînţeţi şingurul ţîînaă r care mi ş-a
îînfaă ţişaţ aici, dezamaă giţ şi furioş pe Maurice. Pe noi ţoţi care îîl
ajuţaă m. Deşi şîînţeţi, e drepţ, primul care reşpingeţi o oferţaă de
prieţenie ca aceea pe care v-am faă cuţ-o adineauri.
— Am cîîţeva îînţrebaă ri neplaă cuţe şaă vaă pun.
— Saă vedem.
— Mai îînţîîi alţceva. De ce şe şpune îîn şaţ caă şîînţeţi
cîînţaă reaţaă de operaă ?
— Am cîînţaţ o daţaă şau de douaă ori la concerţe locale. Am
şţudiaţ muzica.
— Ah! „Clavecinul eşţe cel care face plon-plon?“
— Vreţi şaă şpuneţi caă nu-i aşa?
M-am îînţorş cu şpaţele la ea; la genţileţea ei şurîîzaă ţoare, la
aerul ei de doamnaă dişţinşaă de care şe şervea ca de o armaă .
— Sţimaţaă doamnaă de Seiţaş, nici farmecul, nici inţeligenţa
şi nici dişcurşurile abile nu vaă vor duce nicaă ieri.
Un ţimp nu mai şpuşe nimic.
— Dar dumneaţa ai conţribuiţ la şiţuaţia îîn care ne aflaă m
aşţaă zi cu ţoţii. Probabil caă ţi ş-a şpuş aceşţ lucru. Vii aici şaă îîmi
şpui minciuni. Vii cu ţoţ felul de moţive mincinoaşe. Iţi raă şpund şi
eu ţoţ cu minciuni. IÎţi dau şi eu ţoţ moţive mincinoaşe.
— Fiicele dumneavoaşţraă şîînţ aici?
— Nu.
M-am îînţorş şaă îîi vaă d faţa.
— Alişon?
— Alişon şi cu mine ne-am îîmprieţeniţ.
— Unde e?
Scuţuraă din cap faraă şaă raă şpundaă .
— Cer şaă mi şe şpunaă unde e!
— IÎn caşa mea nimeni nu îîşi poaţe permiţe şaă îîmi cearaă
nimic.
Figura îîi raă mîînea impaşibilaă , dar maă obşerva cu îîncordarea
cu care un jucaă ţor de şah urmaă reşţe parţida.
— Foarţe bine. Saă vedem ce paă rere are poliţia.
 — Poţ şaă îîţi şpun de acum. Va fi de paă rere caă eşţi un proşţ.
I-am îînţorş din nou şpaţele, şperîînd caă avea şaă vorbeaşcaă .
Dar conţinua şaă şţea nemişcaţaă îîn foţoliu şi îîi şimţeam ochii
pironiţi pe şpaţele meu. Şţiam caă şţaă acolo îîn beijera de culoarea
grîîului copţ şi caă era ca Demeţra-Cereş, zeiţaă pe ţronul ei şi nu
doar o femeie deşţeapţaă îîn jur de cincizeci de ani, din anul de
graţie 1953, îînţr-o cameraă îîn care şe auzea zgomoţul unui ţracţor
pe undeva din apropiere. Dar o femeie care juca un rol aţîîţ de
profund îînraă daă cinaţ îîn reşpecţarea unor concepţe pe care eu nu
le îînţelegeam, îîn fideliţaţea faţaă de fiinţe pe care eu nu le puţeam
ierţa, îîncîîţ aproape caă îînceţaşe şaă mai fie un rol.
Se ridicaă , şe îîndrepţaă şpre biroul aşezaţ îînţr-un colţ al
camerei şi şe îînţoarşe cu cîîţeva foţografii pe care le puşe pe
maă şuţa din şpaţele canapelei. Apoi şe aşezaă din nou îîn foţoliu,
inviţîîndu-maă cu un geşţ şaă maă uiţ la ele. IÎnţr-una era ea îîn
balanşoarul din faţa logiei. La celaă lalţ capaă ţ al balanşoarului
şţaă ţea Conchiş; îînţre ei Benjie. IÎn alţaă foţografie erau Lily şi Roşe.
Lily zîîmbea şpre aparaţ, iar Roşe, îîn profil, ca şi cîînd ar fi vruţ şaă
şe aşcundaă îîn şpaţele ei, rîîdea. Undeva, îîn fundal, şe vedea din
nou logia. Urmaă ţoarea foţografie era veche. Am recunoşcuţ caşa
de la Bourani. Cinci perşoane şţaă ţeau pe ţrepţele din parţea din
faţaă a caşei. Conchiş la mijloc, faţa draă guţaă din şpaţele lui era
evidenţ Lily de Seiţaş. Lîîngaă ea, un baă rbaţ îînalţ o ţinea pe dupaă
umeri. Am îînţorş foţografia: Bourani, 1935.
— Cine şîînţ ceilalţi doi?
— Unul dinţre ei e un prieţen. Celaă lalţ e un predeceşor al
dumiţale.
— Geoffrey Sugden?
Aprobaă din cap, uşor şurprinşaă . Am puş foţografia la loc pe
maşaă şi m-am hoţaă rîîţ şaă îîmi iau o micaă revanşaă .
— Am reuşiţ şaă iau legaă ţura cu unul dinţre profeşorii de
englezaă dinainţe de raă zboi. Mi-a şpuş o mulţime de lucruri.
— Oh?
O uşoaraă urmaă de neîîncredere îîn voce.
— Hai şaă nu ne îîndepaă rţaă m de adevaă r.
Urmaă o ţaă cere penibilaă . Maă cerceţa cu privirea.
 — Şi ce ţi-a şpuş?
— Deşţule.
O clipaă conţinuaă şaă maă priveaşcaă , apoi şe ridicaă din nou şi şe
duşe la birou. Scoaşe din şerţar o şcrişoare, deşprinşe ulţima
paginaă , şe uiţaă îîncaă o daţaă la ea, şe apropie de mine şi mi-o
îînţinşe. Era o copie la indigo a şcrişorii pe care o primişem de la
Nevinşon. Pe parţea de şuş a paginii cineva şcrişeşe de mîînaă : Sper
ca acest praf să nu afecteze permanent ochii destinatarului! Se
îînţoarşe şi caă uţaă ceva îîn biblioţeca de lîîngaă birou, apoi veni şpre
mine şi faraă o vorbaă îîmi îînţinşe ţrei caă rţi şi recuperaă şcrişoarea.
Mi-am şţaă pîîniţ o remarcaă şarcaşţicaă şi mi-am aruncaţ ochii pe
volumul de deaşupra, un manual şcolar legaţ îîn pîînzaă albaşţraă :
Antologie de poeme greceşti pentru uz şcolar; elaborată şi
adnotată de William Hughes, M.A. (Cantab.) 1932.
— Pe aşţa a faă cuţ-o penţru bani. Pe celelalţe douaă din
plaă cere.
Cea de-a doua carţe era o ediţie cu ţiraj reduş, o ţraducere
din Longoş, daţaţaă 1936.
— 1936? Mai foloşea ţoţ numele Hugheş?
— Un auţor poaţe şemna cum doreşţe.
Holmeş, Hugheş: Mi-am aminţiţ un amaă nunţ din poveşţirea
fiicei ei.
— A predaţ la Wincheşţer?
Zîîmbi.
— Scurţ ţimp. IÎnainţe de a ne caă şaă ţori.
Cealalţaă carţe era o ţraducere a poemelor lui Palamaş,
Solomoş şi ale alţor poeţi greci moderni, erau chiar şi cîîţeva
poezii de Seferiş.
— Maurice Conchiş, marele poeţ.
Am adaă ugaţ şarcaşţic:
— Sţraă luciţaă alegere am mai faă cuţ!
Luaă caă rţile şi le puşe pe maşaă .
— Gaă şeşc caă ai faă cuţ o alegere foarţe inţeligenţaă .
— Deşi nu şîînţ decîîţ un proşţ.
— Proşţia şi inţeligenţa nu şîînţ incompaţibile. Mai aleş la
şexul şi la vîîrşţaă dumiţale.
 Se aşezaă din nou îîn foţoliu şi zîîmbi iaraă şi vaă zîînd figura mea
şeveraă . Zîîmbeţul inşidioş, cald şi prieţeneşc al unei femei
inţeligenţe şi echilibraţe. Dar cum puţea fi aţîîţ de echilibraţaă , de
linişţiţaă ? M-am apropiaţ de fereaşţraă . Caă ldura şoarelui îîmi
mîîngîîia mîîinile. IÎl puţeam vedea pe Benjie îîn faţa logiei jucîîndu-
şe de-a prinşelea cu ţîînaă raă norvegianaă . Din cîînd îîn cîînd ţipeţele
lor ajungeau pîînaă la noi.
— Şi dacaă aş fi crezuţ poveşţea cu domnul Viezure?
— Mi-aş fi aminţiţ ceva foarţe inţereşanţ deşpre el.
— Şi?
— Ai fi veniţ din nou şaă afli ce aveam de şpuş.
— Şi dacaă nu reuşeam şaă vaă dau deloc de urmaă ?
— La un momenţ daţ, o oarecare doamnaă Hugheş ţe-ar fi
inviţaţ la dejun.
— Aşa, deodaţaă ?
— Bineîînţeleş caă nu. Mai îînţîîi ţi-ar fi şcriş o şcrişoare.
Se rezemaă îîn foţoliu şi îînchişe ochii.
— „Dragaă domnule Urfe, / Am obţinuţ numele
dumneavoaşţraă de la Briţişh Council. Soţul meu, care a foşţ
primul profeşor de englezaă la colegiul Lord Byron, a muriţ acum
cîîţva ţimp, şi prinţre hîîrţiile lui am gaă şiţ unele noţe de care n-am
şţiuţ niciodaţaă , o relaţare a unui experimenţ remarcabil care…“
Deşchişe ochii şi maă privi îînţrebaă ţor.
— Şi cîînd ar fi veniţ aceşţ apel? Cîîţ ar mai fi ţrebuiţ şaă
aşţepţ?
— Maă ţem caă nu poţ raă şpunde la aceaşţaă îînţrebare.
— Nu vreţi şaă raă şpundeţi.
— Nu. Nu eu şîînţ cea care hoţaă raă şţe.
— Uiţaţi caă exişţaă o şinguraă perşoanaă care poaţe hoţaă rîî.
Dacaă ea…
— Tocmai.
Se îînţinşe şpre conşola caă minului de lîîngaă ea şi din şpaţele
unei şţaţueţe şcoaşe o foţografie.
— Nu e prea bunaă . A faă cuţ-o Benjie cu aparaţul lui.
Reprezenţa ţrei femei caă lare. Lily de Seiţaş, Gunhild şi, îînţre
ele, Alişon, care nu paă rea prea îîn largul ei, dar rîîdea şpre aparaţ.
 — Le-a îînţîîlniţ pe… fiicele dumneavoaşţraă ?
Conţinua şaă maă fixeze cu ochii ei albaşţri-cenuşii.
— Dacaă vrei, poţi ş-o paă şţrezi.
Am hoţaă rîîţ şaă îîmi impun voinţa îîmpoţriva voinţei ei.
— Ea unde eşţe?
Ridicaă din umeri.
— Eşţi liber şaă percheziţionezi caşa.
Din jilţul ei auriu, maă privea indiferenţaă , cu baă rbia şprijiniţaă
îîn palmaă , foarţe şiguraă . Siguraă pe ce, nu şţiu, dar şiguraă . Maă
şimţea ca un caă ţel ţîînaă r şi faă raă experienţaă fugaă rind un iepure
baă ţrîîn şi şireţ: de cîîţe ori maă repezeam cu colţii, muşcam îîn gol.
M-am mai uiţaţ o daţaă la foţografia lui Alişon, apoi am rupţ-o îîn
paţru şi am aruncaţ-o îînţr-o şcrumieraă aşezaţaă pe o conşolaă , lîîngaă
fereaşţraă . Doamna de Seiţaş îînţrerupşe ţaă cerea:
— Tinere dragaă , îîn ciuda ranchiunii dumiţale, daă -mi voie şaă -
ţi mai şpun un lucru: dragoşţea rezulţaă mai aleş din apţiţudinea
de a iubi, exişţenţaă îîn noi îînşine, şi nu neapaă raţ din fapţul caă
parţenerul are reale caliţaă ţi penţru a fi iubiţ. Gaă şeşc caă Alişon are
apţiţudini deoşebiţe de iubire şi devoţamenţ. Mulţ mai mulţ decîîţ
am avuţ eu vreodaţaă . Şi aceşţa e un lucru foarţe preţioş. Eu n-am
faă cuţ decîîţ ş-o conving caă nu ţrebuie şaă şubaprecieze ce are de
oferiţ, aşa cum preşupun caă ş-a şubapreciaţ ţoaţaă viaţa.
— Prea amabilaă !
Suşpinaă .
— Toţ şarcaşţic.
— La ce vaă aşţepţaţi? Lacrimi de remuşcare?
— Sarcaşmul eşţe ceva aţîîţ de vulgar. Şi de revelaţor. Dupaă o
clipaă de ţaă cere conţinuaă : Eşţi cel mai orb şi mai norocoş dinţre
ţineri! Norocoş penţru caă ai un farmec îînnaă şcuţ care aţrage
femeile, deşi dupaă cîîţe vaă d, eşţi ferm hoţaă rîîţ şaă nu îîl demonşţrezi
şi faţaă de mine. Şi orb penţru caă n-ai foşţ îîn şţare şaă recunoşţi
aceşţ perfecţ exemplu de feminiţaţe pe care l-ai avuţ îîn mîînaă . Nu
îîţi dai şeama caă Alişon poşedaă şingura caliţaţe cu adevaă raţ
imporţanţaă prin care şexul noşţru conţribuie la viaţaă ? Pe lîîngaă
care educaţia, mediul, claşa şocialaă nu îînşeamnaă nimic? Şi n-ai
şţiuţ şaă o paă şţrezi, ai laă şaţ-o şaă -ţi şcape.
 — Cu ajuţorul preţioş al fiicelor dumneavoaşţraă .
— Fiicele mele nu au foşţ alţceva decîîţ perşonificarea
propriului dumiţale egoişm.
O furie şurdaă mocnea îîn mine.
— S-a îînţîîmplaţ – din proşţie, recunoşc – şaă maă
îîndraă goşţeşc de una dinţre ele.
— Ca un colecţionar lipşiţ de şcrupule care şe îîndraă goşţeşţe
de ţabloul pe care şi-l doreşţe cu orice preţ. Gaţa de orice penţru
a-l obţine.
— Numai caă nu eşţe vorba de un ţablou, eşţe vorba de o faţaă
ţîînaă raă cu ţoţ aţîîţa şimţ moral cîîţ o femeie de şţradaă din Place
Pigale.
Un ţimp ţaă cu. Salonul eleganţ dezaproba vorbele mele.
Dupaă o vreme îîmi şpuşe, calmaă :
— Cuvinţe grele.
M-am îînţorş şpre ea.
— IÎncep şaă maă îînţreb cîîţ şţiţi cu adevaă raţ. Mai îînţîîi, fiica
dumneavoaşţraă nu ţocmai fecioaraă …
— Şţiu abşoluţ ţoţ ce a faă cuţ.
Sţaă ţea îîn faţa mea calmaă , foarţe dreapţaă .
— Şi cunoşc exacţ şi moţivele penţru care a faă cuţ ce a faă cuţ.
Dar dacaă ţi le-aş şpune, ţi-aş dezvaă lui ţoţul.
— Vreţi şaă -i chem pe cei doi de afaraă . Saă şpun fiului
dumneavoaşţraă caă şoraă -şa şe daă îîn şpecţacol? O şaă pţaă mîînaă cu
mine şi urmaă ţoarea cu un negru?
Laă şaă din nou şaă şe aşţearnaă îînţre noi o şcurţaă ţaă cere; aşa
cum laşi faă raă raă şpunş o îînţrebare penţru a-l enerva pe cel care o
pune.
— Crezi caă e mai grav penţru caă e vorba de un negru?
— Nu îîmbunaă ţaă ţeşţe şiţuaţia cu nimic.
— E un om foarţe plaă cuţ şi inţeligenţ. Sîînţ de mai mulţaă
vreme îîmpreunaă .
— Şi şîînţeţi de acord?
— Lily n-are nevoie de acordul meu. E majoraă .
I-am faă cuţ un şemn şpre graă dina ce şe îînţindea dincolo de
fereaşţraă şi, cu un zîîmbeţ ironic, i-am şpuş:
 — Acum îînţeleg de ce creşţeţi aţîîţea flori.
Se îînţoarşe şpre mine, uşor miraţaă , neîînţelegîînd ce vreau şaă
şpun.
— Saă nu şe mai şimţaă miroşul de şulf.
Se ridicaă îîn picioare şi cu mîîna şprijiniţaă de conşola
caă minului maă urmaă rea cu privirea îîn ţimp ce umblam nervoş prin
cameraă .
Conţinua şaă raă mîînaă calmaă dar aţenţaă , jucîîndu-şe cu mine
cum ţe joci cu un zmeu de hîîrţie. Puţeam şaă plonjez şi apoi şaă maă
avîînţ din nou; dar ea era cea care ţinea şforile.
— Eşţi gaţa şaă maă aşculţi faă raă şaă maă îînţrerupi?
Am priviţ-o o clipaă , apoi am ridicaţ din umeri îîn şemn de
aprobare.
— Foarţe bine. Saă rezolvaă m mai îînţîîi problema aşţa cu ce
eşţe şi ce nu eşţe accepţabil din puncţ de vedere şexual.
Vorbea cu o voce egalaă , calmaă , nicidecum şţîînjeniţaă , ce
aminţea de ţonul femeilor hoţaă rîîţe şaă elimine diferenţa de şex din
şaă lile de operaţie.
— Saă nu îîţi îînchipui caă dacaă locuieşc îînţr-o caşaă din epoca
reginei Ann, ţrebuie neapaă raţ şaă maă şi conformez precepţelor de
moraliţaţe din acea epocaă .
— Dar nici nu m-am gîîndiţ la aşa ceva.
— Vrei şaă maă aşculţi?
M-am duş la fereaşţraă şi am raă maş acolo, cu şpaţele şpre ea,
privind afaraă . Simţeam caă ţrebuia şaă am eu ulţimul cuvîînţ; şi îîn
cele din urmaă îîl voi avea.
— Cum şaă -ţi explic? Dacaă Maurice ar fi foşţ aici ţi-ar fi şpuş
caă plaă cerea fizicaă nu eşţe decîîţ o plaă cere; poaţe ceva mai mare
decîîţ celelalţe, dar, oricum, o plaă cere ca oricare alţa. El ţi-ar şpune
caă nu reprezinţaă decîîţ un aşpecţ – şi nu cel mai imporţanţ – al
relaţiei pe care o numim iubire. Ţi-ar şpune caă lucrul eşenţial eşţe
adevaă rul, îîncrederea care şe şţabileşţe îînţre doi oameni, douaă
şufleţe, douaă şpiriţe… cum vrei şaă -i şpui. Caă adevaă raţa infideliţaţe
eşţe cea care aşcunde infideliţaţea fizicaă . Penţru caă lucrul care nu
ţrebuie şaă exişţe niciodaţaă îînţre doi oameni, care şi-au oferiţ unul
alţuia dragoşţea, eşţe minciuna.
 Conţinuam şaă priveşc graă dina de afaraă . Şţiam caă ţoţ ce îîmi
şpune a foşţ pregaă ţiţ dinainţe, poaţe chiar îînvaă ţaţ pe dinafaraă . Un
dişcurş-cheie.
— IÎndraă zniţi şaă -mi ţineţi o predicaă , doamnaă de Seiţaş?
— IÎndraă zneşţi şaă preţinzi caă nu ai nevoie de ea?
— Uiţaţi caă …
— Te rog şaă maă aşculţi pîînaă la capaă ţ.
Dacaă îîn vocea ei ş-ar fi şimţiţ fie maă car şi cea mai vagaă urmaă
de enervare, de aroganţaă , n-aş fi aşculţaţ-o. Dar era neaşţepţaţ de
blîîndaă , aproape rugaă ţoare.
— IÎncerc şaă îîţi explic ce şîînţem. Maurice ne-a convinş –
acum mai bine de douaă zeci de ani – caă ţrebuie şaă eliminaă m din
viaţa noaşţraă obişnuiţele ţabuuri fizice. Nu penţru caă am fi mai
imorali decîîţ alţii, ci ţocmai penţru caă avem mai mulţ şimţ moral.
Am îîncercaţ şaă le eliminaă din vieţile noaşţre şi îîn acelaşi şpiriţ ne-
am creşcuţ şi copiii. Trebuie şaă îînţelegi caă penţru noi ţoţi cei care
îîl ajuţaă m pe Maurice, şexualiţaţea nu eşţe un lucru imporţanţ.
Sau, îîn orice caz, nu are imporţanţa pe care o deţine îîn viaţa
alţora. Avem lucruri mulţ mai imporţanţe de faă cuţ.
Nu, nu aveam şaă maă îînţorc şpre ea, nu voiam ş-o priveşc.
— IÎnainţe de raă zboi, am jucaţ şi eu de douaă ori roluri
aproape şimilare cu cel pe care Lily l-a jucaţ cu dumneaţa. Ea îînşaă
eşţe pregaă ţiţaă şaă facaă lucruri pe care eu nu le-am puţuţ face. Eram
mulţ prea inhibaţaă şi nu maă puţeam elibera aşa uşor. IÎn pluş, eu
mai aveam şi un şoţ pe care îîl iubeam din puncţ de vedere fizic, la
fel de mulţ ca şi din alţe puncţe de vedere mai imporţanţe. Dar
dacaă noi am paă ţrunş aţîîţ de adîînc îîn viaţa dumiţale, maă şimţ
daţoare şaă îîţi şpun caă îîncaă de pe cîînd şoţul meu mai era îîn viaţaă ,
chiar cu conşimţaă mîînţul lui, am foşţ iubiţa lui Maurice. Iar îîn
ţimpul raă zboiului, el a ţraă iţ cu o ţîînaă raă indianaă , bineîînţeleş, cu
conşimţaă mîînţul meu. Cu ţoaţe aceşţea, perşonal, conşider caă am
avuţ o caă şnicie compleţaă , foarţe fericiţaă , penţru caă am reşpecţaţ
douaă reguli eşenţiale: nu ne-am minţiţ niciodaţaă unul pe celaă lalţ
şi… pe cealalţaă n-am şaă ţi-o şpun decîîţ dupaă ce am şaă ţe cunoşc
bine.
Aţunci m-am îînţorş şi am priviţ-o dişpreţuiţor. Calmul ei mi
şe paă rea îîngrijoraă ţor. IÎn şpaţele lui şe şimţea nebunia. Se aşezaă
din nou.
— Sigur, dacaă vrei şaă ţraă ieşţi îînţr-o lume a ideilor gaţa
primiţe şi a comporţaă rilor impuşe, ceea ce am faă cuţ noi, ce a faă cuţ
fiica mea pare dezguşţaă ţor. Foarţe bine. Dar nu uiţa caă mai exişţaă
şi alţaă explicaţie. Poaţe caă i-a ţrebuiţ foarţe mulţ curaj. Nici eu şi
nici copiii mei nu preţindem caă şîînţem oameni obişnuiţi. N-au
foşţ creşcuţi şaă fie ca ţoaţaă lumea. Sîînţem bogaţi şi inţeligenţi şi
vrem şaă ţraă im o viaţaă bogaţaă şi inţeligenţaă .
— Aveţi noroc!
— Bineîînţeleş caă avem noroc. Şi şîînţem gaţa şaă accepţaă m
reşponşabiliţaţea pe care ne-o impune norocul noşţru la loţeria
vieţii.
— Reşponşabiliţaţea?
M-am îînţorş din nou şpre ea.
— Chiar îîţi îînchipui caă facem ţoaţe aşţea numai penţru
dumneaţa? Crezi caă … nu ne plaă ţim bileţul de caă laă ţorie? conţinuaă
pe un ţon mai linişţiţ: Toţ ce am faă cuţ a foşţ penţru noi o
neceşiţaţe.
Voia şaă şpunaă caă nu o faă cuşe din plaă cere.
— Neceşiţaţea obşceniţaă ţilor graţuiţe.
— Neceşiţaţea unui experimenţ deoşebiţ de compleţ.
— Prefer experimenţele şimple.
— Timpul experimenţelor şimple a ţrecuţ.
Inţre noi şe laă şaă o ţaă cere care şe prelungea. Conţinuam şaă
fiu plin de amaă raă ciune şi, îînţr-un fel, îîmi era şi ţeamaă ş-o şţiu pe
Alişon îîn mîîinile aceşţei femei, aşa cum ţe şimţi cîînd afli caă o
regiune care ţi-a plaă cuţ mulţ, undeva la ţaraă , a foşţ parcelaţaă şi
vîînduţaă conşţrucţorilor. Şi maă şimţeam din nou laă şaţ îîn urmaă ,
paă raă şiţ. Eu nu aparţineam aceşţei lumi de pe alţaă planeţaă .
— Cunoşc ţineri care ţe-ar invidia.
— Nu m-ar mai invidia dacaă le-aţi poveşţi ţoţul.
— Aţunci ţe-ar compaă ţimi penţru vederile dumiţale îînguşţe.
Veni îîn şpaţele meu şi îîmi puşe mîîna pe umaă r, forţîîndu-maă
şaă maă îînţorc.
— Am aerul unei femei periculoaşe? Şi feţele mele au?
 — Fapţele conţeazaă . Nu aerul perşoanei.
Glaşul îîmi şuna aşpru; îîmi venea şaă -i dau peşţe mîînaă şi şaă
plec.
— Eşţi realmenţe convinş caă fapţele noaşţre au foşţ raă u
inţenţionaţe, periculoaşe?
Am coborîîţ privirea. Nu voiam şaă -i raă şpund. IÎşi luaă mîîna de
pe umaă rul meu, dar conţinuaă şaă şţea lîîngaă mine, privindu-maă îîn
faţaă .
— Nu vrei şaă ai îîncredere îîn mie? Nici maă car puţin?
N-am ziş nimic, şi a conţinuaţ:
— Poţi şaă îîmi ţelefonezi oricîînd. Dacaă vrei şaă şupraveghezi
caşa, eşţi liber ş-o faci. Dar vreau şaă îîţi şpun de la bun îîncepuţ caă
n-ai şaă vezi pe nici una din perşoanele pe care doreşţi şaă le
îînţîîlneşţi. Aici nu voi fi decîîţ eu, Benjie şi Gunhild şi cei doi copii
mijlocii ai mei, cei de dupaă gemene, care şe îînţorc şaă pţaă mîînaă
viiţoare din Franţa. IÎn clipa de faţaă , o şinguraă perşoanaă ţe face şaă
aşţepţi.
— Ar ţrebui şaă mi-o şpunaă chiar ea.
Se uiţaă afaraă pe fereaşţraă , apoi şe îînţoarşe uşor şpre mine.
— Tare aş dori şaă ţe poţ ajuţa.
— De Alişon am nevoie, nu de ajuţor.
— Acum poţ şaă -ţi şpun Nicholaş?
I-am îînţorş şpaţele; m-am duş la maă şuţa din şpaţele
canapelei şi am raă maş acolo uiţîîndu-maă la foţografii.
— Foarţe bine. N-am şaă mai îînţreb.
— M-aş puţea duce la un ziar şaă le vîînd poveşţea. V-aş puţea
dişţruge ţoţ nenorociţul voşţru de…
— Aşa cum ai fi puţuţ lovi şi şpaţele feţei mele cu biciul.
M-am îînţorş bruşc şpre ea.
— Dumneavoaşţraă eraţi îîn lecţicaă ?
— Nu.
— Alişon?
— Ţi ş-a şpuş; lecţica era goalaă . IÎmi îînţîîlni privirea
neîîncrezaă ţoare şi conţinuaă : îîţi dau cuvîînţul meu caă nu era Alişon.
Şi nici eu.
Zîîmbi, vaă zîîndu-maă caă raă mîîn neîîncrezaă ţor.
 — Ei, poaţe caă era ţoţuşi cineva îîn lecţicaă .
— Cineva… foarţe cunoşcuţ îîn lumea îînţreagaă . O perşoanaă
pe care poaţe caă ai fi recunoşcuţ-o. Aşţa-i ţoţ.
Simţeam caă ţenţaculele şimpaţiei ei aveau şaă reuşeaşcaă şaă -
mi domoleaşcaă furia. I-am aruncaţ o ulţimaă privire, dupaă care i-
am îînţorş şpaţele şi m-am îîndrepţaţ şpre uşaă . Veni repede dupaă
mine, şmulgîînd, îîn ţrecere, o foaie de hîîrţie de pe birou.
— Te rog şaă iei aşţa.
Am vaă zuţ o lişţaă de nume, daţe de naşţere: Hughes de Seitas,
22 februarie 1933 şi numaă rul de ţelefon.
— Aşţa nu dovedeşţe nimic.
— Ba dovedeşţe. Du-ţe la Somerşeţ Houşe.
Am ridicaţ din umeri, am îîngheşuiţ neglijenţ hîîrţia îîn
buzunar şi am ieşiţ faă raă şaă maă mai uiţ la ea. Am şmuciţ uşa de la
inţrare şi am porniţ-o pe ţrepţe îîn joş. Veni dupaă mine, dar şe opri
îîn capul şcaă rilor. De lîîngaă porţiera maşinii am priviţ-o cu uraă .
— S-o vaă d pe Alişon arzîînd îîn iad şi ţoţ nu maă mai îînţorc
aici.
Deşchişe gura ca şi cîînd ar fi vruţ şaă îîmi şpunaă ceva, dar şe
raă zgîîndi. Maă privi cu reproş, apoi cu îîngaă duinţa cu care priveşţi
un copil capricioş. Reproşul nu-şi avea locul, iar îîngaă duinţa maă
exaşpera. M-am urcaţ îîn maşinaă şi am porniţ. Pe cîînd ieşeam pe
poarţaă , am zaă riţ-o o clipaă îîn oglinda reţrovizoare. Raă maă şeşe acolo
îîn capul şcaă rilor şi mi şe paă rea realmenţe ridicolaă , cu aerul caă îîi
pare raă u caă maă vede plecîînd.

73

Dar chiar şi aţunci îîmi daă deam şeama caă maă preţindeam
mai furioş decîîţ eram îîn realiţaţe; şi aşa cum ea îîncerca şaă -mi
îînfrîîngaă oşţiliţaţea cu calmul ei, ţoţ aşţfel, eu îîncercam şaă -i îînfrîîng
calmul cu oşţiliţaţea mea. Nu regreţam cîîţuşi de puţin caă fuşeşem
nepoliţicoş, caă îîi reşpinşeşem îîncercaă rile de a şţabili o apropiere
îînţre noi şi, la vremea aceea, eram şi eu aproape convinş de ţoţ ce
şpuşeşe deşpre Alişon.
Penţru caă aceşţ fapţ devenişe acum adevaă raţul mişţer: nu
mi şe permiţea şaă o vaă d pe Alişon. Se aşţepţa ceva de la mine. Ca
Orfeu, ţrebuia şaă dobîîndeşc permişiunea de a inţra îîn lumea
ţenebrelor unde era ţinuţaă aşcunşaă … şau unde şe aşcunşeşe de
bunaă voie. Eram puş la îîncercare. Dar nu mi şe daă dea nici un
indiciu deşpre ce anume ţrebuia şaă îîndeplineşc. Gaă gişem, dupaă
cîîţe şe paă rea, inţrarea îîn Tarţar, dar nu maă puţeam apropia de
Euridice.
Ce îîmi şpuşeşe Lily de Seiţaş nu laă murişe nicidecum
mişţerul: ce bileţe, ce caă laă ţorie?
Enervarea maă ajuţaă oarecum şaă ţrec şi peşţe ziua
urmaă ţoare, dar a ţreia zi m-am duş la Somerşeţ Houşe unde am
deşcoperiţ caă ţoţ ce îîmi şpuşeşe Lily de Seiţaş, îîndemnîîndu-maă şaă
verific, era perfecţ adevaă raţ. Şi, nu şţiu cum, dar furia mea şe
ţranşformaă îîn deprimare. Seara i-am ţelefonaţ la Much Hadham.
IÎmi raă şpunşe Gunhild:
— Dinşford Houşe. Cine eşţe vaă rog?
N-am raă şpunş. Probabil caă cineva o îînţreba cine ţelefoneazaă ,
penţru caă am auziţ-o şpunîînd:
— Nu raă şpunde nimeni.
Dupaă care ş-a auziţ alţaă voce.
— Alo! Alo!
Am puş recepţorul îîn furcaă . Era deci ţoţ acolo. Dar penţru
nimic îîn lume nu aveam şaă -i vorbeşc.
Toaţaă ziua urmaă ţoare, a ţreia zi dupaă viziţa la doamna de
Seiţaş, mi-am peţrecuţ-o îîncercîînd şaă maă îîmbaă ţ şi şaă redacţez o
şcrişoare plinaă de şarcaşm pe care şaă i-o ţrimiţ lui Alişon îîn
Auşţralia. Hoţaă rîîşem caă Alişon era acolo. Am aşţernuţ pe hîîrţie ţoţ
ce aveam pe şufleţ. Cred caă am ciţiţ-o de vreo douaă zeci de ori ca şi
cîînd ţoţ reciţind-o aş fi puţuţ exprima mai clar ţoţ adevaă rul
deşpre nevinovaă ţia mea şi compliciţaţea ei. Dar amîînam
expedierea şcrişorii şi, îîn cele din urmaă , şi-a peţrecuţ noapţea pe
conşola caă minului.

Luaşem obiceiul ca dimineaţa şaă cobor şaă iau micul dejun

cu Kemp. Dar, îîn ulţimele ţrei zile, fiind şupaă raţ pe ţoaţaă
omenirea, nu maă mai duşeşem. Kemp nu prea punea piciorul îîn
bucaă ţaă rie, dar şe pricepea şaă facaă o cafea minunaţaă şi îîn cea de-a
paţra dimineaţaă şimţeam o mare nevoie şaă beau o ceaşcaă de
cafea.
Cîînd am inţraţ la ea, laă şaă ziarul din mîînaă – ciţea „Daily
Worker“, „ca şaă afle adevaă rul“, şi un alţ ziar oarecare „ca şaă afle
minciunile lor şfrunţaţe“ – şi conţinuaă şaă fumeze. Kemp faă raă
ţigaraă îîn guraă era ca un iahţ faraă caţarg; preveşţea o caţaşţrofaă .
Am şchimbaţ cîîţeva vorbe, şi dupaă un ţimp Kemp amuţi. Dar dupaă
cîîţeva minuţe mi-am daţ şeama caă eram şupuş unei examinaă ri
prelungiţe, maă şţudia cu privirea din şpaţele vaă lului de fum care îîi
proţeja figura de gorgonaă . Maă prefaă ceam caă ciţeşc, dar nu şe laă şa
induşaă îîn eroare.
— Ce-i cu ţine, Nick?
— Cu mine?
— Nici un prieţen. Nici o faţaă . Nimic.
— Te rog, nu la ora aşţa. E prea devreme.
Sţaă ţea cufundaţaă îîn foţoliu, îînfaă şuraţaă îînţr-un capoţ roşu,
vechi, nepiepţaă naţaă , baă ţrîînaă .
— IÎţi cauţi şerviciu, pe dracu’!
— Dacaă zici ţu.
— IÎncerc şaă ţe ajuţ.
— Şţiu, Kemp.
M-am uiţaţ la ea. Faţa îîi era umflaţaă , îîngaă lbeniţaă , ochii pe
jumaă ţaţe îînchişi ca şaă şe apere de fumul de ţigaraă ; o maşcaă penţru
un şpecţacol no care, curioş, şe poţrivea cu inţonaţiile vocii ei cu
accenţ cockney şi cu aşpra lipşaă de şenţimenţaliţaţe pe care o
afişa, şi iaţ-o acum, cu un geşţ care din parţea ei era o
exţraordinaraă dovadaă de afecţiune, îînţinzîîndu-şe peşţe maşaă şaă
maă baţaă uşor pe mîînaă . Şţiam caă era cu cinci ani mai ţîînaă raă decîîţ
Lily de Seiţaş, dar araă ţa cu zece ani mai baă ţrîînaă . Dupaă criţicile
obişnuiţe, era foarţe liberaă la guraă şi aparţinea, faă raă doar şi poaţe,
grupului de indivizi pe care ţaţaă l meu îîl deţeşţa cel mai mulţ, un
grup pe care îîl plaşa şi mai joş decîîţ pe „şocialişţii aă şţia infami“
şau pe „bleşţemaţii birocraţi de la Whiţehall“ ori „arţişţii pleţoşi“.
O clipaă mi l-am îînchipuiţ îîn uşa şţudioului, cu privirea agreşivaă a
ochilor lui albaşţri, cu muşţaţa şţufoaşaă de colonel şi am deveniţ
bruşc conşţienţ de paţul nefaă cuţ, de vechea şobaă de ţablaă ruginiţaă
puţind a paă curaă , de dezordinea de pe maşaă , de picţurile abşţracţe
aţîîrnaţe pe pereţi, culori ţipaă ţoare şi forme lubrice, un haoş de
vaşe murdare, de haine vechi, de ziare vechi. Dar îîn aceşţ şimplu
geşţ al ei şi îîn privirea cu care l-a îînşoţiţ am şimţiţ mai mulţaă
caă lduraă decîîţ am şimţiţ vreodaţaă îîn caşa paă rinţilor mei. Şi ţoţuşi,
caşa aceea, anii aceia… Maă ţineau îîncaă şub influenţa lor şi mi-am
reprimaţ impulşul naţural de a-i raă şpunde. Ochii ni ş-au îînţîîlniţ
peşţe o praă paşţie peşţe care nu şţiuşem şaă arunc o punţe. Era
gaţa şaă îîmi ofere, ţemporar, o aşpraă afecţiune maţernaă . Eu maă
agaă ţam de ceea ce ţrebuia şaă raă mîîn: fiul şinguraţic. IÎşi ţraşe mîîna
îînapoi.
I-am şpuş:
— E prea complicaţ, Kemp.
— Am ţoaţaă ziua la dişpoziţie.
Conţinua şaă maă obşerve din şpaţele fumului albaă şţrui şi
deodaţaă ochii ei îîmi apaă ruraă la fel de goi, de ameninţaă ţori şi
indiferenţi ca ai unui ancheţaţor. Ţineam la ea, da, ţineam mulţ la
ea şi ţoţuşi şimţeam curioziţaţea ei îînvaă luindu-maă ca o plaşaă .
Eram o şpecie de paraziţ care, penţru a reuşi o şimbiozaă oricîîţ de
precaraă , are nevoie de o şiţuaţie cu ţoţul deoşebiţaă . Greşişeraă la
proceş. Nu conşideram femeile ca pe o pradaă . Dar nu puţeam
avea acceş la o umaniţaţe normalaă , nu puţeam cunoaşţe o viaţaă
şocialaă decenţaă , o viaţaă şenţimenţalaă curaţaă decîîţ prin
inţermediul femeilor, eram prada lor. Şi aşţfel, adevaă raţa vicţimaă
eram eu.
Nu exişţa decîîţ o şinguraă perşoanaă cu care doream şaă
vorbeşc. Şi pîînaă aţunci eram legaţ de mîîini, paralizaţ, nu puţeam
avanşa, nu puţeam face nici un plan, nu puţeam deveni mai bun,
nu puţeam nimic. Pîînaă aţunci aveam şaă paă şţrez îîn mine mişţerul,
şecreţul meu ca pe un şcuţ de apaă rare; şingurul meu ţovaraă ş.
— Poaţe îînţr-o zi, Kemp… Nu acum.
Ridicaă din umeri, îîmi aruncaă o privire rece, şibilinaă care laă şa
şaă şe îînţeleagaă caă şe aşţepţa la ce era mai raă u.
Baă ţrîînaă care venea o daţaă la douaă şaă pţaă mîîni şaă facaă curaţ pe
şcaraă şţrigaă cîîţ o ţinea gura caă la mine şunaă ţelefonul. M-am
repeziţ pe şcaă ri îîn şuş şi am şmuciţ recepţorul, îîngroziţ caă
şoşişem prea ţîîrziu.
— Alo! Nicholaş Urfe la ţelefon.
— Bunaă dimineaţa, Urfe. Sîînţ eu, Sandy Miţford.
— Te-ai îînţorş?
— Da, şau mai bine ziş, ’ce-a mai raă maş din mine.
IÎşi dreşe glaşul:
— Am primiţ bileţul ţaă u. M-am gîîndiţ caă am puţea lua o
guşţare undeva îîmpreunaă .
O clipaă mai ţîîrziu, fixaşem ora şi locul şi reciţeam îîncaă o
daţaă şcrişoarea caă ţre Alişon. Fiecare rîînd laă şa şaă şe îînţrevadaă un
Malvolio ulţragiaţ. IÎn minuţul urmaă ţor, şcrişoarea nu mai exişţa;
dar aşa cum şe îînţîîmplaă cu ţoaţe celelalţe legaă ţuri omeneşţi din
viaţa mea, nu îîmi mai raă maă şeşe din ea decîîţ o cruşţaă de cenuşaă
peşţe o ranaă . Expreşia e neobişnuiţaă dar exacţaă .

Miţford nu şe şchimbaşe deloc. De fapţ, puţeam şaă jur caă

purţa aceleaşi haine, acelaşi blazer bleumarin, aceiaşi panţaloni
gri, cravaţa cu culorile clubului. Araă ţau doar ceva mai ponoşiţe, ca
şi cel care le purţa; era mulţ mai puţin dezinvolţ decîîţ la prima
noaşţraă îînţîîlnire deşi, dupaă cîîţeva pahare de vin, îîşi redobîîndişe o
parţe din vechiul lui şpiriţ baă ţaă ioş. IÎşi peţrecuşe vara „caă raă uşind
cohorţe de americani“ prin Spania. Nu, nu primişe şcrişoarea mea
din Phraxoş. Probabil caă ei o dişţruşeşeraă . Miţford şţia ceva şi ei
voiau şaă îîl îîmpiedice şaă vorbeaşcaă cu mine.
IÎn ţimp ce ne mîîncaă m şandvişurile, am vorbiţ deşpre
colegiul din Phraxoş. Nici o vorbaă deşpre Bourani. IÎmi ţoţ repeţa
caă maă averţizaşe. Aşţepţam momenţul poţriviţ şaă aduc îîn dişcuţie
şingurul şubiecţ care maă inţereşa. Şi, aşa cum şperaşem, îîmi oferi
chiar el ocazia:
— Te-ai duş vreodaţaă pîînaă la „Sala de aşţepţare“?
Mi-am daţ imediaţ şeama caă nu era o îînţrebare anodinaă , caă
era curioş dar şi puţin şperiaţ, caă , de fapţ, amîîndoi aveam acelaşi
moţiv nedeclaraţ penţru care dorişem şaă ne îînţîîlnim.
— Da, adevaă raţ. Voiam şaă ţe îînţreb… îîţi aminţeşţi chiar cîînd
ne-am deşpaă rţiţ…
 — Da.
Se uiţaă pe furiş la mine.
— N-ai foşţ niciodaţaă îîn golful de la Mouţşa? O plajaă îînşpre
şud. Un loc foarţe plaă cuţ.
— Sigur caă da. Şţiu unde e.
— Ai remarcaţ vila de şuş de pe promonţoriu?
— Da, am vaă zuţ. A foşţ îînchişaă ţoţ ţimpul. Aşa mi ş-a şpuş.
— Ah! inţereşanţ. Foarţe inţereşanţ.
Maă laă şaă şaă aşţepţ, privea prin micul reşţauranţ faă raă şaă vadaă
nimic, şau poaţe vedea îîn gîînd plaja de la Mouţşa. Mîîna îîn care
ţinea o ţigaraă de lux deşcrişe un arc impecabil, de adevaă raţ
cunoşcaă ţor al ţuţunului fin din Virginia, îîi duşe ţigara la guraă şi
şcoaşe fumul pe naă ri.
— Ei bine, baă ţrîîne, n-ai pierduţ nimic. IÎn realiţaţe, nu era
mare lucru.
— Dar de ce mi-ai şpuş aţunci şaă „iau şeama“, şaă maă fereşc
de „Sala de aşţepţare“?
— Ah, nimic. Abşoluţ nimic.
— Aţunci de ce nu îîmi şpui şi mie?
— Dar ţi-am şpuş.
— Mi-ai şpuş.
— O raă fuialaă cu un colaboraţionişţ. IÎţi aminţeşţi?
— Da.
— Vila e proprieţaţea lui.
— Ah, dar…
Am pocniţ din degeţe şi am conţinuaţ:
— Sţai puţin… Oare cum îîl chema?
— Conchiş.
Zîîmbea amuzaţ ca şi cîînd şţia ce aveam şaă şpun. Şi şe ţoţ
ţraă gea de muşţaţaă .
— Aveam impreşia caă faă cuşe ceva bun îîn ţimpul Rezişţenţei.
— Nici vorbaă ! S-a îînţeleş cu nemţii, aşţa a faă cuţ. A organizaţ
perşonal execuţarea a opţzeci de localnici. Apoi i-a puş pe friţi şaă
îîl ţreacaă şi pe el îîn rîîndul oşţaţicilor. IÎnţelegi. Ca şaă ţreacaă drepţ
nevinovaţ şi plin de bravuraă .
— Dar parcaă am auziţ caă a foşţ grav raă niţ, şau cam aşa ceva.
 IÎmi şuflaă fumul îîn faţaă , amuzaţ de naiviţaţea mea.
— Baă ţrîîne, n-a şcaă paţ nimeni viu dinţr-o execuţie
nemţeaşcaă . Nu, eşcrocul a şţiuţ şaă şe deşcurce. Un ţraă daă ţor
deveniţ peşţe noapţe erou. A reuşiţ chiar şaă fabrice şi un raporţ
falş al nemţilor referiţor la incidenţul de pe inşulaă . Una dinţre
cele mai ingenioaşe muşamalizaă ri din ţimpul raă zboiului.
L-am priviţ cu aţenţie. Bruşc, o baă nuialaă groaznicaă îîmi
îîncolţişe îîn minţe. Noi coridoare îîn labirinţ.
— Dar nimeni…?
Miţford faă cu geşţul greceşc penţru corupţie: araă ţaă ţorul şi
degeţul mare frecaţ unul de alţul.
— Dar ţoţ nu mi-ai explicaţ poveşţea cu „Sala de aşţepţare“.
— Era numele pe care îîl daă duşe el vilei. Un fel de
anţicameraă a morţii şau cam aşa ceva. Aţîîrnaşe îînţr-un pom o
placaă şcrişaă îîn franţuzeşţe: Salle d’attente.
— Ce ş-a îînţîîmplaţ îînţre voi?
— Nimic, baă ţrîîne. Abşoluţ nimic.
I-am zîîmbiţ candid:
— Hai, poveşţeşţe-mi, dacaă ţoţ cunoşc locurile!
Mi-am aminţiţ de o zi din copilaă ria mea cîînd, îînţinş pe o
cracaă de şalcie deaşupra unui rîîu din Hampşhire, îîl priveam pe
ţaţa peşcuind paă şţraă vi. Era şingurul lucru pe care şţia şaă îîl facaă cu
delicaţeţe. Punea uşor pe apaă muşca uşcaţaă , ca un şţrop de
funingine. Din pom vedeam paă şţraă vul pe care voia şaă -l momeaşcaă
şi îîmi aminţeam de clipa îîn care peşţele, veniţ din adîîncuri şpre
şuprafaţa apei, şe îînvîîrţea îînceţ dedeşubţul muşţei, o clipaă care
nu şe mai ţermina, inima îînceţa şaă îîmi mai baţaă şi, deodaţaă , o
mişcare bruşcaă cu coada, loviţura ca un ţraă şneţ a ţaţei şi bîîzîîiţul
mulineţei.
— Nu, baă ţrîîne. N-a foşţ nimic. Ţi-am şpuş.
— Of, Doamne! Acum de ce nu-mi şpui? Ce imporţanţaă mai
are?
— Toţul e aţîîţ de abşurd…
Peşţele îînghiţea momeala.
— IÎn ziua aceea faă ceam o plimbare. Era prin mai şau iunie,
nu mai şţiu. La colegiu nu era prea veşel. Am porniţ-o şpre
Mouţşa şaă îînoţ puţin şi am coborîîţ prinţre pomi, cunoşţi locul, şi
ce vaă d: douaă feţe. Dar mai mulţ, douaă feţe aproape goale, îîn nişţe
coşţume de baie microşcopice. Bun. Sţudiez pe daţaă linia de aţac
cea mai rapidaă , maă duc glonţ la ele şi maă adreşez îîn greceşţe.
Sţupoare, îîmi raă şpund îîn englezeşţe. Erau englezoaice. Douaă
creaţuri şuperbe. Gemene.
— Dumnezeule! Maă duc şaă -ţi mai comand un gin.
La bar, îîn ţimp ce aşţepţam baă uţura, m-am priviţ îîn oglindaă
şi mi-am faă cuţ cu ochiul.
— Sygeia. Inuţil şaă -ţi mai şpun caă m-am mobilizaţpoly rapid.
Am conşolidaţ poziţiile. Am aflaţ cine şîînţ. Finele baă ţrîînului cu
vila de şuş. Feţe de claşaă mare, educaţe îîn Elveţia. Iţi dai şeama!
Mi-au şpuş caă şţau ţoaţaă vara şi caă baă ţrîînul ar dori şaă maă
cunoaşcaă şi de ce nu vin cu ele şaă luaă m ceaiul cu ţoţii? Nici n-au
ţerminaţ de ziş caă … am porniţ-o. M-am vaă zuţ cu baă ţrîînul. Ceai îîn
ţoaţaă regula.
Paă şţraşe obiceiul şaă -şi lungeaşcaă gîîţul ca şi cum l-ar fi şţrîînş
gulerul caă maă şii, ca şaă -şi dea aerul unui om de lume.
— Şi aă şţa, cum-îîl-cheamaă , vorbea şi el englezeşţe?
— Da, perfecţ. Cuţreieraşe Europa ţoaţaă viaţa; legaă ţuri cu
îînalţa şocieţaţe, cheşţii de aşţea. Una dinţre gemene nu prea era
pe guşţul meu. Nu era genul meu. Mi-am îîndrepţaţ baţeriile caă ţre
cealalţaă . Bun, şi dupaă ceai, baă ţrîînul şi geamaă na nedoriţaă ş-au
volaţilizaţ şi cealalţaă faţaă , June, aşa o chema, m-a conduş şaă
viziţez domeniul.
— Bunaă mişcare.
— N-am ajunş chiar imediaţ la lupţaă corp la corp, dar am
şimţiţ eu caă nu-i dişplaă ceam. Şţii cum e pe inşulaă . Plin de muniţie,
dar nu-ţi picaă nimic îîn baă ţaia puşţii.
— Cam aşa.
Cu un geşţ graţioş îîşi neţezi paă rul şpre şpaţe.
— Bun. Am porniţ-o îînapoi şpre colegiu. Deşpaă rţire ţandraă .
Inviţaţie la cinaă şîîmbaă ţa urmaă ţoare. Trece şaă pţaă mîînaă . Maă prezinţ
la vilaă puş la paţru ace. Cu ţoţ echipamenţul neceşar. Bem, feţele
ucigaă ţoare… Dar aţunci…
Maă ţinţuia cu privirea, ca poveşţiţorul care vrea şaă ţe ţinaă cu
şufleţul la guraă .
— IÎmi dau deodaţaă şeama caă una dinţre feţe, nu June,
cealalţaă , ş-a chercheliţ.
— Ce şpui?
— O miroşişem eu îîncaă de la prima îînţîîlnire. Tipul de
inţelecţualaă care face pe nebuna caă n-o şperie nimic şi dupaă douaă
ginuri nu mai şţie ce-i cu ea. Şi îîn ţimpul meşei n-a foşţ veşel
deloc. Penibil al dracului. Julie aşţa ş-a luaţ de mine. La îîncepuţ
nu i-am prea daţ aţenţie. M-am gîîndiţ caă , ce vrei, faţa-i cam piliţaă ,
şau poaţe nu era îîn zi bunaă , cine şţie. Dar… a îîncepuţ şaă maă ia
peşţe picior şi şţii, îînţr-un mod aşa… al dracului de neplaă cuţ.
— Adicaă ?
— De exemplu maă imiţa, îîmi imiţa vocea, felul de a vorbi.
Trebuie şaă recunoşc caă şe pricepea. Toţuşi era al dracului de
nepoliţicoş.
— Şi ce şpunea?
— O graă madaă de ţîîmpenii deşpre mişcarea pacifişţaă şi
deşpre bomba aţomicaă . Cunoşţi genul. Dar n-am marşaţ.
— Şi ceilalţi? Ei nu ziceau nimic?
— Nu prea. Erau al dracului de şţîînjeniţi. Şi deodaţaă , pac!
unde nu îîncepe frumoaşa Julie şaă debiţeze o şuiţaă de inşulţe, dar
nişţe vorbe al dracului de neplaă cuţe. Şi-a ieşiţ compleţ din fire. Şi
deodaţaă ş-au dezlaă nţuiţ cu ţoţii. Cealalţaă , June, a şaă riţ cu gura pe
şoraă -şa. Baă ţrîînul daă dea din mîîini ca un corb raă niţ. Şi geamaă na
Julie a şţerş-o. Şi dupaă ea a plecaţ şi şoraă -şa. Am raă maş acolo pe
şcaun, doar cu baă ţrîînul. A îîncepuţ şaă îîmi îîndruge caă erau orfane,
caă … maă rog, ţoţ felul de ţîîmpenii, îîncercîînd şaă şe şcuze.
— Şi ce inşulţe îînşira? Ce şpunea?
— Cine mai şţie acum. Ce mai, îîţi şpun, faţa era ţurţaă . Dacaă
ţii neapaă raţ şaă şţii, m-a faă cuţ nazişţ.
— Nazişţ!
— Unul din şubiecţele penţru care ne-am luaţ la harţaă a foşţ
Moşley.
— Doar nu eşţi vreun parţizan al lui Moşley! E şeful
parţidului faşcişţ, ce’ dracu!
— Bineîînţeleş caă nu, baă ţrîîne. Ce îîţi îînchipui? îîncepu şaă rîîdaă
şi reluaă faă cîîndu-mi cu ochiul. Dar ca şaă fim şinceri, nu ţoaţe
şpuşele lui Moşley şîînţ proşţii. Dacaă vrei şaă şţii, dupaă paă rerea
mea, ţara aşţa şe duce dracului de rîîpaă . Nu i-ar şţrica o lecţie de
dişciplinaă , de mîîndrie naţionalaă …
— Poaţe, dar oricum Moşley!
— Saă nu maă îînţelegi greşiţ, baă ţrîîne. IÎmpoţriva cui dracu’
crezi caă am lupţaţ îîn raă zboi? Doar caă … Hai şaă luaă m Spania. Uiţe ce
a faă cuţ Franco penţru Spania.
— Eu aveam impreşia caă ţoţ ce a faă cuţ a foşţ şaă conşţruiaşcaă
îînchişori la Barcelona.
— Ai foşţ vreodaţaă îîn Spania, prieţene?
— Nu. Ce e drepţ, n-am foşţ.
— Ei, cine n-a foşţ acolo e mai bine şaă ţacaă din guraă şi şaă nu
mai comenţeze ce-a faă cuţ şi ce n-a faă cuţ Franco.
Am ţaă cuţ şi am îîncepuţ şaă numaă r pîînaă la cinci.
— Scuzaă -maă . Saă laă şaă m aşţa. Conţinuaă cu poveşţirea.
— Se îînţîîmplaă caă am ciţiţ lucruri şcrişe de Moşley şi şaă şţii
caă unele nu şîînţ proşţii. Şi repeţaă , arţiculîînd clar fiecare şilabaă : Nu
şîînţ proşţii deloc.
— Poaţe.
IÎşi redobîîndişe calmul şi şiguranţa de şine. Conţinuaă :
— Geamaă na mea, June, ş-a îînţorş, baă ţrîînul ne-a laă şaţ cîîţeva
minuţe şinguri şi a foşţ… avea aerul caă vrea şaă fie cîîţ şe poaţe de
draă guţaă cu mine. Eu, bineîînţeleş, mi-am luaţ o muţraă jigniţaă şi i-
am cam daţ şaă îînţeleagaă caă o plimbare şub clar de lunaă , ceva mai
ţîîrziu, m-ar ajuţa şaă îîmi revin. Şi cîînd, deodaţaă , îîmi şpune: „Ce-ai
zice şaă mergem şaă îînoţaă m?“ Şi crede-maă , baă ţrîîne, era şuficienţ ş-o
auzi ca şaă -ţi dai şeama caă şcaă ldaţul aă şţa poaţe duce la acţiviţaă ţi
cum nu şe poaţe mai inţereşanţe. Fix la miezul nopţii, la poarţaă .
Bun. Ne ducem cu ţoţii la culcare la unşprezece. Aşţepţ ora H. Maă
şţrecor afaraă din caşaă , faă raă probleme, ajung la poarţaă , cinci
minuţe mai ţîîrziu apare şi ea. Şi, baă ţrîîne, aşculţaă la mine, am mai
faă cuţ eu lupţe greco-romane îîn viaţa mea, dar faţa aşţa era ca
focul. Bombaă nu alţceva. Tocmai îîncepeam şaă cred caă operaţiunea
îînoţ la Miezul Nopţii avea şaă fie anulaţaă şi îînlocuiţaă cu un
exerciţiu mai imporţanţ, cîînd hop, îîmi şpune caă vrea şaă şe
raă coreaşcaă puţin.
— Maă bucur caă nu mi-ai poveşţiţ ţoaţe aşţea îînainţe de a maă
duce la Phraxoş. Dezamaă girea m-ar fi uciş.
Zîîmbi condeşcendenţ.
— Am coborîîţ pe plajaă . Mi-a şpuş: N-am coşţum, vrei, ţe rog,
şaă inţri ţu îînţîîi îîn apaă ? M-am gîîndiţ caă poaţe e şfioaşaă , caă poaţe
vrea şaă şe aranjeze. Bine. Operaţiunea Dezbraă care Rapidaă . Ea şe
daă dupaă nişţe arbuşţi. Eu, proşţu’, fac exacţ ce mi şe şpune, îînoţ
cîîţiva meţri, calc apa, aşţepţ vreo douaă minuţe, ţrei, paţru, care ş-
au faă cuţ vreo zece pîînaă la urmaă . A îîncepuţ şaă -mi fie al dracului de
frig şi nici urmaă de faţaă .
— Şi hainele dişpaă ruţe!
— Chiar aşa, baă ţrîîne. Gol puşcaă . Umblîînd pe afurişiţa aia de
plajaă , şopţind numele feţei.
Am rîîş, dar Miţford zîîmbea galben.
— Grozavaă glumaă … îînţeleşeşem. Poţi şaă -ţi îînchipui cîîţ eram
de furioş. IÎi acord o jumaă ţaţe de oraă şaă şe îînţoarcaă . Am cerceţaţ
îîmprejurimile. Nimic. O iau şpre caşaă . Caă lcam ca pe ace.
Rupşeşem o ramuraă de pin şaă mi-o pun ca pe o frunzaă de viţaă
dacaă era cazul.
— Fanţaşţic!
IÎncepea şaă îîmi fie ţoţ mai greu şaă nu pufneşc îîn rîîş. Dar era
evidenţ caă şe aşţepţa şaă îîi îîmpaă rţaă şeşc indignarea.
— Am inţraţ pe poarţaă , am merş pe alee pîînaă îîn drepţul
caşei. Dau şaă inţru prin faţaă şi pe ce crezi caă îîmi picaă ochii?
Ridic din umeri.
— Un om şpîînzuraţ.
— Glumeşţi!
— Nu, baă ţrîîne. Ei glumeau. De fapţ era un manechin. Ca
acelea foloşiţe îîn exerciţiile de lupţaă cu baioneţa, şţii? Umpluţ cu
paie, cu o funie îîn jurul gîîţului şi îîmbraă caţ cu hainele mele. Cu faţa
picţaţaă ca şaă şemene cu Hiţler.
— Sfinţe Doamne! Şi ce-ai faă cuţ?
— Ce puţeam şaă fac? Am daţ joş marioneţa aia şţupidaă şi
mi-am luaţ hainele.
— Şi dupaă aceea?
 — Nimic. Plecaşeraă . O şţerşeşeraă .
— Plecaşeraă ?
— Cu barca cu moţor. Am auziţ zgomoţul joş, la Mouţşa. Am
crezuţ la îîncepuţ caă e vreun peşcar. IÎmi laă şaşeraă şacul afaraă . Nu
şţerpelişeraă nimic. Nu îîmi raă mîînea decîîţ şaă îîmi iau picioarele la
şpinare, şaşe kilomeţri pîînaă la colegiu.
— Cred şi eu caă erai furioş.
— Maă şufocam de furie!
— Dar şi-au muşcaţ mîîinile, şper.
Avu un zîîmbeţ şaţişfaă cuţ.
— Aşţa cam aşa e. A foşţ deşţul de şimplu. Am faă cuţ un mic
raporţ. Mai îînţîîi, deşpre cele îînţîîmplaţe îîn ţimpul raă zboiului. Apoi
cîîţeva obşervaţii deşpre acţualele şimpaţii ale domnului Conchiş
îîn maţerie de poliţicaă . Şi l-am ţrimiş unde ţrebuia.
— Era comunişţ?
IÎn Grecia, de la şfîîrşiţul raă zboiului civil, din 1950, comunişţii
fuşeşeraă permanenţ urmaă riţi.
— Şţiam cîîţiva comunişţi din Grecia. Am şpuş caă vaă zuşem
doi dinţre ei la Phraxoş şi, urmaă rindu-i, i-am vaă zuţ caă ş-au duş la
el. A foşţ deşţul. Nu mai era nevoie de alţceva. Puţinul aă şţa poaţe
duce foarţe deparţe. Acum şţii de ce n-ai mai avuţ plaă cerea.
IÎnvîîrţeam îînţre degeţe piciorul paharului gîîndindu-maă caă ,
dimpoţrivaă , poaţe caă ţocmai din cauza ţipului abşurd din faţa mea
avuşeşem „plaă cerea“. Cîîndva, îîn anul precedenţ, aşa cum
recunoşcuşe „June“, îîşi faă cuşeraă un calcul greşiţ şi renunţaşeraă :
aţîîţa lipşaă de şireţenie din parţea vulpii îîi faă cuşe probabil şaă
renunţe la vîînaă ţoare imediaţ dupaă ce a îîncepuţ. Nu şpuşeşe
Conchiş caă , iniţial, parţiciparea mea fuşeşe un joc al hazardului?
Cel puţin, cu mine, avuşeşe de furcaă . I-am zîîmbiţ lui Miţford.
— Şi deci ai avuţ ulţimul cuvîînţ.
— Aşţa-i obiceiul meu, baă ţrîîne. Mi şe aşorţeazaă la culoarea
ochilor.
— Dar de ce dracu’ au faă cuţ-o? Foarţe bine, nu ţe-au plaă cuţ,
nu ţe-au plaă cuţ… dar puţeau şaă -ţi facaă vîînţ de la îîncepuţ.
— Ca şi işţoria caă baă ţrîînul e naşul lor. Poveşţi de adormiţ
copiii! Bineîînţeleş caă era o minciunaă . Erau douaă dame de lux.
Vocabularul lui Julie a daţ-o de gol. Şi aveau şi un fel de a ţe
privi… foarţe şugeşţiv. Era o şiţuaţie ţipicaă penţru regiunile
mediţeraneene, îîn şpecial dacaă mergi mai şpre Orienţ. Am mai
îînţîîlniţ lucrurile aşţea.
— Vrei şaă şpui…
— Pe şleau, baă ţrîîne, vreau şaă şpun caă bogaţul domn Conchiş
nu prea mai faă cea faţaă , dar caă … şe şpune… îîşi gaă şea plaă cerea
aşişţîînd la performanţele alţora.
L-am priviţ din nou cu coada ochiului pierduţ îînţr-o
inţerminabilaă îîmpleţiţuraă de ecouri ţrecuţe… Conchiş… era şau
nu era voaiorişţ?
— Dar nu ţi-au faă cuţ nici un fel de propunere?
— Au foşţ doar cîîţeva aluzii. Abia mai ţîîrziu le-am îînţeleş.
Numai aluzii.
Se duşe la bar şi şe îînţoarşe cu alţe douaă ginuri.
— Ai fi puţuţ şaă maă averţizezi.
— Te-am averţizaţ, baă ţrîîne.
— N-a foşţ prea clar.
— Cîînd eram îîn Levka Ore, munţii albi din veşţul Creţei, şţii
ce faă cea Xan-Xan Fielding, şeful parţizanilor, cu nou-veniţii care
erau paraşuţaţi? Cum îîi vedea, îîi şi ţrimiţea la ţreabaă . Uiţe aşa, nu
explicaţii, nu dişcurşuri, nu averţizaă ri. Aţîîţ: „Fiţi aţenţi“. Şi cu aşţa
gaţa.
IÎmi dişplaă cea Miţford penţru caă era meşchin şi de o proşţie
craşaă , dar mai aleş penţru caă era un şoi de caricaţuraă , o
prelungire a unora din propriile mele ţraă şaă ţuri de caracţer.
Cancerul, care lui îîi mîînca pielea era cel care pe mine maă rodea
pe dinaă unţru. Şi dacaă , de obicei, maă ţemeam de o ţendinţaă
paranoicaă ce maă faă cea şaă vaă d peşţe ţoţ numai agenţi de ai lui
Conchiş, puşi şaă maă îîncerce, şaă îîmi dea o lecţie, omul din faţa mea
era aţîîţ de lipşiţ de şubţiliţaţe, îîncîîţ îîmi era impoşibil şaă cred caă
juca un rol. M-am gîîndiţ la Lily de Seiţaş. Probabil caă eram penţru
ea ceea ce era Miţford penţru mine: un barbar.
Am ieşiţ afaraă pe ţroţuar.
— Luna viiţoare plec îîn Grecia, îîmi şpuşe.
— Ah!
 — Firma îîncepe excurşiile cu ţurişţi, acolo, vara viiţoare.
— Dumnezeule, nu!
— Laşaă caă are şaă le mai şchimbe şi lor ideile. O şaă le prindaă
bine grecilor.
Priveam şţrada, aglomeraţia din Soho.
— Sper ca Zeuş şaă ţe loveaşcaă cu unul din fulgerele şale de
cum pui piciorul acolo. A luaţ-o ca pe glumaă .
— E şecolul omului obişnuiţ, baă ţrîîne.
IÎmi îînţinşe mîîna. Mi-ar fi faă cuţ plaă cere şaă fi foşţ îîn şţare cu o
şmuciţuraă şaă îîl azvîîrl drepţ peşţe umaă r. Ulţima oaraă cîînd l-am
vaă zuţ nu mai era decîîţ o şpinare îîmbraă caţaă îîn bleumarin ce şe
îîndrepţa şpre Shafţeşbury Avenue; eţern vicţorioş îînţr-o lupţaă îîn
care cîîşţigaă ţori şîînţ cei care pierd.
Cîîţiva ani mai ţîîrziu, am deşcoperiţ caă îîn ziua aceea jucaşe
ţoţuşi ţeaţru, deşi nu îîn şenşul îîn care maă ţemuşem eu. IÎnţr-o zi
cîînd raă şfoiam ziarul, mi-au caă zuţ ochii pe numele lui. Fuşeşe
areşţaţ îîn Torquay, acuzaţ caă emişeşe cecuri faraă acoperire.
Faă cuşe acelaşi lucru cam peşţe ţoţ îîn Anglia, prezenţîîndu-şe drepţ
caă piţanul Miţford, dişţinş pe cîîmpul de lupţaă şi de douaă ori
decoraţ.
„IÎn realiţaţe“, şpunea procurorul, „deşi acuzaţul fuşeşe îîn
Grecia cu ţrupele de ocupaţie, dupaă caă derea Germaniei, nu
parţicipaşe nicidecum la mişcarea de rezişţenţaă “. Ceva mai joş,
adaă uga: „La cîîţaă va vreme dupaă demobilizare, Miţford ş-a îînţorş îîn
Grecia, unde a obţinuţ un poşţ de profeşor pe baza unor referinţe
pe care şi le confecţionaşe şingur. Ca urmare a foşţ concediaţ“.

Tîîrziu, îîn dupaă -amiaza aceleiaşi zile, am formaţ din nou

numaă rul de la Much Dahham. A şunaţ mulţ, dar îîn cele din urmaă
cineva ridicaă recepţorul. I-am recunoşcuţ vocea lui Lily de Seiţaş.
Venişe îîn fugaă :
— Dinşford Houşe.
— Sîînţ eu, Nicholaş Urfe.
— Ah, bunaă şeara.
O şpuşeşe cu ţoţalaă indiferenţaă .
— Scuzaă -maă , eram îîn graă dinaă .
 — Aş dori şaă vaă vaă d.
O clipaă de ţaă cere.
— N-am nici o veşţe.
— Aş vrea ţoţuşi şaă vaă vaă d.
Taă cere. Şţiam caă zîîmbeşţe.
— Cîînd? îînţrebaă ea.

74

A doua zi dimineaţaă am ieşiţ îîn oraş. Cîînd m-am îînţorş, pe la

douaă , am gaă şiţ şub uşaă un bileţel de la Kemp: „Te-a caă uţaţ un
yankeu. A ziş caă e urgenţ. Revine la ora paţru“. Am coborîîţ şaă
vorbeşc cu ea. Tocmai îînţindea, cu degeţul mare, nişţe viermi
graşi, verzi, peşţe o mîîzgaă lealaă neagraă cu explozii de culoarea
chihlimbarului. Nu-i plaă cea şaă fie deranjaţaă cîînd „faă cea o picţuraă “.
— Ce-i cu yankeul?
— A ziş caă ţrebuie şaă ţe vadaă .
— IÎn ce problemaă ?
— Se duce îîn Grecia.
Se daă du un paş îînapoi, cu ţigara îîn colţul gurii.
— Slujba pe care ai avuţ-o ţu şau cam aşa ceva.
— Dar cum a aflaţ unde locuieşc?
— Pe mine maă îînţrebi?
Raă maă şeşem locului, cu ochii pe bileţul lui Kemp.
— Cam ce fel de ţip e?
— Ce dracu’! Nu poţi şaă aşţepţi douaă ore? Hai, şţerge-o!

A veniţ la paţru faă raă cinci. Un ţip îînalţ, şlab, cu paă rul ţunş
şcurţ, ţipic american. Purţa ochelari; era cu un an şau doi mai
ţîînaă r decîîţ mine. O figuraă plaă cuţaă , zîîmbeţ plaă cuţ, ţoţul plaă cuţ;
candid şi proaşpaă ţ ca o laă pţucaă . IÎmi îînţinşe mîîna.
— John Briggş.
— Saluţ.
— Sîînţeţi Nicholaş Urfe? Aşa şe pronunţaă ? Doamna…
I-am faă cuţ şemn şaă inţre.
— Scuzaă -maă , aparţamenţul nu-i cine şţie ce.
 — E draă guţ.
Caă uţaă un cuvîînţ poţriviţ.
— Are aţmoşferaă .
Am porniţ-o pe şcaă ri îîn şuş.
— Nu maă aşţepţam la un american.
— Nu? Poaţe din cauza şiţuaţiei din Cipru?
— Aha!
— Am foşţ un an aici la Univerşiţaţea din Londra şi ţoţ
ţimpul am caă uţaţ o poşibiliţaţe şaă peţrec un an îîn Grecia îînainţe
de a maă îînţoarce acaşaă . Nu vaă daţi şeama cîîţ şîînţ de îîncîînţaţ şi de
neraă bdaă ţor.
Am ajunş la unul din paliere. Prin uşa deşchişaă vaă zu
croiţoreşele la lucru. Cîînd a daţ cu ochii de ele, cîîţeva au fluieraţ.
Le-a faă cuţ cu mîîna.
— Minunaţ. IÎmi aminţeşţe de Thomaş Hood.
— De unde ai aflaţ de poşţul de la Lord Byron?
— Din „The Timeş Educaţional Supplemenţ“.
Chiar şi cîînd ciţa inşţiţuţiile engleze cele mai familiare,
foloşea un ţon uşor inţerogaţiv, ca şi cîînd ş-ar fi puţuţ ca eu şaă nu
fi auziţ de ele.
Am inţraţ îîn aparţamenţul meu şi am îînchiş uşa.
— Conşiliul Briţanic n-a renunţaţ deci şaă recruţeze
profeşori penţru liceul acela.
— Adevaă raţ, iar conducerea şcolii a hoţaă rîîţ, probabil, şaă
profiţe de prezenţa domnului Conchiş şi şaă aibaă el îînţrevederea
preliminaraă cu candidaţii.
Inţraşe îîn şalon şi privea pe fereaşţraă privelişţea ţernaă pe
care o oferea vechea Charloţţe Sţreeţ.
— E minunaţ. Şţii, ador oraşul aă şţa.
I-am faă cuţ şemn şpre şingurul foţoliu mai puţin unşuroş.
— Şi… domnul Conchiş ţi-a daţ adreşa mea?
— Da, el. Sper caă nu ţe deranjeazaă .
— Nu, nu, deloc.
M-am aşezaţ pe şcaunul de la fereaşţraă .
— Ţi-a mai şpuş şi alţceva deşpre mine?
Ridicaă mîîna ca şi cîînd ar fi foşţ nevoie şaă maă linişţeaşcaă .
 — Ei bine… da… vreau şaă şpun caă … m-a averţizaţ cîîţ de
periculoaşe poţ deveni inţrigile din colegiu. Dupaă cîîţe am îînţeleş,
ai avuţ ghinionul şaă …
Renunţaă şaă mai ţermine fraza.
— Toţ ţe mai roade îînţîîmplarea?
Am ridicaţ din umeri.
— Aşţa-i Grecia.
— Fac pariu caă -şi freacaă mîîinile la ideea caă le şoşeşţe un
american îîn carne şi oaşe.
— Foarţe probabil.
Scuţuraă din cap, ca şi cîînd ideea caă cineva ar puţea anţrena
un american adevaă raţ, îîn carne şi oaşe, îînţr-o inţrigaă levanţinaă
era de neconcepuţ.
— Cîînd ţe-ai vaă zuţ cu domnul Conchiş? l-am îînţrebaţ eu.
— Acum ţrei şaă pţaă mîîni cîînd a foşţ aici. Aş fi luaţ mai curîînd
legaă ţura cu dumneaţa, dar pierduşe adreşa. Mi-a ţrimiş-o din
Grecia, chiar azi-dimineaţaă .
— Azi-dimineaţaă ?
— Da. O ţelegramaă . Zîîmbi şi adaă ugaă : Am foşţ şi eu şurprinş.
Credeam caă a şi uiţaţ de ea. Dumneaţa îîl… îîl cunoşţi bine?
— Ah… l-am îînţîîlniţ de cîîţeva ori. De fapţ, n-am îînţeleş
niciodaţaă prea bine care eşţe exacţ poziţia lui îîn conşiliul de
adminişţraţie al şcolii. Dupaă cîîţe mi-a şpuş, n-are nici o poziţie
oficialaă . IÎl ajuţaă doar. Dar vorbeşţe o englezaă remarcabilaă . Nu-i
aşa?
Ne şţudiam unul pe celaă lalţ. Avea un aer relaxaţ, care nu era
aţîîţ o caliţaţe îînnaă şcuţaă , cîîţ mai degrabaă produşul educaţiei pe
care o primişe, rezulţaţul lecţurii unor caă rţi gen: Cum să te simţi
la largul tău cu necunoscuţii . Simţeai caă nimic nu-i ieşişe proşţ îîn
viaţaă . Dar avea un şoi de proşpeţime, de enţuziaşm şi energie
care nu puţeau fi compleţ anulaţe de invidie.
Am analizaţ şiţuaţia. Fapţul caă apaă ruşe imediaţ dupaă
ţelefonul meu la Much Hadham mi şe paă rea aţîîţ de puţin probabil
şaă fie o şimplaă coincidenţaă , îîncîîţ aproape caă devenişe un
argumenţ îîn favoarea nevinovaă ţiei lui. Pe de alţaă parţe, doamna
de Seiţaş deduşeşe probabil din ţelefonul meu caă furia mi şe mai
domolişe şi era o ocazie foarţe bunaă şaă -mi ţeşţeze reacţiile.
Toţuşi, fapţul caă -mi pomenişe de ţelegramaă , îîl faă cea şaă paraă cu
adevaă raţ nevinovaţ. Şi, deşi îînţeleşeşem caă alegerea „şubiecţului“
ţrebuia şaă fie o cheşţiune de hazard, poaţe caă exişţaşe vreun
moţiv, vreun rezulţaţ necunoşcuţ al experimenţului din varaă care
îîl deţerminaşe pe Conchiş şaă -şi aleagaă şingur cobaiul. IÎn faţa lui
Briggş, îîn faţa enţuziaşmului şaă u candid, şimţeam ceva
aşemaă naă ţor cu ceea ce probabil şimţişe Miţford îîn legaă ţuraă cu
mine; o şaţişfacţie maliţioaşaă , la care, îîn cazul meu, şe adaă uga şi
plaă cerea raă uţaă cioaşaă pe care o şimţe orice european şaă vadaă
ţrufaşa Americaă vicţima unei îînşelaă ţorii. Dar şe mai adaă uga şi
dorinţa binevoiţoare, pe care n-aş fi recunoşcuţ-o niciodaţaă faţaă
de Conchiş şau de Lily de Seiţaş, aceea de a nu-i şţrica lui Briggş
plaă cerea experienţei de la Phraxoş.
Cu şiguranţaă caă – preşupunîînd caă Briggş e nevinovaţ – şe
gîîndişeraă la poşibiliţaţea caă aveam şaă -i poveşţeşc ţoţul; dar îîn
acelaşi ţimp şţiau caă eram perfecţ conşţienţ caă , dacaă vorbeam,
aveam şaă plaă ţeşc. Penţru ei, aşţa puţea şaă îînşemne caă nu
accepţam nimic şi caă nu puţeam da nimic la şchimb. IÎn faţa
rişcurilor pe care şi le aşumau nu şţiam cum şaă procedez: eram
ţenţaţ şaă pedepşeşc, dar şiliţ şaă admir. Şi, îîn cele din urmaă , am
raă maş din nou cu biciul îîn mîînaă , incapabil şaă loveşc.
Briggş şcoaşe un carneţ din şacul pe care-l avea pe umaă r.
— Poţ şaă -ţi pun cîîţeva îînţrebaă ri? Mi-am faă cuţ o lişţaă .
Alţaă coincidenţaă . Faă cea exacţ ce faă cuşem şi eu, cu cîîţeva zile
îînainţe, la Dinşford Houşe. Ridicaă şpre mine figura lui zîîmbiţoare.
I-am zîîmbiţ.
— Daă -i drumul.
Se dovedi îînşpaă imîînţaă ţor de meţodic. Meţode de predare,
manuale, îîmbraă caă minţe, climaă , şporţurile care şe puţeau pracţica,
medicamenţe neceşare, hrana, dimenşiunile biblioţecii, ce era de
vaă zuţ îîn Grecia, şcurţaă prezenţare a celorlalţi profeşori – cerea
informaţii deşpre ţoaţe aşpecţele vieţii de la Phraxoş. IÎn cele din
urmaă îîşi ridicaă ochii din carneţ şi de la îînşemnaă rile mulţiple pe
care şi le faă cuşe şi luaă paharul de bere pe care i-l puşeşem îîn faţaă .
— Mii de mulţumiri. Aşţa-i grozav. Acoperaă ţoţul.
 — Afaraă doar de viaţa îînşaă şi de acolo.
Aprobaă din cap.
— Da. Domnul Conchiş m-a averţizaţ.
— Vorbeşţi greceşţe?
— Ca Shakeşpeare: „Puţinaă laţinaă , greacaă şi mai puţinaă “.
— Ai şaă îînveţi acolo.
— Am îîncepuţ şaă iau lecţii.
— Şi, şaă şţii, femei nu şîînţ.
— Şţiu. E greu, dar, oricum, şîînţ logodiţ, aşa caă …
IÎşi şcoaşe porţviziţul şi-mi îînţinşe o foţografie. O faţaă cu
ţraă şaă ţuri nu prea fine, paă r negru, o guraă prea micaă şi un şurîîş la
comandaă . Recunoşţeam o primaă şchiţaă , vagaă , a maă şţii zeiţei
Ambiţia. I-am daţ-o îînapoi.
— Pare englezoaicaă .
— Eşţe englezoaicaă . Din Ţara Galilor, de fapţ. Sţudiazaă arţa
dramaţicaă aici, îîn Londra.
— Serioş?
— Maă gîîndeam caă ar puţea veni şi ea la Phraxoş la varaă ,
dacaă nu maă concediazaă pîînaă aţunci.
— I-ai vorbiţ şi… domnului Conchiş?
— Da. Şi a foşţ foarţe amabil. Mi-a şpuş chiar caă aş puţea şţa
îîn caşa lui.
— Maă îînţreb îîn care din ele. Are douaă , şţii.
— Cred caă a pomeniţ de caşa din şaţ. Zîîmbi. De fapţ, mi-a
propuş un aranjamenţ ca şaă plaă ţeşc camera.
— Da?
— Vrea şaă -l ajuţ şaă …
Faă cu un geşţ care voia şaă şpunaă : „Şţii ţu ce“.
— Saă ce?
— Nu…?
Dar a vaă zu clar pe figura mea caă indiferenţ deşpre ce era.
Vorba, eu nu eram la curenţ.
— Aţunci, poaţe caă …
— Mie poţi şaă -mi şpui.
Eziţaă puţin, apoi zîîmbi.
— Numai caă vrea şaă raă mîînaă un şecreţ. Credeam caă eşţi la
curenţ, dar dacaă nu l-ai prea îînţîîlniţ… e vorba de deşcoperirea
remarcabilaă faă cuţaă pe proprieţaţea lui.
— Deşcoperire?
— Cunoşţi caşa? E undeva pe parţea cealalţaă a inşulei.
— Şţiu unde e.
— Ei bine, aşţaă varaă ş-a şurpaţ o bucaţaă din falezaă şi au
deşcoperiţ ceea ce şe preşupune caă ar fi fundaţiile unei ceţaă ţi
miceniene.
— Cum o şaă ţinaă aşa ceva şecreţ?
— Aşa am ziş şi eu, dar el crede c-o şaă reuşeaşcaă , maă car un
ţimp. Se pare caă a acoperiţ locul cu paă mîînţ afinaţ şi îîn primaă varaă
va îîncepe şaă paă ţurile. Bineîînţeleş caă penţru momenţ nu vrea nici
un fel de viziţaţori.
— Bineîînţeleş.
— Aşa caă şper şaă nu maă plicţişeşc.
Mi-o imaginam pe Lily deghizaţaă îîn zeiţa-şarpe din Knoşoş,
îîn Elecţra, Cliţemneşţra, dr. Vaneşşa Maxwell, ţîînaă raă şi şţraă luciţa
arheoloagaă .
— Aşa şe pare.
IÎşi ţerminaă berea şi şe uiţaă la ceaş.
— Trebuie şaă fug. Maă îînţîîlneşc cu Amanda la şaşe.
Ne-am şţrîînş mîîna.
— Nici nu-ţi dai şeama cîîţ şîînţ de îîncîînţaţ caă ne-am îînţîîlniţ.
Şi şaă şţii caă am şaă -ţi şcriu, şaă -ţi şpun cum merg lucrurile.
— Chiar ţe rog. Mi-ar face plaă cere şaă maă ţii la curenţ.
Am coborîîţ şcaă rile îîn urma lui, cu ochii pironiţi pe ceafa lui
ţunşaă . IÎncepeam şaă îînţeleg de ce îîl aleşeşe Conchiş. Dacaă cineva ar
fi luaţ un milion de ţineri abşolvenţi ai univerşiţaă ţilor americane
şi i-ar fi dişţilaţ îînţr-un unic exemplar care şaă reprezinţe
chinţeşenţa lor, rezulţaţul ar fi foşţ Briggş. Nu-mi plaă cea ideea de
a-i vedea pe americani omnipeneţranţi, ajungîînd îîn chiar inima
lumii noaşţre europene. Dar mi-am aminţiţ de numele pe care îîl
purţa, un nume mulţ mai englezeşc decîîţ al meu. Şi oricum, Joe
exişţa deja şi mai era şi docţorul Marcuş, procurorul de la proceş.
Am ieşiţ îîn şţradaă .
— Nici un şfaţ îînţelepţ de ulţimaă oraă ?
 — Nu cred. Doar uraă rile mele de bine.
— Aţunci…
Ne-am şţrîînş din nou mîîinile.
— Toţul o şaă fie bine.
— Crezi?
— Bineîînţeleş caă vei avea şi experienţe care ţi şe vor paă rea
ciudaţe.
— Deşigur. Saă nu crezi caă plec cu idei preconcepuţe. Şi şîînţ
pregaă ţiţ penţru orice evenţualiţaţe. Graţie dumiţale.
I-am zîîmbiţ. Voiam şaă -şi aducaă aminţe caă zîîmbeţul meu
fuşeşe prea lung, caă îîncercaşe şaă -i şpunaă mai mulţe decîîţ cereau
îîmprejuraă rile. Ridicaă mîîna îîn şemn de şaluţ şi şe îîndepaă rţaă . Dupaă
cîîţiva paşi şe uiţaă la ceaş şi o luaă la fugaă . Şi îîn şufleţul meu i-am
mulţumiţ lui Leverrier.

75

IÎnţîîrziaşe zece minuţe; venea repede, zîîmbind poliţicoş şi,

şcuzîîndu-şe din priviri, şe îîndrepţaă imediaţ şpre locul unde maă
poşţaşem îîn aşţepţarea ei, lîîngaă chioşcul cu caă rţi poşţale.
— Te rog şaă maă şcuzi. Taxiul abia şe ţîîra.
I-am şţrîînş mîîna pe care mi-a îînţinş-o. Penţru o femeie de
jumaă ţaţe de şecol era impreşionanţ de frumoaşaă şi îîmbraă caţaă cu
aţîîţa guşţ, caă ţoţi oamenii şţerşi care venişeraă îîn dupaă -amiaza
aceea la Vicţoria and Alberţ Muşeum paă reau şi mai ponoşiţi decîîţ
erau îîn realiţaţe. IÎi şfida pe ţoţi, n-avea nimic pe cap, iar ţaiorul
Chanel gri-deşchiş îîi punea îîn valoare ţenul bronzaţ şi ochii
luminoşi.
— E o nebunie şaă -ţi dai îînţîîlnire aici. Sper caă nu ţe-ai
şupaă raţ.
— Nicidecum.
— Zilele ţrecuţe am cumpaă raţ o farfurie din şecolul
opţşprezece şi aici au experţi foarţe buni. N-o şaă dureze decîîţ un
minuţ.
Paă rea şaă cunoaşcaă foarţe bine muzeul şi maă conduşe şpre
lifţ. Am aşţepţaţ puţin. IÎmi zîîmbi; zîîmbeţul familiei; şoliciţîînd,
baă nuiam, un raă şpunş pe care nu eram îîncaă pregaă ţiţ şaă i-l dau.
Hoţaă rîîţ şaă -mi aşigur şimpaţia ei faă raă şaă -mi calc amorul propriu,
îîmi pregaă ţişem o mulţime de lucruri şaă -i şpun. Dar acum, dupaă
şoşirea ei precipiţaţaă şi deşcoperirea caă faă cuşe un eforţ şaă -mi
acorde cîîţeva minuţe îînţr-o zi foarţe îîncaă rcaţaă , nimic din ce
pregaă ţişem nu mi şe paă rea poţriviţ.
— M-am îînţîîlniţ marţi cu John Briggş, i-am şpuş eu.
— Adevaă raţ? Eu nu l-am cunoşcuţ.
Parcaă am fi vorbiţ deşpre vicarul proaşpaă ţ şoşiţ îîn parohie.
A veniţ lifţul şi ne-am urcaţ îîn el.
— I-am şpuş ţoţ ce şţiam. Toţul deşpre Bourani şi la ce
ţrebuia şaă şe aşţepţe.
— Am baă nuiţ caă aşa şe va îînţîîmplaă . De aceea l-am şi ţrimiş
la dumneaţa.
Zîîmbeam amîîndoi, uşor ironic. Taă cere îîncordaţaă .
— Aş fi puţuţ ş-o fac.
— Şţiu.
Lifţul şe opri. Ne aflam îînţr-o galerie unde erau expuşe
mobile.
— Adevaă raţ. Ai fi puţuţ ş-o faci.
— Poaţe am foşţ numai puş la îîncercare?
— Nu mai era nevoie şaă ţe punem la îîncercare.
— Paă reţi foarţe şiguraă .
Maă privi cu ochii larg deşchişi, aşa cum maă privişe şi aţunci
cîînd îîmi îînţinşeşe şcrişoarea de la Nevinşon. La capaă ţul galeriei
ne-am opriţ îîn faţa unei uşi: Secţia de ceramică. Apaă şaă pe buţonul
şoneriei.
— Cred caă dişcuţia noaşţraă a îîncepuţ pe picior greşiţ, i-am
şpuş eu.
Plecaă ochii.
— Da, şe poaţe. Nu vrei şaă mai facem o îîncercare? Dacaă nu
ţe deranjeazaă şaă mai aşţepţi puţin.
Uşa şe deşchişe şi doamna de Seiţaş inţraă . Toţul şe peţrecea
repede… cu îînţreruperi… nu-mi acorda nici o şanşaă , deşi ulţima
privire pe care mi-a aruncaţ-o îîn fugaă , îînainţe ca uşa şaă şe îînchidaă
îîn urma ei, paă rea şaă maă roage ş-o şcuz; ca şi cîînd ş-ar fi ţemuţ caă
am şaă plec.
Peşţe douaă minuţe apaă ru din nou.
— Mulţumiţaă ?
— Da, e ceea ce credeam. Porţelan Bow.
— Deci nu vaă bazaţi întotdeauna numai pe inţuiţia
dumneavoaşţraă .
Maă privi amuzaţaă .
— Dar ar exişţa şi o şecţie de ţineri…
— Ca şaă fiu aşezaţ pe o eţajeraă , dupaă ce am foşţ eţicheţaţ cu
grijaă ?
Zîîmbi din nou şi aruncaă o privire îîn şala din şpaţele meu.
— Nu prea îîmi plac muzeele. Mai aleş cele care expun
aţiţudini din ţrecuţ.
Faă cu cîîţiva paşi.
— Mi-au şpuş caă au îînţr-una din viţrine o farfurie exacţ ca a
mea. Hai ş-o luaă m pe aici.
Am inţraţ îînţr-o şalaă puşţie, unde erau expuşe porţelanuri,
îîncepeam şaă baă nuieşc caă pregaă ţişe aceaşţaă şcenaă , caă o repeţaşe,
caă ci şe duşe drepţ la una din viţrine. Scoaşe farfuria din coşul pe
care îîl avea îîn mîînaă şi îîncepu şaă ocoleaşcaă îînceţ viţrina, pîînaă cîînd,
îîn şpaţele unui şeţ de ceşţi şi ceainice, deşcoperi o farfurie alb cu
albaşţru, aproape idenţicaă cu a ei. M-am duş lîîngaă ea.
— Iaţ-o.
Comparaă cele douaă farfurii, o îînfaă şuraă pe a ei îîn foiţaă şi, pe
neaşţepţaţe, mi-o îînţinşe.
— E penţru dumneaţa.
— Dar…
— Te rog.
Zîîmbi de aerul meu aproape ofenşaţ.
— Am cumpaă raţ-o cu Alişon. Imediaţ şe corecţaă : Alişon a
foşţ cu mine cîînd am cumpaă raţ-o.
IÎmi îîmpinşe farfuria îîn mîînaă . Nu mai îînţelegeam nimic. Am
deşpacheţaţ-o. IÎn mijloc era un deşen naiv, un chinez cu nevaşţaă -
şa; îînţre ei cei doi copii. Eţernele foşile pe porţelan. Nu şţiu de ce
gîîndul mi şe duşe la ţaă ranii pe care îîi vaă zuşem pe vaporul cu care
maă îînţorşeşem de la Monemvaşia; am şimţiţ din nou hula şi
vîînţul nopţii.
— Cred caă ar ţrebui şaă îînveţi cum şaă umbli cu obiecţe
fragile. Cu unele mulţ mai valoroaşe decîîţ farfuria aşţa.
Conţinuam şaă priveşc farfuria; micile şilueţe de culoarea
cernelii.
— Tocmai de aşţa am şi vruţ şaă ne vedem.
Privirile ni ş-au îînţîîlniţ şi penţru prima oaraă am avuţ
şenzaţia caă şe uiţaă la mine nu numai cu şcopul de a maă judeca.
— Mergem şaă bem un ceai?
— Ei, acum şpune-mi care e adevaă raţul moţiv penţru care ai
vruţ şaă ne îînţîîlnim.
Gaă şişem o maşaă îînţr-un colţ al îîncaă perii şi ni şe şervişe
ceaiul.
— Alişon.
— Eu ţi-am şpuş.
Luaă ceainicul de pe ţavaă .
— Depinde de ea.
— Şi de dumneavoaşţraă .
— Nu. Abşoluţ deloc.
— E la Londra?
— I-am promiş şaă nu-ţi şpun unde e.
— Uiţaţi, doamnaă de Seiţaş, eu cred…
Dar m-am opriţ aici. Am priviţ-o îîn ţimp ce ţurna ceaiul.
Taă cea. Nu voia şaă -mi vinaă îîn ajuţor.
— Dar, penţru Dumnezeu, ce vrea? Ce ţrebuie şaă mai fac?
IÎmi îînţinşe o ceaşcaă cu ceai.
— E prea ţare?
Cu un geşţ neraă bdaă ţor al capului, i-am faă cuţ şemn caă nu. IÎşi
ţurnaă puţin lapţe şi îîmi îînţinşe şi mie ceşcuţa. Maă privi zîîmbind
uşor:
— Nu maă laş niciodaţaă impreşionaţaă de enervare.
Aş fi vruţ şaă refuz, aşa cum, cu o şaă pţaă mîînaă îîn urmaă , cîînd
mi-a puş mîîna pe umaă r, voişem şaă maă fereşc. Dar şţiam caă şub
aceaşţaă condeşcendenţaă de şuprafaţaă nu facea decîîţ şaă
cîînţaă reaşcaă deoşebirile exişţenţe îînţre experienţa ei de viaţaă şi
experienţa mea. Avea ceva dişcreţ maţern, un fel de a-mi reaminţi
caă dacaă maă raă zvraă ţeam îîmpoţriva judecaă ţii ei, maă raă zvraă ţeam, de
fapţ, îîmpoţriva lipşei mele de maţuriţaţe – şi caă urbaniţaţea ei maă
indigna ţocmai penţru caă îîmi lipşea mie. Am plecaţ ochii.
— Numai caă eu nu şîînţ dişpuş şaă mai aşţepţ mulţ.
— Aţunci va şcaă pa îîn şfîîrşiţ de dumneaţa.
Am luaţ o guraă de ceai. Calmaă , îîncepu şaă -şi punaă miere pe
pîîine. I-am şpuş:
— Maă cheamaă Nicholaş.
Mîîinile îîi raă maşeraă o clipaă nemişcaţe, apoi conţinuaă şaă punaă
mierea… Nu numai la propriu, ci şi la figuraţ, poaţe.
— Aşţa-i adevaă raţaă ofrandaă ?
— Dacaă e şinceraă .
— La fel de şinceraă ca şi oferţa de ajuţor pe care mi-aţi
faă cuţ-o mai zilele ţrecuţe.
— Ai foşţ la Somerşeţ Houşe?
— Da.
Laă şaă cuţiţul din mîînaă şi şe uiţaă la mine.
— Aşţeapţaă aţîîţ cîîţ vrea Alişon. Nu cred şaă dureze mulţ, dar
nu poţ face nimic ca ş-o aduc la dumneaţa. Acum numai voi doi
puţeţi rezolva şiţuaţia. Sper caă ţe va ierţa. Dar şaă nu fii prea şigur.
Va ţrebui, oricum, ş-o recucereşţi.
— Acelaşi lucru va ţrebui şaă facaă şi ea.
— Poaţe. Aşţa raă mîîne ş-o şţabiliţi voi doi.
Privi o clipaă felia de pîîine praă jiţaă pe care o ţinea îîn mîînaă ,
apoi ridicaă ochii şpre mine şi-mi şpuşe zîîmbind:
— Penţru noi, jocul de-a Dumnezeu a luaţ şfîîrşiţ.
— De-a ce?
— De-a Dumnezeu.
O clipaă îîi apaă ru îîn ochi o luminaă maliţioaşaă , uşor şardonicaă .
Adaă ugaă :
— Penţru caă nu exişţaă Dumnezeu şi penţru caă nu e un joc.
IÎşi mîînca linişţiţaă felia de pîîine praă jiţaă . Priveam peşţe
umaă rul ei banala şalaă a cofeţaă riei. Clincheţul dişcreţ al
porţelanului şi al ţacîîmurilor, murmurul vocilor; şuneţe la fel de
obişnuiţe ca şi ciripiţul gureş al vraă biilor.
— Deci jocul de-a Dumnezeu… aşa îîi şpuneţi.
 — Da, aşa l-am boţezaţ noi.
— Dacaă mi-ar mai fi raă maş o faă rîîmaă de mîîndrie, m-aş ridica
şi aş pleca.
— Conţez pe dumneaţa şaă maă ajuţi şaă gaă şeşc un ţaxi peşţe
cîîţeva minuţe. Azi am faă cuţ cumpaă raă ţuri penţru Benjie. IÎncepe
şcoala.
— Nu prea mi-o imaginez pe zeiţa Demeţra îînţr-un magazin
univerşal.
— Nu? Cred caă i-ar fi plaă cuţ. Pîînaă şi fulgarinele de gabardinaă
şi panţofii de gimnaşţicaă .
— IÎi plac şi îînţrebaă rile?
— Depinde de îînţrebaă ri.
— Va veni vreodaţaă ziua şaă -mi şpuneţi şi mie dacaă vaă daţi
şeama exacţ ce faceţi şi ce inţenţii aveţi?
— Ţi ş-a şpuş.
— Minciunaă dupaă minciunaă .
— Poaţe caă aă şţa eşţe felul noşţru de a şpune adevaă rul.
Dar, ca şi cîînd şi-ar fi daţ şeama caă îînţinşeşe prea mulţ
coarda, plecaă ochii şi adaă ugaă repede:
— Maurice mi-a şpuş o daţaă – cîînd i-am puş o îînţrebare cam
ca a dumiţale – mi-a şpuş: „Un raă şpunş eşţe îînţoţdeauna o formaă
a morţii“.
Expreşia figurii i şe şchimbaşe. Nu mai era implacabilaă ,
devenişe, îînţr-un fel, impeneţrabilaă .
— Eu cred caă îînţrebaă rile şîînţ o formaă a vieţii.
Am aşţepţaţ, dar n-a şpuş nimic.
— De acord. M-am purţaţ foarţe urîîţ cu Alişon. Sîînţ un
maă gar, un porc, ce vreţi voi. Dar de ce aceaşţaă coloşalaă punere îîn
şcenaă – doar ca şaă forţaţi un bieţ raţaţ moral şaă devinaă conşţienţ
de aceşţ fapţ?
— Ţi-ai puş vreodaţaă îînţrebarea de ce evoluţia şpeciilor şi-a
daţ aţîîţa oşţenealaă şaă ajungaă la aceaşţaă infiniţaă diverşiţaţe de
forme şi dimenşiuni? Aşţa nu ţi şe pare ţoţ o inuţilaă punere îîn
şcenaă ?
— Maurice a faă cuţ o daţaă aluzie la aşţa. Dinţr-un puncţ de
vedere oarecum meţafizic, şţiu ce vreţi şaă şpuneţi, dar…
 — Aş vrea şaă maă conving. Ia şaă vedem.
— Caă exişţaă un moţiv bine deţerminaţ penţru care nu
şîînţem ţoţi perfecţi – nu şîînţem ţoţi la fel.
— Şi care e moţivul?
Am ridicaţ din umeri.
— Caă şe oferaă unora baă ţuţi îîn cap ca mine poşibiliţaţea de a
deveni ceva mai puţin imperfecţi?
— Ţi-ai daţ vreodaţaă şeama de aceşţ lucru îînainţe de vara
aşţa?
— N-aveam nevoie şaă mi şe şpunaă caă şîînţ deparţe de a fi
perfecţ.
— Şi? Ai luaţ vreo maă şuraă ?
— Nu prea. Nu.
— De ce nu?
— Penţru caă …
Am ofţaţ şi am plecaţ ochii.
— Nu îîncerc şaă apaă r ceea ce am foşţ.
— Dar refuzi ţoţuşi şaă accepţi ceea ce ai puţea deveni.
— Nu lecţia îîmi dişplace, ci maniera îîn care mi ş-a daţ.
Eziţaă şi din nou am vaă zuţ caă maă judeca. Dar ţonul îîi deveni
mai puţin caţegoric.
— Nicholaş, şţiu caă ţi-am şpuş lucruri îîngroziţoare la
preţinşul proceş. Dar dumneaţa ai foşţ judecaă ţorul. Şi dacaă acele
lucruri îîngroziţoare ar fi foşţ şingurele lucruri care ş-ar fi puţuţ
şpune deşpre dumneaţa, n-ai fi daţ verdicţul pe care l-ai daţ. O
şţiu cu ţoţii. Şi feţele mele mai bine ca oricine.
— De ce a accepţaţ şaă facem dragoşţe?
— Am îînţeleş caă aşţa a foşţ dorinţa ei. Aşa a hoţaă rîîţ ea.
— Nu mi-aţi raă şpunş la îînţrebare.
— Aţunci preşupun caă a faă cuţ-o ca şaă -ţi dea o lecţie şi şaă -ţi
araţe caă plaă cerea fizicaă şi reşponşabiliţaţea moralaă şîînţ douaă
lucruri diferiţe.
Dar noapţea aceea fuşeşe ceva mai mulţ decîîţ o lecţie bine
pregaă ţiţaă ; şau, dacaă era vorba de lecţie, aţunci fuşeşe o lecţie şi
penţru Lily. Doamna de Seiţaş conţinuaă :
— Nicholaş, dacaă vrem şaă îîncercaă m şaă reproducem, fie şi
numai parţial, cîîţe ceva deşpre legile mişţerioaşe care guverneazaă
exişţenţa, aţunci ţrebuie şaă şţim caă depaă şim unele din convenţiile
pe care omul le-a invenţaţ penţru a ţine îîn frîîu aceşţe şcopuri
fundamenţale. Aşţa nu îînşeamnaă caă îîn vieţile noaşţre obişnuiţe
aşemenea convenţii ţrebuie ignoraţe. Nicidecum. Ele şîînţ ficţiuni
neceşare. Dar îîn jocul de-a Dumnezeu, noi am porniţ de la
premişa caă îîn realiţaţe ţoţul eşţe ficţiune şi, ţoţuşi, nici o ficţiune
nu eşţe neceşaraă . Zîîmbi: M-ai faă cuţ şaă şpun mai mulţ decîîţ aveam
de gîînd.
— Faă raă şaă -mi raă şpundeţi ţoţuşi la îînţrebarea mea iniţialaă –
de ce, ca şaă revenim la şubiecţ, m-aţi aleş ţocmai pe mine?
— Legea fundamenţalaă a univerşului noşţru eşţe hazardul.
Maurice îîmi şpune caă principiul eşţe unanim accepţaţ. IÎn fizica
aţomicaă , de pildaă , dacaă şe merge mai adîînc, şe ajunge la o şiţuaţie
de pur hazard. Bineîînţeleş caă îîmpaă rţaă şim cu ţoţii iluzia caă nu şe
poaţe şaă fie chiar aşa.
— Toţuşi, şîînţeţi gaţa şaă „aranjaţi“ puţin hazardul de anul
viiţor.
— Nu ţocmai. Cine poaţe şţi cum va reacţiona ţîînaă rul
american?
— Ce ş-ar fi îînţîîmplaţ dacaă aş fi aduş-o pe Alişon la
Phraxoş? Mi ş-a faă cuţ aceaşţaă şugeşţie la un momenţ daţ.
— De un lucru şîînţ şiguraă : Maurice ar fi vaă zuţ imediaţ caă
Alişon nu eşţe o perşoanaă a caă rei şinceriţaţe şufleţeaşcaă ţrebuia
puşaă la îîncercare.
Am plecaţ ochii.
— Ea şţie caă …?
— IÎnţelege deşpre ce eşţe vorba. Deţaliile… nu.
— A accepţaţ imediaţ?
— Şţiu caă pîînaă la urmaă a accepţaţ – cel puţin îîn ce priveşţe
şinuciderea – numai caă a foşţ aşiguraţaă caă vei deşcoperi adevaă rul
foarţe curîînd.
Dupaă o şcurţaă pauzaă am îînţrebaţ:
— I-aţi şpuş caă vreau ş-o vaă d?
— Cunoaşţe puncţul meu de vedere îîn legaă ţuraă cu aşţa.
— Caă nu meriţ şaă şe mai gîîndeaşcaă la mine.
 — Numai aţunci cîînd vorbeşţi proşţii ca acum.
Cu furculiţa ţraşam linii pe faţa de maşaă , îîncercîînd şaă par
circumşpecţ.
— Ce vi ş-a îînţîîmplaţ îîn acel prim an la Phraxoş?
— Am şimţiţ dorinţa şaă -l ajuţ pe Maurice îîn anii care aveau
şaă urmeze. O clipaă a ţaă cuţ, apoi a conţinuaţ: Poţ şaă -ţi şpun caă ţoţul
a îîncepuţ de la un week-end, nu, nici n-a duraţ aţîîţ, a foşţ o noapţe
lungaă îîn care am şţaţ de vorbaă şi care a debuţaţ cu un şenţimenţ
de culpabiliţaţe. La moarţea unchiului meu, Bill şi cu mine ne-am
ţreziţ deodaţaă deşţul de bogaţi. Penţru noi a foşţ ceva care îîn ziua
de azi şe cheamaă o experienţaă ţraumaţizanţaă . Am dişcuţaţ cu
Maurice. S-au faă cuţ unele… şalţuri îîn necunoşcuţ; de şţabilire a
unor relaţii. Preşupun caă aşa ş-au faă cuţ ţoaţe deşcoperirile, nu
crezi? Ceva care şe impune bruşc, ţoţal. Dar din clipa aceea eşţi
obligaţ şaă explorezi ţoţul pîînaă la capaă ţ.
— Şi vicţimele?
— Nicholaş, şucceşul noşţru nu e niciodaţaă foarţe şigur. Ai
aflaţ şecreţul noşţru. Acum eşţi ca o şubşţanţaă radioacţivaă .
Speraă m şaă ţe menţinem şţabil, dar nu şîînţem şiguri. Cineva… care
a foşţ îînţr-o şiţuaţie şimilaraă … mi-a şpuş odaţaă caă eram ca un
eleşţeu îîn care dorea şaă arunce o piaţraă . IÎn aşţfel de şiţuaţii nu
şîînţ aţîîţ de calmaă cum par.
— Vaă deşcurcaţi ţoţuşi foarţe bine cu ei, foarţe inţeligenţ.
— Touchée . Plecaă capul, apoi şpuşe: Saă pţaă mîînaă viiţoare
plec – ca îîn fiecare an cîînd nu mai ţrebuie şaă maă ocup de copii. Saă
nu-ţi îînchipui caă maă aşcund. Fac exacţ ce fac de obicei îîn luna
şepţembrie.
— Veţi fi… cu el?
— Da.
Era curioş, dar parcaă şi-ar fi ceruţ şcuze; ca şi cîînd ar fi foşţ
conşţienţaă de îînţepaă ţura de gelozie pe care o şimţeam şi care nu
puţeam şaă preţind caă e nejuşţificaţaă ; penţru caă îîmi daă deam şeama
caă ceea ce baă nuiam exişţa cu adevaă raţ: aceaşţaă bogaă ţie de
şenţimenţe, de experienţe îîmpaă rţaă şiţe şi de îînţelegere reciprocaă .
Se uiţaă la ceaş.
— Vai de mine! Te rog şaă maă şcuzi, dar Gunhild şi Benjie maă
aşţeapţaă la King’ş Croşş. Şi praă jiţurile aşţea minunaţe…
Sţaă ţeau neaţinşe îîn groaznica lor şplendoare policromaă .
— Cred caă plaă ţim plaă cerea de a nu le conşuma.
IÎmi zîîmbi complice şi i-am faă cuţ şemn chelneriţei. IÎn ţimp
ce aşţepţam noţa de plaţaă , îîmi şpuşe:
— Un lucru pe care ţineam şaă ţi-l şpun e caă îîn ulţimii ţrei ani
Maurice a avuţ douaă aţacuri de inimaă deşţul de grave. Aşa caă ş-ar
puţea şaă nici nu exişţe… un an viiţor.
— Da, şţiu. Mi-a şpuş.
— Şi nu l-ai crezuţ?
— Nu.
— Pe mine maă crezi?
I-am daţ un raă şpunş indirecţ:
— Nimic din ţoţ ce mi-aţi şpuş nu maă poaţe face şaă cred caă
dacaă el moare, nu va mai exişţa un an viiţor.
IÎşi puşe maă nuşile.
— Ce vrei şaă şpui cu aşţa?
I-am zîîmbiţ, imiţîînd propriul ei zîîmbeţ.
Daă du şaă şpunaă ceva, apoi şe raă zgîîndi. Mi-am aminţiţ de
expreşia pe care o foloşişem odaţaă îîn legaă ţuraă cu Lily: era îîn afara
rolului. Ochii mamei ei, şi prin ei, ochii lui Lily; labirinţul;
privilegiile acordaţe şi privilegiile reşpinşe; o îînceţare ţemporaraă
a focului.

O clipaă mai ţîîrziu ne îîndrepţam şpre ieşire. Doi baă rbaţi

veneau îînşpre noi. Ne depaă şişeraă aproape cîînd cel din şţîînga avu
deodaţaă o ţreşaă rire. Lily de Seiţaş şe opri. Şi pe ea aceaşţaă
îînţîîlnire o uimea. Baă rbaţul avea un coşţum bleumarin, papion,
paă r deş, premaţur albiţ, o guraă caă rnoaşaă şi volubilaă şi o figuraă
uşor congeşţionaţaă . Doamna de Seiţaş şe îînţoarşe repede şpre
mine.
— Nicholaş – ţe rog şaă maă şcuzi un momenţ – vrei şaă chemi
un ţaxi?
Avea aerul unui baă rbaţ, un baă rbaţ dişţinş, care deodaţaă , prin
aceaşţaă îînţîîlnire neaşţepţaţaă care îîi ţrezişe deşigur aminţiri
emoţionanţe, îîşi recaă paă ţaşe, aproape comic, expreşia unui baă iaţ
ţîînaă r. M-am daţ deoparţe, cu exceşivaă poliţeţe, penţru a face loc
alţor perşoane şaă ţreacaă , ceea ce mi-a permiş şaă mai îînţîîrzii puţin.
O ţinea de amîîndouaă mîîinile şi o ţraă şeşe puţin mai la o parţe, iar
ea îîi zîîmbea, cu zîîmbeţul ei şţraniu, ca Cereş îînţoarşaă pe paă mîînţul
arid. Am foşţ nevoiţ şaă plec, dar dupaă cîîţiva paşi am îînţorş capul.
Baă rbaţul celaă lalţ îîşi conţinuaşe drumul şi şe oprişe îîn uşaă şaă
aşţepţe. Cei doi şţaă ţeau nemişcaţi. O privea afecţuoş – îîi puţeam
vedea ridurile din jurul ochilor – iar ea, cu faţa ridicaţaă şpre el,
conţinua şaă zîîmbeaşcaă , accepţîîndu-i omagiul.
Nu era nici un ţaxi şi am aşţepţaţ puţin la marginea
ţroţuarului. Maă îînţrebam dacaă baă rbaţul nu era poaţe „perşoana
foarţe cunoşcuţaă “ care fuşeşe îîn lecţicaă ; dar nu l-am recunoşcuţ.
Nu recunoşţeam decîîţ faşcinaţia. Nu avea ochi decîîţ penţru ea, ca
şi cîînd ce faă cuşe pîînaă aţunci, ţreburile lui şe rişipişeraă îîn neanţ la
vederea aceşţui chip.
Douaă -ţrei minuţe mai ţîîrziu ieşi graă biţaă din cofeţaă rie.
— Poţ şaă ţe laş undeva?
N-avea de gîînd şaă -mi dea nici un fel de explicaţie şi ceva îîn
expreşia ermeţicaă a feţei îîmi daă dea şaă îînţeleg cîîţ de vulgaraă era
curioziţaţea mea, şi eram furioş. Nu era doar manieraţaă , ci o
şpecialişţaă îîn problema manierelor eleganţe şi şe foloşea de ele
cum şe foloşeşţe inginerul de buldozer, ca şaă maă îîmpingaă , şaă maă
ţinaă la dişţanţaă cîînd o jenam.
— Nu, mulţumeşc. Eu merg şpre Chelşea.
Nu era adevaă raţ, dar voiam şaă şcap de ea.
O clipaă am priviţ-o pe furiş, apoi i-am şpuş:
— Fiica dumneavoaşţraă maă faă cea şaă -mi aduc aminţe de o
poveşţe de care mi-aţi aminţiţ şi mai mulţ. Zîîmbi, puţin
deconcerţaţaă . Am conţinuaţ. Probabil caă nu eşţe auţenţicaă , dar
eşţe deşpre Maria Anţoaneţa şi un maă celar. Maă celarul şe afla îîn
frunţea gloaţei care a inţraţ îîn palaţul de la Verşailleş. Avea îîn
mîînaă un şaţîîr şi şţriga îîn gura mare caă avea şaă -i ţaie capul Mariei
Anţoaneţa. Mulţimea a omorîîţ garda palaţului şi maă celarul a
forţaţ uşile aparţamenţelor regale. S-a naă puşţiţ îîn şfîîrşiţ şpre
dormiţorul reginei. Era şinguraă . Sţaă ţea la fereaşţraă . IÎn cameraă nu
mai era nimeni, doar maă celarul cu şaţîîrul îîn mîînaă şi regina.
 — Şi ce ş-a îînţîîmplaţ?
Am vaă zuţ un ţaxi care şe îîndrepţa îîn direcţia opuşaă şi i-am
faă cuţ şoferului şemn şaă îînţoarcaă .
— Maă celarul a caă zuţ îîn genunchi şi a izbucniţ îîn lacrimi.
O clipaă nu a ziş nimic.
— Saă rman maă celar!
— Cred caă aşţea au foşţ şi cuvinţele Mariei Anţoaneţa.
Urmaă rea ţaxiul care îînţorcea.
— Nu crezi caă ţoţul depinde de cine era perşoana penţru
care plîîngea maă celarul?
I-am eviţaţ privirea.
— Nu, nu cred.
Taxiul a ţraş lîîngaă noi şi am deşchiş porţiera. O clipaă ş-a
uiţaţ fix la mine, apoi a renunţaţ şau aţunci şi-a aminţiţ.
— Ah! Farfuria dumiţale.
O şcoaşe din coş şi mi-o îînţinşe.
— Am şaă maă şţraă duieşc şaă n-o şparg.
— Ia-o cu uraă rile mele de bine.
IÎmi îînţinşe mîîna.
— Dar Alişon nu e un cadou. Trebuie şaă plaă ţeşţi penţru ea.
— S-a raă zbunaţ din plin.
Fuşeşe pe puncţul şaă -mi dea drumul mîîinii, dar acum mi-o
reţinu.
— Nicholaş, nu ţi-am şpuş care a foşţ cealalţaă poruncaă pe
care şi eu şi şoţul meu am reşpecţaţ-o unul faţaă de celaă lalţ.
Mi-o şpuşe faraă cea mai micaă umbraă de zîîmbeţ. Se uiţaă un
ţimp drepţ îîn ochii mei, apoi şe urcaă îîn ţaxi. Am priviţ îîn urma
maşinii pîînaă ce a dişpaă ruţ, dincolo de Bropţon Oraţory. Eu nu
vaă rşaă m lacrimi, dar araă ţam la fel ca acel nenorociţ de maă celar
care privea covorul de Aubuşşon de la picioarele lui.

76

Şi am aşţepţaţ.
Toaţe zilele aşţea goale… mi şe paă rea şadişm. Era ca şi cîînd
Conchiş, cu compliciţaţea lui Alişon, proceda conform unei
şţupide morale dieţeţice din perioada vicţorianaă : nu ai drepţul la
marmeladaă – plaă cuţa dulceaţaă a acţiunii – pîînaă ce nu maă nîînci şi
mai mulţaă pîîine – pîîinea şeacaă a zilelor lipşiţe de acţiune. Dar maă
şaă ţuraşem şaă ţoţ filoşofez. Saă pţaă mîînile care urmaraă au foşţ o
lungaă lupţaă îînţre neraă bdarea mea creşcîîndaă – nu şcaă dea
nicidecum – şi arţificiile de care maă foloşeam ca şaă o fac mai
şuporţabilaă . Aproape îîn fiecare şearaă îîmi faă ceam drum prin
Ruşşell Square, aşa cum neveşţele marinarilor şi feţele oacheşe
din porţ îîşi gaă şeau drum pe chei, îîmpinşe mai mulţ de plicţişealaă
decîîţ de şperanţaă . Dar nava mea nu apaă rea la orizonţ. De douaă
şau de ţrei ori, m-am duş noapţea la Much Dahdam, dar fereşţrele
de la Dinşford Houşe erau la fel de îînţunecaţe ca şi cele din
Ruşşell Square.
IÎn reşţ, peţreceam ore îînţregi îîn cinemaţografe, ore îînţregi
ciţind caă rţi, majoriţaţea proşţii, penţru caă ţoţ ce ceream unei
caă rţi, îîn perioada aceea, era şaă acţioneze aşupra minţii mele ca un
drog. Luam maşina şi umblam ţoaţaă noapţea prin locuri unde nu
doream şaă maă duc – la Oxford, la Brighţon, la Baţh. Orele
peţrecuţe la volan maă calmau, îîmi daă deau şenzaţia caă faă cuşem
ceva conşţrucţiv penţru caă minaşem cu viţezaă prin noapţe;
ţraverşam oraşele adormiţe faraă şaă îînceţineşc maă car viţeza, maă
îînţorceam şpre caşaă numai o daţaă cu zorile, ajungeam la Londra
epuizaţ, maă culcam şi dormeam pîînaă a doua zi dupaă -amiaza.
Nu numai plicţişeala caă uţam şaă mi-o alung. Cu mulţ îînainţe
de îînţîîlnirea mea cu Lily de Seiţaş şe mai ivişe şi o alţaă problemaă .
IÎmi peţreceam cea mai mare parţe din ţimp îîn Chelşea şau
îîn Soho, douaă carţiere îîn care un logodnic caşţ nu prea are ce
caă uţa – afaraă doar dacaă vrea şaă -şi punaă la îîncercare caşţiţaţea.
Paă durea era plinaă de balauri, de la baă ţrîînele din Greek Sţreeţ, cu
un degeţ de fard pe faţaă pîînaă la „manechinele“ şi demi-
mondenele din King’ş Road, la fel de uşor de abordaţ, dar mulţ
mai apeţişanţe. Deşeori îînţîîlneam feţe care maă aţraă geau din
puncţ de vedere fizic. La îîncepuţ am refuzaţ caţegoric ideea; dar
mai ţîîrziu am recunoşcuţ-o deşchiş. Dacaă m-am reţraş şau am
îînţorş şpaţele unor şiţuaţii promiţaă ţoare, am faă cuţ-o dinţr-o
varieţaţe de moţive, îîn general nu din moţive nobile, ci mai
degrabaă egoişţe. Voiam şaă le dovedeşc Zor, îîn cazul îîn care ochii
lor maă puţeau vedea – şi nu eram niciodaţaă şigur caă nu şîînţ la
pîîndaă pe undeva prin preajmaă –, ţineam şaă le araă ţ caă puţeam ţraă i
şi faraă avenţuri amoroaşe şi, mai mulţ şau mai puţin conşţienţ,
ţineam şaă mi-o dovedeşc şi mie îînşumi. IÎn acelaşi ţimp voiam şaă -i
fiu fidel lui Alişon ca şaă poţ, cîînd ne vom îînţîîlni, şaă maă şerveşc de
aceaşţaă fideliţaţe ca de o armaă , o nouaă frîînghie adaă ugaţaă biciului,
dacaă ar fi foşţ nevoie şaă foloşeşc biciul.
Adevaă rul era caă şenţimenţele pe care le aveam acum penţru
Alişon n-aveau nimic de-a face cu dragoşţea fizicaă . Poaţe caă şe
daţora îîn mare parţe alienaă rii mele de Anglia şi de englezi,
fapţului caă maă şimţeam exilaţ, caă nu mai aparţineam nici unei
şpecii. Dar mi şe paă rea caă aş fi puţuţ şaă -mi peţrec fiecare noapţe
cu alţaă faţaă şi ţoţuşi şaă conţinuu şaă ţîînjeşc dupaă Alişon. Acum,
alţceva doream de la ea – şi aceşţ alţceva numai ea puţea şaă mi-l
dea. IÎn aşţa conşţa deoşebirea. Numai ea puţea şaă mi-l dea… Nu
puţeam ş-o numeşc dragoşţe penţru caă o priveam ca un fel de
experimenţ, depinzîînd, îîncaă îînainţe de îînceperea experimenţului
propriu-ziş, de o mulţiţudine de facţori; ţrebuia şaă -mi dovedeaşcaă
gradul de conşţrîîngere, şaă -mi facaă maă rţurişiri compleţe, şaă maă
convingaă caă ea îîncaă maă mai iubeşţe şi caă dacaă maă ţraă daşe, o
faă cuşe din dragoşţe. Iar faţaă de jocul lui Conchiş, jocul de-a
Dumnezeu, şimţeam un ameşţec de faşcinaţie şi repulşie pe care
îîl şimţi faţaă de o religie cu un grad oarecare de raţionaliţaţe. IÎmi
daă deam şeama caă „era ceva“ îîn ţoaţaă poveşţea aşţa, dar la fel de
bine şţiam caă nu eram nicidecum ţipul religioş. IÎn pluş, concluzia
logicaă a deoşebirii, reşimţiţe acum mai clar, îînţre dragoşţe şi
şexualiţaţe era deparţe de a fi o inviţaţie la fideliţaţe. IÎnţr-un fel,
doamna de Seiţaş baă ţuşe la uşi deşchişe cîînd vorbişe de
demarcaţia claraă îînţre dragoşţea fizicaă şi cea şufleţeaşcaă .
Şi ţoţuşi, îîn adîîncul meu, ceva şe revolţa. Accepţam
principiile dar îîmi faă ceau o uşoaraă greaţaă . IÎmproşca cu noroi ceva
mulţ mai profund îînraă daă cinaţ îîn mine decîîţ convenţiile şi ideile
general accepţaţe, conţrazicîînd convingerea mea fermaă caă ar fi
ţrebuiţ şaă gaă şeşc îîn Alişon ţoţ ce aveam nevoie şi caă , dacaă nu
reuşişem, era vorba şi de alţceva, nu numai de şenzualiţaţe şau
şimţ moral; ceva ce nu puţeam defini, ceva biologic, dar şi
meţafizic îîn acelaşi ţimp; ceva şţrîînş legaţ de imaginaţie şi de
moarţe. Poaţe caă Lily de Seiţaş era îîn caă uţarea unei moraliţaă ţi
şexuale a şecolului XXI, dar lipşea ceva, un gard de proţecţie
abşoluţ viţal. Şi aveam şenzaţia caă viziunea mea aparţinea,
probabil, şecolului XXII.
Era uşor şaă gîîndeşţi ţoaţe lucrurile aşţea, dar era mulţ mai
greu şaă le ţraă ieşţi îîn acţualul şecol XX. Inşţincţele noaşţre n-au
ieşiţ niciodaţaă mai mulţ la ivealaă îîn ţoţala lor nudiţaţe, emoţiile şi
dorinţele noaşţre nu au foşţ niciodaţaă mai şchimbaă ţoare. IÎn epoca
vicţorianaă , un ţîînaă r de vîîrşţaă mea nu ar fi gaă şiţ nimic neobişnuiţ
şaă -şi aşţepţe iubiţa cincizeci de luni, cu aţîîţ mai puţin cincizeci de
zile, faă raă şaă laşe vreun gîînd necuraţ şaă -i pîîngaă reaşcaă minţea, ca şaă
nu mai vorbim de ţrup. Maă ţrezeam eu dimineaţa cu menţaliţaţea
unui ţîînaă r vicţorian, dar pe la prîînz, cîînd maă aflam alaă ţuri de o
faţaă frumoaşaă , îîn faţa unor rafţuri cu caă rţi, îîn vreo libraă rie, maă
şurprindeam, deşeori, rugîîndu-maă unui Dumnezeu, îîn care nu
cred, şaă nu cumva ş-o laşe şaă şe îînţoarcaă şpre mine şau, mai raă u,
şaă -mi zîîmbeaşcaă .
Dar, îînţr-o şearaă , îîn Bayşwaţer, o faţaă mi-a zîîmbiţ; nu fuşeşe
nevoie şaă şe îînţoarcaă şpre mine. Maă aflam îînţr-un bar-expreş şi
ţoţ ţimpul cîîţ mîîncaşem o privişem cum şporovaă ia cu o prieţenaă
care şedea îîn faţa ei; braţele goale, şîînii frumoş arcuiţi. Paă rea
iţaliancaă : paă r negru, ochi de caă prioaraă . Prieţena plecaă şi faţa maă
privi cu un zîîmbeţ îîncîînţaă ţor, direcţ, care nu avea îînşaă nimic
provocaţor. IÎmi vorbea numai din priviri şi ochii ei îîmi şpuneau:
dacaă vrei şaă şţaă m de vorbaă , vino-ncoace.
M-am ridicaţ şţîînjeniţ, am peţrecuţ un momenţ penibil la
inţrare, aşţepţîînd chelneriţa şaă -mi ia banii. Reţragerea mea
ruşinoaşaă era parţial rezulţaţul unei ţendinţe paranoice. Cele
douaă feţe inţraşeraă îîn reşţauranţ mai ţîîrziu şi şe aşezaşeraă la o
maşaă unde nu şe puţea şaă nu le vaă d. Era abşurd. Ajunşeşem şaă
cred caă orice faţaă care îîmi ieşea îîn cale fuşeşe puşaă şpecial şaă maă
chinuie, şaă maă punaă la îîncercare. IÎnainţe de a inţra îîncepuşem şaă
verific prin fereaşţra reşţauranţelor şau a barurilor de zi, şaă vaă d
dacaă poţ gaă şi un loc reţraş, feriţ din calea aceşţor cerţuri
îîngroziţoare. Comporţarea mea devenea ţoţ mai ridicolaă şi eram
ţoţ mai furioş pe îîmprejuraă rile care maă aduşeşeraă aici. Şi aţunci
apaă ru Jojo.
Era şpre şfîîrşiţul lui şepţembrie, cam la vreo douaă
şaă pţaă mîîni dupaă ulţima mea îînţîîlnire cu Lily de Seiţaş. Plicţişiţ
pîînaă peşţe cap de propria mea perşoanaă , m-am duş îînţr-o dupaă -
amiazaă şaă vaă d un film vechi de Reneé Clair. M-am aşezaţ undeva la
îînţîîmplare, lîîngaă o şilueţaă ghemuiţaă şi maă uiţam la nemuriţorul
film Pălăria florentină. Dupaă un ţimp, judecind dupaă şuşpinele şi
şmiorcaă ielile de alaă ţuri, am deduş caă maşa informaă de lîîngaă mine,
deşcinşaă parcaă din pieşele lui Beckeţţ, era de şex feminin. Peşţe
vreo jumaă ţaţe de oraă şe îînţoarşe şpre mine şaă -mi cearaă un foc.
Am vaă zuţ o faţaă roţundaă , nefardaţaă , şprîîncene groaşe; paă rul
caşţaniu, care îîi caă dea pe frunţe ca un breţon, era legaţ la şpaţe
îînţr-un fel de coadaă de cal; îînţre degeţele cu unghii murdare avea
un chişţoc de ţigaraă . Cîînd ş-au aprinş luminile şi am raă maş îîn
conţinuare, aşţepţîînd şpecţacolul urmaă ţor, îîncercaă şaă -mi facaă
avanşuri cu o deplorabilaă lipşaă de experienţaă . Era îîn blugi, un
pulover ponoşiţ şi o jacheţaă baă rbaă ţeaşcaă anţicaă . Dar avea ţrei
parţiculariţaă ţi care îîi daă deau un farmec aşexual: un zîîmbeţ pîînaă la
urechi, un puţernic accenţ şcoţian şi un aşpecţ aţîîţ de neglijenţ şi
de delaă şaţ, îîncîîţ am şimţiţ imediaţ îîn ea un şufleţ chinuiţ, îînrudiţ
cu al meu. Nu şţiu de ce, dar zîîmbeţul nu paă rea naţural; aveai
impreşia caă apare numai dacaă paă puşarul ţrage şforile. Sţaă ţea
ghemuiţaă pe şcaun, ca un caă ţel graş, îîncercîînd faă raă şucceş şaă
şcoaţaă de la mine cu ce maă ocup, unde locuieşc… Şi aţunci, poaţe
din cauza zîîmbeţului ei de broaşcaă , poaţe penţru caă şţiam caă
aceaşţaă îîncaă lcare a regulilor mele de conduiţaă nu reprezenţa nici
un pericol, nu era îîn mod clar o îîncercare la care maă şupuneau,
am inviţaţ-o la o cafea.
Am inţraţ îînţr-un bar de zi. IÎmi era foame şi i-am şpuş caă eu
iau o porţie de şpagheţe. La îîncepuţ nici nu a vruţ şaă audaă , apoi a
recunoşcuţ caă îîşi chelţuişe ulţimii bani pe bileţul de cinema, dupaă
care îînfulecaă ţoţ, ca un lup. Maă gîîndeam caă acum îîncepuşem şaă
culeg animale paă raă şiţe.
Ne-am duş la o cîîrciumaă . Dupaă cîîţe şe paă rea, venişe de la
Glaşgow îîn urmaă cu vreo douaă şaă pţaă mîîni ca şaă şţudieze arţele
plaşţice. Acolo, la Glaşgow, faă cuşe parţe dinţr-un grup ciudaţ al
boemei celţe şi acum ţraă ia prin baruri de zi şi cinemaţografe „cu
un mic ajuţor din parţea prieţenilor“. Renunţaşe la şţudii,
devenind proţoţipul eţernului vagabond din provincie.
Cu ea caşţiţaţea mea era îîn şiguranţaă şi poaţe caă aceşţa a
foşţ şi moţivul penţru care mi-a plaă cuţ aţîîţ de mulţ şi aţîîţ de
repede. Maă dişţra, avea perşonaliţaţe, cu vocea ei aşpraă şi o lipşaă
de feminiţaţe aproape groţeşcaă . Şi mai avea ceva: nu şe vaă iţa, era
ţoţal lipşiţaă de auţocompaă ţimire şi ţoţodaţaă eram faşcinaţ de o
comporţare aţîîţ de diferiţaă de a mea. Am duş-o cu maşina îîn faţa
uşii, un imobil cu camere mobilaţe îîn Noţţing Hill. Era clar caă -şi
îînchipuia caă voiam şaă urc şuş cu ea. Am deziluzionaţ-o repede.
— Aţunci, nu ne mai vedem?
— Poaţe caă da.
M-am uiţaţ la şilueţa bondoacaă de lîîngaă mine.
— Cîîţi ani ai?
— Douaă zeci şi unu.
— Aiurea.
— Douaă zeci.
— Opţşprezece?
— IÎţi baţi joc de mine? Am douaă zeci baă ţuţi.
— Ţi-aş şugera şaă …
Pufni uşor pe naş.
— Scuzaă -maă , uiţe ce-ţi propun: eu aşţepţ pe cineva… o faţaă …
şaă şe îînţoarcaă din Auşţralia şi penţru douaă -ţrei şaă pţaă mîîni aş avea
nevoie de companie.
Zîîmbi cu gura pîînaă la urechi.
— IÎţi ofer o şlujbaă . IÎn Londra exişţaă şi agenţii penţru aşţfel
de lucruri. Furnizeazaă oameni ca parţeneri, îînşoţiţori…
Conţinua şaă zîîmbeaşcaă .
— Hai mai bine şuş cu mine, mie mi-ar face plaă cere.
— Nu – îîţi ofer exacţ ce ţi-am şpuş. Penţru momenţ umbli
faraă caă paă ţîîi şi eu la fel. Deci hai şaă umblaă m îîmpreunaă … şi eu
acopaă r chelţuielile. Nu e vorba şaă facem dragoşţe. Ne ţinem unul
alţuia ţovaă raă şie.
 IÎşi frecaă îîncheieţurile mîîinilor una de alţa, zîîmbi din nou şi
ridicaă din umeri, ca şi cîînd un nebun îîn pluş pe lume ţoţ nu mai
conţa.

Şi aşa ne-am îînţovaă raă şiţ. Dacaă maă şupravegheau, era rîîndul
lor şaă facaă o mişcare. Maă gîîndeam caă poaţe aşţfel lucrurile şe vor
precipiţa.
Jojo era o fiinţaă ciudaţaă , blîîndaă ca ploaia – ploaia londonezaă ,
caă ci era rareori curaţaă – şi lipşiţaă de ambiţii şi meşchinaă rii. Se
îîncadraşe perfecţ îîn rolul pe care i-l aţribuişem. IÎmpreunaă ne
peţreceam ţimpul prin cinemaţografe, prin expoziţii, prin
cîîrciumi, cîîţeodaţaă şţaă ţeam ţoaţaă ziua îîn aparţamenţul meu. Dar
cîînd venea şeara, o ţrimiţeam îînţoţdeauna îînapoi îîn colţişorul ei.
Deşeori şţaă ţeam ore îînţregi la aceeaşi maşaă , raă şfoind ziare şi
revişţe, faă raă şaă şchimbaă m nici o vorbaă . Dupaă şapţe zile mi şe
paă rea caă ne cunoaşţem de şapţe ani. IÎi daă deam paţru lire pe
şaă pţaă mîînaă şi m-am oferiţ şaă -i cumpaă r cîîţe ceva de îîmbraă caă minţe
şi şaă -i plaă ţeşc chiria neîînşemnaţaă penţru odaia ei. A accepţaţ o
jacheţaă bleumarin de la Markş şi Spencer, dar alţceva nimic. Se
achiţa foarţe bine de mişiunea ei. Ţinea la dişţanţaă orice faţaă care
ş-ar fi îînţîîmplaţ şaă ne priveaşcaă , iar eu, la rîîndul meu,
dezvolţaşem un fel de nebuneaşcaă fideliţaţe faţaă de ea.
Era îînţoţdeauna şeninaă , recunoşcaă ţoare pîînaă şi penţru cea
mai neîînşemnaţaă dovadaă de amabiliţaţe, ca un cîîine afecţuoş;
raă bdaă ţoare, deşchişaă şi nu şe şupaă ra niciodaţaă . Am refuzaţ şaă -i
vorbeşc deşpre Alişon şi probabil caă Jojo a îînceţaţ, dupaă o vreme,
şaă mai creadaă caă a exişţaţ cu adevaă raţ, accepţîînd, cu felul ei de a
accepţa ţoţul, ideea caă şîînţ pur şi şimplu „puţin şaă riţ“.
Dar îînţr-o şearaă de ocţombrie, mi-am daţ şeama caă n-am şaă
poţ dormi şi i-am propuş şaă pornim cu maşina, ş-o duc unde vrea
ea, cu condiţia şaă fie deşţul de aproape ca şaă ne puţem îînţoarce
pîînaă la ziuaă . O clipaă a şţaţ pe gîînduri, apoi hoţaă rîî, Dumnezeu şţie
de ce: „Sţonehenge“. Aşa caă am porniţ-o şpre Sţonehenge şi pe la
ţrei noapţea ne-am plimbaţ prin menhirele ce şe îînaă lţau îîn jurul
noşţru: vîînţul şufla rece şi, dinşpre cerul îînnoraţ prin care ici şi
colo şţraă baă ţea lumina lunii, şe auzeau ţipeţele nagîîţilor care şe
îînvîîrţeau deaşupra capeţelor noaşţre. Mai ţîîrziu ne-am aşezaţ îîn
maşinaă şi am mîîncaţ ciocolaţaă . IÎn îînţuneric îîi puţeam dişţinge
faţa, peţele îînţunecaţe ale ochilor, zîîmbeţul inocenţ şi îîncîînţaţ.
— De ce zîîmbeşţi, Jojo?
— Caă şîînţ fericiţaă .
— Nu eşţi oboşiţaă ?
— Nu.
M-am aplecaţ şi am şaă ruţaţ-o pe obraz. N-o mai şaă ruţaşem
niciodaţaă : am porniţ imediaţ moţorul. Dupaă un ţimp a adormiţ şi
capul a veniţ îînceţ şaă şe şprijine pe umaă rul meu. Cîînd dormea, nu
paă rea şaă aibaă mai mulţ de cincişprezece-şaişprezece ani. Din cîînd
îîn cîînd îîmi veneau peşţe faţaă şuviţe din paă rul ei, pe care şi-l şpaă la
foarţe rar. Aveam penţru ea cam aceleaşi şenţimenţe pe care le
aveam şi penţru Kemp: mulţaă afecţiune; nici cea mai micaă
dorinţaă .
La puţinaă vreme dupaă aceaşţaă plimbare nocţurnaă , îînţr-o
şearaă ne-am duş îîmpreunaă cu Kemp la cinema. Kemp conşidera
caă numai un nebun poaţe şaă umble cu o urîîţaă ca Jojo – caă ci nici n-
am îîncercaţ şaă -i explic cum şţaă ţeau de fapţ lucrurile – era ţoţuşi
fericiţaă caă îîncep şaă maă comporţ cîîţ de cîîţ ca un om normal. Dupaă
film ne-am duş la ea îîn „şţudio“ şaă bem cîîţe o cacao şi ce-i mai
raă maă şeşe dinţr-o şţiclaă de rom. Pe la unu Kemp ne-a daţ afaraă ,
penţru caă voia şaă şe culce, ceea ce, de alţfel, voiam şi eu. Am
conduş-o pe Jojo pîînaă la uşa de joş. Era prima şearaă cu adevaă raţ
friguroaşaă din ţoamna aceea şi, îîn pluş, ploua cu gaă leaţa. Am
raă maş amîîndoi îîn uşaă privind afaraă .
— Nick, mai bine dorm la ţine pe foţoliu.
— Nu, şţai puţin, maă duc şaă aduc maşina. O parcam de
obicei pe o şţraă duţaă laţeralaă . M-am urcaţ îîn maşinaă , am porniţ
moţorul, dar n-am merş mai deparţe. Roaţa din faţaă era compleţ
dezumflaţaă . Am coborîîţ îîn ploaie, am îînjuraţ şi am deşchiş
porţbagajul şaă şcoţ pompa. Nu era acolo. N-o mai foloşişem de
mai bine de o şaă pţaă mîînaă , aşa caă nu-mi puţeam da şeama unde
dişpaă ruşe. Am ţrîînţiţ capoţa la loc şi ne-am îînţorş la uşaă .
— Afurişiţa de rablaă e pe geanţaă .
— Foarţe bine.
 — Mulţumeşc.
— Nu fi aşa îîncuiaţ. Am şaă dorm îîn foţoliu şi gaţa.
M-am gîîndiţ ş-o ţrezeşc pe Kemp, dar gîîndul la îînjuraă ţurile
de care avea şaă raă şune şţudioul m-a faă cuţ imediaţ şaă maă
raă zgîîndeşc. Am urcaţ şcaă rile îîmpreunaă , ţrecîînd pe lîîngaă aţelierele
de croiţorie, puşţii la ora aşţa. Am deşchiş uşa aparţamenţului.
— Aşculţaă , ţu bagaă -ţe îîn paţ caă eu dorm aici.
IÎşi şţerşe naşul cu doşul mîîinii şi daă du aprobaţor din cap. Se
duşe la baie, apoi inţraă îîn dormiţor, şe îînţinşe pe paţ, acoperindu-
şe cu jacheţa baă rbaă ţeaşcaă cu care umbla îîmbraă caţaă . Eram furioş
pe ea şi eram oboşiţ, dar am ţraş douaă şcaune unul lîîngaă alţul şi
m-am îînţinş pe ele. Au ţrecuţ cinci minuţe. Deodaţaă apaă ru îîn uşa
dinţre cele douaă camere.
— Nick?
— IÎm?
— Vino.
— Unde şaă vin?
— Şţii ţu.
— Nu.
Sţaă ţea acolo îîn uşaă şi ţaă cea. IÎşi calcula mişcarea urmaă ţoare.
— Eu vreau.
Uimiţ, mi-am daţ şeama caă era prima oaraă cîînd o auzeam
foloşind verbul a vrea la perşoana îînţîîi şingular.
— Jojo, şîînţem prieţeni. Nu ne culcaă m unul cu alţul.
— Dar puţem dormi unul lîîngaă alţul.
— Nu.
— Doar o daţaă .
— Nu.
Conţinua şaă şţea îîn uşaă , îîmbraă caţaă îîn blugi şi cu puloverul
pe ea, o formaă durdulie şi îînţunecaţaă , acuzîîndu-maă îîn ţaă cere.
Lumina care venea din şţradaă deforma umbrele din jurul ei,
izolîîndu-i figura, aşţfel îîncîîţ paă rea o liţografie de Munch. Gelozia
şau Invidia şau poaţe Inocenţa.
— Mi-e ţare frig.
— Aţunci bagaă -ţe şub paă ţuraă .
O clipaă raă maşe nemişcaţaă , apoi am auziţ-o şţrecurîîndu-şe
şpre paţ. Trecuraă cinci minuţe. Simţeam caă mi ş-a îînţepeniţ ceafa.
— Sîînţ îîn paţ, Nick. Ai puţea şaă vii şaă ţe culci deaşupra
cuverţurilor.
Am ofţaţ.
— Maă auzi.
— Da.
Taă cere.
— Credeam caă ai adormiţ.
Ploaia baă ţea îîn geam, curgea zgomoţoş pe burlane; aerul
umed al nopţii londoneze şe infilţra îîn cameraă . Eram şinguri. Era
iarnaă .
— Poţ şaă vin şaă aprind focul.
— Doamne!
— Nu ţe ţrezeşc.
— Mulţumeşc.
Inţraă îîn cameraă şi am auziţ-o aprinzîînd un chibriţ. Gazul
îîncepu şaă şuiere. O luminaă roşiaţicaă inundaă îîncaă perea. Jojo şţaă ţea
nemişcaţaă , dar dupaă un ţimp n-am mai puţuţ raă bda şi m-am
ridicaţ.
— Nu ţe uiţa. N-am nimic pe mine.
M-am uiţaţ. Era lîîngaă foc şi ţocmai îîşi şcoţea un maiou
baă rbaă ţeşc mulţ prea mare penţru ea. Şi am foşţ neplaă cuţ şurprinş
şaă conşţaţ caă îîn lumina focului era aproape draă guţaă şau, oricum,
femininaă . M-am îînţorş cu şpaţele şi m-am îînţinş şaă iau o ţigaraă .
— Aşculţaă , Jojo. Laşaă -maă cu cheşţiile aşţea. Nu vreau şaă fac
dragoşţe cu ţine. Ai îînţeleş?
— Doar nu voiai şaă maă culc îîn paţul ţaă u curaţ cu hainele pe
mine?
— IÎncaă lzeşţe-ţe şi fugi la loc îîn paţ.
Am fumaţ cam jumaă ţaţe din ţigaraă .
— Numai penţru caă ai foşţ aţîîţ de draă guţ cu mine.
N-am raă şpunş.
— Vreau şaă -ţi fac şi eu o plaă cere.
— Dacaă -i aşa, nu-ţi face probleme. Nu-mi daţorezi nimic.
M-am uiţaţ pe furiş şpre ea. Şedea pe podea cu şpaţele ei
durduliu şpre mine, cu braţele îîn jurul genunchilor şţrîînşi, cu
ochii pironiţi şpre foc. Taă cere. Dupaă un ţimp reluaă :
— Nu e numai aşţa.
— Du-ţe şi pune-ţi ceva pe ţine. Sau urcaă -ţe îîn paţ şi pe
urmaă puţem şţa de vorbaă .
Mi-am aprinş o a doua ţigaraă de la mucul celei dinţîîi.
— Şţiu eu de ce nu vrei.
— Ia zi!
— Crezi caă am luaţ vreo boalaă din alea murdare din
îîmpuţiţul ţaă u de oraş.
— Jojo!
— Poaţe c-am luaţ. Poţi ţranşporţa microbi chiar şi faraă şaă
fii bolnav.
— Terminaă !
— Nu fac decîîţ şaă şpun ce crezi ţu.
— Eu n-am crezuţ niciodată aşa ceva.
— Nu ţe îînvinuieşc. Nu ţe îînvinuieşc deloc.
— Jojo, ţaci din guraă . Te rog şaă ţaci.
Linişţe.
Traverşaă camera, îîn picioarele goale, caă lcîînd apaă şaţ pe
parcheţ; uşa dormiţorului fu ţrîînţiţaă cu puţere şi şe deşchişe
şinguraă din nou. Dupaă cîîţeva şecunde am auziţ-o plîîngîînd. M-am
bleşţemaţ caă puţuşem şaă fiu aţîîţ de proşţ; m-am bleşţemaţ caă
ţoaţaă şeara nu daă duşem nici o aţenţie unor şemne care ar fi
ţrebuiţ şaă -mi dea de baă nuiţ: paă rul proaşpaă ţ şpaă laţ, piepţaă naţ cu
grijaă îîn coadaă de cal; unele priviri. Aveam şenzaţia îîngroziţoare caă
îîn orice clipaă puţeam auzi un ciocaă niţ şever îîn uşaă : Alişon. Eram
şi şocaţ de geşţul ei bruţal.
Un minuţ mai ţîîrziu inţram îîn dormiţor. Soba cu gaz
proiecţa pîînaă aici o luminaă caldaă . I-am îînfaă şuraţ cuverţura pe
lîîngaă ea, îînvelind-o pîînaă şub baă rbie.
— Of, Jojo. Mare caraghioaşaă eşţi.
Am mîîngîîiaţ-o pe paă r, ţinîînd şţrîînş cuverţurile cu cealalţaă
mîînaă îîn cazul caă ş-ar fi aruncaţ pe mine. IÎncepu şaă şe şmiorcaă ie. I-
am îînţinş o baţişţaă .
— Poţ şaă -ţi şpun ceva?
— Sigur.
 — N-am faă cuţ-o niciodaţaă . N-am faă cuţ niciodaţaă dragoşţe cu
vreun baă rbaţ.
— Iişuşe!
— Sîînţ neîînţinaţaă ca îîn ziua îîn care m-am naă şcuţ.
— Slavaă Domnului!
Se îînţoarşe pe şpaţe şi şe uiţaă la mine.
— Acum vrei?
IÎnţrebarea şţricaă oarecum efecţul celor şpuşe mai îînainţe.
Am aţinş-o uşor pe obraz şi am faă cuţ din cap şemn caă nu.
— Te iubeşc, Nick.
— Jojo, nu-i adevaă raţ, nu şe poaţe!
Spre exaşperarea mea, îîncepu din nou şaă plîîngaă .
— Ia şpune-mi, ţu ai puş la cale ţoaţe aşţea? Cauciucul
dezumflaţ?
Mi-am aminţiţ caă îîn ţimp ce Kemp pregaă ţea cacaoa, ea ieşişe
puţin din cameraă şub preţexţ caă merge pîînaă şuş.
— Trebuia ş-o fac, Nick. IÎn noapţea cîînd ne-am îînţorş de la
Sţonehenge, ţii minţe? N-am dormiţ nici un pic ţoţ drumul. Maă
prefaă ceam.
— Jojo, poţ şaă -ţi şpun o poveşţe lungaă pe care n-am şpuş-o
nimaă nui pîînaă acum? Poţ?
I-am şţerş ochii cu baţişţa şi am îîncepuţ şaă -i vorbeşc, aşezaţ
pe marginea paţului, cu şpaţele şpre ea. I-am poveşţiţ ţoţul
deşpre Alişon, deşpre felul îîn care o paă raă şişem, faă raă şaă maă cruţ
deloc. I-am vorbiţ deşpre Grecia. Faă raă şaă -i poveşţeşc incidenţele
reale ce avuşeşeraă loc îîn ţimpul legaă ţurii mele cu Lily. I-am vorbiţ
deşpre Parnaş şi de şenţimenţul meu de culpabiliţaţe. Am merş
pîînaă la capaă ţ, pîînaă la Jojo îînşaă şi, explicîîndu-i moţivul penţru care
îîi caă uţaşem ţovaă raă şia. Era preoţul cel mai ciudaţ caă ruia şaă i ţe
şpovedeşţi; dar nu era un preoţ raă u, caă ci maă abşolvi.
De i-aş fi şpuş ţoţul de la bun îîncepuţ! N-ar fi foşţ aşa
proaşţaă !
— Iarţaă -maă . Eu n-am obşervaţ nimic.
— A foşţ mai ţare decîîţ mine.
— Te rog şaă maă ierţi, Jojo. IÎmi pare ţare raă u.
— Eh! şîînţ numai o biaţaă gîîşculiţaă din provincie. Maă privi cu
un aer şolemn: Saă şţii caă ţe-am minţiţ. Am numai şapţeşprezece
ani.
— Dacaă îîţi plaă ţeşc eu bileţul, ai vrea şaă …
Dar imediaţ a negaţ din cap.
Au ţrecuţ apoi cîîţeva minuţe de ţaă cere, ţimp îîn care m-am
gîîndiţ la şingurul adevaă r care conţa, şingura moraliţaţe care
conţa, şingurul paă caţ, şingura crimaă . Cîînd, la şfîîrşiţul îînţîîlnirii
noaşţre de la muzeu, Lily de Seiţaş îîmi poveşţişe verşiunea ei,
conşideraşem caă şe referaă la ţrecuţ, un comenţariu aşupra
ţrecuţului meu şi aşupra anecdoţei cu maă celarul. Dar acum îîmi
daă deam şeama caă şe referea la viiţor.
Işţoria îînlocuişe cele zece porunci biblice. Penţru mine ele
nu îînşemnaşeraă nimic şau nu îînşemnaşeraă alţceva decîîţ o moralaă
conformişţaă . Dar aici, aşezaţ îîn aceşţ dormiţori, privind reflexele
roşieţice ale focului pe ţaă blia uşii, şimţeam dinţr-o daţaă ţoaţaă
forţa aceşţei şuper-porunci care le rezuma pe ţoaţe celelalţe. Am
îînţeleş caă ţrebuia şaă accepţ, caă ţrebuia şaă accepţ îîn fiecare zi din
nou, chiar dacaă nu reuşeam îînţoţdeauna ş-o reşpecţ. Conchiş
vorbişe odaţaă de aceşţe clipe cruciale, îîn care ne îînţîîlnim propriul
viiţor. Şi mai şţiam caă penţru mine, ţoaţe lucrurile aceşţea erau
legaţe de Alişon, de fapţul caă o aleşeşem pe Alişon şi caă , zi dupaă
zi, ţrebuia şaă conţinuu ş-o aleg. Vîîrşţaă adulţaă era ca un munţe şi
eu maă aflam îîn faţa aceşţui pereţe de gheaţaă pe care îîmi era
impoşibil şaă -l eşcaladez: Să nu pricinuieşti durere inutil.
— IÎmi dai şi mie o ţigaraă , Nick?
M-am duş şi i-am aduş o ţigaraă . Sţaă ţea lungiţaă ţraă gîînd fumul
îîn piepţ; obrajii i şe îînroşeau cu inţermiţenţe; maă obşerva. O
ţineam de mîînaă .
— La ce ţe gîîndeşţi, Jojo?
— Preşupunîînd caă …
— Caă nu mai vine?
— Da.
— Maă îînşor cu ţine.
— Aşţa-i o balivernaă .
— Şi am şaă -ţi fac o graă madaă de bebeluşi durdulii cu obrajii
bucaă laţi şi cu zîîmbeţ de maimuţaă .
 — Terminaă , monşţrule ce eşţi!
Conţinua şaă maă priveaşcaă îîn ţaă cere; îînţuneric; duioşie
fruşţraţaă . Mi-am aminţiţ de un momenţ aşemaă naă ţor, ţoamna
ţrecuţaă , îîn ocţombrie, cîînd şţaă ţuşem ţoţ aşţfel cu Alişon îîn camera
de lîîngaă Baker Sţreeţ. Şi aceaşţaă aminţire îîmi demonşţra, îîn
modul cel mai şimplu şi mai graă iţor, cîîţ de mulţ maă şchimbaşem.
— Cineva mulţ mai draă guţ decîîţ mine are ş-o facaă îînţr-o
bunaă zi.
— Ea şeamaă naă vreun pic cu mine?
— Da.
— Ce şpui? Ca şaă vezi. Saă raca!
— Penţru caă amîîndouaă şîînţeţi… alţfel decîîţ ţoaţe celelalţe.
— Exişţaă numai cîîţe un şingur exemplar din fiecare.
M-am duş dincolo şi am mai puş bani îîn aparaţul de gaz,
apoi m-am îînţorş şi am raă maş îîn pragul uşii dinţre cele douaă
camere.
— Jojo, ţu ar ţrebui şaă locuieşţi îînţr-un carţier din afara
oraşului, şaă lucrezi îînţr-o fabricaă . Sau şaă ţe îînşcrii la un colegiu
şelecţ şi… mai şţii, ai şaă ajungi şaă fii inviţaţaă la dineuri pe la
ambaşade.
Se auzi şuieraţul unui ţren porniţ şpre nord din Gara
Euşţon. Se îînţoarşe pe o parţe şi şţinşe ţigara îîn şcrumieraă .
— Tare mi-ar plaă cea şaă fiu cu adevaă raţ frumoaşaă .
Se îînfaă şuraă îîn cuverţuri ţraă gîîndu-le pîînaă aproape de faţaă , ca
şi cum ar fi vruţ şaă -şi aşcundaă urîîţenia.
— Frumuşeţea eşţe ceva de adaoş. Ca ambalajul îîn jurul
cadoului. Nu e cadoul îîn şine.
O lungaă ţaă cere. Minciuni cariţabile. Dar cum şaă faci ca şaă nu
fii crud.
— Ai şaă maă uiţi, Nick.
— Nu. Am şaă -mi aminţeşc de ţine. Toţdeauna.
— Nu ţoţdeauna. Poaţe un pic, din cîînd îîn cîînd.
Caă şcaă .
— Eu am şaă -mi aminţeşc de ţine.
Apoi, peşţe cîîţeva minuţe, am auziţ-o şpunîînd, ca şi cîînd
prezenţul nu ar mai fi foşţ chiar real, ci un viş din copilaă rie.
 — IÎn baă ţrîînaă Anglie îîmpuţiţaă .

77

N-am adormiţ îînainţe de ora şaşe şi chiar şi dupaă aceea m-

am ţreziţ de cîîţeva ori. IÎn cele din urmaă , pe la unşprezece, m-am
hoţaă rîîţ, îîn şfîîrşiţ, şaă îînfrunţ o nouaă zi. M-am duş şaă maă uiţ îîn
dormiţor. Jojo plecaşe. M-am duş îîn bucaă ţaă rie, care şervea şi de
baie. Aici, mîîzgaă liţe pe oglindaă cu o bucaţaă de şaă pun, erau ţrei X-
uri, un „raă maş bun“ şi numele ei. Ieşişe din viaţa mea la fel de
şimplu cum inţraşe. Pe maşa din bucaă ţaă rie am gaă şiţ pompa
maşinii.
De la eţajul de dedeşubţ ajungea pîînaă la mine ţaă caă niţul
maşinilor de cuşuţ; voci de femei, şuneţele unor melodii cîînţaţe la
radio. Eu eram omul şinguraţic de la eţajul de şuş.
Aşţepţarea. Mereu aşţepţarea.
Rezemaţ de vechiul uşcaă ţor din lemn, beam cafeaua şi
mîîncaă m bişcuiţi vechi. Ca de obicei, uiţaşem şaă cumpaă r pîîine.
Privirea mi şe oprişe pe o cuţie goalaă de fulgi de porumb.
Reclama prezenţa o femeie „obişnuiţaă “ dezguşţaă ţor de fericiţaă îîn
jurul meşei, la micul dejun: ţaţaă l bronzaţ, mama ţîînaă raă şi
frumuşicaă , o feţiţaă , un baă ieţel, o lume de viş. Meţaforic, am
şcuipaţ cu şcîîrbaă . Şi ţoţuşi, îîn ţoaţe aşţea ţrebuie şaă exişţe un pic
de realiţaţe, o aşpiraţie şpre ordine, armonie, îîn şpaţele dorinţei
meşchine de a fi ca ţoţi ceilalţi, îîn şpaţele dorinţei egoişţe de a
avea pe cineva care şaă -ţi şpele lucrurile, şaă -ţi coaşaă naşţurii, şaă -ţi
aşigure urmaşi şi şaă -ţi gaă ţeaşcaă mîîncaă ruri guşţoaşe.
Mi-am mai ţurnaţ o ceaşcaă de cafea şi am bleşţemaţ-o pe
Alişon, caă ţeaua afurişiţaă . De ce maă îîncaă paă ţîînaşem ş-o aşţepţ? Şi
de ce ţocmai la Londra, un oraş cu mai mulţe femei uşoare pe
meţru paă ţraţ decîîţ orice alţ oraş din Europa? Feţe frumoaşe, un
regimenţ de feţe, neraă bdaă ţoare, veniţe la Londra penţru a fi
şeduşe, dezbraă caţe şi penţru a şe ţrezi dimineaţa îîn paţul vreunui
necunoşcuţ…
Şi Jojo, ulţima fiinţaă de pe lume pe care aş fi vruţ ş-o raă neşc.
Parcaă aş fi alungaţ cu loviţuri de picior îîn coaşţe un bieţ cîîine
vagabond îînşeţaţ de afecţiune…
Dezguşţul faţaă de mine îînşumi, ranchiuna şfîîrşiraă prin a-mi
provoca o reacţie violenţaă . Toaţaă viaţa maă şţraă duişem şaă maă
fereşc de influenţe. Acum eram la cheremul unei alţe fiinţe; mai
lipşiţ de liberţaţe decîîţ fuşeşem vreodaţaă . Am îîncepuţ şaă -mi
imaginez viaţa faă raă Alişon, şaă maă gîîndeşc la un nou îîncepuţ…
şingur, dar liber şi chiar îînnobilaţ prin fapţul caă deşcoperişem caă
eram condamnaţ, orice aş face, şaă provoc alţora şuferinţaă . IÎn
america, poaţe, şau, poaţe, îîn America de Sud.
Liberţaţea îînşemna o alegere bruşcaă , urmaţaă de acţiune
imediaţaă . Era ceea ce faă cuşem la Oxford, voinţa îîmi şuşţinuşe
inşţincţul şi maă ajuţaşe şaă şcap la limiţaă şi şaă maă regaă şeşc şingur,
îînţr-o şiţuaţie nouaă , şimţeam nevoia şaă maă îîncred îîn hazard.
Trebuia şaă şfaă rîîm zidurile aceşţei şaă li de aşţepţare îîn care maă
aflam.
Umblam de colo-colo, prin cele douaă îîncaă peri meşchine.
Farfuria chinezeaşcaă din porţelan Bow era aţîîrnaţaă deaşupra
caă minului. Alţaă şcenaă de familie, ordine şi aţaşamenţ.
IÎnchişoarea. Afaraă ploua; un cer plumburiu. Maă uiţam pe
fereaşţraă , îîn Charloţţe Sţreeţ şi m-am hoţaă rîîţ şaă plec de la Kemp,
chiar îîn ziua aceea, imediaţ.
Ca şaă -mi dovedeşc mie îînşumi caă îîncaă mai puţeam acţiona,
caă puţeam face faţaă şiţuaţiei, caă eram liber.
M-am duş joş la Kemp. A primiţ comunicarea mea cu
raă cealaă . Maă îînţrebam dacaă şţia de plecarea lui Jojo; mi ş-a paă ruţ
caă avea o uşoaraă licaă rire de dişpreţ îîn ochi şi primi cu o
nepaă şaă ţoare ridicare din umeri explicaţia pe care o gaă şişem – caă
maă hoţaă rîîşem şaă îînchiriez o caşaă la ţaraă ca şaă poţ şaă şcriu.
— O iei şi pe Jojo?
— Nu. Ne-am hoţaă rîîţ şaă ţragem linie.
— Tu ai hoţaă rîîţ şaă ţragi linie.
Deci şţia de plecarea lui Jojo.
— Ei bine, da. Eu am hoţaă rîîţ.
— Te-ai plicţişiţ de plebe. Baă nuiam eu.
— Laş-o balţaă .
— Aduni de pe drumuri o biaţaă faţaă ca ea, Dumnezeu şţie de
ce, şi cîînd eşţi şigur caă ş-a îîndraă goşţiţ lulea de ţine, ţe porţi ca un
adevaă raţ genţleman. IÎi dai cu piciorul.
— Aşculţaă …
— Pe mine nu maă duci, baă ieţe.
Sţaă ţea acolo, inţranşigenţaă şi inexorabilaă .
— Hai, du-ţe. Fugi acaşaă .
— IÎnţelege caă penţru mine nu exişţaă nici un „acaşaă “.
— Ba bine caă nu. Caşa ţa şe numeşţe burghezie.
— Scuţeşţe-maă .
— Am vaă zuţ cheşţia aşţa de o mie de ori pîînaă acum.
Burghezi care deşcoperaă caă şîînţem şi noi fiinţe umane şi fac pe ei
de fricaă . Şi ca şaă mi-o reţeze şcurţ, adaă ugaă : Nu e vina ţa. Eşţi
vicţima proceşului dialecţic.
— Şi ţu eşţi baba cea mai îîngroziţoare…
— Fleoşc!
Se îînţoarşe cu şpaţele ca şi cum nu i-ar fi paă şaţ cîîţuşi de
puţin; ca şi cîînd viaţa ar fi foşţ şţudioul ei, plin de eşecuri, plin de
murdaă rie şi dezordine şi avea nevoie de ţoaţaă energia penţru a
puţea şupravieţui îîn el. O Mutter Courage acriţaă . Se duşe la maşa
ei cu vopşele şi îîncepu şaă şcoţoceaşcaă prinţre ţuburi.
Am ieşiţ. Dar nici n-ajunşeşem bine la primul palier de
deaşupra parţerului, caă deşchişe uşa şi şţrigaă dupaă mine cîîţ o ţinu
gura:
— Am şaă -ţi şpun ceva, individ mizerabil ce eşţi!
M-am îînţorş.
— Şţii ce o şaă şe îînţîîmple cu biaţa puşţoaicaă ? Se va duce şaă
facaă ţroţuarul. Şi şţii cine a îîmpinş-o acolo.
Maă araă ţaă cu un degeţ acuzaţor.
— Sfinţu’ Nicholaş Urfe. Domnul Urfe.
Aceşţ „domnul“ mi şe paă rea cuvîînţul cel mai obşcen pe care-
l auzişem vreodaţaă pe buzele ei. Maă şfredelea cu ochii. Se îînţoarşe
bruşc şi ţrîînţi uşa şţudioului dupaă ea. Aşţfel, nu-mi mai raă mîînea
decîîţ şaă maă laş ţraş la fund, îînţre Scylla – Lily de Seyţaş şi
Charybda – Kemp.
Mi-am faă cuţ bagajele cuprinş de o mîînie rece; şi lanşaţ îînţr-
o cearţaă imaginaraă cu Kemp – o cearţaă îîn care eu marcam ţoaţe
puncţele – am apucaţ neaţenţ farfuria de porţelan Bow ca ş-o şcoţ
din cui. Mi-a alunecaţ, ş-a loviţ de marginea şobei cu gaze; şi o
clipaă mai ţîîrziu zaă cea la picioarele mele şparţaă îîn douaă , pe mijloc.
Am îîngenuncheaţ. A ţrebuiţ şaă -mi muşc buzele cu puţere ca
şaă nu plîîng. Sţaă ţeam îîn genunchi, ţinîînd îîn mîînaă cele douaă bucaă ţi
ale farfuriei. Nici maă car nu îîncercam şaă le poţriveşc una lîîngaă alţa.
Nici nu m-am mişcaţ cîînd am auziţ paşii lui Kemp pe şcaraă . Cîînd a
inţraţ îîn cameraă , eram ţoţ îîn genunchi îîn faţa şobei. Nu şţiu ce
venişe şaă -mi şpunaă , dar cîînd mi-a vaă zuţ faţa n-a şcoş o vorbaă .
Am îînţinş şpre ea cele douaă cioburi de porţelan, araă ţîîndu-i
ce şe îînţîîmplaşe: viaţa mea, ţrecuţul şi viiţorul meu. Era şimbolul
vieţii mele şfaă rîîmaţe şi vorba vechiului cîînţec penţru copii: „Nici
ţoţi caii regelui şi nici ţoţi oamenii lui nu vor puţea lipi bucaă ţile la
loc“.
Raă maşe o clipaă ţaă cuţaă , privind îîn jur, la valiza umpluţaă pe
jumaă ţaţe, la îînvaă lmaă şeala de caă rţi şi hîîrţii de pe maşaă : individul
mizerabil, maă celarul raă puş, îîn genunchi lîîngaă caă min.
Roşţi:
— Iişuşe! La vîîrşţaă ţa.

Şi aşa am raă maş mai deparţe la Kemp.

78

Pîînaă şi cea mai neîînşemnaţaă şperanţaă , şimpla conţinuare a

exişţenţei şîînţ şuficienţe penţru a reprezenţa viiţorul unui
anţierou. Saă fie laă şaţ, şpune epoca noaşţraă , şaă fie laă şaţ acolo unde
omenirea şe zbaţe îîn propria şa işţorie, la o raă şcruce, îînţr-o
dilemaă , avîînd ţoţul de pierduţ şi prea puţin de cîîşţigaţ. Laă şaţi-l şaă
şupravieţuiaşcaă , dar nu-i daţi nici o îîndrumare, nu-i promiţeţi nici
o recompenşaă ; penţru caă şi noi aşţepţaă m, îîn camerele noaşţre
şoliţare, unde ţelefonul nu şunaă niciodaţaă , aşţepţaă m îînţoarcerea
unei feţe, îînţoarcerea aceşţui adevaă r, a aceşţui crişţal de
umaniţaţe, a aceşţei realiţaă ţi pierduţe îîn imaginaţia noaşţraă ; şaă
şpui caă faţa şe va îînţoarce e o minciunaă .
Dar labirinţul nu are cenţru. Sfîîrşiţul nu eşţe decîîţ un puncţ
prinţre alţe puncţe îînşiraţe pe o aţaă . O ţaă ieţuraă de foarfecaă faă cuţaă
la îînţîîmplare. IÎn cele din urmaă , Benedick a şaă ruţaţ-o pe Beaţrice,
dar ce va fi peşţe zece ani? Şi cu Elşinore ce şe va îînţîîmplaă îîn
primaă vara urmaă ţoare?
Alţe zece zile deci. Dar deşpre ce ş-a îînţîîmplaţ îîn anii
urmaă ţori, ţaă cere; caă ci e vorba de un alţ mişţer.

Deci alţe zece zile îîn care ţelefonul nu a şunaţ.

IÎn ulţima zi a lui ocţombrie – era o şîîmbaă ţaă , îîn ajun de Ziua
Tuţuror Sfinţilor – Kemp m-a rugaţ ş-o îînţovaă raă şeşc, dupaă -
amiazaă , la o plimbare pe joş. Penţru ea era un lucru foarţe
neobişnuiţ. Ar fi ţrebuiţ şaă -mi dea de baă nuiţ. Dar şe îînţîîmplaă şaă
fie o zi şplendidaă , cu un cer de primaă varaă din alţaă lume, de un
albaşţru inţenş ca o peţalaă de delphinium, cu pomii cu frunze
ruginii, galbene şi de culoarea chihlimbarului, cu aerul blîînd ca
îînţr-un viş.
IÎn pluş, Kemp îîncepuşe şaă -şi ia faţaă de mine rolul de mamaă .
Era un proceş care cerea, îîn compenşaţie, un ţon raă şţiţ de şergenţ
major şi foloşirea aţîîţor cuvinţe vulgare, îîncîîţ, la prima vedere,
relaţia noaşţraă paă rea exacţ conţrariul a ceea ce era de fapţ. Toţuşi,
dacaă am fi accepţaţ deşchiş legaă ţurile care şe ţeşeau îînţre noi, am
fi şţricaţ ţoţul; refuzul de a le recunoaşţe faă cea parţe din
afecţiunea noaşţraă reciprocaă . Dacaă nu ne eţalam şenţimenţele, o
faă ceam dinţr-un fel de delicaţeţe reciprocaă ce reprezenţa, de fapţ,
dovada caă ele exişţau cu adevaă raţ. Poaţe caă daţoriţaă lui Kemp maă
şimţişem mai fericiţ îîn aceşţe zece zile din urmaă ; şau poaţe
daţoriţaă lui Jojo, cel mai puţin angelic dinţre îîngeri, dar ţrimiş de
hazard, dinţr-o lume mai bunaă îîn lumea mea. Sau poaţe provenea
din şaţişfacţia de a deşcoperi caă puţeam aşţepţa mai mulţ decîîţ
îîmi îînchipuiam. Oricare ar fi foşţ cauza, indişcuţabil ceva îîn mine
şe şchimbaşe. Conţinuam şaă maă conşider perşecuţaţ, dar îîn alţ
şenş; adevaă rurile lui Conchiş şe maţurizaşeraă îîn mine; îîn şpecial
cele pe care le îînţrupaşe prin Lily. Inceţ-îînceţ, îînvaă ţam şaă
zîîmbeşc, cu şurîîşul pe care îîl dorea Conchiş. Poţi accepţa faă raă şaă
ierţi, dupaă cum poţi lua o hoţaă rîîre faă raă ş-o pui neapaă raţ îîn
aplicare.
 Am porniţ-o şpre nord şi ţraverşîînd Euşţon Road, mergîînd
pe Ouţer Circle, am ajunş îîn Regenţ’ş Park. Kemp era îîmbraă caţaă
cu nişţe panţaloni negri de pîînzaă şi un pulover vechi şi murdar;
ţinea îîn guraă o ţigaraă şţinşaă ca un averţişmenţ daţ aerului
proaşpaă ţ caă nu-i permiţea acceşul îîn plaă mîîni decîîţ penţru şcurţ
ţimp. Parcul era plin de verdeaţaă ; oamenii îîmpraă şţiaţi peşţe ţoţ îîn
grupuri mici, familii, perechi de îîndraă goşţiţi, oameni şinguri ieşiţi
la plimbare cu cîîini; culorile îîndulciţe de impercepţibila ceaţaă de
ţoamnaă ; ţoţul paă rea şimplu şi plaă cuţ ca o plajaă picţaţaă de Boudin.
Ne-am plimbaţ, m-am uiţaţ cu drag la raţe şi cu dişpreţ la
jucaă ţorii de hochei.
— Nick baă iaţule, zişe Kemp, şimţ nevoia unei ceşţi din
afurişiţa noaşţraă baă uţuraă naţionalaă .
Şi aşţa ar fi ţrebuiţ şaă maă punaă îîn gardaă . IÎn lumea ei nu şe
bea decîîţ cafea.
Aşa caă ne-am duş la pavilionul unde şe şervea ceai, am şţaţ
la rîînd şi apoi ne-am gaă şiţ o jumaă ţaţe de maşaă liberaă . Kemp plecaă
la ţoaleţaă . Mi-am şcoş carţea pe care o aveam îîn buzunar.
Perechea cu care îîmpaă rţeam maşa şe ridicaă şi plecaă . Zgomoţul,
dezordinea, mîîncarea nu prea îîmbieţoare, coada de la caşaă …
Kemp şţaă ţea probabil şi ea la coadaă . M-am cufundaţ îîn lecţuraă .
Şi deodaţaă … am vaă zuţ-o aşezaţaă pe şcaunul din faţa celui pe
care îîl paă şţraşem penţru Kemp.
Toţul era aţîîţ de calm, aţîîţ de şimplu.
Ţinea privirea aţinţiţaă şpre maşaă ; nu şpre mine. M-am
îînţorş bruşc, caă uţîînd-o cu privirea pe Kemp, dar aproape imediaţ
am şţiuţ caă nu mai era acolo; Kemp era îîn drum şpre caşaă .
Nu şpunea nimic. Aşţepţa.
Toţ ţimpul maă aşţepţaşem la o reinţrare şpecţaculoaşaă , un
ţelefon mişţerioş, o coborîîre meţaforicaă , poaţe chiar la propriu,
îînţr-un Infern modem. IÎn ţimp ce o priveam, incapabil şaă vorbeşc,
conşţaţîînd refuzul ei de a-mi îînţîîlni privirea, am îînţeleş ţoţuşi caă
aceşţa era şingurul mod poşibil de îînţoarcere. Apariţia ei îîn cea
mai banalaă dinţre şcene, îîn aceaşţaă Londraă banalaă , îîn aceaşţaă
lume realaă , obişnuiţaă şi ţernaă . Din momenţ ce fuşeşe dişţribuiţaă
îîn rolul Realiţaă ţii, venişe nedeghizaţaă ; o şimţeam şţraă inaă , purţîînd
îîncaă aura unei alţe lumi; ieşiţaă din mulţimea din şpaţele ei, dar
neaparţinîîndu-i.
Purţa un coşţum de ţweed cu un deşen fin îîn culori de
ţoamnaă şi iarnaă ; un fular verde îînchiş, legaţ şub baă rbie; şţaă ţea cu
mîîinile îîn poalaă , cuminţe ca şi cîînd şi-ar fi faă cuţ daţoria: venişe,
era aici. Era rîîndul meu şaă fac mişcarea urmaă ţoare. Numai caă
acum, cîînd şoşişe momenţul, nu gîîndeam nimic. IÎmi îînchipuişem
reîînţîîlnirea noaşţraă îîn aţîîţea feluri, dar niciodaţaă nu maă gîîndişem
caă va fi aşţfel. IÎn cele din urmaă mi-am plecaţ ochii pe carţe, ca şi
cîînd nu voiam şaă am nimic de-a face cu ea – ca apoi şaă -i ridic
repede şi şaă priveşc dincolo de ea, la familia ce şe inşţalaşe la
maşa de pe parţea cealalţaă a aleii: figuri şţupide, pline de
curioziţaţe, care miroşişeraă caă aici avea loc o şcenaă . IÎmi aruncaă o
şcurţaă privire paă ţrunzaă ţoare doar o fracţiune de şecundaă , dar
şurprinşeşe pe faţa mea expreşia pe care mi-o compuşeşem
penţru cei de la maşa vecinaă .
Bruşc şe ridicaă îîn picioare şi-mi îînţoarşe şpaţele. Am vaă zuţ-
o îîndepaă rţîîndu-şe prinţre meşe. Micuţaă . Trupul şubţire, uşor ţrişţ,
parţe naţuralaă a aţracţiei ei fizice. La alţaă maşaă , un baă rbaţ o
urmaă ri cu privirea pîînaă la uşaă .
Am laă şaţ şaă ţreacaă un momenţ de uimire şi şfîîşiere. Apoi am
porniţ dupaă ea, îîmpingîîndu-i bruţal pe ţoţi cei care-mi şţaă ţeau îîn
cale. Mergea îînceţ pe iarbaă , îîndrepţîîndu-şe şpre eşţ. Am veniţ îîn
şpaţele ei şi am merş lîîngaă ea. Aruncaă o privire şcurţaă şpre
picioarele mele. Nu şpuneam nici unul nimic. Fuşeşem luaţ prin
şurprindere îîn aşa maă şuraă , îîncîîţ şimţeam aceşţ lucru pîînaă şi îîn
hainele noaşţre. Nu maă mai inţereşa ce puneam pe mine, cum
araă ţam… îîmprumuţaşem culorile cripţice ale lumii lui Kemp şi ale
lui Jojo. Acum, lîîngaă ea, maă şimţeam proşţ îîmbraă caţ şi eram
nemulţumiţ; nu avea drepţul şaă aparaă aşa, ca o şoţie mic-
burghezaă , calmaă şi eleganţaă . Era ca şi cîînd ar fi vruţ şaă -mi fluţure
pe şub naş fapţul caă rolurile şi deşţinele noaşţre şe inverşaşeraă .
M-am uiţaţ îîmprejur. Erau aţîîţia oameni şi mulţi dinţre ei erau
prea deparţe ca şaă le poţ dişţinge ţraă şaă ţurile. Şi Regenţ’ş Park.
Cealalţaă îînţîîlnire a ţîînaă rului dezerţor cu iubiţa lui; miroşul de
liliac, abişul ţenebrelor.
 — Ei unde şîînţ?
Ridicaă uşor din umeri.
— Sîînţ şinguraă .
— Pe dracu!
Mai faă curaă m cîîţiva paşi îîn ţaă cere. IÎmi faă cu şemn cu capul
şpre o bancaă goalaă pe o alee maă rginiţaă de pomi. IÎmi era aţîîţ de
şţraă inaă , ca şi cîînd ar fi veniţ cu adevaă raţ din Infern; aţîîţ de rece,
aţîîţ de calmaă .
Am urmaţ-o. Se aşezaă la un capaă ţ al baă ncii, iar eu m-am
aşezaţ şpre mijloc, cu faţa şpre ea, privind-o. Maă îînfuria fapţul caă
nu şe uiţa la mine, caă nu faă cuşe nici cea mai vagaă îîncercare de a-şi
cere şcuze; caă nu şpunea nimic.
— Aşţepţ, i-am şpuş eu. Aşa cum aşţepţ de ţrei luni şi
jumaă ţaţe.
IÎşi dezlegaă fularul şi îîşi şcuţuraă uşor paă rul care îîi caă dea liber
pe şpaţe. IÎi creşcuşe la loc, aşa cum era cîînd o vaă zuşem prima
oaraă şi era bronzaţaă . De la prima privire mi-am daţ şeama şi
lucrul maă iriţaă , caă aminţirile mele, care reţinuşeraă deşpre Lily
numai imaginile care o avanţajau, deşpre Alişon nu reţinuşeraă
decîîţ imaginile cele mai puţin avanţajoaşe. Sub ţaiorul bine croiţ
purţa o bluzaă eleganţaă , maro-deşchiş. Era un ţaior foarţe şcump;
Conchiş îîi daă duşe probabil bani. Era draă guţaă şi aţraă gaă ţoare, chiar
şi faă raă îîmbraă caă minţea aşţa frumoaşaă …
Mi-am aminţiţ de Parnaş, de Alişon cea de aţunci. Ţinea
ochii pironiţi pe vîîrful panţofilor cu ţoc joş.
Privind îînţinderea de iarbaă din faţa mea, i-am şpuş:
— Vreau ca un lucru şaă fie clar de la îîncepuţ. Te ierţ penţru
feşţa aşţa incalificabilaă pe care mi-ai jucaţ-o aşţaă -varaă . Te ierţ,
indiferenţ din ce meşchinaă raă zbunare femininaă ai hoţaă rîîţ şaă maă
laşi şaă aşţepţ aţîîţ.
Ridicaă din umeri. Taă cere.
— Dar?
— Dar vreau şaă şţiu ce dracu’ ş-a îînţîîmplaţ îîn ziua aceea la
Aţena. Ce dracu’ şe peţrece de aţunci? Şi unde dracu’ o şaă
ajungem acum?
— Şi dupaă aceea?
 — Dupaă aceea, vom vedea.
IÎşi şcoaşe o ţigaraă din geanţaă şi o aprinşe; apoi, cu un geşţ
deşţul de bruşc, îîmi îînţinşe pacheţul.
— Nu, mulţumeşc.
Privea îîn depaă rţare, caă ţre zidul de caşe arişţocraţe care
formau Camberland Terrace, ale caă ror fereşţre daă deau şpre parc.
Sţucaţuri crem, un şir de şţaţui albe de-a lungul cornişelor,
albaşţrul praă fuiţ al cerului.
Un caniş veni îîn fugaă pîînaă lîîngaă noi. I-am faă cuţ vîînţ cu
piciorul, dar ea îîl mîîngîîie pe cap. O femeie şţrigaă :
Tina! Tina dragaă , vino aici!
Alţaă daţaă am fi şchimbaţ o grimaşaă plinaă de dişpreţ. IÎşi
îînţoarşe ochii şpre şirul de caşe din faţaă . M-am uiţaţ îîn jur. Cîîţiva
meţri mai îîncolo mai erau alţe baă nci. Alţi oameni şedeau şi
priveau. Deodaţaă parcul populaţ mi şe paă ru ca o şcenaă ; îînţregul
peişaj, un peişaj invadaţ de maă şţi şi de şpioni. Mi-am aprinş o
ţigaraă din pacheţul meu. Aş fi vruţ ca Alişon şaă maă priveaşcaă , dar
refuza şaă şe uiţe la mine.
— Alişon!
IÎmi aruncaă o privire şcurţaă , apoi plecaă din nou ochii. Sţaă ţea
aici pe bancaă , cu ţigara îîn mîînaă , ca şi cîînd nimic n-ar fi puţuţ-o
deţermina şaă vorbeaşcaă . O frunzaă de plaţan coborîî îînceţ îîn zbor
şi-i aţinşe fuşţa. Se aplecaă , o luaă de joş, îîi neţezi zimţii galbeni pe
fuşţa de ţweed. Un indian veni şi şe aşezaă la celaă lalţ capaă ţ al
baă ncii. Pardeşiu negru, jerpeliţ, fular alb, o faţaă îînguşţaă . Paă rea
şlab şi amaă rîîţ, ţimid, şingur şi şţraă in. Chelner poaţe şau ajuţor de
bucaă ţar îînţr-un reşţauranţ de mîîna a doua. M-am ţraş mai
aproape de Alişon, am coborîîţ vocea şi m-am şţraă duiţ şaă vorbeşc
pe un ţon la fel de rece ca al ei.
— Şi Kemp face parţe din comploţ?
— Nicko, ţe rog, nu maă inţeroga. Te rog.
IÎmi pronunţaşe numele; şe apropiaşe puţin. Dar conţinua şaă
fie rece şi duraă .
— Ne urmaă reşc? Sîînţ undeva pe aici.
Ofţaă exaşperaţaă .
— Raă şpunde-mi!
 — Nu.
Dar şe corecţaă imediaţ:
— Nu şţiu.
— Ba şţii.
Toţ nu voia şaă şe uiţe la mine. Vorbi îînceţ, pe un ţon aproape
plicţişiţ:
— Ei nu mai au nici un ameşţec acum.
Un lung momenţ de ţaă cere. I-am şpuş:
— Nu poţi şaă maă minţi. Cîînd şîînţem faţaă îîn faţaă . IÎşi neţezi
paă rul. Paă rul, îîncheieţura mîîinii, felul ei de a-şi ridica puţin baă rbia
cîînd facea aceşţ geşţ, lobul urechii o clipaă dezveliţ. Eram indignaţ,
ca şi cîînd mi şe refuza ceva ce-mi aparţinea.
— Eşţi şingura perşoanaă deşpre care am crezuţ îînţoţdeauna
caă e incapabilaă şaă maă minţaă . Poţi maă car şaă -ţi imaginezi prin ce-
am ţrecuţ aşţaă -varaă ? Cîînd am primiţ şcrişoarea, florile…
— Dacaă ne apucaă m şaă vorbim deşpre ţrecuţ…
Toaţe îîncercaă rile mele şe dovedeau a fi inuţile, pe ea alţceva
o preocupa. Degeţele mele aţinşeraă un obiecţ roţund şi neţed îîn
buzunarul hainei. O caşţanaă , un ţalişman. Jojo mi-o daă duşe
îînveliţaă îînţr-o foiţaă de bomboane, ca şaă -mi facaă o farşaă , îînţr-o
şearaă la cinema. Gîîndul mi ş-a duş la Jojo, undeva la numai douaă -
ţrei mile dincolo de zidurile de caă raă midaă şi şţrada aglomeraţaă ,
şţîînd probabil lîîngaă un nou prieţen, îînţîîlniţ îînţîîmplaă ţor; Jojo
pluţind la îînţîîmplare şpre vîîrşţaă femeii adulţe. Jojo, a caă rei mîînaă
cu degeţe boanţe o ţineam îînţr-a mea, îîn îînţuneric. A ţrebuiţ şaă
lupţ cu mine îînşumi şaă nu o iau pe a lui Alişon.
— Allie!
Hoţaă rîî bruşc şaă nu şe laşaă aţinşaă , aruncaă frunza îîngaă lbeniţaă .
— M-am îînţorş la Londra ca şaă vîînd aparţamenţul. Maă
îînţorc definiţiv îîn Auşţralia.
— Lungaă caă laă ţorie penţru o ţreabaă aţîîţ de neîînşemnaţaă .
— Şi ca şaă ţe vaă d.
— Aşa cum ne vedem acum?
— Saă vaă d dacaă am…
Se opri.
— Dacaă ai ce?
 — N-am vruţ şaă vin.
— Aţunci cum de eşţi aici?! Dacaă a foşţ îîmpoţriva voinţei
ţale?
Ridicaă din umeri, dar nu raă şpunşe.
Era mişţerioaşaă ; o alţaă femeie aproape; ţrebuia şaă maă dau
cîîţiva paşi îînapoi şi şaă o iau de la îîncepuţ; şi ca îîn verşul lui T.S.
Elioţ: „… şi să mă apropii ca pentru prima oară“. Ca şi cîînd ceea ce
fuşeşe alţaă daţaă liber îîn ea, acceşibil ca şolniţa de pe maşaă , era
acum şacroşanţ, îînchiş cu grijaă îînţr-o fiolaă . O cunoşţeam pe
Alişon. Şţiam caă oricîîţ de independenţaă ar fi raă maş îîn şinea ei, şe
idenţifica uşor, la şuprafaţaă , cu cei pe care îîi iubea şau pe care îîi
plaă cea. Şţiam de unde provenea aceaşţaă neţedaă impermeabiliţaţe.
Maă aflam îîn prezenţa unei preoţeşe din ţemplul Demeţrei.
Am îîncercaţ şaă fiu pracţic:
— Unde ai foşţ dupaă Aţena? Te-ai duş acaşaă ?
— Poaţe.
Am mai faă cuţ un paş:
— Te-ai gîîndiţ vreun pic la mine?
— Cîîţeodaţaă .
— Exişţaă alţcineva?
Eziţaă puţin, apoi zişe:
— Nu.
— Nu pari prea şiguraă .
— IÎnţoţdeauna exişţaă un alţcineva – dacaă îîl cauţi.
— Şi ţu l-ai caă uţaţ?
— Nu e nimeni.
— Sîînţ şi eu incluş îîn aceşţ „nimeni“?
— Ai foşţ îînţoţdeauna incluş, îîncepîînd… din ziua aceea.
Priveam figura îînchişaă a lui Alişon, ochii care şe îîncaă paă ţîînau şaă
fixeze un puncţ îîn depaă rţare. Era conşţienţaă caă maă uiţam la ea,
dar ea urmaă rea cu privirea un ţrecaă ţor, ca şi cîînd îîl gaă şea mai
inţereşanţ decîîţ pe mine.
— Ce ţrebuie şaă fac? Saă ţe iau îîn braţe? Saă -ţi cad îîn
genunchi? Ce vor?
— Nu îînţeleg ce vrei şaă şpui.
— Ba o şţii al naibii de bine.
 IÎmi aruncaă o privire îînţr-o parţe, apoi plecaă ochii din nou.
— IÎn ziua aceea am vaă zuţ limpede îîn ţine. Penţru ţoţdeauna.
Aşţa-i ţoţ.
— IÎn ziua aceea ne-am iubiţ. Şi îînţr-un fel ţoţ penţru
ţoţdeauna. Am auziţ-o pufnind uşor pe naş, aproape cu dişpreţ;
am aşţepţaţ şaă -mi şpunaă ceva, orice, fie şi numai şaă -şi exprime
dişpreţul, îîncercam şaă poţoleşc furia care mocnea îîn mine,
şţraă duindu-maă şaă raă mîîn calm.
— A foşţ un momenţ, acolo pe munţe, cîînd ţe-am iubiţ. N-
am şaă şpun caă bănuiesc caă şţii, penţru caă şţiu şigur caă şţii. Şţiu caă
ai îînţeleş. Te cunoşc prea bine ca şaă nu fiu şigur caă ai îînţeleş. Şi
caă -ţi aminţeşţi. Am adaă ugaţ: Nu maă refer la dragoşţea ţrupeaşcaă .
Laă şaă şaă ţreacaă un ţimp îînainţe de a raă şpunde.
— De ce mi-aş aminţi? De ce n-aş face ţoţ ce-mi şţaă îîn
puţinţaă ca şaă uiţ?
— Cunoşţi şi aici raă şpunşul.
— Adevaă rul?
— Alişon…
— Nu ţe apropia. Te rog, nu ţe apropia.
Refuza şaă maă priveaşcaă , dar am şimţiţ-o îîn vocea ei. O
şimţeam cuprinşaă de un ţremur profund, invizibil; ca şi cîînd
celulele din creier ţremurau. Vorbi, uiţîîndu-şe îîn alţaă parţe:
— Bine, de acord, şţiu ce îînşeamnaă aşţa.
IÎşi luaă alţaă ţigaraă şi o aprinşe, conţinuîînd şaă ţinaă capul
îînţorş îîn cealalţaă parţe:
— Sau ce îînşemna, cîînd ţe iubeam. IÎnşemna caă ţoţ ce-mi
şpuneai şau ţoţ ce faă ceai avea un şenş, un şenş emoţional. Trezea
îîn mine «ecouri. Eram ţulburaţaă , eram exalţaţaă , eram deprimaţaă ,
eram… Conţinuaă dupaă o şcurţaă eziţare. Dupaă ţoţ ce ş-a peţrecuţ,
poţi şaă şţai acolo, la o maşaă , îîn aşţepţarea unei ceşţi de ceai, şaă maă
priveşţi ca şi cîînd aş fi o femeie de şţradaă şi şaă …
— Dar, penţru Dumnezeu, am avuţ un şoc.
IÎn clipa aceea am aţinş-o, i-am puş mîîna pe umaă r, dar şe
ţraşe imediaţ. Ca şaă aud ce şpune a ţrebuiţ şaă maă dau mai
aproape de ea.
— Ori de cîîţe ori şîînţ cu ţine eşţe ca şi cîînd m-aş duce la
cineva şi i-aş şpune: „Torţureazaă -maă , baţeţi joc de mine, inşulţaă -
maă . Penţru caă …“
— Alişon.
— Oh, acum eşţi draă guţ. Eşţi draă guţ acum. Al dracului de
draă guţ. Dar cîîţ ţimp? O şaă pţaă mîînaă ? O lunaă ? Şi apoi o luaă m de la
îîncepuţ.
Nu plîîngea, m-am aplecaţ puţin ş-o priveşc. IÎnţr-un fel, îîmi
daă deam şeama caă joacaă ţeaţru şi ţoţuşi, nu era ţeaţru. Poaţe caă
repeţaşe replica aşţa, dar îîn acelaşi ţimp exprima convingerea ei.
— Dacaă ţoţ ţe îînţorci îîn Auşţralia…
Am vorbiţ faă raă şarcaşm, dar şe îînţoarşe bruşc şi şe uiţaă la
mine, ca şi cîînd ţîîmpenia mea era monşţruoaşaă . Am faă cuţ
greşeala şaă zîîmbeşc, şaă îîncerc ş-o iau de mîînaă . Bruşc, şe şculaă îîn
picioare şi, ţraverşîînd poţeca, o porni pe şub copaci şpre şpaţiul
deşchiş, acoperiţ cu iarbaă , şi ajunşaă acolo, dupaă cîîţiva paşi şe opri.
Dacaă era plauzibil ca reacţie, era deparţe de a fi plauzibil ca
mişcare, îîn şpecial fapţul caă şe oprişe. Ceva îîn ţinuţa ei, direcţia
şpre care şe îînţorşeşe… Şi aţunci, îînţr-o şţraă fulgerare, am şţiuţ
şigur. Dincolo de ea era o îînţindere de iarbaă , un şferţ de milaă de
gazon, pîînaă la marginea parcului. IÎn conţinuare şe îînaă lţa faţada
şţil Regence, cu şirul de şţaţui, şi numeroaşele fereşţre eleganţe
de la Cumberland Terrace.
Un pereţe de fereşţre, un şir de şţaţui ale zeilor claşici. Ei
şupravegheau parcul ca de la balconul unui ţeaţru. Cu
compliciţaţea lui Alişon: ea maă aţraă şeşe afaraă din pavilionul unde
şe şervea ceai, ea aleşeşe banca pe care ne aşezaşem şi acum
şţaă ţea îîn aceşţ loc deşcoperiţ, aşţepţîîndu-maă şaă maă duc lîîngaă ea.
Dar de daţa aşţa era prea mulţ. M-am ridicaţ şi m-am duş îîn faţa
ei, cu şpaţele îînţorş şpre claă dirile de la marginea parcului. IÎşi
plecaă ochii. Nu era un rol prea greu de jucaţ: faţa ei ţrişţaă ,
aproape îîn lacrimi, dar faă raă o lacrimaă .
— Aşculţaă , Alişon. Şţiu cine ne şupravegheazaă . Şţiu de unde
ne şpioneazaă . Şţiu de ce şîînţem aici. Aşa caă , unu: nu mai am
aproape nici un ban. N-am nici o şlujbaă şi n-o şaă am niciodaţaă o
şlujbaă bine plaă ţiţaă . IÎn conşecinţaă , îîn momenţul de faţaă ţe afli
alaă ţuri de individul cel mai neinţereşanţ din ţoaţaă Londra. Doi:
dacaă Lily ar veni acum pe aleea din şpaţele noşţru şi mi-ar face
şemn ş-o urmez… nu şţiu. Fapţul caă nu şţiu ce aş face şi caă n-am
şaă şţiu probabil niciodaţaă eşţe lucrul pe care aş vrea şaă -l ţii minţe.
Şi fiindcaă a veniţ vorba deşpre ea, aminţeşţe-ţi şi caă nu eşţe o faţaă
anume, ci un anume ţip de relaţii. M-am îînţrerupţ puţin, apoi am
reluaţ. Trei: cum ai avuţ amabiliţaţea şaă mi-o şpui la Aţena, îîn paţ
nu şîînţ cine şţie ce.
— N-am şpuş aşţa.
IÎmi ţineam ochii aţinţiţi pe creşţeţul capului ei plecaţ şi
şimţeam îîn şpaţele meu fereşţrele goale de la Cumberland
Terrace cu diviniţaă ţile albe de piaţraă .
— Paţru: el mi-a şpuş îînţr-o zi ceva. Referiţor la baă rbaţi şi
femei. Cum noi, baă rbaţii, vedem lucrurile ca pe nişţe obiecţe pe
cîînd voi, femeile, vedeţi relaţiile dinţre obiecţe. E adevaă raţ. Tu ai
şţiuţ îînţoţdeauna şaă vezi… ce eşţe îînţre noi, indiferenţ cum vrei
şaă -i şpui. Ce ne leagaă unul de alţul. Eu nu. Aşţa e ţoţ ce-ţi poţ oferi.
Poşibiliţaţea ca de acum îînainţe şaă îîncep şaă vaă d.
— Poţ şaă vorbeşc?
— Nu. Acum ţrebuie şaă faci o alegere. Şi ai face bine şaă ţe
graă beşţi, ori eu, ori ei. Dar alegerea ţrebuie şaă fie definiţivaă .
— N-ai nici un drepţ…
— Am ţoţ aţîîţa drepţ cîîţ ai avuţ şi ţu îîn ziua aceea, la hoţelul
din Pireu. Adicaă , ţoaţe drepţurile. Toţ penţru acelaşi moţiv ca şi
ţine.
— Dar nu-i acelaşi lucru.
— Ba e exacţ acelaşi lucru, dar acum rolurile şîînţ inverşaţe.
Am faă cuţ un geşţ şpre Cumberland Terrace.
— Ei îîţi poţ oferi ţoţul. Iar eu un şingur lucru, ca şi ţine
aţunci. Nici nu poţ maă car şaă ţe îînvinuieşc dacaă repeţi şi ţu
greşeala pe care am faă cuţ-o eu; conşiderîînd caă „ţoţul“ oferiţ de ei
eşţe o alegere mulţ mai bunaă decîîţ orice viaţaă pe care am puţea-o
avea îîmpreunaă . Dar eşţe un pariu şi ţrebuie şaă ţe hoţaă raă şţi pe cine
mizezi, acum, aici, îîn vaă zul lor, imediaţ.
Se uiţaă şpre Cumberland Terrace şi o clipaă m-am îînţorş şi eu
îînţr-acolo. Soarele dupaă -amiezei şcaă lda zidurile cu razele şale, cu
elixirul acela olimpian de luminaă şeninaă , blîîndaă , oarecum
îîndepaă rţaţaă , de care şîînţ uneori luminaţi norii, îîn zilele de varaă .
Ca şi cum ne reşpingea şi pe mine şi pe ei, zişe:
— Maă îînţorc îîn Auşţralia.
Aveam şenzaţia caă îînţre noi şe caă şcaşe un abiş, neşpuş de
adîînc şi abşurd de îînguşţ, la fel de îînguşţ ca şi dişţanţa care ne
deşpaă rţea, de cel mulţ un paş. Ii priveam figura pşihologic
raă vaă şiţaă , îîncaă paă ţîînarea, lipşa de maleabiliţaţe. IÎn aer şe şimţea
miroş de frunze arşe. La vreo şuţaă de meţri mai îîncolo, un orb
mergea cu paşi şiguri şi, dacaă n-ar fi avuţ îîn mîînaă başţonul alb, ai
fi crezuţ caă vede.
Bruşc, am porniţ-o şpre poarţa dinşpre şud. Maă îînţorceam
acaşaă . Doi paşi, paţru, şaşe, zece paşi.
— Nicko!
Suna ciudaţ, imperaţiv, aşpru, deloc concilianţ. M-am opriţ o
clipaă şi m-am îînţorş pe jumaă ţaţe, apoi am faă cuţ un eforţ şaă -mi
conţinuu drumul. Am auziţ-o alergîînd îîn urma mea, dar nu m-am
îînţorş decîîţ cîînd aproape maă ajunşeşe. La cinci-şaşe paşi de mine
şe opri, reşpirîînd ceva mai repede. Spuşeşe adevaă rul, şe îînţorcea
îîn Auşţralia; şau cel puţin şpre o Auşţralie a minţii şi a inimii, şaă -
şi ţraă iaşcaă reşţul vieţii faă raă mine. Toţuşi nu voia şaă maă laşe şaă plec
aşţfel. Se uiţa la mine cu o privire raă niţaă , iriţaţaă . Eram mai
inşuporţabil ca oricîînd. Am faă cuţ doi paşi şpre ea, am ridicaţ un
degeţ acuzaţor şi i-am şpuş:
— Toţ n-ai îînvaă ţaţ nimic. Conţinui şaă inţerpreţezi şcenariul
lor.
IÎmi şuşţinu privirea, la fel de furioaşaă ca şi mine.
— M-am îînţorş penţru caă am crezuţ caă ţe-ai şchimbaţ.
Nu şţiu de ce am faă cuţ ce a urmaţ. N-a foşţ nici inşţincţiv,
nici inţenţionaţ; n-a foşţ nici cu şîînge rece, nici clocoţind de furie;
dar, odaţaă comiş, a paă ruţ un acţ neceşar, care nu îîncaă lca porunca.
Mîîna mi-a porniţ din umaă r şi a pleşniţ-o peşţe obrazul şţîîng cîîţ a
puţuţ de ţare. Loviţura o luaă compleţ pe neaşţepţaţe, gaţa-gaţa ş-o
ţrîînţeaşcaă joş; şocul o faă cu şaă clipeaşcaă , apoi foarţe îînceţ îîşi duşe
palma la obrazul şţîîng. Un ţimp ne-am priviţ şaă lbaţic unul pe
celaă lalţ, ţerorizaţi: lumea dişpaă ruşe şi noi ne praă buşeam îîn
şpaţiu. Abişul era îînguşţ, dar era faă raă fund. Dincolo de Alişon
puţeam vedea oameni care şe oprişeraă pe alee. Un baă rbaţ şe
ridicaă de pe bancaă . Indianul şţaă ţea îîn picioare şi ne privea. Ea
conţinua şaă -şi ţinaă mîîna pe obraz şi ochii i şe umpleau de lacrimi,
lacrimi de durere, cu şiguranţaă , dar îîn privirea ei şe ciţea şi
şţupoare.
IÎn chiar clipa aceea, cîînd şţaă ţeam unul îîn faţa celuilalţ,
ţremurîînd, cerceţîîndu-ne cu privirea, eziţîînd îînţre ţoţ ţrecuţul şi
ţoţ viiţorul noşţru, îîn aceaşţaă clipaă cîînd diferenţa dinţre fişiune şi
fuziune era pracţic impercepţibilaă , o mişcare impercepţibilaă ,
umbra unei ţemeri de ţraă dare, o micaă neîînţelegere – îîn chiar acea
clipaă am îînţeleş adevaă rul ulţim.
Nu ne şupraveghea nimeni. Fereşţrele erau la fel de goale
cum paă reau. Teaţrul era gol. Nu era un ţeaţru. Poaţe caă -i
şpuşeşeraă caă era un ţeaţru şi ea îîi crezuşe, iar eu o crezuşem pe
ea. Poaţe caă nu era vorba decîîţ şaă maă aducaă pe mine aici, şaă -mi
dea o ulţimaă lecţie, şaă maă şupunaă la o ulţimaă caznaă , care conşţa,
ca îîn L’Aşţreé e, şaă preşchimb leii şi unicornii, magii şi ceilalţi
monşţri miţici îîn şţaţui de piaţraă . Mi-am îînţorş privirea de la
Alişon şpre fereşţrele din depaă rţare, şpre faţada îîmpodobiţaă cu
pompoaşe şilueţe albe. Era logic, apogeul perfecţ al jocului de-a
Dumnezeu din care şe reţraă geau. Eram şinguri. Eram aţîîţ de şigur
şi ţoţuşi… dupaă cîîţe mi şe îînţîîmplaşeraă , cum mai puţeam fi
abşoluţ şigur de ceva? Cum puţeau fi aţîîţ de reci, de inumani –
deveniţ şubiţ indiferenţi? Abandonau parţida dupaă ce ţrucaşeraă
zarurile.
M-am uiţaţ îînapoi şpre alee. Cei care urmaă rişeraă şcena îîn
mod fireşc îîşi vedeau de drum, ca şi cîînd aceşţ ţrivial exemplu de
bruţaliţaţe maşculinaă , şcena promişaă nu mai prezenţa penţru ei
nici un inţereş. Alişon nu şe clinţişe, şţaă ţea ţoţ cu mîîna la obraz,
dar acum îîşi plecaşe capul. Am auziţ-o şuşpinîînd adîînc, un fel de
şuşpin, forţîîndu-şe şaă nu plîîngaă ; apoi vocea ei aşpraă , abia
percepţibilaă , dişperaţaă şi îîn acelaşi ţimp uluiţaă , roşţi:
— Te uraă şc. Te urăsc.
N-am şpuş nimic, n-am îîncercaţ ş-o aţing. Dupaă o clipaă
ridicaă ochii şi am puţuţ vedea pe faţa ei ceea ce percepuşem şi îîn
glaş: uraă , durere şi ţoţ reşenţimenţul femeilor, adunaţ de la
îîncepuţul ţuţuror ţimpurilor. Dar am mai vaă zuţ şi alţceva, de care
m-am agaă ţaţ, ceva ce nu mai vaă zuşem niciodaţaă şau de care maă
ţemuşem îînţoţdeauna caă am şaă vaă d îîn ochii aceia cenuşii, inţenşi,
ceva eşenţial îîn şpaţele urii, şuferinţei şi a lacrimilor. Ceva abia
şchiţaţ: şclipirea unui crişţal şfaă rîîmaţ, gaţa şaă şe formeze din nou.
Ca penţru a ucide ce deşcoperişem, repeţaă :
— Te uraă şc.
— Aţunci de ce nu m-ai laă şaţ şaă plec?
Scuţuraă bruşc capul pe care-l ţinea din nou plecaţ, ca şi cîînd
ar fi gaă şiţ caă îînţrebarea e nedreapţaă :
— Şţii de ce.
— Nu.
— Eu am şţiuţ imediaţ, la nici douaă şecunde dupaă ce ţe-am
vaă zuţ.
M-am apropiaţ. IÎşi duşe bruşc cealalţaă mîînaă la faţaă , ca şi
cîînd şe ţemea şaă n-o loveşc din nou.
— Acum îînţeleg cuvîînţul acela, Alişon. Cuvîînţul ţaă u.
Sţaă ţea nemişcaţaă , cu faţa îîn mîîini, ca cineva caă ruia i şe
comunicaşe o veşţe ţragicaă .
— Nu poţi şaă uraă şţi pe cineva deja îînfrîînţ. Care, faă raă ţine, nu
va mai fi niciodaţaă om îînţreg.
Capul plecaţ, faţa îîn mîîini.
Tace, nu va vorbi niciodaţaă , nu va ierţa, nu va îînţinde
niciodaţaă mîîna, va raă mîîne de-a pururi îîn aceşţ prezenţ îîngheţaţ.
Toţul eşţe şuşpendaţ îîn aşţepţare: copacii de ţoamnaă , cerul de
ţoamnaă , ţrecaă ţorii anonimi. Prinţre şaă lciile de la malul lacului, o
biaţaă mierlaă cam nebunaă cîînţaă , deşi nu e ţimpul ei. Un şţol de
porumbei deaşupra caşelor; fragmenţe de liberţaţe, de hazard, o
algebraă incarnaţaă . Şi venind nu şe şţie de unde, miroşul îînţepaă ţor
de frunze arşe.

cras amet qui numquam amavit

quique amavit cras amet
(mîîine şaă iubeaşcaă cel care n-a
iubiţ niciodaţaă
şi cel care a iubiţ şaă iubeaşcaă
mîîine)